cu
CU prep. I. Introduce un atribut sau un nume predicativ: a) indică asocierea: casă cu livadă; b) indică conținutul: pahar cu bere; c) indică o posesiune sau posesori: mașinuță cu motor; d) indică o dependență, o legătură: rudă cu mine; e) indică o însușire: copil cu talent; f) indică instrumentul: călătorie cu avionul. II. Introduce complemente indirecte: ține cu echipa studențească. III. Introduce complemente circumstanțiale: a) de mod: câștiga cu acul; b) formează locuțiuni modale: cu duioșie, cu blândețe, cu ciudă, cu grijă, cu drag, cu fuga, cu binișorul; c) instrumental: desenăm cu cărbune; d) sociativ: merg cu Irina; e) de cauză: nu mai auzea nimic cu atâta gălăgie; f) de timp: nu venea cu săptămânile. (Expr.) Cu anul (sau cu ziua etc.) = pe timp de un an (sau pe o zi etc.); g) cu substantivul repetat exprimă ideea de succesiune: zi cu zi; h) de relație: e artist numai cu numele. IV. Formează loc. conj. și prep.: cu toate acestea, cu toate că, alături cu, la fel cu. V. Cu valoare de conj.: șoarecele cu pisica. – Lat. cum. DOOM
cu prep.
cu
CÚPRU s. n. Element chimic, metal de culoare roșiatică, foarte maleabil, ductil și bun conducător de căldură și de electricitate, cu numeroase întrebuințări în industria tehnică, în fotogravură, galvanoplastie, la obținerea de aliaje etc.; aramă. – Din lat. cuprum. DOOM
cúpru (cu-pru) s. n., art. cúprul; simb. Cu
cuadrant
CVADRÁNT, cvadranți, s. m. 1. Instrument alcătuit dintr-un sfert de cerc gradat și o lunetă, folosit în trecut pentru determinarea înălțimii aștrilor. ♦ Instrument de precizie format dintr-un sfert de cerc gradat, întrebuințat pentru măsurarea unghiurilor. 2. Organ metalic al unui aparat, instrument de măsură etc. în formă de sector de cerc apropiat de un sfert de cerc. [Pl. și (n.): cvadrante. – Var.: cuadránt s. n.] – Din fr. quadrant, lat. quadrans, -ntis.
cuadrat
CUADRÁT s.m. v. cvadrat.
cuadratrice
CUADRATRÍCE s.f. v. cvadratrice.
cuadratură
CVADRATÚRĂ s. f. 1. Construire exclusiv cu rigla și cu compasul a unui pătrat care să aibă aria egală cu aria unei figuri date. ◊ Cvadratura cercului = problemă (nesoluționabilă) care constă în găsirea unui pătrat care să aibă aceeași suprafață cu un cerc dat și a cărui latură să aibă un raport rațional cu raza cercului; fig. problemă imposibil de rezolvat. 2. Poziție aparentă în care doi aștri priviți de pe Pământ au o diferență de longitudine de 90°. [Var.: cuadratúră s. f.] – Din fr. quadrature. DOOM
cvadratúră (cva-dra-) s. f., g.-d. art. cvadratúrii
cuadri
CUÁDRI- v. cvadri-.
cuadricentenar
CUADRICENTENÁR s.n. v. cvadricentenar.
cuadriceps
CUADRICÉPS s.m. v. cvadriceps.
cuadricolor
CUADRICOLÓR, -Ă adj. v. cvadricolor.
cuadrică
CUÁDRICĂ s.f. v. cvadrică.
cuadridimensional
CUADRIDIMENSIONÁL, -Ă adj. v. cvadridimensional.
cuadrienal
CVADRIENÁL, -Ă, cvadrienali, -e, adj. Care durează patru ani. [Pr.: -dri-e-] – Din fr. quadriennal. DOOM
cvadrienál (cva-dri-e-) adj. m., pl. cvadrienáli; f. cvadrienálă, pl. cvadrienále
cuadrigemeni
CUADRIGÉMENI adj.m.pl. v. cvadrigemeni.
cuadrilateral
CUADRILATERÁL, -Ă adj. v. cvadrilateral.
cuadrilion
CATRALIÓN, catralioane, s. n. (Fam.) Un milion de trilioane. – Din fr. quatrillion. DOOM
cvadrilión (cva-dri-li-on) s. n., pl. cvadrilioáne
cuadrilobat
CUADRILOBÁT, -Ă adj. v. cvadrilobat.
cuadrimotor
CVADRIMOTÓR, -OÁRE, cvadrimotori, -oare, adj., s. n. (Avion) echipat cu patru motoare cu ardere internă. [Var.: cuadrimotór s. n.] – Din fr. quadrimoteur. DOOM
!cvadrimotór2 (cva-dri-) s. n., pl. cvadrimotoáre
cuadrinom
CUADRINÓM s.n. v. cvadrinom.
cuadripal
CUADRIPÁL, -Ă adj. v. cvadripal.
cuadripartit
CUADRIPARTÍT, -Ă adj. v. cvadripartit.
cuadripetal
CUADRIPETÁL, -Ă adj. v. cvadripetal.
cuadripol
CUADRIPÓL s.n. v. cvadripol.
cuadripolar
CUADRIPOLÁR, -Ă adj. v. cvadripolar.
cuadrireactor
CUADRIREACTÓR adj., s.n. v. cvadrireactor.
cuadriremă
CUADRIRÉMĂ s.f. v. cvadriremă.
cuadrisilab
CUADRISILÁB s.n. v. cvadrisilab.
cuadrisilabic
CUADRISILÁBIC, -Ă adj. v. cvadrisilabic.
cuadrofonic
CUADROFÓNIC, -Ă, cuadrofonici, -ce, adj. De cuadrofonie. [Scris și: quadrofonic] – Din fr. quadrophonique.
cuadrofonie
CUADROFONÍE s. f. Tehnică de captare și redare a sunetului pe patru canale, care oferă posibilitatea unei percepții în relief; tetrafonie. [Scris și: quadrofonie] – Din fr. quadrophonie.
cuadruman
CUADRUMÁN, -Ă adj. v. cvadruman.
cuadrupla
CUADRUPLÁ vb. I. v. cvadrupla.
cuadruplare
CUADRUPLÁ vb. I. v. cvadrupla.
cuadruplat
CUADRUPLÁ vb. I. v. cvadrupla.
cuadruplex
CVADRUPLÉX s. n. Sistem de transmisie telegrafică care asigură transmiterea simultană a patru mesaje diferite. [Var.: cuadrupléx s. n.] – Din fr., lat. quadruplex.
cuadruplu
CUADRÚPLU, -Ă adj. v. cvadruplu.
cuaga
CUÁGA s.m. Animal înrudit cu calul și asemănător zebrei, care trăia în Africa. [Pron. cu-a-. / cf. fr. couagga, germ. Quagga < cuv. hotentot]. DOOM
cuága (cu-a-) s. m.
cuagaul
CUÁGA s.m. Animal înrudit cu calul și asemănător zebrei, care trăia în Africa. [Pron. cu-a-. / cf. fr. couagga, germ. Quagga < cuv. hotentot]. DOOM
cuága (cu-a-) s. m.
cuagaului
CUÁGA s.m. Animal înrudit cu calul și asemănător zebrei, care trăia în Africa. [Pron. cu-a-. / cf. fr. couagga, germ. Quagga < cuv. hotentot]. DOOM
cuága (cu-a-) s. m.
cuanta
CUÁNTĂ, cuante, s. f. (Fiz.) Cea mai mică valoare discretă pe care o poate lua o anumită mărime fizică, toate celelalte valori ale sale fiind multipli întregi ai acestora. ◊ Cuantă de energie= cantitate determinată și finită de energie care poate fi emisă sau absorbită de un sistem atomic, molecular etc. [Var.: cvántă s. f.] – Din fr. quanta. DOOM
cuántă (cuan-) s. f., g.-d. art. cuántei; pl. cuánte
cuante
CUÁNTĂ, cuante, s. f. (Fiz.) Cea mai mică valoare discretă pe care o poate lua o anumită mărime fizică, toate celelalte valori ale sale fiind multipli întregi ai acestora. ◊ Cuantă de energie= cantitate determinată și finită de energie care poate fi emisă sau absorbită de un sistem atomic, molecular etc. [Var.: cvántă s. f.] – Din fr. quanta. DOOM
cuántă (cuan-) s. f., g.-d. art. cuántei; pl. cuánte
cuantei
CUÁNTĂ, cuante, s. f. (Fiz.) Cea mai mică valoare discretă pe care o poate lua o anumită mărime fizică, toate celelalte valori ale sale fiind multipli întregi ai acestora. ◊ Cuantă de energie= cantitate determinată și finită de energie care poate fi emisă sau absorbită de un sistem atomic, molecular etc. [Var.: cvántă s. f.] – Din fr. quanta. DOOM
cuántă (cuan-) s. f., g.-d. art. cuántei; pl. cuánte
cuantele
CUÁNTĂ, cuante, s. f. (Fiz.) Cea mai mică valoare discretă pe care o poate lua o anumită mărime fizică, toate celelalte valori ale sale fiind multipli întregi ai acestora. ◊ Cuantă de energie= cantitate determinată și finită de energie care poate fi emisă sau absorbită de un sistem atomic, molecular etc. [Var.: cvántă s. f.] – Din fr. quanta. DOOM
cuántă (cuan-) s. f., g.-d. art. cuántei; pl. cuánte
cuantelor
CUÁNTĂ, cuante, s. f. (Fiz.) Cea mai mică valoare discretă pe care o poate lua o anumită mărime fizică, toate celelalte valori ale sale fiind multipli întregi ai acestora. ◊ Cuantă de energie= cantitate determinată și finită de energie care poate fi emisă sau absorbită de un sistem atomic, molecular etc. [Var.: cvántă s. f.] – Din fr. quanta. DOOM
cuántă (cuan-) s. f., g.-d. art. cuántei; pl. cuánte
cuantic
CVÁNTIC, -Ă adj. v. cuantic. DOOM
cuántic (cuan-) adj. m., pl. cuántici; f. cuántică, pl. cuántice
cuantica
CVÁNTIC, -Ă adj. v. cuantic. DOOM
cuántic (cuan-) adj. m., pl. cuántici; f. cuántică, pl. cuántice
cuantice
CVÁNTIC, -Ă adj. v. cuantic. DOOM
cuántic (cuan-) adj. m., pl. cuántici; f. cuántică, pl. cuántice
cuanticei
CVÁNTIC, -Ă adj. v. cuantic. DOOM
cuántic (cuan-) adj. m., pl. cuántici; f. cuántică, pl. cuántice
cuanticele
CVÁNTIC, -Ă adj. v. cuantic. DOOM
cuántic (cuan-) adj. m., pl. cuántici; f. cuántică, pl. cuántice
cuanticelor
CVÁNTIC, -Ă adj. v. cuantic. DOOM
cuántic (cuan-) adj. m., pl. cuántici; f. cuántică, pl. cuántice
cuantici
CVÁNTIC, -Ă adj. v. cuantic. DOOM
cuántic (cuan-) adj. m., pl. cuántici; f. cuántică, pl. cuántice
cuanticii
CVÁNTIC, -Ă adj. v. cuantic. DOOM
cuántic (cuan-) adj. m., pl. cuántici; f. cuántică, pl. cuántice
cuanticilor
CVÁNTIC, -Ă adj. v. cuantic. DOOM
cuántic (cuan-) adj. m., pl. cuántici; f. cuántică, pl. cuántice
cuanticul
CVÁNTIC, -Ă adj. v. cuantic. DOOM
cuántic (cuan-) adj. m., pl. cuántici; f. cuántică, pl. cuántice
cuanticului
CVÁNTIC, -Ă adj. v. cuantic. DOOM
cuántic (cuan-) adj. m., pl. cuántici; f. cuántică, pl. cuántice
cuantific
CUANTIFICÁ, cuantífic, vb. I. Tranz. A stabili valorile discrete (discontinue) pe care le poate lua o anumită mărime fizică; a impune astfel de condiții unei mărimi fizice încât valorile sale să varieze în salturi (discontinuu). – După fr. quantifier. DOOM
cuantificá (a ~) (cuan-) vb., ind. prez. 3 cuantífică
cuantifica
CUANTIFICÁ, cuantífic, vb. I. Tranz. A stabili valorile discrete (discontinue) pe care le poate lua o anumită mărime fizică; a impune astfel de condiții unei mărimi fizice încât valorile sale să varieze în salturi (discontinuu). – După fr. quantifier. DOOM
cuantificá (a ~) (cuan-) vb., ind. prez. 3 cuantífică
cuantificai
CUANTIFICÁ, cuantífic, vb. I. Tranz. A stabili valorile discrete (discontinue) pe care le poate lua o anumită mărime fizică; a impune astfel de condiții unei mărimi fizice încât valorile sale să varieze în salturi (discontinuu). – După fr. quantifier. DOOM
cuantificá (a ~) (cuan-) vb., ind. prez. 3 cuantífică
cuantificam
CUANTIFICÁ, cuantífic, vb. I. Tranz. A stabili valorile discrete (discontinue) pe care le poate lua o anumită mărime fizică; a impune astfel de condiții unei mărimi fizice încât valorile sale să varieze în salturi (discontinuu). – După fr. quantifier. DOOM
cuantificá (a ~) (cuan-) vb., ind. prez. 3 cuantífică
cuantificare
CUANTIFICÁ, cuantífic, vb. I. Tranz. A stabili valorile discrete (discontinue) pe care le poate lua o anumită mărime fizică; a impune astfel de condiții unei mărimi fizice încât valorile sale să varieze în salturi (discontinuu). – După fr. quantifier. DOOM
cuantificá (a ~) (cuan-) vb., ind. prez. 3 cuantífică
cuantificare
CUANTIFICÁRE, cuantificări, s. f. Faptul de a cuantifica. – V. cuantifica. DOOM
cuantificáre (cuan-) s. f., g.-d. art. cuantificắrii; pl. cuantificắri
cuantificarea
CUANTIFICÁRE, cuantificări, s. f. Faptul de a cuantifica. – V. cuantifica. DOOM
cuantificáre (cuan-) s. f., g.-d. art. cuantificắrii; pl. cuantificắri
cuantificară
CUANTIFICÁ, cuantífic, vb. I. Tranz. A stabili valorile discrete (discontinue) pe care le poate lua o anumită mărime fizică; a impune astfel de condiții unei mărimi fizice încât valorile sale să varieze în salturi (discontinuu). – După fr. quantifier. DOOM
cuantificá (a ~) (cuan-) vb., ind. prez. 3 cuantífică
cuantificarăm
CUANTIFICÁ, cuantífic, vb. I. Tranz. A stabili valorile discrete (discontinue) pe care le poate lua o anumită mărime fizică; a impune astfel de condiții unei mărimi fizice încât valorile sale să varieze în salturi (discontinuu). – După fr. quantifier. DOOM
cuantificá (a ~) (cuan-) vb., ind. prez. 3 cuantífică
cuantificarăți
CUANTIFICÁ, cuantífic, vb. I. Tranz. A stabili valorile discrete (discontinue) pe care le poate lua o anumită mărime fizică; a impune astfel de condiții unei mărimi fizice încât valorile sale să varieze în salturi (discontinuu). – După fr. quantifier. DOOM
cuantificá (a ~) (cuan-) vb., ind. prez. 3 cuantífică
cuantificase
CUANTIFICÁ, cuantífic, vb. I. Tranz. A stabili valorile discrete (discontinue) pe care le poate lua o anumită mărime fizică; a impune astfel de condiții unei mărimi fizice încât valorile sale să varieze în salturi (discontinuu). – După fr. quantifier. DOOM
cuantificá (a ~) (cuan-) vb., ind. prez. 3 cuantífică
cuantificasem
CUANTIFICÁ, cuantífic, vb. I. Tranz. A stabili valorile discrete (discontinue) pe care le poate lua o anumită mărime fizică; a impune astfel de condiții unei mărimi fizice încât valorile sale să varieze în salturi (discontinuu). – După fr. quantifier. DOOM
cuantificá (a ~) (cuan-) vb., ind. prez. 3 cuantífică
cuantificaseră
CUANTIFICÁ, cuantífic, vb. I. Tranz. A stabili valorile discrete (discontinue) pe care le poate lua o anumită mărime fizică; a impune astfel de condiții unei mărimi fizice încât valorile sale să varieze în salturi (discontinuu). – După fr. quantifier. DOOM
cuantificá (a ~) (cuan-) vb., ind. prez. 3 cuantífică
cuantificaserăm
CUANTIFICÁ, cuantífic, vb. I. Tranz. A stabili valorile discrete (discontinue) pe care le poate lua o anumită mărime fizică; a impune astfel de condiții unei mărimi fizice încât valorile sale să varieze în salturi (discontinuu). – După fr. quantifier. DOOM
cuantificá (a ~) (cuan-) vb., ind. prez. 3 cuantífică
cuantificaserăți
CUANTIFICÁ, cuantífic, vb. I. Tranz. A stabili valorile discrete (discontinue) pe care le poate lua o anumită mărime fizică; a impune astfel de condiții unei mărimi fizice încât valorile sale să varieze în salturi (discontinuu). – După fr. quantifier. DOOM
cuantificá (a ~) (cuan-) vb., ind. prez. 3 cuantífică
cuantificaseși
CUANTIFICÁ, cuantífic, vb. I. Tranz. A stabili valorile discrete (discontinue) pe care le poate lua o anumită mărime fizică; a impune astfel de condiții unei mărimi fizice încât valorile sale să varieze în salturi (discontinuu). – După fr. quantifier. DOOM
cuantificá (a ~) (cuan-) vb., ind. prez. 3 cuantífică
cuantificaseți
CUANTIFICÁ, cuantífic, vb. I. Tranz. A stabili valorile discrete (discontinue) pe care le poate lua o anumită mărime fizică; a impune astfel de condiții unei mărimi fizice încât valorile sale să varieze în salturi (discontinuu). – După fr. quantifier. DOOM
cuantificá (a ~) (cuan-) vb., ind. prez. 3 cuantífică
cuantificat
CUANTIFICÁ, cuantífic, vb. I. Tranz. A stabili valorile discrete (discontinue) pe care le poate lua o anumită mărime fizică; a impune astfel de condiții unei mărimi fizice încât valorile sale să varieze în salturi (discontinuu). – După fr. quantifier. DOOM
cuantificá (a ~) (cuan-) vb., ind. prez. 3 cuantífică
cuantificator
CUANTIFICATÓR s.m. (Mat.) Simbol care arată că o proprietate se aplică tuturor elementelor unei mulțimi sau numai unora dintre ele. [Pron. cuan-. / < fr. quantificateur]. DOOM
cuantificatór (cuan-) s. m., pl. cuantificatóri
cuantificatori
CUANTIFICATÓR s.m. (Mat.) Simbol care arată că o proprietate se aplică tuturor elementelor unei mulțimi sau numai unora dintre ele. [Pron. cuan-. / < fr. quantificateur]. DOOM
cuantificatór (cuan-) s. m., pl. cuantificatóri
cuantificatorii
CUANTIFICATÓR s.m. (Mat.) Simbol care arată că o proprietate se aplică tuturor elementelor unei mulțimi sau numai unora dintre ele. [Pron. cuan-. / < fr. quantificateur]. DOOM
cuantificatór (cuan-) s. m., pl. cuantificatóri
cuantificatorilor
CUANTIFICATÓR s.m. (Mat.) Simbol care arată că o proprietate se aplică tuturor elementelor unei mulțimi sau numai unora dintre ele. [Pron. cuan-. / < fr. quantificateur]. DOOM
cuantificatór (cuan-) s. m., pl. cuantificatóri
cuantificatorul
CUANTIFICATÓR s.m. (Mat.) Simbol care arată că o proprietate se aplică tuturor elementelor unei mulțimi sau numai unora dintre ele. [Pron. cuan-. / < fr. quantificateur]. DOOM
cuantificatór (cuan-) s. m., pl. cuantificatóri
cuantificatorului
CUANTIFICATÓR s.m. (Mat.) Simbol care arată că o proprietate se aplică tuturor elementelor unei mulțimi sau numai unora dintre ele. [Pron. cuan-. / < fr. quantificateur]. DOOM
cuantificatór (cuan-) s. m., pl. cuantificatóri
cuantificau
CUANTIFICÁ, cuantífic, vb. I. Tranz. A stabili valorile discrete (discontinue) pe care le poate lua o anumită mărime fizică; a impune astfel de condiții unei mărimi fizice încât valorile sale să varieze în salturi (discontinuu). – După fr. quantifier. DOOM
cuantificá (a ~) (cuan-) vb., ind. prez. 3 cuantífică
cuantificași
CUANTIFICÁ, cuantífic, vb. I. Tranz. A stabili valorile discrete (discontinue) pe care le poate lua o anumită mărime fizică; a impune astfel de condiții unei mărimi fizice încât valorile sale să varieze în salturi (discontinuu). – După fr. quantifier. DOOM
cuantificá (a ~) (cuan-) vb., ind. prez. 3 cuantífică
cuantificați
CUANTIFICÁ, cuantífic, vb. I. Tranz. A stabili valorile discrete (discontinue) pe care le poate lua o anumită mărime fizică; a impune astfel de condiții unei mărimi fizice încât valorile sale să varieze în salturi (discontinuu). – După fr. quantifier. DOOM
cuantificá (a ~) (cuan-) vb., ind. prez. 3 cuantífică
cuantifice
CUANTIFICÁ, cuantífic, vb. I. Tranz. A stabili valorile discrete (discontinue) pe care le poate lua o anumită mărime fizică; a impune astfel de condiții unei mărimi fizice încât valorile sale să varieze în salturi (discontinuu). – După fr. quantifier. DOOM
cuantificá (a ~) (cuan-) vb., ind. prez. 3 cuantífică
cuantifici
CUANTIFICÁ, cuantífic, vb. I. Tranz. A stabili valorile discrete (discontinue) pe care le poate lua o anumită mărime fizică; a impune astfel de condiții unei mărimi fizice încât valorile sale să varieze în salturi (discontinuu). – După fr. quantifier. DOOM
cuantificá (a ~) (cuan-) vb., ind. prez. 3 cuantífică
cuantificând
CUANTIFICÁ, cuantífic, vb. I. Tranz. A stabili valorile discrete (discontinue) pe care le poate lua o anumită mărime fizică; a impune astfel de condiții unei mărimi fizice încât valorile sale să varieze în salturi (discontinuu). – După fr. quantifier. DOOM
cuantificá (a ~) (cuan-) vb., ind. prez. 3 cuantífică
cuantificînd
CUANTIFICÁ, cuantífic, vb. I. Tranz. A stabili valorile discrete (discontinue) pe care le poate lua o anumită mărime fizică; a impune astfel de condiții unei mărimi fizice încât valorile sale să varieze în salturi (discontinuu). – După fr. quantifier. DOOM
cuantificá (a ~) (cuan-) vb., ind. prez. 3 cuantífică
cuantificări
CUANTIFICÁRE, cuantificări, s. f. Faptul de a cuantifica. – V. cuantifica. DOOM
cuantificáre (cuan-) s. f., g.-d. art. cuantificắrii; pl. cuantificắri
cuantificării
CUANTIFICÁRE, cuantificări, s. f. Faptul de a cuantifica. – V. cuantifica. DOOM
cuantificáre (cuan-) s. f., g.-d. art. cuantificắrii; pl. cuantificắri
cuantificările
CUANTIFICÁRE, cuantificări, s. f. Faptul de a cuantifica. – V. cuantifica. DOOM
cuantificáre (cuan-) s. f., g.-d. art. cuantificắrii; pl. cuantificắri
cuantificărilor
CUANTIFICÁRE, cuantificări, s. f. Faptul de a cuantifica. – V. cuantifica. DOOM
cuantificáre (cuan-) s. f., g.-d. art. cuantificắrii; pl. cuantificắri
cuantiza
CUANTIZÁ vb. I. tr. (Fiz.) A aplica principiile teoriei cuantelor; a cuantifica. [Pron. cuan-. / < it. quantizzare].
cuantizare
CUANTIZÁRE s.f. (Fig.) Acțiunea de a cuantiza; cuantificare. [< cuantiza].
cuantor
CUANTÓR s.m. Determinativ logic prin care se fixează sfera de aplicativitate a unei variabile într-o anumită expresie. [Pron. cuan- / et. incertă]. DOOM
cuántor (determinativ) (cuan-) s. m., pl. cuántori
cuantum
CVÁNTUM s. n. v. cuantum. DOOM
cuántum (cuan-) s. n., art. cuántumul; pl. cuántumuri
cuantumul
CVÁNTUM s. n. v. cuantum. DOOM
cuántum (cuan-) s. n., art. cuántumul; pl. cuántumuri
cuantumului
CVÁNTUM s. n. v. cuantum. DOOM
cuántum (cuan-) s. n., art. cuántumul; pl. cuántumuri
cuantumuri
CVÁNTUM s. n. v. cuantum. DOOM
cuántum (cuan-) s. n., art. cuántumul; pl. cuántumuri
cuantumurile
CVÁNTUM s. n. v. cuantum. DOOM
cuántum (cuan-) s. n., art. cuántumul; pl. cuántumuri
cuantumurilor
CVÁNTUM s. n. v. cuantum. DOOM
cuántum (cuan-) s. n., art. cuántumul; pl. cuántumuri
cuart
cuart (-turi), s. n. – 1. (Înv.) Sfert, a patra parte. – 2. Durata serviciului de gardă în marină. – Var. (1) cvart, (2) cart. It. quarto (sec. XIX). Și în forma cuartă, s. f. (înv., contribuție pe recoltă, sec. XVIII; cvartă muzicală; careu la jocul de cărți), din it. cuarta. Cr. cuartet, s. n., din it. quartetto.
cuarta
CVÁRTĂ, cvarte, s. f. 1. (Muz.) Intervalul dintre două sunete aflate la distanță de patru trepte. 2. Grup de patru conducte electrice, izolate între ele și răsucite, utilizat la cablurile electrice de telecomunicații. 3. (La scrimă) A patra dintre cele opt poziții principale de apărare. [Var.: cuártă s. f.] – Din it. quarto, fr. quarte. DOOM
!cvártă s. f., g.-d. art. cvártei; pl. cvárte
cuartadecimă
CUARTADÉCIMĂ s.f. v. cvartadecimă.
cuartal
CVARTÁL, cvartale, s. n. I. 1. (Înv.) A patra parte dintr-un oraș. ♦ Cartier, mahala. 2. Porțiune unitară dintr-o localitate, reprezentând o suprafață de teren străbătută de străzi pe care sunt construite locuințe, magazine sau alte clădiri, grădini etc. cu caracter social-cultural; microraion. 3. Parte administrativă a unui oraș; sector. II. Trimestru. [Var.: cuartál s. n.] – Din rus. kvartal, germ. Quartal. DOOM
cvartál s. n., pl. cvartále
cuarte
CVÁRTĂ, cvarte, s. f. 1. (Muz.) Intervalul dintre două sunete aflate la distanță de patru trepte. 2. Grup de patru conducte electrice, izolate între ele și răsucite, utilizat la cablurile electrice de telecomunicații. 3. (La scrimă) A patra dintre cele opt poziții principale de apărare. [Var.: cuártă s. f.] – Din it. quarto, fr. quarte. DOOM
!cvártă s. f., g.-d. art. cvártei; pl. cvárte
cuartei
CVÁRTĂ, cvarte, s. f. 1. (Muz.) Intervalul dintre două sunete aflate la distanță de patru trepte. 2. Grup de patru conducte electrice, izolate între ele și răsucite, utilizat la cablurile electrice de telecomunicații. 3. (La scrimă) A patra dintre cele opt poziții principale de apărare. [Var.: cuártă s. f.] – Din it. quarto, fr. quarte. DOOM
!cvártă s. f., g.-d. art. cvártei; pl. cvárte
cuartele
CVÁRTĂ, cvarte, s. f. 1. (Muz.) Intervalul dintre două sunete aflate la distanță de patru trepte. 2. Grup de patru conducte electrice, izolate între ele și răsucite, utilizat la cablurile electrice de telecomunicații. 3. (La scrimă) A patra dintre cele opt poziții principale de apărare. [Var.: cuártă s. f.] – Din it. quarto, fr. quarte. DOOM
!cvártă s. f., g.-d. art. cvártei; pl. cvárte
cuartelor
CVÁRTĂ, cvarte, s. f. 1. (Muz.) Intervalul dintre două sunete aflate la distanță de patru trepte. 2. Grup de patru conducte electrice, izolate între ele și răsucite, utilizat la cablurile electrice de telecomunicații. 3. (La scrimă) A patra dintre cele opt poziții principale de apărare. [Var.: cuártă s. f.] – Din it. quarto, fr. quarte. DOOM
!cvártă s. f., g.-d. art. cvártei; pl. cvárte
cuartet
CVARTÉT, cvartete, s. n. Formație muzicală alcătuită din patru voci sau din patru instrumentiști care execută împreună o compoziție muzicală; compoziție scrisă pentru o asemenea formație. ◊ Cvartet de coarde = formație fundamentală a muzicii de cameră (două viori, violă și violoncel). [Var.: cuartét s. n.] – Din it. quartetto, fr. quartette. DOOM
!cvartét s. n., pl. cvartéte
cuartete
CVARTÉT, cvartete, s. n. Formație muzicală alcătuită din patru voci sau din patru instrumentiști care execută împreună o compoziție muzicală; compoziție scrisă pentru o asemenea formație. ◊ Cvartet de coarde = formație fundamentală a muzicii de cameră (două viori, violă și violoncel). [Var.: cuartét s. n.] – Din it. quartetto, fr. quartette. DOOM
!cvartét s. n., pl. cvartéte
cuartetele
CVARTÉT, cvartete, s. n. Formație muzicală alcătuită din patru voci sau din patru instrumentiști care execută împreună o compoziție muzicală; compoziție scrisă pentru o asemenea formație. ◊ Cvartet de coarde = formație fundamentală a muzicii de cameră (două viori, violă și violoncel). [Var.: cuartét s. n.] – Din it. quartetto, fr. quartette. DOOM
!cvartét s. n., pl. cvartéte
cuartetelor
CVARTÉT, cvartete, s. n. Formație muzicală alcătuită din patru voci sau din patru instrumentiști care execută împreună o compoziție muzicală; compoziție scrisă pentru o asemenea formație. ◊ Cvartet de coarde = formație fundamentală a muzicii de cameră (două viori, violă și violoncel). [Var.: cuartét s. n.] – Din it. quartetto, fr. quartette. DOOM
!cvartét s. n., pl. cvartéte
cuartetul
CVARTÉT, cvartete, s. n. Formație muzicală alcătuită din patru voci sau din patru instrumentiști care execută împreună o compoziție muzicală; compoziție scrisă pentru o asemenea formație. ◊ Cvartet de coarde = formație fundamentală a muzicii de cameră (două viori, violă și violoncel). [Var.: cuartét s. n.] – Din it. quartetto, fr. quartette. DOOM
!cvartét s. n., pl. cvartéte
cuartetului
CVARTÉT, cvartete, s. n. Formație muzicală alcătuită din patru voci sau din patru instrumentiști care execută împreună o compoziție muzicală; compoziție scrisă pentru o asemenea formație. ◊ Cvartet de coarde = formație fundamentală a muzicii de cameră (două viori, violă și violoncel). [Var.: cuartét s. n.] – Din it. quartetto, fr. quartette. DOOM
!cvartét s. n., pl. cvartéte
cuartică
CUÁRTICĂ s.f. (Mat.) Curbă algebrică de gradul patru. [Pron. cuar-. / cf. lat. quartus – al patrulea].
cuartir
CUARTÍR s. n. v. cvartir.
cuarto
IN-CVÁRTO adj. invar. (Despre formatul unei cărți) În care coala de hîrtie e îndoită în patru, formînd 8 pagini; (despre cărți) care are acest format. Un volum in-cvarto. Scris și: in quarto.
cuartolet
CUARTOLÉT s.n. v. cvartolet.
cuarț
CUARȚ, (2) cuarțuri, s. n. 1. Bioxid natural de siliciu, care se găsește în roci în stare neconsolidată (ca nisip) sau în formă de cristale hexagonale, transparente și incolore (în stare pură) sau diferit colorate (când conțin și substanțe străine), utilizat în tehnică, în industria optică, în industria materialelor refractare, la bijuterii etc. 2. Varietate de cuarț (1). [Var.: cvarț s. n.] – Din germ. Quarz, fr. quartz. DOOM
cuarț s. n., (sorturi) pl. cuárțuri
cuarțit
CUARȚÍT, cuarțite, s. n. Rocă metamorfică alcătuită prin recristalizarea rocilor cu cuarț (nisipuri, gresii etc.), utilizată în construcții, ceramică, industria metalurgică etc. – Din fr. quartzite, germ. Quartzit. DOOM
cuarțít (cuar-) s. n., pl. cuarțíte
cuarțite
CUARȚÍT, cuarțite, s. n. Rocă metamorfică alcătuită prin recristalizarea rocilor cu cuarț (nisipuri, gresii etc.), utilizată în construcții, ceramică, industria metalurgică etc. – Din fr. quartzite, germ. Quartzit. DOOM
cuarțít (cuar-) s. n., pl. cuarțíte
cuarțitele
CUARȚÍT, cuarțite, s. n. Rocă metamorfică alcătuită prin recristalizarea rocilor cu cuarț (nisipuri, gresii etc.), utilizată în construcții, ceramică, industria metalurgică etc. – Din fr. quartzite, germ. Quartzit. DOOM
cuarțít (cuar-) s. n., pl. cuarțíte
cuarțitelor
CUARȚÍT, cuarțite, s. n. Rocă metamorfică alcătuită prin recristalizarea rocilor cu cuarț (nisipuri, gresii etc.), utilizată în construcții, ceramică, industria metalurgică etc. – Din fr. quartzite, germ. Quartzit. DOOM
cuarțít (cuar-) s. n., pl. cuarțíte
cuarțitul
CUARȚÍT, cuarțite, s. n. Rocă metamorfică alcătuită prin recristalizarea rocilor cu cuarț (nisipuri, gresii etc.), utilizată în construcții, ceramică, industria metalurgică etc. – Din fr. quartzite, germ. Quartzit. DOOM
cuarțít (cuar-) s. n., pl. cuarțíte
cuarțitului
CUARȚÍT, cuarțite, s. n. Rocă metamorfică alcătuită prin recristalizarea rocilor cu cuarț (nisipuri, gresii etc.), utilizată în construcții, ceramică, industria metalurgică etc. – Din fr. quartzite, germ. Quartzit. DOOM
cuarțít (cuar-) s. n., pl. cuarțíte
cuarțoasa
CUARȚÓS, -OÁSĂ, cuarțoși, -oase, adj. Care conține cuarț. – Din fr. quartzeux. DOOM
cuarțós (cuar-) adj. m., pl. cuarțóși; f. cuarțoásă, pl. cuarțoáse
cuarțoase
CUARȚÓS, -OÁSĂ, cuarțoși, -oase, adj. Care conține cuarț. – Din fr. quartzeux. DOOM
cuarțós (cuar-) adj. m., pl. cuarțóși; f. cuarțoásă, pl. cuarțoáse
cuarțoasei
CUARȚÓS, -OÁSĂ, cuarțoși, -oase, adj. Care conține cuarț. – Din fr. quartzeux. DOOM
cuarțós (cuar-) adj. m., pl. cuarțóși; f. cuarțoásă, pl. cuarțoáse
cuarțoasele
CUARȚÓS, -OÁSĂ, cuarțoși, -oase, adj. Care conține cuarț. – Din fr. quartzeux. DOOM
cuarțós (cuar-) adj. m., pl. cuarțóși; f. cuarțoásă, pl. cuarțoáse
cuarțoaselor
CUARȚÓS, -OÁSĂ, cuarțoși, -oase, adj. Care conține cuarț. – Din fr. quartzeux. DOOM
cuarțós (cuar-) adj. m., pl. cuarțóși; f. cuarțoásă, pl. cuarțoáse
cuarțos
CUARȚÓS, -OÁSĂ, cuarțoși, -oase, adj. Care conține cuarț. – Din fr. quartzeux. DOOM
cuarțós (cuar-) adj. m., pl. cuarțóși; f. cuarțoásă, pl. cuarțoáse
cuarțosul
CUARȚÓS, -OÁSĂ, cuarțoși, -oase, adj. Care conține cuarț. – Din fr. quartzeux. DOOM
cuarțós (cuar-) adj. m., pl. cuarțóși; f. cuarțoásă, pl. cuarțoáse
cuarțosului
CUARȚÓS, -OÁSĂ, cuarțoși, -oase, adj. Care conține cuarț. – Din fr. quartzeux. DOOM
cuarțós (cuar-) adj. m., pl. cuarțóși; f. cuarțoásă, pl. cuarțoáse
cuarțoși
CUARȚÓS, -OÁSĂ, cuarțoși, -oase, adj. Care conține cuarț. – Din fr. quartzeux. DOOM
cuarțós (cuar-) adj. m., pl. cuarțóși; f. cuarțoásă, pl. cuarțoáse
cuarțoșii
CUARȚÓS, -OÁSĂ, cuarțoși, -oase, adj. Care conține cuarț. – Din fr. quartzeux. DOOM
cuarțós (cuar-) adj. m., pl. cuarțóși; f. cuarțoásă, pl. cuarțoáse
cuarțoșilor
CUARȚÓS, -OÁSĂ, cuarțoși, -oase, adj. Care conține cuarț. – Din fr. quartzeux. DOOM
cuarțós (cuar-) adj. m., pl. cuarțóși; f. cuarțoásă, pl. cuarțoáse
cuarțul
CUARȚ, (2) cuarțuri, s. n. 1. Bioxid natural de siliciu, care se găsește în roci în stare neconsolidată (ca nisip) sau în formă de cristale hexagonale, transparente și incolore (în stare pură) sau diferit colorate (când conțin și substanțe străine), utilizat în tehnică, în industria optică, în industria materialelor refractare, la bijuterii etc. 2. Varietate de cuarț (1). [Var.: cvarț s. n.] – Din germ. Quarz, fr. quartz. DOOM
cuarț s. n., (sorturi) pl. cuárțuri
cuarțului
CUARȚ, (2) cuarțuri, s. n. 1. Bioxid natural de siliciu, care se găsește în roci în stare neconsolidată (ca nisip) sau în formă de cristale hexagonale, transparente și incolore (în stare pură) sau diferit colorate (când conțin și substanțe străine), utilizat în tehnică, în industria optică, în industria materialelor refractare, la bijuterii etc. 2. Varietate de cuarț (1). [Var.: cvarț s. n.] – Din germ. Quarz, fr. quartz. DOOM
cuarț s. n., (sorturi) pl. cuárțuri
cuarțuri
CUARȚ, (2) cuarțuri, s. n. 1. Bioxid natural de siliciu, care se găsește în roci în stare neconsolidată (ca nisip) sau în formă de cristale hexagonale, transparente și incolore (în stare pură) sau diferit colorate (când conțin și substanțe străine), utilizat în tehnică, în industria optică, în industria materialelor refractare, la bijuterii etc. 2. Varietate de cuarț (1). [Var.: cvarț s. n.] – Din germ. Quarz, fr. quartz. DOOM
cuarț s. n., (sorturi) pl. cuárțuri
cuarțurile
CUARȚ, (2) cuarțuri, s. n. 1. Bioxid natural de siliciu, care se găsește în roci în stare neconsolidată (ca nisip) sau în formă de cristale hexagonale, transparente și incolore (în stare pură) sau diferit colorate (când conțin și substanțe străine), utilizat în tehnică, în industria optică, în industria materialelor refractare, la bijuterii etc. 2. Varietate de cuarț (1). [Var.: cvarț s. n.] – Din germ. Quarz, fr. quartz. DOOM
cuarț s. n., (sorturi) pl. cuárțuri
cuarțurilor
CUARȚ, (2) cuarțuri, s. n. 1. Bioxid natural de siliciu, care se găsește în roci în stare neconsolidată (ca nisip) sau în formă de cristale hexagonale, transparente și incolore (în stare pură) sau diferit colorate (când conțin și substanțe străine), utilizat în tehnică, în industria optică, în industria materialelor refractare, la bijuterii etc. 2. Varietate de cuarț (1). [Var.: cvarț s. n.] – Din germ. Quarz, fr. quartz. DOOM
cuarț s. n., (sorturi) pl. cuárțuri
cuasi
CUÁSI- v. cvasi-.
cuaternar
CUATERNÁR, -Ă, cuaternari, -e, s. n., adj. 1. S. n. Perioadă a erei neozoice, corespunzătoare ultimelor două milioane de ani, al cărei început este marcat de accentuarea răcirii climei, culminând cu formarea unor imense calote glaciare. 2. Adj. Care se referă la perioada cuaternarului (1). – Din fr. quaternaire, it. quaternario, lat. quaternarius. DOOM
cuaternár2 (cua-) s. n.
cuaternara
CUATERNÁR, -Ă, cuaternari, -e, s. n., adj. 1. S. n. Perioadă a erei neozoice, corespunzătoare ultimelor două milioane de ani, al cărei început este marcat de accentuarea răcirii climei, culminând cu formarea unor imense calote glaciare. 2. Adj. Care se referă la perioada cuaternarului (1). – Din fr. quaternaire, it. quaternario, lat. quaternarius. DOOM
cuaternár2 (cua-) s. n.
cuaternare
CUATERNÁR, -Ă, cuaternari, -e, s. n., adj. 1. S. n. Perioadă a erei neozoice, corespunzătoare ultimelor două milioane de ani, al cărei început este marcat de accentuarea răcirii climei, culminând cu formarea unor imense calote glaciare. 2. Adj. Care se referă la perioada cuaternarului (1). – Din fr. quaternaire, it. quaternario, lat. quaternarius. DOOM
cuaternár2 (cua-) s. n.
cuaternarei
CUATERNÁR, -Ă, cuaternari, -e, s. n., adj. 1. S. n. Perioadă a erei neozoice, corespunzătoare ultimelor două milioane de ani, al cărei început este marcat de accentuarea răcirii climei, culminând cu formarea unor imense calote glaciare. 2. Adj. Care se referă la perioada cuaternarului (1). – Din fr. quaternaire, it. quaternario, lat. quaternarius. DOOM
cuaternár2 (cua-) s. n.
cuaternarele
CUATERNÁR, -Ă, cuaternari, -e, s. n., adj. 1. S. n. Perioadă a erei neozoice, corespunzătoare ultimelor două milioane de ani, al cărei început este marcat de accentuarea răcirii climei, culminând cu formarea unor imense calote glaciare. 2. Adj. Care se referă la perioada cuaternarului (1). – Din fr. quaternaire, it. quaternario, lat. quaternarius. DOOM
cuaternár2 (cua-) s. n.
cuaternarelor
CUATERNÁR, -Ă, cuaternari, -e, s. n., adj. 1. S. n. Perioadă a erei neozoice, corespunzătoare ultimelor două milioane de ani, al cărei început este marcat de accentuarea răcirii climei, culminând cu formarea unor imense calote glaciare. 2. Adj. Care se referă la perioada cuaternarului (1). – Din fr. quaternaire, it. quaternario, lat. quaternarius. DOOM
cuaternár2 (cua-) s. n.
cuaternari
CUATERNÁR, -Ă, cuaternari, -e, s. n., adj. 1. S. n. Perioadă a erei neozoice, corespunzătoare ultimelor două milioane de ani, al cărei început este marcat de accentuarea răcirii climei, culminând cu formarea unor imense calote glaciare. 2. Adj. Care se referă la perioada cuaternarului (1). – Din fr. quaternaire, it. quaternario, lat. quaternarius. DOOM
cuaternár2 (cua-) s. n.
cuaternarii
CUATERNÁR, -Ă, cuaternari, -e, s. n., adj. 1. S. n. Perioadă a erei neozoice, corespunzătoare ultimelor două milioane de ani, al cărei început este marcat de accentuarea răcirii climei, culminând cu formarea unor imense calote glaciare. 2. Adj. Care se referă la perioada cuaternarului (1). – Din fr. quaternaire, it. quaternario, lat. quaternarius. DOOM
cuaternár2 (cua-) s. n.
cuaternarilor
CUATERNÁR, -Ă, cuaternari, -e, s. n., adj. 1. S. n. Perioadă a erei neozoice, corespunzătoare ultimelor două milioane de ani, al cărei început este marcat de accentuarea răcirii climei, culminând cu formarea unor imense calote glaciare. 2. Adj. Care se referă la perioada cuaternarului (1). – Din fr. quaternaire, it. quaternario, lat. quaternarius. DOOM
cuaternár2 (cua-) s. n.
cuaternarul
CUATERNÁR, -Ă, cuaternari, -e, s. n., adj. 1. S. n. Perioadă a erei neozoice, corespunzătoare ultimelor două milioane de ani, al cărei început este marcat de accentuarea răcirii climei, culminând cu formarea unor imense calote glaciare. 2. Adj. Care se referă la perioada cuaternarului (1). – Din fr. quaternaire, it. quaternario, lat. quaternarius. DOOM
cuaternár2 (cua-) s. n.
cuaternarului
CUATERNÁR, -Ă, cuaternari, -e, s. n., adj. 1. S. n. Perioadă a erei neozoice, corespunzătoare ultimelor două milioane de ani, al cărei început este marcat de accentuarea răcirii climei, culminând cu formarea unor imense calote glaciare. 2. Adj. Care se referă la perioada cuaternarului (1). – Din fr. quaternaire, it. quaternario, lat. quaternarius. DOOM
cuaternár2 (cua-) s. n.
cuaternion
CUATERNIÓN s.n. (Mat.) Expresie complexă servind la rezolvarea unor probleme de geometrie în spațiu. [< fr. quaternion, cf. lat. quaterni – câte patru].
cuatrocentist
CUATROCENTÍST, -Ă s.m. și f. Scriitor sau artist italian din cuatrocento. [Var. quattrocentist, -ă. / < it. quattrocentista].
cuatrocentistă
CUATROCENTÍST, -Ă s.m. și f. Scriitor sau artist italian din cuatrocento. [Var. quattrocentist, -ă. / < it. quattrocentista].
cuatrocento
CUATROCÉNTO s.n. Termen prin care se desemnează sec. XV în Italia; (p. ext.) termen care denumește epoca Renașterii italiene. [Scris și quattrocento. / < it. quattrocento].
cuazi
CUÁZI- v. cvasi-.
cub
CUB, (1,2) cuburi, s. n., (3) cubi, adj. 1. S. n. Corp geometric cu șase fețe pătrate, egale între ele. ♦ (Mat.) Puterea a treia a unui număr sau a unei mărimi. 2. Produs al înmulțirii unui număr cu sine însuși de două ori. 3. Adj. (În sintagma) Metru (sau decimetru, centimetru etc.) cub = unitate de măsură pentru volume, egală cu volumul unui corp de formă cubică, având latura egală cu un metru (sau cu un decimetru etc.). – Din fr. cube, lat. cubus. DOOM
cub2 s. n., pl. cúburi
cub
CUB, (1,2) cuburi, s. n., (3) cubi, adj. 1. S. n. Corp geometric cu șase fețe pătrate, egale între ele. ♦ (Mat.) Puterea a treia a unui număr sau a unei mărimi. 2. Produs al înmulțirii unui număr cu sine însuși de două ori. 3. Adj. (În sintagma) Metru (sau decimetru, centimetru etc.) cub = unitate de măsură pentru volume, egală cu volumul unui corp de formă cubică, având latura egală cu un metru (sau cu un decimetru etc.). – Din fr. cube, lat. cubus.
cuba
CUBÁ vb. I. tr. A determina volumul unui corp. [< fr. cuber]. DOOM
cubá (a ~) vb., ind. prez. 3 cubeáză
cubai
CUBÁ vb. I. tr. A determina volumul unui corp. [< fr. cuber]. DOOM
cubá (a ~) vb., ind. prez. 3 cubeáză
cubaj
CUBÁJ, cubaje, s. n. Determinare a volumului unui corp, al unei încăperi etc.; volumul sau capacitatea unui corp, a unei încăperi etc. exprimate în metri cubi. – Din fr. cubage. DOOM
cubáj s. n., pl. cubáje
cubaje
CUBÁJ, cubaje, s. n. Determinare a volumului unui corp, al unei încăperi etc.; volumul sau capacitatea unui corp, a unei încăperi etc. exprimate în metri cubi. – Din fr. cubage. DOOM
cubáj s. n., pl. cubáje
cubajele
CUBÁJ, cubaje, s. n. Determinare a volumului unui corp, al unei încăperi etc.; volumul sau capacitatea unui corp, a unei încăperi etc. exprimate în metri cubi. – Din fr. cubage. DOOM
cubáj s. n., pl. cubáje
cubajelor
CUBÁJ, cubaje, s. n. Determinare a volumului unui corp, al unei încăperi etc.; volumul sau capacitatea unui corp, a unei încăperi etc. exprimate în metri cubi. – Din fr. cubage. DOOM
cubáj s. n., pl. cubáje
cubajul
CUBÁJ, cubaje, s. n. Determinare a volumului unui corp, al unei încăperi etc.; volumul sau capacitatea unui corp, a unei încăperi etc. exprimate în metri cubi. – Din fr. cubage. DOOM
cubáj s. n., pl. cubáje
cubajului
CUBÁJ, cubaje, s. n. Determinare a volumului unui corp, al unei încăperi etc.; volumul sau capacitatea unui corp, a unei încăperi etc. exprimate în metri cubi. – Din fr. cubage. DOOM
cubáj s. n., pl. cubáje
cubam
CUBÁ vb. I. tr. A determina volumul unui corp. [< fr. cuber]. DOOM
cubá (a ~) vb., ind. prez. 3 cubeáză
cuban
CUBANÉZ, -Ă, cubanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Cubei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Cubei sau cubanezilor (1), referitor la Cuba ori la cubanezi. – Cuba (n. pr.) + suf. -ez. DOOM
cubanéz adj. m., s. m., pl. cubanézi; adj. f., s. f. cubanéză, pl. cubanéze
cuban
CUBANÉZ, -Ă, cubanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Cubei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Cubei sau cubanezilor (1), referitor la Cuba ori la cubanezi. – Cuba (n. pr.) + suf. -ez. DOOM
cubanéz adj. m., s. m., pl. cubanézi; adj. f., s. f. cubanéză, pl. cubanéze
cubanez
CUBANÉZ, -Ă, cubanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Cubei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Cubei sau cubanezilor (1), referitor la Cuba ori la cubanezi. – Cuba (n. pr.) + suf. -ez. DOOM
cubanéz adj. m., s. m., pl. cubanézi; adj. f., s. f. cubanéză, pl. cubanéze
cubanez
CUBANÉZ, -Ă, cubanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Cubei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Cubei sau cubanezilor (1), referitor la Cuba ori la cubanezi. – Cuba (n. pr.) + suf. -ez. DOOM
cubanéz adj. m., s. m., pl. cubanézi; adj. f., s. f. cubanéză, pl. cubanéze
cubaneza
CUBANÉZ, -Ă, cubanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Cubei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Cubei sau cubanezilor (1), referitor la Cuba ori la cubanezi. – Cuba (n. pr.) + suf. -ez. DOOM
cubanéz adj. m., s. m., pl. cubanézi; adj. f., s. f. cubanéză, pl. cubanéze
cubaneza
CUBANÉZ, -Ă, cubanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Cubei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Cubei sau cubanezilor (1), referitor la Cuba ori la cubanezi. – Cuba (n. pr.) + suf. -ez. DOOM
cubanéz adj. m., s. m., pl. cubanézi; adj. f., s. f. cubanéză, pl. cubanéze
cubaneze
CUBANÉZ, -Ă, cubanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Cubei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Cubei sau cubanezilor (1), referitor la Cuba ori la cubanezi. – Cuba (n. pr.) + suf. -ez. DOOM
cubanéz adj. m., s. m., pl. cubanézi; adj. f., s. f. cubanéză, pl. cubanéze
cubaneze
CUBANÉZ, -Ă, cubanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Cubei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Cubei sau cubanezilor (1), referitor la Cuba ori la cubanezi. – Cuba (n. pr.) + suf. -ez. DOOM
cubanéz adj. m., s. m., pl. cubanézi; adj. f., s. f. cubanéză, pl. cubanéze
cubaneze
CUBANÉZ, -Ă, cubanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Cubei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Cubei sau cubanezilor (1), referitor la Cuba ori la cubanezi. – Cuba (n. pr.) + suf. -ez. DOOM
cubanéz adj. m., s. m., pl. cubanézi; adj. f., s. f. cubanéză, pl. cubanéze
cubanezei
CUBANÉZ, -Ă, cubanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Cubei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Cubei sau cubanezilor (1), referitor la Cuba ori la cubanezi. – Cuba (n. pr.) + suf. -ez. DOOM
cubanéz adj. m., s. m., pl. cubanézi; adj. f., s. f. cubanéză, pl. cubanéze
cubanezei
CUBANÉZ, -Ă, cubanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Cubei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Cubei sau cubanezilor (1), referitor la Cuba ori la cubanezi. – Cuba (n. pr.) + suf. -ez. DOOM
cubanéz adj. m., s. m., pl. cubanézi; adj. f., s. f. cubanéză, pl. cubanéze
cubanezele
CUBANÉZ, -Ă, cubanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Cubei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Cubei sau cubanezilor (1), referitor la Cuba ori la cubanezi. – Cuba (n. pr.) + suf. -ez. DOOM
cubanéz adj. m., s. m., pl. cubanézi; adj. f., s. f. cubanéză, pl. cubanéze
cubanezele
CUBANÉZ, -Ă, cubanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Cubei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Cubei sau cubanezilor (1), referitor la Cuba ori la cubanezi. – Cuba (n. pr.) + suf. -ez. DOOM
cubanéz adj. m., s. m., pl. cubanézi; adj. f., s. f. cubanéză, pl. cubanéze
cubanezelor
CUBANÉZ, -Ă, cubanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Cubei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Cubei sau cubanezilor (1), referitor la Cuba ori la cubanezi. – Cuba (n. pr.) + suf. -ez. DOOM
cubanéz adj. m., s. m., pl. cubanézi; adj. f., s. f. cubanéză, pl. cubanéze
cubanezelor
CUBANÉZ, -Ă, cubanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Cubei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Cubei sau cubanezilor (1), referitor la Cuba ori la cubanezi. – Cuba (n. pr.) + suf. -ez. DOOM
cubanéz adj. m., s. m., pl. cubanézi; adj. f., s. f. cubanéză, pl. cubanéze
cubanezi
CUBANÉZ, -Ă, cubanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Cubei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Cubei sau cubanezilor (1), referitor la Cuba ori la cubanezi. – Cuba (n. pr.) + suf. -ez. DOOM
cubanéz adj. m., s. m., pl. cubanézi; adj. f., s. f. cubanéză, pl. cubanéze
cubanezi
CUBANÉZ, -Ă, cubanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Cubei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Cubei sau cubanezilor (1), referitor la Cuba ori la cubanezi. – Cuba (n. pr.) + suf. -ez. DOOM
cubanéz adj. m., s. m., pl. cubanézi; adj. f., s. f. cubanéză, pl. cubanéze
cubanezii
CUBANÉZ, -Ă, cubanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Cubei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Cubei sau cubanezilor (1), referitor la Cuba ori la cubanezi. – Cuba (n. pr.) + suf. -ez. DOOM
cubanéz adj. m., s. m., pl. cubanézi; adj. f., s. f. cubanéză, pl. cubanéze
cubanezii
CUBANÉZ, -Ă, cubanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Cubei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Cubei sau cubanezilor (1), referitor la Cuba ori la cubanezi. – Cuba (n. pr.) + suf. -ez. DOOM
cubanéz adj. m., s. m., pl. cubanézi; adj. f., s. f. cubanéză, pl. cubanéze
cubanezilor
CUBANÉZ, -Ă, cubanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Cubei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Cubei sau cubanezilor (1), referitor la Cuba ori la cubanezi. – Cuba (n. pr.) + suf. -ez. DOOM
cubanéz adj. m., s. m., pl. cubanézi; adj. f., s. f. cubanéză, pl. cubanéze
cubanezilor
CUBANÉZ, -Ă, cubanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Cubei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Cubei sau cubanezilor (1), referitor la Cuba ori la cubanezi. – Cuba (n. pr.) + suf. -ez. DOOM
cubanéz adj. m., s. m., pl. cubanézi; adj. f., s. f. cubanéză, pl. cubanéze
cubanezo
CUBANÉZ, -Ă, cubanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Cubei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Cubei sau cubanezilor (1), referitor la Cuba ori la cubanezi. – Cuba (n. pr.) + suf. -ez. DOOM
cubanéz adj. m., s. m., pl. cubanézi; adj. f., s. f. cubanéză, pl. cubanéze
cubanezo
CUBANÉZ, -Ă, cubanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Cubei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Cubei sau cubanezilor (1), referitor la Cuba ori la cubanezi. – Cuba (n. pr.) + suf. -ez. DOOM
cubanéz adj. m., s. m., pl. cubanézi; adj. f., s. f. cubanéză, pl. cubanéze
cubanezul
CUBANÉZ, -Ă, cubanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Cubei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Cubei sau cubanezilor (1), referitor la Cuba ori la cubanezi. – Cuba (n. pr.) + suf. -ez. DOOM
cubanéz adj. m., s. m., pl. cubanézi; adj. f., s. f. cubanéză, pl. cubanéze
cubanezul
CUBANÉZ, -Ă, cubanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Cubei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Cubei sau cubanezilor (1), referitor la Cuba ori la cubanezi. – Cuba (n. pr.) + suf. -ez. DOOM
cubanéz adj. m., s. m., pl. cubanézi; adj. f., s. f. cubanéză, pl. cubanéze
cubanezule
CUBANÉZ, -Ă, cubanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Cubei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Cubei sau cubanezilor (1), referitor la Cuba ori la cubanezi. – Cuba (n. pr.) + suf. -ez. DOOM
cubanéz adj. m., s. m., pl. cubanézi; adj. f., s. f. cubanéză, pl. cubanéze
cubanezule
CUBANÉZ, -Ă, cubanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Cubei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Cubei sau cubanezilor (1), referitor la Cuba ori la cubanezi. – Cuba (n. pr.) + suf. -ez. DOOM
cubanéz adj. m., s. m., pl. cubanézi; adj. f., s. f. cubanéză, pl. cubanéze
cubanezului
CUBANÉZ, -Ă, cubanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Cubei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Cubei sau cubanezilor (1), referitor la Cuba ori la cubanezi. – Cuba (n. pr.) + suf. -ez. DOOM
cubanéz adj. m., s. m., pl. cubanézi; adj. f., s. f. cubanéză, pl. cubanéze
cubanezului
CUBANÉZ, -Ă, cubanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Cubei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Cubei sau cubanezilor (1), referitor la Cuba ori la cubanezi. – Cuba (n. pr.) + suf. -ez. DOOM
cubanéz adj. m., s. m., pl. cubanézi; adj. f., s. f. cubanéză, pl. cubanéze
cubană
CUBANÉZ, -Ă, cubanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Cubei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Cubei sau cubanezilor (1), referitor la Cuba ori la cubanezi. – Cuba (n. pr.) + suf. -ez. DOOM
cubanéz adj. m., s. m., pl. cubanézi; adj. f., s. f. cubanéză, pl. cubanéze
cubare
CUBÁ vb. I. tr. A determina volumul unui corp. [< fr. cuber]. DOOM
cubá (a ~) vb., ind. prez. 3 cubeáză
cubare
CUBÁRE s.f. Acțiunea de a cuba; cubaj. [< cuba].
cubară
CUBÁ vb. I. tr. A determina volumul unui corp. [< fr. cuber]. DOOM
cubá (a ~) vb., ind. prez. 3 cubeáză
cubarăm
CUBÁ vb. I. tr. A determina volumul unui corp. [< fr. cuber]. DOOM
cubá (a ~) vb., ind. prez. 3 cubeáză
cubarăți
CUBÁ vb. I. tr. A determina volumul unui corp. [< fr. cuber]. DOOM
cubá (a ~) vb., ind. prez. 3 cubeáză
cubase
CUBÁ vb. I. tr. A determina volumul unui corp. [< fr. cuber]. DOOM
cubá (a ~) vb., ind. prez. 3 cubeáză
cubasem
CUBÁ vb. I. tr. A determina volumul unui corp. [< fr. cuber]. DOOM
cubá (a ~) vb., ind. prez. 3 cubeáză
cubaseră
CUBÁ vb. I. tr. A determina volumul unui corp. [< fr. cuber]. DOOM
cubá (a ~) vb., ind. prez. 3 cubeáză
cubaserăm
CUBÁ vb. I. tr. A determina volumul unui corp. [< fr. cuber]. DOOM
cubá (a ~) vb., ind. prez. 3 cubeáză
cubaserăți
CUBÁ vb. I. tr. A determina volumul unui corp. [< fr. cuber]. DOOM
cubá (a ~) vb., ind. prez. 3 cubeáză
cubaseși
CUBÁ vb. I. tr. A determina volumul unui corp. [< fr. cuber]. DOOM
cubá (a ~) vb., ind. prez. 3 cubeáză
cubaseți
CUBÁ vb. I. tr. A determina volumul unui corp. [< fr. cuber]. DOOM
cubá (a ~) vb., ind. prez. 3 cubeáză
cubat
CUBÁ vb. I. tr. A determina volumul unui corp. [< fr. cuber]. DOOM
cubá (a ~) vb., ind. prez. 3 cubeáză
cubat
CUBÁ vb. I. tr. A determina volumul unui corp. [< fr. cuber].
cubatură
CUBATÚRĂ s. f. 1. Aflare a laturii unui cub al cărui volum este egal cu volumul unui corp dat. 2. Determinare prin calcul a volumului mărginit de una sau de mai multe suprafețe. – Din fr. cubature. DOOM
cubatúră s. f., g.-d. art. cubatúrii
cubau
CUBÁ vb. I. tr. A determina volumul unui corp. [< fr. cuber]. DOOM
cubá (a ~) vb., ind. prez. 3 cubeáză
cubași
CUBÁ vb. I. tr. A determina volumul unui corp. [< fr. cuber]. DOOM
cubá (a ~) vb., ind. prez. 3 cubeáză
cubați
CUBÁ vb. I. tr. A determina volumul unui corp. [< fr. cuber]. DOOM
cubá (a ~) vb., ind. prez. 3 cubeáză
cubea
cubeá (-éle), s. f. – 1. Cupolă. – 2. Fumar. Tc. ku(m)be (Șeineanu, III, 43); cf. ngr. ϰουμπές, sb. kubé, sp. alcoba.
cubează
CUBÁ vb. I. tr. A determina volumul unui corp. [< fr. cuber]. DOOM
cubá (a ~) vb., ind. prez. 3 cubeáză
cubeb
CUBÉB, cubebi, s. m. Arbust exotic asemănător cu piperul, din ale cărui fructe se extrag substanțe folosite în cosmetică și în farmacologie (Piper cubeta). – Din fr. cubèbe. DOOM
cubéb s. m., pl. cubébi
cubebi
CUBÉB, cubebi, s. m. Arbust exotic asemănător cu piperul, din ale cărui fructe se extrag substanțe folosite în cosmetică și în farmacologie (Piper cubeta). – Din fr. cubèbe. DOOM
cubéb s. m., pl. cubébi
cubebii
CUBÉB, cubebi, s. m. Arbust exotic asemănător cu piperul, din ale cărui fructe se extrag substanțe folosite în cosmetică și în farmacologie (Piper cubeta). – Din fr. cubèbe. DOOM
cubéb s. m., pl. cubébi
cubebilor
CUBÉB, cubebi, s. m. Arbust exotic asemănător cu piperul, din ale cărui fructe se extrag substanțe folosite în cosmetică și în farmacologie (Piper cubeta). – Din fr. cubèbe. DOOM
cubéb s. m., pl. cubébi
cubebul
CUBÉB, cubebi, s. m. Arbust exotic asemănător cu piperul, din ale cărui fructe se extrag substanțe folosite în cosmetică și în farmacologie (Piper cubeta). – Din fr. cubèbe. DOOM
cubéb s. m., pl. cubébi
cubebului
CUBÉB, cubebi, s. m. Arbust exotic asemănător cu piperul, din ale cărui fructe se extrag substanțe folosite în cosmetică și în farmacologie (Piper cubeta). – Din fr. cubèbe. DOOM
cubéb s. m., pl. cubébi
cubelc
CUBÉLC s. m. v. culbec. DOOM
culbéc (reg.) s. m., pl. culbéci
cubez
CUBÁ vb. I. tr. A determina volumul unui corp. [< fr. cuber]. DOOM
cubá (a ~) vb., ind. prez. 3 cubeáză
cubeze
CUBÁ vb. I. tr. A determina volumul unui corp. [< fr. cuber]. DOOM
cubá (a ~) vb., ind. prez. 3 cubeáză
cubezi
CUBÁ vb. I. tr. A determina volumul unui corp. [< fr. cuber]. DOOM
cubá (a ~) vb., ind. prez. 3 cubeáză
cubic
CÚBIC, -Ă, cubici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. De forma unui cub (1), privitor la cub. ◊ Zahăr cubic = zahăr în formă de mici paralelipipede regulate, cu baza pătratică. ♦ Care conține puterea a treia a unei mărimi. 2. S. f. (Mat.) Curbă care reprezintă, într-un sistem de coordonate carteziene, o ecuație de gradul trei. – Din fr. cubique, lat. cubicus. DOOM
cúbică s. f., g.-d. art. cúbicei; pl. cúbice
cubica
CÚBIC, -Ă, cubici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. De forma unui cub (1), privitor la cub. ◊ Zahăr cubic = zahăr în formă de mici paralelipipede regulate, cu baza pătratică. ♦ Care conține puterea a treia a unei mărimi. 2. S. f. (Mat.) Curbă care reprezintă, într-un sistem de coordonate carteziene, o ecuație de gradul trei. – Din fr. cubique, lat. cubicus. DOOM
cúbică s. f., g.-d. art. cúbicei; pl. cúbice
cubica
CÚBIC, -Ă, cubici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. De forma unui cub (1), privitor la cub. ◊ Zahăr cubic = zahăr în formă de mici paralelipipede regulate, cu baza pătratică. ♦ Care conține puterea a treia a unei mărimi. 2. S. f. (Mat.) Curbă care reprezintă, într-un sistem de coordonate carteziene, o ecuație de gradul trei. – Din fr. cubique, lat. cubicus. DOOM
cúbică s. f., g.-d. art. cúbicei; pl. cúbice
cubice
CÚBIC, -Ă, cubici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. De forma unui cub (1), privitor la cub. ◊ Zahăr cubic = zahăr în formă de mici paralelipipede regulate, cu baza pătratică. ♦ Care conține puterea a treia a unei mărimi. 2. S. f. (Mat.) Curbă care reprezintă, într-un sistem de coordonate carteziene, o ecuație de gradul trei. – Din fr. cubique, lat. cubicus. DOOM
cúbică s. f., g.-d. art. cúbicei; pl. cúbice
cubice
CÚBIC, -Ă, cubici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. De forma unui cub (1), privitor la cub. ◊ Zahăr cubic = zahăr în formă de mici paralelipipede regulate, cu baza pătratică. ♦ Care conține puterea a treia a unei mărimi. 2. S. f. (Mat.) Curbă care reprezintă, într-un sistem de coordonate carteziene, o ecuație de gradul trei. – Din fr. cubique, lat. cubicus. DOOM
cúbică s. f., g.-d. art. cúbicei; pl. cúbice
cubicei
CÚBIC, -Ă, cubici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. De forma unui cub (1), privitor la cub. ◊ Zahăr cubic = zahăr în formă de mici paralelipipede regulate, cu baza pătratică. ♦ Care conține puterea a treia a unei mărimi. 2. S. f. (Mat.) Curbă care reprezintă, într-un sistem de coordonate carteziene, o ecuație de gradul trei. – Din fr. cubique, lat. cubicus. DOOM
cúbică s. f., g.-d. art. cúbicei; pl. cúbice
cubicei
CÚBIC, -Ă, cubici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. De forma unui cub (1), privitor la cub. ◊ Zahăr cubic = zahăr în formă de mici paralelipipede regulate, cu baza pătratică. ♦ Care conține puterea a treia a unei mărimi. 2. S. f. (Mat.) Curbă care reprezintă, într-un sistem de coordonate carteziene, o ecuație de gradul trei. – Din fr. cubique, lat. cubicus. DOOM
cúbică s. f., g.-d. art. cúbicei; pl. cúbice
cubicele
CÚBIC, -Ă, cubici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. De forma unui cub (1), privitor la cub. ◊ Zahăr cubic = zahăr în formă de mici paralelipipede regulate, cu baza pătratică. ♦ Care conține puterea a treia a unei mărimi. 2. S. f. (Mat.) Curbă care reprezintă, într-un sistem de coordonate carteziene, o ecuație de gradul trei. – Din fr. cubique, lat. cubicus. DOOM
cúbică s. f., g.-d. art. cúbicei; pl. cúbice
cubicele
CÚBIC, -Ă, cubici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. De forma unui cub (1), privitor la cub. ◊ Zahăr cubic = zahăr în formă de mici paralelipipede regulate, cu baza pătratică. ♦ Care conține puterea a treia a unei mărimi. 2. S. f. (Mat.) Curbă care reprezintă, într-un sistem de coordonate carteziene, o ecuație de gradul trei. – Din fr. cubique, lat. cubicus. DOOM
cúbică s. f., g.-d. art. cúbicei; pl. cúbice
cubicelor
CÚBIC, -Ă, cubici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. De forma unui cub (1), privitor la cub. ◊ Zahăr cubic = zahăr în formă de mici paralelipipede regulate, cu baza pătratică. ♦ Care conține puterea a treia a unei mărimi. 2. S. f. (Mat.) Curbă care reprezintă, într-un sistem de coordonate carteziene, o ecuație de gradul trei. – Din fr. cubique, lat. cubicus. DOOM
cúbică s. f., g.-d. art. cúbicei; pl. cúbice
cubicelor
CÚBIC, -Ă, cubici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. De forma unui cub (1), privitor la cub. ◊ Zahăr cubic = zahăr în formă de mici paralelipipede regulate, cu baza pătratică. ♦ Care conține puterea a treia a unei mărimi. 2. S. f. (Mat.) Curbă care reprezintă, într-un sistem de coordonate carteziene, o ecuație de gradul trei. – Din fr. cubique, lat. cubicus. DOOM
cúbică s. f., g.-d. art. cúbicei; pl. cúbice
cubici
CÚBIC, -Ă, cubici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. De forma unui cub (1), privitor la cub. ◊ Zahăr cubic = zahăr în formă de mici paralelipipede regulate, cu baza pătratică. ♦ Care conține puterea a treia a unei mărimi. 2. S. f. (Mat.) Curbă care reprezintă, într-un sistem de coordonate carteziene, o ecuație de gradul trei. – Din fr. cubique, lat. cubicus. DOOM
cúbică s. f., g.-d. art. cúbicei; pl. cúbice
cubicii
CÚBIC, -Ă, cubici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. De forma unui cub (1), privitor la cub. ◊ Zahăr cubic = zahăr în formă de mici paralelipipede regulate, cu baza pătratică. ♦ Care conține puterea a treia a unei mărimi. 2. S. f. (Mat.) Curbă care reprezintă, într-un sistem de coordonate carteziene, o ecuație de gradul trei. – Din fr. cubique, lat. cubicus. DOOM
cúbică s. f., g.-d. art. cúbicei; pl. cúbice
cubicilor
CÚBIC, -Ă, cubici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. De forma unui cub (1), privitor la cub. ◊ Zahăr cubic = zahăr în formă de mici paralelipipede regulate, cu baza pătratică. ♦ Care conține puterea a treia a unei mărimi. 2. S. f. (Mat.) Curbă care reprezintă, într-un sistem de coordonate carteziene, o ecuație de gradul trei. – Din fr. cubique, lat. cubicus. DOOM
cúbică s. f., g.-d. art. cúbicei; pl. cúbice
cubicul
CÚBIC, -Ă, cubici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. De forma unui cub (1), privitor la cub. ◊ Zahăr cubic = zahăr în formă de mici paralelipipede regulate, cu baza pătratică. ♦ Care conține puterea a treia a unei mărimi. 2. S. f. (Mat.) Curbă care reprezintă, într-un sistem de coordonate carteziene, o ecuație de gradul trei. – Din fr. cubique, lat. cubicus. DOOM
cúbică s. f., g.-d. art. cúbicei; pl. cúbice
cubicular
CUBICULÁR, cubiculari, s. m. Sclav care avea grijă de camera de culcare a stăpânului. ♦ Demnitar roman care se ocupa de camera de culcare a împăraților. – Din lat. cubicularius, fr. cubiculaire. DOOM
cubiculár s. m., pl. cubiculári
cubiculari
CUBICULÁR, cubiculari, s. m. Sclav care avea grijă de camera de culcare a stăpânului. ♦ Demnitar roman care se ocupa de camera de culcare a împăraților. – Din lat. cubicularius, fr. cubiculaire. DOOM
cubiculár s. m., pl. cubiculári
cubicularii
CUBICULÁR, cubiculari, s. m. Sclav care avea grijă de camera de culcare a stăpânului. ♦ Demnitar roman care se ocupa de camera de culcare a împăraților. – Din lat. cubicularius, fr. cubiculaire. DOOM
cubiculár s. m., pl. cubiculári
cubicularilor
CUBICULÁR, cubiculari, s. m. Sclav care avea grijă de camera de culcare a stăpânului. ♦ Demnitar roman care se ocupa de camera de culcare a împăraților. – Din lat. cubicularius, fr. cubiculaire. DOOM
cubiculár s. m., pl. cubiculári
cubicularul
CUBICULÁR, cubiculari, s. m. Sclav care avea grijă de camera de culcare a stăpânului. ♦ Demnitar roman care se ocupa de camera de culcare a împăraților. – Din lat. cubicularius, fr. cubiculaire. DOOM
cubiculár s. m., pl. cubiculári
cubicularului
CUBICULÁR, cubiculari, s. m. Sclav care avea grijă de camera de culcare a stăpânului. ♦ Demnitar roman care se ocupa de camera de culcare a împăraților. – Din lat. cubicularius, fr. cubiculaire. DOOM
cubiculár s. m., pl. cubiculári
cubicului
CÚBIC, -Ă, cubici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. De forma unui cub (1), privitor la cub. ◊ Zahăr cubic = zahăr în formă de mici paralelipipede regulate, cu baza pătratică. ♦ Care conține puterea a treia a unei mărimi. 2. S. f. (Mat.) Curbă care reprezintă, într-un sistem de coordonate carteziene, o ecuație de gradul trei. – Din fr. cubique, lat. cubicus. DOOM
cúbică s. f., g.-d. art. cúbicei; pl. cúbice
cubiculum
CUBÍCULUM, cubiculumuri, s. n. Cameră de dormit în locuințele romane; p. ext. cameră sepulcrală într-o catacombă. – Din lat. cubiculum. DOOM
cubículum s. n., pl. cubículumuri
cubiculumul
CUBÍCULUM, cubiculumuri, s. n. Cameră de dormit în locuințele romane; p. ext. cameră sepulcrală într-o catacombă. – Din lat. cubiculum. DOOM
cubículum s. n., pl. cubículumuri
cubiculumului
CUBÍCULUM, cubiculumuri, s. n. Cameră de dormit în locuințele romane; p. ext. cameră sepulcrală într-o catacombă. – Din lat. cubiculum. DOOM
cubículum s. n., pl. cubículumuri
cubiculumuri
CUBÍCULUM, cubiculumuri, s. n. Cameră de dormit în locuințele romane; p. ext. cameră sepulcrală într-o catacombă. – Din lat. cubiculum. DOOM
cubículum s. n., pl. cubículumuri
cubiculumurile
CUBÍCULUM, cubiculumuri, s. n. Cameră de dormit în locuințele romane; p. ext. cameră sepulcrală într-o catacombă. – Din lat. cubiculum. DOOM
cubículum s. n., pl. cubículumuri
cubiculumurilor
CUBÍCULUM, cubiculumuri, s. n. Cameră de dormit în locuințele romane; p. ext. cameră sepulcrală într-o catacombă. – Din lat. cubiculum. DOOM
cubículum s. n., pl. cubículumuri
cubilou
CUBILÓU, cubilouri, s. n. Cuptor vertical cilindric, format dintr-o manta de tablă căptușită cu cărămidă refractară, utilizat în turnătorii. – Din fr. cubilot. DOOM
cubilóu s. n., art. cubilóul; pl. cubilóuri
cubiloul
CUBILÓU, cubilouri, s. n. Cuptor vertical cilindric, format dintr-o manta de tablă căptușită cu cărămidă refractară, utilizat în turnătorii. – Din fr. cubilot. DOOM
cubilóu s. n., art. cubilóul; pl. cubilóuri
cubiloului
CUBILÓU, cubilouri, s. n. Cuptor vertical cilindric, format dintr-o manta de tablă căptușită cu cărămidă refractară, utilizat în turnătorii. – Din fr. cubilot. DOOM
cubilóu s. n., art. cubilóul; pl. cubilóuri
cubilouri
CUBILÓU, cubilouri, s. n. Cuptor vertical cilindric, format dintr-o manta de tablă căptușită cu cărămidă refractară, utilizat în turnătorii. – Din fr. cubilot. DOOM
cubilóu s. n., art. cubilóul; pl. cubilóuri
cubilourile
CUBILÓU, cubilouri, s. n. Cuptor vertical cilindric, format dintr-o manta de tablă căptușită cu cărămidă refractară, utilizat în turnătorii. – Din fr. cubilot. DOOM
cubilóu s. n., art. cubilóul; pl. cubilóuri
cubilourilor
CUBILÓU, cubilouri, s. n. Cuptor vertical cilindric, format dintr-o manta de tablă căptușită cu cărămidă refractară, utilizat în turnătorii. – Din fr. cubilot. DOOM
cubilóu s. n., art. cubilóul; pl. cubilóuri
cubism
CUBÍSM s. n. Mișcare artistică apărută la începutul sec. XX, care prezintă obiectele din realitate descompuse în cele mai simple figuri geometrice, care analizează și recompune formele în volume și planuri, încercând să exprime simultan existența obiectului ca o totalitate, cu toate fețele, punctele și liniile și să creeze un obiect estetic foarte structurat, ignorându-se perspectiva și clarobscurul. – Din fr. cubisme. DOOM
cubísm s. n.
cubismul
CUBÍSM s. n. Mișcare artistică apărută la începutul sec. XX, care prezintă obiectele din realitate descompuse în cele mai simple figuri geometrice, care analizează și recompune formele în volume și planuri, încercând să exprime simultan existența obiectului ca o totalitate, cu toate fețele, punctele și liniile și să creeze un obiect estetic foarte structurat, ignorându-se perspectiva și clarobscurul. – Din fr. cubisme. DOOM
cubísm s. n.
cubismului
CUBÍSM s. n. Mișcare artistică apărută la începutul sec. XX, care prezintă obiectele din realitate descompuse în cele mai simple figuri geometrice, care analizează și recompune formele în volume și planuri, încercând să exprime simultan existența obiectului ca o totalitate, cu toate fețele, punctele și liniile și să creeze un obiect estetic foarte structurat, ignorându-se perspectiva și clarobscurul. – Din fr. cubisme. DOOM
cubísm s. n.
cubist
CUBÍST, -Ă, cubiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține cubismului, privitor la cubism; care se conformează regulilor și formelor cubismului. 2. S. m. și f. Adept al cubismului. – Din fr. cubiste. DOOM
cubíst adj. m., s. m., pl. cubíști; adj. f., s. f. cubístă, pl. cubíste
cubist
CUBÍST, -Ă, cubiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține cubismului, privitor la cubism; care se conformează regulilor și formelor cubismului. 2. S. m. și f. Adept al cubismului. – Din fr. cubiste. DOOM
cubíst adj. m., s. m., pl. cubíști; adj. f., s. f. cubístă, pl. cubíste
cubista
CUBÍST, -Ă, cubiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține cubismului, privitor la cubism; care se conformează regulilor și formelor cubismului. 2. S. m. și f. Adept al cubismului. – Din fr. cubiste. DOOM
cubíst adj. m., s. m., pl. cubíști; adj. f., s. f. cubístă, pl. cubíste
cubista
CUBÍST, -Ă, cubiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține cubismului, privitor la cubism; care se conformează regulilor și formelor cubismului. 2. S. m. și f. Adept al cubismului. – Din fr. cubiste. DOOM
cubíst adj. m., s. m., pl. cubíști; adj. f., s. f. cubístă, pl. cubíste
cubiste
CUBÍST, -Ă, cubiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține cubismului, privitor la cubism; care se conformează regulilor și formelor cubismului. 2. S. m. și f. Adept al cubismului. – Din fr. cubiste. DOOM
cubíst adj. m., s. m., pl. cubíști; adj. f., s. f. cubístă, pl. cubíste
cubiste
CUBÍST, -Ă, cubiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține cubismului, privitor la cubism; care se conformează regulilor și formelor cubismului. 2. S. m. și f. Adept al cubismului. – Din fr. cubiste. DOOM
cubíst adj. m., s. m., pl. cubíști; adj. f., s. f. cubístă, pl. cubíste
cubistei
CUBÍST, -Ă, cubiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține cubismului, privitor la cubism; care se conformează regulilor și formelor cubismului. 2. S. m. și f. Adept al cubismului. – Din fr. cubiste. DOOM
cubíst adj. m., s. m., pl. cubíști; adj. f., s. f. cubístă, pl. cubíste
cubistei
CUBÍST, -Ă, cubiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține cubismului, privitor la cubism; care se conformează regulilor și formelor cubismului. 2. S. m. și f. Adept al cubismului. – Din fr. cubiste. DOOM
cubíst adj. m., s. m., pl. cubíști; adj. f., s. f. cubístă, pl. cubíste
cubistele
CUBÍST, -Ă, cubiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține cubismului, privitor la cubism; care se conformează regulilor și formelor cubismului. 2. S. m. și f. Adept al cubismului. – Din fr. cubiste. DOOM
cubíst adj. m., s. m., pl. cubíști; adj. f., s. f. cubístă, pl. cubíste
cubistele
CUBÍST, -Ă, cubiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține cubismului, privitor la cubism; care se conformează regulilor și formelor cubismului. 2. S. m. și f. Adept al cubismului. – Din fr. cubiste. DOOM
cubíst adj. m., s. m., pl. cubíști; adj. f., s. f. cubístă, pl. cubíste
cubistelor
CUBÍST, -Ă, cubiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține cubismului, privitor la cubism; care se conformează regulilor și formelor cubismului. 2. S. m. și f. Adept al cubismului. – Din fr. cubiste. DOOM
cubíst adj. m., s. m., pl. cubíști; adj. f., s. f. cubístă, pl. cubíste
cubistelor
CUBÍST, -Ă, cubiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține cubismului, privitor la cubism; care se conformează regulilor și formelor cubismului. 2. S. m. și f. Adept al cubismului. – Din fr. cubiste. DOOM
cubíst adj. m., s. m., pl. cubíști; adj. f., s. f. cubístă, pl. cubíste
cubistul
CUBÍST, -Ă, cubiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține cubismului, privitor la cubism; care se conformează regulilor și formelor cubismului. 2. S. m. și f. Adept al cubismului. – Din fr. cubiste. DOOM
cubíst adj. m., s. m., pl. cubíști; adj. f., s. f. cubístă, pl. cubíste
cubistul
CUBÍST, -Ă, cubiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține cubismului, privitor la cubism; care se conformează regulilor și formelor cubismului. 2. S. m. și f. Adept al cubismului. – Din fr. cubiste. DOOM
cubíst adj. m., s. m., pl. cubíști; adj. f., s. f. cubístă, pl. cubíste
cubistului
CUBÍST, -Ă, cubiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține cubismului, privitor la cubism; care se conformează regulilor și formelor cubismului. 2. S. m. și f. Adept al cubismului. – Din fr. cubiste. DOOM
cubíst adj. m., s. m., pl. cubíști; adj. f., s. f. cubístă, pl. cubíste
cubistului
CUBÍST, -Ă, cubiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține cubismului, privitor la cubism; care se conformează regulilor și formelor cubismului. 2. S. m. și f. Adept al cubismului. – Din fr. cubiste. DOOM
cubíst adj. m., s. m., pl. cubíști; adj. f., s. f. cubístă, pl. cubíste
cubital
CUBITÁL, -Ă, cubitali, -e, adj. Care ține de cubitus. – Din fr. cubital. DOOM
cubitál adj. m., pl. cubitáli; f. cubitálă, pl. cubitále
cubitala
CUBITÁL, -Ă, cubitali, -e, adj. Care ține de cubitus. – Din fr. cubital. DOOM
cubitál adj. m., pl. cubitáli; f. cubitálă, pl. cubitále
cubitale
CUBITÁL, -Ă, cubitali, -e, adj. Care ține de cubitus. – Din fr. cubital. DOOM
cubitál adj. m., pl. cubitáli; f. cubitálă, pl. cubitále
cubitalei
CUBITÁL, -Ă, cubitali, -e, adj. Care ține de cubitus. – Din fr. cubital. DOOM
cubitál adj. m., pl. cubitáli; f. cubitálă, pl. cubitále
cubitalele
CUBITÁL, -Ă, cubitali, -e, adj. Care ține de cubitus. – Din fr. cubital. DOOM
cubitál adj. m., pl. cubitáli; f. cubitálă, pl. cubitále
cubitalelor
CUBITÁL, -Ă, cubitali, -e, adj. Care ține de cubitus. – Din fr. cubital. DOOM
cubitál adj. m., pl. cubitáli; f. cubitálă, pl. cubitále
cubitali
CUBITÁL, -Ă, cubitali, -e, adj. Care ține de cubitus. – Din fr. cubital. DOOM
cubitál adj. m., pl. cubitáli; f. cubitálă, pl. cubitále
cubitalii
CUBITÁL, -Ă, cubitali, -e, adj. Care ține de cubitus. – Din fr. cubital. DOOM
cubitál adj. m., pl. cubitáli; f. cubitálă, pl. cubitále
cubitalilor
CUBITÁL, -Ă, cubitali, -e, adj. Care ține de cubitus. – Din fr. cubital. DOOM
cubitál adj. m., pl. cubitáli; f. cubitálă, pl. cubitále
cubitalul
CUBITÁL, -Ă, cubitali, -e, adj. Care ține de cubitus. – Din fr. cubital. DOOM
cubitál adj. m., pl. cubitáli; f. cubitálă, pl. cubitále
cubitalului
CUBITÁL, -Ă, cubitali, -e, adj. Care ține de cubitus. – Din fr. cubital. DOOM
cubitál adj. m., pl. cubitáli; f. cubitálă, pl. cubitále
cubitus
CÚBITUS s. n. Os lung care, împreună cu radiusul, formează scheletul antebrațului. – Din fr., lat. cubitus. DOOM
cúbitus s. n., art. cúbitusul
cubitusul
CÚBITUS s. n. Os lung care, împreună cu radiusul, formează scheletul antebrațului. – Din fr., lat. cubitus. DOOM
cúbitus s. n., art. cúbitusul
cubitusului
CÚBITUS s. n. Os lung care, împreună cu radiusul, formează scheletul antebrațului. – Din fr., lat. cubitus. DOOM
cúbitus s. n., art. cúbitusul
cubitusuri
CÚBITUS s. n. Os lung care, împreună cu radiusul, formează scheletul antebrațului. – Din fr., lat. cubitus. DOOM
cúbitus s. n., art. cúbitusul
cubitusurile
CÚBITUS s. n. Os lung care, împreună cu radiusul, formează scheletul antebrațului. – Din fr., lat. cubitus. DOOM
cúbitus s. n., art. cúbitusul
cubitusurilor
CÚBITUS s. n. Os lung care, împreună cu radiusul, formează scheletul antebrațului. – Din fr., lat. cubitus. DOOM
cúbitus s. n., art. cúbitusul
cubiști
CUBÍST, -Ă, cubiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține cubismului, privitor la cubism; care se conformează regulilor și formelor cubismului. 2. S. m. și f. Adept al cubismului. – Din fr. cubiste. DOOM
cubíst adj. m., s. m., pl. cubíști; adj. f., s. f. cubístă, pl. cubíste
cubiști
CUBÍST, -Ă, cubiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține cubismului, privitor la cubism; care se conformează regulilor și formelor cubismului. 2. S. m. și f. Adept al cubismului. – Din fr. cubiste. DOOM
cubíst adj. m., s. m., pl. cubíști; adj. f., s. f. cubístă, pl. cubíste
cubiștii
CUBÍST, -Ă, cubiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține cubismului, privitor la cubism; care se conformează regulilor și formelor cubismului. 2. S. m. și f. Adept al cubismului. – Din fr. cubiste. DOOM
cubíst adj. m., s. m., pl. cubíști; adj. f., s. f. cubístă, pl. cubíste
cubiștii
CUBÍST, -Ă, cubiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține cubismului, privitor la cubism; care se conformează regulilor și formelor cubismului. 2. S. m. și f. Adept al cubismului. – Din fr. cubiste. DOOM
cubíst adj. m., s. m., pl. cubíști; adj. f., s. f. cubístă, pl. cubíste
cubiștilor
CUBÍST, -Ă, cubiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține cubismului, privitor la cubism; care se conformează regulilor și formelor cubismului. 2. S. m. și f. Adept al cubismului. – Din fr. cubiste. DOOM
cubíst adj. m., s. m., pl. cubíști; adj. f., s. f. cubístă, pl. cubíste
cubiștilor
CUBÍST, -Ă, cubiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține cubismului, privitor la cubism; care se conformează regulilor și formelor cubismului. 2. S. m. și f. Adept al cubismului. – Din fr. cubiste. DOOM
cubíst adj. m., s. m., pl. cubíști; adj. f., s. f. cubístă, pl. cubíste
cuboid
CUBOÍD, -Ă adj. De formă aproximativ cubică; (și s.n.) os scurt al tarsului. [Pron. -bo-id. / < fr. cuboïde].
cuboida
CUBOÍD, -Ă adj. De formă aproximativ cubică; (și s.n.) os scurt al tarsului. [Pron. -bo-id. / < fr. cuboïde].
cuboide
CUBOÍD, -Ă adj. De formă aproximativ cubică; (și s.n.) os scurt al tarsului. [Pron. -bo-id. / < fr. cuboïde].
cuboidei
CUBOÍD, -Ă adj. De formă aproximativ cubică; (și s.n.) os scurt al tarsului. [Pron. -bo-id. / < fr. cuboïde].
cuboidele
CUBOÍD, -Ă adj. De formă aproximativ cubică; (și s.n.) os scurt al tarsului. [Pron. -bo-id. / < fr. cuboïde].
cuboidelor
CUBOÍD, -Ă adj. De formă aproximativ cubică; (și s.n.) os scurt al tarsului. [Pron. -bo-id. / < fr. cuboïde].
cuboidul
CUBOÍD, -Ă adj. De formă aproximativ cubică; (și s.n.) os scurt al tarsului. [Pron. -bo-id. / < fr. cuboïde].
cuboidului
CUBOÍD, -Ă adj. De formă aproximativ cubică; (și s.n.) os scurt al tarsului. [Pron. -bo-id. / < fr. cuboïde].
cuboizi
CUBOÍD, -Ă adj. De formă aproximativ cubică; (și s.n.) os scurt al tarsului. [Pron. -bo-id. / < fr. cuboïde].
cuboizii
CUBOÍD, -Ă adj. De formă aproximativ cubică; (și s.n.) os scurt al tarsului. [Pron. -bo-id. / < fr. cuboïde].
cuboizilor
CUBOÍD, -Ă adj. De formă aproximativ cubică; (și s.n.) os scurt al tarsului. [Pron. -bo-id. / < fr. cuboïde].
cubul
CUB, (1,2) cuburi, s. n., (3) cubi, adj. 1. S. n. Corp geometric cu șase fețe pătrate, egale între ele. ♦ (Mat.) Puterea a treia a unui număr sau a unei mărimi. 2. Produs al înmulțirii unui număr cu sine însuși de două ori. 3. Adj. (În sintagma) Metru (sau decimetru, centimetru etc.) cub = unitate de măsură pentru volume, egală cu volumul unui corp de formă cubică, având latura egală cu un metru (sau cu un decimetru etc.). – Din fr. cube, lat. cubus.
cubului
CUB, (1,2) cuburi, s. n., (3) cubi, adj. 1. S. n. Corp geometric cu șase fețe pătrate, egale între ele. ♦ (Mat.) Puterea a treia a unui număr sau a unei mărimi. 2. Produs al înmulțirii unui număr cu sine însuși de două ori. 3. Adj. (În sintagma) Metru (sau decimetru, centimetru etc.) cub = unitate de măsură pentru volume, egală cu volumul unui corp de formă cubică, având latura egală cu un metru (sau cu un decimetru etc.). – Din fr. cube, lat. cubus.
cuburi
CUB, (1,2) cuburi, s. n., (3) cubi, adj. 1. S. n. Corp geometric cu șase fețe pătrate, egale între ele. ♦ (Mat.) Puterea a treia a unui număr sau a unei mărimi. 2. Produs al înmulțirii unui număr cu sine însuși de două ori. 3. Adj. (În sintagma) Metru (sau decimetru, centimetru etc.) cub = unitate de măsură pentru volume, egală cu volumul unui corp de formă cubică, având latura egală cu un metru (sau cu un decimetru etc.). – Din fr. cube, lat. cubus.
cuburile
CUB, (1,2) cuburi, s. n., (3) cubi, adj. 1. S. n. Corp geometric cu șase fețe pătrate, egale între ele. ♦ (Mat.) Puterea a treia a unui număr sau a unei mărimi. 2. Produs al înmulțirii unui număr cu sine însuși de două ori. 3. Adj. (În sintagma) Metru (sau decimetru, centimetru etc.) cub = unitate de măsură pentru volume, egală cu volumul unui corp de formă cubică, având latura egală cu un metru (sau cu un decimetru etc.). – Din fr. cube, lat. cubus.
cuburilor
CUB, (1,2) cuburi, s. n., (3) cubi, adj. 1. S. n. Corp geometric cu șase fețe pătrate, egale între ele. ♦ (Mat.) Puterea a treia a unui număr sau a unei mărimi. 2. Produs al înmulțirii unui număr cu sine însuși de două ori. 3. Adj. (În sintagma) Metru (sau decimetru, centimetru etc.) cub = unitate de măsură pentru volume, egală cu volumul unui corp de formă cubică, având latura egală cu un metru (sau cu un decimetru etc.). – Din fr. cube, lat. cubus.
cubând
CUBÁ vb. I. tr. A determina volumul unui corp. [< fr. cuber]. DOOM
cubá (a ~) vb., ind. prez. 3 cubeáză
cubînd
CUBÁ vb. I. tr. A determina volumul unui corp. [< fr. cuber]. DOOM
cubá (a ~) vb., ind. prez. 3 cubeáză
cuc
CUC, cuci, s. m. 1. Pasăre migratoare cu pene cenușii, cu coada lungă cu pete albe, care își depune ouăle în cuiburi străine pentru a fi clocite de alte păsări și care este cunoscută prin sunetele caracteristice pe care le scoate (Cuculus canorus). ◊ Ceas cu cuc = ceasornic de perete care, la fiecare oră, sfert, jumătate sau trei sferturi de oră, marchează timpul prin sunete care întâi imită cântecul cucului (1); fig. lucru extravagant. ◊ Compus: (Ir.) cuc-armenesc = pupăză. ◊ Expr. Lapte de cuc = ceva imposibil. (A umbla) de flori de cuc = (a umbla) fără rost. ♦ (Adverbial) Izolat, singur, străin. ◊ Expr. Singur cuc = absolut singur. 2. Intră în compunerea unor nume de plante: ciuboțica-cucului, limba-cucului etc. 3. (La unele jocuri de copii) Lovitură cu mingea în înălțime. – Lat. cucus. DOOM
cuc-armenésc (pupăză) s. m., art. cúcul-armenésc
cuca
CÚCĂ2, cuci, s. f. (Rar) Femela cucului (1). – De la cuc. DOOM
cúcă (femela cucului, căciulă, deal) (reg.) s. f., g.-d. art. cúcii; pl. cuci
cucaracia
Cucaracia s. pr. (er., glum.) vulvă; vagin.
cucerea
CUCERÍ, cuceresc, vb. IV. I. Tranz. 1. A cuprinde, a ocupa, a supune un teritoriu cu puterea armelor. ♦ A dobândi ceva prin luptă susținută; a câștiga. 2. Fig. A-și atrage simpatia, a câștiga dragostea sau bunăvoința cuiva. II. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) supune, a (se) închina; a (se) ruga umilindu-se. – Lat. *conquerire (= conquirere). DOOM
cucerí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cucerésc, imperf. 3 sg. cucereá; conj. prez. 3 să cucereáscă
cucereai
CUCERÍ, cuceresc, vb. IV. I. Tranz. 1. A cuprinde, a ocupa, a supune un teritoriu cu puterea armelor. ♦ A dobândi ceva prin luptă susținută; a câștiga. 2. Fig. A-și atrage simpatia, a câștiga dragostea sau bunăvoința cuiva. II. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) supune, a (se) închina; a (se) ruga umilindu-se. – Lat. *conquerire (= conquirere). DOOM
cucerí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cucerésc, imperf. 3 sg. cucereá; conj. prez. 3 să cucereáscă
cuceream
CUCERÍ, cuceresc, vb. IV. I. Tranz. 1. A cuprinde, a ocupa, a supune un teritoriu cu puterea armelor. ♦ A dobândi ceva prin luptă susținută; a câștiga. 2. Fig. A-și atrage simpatia, a câștiga dragostea sau bunăvoința cuiva. II. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) supune, a (se) închina; a (se) ruga umilindu-se. – Lat. *conquerire (= conquirere). DOOM
cucerí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cucerésc, imperf. 3 sg. cucereá; conj. prez. 3 să cucereáscă
cucerească
CUCERÍ, cuceresc, vb. IV. I. Tranz. 1. A cuprinde, a ocupa, a supune un teritoriu cu puterea armelor. ♦ A dobândi ceva prin luptă susținută; a câștiga. 2. Fig. A-și atrage simpatia, a câștiga dragostea sau bunăvoința cuiva. II. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) supune, a (se) închina; a (se) ruga umilindu-se. – Lat. *conquerire (= conquirere). DOOM
cucerí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cucerésc, imperf. 3 sg. cucereá; conj. prez. 3 să cucereáscă
cucereau
CUCERÍ, cuceresc, vb. IV. I. Tranz. 1. A cuprinde, a ocupa, a supune un teritoriu cu puterea armelor. ♦ A dobândi ceva prin luptă susținută; a câștiga. 2. Fig. A-și atrage simpatia, a câștiga dragostea sau bunăvoința cuiva. II. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) supune, a (se) închina; a (se) ruga umilindu-se. – Lat. *conquerire (= conquirere). DOOM
cucerí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cucerésc, imperf. 3 sg. cucereá; conj. prez. 3 să cucereáscă
cucereați
CUCERÍ, cuceresc, vb. IV. I. Tranz. 1. A cuprinde, a ocupa, a supune un teritoriu cu puterea armelor. ♦ A dobândi ceva prin luptă susținută; a câștiga. 2. Fig. A-și atrage simpatia, a câștiga dragostea sau bunăvoința cuiva. II. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) supune, a (se) închina; a (se) ruga umilindu-se. – Lat. *conquerire (= conquirere). DOOM
cucerí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cucerésc, imperf. 3 sg. cucereá; conj. prez. 3 să cucereáscă
cuceresc
CUCERÍ, cuceresc, vb. IV. I. Tranz. 1. A cuprinde, a ocupa, a supune un teritoriu cu puterea armelor. ♦ A dobândi ceva prin luptă susținută; a câștiga. 2. Fig. A-și atrage simpatia, a câștiga dragostea sau bunăvoința cuiva. II. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) supune, a (se) închina; a (se) ruga umilindu-se. – Lat. *conquerire (= conquirere). DOOM
cucerí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cucerésc, imperf. 3 sg. cucereá; conj. prez. 3 să cucereáscă
cucerește
CUCERÍ, cuceresc, vb. IV. I. Tranz. 1. A cuprinde, a ocupa, a supune un teritoriu cu puterea armelor. ♦ A dobândi ceva prin luptă susținută; a câștiga. 2. Fig. A-și atrage simpatia, a câștiga dragostea sau bunăvoința cuiva. II. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) supune, a (se) închina; a (se) ruga umilindu-se. – Lat. *conquerire (= conquirere). DOOM
cucerí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cucerésc, imperf. 3 sg. cucereá; conj. prez. 3 să cucereáscă
cucerești
CUCERÍ, cuceresc, vb. IV. I. Tranz. 1. A cuprinde, a ocupa, a supune un teritoriu cu puterea armelor. ♦ A dobândi ceva prin luptă susținută; a câștiga. 2. Fig. A-și atrage simpatia, a câștiga dragostea sau bunăvoința cuiva. II. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) supune, a (se) închina; a (se) ruga umilindu-se. – Lat. *conquerire (= conquirere). DOOM
cucerí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cucerésc, imperf. 3 sg. cucereá; conj. prez. 3 să cucereáscă
cuceri
CUCERÍ, cuceresc, vb. IV. I. Tranz. 1. A cuprinde, a ocupa, a supune un teritoriu cu puterea armelor. ♦ A dobândi ceva prin luptă susținută; a câștiga. 2. Fig. A-și atrage simpatia, a câștiga dragostea sau bunăvoința cuiva. II. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) supune, a (se) închina; a (se) ruga umilindu-se. – Lat. *conquerire (= conquirere). DOOM
cucerí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cucerésc, imperf. 3 sg. cucereá; conj. prez. 3 să cucereáscă
cuceria
CUCERÍE s. f. (Înv.) Cucernicie. – Cuceri + suf. -ie. DOOM
cuceríe (înv.) s. f., art. cucería, g.-d. cuceríi, art. cuceríei
cucerie
CUCERÍE s. f. (Înv.) Cucernicie. – Cuceri + suf. -ie. DOOM
cuceríe (înv.) s. f., art. cucería, g.-d. cuceríi, art. cuceríei
cuceriei
CUCERÍE s. f. (Înv.) Cucernicie. – Cuceri + suf. -ie. DOOM
cuceríe (înv.) s. f., art. cucería, g.-d. cuceríi, art. cuceríei
cucerii
CUCERÍ, cuceresc, vb. IV. I. Tranz. 1. A cuprinde, a ocupa, a supune un teritoriu cu puterea armelor. ♦ A dobândi ceva prin luptă susținută; a câștiga. 2. Fig. A-și atrage simpatia, a câștiga dragostea sau bunăvoința cuiva. II. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) supune, a (se) închina; a (se) ruga umilindu-se. – Lat. *conquerire (= conquirere). DOOM
cucerí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cucerésc, imperf. 3 sg. cucereá; conj. prez. 3 să cucereáscă
cucerii
CUCERÍE s. f. (Înv.) Cucernicie. – Cuceri + suf. -ie. DOOM
cuceríe (înv.) s. f., art. cucería, g.-d. cuceríi, art. cuceríei
cucerim
CUCERÍ, cuceresc, vb. IV. I. Tranz. 1. A cuprinde, a ocupa, a supune un teritoriu cu puterea armelor. ♦ A dobândi ceva prin luptă susținută; a câștiga. 2. Fig. A-și atrage simpatia, a câștiga dragostea sau bunăvoința cuiva. II. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) supune, a (se) închina; a (se) ruga umilindu-se. – Lat. *conquerire (= conquirere). DOOM
cucerí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cucerésc, imperf. 3 sg. cucereá; conj. prez. 3 să cucereáscă
cucerind
CUCERÍ, cuceresc, vb. IV. I. Tranz. 1. A cuprinde, a ocupa, a supune un teritoriu cu puterea armelor. ♦ A dobândi ceva prin luptă susținută; a câștiga. 2. Fig. A-și atrage simpatia, a câștiga dragostea sau bunăvoința cuiva. II. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) supune, a (se) închina; a (se) ruga umilindu-se. – Lat. *conquerire (= conquirere). DOOM
cucerí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cucerésc, imperf. 3 sg. cucereá; conj. prez. 3 să cucereáscă
cucerire
CUCERÍ, cuceresc, vb. IV. I. Tranz. 1. A cuprinde, a ocupa, a supune un teritoriu cu puterea armelor. ♦ A dobândi ceva prin luptă susținută; a câștiga. 2. Fig. A-și atrage simpatia, a câștiga dragostea sau bunăvoința cuiva. II. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) supune, a (se) închina; a (se) ruga umilindu-se. – Lat. *conquerire (= conquirere). DOOM
cucerí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cucerésc, imperf. 3 sg. cucereá; conj. prez. 3 să cucereáscă
cucerire
CUCERÍRE, cuceriri, s. f. Acțiunea de a (se) cuceri și rezultatul ei; câștig, progres, izbândă. ◊ Expr. (Fam.) A face o cucerire = a-și atrage simpatia sau dragostea cuiva. – V. cuceri. DOOM
cuceríre s. f., g.-d. art. cucerírii; pl. cuceríri
cucerirea
CUCERÍRE, cuceriri, s. f. Acțiunea de a (se) cuceri și rezultatul ei; câștig, progres, izbândă. ◊ Expr. (Fam.) A face o cucerire = a-și atrage simpatia sau dragostea cuiva. – V. cuceri. DOOM
cuceríre s. f., g.-d. art. cucerírii; pl. cuceríri
cuceriri
CUCERÍRE, cuceriri, s. f. Acțiunea de a (se) cuceri și rezultatul ei; câștig, progres, izbândă. ◊ Expr. (Fam.) A face o cucerire = a-și atrage simpatia sau dragostea cuiva. – V. cuceri. DOOM
cuceríre s. f., g.-d. art. cucerírii; pl. cuceríri
cuceririi
CUCERÍRE, cuceriri, s. f. Acțiunea de a (se) cuceri și rezultatul ei; câștig, progres, izbândă. ◊ Expr. (Fam.) A face o cucerire = a-și atrage simpatia sau dragostea cuiva. – V. cuceri. DOOM
cuceríre s. f., g.-d. art. cucerírii; pl. cuceríri
cuceririle
CUCERÍRE, cuceriri, s. f. Acțiunea de a (se) cuceri și rezultatul ei; câștig, progres, izbândă. ◊ Expr. (Fam.) A face o cucerire = a-și atrage simpatia sau dragostea cuiva. – V. cuceri. DOOM
cuceríre s. f., g.-d. art. cucerírii; pl. cuceríri
cuceririlor
CUCERÍRE, cuceriri, s. f. Acțiunea de a (se) cuceri și rezultatul ei; câștig, progres, izbândă. ◊ Expr. (Fam.) A face o cucerire = a-și atrage simpatia sau dragostea cuiva. – V. cuceri. DOOM
cuceríre s. f., g.-d. art. cucerírii; pl. cuceríri
cuceriră
CUCERÍ, cuceresc, vb. IV. I. Tranz. 1. A cuprinde, a ocupa, a supune un teritoriu cu puterea armelor. ♦ A dobândi ceva prin luptă susținută; a câștiga. 2. Fig. A-și atrage simpatia, a câștiga dragostea sau bunăvoința cuiva. II. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) supune, a (se) închina; a (se) ruga umilindu-se. – Lat. *conquerire (= conquirere). DOOM
cucerí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cucerésc, imperf. 3 sg. cucereá; conj. prez. 3 să cucereáscă
cucerirăm
CUCERÍ, cuceresc, vb. IV. I. Tranz. 1. A cuprinde, a ocupa, a supune un teritoriu cu puterea armelor. ♦ A dobândi ceva prin luptă susținută; a câștiga. 2. Fig. A-și atrage simpatia, a câștiga dragostea sau bunăvoința cuiva. II. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) supune, a (se) închina; a (se) ruga umilindu-se. – Lat. *conquerire (= conquirere). DOOM
cucerí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cucerésc, imperf. 3 sg. cucereá; conj. prez. 3 să cucereáscă
cucerirăți
CUCERÍ, cuceresc, vb. IV. I. Tranz. 1. A cuprinde, a ocupa, a supune un teritoriu cu puterea armelor. ♦ A dobândi ceva prin luptă susținută; a câștiga. 2. Fig. A-și atrage simpatia, a câștiga dragostea sau bunăvoința cuiva. II. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) supune, a (se) închina; a (se) ruga umilindu-se. – Lat. *conquerire (= conquirere). DOOM
cucerí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cucerésc, imperf. 3 sg. cucereá; conj. prez. 3 să cucereáscă
cucerise
CUCERÍ, cuceresc, vb. IV. I. Tranz. 1. A cuprinde, a ocupa, a supune un teritoriu cu puterea armelor. ♦ A dobândi ceva prin luptă susținută; a câștiga. 2. Fig. A-și atrage simpatia, a câștiga dragostea sau bunăvoința cuiva. II. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) supune, a (se) închina; a (se) ruga umilindu-se. – Lat. *conquerire (= conquirere). DOOM
cucerí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cucerésc, imperf. 3 sg. cucereá; conj. prez. 3 să cucereáscă
cucerisem
CUCERÍ, cuceresc, vb. IV. I. Tranz. 1. A cuprinde, a ocupa, a supune un teritoriu cu puterea armelor. ♦ A dobândi ceva prin luptă susținută; a câștiga. 2. Fig. A-și atrage simpatia, a câștiga dragostea sau bunăvoința cuiva. II. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) supune, a (se) închina; a (se) ruga umilindu-se. – Lat. *conquerire (= conquirere). DOOM
cucerí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cucerésc, imperf. 3 sg. cucereá; conj. prez. 3 să cucereáscă
cuceriseră
CUCERÍ, cuceresc, vb. IV. I. Tranz. 1. A cuprinde, a ocupa, a supune un teritoriu cu puterea armelor. ♦ A dobândi ceva prin luptă susținută; a câștiga. 2. Fig. A-și atrage simpatia, a câștiga dragostea sau bunăvoința cuiva. II. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) supune, a (se) închina; a (se) ruga umilindu-se. – Lat. *conquerire (= conquirere). DOOM
cucerí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cucerésc, imperf. 3 sg. cucereá; conj. prez. 3 să cucereáscă
cuceriserăm
CUCERÍ, cuceresc, vb. IV. I. Tranz. 1. A cuprinde, a ocupa, a supune un teritoriu cu puterea armelor. ♦ A dobândi ceva prin luptă susținută; a câștiga. 2. Fig. A-și atrage simpatia, a câștiga dragostea sau bunăvoința cuiva. II. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) supune, a (se) închina; a (se) ruga umilindu-se. – Lat. *conquerire (= conquirere). DOOM
cucerí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cucerésc, imperf. 3 sg. cucereá; conj. prez. 3 să cucereáscă
cuceriserăți
CUCERÍ, cuceresc, vb. IV. I. Tranz. 1. A cuprinde, a ocupa, a supune un teritoriu cu puterea armelor. ♦ A dobândi ceva prin luptă susținută; a câștiga. 2. Fig. A-și atrage simpatia, a câștiga dragostea sau bunăvoința cuiva. II. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) supune, a (se) închina; a (se) ruga umilindu-se. – Lat. *conquerire (= conquirere). DOOM
cucerí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cucerésc, imperf. 3 sg. cucereá; conj. prez. 3 să cucereáscă
cuceriseși
CUCERÍ, cuceresc, vb. IV. I. Tranz. 1. A cuprinde, a ocupa, a supune un teritoriu cu puterea armelor. ♦ A dobândi ceva prin luptă susținută; a câștiga. 2. Fig. A-și atrage simpatia, a câștiga dragostea sau bunăvoința cuiva. II. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) supune, a (se) închina; a (se) ruga umilindu-se. – Lat. *conquerire (= conquirere). DOOM
cucerí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cucerésc, imperf. 3 sg. cucereá; conj. prez. 3 să cucereáscă
cuceriseți
CUCERÍ, cuceresc, vb. IV. I. Tranz. 1. A cuprinde, a ocupa, a supune un teritoriu cu puterea armelor. ♦ A dobândi ceva prin luptă susținută; a câștiga. 2. Fig. A-și atrage simpatia, a câștiga dragostea sau bunăvoința cuiva. II. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) supune, a (se) închina; a (se) ruga umilindu-se. – Lat. *conquerire (= conquirere). DOOM
cucerí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cucerésc, imperf. 3 sg. cucereá; conj. prez. 3 să cucereáscă
cucerit
CUCERÍ, cuceresc, vb. IV. I. Tranz. 1. A cuprinde, a ocupa, a supune un teritoriu cu puterea armelor. ♦ A dobândi ceva prin luptă susținută; a câștiga. 2. Fig. A-și atrage simpatia, a câștiga dragostea sau bunăvoința cuiva. II. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) supune, a (se) închina; a (se) ruga umilindu-se. – Lat. *conquerire (= conquirere). DOOM
cucerí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cucerésc, imperf. 3 sg. cucereá; conj. prez. 3 să cucereáscă
cucerit
CUCERÍT, -Ă, cuceriți, -te, adj. 1. (Despre teritorii) Care a fost ocupat cu forța armelor. 2. (Despre trofee, titluri etc.) Câștigat. 3. (Despre oameni) Care este atras foarte puternic de cineva sau de ceva. – V. cuceri.
cucerita
CUCERÍT, -Ă, cuceriți, -te, adj. 1. (Despre teritorii) Care a fost ocupat cu forța armelor. 2. (Despre trofee, titluri etc.) Câștigat. 3. (Despre oameni) Care este atras foarte puternic de cineva sau de ceva. – V. cuceri.
cucerite
CUCERÍT, -Ă, cuceriți, -te, adj. 1. (Despre teritorii) Care a fost ocupat cu forța armelor. 2. (Despre trofee, titluri etc.) Câștigat. 3. (Despre oameni) Care este atras foarte puternic de cineva sau de ceva. – V. cuceri.
cuceritei
CUCERÍT, -Ă, cuceriți, -te, adj. 1. (Despre teritorii) Care a fost ocupat cu forța armelor. 2. (Despre trofee, titluri etc.) Câștigat. 3. (Despre oameni) Care este atras foarte puternic de cineva sau de ceva. – V. cuceri.
cuceritele
CUCERÍT, -Ă, cuceriți, -te, adj. 1. (Despre teritorii) Care a fost ocupat cu forța armelor. 2. (Despre trofee, titluri etc.) Câștigat. 3. (Despre oameni) Care este atras foarte puternic de cineva sau de ceva. – V. cuceri.
cuceritelor
CUCERÍT, -Ă, cuceriți, -te, adj. 1. (Despre teritorii) Care a fost ocupat cu forța armelor. 2. (Despre trofee, titluri etc.) Câștigat. 3. (Despre oameni) Care este atras foarte puternic de cineva sau de ceva. – V. cuceri.
cuceritoare
CUCERITÓR, -OÁRE, cuceritori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană, popor, țară etc. care face sau a făcut cuceriri. 2. S. m. și f. Bărbat sau femeie care reușește să atragă simpatia sau dragostea unei persoane de sex opus. 3. Adj. Care cucerește (I 2). Zâmbet cuceritor. – Cuceri + suf. -tor. DOOM
cuceritór adj. m., s. m., pl. cuceritóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cuceritoáre
cuceritoare
CUCERITÓR, -OÁRE, cuceritori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană, popor, țară etc. care face sau a făcut cuceriri. 2. S. m. și f. Bărbat sau femeie care reușește să atragă simpatia sau dragostea unei persoane de sex opus. 3. Adj. Care cucerește (I 2). Zâmbet cuceritor. – Cuceri + suf. -tor. DOOM
cuceritór adj. m., s. m., pl. cuceritóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cuceritoáre
cuceritoarea
CUCERITÓR, -OÁRE, cuceritori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană, popor, țară etc. care face sau a făcut cuceriri. 2. S. m. și f. Bărbat sau femeie care reușește să atragă simpatia sau dragostea unei persoane de sex opus. 3. Adj. Care cucerește (I 2). Zâmbet cuceritor. – Cuceri + suf. -tor. DOOM
cuceritór adj. m., s. m., pl. cuceritóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cuceritoáre
cuceritoarea
CUCERITÓR, -OÁRE, cuceritori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană, popor, țară etc. care face sau a făcut cuceriri. 2. S. m. și f. Bărbat sau femeie care reușește să atragă simpatia sau dragostea unei persoane de sex opus. 3. Adj. Care cucerește (I 2). Zâmbet cuceritor. – Cuceri + suf. -tor. DOOM
cuceritór adj. m., s. m., pl. cuceritóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cuceritoáre
cuceritoarei
CUCERITÓR, -OÁRE, cuceritori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană, popor, țară etc. care face sau a făcut cuceriri. 2. S. m. și f. Bărbat sau femeie care reușește să atragă simpatia sau dragostea unei persoane de sex opus. 3. Adj. Care cucerește (I 2). Zâmbet cuceritor. – Cuceri + suf. -tor. DOOM
cuceritór adj. m., s. m., pl. cuceritóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cuceritoáre
cuceritoarei
CUCERITÓR, -OÁRE, cuceritori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană, popor, țară etc. care face sau a făcut cuceriri. 2. S. m. și f. Bărbat sau femeie care reușește să atragă simpatia sau dragostea unei persoane de sex opus. 3. Adj. Care cucerește (I 2). Zâmbet cuceritor. – Cuceri + suf. -tor. DOOM
cuceritór adj. m., s. m., pl. cuceritóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cuceritoáre
cuceritoarele
CUCERITÓR, -OÁRE, cuceritori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană, popor, țară etc. care face sau a făcut cuceriri. 2. S. m. și f. Bărbat sau femeie care reușește să atragă simpatia sau dragostea unei persoane de sex opus. 3. Adj. Care cucerește (I 2). Zâmbet cuceritor. – Cuceri + suf. -tor. DOOM
cuceritór adj. m., s. m., pl. cuceritóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cuceritoáre
cuceritoarele
CUCERITÓR, -OÁRE, cuceritori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană, popor, țară etc. care face sau a făcut cuceriri. 2. S. m. și f. Bărbat sau femeie care reușește să atragă simpatia sau dragostea unei persoane de sex opus. 3. Adj. Care cucerește (I 2). Zâmbet cuceritor. – Cuceri + suf. -tor. DOOM
cuceritór adj. m., s. m., pl. cuceritóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cuceritoáre
cuceritoarelor
CUCERITÓR, -OÁRE, cuceritori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană, popor, țară etc. care face sau a făcut cuceriri. 2. S. m. și f. Bărbat sau femeie care reușește să atragă simpatia sau dragostea unei persoane de sex opus. 3. Adj. Care cucerește (I 2). Zâmbet cuceritor. – Cuceri + suf. -tor. DOOM
cuceritór adj. m., s. m., pl. cuceritóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cuceritoáre
cuceritoarelor
CUCERITÓR, -OÁRE, cuceritori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană, popor, țară etc. care face sau a făcut cuceriri. 2. S. m. și f. Bărbat sau femeie care reușește să atragă simpatia sau dragostea unei persoane de sex opus. 3. Adj. Care cucerește (I 2). Zâmbet cuceritor. – Cuceri + suf. -tor. DOOM
cuceritór adj. m., s. m., pl. cuceritóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cuceritoáre
cuceritor
CUCERITÓR, -OÁRE, cuceritori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană, popor, țară etc. care face sau a făcut cuceriri. 2. S. m. și f. Bărbat sau femeie care reușește să atragă simpatia sau dragostea unei persoane de sex opus. 3. Adj. Care cucerește (I 2). Zâmbet cuceritor. – Cuceri + suf. -tor. DOOM
cuceritór adj. m., s. m., pl. cuceritóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cuceritoáre
cuceritor
CUCERITÓR, -OÁRE, cuceritori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană, popor, țară etc. care face sau a făcut cuceriri. 2. S. m. și f. Bărbat sau femeie care reușește să atragă simpatia sau dragostea unei persoane de sex opus. 3. Adj. Care cucerește (I 2). Zâmbet cuceritor. – Cuceri + suf. -tor. DOOM
cuceritór adj. m., s. m., pl. cuceritóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cuceritoáre
cuceritori
CUCERITÓR, -OÁRE, cuceritori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană, popor, țară etc. care face sau a făcut cuceriri. 2. S. m. și f. Bărbat sau femeie care reușește să atragă simpatia sau dragostea unei persoane de sex opus. 3. Adj. Care cucerește (I 2). Zâmbet cuceritor. – Cuceri + suf. -tor. DOOM
cuceritór adj. m., s. m., pl. cuceritóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cuceritoáre
cuceritori
CUCERITÓR, -OÁRE, cuceritori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană, popor, țară etc. care face sau a făcut cuceriri. 2. S. m. și f. Bărbat sau femeie care reușește să atragă simpatia sau dragostea unei persoane de sex opus. 3. Adj. Care cucerește (I 2). Zâmbet cuceritor. – Cuceri + suf. -tor. DOOM
cuceritór adj. m., s. m., pl. cuceritóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cuceritoáre
cuceritorii
CUCERITÓR, -OÁRE, cuceritori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană, popor, țară etc. care face sau a făcut cuceriri. 2. S. m. și f. Bărbat sau femeie care reușește să atragă simpatia sau dragostea unei persoane de sex opus. 3. Adj. Care cucerește (I 2). Zâmbet cuceritor. – Cuceri + suf. -tor. DOOM
cuceritór adj. m., s. m., pl. cuceritóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cuceritoáre
cuceritorii
CUCERITÓR, -OÁRE, cuceritori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană, popor, țară etc. care face sau a făcut cuceriri. 2. S. m. și f. Bărbat sau femeie care reușește să atragă simpatia sau dragostea unei persoane de sex opus. 3. Adj. Care cucerește (I 2). Zâmbet cuceritor. – Cuceri + suf. -tor. DOOM
cuceritór adj. m., s. m., pl. cuceritóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cuceritoáre
cuceritorilor
CUCERITÓR, -OÁRE, cuceritori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană, popor, țară etc. care face sau a făcut cuceriri. 2. S. m. și f. Bărbat sau femeie care reușește să atragă simpatia sau dragostea unei persoane de sex opus. 3. Adj. Care cucerește (I 2). Zâmbet cuceritor. – Cuceri + suf. -tor. DOOM
cuceritór adj. m., s. m., pl. cuceritóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cuceritoáre
cuceritorilor
CUCERITÓR, -OÁRE, cuceritori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană, popor, țară etc. care face sau a făcut cuceriri. 2. S. m. și f. Bărbat sau femeie care reușește să atragă simpatia sau dragostea unei persoane de sex opus. 3. Adj. Care cucerește (I 2). Zâmbet cuceritor. – Cuceri + suf. -tor. DOOM
cuceritór adj. m., s. m., pl. cuceritóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cuceritoáre
cuceritorul
CUCERITÓR, -OÁRE, cuceritori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană, popor, țară etc. care face sau a făcut cuceriri. 2. S. m. și f. Bărbat sau femeie care reușește să atragă simpatia sau dragostea unei persoane de sex opus. 3. Adj. Care cucerește (I 2). Zâmbet cuceritor. – Cuceri + suf. -tor. DOOM
cuceritór adj. m., s. m., pl. cuceritóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cuceritoáre
cuceritorul
CUCERITÓR, -OÁRE, cuceritori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană, popor, țară etc. care face sau a făcut cuceriri. 2. S. m. și f. Bărbat sau femeie care reușește să atragă simpatia sau dragostea unei persoane de sex opus. 3. Adj. Care cucerește (I 2). Zâmbet cuceritor. – Cuceri + suf. -tor. DOOM
cuceritór adj. m., s. m., pl. cuceritóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cuceritoáre
cuceritorului
CUCERITÓR, -OÁRE, cuceritori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană, popor, țară etc. care face sau a făcut cuceriri. 2. S. m. și f. Bărbat sau femeie care reușește să atragă simpatia sau dragostea unei persoane de sex opus. 3. Adj. Care cucerește (I 2). Zâmbet cuceritor. – Cuceri + suf. -tor. DOOM
cuceritór adj. m., s. m., pl. cuceritóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cuceritoáre
cuceritorului
CUCERITÓR, -OÁRE, cuceritori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană, popor, țară etc. care face sau a făcut cuceriri. 2. S. m. și f. Bărbat sau femeie care reușește să atragă simpatia sau dragostea unei persoane de sex opus. 3. Adj. Care cucerește (I 2). Zâmbet cuceritor. – Cuceri + suf. -tor. DOOM
cuceritór adj. m., s. m., pl. cuceritóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cuceritoáre
cuceritul
CUCERÍT, -Ă, cuceriți, -te, adj. 1. (Despre teritorii) Care a fost ocupat cu forța armelor. 2. (Despre trofee, titluri etc.) Câștigat. 3. (Despre oameni) Care este atras foarte puternic de cineva sau de ceva. – V. cuceri.
cuceritului
CUCERÍT, -Ă, cuceriți, -te, adj. 1. (Despre teritorii) Care a fost ocupat cu forța armelor. 2. (Despre trofee, titluri etc.) Câștigat. 3. (Despre oameni) Care este atras foarte puternic de cineva sau de ceva. – V. cuceri.
cuceriși
CUCERÍ, cuceresc, vb. IV. I. Tranz. 1. A cuprinde, a ocupa, a supune un teritoriu cu puterea armelor. ♦ A dobândi ceva prin luptă susținută; a câștiga. 2. Fig. A-și atrage simpatia, a câștiga dragostea sau bunăvoința cuiva. II. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) supune, a (se) închina; a (se) ruga umilindu-se. – Lat. *conquerire (= conquirere). DOOM
cucerí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cucerésc, imperf. 3 sg. cucereá; conj. prez. 3 să cucereáscă
cuceriți
CUCERÍ, cuceresc, vb. IV. I. Tranz. 1. A cuprinde, a ocupa, a supune un teritoriu cu puterea armelor. ♦ A dobândi ceva prin luptă susținută; a câștiga. 2. Fig. A-și atrage simpatia, a câștiga dragostea sau bunăvoința cuiva. II. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) supune, a (se) închina; a (se) ruga umilindu-se. – Lat. *conquerire (= conquirere). DOOM
cucerí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cucerésc, imperf. 3 sg. cucereá; conj. prez. 3 să cucereáscă
cuceriți
CUCERÍT, -Ă, cuceriți, -te, adj. 1. (Despre teritorii) Care a fost ocupat cu forța armelor. 2. (Despre trofee, titluri etc.) Câștigat. 3. (Despre oameni) Care este atras foarte puternic de cineva sau de ceva. – V. cuceri.
cuceriții
CUCERÍT, -Ă, cuceriți, -te, adj. 1. (Despre teritorii) Care a fost ocupat cu forța armelor. 2. (Despre trofee, titluri etc.) Câștigat. 3. (Despre oameni) Care este atras foarte puternic de cineva sau de ceva. – V. cuceri.
cuceriților
CUCERÍT, -Ă, cuceriți, -te, adj. 1. (Despre teritorii) Care a fost ocupat cu forța armelor. 2. (Despre trofee, titluri etc.) Câștigat. 3. (Despre oameni) Care este atras foarte puternic de cineva sau de ceva. – V. cuceri.
cucernic
CUCÉRNIC, -Ă, cucernici, -ce, adj. Evlavios, cuvios, religios, pios, smerit. ♦ (Adesea substantivat) Titlu care se dă preoților. – Cuceri + suf. -nic. DOOM
cucérnic adj. m., pl. cucérnici; f. cucérnică, pl. cucérnice
cucernica
CUCÉRNIC, -Ă, cucernici, -ce, adj. Evlavios, cuvios, religios, pios, smerit. ♦ (Adesea substantivat) Titlu care se dă preoților. – Cuceri + suf. -nic. DOOM
cucérnic adj. m., pl. cucérnici; f. cucérnică, pl. cucérnice
cucernice
CUCÉRNIC, -Ă, cucernici, -ce, adj. Evlavios, cuvios, religios, pios, smerit. ♦ (Adesea substantivat) Titlu care se dă preoților. – Cuceri + suf. -nic. DOOM
cucérnic adj. m., pl. cucérnici; f. cucérnică, pl. cucérnice
cucernicei
CUCÉRNIC, -Ă, cucernici, -ce, adj. Evlavios, cuvios, religios, pios, smerit. ♦ (Adesea substantivat) Titlu care se dă preoților. – Cuceri + suf. -nic. DOOM
cucérnic adj. m., pl. cucérnici; f. cucérnică, pl. cucérnice
cucernicele
CUCÉRNIC, -Ă, cucernici, -ce, adj. Evlavios, cuvios, religios, pios, smerit. ♦ (Adesea substantivat) Titlu care se dă preoților. – Cuceri + suf. -nic. DOOM
cucérnic adj. m., pl. cucérnici; f. cucérnică, pl. cucérnice
cucernicelor
CUCÉRNIC, -Ă, cucernici, -ce, adj. Evlavios, cuvios, religios, pios, smerit. ♦ (Adesea substantivat) Titlu care se dă preoților. – Cuceri + suf. -nic. DOOM
cucérnic adj. m., pl. cucérnici; f. cucérnică, pl. cucérnice
cucernici
CUCÉRNIC, -Ă, cucernici, -ce, adj. Evlavios, cuvios, religios, pios, smerit. ♦ (Adesea substantivat) Titlu care se dă preoților. – Cuceri + suf. -nic. DOOM
cucérnic adj. m., pl. cucérnici; f. cucérnică, pl. cucérnice
cucernicia
CUCERNICÍE s. f. Evlavie, religiozitate, pietate, smerenie, cucerie. ♦ (Însoțit de un pronume posesiv) Titlu care se dă preoților. – Cucernic + suf. -ie. DOOM
!Cucernicíile Voástre loc. pr.
cucernicie
CUCERNICÍE s. f. Evlavie, religiozitate, pietate, smerenie, cucerie. ♦ (Însoțit de un pronume posesiv) Titlu care se dă preoților. – Cucernic + suf. -ie. DOOM
!Cucernicíile Voástre loc. pr.
cucerniciei
CUCERNICÍE s. f. Evlavie, religiozitate, pietate, smerenie, cucerie. ♦ (Însoțit de un pronume posesiv) Titlu care se dă preoților. – Cucernic + suf. -ie. DOOM
!Cucernicíile Voástre loc. pr.
cucernicii
CUCÉRNIC, -Ă, cucernici, -ce, adj. Evlavios, cuvios, religios, pios, smerit. ♦ (Adesea substantivat) Titlu care se dă preoților. – Cuceri + suf. -nic. DOOM
cucérnic adj. m., pl. cucérnici; f. cucérnică, pl. cucérnice
cucernicii
CUCERNICÍE s. f. Evlavie, religiozitate, pietate, smerenie, cucerie. ♦ (Însoțit de un pronume posesiv) Titlu care se dă preoților. – Cucernic + suf. -ie. DOOM
!Cucernicíile Voástre loc. pr.
cucerniciile
CUCERNICÍE s. f. Evlavie, religiozitate, pietate, smerenie, cucerie. ♦ (Însoțit de un pronume posesiv) Titlu care se dă preoților. – Cucernic + suf. -ie. DOOM
!Cucernicíile Voástre loc. pr.
cucerniciilor
CUCERNICÍE s. f. Evlavie, religiozitate, pietate, smerenie, cucerie. ♦ (Însoțit de un pronume posesiv) Titlu care se dă preoților. – Cucernic + suf. -ie. DOOM
!Cucernicíile Voástre loc. pr.
cucernicilor
CUCÉRNIC, -Ă, cucernici, -ce, adj. Evlavios, cuvios, religios, pios, smerit. ♦ (Adesea substantivat) Titlu care se dă preoților. – Cuceri + suf. -nic. DOOM
cucérnic adj. m., pl. cucérnici; f. cucérnică, pl. cucérnice
cucernicul
CUCÉRNIC, -Ă, cucernici, -ce, adj. Evlavios, cuvios, religios, pios, smerit. ♦ (Adesea substantivat) Titlu care se dă preoților. – Cuceri + suf. -nic. DOOM
cucérnic adj. m., pl. cucérnici; f. cucérnică, pl. cucérnice
cucernicului
CUCÉRNIC, -Ă, cucernici, -ce, adj. Evlavios, cuvios, religios, pios, smerit. ♦ (Adesea substantivat) Titlu care se dă preoților. – Cuceri + suf. -nic. DOOM
cucérnic adj. m., pl. cucérnici; f. cucérnică, pl. cucérnice
cuci
CUC, cuci, s. m. 1. Pasăre migratoare cu pene cenușii, cu coada lungă cu pete albe, care își depune ouăle în cuiburi străine pentru a fi clocite de alte păsări și care este cunoscută prin sunetele caracteristice pe care le scoate (Cuculus canorus). ◊ Ceas cu cuc = ceasornic de perete care, la fiecare oră, sfert, jumătate sau trei sferturi de oră, marchează timpul prin sunete care întâi imită cântecul cucului (1); fig. lucru extravagant. ◊ Compus: (Ir.) cuc-armenesc = pupăză. ◊ Expr. Lapte de cuc = ceva imposibil. (A umbla) de flori de cuc = (a umbla) fără rost. ♦ (Adverbial) Izolat, singur, străin. ◊ Expr. Singur cuc = absolut singur. 2. Intră în compunerea unor nume de plante: ciuboțica-cucului, limba-cucului etc. 3. (La unele jocuri de copii) Lovitură cu mingea în înălțime. – Lat. cucus. DOOM
cuc-armenésc (pupăză) s. m., art. cúcul-armenésc
cuci
CÚCĂ2, cuci, s. f. (Rar) Femela cucului (1). – De la cuc. DOOM
cúcă (femela cucului, căciulă, deal) (reg.) s. f., g.-d. art. cúcii; pl. cuci
cucii
CUC, cuci, s. m. 1. Pasăre migratoare cu pene cenușii, cu coada lungă cu pete albe, care își depune ouăle în cuiburi străine pentru a fi clocite de alte păsări și care este cunoscută prin sunetele caracteristice pe care le scoate (Cuculus canorus). ◊ Ceas cu cuc = ceasornic de perete care, la fiecare oră, sfert, jumătate sau trei sferturi de oră, marchează timpul prin sunete care întâi imită cântecul cucului (1); fig. lucru extravagant. ◊ Compus: (Ir.) cuc-armenesc = pupăză. ◊ Expr. Lapte de cuc = ceva imposibil. (A umbla) de flori de cuc = (a umbla) fără rost. ♦ (Adverbial) Izolat, singur, străin. ◊ Expr. Singur cuc = absolut singur. 2. Intră în compunerea unor nume de plante: ciuboțica-cucului, limba-cucului etc. 3. (La unele jocuri de copii) Lovitură cu mingea în înălțime. – Lat. cucus. DOOM
cuc-armenésc (pupăză) s. m., art. cúcul-armenésc
cucii
CÚCĂ2, cuci, s. f. (Rar) Femela cucului (1). – De la cuc. DOOM
cúcă (femela cucului, căciulă, deal) (reg.) s. f., g.-d. art. cúcii; pl. cuci
cucile
CÚCĂ2, cuci, s. f. (Rar) Femela cucului (1). – De la cuc. DOOM
cúcă (femela cucului, căciulă, deal) (reg.) s. f., g.-d. art. cúcii; pl. cuci
cucilor
CUC, cuci, s. m. 1. Pasăre migratoare cu pene cenușii, cu coada lungă cu pete albe, care își depune ouăle în cuiburi străine pentru a fi clocite de alte păsări și care este cunoscută prin sunetele caracteristice pe care le scoate (Cuculus canorus). ◊ Ceas cu cuc = ceasornic de perete care, la fiecare oră, sfert, jumătate sau trei sferturi de oră, marchează timpul prin sunete care întâi imită cântecul cucului (1); fig. lucru extravagant. ◊ Compus: (Ir.) cuc-armenesc = pupăză. ◊ Expr. Lapte de cuc = ceva imposibil. (A umbla) de flori de cuc = (a umbla) fără rost. ♦ (Adverbial) Izolat, singur, străin. ◊ Expr. Singur cuc = absolut singur. 2. Intră în compunerea unor nume de plante: ciuboțica-cucului, limba-cucului etc. 3. (La unele jocuri de copii) Lovitură cu mingea în înălțime. – Lat. cucus. DOOM
cuc-armenésc (pupăză) s. m., art. cúcul-armenésc
cucilor
CÚCĂ2, cuci, s. f. (Rar) Femela cucului (1). – De la cuc. DOOM
cúcă (femela cucului, căciulă, deal) (reg.) s. f., g.-d. art. cúcii; pl. cuci
cucoana
CUCOÁNĂ, cucoane, s. f. 1. Termen de politețe dat unei femei (măritate); doamnă. 2. (Înv.) Fată tânără dintr-o familie domnitoare. [Var.: cocoánă, coánă s. f.] – Cf. ngr. kokkóna.
cucoana
CUCOÁNĂ, cucoane, s. f. 1. Termen de politețe dat unei femei (măritate); doamnă. 2. (Înv.) Fată tânără dintr-o familie domnitoare. [Var.: cocoánă, coánă s. f.] – Cf. ngr. kokkóna. DOOM
cucoánă s. f., g.-d. art. cucoánei; pl. cucoáne
cucoane
CUCOÁNĂ, cucoane, s. f. 1. Termen de politețe dat unei femei (măritate); doamnă. 2. (Înv.) Fată tânără dintr-o familie domnitoare. [Var.: cocoánă, coánă s. f.] – Cf. ngr. kokkóna.
cucoane
CUCOÁNĂ, cucoane, s. f. 1. Termen de politețe dat unei femei (măritate); doamnă. 2. (Înv.) Fată tânără dintr-o familie domnitoare. [Var.: cocoánă, coánă s. f.] – Cf. ngr. kokkóna. DOOM
cucoánă s. f., g.-d. art. cucoánei; pl. cucoáne
cucoanei
CUCOÁNĂ, cucoane, s. f. 1. Termen de politețe dat unei femei (măritate); doamnă. 2. (Înv.) Fată tânără dintr-o familie domnitoare. [Var.: cocoánă, coánă s. f.] – Cf. ngr. kokkóna.
cucoanei
CUCOÁNĂ, cucoane, s. f. 1. Termen de politețe dat unei femei (măritate); doamnă. 2. (Înv.) Fată tânără dintr-o familie domnitoare. [Var.: cocoánă, coánă s. f.] – Cf. ngr. kokkóna. DOOM
cucoánă s. f., g.-d. art. cucoánei; pl. cucoáne
cucoanele
CUCOÁNĂ, cucoane, s. f. 1. Termen de politețe dat unei femei (măritate); doamnă. 2. (Înv.) Fată tânără dintr-o familie domnitoare. [Var.: cocoánă, coánă s. f.] – Cf. ngr. kokkóna.
cucoanele
CUCOÁNĂ, cucoane, s. f. 1. Termen de politețe dat unei femei (măritate); doamnă. 2. (Înv.) Fată tânără dintr-o familie domnitoare. [Var.: cocoánă, coánă s. f.] – Cf. ngr. kokkóna. DOOM
cucoánă s. f., g.-d. art. cucoánei; pl. cucoáne
cucoanelor
CUCOÁNĂ, cucoane, s. f. 1. Termen de politețe dat unei femei (măritate); doamnă. 2. (Înv.) Fată tânără dintr-o familie domnitoare. [Var.: cocoánă, coánă s. f.] – Cf. ngr. kokkóna.
cucoanelor
CUCOÁNĂ, cucoane, s. f. 1. Termen de politețe dat unei femei (măritate); doamnă. 2. (Înv.) Fată tânără dintr-o familie domnitoare. [Var.: cocoánă, coánă s. f.] – Cf. ngr. kokkóna. DOOM
cucoánă s. f., g.-d. art. cucoánei; pl. cucoáne
cucoara
CUCOÁRĂ s. f. v. cocor. DOOM
cocór s. m., pl. cocóri
cucoare
CUCOÁRĂ s. f. v. cocor. DOOM
cocór s. m., pl. cocóri
cucoarei
CUCOÁRĂ s. f. v. cocor. DOOM
cocór s. m., pl. cocóri
cucoarele
CUCOÁRĂ s. f. v. cocor. DOOM
cocór s. m., pl. cocóri
cucoarelor
CUCOÁRĂ s. f. v. cocor. DOOM
cocór s. m., pl. cocóri
cucon
CUCÓN s. m. v. cocon1. DOOM
cucón2 v. cocón2
cuconaș
CONÁȘ s. m. v. coconaș. DOOM
*conașul (înv.) s. m. art.
cuconea
CUCONÍ, cuconesc, vb. IV. 1. Tranz. A se adresa cuiva cu termenul de „cucoană, cucoane”. 2. Refl. (Depr.) A-și da aere de cucoană (sau de boier); a se îngâmfa. [Var.: coconí vb. IV] – Din cucon, (2) și din cucoană. DOOM
cuconí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cuconésc, imperf. 3 sg. cuconeá; conj. prez. 3 să cuconeáscă
cuconeai
CUCONÍ, cuconesc, vb. IV. 1. Tranz. A se adresa cuiva cu termenul de „cucoană, cucoane”. 2. Refl. (Depr.) A-și da aere de cucoană (sau de boier); a se îngâmfa. [Var.: coconí vb. IV] – Din cucon, (2) și din cucoană. DOOM
cuconí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cuconésc, imperf. 3 sg. cuconeá; conj. prez. 3 să cuconeáscă
cuconeam
CUCONÍ, cuconesc, vb. IV. 1. Tranz. A se adresa cuiva cu termenul de „cucoană, cucoane”. 2. Refl. (Depr.) A-și da aere de cucoană (sau de boier); a se îngâmfa. [Var.: coconí vb. IV] – Din cucon, (2) și din cucoană. DOOM
cuconí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cuconésc, imperf. 3 sg. cuconeá; conj. prez. 3 să cuconeáscă
cuconească
CUCONÍ, cuconesc, vb. IV. 1. Tranz. A se adresa cuiva cu termenul de „cucoană, cucoane”. 2. Refl. (Depr.) A-și da aere de cucoană (sau de boier); a se îngâmfa. [Var.: coconí vb. IV] – Din cucon, (2) și din cucoană. DOOM
cuconí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cuconésc, imperf. 3 sg. cuconeá; conj. prez. 3 să cuconeáscă
cuconeau
CUCONÍ, cuconesc, vb. IV. 1. Tranz. A se adresa cuiva cu termenul de „cucoană, cucoane”. 2. Refl. (Depr.) A-și da aere de cucoană (sau de boier); a se îngâmfa. [Var.: coconí vb. IV] – Din cucon, (2) și din cucoană. DOOM
cuconí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cuconésc, imperf. 3 sg. cuconeá; conj. prez. 3 să cuconeáscă
cuconeați
CUCONÍ, cuconesc, vb. IV. 1. Tranz. A se adresa cuiva cu termenul de „cucoană, cucoane”. 2. Refl. (Depr.) A-și da aere de cucoană (sau de boier); a se îngâmfa. [Var.: coconí vb. IV] – Din cucon, (2) și din cucoană. DOOM
cuconí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cuconésc, imperf. 3 sg. cuconeá; conj. prez. 3 să cuconeáscă
cuconesc
CUCONÍ, cuconesc, vb. IV. 1. Tranz. A se adresa cuiva cu termenul de „cucoană, cucoane”. 2. Refl. (Depr.) A-și da aere de cucoană (sau de boier); a se îngâmfa. [Var.: coconí vb. IV] – Din cucon, (2) și din cucoană. DOOM
cuconí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cuconésc, imperf. 3 sg. cuconeá; conj. prez. 3 să cuconeáscă
cuconet
CUCONÉT, cuconeturi, s. n. (Fam.) (Mulțime de) cucoane (1), grup de doamne. [Var.: coconét s. n.] – Cucoană + suf. -et. DOOM
cuconét (fam.) s. n., pl. cuconéturi
cuconetul
CUCONÉT, cuconeturi, s. n. (Fam.) (Mulțime de) cucoane (1), grup de doamne. [Var.: coconét s. n.] – Cucoană + suf. -et. DOOM
cuconét (fam.) s. n., pl. cuconéturi
cuconetului
CUCONÉT, cuconeturi, s. n. (Fam.) (Mulțime de) cucoane (1), grup de doamne. [Var.: coconét s. n.] – Cucoană + suf. -et. DOOM
cuconét (fam.) s. n., pl. cuconéturi
cuconeturi
CUCONÉT, cuconeturi, s. n. (Fam.) (Mulțime de) cucoane (1), grup de doamne. [Var.: coconét s. n.] – Cucoană + suf. -et. DOOM
cuconét (fam.) s. n., pl. cuconéturi
cuconeturile
CUCONÉT, cuconeturi, s. n. (Fam.) (Mulțime de) cucoane (1), grup de doamne. [Var.: coconét s. n.] – Cucoană + suf. -et. DOOM
cuconét (fam.) s. n., pl. cuconéturi
cuconeturilor
CUCONÉT, cuconeturi, s. n. (Fam.) (Mulțime de) cucoane (1), grup de doamne. [Var.: coconét s. n.] – Cucoană + suf. -et. DOOM
cuconét (fam.) s. n., pl. cuconéturi
cuconește
CUCONÍ, cuconesc, vb. IV. 1. Tranz. A se adresa cuiva cu termenul de „cucoană, cucoane”. 2. Refl. (Depr.) A-și da aere de cucoană (sau de boier); a se îngâmfa. [Var.: coconí vb. IV] – Din cucon, (2) și din cucoană. DOOM
cuconí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cuconésc, imperf. 3 sg. cuconeá; conj. prez. 3 să cuconeáscă
cuconești
CUCONÍ, cuconesc, vb. IV. 1. Tranz. A se adresa cuiva cu termenul de „cucoană, cucoane”. 2. Refl. (Depr.) A-și da aere de cucoană (sau de boier); a se îngâmfa. [Var.: coconí vb. IV] – Din cucon, (2) și din cucoană. DOOM
cuconí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cuconésc, imperf. 3 sg. cuconeá; conj. prez. 3 să cuconeáscă
cuconi
CUCÓN s. m. v. cocon1. DOOM
cucón2 v. cocón2
cuconi
CUCONÍ, cuconesc, vb. IV. 1. Tranz. A se adresa cuiva cu termenul de „cucoană, cucoane”. 2. Refl. (Depr.) A-și da aere de cucoană (sau de boier); a se îngâmfa. [Var.: coconí vb. IV] – Din cucon, (2) și din cucoană. DOOM
cuconí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cuconésc, imperf. 3 sg. cuconeá; conj. prez. 3 să cuconeáscă
cuconii
CUCÓN s. m. v. cocon1. DOOM
cucón2 v. cocón2
cuconii
CUCONÍ, cuconesc, vb. IV. 1. Tranz. A se adresa cuiva cu termenul de „cucoană, cucoane”. 2. Refl. (Depr.) A-și da aere de cucoană (sau de boier); a se îngâmfa. [Var.: coconí vb. IV] – Din cucon, (2) și din cucoană. DOOM
cuconí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cuconésc, imperf. 3 sg. cuconeá; conj. prez. 3 să cuconeáscă
cuconilor
CUCÓN s. m. v. cocon1. DOOM
cucón2 v. cocón2
cuconim
CUCONÍ, cuconesc, vb. IV. 1. Tranz. A se adresa cuiva cu termenul de „cucoană, cucoane”. 2. Refl. (Depr.) A-și da aere de cucoană (sau de boier); a se îngâmfa. [Var.: coconí vb. IV] – Din cucon, (2) și din cucoană. DOOM
cuconí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cuconésc, imperf. 3 sg. cuconeá; conj. prez. 3 să cuconeáscă
cuconind
CUCONÍ, cuconesc, vb. IV. 1. Tranz. A se adresa cuiva cu termenul de „cucoană, cucoane”. 2. Refl. (Depr.) A-și da aere de cucoană (sau de boier); a se îngâmfa. [Var.: coconí vb. IV] – Din cucon, (2) și din cucoană. DOOM
cuconí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cuconésc, imperf. 3 sg. cuconeá; conj. prez. 3 să cuconeáscă
cuconire
CUCONÍ, cuconesc, vb. IV. 1. Tranz. A se adresa cuiva cu termenul de „cucoană, cucoane”. 2. Refl. (Depr.) A-și da aere de cucoană (sau de boier); a se îngâmfa. [Var.: coconí vb. IV] – Din cucon, (2) și din cucoană. DOOM
cuconí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cuconésc, imperf. 3 sg. cuconeá; conj. prez. 3 să cuconeáscă
cuconire
CUCONÍ, cuconesc, vb. IV. 1. (Tranz.) A se adresa cuiva cu termenul de „cucoană, cucoane”. 2. (Refl.) A-și da aere de cucoană (sau de boier); a se îngâmfa. [Var.: coconí vb. IV] – Din cucon, (2) și din cucoană.
cuconiră
CUCONÍ, cuconesc, vb. IV. 1. Tranz. A se adresa cuiva cu termenul de „cucoană, cucoane”. 2. Refl. (Depr.) A-și da aere de cucoană (sau de boier); a se îngâmfa. [Var.: coconí vb. IV] – Din cucon, (2) și din cucoană. DOOM
cuconí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cuconésc, imperf. 3 sg. cuconeá; conj. prez. 3 să cuconeáscă
cuconirăm
CUCONÍ, cuconesc, vb. IV. 1. Tranz. A se adresa cuiva cu termenul de „cucoană, cucoane”. 2. Refl. (Depr.) A-și da aere de cucoană (sau de boier); a se îngâmfa. [Var.: coconí vb. IV] – Din cucon, (2) și din cucoană. DOOM
cuconí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cuconésc, imperf. 3 sg. cuconeá; conj. prez. 3 să cuconeáscă
cuconirăți
CUCONÍ, cuconesc, vb. IV. 1. Tranz. A se adresa cuiva cu termenul de „cucoană, cucoane”. 2. Refl. (Depr.) A-și da aere de cucoană (sau de boier); a se îngâmfa. [Var.: coconí vb. IV] – Din cucon, (2) și din cucoană. DOOM
cuconí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cuconésc, imperf. 3 sg. cuconeá; conj. prez. 3 să cuconeáscă
cuconise
CUCONÍ, cuconesc, vb. IV. 1. Tranz. A se adresa cuiva cu termenul de „cucoană, cucoane”. 2. Refl. (Depr.) A-și da aere de cucoană (sau de boier); a se îngâmfa. [Var.: coconí vb. IV] – Din cucon, (2) și din cucoană. DOOM
cuconí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cuconésc, imperf. 3 sg. cuconeá; conj. prez. 3 să cuconeáscă
cuconisem
CUCONÍ, cuconesc, vb. IV. 1. Tranz. A se adresa cuiva cu termenul de „cucoană, cucoane”. 2. Refl. (Depr.) A-și da aere de cucoană (sau de boier); a se îngâmfa. [Var.: coconí vb. IV] – Din cucon, (2) și din cucoană. DOOM
cuconí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cuconésc, imperf. 3 sg. cuconeá; conj. prez. 3 să cuconeáscă
cuconiseră
CUCONÍ, cuconesc, vb. IV. 1. Tranz. A se adresa cuiva cu termenul de „cucoană, cucoane”. 2. Refl. (Depr.) A-și da aere de cucoană (sau de boier); a se îngâmfa. [Var.: coconí vb. IV] – Din cucon, (2) și din cucoană. DOOM
cuconí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cuconésc, imperf. 3 sg. cuconeá; conj. prez. 3 să cuconeáscă
cuconiserăm
CUCONÍ, cuconesc, vb. IV. 1. Tranz. A se adresa cuiva cu termenul de „cucoană, cucoane”. 2. Refl. (Depr.) A-și da aere de cucoană (sau de boier); a se îngâmfa. [Var.: coconí vb. IV] – Din cucon, (2) și din cucoană. DOOM
cuconí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cuconésc, imperf. 3 sg. cuconeá; conj. prez. 3 să cuconeáscă
cuconiserăți
CUCONÍ, cuconesc, vb. IV. 1. Tranz. A se adresa cuiva cu termenul de „cucoană, cucoane”. 2. Refl. (Depr.) A-și da aere de cucoană (sau de boier); a se îngâmfa. [Var.: coconí vb. IV] – Din cucon, (2) și din cucoană. DOOM
cuconí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cuconésc, imperf. 3 sg. cuconeá; conj. prez. 3 să cuconeáscă
cuconiseși
CUCONÍ, cuconesc, vb. IV. 1. Tranz. A se adresa cuiva cu termenul de „cucoană, cucoane”. 2. Refl. (Depr.) A-și da aere de cucoană (sau de boier); a se îngâmfa. [Var.: coconí vb. IV] – Din cucon, (2) și din cucoană. DOOM
cuconí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cuconésc, imperf. 3 sg. cuconeá; conj. prez. 3 să cuconeáscă
cuconiseți
CUCONÍ, cuconesc, vb. IV. 1. Tranz. A se adresa cuiva cu termenul de „cucoană, cucoane”. 2. Refl. (Depr.) A-și da aere de cucoană (sau de boier); a se îngâmfa. [Var.: coconí vb. IV] – Din cucon, (2) și din cucoană. DOOM
cuconí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cuconésc, imperf. 3 sg. cuconeá; conj. prez. 3 să cuconeáscă
cuconit
CUCONÍ, cuconesc, vb. IV. 1. Tranz. A se adresa cuiva cu termenul de „cucoană, cucoane”. 2. Refl. (Depr.) A-și da aere de cucoană (sau de boier); a se îngâmfa. [Var.: coconí vb. IV] – Din cucon, (2) și din cucoană. DOOM
cuconí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cuconésc, imperf. 3 sg. cuconeá; conj. prez. 3 să cuconeáscă
cuconit
CUCONÍ, cuconesc, vb. IV. 1. (Tranz.) A se adresa cuiva cu termenul de „cucoană, cucoane”. 2. (Refl.) A-și da aere de cucoană (sau de boier); a se îngâmfa. [Var.: coconí vb. IV] – Din cucon, (2) și din cucoană.
cuconiși
CUCONÍ, cuconesc, vb. IV. 1. Tranz. A se adresa cuiva cu termenul de „cucoană, cucoane”. 2. Refl. (Depr.) A-și da aere de cucoană (sau de boier); a se îngâmfa. [Var.: coconí vb. IV] – Din cucon, (2) și din cucoană. DOOM
cuconí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cuconésc, imperf. 3 sg. cuconeá; conj. prez. 3 să cuconeáscă
cuconița
CUCONÍȚĂ, cuconițe, s. f. Diminutiv al lui cucoană (1). [Var.: coconíță, coníță s. f.] – Cucoană + suf. -iță. DOOM
cuconíță s. f., g.-d. art. cuconíței; pl. cuconíțe
cuconițe
CUCONÍȚĂ, cuconițe, s. f. Diminutiv al lui cucoană (1). [Var.: coconíță, coníță s. f.] – Cucoană + suf. -iță. DOOM
cuconíță s. f., g.-d. art. cuconíței; pl. cuconíțe
cuconiței
CUCONÍȚĂ, cuconițe, s. f. Diminutiv al lui cucoană (1). [Var.: coconíță, coníță s. f.] – Cucoană + suf. -iță. DOOM
cuconíță s. f., g.-d. art. cuconíței; pl. cuconíțe
cuconițele
CUCONÍȚĂ, cuconițe, s. f. Diminutiv al lui cucoană (1). [Var.: coconíță, coníță s. f.] – Cucoană + suf. -iță. DOOM
cuconíță s. f., g.-d. art. cuconíței; pl. cuconíțe
cuconițelor
CUCONÍȚĂ, cuconițe, s. f. Diminutiv al lui cucoană (1). [Var.: coconíță, coníță s. f.] – Cucoană + suf. -iță. DOOM
cuconíță s. f., g.-d. art. cuconíței; pl. cuconíțe
cuconiți
CUCONÍ, cuconesc, vb. IV. 1. Tranz. A se adresa cuiva cu termenul de „cucoană, cucoane”. 2. Refl. (Depr.) A-și da aere de cucoană (sau de boier); a se îngâmfa. [Var.: coconí vb. IV] – Din cucon, (2) și din cucoană. DOOM
cuconí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cuconésc, imperf. 3 sg. cuconeá; conj. prez. 3 să cuconeáscă
cuconul
CUCÓN s. m. v. cocon1. DOOM
cucón2 v. cocón2
cuconule
CUCÓN s. m. v. cocon1. DOOM
cucón2 v. cocón2
cuconului
CUCÓN s. m. v. cocon1. DOOM
cucón2 v. cocón2
cucor
CUCOÁRĂ s. f. v. cocor. DOOM
cocór s. m., pl. cocóri
cucova
CÚCOVĂ, cucove, s. f. (Reg.) Specie de lebădă caracterizată printr-o mică umflătură neagră la rădăcina ciocului; lebădă de vară (Cygnus olor). – Et. nec. DOOM
cúcovă (reg.) s. f., g.-d. art. cúcovei; pl. cúcove
cucove
CÚCOVĂ, cucove, s. f. (Reg.) Specie de lebădă caracterizată printr-o mică umflătură neagră la rădăcina ciocului; lebădă de vară (Cygnus olor). – Et. nec. DOOM
cúcovă (reg.) s. f., g.-d. art. cúcovei; pl. cúcove
cucovei
CÚCOVĂ, cucove, s. f. (Reg.) Specie de lebădă caracterizată printr-o mică umflătură neagră la rădăcina ciocului; lebădă de vară (Cygnus olor). – Et. nec. DOOM
cúcovă (reg.) s. f., g.-d. art. cúcovei; pl. cúcove
cucovele
CÚCOVĂ, cucove, s. f. (Reg.) Specie de lebădă caracterizată printr-o mică umflătură neagră la rădăcina ciocului; lebădă de vară (Cygnus olor). – Et. nec. DOOM
cúcovă (reg.) s. f., g.-d. art. cúcovei; pl. cúcove
cucovelor
CÚCOVĂ, cucove, s. f. (Reg.) Specie de lebădă caracterizată printr-o mică umflătură neagră la rădăcina ciocului; lebădă de vară (Cygnus olor). – Et. nec. DOOM
cúcovă (reg.) s. f., g.-d. art. cúcovei; pl. cúcove
cucoș
CUCÓȘ s. m. și n. v. cocoș. DOOM
cocóș2 (piesă la arme, la ciocane) s. n., pl. cocoáșe
cucoșește
CUCOȘÉȘTE adv. v. cocoșește. DOOM
cocoșéște adv.
cucu
CÚCU interj. Cuvânt care imită cântecul cucului. ♦ Strigătul copiilor când se joacă de-a v-ați ascunselea. – Onomatopee. DOOM
cúcu interj.
cucubalus
GÚȘĂ, guși, s. f. 1. (La păsări) Porțiune mai dilatată, în formă de pungă, a esofagului, în care alimentele stau câtva timp înainte de a trece în stomac. ◊ Compus: gușa-porumbului (sau -porumbelului) = a) plantă erbacee cu frunze opuse și ascuțite, cu flori albe-verzui, cu fructul în formă de bobițe negre (Cucubalus baccifer); b) plantă erbacee cu flori albe, cu fructul o capsulă (Silene cucubalus); c) odolean. 2. (La animalele amfibii) Pielea de sub maxilarul inferior, care ajută, împreună cu mușchii respectivi, la respirație. ♦ (La reptile) Bărbie. 3. (La oameni) Umflătură patologică formată în partea anterioară a gâtului prin mărirea glandei tiroide; boală care provoacă această umflătură. 4. Cută de grăsime care atârnă sub bărbie la unele persoane. 5. (Fam.) Gât. ♦ Gâtlej. ◊ Expr. A râde din gușă = a râde afectat, forțat. A vorbi din gușă = a) a vorbi gros; b) a vorbi afectat. 6. Partea de sub gât a unei blăni sau a unei piei. 7. (În sintagma) Gușă de conductă = cută care se formează uneori la curbarea unei țevi. – Lat. geusiae.
cucui
CUCÚI, cucuie, s. n. 1. Umflătură la cap provocată de lovirea cu un corp tare. 2. (Reg.) Moț de pene pe cap la unele păsări. – Lat. *cucullius (= cucullus). DOOM
cucúi s. n., pl. cucúie
cucuiat
CUCUIÁT, -Ă, cucuiați, -te, adj. (Reg.) 1. (Despre păsări) Moțat; (despre pui de animale cornute) căruia încep să-i crească coarnele. 2. (Despre oameni) Cocoțat pe ceva. [Pr.: -cu-iat] – Cucui + suf. -at. DOOM
cucuiát (reg.) adj. m., pl. cucuiáți; f. cucuiátă, pl. cucuiáte
cucuiata
CUCUIÁT, -Ă, cucuiați, -te, adj. (Reg.) 1. (Despre păsări) Moțat; (despre pui de animale cornute) căruia încep să-i crească coarnele. 2. (Despre oameni) Cocoțat pe ceva. [Pr.: -cu-iat] – Cucui + suf. -at. DOOM
cucuiát (reg.) adj. m., pl. cucuiáți; f. cucuiátă, pl. cucuiáte
cucuiate
CUCUIÁT, -Ă, cucuiați, -te, adj. (Reg.) 1. (Despre păsări) Moțat; (despre pui de animale cornute) căruia încep să-i crească coarnele. 2. (Despre oameni) Cocoțat pe ceva. [Pr.: -cu-iat] – Cucui + suf. -at. DOOM
cucuiát (reg.) adj. m., pl. cucuiáți; f. cucuiátă, pl. cucuiáte
cucuiatei
CUCUIÁT, -Ă, cucuiați, -te, adj. (Reg.) 1. (Despre păsări) Moțat; (despre pui de animale cornute) căruia încep să-i crească coarnele. 2. (Despre oameni) Cocoțat pe ceva. [Pr.: -cu-iat] – Cucui + suf. -at. DOOM
cucuiát (reg.) adj. m., pl. cucuiáți; f. cucuiátă, pl. cucuiáte
cucuiatele
CUCUIÁT, -Ă, cucuiați, -te, adj. (Reg.) 1. (Despre păsări) Moțat; (despre pui de animale cornute) căruia încep să-i crească coarnele. 2. (Despre oameni) Cocoțat pe ceva. [Pr.: -cu-iat] – Cucui + suf. -at. DOOM
cucuiát (reg.) adj. m., pl. cucuiáți; f. cucuiátă, pl. cucuiáte
cucuiatelor
CUCUIÁT, -Ă, cucuiați, -te, adj. (Reg.) 1. (Despre păsări) Moțat; (despre pui de animale cornute) căruia încep să-i crească coarnele. 2. (Despre oameni) Cocoțat pe ceva. [Pr.: -cu-iat] – Cucui + suf. -at. DOOM
cucuiát (reg.) adj. m., pl. cucuiáți; f. cucuiátă, pl. cucuiáte
cucuiatul
CUCUIÁT, -Ă, cucuiați, -te, adj. (Reg.) 1. (Despre păsări) Moțat; (despre pui de animale cornute) căruia încep să-i crească coarnele. 2. (Despre oameni) Cocoțat pe ceva. [Pr.: -cu-iat] – Cucui + suf. -at. DOOM
cucuiát (reg.) adj. m., pl. cucuiáți; f. cucuiátă, pl. cucuiáte
cucuiatului
CUCUIÁT, -Ă, cucuiați, -te, adj. (Reg.) 1. (Despre păsări) Moțat; (despre pui de animale cornute) căruia încep să-i crească coarnele. 2. (Despre oameni) Cocoțat pe ceva. [Pr.: -cu-iat] – Cucui + suf. -at. DOOM
cucuiát (reg.) adj. m., pl. cucuiáți; f. cucuiátă, pl. cucuiáte
cucuiați
CUCUIÁT, -Ă, cucuiați, -te, adj. (Reg.) 1. (Despre păsări) Moțat; (despre pui de animale cornute) căruia încep să-i crească coarnele. 2. (Despre oameni) Cocoțat pe ceva. [Pr.: -cu-iat] – Cucui + suf. -at. DOOM
cucuiát (reg.) adj. m., pl. cucuiáți; f. cucuiátă, pl. cucuiáte
cucuiații
CUCUIÁT, -Ă, cucuiați, -te, adj. (Reg.) 1. (Despre păsări) Moțat; (despre pui de animale cornute) căruia încep să-i crească coarnele. 2. (Despre oameni) Cocoțat pe ceva. [Pr.: -cu-iat] – Cucui + suf. -at. DOOM
cucuiát (reg.) adj. m., pl. cucuiáți; f. cucuiátă, pl. cucuiáte
cucuiaților
CUCUIÁT, -Ă, cucuiați, -te, adj. (Reg.) 1. (Despre păsări) Moțat; (despre pui de animale cornute) căruia încep să-i crească coarnele. 2. (Despre oameni) Cocoțat pe ceva. [Pr.: -cu-iat] – Cucui + suf. -at. DOOM
cucuiát (reg.) adj. m., pl. cucuiáți; f. cucuiátă, pl. cucuiáte
cucuie
CUCÚI, cucuie, s. n. 1. Umflătură la cap provocată de lovirea cu un corp tare. 2. (Reg.) Moț de pene pe cap la unele păsări. – Lat. *cucullius (= cucullus). DOOM
cucúi s. n., pl. cucúie
cucuiele
CUCÚI, cucuie, s. n. 1. Umflătură la cap provocată de lovirea cu un corp tare. 2. (Reg.) Moț de pene pe cap la unele păsări. – Lat. *cucullius (= cucullus). DOOM
cucúi s. n., pl. cucúie
cucuielor
CUCÚI, cucuie, s. n. 1. Umflătură la cap provocată de lovirea cu un corp tare. 2. (Reg.) Moț de pene pe cap la unele păsări. – Lat. *cucullius (= cucullus). DOOM
cucúi s. n., pl. cucúie
cucuiul
CUCÚI, cucuie, s. n. 1. Umflătură la cap provocată de lovirea cu un corp tare. 2. (Reg.) Moț de pene pe cap la unele păsări. – Lat. *cucullius (= cucullus). DOOM
cucúi s. n., pl. cucúie
cucuiului
CUCÚI, cucuie, s. n. 1. Umflătură la cap provocată de lovirea cu un corp tare. 2. (Reg.) Moț de pene pe cap la unele păsări. – Lat. *cucullius (= cucullus). DOOM
cucúi s. n., pl. cucúie
cucul
CUC, cuci, s. m. 1. Pasăre migratoare cu pene cenușii, cu coada lungă cu pete albe, care își depune ouăle în cuiburi străine pentru a fi clocite de alte păsări și care este cunoscută prin sunetele caracteristice pe care le scoate (Cuculus canorus). ◊ Ceas cu cuc = ceasornic de perete care, la fiecare oră, sfert, jumătate sau trei sferturi de oră, marchează timpul prin sunete care întâi imită cântecul cucului (1); fig. lucru extravagant. ◊ Compus: (Ir.) cuc-armenesc = pupăză. ◊ Expr. Lapte de cuc = ceva imposibil. (A umbla) de flori de cuc = (a umbla) fără rost. ♦ (Adverbial) Izolat, singur, străin. ◊ Expr. Singur cuc = absolut singur. 2. Intră în compunerea unor nume de plante: ciuboțica-cucului, limba-cucului etc. 3. (La unele jocuri de copii) Lovitură cu mingea în înălțime. – Lat. cucus. DOOM
cuc-armenésc (pupăză) s. m., art. cúcul-armenésc
cucula
CUCÚLĂ, cucule, s. f. Veșmânt cu glugă purtat de călugării catolici, confecționat din stofă groasă și aspră. – Din fr. cuculle, lat. cucullus. DOOM
cucúlă s. f., g.-d. art. cucúlei; pl. cucúle
cuculat
CUCULÁT, -Ă, cuculați, -te, adj. (Despre flori) În formă de glugă sau de capișon. – Din lat. cucullatus. DOOM
cuculát adj. m., pl. cuculáți; f. cuculátă, pl. cuculáte
cuculata
CUCULÁT, -Ă, cuculați, -te, adj. (Despre flori) În formă de glugă sau de capișon. – Din lat. cucullatus. DOOM
cuculát adj. m., pl. cuculáți; f. cuculátă, pl. cuculáte
cuculate
CUCULÁT, -Ă, cuculați, -te, adj. (Despre flori) În formă de glugă sau de capișon. – Din lat. cucullatus. DOOM
cuculát adj. m., pl. cuculáți; f. cuculátă, pl. cuculáte
cuculatei
CUCULÁT, -Ă, cuculați, -te, adj. (Despre flori) În formă de glugă sau de capișon. – Din lat. cucullatus. DOOM
cuculát adj. m., pl. cuculáți; f. cuculátă, pl. cuculáte
cuculatele
CUCULÁT, -Ă, cuculați, -te, adj. (Despre flori) În formă de glugă sau de capișon. – Din lat. cucullatus. DOOM
cuculát adj. m., pl. cuculáți; f. cuculátă, pl. cuculáte
cuculatelor
CUCULÁT, -Ă, cuculați, -te, adj. (Despre flori) În formă de glugă sau de capișon. – Din lat. cucullatus. DOOM
cuculát adj. m., pl. cuculáți; f. cuculátă, pl. cuculáte
cuculatul
CUCULÁT, -Ă, cuculați, -te, adj. (Despre flori) În formă de glugă sau de capișon. – Din lat. cucullatus. DOOM
cuculát adj. m., pl. cuculáți; f. cuculátă, pl. cuculáte
cuculatului
CUCULÁT, -Ă, cuculați, -te, adj. (Despre flori) În formă de glugă sau de capișon. – Din lat. cucullatus. DOOM
cuculát adj. m., pl. cuculáți; f. cuculátă, pl. cuculáte
cuculați
CUCULÁT, -Ă, cuculați, -te, adj. (Despre flori) În formă de glugă sau de capișon. – Din lat. cucullatus. DOOM
cuculát adj. m., pl. cuculáți; f. cuculátă, pl. cuculáte
cuculații
CUCULÁT, -Ă, cuculați, -te, adj. (Despre flori) În formă de glugă sau de capișon. – Din lat. cucullatus. DOOM
cuculát adj. m., pl. cuculáți; f. cuculátă, pl. cuculáte
cuculaților
CUCULÁT, -Ă, cuculați, -te, adj. (Despre flori) În formă de glugă sau de capișon. – Din lat. cucullatus. DOOM
cuculát adj. m., pl. cuculáți; f. cuculátă, pl. cuculáte
cucule
CUCÚLĂ, cucule, s. f. Veșmânt cu glugă purtat de călugării catolici, confecționat din stofă groasă și aspră. – Din fr. cuculle, lat. cucullus. DOOM
cucúlă s. f., g.-d. art. cucúlei; pl. cucúle
cuculeasa
CUCULEÁSĂ, cuculese, s. f. (Rar) Cucă2. Comisoaia Ilisafta iar s-a tînguit că rămîne singură ca o cuculeasă, căci i se duc și feciorii și i se duce și soțul domniei-sale intr-o altă nebunie. SADOVEANU, F. J. 422. DOOM
cuculeásă s. f., g.-d. art. cuculései; pl. cuculése
cuculei
CUCÚLĂ, cucule, s. f. Veșmânt cu glugă purtat de călugării catolici, confecționat din stofă groasă și aspră. – Din fr. cuculle, lat. cucullus. DOOM
cucúlă s. f., g.-d. art. cucúlei; pl. cucúle
cuculele
CUCÚLĂ, cucule, s. f. Veșmânt cu glugă purtat de călugării catolici, confecționat din stofă groasă și aspră. – Din fr. cuculle, lat. cucullus. DOOM
cucúlă s. f., g.-d. art. cucúlei; pl. cucúle
cuculelor
CUCÚLĂ, cucule, s. f. Veșmânt cu glugă purtat de călugării catolici, confecționat din stofă groasă și aspră. – Din fr. cuculle, lat. cucullus. DOOM
cucúlă s. f., g.-d. art. cucúlei; pl. cucúle
cuculese
CUCULEÁSĂ, cuculese, s. f. (Rar) Cucă2. Comisoaia Ilisafta iar s-a tînguit că rămîne singură ca o cuculeasă, căci i se duc și feciorii și i se duce și soțul domniei-sale intr-o altă nebunie. SADOVEANU, F. J. 422. DOOM
cuculeásă s. f., g.-d. art. cuculései; pl. cuculése
cuculesei
CUCULEÁSĂ, cuculese, s. f. (Rar) Cucă2. Comisoaia Ilisafta iar s-a tînguit că rămîne singură ca o cuculeasă, căci i se duc și feciorii și i se duce și soțul domniei-sale intr-o altă nebunie. SADOVEANU, F. J. 422. DOOM
cuculeásă s. f., g.-d. art. cuculései; pl. cuculése
cuculesele
CUCULEÁSĂ, cuculese, s. f. (Rar) Cucă2. Comisoaia Ilisafta iar s-a tînguit că rămîne singură ca o cuculeasă, căci i se duc și feciorii și i se duce și soțul domniei-sale intr-o altă nebunie. SADOVEANU, F. J. 422. DOOM
cuculeásă s. f., g.-d. art. cuculései; pl. cuculése
cuculeselor
CUCULEÁSĂ, cuculese, s. f. (Rar) Cucă2. Comisoaia Ilisafta iar s-a tînguit că rămîne singură ca o cuculeasă, căci i se duc și feciorii și i se duce și soțul domniei-sale intr-o altă nebunie. SADOVEANU, F. J. 422. DOOM
cuculeásă s. f., g.-d. art. cuculései; pl. cuculése
cuculeț
CUCULÉȚ, cuculeți, s. m. Diminutiv al lui cuc; cucuț, cucușor. – Cuc + suf. -uleț. DOOM
cuculéț s. m., pl. cuculéți
cuculeți
CUCULÉȚ, cuculeți, s. m. Diminutiv al lui cuc; cucuț, cucușor. – Cuc + suf. -uleț. DOOM
cuculéț s. m., pl. cuculéți
cuculeții
CUCULÉȚ, cuculeți, s. m. Diminutiv al lui cuc; cucuț, cucușor. – Cuc + suf. -uleț. DOOM
cuculéț s. m., pl. cuculéți
cuculeților
CUCULÉȚ, cuculeți, s. m. Diminutiv al lui cuc; cucuț, cucușor. – Cuc + suf. -uleț. DOOM
cuculéț s. m., pl. cuculéți
cuculețul
CUCULÉȚ, cuculeți, s. m. Diminutiv al lui cuc; cucuț, cucușor. – Cuc + suf. -uleț. DOOM
cuculéț s. m., pl. cuculéți
cuculețului
CUCULÉȚ, cuculeți, s. m. Diminutiv al lui cuc; cucuț, cucușor. – Cuc + suf. -uleț. DOOM
cuculéț s. m., pl. cuculéți
cuculi
FLOÁRE, flori, s. f. I. 1. Parte a plantei care cuprinde organele de reproducere sexuată și care are de obicei o corolă frumoasă și variat colorată. ◊ (La sg. cu înțeles colectiv) Salcâmi plini de floare. ◊ Loc. adj. În floare = (despre plante) înflorit, în perioada înfloririi; fig. (despre oameni) în toată strălucirea, în plină putere, frumos, zdravăn. În floarea vârstei = tânăr. ◊ Expr. Floare la ureche = lucru de puțină importanță sau gravitate, foarte ușor de rezolvat. De florile mărului sau de flori de cuc = în zadar, degeaba, gratuit. Copil din flori = copil nelegitim, bastard. A strânge degetele floare = a strânge degetele cap la cap. 2. Orice plantă (erbacee) care face flori (I 1) colorate. 3. Compuse: floarea-soarelui = plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu floare mare, galbenă, îndreptată spre soare, cultivată pentru semințele ei oleaginoase; sora-soarelui (Helianthus annuus); (reg.) floarea-brumei = brândușă; (reg.) floare-domnească = a) garoafă; b) garofiță-de-munte; floare-de-colț sau floarea-reginei, floarea-doamnei = mică plantă erbacee, cu frunzele albicioase, pufoase și ascuțite, dispuse în jurul inflorescenței, care crește pe crestele stâncoase ale munților; albumeală, albumiță, edelvais (Leontopodium alpinum); floare-de-leac = plantă cu flori galbene-aurii, cultivată ca plantă decorativă (Ranunculus repens); floarea-Paștelui = mică plantă erbacee a cărei tulpină face o singură floare, de culoare albă sau roz (Anemone nemorosa); flori-de-paie = plantă originară din Australia, cu flori dispuse în capitule de diferite culori, care par uscate ca paiele; imortele (Helichrysum bracteatum). II. P. anal. 1. Desen, broderie, cusătură în formă de floare (I 1). 2. Strat de mucegai care se formează la suprafața vinului, a laptelui acru etc. 3. (Chim.; în sintagma) Floare de pucioasă (sau de sulf) = pulbere de pucioasă, produsă prin sublimarea sulfului. 4. Extremitatea caracterelor tipografice care poartă semnul grafic ce urmează a fi imprimat. ♦ Extremitatea lățită a cuiului (care se lovește cu ciocanul). ♦ (În sintagma) Floarea cheii = partea cheii care intră în broască sau în lacăt. III. Fig. Partea cea mai aleasă, cea mai de seamă; frunte, elită, spumă, cremă. ◊ (Cu sens superlativ, prin repetarea cuvântului ca atribut) Era floarea florilor. IV. (Înv.) Culoare. – Lat. flos, -ris.
cuculiformă
CUCULIFÓRME s.f.pl. (Zool.) Ordin de păsări cuprinzând cucii; (la sg.) pasăre din acest ordin. [< fr. cuculliformes, cf. lat. cucullus – cuc, forma – formă].
cucului
CUC, cuci, s. m. 1. Pasăre migratoare cu pene cenușii, cu coada lungă cu pete albe, care își depune ouăle în cuiburi străine pentru a fi clocite de alte păsări și care este cunoscută prin sunetele caracteristice pe care le scoate (Cuculus canorus). ◊ Ceas cu cuc = ceasornic de perete care, la fiecare oră, sfert, jumătate sau trei sferturi de oră, marchează timpul prin sunete care întâi imită cântecul cucului (1); fig. lucru extravagant. ◊ Compus: (Ir.) cuc-armenesc = pupăză. ◊ Expr. Lapte de cuc = ceva imposibil. (A umbla) de flori de cuc = (a umbla) fără rost. ♦ (Adverbial) Izolat, singur, străin. ◊ Expr. Singur cuc = absolut singur. 2. Intră în compunerea unor nume de plante: ciuboțica-cucului, limba-cucului etc. 3. (La unele jocuri de copii) Lovitură cu mingea în înălțime. – Lat. cucus. DOOM
cuc-armenésc (pupăză) s. m., art. cúcul-armenésc
cucumis
PÉPENE, pepeni, s. m. 1. Numele a două specii de plante erbacee din familia cucurbitaceelor, cu tulpină târâtoare lungă și cu fructe comestibile; a) (de obicei determinat prin „galben”) plantă originară din Asia tropicală, cu tulpina acoperită cu peri aspri, cu fructul mare, sferic sau oval, cu coaja galbenă sau verzuie, cu miezul alb, verde sau galben, dulce, parfumat și suculent (Cucumis melo); b) (de obicei determinat prin „verde”) plantă originară din sudul Africii, cu frunzele adânc crestate, cu fructul mare, sferic sau oval, având coaja verde și miezul roșu sau galben, dulce și foarte zemos; harbuz, lubeniță, bostan (Citrullus vulgaris); p. restr. fructul acestor plante. ◊ Expr. Gras ca pepenele (sau ca un pepene) sau pepene de gras (sau gras pepene) = foarte gras. (Fam.) A-și ieși (sau a scoate pe cineva) din pepeni = a-și pierde (sau a face pe cineva să-și piardă) răbdarea, a (se) enerva, a-și ieși (sau a scoate pe cineva) din fire. (Fam.) A ieși (sau a ajunge etc.) la pepeni = a face o proastă afacere, a nu reuși într-o acțiune. 2. (Reg.) Dovleac. 3. (Reg.) Castravete. – Din lat. pepo, *pepinis.
cucumăr
cucúmăr (-ri), s. m. – (Banat) Castravecior. Sb. kukùmar (DAR).
cucunoz
cucunóz (-zi), s. m. (Înv.) Șoim. Var. cucunos. Sl. (bg.) kukunos „cu nas coroiat”.
cucura
CÚCURĂ2, cucure, s. f. (Reg.) Parte a plugului care leagă între ele brăzdarul, cormana și plazul. – Din magh. kukora. DOOM
cúcură (reg., înv.) s. f., g.-d. art. cúcurei; pl. cúcure
cucurbita
DOVLECÉL, dovlecei, s. m. Varietate de dovleac cu fructele comestibile, lunguiețe, aproape cilindrice; bostănel (Cucurbita pepo oblonga); p. restr. fructul acestei plante. – Dovleac + suf. -el.
cucurbitacee
CUCURBITACÉE, cucurbitacee, s. f. (La pl.) Familie de plante erbacee dicotiledonate, cu tulpini târâtoare sau agățătoare, cu frunze mari, cu fructul cărnos având coaja tare; (și la sg.) plantă care face parte din această familie. ◊ (Adjectival) Plantă cucurbitacee. – Din fr. cucurbitacée. DOOM
cucurbitacée s. f., art. cucurbitacéea, g.-d. art. cucurbitacéei; pl. cucurbitacée
cucurbătă
CUCURBẮTĂ s. f. v. curcubetă.
cucure
CÚCURĂ2, cucure, s. f. (Reg.) Parte a plugului care leagă între ele brăzdarul, cormana și plazul. – Din magh. kukora. DOOM
cúcură (reg., înv.) s. f., g.-d. art. cúcurei; pl. cúcure
cucurei
CÚCURĂ2, cucure, s. f. (Reg.) Parte a plugului care leagă între ele brăzdarul, cormana și plazul. – Din magh. kukora. DOOM
cúcură (reg., înv.) s. f., g.-d. art. cúcurei; pl. cúcure
cucurele
CÚCURĂ2, cucure, s. f. (Reg.) Parte a plugului care leagă între ele brăzdarul, cormana și plazul. – Din magh. kukora. DOOM
cúcură (reg., înv.) s. f., g.-d. art. cúcurei; pl. cúcure
cucurelor
CÚCURĂ2, cucure, s. f. (Reg.) Parte a plugului care leagă între ele brăzdarul, cormana și plazul. – Din magh. kukora. DOOM
cúcură (reg., înv.) s. f., g.-d. art. cúcurei; pl. cúcure
cucurig
cucuríg (-gi), s. m. -Elebor (Helleborus odorus). Sb. kukùrek (DAR) sau bg. kukurjak (Conev 53). Fonetismul indică o încrucișare cu cuvîntul următor. Scriban, este de părere că sb., bg. vine din rom.
cucuriga
CUCURIGÍ vb. IV v. cucuriga. DOOM
cucurigá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 cucurígă
cucurigare
CUCURIGÍ vb. IV v. cucuriga. DOOM
cucurigá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 cucurígă
cucurigare
CUCURIGÁ, pers. 3 cucurígă, vb. I. Intranz. (Rar; despre cocoși) A scoate sunete caracteristice speciei. [Var.: cucurigí vb. IV] – Din cucurigu.
cucurigară
CUCURIGÍ vb. IV v. cucuriga. DOOM
cucurigá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 cucurígă
cucurigase
CUCURIGÍ vb. IV v. cucuriga. DOOM
cucurigá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 cucurígă
cucurigaseră
CUCURIGÍ vb. IV v. cucuriga. DOOM
cucurigá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 cucurígă
cucurigat
CUCURIGÍ vb. IV v. cucuriga. DOOM
cucurigá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 cucurígă
cucurigat
CUCURIGÁT s. n. (Rar) Faptul de a cucuriga; sunete caracteristice scoase de cocoș. – V. cucuriga. DOOM
cucurigát (rar) s. n.
cucurigatul
CUCURIGÁT s. n. (Rar) Faptul de a cucuriga; sunete caracteristice scoase de cocoș. – V. cucuriga. DOOM
cucurigát (rar) s. n.
cucurigatului
CUCURIGÁT s. n. (Rar) Faptul de a cucuriga; sunete caracteristice scoase de cocoș. – V. cucuriga. DOOM
cucurigát (rar) s. n.
cucurigau
CUCURIGÍ vb. IV v. cucuriga. DOOM
cucurigá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 cucurígă
cucurige
CUCURIGÍ vb. IV v. cucuriga. DOOM
cucurigá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 cucurígă
cucurigi
CUCURIGÍ vb. IV v. cucuriga. DOOM
cucurigá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 cucurígă
cucurigire
CUCURIGÍ vb. IV v. cucuriga.
cucurigu
CUCURÍGU interj., s. n. 1. Interj. Cuvânt care imită cântecul cocoșului. ♦ (Substantivat, n.) Cântecul cocoșului; p. ext. (m.) cocoș. 2. S. n. (Glumeț; precedat de prepoziția „la”) Etajul cel mai înalt al unei case; mansardă; p. ext. galerie (la teatru). – Onomatopee. DOOM
cucurígu2 (cântec, etaj, galerie) s. n., art. cucurígul
cucurigul
CUCURÍGU interj., s. n. 1. Interj. Cuvânt care imită cântecul cocoșului. ♦ (Substantivat, n.) Cântecul cocoșului; p. ext. (m.) cocoș. 2. S. n. (Glumeț; precedat de prepoziția „la”) Etajul cel mai înalt al unei case; mansardă; p. ext. galerie (la teatru). – Onomatopee. DOOM
cucurígu2 (cântec, etaj, galerie) s. n., art. cucurígul
cucurigului
CUCURÍGU interj., s. n. 1. Interj. Cuvânt care imită cântecul cocoșului. ♦ (Substantivat, n.) Cântecul cocoșului; p. ext. (m.) cocoș. 2. S. n. (Glumeț; precedat de prepoziția „la”) Etajul cel mai înalt al unei case; mansardă; p. ext. galerie (la teatru). – Onomatopee. DOOM
cucurígu2 (cântec, etaj, galerie) s. n., art. cucurígul
cucurigând
CUCURIGÍ vb. IV v. cucuriga. DOOM
cucurigá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 cucurígă
cucurigînd
CUCURIGÍ vb. IV v. cucuriga. DOOM
cucurigá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 cucurígă
cucuruji
CUCURÚZ, (1, 3, 4) cucuruzi, s. m., (2) cucuruze, s. n. (Reg.) 1. S. m. Porumb. 2. S. n. Porumbiște. 3. S. m. Fructul coniferelor; con. 4. S. m. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu flori albe-gălbui dispuse în mici capitule (Petasites albus). – Cf. bg., sb. kukuruz, kukurudza. DOOM
cucurúz1 (porumb, con de brad) (reg.) s. m., pl. cucurúzi
cucurujii
CUCURÚZ, (1, 3, 4) cucuruzi, s. m., (2) cucuruze, s. n. (Reg.) 1. S. m. Porumb. 2. S. n. Porumbiște. 3. S. m. Fructul coniferelor; con. 4. S. m. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu flori albe-gălbui dispuse în mici capitule (Petasites albus). – Cf. bg., sb. kukuruz, kukurudza. DOOM
cucurúz1 (porumb, con de brad) (reg.) s. m., pl. cucurúzi
cucurujilor
CUCURÚZ, (1, 3, 4) cucuruzi, s. m., (2) cucuruze, s. n. (Reg.) 1. S. m. Porumb. 2. S. n. Porumbiște. 3. S. m. Fructul coniferelor; con. 4. S. m. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu flori albe-gălbui dispuse în mici capitule (Petasites albus). – Cf. bg., sb. kukuruz, kukurudza. DOOM
cucurúz1 (porumb, con de brad) (reg.) s. m., pl. cucurúzi
cucuruz
CUCURÚZ, (1, 3, 4) cucuruzi, s. m., (2) cucuruze, s. n. (Reg.) 1. S. m. Porumb. 2. S. n. Porumbiște. 3. S. m. Fructul coniferelor; con. 4. S. m. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu flori albe-gălbui dispuse în mici capitule (Petasites albus). – Cf. bg., sb. kukuruz, kukurudza. DOOM
cucurúz2 (porumbiște) s. n., pl. cucurúze
cucuruz
CUCURÚZ, (1, 3, 4) cucuruzi, s. m., (2) cucuruze, s. n. (Reg.) 1. S. m. Porumb. 2. S. n. Porumbiște. 3. S. m. Fructul coniferelor; con. 4. S. m. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu flori albe-gălbui dispuse în mici capitule (Petasites albus). – Cf. bg., sb. kukuruz, kukurudza. DOOM
cucurúz1 (porumb, con de brad) (reg.) s. m., pl. cucurúzi
cucuruzaștina
CUCURUZÁȘTINĂ s. f. (Reg.) Porumbiște. – Cucuruz + suf. -aștină. DOOM
cucuruzáștină (reg.) s. f., g.-d. art. cucuruzáștinei
cucuruzaștine
CUCURUZÁȘTINĂ s. f. (Reg.) Porumbiște. – Cucuruz + suf. -aștină. DOOM
cucuruzáștină (reg.) s. f., g.-d. art. cucuruzáștinei
cucuruzaștinei
CUCURUZÁȘTINĂ s. f. (Reg.) Porumbiște. – Cucuruz + suf. -aștină. DOOM
cucuruzáștină (reg.) s. f., g.-d. art. cucuruzáștinei
cucuruze
CUCURÚZ, (1, 3, 4) cucuruzi, s. m., (2) cucuruze, s. n. (Reg.) 1. S. m. Porumb. 2. S. n. Porumbiște. 3. S. m. Fructul coniferelor; con. 4. S. m. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu flori albe-gălbui dispuse în mici capitule (Petasites albus). – Cf. bg., sb. kukuruz, kukurudza. DOOM
cucurúz2 (porumbiște) s. n., pl. cucurúze
cucuruzele
CUCURÚZ, (1, 3, 4) cucuruzi, s. m., (2) cucuruze, s. n. (Reg.) 1. S. m. Porumb. 2. S. n. Porumbiște. 3. S. m. Fructul coniferelor; con. 4. S. m. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu flori albe-gălbui dispuse în mici capitule (Petasites albus). – Cf. bg., sb. kukuruz, kukurudza. DOOM
cucurúz2 (porumbiște) s. n., pl. cucurúze
cucuruzelor
CUCURÚZ, (1, 3, 4) cucuruzi, s. m., (2) cucuruze, s. n. (Reg.) 1. S. m. Porumb. 2. S. n. Porumbiște. 3. S. m. Fructul coniferelor; con. 4. S. m. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu flori albe-gălbui dispuse în mici capitule (Petasites albus). – Cf. bg., sb. kukuruz, kukurudza. DOOM
cucurúz2 (porumbiște) s. n., pl. cucurúze
cucuruzi
CUCURÚZ, (1, 3, 4) cucuruzi, s. m., (2) cucuruze, s. n. (Reg.) 1. S. m. Porumb. 2. S. n. Porumbiște. 3. S. m. Fructul coniferelor; con. 4. S. m. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu flori albe-gălbui dispuse în mici capitule (Petasites albus). – Cf. bg., sb. kukuruz, kukurudza. DOOM
cucurúz1 (porumb, con de brad) (reg.) s. m., pl. cucurúzi
cucuruzii
CUCURÚZ, (1, 3, 4) cucuruzi, s. m., (2) cucuruze, s. n. (Reg.) 1. S. m. Porumb. 2. S. n. Porumbiște. 3. S. m. Fructul coniferelor; con. 4. S. m. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu flori albe-gălbui dispuse în mici capitule (Petasites albus). – Cf. bg., sb. kukuruz, kukurudza. DOOM
cucurúz1 (porumb, con de brad) (reg.) s. m., pl. cucurúzi
cucuruzilor
CUCURÚZ, (1, 3, 4) cucuruzi, s. m., (2) cucuruze, s. n. (Reg.) 1. S. m. Porumb. 2. S. n. Porumbiște. 3. S. m. Fructul coniferelor; con. 4. S. m. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu flori albe-gălbui dispuse în mici capitule (Petasites albus). – Cf. bg., sb. kukuruz, kukurudza. DOOM
cucurúz1 (porumb, con de brad) (reg.) s. m., pl. cucurúzi
cucuruzul
CUCURÚZ, (1, 3, 4) cucuruzi, s. m., (2) cucuruze, s. n. (Reg.) 1. S. m. Porumb. 2. S. n. Porumbiște. 3. S. m. Fructul coniferelor; con. 4. S. m. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu flori albe-gălbui dispuse în mici capitule (Petasites albus). – Cf. bg., sb. kukuruz, kukurudza. DOOM
cucurúz2 (porumbiște) s. n., pl. cucurúze
cucuruzul
CUCURÚZ, (1, 3, 4) cucuruzi, s. m., (2) cucuruze, s. n. (Reg.) 1. S. m. Porumb. 2. S. n. Porumbiște. 3. S. m. Fructul coniferelor; con. 4. S. m. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu flori albe-gălbui dispuse în mici capitule (Petasites albus). – Cf. bg., sb. kukuruz, kukurudza. DOOM
cucurúz1 (porumb, con de brad) (reg.) s. m., pl. cucurúzi
cucuruzului
CUCURÚZ, (1, 3, 4) cucuruzi, s. m., (2) cucuruze, s. n. (Reg.) 1. S. m. Porumb. 2. S. n. Porumbiște. 3. S. m. Fructul coniferelor; con. 4. S. m. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu flori albe-gălbui dispuse în mici capitule (Petasites albus). – Cf. bg., sb. kukuruz, kukurudza. DOOM
cucurúz2 (porumbiște) s. n., pl. cucurúze
cucuruzului
CUCURÚZ, (1, 3, 4) cucuruzi, s. m., (2) cucuruze, s. n. (Reg.) 1. S. m. Porumb. 2. S. n. Porumbiște. 3. S. m. Fructul coniferelor; con. 4. S. m. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu flori albe-gălbui dispuse în mici capitule (Petasites albus). – Cf. bg., sb. kukuruz, kukurudza. DOOM
cucurúz1 (porumb, con de brad) (reg.) s. m., pl. cucurúzi
cucură
CÚCURĂ2, cucure, s. f. (Reg.) Parte a plugului care leagă între ele brăzdarul, cormana și plazul. – Din magh. kukora.
cucuta
CUCÚTĂ, cucute, s. f. Plantă erbacee otrăvitoare din familia umbeliferelor, cu miros caracteristic, cu frunze mari, flori albe și fructe brune-verzui, întrebuințată ca medicament; dudău, buciniș (Conium maculatum). ◊ Expr. (Fam.) Doar n-am băut cucută (ca să...) = doar n-am înnebunit (ca să...). ◊ Compuse: cucută-de-apă = plantă erbacee de apă, cu flori albe dispuse în formă de umbrelă (Cicuta virosa); cucută-de-pădure = plantă erbacee cu frunze ascuțite și flori albe (Galium schultesii). – Lat. *cucuta (= cicuta). DOOM
!cucútă-de-pădúre (plantă) s. f., g.-d. art. cucútei-de-pădúre; pl. cucúte-de-pădúre
cucute
CUCÚTĂ, cucute, s. f. Plantă erbacee otrăvitoare din familia umbeliferelor, cu miros caracteristic, cu frunze mari, flori albe și fructe brune-verzui, întrebuințată ca medicament; dudău, buciniș (Conium maculatum). ◊ Expr. (Fam.) Doar n-am băut cucută (ca să...) = doar n-am înnebunit (ca să...). ◊ Compuse: cucută-de-apă = plantă erbacee de apă, cu flori albe dispuse în formă de umbrelă (Cicuta virosa); cucută-de-pădure = plantă erbacee cu frunze ascuțite și flori albe (Galium schultesii). – Lat. *cucuta (= cicuta). DOOM
!cucútă-de-pădúre (plantă) s. f., g.-d. art. cucútei-de-pădúre; pl. cucúte-de-pădúre
cucutei
CUCÚTĂ, cucute, s. f. Plantă erbacee otrăvitoare din familia umbeliferelor, cu miros caracteristic, cu frunze mari, flori albe și fructe brune-verzui, întrebuințată ca medicament; dudău, buciniș (Conium maculatum). ◊ Expr. (Fam.) Doar n-am băut cucută (ca să...) = doar n-am înnebunit (ca să...). ◊ Compuse: cucută-de-apă = plantă erbacee de apă, cu flori albe dispuse în formă de umbrelă (Cicuta virosa); cucută-de-pădure = plantă erbacee cu frunze ascuțite și flori albe (Galium schultesii). – Lat. *cucuta (= cicuta). DOOM
!cucútă-de-pădúre (plantă) s. f., g.-d. art. cucútei-de-pădúre; pl. cucúte-de-pădúre
cucutele
CUCÚTĂ, cucute, s. f. Plantă erbacee otrăvitoare din familia umbeliferelor, cu miros caracteristic, cu frunze mari, flori albe și fructe brune-verzui, întrebuințată ca medicament; dudău, buciniș (Conium maculatum). ◊ Expr. (Fam.) Doar n-am băut cucută (ca să...) = doar n-am înnebunit (ca să...). ◊ Compuse: cucută-de-apă = plantă erbacee de apă, cu flori albe dispuse în formă de umbrelă (Cicuta virosa); cucută-de-pădure = plantă erbacee cu frunze ascuțite și flori albe (Galium schultesii). – Lat. *cucuta (= cicuta). DOOM
!cucútă-de-pădúre (plantă) s. f., g.-d. art. cucútei-de-pădúre; pl. cucúte-de-pădúre
cucutelor
CUCÚTĂ, cucute, s. f. Plantă erbacee otrăvitoare din familia umbeliferelor, cu miros caracteristic, cu frunze mari, flori albe și fructe brune-verzui, întrebuințată ca medicament; dudău, buciniș (Conium maculatum). ◊ Expr. (Fam.) Doar n-am băut cucută (ca să...) = doar n-am înnebunit (ca să...). ◊ Compuse: cucută-de-apă = plantă erbacee de apă, cu flori albe dispuse în formă de umbrelă (Cicuta virosa); cucută-de-pădure = plantă erbacee cu frunze ascuțite și flori albe (Galium schultesii). – Lat. *cucuta (= cicuta). DOOM
!cucútă-de-pădúre (plantă) s. f., g.-d. art. cucútei-de-pădúre; pl. cucúte-de-pădúre
cucuvaia
CUCUVEÁ, cucuvele, s. f. Pasăre răpitoare de noapte, cu penaj brun-cenușiu și cu ochii galbeni înconjurați de rozete de pene, care trăiește pe lângă casele părăsite, prin scorburi etc.; cucuveică (Athene noctua). [Var.: cucuváie s. f.] – Din ngr. kuk(k)uvághia. DOOM
cucuveá s. f., art. cucuveáua, g.-d. art. cucuvélei; pl. cucuvéle, art. cucuvélele
cucuvaie
CUCUVEÁ, cucuvele, s. f. Pasăre răpitoare de noapte, cu penaj brun-cenușiu și cu ochii galbeni înconjurați de rozete de pene, care trăiește pe lângă casele părăsite, prin scorburi etc.; cucuveică (Athene noctua). [Var.: cucuváie s. f.] – Din ngr. kuk(k)uvághia. DOOM
cucuveá s. f., art. cucuveáua, g.-d. art. cucuvélei; pl. cucuvéle, art. cucuvélele
cucuvea
CUCUVEÁ, cucuvele, s. f. Pasăre răpitoare de noapte, cu penaj brun-cenușiu și cu ochii galbeni înconjurați de rozete de pene, care trăiește pe lângă casele părăsite, prin scorburi etc.; cucuveică (Athene noctua). [Var.: cucuváie s. f.] – Din ngr. kuk(k)uvághia. DOOM
cucuveá s. f., art. cucuveáua, g.-d. art. cucuvélei; pl. cucuvéle, art. cucuvélele
cucuveaua
CUCUVEÁ, cucuvele, s. f. Pasăre răpitoare de noapte, cu penaj brun-cenușiu și cu ochii galbeni înconjurați de rozete de pene, care trăiește pe lângă casele părăsite, prin scorburi etc.; cucuveică (Athene noctua). [Var.: cucuváie s. f.] – Din ngr. kuk(k)uvághia. DOOM
cucuveá s. f., art. cucuveáua, g.-d. art. cucuvélei; pl. cucuvéle, art. cucuvélele
cucuveica
CUCUVÉICĂ, cucuveici, s. f. (Reg.) Cucuvea. – Din bg. kukuveja. DOOM
cucuvéică (reg.) s. f., g.-d. art. cucuvéicii; pl. cucuvéici
cucuveici
CUCUVÉICĂ, cucuveici, s. f. (Reg.) Cucuvea. – Din bg. kukuveja. DOOM
cucuvéică (reg.) s. f., g.-d. art. cucuvéicii; pl. cucuvéici
cucuveicii
CUCUVÉICĂ, cucuveici, s. f. (Reg.) Cucuvea. – Din bg. kukuveja. DOOM
cucuvéică (reg.) s. f., g.-d. art. cucuvéicii; pl. cucuvéici
cucuveicile
CUCUVÉICĂ, cucuveici, s. f. (Reg.) Cucuvea. – Din bg. kukuveja. DOOM
cucuvéică (reg.) s. f., g.-d. art. cucuvéicii; pl. cucuvéici
cucuveicilor
CUCUVÉICĂ, cucuveici, s. f. (Reg.) Cucuvea. – Din bg. kukuveja. DOOM
cucuvéică (reg.) s. f., g.-d. art. cucuvéicii; pl. cucuvéici
cucuvele
CUCUVEÁ, cucuvele, s. f. Pasăre răpitoare de noapte, cu penaj brun-cenușiu și cu ochii galbeni înconjurați de rozete de pene, care trăiește pe lângă casele părăsite, prin scorburi etc.; cucuveică (Athene noctua). [Var.: cucuváie s. f.] – Din ngr. kuk(k)uvághia. DOOM
cucuveá s. f., art. cucuveáua, g.-d. art. cucuvélei; pl. cucuvéle, art. cucuvélele
cucuvelei
CUCUVEÁ, cucuvele, s. f. Pasăre răpitoare de noapte, cu penaj brun-cenușiu și cu ochii galbeni înconjurați de rozete de pene, care trăiește pe lângă casele părăsite, prin scorburi etc.; cucuveică (Athene noctua). [Var.: cucuváie s. f.] – Din ngr. kuk(k)uvághia. DOOM
cucuveá s. f., art. cucuveáua, g.-d. art. cucuvélei; pl. cucuvéle, art. cucuvélele
cucuvelele
CUCUVEÁ, cucuvele, s. f. Pasăre răpitoare de noapte, cu penaj brun-cenușiu și cu ochii galbeni înconjurați de rozete de pene, care trăiește pe lângă casele părăsite, prin scorburi etc.; cucuveică (Athene noctua). [Var.: cucuváie s. f.] – Din ngr. kuk(k)uvághia. DOOM
cucuveá s. f., art. cucuveáua, g.-d. art. cucuvélei; pl. cucuvéle, art. cucuvélele
cucuvelelor
CUCUVEÁ, cucuvele, s. f. Pasăre răpitoare de noapte, cu penaj brun-cenușiu și cu ochii galbeni înconjurați de rozete de pene, care trăiește pe lângă casele părăsite, prin scorburi etc.; cucuveică (Athene noctua). [Var.: cucuváie s. f.] – Din ngr. kuk(k)uvághia. DOOM
cucuveá s. f., art. cucuveáua, g.-d. art. cucuvélei; pl. cucuvéle, art. cucuvélele
cucuvăi
CUCUVEÁ, cucuvele, s. f. Pasăre răpitoare de noapte, cu penaj brun-cenușiu și cu ochii galbeni înconjurați de rozete de pene, care trăiește pe lângă casele părăsite, prin scorburi etc.; cucuveică (Athene noctua). [Var.: cucuváie s. f.] – Din ngr. kuk(k)uvághia. DOOM
cucuveá s. f., art. cucuveáua, g.-d. art. cucuvélei; pl. cucuvéle, art. cucuvélele
cucuvăii
CUCUVEÁ, cucuvele, s. f. Pasăre răpitoare de noapte, cu penaj brun-cenușiu și cu ochii galbeni înconjurați de rozete de pene, care trăiește pe lângă casele părăsite, prin scorburi etc.; cucuveică (Athene noctua). [Var.: cucuváie s. f.] – Din ngr. kuk(k)uvághia. DOOM
cucuveá s. f., art. cucuveáua, g.-d. art. cucuvélei; pl. cucuvéle, art. cucuvélele
cucuvăile
CUCUVEÁ, cucuvele, s. f. Pasăre răpitoare de noapte, cu penaj brun-cenușiu și cu ochii galbeni înconjurați de rozete de pene, care trăiește pe lângă casele părăsite, prin scorburi etc.; cucuveică (Athene noctua). [Var.: cucuváie s. f.] – Din ngr. kuk(k)uvághia. DOOM
cucuveá s. f., art. cucuveáua, g.-d. art. cucuvélei; pl. cucuvéle, art. cucuvélele
cucuvăilor
CUCUVEÁ, cucuvele, s. f. Pasăre răpitoare de noapte, cu penaj brun-cenușiu și cu ochii galbeni înconjurați de rozete de pene, care trăiește pe lângă casele părăsite, prin scorburi etc.; cucuveică (Athene noctua). [Var.: cucuváie s. f.] – Din ngr. kuk(k)uvághia. DOOM
cucuveá s. f., art. cucuveáua, g.-d. art. cucuvélei; pl. cucuvéle, art. cucuvélele
cucușor
CUCUȘÓR, cucușori, s. m. Cuculeț. – Cuc + suf. -ușor. DOOM
cucușór s. m., pl. cucușóri
cucușori
CUCUȘÓR, cucușori, s. m. Cuculeț. – Cuc + suf. -ușor. DOOM
cucușór s. m., pl. cucușóri
cucușorii
CUCUȘÓR, cucușori, s. m. Cuculeț. – Cuc + suf. -ușor. DOOM
cucușór s. m., pl. cucușóri
cucușorilor
CUCUȘÓR, cucușori, s. m. Cuculeț. – Cuc + suf. -ușor. DOOM
cucușór s. m., pl. cucușóri
cucușorul
CUCUȘÓR, cucușori, s. m. Cuculeț. – Cuc + suf. -ușor. DOOM
cucușór s. m., pl. cucușóri
cucușorului
CUCUȘÓR, cucușori, s. m. Cuculeț. – Cuc + suf. -ușor. DOOM
cucușór s. m., pl. cucușóri
cucuț
CUCÚȚ, cucuți, s. m. (Reg.) Cuculeț. – Cuc + suf. -uț. DOOM
cucúț s. m., pl. cucúți
cucuți
CUCÚȚ, cucuți, s. m. (Reg.) Cuculeț. – Cuc + suf. -uț. DOOM
cucúț s. m., pl. cucúți
cucuții
CUCÚȚ, cucuți, s. m. (Reg.) Cuculeț. – Cuc + suf. -uț. DOOM
cucúț s. m., pl. cucúți
cucuților
CUCÚȚ, cucuți, s. m. (Reg.) Cuculeț. – Cuc + suf. -uț. DOOM
cucúț s. m., pl. cucúți
cucuțul
CUCÚȚ, cucuți, s. m. (Reg.) Cuculeț. – Cuc + suf. -uț. DOOM
cucúț s. m., pl. cucúți
cucuțului
CUCÚȚ, cucuți, s. m. (Reg.) Cuculeț. – Cuc + suf. -uț. DOOM
cucúț s. m., pl. cucúți
cucăi
CUCĂÍ vb. IV. Intranz. (Reg.) A moțăi. – Cf. magh. kukkadoz.
cucăire
CUCĂÍ, cúcăi, vb. IV. Intranz. (Reg.) A moțăi. – Cf. magh. kukkadoz.
cudalb
CODÁLB, -Ă, codalbi, -e, adj., s. m. I. Adj. 1. (Despre animale) Care are coada sau vârful cozii de culoare albă, iar restul de culoare mai închisă. 2. (Despre oameni) Cu părul blond; bălai. II. S. m. Pasăre răpitoare de zi de talie mare, cu coada albă (Haliaëtus albicilla). [Var.: (reg.) cudálb, -ă, adj.] – Coadă + alb. DOOM
!codálb2 (co-dalb/cod-alb) s. m., pl. codálbi
cudalb
CODÁLB, -Ă, codalbi, -e, adj., s. m. I. Adj. 1. (Despre animale) Care are coada sau vârful cozii de culoare albă, iar restul de culoare mai închisă. 2. (Despre oameni) Cu părul blond; bălai. II. S. m. Pasăre răpitoare de zi de talie mare, cu coada albă (Haliaëtus albicilla). [Var.: (reg.) cudálb, -ă, adj.] – Coadă + alb. DOOM
!codálb2 (co-dalb/cod-alb) s. m., pl. codálbi
cudalbă
CODÁLB, -Ă, codalbi, -e, adj., s. m. I. Adj. 1. (Despre animale) Care are coada sau vârful cozii de culoare albă, iar restul de culoare mai închisă. 2. (Despre oameni) Cu părul blond; bălai. II. S. m. Pasăre răpitoare de zi de talie mare, cu coada albă (Haliaëtus albicilla). [Var.: (reg.) cudálb, -ă, adj.] – Coadă + alb. DOOM
!codálb2 (co-dalb/cod-alb) s. m., pl. codálbi
cuesta
CUÉSTĂ s.f. (Geol.) Formă de relief ca un povârniș, apărută într-o regiune în care stratele cu roci dure alternează cu cele moi, datorită eroziunii apelor curgătoare și retragerii treptate a versanților. [< sp. cuesta]. DOOM
!cuéstă (cues-) s. f., g.-d. art. cuéstei; pl. cuéste
cueste
CUÉSTĂ s.f. (Geol.) Formă de relief ca un povârniș, apărută într-o regiune în care stratele cu roci dure alternează cu cele moi, datorită eroziunii apelor curgătoare și retragerii treptate a versanților. [< sp. cuesta]. DOOM
!cuéstă (cues-) s. f., g.-d. art. cuéstei; pl. cuéste
cuestei
CUÉSTĂ s.f. (Geol.) Formă de relief ca un povârniș, apărută într-o regiune în care stratele cu roci dure alternează cu cele moi, datorită eroziunii apelor curgătoare și retragerii treptate a versanților. [< sp. cuesta]. DOOM
!cuéstă (cues-) s. f., g.-d. art. cuéstei; pl. cuéste
cuestele
CUÉSTĂ s.f. (Geol.) Formă de relief ca un povârniș, apărută într-o regiune în care stratele cu roci dure alternează cu cele moi, datorită eroziunii apelor curgătoare și retragerii treptate a versanților. [< sp. cuesta]. DOOM
!cuéstă (cues-) s. f., g.-d. art. cuéstei; pl. cuéste
cuestelor
CUÉSTĂ s.f. (Geol.) Formă de relief ca un povârniș, apărută într-o regiune în care stratele cu roci dure alternează cu cele moi, datorită eroziunii apelor curgătoare și retragerii treptate a versanților. [< sp. cuesta]. DOOM
!cuéstă (cues-) s. f., g.-d. art. cuéstei; pl. cuéste
cufere
CÚFĂR, cufere, s. n. Ladă cu capac (și cu încuietoare) care se folosește la păstrarea și la transportarea diverselor obiecte. ♦ (Pop.) Geamantan (de lemn). – Din pol., ucr. kufer. DOOM
cúfăr s. n., pl. cúfere
cuferele
CÚFĂR, cufere, s. n. Ladă cu capac (și cu încuietoare) care se folosește la păstrarea și la transportarea diverselor obiecte. ♦ (Pop.) Geamantan (de lemn). – Din pol., ucr. kufer. DOOM
cúfăr s. n., pl. cúfere
cuferelor
CÚFĂR, cufere, s. n. Ladă cu capac (și cu încuietoare) care se folosește la păstrarea și la transportarea diverselor obiecte. ♦ (Pop.) Geamantan (de lemn). – Din pol., ucr. kufer. DOOM
cúfăr s. n., pl. cúfere
cufrânge
cufrînge (-g, -nt), vb. – A sparge, a face bucăți. Probabil der. internă de la frînge „a sparge”, cu același prefix ca în cofleși, copleși, comînji, cotropi. După Philippide, ZRPh., XXXI (1907), 309; REW 2139 și DAR, din lat. *confrango, în loc de confringo. Ipoteza nu este imposibilă; însă trebuie să observăm că termenul rom. nu este curent, și apare numai în unele formule de vrăjitorie, unde se găsesc din plin de obicei creațiile spontane.
cufrângere
cufrînge (-g, -nt), vb. – A sparge, a face bucăți. Probabil der. internă de la frînge „a sparge”, cu același prefix ca în cofleși, copleși, comînji, cotropi. După Philippide, ZRPh., XXXI (1907), 309; REW 2139 și DAR, din lat. *confrango, în loc de confringo. Ipoteza nu este imposibilă; însă trebuie să observăm că termenul rom. nu este curent, și apare numai în unele formule de vrăjitorie, unde se găsesc din plin de obicei creațiile spontane.
cufrânt
cufrînge (-g, -nt), vb. – A sparge, a face bucăți. Probabil der. internă de la frînge „a sparge”, cu același prefix ca în cofleși, copleși, comînji, cotropi. După Philippide, ZRPh., XXXI (1907), 309; REW 2139 și DAR, din lat. *confrango, în loc de confringo. Ipoteza nu este imposibilă; însă trebuie să observăm că termenul rom. nu este curent, și apare numai în unele formule de vrăjitorie, unde se găsesc din plin de obicei creațiile spontane.
cufund
CUFUNDÁ, cufúnd, vb. I. 1. Refl. și tranz. A intra sau a face să intre într-un lichid sau într-o materie moale; a (se) afunda, a (se) adânci, a (se) scufunda. 2. Refl. A intra în adânc; a dispărea (undeva). ♦ A prezenta o adâncitură. ♦ (Despre ochi) A fi înfundat în orbite. ♦ (Poetic) A se pierde (în umbră, în întuneric etc.). ♦ Fig. (Despre aștri) A trece dincolo de orizont; a apune (după linia orizontului). ♦ (Despre pământ) A se prăbuși. 3. Refl. Fig. A se lăsa absorbit de o activitate, de somn etc. 4. Tranz. Fig. (Rar) A compromite, a distruge. [Var.: (înv.) acufundá vb. I] – Lat. confundare. DOOM
cufundá (a ~) vb., ind. prez. 3 cufúndă
cufund
CUFÚND s. n. (Reg.; în loc. adv.) De-a cufundul = cufundându-se. – Din cufunda (derivat regresiv). DOOM
de-a cufúndul (reg.) loc. adv.
cufunda
CUFUNDÁ, cufúnd, vb. I. 1. Refl. și tranz. A intra sau a face să intre într-un lichid sau într-o materie moale; a (se) afunda, a (se) adânci, a (se) scufunda. 2. Refl. A intra în adânc; a dispărea (undeva). ♦ A prezenta o adâncitură. ♦ (Despre ochi) A fi înfundat în orbite. ♦ (Poetic) A se pierde (în umbră, în întuneric etc.). ♦ Fig. (Despre aștri) A trece dincolo de orizont; a apune (după linia orizontului). ♦ (Despre pământ) A se prăbuși. 3. Refl. Fig. A se lăsa absorbit de o activitate, de somn etc. 4. Tranz. Fig. (Rar) A compromite, a distruge. [Var.: (înv.) acufundá vb. I] – Lat. confundare. DOOM
cufundá (a ~) vb., ind. prez. 3 cufúndă
cufundac
CUFUNDÁC, cufundaci, s. m. (Ornit.) Cufundar. – Cufunda + suf. -ac. DOOM
cufundác s. m., pl. cufundáci
cufundaci
CUFUNDÁC, cufundaci, s. m. (Ornit.) Cufundar. – Cufunda + suf. -ac. DOOM
cufundác s. m., pl. cufundáci
cufundacii
CUFUNDÁC, cufundaci, s. m. (Ornit.) Cufundar. – Cufunda + suf. -ac. DOOM
cufundác s. m., pl. cufundáci
cufundacilor
CUFUNDÁC, cufundaci, s. m. (Ornit.) Cufundar. – Cufunda + suf. -ac. DOOM
cufundác s. m., pl. cufundáci
cufundacul
CUFUNDÁC, cufundaci, s. m. (Ornit.) Cufundar. – Cufunda + suf. -ac. DOOM
cufundác s. m., pl. cufundáci
cufundacului
CUFUNDÁC, cufundaci, s. m. (Ornit.) Cufundar. – Cufunda + suf. -ac. DOOM
cufundác s. m., pl. cufundáci
cufundai
CUFUNDÁ, cufúnd, vb. I. 1. Refl. și tranz. A intra sau a face să intre într-un lichid sau într-o materie moale; a (se) afunda, a (se) adânci, a (se) scufunda. 2. Refl. A intra în adânc; a dispărea (undeva). ♦ A prezenta o adâncitură. ♦ (Despre ochi) A fi înfundat în orbite. ♦ (Poetic) A se pierde (în umbră, în întuneric etc.). ♦ Fig. (Despre aștri) A trece dincolo de orizont; a apune (după linia orizontului). ♦ (Despre pământ) A se prăbuși. 3. Refl. Fig. A se lăsa absorbit de o activitate, de somn etc. 4. Tranz. Fig. (Rar) A compromite, a distruge. [Var.: (înv.) acufundá vb. I] – Lat. confundare. DOOM
cufundá (a ~) vb., ind. prez. 3 cufúndă
cufundam
CUFUNDÁ, cufúnd, vb. I. 1. Refl. și tranz. A intra sau a face să intre într-un lichid sau într-o materie moale; a (se) afunda, a (se) adânci, a (se) scufunda. 2. Refl. A intra în adânc; a dispărea (undeva). ♦ A prezenta o adâncitură. ♦ (Despre ochi) A fi înfundat în orbite. ♦ (Poetic) A se pierde (în umbră, în întuneric etc.). ♦ Fig. (Despre aștri) A trece dincolo de orizont; a apune (după linia orizontului). ♦ (Despre pământ) A se prăbuși. 3. Refl. Fig. A se lăsa absorbit de o activitate, de somn etc. 4. Tranz. Fig. (Rar) A compromite, a distruge. [Var.: (înv.) acufundá vb. I] – Lat. confundare. DOOM
cufundá (a ~) vb., ind. prez. 3 cufúndă
cufundar
CUFUNDÁR, cufundari, s. m. Numele a două păsări palmipede, înotătoare: a) pasăre mai mare decât rața, cu pene negre strălucitoare, cu puncte albe pe spate, cu ciocul ascuțit și cu aripile înguste; cufundac (Gavia arctica); b) pasăre de mărimea raței, cu penele castanii închise pe spate și albe pe burtă, cu un smoc de pene în formă de guleraș; bodârlău, corcodel (Podiceps cristatus). – Cufunda + suf. -ar. DOOM
cufundár s. m., pl. cufundári
cufundare
CUFUNDÁ, cufúnd, vb. I. 1. Refl. și tranz. A intra sau a face să intre într-un lichid sau într-o materie moale; a (se) afunda, a (se) adânci, a (se) scufunda. 2. Refl. A intra în adânc; a dispărea (undeva). ♦ A prezenta o adâncitură. ♦ (Despre ochi) A fi înfundat în orbite. ♦ (Poetic) A se pierde (în umbră, în întuneric etc.). ♦ Fig. (Despre aștri) A trece dincolo de orizont; a apune (după linia orizontului). ♦ (Despre pământ) A se prăbuși. 3. Refl. Fig. A se lăsa absorbit de o activitate, de somn etc. 4. Tranz. Fig. (Rar) A compromite, a distruge. [Var.: (înv.) acufundá vb. I] – Lat. confundare. DOOM
cufundá (a ~) vb., ind. prez. 3 cufúndă
cufundare
CUFUNDÁRE, cufundări, s. f. Acțiunea de a (se) cufunda și rezultatul ei; afundare, scufundare, adâncire. – V. cufunda. DOOM
cufundáre s. f., g.-d. art. cufundắrii; pl. cufundắri
cufundarea
CUFUNDÁRE, cufundări, s. f. Acțiunea de a (se) cufunda și rezultatul ei; afundare, scufundare, adâncire. – V. cufunda. DOOM
cufundáre s. f., g.-d. art. cufundắrii; pl. cufundắri
cufundari
CUFUNDÁR, cufundari, s. m. Numele a două păsări palmipede, înotătoare: a) pasăre mai mare decât rața, cu pene negre strălucitoare, cu puncte albe pe spate, cu ciocul ascuțit și cu aripile înguste; cufundac (Gavia arctica); b) pasăre de mărimea raței, cu penele castanii închise pe spate și albe pe burtă, cu un smoc de pene în formă de guleraș; bodârlău, corcodel (Podiceps cristatus). – Cufunda + suf. -ar. DOOM
cufundár s. m., pl. cufundári
cufundarii
CUFUNDÁR, cufundari, s. m. Numele a două păsări palmipede, înotătoare: a) pasăre mai mare decât rața, cu pene negre strălucitoare, cu puncte albe pe spate, cu ciocul ascuțit și cu aripile înguste; cufundac (Gavia arctica); b) pasăre de mărimea raței, cu penele castanii închise pe spate și albe pe burtă, cu un smoc de pene în formă de guleraș; bodârlău, corcodel (Podiceps cristatus). – Cufunda + suf. -ar. DOOM
cufundár s. m., pl. cufundári
cufundarilor
CUFUNDÁR, cufundari, s. m. Numele a două păsări palmipede, înotătoare: a) pasăre mai mare decât rața, cu pene negre strălucitoare, cu puncte albe pe spate, cu ciocul ascuțit și cu aripile înguste; cufundac (Gavia arctica); b) pasăre de mărimea raței, cu penele castanii închise pe spate și albe pe burtă, cu un smoc de pene în formă de guleraș; bodârlău, corcodel (Podiceps cristatus). – Cufunda + suf. -ar. DOOM
cufundár s. m., pl. cufundári
cufundarul
CUFUNDÁR, cufundari, s. m. Numele a două păsări palmipede, înotătoare: a) pasăre mai mare decât rața, cu pene negre strălucitoare, cu puncte albe pe spate, cu ciocul ascuțit și cu aripile înguste; cufundac (Gavia arctica); b) pasăre de mărimea raței, cu penele castanii închise pe spate și albe pe burtă, cu un smoc de pene în formă de guleraș; bodârlău, corcodel (Podiceps cristatus). – Cufunda + suf. -ar. DOOM
cufundár s. m., pl. cufundári
cufundarului
CUFUNDÁR, cufundari, s. m. Numele a două păsări palmipede, înotătoare: a) pasăre mai mare decât rața, cu pene negre strălucitoare, cu puncte albe pe spate, cu ciocul ascuțit și cu aripile înguste; cufundac (Gavia arctica); b) pasăre de mărimea raței, cu penele castanii închise pe spate și albe pe burtă, cu un smoc de pene în formă de guleraș; bodârlău, corcodel (Podiceps cristatus). – Cufunda + suf. -ar. DOOM
cufundár s. m., pl. cufundári
cufundară
CUFUNDÁ, cufúnd, vb. I. 1. Refl. și tranz. A intra sau a face să intre într-un lichid sau într-o materie moale; a (se) afunda, a (se) adânci, a (se) scufunda. 2. Refl. A intra în adânc; a dispărea (undeva). ♦ A prezenta o adâncitură. ♦ (Despre ochi) A fi înfundat în orbite. ♦ (Poetic) A se pierde (în umbră, în întuneric etc.). ♦ Fig. (Despre aștri) A trece dincolo de orizont; a apune (după linia orizontului). ♦ (Despre pământ) A se prăbuși. 3. Refl. Fig. A se lăsa absorbit de o activitate, de somn etc. 4. Tranz. Fig. (Rar) A compromite, a distruge. [Var.: (înv.) acufundá vb. I] – Lat. confundare. DOOM
cufundá (a ~) vb., ind. prez. 3 cufúndă
cufundarăm
CUFUNDÁ, cufúnd, vb. I. 1. Refl. și tranz. A intra sau a face să intre într-un lichid sau într-o materie moale; a (se) afunda, a (se) adânci, a (se) scufunda. 2. Refl. A intra în adânc; a dispărea (undeva). ♦ A prezenta o adâncitură. ♦ (Despre ochi) A fi înfundat în orbite. ♦ (Poetic) A se pierde (în umbră, în întuneric etc.). ♦ Fig. (Despre aștri) A trece dincolo de orizont; a apune (după linia orizontului). ♦ (Despre pământ) A se prăbuși. 3. Refl. Fig. A se lăsa absorbit de o activitate, de somn etc. 4. Tranz. Fig. (Rar) A compromite, a distruge. [Var.: (înv.) acufundá vb. I] – Lat. confundare. DOOM
cufundá (a ~) vb., ind. prez. 3 cufúndă
cufundarăți
CUFUNDÁ, cufúnd, vb. I. 1. Refl. și tranz. A intra sau a face să intre într-un lichid sau într-o materie moale; a (se) afunda, a (se) adânci, a (se) scufunda. 2. Refl. A intra în adânc; a dispărea (undeva). ♦ A prezenta o adâncitură. ♦ (Despre ochi) A fi înfundat în orbite. ♦ (Poetic) A se pierde (în umbră, în întuneric etc.). ♦ Fig. (Despre aștri) A trece dincolo de orizont; a apune (după linia orizontului). ♦ (Despre pământ) A se prăbuși. 3. Refl. Fig. A se lăsa absorbit de o activitate, de somn etc. 4. Tranz. Fig. (Rar) A compromite, a distruge. [Var.: (înv.) acufundá vb. I] – Lat. confundare. DOOM
cufundá (a ~) vb., ind. prez. 3 cufúndă
cufundase
CUFUNDÁ, cufúnd, vb. I. 1. Refl. și tranz. A intra sau a face să intre într-un lichid sau într-o materie moale; a (se) afunda, a (se) adânci, a (se) scufunda. 2. Refl. A intra în adânc; a dispărea (undeva). ♦ A prezenta o adâncitură. ♦ (Despre ochi) A fi înfundat în orbite. ♦ (Poetic) A se pierde (în umbră, în întuneric etc.). ♦ Fig. (Despre aștri) A trece dincolo de orizont; a apune (după linia orizontului). ♦ (Despre pământ) A se prăbuși. 3. Refl. Fig. A se lăsa absorbit de o activitate, de somn etc. 4. Tranz. Fig. (Rar) A compromite, a distruge. [Var.: (înv.) acufundá vb. I] – Lat. confundare. DOOM
cufundá (a ~) vb., ind. prez. 3 cufúndă
cufundasem
CUFUNDÁ, cufúnd, vb. I. 1. Refl. și tranz. A intra sau a face să intre într-un lichid sau într-o materie moale; a (se) afunda, a (se) adânci, a (se) scufunda. 2. Refl. A intra în adânc; a dispărea (undeva). ♦ A prezenta o adâncitură. ♦ (Despre ochi) A fi înfundat în orbite. ♦ (Poetic) A se pierde (în umbră, în întuneric etc.). ♦ Fig. (Despre aștri) A trece dincolo de orizont; a apune (după linia orizontului). ♦ (Despre pământ) A se prăbuși. 3. Refl. Fig. A se lăsa absorbit de o activitate, de somn etc. 4. Tranz. Fig. (Rar) A compromite, a distruge. [Var.: (înv.) acufundá vb. I] – Lat. confundare. DOOM
cufundá (a ~) vb., ind. prez. 3 cufúndă
cufundaseră
CUFUNDÁ, cufúnd, vb. I. 1. Refl. și tranz. A intra sau a face să intre într-un lichid sau într-o materie moale; a (se) afunda, a (se) adânci, a (se) scufunda. 2. Refl. A intra în adânc; a dispărea (undeva). ♦ A prezenta o adâncitură. ♦ (Despre ochi) A fi înfundat în orbite. ♦ (Poetic) A se pierde (în umbră, în întuneric etc.). ♦ Fig. (Despre aștri) A trece dincolo de orizont; a apune (după linia orizontului). ♦ (Despre pământ) A se prăbuși. 3. Refl. Fig. A se lăsa absorbit de o activitate, de somn etc. 4. Tranz. Fig. (Rar) A compromite, a distruge. [Var.: (înv.) acufundá vb. I] – Lat. confundare. DOOM
cufundá (a ~) vb., ind. prez. 3 cufúndă
cufundaserăm
CUFUNDÁ, cufúnd, vb. I. 1. Refl. și tranz. A intra sau a face să intre într-un lichid sau într-o materie moale; a (se) afunda, a (se) adânci, a (se) scufunda. 2. Refl. A intra în adânc; a dispărea (undeva). ♦ A prezenta o adâncitură. ♦ (Despre ochi) A fi înfundat în orbite. ♦ (Poetic) A se pierde (în umbră, în întuneric etc.). ♦ Fig. (Despre aștri) A trece dincolo de orizont; a apune (după linia orizontului). ♦ (Despre pământ) A se prăbuși. 3. Refl. Fig. A se lăsa absorbit de o activitate, de somn etc. 4. Tranz. Fig. (Rar) A compromite, a distruge. [Var.: (înv.) acufundá vb. I] – Lat. confundare. DOOM
cufundá (a ~) vb., ind. prez. 3 cufúndă
cufundaserăți
CUFUNDÁ, cufúnd, vb. I. 1. Refl. și tranz. A intra sau a face să intre într-un lichid sau într-o materie moale; a (se) afunda, a (se) adânci, a (se) scufunda. 2. Refl. A intra în adânc; a dispărea (undeva). ♦ A prezenta o adâncitură. ♦ (Despre ochi) A fi înfundat în orbite. ♦ (Poetic) A se pierde (în umbră, în întuneric etc.). ♦ Fig. (Despre aștri) A trece dincolo de orizont; a apune (după linia orizontului). ♦ (Despre pământ) A se prăbuși. 3. Refl. Fig. A se lăsa absorbit de o activitate, de somn etc. 4. Tranz. Fig. (Rar) A compromite, a distruge. [Var.: (înv.) acufundá vb. I] – Lat. confundare. DOOM
cufundá (a ~) vb., ind. prez. 3 cufúndă
cufundaseși
CUFUNDÁ, cufúnd, vb. I. 1. Refl. și tranz. A intra sau a face să intre într-un lichid sau într-o materie moale; a (se) afunda, a (se) adânci, a (se) scufunda. 2. Refl. A intra în adânc; a dispărea (undeva). ♦ A prezenta o adâncitură. ♦ (Despre ochi) A fi înfundat în orbite. ♦ (Poetic) A se pierde (în umbră, în întuneric etc.). ♦ Fig. (Despre aștri) A trece dincolo de orizont; a apune (după linia orizontului). ♦ (Despre pământ) A se prăbuși. 3. Refl. Fig. A se lăsa absorbit de o activitate, de somn etc. 4. Tranz. Fig. (Rar) A compromite, a distruge. [Var.: (înv.) acufundá vb. I] – Lat. confundare. DOOM
cufundá (a ~) vb., ind. prez. 3 cufúndă
cufundaseți
CUFUNDÁ, cufúnd, vb. I. 1. Refl. și tranz. A intra sau a face să intre într-un lichid sau într-o materie moale; a (se) afunda, a (se) adânci, a (se) scufunda. 2. Refl. A intra în adânc; a dispărea (undeva). ♦ A prezenta o adâncitură. ♦ (Despre ochi) A fi înfundat în orbite. ♦ (Poetic) A se pierde (în umbră, în întuneric etc.). ♦ Fig. (Despre aștri) A trece dincolo de orizont; a apune (după linia orizontului). ♦ (Despre pământ) A se prăbuși. 3. Refl. Fig. A se lăsa absorbit de o activitate, de somn etc. 4. Tranz. Fig. (Rar) A compromite, a distruge. [Var.: (înv.) acufundá vb. I] – Lat. confundare. DOOM
cufundá (a ~) vb., ind. prez. 3 cufúndă
cufundat
CUFUNDÁ, cufúnd, vb. I. 1. Refl. și tranz. A intra sau a face să intre într-un lichid sau într-o materie moale; a (se) afunda, a (se) adânci, a (se) scufunda. 2. Refl. A intra în adânc; a dispărea (undeva). ♦ A prezenta o adâncitură. ♦ (Despre ochi) A fi înfundat în orbite. ♦ (Poetic) A se pierde (în umbră, în întuneric etc.). ♦ Fig. (Despre aștri) A trece dincolo de orizont; a apune (după linia orizontului). ♦ (Despre pământ) A se prăbuși. 3. Refl. Fig. A se lăsa absorbit de o activitate, de somn etc. 4. Tranz. Fig. (Rar) A compromite, a distruge. [Var.: (înv.) acufundá vb. I] – Lat. confundare. DOOM
cufundá (a ~) vb., ind. prez. 3 cufúndă
cufundau
CUFUNDÁ, cufúnd, vb. I. 1. Refl. și tranz. A intra sau a face să intre într-un lichid sau într-o materie moale; a (se) afunda, a (se) adânci, a (se) scufunda. 2. Refl. A intra în adânc; a dispărea (undeva). ♦ A prezenta o adâncitură. ♦ (Despre ochi) A fi înfundat în orbite. ♦ (Poetic) A se pierde (în umbră, în întuneric etc.). ♦ Fig. (Despre aștri) A trece dincolo de orizont; a apune (după linia orizontului). ♦ (Despre pământ) A se prăbuși. 3. Refl. Fig. A se lăsa absorbit de o activitate, de somn etc. 4. Tranz. Fig. (Rar) A compromite, a distruge. [Var.: (înv.) acufundá vb. I] – Lat. confundare. DOOM
cufundá (a ~) vb., ind. prez. 3 cufúndă
cufundași
CUFUNDÁ, cufúnd, vb. I. 1. Refl. și tranz. A intra sau a face să intre într-un lichid sau într-o materie moale; a (se) afunda, a (se) adânci, a (se) scufunda. 2. Refl. A intra în adânc; a dispărea (undeva). ♦ A prezenta o adâncitură. ♦ (Despre ochi) A fi înfundat în orbite. ♦ (Poetic) A se pierde (în umbră, în întuneric etc.). ♦ Fig. (Despre aștri) A trece dincolo de orizont; a apune (după linia orizontului). ♦ (Despre pământ) A se prăbuși. 3. Refl. Fig. A se lăsa absorbit de o activitate, de somn etc. 4. Tranz. Fig. (Rar) A compromite, a distruge. [Var.: (înv.) acufundá vb. I] – Lat. confundare. DOOM
cufundá (a ~) vb., ind. prez. 3 cufúndă
cufundați
CUFUNDÁ, cufúnd, vb. I. 1. Refl. și tranz. A intra sau a face să intre într-un lichid sau într-o materie moale; a (se) afunda, a (se) adânci, a (se) scufunda. 2. Refl. A intra în adânc; a dispărea (undeva). ♦ A prezenta o adâncitură. ♦ (Despre ochi) A fi înfundat în orbite. ♦ (Poetic) A se pierde (în umbră, în întuneric etc.). ♦ Fig. (Despre aștri) A trece dincolo de orizont; a apune (după linia orizontului). ♦ (Despre pământ) A se prăbuși. 3. Refl. Fig. A se lăsa absorbit de o activitate, de somn etc. 4. Tranz. Fig. (Rar) A compromite, a distruge. [Var.: (înv.) acufundá vb. I] – Lat. confundare. DOOM
cufundá (a ~) vb., ind. prez. 3 cufúndă
cufunde
CUFUNDÁ, cufúnd, vb. I. 1. Refl. și tranz. A intra sau a face să intre într-un lichid sau într-o materie moale; a (se) afunda, a (se) adânci, a (se) scufunda. 2. Refl. A intra în adânc; a dispărea (undeva). ♦ A prezenta o adâncitură. ♦ (Despre ochi) A fi înfundat în orbite. ♦ (Poetic) A se pierde (în umbră, în întuneric etc.). ♦ Fig. (Despre aștri) A trece dincolo de orizont; a apune (după linia orizontului). ♦ (Despre pământ) A se prăbuși. 3. Refl. Fig. A se lăsa absorbit de o activitate, de somn etc. 4. Tranz. Fig. (Rar) A compromite, a distruge. [Var.: (înv.) acufundá vb. I] – Lat. confundare. DOOM
cufundá (a ~) vb., ind. prez. 3 cufúndă
cufundul
CUFÚND s. n. (Reg.; în loc. adv.) De-a cufundul = cufundându-se. – Din cufunda (derivat regresiv). DOOM
de-a cufúndul (reg.) loc. adv.
cufundând
CUFUNDÁ, cufúnd, vb. I. 1. Refl. și tranz. A intra sau a face să intre într-un lichid sau într-o materie moale; a (se) afunda, a (se) adânci, a (se) scufunda. 2. Refl. A intra în adânc; a dispărea (undeva). ♦ A prezenta o adâncitură. ♦ (Despre ochi) A fi înfundat în orbite. ♦ (Poetic) A se pierde (în umbră, în întuneric etc.). ♦ Fig. (Despre aștri) A trece dincolo de orizont; a apune (după linia orizontului). ♦ (Despre pământ) A se prăbuși. 3. Refl. Fig. A se lăsa absorbit de o activitate, de somn etc. 4. Tranz. Fig. (Rar) A compromite, a distruge. [Var.: (înv.) acufundá vb. I] – Lat. confundare. DOOM
cufundá (a ~) vb., ind. prez. 3 cufúndă
cufundînd
CUFUNDÁ, cufúnd, vb. I. 1. Refl. și tranz. A intra sau a face să intre într-un lichid sau într-o materie moale; a (se) afunda, a (se) adânci, a (se) scufunda. 2. Refl. A intra în adânc; a dispărea (undeva). ♦ A prezenta o adâncitură. ♦ (Despre ochi) A fi înfundat în orbite. ♦ (Poetic) A se pierde (în umbră, în întuneric etc.). ♦ Fig. (Despre aștri) A trece dincolo de orizont; a apune (după linia orizontului). ♦ (Despre pământ) A se prăbuși. 3. Refl. Fig. A se lăsa absorbit de o activitate, de somn etc. 4. Tranz. Fig. (Rar) A compromite, a distruge. [Var.: (înv.) acufundá vb. I] – Lat. confundare. DOOM
cufundá (a ~) vb., ind. prez. 3 cufúndă
cufundări
CUFUNDÁRE, cufundări, s. f. Acțiunea de a (se) cufunda și rezultatul ei; afundare, scufundare, adâncire. – V. cufunda. DOOM
cufundáre s. f., g.-d. art. cufundắrii; pl. cufundắri
cufundării
CUFUNDÁRE, cufundări, s. f. Acțiunea de a (se) cufunda și rezultatul ei; afundare, scufundare, adâncire. – V. cufunda. DOOM
cufundáre s. f., g.-d. art. cufundắrii; pl. cufundắri
cufundările
CUFUNDÁRE, cufundări, s. f. Acțiunea de a (se) cufunda și rezultatul ei; afundare, scufundare, adâncire. – V. cufunda. DOOM
cufundáre s. f., g.-d. art. cufundắrii; pl. cufundắri
cufundărilor
CUFUNDÁRE, cufundări, s. f. Acțiunea de a (se) cufunda și rezultatul ei; afundare, scufundare, adâncire. – V. cufunda. DOOM
cufundáre s. f., g.-d. art. cufundắrii; pl. cufundắri
cufundătura
CUFUNDĂTÚRĂ, cufundături, s. f. 1. Faptul de a (se) cufunda. 2. (Concr.) Loc cufundat; adâncitură, scufundătură. – Cufunda + suf. -ătură. DOOM
cufundătúră s. f., g.-d. art. cufundătúrii; pl. cufundătúri
cufundături
CUFUNDĂTÚRĂ, cufundături, s. f. 1. Faptul de a (se) cufunda. 2. (Concr.) Loc cufundat; adâncitură, scufundătură. – Cufunda + suf. -ătură. DOOM
cufundătúră s. f., g.-d. art. cufundătúrii; pl. cufundătúri
cufundăturii
CUFUNDĂTÚRĂ, cufundături, s. f. 1. Faptul de a (se) cufunda. 2. (Concr.) Loc cufundat; adâncitură, scufundătură. – Cufunda + suf. -ătură. DOOM
cufundătúră s. f., g.-d. art. cufundătúrii; pl. cufundătúri
cufundăturile
CUFUNDĂTÚRĂ, cufundături, s. f. 1. Faptul de a (se) cufunda. 2. (Concr.) Loc cufundat; adâncitură, scufundătură. – Cufunda + suf. -ătură. DOOM
cufundătúră s. f., g.-d. art. cufundătúrii; pl. cufundătúri
cufundăturilor
CUFUNDĂTÚRĂ, cufundături, s. f. 1. Faptul de a (se) cufunda. 2. (Concr.) Loc cufundat; adâncitură, scufundătură. – Cufunda + suf. -ătură. DOOM
cufundătúră s. f., g.-d. art. cufundătúrii; pl. cufundătúri
cufunzi
CUFUNDÁ, cufúnd, vb. I. 1. Refl. și tranz. A intra sau a face să intre într-un lichid sau într-o materie moale; a (se) afunda, a (se) adânci, a (se) scufunda. 2. Refl. A intra în adânc; a dispărea (undeva). ♦ A prezenta o adâncitură. ♦ (Despre ochi) A fi înfundat în orbite. ♦ (Poetic) A se pierde (în umbră, în întuneric etc.). ♦ Fig. (Despre aștri) A trece dincolo de orizont; a apune (după linia orizontului). ♦ (Despre pământ) A se prăbuși. 3. Refl. Fig. A se lăsa absorbit de o activitate, de somn etc. 4. Tranz. Fig. (Rar) A compromite, a distruge. [Var.: (înv.) acufundá vb. I] – Lat. confundare. DOOM
cufundá (a ~) vb., ind. prez. 3 cufúndă
cufurea
cufurí (-résc, -ít), vb. refl. – 1. A avea diaree. – 2. A muri de frică. – Mr. cufurescu, cufurire, megl. cufărez. Lat. *conforῑre, de la forῑre (Pușcariu 430; Candrea-Dens., 424; REW 2137; DAR; Rosetti, I, 165); cf. gal. esforricar. – Der. cufureală, s. f. (diaree); cufuricios, adj. (laxativ); cufurit, adj. (care are diaree; căcăcios). Cofîrși, vb. (a avea diaree), pare un der. expresiv de la cufuri. DOOM
cufurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cufurésc, imperf. 3 sg. cufureá; conj. prez. 3 să cufureáscă
cufureai
cufurí (-résc, -ít), vb. refl. – 1. A avea diaree. – 2. A muri de frică. – Mr. cufurescu, cufurire, megl. cufărez. Lat. *conforῑre, de la forῑre (Pușcariu 430; Candrea-Dens., 424; REW 2137; DAR; Rosetti, I, 165); cf. gal. esforricar. – Der. cufureală, s. f. (diaree); cufuricios, adj. (laxativ); cufurit, adj. (care are diaree; căcăcios). Cofîrși, vb. (a avea diaree), pare un der. expresiv de la cufuri. DOOM
cufurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cufurésc, imperf. 3 sg. cufureá; conj. prez. 3 să cufureáscă
cufureala
cufureală, cufureli s. f. (pop.) diaree DOOM
cufureálă s. f., g.-d. art. cufurélii; pl. cufuréli
cufuream
cufurí (-résc, -ít), vb. refl. – 1. A avea diaree. – 2. A muri de frică. – Mr. cufurescu, cufurire, megl. cufărez. Lat. *conforῑre, de la forῑre (Pușcariu 430; Candrea-Dens., 424; REW 2137; DAR; Rosetti, I, 165); cf. gal. esforricar. – Der. cufureală, s. f. (diaree); cufuricios, adj. (laxativ); cufurit, adj. (care are diaree; căcăcios). Cofîrși, vb. (a avea diaree), pare un der. expresiv de la cufuri. DOOM
cufurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cufurésc, imperf. 3 sg. cufureá; conj. prez. 3 să cufureáscă
cufurească
cufurí (-résc, -ít), vb. refl. – 1. A avea diaree. – 2. A muri de frică. – Mr. cufurescu, cufurire, megl. cufărez. Lat. *conforῑre, de la forῑre (Pușcariu 430; Candrea-Dens., 424; REW 2137; DAR; Rosetti, I, 165); cf. gal. esforricar. – Der. cufureală, s. f. (diaree); cufuricios, adj. (laxativ); cufurit, adj. (care are diaree; căcăcios). Cofîrși, vb. (a avea diaree), pare un der. expresiv de la cufuri. DOOM
cufurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cufurésc, imperf. 3 sg. cufureá; conj. prez. 3 să cufureáscă
cufureau
cufurí (-résc, -ít), vb. refl. – 1. A avea diaree. – 2. A muri de frică. – Mr. cufurescu, cufurire, megl. cufărez. Lat. *conforῑre, de la forῑre (Pușcariu 430; Candrea-Dens., 424; REW 2137; DAR; Rosetti, I, 165); cf. gal. esforricar. – Der. cufureală, s. f. (diaree); cufuricios, adj. (laxativ); cufurit, adj. (care are diaree; căcăcios). Cofîrși, vb. (a avea diaree), pare un der. expresiv de la cufuri. DOOM
cufurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cufurésc, imperf. 3 sg. cufureá; conj. prez. 3 să cufureáscă
cufureați
cufurí (-résc, -ít), vb. refl. – 1. A avea diaree. – 2. A muri de frică. – Mr. cufurescu, cufurire, megl. cufărez. Lat. *conforῑre, de la forῑre (Pușcariu 430; Candrea-Dens., 424; REW 2137; DAR; Rosetti, I, 165); cf. gal. esforricar. – Der. cufureală, s. f. (diaree); cufuricios, adj. (laxativ); cufurit, adj. (care are diaree; căcăcios). Cofîrși, vb. (a avea diaree), pare un der. expresiv de la cufuri. DOOM
cufurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cufurésc, imperf. 3 sg. cufureá; conj. prez. 3 să cufureáscă
cufureli
cufureală, cufureli s. f. (pop.) diaree DOOM
cufureálă s. f., g.-d. art. cufurélii; pl. cufuréli
cufurelii
cufureală, cufureli s. f. (pop.) diaree DOOM
cufureálă s. f., g.-d. art. cufurélii; pl. cufuréli
cufurelile
cufureală, cufureli s. f. (pop.) diaree DOOM
cufureálă s. f., g.-d. art. cufurélii; pl. cufuréli
cufurelilor
cufureală, cufureli s. f. (pop.) diaree DOOM
cufureálă s. f., g.-d. art. cufurélii; pl. cufuréli
cufuresc
cufurí (-résc, -ít), vb. refl. – 1. A avea diaree. – 2. A muri de frică. – Mr. cufurescu, cufurire, megl. cufărez. Lat. *conforῑre, de la forῑre (Pușcariu 430; Candrea-Dens., 424; REW 2137; DAR; Rosetti, I, 165); cf. gal. esforricar. – Der. cufureală, s. f. (diaree); cufuricios, adj. (laxativ); cufurit, adj. (care are diaree; căcăcios). Cofîrși, vb. (a avea diaree), pare un der. expresiv de la cufuri. DOOM
cufurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cufurésc, imperf. 3 sg. cufureá; conj. prez. 3 să cufureáscă
cufurește
cufurí (-résc, -ít), vb. refl. – 1. A avea diaree. – 2. A muri de frică. – Mr. cufurescu, cufurire, megl. cufărez. Lat. *conforῑre, de la forῑre (Pușcariu 430; Candrea-Dens., 424; REW 2137; DAR; Rosetti, I, 165); cf. gal. esforricar. – Der. cufureală, s. f. (diaree); cufuricios, adj. (laxativ); cufurit, adj. (care are diaree; căcăcios). Cofîrși, vb. (a avea diaree), pare un der. expresiv de la cufuri. DOOM
cufurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cufurésc, imperf. 3 sg. cufureá; conj. prez. 3 să cufureáscă
cufurești
cufurí (-résc, -ít), vb. refl. – 1. A avea diaree. – 2. A muri de frică. – Mr. cufurescu, cufurire, megl. cufărez. Lat. *conforῑre, de la forῑre (Pușcariu 430; Candrea-Dens., 424; REW 2137; DAR; Rosetti, I, 165); cf. gal. esforricar. – Der. cufureală, s. f. (diaree); cufuricios, adj. (laxativ); cufurit, adj. (care are diaree; căcăcios). Cofîrși, vb. (a avea diaree), pare un der. expresiv de la cufuri. DOOM
cufurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cufurésc, imperf. 3 sg. cufureá; conj. prez. 3 să cufureáscă
cufuri
cufurí (-résc, -ít), vb. refl. – 1. A avea diaree. – 2. A muri de frică. – Mr. cufurescu, cufurire, megl. cufărez. Lat. *conforῑre, de la forῑre (Pușcariu 430; Candrea-Dens., 424; REW 2137; DAR; Rosetti, I, 165); cf. gal. esforricar. – Der. cufureală, s. f. (diaree); cufuricios, adj. (laxativ); cufurit, adj. (care are diaree; căcăcios). Cofîrși, vb. (a avea diaree), pare un der. expresiv de la cufuri. DOOM
cufurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cufurésc, imperf. 3 sg. cufureá; conj. prez. 3 să cufureáscă
cufurii
cufurí (-résc, -ít), vb. refl. – 1. A avea diaree. – 2. A muri de frică. – Mr. cufurescu, cufurire, megl. cufărez. Lat. *conforῑre, de la forῑre (Pușcariu 430; Candrea-Dens., 424; REW 2137; DAR; Rosetti, I, 165); cf. gal. esforricar. – Der. cufureală, s. f. (diaree); cufuricios, adj. (laxativ); cufurit, adj. (care are diaree; căcăcios). Cofîrși, vb. (a avea diaree), pare un der. expresiv de la cufuri. DOOM
cufurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cufurésc, imperf. 3 sg. cufureá; conj. prez. 3 să cufureáscă
cufurim
cufurí (-résc, -ít), vb. refl. – 1. A avea diaree. – 2. A muri de frică. – Mr. cufurescu, cufurire, megl. cufărez. Lat. *conforῑre, de la forῑre (Pușcariu 430; Candrea-Dens., 424; REW 2137; DAR; Rosetti, I, 165); cf. gal. esforricar. – Der. cufureală, s. f. (diaree); cufuricios, adj. (laxativ); cufurit, adj. (care are diaree; căcăcios). Cofîrși, vb. (a avea diaree), pare un der. expresiv de la cufuri. DOOM
cufurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cufurésc, imperf. 3 sg. cufureá; conj. prez. 3 să cufureáscă
cufurind
cufurí (-résc, -ít), vb. refl. – 1. A avea diaree. – 2. A muri de frică. – Mr. cufurescu, cufurire, megl. cufărez. Lat. *conforῑre, de la forῑre (Pușcariu 430; Candrea-Dens., 424; REW 2137; DAR; Rosetti, I, 165); cf. gal. esforricar. – Der. cufureală, s. f. (diaree); cufuricios, adj. (laxativ); cufurit, adj. (care are diaree; căcăcios). Cofîrși, vb. (a avea diaree), pare un der. expresiv de la cufuri. DOOM
cufurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cufurésc, imperf. 3 sg. cufureá; conj. prez. 3 să cufureáscă
cufurire
cufurí (-résc, -ít), vb. refl. – 1. A avea diaree. – 2. A muri de frică. – Mr. cufurescu, cufurire, megl. cufărez. Lat. *conforῑre, de la forῑre (Pușcariu 430; Candrea-Dens., 424; REW 2137; DAR; Rosetti, I, 165); cf. gal. esforricar. – Der. cufureală, s. f. (diaree); cufuricios, adj. (laxativ); cufurit, adj. (care are diaree; căcăcios). Cofîrși, vb. (a avea diaree), pare un der. expresiv de la cufuri. DOOM
cufurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cufurésc, imperf. 3 sg. cufureá; conj. prez. 3 să cufureáscă
cufurire
cufurí (-résc, -ít), vb. refl. – 1. A avea diaree. – 2. A muri de frică. – Mr. cufurescu, cufurire, megl. cufărez. Lat. *conforῑre, de la forῑre (Pușcariu 430; Candrea-Dens., 424; REW 2137; DAR; Rosetti, I, 165); cf. gal. esforricar. – Der. cufureală, s. f. (diaree); cufuricios, adj. (laxativ); cufurit, adj. (care are diaree; căcăcios). Cofîrși, vb. (a avea diaree), pare un der. expresiv de la cufuri.
cufuriră
cufurí (-résc, -ít), vb. refl. – 1. A avea diaree. – 2. A muri de frică. – Mr. cufurescu, cufurire, megl. cufărez. Lat. *conforῑre, de la forῑre (Pușcariu 430; Candrea-Dens., 424; REW 2137; DAR; Rosetti, I, 165); cf. gal. esforricar. – Der. cufureală, s. f. (diaree); cufuricios, adj. (laxativ); cufurit, adj. (care are diaree; căcăcios). Cofîrși, vb. (a avea diaree), pare un der. expresiv de la cufuri. DOOM
cufurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cufurésc, imperf. 3 sg. cufureá; conj. prez. 3 să cufureáscă
cufurirăm
cufurí (-résc, -ít), vb. refl. – 1. A avea diaree. – 2. A muri de frică. – Mr. cufurescu, cufurire, megl. cufărez. Lat. *conforῑre, de la forῑre (Pușcariu 430; Candrea-Dens., 424; REW 2137; DAR; Rosetti, I, 165); cf. gal. esforricar. – Der. cufureală, s. f. (diaree); cufuricios, adj. (laxativ); cufurit, adj. (care are diaree; căcăcios). Cofîrși, vb. (a avea diaree), pare un der. expresiv de la cufuri. DOOM
cufurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cufurésc, imperf. 3 sg. cufureá; conj. prez. 3 să cufureáscă
cufurirăți
cufurí (-résc, -ít), vb. refl. – 1. A avea diaree. – 2. A muri de frică. – Mr. cufurescu, cufurire, megl. cufărez. Lat. *conforῑre, de la forῑre (Pușcariu 430; Candrea-Dens., 424; REW 2137; DAR; Rosetti, I, 165); cf. gal. esforricar. – Der. cufureală, s. f. (diaree); cufuricios, adj. (laxativ); cufurit, adj. (care are diaree; căcăcios). Cofîrși, vb. (a avea diaree), pare un der. expresiv de la cufuri. DOOM
cufurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cufurésc, imperf. 3 sg. cufureá; conj. prez. 3 să cufureáscă
cufurise
cufurí (-résc, -ít), vb. refl. – 1. A avea diaree. – 2. A muri de frică. – Mr. cufurescu, cufurire, megl. cufărez. Lat. *conforῑre, de la forῑre (Pușcariu 430; Candrea-Dens., 424; REW 2137; DAR; Rosetti, I, 165); cf. gal. esforricar. – Der. cufureală, s. f. (diaree); cufuricios, adj. (laxativ); cufurit, adj. (care are diaree; căcăcios). Cofîrși, vb. (a avea diaree), pare un der. expresiv de la cufuri. DOOM
cufurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cufurésc, imperf. 3 sg. cufureá; conj. prez. 3 să cufureáscă
cufurisem
cufurí (-résc, -ít), vb. refl. – 1. A avea diaree. – 2. A muri de frică. – Mr. cufurescu, cufurire, megl. cufărez. Lat. *conforῑre, de la forῑre (Pușcariu 430; Candrea-Dens., 424; REW 2137; DAR; Rosetti, I, 165); cf. gal. esforricar. – Der. cufureală, s. f. (diaree); cufuricios, adj. (laxativ); cufurit, adj. (care are diaree; căcăcios). Cofîrși, vb. (a avea diaree), pare un der. expresiv de la cufuri. DOOM
cufurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cufurésc, imperf. 3 sg. cufureá; conj. prez. 3 să cufureáscă
cufuriseră
cufurí (-résc, -ít), vb. refl. – 1. A avea diaree. – 2. A muri de frică. – Mr. cufurescu, cufurire, megl. cufărez. Lat. *conforῑre, de la forῑre (Pușcariu 430; Candrea-Dens., 424; REW 2137; DAR; Rosetti, I, 165); cf. gal. esforricar. – Der. cufureală, s. f. (diaree); cufuricios, adj. (laxativ); cufurit, adj. (care are diaree; căcăcios). Cofîrși, vb. (a avea diaree), pare un der. expresiv de la cufuri. DOOM
cufurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cufurésc, imperf. 3 sg. cufureá; conj. prez. 3 să cufureáscă
cufuriserăm
cufurí (-résc, -ít), vb. refl. – 1. A avea diaree. – 2. A muri de frică. – Mr. cufurescu, cufurire, megl. cufărez. Lat. *conforῑre, de la forῑre (Pușcariu 430; Candrea-Dens., 424; REW 2137; DAR; Rosetti, I, 165); cf. gal. esforricar. – Der. cufureală, s. f. (diaree); cufuricios, adj. (laxativ); cufurit, adj. (care are diaree; căcăcios). Cofîrși, vb. (a avea diaree), pare un der. expresiv de la cufuri. DOOM
cufurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cufurésc, imperf. 3 sg. cufureá; conj. prez. 3 să cufureáscă
cufuriserăți
cufurí (-résc, -ít), vb. refl. – 1. A avea diaree. – 2. A muri de frică. – Mr. cufurescu, cufurire, megl. cufărez. Lat. *conforῑre, de la forῑre (Pușcariu 430; Candrea-Dens., 424; REW 2137; DAR; Rosetti, I, 165); cf. gal. esforricar. – Der. cufureală, s. f. (diaree); cufuricios, adj. (laxativ); cufurit, adj. (care are diaree; căcăcios). Cofîrși, vb. (a avea diaree), pare un der. expresiv de la cufuri. DOOM
cufurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cufurésc, imperf. 3 sg. cufureá; conj. prez. 3 să cufureáscă
cufuriseși
cufurí (-résc, -ít), vb. refl. – 1. A avea diaree. – 2. A muri de frică. – Mr. cufurescu, cufurire, megl. cufărez. Lat. *conforῑre, de la forῑre (Pușcariu 430; Candrea-Dens., 424; REW 2137; DAR; Rosetti, I, 165); cf. gal. esforricar. – Der. cufureală, s. f. (diaree); cufuricios, adj. (laxativ); cufurit, adj. (care are diaree; căcăcios). Cofîrși, vb. (a avea diaree), pare un der. expresiv de la cufuri. DOOM
cufurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cufurésc, imperf. 3 sg. cufureá; conj. prez. 3 să cufureáscă
cufuriseți
cufurí (-résc, -ít), vb. refl. – 1. A avea diaree. – 2. A muri de frică. – Mr. cufurescu, cufurire, megl. cufărez. Lat. *conforῑre, de la forῑre (Pușcariu 430; Candrea-Dens., 424; REW 2137; DAR; Rosetti, I, 165); cf. gal. esforricar. – Der. cufureală, s. f. (diaree); cufuricios, adj. (laxativ); cufurit, adj. (care are diaree; căcăcios). Cofîrși, vb. (a avea diaree), pare un der. expresiv de la cufuri. DOOM
cufurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cufurésc, imperf. 3 sg. cufureá; conj. prez. 3 să cufureáscă
cufurit
cufurí (-résc, -ít), vb. refl. – 1. A avea diaree. – 2. A muri de frică. – Mr. cufurescu, cufurire, megl. cufărez. Lat. *conforῑre, de la forῑre (Pușcariu 430; Candrea-Dens., 424; REW 2137; DAR; Rosetti, I, 165); cf. gal. esforricar. – Der. cufureală, s. f. (diaree); cufuricios, adj. (laxativ); cufurit, adj. (care are diaree; căcăcios). Cofîrși, vb. (a avea diaree), pare un der. expresiv de la cufuri. DOOM
cufurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cufurésc, imperf. 3 sg. cufureá; conj. prez. 3 să cufureáscă
cufuriși
cufurí (-résc, -ít), vb. refl. – 1. A avea diaree. – 2. A muri de frică. – Mr. cufurescu, cufurire, megl. cufărez. Lat. *conforῑre, de la forῑre (Pușcariu 430; Candrea-Dens., 424; REW 2137; DAR; Rosetti, I, 165); cf. gal. esforricar. – Der. cufureală, s. f. (diaree); cufuricios, adj. (laxativ); cufurit, adj. (care are diaree; căcăcios). Cofîrși, vb. (a avea diaree), pare un der. expresiv de la cufuri. DOOM
cufurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cufurésc, imperf. 3 sg. cufureá; conj. prez. 3 să cufureáscă
cufuriți
cufurí (-résc, -ít), vb. refl. – 1. A avea diaree. – 2. A muri de frică. – Mr. cufurescu, cufurire, megl. cufărez. Lat. *conforῑre, de la forῑre (Pușcariu 430; Candrea-Dens., 424; REW 2137; DAR; Rosetti, I, 165); cf. gal. esforricar. – Der. cufureală, s. f. (diaree); cufuricios, adj. (laxativ); cufurit, adj. (care are diaree; căcăcios). Cofîrși, vb. (a avea diaree), pare un der. expresiv de la cufuri. DOOM
cufurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cufurésc, imperf. 3 sg. cufureá; conj. prez. 3 să cufureáscă
cufăr
CÚFĂR, cufere, s. n. Ladă cu capac (și cu încuietoare) care se folosește la păstrarea și la transportarea diverselor obiecte. ♦ (Pop.) Geamantan (de lemn). – Din pol., ucr. kufer. DOOM
cúfăr s. n., pl. cúfere
cufăraș
CUFĂRÁȘ, cufărașe, s. n. Diminutiv al lui cufăr. – Cufăr + suf. -aș. DOOM
cufăráș s. n., pl. cufăráșe
cufărașe
CUFĂRÁȘ, cufărașe, s. n. Diminutiv al lui cufăr. – Cufăr + suf. -aș. DOOM
cufăráș s. n., pl. cufăráșe
cufărașele
CUFĂRÁȘ, cufărașe, s. n. Diminutiv al lui cufăr. – Cufăr + suf. -aș. DOOM
cufăráș s. n., pl. cufăráșe
cufărașelor
CUFĂRÁȘ, cufărașe, s. n. Diminutiv al lui cufăr. – Cufăr + suf. -aș. DOOM
cufăráș s. n., pl. cufăráșe
cufărașul
CUFĂRÁȘ, cufărașe, s. n. Diminutiv al lui cufăr. – Cufăr + suf. -aș. DOOM
cufăráș s. n., pl. cufăráșe
cufărașului
CUFĂRÁȘ, cufărașe, s. n. Diminutiv al lui cufăr. – Cufăr + suf. -aș. DOOM
cufăráș s. n., pl. cufăráșe
cufărul
CÚFĂR, cufere, s. n. Ladă cu capac (și cu încuietoare) care se folosește la păstrarea și la transportarea diverselor obiecte. ♦ (Pop.) Geamantan (de lemn). – Din pol., ucr. kufer. DOOM
cúfăr s. n., pl. cúfere
cufărului
CÚFĂR, cufere, s. n. Ladă cu capac (și cu încuietoare) care se folosește la păstrarea și la transportarea diverselor obiecte. ♦ (Pop.) Geamantan (de lemn). – Din pol., ucr. kufer. DOOM
cúfăr s. n., pl. cúfere
cuget
CÚGET, cugete, s. n. 1. Capacitate de a gândi; gândire. 2. Gând, idee, părere. ♦ Imaginație, fantezie. 3. Minte, intelect. 4. (Înv.) Intenție, plan, proiect. 5. Conștiință. ◊ Expr. A-l mustra (pe cineva) cugetul sau a avea mustrări de cuget = a fi chinuit de remușcări, a-l chinui (pe cineva) remușcarea, regretul. – Din cugeta (derivat regresiv). DOOM
cúget s. n., pl. cúgete
cuget
CUGETÁ, cúget, vb. I. Intranz. A urmări o idee, a medita; a se gândi. ♦ Refl. (Rar) A sta pe gânduri; a chibzui, a cumpăni. ♦ A-și da seama, a ține seamă de..., a lua în considerare. – Lat. cogitare. DOOM
cugetá (a ~) vb., ind. prez. 3 cúgetă
cugeta
CUGETÁ, cúget, vb. I. Intranz. A urmări o idee, a medita; a se gândi. ♦ Refl. (Rar) A sta pe gânduri; a chibzui, a cumpăni. ♦ A-și da seama, a ține seamă de..., a lua în considerare. – Lat. cogitare. DOOM
cugetá (a ~) vb., ind. prez. 3 cúgetă
cugetai
CUGETÁ, cúget, vb. I. Intranz. A urmări o idee, a medita; a se gândi. ♦ Refl. (Rar) A sta pe gânduri; a chibzui, a cumpăni. ♦ A-și da seama, a ține seamă de..., a lua în considerare. – Lat. cogitare. DOOM
cugetá (a ~) vb., ind. prez. 3 cúgetă
cugetam
CUGETÁ, cúget, vb. I. Intranz. A urmări o idee, a medita; a se gândi. ♦ Refl. (Rar) A sta pe gânduri; a chibzui, a cumpăni. ♦ A-și da seama, a ține seamă de..., a lua în considerare. – Lat. cogitare. DOOM
cugetá (a ~) vb., ind. prez. 3 cúgetă
cugetare
CUGETÁ, cúget, vb. I. Intranz. A urmări o idee, a medita; a se gândi. ♦ Refl. (Rar) A sta pe gânduri; a chibzui, a cumpăni. ♦ A-și da seama, a ține seamă de..., a lua în considerare. – Lat. cogitare. DOOM
cugetá (a ~) vb., ind. prez. 3 cúgetă
cugetare
CUGETÁRE, cugetări, s. f. Acțiunea de a cugeta și rezultatul ei; gândire, gând, idee. ♦ Judecată, raționament. ♦ Meditație, reflecție. – V. cugeta. DOOM
cugetáre s. f., g.-d. art. cugetắrii; pl. cugetắri
cugetarea
CUGETÁRE, cugetări, s. f. Acțiunea de a cugeta și rezultatul ei; gândire, gând, idee. ♦ Judecată, raționament. ♦ Meditație, reflecție. – V. cugeta. DOOM
cugetáre s. f., g.-d. art. cugetắrii; pl. cugetắri
cugetară
CUGETÁ, cúget, vb. I. Intranz. A urmări o idee, a medita; a se gândi. ♦ Refl. (Rar) A sta pe gânduri; a chibzui, a cumpăni. ♦ A-și da seama, a ține seamă de..., a lua în considerare. – Lat. cogitare. DOOM
cugetá (a ~) vb., ind. prez. 3 cúgetă
cugetarăm
CUGETÁ, cúget, vb. I. Intranz. A urmări o idee, a medita; a se gândi. ♦ Refl. (Rar) A sta pe gânduri; a chibzui, a cumpăni. ♦ A-și da seama, a ține seamă de..., a lua în considerare. – Lat. cogitare. DOOM
cugetá (a ~) vb., ind. prez. 3 cúgetă
cugetarăți
CUGETÁ, cúget, vb. I. Intranz. A urmări o idee, a medita; a se gândi. ♦ Refl. (Rar) A sta pe gânduri; a chibzui, a cumpăni. ♦ A-și da seama, a ține seamă de..., a lua în considerare. – Lat. cogitare. DOOM
cugetá (a ~) vb., ind. prez. 3 cúgetă
cugetase
CUGETÁ, cúget, vb. I. Intranz. A urmări o idee, a medita; a se gândi. ♦ Refl. (Rar) A sta pe gânduri; a chibzui, a cumpăni. ♦ A-și da seama, a ține seamă de..., a lua în considerare. – Lat. cogitare. DOOM
cugetá (a ~) vb., ind. prez. 3 cúgetă
cugetasem
CUGETÁ, cúget, vb. I. Intranz. A urmări o idee, a medita; a se gândi. ♦ Refl. (Rar) A sta pe gânduri; a chibzui, a cumpăni. ♦ A-și da seama, a ține seamă de..., a lua în considerare. – Lat. cogitare. DOOM
cugetá (a ~) vb., ind. prez. 3 cúgetă
cugetaseră
CUGETÁ, cúget, vb. I. Intranz. A urmări o idee, a medita; a se gândi. ♦ Refl. (Rar) A sta pe gânduri; a chibzui, a cumpăni. ♦ A-și da seama, a ține seamă de..., a lua în considerare. – Lat. cogitare. DOOM
cugetá (a ~) vb., ind. prez. 3 cúgetă
cugetaserăm
CUGETÁ, cúget, vb. I. Intranz. A urmări o idee, a medita; a se gândi. ♦ Refl. (Rar) A sta pe gânduri; a chibzui, a cumpăni. ♦ A-și da seama, a ține seamă de..., a lua în considerare. – Lat. cogitare. DOOM
cugetá (a ~) vb., ind. prez. 3 cúgetă
cugetaserăți
CUGETÁ, cúget, vb. I. Intranz. A urmări o idee, a medita; a se gândi. ♦ Refl. (Rar) A sta pe gânduri; a chibzui, a cumpăni. ♦ A-și da seama, a ține seamă de..., a lua în considerare. – Lat. cogitare. DOOM
cugetá (a ~) vb., ind. prez. 3 cúgetă
cugetaseși
CUGETÁ, cúget, vb. I. Intranz. A urmări o idee, a medita; a se gândi. ♦ Refl. (Rar) A sta pe gânduri; a chibzui, a cumpăni. ♦ A-și da seama, a ține seamă de..., a lua în considerare. – Lat. cogitare. DOOM
cugetá (a ~) vb., ind. prez. 3 cúgetă
cugetaseți
CUGETÁ, cúget, vb. I. Intranz. A urmări o idee, a medita; a se gândi. ♦ Refl. (Rar) A sta pe gânduri; a chibzui, a cumpăni. ♦ A-și da seama, a ține seamă de..., a lua în considerare. – Lat. cogitare. DOOM
cugetá (a ~) vb., ind. prez. 3 cúgetă
cugetat
CUGETÁ, cúget, vb. I. Intranz. A urmări o idee, a medita; a se gândi. ♦ Refl. (Rar) A sta pe gânduri; a chibzui, a cumpăni. ♦ A-și da seama, a ține seamă de..., a lua în considerare. – Lat. cogitare. DOOM
cugetá (a ~) vb., ind. prez. 3 cúgetă
cugetau
CUGETÁ, cúget, vb. I. Intranz. A urmări o idee, a medita; a se gândi. ♦ Refl. (Rar) A sta pe gânduri; a chibzui, a cumpăni. ♦ A-și da seama, a ține seamă de..., a lua în considerare. – Lat. cogitare. DOOM
cugetá (a ~) vb., ind. prez. 3 cúgetă
cugetași
CUGETÁ, cúget, vb. I. Intranz. A urmări o idee, a medita; a se gândi. ♦ Refl. (Rar) A sta pe gânduri; a chibzui, a cumpăni. ♦ A-și da seama, a ține seamă de..., a lua în considerare. – Lat. cogitare. DOOM
cugetá (a ~) vb., ind. prez. 3 cúgetă
cugetați
CUGETÁ, cúget, vb. I. Intranz. A urmări o idee, a medita; a se gândi. ♦ Refl. (Rar) A sta pe gânduri; a chibzui, a cumpăni. ♦ A-și da seama, a ține seamă de..., a lua în considerare. – Lat. cogitare. DOOM
cugetá (a ~) vb., ind. prez. 3 cúgetă
cugete
CÚGET, cugete, s. n. 1. Capacitate de a gândi; gândire. 2. Gând, idee, părere. ♦ Imaginație, fantezie. 3. Minte, intelect. 4. (Înv.) Intenție, plan, proiect. 5. Conștiință. ◊ Expr. A-l mustra (pe cineva) cugetul sau a avea mustrări de cuget = a fi chinuit de remușcări, a-l chinui (pe cineva) remușcarea, regretul. – Din cugeta (derivat regresiv). DOOM
cúget s. n., pl. cúgete
cugete
CUGETÁ, cúget, vb. I. Intranz. A urmări o idee, a medita; a se gândi. ♦ Refl. (Rar) A sta pe gânduri; a chibzui, a cumpăni. ♦ A-și da seama, a ține seamă de..., a lua în considerare. – Lat. cogitare. DOOM
cugetá (a ~) vb., ind. prez. 3 cúgetă
cugetele
CÚGET, cugete, s. n. 1. Capacitate de a gândi; gândire. 2. Gând, idee, părere. ♦ Imaginație, fantezie. 3. Minte, intelect. 4. (Înv.) Intenție, plan, proiect. 5. Conștiință. ◊ Expr. A-l mustra (pe cineva) cugetul sau a avea mustrări de cuget = a fi chinuit de remușcări, a-l chinui (pe cineva) remușcarea, regretul. – Din cugeta (derivat regresiv). DOOM
cúget s. n., pl. cúgete
cugetelor
CÚGET, cugete, s. n. 1. Capacitate de a gândi; gândire. 2. Gând, idee, părere. ♦ Imaginație, fantezie. 3. Minte, intelect. 4. (Înv.) Intenție, plan, proiect. 5. Conștiință. ◊ Expr. A-l mustra (pe cineva) cugetul sau a avea mustrări de cuget = a fi chinuit de remușcări, a-l chinui (pe cineva) remușcarea, regretul. – Din cugeta (derivat regresiv). DOOM
cúget s. n., pl. cúgete
cugetul
CÚGET, cugete, s. n. 1. Capacitate de a gândi; gândire. 2. Gând, idee, părere. ♦ Imaginație, fantezie. 3. Minte, intelect. 4. (Înv.) Intenție, plan, proiect. 5. Conștiință. ◊ Expr. A-l mustra (pe cineva) cugetul sau a avea mustrări de cuget = a fi chinuit de remușcări, a-l chinui (pe cineva) remușcarea, regretul. – Din cugeta (derivat regresiv). DOOM
cúget s. n., pl. cúgete
cugetului
CÚGET, cugete, s. n. 1. Capacitate de a gândi; gândire. 2. Gând, idee, părere. ♦ Imaginație, fantezie. 3. Minte, intelect. 4. (Înv.) Intenție, plan, proiect. 5. Conștiință. ◊ Expr. A-l mustra (pe cineva) cugetul sau a avea mustrări de cuget = a fi chinuit de remușcări, a-l chinui (pe cineva) remușcarea, regretul. – Din cugeta (derivat regresiv). DOOM
cúget s. n., pl. cúgete
cugetând
CUGETÁ, cúget, vb. I. Intranz. A urmări o idee, a medita; a se gândi. ♦ Refl. (Rar) A sta pe gânduri; a chibzui, a cumpăni. ♦ A-și da seama, a ține seamă de..., a lua în considerare. – Lat. cogitare. DOOM
cugetá (a ~) vb., ind. prez. 3 cúgetă
cugetînd
CUGETÁ, cúget, vb. I. Intranz. A urmări o idee, a medita; a se gândi. ♦ Refl. (Rar) A sta pe gânduri; a chibzui, a cumpăni. ♦ A-și da seama, a ține seamă de..., a lua în considerare. – Lat. cogitare. DOOM
cugetá (a ~) vb., ind. prez. 3 cúgetă
cugetări
CUGETÁRE, cugetări, s. f. Acțiunea de a cugeta și rezultatul ei; gândire, gând, idee. ♦ Judecată, raționament. ♦ Meditație, reflecție. – V. cugeta. DOOM
cugetáre s. f., g.-d. art. cugetắrii; pl. cugetắri
cugetării
CUGETÁRE, cugetări, s. f. Acțiunea de a cugeta și rezultatul ei; gândire, gând, idee. ♦ Judecată, raționament. ♦ Meditație, reflecție. – V. cugeta. DOOM
cugetáre s. f., g.-d. art. cugetắrii; pl. cugetắri
cugetările
CUGETÁRE, cugetări, s. f. Acțiunea de a cugeta și rezultatul ei; gândire, gând, idee. ♦ Judecată, raționament. ♦ Meditație, reflecție. – V. cugeta. DOOM
cugetáre s. f., g.-d. art. cugetắrii; pl. cugetắri
cugetărilor
CUGETÁRE, cugetări, s. f. Acțiunea de a cugeta și rezultatul ei; gândire, gând, idee. ♦ Judecată, raționament. ♦ Meditație, reflecție. – V. cugeta. DOOM
cugetáre s. f., g.-d. art. cugetắrii; pl. cugetắri
cugetătoare
CUGETĂTÓR, -OÁRE, cugetători, -oare, s. m. și f. Gânditor. – Cugeta + suf. -ător. DOOM
cugetătór s. m., pl. cugetătóri
cugetătoarea
CUGETĂTÓR, -OÁRE, cugetători, -oare, s. m. și f. Gânditor. – Cugeta + suf. -ător. DOOM
cugetătór s. m., pl. cugetătóri
cugetătoarei
CUGETĂTÓR, -OÁRE, cugetători, -oare, s. m. și f. Gânditor. – Cugeta + suf. -ător. DOOM
cugetătór s. m., pl. cugetătóri
cugetătoarele
CUGETĂTÓR, -OÁRE, cugetători, -oare, s. m. și f. Gânditor. – Cugeta + suf. -ător. DOOM
cugetătór s. m., pl. cugetătóri
cugetătoarelor
CUGETĂTÓR, -OÁRE, cugetători, -oare, s. m. și f. Gânditor. – Cugeta + suf. -ător. DOOM
cugetătór s. m., pl. cugetătóri
cugetător
CUGETĂTÓR, -OÁRE, cugetători, -oare, s. m. și f. Gânditor. – Cugeta + suf. -ător. DOOM
cugetătór s. m., pl. cugetătóri
cugetători
CUGETĂTÓR, -OÁRE, cugetători, -oare, s. m. și f. Gânditor. – Cugeta + suf. -ător. DOOM
cugetătór s. m., pl. cugetătóri
cugetătorii
CUGETĂTÓR, -OÁRE, cugetători, -oare, s. m. și f. Gânditor. – Cugeta + suf. -ător. DOOM
cugetătór s. m., pl. cugetătóri
cugetătorilor
CUGETĂTÓR, -OÁRE, cugetători, -oare, s. m. și f. Gânditor. – Cugeta + suf. -ător. DOOM
cugetătór s. m., pl. cugetătóri
cugetătorul
CUGETĂTÓR, -OÁRE, cugetători, -oare, s. m. și f. Gânditor. – Cugeta + suf. -ător. DOOM
cugetătór s. m., pl. cugetătóri
cugetătorului
CUGETĂTÓR, -OÁRE, cugetători, -oare, s. m. și f. Gânditor. – Cugeta + suf. -ător. DOOM
cugetătór s. m., pl. cugetătóri
cugeți
CUGETÁ, cúget, vb. I. Intranz. A urmări o idee, a medita; a se gândi. ♦ Refl. (Rar) A sta pe gânduri; a chibzui, a cumpăni. ♦ A-și da seama, a ține seamă de..., a lua în considerare. – Lat. cogitare. DOOM
cugetá (a ~) vb., ind. prez. 3 cúgetă
cuguar
CUGUÁR, cuguari, s. m. Pumă (Felis concolor). [Pr.: -gu-ar] – Din fr. couguar. DOOM
cuguár (-gu-ar) s. m., pl. cuguári
cuguari
CUGUÁR, cuguari, s. m. Pumă (Felis concolor). [Pr.: -gu-ar] – Din fr. couguar. DOOM
cuguár (-gu-ar) s. m., pl. cuguári
cuguarii
CUGUÁR, cuguari, s. m. Pumă (Felis concolor). [Pr.: -gu-ar] – Din fr. couguar. DOOM
cuguár (-gu-ar) s. m., pl. cuguári
cuguarilor
CUGUÁR, cuguari, s. m. Pumă (Felis concolor). [Pr.: -gu-ar] – Din fr. couguar. DOOM
cuguár (-gu-ar) s. m., pl. cuguári
cuguarul
CUGUÁR, cuguari, s. m. Pumă (Felis concolor). [Pr.: -gu-ar] – Din fr. couguar. DOOM
cuguár (-gu-ar) s. m., pl. cuguári
cuguarului
CUGUÁR, cuguari, s. m. Pumă (Felis concolor). [Pr.: -gu-ar] – Din fr. couguar. DOOM
cuguár (-gu-ar) s. m., pl. cuguári
cuhalm
CUHÁLM s. n. v. cohalm.
cuhne
CUINÍE s. f. v. cuhnie. DOOM
cúhnie (reg.) (-ni-e) s. f., art. cúhnia (-ni-a), g.-d. art. cúhniei; pl. cúhnii, art. cúhniile (-ni-i-)
cuhnia
CUINÍE s. f. v. cuhnie. DOOM
cúhnie (reg.) (-ni-e) s. f., art. cúhnia (-ni-a), g.-d. art. cúhniei; pl. cúhnii, art. cúhniile (-ni-i-)
cuhnie
CUINÍE s. f. v. cuhnie. DOOM
cúhnie (reg.) (-ni-e) s. f., art. cúhnia (-ni-a), g.-d. art. cúhniei; pl. cúhnii, art. cúhniile (-ni-i-)
cuhniei
CUINÍE s. f. v. cuhnie. DOOM
cúhnie (reg.) (-ni-e) s. f., art. cúhnia (-ni-a), g.-d. art. cúhniei; pl. cúhnii, art. cúhniile (-ni-i-)
cuhnii
CUINÍE s. f. v. cuhnie. DOOM
cúhnie (reg.) (-ni-e) s. f., art. cúhnia (-ni-a), g.-d. art. cúhniei; pl. cúhnii, art. cúhniile (-ni-i-)
cuhniile
CUINÍE s. f. v. cuhnie. DOOM
cúhnie (reg.) (-ni-e) s. f., art. cúhnia (-ni-a), g.-d. art. cúhniei; pl. cúhnii, art. cúhniile (-ni-i-)
cuhniilor
CUINÍE s. f. v. cuhnie. DOOM
cúhnie (reg.) (-ni-e) s. f., art. cúhnia (-ni-a), g.-d. art. cúhniei; pl. cúhnii, art. cúhniile (-ni-i-)
cui
CUI, cuie, s. n. 1. Piesă de metal sau de lemn, formată dintr-o tijă cu vârf ascuțit și cu un capăt numit floare, cu care se fixează între ele diferite piese, care se bate în zid sau în lemn pentru a servi ca suport etc. ◊ (Tehn.) Cui spintecat = piesă de siguranță formată dintr-o bucată de sârmă îndoită, cu un ochi la un capăt, care împiedică desfacerea piulițelor. ◊ Expr. Cui pe (sau cu) cui se scoate = un rău face să uiți răul anterior. (Fam.) A face (sau a tăia) cuie = a simți frigul, a dârdâi de frig. A-i intra cuiva un cui în inimă = a se strecura în sufletul cuiva o teamă, o bănuială, o îndoială, o grijă etc. Cuiul lui Pepelea = drept abuziv pe care și-l ia cineva, legându-se de un pretext, pentru a stingheri pe altul. ♦ Cuier simplu de perete. ◊ Expr. A-și pune pofta în cui = a renunța la o dorință, la un lucru râvnit. 2. Nume dat mai multor piese de metal sau de lemn asemănătoare ca formă cu un cui (1). – Lat. cuneus. DOOM
cui1 s. n., pl. cúie
cuib
CUIB, cuiburi, s. n. 1. Construcție făcută de păsări, de unele mamifere etc. pentru a depune ouăle, a cloci și a scoate pui. 2. Fig. Locuință, sălaș; reședință. 3. Fig. (Peior.; urmat de determinări) Loc (ascuns) unde se plănuiește și de unde se propagă o acțiune potrivnică, dușmănoasă intereselor unei colectivități. ♦ Focar. 4. (În sintagma) Cuibul albinelor = fagurii ocupați cu puiet și cu hrană, în care trăiește și se dezvoltă familia de albine. 5. Groapă mică făcută în pământ, în care se seamănă legume sau cereale. ♦ Mușuroi de pământ făcut, prin prășit, în jurul firelor de porumb, de cartofi etc. ♦ Spațiu restrâns în care se dezvoltă o îngrămădire de plante de același fel. Cuib de lăcrimioare. 6. Mulțime de fermenți de același fel care provoacă înăcrirea vinului, a borșului, a laptelui etc. 7. Loc adăpostit care asigură unei arme automate condiții bune de tragere. ◊ Cuibul corbului = post de observație situat în vârful catargului la anumite nave (de pescuit, de război etc.), în care stă marinarul de veghe. – Lat. *cubium. DOOM
cuib s. n., pl. cúiburi
cuiba
CUIBÁ, pers. 3 cuibeáză, vb. I. Intranz. A-și avea, a-și așeza cuibul. – Din cuib. DOOM
cuibá (a ~) vb., ind. prez. 3 cuibeáză
cuibai
CUIBÁ, pers. 3 cuibeáză, vb. I. Intranz. A-și avea, a-și așeza cuibul. – Din cuib. DOOM
cuibá (a ~) vb., ind. prez. 3 cuibeáză
cuibam
CUIBÁ, pers. 3 cuibeáză, vb. I. Intranz. A-și avea, a-și așeza cuibul. – Din cuib. DOOM
cuibá (a ~) vb., ind. prez. 3 cuibeáză
cuibar
CUIBÁR, cuibare, s. n. 1. Loc pregătit în paie, în fân sau pe pământ unde păsările de curte își depun ouăle. ♦ Instalație specială în crescătoriile de păsări de unde se strâng ouăle. ♦ Ou care se lasă în cuibar (1) pentru ca păsările ouătoare să-și găsească locul. ♦ Cuib (1). ♦ Fig. Culcuș. 2. Fig. Sălaș, locuință; cuib (2). – Cuib + suf. -ar. DOOM
cuibár s. n., pl. cuibáre
cuibare
CUIBÁ, pers. 3 cuibeáză, vb. I. Intranz. A-și avea, a-și așeza cuibul. – Din cuib. DOOM
cuibá (a ~) vb., ind. prez. 3 cuibeáză
cuibare
CUIBÁR, cuibare, s. n. 1. Loc pregătit în paie, în fân sau pe pământ unde păsările de curte își depun ouăle. ♦ Instalație specială în crescătoriile de păsări de unde se strâng ouăle. ♦ Ou care se lasă în cuibar (1) pentru ca păsările ouătoare să-și găsească locul. ♦ Cuib (1). ♦ Fig. Culcuș. 2. Fig. Sălaș, locuință; cuib (2). – Cuib + suf. -ar. DOOM
cuibár s. n., pl. cuibáre
cuibare
CUIBÁ, pers. 3 cuibeáză, vb. I. Intranz. A-și avea, a-și așeza cuibul. – Din cuib.
cuibarele
CUIBÁR, cuibare, s. n. 1. Loc pregătit în paie, în fân sau pe pământ unde păsările de curte își depun ouăle. ♦ Instalație specială în crescătoriile de păsări de unde se strâng ouăle. ♦ Ou care se lasă în cuibar (1) pentru ca păsările ouătoare să-și găsească locul. ♦ Cuib (1). ♦ Fig. Culcuș. 2. Fig. Sălaș, locuință; cuib (2). – Cuib + suf. -ar. DOOM
cuibár s. n., pl. cuibáre
cuibarelor
CUIBÁR, cuibare, s. n. 1. Loc pregătit în paie, în fân sau pe pământ unde păsările de curte își depun ouăle. ♦ Instalație specială în crescătoriile de păsări de unde se strâng ouăle. ♦ Ou care se lasă în cuibar (1) pentru ca păsările ouătoare să-și găsească locul. ♦ Cuib (1). ♦ Fig. Culcuș. 2. Fig. Sălaș, locuință; cuib (2). – Cuib + suf. -ar. DOOM
cuibár s. n., pl. cuibáre
cuibarul
CUIBÁR, cuibare, s. n. 1. Loc pregătit în paie, în fân sau pe pământ unde păsările de curte își depun ouăle. ♦ Instalație specială în crescătoriile de păsări de unde se strâng ouăle. ♦ Ou care se lasă în cuibar (1) pentru ca păsările ouătoare să-și găsească locul. ♦ Cuib (1). ♦ Fig. Culcuș. 2. Fig. Sălaș, locuință; cuib (2). – Cuib + suf. -ar. DOOM
cuibár s. n., pl. cuibáre
cuibarului
CUIBÁR, cuibare, s. n. 1. Loc pregătit în paie, în fân sau pe pământ unde păsările de curte își depun ouăle. ♦ Instalație specială în crescătoriile de păsări de unde se strâng ouăle. ♦ Ou care se lasă în cuibar (1) pentru ca păsările ouătoare să-și găsească locul. ♦ Cuib (1). ♦ Fig. Culcuș. 2. Fig. Sălaș, locuință; cuib (2). – Cuib + suf. -ar. DOOM
cuibár s. n., pl. cuibáre
cuibară
CUIBÁ, pers. 3 cuibeáză, vb. I. Intranz. A-și avea, a-și așeza cuibul. – Din cuib. DOOM
cuibá (a ~) vb., ind. prez. 3 cuibeáză
cuibarăm
CUIBÁ, pers. 3 cuibeáză, vb. I. Intranz. A-și avea, a-și așeza cuibul. – Din cuib. DOOM
cuibá (a ~) vb., ind. prez. 3 cuibeáză
cuibarăți
CUIBÁ, pers. 3 cuibeáză, vb. I. Intranz. A-și avea, a-și așeza cuibul. – Din cuib. DOOM
cuibá (a ~) vb., ind. prez. 3 cuibeáză
cuibase
CUIBÁ, pers. 3 cuibeáză, vb. I. Intranz. A-și avea, a-și așeza cuibul. – Din cuib. DOOM
cuibá (a ~) vb., ind. prez. 3 cuibeáză
cuibasem
CUIBÁ, pers. 3 cuibeáză, vb. I. Intranz. A-și avea, a-și așeza cuibul. – Din cuib. DOOM
cuibá (a ~) vb., ind. prez. 3 cuibeáză
cuibaseră
CUIBÁ, pers. 3 cuibeáză, vb. I. Intranz. A-și avea, a-și așeza cuibul. – Din cuib. DOOM
cuibá (a ~) vb., ind. prez. 3 cuibeáză
cuibaserăm
CUIBÁ, pers. 3 cuibeáză, vb. I. Intranz. A-și avea, a-și așeza cuibul. – Din cuib. DOOM
cuibá (a ~) vb., ind. prez. 3 cuibeáză
cuibaserăți
CUIBÁ, pers. 3 cuibeáză, vb. I. Intranz. A-și avea, a-și așeza cuibul. – Din cuib. DOOM
cuibá (a ~) vb., ind. prez. 3 cuibeáză
cuibaseși
CUIBÁ, pers. 3 cuibeáză, vb. I. Intranz. A-și avea, a-și așeza cuibul. – Din cuib. DOOM
cuibá (a ~) vb., ind. prez. 3 cuibeáză
cuibaseți
CUIBÁ, pers. 3 cuibeáză, vb. I. Intranz. A-și avea, a-și așeza cuibul. – Din cuib. DOOM
cuibá (a ~) vb., ind. prez. 3 cuibeáză
cuibat
CUIBÁ, pers. 3 cuibeáză, vb. I. Intranz. A-și avea, a-și așeza cuibul. – Din cuib. DOOM
cuibá (a ~) vb., ind. prez. 3 cuibeáză
cuibau
CUIBÁ, pers. 3 cuibeáză, vb. I. Intranz. A-și avea, a-și așeza cuibul. – Din cuib. DOOM
cuibá (a ~) vb., ind. prez. 3 cuibeáză
cuibași
CUIBÁ, pers. 3 cuibeáză, vb. I. Intranz. A-și avea, a-și așeza cuibul. – Din cuib. DOOM
cuibá (a ~) vb., ind. prez. 3 cuibeáză
cuibați
CUIBÁ, pers. 3 cuibeáză, vb. I. Intranz. A-și avea, a-și așeza cuibul. – Din cuib. DOOM
cuibá (a ~) vb., ind. prez. 3 cuibeáză
cuibează
CUIBÁ, pers. 3 cuibeáză, vb. I. Intranz. A-și avea, a-și așeza cuibul. – Din cuib. DOOM
cuibá (a ~) vb., ind. prez. 3 cuibeáză
cuibez
CUIBÁ, pers. 3 cuibeáză, vb. I. Intranz. A-și avea, a-și așeza cuibul. – Din cuib. DOOM
cuibá (a ~) vb., ind. prez. 3 cuibeáză
cuibeze
CUIBÁ, pers. 3 cuibeáză, vb. I. Intranz. A-și avea, a-și așeza cuibul. – Din cuib. DOOM
cuibá (a ~) vb., ind. prez. 3 cuibeáză
cuibezi
CUIBÁ, pers. 3 cuibeáză, vb. I. Intranz. A-și avea, a-și așeza cuibul. – Din cuib. DOOM
cuibá (a ~) vb., ind. prez. 3 cuibeáză
cuibul
CUIB, cuiburi, s. n. 1. Construcție făcută de păsări, de unele mamifere etc. pentru a depune ouăle, a cloci și a scoate pui. 2. Fig. Locuință, sălaș; reședință. 3. Fig. (Peior.; urmat de determinări) Loc (ascuns) unde se plănuiește și de unde se propagă o acțiune potrivnică, dușmănoasă intereselor unei colectivități. ♦ Focar. 4. (În sintagma) Cuibul albinelor = fagurii ocupați cu puiet și cu hrană, în care trăiește și se dezvoltă familia de albine. 5. Groapă mică făcută în pământ, în care se seamănă legume sau cereale. ♦ Mușuroi de pământ făcut, prin prășit, în jurul firelor de porumb, de cartofi etc. ♦ Spațiu restrâns în care se dezvoltă o îngrămădire de plante de același fel. Cuib de lăcrimioare. 6. Mulțime de fermenți de același fel care provoacă înăcrirea vinului, a borșului, a laptelui etc. 7. Loc adăpostit care asigură unei arme automate condiții bune de tragere. ◊ Cuibul corbului = post de observație situat în vârful catargului la anumite nave (de pescuit, de război etc.), în care stă marinarul de veghe. – Lat. *cubium. DOOM
cuib s. n., pl. cúiburi
cuibuleț
CUIBULÉȚ, cuibulețe, s. n. Cuibușor. – Cuib + suf. -uleț. DOOM
cuibuléț s. n., pl. cuibuléțe
cuibulețe
CUIBULÉȚ, cuibulețe, s. n. Cuibușor. – Cuib + suf. -uleț. DOOM
cuibuléț s. n., pl. cuibuléțe
cuibulețele
CUIBULÉȚ, cuibulețe, s. n. Cuibușor. – Cuib + suf. -uleț. DOOM
cuibuléț s. n., pl. cuibuléțe
cuibulețelor
CUIBULÉȚ, cuibulețe, s. n. Cuibușor. – Cuib + suf. -uleț. DOOM
cuibuléț s. n., pl. cuibuléțe
cuibulețul
CUIBULÉȚ, cuibulețe, s. n. Cuibușor. – Cuib + suf. -uleț. DOOM
cuibuléț s. n., pl. cuibuléțe
cuibulețului
CUIBULÉȚ, cuibulețe, s. n. Cuibușor. – Cuib + suf. -uleț. DOOM
cuibuléț s. n., pl. cuibuléțe
cuibului
CUIB, cuiburi, s. n. 1. Construcție făcută de păsări, de unele mamifere etc. pentru a depune ouăle, a cloci și a scoate pui. 2. Fig. Locuință, sălaș; reședință. 3. Fig. (Peior.; urmat de determinări) Loc (ascuns) unde se plănuiește și de unde se propagă o acțiune potrivnică, dușmănoasă intereselor unei colectivități. ♦ Focar. 4. (În sintagma) Cuibul albinelor = fagurii ocupați cu puiet și cu hrană, în care trăiește și se dezvoltă familia de albine. 5. Groapă mică făcută în pământ, în care se seamănă legume sau cereale. ♦ Mușuroi de pământ făcut, prin prășit, în jurul firelor de porumb, de cartofi etc. ♦ Spațiu restrâns în care se dezvoltă o îngrămădire de plante de același fel. Cuib de lăcrimioare. 6. Mulțime de fermenți de același fel care provoacă înăcrirea vinului, a borșului, a laptelui etc. 7. Loc adăpostit care asigură unei arme automate condiții bune de tragere. ◊ Cuibul corbului = post de observație situat în vârful catargului la anumite nave (de pescuit, de război etc.), în care stă marinarul de veghe. – Lat. *cubium. DOOM
cuib s. n., pl. cúiburi
cuiburi
CUIB, cuiburi, s. n. 1. Construcție făcută de păsări, de unele mamifere etc. pentru a depune ouăle, a cloci și a scoate pui. 2. Fig. Locuință, sălaș; reședință. 3. Fig. (Peior.; urmat de determinări) Loc (ascuns) unde se plănuiește și de unde se propagă o acțiune potrivnică, dușmănoasă intereselor unei colectivități. ♦ Focar. 4. (În sintagma) Cuibul albinelor = fagurii ocupați cu puiet și cu hrană, în care trăiește și se dezvoltă familia de albine. 5. Groapă mică făcută în pământ, în care se seamănă legume sau cereale. ♦ Mușuroi de pământ făcut, prin prășit, în jurul firelor de porumb, de cartofi etc. ♦ Spațiu restrâns în care se dezvoltă o îngrămădire de plante de același fel. Cuib de lăcrimioare. 6. Mulțime de fermenți de același fel care provoacă înăcrirea vinului, a borșului, a laptelui etc. 7. Loc adăpostit care asigură unei arme automate condiții bune de tragere. ◊ Cuibul corbului = post de observație situat în vârful catargului la anumite nave (de pescuit, de război etc.), în care stă marinarul de veghe. – Lat. *cubium. DOOM
cuib s. n., pl. cúiburi
cuiburile
CUIB, cuiburi, s. n. 1. Construcție făcută de păsări, de unele mamifere etc. pentru a depune ouăle, a cloci și a scoate pui. 2. Fig. Locuință, sălaș; reședință. 3. Fig. (Peior.; urmat de determinări) Loc (ascuns) unde se plănuiește și de unde se propagă o acțiune potrivnică, dușmănoasă intereselor unei colectivități. ♦ Focar. 4. (În sintagma) Cuibul albinelor = fagurii ocupați cu puiet și cu hrană, în care trăiește și se dezvoltă familia de albine. 5. Groapă mică făcută în pământ, în care se seamănă legume sau cereale. ♦ Mușuroi de pământ făcut, prin prășit, în jurul firelor de porumb, de cartofi etc. ♦ Spațiu restrâns în care se dezvoltă o îngrămădire de plante de același fel. Cuib de lăcrimioare. 6. Mulțime de fermenți de același fel care provoacă înăcrirea vinului, a borșului, a laptelui etc. 7. Loc adăpostit care asigură unei arme automate condiții bune de tragere. ◊ Cuibul corbului = post de observație situat în vârful catargului la anumite nave (de pescuit, de război etc.), în care stă marinarul de veghe. – Lat. *cubium. DOOM
cuib s. n., pl. cúiburi
cuiburilor
CUIB, cuiburi, s. n. 1. Construcție făcută de păsări, de unele mamifere etc. pentru a depune ouăle, a cloci și a scoate pui. 2. Fig. Locuință, sălaș; reședință. 3. Fig. (Peior.; urmat de determinări) Loc (ascuns) unde se plănuiește și de unde se propagă o acțiune potrivnică, dușmănoasă intereselor unei colectivități. ♦ Focar. 4. (În sintagma) Cuibul albinelor = fagurii ocupați cu puiet și cu hrană, în care trăiește și se dezvoltă familia de albine. 5. Groapă mică făcută în pământ, în care se seamănă legume sau cereale. ♦ Mușuroi de pământ făcut, prin prășit, în jurul firelor de porumb, de cartofi etc. ♦ Spațiu restrâns în care se dezvoltă o îngrămădire de plante de același fel. Cuib de lăcrimioare. 6. Mulțime de fermenți de același fel care provoacă înăcrirea vinului, a borșului, a laptelui etc. 7. Loc adăpostit care asigură unei arme automate condiții bune de tragere. ◊ Cuibul corbului = post de observație situat în vârful catargului la anumite nave (de pescuit, de război etc.), în care stă marinarul de veghe. – Lat. *cubium. DOOM
cuib s. n., pl. cúiburi
cuibușoare
CUIBUȘÓR, cuibușoare, s. n. Diminutiv al lui cuib; cuibuleț. – Cuib + suf. -ușor. DOOM
cuibușór s. n., pl. cuibușoáre
cuibușoarele
CUIBUȘÓR, cuibușoare, s. n. Diminutiv al lui cuib; cuibuleț. – Cuib + suf. -ușor. DOOM
cuibușór s. n., pl. cuibușoáre
cuibușoarelor
CUIBUȘÓR, cuibușoare, s. n. Diminutiv al lui cuib; cuibuleț. – Cuib + suf. -ușor. DOOM
cuibușór s. n., pl. cuibușoáre
cuibușor
CUIBUȘÓR, cuibușoare, s. n. Diminutiv al lui cuib; cuibuleț. – Cuib + suf. -ușor. DOOM
cuibușór s. n., pl. cuibușoáre
cuibușorul
CUIBUȘÓR, cuibușoare, s. n. Diminutiv al lui cuib; cuibuleț. – Cuib + suf. -ușor. DOOM
cuibușór s. n., pl. cuibușoáre
cuibușorului
CUIBUȘÓR, cuibușoare, s. n. Diminutiv al lui cuib; cuibuleț. – Cuib + suf. -ușor. DOOM
cuibușór s. n., pl. cuibușoáre
cuibând
CUIBÁ, pers. 3 cuibeáză, vb. I. Intranz. A-și avea, a-și așeza cuibul. – Din cuib. DOOM
cuibá (a ~) vb., ind. prez. 3 cuibeáză
cuibînd
CUIBÁ, pers. 3 cuibeáză, vb. I. Intranz. A-și avea, a-și așeza cuibul. – Din cuib. DOOM
cuibá (a ~) vb., ind. prez. 3 cuibeáză
cuibărea
CUIBĂRÍ, cuibăresc, vb. IV. 1. Refl. (Despre păsări) A-și face cuibul (1) undeva; a-și face loc în cuibar. ♦ Fig. (Despre oameni și despre animale) A se așeza cât mai bine într-un loc; a se ghemui. ♦ Fig. A se adăposti. ♦ Fig. A se aciua, a se pripăși. 2. Tranz. (Rar) A așeza găinile în cuibar. 3. Tranz. A mușuroi porumbul, cartofii etc. – Din cuibar. DOOM
cuibărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cuibărésc, imperf. 3 sg. cuibăreá; conj. prez. 3 să cuibăreáscă
cuibăreai
CUIBĂRÍ, cuibăresc, vb. IV. 1. Refl. (Despre păsări) A-și face cuibul (1) undeva; a-și face loc în cuibar. ♦ Fig. (Despre oameni și despre animale) A se așeza cât mai bine într-un loc; a se ghemui. ♦ Fig. A se adăposti. ♦ Fig. A se aciua, a se pripăși. 2. Tranz. (Rar) A așeza găinile în cuibar. 3. Tranz. A mușuroi porumbul, cartofii etc. – Din cuibar. DOOM
cuibărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cuibărésc, imperf. 3 sg. cuibăreá; conj. prez. 3 să cuibăreáscă
cuibăream
CUIBĂRÍ, cuibăresc, vb. IV. 1. Refl. (Despre păsări) A-și face cuibul (1) undeva; a-și face loc în cuibar. ♦ Fig. (Despre oameni și despre animale) A se așeza cât mai bine într-un loc; a se ghemui. ♦ Fig. A se adăposti. ♦ Fig. A se aciua, a se pripăși. 2. Tranz. (Rar) A așeza găinile în cuibar. 3. Tranz. A mușuroi porumbul, cartofii etc. – Din cuibar. DOOM
cuibărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cuibărésc, imperf. 3 sg. cuibăreá; conj. prez. 3 să cuibăreáscă
cuibărească
CUIBĂRÍ, cuibăresc, vb. IV. 1. Refl. (Despre păsări) A-și face cuibul (1) undeva; a-și face loc în cuibar. ♦ Fig. (Despre oameni și despre animale) A se așeza cât mai bine într-un loc; a se ghemui. ♦ Fig. A se adăposti. ♦ Fig. A se aciua, a se pripăși. 2. Tranz. (Rar) A așeza găinile în cuibar. 3. Tranz. A mușuroi porumbul, cartofii etc. – Din cuibar. DOOM
cuibărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cuibărésc, imperf. 3 sg. cuibăreá; conj. prez. 3 să cuibăreáscă
cuibăreau
CUIBĂRÍ, cuibăresc, vb. IV. 1. Refl. (Despre păsări) A-și face cuibul (1) undeva; a-și face loc în cuibar. ♦ Fig. (Despre oameni și despre animale) A se așeza cât mai bine într-un loc; a se ghemui. ♦ Fig. A se adăposti. ♦ Fig. A se aciua, a se pripăși. 2. Tranz. (Rar) A așeza găinile în cuibar. 3. Tranz. A mușuroi porumbul, cartofii etc. – Din cuibar. DOOM
cuibărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cuibărésc, imperf. 3 sg. cuibăreá; conj. prez. 3 să cuibăreáscă
cuibăreați
CUIBĂRÍ, cuibăresc, vb. IV. 1. Refl. (Despre păsări) A-și face cuibul (1) undeva; a-și face loc în cuibar. ♦ Fig. (Despre oameni și despre animale) A se așeza cât mai bine într-un loc; a se ghemui. ♦ Fig. A se adăposti. ♦ Fig. A se aciua, a se pripăși. 2. Tranz. (Rar) A așeza găinile în cuibar. 3. Tranz. A mușuroi porumbul, cartofii etc. – Din cuibar. DOOM
cuibărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cuibărésc, imperf. 3 sg. cuibăreá; conj. prez. 3 să cuibăreáscă
cuibăresc
CUIBĂRÍ, cuibăresc, vb. IV. 1. Refl. (Despre păsări) A-și face cuibul (1) undeva; a-și face loc în cuibar. ♦ Fig. (Despre oameni și despre animale) A se așeza cât mai bine într-un loc; a se ghemui. ♦ Fig. A se adăposti. ♦ Fig. A se aciua, a se pripăși. 2. Tranz. (Rar) A așeza găinile în cuibar. 3. Tranz. A mușuroi porumbul, cartofii etc. – Din cuibar. DOOM
cuibărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cuibărésc, imperf. 3 sg. cuibăreá; conj. prez. 3 să cuibăreáscă
cuibărește
CUIBĂRÍ, cuibăresc, vb. IV. 1. Refl. (Despre păsări) A-și face cuibul (1) undeva; a-și face loc în cuibar. ♦ Fig. (Despre oameni și despre animale) A se așeza cât mai bine într-un loc; a se ghemui. ♦ Fig. A se adăposti. ♦ Fig. A se aciua, a se pripăși. 2. Tranz. (Rar) A așeza găinile în cuibar. 3. Tranz. A mușuroi porumbul, cartofii etc. – Din cuibar. DOOM
cuibărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cuibărésc, imperf. 3 sg. cuibăreá; conj. prez. 3 să cuibăreáscă
cuibărești
CUIBĂRÍ, cuibăresc, vb. IV. 1. Refl. (Despre păsări) A-și face cuibul (1) undeva; a-și face loc în cuibar. ♦ Fig. (Despre oameni și despre animale) A se așeza cât mai bine într-un loc; a se ghemui. ♦ Fig. A se adăposti. ♦ Fig. A se aciua, a se pripăși. 2. Tranz. (Rar) A așeza găinile în cuibar. 3. Tranz. A mușuroi porumbul, cartofii etc. – Din cuibar. DOOM
cuibărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cuibărésc, imperf. 3 sg. cuibăreá; conj. prez. 3 să cuibăreáscă
cuibări
CUIBĂRÍ, cuibăresc, vb. IV. 1. Refl. (Despre păsări) A-și face cuibul (1) undeva; a-și face loc în cuibar. ♦ Fig. (Despre oameni și despre animale) A se așeza cât mai bine într-un loc; a se ghemui. ♦ Fig. A se adăposti. ♦ Fig. A se aciua, a se pripăși. 2. Tranz. (Rar) A așeza găinile în cuibar. 3. Tranz. A mușuroi porumbul, cartofii etc. – Din cuibar. DOOM
cuibărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cuibărésc, imperf. 3 sg. cuibăreá; conj. prez. 3 să cuibăreáscă
cuibării
CUIBĂRÍ, cuibăresc, vb. IV. 1. Refl. (Despre păsări) A-și face cuibul (1) undeva; a-și face loc în cuibar. ♦ Fig. (Despre oameni și despre animale) A se așeza cât mai bine într-un loc; a se ghemui. ♦ Fig. A se adăposti. ♦ Fig. A se aciua, a se pripăși. 2. Tranz. (Rar) A așeza găinile în cuibar. 3. Tranz. A mușuroi porumbul, cartofii etc. – Din cuibar. DOOM
cuibărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cuibărésc, imperf. 3 sg. cuibăreá; conj. prez. 3 să cuibăreáscă
cuibărim
CUIBĂRÍ, cuibăresc, vb. IV. 1. Refl. (Despre păsări) A-și face cuibul (1) undeva; a-și face loc în cuibar. ♦ Fig. (Despre oameni și despre animale) A se așeza cât mai bine într-un loc; a se ghemui. ♦ Fig. A se adăposti. ♦ Fig. A se aciua, a se pripăși. 2. Tranz. (Rar) A așeza găinile în cuibar. 3. Tranz. A mușuroi porumbul, cartofii etc. – Din cuibar. DOOM
cuibărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cuibărésc, imperf. 3 sg. cuibăreá; conj. prez. 3 să cuibăreáscă
cuibărind
CUIBĂRÍ, cuibăresc, vb. IV. 1. Refl. (Despre păsări) A-și face cuibul (1) undeva; a-și face loc în cuibar. ♦ Fig. (Despre oameni și despre animale) A se așeza cât mai bine într-un loc; a se ghemui. ♦ Fig. A se adăposti. ♦ Fig. A se aciua, a se pripăși. 2. Tranz. (Rar) A așeza găinile în cuibar. 3. Tranz. A mușuroi porumbul, cartofii etc. – Din cuibar. DOOM
cuibărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cuibărésc, imperf. 3 sg. cuibăreá; conj. prez. 3 să cuibăreáscă
cuibărire
CUIBĂRÍ, cuibăresc, vb. IV. 1. Refl. (Despre păsări) A-și face cuibul (1) undeva; a-și face loc în cuibar. ♦ Fig. (Despre oameni și despre animale) A se așeza cât mai bine într-un loc; a se ghemui. ♦ Fig. A se adăposti. ♦ Fig. A se aciua, a se pripăși. 2. Tranz. (Rar) A așeza găinile în cuibar. 3. Tranz. A mușuroi porumbul, cartofii etc. – Din cuibar. DOOM
cuibărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cuibărésc, imperf. 3 sg. cuibăreá; conj. prez. 3 să cuibăreáscă
cuibărire
CUIBĂRÍRE, cuibăriri, s. f. Acțiunea de a (se) cuibări și rezultatul ei. – V. cuibări.
cuibărirea
CUIBĂRÍRE, cuibăriri, s. f. Acțiunea de a (se) cuibări și rezultatul ei. – V. cuibări.
cuibăriri
CUIBĂRÍRE, cuibăriri, s. f. Acțiunea de a (se) cuibări și rezultatul ei. – V. cuibări.
cuibăririi
CUIBĂRÍRE, cuibăriri, s. f. Acțiunea de a (se) cuibări și rezultatul ei. – V. cuibări.
cuibăririle
CUIBĂRÍRE, cuibăriri, s. f. Acțiunea de a (se) cuibări și rezultatul ei. – V. cuibări.
cuibăririlor
CUIBĂRÍRE, cuibăriri, s. f. Acțiunea de a (se) cuibări și rezultatul ei. – V. cuibări.
cuibăriră
CUIBĂRÍ, cuibăresc, vb. IV. 1. Refl. (Despre păsări) A-și face cuibul (1) undeva; a-și face loc în cuibar. ♦ Fig. (Despre oameni și despre animale) A se așeza cât mai bine într-un loc; a se ghemui. ♦ Fig. A se adăposti. ♦ Fig. A se aciua, a se pripăși. 2. Tranz. (Rar) A așeza găinile în cuibar. 3. Tranz. A mușuroi porumbul, cartofii etc. – Din cuibar. DOOM
cuibărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cuibărésc, imperf. 3 sg. cuibăreá; conj. prez. 3 să cuibăreáscă
cuibărirăm
CUIBĂRÍ, cuibăresc, vb. IV. 1. Refl. (Despre păsări) A-și face cuibul (1) undeva; a-și face loc în cuibar. ♦ Fig. (Despre oameni și despre animale) A se așeza cât mai bine într-un loc; a se ghemui. ♦ Fig. A se adăposti. ♦ Fig. A se aciua, a se pripăși. 2. Tranz. (Rar) A așeza găinile în cuibar. 3. Tranz. A mușuroi porumbul, cartofii etc. – Din cuibar. DOOM
cuibărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cuibărésc, imperf. 3 sg. cuibăreá; conj. prez. 3 să cuibăreáscă
cuibărirăți
CUIBĂRÍ, cuibăresc, vb. IV. 1. Refl. (Despre păsări) A-și face cuibul (1) undeva; a-și face loc în cuibar. ♦ Fig. (Despre oameni și despre animale) A se așeza cât mai bine într-un loc; a se ghemui. ♦ Fig. A se adăposti. ♦ Fig. A se aciua, a se pripăși. 2. Tranz. (Rar) A așeza găinile în cuibar. 3. Tranz. A mușuroi porumbul, cartofii etc. – Din cuibar. DOOM
cuibărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cuibărésc, imperf. 3 sg. cuibăreá; conj. prez. 3 să cuibăreáscă
cuibărise
CUIBĂRÍ, cuibăresc, vb. IV. 1. Refl. (Despre păsări) A-și face cuibul (1) undeva; a-și face loc în cuibar. ♦ Fig. (Despre oameni și despre animale) A se așeza cât mai bine într-un loc; a se ghemui. ♦ Fig. A se adăposti. ♦ Fig. A se aciua, a se pripăși. 2. Tranz. (Rar) A așeza găinile în cuibar. 3. Tranz. A mușuroi porumbul, cartofii etc. – Din cuibar. DOOM
cuibărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cuibărésc, imperf. 3 sg. cuibăreá; conj. prez. 3 să cuibăreáscă
cuibărisem
CUIBĂRÍ, cuibăresc, vb. IV. 1. Refl. (Despre păsări) A-și face cuibul (1) undeva; a-și face loc în cuibar. ♦ Fig. (Despre oameni și despre animale) A se așeza cât mai bine într-un loc; a se ghemui. ♦ Fig. A se adăposti. ♦ Fig. A se aciua, a se pripăși. 2. Tranz. (Rar) A așeza găinile în cuibar. 3. Tranz. A mușuroi porumbul, cartofii etc. – Din cuibar. DOOM
cuibărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cuibărésc, imperf. 3 sg. cuibăreá; conj. prez. 3 să cuibăreáscă
cuibăriseră
CUIBĂRÍ, cuibăresc, vb. IV. 1. Refl. (Despre păsări) A-și face cuibul (1) undeva; a-și face loc în cuibar. ♦ Fig. (Despre oameni și despre animale) A se așeza cât mai bine într-un loc; a se ghemui. ♦ Fig. A se adăposti. ♦ Fig. A se aciua, a se pripăși. 2. Tranz. (Rar) A așeza găinile în cuibar. 3. Tranz. A mușuroi porumbul, cartofii etc. – Din cuibar. DOOM
cuibărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cuibărésc, imperf. 3 sg. cuibăreá; conj. prez. 3 să cuibăreáscă
cuibăriserăm
CUIBĂRÍ, cuibăresc, vb. IV. 1. Refl. (Despre păsări) A-și face cuibul (1) undeva; a-și face loc în cuibar. ♦ Fig. (Despre oameni și despre animale) A se așeza cât mai bine într-un loc; a se ghemui. ♦ Fig. A se adăposti. ♦ Fig. A se aciua, a se pripăși. 2. Tranz. (Rar) A așeza găinile în cuibar. 3. Tranz. A mușuroi porumbul, cartofii etc. – Din cuibar. DOOM
cuibărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cuibărésc, imperf. 3 sg. cuibăreá; conj. prez. 3 să cuibăreáscă
cuibăriserăți
CUIBĂRÍ, cuibăresc, vb. IV. 1. Refl. (Despre păsări) A-și face cuibul (1) undeva; a-și face loc în cuibar. ♦ Fig. (Despre oameni și despre animale) A se așeza cât mai bine într-un loc; a se ghemui. ♦ Fig. A se adăposti. ♦ Fig. A se aciua, a se pripăși. 2. Tranz. (Rar) A așeza găinile în cuibar. 3. Tranz. A mușuroi porumbul, cartofii etc. – Din cuibar. DOOM
cuibărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cuibărésc, imperf. 3 sg. cuibăreá; conj. prez. 3 să cuibăreáscă
cuibăriseși
CUIBĂRÍ, cuibăresc, vb. IV. 1. Refl. (Despre păsări) A-și face cuibul (1) undeva; a-și face loc în cuibar. ♦ Fig. (Despre oameni și despre animale) A se așeza cât mai bine într-un loc; a se ghemui. ♦ Fig. A se adăposti. ♦ Fig. A se aciua, a se pripăși. 2. Tranz. (Rar) A așeza găinile în cuibar. 3. Tranz. A mușuroi porumbul, cartofii etc. – Din cuibar. DOOM
cuibărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cuibărésc, imperf. 3 sg. cuibăreá; conj. prez. 3 să cuibăreáscă
cuibăriseți
CUIBĂRÍ, cuibăresc, vb. IV. 1. Refl. (Despre păsări) A-și face cuibul (1) undeva; a-și face loc în cuibar. ♦ Fig. (Despre oameni și despre animale) A se așeza cât mai bine într-un loc; a se ghemui. ♦ Fig. A se adăposti. ♦ Fig. A se aciua, a se pripăși. 2. Tranz. (Rar) A așeza găinile în cuibar. 3. Tranz. A mușuroi porumbul, cartofii etc. – Din cuibar. DOOM
cuibărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cuibărésc, imperf. 3 sg. cuibăreá; conj. prez. 3 să cuibăreáscă
cuibărit
CUIBĂRÍ, cuibăresc, vb. IV. 1. Refl. (Despre păsări) A-și face cuibul (1) undeva; a-și face loc în cuibar. ♦ Fig. (Despre oameni și despre animale) A se așeza cât mai bine într-un loc; a se ghemui. ♦ Fig. A se adăposti. ♦ Fig. A se aciua, a se pripăși. 2. Tranz. (Rar) A așeza găinile în cuibar. 3. Tranz. A mușuroi porumbul, cartofii etc. – Din cuibar. DOOM
cuibărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cuibărésc, imperf. 3 sg. cuibăreá; conj. prez. 3 să cuibăreáscă
cuibărit
CUIBĂRÍT2, cuibăriți, -te, adj. (Despre păsări) Care și-a făcut cuib (1) undeva; care și-a făcut loc în cuibar. ♦ Fig. (Despre oameni și animale) Care s-a așezat cât mai bine într-un loc; care s-a ghemuit într-un loc. ♦ Fig. Care s-a aciuit, s-a pripășit undeva, pe lângă cineva. – V. cuibări.
cuibărit
CUIBĂRÍT1 s. n. Faptul de a (se) cuibări; perioadă când (se) cuibăresc păsările. – V. cuibări.
cuibărita
CUIBĂRÍT2, cuibăriți, -te, adj. (Despre păsări) Care și-a făcut cuib (1) undeva; care și-a făcut loc în cuibar. ♦ Fig. (Despre oameni și animale) Care s-a așezat cât mai bine într-un loc; care s-a ghemuit într-un loc. ♦ Fig. Care s-a aciuit, s-a pripășit undeva, pe lângă cineva. – V. cuibări.
cuibărite
CUIBĂRÍT2, cuibăriți, -te, adj. (Despre păsări) Care și-a făcut cuib (1) undeva; care și-a făcut loc în cuibar. ♦ Fig. (Despre oameni și animale) Care s-a așezat cât mai bine într-un loc; care s-a ghemuit într-un loc. ♦ Fig. Care s-a aciuit, s-a pripășit undeva, pe lângă cineva. – V. cuibări.
cuibăritei
CUIBĂRÍT2, cuibăriți, -te, adj. (Despre păsări) Care și-a făcut cuib (1) undeva; care și-a făcut loc în cuibar. ♦ Fig. (Despre oameni și animale) Care s-a așezat cât mai bine într-un loc; care s-a ghemuit într-un loc. ♦ Fig. Care s-a aciuit, s-a pripășit undeva, pe lângă cineva. – V. cuibări.
cuibăritele
CUIBĂRÍT2, cuibăriți, -te, adj. (Despre păsări) Care și-a făcut cuib (1) undeva; care și-a făcut loc în cuibar. ♦ Fig. (Despre oameni și animale) Care s-a așezat cât mai bine într-un loc; care s-a ghemuit într-un loc. ♦ Fig. Care s-a aciuit, s-a pripășit undeva, pe lângă cineva. – V. cuibări.
cuibăritelor
CUIBĂRÍT2, cuibăriți, -te, adj. (Despre păsări) Care și-a făcut cuib (1) undeva; care și-a făcut loc în cuibar. ♦ Fig. (Despre oameni și animale) Care s-a așezat cât mai bine într-un loc; care s-a ghemuit într-un loc. ♦ Fig. Care s-a aciuit, s-a pripășit undeva, pe lângă cineva. – V. cuibări.
cuibăritul
CUIBĂRÍT2, cuibăriți, -te, adj. (Despre păsări) Care și-a făcut cuib (1) undeva; care și-a făcut loc în cuibar. ♦ Fig. (Despre oameni și animale) Care s-a așezat cât mai bine într-un loc; care s-a ghemuit într-un loc. ♦ Fig. Care s-a aciuit, s-a pripășit undeva, pe lângă cineva. – V. cuibări.
cuibăritului
CUIBĂRÍT2, cuibăriți, -te, adj. (Despre păsări) Care și-a făcut cuib (1) undeva; care și-a făcut loc în cuibar. ♦ Fig. (Despre oameni și animale) Care s-a așezat cât mai bine într-un loc; care s-a ghemuit într-un loc. ♦ Fig. Care s-a aciuit, s-a pripășit undeva, pe lângă cineva. – V. cuibări.
cuibăriși
CUIBĂRÍ, cuibăresc, vb. IV. 1. Refl. (Despre păsări) A-și face cuibul (1) undeva; a-și face loc în cuibar. ♦ Fig. (Despre oameni și despre animale) A se așeza cât mai bine într-un loc; a se ghemui. ♦ Fig. A se adăposti. ♦ Fig. A se aciua, a se pripăși. 2. Tranz. (Rar) A așeza găinile în cuibar. 3. Tranz. A mușuroi porumbul, cartofii etc. – Din cuibar. DOOM
cuibărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cuibărésc, imperf. 3 sg. cuibăreá; conj. prez. 3 să cuibăreáscă
cuibăriți
CUIBĂRÍ, cuibăresc, vb. IV. 1. Refl. (Despre păsări) A-și face cuibul (1) undeva; a-și face loc în cuibar. ♦ Fig. (Despre oameni și despre animale) A se așeza cât mai bine într-un loc; a se ghemui. ♦ Fig. A se adăposti. ♦ Fig. A se aciua, a se pripăși. 2. Tranz. (Rar) A așeza găinile în cuibar. 3. Tranz. A mușuroi porumbul, cartofii etc. – Din cuibar. DOOM
cuibărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cuibărésc, imperf. 3 sg. cuibăreá; conj. prez. 3 să cuibăreáscă
cuibăriți
CUIBĂRÍT2, cuibăriți, -te, adj. (Despre păsări) Care și-a făcut cuib (1) undeva; care și-a făcut loc în cuibar. ♦ Fig. (Despre oameni și animale) Care s-a așezat cât mai bine într-un loc; care s-a ghemuit într-un loc. ♦ Fig. Care s-a aciuit, s-a pripășit undeva, pe lângă cineva. – V. cuibări.
cuibăriții
CUIBĂRÍT2, cuibăriți, -te, adj. (Despre păsări) Care și-a făcut cuib (1) undeva; care și-a făcut loc în cuibar. ♦ Fig. (Despre oameni și animale) Care s-a așezat cât mai bine într-un loc; care s-a ghemuit într-un loc. ♦ Fig. Care s-a aciuit, s-a pripășit undeva, pe lângă cineva. – V. cuibări.
cuibăriților
CUIBĂRÍT2, cuibăriți, -te, adj. (Despre păsări) Care și-a făcut cuib (1) undeva; care și-a făcut loc în cuibar. ♦ Fig. (Despre oameni și animale) Care s-a așezat cât mai bine într-un loc; care s-a ghemuit într-un loc. ♦ Fig. Care s-a aciuit, s-a pripășit undeva, pe lângă cineva. – V. cuibări.
cuie
CUI, cuie, s. n. 1. Piesă de metal sau de lemn, formată dintr-o tijă cu vârf ascuțit și cu un capăt numit floare, cu care se fixează între ele diferite piese, care se bate în zid sau în lemn pentru a servi ca suport etc. ◊ (Tehn.) Cui spintecat = piesă de siguranță formată dintr-o bucată de sârmă îndoită, cu un ochi la un capăt, care împiedică desfacerea piulițelor. ◊ Expr. Cui pe (sau cu) cui se scoate = un rău face să uiți răul anterior. (Fam.) A face (sau a tăia) cuie = a simți frigul, a dârdâi de frig. A-i intra cuiva un cui în inimă = a se strecura în sufletul cuiva o teamă, o bănuială, o îndoială, o grijă etc. Cuiul lui Pepelea = drept abuziv pe care și-l ia cineva, legându-se de un pretext, pentru a stingheri pe altul. ♦ Cuier simplu de perete. ◊ Expr. A-și pune pofta în cui = a renunța la o dorință, la un lucru râvnit. 2. Nume dat mai multor piese de metal sau de lemn asemănătoare ca formă cu un cui (1). – Lat. cuneus. DOOM
cui1 s. n., pl. cúie
cuiele
CUI, cuie, s. n. 1. Piesă de metal sau de lemn, formată dintr-o tijă cu vârf ascuțit și cu un capăt numit floare, cu care se fixează între ele diferite piese, care se bate în zid sau în lemn pentru a servi ca suport etc. ◊ (Tehn.) Cui spintecat = piesă de siguranță formată dintr-o bucată de sârmă îndoită, cu un ochi la un capăt, care împiedică desfacerea piulițelor. ◊ Expr. Cui pe (sau cu) cui se scoate = un rău face să uiți răul anterior. (Fam.) A face (sau a tăia) cuie = a simți frigul, a dârdâi de frig. A-i intra cuiva un cui în inimă = a se strecura în sufletul cuiva o teamă, o bănuială, o îndoială, o grijă etc. Cuiul lui Pepelea = drept abuziv pe care și-l ia cineva, legându-se de un pretext, pentru a stingheri pe altul. ♦ Cuier simplu de perete. ◊ Expr. A-și pune pofta în cui = a renunța la o dorință, la un lucru râvnit. 2. Nume dat mai multor piese de metal sau de lemn asemănătoare ca formă cu un cui (1). – Lat. cuneus. DOOM
cui1 s. n., pl. cúie
cuielor
CUI, cuie, s. n. 1. Piesă de metal sau de lemn, formată dintr-o tijă cu vârf ascuțit și cu un capăt numit floare, cu care se fixează între ele diferite piese, care se bate în zid sau în lemn pentru a servi ca suport etc. ◊ (Tehn.) Cui spintecat = piesă de siguranță formată dintr-o bucată de sârmă îndoită, cu un ochi la un capăt, care împiedică desfacerea piulițelor. ◊ Expr. Cui pe (sau cu) cui se scoate = un rău face să uiți răul anterior. (Fam.) A face (sau a tăia) cuie = a simți frigul, a dârdâi de frig. A-i intra cuiva un cui în inimă = a se strecura în sufletul cuiva o teamă, o bănuială, o îndoială, o grijă etc. Cuiul lui Pepelea = drept abuziv pe care și-l ia cineva, legându-se de un pretext, pentru a stingheri pe altul. ♦ Cuier simplu de perete. ◊ Expr. A-și pune pofta în cui = a renunța la o dorință, la un lucru râvnit. 2. Nume dat mai multor piese de metal sau de lemn asemănătoare ca formă cu un cui (1). – Lat. cuneus. DOOM
cui1 s. n., pl. cúie
cuier
CUIÉR, cuiere, s. n. Suport de lemn sau de metal, mobil sau fixat în perete, prevăzut cu mai multe cârlige sau brațe, de care se atârnă diverse obiecte și accesorii de îmbrăcăminte. [Pr.: cu-ier] – Cui + suf. -er. DOOM
cuiér s. n., pl. cuiére
cuiere
CUIÉR, cuiere, s. n. Suport de lemn sau de metal, mobil sau fixat în perete, prevăzut cu mai multe cârlige sau brațe, de care se atârnă diverse obiecte și accesorii de îmbrăcăminte. [Pr.: cu-ier] – Cui + suf. -er. DOOM
cuiér s. n., pl. cuiére
cuierele
CUIÉR, cuiere, s. n. Suport de lemn sau de metal, mobil sau fixat în perete, prevăzut cu mai multe cârlige sau brațe, de care se atârnă diverse obiecte și accesorii de îmbrăcăminte. [Pr.: cu-ier] – Cui + suf. -er. DOOM
cuiér s. n., pl. cuiére
cuierelor
CUIÉR, cuiere, s. n. Suport de lemn sau de metal, mobil sau fixat în perete, prevăzut cu mai multe cârlige sau brațe, de care se atârnă diverse obiecte și accesorii de îmbrăcăminte. [Pr.: cu-ier] – Cui + suf. -er. DOOM
cuiér s. n., pl. cuiére
cuierul
CUIÉR, cuiere, s. n. Suport de lemn sau de metal, mobil sau fixat în perete, prevăzut cu mai multe cârlige sau brațe, de care se atârnă diverse obiecte și accesorii de îmbrăcăminte. [Pr.: cu-ier] – Cui + suf. -er. DOOM
cuiér s. n., pl. cuiére
cuierului
CUIÉR, cuiere, s. n. Suport de lemn sau de metal, mobil sau fixat în perete, prevăzut cu mai multe cârlige sau brațe, de care se atârnă diverse obiecte și accesorii de îmbrăcăminte. [Pr.: cu-ier] – Cui + suf. -er. DOOM
cuiér s. n., pl. cuiére
cuine
CUINÍE s. f. v. cuhnie. DOOM
cúhnie (reg.) (-ni-e) s. f., art. cúhnia (-ni-a), g.-d. art. cúhniei; pl. cúhnii, art. cúhniile (-ni-i-)
cuinie
CUINÍE s. f. v. cuhnie. DOOM
cúhnie (reg.) (-ni-e) s. f., art. cúhnia (-ni-a), g.-d. art. cúhniei; pl. cúhnii, art. cúhniile (-ni-i-)
cuint
CUINT- v. cvint-.
cuintadecimă
CVINTADÉCIMĂ s.f. (Muz.) Interval de două octave. ♦ Treapta a cinsprezecea a unui interval dat. [Var. cuintadecimă s.f. / cf. lat. quintadecima]. DOOM
cvintadécimă (interval muzical) s. f., g.-d. art. cvintadécimei; pl. cvintadécime
cuintet
CUINTÉT s.n. v. cvintet.
cuintolet
CUINTOLÉT s.n. v. cvintolet.
cuintă
CUÍNTĂ s.f. v. cvintă.
cuină
CUINÍE s. f. v. cuhnie. DOOM
cúhnie (reg.) (-ni-e) s. f., art. cúhnia (-ni-a), g.-d. art. cúhniei; pl. cúhnii, art. cúhniile (-ni-i-)
cuirasa
CUIRASÁ, cuirasez, vb. I. Tranz. 1. A prevedea cu o cuirasă; a îmbrăca, a proteja cu o cuirasă. 2. Fig. A întări, a fortifica, a oțeli, a înarma. [Pr.: cu-i-] – Din fr. cuirasser. DOOM
cuirasá (a ~) (cu-i-) vb., ind. prez. 3 cuiraseáză
cuirasa
CUIRÁSĂ, cuirase, s. f. 1. (În trecut) Armătură formată din plăci de oțel special, cu care se blindau cuirasatele pentru a le face să reziste împotriva mijloacelor moderne de luptă. 2. Îmbrăcăminte de piele, din zale de fier sau plăci de metal care proteja pieptul și spatele războinicilor din Antichitate și din Evul Mediu și păstrată până în sec. XIX; platoșă. [Pr.: cu-i-. – Var.: chiurásă s. f.] – Din fr. cuirasse. DOOM
cuirásă (cu-i-) s. f., g.-d. art. cuirásei; pl. cuiráse
cuirasai
CUIRASÁ, cuirasez, vb. I. Tranz. 1. A prevedea cu o cuirasă; a îmbrăca, a proteja cu o cuirasă. 2. Fig. A întări, a fortifica, a oțeli, a înarma. [Pr.: cu-i-] – Din fr. cuirasser. DOOM
cuirasá (a ~) (cu-i-) vb., ind. prez. 3 cuiraseáză
cuirasam
CUIRASÁ, cuirasez, vb. I. Tranz. 1. A prevedea cu o cuirasă; a îmbrăca, a proteja cu o cuirasă. 2. Fig. A întări, a fortifica, a oțeli, a înarma. [Pr.: cu-i-] – Din fr. cuirasser. DOOM
cuirasá (a ~) (cu-i-) vb., ind. prez. 3 cuiraseáză
cuirasare
CUIRASÁ, cuirasez, vb. I. Tranz. 1. A prevedea cu o cuirasă; a îmbrăca, a proteja cu o cuirasă. 2. Fig. A întări, a fortifica, a oțeli, a înarma. [Pr.: cu-i-] – Din fr. cuirasser. DOOM
cuirasá (a ~) (cu-i-) vb., ind. prez. 3 cuiraseáză
cuirasare
CUIRASÁRE, cuirasări, s. f. Acțiunea de a cuirasa. [Pr.: cu-i-] – V. cuirasa.
cuirasarea
CUIRASÁRE, cuirasări, s. f. Acțiunea de a cuirasa. [Pr.: cu-i-] – V. cuirasa.
cuirasară
CUIRASÁ, cuirasez, vb. I. Tranz. 1. A prevedea cu o cuirasă; a îmbrăca, a proteja cu o cuirasă. 2. Fig. A întări, a fortifica, a oțeli, a înarma. [Pr.: cu-i-] – Din fr. cuirasser. DOOM
cuirasá (a ~) (cu-i-) vb., ind. prez. 3 cuiraseáză
cuirasarăm
CUIRASÁ, cuirasez, vb. I. Tranz. 1. A prevedea cu o cuirasă; a îmbrăca, a proteja cu o cuirasă. 2. Fig. A întări, a fortifica, a oțeli, a înarma. [Pr.: cu-i-] – Din fr. cuirasser. DOOM
cuirasá (a ~) (cu-i-) vb., ind. prez. 3 cuiraseáză
cuirasarăți
CUIRASÁ, cuirasez, vb. I. Tranz. 1. A prevedea cu o cuirasă; a îmbrăca, a proteja cu o cuirasă. 2. Fig. A întări, a fortifica, a oțeli, a înarma. [Pr.: cu-i-] – Din fr. cuirasser. DOOM
cuirasá (a ~) (cu-i-) vb., ind. prez. 3 cuiraseáză
cuirasase
CUIRASÁ, cuirasez, vb. I. Tranz. 1. A prevedea cu o cuirasă; a îmbrăca, a proteja cu o cuirasă. 2. Fig. A întări, a fortifica, a oțeli, a înarma. [Pr.: cu-i-] – Din fr. cuirasser. DOOM
cuirasá (a ~) (cu-i-) vb., ind. prez. 3 cuiraseáză
cuirasasem
CUIRASÁ, cuirasez, vb. I. Tranz. 1. A prevedea cu o cuirasă; a îmbrăca, a proteja cu o cuirasă. 2. Fig. A întări, a fortifica, a oțeli, a înarma. [Pr.: cu-i-] – Din fr. cuirasser. DOOM
cuirasá (a ~) (cu-i-) vb., ind. prez. 3 cuiraseáză
cuirasaseră
CUIRASÁ, cuirasez, vb. I. Tranz. 1. A prevedea cu o cuirasă; a îmbrăca, a proteja cu o cuirasă. 2. Fig. A întări, a fortifica, a oțeli, a înarma. [Pr.: cu-i-] – Din fr. cuirasser. DOOM
cuirasá (a ~) (cu-i-) vb., ind. prez. 3 cuiraseáză
cuirasaserăm
CUIRASÁ, cuirasez, vb. I. Tranz. 1. A prevedea cu o cuirasă; a îmbrăca, a proteja cu o cuirasă. 2. Fig. A întări, a fortifica, a oțeli, a înarma. [Pr.: cu-i-] – Din fr. cuirasser. DOOM
cuirasá (a ~) (cu-i-) vb., ind. prez. 3 cuiraseáză
cuirasaserăți
CUIRASÁ, cuirasez, vb. I. Tranz. 1. A prevedea cu o cuirasă; a îmbrăca, a proteja cu o cuirasă. 2. Fig. A întări, a fortifica, a oțeli, a înarma. [Pr.: cu-i-] – Din fr. cuirasser. DOOM
cuirasá (a ~) (cu-i-) vb., ind. prez. 3 cuiraseáză
cuirasaseși
CUIRASÁ, cuirasez, vb. I. Tranz. 1. A prevedea cu o cuirasă; a îmbrăca, a proteja cu o cuirasă. 2. Fig. A întări, a fortifica, a oțeli, a înarma. [Pr.: cu-i-] – Din fr. cuirasser. DOOM
cuirasá (a ~) (cu-i-) vb., ind. prez. 3 cuiraseáză
cuirasaseți
CUIRASÁ, cuirasez, vb. I. Tranz. 1. A prevedea cu o cuirasă; a îmbrăca, a proteja cu o cuirasă. 2. Fig. A întări, a fortifica, a oțeli, a înarma. [Pr.: cu-i-] – Din fr. cuirasser. DOOM
cuirasá (a ~) (cu-i-) vb., ind. prez. 3 cuiraseáză
cuirasat
CUIRASÁ, cuirasez, vb. I. Tranz. 1. A prevedea cu o cuirasă; a îmbrăca, a proteja cu o cuirasă. 2. Fig. A întări, a fortifica, a oțeli, a înarma. [Pr.: cu-i-] – Din fr. cuirasser. DOOM
cuirasá (a ~) (cu-i-) vb., ind. prez. 3 cuiraseáză
cuirasat
CUIRASÁT, -Ă, cuirasați, -te, s. n., adj. 1. S. n. Navă de război de mare tonaj, protejată de o cuirasă și înarmată cu artilerie grea. 2. Adj. (Despre nave de război) Protejat de o cuirasă și înarmat cu artilerie grea. [Pr.: cu-i-. – Var.: chiurasát s. n.] – Din fr. cuirassé. DOOM
cuirasát (cu-i-) s. n., pl. cuirasáte
cuirasata
CUIRASÁT, -Ă, cuirasați, -te, s. n., adj. 1. S. n. Navă de război de mare tonaj, protejată de o cuirasă și înarmată cu artilerie grea. 2. Adj. (Despre nave de război) Protejat de o cuirasă și înarmat cu artilerie grea. [Pr.: cu-i-. – Var.: chiurasát s. n.] – Din fr. cuirassé. DOOM
cuirasát (cu-i-) s. n., pl. cuirasáte
cuirasate
CUIRASÁT, -Ă, cuirasați, -te, s. n., adj. 1. S. n. Navă de război de mare tonaj, protejată de o cuirasă și înarmată cu artilerie grea. 2. Adj. (Despre nave de război) Protejat de o cuirasă și înarmat cu artilerie grea. [Pr.: cu-i-. – Var.: chiurasát s. n.] – Din fr. cuirassé. DOOM
cuirasát (cu-i-) s. n., pl. cuirasáte
cuirasatei
CUIRASÁT, -Ă, cuirasați, -te, s. n., adj. 1. S. n. Navă de război de mare tonaj, protejată de o cuirasă și înarmată cu artilerie grea. 2. Adj. (Despre nave de război) Protejat de o cuirasă și înarmat cu artilerie grea. [Pr.: cu-i-. – Var.: chiurasát s. n.] – Din fr. cuirassé. DOOM
cuirasát (cu-i-) s. n., pl. cuirasáte
cuirasatele
CUIRASÁT, -Ă, cuirasați, -te, s. n., adj. 1. S. n. Navă de război de mare tonaj, protejată de o cuirasă și înarmată cu artilerie grea. 2. Adj. (Despre nave de război) Protejat de o cuirasă și înarmat cu artilerie grea. [Pr.: cu-i-. – Var.: chiurasát s. n.] – Din fr. cuirassé. DOOM
cuirasát (cu-i-) s. n., pl. cuirasáte
cuirasatelor
CUIRASÁT, -Ă, cuirasați, -te, s. n., adj. 1. S. n. Navă de război de mare tonaj, protejată de o cuirasă și înarmată cu artilerie grea. 2. Adj. (Despre nave de război) Protejat de o cuirasă și înarmat cu artilerie grea. [Pr.: cu-i-. – Var.: chiurasát s. n.] – Din fr. cuirassé. DOOM
cuirasát (cu-i-) s. n., pl. cuirasáte
cuirasatul
CUIRASÁT, -Ă, cuirasați, -te, s. n., adj. 1. S. n. Navă de război de mare tonaj, protejată de o cuirasă și înarmată cu artilerie grea. 2. Adj. (Despre nave de război) Protejat de o cuirasă și înarmat cu artilerie grea. [Pr.: cu-i-. – Var.: chiurasát s. n.] – Din fr. cuirassé. DOOM
cuirasát (cu-i-) s. n., pl. cuirasáte
cuirasatului
CUIRASÁT, -Ă, cuirasați, -te, s. n., adj. 1. S. n. Navă de război de mare tonaj, protejată de o cuirasă și înarmată cu artilerie grea. 2. Adj. (Despre nave de război) Protejat de o cuirasă și înarmat cu artilerie grea. [Pr.: cu-i-. – Var.: chiurasát s. n.] – Din fr. cuirassé. DOOM
cuirasát (cu-i-) s. n., pl. cuirasáte
cuirasau
CUIRASÁ, cuirasez, vb. I. Tranz. 1. A prevedea cu o cuirasă; a îmbrăca, a proteja cu o cuirasă. 2. Fig. A întări, a fortifica, a oțeli, a înarma. [Pr.: cu-i-] – Din fr. cuirasser. DOOM
cuirasá (a ~) (cu-i-) vb., ind. prez. 3 cuiraseáză
cuirasași
CUIRASÁ, cuirasez, vb. I. Tranz. 1. A prevedea cu o cuirasă; a îmbrăca, a proteja cu o cuirasă. 2. Fig. A întări, a fortifica, a oțeli, a înarma. [Pr.: cu-i-] – Din fr. cuirasser. DOOM
cuirasá (a ~) (cu-i-) vb., ind. prez. 3 cuiraseáză
cuirasați
CUIRASÁ, cuirasez, vb. I. Tranz. 1. A prevedea cu o cuirasă; a îmbrăca, a proteja cu o cuirasă. 2. Fig. A întări, a fortifica, a oțeli, a înarma. [Pr.: cu-i-] – Din fr. cuirasser. DOOM
cuirasá (a ~) (cu-i-) vb., ind. prez. 3 cuiraseáză
cuirasați
CUIRASÁT, -Ă, cuirasați, -te, s. n., adj. 1. S. n. Navă de război de mare tonaj, protejată de o cuirasă și înarmată cu artilerie grea. 2. Adj. (Despre nave de război) Protejat de o cuirasă și înarmat cu artilerie grea. [Pr.: cu-i-. – Var.: chiurasát s. n.] – Din fr. cuirassé. DOOM
cuirasát (cu-i-) s. n., pl. cuirasáte
cuirasații
CUIRASÁT, -Ă, cuirasați, -te, s. n., adj. 1. S. n. Navă de război de mare tonaj, protejată de o cuirasă și înarmată cu artilerie grea. 2. Adj. (Despre nave de război) Protejat de o cuirasă și înarmat cu artilerie grea. [Pr.: cu-i-. – Var.: chiurasát s. n.] – Din fr. cuirassé. DOOM
cuirasát (cu-i-) s. n., pl. cuirasáte
cuirasaților
CUIRASÁT, -Ă, cuirasați, -te, s. n., adj. 1. S. n. Navă de război de mare tonaj, protejată de o cuirasă și înarmată cu artilerie grea. 2. Adj. (Despre nave de război) Protejat de o cuirasă și înarmat cu artilerie grea. [Pr.: cu-i-. – Var.: chiurasát s. n.] – Din fr. cuirassé. DOOM
cuirasát (cu-i-) s. n., pl. cuirasáte
cuirase
CUIRÁSĂ, cuirase, s. f. 1. (În trecut) Armătură formată din plăci de oțel special, cu care se blindau cuirasatele pentru a le face să reziste împotriva mijloacelor moderne de luptă. 2. Îmbrăcăminte de piele, din zale de fier sau plăci de metal care proteja pieptul și spatele războinicilor din Antichitate și din Evul Mediu și păstrată până în sec. XIX; platoșă. [Pr.: cu-i-. – Var.: chiurásă s. f.] – Din fr. cuirasse. DOOM
cuirásă (cu-i-) s. f., g.-d. art. cuirásei; pl. cuiráse
cuirasează
CUIRASÁ, cuirasez, vb. I. Tranz. 1. A prevedea cu o cuirasă; a îmbrăca, a proteja cu o cuirasă. 2. Fig. A întări, a fortifica, a oțeli, a înarma. [Pr.: cu-i-] – Din fr. cuirasser. DOOM
cuirasá (a ~) (cu-i-) vb., ind. prez. 3 cuiraseáză
cuirasei
CUIRÁSĂ, cuirase, s. f. 1. (În trecut) Armătură formată din plăci de oțel special, cu care se blindau cuirasatele pentru a le face să reziste împotriva mijloacelor moderne de luptă. 2. Îmbrăcăminte de piele, din zale de fier sau plăci de metal care proteja pieptul și spatele războinicilor din Antichitate și din Evul Mediu și păstrată până în sec. XIX; platoșă. [Pr.: cu-i-. – Var.: chiurásă s. f.] – Din fr. cuirasse. DOOM
cuirásă (cu-i-) s. f., g.-d. art. cuirásei; pl. cuiráse
cuirasele
CUIRÁSĂ, cuirase, s. f. 1. (În trecut) Armătură formată din plăci de oțel special, cu care se blindau cuirasatele pentru a le face să reziste împotriva mijloacelor moderne de luptă. 2. Îmbrăcăminte de piele, din zale de fier sau plăci de metal care proteja pieptul și spatele războinicilor din Antichitate și din Evul Mediu și păstrată până în sec. XIX; platoșă. [Pr.: cu-i-. – Var.: chiurásă s. f.] – Din fr. cuirasse. DOOM
cuirásă (cu-i-) s. f., g.-d. art. cuirásei; pl. cuiráse
cuiraselor
CUIRÁSĂ, cuirase, s. f. 1. (În trecut) Armătură formată din plăci de oțel special, cu care se blindau cuirasatele pentru a le face să reziste împotriva mijloacelor moderne de luptă. 2. Îmbrăcăminte de piele, din zale de fier sau plăci de metal care proteja pieptul și spatele războinicilor din Antichitate și din Evul Mediu și păstrată până în sec. XIX; platoșă. [Pr.: cu-i-. – Var.: chiurásă s. f.] – Din fr. cuirasse. DOOM
cuirásă (cu-i-) s. f., g.-d. art. cuirásei; pl. cuiráse
cuirasez
CUIRASÁ, cuirasez, vb. I. Tranz. 1. A prevedea cu o cuirasă; a îmbrăca, a proteja cu o cuirasă. 2. Fig. A întări, a fortifica, a oțeli, a înarma. [Pr.: cu-i-] – Din fr. cuirasser. DOOM
cuirasá (a ~) (cu-i-) vb., ind. prez. 3 cuiraseáză
cuiraseze
CUIRASÁ, cuirasez, vb. I. Tranz. 1. A prevedea cu o cuirasă; a îmbrăca, a proteja cu o cuirasă. 2. Fig. A întări, a fortifica, a oțeli, a înarma. [Pr.: cu-i-] – Din fr. cuirasser. DOOM
cuirasá (a ~) (cu-i-) vb., ind. prez. 3 cuiraseáză
cuirasezi
CUIRASÁ, cuirasez, vb. I. Tranz. 1. A prevedea cu o cuirasă; a îmbrăca, a proteja cu o cuirasă. 2. Fig. A întări, a fortifica, a oțeli, a înarma. [Pr.: cu-i-] – Din fr. cuirasser. DOOM
cuirasá (a ~) (cu-i-) vb., ind. prez. 3 cuiraseáză
cuirasier
CUIRASIÉR, cuirasieri, s. m. Soldat din cavalerie îmbrăcat în platoșă. [Pr.: cu-i-ra-si-er. – Var.: chiurasiér s. m.] – Din fr. cuirassier. DOOM
cuirasiér (cu-i-, -si-er) s. m., pl. cuirasiéri
cuirasieri
CUIRASIÉR, cuirasieri, s. m. Soldat din cavalerie îmbrăcat în platoșă. [Pr.: cu-i-ra-si-er. – Var.: chiurasiér s. m.] – Din fr. cuirassier. DOOM
cuirasiér (cu-i-, -si-er) s. m., pl. cuirasiéri
cuirasierii
CUIRASIÉR, cuirasieri, s. m. Soldat din cavalerie îmbrăcat în platoșă. [Pr.: cu-i-ra-si-er. – Var.: chiurasiér s. m.] – Din fr. cuirassier. DOOM
cuirasiér (cu-i-, -si-er) s. m., pl. cuirasiéri
cuirasierilor
CUIRASIÉR, cuirasieri, s. m. Soldat din cavalerie îmbrăcat în platoșă. [Pr.: cu-i-ra-si-er. – Var.: chiurasiér s. m.] – Din fr. cuirassier. DOOM
cuirasiér (cu-i-, -si-er) s. m., pl. cuirasiéri
cuirasierul
CUIRASIÉR, cuirasieri, s. m. Soldat din cavalerie îmbrăcat în platoșă. [Pr.: cu-i-ra-si-er. – Var.: chiurasiér s. m.] – Din fr. cuirassier. DOOM
cuirasiér (cu-i-, -si-er) s. m., pl. cuirasiéri
cuirasierului
CUIRASIÉR, cuirasieri, s. m. Soldat din cavalerie îmbrăcat în platoșă. [Pr.: cu-i-ra-si-er. – Var.: chiurasiér s. m.] – Din fr. cuirassier. DOOM
cuirasiér (cu-i-, -si-er) s. m., pl. cuirasiéri
cuirasând
CUIRASÁ, cuirasez, vb. I. Tranz. 1. A prevedea cu o cuirasă; a îmbrăca, a proteja cu o cuirasă. 2. Fig. A întări, a fortifica, a oțeli, a înarma. [Pr.: cu-i-] – Din fr. cuirasser. DOOM
cuirasá (a ~) (cu-i-) vb., ind. prez. 3 cuiraseáză
cuirasînd
CUIRASÁ, cuirasez, vb. I. Tranz. 1. A prevedea cu o cuirasă; a îmbrăca, a proteja cu o cuirasă. 2. Fig. A întări, a fortifica, a oțeli, a înarma. [Pr.: cu-i-] – Din fr. cuirasser. DOOM
cuirasá (a ~) (cu-i-) vb., ind. prez. 3 cuiraseáză
cuirasări
CUIRASÁRE, cuirasări, s. f. Acțiunea de a cuirasa. [Pr.: cu-i-] – V. cuirasa.
cuirasării
CUIRASÁRE, cuirasări, s. f. Acțiunea de a cuirasa. [Pr.: cu-i-] – V. cuirasa.
cuirasările
CUIRASÁRE, cuirasări, s. f. Acțiunea de a cuirasa. [Pr.: cu-i-] – V. cuirasa.
cuirasărilor
CUIRASÁRE, cuirasări, s. f. Acțiunea de a cuirasa. [Pr.: cu-i-] – V. cuirasa.
cuiul
CUI, cuie, s. n. 1. Piesă de metal sau de lemn, formată dintr-o tijă cu vârf ascuțit și cu un capăt numit floare, cu care se fixează între ele diferite piese, care se bate în zid sau în lemn pentru a servi ca suport etc. ◊ (Tehn.) Cui spintecat = piesă de siguranță formată dintr-o bucată de sârmă îndoită, cu un ochi la un capăt, care împiedică desfacerea piulițelor. ◊ Expr. Cui pe (sau cu) cui se scoate = un rău face să uiți răul anterior. (Fam.) A face (sau a tăia) cuie = a simți frigul, a dârdâi de frig. A-i intra cuiva un cui în inimă = a se strecura în sufletul cuiva o teamă, o bănuială, o îndoială, o grijă etc. Cuiul lui Pepelea = drept abuziv pe care și-l ia cineva, legându-se de un pretext, pentru a stingheri pe altul. ♦ Cuier simplu de perete. ◊ Expr. A-și pune pofta în cui = a renunța la o dorință, la un lucru râvnit. 2. Nume dat mai multor piese de metal sau de lemn asemănătoare ca formă cu un cui (1). – Lat. cuneus. DOOM
cui1 s. n., pl. cúie
cuiului
CUI, cuie, s. n. 1. Piesă de metal sau de lemn, formată dintr-o tijă cu vârf ascuțit și cu un capăt numit floare, cu care se fixează între ele diferite piese, care se bate în zid sau în lemn pentru a servi ca suport etc. ◊ (Tehn.) Cui spintecat = piesă de siguranță formată dintr-o bucată de sârmă îndoită, cu un ochi la un capăt, care împiedică desfacerea piulițelor. ◊ Expr. Cui pe (sau cu) cui se scoate = un rău face să uiți răul anterior. (Fam.) A face (sau a tăia) cuie = a simți frigul, a dârdâi de frig. A-i intra cuiva un cui în inimă = a se strecura în sufletul cuiva o teamă, o bănuială, o îndoială, o grijă etc. Cuiul lui Pepelea = drept abuziv pe care și-l ia cineva, legându-se de un pretext, pentru a stingheri pe altul. ♦ Cuier simplu de perete. ◊ Expr. A-și pune pofta în cui = a renunța la o dorință, la un lucru râvnit. 2. Nume dat mai multor piese de metal sau de lemn asemănătoare ca formă cu un cui (1). – Lat. cuneus. DOOM
cui1 s. n., pl. cúie
cuiungiu
cuiungíu (cuiungíi), s. m. – Aurar, bijutier. Tc. kuyunci (Șeineanu, III, 43). Sec. XVIII, înv.
cuiuț
CUIÚȚ, cuiuțe, s. n. (Reg.) Cuișor (1). [Pr.: cu-iuț] – Cui + suf. -uț. DOOM
cuiúț (reg.) s. n., pl. cuiúțe
cuiuțe
CUIÚȚ, cuiuțe, s. n. (Reg.) Cuișor (1). [Pr.: cu-iuț] – Cui + suf. -uț. DOOM
cuiúț (reg.) s. n., pl. cuiúțe
cuiuțele
CUIÚȚ, cuiuțe, s. n. (Reg.) Cuișor (1). [Pr.: cu-iuț] – Cui + suf. -uț. DOOM
cuiúț (reg.) s. n., pl. cuiúțe
cuiuțelor
CUIÚȚ, cuiuțe, s. n. (Reg.) Cuișor (1). [Pr.: cu-iuț] – Cui + suf. -uț. DOOM
cuiúț (reg.) s. n., pl. cuiúțe
cuiuțul
CUIÚȚ, cuiuțe, s. n. (Reg.) Cuișor (1). [Pr.: cu-iuț] – Cui + suf. -uț. DOOM
cuiúț (reg.) s. n., pl. cuiúțe
cuiuțului
CUIÚȚ, cuiuțe, s. n. (Reg.) Cuișor (1). [Pr.: cu-iuț] – Cui + suf. -uț. DOOM
cuiúț (reg.) s. n., pl. cuiúțe
cuiva
CINEVÁ pron. nehot. Un om oarecare (dintre mai mulți), o persoană pe care n-o cunoaștem (sau care nu trebuie sau nu vrem să fie numită); oarecine, careva, cinevași. ♦ (Fam.; purtând accentul în frază) Un om de valoare, de seamă. [Gen.-dat.: cuiva] – Cine + va. DOOM
cinevá pr., g.-d. cuivá (cui-)
cuivași
CINEVÁȘILEA pron. nehot. v. cinevași.
cuișoare
CUIȘOÁRE s. n. pl. Mugurii unui arbust exotic care conțin o substanță aromatică și se întrebuințează ca condiment în bucătărie. Au luat un șip cu vin și l-au fiert... cu cuișoare și cu zăhar. SBIERA, P. 219. – Pronunțat: cu-i-. DOOM
cuișoáre (condiment) (cu-i-) s. n. pl.
cuișoare
CUIȘÓR, cuișoare, s. n. 1. Diminutiv al lui cui; cuiuț. 2. (La pl.) Condiment alimentar obținut prin uscare din mugurii aromatici florali ai unui arbust exotic. [Pr.: cu-i-] – Cui + suf. -ișor. DOOM
cuișór (cui mic) (cu-i-) s. n., pl. cuișoáre
cuișoarele
CUIȘOÁRE s. n. pl. Mugurii unui arbust exotic care conțin o substanță aromatică și se întrebuințează ca condiment în bucătărie. Au luat un șip cu vin și l-au fiert... cu cuișoare și cu zăhar. SBIERA, P. 219. – Pronunțat: cu-i-. DOOM
cuișoáre (condiment) (cu-i-) s. n. pl.
cuișoarele
CUIȘÓR, cuișoare, s. n. 1. Diminutiv al lui cui; cuiuț. 2. (La pl.) Condiment alimentar obținut prin uscare din mugurii aromatici florali ai unui arbust exotic. [Pr.: cu-i-] – Cui + suf. -ișor. DOOM
cuișór (cui mic) (cu-i-) s. n., pl. cuișoáre
cuișoarelor
CUIȘOÁRE s. n. pl. Mugurii unui arbust exotic care conțin o substanță aromatică și se întrebuințează ca condiment în bucătărie. Au luat un șip cu vin și l-au fiert... cu cuișoare și cu zăhar. SBIERA, P. 219. – Pronunțat: cu-i-. DOOM
cuișoáre (condiment) (cu-i-) s. n. pl.
cuișoarelor
CUIȘÓR, cuișoare, s. n. 1. Diminutiv al lui cui; cuiuț. 2. (La pl.) Condiment alimentar obținut prin uscare din mugurii aromatici florali ai unui arbust exotic. [Pr.: cu-i-] – Cui + suf. -ișor. DOOM
cuișór (cui mic) (cu-i-) s. n., pl. cuișoáre
cuișor
CUIȘÓR, cuișoare, s. n. 1. Diminutiv al lui cui; cuiuț. 2. (La pl.) Condiment alimentar obținut prin uscare din mugurii aromatici florali ai unui arbust exotic. [Pr.: cu-i-] – Cui + suf. -ișor. DOOM
cuișór (cui mic) (cu-i-) s. n., pl. cuișoáre
cuișoriță
CUIȘÓRIȚĂ, cuișorițe, s. f. Plantă erbacee cu flori alburii sau roșcate și cu fructe capsule (Holosteum umbellatum). [Acc. și: cuișoríță. – Pr.: cu-i-] – Cuișor + suf. -iță. DOOM
!cuișoríță (cu-i-) s. f., g.-d. art. cuișoríței; pl. cuișoríțe
cuișorul
CUIȘÓR, cuișoare, s. n. 1. Diminutiv al lui cui; cuiuț. 2. (La pl.) Condiment alimentar obținut prin uscare din mugurii aromatici florali ai unui arbust exotic. [Pr.: cu-i-] – Cui + suf. -ișor. DOOM
cuișór (cui mic) (cu-i-) s. n., pl. cuișoáre
cuișorului
CUIȘÓR, cuișoare, s. n. 1. Diminutiv al lui cui; cuiuț. 2. (La pl.) Condiment alimentar obținut prin uscare din mugurii aromatici florali ai unui arbust exotic. [Pr.: cu-i-] – Cui + suf. -ișor. DOOM
cuișór (cui mic) (cu-i-) s. n., pl. cuișoáre
cujba
CÚJBĂ, cujbe, s. f. 1. Bucată de lemn bifurcată la capăt, care se fixează în pământ sau într-un zid și de care se leagă sau se atârnă, cu un lanț, ceaunul deasupra focului. 2. (Reg.) Nuia bine răsucită și pârlită în foc, întrebuințată în loc de frânghie. – Din sb. gužba. DOOM
cújbă s. f., g.-d. art. cújbei; pl. cújbe
cujbe
CÚJBĂ, cujbe, s. f. 1. Bucată de lemn bifurcată la capăt, care se fixează în pământ sau într-un zid și de care se leagă sau se atârnă, cu un lanț, ceaunul deasupra focului. 2. (Reg.) Nuia bine răsucită și pârlită în foc, întrebuințată în loc de frânghie. – Din sb. gužba. DOOM
cújbă s. f., g.-d. art. cújbei; pl. cújbe
cujbeală
cujbeală, cujbeli s. f. (intl.) 1. furt. 2. bătaie.
cujbei
CÚJBĂ, cujbe, s. f. 1. Bucată de lemn bifurcată la capăt, care se fixează în pământ sau într-un zid și de care se leagă sau se atârnă, cu un lanț, ceaunul deasupra focului. 2. (Reg.) Nuia bine răsucită și pârlită în foc, întrebuințată în loc de frânghie. – Din sb. gužba. DOOM
cújbă s. f., g.-d. art. cújbei; pl. cújbe
cujbele
CÚJBĂ, cujbe, s. f. 1. Bucată de lemn bifurcată la capăt, care se fixează în pământ sau într-un zid și de care se leagă sau se atârnă, cu un lanț, ceaunul deasupra focului. 2. (Reg.) Nuia bine răsucită și pârlită în foc, întrebuințată în loc de frânghie. – Din sb. gužba. DOOM
cújbă s. f., g.-d. art. cújbei; pl. cújbe
cujbelor
CÚJBĂ, cujbe, s. f. 1. Bucată de lemn bifurcată la capăt, care se fixează în pământ sau într-un zid și de care se leagă sau se atârnă, cu un lanț, ceaunul deasupra focului. 2. (Reg.) Nuia bine răsucită și pârlită în foc, întrebuințată în loc de frânghie. – Din sb. gužba. DOOM
cújbă s. f., g.-d. art. cújbei; pl. cújbe
cujbi
cujbi, cujbesc v. t. (intl.) 1. a fura. 2. a bate.
cujbire
cujbi, cujbesc v. t. (intl.) 1. a fura. 2. a bate.
cujbit
cujbit, -ă, cujbiți, -te adj. (int.) 1. furat. 2. bătut.
cujdă
cújdă (-de), s. f. – (Trans.) Arnică (Arnica montana). Sl., cf. sb. kuždrav „încrețire”.
cujeică
cujéică (cujéici), s. f. – Furcă de tors. Sl. kyžilĭ, prin intermediul rut. kyželĭca (Drăganu, Dacor., I, 294). Sec. XVII, Mold. și Trans.
cula
culá (-léz, -át), vb. – A nimici, a distruge, a scoate din luptă (un adversar, în afaceri). Fr. couler. – Der. culaj, s. n. (pierdere), din fr. coulage; culant, adj., din fr. coulant; culanță, s. f. (rapiditate, eficiență, spontaneitate în afaceri), der. intern. Sînt galicisme. Aceleiași rădăcini îi aparține culisă, s. f., din fr. coulisse.
cula
CÚLĂ, cule, s. f. 1. (În arhitectura medievală) Turn de apărare. 2. Locuință boierească fortificată, cu mai multe caturi, răspândită în sec. XVIII în Oltenia. ♦ Turn boltit în palatul domnesc, în care se păstra vistieria; p. ext. vistierie, tezaur. 3. (Înv.) Beci boltit; subterană. – Din tc. kula. Cf. bg., sb. kula. DOOM
cúlă s. f., g.-d. art. cúlei; pl. cúle
culac
CULÁC, culaci, s. m. Chiabur. – Din rus. kulak. DOOM
culác s. m., pl. culáci
culaci
CULÁC, culaci, s. m. Chiabur. – Din rus. kulak. DOOM
culác s. m., pl. culáci
culacii
CULÁC, culaci, s. m. Chiabur. – Din rus. kulak. DOOM
culác s. m., pl. culáci
culacilor
CULÁC, culaci, s. m. Chiabur. – Din rus. kulak. DOOM
culác s. m., pl. culáci
culacul
CULÁC, culaci, s. m. Chiabur. – Din rus. kulak. DOOM
culác s. m., pl. culáci
culacului
CULÁC, culaci, s. m. Chiabur. – Din rus. kulak. DOOM
culác s. m., pl. culáci
culant
CULÁNT, -Ă, culanți, -te, adj. Cu care te poți înțelege ușor, care dovedește amabilitate, dărnicie; amabil, generos, mărinimos, darnic. ♦ (Înv.; despre stil) Curgător. – Din fr. coulant. DOOM
culánt adj. m., pl. culánți; f. culántă, pl. culánte
culanta
CULÁNT, -Ă, culanți, -te, adj. Cu care te poți înțelege ușor, care dovedește amabilitate, dărnicie; amabil, generos, mărinimos, darnic. ♦ (Înv.; despre stil) Curgător. – Din fr. coulant. DOOM
culánt adj. m., pl. culánți; f. culántă, pl. culánte
culante
CULÁNT, -Ă, culanți, -te, adj. Cu care te poți înțelege ușor, care dovedește amabilitate, dărnicie; amabil, generos, mărinimos, darnic. ♦ (Înv.; despre stil) Curgător. – Din fr. coulant. DOOM
culánt adj. m., pl. culánți; f. culántă, pl. culánte
culantei
CULÁNT, -Ă, culanți, -te, adj. Cu care te poți înțelege ușor, care dovedește amabilitate, dărnicie; amabil, generos, mărinimos, darnic. ♦ (Înv.; despre stil) Curgător. – Din fr. coulant. DOOM
culánt adj. m., pl. culánți; f. culántă, pl. culánte
culantele
CULÁNT, -Ă, culanți, -te, adj. Cu care te poți înțelege ușor, care dovedește amabilitate, dărnicie; amabil, generos, mărinimos, darnic. ♦ (Înv.; despre stil) Curgător. – Din fr. coulant. DOOM
culánt adj. m., pl. culánți; f. culántă, pl. culánte
culantelor
CULÁNT, -Ă, culanți, -te, adj. Cu care te poți înțelege ușor, care dovedește amabilitate, dărnicie; amabil, generos, mărinimos, darnic. ♦ (Înv.; despre stil) Curgător. – Din fr. coulant. DOOM
culánt adj. m., pl. culánți; f. culántă, pl. culánte
culantul
CULÁNT, -Ă, culanți, -te, adj. Cu care te poți înțelege ușor, care dovedește amabilitate, dărnicie; amabil, generos, mărinimos, darnic. ♦ (Înv.; despre stil) Curgător. – Din fr. coulant. DOOM
culánt adj. m., pl. culánți; f. culántă, pl. culánte
culantului
CULÁNT, -Ă, culanți, -te, adj. Cu care te poți înțelege ușor, care dovedește amabilitate, dărnicie; amabil, generos, mărinimos, darnic. ♦ (Înv.; despre stil) Curgător. – Din fr. coulant. DOOM
culánt adj. m., pl. culánți; f. culántă, pl. culánte
culanța
CULÁNȚĂ s. f. Însușirea de a fi culant; atitudine, comportare culantă. – Cf. germ. Kulanz.
culanțe
CULÁNȚĂ s. f. Însușirea de a fi culant; atitudine, comportare culantă. – Cf. germ. Kulanz.
culanței
CULÁNȚĂ s. f. Însușirea de a fi culant; atitudine, comportare culantă. – Cf. germ. Kulanz.
culanți
CULÁNT, -Ă, culanți, -te, adj. Cu care te poți înțelege ușor, care dovedește amabilitate, dărnicie; amabil, generos, mărinimos, darnic. ♦ (Înv.; despre stil) Curgător. – Din fr. coulant. DOOM
culánt adj. m., pl. culánți; f. culántă, pl. culánte
culanții
CULÁNT, -Ă, culanți, -te, adj. Cu care te poți înțelege ușor, care dovedește amabilitate, dărnicie; amabil, generos, mărinimos, darnic. ♦ (Înv.; despre stil) Curgător. – Din fr. coulant. DOOM
culánt adj. m., pl. culánți; f. culántă, pl. culánte
culanților
CULÁNT, -Ă, culanți, -te, adj. Cu care te poți înțelege ușor, care dovedește amabilitate, dărnicie; amabil, generos, mărinimos, darnic. ♦ (Înv.; despre stil) Curgător. – Din fr. coulant. DOOM
culánt adj. m., pl. culánți; f. culántă, pl. culánte
culasa
CULÁSĂ s. f. v. chiulasă. DOOM
culásă v. chiulásă
culase
CULÁSĂ s. f. v. chiulasă. DOOM
culásă v. chiulásă
culasei
CULÁSĂ s. f. v. chiulasă. DOOM
culásă v. chiulásă
culasele
CULÁSĂ s. f. v. chiulasă. DOOM
culásă v. chiulásă
culaselor
CULÁSĂ s. f. v. chiulasă. DOOM
culásă v. chiulásă
culastră
CULÁSTRĂ s. f. v. coraslă. DOOM
coráslă s. f., g.-d. art. coráslei
culat
culá (-léz, -át), vb. – A nimici, a distruge, a scoate din luptă (un adversar, în afaceri). Fr. couler. – Der. culaj, s. n. (pierdere), din fr. coulage; culant, adj., din fr. coulant; culanță, s. f. (rapiditate, eficiență, spontaneitate în afaceri), der. intern. Sînt galicisme. Aceleiași rădăcini îi aparține culisă, s. f., din fr. coulisse.
culata
CULÁTĂ, culate, s. f. Partea dinapoi a țevii unei arme de foc, în care se află locașul închizătorului. – Din it. culatta. DOOM
culátă s. f., g.-d. art. culátei; pl. culáte
culate
CULÁTĂ, culate, s. f. Partea dinapoi a țevii unei arme de foc, în care se află locașul închizătorului. – Din it. culatta. DOOM
culátă s. f., g.-d. art. culátei; pl. culáte
culatei
CULÁTĂ, culate, s. f. Partea dinapoi a țevii unei arme de foc, în care se află locașul închizătorului. – Din it. culatta. DOOM
culátă s. f., g.-d. art. culátei; pl. culáte
culatele
CULÁTĂ, culate, s. f. Partea dinapoi a țevii unei arme de foc, în care se află locașul închizătorului. – Din it. culatta. DOOM
culátă s. f., g.-d. art. culátei; pl. culáte
culatelor
CULÁTĂ, culate, s. f. Partea dinapoi a țevii unei arme de foc, în care se află locașul închizătorului. – Din it. culatta. DOOM
culátă s. f., g.-d. art. culátei; pl. culáte
culbec
CUBÉLC s. m. v. culbec. DOOM
culbéc (reg.) s. m., pl. culbéci
culbece
CUBÉLC s. m. v. culbec. DOOM
culbéc (reg.) s. m., pl. culbéci
culbeci
CUBÉLC s. m. v. culbec. DOOM
culbéc (reg.) s. m., pl. culbéci
culbecii
CUBÉLC s. m. v. culbec. DOOM
culbéc (reg.) s. m., pl. culbéci
culbecilor
CUBÉLC s. m. v. culbec. DOOM
culbéc (reg.) s. m., pl. culbéci
culbecul
CUBÉLC s. m. v. culbec. DOOM
culbéc (reg.) s. m., pl. culbéci
culbecule
CUBÉLC s. m. v. culbec. DOOM
culbéc (reg.) s. m., pl. culbéci
culbecului
CUBÉLC s. m. v. culbec. DOOM
culbéc (reg.) s. m., pl. culbéci
culbuta
CULBUTÁ, culbutez, vb. I. Tranz. A descărca vagonetul prin răsturnare cu ajutorul culbutorului. – Din fr. culbuter.
culbutai
CULBUTÁ, culbutez, vb. I. Tranz. A descărca vagonetul prin răsturnare cu ajutorul culbutorului. – Din fr. culbuter.
culbutam
CULBUTÁ, culbutez, vb. I. Tranz. A descărca vagonetul prin răsturnare cu ajutorul culbutorului. – Din fr. culbuter.
culbutare
CULBUTÁ, culbutez, vb. I. Tranz. A descărca vagonetul prin răsturnare cu ajutorul culbutorului. – Din fr. culbuter.
culbutare
CULBUTÁRE s. f. Acțiunea de a culbuta și rezultatul ei. – V. culbuta.
culbutarea
CULBUTÁRE s. f. Acțiunea de a culbuta și rezultatul ei. – V. culbuta.
culbutară
CULBUTÁ, culbutez, vb. I. Tranz. A descărca vagonetul prin răsturnare cu ajutorul culbutorului. – Din fr. culbuter.
culbutarăm
CULBUTÁ, culbutez, vb. I. Tranz. A descărca vagonetul prin răsturnare cu ajutorul culbutorului. – Din fr. culbuter.
culbutarăți
CULBUTÁ, culbutez, vb. I. Tranz. A descărca vagonetul prin răsturnare cu ajutorul culbutorului. – Din fr. culbuter.
culbutase
CULBUTÁ, culbutez, vb. I. Tranz. A descărca vagonetul prin răsturnare cu ajutorul culbutorului. – Din fr. culbuter.
culbutasem
CULBUTÁ, culbutez, vb. I. Tranz. A descărca vagonetul prin răsturnare cu ajutorul culbutorului. – Din fr. culbuter.
culbutaseră
CULBUTÁ, culbutez, vb. I. Tranz. A descărca vagonetul prin răsturnare cu ajutorul culbutorului. – Din fr. culbuter.
culbutaserăm
CULBUTÁ, culbutez, vb. I. Tranz. A descărca vagonetul prin răsturnare cu ajutorul culbutorului. – Din fr. culbuter.
culbutaserăți
CULBUTÁ, culbutez, vb. I. Tranz. A descărca vagonetul prin răsturnare cu ajutorul culbutorului. – Din fr. culbuter.
culbutaseși
CULBUTÁ, culbutez, vb. I. Tranz. A descărca vagonetul prin răsturnare cu ajutorul culbutorului. – Din fr. culbuter.
culbutaseți
CULBUTÁ, culbutez, vb. I. Tranz. A descărca vagonetul prin răsturnare cu ajutorul culbutorului. – Din fr. culbuter.
culbutat
CULBUTÁ, culbutez, vb. I. Tranz. A descărca vagonetul prin răsturnare cu ajutorul culbutorului. – Din fr. culbuter.
culbutat
CULBUTÁT, -Ă, culbutați, -te, adj. (Despre vagonete) Care a fost descărcat cu culbutorul. – V. culbuta.
culbutau
CULBUTÁ, culbutez, vb. I. Tranz. A descărca vagonetul prin răsturnare cu ajutorul culbutorului. – Din fr. culbuter.
culbutași
CULBUTÁ, culbutez, vb. I. Tranz. A descărca vagonetul prin răsturnare cu ajutorul culbutorului. – Din fr. culbuter.
culbutați
CULBUTÁ, culbutez, vb. I. Tranz. A descărca vagonetul prin răsturnare cu ajutorul culbutorului. – Din fr. culbuter.
culbutează
CULBUTÁ, culbutez, vb. I. Tranz. A descărca vagonetul prin răsturnare cu ajutorul culbutorului. – Din fr. culbuter.
culbutez
CULBUTÁ, culbutez, vb. I. Tranz. A descărca vagonetul prin răsturnare cu ajutorul culbutorului. – Din fr. culbuter.
culbuteze
CULBUTÁ, culbutez, vb. I. Tranz. A descărca vagonetul prin răsturnare cu ajutorul culbutorului. – Din fr. culbuter.
culbutezi
CULBUTÁ, culbutez, vb. I. Tranz. A descărca vagonetul prin răsturnare cu ajutorul culbutorului. – Din fr. culbuter.
culbutoare
CULBUTÓR, culbutoare, s. n. 1. Basculator. 2. Element al mecanismului de distribuție, format dintr-o pârghie articulată care transmite mișcarea de la arborele cu came la supapele unui motor cu ardere internă. – Din fr. culbuteur. DOOM
culbutór s. n., pl. culbutoáre
culbutoarele
CULBUTÓR, culbutoare, s. n. 1. Basculator. 2. Element al mecanismului de distribuție, format dintr-o pârghie articulată care transmite mișcarea de la arborele cu came la supapele unui motor cu ardere internă. – Din fr. culbuteur. DOOM
culbutór s. n., pl. culbutoáre
culbutoarelor
CULBUTÓR, culbutoare, s. n. 1. Basculator. 2. Element al mecanismului de distribuție, format dintr-o pârghie articulată care transmite mișcarea de la arborele cu came la supapele unui motor cu ardere internă. – Din fr. culbuteur. DOOM
culbutór s. n., pl. culbutoáre
culbutor
CULBUTÓR, culbutoare, s. n. 1. Basculator. 2. Element al mecanismului de distribuție, format dintr-o pârghie articulată care transmite mișcarea de la arborele cu came la supapele unui motor cu ardere internă. – Din fr. culbuteur. DOOM
culbutór s. n., pl. culbutoáre
culbutorul
CULBUTÓR, culbutoare, s. n. 1. Basculator. 2. Element al mecanismului de distribuție, format dintr-o pârghie articulată care transmite mișcarea de la arborele cu came la supapele unui motor cu ardere internă. – Din fr. culbuteur. DOOM
culbutór s. n., pl. culbutoáre
culbutorului
CULBUTÓR, culbutoare, s. n. 1. Basculator. 2. Element al mecanismului de distribuție, format dintr-o pârghie articulată care transmite mișcarea de la arborele cu came la supapele unui motor cu ardere internă. – Din fr. culbuteur. DOOM
culbutór s. n., pl. culbutoáre
culbutând
CULBUTÁ, culbutez, vb. I. Tranz. A descărca vagonetul prin răsturnare cu ajutorul culbutorului. – Din fr. culbuter.
culbutînd
CULBUTÁ, culbutez, vb. I. Tranz. A descărca vagonetul prin răsturnare cu ajutorul culbutorului. – Din fr. culbuter.
culbutări
CULBUTÁRE s. f. Acțiunea de a culbuta și rezultatul ei. – V. culbuta.
culbutării
CULBUTÁRE s. f. Acțiunea de a culbuta și rezultatul ei. – V. culbuta.
culbutările
CULBUTÁRE s. f. Acțiunea de a culbuta și rezultatul ei. – V. culbuta.
culbutărilor
CULBUTÁRE s. f. Acțiunea de a culbuta și rezultatul ei. – V. culbuta.
culc
CULCÁ, culc, vb. I 1. Refl. și tranz. A (se) întinde, a (se) așeza în poziție orizontală (spre a dormi, a se odihni sau a face să adoarmă sau să se odihnească). ◊ Expr. (Refl.) A se culca pe-o ureche (sau pe urechea aceea) = a) a se lăsa în nădejdea cuiva; b) a aștepta zadarnic să se realizeze o promisiune; c) a nu se sinchisi de nimic, a fi nepăsător. Culcă-te sau poți să te culci pe o (sau pe acea) ureche = ia-ți nădejdea; e în zadar să mai ai vreo speranță. ♦ Refl. recipr. (Fam.) A avea raporturi sexuale cu cineva. ♦ Tranz. A adăposti peste noapte; a găzdui. ♦ A pune pe cineva să se întindă sau a se întinde la pământ cu fața în jos (în cadrul unor exerciții militare). 2. Tranz. A pune, a așeza un obiect, o parte a corpului etc. pe ceva sau pe cineva. 3. Tranz. (În expr.) A culca la pământ = a doborî; a ucide. ♦ Refl. (Despre plante) A se pleca, a se îndoi spre pământ. – Lat. collocare. DOOM
culcá (a ~) vb., ind. prez. 3 cúlcă
culca
CULCÁ, culc, vb. I 1. Refl. și tranz. A (se) întinde, a (se) așeza în poziție orizontală (spre a dormi, a se odihni sau a face să adoarmă sau să se odihnească). ◊ Expr. (Refl.) A se culca pe-o ureche (sau pe urechea aceea) = a) a se lăsa în nădejdea cuiva; b) a aștepta zadarnic să se realizeze o promisiune; c) a nu se sinchisi de nimic, a fi nepăsător. Culcă-te sau poți să te culci pe o (sau pe acea) ureche = ia-ți nădejdea; e în zadar să mai ai vreo speranță. ♦ Refl. recipr. (Fam.) A avea raporturi sexuale cu cineva. ♦ Tranz. A adăposti peste noapte; a găzdui. ♦ A pune pe cineva să se întindă sau a se întinde la pământ cu fața în jos (în cadrul unor exerciții militare). 2. Tranz. A pune, a așeza un obiect, o parte a corpului etc. pe ceva sau pe cineva. 3. Tranz. (În expr.) A culca la pământ = a doborî; a ucide. ♦ Refl. (Despre plante) A se pleca, a se îndoi spre pământ. – Lat. collocare. DOOM
culcá (a ~) vb., ind. prez. 3 cúlcă
culcai
CULCÁ, culc, vb. I 1. Refl. și tranz. A (se) întinde, a (se) așeza în poziție orizontală (spre a dormi, a se odihni sau a face să adoarmă sau să se odihnească). ◊ Expr. (Refl.) A se culca pe-o ureche (sau pe urechea aceea) = a) a se lăsa în nădejdea cuiva; b) a aștepta zadarnic să se realizeze o promisiune; c) a nu se sinchisi de nimic, a fi nepăsător. Culcă-te sau poți să te culci pe o (sau pe acea) ureche = ia-ți nădejdea; e în zadar să mai ai vreo speranță. ♦ Refl. recipr. (Fam.) A avea raporturi sexuale cu cineva. ♦ Tranz. A adăposti peste noapte; a găzdui. ♦ A pune pe cineva să se întindă sau a se întinde la pământ cu fața în jos (în cadrul unor exerciții militare). 2. Tranz. A pune, a așeza un obiect, o parte a corpului etc. pe ceva sau pe cineva. 3. Tranz. (În expr.) A culca la pământ = a doborî; a ucide. ♦ Refl. (Despre plante) A se pleca, a se îndoi spre pământ. – Lat. collocare. DOOM
culcá (a ~) vb., ind. prez. 3 cúlcă
culcam
CULCÁ, culc, vb. I 1. Refl. și tranz. A (se) întinde, a (se) așeza în poziție orizontală (spre a dormi, a se odihni sau a face să adoarmă sau să se odihnească). ◊ Expr. (Refl.) A se culca pe-o ureche (sau pe urechea aceea) = a) a se lăsa în nădejdea cuiva; b) a aștepta zadarnic să se realizeze o promisiune; c) a nu se sinchisi de nimic, a fi nepăsător. Culcă-te sau poți să te culci pe o (sau pe acea) ureche = ia-ți nădejdea; e în zadar să mai ai vreo speranță. ♦ Refl. recipr. (Fam.) A avea raporturi sexuale cu cineva. ♦ Tranz. A adăposti peste noapte; a găzdui. ♦ A pune pe cineva să se întindă sau a se întinde la pământ cu fața în jos (în cadrul unor exerciții militare). 2. Tranz. A pune, a așeza un obiect, o parte a corpului etc. pe ceva sau pe cineva. 3. Tranz. (În expr.) A culca la pământ = a doborî; a ucide. ♦ Refl. (Despre plante) A se pleca, a se îndoi spre pământ. – Lat. collocare. DOOM
culcá (a ~) vb., ind. prez. 3 cúlcă
culcare
CULCÁ, culc, vb. I 1. Refl. și tranz. A (se) întinde, a (se) așeza în poziție orizontală (spre a dormi, a se odihni sau a face să adoarmă sau să se odihnească). ◊ Expr. (Refl.) A se culca pe-o ureche (sau pe urechea aceea) = a) a se lăsa în nădejdea cuiva; b) a aștepta zadarnic să se realizeze o promisiune; c) a nu se sinchisi de nimic, a fi nepăsător. Culcă-te sau poți să te culci pe o (sau pe acea) ureche = ia-ți nădejdea; e în zadar să mai ai vreo speranță. ♦ Refl. recipr. (Fam.) A avea raporturi sexuale cu cineva. ♦ Tranz. A adăposti peste noapte; a găzdui. ♦ A pune pe cineva să se întindă sau a se întinde la pământ cu fața în jos (în cadrul unor exerciții militare). 2. Tranz. A pune, a așeza un obiect, o parte a corpului etc. pe ceva sau pe cineva. 3. Tranz. (În expr.) A culca la pământ = a doborî; a ucide. ♦ Refl. (Despre plante) A se pleca, a se îndoi spre pământ. – Lat. collocare. DOOM
culcá (a ~) vb., ind. prez. 3 cúlcă
culcare
CULCÁRE, culcări, s. f. Acțiunea de a (se) culca; culcat. 1. Așezare în poziție orizontală. ♦ Momentul când cineva se duce (sau este dus) să se culce. 2. (Adesea art., cu valoare de interjecție) Întindere la pământ a soldaților, la un ordin dat. – V. culca. DOOM
culcáre s. f., g.-d. art. culcắrii; pl. culcắri
culcarea
CULCÁRE, culcări, s. f. Acțiunea de a (se) culca; culcat. 1. Așezare în poziție orizontală. ♦ Momentul când cineva se duce (sau este dus) să se culce. 2. (Adesea art., cu valoare de interjecție) Întindere la pământ a soldaților, la un ordin dat. – V. culca. DOOM
culcáre s. f., g.-d. art. culcắrii; pl. culcắri
culcară
CULCÁ, culc, vb. I 1. Refl. și tranz. A (se) întinde, a (se) așeza în poziție orizontală (spre a dormi, a se odihni sau a face să adoarmă sau să se odihnească). ◊ Expr. (Refl.) A se culca pe-o ureche (sau pe urechea aceea) = a) a se lăsa în nădejdea cuiva; b) a aștepta zadarnic să se realizeze o promisiune; c) a nu se sinchisi de nimic, a fi nepăsător. Culcă-te sau poți să te culci pe o (sau pe acea) ureche = ia-ți nădejdea; e în zadar să mai ai vreo speranță. ♦ Refl. recipr. (Fam.) A avea raporturi sexuale cu cineva. ♦ Tranz. A adăposti peste noapte; a găzdui. ♦ A pune pe cineva să se întindă sau a se întinde la pământ cu fața în jos (în cadrul unor exerciții militare). 2. Tranz. A pune, a așeza un obiect, o parte a corpului etc. pe ceva sau pe cineva. 3. Tranz. (În expr.) A culca la pământ = a doborî; a ucide. ♦ Refl. (Despre plante) A se pleca, a se îndoi spre pământ. – Lat. collocare. DOOM
culcá (a ~) vb., ind. prez. 3 cúlcă
culcarăm
CULCÁ, culc, vb. I 1. Refl. și tranz. A (se) întinde, a (se) așeza în poziție orizontală (spre a dormi, a se odihni sau a face să adoarmă sau să se odihnească). ◊ Expr. (Refl.) A se culca pe-o ureche (sau pe urechea aceea) = a) a se lăsa în nădejdea cuiva; b) a aștepta zadarnic să se realizeze o promisiune; c) a nu se sinchisi de nimic, a fi nepăsător. Culcă-te sau poți să te culci pe o (sau pe acea) ureche = ia-ți nădejdea; e în zadar să mai ai vreo speranță. ♦ Refl. recipr. (Fam.) A avea raporturi sexuale cu cineva. ♦ Tranz. A adăposti peste noapte; a găzdui. ♦ A pune pe cineva să se întindă sau a se întinde la pământ cu fața în jos (în cadrul unor exerciții militare). 2. Tranz. A pune, a așeza un obiect, o parte a corpului etc. pe ceva sau pe cineva. 3. Tranz. (În expr.) A culca la pământ = a doborî; a ucide. ♦ Refl. (Despre plante) A se pleca, a se îndoi spre pământ. – Lat. collocare. DOOM
culcá (a ~) vb., ind. prez. 3 cúlcă
culcarăți
CULCÁ, culc, vb. I 1. Refl. și tranz. A (se) întinde, a (se) așeza în poziție orizontală (spre a dormi, a se odihni sau a face să adoarmă sau să se odihnească). ◊ Expr. (Refl.) A se culca pe-o ureche (sau pe urechea aceea) = a) a se lăsa în nădejdea cuiva; b) a aștepta zadarnic să se realizeze o promisiune; c) a nu se sinchisi de nimic, a fi nepăsător. Culcă-te sau poți să te culci pe o (sau pe acea) ureche = ia-ți nădejdea; e în zadar să mai ai vreo speranță. ♦ Refl. recipr. (Fam.) A avea raporturi sexuale cu cineva. ♦ Tranz. A adăposti peste noapte; a găzdui. ♦ A pune pe cineva să se întindă sau a se întinde la pământ cu fața în jos (în cadrul unor exerciții militare). 2. Tranz. A pune, a așeza un obiect, o parte a corpului etc. pe ceva sau pe cineva. 3. Tranz. (În expr.) A culca la pământ = a doborî; a ucide. ♦ Refl. (Despre plante) A se pleca, a se îndoi spre pământ. – Lat. collocare. DOOM
culcá (a ~) vb., ind. prez. 3 cúlcă
culcase
CULCÁ, culc, vb. I 1. Refl. și tranz. A (se) întinde, a (se) așeza în poziție orizontală (spre a dormi, a se odihni sau a face să adoarmă sau să se odihnească). ◊ Expr. (Refl.) A se culca pe-o ureche (sau pe urechea aceea) = a) a se lăsa în nădejdea cuiva; b) a aștepta zadarnic să se realizeze o promisiune; c) a nu se sinchisi de nimic, a fi nepăsător. Culcă-te sau poți să te culci pe o (sau pe acea) ureche = ia-ți nădejdea; e în zadar să mai ai vreo speranță. ♦ Refl. recipr. (Fam.) A avea raporturi sexuale cu cineva. ♦ Tranz. A adăposti peste noapte; a găzdui. ♦ A pune pe cineva să se întindă sau a se întinde la pământ cu fața în jos (în cadrul unor exerciții militare). 2. Tranz. A pune, a așeza un obiect, o parte a corpului etc. pe ceva sau pe cineva. 3. Tranz. (În expr.) A culca la pământ = a doborî; a ucide. ♦ Refl. (Despre plante) A se pleca, a se îndoi spre pământ. – Lat. collocare. DOOM
culcá (a ~) vb., ind. prez. 3 cúlcă
culcasem
CULCÁ, culc, vb. I 1. Refl. și tranz. A (se) întinde, a (se) așeza în poziție orizontală (spre a dormi, a se odihni sau a face să adoarmă sau să se odihnească). ◊ Expr. (Refl.) A se culca pe-o ureche (sau pe urechea aceea) = a) a se lăsa în nădejdea cuiva; b) a aștepta zadarnic să se realizeze o promisiune; c) a nu se sinchisi de nimic, a fi nepăsător. Culcă-te sau poți să te culci pe o (sau pe acea) ureche = ia-ți nădejdea; e în zadar să mai ai vreo speranță. ♦ Refl. recipr. (Fam.) A avea raporturi sexuale cu cineva. ♦ Tranz. A adăposti peste noapte; a găzdui. ♦ A pune pe cineva să se întindă sau a se întinde la pământ cu fața în jos (în cadrul unor exerciții militare). 2. Tranz. A pune, a așeza un obiect, o parte a corpului etc. pe ceva sau pe cineva. 3. Tranz. (În expr.) A culca la pământ = a doborî; a ucide. ♦ Refl. (Despre plante) A se pleca, a se îndoi spre pământ. – Lat. collocare. DOOM
culcá (a ~) vb., ind. prez. 3 cúlcă
culcaseră
CULCÁ, culc, vb. I 1. Refl. și tranz. A (se) întinde, a (se) așeza în poziție orizontală (spre a dormi, a se odihni sau a face să adoarmă sau să se odihnească). ◊ Expr. (Refl.) A se culca pe-o ureche (sau pe urechea aceea) = a) a se lăsa în nădejdea cuiva; b) a aștepta zadarnic să se realizeze o promisiune; c) a nu se sinchisi de nimic, a fi nepăsător. Culcă-te sau poți să te culci pe o (sau pe acea) ureche = ia-ți nădejdea; e în zadar să mai ai vreo speranță. ♦ Refl. recipr. (Fam.) A avea raporturi sexuale cu cineva. ♦ Tranz. A adăposti peste noapte; a găzdui. ♦ A pune pe cineva să se întindă sau a se întinde la pământ cu fața în jos (în cadrul unor exerciții militare). 2. Tranz. A pune, a așeza un obiect, o parte a corpului etc. pe ceva sau pe cineva. 3. Tranz. (În expr.) A culca la pământ = a doborî; a ucide. ♦ Refl. (Despre plante) A se pleca, a se îndoi spre pământ. – Lat. collocare. DOOM
culcá (a ~) vb., ind. prez. 3 cúlcă
culcaserăm
CULCÁ, culc, vb. I 1. Refl. și tranz. A (se) întinde, a (se) așeza în poziție orizontală (spre a dormi, a se odihni sau a face să adoarmă sau să se odihnească). ◊ Expr. (Refl.) A se culca pe-o ureche (sau pe urechea aceea) = a) a se lăsa în nădejdea cuiva; b) a aștepta zadarnic să se realizeze o promisiune; c) a nu se sinchisi de nimic, a fi nepăsător. Culcă-te sau poți să te culci pe o (sau pe acea) ureche = ia-ți nădejdea; e în zadar să mai ai vreo speranță. ♦ Refl. recipr. (Fam.) A avea raporturi sexuale cu cineva. ♦ Tranz. A adăposti peste noapte; a găzdui. ♦ A pune pe cineva să se întindă sau a se întinde la pământ cu fața în jos (în cadrul unor exerciții militare). 2. Tranz. A pune, a așeza un obiect, o parte a corpului etc. pe ceva sau pe cineva. 3. Tranz. (În expr.) A culca la pământ = a doborî; a ucide. ♦ Refl. (Despre plante) A se pleca, a se îndoi spre pământ. – Lat. collocare. DOOM
culcá (a ~) vb., ind. prez. 3 cúlcă
culcaserăți
CULCÁ, culc, vb. I 1. Refl. și tranz. A (se) întinde, a (se) așeza în poziție orizontală (spre a dormi, a se odihni sau a face să adoarmă sau să se odihnească). ◊ Expr. (Refl.) A se culca pe-o ureche (sau pe urechea aceea) = a) a se lăsa în nădejdea cuiva; b) a aștepta zadarnic să se realizeze o promisiune; c) a nu se sinchisi de nimic, a fi nepăsător. Culcă-te sau poți să te culci pe o (sau pe acea) ureche = ia-ți nădejdea; e în zadar să mai ai vreo speranță. ♦ Refl. recipr. (Fam.) A avea raporturi sexuale cu cineva. ♦ Tranz. A adăposti peste noapte; a găzdui. ♦ A pune pe cineva să se întindă sau a se întinde la pământ cu fața în jos (în cadrul unor exerciții militare). 2. Tranz. A pune, a așeza un obiect, o parte a corpului etc. pe ceva sau pe cineva. 3. Tranz. (În expr.) A culca la pământ = a doborî; a ucide. ♦ Refl. (Despre plante) A se pleca, a se îndoi spre pământ. – Lat. collocare. DOOM
culcá (a ~) vb., ind. prez. 3 cúlcă
culcaseși
CULCÁ, culc, vb. I 1. Refl. și tranz. A (se) întinde, a (se) așeza în poziție orizontală (spre a dormi, a se odihni sau a face să adoarmă sau să se odihnească). ◊ Expr. (Refl.) A se culca pe-o ureche (sau pe urechea aceea) = a) a se lăsa în nădejdea cuiva; b) a aștepta zadarnic să se realizeze o promisiune; c) a nu se sinchisi de nimic, a fi nepăsător. Culcă-te sau poți să te culci pe o (sau pe acea) ureche = ia-ți nădejdea; e în zadar să mai ai vreo speranță. ♦ Refl. recipr. (Fam.) A avea raporturi sexuale cu cineva. ♦ Tranz. A adăposti peste noapte; a găzdui. ♦ A pune pe cineva să se întindă sau a se întinde la pământ cu fața în jos (în cadrul unor exerciții militare). 2. Tranz. A pune, a așeza un obiect, o parte a corpului etc. pe ceva sau pe cineva. 3. Tranz. (În expr.) A culca la pământ = a doborî; a ucide. ♦ Refl. (Despre plante) A se pleca, a se îndoi spre pământ. – Lat. collocare. DOOM
culcá (a ~) vb., ind. prez. 3 cúlcă
culcaseți
CULCÁ, culc, vb. I 1. Refl. și tranz. A (se) întinde, a (se) așeza în poziție orizontală (spre a dormi, a se odihni sau a face să adoarmă sau să se odihnească). ◊ Expr. (Refl.) A se culca pe-o ureche (sau pe urechea aceea) = a) a se lăsa în nădejdea cuiva; b) a aștepta zadarnic să se realizeze o promisiune; c) a nu se sinchisi de nimic, a fi nepăsător. Culcă-te sau poți să te culci pe o (sau pe acea) ureche = ia-ți nădejdea; e în zadar să mai ai vreo speranță. ♦ Refl. recipr. (Fam.) A avea raporturi sexuale cu cineva. ♦ Tranz. A adăposti peste noapte; a găzdui. ♦ A pune pe cineva să se întindă sau a se întinde la pământ cu fața în jos (în cadrul unor exerciții militare). 2. Tranz. A pune, a așeza un obiect, o parte a corpului etc. pe ceva sau pe cineva. 3. Tranz. (În expr.) A culca la pământ = a doborî; a ucide. ♦ Refl. (Despre plante) A se pleca, a se îndoi spre pământ. – Lat. collocare. DOOM
culcá (a ~) vb., ind. prez. 3 cúlcă
culcat
CULCÁ, culc, vb. I 1. Refl. și tranz. A (se) întinde, a (se) așeza în poziție orizontală (spre a dormi, a se odihni sau a face să adoarmă sau să se odihnească). ◊ Expr. (Refl.) A se culca pe-o ureche (sau pe urechea aceea) = a) a se lăsa în nădejdea cuiva; b) a aștepta zadarnic să se realizeze o promisiune; c) a nu se sinchisi de nimic, a fi nepăsător. Culcă-te sau poți să te culci pe o (sau pe acea) ureche = ia-ți nădejdea; e în zadar să mai ai vreo speranță. ♦ Refl. recipr. (Fam.) A avea raporturi sexuale cu cineva. ♦ Tranz. A adăposti peste noapte; a găzdui. ♦ A pune pe cineva să se întindă sau a se întinde la pământ cu fața în jos (în cadrul unor exerciții militare). 2. Tranz. A pune, a așeza un obiect, o parte a corpului etc. pe ceva sau pe cineva. 3. Tranz. (În expr.) A culca la pământ = a doborî; a ucide. ♦ Refl. (Despre plante) A se pleca, a se îndoi spre pământ. – Lat. collocare. DOOM
culcá (a ~) vb., ind. prez. 3 cúlcă
culcat
CULCÁT2, -Ă, culcați, -te, adj. Așezat în poziție orizontală. – V. culca.
culcat
CULCÁT1 s. n. Culcare. – V. culca. DOOM
culcát s. n.
culcata
CULCÁT2, -Ă, culcați, -te, adj. Așezat în poziție orizontală. – V. culca.
culcate
CULCÁT2, -Ă, culcați, -te, adj. Așezat în poziție orizontală. – V. culca.
culcatei
CULCÁT2, -Ă, culcați, -te, adj. Așezat în poziție orizontală. – V. culca.
culcatele
CULCÁT2, -Ă, culcați, -te, adj. Așezat în poziție orizontală. – V. culca.
culcatelor
CULCÁT2, -Ă, culcați, -te, adj. Așezat în poziție orizontală. – V. culca.
culcatul
CULCÁT2, -Ă, culcați, -te, adj. Așezat în poziție orizontală. – V. culca.
culcatului
CULCÁT2, -Ă, culcați, -te, adj. Așezat în poziție orizontală. – V. culca.
culcau
CULCÁ, culc, vb. I 1. Refl. și tranz. A (se) întinde, a (se) așeza în poziție orizontală (spre a dormi, a se odihni sau a face să adoarmă sau să se odihnească). ◊ Expr. (Refl.) A se culca pe-o ureche (sau pe urechea aceea) = a) a se lăsa în nădejdea cuiva; b) a aștepta zadarnic să se realizeze o promisiune; c) a nu se sinchisi de nimic, a fi nepăsător. Culcă-te sau poți să te culci pe o (sau pe acea) ureche = ia-ți nădejdea; e în zadar să mai ai vreo speranță. ♦ Refl. recipr. (Fam.) A avea raporturi sexuale cu cineva. ♦ Tranz. A adăposti peste noapte; a găzdui. ♦ A pune pe cineva să se întindă sau a se întinde la pământ cu fața în jos (în cadrul unor exerciții militare). 2. Tranz. A pune, a așeza un obiect, o parte a corpului etc. pe ceva sau pe cineva. 3. Tranz. (În expr.) A culca la pământ = a doborî; a ucide. ♦ Refl. (Despre plante) A se pleca, a se îndoi spre pământ. – Lat. collocare. DOOM
culcá (a ~) vb., ind. prez. 3 cúlcă
culcași
CULCÁ, culc, vb. I 1. Refl. și tranz. A (se) întinde, a (se) așeza în poziție orizontală (spre a dormi, a se odihni sau a face să adoarmă sau să se odihnească). ◊ Expr. (Refl.) A se culca pe-o ureche (sau pe urechea aceea) = a) a se lăsa în nădejdea cuiva; b) a aștepta zadarnic să se realizeze o promisiune; c) a nu se sinchisi de nimic, a fi nepăsător. Culcă-te sau poți să te culci pe o (sau pe acea) ureche = ia-ți nădejdea; e în zadar să mai ai vreo speranță. ♦ Refl. recipr. (Fam.) A avea raporturi sexuale cu cineva. ♦ Tranz. A adăposti peste noapte; a găzdui. ♦ A pune pe cineva să se întindă sau a se întinde la pământ cu fața în jos (în cadrul unor exerciții militare). 2. Tranz. A pune, a așeza un obiect, o parte a corpului etc. pe ceva sau pe cineva. 3. Tranz. (În expr.) A culca la pământ = a doborî; a ucide. ♦ Refl. (Despre plante) A se pleca, a se îndoi spre pământ. – Lat. collocare. DOOM
culcá (a ~) vb., ind. prez. 3 cúlcă
culcați
CULCÁ, culc, vb. I 1. Refl. și tranz. A (se) întinde, a (se) așeza în poziție orizontală (spre a dormi, a se odihni sau a face să adoarmă sau să se odihnească). ◊ Expr. (Refl.) A se culca pe-o ureche (sau pe urechea aceea) = a) a se lăsa în nădejdea cuiva; b) a aștepta zadarnic să se realizeze o promisiune; c) a nu se sinchisi de nimic, a fi nepăsător. Culcă-te sau poți să te culci pe o (sau pe acea) ureche = ia-ți nădejdea; e în zadar să mai ai vreo speranță. ♦ Refl. recipr. (Fam.) A avea raporturi sexuale cu cineva. ♦ Tranz. A adăposti peste noapte; a găzdui. ♦ A pune pe cineva să se întindă sau a se întinde la pământ cu fața în jos (în cadrul unor exerciții militare). 2. Tranz. A pune, a așeza un obiect, o parte a corpului etc. pe ceva sau pe cineva. 3. Tranz. (În expr.) A culca la pământ = a doborî; a ucide. ♦ Refl. (Despre plante) A se pleca, a se îndoi spre pământ. – Lat. collocare. DOOM
culcá (a ~) vb., ind. prez. 3 cúlcă
culcați
CULCÁT2, -Ă, culcați, -te, adj. Așezat în poziție orizontală. – V. culca.
culcații
CULCÁT2, -Ă, culcați, -te, adj. Așezat în poziție orizontală. – V. culca.
culcaților
CULCÁT2, -Ă, culcați, -te, adj. Așezat în poziție orizontală. – V. culca.
culce
CULCÁ, culc, vb. I 1. Refl. și tranz. A (se) întinde, a (se) așeza în poziție orizontală (spre a dormi, a se odihni sau a face să adoarmă sau să se odihnească). ◊ Expr. (Refl.) A se culca pe-o ureche (sau pe urechea aceea) = a) a se lăsa în nădejdea cuiva; b) a aștepta zadarnic să se realizeze o promisiune; c) a nu se sinchisi de nimic, a fi nepăsător. Culcă-te sau poți să te culci pe o (sau pe acea) ureche = ia-ți nădejdea; e în zadar să mai ai vreo speranță. ♦ Refl. recipr. (Fam.) A avea raporturi sexuale cu cineva. ♦ Tranz. A adăposti peste noapte; a găzdui. ♦ A pune pe cineva să se întindă sau a se întinde la pământ cu fața în jos (în cadrul unor exerciții militare). 2. Tranz. A pune, a așeza un obiect, o parte a corpului etc. pe ceva sau pe cineva. 3. Tranz. (În expr.) A culca la pământ = a doborî; a ucide. ♦ Refl. (Despre plante) A se pleca, a se îndoi spre pământ. – Lat. collocare. DOOM
culcá (a ~) vb., ind. prez. 3 cúlcă
culci
CULCÁ, culc, vb. I 1. Refl. și tranz. A (se) întinde, a (se) așeza în poziție orizontală (spre a dormi, a se odihni sau a face să adoarmă sau să se odihnească). ◊ Expr. (Refl.) A se culca pe-o ureche (sau pe urechea aceea) = a) a se lăsa în nădejdea cuiva; b) a aștepta zadarnic să se realizeze o promisiune; c) a nu se sinchisi de nimic, a fi nepăsător. Culcă-te sau poți să te culci pe o (sau pe acea) ureche = ia-ți nădejdea; e în zadar să mai ai vreo speranță. ♦ Refl. recipr. (Fam.) A avea raporturi sexuale cu cineva. ♦ Tranz. A adăposti peste noapte; a găzdui. ♦ A pune pe cineva să se întindă sau a se întinde la pământ cu fața în jos (în cadrul unor exerciții militare). 2. Tranz. A pune, a așeza un obiect, o parte a corpului etc. pe ceva sau pe cineva. 3. Tranz. (În expr.) A culca la pământ = a doborî; a ucide. ♦ Refl. (Despre plante) A se pleca, a se îndoi spre pământ. – Lat. collocare. DOOM
culcá (a ~) vb., ind. prez. 3 cúlcă
culcudușă
CORCODÚȘĂ, corcodușe, s. f. Fructul corcodușului, de formă sferică, dulce-acrișor, comestibil. – Din corcoduș. DOOM
corcodúșă s. f., art. corcodúșa, g.-d. art. corcodúșei; pl. corcodúșe
culcuș
CULCÚȘ, culcușuri, s. n. 1. Locul de culcare sau de adăpost al animalelor și al păsărilor. 2. Loc (improvizat) de odihnă sau de dormit pentru oameni. ♦ Adăpost, sălaș pentru oameni; locuință. ♦ Ascunzătoare. 3. (Rar) Strat moale de paie, de frunze etc. pe care se așază lucruri fragile sau alterabile. 4. Strat din baza unei formațiuni geologice. – Culca + suf. -uș. DOOM
culcúș s. n., pl. culcúșuri
culcușul
CULCÚȘ, culcușuri, s. n. 1. Locul de culcare sau de adăpost al animalelor și al păsărilor. 2. Loc (improvizat) de odihnă sau de dormit pentru oameni. ♦ Adăpost, sălaș pentru oameni; locuință. ♦ Ascunzătoare. 3. (Rar) Strat moale de paie, de frunze etc. pe care se așază lucruri fragile sau alterabile. 4. Strat din baza unei formațiuni geologice. – Culca + suf. -uș. DOOM
culcúș s. n., pl. culcúșuri
culcușului
CULCÚȘ, culcușuri, s. n. 1. Locul de culcare sau de adăpost al animalelor și al păsărilor. 2. Loc (improvizat) de odihnă sau de dormit pentru oameni. ♦ Adăpost, sălaș pentru oameni; locuință. ♦ Ascunzătoare. 3. (Rar) Strat moale de paie, de frunze etc. pe care se așază lucruri fragile sau alterabile. 4. Strat din baza unei formațiuni geologice. – Culca + suf. -uș. DOOM
culcúș s. n., pl. culcúșuri
culcușuri
CULCÚȘ, culcușuri, s. n. 1. Locul de culcare sau de adăpost al animalelor și al păsărilor. 2. Loc (improvizat) de odihnă sau de dormit pentru oameni. ♦ Adăpost, sălaș pentru oameni; locuință. ♦ Ascunzătoare. 3. (Rar) Strat moale de paie, de frunze etc. pe care se așază lucruri fragile sau alterabile. 4. Strat din baza unei formațiuni geologice. – Culca + suf. -uș. DOOM
culcúș s. n., pl. culcúșuri
culcușurile
CULCÚȘ, culcușuri, s. n. 1. Locul de culcare sau de adăpost al animalelor și al păsărilor. 2. Loc (improvizat) de odihnă sau de dormit pentru oameni. ♦ Adăpost, sălaș pentru oameni; locuință. ♦ Ascunzătoare. 3. (Rar) Strat moale de paie, de frunze etc. pe care se așază lucruri fragile sau alterabile. 4. Strat din baza unei formațiuni geologice. – Culca + suf. -uș. DOOM
culcúș s. n., pl. culcúșuri
culcușurilor
CULCÚȘ, culcușuri, s. n. 1. Locul de culcare sau de adăpost al animalelor și al păsărilor. 2. Loc (improvizat) de odihnă sau de dormit pentru oameni. ♦ Adăpost, sălaș pentru oameni; locuință. ♦ Ascunzătoare. 3. (Rar) Strat moale de paie, de frunze etc. pe care se așază lucruri fragile sau alterabile. 4. Strat din baza unei formațiuni geologice. – Culca + suf. -uș. DOOM
culcúș s. n., pl. culcúșuri
culcând
CULCÁ, culc, vb. I 1. Refl. și tranz. A (se) întinde, a (se) așeza în poziție orizontală (spre a dormi, a se odihni sau a face să adoarmă sau să se odihnească). ◊ Expr. (Refl.) A se culca pe-o ureche (sau pe urechea aceea) = a) a se lăsa în nădejdea cuiva; b) a aștepta zadarnic să se realizeze o promisiune; c) a nu se sinchisi de nimic, a fi nepăsător. Culcă-te sau poți să te culci pe o (sau pe acea) ureche = ia-ți nădejdea; e în zadar să mai ai vreo speranță. ♦ Refl. recipr. (Fam.) A avea raporturi sexuale cu cineva. ♦ Tranz. A adăposti peste noapte; a găzdui. ♦ A pune pe cineva să se întindă sau a se întinde la pământ cu fața în jos (în cadrul unor exerciții militare). 2. Tranz. A pune, a așeza un obiect, o parte a corpului etc. pe ceva sau pe cineva. 3. Tranz. (În expr.) A culca la pământ = a doborî; a ucide. ♦ Refl. (Despre plante) A se pleca, a se îndoi spre pământ. – Lat. collocare. DOOM
culcá (a ~) vb., ind. prez. 3 cúlcă
culcînd
CULCÁ, culc, vb. I 1. Refl. și tranz. A (se) întinde, a (se) așeza în poziție orizontală (spre a dormi, a se odihni sau a face să adoarmă sau să se odihnească). ◊ Expr. (Refl.) A se culca pe-o ureche (sau pe urechea aceea) = a) a se lăsa în nădejdea cuiva; b) a aștepta zadarnic să se realizeze o promisiune; c) a nu se sinchisi de nimic, a fi nepăsător. Culcă-te sau poți să te culci pe o (sau pe acea) ureche = ia-ți nădejdea; e în zadar să mai ai vreo speranță. ♦ Refl. recipr. (Fam.) A avea raporturi sexuale cu cineva. ♦ Tranz. A adăposti peste noapte; a găzdui. ♦ A pune pe cineva să se întindă sau a se întinde la pământ cu fața în jos (în cadrul unor exerciții militare). 2. Tranz. A pune, a așeza un obiect, o parte a corpului etc. pe ceva sau pe cineva. 3. Tranz. (În expr.) A culca la pământ = a doborî; a ucide. ♦ Refl. (Despre plante) A se pleca, a se îndoi spre pământ. – Lat. collocare. DOOM
culcá (a ~) vb., ind. prez. 3 cúlcă
culcări
CULCÁRE, culcări, s. f. Acțiunea de a (se) culca; culcat. 1. Așezare în poziție orizontală. ♦ Momentul când cineva se duce (sau este dus) să se culce. 2. (Adesea art., cu valoare de interjecție) Întindere la pământ a soldaților, la un ordin dat. – V. culca. DOOM
culcáre s. f., g.-d. art. culcắrii; pl. culcắri
culcării
CULCÁRE, culcări, s. f. Acțiunea de a (se) culca; culcat. 1. Așezare în poziție orizontală. ♦ Momentul când cineva se duce (sau este dus) să se culce. 2. (Adesea art., cu valoare de interjecție) Întindere la pământ a soldaților, la un ordin dat. – V. culca. DOOM
culcáre s. f., g.-d. art. culcắrii; pl. culcắri
culcările
CULCÁRE, culcări, s. f. Acțiunea de a (se) culca; culcat. 1. Așezare în poziție orizontală. ♦ Momentul când cineva se duce (sau este dus) să se culce. 2. (Adesea art., cu valoare de interjecție) Întindere la pământ a soldaților, la un ordin dat. – V. culca. DOOM
culcáre s. f., g.-d. art. culcắrii; pl. culcắri
culcărilor
CULCÁRE, culcări, s. f. Acțiunea de a (se) culca; culcat. 1. Așezare în poziție orizontală. ♦ Momentul când cineva se duce (sau este dus) să se culce. 2. (Adesea art., cu valoare de interjecție) Întindere la pământ a soldaților, la un ordin dat. – V. culca. DOOM
culcáre s. f., g.-d. art. culcắrii; pl. culcắri
culducuță
CORCODÚȘĂ, corcodușe, s. f. Fructul corcodușului, de formă sferică, dulce-acrișor, comestibil. – Din corcoduș. DOOM
corcodúșă s. f., art. corcodúșa, g.-d. art. corcodúșei; pl. corcodúșe
cule
CÚLĂ, cule, s. f. 1. (În arhitectura medievală) Turn de apărare. 2. Locuință boierească fortificată, cu mai multe caturi, răspândită în sec. XVIII în Oltenia. ♦ Turn boltit în palatul domnesc, în care se păstra vistieria; p. ext. vistierie, tezaur. 3. (Înv.) Beci boltit; subterană. – Din tc. kula. Cf. bg., sb. kula. DOOM
cúlă s. f., g.-d. art. cúlei; pl. cúle
culeagă
CULÉGE, culég, vb. III. Tranz. 1. A aduna, a strânge cereale, fructe, flori etc. ◊ Expr. A culege (pe cineva) de pe drumuri = a ajuta pe cineva căzut în mizerie, oferindu-i mijloace de trai și adăpost. ♦ Fig. A dobândi, a obține, a căpăta. A culege aplauze. 2. A ridica, a strânge ceva de pe jos. 3. A aduna laolaltă; a colecționa. ◊ Expr. Alege până culege, se spune despre cineva foarte pretențios, care, tot alegând, rămâne cu partea cea mai proastă. 4. A aduna din casete literele necesare și a le așeza în culegar; a zețui. ◊ Mașină de cules = mașină cu ajutorul căreia se execută operațiile de culegere și de turnat litere (monotip) sau rânduri (linotip). [Perf. s. culesei, part. cules] – Lat. colligere. DOOM
culége (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. culég, 1 pl. culégem, perf. s. 1 sg. culeséi, 1 pl. culéserăm; part. culés
culeasa
CULÉS2, -EÁSĂ, culeși, -se, adj. (Despre plante, fructe, flori etc.) Care este luat, desprins din locul unde crește; recoltat. – V. culege.
culee
CULÉE, culee, s. f. 1. Canal prin care curge metalul din pâlnia de turnare în cavitatea formei. 2. Materialul solidificat în piciorul și în pâlnia de turnare. 3. Infrastructura care se execută la capătul unui pod pentru a prelua sarcinile transmise de suprastructura acestuia și a susține calea de acces pe pod. – Din fr. culée. DOOM
culée s. f., art. culéea, g.-d. art. culéei; pl. culée
culeea
CULÉE, culee, s. f. 1. Canal prin care curge metalul din pâlnia de turnare în cavitatea formei. 2. Materialul solidificat în piciorul și în pâlnia de turnare. 3. Infrastructura care se execută la capătul unui pod pentru a prelua sarcinile transmise de suprastructura acestuia și a susține calea de acces pe pod. – Din fr. culée. DOOM
culée s. f., art. culéea, g.-d. art. culéei; pl. culée
culeei
CULÉE, culee, s. f. 1. Canal prin care curge metalul din pâlnia de turnare în cavitatea formei. 2. Materialul solidificat în piciorul și în pâlnia de turnare. 3. Infrastructura care se execută la capătul unui pod pentru a prelua sarcinile transmise de suprastructura acestuia și a susține calea de acces pe pod. – Din fr. culée. DOOM
culée s. f., art. culéea, g.-d. art. culéei; pl. culée
culeele
CULÉE, culee, s. f. 1. Canal prin care curge metalul din pâlnia de turnare în cavitatea formei. 2. Materialul solidificat în piciorul și în pâlnia de turnare. 3. Infrastructura care se execută la capătul unui pod pentru a prelua sarcinile transmise de suprastructura acestuia și a susține calea de acces pe pod. – Din fr. culée. DOOM
culée s. f., art. culéea, g.-d. art. culéei; pl. culée
culeelor
CULÉE, culee, s. f. 1. Canal prin care curge metalul din pâlnia de turnare în cavitatea formei. 2. Materialul solidificat în piciorul și în pâlnia de turnare. 3. Infrastructura care se execută la capătul unui pod pentru a prelua sarcinile transmise de suprastructura acestuia și a susține calea de acces pe pod. – Din fr. culée. DOOM
culée s. f., art. culéea, g.-d. art. culéei; pl. culée
culeg
CULÉGE, culég, vb. III. Tranz. 1. A aduna, a strânge cereale, fructe, flori etc. ◊ Expr. A culege (pe cineva) de pe drumuri = a ajuta pe cineva căzut în mizerie, oferindu-i mijloace de trai și adăpost. ♦ Fig. A dobândi, a obține, a căpăta. A culege aplauze. 2. A ridica, a strânge ceva de pe jos. 3. A aduna laolaltă; a colecționa. ◊ Expr. Alege până culege, se spune despre cineva foarte pretențios, care, tot alegând, rămâne cu partea cea mai proastă. 4. A aduna din casete literele necesare și a le așeza în culegar; a zețui. ◊ Mașină de cules = mașină cu ajutorul căreia se execută operațiile de culegere și de turnat litere (monotip) sau rânduri (linotip). [Perf. s. culesei, part. cules] – Lat. colligere. DOOM
culége (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. culég, 1 pl. culégem, perf. s. 1 sg. culeséi, 1 pl. culéserăm; part. culés
culegar
CULEGÁR, culegare, s. n. Instrument de metal de forma unei cutii alungite, cu trei pereți, dintre care unul mobil, care servește tipografului să așeze una câte una literele în rânduri egale, formând textul de imprimat; vingalac. – Culege + suf. -ar. DOOM
culegár s. n., pl. culegáre
culegare
CULEGÁR, culegare, s. n. Instrument de metal de forma unei cutii alungite, cu trei pereți, dintre care unul mobil, care servește tipografului să așeze una câte una literele în rânduri egale, formând textul de imprimat; vingalac. – Culege + suf. -ar. DOOM
culegár s. n., pl. culegáre
culegarele
CULEGÁR, culegare, s. n. Instrument de metal de forma unei cutii alungite, cu trei pereți, dintre care unul mobil, care servește tipografului să așeze una câte una literele în rânduri egale, formând textul de imprimat; vingalac. – Culege + suf. -ar. DOOM
culegár s. n., pl. culegáre
culegarelor
CULEGÁR, culegare, s. n. Instrument de metal de forma unei cutii alungite, cu trei pereți, dintre care unul mobil, care servește tipografului să așeze una câte una literele în rânduri egale, formând textul de imprimat; vingalac. – Culege + suf. -ar. DOOM
culegár s. n., pl. culegáre
culegarul
CULEGÁR, culegare, s. n. Instrument de metal de forma unei cutii alungite, cu trei pereți, dintre care unul mobil, care servește tipografului să așeze una câte una literele în rânduri egale, formând textul de imprimat; vingalac. – Culege + suf. -ar. DOOM
culegár s. n., pl. culegáre
culegarului
CULEGÁR, culegare, s. n. Instrument de metal de forma unei cutii alungite, cu trei pereți, dintre care unul mobil, care servește tipografului să așeze una câte una literele în rânduri egale, formând textul de imprimat; vingalac. – Culege + suf. -ar. DOOM
culegár s. n., pl. culegáre
culege
CULÉGE, culég, vb. III. Tranz. 1. A aduna, a strânge cereale, fructe, flori etc. ◊ Expr. A culege (pe cineva) de pe drumuri = a ajuta pe cineva căzut în mizerie, oferindu-i mijloace de trai și adăpost. ♦ Fig. A dobândi, a obține, a căpăta. A culege aplauze. 2. A ridica, a strânge ceva de pe jos. 3. A aduna laolaltă; a colecționa. ◊ Expr. Alege până culege, se spune despre cineva foarte pretențios, care, tot alegând, rămâne cu partea cea mai proastă. 4. A aduna din casete literele necesare și a le așeza în culegar; a zețui. ◊ Mașină de cules = mașină cu ajutorul căreia se execută operațiile de culegere și de turnat litere (monotip) sau rânduri (linotip). [Perf. s. culesei, part. cules] – Lat. colligere. DOOM
culége (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. culég, 1 pl. culégem, perf. s. 1 sg. culeséi, 1 pl. culéserăm; part. culés
culegea
CULÉGE, culég, vb. III. Tranz. 1. A aduna, a strânge cereale, fructe, flori etc. ◊ Expr. A culege (pe cineva) de pe drumuri = a ajuta pe cineva căzut în mizerie, oferindu-i mijloace de trai și adăpost. ♦ Fig. A dobândi, a obține, a căpăta. A culege aplauze. 2. A ridica, a strânge ceva de pe jos. 3. A aduna laolaltă; a colecționa. ◊ Expr. Alege până culege, se spune despre cineva foarte pretențios, care, tot alegând, rămâne cu partea cea mai proastă. 4. A aduna din casete literele necesare și a le așeza în culegar; a zețui. ◊ Mașină de cules = mașină cu ajutorul căreia se execută operațiile de culegere și de turnat litere (monotip) sau rânduri (linotip). [Perf. s. culesei, part. cules] – Lat. colligere. DOOM
culége (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. culég, 1 pl. culégem, perf. s. 1 sg. culeséi, 1 pl. culéserăm; part. culés
culegeai
CULÉGE, culég, vb. III. Tranz. 1. A aduna, a strânge cereale, fructe, flori etc. ◊ Expr. A culege (pe cineva) de pe drumuri = a ajuta pe cineva căzut în mizerie, oferindu-i mijloace de trai și adăpost. ♦ Fig. A dobândi, a obține, a căpăta. A culege aplauze. 2. A ridica, a strânge ceva de pe jos. 3. A aduna laolaltă; a colecționa. ◊ Expr. Alege până culege, se spune despre cineva foarte pretențios, care, tot alegând, rămâne cu partea cea mai proastă. 4. A aduna din casete literele necesare și a le așeza în culegar; a zețui. ◊ Mașină de cules = mașină cu ajutorul căreia se execută operațiile de culegere și de turnat litere (monotip) sau rânduri (linotip). [Perf. s. culesei, part. cules] – Lat. colligere. DOOM
culége (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. culég, 1 pl. culégem, perf. s. 1 sg. culeséi, 1 pl. culéserăm; part. culés
culegeam
CULÉGE, culég, vb. III. Tranz. 1. A aduna, a strânge cereale, fructe, flori etc. ◊ Expr. A culege (pe cineva) de pe drumuri = a ajuta pe cineva căzut în mizerie, oferindu-i mijloace de trai și adăpost. ♦ Fig. A dobândi, a obține, a căpăta. A culege aplauze. 2. A ridica, a strânge ceva de pe jos. 3. A aduna laolaltă; a colecționa. ◊ Expr. Alege până culege, se spune despre cineva foarte pretențios, care, tot alegând, rămâne cu partea cea mai proastă. 4. A aduna din casete literele necesare și a le așeza în culegar; a zețui. ◊ Mașină de cules = mașină cu ajutorul căreia se execută operațiile de culegere și de turnat litere (monotip) sau rânduri (linotip). [Perf. s. culesei, part. cules] – Lat. colligere. DOOM
culége (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. culég, 1 pl. culégem, perf. s. 1 sg. culeséi, 1 pl. culéserăm; part. culés
culegeau
CULÉGE, culég, vb. III. Tranz. 1. A aduna, a strânge cereale, fructe, flori etc. ◊ Expr. A culege (pe cineva) de pe drumuri = a ajuta pe cineva căzut în mizerie, oferindu-i mijloace de trai și adăpost. ♦ Fig. A dobândi, a obține, a căpăta. A culege aplauze. 2. A ridica, a strânge ceva de pe jos. 3. A aduna laolaltă; a colecționa. ◊ Expr. Alege până culege, se spune despre cineva foarte pretențios, care, tot alegând, rămâne cu partea cea mai proastă. 4. A aduna din casete literele necesare și a le așeza în culegar; a zețui. ◊ Mașină de cules = mașină cu ajutorul căreia se execută operațiile de culegere și de turnat litere (monotip) sau rânduri (linotip). [Perf. s. culesei, part. cules] – Lat. colligere. DOOM
culége (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. culég, 1 pl. culégem, perf. s. 1 sg. culeséi, 1 pl. culéserăm; part. culés
culegeați
CULÉGE, culég, vb. III. Tranz. 1. A aduna, a strânge cereale, fructe, flori etc. ◊ Expr. A culege (pe cineva) de pe drumuri = a ajuta pe cineva căzut în mizerie, oferindu-i mijloace de trai și adăpost. ♦ Fig. A dobândi, a obține, a căpăta. A culege aplauze. 2. A ridica, a strânge ceva de pe jos. 3. A aduna laolaltă; a colecționa. ◊ Expr. Alege până culege, se spune despre cineva foarte pretențios, care, tot alegând, rămâne cu partea cea mai proastă. 4. A aduna din casete literele necesare și a le așeza în culegar; a zețui. ◊ Mașină de cules = mașină cu ajutorul căreia se execută operațiile de culegere și de turnat litere (monotip) sau rânduri (linotip). [Perf. s. culesei, part. cules] – Lat. colligere. DOOM
culége (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. culég, 1 pl. culégem, perf. s. 1 sg. culeséi, 1 pl. culéserăm; part. culés
culegem
CULÉGE, culég, vb. III. Tranz. 1. A aduna, a strânge cereale, fructe, flori etc. ◊ Expr. A culege (pe cineva) de pe drumuri = a ajuta pe cineva căzut în mizerie, oferindu-i mijloace de trai și adăpost. ♦ Fig. A dobândi, a obține, a căpăta. A culege aplauze. 2. A ridica, a strânge ceva de pe jos. 3. A aduna laolaltă; a colecționa. ◊ Expr. Alege până culege, se spune despre cineva foarte pretențios, care, tot alegând, rămâne cu partea cea mai proastă. 4. A aduna din casete literele necesare și a le așeza în culegar; a zețui. ◊ Mașină de cules = mașină cu ajutorul căreia se execută operațiile de culegere și de turnat litere (monotip) sau rânduri (linotip). [Perf. s. culesei, part. cules] – Lat. colligere. DOOM
culége (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. culég, 1 pl. culégem, perf. s. 1 sg. culeséi, 1 pl. culéserăm; part. culés
culegere
CULÉGE, culég, vb. III. Tranz. 1. A aduna, a strânge cereale, fructe, flori etc. ◊ Expr. A culege (pe cineva) de pe drumuri = a ajuta pe cineva căzut în mizerie, oferindu-i mijloace de trai și adăpost. ♦ Fig. A dobândi, a obține, a căpăta. A culege aplauze. 2. A ridica, a strânge ceva de pe jos. 3. A aduna laolaltă; a colecționa. ◊ Expr. Alege până culege, se spune despre cineva foarte pretențios, care, tot alegând, rămâne cu partea cea mai proastă. 4. A aduna din casete literele necesare și a le așeza în culegar; a zețui. ◊ Mașină de cules = mașină cu ajutorul căreia se execută operațiile de culegere și de turnat litere (monotip) sau rânduri (linotip). [Perf. s. culesei, part. cules] – Lat. colligere. DOOM
culége (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. culég, 1 pl. culégem, perf. s. 1 sg. culeséi, 1 pl. culéserăm; part. culés
culegere
CULÉGERE, culegeri, s. f. Acțiunea de a culege și rezultatul ei; strângere, adunare; colecție. – V. culege. DOOM
culégere s. f., g.-d. art. culégerii; pl. culégeri
culegerea
CULÉGERE, culegeri, s. f. Acțiunea de a culege și rezultatul ei; strângere, adunare; colecție. – V. culege. DOOM
culégere s. f., g.-d. art. culégerii; pl. culégeri
culegeri
CULÉGERE, culegeri, s. f. Acțiunea de a culege și rezultatul ei; strângere, adunare; colecție. – V. culege. DOOM
culégere s. f., g.-d. art. culégerii; pl. culégeri
culegerii
CULÉGERE, culegeri, s. f. Acțiunea de a culege și rezultatul ei; strângere, adunare; colecție. – V. culege. DOOM
culégere s. f., g.-d. art. culégerii; pl. culégeri
culegerile
CULÉGERE, culegeri, s. f. Acțiunea de a culege și rezultatul ei; strângere, adunare; colecție. – V. culege. DOOM
culégere s. f., g.-d. art. culégerii; pl. culégeri
culegerilor
CULÉGERE, culegeri, s. f. Acțiunea de a culege și rezultatul ei; strângere, adunare; colecție. – V. culege. DOOM
culégere s. f., g.-d. art. culégerii; pl. culégeri
culegeți
CULÉGE, culég, vb. III. Tranz. 1. A aduna, a strânge cereale, fructe, flori etc. ◊ Expr. A culege (pe cineva) de pe drumuri = a ajuta pe cineva căzut în mizerie, oferindu-i mijloace de trai și adăpost. ♦ Fig. A dobândi, a obține, a căpăta. A culege aplauze. 2. A ridica, a strânge ceva de pe jos. 3. A aduna laolaltă; a colecționa. ◊ Expr. Alege până culege, se spune despre cineva foarte pretențios, care, tot alegând, rămâne cu partea cea mai proastă. 4. A aduna din casete literele necesare și a le așeza în culegar; a zețui. ◊ Mașină de cules = mașină cu ajutorul căreia se execută operațiile de culegere și de turnat litere (monotip) sau rânduri (linotip). [Perf. s. culesei, part. cules] – Lat. colligere. DOOM
culége (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. culég, 1 pl. culégem, perf. s. 1 sg. culeséi, 1 pl. culéserăm; part. culés
culegi
CULÉGE, culég, vb. III. Tranz. 1. A aduna, a strânge cereale, fructe, flori etc. ◊ Expr. A culege (pe cineva) de pe drumuri = a ajuta pe cineva căzut în mizerie, oferindu-i mijloace de trai și adăpost. ♦ Fig. A dobândi, a obține, a căpăta. A culege aplauze. 2. A ridica, a strânge ceva de pe jos. 3. A aduna laolaltă; a colecționa. ◊ Expr. Alege până culege, se spune despre cineva foarte pretențios, care, tot alegând, rămâne cu partea cea mai proastă. 4. A aduna din casete literele necesare și a le așeza în culegar; a zețui. ◊ Mașină de cules = mașină cu ajutorul căreia se execută operațiile de culegere și de turnat litere (monotip) sau rânduri (linotip). [Perf. s. culesei, part. cules] – Lat. colligere. DOOM
culége (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. culég, 1 pl. culégem, perf. s. 1 sg. culeséi, 1 pl. culéserăm; part. culés
culegând
CULÉGE, culég, vb. III. Tranz. 1. A aduna, a strânge cereale, fructe, flori etc. ◊ Expr. A culege (pe cineva) de pe drumuri = a ajuta pe cineva căzut în mizerie, oferindu-i mijloace de trai și adăpost. ♦ Fig. A dobândi, a obține, a căpăta. A culege aplauze. 2. A ridica, a strânge ceva de pe jos. 3. A aduna laolaltă; a colecționa. ◊ Expr. Alege până culege, se spune despre cineva foarte pretențios, care, tot alegând, rămâne cu partea cea mai proastă. 4. A aduna din casete literele necesare și a le așeza în culegar; a zețui. ◊ Mașină de cules = mașină cu ajutorul căreia se execută operațiile de culegere și de turnat litere (monotip) sau rânduri (linotip). [Perf. s. culesei, part. cules] – Lat. colligere. DOOM
culége (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. culég, 1 pl. culégem, perf. s. 1 sg. culeséi, 1 pl. culéserăm; part. culés
culegînd
CULÉGE, culég, vb. III. Tranz. 1. A aduna, a strânge cereale, fructe, flori etc. ◊ Expr. A culege (pe cineva) de pe drumuri = a ajuta pe cineva căzut în mizerie, oferindu-i mijloace de trai și adăpost. ♦ Fig. A dobândi, a obține, a căpăta. A culege aplauze. 2. A ridica, a strânge ceva de pe jos. 3. A aduna laolaltă; a colecționa. ◊ Expr. Alege până culege, se spune despre cineva foarte pretențios, care, tot alegând, rămâne cu partea cea mai proastă. 4. A aduna din casete literele necesare și a le așeza în culegar; a zețui. ◊ Mașină de cules = mașină cu ajutorul căreia se execută operațiile de culegere și de turnat litere (monotip) sau rânduri (linotip). [Perf. s. culesei, part. cules] – Lat. colligere. DOOM
culége (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. culég, 1 pl. culégem, perf. s. 1 sg. culeséi, 1 pl. culéserăm; part. culés
culegătoare
CULEGĂTÓR, -OÁRE, culegători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care adună recolta. 2. S. m. și f. (Cu determinări) Colecționar. Culegător de folclor. 3. S. m. Zețar. 4. S. f. Mașină de cules. – Culege + suf. -ător.
culegătoare
CULEGĂTÓR, -OÁRE, culegători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care adună recolta. 2. S. m. și f. (Cu determinări) Colecționar. Culegător de folclor. 3. S. m. Zețar. 4. S. f. Mașină de cules. – Culege + suf. -ător. DOOM
culegătoáre s. f., g.-d. art. culegătoárei; pl. culegătoáre
culegător
CULEGĂTÓR, -OÁRE, culegători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care adună recolta. 2. S. m. și f. (Cu determinări) Colecționar. Culegător de folclor. 3. S. m. Zețar. 4. S. f. Mașină de cules. – Culege + suf. -ător. DOOM
culegătór s. m., pl. culegătóri
culegătore
CULEGĂTÓR, -OÁRE, culegători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care adună recolta. 2. S. m. și f. (Cu determinări) Colecționar. Culegător de folclor. 3. S. m. Zețar. 4. S. f. Mașină de cules. – Culege + suf. -ător. DOOM
culegătór s. m., pl. culegătóri
culegători
CULEGĂTÓR, -OÁRE, culegători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care adună recolta. 2. S. m. și f. (Cu determinări) Colecționar. Culegător de folclor. 3. S. m. Zețar. 4. S. f. Mașină de cules. – Culege + suf. -ător. DOOM
culegătór s. m., pl. culegătóri
culegătoria
CULEGĂTORÍE, culegătorii, s. f. Atelier într-o întreprindere poligrafică în care se efectuează operațiile de culegere a textelor; zețărie. – Culegător + suf. -ie. DOOM
culegătoríe s. f., art. culegătoría, g.-d. art. culegătoríei; pl. culegătoríi, art. culegătoríile
culegătorie
CULEGĂTORÍE, culegătorii, s. f. Atelier într-o întreprindere poligrafică în care se efectuează operațiile de culegere a textelor; zețărie. – Culegător + suf. -ie. DOOM
culegătoríe s. f., art. culegătoría, g.-d. art. culegătoríei; pl. culegătoríi, art. culegătoríile
culegătoriei
CULEGĂTORÍE, culegătorii, s. f. Atelier într-o întreprindere poligrafică în care se efectuează operațiile de culegere a textelor; zețărie. – Culegător + suf. -ie. DOOM
culegătoríe s. f., art. culegătoría, g.-d. art. culegătoríei; pl. culegătoríi, art. culegătoríile
culegătorii
CULEGĂTÓR, -OÁRE, culegători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care adună recolta. 2. S. m. și f. (Cu determinări) Colecționar. Culegător de folclor. 3. S. m. Zețar. 4. S. f. Mașină de cules. – Culege + suf. -ător. DOOM
culegătór s. m., pl. culegătóri
culegătorii
CULEGĂTORÍE, culegătorii, s. f. Atelier într-o întreprindere poligrafică în care se efectuează operațiile de culegere a textelor; zețărie. – Culegător + suf. -ie. DOOM
culegătoríe s. f., art. culegătoría, g.-d. art. culegătoríei; pl. culegătoríi, art. culegătoríile
culegătoriile
CULEGĂTORÍE, culegătorii, s. f. Atelier într-o întreprindere poligrafică în care se efectuează operațiile de culegere a textelor; zețărie. – Culegător + suf. -ie. DOOM
culegătoríe s. f., art. culegătoría, g.-d. art. culegătoríei; pl. culegătoríi, art. culegătoríile
culegătoriilor
CULEGĂTORÍE, culegătorii, s. f. Atelier într-o întreprindere poligrafică în care se efectuează operațiile de culegere a textelor; zețărie. – Culegător + suf. -ie. DOOM
culegătoríe s. f., art. culegătoría, g.-d. art. culegătoríei; pl. culegătoríi, art. culegătoríile
culegătorilor
CULEGĂTÓR, -OÁRE, culegători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care adună recolta. 2. S. m. și f. (Cu determinări) Colecționar. Culegător de folclor. 3. S. m. Zețar. 4. S. f. Mașină de cules. – Culege + suf. -ător. DOOM
culegătór s. m., pl. culegătóri
culegătorul
CULEGĂTÓR, -OÁRE, culegători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care adună recolta. 2. S. m. și f. (Cu determinări) Colecționar. Culegător de folclor. 3. S. m. Zețar. 4. S. f. Mașină de cules. – Culege + suf. -ător. DOOM
culegătór s. m., pl. culegătóri
culegătorule
CULEGĂTÓR, -OÁRE, culegători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care adună recolta. 2. S. m. și f. (Cu determinări) Colecționar. Culegător de folclor. 3. S. m. Zețar. 4. S. f. Mașină de cules. – Culege + suf. -ător. DOOM
culegătór s. m., pl. culegătóri
culegătorului
CULEGĂTÓR, -OÁRE, culegători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care adună recolta. 2. S. m. și f. (Cu determinări) Colecționar. Culegător de folclor. 3. S. m. Zețar. 4. S. f. Mașină de cules. – Culege + suf. -ător. DOOM
culegătór s. m., pl. culegătóri
culei
CÚLĂ, cule, s. f. 1. (În arhitectura medievală) Turn de apărare. 2. Locuință boierească fortificată, cu mai multe caturi, răspândită în sec. XVIII în Oltenia. ♦ Turn boltit în palatul domnesc, în care se păstra vistieria; p. ext. vistierie, tezaur. 3. (Înv.) Beci boltit; subterană. – Din tc. kula. Cf. bg., sb. kula. DOOM
cúlă s. f., g.-d. art. cúlei; pl. cúle
culele
CÚLĂ, cule, s. f. 1. (În arhitectura medievală) Turn de apărare. 2. Locuință boierească fortificată, cu mai multe caturi, răspândită în sec. XVIII în Oltenia. ♦ Turn boltit în palatul domnesc, în care se păstra vistieria; p. ext. vistierie, tezaur. 3. (Înv.) Beci boltit; subterană. – Din tc. kula. Cf. bg., sb. kula. DOOM
cúlă s. f., g.-d. art. cúlei; pl. cúle
culelor
CÚLĂ, cule, s. f. 1. (În arhitectura medievală) Turn de apărare. 2. Locuință boierească fortificată, cu mai multe caturi, răspândită în sec. XVIII în Oltenia. ♦ Turn boltit în palatul domnesc, în care se păstra vistieria; p. ext. vistierie, tezaur. 3. (Înv.) Beci boltit; subterană. – Din tc. kula. Cf. bg., sb. kula. DOOM
cúlă s. f., g.-d. art. cúlei; pl. cúle
cules
CULÉGE, culég, vb. III. Tranz. 1. A aduna, a strânge cereale, fructe, flori etc. ◊ Expr. A culege (pe cineva) de pe drumuri = a ajuta pe cineva căzut în mizerie, oferindu-i mijloace de trai și adăpost. ♦ Fig. A dobândi, a obține, a căpăta. A culege aplauze. 2. A ridica, a strânge ceva de pe jos. 3. A aduna laolaltă; a colecționa. ◊ Expr. Alege până culege, se spune despre cineva foarte pretențios, care, tot alegând, rămâne cu partea cea mai proastă. 4. A aduna din casete literele necesare și a le așeza în culegar; a zețui. ◊ Mașină de cules = mașină cu ajutorul căreia se execută operațiile de culegere și de turnat litere (monotip) sau rânduri (linotip). [Perf. s. culesei, part. cules] – Lat. colligere. DOOM
culége (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. culég, 1 pl. culégem, perf. s. 1 sg. culeséi, 1 pl. culéserăm; part. culés
cules
CULÉS2, -EÁSĂ, culeși, -se, adj. (Despre plante, fructe, flori etc.) Care este luat, desprins din locul unde crește; recoltat. – V. culege.
cules
CULÉS1, culesuri, s. n. 1. Strângere a cerealelor, a fructelor etc.; recoltare. ◊ Timpul când se strânge recolta. 2. Operație de pregătire a unei forme de tipar înalt în vederea imprimării. – V. culege. DOOM
culés s. n., pl. culésuri
culese
CULÉGE, culég, vb. III. Tranz. 1. A aduna, a strânge cereale, fructe, flori etc. ◊ Expr. A culege (pe cineva) de pe drumuri = a ajuta pe cineva căzut în mizerie, oferindu-i mijloace de trai și adăpost. ♦ Fig. A dobândi, a obține, a căpăta. A culege aplauze. 2. A ridica, a strânge ceva de pe jos. 3. A aduna laolaltă; a colecționa. ◊ Expr. Alege până culege, se spune despre cineva foarte pretențios, care, tot alegând, rămâne cu partea cea mai proastă. 4. A aduna din casete literele necesare și a le așeza în culegar; a zețui. ◊ Mașină de cules = mașină cu ajutorul căreia se execută operațiile de culegere și de turnat litere (monotip) sau rânduri (linotip). [Perf. s. culesei, part. cules] – Lat. colligere. DOOM
culége (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. culég, 1 pl. culégem, perf. s. 1 sg. culeséi, 1 pl. culéserăm; part. culés
culese
CULÉS2, -EÁSĂ, culeși, -se, adj. (Despre plante, fructe, flori etc.) Care este luat, desprins din locul unde crește; recoltat. – V. culege.
culesei
CULÉGE, culég, vb. III. Tranz. 1. A aduna, a strânge cereale, fructe, flori etc. ◊ Expr. A culege (pe cineva) de pe drumuri = a ajuta pe cineva căzut în mizerie, oferindu-i mijloace de trai și adăpost. ♦ Fig. A dobândi, a obține, a căpăta. A culege aplauze. 2. A ridica, a strânge ceva de pe jos. 3. A aduna laolaltă; a colecționa. ◊ Expr. Alege până culege, se spune despre cineva foarte pretențios, care, tot alegând, rămâne cu partea cea mai proastă. 4. A aduna din casete literele necesare și a le așeza în culegar; a zețui. ◊ Mașină de cules = mașină cu ajutorul căreia se execută operațiile de culegere și de turnat litere (monotip) sau rânduri (linotip). [Perf. s. culesei, part. cules] – Lat. colligere. DOOM
culége (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. culég, 1 pl. culégem, perf. s. 1 sg. culeséi, 1 pl. culéserăm; part. culés
culesei
CULÉS2, -EÁSĂ, culeși, -se, adj. (Despre plante, fructe, flori etc.) Care este luat, desprins din locul unde crește; recoltat. – V. culege.
culesele
CULÉS2, -EÁSĂ, culeși, -se, adj. (Despre plante, fructe, flori etc.) Care este luat, desprins din locul unde crește; recoltat. – V. culege.
culeselor
CULÉS2, -EÁSĂ, culeși, -se, adj. (Despre plante, fructe, flori etc.) Care este luat, desprins din locul unde crește; recoltat. – V. culege.
culeseră
CULÉGE, culég, vb. III. Tranz. 1. A aduna, a strânge cereale, fructe, flori etc. ◊ Expr. A culege (pe cineva) de pe drumuri = a ajuta pe cineva căzut în mizerie, oferindu-i mijloace de trai și adăpost. ♦ Fig. A dobândi, a obține, a căpăta. A culege aplauze. 2. A ridica, a strânge ceva de pe jos. 3. A aduna laolaltă; a colecționa. ◊ Expr. Alege până culege, se spune despre cineva foarte pretențios, care, tot alegând, rămâne cu partea cea mai proastă. 4. A aduna din casete literele necesare și a le așeza în culegar; a zețui. ◊ Mașină de cules = mașină cu ajutorul căreia se execută operațiile de culegere și de turnat litere (monotip) sau rânduri (linotip). [Perf. s. culesei, part. cules] – Lat. colligere. DOOM
culége (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. culég, 1 pl. culégem, perf. s. 1 sg. culeséi, 1 pl. culéserăm; part. culés
culeserăm
CULÉGE, culég, vb. III. Tranz. 1. A aduna, a strânge cereale, fructe, flori etc. ◊ Expr. A culege (pe cineva) de pe drumuri = a ajuta pe cineva căzut în mizerie, oferindu-i mijloace de trai și adăpost. ♦ Fig. A dobândi, a obține, a căpăta. A culege aplauze. 2. A ridica, a strânge ceva de pe jos. 3. A aduna laolaltă; a colecționa. ◊ Expr. Alege până culege, se spune despre cineva foarte pretențios, care, tot alegând, rămâne cu partea cea mai proastă. 4. A aduna din casete literele necesare și a le așeza în culegar; a zețui. ◊ Mașină de cules = mașină cu ajutorul căreia se execută operațiile de culegere și de turnat litere (monotip) sau rânduri (linotip). [Perf. s. culesei, part. cules] – Lat. colligere. DOOM
culége (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. culég, 1 pl. culégem, perf. s. 1 sg. culeséi, 1 pl. culéserăm; part. culés
culeserăți
CULÉGE, culég, vb. III. Tranz. 1. A aduna, a strânge cereale, fructe, flori etc. ◊ Expr. A culege (pe cineva) de pe drumuri = a ajuta pe cineva căzut în mizerie, oferindu-i mijloace de trai și adăpost. ♦ Fig. A dobândi, a obține, a căpăta. A culege aplauze. 2. A ridica, a strânge ceva de pe jos. 3. A aduna laolaltă; a colecționa. ◊ Expr. Alege până culege, se spune despre cineva foarte pretențios, care, tot alegând, rămâne cu partea cea mai proastă. 4. A aduna din casete literele necesare și a le așeza în culegar; a zețui. ◊ Mașină de cules = mașină cu ajutorul căreia se execută operațiile de culegere și de turnat litere (monotip) sau rânduri (linotip). [Perf. s. culesei, part. cules] – Lat. colligere. DOOM
culége (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. culég, 1 pl. culégem, perf. s. 1 sg. culeséi, 1 pl. culéserăm; part. culés
culesese
CULÉGE, culég, vb. III. Tranz. 1. A aduna, a strânge cereale, fructe, flori etc. ◊ Expr. A culege (pe cineva) de pe drumuri = a ajuta pe cineva căzut în mizerie, oferindu-i mijloace de trai și adăpost. ♦ Fig. A dobândi, a obține, a căpăta. A culege aplauze. 2. A ridica, a strânge ceva de pe jos. 3. A aduna laolaltă; a colecționa. ◊ Expr. Alege până culege, se spune despre cineva foarte pretențios, care, tot alegând, rămâne cu partea cea mai proastă. 4. A aduna din casete literele necesare și a le așeza în culegar; a zețui. ◊ Mașină de cules = mașină cu ajutorul căreia se execută operațiile de culegere și de turnat litere (monotip) sau rânduri (linotip). [Perf. s. culesei, part. cules] – Lat. colligere. DOOM
culége (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. culég, 1 pl. culégem, perf. s. 1 sg. culeséi, 1 pl. culéserăm; part. culés
culesesem
CULÉGE, culég, vb. III. Tranz. 1. A aduna, a strânge cereale, fructe, flori etc. ◊ Expr. A culege (pe cineva) de pe drumuri = a ajuta pe cineva căzut în mizerie, oferindu-i mijloace de trai și adăpost. ♦ Fig. A dobândi, a obține, a căpăta. A culege aplauze. 2. A ridica, a strânge ceva de pe jos. 3. A aduna laolaltă; a colecționa. ◊ Expr. Alege până culege, se spune despre cineva foarte pretențios, care, tot alegând, rămâne cu partea cea mai proastă. 4. A aduna din casete literele necesare și a le așeza în culegar; a zețui. ◊ Mașină de cules = mașină cu ajutorul căreia se execută operațiile de culegere și de turnat litere (monotip) sau rânduri (linotip). [Perf. s. culesei, part. cules] – Lat. colligere. DOOM
culége (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. culég, 1 pl. culégem, perf. s. 1 sg. culeséi, 1 pl. culéserăm; part. culés
culeseseră
CULÉGE, culég, vb. III. Tranz. 1. A aduna, a strânge cereale, fructe, flori etc. ◊ Expr. A culege (pe cineva) de pe drumuri = a ajuta pe cineva căzut în mizerie, oferindu-i mijloace de trai și adăpost. ♦ Fig. A dobândi, a obține, a căpăta. A culege aplauze. 2. A ridica, a strânge ceva de pe jos. 3. A aduna laolaltă; a colecționa. ◊ Expr. Alege până culege, se spune despre cineva foarte pretențios, care, tot alegând, rămâne cu partea cea mai proastă. 4. A aduna din casete literele necesare și a le așeza în culegar; a zețui. ◊ Mașină de cules = mașină cu ajutorul căreia se execută operațiile de culegere și de turnat litere (monotip) sau rânduri (linotip). [Perf. s. culesei, part. cules] – Lat. colligere. DOOM
culége (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. culég, 1 pl. culégem, perf. s. 1 sg. culeséi, 1 pl. culéserăm; part. culés
culeseserăm
CULÉGE, culég, vb. III. Tranz. 1. A aduna, a strânge cereale, fructe, flori etc. ◊ Expr. A culege (pe cineva) de pe drumuri = a ajuta pe cineva căzut în mizerie, oferindu-i mijloace de trai și adăpost. ♦ Fig. A dobândi, a obține, a căpăta. A culege aplauze. 2. A ridica, a strânge ceva de pe jos. 3. A aduna laolaltă; a colecționa. ◊ Expr. Alege până culege, se spune despre cineva foarte pretențios, care, tot alegând, rămâne cu partea cea mai proastă. 4. A aduna din casete literele necesare și a le așeza în culegar; a zețui. ◊ Mașină de cules = mașină cu ajutorul căreia se execută operațiile de culegere și de turnat litere (monotip) sau rânduri (linotip). [Perf. s. culesei, part. cules] – Lat. colligere. DOOM
culége (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. culég, 1 pl. culégem, perf. s. 1 sg. culeséi, 1 pl. culéserăm; part. culés
culeseserăți
CULÉGE, culég, vb. III. Tranz. 1. A aduna, a strânge cereale, fructe, flori etc. ◊ Expr. A culege (pe cineva) de pe drumuri = a ajuta pe cineva căzut în mizerie, oferindu-i mijloace de trai și adăpost. ♦ Fig. A dobândi, a obține, a căpăta. A culege aplauze. 2. A ridica, a strânge ceva de pe jos. 3. A aduna laolaltă; a colecționa. ◊ Expr. Alege până culege, se spune despre cineva foarte pretențios, care, tot alegând, rămâne cu partea cea mai proastă. 4. A aduna din casete literele necesare și a le așeza în culegar; a zețui. ◊ Mașină de cules = mașină cu ajutorul căreia se execută operațiile de culegere și de turnat litere (monotip) sau rânduri (linotip). [Perf. s. culesei, part. cules] – Lat. colligere. DOOM
culége (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. culég, 1 pl. culégem, perf. s. 1 sg. culeséi, 1 pl. culéserăm; part. culés
culeseseși
CULÉGE, culég, vb. III. Tranz. 1. A aduna, a strânge cereale, fructe, flori etc. ◊ Expr. A culege (pe cineva) de pe drumuri = a ajuta pe cineva căzut în mizerie, oferindu-i mijloace de trai și adăpost. ♦ Fig. A dobândi, a obține, a căpăta. A culege aplauze. 2. A ridica, a strânge ceva de pe jos. 3. A aduna laolaltă; a colecționa. ◊ Expr. Alege până culege, se spune despre cineva foarte pretențios, care, tot alegând, rămâne cu partea cea mai proastă. 4. A aduna din casete literele necesare și a le așeza în culegar; a zețui. ◊ Mașină de cules = mașină cu ajutorul căreia se execută operațiile de culegere și de turnat litere (monotip) sau rânduri (linotip). [Perf. s. culesei, part. cules] – Lat. colligere. DOOM
culége (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. culég, 1 pl. culégem, perf. s. 1 sg. culeséi, 1 pl. culéserăm; part. culés
culeseseți
CULÉGE, culég, vb. III. Tranz. 1. A aduna, a strânge cereale, fructe, flori etc. ◊ Expr. A culege (pe cineva) de pe drumuri = a ajuta pe cineva căzut în mizerie, oferindu-i mijloace de trai și adăpost. ♦ Fig. A dobândi, a obține, a căpăta. A culege aplauze. 2. A ridica, a strânge ceva de pe jos. 3. A aduna laolaltă; a colecționa. ◊ Expr. Alege până culege, se spune despre cineva foarte pretențios, care, tot alegând, rămâne cu partea cea mai proastă. 4. A aduna din casete literele necesare și a le așeza în culegar; a zețui. ◊ Mașină de cules = mașină cu ajutorul căreia se execută operațiile de culegere și de turnat litere (monotip) sau rânduri (linotip). [Perf. s. culesei, part. cules] – Lat. colligere. DOOM
culége (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. culég, 1 pl. culégem, perf. s. 1 sg. culeséi, 1 pl. culéserăm; part. culés
culeseși
CULÉGE, culég, vb. III. Tranz. 1. A aduna, a strânge cereale, fructe, flori etc. ◊ Expr. A culege (pe cineva) de pe drumuri = a ajuta pe cineva căzut în mizerie, oferindu-i mijloace de trai și adăpost. ♦ Fig. A dobândi, a obține, a căpăta. A culege aplauze. 2. A ridica, a strânge ceva de pe jos. 3. A aduna laolaltă; a colecționa. ◊ Expr. Alege până culege, se spune despre cineva foarte pretențios, care, tot alegând, rămâne cu partea cea mai proastă. 4. A aduna din casete literele necesare și a le așeza în culegar; a zețui. ◊ Mașină de cules = mașină cu ajutorul căreia se execută operațiile de culegere și de turnat litere (monotip) sau rânduri (linotip). [Perf. s. culesei, part. cules] – Lat. colligere. DOOM
culége (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. culég, 1 pl. culégem, perf. s. 1 sg. culeséi, 1 pl. culéserăm; part. culés
culesul
CULÉS2, -EÁSĂ, culeși, -se, adj. (Despre plante, fructe, flori etc.) Care este luat, desprins din locul unde crește; recoltat. – V. culege.
culesul
CULÉS1, culesuri, s. n. 1. Strângere a cerealelor, a fructelor etc.; recoltare. ◊ Timpul când se strânge recolta. 2. Operație de pregătire a unei forme de tipar înalt în vederea imprimării. – V. culege. DOOM
culés s. n., pl. culésuri
culesului
CULÉS2, -EÁSĂ, culeși, -se, adj. (Despre plante, fructe, flori etc.) Care este luat, desprins din locul unde crește; recoltat. – V. culege.
culesului
CULÉS1, culesuri, s. n. 1. Strângere a cerealelor, a fructelor etc.; recoltare. ◊ Timpul când se strânge recolta. 2. Operație de pregătire a unei forme de tipar înalt în vederea imprimării. – V. culege. DOOM
culés s. n., pl. culésuri
culesuri
CULÉS1, culesuri, s. n. 1. Strângere a cerealelor, a fructelor etc.; recoltare. ◊ Timpul când se strânge recolta. 2. Operație de pregătire a unei forme de tipar înalt în vederea imprimării. – V. culege. DOOM
culés s. n., pl. culésuri
culesurile
CULÉS1, culesuri, s. n. 1. Strângere a cerealelor, a fructelor etc.; recoltare. ◊ Timpul când se strânge recolta. 2. Operație de pregătire a unei forme de tipar înalt în vederea imprimării. – V. culege. DOOM
culés s. n., pl. culésuri
culesurilor
CULÉS1, culesuri, s. n. 1. Strângere a cerealelor, a fructelor etc.; recoltare. ◊ Timpul când se strânge recolta. 2. Operație de pregătire a unei forme de tipar înalt în vederea imprimării. – V. culege. DOOM
culés s. n., pl. culésuri
culevrina
CULEVRÍNĂ, culevrine, s. f. (Înv.) Tun de tip vechi, cu țeava foarte lungă. – Din fr. couleuvrine. DOOM
culevrínă (înv.) (-le-vri-) s. f., g.-d. art. culevrínei; pl. culevríne
culevrine
CULEVRÍNĂ, culevrine, s. f. (Înv.) Tun de tip vechi, cu țeava foarte lungă. – Din fr. couleuvrine. DOOM
culevrínă (înv.) (-le-vri-) s. f., g.-d. art. culevrínei; pl. culevríne
culevrinei
CULEVRÍNĂ, culevrine, s. f. (Înv.) Tun de tip vechi, cu țeava foarte lungă. – Din fr. couleuvrine. DOOM
culevrínă (înv.) (-le-vri-) s. f., g.-d. art. culevrínei; pl. culevríne
culevrinele
CULEVRÍNĂ, culevrine, s. f. (Înv.) Tun de tip vechi, cu țeava foarte lungă. – Din fr. couleuvrine. DOOM
culevrínă (înv.) (-le-vri-) s. f., g.-d. art. culevrínei; pl. culevríne
culevrinelor
CULEVRÍNĂ, culevrine, s. f. (Înv.) Tun de tip vechi, cu țeava foarte lungă. – Din fr. couleuvrine. DOOM
culevrínă (înv.) (-le-vri-) s. f., g.-d. art. culevrínei; pl. culevríne
culeșer
CULEȘÉR, culeșere, s. n. (Regional) Făcăleț, melesteu. Să nu mă faci, ia acuș, să ieu culeșerul din ocniță și să te dezmierd cît ești de mare. CREANGĂ, A. 119. DOOM
culeșér s. n., pl. culeșére
culeșere
CULEȘÉR, culeșere, s. n. (Regional) Făcăleț, melesteu. Să nu mă faci, ia acuș, să ieu culeșerul din ocniță și să te dezmierd cît ești de mare. CREANGĂ, A. 119. DOOM
culeșér s. n., pl. culeșére
culeșerele
CULEȘÉR, culeșere, s. n. (Regional) Făcăleț, melesteu. Să nu mă faci, ia acuș, să ieu culeșerul din ocniță și să te dezmierd cît ești de mare. CREANGĂ, A. 119. DOOM
culeșér s. n., pl. culeșére
culeșerelor
CULEȘÉR, culeșere, s. n. (Regional) Făcăleț, melesteu. Să nu mă faci, ia acuș, să ieu culeșerul din ocniță și să te dezmierd cît ești de mare. CREANGĂ, A. 119. DOOM
culeșér s. n., pl. culeșére
culeșerul
CULEȘÉR, culeșere, s. n. (Regional) Făcăleț, melesteu. Să nu mă faci, ia acuș, să ieu culeșerul din ocniță și să te dezmierd cît ești de mare. CREANGĂ, A. 119. DOOM
culeșér s. n., pl. culeșére
culeșerului
CULEȘÉR, culeșere, s. n. (Regional) Făcăleț, melesteu. Să nu mă faci, ia acuș, să ieu culeșerul din ocniță și să te dezmierd cît ești de mare. CREANGĂ, A. 119. DOOM
culeșér s. n., pl. culeșére
culeși
CULÉS2, -EÁSĂ, culeși, -se, adj. (Despre plante, fructe, flori etc.) Care este luat, desprins din locul unde crește; recoltat. – V. culege.
culeșii
CULÉS2, -EÁSĂ, culeși, -se, adj. (Despre plante, fructe, flori etc.) Care este luat, desprins din locul unde crește; recoltat. – V. culege.
culeșilor
CULÉS2, -EÁSĂ, culeși, -se, adj. (Despre plante, fructe, flori etc.) Care este luat, desprins din locul unde crește; recoltat. – V. culege.
culi
CÚLI, culi, s. m. (Rar) Muncitor asiatic sau african necalificat, care lucrează (cu ziua) pentru o remunerație mică. – Din engl., fr. coolie. DOOM
cúli s. m., pl. cúli, art. cúlii
culic
CULÍC, culici, s. m. (La pl.) Gen de păsări de mlaștină cu ciocul lung și îndoit în jos, cu penajul brun-închis sau brun-ruginiu (Numenius); (și la sg.) pasăre din acest gen. – Et. nec. DOOM
culíc s. m., pl. culíci
culici
CULÍC, culici, s. m. (La pl.) Gen de păsări de mlaștină cu ciocul lung și îndoit în jos, cu penajul brun-închis sau brun-ruginiu (Numenius); (și la sg.) pasăre din acest gen. – Et. nec. DOOM
culíc s. m., pl. culíci
culicii
CULÍC, culici, s. m. (La pl.) Gen de păsări de mlaștină cu ciocul lung și îndoit în jos, cu penajul brun-închis sau brun-ruginiu (Numenius); (și la sg.) pasăre din acest gen. – Et. nec. DOOM
culíc s. m., pl. culíci
culicilor
CULÍC, culici, s. m. (La pl.) Gen de păsări de mlaștină cu ciocul lung și îndoit în jos, cu penajul brun-închis sau brun-ruginiu (Numenius); (și la sg.) pasăre din acest gen. – Et. nec. DOOM
culíc s. m., pl. culíci
culicul
CULÍC, culici, s. m. (La pl.) Gen de păsări de mlaștină cu ciocul lung și îndoit în jos, cu penajul brun-închis sau brun-ruginiu (Numenius); (și la sg.) pasăre din acest gen. – Et. nec. DOOM
culíc s. m., pl. culíci
culicului
CULÍC, culici, s. m. (La pl.) Gen de păsări de mlaștină cu ciocul lung și îndoit în jos, cu penajul brun-închis sau brun-ruginiu (Numenius); (și la sg.) pasăre din acest gen. – Et. nec. DOOM
culíc s. m., pl. culíci
culii
CÚLI, culi, s. m. (Rar) Muncitor asiatic sau african necalificat, care lucrează (cu ziua) pentru o remunerație mică. – Din engl., fr. coolie. DOOM
cúli s. m., pl. cúli, art. cúlii
culilor
CÚLI, culi, s. m. (Rar) Muncitor asiatic sau african necalificat, care lucrează (cu ziua) pentru o remunerație mică. – Din engl., fr. coolie. DOOM
cúli s. m., pl. cúli, art. cúlii
culinar
CULINÁR, -Ă, culinari, -e, adj. Care ține de bucătărie, privitor la prepararea mâncării. ◊ Artă culinară = pricepere deosebită, meșteșug în pregătirea și aranjarea mâncărurilor. – Din fr. culinaire, lat. culinarius. DOOM
culinár adj. m., pl. culinári; f. culináră, pl. culináre
culinara
CULINÁR, -Ă, culinari, -e, adj. Care ține de bucătărie, privitor la prepararea mâncării. ◊ Artă culinară = pricepere deosebită, meșteșug în pregătirea și aranjarea mâncărurilor. – Din fr. culinaire, lat. culinarius. DOOM
culinár adj. m., pl. culinári; f. culináră, pl. culináre
culinare
CULINÁR, -Ă, culinari, -e, adj. Care ține de bucătărie, privitor la prepararea mâncării. ◊ Artă culinară = pricepere deosebită, meșteșug în pregătirea și aranjarea mâncărurilor. – Din fr. culinaire, lat. culinarius. DOOM
culinár adj. m., pl. culinári; f. culináră, pl. culináre
culinarei
CULINÁR, -Ă, culinari, -e, adj. Care ține de bucătărie, privitor la prepararea mâncării. ◊ Artă culinară = pricepere deosebită, meșteșug în pregătirea și aranjarea mâncărurilor. – Din fr. culinaire, lat. culinarius. DOOM
culinár adj. m., pl. culinári; f. culináră, pl. culináre
culinarele
CULINÁR, -Ă, culinari, -e, adj. Care ține de bucătărie, privitor la prepararea mâncării. ◊ Artă culinară = pricepere deosebită, meșteșug în pregătirea și aranjarea mâncărurilor. – Din fr. culinaire, lat. culinarius. DOOM
culinár adj. m., pl. culinári; f. culináră, pl. culináre
culinarelor
CULINÁR, -Ă, culinari, -e, adj. Care ține de bucătărie, privitor la prepararea mâncării. ◊ Artă culinară = pricepere deosebită, meșteșug în pregătirea și aranjarea mâncărurilor. – Din fr. culinaire, lat. culinarius. DOOM
culinár adj. m., pl. culinári; f. culináră, pl. culináre
culinari
CULINÁR, -Ă, culinari, -e, adj. Care ține de bucătărie, privitor la prepararea mâncării. ◊ Artă culinară = pricepere deosebită, meșteșug în pregătirea și aranjarea mâncărurilor. – Din fr. culinaire, lat. culinarius. DOOM
culinár adj. m., pl. culinári; f. culináră, pl. culináre
culinarii
CULINÁR, -Ă, culinari, -e, adj. Care ține de bucătărie, privitor la prepararea mâncării. ◊ Artă culinară = pricepere deosebită, meșteșug în pregătirea și aranjarea mâncărurilor. – Din fr. culinaire, lat. culinarius. DOOM
culinár adj. m., pl. culinári; f. culináră, pl. culináre
culinarilor
CULINÁR, -Ă, culinari, -e, adj. Care ține de bucătărie, privitor la prepararea mâncării. ◊ Artă culinară = pricepere deosebită, meșteșug în pregătirea și aranjarea mâncărurilor. – Din fr. culinaire, lat. culinarius. DOOM
culinár adj. m., pl. culinári; f. culináră, pl. culináre
culinaris
LÍNTE, (1, 2) s. f., (3) linți, s. m. pl. 1. S. f. Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu flori albe-albăstrui și fructul o păstaie cu semințe plate, comestibile (Lens culinaris); p. restr. fructul și sămânța acestei plante. ◊ Expr. Până la un bob de linte = absolut tot. Pentru un blid de linte, se spune despre cineva care a comis un act josnic (de trădare), chiar și pentru un profit material neînsemnat. 2. S. f. (Med. vet.; pop.) Cisticercoză. 3. S. m. pl. (Zool.; pop.) Cisticerci. – Lat. lens, -ntis.
culinarul
CULINÁR, -Ă, culinari, -e, adj. Care ține de bucătărie, privitor la prepararea mâncării. ◊ Artă culinară = pricepere deosebită, meșteșug în pregătirea și aranjarea mâncărurilor. – Din fr. culinaire, lat. culinarius. DOOM
culinár adj. m., pl. culinári; f. culináră, pl. culináre
culinarului
CULINÁR, -Ă, culinari, -e, adj. Care ține de bucătărie, privitor la prepararea mâncării. ◊ Artă culinară = pricepere deosebită, meșteșug în pregătirea și aranjarea mâncărurilor. – Din fr. culinaire, lat. culinarius. DOOM
culinár adj. m., pl. culinári; f. culináră, pl. culináre
culină
culínă (culíne), s. f. – Bucătărie. Lat. culina (sec. XIX). Cuvînt introdus de latiniști în Trans., ajutat de coincidența cu cuină ‹ cuhnie; azi este rar. – Der. culinar, adj., din fr. culinaire.
culioane
CULIÓN, culioane, s. n. (Înv.) Potcap mic, rotund, de catifea, fără boruri. [Pr.: -li-on] – Din ngr. kukúl(l)i. DOOM
culión (înv.) (-li-on) s. n., pl. culioáne
culioanele
CULIÓN, culioane, s. n. (Înv.) Potcap mic, rotund, de catifea, fără boruri. [Pr.: -li-on] – Din ngr. kukúl(l)i. DOOM
culión (înv.) (-li-on) s. n., pl. culioáne
culioanelor
CULIÓN, culioane, s. n. (Înv.) Potcap mic, rotund, de catifea, fără boruri. [Pr.: -li-on] – Din ngr. kukúl(l)i. DOOM
culión (înv.) (-li-on) s. n., pl. culioáne
culion
CULIÓN, culioane, s. n. (Înv.) Potcap mic, rotund, de catifea, fără boruri. [Pr.: -li-on] – Din ngr. kukúl(l)i. DOOM
culión (înv.) (-li-on) s. n., pl. culioáne
culionul
CULIÓN, culioane, s. n. (Înv.) Potcap mic, rotund, de catifea, fără boruri. [Pr.: -li-on] – Din ngr. kukúl(l)i. DOOM
culión (înv.) (-li-on) s. n., pl. culioáne
culionului
CULIÓN, culioane, s. n. (Înv.) Potcap mic, rotund, de catifea, fără boruri. [Pr.: -li-on] – Din ngr. kukúl(l)i. DOOM
culión (înv.) (-li-on) s. n., pl. culioáne
culisa
CULISÁ, culisez, vb. I. Tranz. A pune în mișcare, de obicei alternativă, o piesă mobilă de-a lungul unui canal făcut într-o bară dreaptă sau curbă. ◊ Intranz. Ușa culisează. – Din fr. coulisser. DOOM
culisá (a ~) vb., ind. prez. 3 culiseáză
culisa
CULÍSĂ, culise, s. f. 1. Spațiu scenic situat în spatele decorurilor, de unde intră actorii în scenă folosit și pentru a sugera cadrul unde se petrec sau se hotărăsc unele acțiuni dramatice la care publicul nu asistă. 2. Fig. (La pl.; peior.) Dedesubturile unor acțiuni sau ale unei stări de fapt; mașinație, înscenare, intrigă. ◊ Loc. adv. În culise = în ascuns, în secret. 3. Scobitură rectilinie de-a lungul căreia alunecă o piesă mobilă; p. ext. piesa care alunecă de-a lungul acestei scobituri. – Din fr. coulisse. DOOM
culísă s. f., g.-d. art. culísei; pl. culíse
culisai
CULISÁ, culisez, vb. I. Tranz. A pune în mișcare, de obicei alternativă, o piesă mobilă de-a lungul unui canal făcut într-o bară dreaptă sau curbă. ◊ Intranz. Ușa culisează. – Din fr. coulisser. DOOM
culisá (a ~) vb., ind. prez. 3 culiseáză
culisam
CULISÁ, culisez, vb. I. Tranz. A pune în mișcare, de obicei alternativă, o piesă mobilă de-a lungul unui canal făcut într-o bară dreaptă sau curbă. ◊ Intranz. Ușa culisează. – Din fr. coulisser. DOOM
culisá (a ~) vb., ind. prez. 3 culiseáză
culisant
CULISÁNT, -Ă adj. Care culisează. [< fr. coulissant].
culisanta
CULISÁNT, -Ă adj. Care culisează. [< fr. coulissant].
culisante
CULISÁNT, -Ă adj. Care culisează. [< fr. coulissant].
culisantei
CULISÁNT, -Ă adj. Care culisează. [< fr. coulissant].
culisantele
CULISÁNT, -Ă adj. Care culisează. [< fr. coulissant].
culisantelor
CULISÁNT, -Ă adj. Care culisează. [< fr. coulissant].
culisantul
CULISÁNT, -Ă adj. Care culisează. [< fr. coulissant].
culisantului
CULISÁNT, -Ă adj. Care culisează. [< fr. coulissant].
culisanți
CULISÁNT, -Ă adj. Care culisează. [< fr. coulissant].
culisanții
CULISÁNT, -Ă adj. Care culisează. [< fr. coulissant].
culisanților
CULISÁNT, -Ă adj. Care culisează. [< fr. coulissant].
culisare
CULISÁ, culisez, vb. I. Tranz. A pune în mișcare, de obicei alternativă, o piesă mobilă de-a lungul unui canal făcut într-o bară dreaptă sau curbă. ◊ Intranz. Ușa culisează. – Din fr. coulisser. DOOM
culisá (a ~) vb., ind. prez. 3 culiseáză
culisare
CULISÁRE, s. f. Acțiunea de a culisa și rezultatul ei; alunecare pe culise (3). – V. culisa. DOOM
culisáre s. f., g.-d. art. culisắrii
culisarea
CULISÁRE, s. f. Acțiunea de a culisa și rezultatul ei; alunecare pe culise (3). – V. culisa. DOOM
culisáre s. f., g.-d. art. culisắrii
culisară
CULISÁ, culisez, vb. I. Tranz. A pune în mișcare, de obicei alternativă, o piesă mobilă de-a lungul unui canal făcut într-o bară dreaptă sau curbă. ◊ Intranz. Ușa culisează. – Din fr. coulisser. DOOM
culisá (a ~) vb., ind. prez. 3 culiseáză
culisarăm
CULISÁ, culisez, vb. I. Tranz. A pune în mișcare, de obicei alternativă, o piesă mobilă de-a lungul unui canal făcut într-o bară dreaptă sau curbă. ◊ Intranz. Ușa culisează. – Din fr. coulisser. DOOM
culisá (a ~) vb., ind. prez. 3 culiseáză
culisarăți
CULISÁ, culisez, vb. I. Tranz. A pune în mișcare, de obicei alternativă, o piesă mobilă de-a lungul unui canal făcut într-o bară dreaptă sau curbă. ◊ Intranz. Ușa culisează. – Din fr. coulisser. DOOM
culisá (a ~) vb., ind. prez. 3 culiseáză
culisase
CULISÁ, culisez, vb. I. Tranz. A pune în mișcare, de obicei alternativă, o piesă mobilă de-a lungul unui canal făcut într-o bară dreaptă sau curbă. ◊ Intranz. Ușa culisează. – Din fr. coulisser. DOOM
culisá (a ~) vb., ind. prez. 3 culiseáză
culisasem
CULISÁ, culisez, vb. I. Tranz. A pune în mișcare, de obicei alternativă, o piesă mobilă de-a lungul unui canal făcut într-o bară dreaptă sau curbă. ◊ Intranz. Ușa culisează. – Din fr. coulisser. DOOM
culisá (a ~) vb., ind. prez. 3 culiseáză
culisaseră
CULISÁ, culisez, vb. I. Tranz. A pune în mișcare, de obicei alternativă, o piesă mobilă de-a lungul unui canal făcut într-o bară dreaptă sau curbă. ◊ Intranz. Ușa culisează. – Din fr. coulisser. DOOM
culisá (a ~) vb., ind. prez. 3 culiseáză
culisaserăm
CULISÁ, culisez, vb. I. Tranz. A pune în mișcare, de obicei alternativă, o piesă mobilă de-a lungul unui canal făcut într-o bară dreaptă sau curbă. ◊ Intranz. Ușa culisează. – Din fr. coulisser. DOOM
culisá (a ~) vb., ind. prez. 3 culiseáză
culisaserăți
CULISÁ, culisez, vb. I. Tranz. A pune în mișcare, de obicei alternativă, o piesă mobilă de-a lungul unui canal făcut într-o bară dreaptă sau curbă. ◊ Intranz. Ușa culisează. – Din fr. coulisser. DOOM
culisá (a ~) vb., ind. prez. 3 culiseáză
culisaseși
CULISÁ, culisez, vb. I. Tranz. A pune în mișcare, de obicei alternativă, o piesă mobilă de-a lungul unui canal făcut într-o bară dreaptă sau curbă. ◊ Intranz. Ușa culisează. – Din fr. coulisser. DOOM
culisá (a ~) vb., ind. prez. 3 culiseáză
culisaseți
CULISÁ, culisez, vb. I. Tranz. A pune în mișcare, de obicei alternativă, o piesă mobilă de-a lungul unui canal făcut într-o bară dreaptă sau curbă. ◊ Intranz. Ușa culisează. – Din fr. coulisser. DOOM
culisá (a ~) vb., ind. prez. 3 culiseáză
culisat
CULISÁ, culisez, vb. I. Tranz. A pune în mișcare, de obicei alternativă, o piesă mobilă de-a lungul unui canal făcut într-o bară dreaptă sau curbă. ◊ Intranz. Ușa culisează. – Din fr. coulisser. DOOM
culisá (a ~) vb., ind. prez. 3 culiseáză
culisat
CULISÁ, culisez, vb. I. Tranz. A pune în mișcare, de obicei alternativă, o piesă mobilă de-a lungul unui canal făcut într-o bară dreaptă sau curbă. V. glisa. ◊ Intranz. Ușa culisează. – Din fr. coulisser.
culisau
CULISÁ, culisez, vb. I. Tranz. A pune în mișcare, de obicei alternativă, o piesă mobilă de-a lungul unui canal făcut într-o bară dreaptă sau curbă. ◊ Intranz. Ușa culisează. – Din fr. coulisser. DOOM
culisá (a ~) vb., ind. prez. 3 culiseáză
culisași
CULISÁ, culisez, vb. I. Tranz. A pune în mișcare, de obicei alternativă, o piesă mobilă de-a lungul unui canal făcut într-o bară dreaptă sau curbă. ◊ Intranz. Ușa culisează. – Din fr. coulisser. DOOM
culisá (a ~) vb., ind. prez. 3 culiseáză
culisați
CULISÁ, culisez, vb. I. Tranz. A pune în mișcare, de obicei alternativă, o piesă mobilă de-a lungul unui canal făcut într-o bară dreaptă sau curbă. ◊ Intranz. Ușa culisează. – Din fr. coulisser. DOOM
culisá (a ~) vb., ind. prez. 3 culiseáză
culise
CULÍSĂ, culise, s. f. 1. Spațiu scenic situat în spatele decorurilor, de unde intră actorii în scenă folosit și pentru a sugera cadrul unde se petrec sau se hotărăsc unele acțiuni dramatice la care publicul nu asistă. 2. Fig. (La pl.; peior.) Dedesubturile unor acțiuni sau ale unei stări de fapt; mașinație, înscenare, intrigă. ◊ Loc. adv. În culise = în ascuns, în secret. 3. Scobitură rectilinie de-a lungul căreia alunecă o piesă mobilă; p. ext. piesa care alunecă de-a lungul acestei scobituri. – Din fr. coulisse. DOOM
culísă s. f., g.-d. art. culísei; pl. culíse
culisează
CULISÁ, culisez, vb. I. Tranz. A pune în mișcare, de obicei alternativă, o piesă mobilă de-a lungul unui canal făcut într-o bară dreaptă sau curbă. ◊ Intranz. Ușa culisează. – Din fr. coulisser. DOOM
culisá (a ~) vb., ind. prez. 3 culiseáză
culisei
CULÍSĂ, culise, s. f. 1. Spațiu scenic situat în spatele decorurilor, de unde intră actorii în scenă folosit și pentru a sugera cadrul unde se petrec sau se hotărăsc unele acțiuni dramatice la care publicul nu asistă. 2. Fig. (La pl.; peior.) Dedesubturile unor acțiuni sau ale unei stări de fapt; mașinație, înscenare, intrigă. ◊ Loc. adv. În culise = în ascuns, în secret. 3. Scobitură rectilinie de-a lungul căreia alunecă o piesă mobilă; p. ext. piesa care alunecă de-a lungul acestei scobituri. – Din fr. coulisse. DOOM
culísă s. f., g.-d. art. culísei; pl. culíse
culisele
CULÍSĂ, culise, s. f. 1. Spațiu scenic situat în spatele decorurilor, de unde intră actorii în scenă folosit și pentru a sugera cadrul unde se petrec sau se hotărăsc unele acțiuni dramatice la care publicul nu asistă. 2. Fig. (La pl.; peior.) Dedesubturile unor acțiuni sau ale unei stări de fapt; mașinație, înscenare, intrigă. ◊ Loc. adv. În culise = în ascuns, în secret. 3. Scobitură rectilinie de-a lungul căreia alunecă o piesă mobilă; p. ext. piesa care alunecă de-a lungul acestei scobituri. – Din fr. coulisse. DOOM
culísă s. f., g.-d. art. culísei; pl. culíse
culiselor
CULÍSĂ, culise, s. f. 1. Spațiu scenic situat în spatele decorurilor, de unde intră actorii în scenă folosit și pentru a sugera cadrul unde se petrec sau se hotărăsc unele acțiuni dramatice la care publicul nu asistă. 2. Fig. (La pl.; peior.) Dedesubturile unor acțiuni sau ale unei stări de fapt; mașinație, înscenare, intrigă. ◊ Loc. adv. În culise = în ascuns, în secret. 3. Scobitură rectilinie de-a lungul căreia alunecă o piesă mobilă; p. ext. piesa care alunecă de-a lungul acestei scobituri. – Din fr. coulisse. DOOM
culísă s. f., g.-d. art. culísei; pl. culíse
culisez
CULISÁ, culisez, vb. I. Tranz. A pune în mișcare, de obicei alternativă, o piesă mobilă de-a lungul unui canal făcut într-o bară dreaptă sau curbă. ◊ Intranz. Ușa culisează. – Din fr. coulisser. DOOM
culisá (a ~) vb., ind. prez. 3 culiseáză
culiseze
CULISÁ, culisez, vb. I. Tranz. A pune în mișcare, de obicei alternativă, o piesă mobilă de-a lungul unui canal făcut într-o bară dreaptă sau curbă. ◊ Intranz. Ușa culisează. – Din fr. coulisser. DOOM
culisá (a ~) vb., ind. prez. 3 culiseáză
culisezi
CULISÁ, culisez, vb. I. Tranz. A pune în mișcare, de obicei alternativă, o piesă mobilă de-a lungul unui canal făcut într-o bară dreaptă sau curbă. ◊ Intranz. Ușa culisează. – Din fr. coulisser. DOOM
culisá (a ~) vb., ind. prez. 3 culiseáză
culisoare
CULISÓR, culisoare, s. n. Piesă mobilă a mecanismului cu culisă, care efectuează o mișcare rectilinie alternativă în raport cu culisa (3), de-a lungul canalului interior al acesteia. – Din culisă. Cf. fr. coulisseau. DOOM
culisór s. n., pl. culisoáre
culisoarele
CULISÓR, culisoare, s. n. Piesă mobilă a mecanismului cu culisă, care efectuează o mișcare rectilinie alternativă în raport cu culisa (3), de-a lungul canalului interior al acesteia. – Din culisă. Cf. fr. coulisseau. DOOM
culisór s. n., pl. culisoáre
culisoarelor
CULISÓR, culisoare, s. n. Piesă mobilă a mecanismului cu culisă, care efectuează o mișcare rectilinie alternativă în raport cu culisa (3), de-a lungul canalului interior al acesteia. – Din culisă. Cf. fr. coulisseau. DOOM
culisór s. n., pl. culisoáre
culisor
CULISÓR, culisoare, s. n. Piesă mobilă a mecanismului cu culisă, care efectuează o mișcare rectilinie alternativă în raport cu culisa (3), de-a lungul canalului interior al acesteia. – Din culisă. Cf. fr. coulisseau. DOOM
culisór s. n., pl. culisoáre
culisorul
CULISÓR, culisoare, s. n. Piesă mobilă a mecanismului cu culisă, care efectuează o mișcare rectilinie alternativă în raport cu culisa (3), de-a lungul canalului interior al acesteia. – Din culisă. Cf. fr. coulisseau. DOOM
culisór s. n., pl. culisoáre
culisorului
CULISÓR, culisoare, s. n. Piesă mobilă a mecanismului cu culisă, care efectuează o mișcare rectilinie alternativă în raport cu culisa (3), de-a lungul canalului interior al acesteia. – Din culisă. Cf. fr. coulisseau. DOOM
culisór s. n., pl. culisoáre
culisou
CULISÓU s.n. Culisă (2) [în DN] mică. [< fr. coulisseu].
culisoul
CULISÓU s.n. Culisă (2) [în DN] mică. [< fr. coulisseu].
culisoului
CULISÓU s.n. Culisă (2) [în DN] mică. [< fr. coulisseu].
culisouri
CULISÓU s.n. Culisă (2) [în DN] mică. [< fr. coulisseu].
culisourile
CULISÓU s.n. Culisă (2) [în DN] mică. [< fr. coulisseu].
culisourilor
CULISÓU s.n. Culisă (2) [în DN] mică. [< fr. coulisseu].
culisând
CULISÁ, culisez, vb. I. Tranz. A pune în mișcare, de obicei alternativă, o piesă mobilă de-a lungul unui canal făcut într-o bară dreaptă sau curbă. ◊ Intranz. Ușa culisează. – Din fr. coulisser. DOOM
culisá (a ~) vb., ind. prez. 3 culiseáză
culisînd
CULISÁ, culisez, vb. I. Tranz. A pune în mișcare, de obicei alternativă, o piesă mobilă de-a lungul unui canal făcut într-o bară dreaptă sau curbă. ◊ Intranz. Ușa culisează. – Din fr. coulisser. DOOM
culisá (a ~) vb., ind. prez. 3 culiseáză
culisări
CULISÁRE, s. f. Acțiunea de a culisa și rezultatul ei; alunecare pe culise (3). – V. culisa. DOOM
culisáre s. f., g.-d. art. culisắrii
culisării
CULISÁRE, s. f. Acțiunea de a culisa și rezultatul ei; alunecare pe culise (3). – V. culisa. DOOM
culisáre s. f., g.-d. art. culisắrii
culisările
CULISÁRE, s. f. Acțiunea de a culisa și rezultatul ei; alunecare pe culise (3). – V. culisa. DOOM
culisáre s. f., g.-d. art. culisắrii
culisărilor
CULISÁRE, s. f. Acțiunea de a culisa și rezultatul ei; alunecare pe culise (3). – V. culisa. DOOM
culisáre s. f., g.-d. art. culisắrii
culiul
CÚLI, culi, s. m. (Rar) Muncitor asiatic sau african necalificat, care lucrează (cu ziua) pentru o remunerație mică. – Din engl., fr. coolie. DOOM
cúli s. m., pl. cúli, art. cúlii
culiului
CÚLI, culi, s. m. (Rar) Muncitor asiatic sau african necalificat, care lucrează (cu ziua) pentru o remunerație mică. – Din engl., fr. coolie. DOOM
cúli s. m., pl. cúli, art. cúlii
culm
CULM, -Ă, culmi, -e, s. n., adj. (Geol.) 1. S. n. Carboniferul inferior din vestul Europei, caracterizat prin depozite de argilă și de gresie. 2. Adj. Care se referă la culm (1). – Din fr. Culm, germ. Kulm. DOOM
culm2 s. n.
culma
CULM, -Ă, culmi, -e, s. n., adj. (Geol.) 1. S. n. Carboniferul inferior din vestul Europei, caracterizat prin depozite de argilă și de gresie. 2. Adj. Care se referă la culm (1). – Din fr. Culm, germ. Kulm. DOOM
culm2 s. n.
culme
CULM, -Ă, culmi, -e, s. n., adj. (Geol.) 1. S. n. Carboniferul inferior din vestul Europei, caracterizat prin depozite de argilă și de gresie. 2. Adj. Care se referă la culm (1). – Din fr. Culm, germ. Kulm. DOOM
culm2 s. n.
culme
CÚLME, culmi, s. f. 1. Partea cea mai de sus, prelungită orizontal și ușor înclinată, a unui munte sau a unui deal; vârf, culmiș. ♦ Punctul cel mai înalt în drumul parcurs de un corp ceresc. 2. Fig. Gradul cel mai înalt la care se poate ajunge; apogeu. ◊ Expr. Culmea culmilor! sau asta-i culmea! = asta întrece orice margini, e nemaipomenit. 3. (Pop.) Prăjină lungă în casele țărănești, fixată orizontal de grinzi, de care se atârnă haine, obiecte casnice etc. – Lat. culmen. DOOM
cúlme s. f., g.-d. art. cúlmii; pl. culmi
culmea
CÚLME, culmi, s. f. 1. Partea cea mai de sus, prelungită orizontal și ușor înclinată, a unui munte sau a unui deal; vârf, culmiș. ♦ Punctul cel mai înalt în drumul parcurs de un corp ceresc. 2. Fig. Gradul cel mai înalt la care se poate ajunge; apogeu. ◊ Expr. Culmea culmilor! sau asta-i culmea! = asta întrece orice margini, e nemaipomenit. 3. (Pop.) Prăjină lungă în casele țărănești, fixată orizontal de grinzi, de care se atârnă haine, obiecte casnice etc. – Lat. culmen. DOOM
cúlme s. f., g.-d. art. cúlmii; pl. culmi
culmei
CULM, -Ă, culmi, -e, s. n., adj. (Geol.) 1. S. n. Carboniferul inferior din vestul Europei, caracterizat prin depozite de argilă și de gresie. 2. Adj. Care se referă la culm (1). – Din fr. Culm, germ. Kulm. DOOM
culm2 s. n.
culmele
CULM, -Ă, culmi, -e, s. n., adj. (Geol.) 1. S. n. Carboniferul inferior din vestul Europei, caracterizat prin depozite de argilă și de gresie. 2. Adj. Care se referă la culm (1). – Din fr. Culm, germ. Kulm. DOOM
culm2 s. n.
culmelor
CULM, -Ă, culmi, -e, s. n., adj. (Geol.) 1. S. n. Carboniferul inferior din vestul Europei, caracterizat prin depozite de argilă și de gresie. 2. Adj. Care se referă la culm (1). – Din fr. Culm, germ. Kulm. DOOM
culm2 s. n.
culmi
CULM, -Ă, culmi, -e, s. n., adj. (Geol.) 1. S. n. Carboniferul inferior din vestul Europei, caracterizat prin depozite de argilă și de gresie. 2. Adj. Care se referă la culm (1). – Din fr. Culm, germ. Kulm. DOOM
culm2 s. n.
culmi
CÚLME, culmi, s. f. 1. Partea cea mai de sus, prelungită orizontal și ușor înclinată, a unui munte sau a unui deal; vârf, culmiș. ♦ Punctul cel mai înalt în drumul parcurs de un corp ceresc. 2. Fig. Gradul cel mai înalt la care se poate ajunge; apogeu. ◊ Expr. Culmea culmilor! sau asta-i culmea! = asta întrece orice margini, e nemaipomenit. 3. (Pop.) Prăjină lungă în casele țărănești, fixată orizontal de grinzi, de care se atârnă haine, obiecte casnice etc. – Lat. culmen. DOOM
cúlme s. f., g.-d. art. cúlmii; pl. culmi
culmii
CULM, -Ă, culmi, -e, s. n., adj. (Geol.) 1. S. n. Carboniferul inferior din vestul Europei, caracterizat prin depozite de argilă și de gresie. 2. Adj. Care se referă la culm (1). – Din fr. Culm, germ. Kulm. DOOM
culm2 s. n.
culmii
CÚLME, culmi, s. f. 1. Partea cea mai de sus, prelungită orizontal și ușor înclinată, a unui munte sau a unui deal; vârf, culmiș. ♦ Punctul cel mai înalt în drumul parcurs de un corp ceresc. 2. Fig. Gradul cel mai înalt la care se poate ajunge; apogeu. ◊ Expr. Culmea culmilor! sau asta-i culmea! = asta întrece orice margini, e nemaipomenit. 3. (Pop.) Prăjină lungă în casele țărănești, fixată orizontal de grinzi, de care se atârnă haine, obiecte casnice etc. – Lat. culmen. DOOM
cúlme s. f., g.-d. art. cúlmii; pl. culmi
culmile
CÚLME, culmi, s. f. 1. Partea cea mai de sus, prelungită orizontal și ușor înclinată, a unui munte sau a unui deal; vârf, culmiș. ♦ Punctul cel mai înalt în drumul parcurs de un corp ceresc. 2. Fig. Gradul cel mai înalt la care se poate ajunge; apogeu. ◊ Expr. Culmea culmilor! sau asta-i culmea! = asta întrece orice margini, e nemaipomenit. 3. (Pop.) Prăjină lungă în casele țărănești, fixată orizontal de grinzi, de care se atârnă haine, obiecte casnice etc. – Lat. culmen. DOOM
cúlme s. f., g.-d. art. cúlmii; pl. culmi
culmilor
CULM, -Ă, culmi, -e, s. n., adj. (Geol.) 1. S. n. Carboniferul inferior din vestul Europei, caracterizat prin depozite de argilă și de gresie. 2. Adj. Care se referă la culm (1). – Din fr. Culm, germ. Kulm. DOOM
culm2 s. n.
culmilor
CÚLME, culmi, s. f. 1. Partea cea mai de sus, prelungită orizontal și ușor înclinată, a unui munte sau a unui deal; vârf, culmiș. ♦ Punctul cel mai înalt în drumul parcurs de un corp ceresc. 2. Fig. Gradul cel mai înalt la care se poate ajunge; apogeu. ◊ Expr. Culmea culmilor! sau asta-i culmea! = asta întrece orice margini, e nemaipomenit. 3. (Pop.) Prăjină lungă în casele țărănești, fixată orizontal de grinzi, de care se atârnă haine, obiecte casnice etc. – Lat. culmen. DOOM
cúlme s. f., g.-d. art. cúlmii; pl. culmi
culmina
CULMINÁ, pers. 3 culminează, vb. I. Intranz. 1. (Despre aștri) A atinge punctul de culminație. 2. Fig. A atinge stadiul cel mai înalt al unei situații, a ajunge la apogeu. – Din fr. culminer, lat. culminare. DOOM
culminá (a ~) vb., ind. prez. 3 culmineáză
culminai
CULMINÁ, pers. 3 culminează, vb. I. Intranz. 1. (Despre aștri) A atinge punctul de culminație. 2. Fig. A atinge stadiul cel mai înalt al unei situații, a ajunge la apogeu. – Din fr. culminer, lat. culminare. DOOM
culminá (a ~) vb., ind. prez. 3 culmineáză
culminam
CULMINÁ, pers. 3 culminează, vb. I. Intranz. 1. (Despre aștri) A atinge punctul de culminație. 2. Fig. A atinge stadiul cel mai înalt al unei situații, a ajunge la apogeu. – Din fr. culminer, lat. culminare. DOOM
culminá (a ~) vb., ind. prez. 3 culmineáză
culminant
CULMINÁNT, -Ă, culminanți, -te, adj. Care culminează. ◊ Punct culminant = momentul cel mai important în desfășurarea unei acțiuni, a unui fenomen etc. – Din fr. culminant. DOOM
culminánt adj. m., pl. culminánți; f. culminántă, pl. culminánte
culminanta
CULMINÁNT, -Ă, culminanți, -te, adj. Care culminează. ◊ Punct culminant = momentul cel mai important în desfășurarea unei acțiuni, a unui fenomen etc. – Din fr. culminant. DOOM
culminánt adj. m., pl. culminánți; f. culminántă, pl. culminánte
culminante
CULMINÁNT, -Ă, culminanți, -te, adj. Care culminează. ◊ Punct culminant = momentul cel mai important în desfășurarea unei acțiuni, a unui fenomen etc. – Din fr. culminant. DOOM
culminánt adj. m., pl. culminánți; f. culminántă, pl. culminánte
culminantei
CULMINÁNT, -Ă, culminanți, -te, adj. Care culminează. ◊ Punct culminant = momentul cel mai important în desfășurarea unei acțiuni, a unui fenomen etc. – Din fr. culminant. DOOM
culminánt adj. m., pl. culminánți; f. culminántă, pl. culminánte
culminantele
CULMINÁNT, -Ă, culminanți, -te, adj. Care culminează. ◊ Punct culminant = momentul cel mai important în desfășurarea unei acțiuni, a unui fenomen etc. – Din fr. culminant. DOOM
culminánt adj. m., pl. culminánți; f. culminántă, pl. culminánte
culminantelor
CULMINÁNT, -Ă, culminanți, -te, adj. Care culminează. ◊ Punct culminant = momentul cel mai important în desfășurarea unei acțiuni, a unui fenomen etc. – Din fr. culminant. DOOM
culminánt adj. m., pl. culminánți; f. culminántă, pl. culminánte
culminantul
CULMINÁNT, -Ă, culminanți, -te, adj. Care culminează. ◊ Punct culminant = momentul cel mai important în desfășurarea unei acțiuni, a unui fenomen etc. – Din fr. culminant. DOOM
culminánt adj. m., pl. culminánți; f. culminántă, pl. culminánte
culminantului
CULMINÁNT, -Ă, culminanți, -te, adj. Care culminează. ◊ Punct culminant = momentul cel mai important în desfășurarea unei acțiuni, a unui fenomen etc. – Din fr. culminant. DOOM
culminánt adj. m., pl. culminánți; f. culminántă, pl. culminánte
culminanța
CULMINÁNȚĂ s.f. (Rar) Culminare. [Cf. fr. culminance].
culminanțe
CULMINÁNȚĂ s.f. (Rar) Culminare. [Cf. fr. culminance].
culminanței
CULMINÁNȚĂ s.f. (Rar) Culminare. [Cf. fr. culminance].
culminanțele
CULMINÁNȚĂ s.f. (Rar) Culminare. [Cf. fr. culminance].
culminanțelor
CULMINÁNȚĂ s.f. (Rar) Culminare. [Cf. fr. culminance].
culminanți
CULMINÁNT, -Ă, culminanți, -te, adj. Care culminează. ◊ Punct culminant = momentul cel mai important în desfășurarea unei acțiuni, a unui fenomen etc. – Din fr. culminant. DOOM
culminánt adj. m., pl. culminánți; f. culminántă, pl. culminánte
culminanții
CULMINÁNT, -Ă, culminanți, -te, adj. Care culminează. ◊ Punct culminant = momentul cel mai important în desfășurarea unei acțiuni, a unui fenomen etc. – Din fr. culminant. DOOM
culminánt adj. m., pl. culminánți; f. culminántă, pl. culminánte
culminanților
CULMINÁNT, -Ă, culminanți, -te, adj. Care culminează. ◊ Punct culminant = momentul cel mai important în desfășurarea unei acțiuni, a unui fenomen etc. – Din fr. culminant. DOOM
culminánt adj. m., pl. culminánți; f. culminántă, pl. culminánte
culminare
CULMINÁ, pers. 3 culminează, vb. I. Intranz. 1. (Despre aștri) A atinge punctul de culminație. 2. Fig. A atinge stadiul cel mai înalt al unei situații, a ajunge la apogeu. – Din fr. culminer, lat. culminare. DOOM
culminá (a ~) vb., ind. prez. 3 culmineáză
culminare
CULMINÁRE s. f. Acțiunea de a culmina și rezultatul ei. – V. culmina. DOOM
culmináre s. f., g.-d. art. culminắrii
culminarea
CULMINÁRE s. f. Acțiunea de a culmina și rezultatul ei. – V. culmina. DOOM
culmináre s. f., g.-d. art. culminắrii
culminară
CULMINÁ, pers. 3 culminează, vb. I. Intranz. 1. (Despre aștri) A atinge punctul de culminație. 2. Fig. A atinge stadiul cel mai înalt al unei situații, a ajunge la apogeu. – Din fr. culminer, lat. culminare. DOOM
culminá (a ~) vb., ind. prez. 3 culmineáză
culminarăm
CULMINÁ, pers. 3 culminează, vb. I. Intranz. 1. (Despre aștri) A atinge punctul de culminație. 2. Fig. A atinge stadiul cel mai înalt al unei situații, a ajunge la apogeu. – Din fr. culminer, lat. culminare. DOOM
culminá (a ~) vb., ind. prez. 3 culmineáză
culminarăți
CULMINÁ, pers. 3 culminează, vb. I. Intranz. 1. (Despre aștri) A atinge punctul de culminație. 2. Fig. A atinge stadiul cel mai înalt al unei situații, a ajunge la apogeu. – Din fr. culminer, lat. culminare. DOOM
culminá (a ~) vb., ind. prez. 3 culmineáză
culminase
CULMINÁ, pers. 3 culminează, vb. I. Intranz. 1. (Despre aștri) A atinge punctul de culminație. 2. Fig. A atinge stadiul cel mai înalt al unei situații, a ajunge la apogeu. – Din fr. culminer, lat. culminare. DOOM
culminá (a ~) vb., ind. prez. 3 culmineáză
culminasem
CULMINÁ, pers. 3 culminează, vb. I. Intranz. 1. (Despre aștri) A atinge punctul de culminație. 2. Fig. A atinge stadiul cel mai înalt al unei situații, a ajunge la apogeu. – Din fr. culminer, lat. culminare. DOOM
culminá (a ~) vb., ind. prez. 3 culmineáză
culminaseră
CULMINÁ, pers. 3 culminează, vb. I. Intranz. 1. (Despre aștri) A atinge punctul de culminație. 2. Fig. A atinge stadiul cel mai înalt al unei situații, a ajunge la apogeu. – Din fr. culminer, lat. culminare. DOOM
culminá (a ~) vb., ind. prez. 3 culmineáză
culminaserăm
CULMINÁ, pers. 3 culminează, vb. I. Intranz. 1. (Despre aștri) A atinge punctul de culminație. 2. Fig. A atinge stadiul cel mai înalt al unei situații, a ajunge la apogeu. – Din fr. culminer, lat. culminare. DOOM
culminá (a ~) vb., ind. prez. 3 culmineáză
culminaserăți
CULMINÁ, pers. 3 culminează, vb. I. Intranz. 1. (Despre aștri) A atinge punctul de culminație. 2. Fig. A atinge stadiul cel mai înalt al unei situații, a ajunge la apogeu. – Din fr. culminer, lat. culminare. DOOM
culminá (a ~) vb., ind. prez. 3 culmineáză
culminaseși
CULMINÁ, pers. 3 culminează, vb. I. Intranz. 1. (Despre aștri) A atinge punctul de culminație. 2. Fig. A atinge stadiul cel mai înalt al unei situații, a ajunge la apogeu. – Din fr. culminer, lat. culminare. DOOM
culminá (a ~) vb., ind. prez. 3 culmineáză
culminaseți
CULMINÁ, pers. 3 culminează, vb. I. Intranz. 1. (Despre aștri) A atinge punctul de culminație. 2. Fig. A atinge stadiul cel mai înalt al unei situații, a ajunge la apogeu. – Din fr. culminer, lat. culminare. DOOM
culminá (a ~) vb., ind. prez. 3 culmineáză
culminat
CULMINÁ, pers. 3 culminează, vb. I. Intranz. 1. (Despre aștri) A atinge punctul de culminație. 2. Fig. A atinge stadiul cel mai înalt al unei situații, a ajunge la apogeu. – Din fr. culminer, lat. culminare. DOOM
culminá (a ~) vb., ind. prez. 3 culmineáză
culminativ
CULMINATÍV, -Ă adj. (Liv.) Culminant. [< culmina + -(t)iv].
culminau
CULMINÁ, pers. 3 culminează, vb. I. Intranz. 1. (Despre aștri) A atinge punctul de culminație. 2. Fig. A atinge stadiul cel mai înalt al unei situații, a ajunge la apogeu. – Din fr. culminer, lat. culminare. DOOM
culminá (a ~) vb., ind. prez. 3 culmineáză
culminași
CULMINÁ, pers. 3 culminează, vb. I. Intranz. 1. (Despre aștri) A atinge punctul de culminație. 2. Fig. A atinge stadiul cel mai înalt al unei situații, a ajunge la apogeu. – Din fr. culminer, lat. culminare. DOOM
culminá (a ~) vb., ind. prez. 3 culmineáză
culminați
CULMINÁ, pers. 3 culminează, vb. I. Intranz. 1. (Despre aștri) A atinge punctul de culminație. 2. Fig. A atinge stadiul cel mai înalt al unei situații, a ajunge la apogeu. – Din fr. culminer, lat. culminare. DOOM
culminá (a ~) vb., ind. prez. 3 culmineáză
culminația
CULMINÁȚIE, culminații, s. f. Trecere a unui astru la meridianul unui loc. ◊ Punct de culminație = punctul cel mai înalt deasupra orizontului atins de un astru pe bolta cerească. – Din fr. culmination. DOOM
culmináție (-ți-e) s. f., art. culmináția (-ți-a), g.-d. art. culmináției; pl. culmináții, art. culmináțiile (-ți-i-)
culminație
CULMINÁȚIE, culminații, s. f. Trecere a unui astru la meridianul unui loc. ◊ Punct de culminație = punctul cel mai înalt deasupra orizontului atins de un astru pe bolta cerească. – Din fr. culmination. DOOM
culmináție (-ți-e) s. f., art. culmináția (-ți-a), g.-d. art. culmináției; pl. culmináții, art. culmináțiile (-ți-i-)
culminației
CULMINÁȚIE, culminații, s. f. Trecere a unui astru la meridianul unui loc. ◊ Punct de culminație = punctul cel mai înalt deasupra orizontului atins de un astru pe bolta cerească. – Din fr. culmination. DOOM
culmináție (-ți-e) s. f., art. culmináția (-ți-a), g.-d. art. culmináției; pl. culmináții, art. culmináțiile (-ți-i-)
culminații
CULMINÁȚIE, culminații, s. f. Trecere a unui astru la meridianul unui loc. ◊ Punct de culminație = punctul cel mai înalt deasupra orizontului atins de un astru pe bolta cerească. – Din fr. culmination. DOOM
culmináție (-ți-e) s. f., art. culmináția (-ți-a), g.-d. art. culmináției; pl. culmináții, art. culmináțiile (-ți-i-)
culminațiile
CULMINÁȚIE, culminații, s. f. Trecere a unui astru la meridianul unui loc. ◊ Punct de culminație = punctul cel mai înalt deasupra orizontului atins de un astru pe bolta cerească. – Din fr. culmination. DOOM
culmináție (-ți-e) s. f., art. culmináția (-ți-a), g.-d. art. culmináției; pl. culmináții, art. culmináțiile (-ți-i-)
culminațiilor
CULMINÁȚIE, culminații, s. f. Trecere a unui astru la meridianul unui loc. ◊ Punct de culminație = punctul cel mai înalt deasupra orizontului atins de un astru pe bolta cerească. – Din fr. culmination. DOOM
culmináție (-ți-e) s. f., art. culmináția (-ți-a), g.-d. art. culmináției; pl. culmináții, art. culmináțiile (-ți-i-)
culminațiune
CULMINAȚIÚNE s.f. v. culminație.
culminează
CULMINÁ, pers. 3 culminează, vb. I. Intranz. 1. (Despre aștri) A atinge punctul de culminație. 2. Fig. A atinge stadiul cel mai înalt al unei situații, a ajunge la apogeu. – Din fr. culminer, lat. culminare. DOOM
culminá (a ~) vb., ind. prez. 3 culmineáză
culminez
CULMINÁ, pers. 3 culminează, vb. I. Intranz. 1. (Despre aștri) A atinge punctul de culminație. 2. Fig. A atinge stadiul cel mai înalt al unei situații, a ajunge la apogeu. – Din fr. culminer, lat. culminare. DOOM
culminá (a ~) vb., ind. prez. 3 culmineáză
culmineze
CULMINÁ, pers. 3 culminează, vb. I. Intranz. 1. (Despre aștri) A atinge punctul de culminație. 2. Fig. A atinge stadiul cel mai înalt al unei situații, a ajunge la apogeu. – Din fr. culminer, lat. culminare. DOOM
culminá (a ~) vb., ind. prez. 3 culmineáză
culminezi
CULMINÁ, pers. 3 culminează, vb. I. Intranz. 1. (Despre aștri) A atinge punctul de culminație. 2. Fig. A atinge stadiul cel mai înalt al unei situații, a ajunge la apogeu. – Din fr. culminer, lat. culminare. DOOM
culminá (a ~) vb., ind. prez. 3 culmineáză
culminând
CULMINÁ, pers. 3 culminează, vb. I. Intranz. 1. (Despre aștri) A atinge punctul de culminație. 2. Fig. A atinge stadiul cel mai înalt al unei situații, a ajunge la apogeu. – Din fr. culminer, lat. culminare. DOOM
culminá (a ~) vb., ind. prez. 3 culmineáză
culminînd
CULMINÁ, pers. 3 culminează, vb. I. Intranz. 1. (Despre aștri) A atinge punctul de culminație. 2. Fig. A atinge stadiul cel mai înalt al unei situații, a ajunge la apogeu. – Din fr. culminer, lat. culminare. DOOM
culminá (a ~) vb., ind. prez. 3 culmineáză
culminări
CULMINÁRE s. f. Acțiunea de a culmina și rezultatul ei. – V. culmina. DOOM
culmináre s. f., g.-d. art. culminắrii
culminării
CULMINÁRE s. f. Acțiunea de a culmina și rezultatul ei. – V. culmina. DOOM
culmináre s. f., g.-d. art. culminắrii
culminările
CULMINÁRE s. f. Acțiunea de a culmina și rezultatul ei. – V. culmina. DOOM
culmináre s. f., g.-d. art. culminắrii
culminărilor
CULMINÁRE s. f. Acțiunea de a culmina și rezultatul ei. – V. culmina. DOOM
culmináre s. f., g.-d. art. culminắrii
culminărița
CULMINĂRÍȚĂ s. f. (Reg.) Pânză lungă și lată țesută în diferite culori, cu care se împodobesc pereții caselor țărănești pe lângă tavan. – Cf. culme. DOOM
culminăríță (reg.) s. f., g.-d. art. culminăríței
culminărițe
CULMINĂRÍȚĂ s. f. (Reg.) Pânză lungă și lată țesută în diferite culori, cu care se împodobesc pereții caselor țărănești pe lângă tavan. – Cf. culme. DOOM
culminăríță (reg.) s. f., g.-d. art. culminăríței
culminăriței
CULMINĂRÍȚĂ s. f. (Reg.) Pânză lungă și lată țesută în diferite culori, cu care se împodobesc pereții caselor țărănești pe lângă tavan. – Cf. culme. DOOM
culminăríță (reg.) s. f., g.-d. art. culminăríței
culmiș
CULMÍȘ, culmișuri, s. n. (Pop.) Culme (1). – Culme + suf. -iș. DOOM
culmíș s. n., pl. culmíșuri
culmișul
CULMÍȘ, culmișuri, s. n. (Pop.) Culme (1). – Culme + suf. -iș. DOOM
culmíș s. n., pl. culmíșuri
culmișului
CULMÍȘ, culmișuri, s. n. (Pop.) Culme (1). – Culme + suf. -iș. DOOM
culmíș s. n., pl. culmíșuri
culmișuri
CULMÍȘ, culmișuri, s. n. (Pop.) Culme (1). – Culme + suf. -iș. DOOM
culmíș s. n., pl. culmíșuri
culmișurile
CULMÍȘ, culmișuri, s. n. (Pop.) Culme (1). – Culme + suf. -iș. DOOM
culmíș s. n., pl. culmíșuri
culmișurilor
CULMÍȘ, culmișuri, s. n. (Pop.) Culme (1). – Culme + suf. -iș. DOOM
culmíș s. n., pl. culmíșuri
culmița
CULMÍȚĂ, culmițe, s. f. Diminutiv al lui culme (1). – Culme + suf. -iță. DOOM
culmíță s. f., g.-d. art. culmíței; pl. culmíțe
culmițe
CULMÍȚĂ, culmițe, s. f. Diminutiv al lui culme (1). – Culme + suf. -iță. DOOM
culmíță s. f., g.-d. art. culmíței; pl. culmíțe
culmiței
CULMÍȚĂ, culmițe, s. f. Diminutiv al lui culme (1). – Culme + suf. -iță. DOOM
culmíță s. f., g.-d. art. culmíței; pl. culmíțe
culmițele
CULMÍȚĂ, culmițe, s. f. Diminutiv al lui culme (1). – Culme + suf. -iță. DOOM
culmíță s. f., g.-d. art. culmíței; pl. culmíțe
culmițelor
CULMÍȚĂ, culmițe, s. f. Diminutiv al lui culme (1). – Culme + suf. -iță. DOOM
culmíță s. f., g.-d. art. culmíței; pl. culmíțe
culmul
CULM, -Ă, culmi, -e, s. n., adj. (Geol.) 1. S. n. Carboniferul inferior din vestul Europei, caracterizat prin depozite de argilă și de gresie. 2. Adj. Care se referă la culm (1). – Din fr. Culm, germ. Kulm. DOOM
culm2 s. n.
culmului
CULM, -Ă, culmi, -e, s. n., adj. (Geol.) 1. S. n. Carboniferul inferior din vestul Europei, caracterizat prin depozite de argilă și de gresie. 2. Adj. Care se referă la culm (1). – Din fr. Culm, germ. Kulm. DOOM
culm2 s. n.
culoar
CULOÁR, culoare, s. n. 1. Încăpere îngustă și lungă în interiorul unei clădiri, care servește ca loc de trecere între încăperile situate pe același plan. 2. Spațiu îngust și liber de-a lungul unui vagon de cale ferată, prin care se circulă și din care se intră în compartimente. 3. (Sport) Fiecare dintre spațiile înguste și delimitate de-a lungul unei piste de atletism sau al unui bazin de natație, pe care aleargă sau înoată un singur concurent sau o singură echipă. 4. Spațiu delimitat pe o șosea pentru un anumit tip de circulație. 5. (Geogr.; în sintagma) Culoar depresionar = depresiune alungită și îngustă, semiînchisă, care separă masive sau culmi de dealuri și munți. – Din fr. couloir. DOOM
culoár (-loar) s. n., pl. culoáre
culoare
CULOÁR, culoare, s. n. 1. Încăpere îngustă și lungă în interiorul unei clădiri, care servește ca loc de trecere între încăperile situate pe același plan. 2. Spațiu îngust și liber de-a lungul unui vagon de cale ferată, prin care se circulă și din care se intră în compartimente. 3. (Sport) Fiecare dintre spațiile înguste și delimitate de-a lungul unei piste de atletism sau al unui bazin de natație, pe care aleargă sau înoată un singur concurent sau o singură echipă. 4. Spațiu delimitat pe o șosea pentru un anumit tip de circulație. 5. (Geogr.; în sintagma) Culoar depresionar = depresiune alungită și îngustă, semiînchisă, care separă masive sau culmi de dealuri și munți. – Din fr. couloir. DOOM
culoár (-loar) s. n., pl. culoáre
culoare
CULOÁRE, culori, s. f. 1. Însușire a luminii determinată de compoziția sa spectrală, care permite ochiului să perceapă în mod diferit radiațiile vizibile incidente pe retină, având aceeași intensitate, dar lungimi de undă diferite. ♦ Proprietate a corpurilor de a absorbi inegal diferitele componente monocromatice ale luminii, modificând astfel compoziția luminii împrăștiate sau transmise de ele; aspectul colorat al corpurilor. ◊ Culoare caldă = culoare aflată în prima jumătate a domeniului radiațiilor luminoase (spre infraroșu). Culoare rece = culoare aflată în cea de a doua jumătate a domeniului radiațiilor luminoase (spre ultraviolet). Culoare fundamentală = fiecare dintre culorile (roșu, galben și albastru) care nu pot fi obținute prin amestecul altor culori, dar care amestecate între ele dau toate celelalte nuanțe și culori. ◊ Loc. adj. (Despre oameni) De culoare = care are pigmentație neagră, galbenă etc. ◊ Expr. A avea culoare = a avea obrajii rumeni, a arăta bine. A-și pierde culoarea = a) (despre fața omului) a deveni palid; b) (despre țesuturi) a se decolora. 2. Fig. Fel de a descrie sau de a prezenta pe cineva sau ceva. ◊ Culoare locală = trăsăturile caracteristice ale unei țări, ale unei epoci etc., redate într-o operă literară, artistică. Culoare istorică = evocare a unei epoci istorice prin ceea ce are ea mai caracteristic. Culoare politică = apartenență la un partid politic. 3. Substanță întrebuințată pentru a vopsi, a picta etc.; materie colorantă. 4. Fiecare dintre cele patru categorii în care se împart cărțile de joc după culoare (1) și forma punctelor. [Var.: coloáre s. f.] – Din lat. color, -oris, fr. couleur. DOOM
culoáre s. f., g.-d. art. culórii; pl. culóri
culoarea
CULOÁRE, culori, s. f. 1. Însușire a luminii determinată de compoziția sa spectrală, care permite ochiului să perceapă în mod diferit radiațiile vizibile incidente pe retină, având aceeași intensitate, dar lungimi de undă diferite. ♦ Proprietate a corpurilor de a absorbi inegal diferitele componente monocromatice ale luminii, modificând astfel compoziția luminii împrăștiate sau transmise de ele; aspectul colorat al corpurilor. ◊ Culoare caldă = culoare aflată în prima jumătate a domeniului radiațiilor luminoase (spre infraroșu). Culoare rece = culoare aflată în cea de a doua jumătate a domeniului radiațiilor luminoase (spre ultraviolet). Culoare fundamentală = fiecare dintre culorile (roșu, galben și albastru) care nu pot fi obținute prin amestecul altor culori, dar care amestecate între ele dau toate celelalte nuanțe și culori. ◊ Loc. adj. (Despre oameni) De culoare = care are pigmentație neagră, galbenă etc. ◊ Expr. A avea culoare = a avea obrajii rumeni, a arăta bine. A-și pierde culoarea = a) (despre fața omului) a deveni palid; b) (despre țesuturi) a se decolora. 2. Fig. Fel de a descrie sau de a prezenta pe cineva sau ceva. ◊ Culoare locală = trăsăturile caracteristice ale unei țări, ale unei epoci etc., redate într-o operă literară, artistică. Culoare istorică = evocare a unei epoci istorice prin ceea ce are ea mai caracteristic. Culoare politică = apartenență la un partid politic. 3. Substanță întrebuințată pentru a vopsi, a picta etc.; materie colorantă. 4. Fiecare dintre cele patru categorii în care se împart cărțile de joc după culoare (1) și forma punctelor. [Var.: coloáre s. f.] – Din lat. color, -oris, fr. couleur. DOOM
culoáre s. f., g.-d. art. culórii; pl. culóri
culoarele
CULOÁR, culoare, s. n. 1. Încăpere îngustă și lungă în interiorul unei clădiri, care servește ca loc de trecere între încăperile situate pe același plan. 2. Spațiu îngust și liber de-a lungul unui vagon de cale ferată, prin care se circulă și din care se intră în compartimente. 3. (Sport) Fiecare dintre spațiile înguste și delimitate de-a lungul unei piste de atletism sau al unui bazin de natație, pe care aleargă sau înoată un singur concurent sau o singură echipă. 4. Spațiu delimitat pe o șosea pentru un anumit tip de circulație. 5. (Geogr.; în sintagma) Culoar depresionar = depresiune alungită și îngustă, semiînchisă, care separă masive sau culmi de dealuri și munți. – Din fr. couloir. DOOM
culoár (-loar) s. n., pl. culoáre
culoarelor
CULOÁR, culoare, s. n. 1. Încăpere îngustă și lungă în interiorul unei clădiri, care servește ca loc de trecere între încăperile situate pe același plan. 2. Spațiu îngust și liber de-a lungul unui vagon de cale ferată, prin care se circulă și din care se intră în compartimente. 3. (Sport) Fiecare dintre spațiile înguste și delimitate de-a lungul unei piste de atletism sau al unui bazin de natație, pe care aleargă sau înoată un singur concurent sau o singură echipă. 4. Spațiu delimitat pe o șosea pentru un anumit tip de circulație. 5. (Geogr.; în sintagma) Culoar depresionar = depresiune alungită și îngustă, semiînchisă, care separă masive sau culmi de dealuri și munți. – Din fr. couloir. DOOM
culoár (-loar) s. n., pl. culoáre
culoarul
CULOÁR, culoare, s. n. 1. Încăpere îngustă și lungă în interiorul unei clădiri, care servește ca loc de trecere între încăperile situate pe același plan. 2. Spațiu îngust și liber de-a lungul unui vagon de cale ferată, prin care se circulă și din care se intră în compartimente. 3. (Sport) Fiecare dintre spațiile înguste și delimitate de-a lungul unei piste de atletism sau al unui bazin de natație, pe care aleargă sau înoată un singur concurent sau o singură echipă. 4. Spațiu delimitat pe o șosea pentru un anumit tip de circulație. 5. (Geogr.; în sintagma) Culoar depresionar = depresiune alungită și îngustă, semiînchisă, care separă masive sau culmi de dealuri și munți. – Din fr. couloir. DOOM
culoár (-loar) s. n., pl. culoáre
culoarului
CULOÁR, culoare, s. n. 1. Încăpere îngustă și lungă în interiorul unei clădiri, care servește ca loc de trecere între încăperile situate pe același plan. 2. Spațiu îngust și liber de-a lungul unui vagon de cale ferată, prin care se circulă și din care se intră în compartimente. 3. (Sport) Fiecare dintre spațiile înguste și delimitate de-a lungul unei piste de atletism sau al unui bazin de natație, pe care aleargă sau înoată un singur concurent sau o singură echipă. 4. Spațiu delimitat pe o șosea pentru un anumit tip de circulație. 5. (Geogr.; în sintagma) Culoar depresionar = depresiune alungită și îngustă, semiînchisă, care separă masive sau culmi de dealuri și munți. – Din fr. couloir. DOOM
culoár (-loar) s. n., pl. culoáre
culogli
CULÓGLU, culogli, s. m. (Înv.) Soldat pedestru (la turci). – Din tc. kuloğlu. DOOM
culóglu (înv.) (-lo-glu) s. m., art. culóglul; pl. culógli, art. culóglii
culoglii
CULÓGLU, culogli, s. m. (Înv.) Soldat pedestru (la turci). – Din tc. kuloğlu. DOOM
culóglu (înv.) (-lo-glu) s. m., art. culóglul; pl. culógli, art. culóglii
culoglilor
CULÓGLU, culogli, s. m. (Înv.) Soldat pedestru (la turci). – Din tc. kuloğlu. DOOM
culóglu (înv.) (-lo-glu) s. m., art. culóglul; pl. culógli, art. culóglii
culoglu
CULÓGLU, culogli, s. m. (Înv.) Soldat pedestru (la turci). – Din tc. kuloğlu. DOOM
culóglu (înv.) (-lo-glu) s. m., art. culóglul; pl. culógli, art. culóglii
culoglul
CULÓGLU, culogli, s. m. (Înv.) Soldat pedestru (la turci). – Din tc. kuloğlu. DOOM
culóglu (înv.) (-lo-glu) s. m., art. culóglul; pl. culógli, art. culóglii
culoglului
CULÓGLU, culogli, s. m. (Înv.) Soldat pedestru (la turci). – Din tc. kuloğlu. DOOM
culóglu (înv.) (-lo-glu) s. m., art. culóglul; pl. culógli, art. culóglii
culori
CULOÁRE, culori, s. f. 1. Însușire a luminii determinată de compoziția sa spectrală, care permite ochiului să perceapă în mod diferit radiațiile vizibile incidente pe retină, având aceeași intensitate, dar lungimi de undă diferite. ♦ Proprietate a corpurilor de a absorbi inegal diferitele componente monocromatice ale luminii, modificând astfel compoziția luminii împrăștiate sau transmise de ele; aspectul colorat al corpurilor. ◊ Culoare caldă = culoare aflată în prima jumătate a domeniului radiațiilor luminoase (spre infraroșu). Culoare rece = culoare aflată în cea de a doua jumătate a domeniului radiațiilor luminoase (spre ultraviolet). Culoare fundamentală = fiecare dintre culorile (roșu, galben și albastru) care nu pot fi obținute prin amestecul altor culori, dar care amestecate între ele dau toate celelalte nuanțe și culori. ◊ Loc. adj. (Despre oameni) De culoare = care are pigmentație neagră, galbenă etc. ◊ Expr. A avea culoare = a avea obrajii rumeni, a arăta bine. A-și pierde culoarea = a) (despre fața omului) a deveni palid; b) (despre țesuturi) a se decolora. 2. Fig. Fel de a descrie sau de a prezenta pe cineva sau ceva. ◊ Culoare locală = trăsăturile caracteristice ale unei țări, ale unei epoci etc., redate într-o operă literară, artistică. Culoare istorică = evocare a unei epoci istorice prin ceea ce are ea mai caracteristic. Culoare politică = apartenență la un partid politic. 3. Substanță întrebuințată pentru a vopsi, a picta etc.; materie colorantă. 4. Fiecare dintre cele patru categorii în care se împart cărțile de joc după culoare (1) și forma punctelor. [Var.: coloáre s. f.] – Din lat. color, -oris, fr. couleur. DOOM
culoáre s. f., g.-d. art. culórii; pl. culóri
culorii
CULOÁRE, culori, s. f. 1. Însușire a luminii determinată de compoziția sa spectrală, care permite ochiului să perceapă în mod diferit radiațiile vizibile incidente pe retină, având aceeași intensitate, dar lungimi de undă diferite. ♦ Proprietate a corpurilor de a absorbi inegal diferitele componente monocromatice ale luminii, modificând astfel compoziția luminii împrăștiate sau transmise de ele; aspectul colorat al corpurilor. ◊ Culoare caldă = culoare aflată în prima jumătate a domeniului radiațiilor luminoase (spre infraroșu). Culoare rece = culoare aflată în cea de a doua jumătate a domeniului radiațiilor luminoase (spre ultraviolet). Culoare fundamentală = fiecare dintre culorile (roșu, galben și albastru) care nu pot fi obținute prin amestecul altor culori, dar care amestecate între ele dau toate celelalte nuanțe și culori. ◊ Loc. adj. (Despre oameni) De culoare = care are pigmentație neagră, galbenă etc. ◊ Expr. A avea culoare = a avea obrajii rumeni, a arăta bine. A-și pierde culoarea = a) (despre fața omului) a deveni palid; b) (despre țesuturi) a se decolora. 2. Fig. Fel de a descrie sau de a prezenta pe cineva sau ceva. ◊ Culoare locală = trăsăturile caracteristice ale unei țări, ale unei epoci etc., redate într-o operă literară, artistică. Culoare istorică = evocare a unei epoci istorice prin ceea ce are ea mai caracteristic. Culoare politică = apartenență la un partid politic. 3. Substanță întrebuințată pentru a vopsi, a picta etc.; materie colorantă. 4. Fiecare dintre cele patru categorii în care se împart cărțile de joc după culoare (1) și forma punctelor. [Var.: coloáre s. f.] – Din lat. color, -oris, fr. couleur. DOOM
culoáre s. f., g.-d. art. culórii; pl. culóri
culorile
CULOÁRE, culori, s. f. 1. Însușire a luminii determinată de compoziția sa spectrală, care permite ochiului să perceapă în mod diferit radiațiile vizibile incidente pe retină, având aceeași intensitate, dar lungimi de undă diferite. ♦ Proprietate a corpurilor de a absorbi inegal diferitele componente monocromatice ale luminii, modificând astfel compoziția luminii împrăștiate sau transmise de ele; aspectul colorat al corpurilor. ◊ Culoare caldă = culoare aflată în prima jumătate a domeniului radiațiilor luminoase (spre infraroșu). Culoare rece = culoare aflată în cea de a doua jumătate a domeniului radiațiilor luminoase (spre ultraviolet). Culoare fundamentală = fiecare dintre culorile (roșu, galben și albastru) care nu pot fi obținute prin amestecul altor culori, dar care amestecate între ele dau toate celelalte nuanțe și culori. ◊ Loc. adj. (Despre oameni) De culoare = care are pigmentație neagră, galbenă etc. ◊ Expr. A avea culoare = a avea obrajii rumeni, a arăta bine. A-și pierde culoarea = a) (despre fața omului) a deveni palid; b) (despre țesuturi) a se decolora. 2. Fig. Fel de a descrie sau de a prezenta pe cineva sau ceva. ◊ Culoare locală = trăsăturile caracteristice ale unei țări, ale unei epoci etc., redate într-o operă literară, artistică. Culoare istorică = evocare a unei epoci istorice prin ceea ce are ea mai caracteristic. Culoare politică = apartenență la un partid politic. 3. Substanță întrebuințată pentru a vopsi, a picta etc.; materie colorantă. 4. Fiecare dintre cele patru categorii în care se împart cărțile de joc după culoare (1) și forma punctelor. [Var.: coloáre s. f.] – Din lat. color, -oris, fr. couleur. DOOM
culoáre s. f., g.-d. art. culórii; pl. culóri
culorilor
CULOÁRE, culori, s. f. 1. Însușire a luminii determinată de compoziția sa spectrală, care permite ochiului să perceapă în mod diferit radiațiile vizibile incidente pe retină, având aceeași intensitate, dar lungimi de undă diferite. ♦ Proprietate a corpurilor de a absorbi inegal diferitele componente monocromatice ale luminii, modificând astfel compoziția luminii împrăștiate sau transmise de ele; aspectul colorat al corpurilor. ◊ Culoare caldă = culoare aflată în prima jumătate a domeniului radiațiilor luminoase (spre infraroșu). Culoare rece = culoare aflată în cea de a doua jumătate a domeniului radiațiilor luminoase (spre ultraviolet). Culoare fundamentală = fiecare dintre culorile (roșu, galben și albastru) care nu pot fi obținute prin amestecul altor culori, dar care amestecate între ele dau toate celelalte nuanțe și culori. ◊ Loc. adj. (Despre oameni) De culoare = care are pigmentație neagră, galbenă etc. ◊ Expr. A avea culoare = a avea obrajii rumeni, a arăta bine. A-și pierde culoarea = a) (despre fața omului) a deveni palid; b) (despre țesuturi) a se decolora. 2. Fig. Fel de a descrie sau de a prezenta pe cineva sau ceva. ◊ Culoare locală = trăsăturile caracteristice ale unei țări, ale unei epoci etc., redate într-o operă literară, artistică. Culoare istorică = evocare a unei epoci istorice prin ceea ce are ea mai caracteristic. Culoare politică = apartenență la un partid politic. 3. Substanță întrebuințată pentru a vopsi, a picta etc.; materie colorantă. 4. Fiecare dintre cele patru categorii în care se împart cărțile de joc după culoare (1) și forma punctelor. [Var.: coloáre s. f.] – Din lat. color, -oris, fr. couleur. DOOM
culoáre s. f., g.-d. art. culórii; pl. culóri
culot
CULÓT, culote, s. n. Piesă izolantă montată la partea inferioară a unui tub electronic, în care sunt prinse rigid piciorușele conectate ca electrozi. – Din fr. culot. DOOM
culót (piesă izolantă) s. n., pl. culóte
culote
CULÓT, culote, s. n. Piesă izolantă montată la partea inferioară a unui tub electronic, în care sunt prinse rigid piciorușele conectate ca electrozi. – Din fr. culot. DOOM
culót (piesă izolantă) s. n., pl. culóte
culotele
CULÓT, culote, s. n. Piesă izolantă montată la partea inferioară a unui tub electronic, în care sunt prinse rigid piciorușele conectate ca electrozi. – Din fr. culot. DOOM
culót (piesă izolantă) s. n., pl. culóte
culotelor
CULÓT, culote, s. n. Piesă izolantă montată la partea inferioară a unui tub electronic, în care sunt prinse rigid piciorușele conectate ca electrozi. – Din fr. culot. DOOM
culót (piesă izolantă) s. n., pl. culóte
culotul
CULÓT, culote, s. n. Piesă izolantă montată la partea inferioară a unui tub electronic, în care sunt prinse rigid piciorușele conectate ca electrozi. – Din fr. culot. DOOM
culót (piesă izolantă) s. n., pl. culóte
culotului
CULÓT, culote, s. n. Piesă izolantă montată la partea inferioară a unui tub electronic, în care sunt prinse rigid piciorușele conectate ca electrozi. – Din fr. culot. DOOM
culót (piesă izolantă) s. n., pl. culóte
culpa
CÚLPĂ, culpe, s. f. (Jur.) Greșeală care constă în îndeplinirea neconformă a unei obligații sau în neîndeplinirea ei; greșeală care constă în săvârșirea unui fapt păgubitor sau pedepsit de lege. ♦ Greșeală, vină, vinovăție. – Din lat. culpa. DOOM
cúlpă s. f., g.-d. art. cúlpei; pl. cúlpe
culpabil
CULPÁBIL, -Ă, culpabili, -e, adj. (Despre o persoană) Care a săvârșit un delict, care se află în culpă; vinovat. – Din fr. coupable, lat. culpabilis. DOOM
culpábil adj. m., pl. culpábili; f. culpábilă, pl. culpábile
culpabila
CULPÁBIL, -Ă, culpabili, -e, adj. (Despre o persoană) Care a săvârșit un delict, care se află în culpă; vinovat. – Din fr. coupable, lat. culpabilis. DOOM
culpábil adj. m., pl. culpábili; f. culpábilă, pl. culpábile
culpabile
CULPÁBIL, -Ă, culpabili, -e, adj. (Despre o persoană) Care a săvârșit un delict, care se află în culpă; vinovat. – Din fr. coupable, lat. culpabilis. DOOM
culpábil adj. m., pl. culpábili; f. culpábilă, pl. culpábile
culpabilei
CULPÁBIL, -Ă, culpabili, -e, adj. (Despre o persoană) Care a săvârșit un delict, care se află în culpă; vinovat. – Din fr. coupable, lat. culpabilis. DOOM
culpábil adj. m., pl. culpábili; f. culpábilă, pl. culpábile
culpabilele
CULPÁBIL, -Ă, culpabili, -e, adj. (Despre o persoană) Care a săvârșit un delict, care se află în culpă; vinovat. – Din fr. coupable, lat. culpabilis. DOOM
culpábil adj. m., pl. culpábili; f. culpábilă, pl. culpábile
culpabilelor
CULPÁBIL, -Ă, culpabili, -e, adj. (Despre o persoană) Care a săvârșit un delict, care se află în culpă; vinovat. – Din fr. coupable, lat. culpabilis. DOOM
culpábil adj. m., pl. culpábili; f. culpábilă, pl. culpábile
culpabili
CULPÁBIL, -Ă, culpabili, -e, adj. (Despre o persoană) Care a săvârșit un delict, care se află în culpă; vinovat. – Din fr. coupable, lat. culpabilis. DOOM
culpábil adj. m., pl. culpábili; f. culpábilă, pl. culpábile
culpabilii
CULPÁBIL, -Ă, culpabili, -e, adj. (Despre o persoană) Care a săvârșit un delict, care se află în culpă; vinovat. – Din fr. coupable, lat. culpabilis. DOOM
culpábil adj. m., pl. culpábili; f. culpábilă, pl. culpábile
culpabililor
CULPÁBIL, -Ă, culpabili, -e, adj. (Despre o persoană) Care a săvârșit un delict, care se află în culpă; vinovat. – Din fr. coupable, lat. culpabilis. DOOM
culpábil adj. m., pl. culpábili; f. culpábilă, pl. culpábile
culpabilitate
CULPABILITÁTE s. f. Situația unei persoane care a comis un delict; vinovăție. – Din fr. culpabilité. DOOM
culpabilitáte s. f., g.-d. art. culpabilitắții
culpabilitatea
CULPABILITÁTE s. f. Situația unei persoane care a comis un delict; vinovăție. – Din fr. culpabilité. DOOM
culpabilitáte s. f., g.-d. art. culpabilitắții
culpabilități
CULPABILITÁTE s. f. Situația unei persoane care a comis un delict; vinovăție. – Din fr. culpabilité. DOOM
culpabilitáte s. f., g.-d. art. culpabilitắții
culpabilității
CULPABILITÁTE s. f. Situația unei persoane care a comis un delict; vinovăție. – Din fr. culpabilité. DOOM
culpabilitáte s. f., g.-d. art. culpabilitắții
culpabiliza
CULPABILIZÁ, culpabilizez, vb. I. Tranz. A face pe cineva să se simtă vinovat. – Din fr. culpabiliser. DOOM
*culpabilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 culpabilizeáză
culpabilizai
CULPABILIZÁ, culpabilizez, vb. I. Tranz. A face pe cineva să se simtă vinovat. – Din fr. culpabiliser. DOOM
*culpabilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 culpabilizeáză
culpabilizam
CULPABILIZÁ, culpabilizez, vb. I. Tranz. A face pe cineva să se simtă vinovat. – Din fr. culpabiliser. DOOM
*culpabilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 culpabilizeáză
culpabilizare
CULPABILIZÁ, culpabilizez, vb. I. Tranz. A face pe cineva să se simtă vinovat. – Din fr. culpabiliser. DOOM
*culpabilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 culpabilizeáză
culpabilizare
CULPABILIZÁRE s. f. Acțiunea de a culpabiliza. – V. culpabiliza. DOOM
*culpabilizáre s. f., g.-d. art. culpabilizắrii
culpabilizarea
CULPABILIZÁRE s. f. Acțiunea de a culpabiliza. – V. culpabiliza. DOOM
*culpabilizáre s. f., g.-d. art. culpabilizắrii
culpabilizară
CULPABILIZÁ, culpabilizez, vb. I. Tranz. A face pe cineva să se simtă vinovat. – Din fr. culpabiliser. DOOM
*culpabilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 culpabilizeáză
culpabilizarăm
CULPABILIZÁ, culpabilizez, vb. I. Tranz. A face pe cineva să se simtă vinovat. – Din fr. culpabiliser. DOOM
*culpabilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 culpabilizeáză
culpabilizarăți
CULPABILIZÁ, culpabilizez, vb. I. Tranz. A face pe cineva să se simtă vinovat. – Din fr. culpabiliser. DOOM
*culpabilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 culpabilizeáză
culpabilizase
CULPABILIZÁ, culpabilizez, vb. I. Tranz. A face pe cineva să se simtă vinovat. – Din fr. culpabiliser. DOOM
*culpabilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 culpabilizeáză
culpabilizasem
CULPABILIZÁ, culpabilizez, vb. I. Tranz. A face pe cineva să se simtă vinovat. – Din fr. culpabiliser. DOOM
*culpabilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 culpabilizeáză
culpabilizaseră
CULPABILIZÁ, culpabilizez, vb. I. Tranz. A face pe cineva să se simtă vinovat. – Din fr. culpabiliser. DOOM
*culpabilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 culpabilizeáză
culpabilizaserăm
CULPABILIZÁ, culpabilizez, vb. I. Tranz. A face pe cineva să se simtă vinovat. – Din fr. culpabiliser. DOOM
*culpabilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 culpabilizeáză
culpabilizaserăți
CULPABILIZÁ, culpabilizez, vb. I. Tranz. A face pe cineva să se simtă vinovat. – Din fr. culpabiliser. DOOM
*culpabilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 culpabilizeáză
culpabilizaseși
CULPABILIZÁ, culpabilizez, vb. I. Tranz. A face pe cineva să se simtă vinovat. – Din fr. culpabiliser. DOOM
*culpabilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 culpabilizeáză
culpabilizaseți
CULPABILIZÁ, culpabilizez, vb. I. Tranz. A face pe cineva să se simtă vinovat. – Din fr. culpabiliser. DOOM
*culpabilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 culpabilizeáză
culpabilizat
CULPABILIZÁ, culpabilizez, vb. I. Tranz. A face pe cineva să se simtă vinovat. – Din fr. culpabiliser. DOOM
*culpabilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 culpabilizeáză
culpabilizat
CULPABILIZÁT, -Ă, culpabilizați, -te, adj. Care a fost considerat vinovat. – V. culpabiliza.
culpabilizau
CULPABILIZÁ, culpabilizez, vb. I. Tranz. A face pe cineva să se simtă vinovat. – Din fr. culpabiliser. DOOM
*culpabilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 culpabilizeáză
culpabilizași
CULPABILIZÁ, culpabilizez, vb. I. Tranz. A face pe cineva să se simtă vinovat. – Din fr. culpabiliser. DOOM
*culpabilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 culpabilizeáză
culpabilizați
CULPABILIZÁ, culpabilizez, vb. I. Tranz. A face pe cineva să se simtă vinovat. – Din fr. culpabiliser. DOOM
*culpabilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 culpabilizeáză
culpabilizează
CULPABILIZÁ, culpabilizez, vb. I. Tranz. A face pe cineva să se simtă vinovat. – Din fr. culpabiliser. DOOM
*culpabilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 culpabilizeáză
culpabilizez
CULPABILIZÁ, culpabilizez, vb. I. Tranz. A face pe cineva să se simtă vinovat. – Din fr. culpabiliser. DOOM
*culpabilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 culpabilizeáză
culpabilizeze
CULPABILIZÁ, culpabilizez, vb. I. Tranz. A face pe cineva să se simtă vinovat. – Din fr. culpabiliser. DOOM
*culpabilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 culpabilizeáză
culpabilizezi
CULPABILIZÁ, culpabilizez, vb. I. Tranz. A face pe cineva să se simtă vinovat. – Din fr. culpabiliser. DOOM
*culpabilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 culpabilizeáză
culpabilizând
CULPABILIZÁ, culpabilizez, vb. I. Tranz. A face pe cineva să se simtă vinovat. – Din fr. culpabiliser. DOOM
*culpabilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 culpabilizeáză
culpabilizînd
CULPABILIZÁ, culpabilizez, vb. I. Tranz. A face pe cineva să se simtă vinovat. – Din fr. culpabiliser. DOOM
*culpabilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 culpabilizeáză
culpabilizări
CULPABILIZÁRE s. f. Acțiunea de a culpabiliza. – V. culpabiliza. DOOM
*culpabilizáre s. f., g.-d. art. culpabilizắrii
culpabilizării
CULPABILIZÁRE s. f. Acțiunea de a culpabiliza. – V. culpabiliza. DOOM
*culpabilizáre s. f., g.-d. art. culpabilizắrii
culpabilizările
CULPABILIZÁRE s. f. Acțiunea de a culpabiliza. – V. culpabiliza. DOOM
*culpabilizáre s. f., g.-d. art. culpabilizắrii
culpabilizărilor
CULPABILIZÁRE s. f. Acțiunea de a culpabiliza. – V. culpabiliza. DOOM
*culpabilizáre s. f., g.-d. art. culpabilizắrii
culpabilul
CULPÁBIL, -Ă, culpabili, -e, adj. (Despre o persoană) Care a săvârșit un delict, care se află în culpă; vinovat. – Din fr. coupable, lat. culpabilis. DOOM
culpábil adj. m., pl. culpábili; f. culpábilă, pl. culpábile
culpabilului
CULPÁBIL, -Ă, culpabili, -e, adj. (Despre o persoană) Care a săvârșit un delict, care se află în culpă; vinovat. – Din fr. coupable, lat. culpabilis. DOOM
culpábil adj. m., pl. culpábili; f. culpábilă, pl. culpábile
culpaș
CÚLPEȘ, -Ă, culpeși, -e, adj. (Înv.) Care a săvârșit o faptă condamnabilă; vinovat. – Culpă + suf. -eș. DOOM
cúlpeș (înv.) adj. m., pl. cúlpeși; f. cúlpeșă, pl. cúlpeșe
culpaș
CÚLPEȘ, -Ă, culpeși, -e, adj. (Înv.) Care a săvârșit o faptă condamnabilă; vinovat. – Culpă + suf. -eș. DOOM
cúlpeș (înv.) adj. m., pl. cúlpeși; f. cúlpeșă, pl. cúlpeșe
culpașa
CÚLPEȘ, -Ă, culpeși, -e, adj. (Înv.) Care a săvârșit o faptă condamnabilă; vinovat. – Culpă + suf. -eș. DOOM
cúlpeș (înv.) adj. m., pl. cúlpeși; f. cúlpeșă, pl. cúlpeșe
culpașa
CÚLPEȘ, -Ă, culpeși, -e, adj. (Înv.) Care a săvârșit o faptă condamnabilă; vinovat. – Culpă + suf. -eș. DOOM
cúlpeș (înv.) adj. m., pl. cúlpeși; f. cúlpeșă, pl. cúlpeșe
culpașe
CÚLPEȘ, -Ă, culpeși, -e, adj. (Înv.) Care a săvârșit o faptă condamnabilă; vinovat. – Culpă + suf. -eș. DOOM
cúlpeș (înv.) adj. m., pl. cúlpeși; f. cúlpeșă, pl. cúlpeșe
culpașe
CÚLPEȘ, -Ă, culpeși, -e, adj. (Înv.) Care a săvârșit o faptă condamnabilă; vinovat. – Culpă + suf. -eș. DOOM
cúlpeș (înv.) adj. m., pl. cúlpeși; f. cúlpeșă, pl. cúlpeșe
culpașei
CÚLPEȘ, -Ă, culpeși, -e, adj. (Înv.) Care a săvârșit o faptă condamnabilă; vinovat. – Culpă + suf. -eș. DOOM
cúlpeș (înv.) adj. m., pl. cúlpeși; f. cúlpeșă, pl. cúlpeșe
culpașei
CÚLPEȘ, -Ă, culpeși, -e, adj. (Înv.) Care a săvârșit o faptă condamnabilă; vinovat. – Culpă + suf. -eș. DOOM
cúlpeș (înv.) adj. m., pl. cúlpeși; f. cúlpeșă, pl. cúlpeșe
culpașele
CÚLPEȘ, -Ă, culpeși, -e, adj. (Înv.) Care a săvârșit o faptă condamnabilă; vinovat. – Culpă + suf. -eș. DOOM
cúlpeș (înv.) adj. m., pl. cúlpeși; f. cúlpeșă, pl. cúlpeșe
culpașele
CÚLPEȘ, -Ă, culpeși, -e, adj. (Înv.) Care a săvârșit o faptă condamnabilă; vinovat. – Culpă + suf. -eș. DOOM
cúlpeș (înv.) adj. m., pl. cúlpeși; f. cúlpeșă, pl. cúlpeșe
culpașelor
CÚLPEȘ, -Ă, culpeși, -e, adj. (Înv.) Care a săvârșit o faptă condamnabilă; vinovat. – Culpă + suf. -eș. DOOM
cúlpeș (înv.) adj. m., pl. cúlpeși; f. cúlpeșă, pl. cúlpeșe
culpașelor
CÚLPEȘ, -Ă, culpeși, -e, adj. (Înv.) Care a săvârșit o faptă condamnabilă; vinovat. – Culpă + suf. -eș. DOOM
cúlpeș (înv.) adj. m., pl. cúlpeși; f. cúlpeșă, pl. cúlpeșe
culpași
CÚLPEȘ, -Ă, culpeși, -e, adj. (Înv.) Care a săvârșit o faptă condamnabilă; vinovat. – Culpă + suf. -eș. DOOM
cúlpeș (înv.) adj. m., pl. cúlpeși; f. cúlpeșă, pl. cúlpeșe
culpași
CÚLPEȘ, -Ă, culpeși, -e, adj. (Înv.) Care a săvârșit o faptă condamnabilă; vinovat. – Culpă + suf. -eș. DOOM
cúlpeș (înv.) adj. m., pl. cúlpeși; f. cúlpeșă, pl. cúlpeșe
culpașii
CÚLPEȘ, -Ă, culpeși, -e, adj. (Înv.) Care a săvârșit o faptă condamnabilă; vinovat. – Culpă + suf. -eș. DOOM
cúlpeș (înv.) adj. m., pl. cúlpeși; f. cúlpeșă, pl. cúlpeșe
culpașii
CÚLPEȘ, -Ă, culpeși, -e, adj. (Înv.) Care a săvârșit o faptă condamnabilă; vinovat. – Culpă + suf. -eș. DOOM
cúlpeș (înv.) adj. m., pl. cúlpeși; f. cúlpeșă, pl. cúlpeșe
culpașilor
CÚLPEȘ, -Ă, culpeși, -e, adj. (Înv.) Care a săvârșit o faptă condamnabilă; vinovat. – Culpă + suf. -eș. DOOM
cúlpeș (înv.) adj. m., pl. cúlpeși; f. cúlpeșă, pl. cúlpeșe
culpașilor
CÚLPEȘ, -Ă, culpeși, -e, adj. (Înv.) Care a săvârșit o faptă condamnabilă; vinovat. – Culpă + suf. -eș. DOOM
cúlpeș (înv.) adj. m., pl. cúlpeși; f. cúlpeșă, pl. cúlpeșe
culpașul
CÚLPEȘ, -Ă, culpeși, -e, adj. (Înv.) Care a săvârșit o faptă condamnabilă; vinovat. – Culpă + suf. -eș. DOOM
cúlpeș (înv.) adj. m., pl. cúlpeși; f. cúlpeșă, pl. cúlpeșe
culpașul
CÚLPEȘ, -Ă, culpeși, -e, adj. (Înv.) Care a săvârșit o faptă condamnabilă; vinovat. – Culpă + suf. -eș. DOOM
cúlpeș (înv.) adj. m., pl. cúlpeși; f. cúlpeșă, pl. cúlpeșe
culpașului
CÚLPEȘ, -Ă, culpeși, -e, adj. (Înv.) Care a săvârșit o faptă condamnabilă; vinovat. – Culpă + suf. -eș. DOOM
cúlpeș (înv.) adj. m., pl. cúlpeși; f. cúlpeșă, pl. cúlpeșe
culpașului
CÚLPEȘ, -Ă, culpeși, -e, adj. (Înv.) Care a săvârșit o faptă condamnabilă; vinovat. – Culpă + suf. -eș. DOOM
cúlpeș (înv.) adj. m., pl. cúlpeși; f. cúlpeșă, pl. cúlpeșe
culpe
CÚLPĂ, culpe, s. f. (Jur.) Greșeală care constă în îndeplinirea neconformă a unei obligații sau în neîndeplinirea ei; greșeală care constă în săvârșirea unui fapt păgubitor sau pedepsit de lege. ♦ Greșeală, vină, vinovăție. – Din lat. culpa. DOOM
cúlpă s. f., g.-d. art. cúlpei; pl. cúlpe
culpei
CÚLPĂ, culpe, s. f. (Jur.) Greșeală care constă în îndeplinirea neconformă a unei obligații sau în neîndeplinirea ei; greșeală care constă în săvârșirea unui fapt păgubitor sau pedepsit de lege. ♦ Greșeală, vină, vinovăție. – Din lat. culpa. DOOM
cúlpă s. f., g.-d. art. cúlpei; pl. cúlpe
culpele
CÚLPĂ, culpe, s. f. (Jur.) Greșeală care constă în îndeplinirea neconformă a unei obligații sau în neîndeplinirea ei; greșeală care constă în săvârșirea unui fapt păgubitor sau pedepsit de lege. ♦ Greșeală, vină, vinovăție. – Din lat. culpa. DOOM
cúlpă s. f., g.-d. art. cúlpei; pl. cúlpe
culpelor
CÚLPĂ, culpe, s. f. (Jur.) Greșeală care constă în îndeplinirea neconformă a unei obligații sau în neîndeplinirea ei; greșeală care constă în săvârșirea unui fapt păgubitor sau pedepsit de lege. ♦ Greșeală, vină, vinovăție. – Din lat. culpa. DOOM
cúlpă s. f., g.-d. art. cúlpei; pl. cúlpe
culpeș
CÚLPEȘ, -Ă, culpeși, -e, adj. (Înv.) Care a săvârșit o faptă condamnabilă; vinovat. – Culpă + suf. -eș. DOOM
cúlpeș (înv.) adj. m., pl. cúlpeși; f. cúlpeșă, pl. cúlpeșe
culpeș
CÚLPEȘ, -Ă, culpeși, -e, adj. (Înv.) Care a săvârșit o faptă condamnabilă; vinovat. – Culpă + suf. -eș. DOOM
cúlpeș (înv.) adj. m., pl. cúlpeși; f. cúlpeșă, pl. cúlpeșe
culpeșa
CÚLPEȘ, -Ă, culpeși, -e, adj. (Înv.) Care a săvârșit o faptă condamnabilă; vinovat. – Culpă + suf. -eș. DOOM
cúlpeș (înv.) adj. m., pl. cúlpeși; f. cúlpeșă, pl. cúlpeșe
culpeșa
CÚLPEȘ, -Ă, culpeși, -e, adj. (Înv.) Care a săvârșit o faptă condamnabilă; vinovat. – Culpă + suf. -eș. DOOM
cúlpeș (înv.) adj. m., pl. cúlpeși; f. cúlpeșă, pl. cúlpeșe
culpeșe
CÚLPEȘ, -Ă, culpeși, -e, adj. (Înv.) Care a săvârșit o faptă condamnabilă; vinovat. – Culpă + suf. -eș. DOOM
cúlpeș (înv.) adj. m., pl. cúlpeși; f. cúlpeșă, pl. cúlpeșe
culpeșe
CÚLPEȘ, -Ă, culpeși, -e, adj. (Înv.) Care a săvârșit o faptă condamnabilă; vinovat. – Culpă + suf. -eș. DOOM
cúlpeș (înv.) adj. m., pl. cúlpeși; f. cúlpeșă, pl. cúlpeșe
culpeșei
CÚLPEȘ, -Ă, culpeși, -e, adj. (Înv.) Care a săvârșit o faptă condamnabilă; vinovat. – Culpă + suf. -eș. DOOM
cúlpeș (înv.) adj. m., pl. cúlpeși; f. cúlpeșă, pl. cúlpeșe
culpeșei
CÚLPEȘ, -Ă, culpeși, -e, adj. (Înv.) Care a săvârșit o faptă condamnabilă; vinovat. – Culpă + suf. -eș. DOOM
cúlpeș (înv.) adj. m., pl. cúlpeși; f. cúlpeșă, pl. cúlpeșe
culpeșele
CÚLPEȘ, -Ă, culpeși, -e, adj. (Înv.) Care a săvârșit o faptă condamnabilă; vinovat. – Culpă + suf. -eș. DOOM
cúlpeș (înv.) adj. m., pl. cúlpeși; f. cúlpeșă, pl. cúlpeșe
culpeșele
CÚLPEȘ, -Ă, culpeși, -e, adj. (Înv.) Care a săvârșit o faptă condamnabilă; vinovat. – Culpă + suf. -eș. DOOM
cúlpeș (înv.) adj. m., pl. cúlpeși; f. cúlpeșă, pl. cúlpeșe
culpeșelor
CÚLPEȘ, -Ă, culpeși, -e, adj. (Înv.) Care a săvârșit o faptă condamnabilă; vinovat. – Culpă + suf. -eș. DOOM
cúlpeș (înv.) adj. m., pl. cúlpeși; f. cúlpeșă, pl. cúlpeșe
culpeșelor
CÚLPEȘ, -Ă, culpeși, -e, adj. (Înv.) Care a săvârșit o faptă condamnabilă; vinovat. – Culpă + suf. -eș. DOOM
cúlpeș (înv.) adj. m., pl. cúlpeși; f. cúlpeșă, pl. cúlpeșe
culpeși
CÚLPEȘ, -Ă, culpeși, -e, adj. (Înv.) Care a săvârșit o faptă condamnabilă; vinovat. – Culpă + suf. -eș. DOOM
cúlpeș (înv.) adj. m., pl. cúlpeși; f. cúlpeșă, pl. cúlpeșe
culpeși
CÚLPEȘ, -Ă, culpeși, -e, adj. (Înv.) Care a săvârșit o faptă condamnabilă; vinovat. – Culpă + suf. -eș. DOOM
cúlpeș (înv.) adj. m., pl. cúlpeși; f. cúlpeșă, pl. cúlpeșe
culpeșii
CÚLPEȘ, -Ă, culpeși, -e, adj. (Înv.) Care a săvârșit o faptă condamnabilă; vinovat. – Culpă + suf. -eș. DOOM
cúlpeș (înv.) adj. m., pl. cúlpeși; f. cúlpeșă, pl. cúlpeșe
culpeșii
CÚLPEȘ, -Ă, culpeși, -e, adj. (Înv.) Care a săvârșit o faptă condamnabilă; vinovat. – Culpă + suf. -eș. DOOM
cúlpeș (înv.) adj. m., pl. cúlpeși; f. cúlpeșă, pl. cúlpeșe
culpeșilor
CÚLPEȘ, -Ă, culpeși, -e, adj. (Înv.) Care a săvârșit o faptă condamnabilă; vinovat. – Culpă + suf. -eș. DOOM
cúlpeș (înv.) adj. m., pl. cúlpeși; f. cúlpeșă, pl. cúlpeșe
culpeșilor
CÚLPEȘ, -Ă, culpeși, -e, adj. (Înv.) Care a săvârșit o faptă condamnabilă; vinovat. – Culpă + suf. -eș. DOOM
cúlpeș (înv.) adj. m., pl. cúlpeși; f. cúlpeșă, pl. cúlpeșe
culpeșul
CÚLPEȘ, -Ă, culpeși, -e, adj. (Înv.) Care a săvârșit o faptă condamnabilă; vinovat. – Culpă + suf. -eș. DOOM
cúlpeș (înv.) adj. m., pl. cúlpeși; f. cúlpeșă, pl. cúlpeșe
culpeșul
CÚLPEȘ, -Ă, culpeși, -e, adj. (Înv.) Care a săvârșit o faptă condamnabilă; vinovat. – Culpă + suf. -eș. DOOM
cúlpeș (înv.) adj. m., pl. cúlpeși; f. cúlpeșă, pl. cúlpeșe
culpeșului
CÚLPEȘ, -Ă, culpeși, -e, adj. (Înv.) Care a săvârșit o faptă condamnabilă; vinovat. – Culpă + suf. -eș. DOOM
cúlpeș (înv.) adj. m., pl. cúlpeși; f. cúlpeșă, pl. cúlpeșe
culpeșului
CÚLPEȘ, -Ă, culpeși, -e, adj. (Înv.) Care a săvârșit o faptă condamnabilă; vinovat. – Culpă + suf. -eș. DOOM
cúlpeș (înv.) adj. m., pl. cúlpeși; f. cúlpeșă, pl. cúlpeșe
cult
CULT2, -Ă, culți, -te, adj. 1. Care are un nivel înalt de cultură și de cunoștințe; instruit. 2. (Despre manifestări ale oamenilor) De care dă dovadă omul cult (1); care are caracter savant, cărturăresc. 3. (În opoziție cu popular; despre muzică, poezie, literatură etc.) Creat de un autor instruit. – Din lat. cultus. DOOM
cult1 adj. m., pl. culți; f. cúltă, pl. cúlte
cult
CULT1, culte, s. n. 1. Omagiu care se aduce divinității prin acte religioase; manifestare a sentimentului religios prin rugăciuni și prin acte rituale; totalitatea ritualurilor unei religii. 2. Sentiment exagerat de admirație, de respect, de venerație, de adorație față de cineva sau de ceva. ◊ Cultul personalității = atitudine sistematică de admirație (exagerată) provocată și controlată cu privire la un conducător (sau la o personalitate), considerat ca înzestrat cu calități deosebite de ordin intelectual, afectiv, organizatoric etc. 3. Religie, confesiune. – Din fr. culte, lat. cultus. DOOM
cult2 s. n., pl. cúlte
culta
CULT2, -Ă, culți, -te, adj. 1. Care are un nivel înalt de cultură și de cunoștințe; instruit. 2. (Despre manifestări ale oamenilor) De care dă dovadă omul cult (1); care are caracter savant, cărturăresc. 3. (În opoziție cu popular; despre muzică, poezie, literatură etc.) Creat de un autor instruit. – Din lat. cultus. DOOM
cult1 adj. m., pl. culți; f. cúltă, pl. cúlte
culte
CULT2, -Ă, culți, -te, adj. 1. Care are un nivel înalt de cultură și de cunoștințe; instruit. 2. (Despre manifestări ale oamenilor) De care dă dovadă omul cult (1); care are caracter savant, cărturăresc. 3. (În opoziție cu popular; despre muzică, poezie, literatură etc.) Creat de un autor instruit. – Din lat. cultus. DOOM
cult1 adj. m., pl. culți; f. cúltă, pl. cúlte
cultei
CULT2, -Ă, culți, -te, adj. 1. Care are un nivel înalt de cultură și de cunoștințe; instruit. 2. (Despre manifestări ale oamenilor) De care dă dovadă omul cult (1); care are caracter savant, cărturăresc. 3. (În opoziție cu popular; despre muzică, poezie, literatură etc.) Creat de un autor instruit. – Din lat. cultus. DOOM
cult1 adj. m., pl. culți; f. cúltă, pl. cúlte
cultele
CULT2, -Ă, culți, -te, adj. 1. Care are un nivel înalt de cultură și de cunoștințe; instruit. 2. (Despre manifestări ale oamenilor) De care dă dovadă omul cult (1); care are caracter savant, cărturăresc. 3. (În opoziție cu popular; despre muzică, poezie, literatură etc.) Creat de un autor instruit. – Din lat. cultus. DOOM
cult1 adj. m., pl. culți; f. cúltă, pl. cúlte
cultelor
CULT2, -Ă, culți, -te, adj. 1. Care are un nivel înalt de cultură și de cunoștințe; instruit. 2. (Despre manifestări ale oamenilor) De care dă dovadă omul cult (1); care are caracter savant, cărturăresc. 3. (În opoziție cu popular; despre muzică, poezie, literatură etc.) Creat de un autor instruit. – Din lat. cultus. DOOM
cult1 adj. m., pl. culți; f. cúltă, pl. cúlte
culteranism
CULTERANÍSM s.n. Cultism. [< sp. culteranism, cf. fr. cultéranisme].
culteranismul
CULTERANÍSM s.n. Cultism. [< sp. culteranism, cf. fr. cultéranisme].
culteranismului
CULTERANÍSM s.n. Cultism. [< sp. culteranism, cf. fr. cultéranisme].
cultic
CÚLTIC, -Ă, cultici, -ce, adj. (Rar) De cult1. – Cult1 + suf. -ic.
cultica
CÚLTIC, -Ă, cultici, -ce, adj. (Rar) De cult1. – Cult1 + suf. -ic.
cultice
CÚLTIC, -Ă, cultici, -ce, adj. (Rar) De cult1. – Cult1 + suf. -ic.
culticei
CÚLTIC, -Ă, cultici, -ce, adj. (Rar) De cult1. – Cult1 + suf. -ic.
culticele
CÚLTIC, -Ă, cultici, -ce, adj. (Rar) De cult1. – Cult1 + suf. -ic.
culticelor
CÚLTIC, -Ă, cultici, -ce, adj. (Rar) De cult1. – Cult1 + suf. -ic.
cultici
CÚLTIC, -Ă, cultici, -ce, adj. (Rar) De cult1. – Cult1 + suf. -ic.
culticii
CÚLTIC, -Ă, cultici, -ce, adj. (Rar) De cult1. – Cult1 + suf. -ic.
culticilor
CÚLTIC, -Ă, cultici, -ce, adj. (Rar) De cult1. – Cult1 + suf. -ic.
culticul
CÚLTIC, -Ă, cultici, -ce, adj. (Rar) De cult1. – Cult1 + suf. -ic.
culticului
CÚLTIC, -Ă, cultici, -ce, adj. (Rar) De cult1. – Cult1 + suf. -ic.
cultism
CULTÍSM, cultisme, s. n. Afectare, bogăție căutată, artificială a stilului. ♦ Greșeală de limbă a cărei origine o constituie dorința de a se exprima mai literar, mai puțin banal. – Din fr. cultisme. DOOM
cultísm s. n., (greșeli, cuvinte) pl. cultísme
cultisme
CULTÍSM, cultisme, s. n. Afectare, bogăție căutată, artificială a stilului. ♦ Greșeală de limbă a cărei origine o constituie dorința de a se exprima mai literar, mai puțin banal. – Din fr. cultisme. DOOM
cultísm s. n., (greșeli, cuvinte) pl. cultísme
cultismele
CULTÍSM, cultisme, s. n. Afectare, bogăție căutată, artificială a stilului. ♦ Greșeală de limbă a cărei origine o constituie dorința de a se exprima mai literar, mai puțin banal. – Din fr. cultisme. DOOM
cultísm s. n., (greșeli, cuvinte) pl. cultísme
cultismelor
CULTÍSM, cultisme, s. n. Afectare, bogăție căutată, artificială a stilului. ♦ Greșeală de limbă a cărei origine o constituie dorința de a se exprima mai literar, mai puțin banal. – Din fr. cultisme. DOOM
cultísm s. n., (greșeli, cuvinte) pl. cultísme
cultismul
CULTÍSM, cultisme, s. n. Afectare, bogăție căutată, artificială a stilului. ♦ Greșeală de limbă a cărei origine o constituie dorința de a se exprima mai literar, mai puțin banal. – Din fr. cultisme. DOOM
cultísm s. n., (greșeli, cuvinte) pl. cultísme
cultismului
CULTÍSM, cultisme, s. n. Afectare, bogăție căutată, artificială a stilului. ♦ Greșeală de limbă a cărei origine o constituie dorința de a se exprima mai literar, mai puțin banal. – Din fr. cultisme. DOOM
cultísm s. n., (greșeli, cuvinte) pl. cultísme
cultist
CULTÍST, -Ă, cultiști, -ste, adj. Care adoptă cultismul; de cultism. – Din fr. cultiste.
cultist
CULTÍST, -Ă, cultiști, -ste, adj. Care adoptă cultismul; de cultism. – Din fr. cultiste.
cultista
CULTÍST, -Ă, cultiști, -ste, adj. Care adoptă cultismul; de cultism. – Din fr. cultiste.
cultista
CULTÍST, -Ă, cultiști, -ste, adj. Care adoptă cultismul; de cultism. – Din fr. cultiste.
cultiste
CULTÍST, -Ă, cultiști, -ste, adj. Care adoptă cultismul; de cultism. – Din fr. cultiste.
cultiste
CULTÍST, -Ă, cultiști, -ste, adj. Care adoptă cultismul; de cultism. – Din fr. cultiste.
cultistei
CULTÍST, -Ă, cultiști, -ste, adj. Care adoptă cultismul; de cultism. – Din fr. cultiste.
cultistei
CULTÍST, -Ă, cultiști, -ste, adj. Care adoptă cultismul; de cultism. – Din fr. cultiste.
cultistele
CULTÍST, -Ă, cultiști, -ste, adj. Care adoptă cultismul; de cultism. – Din fr. cultiste.
cultistele
CULTÍST, -Ă, cultiști, -ste, adj. Care adoptă cultismul; de cultism. – Din fr. cultiste.
cultistelor
CULTÍST, -Ă, cultiști, -ste, adj. Care adoptă cultismul; de cultism. – Din fr. cultiste.
cultistelor
CULTÍST, -Ă, cultiști, -ste, adj. Care adoptă cultismul; de cultism. – Din fr. cultiste.
cultistul
CULTÍST, -Ă, cultiști, -ste, adj. Care adoptă cultismul; de cultism. – Din fr. cultiste.
cultistul
CULTÍST, -Ă, cultiști, -ste, adj. Care adoptă cultismul; de cultism. – Din fr. cultiste.
cultistului
CULTÍST, -Ă, cultiști, -ste, adj. Care adoptă cultismul; de cultism. – Din fr. cultiste.
cultistului
CULTÍST, -Ă, cultiști, -ste, adj. Care adoptă cultismul; de cultism. – Din fr. cultiste.
cultiv
CULTIVÁ, cultív, vb. I. 1. Tranz. A lucra pământul spre a-l face să dea roade. ♦ A semăna plante; a îngriji și a recolta plante agricole. 2. Tranz. Fig. A se ocupa cu râvnă de ceva; a face să crească, să se dezvolte. ♦ A căuta să câștige sau să mențină prietenia, bunăvoința, încrederea cuiva. 3. Refl. și tranz. A (se) instrui. – Din fr. cultiver, lat. cultivare. DOOM
cultivá (a ~) vb., ind. prez. 3 cultívă
cultiva
CULTIVÁ, cultív, vb. I. 1. Tranz. A lucra pământul spre a-l face să dea roade. ♦ A semăna plante; a îngriji și a recolta plante agricole. 2. Tranz. Fig. A se ocupa cu râvnă de ceva; a face să crească, să se dezvolte. ♦ A căuta să câștige sau să mențină prietenia, bunăvoința, încrederea cuiva. 3. Refl. și tranz. A (se) instrui. – Din fr. cultiver, lat. cultivare. DOOM
cultivá (a ~) vb., ind. prez. 3 cultívă
cultivabil
CULTIVÁBIL, -Ă, cultivabili, -e, adj. (Despre pământ și despre plante) Care poate fi cultivat. – Din fr. cultivable. DOOM
cultivábil adj. m., pl. cultivábili; f. cultivábilă, pl. cultivábile
cultivabila
CULTIVÁBIL, -Ă, cultivabili, -e, adj. (Despre pământ și despre plante) Care poate fi cultivat. – Din fr. cultivable. DOOM
cultivábil adj. m., pl. cultivábili; f. cultivábilă, pl. cultivábile
cultivabile
CULTIVÁBIL, -Ă, cultivabili, -e, adj. (Despre pământ și despre plante) Care poate fi cultivat. – Din fr. cultivable. DOOM
cultivábil adj. m., pl. cultivábili; f. cultivábilă, pl. cultivábile
cultivabilei
CULTIVÁBIL, -Ă, cultivabili, -e, adj. (Despre pământ și despre plante) Care poate fi cultivat. – Din fr. cultivable. DOOM
cultivábil adj. m., pl. cultivábili; f. cultivábilă, pl. cultivábile
cultivabilele
CULTIVÁBIL, -Ă, cultivabili, -e, adj. (Despre pământ și despre plante) Care poate fi cultivat. – Din fr. cultivable. DOOM
cultivábil adj. m., pl. cultivábili; f. cultivábilă, pl. cultivábile
cultivabilelor
CULTIVÁBIL, -Ă, cultivabili, -e, adj. (Despre pământ și despre plante) Care poate fi cultivat. – Din fr. cultivable. DOOM
cultivábil adj. m., pl. cultivábili; f. cultivábilă, pl. cultivábile
cultivabili
CULTIVÁBIL, -Ă, cultivabili, -e, adj. (Despre pământ și despre plante) Care poate fi cultivat. – Din fr. cultivable. DOOM
cultivábil adj. m., pl. cultivábili; f. cultivábilă, pl. cultivábile
cultivabilii
CULTIVÁBIL, -Ă, cultivabili, -e, adj. (Despre pământ și despre plante) Care poate fi cultivat. – Din fr. cultivable. DOOM
cultivábil adj. m., pl. cultivábili; f. cultivábilă, pl. cultivábile
cultivabililor
CULTIVÁBIL, -Ă, cultivabili, -e, adj. (Despre pământ și despre plante) Care poate fi cultivat. – Din fr. cultivable. DOOM
cultivábil adj. m., pl. cultivábili; f. cultivábilă, pl. cultivábile
cultivabilul
CULTIVÁBIL, -Ă, cultivabili, -e, adj. (Despre pământ și despre plante) Care poate fi cultivat. – Din fr. cultivable. DOOM
cultivábil adj. m., pl. cultivábili; f. cultivábilă, pl. cultivábile
cultivabilului
CULTIVÁBIL, -Ă, cultivabili, -e, adj. (Despre pământ și despre plante) Care poate fi cultivat. – Din fr. cultivable. DOOM
cultivábil adj. m., pl. cultivábili; f. cultivábilă, pl. cultivábile
cultivai
CULTIVÁ, cultív, vb. I. 1. Tranz. A lucra pământul spre a-l face să dea roade. ♦ A semăna plante; a îngriji și a recolta plante agricole. 2. Tranz. Fig. A se ocupa cu râvnă de ceva; a face să crească, să se dezvolte. ♦ A căuta să câștige sau să mențină prietenia, bunăvoința, încrederea cuiva. 3. Refl. și tranz. A (se) instrui. – Din fr. cultiver, lat. cultivare. DOOM
cultivá (a ~) vb., ind. prez. 3 cultívă
cultivam
CULTIVÁ, cultív, vb. I. 1. Tranz. A lucra pământul spre a-l face să dea roade. ♦ A semăna plante; a îngriji și a recolta plante agricole. 2. Tranz. Fig. A se ocupa cu râvnă de ceva; a face să crească, să se dezvolte. ♦ A căuta să câștige sau să mențină prietenia, bunăvoința, încrederea cuiva. 3. Refl. și tranz. A (se) instrui. – Din fr. cultiver, lat. cultivare. DOOM
cultivá (a ~) vb., ind. prez. 3 cultívă
cultivare
CULTIVÁ, cultív, vb. I. 1. Tranz. A lucra pământul spre a-l face să dea roade. ♦ A semăna plante; a îngriji și a recolta plante agricole. 2. Tranz. Fig. A se ocupa cu râvnă de ceva; a face să crească, să se dezvolte. ♦ A căuta să câștige sau să mențină prietenia, bunăvoința, încrederea cuiva. 3. Refl. și tranz. A (se) instrui. – Din fr. cultiver, lat. cultivare. DOOM
cultivá (a ~) vb., ind. prez. 3 cultívă
cultivare
CULTIVÁRE, cultivări, s. f. Acțiunea de a (se) cultiva. 1. Lucrarea pământului. 2. Fig. Educare, instruire, dezvoltare. – V. cultiva. DOOM
cultiváre s. f., g.-d. art. cultivắrii; pl. cultivắri
cultivarea
CULTIVÁRE, cultivări, s. f. Acțiunea de a (se) cultiva. 1. Lucrarea pământului. 2. Fig. Educare, instruire, dezvoltare. – V. cultiva. DOOM
cultiváre s. f., g.-d. art. cultivắrii; pl. cultivắri
cultivară
CULTIVÁ, cultív, vb. I. 1. Tranz. A lucra pământul spre a-l face să dea roade. ♦ A semăna plante; a îngriji și a recolta plante agricole. 2. Tranz. Fig. A se ocupa cu râvnă de ceva; a face să crească, să se dezvolte. ♦ A căuta să câștige sau să mențină prietenia, bunăvoința, încrederea cuiva. 3. Refl. și tranz. A (se) instrui. – Din fr. cultiver, lat. cultivare. DOOM
cultivá (a ~) vb., ind. prez. 3 cultívă
cultivarăm
CULTIVÁ, cultív, vb. I. 1. Tranz. A lucra pământul spre a-l face să dea roade. ♦ A semăna plante; a îngriji și a recolta plante agricole. 2. Tranz. Fig. A se ocupa cu râvnă de ceva; a face să crească, să se dezvolte. ♦ A căuta să câștige sau să mențină prietenia, bunăvoința, încrederea cuiva. 3. Refl. și tranz. A (se) instrui. – Din fr. cultiver, lat. cultivare. DOOM
cultivá (a ~) vb., ind. prez. 3 cultívă
cultivarăți
CULTIVÁ, cultív, vb. I. 1. Tranz. A lucra pământul spre a-l face să dea roade. ♦ A semăna plante; a îngriji și a recolta plante agricole. 2. Tranz. Fig. A se ocupa cu râvnă de ceva; a face să crească, să se dezvolte. ♦ A căuta să câștige sau să mențină prietenia, bunăvoința, încrederea cuiva. 3. Refl. și tranz. A (se) instrui. – Din fr. cultiver, lat. cultivare. DOOM
cultivá (a ~) vb., ind. prez. 3 cultívă
cultivase
CULTIVÁ, cultív, vb. I. 1. Tranz. A lucra pământul spre a-l face să dea roade. ♦ A semăna plante; a îngriji și a recolta plante agricole. 2. Tranz. Fig. A se ocupa cu râvnă de ceva; a face să crească, să se dezvolte. ♦ A căuta să câștige sau să mențină prietenia, bunăvoința, încrederea cuiva. 3. Refl. și tranz. A (se) instrui. – Din fr. cultiver, lat. cultivare. DOOM
cultivá (a ~) vb., ind. prez. 3 cultívă
cultivasem
CULTIVÁ, cultív, vb. I. 1. Tranz. A lucra pământul spre a-l face să dea roade. ♦ A semăna plante; a îngriji și a recolta plante agricole. 2. Tranz. Fig. A se ocupa cu râvnă de ceva; a face să crească, să se dezvolte. ♦ A căuta să câștige sau să mențină prietenia, bunăvoința, încrederea cuiva. 3. Refl. și tranz. A (se) instrui. – Din fr. cultiver, lat. cultivare. DOOM
cultivá (a ~) vb., ind. prez. 3 cultívă
cultivaseră
CULTIVÁ, cultív, vb. I. 1. Tranz. A lucra pământul spre a-l face să dea roade. ♦ A semăna plante; a îngriji și a recolta plante agricole. 2. Tranz. Fig. A se ocupa cu râvnă de ceva; a face să crească, să se dezvolte. ♦ A căuta să câștige sau să mențină prietenia, bunăvoința, încrederea cuiva. 3. Refl. și tranz. A (se) instrui. – Din fr. cultiver, lat. cultivare. DOOM
cultivá (a ~) vb., ind. prez. 3 cultívă
cultivaserăm
CULTIVÁ, cultív, vb. I. 1. Tranz. A lucra pământul spre a-l face să dea roade. ♦ A semăna plante; a îngriji și a recolta plante agricole. 2. Tranz. Fig. A se ocupa cu râvnă de ceva; a face să crească, să se dezvolte. ♦ A căuta să câștige sau să mențină prietenia, bunăvoința, încrederea cuiva. 3. Refl. și tranz. A (se) instrui. – Din fr. cultiver, lat. cultivare. DOOM
cultivá (a ~) vb., ind. prez. 3 cultívă
cultivaserăți
CULTIVÁ, cultív, vb. I. 1. Tranz. A lucra pământul spre a-l face să dea roade. ♦ A semăna plante; a îngriji și a recolta plante agricole. 2. Tranz. Fig. A se ocupa cu râvnă de ceva; a face să crească, să se dezvolte. ♦ A căuta să câștige sau să mențină prietenia, bunăvoința, încrederea cuiva. 3. Refl. și tranz. A (se) instrui. – Din fr. cultiver, lat. cultivare. DOOM
cultivá (a ~) vb., ind. prez. 3 cultívă
cultivaseși
CULTIVÁ, cultív, vb. I. 1. Tranz. A lucra pământul spre a-l face să dea roade. ♦ A semăna plante; a îngriji și a recolta plante agricole. 2. Tranz. Fig. A se ocupa cu râvnă de ceva; a face să crească, să se dezvolte. ♦ A căuta să câștige sau să mențină prietenia, bunăvoința, încrederea cuiva. 3. Refl. și tranz. A (se) instrui. – Din fr. cultiver, lat. cultivare. DOOM
cultivá (a ~) vb., ind. prez. 3 cultívă
cultivaseți
CULTIVÁ, cultív, vb. I. 1. Tranz. A lucra pământul spre a-l face să dea roade. ♦ A semăna plante; a îngriji și a recolta plante agricole. 2. Tranz. Fig. A se ocupa cu râvnă de ceva; a face să crească, să se dezvolte. ♦ A căuta să câștige sau să mențină prietenia, bunăvoința, încrederea cuiva. 3. Refl. și tranz. A (se) instrui. – Din fr. cultiver, lat. cultivare. DOOM
cultivá (a ~) vb., ind. prez. 3 cultívă
cultivat
CULTIVÁ, cultív, vb. I. 1. Tranz. A lucra pământul spre a-l face să dea roade. ♦ A semăna plante; a îngriji și a recolta plante agricole. 2. Tranz. Fig. A se ocupa cu râvnă de ceva; a face să crească, să se dezvolte. ♦ A căuta să câștige sau să mențină prietenia, bunăvoința, încrederea cuiva. 3. Refl. și tranz. A (se) instrui. – Din fr. cultiver, lat. cultivare. DOOM
cultivá (a ~) vb., ind. prez. 3 cultívă
cultivat
CULTIVÁT, -Ă, cultivați, -te, adj. 1. (Despre plante) Care se cultivă. 2. (Despre oameni) Educat, instruit, cult. – V. cultiva. Cf. fr. cultivé.
cultivata
CULTIVÁT, -Ă, cultivați, -te, adj. 1. (Despre plante) Care se cultivă. 2. (Despre oameni) Educat, instruit, cult. – V. cultiva. Cf. fr. cultivé.
cultivate
CULTIVÁT, -Ă, cultivați, -te, adj. 1. (Despre plante) Care se cultivă. 2. (Despre oameni) Educat, instruit, cult. – V. cultiva. Cf. fr. cultivé.
cultivatei
CULTIVÁT, -Ă, cultivați, -te, adj. 1. (Despre plante) Care se cultivă. 2. (Despre oameni) Educat, instruit, cult. – V. cultiva. Cf. fr. cultivé.
cultivatele
CULTIVÁT, -Ă, cultivați, -te, adj. 1. (Despre plante) Care se cultivă. 2. (Despre oameni) Educat, instruit, cult. – V. cultiva. Cf. fr. cultivé.
cultivatelor
CULTIVÁT, -Ă, cultivați, -te, adj. 1. (Despre plante) Care se cultivă. 2. (Despre oameni) Educat, instruit, cult. – V. cultiva. Cf. fr. cultivé.
cultivatoare
CULTIVATÓR, -OÁRE, cultivatori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu cultivarea pământului, care seamănă și îngrijește plante de cultură. 2. S. n. Mașină agricolă care servește la mărunțirea și afânarea pământului, la distrugerea buruienilor din culturile de plante prășitoare etc. – Din fr. cultivateur. DOOM
cultivatór2 (mașină) s. n., pl. cultivatoáre
cultivatoarea
CULTIVATÓR, -OÁRE, cultivatori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu cultivarea pământului, care seamănă și îngrijește plante de cultură. 2. S. n. Mașină agricolă care servește la mărunțirea și afânarea pământului, la distrugerea buruienilor din culturile de plante prășitoare etc. – Din fr. cultivateur. DOOM
cultivatór2 (mașină) s. n., pl. cultivatoáre
cultivatoarei
CULTIVATÓR, -OÁRE, cultivatori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu cultivarea pământului, care seamănă și îngrijește plante de cultură. 2. S. n. Mașină agricolă care servește la mărunțirea și afânarea pământului, la distrugerea buruienilor din culturile de plante prășitoare etc. – Din fr. cultivateur. DOOM
cultivatór2 (mașină) s. n., pl. cultivatoáre
cultivatoarele
CULTIVATÓR, -OÁRE, cultivatori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu cultivarea pământului, care seamănă și îngrijește plante de cultură. 2. S. n. Mașină agricolă care servește la mărunțirea și afânarea pământului, la distrugerea buruienilor din culturile de plante prășitoare etc. – Din fr. cultivateur. DOOM
cultivatór2 (mașină) s. n., pl. cultivatoáre
cultivatoarelor
CULTIVATÓR, -OÁRE, cultivatori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu cultivarea pământului, care seamănă și îngrijește plante de cultură. 2. S. n. Mașină agricolă care servește la mărunțirea și afânarea pământului, la distrugerea buruienilor din culturile de plante prășitoare etc. – Din fr. cultivateur. DOOM
cultivatór2 (mașină) s. n., pl. cultivatoáre
cultivator
CULTIVATÓR, -OÁRE, cultivatori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu cultivarea pământului, care seamănă și îngrijește plante de cultură. 2. S. n. Mașină agricolă care servește la mărunțirea și afânarea pământului, la distrugerea buruienilor din culturile de plante prășitoare etc. – Din fr. cultivateur. DOOM
cultivatór2 (mașină) s. n., pl. cultivatoáre
cultivatori
CULTIVATÓR, -OÁRE, cultivatori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu cultivarea pământului, care seamănă și îngrijește plante de cultură. 2. S. n. Mașină agricolă care servește la mărunțirea și afânarea pământului, la distrugerea buruienilor din culturile de plante prășitoare etc. – Din fr. cultivateur. DOOM
cultivatór2 (mașină) s. n., pl. cultivatoáre
cultivatorii
CULTIVATÓR, -OÁRE, cultivatori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu cultivarea pământului, care seamănă și îngrijește plante de cultură. 2. S. n. Mașină agricolă care servește la mărunțirea și afânarea pământului, la distrugerea buruienilor din culturile de plante prășitoare etc. – Din fr. cultivateur. DOOM
cultivatór2 (mașină) s. n., pl. cultivatoáre
cultivatorilor
CULTIVATÓR, -OÁRE, cultivatori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu cultivarea pământului, care seamănă și îngrijește plante de cultură. 2. S. n. Mașină agricolă care servește la mărunțirea și afânarea pământului, la distrugerea buruienilor din culturile de plante prășitoare etc. – Din fr. cultivateur. DOOM
cultivatór2 (mașină) s. n., pl. cultivatoáre
cultivatorul
CULTIVATÓR, -OÁRE, cultivatori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu cultivarea pământului, care seamănă și îngrijește plante de cultură. 2. S. n. Mașină agricolă care servește la mărunțirea și afânarea pământului, la distrugerea buruienilor din culturile de plante prășitoare etc. – Din fr. cultivateur. DOOM
cultivatór2 (mașină) s. n., pl. cultivatoáre
cultivatorului
CULTIVATÓR, -OÁRE, cultivatori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu cultivarea pământului, care seamănă și îngrijește plante de cultură. 2. S. n. Mașină agricolă care servește la mărunțirea și afânarea pământului, la distrugerea buruienilor din culturile de plante prășitoare etc. – Din fr. cultivateur. DOOM
cultivatór2 (mașină) s. n., pl. cultivatoáre
cultivatul
CULTIVÁT, -Ă, cultivați, -te, adj. 1. (Despre plante) Care se cultivă. 2. (Despre oameni) Educat, instruit, cult. – V. cultiva. Cf. fr. cultivé.
cultivatului
CULTIVÁT, -Ă, cultivați, -te, adj. 1. (Despre plante) Care se cultivă. 2. (Despre oameni) Educat, instruit, cult. – V. cultiva. Cf. fr. cultivé.
cultivau
CULTIVÁ, cultív, vb. I. 1. Tranz. A lucra pământul spre a-l face să dea roade. ♦ A semăna plante; a îngriji și a recolta plante agricole. 2. Tranz. Fig. A se ocupa cu râvnă de ceva; a face să crească, să se dezvolte. ♦ A căuta să câștige sau să mențină prietenia, bunăvoința, încrederea cuiva. 3. Refl. și tranz. A (se) instrui. – Din fr. cultiver, lat. cultivare. DOOM
cultivá (a ~) vb., ind. prez. 3 cultívă
cultivași
CULTIVÁ, cultív, vb. I. 1. Tranz. A lucra pământul spre a-l face să dea roade. ♦ A semăna plante; a îngriji și a recolta plante agricole. 2. Tranz. Fig. A se ocupa cu râvnă de ceva; a face să crească, să se dezvolte. ♦ A căuta să câștige sau să mențină prietenia, bunăvoința, încrederea cuiva. 3. Refl. și tranz. A (se) instrui. – Din fr. cultiver, lat. cultivare. DOOM
cultivá (a ~) vb., ind. prez. 3 cultívă
cultivați
CULTIVÁ, cultív, vb. I. 1. Tranz. A lucra pământul spre a-l face să dea roade. ♦ A semăna plante; a îngriji și a recolta plante agricole. 2. Tranz. Fig. A se ocupa cu râvnă de ceva; a face să crească, să se dezvolte. ♦ A căuta să câștige sau să mențină prietenia, bunăvoința, încrederea cuiva. 3. Refl. și tranz. A (se) instrui. – Din fr. cultiver, lat. cultivare. DOOM
cultivá (a ~) vb., ind. prez. 3 cultívă
cultivați
CULTIVÁT, -Ă, cultivați, -te, adj. 1. (Despre plante) Care se cultivă. 2. (Despre oameni) Educat, instruit, cult. – V. cultiva. Cf. fr. cultivé.
cultivația
CULTIVÁȚIE s.f. Întreținere a solului efectuată cu ajutorul cultivatorului. [Gen. -iei. / cf. it. coltivazione].
cultivație
CULTIVÁȚIE s.f. Întreținere a solului efectuată cu ajutorul cultivatorului. [Gen. -iei. / cf. it. coltivazione].
cultivației
CULTIVÁȚIE s.f. Întreținere a solului efectuată cu ajutorul cultivatorului. [Gen. -iei. / cf. it. coltivazione].
cultivații
CULTIVÁT, -Ă, cultivați, -te, adj. 1. (Despre plante) Care se cultivă. 2. (Despre oameni) Educat, instruit, cult. – V. cultiva. Cf. fr. cultivé.
cultivații
CULTIVÁȚIE s.f. Întreținere a solului efectuată cu ajutorul cultivatorului. [Gen. -iei. / cf. it. coltivazione].
cultivațiile
CULTIVÁȚIE s.f. Întreținere a solului efectuată cu ajutorul cultivatorului. [Gen. -iei. / cf. it. coltivazione].
cultivațiilor
CULTIVÁȚIE s.f. Întreținere a solului efectuată cu ajutorul cultivatorului. [Gen. -iei. / cf. it. coltivazione].
cultivaților
CULTIVÁT, -Ă, cultivați, -te, adj. 1. (Despre plante) Care se cultivă. 2. (Despre oameni) Educat, instruit, cult. – V. cultiva. Cf. fr. cultivé.
cultive
CULTIVÁ, cultív, vb. I. 1. Tranz. A lucra pământul spre a-l face să dea roade. ♦ A semăna plante; a îngriji și a recolta plante agricole. 2. Tranz. Fig. A se ocupa cu râvnă de ceva; a face să crească, să se dezvolte. ♦ A căuta să câștige sau să mențină prietenia, bunăvoința, încrederea cuiva. 3. Refl. și tranz. A (se) instrui. – Din fr. cultiver, lat. cultivare. DOOM
cultivá (a ~) vb., ind. prez. 3 cultívă
cultivi
CULTIVÁ, cultív, vb. I. 1. Tranz. A lucra pământul spre a-l face să dea roade. ♦ A semăna plante; a îngriji și a recolta plante agricole. 2. Tranz. Fig. A se ocupa cu râvnă de ceva; a face să crească, să se dezvolte. ♦ A căuta să câștige sau să mențină prietenia, bunăvoința, încrederea cuiva. 3. Refl. și tranz. A (se) instrui. – Din fr. cultiver, lat. cultivare. DOOM
cultivá (a ~) vb., ind. prez. 3 cultívă
cultivi
CULTIVÍ vb. IV. v. cultiva.
cultivi
CULTIVÍ vb. IV. v. cultiva.
cultivire
CULTIVÍ vb. IV. v. cultiva.
cultivit
CULTIVÍ vb. IV. v. cultiva.
cultivând
CULTIVÁ, cultív, vb. I. 1. Tranz. A lucra pământul spre a-l face să dea roade. ♦ A semăna plante; a îngriji și a recolta plante agricole. 2. Tranz. Fig. A se ocupa cu râvnă de ceva; a face să crească, să se dezvolte. ♦ A căuta să câștige sau să mențină prietenia, bunăvoința, încrederea cuiva. 3. Refl. și tranz. A (se) instrui. – Din fr. cultiver, lat. cultivare. DOOM
cultivá (a ~) vb., ind. prez. 3 cultívă
cultivînd
CULTIVÁ, cultív, vb. I. 1. Tranz. A lucra pământul spre a-l face să dea roade. ♦ A semăna plante; a îngriji și a recolta plante agricole. 2. Tranz. Fig. A se ocupa cu râvnă de ceva; a face să crească, să se dezvolte. ♦ A căuta să câștige sau să mențină prietenia, bunăvoința, încrederea cuiva. 3. Refl. și tranz. A (se) instrui. – Din fr. cultiver, lat. cultivare. DOOM
cultivá (a ~) vb., ind. prez. 3 cultívă
cultivări
CULTIVÁRE, cultivări, s. f. Acțiunea de a (se) cultiva. 1. Lucrarea pământului. 2. Fig. Educare, instruire, dezvoltare. – V. cultiva. DOOM
cultiváre s. f., g.-d. art. cultivắrii; pl. cultivắri
cultivării
CULTIVÁRE, cultivări, s. f. Acțiunea de a (se) cultiva. 1. Lucrarea pământului. 2. Fig. Educare, instruire, dezvoltare. – V. cultiva. DOOM
cultiváre s. f., g.-d. art. cultivắrii; pl. cultivắri
cultivările
CULTIVÁRE, cultivări, s. f. Acțiunea de a (se) cultiva. 1. Lucrarea pământului. 2. Fig. Educare, instruire, dezvoltare. – V. cultiva. DOOM
cultiváre s. f., g.-d. art. cultivắrii; pl. cultivắri
cultivărilor
CULTIVÁRE, cultivări, s. f. Acțiunea de a (se) cultiva. 1. Lucrarea pământului. 2. Fig. Educare, instruire, dezvoltare. – V. cultiva. DOOM
cultiváre s. f., g.-d. art. cultivắrii; pl. cultivắri
cultiști
CULTÍST, -Ă, cultiști, -ste, adj. Care adoptă cultismul; de cultism. – Din fr. cultiste.
cultiști
CULTÍST, -Ă, cultiști, -ste, adj. Care adoptă cultismul; de cultism. – Din fr. cultiste.
cultiștii
CULTÍST, -Ă, cultiști, -ste, adj. Care adoptă cultismul; de cultism. – Din fr. cultiste.
cultiștii
CULTÍST, -Ă, cultiști, -ste, adj. Care adoptă cultismul; de cultism. – Din fr. cultiste.
cultiștilor
CULTÍST, -Ă, cultiști, -ste, adj. Care adoptă cultismul; de cultism. – Din fr. cultiste.
cultiștilor
CULTÍST, -Ă, cultiști, -ste, adj. Care adoptă cultismul; de cultism. – Din fr. cultiste.
cultorum
DÁLIE, dalii, s. f. Plantă decorativă din familia compozeelor, cu florile în capitule mari albe, galbene, roșii sau violete; gherghină (Dahlia cultorum). – Din fr. dahlia.
cultratus
SĂBIÚȚĂ, săbiuțe, s. f. 1. Diminutiv al lui sabie; săbioară. 2. Plantă erbacee cu tulpina dreaptă, cu frunzele în formă de sabie și cu florile purpurii; gladiolă, săbioară (3) (Gladiolus imbricatus). [Pr.: -bi-u-] – Sabie + suf. -uță.
cultual
CULTUÁL, -Ă adj. (Liv.) Referitor la cult, de cult. [Pron. -tu-al. / cf. fr. cultuel].
cultuala
CULTUÁL, -Ă adj. (Liv.) Referitor la cult, de cult. [Pron. -tu-al. / cf. fr. cultuel].
cultuale
CULTUÁL, -Ă adj. (Liv.) Referitor la cult, de cult. [Pron. -tu-al. / cf. fr. cultuel].
cultualei
CULTUÁL, -Ă adj. (Liv.) Referitor la cult, de cult. [Pron. -tu-al. / cf. fr. cultuel].
cultualele
CULTUÁL, -Ă adj. (Liv.) Referitor la cult, de cult. [Pron. -tu-al. / cf. fr. cultuel].
cultualelor
CULTUÁL, -Ă adj. (Liv.) Referitor la cult, de cult. [Pron. -tu-al. / cf. fr. cultuel].
cultuali
CULTUÁL, -Ă adj. (Liv.) Referitor la cult, de cult. [Pron. -tu-al. / cf. fr. cultuel].
cultualii
CULTUÁL, -Ă adj. (Liv.) Referitor la cult, de cult. [Pron. -tu-al. / cf. fr. cultuel].
cultualilor
CULTUÁL, -Ă adj. (Liv.) Referitor la cult, de cult. [Pron. -tu-al. / cf. fr. cultuel].
cultualul
CULTUÁL, -Ă adj. (Liv.) Referitor la cult, de cult. [Pron. -tu-al. / cf. fr. cultuel].
cultualului
CULTUÁL, -Ă adj. (Liv.) Referitor la cult, de cult. [Pron. -tu-al. / cf. fr. cultuel].
cultuc
CULTÚC s. n. v. coltuc.
cultul
CULT2, -Ă, culți, -te, adj. 1. Care are un nivel înalt de cultură și de cunoștințe; instruit. 2. (Despre manifestări ale oamenilor) De care dă dovadă omul cult (1); care are caracter savant, cărturăresc. 3. (În opoziție cu popular; despre muzică, poezie, literatură etc.) Creat de un autor instruit. – Din lat. cultus. DOOM
cult1 adj. m., pl. culți; f. cúltă, pl. cúlte
cultului
CULT2, -Ă, culți, -te, adj. 1. Care are un nivel înalt de cultură și de cunoștințe; instruit. 2. (Despre manifestări ale oamenilor) De care dă dovadă omul cult (1); care are caracter savant, cărturăresc. 3. (În opoziție cu popular; despre muzică, poezie, literatură etc.) Creat de un autor instruit. – Din lat. cultus. DOOM
cult1 adj. m., pl. culți; f. cúltă, pl. cúlte
cultura
CULTÚRĂ, culturi, s. f. 1. Totalitatea valorilor materiale și spirituale create de omenire și a instituțiilor necesare pentru comunicarea acestor valori. ♦ Faptul de a poseda cunoștințe variate în diverse domenii; totalitatea acestor cunoștințe; nivel (ridicat) de dezvoltare intelectuală la care ajunge cineva. ◊ Om de cultură = persoană cu un nivel intelectual ridicat, care posedă cunoștințe universale temeinice. ♦ (Arheol.) Totalitatea vestigiilor vieții materiale și spirituale prin intermediul cărora se reconstituie imaginea unei comunități omenești din trecut. ♦ Ansamblu de activități și modele de comportament proprii unui grup social dat, transmisibile prin educație. Cultura islamică în Spania. 2. Totalitatea lucrărilor agrotehnice necesare plantelor agricole pentru a se realiza producții mari și constante; știința, priceperea de a lucra pământul, de a îngriji plantele. ◊ Cultura plantelor = ramură a agriculturii care are ca obiect cultivarea plantelor în vederea obținerii de alimente, furaje sau materii prime. Plante de cultură = plante cultivate de om pentru folosul pe care îl aduc. ♦ Teren cultivat cu un anumit fel de plante. ♦ Creștere, prăsire a unor animale, a unor insecte etc. Cultura viermilor de mătase. 3. Creștere, în laborator, a bacteriilor pentru diverse utilizări; colonie de bacterii obținută pe această cale. 4. (În sintagma) Cultură fizică = dezvoltare armonioasă a corpului prin sport și gimnastică, atât pentru întărirea și menținerea sănătății, cât și pentru formarea calităților fizice necesare în muncă, sport etc., la care se adaugă baza materială, cercetarea științifică, procesul de formare a specialiștilor; disciplină care se ocupă cu această dezvoltare; educație fizică. – Din fr. culture, lat. cultura. DOOM
cultúră s. f., g.-d. art. cultúrii; pl. cultúri
culturagiu
culturagiu, culturagii s. m. (pub., peior.) fals om de cultură; persoană care afișează interes pentru cultură doar din dorința de a obține profituri materiale.
cultural
CULTURÁL, -Ă, culturali, -e, adj. Care aparține culturii (1), privitor la cultură, care ajută la răspândirea culturii. ◊ Cămin cultural = instituție de culturalizare, la sate, care organizează conferințe și spectacole artistice, popularizează cărți și reviste etc. – Din fr. culturel. DOOM
culturál adj. m., pl. culturáli; f. culturálă, pl. culturále
culturala
CULTURÁL, -Ă, culturali, -e, adj. Care aparține culturii (1), privitor la cultură, care ajută la răspândirea culturii. ◊ Cămin cultural = instituție de culturalizare, la sate, care organizează conferințe și spectacole artistice, popularizează cărți și reviste etc. – Din fr. culturel. DOOM
culturál adj. m., pl. culturáli; f. culturálă, pl. culturále
culturale
CULTURÁL, -Ă, culturali, -e, adj. Care aparține culturii (1), privitor la cultură, care ajută la răspândirea culturii. ◊ Cămin cultural = instituție de culturalizare, la sate, care organizează conferințe și spectacole artistice, popularizează cărți și reviste etc. – Din fr. culturel. DOOM
culturál adj. m., pl. culturáli; f. culturálă, pl. culturále
culturalei
CULTURÁL, -Ă, culturali, -e, adj. Care aparține culturii (1), privitor la cultură, care ajută la răspândirea culturii. ◊ Cămin cultural = instituție de culturalizare, la sate, care organizează conferințe și spectacole artistice, popularizează cărți și reviste etc. – Din fr. culturel. DOOM
culturál adj. m., pl. culturáli; f. culturálă, pl. culturále
culturalele
CULTURÁL, -Ă, culturali, -e, adj. Care aparține culturii (1), privitor la cultură, care ajută la răspândirea culturii. ◊ Cămin cultural = instituție de culturalizare, la sate, care organizează conferințe și spectacole artistice, popularizează cărți și reviste etc. – Din fr. culturel. DOOM
culturál adj. m., pl. culturáli; f. culturálă, pl. culturále
culturalelor
CULTURÁL, -Ă, culturali, -e, adj. Care aparține culturii (1), privitor la cultură, care ajută la răspândirea culturii. ◊ Cămin cultural = instituție de culturalizare, la sate, care organizează conferințe și spectacole artistice, popularizează cărți și reviste etc. – Din fr. culturel. DOOM
culturál adj. m., pl. culturáli; f. culturálă, pl. culturále
culturali
CULTURÁL, -Ă, culturali, -e, adj. Care aparține culturii (1), privitor la cultură, care ajută la răspândirea culturii. ◊ Cămin cultural = instituție de culturalizare, la sate, care organizează conferințe și spectacole artistice, popularizează cărți și reviste etc. – Din fr. culturel. DOOM
culturál adj. m., pl. culturáli; f. culturálă, pl. culturále
culturalicește
CULTURALICÉȘTE adv. (Rar) Din punct de vedere cultural. – Cultural + suf. -icește. DOOM
culturalicéște (rar) adv.
culturalii
CULTURÁL, -Ă, culturali, -e, adj. Care aparține culturii (1), privitor la cultură, care ajută la răspândirea culturii. ◊ Cămin cultural = instituție de culturalizare, la sate, care organizează conferințe și spectacole artistice, popularizează cărți și reviste etc. – Din fr. culturel. DOOM
culturál adj. m., pl. culturáli; f. culturálă, pl. culturále
culturalilor
CULTURÁL, -Ă, culturali, -e, adj. Care aparține culturii (1), privitor la cultură, care ajută la răspândirea culturii. ◊ Cămin cultural = instituție de culturalizare, la sate, care organizează conferințe și spectacole artistice, popularizează cărți și reviste etc. – Din fr. culturel. DOOM
culturál adj. m., pl. culturáli; f. culturálă, pl. culturále
culturalism
CULTURALÍSM s.n. (Rar) Preocupare culturală. ♦ Școală americană de antropologie, care admite ca esențială specificitatea culturii, considerată ca obicei al grupului social, în opoziție cu natura. [< fr. culturalisme].
culturalismul
CULTURALÍSM s.n. (Rar) Preocupare culturală. ♦ Școală americană de antropologie, care admite ca esențială specificitatea culturii, considerată ca obicei al grupului social, în opoziție cu natura. [< fr. culturalisme].
culturalismului
CULTURALÍSM s.n. (Rar) Preocupare culturală. ♦ Școală americană de antropologie, care admite ca esențială specificitatea culturii, considerată ca obicei al grupului social, în opoziție cu natura. [< fr. culturalisme].
culturaliza
CULTURALIZÁ, culturalizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) ridica din punct de vedere cultural; a (se) instrui. – Cultural + suf. -iza. DOOM
culturalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 culturalizeáză
culturalizai
CULTURALIZÁ, culturalizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) ridica din punct de vedere cultural; a (se) instrui. – Cultural + suf. -iza. DOOM
culturalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 culturalizeáză
culturalizam
CULTURALIZÁ, culturalizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) ridica din punct de vedere cultural; a (se) instrui. – Cultural + suf. -iza. DOOM
culturalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 culturalizeáză
culturalizare
CULTURALIZÁ, culturalizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) ridica din punct de vedere cultural; a (se) instrui. – Cultural + suf. -iza. DOOM
culturalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 culturalizeáză
culturalizare
CULTURALIZÁRE, culturalizări, s. f. Acțiunea de a (se) culturaliza și rezultatul ei; răspândire a culturii; instruire. – V. culturaliza. DOOM
culturalizáre s. f., g.-d. art. culturalizắrii; pl. culturalizắri
culturalizarea
CULTURALIZÁRE, culturalizări, s. f. Acțiunea de a (se) culturaliza și rezultatul ei; răspândire a culturii; instruire. – V. culturaliza. DOOM
culturalizáre s. f., g.-d. art. culturalizắrii; pl. culturalizắri
culturalizară
CULTURALIZÁ, culturalizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) ridica din punct de vedere cultural; a (se) instrui. – Cultural + suf. -iza. DOOM
culturalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 culturalizeáză
culturalizarăm
CULTURALIZÁ, culturalizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) ridica din punct de vedere cultural; a (se) instrui. – Cultural + suf. -iza. DOOM
culturalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 culturalizeáză
culturalizarăți
CULTURALIZÁ, culturalizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) ridica din punct de vedere cultural; a (se) instrui. – Cultural + suf. -iza. DOOM
culturalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 culturalizeáză
culturalizase
CULTURALIZÁ, culturalizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) ridica din punct de vedere cultural; a (se) instrui. – Cultural + suf. -iza. DOOM
culturalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 culturalizeáză
culturalizasem
CULTURALIZÁ, culturalizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) ridica din punct de vedere cultural; a (se) instrui. – Cultural + suf. -iza. DOOM
culturalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 culturalizeáză
culturalizaseră
CULTURALIZÁ, culturalizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) ridica din punct de vedere cultural; a (se) instrui. – Cultural + suf. -iza. DOOM
culturalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 culturalizeáză
culturalizaserăm
CULTURALIZÁ, culturalizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) ridica din punct de vedere cultural; a (se) instrui. – Cultural + suf. -iza. DOOM
culturalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 culturalizeáză
culturalizaserăți
CULTURALIZÁ, culturalizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) ridica din punct de vedere cultural; a (se) instrui. – Cultural + suf. -iza. DOOM
culturalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 culturalizeáză
culturalizaseși
CULTURALIZÁ, culturalizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) ridica din punct de vedere cultural; a (se) instrui. – Cultural + suf. -iza. DOOM
culturalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 culturalizeáză
culturalizaseți
CULTURALIZÁ, culturalizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) ridica din punct de vedere cultural; a (se) instrui. – Cultural + suf. -iza. DOOM
culturalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 culturalizeáză
culturalizat
CULTURALIZÁ, culturalizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) ridica din punct de vedere cultural; a (se) instrui. – Cultural + suf. -iza. DOOM
culturalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 culturalizeáză
culturalizat
CULTURALIZÁ, culturalizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) ridica din punct de vedere cultural; a (se) instrui. – Cultural + suf. -iza.
culturalizau
CULTURALIZÁ, culturalizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) ridica din punct de vedere cultural; a (se) instrui. – Cultural + suf. -iza. DOOM
culturalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 culturalizeáză
culturalizași
CULTURALIZÁ, culturalizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) ridica din punct de vedere cultural; a (se) instrui. – Cultural + suf. -iza. DOOM
culturalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 culturalizeáză
culturalizați
CULTURALIZÁ, culturalizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) ridica din punct de vedere cultural; a (se) instrui. – Cultural + suf. -iza. DOOM
culturalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 culturalizeáză
culturalizează
CULTURALIZÁ, culturalizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) ridica din punct de vedere cultural; a (se) instrui. – Cultural + suf. -iza. DOOM
culturalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 culturalizeáză
culturalizez
CULTURALIZÁ, culturalizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) ridica din punct de vedere cultural; a (se) instrui. – Cultural + suf. -iza. DOOM
culturalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 culturalizeáză
culturalizeze
CULTURALIZÁ, culturalizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) ridica din punct de vedere cultural; a (se) instrui. – Cultural + suf. -iza. DOOM
culturalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 culturalizeáză
culturalizezi
CULTURALIZÁ, culturalizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) ridica din punct de vedere cultural; a (se) instrui. – Cultural + suf. -iza. DOOM
culturalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 culturalizeáză
culturalizând
CULTURALIZÁ, culturalizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) ridica din punct de vedere cultural; a (se) instrui. – Cultural + suf. -iza. DOOM
culturalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 culturalizeáză
culturalizînd
CULTURALIZÁ, culturalizez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) ridica din punct de vedere cultural; a (se) instrui. – Cultural + suf. -iza. DOOM
culturalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 culturalizeáză
culturalizări
CULTURALIZÁRE, culturalizări, s. f. Acțiunea de a (se) culturaliza și rezultatul ei; răspândire a culturii; instruire. – V. culturaliza. DOOM
culturalizáre s. f., g.-d. art. culturalizắrii; pl. culturalizắri
culturalizării
CULTURALIZÁRE, culturalizări, s. f. Acțiunea de a (se) culturaliza și rezultatul ei; răspândire a culturii; instruire. – V. culturaliza. DOOM
culturalizáre s. f., g.-d. art. culturalizắrii; pl. culturalizắri
culturalizările
CULTURALIZÁRE, culturalizări, s. f. Acțiunea de a (se) culturaliza și rezultatul ei; răspândire a culturii; instruire. – V. culturaliza. DOOM
culturalizáre s. f., g.-d. art. culturalizắrii; pl. culturalizắri
culturalizărilor
CULTURALIZÁRE, culturalizări, s. f. Acțiunea de a (se) culturaliza și rezultatul ei; răspândire a culturii; instruire. – V. culturaliza. DOOM
culturalizáre s. f., g.-d. art. culturalizắrii; pl. culturalizắri
culturalul
CULTURÁL, -Ă, culturali, -e, adj. Care aparține culturii (1), privitor la cultură, care ajută la răspândirea culturii. ◊ Cămin cultural = instituție de culturalizare, la sate, care organizează conferințe și spectacole artistice, popularizează cărți și reviste etc. – Din fr. culturel. DOOM
culturál adj. m., pl. culturáli; f. culturálă, pl. culturále
culturalului
CULTURÁL, -Ă, culturali, -e, adj. Care aparține culturii (1), privitor la cultură, care ajută la răspândirea culturii. ◊ Cămin cultural = instituție de culturalizare, la sate, care organizează conferințe și spectacole artistice, popularizează cărți și reviste etc. – Din fr. culturel. DOOM
culturál adj. m., pl. culturáli; f. culturálă, pl. culturále
culturi
CULTÚRĂ, culturi, s. f. 1. Totalitatea valorilor materiale și spirituale create de omenire și a instituțiilor necesare pentru comunicarea acestor valori. ♦ Faptul de a poseda cunoștințe variate în diverse domenii; totalitatea acestor cunoștințe; nivel (ridicat) de dezvoltare intelectuală la care ajunge cineva. ◊ Om de cultură = persoană cu un nivel intelectual ridicat, care posedă cunoștințe universale temeinice. ♦ (Arheol.) Totalitatea vestigiilor vieții materiale și spirituale prin intermediul cărora se reconstituie imaginea unei comunități omenești din trecut. ♦ Ansamblu de activități și modele de comportament proprii unui grup social dat, transmisibile prin educație. Cultura islamică în Spania. 2. Totalitatea lucrărilor agrotehnice necesare plantelor agricole pentru a se realiza producții mari și constante; știința, priceperea de a lucra pământul, de a îngriji plantele. ◊ Cultura plantelor = ramură a agriculturii care are ca obiect cultivarea plantelor în vederea obținerii de alimente, furaje sau materii prime. Plante de cultură = plante cultivate de om pentru folosul pe care îl aduc. ♦ Teren cultivat cu un anumit fel de plante. ♦ Creștere, prăsire a unor animale, a unor insecte etc. Cultura viermilor de mătase. 3. Creștere, în laborator, a bacteriilor pentru diverse utilizări; colonie de bacterii obținută pe această cale. 4. (În sintagma) Cultură fizică = dezvoltare armonioasă a corpului prin sport și gimnastică, atât pentru întărirea și menținerea sănătății, cât și pentru formarea calităților fizice necesare în muncă, sport etc., la care se adaugă baza materială, cercetarea științifică, procesul de formare a specialiștilor; disciplină care se ocupă cu această dezvoltare; educație fizică. – Din fr. culture, lat. cultura. DOOM
cultúră s. f., g.-d. art. cultúrii; pl. cultúri
culturii
CULTÚRĂ, culturi, s. f. 1. Totalitatea valorilor materiale și spirituale create de omenire și a instituțiilor necesare pentru comunicarea acestor valori. ♦ Faptul de a poseda cunoștințe variate în diverse domenii; totalitatea acestor cunoștințe; nivel (ridicat) de dezvoltare intelectuală la care ajunge cineva. ◊ Om de cultură = persoană cu un nivel intelectual ridicat, care posedă cunoștințe universale temeinice. ♦ (Arheol.) Totalitatea vestigiilor vieții materiale și spirituale prin intermediul cărora se reconstituie imaginea unei comunități omenești din trecut. ♦ Ansamblu de activități și modele de comportament proprii unui grup social dat, transmisibile prin educație. Cultura islamică în Spania. 2. Totalitatea lucrărilor agrotehnice necesare plantelor agricole pentru a se realiza producții mari și constante; știința, priceperea de a lucra pământul, de a îngriji plantele. ◊ Cultura plantelor = ramură a agriculturii care are ca obiect cultivarea plantelor în vederea obținerii de alimente, furaje sau materii prime. Plante de cultură = plante cultivate de om pentru folosul pe care îl aduc. ♦ Teren cultivat cu un anumit fel de plante. ♦ Creștere, prăsire a unor animale, a unor insecte etc. Cultura viermilor de mătase. 3. Creștere, în laborator, a bacteriilor pentru diverse utilizări; colonie de bacterii obținută pe această cale. 4. (În sintagma) Cultură fizică = dezvoltare armonioasă a corpului prin sport și gimnastică, atât pentru întărirea și menținerea sănătății, cât și pentru formarea calităților fizice necesare în muncă, sport etc., la care se adaugă baza materială, cercetarea științifică, procesul de formare a specialiștilor; disciplină care se ocupă cu această dezvoltare; educație fizică. – Din fr. culture, lat. cultura. DOOM
cultúră s. f., g.-d. art. cultúrii; pl. cultúri
culturile
CULTÚRĂ, culturi, s. f. 1. Totalitatea valorilor materiale și spirituale create de omenire și a instituțiilor necesare pentru comunicarea acestor valori. ♦ Faptul de a poseda cunoștințe variate în diverse domenii; totalitatea acestor cunoștințe; nivel (ridicat) de dezvoltare intelectuală la care ajunge cineva. ◊ Om de cultură = persoană cu un nivel intelectual ridicat, care posedă cunoștințe universale temeinice. ♦ (Arheol.) Totalitatea vestigiilor vieții materiale și spirituale prin intermediul cărora se reconstituie imaginea unei comunități omenești din trecut. ♦ Ansamblu de activități și modele de comportament proprii unui grup social dat, transmisibile prin educație. Cultura islamică în Spania. 2. Totalitatea lucrărilor agrotehnice necesare plantelor agricole pentru a se realiza producții mari și constante; știința, priceperea de a lucra pământul, de a îngriji plantele. ◊ Cultura plantelor = ramură a agriculturii care are ca obiect cultivarea plantelor în vederea obținerii de alimente, furaje sau materii prime. Plante de cultură = plante cultivate de om pentru folosul pe care îl aduc. ♦ Teren cultivat cu un anumit fel de plante. ♦ Creștere, prăsire a unor animale, a unor insecte etc. Cultura viermilor de mătase. 3. Creștere, în laborator, a bacteriilor pentru diverse utilizări; colonie de bacterii obținută pe această cale. 4. (În sintagma) Cultură fizică = dezvoltare armonioasă a corpului prin sport și gimnastică, atât pentru întărirea și menținerea sănătății, cât și pentru formarea calităților fizice necesare în muncă, sport etc., la care se adaugă baza materială, cercetarea științifică, procesul de formare a specialiștilor; disciplină care se ocupă cu această dezvoltare; educație fizică. – Din fr. culture, lat. cultura. DOOM
cultúră s. f., g.-d. art. cultúrii; pl. cultúri
culturilor
CULTÚRĂ, culturi, s. f. 1. Totalitatea valorilor materiale și spirituale create de omenire și a instituțiilor necesare pentru comunicarea acestor valori. ♦ Faptul de a poseda cunoștințe variate în diverse domenii; totalitatea acestor cunoștințe; nivel (ridicat) de dezvoltare intelectuală la care ajunge cineva. ◊ Om de cultură = persoană cu un nivel intelectual ridicat, care posedă cunoștințe universale temeinice. ♦ (Arheol.) Totalitatea vestigiilor vieții materiale și spirituale prin intermediul cărora se reconstituie imaginea unei comunități omenești din trecut. ♦ Ansamblu de activități și modele de comportament proprii unui grup social dat, transmisibile prin educație. Cultura islamică în Spania. 2. Totalitatea lucrărilor agrotehnice necesare plantelor agricole pentru a se realiza producții mari și constante; știința, priceperea de a lucra pământul, de a îngriji plantele. ◊ Cultura plantelor = ramură a agriculturii care are ca obiect cultivarea plantelor în vederea obținerii de alimente, furaje sau materii prime. Plante de cultură = plante cultivate de om pentru folosul pe care îl aduc. ♦ Teren cultivat cu un anumit fel de plante. ♦ Creștere, prăsire a unor animale, a unor insecte etc. Cultura viermilor de mătase. 3. Creștere, în laborator, a bacteriilor pentru diverse utilizări; colonie de bacterii obținută pe această cale. 4. (În sintagma) Cultură fizică = dezvoltare armonioasă a corpului prin sport și gimnastică, atât pentru întărirea și menținerea sănătății, cât și pentru formarea calităților fizice necesare în muncă, sport etc., la care se adaugă baza materială, cercetarea științifică, procesul de formare a specialiștilor; disciplină care se ocupă cu această dezvoltare; educație fizică. – Din fr. culture, lat. cultura. DOOM
cultúră s. f., g.-d. art. cultúrii; pl. cultúri
culturism
CULTURÍSM s. n. Disciplină sportivă bazată pe exerciții complexe, care urmărește dezvoltarea armonioasă și viguroasă a corpului, dezvoltarea musculaturii etc. – Cultură + suf. -ism. DOOM
culturísm s. n.
culturismul
CULTURÍSM s. n. Disciplină sportivă bazată pe exerciții complexe, care urmărește dezvoltarea armonioasă și viguroasă a corpului, dezvoltarea musculaturii etc. – Cultură + suf. -ism. DOOM
culturísm s. n.
culturismului
CULTURÍSM s. n. Disciplină sportivă bazată pe exerciții complexe, care urmărește dezvoltarea armonioasă și viguroasă a corpului, dezvoltarea musculaturii etc. – Cultură + suf. -ism. DOOM
culturísm s. n.
culturist
CULTURÍST, -Ă, culturiști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică culturismul. – Din fr. culturiste, engl. culturist.
culturista
CULTURÍST, -Ă, culturiști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică culturismul. – Din fr. culturiste, engl. culturist.
culturiste
CULTURÍST, -Ă, culturiști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică culturismul. – Din fr. culturiste, engl. culturist.
culturistei
CULTURÍST, -Ă, culturiști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică culturismul. – Din fr. culturiste, engl. culturist.
culturistele
CULTURÍST, -Ă, culturiști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică culturismul. – Din fr. culturiste, engl. culturist.
culturistelor
CULTURÍST, -Ă, culturiști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică culturismul. – Din fr. culturiste, engl. culturist.
culturistul
CULTURÍST, -Ă, culturiști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică culturismul. – Din fr. culturiste, engl. culturist.
culturistului
CULTURÍST, -Ă, culturiști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică culturismul. – Din fr. culturiste, engl. culturist.
culturiști
CULTURÍST, -Ă, culturiști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică culturismul. – Din fr. culturiste, engl. culturist.
culturiștii
CULTURÍST, -Ă, culturiști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică culturismul. – Din fr. culturiste, engl. culturist.
culturiștilor
CULTURÍST, -Ă, culturiști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică culturismul. – Din fr. culturiste, engl. culturist.
culturolog
CULTUROLÓG, -Ă, culturologi, -ge, s. m. și f. Specialist în culturologie. – Din culturologie (derivat regresiv).
culturologa
CULTUROLÓG, -Ă, culturologi, -ge, s. m. și f. Specialist în culturologie. – Din culturologie (derivat regresiv).
culturologe
CULTUROLÓG, -Ă, culturologi, -ge, s. m. și f. Specialist în culturologie. – Din culturologie (derivat regresiv).
culturologei
CULTUROLÓG, -Ă, culturologi, -ge, s. m. și f. Specialist în culturologie. – Din culturologie (derivat regresiv).
culturologele
CULTUROLÓG, -Ă, culturologi, -ge, s. m. și f. Specialist în culturologie. – Din culturologie (derivat regresiv).
culturologelor
CULTUROLÓG, -Ă, culturologi, -ge, s. m. și f. Specialist în culturologie. – Din culturologie (derivat regresiv).
culturologi
CULTUROLÓG, -Ă, culturologi, -ge, s. m. și f. Specialist în culturologie. – Din culturologie (derivat regresiv).
culturologia
CULTUROLOGÍE s. f. Știință generală despre cultură și civilizație, cu aplicare în sfera științelor sociale. – Din engl. culturology.
culturologie
CULTUROLOGÍE s. f. Știință generală despre cultură și civilizație, cu aplicare în sfera științelor sociale. – Din engl. culturology.
culturologiei
CULTUROLOGÍE s. f. Știință generală despre cultură și civilizație, cu aplicare în sfera științelor sociale. – Din engl. culturology.
culturologii
CULTUROLÓG, -Ă, culturologi, -ge, s. m. și f. Specialist în culturologie. – Din culturologie (derivat regresiv).
culturologii
CULTUROLOGÍE s. f. Știință generală despre cultură și civilizație, cu aplicare în sfera științelor sociale. – Din engl. culturology.
culturologilor
CULTUROLÓG, -Ă, culturologi, -ge, s. m. și f. Specialist în culturologie. – Din culturologie (derivat regresiv).
culturologul
CULTUROLÓG, -Ă, culturologi, -ge, s. m. și f. Specialist în culturologie. – Din culturologie (derivat regresiv).
culturologului
CULTUROLÓG, -Ă, culturologi, -ge, s. m. și f. Specialist în culturologie. – Din culturologie (derivat regresiv).
culuar
CULUÁR s. n. v. culoar.
culuccii
CULUCCÍU, culuccii, s. m. (Înv.) Paznic de noapte. – Din tc. kullukçu. DOOM
culuccíu (înv.) s. m., art. culuccíul; pl. culuccíi, art. culuccíii (-ci-ii)
culucciii
CULUCCÍU, culuccii, s. m. (Înv.) Paznic de noapte. – Din tc. kullukçu. DOOM
culuccíu (înv.) s. m., art. culuccíul; pl. culuccíi, art. culuccíii (-ci-ii)
culucciilor
CULUCCÍU, culuccii, s. m. (Înv.) Paznic de noapte. – Din tc. kullukçu. DOOM
culuccíu (înv.) s. m., art. culuccíul; pl. culuccíi, art. culuccíii (-ci-ii)
culucciu
CULUCCÍU, culuccii, s. m. (Înv.) Paznic de noapte. – Din tc. kullukçu. DOOM
culuccíu (înv.) s. m., art. culuccíul; pl. culuccíi, art. culuccíii (-ci-ii)
culucciul
CULUCCÍU, culuccii, s. m. (Înv.) Paznic de noapte. – Din tc. kullukçu. DOOM
culuccíu (înv.) s. m., art. culuccíul; pl. culuccíi, art. culuccíii (-ci-ii)
culucciului
CULUCCÍU, culuccii, s. m. (Înv.) Paznic de noapte. – Din tc. kullukçu. DOOM
culuccíu (înv.) s. m., art. culuccíul; pl. culuccíi, art. culuccíii (-ci-ii)
culăcime
CULĂCÍME s. f. (Rar) Chiaburime. – Culac + suf. -ime. DOOM
culăcíme (rar) s. f., g.-d. art. culăcímii
culăcimea
CULĂCÍME s. f. (Rar) Chiaburime. – Culac + suf. -ime. DOOM
culăcíme (rar) s. f., g.-d. art. culăcímii
culăcimi
CULĂCÍME s. f. (Rar) Chiaburime. – Culac + suf. -ime. DOOM
culăcíme (rar) s. f., g.-d. art. culăcímii
culăcimii
CULĂCÍME s. f. (Rar) Chiaburime. – Culac + suf. -ime. DOOM
culăcíme (rar) s. f., g.-d. art. culăcímii
culți
CULT2, -Ă, culți, -te, adj. 1. Care are un nivel înalt de cultură și de cunoștințe; instruit. 2. (Despre manifestări ale oamenilor) De care dă dovadă omul cult (1); care are caracter savant, cărturăresc. 3. (În opoziție cu popular; despre muzică, poezie, literatură etc.) Creat de un autor instruit. – Din lat. cultus. DOOM
cult1 adj. m., pl. culți; f. cúltă, pl. cúlte
culții
CULT2, -Ă, culți, -te, adj. 1. Care are un nivel înalt de cultură și de cunoștințe; instruit. 2. (Despre manifestări ale oamenilor) De care dă dovadă omul cult (1); care are caracter savant, cărturăresc. 3. (În opoziție cu popular; despre muzică, poezie, literatură etc.) Creat de un autor instruit. – Din lat. cultus. DOOM
cult1 adj. m., pl. culți; f. cúltă, pl. cúlte
culților
CULT2, -Ă, culți, -te, adj. 1. Care are un nivel înalt de cultură și de cunoștințe; instruit. 2. (Despre manifestări ale oamenilor) De care dă dovadă omul cult (1); care are caracter savant, cărturăresc. 3. (În opoziție cu popular; despre muzică, poezie, literatură etc.) Creat de un autor instruit. – Din lat. cultus. DOOM
cult1 adj. m., pl. culți; f. cúltă, pl. cúlte
cum
CUM adv., conj. A. Adv. I. (Interogativ). 1. În ce mod? Cum ai făcut de ai venit? ◊ Expr. Cum și în ce chip sau cum și ce fel = în ce fel. A nu avea (sau a nu ști) cum = a nu avea posibilitate de a... ♦ (Repetat, în propoziții enunțiative) Într-un fel oarecare. ♦ De ce? Cum nu m-ai înștiințat? ◊ Expr. Cum de... = cum se face că..., cum e posibil ca... (Da) cum (să sau de) nu! = a) desigur! firește!; b) (ir.) vorbă să fie! dá de unde! nici gând! Apoi (sau, pop., păi) cum! = desigur! firește! se înțelege! 2. (Exprimă părerea de rău, contrarietatea, surpriza, mirarea, indignarea etc.) Se poate? adevărat să fie? 3. Ce? poftim? 4. Cu cât? cu ce preț? Cum dai merele? II. (Explicativ) Cât de (mare, mult, bine, tare etc.). Cum îți plac florile! B. Conj. (Stabilește raporturi de subordonare) 1. (Introduce o completivă directă sau indirectă) Privind în urma lor cum se duceau, rămase gânditor. ◊ Loc. adj. și adv. Nu știu cum = într-un fel oarecare; (în mod) ciudat, bizar. 2. (Introduce o propoziție modală) M-au văzut cum dormeam. ♦ (Introduce o propoziție comparativă) Precum. Va râde cum a râs și altă dată. ◊ Expr. Cum nu este (sau nu se mai află), se spune, despre cineva sau ceva care posedă în cel mai înalt grad anumite calități. Cum s-ar zice = adică, vasăzică. 3. (Introduce o propoziție cauzală) Deoarece, întrucât; fiindcă. Băiatul, cum e muncitor, va obține nota maximă. 4. (Introduce o propoziție concesivă) Cu toate că, deși. 5. În așa fel, încât. Să se facă un palat cum seamăn pe lume să nu aibă. 6. În măsura în care, pe cât. Nu mă vreți voi, cum înțeleg? 7. Îndată ce. ♦ (Arată că două acțiuni se petrec aproape simultan) Cum vor vedea că vii cu daruri, îndată vor alerga. 8. (Introduce o propoziție atributivă) În care. Din ceasul cum te-am văzut, te-am recunoscut. 9. (Înv.; introduce o propoziție finală) Pentru că. Își va pune toate puterile cum să-și sfârșească slujba. 10. (Introduce o propoziție subiectivă) Cum te porți nu e bine. – Lat. quomo[do]. DOOM
cum adv., conjcț.
cuman
CUMÁN, -Ă, cumani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Popor de neam turcic care, migrând dinspre est, la sfârșitul sec. XI s-a așezat pe teritoriul Țărilor Române, unde, în parte a fost asimilat de populația românească; persoană care face parte din acest popor. 2. Adj. Care aparține cumanilor (1), privitor la cumani. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de cumani (1). – Din fr. coumanes. DOOM
*cumánă (limbă) s. f., g.-d. art. cumánei
cuman
CUMÁN, -Ă, cumani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Popor de neam turcic care, migrând dinspre est, la sfârșitul sec. XI s-a așezat pe teritoriul Țărilor Române, unde, în parte a fost asimilat de populația românească; persoană care face parte din acest popor. 2. Adj. Care aparține cumanilor (1), privitor la cumani. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de cumani (1). – Din fr. coumanes. DOOM
*cumánă (limbă) s. f., g.-d. art. cumánei
cumana
CUMÁN, -Ă, cumani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Popor de neam turcic care, migrând dinspre est, la sfârșitul sec. XI s-a așezat pe teritoriul Țărilor Române, unde, în parte a fost asimilat de populația românească; persoană care face parte din acest popor. 2. Adj. Care aparține cumanilor (1), privitor la cumani. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de cumani (1). – Din fr. coumanes. DOOM
*cumánă (limbă) s. f., g.-d. art. cumánei
cumana
CUMÁN, -Ă, cumani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Popor de neam turcic care, migrând dinspre est, la sfârșitul sec. XI s-a așezat pe teritoriul Țărilor Române, unde, în parte a fost asimilat de populația românească; persoană care face parte din acest popor. 2. Adj. Care aparține cumanilor (1), privitor la cumani. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de cumani (1). – Din fr. coumanes. DOOM
*cumánă (limbă) s. f., g.-d. art. cumánei
cumane
CUMÁN, -Ă, cumani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Popor de neam turcic care, migrând dinspre est, la sfârșitul sec. XI s-a așezat pe teritoriul Țărilor Române, unde, în parte a fost asimilat de populația românească; persoană care face parte din acest popor. 2. Adj. Care aparține cumanilor (1), privitor la cumani. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de cumani (1). – Din fr. coumanes. DOOM
*cumánă (limbă) s. f., g.-d. art. cumánei
cumane
CUMÁN, -Ă, cumani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Popor de neam turcic care, migrând dinspre est, la sfârșitul sec. XI s-a așezat pe teritoriul Țărilor Române, unde, în parte a fost asimilat de populația românească; persoană care face parte din acest popor. 2. Adj. Care aparține cumanilor (1), privitor la cumani. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de cumani (1). – Din fr. coumanes. DOOM
*cumánă (limbă) s. f., g.-d. art. cumánei
cumanei
CUMÁN, -Ă, cumani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Popor de neam turcic care, migrând dinspre est, la sfârșitul sec. XI s-a așezat pe teritoriul Țărilor Române, unde, în parte a fost asimilat de populația românească; persoană care face parte din acest popor. 2. Adj. Care aparține cumanilor (1), privitor la cumani. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de cumani (1). – Din fr. coumanes. DOOM
*cumánă (limbă) s. f., g.-d. art. cumánei
cumanei
CUMÁN, -Ă, cumani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Popor de neam turcic care, migrând dinspre est, la sfârșitul sec. XI s-a așezat pe teritoriul Țărilor Române, unde, în parte a fost asimilat de populația românească; persoană care face parte din acest popor. 2. Adj. Care aparține cumanilor (1), privitor la cumani. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de cumani (1). – Din fr. coumanes. DOOM
*cumánă (limbă) s. f., g.-d. art. cumánei
cumanele
CUMÁN, -Ă, cumani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Popor de neam turcic care, migrând dinspre est, la sfârșitul sec. XI s-a așezat pe teritoriul Țărilor Române, unde, în parte a fost asimilat de populația românească; persoană care face parte din acest popor. 2. Adj. Care aparține cumanilor (1), privitor la cumani. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de cumani (1). – Din fr. coumanes. DOOM
*cumánă (limbă) s. f., g.-d. art. cumánei
cumanele
CUMÁN, -Ă, cumani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Popor de neam turcic care, migrând dinspre est, la sfârșitul sec. XI s-a așezat pe teritoriul Țărilor Române, unde, în parte a fost asimilat de populația românească; persoană care face parte din acest popor. 2. Adj. Care aparține cumanilor (1), privitor la cumani. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de cumani (1). – Din fr. coumanes. DOOM
*cumánă (limbă) s. f., g.-d. art. cumánei
cumanelor
CUMÁN, -Ă, cumani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Popor de neam turcic care, migrând dinspre est, la sfârșitul sec. XI s-a așezat pe teritoriul Țărilor Române, unde, în parte a fost asimilat de populația românească; persoană care face parte din acest popor. 2. Adj. Care aparține cumanilor (1), privitor la cumani. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de cumani (1). – Din fr. coumanes. DOOM
*cumánă (limbă) s. f., g.-d. art. cumánei
cumanelor
CUMÁN, -Ă, cumani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Popor de neam turcic care, migrând dinspre est, la sfârșitul sec. XI s-a așezat pe teritoriul Țărilor Române, unde, în parte a fost asimilat de populația românească; persoană care face parte din acest popor. 2. Adj. Care aparține cumanilor (1), privitor la cumani. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de cumani (1). – Din fr. coumanes. DOOM
*cumánă (limbă) s. f., g.-d. art. cumánei
cumani
CUMÁN, -Ă, cumani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Popor de neam turcic care, migrând dinspre est, la sfârșitul sec. XI s-a așezat pe teritoriul Țărilor Române, unde, în parte a fost asimilat de populația românească; persoană care face parte din acest popor. 2. Adj. Care aparține cumanilor (1), privitor la cumani. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de cumani (1). – Din fr. coumanes. DOOM
*cumánă (limbă) s. f., g.-d. art. cumánei
cumani
CUMÁN, -Ă, cumani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Popor de neam turcic care, migrând dinspre est, la sfârșitul sec. XI s-a așezat pe teritoriul Țărilor Române, unde, în parte a fost asimilat de populația românească; persoană care face parte din acest popor. 2. Adj. Care aparține cumanilor (1), privitor la cumani. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de cumani (1). – Din fr. coumanes. DOOM
*cumánă (limbă) s. f., g.-d. art. cumánei
cumanii
CUMÁN, -Ă, cumani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Popor de neam turcic care, migrând dinspre est, la sfârșitul sec. XI s-a așezat pe teritoriul Țărilor Române, unde, în parte a fost asimilat de populația românească; persoană care face parte din acest popor. 2. Adj. Care aparține cumanilor (1), privitor la cumani. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de cumani (1). – Din fr. coumanes. DOOM
*cumánă (limbă) s. f., g.-d. art. cumánei
cumanii
CUMÁN, -Ă, cumani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Popor de neam turcic care, migrând dinspre est, la sfârșitul sec. XI s-a așezat pe teritoriul Țărilor Române, unde, în parte a fost asimilat de populația românească; persoană care face parte din acest popor. 2. Adj. Care aparține cumanilor (1), privitor la cumani. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de cumani (1). – Din fr. coumanes. DOOM
*cumánă (limbă) s. f., g.-d. art. cumánei
cumanilor
CUMÁN, -Ă, cumani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Popor de neam turcic care, migrând dinspre est, la sfârșitul sec. XI s-a așezat pe teritoriul Țărilor Române, unde, în parte a fost asimilat de populația românească; persoană care face parte din acest popor. 2. Adj. Care aparține cumanilor (1), privitor la cumani. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de cumani (1). – Din fr. coumanes. DOOM
*cumánă (limbă) s. f., g.-d. art. cumánei
cumanilor
CUMÁN, -Ă, cumani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Popor de neam turcic care, migrând dinspre est, la sfârșitul sec. XI s-a așezat pe teritoriul Țărilor Române, unde, în parte a fost asimilat de populația românească; persoană care face parte din acest popor. 2. Adj. Care aparține cumanilor (1), privitor la cumani. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de cumani (1). – Din fr. coumanes. DOOM
*cumánă (limbă) s. f., g.-d. art. cumánei
cumanul
CUMÁN, -Ă, cumani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Popor de neam turcic care, migrând dinspre est, la sfârșitul sec. XI s-a așezat pe teritoriul Țărilor Române, unde, în parte a fost asimilat de populația românească; persoană care face parte din acest popor. 2. Adj. Care aparține cumanilor (1), privitor la cumani. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de cumani (1). – Din fr. coumanes. DOOM
*cumánă (limbă) s. f., g.-d. art. cumánei
cumanul
CUMÁN, -Ă, cumani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Popor de neam turcic care, migrând dinspre est, la sfârșitul sec. XI s-a așezat pe teritoriul Țărilor Române, unde, în parte a fost asimilat de populația românească; persoană care face parte din acest popor. 2. Adj. Care aparține cumanilor (1), privitor la cumani. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de cumani (1). – Din fr. coumanes. DOOM
*cumánă (limbă) s. f., g.-d. art. cumánei
cumanului
CUMÁN, -Ă, cumani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Popor de neam turcic care, migrând dinspre est, la sfârșitul sec. XI s-a așezat pe teritoriul Țărilor Române, unde, în parte a fost asimilat de populația românească; persoană care face parte din acest popor. 2. Adj. Care aparține cumanilor (1), privitor la cumani. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de cumani (1). – Din fr. coumanes. DOOM
*cumánă (limbă) s. f., g.-d. art. cumánei
cumanului
CUMÁN, -Ă, cumani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Popor de neam turcic care, migrând dinspre est, la sfârșitul sec. XI s-a așezat pe teritoriul Țărilor Române, unde, în parte a fost asimilat de populația românească; persoană care face parte din acest popor. 2. Adj. Care aparține cumanilor (1), privitor la cumani. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de cumani (1). – Din fr. coumanes. DOOM
*cumánă (limbă) s. f., g.-d. art. cumánei
cumar
cumár (-re), s. n. – Oală de noapte. Ngr. ϰουμάρι (Cihac, II, 653; Densusianu, Rom., XXXIII, 277). În Mold.
cumarina
CUMARÍNĂ, cumarine, s. f. Produs cristalin cu miros de fân proaspăt, extras din fructele unor plante sau preparat sintetic și folosit pentru esențe, parfumuri și aromatizarea tutunurilor. – Din fr. cumarine. DOOM
cumarínă s. f., g.-d. art. cumarínei; pl. cumaríne
cumarine
CUMARÍNĂ, cumarine, s. f. Produs cristalin cu miros de fân proaspăt, extras din fructele unor plante sau preparat sintetic și folosit pentru esențe, parfumuri și aromatizarea tutunurilor. – Din fr. cumarine. DOOM
cumarínă s. f., g.-d. art. cumarínei; pl. cumaríne
cumarinei
CUMARÍNĂ, cumarine, s. f. Produs cristalin cu miros de fân proaspăt, extras din fructele unor plante sau preparat sintetic și folosit pentru esențe, parfumuri și aromatizarea tutunurilor. – Din fr. cumarine. DOOM
cumarínă s. f., g.-d. art. cumarínei; pl. cumaríne
cumarinele
CUMARÍNĂ, cumarine, s. f. Produs cristalin cu miros de fân proaspăt, extras din fructele unor plante sau preparat sintetic și folosit pentru esențe, parfumuri și aromatizarea tutunurilor. – Din fr. cumarine. DOOM
cumarínă s. f., g.-d. art. cumarínei; pl. cumaríne
cumarinelor
CUMARÍNĂ, cumarine, s. f. Produs cristalin cu miros de fân proaspăt, extras din fructele unor plante sau preparat sintetic și folosit pentru esențe, parfumuri și aromatizarea tutunurilor. – Din fr. cumarine. DOOM
cumarínă s. f., g.-d. art. cumarínei; pl. cumaríne
cumaș
CUMÁȘ1, (2) cumașuri, s. n. 1. (Înv. și reg.) Stofă (de mătase) pentru rochii. 2. Sort, bucată de cumaș1. – Cf. tc. kumaș. DOOM
cumáș1 (mătase) s. n., (sorturi, bucăți) pl. cumáșuri / cumáșe
cumaș
CUMÁȘ2, -Ă, cumași, -e, s. m. și f. (Înv. și reg.) Om de nimic, rău; poamă, pramatie. – Din tc. kumaș. DOOM
cumáșă (pramatie) s. f., art. cumáșa, g.-d. art. cumáșei; pl. cumáșe
cumașul
CUMÁȘ1, (2) cumașuri, s. n. 1. (Înv. și reg.) Stofă (de mătase) pentru rochii. 2. Sort, bucată de cumaș1. – Cf. tc. kumaș. DOOM
cumáș1 (mătase) s. n., (sorturi, bucăți) pl. cumáșuri / cumáșe
cumașului
CUMÁȘ1, (2) cumașuri, s. n. 1. (Înv. și reg.) Stofă (de mătase) pentru rochii. 2. Sort, bucată de cumaș1. – Cf. tc. kumaș. DOOM
cumáș1 (mătase) s. n., (sorturi, bucăți) pl. cumáșuri / cumáșe
cumașuri
CUMÁȘ1, (2) cumașuri, s. n. 1. (Înv. și reg.) Stofă (de mătase) pentru rochii. 2. Sort, bucată de cumaș1. – Cf. tc. kumaș. DOOM
cumáș1 (mătase) s. n., (sorturi, bucăți) pl. cumáșuri / cumáșe
cumașurile
CUMÁȘ1, (2) cumașuri, s. n. 1. (Înv. și reg.) Stofă (de mătase) pentru rochii. 2. Sort, bucată de cumaș1. – Cf. tc. kumaș. DOOM
cumáș1 (mătase) s. n., (sorturi, bucăți) pl. cumáșuri / cumáșe
cumașurilor
CUMÁȘ1, (2) cumașuri, s. n. 1. (Înv. și reg.) Stofă (de mătase) pentru rochii. 2. Sort, bucată de cumaș1. – Cf. tc. kumaș. DOOM
cumáș1 (mătase) s. n., (sorturi, bucăți) pl. cumáșuri / cumáșe
cumașă
CUMÁȘ2, -Ă, cumași, -e, s. m. și f. (Înv. și reg.) Om de nimic, rău; poamă, pramatie. – Din tc. kumaș. DOOM
cumáșă (pramatie) s. f., art. cumáșa, g.-d. art. cumáșei; pl. cumáșe
cumbara
CUMBARÁ, cumbarale, s. f. (Înv.) Obuz. [Var.: bumbará s. f.] – Din tc. kumbara. DOOM
cumbará (înv.) s. f., art. cumbaráua, g.-d. art. cumbarálei; pl. cumbarále, art. cumbarálele
cumbarale
CUMBARÁ, cumbarale, s. f. (Înv.) Obuz. [Var.: bumbará s. f.] – Din tc. kumbara. DOOM
cumbará (înv.) s. f., art. cumbaráua, g.-d. art. cumbarálei; pl. cumbarále, art. cumbarálele
cumbaralei
CUMBARÁ, cumbarale, s. f. (Înv.) Obuz. [Var.: bumbará s. f.] – Din tc. kumbara. DOOM
cumbará (înv.) s. f., art. cumbaráua, g.-d. art. cumbarálei; pl. cumbarále, art. cumbarálele
cumbaralele
CUMBARÁ, cumbarale, s. f. (Înv.) Obuz. [Var.: bumbará s. f.] – Din tc. kumbara. DOOM
cumbará (înv.) s. f., art. cumbaráua, g.-d. art. cumbarálei; pl. cumbarále, art. cumbarálele
cumbaralelor
CUMBARÁ, cumbarale, s. f. (Înv.) Obuz. [Var.: bumbará s. f.] – Din tc. kumbara. DOOM
cumbará (înv.) s. f., art. cumbaráua, g.-d. art. cumbarálei; pl. cumbarále, art. cumbarálele
cumbaraua
CUMBARÁ, cumbarale, s. f. (Înv.) Obuz. [Var.: bumbará s. f.] – Din tc. kumbara. DOOM
cumbará (înv.) s. f., art. cumbaráua, g.-d. art. cumbarálei; pl. cumbarále, art. cumbarálele
cumen
CÚMEN s. n. Amestec de hidrocarburi benzenice care se găsește în uleiul gudroanelor cărbunilor de pământ și în anumite fracțiuni de petrol. – Din fr. cumène. DOOM
cúmen s. n.
cumenul
CÚMEN s. n. Amestec de hidrocarburi benzenice care se găsește în uleiul gudroanelor cărbunilor de pământ și în anumite fracțiuni de petrol. – Din fr. cumène. DOOM
cúmen s. n.
cumenului
CÚMEN s. n. Amestec de hidrocarburi benzenice care se găsește în uleiul gudroanelor cărbunilor de pământ și în anumite fracțiuni de petrol. – Din fr. cumène. DOOM
cúmen s. n.
cumenuri
CÚMEN s. n. Amestec de hidrocarburi benzenice care se găsește în uleiul gudroanelor cărbunilor de pământ și în anumite fracțiuni de petrol. – Din fr. cumène. DOOM
cúmen s. n.
cumenurile
CÚMEN s. n. Amestec de hidrocarburi benzenice care se găsește în uleiul gudroanelor cărbunilor de pământ și în anumite fracțiuni de petrol. – Din fr. cumène. DOOM
cúmen s. n.
cumenurilor
CÚMEN s. n. Amestec de hidrocarburi benzenice care se găsește în uleiul gudroanelor cărbunilor de pământ și în anumite fracțiuni de petrol. – Din fr. cumène. DOOM
cúmen s. n.
cumetre
CUMẮTRU, -Ă, cumetri, -e, s. m. și f. 1. Nașul sau nașa în raport cu părinții copilului botezat ori cu alte rude. 2. Termen de adresare la țară între bărbați și femei de aceeași vârstă (sau mai în vârstă). ♦ (În basme, în fabule) Termen de adresare în lumea animalelor. ♦ P. ext. (Fam.) Bărbat sau femeie. – Din sl. kŭmotra. DOOM
cumắtră (-mă-tră) s. f., g.-d. art. cumétrei; pl. cumétre
cumetrea
CUMETRÍ, cumetresc, vb. IV. Refl. recipr. (Pop.) A se înrudi cu cineva printr-o relație de cumetrie, a deveni cumătru (1) cu cineva. – Din cumătru. DOOM
!cumetrí (a se ~) (pop.) (-me-tri) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cumetréște, imperf. 3 sg. se cumetreá; conj. prez. 3 să se cumetreáscă
cumetreai
CUMETRÍ, cumetresc, vb. IV. Refl. recipr. (Pop.) A se înrudi cu cineva printr-o relație de cumetrie, a deveni cumătru (1) cu cineva. – Din cumătru. DOOM
!cumetrí (a se ~) (pop.) (-me-tri) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cumetréște, imperf. 3 sg. se cumetreá; conj. prez. 3 să se cumetreáscă
cumetream
CUMETRÍ, cumetresc, vb. IV. Refl. recipr. (Pop.) A se înrudi cu cineva printr-o relație de cumetrie, a deveni cumătru (1) cu cineva. – Din cumătru. DOOM
!cumetrí (a se ~) (pop.) (-me-tri) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cumetréște, imperf. 3 sg. se cumetreá; conj. prez. 3 să se cumetreáscă
cumetrească
CUMETRÍ, cumetresc, vb. IV. Refl. recipr. (Pop.) A se înrudi cu cineva printr-o relație de cumetrie, a deveni cumătru (1) cu cineva. – Din cumătru. DOOM
!cumetrí (a se ~) (pop.) (-me-tri) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cumetréște, imperf. 3 sg. se cumetreá; conj. prez. 3 să se cumetreáscă
cumetreau
CUMETRÍ, cumetresc, vb. IV. Refl. recipr. (Pop.) A se înrudi cu cineva printr-o relație de cumetrie, a deveni cumătru (1) cu cineva. – Din cumătru. DOOM
!cumetrí (a se ~) (pop.) (-me-tri) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cumetréște, imperf. 3 sg. se cumetreá; conj. prez. 3 să se cumetreáscă
cumetreați
CUMETRÍ, cumetresc, vb. IV. Refl. recipr. (Pop.) A se înrudi cu cineva printr-o relație de cumetrie, a deveni cumătru (1) cu cineva. – Din cumătru. DOOM
!cumetrí (a se ~) (pop.) (-me-tri) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cumetréște, imperf. 3 sg. se cumetreá; conj. prez. 3 să se cumetreáscă
cumetrei
CUMẮTRU, -Ă, cumetri, -e, s. m. și f. 1. Nașul sau nașa în raport cu părinții copilului botezat ori cu alte rude. 2. Termen de adresare la țară între bărbați și femei de aceeași vârstă (sau mai în vârstă). ♦ (În basme, în fabule) Termen de adresare în lumea animalelor. ♦ P. ext. (Fam.) Bărbat sau femeie. – Din sl. kŭmotra. DOOM
cumắtră (-mă-tră) s. f., g.-d. art. cumétrei; pl. cumétre
cumetrel
CUMETRÉL, cumetrei, s. m. (Pop.) Diminutiv al lui cumătru. – Cumătru + suf. -el. DOOM
cumetrél (pop.) (-me-trel) s. m., pl. cumetréi, art. cumetréii
cumetrele
CUMẮTRU, -Ă, cumetri, -e, s. m. și f. 1. Nașul sau nașa în raport cu părinții copilului botezat ori cu alte rude. 2. Termen de adresare la țară între bărbați și femei de aceeași vârstă (sau mai în vârstă). ♦ (În basme, în fabule) Termen de adresare în lumea animalelor. ♦ P. ext. (Fam.) Bărbat sau femeie. – Din sl. kŭmotra. DOOM
cumắtră (-mă-tră) s. f., g.-d. art. cumétrei; pl. cumétre
cumetrelor
CUMẮTRU, -Ă, cumetri, -e, s. m. și f. 1. Nașul sau nașa în raport cu părinții copilului botezat ori cu alte rude. 2. Termen de adresare la țară între bărbați și femei de aceeași vârstă (sau mai în vârstă). ♦ (În basme, în fabule) Termen de adresare în lumea animalelor. ♦ P. ext. (Fam.) Bărbat sau femeie. – Din sl. kŭmotra. DOOM
cumắtră (-mă-tră) s. f., g.-d. art. cumétrei; pl. cumétre
cumetresc
CUMETRÍ, cumetresc, vb. IV. Refl. recipr. (Pop.) A se înrudi cu cineva printr-o relație de cumetrie, a deveni cumătru (1) cu cineva. – Din cumătru. DOOM
!cumetrí (a se ~) (pop.) (-me-tri) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cumetréște, imperf. 3 sg. se cumetreá; conj. prez. 3 să se cumetreáscă
cumetrește
CUMETRÍ, cumetresc, vb. IV. Refl. recipr. (Pop.) A se înrudi cu cineva printr-o relație de cumetrie, a deveni cumătru (1) cu cineva. – Din cumătru. DOOM
!cumetrí (a se ~) (pop.) (-me-tri) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cumetréște, imperf. 3 sg. se cumetreá; conj. prez. 3 să se cumetreáscă
cumetrești
CUMETRÍ, cumetresc, vb. IV. Refl. recipr. (Pop.) A se înrudi cu cineva printr-o relație de cumetrie, a deveni cumătru (1) cu cineva. – Din cumătru. DOOM
!cumetrí (a se ~) (pop.) (-me-tri) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cumetréște, imperf. 3 sg. se cumetreá; conj. prez. 3 să se cumetreáscă
cumetri
CUMẮTRU, -Ă, cumetri, -e, s. m. și f. 1. Nașul sau nașa în raport cu părinții copilului botezat ori cu alte rude. 2. Termen de adresare la țară între bărbați și femei de aceeași vârstă (sau mai în vârstă). ♦ (În basme, în fabule) Termen de adresare în lumea animalelor. ♦ P. ext. (Fam.) Bărbat sau femeie. – Din sl. kŭmotra. DOOM
cumắtru (-mă-tru) s. m., art. cumắtrul, voc. cumétre; pl. cumétri, art. cumétrii
cumetri
CUMETRÍ, cumetresc, vb. IV. Refl. recipr. (Pop.) A se înrudi cu cineva printr-o relație de cumetrie, a deveni cumătru (1) cu cineva. – Din cumătru. DOOM
!cumetrí (a se ~) (pop.) (-me-tri) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cumetréște, imperf. 3 sg. se cumetreá; conj. prez. 3 să se cumetreáscă
cumetria
CUMETRÍE, cumetrii, s. f. (Pop.) 1. Relație de înrudire între cumetri sau cumetre; calitatea de cumătru sau de cumătră. 2. Petrecerea, ospățul de la botez. [Var.: (reg.) cumătríe s. f.] – Cumătru + suf. -ie. DOOM
cumetríe (pop.) (-me-tri-) s. f., art. cumetría, g.-d. art. cumetríei; pl. cumetríi, art. cumetríile
cumetrie
CUMETRÍE, cumetrii, s. f. (Pop.) 1. Relație de înrudire între cumetri sau cumetre; calitatea de cumătru sau de cumătră. 2. Petrecerea, ospățul de la botez. [Var.: (reg.) cumătríe s. f.] – Cumătru + suf. -ie. DOOM
cumetríe (pop.) (-me-tri-) s. f., art. cumetría, g.-d. art. cumetríei; pl. cumetríi, art. cumetríile
cumetriei
CUMETRÍE, cumetrii, s. f. (Pop.) 1. Relație de înrudire între cumetri sau cumetre; calitatea de cumătru sau de cumătră. 2. Petrecerea, ospățul de la botez. [Var.: (reg.) cumătríe s. f.] – Cumătru + suf. -ie. DOOM
cumetríe (pop.) (-me-tri-) s. f., art. cumetría, g.-d. art. cumetríei; pl. cumetríi, art. cumetríile
cumetrii
CUMẮTRU, -Ă, cumetri, -e, s. m. și f. 1. Nașul sau nașa în raport cu părinții copilului botezat ori cu alte rude. 2. Termen de adresare la țară între bărbați și femei de aceeași vârstă (sau mai în vârstă). ♦ (În basme, în fabule) Termen de adresare în lumea animalelor. ♦ P. ext. (Fam.) Bărbat sau femeie. – Din sl. kŭmotra. DOOM
cumắtru (-mă-tru) s. m., art. cumắtrul, voc. cumétre; pl. cumétri, art. cumétrii
cumetrii
CUMETRÍ, cumetresc, vb. IV. Refl. recipr. (Pop.) A se înrudi cu cineva printr-o relație de cumetrie, a deveni cumătru (1) cu cineva. – Din cumătru. DOOM
!cumetrí (a se ~) (pop.) (-me-tri) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cumetréște, imperf. 3 sg. se cumetreá; conj. prez. 3 să se cumetreáscă
cumetrii
CUMETRÍE, cumetrii, s. f. (Pop.) 1. Relație de înrudire între cumetri sau cumetre; calitatea de cumătru sau de cumătră. 2. Petrecerea, ospățul de la botez. [Var.: (reg.) cumătríe s. f.] – Cumătru + suf. -ie. DOOM
cumetríe (pop.) (-me-tri-) s. f., art. cumetría, g.-d. art. cumetríei; pl. cumetríi, art. cumetríile
cumetriile
CUMETRÍE, cumetrii, s. f. (Pop.) 1. Relație de înrudire între cumetri sau cumetre; calitatea de cumătru sau de cumătră. 2. Petrecerea, ospățul de la botez. [Var.: (reg.) cumătríe s. f.] – Cumătru + suf. -ie. DOOM
cumetríe (pop.) (-me-tri-) s. f., art. cumetría, g.-d. art. cumetríei; pl. cumetríi, art. cumetríile
cumetriilor
CUMETRÍE, cumetrii, s. f. (Pop.) 1. Relație de înrudire între cumetri sau cumetre; calitatea de cumătru sau de cumătră. 2. Petrecerea, ospățul de la botez. [Var.: (reg.) cumătríe s. f.] – Cumătru + suf. -ie. DOOM
cumetríe (pop.) (-me-tri-) s. f., art. cumetría, g.-d. art. cumetríei; pl. cumetríi, art. cumetríile
cumetrilor
CUMẮTRU, -Ă, cumetri, -e, s. m. și f. 1. Nașul sau nașa în raport cu părinții copilului botezat ori cu alte rude. 2. Termen de adresare la țară între bărbați și femei de aceeași vârstă (sau mai în vârstă). ♦ (În basme, în fabule) Termen de adresare în lumea animalelor. ♦ P. ext. (Fam.) Bărbat sau femeie. – Din sl. kŭmotra. DOOM
cumắtru (-mă-tru) s. m., art. cumắtrul, voc. cumétre; pl. cumétri, art. cumétrii
cumetrim
CUMETRÍ, cumetresc, vb. IV. Refl. recipr. (Pop.) A se înrudi cu cineva printr-o relație de cumetrie, a deveni cumătru (1) cu cineva. – Din cumătru. DOOM
!cumetrí (a se ~) (pop.) (-me-tri) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cumetréște, imperf. 3 sg. se cumetreá; conj. prez. 3 să se cumetreáscă
cumetrind
CUMETRÍ, cumetresc, vb. IV. Refl. recipr. (Pop.) A se înrudi cu cineva printr-o relație de cumetrie, a deveni cumătru (1) cu cineva. – Din cumătru. DOOM
!cumetrí (a se ~) (pop.) (-me-tri) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cumetréște, imperf. 3 sg. se cumetreá; conj. prez. 3 să se cumetreáscă
cumetrire
CUMETRÍ, cumetresc, vb. IV. Refl. recipr. (Pop.) A se înrudi cu cineva printr-o relație de cumetrie, a deveni cumătru (1) cu cineva. – Din cumătru. DOOM
!cumetrí (a se ~) (pop.) (-me-tri) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cumetréște, imperf. 3 sg. se cumetreá; conj. prez. 3 să se cumetreáscă
cumetrire
CUMETRÍ, cumetresc, vb. IV. Refl. recipr. (Pop.) A se înrudi cu cineva printr-o relație de cumetrie, a deveni cumătru (1) cu cineva. – Din cumătru.
cumetriră
CUMETRÍ, cumetresc, vb. IV. Refl. recipr. (Pop.) A se înrudi cu cineva printr-o relație de cumetrie, a deveni cumătru (1) cu cineva. – Din cumătru. DOOM
!cumetrí (a se ~) (pop.) (-me-tri) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cumetréște, imperf. 3 sg. se cumetreá; conj. prez. 3 să se cumetreáscă
cumetrirăm
CUMETRÍ, cumetresc, vb. IV. Refl. recipr. (Pop.) A se înrudi cu cineva printr-o relație de cumetrie, a deveni cumătru (1) cu cineva. – Din cumătru. DOOM
!cumetrí (a se ~) (pop.) (-me-tri) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cumetréște, imperf. 3 sg. se cumetreá; conj. prez. 3 să se cumetreáscă
cumetrirăți
CUMETRÍ, cumetresc, vb. IV. Refl. recipr. (Pop.) A se înrudi cu cineva printr-o relație de cumetrie, a deveni cumătru (1) cu cineva. – Din cumătru. DOOM
!cumetrí (a se ~) (pop.) (-me-tri) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cumetréște, imperf. 3 sg. se cumetreá; conj. prez. 3 să se cumetreáscă
cumetrise
CUMETRÍ, cumetresc, vb. IV. Refl. recipr. (Pop.) A se înrudi cu cineva printr-o relație de cumetrie, a deveni cumătru (1) cu cineva. – Din cumătru. DOOM
!cumetrí (a se ~) (pop.) (-me-tri) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cumetréște, imperf. 3 sg. se cumetreá; conj. prez. 3 să se cumetreáscă
cumetrisem
CUMETRÍ, cumetresc, vb. IV. Refl. recipr. (Pop.) A se înrudi cu cineva printr-o relație de cumetrie, a deveni cumătru (1) cu cineva. – Din cumătru. DOOM
!cumetrí (a se ~) (pop.) (-me-tri) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cumetréște, imperf. 3 sg. se cumetreá; conj. prez. 3 să se cumetreáscă
cumetriseră
CUMETRÍ, cumetresc, vb. IV. Refl. recipr. (Pop.) A se înrudi cu cineva printr-o relație de cumetrie, a deveni cumătru (1) cu cineva. – Din cumătru. DOOM
!cumetrí (a se ~) (pop.) (-me-tri) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cumetréște, imperf. 3 sg. se cumetreá; conj. prez. 3 să se cumetreáscă
cumetriserăm
CUMETRÍ, cumetresc, vb. IV. Refl. recipr. (Pop.) A se înrudi cu cineva printr-o relație de cumetrie, a deveni cumătru (1) cu cineva. – Din cumătru. DOOM
!cumetrí (a se ~) (pop.) (-me-tri) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cumetréște, imperf. 3 sg. se cumetreá; conj. prez. 3 să se cumetreáscă
cumetriserăți
CUMETRÍ, cumetresc, vb. IV. Refl. recipr. (Pop.) A se înrudi cu cineva printr-o relație de cumetrie, a deveni cumătru (1) cu cineva. – Din cumătru. DOOM
!cumetrí (a se ~) (pop.) (-me-tri) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cumetréște, imperf. 3 sg. se cumetreá; conj. prez. 3 să se cumetreáscă
cumetriseși
CUMETRÍ, cumetresc, vb. IV. Refl. recipr. (Pop.) A se înrudi cu cineva printr-o relație de cumetrie, a deveni cumătru (1) cu cineva. – Din cumătru. DOOM
!cumetrí (a se ~) (pop.) (-me-tri) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cumetréște, imperf. 3 sg. se cumetreá; conj. prez. 3 să se cumetreáscă
cumetriseți
CUMETRÍ, cumetresc, vb. IV. Refl. recipr. (Pop.) A se înrudi cu cineva printr-o relație de cumetrie, a deveni cumătru (1) cu cineva. – Din cumătru. DOOM
!cumetrí (a se ~) (pop.) (-me-tri) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cumetréște, imperf. 3 sg. se cumetreá; conj. prez. 3 să se cumetreáscă
cumetrit
CUMETRÍ, cumetresc, vb. IV. Refl. recipr. (Pop.) A se înrudi cu cineva printr-o relație de cumetrie, a deveni cumătru (1) cu cineva. – Din cumătru. DOOM
!cumetrí (a se ~) (pop.) (-me-tri) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cumetréște, imperf. 3 sg. se cumetreá; conj. prez. 3 să se cumetreáscă
cumetriși
CUMETRÍ, cumetresc, vb. IV. Refl. recipr. (Pop.) A se înrudi cu cineva printr-o relație de cumetrie, a deveni cumătru (1) cu cineva. – Din cumătru. DOOM
!cumetrí (a se ~) (pop.) (-me-tri) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cumetréște, imperf. 3 sg. se cumetreá; conj. prez. 3 să se cumetreáscă
cumetrița
CUMETRÍȚĂ, cumetrițe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui cumătră. [Var.: (reg.) cumătríță s. f.] – Cumătră + suf. -iță. DOOM
cumetríță (pop.) (-me-tri-) s. f., g.-d. art. cumetríței; pl. cumetríțe
cumetrițe
CUMETRÍȚĂ, cumetrițe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui cumătră. [Var.: (reg.) cumătríță s. f.] – Cumătră + suf. -iță. DOOM
cumetríță (pop.) (-me-tri-) s. f., g.-d. art. cumetríței; pl. cumetríțe
cumetriței
CUMETRÍȚĂ, cumetrițe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui cumătră. [Var.: (reg.) cumătríță s. f.] – Cumătră + suf. -iță. DOOM
cumetríță (pop.) (-me-tri-) s. f., g.-d. art. cumetríței; pl. cumetríțe
cumetrițele
CUMETRÍȚĂ, cumetrițe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui cumătră. [Var.: (reg.) cumătríță s. f.] – Cumătră + suf. -iță. DOOM
cumetríță (pop.) (-me-tri-) s. f., g.-d. art. cumetríței; pl. cumetríțe
cumetrițelor
CUMETRÍȚĂ, cumetrițe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui cumătră. [Var.: (reg.) cumătríță s. f.] – Cumătră + suf. -iță. DOOM
cumetríță (pop.) (-me-tri-) s. f., g.-d. art. cumetríței; pl. cumetríțe
cumetriți
CUMETRÍ, cumetresc, vb. IV. Refl. recipr. (Pop.) A se înrudi cu cineva printr-o relație de cumetrie, a deveni cumătru (1) cu cineva. – Din cumătru. DOOM
!cumetrí (a se ~) (pop.) (-me-tri) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cumetréște, imperf. 3 sg. se cumetreá; conj. prez. 3 să se cumetreáscă
cumetrițo
CUMETRÍȚĂ, cumetrițe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui cumătră. [Var.: (reg.) cumătríță s. f.] – Cumătră + suf. -iță. DOOM
cumetríță (pop.) (-me-tri-) s. f., g.-d. art. cumetríței; pl. cumetríțe
cumincioara
CUMINCIÓR, -OÁRĂ, cuminciori, -oare, adj. Diminutiv al lui cuminte. – Cuminte + suf. -ior. DOOM
cuminciór adj. m., pl. cumincióri; f. cumincioáră, pl. cumincioáre
cumincioare
CUMINCIÓR, -OÁRĂ, cuminciori, -oare, adj. Diminutiv al lui cuminte. – Cuminte + suf. -ior. DOOM
cuminciór adj. m., pl. cumincióri; f. cumincioáră, pl. cumincioáre
cumincioarei
CUMINCIÓR, -OÁRĂ, cuminciori, -oare, adj. Diminutiv al lui cuminte. – Cuminte + suf. -ior. DOOM
cuminciór adj. m., pl. cumincióri; f. cumincioáră, pl. cumincioáre
cumincioarele
CUMINCIÓR, -OÁRĂ, cuminciori, -oare, adj. Diminutiv al lui cuminte. – Cuminte + suf. -ior. DOOM
cuminciór adj. m., pl. cumincióri; f. cumincioáră, pl. cumincioáre
cumincioarelor
CUMINCIÓR, -OÁRĂ, cuminciori, -oare, adj. Diminutiv al lui cuminte. – Cuminte + suf. -ior. DOOM
cuminciór adj. m., pl. cumincióri; f. cumincioáră, pl. cumincioáre
cumincior
CUMINCIÓR, -OÁRĂ, cuminciori, -oare, adj. Diminutiv al lui cuminte. – Cuminte + suf. -ior. DOOM
cuminciór adj. m., pl. cumincióri; f. cumincioáră, pl. cumincioáre
cuminciori
CUMINCIÓR, -OÁRĂ, cuminciori, -oare, adj. Diminutiv al lui cuminte. – Cuminte + suf. -ior. DOOM
cuminciór adj. m., pl. cumincióri; f. cumincioáră, pl. cumincioáre
cuminciorii
CUMINCIÓR, -OÁRĂ, cuminciori, -oare, adj. Diminutiv al lui cuminte. – Cuminte + suf. -ior. DOOM
cuminciór adj. m., pl. cumincióri; f. cumincioáră, pl. cumincioáre
cuminciorilor
CUMINCIÓR, -OÁRĂ, cuminciori, -oare, adj. Diminutiv al lui cuminte. – Cuminte + suf. -ior. DOOM
cuminciór adj. m., pl. cumincióri; f. cumincioáră, pl. cumincioáre
cuminciorul
CUMINCIÓR, -OÁRĂ, cuminciori, -oare, adj. Diminutiv al lui cuminte. – Cuminte + suf. -ior. DOOM
cuminciór adj. m., pl. cumincióri; f. cumincioáră, pl. cumincioáre
cuminciorului
CUMINCIÓR, -OÁRĂ, cuminciori, -oare, adj. Diminutiv al lui cuminte. – Cuminte + suf. -ior. DOOM
cuminciór adj. m., pl. cumincióri; f. cumincioáră, pl. cumincioáre
cuminec
CUMINECÁ, cumínec, vb. I. Refl. și tranz. (În practicile religiei creștine) A primi sau a da cuminecătura; a (se) împărtăși, a (se) griji. ♦ Tranz. A anula, a face să fie iertate prin cuminecătură un păcat, o greșeală. [Var.: cuminicá vb. I] – Lat. *comminicare (= communicare). DOOM
cuminecá (a ~) vb., ind. prez. 3 cumínecă
cumineca
CUMINECÁ, cumínec, vb. I. Refl. și tranz. (În practicile religiei creștine) A primi sau a da cuminecătura; a (se) împărtăși, a (se) griji. ♦ Tranz. A anula, a face să fie iertate prin cuminecătură un păcat, o greșeală. [Var.: cuminicá vb. I] – Lat. *comminicare (= communicare). DOOM
cuminecá (a ~) vb., ind. prez. 3 cumínecă
cuminecai
CUMINECÁ, cumínec, vb. I. Refl. și tranz. (În practicile religiei creștine) A primi sau a da cuminecătura; a (se) împărtăși, a (se) griji. ♦ Tranz. A anula, a face să fie iertate prin cuminecătură un păcat, o greșeală. [Var.: cuminicá vb. I] – Lat. *comminicare (= communicare). DOOM
cuminecá (a ~) vb., ind. prez. 3 cumínecă
cuminecam
CUMINECÁ, cumínec, vb. I. Refl. și tranz. (În practicile religiei creștine) A primi sau a da cuminecătura; a (se) împărtăși, a (se) griji. ♦ Tranz. A anula, a face să fie iertate prin cuminecătură un păcat, o greșeală. [Var.: cuminicá vb. I] – Lat. *comminicare (= communicare). DOOM
cuminecá (a ~) vb., ind. prez. 3 cumínecă
cuminecare
CUMINECÁ, cumínec, vb. I. Refl. și tranz. (În practicile religiei creștine) A primi sau a da cuminecătura; a (se) împărtăși, a (se) griji. ♦ Tranz. A anula, a face să fie iertate prin cuminecătură un păcat, o greșeală. [Var.: cuminicá vb. I] – Lat. *comminicare (= communicare). DOOM
cuminecá (a ~) vb., ind. prez. 3 cumínecă
cuminecare
CUMINECÁRE, cuminecări, s. f. Acțiunea de a (se) cumineca. – V. cumineca. DOOM
cuminecáre s. f., g.-d. art. cuminecắrii; pl. cuminecắri
cuminecarea
CUMINECÁRE, cuminecări, s. f. Acțiunea de a (se) cumineca. – V. cumineca. DOOM
cuminecáre s. f., g.-d. art. cuminecắrii; pl. cuminecắri
cuminecară
CUMINECÁ, cumínec, vb. I. Refl. și tranz. (În practicile religiei creștine) A primi sau a da cuminecătura; a (se) împărtăși, a (se) griji. ♦ Tranz. A anula, a face să fie iertate prin cuminecătură un păcat, o greșeală. [Var.: cuminicá vb. I] – Lat. *comminicare (= communicare). DOOM
cuminecá (a ~) vb., ind. prez. 3 cumínecă
cuminecarăm
CUMINECÁ, cumínec, vb. I. Refl. și tranz. (În practicile religiei creștine) A primi sau a da cuminecătura; a (se) împărtăși, a (se) griji. ♦ Tranz. A anula, a face să fie iertate prin cuminecătură un păcat, o greșeală. [Var.: cuminicá vb. I] – Lat. *comminicare (= communicare). DOOM
cuminecá (a ~) vb., ind. prez. 3 cumínecă
cuminecarăți
CUMINECÁ, cumínec, vb. I. Refl. și tranz. (În practicile religiei creștine) A primi sau a da cuminecătura; a (se) împărtăși, a (se) griji. ♦ Tranz. A anula, a face să fie iertate prin cuminecătură un păcat, o greșeală. [Var.: cuminicá vb. I] – Lat. *comminicare (= communicare). DOOM
cuminecá (a ~) vb., ind. prez. 3 cumínecă
cuminecase
CUMINECÁ, cumínec, vb. I. Refl. și tranz. (În practicile religiei creștine) A primi sau a da cuminecătura; a (se) împărtăși, a (se) griji. ♦ Tranz. A anula, a face să fie iertate prin cuminecătură un păcat, o greșeală. [Var.: cuminicá vb. I] – Lat. *comminicare (= communicare). DOOM
cuminecá (a ~) vb., ind. prez. 3 cumínecă
cuminecasem
CUMINECÁ, cumínec, vb. I. Refl. și tranz. (În practicile religiei creștine) A primi sau a da cuminecătura; a (se) împărtăși, a (se) griji. ♦ Tranz. A anula, a face să fie iertate prin cuminecătură un păcat, o greșeală. [Var.: cuminicá vb. I] – Lat. *comminicare (= communicare). DOOM
cuminecá (a ~) vb., ind. prez. 3 cumínecă
cuminecaseră
CUMINECÁ, cumínec, vb. I. Refl. și tranz. (În practicile religiei creștine) A primi sau a da cuminecătura; a (se) împărtăși, a (se) griji. ♦ Tranz. A anula, a face să fie iertate prin cuminecătură un păcat, o greșeală. [Var.: cuminicá vb. I] – Lat. *comminicare (= communicare). DOOM
cuminecá (a ~) vb., ind. prez. 3 cumínecă
cuminecaserăm
CUMINECÁ, cumínec, vb. I. Refl. și tranz. (În practicile religiei creștine) A primi sau a da cuminecătura; a (se) împărtăși, a (se) griji. ♦ Tranz. A anula, a face să fie iertate prin cuminecătură un păcat, o greșeală. [Var.: cuminicá vb. I] – Lat. *comminicare (= communicare). DOOM
cuminecá (a ~) vb., ind. prez. 3 cumínecă
cuminecaserăți
CUMINECÁ, cumínec, vb. I. Refl. și tranz. (În practicile religiei creștine) A primi sau a da cuminecătura; a (se) împărtăși, a (se) griji. ♦ Tranz. A anula, a face să fie iertate prin cuminecătură un păcat, o greșeală. [Var.: cuminicá vb. I] – Lat. *comminicare (= communicare). DOOM
cuminecá (a ~) vb., ind. prez. 3 cumínecă
cuminecaseși
CUMINECÁ, cumínec, vb. I. Refl. și tranz. (În practicile religiei creștine) A primi sau a da cuminecătura; a (se) împărtăși, a (se) griji. ♦ Tranz. A anula, a face să fie iertate prin cuminecătură un păcat, o greșeală. [Var.: cuminicá vb. I] – Lat. *comminicare (= communicare). DOOM
cuminecá (a ~) vb., ind. prez. 3 cumínecă
cuminecaseți
CUMINECÁ, cumínec, vb. I. Refl. și tranz. (În practicile religiei creștine) A primi sau a da cuminecătura; a (se) împărtăși, a (se) griji. ♦ Tranz. A anula, a face să fie iertate prin cuminecătură un păcat, o greșeală. [Var.: cuminicá vb. I] – Lat. *comminicare (= communicare). DOOM
cuminecá (a ~) vb., ind. prez. 3 cumínecă
cuminecat
CUMINECÁ, cumínec, vb. I. Refl. și tranz. (În practicile religiei creștine) A primi sau a da cuminecătura; a (se) împărtăși, a (se) griji. ♦ Tranz. A anula, a face să fie iertate prin cuminecătură un păcat, o greșeală. [Var.: cuminicá vb. I] – Lat. *comminicare (= communicare). DOOM
cuminecá (a ~) vb., ind. prez. 3 cumínecă
cuminecat
CUMINECÁ, cumínec, vb. I. Refl. și tranz. (În practicile religiei creștine) A primi sau a da cuminecătura; a (se) împărtăși, a (se) griji. ♦ Tranz. A anula, a face să fie iertate prin cuminecătură un păcat, o greșeală. [Var.: cuminicá vb. I] – Lat. *comminicare (= communicare).
cuminecau
CUMINECÁ, cumínec, vb. I. Refl. și tranz. (În practicile religiei creștine) A primi sau a da cuminecătura; a (se) împărtăși, a (se) griji. ♦ Tranz. A anula, a face să fie iertate prin cuminecătură un păcat, o greșeală. [Var.: cuminicá vb. I] – Lat. *comminicare (= communicare). DOOM
cuminecá (a ~) vb., ind. prez. 3 cumínecă
cuminecași
CUMINECÁ, cumínec, vb. I. Refl. și tranz. (În practicile religiei creștine) A primi sau a da cuminecătura; a (se) împărtăși, a (se) griji. ♦ Tranz. A anula, a face să fie iertate prin cuminecătură un păcat, o greșeală. [Var.: cuminicá vb. I] – Lat. *comminicare (= communicare). DOOM
cuminecá (a ~) vb., ind. prez. 3 cumínecă
cuminecați
CUMINECÁ, cumínec, vb. I. Refl. și tranz. (În practicile religiei creștine) A primi sau a da cuminecătura; a (se) împărtăși, a (se) griji. ♦ Tranz. A anula, a face să fie iertate prin cuminecătură un păcat, o greșeală. [Var.: cuminicá vb. I] – Lat. *comminicare (= communicare). DOOM
cuminecá (a ~) vb., ind. prez. 3 cumínecă
cuminece
CUMINECÁ, cumínec, vb. I. Refl. și tranz. (În practicile religiei creștine) A primi sau a da cuminecătura; a (se) împărtăși, a (se) griji. ♦ Tranz. A anula, a face să fie iertate prin cuminecătură un păcat, o greșeală. [Var.: cuminicá vb. I] – Lat. *comminicare (= communicare). DOOM
cuminecá (a ~) vb., ind. prez. 3 cumínecă
cumineci
CUMINECÁ, cumínec, vb. I. Refl. și tranz. (În practicile religiei creștine) A primi sau a da cuminecătura; a (se) împărtăși, a (se) griji. ♦ Tranz. A anula, a face să fie iertate prin cuminecătură un păcat, o greșeală. [Var.: cuminicá vb. I] – Lat. *comminicare (= communicare). DOOM
cuminecá (a ~) vb., ind. prez. 3 cumínecă
cuminecând
CUMINECÁ, cumínec, vb. I. Refl. și tranz. (În practicile religiei creștine) A primi sau a da cuminecătura; a (se) împărtăși, a (se) griji. ♦ Tranz. A anula, a face să fie iertate prin cuminecătură un păcat, o greșeală. [Var.: cuminicá vb. I] – Lat. *comminicare (= communicare). DOOM
cuminecá (a ~) vb., ind. prez. 3 cumínecă
cuminecînd
CUMINECÁ, cumínec, vb. I. Refl. și tranz. (În practicile religiei creștine) A primi sau a da cuminecătura; a (se) împărtăși, a (se) griji. ♦ Tranz. A anula, a face să fie iertate prin cuminecătură un păcat, o greșeală. [Var.: cuminicá vb. I] – Lat. *comminicare (= communicare). DOOM
cuminecá (a ~) vb., ind. prez. 3 cumínecă
cuminecări
CUMINECÁRE, cuminecări, s. f. Acțiunea de a (se) cumineca. – V. cumineca. DOOM
cuminecáre s. f., g.-d. art. cuminecắrii; pl. cuminecắri
cuminecării
CUMINECÁRE, cuminecări, s. f. Acțiunea de a (se) cumineca. – V. cumineca. DOOM
cuminecáre s. f., g.-d. art. cuminecắrii; pl. cuminecắri
cuminecările
CUMINECÁRE, cuminecări, s. f. Acțiunea de a (se) cumineca. – V. cumineca. DOOM
cuminecáre s. f., g.-d. art. cuminecắrii; pl. cuminecắri
cuminecărilor
CUMINECÁRE, cuminecări, s. f. Acțiunea de a (se) cumineca. – V. cumineca. DOOM
cuminecáre s. f., g.-d. art. cuminecắrii; pl. cuminecắri
cuminecătura
CUMINECĂTÚRĂ, cuminecături, s. f. (În religia creștină) Ritual care constituie una dintre cele șapte taine și care constă în gustarea de către credincioși a vinului și a pâinii sfințite de preot, simbol al sângelui și al trupului lui Hristos; euharistie, împărtășanie, grijanie. ♦ (Concr.) Vinul și pâinea care servesc în acest scop. – Cumineca + suf. -ătură. DOOM
cuminecătúră s. f., g.-d. art. cuminecătúrii; pl. cuminecătúri
cuminecături
CUMINECĂTÚRĂ, cuminecături, s. f. (În religia creștină) Ritual care constituie una dintre cele șapte taine și care constă în gustarea de către credincioși a vinului și a pâinii sfințite de preot, simbol al sângelui și al trupului lui Hristos; euharistie, împărtășanie, grijanie. ♦ (Concr.) Vinul și pâinea care servesc în acest scop. – Cumineca + suf. -ătură. DOOM
cuminecătúră s. f., g.-d. art. cuminecătúrii; pl. cuminecătúri
cuminecăturii
CUMINECĂTÚRĂ, cuminecături, s. f. (În religia creștină) Ritual care constituie una dintre cele șapte taine și care constă în gustarea de către credincioși a vinului și a pâinii sfințite de preot, simbol al sângelui și al trupului lui Hristos; euharistie, împărtășanie, grijanie. ♦ (Concr.) Vinul și pâinea care servesc în acest scop. – Cumineca + suf. -ătură. DOOM
cuminecătúră s. f., g.-d. art. cuminecătúrii; pl. cuminecătúri
cuminecăturile
CUMINECĂTÚRĂ, cuminecături, s. f. (În religia creștină) Ritual care constituie una dintre cele șapte taine și care constă în gustarea de către credincioși a vinului și a pâinii sfințite de preot, simbol al sângelui și al trupului lui Hristos; euharistie, împărtășanie, grijanie. ♦ (Concr.) Vinul și pâinea care servesc în acest scop. – Cumineca + suf. -ătură. DOOM
cuminecătúră s. f., g.-d. art. cuminecătúrii; pl. cuminecătúri
cuminecăturilor
CUMINECĂTÚRĂ, cuminecături, s. f. (În religia creștină) Ritual care constituie una dintre cele șapte taine și care constă în gustarea de către credincioși a vinului și a pâinii sfințite de preot, simbol al sângelui și al trupului lui Hristos; euharistie, împărtășanie, grijanie. ♦ (Concr.) Vinul și pâinea care servesc în acest scop. – Cumineca + suf. -ătură. DOOM
cuminecătúră s. f., g.-d. art. cuminecătúrii; pl. cuminecătúri
cuminica
CUMINECÁ, cumínec, vb. I. Refl. și tranz. (În practicile religiei creștine) A primi sau a da cuminecătura; a (se) împărtăși, a (se) griji. ♦ Tranz. A anula, a face să fie iertate prin cuminecătură un păcat, o greșeală. [Var.: cuminicá vb. I] – Lat. *comminicare (= communicare). DOOM
cuminecá (a ~) vb., ind. prez. 3 cumínecă
cuminicare
CUMINICÁ vb. I v. cumineca.
cuminicat
CUMINICÁ vb. I v. cumineca.
cuminte
CUMÍNTE, cuminți, adj. 1. Cu purtări bune; așezat, liniștit. 2. Cu judecată; deștept, înțelept. ◊ (Substantivat, m.) Un nebun arunc-o piatră-n baltă și zece cuminți n-o pot scoate. ♦ Prevăzător, prudent. – Cu + minte. DOOM
cumínte adj. m. și f., pl. cumínți
cumintea
CUMÍNTE, cuminți, adj. 1. Cu purtări bune; așezat, liniștit. 2. Cu judecată; deștept, înțelept. ◊ (Substantivat, m.) Un nebun arunc-o piatră-n baltă și zece cuminți n-o pot scoate. ♦ Prevăzător, prudent. – Cu + minte. DOOM
cumínte adj. m. și f., pl. cumínți
cumintele
CUMÍNTE, cuminți, adj. 1. Cu purtări bune; așezat, liniștit. 2. Cu judecată; deștept, înțelept. ◊ (Substantivat, m.) Un nebun arunc-o piatră-n baltă și zece cuminți n-o pot scoate. ♦ Prevăzător, prudent. – Cu + minte. DOOM
cumínte adj. m. și f., pl. cumínți
cumintelui
CUMÍNTE, cuminți, adj. 1. Cu purtări bune; așezat, liniștit. 2. Cu judecată; deștept, înțelept. ◊ (Substantivat, m.) Un nebun arunc-o piatră-n baltă și zece cuminți n-o pot scoate. ♦ Prevăzător, prudent. – Cu + minte. DOOM
cumínte adj. m. și f., pl. cumínți
cumințea
CUMINȚÍ, cumințesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) liniști, a (se) potoli; a deveni sau a face să devină mai serios, mai înțelept. – Din cuminte. DOOM
cumințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cumințésc, imperf. 3 sg. cumințeá; conj. prez. 3 să cumințeáscă
cumințeai
CUMINȚÍ, cumințesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) liniști, a (se) potoli; a deveni sau a face să devină mai serios, mai înțelept. – Din cuminte. DOOM
cumințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cumințésc, imperf. 3 sg. cumințeá; conj. prez. 3 să cumințeáscă
cumințeam
CUMINȚÍ, cumințesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) liniști, a (se) potoli; a deveni sau a face să devină mai serios, mai înțelept. – Din cuminte. DOOM
cumințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cumințésc, imperf. 3 sg. cumințeá; conj. prez. 3 să cumințeáscă
cumințească
CUMINȚÍ, cumințesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) liniști, a (se) potoli; a deveni sau a face să devină mai serios, mai înțelept. – Din cuminte. DOOM
cumințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cumințésc, imperf. 3 sg. cumințeá; conj. prez. 3 să cumințeáscă
cumințeau
CUMINȚÍ, cumințesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) liniști, a (se) potoli; a deveni sau a face să devină mai serios, mai înțelept. – Din cuminte. DOOM
cumințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cumințésc, imperf. 3 sg. cumințeá; conj. prez. 3 să cumințeáscă
cumințeați
CUMINȚÍ, cumințesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) liniști, a (se) potoli; a deveni sau a face să devină mai serios, mai înțelept. – Din cuminte. DOOM
cumințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cumințésc, imperf. 3 sg. cumințeá; conj. prez. 3 să cumințeáscă
cumințenia
CUMINȚÉNIE s. f. 1. Calitatea de a fi cuminte, purtare bună; seriozitate, cuminție. 2. Înțelepciune, deșteptăciune. ♦ Prevedere, prudență. – Cuminte + suf. -enie. DOOM
cumințénie (-ni-e) s. f., art. cumințénia (-ni-a), g.-d. cumințénii, art. cumințéniei
cumințenie
CUMINȚÉNIE s. f. 1. Calitatea de a fi cuminte, purtare bună; seriozitate, cuminție. 2. Înțelepciune, deșteptăciune. ♦ Prevedere, prudență. – Cuminte + suf. -enie. DOOM
cumințénie (-ni-e) s. f., art. cumințénia (-ni-a), g.-d. cumințénii, art. cumințéniei
cumințeniei
CUMINȚÉNIE s. f. 1. Calitatea de a fi cuminte, purtare bună; seriozitate, cuminție. 2. Înțelepciune, deșteptăciune. ♦ Prevedere, prudență. – Cuminte + suf. -enie. DOOM
cumințénie (-ni-e) s. f., art. cumințénia (-ni-a), g.-d. cumințénii, art. cumințéniei
cumințenii
CUMINȚÉNIE s. f. 1. Calitatea de a fi cuminte, purtare bună; seriozitate, cuminție. 2. Înțelepciune, deșteptăciune. ♦ Prevedere, prudență. – Cuminte + suf. -enie. DOOM
cumințénie (-ni-e) s. f., art. cumințénia (-ni-a), g.-d. cumințénii, art. cumințéniei
cumințesc
CUMINȚÍ, cumințesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) liniști, a (se) potoli; a deveni sau a face să devină mai serios, mai înțelept. – Din cuminte. DOOM
cumințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cumințésc, imperf. 3 sg. cumințeá; conj. prez. 3 să cumințeáscă
cumințește
CUMINȚÍ, cumințesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) liniști, a (se) potoli; a deveni sau a face să devină mai serios, mai înțelept. – Din cuminte. DOOM
cumințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cumințésc, imperf. 3 sg. cumințeá; conj. prez. 3 să cumințeáscă
cumințești
CUMINȚÍ, cumințesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) liniști, a (se) potoli; a deveni sau a face să devină mai serios, mai înțelept. – Din cuminte. DOOM
cumințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cumințésc, imperf. 3 sg. cumințeá; conj. prez. 3 să cumințeáscă
cuminți
CUMÍNTE, cuminți, adj. 1. Cu purtări bune; așezat, liniștit. 2. Cu judecată; deștept, înțelept. ◊ (Substantivat, m.) Un nebun arunc-o piatră-n baltă și zece cuminți n-o pot scoate. ♦ Prevăzător, prudent. – Cu + minte. DOOM
cumínte adj. m. și f., pl. cumínți
cuminți
CUMINȚÍ, cumințesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) liniști, a (se) potoli; a deveni sau a face să devină mai serios, mai înțelept. – Din cuminte. DOOM
cumințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cumințésc, imperf. 3 sg. cumințeá; conj. prez. 3 să cumințeáscă
cuminția
CUMINȚÍE s. f. (Rar) Cumințenie (1). – Cuminte + suf. -ie. DOOM
cumințíe (rar) s. f., art. cumințía, g.-d. cumințíi, art. cumințíei
cuminție
CUMINȚÍE s. f. (Rar) Cumințenie (1). – Cuminte + suf. -ie. DOOM
cumințíe (rar) s. f., art. cumințía, g.-d. cumințíi, art. cumințíei
cuminției
CUMINȚÍE s. f. (Rar) Cumințenie (1). – Cuminte + suf. -ie. DOOM
cumințíe (rar) s. f., art. cumințía, g.-d. cumințíi, art. cumințíei
cuminții
CUMÍNTE, cuminți, adj. 1. Cu purtări bune; așezat, liniștit. 2. Cu judecată; deștept, înțelept. ◊ (Substantivat, m.) Un nebun arunc-o piatră-n baltă și zece cuminți n-o pot scoate. ♦ Prevăzător, prudent. – Cu + minte. DOOM
cumínte adj. m. și f., pl. cumínți
cuminții
CUMINȚÍ, cumințesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) liniști, a (se) potoli; a deveni sau a face să devină mai serios, mai înțelept. – Din cuminte. DOOM
cumințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cumințésc, imperf. 3 sg. cumințeá; conj. prez. 3 să cumințeáscă
cuminții
CUMINȚÍE s. f. (Rar) Cumințenie (1). – Cuminte + suf. -ie. DOOM
cumințíe (rar) s. f., art. cumințía, g.-d. cumințíi, art. cumințíei
cumințile
CUMÍNTE, cuminți, adj. 1. Cu purtări bune; așezat, liniștit. 2. Cu judecată; deștept, înțelept. ◊ (Substantivat, m.) Un nebun arunc-o piatră-n baltă și zece cuminți n-o pot scoate. ♦ Prevăzător, prudent. – Cu + minte. DOOM
cumínte adj. m. și f., pl. cumínți
cuminților
CUMÍNTE, cuminți, adj. 1. Cu purtări bune; așezat, liniștit. 2. Cu judecată; deștept, înțelept. ◊ (Substantivat, m.) Un nebun arunc-o piatră-n baltă și zece cuminți n-o pot scoate. ♦ Prevăzător, prudent. – Cu + minte. DOOM
cumínte adj. m. și f., pl. cumínți
cumințim
CUMINȚÍ, cumințesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) liniști, a (se) potoli; a deveni sau a face să devină mai serios, mai înțelept. – Din cuminte. DOOM
cumințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cumințésc, imperf. 3 sg. cumințeá; conj. prez. 3 să cumințeáscă
cumințind
CUMINȚÍ, cumințesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) liniști, a (se) potoli; a deveni sau a face să devină mai serios, mai înțelept. – Din cuminte. DOOM
cumințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cumințésc, imperf. 3 sg. cumințeá; conj. prez. 3 să cumințeáscă
cumințire
CUMINȚÍ, cumințesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) liniști, a (se) potoli; a deveni sau a face să devină mai serios, mai înțelept. – Din cuminte. DOOM
cumințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cumințésc, imperf. 3 sg. cumințeá; conj. prez. 3 să cumințeáscă
cumințire
CUMINȚÍ, cumințesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) liniști, a (se) potoli; a deveni sau a face să devină mai serios, mai înțelept. – Din cuminte.
cumințirea
CUMINȚÍ, cumințesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) liniști, a (se) potoli; a deveni sau a face să devină mai serios, mai înțelept. – Din cuminte.
cumințiri
CUMINȚÍ, cumințesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) liniști, a (se) potoli; a deveni sau a face să devină mai serios, mai înțelept. – Din cuminte.
cumințirii
CUMINȚÍ, cumințesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) liniști, a (se) potoli; a deveni sau a face să devină mai serios, mai înțelept. – Din cuminte.
cumințirile
CUMINȚÍ, cumințesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) liniști, a (se) potoli; a deveni sau a face să devină mai serios, mai înțelept. – Din cuminte.
cumințirilor
CUMINȚÍ, cumințesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) liniști, a (se) potoli; a deveni sau a face să devină mai serios, mai înțelept. – Din cuminte.
cumințiră
CUMINȚÍ, cumințesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) liniști, a (se) potoli; a deveni sau a face să devină mai serios, mai înțelept. – Din cuminte. DOOM
cumințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cumințésc, imperf. 3 sg. cumințeá; conj. prez. 3 să cumințeáscă
cumințirăm
CUMINȚÍ, cumințesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) liniști, a (se) potoli; a deveni sau a face să devină mai serios, mai înțelept. – Din cuminte. DOOM
cumințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cumințésc, imperf. 3 sg. cumințeá; conj. prez. 3 să cumințeáscă
cumințirăți
CUMINȚÍ, cumințesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) liniști, a (se) potoli; a deveni sau a face să devină mai serios, mai înțelept. – Din cuminte. DOOM
cumințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cumințésc, imperf. 3 sg. cumințeá; conj. prez. 3 să cumințeáscă
cumințise
CUMINȚÍ, cumințesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) liniști, a (se) potoli; a deveni sau a face să devină mai serios, mai înțelept. – Din cuminte. DOOM
cumințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cumințésc, imperf. 3 sg. cumințeá; conj. prez. 3 să cumințeáscă
cumințisem
CUMINȚÍ, cumințesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) liniști, a (se) potoli; a deveni sau a face să devină mai serios, mai înțelept. – Din cuminte. DOOM
cumințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cumințésc, imperf. 3 sg. cumințeá; conj. prez. 3 să cumințeáscă
cumințiseră
CUMINȚÍ, cumințesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) liniști, a (se) potoli; a deveni sau a face să devină mai serios, mai înțelept. – Din cuminte. DOOM
cumințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cumințésc, imperf. 3 sg. cumințeá; conj. prez. 3 să cumințeáscă
cumințiserăm
CUMINȚÍ, cumințesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) liniști, a (se) potoli; a deveni sau a face să devină mai serios, mai înțelept. – Din cuminte. DOOM
cumințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cumințésc, imperf. 3 sg. cumințeá; conj. prez. 3 să cumințeáscă
cumințiserăți
CUMINȚÍ, cumințesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) liniști, a (se) potoli; a deveni sau a face să devină mai serios, mai înțelept. – Din cuminte. DOOM
cumințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cumințésc, imperf. 3 sg. cumințeá; conj. prez. 3 să cumințeáscă
cumințiseși
CUMINȚÍ, cumințesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) liniști, a (se) potoli; a deveni sau a face să devină mai serios, mai înțelept. – Din cuminte. DOOM
cumințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cumințésc, imperf. 3 sg. cumințeá; conj. prez. 3 să cumințeáscă
cumințiseți
CUMINȚÍ, cumințesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) liniști, a (se) potoli; a deveni sau a face să devină mai serios, mai înțelept. – Din cuminte. DOOM
cumințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cumințésc, imperf. 3 sg. cumințeá; conj. prez. 3 să cumințeáscă
cumințit
CUMINȚÍ, cumințesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) liniști, a (se) potoli; a deveni sau a face să devină mai serios, mai înțelept. – Din cuminte. DOOM
cumințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cumințésc, imperf. 3 sg. cumințeá; conj. prez. 3 să cumințeáscă
cumințit
CUMINȚÍT, -Ă, cumințiți, -te, adj. Care a devenit mai așezat, mai serios; care s-a făcut mai înțelept, mai cu judecată. – V. cuminți.
cumințita
CUMINȚÍT, -Ă, cumințiți, -te, adj. Care a devenit mai așezat, mai serios; care s-a făcut mai înțelept, mai cu judecată. – V. cuminți.
cumințite
CUMINȚÍT, -Ă, cumințiți, -te, adj. Care a devenit mai așezat, mai serios; care s-a făcut mai înțelept, mai cu judecată. – V. cuminți.
cumințitei
CUMINȚÍT, -Ă, cumințiți, -te, adj. Care a devenit mai așezat, mai serios; care s-a făcut mai înțelept, mai cu judecată. – V. cuminți.
cumințitele
CUMINȚÍT, -Ă, cumințiți, -te, adj. Care a devenit mai așezat, mai serios; care s-a făcut mai înțelept, mai cu judecată. – V. cuminți.
cumințitelor
CUMINȚÍT, -Ă, cumințiți, -te, adj. Care a devenit mai așezat, mai serios; care s-a făcut mai înțelept, mai cu judecată. – V. cuminți.
cumințitul
CUMINȚÍT, -Ă, cumințiți, -te, adj. Care a devenit mai așezat, mai serios; care s-a făcut mai înțelept, mai cu judecată. – V. cuminți.
cumințitului
CUMINȚÍT, -Ă, cumințiți, -te, adj. Care a devenit mai așezat, mai serios; care s-a făcut mai înțelept, mai cu judecată. – V. cuminți.
cumințiși
CUMINȚÍ, cumințesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) liniști, a (se) potoli; a deveni sau a face să devină mai serios, mai înțelept. – Din cuminte. DOOM
cumințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cumințésc, imperf. 3 sg. cumințeá; conj. prez. 3 să cumințeáscă
cumințiți
CUMINȚÍ, cumințesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) liniști, a (se) potoli; a deveni sau a face să devină mai serios, mai înțelept. – Din cuminte. DOOM
cumințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cumințésc, imperf. 3 sg. cumințeá; conj. prez. 3 să cumințeáscă
cumințiți
CUMINȚÍT, -Ă, cumințiți, -te, adj. Care a devenit mai așezat, mai serios; care s-a făcut mai înțelept, mai cu judecată. – V. cuminți.
cumințiții
CUMINȚÍT, -Ă, cumințiți, -te, adj. Care a devenit mai așezat, mai serios; care s-a făcut mai înțelept, mai cu judecată. – V. cuminți.
cumințiților
CUMINȚÍT, -Ă, cumințiți, -te, adj. Care a devenit mai așezat, mai serios; care s-a făcut mai înțelept, mai cu judecată. – V. cuminți.
cumis
CUMẤS s. n. Băutură preparată din lapte de iapă fermentat, foarte răspândit în unele regiuni din Asia Centrală. [Var.: cumís s. n.] – Din rus. kumîs. DOOM
cumấs s. n.
cumnat
CUMNÁT, -Ă, cumnați, -te, s. m. și f. Fratele sau sora unuia dintre soți în raport cu celălalt soț. ♦ (La pl.) Persoane (femei sau bărbați) înrudite în acest fel. – Lat. cognatus. DOOM
*cumnátu-meu (-tău, -său) (fam.) s. m. + adj. pr.
cumnata
CUMNÁT, -Ă, cumnați, -te, s. m. și f. Fratele sau sora unuia dintre soți în raport cu celălalt soț. ♦ (La pl.) Persoane (femei sau bărbați) înrudite în acest fel. – Lat. cognatus. DOOM
*cumnátu-meu (-tău, -său) (fam.) s. m. + adj. pr.
cumnate
CUMNÁT, -Ă, cumnați, -te, s. m. și f. Fratele sau sora unuia dintre soți în raport cu celălalt soț. ♦ (La pl.) Persoane (femei sau bărbați) înrudite în acest fel. – Lat. cognatus. DOOM
*cumnátu-meu (-tău, -său) (fam.) s. m. + adj. pr.
cumnatei
CUMNÁT, -Ă, cumnați, -te, s. m. și f. Fratele sau sora unuia dintre soți în raport cu celălalt soț. ♦ (La pl.) Persoane (femei sau bărbați) înrudite în acest fel. – Lat. cognatus. DOOM
*cumnátu-meu (-tău, -său) (fam.) s. m. + adj. pr.
cumnatele
CUMNÁT, -Ă, cumnați, -te, s. m. și f. Fratele sau sora unuia dintre soți în raport cu celălalt soț. ♦ (La pl.) Persoane (femei sau bărbați) înrudite în acest fel. – Lat. cognatus. DOOM
*cumnátu-meu (-tău, -său) (fam.) s. m. + adj. pr.
cumnatelor
CUMNÁT, -Ă, cumnați, -te, s. m. și f. Fratele sau sora unuia dintre soți în raport cu celălalt soț. ♦ (La pl.) Persoane (femei sau bărbați) înrudite în acest fel. – Lat. cognatus. DOOM
*cumnátu-meu (-tău, -său) (fam.) s. m. + adj. pr.
cumnatul
CUMNÁT, -Ă, cumnați, -te, s. m. și f. Fratele sau sora unuia dintre soți în raport cu celălalt soț. ♦ (La pl.) Persoane (femei sau bărbați) înrudite în acest fel. – Lat. cognatus. DOOM
*cumnátu-meu (-tău, -său) (fam.) s. m. + adj. pr.
cumnatului
CUMNÁT, -Ă, cumnați, -te, s. m. și f. Fratele sau sora unuia dintre soți în raport cu celălalt soț. ♦ (La pl.) Persoane (femei sau bărbați) înrudite în acest fel. – Lat. cognatus. DOOM
*cumnátu-meu (-tău, -său) (fam.) s. m. + adj. pr.
cumnați
CUMNÁT, -Ă, cumnați, -te, s. m. și f. Fratele sau sora unuia dintre soți în raport cu celălalt soț. ♦ (La pl.) Persoane (femei sau bărbați) înrudite în acest fel. – Lat. cognatus. DOOM
*cumnátu-meu (-tău, -său) (fam.) s. m. + adj. pr.
cumnații
CUMNÁT, -Ă, cumnați, -te, s. m. și f. Fratele sau sora unuia dintre soți în raport cu celălalt soț. ♦ (La pl.) Persoane (femei sau bărbați) înrudite în acest fel. – Lat. cognatus. DOOM
*cumnátu-meu (-tău, -său) (fam.) s. m. + adj. pr.
cumnaților
CUMNÁT, -Ă, cumnați, -te, s. m. și f. Fratele sau sora unuia dintre soți în raport cu celălalt soț. ♦ (La pl.) Persoane (femei sau bărbați) înrudite în acest fel. – Lat. cognatus. DOOM
*cumnátu-meu (-tău, -său) (fam.) s. m. + adj. pr.
cumnăței
CUMNĂȚÉL, cumnăței, s. m. (Fam.) Diminutiv al lui cumnat. – Cumnat + suf. -el. DOOM
cumnățél (fam.) s. m., pl. cumnățéi, art. cumnățéii
cumnățeii
CUMNĂȚÉL, cumnăței, s. m. (Fam.) Diminutiv al lui cumnat. – Cumnat + suf. -el. DOOM
cumnățél (fam.) s. m., pl. cumnățéi, art. cumnățéii
cumnățeilor
CUMNĂȚÉL, cumnăței, s. m. (Fam.) Diminutiv al lui cumnat. – Cumnat + suf. -el. DOOM
cumnățél (fam.) s. m., pl. cumnățéi, art. cumnățéii
cumnățel
CUMNĂȚÉL, cumnăței, s. m. (Fam.) Diminutiv al lui cumnat. – Cumnat + suf. -el. DOOM
cumnățél (fam.) s. m., pl. cumnățéi, art. cumnățéii
cumnățele
CUMNĂȚÍCĂ, cumnățele, s. f. (Fam.) Diminutiv al lui cumnată. – Cumnată + suf. -ică. DOOM
cumnățícă (fam.) s. f., g.-d. art. cumnățélei; pl. cumnățéle, art. cumnățélele
cumnățelei
CUMNĂȚÍCĂ, cumnățele, s. f. (Fam.) Diminutiv al lui cumnată. – Cumnată + suf. -ică. DOOM
cumnățícă (fam.) s. f., g.-d. art. cumnățélei; pl. cumnățéle, art. cumnățélele
cumnățelele
CUMNĂȚÍCĂ, cumnățele, s. f. (Fam.) Diminutiv al lui cumnată. – Cumnată + suf. -ică. DOOM
cumnățícă (fam.) s. f., g.-d. art. cumnățélei; pl. cumnățéle, art. cumnățélele
cumnățelelor
CUMNĂȚÍCĂ, cumnățele, s. f. (Fam.) Diminutiv al lui cumnată. – Cumnată + suf. -ică. DOOM
cumnățícă (fam.) s. f., g.-d. art. cumnățélei; pl. cumnățéle, art. cumnățélele
cumnățelul
CUMNĂȚÉL, cumnăței, s. m. (Fam.) Diminutiv al lui cumnat. – Cumnat + suf. -el. DOOM
cumnățél (fam.) s. m., pl. cumnățéi, art. cumnățéii
cumnățelului
CUMNĂȚÉL, cumnăței, s. m. (Fam.) Diminutiv al lui cumnat. – Cumnat + suf. -el. DOOM
cumnățél (fam.) s. m., pl. cumnățéi, art. cumnățéii
cumnăția
CUMNĂȚÍE s. f. (Rar) Calitatea de cumnat sau de cumnată; înrudire între cumnați și cumnate. – Cumnat + suf. -ie. DOOM
cumnățíe (rar) s. f., art. cumnățía, g.-d. cumnățíi, art. cumnățíei
cumnățica
CUMNĂȚÍCĂ, cumnățele, s. f. (Fam.) Diminutiv al lui cumnată. – Cumnată + suf. -ică. DOOM
cumnățícă (fam.) s. f., g.-d. art. cumnățélei; pl. cumnățéle, art. cumnățélele
cumnăție
CUMNĂȚÍE s. f. (Rar) Calitatea de cumnat sau de cumnată; înrudire între cumnați și cumnate. – Cumnat + suf. -ie. DOOM
cumnățíe (rar) s. f., art. cumnățía, g.-d. cumnățíi, art. cumnățíei
cumnăției
CUMNĂȚÍE s. f. (Rar) Calitatea de cumnat sau de cumnată; înrudire între cumnați și cumnate. – Cumnat + suf. -ie. DOOM
cumnățíe (rar) s. f., art. cumnățía, g.-d. cumnățíi, art. cumnățíei
cumnății
CUMNĂȚÍE s. f. (Rar) Calitatea de cumnat sau de cumnată; înrudire între cumnați și cumnate. – Cumnat + suf. -ie. DOOM
cumnățíe (rar) s. f., art. cumnățía, g.-d. cumnățíi, art. cumnățíei
cumpene
CÚMPĂNĂ, cumpene, s. f. 1. Dispozitiv format dintr-o bârnă mobilă de lemn așezată pe un stâlp înalt, având legată la un capăt o greutate pentru echilibru și la celălalt o găleată, cu ajutorul căruia se scoate apa din fântână. 2. Cântar format dintr-o pârghie cu brațe egale și o limbă care oscilează la cea mai mică aplecare a talerelor. ◊ Expr. A arunca (ceva) în cumpănă = a aduce (ceva) ca argument decisiv în rezolvarea unei probleme. A trage (greu) în cumpănă = a avea importanță (mare). A fi (sau a sta) în cumpănă = a șovăi în luarea unei hotărâri. (Înv.) A pune (pe cineva) în cumpănă = a pune (pe cineva) în încurcătură. ♦ Echilibru. ◊ Loc. adj. și adv. (Despre arme) În cumpănă = în cumpănire. ◊ Expr. A ține (ceva) în cumpănă = a ține ceva în poziție suspendată, făcând să balanseze. ♦ Fig. Limită, măsură; moderație. Trebuie să aibă omul, în ființa lui, buna cumpănă a înțelepciunii. 3. Simbol al justiției, reprezentat printr-o balanță. ♦ Una dintre constelațiile zodiacului, reprezentată printr-o balanță. 4. (În sintagmele) Cumpăna apelor sau cumpănă de ape = punct înalt de teren de unde apele își trag izvorul și de unde se separă, pornind la vale pe unul dintre cele două versante. Cumpăna nopții = miezul nopții. 5. Nume dat unor instrumente folosite la verificarea direcției orizontale sau verticale a unui obiect; nivelă cu bulă de aer. 6. Fig. Soartă (rea); primejdie, nenorocire; încercare la care este supus cineva. ♦ Ploaie mare, rupere de nori. – Din sl. konpona. DOOM
cúmpănă s. f., g.-d. art. cúmpenei; pl. cúmpene
cumpeneală
CUMPENEÁLĂ s. f. v. cumpăneală.
cumpenei
CÚMPĂNĂ, cumpene, s. f. 1. Dispozitiv format dintr-o bârnă mobilă de lemn așezată pe un stâlp înalt, având legată la un capăt o greutate pentru echilibru și la celălalt o găleată, cu ajutorul căruia se scoate apa din fântână. 2. Cântar format dintr-o pârghie cu brațe egale și o limbă care oscilează la cea mai mică aplecare a talerelor. ◊ Expr. A arunca (ceva) în cumpănă = a aduce (ceva) ca argument decisiv în rezolvarea unei probleme. A trage (greu) în cumpănă = a avea importanță (mare). A fi (sau a sta) în cumpănă = a șovăi în luarea unei hotărâri. (Înv.) A pune (pe cineva) în cumpănă = a pune (pe cineva) în încurcătură. ♦ Echilibru. ◊ Loc. adj. și adv. (Despre arme) În cumpănă = în cumpănire. ◊ Expr. A ține (ceva) în cumpănă = a ține ceva în poziție suspendată, făcând să balanseze. ♦ Fig. Limită, măsură; moderație. Trebuie să aibă omul, în ființa lui, buna cumpănă a înțelepciunii. 3. Simbol al justiției, reprezentat printr-o balanță. ♦ Una dintre constelațiile zodiacului, reprezentată printr-o balanță. 4. (În sintagmele) Cumpăna apelor sau cumpănă de ape = punct înalt de teren de unde apele își trag izvorul și de unde se separă, pornind la vale pe unul dintre cele două versante. Cumpăna nopții = miezul nopții. 5. Nume dat unor instrumente folosite la verificarea direcției orizontale sau verticale a unui obiect; nivelă cu bulă de aer. 6. Fig. Soartă (rea); primejdie, nenorocire; încercare la care este supus cineva. ♦ Ploaie mare, rupere de nori. – Din sl. konpona. DOOM
cúmpănă s. f., g.-d. art. cúmpenei; pl. cúmpene
cumpenele
CÚMPĂNĂ, cumpene, s. f. 1. Dispozitiv format dintr-o bârnă mobilă de lemn așezată pe un stâlp înalt, având legată la un capăt o greutate pentru echilibru și la celălalt o găleată, cu ajutorul căruia se scoate apa din fântână. 2. Cântar format dintr-o pârghie cu brațe egale și o limbă care oscilează la cea mai mică aplecare a talerelor. ◊ Expr. A arunca (ceva) în cumpănă = a aduce (ceva) ca argument decisiv în rezolvarea unei probleme. A trage (greu) în cumpănă = a avea importanță (mare). A fi (sau a sta) în cumpănă = a șovăi în luarea unei hotărâri. (Înv.) A pune (pe cineva) în cumpănă = a pune (pe cineva) în încurcătură. ♦ Echilibru. ◊ Loc. adj. și adv. (Despre arme) În cumpănă = în cumpănire. ◊ Expr. A ține (ceva) în cumpănă = a ține ceva în poziție suspendată, făcând să balanseze. ♦ Fig. Limită, măsură; moderație. Trebuie să aibă omul, în ființa lui, buna cumpănă a înțelepciunii. 3. Simbol al justiției, reprezentat printr-o balanță. ♦ Una dintre constelațiile zodiacului, reprezentată printr-o balanță. 4. (În sintagmele) Cumpăna apelor sau cumpănă de ape = punct înalt de teren de unde apele își trag izvorul și de unde se separă, pornind la vale pe unul dintre cele două versante. Cumpăna nopții = miezul nopții. 5. Nume dat unor instrumente folosite la verificarea direcției orizontale sau verticale a unui obiect; nivelă cu bulă de aer. 6. Fig. Soartă (rea); primejdie, nenorocire; încercare la care este supus cineva. ♦ Ploaie mare, rupere de nori. – Din sl. konpona. DOOM
cúmpănă s. f., g.-d. art. cúmpenei; pl. cúmpene
cumpenelor
CÚMPĂNĂ, cumpene, s. f. 1. Dispozitiv format dintr-o bârnă mobilă de lemn așezată pe un stâlp înalt, având legată la un capăt o greutate pentru echilibru și la celălalt o găleată, cu ajutorul căruia se scoate apa din fântână. 2. Cântar format dintr-o pârghie cu brațe egale și o limbă care oscilează la cea mai mică aplecare a talerelor. ◊ Expr. A arunca (ceva) în cumpănă = a aduce (ceva) ca argument decisiv în rezolvarea unei probleme. A trage (greu) în cumpănă = a avea importanță (mare). A fi (sau a sta) în cumpănă = a șovăi în luarea unei hotărâri. (Înv.) A pune (pe cineva) în cumpănă = a pune (pe cineva) în încurcătură. ♦ Echilibru. ◊ Loc. adj. și adv. (Despre arme) În cumpănă = în cumpănire. ◊ Expr. A ține (ceva) în cumpănă = a ține ceva în poziție suspendată, făcând să balanseze. ♦ Fig. Limită, măsură; moderație. Trebuie să aibă omul, în ființa lui, buna cumpănă a înțelepciunii. 3. Simbol al justiției, reprezentat printr-o balanță. ♦ Una dintre constelațiile zodiacului, reprezentată printr-o balanță. 4. (În sintagmele) Cumpăna apelor sau cumpănă de ape = punct înalt de teren de unde apele își trag izvorul și de unde se separă, pornind la vale pe unul dintre cele două versante. Cumpăna nopții = miezul nopții. 5. Nume dat unor instrumente folosite la verificarea direcției orizontale sau verticale a unui obiect; nivelă cu bulă de aer. 6. Fig. Soartă (rea); primejdie, nenorocire; încercare la care este supus cineva. ♦ Ploaie mare, rupere de nori. – Din sl. konpona. DOOM
cúmpănă s. f., g.-d. art. cúmpenei; pl. cúmpene
cumpeni
CUMPENÍ vb. IV v. cumpăni.
cumpenire
CUMPENÍRE s. f. v. cumpănire.
cumpenit
CUMPENÍT, -Ă adj. v. cumpănit.
cumpere
CUMPĂRÁ, cúmpăr, vb. I. Tranz. 1. A intra în posesiunea unui lucru, plătind contravaloarea lui cu bani. ◊ Expr. Cum am cumpărat-o, așa o vând = cum mi s-a povestit mie, așa povestesc și eu altora. 2. Fig. A câștiga pe cineva de partea sa, plătindu-l; a mitui. – Lat. comparare. DOOM
cumpărá (a ~) vb., ind. prez. 3 cúmpără
cumperi
CUMPĂRÁ, cúmpăr, vb. I. Tranz. 1. A intra în posesiunea unui lucru, plătind contravaloarea lui cu bani. ◊ Expr. Cum am cumpărat-o, așa o vând = cum mi s-a povestit mie, așa povestesc și eu altora. 2. Fig. A câștiga pe cineva de partea sa, plătindu-l; a mitui. – Lat. comparare. DOOM
cumpărá (a ~) vb., ind. prez. 3 cúmpără
cumple
cumplí (-lésc, -ít), vb. – 1. A omorî, a extermina. – 2. (Refl.) A muri, a deceda. Lat. complere, transformat în *complῑre (Pușcariu 445; Candrea-Dens., 445; REW 2101; DAR); cf. it. compiere, prov., cat. complir, fr. (ac)complir, sp. cumplir. Trecerea semantică de la „a sfîrși” la „a omorî” pare firească. Este cuvînt înv. (sec. XV) cu ambele sensuri. – Der. cumplit, adj. (înv., complet, întreg, desăvîrșit; teribil, excesiv; crud, atroce, îngrozitor); cumplit, s. n. (înv., totalitate, integritate; margine, limită); cumpliciune, s. f. (înv., cruzime); cumplitate, s. f. (înv., avariție); cumplitură, s. f. (înv., deces).
cumplea
cumplí (-lésc, -ít), vb. – 1. A omorî, a extermina. – 2. (Refl.) A muri, a deceda. Lat. complere, transformat în *complῑre (Pușcariu 445; Candrea-Dens., 445; REW 2101; DAR); cf. it. compiere, prov., cat. complir, fr. (ac)complir, sp. cumplir. Trecerea semantică de la „a sfîrși” la „a omorî” pare firească. Este cuvînt înv. (sec. XV) cu ambele sensuri. – Der. cumplit, adj. (înv., complet, întreg, desăvîrșit; teribil, excesiv; crud, atroce, îngrozitor); cumplit, s. n. (înv., totalitate, integritate; margine, limită); cumpliciune, s. f. (înv., cruzime); cumplitate, s. f. (înv., avariție); cumplitură, s. f. (înv., deces).
cumpleai
cumplí (-lésc, -ít), vb. – 1. A omorî, a extermina. – 2. (Refl.) A muri, a deceda. Lat. complere, transformat în *complῑre (Pușcariu 445; Candrea-Dens., 445; REW 2101; DAR); cf. it. compiere, prov., cat. complir, fr. (ac)complir, sp. cumplir. Trecerea semantică de la „a sfîrși” la „a omorî” pare firească. Este cuvînt înv. (sec. XV) cu ambele sensuri. – Der. cumplit, adj. (înv., complet, întreg, desăvîrșit; teribil, excesiv; crud, atroce, îngrozitor); cumplit, s. n. (înv., totalitate, integritate; margine, limită); cumpliciune, s. f. (înv., cruzime); cumplitate, s. f. (înv., avariție); cumplitură, s. f. (înv., deces).
cumpleam
cumplí (-lésc, -ít), vb. – 1. A omorî, a extermina. – 2. (Refl.) A muri, a deceda. Lat. complere, transformat în *complῑre (Pușcariu 445; Candrea-Dens., 445; REW 2101; DAR); cf. it. compiere, prov., cat. complir, fr. (ac)complir, sp. cumplir. Trecerea semantică de la „a sfîrși” la „a omorî” pare firească. Este cuvînt înv. (sec. XV) cu ambele sensuri. – Der. cumplit, adj. (înv., complet, întreg, desăvîrșit; teribil, excesiv; crud, atroce, îngrozitor); cumplit, s. n. (înv., totalitate, integritate; margine, limită); cumpliciune, s. f. (înv., cruzime); cumplitate, s. f. (înv., avariție); cumplitură, s. f. (înv., deces).
cumpleau
cumplí (-lésc, -ít), vb. – 1. A omorî, a extermina. – 2. (Refl.) A muri, a deceda. Lat. complere, transformat în *complῑre (Pușcariu 445; Candrea-Dens., 445; REW 2101; DAR); cf. it. compiere, prov., cat. complir, fr. (ac)complir, sp. cumplir. Trecerea semantică de la „a sfîrși” la „a omorî” pare firească. Este cuvînt înv. (sec. XV) cu ambele sensuri. – Der. cumplit, adj. (înv., complet, întreg, desăvîrșit; teribil, excesiv; crud, atroce, îngrozitor); cumplit, s. n. (înv., totalitate, integritate; margine, limită); cumpliciune, s. f. (înv., cruzime); cumplitate, s. f. (înv., avariție); cumplitură, s. f. (înv., deces).
cumpleați
cumplí (-lésc, -ít), vb. – 1. A omorî, a extermina. – 2. (Refl.) A muri, a deceda. Lat. complere, transformat în *complῑre (Pușcariu 445; Candrea-Dens., 445; REW 2101; DAR); cf. it. compiere, prov., cat. complir, fr. (ac)complir, sp. cumplir. Trecerea semantică de la „a sfîrși” la „a omorî” pare firească. Este cuvînt înv. (sec. XV) cu ambele sensuri. – Der. cumplit, adj. (înv., complet, întreg, desăvîrșit; teribil, excesiv; crud, atroce, îngrozitor); cumplit, s. n. (înv., totalitate, integritate; margine, limită); cumpliciune, s. f. (înv., cruzime); cumplitate, s. f. (înv., avariție); cumplitură, s. f. (înv., deces).
cumpli
cumplí (-lésc, -ít), vb. – 1. A omorî, a extermina. – 2. (Refl.) A muri, a deceda. Lat. complere, transformat în *complῑre (Pușcariu 445; Candrea-Dens., 445; REW 2101; DAR); cf. it. compiere, prov., cat. complir, fr. (ac)complir, sp. cumplir. Trecerea semantică de la „a sfîrși” la „a omorî” pare firească. Este cuvînt înv. (sec. XV) cu ambele sensuri. – Der. cumplit, adj. (înv., complet, întreg, desăvîrșit; teribil, excesiv; crud, atroce, îngrozitor); cumplit, s. n. (înv., totalitate, integritate; margine, limită); cumpliciune, s. f. (înv., cruzime); cumplitate, s. f. (înv., avariție); cumplitură, s. f. (înv., deces).
cumplii
cumplí (-lésc, -ít), vb. – 1. A omorî, a extermina. – 2. (Refl.) A muri, a deceda. Lat. complere, transformat în *complῑre (Pușcariu 445; Candrea-Dens., 445; REW 2101; DAR); cf. it. compiere, prov., cat. complir, fr. (ac)complir, sp. cumplir. Trecerea semantică de la „a sfîrși” la „a omorî” pare firească. Este cuvînt înv. (sec. XV) cu ambele sensuri. – Der. cumplit, adj. (înv., complet, întreg, desăvîrșit; teribil, excesiv; crud, atroce, îngrozitor); cumplit, s. n. (înv., totalitate, integritate; margine, limită); cumpliciune, s. f. (înv., cruzime); cumplitate, s. f. (înv., avariție); cumplitură, s. f. (înv., deces).
cumplim
cumplí (-lésc, -ít), vb. – 1. A omorî, a extermina. – 2. (Refl.) A muri, a deceda. Lat. complere, transformat în *complῑre (Pușcariu 445; Candrea-Dens., 445; REW 2101; DAR); cf. it. compiere, prov., cat. complir, fr. (ac)complir, sp. cumplir. Trecerea semantică de la „a sfîrși” la „a omorî” pare firească. Este cuvînt înv. (sec. XV) cu ambele sensuri. – Der. cumplit, adj. (înv., complet, întreg, desăvîrșit; teribil, excesiv; crud, atroce, îngrozitor); cumplit, s. n. (înv., totalitate, integritate; margine, limită); cumpliciune, s. f. (înv., cruzime); cumplitate, s. f. (înv., avariție); cumplitură, s. f. (înv., deces).
cumplind
cumplí (-lésc, -ít), vb. – 1. A omorî, a extermina. – 2. (Refl.) A muri, a deceda. Lat. complere, transformat în *complῑre (Pușcariu 445; Candrea-Dens., 445; REW 2101; DAR); cf. it. compiere, prov., cat. complir, fr. (ac)complir, sp. cumplir. Trecerea semantică de la „a sfîrși” la „a omorî” pare firească. Este cuvînt înv. (sec. XV) cu ambele sensuri. – Der. cumplit, adj. (înv., complet, întreg, desăvîrșit; teribil, excesiv; crud, atroce, îngrozitor); cumplit, s. n. (înv., totalitate, integritate; margine, limită); cumpliciune, s. f. (înv., cruzime); cumplitate, s. f. (înv., avariție); cumplitură, s. f. (înv., deces).
cumplire
cumplí (-lésc, -ít), vb. – 1. A omorî, a extermina. – 2. (Refl.) A muri, a deceda. Lat. complere, transformat în *complῑre (Pușcariu 445; Candrea-Dens., 445; REW 2101; DAR); cf. it. compiere, prov., cat. complir, fr. (ac)complir, sp. cumplir. Trecerea semantică de la „a sfîrși” la „a omorî” pare firească. Este cuvînt înv. (sec. XV) cu ambele sensuri. – Der. cumplit, adj. (înv., complet, întreg, desăvîrșit; teribil, excesiv; crud, atroce, îngrozitor); cumplit, s. n. (înv., totalitate, integritate; margine, limită); cumpliciune, s. f. (înv., cruzime); cumplitate, s. f. (înv., avariție); cumplitură, s. f. (înv., deces).
cumpliră
cumplí (-lésc, -ít), vb. – 1. A omorî, a extermina. – 2. (Refl.) A muri, a deceda. Lat. complere, transformat în *complῑre (Pușcariu 445; Candrea-Dens., 445; REW 2101; DAR); cf. it. compiere, prov., cat. complir, fr. (ac)complir, sp. cumplir. Trecerea semantică de la „a sfîrși” la „a omorî” pare firească. Este cuvînt înv. (sec. XV) cu ambele sensuri. – Der. cumplit, adj. (înv., complet, întreg, desăvîrșit; teribil, excesiv; crud, atroce, îngrozitor); cumplit, s. n. (înv., totalitate, integritate; margine, limită); cumpliciune, s. f. (înv., cruzime); cumplitate, s. f. (înv., avariție); cumplitură, s. f. (înv., deces).
cumplirăm
cumplí (-lésc, -ít), vb. – 1. A omorî, a extermina. – 2. (Refl.) A muri, a deceda. Lat. complere, transformat în *complῑre (Pușcariu 445; Candrea-Dens., 445; REW 2101; DAR); cf. it. compiere, prov., cat. complir, fr. (ac)complir, sp. cumplir. Trecerea semantică de la „a sfîrși” la „a omorî” pare firească. Este cuvînt înv. (sec. XV) cu ambele sensuri. – Der. cumplit, adj. (înv., complet, întreg, desăvîrșit; teribil, excesiv; crud, atroce, îngrozitor); cumplit, s. n. (înv., totalitate, integritate; margine, limită); cumpliciune, s. f. (înv., cruzime); cumplitate, s. f. (înv., avariție); cumplitură, s. f. (înv., deces).
cumplirăți
cumplí (-lésc, -ít), vb. – 1. A omorî, a extermina. – 2. (Refl.) A muri, a deceda. Lat. complere, transformat în *complῑre (Pușcariu 445; Candrea-Dens., 445; REW 2101; DAR); cf. it. compiere, prov., cat. complir, fr. (ac)complir, sp. cumplir. Trecerea semantică de la „a sfîrși” la „a omorî” pare firească. Este cuvînt înv. (sec. XV) cu ambele sensuri. – Der. cumplit, adj. (înv., complet, întreg, desăvîrșit; teribil, excesiv; crud, atroce, îngrozitor); cumplit, s. n. (înv., totalitate, integritate; margine, limită); cumpliciune, s. f. (înv., cruzime); cumplitate, s. f. (înv., avariție); cumplitură, s. f. (înv., deces).
cumplise
cumplí (-lésc, -ít), vb. – 1. A omorî, a extermina. – 2. (Refl.) A muri, a deceda. Lat. complere, transformat în *complῑre (Pușcariu 445; Candrea-Dens., 445; REW 2101; DAR); cf. it. compiere, prov., cat. complir, fr. (ac)complir, sp. cumplir. Trecerea semantică de la „a sfîrși” la „a omorî” pare firească. Este cuvînt înv. (sec. XV) cu ambele sensuri. – Der. cumplit, adj. (înv., complet, întreg, desăvîrșit; teribil, excesiv; crud, atroce, îngrozitor); cumplit, s. n. (înv., totalitate, integritate; margine, limită); cumpliciune, s. f. (înv., cruzime); cumplitate, s. f. (înv., avariție); cumplitură, s. f. (înv., deces).
cumplisem
cumplí (-lésc, -ít), vb. – 1. A omorî, a extermina. – 2. (Refl.) A muri, a deceda. Lat. complere, transformat în *complῑre (Pușcariu 445; Candrea-Dens., 445; REW 2101; DAR); cf. it. compiere, prov., cat. complir, fr. (ac)complir, sp. cumplir. Trecerea semantică de la „a sfîrși” la „a omorî” pare firească. Este cuvînt înv. (sec. XV) cu ambele sensuri. – Der. cumplit, adj. (înv., complet, întreg, desăvîrșit; teribil, excesiv; crud, atroce, îngrozitor); cumplit, s. n. (înv., totalitate, integritate; margine, limită); cumpliciune, s. f. (înv., cruzime); cumplitate, s. f. (înv., avariție); cumplitură, s. f. (înv., deces).
cumpliseră
cumplí (-lésc, -ít), vb. – 1. A omorî, a extermina. – 2. (Refl.) A muri, a deceda. Lat. complere, transformat în *complῑre (Pușcariu 445; Candrea-Dens., 445; REW 2101; DAR); cf. it. compiere, prov., cat. complir, fr. (ac)complir, sp. cumplir. Trecerea semantică de la „a sfîrși” la „a omorî” pare firească. Este cuvînt înv. (sec. XV) cu ambele sensuri. – Der. cumplit, adj. (înv., complet, întreg, desăvîrșit; teribil, excesiv; crud, atroce, îngrozitor); cumplit, s. n. (înv., totalitate, integritate; margine, limită); cumpliciune, s. f. (înv., cruzime); cumplitate, s. f. (înv., avariție); cumplitură, s. f. (înv., deces).
cumpliserăm
cumplí (-lésc, -ít), vb. – 1. A omorî, a extermina. – 2. (Refl.) A muri, a deceda. Lat. complere, transformat în *complῑre (Pușcariu 445; Candrea-Dens., 445; REW 2101; DAR); cf. it. compiere, prov., cat. complir, fr. (ac)complir, sp. cumplir. Trecerea semantică de la „a sfîrși” la „a omorî” pare firească. Este cuvînt înv. (sec. XV) cu ambele sensuri. – Der. cumplit, adj. (înv., complet, întreg, desăvîrșit; teribil, excesiv; crud, atroce, îngrozitor); cumplit, s. n. (înv., totalitate, integritate; margine, limită); cumpliciune, s. f. (înv., cruzime); cumplitate, s. f. (înv., avariție); cumplitură, s. f. (înv., deces).
cumpliserăți
cumplí (-lésc, -ít), vb. – 1. A omorî, a extermina. – 2. (Refl.) A muri, a deceda. Lat. complere, transformat în *complῑre (Pușcariu 445; Candrea-Dens., 445; REW 2101; DAR); cf. it. compiere, prov., cat. complir, fr. (ac)complir, sp. cumplir. Trecerea semantică de la „a sfîrși” la „a omorî” pare firească. Este cuvînt înv. (sec. XV) cu ambele sensuri. – Der. cumplit, adj. (înv., complet, întreg, desăvîrșit; teribil, excesiv; crud, atroce, îngrozitor); cumplit, s. n. (înv., totalitate, integritate; margine, limită); cumpliciune, s. f. (înv., cruzime); cumplitate, s. f. (înv., avariție); cumplitură, s. f. (înv., deces).
cumpliseși
cumplí (-lésc, -ít), vb. – 1. A omorî, a extermina. – 2. (Refl.) A muri, a deceda. Lat. complere, transformat în *complῑre (Pușcariu 445; Candrea-Dens., 445; REW 2101; DAR); cf. it. compiere, prov., cat. complir, fr. (ac)complir, sp. cumplir. Trecerea semantică de la „a sfîrși” la „a omorî” pare firească. Este cuvînt înv. (sec. XV) cu ambele sensuri. – Der. cumplit, adj. (înv., complet, întreg, desăvîrșit; teribil, excesiv; crud, atroce, îngrozitor); cumplit, s. n. (înv., totalitate, integritate; margine, limită); cumpliciune, s. f. (înv., cruzime); cumplitate, s. f. (înv., avariție); cumplitură, s. f. (înv., deces).
cumpliseți
cumplí (-lésc, -ít), vb. – 1. A omorî, a extermina. – 2. (Refl.) A muri, a deceda. Lat. complere, transformat în *complῑre (Pușcariu 445; Candrea-Dens., 445; REW 2101; DAR); cf. it. compiere, prov., cat. complir, fr. (ac)complir, sp. cumplir. Trecerea semantică de la „a sfîrși” la „a omorî” pare firească. Este cuvînt înv. (sec. XV) cu ambele sensuri. – Der. cumplit, adj. (înv., complet, întreg, desăvîrșit; teribil, excesiv; crud, atroce, îngrozitor); cumplit, s. n. (înv., totalitate, integritate; margine, limită); cumpliciune, s. f. (înv., cruzime); cumplitate, s. f. (înv., avariție); cumplitură, s. f. (înv., deces).
cumplit
cumplí (-lésc, -ít), vb. – 1. A omorî, a extermina. – 2. (Refl.) A muri, a deceda. Lat. complere, transformat în *complῑre (Pușcariu 445; Candrea-Dens., 445; REW 2101; DAR); cf. it. compiere, prov., cat. complir, fr. (ac)complir, sp. cumplir. Trecerea semantică de la „a sfîrși” la „a omorî” pare firească. Este cuvînt înv. (sec. XV) cu ambele sensuri. – Der. cumplit, adj. (înv., complet, întreg, desăvîrșit; teribil, excesiv; crud, atroce, îngrozitor); cumplit, s. n. (înv., totalitate, integritate; margine, limită); cumpliciune, s. f. (înv., cruzime); cumplitate, s. f. (înv., avariție); cumplitură, s. f. (înv., deces).
cumplit
CUMPLÍT, -Ă, cumpliți, -te, adj. 1. Groaznic, teribil; crud, nemilos, feroce. ♦ (Fam.; despre mâncăruri și băuturi) Foarte bun, gustos. ♦ (Adverbial; cu valoare de superlativ) Tare, mult, extraordinar, strașnic. 2. (Înv.) Zgârcit. – Din cumpli (înv. „a ucide” < lat.). DOOM
cumplít adj. m., pl. cumplíți; f. cumplítă, pl. cumplíte
cumplita
CUMPLÍT, -Ă, cumpliți, -te, adj. 1. Groaznic, teribil; crud, nemilos, feroce. ♦ (Fam.; despre mâncăruri și băuturi) Foarte bun, gustos. ♦ (Adverbial; cu valoare de superlativ) Tare, mult, extraordinar, strașnic. 2. (Înv.) Zgârcit. – Din cumpli (înv. „a ucide” < lat.). DOOM
cumplít adj. m., pl. cumplíți; f. cumplítă, pl. cumplíte
cumplitate
CUMPLITÁTE s. f. (Învechit) Zgîrcenie (excesivă). Despre cumplitate sau zgîrcenie. PANN, P. V. III 77.
cumplite
CUMPLÍT, -Ă, cumpliți, -te, adj. 1. Groaznic, teribil; crud, nemilos, feroce. ♦ (Fam.; despre mâncăruri și băuturi) Foarte bun, gustos. ♦ (Adverbial; cu valoare de superlativ) Tare, mult, extraordinar, strașnic. 2. (Înv.) Zgârcit. – Din cumpli (înv. „a ucide” < lat.). DOOM
cumplít adj. m., pl. cumplíți; f. cumplítă, pl. cumplíte
cumplitei
CUMPLÍT, -Ă, cumpliți, -te, adj. 1. Groaznic, teribil; crud, nemilos, feroce. ♦ (Fam.; despre mâncăruri și băuturi) Foarte bun, gustos. ♦ (Adverbial; cu valoare de superlativ) Tare, mult, extraordinar, strașnic. 2. (Înv.) Zgârcit. – Din cumpli (înv. „a ucide” < lat.). DOOM
cumplít adj. m., pl. cumplíți; f. cumplítă, pl. cumplíte
cumplitele
CUMPLÍT, -Ă, cumpliți, -te, adj. 1. Groaznic, teribil; crud, nemilos, feroce. ♦ (Fam.; despre mâncăruri și băuturi) Foarte bun, gustos. ♦ (Adverbial; cu valoare de superlativ) Tare, mult, extraordinar, strașnic. 2. (Înv.) Zgârcit. – Din cumpli (înv. „a ucide” < lat.). DOOM
cumplít adj. m., pl. cumplíți; f. cumplítă, pl. cumplíte
cumplitelor
CUMPLÍT, -Ă, cumpliți, -te, adj. 1. Groaznic, teribil; crud, nemilos, feroce. ♦ (Fam.; despre mâncăruri și băuturi) Foarte bun, gustos. ♦ (Adverbial; cu valoare de superlativ) Tare, mult, extraordinar, strașnic. 2. (Înv.) Zgârcit. – Din cumpli (înv. „a ucide” < lat.). DOOM
cumplít adj. m., pl. cumplíți; f. cumplítă, pl. cumplíte
cumplitul
CUMPLÍT, -Ă, cumpliți, -te, adj. 1. Groaznic, teribil; crud, nemilos, feroce. ♦ (Fam.; despre mâncăruri și băuturi) Foarte bun, gustos. ♦ (Adverbial; cu valoare de superlativ) Tare, mult, extraordinar, strașnic. 2. (Înv.) Zgârcit. – Din cumpli (înv. „a ucide” < lat.). DOOM
cumplít adj. m., pl. cumplíți; f. cumplítă, pl. cumplíte
cumplitului
CUMPLÍT, -Ă, cumpliți, -te, adj. 1. Groaznic, teribil; crud, nemilos, feroce. ♦ (Fam.; despre mâncăruri și băuturi) Foarte bun, gustos. ♦ (Adverbial; cu valoare de superlativ) Tare, mult, extraordinar, strașnic. 2. (Înv.) Zgârcit. – Din cumpli (înv. „a ucide” < lat.). DOOM
cumplít adj. m., pl. cumplíți; f. cumplítă, pl. cumplíte
cumpliși
cumplí (-lésc, -ít), vb. – 1. A omorî, a extermina. – 2. (Refl.) A muri, a deceda. Lat. complere, transformat în *complῑre (Pușcariu 445; Candrea-Dens., 445; REW 2101; DAR); cf. it. compiere, prov., cat. complir, fr. (ac)complir, sp. cumplir. Trecerea semantică de la „a sfîrși” la „a omorî” pare firească. Este cuvînt înv. (sec. XV) cu ambele sensuri. – Der. cumplit, adj. (înv., complet, întreg, desăvîrșit; teribil, excesiv; crud, atroce, îngrozitor); cumplit, s. n. (înv., totalitate, integritate; margine, limită); cumpliciune, s. f. (înv., cruzime); cumplitate, s. f. (înv., avariție); cumplitură, s. f. (înv., deces).
cumpliți
cumplí (-lésc, -ít), vb. – 1. A omorî, a extermina. – 2. (Refl.) A muri, a deceda. Lat. complere, transformat în *complῑre (Pușcariu 445; Candrea-Dens., 445; REW 2101; DAR); cf. it. compiere, prov., cat. complir, fr. (ac)complir, sp. cumplir. Trecerea semantică de la „a sfîrși” la „a omorî” pare firească. Este cuvînt înv. (sec. XV) cu ambele sensuri. – Der. cumplit, adj. (înv., complet, întreg, desăvîrșit; teribil, excesiv; crud, atroce, îngrozitor); cumplit, s. n. (înv., totalitate, integritate; margine, limită); cumpliciune, s. f. (înv., cruzime); cumplitate, s. f. (înv., avariție); cumplitură, s. f. (înv., deces).
cumpliți
CUMPLÍT, -Ă, cumpliți, -te, adj. 1. Groaznic, teribil; crud, nemilos, feroce. ♦ (Fam.; despre mâncăruri și băuturi) Foarte bun, gustos. ♦ (Adverbial; cu valoare de superlativ) Tare, mult, extraordinar, strașnic. 2. (Înv.) Zgârcit. – Din cumpli (înv. „a ucide” < lat.). DOOM
cumplít adj. m., pl. cumplíți; f. cumplítă, pl. cumplíte
cumpliții
CUMPLÍT, -Ă, cumpliți, -te, adj. 1. Groaznic, teribil; crud, nemilos, feroce. ♦ (Fam.; despre mâncăruri și băuturi) Foarte bun, gustos. ♦ (Adverbial; cu valoare de superlativ) Tare, mult, extraordinar, strașnic. 2. (Înv.) Zgârcit. – Din cumpli (înv. „a ucide” < lat.). DOOM
cumplít adj. m., pl. cumplíți; f. cumplítă, pl. cumplíte
cumpliților
CUMPLÍT, -Ă, cumpliți, -te, adj. 1. Groaznic, teribil; crud, nemilos, feroce. ♦ (Fam.; despre mâncăruri și băuturi) Foarte bun, gustos. ♦ (Adverbial; cu valoare de superlativ) Tare, mult, extraordinar, strașnic. 2. (Înv.) Zgârcit. – Din cumpli (înv. „a ucide” < lat.). DOOM
cumplít adj. m., pl. cumplíți; f. cumplítă, pl. cumplíte
cumplu
cumplí (-lésc, -ít), vb. – 1. A omorî, a extermina. – 2. (Refl.) A muri, a deceda. Lat. complere, transformat în *complῑre (Pușcariu 445; Candrea-Dens., 445; REW 2101; DAR); cf. it. compiere, prov., cat. complir, fr. (ac)complir, sp. cumplir. Trecerea semantică de la „a sfîrși” la „a omorî” pare firească. Este cuvînt înv. (sec. XV) cu ambele sensuri. – Der. cumplit, adj. (înv., complet, întreg, desăvîrșit; teribil, excesiv; crud, atroce, îngrozitor); cumplit, s. n. (înv., totalitate, integritate; margine, limită); cumpliciune, s. f. (înv., cruzime); cumplitate, s. f. (înv., avariție); cumplitură, s. f. (înv., deces).
cumplă
cumplí (-lésc, -ít), vb. – 1. A omorî, a extermina. – 2. (Refl.) A muri, a deceda. Lat. complere, transformat în *complῑre (Pușcariu 445; Candrea-Dens., 445; REW 2101; DAR); cf. it. compiere, prov., cat. complir, fr. (ac)complir, sp. cumplir. Trecerea semantică de la „a sfîrși” la „a omorî” pare firească. Este cuvînt înv. (sec. XV) cu ambele sensuri. – Der. cumplit, adj. (înv., complet, întreg, desăvîrșit; teribil, excesiv; crud, atroce, îngrozitor); cumplit, s. n. (înv., totalitate, integritate; margine, limită); cumpliciune, s. f. (înv., cruzime); cumplitate, s. f. (înv., avariție); cumplitură, s. f. (înv., deces).
cumpăna
CÚMPĂNĂ, cumpene, s. f. 1. Dispozitiv format dintr-o bârnă mobilă de lemn așezată pe un stâlp înalt, având legată la un capăt o greutate pentru echilibru și la celălalt o găleată, cu ajutorul căruia se scoate apa din fântână. 2. Cântar format dintr-o pârghie cu brațe egale și o limbă care oscilează la cea mai mică aplecare a talerelor. ◊ Expr. A arunca (ceva) în cumpănă = a aduce (ceva) ca argument decisiv în rezolvarea unei probleme. A trage (greu) în cumpănă = a avea importanță (mare). A fi (sau a sta) în cumpănă = a șovăi în luarea unei hotărâri. (Înv.) A pune (pe cineva) în cumpănă = a pune (pe cineva) în încurcătură. ♦ Echilibru. ◊ Loc. adj. și adv. (Despre arme) În cumpănă = în cumpănire. ◊ Expr. A ține (ceva) în cumpănă = a ține ceva în poziție suspendată, făcând să balanseze. ♦ Fig. Limită, măsură; moderație. Trebuie să aibă omul, în ființa lui, buna cumpănă a înțelepciunii. 3. Simbol al justiției, reprezentat printr-o balanță. ♦ Una dintre constelațiile zodiacului, reprezentată printr-o balanță. 4. (În sintagmele) Cumpăna apelor sau cumpănă de ape = punct înalt de teren de unde apele își trag izvorul și de unde se separă, pornind la vale pe unul dintre cele două versante. Cumpăna nopții = miezul nopții. 5. Nume dat unor instrumente folosite la verificarea direcției orizontale sau verticale a unui obiect; nivelă cu bulă de aer. 6. Fig. Soartă (rea); primejdie, nenorocire; încercare la care este supus cineva. ♦ Ploaie mare, rupere de nori. – Din sl. konpona. DOOM
cúmpănă s. f., g.-d. art. cúmpenei; pl. cúmpene
cumpănea
CUMPĂNÍ, cumpănesc, vb. IV. 1. Tranz. A cântări (cu cumpăna). ♦ A aprecia greutatea sau alte calități ale unui obiect. 2. Tranz. A pune în stare de echilibru; a echilibra. 3. Refl. și tranz. A (se) clătina, a (se) legăna. 4. Tranz. și intranz. Fig. A cântări cu mintea, a chibzui, a socoti. ♦ Refl. A sta la îndoială înainte de a lua o hotărâre; a șovăi. 5. Refl. Fig. A lua o hotărâre; a se decide. 6. Tranz. Fig. (Reg.) A îndemna, a sfătui. 7. Tranz. Fig. A fi mai presus de...; a întrece; a precumpăni. – Din cumpănă. DOOM
cumpăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cumpănésc, imperf. 3 sg. cumpăneá; conj. prez. 3 să cumpăneáscă
cumpăneai
CUMPĂNÍ, cumpănesc, vb. IV. 1. Tranz. A cântări (cu cumpăna). ♦ A aprecia greutatea sau alte calități ale unui obiect. 2. Tranz. A pune în stare de echilibru; a echilibra. 3. Refl. și tranz. A (se) clătina, a (se) legăna. 4. Tranz. și intranz. Fig. A cântări cu mintea, a chibzui, a socoti. ♦ Refl. A sta la îndoială înainte de a lua o hotărâre; a șovăi. 5. Refl. Fig. A lua o hotărâre; a se decide. 6. Tranz. Fig. (Reg.) A îndemna, a sfătui. 7. Tranz. Fig. A fi mai presus de...; a întrece; a precumpăni. – Din cumpănă. DOOM
cumpăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cumpănésc, imperf. 3 sg. cumpăneá; conj. prez. 3 să cumpăneáscă
cumpăneala
CUMPĂNEÁLĂ, cumpăneli, s. f. Cumpănire, chibzuială, socotință, cumpătare. – Cumpăni + suf. -eală. DOOM
cumpăneálă s. f., g.-d. art. cumpănélii; pl. cumpănéli
cumpăneam
CUMPĂNÍ, cumpănesc, vb. IV. 1. Tranz. A cântări (cu cumpăna). ♦ A aprecia greutatea sau alte calități ale unui obiect. 2. Tranz. A pune în stare de echilibru; a echilibra. 3. Refl. și tranz. A (se) clătina, a (se) legăna. 4. Tranz. și intranz. Fig. A cântări cu mintea, a chibzui, a socoti. ♦ Refl. A sta la îndoială înainte de a lua o hotărâre; a șovăi. 5. Refl. Fig. A lua o hotărâre; a se decide. 6. Tranz. Fig. (Reg.) A îndemna, a sfătui. 7. Tranz. Fig. A fi mai presus de...; a întrece; a precumpăni. – Din cumpănă. DOOM
cumpăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cumpănésc, imperf. 3 sg. cumpăneá; conj. prez. 3 să cumpăneáscă
cumpănească
CUMPĂNÍ, cumpănesc, vb. IV. 1. Tranz. A cântări (cu cumpăna). ♦ A aprecia greutatea sau alte calități ale unui obiect. 2. Tranz. A pune în stare de echilibru; a echilibra. 3. Refl. și tranz. A (se) clătina, a (se) legăna. 4. Tranz. și intranz. Fig. A cântări cu mintea, a chibzui, a socoti. ♦ Refl. A sta la îndoială înainte de a lua o hotărâre; a șovăi. 5. Refl. Fig. A lua o hotărâre; a se decide. 6. Tranz. Fig. (Reg.) A îndemna, a sfătui. 7. Tranz. Fig. A fi mai presus de...; a întrece; a precumpăni. – Din cumpănă. DOOM
cumpăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cumpănésc, imperf. 3 sg. cumpăneá; conj. prez. 3 să cumpăneáscă
cumpăneau
CUMPĂNÍ, cumpănesc, vb. IV. 1. Tranz. A cântări (cu cumpăna). ♦ A aprecia greutatea sau alte calități ale unui obiect. 2. Tranz. A pune în stare de echilibru; a echilibra. 3. Refl. și tranz. A (se) clătina, a (se) legăna. 4. Tranz. și intranz. Fig. A cântări cu mintea, a chibzui, a socoti. ♦ Refl. A sta la îndoială înainte de a lua o hotărâre; a șovăi. 5. Refl. Fig. A lua o hotărâre; a se decide. 6. Tranz. Fig. (Reg.) A îndemna, a sfătui. 7. Tranz. Fig. A fi mai presus de...; a întrece; a precumpăni. – Din cumpănă. DOOM
cumpăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cumpănésc, imperf. 3 sg. cumpăneá; conj. prez. 3 să cumpăneáscă
cumpăneați
CUMPĂNÍ, cumpănesc, vb. IV. 1. Tranz. A cântări (cu cumpăna). ♦ A aprecia greutatea sau alte calități ale unui obiect. 2. Tranz. A pune în stare de echilibru; a echilibra. 3. Refl. și tranz. A (se) clătina, a (se) legăna. 4. Tranz. și intranz. Fig. A cântări cu mintea, a chibzui, a socoti. ♦ Refl. A sta la îndoială înainte de a lua o hotărâre; a șovăi. 5. Refl. Fig. A lua o hotărâre; a se decide. 6. Tranz. Fig. (Reg.) A îndemna, a sfătui. 7. Tranz. Fig. A fi mai presus de...; a întrece; a precumpăni. – Din cumpănă. DOOM
cumpăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cumpănésc, imperf. 3 sg. cumpăneá; conj. prez. 3 să cumpăneáscă
cumpăneli
CUMPĂNEÁLĂ, cumpăneli, s. f. Cumpănire, chibzuială, socotință, cumpătare. – Cumpăni + suf. -eală. DOOM
cumpăneálă s. f., g.-d. art. cumpănélii; pl. cumpănéli
cumpănelii
CUMPĂNEÁLĂ, cumpăneli, s. f. Cumpănire, chibzuială, socotință, cumpătare. – Cumpăni + suf. -eală. DOOM
cumpăneálă s. f., g.-d. art. cumpănélii; pl. cumpănéli
cumpănelile
CUMPĂNEÁLĂ, cumpăneli, s. f. Cumpănire, chibzuială, socotință, cumpătare. – Cumpăni + suf. -eală. DOOM
cumpăneálă s. f., g.-d. art. cumpănélii; pl. cumpănéli
cumpănelilor
CUMPĂNEÁLĂ, cumpăneli, s. f. Cumpănire, chibzuială, socotință, cumpătare. – Cumpăni + suf. -eală. DOOM
cumpăneálă s. f., g.-d. art. cumpănélii; pl. cumpănéli
cumpănesc
CUMPĂNÍ, cumpănesc, vb. IV. 1. Tranz. A cântări (cu cumpăna). ♦ A aprecia greutatea sau alte calități ale unui obiect. 2. Tranz. A pune în stare de echilibru; a echilibra. 3. Refl. și tranz. A (se) clătina, a (se) legăna. 4. Tranz. și intranz. Fig. A cântări cu mintea, a chibzui, a socoti. ♦ Refl. A sta la îndoială înainte de a lua o hotărâre; a șovăi. 5. Refl. Fig. A lua o hotărâre; a se decide. 6. Tranz. Fig. (Reg.) A îndemna, a sfătui. 7. Tranz. Fig. A fi mai presus de...; a întrece; a precumpăni. – Din cumpănă. DOOM
cumpăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cumpănésc, imperf. 3 sg. cumpăneá; conj. prez. 3 să cumpăneáscă
cumpănește
CUMPĂNÍ, cumpănesc, vb. IV. 1. Tranz. A cântări (cu cumpăna). ♦ A aprecia greutatea sau alte calități ale unui obiect. 2. Tranz. A pune în stare de echilibru; a echilibra. 3. Refl. și tranz. A (se) clătina, a (se) legăna. 4. Tranz. și intranz. Fig. A cântări cu mintea, a chibzui, a socoti. ♦ Refl. A sta la îndoială înainte de a lua o hotărâre; a șovăi. 5. Refl. Fig. A lua o hotărâre; a se decide. 6. Tranz. Fig. (Reg.) A îndemna, a sfătui. 7. Tranz. Fig. A fi mai presus de...; a întrece; a precumpăni. – Din cumpănă. DOOM
cumpăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cumpănésc, imperf. 3 sg. cumpăneá; conj. prez. 3 să cumpăneáscă
cumpănești
CUMPĂNÍ, cumpănesc, vb. IV. 1. Tranz. A cântări (cu cumpăna). ♦ A aprecia greutatea sau alte calități ale unui obiect. 2. Tranz. A pune în stare de echilibru; a echilibra. 3. Refl. și tranz. A (se) clătina, a (se) legăna. 4. Tranz. și intranz. Fig. A cântări cu mintea, a chibzui, a socoti. ♦ Refl. A sta la îndoială înainte de a lua o hotărâre; a șovăi. 5. Refl. Fig. A lua o hotărâre; a se decide. 6. Tranz. Fig. (Reg.) A îndemna, a sfătui. 7. Tranz. Fig. A fi mai presus de...; a întrece; a precumpăni. – Din cumpănă. DOOM
cumpăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cumpănésc, imperf. 3 sg. cumpăneá; conj. prez. 3 să cumpăneáscă
cumpăni
CUMPĂNÍ, cumpănesc, vb. IV. 1. Tranz. A cântări (cu cumpăna). ♦ A aprecia greutatea sau alte calități ale unui obiect. 2. Tranz. A pune în stare de echilibru; a echilibra. 3. Refl. și tranz. A (se) clătina, a (se) legăna. 4. Tranz. și intranz. Fig. A cântări cu mintea, a chibzui, a socoti. ♦ Refl. A sta la îndoială înainte de a lua o hotărâre; a șovăi. 5. Refl. Fig. A lua o hotărâre; a se decide. 6. Tranz. Fig. (Reg.) A îndemna, a sfătui. 7. Tranz. Fig. A fi mai presus de...; a întrece; a precumpăni. – Din cumpănă. DOOM
cumpăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cumpănésc, imperf. 3 sg. cumpăneá; conj. prez. 3 să cumpăneáscă
cumpănii
CUMPĂNÍ, cumpănesc, vb. IV. 1. Tranz. A cântări (cu cumpăna). ♦ A aprecia greutatea sau alte calități ale unui obiect. 2. Tranz. A pune în stare de echilibru; a echilibra. 3. Refl. și tranz. A (se) clătina, a (se) legăna. 4. Tranz. și intranz. Fig. A cântări cu mintea, a chibzui, a socoti. ♦ Refl. A sta la îndoială înainte de a lua o hotărâre; a șovăi. 5. Refl. Fig. A lua o hotărâre; a se decide. 6. Tranz. Fig. (Reg.) A îndemna, a sfătui. 7. Tranz. Fig. A fi mai presus de...; a întrece; a precumpăni. – Din cumpănă. DOOM
cumpăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cumpănésc, imperf. 3 sg. cumpăneá; conj. prez. 3 să cumpăneáscă
cumpănim
CUMPĂNÍ, cumpănesc, vb. IV. 1. Tranz. A cântări (cu cumpăna). ♦ A aprecia greutatea sau alte calități ale unui obiect. 2. Tranz. A pune în stare de echilibru; a echilibra. 3. Refl. și tranz. A (se) clătina, a (se) legăna. 4. Tranz. și intranz. Fig. A cântări cu mintea, a chibzui, a socoti. ♦ Refl. A sta la îndoială înainte de a lua o hotărâre; a șovăi. 5. Refl. Fig. A lua o hotărâre; a se decide. 6. Tranz. Fig. (Reg.) A îndemna, a sfătui. 7. Tranz. Fig. A fi mai presus de...; a întrece; a precumpăni. – Din cumpănă. DOOM
cumpăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cumpănésc, imperf. 3 sg. cumpăneá; conj. prez. 3 să cumpăneáscă
cumpănind
CUMPĂNÍ, cumpănesc, vb. IV. 1. Tranz. A cântări (cu cumpăna). ♦ A aprecia greutatea sau alte calități ale unui obiect. 2. Tranz. A pune în stare de echilibru; a echilibra. 3. Refl. și tranz. A (se) clătina, a (se) legăna. 4. Tranz. și intranz. Fig. A cântări cu mintea, a chibzui, a socoti. ♦ Refl. A sta la îndoială înainte de a lua o hotărâre; a șovăi. 5. Refl. Fig. A lua o hotărâre; a se decide. 6. Tranz. Fig. (Reg.) A îndemna, a sfătui. 7. Tranz. Fig. A fi mai presus de...; a întrece; a precumpăni. – Din cumpănă. DOOM
cumpăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cumpănésc, imperf. 3 sg. cumpăneá; conj. prez. 3 să cumpăneáscă
cumpănire
CUMPĂNÍ, cumpănesc, vb. IV. 1. Tranz. A cântări (cu cumpăna). ♦ A aprecia greutatea sau alte calități ale unui obiect. 2. Tranz. A pune în stare de echilibru; a echilibra. 3. Refl. și tranz. A (se) clătina, a (se) legăna. 4. Tranz. și intranz. Fig. A cântări cu mintea, a chibzui, a socoti. ♦ Refl. A sta la îndoială înainte de a lua o hotărâre; a șovăi. 5. Refl. Fig. A lua o hotărâre; a se decide. 6. Tranz. Fig. (Reg.) A îndemna, a sfătui. 7. Tranz. Fig. A fi mai presus de...; a întrece; a precumpăni. – Din cumpănă. DOOM
cumpăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cumpănésc, imperf. 3 sg. cumpăneá; conj. prez. 3 să cumpăneáscă
cumpănire
CUMPĂNÍRE, cumpăniri, s. f. Acțiunea de a (se) cumpăni și rezultatul ei. 1. Echilibru. ◊ Expr. (A ține arma) în cumpănire = (a ține arma) de mijloc (sprijinindu-și mâna de șold). 2. Fig. Măsură justă; chibzuială (în vorbe sau în fapte). – V. cumpăni. DOOM
cumpăníre s. f., g.-d. art. cumpănírii; pl. cumpăníri
cumpănirea
CUMPĂNÍRE, cumpăniri, s. f. Acțiunea de a (se) cumpăni și rezultatul ei. 1. Echilibru. ◊ Expr. (A ține arma) în cumpănire = (a ține arma) de mijloc (sprijinindu-și mâna de șold). 2. Fig. Măsură justă; chibzuială (în vorbe sau în fapte). – V. cumpăni. DOOM
cumpăníre s. f., g.-d. art. cumpănírii; pl. cumpăníri
cumpăniri
CUMPĂNÍRE, cumpăniri, s. f. Acțiunea de a (se) cumpăni și rezultatul ei. 1. Echilibru. ◊ Expr. (A ține arma) în cumpănire = (a ține arma) de mijloc (sprijinindu-și mâna de șold). 2. Fig. Măsură justă; chibzuială (în vorbe sau în fapte). – V. cumpăni. DOOM
cumpăníre s. f., g.-d. art. cumpănírii; pl. cumpăníri
cumpănirii
CUMPĂNÍRE, cumpăniri, s. f. Acțiunea de a (se) cumpăni și rezultatul ei. 1. Echilibru. ◊ Expr. (A ține arma) în cumpănire = (a ține arma) de mijloc (sprijinindu-și mâna de șold). 2. Fig. Măsură justă; chibzuială (în vorbe sau în fapte). – V. cumpăni. DOOM
cumpăníre s. f., g.-d. art. cumpănírii; pl. cumpăníri
cumpănirile
CUMPĂNÍRE, cumpăniri, s. f. Acțiunea de a (se) cumpăni și rezultatul ei. 1. Echilibru. ◊ Expr. (A ține arma) în cumpănire = (a ține arma) de mijloc (sprijinindu-și mâna de șold). 2. Fig. Măsură justă; chibzuială (în vorbe sau în fapte). – V. cumpăni. DOOM
cumpăníre s. f., g.-d. art. cumpănírii; pl. cumpăníri
cumpănirilor
CUMPĂNÍRE, cumpăniri, s. f. Acțiunea de a (se) cumpăni și rezultatul ei. 1. Echilibru. ◊ Expr. (A ține arma) în cumpănire = (a ține arma) de mijloc (sprijinindu-și mâna de șold). 2. Fig. Măsură justă; chibzuială (în vorbe sau în fapte). – V. cumpăni. DOOM
cumpăníre s. f., g.-d. art. cumpănírii; pl. cumpăníri
cumpăniră
CUMPĂNÍ, cumpănesc, vb. IV. 1. Tranz. A cântări (cu cumpăna). ♦ A aprecia greutatea sau alte calități ale unui obiect. 2. Tranz. A pune în stare de echilibru; a echilibra. 3. Refl. și tranz. A (se) clătina, a (se) legăna. 4. Tranz. și intranz. Fig. A cântări cu mintea, a chibzui, a socoti. ♦ Refl. A sta la îndoială înainte de a lua o hotărâre; a șovăi. 5. Refl. Fig. A lua o hotărâre; a se decide. 6. Tranz. Fig. (Reg.) A îndemna, a sfătui. 7. Tranz. Fig. A fi mai presus de...; a întrece; a precumpăni. – Din cumpănă. DOOM
cumpăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cumpănésc, imperf. 3 sg. cumpăneá; conj. prez. 3 să cumpăneáscă
cumpănirăm
CUMPĂNÍ, cumpănesc, vb. IV. 1. Tranz. A cântări (cu cumpăna). ♦ A aprecia greutatea sau alte calități ale unui obiect. 2. Tranz. A pune în stare de echilibru; a echilibra. 3. Refl. și tranz. A (se) clătina, a (se) legăna. 4. Tranz. și intranz. Fig. A cântări cu mintea, a chibzui, a socoti. ♦ Refl. A sta la îndoială înainte de a lua o hotărâre; a șovăi. 5. Refl. Fig. A lua o hotărâre; a se decide. 6. Tranz. Fig. (Reg.) A îndemna, a sfătui. 7. Tranz. Fig. A fi mai presus de...; a întrece; a precumpăni. – Din cumpănă. DOOM
cumpăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cumpănésc, imperf. 3 sg. cumpăneá; conj. prez. 3 să cumpăneáscă
cumpănirăți
CUMPĂNÍ, cumpănesc, vb. IV. 1. Tranz. A cântări (cu cumpăna). ♦ A aprecia greutatea sau alte calități ale unui obiect. 2. Tranz. A pune în stare de echilibru; a echilibra. 3. Refl. și tranz. A (se) clătina, a (se) legăna. 4. Tranz. și intranz. Fig. A cântări cu mintea, a chibzui, a socoti. ♦ Refl. A sta la îndoială înainte de a lua o hotărâre; a șovăi. 5. Refl. Fig. A lua o hotărâre; a se decide. 6. Tranz. Fig. (Reg.) A îndemna, a sfătui. 7. Tranz. Fig. A fi mai presus de...; a întrece; a precumpăni. – Din cumpănă. DOOM
cumpăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cumpănésc, imperf. 3 sg. cumpăneá; conj. prez. 3 să cumpăneáscă
cumpănise
CUMPĂNÍ, cumpănesc, vb. IV. 1. Tranz. A cântări (cu cumpăna). ♦ A aprecia greutatea sau alte calități ale unui obiect. 2. Tranz. A pune în stare de echilibru; a echilibra. 3. Refl. și tranz. A (se) clătina, a (se) legăna. 4. Tranz. și intranz. Fig. A cântări cu mintea, a chibzui, a socoti. ♦ Refl. A sta la îndoială înainte de a lua o hotărâre; a șovăi. 5. Refl. Fig. A lua o hotărâre; a se decide. 6. Tranz. Fig. (Reg.) A îndemna, a sfătui. 7. Tranz. Fig. A fi mai presus de...; a întrece; a precumpăni. – Din cumpănă. DOOM
cumpăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cumpănésc, imperf. 3 sg. cumpăneá; conj. prez. 3 să cumpăneáscă
cumpănisem
CUMPĂNÍ, cumpănesc, vb. IV. 1. Tranz. A cântări (cu cumpăna). ♦ A aprecia greutatea sau alte calități ale unui obiect. 2. Tranz. A pune în stare de echilibru; a echilibra. 3. Refl. și tranz. A (se) clătina, a (se) legăna. 4. Tranz. și intranz. Fig. A cântări cu mintea, a chibzui, a socoti. ♦ Refl. A sta la îndoială înainte de a lua o hotărâre; a șovăi. 5. Refl. Fig. A lua o hotărâre; a se decide. 6. Tranz. Fig. (Reg.) A îndemna, a sfătui. 7. Tranz. Fig. A fi mai presus de...; a întrece; a precumpăni. – Din cumpănă. DOOM
cumpăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cumpănésc, imperf. 3 sg. cumpăneá; conj. prez. 3 să cumpăneáscă
cumpăniseră
CUMPĂNÍ, cumpănesc, vb. IV. 1. Tranz. A cântări (cu cumpăna). ♦ A aprecia greutatea sau alte calități ale unui obiect. 2. Tranz. A pune în stare de echilibru; a echilibra. 3. Refl. și tranz. A (se) clătina, a (se) legăna. 4. Tranz. și intranz. Fig. A cântări cu mintea, a chibzui, a socoti. ♦ Refl. A sta la îndoială înainte de a lua o hotărâre; a șovăi. 5. Refl. Fig. A lua o hotărâre; a se decide. 6. Tranz. Fig. (Reg.) A îndemna, a sfătui. 7. Tranz. Fig. A fi mai presus de...; a întrece; a precumpăni. – Din cumpănă. DOOM
cumpăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cumpănésc, imperf. 3 sg. cumpăneá; conj. prez. 3 să cumpăneáscă
cumpăniserăm
CUMPĂNÍ, cumpănesc, vb. IV. 1. Tranz. A cântări (cu cumpăna). ♦ A aprecia greutatea sau alte calități ale unui obiect. 2. Tranz. A pune în stare de echilibru; a echilibra. 3. Refl. și tranz. A (se) clătina, a (se) legăna. 4. Tranz. și intranz. Fig. A cântări cu mintea, a chibzui, a socoti. ♦ Refl. A sta la îndoială înainte de a lua o hotărâre; a șovăi. 5. Refl. Fig. A lua o hotărâre; a se decide. 6. Tranz. Fig. (Reg.) A îndemna, a sfătui. 7. Tranz. Fig. A fi mai presus de...; a întrece; a precumpăni. – Din cumpănă. DOOM
cumpăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cumpănésc, imperf. 3 sg. cumpăneá; conj. prez. 3 să cumpăneáscă
cumpăniserăți
CUMPĂNÍ, cumpănesc, vb. IV. 1. Tranz. A cântări (cu cumpăna). ♦ A aprecia greutatea sau alte calități ale unui obiect. 2. Tranz. A pune în stare de echilibru; a echilibra. 3. Refl. și tranz. A (se) clătina, a (se) legăna. 4. Tranz. și intranz. Fig. A cântări cu mintea, a chibzui, a socoti. ♦ Refl. A sta la îndoială înainte de a lua o hotărâre; a șovăi. 5. Refl. Fig. A lua o hotărâre; a se decide. 6. Tranz. Fig. (Reg.) A îndemna, a sfătui. 7. Tranz. Fig. A fi mai presus de...; a întrece; a precumpăni. – Din cumpănă. DOOM
cumpăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cumpănésc, imperf. 3 sg. cumpăneá; conj. prez. 3 să cumpăneáscă
cumpăniseși
CUMPĂNÍ, cumpănesc, vb. IV. 1. Tranz. A cântări (cu cumpăna). ♦ A aprecia greutatea sau alte calități ale unui obiect. 2. Tranz. A pune în stare de echilibru; a echilibra. 3. Refl. și tranz. A (se) clătina, a (se) legăna. 4. Tranz. și intranz. Fig. A cântări cu mintea, a chibzui, a socoti. ♦ Refl. A sta la îndoială înainte de a lua o hotărâre; a șovăi. 5. Refl. Fig. A lua o hotărâre; a se decide. 6. Tranz. Fig. (Reg.) A îndemna, a sfătui. 7. Tranz. Fig. A fi mai presus de...; a întrece; a precumpăni. – Din cumpănă. DOOM
cumpăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cumpănésc, imperf. 3 sg. cumpăneá; conj. prez. 3 să cumpăneáscă
cumpăniseți
CUMPĂNÍ, cumpănesc, vb. IV. 1. Tranz. A cântări (cu cumpăna). ♦ A aprecia greutatea sau alte calități ale unui obiect. 2. Tranz. A pune în stare de echilibru; a echilibra. 3. Refl. și tranz. A (se) clătina, a (se) legăna. 4. Tranz. și intranz. Fig. A cântări cu mintea, a chibzui, a socoti. ♦ Refl. A sta la îndoială înainte de a lua o hotărâre; a șovăi. 5. Refl. Fig. A lua o hotărâre; a se decide. 6. Tranz. Fig. (Reg.) A îndemna, a sfătui. 7. Tranz. Fig. A fi mai presus de...; a întrece; a precumpăni. – Din cumpănă. DOOM
cumpăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cumpănésc, imperf. 3 sg. cumpăneá; conj. prez. 3 să cumpăneáscă
cumpănit
CUMPĂNÍ, cumpănesc, vb. IV. 1. Tranz. A cântări (cu cumpăna). ♦ A aprecia greutatea sau alte calități ale unui obiect. 2. Tranz. A pune în stare de echilibru; a echilibra. 3. Refl. și tranz. A (se) clătina, a (se) legăna. 4. Tranz. și intranz. Fig. A cântări cu mintea, a chibzui, a socoti. ♦ Refl. A sta la îndoială înainte de a lua o hotărâre; a șovăi. 5. Refl. Fig. A lua o hotărâre; a se decide. 6. Tranz. Fig. (Reg.) A îndemna, a sfătui. 7. Tranz. Fig. A fi mai presus de...; a întrece; a precumpăni. – Din cumpănă. DOOM
cumpăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cumpănésc, imperf. 3 sg. cumpăneá; conj. prez. 3 să cumpăneáscă
cumpănit
CUMPĂNÍT, -Ă, cumpăniți, -te, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Chibzuit, echilibrat, măsurat. – V. cumpăni.
cumpănita
CUMPĂNÍT, -Ă, cumpăniți, -te, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Chibzuit, echilibrat, măsurat. – V. cumpăni.
cumpănite
CUMPĂNÍT, -Ă, cumpăniți, -te, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Chibzuit, echilibrat, măsurat. – V. cumpăni.
cumpănitei
CUMPĂNÍT, -Ă, cumpăniți, -te, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Chibzuit, echilibrat, măsurat. – V. cumpăni.
cumpănitele
CUMPĂNÍT, -Ă, cumpăniți, -te, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Chibzuit, echilibrat, măsurat. – V. cumpăni.
cumpănitelor
CUMPĂNÍT, -Ă, cumpăniți, -te, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Chibzuit, echilibrat, măsurat. – V. cumpăni.
cumpănitul
CUMPĂNÍT, -Ă, cumpăniți, -te, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Chibzuit, echilibrat, măsurat. – V. cumpăni.
cumpănitului
CUMPĂNÍT, -Ă, cumpăniți, -te, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Chibzuit, echilibrat, măsurat. – V. cumpăni.
cumpăniși
CUMPĂNÍ, cumpănesc, vb. IV. 1. Tranz. A cântări (cu cumpăna). ♦ A aprecia greutatea sau alte calități ale unui obiect. 2. Tranz. A pune în stare de echilibru; a echilibra. 3. Refl. și tranz. A (se) clătina, a (se) legăna. 4. Tranz. și intranz. Fig. A cântări cu mintea, a chibzui, a socoti. ♦ Refl. A sta la îndoială înainte de a lua o hotărâre; a șovăi. 5. Refl. Fig. A lua o hotărâre; a se decide. 6. Tranz. Fig. (Reg.) A îndemna, a sfătui. 7. Tranz. Fig. A fi mai presus de...; a întrece; a precumpăni. – Din cumpănă. DOOM
cumpăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cumpănésc, imperf. 3 sg. cumpăneá; conj. prez. 3 să cumpăneáscă
cumpăniți
CUMPĂNÍ, cumpănesc, vb. IV. 1. Tranz. A cântări (cu cumpăna). ♦ A aprecia greutatea sau alte calități ale unui obiect. 2. Tranz. A pune în stare de echilibru; a echilibra. 3. Refl. și tranz. A (se) clătina, a (se) legăna. 4. Tranz. și intranz. Fig. A cântări cu mintea, a chibzui, a socoti. ♦ Refl. A sta la îndoială înainte de a lua o hotărâre; a șovăi. 5. Refl. Fig. A lua o hotărâre; a se decide. 6. Tranz. Fig. (Reg.) A îndemna, a sfătui. 7. Tranz. Fig. A fi mai presus de...; a întrece; a precumpăni. – Din cumpănă. DOOM
cumpăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cumpănésc, imperf. 3 sg. cumpăneá; conj. prez. 3 să cumpăneáscă
cumpăniți
CUMPĂNÍT, -Ă, cumpăniți, -te, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Chibzuit, echilibrat, măsurat. – V. cumpăni.
cumpăniții
CUMPĂNÍT, -Ă, cumpăniți, -te, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Chibzuit, echilibrat, măsurat. – V. cumpăni.
cumpăniților
CUMPĂNÍT, -Ă, cumpăniți, -te, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Chibzuit, echilibrat, măsurat. – V. cumpăni.
cumpăr
CUMPĂRÁ, cúmpăr, vb. I. Tranz. 1. A intra în posesiunea unui lucru, plătind contravaloarea lui cu bani. ◊ Expr. Cum am cumpărat-o, așa o vând = cum mi s-a povestit mie, așa povestesc și eu altora. 2. Fig. A câștiga pe cineva de partea sa, plătindu-l; a mitui. – Lat. comparare. DOOM
cumpărá (a ~) vb., ind. prez. 3 cúmpără
cumpăra
CUMPĂRÁ, cúmpăr, vb. I. Tranz. 1. A intra în posesiunea unui lucru, plătind contravaloarea lui cu bani. ◊ Expr. Cum am cumpărat-o, așa o vând = cum mi s-a povestit mie, așa povestesc și eu altora. 2. Fig. A câștiga pe cineva de partea sa, plătindu-l; a mitui. – Lat. comparare. DOOM
cumpărá (a ~) vb., ind. prez. 3 cúmpără
cumpărai
CUMPĂRÁ, cúmpăr, vb. I. Tranz. 1. A intra în posesiunea unui lucru, plătind contravaloarea lui cu bani. ◊ Expr. Cum am cumpărat-o, așa o vând = cum mi s-a povestit mie, așa povestesc și eu altora. 2. Fig. A câștiga pe cineva de partea sa, plătindu-l; a mitui. – Lat. comparare. DOOM
cumpărá (a ~) vb., ind. prez. 3 cúmpără
cumpăram
CUMPĂRÁ, cúmpăr, vb. I. Tranz. 1. A intra în posesiunea unui lucru, plătind contravaloarea lui cu bani. ◊ Expr. Cum am cumpărat-o, așa o vând = cum mi s-a povestit mie, așa povestesc și eu altora. 2. Fig. A câștiga pe cineva de partea sa, plătindu-l; a mitui. – Lat. comparare. DOOM
cumpărá (a ~) vb., ind. prez. 3 cúmpără
cumpărare
CUMPĂRÁ, cúmpăr, vb. I. Tranz. 1. A intra în posesiunea unui lucru, plătind contravaloarea lui cu bani. ◊ Expr. Cum am cumpărat-o, așa o vând = cum mi s-a povestit mie, așa povestesc și eu altora. 2. Fig. A câștiga pe cineva de partea sa, plătindu-l; a mitui. – Lat. comparare. DOOM
cumpărá (a ~) vb., ind. prez. 3 cúmpără
cumpărare
CUMPĂRÁRE s. f. Acțiunea de a cumpăra și rezultatul ei. ◊ (Ec. pol.) Putere de cumpărare = capacitate de plată a unității bănești sau a populației; cantitate de mărfuri și de servicii care poate fi obținută în schimbul unei unități bănești (putere de cumpărare a banilor) sau care poate fi plătită de populație (putere de cumpărare a populației) într-o anumită perioadă. Vânzare-cumpărare = strămutarea proprietății unui lucru de la vânzător la cumpărător, în schimbul unui preț. – V. cumpăra. DOOM
cumpăráre s. f., g.-d. art. cumpărắrii
cumpărarea
CUMPĂRÁRE s. f. Acțiunea de a cumpăra și rezultatul ei. ◊ (Ec. pol.) Putere de cumpărare = capacitate de plată a unității bănești sau a populației; cantitate de mărfuri și de servicii care poate fi obținută în schimbul unei unități bănești (putere de cumpărare a banilor) sau care poate fi plătită de populație (putere de cumpărare a populației) într-o anumită perioadă. Vânzare-cumpărare = strămutarea proprietății unui lucru de la vânzător la cumpărător, în schimbul unui preț. – V. cumpăra. DOOM
cumpăráre s. f., g.-d. art. cumpărắrii
cumpărară
CUMPĂRÁ, cúmpăr, vb. I. Tranz. 1. A intra în posesiunea unui lucru, plătind contravaloarea lui cu bani. ◊ Expr. Cum am cumpărat-o, așa o vând = cum mi s-a povestit mie, așa povestesc și eu altora. 2. Fig. A câștiga pe cineva de partea sa, plătindu-l; a mitui. – Lat. comparare. DOOM
cumpărá (a ~) vb., ind. prez. 3 cúmpără
cumpărarăm
CUMPĂRÁ, cúmpăr, vb. I. Tranz. 1. A intra în posesiunea unui lucru, plătind contravaloarea lui cu bani. ◊ Expr. Cum am cumpărat-o, așa o vând = cum mi s-a povestit mie, așa povestesc și eu altora. 2. Fig. A câștiga pe cineva de partea sa, plătindu-l; a mitui. – Lat. comparare. DOOM
cumpărá (a ~) vb., ind. prez. 3 cúmpără
cumpărarăți
CUMPĂRÁ, cúmpăr, vb. I. Tranz. 1. A intra în posesiunea unui lucru, plătind contravaloarea lui cu bani. ◊ Expr. Cum am cumpărat-o, așa o vând = cum mi s-a povestit mie, așa povestesc și eu altora. 2. Fig. A câștiga pe cineva de partea sa, plătindu-l; a mitui. – Lat. comparare. DOOM
cumpărá (a ~) vb., ind. prez. 3 cúmpără
cumpărase
CUMPĂRÁ, cúmpăr, vb. I. Tranz. 1. A intra în posesiunea unui lucru, plătind contravaloarea lui cu bani. ◊ Expr. Cum am cumpărat-o, așa o vând = cum mi s-a povestit mie, așa povestesc și eu altora. 2. Fig. A câștiga pe cineva de partea sa, plătindu-l; a mitui. – Lat. comparare. DOOM
cumpărá (a ~) vb., ind. prez. 3 cúmpără
cumpărasem
CUMPĂRÁ, cúmpăr, vb. I. Tranz. 1. A intra în posesiunea unui lucru, plătind contravaloarea lui cu bani. ◊ Expr. Cum am cumpărat-o, așa o vând = cum mi s-a povestit mie, așa povestesc și eu altora. 2. Fig. A câștiga pe cineva de partea sa, plătindu-l; a mitui. – Lat. comparare. DOOM
cumpărá (a ~) vb., ind. prez. 3 cúmpără
cumpăraseră
CUMPĂRÁ, cúmpăr, vb. I. Tranz. 1. A intra în posesiunea unui lucru, plătind contravaloarea lui cu bani. ◊ Expr. Cum am cumpărat-o, așa o vând = cum mi s-a povestit mie, așa povestesc și eu altora. 2. Fig. A câștiga pe cineva de partea sa, plătindu-l; a mitui. – Lat. comparare. DOOM
cumpărá (a ~) vb., ind. prez. 3 cúmpără
cumpăraserăm
CUMPĂRÁ, cúmpăr, vb. I. Tranz. 1. A intra în posesiunea unui lucru, plătind contravaloarea lui cu bani. ◊ Expr. Cum am cumpărat-o, așa o vând = cum mi s-a povestit mie, așa povestesc și eu altora. 2. Fig. A câștiga pe cineva de partea sa, plătindu-l; a mitui. – Lat. comparare. DOOM
cumpărá (a ~) vb., ind. prez. 3 cúmpără
cumpăraserăți
CUMPĂRÁ, cúmpăr, vb. I. Tranz. 1. A intra în posesiunea unui lucru, plătind contravaloarea lui cu bani. ◊ Expr. Cum am cumpărat-o, așa o vând = cum mi s-a povestit mie, așa povestesc și eu altora. 2. Fig. A câștiga pe cineva de partea sa, plătindu-l; a mitui. – Lat. comparare. DOOM
cumpărá (a ~) vb., ind. prez. 3 cúmpără
cumpăraseși
CUMPĂRÁ, cúmpăr, vb. I. Tranz. 1. A intra în posesiunea unui lucru, plătind contravaloarea lui cu bani. ◊ Expr. Cum am cumpărat-o, așa o vând = cum mi s-a povestit mie, așa povestesc și eu altora. 2. Fig. A câștiga pe cineva de partea sa, plătindu-l; a mitui. – Lat. comparare. DOOM
cumpărá (a ~) vb., ind. prez. 3 cúmpără
cumpăraseți
CUMPĂRÁ, cúmpăr, vb. I. Tranz. 1. A intra în posesiunea unui lucru, plătind contravaloarea lui cu bani. ◊ Expr. Cum am cumpărat-o, așa o vând = cum mi s-a povestit mie, așa povestesc și eu altora. 2. Fig. A câștiga pe cineva de partea sa, plătindu-l; a mitui. – Lat. comparare. DOOM
cumpărá (a ~) vb., ind. prez. 3 cúmpără
cumpărat
CUMPĂRÁ, cúmpăr, vb. I. Tranz. 1. A intra în posesiunea unui lucru, plătind contravaloarea lui cu bani. ◊ Expr. Cum am cumpărat-o, așa o vând = cum mi s-a povestit mie, așa povestesc și eu altora. 2. Fig. A câștiga pe cineva de partea sa, plătindu-l; a mitui. – Lat. comparare. DOOM
cumpărá (a ~) vb., ind. prez. 3 cúmpără
cumpărau
CUMPĂRÁ, cúmpăr, vb. I. Tranz. 1. A intra în posesiunea unui lucru, plătind contravaloarea lui cu bani. ◊ Expr. Cum am cumpărat-o, așa o vând = cum mi s-a povestit mie, așa povestesc și eu altora. 2. Fig. A câștiga pe cineva de partea sa, plătindu-l; a mitui. – Lat. comparare. DOOM
cumpărá (a ~) vb., ind. prez. 3 cúmpără
cumpărași
CUMPĂRÁ, cúmpăr, vb. I. Tranz. 1. A intra în posesiunea unui lucru, plătind contravaloarea lui cu bani. ◊ Expr. Cum am cumpărat-o, așa o vând = cum mi s-a povestit mie, așa povestesc și eu altora. 2. Fig. A câștiga pe cineva de partea sa, plătindu-l; a mitui. – Lat. comparare. DOOM
cumpărá (a ~) vb., ind. prez. 3 cúmpără
cumpărați
CUMPĂRÁ, cúmpăr, vb. I. Tranz. 1. A intra în posesiunea unui lucru, plătind contravaloarea lui cu bani. ◊ Expr. Cum am cumpărat-o, așa o vând = cum mi s-a povestit mie, așa povestesc și eu altora. 2. Fig. A câștiga pe cineva de partea sa, plătindu-l; a mitui. – Lat. comparare. DOOM
cumpărá (a ~) vb., ind. prez. 3 cúmpără
cumpărând
CUMPĂRÁ, cúmpăr, vb. I. Tranz. 1. A intra în posesiunea unui lucru, plătind contravaloarea lui cu bani. ◊ Expr. Cum am cumpărat-o, așa o vând = cum mi s-a povestit mie, așa povestesc și eu altora. 2. Fig. A câștiga pe cineva de partea sa, plătindu-l; a mitui. – Lat. comparare. DOOM
cumpărá (a ~) vb., ind. prez. 3 cúmpără
cumpărînd
CUMPĂRÁ, cúmpăr, vb. I. Tranz. 1. A intra în posesiunea unui lucru, plătind contravaloarea lui cu bani. ◊ Expr. Cum am cumpărat-o, așa o vând = cum mi s-a povestit mie, așa povestesc și eu altora. 2. Fig. A câștiga pe cineva de partea sa, plătindu-l; a mitui. – Lat. comparare. DOOM
cumpărá (a ~) vb., ind. prez. 3 cúmpără
cumpărări
CUMPĂRÁRE s. f. Acțiunea de a cumpăra și rezultatul ei. ◊ (Ec. pol.) Putere de cumpărare = capacitate de plată a unității bănești sau a populației; cantitate de mărfuri și de servicii care poate fi obținută în schimbul unei unități bănești (putere de cumpărare a banilor) sau care poate fi plătită de populație (putere de cumpărare a populației) într-o anumită perioadă. Vânzare-cumpărare = strămutarea proprietății unui lucru de la vânzător la cumpărător, în schimbul unui preț. – V. cumpăra. DOOM
cumpăráre s. f., g.-d. art. cumpărắrii
cumpărării
CUMPĂRÁRE s. f. Acțiunea de a cumpăra și rezultatul ei. ◊ (Ec. pol.) Putere de cumpărare = capacitate de plată a unității bănești sau a populației; cantitate de mărfuri și de servicii care poate fi obținută în schimbul unei unități bănești (putere de cumpărare a banilor) sau care poate fi plătită de populație (putere de cumpărare a populației) într-o anumită perioadă. Vânzare-cumpărare = strămutarea proprietății unui lucru de la vânzător la cumpărător, în schimbul unui preț. – V. cumpăra. DOOM
cumpăráre s. f., g.-d. art. cumpărắrii
cumpărările
CUMPĂRÁRE s. f. Acțiunea de a cumpăra și rezultatul ei. ◊ (Ec. pol.) Putere de cumpărare = capacitate de plată a unității bănești sau a populației; cantitate de mărfuri și de servicii care poate fi obținută în schimbul unei unități bănești (putere de cumpărare a banilor) sau care poate fi plătită de populație (putere de cumpărare a populației) într-o anumită perioadă. Vânzare-cumpărare = strămutarea proprietății unui lucru de la vânzător la cumpărător, în schimbul unui preț. – V. cumpăra. DOOM
cumpăráre s. f., g.-d. art. cumpărắrii
cumpărărilor
CUMPĂRÁRE s. f. Acțiunea de a cumpăra și rezultatul ei. ◊ (Ec. pol.) Putere de cumpărare = capacitate de plată a unității bănești sau a populației; cantitate de mărfuri și de servicii care poate fi obținută în schimbul unei unități bănești (putere de cumpărare a banilor) sau care poate fi plătită de populație (putere de cumpărare a populației) într-o anumită perioadă. Vânzare-cumpărare = strămutarea proprietății unui lucru de la vânzător la cumpărător, în schimbul unui preț. – V. cumpăra. DOOM
cumpăráre s. f., g.-d. art. cumpărắrii
cumpărătoare
CUMPĂRĂTÓR, -OÁRE, cumpărători, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care cumpără (mărfuri). 2. Persoană care, în virtutea unui contract de vânzare-cumpărare, dobândește, contra unei plăți, dreptul de proprietate asupra unui bun. – Cumpăra + suf. -ător. DOOM
cumpărătór s. m., pl. cumpărătóri
cumpărătoarea
CUMPĂRĂTÓR, -OÁRE, cumpărători, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care cumpără (mărfuri). 2. Persoană care, în virtutea unui contract de vânzare-cumpărare, dobândește, contra unei plăți, dreptul de proprietate asupra unui bun. – Cumpăra + suf. -ător. DOOM
cumpărătór s. m., pl. cumpărătóri
cumpărătoarei
CUMPĂRĂTÓR, -OÁRE, cumpărători, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care cumpără (mărfuri). 2. Persoană care, în virtutea unui contract de vânzare-cumpărare, dobândește, contra unei plăți, dreptul de proprietate asupra unui bun. – Cumpăra + suf. -ător. DOOM
cumpărătór s. m., pl. cumpărătóri
cumpărătoarele
CUMPĂRĂTÓR, -OÁRE, cumpărători, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care cumpără (mărfuri). 2. Persoană care, în virtutea unui contract de vânzare-cumpărare, dobândește, contra unei plăți, dreptul de proprietate asupra unui bun. – Cumpăra + suf. -ător. DOOM
cumpărătór s. m., pl. cumpărătóri
cumpărătoarelor
CUMPĂRĂTÓR, -OÁRE, cumpărători, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care cumpără (mărfuri). 2. Persoană care, în virtutea unui contract de vânzare-cumpărare, dobândește, contra unei plăți, dreptul de proprietate asupra unui bun. – Cumpăra + suf. -ător. DOOM
cumpărătór s. m., pl. cumpărătóri
cumpărător
CUMPĂRĂTÓR, -OÁRE, cumpărători, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care cumpără (mărfuri). 2. Persoană care, în virtutea unui contract de vânzare-cumpărare, dobândește, contra unei plăți, dreptul de proprietate asupra unui bun. – Cumpăra + suf. -ător. DOOM
cumpărătór s. m., pl. cumpărătóri
cumpărători
CUMPĂRĂTÓR, -OÁRE, cumpărători, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care cumpără (mărfuri). 2. Persoană care, în virtutea unui contract de vânzare-cumpărare, dobândește, contra unei plăți, dreptul de proprietate asupra unui bun. – Cumpăra + suf. -ător. DOOM
cumpărătór s. m., pl. cumpărătóri
cumpărătorii
CUMPĂRĂTÓR, -OÁRE, cumpărători, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care cumpără (mărfuri). 2. Persoană care, în virtutea unui contract de vânzare-cumpărare, dobândește, contra unei plăți, dreptul de proprietate asupra unui bun. – Cumpăra + suf. -ător. DOOM
cumpărătór s. m., pl. cumpărătóri
cumpărătorilor
CUMPĂRĂTÓR, -OÁRE, cumpărători, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care cumpără (mărfuri). 2. Persoană care, în virtutea unui contract de vânzare-cumpărare, dobândește, contra unei plăți, dreptul de proprietate asupra unui bun. – Cumpăra + suf. -ător. DOOM
cumpărătór s. m., pl. cumpărătóri
cumpărătorul
CUMPĂRĂTÓR, -OÁRE, cumpărători, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care cumpără (mărfuri). 2. Persoană care, în virtutea unui contract de vânzare-cumpărare, dobândește, contra unei plăți, dreptul de proprietate asupra unui bun. – Cumpăra + suf. -ător. DOOM
cumpărătór s. m., pl. cumpărătóri
cumpărătorului
CUMPĂRĂTÓR, -OÁRE, cumpărători, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care cumpără (mărfuri). 2. Persoană care, în virtutea unui contract de vânzare-cumpărare, dobândește, contra unei plăți, dreptul de proprietate asupra unui bun. – Cumpăra + suf. -ător. DOOM
cumpărătór s. m., pl. cumpărătóri
cumpărătura
CUMPĂRĂTÚRĂ, cumpărături, s. f. Faptul de a cumpăra; (concr.) obiect cumpărat; târguială. – Cumpăra + suf. -ătură. DOOM
cumpărătúră s. f., g.-d. art. cumpărătúrii; pl. cumpărătúri
cumpărături
CUMPĂRĂTÚRĂ, cumpărături, s. f. Faptul de a cumpăra; (concr.) obiect cumpărat; târguială. – Cumpăra + suf. -ătură. DOOM
cumpărătúră s. f., g.-d. art. cumpărătúrii; pl. cumpărătúri
cumpărăturii
CUMPĂRĂTÚRĂ, cumpărături, s. f. Faptul de a cumpăra; (concr.) obiect cumpărat; târguială. – Cumpăra + suf. -ătură. DOOM
cumpărătúră s. f., g.-d. art. cumpărătúrii; pl. cumpărătúri
cumpărăturile
CUMPĂRĂTÚRĂ, cumpărături, s. f. Faptul de a cumpăra; (concr.) obiect cumpărat; târguială. – Cumpăra + suf. -ătură. DOOM
cumpărătúră s. f., g.-d. art. cumpărătúrii; pl. cumpărătúri
cumpărăturilor
CUMPĂRĂTÚRĂ, cumpărături, s. f. Faptul de a cumpăra; (concr.) obiect cumpărat; târguială. – Cumpăra + suf. -ătură. DOOM
cumpărătúră s. f., g.-d. art. cumpărătúrii; pl. cumpărătúri
cumpăt
CÚMPĂT s. n. 1. Echilibru sufletesc, judecată dreaptă, stăpânire de sine; cumpătare. 2. (Rar) Încercare grea la care este supus cineva. 3. (Înv.; în expr.) Pe sub cumpăt = pe ascuns; cu vicleșug. – Lat. compitus (= computus „socoteală”). DOOM
cúmpăt s. n.
cumpăta
CUMPĂTÁ, cumpătez, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Rar) A (se) restrânge, a (se) modera, a (se) tempera. ♦ Tranz. (Reg.) A cruța, a economisi; a menaja. 2. (Înv. și reg.) A (se) îndruma; a (se) decide. – Lat. *compitare (= computare). DOOM
cumpătá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 cumpăteáză
cumpătai
CUMPĂTÁ, cumpătez, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Rar) A (se) restrânge, a (se) modera, a (se) tempera. ♦ Tranz. (Reg.) A cruța, a economisi; a menaja. 2. (Înv. și reg.) A (se) îndruma; a (se) decide. – Lat. *compitare (= computare). DOOM
cumpătá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 cumpăteáză
cumpătam
CUMPĂTÁ, cumpătez, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Rar) A (se) restrânge, a (se) modera, a (se) tempera. ♦ Tranz. (Reg.) A cruța, a economisi; a menaja. 2. (Înv. și reg.) A (se) îndruma; a (se) decide. – Lat. *compitare (= computare). DOOM
cumpătá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 cumpăteáză
cumpătare
CUMPĂTÁ, cumpătez, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Rar) A (se) restrânge, a (se) modera, a (se) tempera. ♦ Tranz. (Reg.) A cruța, a economisi; a menaja. 2. (Înv. și reg.) A (se) îndruma; a (se) decide. – Lat. *compitare (= computare). DOOM
cumpătá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 cumpăteáză
cumpătare
CUMPĂTÁRE, cumpătări, s. f. Măsură, moderație (la mâncare și la băutură); sobrietate. – V. cumpăta. DOOM
cumpătáre s. f., g.-d. art. cumpătắrii
cumpătarea
CUMPĂTÁRE, cumpătări, s. f. Măsură, moderație (la mâncare și la băutură); sobrietate. – V. cumpăta. DOOM
cumpătáre s. f., g.-d. art. cumpătắrii
cumpătară
CUMPĂTÁ, cumpătez, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Rar) A (se) restrânge, a (se) modera, a (se) tempera. ♦ Tranz. (Reg.) A cruța, a economisi; a menaja. 2. (Înv. și reg.) A (se) îndruma; a (se) decide. – Lat. *compitare (= computare). DOOM
cumpătá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 cumpăteáză
cumpătarăm
CUMPĂTÁ, cumpătez, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Rar) A (se) restrânge, a (se) modera, a (se) tempera. ♦ Tranz. (Reg.) A cruța, a economisi; a menaja. 2. (Înv. și reg.) A (se) îndruma; a (se) decide. – Lat. *compitare (= computare). DOOM
cumpătá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 cumpăteáză
cumpătarăți
CUMPĂTÁ, cumpătez, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Rar) A (se) restrânge, a (se) modera, a (se) tempera. ♦ Tranz. (Reg.) A cruța, a economisi; a menaja. 2. (Înv. și reg.) A (se) îndruma; a (se) decide. – Lat. *compitare (= computare). DOOM
cumpătá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 cumpăteáză
cumpătase
CUMPĂTÁ, cumpătez, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Rar) A (se) restrânge, a (se) modera, a (se) tempera. ♦ Tranz. (Reg.) A cruța, a economisi; a menaja. 2. (Înv. și reg.) A (se) îndruma; a (se) decide. – Lat. *compitare (= computare). DOOM
cumpătá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 cumpăteáză
cumpătasem
CUMPĂTÁ, cumpătez, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Rar) A (se) restrânge, a (se) modera, a (se) tempera. ♦ Tranz. (Reg.) A cruța, a economisi; a menaja. 2. (Înv. și reg.) A (se) îndruma; a (se) decide. – Lat. *compitare (= computare). DOOM
cumpătá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 cumpăteáză
cumpătaseră
CUMPĂTÁ, cumpătez, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Rar) A (se) restrânge, a (se) modera, a (se) tempera. ♦ Tranz. (Reg.) A cruța, a economisi; a menaja. 2. (Înv. și reg.) A (se) îndruma; a (se) decide. – Lat. *compitare (= computare). DOOM
cumpătá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 cumpăteáză
cumpătaserăm
CUMPĂTÁ, cumpătez, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Rar) A (se) restrânge, a (se) modera, a (se) tempera. ♦ Tranz. (Reg.) A cruța, a economisi; a menaja. 2. (Înv. și reg.) A (se) îndruma; a (se) decide. – Lat. *compitare (= computare). DOOM
cumpătá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 cumpăteáză
cumpătaserăți
CUMPĂTÁ, cumpătez, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Rar) A (se) restrânge, a (se) modera, a (se) tempera. ♦ Tranz. (Reg.) A cruța, a economisi; a menaja. 2. (Înv. și reg.) A (se) îndruma; a (se) decide. – Lat. *compitare (= computare). DOOM
cumpătá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 cumpăteáză
cumpătaseși
CUMPĂTÁ, cumpătez, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Rar) A (se) restrânge, a (se) modera, a (se) tempera. ♦ Tranz. (Reg.) A cruța, a economisi; a menaja. 2. (Înv. și reg.) A (se) îndruma; a (se) decide. – Lat. *compitare (= computare). DOOM
cumpătá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 cumpăteáză
cumpătaseți
CUMPĂTÁ, cumpătez, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Rar) A (se) restrânge, a (se) modera, a (se) tempera. ♦ Tranz. (Reg.) A cruța, a economisi; a menaja. 2. (Înv. și reg.) A (se) îndruma; a (se) decide. – Lat. *compitare (= computare). DOOM
cumpătá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 cumpăteáză
cumpătat
CUMPĂTÁ, cumpătez, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Rar) A (se) restrânge, a (se) modera, a (se) tempera. ♦ Tranz. (Reg.) A cruța, a economisi; a menaja. 2. (Înv. și reg.) A (se) îndruma; a (se) decide. – Lat. *compitare (= computare). DOOM
cumpătá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 cumpăteáză
cumpătat
CUMPĂTÁT, -Ă, cumpătați, -te, adj. (Despre oameni și despre manifestările lor) Cu măsură, stăpânit, sobru, așezat. – V. cumpăta.
cumpătata
CUMPĂTÁT, -Ă, cumpătați, -te, adj. (Despre oameni și despre manifestările lor) Cu măsură, stăpânit, sobru, așezat. – V. cumpăta.
cumpătate
CUMPĂTÁT, -Ă, cumpătați, -te, adj. (Despre oameni și despre manifestările lor) Cu măsură, stăpânit, sobru, așezat. – V. cumpăta.
cumpătatei
CUMPĂTÁT, -Ă, cumpătați, -te, adj. (Despre oameni și despre manifestările lor) Cu măsură, stăpânit, sobru, așezat. – V. cumpăta.
cumpătatele
CUMPĂTÁT, -Ă, cumpătați, -te, adj. (Despre oameni și despre manifestările lor) Cu măsură, stăpânit, sobru, așezat. – V. cumpăta.
cumpătatelor
CUMPĂTÁT, -Ă, cumpătați, -te, adj. (Despre oameni și despre manifestările lor) Cu măsură, stăpânit, sobru, așezat. – V. cumpăta.
cumpătatul
CUMPĂTÁT, -Ă, cumpătați, -te, adj. (Despre oameni și despre manifestările lor) Cu măsură, stăpânit, sobru, așezat. – V. cumpăta.
cumpătatului
CUMPĂTÁT, -Ă, cumpătați, -te, adj. (Despre oameni și despre manifestările lor) Cu măsură, stăpânit, sobru, așezat. – V. cumpăta.
cumpătau
CUMPĂTÁ, cumpătez, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Rar) A (se) restrânge, a (se) modera, a (se) tempera. ♦ Tranz. (Reg.) A cruța, a economisi; a menaja. 2. (Înv. și reg.) A (se) îndruma; a (se) decide. – Lat. *compitare (= computare). DOOM
cumpătá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 cumpăteáză
cumpătași
CUMPĂTÁ, cumpătez, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Rar) A (se) restrânge, a (se) modera, a (se) tempera. ♦ Tranz. (Reg.) A cruța, a economisi; a menaja. 2. (Înv. și reg.) A (se) îndruma; a (se) decide. – Lat. *compitare (= computare). DOOM
cumpătá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 cumpăteáză
cumpătați
CUMPĂTÁ, cumpătez, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Rar) A (se) restrânge, a (se) modera, a (se) tempera. ♦ Tranz. (Reg.) A cruța, a economisi; a menaja. 2. (Înv. și reg.) A (se) îndruma; a (se) decide. – Lat. *compitare (= computare). DOOM
cumpătá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 cumpăteáză
cumpătați
CUMPĂTÁT, -Ă, cumpătați, -te, adj. (Despre oameni și despre manifestările lor) Cu măsură, stăpânit, sobru, așezat. – V. cumpăta.
cumpătații
CUMPĂTÁT, -Ă, cumpătați, -te, adj. (Despre oameni și despre manifestările lor) Cu măsură, stăpânit, sobru, așezat. – V. cumpăta.
cumpătaților
CUMPĂTÁT, -Ă, cumpătați, -te, adj. (Despre oameni și despre manifestările lor) Cu măsură, stăpânit, sobru, așezat. – V. cumpăta.
cumpătează
CUMPĂTÁ, cumpătez, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Rar) A (se) restrânge, a (se) modera, a (se) tempera. ♦ Tranz. (Reg.) A cruța, a economisi; a menaja. 2. (Înv. și reg.) A (se) îndruma; a (se) decide. – Lat. *compitare (= computare). DOOM
cumpătá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 cumpăteáză
cumpătez
CUMPĂTÁ, cumpătez, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Rar) A (se) restrânge, a (se) modera, a (se) tempera. ♦ Tranz. (Reg.) A cruța, a economisi; a menaja. 2. (Înv. și reg.) A (se) îndruma; a (se) decide. – Lat. *compitare (= computare). DOOM
cumpătá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 cumpăteáză
cumpăteze
CUMPĂTÁ, cumpătez, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Rar) A (se) restrânge, a (se) modera, a (se) tempera. ♦ Tranz. (Reg.) A cruța, a economisi; a menaja. 2. (Înv. și reg.) A (se) îndruma; a (se) decide. – Lat. *compitare (= computare). DOOM
cumpătá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 cumpăteáză
cumpătezi
CUMPĂTÁ, cumpătez, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Rar) A (se) restrânge, a (se) modera, a (se) tempera. ♦ Tranz. (Reg.) A cruța, a economisi; a menaja. 2. (Înv. și reg.) A (se) îndruma; a (se) decide. – Lat. *compitare (= computare). DOOM
cumpătá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 cumpăteáză
cumpătând
CUMPĂTÁ, cumpătez, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Rar) A (se) restrânge, a (se) modera, a (se) tempera. ♦ Tranz. (Reg.) A cruța, a economisi; a menaja. 2. (Înv. și reg.) A (se) îndruma; a (se) decide. – Lat. *compitare (= computare). DOOM
cumpătá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 cumpăteáză
cumpătînd
CUMPĂTÁ, cumpătez, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Rar) A (se) restrânge, a (se) modera, a (se) tempera. ♦ Tranz. (Reg.) A cruța, a economisi; a menaja. 2. (Înv. și reg.) A (se) îndruma; a (se) decide. – Lat. *compitare (= computare). DOOM
cumpătá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 cumpăteáză
cumpătări
CUMPĂTÁRE, cumpătări, s. f. Măsură, moderație (la mâncare și la băutură); sobrietate. – V. cumpăta. DOOM
cumpătáre s. f., g.-d. art. cumpătắrii
cumpătării
CUMPĂTÁRE, cumpătări, s. f. Măsură, moderație (la mâncare și la băutură); sobrietate. – V. cumpăta. DOOM
cumpătáre s. f., g.-d. art. cumpătắrii
cumpătările
CUMPĂTÁRE, cumpătări, s. f. Măsură, moderație (la mâncare și la băutură); sobrietate. – V. cumpăta. DOOM
cumpătáre s. f., g.-d. art. cumpătắrii
cumpătărilor
CUMPĂTÁRE, cumpătări, s. f. Măsură, moderație (la mâncare și la băutură); sobrietate. – V. cumpăta. DOOM
cumpătáre s. f., g.-d. art. cumpătắrii
cumsecade
CUMSECÁDE adj. invar., adv. 1. Adj. invar. (Despre oameni) Cu purtări bune; de treabă, onest, cinstit. 2. Adj., adv. (Care este) așa cum se cuvine, cum se cere, cum trebuie; potrivit, bun. – Cum + se + cade. DOOM
cumsecáde adj. invar., adv.
cumsecădenia
CUMSECĂDÉNIE s. f. Calitatea unui om de a fi cumsecade. – Cumsecade + suf. -enie. DOOM
cumsecădénie (-ni-e) s. f., art. cumsecădénia (-ni-a), g.-d. cumsecădénii, art. cumsecădéniei
cumsecădenie
CUMSECĂDÉNIE s. f. Calitatea unui om de a fi cumsecade. – Cumsecade + suf. -enie. DOOM
cumsecădénie (-ni-e) s. f., art. cumsecădénia (-ni-a), g.-d. cumsecădénii, art. cumsecădéniei
cumsecădeniei
CUMSECĂDÉNIE s. f. Calitatea unui om de a fi cumsecade. – Cumsecade + suf. -enie. DOOM
cumsecădénie (-ni-e) s. f., art. cumsecădénia (-ni-a), g.-d. cumsecădénii, art. cumsecădéniei
cumsecădenii
CUMSECĂDÉNIE s. f. Calitatea unui om de a fi cumsecade. – Cumsecade + suf. -enie. DOOM
cumsecădénie (-ni-e) s. f., art. cumsecădénia (-ni-a), g.-d. cumsecădénii, art. cumsecădéniei
cumul
CÚMUL, cumuluri, s. n. Deținere de către o persoană a mai multor funcții sau atribuții (remunerate) în același timp. [Acc. și: cumúl] – Din fr. cumul. DOOM
cúmul s. n., pl. cúmuluri
cumul
CÚMUL, cumuluri, s. n. Deținere de către o persoană a mai multor funcții sau atribuții (remunerate) în același timp. [Acc. și: cumúl] – Din fr. cumul.
cumula
CUMULÁ, cumulez, vb. I. Tranz. 1. A deține în același timp două sau mai multe funcții. 2. A realiza un singur tot din mai multe lucruri, fapte, situații, venituri etc. – Din fr. cumuler. DOOM
cumulá (a ~) vb., ind. prez. 3 cumuleáză
cumulai
CUMULÁ, cumulez, vb. I. Tranz. 1. A deține în același timp două sau mai multe funcții. 2. A realiza un singur tot din mai multe lucruri, fapte, situații, venituri etc. – Din fr. cumuler. DOOM
cumulá (a ~) vb., ind. prez. 3 cumuleáză
cumulam
CUMULÁ, cumulez, vb. I. Tranz. 1. A deține în același timp două sau mai multe funcții. 2. A realiza un singur tot din mai multe lucruri, fapte, situații, venituri etc. – Din fr. cumuler. DOOM
cumulá (a ~) vb., ind. prez. 3 cumuleáză
cumulard
CUMULÁRD, -Ă, cumularzi, -de, s. m. și f. Persoană care cumulează. – Din fr. cumulard. DOOM
cumulárdă s. f., g.-d. art. cumulárdei; pl. cumulárde
cumularda
CUMULÁRD, -Ă, cumularzi, -de, s. m. și f. Persoană care cumulează. – Din fr. cumulard. DOOM
cumulárdă s. f., g.-d. art. cumulárdei; pl. cumulárde
cumularde
CUMULÁRD, -Ă, cumularzi, -de, s. m. și f. Persoană care cumulează. – Din fr. cumulard. DOOM
cumulárdă s. f., g.-d. art. cumulárdei; pl. cumulárde
cumulardei
CUMULÁRD, -Ă, cumularzi, -de, s. m. și f. Persoană care cumulează. – Din fr. cumulard. DOOM
cumulárdă s. f., g.-d. art. cumulárdei; pl. cumulárde
cumulardele
CUMULÁRD, -Ă, cumularzi, -de, s. m. și f. Persoană care cumulează. – Din fr. cumulard. DOOM
cumulárdă s. f., g.-d. art. cumulárdei; pl. cumulárde
cumulardelor
CUMULÁRD, -Ă, cumularzi, -de, s. m. și f. Persoană care cumulează. – Din fr. cumulard. DOOM
cumulárdă s. f., g.-d. art. cumulárdei; pl. cumulárde
cumulardul
CUMULÁRD, -Ă, cumularzi, -de, s. m. și f. Persoană care cumulează. – Din fr. cumulard. DOOM
cumulárdă s. f., g.-d. art. cumulárdei; pl. cumulárde
cumulardului
CUMULÁRD, -Ă, cumularzi, -de, s. m. și f. Persoană care cumulează. – Din fr. cumulard. DOOM
cumulárdă s. f., g.-d. art. cumulárdei; pl. cumulárde
cumulare
CUMULÁ, cumulez, vb. I. Tranz. 1. A deține în același timp două sau mai multe funcții. 2. A realiza un singur tot din mai multe lucruri, fapte, situații, venituri etc. – Din fr. cumuler. DOOM
cumulá (a ~) vb., ind. prez. 3 cumuleáză
cumulare
CUMULÁRE, cumulări, s. f. Acțiunea de a cumula și rezultatul ei; cumulație. – V. cumula. DOOM
cumuláre s. f., g.-d. art. cumulắrii; pl. cumulắri
cumularea
CUMULÁRE, cumulări, s. f. Acțiunea de a cumula și rezultatul ei; cumulație. – V. cumula. DOOM
cumuláre s. f., g.-d. art. cumulắrii; pl. cumulắri
cumularzi
CUMULÁRD, -Ă, cumularzi, -de, s. m. și f. Persoană care cumulează. – Din fr. cumulard. DOOM
cumulárdă s. f., g.-d. art. cumulárdei; pl. cumulárde
cumularzii
CUMULÁRD, -Ă, cumularzi, -de, s. m. și f. Persoană care cumulează. – Din fr. cumulard. DOOM
cumulárdă s. f., g.-d. art. cumulárdei; pl. cumulárde
cumularzilor
CUMULÁRD, -Ă, cumularzi, -de, s. m. și f. Persoană care cumulează. – Din fr. cumulard. DOOM
cumulárdă s. f., g.-d. art. cumulárdei; pl. cumulárde
cumulară
CUMULÁ, cumulez, vb. I. Tranz. 1. A deține în același timp două sau mai multe funcții. 2. A realiza un singur tot din mai multe lucruri, fapte, situații, venituri etc. – Din fr. cumuler. DOOM
cumulá (a ~) vb., ind. prez. 3 cumuleáză
cumularăm
CUMULÁ, cumulez, vb. I. Tranz. 1. A deține în același timp două sau mai multe funcții. 2. A realiza un singur tot din mai multe lucruri, fapte, situații, venituri etc. – Din fr. cumuler. DOOM
cumulá (a ~) vb., ind. prez. 3 cumuleáză
cumularăți
CUMULÁ, cumulez, vb. I. Tranz. 1. A deține în același timp două sau mai multe funcții. 2. A realiza un singur tot din mai multe lucruri, fapte, situații, venituri etc. – Din fr. cumuler. DOOM
cumulá (a ~) vb., ind. prez. 3 cumuleáză
cumulase
CUMULÁ, cumulez, vb. I. Tranz. 1. A deține în același timp două sau mai multe funcții. 2. A realiza un singur tot din mai multe lucruri, fapte, situații, venituri etc. – Din fr. cumuler. DOOM
cumulá (a ~) vb., ind. prez. 3 cumuleáză
cumulasem
CUMULÁ, cumulez, vb. I. Tranz. 1. A deține în același timp două sau mai multe funcții. 2. A realiza un singur tot din mai multe lucruri, fapte, situații, venituri etc. – Din fr. cumuler. DOOM
cumulá (a ~) vb., ind. prez. 3 cumuleáză
cumulaseră
CUMULÁ, cumulez, vb. I. Tranz. 1. A deține în același timp două sau mai multe funcții. 2. A realiza un singur tot din mai multe lucruri, fapte, situații, venituri etc. – Din fr. cumuler. DOOM
cumulá (a ~) vb., ind. prez. 3 cumuleáză
cumulaserăm
CUMULÁ, cumulez, vb. I. Tranz. 1. A deține în același timp două sau mai multe funcții. 2. A realiza un singur tot din mai multe lucruri, fapte, situații, venituri etc. – Din fr. cumuler. DOOM
cumulá (a ~) vb., ind. prez. 3 cumuleáză
cumulaserăți
CUMULÁ, cumulez, vb. I. Tranz. 1. A deține în același timp două sau mai multe funcții. 2. A realiza un singur tot din mai multe lucruri, fapte, situații, venituri etc. – Din fr. cumuler. DOOM
cumulá (a ~) vb., ind. prez. 3 cumuleáză
cumulaseși
CUMULÁ, cumulez, vb. I. Tranz. 1. A deține în același timp două sau mai multe funcții. 2. A realiza un singur tot din mai multe lucruri, fapte, situații, venituri etc. – Din fr. cumuler. DOOM
cumulá (a ~) vb., ind. prez. 3 cumuleáză
cumulaseți
CUMULÁ, cumulez, vb. I. Tranz. 1. A deține în același timp două sau mai multe funcții. 2. A realiza un singur tot din mai multe lucruri, fapte, situații, venituri etc. – Din fr. cumuler. DOOM
cumulá (a ~) vb., ind. prez. 3 cumuleáză
cumulat
CUMULÁ, cumulez, vb. I. Tranz. 1. A deține în același timp două sau mai multe funcții. 2. A realiza un singur tot din mai multe lucruri, fapte, situații, venituri etc. – Din fr. cumuler. DOOM
cumulá (a ~) vb., ind. prez. 3 cumuleáză
cumulat
CUMULÁ, cumulez, vb. I. Tranz. 1. A deține în același timp mai multe funcții sau atribuții (remunerate). 2. A face un singur tot din două sau mai multe situații, sume de bani etc. – Din fr. cumuler.
cumulata
CUMULÁ, cumulez, vb. I. Tranz. 1. A deține în același timp mai multe funcții sau atribuții (remunerate). 2. A face un singur tot din două sau mai multe situații, sume de bani etc. – Din fr. cumuler.
cumulate
CUMULÁ, cumulez, vb. I. Tranz. 1. A deține în același timp mai multe funcții sau atribuții (remunerate). 2. A face un singur tot din două sau mai multe situații, sume de bani etc. – Din fr. cumuler.
cumulatei
CUMULÁ, cumulez, vb. I. Tranz. 1. A deține în același timp mai multe funcții sau atribuții (remunerate). 2. A face un singur tot din două sau mai multe situații, sume de bani etc. – Din fr. cumuler.
cumulatele
CUMULÁ, cumulez, vb. I. Tranz. 1. A deține în același timp mai multe funcții sau atribuții (remunerate). 2. A face un singur tot din două sau mai multe situații, sume de bani etc. – Din fr. cumuler.
cumulatelor
CUMULÁ, cumulez, vb. I. Tranz. 1. A deține în același timp mai multe funcții sau atribuții (remunerate). 2. A face un singur tot din două sau mai multe situații, sume de bani etc. – Din fr. cumuler.
cumulativ
CUMULATÍV, -Ă, cumulativi, -e, adj. Care cumulează. ♦ (Adverbial) Concomitent, în același timp, simultan. – Din fr. cumulatif. DOOM
cumulatív adj. m., pl. cumulatívi; f. cumulatívă, pl. cumulatíve
cumulativa
CUMULATÍV, -Ă, cumulativi, -e, adj. Care cumulează. ♦ (Adverbial) Concomitent, în același timp, simultan. – Din fr. cumulatif. DOOM
cumulatív adj. m., pl. cumulatívi; f. cumulatívă, pl. cumulatíve
cumulative
CUMULATÍV, -Ă, cumulativi, -e, adj. Care cumulează. ♦ (Adverbial) Concomitent, în același timp, simultan. – Din fr. cumulatif. DOOM
cumulatív adj. m., pl. cumulatívi; f. cumulatívă, pl. cumulatíve
cumulativei
CUMULATÍV, -Ă, cumulativi, -e, adj. Care cumulează. ♦ (Adverbial) Concomitent, în același timp, simultan. – Din fr. cumulatif. DOOM
cumulatív adj. m., pl. cumulatívi; f. cumulatívă, pl. cumulatíve
cumulativele
CUMULATÍV, -Ă, cumulativi, -e, adj. Care cumulează. ♦ (Adverbial) Concomitent, în același timp, simultan. – Din fr. cumulatif. DOOM
cumulatív adj. m., pl. cumulatívi; f. cumulatívă, pl. cumulatíve
cumulativelor
CUMULATÍV, -Ă, cumulativi, -e, adj. Care cumulează. ♦ (Adverbial) Concomitent, în același timp, simultan. – Din fr. cumulatif. DOOM
cumulatív adj. m., pl. cumulatívi; f. cumulatívă, pl. cumulatíve
cumulativi
CUMULATÍV, -Ă, cumulativi, -e, adj. Care cumulează. ♦ (Adverbial) Concomitent, în același timp, simultan. – Din fr. cumulatif. DOOM
cumulatív adj. m., pl. cumulatívi; f. cumulatívă, pl. cumulatíve
cumulativii
CUMULATÍV, -Ă, cumulativi, -e, adj. Care cumulează. ♦ (Adverbial) Concomitent, în același timp, simultan. – Din fr. cumulatif. DOOM
cumulatív adj. m., pl. cumulatívi; f. cumulatívă, pl. cumulatíve
cumulativilor
CUMULATÍV, -Ă, cumulativi, -e, adj. Care cumulează. ♦ (Adverbial) Concomitent, în același timp, simultan. – Din fr. cumulatif. DOOM
cumulatív adj. m., pl. cumulatívi; f. cumulatívă, pl. cumulatíve
cumulativul
CUMULATÍV, -Ă, cumulativi, -e, adj. Care cumulează. ♦ (Adverbial) Concomitent, în același timp, simultan. – Din fr. cumulatif. DOOM
cumulatív adj. m., pl. cumulatívi; f. cumulatívă, pl. cumulatíve
cumulativului
CUMULATÍV, -Ă, cumulativi, -e, adj. Care cumulează. ♦ (Adverbial) Concomitent, în același timp, simultan. – Din fr. cumulatif. DOOM
cumulatív adj. m., pl. cumulatívi; f. cumulatívă, pl. cumulatíve
cumulatul
CUMULÁ, cumulez, vb. I. Tranz. 1. A deține în același timp mai multe funcții sau atribuții (remunerate). 2. A face un singur tot din două sau mai multe situații, sume de bani etc. – Din fr. cumuler.
cumulatului
CUMULÁ, cumulez, vb. I. Tranz. 1. A deține în același timp mai multe funcții sau atribuții (remunerate). 2. A face un singur tot din două sau mai multe situații, sume de bani etc. – Din fr. cumuler.
cumulau
CUMULÁ, cumulez, vb. I. Tranz. 1. A deține în același timp două sau mai multe funcții. 2. A realiza un singur tot din mai multe lucruri, fapte, situații, venituri etc. – Din fr. cumuler. DOOM
cumulá (a ~) vb., ind. prez. 3 cumuleáză
cumulași
CUMULÁ, cumulez, vb. I. Tranz. 1. A deține în același timp două sau mai multe funcții. 2. A realiza un singur tot din mai multe lucruri, fapte, situații, venituri etc. – Din fr. cumuler. DOOM
cumulá (a ~) vb., ind. prez. 3 cumuleáză
cumulați
CUMULÁ, cumulez, vb. I. Tranz. 1. A deține în același timp două sau mai multe funcții. 2. A realiza un singur tot din mai multe lucruri, fapte, situații, venituri etc. – Din fr. cumuler. DOOM
cumulá (a ~) vb., ind. prez. 3 cumuleáză
cumulați
CUMULÁ, cumulez, vb. I. Tranz. 1. A deține în același timp mai multe funcții sau atribuții (remunerate). 2. A face un singur tot din două sau mai multe situații, sume de bani etc. – Din fr. cumuler.
cumulația
CUMULÁȚIE, cumulații, s. f. (Rar) Cumulare. – Din lat. cumulatio, fr. cumulation. DOOM
cumuláție (rar) (-ți-e) s. f., art. cumuláția (-ți-a), g.-d. art. cumuláției; pl. cumuláții, art. cumuláțiile (-ți-i-)
cumulație
CUMULÁȚIE, cumulații, s. f. (Rar) Cumulare. – Din lat. cumulatio, fr. cumulation. DOOM
cumuláție (rar) (-ți-e) s. f., art. cumuláția (-ți-a), g.-d. art. cumuláției; pl. cumuláții, art. cumuláțiile (-ți-i-)
cumulației
CUMULÁȚIE, cumulații, s. f. (Rar) Cumulare. – Din lat. cumulatio, fr. cumulation. DOOM
cumuláție (rar) (-ți-e) s. f., art. cumuláția (-ți-a), g.-d. art. cumuláției; pl. cumuláții, art. cumuláțiile (-ți-i-)
cumulații
CUMULÁ, cumulez, vb. I. Tranz. 1. A deține în același timp mai multe funcții sau atribuții (remunerate). 2. A face un singur tot din două sau mai multe situații, sume de bani etc. – Din fr. cumuler.
cumulații
CUMULÁȚIE, cumulații, s. f. (Rar) Cumulare. – Din lat. cumulatio, fr. cumulation. DOOM
cumuláție (rar) (-ți-e) s. f., art. cumuláția (-ți-a), g.-d. art. cumuláției; pl. cumuláții, art. cumuláțiile (-ți-i-)
cumulațiile
CUMULÁȚIE, cumulații, s. f. (Rar) Cumulare. – Din lat. cumulatio, fr. cumulation. DOOM
cumuláție (rar) (-ți-e) s. f., art. cumuláția (-ți-a), g.-d. art. cumuláției; pl. cumuláții, art. cumuláțiile (-ți-i-)
cumulațiilor
CUMULÁȚIE, cumulații, s. f. (Rar) Cumulare. – Din lat. cumulatio, fr. cumulation. DOOM
cumuláție (rar) (-ți-e) s. f., art. cumuláția (-ți-a), g.-d. art. cumuláției; pl. cumuláții, art. cumuláțiile (-ți-i-)
cumulaților
CUMULÁ, cumulez, vb. I. Tranz. 1. A deține în același timp mai multe funcții sau atribuții (remunerate). 2. A face un singur tot din două sau mai multe situații, sume de bani etc. – Din fr. cumuler.
cumulează
CUMULÁ, cumulez, vb. I. Tranz. 1. A deține în același timp două sau mai multe funcții. 2. A realiza un singur tot din mai multe lucruri, fapte, situații, venituri etc. – Din fr. cumuler. DOOM
cumulá (a ~) vb., ind. prez. 3 cumuleáză
cumulez
CUMULÁ, cumulez, vb. I. Tranz. 1. A deține în același timp două sau mai multe funcții. 2. A realiza un singur tot din mai multe lucruri, fapte, situații, venituri etc. – Din fr. cumuler. DOOM
cumulá (a ~) vb., ind. prez. 3 cumuleáză
cumuleze
CUMULÁ, cumulez, vb. I. Tranz. 1. A deține în același timp două sau mai multe funcții. 2. A realiza un singur tot din mai multe lucruri, fapte, situații, venituri etc. – Din fr. cumuler. DOOM
cumulá (a ~) vb., ind. prez. 3 cumuleáză
cumulezi
CUMULÁ, cumulez, vb. I. Tranz. 1. A deține în același timp două sau mai multe funcții. 2. A realiza un singur tot din mai multe lucruri, fapte, situații, venituri etc. – Din fr. cumuler. DOOM
cumulá (a ~) vb., ind. prez. 3 cumuleáză
cumuliform
CUMULIFÓRM, -Ă adj. (Despre nori) De tip cumulus. [< fr. cumuliforme].
cumuliforma
CUMULIFÓRM, -Ă adj. (Despre nori) De tip cumulus. [< fr. cumuliforme].
cumuliforme
CUMULIFÓRM, -Ă adj. (Despre nori) De tip cumulus. [< fr. cumuliforme].
cumuliformei
CUMULIFÓRM, -Ă adj. (Despre nori) De tip cumulus. [< fr. cumuliforme].
cumuliformele
CUMULIFÓRM, -Ă adj. (Despre nori) De tip cumulus. [< fr. cumuliforme].
cumuliformelor
CUMULIFÓRM, -Ă adj. (Despre nori) De tip cumulus. [< fr. cumuliforme].
cumuliformi
CUMULIFÓRM, -Ă adj. (Despre nori) De tip cumulus. [< fr. cumuliforme].
cumuliformii
CUMULIFÓRM, -Ă adj. (Despre nori) De tip cumulus. [< fr. cumuliforme].
cumuliformilor
CUMULIFÓRM, -Ă adj. (Despre nori) De tip cumulus. [< fr. cumuliforme].
cumuliformul
CUMULIFÓRM, -Ă adj. (Despre nori) De tip cumulus. [< fr. cumuliforme].
cumuliformului
CUMULIFÓRM, -Ă adj. (Despre nori) De tip cumulus. [< fr. cumuliforme].
cumulizare
CUMULIZÁRE s.f. Procesul de formare a norilor de tip cumulus. [Et. incertă].
cumulizarea
CUMULIZÁRE s.f. Procesul de formare a norilor de tip cumulus. [Et. incertă].
cumulizări
CUMULIZÁRE s.f. Procesul de formare a norilor de tip cumulus. [Et. incertă].
cumulizării
CUMULIZÁRE s.f. Procesul de formare a norilor de tip cumulus. [Et. incertă].
cumulizările
CUMULIZÁRE s.f. Procesul de formare a norilor de tip cumulus. [Et. incertă].
cumulizărilor
CUMULIZÁRE s.f. Procesul de formare a norilor de tip cumulus. [Et. incertă].
cumulonimbus
CUMULONÍMBUS s. m. Formațiune de nori denși de culoare cenușie-plumburie, de mari dimensiuni, care se dezvoltă pe verticală de la suprafața pământului până la altitudinea de 10 000 m și care aduce furtună cu ploaie, zăpadă și grindină. – Din fr. cumulo-nimbus. DOOM
cumulonímbus s. m.
cumulonimbusul
CUMULONÍMBUS s. m. Formațiune de nori denși de culoare cenușie-plumburie, de mari dimensiuni, care se dezvoltă pe verticală de la suprafața pământului până la altitudinea de 10 000 m și care aduce furtună cu ploaie, zăpadă și grindină. – Din fr. cumulo-nimbus. DOOM
cumulonímbus s. m.
cumulonimbusului
CUMULONÍMBUS s. m. Formațiune de nori denși de culoare cenușie-plumburie, de mari dimensiuni, care se dezvoltă pe verticală de la suprafața pământului până la altitudinea de 10 000 m și care aduce furtună cu ploaie, zăpadă și grindină. – Din fr. cumulo-nimbus. DOOM
cumulonímbus s. m.
cumulonimbuși
CUMULONÍMBUS s. m. Formațiune de nori denși de culoare cenușie-plumburie, de mari dimensiuni, care se dezvoltă pe verticală de la suprafața pământului până la altitudinea de 10 000 m și care aduce furtună cu ploaie, zăpadă și grindină. – Din fr. cumulo-nimbus. DOOM
cumulonímbus s. m.
cumulonimbușii
CUMULONÍMBUS s. m. Formațiune de nori denși de culoare cenușie-plumburie, de mari dimensiuni, care se dezvoltă pe verticală de la suprafața pământului până la altitudinea de 10 000 m și care aduce furtună cu ploaie, zăpadă și grindină. – Din fr. cumulo-nimbus. DOOM
cumulonímbus s. m.
cumulonimbușilor
CUMULONÍMBUS s. m. Formațiune de nori denși de culoare cenușie-plumburie, de mari dimensiuni, care se dezvoltă pe verticală de la suprafața pământului până la altitudinea de 10 000 m și care aduce furtună cu ploaie, zăpadă și grindină. – Din fr. cumulo-nimbus. DOOM
cumulonímbus s. m.
cumulostratus
CUMULOSTRÁTUS s. m. Formațiune de nori compusă din cumulus și stratus. – Din fr. cumulo-stratus. DOOM
!cumulostrátus (-los-tra-/-lo-stra-) s. m.
cumulostratusul
CUMULOSTRÁTUS s. m. Formațiune de nori compusă din cumulus și stratus. – Din fr. cumulo-stratus. DOOM
!cumulostrátus (-los-tra-/-lo-stra-) s. m.
cumulostratusului
CUMULOSTRÁTUS s. m. Formațiune de nori compusă din cumulus și stratus. – Din fr. cumulo-stratus. DOOM
!cumulostrátus (-los-tra-/-lo-stra-) s. m.
cumulostratuși
CUMULOSTRÁTUS s. m. Formațiune de nori compusă din cumulus și stratus. – Din fr. cumulo-stratus. DOOM
!cumulostrátus (-los-tra-/-lo-stra-) s. m.
cumulostratușii
CUMULOSTRÁTUS s. m. Formațiune de nori compusă din cumulus și stratus. – Din fr. cumulo-stratus. DOOM
!cumulostrátus (-los-tra-/-lo-stra-) s. m.
cumulostratușilor
CUMULOSTRÁTUS s. m. Formațiune de nori compusă din cumulus și stratus. – Din fr. cumulo-stratus. DOOM
!cumulostrátus (-los-tra-/-lo-stra-) s. m.
cumulovulcan
CUMULOVULCÁN s.m. (Geol.) Con vulcanic format prin suprapunerea alternativă a curgerilor de lavă cu îngrămădiri de blocuri și cenușă provenite din erupții. [< fr. cumulo-volcan].
cumulovulcani
CUMULOVULCÁN s.m. (Geol.) Con vulcanic format prin suprapunerea alternativă a curgerilor de lavă cu îngrămădiri de blocuri și cenușă provenite din erupții. [< fr. cumulo-volcan].
cumulovulcanii
CUMULOVULCÁN s.m. (Geol.) Con vulcanic format prin suprapunerea alternativă a curgerilor de lavă cu îngrămădiri de blocuri și cenușă provenite din erupții. [< fr. cumulo-volcan].
cumulovulcanilor
CUMULOVULCÁN s.m. (Geol.) Con vulcanic format prin suprapunerea alternativă a curgerilor de lavă cu îngrămădiri de blocuri și cenușă provenite din erupții. [< fr. cumulo-volcan].
cumulovulcanul
CUMULOVULCÁN s.m. (Geol.) Con vulcanic format prin suprapunerea alternativă a curgerilor de lavă cu îngrămădiri de blocuri și cenușă provenite din erupții. [< fr. cumulo-volcan].
cumulovulcanului
CUMULOVULCÁN s.m. (Geol.) Con vulcanic format prin suprapunerea alternativă a curgerilor de lavă cu îngrămădiri de blocuri și cenușă provenite din erupții. [< fr. cumulo-volcan].
cumulul
CÚMUL, cumuluri, s. n. Deținere de către o persoană a mai multor funcții sau atribuții (remunerate) în același timp. [Acc. și: cumúl] – Din fr. cumul. DOOM
cúmul s. n., pl. cúmuluri
cumulului
CÚMUL, cumuluri, s. n. Deținere de către o persoană a mai multor funcții sau atribuții (remunerate) în același timp. [Acc. și: cumúl] – Din fr. cumul. DOOM
cúmul s. n., pl. cúmuluri
cumuluri
CÚMUL, cumuluri, s. n. Deținere de către o persoană a mai multor funcții sau atribuții (remunerate) în același timp. [Acc. și: cumúl] – Din fr. cumul. DOOM
cúmul s. n., pl. cúmuluri
cumulurile
CÚMUL, cumuluri, s. n. Deținere de către o persoană a mai multor funcții sau atribuții (remunerate) în același timp. [Acc. și: cumúl] – Din fr. cumul. DOOM
cúmul s. n., pl. cúmuluri
cumulurilor
CÚMUL, cumuluri, s. n. Deținere de către o persoană a mai multor funcții sau atribuții (remunerate) în același timp. [Acc. și: cumúl] – Din fr. cumul. DOOM
cúmul s. n., pl. cúmuluri
cumulus
CÚMULUS s. m. Formațiune de nori groși, albicioși, cu aspect de grămezi izolate, al căror contur se modifică neîncetat și care apar la înălțimi de peste 1000 m, frecvenți în anotimpul cald. – Din fr., lat. cumulus. DOOM
cúmulus s. m.
cumulusul
CÚMULUS s. m. Formațiune de nori groși, albicioși, cu aspect de grămezi izolate, al căror contur se modifică neîncetat și care apar la înălțimi de peste 1000 m, frecvenți în anotimpul cald. – Din fr., lat. cumulus. DOOM
cúmulus s. m.
cumulusului
CÚMULUS s. m. Formațiune de nori groși, albicioși, cu aspect de grămezi izolate, al căror contur se modifică neîncetat și care apar la înălțimi de peste 1000 m, frecvenți în anotimpul cald. – Din fr., lat. cumulus. DOOM
cúmulus s. m.
cumuluși
CÚMULUS s. m. Formațiune de nori groși, albicioși, cu aspect de grămezi izolate, al căror contur se modifică neîncetat și care apar la înălțimi de peste 1000 m, frecvenți în anotimpul cald. – Din fr., lat. cumulus. DOOM
cúmulus s. m.
cumulușii
CÚMULUS s. m. Formațiune de nori groși, albicioși, cu aspect de grămezi izolate, al căror contur se modifică neîncetat și care apar la înălțimi de peste 1000 m, frecvenți în anotimpul cald. – Din fr., lat. cumulus. DOOM
cúmulus s. m.
cumulușilor
CÚMULUS s. m. Formațiune de nori groși, albicioși, cu aspect de grămezi izolate, al căror contur se modifică neîncetat și care apar la înălțimi de peste 1000 m, frecvenți în anotimpul cald. – Din fr., lat. cumulus. DOOM
cúmulus s. m.
cumulând
CUMULÁ, cumulez, vb. I. Tranz. 1. A deține în același timp două sau mai multe funcții. 2. A realiza un singur tot din mai multe lucruri, fapte, situații, venituri etc. – Din fr. cumuler. DOOM
cumulá (a ~) vb., ind. prez. 3 cumuleáză
cumulînd
CUMULÁ, cumulez, vb. I. Tranz. 1. A deține în același timp două sau mai multe funcții. 2. A realiza un singur tot din mai multe lucruri, fapte, situații, venituri etc. – Din fr. cumuler. DOOM
cumulá (a ~) vb., ind. prez. 3 cumuleáză
cumulări
CUMULÁRE, cumulări, s. f. Acțiunea de a cumula și rezultatul ei; cumulație. – V. cumula. DOOM
cumuláre s. f., g.-d. art. cumulắrii; pl. cumulắri
cumulării
CUMULÁRE, cumulări, s. f. Acțiunea de a cumula și rezultatul ei; cumulație. – V. cumula. DOOM
cumuláre s. f., g.-d. art. cumulắrii; pl. cumulắri
cumulările
CUMULÁRE, cumulări, s. f. Acțiunea de a cumula și rezultatul ei; cumulație. – V. cumula. DOOM
cumuláre s. f., g.-d. art. cumulắrii; pl. cumulắri
cumulărilor
CUMULÁRE, cumulări, s. f. Acțiunea de a cumula și rezultatul ei; cumulație. – V. cumula. DOOM
cumuláre s. f., g.-d. art. cumulắrii; pl. cumulắri
cumva
CUMVÁ adv. 1. Într-un fel oarecare; oarecum. 2. Din întâmplare, eventual, poate. – Cum + va (= vrea). DOOM
cumvá adv.
cumâs
CUMẤS s. n. Băutură preparată din lapte de iapă fermentat, foarte răspândit în unele regiuni din Asia Centrală. [Var.: cumís s. n.] – Din rus. kumîs. DOOM
cumấs s. n.
cumâsul
CUMẤS s. n. Băutură preparată din lapte de iapă fermentat, foarte răspândit în unele regiuni din Asia Centrală. [Var.: cumís s. n.] – Din rus. kumîs. DOOM
cumấs s. n.
cumâsului
CUMẤS s. n. Băutură preparată din lapte de iapă fermentat, foarte răspândit în unele regiuni din Asia Centrală. [Var.: cumís s. n.] – Din rus. kumîs. DOOM
cumấs s. n.
cumîsul
CUMẤS s. n. Băutură preparată din lapte de iapă fermentat, foarte răspândit în unele regiuni din Asia Centrală. [Var.: cumís s. n.] – Din rus. kumîs. DOOM
cumấs s. n.
cumîsului
CUMẤS s. n. Băutură preparată din lapte de iapă fermentat, foarte răspândit în unele regiuni din Asia Centrală. [Var.: cumís s. n.] – Din rus. kumîs. DOOM
cumấs s. n.
cumăt
cumắt (-méți), s. m. – (Banat) Consilier de primărie. Sb. kmet, v. sb. kŭmetĭ (DAR).
cumătra
CUMẮTRU, -Ă, cumetri, -e, s. m. și f. 1. Nașul sau nașa în raport cu părinții copilului botezat ori cu alte rude. 2. Termen de adresare la țară între bărbați și femei de aceeași vârstă (sau mai în vârstă). ♦ (În basme, în fabule) Termen de adresare în lumea animalelor. ♦ P. ext. (Fam.) Bărbat sau femeie. – Din sl. kŭmotra. DOOM
cumắtră (-mă-tră) s. f., g.-d. art. cumétrei; pl. cumétre
cumătrie
CUMETRÍE, cumetrii, s. f. (Pop.) 1. Relație de înrudire între cumetri sau cumetre; calitatea de cumătru sau de cumătră. 2. Petrecerea, ospățul de la botez. [Var.: (reg.) cumătríe s. f.] – Cumătru + suf. -ie. DOOM
cumetríe (pop.) (-me-tri-) s. f., art. cumetría, g.-d. art. cumetríei; pl. cumetríi, art. cumetríile
cumătriță
CUMETRÍȚĂ, cumetrițe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui cumătră. [Var.: (reg.) cumătríță s. f.] – Cumătră + suf. -iță. DOOM
cumetríță (pop.) (-me-tri-) s. f., g.-d. art. cumetríței; pl. cumetríțe
cumătru
CUMẮTRU, -Ă, cumetri, -e, s. m. și f. 1. Nașul sau nașa în raport cu părinții copilului botezat ori cu alte rude. 2. Termen de adresare la țară între bărbați și femei de aceeași vârstă (sau mai în vârstă). ♦ (În basme, în fabule) Termen de adresare în lumea animalelor. ♦ P. ext. (Fam.) Bărbat sau femeie. – Din sl. kŭmotra. DOOM
cumắtru (-mă-tru) s. m., art. cumắtrul, voc. cumétre; pl. cumétri, art. cumétrii
cumătrul
CUMẮTRU, -Ă, cumetri, -e, s. m. și f. 1. Nașul sau nașa în raport cu părinții copilului botezat ori cu alte rude. 2. Termen de adresare la țară între bărbați și femei de aceeași vârstă (sau mai în vârstă). ♦ (În basme, în fabule) Termen de adresare în lumea animalelor. ♦ P. ext. (Fam.) Bărbat sau femeie. – Din sl. kŭmotra. DOOM
cumắtru (-mă-tru) s. m., art. cumắtrul, voc. cumétre; pl. cumétri, art. cumétrii
cumătrului
CUMẮTRU, -Ă, cumetri, -e, s. m. și f. 1. Nașul sau nașa în raport cu părinții copilului botezat ori cu alte rude. 2. Termen de adresare la țară între bărbați și femei de aceeași vârstă (sau mai în vârstă). ♦ (În basme, în fabule) Termen de adresare în lumea animalelor. ♦ P. ext. (Fam.) Bărbat sau femeie. – Din sl. kŭmotra. DOOM
cumắtru (-mă-tru) s. m., art. cumắtrul, voc. cumétre; pl. cumétri, art. cumétrii
cuncorn
cuncórn (-ni), s. m. – Unicorn. Cuvînt creat de Coresi (sec. XVI) pentru a traduce gr. μονόϰερως, sl. inorogŭ. Înv.
cunctator
CUNCTÁTOR adj., s.m. (Rar) (Persoană) care temporizează, tărăgănează lucrurile pentru a provoca o întârziere. [< lat. cunctator]. DOOM
*Cunctátor (supranume roman) (Cunc-ta-) s. propriu m.
cuneală
cuneálă (cunéli), s. f. – Iepure. Ngr. ϰουνέλι, din it. coneglio. Sec. XVIII, înv.
cuneat
CUNEÁT, -Ă adj. Cuneiform. [Pron. -ne-at. / cf. lat. cuneus – pană, cui].
cuneata
CUNEÁT, -Ă adj. Cuneiform. [Pron. -ne-at. / cf. lat. cuneus – pană, cui].
cuneate
CUNEÁT, -Ă adj. Cuneiform. [Pron. -ne-at. / cf. lat. cuneus – pană, cui].
cuneatei
CUNEÁT, -Ă adj. Cuneiform. [Pron. -ne-at. / cf. lat. cuneus – pană, cui].
cuneatele
CUNEÁT, -Ă adj. Cuneiform. [Pron. -ne-at. / cf. lat. cuneus – pană, cui].
cuneatelor
CUNEÁT, -Ă adj. Cuneiform. [Pron. -ne-at. / cf. lat. cuneus – pană, cui].
cuneatul
CUNEÁT, -Ă adj. Cuneiform. [Pron. -ne-at. / cf. lat. cuneus – pană, cui].
cuneatului
CUNEÁT, -Ă adj. Cuneiform. [Pron. -ne-at. / cf. lat. cuneus – pană, cui].
cuneați
CUNEÁT, -Ă adj. Cuneiform. [Pron. -ne-at. / cf. lat. cuneus – pană, cui].
cuneații
CUNEÁT, -Ă adj. Cuneiform. [Pron. -ne-at. / cf. lat. cuneus – pană, cui].
cuneaților
CUNEÁT, -Ă adj. Cuneiform. [Pron. -ne-at. / cf. lat. cuneus – pană, cui].
cuneiform
CUNEIFÓRM, -Ă, cuneiformi, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care este în formă de cui. ◊ Scriere cuneiformă = sistem de scriere cu litere în formă de cuie săpate în piatră sau imprimate pe tăblițe de argilă, folosit de unele popoare orientale antice. 2. S. f. Literă folosită în acest sistem de scriere. [Pr.: -ne-i-] – Din fr. cunéiforme. DOOM
*cuneifórmă (-ne-i-) s. f., g.-d. art. cuneifórmei; pl. cuneifórme
cuneiforma
CUNEIFÓRM, -Ă, cuneiformi, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care este în formă de cui. ◊ Scriere cuneiformă = sistem de scriere cu litere în formă de cuie săpate în piatră sau imprimate pe tăblițe de argilă, folosit de unele popoare orientale antice. 2. S. f. Literă folosită în acest sistem de scriere. [Pr.: -ne-i-] – Din fr. cunéiforme. DOOM
*cuneifórmă (-ne-i-) s. f., g.-d. art. cuneifórmei; pl. cuneifórme
cuneiforma
CUNEIFÓRM, -Ă, cuneiformi, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care este în formă de cui. ◊ Scriere cuneiformă = sistem de scriere cu litere în formă de cuie săpate în piatră sau imprimate pe tăblițe de argilă, folosit de unele popoare orientale antice. 2. S. f. Literă folosită în acest sistem de scriere. [Pr.: -ne-i-] – Din fr. cunéiforme. DOOM
*cuneifórmă (-ne-i-) s. f., g.-d. art. cuneifórmei; pl. cuneifórme
cuneiforme
CUNEIFÓRM, -Ă, cuneiformi, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care este în formă de cui. ◊ Scriere cuneiformă = sistem de scriere cu litere în formă de cuie săpate în piatră sau imprimate pe tăblițe de argilă, folosit de unele popoare orientale antice. 2. S. f. Literă folosită în acest sistem de scriere. [Pr.: -ne-i-] – Din fr. cunéiforme. DOOM
*cuneifórmă (-ne-i-) s. f., g.-d. art. cuneifórmei; pl. cuneifórme
cuneiforme
CUNEIFÓRM, -Ă, cuneiformi, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care este în formă de cui. ◊ Scriere cuneiformă = sistem de scriere cu litere în formă de cuie săpate în piatră sau imprimate pe tăblițe de argilă, folosit de unele popoare orientale antice. 2. S. f. Literă folosită în acest sistem de scriere. [Pr.: -ne-i-] – Din fr. cunéiforme. DOOM
*cuneifórmă (-ne-i-) s. f., g.-d. art. cuneifórmei; pl. cuneifórme
cuneiformei
CUNEIFÓRM, -Ă, cuneiformi, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care este în formă de cui. ◊ Scriere cuneiformă = sistem de scriere cu litere în formă de cuie săpate în piatră sau imprimate pe tăblițe de argilă, folosit de unele popoare orientale antice. 2. S. f. Literă folosită în acest sistem de scriere. [Pr.: -ne-i-] – Din fr. cunéiforme. DOOM
*cuneifórmă (-ne-i-) s. f., g.-d. art. cuneifórmei; pl. cuneifórme
cuneiformei
CUNEIFÓRM, -Ă, cuneiformi, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care este în formă de cui. ◊ Scriere cuneiformă = sistem de scriere cu litere în formă de cuie săpate în piatră sau imprimate pe tăblițe de argilă, folosit de unele popoare orientale antice. 2. S. f. Literă folosită în acest sistem de scriere. [Pr.: -ne-i-] – Din fr. cunéiforme. DOOM
*cuneifórmă (-ne-i-) s. f., g.-d. art. cuneifórmei; pl. cuneifórme
cuneiformele
CUNEIFÓRM, -Ă, cuneiformi, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care este în formă de cui. ◊ Scriere cuneiformă = sistem de scriere cu litere în formă de cuie săpate în piatră sau imprimate pe tăblițe de argilă, folosit de unele popoare orientale antice. 2. S. f. Literă folosită în acest sistem de scriere. [Pr.: -ne-i-] – Din fr. cunéiforme. DOOM
*cuneifórmă (-ne-i-) s. f., g.-d. art. cuneifórmei; pl. cuneifórme
cuneiformele
CUNEIFÓRM, -Ă, cuneiformi, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care este în formă de cui. ◊ Scriere cuneiformă = sistem de scriere cu litere în formă de cuie săpate în piatră sau imprimate pe tăblițe de argilă, folosit de unele popoare orientale antice. 2. S. f. Literă folosită în acest sistem de scriere. [Pr.: -ne-i-] – Din fr. cunéiforme. DOOM
*cuneifórmă (-ne-i-) s. f., g.-d. art. cuneifórmei; pl. cuneifórme
cuneiformelor
CUNEIFÓRM, -Ă, cuneiformi, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care este în formă de cui. ◊ Scriere cuneiformă = sistem de scriere cu litere în formă de cuie săpate în piatră sau imprimate pe tăblițe de argilă, folosit de unele popoare orientale antice. 2. S. f. Literă folosită în acest sistem de scriere. [Pr.: -ne-i-] – Din fr. cunéiforme. DOOM
*cuneifórmă (-ne-i-) s. f., g.-d. art. cuneifórmei; pl. cuneifórme
cuneiformelor
CUNEIFÓRM, -Ă, cuneiformi, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care este în formă de cui. ◊ Scriere cuneiformă = sistem de scriere cu litere în formă de cuie săpate în piatră sau imprimate pe tăblițe de argilă, folosit de unele popoare orientale antice. 2. S. f. Literă folosită în acest sistem de scriere. [Pr.: -ne-i-] – Din fr. cunéiforme. DOOM
*cuneifórmă (-ne-i-) s. f., g.-d. art. cuneifórmei; pl. cuneifórme
cuneiformi
CUNEIFÓRM, -Ă, cuneiformi, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care este în formă de cui. ◊ Scriere cuneiformă = sistem de scriere cu litere în formă de cuie săpate în piatră sau imprimate pe tăblițe de argilă, folosit de unele popoare orientale antice. 2. S. f. Literă folosită în acest sistem de scriere. [Pr.: -ne-i-] – Din fr. cunéiforme. DOOM
*cuneifórmă (-ne-i-) s. f., g.-d. art. cuneifórmei; pl. cuneifórme
cuneiformii
CUNEIFÓRM, -Ă, cuneiformi, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care este în formă de cui. ◊ Scriere cuneiformă = sistem de scriere cu litere în formă de cuie săpate în piatră sau imprimate pe tăblițe de argilă, folosit de unele popoare orientale antice. 2. S. f. Literă folosită în acest sistem de scriere. [Pr.: -ne-i-] – Din fr. cunéiforme. DOOM
*cuneifórmă (-ne-i-) s. f., g.-d. art. cuneifórmei; pl. cuneifórme
cuneiformilor
CUNEIFÓRM, -Ă, cuneiformi, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care este în formă de cui. ◊ Scriere cuneiformă = sistem de scriere cu litere în formă de cuie săpate în piatră sau imprimate pe tăblițe de argilă, folosit de unele popoare orientale antice. 2. S. f. Literă folosită în acest sistem de scriere. [Pr.: -ne-i-] – Din fr. cunéiforme. DOOM
*cuneifórmă (-ne-i-) s. f., g.-d. art. cuneifórmei; pl. cuneifórme
cuneiformul
CUNEIFÓRM, -Ă, cuneiformi, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care este în formă de cui. ◊ Scriere cuneiformă = sistem de scriere cu litere în formă de cuie săpate în piatră sau imprimate pe tăblițe de argilă, folosit de unele popoare orientale antice. 2. S. f. Literă folosită în acest sistem de scriere. [Pr.: -ne-i-] – Din fr. cunéiforme. DOOM
*cuneifórmă (-ne-i-) s. f., g.-d. art. cuneifórmei; pl. cuneifórme
cuneiformului
CUNEIFÓRM, -Ă, cuneiformi, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care este în formă de cui. ◊ Scriere cuneiformă = sistem de scriere cu litere în formă de cuie săpate în piatră sau imprimate pe tăblițe de argilă, folosit de unele popoare orientale antice. 2. S. f. Literă folosită în acest sistem de scriere. [Pr.: -ne-i-] – Din fr. cunéiforme. DOOM
*cuneifórmă (-ne-i-) s. f., g.-d. art. cuneifórmei; pl. cuneifórme
cuneta
CUNÉTĂ, cunete, s. f. 1. Rigolă cu secțiune semicirculară, amenajată în lungul unui canal. 2. Secțiunea de curgere a unui canal navigabil. – Din fr. cunette. DOOM
cunétă s. f., g.-d. art. cunétei; pl. cunéte
cunete
CUNÉTĂ, cunete, s. f. 1. Rigolă cu secțiune semicirculară, amenajată în lungul unui canal. 2. Secțiunea de curgere a unui canal navigabil. – Din fr. cunette. DOOM
cunétă s. f., g.-d. art. cunétei; pl. cunéte
cunetei
CUNÉTĂ, cunete, s. f. 1. Rigolă cu secțiune semicirculară, amenajată în lungul unui canal. 2. Secțiunea de curgere a unui canal navigabil. – Din fr. cunette. DOOM
cunétă s. f., g.-d. art. cunétei; pl. cunéte
cunetele
CUNÉTĂ, cunete, s. f. 1. Rigolă cu secțiune semicirculară, amenajată în lungul unui canal. 2. Secțiunea de curgere a unui canal navigabil. – Din fr. cunette. DOOM
cunétă s. f., g.-d. art. cunétei; pl. cunéte
cunetelor
CUNÉTĂ, cunete, s. f. 1. Rigolă cu secțiune semicirculară, amenajată în lungul unui canal. 2. Secțiunea de curgere a unui canal navigabil. – Din fr. cunette. DOOM
cunétă s. f., g.-d. art. cunétei; pl. cunéte
cuneus
CUNÉUS s.n. (Biol.) Circumvoluție în formă de pană, situată pe fața internă a lobului occipital. [< lat. cuneus – pană].
cunial
CUNIÁL s.n. (Metal.) Aliaj de cupru, nichel și aluminiu. [Pron. -ni-al. / < fr. cunial, cf. Cu(pru) + Ni(chel) + Al(uminiu)].
cunialul
CUNIÁL s.n. (Metal.) Aliaj de cupru, nichel și aluminiu. [Pron. -ni-al. / < fr. cunial, cf. Cu(pru) + Ni(chel) + Al(uminiu)].
cunialului
CUNIÁL s.n. (Metal.) Aliaj de cupru, nichel și aluminiu. [Pron. -ni-al. / < fr. cunial, cf. Cu(pru) + Ni(chel) + Al(uminiu)].
cunico
CÚNICO s.n. (Metal.) Aliaj de cupru, nichel și cobalt. [< fr. cunico, cf. Cu(pru) + Ni(chel) + Co(balt)].
cunicoul
CÚNICO s.n. (Metal.) Aliaj de cupru, nichel și cobalt. [< fr. cunico, cf. Cu(pru) + Ni(chel) + Co(balt)].
cunicoului
CÚNICO s.n. (Metal.) Aliaj de cupru, nichel și cobalt. [< fr. cunico, cf. Cu(pru) + Ni(chel) + Co(balt)].
cuniculicultoare
CUNICULICULTÓR, -OÁRE s.m. și f. Cel care se ocupă cu cuniculicultura. [< fr. cuniculiculteur].
cuniculicultoarea
CUNICULICULTÓR, -OÁRE s.m. și f. Cel care se ocupă cu cuniculicultura. [< fr. cuniculiculteur].
cuniculicultoarei
CUNICULICULTÓR, -OÁRE s.m. și f. Cel care se ocupă cu cuniculicultura. [< fr. cuniculiculteur].
cuniculicultoarele
CUNICULICULTÓR, -OÁRE s.m. și f. Cel care se ocupă cu cuniculicultura. [< fr. cuniculiculteur].
cuniculicultoarelor
CUNICULICULTÓR, -OÁRE s.m. și f. Cel care se ocupă cu cuniculicultura. [< fr. cuniculiculteur].
cuniculicultor
CUNICULICULTÓR, -OÁRE s.m. și f. Cel care se ocupă cu cuniculicultura. [< fr. cuniculiculteur].
cuniculicultori
CUNICULICULTÓR, -OÁRE s.m. și f. Cel care se ocupă cu cuniculicultura. [< fr. cuniculiculteur].
cuniculicultorii
CUNICULICULTÓR, -OÁRE s.m. și f. Cel care se ocupă cu cuniculicultura. [< fr. cuniculiculteur].
cuniculicultorilor
CUNICULICULTÓR, -OÁRE s.m. și f. Cel care se ocupă cu cuniculicultura. [< fr. cuniculiculteur].
cuniculicultorul
CUNICULICULTÓR, -OÁRE s.m. și f. Cel care se ocupă cu cuniculicultura. [< fr. cuniculiculteur].
cuniculicultorului
CUNICULICULTÓR, -OÁRE s.m. și f. Cel care se ocupă cu cuniculicultura. [< fr. cuniculiculteur].
cuniculicultura
CUNICULICULTÚRĂ s. f. Ramură a zootehniei care se ocupă cu creșterea iepurilor de casă. – Din fr. cuniculiculture. DOOM
cuniculicultúră s. f., g.-d. art. cuniculicultúrii
cuniculiculturi
CUNICULICULTÚRĂ s. f. Ramură a zootehniei care se ocupă cu creșterea iepurilor de casă. – Din fr. cuniculiculture. DOOM
cuniculicultúră s. f., g.-d. art. cuniculicultúrii
cuniculiculturii
CUNICULICULTÚRĂ s. f. Ramură a zootehniei care se ocupă cu creșterea iepurilor de casă. – Din fr. cuniculiculture. DOOM
cuniculicultúră s. f., g.-d. art. cuniculicultúrii
cunicultură
CUNICULTÚRĂ s.f. v. cuniculicultură.
cuniliție
A PRACTICA CUNILIȚIA a ciufuli veverița, a da limbi, a limba, a linge cireașa / chiseaua, a-i lua (cuiva) mustățile la tors, a-i mirosi crinul (unei femei), a paște, a pune botul, a pune botul la savarină, a pupa adânc, a sorbi ceașca, a trage o clanță / limbi.
cuniță
cuníță (cuníțe), s. f. – (Înv.) Dare plătită în trecut, în Moldova, pentru cirezile străine care veneau la păscut în țară. – Var. coniță. Rut. kunicja, rus. kunica „răscumpărare” (Cihac, II, 87; DAR). – Der. cunicer (var. conicer), s. m. (perceptor al acestei dări).
cunoască
CUNOÁȘTE, cunósc, vb. III. 1. Tranz. A lua cunoștință în chip veridic de obiectele și de fenomenele înconjurătoare; a stabili în chip obiectiv natura, proprietățile unui lucru, relațiile dintre fenomene, a le da o interpretare conformă cu adevărul. 2. Tranz. A avea sau a dobândi cunoștințe pe baza studiului, experienței; a fi luat cunoștință de ceva. 3. Tranz. A ști, a afla cine este cineva, a identifica ceva; a fi făcut (personal) cunoștință cu cineva, a fi luat cunoștință de ceva. ◊ Expr. A nu cunoaște moarte = (despre obiecte) a fi trainic, durabil. A-și cunoaște (sau a nu-și cunoaște) lungul nasului = a-și da (sau a nu-și da) seama de ce i se cuvine sau i se poate permite. A face cunoscut (cuiva ceva) = a da de știre, a preveni, a avertiza. ♦ A ști felul de a fi al cuiva. ◊ Expr. A cunoaște lumea = a avea experiența vieții. ♦ A recunoaște, a identifica. ♦ A distinge, a deosebi pe cineva sau ceva. ♦ A avea de-a face cu ceva, a fi în deplină cunoștință de cauză. Cunosc eu bunătatea ta. 4. Refl. (impers.) A se băga de seamă, a se remarca, a se descoperi. ♦ A avea efect, a nu se întâmpla în zadar. Pe unde a trecut, se cunoaște. ◊ Expr. (Tranz.) A cunoaște ceva = a se alege cu un profit, cu un beneficiu. 5. Tranz. A admite ca adevărat; a nu tăgădui. 6. Intranz. (Rar) A-și arăta recunoștința pentru ceva; a răsplăti. 7. Tranz. A admite calitatea sau titlul cuiva. 8. Tranz. A-și da seama de ceva; a înțelege, a ști. – Lat. pop. connoscere (= cognoscere). DOOM
cunoáște (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cunósc; ger. cunoscấnd; part. cunoscút
cunoaște
CUNOÁȘTE, cunósc, vb. III. 1. Tranz. A lua cunoștință în chip veridic de obiectele și de fenomenele înconjurătoare; a stabili în chip obiectiv natura, proprietățile unui lucru, relațiile dintre fenomene, a le da o interpretare conformă cu adevărul. 2. Tranz. A avea sau a dobândi cunoștințe pe baza studiului, experienței; a fi luat cunoștință de ceva. 3. Tranz. A ști, a afla cine este cineva, a identifica ceva; a fi făcut (personal) cunoștință cu cineva, a fi luat cunoștință de ceva. ◊ Expr. A nu cunoaște moarte = (despre obiecte) a fi trainic, durabil. A-și cunoaște (sau a nu-și cunoaște) lungul nasului = a-și da (sau a nu-și da) seama de ce i se cuvine sau i se poate permite. A face cunoscut (cuiva ceva) = a da de știre, a preveni, a avertiza. ♦ A ști felul de a fi al cuiva. ◊ Expr. A cunoaște lumea = a avea experiența vieții. ♦ A recunoaște, a identifica. ♦ A distinge, a deosebi pe cineva sau ceva. ♦ A avea de-a face cu ceva, a fi în deplină cunoștință de cauză. Cunosc eu bunătatea ta. 4. Refl. (impers.) A se băga de seamă, a se remarca, a se descoperi. ♦ A avea efect, a nu se întâmpla în zadar. Pe unde a trecut, se cunoaște. ◊ Expr. (Tranz.) A cunoaște ceva = a se alege cu un profit, cu un beneficiu. 5. Tranz. A admite ca adevărat; a nu tăgădui. 6. Intranz. (Rar) A-și arăta recunoștința pentru ceva; a răsplăti. 7. Tranz. A admite calitatea sau titlul cuiva. 8. Tranz. A-și da seama de ceva; a înțelege, a ști. – Lat. pop. connoscere (= cognoscere). DOOM
cunoáște (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cunósc; ger. cunoscấnd; part. cunoscút
cunoaștem
CUNOÁȘTE, cunósc, vb. III. 1. Tranz. A lua cunoștință în chip veridic de obiectele și de fenomenele înconjurătoare; a stabili în chip obiectiv natura, proprietățile unui lucru, relațiile dintre fenomene, a le da o interpretare conformă cu adevărul. 2. Tranz. A avea sau a dobândi cunoștințe pe baza studiului, experienței; a fi luat cunoștință de ceva. 3. Tranz. A ști, a afla cine este cineva, a identifica ceva; a fi făcut (personal) cunoștință cu cineva, a fi luat cunoștință de ceva. ◊ Expr. A nu cunoaște moarte = (despre obiecte) a fi trainic, durabil. A-și cunoaște (sau a nu-și cunoaște) lungul nasului = a-și da (sau a nu-și da) seama de ce i se cuvine sau i se poate permite. A face cunoscut (cuiva ceva) = a da de știre, a preveni, a avertiza. ♦ A ști felul de a fi al cuiva. ◊ Expr. A cunoaște lumea = a avea experiența vieții. ♦ A recunoaște, a identifica. ♦ A distinge, a deosebi pe cineva sau ceva. ♦ A avea de-a face cu ceva, a fi în deplină cunoștință de cauză. Cunosc eu bunătatea ta. 4. Refl. (impers.) A se băga de seamă, a se remarca, a se descoperi. ♦ A avea efect, a nu se întâmpla în zadar. Pe unde a trecut, se cunoaște. ◊ Expr. (Tranz.) A cunoaște ceva = a se alege cu un profit, cu un beneficiu. 5. Tranz. A admite ca adevărat; a nu tăgădui. 6. Intranz. (Rar) A-și arăta recunoștința pentru ceva; a răsplăti. 7. Tranz. A admite calitatea sau titlul cuiva. 8. Tranz. A-și da seama de ceva; a înțelege, a ști. – Lat. pop. connoscere (= cognoscere). DOOM
cunoáște (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cunósc; ger. cunoscấnd; part. cunoscút
cunoaștere
CUNOÁȘTE, cunósc, vb. III. 1. Tranz. A lua cunoștință în chip veridic de obiectele și de fenomenele înconjurătoare; a stabili în chip obiectiv natura, proprietățile unui lucru, relațiile dintre fenomene, a le da o interpretare conformă cu adevărul. 2. Tranz. A avea sau a dobândi cunoștințe pe baza studiului, experienței; a fi luat cunoștință de ceva. 3. Tranz. A ști, a afla cine este cineva, a identifica ceva; a fi făcut (personal) cunoștință cu cineva, a fi luat cunoștință de ceva. ◊ Expr. A nu cunoaște moarte = (despre obiecte) a fi trainic, durabil. A-și cunoaște (sau a nu-și cunoaște) lungul nasului = a-și da (sau a nu-și da) seama de ce i se cuvine sau i se poate permite. A face cunoscut (cuiva ceva) = a da de știre, a preveni, a avertiza. ♦ A ști felul de a fi al cuiva. ◊ Expr. A cunoaște lumea = a avea experiența vieții. ♦ A recunoaște, a identifica. ♦ A distinge, a deosebi pe cineva sau ceva. ♦ A avea de-a face cu ceva, a fi în deplină cunoștință de cauză. Cunosc eu bunătatea ta. 4. Refl. (impers.) A se băga de seamă, a se remarca, a se descoperi. ♦ A avea efect, a nu se întâmpla în zadar. Pe unde a trecut, se cunoaște. ◊ Expr. (Tranz.) A cunoaște ceva = a se alege cu un profit, cu un beneficiu. 5. Tranz. A admite ca adevărat; a nu tăgădui. 6. Intranz. (Rar) A-și arăta recunoștința pentru ceva; a răsplăti. 7. Tranz. A admite calitatea sau titlul cuiva. 8. Tranz. A-și da seama de ceva; a înțelege, a ști. – Lat. pop. connoscere (= cognoscere). DOOM
cunoáște (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cunósc; ger. cunoscấnd; part. cunoscút
cunoaștere
CUNOÁȘTERE, cunoașteri, s. f. Acțiunea de a cunoaște și rezultatul ei. 1. Reflectare în conștiință a realității existente independent de subiectul cunoscător. ◊ Teoria cunoașterii = studiul critic al problemelor pe care le ridică determinarea originii și valorii cunoașterii. 2. Faptul de a poseda cunoștințe, informații date asupra unui subiect, asupra unei probleme; cunoștință (1). – V. cunoaște. DOOM
cunoáștere s. f., g.-d. art. cunoáșterii; pl. cunoáșteri
cunoașterea
CUNOÁȘTERE, cunoașteri, s. f. Acțiunea de a cunoaște și rezultatul ei. 1. Reflectare în conștiință a realității existente independent de subiectul cunoscător. ◊ Teoria cunoașterii = studiul critic al problemelor pe care le ridică determinarea originii și valorii cunoașterii. 2. Faptul de a poseda cunoștințe, informații date asupra unui subiect, asupra unei probleme; cunoștință (1). – V. cunoaște. DOOM
cunoáștere s. f., g.-d. art. cunoáșterii; pl. cunoáșteri
cunoașteri
CUNOÁȘTERE, cunoașteri, s. f. Acțiunea de a cunoaște și rezultatul ei. 1. Reflectare în conștiință a realității existente independent de subiectul cunoscător. ◊ Teoria cunoașterii = studiul critic al problemelor pe care le ridică determinarea originii și valorii cunoașterii. 2. Faptul de a poseda cunoștințe, informații date asupra unui subiect, asupra unei probleme; cunoștință (1). – V. cunoaște. DOOM
cunoáștere s. f., g.-d. art. cunoáșterii; pl. cunoáșteri
cunoașterii
CUNOÁȘTERE, cunoașteri, s. f. Acțiunea de a cunoaște și rezultatul ei. 1. Reflectare în conștiință a realității existente independent de subiectul cunoscător. ◊ Teoria cunoașterii = studiul critic al problemelor pe care le ridică determinarea originii și valorii cunoașterii. 2. Faptul de a poseda cunoștințe, informații date asupra unui subiect, asupra unei probleme; cunoștință (1). – V. cunoaște. DOOM
cunoáștere s. f., g.-d. art. cunoáșterii; pl. cunoáșteri
cunoașterile
CUNOÁȘTERE, cunoașteri, s. f. Acțiunea de a cunoaște și rezultatul ei. 1. Reflectare în conștiință a realității existente independent de subiectul cunoscător. ◊ Teoria cunoașterii = studiul critic al problemelor pe care le ridică determinarea originii și valorii cunoașterii. 2. Faptul de a poseda cunoștințe, informații date asupra unui subiect, asupra unei probleme; cunoștință (1). – V. cunoaște. DOOM
cunoáștere s. f., g.-d. art. cunoáșterii; pl. cunoáșteri
cunoașterilor
CUNOÁȘTERE, cunoașteri, s. f. Acțiunea de a cunoaște și rezultatul ei. 1. Reflectare în conștiință a realității existente independent de subiectul cunoscător. ◊ Teoria cunoașterii = studiul critic al problemelor pe care le ridică determinarea originii și valorii cunoașterii. 2. Faptul de a poseda cunoștințe, informații date asupra unui subiect, asupra unei probleme; cunoștință (1). – V. cunoaște. DOOM
cunoáștere s. f., g.-d. art. cunoáșterii; pl. cunoáșteri
cunoașteți
CUNOÁȘTE, cunósc, vb. III. 1. Tranz. A lua cunoștință în chip veridic de obiectele și de fenomenele înconjurătoare; a stabili în chip obiectiv natura, proprietățile unui lucru, relațiile dintre fenomene, a le da o interpretare conformă cu adevărul. 2. Tranz. A avea sau a dobândi cunoștințe pe baza studiului, experienței; a fi luat cunoștință de ceva. 3. Tranz. A ști, a afla cine este cineva, a identifica ceva; a fi făcut (personal) cunoștință cu cineva, a fi luat cunoștință de ceva. ◊ Expr. A nu cunoaște moarte = (despre obiecte) a fi trainic, durabil. A-și cunoaște (sau a nu-și cunoaște) lungul nasului = a-și da (sau a nu-și da) seama de ce i se cuvine sau i se poate permite. A face cunoscut (cuiva ceva) = a da de știre, a preveni, a avertiza. ♦ A ști felul de a fi al cuiva. ◊ Expr. A cunoaște lumea = a avea experiența vieții. ♦ A recunoaște, a identifica. ♦ A distinge, a deosebi pe cineva sau ceva. ♦ A avea de-a face cu ceva, a fi în deplină cunoștință de cauză. Cunosc eu bunătatea ta. 4. Refl. (impers.) A se băga de seamă, a se remarca, a se descoperi. ♦ A avea efect, a nu se întâmpla în zadar. Pe unde a trecut, se cunoaște. ◊ Expr. (Tranz.) A cunoaște ceva = a se alege cu un profit, cu un beneficiu. 5. Tranz. A admite ca adevărat; a nu tăgădui. 6. Intranz. (Rar) A-și arăta recunoștința pentru ceva; a răsplăti. 7. Tranz. A admite calitatea sau titlul cuiva. 8. Tranz. A-și da seama de ceva; a înțelege, a ști. – Lat. pop. connoscere (= cognoscere). DOOM
cunoáște (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cunósc; ger. cunoscấnd; part. cunoscút
cunosc
CUNOÁȘTE, cunósc, vb. III. 1. Tranz. A lua cunoștință în chip veridic de obiectele și de fenomenele înconjurătoare; a stabili în chip obiectiv natura, proprietățile unui lucru, relațiile dintre fenomene, a le da o interpretare conformă cu adevărul. 2. Tranz. A avea sau a dobândi cunoștințe pe baza studiului, experienței; a fi luat cunoștință de ceva. 3. Tranz. A ști, a afla cine este cineva, a identifica ceva; a fi făcut (personal) cunoștință cu cineva, a fi luat cunoștință de ceva. ◊ Expr. A nu cunoaște moarte = (despre obiecte) a fi trainic, durabil. A-și cunoaște (sau a nu-și cunoaște) lungul nasului = a-și da (sau a nu-și da) seama de ce i se cuvine sau i se poate permite. A face cunoscut (cuiva ceva) = a da de știre, a preveni, a avertiza. ♦ A ști felul de a fi al cuiva. ◊ Expr. A cunoaște lumea = a avea experiența vieții. ♦ A recunoaște, a identifica. ♦ A distinge, a deosebi pe cineva sau ceva. ♦ A avea de-a face cu ceva, a fi în deplină cunoștință de cauză. Cunosc eu bunătatea ta. 4. Refl. (impers.) A se băga de seamă, a se remarca, a se descoperi. ♦ A avea efect, a nu se întâmpla în zadar. Pe unde a trecut, se cunoaște. ◊ Expr. (Tranz.) A cunoaște ceva = a se alege cu un profit, cu un beneficiu. 5. Tranz. A admite ca adevărat; a nu tăgădui. 6. Intranz. (Rar) A-și arăta recunoștința pentru ceva; a răsplăti. 7. Tranz. A admite calitatea sau titlul cuiva. 8. Tranz. A-și da seama de ceva; a înțelege, a ști. – Lat. pop. connoscere (= cognoscere). DOOM
cunoáște (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cunósc; ger. cunoscấnd; part. cunoscút
cunoscu
CUNOÁȘTE, cunósc, vb. III. 1. Tranz. A lua cunoștință în chip veridic de obiectele și de fenomenele înconjurătoare; a stabili în chip obiectiv natura, proprietățile unui lucru, relațiile dintre fenomene, a le da o interpretare conformă cu adevărul. 2. Tranz. A avea sau a dobândi cunoștințe pe baza studiului, experienței; a fi luat cunoștință de ceva. 3. Tranz. A ști, a afla cine este cineva, a identifica ceva; a fi făcut (personal) cunoștință cu cineva, a fi luat cunoștință de ceva. ◊ Expr. A nu cunoaște moarte = (despre obiecte) a fi trainic, durabil. A-și cunoaște (sau a nu-și cunoaște) lungul nasului = a-și da (sau a nu-și da) seama de ce i se cuvine sau i se poate permite. A face cunoscut (cuiva ceva) = a da de știre, a preveni, a avertiza. ♦ A ști felul de a fi al cuiva. ◊ Expr. A cunoaște lumea = a avea experiența vieții. ♦ A recunoaște, a identifica. ♦ A distinge, a deosebi pe cineva sau ceva. ♦ A avea de-a face cu ceva, a fi în deplină cunoștință de cauză. Cunosc eu bunătatea ta. 4. Refl. (impers.) A se băga de seamă, a se remarca, a se descoperi. ♦ A avea efect, a nu se întâmpla în zadar. Pe unde a trecut, se cunoaște. ◊ Expr. (Tranz.) A cunoaște ceva = a se alege cu un profit, cu un beneficiu. 5. Tranz. A admite ca adevărat; a nu tăgădui. 6. Intranz. (Rar) A-și arăta recunoștința pentru ceva; a răsplăti. 7. Tranz. A admite calitatea sau titlul cuiva. 8. Tranz. A-și da seama de ceva; a înțelege, a ști. – Lat. pop. connoscere (= cognoscere). DOOM
cunoáște (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cunósc; ger. cunoscấnd; part. cunoscút
cunoscui
CUNOÁȘTE, cunósc, vb. III. 1. Tranz. A lua cunoștință în chip veridic de obiectele și de fenomenele înconjurătoare; a stabili în chip obiectiv natura, proprietățile unui lucru, relațiile dintre fenomene, a le da o interpretare conformă cu adevărul. 2. Tranz. A avea sau a dobândi cunoștințe pe baza studiului, experienței; a fi luat cunoștință de ceva. 3. Tranz. A ști, a afla cine este cineva, a identifica ceva; a fi făcut (personal) cunoștință cu cineva, a fi luat cunoștință de ceva. ◊ Expr. A nu cunoaște moarte = (despre obiecte) a fi trainic, durabil. A-și cunoaște (sau a nu-și cunoaște) lungul nasului = a-și da (sau a nu-și da) seama de ce i se cuvine sau i se poate permite. A face cunoscut (cuiva ceva) = a da de știre, a preveni, a avertiza. ♦ A ști felul de a fi al cuiva. ◊ Expr. A cunoaște lumea = a avea experiența vieții. ♦ A recunoaște, a identifica. ♦ A distinge, a deosebi pe cineva sau ceva. ♦ A avea de-a face cu ceva, a fi în deplină cunoștință de cauză. Cunosc eu bunătatea ta. 4. Refl. (impers.) A se băga de seamă, a se remarca, a se descoperi. ♦ A avea efect, a nu se întâmpla în zadar. Pe unde a trecut, se cunoaște. ◊ Expr. (Tranz.) A cunoaște ceva = a se alege cu un profit, cu un beneficiu. 5. Tranz. A admite ca adevărat; a nu tăgădui. 6. Intranz. (Rar) A-și arăta recunoștința pentru ceva; a răsplăti. 7. Tranz. A admite calitatea sau titlul cuiva. 8. Tranz. A-și da seama de ceva; a înțelege, a ști. – Lat. pop. connoscere (= cognoscere). DOOM
cunoáște (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cunósc; ger. cunoscấnd; part. cunoscút
cunoscură
CUNOÁȘTE, cunósc, vb. III. 1. Tranz. A lua cunoștință în chip veridic de obiectele și de fenomenele înconjurătoare; a stabili în chip obiectiv natura, proprietățile unui lucru, relațiile dintre fenomene, a le da o interpretare conformă cu adevărul. 2. Tranz. A avea sau a dobândi cunoștințe pe baza studiului, experienței; a fi luat cunoștință de ceva. 3. Tranz. A ști, a afla cine este cineva, a identifica ceva; a fi făcut (personal) cunoștință cu cineva, a fi luat cunoștință de ceva. ◊ Expr. A nu cunoaște moarte = (despre obiecte) a fi trainic, durabil. A-și cunoaște (sau a nu-și cunoaște) lungul nasului = a-și da (sau a nu-și da) seama de ce i se cuvine sau i se poate permite. A face cunoscut (cuiva ceva) = a da de știre, a preveni, a avertiza. ♦ A ști felul de a fi al cuiva. ◊ Expr. A cunoaște lumea = a avea experiența vieții. ♦ A recunoaște, a identifica. ♦ A distinge, a deosebi pe cineva sau ceva. ♦ A avea de-a face cu ceva, a fi în deplină cunoștință de cauză. Cunosc eu bunătatea ta. 4. Refl. (impers.) A se băga de seamă, a se remarca, a se descoperi. ♦ A avea efect, a nu se întâmpla în zadar. Pe unde a trecut, se cunoaște. ◊ Expr. (Tranz.) A cunoaște ceva = a se alege cu un profit, cu un beneficiu. 5. Tranz. A admite ca adevărat; a nu tăgădui. 6. Intranz. (Rar) A-și arăta recunoștința pentru ceva; a răsplăti. 7. Tranz. A admite calitatea sau titlul cuiva. 8. Tranz. A-și da seama de ceva; a înțelege, a ști. – Lat. pop. connoscere (= cognoscere). DOOM
cunoáște (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cunósc; ger. cunoscấnd; part. cunoscút
cunoscurăm
CUNOÁȘTE, cunósc, vb. III. 1. Tranz. A lua cunoștință în chip veridic de obiectele și de fenomenele înconjurătoare; a stabili în chip obiectiv natura, proprietățile unui lucru, relațiile dintre fenomene, a le da o interpretare conformă cu adevărul. 2. Tranz. A avea sau a dobândi cunoștințe pe baza studiului, experienței; a fi luat cunoștință de ceva. 3. Tranz. A ști, a afla cine este cineva, a identifica ceva; a fi făcut (personal) cunoștință cu cineva, a fi luat cunoștință de ceva. ◊ Expr. A nu cunoaște moarte = (despre obiecte) a fi trainic, durabil. A-și cunoaște (sau a nu-și cunoaște) lungul nasului = a-și da (sau a nu-și da) seama de ce i se cuvine sau i se poate permite. A face cunoscut (cuiva ceva) = a da de știre, a preveni, a avertiza. ♦ A ști felul de a fi al cuiva. ◊ Expr. A cunoaște lumea = a avea experiența vieții. ♦ A recunoaște, a identifica. ♦ A distinge, a deosebi pe cineva sau ceva. ♦ A avea de-a face cu ceva, a fi în deplină cunoștință de cauză. Cunosc eu bunătatea ta. 4. Refl. (impers.) A se băga de seamă, a se remarca, a se descoperi. ♦ A avea efect, a nu se întâmpla în zadar. Pe unde a trecut, se cunoaște. ◊ Expr. (Tranz.) A cunoaște ceva = a se alege cu un profit, cu un beneficiu. 5. Tranz. A admite ca adevărat; a nu tăgădui. 6. Intranz. (Rar) A-și arăta recunoștința pentru ceva; a răsplăti. 7. Tranz. A admite calitatea sau titlul cuiva. 8. Tranz. A-și da seama de ceva; a înțelege, a ști. – Lat. pop. connoscere (= cognoscere). DOOM
cunoáște (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cunósc; ger. cunoscấnd; part. cunoscút
cunoscurăți
CUNOÁȘTE, cunósc, vb. III. 1. Tranz. A lua cunoștință în chip veridic de obiectele și de fenomenele înconjurătoare; a stabili în chip obiectiv natura, proprietățile unui lucru, relațiile dintre fenomene, a le da o interpretare conformă cu adevărul. 2. Tranz. A avea sau a dobândi cunoștințe pe baza studiului, experienței; a fi luat cunoștință de ceva. 3. Tranz. A ști, a afla cine este cineva, a identifica ceva; a fi făcut (personal) cunoștință cu cineva, a fi luat cunoștință de ceva. ◊ Expr. A nu cunoaște moarte = (despre obiecte) a fi trainic, durabil. A-și cunoaște (sau a nu-și cunoaște) lungul nasului = a-și da (sau a nu-și da) seama de ce i se cuvine sau i se poate permite. A face cunoscut (cuiva ceva) = a da de știre, a preveni, a avertiza. ♦ A ști felul de a fi al cuiva. ◊ Expr. A cunoaște lumea = a avea experiența vieții. ♦ A recunoaște, a identifica. ♦ A distinge, a deosebi pe cineva sau ceva. ♦ A avea de-a face cu ceva, a fi în deplină cunoștință de cauză. Cunosc eu bunătatea ta. 4. Refl. (impers.) A se băga de seamă, a se remarca, a se descoperi. ♦ A avea efect, a nu se întâmpla în zadar. Pe unde a trecut, se cunoaște. ◊ Expr. (Tranz.) A cunoaște ceva = a se alege cu un profit, cu un beneficiu. 5. Tranz. A admite ca adevărat; a nu tăgădui. 6. Intranz. (Rar) A-și arăta recunoștința pentru ceva; a răsplăti. 7. Tranz. A admite calitatea sau titlul cuiva. 8. Tranz. A-și da seama de ceva; a înțelege, a ști. – Lat. pop. connoscere (= cognoscere). DOOM
cunoáște (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cunósc; ger. cunoscấnd; part. cunoscút
cunoscuse
CUNOÁȘTE, cunósc, vb. III. 1. Tranz. A lua cunoștință în chip veridic de obiectele și de fenomenele înconjurătoare; a stabili în chip obiectiv natura, proprietățile unui lucru, relațiile dintre fenomene, a le da o interpretare conformă cu adevărul. 2. Tranz. A avea sau a dobândi cunoștințe pe baza studiului, experienței; a fi luat cunoștință de ceva. 3. Tranz. A ști, a afla cine este cineva, a identifica ceva; a fi făcut (personal) cunoștință cu cineva, a fi luat cunoștință de ceva. ◊ Expr. A nu cunoaște moarte = (despre obiecte) a fi trainic, durabil. A-și cunoaște (sau a nu-și cunoaște) lungul nasului = a-și da (sau a nu-și da) seama de ce i se cuvine sau i se poate permite. A face cunoscut (cuiva ceva) = a da de știre, a preveni, a avertiza. ♦ A ști felul de a fi al cuiva. ◊ Expr. A cunoaște lumea = a avea experiența vieții. ♦ A recunoaște, a identifica. ♦ A distinge, a deosebi pe cineva sau ceva. ♦ A avea de-a face cu ceva, a fi în deplină cunoștință de cauză. Cunosc eu bunătatea ta. 4. Refl. (impers.) A se băga de seamă, a se remarca, a se descoperi. ♦ A avea efect, a nu se întâmpla în zadar. Pe unde a trecut, se cunoaște. ◊ Expr. (Tranz.) A cunoaște ceva = a se alege cu un profit, cu un beneficiu. 5. Tranz. A admite ca adevărat; a nu tăgădui. 6. Intranz. (Rar) A-și arăta recunoștința pentru ceva; a răsplăti. 7. Tranz. A admite calitatea sau titlul cuiva. 8. Tranz. A-și da seama de ceva; a înțelege, a ști. – Lat. pop. connoscere (= cognoscere). DOOM
cunoáște (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cunósc; ger. cunoscấnd; part. cunoscút
cunoscusem
CUNOÁȘTE, cunósc, vb. III. 1. Tranz. A lua cunoștință în chip veridic de obiectele și de fenomenele înconjurătoare; a stabili în chip obiectiv natura, proprietățile unui lucru, relațiile dintre fenomene, a le da o interpretare conformă cu adevărul. 2. Tranz. A avea sau a dobândi cunoștințe pe baza studiului, experienței; a fi luat cunoștință de ceva. 3. Tranz. A ști, a afla cine este cineva, a identifica ceva; a fi făcut (personal) cunoștință cu cineva, a fi luat cunoștință de ceva. ◊ Expr. A nu cunoaște moarte = (despre obiecte) a fi trainic, durabil. A-și cunoaște (sau a nu-și cunoaște) lungul nasului = a-și da (sau a nu-și da) seama de ce i se cuvine sau i se poate permite. A face cunoscut (cuiva ceva) = a da de știre, a preveni, a avertiza. ♦ A ști felul de a fi al cuiva. ◊ Expr. A cunoaște lumea = a avea experiența vieții. ♦ A recunoaște, a identifica. ♦ A distinge, a deosebi pe cineva sau ceva. ♦ A avea de-a face cu ceva, a fi în deplină cunoștință de cauză. Cunosc eu bunătatea ta. 4. Refl. (impers.) A se băga de seamă, a se remarca, a se descoperi. ♦ A avea efect, a nu se întâmpla în zadar. Pe unde a trecut, se cunoaște. ◊ Expr. (Tranz.) A cunoaște ceva = a se alege cu un profit, cu un beneficiu. 5. Tranz. A admite ca adevărat; a nu tăgădui. 6. Intranz. (Rar) A-și arăta recunoștința pentru ceva; a răsplăti. 7. Tranz. A admite calitatea sau titlul cuiva. 8. Tranz. A-și da seama de ceva; a înțelege, a ști. – Lat. pop. connoscere (= cognoscere). DOOM
cunoáște (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cunósc; ger. cunoscấnd; part. cunoscút
cunoscuseră
CUNOÁȘTE, cunósc, vb. III. 1. Tranz. A lua cunoștință în chip veridic de obiectele și de fenomenele înconjurătoare; a stabili în chip obiectiv natura, proprietățile unui lucru, relațiile dintre fenomene, a le da o interpretare conformă cu adevărul. 2. Tranz. A avea sau a dobândi cunoștințe pe baza studiului, experienței; a fi luat cunoștință de ceva. 3. Tranz. A ști, a afla cine este cineva, a identifica ceva; a fi făcut (personal) cunoștință cu cineva, a fi luat cunoștință de ceva. ◊ Expr. A nu cunoaște moarte = (despre obiecte) a fi trainic, durabil. A-și cunoaște (sau a nu-și cunoaște) lungul nasului = a-și da (sau a nu-și da) seama de ce i se cuvine sau i se poate permite. A face cunoscut (cuiva ceva) = a da de știre, a preveni, a avertiza. ♦ A ști felul de a fi al cuiva. ◊ Expr. A cunoaște lumea = a avea experiența vieții. ♦ A recunoaște, a identifica. ♦ A distinge, a deosebi pe cineva sau ceva. ♦ A avea de-a face cu ceva, a fi în deplină cunoștință de cauză. Cunosc eu bunătatea ta. 4. Refl. (impers.) A se băga de seamă, a se remarca, a se descoperi. ♦ A avea efect, a nu se întâmpla în zadar. Pe unde a trecut, se cunoaște. ◊ Expr. (Tranz.) A cunoaște ceva = a se alege cu un profit, cu un beneficiu. 5. Tranz. A admite ca adevărat; a nu tăgădui. 6. Intranz. (Rar) A-și arăta recunoștința pentru ceva; a răsplăti. 7. Tranz. A admite calitatea sau titlul cuiva. 8. Tranz. A-și da seama de ceva; a înțelege, a ști. – Lat. pop. connoscere (= cognoscere). DOOM
cunoáște (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cunósc; ger. cunoscấnd; part. cunoscút
cunoscuserăm
CUNOÁȘTE, cunósc, vb. III. 1. Tranz. A lua cunoștință în chip veridic de obiectele și de fenomenele înconjurătoare; a stabili în chip obiectiv natura, proprietățile unui lucru, relațiile dintre fenomene, a le da o interpretare conformă cu adevărul. 2. Tranz. A avea sau a dobândi cunoștințe pe baza studiului, experienței; a fi luat cunoștință de ceva. 3. Tranz. A ști, a afla cine este cineva, a identifica ceva; a fi făcut (personal) cunoștință cu cineva, a fi luat cunoștință de ceva. ◊ Expr. A nu cunoaște moarte = (despre obiecte) a fi trainic, durabil. A-și cunoaște (sau a nu-și cunoaște) lungul nasului = a-și da (sau a nu-și da) seama de ce i se cuvine sau i se poate permite. A face cunoscut (cuiva ceva) = a da de știre, a preveni, a avertiza. ♦ A ști felul de a fi al cuiva. ◊ Expr. A cunoaște lumea = a avea experiența vieții. ♦ A recunoaște, a identifica. ♦ A distinge, a deosebi pe cineva sau ceva. ♦ A avea de-a face cu ceva, a fi în deplină cunoștință de cauză. Cunosc eu bunătatea ta. 4. Refl. (impers.) A se băga de seamă, a se remarca, a se descoperi. ♦ A avea efect, a nu se întâmpla în zadar. Pe unde a trecut, se cunoaște. ◊ Expr. (Tranz.) A cunoaște ceva = a se alege cu un profit, cu un beneficiu. 5. Tranz. A admite ca adevărat; a nu tăgădui. 6. Intranz. (Rar) A-și arăta recunoștința pentru ceva; a răsplăti. 7. Tranz. A admite calitatea sau titlul cuiva. 8. Tranz. A-și da seama de ceva; a înțelege, a ști. – Lat. pop. connoscere (= cognoscere). DOOM
cunoáște (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cunósc; ger. cunoscấnd; part. cunoscút
cunoscuserăți
CUNOÁȘTE, cunósc, vb. III. 1. Tranz. A lua cunoștință în chip veridic de obiectele și de fenomenele înconjurătoare; a stabili în chip obiectiv natura, proprietățile unui lucru, relațiile dintre fenomene, a le da o interpretare conformă cu adevărul. 2. Tranz. A avea sau a dobândi cunoștințe pe baza studiului, experienței; a fi luat cunoștință de ceva. 3. Tranz. A ști, a afla cine este cineva, a identifica ceva; a fi făcut (personal) cunoștință cu cineva, a fi luat cunoștință de ceva. ◊ Expr. A nu cunoaște moarte = (despre obiecte) a fi trainic, durabil. A-și cunoaște (sau a nu-și cunoaște) lungul nasului = a-și da (sau a nu-și da) seama de ce i se cuvine sau i se poate permite. A face cunoscut (cuiva ceva) = a da de știre, a preveni, a avertiza. ♦ A ști felul de a fi al cuiva. ◊ Expr. A cunoaște lumea = a avea experiența vieții. ♦ A recunoaște, a identifica. ♦ A distinge, a deosebi pe cineva sau ceva. ♦ A avea de-a face cu ceva, a fi în deplină cunoștință de cauză. Cunosc eu bunătatea ta. 4. Refl. (impers.) A se băga de seamă, a se remarca, a se descoperi. ♦ A avea efect, a nu se întâmpla în zadar. Pe unde a trecut, se cunoaște. ◊ Expr. (Tranz.) A cunoaște ceva = a se alege cu un profit, cu un beneficiu. 5. Tranz. A admite ca adevărat; a nu tăgădui. 6. Intranz. (Rar) A-și arăta recunoștința pentru ceva; a răsplăti. 7. Tranz. A admite calitatea sau titlul cuiva. 8. Tranz. A-și da seama de ceva; a înțelege, a ști. – Lat. pop. connoscere (= cognoscere). DOOM
cunoáște (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cunósc; ger. cunoscấnd; part. cunoscút
cunoscuseși
CUNOÁȘTE, cunósc, vb. III. 1. Tranz. A lua cunoștință în chip veridic de obiectele și de fenomenele înconjurătoare; a stabili în chip obiectiv natura, proprietățile unui lucru, relațiile dintre fenomene, a le da o interpretare conformă cu adevărul. 2. Tranz. A avea sau a dobândi cunoștințe pe baza studiului, experienței; a fi luat cunoștință de ceva. 3. Tranz. A ști, a afla cine este cineva, a identifica ceva; a fi făcut (personal) cunoștință cu cineva, a fi luat cunoștință de ceva. ◊ Expr. A nu cunoaște moarte = (despre obiecte) a fi trainic, durabil. A-și cunoaște (sau a nu-și cunoaște) lungul nasului = a-și da (sau a nu-și da) seama de ce i se cuvine sau i se poate permite. A face cunoscut (cuiva ceva) = a da de știre, a preveni, a avertiza. ♦ A ști felul de a fi al cuiva. ◊ Expr. A cunoaște lumea = a avea experiența vieții. ♦ A recunoaște, a identifica. ♦ A distinge, a deosebi pe cineva sau ceva. ♦ A avea de-a face cu ceva, a fi în deplină cunoștință de cauză. Cunosc eu bunătatea ta. 4. Refl. (impers.) A se băga de seamă, a se remarca, a se descoperi. ♦ A avea efect, a nu se întâmpla în zadar. Pe unde a trecut, se cunoaște. ◊ Expr. (Tranz.) A cunoaște ceva = a se alege cu un profit, cu un beneficiu. 5. Tranz. A admite ca adevărat; a nu tăgădui. 6. Intranz. (Rar) A-și arăta recunoștința pentru ceva; a răsplăti. 7. Tranz. A admite calitatea sau titlul cuiva. 8. Tranz. A-și da seama de ceva; a înțelege, a ști. – Lat. pop. connoscere (= cognoscere). DOOM
cunoáște (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cunósc; ger. cunoscấnd; part. cunoscút
cunoscuseți
CUNOÁȘTE, cunósc, vb. III. 1. Tranz. A lua cunoștință în chip veridic de obiectele și de fenomenele înconjurătoare; a stabili în chip obiectiv natura, proprietățile unui lucru, relațiile dintre fenomene, a le da o interpretare conformă cu adevărul. 2. Tranz. A avea sau a dobândi cunoștințe pe baza studiului, experienței; a fi luat cunoștință de ceva. 3. Tranz. A ști, a afla cine este cineva, a identifica ceva; a fi făcut (personal) cunoștință cu cineva, a fi luat cunoștință de ceva. ◊ Expr. A nu cunoaște moarte = (despre obiecte) a fi trainic, durabil. A-și cunoaște (sau a nu-și cunoaște) lungul nasului = a-și da (sau a nu-și da) seama de ce i se cuvine sau i se poate permite. A face cunoscut (cuiva ceva) = a da de știre, a preveni, a avertiza. ♦ A ști felul de a fi al cuiva. ◊ Expr. A cunoaște lumea = a avea experiența vieții. ♦ A recunoaște, a identifica. ♦ A distinge, a deosebi pe cineva sau ceva. ♦ A avea de-a face cu ceva, a fi în deplină cunoștință de cauză. Cunosc eu bunătatea ta. 4. Refl. (impers.) A se băga de seamă, a se remarca, a se descoperi. ♦ A avea efect, a nu se întâmpla în zadar. Pe unde a trecut, se cunoaște. ◊ Expr. (Tranz.) A cunoaște ceva = a se alege cu un profit, cu un beneficiu. 5. Tranz. A admite ca adevărat; a nu tăgădui. 6. Intranz. (Rar) A-și arăta recunoștința pentru ceva; a răsplăti. 7. Tranz. A admite calitatea sau titlul cuiva. 8. Tranz. A-și da seama de ceva; a înțelege, a ști. – Lat. pop. connoscere (= cognoscere). DOOM
cunoáște (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cunósc; ger. cunoscấnd; part. cunoscút
cunoscut
CUNOÁȘTE, cunósc, vb. III. 1. Tranz. A lua cunoștință în chip veridic de obiectele și de fenomenele înconjurătoare; a stabili în chip obiectiv natura, proprietățile unui lucru, relațiile dintre fenomene, a le da o interpretare conformă cu adevărul. 2. Tranz. A avea sau a dobândi cunoștințe pe baza studiului, experienței; a fi luat cunoștință de ceva. 3. Tranz. A ști, a afla cine este cineva, a identifica ceva; a fi făcut (personal) cunoștință cu cineva, a fi luat cunoștință de ceva. ◊ Expr. A nu cunoaște moarte = (despre obiecte) a fi trainic, durabil. A-și cunoaște (sau a nu-și cunoaște) lungul nasului = a-și da (sau a nu-și da) seama de ce i se cuvine sau i se poate permite. A face cunoscut (cuiva ceva) = a da de știre, a preveni, a avertiza. ♦ A ști felul de a fi al cuiva. ◊ Expr. A cunoaște lumea = a avea experiența vieții. ♦ A recunoaște, a identifica. ♦ A distinge, a deosebi pe cineva sau ceva. ♦ A avea de-a face cu ceva, a fi în deplină cunoștință de cauză. Cunosc eu bunătatea ta. 4. Refl. (impers.) A se băga de seamă, a se remarca, a se descoperi. ♦ A avea efect, a nu se întâmpla în zadar. Pe unde a trecut, se cunoaște. ◊ Expr. (Tranz.) A cunoaște ceva = a se alege cu un profit, cu un beneficiu. 5. Tranz. A admite ca adevărat; a nu tăgădui. 6. Intranz. (Rar) A-și arăta recunoștința pentru ceva; a răsplăti. 7. Tranz. A admite calitatea sau titlul cuiva. 8. Tranz. A-și da seama de ceva; a înțelege, a ști. – Lat. pop. connoscere (= cognoscere). DOOM
cunoáște (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cunósc; ger. cunoscấnd; part. cunoscút
cunoscut
CUNOSCÚT, -Ă, cunoscuți, -te, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care se cunoaște, care se știe. ♦ (Persoană) care poate fi ușor de recunoscut. 2. (Persoană) care a făcut cunoștință cu cineva. ♦ (Persoană) care se bucură de o anumită reputație, de notorietate. – V. cunoaște. DOOM
cunoscút adj. m., s. m., pl. cunoscúți; adj. f., s. f. cunoscútă, pl. cunoscúte
cunoscut
CUNOSCÚT, -Ă, cunoscuți, -te, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care se cunoaște, care se știe. ♦ (Persoană) care poate fi ușor de recunoscut. 2. (Persoană) care a făcut cunoștință cu cineva. ♦ (Persoană) care se bucură de o anumită reputație, de notorietate. – V. cunoaște. DOOM
cunoscút adj. m., s. m., pl. cunoscúți; adj. f., s. f. cunoscútă, pl. cunoscúte
cunoscuta
CUNOSCÚT, -Ă, cunoscuți, -te, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care se cunoaște, care se știe. ♦ (Persoană) care poate fi ușor de recunoscut. 2. (Persoană) care a făcut cunoștință cu cineva. ♦ (Persoană) care se bucură de o anumită reputație, de notorietate. – V. cunoaște. DOOM
cunoscút adj. m., s. m., pl. cunoscúți; adj. f., s. f. cunoscútă, pl. cunoscúte
cunoscuta
CUNOSCÚT, -Ă, cunoscuți, -te, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care se cunoaște, care se știe. ♦ (Persoană) care poate fi ușor de recunoscut. 2. (Persoană) care a făcut cunoștință cu cineva. ♦ (Persoană) care se bucură de o anumită reputație, de notorietate. – V. cunoaște. DOOM
cunoscút adj. m., s. m., pl. cunoscúți; adj. f., s. f. cunoscútă, pl. cunoscúte
cunoscute
CUNOSCÚT, -Ă, cunoscuți, -te, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care se cunoaște, care se știe. ♦ (Persoană) care poate fi ușor de recunoscut. 2. (Persoană) care a făcut cunoștință cu cineva. ♦ (Persoană) care se bucură de o anumită reputație, de notorietate. – V. cunoaște. DOOM
cunoscút adj. m., s. m., pl. cunoscúți; adj. f., s. f. cunoscútă, pl. cunoscúte
cunoscute
CUNOSCÚT, -Ă, cunoscuți, -te, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care se cunoaște, care se știe. ♦ (Persoană) care poate fi ușor de recunoscut. 2. (Persoană) care a făcut cunoștință cu cineva. ♦ (Persoană) care se bucură de o anumită reputație, de notorietate. – V. cunoaște. DOOM
cunoscút adj. m., s. m., pl. cunoscúți; adj. f., s. f. cunoscútă, pl. cunoscúte
cunoscutei
CUNOSCÚT, -Ă, cunoscuți, -te, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care se cunoaște, care se știe. ♦ (Persoană) care poate fi ușor de recunoscut. 2. (Persoană) care a făcut cunoștință cu cineva. ♦ (Persoană) care se bucură de o anumită reputație, de notorietate. – V. cunoaște. DOOM
cunoscút adj. m., s. m., pl. cunoscúți; adj. f., s. f. cunoscútă, pl. cunoscúte
cunoscutei
CUNOSCÚT, -Ă, cunoscuți, -te, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care se cunoaște, care se știe. ♦ (Persoană) care poate fi ușor de recunoscut. 2. (Persoană) care a făcut cunoștință cu cineva. ♦ (Persoană) care se bucură de o anumită reputație, de notorietate. – V. cunoaște. DOOM
cunoscút adj. m., s. m., pl. cunoscúți; adj. f., s. f. cunoscútă, pl. cunoscúte
cunoscutele
CUNOSCÚT, -Ă, cunoscuți, -te, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care se cunoaște, care se știe. ♦ (Persoană) care poate fi ușor de recunoscut. 2. (Persoană) care a făcut cunoștință cu cineva. ♦ (Persoană) care se bucură de o anumită reputație, de notorietate. – V. cunoaște. DOOM
cunoscút adj. m., s. m., pl. cunoscúți; adj. f., s. f. cunoscútă, pl. cunoscúte
cunoscutele
CUNOSCÚT, -Ă, cunoscuți, -te, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care se cunoaște, care se știe. ♦ (Persoană) care poate fi ușor de recunoscut. 2. (Persoană) care a făcut cunoștință cu cineva. ♦ (Persoană) care se bucură de o anumită reputație, de notorietate. – V. cunoaște. DOOM
cunoscút adj. m., s. m., pl. cunoscúți; adj. f., s. f. cunoscútă, pl. cunoscúte
cunoscutelor
CUNOSCÚT, -Ă, cunoscuți, -te, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care se cunoaște, care se știe. ♦ (Persoană) care poate fi ușor de recunoscut. 2. (Persoană) care a făcut cunoștință cu cineva. ♦ (Persoană) care se bucură de o anumită reputație, de notorietate. – V. cunoaște. DOOM
cunoscút adj. m., s. m., pl. cunoscúți; adj. f., s. f. cunoscútă, pl. cunoscúte
cunoscutelor
CUNOSCÚT, -Ă, cunoscuți, -te, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care se cunoaște, care se știe. ♦ (Persoană) care poate fi ușor de recunoscut. 2. (Persoană) care a făcut cunoștință cu cineva. ♦ (Persoană) care se bucură de o anumită reputație, de notorietate. – V. cunoaște. DOOM
cunoscút adj. m., s. m., pl. cunoscúți; adj. f., s. f. cunoscútă, pl. cunoscúte
cunoscutul
CUNOSCÚT, -Ă, cunoscuți, -te, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care se cunoaște, care se știe. ♦ (Persoană) care poate fi ușor de recunoscut. 2. (Persoană) care a făcut cunoștință cu cineva. ♦ (Persoană) care se bucură de o anumită reputație, de notorietate. – V. cunoaște. DOOM
cunoscút adj. m., s. m., pl. cunoscúți; adj. f., s. f. cunoscútă, pl. cunoscúte
cunoscutul
CUNOSCÚT, -Ă, cunoscuți, -te, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care se cunoaște, care se știe. ♦ (Persoană) care poate fi ușor de recunoscut. 2. (Persoană) care a făcut cunoștință cu cineva. ♦ (Persoană) care se bucură de o anumită reputație, de notorietate. – V. cunoaște. DOOM
cunoscút adj. m., s. m., pl. cunoscúți; adj. f., s. f. cunoscútă, pl. cunoscúte
cunoscutului
CUNOSCÚT, -Ă, cunoscuți, -te, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care se cunoaște, care se știe. ♦ (Persoană) care poate fi ușor de recunoscut. 2. (Persoană) care a făcut cunoștință cu cineva. ♦ (Persoană) care se bucură de o anumită reputație, de notorietate. – V. cunoaște. DOOM
cunoscút adj. m., s. m., pl. cunoscúți; adj. f., s. f. cunoscútă, pl. cunoscúte
cunoscutului
CUNOSCÚT, -Ă, cunoscuți, -te, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care se cunoaște, care se știe. ♦ (Persoană) care poate fi ușor de recunoscut. 2. (Persoană) care a făcut cunoștință cu cineva. ♦ (Persoană) care se bucură de o anumită reputație, de notorietate. – V. cunoaște. DOOM
cunoscút adj. m., s. m., pl. cunoscúți; adj. f., s. f. cunoscútă, pl. cunoscúte
cunoscuși
CUNOÁȘTE, cunósc, vb. III. 1. Tranz. A lua cunoștință în chip veridic de obiectele și de fenomenele înconjurătoare; a stabili în chip obiectiv natura, proprietățile unui lucru, relațiile dintre fenomene, a le da o interpretare conformă cu adevărul. 2. Tranz. A avea sau a dobândi cunoștințe pe baza studiului, experienței; a fi luat cunoștință de ceva. 3. Tranz. A ști, a afla cine este cineva, a identifica ceva; a fi făcut (personal) cunoștință cu cineva, a fi luat cunoștință de ceva. ◊ Expr. A nu cunoaște moarte = (despre obiecte) a fi trainic, durabil. A-și cunoaște (sau a nu-și cunoaște) lungul nasului = a-și da (sau a nu-și da) seama de ce i se cuvine sau i se poate permite. A face cunoscut (cuiva ceva) = a da de știre, a preveni, a avertiza. ♦ A ști felul de a fi al cuiva. ◊ Expr. A cunoaște lumea = a avea experiența vieții. ♦ A recunoaște, a identifica. ♦ A distinge, a deosebi pe cineva sau ceva. ♦ A avea de-a face cu ceva, a fi în deplină cunoștință de cauză. Cunosc eu bunătatea ta. 4. Refl. (impers.) A se băga de seamă, a se remarca, a se descoperi. ♦ A avea efect, a nu se întâmpla în zadar. Pe unde a trecut, se cunoaște. ◊ Expr. (Tranz.) A cunoaște ceva = a se alege cu un profit, cu un beneficiu. 5. Tranz. A admite ca adevărat; a nu tăgădui. 6. Intranz. (Rar) A-și arăta recunoștința pentru ceva; a răsplăti. 7. Tranz. A admite calitatea sau titlul cuiva. 8. Tranz. A-și da seama de ceva; a înțelege, a ști. – Lat. pop. connoscere (= cognoscere). DOOM
cunoáște (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cunósc; ger. cunoscấnd; part. cunoscút
cunoscuți
CUNOSCÚT, -Ă, cunoscuți, -te, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care se cunoaște, care se știe. ♦ (Persoană) care poate fi ușor de recunoscut. 2. (Persoană) care a făcut cunoștință cu cineva. ♦ (Persoană) care se bucură de o anumită reputație, de notorietate. – V. cunoaște. DOOM
cunoscút adj. m., s. m., pl. cunoscúți; adj. f., s. f. cunoscútă, pl. cunoscúte
cunoscuți
CUNOSCÚT, -Ă, cunoscuți, -te, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care se cunoaște, care se știe. ♦ (Persoană) care poate fi ușor de recunoscut. 2. (Persoană) care a făcut cunoștință cu cineva. ♦ (Persoană) care se bucură de o anumită reputație, de notorietate. – V. cunoaște. DOOM
cunoscút adj. m., s. m., pl. cunoscúți; adj. f., s. f. cunoscútă, pl. cunoscúte
cunoscuții
CUNOSCÚT, -Ă, cunoscuți, -te, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care se cunoaște, care se știe. ♦ (Persoană) care poate fi ușor de recunoscut. 2. (Persoană) care a făcut cunoștință cu cineva. ♦ (Persoană) care se bucură de o anumită reputație, de notorietate. – V. cunoaște. DOOM
cunoscút adj. m., s. m., pl. cunoscúți; adj. f., s. f. cunoscútă, pl. cunoscúte
cunoscuții
CUNOSCÚT, -Ă, cunoscuți, -te, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care se cunoaște, care se știe. ♦ (Persoană) care poate fi ușor de recunoscut. 2. (Persoană) care a făcut cunoștință cu cineva. ♦ (Persoană) care se bucură de o anumită reputație, de notorietate. – V. cunoaște. DOOM
cunoscút adj. m., s. m., pl. cunoscúți; adj. f., s. f. cunoscútă, pl. cunoscúte
cunoscuților
CUNOSCÚT, -Ă, cunoscuți, -te, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care se cunoaște, care se știe. ♦ (Persoană) care poate fi ușor de recunoscut. 2. (Persoană) care a făcut cunoștință cu cineva. ♦ (Persoană) care se bucură de o anumită reputație, de notorietate. – V. cunoaște. DOOM
cunoscút adj. m., s. m., pl. cunoscúți; adj. f., s. f. cunoscútă, pl. cunoscúte
cunoscuților
CUNOSCÚT, -Ă, cunoscuți, -te, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care se cunoaște, care se știe. ♦ (Persoană) care poate fi ușor de recunoscut. 2. (Persoană) care a făcut cunoștință cu cineva. ♦ (Persoană) care se bucură de o anumită reputație, de notorietate. – V. cunoaște. DOOM
cunoscút adj. m., s. m., pl. cunoscúți; adj. f., s. f. cunoscútă, pl. cunoscúte
cunoscând
CUNOÁȘTE, cunósc, vb. III. 1. Tranz. A lua cunoștință în chip veridic de obiectele și de fenomenele înconjurătoare; a stabili în chip obiectiv natura, proprietățile unui lucru, relațiile dintre fenomene, a le da o interpretare conformă cu adevărul. 2. Tranz. A avea sau a dobândi cunoștințe pe baza studiului, experienței; a fi luat cunoștință de ceva. 3. Tranz. A ști, a afla cine este cineva, a identifica ceva; a fi făcut (personal) cunoștință cu cineva, a fi luat cunoștință de ceva. ◊ Expr. A nu cunoaște moarte = (despre obiecte) a fi trainic, durabil. A-și cunoaște (sau a nu-și cunoaște) lungul nasului = a-și da (sau a nu-și da) seama de ce i se cuvine sau i se poate permite. A face cunoscut (cuiva ceva) = a da de știre, a preveni, a avertiza. ♦ A ști felul de a fi al cuiva. ◊ Expr. A cunoaște lumea = a avea experiența vieții. ♦ A recunoaște, a identifica. ♦ A distinge, a deosebi pe cineva sau ceva. ♦ A avea de-a face cu ceva, a fi în deplină cunoștință de cauză. Cunosc eu bunătatea ta. 4. Refl. (impers.) A se băga de seamă, a se remarca, a se descoperi. ♦ A avea efect, a nu se întâmpla în zadar. Pe unde a trecut, se cunoaște. ◊ Expr. (Tranz.) A cunoaște ceva = a se alege cu un profit, cu un beneficiu. 5. Tranz. A admite ca adevărat; a nu tăgădui. 6. Intranz. (Rar) A-și arăta recunoștința pentru ceva; a răsplăti. 7. Tranz. A admite calitatea sau titlul cuiva. 8. Tranz. A-și da seama de ceva; a înțelege, a ști. – Lat. pop. connoscere (= cognoscere). DOOM
cunoáște (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cunósc; ger. cunoscấnd; part. cunoscút
cunoscînd
CUNOÁȘTE, cunósc, vb. III. 1. Tranz. A lua cunoștință în chip veridic de obiectele și de fenomenele înconjurătoare; a stabili în chip obiectiv natura, proprietățile unui lucru, relațiile dintre fenomene, a le da o interpretare conformă cu adevărul. 2. Tranz. A avea sau a dobândi cunoștințe pe baza studiului, experienței; a fi luat cunoștință de ceva. 3. Tranz. A ști, a afla cine este cineva, a identifica ceva; a fi făcut (personal) cunoștință cu cineva, a fi luat cunoștință de ceva. ◊ Expr. A nu cunoaște moarte = (despre obiecte) a fi trainic, durabil. A-și cunoaște (sau a nu-și cunoaște) lungul nasului = a-și da (sau a nu-și da) seama de ce i se cuvine sau i se poate permite. A face cunoscut (cuiva ceva) = a da de știre, a preveni, a avertiza. ♦ A ști felul de a fi al cuiva. ◊ Expr. A cunoaște lumea = a avea experiența vieții. ♦ A recunoaște, a identifica. ♦ A distinge, a deosebi pe cineva sau ceva. ♦ A avea de-a face cu ceva, a fi în deplină cunoștință de cauză. Cunosc eu bunătatea ta. 4. Refl. (impers.) A se băga de seamă, a se remarca, a se descoperi. ♦ A avea efect, a nu se întâmpla în zadar. Pe unde a trecut, se cunoaște. ◊ Expr. (Tranz.) A cunoaște ceva = a se alege cu un profit, cu un beneficiu. 5. Tranz. A admite ca adevărat; a nu tăgădui. 6. Intranz. (Rar) A-și arăta recunoștința pentru ceva; a răsplăti. 7. Tranz. A admite calitatea sau titlul cuiva. 8. Tranz. A-și da seama de ceva; a înțelege, a ști. – Lat. pop. connoscere (= cognoscere). DOOM
cunoáște (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cunósc; ger. cunoscấnd; part. cunoscút
cunoscătoare
CUNOSCĂTÓR, -OÁRE, cunoscători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care posedă cunoștințe speciale, temeinice într-un domeniu; expert. ♦ (Persoană) care are un gust rafinat. – Cunoaște + suf. -ător. DOOM
cunoscătór adj. m., s. m., pl. cunoscătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cunoscătoáre
cunoscătoare
CUNOSCĂTÓR, -OÁRE, cunoscători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care posedă cunoștințe speciale, temeinice într-un domeniu; expert. ♦ (Persoană) care are un gust rafinat. – Cunoaște + suf. -ător. DOOM
cunoscătór adj. m., s. m., pl. cunoscătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cunoscătoáre
cunoscătoarea
CUNOSCĂTÓR, -OÁRE, cunoscători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care posedă cunoștințe speciale, temeinice într-un domeniu; expert. ♦ (Persoană) care are un gust rafinat. – Cunoaște + suf. -ător. DOOM
cunoscătór adj. m., s. m., pl. cunoscătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cunoscătoáre
cunoscătoarea
CUNOSCĂTÓR, -OÁRE, cunoscători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care posedă cunoștințe speciale, temeinice într-un domeniu; expert. ♦ (Persoană) care are un gust rafinat. – Cunoaște + suf. -ător. DOOM
cunoscătór adj. m., s. m., pl. cunoscătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cunoscătoáre
cunoscătoarei
CUNOSCĂTÓR, -OÁRE, cunoscători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care posedă cunoștințe speciale, temeinice într-un domeniu; expert. ♦ (Persoană) care are un gust rafinat. – Cunoaște + suf. -ător. DOOM
cunoscătór adj. m., s. m., pl. cunoscătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cunoscătoáre
cunoscătoarei
CUNOSCĂTÓR, -OÁRE, cunoscători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care posedă cunoștințe speciale, temeinice într-un domeniu; expert. ♦ (Persoană) care are un gust rafinat. – Cunoaște + suf. -ător. DOOM
cunoscătór adj. m., s. m., pl. cunoscătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cunoscătoáre
cunoscătoarele
CUNOSCĂTÓR, -OÁRE, cunoscători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care posedă cunoștințe speciale, temeinice într-un domeniu; expert. ♦ (Persoană) care are un gust rafinat. – Cunoaște + suf. -ător. DOOM
cunoscătór adj. m., s. m., pl. cunoscătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cunoscătoáre
cunoscătoarele
CUNOSCĂTÓR, -OÁRE, cunoscători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care posedă cunoștințe speciale, temeinice într-un domeniu; expert. ♦ (Persoană) care are un gust rafinat. – Cunoaște + suf. -ător. DOOM
cunoscătór adj. m., s. m., pl. cunoscătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cunoscătoáre
cunoscătoarelor
CUNOSCĂTÓR, -OÁRE, cunoscători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care posedă cunoștințe speciale, temeinice într-un domeniu; expert. ♦ (Persoană) care are un gust rafinat. – Cunoaște + suf. -ător. DOOM
cunoscătór adj. m., s. m., pl. cunoscătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cunoscătoáre
cunoscătoarelor
CUNOSCĂTÓR, -OÁRE, cunoscători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care posedă cunoștințe speciale, temeinice într-un domeniu; expert. ♦ (Persoană) care are un gust rafinat. – Cunoaște + suf. -ător. DOOM
cunoscătór adj. m., s. m., pl. cunoscătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cunoscătoáre
cunoscător
CUNOSCĂTÓR, -OÁRE, cunoscători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care posedă cunoștințe speciale, temeinice într-un domeniu; expert. ♦ (Persoană) care are un gust rafinat. – Cunoaște + suf. -ător. DOOM
cunoscătór adj. m., s. m., pl. cunoscătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cunoscătoáre
cunoscător
CUNOSCĂTÓR, -OÁRE, cunoscători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care posedă cunoștințe speciale, temeinice într-un domeniu; expert. ♦ (Persoană) care are un gust rafinat. – Cunoaște + suf. -ător. DOOM
cunoscătór adj. m., s. m., pl. cunoscătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cunoscătoáre
cunoscători
CUNOSCĂTÓR, -OÁRE, cunoscători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care posedă cunoștințe speciale, temeinice într-un domeniu; expert. ♦ (Persoană) care are un gust rafinat. – Cunoaște + suf. -ător. DOOM
cunoscătór adj. m., s. m., pl. cunoscătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cunoscătoáre
cunoscători
CUNOSCĂTÓR, -OÁRE, cunoscători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care posedă cunoștințe speciale, temeinice într-un domeniu; expert. ♦ (Persoană) care are un gust rafinat. – Cunoaște + suf. -ător. DOOM
cunoscătór adj. m., s. m., pl. cunoscătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cunoscătoáre
cunoscătorii
CUNOSCĂTÓR, -OÁRE, cunoscători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care posedă cunoștințe speciale, temeinice într-un domeniu; expert. ♦ (Persoană) care are un gust rafinat. – Cunoaște + suf. -ător. DOOM
cunoscătór adj. m., s. m., pl. cunoscătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cunoscătoáre
cunoscătorii
CUNOSCĂTÓR, -OÁRE, cunoscători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care posedă cunoștințe speciale, temeinice într-un domeniu; expert. ♦ (Persoană) care are un gust rafinat. – Cunoaște + suf. -ător. DOOM
cunoscătór adj. m., s. m., pl. cunoscătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cunoscătoáre
cunoscătorilor
CUNOSCĂTÓR, -OÁRE, cunoscători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care posedă cunoștințe speciale, temeinice într-un domeniu; expert. ♦ (Persoană) care are un gust rafinat. – Cunoaște + suf. -ător. DOOM
cunoscătór adj. m., s. m., pl. cunoscătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cunoscătoáre
cunoscătorilor
CUNOSCĂTÓR, -OÁRE, cunoscători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care posedă cunoștințe speciale, temeinice într-un domeniu; expert. ♦ (Persoană) care are un gust rafinat. – Cunoaște + suf. -ător. DOOM
cunoscătór adj. m., s. m., pl. cunoscătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cunoscătoáre
cunoscătorul
CUNOSCĂTÓR, -OÁRE, cunoscători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care posedă cunoștințe speciale, temeinice într-un domeniu; expert. ♦ (Persoană) care are un gust rafinat. – Cunoaște + suf. -ător. DOOM
cunoscătór adj. m., s. m., pl. cunoscătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cunoscătoáre
cunoscătorul
CUNOSCĂTÓR, -OÁRE, cunoscători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care posedă cunoștințe speciale, temeinice într-un domeniu; expert. ♦ (Persoană) care are un gust rafinat. – Cunoaște + suf. -ător. DOOM
cunoscătór adj. m., s. m., pl. cunoscătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cunoscătoáre
cunoscătorului
CUNOSCĂTÓR, -OÁRE, cunoscători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care posedă cunoștințe speciale, temeinice într-un domeniu; expert. ♦ (Persoană) care are un gust rafinat. – Cunoaște + suf. -ător. DOOM
cunoscătór adj. m., s. m., pl. cunoscătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cunoscătoáre
cunoscătorului
CUNOSCĂTÓR, -OÁRE, cunoscători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care posedă cunoștințe speciale, temeinice într-un domeniu; expert. ♦ (Persoană) care are un gust rafinat. – Cunoaște + suf. -ător. DOOM
cunoscătór adj. m., s. m., pl. cunoscătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cunoscătoáre
cunoștea
CUNOÁȘTE, cunósc, vb. III. 1. Tranz. A lua cunoștință în chip veridic de obiectele și de fenomenele înconjurătoare; a stabili în chip obiectiv natura, proprietățile unui lucru, relațiile dintre fenomene, a le da o interpretare conformă cu adevărul. 2. Tranz. A avea sau a dobândi cunoștințe pe baza studiului, experienței; a fi luat cunoștință de ceva. 3. Tranz. A ști, a afla cine este cineva, a identifica ceva; a fi făcut (personal) cunoștință cu cineva, a fi luat cunoștință de ceva. ◊ Expr. A nu cunoaște moarte = (despre obiecte) a fi trainic, durabil. A-și cunoaște (sau a nu-și cunoaște) lungul nasului = a-și da (sau a nu-și da) seama de ce i se cuvine sau i se poate permite. A face cunoscut (cuiva ceva) = a da de știre, a preveni, a avertiza. ♦ A ști felul de a fi al cuiva. ◊ Expr. A cunoaște lumea = a avea experiența vieții. ♦ A recunoaște, a identifica. ♦ A distinge, a deosebi pe cineva sau ceva. ♦ A avea de-a face cu ceva, a fi în deplină cunoștință de cauză. Cunosc eu bunătatea ta. 4. Refl. (impers.) A se băga de seamă, a se remarca, a se descoperi. ♦ A avea efect, a nu se întâmpla în zadar. Pe unde a trecut, se cunoaște. ◊ Expr. (Tranz.) A cunoaște ceva = a se alege cu un profit, cu un beneficiu. 5. Tranz. A admite ca adevărat; a nu tăgădui. 6. Intranz. (Rar) A-și arăta recunoștința pentru ceva; a răsplăti. 7. Tranz. A admite calitatea sau titlul cuiva. 8. Tranz. A-și da seama de ceva; a înțelege, a ști. – Lat. pop. connoscere (= cognoscere). DOOM
cunoáște (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cunósc; ger. cunoscấnd; part. cunoscút
cunoșteai
CUNOÁȘTE, cunósc, vb. III. 1. Tranz. A lua cunoștință în chip veridic de obiectele și de fenomenele înconjurătoare; a stabili în chip obiectiv natura, proprietățile unui lucru, relațiile dintre fenomene, a le da o interpretare conformă cu adevărul. 2. Tranz. A avea sau a dobândi cunoștințe pe baza studiului, experienței; a fi luat cunoștință de ceva. 3. Tranz. A ști, a afla cine este cineva, a identifica ceva; a fi făcut (personal) cunoștință cu cineva, a fi luat cunoștință de ceva. ◊ Expr. A nu cunoaște moarte = (despre obiecte) a fi trainic, durabil. A-și cunoaște (sau a nu-și cunoaște) lungul nasului = a-și da (sau a nu-și da) seama de ce i se cuvine sau i se poate permite. A face cunoscut (cuiva ceva) = a da de știre, a preveni, a avertiza. ♦ A ști felul de a fi al cuiva. ◊ Expr. A cunoaște lumea = a avea experiența vieții. ♦ A recunoaște, a identifica. ♦ A distinge, a deosebi pe cineva sau ceva. ♦ A avea de-a face cu ceva, a fi în deplină cunoștință de cauză. Cunosc eu bunătatea ta. 4. Refl. (impers.) A se băga de seamă, a se remarca, a se descoperi. ♦ A avea efect, a nu se întâmpla în zadar. Pe unde a trecut, se cunoaște. ◊ Expr. (Tranz.) A cunoaște ceva = a se alege cu un profit, cu un beneficiu. 5. Tranz. A admite ca adevărat; a nu tăgădui. 6. Intranz. (Rar) A-și arăta recunoștința pentru ceva; a răsplăti. 7. Tranz. A admite calitatea sau titlul cuiva. 8. Tranz. A-și da seama de ceva; a înțelege, a ști. – Lat. pop. connoscere (= cognoscere). DOOM
cunoáște (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cunósc; ger. cunoscấnd; part. cunoscút
cunoșteam
CUNOÁȘTE, cunósc, vb. III. 1. Tranz. A lua cunoștință în chip veridic de obiectele și de fenomenele înconjurătoare; a stabili în chip obiectiv natura, proprietățile unui lucru, relațiile dintre fenomene, a le da o interpretare conformă cu adevărul. 2. Tranz. A avea sau a dobândi cunoștințe pe baza studiului, experienței; a fi luat cunoștință de ceva. 3. Tranz. A ști, a afla cine este cineva, a identifica ceva; a fi făcut (personal) cunoștință cu cineva, a fi luat cunoștință de ceva. ◊ Expr. A nu cunoaște moarte = (despre obiecte) a fi trainic, durabil. A-și cunoaște (sau a nu-și cunoaște) lungul nasului = a-și da (sau a nu-și da) seama de ce i se cuvine sau i se poate permite. A face cunoscut (cuiva ceva) = a da de știre, a preveni, a avertiza. ♦ A ști felul de a fi al cuiva. ◊ Expr. A cunoaște lumea = a avea experiența vieții. ♦ A recunoaște, a identifica. ♦ A distinge, a deosebi pe cineva sau ceva. ♦ A avea de-a face cu ceva, a fi în deplină cunoștință de cauză. Cunosc eu bunătatea ta. 4. Refl. (impers.) A se băga de seamă, a se remarca, a se descoperi. ♦ A avea efect, a nu se întâmpla în zadar. Pe unde a trecut, se cunoaște. ◊ Expr. (Tranz.) A cunoaște ceva = a se alege cu un profit, cu un beneficiu. 5. Tranz. A admite ca adevărat; a nu tăgădui. 6. Intranz. (Rar) A-și arăta recunoștința pentru ceva; a răsplăti. 7. Tranz. A admite calitatea sau titlul cuiva. 8. Tranz. A-și da seama de ceva; a înțelege, a ști. – Lat. pop. connoscere (= cognoscere). DOOM
cunoáște (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cunósc; ger. cunoscấnd; part. cunoscút
cunoșteau
CUNOÁȘTE, cunósc, vb. III. 1. Tranz. A lua cunoștință în chip veridic de obiectele și de fenomenele înconjurătoare; a stabili în chip obiectiv natura, proprietățile unui lucru, relațiile dintre fenomene, a le da o interpretare conformă cu adevărul. 2. Tranz. A avea sau a dobândi cunoștințe pe baza studiului, experienței; a fi luat cunoștință de ceva. 3. Tranz. A ști, a afla cine este cineva, a identifica ceva; a fi făcut (personal) cunoștință cu cineva, a fi luat cunoștință de ceva. ◊ Expr. A nu cunoaște moarte = (despre obiecte) a fi trainic, durabil. A-și cunoaște (sau a nu-și cunoaște) lungul nasului = a-și da (sau a nu-și da) seama de ce i se cuvine sau i se poate permite. A face cunoscut (cuiva ceva) = a da de știre, a preveni, a avertiza. ♦ A ști felul de a fi al cuiva. ◊ Expr. A cunoaște lumea = a avea experiența vieții. ♦ A recunoaște, a identifica. ♦ A distinge, a deosebi pe cineva sau ceva. ♦ A avea de-a face cu ceva, a fi în deplină cunoștință de cauză. Cunosc eu bunătatea ta. 4. Refl. (impers.) A se băga de seamă, a se remarca, a se descoperi. ♦ A avea efect, a nu se întâmpla în zadar. Pe unde a trecut, se cunoaște. ◊ Expr. (Tranz.) A cunoaște ceva = a se alege cu un profit, cu un beneficiu. 5. Tranz. A admite ca adevărat; a nu tăgădui. 6. Intranz. (Rar) A-și arăta recunoștința pentru ceva; a răsplăti. 7. Tranz. A admite calitatea sau titlul cuiva. 8. Tranz. A-și da seama de ceva; a înțelege, a ști. – Lat. pop. connoscere (= cognoscere). DOOM
cunoáște (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cunósc; ger. cunoscấnd; part. cunoscút
cunoșteați
CUNOÁȘTE, cunósc, vb. III. 1. Tranz. A lua cunoștință în chip veridic de obiectele și de fenomenele înconjurătoare; a stabili în chip obiectiv natura, proprietățile unui lucru, relațiile dintre fenomene, a le da o interpretare conformă cu adevărul. 2. Tranz. A avea sau a dobândi cunoștințe pe baza studiului, experienței; a fi luat cunoștință de ceva. 3. Tranz. A ști, a afla cine este cineva, a identifica ceva; a fi făcut (personal) cunoștință cu cineva, a fi luat cunoștință de ceva. ◊ Expr. A nu cunoaște moarte = (despre obiecte) a fi trainic, durabil. A-și cunoaște (sau a nu-și cunoaște) lungul nasului = a-și da (sau a nu-și da) seama de ce i se cuvine sau i se poate permite. A face cunoscut (cuiva ceva) = a da de știre, a preveni, a avertiza. ♦ A ști felul de a fi al cuiva. ◊ Expr. A cunoaște lumea = a avea experiența vieții. ♦ A recunoaște, a identifica. ♦ A distinge, a deosebi pe cineva sau ceva. ♦ A avea de-a face cu ceva, a fi în deplină cunoștință de cauză. Cunosc eu bunătatea ta. 4. Refl. (impers.) A se băga de seamă, a se remarca, a se descoperi. ♦ A avea efect, a nu se întâmpla în zadar. Pe unde a trecut, se cunoaște. ◊ Expr. (Tranz.) A cunoaște ceva = a se alege cu un profit, cu un beneficiu. 5. Tranz. A admite ca adevărat; a nu tăgădui. 6. Intranz. (Rar) A-și arăta recunoștința pentru ceva; a răsplăti. 7. Tranz. A admite calitatea sau titlul cuiva. 8. Tranz. A-și da seama de ceva; a înțelege, a ști. – Lat. pop. connoscere (= cognoscere). DOOM
cunoáște (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cunósc; ger. cunoscấnd; part. cunoscút
cunoști
CUNOÁȘTE, cunósc, vb. III. 1. Tranz. A lua cunoștință în chip veridic de obiectele și de fenomenele înconjurătoare; a stabili în chip obiectiv natura, proprietățile unui lucru, relațiile dintre fenomene, a le da o interpretare conformă cu adevărul. 2. Tranz. A avea sau a dobândi cunoștințe pe baza studiului, experienței; a fi luat cunoștință de ceva. 3. Tranz. A ști, a afla cine este cineva, a identifica ceva; a fi făcut (personal) cunoștință cu cineva, a fi luat cunoștință de ceva. ◊ Expr. A nu cunoaște moarte = (despre obiecte) a fi trainic, durabil. A-și cunoaște (sau a nu-și cunoaște) lungul nasului = a-și da (sau a nu-și da) seama de ce i se cuvine sau i se poate permite. A face cunoscut (cuiva ceva) = a da de știre, a preveni, a avertiza. ♦ A ști felul de a fi al cuiva. ◊ Expr. A cunoaște lumea = a avea experiența vieții. ♦ A recunoaște, a identifica. ♦ A distinge, a deosebi pe cineva sau ceva. ♦ A avea de-a face cu ceva, a fi în deplină cunoștință de cauză. Cunosc eu bunătatea ta. 4. Refl. (impers.) A se băga de seamă, a se remarca, a se descoperi. ♦ A avea efect, a nu se întâmpla în zadar. Pe unde a trecut, se cunoaște. ◊ Expr. (Tranz.) A cunoaște ceva = a se alege cu un profit, cu un beneficiu. 5. Tranz. A admite ca adevărat; a nu tăgădui. 6. Intranz. (Rar) A-și arăta recunoștința pentru ceva; a răsplăti. 7. Tranz. A admite calitatea sau titlul cuiva. 8. Tranz. A-și da seama de ceva; a înțelege, a ști. – Lat. pop. connoscere (= cognoscere). DOOM
cunoáște (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cunósc; ger. cunoscấnd; part. cunoscút
cunoștința
CUNOȘTÍNȚĂ, cunoștințe, s. f. 1. Cunoaștere (2). ◊ Expr. A avea (sau a lua) cunoștință de ceva = a ști, a fi informat. A aduce (ceva) la cunoștința cuiva = a informa pe cineva (despre ceva). A aduce la cunoștința publică = a da de știre tuturor. În cunoștință de cauză = cunoscând bine ceva. ♦ Facultatea de a simți, de a primi impresii din afară. ◊ Expr. A-și pierde cunoștința = a nu mai ști de sine, a leșina. (Rar) A-și veni în cunoștință = a se trezi din leșin. ♦ (Rar) Minte, rațiune. 2. (La pl.) Totalitatea noțiunilor, ideilor, informațiilor pe care le are cineva într-un domeniu oarecare. 3. Persoană pe care vorbitorul o cunoaște. ◊ Expr. A face cunoștință cu cineva = a lega relații sociale cu o persoană. (Fam.) A face cuiva cunoștință cu cineva = a prezenta pe cineva cuiva. 4. (Înv.) Mulțumire, recunoștință. – Cunoaște + suf. -ință (3 după fr. connaissance). DOOM
cunoștínță s. f., g.-d. art. cunoștínței; pl. cunoștínțe
cunoștințe
CUNOȘTÍNȚĂ, cunoștințe, s. f. 1. Cunoaștere (2). ◊ Expr. A avea (sau a lua) cunoștință de ceva = a ști, a fi informat. A aduce (ceva) la cunoștința cuiva = a informa pe cineva (despre ceva). A aduce la cunoștința publică = a da de știre tuturor. În cunoștință de cauză = cunoscând bine ceva. ♦ Facultatea de a simți, de a primi impresii din afară. ◊ Expr. A-și pierde cunoștința = a nu mai ști de sine, a leșina. (Rar) A-și veni în cunoștință = a se trezi din leșin. ♦ (Rar) Minte, rațiune. 2. (La pl.) Totalitatea noțiunilor, ideilor, informațiilor pe care le are cineva într-un domeniu oarecare. 3. Persoană pe care vorbitorul o cunoaște. ◊ Expr. A face cunoștință cu cineva = a lega relații sociale cu o persoană. (Fam.) A face cuiva cunoștință cu cineva = a prezenta pe cineva cuiva. 4. (Înv.) Mulțumire, recunoștință. – Cunoaște + suf. -ință (3 după fr. connaissance). DOOM
cunoștínță s. f., g.-d. art. cunoștínței; pl. cunoștínțe
cunoștinței
CUNOȘTÍNȚĂ, cunoștințe, s. f. 1. Cunoaștere (2). ◊ Expr. A avea (sau a lua) cunoștință de ceva = a ști, a fi informat. A aduce (ceva) la cunoștința cuiva = a informa pe cineva (despre ceva). A aduce la cunoștința publică = a da de știre tuturor. În cunoștință de cauză = cunoscând bine ceva. ♦ Facultatea de a simți, de a primi impresii din afară. ◊ Expr. A-și pierde cunoștința = a nu mai ști de sine, a leșina. (Rar) A-și veni în cunoștință = a se trezi din leșin. ♦ (Rar) Minte, rațiune. 2. (La pl.) Totalitatea noțiunilor, ideilor, informațiilor pe care le are cineva într-un domeniu oarecare. 3. Persoană pe care vorbitorul o cunoaște. ◊ Expr. A face cunoștință cu cineva = a lega relații sociale cu o persoană. (Fam.) A face cuiva cunoștință cu cineva = a prezenta pe cineva cuiva. 4. (Înv.) Mulțumire, recunoștință. – Cunoaște + suf. -ință (3 după fr. connaissance). DOOM
cunoștínță s. f., g.-d. art. cunoștínței; pl. cunoștínțe
cunoștințele
CUNOȘTÍNȚĂ, cunoștințe, s. f. 1. Cunoaștere (2). ◊ Expr. A avea (sau a lua) cunoștință de ceva = a ști, a fi informat. A aduce (ceva) la cunoștința cuiva = a informa pe cineva (despre ceva). A aduce la cunoștința publică = a da de știre tuturor. În cunoștință de cauză = cunoscând bine ceva. ♦ Facultatea de a simți, de a primi impresii din afară. ◊ Expr. A-și pierde cunoștința = a nu mai ști de sine, a leșina. (Rar) A-și veni în cunoștință = a se trezi din leșin. ♦ (Rar) Minte, rațiune. 2. (La pl.) Totalitatea noțiunilor, ideilor, informațiilor pe care le are cineva într-un domeniu oarecare. 3. Persoană pe care vorbitorul o cunoaște. ◊ Expr. A face cunoștință cu cineva = a lega relații sociale cu o persoană. (Fam.) A face cuiva cunoștință cu cineva = a prezenta pe cineva cuiva. 4. (Înv.) Mulțumire, recunoștință. – Cunoaște + suf. -ință (3 după fr. connaissance). DOOM
cunoștínță s. f., g.-d. art. cunoștínței; pl. cunoștínțe
cunoștințelor
CUNOȘTÍNȚĂ, cunoștințe, s. f. 1. Cunoaștere (2). ◊ Expr. A avea (sau a lua) cunoștință de ceva = a ști, a fi informat. A aduce (ceva) la cunoștința cuiva = a informa pe cineva (despre ceva). A aduce la cunoștința publică = a da de știre tuturor. În cunoștință de cauză = cunoscând bine ceva. ♦ Facultatea de a simți, de a primi impresii din afară. ◊ Expr. A-și pierde cunoștința = a nu mai ști de sine, a leșina. (Rar) A-și veni în cunoștință = a se trezi din leșin. ♦ (Rar) Minte, rațiune. 2. (La pl.) Totalitatea noțiunilor, ideilor, informațiilor pe care le are cineva într-un domeniu oarecare. 3. Persoană pe care vorbitorul o cunoaște. ◊ Expr. A face cunoștință cu cineva = a lega relații sociale cu o persoană. (Fam.) A face cuiva cunoștință cu cineva = a prezenta pe cineva cuiva. 4. (Înv.) Mulțumire, recunoștință. – Cunoaște + suf. -ință (3 după fr. connaissance). DOOM
cunoștínță s. f., g.-d. art. cunoștínței; pl. cunoștínțe
cunti
cuntí (-tésc, -ít), vb. refl. – A se obișnui, a se familiariza. – Var. cunetăți. Origine necunoscută. Se folosește în Trans. de Nord.
cuntire
cuntí (-tésc, -ít), vb. refl. – A se obișnui, a se familiariza. – Var. cunetăți. Origine necunoscută. Se folosește în Trans. de Nord.
cunun
CUNUNÁ, cunún, vb. I. 1. Refl. recipr. A se căsători religios. 2. Tranz. (Despre preoți) A oficia slujba cununiei. ♦ A fi naș la cununie. ♦ (Despre părinți) A-și căsători după ritualul religios fiul sau fiica. – Lat. coronare. DOOM
cununá (a ~) vb., ind. prez. 3 cunúnă
cununa
CUNUNÁ, cunún, vb. I. 1. Refl. recipr. A se căsători religios. 2. Tranz. (Despre preoți) A oficia slujba cununiei. ♦ A fi naș la cununie. ♦ (Despre părinți) A-și căsători după ritualul religios fiul sau fiica. – Lat. coronare. DOOM
cununá (a ~) vb., ind. prez. 3 cunúnă
cununa
CUNÚNĂ, cununi, s. f. 1. Împletitură în formă circulară, făcută din flori, frunze sau ramuri (care se pune pe cap). ◊ Expr. A sta cunună împrejurul cuiva = (despre un grup de persoane) a sta împrejurul cuiva, formând un cerc închis. Cunună de raze (sau de lumină) = aureolă. Cunună de munți (sau de dealuri, de păduri) = lanț, șir de munți sau de dealuri, de păduri, dispuse în cerc. 2. Coroană care se acorda în antichitate învingătorilor (în război și la concursurile sportive sau literare). ♦ Fig. Glorie, faimă, renume. 3. Coroană care se așază pe capul celor care se căsătoresc după ritualul religios. 4. Funie, împletitură de ceapă, de usturoi etc. 5. Grindă principală cu care se închide în partea de sus un perete de lemn și pe care se reazemă celelalte grinzi ale tavanului și ale acoperișului. – Lat. corona. DOOM
cunúnă s. f., g.-d. art. cunúnii; pl. cunúni
cununai
CUNUNÁ, cunún, vb. I. 1. Refl. recipr. A se căsători religios. 2. Tranz. (Despre preoți) A oficia slujba cununiei. ♦ A fi naș la cununie. ♦ (Despre părinți) A-și căsători după ritualul religios fiul sau fiica. – Lat. coronare. DOOM
cununá (a ~) vb., ind. prez. 3 cunúnă
cununam
CUNUNÁ, cunún, vb. I. 1. Refl. recipr. A se căsători religios. 2. Tranz. (Despre preoți) A oficia slujba cununiei. ♦ A fi naș la cununie. ♦ (Despre părinți) A-și căsători după ritualul religios fiul sau fiica. – Lat. coronare. DOOM
cununá (a ~) vb., ind. prez. 3 cunúnă
cununare
CUNUNÁ, cunún, vb. I. 1. Refl. recipr. A se căsători religios. 2. Tranz. (Despre preoți) A oficia slujba cununiei. ♦ A fi naș la cununie. ♦ (Despre părinți) A-și căsători după ritualul religios fiul sau fiica. – Lat. coronare. DOOM
cununá (a ~) vb., ind. prez. 3 cunúnă
cununare
CUNUNÁ, cunún, vb. I. 1. Refl. recipr. A se căsători (religios). 2. Tranz. A declara pe miri căsătoriți din punct de vedere religios. ♦ A asista pe cineva în timpul serviciului religios al cununiei, în calitate de naș. ♦ (Despre părinți) A-și căsători (după ritualul religios) fiul sau fiica. – Lat. coronare.
cununarea
CUNUNÁ, cunún, vb. I. 1. Refl. recipr. A se căsători (religios). 2. Tranz. A declara pe miri căsătoriți din punct de vedere religios. ♦ A asista pe cineva în timpul serviciului religios al cununiei, în calitate de naș. ♦ (Despre părinți) A-și căsători (după ritualul religios) fiul sau fiica. – Lat. coronare.
cununară
CUNUNÁ, cunún, vb. I. 1. Refl. recipr. A se căsători religios. 2. Tranz. (Despre preoți) A oficia slujba cununiei. ♦ A fi naș la cununie. ♦ (Despre părinți) A-și căsători după ritualul religios fiul sau fiica. – Lat. coronare. DOOM
cununá (a ~) vb., ind. prez. 3 cunúnă
cununarăm
CUNUNÁ, cunún, vb. I. 1. Refl. recipr. A se căsători religios. 2. Tranz. (Despre preoți) A oficia slujba cununiei. ♦ A fi naș la cununie. ♦ (Despre părinți) A-și căsători după ritualul religios fiul sau fiica. – Lat. coronare. DOOM
cununá (a ~) vb., ind. prez. 3 cunúnă
cununarăți
CUNUNÁ, cunún, vb. I. 1. Refl. recipr. A se căsători religios. 2. Tranz. (Despre preoți) A oficia slujba cununiei. ♦ A fi naș la cununie. ♦ (Despre părinți) A-și căsători după ritualul religios fiul sau fiica. – Lat. coronare. DOOM
cununá (a ~) vb., ind. prez. 3 cunúnă
cununase
CUNUNÁ, cunún, vb. I. 1. Refl. recipr. A se căsători religios. 2. Tranz. (Despre preoți) A oficia slujba cununiei. ♦ A fi naș la cununie. ♦ (Despre părinți) A-și căsători după ritualul religios fiul sau fiica. – Lat. coronare. DOOM
cununá (a ~) vb., ind. prez. 3 cunúnă
cununasem
CUNUNÁ, cunún, vb. I. 1. Refl. recipr. A se căsători religios. 2. Tranz. (Despre preoți) A oficia slujba cununiei. ♦ A fi naș la cununie. ♦ (Despre părinți) A-și căsători după ritualul religios fiul sau fiica. – Lat. coronare. DOOM
cununá (a ~) vb., ind. prez. 3 cunúnă
cununaseră
CUNUNÁ, cunún, vb. I. 1. Refl. recipr. A se căsători religios. 2. Tranz. (Despre preoți) A oficia slujba cununiei. ♦ A fi naș la cununie. ♦ (Despre părinți) A-și căsători după ritualul religios fiul sau fiica. – Lat. coronare. DOOM
cununá (a ~) vb., ind. prez. 3 cunúnă
cununaserăm
CUNUNÁ, cunún, vb. I. 1. Refl. recipr. A se căsători religios. 2. Tranz. (Despre preoți) A oficia slujba cununiei. ♦ A fi naș la cununie. ♦ (Despre părinți) A-și căsători după ritualul religios fiul sau fiica. – Lat. coronare. DOOM
cununá (a ~) vb., ind. prez. 3 cunúnă
cununaserăți
CUNUNÁ, cunún, vb. I. 1. Refl. recipr. A se căsători religios. 2. Tranz. (Despre preoți) A oficia slujba cununiei. ♦ A fi naș la cununie. ♦ (Despre părinți) A-și căsători după ritualul religios fiul sau fiica. – Lat. coronare. DOOM
cununá (a ~) vb., ind. prez. 3 cunúnă
cununaseși
CUNUNÁ, cunún, vb. I. 1. Refl. recipr. A se căsători religios. 2. Tranz. (Despre preoți) A oficia slujba cununiei. ♦ A fi naș la cununie. ♦ (Despre părinți) A-și căsători după ritualul religios fiul sau fiica. – Lat. coronare. DOOM
cununá (a ~) vb., ind. prez. 3 cunúnă
cununaseți
CUNUNÁ, cunún, vb. I. 1. Refl. recipr. A se căsători religios. 2. Tranz. (Despre preoți) A oficia slujba cununiei. ♦ A fi naș la cununie. ♦ (Despre părinți) A-și căsători după ritualul religios fiul sau fiica. – Lat. coronare. DOOM
cununá (a ~) vb., ind. prez. 3 cunúnă
cununat
CUNUNÁ, cunún, vb. I. 1. Refl. recipr. A se căsători religios. 2. Tranz. (Despre preoți) A oficia slujba cununiei. ♦ A fi naș la cununie. ♦ (Despre părinți) A-și căsători după ritualul religios fiul sau fiica. – Lat. coronare. DOOM
cununá (a ~) vb., ind. prez. 3 cunúnă
cununat
CUNUNÁT, -Ă, cununați, -te, adj. Căsătorit după ritualul religios. – V. cununa.
cununata
CUNUNÁT, -Ă, cununați, -te, adj. Căsătorit după ritualul religios. – V. cununa.
cununate
CUNUNÁT, -Ă, cununați, -te, adj. Căsătorit după ritualul religios. – V. cununa.
cununatei
CUNUNÁT, -Ă, cununați, -te, adj. Căsătorit după ritualul religios. – V. cununa.
cununatele
CUNUNÁT, -Ă, cununați, -te, adj. Căsătorit după ritualul religios. – V. cununa.
cununatelor
CUNUNÁT, -Ă, cununați, -te, adj. Căsătorit după ritualul religios. – V. cununa.
cununatul
CUNUNÁT, -Ă, cununați, -te, adj. Căsătorit după ritualul religios. – V. cununa.
cununatului
CUNUNÁT, -Ă, cununați, -te, adj. Căsătorit după ritualul religios. – V. cununa.
cununau
CUNUNÁ, cunún, vb. I. 1. Refl. recipr. A se căsători religios. 2. Tranz. (Despre preoți) A oficia slujba cununiei. ♦ A fi naș la cununie. ♦ (Despre părinți) A-și căsători după ritualul religios fiul sau fiica. – Lat. coronare. DOOM
cununá (a ~) vb., ind. prez. 3 cunúnă
cununași
CUNUNÁ, cunún, vb. I. 1. Refl. recipr. A se căsători religios. 2. Tranz. (Despre preoți) A oficia slujba cununiei. ♦ A fi naș la cununie. ♦ (Despre părinți) A-și căsători după ritualul religios fiul sau fiica. – Lat. coronare. DOOM
cununá (a ~) vb., ind. prez. 3 cunúnă
cununați
CUNUNÁ, cunún, vb. I. 1. Refl. recipr. A se căsători religios. 2. Tranz. (Despre preoți) A oficia slujba cununiei. ♦ A fi naș la cununie. ♦ (Despre părinți) A-și căsători după ritualul religios fiul sau fiica. – Lat. coronare. DOOM
cununá (a ~) vb., ind. prez. 3 cunúnă
cununați
CUNUNÁT, -Ă, cununați, -te, adj. Căsătorit după ritualul religios. – V. cununa.
cununații
CUNUNÁT, -Ă, cununați, -te, adj. Căsătorit după ritualul religios. – V. cununa.
cununaților
CUNUNÁT, -Ă, cununați, -te, adj. Căsătorit după ritualul religios. – V. cununa.
cunune
CUNUNÁ, cunún, vb. I. 1. Refl. recipr. A se căsători religios. 2. Tranz. (Despre preoți) A oficia slujba cununiei. ♦ A fi naș la cununie. ♦ (Despre părinți) A-și căsători după ritualul religios fiul sau fiica. – Lat. coronare. DOOM
cununá (a ~) vb., ind. prez. 3 cunúnă
cununi
CUNUNÁ, cunún, vb. I. 1. Refl. recipr. A se căsători religios. 2. Tranz. (Despre preoți) A oficia slujba cununiei. ♦ A fi naș la cununie. ♦ (Despre părinți) A-și căsători după ritualul religios fiul sau fiica. – Lat. coronare. DOOM
cununá (a ~) vb., ind. prez. 3 cunúnă
cununi
CUNÚNĂ, cununi, s. f. 1. Împletitură în formă circulară, făcută din flori, frunze sau ramuri (care se pune pe cap). ◊ Expr. A sta cunună împrejurul cuiva = (despre un grup de persoane) a sta împrejurul cuiva, formând un cerc închis. Cunună de raze (sau de lumină) = aureolă. Cunună de munți (sau de dealuri, de păduri) = lanț, șir de munți sau de dealuri, de păduri, dispuse în cerc. 2. Coroană care se acorda în antichitate învingătorilor (în război și la concursurile sportive sau literare). ♦ Fig. Glorie, faimă, renume. 3. Coroană care se așază pe capul celor care se căsătoresc după ritualul religios. 4. Funie, împletitură de ceapă, de usturoi etc. 5. Grindă principală cu care se închide în partea de sus un perete de lemn și pe care se reazemă celelalte grinzi ale tavanului și ale acoperișului. – Lat. corona. DOOM
cunúnă s. f., g.-d. art. cunúnii; pl. cunúni
cununia
CUNUNÍE, cununii, s. f. 1. Căsătorie (religioasă). ◊ Loc. adj. Cu cununie = (despre soț sau soție) căsătorit religios. ◊ Expr. A lua (pe cineva) cu cununie = a se căsători cu cineva religios. 2. (Concr.) Cunună (3). ◊ Expr. A(-și) pune cununiile (pe cap) = a (se) cununa. – Cununa + suf. -ie. DOOM
cununíe s. f., art. cununía, g.-d. art. cununíei; pl. cununíi, art. cununíile
cununie
CUNUNÍE, cununii, s. f. 1. Căsătorie (religioasă). ◊ Loc. adj. Cu cununie = (despre soț sau soție) căsătorit religios. ◊ Expr. A lua (pe cineva) cu cununie = a se căsători cu cineva religios. 2. (Concr.) Cunună (3). ◊ Expr. A(-și) pune cununiile (pe cap) = a (se) cununa. – Cununa + suf. -ie. DOOM
cununíe s. f., art. cununía, g.-d. art. cununíei; pl. cununíi, art. cununíile
cununiei
CUNUNÍE, cununii, s. f. 1. Căsătorie (religioasă). ◊ Loc. adj. Cu cununie = (despre soț sau soție) căsătorit religios. ◊ Expr. A lua (pe cineva) cu cununie = a se căsători cu cineva religios. 2. (Concr.) Cunună (3). ◊ Expr. A(-și) pune cununiile (pe cap) = a (se) cununa. – Cununa + suf. -ie. DOOM
cununíe s. f., art. cununía, g.-d. art. cununíei; pl. cununíi, art. cununíile
cununii
CUNÚNĂ, cununi, s. f. 1. Împletitură în formă circulară, făcută din flori, frunze sau ramuri (care se pune pe cap). ◊ Expr. A sta cunună împrejurul cuiva = (despre un grup de persoane) a sta împrejurul cuiva, formând un cerc închis. Cunună de raze (sau de lumină) = aureolă. Cunună de munți (sau de dealuri, de păduri) = lanț, șir de munți sau de dealuri, de păduri, dispuse în cerc. 2. Coroană care se acorda în antichitate învingătorilor (în război și la concursurile sportive sau literare). ♦ Fig. Glorie, faimă, renume. 3. Coroană care se așază pe capul celor care se căsătoresc după ritualul religios. 4. Funie, împletitură de ceapă, de usturoi etc. 5. Grindă principală cu care se închide în partea de sus un perete de lemn și pe care se reazemă celelalte grinzi ale tavanului și ale acoperișului. – Lat. corona. DOOM
cunúnă s. f., g.-d. art. cunúnii; pl. cunúni
cununii
CUNUNÍE, cununii, s. f. 1. Căsătorie (religioasă). ◊ Loc. adj. Cu cununie = (despre soț sau soție) căsătorit religios. ◊ Expr. A lua (pe cineva) cu cununie = a se căsători cu cineva religios. 2. (Concr.) Cunună (3). ◊ Expr. A(-și) pune cununiile (pe cap) = a (se) cununa. – Cununa + suf. -ie. DOOM
cununíe s. f., art. cununía, g.-d. art. cununíei; pl. cununíi, art. cununíile
cununiile
CUNUNÍE, cununii, s. f. 1. Căsătorie (religioasă). ◊ Loc. adj. Cu cununie = (despre soț sau soție) căsătorit religios. ◊ Expr. A lua (pe cineva) cu cununie = a se căsători cu cineva religios. 2. (Concr.) Cunună (3). ◊ Expr. A(-și) pune cununiile (pe cap) = a (se) cununa. – Cununa + suf. -ie. DOOM
cununíe s. f., art. cununía, g.-d. art. cununíei; pl. cununíi, art. cununíile
cununiilor
CUNUNÍE, cununii, s. f. 1. Căsătorie (religioasă). ◊ Loc. adj. Cu cununie = (despre soț sau soție) căsătorit religios. ◊ Expr. A lua (pe cineva) cu cununie = a se căsători cu cineva religios. 2. (Concr.) Cunună (3). ◊ Expr. A(-și) pune cununiile (pe cap) = a (se) cununa. – Cununa + suf. -ie. DOOM
cununíe s. f., art. cununía, g.-d. art. cununíei; pl. cununíi, art. cununíile
cununile
CUNÚNĂ, cununi, s. f. 1. Împletitură în formă circulară, făcută din flori, frunze sau ramuri (care se pune pe cap). ◊ Expr. A sta cunună împrejurul cuiva = (despre un grup de persoane) a sta împrejurul cuiva, formând un cerc închis. Cunună de raze (sau de lumină) = aureolă. Cunună de munți (sau de dealuri, de păduri) = lanț, șir de munți sau de dealuri, de păduri, dispuse în cerc. 2. Coroană care se acorda în antichitate învingătorilor (în război și la concursurile sportive sau literare). ♦ Fig. Glorie, faimă, renume. 3. Coroană care se așază pe capul celor care se căsătoresc după ritualul religios. 4. Funie, împletitură de ceapă, de usturoi etc. 5. Grindă principală cu care se închide în partea de sus un perete de lemn și pe care se reazemă celelalte grinzi ale tavanului și ale acoperișului. – Lat. corona. DOOM
cunúnă s. f., g.-d. art. cunúnii; pl. cunúni
cununilor
CUNÚNĂ, cununi, s. f. 1. Împletitură în formă circulară, făcută din flori, frunze sau ramuri (care se pune pe cap). ◊ Expr. A sta cunună împrejurul cuiva = (despre un grup de persoane) a sta împrejurul cuiva, formând un cerc închis. Cunună de raze (sau de lumină) = aureolă. Cunună de munți (sau de dealuri, de păduri) = lanț, șir de munți sau de dealuri, de păduri, dispuse în cerc. 2. Coroană care se acorda în antichitate învingătorilor (în război și la concursurile sportive sau literare). ♦ Fig. Glorie, faimă, renume. 3. Coroană care se așază pe capul celor care se căsătoresc după ritualul religios. 4. Funie, împletitură de ceapă, de usturoi etc. 5. Grindă principală cu care se închide în partea de sus un perete de lemn și pe care se reazemă celelalte grinzi ale tavanului și ale acoperișului. – Lat. corona. DOOM
cunúnă s. f., g.-d. art. cunúnii; pl. cunúni
cununița
CUNUNÍȚĂ, cununițe, s. f. 1. Diminutiv al lui cunună. 2. (Bot.) Ciritel. – Cunună + suf. -iță. DOOM
cununíță s. f., g.-d. art. cununíței; pl. cununíțe
cununițe
CUNUNÍȚĂ, cununițe, s. f. 1. Diminutiv al lui cunună. 2. (Bot.) Ciritel. – Cunună + suf. -iță. DOOM
cununíță s. f., g.-d. art. cununíței; pl. cununíțe
cununiței
CUNUNÍȚĂ, cununițe, s. f. 1. Diminutiv al lui cunună. 2. (Bot.) Ciritel. – Cunună + suf. -iță. DOOM
cununíță s. f., g.-d. art. cununíței; pl. cununíțe
cununițele
CUNUNÍȚĂ, cununițe, s. f. 1. Diminutiv al lui cunună. 2. (Bot.) Ciritel. – Cunună + suf. -iță. DOOM
cununíță s. f., g.-d. art. cununíței; pl. cununíțe
cununițelor
CUNUNÍȚĂ, cununițe, s. f. 1. Diminutiv al lui cunună. 2. (Bot.) Ciritel. – Cunună + suf. -iță. DOOM
cununíță s. f., g.-d. art. cununíței; pl. cununíțe
cununând
CUNUNÁ, cunún, vb. I. 1. Refl. recipr. A se căsători religios. 2. Tranz. (Despre preoți) A oficia slujba cununiei. ♦ A fi naș la cununie. ♦ (Despre părinți) A-și căsători după ritualul religios fiul sau fiica. – Lat. coronare. DOOM
cununá (a ~) vb., ind. prez. 3 cunúnă
cununînd
CUNUNÁ, cunún, vb. I. 1. Refl. recipr. A se căsători religios. 2. Tranz. (Despre preoți) A oficia slujba cununiei. ♦ A fi naș la cununie. ♦ (Despre părinți) A-și căsători după ritualul religios fiul sau fiica. – Lat. coronare. DOOM
cununá (a ~) vb., ind. prez. 3 cunúnă
cununări
CUNUNÁ, cunún, vb. I. 1. Refl. recipr. A se căsători (religios). 2. Tranz. A declara pe miri căsătoriți din punct de vedere religios. ♦ A asista pe cineva în timpul serviciului religios al cununiei, în calitate de naș. ♦ (Despre părinți) A-și căsători (după ritualul religios) fiul sau fiica. – Lat. coronare.
cununării
CUNUNÁ, cunún, vb. I. 1. Refl. recipr. A se căsători (religios). 2. Tranz. A declara pe miri căsătoriți din punct de vedere religios. ♦ A asista pe cineva în timpul serviciului religios al cununiei, în calitate de naș. ♦ (Despre părinți) A-și căsători (după ritualul religios) fiul sau fiica. – Lat. coronare.
cununările
CUNUNÁ, cunún, vb. I. 1. Refl. recipr. A se căsători (religios). 2. Tranz. A declara pe miri căsătoriți din punct de vedere religios. ♦ A asista pe cineva în timpul serviciului religios al cununiei, în calitate de naș. ♦ (Despre părinți) A-și căsători (după ritualul religios) fiul sau fiica. – Lat. coronare.
cununărilor
CUNUNÁ, cunún, vb. I. 1. Refl. recipr. A se căsători (religios). 2. Tranz. A declara pe miri căsătoriți din punct de vedere religios. ♦ A asista pe cineva în timpul serviciului religios al cununiei, în calitate de naș. ♦ (Despre părinți) A-și căsători (după ritualul religios) fiul sau fiica. – Lat. coronare.
cupa
CÚPĂ3, cupe, s. f. Tăietură în croitorie; croială. – Din fr. coupe. DOOM
cúpă s. f., g.-d. art. cúpei; pl. cúpe
cupa
CÚPĂ2, cupe, s. f. Una dintre culorile cărților de joc (în formă de inimă de culoare roșie). – Din ngr. kúpa. DOOM
cúpă s. f., g.-d. art. cúpei; pl. cúpe
cupa
CÚPĂ1, cupe, s. f. 1. Vas de băut mai mult larg decât adânc (cu picior); pahar cu picior, în formă de potir cu gura largă, din care se beau băuturi alcoolice. ♦ Conținutul unui astfel de vas sau de pahar. ♦ Fig. Caliciu. 2. (Pop.) Unitate de măsură pentru lichide (mai mare de un litru). ♦ Cană, vas având această capacitate. 3. Trofeu în formă de cupă1 (1), care se atribuie câștigătorului unei competiții sportive; p. ext. competiție sportivă desfășurată în vederea câștigării unui astfel de premiu. ♦ Sistem de organizare și de desfășurare a unor competiții sportive, în care câștigătorul final este desemnat prin eliminarea succesivă a adversarilor, primind drept trofeu o cupă1 (3). 4. Piesă metalică în formă de vas deschis, montată la elevatoare și la alte mașini și în care se pot încărca materiale lichide, pulverulente, pământ sau piatră. 5. Plantă cu tulpina foarte scurtă, care face o singură floare albastră-azurie (Gentiana acantis). ◊ Compus: cupa-vacii = plantă agățătoare cu frunze în formă de săgeată și cu flori mari, albe, asemănătoare cu ale zorelelor (Calystegia sepium). – Lat. cuppa (cu sensuri după fr. coupe), (2) magh. kupa. DOOM
cúpă s. f., g.-d. art. cúpei; pl. cúpe
cupaj
CUPÁJ, cupaje, s. n. Operație de amestecare a mai multor varietăți de vin, după anumite metode, în vederea obținerii unui anumit tip de vin; cupajare. – Din fr. coupage. DOOM
cupáj s. n., pl. cupáje
cupajare
CUPAJÁRE, cupajări, s. f. Cupaj. – Din cupaj. DOOM
cupajáre s. f., g.-d. art. cupajắrii; pl. cupajắri
cupajarea
CUPAJÁRE, cupajări, s. f. Cupaj. – Din cupaj. DOOM
cupajáre s. f., g.-d. art. cupajắrii; pl. cupajắri
cupaje
CUPÁJ, cupaje, s. n. Operație de amestecare a mai multor varietăți de vin, după anumite metode, în vederea obținerii unui anumit tip de vin; cupajare. – Din fr. coupage. DOOM
cupáj s. n., pl. cupáje
cupajele
CUPÁJ, cupaje, s. n. Operație de amestecare a mai multor varietăți de vin, după anumite metode, în vederea obținerii unui anumit tip de vin; cupajare. – Din fr. coupage. DOOM
cupáj s. n., pl. cupáje
cupajelor
CUPÁJ, cupaje, s. n. Operație de amestecare a mai multor varietăți de vin, după anumite metode, în vederea obținerii unui anumit tip de vin; cupajare. – Din fr. coupage. DOOM
cupáj s. n., pl. cupáje
cupajul
CUPÁJ, cupaje, s. n. Operație de amestecare a mai multor varietăți de vin, după anumite metode, în vederea obținerii unui anumit tip de vin; cupajare. – Din fr. coupage. DOOM
cupáj s. n., pl. cupáje
cupajului
CUPÁJ, cupaje, s. n. Operație de amestecare a mai multor varietăți de vin, după anumite metode, în vederea obținerii unui anumit tip de vin; cupajare. – Din fr. coupage. DOOM
cupáj s. n., pl. cupáje
cupajări
CUPAJÁRE, cupajări, s. f. Cupaj. – Din cupaj. DOOM
cupajáre s. f., g.-d. art. cupajắrii; pl. cupajắri
cupajării
CUPAJÁRE, cupajări, s. f. Cupaj. – Din cupaj. DOOM
cupajáre s. f., g.-d. art. cupajắrii; pl. cupajắri
cupajările
CUPAJÁRE, cupajări, s. f. Cupaj. – Din cupaj. DOOM
cupajáre s. f., g.-d. art. cupajắrii; pl. cupajắri
cupajărilor
CUPAJÁRE, cupajări, s. f. Cupaj. – Din cupaj. DOOM
cupajáre s. f., g.-d. art. cupajắrii; pl. cupajắri
cupal
CUPÁL s.n. Bimetal alcătuit din aluminiu și cupru. [< fr. cupal, cf. Cup(ru) + Al(uminiu)].
cupalul
CUPÁL s.n. Bimetal alcătuit din aluminiu și cupru. [< fr. cupal, cf. Cup(ru) + Al(uminiu)].
cupalului
CUPÁL s.n. Bimetal alcătuit din aluminiu și cupru. [< fr. cupal, cf. Cup(ru) + Al(uminiu)].
cupar
CUPÁR, cupari, s. m. Dregător domnesc, în Evul Mediu, în Moldova, care avea funcția de ajutor al paharnicului; titlu purtat de acest dregător. – Cupă1 + suf. -ar DOOM
cupár s. m., pl. cupári
cupari
CUPÁR, cupari, s. m. Dregător domnesc, în Evul Mediu, în Moldova, care avea funcția de ajutor al paharnicului; titlu purtat de acest dregător. – Cupă1 + suf. -ar DOOM
cupár s. m., pl. cupári
cuparii
CUPÁR, cupari, s. m. Dregător domnesc, în Evul Mediu, în Moldova, care avea funcția de ajutor al paharnicului; titlu purtat de acest dregător. – Cupă1 + suf. -ar DOOM
cupár s. m., pl. cupári
cuparilor
CUPÁR, cupari, s. m. Dregător domnesc, în Evul Mediu, în Moldova, care avea funcția de ajutor al paharnicului; titlu purtat de acest dregător. – Cupă1 + suf. -ar DOOM
cupár s. m., pl. cupári
cuparul
CUPÁR, cupari, s. m. Dregător domnesc, în Evul Mediu, în Moldova, care avea funcția de ajutor al paharnicului; titlu purtat de acest dregător. – Cupă1 + suf. -ar DOOM
cupár s. m., pl. cupári
cuparului
CUPÁR, cupari, s. m. Dregător domnesc, în Evul Mediu, în Moldova, care avea funcția de ajutor al paharnicului; titlu purtat de acest dregător. – Cupă1 + suf. -ar DOOM
cupár s. m., pl. cupári
cupe
CÚPĂ3, cupe, s. f. Tăietură în croitorie; croială. – Din fr. coupe. DOOM
cúpă s. f., g.-d. art. cúpei; pl. cúpe
cupe
CÚPĂ2, cupe, s. f. Una dintre culorile cărților de joc (în formă de inimă de culoare roșie). – Din ngr. kúpa. DOOM
cúpă s. f., g.-d. art. cúpei; pl. cúpe
cupe
CÚPĂ1, cupe, s. f. 1. Vas de băut mai mult larg decât adânc (cu picior); pahar cu picior, în formă de potir cu gura largă, din care se beau băuturi alcoolice. ♦ Conținutul unui astfel de vas sau de pahar. ♦ Fig. Caliciu. 2. (Pop.) Unitate de măsură pentru lichide (mai mare de un litru). ♦ Cană, vas având această capacitate. 3. Trofeu în formă de cupă1 (1), care se atribuie câștigătorului unei competiții sportive; p. ext. competiție sportivă desfășurată în vederea câștigării unui astfel de premiu. ♦ Sistem de organizare și de desfășurare a unor competiții sportive, în care câștigătorul final este desemnat prin eliminarea succesivă a adversarilor, primind drept trofeu o cupă1 (3). 4. Piesă metalică în formă de vas deschis, montată la elevatoare și la alte mașini și în care se pot încărca materiale lichide, pulverulente, pământ sau piatră. 5. Plantă cu tulpina foarte scurtă, care face o singură floare albastră-azurie (Gentiana acantis). ◊ Compus: cupa-vacii = plantă agățătoare cu frunze în formă de săgeată și cu flori mari, albe, asemănătoare cu ale zorelelor (Calystegia sepium). – Lat. cuppa (cu sensuri după fr. coupe), (2) magh. kupa. DOOM
cúpă s. f., g.-d. art. cúpei; pl. cúpe
cupea
CUPÉU, cupeuri, s. n. 1. Trăsură (sau, în trecut, automobil) de lux, închisă, în general cu două locuri, în care vizitiul stă în exteriorul caroseriei. 2. Compartiment de călători într-un vagon de cale ferată. [Var.: (rar) cupeá s. f.] – Din fr. coupé. DOOM
cupéu (compartiment, trăsură) (înv.) s. n., art. cupéul; pl. cupéuri
cupei
CÚPĂ3, cupe, s. f. Tăietură în croitorie; croială. – Din fr. coupe. DOOM
cúpă s. f., g.-d. art. cúpei; pl. cúpe
cupei
CÚPĂ2, cupe, s. f. Una dintre culorile cărților de joc (în formă de inimă de culoare roșie). – Din ngr. kúpa. DOOM
cúpă s. f., g.-d. art. cúpei; pl. cúpe
cupei
CÚPĂ1, cupe, s. f. 1. Vas de băut mai mult larg decât adânc (cu picior); pahar cu picior, în formă de potir cu gura largă, din care se beau băuturi alcoolice. ♦ Conținutul unui astfel de vas sau de pahar. ♦ Fig. Caliciu. 2. (Pop.) Unitate de măsură pentru lichide (mai mare de un litru). ♦ Cană, vas având această capacitate. 3. Trofeu în formă de cupă1 (1), care se atribuie câștigătorului unei competiții sportive; p. ext. competiție sportivă desfășurată în vederea câștigării unui astfel de premiu. ♦ Sistem de organizare și de desfășurare a unor competiții sportive, în care câștigătorul final este desemnat prin eliminarea succesivă a adversarilor, primind drept trofeu o cupă1 (3). 4. Piesă metalică în formă de vas deschis, montată la elevatoare și la alte mașini și în care se pot încărca materiale lichide, pulverulente, pământ sau piatră. 5. Plantă cu tulpina foarte scurtă, care face o singură floare albastră-azurie (Gentiana acantis). ◊ Compus: cupa-vacii = plantă agățătoare cu frunze în formă de săgeată și cu flori mari, albe, asemănătoare cu ale zorelelor (Calystegia sepium). – Lat. cuppa (cu sensuri după fr. coupe), (2) magh. kupa. DOOM
cúpă s. f., g.-d. art. cúpei; pl. cúpe
cupela
CUPELÁ vb. I. tr. A supune procedeului cupelației. [< fr. coupeller].
cupela
CUPÉLĂ, cupele, s. f. Vas confecționat dintr-un material refractar poros, folosit la extragerea metalelor prin cupelație. – Din fr. coupelle. DOOM
cupélă s. f., g.-d. art. cupélei; pl. cupéle
cupelai
CUPELÁ vb. I. tr. A supune procedeului cupelației. [< fr. coupeller].
cupelam
CUPELÁ vb. I. tr. A supune procedeului cupelației. [< fr. coupeller].
cupelare
CUPELÁ vb. I. tr. A supune procedeului cupelației. [< fr. coupeller].
cupelare
CUPELÁ vb. I. tr. A supune procedeului cupelației. [< fr. coupeller].
cupelară
CUPELÁ vb. I. tr. A supune procedeului cupelației. [< fr. coupeller].
cupelarăm
CUPELÁ vb. I. tr. A supune procedeului cupelației. [< fr. coupeller].
cupelarăți
CUPELÁ vb. I. tr. A supune procedeului cupelației. [< fr. coupeller].
cupelase
CUPELÁ vb. I. tr. A supune procedeului cupelației. [< fr. coupeller].
cupelasem
CUPELÁ vb. I. tr. A supune procedeului cupelației. [< fr. coupeller].
cupelaseră
CUPELÁ vb. I. tr. A supune procedeului cupelației. [< fr. coupeller].
cupelaserăm
CUPELÁ vb. I. tr. A supune procedeului cupelației. [< fr. coupeller].
cupelaserăți
CUPELÁ vb. I. tr. A supune procedeului cupelației. [< fr. coupeller].
cupelaseși
CUPELÁ vb. I. tr. A supune procedeului cupelației. [< fr. coupeller].
cupelaseți
CUPELÁ vb. I. tr. A supune procedeului cupelației. [< fr. coupeller].
cupelat
CUPELÁ vb. I. tr. A supune procedeului cupelației. [< fr. coupeller].
cupelat
CUPELÁ vb. I. tr. A supune procedeului cupelației. [< fr. coupeller].
cupelau
CUPELÁ vb. I. tr. A supune procedeului cupelației. [< fr. coupeller].
cupelași
CUPELÁ vb. I. tr. A supune procedeului cupelației. [< fr. coupeller].
cupelați
CUPELÁ vb. I. tr. A supune procedeului cupelației. [< fr. coupeller].
cupelație
CUPELÁȚIE s. f. Procedeu industrial de extragere a aurului și argintului din minereurile bogate în plumb, constând în topirea minereului într-un curent puternic de aer și în separarea plumbului sub formă de zgură. – Din fr. coupellation. DOOM
cupeláție (-ți-e) s. f., art. cupeláția (-ți-a), g.-d. cupeláții, art. cupeláției
cupele
CÚPĂ3, cupe, s. f. Tăietură în croitorie; croială. – Din fr. coupe. DOOM
cúpă s. f., g.-d. art. cúpei; pl. cúpe
cupele
CÚPĂ2, cupe, s. f. Una dintre culorile cărților de joc (în formă de inimă de culoare roșie). – Din ngr. kúpa. DOOM
cúpă s. f., g.-d. art. cúpei; pl. cúpe
cupele
CÚPĂ1, cupe, s. f. 1. Vas de băut mai mult larg decât adânc (cu picior); pahar cu picior, în formă de potir cu gura largă, din care se beau băuturi alcoolice. ♦ Conținutul unui astfel de vas sau de pahar. ♦ Fig. Caliciu. 2. (Pop.) Unitate de măsură pentru lichide (mai mare de un litru). ♦ Cană, vas având această capacitate. 3. Trofeu în formă de cupă1 (1), care se atribuie câștigătorului unei competiții sportive; p. ext. competiție sportivă desfășurată în vederea câștigării unui astfel de premiu. ♦ Sistem de organizare și de desfășurare a unor competiții sportive, în care câștigătorul final este desemnat prin eliminarea succesivă a adversarilor, primind drept trofeu o cupă1 (3). 4. Piesă metalică în formă de vas deschis, montată la elevatoare și la alte mașini și în care se pot încărca materiale lichide, pulverulente, pământ sau piatră. 5. Plantă cu tulpina foarte scurtă, care face o singură floare albastră-azurie (Gentiana acantis). ◊ Compus: cupa-vacii = plantă agățătoare cu frunze în formă de săgeată și cu flori mari, albe, asemănătoare cu ale zorelelor (Calystegia sepium). – Lat. cuppa (cu sensuri după fr. coupe), (2) magh. kupa. DOOM
cúpă s. f., g.-d. art. cúpei; pl. cúpe
cupele
CUPÉLĂ, cupele, s. f. Vas confecționat dintr-un material refractar poros, folosit la extragerea metalelor prin cupelație. – Din fr. coupelle. DOOM
cupélă s. f., g.-d. art. cupélei; pl. cupéle
cupelează
CUPELÁ vb. I. tr. A supune procedeului cupelației. [< fr. coupeller].
cupelei
CUPÉLĂ, cupele, s. f. Vas confecționat dintr-un material refractar poros, folosit la extragerea metalelor prin cupelație. – Din fr. coupelle. DOOM
cupélă s. f., g.-d. art. cupélei; pl. cupéle
cupelele
CUPÉLĂ, cupele, s. f. Vas confecționat dintr-un material refractar poros, folosit la extragerea metalelor prin cupelație. – Din fr. coupelle. DOOM
cupélă s. f., g.-d. art. cupélei; pl. cupéle
cupelelor
CUPÉLĂ, cupele, s. f. Vas confecționat dintr-un material refractar poros, folosit la extragerea metalelor prin cupelație. – Din fr. coupelle. DOOM
cupélă s. f., g.-d. art. cupélei; pl. cupéle
cupelez
CUPELÁ vb. I. tr. A supune procedeului cupelației. [< fr. coupeller].
cupeleze
CUPELÁ vb. I. tr. A supune procedeului cupelației. [< fr. coupeller].
cupelezi
CUPELÁ vb. I. tr. A supune procedeului cupelației. [< fr. coupeller].
cupelor
CÚPĂ3, cupe, s. f. Tăietură în croitorie; croială. – Din fr. coupe. DOOM
cúpă s. f., g.-d. art. cúpei; pl. cúpe
cupelor
CÚPĂ2, cupe, s. f. Una dintre culorile cărților de joc (în formă de inimă de culoare roșie). – Din ngr. kúpa. DOOM
cúpă s. f., g.-d. art. cúpei; pl. cúpe
cupelor
CÚPĂ1, cupe, s. f. 1. Vas de băut mai mult larg decât adânc (cu picior); pahar cu picior, în formă de potir cu gura largă, din care se beau băuturi alcoolice. ♦ Conținutul unui astfel de vas sau de pahar. ♦ Fig. Caliciu. 2. (Pop.) Unitate de măsură pentru lichide (mai mare de un litru). ♦ Cană, vas având această capacitate. 3. Trofeu în formă de cupă1 (1), care se atribuie câștigătorului unei competiții sportive; p. ext. competiție sportivă desfășurată în vederea câștigării unui astfel de premiu. ♦ Sistem de organizare și de desfășurare a unor competiții sportive, în care câștigătorul final este desemnat prin eliminarea succesivă a adversarilor, primind drept trofeu o cupă1 (3). 4. Piesă metalică în formă de vas deschis, montată la elevatoare și la alte mașini și în care se pot încărca materiale lichide, pulverulente, pământ sau piatră. 5. Plantă cu tulpina foarte scurtă, care face o singură floare albastră-azurie (Gentiana acantis). ◊ Compus: cupa-vacii = plantă agățătoare cu frunze în formă de săgeată și cu flori mari, albe, asemănătoare cu ale zorelelor (Calystegia sepium). – Lat. cuppa (cu sensuri după fr. coupe), (2) magh. kupa. DOOM
cúpă s. f., g.-d. art. cúpei; pl. cúpe
cupelând
CUPELÁ vb. I. tr. A supune procedeului cupelației. [< fr. coupeller].
cupelînd
CUPELÁ vb. I. tr. A supune procedeului cupelației. [< fr. coupeller].
cuperoasa
CUPERÓS, -OÁSĂ, cuperoși, -oase, s. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de cuperoză. – După fr. couperosé. DOOM
cuperós adj. m., s. m., pl. cuperóși; adj. f., s. f. cuperoásă, pl. cuperoáse
cuperoasa
CUPERÓS, -OÁSĂ, cuperoși, -oase, s. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de cuperoză. – După fr. couperosé. DOOM
cuperós adj. m., s. m., pl. cuperóși; adj. f., s. f. cuperoásă, pl. cuperoáse
cuperoase
CUPERÓS, -OÁSĂ, cuperoși, -oase, s. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de cuperoză. – După fr. couperosé. DOOM
cuperós adj. m., s. m., pl. cuperóși; adj. f., s. f. cuperoásă, pl. cuperoáse
cuperoase
CUPERÓS, -OÁSĂ, cuperoși, -oase, s. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de cuperoză. – După fr. couperosé. DOOM
cuperós adj. m., s. m., pl. cuperóși; adj. f., s. f. cuperoásă, pl. cuperoáse
cuperoasei
CUPERÓS, -OÁSĂ, cuperoși, -oase, s. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de cuperoză. – După fr. couperosé. DOOM
cuperós adj. m., s. m., pl. cuperóși; adj. f., s. f. cuperoásă, pl. cuperoáse
cuperoasei
CUPERÓS, -OÁSĂ, cuperoși, -oase, s. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de cuperoză. – După fr. couperosé. DOOM
cuperós adj. m., s. m., pl. cuperóși; adj. f., s. f. cuperoásă, pl. cuperoáse
cuperoasele
CUPERÓS, -OÁSĂ, cuperoși, -oase, s. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de cuperoză. – După fr. couperosé. DOOM
cuperós adj. m., s. m., pl. cuperóși; adj. f., s. f. cuperoásă, pl. cuperoáse
cuperoasele
CUPERÓS, -OÁSĂ, cuperoși, -oase, s. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de cuperoză. – După fr. couperosé. DOOM
cuperós adj. m., s. m., pl. cuperóși; adj. f., s. f. cuperoásă, pl. cuperoáse
cuperoaselor
CUPERÓS, -OÁSĂ, cuperoși, -oase, s. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de cuperoză. – După fr. couperosé. DOOM
cuperós adj. m., s. m., pl. cuperóși; adj. f., s. f. cuperoásă, pl. cuperoáse
cuperoaselor
CUPERÓS, -OÁSĂ, cuperoși, -oase, s. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de cuperoză. – După fr. couperosé. DOOM
cuperós adj. m., s. m., pl. cuperóși; adj. f., s. f. cuperoásă, pl. cuperoáse
cuperos
CUPERÓS, -OÁSĂ, cuperoși, -oase, s. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de cuperoză. – După fr. couperosé. DOOM
cuperós adj. m., s. m., pl. cuperóși; adj. f., s. f. cuperoásă, pl. cuperoáse
cuperos
CUPERÓS, -OÁSĂ, cuperoși, -oase, s. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de cuperoză. – După fr. couperosé. DOOM
cuperós adj. m., s. m., pl. cuperóși; adj. f., s. f. cuperoásă, pl. cuperoáse
cuperosul
CUPERÓS, -OÁSĂ, cuperoși, -oase, s. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de cuperoză. – După fr. couperosé. DOOM
cuperós adj. m., s. m., pl. cuperóși; adj. f., s. f. cuperoásă, pl. cuperoáse
cuperosul
CUPERÓS, -OÁSĂ, cuperoși, -oase, s. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de cuperoză. – După fr. couperosé. DOOM
cuperós adj. m., s. m., pl. cuperóși; adj. f., s. f. cuperoásă, pl. cuperoáse
cuperosului
CUPERÓS, -OÁSĂ, cuperoși, -oase, s. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de cuperoză. – După fr. couperosé. DOOM
cuperós adj. m., s. m., pl. cuperóși; adj. f., s. f. cuperoásă, pl. cuperoáse
cuperosului
CUPERÓS, -OÁSĂ, cuperoși, -oase, s. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de cuperoză. – După fr. couperosé. DOOM
cuperós adj. m., s. m., pl. cuperóși; adj. f., s. f. cuperoásă, pl. cuperoáse
cuperoza
CUPERÓZĂ, cuperoze, s. f. Inflamație cronică a glandelor cutanate ale feței. ♦ Nume dat vinișoarelor roșii sau vinete care apar la oamenii în vârstă în jurul nasului și pe umerii obrajilor. – Din fr. couperose. DOOM
cuperóză s. f., g.-d. art. cuperózei; pl. cuperóze
cuperoze
CUPERÓZĂ, cuperoze, s. f. Inflamație cronică a glandelor cutanate ale feței. ♦ Nume dat vinișoarelor roșii sau vinete care apar la oamenii în vârstă în jurul nasului și pe umerii obrajilor. – Din fr. couperose. DOOM
cuperóză s. f., g.-d. art. cuperózei; pl. cuperóze
cuperozei
CUPERÓZĂ, cuperoze, s. f. Inflamație cronică a glandelor cutanate ale feței. ♦ Nume dat vinișoarelor roșii sau vinete care apar la oamenii în vârstă în jurul nasului și pe umerii obrajilor. – Din fr. couperose. DOOM
cuperóză s. f., g.-d. art. cuperózei; pl. cuperóze
cuperozele
CUPERÓZĂ, cuperoze, s. f. Inflamație cronică a glandelor cutanate ale feței. ♦ Nume dat vinișoarelor roșii sau vinete care apar la oamenii în vârstă în jurul nasului și pe umerii obrajilor. – Din fr. couperose. DOOM
cuperóză s. f., g.-d. art. cuperózei; pl. cuperóze
cuperozelor
CUPERÓZĂ, cuperoze, s. f. Inflamație cronică a glandelor cutanate ale feței. ♦ Nume dat vinișoarelor roșii sau vinete care apar la oamenii în vârstă în jurul nasului și pe umerii obrajilor. – Din fr. couperose. DOOM
cuperóză s. f., g.-d. art. cuperózei; pl. cuperóze
cuperoși
CUPERÓS, -OÁSĂ, cuperoși, -oase, s. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de cuperoză. – După fr. couperosé. DOOM
cuperós adj. m., s. m., pl. cuperóși; adj. f., s. f. cuperoásă, pl. cuperoáse
cuperoși
CUPERÓS, -OÁSĂ, cuperoși, -oase, s. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de cuperoză. – După fr. couperosé. DOOM
cuperós adj. m., s. m., pl. cuperóși; adj. f., s. f. cuperoásă, pl. cuperoáse
cuperoșii
CUPERÓS, -OÁSĂ, cuperoși, -oase, s. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de cuperoză. – După fr. couperosé. DOOM
cuperós adj. m., s. m., pl. cuperóși; adj. f., s. f. cuperoásă, pl. cuperoáse
cuperoșii
CUPERÓS, -OÁSĂ, cuperoși, -oase, s. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de cuperoză. – După fr. couperosé. DOOM
cuperós adj. m., s. m., pl. cuperóși; adj. f., s. f. cuperoásă, pl. cuperoáse
cuperoșilor
CUPERÓS, -OÁSĂ, cuperoși, -oase, s. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de cuperoză. – După fr. couperosé. DOOM
cuperós adj. m., s. m., pl. cuperóși; adj. f., s. f. cuperoásă, pl. cuperoáse
cuperoșilor
CUPERÓS, -OÁSĂ, cuperoși, -oase, s. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de cuperoză. – După fr. couperosé. DOOM
cuperós adj. m., s. m., pl. cuperóși; adj. f., s. f. cuperoásă, pl. cuperoáse
cupeu
CUPÉU, cupeuri, s. n. 1. Trăsură (sau, în trecut, automobil) de lux, închisă, în general cu două locuri, în care vizitiul stă în exteriorul caroseriei. 2. Compartiment de călători într-un vagon de cale ferată. [Var.: (rar) cupeá s. f.] – Din fr. coupé. DOOM
cupéu (compartiment, trăsură) (înv.) s. n., art. cupéul; pl. cupéuri
cupeul
CUPÉU, cupeuri, s. n. 1. Trăsură (sau, în trecut, automobil) de lux, închisă, în general cu două locuri, în care vizitiul stă în exteriorul caroseriei. 2. Compartiment de călători într-un vagon de cale ferată. [Var.: (rar) cupeá s. f.] – Din fr. coupé. DOOM
cupéu (compartiment, trăsură) (înv.) s. n., art. cupéul; pl. cupéuri
cupeului
CUPÉU, cupeuri, s. n. 1. Trăsură (sau, în trecut, automobil) de lux, închisă, în general cu două locuri, în care vizitiul stă în exteriorul caroseriei. 2. Compartiment de călători într-un vagon de cale ferată. [Var.: (rar) cupeá s. f.] – Din fr. coupé. DOOM
cupéu (compartiment, trăsură) (înv.) s. n., art. cupéul; pl. cupéuri
cupeuri
CUPÉU, cupeuri, s. n. 1. Trăsură (sau, în trecut, automobil) de lux, închisă, în general cu două locuri, în care vizitiul stă în exteriorul caroseriei. 2. Compartiment de călători într-un vagon de cale ferată. [Var.: (rar) cupeá s. f.] – Din fr. coupé. DOOM
cupéu (compartiment, trăsură) (înv.) s. n., art. cupéul; pl. cupéuri
cupeurile
CUPÉU, cupeuri, s. n. 1. Trăsură (sau, în trecut, automobil) de lux, închisă, în general cu două locuri, în care vizitiul stă în exteriorul caroseriei. 2. Compartiment de călători într-un vagon de cale ferată. [Var.: (rar) cupeá s. f.] – Din fr. coupé. DOOM
cupéu (compartiment, trăsură) (înv.) s. n., art. cupéul; pl. cupéuri
cupeurilor
CUPÉU, cupeuri, s. n. 1. Trăsură (sau, în trecut, automobil) de lux, închisă, în general cu două locuri, în care vizitiul stă în exteriorul caroseriei. 2. Compartiment de călători într-un vagon de cale ferată. [Var.: (rar) cupeá s. f.] – Din fr. coupé. DOOM
cupéu (compartiment, trăsură) (înv.) s. n., art. cupéul; pl. cupéuri
cupeț
CUPÉȚ, cupeți, s. m. (Reg.) Negustor. – Din sl. kupĭcĭ. DOOM
cupéț (reg.) s. m., pl. cupéți
cupeți
CUPÉȚ, cupeți, s. m. (Reg.) Negustor. – Din sl. kupĭcĭ. DOOM
cupéț (reg.) s. m., pl. cupéți
cupeții
CUPÉȚ, cupeți, s. m. (Reg.) Negustor. – Din sl. kupĭcĭ. DOOM
cupéț (reg.) s. m., pl. cupéți
cupeților
CUPÉȚ, cupeți, s. m. (Reg.) Negustor. – Din sl. kupĭcĭ. DOOM
cupéț (reg.) s. m., pl. cupéți
cupețul
CUPÉȚ, cupeți, s. m. (Reg.) Negustor. – Din sl. kupĭcĭ. DOOM
cupéț (reg.) s. m., pl. cupéți
cupețului
CUPÉȚ, cupeți, s. m. (Reg.) Negustor. – Din sl. kupĭcĭ. DOOM
cupéț (reg.) s. m., pl. cupéți
cupi
cupí (-pésc, -ít), vb. – 1. A însăila un material, printr-o cusătură ușoară. – 2. A încolți, a strînge. – 3. A coborî brăzdarul plugului. Sb. kupiti „a aduna, a strînge” (DAR). – Der. cupit, adj. (Trans., avar, zgîrcit); cupenie, s. f. (avariție). Cf. cupeț.
cupid
CUPÍD, -Ă, cupizi, -de, adj. Apucător, avid de câștig; lacom, hrăpăreț. – Din fr. cupide, lat. cupidus. DOOM
cupíd adj. m., pl. cupízi; f. cupídă, pl. cupíde
cupida
CUPÍD, -Ă, cupizi, -de, adj. Apucător, avid de câștig; lacom, hrăpăreț. – Din fr. cupide, lat. cupidus. DOOM
cupíd adj. m., pl. cupízi; f. cupídă, pl. cupíde
cupide
CUPÍD, -Ă, cupizi, -de, adj. Apucător, avid de câștig; lacom, hrăpăreț. – Din fr. cupide, lat. cupidus. DOOM
cupíd adj. m., pl. cupízi; f. cupídă, pl. cupíde
cupidei
CUPÍD, -Ă, cupizi, -de, adj. Apucător, avid de câștig; lacom, hrăpăreț. – Din fr. cupide, lat. cupidus. DOOM
cupíd adj. m., pl. cupízi; f. cupídă, pl. cupíde
cupidele
CUPÍD, -Ă, cupizi, -de, adj. Apucător, avid de câștig; lacom, hrăpăreț. – Din fr. cupide, lat. cupidus. DOOM
cupíd adj. m., pl. cupízi; f. cupídă, pl. cupíde
cupidelor
CUPÍD, -Ă, cupizi, -de, adj. Apucător, avid de câștig; lacom, hrăpăreț. – Din fr. cupide, lat. cupidus. DOOM
cupíd adj. m., pl. cupízi; f. cupídă, pl. cupíde
cupiditate
CUPIDITÁTE s. f. Lăcomie mare de bani, sete de câștig. – Din fr. cupidité, lat. cupiditas, -atis. DOOM
cupiditáte s. f., g.-d. art. cupiditắții
cupiditatea
CUPIDITÁTE s. f. Lăcomie mare de bani, sete de câștig. – Din fr. cupidité, lat. cupiditas, -atis. DOOM
cupiditáte s. f., g.-d. art. cupiditắții
cupidități
CUPIDITÁTE s. f. Lăcomie mare de bani, sete de câștig. – Din fr. cupidité, lat. cupiditas, -atis. DOOM
cupiditáte s. f., g.-d. art. cupiditắții
cupidității
CUPIDITÁTE s. f. Lăcomie mare de bani, sete de câștig. – Din fr. cupidité, lat. cupiditas, -atis. DOOM
cupiditáte s. f., g.-d. art. cupiditắții
cupido
Cupido, cunoscut și sub numele de Amor, era, în mitologia romană, zeul dragostei. Era fiul lui Venus. Tatăl său se credea că ar fi fost Iupiter, Mars sau Mercurius (v. și Eros).
cupidon
Cupidon = Cupido.
cupidul
CUPÍD, -Ă, cupizi, -de, adj. Apucător, avid de câștig; lacom, hrăpăreț. – Din fr. cupide, lat. cupidus. DOOM
cupíd adj. m., pl. cupízi; f. cupídă, pl. cupíde
cupidului
CUPÍD, -Ă, cupizi, -de, adj. Apucător, avid de câștig; lacom, hrăpăreț. – Din fr. cupide, lat. cupidus. DOOM
cupíd adj. m., pl. cupízi; f. cupídă, pl. cupíde
cupire
cupí (-pésc, -ít), vb. – 1. A însăila un material, printr-o cusătură ușoară. – 2. A încolți, a strînge. – 3. A coborî brăzdarul plugului. Sb. kupiti „a aduna, a strînge” (DAR). – Der. cupit, adj. (Trans., avar, zgîrcit); cupenie, s. f. (avariție). Cf. cupeț.
cupit
CUPÍT, -Ă, cupiți, -te, adj. (Reg.) Zgârcit. – Din cupi (puțin folosit, „a strânge” < sb.). DOOM
cupít (reg.) adj. m., pl. cupíți; f. cupítă, pl. cupíte
cupita
CUPÍT, -Ă, cupiți, -te, adj. (Reg.) Zgârcit. – Din cupi (puțin folosit, „a strânge” < sb.). DOOM
cupít (reg.) adj. m., pl. cupíți; f. cupítă, pl. cupíte
cupite
CUPÍT, -Ă, cupiți, -te, adj. (Reg.) Zgârcit. – Din cupi (puțin folosit, „a strânge” < sb.). DOOM
cupít (reg.) adj. m., pl. cupíți; f. cupítă, pl. cupíte
cupitei
CUPÍT, -Ă, cupiți, -te, adj. (Reg.) Zgârcit. – Din cupi (puțin folosit, „a strânge” < sb.). DOOM
cupít (reg.) adj. m., pl. cupíți; f. cupítă, pl. cupíte
cupitele
CUPÍT, -Ă, cupiți, -te, adj. (Reg.) Zgârcit. – Din cupi (puțin folosit, „a strânge” < sb.). DOOM
cupít (reg.) adj. m., pl. cupíți; f. cupítă, pl. cupíte
cupitelor
CUPÍT, -Ă, cupiți, -te, adj. (Reg.) Zgârcit. – Din cupi (puțin folosit, „a strânge” < sb.). DOOM
cupít (reg.) adj. m., pl. cupíți; f. cupítă, pl. cupíte
cupitul
CUPÍT, -Ă, cupiți, -te, adj. (Reg.) Zgârcit. – Din cupi (puțin folosit, „a strânge” < sb.). DOOM
cupít (reg.) adj. m., pl. cupíți; f. cupítă, pl. cupíte
cupitului
CUPÍT, -Ă, cupiți, -te, adj. (Reg.) Zgârcit. – Din cupi (puțin folosit, „a strânge” < sb.). DOOM
cupít (reg.) adj. m., pl. cupíți; f. cupítă, pl. cupíte
cupiu
CUPÍU, cupiuri, s. n. Bilet de hârtie cu imprimare specială (emis ca monedă sau ca ban cu anumită valoare nominală). – Et. nec. DOOM
cupíu s. n., art. cupíul; pl. cupíuri
cupiul
CUPÍU, cupiuri, s. n. Bilet de hârtie cu imprimare specială (emis ca monedă sau ca ban cu anumită valoare nominală). – Et. nec. DOOM
cupíu s. n., art. cupíul; pl. cupíuri
cupiului
CUPÍU, cupiuri, s. n. Bilet de hârtie cu imprimare specială (emis ca monedă sau ca ban cu anumită valoare nominală). – Et. nec. DOOM
cupíu s. n., art. cupíul; pl. cupíuri
cupiuri
CUPÍU, cupiuri, s. n. Bilet de hârtie cu imprimare specială (emis ca monedă sau ca ban cu anumită valoare nominală). – Et. nec. DOOM
cupíu s. n., art. cupíul; pl. cupíuri
cupiurile
CUPÍU, cupiuri, s. n. Bilet de hârtie cu imprimare specială (emis ca monedă sau ca ban cu anumită valoare nominală). – Et. nec. DOOM
cupíu s. n., art. cupíul; pl. cupíuri
cupiurilor
CUPÍU, cupiuri, s. n. Bilet de hârtie cu imprimare specială (emis ca monedă sau ca ban cu anumită valoare nominală). – Et. nec. DOOM
cupíu s. n., art. cupíul; pl. cupíuri
cupizi
CUPÍD, -Ă, cupizi, -de, adj. Apucător, avid de câștig; lacom, hrăpăreț. – Din fr. cupide, lat. cupidus. DOOM
cupíd adj. m., pl. cupízi; f. cupídă, pl. cupíde
cupizii
CUPÍD, -Ă, cupizi, -de, adj. Apucător, avid de câștig; lacom, hrăpăreț. – Din fr. cupide, lat. cupidus. DOOM
cupíd adj. m., pl. cupízi; f. cupídă, pl. cupíde
cupizilor
CUPÍD, -Ă, cupizi, -de, adj. Apucător, avid de câștig; lacom, hrăpăreț. – Din fr. cupide, lat. cupidus. DOOM
cupíd adj. m., pl. cupízi; f. cupídă, pl. cupíde
cupiți
CUPÍT, -Ă, cupiți, -te, adj. (Reg.) Zgârcit. – Din cupi (puțin folosit, „a strânge” < sb.). DOOM
cupít (reg.) adj. m., pl. cupíți; f. cupítă, pl. cupíte
cupiții
CUPÍT, -Ă, cupiți, -te, adj. (Reg.) Zgârcit. – Din cupi (puțin folosit, „a strânge” < sb.). DOOM
cupít (reg.) adj. m., pl. cupíți; f. cupítă, pl. cupíte
cupiților
CUPÍT, -Ă, cupiți, -te, adj. (Reg.) Zgârcit. – Din cupi (puțin folosit, „a strânge” < sb.). DOOM
cupít (reg.) adj. m., pl. cupíți; f. cupítă, pl. cupíte
cupla
CUPLÁ, cuplez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A lega, a reuni două sau mai multe elemente într-un sistem pentru a face posibil un transfer de energie între acestea; a acupla. ♦ Refl. recipr. Fig. (Despre oameni) A forma un cuplu, o pereche. – Din fr. coupler. DOOM
cuplá (a ~) (cu-pla) vb., ind. prez. 3 cupleáză
cupla
CÚPLĂ, cuple, s. f. Legătură între două elemente în contact, care au și posibilitatea de mișcare relativă. ♦ Dispozitiv care leagă între ele două vehicule de cale ferată. – Din fr. couple. DOOM
cúplă (cu-plă) s. f., g.-d. art. cúplei; pl. cúple
cuplai
CUPLÁ, cuplez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A lega, a reuni două sau mai multe elemente într-un sistem pentru a face posibil un transfer de energie între acestea; a acupla. ♦ Refl. recipr. Fig. (Despre oameni) A forma un cuplu, o pereche. – Din fr. coupler. DOOM
cuplá (a ~) (cu-pla) vb., ind. prez. 3 cupleáză
cuplaj
CUPLÁJ, cuplaje, s. n. 1. Faptul de a cupla; legătură realizată între două sau mai multe circuite electrice prin rezistoare, bobine, condensatoare etc. sau prin intermediul câmpului electromagnetic variabil. 2. Organ de mașină care face legătura între doi arbori coaxiali pentru a transmite rotația și puterea de la arborele conducător la arborele condus. 3. Manifestație sportivă alcătuită din două sau mai multe meciuri (de același fel) care se desfășoară în continuare pe același teren. – Din fr. couplage. DOOM
cupláj (cu-plaj) s. n., pl. cupláje
cuplaje
CUPLÁJ, cuplaje, s. n. 1. Faptul de a cupla; legătură realizată între două sau mai multe circuite electrice prin rezistoare, bobine, condensatoare etc. sau prin intermediul câmpului electromagnetic variabil. 2. Organ de mașină care face legătura între doi arbori coaxiali pentru a transmite rotația și puterea de la arborele conducător la arborele condus. 3. Manifestație sportivă alcătuită din două sau mai multe meciuri (de același fel) care se desfășoară în continuare pe același teren. – Din fr. couplage. DOOM
cupláj (cu-plaj) s. n., pl. cupláje
cuplajele
CUPLÁJ, cuplaje, s. n. 1. Faptul de a cupla; legătură realizată între două sau mai multe circuite electrice prin rezistoare, bobine, condensatoare etc. sau prin intermediul câmpului electromagnetic variabil. 2. Organ de mașină care face legătura între doi arbori coaxiali pentru a transmite rotația și puterea de la arborele conducător la arborele condus. 3. Manifestație sportivă alcătuită din două sau mai multe meciuri (de același fel) care se desfășoară în continuare pe același teren. – Din fr. couplage. DOOM
cupláj (cu-plaj) s. n., pl. cupláje
cuplajelor
CUPLÁJ, cuplaje, s. n. 1. Faptul de a cupla; legătură realizată între două sau mai multe circuite electrice prin rezistoare, bobine, condensatoare etc. sau prin intermediul câmpului electromagnetic variabil. 2. Organ de mașină care face legătura între doi arbori coaxiali pentru a transmite rotația și puterea de la arborele conducător la arborele condus. 3. Manifestație sportivă alcătuită din două sau mai multe meciuri (de același fel) care se desfășoară în continuare pe același teren. – Din fr. couplage. DOOM
cupláj (cu-plaj) s. n., pl. cupláje
cuplajul
CUPLÁJ, cuplaje, s. n. 1. Faptul de a cupla; legătură realizată între două sau mai multe circuite electrice prin rezistoare, bobine, condensatoare etc. sau prin intermediul câmpului electromagnetic variabil. 2. Organ de mașină care face legătura între doi arbori coaxiali pentru a transmite rotația și puterea de la arborele conducător la arborele condus. 3. Manifestație sportivă alcătuită din două sau mai multe meciuri (de același fel) care se desfășoară în continuare pe același teren. – Din fr. couplage. DOOM
cupláj (cu-plaj) s. n., pl. cupláje
cuplajului
CUPLÁJ, cuplaje, s. n. 1. Faptul de a cupla; legătură realizată între două sau mai multe circuite electrice prin rezistoare, bobine, condensatoare etc. sau prin intermediul câmpului electromagnetic variabil. 2. Organ de mașină care face legătura între doi arbori coaxiali pentru a transmite rotația și puterea de la arborele conducător la arborele condus. 3. Manifestație sportivă alcătuită din două sau mai multe meciuri (de același fel) care se desfășoară în continuare pe același teren. – Din fr. couplage. DOOM
cupláj (cu-plaj) s. n., pl. cupláje
cuplam
CUPLÁ, cuplez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A lega, a reuni două sau mai multe elemente într-un sistem pentru a face posibil un transfer de energie între acestea; a acupla. ♦ Refl. recipr. Fig. (Despre oameni) A forma un cuplu, o pereche. – Din fr. coupler. DOOM
cuplá (a ~) (cu-pla) vb., ind. prez. 3 cupleáză
cuplare
CUPLÁ, cuplez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A lega, a reuni două sau mai multe elemente într-un sistem pentru a face posibil un transfer de energie între acestea; a acupla. ♦ Refl. recipr. Fig. (Despre oameni) A forma un cuplu, o pereche. – Din fr. coupler. DOOM
cuplá (a ~) (cu-pla) vb., ind. prez. 3 cupleáză
cuplare
CUPLÁRE, cuplări, s. f. Acțiunea de a (se) cupla și rezultatul ei. – V. cupla. DOOM
cupláre (cu-pla-) s. f., g.-d. art. cuplắrii; pl. cuplắri
cuplarea
CUPLÁRE, cuplări, s. f. Acțiunea de a (se) cupla și rezultatul ei. – V. cupla. DOOM
cupláre (cu-pla-) s. f., g.-d. art. cuplắrii; pl. cuplắri
cuplară
CUPLÁ, cuplez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A lega, a reuni două sau mai multe elemente într-un sistem pentru a face posibil un transfer de energie între acestea; a acupla. ♦ Refl. recipr. Fig. (Despre oameni) A forma un cuplu, o pereche. – Din fr. coupler. DOOM
cuplá (a ~) (cu-pla) vb., ind. prez. 3 cupleáză
cuplarăm
CUPLÁ, cuplez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A lega, a reuni două sau mai multe elemente într-un sistem pentru a face posibil un transfer de energie între acestea; a acupla. ♦ Refl. recipr. Fig. (Despre oameni) A forma un cuplu, o pereche. – Din fr. coupler. DOOM
cuplá (a ~) (cu-pla) vb., ind. prez. 3 cupleáză
cuplarăți
CUPLÁ, cuplez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A lega, a reuni două sau mai multe elemente într-un sistem pentru a face posibil un transfer de energie între acestea; a acupla. ♦ Refl. recipr. Fig. (Despre oameni) A forma un cuplu, o pereche. – Din fr. coupler. DOOM
cuplá (a ~) (cu-pla) vb., ind. prez. 3 cupleáză
cuplase
CUPLÁ, cuplez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A lega, a reuni două sau mai multe elemente într-un sistem pentru a face posibil un transfer de energie între acestea; a acupla. ♦ Refl. recipr. Fig. (Despre oameni) A forma un cuplu, o pereche. – Din fr. coupler. DOOM
cuplá (a ~) (cu-pla) vb., ind. prez. 3 cupleáză
cuplasem
CUPLÁ, cuplez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A lega, a reuni două sau mai multe elemente într-un sistem pentru a face posibil un transfer de energie între acestea; a acupla. ♦ Refl. recipr. Fig. (Despre oameni) A forma un cuplu, o pereche. – Din fr. coupler. DOOM
cuplá (a ~) (cu-pla) vb., ind. prez. 3 cupleáză
cuplaseră
CUPLÁ, cuplez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A lega, a reuni două sau mai multe elemente într-un sistem pentru a face posibil un transfer de energie între acestea; a acupla. ♦ Refl. recipr. Fig. (Despre oameni) A forma un cuplu, o pereche. – Din fr. coupler. DOOM
cuplá (a ~) (cu-pla) vb., ind. prez. 3 cupleáză
cuplaserăm
CUPLÁ, cuplez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A lega, a reuni două sau mai multe elemente într-un sistem pentru a face posibil un transfer de energie între acestea; a acupla. ♦ Refl. recipr. Fig. (Despre oameni) A forma un cuplu, o pereche. – Din fr. coupler. DOOM
cuplá (a ~) (cu-pla) vb., ind. prez. 3 cupleáză
cuplaserăți
CUPLÁ, cuplez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A lega, a reuni două sau mai multe elemente într-un sistem pentru a face posibil un transfer de energie între acestea; a acupla. ♦ Refl. recipr. Fig. (Despre oameni) A forma un cuplu, o pereche. – Din fr. coupler. DOOM
cuplá (a ~) (cu-pla) vb., ind. prez. 3 cupleáză
cuplaseși
CUPLÁ, cuplez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A lega, a reuni două sau mai multe elemente într-un sistem pentru a face posibil un transfer de energie între acestea; a acupla. ♦ Refl. recipr. Fig. (Despre oameni) A forma un cuplu, o pereche. – Din fr. coupler. DOOM
cuplá (a ~) (cu-pla) vb., ind. prez. 3 cupleáză
cuplaseți
CUPLÁ, cuplez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A lega, a reuni două sau mai multe elemente într-un sistem pentru a face posibil un transfer de energie între acestea; a acupla. ♦ Refl. recipr. Fig. (Despre oameni) A forma un cuplu, o pereche. – Din fr. coupler. DOOM
cuplá (a ~) (cu-pla) vb., ind. prez. 3 cupleáză
cuplat
CUPLÁ, cuplez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A lega, a reuni două sau mai multe elemente într-un sistem pentru a face posibil un transfer de energie între acestea; a acupla. ♦ Refl. recipr. Fig. (Despre oameni) A forma un cuplu, o pereche. – Din fr. coupler. DOOM
cuplá (a ~) (cu-pla) vb., ind. prez. 3 cupleáză
cuplat
CUPLÁT, -Ă, cuplați, -te, adj. (Tehn.) Legat, reunit într-un sistem. – V. cupla.
cuplata
CUPLÁT, -Ă, cuplați, -te, adj. (Tehn.) Legat, reunit într-un sistem. – V. cupla.
cuplate
CUPLÁT, -Ă, cuplați, -te, adj. (Tehn.) Legat, reunit într-un sistem. – V. cupla.
cuplatei
CUPLÁT, -Ă, cuplați, -te, adj. (Tehn.) Legat, reunit într-un sistem. – V. cupla.
cuplatele
CUPLÁT, -Ă, cuplați, -te, adj. (Tehn.) Legat, reunit într-un sistem. – V. cupla.
cuplatelor
CUPLÁT, -Ă, cuplați, -te, adj. (Tehn.) Legat, reunit într-un sistem. – V. cupla.
cuplatul
CUPLÁT, -Ă, cuplați, -te, adj. (Tehn.) Legat, reunit într-un sistem. – V. cupla.
cuplatului
CUPLÁT, -Ă, cuplați, -te, adj. (Tehn.) Legat, reunit într-un sistem. – V. cupla.
cuplau
CUPLÁ, cuplez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A lega, a reuni două sau mai multe elemente într-un sistem pentru a face posibil un transfer de energie între acestea; a acupla. ♦ Refl. recipr. Fig. (Despre oameni) A forma un cuplu, o pereche. – Din fr. coupler. DOOM
cuplá (a ~) (cu-pla) vb., ind. prez. 3 cupleáză
cuplași
CUPLÁ, cuplez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A lega, a reuni două sau mai multe elemente într-un sistem pentru a face posibil un transfer de energie între acestea; a acupla. ♦ Refl. recipr. Fig. (Despre oameni) A forma un cuplu, o pereche. – Din fr. coupler. DOOM
cuplá (a ~) (cu-pla) vb., ind. prez. 3 cupleáză
cuplați
CUPLÁ, cuplez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A lega, a reuni două sau mai multe elemente într-un sistem pentru a face posibil un transfer de energie între acestea; a acupla. ♦ Refl. recipr. Fig. (Despre oameni) A forma un cuplu, o pereche. – Din fr. coupler. DOOM
cuplá (a ~) (cu-pla) vb., ind. prez. 3 cupleáză
cuplați
CUPLÁT, -Ă, cuplați, -te, adj. (Tehn.) Legat, reunit într-un sistem. – V. cupla.
cuplații
CUPLÁT, -Ă, cuplați, -te, adj. (Tehn.) Legat, reunit într-un sistem. – V. cupla.
cuplaților
CUPLÁT, -Ă, cuplați, -te, adj. (Tehn.) Legat, reunit într-un sistem. – V. cupla.
cuple
CÚPLĂ, cuple, s. f. Legătură între două elemente în contact, care au și posibilitatea de mișcare relativă. ♦ Dispozitiv care leagă între ele două vehicule de cale ferată. – Din fr. couple. DOOM
cúplă (cu-plă) s. f., g.-d. art. cúplei; pl. cúple
cuplează
CUPLÁ, cuplez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A lega, a reuni două sau mai multe elemente într-un sistem pentru a face posibil un transfer de energie între acestea; a acupla. ♦ Refl. recipr. Fig. (Despre oameni) A forma un cuplu, o pereche. – Din fr. coupler. DOOM
cuplá (a ~) (cu-pla) vb., ind. prez. 3 cupleáză
cuplei
CÚPLĂ, cuple, s. f. Legătură între două elemente în contact, care au și posibilitatea de mișcare relativă. ♦ Dispozitiv care leagă între ele două vehicule de cale ferată. – Din fr. couple. DOOM
cúplă (cu-plă) s. f., g.-d. art. cúplei; pl. cúple
cuplele
CÚPLĂ, cuple, s. f. Legătură între două elemente în contact, care au și posibilitatea de mișcare relativă. ♦ Dispozitiv care leagă între ele două vehicule de cale ferată. – Din fr. couple. DOOM
cúplă (cu-plă) s. f., g.-d. art. cúplei; pl. cúple
cuplelor
CÚPLĂ, cuple, s. f. Legătură între două elemente în contact, care au și posibilitatea de mișcare relativă. ♦ Dispozitiv care leagă între ele două vehicule de cale ferată. – Din fr. couple. DOOM
cúplă (cu-plă) s. f., g.-d. art. cúplei; pl. cúple
cuplet
CUPLÉT, cuplete, s. n. 1. Scurtă piesă muzicală vocală, cu conținut vesel sau satiric, inspirat din actualitățile zilei, în care toate strofele textului se cântă cu același refren. ♦ Cântec intercalat între scenele unui vodevil. ♦ Secțiune intercalată între refrenele unui rondo. 2. Poezie satirică alcătuită din mai multe strofe și un refren. 3. Strofă a unui cântec sau a unei poezii terminată printr-un refren. – Din fr. couplet. DOOM
cuplét (cu-plet) s. n., pl. cupléte
cuplete
CUPLÉT, cuplete, s. n. 1. Scurtă piesă muzicală vocală, cu conținut vesel sau satiric, inspirat din actualitățile zilei, în care toate strofele textului se cântă cu același refren. ♦ Cântec intercalat între scenele unui vodevil. ♦ Secțiune intercalată între refrenele unui rondo. 2. Poezie satirică alcătuită din mai multe strofe și un refren. 3. Strofă a unui cântec sau a unei poezii terminată printr-un refren. – Din fr. couplet. DOOM
cuplét (cu-plet) s. n., pl. cupléte
cupletele
CUPLÉT, cuplete, s. n. 1. Scurtă piesă muzicală vocală, cu conținut vesel sau satiric, inspirat din actualitățile zilei, în care toate strofele textului se cântă cu același refren. ♦ Cântec intercalat între scenele unui vodevil. ♦ Secțiune intercalată între refrenele unui rondo. 2. Poezie satirică alcătuită din mai multe strofe și un refren. 3. Strofă a unui cântec sau a unei poezii terminată printr-un refren. – Din fr. couplet. DOOM
cuplét (cu-plet) s. n., pl. cupléte
cupletelor
CUPLÉT, cuplete, s. n. 1. Scurtă piesă muzicală vocală, cu conținut vesel sau satiric, inspirat din actualitățile zilei, în care toate strofele textului se cântă cu același refren. ♦ Cântec intercalat între scenele unui vodevil. ♦ Secțiune intercalată între refrenele unui rondo. 2. Poezie satirică alcătuită din mai multe strofe și un refren. 3. Strofă a unui cântec sau a unei poezii terminată printr-un refren. – Din fr. couplet. DOOM
cuplét (cu-plet) s. n., pl. cupléte
cupletist
CUPLETÍST, -Ă, cupletiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă, recită sau compune cuplete. – Cuplet + suf. -ist. DOOM
cupletístă (cu-ple-) s. f., g.-d. art. cupletístei; pl. cupletíste
cupletista
CUPLETÍST, -Ă, cupletiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă, recită sau compune cuplete. – Cuplet + suf. -ist. DOOM
cupletístă (cu-ple-) s. f., g.-d. art. cupletístei; pl. cupletíste
cupletiste
CUPLETÍST, -Ă, cupletiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă, recită sau compune cuplete. – Cuplet + suf. -ist. DOOM
cupletístă (cu-ple-) s. f., g.-d. art. cupletístei; pl. cupletíste
cupletistei
CUPLETÍST, -Ă, cupletiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă, recită sau compune cuplete. – Cuplet + suf. -ist. DOOM
cupletístă (cu-ple-) s. f., g.-d. art. cupletístei; pl. cupletíste
cupletistele
CUPLETÍST, -Ă, cupletiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă, recită sau compune cuplete. – Cuplet + suf. -ist. DOOM
cupletístă (cu-ple-) s. f., g.-d. art. cupletístei; pl. cupletíste
cupletistelor
CUPLETÍST, -Ă, cupletiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă, recită sau compune cuplete. – Cuplet + suf. -ist. DOOM
cupletístă (cu-ple-) s. f., g.-d. art. cupletístei; pl. cupletíste
cupletistul
CUPLETÍST, -Ă, cupletiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă, recită sau compune cuplete. – Cuplet + suf. -ist. DOOM
cupletístă (cu-ple-) s. f., g.-d. art. cupletístei; pl. cupletíste
cupletistului
CUPLETÍST, -Ă, cupletiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă, recită sau compune cuplete. – Cuplet + suf. -ist. DOOM
cupletístă (cu-ple-) s. f., g.-d. art. cupletístei; pl. cupletíste
cupletiști
CUPLETÍST, -Ă, cupletiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă, recită sau compune cuplete. – Cuplet + suf. -ist. DOOM
cupletístă (cu-ple-) s. f., g.-d. art. cupletístei; pl. cupletíste
cupletiștii
CUPLETÍST, -Ă, cupletiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă, recită sau compune cuplete. – Cuplet + suf. -ist. DOOM
cupletístă (cu-ple-) s. f., g.-d. art. cupletístei; pl. cupletíste
cupletiștilor
CUPLETÍST, -Ă, cupletiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă, recită sau compune cuplete. – Cuplet + suf. -ist. DOOM
cupletístă (cu-ple-) s. f., g.-d. art. cupletístei; pl. cupletíste
cupletul
CUPLÉT, cuplete, s. n. 1. Scurtă piesă muzicală vocală, cu conținut vesel sau satiric, inspirat din actualitățile zilei, în care toate strofele textului se cântă cu același refren. ♦ Cântec intercalat între scenele unui vodevil. ♦ Secțiune intercalată între refrenele unui rondo. 2. Poezie satirică alcătuită din mai multe strofe și un refren. 3. Strofă a unui cântec sau a unei poezii terminată printr-un refren. – Din fr. couplet. DOOM
cuplét (cu-plet) s. n., pl. cupléte
cupletului
CUPLÉT, cuplete, s. n. 1. Scurtă piesă muzicală vocală, cu conținut vesel sau satiric, inspirat din actualitățile zilei, în care toate strofele textului se cântă cu același refren. ♦ Cântec intercalat între scenele unui vodevil. ♦ Secțiune intercalată între refrenele unui rondo. 2. Poezie satirică alcătuită din mai multe strofe și un refren. 3. Strofă a unui cântec sau a unei poezii terminată printr-un refren. – Din fr. couplet. DOOM
cuplét (cu-plet) s. n., pl. cupléte
cupleturi
CUPLÉT, cuplete, s. n. 1. Scurtă piesă muzicală vocală, cu conținut vesel sau satiric, inspirat din actualitățile zilei, în care toate strofele textului se cântă cu același refren. ♦ Cântec intercalat între scenele unui vodevil. ♦ Secțiune intercalată între refrenele unui rondo. 2. Poezie satirică alcătuită din mai multe strofe și un refren. 3. Strofă a unui cântec sau a unei poezii terminată printr-un refren. – Din fr. couplet. DOOM
cuplét (cu-plet) s. n., pl. cupléte
cupleturile
CUPLÉT, cuplete, s. n. 1. Scurtă piesă muzicală vocală, cu conținut vesel sau satiric, inspirat din actualitățile zilei, în care toate strofele textului se cântă cu același refren. ♦ Cântec intercalat între scenele unui vodevil. ♦ Secțiune intercalată între refrenele unui rondo. 2. Poezie satirică alcătuită din mai multe strofe și un refren. 3. Strofă a unui cântec sau a unei poezii terminată printr-un refren. – Din fr. couplet. DOOM
cuplét (cu-plet) s. n., pl. cupléte
cupleturilor
CUPLÉT, cuplete, s. n. 1. Scurtă piesă muzicală vocală, cu conținut vesel sau satiric, inspirat din actualitățile zilei, în care toate strofele textului se cântă cu același refren. ♦ Cântec intercalat între scenele unui vodevil. ♦ Secțiune intercalată între refrenele unui rondo. 2. Poezie satirică alcătuită din mai multe strofe și un refren. 3. Strofă a unui cântec sau a unei poezii terminată printr-un refren. – Din fr. couplet. DOOM
cuplét (cu-plet) s. n., pl. cupléte
cuplez
CUPLÁ, cuplez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A lega, a reuni două sau mai multe elemente într-un sistem pentru a face posibil un transfer de energie între acestea; a acupla. ♦ Refl. recipr. Fig. (Despre oameni) A forma un cuplu, o pereche. – Din fr. coupler. DOOM
cuplá (a ~) (cu-pla) vb., ind. prez. 3 cupleáză
cupleze
CUPLÁ, cuplez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A lega, a reuni două sau mai multe elemente într-un sistem pentru a face posibil un transfer de energie între acestea; a acupla. ♦ Refl. recipr. Fig. (Despre oameni) A forma un cuplu, o pereche. – Din fr. coupler. DOOM
cuplá (a ~) (cu-pla) vb., ind. prez. 3 cupleáză
cuplezi
CUPLÁ, cuplez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A lega, a reuni două sau mai multe elemente într-un sistem pentru a face posibil un transfer de energie între acestea; a acupla. ♦ Refl. recipr. Fig. (Despre oameni) A forma un cuplu, o pereche. – Din fr. coupler. DOOM
cuplá (a ~) (cu-pla) vb., ind. prez. 3 cupleáză
cuplor
CUPLÓR, cuploare, s. n. (Elt.) Dispozitiv utilizat pentru conectarea a două sisteme de același fel (mașini, circuite electrice). ◊ Cuplor acustic = dispozitiv care conectează terminalele unor sisteme de calcul prin intermediul rețelei telefonice. – Din engl. coupler.
cuplu
CÚPLU, cupluri, s. n. 1. Pereche formată din persoane (de sex opus). 2. (Fiz.) Sistem compus din două forțe antiparalele. – Din fr. couple. DOOM
cúplu (cu-plu) s. n., art. cúplul; pl. cúpluri
cuplul
CÚPLU, cupluri, s. n. 1. Pereche formată din persoane (de sex opus). 2. (Fiz.) Sistem compus din două forțe antiparalele. – Din fr. couple. DOOM
cúplu (cu-plu) s. n., art. cúplul; pl. cúpluri
cuplului
CÚPLU, cupluri, s. n. 1. Pereche formată din persoane (de sex opus). 2. (Fiz.) Sistem compus din două forțe antiparalele. – Din fr. couple. DOOM
cúplu (cu-plu) s. n., art. cúplul; pl. cúpluri
cupluri
CÚPLU, cupluri, s. n. 1. Pereche formată din persoane (de sex opus). 2. (Fiz.) Sistem compus din două forțe antiparalele. – Din fr. couple. DOOM
cúplu (cu-plu) s. n., art. cúplul; pl. cúpluri
cuplurile
CÚPLU, cupluri, s. n. 1. Pereche formată din persoane (de sex opus). 2. (Fiz.) Sistem compus din două forțe antiparalele. – Din fr. couple. DOOM
cúplu (cu-plu) s. n., art. cúplul; pl. cúpluri
cuplurilor
CÚPLU, cupluri, s. n. 1. Pereche formată din persoane (de sex opus). 2. (Fiz.) Sistem compus din două forțe antiparalele. – Din fr. couple. DOOM
cúplu (cu-plu) s. n., art. cúplul; pl. cúpluri
cuplând
CUPLÁ, cuplez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A lega, a reuni două sau mai multe elemente într-un sistem pentru a face posibil un transfer de energie între acestea; a acupla. ♦ Refl. recipr. Fig. (Despre oameni) A forma un cuplu, o pereche. – Din fr. coupler. DOOM
cuplá (a ~) (cu-pla) vb., ind. prez. 3 cupleáză
cuplînd
CUPLÁ, cuplez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A lega, a reuni două sau mai multe elemente într-un sistem pentru a face posibil un transfer de energie între acestea; a acupla. ♦ Refl. recipr. Fig. (Despre oameni) A forma un cuplu, o pereche. – Din fr. coupler. DOOM
cuplá (a ~) (cu-pla) vb., ind. prez. 3 cupleáză
cuplări
CUPLÁRE, cuplări, s. f. Acțiunea de a (se) cupla și rezultatul ei. – V. cupla. DOOM
cupláre (cu-pla-) s. f., g.-d. art. cuplắrii; pl. cuplắri
cuplării
CUPLÁRE, cuplări, s. f. Acțiunea de a (se) cupla și rezultatul ei. – V. cupla. DOOM
cupláre (cu-pla-) s. f., g.-d. art. cuplắrii; pl. cuplắri
cuplările
CUPLÁRE, cuplări, s. f. Acțiunea de a (se) cupla și rezultatul ei. – V. cupla. DOOM
cupláre (cu-pla-) s. f., g.-d. art. cuplắrii; pl. cuplắri
cuplărilor
CUPLÁRE, cuplări, s. f. Acțiunea de a (se) cupla și rezultatul ei. – V. cupla. DOOM
cupláre (cu-pla-) s. f., g.-d. art. cuplắrii; pl. cuplắri
cuplărăi
cuplărăi, cuplăraie s. n. (pop.) bordel.
cuplător
CUPLĂTÓR, cuplători, s. m. Lucrător miner însărcinat cu cuplarea vagonetelor. – Cupla + suf. -tor.
cuplători
CUPLĂTÓR, cuplători, s. m. Lucrător miner însărcinat cu cuplarea vagonetelor. – Cupla + suf. -tor.
cuplătorii
CUPLĂTÓR, cuplători, s. m. Lucrător miner însărcinat cu cuplarea vagonetelor. – Cupla + suf. -tor.
cuplătorilor
CUPLĂTÓR, cuplători, s. m. Lucrător miner însărcinat cu cuplarea vagonetelor. – Cupla + suf. -tor.
cuplătorul
CUPLĂTÓR, cuplători, s. m. Lucrător miner însărcinat cu cuplarea vagonetelor. – Cupla + suf. -tor.
cuplătorului
CUPLĂTÓR, cuplători, s. m. Lucrător miner însărcinat cu cuplarea vagonetelor. – Cupla + suf. -tor.
cupman
CUPMÁN s.m. (Sport) Câștigător al unei cupe; (p. ext.) orice participant la o competiție prin care se dispută cupa. [< fr., engl. cupman].
cupoane
CUPÓN, cupoane, s. n. 1. Parte a unui titlu de rentă sau a unei acțiuni bancare care se decupează la scadență pentru a-i servi titularului la încasarea dobânzii sau a dividendelor. 2. Parte detașabilă dintr-un bilet, de pe un cotor etc. care conferă deținătorului anumite drepturi. 3. Bucată mică de metraj, rămasă dintr-un val de material textil. – Din fr. coupon. DOOM
cupón s. n., pl. cupoáne
cupoanele
CUPÓN, cupoane, s. n. 1. Parte a unui titlu de rentă sau a unei acțiuni bancare care se decupează la scadență pentru a-i servi titularului la încasarea dobânzii sau a dividendelor. 2. Parte detașabilă dintr-un bilet, de pe un cotor etc. care conferă deținătorului anumite drepturi. 3. Bucată mică de metraj, rămasă dintr-un val de material textil. – Din fr. coupon. DOOM
cupón s. n., pl. cupoáne
cupoanelor
CUPÓN, cupoane, s. n. 1. Parte a unui titlu de rentă sau a unei acțiuni bancare care se decupează la scadență pentru a-i servi titularului la încasarea dobânzii sau a dividendelor. 2. Parte detașabilă dintr-un bilet, de pe un cotor etc. care conferă deținătorului anumite drepturi. 3. Bucată mică de metraj, rămasă dintr-un val de material textil. – Din fr. coupon. DOOM
cupón s. n., pl. cupoáne
cupola
CUPÓLĂ, cupole, s. f. Partea de formă semisferică, poligonală sau eliptică care alcătuiește acoperământul unui dom, unei turle sau unui mare edificiu; boltă. – Din fr. coupole. DOOM
cupólă s. f., g.-d. art. cupólei; pl. cupóle
cupole
CUPÓLĂ, cupole, s. f. Partea de formă semisferică, poligonală sau eliptică care alcătuiește acoperământul unui dom, unei turle sau unui mare edificiu; boltă. – Din fr. coupole. DOOM
cupólă s. f., g.-d. art. cupólei; pl. cupóle
cupolei
CUPÓLĂ, cupole, s. f. Partea de formă semisferică, poligonală sau eliptică care alcătuiește acoperământul unui dom, unei turle sau unui mare edificiu; boltă. – Din fr. coupole. DOOM
cupólă s. f., g.-d. art. cupólei; pl. cupóle
cupolele
CUPÓLĂ, cupole, s. f. Partea de formă semisferică, poligonală sau eliptică care alcătuiește acoperământul unui dom, unei turle sau unui mare edificiu; boltă. – Din fr. coupole. DOOM
cupólă s. f., g.-d. art. cupólei; pl. cupóle
cupolelor
CUPÓLĂ, cupole, s. f. Partea de formă semisferică, poligonală sau eliptică care alcătuiește acoperământul unui dom, unei turle sau unui mare edificiu; boltă. – Din fr. coupole. DOOM
cupólă s. f., g.-d. art. cupólei; pl. cupóle
cupon
CUPÓN, cupoane, s. n. 1. Parte a unui titlu de rentă sau a unei acțiuni bancare care se decupează la scadență pentru a-i servi titularului la încasarea dobânzii sau a dividendelor. 2. Parte detașabilă dintr-un bilet, de pe un cotor etc. care conferă deținătorului anumite drepturi. 3. Bucată mică de metraj, rămasă dintr-un val de material textil. – Din fr. coupon. DOOM
cupón s. n., pl. cupoáne
cuponar
cuponar, cuponari s. m. (pub.) mic acționar inclus în marea privatizare în masă promovată de Guvernul Văcăroiu, posesor al cuponului nominativ.
cuponiadă
cuponiadă, cuponiade s. f. (iron.) propagandă făcută de Guvernul Văcăroiu marii privatizări în masă, bazată pe distribuirea către populație a cupoanelor nominative.
cuponul
CUPÓN, cupoane, s. n. 1. Parte a unui titlu de rentă sau a unei acțiuni bancare care se decupează la scadență pentru a-i servi titularului la încasarea dobânzii sau a dividendelor. 2. Parte detașabilă dintr-un bilet, de pe un cotor etc. care conferă deținătorului anumite drepturi. 3. Bucată mică de metraj, rămasă dintr-un val de material textil. – Din fr. coupon. DOOM
cupón s. n., pl. cupoáne
cuponului
CUPÓN, cupoane, s. n. 1. Parte a unui titlu de rentă sau a unei acțiuni bancare care se decupează la scadență pentru a-i servi titularului la încasarea dobânzii sau a dividendelor. 2. Parte detașabilă dintr-un bilet, de pe un cotor etc. care conferă deținătorului anumite drepturi. 3. Bucată mică de metraj, rămasă dintr-un val de material textil. – Din fr. coupon. DOOM
cupón s. n., pl. cupoáne
cupra
CUPRÁ, cuprez, vb. I. Tranz. A acoperi suprafața unor obiecte metalice cu un strat de cupru; a arămi. – Din cupru. DOOM
cuprá (a ~) (cu-pra) vb., ind. prez. 3 cupreáză
cuprai
CUPRÁ, cuprez, vb. I. Tranz. A acoperi suprafața unor obiecte metalice cu un strat de cupru; a arămi. – Din cupru. DOOM
cuprá (a ~) (cu-pra) vb., ind. prez. 3 cupreáză
cupram
CUPRÁ, cuprez, vb. I. Tranz. A acoperi suprafața unor obiecte metalice cu un strat de cupru; a arămi. – Din cupru. DOOM
cuprá (a ~) (cu-pra) vb., ind. prez. 3 cupreáză
cuprare
CUPRÁ, cuprez, vb. I. Tranz. A acoperi suprafața unor obiecte metalice cu un strat de cupru; a arămi. – Din cupru. DOOM
cuprá (a ~) (cu-pra) vb., ind. prez. 3 cupreáză
cuprare
CUPRÁRE, cuprări, s. f. Acțiunea de a cupra și rezultatul ei; arămire. – V. cupra. DOOM
cupráre (cu-pra-) s. f., g.-d. art. cuprắrii; pl. cuprắri
cuprarea
CUPRÁRE, cuprări, s. f. Acțiunea de a cupra și rezultatul ei; arămire. – V. cupra. DOOM
cupráre (cu-pra-) s. f., g.-d. art. cuprắrii; pl. cuprắri
cuprară
CUPRÁ, cuprez, vb. I. Tranz. A acoperi suprafața unor obiecte metalice cu un strat de cupru; a arămi. – Din cupru. DOOM
cuprá (a ~) (cu-pra) vb., ind. prez. 3 cupreáză
cuprarăm
CUPRÁ, cuprez, vb. I. Tranz. A acoperi suprafața unor obiecte metalice cu un strat de cupru; a arămi. – Din cupru. DOOM
cuprá (a ~) (cu-pra) vb., ind. prez. 3 cupreáză
cuprarăți
CUPRÁ, cuprez, vb. I. Tranz. A acoperi suprafața unor obiecte metalice cu un strat de cupru; a arămi. – Din cupru. DOOM
cuprá (a ~) (cu-pra) vb., ind. prez. 3 cupreáză
cuprase
CUPRÁ, cuprez, vb. I. Tranz. A acoperi suprafața unor obiecte metalice cu un strat de cupru; a arămi. – Din cupru. DOOM
cuprá (a ~) (cu-pra) vb., ind. prez. 3 cupreáză
cuprasem
CUPRÁ, cuprez, vb. I. Tranz. A acoperi suprafața unor obiecte metalice cu un strat de cupru; a arămi. – Din cupru. DOOM
cuprá (a ~) (cu-pra) vb., ind. prez. 3 cupreáză
cupraseră
CUPRÁ, cuprez, vb. I. Tranz. A acoperi suprafața unor obiecte metalice cu un strat de cupru; a arămi. – Din cupru. DOOM
cuprá (a ~) (cu-pra) vb., ind. prez. 3 cupreáză
cupraserăm
CUPRÁ, cuprez, vb. I. Tranz. A acoperi suprafața unor obiecte metalice cu un strat de cupru; a arămi. – Din cupru. DOOM
cuprá (a ~) (cu-pra) vb., ind. prez. 3 cupreáză
cupraserăți
CUPRÁ, cuprez, vb. I. Tranz. A acoperi suprafața unor obiecte metalice cu un strat de cupru; a arămi. – Din cupru. DOOM
cuprá (a ~) (cu-pra) vb., ind. prez. 3 cupreáză
cupraseși
CUPRÁ, cuprez, vb. I. Tranz. A acoperi suprafața unor obiecte metalice cu un strat de cupru; a arămi. – Din cupru. DOOM
cuprá (a ~) (cu-pra) vb., ind. prez. 3 cupreáză
cupraseți
CUPRÁ, cuprez, vb. I. Tranz. A acoperi suprafața unor obiecte metalice cu un strat de cupru; a arămi. – Din cupru. DOOM
cuprá (a ~) (cu-pra) vb., ind. prez. 3 cupreáză
cuprat
CUPRÁ, cuprez, vb. I. Tranz. A acoperi suprafața unor obiecte metalice cu un strat de cupru; a arămi. – Din cupru. DOOM
cuprá (a ~) (cu-pra) vb., ind. prez. 3 cupreáză
cuprat
CUPRÁT, -Ă, cuprați, -te, adj. Acoperit cu un strat (subțire) de cupru. – V. cupra.
cuprau
CUPRÁ, cuprez, vb. I. Tranz. A acoperi suprafața unor obiecte metalice cu un strat de cupru; a arămi. – Din cupru. DOOM
cuprá (a ~) (cu-pra) vb., ind. prez. 3 cupreáză
cuprași
CUPRÁ, cuprez, vb. I. Tranz. A acoperi suprafața unor obiecte metalice cu un strat de cupru; a arămi. – Din cupru. DOOM
cuprá (a ~) (cu-pra) vb., ind. prez. 3 cupreáză
cuprați
CUPRÁ, cuprez, vb. I. Tranz. A acoperi suprafața unor obiecte metalice cu un strat de cupru; a arămi. – Din cupru. DOOM
cuprá (a ~) (cu-pra) vb., ind. prez. 3 cupreáză
cuprează
CUPRÁ, cuprez, vb. I. Tranz. A acoperi suprafața unor obiecte metalice cu un strat de cupru; a arămi. – Din cupru. DOOM
cuprá (a ~) (cu-pra) vb., ind. prez. 3 cupreáză
cupresacee
CUPRESACÉE, cupresacee, s. f. (La pl.) Familie de plante rășinoase, cu frunze persistente, aciculare sau în formă de solzi și cu flori unisexuate mici; (și la sg.) plantă (arbore sau arbust) care face parte din această familie. – Din fr. cupressacée. DOOM
cupresacée (cu-pre-) s. f., art. cupresacéea, g.-d. art. cupresacéei; pl. cupresacée
cupresaceea
CUPRESACÉE, cupresacee, s. f. (La pl.) Familie de plante rășinoase, cu frunze persistente, aciculare sau în formă de solzi și cu flori unisexuate mici; (și la sg.) plantă (arbore sau arbust) care face parte din această familie. – Din fr. cupressacée. DOOM
cupresacée (cu-pre-) s. f., art. cupresacéea, g.-d. art. cupresacéei; pl. cupresacée
cupresaceei
CUPRESACÉE, cupresacee, s. f. (La pl.) Familie de plante rășinoase, cu frunze persistente, aciculare sau în formă de solzi și cu flori unisexuate mici; (și la sg.) plantă (arbore sau arbust) care face parte din această familie. – Din fr. cupressacée. DOOM
cupresacée (cu-pre-) s. f., art. cupresacéea, g.-d. art. cupresacéei; pl. cupresacée
cupresaceele
CUPRESACÉE, cupresacee, s. f. (La pl.) Familie de plante rășinoase, cu frunze persistente, aciculare sau în formă de solzi și cu flori unisexuate mici; (și la sg.) plantă (arbore sau arbust) care face parte din această familie. – Din fr. cupressacée. DOOM
cupresacée (cu-pre-) s. f., art. cupresacéea, g.-d. art. cupresacéei; pl. cupresacée
cupresaceelor
CUPRESACÉE, cupresacee, s. f. (La pl.) Familie de plante rășinoase, cu frunze persistente, aciculare sau în formă de solzi și cu flori unisexuate mici; (și la sg.) plantă (arbore sau arbust) care face parte din această familie. – Din fr. cupressacée. DOOM
cupresacée (cu-pre-) s. f., art. cupresacéea, g.-d. art. cupresacéei; pl. cupresacée
cupresinee
CUPRESINÉE s.f.pl. Cupresacee. [Pron. -ne-e, sg. invar. / < fr. cupressinées].
cupressus
CHIPARÓS, chiparoși, s. m. Arbore rășinos conifer cu frunze persistente și cu lemnul rezistent și parfumat, întrebuințat în industrie (Cupressus sempervirens). – Din ngr. kiparíssi.
cuprez
CUPRÁ, cuprez, vb. I. Tranz. A acoperi suprafața unor obiecte metalice cu un strat de cupru; a arămi. – Din cupru. DOOM
cuprá (a ~) (cu-pra) vb., ind. prez. 3 cupreáză
cupreze
CUPRÁ, cuprez, vb. I. Tranz. A acoperi suprafața unor obiecte metalice cu un strat de cupru; a arămi. – Din cupru. DOOM
cuprá (a ~) (cu-pra) vb., ind. prez. 3 cupreáză
cuprezi
CUPRÁ, cuprez, vb. I. Tranz. A acoperi suprafața unor obiecte metalice cu un strat de cupru; a arămi. – Din cupru. DOOM
cuprá (a ~) (cu-pra) vb., ind. prez. 3 cupreáză
cupri
CUPRI- v. cupro-.
cupric
CÚPRIC, -Ă, cuprici, -ce, adj. Care conține cupru, privitor la cupru. – Din fr. cuprique. DOOM
cúpric (cu-pric) adj. m., pl. cúprici; f. cúprică, pl. cúprice
cuprica
CÚPRIC, -Ă, cuprici, -ce, adj. Care conține cupru, privitor la cupru. – Din fr. cuprique. DOOM
cúpric (cu-pric) adj. m., pl. cúprici; f. cúprică, pl. cúprice
cuprice
CÚPRIC, -Ă, cuprici, -ce, adj. Care conține cupru, privitor la cupru. – Din fr. cuprique. DOOM
cúpric (cu-pric) adj. m., pl. cúprici; f. cúprică, pl. cúprice
cupricei
CÚPRIC, -Ă, cuprici, -ce, adj. Care conține cupru, privitor la cupru. – Din fr. cuprique. DOOM
cúpric (cu-pric) adj. m., pl. cúprici; f. cúprică, pl. cúprice
cupricele
CÚPRIC, -Ă, cuprici, -ce, adj. Care conține cupru, privitor la cupru. – Din fr. cuprique. DOOM
cúpric (cu-pric) adj. m., pl. cúprici; f. cúprică, pl. cúprice
cupricelor
CÚPRIC, -Ă, cuprici, -ce, adj. Care conține cupru, privitor la cupru. – Din fr. cuprique. DOOM
cúpric (cu-pric) adj. m., pl. cúprici; f. cúprică, pl. cúprice
cuprici
CÚPRIC, -Ă, cuprici, -ce, adj. Care conține cupru, privitor la cupru. – Din fr. cuprique. DOOM
cúpric (cu-pric) adj. m., pl. cúprici; f. cúprică, pl. cúprice
cupricii
CÚPRIC, -Ă, cuprici, -ce, adj. Care conține cupru, privitor la cupru. – Din fr. cuprique. DOOM
cúpric (cu-pric) adj. m., pl. cúprici; f. cúprică, pl. cúprice
cupricilor
CÚPRIC, -Ă, cuprici, -ce, adj. Care conține cupru, privitor la cupru. – Din fr. cuprique. DOOM
cúpric (cu-pric) adj. m., pl. cúprici; f. cúprică, pl. cúprice
cupricul
CÚPRIC, -Ă, cuprici, -ce, adj. Care conține cupru, privitor la cupru. – Din fr. cuprique. DOOM
cúpric (cu-pric) adj. m., pl. cúprici; f. cúprică, pl. cúprice
cupricului
CÚPRIC, -Ă, cuprici, -ce, adj. Care conține cupru, privitor la cupru. – Din fr. cuprique. DOOM
cúpric (cu-pric) adj. m., pl. cúprici; f. cúprică, pl. cúprice
cuprifer
CUPRIFÉR, -Ă, cupriferi, -e, adj. Care conține cupru. – Din fr. cuprifère. DOOM
cuprifér (cu-pri-) adj. m., pl. cupriféri; f. cupriféră, pl. cuprifére
cuprifera
CUPRIFÉR, -Ă, cupriferi, -e, adj. Care conține cupru. – Din fr. cuprifère. DOOM
cuprifér (cu-pri-) adj. m., pl. cupriféri; f. cupriféră, pl. cuprifére
cuprifere
CUPRIFÉR, -Ă, cupriferi, -e, adj. Care conține cupru. – Din fr. cuprifère. DOOM
cuprifér (cu-pri-) adj. m., pl. cupriféri; f. cupriféră, pl. cuprifére
cupriferei
CUPRIFÉR, -Ă, cupriferi, -e, adj. Care conține cupru. – Din fr. cuprifère. DOOM
cuprifér (cu-pri-) adj. m., pl. cupriféri; f. cupriféră, pl. cuprifére
cupriferele
CUPRIFÉR, -Ă, cupriferi, -e, adj. Care conține cupru. – Din fr. cuprifère. DOOM
cuprifér (cu-pri-) adj. m., pl. cupriféri; f. cupriféră, pl. cuprifére
cupriferelor
CUPRIFÉR, -Ă, cupriferi, -e, adj. Care conține cupru. – Din fr. cuprifère. DOOM
cuprifér (cu-pri-) adj. m., pl. cupriféri; f. cupriféră, pl. cuprifére
cupriferi
CUPRIFÉR, -Ă, cupriferi, -e, adj. Care conține cupru. – Din fr. cuprifère. DOOM
cuprifér (cu-pri-) adj. m., pl. cupriféri; f. cupriféră, pl. cuprifére
cupriferii
CUPRIFÉR, -Ă, cupriferi, -e, adj. Care conține cupru. – Din fr. cuprifère. DOOM
cuprifér (cu-pri-) adj. m., pl. cupriféri; f. cupriféră, pl. cuprifére
cupriferilor
CUPRIFÉR, -Ă, cupriferi, -e, adj. Care conține cupru. – Din fr. cuprifère. DOOM
cuprifér (cu-pri-) adj. m., pl. cupriféri; f. cupriféră, pl. cuprifére
cupriferul
CUPRIFÉR, -Ă, cupriferi, -e, adj. Care conține cupru. – Din fr. cuprifère. DOOM
cuprifér (cu-pri-) adj. m., pl. cupriféri; f. cupriféră, pl. cuprifére
cupriferului
CUPRIFÉR, -Ă, cupriferi, -e, adj. Care conține cupru. – Din fr. cuprifère. DOOM
cuprifér (cu-pri-) adj. m., pl. cupriféri; f. cupriféră, pl. cuprifére
cuprind
CUPRÍNDE, cuprínd, vb. III. I. Tranz. 1. A prinde, a apuca ceva de jur-împrejur cu mâinile sau cu brațele. ♦ Tranz. și refl. recipr. A (se) îmbrățișa. ♦ (Înv.) A lua prizonier; a captura. 2. Fig. A îmbrățișa cu privirea; a vedea; a înțelege, a cunoaște. ♦ A închide în sine; a îngloba. 3. (Despre o haină) A fi potrivită pentru corpul cuiva. 4. (Reg.) A bara, a bloca, a închide un drum. I-a cuprins calea. II. 1. Tranz. A acoperi din toate părțile; a învălui. 2. Tranz. A pune stăpânire; a cuceri. ♦ Fig. (Despre idei, mișcări sociale) A pătrunde în...; a atrage. ♦ Fig. (Despre stări fizice sau sufletești) A apuca, a stăpâni. 3. Refl. (Pop.) A-și mări averea; a se îmbogăți. III. Tranz. 1. (Despre corpuri) A umple un spațiu cu volumul sau cu dimensiunile sale; a ocupa. 2. (Despre numere) A include, a conține în valoarea, în mărimea pe care o reprezintă. Numărul patru cuprinde de două ori numărul doi. ♦ Refl. A intra de un anumit număr de ori în alt număr. Numărul doi se cuprinde de două ori în numărul patru. ♦ (Despre texte) A fi alcătuit din..., a îngloba în structura sa...; a avea în compoziția sa... ♦ (Refl.) (Despre epoci istorice sau geologice) A se întinde pe o perioadă de... [Perf. s. cuprinsei, part. cuprins. – Var.: coprínde vb. III] – Lat. comprendere (= comprehendere). DOOM
cuprínde (a ~) (cu-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cuprínd, 1 pl. cupríndem, 2 pl. cupríndeți; perf. s. 1 sg. cuprinséi, 1 pl. cuprínserăm; conj. prez. 3 să cupríndă; ger. cuprinzấnd; part. cupríns
cuprinde
CUPRÍNDE, cuprínd, vb. III. I. Tranz. 1. A prinde, a apuca ceva de jur-împrejur cu mâinile sau cu brațele. ♦ Tranz. și refl. recipr. A (se) îmbrățișa. ♦ (Înv.) A lua prizonier; a captura. 2. Fig. A îmbrățișa cu privirea; a vedea; a înțelege, a cunoaște. ♦ A închide în sine; a îngloba. 3. (Despre o haină) A fi potrivită pentru corpul cuiva. 4. (Reg.) A bara, a bloca, a închide un drum. I-a cuprins calea. II. 1. Tranz. A acoperi din toate părțile; a învălui. 2. Tranz. A pune stăpânire; a cuceri. ♦ Fig. (Despre idei, mișcări sociale) A pătrunde în...; a atrage. ♦ Fig. (Despre stări fizice sau sufletești) A apuca, a stăpâni. 3. Refl. (Pop.) A-și mări averea; a se îmbogăți. III. Tranz. 1. (Despre corpuri) A umple un spațiu cu volumul sau cu dimensiunile sale; a ocupa. 2. (Despre numere) A include, a conține în valoarea, în mărimea pe care o reprezintă. Numărul patru cuprinde de două ori numărul doi. ♦ Refl. A intra de un anumit număr de ori în alt număr. Numărul doi se cuprinde de două ori în numărul patru. ♦ (Despre texte) A fi alcătuit din..., a îngloba în structura sa...; a avea în compoziția sa... ♦ (Refl.) (Despre epoci istorice sau geologice) A se întinde pe o perioadă de... [Perf. s. cuprinsei, part. cuprins. – Var.: coprínde vb. III] – Lat. comprendere (= comprehendere). DOOM
cuprínde (a ~) (cu-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cuprínd, 1 pl. cupríndem, 2 pl. cupríndeți; perf. s. 1 sg. cuprinséi, 1 pl. cuprínserăm; conj. prez. 3 să cupríndă; ger. cuprinzấnd; part. cupríns
cuprindea
CUPRÍNDE, cuprínd, vb. III. I. Tranz. 1. A prinde, a apuca ceva de jur-împrejur cu mâinile sau cu brațele. ♦ Tranz. și refl. recipr. A (se) îmbrățișa. ♦ (Înv.) A lua prizonier; a captura. 2. Fig. A îmbrățișa cu privirea; a vedea; a înțelege, a cunoaște. ♦ A închide în sine; a îngloba. 3. (Despre o haină) A fi potrivită pentru corpul cuiva. 4. (Reg.) A bara, a bloca, a închide un drum. I-a cuprins calea. II. 1. Tranz. A acoperi din toate părțile; a învălui. 2. Tranz. A pune stăpânire; a cuceri. ♦ Fig. (Despre idei, mișcări sociale) A pătrunde în...; a atrage. ♦ Fig. (Despre stări fizice sau sufletești) A apuca, a stăpâni. 3. Refl. (Pop.) A-și mări averea; a se îmbogăți. III. Tranz. 1. (Despre corpuri) A umple un spațiu cu volumul sau cu dimensiunile sale; a ocupa. 2. (Despre numere) A include, a conține în valoarea, în mărimea pe care o reprezintă. Numărul patru cuprinde de două ori numărul doi. ♦ Refl. A intra de un anumit număr de ori în alt număr. Numărul doi se cuprinde de două ori în numărul patru. ♦ (Despre texte) A fi alcătuit din..., a îngloba în structura sa...; a avea în compoziția sa... ♦ (Refl.) (Despre epoci istorice sau geologice) A se întinde pe o perioadă de... [Perf. s. cuprinsei, part. cuprins. – Var.: coprínde vb. III] – Lat. comprendere (= comprehendere). DOOM
cuprínde (a ~) (cu-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cuprínd, 1 pl. cupríndem, 2 pl. cupríndeți; perf. s. 1 sg. cuprinséi, 1 pl. cuprínserăm; conj. prez. 3 să cupríndă; ger. cuprinzấnd; part. cupríns
cuprindeai
CUPRÍNDE, cuprínd, vb. III. I. Tranz. 1. A prinde, a apuca ceva de jur-împrejur cu mâinile sau cu brațele. ♦ Tranz. și refl. recipr. A (se) îmbrățișa. ♦ (Înv.) A lua prizonier; a captura. 2. Fig. A îmbrățișa cu privirea; a vedea; a înțelege, a cunoaște. ♦ A închide în sine; a îngloba. 3. (Despre o haină) A fi potrivită pentru corpul cuiva. 4. (Reg.) A bara, a bloca, a închide un drum. I-a cuprins calea. II. 1. Tranz. A acoperi din toate părțile; a învălui. 2. Tranz. A pune stăpânire; a cuceri. ♦ Fig. (Despre idei, mișcări sociale) A pătrunde în...; a atrage. ♦ Fig. (Despre stări fizice sau sufletești) A apuca, a stăpâni. 3. Refl. (Pop.) A-și mări averea; a se îmbogăți. III. Tranz. 1. (Despre corpuri) A umple un spațiu cu volumul sau cu dimensiunile sale; a ocupa. 2. (Despre numere) A include, a conține în valoarea, în mărimea pe care o reprezintă. Numărul patru cuprinde de două ori numărul doi. ♦ Refl. A intra de un anumit număr de ori în alt număr. Numărul doi se cuprinde de două ori în numărul patru. ♦ (Despre texte) A fi alcătuit din..., a îngloba în structura sa...; a avea în compoziția sa... ♦ (Refl.) (Despre epoci istorice sau geologice) A se întinde pe o perioadă de... [Perf. s. cuprinsei, part. cuprins. – Var.: coprínde vb. III] – Lat. comprendere (= comprehendere). DOOM
cuprínde (a ~) (cu-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cuprínd, 1 pl. cupríndem, 2 pl. cupríndeți; perf. s. 1 sg. cuprinséi, 1 pl. cuprínserăm; conj. prez. 3 să cupríndă; ger. cuprinzấnd; part. cupríns
cuprindeam
CUPRÍNDE, cuprínd, vb. III. I. Tranz. 1. A prinde, a apuca ceva de jur-împrejur cu mâinile sau cu brațele. ♦ Tranz. și refl. recipr. A (se) îmbrățișa. ♦ (Înv.) A lua prizonier; a captura. 2. Fig. A îmbrățișa cu privirea; a vedea; a înțelege, a cunoaște. ♦ A închide în sine; a îngloba. 3. (Despre o haină) A fi potrivită pentru corpul cuiva. 4. (Reg.) A bara, a bloca, a închide un drum. I-a cuprins calea. II. 1. Tranz. A acoperi din toate părțile; a învălui. 2. Tranz. A pune stăpânire; a cuceri. ♦ Fig. (Despre idei, mișcări sociale) A pătrunde în...; a atrage. ♦ Fig. (Despre stări fizice sau sufletești) A apuca, a stăpâni. 3. Refl. (Pop.) A-și mări averea; a se îmbogăți. III. Tranz. 1. (Despre corpuri) A umple un spațiu cu volumul sau cu dimensiunile sale; a ocupa. 2. (Despre numere) A include, a conține în valoarea, în mărimea pe care o reprezintă. Numărul patru cuprinde de două ori numărul doi. ♦ Refl. A intra de un anumit număr de ori în alt număr. Numărul doi se cuprinde de două ori în numărul patru. ♦ (Despre texte) A fi alcătuit din..., a îngloba în structura sa...; a avea în compoziția sa... ♦ (Refl.) (Despre epoci istorice sau geologice) A se întinde pe o perioadă de... [Perf. s. cuprinsei, part. cuprins. – Var.: coprínde vb. III] – Lat. comprendere (= comprehendere). DOOM
cuprínde (a ~) (cu-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cuprínd, 1 pl. cupríndem, 2 pl. cupríndeți; perf. s. 1 sg. cuprinséi, 1 pl. cuprínserăm; conj. prez. 3 să cupríndă; ger. cuprinzấnd; part. cupríns
cuprindeau
CUPRÍNDE, cuprínd, vb. III. I. Tranz. 1. A prinde, a apuca ceva de jur-împrejur cu mâinile sau cu brațele. ♦ Tranz. și refl. recipr. A (se) îmbrățișa. ♦ (Înv.) A lua prizonier; a captura. 2. Fig. A îmbrățișa cu privirea; a vedea; a înțelege, a cunoaște. ♦ A închide în sine; a îngloba. 3. (Despre o haină) A fi potrivită pentru corpul cuiva. 4. (Reg.) A bara, a bloca, a închide un drum. I-a cuprins calea. II. 1. Tranz. A acoperi din toate părțile; a învălui. 2. Tranz. A pune stăpânire; a cuceri. ♦ Fig. (Despre idei, mișcări sociale) A pătrunde în...; a atrage. ♦ Fig. (Despre stări fizice sau sufletești) A apuca, a stăpâni. 3. Refl. (Pop.) A-și mări averea; a se îmbogăți. III. Tranz. 1. (Despre corpuri) A umple un spațiu cu volumul sau cu dimensiunile sale; a ocupa. 2. (Despre numere) A include, a conține în valoarea, în mărimea pe care o reprezintă. Numărul patru cuprinde de două ori numărul doi. ♦ Refl. A intra de un anumit număr de ori în alt număr. Numărul doi se cuprinde de două ori în numărul patru. ♦ (Despre texte) A fi alcătuit din..., a îngloba în structura sa...; a avea în compoziția sa... ♦ (Refl.) (Despre epoci istorice sau geologice) A se întinde pe o perioadă de... [Perf. s. cuprinsei, part. cuprins. – Var.: coprínde vb. III] – Lat. comprendere (= comprehendere). DOOM
cuprínde (a ~) (cu-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cuprínd, 1 pl. cupríndem, 2 pl. cupríndeți; perf. s. 1 sg. cuprinséi, 1 pl. cuprínserăm; conj. prez. 3 să cupríndă; ger. cuprinzấnd; part. cupríns
cuprindeați
CUPRÍNDE, cuprínd, vb. III. I. Tranz. 1. A prinde, a apuca ceva de jur-împrejur cu mâinile sau cu brațele. ♦ Tranz. și refl. recipr. A (se) îmbrățișa. ♦ (Înv.) A lua prizonier; a captura. 2. Fig. A îmbrățișa cu privirea; a vedea; a înțelege, a cunoaște. ♦ A închide în sine; a îngloba. 3. (Despre o haină) A fi potrivită pentru corpul cuiva. 4. (Reg.) A bara, a bloca, a închide un drum. I-a cuprins calea. II. 1. Tranz. A acoperi din toate părțile; a învălui. 2. Tranz. A pune stăpânire; a cuceri. ♦ Fig. (Despre idei, mișcări sociale) A pătrunde în...; a atrage. ♦ Fig. (Despre stări fizice sau sufletești) A apuca, a stăpâni. 3. Refl. (Pop.) A-și mări averea; a se îmbogăți. III. Tranz. 1. (Despre corpuri) A umple un spațiu cu volumul sau cu dimensiunile sale; a ocupa. 2. (Despre numere) A include, a conține în valoarea, în mărimea pe care o reprezintă. Numărul patru cuprinde de două ori numărul doi. ♦ Refl. A intra de un anumit număr de ori în alt număr. Numărul doi se cuprinde de două ori în numărul patru. ♦ (Despre texte) A fi alcătuit din..., a îngloba în structura sa...; a avea în compoziția sa... ♦ (Refl.) (Despre epoci istorice sau geologice) A se întinde pe o perioadă de... [Perf. s. cuprinsei, part. cuprins. – Var.: coprínde vb. III] – Lat. comprendere (= comprehendere). DOOM
cuprínde (a ~) (cu-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cuprínd, 1 pl. cupríndem, 2 pl. cupríndeți; perf. s. 1 sg. cuprinséi, 1 pl. cuprínserăm; conj. prez. 3 să cupríndă; ger. cuprinzấnd; part. cupríns
cuprindem
CUPRÍNDE, cuprínd, vb. III. I. Tranz. 1. A prinde, a apuca ceva de jur-împrejur cu mâinile sau cu brațele. ♦ Tranz. și refl. recipr. A (se) îmbrățișa. ♦ (Înv.) A lua prizonier; a captura. 2. Fig. A îmbrățișa cu privirea; a vedea; a înțelege, a cunoaște. ♦ A închide în sine; a îngloba. 3. (Despre o haină) A fi potrivită pentru corpul cuiva. 4. (Reg.) A bara, a bloca, a închide un drum. I-a cuprins calea. II. 1. Tranz. A acoperi din toate părțile; a învălui. 2. Tranz. A pune stăpânire; a cuceri. ♦ Fig. (Despre idei, mișcări sociale) A pătrunde în...; a atrage. ♦ Fig. (Despre stări fizice sau sufletești) A apuca, a stăpâni. 3. Refl. (Pop.) A-și mări averea; a se îmbogăți. III. Tranz. 1. (Despre corpuri) A umple un spațiu cu volumul sau cu dimensiunile sale; a ocupa. 2. (Despre numere) A include, a conține în valoarea, în mărimea pe care o reprezintă. Numărul patru cuprinde de două ori numărul doi. ♦ Refl. A intra de un anumit număr de ori în alt număr. Numărul doi se cuprinde de două ori în numărul patru. ♦ (Despre texte) A fi alcătuit din..., a îngloba în structura sa...; a avea în compoziția sa... ♦ (Refl.) (Despre epoci istorice sau geologice) A se întinde pe o perioadă de... [Perf. s. cuprinsei, part. cuprins. – Var.: coprínde vb. III] – Lat. comprendere (= comprehendere). DOOM
cuprínde (a ~) (cu-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cuprínd, 1 pl. cupríndem, 2 pl. cupríndeți; perf. s. 1 sg. cuprinséi, 1 pl. cuprínserăm; conj. prez. 3 să cupríndă; ger. cuprinzấnd; part. cupríns
cuprindere
CUPRÍNDE, cuprínd, vb. III. I. Tranz. 1. A prinde, a apuca ceva de jur-împrejur cu mâinile sau cu brațele. ♦ Tranz. și refl. recipr. A (se) îmbrățișa. ♦ (Înv.) A lua prizonier; a captura. 2. Fig. A îmbrățișa cu privirea; a vedea; a înțelege, a cunoaște. ♦ A închide în sine; a îngloba. 3. (Despre o haină) A fi potrivită pentru corpul cuiva. 4. (Reg.) A bara, a bloca, a închide un drum. I-a cuprins calea. II. 1. Tranz. A acoperi din toate părțile; a învălui. 2. Tranz. A pune stăpânire; a cuceri. ♦ Fig. (Despre idei, mișcări sociale) A pătrunde în...; a atrage. ♦ Fig. (Despre stări fizice sau sufletești) A apuca, a stăpâni. 3. Refl. (Pop.) A-și mări averea; a se îmbogăți. III. Tranz. 1. (Despre corpuri) A umple un spațiu cu volumul sau cu dimensiunile sale; a ocupa. 2. (Despre numere) A include, a conține în valoarea, în mărimea pe care o reprezintă. Numărul patru cuprinde de două ori numărul doi. ♦ Refl. A intra de un anumit număr de ori în alt număr. Numărul doi se cuprinde de două ori în numărul patru. ♦ (Despre texte) A fi alcătuit din..., a îngloba în structura sa...; a avea în compoziția sa... ♦ (Refl.) (Despre epoci istorice sau geologice) A se întinde pe o perioadă de... [Perf. s. cuprinsei, part. cuprins. – Var.: coprínde vb. III] – Lat. comprendere (= comprehendere). DOOM
cuprínde (a ~) (cu-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cuprínd, 1 pl. cupríndem, 2 pl. cupríndeți; perf. s. 1 sg. cuprinséi, 1 pl. cuprínserăm; conj. prez. 3 să cupríndă; ger. cuprinzấnd; part. cupríns
cuprindere
CUPRÍNDERE, cuprinderi, s. f. Acțiunea de a (se) cuprinde și rezultatul ei. ♦ Încadrare, atragere într-un domeniu de activitate. ♦ (Înv.) Conținut (al unei opere). ♦ (Rar) Interior. [Var.: copríndere s. f.] – V. cuprinde. DOOM
cupríndere (cu-prin-) s. f., g.-d. art. cuprínderii; pl. cuprínderi
cuprinderea
CUPRÍNDERE, cuprinderi, s. f. Acțiunea de a (se) cuprinde și rezultatul ei. ♦ Încadrare, atragere într-un domeniu de activitate. ♦ (Înv.) Conținut (al unei opere). ♦ (Rar) Interior. [Var.: copríndere s. f.] – V. cuprinde. DOOM
cupríndere (cu-prin-) s. f., g.-d. art. cuprínderii; pl. cuprínderi
cuprinderi
CUPRÍNDERE, cuprinderi, s. f. Acțiunea de a (se) cuprinde și rezultatul ei. ♦ Încadrare, atragere într-un domeniu de activitate. ♦ (Înv.) Conținut (al unei opere). ♦ (Rar) Interior. [Var.: copríndere s. f.] – V. cuprinde. DOOM
cupríndere (cu-prin-) s. f., g.-d. art. cuprínderii; pl. cuprínderi
cuprinderii
CUPRÍNDERE, cuprinderi, s. f. Acțiunea de a (se) cuprinde și rezultatul ei. ♦ Încadrare, atragere într-un domeniu de activitate. ♦ (Înv.) Conținut (al unei opere). ♦ (Rar) Interior. [Var.: copríndere s. f.] – V. cuprinde. DOOM
cupríndere (cu-prin-) s. f., g.-d. art. cuprínderii; pl. cuprínderi
cuprinderile
CUPRÍNDERE, cuprinderi, s. f. Acțiunea de a (se) cuprinde și rezultatul ei. ♦ Încadrare, atragere într-un domeniu de activitate. ♦ (Înv.) Conținut (al unei opere). ♦ (Rar) Interior. [Var.: copríndere s. f.] – V. cuprinde. DOOM
cupríndere (cu-prin-) s. f., g.-d. art. cuprínderii; pl. cuprínderi
cuprinderilor
CUPRÍNDERE, cuprinderi, s. f. Acțiunea de a (se) cuprinde și rezultatul ei. ♦ Încadrare, atragere într-un domeniu de activitate. ♦ (Înv.) Conținut (al unei opere). ♦ (Rar) Interior. [Var.: copríndere s. f.] – V. cuprinde. DOOM
cupríndere (cu-prin-) s. f., g.-d. art. cuprínderii; pl. cuprínderi
cuprindeți
CUPRÍNDE, cuprínd, vb. III. I. Tranz. 1. A prinde, a apuca ceva de jur-împrejur cu mâinile sau cu brațele. ♦ Tranz. și refl. recipr. A (se) îmbrățișa. ♦ (Înv.) A lua prizonier; a captura. 2. Fig. A îmbrățișa cu privirea; a vedea; a înțelege, a cunoaște. ♦ A închide în sine; a îngloba. 3. (Despre o haină) A fi potrivită pentru corpul cuiva. 4. (Reg.) A bara, a bloca, a închide un drum. I-a cuprins calea. II. 1. Tranz. A acoperi din toate părțile; a învălui. 2. Tranz. A pune stăpânire; a cuceri. ♦ Fig. (Despre idei, mișcări sociale) A pătrunde în...; a atrage. ♦ Fig. (Despre stări fizice sau sufletești) A apuca, a stăpâni. 3. Refl. (Pop.) A-și mări averea; a se îmbogăți. III. Tranz. 1. (Despre corpuri) A umple un spațiu cu volumul sau cu dimensiunile sale; a ocupa. 2. (Despre numere) A include, a conține în valoarea, în mărimea pe care o reprezintă. Numărul patru cuprinde de două ori numărul doi. ♦ Refl. A intra de un anumit număr de ori în alt număr. Numărul doi se cuprinde de două ori în numărul patru. ♦ (Despre texte) A fi alcătuit din..., a îngloba în structura sa...; a avea în compoziția sa... ♦ (Refl.) (Despre epoci istorice sau geologice) A se întinde pe o perioadă de... [Perf. s. cuprinsei, part. cuprins. – Var.: coprínde vb. III] – Lat. comprendere (= comprehendere). DOOM
cuprínde (a ~) (cu-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cuprínd, 1 pl. cupríndem, 2 pl. cupríndeți; perf. s. 1 sg. cuprinséi, 1 pl. cuprínserăm; conj. prez. 3 să cupríndă; ger. cuprinzấnd; part. cupríns
cuprindă
CUPRÍNDE, cuprínd, vb. III. I. Tranz. 1. A prinde, a apuca ceva de jur-împrejur cu mâinile sau cu brațele. ♦ Tranz. și refl. recipr. A (se) îmbrățișa. ♦ (Înv.) A lua prizonier; a captura. 2. Fig. A îmbrățișa cu privirea; a vedea; a înțelege, a cunoaște. ♦ A închide în sine; a îngloba. 3. (Despre o haină) A fi potrivită pentru corpul cuiva. 4. (Reg.) A bara, a bloca, a închide un drum. I-a cuprins calea. II. 1. Tranz. A acoperi din toate părțile; a învălui. 2. Tranz. A pune stăpânire; a cuceri. ♦ Fig. (Despre idei, mișcări sociale) A pătrunde în...; a atrage. ♦ Fig. (Despre stări fizice sau sufletești) A apuca, a stăpâni. 3. Refl. (Pop.) A-și mări averea; a se îmbogăți. III. Tranz. 1. (Despre corpuri) A umple un spațiu cu volumul sau cu dimensiunile sale; a ocupa. 2. (Despre numere) A include, a conține în valoarea, în mărimea pe care o reprezintă. Numărul patru cuprinde de două ori numărul doi. ♦ Refl. A intra de un anumit număr de ori în alt număr. Numărul doi se cuprinde de două ori în numărul patru. ♦ (Despre texte) A fi alcătuit din..., a îngloba în structura sa...; a avea în compoziția sa... ♦ (Refl.) (Despre epoci istorice sau geologice) A se întinde pe o perioadă de... [Perf. s. cuprinsei, part. cuprins. – Var.: coprínde vb. III] – Lat. comprendere (= comprehendere). DOOM
cuprínde (a ~) (cu-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cuprínd, 1 pl. cupríndem, 2 pl. cupríndeți; perf. s. 1 sg. cuprinséi, 1 pl. cuprínserăm; conj. prez. 3 să cupríndă; ger. cuprinzấnd; part. cupríns
cuprins
CUPRÍNDE, cuprínd, vb. III. I. Tranz. 1. A prinde, a apuca ceva de jur-împrejur cu mâinile sau cu brațele. ♦ Tranz. și refl. recipr. A (se) îmbrățișa. ♦ (Înv.) A lua prizonier; a captura. 2. Fig. A îmbrățișa cu privirea; a vedea; a înțelege, a cunoaște. ♦ A închide în sine; a îngloba. 3. (Despre o haină) A fi potrivită pentru corpul cuiva. 4. (Reg.) A bara, a bloca, a închide un drum. I-a cuprins calea. II. 1. Tranz. A acoperi din toate părțile; a învălui. 2. Tranz. A pune stăpânire; a cuceri. ♦ Fig. (Despre idei, mișcări sociale) A pătrunde în...; a atrage. ♦ Fig. (Despre stări fizice sau sufletești) A apuca, a stăpâni. 3. Refl. (Pop.) A-și mări averea; a se îmbogăți. III. Tranz. 1. (Despre corpuri) A umple un spațiu cu volumul sau cu dimensiunile sale; a ocupa. 2. (Despre numere) A include, a conține în valoarea, în mărimea pe care o reprezintă. Numărul patru cuprinde de două ori numărul doi. ♦ Refl. A intra de un anumit număr de ori în alt număr. Numărul doi se cuprinde de două ori în numărul patru. ♦ (Despre texte) A fi alcătuit din..., a îngloba în structura sa...; a avea în compoziția sa... ♦ (Refl.) (Despre epoci istorice sau geologice) A se întinde pe o perioadă de... [Perf. s. cuprinsei, part. cuprins. – Var.: coprínde vb. III] – Lat. comprendere (= comprehendere). DOOM
cuprínde (a ~) (cu-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cuprínd, 1 pl. cupríndem, 2 pl. cupríndeți; perf. s. 1 sg. cuprinséi, 1 pl. cuprínserăm; conj. prez. 3 să cupríndă; ger. cuprinzấnd; part. cupríns
cuprins
CUPRÍNS2, -Ă, cuprinși, -se, adj. 1. (Rar) Îmbrățișat (unul cu altul). 2. (Pop.) Înstărit, bogat. – V. cuprinde.
cuprins
CUPRÍNS1, cuprinsuri, s. n. I. 1. Conținut. Cuprinsul cărții. ** Sumar (II 2). 2. Întindere, suprafață. ♦ Spațiu înconjurător. ♦ (Înv.) Loc, ținut. II. (Înv.) 1. Stăpânire. ♦ (Concr.) Proprietate. 2. Curte întărită a unui castel. [Var.: copríns s. n.] – V. cuprinde. DOOM
cupríns (cu-prins) s. n., pl. cuprínsuri
cuprinsa
CUPRÍNS2, -Ă, cuprinși, -se, adj. 1. (Rar) Îmbrățișat (unul cu altul). 2. (Pop.) Înstărit, bogat. – V. cuprinde.
cuprinse
CUPRÍNDE, cuprínd, vb. III. I. Tranz. 1. A prinde, a apuca ceva de jur-împrejur cu mâinile sau cu brațele. ♦ Tranz. și refl. recipr. A (se) îmbrățișa. ♦ (Înv.) A lua prizonier; a captura. 2. Fig. A îmbrățișa cu privirea; a vedea; a înțelege, a cunoaște. ♦ A închide în sine; a îngloba. 3. (Despre o haină) A fi potrivită pentru corpul cuiva. 4. (Reg.) A bara, a bloca, a închide un drum. I-a cuprins calea. II. 1. Tranz. A acoperi din toate părțile; a învălui. 2. Tranz. A pune stăpânire; a cuceri. ♦ Fig. (Despre idei, mișcări sociale) A pătrunde în...; a atrage. ♦ Fig. (Despre stări fizice sau sufletești) A apuca, a stăpâni. 3. Refl. (Pop.) A-și mări averea; a se îmbogăți. III. Tranz. 1. (Despre corpuri) A umple un spațiu cu volumul sau cu dimensiunile sale; a ocupa. 2. (Despre numere) A include, a conține în valoarea, în mărimea pe care o reprezintă. Numărul patru cuprinde de două ori numărul doi. ♦ Refl. A intra de un anumit număr de ori în alt număr. Numărul doi se cuprinde de două ori în numărul patru. ♦ (Despre texte) A fi alcătuit din..., a îngloba în structura sa...; a avea în compoziția sa... ♦ (Refl.) (Despre epoci istorice sau geologice) A se întinde pe o perioadă de... [Perf. s. cuprinsei, part. cuprins. – Var.: coprínde vb. III] – Lat. comprendere (= comprehendere). DOOM
cuprínde (a ~) (cu-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cuprínd, 1 pl. cupríndem, 2 pl. cupríndeți; perf. s. 1 sg. cuprinséi, 1 pl. cuprínserăm; conj. prez. 3 să cupríndă; ger. cuprinzấnd; part. cupríns
cuprinse
CUPRÍNS2, -Ă, cuprinși, -se, adj. 1. (Rar) Îmbrățișat (unul cu altul). 2. (Pop.) Înstărit, bogat. – V. cuprinde.
cuprinsei
CUPRÍNDE, cuprínd, vb. III. I. Tranz. 1. A prinde, a apuca ceva de jur-împrejur cu mâinile sau cu brațele. ♦ Tranz. și refl. recipr. A (se) îmbrățișa. ♦ (Înv.) A lua prizonier; a captura. 2. Fig. A îmbrățișa cu privirea; a vedea; a înțelege, a cunoaște. ♦ A închide în sine; a îngloba. 3. (Despre o haină) A fi potrivită pentru corpul cuiva. 4. (Reg.) A bara, a bloca, a închide un drum. I-a cuprins calea. II. 1. Tranz. A acoperi din toate părțile; a învălui. 2. Tranz. A pune stăpânire; a cuceri. ♦ Fig. (Despre idei, mișcări sociale) A pătrunde în...; a atrage. ♦ Fig. (Despre stări fizice sau sufletești) A apuca, a stăpâni. 3. Refl. (Pop.) A-și mări averea; a se îmbogăți. III. Tranz. 1. (Despre corpuri) A umple un spațiu cu volumul sau cu dimensiunile sale; a ocupa. 2. (Despre numere) A include, a conține în valoarea, în mărimea pe care o reprezintă. Numărul patru cuprinde de două ori numărul doi. ♦ Refl. A intra de un anumit număr de ori în alt număr. Numărul doi se cuprinde de două ori în numărul patru. ♦ (Despre texte) A fi alcătuit din..., a îngloba în structura sa...; a avea în compoziția sa... ♦ (Refl.) (Despre epoci istorice sau geologice) A se întinde pe o perioadă de... [Perf. s. cuprinsei, part. cuprins. – Var.: coprínde vb. III] – Lat. comprendere (= comprehendere). DOOM
cuprínde (a ~) (cu-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cuprínd, 1 pl. cupríndem, 2 pl. cupríndeți; perf. s. 1 sg. cuprinséi, 1 pl. cuprínserăm; conj. prez. 3 să cupríndă; ger. cuprinzấnd; part. cupríns
cuprinsei
CUPRÍNS2, -Ă, cuprinși, -se, adj. 1. (Rar) Îmbrățișat (unul cu altul). 2. (Pop.) Înstărit, bogat. – V. cuprinde.
cuprinsele
CUPRÍNS2, -Ă, cuprinși, -se, adj. 1. (Rar) Îmbrățișat (unul cu altul). 2. (Pop.) Înstărit, bogat. – V. cuprinde.
cuprinselor
CUPRÍNS2, -Ă, cuprinși, -se, adj. 1. (Rar) Îmbrățișat (unul cu altul). 2. (Pop.) Înstărit, bogat. – V. cuprinde.
cuprinseră
CUPRÍNDE, cuprínd, vb. III. I. Tranz. 1. A prinde, a apuca ceva de jur-împrejur cu mâinile sau cu brațele. ♦ Tranz. și refl. recipr. A (se) îmbrățișa. ♦ (Înv.) A lua prizonier; a captura. 2. Fig. A îmbrățișa cu privirea; a vedea; a înțelege, a cunoaște. ♦ A închide în sine; a îngloba. 3. (Despre o haină) A fi potrivită pentru corpul cuiva. 4. (Reg.) A bara, a bloca, a închide un drum. I-a cuprins calea. II. 1. Tranz. A acoperi din toate părțile; a învălui. 2. Tranz. A pune stăpânire; a cuceri. ♦ Fig. (Despre idei, mișcări sociale) A pătrunde în...; a atrage. ♦ Fig. (Despre stări fizice sau sufletești) A apuca, a stăpâni. 3. Refl. (Pop.) A-și mări averea; a se îmbogăți. III. Tranz. 1. (Despre corpuri) A umple un spațiu cu volumul sau cu dimensiunile sale; a ocupa. 2. (Despre numere) A include, a conține în valoarea, în mărimea pe care o reprezintă. Numărul patru cuprinde de două ori numărul doi. ♦ Refl. A intra de un anumit număr de ori în alt număr. Numărul doi se cuprinde de două ori în numărul patru. ♦ (Despre texte) A fi alcătuit din..., a îngloba în structura sa...; a avea în compoziția sa... ♦ (Refl.) (Despre epoci istorice sau geologice) A se întinde pe o perioadă de... [Perf. s. cuprinsei, part. cuprins. – Var.: coprínde vb. III] – Lat. comprendere (= comprehendere). DOOM
cuprínde (a ~) (cu-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cuprínd, 1 pl. cupríndem, 2 pl. cupríndeți; perf. s. 1 sg. cuprinséi, 1 pl. cuprínserăm; conj. prez. 3 să cupríndă; ger. cuprinzấnd; part. cupríns
cuprinserăm
CUPRÍNDE, cuprínd, vb. III. I. Tranz. 1. A prinde, a apuca ceva de jur-împrejur cu mâinile sau cu brațele. ♦ Tranz. și refl. recipr. A (se) îmbrățișa. ♦ (Înv.) A lua prizonier; a captura. 2. Fig. A îmbrățișa cu privirea; a vedea; a înțelege, a cunoaște. ♦ A închide în sine; a îngloba. 3. (Despre o haină) A fi potrivită pentru corpul cuiva. 4. (Reg.) A bara, a bloca, a închide un drum. I-a cuprins calea. II. 1. Tranz. A acoperi din toate părțile; a învălui. 2. Tranz. A pune stăpânire; a cuceri. ♦ Fig. (Despre idei, mișcări sociale) A pătrunde în...; a atrage. ♦ Fig. (Despre stări fizice sau sufletești) A apuca, a stăpâni. 3. Refl. (Pop.) A-și mări averea; a se îmbogăți. III. Tranz. 1. (Despre corpuri) A umple un spațiu cu volumul sau cu dimensiunile sale; a ocupa. 2. (Despre numere) A include, a conține în valoarea, în mărimea pe care o reprezintă. Numărul patru cuprinde de două ori numărul doi. ♦ Refl. A intra de un anumit număr de ori în alt număr. Numărul doi se cuprinde de două ori în numărul patru. ♦ (Despre texte) A fi alcătuit din..., a îngloba în structura sa...; a avea în compoziția sa... ♦ (Refl.) (Despre epoci istorice sau geologice) A se întinde pe o perioadă de... [Perf. s. cuprinsei, part. cuprins. – Var.: coprínde vb. III] – Lat. comprendere (= comprehendere). DOOM
cuprínde (a ~) (cu-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cuprínd, 1 pl. cupríndem, 2 pl. cupríndeți; perf. s. 1 sg. cuprinséi, 1 pl. cuprínserăm; conj. prez. 3 să cupríndă; ger. cuprinzấnd; part. cupríns
cuprinserăți
CUPRÍNDE, cuprínd, vb. III. I. Tranz. 1. A prinde, a apuca ceva de jur-împrejur cu mâinile sau cu brațele. ♦ Tranz. și refl. recipr. A (se) îmbrățișa. ♦ (Înv.) A lua prizonier; a captura. 2. Fig. A îmbrățișa cu privirea; a vedea; a înțelege, a cunoaște. ♦ A închide în sine; a îngloba. 3. (Despre o haină) A fi potrivită pentru corpul cuiva. 4. (Reg.) A bara, a bloca, a închide un drum. I-a cuprins calea. II. 1. Tranz. A acoperi din toate părțile; a învălui. 2. Tranz. A pune stăpânire; a cuceri. ♦ Fig. (Despre idei, mișcări sociale) A pătrunde în...; a atrage. ♦ Fig. (Despre stări fizice sau sufletești) A apuca, a stăpâni. 3. Refl. (Pop.) A-și mări averea; a se îmbogăți. III. Tranz. 1. (Despre corpuri) A umple un spațiu cu volumul sau cu dimensiunile sale; a ocupa. 2. (Despre numere) A include, a conține în valoarea, în mărimea pe care o reprezintă. Numărul patru cuprinde de două ori numărul doi. ♦ Refl. A intra de un anumit număr de ori în alt număr. Numărul doi se cuprinde de două ori în numărul patru. ♦ (Despre texte) A fi alcătuit din..., a îngloba în structura sa...; a avea în compoziția sa... ♦ (Refl.) (Despre epoci istorice sau geologice) A se întinde pe o perioadă de... [Perf. s. cuprinsei, part. cuprins. – Var.: coprínde vb. III] – Lat. comprendere (= comprehendere). DOOM
cuprínde (a ~) (cu-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cuprínd, 1 pl. cupríndem, 2 pl. cupríndeți; perf. s. 1 sg. cuprinséi, 1 pl. cuprínserăm; conj. prez. 3 să cupríndă; ger. cuprinzấnd; part. cupríns
cuprinsese
CUPRÍNDE, cuprínd, vb. III. I. Tranz. 1. A prinde, a apuca ceva de jur-împrejur cu mâinile sau cu brațele. ♦ Tranz. și refl. recipr. A (se) îmbrățișa. ♦ (Înv.) A lua prizonier; a captura. 2. Fig. A îmbrățișa cu privirea; a vedea; a înțelege, a cunoaște. ♦ A închide în sine; a îngloba. 3. (Despre o haină) A fi potrivită pentru corpul cuiva. 4. (Reg.) A bara, a bloca, a închide un drum. I-a cuprins calea. II. 1. Tranz. A acoperi din toate părțile; a învălui. 2. Tranz. A pune stăpânire; a cuceri. ♦ Fig. (Despre idei, mișcări sociale) A pătrunde în...; a atrage. ♦ Fig. (Despre stări fizice sau sufletești) A apuca, a stăpâni. 3. Refl. (Pop.) A-și mări averea; a se îmbogăți. III. Tranz. 1. (Despre corpuri) A umple un spațiu cu volumul sau cu dimensiunile sale; a ocupa. 2. (Despre numere) A include, a conține în valoarea, în mărimea pe care o reprezintă. Numărul patru cuprinde de două ori numărul doi. ♦ Refl. A intra de un anumit număr de ori în alt număr. Numărul doi se cuprinde de două ori în numărul patru. ♦ (Despre texte) A fi alcătuit din..., a îngloba în structura sa...; a avea în compoziția sa... ♦ (Refl.) (Despre epoci istorice sau geologice) A se întinde pe o perioadă de... [Perf. s. cuprinsei, part. cuprins. – Var.: coprínde vb. III] – Lat. comprendere (= comprehendere). DOOM
cuprínde (a ~) (cu-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cuprínd, 1 pl. cupríndem, 2 pl. cupríndeți; perf. s. 1 sg. cuprinséi, 1 pl. cuprínserăm; conj. prez. 3 să cupríndă; ger. cuprinzấnd; part. cupríns
cuprinsesem
CUPRÍNDE, cuprínd, vb. III. I. Tranz. 1. A prinde, a apuca ceva de jur-împrejur cu mâinile sau cu brațele. ♦ Tranz. și refl. recipr. A (se) îmbrățișa. ♦ (Înv.) A lua prizonier; a captura. 2. Fig. A îmbrățișa cu privirea; a vedea; a înțelege, a cunoaște. ♦ A închide în sine; a îngloba. 3. (Despre o haină) A fi potrivită pentru corpul cuiva. 4. (Reg.) A bara, a bloca, a închide un drum. I-a cuprins calea. II. 1. Tranz. A acoperi din toate părțile; a învălui. 2. Tranz. A pune stăpânire; a cuceri. ♦ Fig. (Despre idei, mișcări sociale) A pătrunde în...; a atrage. ♦ Fig. (Despre stări fizice sau sufletești) A apuca, a stăpâni. 3. Refl. (Pop.) A-și mări averea; a se îmbogăți. III. Tranz. 1. (Despre corpuri) A umple un spațiu cu volumul sau cu dimensiunile sale; a ocupa. 2. (Despre numere) A include, a conține în valoarea, în mărimea pe care o reprezintă. Numărul patru cuprinde de două ori numărul doi. ♦ Refl. A intra de un anumit număr de ori în alt număr. Numărul doi se cuprinde de două ori în numărul patru. ♦ (Despre texte) A fi alcătuit din..., a îngloba în structura sa...; a avea în compoziția sa... ♦ (Refl.) (Despre epoci istorice sau geologice) A se întinde pe o perioadă de... [Perf. s. cuprinsei, part. cuprins. – Var.: coprínde vb. III] – Lat. comprendere (= comprehendere). DOOM
cuprínde (a ~) (cu-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cuprínd, 1 pl. cupríndem, 2 pl. cupríndeți; perf. s. 1 sg. cuprinséi, 1 pl. cuprínserăm; conj. prez. 3 să cupríndă; ger. cuprinzấnd; part. cupríns
cuprinseseră
CUPRÍNDE, cuprínd, vb. III. I. Tranz. 1. A prinde, a apuca ceva de jur-împrejur cu mâinile sau cu brațele. ♦ Tranz. și refl. recipr. A (se) îmbrățișa. ♦ (Înv.) A lua prizonier; a captura. 2. Fig. A îmbrățișa cu privirea; a vedea; a înțelege, a cunoaște. ♦ A închide în sine; a îngloba. 3. (Despre o haină) A fi potrivită pentru corpul cuiva. 4. (Reg.) A bara, a bloca, a închide un drum. I-a cuprins calea. II. 1. Tranz. A acoperi din toate părțile; a învălui. 2. Tranz. A pune stăpânire; a cuceri. ♦ Fig. (Despre idei, mișcări sociale) A pătrunde în...; a atrage. ♦ Fig. (Despre stări fizice sau sufletești) A apuca, a stăpâni. 3. Refl. (Pop.) A-și mări averea; a se îmbogăți. III. Tranz. 1. (Despre corpuri) A umple un spațiu cu volumul sau cu dimensiunile sale; a ocupa. 2. (Despre numere) A include, a conține în valoarea, în mărimea pe care o reprezintă. Numărul patru cuprinde de două ori numărul doi. ♦ Refl. A intra de un anumit număr de ori în alt număr. Numărul doi se cuprinde de două ori în numărul patru. ♦ (Despre texte) A fi alcătuit din..., a îngloba în structura sa...; a avea în compoziția sa... ♦ (Refl.) (Despre epoci istorice sau geologice) A se întinde pe o perioadă de... [Perf. s. cuprinsei, part. cuprins. – Var.: coprínde vb. III] – Lat. comprendere (= comprehendere). DOOM
cuprínde (a ~) (cu-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cuprínd, 1 pl. cupríndem, 2 pl. cupríndeți; perf. s. 1 sg. cuprinséi, 1 pl. cuprínserăm; conj. prez. 3 să cupríndă; ger. cuprinzấnd; part. cupríns
cuprinseserăm
CUPRÍNDE, cuprínd, vb. III. I. Tranz. 1. A prinde, a apuca ceva de jur-împrejur cu mâinile sau cu brațele. ♦ Tranz. și refl. recipr. A (se) îmbrățișa. ♦ (Înv.) A lua prizonier; a captura. 2. Fig. A îmbrățișa cu privirea; a vedea; a înțelege, a cunoaște. ♦ A închide în sine; a îngloba. 3. (Despre o haină) A fi potrivită pentru corpul cuiva. 4. (Reg.) A bara, a bloca, a închide un drum. I-a cuprins calea. II. 1. Tranz. A acoperi din toate părțile; a învălui. 2. Tranz. A pune stăpânire; a cuceri. ♦ Fig. (Despre idei, mișcări sociale) A pătrunde în...; a atrage. ♦ Fig. (Despre stări fizice sau sufletești) A apuca, a stăpâni. 3. Refl. (Pop.) A-și mări averea; a se îmbogăți. III. Tranz. 1. (Despre corpuri) A umple un spațiu cu volumul sau cu dimensiunile sale; a ocupa. 2. (Despre numere) A include, a conține în valoarea, în mărimea pe care o reprezintă. Numărul patru cuprinde de două ori numărul doi. ♦ Refl. A intra de un anumit număr de ori în alt număr. Numărul doi se cuprinde de două ori în numărul patru. ♦ (Despre texte) A fi alcătuit din..., a îngloba în structura sa...; a avea în compoziția sa... ♦ (Refl.) (Despre epoci istorice sau geologice) A se întinde pe o perioadă de... [Perf. s. cuprinsei, part. cuprins. – Var.: coprínde vb. III] – Lat. comprendere (= comprehendere). DOOM
cuprínde (a ~) (cu-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cuprínd, 1 pl. cupríndem, 2 pl. cupríndeți; perf. s. 1 sg. cuprinséi, 1 pl. cuprínserăm; conj. prez. 3 să cupríndă; ger. cuprinzấnd; part. cupríns
cuprinseserăți
CUPRÍNDE, cuprínd, vb. III. I. Tranz. 1. A prinde, a apuca ceva de jur-împrejur cu mâinile sau cu brațele. ♦ Tranz. și refl. recipr. A (se) îmbrățișa. ♦ (Înv.) A lua prizonier; a captura. 2. Fig. A îmbrățișa cu privirea; a vedea; a înțelege, a cunoaște. ♦ A închide în sine; a îngloba. 3. (Despre o haină) A fi potrivită pentru corpul cuiva. 4. (Reg.) A bara, a bloca, a închide un drum. I-a cuprins calea. II. 1. Tranz. A acoperi din toate părțile; a învălui. 2. Tranz. A pune stăpânire; a cuceri. ♦ Fig. (Despre idei, mișcări sociale) A pătrunde în...; a atrage. ♦ Fig. (Despre stări fizice sau sufletești) A apuca, a stăpâni. 3. Refl. (Pop.) A-și mări averea; a se îmbogăți. III. Tranz. 1. (Despre corpuri) A umple un spațiu cu volumul sau cu dimensiunile sale; a ocupa. 2. (Despre numere) A include, a conține în valoarea, în mărimea pe care o reprezintă. Numărul patru cuprinde de două ori numărul doi. ♦ Refl. A intra de un anumit număr de ori în alt număr. Numărul doi se cuprinde de două ori în numărul patru. ♦ (Despre texte) A fi alcătuit din..., a îngloba în structura sa...; a avea în compoziția sa... ♦ (Refl.) (Despre epoci istorice sau geologice) A se întinde pe o perioadă de... [Perf. s. cuprinsei, part. cuprins. – Var.: coprínde vb. III] – Lat. comprendere (= comprehendere). DOOM
cuprínde (a ~) (cu-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cuprínd, 1 pl. cupríndem, 2 pl. cupríndeți; perf. s. 1 sg. cuprinséi, 1 pl. cuprínserăm; conj. prez. 3 să cupríndă; ger. cuprinzấnd; part. cupríns
cuprinseseși
CUPRÍNDE, cuprínd, vb. III. I. Tranz. 1. A prinde, a apuca ceva de jur-împrejur cu mâinile sau cu brațele. ♦ Tranz. și refl. recipr. A (se) îmbrățișa. ♦ (Înv.) A lua prizonier; a captura. 2. Fig. A îmbrățișa cu privirea; a vedea; a înțelege, a cunoaște. ♦ A închide în sine; a îngloba. 3. (Despre o haină) A fi potrivită pentru corpul cuiva. 4. (Reg.) A bara, a bloca, a închide un drum. I-a cuprins calea. II. 1. Tranz. A acoperi din toate părțile; a învălui. 2. Tranz. A pune stăpânire; a cuceri. ♦ Fig. (Despre idei, mișcări sociale) A pătrunde în...; a atrage. ♦ Fig. (Despre stări fizice sau sufletești) A apuca, a stăpâni. 3. Refl. (Pop.) A-și mări averea; a se îmbogăți. III. Tranz. 1. (Despre corpuri) A umple un spațiu cu volumul sau cu dimensiunile sale; a ocupa. 2. (Despre numere) A include, a conține în valoarea, în mărimea pe care o reprezintă. Numărul patru cuprinde de două ori numărul doi. ♦ Refl. A intra de un anumit număr de ori în alt număr. Numărul doi se cuprinde de două ori în numărul patru. ♦ (Despre texte) A fi alcătuit din..., a îngloba în structura sa...; a avea în compoziția sa... ♦ (Refl.) (Despre epoci istorice sau geologice) A se întinde pe o perioadă de... [Perf. s. cuprinsei, part. cuprins. – Var.: coprínde vb. III] – Lat. comprendere (= comprehendere). DOOM
cuprínde (a ~) (cu-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cuprínd, 1 pl. cupríndem, 2 pl. cupríndeți; perf. s. 1 sg. cuprinséi, 1 pl. cuprínserăm; conj. prez. 3 să cupríndă; ger. cuprinzấnd; part. cupríns
cuprinseseți
CUPRÍNDE, cuprínd, vb. III. I. Tranz. 1. A prinde, a apuca ceva de jur-împrejur cu mâinile sau cu brațele. ♦ Tranz. și refl. recipr. A (se) îmbrățișa. ♦ (Înv.) A lua prizonier; a captura. 2. Fig. A îmbrățișa cu privirea; a vedea; a înțelege, a cunoaște. ♦ A închide în sine; a îngloba. 3. (Despre o haină) A fi potrivită pentru corpul cuiva. 4. (Reg.) A bara, a bloca, a închide un drum. I-a cuprins calea. II. 1. Tranz. A acoperi din toate părțile; a învălui. 2. Tranz. A pune stăpânire; a cuceri. ♦ Fig. (Despre idei, mișcări sociale) A pătrunde în...; a atrage. ♦ Fig. (Despre stări fizice sau sufletești) A apuca, a stăpâni. 3. Refl. (Pop.) A-și mări averea; a se îmbogăți. III. Tranz. 1. (Despre corpuri) A umple un spațiu cu volumul sau cu dimensiunile sale; a ocupa. 2. (Despre numere) A include, a conține în valoarea, în mărimea pe care o reprezintă. Numărul patru cuprinde de două ori numărul doi. ♦ Refl. A intra de un anumit număr de ori în alt număr. Numărul doi se cuprinde de două ori în numărul patru. ♦ (Despre texte) A fi alcătuit din..., a îngloba în structura sa...; a avea în compoziția sa... ♦ (Refl.) (Despre epoci istorice sau geologice) A se întinde pe o perioadă de... [Perf. s. cuprinsei, part. cuprins. – Var.: coprínde vb. III] – Lat. comprendere (= comprehendere). DOOM
cuprínde (a ~) (cu-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cuprínd, 1 pl. cupríndem, 2 pl. cupríndeți; perf. s. 1 sg. cuprinséi, 1 pl. cuprínserăm; conj. prez. 3 să cupríndă; ger. cuprinzấnd; part. cupríns
cuprinseși
CUPRÍNDE, cuprínd, vb. III. I. Tranz. 1. A prinde, a apuca ceva de jur-împrejur cu mâinile sau cu brațele. ♦ Tranz. și refl. recipr. A (se) îmbrățișa. ♦ (Înv.) A lua prizonier; a captura. 2. Fig. A îmbrățișa cu privirea; a vedea; a înțelege, a cunoaște. ♦ A închide în sine; a îngloba. 3. (Despre o haină) A fi potrivită pentru corpul cuiva. 4. (Reg.) A bara, a bloca, a închide un drum. I-a cuprins calea. II. 1. Tranz. A acoperi din toate părțile; a învălui. 2. Tranz. A pune stăpânire; a cuceri. ♦ Fig. (Despre idei, mișcări sociale) A pătrunde în...; a atrage. ♦ Fig. (Despre stări fizice sau sufletești) A apuca, a stăpâni. 3. Refl. (Pop.) A-și mări averea; a se îmbogăți. III. Tranz. 1. (Despre corpuri) A umple un spațiu cu volumul sau cu dimensiunile sale; a ocupa. 2. (Despre numere) A include, a conține în valoarea, în mărimea pe care o reprezintă. Numărul patru cuprinde de două ori numărul doi. ♦ Refl. A intra de un anumit număr de ori în alt număr. Numărul doi se cuprinde de două ori în numărul patru. ♦ (Despre texte) A fi alcătuit din..., a îngloba în structura sa...; a avea în compoziția sa... ♦ (Refl.) (Despre epoci istorice sau geologice) A se întinde pe o perioadă de... [Perf. s. cuprinsei, part. cuprins. – Var.: coprínde vb. III] – Lat. comprendere (= comprehendere). DOOM
cuprínde (a ~) (cu-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cuprínd, 1 pl. cupríndem, 2 pl. cupríndeți; perf. s. 1 sg. cuprinséi, 1 pl. cuprínserăm; conj. prez. 3 să cupríndă; ger. cuprinzấnd; part. cupríns
cuprinsul
CUPRÍNS2, -Ă, cuprinși, -se, adj. 1. (Rar) Îmbrățișat (unul cu altul). 2. (Pop.) Înstărit, bogat. – V. cuprinde.
cuprinsul
CUPRÍNS1, cuprinsuri, s. n. I. 1. Conținut. Cuprinsul cărții. ** Sumar (II 2). 2. Întindere, suprafață. ♦ Spațiu înconjurător. ♦ (Înv.) Loc, ținut. II. (Înv.) 1. Stăpânire. ♦ (Concr.) Proprietate. 2. Curte întărită a unui castel. [Var.: copríns s. n.] – V. cuprinde. DOOM
cupríns (cu-prins) s. n., pl. cuprínsuri
cuprinsului
CUPRÍNS2, -Ă, cuprinși, -se, adj. 1. (Rar) Îmbrățișat (unul cu altul). 2. (Pop.) Înstărit, bogat. – V. cuprinde.
cuprinsului
CUPRÍNS1, cuprinsuri, s. n. I. 1. Conținut. Cuprinsul cărții. ** Sumar (II 2). 2. Întindere, suprafață. ♦ Spațiu înconjurător. ♦ (Înv.) Loc, ținut. II. (Înv.) 1. Stăpânire. ♦ (Concr.) Proprietate. 2. Curte întărită a unui castel. [Var.: copríns s. n.] – V. cuprinde. DOOM
cupríns (cu-prins) s. n., pl. cuprínsuri
cuprinsuri
CUPRÍNS1, cuprinsuri, s. n. I. 1. Conținut. Cuprinsul cărții. ** Sumar (II 2). 2. Întindere, suprafață. ♦ Spațiu înconjurător. ♦ (Înv.) Loc, ținut. II. (Înv.) 1. Stăpânire. ♦ (Concr.) Proprietate. 2. Curte întărită a unui castel. [Var.: copríns s. n.] – V. cuprinde. DOOM
cupríns (cu-prins) s. n., pl. cuprínsuri
cuprinsurile
CUPRÍNS1, cuprinsuri, s. n. I. 1. Conținut. Cuprinsul cărții. ** Sumar (II 2). 2. Întindere, suprafață. ♦ Spațiu înconjurător. ♦ (Înv.) Loc, ținut. II. (Înv.) 1. Stăpânire. ♦ (Concr.) Proprietate. 2. Curte întărită a unui castel. [Var.: copríns s. n.] – V. cuprinde. DOOM
cupríns (cu-prins) s. n., pl. cuprínsuri
cuprinsurilor
CUPRÍNS1, cuprinsuri, s. n. I. 1. Conținut. Cuprinsul cărții. ** Sumar (II 2). 2. Întindere, suprafață. ♦ Spațiu înconjurător. ♦ (Înv.) Loc, ținut. II. (Înv.) 1. Stăpânire. ♦ (Concr.) Proprietate. 2. Curte întărită a unui castel. [Var.: copríns s. n.] – V. cuprinde. DOOM
cupríns (cu-prins) s. n., pl. cuprínsuri
cuprinz
CUPRÍNDE, cuprínd, vb. III. I. Tranz. 1. A prinde, a apuca ceva de jur-împrejur cu mâinile sau cu brațele. ♦ Tranz. și refl. recipr. A (se) îmbrățișa. ♦ (Înv.) A lua prizonier; a captura. 2. Fig. A îmbrățișa cu privirea; a vedea; a înțelege, a cunoaște. ♦ A închide în sine; a îngloba. 3. (Despre o haină) A fi potrivită pentru corpul cuiva. 4. (Reg.) A bara, a bloca, a închide un drum. I-a cuprins calea. II. 1. Tranz. A acoperi din toate părțile; a învălui. 2. Tranz. A pune stăpânire; a cuceri. ♦ Fig. (Despre idei, mișcări sociale) A pătrunde în...; a atrage. ♦ Fig. (Despre stări fizice sau sufletești) A apuca, a stăpâni. 3. Refl. (Pop.) A-și mări averea; a se îmbogăți. III. Tranz. 1. (Despre corpuri) A umple un spațiu cu volumul sau cu dimensiunile sale; a ocupa. 2. (Despre numere) A include, a conține în valoarea, în mărimea pe care o reprezintă. Numărul patru cuprinde de două ori numărul doi. ♦ Refl. A intra de un anumit număr de ori în alt număr. Numărul doi se cuprinde de două ori în numărul patru. ♦ (Despre texte) A fi alcătuit din..., a îngloba în structura sa...; a avea în compoziția sa... ♦ (Refl.) (Despre epoci istorice sau geologice) A se întinde pe o perioadă de... [Perf. s. cuprinsei, part. cuprins. – Var.: coprínde vb. III] – Lat. comprendere (= comprehendere). DOOM
cuprínde (a ~) (cu-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cuprínd, 1 pl. cupríndem, 2 pl. cupríndeți; perf. s. 1 sg. cuprinséi, 1 pl. cuprínserăm; conj. prez. 3 să cupríndă; ger. cuprinzấnd; part. cupríns
cuprinzi
CUPRÍNDE, cuprínd, vb. III. I. Tranz. 1. A prinde, a apuca ceva de jur-împrejur cu mâinile sau cu brațele. ♦ Tranz. și refl. recipr. A (se) îmbrățișa. ♦ (Înv.) A lua prizonier; a captura. 2. Fig. A îmbrățișa cu privirea; a vedea; a înțelege, a cunoaște. ♦ A închide în sine; a îngloba. 3. (Despre o haină) A fi potrivită pentru corpul cuiva. 4. (Reg.) A bara, a bloca, a închide un drum. I-a cuprins calea. II. 1. Tranz. A acoperi din toate părțile; a învălui. 2. Tranz. A pune stăpânire; a cuceri. ♦ Fig. (Despre idei, mișcări sociale) A pătrunde în...; a atrage. ♦ Fig. (Despre stări fizice sau sufletești) A apuca, a stăpâni. 3. Refl. (Pop.) A-și mări averea; a se îmbogăți. III. Tranz. 1. (Despre corpuri) A umple un spațiu cu volumul sau cu dimensiunile sale; a ocupa. 2. (Despre numere) A include, a conține în valoarea, în mărimea pe care o reprezintă. Numărul patru cuprinde de două ori numărul doi. ♦ Refl. A intra de un anumit număr de ori în alt număr. Numărul doi se cuprinde de două ori în numărul patru. ♦ (Despre texte) A fi alcătuit din..., a îngloba în structura sa...; a avea în compoziția sa... ♦ (Refl.) (Despre epoci istorice sau geologice) A se întinde pe o perioadă de... [Perf. s. cuprinsei, part. cuprins. – Var.: coprínde vb. III] – Lat. comprendere (= comprehendere). DOOM
cuprínde (a ~) (cu-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cuprínd, 1 pl. cupríndem, 2 pl. cupríndeți; perf. s. 1 sg. cuprinséi, 1 pl. cuprínserăm; conj. prez. 3 să cupríndă; ger. cuprinzấnd; part. cupríns
cuprinzând
CUPRÍNDE, cuprínd, vb. III. I. Tranz. 1. A prinde, a apuca ceva de jur-împrejur cu mâinile sau cu brațele. ♦ Tranz. și refl. recipr. A (se) îmbrățișa. ♦ (Înv.) A lua prizonier; a captura. 2. Fig. A îmbrățișa cu privirea; a vedea; a înțelege, a cunoaște. ♦ A închide în sine; a îngloba. 3. (Despre o haină) A fi potrivită pentru corpul cuiva. 4. (Reg.) A bara, a bloca, a închide un drum. I-a cuprins calea. II. 1. Tranz. A acoperi din toate părțile; a învălui. 2. Tranz. A pune stăpânire; a cuceri. ♦ Fig. (Despre idei, mișcări sociale) A pătrunde în...; a atrage. ♦ Fig. (Despre stări fizice sau sufletești) A apuca, a stăpâni. 3. Refl. (Pop.) A-și mări averea; a se îmbogăți. III. Tranz. 1. (Despre corpuri) A umple un spațiu cu volumul sau cu dimensiunile sale; a ocupa. 2. (Despre numere) A include, a conține în valoarea, în mărimea pe care o reprezintă. Numărul patru cuprinde de două ori numărul doi. ♦ Refl. A intra de un anumit număr de ori în alt număr. Numărul doi se cuprinde de două ori în numărul patru. ♦ (Despre texte) A fi alcătuit din..., a îngloba în structura sa...; a avea în compoziția sa... ♦ (Refl.) (Despre epoci istorice sau geologice) A se întinde pe o perioadă de... [Perf. s. cuprinsei, part. cuprins. – Var.: coprínde vb. III] – Lat. comprendere (= comprehendere). DOOM
cuprínde (a ~) (cu-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cuprínd, 1 pl. cupríndem, 2 pl. cupríndeți; perf. s. 1 sg. cuprinséi, 1 pl. cuprínserăm; conj. prez. 3 să cupríndă; ger. cuprinzấnd; part. cupríns
cuprinzînd
CUPRÍNDE, cuprínd, vb. III. I. Tranz. 1. A prinde, a apuca ceva de jur-împrejur cu mâinile sau cu brațele. ♦ Tranz. și refl. recipr. A (se) îmbrățișa. ♦ (Înv.) A lua prizonier; a captura. 2. Fig. A îmbrățișa cu privirea; a vedea; a înțelege, a cunoaște. ♦ A închide în sine; a îngloba. 3. (Despre o haină) A fi potrivită pentru corpul cuiva. 4. (Reg.) A bara, a bloca, a închide un drum. I-a cuprins calea. II. 1. Tranz. A acoperi din toate părțile; a învălui. 2. Tranz. A pune stăpânire; a cuceri. ♦ Fig. (Despre idei, mișcări sociale) A pătrunde în...; a atrage. ♦ Fig. (Despre stări fizice sau sufletești) A apuca, a stăpâni. 3. Refl. (Pop.) A-și mări averea; a se îmbogăți. III. Tranz. 1. (Despre corpuri) A umple un spațiu cu volumul sau cu dimensiunile sale; a ocupa. 2. (Despre numere) A include, a conține în valoarea, în mărimea pe care o reprezintă. Numărul patru cuprinde de două ori numărul doi. ♦ Refl. A intra de un anumit număr de ori în alt număr. Numărul doi se cuprinde de două ori în numărul patru. ♦ (Despre texte) A fi alcătuit din..., a îngloba în structura sa...; a avea în compoziția sa... ♦ (Refl.) (Despre epoci istorice sau geologice) A se întinde pe o perioadă de... [Perf. s. cuprinsei, part. cuprins. – Var.: coprínde vb. III] – Lat. comprendere (= comprehendere). DOOM
cuprínde (a ~) (cu-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cuprínd, 1 pl. cupríndem, 2 pl. cupríndeți; perf. s. 1 sg. cuprinséi, 1 pl. cuprínserăm; conj. prez. 3 să cupríndă; ger. cuprinzấnd; part. cupríns
cuprinză
CUPRÍNDE, cuprínd, vb. III. I. Tranz. 1. A prinde, a apuca ceva de jur-împrejur cu mâinile sau cu brațele. ♦ Tranz. și refl. recipr. A (se) îmbrățișa. ♦ (Înv.) A lua prizonier; a captura. 2. Fig. A îmbrățișa cu privirea; a vedea; a înțelege, a cunoaște. ♦ A închide în sine; a îngloba. 3. (Despre o haină) A fi potrivită pentru corpul cuiva. 4. (Reg.) A bara, a bloca, a închide un drum. I-a cuprins calea. II. 1. Tranz. A acoperi din toate părțile; a învălui. 2. Tranz. A pune stăpânire; a cuceri. ♦ Fig. (Despre idei, mișcări sociale) A pătrunde în...; a atrage. ♦ Fig. (Despre stări fizice sau sufletești) A apuca, a stăpâni. 3. Refl. (Pop.) A-și mări averea; a se îmbogăți. III. Tranz. 1. (Despre corpuri) A umple un spațiu cu volumul sau cu dimensiunile sale; a ocupa. 2. (Despre numere) A include, a conține în valoarea, în mărimea pe care o reprezintă. Numărul patru cuprinde de două ori numărul doi. ♦ Refl. A intra de un anumit număr de ori în alt număr. Numărul doi se cuprinde de două ori în numărul patru. ♦ (Despre texte) A fi alcătuit din..., a îngloba în structura sa...; a avea în compoziția sa... ♦ (Refl.) (Despre epoci istorice sau geologice) A se întinde pe o perioadă de... [Perf. s. cuprinsei, part. cuprins. – Var.: coprínde vb. III] – Lat. comprendere (= comprehendere). DOOM
cuprínde (a ~) (cu-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cuprínd, 1 pl. cupríndem, 2 pl. cupríndeți; perf. s. 1 sg. cuprinséi, 1 pl. cuprínserăm; conj. prez. 3 să cupríndă; ger. cuprinzấnd; part. cupríns
cuprinzătoare
CUPRINZĂTÓR, -OÁRE, cuprinzători, -oare, adj. Care cuprinde mult; care are un conținut bogat; care conține esențialul. ◊ Expr. Scurt și cuprinzător = a) formulă prin care se arată că o expunere este redusă la esențial; b) fără nicio discuție, categoric, e în zadar să mai lungim vorba. [Var.: coprinzătór, -oáre adj.] – Cuprinde + suf. -ător. DOOM
cuprinzătór (cu-prin-) adj. m., pl. cuprinzătóri; f. sg. și pl. cuprinzătoáre
cuprinzătoarea
CUPRINZĂTÓR, -OÁRE, cuprinzători, -oare, adj. Care cuprinde mult; care are un conținut bogat; care conține esențialul. ◊ Expr. Scurt și cuprinzător = a) formulă prin care se arată că o expunere este redusă la esențial; b) fără nicio discuție, categoric, e în zadar să mai lungim vorba. [Var.: coprinzătór, -oáre adj.] – Cuprinde + suf. -ător. DOOM
cuprinzătór (cu-prin-) adj. m., pl. cuprinzătóri; f. sg. și pl. cuprinzătoáre
cuprinzătoarei
CUPRINZĂTÓR, -OÁRE, cuprinzători, -oare, adj. Care cuprinde mult; care are un conținut bogat; care conține esențialul. ◊ Expr. Scurt și cuprinzător = a) formulă prin care se arată că o expunere este redusă la esențial; b) fără nicio discuție, categoric, e în zadar să mai lungim vorba. [Var.: coprinzătór, -oáre adj.] – Cuprinde + suf. -ător. DOOM
cuprinzătór (cu-prin-) adj. m., pl. cuprinzătóri; f. sg. și pl. cuprinzătoáre
cuprinzătoarele
CUPRINZĂTÓR, -OÁRE, cuprinzători, -oare, adj. Care cuprinde mult; care are un conținut bogat; care conține esențialul. ◊ Expr. Scurt și cuprinzător = a) formulă prin care se arată că o expunere este redusă la esențial; b) fără nicio discuție, categoric, e în zadar să mai lungim vorba. [Var.: coprinzătór, -oáre adj.] – Cuprinde + suf. -ător. DOOM
cuprinzătór (cu-prin-) adj. m., pl. cuprinzătóri; f. sg. și pl. cuprinzătoáre
cuprinzătoarelor
CUPRINZĂTÓR, -OÁRE, cuprinzători, -oare, adj. Care cuprinde mult; care are un conținut bogat; care conține esențialul. ◊ Expr. Scurt și cuprinzător = a) formulă prin care se arată că o expunere este redusă la esențial; b) fără nicio discuție, categoric, e în zadar să mai lungim vorba. [Var.: coprinzătór, -oáre adj.] – Cuprinde + suf. -ător. DOOM
cuprinzătór (cu-prin-) adj. m., pl. cuprinzătóri; f. sg. și pl. cuprinzătoáre
cuprinzător
CUPRINZĂTÓR, -OÁRE, cuprinzători, -oare, adj. Care cuprinde mult; care are un conținut bogat; care conține esențialul. ◊ Expr. Scurt și cuprinzător = a) formulă prin care se arată că o expunere este redusă la esențial; b) fără nicio discuție, categoric, e în zadar să mai lungim vorba. [Var.: coprinzătór, -oáre adj.] – Cuprinde + suf. -ător. DOOM
cuprinzătór (cu-prin-) adj. m., pl. cuprinzătóri; f. sg. și pl. cuprinzătoáre
cuprinzători
CUPRINZĂTÓR, -OÁRE, cuprinzători, -oare, adj. Care cuprinde mult; care are un conținut bogat; care conține esențialul. ◊ Expr. Scurt și cuprinzător = a) formulă prin care se arată că o expunere este redusă la esențial; b) fără nicio discuție, categoric, e în zadar să mai lungim vorba. [Var.: coprinzătór, -oáre adj.] – Cuprinde + suf. -ător. DOOM
cuprinzătór (cu-prin-) adj. m., pl. cuprinzătóri; f. sg. și pl. cuprinzătoáre
cuprinzătorii
CUPRINZĂTÓR, -OÁRE, cuprinzători, -oare, adj. Care cuprinde mult; care are un conținut bogat; care conține esențialul. ◊ Expr. Scurt și cuprinzător = a) formulă prin care se arată că o expunere este redusă la esențial; b) fără nicio discuție, categoric, e în zadar să mai lungim vorba. [Var.: coprinzătór, -oáre adj.] – Cuprinde + suf. -ător. DOOM
cuprinzătór (cu-prin-) adj. m., pl. cuprinzătóri; f. sg. și pl. cuprinzătoáre
cuprinzătorilor
CUPRINZĂTÓR, -OÁRE, cuprinzători, -oare, adj. Care cuprinde mult; care are un conținut bogat; care conține esențialul. ◊ Expr. Scurt și cuprinzător = a) formulă prin care se arată că o expunere este redusă la esențial; b) fără nicio discuție, categoric, e în zadar să mai lungim vorba. [Var.: coprinzătór, -oáre adj.] – Cuprinde + suf. -ător. DOOM
cuprinzătór (cu-prin-) adj. m., pl. cuprinzătóri; f. sg. și pl. cuprinzătoáre
cuprinzătorul
CUPRINZĂTÓR, -OÁRE, cuprinzători, -oare, adj. Care cuprinde mult; care are un conținut bogat; care conține esențialul. ◊ Expr. Scurt și cuprinzător = a) formulă prin care se arată că o expunere este redusă la esențial; b) fără nicio discuție, categoric, e în zadar să mai lungim vorba. [Var.: coprinzătór, -oáre adj.] – Cuprinde + suf. -ător. DOOM
cuprinzătór (cu-prin-) adj. m., pl. cuprinzătóri; f. sg. și pl. cuprinzătoáre
cuprinzătorului
CUPRINZĂTÓR, -OÁRE, cuprinzători, -oare, adj. Care cuprinde mult; care are un conținut bogat; care conține esențialul. ◊ Expr. Scurt și cuprinzător = a) formulă prin care se arată că o expunere este redusă la esențial; b) fără nicio discuție, categoric, e în zadar să mai lungim vorba. [Var.: coprinzătór, -oáre adj.] – Cuprinde + suf. -ător. DOOM
cuprinzătór (cu-prin-) adj. m., pl. cuprinzătóri; f. sg. și pl. cuprinzătoáre
cuprinși
CUPRÍNS2, -Ă, cuprinși, -se, adj. 1. (Rar) Îmbrățișat (unul cu altul). 2. (Pop.) Înstărit, bogat. – V. cuprinde.
cuprinșii
CUPRÍNS2, -Ă, cuprinși, -se, adj. 1. (Rar) Îmbrățișat (unul cu altul). 2. (Pop.) Înstărit, bogat. – V. cuprinde.
cuprinșilor
CUPRÍNS2, -Ă, cuprinși, -se, adj. 1. (Rar) Îmbrățișat (unul cu altul). 2. (Pop.) Înstărit, bogat. – V. cuprinde.
cuprism
CUPRÍSM s. n. Otrăvire provocată de consumarea unor alimente fierte sau prăjite în vase de aramă. – Din fr. cuprisme. DOOM
cuprísm (cu-prism) s. n.
cuprismul
CUPRÍSM s. n. Otrăvire provocată de consumarea unor alimente fierte sau prăjite în vase de aramă. – Din fr. cuprisme. DOOM
cuprísm (cu-prism) s. n.
cuprismului
CUPRÍSM s. n. Otrăvire provocată de consumarea unor alimente fierte sau prăjite în vase de aramă. – Din fr. cuprisme. DOOM
cuprísm (cu-prism) s. n.
cuprit
CUPRÍT s. m. Oxid natural de cupru. – Din fr. cuprite. DOOM
cuprít (cu-prit) s. m.
cupritul
CUPRÍT s. m. Oxid natural de cupru. – Din fr. cuprite. DOOM
cuprít (cu-prit) s. m.
cupritului
CUPRÍT s. m. Oxid natural de cupru. – Din fr. cuprite. DOOM
cuprít (cu-prit) s. m.
cupro
CUPRO- Element prim de compunere savantă cu sensul de „(referitor la) cupru”, „de cupru”. [Var. cupri-. / < fr. cupro-, lat. cuprum].
cuproaliaj
CUPROALIÁJ s.n. Aliaj bogat în cupru. [Pron. -pro-a- / cf. fr. cupro-alliage].
cuproasa
CUPRÓS, -OÁSĂ, cuproși, -oase, adj. (Chim.) Care conține cupru (monovalent). – Cupru + suf. -os. DOOM
*cuprós (cu cupru monovalent) (cu-pros) adj. m., pl. cupróși; f. cuproásă, pl. cuproáse
cuproase
CUPRÓS, -OÁSĂ, cuproși, -oase, adj. (Chim.) Care conține cupru (monovalent). – Cupru + suf. -os. DOOM
*cuprós (cu cupru monovalent) (cu-pros) adj. m., pl. cupróși; f. cuproásă, pl. cuproáse
cuproasei
CUPRÓS, -OÁSĂ, cuproși, -oase, adj. (Chim.) Care conține cupru (monovalent). – Cupru + suf. -os. DOOM
*cuprós (cu cupru monovalent) (cu-pros) adj. m., pl. cupróși; f. cuproásă, pl. cuproáse
cuproasele
CUPRÓS, -OÁSĂ, cuproși, -oase, adj. (Chim.) Care conține cupru (monovalent). – Cupru + suf. -os. DOOM
*cuprós (cu cupru monovalent) (cu-pros) adj. m., pl. cupróși; f. cuproásă, pl. cuproáse
cuproaselor
CUPRÓS, -OÁSĂ, cuproși, -oase, adj. (Chim.) Care conține cupru (monovalent). – Cupru + suf. -os. DOOM
*cuprós (cu cupru monovalent) (cu-pros) adj. m., pl. cupróși; f. cuproásă, pl. cuproáse
cupronichel
CUPRONÍCHEL s. n. Denumire dată aliajelor de cupru și nichel. – Din germ. Kupronickel, fr. cupro-nickel. DOOM
cuproníchel (cu-pro-) s. n.
cupronichelul
CUPRONÍCHEL s. n. Denumire dată aliajelor de cupru și nichel. – Din germ. Kupronickel, fr. cupro-nickel. DOOM
cuproníchel (cu-pro-) s. n.
cupronichelului
CUPRONÍCHEL s. n. Denumire dată aliajelor de cupru și nichel. – Din germ. Kupronickel, fr. cupro-nickel. DOOM
cuproníchel (cu-pro-) s. n.
cupros
CUPRÓS, -OÁSĂ, cuproși, -oase, adj. (Chim.) Care conține cupru (monovalent). – Cupru + suf. -os. DOOM
*cuprós (cu cupru monovalent) (cu-pros) adj. m., pl. cupróși; f. cuproásă, pl. cuproáse
cuprosul
CUPRÓS, -OÁSĂ, cuproși, -oase, adj. (Chim.) Care conține cupru (monovalent). – Cupru + suf. -os. DOOM
*cuprós (cu cupru monovalent) (cu-pros) adj. m., pl. cupróși; f. cuproásă, pl. cuproáse
cuprosului
CUPRÓS, -OÁSĂ, cuproși, -oase, adj. (Chim.) Care conține cupru (monovalent). – Cupru + suf. -os. DOOM
*cuprós (cu cupru monovalent) (cu-pros) adj. m., pl. cupróși; f. cuproásă, pl. cuproáse
cuproterapie
CUPROTERAPÍE s.f. (Med.) Folosirea cuprului sau a sărurilor de cupru în scop terapeutic. [< fr. cuprothérapie].
cuproxid
CUPROXÍD, cuproxizi, s. m. Oxid de cupru. ♦ Redresor folosit în radio, compus din mai multe discuri de cupru acoperite cu un strat de oxid de cupru. – Din fr. cuproxyde. DOOM
!cuproxíd (cu-pro-) s. m., pl. cuproxízi
cuproxidul
CUPROXÍD, cuproxizi, s. m. Oxid de cupru. ♦ Redresor folosit în radio, compus din mai multe discuri de cupru acoperite cu un strat de oxid de cupru. – Din fr. cuproxyde. DOOM
!cuproxíd (cu-pro-) s. m., pl. cuproxízi
cuproxidului
CUPROXÍD, cuproxizi, s. m. Oxid de cupru. ♦ Redresor folosit în radio, compus din mai multe discuri de cupru acoperite cu un strat de oxid de cupru. – Din fr. cuproxyde. DOOM
!cuproxíd (cu-pro-) s. m., pl. cuproxízi
cuproxizi
CUPROXÍD, cuproxizi, s. m. Oxid de cupru. ♦ Redresor folosit în radio, compus din mai multe discuri de cupru acoperite cu un strat de oxid de cupru. – Din fr. cuproxyde. DOOM
!cuproxíd (cu-pro-) s. m., pl. cuproxízi
cuproxizii
CUPROXÍD, cuproxizi, s. m. Oxid de cupru. ♦ Redresor folosit în radio, compus din mai multe discuri de cupru acoperite cu un strat de oxid de cupru. – Din fr. cuproxyde. DOOM
!cuproxíd (cu-pro-) s. m., pl. cuproxízi
cuproxizilor
CUPROXÍD, cuproxizi, s. m. Oxid de cupru. ♦ Redresor folosit în radio, compus din mai multe discuri de cupru acoperite cu un strat de oxid de cupru. – Din fr. cuproxyde. DOOM
!cuproxíd (cu-pro-) s. m., pl. cuproxízi
cuproși
CUPRÓS, -OÁSĂ, cuproși, -oase, adj. (Chim.) Care conține cupru (monovalent). – Cupru + suf. -os. DOOM
*cuprós (cu cupru monovalent) (cu-pros) adj. m., pl. cupróși; f. cuproásă, pl. cuproáse
cuproșii
CUPRÓS, -OÁSĂ, cuproși, -oase, adj. (Chim.) Care conține cupru (monovalent). – Cupru + suf. -os. DOOM
*cuprós (cu cupru monovalent) (cu-pros) adj. m., pl. cupróși; f. cuproásă, pl. cuproáse
cuproșilor
CUPRÓS, -OÁSĂ, cuproși, -oase, adj. (Chim.) Care conține cupru (monovalent). – Cupru + suf. -os. DOOM
*cuprós (cu cupru monovalent) (cu-pros) adj. m., pl. cupróși; f. cuproásă, pl. cuproáse
cupru
CÚPRU s. n. Element chimic, metal de culoare roșiatică, foarte maleabil, ductil și bun conducător de căldură și de electricitate, cu numeroase întrebuințări în industria tehnică, în fotogravură, galvanoplastie, la obținerea de aliaje etc.; aramă. – Din lat. cuprum. DOOM
cúpru (cu-pru) s. n., art. cúprul; simb. Cu
cuprul
CÚPRU s. n. Element chimic, metal de culoare roșiatică, foarte maleabil, ductil și bun conducător de căldură și de electricitate, cu numeroase întrebuințări în industria tehnică, în fotogravură, galvanoplastie, la obținerea de aliaje etc.; aramă. – Din lat. cuprum. DOOM
cúpru (cu-pru) s. n., art. cúprul; simb. Cu
cuprului
CÚPRU s. n. Element chimic, metal de culoare roșiatică, foarte maleabil, ductil și bun conducător de căldură și de electricitate, cu numeroase întrebuințări în industria tehnică, în fotogravură, galvanoplastie, la obținerea de aliaje etc.; aramă. – Din lat. cuprum. DOOM
cúpru (cu-pru) s. n., art. cúprul; simb. Cu
cuprând
CUPRÁ, cuprez, vb. I. Tranz. A acoperi suprafața unor obiecte metalice cu un strat de cupru; a arămi. – Din cupru. DOOM
cuprá (a ~) (cu-pra) vb., ind. prez. 3 cupreáză
cuprînd
CUPRÁ, cuprez, vb. I. Tranz. A acoperi suprafața unor obiecte metalice cu un strat de cupru; a arămi. – Din cupru. DOOM
cuprá (a ~) (cu-pra) vb., ind. prez. 3 cupreáză
cuprări
CUPRÁRE, cuprări, s. f. Acțiunea de a cupra și rezultatul ei; arămire. – V. cupra. DOOM
cupráre (cu-pra-) s. f., g.-d. art. cuprắrii; pl. cuprắri
cuprării
CUPRÁRE, cuprări, s. f. Acțiunea de a cupra și rezultatul ei; arămire. – V. cupra. DOOM
cupráre (cu-pra-) s. f., g.-d. art. cuprắrii; pl. cuprắri
cuprările
CUPRÁRE, cuprări, s. f. Acțiunea de a cupra și rezultatul ei; arămire. – V. cupra. DOOM
cupráre (cu-pra-) s. f., g.-d. art. cuprắrii; pl. cuprắri
cuprărilor
CUPRÁRE, cuprări, s. f. Acțiunea de a cupra și rezultatul ei; arămire. – V. cupra. DOOM
cupráre (cu-pra-) s. f., g.-d. art. cuprắrii; pl. cuprắri
cuptior
CUPTÓR, cuptoare, s. n. 1. Construcție de cărămidă, de piatră, de metal sau de lut, pentru copt pâinea și alte produse de panificație. ♦ Cantitate de pâine, de plăcinte etc. care se poate coace o dată. ♦ Platformă zidită în prelungirea vetrei și pe care se doarme la țară. ◊ Expr. A sta (sau a zăcea) pe cuptor sau a se muta de pe vatră pe cuptor = a trândăvi. A aduce (părinților) noră pe cuptor = a se însura. ♦ Despărțitură la mașina de gătit, la aragaz, în care se coc prăjituri, pâine sau se rumenesc mâncărurile. 2. Construcție specială de încălzire, constituită dintr-o cameră cu pereți metalici căptușiți cu material refractar în vederea supunerii unui material la tratamente termice, de topire sau la alte operații tehnologice. ◊ Cuptor de cărămizi = cantitate de cărămizi brute (din argilă) așezate în așa fel încât să poată fi încălzite până la incandescență de un foc central înăbușit. Cuptor de var = varniță. 3. Fig. Căldură mare; arșiță. ◊ (Pop.; în sintagma) Luna lui cuptor = (luna) iulie. – Lat. *coctorium. DOOM
cuptór s. n., pl. cuptoáre
cuptioraș
CUPTIORAȘ s. n. v. cuptoraș.
cuptoare
CUPTÓR, cuptoare, s. n. 1. Construcție de cărămidă, de piatră, de metal sau de lut, pentru copt pâinea și alte produse de panificație. ♦ Cantitate de pâine, de plăcinte etc. care se poate coace o dată. ♦ Platformă zidită în prelungirea vetrei și pe care se doarme la țară. ◊ Expr. A sta (sau a zăcea) pe cuptor sau a se muta de pe vatră pe cuptor = a trândăvi. A aduce (părinților) noră pe cuptor = a se însura. ♦ Despărțitură la mașina de gătit, la aragaz, în care se coc prăjituri, pâine sau se rumenesc mâncărurile. 2. Construcție specială de încălzire, constituită dintr-o cameră cu pereți metalici căptușiți cu material refractar în vederea supunerii unui material la tratamente termice, de topire sau la alte operații tehnologice. ◊ Cuptor de cărămizi = cantitate de cărămizi brute (din argilă) așezate în așa fel încât să poată fi încălzite până la incandescență de un foc central înăbușit. Cuptor de var = varniță. 3. Fig. Căldură mare; arșiță. ◊ (Pop.; în sintagma) Luna lui cuptor = (luna) iulie. – Lat. *coctorium. DOOM
cuptór s. n., pl. cuptoáre
cuptoarele
CUPTÓR, cuptoare, s. n. 1. Construcție de cărămidă, de piatră, de metal sau de lut, pentru copt pâinea și alte produse de panificație. ♦ Cantitate de pâine, de plăcinte etc. care se poate coace o dată. ♦ Platformă zidită în prelungirea vetrei și pe care se doarme la țară. ◊ Expr. A sta (sau a zăcea) pe cuptor sau a se muta de pe vatră pe cuptor = a trândăvi. A aduce (părinților) noră pe cuptor = a se însura. ♦ Despărțitură la mașina de gătit, la aragaz, în care se coc prăjituri, pâine sau se rumenesc mâncărurile. 2. Construcție specială de încălzire, constituită dintr-o cameră cu pereți metalici căptușiți cu material refractar în vederea supunerii unui material la tratamente termice, de topire sau la alte operații tehnologice. ◊ Cuptor de cărămizi = cantitate de cărămizi brute (din argilă) așezate în așa fel încât să poată fi încălzite până la incandescență de un foc central înăbușit. Cuptor de var = varniță. 3. Fig. Căldură mare; arșiță. ◊ (Pop.; în sintagma) Luna lui cuptor = (luna) iulie. – Lat. *coctorium. DOOM
cuptór s. n., pl. cuptoáre
cuptoarelor
CUPTÓR, cuptoare, s. n. 1. Construcție de cărămidă, de piatră, de metal sau de lut, pentru copt pâinea și alte produse de panificație. ♦ Cantitate de pâine, de plăcinte etc. care se poate coace o dată. ♦ Platformă zidită în prelungirea vetrei și pe care se doarme la țară. ◊ Expr. A sta (sau a zăcea) pe cuptor sau a se muta de pe vatră pe cuptor = a trândăvi. A aduce (părinților) noră pe cuptor = a se însura. ♦ Despărțitură la mașina de gătit, la aragaz, în care se coc prăjituri, pâine sau se rumenesc mâncărurile. 2. Construcție specială de încălzire, constituită dintr-o cameră cu pereți metalici căptușiți cu material refractar în vederea supunerii unui material la tratamente termice, de topire sau la alte operații tehnologice. ◊ Cuptor de cărămizi = cantitate de cărămizi brute (din argilă) așezate în așa fel încât să poată fi încălzite până la incandescență de un foc central înăbușit. Cuptor de var = varniță. 3. Fig. Căldură mare; arșiță. ◊ (Pop.; în sintagma) Luna lui cuptor = (luna) iulie. – Lat. *coctorium. DOOM
cuptór s. n., pl. cuptoáre
cuptor
CUPTÓR, cuptoare, s. n. 1. Construcție de cărămidă, de piatră, de metal sau de lut, pentru copt pâinea și alte produse de panificație. ♦ Cantitate de pâine, de plăcinte etc. care se poate coace o dată. ♦ Platformă zidită în prelungirea vetrei și pe care se doarme la țară. ◊ Expr. A sta (sau a zăcea) pe cuptor sau a se muta de pe vatră pe cuptor = a trândăvi. A aduce (părinților) noră pe cuptor = a se însura. ♦ Despărțitură la mașina de gătit, la aragaz, în care se coc prăjituri, pâine sau se rumenesc mâncărurile. 2. Construcție specială de încălzire, constituită dintr-o cameră cu pereți metalici căptușiți cu material refractar în vederea supunerii unui material la tratamente termice, de topire sau la alte operații tehnologice. ◊ Cuptor de cărămizi = cantitate de cărămizi brute (din argilă) așezate în așa fel încât să poată fi încălzite până la incandescență de un foc central înăbușit. Cuptor de var = varniță. 3. Fig. Căldură mare; arșiță. ◊ (Pop.; în sintagma) Luna lui cuptor = (luna) iulie. – Lat. *coctorium. DOOM
cuptór s. n., pl. cuptoáre
cuptorar
CUPTORÁR, cuptorari, s. m. 1. Lucrător la un cuptor (2). 2. Meseriaș care face cuptoare (1). – Cuptor + suf. -ar. DOOM
cuptorár s. m., pl. cuptorári
cuptorari
CUPTORÁR, cuptorari, s. m. 1. Lucrător la un cuptor (2). 2. Meseriaș care face cuptoare (1). – Cuptor + suf. -ar. DOOM
cuptorár s. m., pl. cuptorári
cuptorarii
CUPTORÁR, cuptorari, s. m. 1. Lucrător la un cuptor (2). 2. Meseriaș care face cuptoare (1). – Cuptor + suf. -ar. DOOM
cuptorár s. m., pl. cuptorári
cuptorarilor
CUPTORÁR, cuptorari, s. m. 1. Lucrător la un cuptor (2). 2. Meseriaș care face cuptoare (1). – Cuptor + suf. -ar. DOOM
cuptorár s. m., pl. cuptorári
cuptorarul
CUPTORÁR, cuptorari, s. m. 1. Lucrător la un cuptor (2). 2. Meseriaș care face cuptoare (1). – Cuptor + suf. -ar. DOOM
cuptorár s. m., pl. cuptorári
cuptorarului
CUPTORÁR, cuptorari, s. m. 1. Lucrător la un cuptor (2). 2. Meseriaș care face cuptoare (1). – Cuptor + suf. -ar. DOOM
cuptorár s. m., pl. cuptorári
cuptoraș
CUPTORÁȘ, cuptorașe, s. n. Diminutiv al lui cuptor (1). – Cuptor + suf. -aș. DOOM
cuptoráș s. n., pl. cuptoráșe
cuptorașe
CUPTORÁȘ, cuptorașe, s. n. Diminutiv al lui cuptor (1). – Cuptor + suf. -aș. DOOM
cuptoráș s. n., pl. cuptoráșe
cuptorașele
CUPTORÁȘ, cuptorașe, s. n. Diminutiv al lui cuptor (1). – Cuptor + suf. -aș. DOOM
cuptoráș s. n., pl. cuptoráșe
cuptorașelor
CUPTORÁȘ, cuptorașe, s. n. Diminutiv al lui cuptor (1). – Cuptor + suf. -aș. DOOM
cuptoráș s. n., pl. cuptoráșe
cuptorașul
CUPTORÁȘ, cuptorașe, s. n. Diminutiv al lui cuptor (1). – Cuptor + suf. -aș. DOOM
cuptoráș s. n., pl. cuptoráșe
cuptorașului
CUPTORÁȘ, cuptorașe, s. n. Diminutiv al lui cuptor (1). – Cuptor + suf. -aș. DOOM
cuptoráș s. n., pl. cuptoráșe
cuptorul
CUPTÓR, cuptoare, s. n. 1. Construcție de cărămidă, de piatră, de metal sau de lut, pentru copt pâinea și alte produse de panificație. ♦ Cantitate de pâine, de plăcinte etc. care se poate coace o dată. ♦ Platformă zidită în prelungirea vetrei și pe care se doarme la țară. ◊ Expr. A sta (sau a zăcea) pe cuptor sau a se muta de pe vatră pe cuptor = a trândăvi. A aduce (părinților) noră pe cuptor = a se însura. ♦ Despărțitură la mașina de gătit, la aragaz, în care se coc prăjituri, pâine sau se rumenesc mâncărurile. 2. Construcție specială de încălzire, constituită dintr-o cameră cu pereți metalici căptușiți cu material refractar în vederea supunerii unui material la tratamente termice, de topire sau la alte operații tehnologice. ◊ Cuptor de cărămizi = cantitate de cărămizi brute (din argilă) așezate în așa fel încât să poată fi încălzite până la incandescență de un foc central înăbușit. Cuptor de var = varniță. 3. Fig. Căldură mare; arșiță. ◊ (Pop.; în sintagma) Luna lui cuptor = (luna) iulie. – Lat. *coctorium. DOOM
cuptór s. n., pl. cuptoáre
cuptorului
CUPTÓR, cuptoare, s. n. 1. Construcție de cărămidă, de piatră, de metal sau de lut, pentru copt pâinea și alte produse de panificație. ♦ Cantitate de pâine, de plăcinte etc. care se poate coace o dată. ♦ Platformă zidită în prelungirea vetrei și pe care se doarme la țară. ◊ Expr. A sta (sau a zăcea) pe cuptor sau a se muta de pe vatră pe cuptor = a trândăvi. A aduce (părinților) noră pe cuptor = a se însura. ♦ Despărțitură la mașina de gătit, la aragaz, în care se coc prăjituri, pâine sau se rumenesc mâncărurile. 2. Construcție specială de încălzire, constituită dintr-o cameră cu pereți metalici căptușiți cu material refractar în vederea supunerii unui material la tratamente termice, de topire sau la alte operații tehnologice. ◊ Cuptor de cărămizi = cantitate de cărămizi brute (din argilă) așezate în așa fel încât să poată fi încălzite până la incandescență de un foc central înăbușit. Cuptor de var = varniță. 3. Fig. Căldură mare; arșiță. ◊ (Pop.; în sintagma) Luna lui cuptor = (luna) iulie. – Lat. *coctorium. DOOM
cuptór s. n., pl. cuptoáre
cupula
CÚPULĂ, cupule, s. f. Organ în formă de cupă1 mică, aflat la baza ghindei și a altor fructe. – Din fr. cupule, lat. cupula. DOOM
cúpulă s. f., g.-d. art. cúpulei; pl. cúpule
cupule
CÚPULĂ, cupule, s. f. Organ în formă de cupă1 mică, aflat la baza ghindei și a altor fructe. – Din fr. cupule, lat. cupula. DOOM
cúpulă s. f., g.-d. art. cúpulei; pl. cúpule
cupulei
CÚPULĂ, cupule, s. f. Organ în formă de cupă1 mică, aflat la baza ghindei și a altor fructe. – Din fr. cupule, lat. cupula. DOOM
cúpulă s. f., g.-d. art. cúpulei; pl. cúpule
cupulele
CÚPULĂ, cupule, s. f. Organ în formă de cupă1 mică, aflat la baza ghindei și a altor fructe. – Din fr. cupule, lat. cupula. DOOM
cúpulă s. f., g.-d. art. cúpulei; pl. cúpule
cupulelor
CÚPULĂ, cupule, s. f. Organ în formă de cupă1 mică, aflat la baza ghindei și a altor fructe. – Din fr. cupule, lat. cupula. DOOM
cúpulă s. f., g.-d. art. cúpulei; pl. cúpule
cupulifera
CUPULIFÉRĂ, cupulifere, s. f. (La pl.) Familie de plante al căror fruct are cupulă; (și la sg.) plantă din această familie. – Din fr. cupulifère. DOOM
cupuliféră s. f., g.-d. art. cupuliférei; pl. cupulifére
cupulifere
CUPULIFÉRĂ, cupulifere, s. f. (La pl.) Familie de plante al căror fruct are cupulă; (și la sg.) plantă din această familie. – Din fr. cupulifère. DOOM
cupuliféră s. f., g.-d. art. cupuliférei; pl. cupulifére
cupuliferei
CUPULIFÉRĂ, cupulifere, s. f. (La pl.) Familie de plante al căror fruct are cupulă; (și la sg.) plantă din această familie. – Din fr. cupulifère. DOOM
cupuliféră s. f., g.-d. art. cupuliférei; pl. cupulifére
cupuliferele
CUPULIFÉRĂ, cupulifere, s. f. (La pl.) Familie de plante al căror fruct are cupulă; (și la sg.) plantă din această familie. – Din fr. cupulifère. DOOM
cupuliféră s. f., g.-d. art. cupuliférei; pl. cupulifére
cupuliferelor
CUPULIFÉRĂ, cupulifere, s. f. (La pl.) Familie de plante al căror fruct are cupulă; (și la sg.) plantă din această familie. – Din fr. cupulifère. DOOM
cupuliféră s. f., g.-d. art. cupuliférei; pl. cupulifére
cupulogramă
CUPULOGRÁMĂ s.f. Rezultat grafic al unei cupulometrii. [< fr. cupulogramme].
cupulometrie
CUPULOMETRÍE s.f. (Med.) Metodă de explorare funcțională a canalelor semicirculare ale urechii supunând bolnavul unor probe rotatorii. [< fr. cupulométrie].
cupura
CUPÚRĂ, cupuri, s. f. Tăietură; spec. articol, parte dintr-un articol, anunț etc. decupate dintr-o publicație [Pr.: cupüră] – Din fr. coupure. DOOM
cupúră [u pron. ü] s. f., g.-d. art. cupúrii; pl. cupúri
cupuri
CUPÚRĂ, cupuri, s. f. Tăietură; spec. articol, parte dintr-un articol, anunț etc. decupate dintr-o publicație [Pr.: cupüră] – Din fr. coupure. DOOM
cupúră [u pron. ü] s. f., g.-d. art. cupúrii; pl. cupúri
cupurii
CUPÚRĂ, cupuri, s. f. Tăietură; spec. articol, parte dintr-un articol, anunț etc. decupate dintr-o publicație [Pr.: cupüră] – Din fr. coupure. DOOM
cupúră [u pron. ü] s. f., g.-d. art. cupúrii; pl. cupúri
cupurile
CUPÚRĂ, cupuri, s. f. Tăietură; spec. articol, parte dintr-un articol, anunț etc. decupate dintr-o publicație [Pr.: cupüră] – Din fr. coupure. DOOM
cupúră [u pron. ü] s. f., g.-d. art. cupúrii; pl. cupúri
cupurilor
CUPÚRĂ, cupuri, s. f. Tăietură; spec. articol, parte dintr-un articol, anunț etc. decupate dintr-o publicație [Pr.: cupüră] – Din fr. coupure. DOOM
cupúră [u pron. ü] s. f., g.-d. art. cupúrii; pl. cupúri
cupșoară
CUPȘOÁRĂ, cupșoare, s. f. (Rar) Diminutiv al lui cupă1.
cur
CUR, cururi, s. n. (Pop.) Șezut, popou. – Lat. culus. DOOM
cur (pop.) s. n., pl. cúruri
cura
CURÁ vb. I. tr. (Rar) A îngriji, a trata (un bolnav, p. ext. o boală). ♦ refl. A se supune unui tratament, unei cure. [P.i. -rez, conj. 3,6 -re. / cf. germ. kurieren, it., lat. curare – a îngriji]. DOOM
curá2 (a ~) (reg.) (a curăți știuleții) vb., ind. prez. 3 cureáză/cúră
cura
CURÁ2, curez, vb. I. Tranz. (Reg.) A desface frunzele sau boabele de pe știuleții porumbului. – Lat. curare „a îngriji, a curăța”.
cura
CÚRĂ, cure, s. f. Tratament medical pe o anumită durată; aplicare metodică a unor mijloace terapeutice (băi, regim, consum de fructe, legume etc.). ◊ Cură balneoclimatică = folosire în scop terapeutic a apelor minerale, a nămolurilor, a factorilor climatici etc. – Din fr. cure, lat. cura. DOOM
cúră s. f., g.-d. art. cúrei; pl. cúre
curabil
CURÁBIL, -Ă, curabili, -e, adj. Care se poate vindeca. – Din fr. curable, lat. curabilis.
curabila
CURÁBIL, -Ă, curabili, -e, adj. Care se poate vindeca. – Din fr. curable, lat. curabilis.
curabile
CURÁBIL, -Ă, curabili, -e, adj. Care se poate vindeca. – Din fr. curable, lat. curabilis.
curabilei
CURÁBIL, -Ă, curabili, -e, adj. Care se poate vindeca. – Din fr. curable, lat. curabilis.
curabilele
CURÁBIL, -Ă, curabili, -e, adj. Care se poate vindeca. – Din fr. curable, lat. curabilis.
curabilelor
CURÁBIL, -Ă, curabili, -e, adj. Care se poate vindeca. – Din fr. curable, lat. curabilis.
curabili
CURÁBIL, -Ă, curabili, -e, adj. Care se poate vindeca. – Din fr. curable, lat. curabilis.
curabilii
CURÁBIL, -Ă, curabili, -e, adj. Care se poate vindeca. – Din fr. curable, lat. curabilis.
curabililor
CURÁBIL, -Ă, curabili, -e, adj. Care se poate vindeca. – Din fr. curable, lat. curabilis.
curabilul
CURÁBIL, -Ă, curabili, -e, adj. Care se poate vindeca. – Din fr. curable, lat. curabilis.
curabilului
CURÁBIL, -Ă, curabili, -e, adj. Care se poate vindeca. – Din fr. curable, lat. curabilis.
curagios
CURAJÓS, -OÁSĂ, curajoși, -oase, adj. Plin de curaj; îndrăzneț, ferm. [Var.: curagiós, -oásă adj.] – Din fr. courageux. DOOM
curajós adj. m., pl. curajóși; f. curajoásă, pl. curajoáse
curai
CURÁ2, curez, vb. I. Tranz. (Reg.) A desface frunzele sau boabele de pe știuleții porumbului. – Lat. curare „a îngriji, a curăța”.
curaj
CORÁJ s. n. v. curaj. DOOM
curáj s. n.
curajoasa
CURAJÓS, -OÁSĂ, curajoși, -oase, adj. Plin de curaj; îndrăzneț, ferm. [Var.: curagiós, -oásă adj.] – Din fr. courageux. DOOM
curajós adj. m., pl. curajóși; f. curajoásă, pl. curajoáse
curajoase
CURAJÓS, -OÁSĂ, curajoși, -oase, adj. Plin de curaj; îndrăzneț, ferm. [Var.: curagiós, -oásă adj.] – Din fr. courageux. DOOM
curajós adj. m., pl. curajóși; f. curajoásă, pl. curajoáse
curajoasei
CURAJÓS, -OÁSĂ, curajoși, -oase, adj. Plin de curaj; îndrăzneț, ferm. [Var.: curagiós, -oásă adj.] – Din fr. courageux. DOOM
curajós adj. m., pl. curajóși; f. curajoásă, pl. curajoáse
curajoasele
CURAJÓS, -OÁSĂ, curajoși, -oase, adj. Plin de curaj; îndrăzneț, ferm. [Var.: curagiós, -oásă adj.] – Din fr. courageux. DOOM
curajós adj. m., pl. curajóși; f. curajoásă, pl. curajoáse
curajoaselor
CURAJÓS, -OÁSĂ, curajoși, -oase, adj. Plin de curaj; îndrăzneț, ferm. [Var.: curagiós, -oásă adj.] – Din fr. courageux. DOOM
curajós adj. m., pl. curajóși; f. curajoásă, pl. curajoáse
curajos
CURAJÓS, -OÁSĂ, curajoși, -oase, adj. Plin de curaj; îndrăzneț, ferm. [Var.: curagiós, -oásă adj.] – Din fr. courageux. DOOM
curajós adj. m., pl. curajóși; f. curajoásă, pl. curajoáse
curajosul
CURAJÓS, -OÁSĂ, curajoși, -oase, adj. Plin de curaj; îndrăzneț, ferm. [Var.: curagiós, -oásă adj.] – Din fr. courageux. DOOM
curajós adj. m., pl. curajóși; f. curajoásă, pl. curajoáse
curajosului
CURAJÓS, -OÁSĂ, curajoși, -oase, adj. Plin de curaj; îndrăzneț, ferm. [Var.: curagiós, -oásă adj.] – Din fr. courageux. DOOM
curajós adj. m., pl. curajóși; f. curajoásă, pl. curajoáse
curajoși
CURAJÓS, -OÁSĂ, curajoși, -oase, adj. Plin de curaj; îndrăzneț, ferm. [Var.: curagiós, -oásă adj.] – Din fr. courageux. DOOM
curajós adj. m., pl. curajóși; f. curajoásă, pl. curajoáse
curajoșii
CURAJÓS, -OÁSĂ, curajoși, -oase, adj. Plin de curaj; îndrăzneț, ferm. [Var.: curagiós, -oásă adj.] – Din fr. courageux. DOOM
curajós adj. m., pl. curajóși; f. curajoásă, pl. curajoáse
curajoșilor
CURAJÓS, -OÁSĂ, curajoși, -oase, adj. Plin de curaj; îndrăzneț, ferm. [Var.: curagiós, -oásă adj.] – Din fr. courageux. DOOM
curajós adj. m., pl. curajóși; f. curajoásă, pl. curajoáse
curajul
CORÁJ s. n. v. curaj. DOOM
curáj s. n.
curajului
CORÁJ s. n. v. curaj. DOOM
curáj s. n.
curam
CURÁ2, curez, vb. I. Tranz. (Reg.) A desface frunzele sau boabele de pe știuleții porumbului. – Lat. curare „a îngriji, a curăța”.
curama
CURAMÁ s. f. (Înv.) Colectă. – Din ngr. kuramás. DOOM
curamá (înv.) s. f., art. curamáua
curamale
CURAMÁ s. f. (Înv.) Colectă. – Din ngr. kuramás. DOOM
curamá (înv.) s. f., art. curamáua
curamalei
CURAMÁ s. f. (Înv.) Colectă. – Din ngr. kuramás. DOOM
curamá (înv.) s. f., art. curamáua
curamaua
CURAMÁ s. f. (Înv.) Colectă. – Din ngr. kuramás. DOOM
curamá (înv.) s. f., art. curamáua
curant
CURÁNT, -Ă, curanți, -te, adj. (În sintagma) Medic (sau doctor) curant = medicul sub a cărui directă îngrijire se află un bolnav. – Din cura1. DOOM
curánt adj. m., pl. curánți; f. curántă, pl. curánte
curanta
CURÁNT, -Ă, curanți, -te, adj. (În sintagma) Medic (sau doctor) curant = medicul sub a cărui directă îngrijire se află un bolnav. – Din cura1. DOOM
curánt adj. m., pl. curánți; f. curántă, pl. curánte
curanta
CURÁNTĂ, curante, s. f. Vechi dans francez cu mișcări vioaie; melodie după care se execută acest dans. ♦ Parte dintr-o suită instrumentală. – Din fr. courante. DOOM
curántă s. f., g.-d. art. curántei; pl. curánte
curante
CURÁNT, -Ă, curanți, -te, adj. (În sintagma) Medic (sau doctor) curant = medicul sub a cărui directă îngrijire se află un bolnav. – Din cura1. DOOM
curánt adj. m., pl. curánți; f. curántă, pl. curánte
curante
CURÁNTĂ, curante, s. f. Vechi dans francez cu mișcări vioaie; melodie după care se execută acest dans. ♦ Parte dintr-o suită instrumentală. – Din fr. courante. DOOM
curántă s. f., g.-d. art. curántei; pl. curánte
curantei
CURÁNT, -Ă, curanți, -te, adj. (În sintagma) Medic (sau doctor) curant = medicul sub a cărui directă îngrijire se află un bolnav. – Din cura1. DOOM
curánt adj. m., pl. curánți; f. curántă, pl. curánte
curantei
CURÁNTĂ, curante, s. f. Vechi dans francez cu mișcări vioaie; melodie după care se execută acest dans. ♦ Parte dintr-o suită instrumentală. – Din fr. courante. DOOM
curántă s. f., g.-d. art. curántei; pl. curánte
curantele
CURÁNT, -Ă, curanți, -te, adj. (În sintagma) Medic (sau doctor) curant = medicul sub a cărui directă îngrijire se află un bolnav. – Din cura1. DOOM
curánt adj. m., pl. curánți; f. curántă, pl. curánte
curantele
CURÁNTĂ, curante, s. f. Vechi dans francez cu mișcări vioaie; melodie după care se execută acest dans. ♦ Parte dintr-o suită instrumentală. – Din fr. courante. DOOM
curántă s. f., g.-d. art. curántei; pl. curánte
curantelor
CURÁNT, -Ă, curanți, -te, adj. (În sintagma) Medic (sau doctor) curant = medicul sub a cărui directă îngrijire se află un bolnav. – Din cura1. DOOM
curánt adj. m., pl. curánți; f. curántă, pl. curánte
curantelor
CURÁNTĂ, curante, s. f. Vechi dans francez cu mișcări vioaie; melodie după care se execută acest dans. ♦ Parte dintr-o suită instrumentală. – Din fr. courante. DOOM
curántă s. f., g.-d. art. curántei; pl. curánte
curantul
CURÁNT, -Ă, curanți, -te, adj. (În sintagma) Medic (sau doctor) curant = medicul sub a cărui directă îngrijire se află un bolnav. – Din cura1. DOOM
curánt adj. m., pl. curánți; f. curántă, pl. curánte
curantului
CURÁNT, -Ă, curanți, -te, adj. (În sintagma) Medic (sau doctor) curant = medicul sub a cărui directă îngrijire se află un bolnav. – Din cura1. DOOM
curánt adj. m., pl. curánți; f. curántă, pl. curánte
curanți
CURÁNT, -Ă, curanți, -te, adj. (În sintagma) Medic (sau doctor) curant = medicul sub a cărui directă îngrijire se află un bolnav. – Din cura1. DOOM
curánt adj. m., pl. curánți; f. curántă, pl. curánte
curanții
CURÁNT, -Ă, curanți, -te, adj. (În sintagma) Medic (sau doctor) curant = medicul sub a cărui directă îngrijire se află un bolnav. – Din cura1. DOOM
curánt adj. m., pl. curánți; f. curántă, pl. curánte
curanților
CURÁNT, -Ă, curanți, -te, adj. (În sintagma) Medic (sau doctor) curant = medicul sub a cărui directă îngrijire se află un bolnav. – Din cura1. DOOM
curánt adj. m., pl. curánți; f. curántă, pl. curánte
curara
CURÁRA s. f. Substanță de origine vegetală sau animală, ori obținută prin sinteză, cu acțiune paralizantă, utilizată ca anestezic, și la reanimare. – Din fr. curare. DOOM
curára s. f., g.-d. art. curárei
curare
CURÁ2, curez, vb. I. Tranz. (Reg.) A desface frunzele sau boabele de pe știuleții porumbului. – Lat. curare „a îngriji, a curăța”.
curare
CURÁRA s. f. Substanță de origine vegetală sau animală, ori obținută prin sinteză, cu acțiune paralizantă, utilizată ca anestezic, și la reanimare. – Din fr. curare. DOOM
curára s. f., g.-d. art. curárei
curare
CURÁ2, curez, vb. I. Tranz. (Reg.) A desface frunzele sau boabele de pe știuleții porumbului. – Lat. curare „a îngriji, a curăța”.
curarei
CURÁRA s. f. Substanță de origine vegetală sau animală, ori obținută prin sinteză, cu acțiune paralizantă, utilizată ca anestezic, și la reanimare. – Din fr. curare. DOOM
curára s. f., g.-d. art. curárei
curarisea
CURARISÍ, curarisesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Înv. și fam.) A (se) supune unui tratament medical; p. ext. a (se) vindeca. – Din ngr. kuráro. DOOM
curarisí (a ~) (înv., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. curarisésc, imperf. 3 sg. curariseá; conj. prez. 3 să curariseáscă
curariseai
CURARISÍ, curarisesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Înv. și fam.) A (se) supune unui tratament medical; p. ext. a (se) vindeca. – Din ngr. kuráro. DOOM
curarisí (a ~) (înv., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. curarisésc, imperf. 3 sg. curariseá; conj. prez. 3 să curariseáscă
curariseam
CURARISÍ, curarisesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Înv. și fam.) A (se) supune unui tratament medical; p. ext. a (se) vindeca. – Din ngr. kuráro. DOOM
curarisí (a ~) (înv., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. curarisésc, imperf. 3 sg. curariseá; conj. prez. 3 să curariseáscă
curarisească
CURARISÍ, curarisesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Înv. și fam.) A (se) supune unui tratament medical; p. ext. a (se) vindeca. – Din ngr. kuráro. DOOM
curarisí (a ~) (înv., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. curarisésc, imperf. 3 sg. curariseá; conj. prez. 3 să curariseáscă
curariseau
CURARISÍ, curarisesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Înv. și fam.) A (se) supune unui tratament medical; p. ext. a (se) vindeca. – Din ngr. kuráro. DOOM
curarisí (a ~) (înv., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. curarisésc, imperf. 3 sg. curariseá; conj. prez. 3 să curariseáscă
curariseați
CURARISÍ, curarisesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Înv. și fam.) A (se) supune unui tratament medical; p. ext. a (se) vindeca. – Din ngr. kuráro. DOOM
curarisí (a ~) (înv., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. curarisésc, imperf. 3 sg. curariseá; conj. prez. 3 să curariseáscă
curarisesc
CURARISÍ, curarisesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Înv. și fam.) A (se) supune unui tratament medical; p. ext. a (se) vindeca. – Din ngr. kuráro. DOOM
curarisí (a ~) (înv., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. curarisésc, imperf. 3 sg. curariseá; conj. prez. 3 să curariseáscă
curarisește
CURARISÍ, curarisesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Înv. și fam.) A (se) supune unui tratament medical; p. ext. a (se) vindeca. – Din ngr. kuráro. DOOM
curarisí (a ~) (înv., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. curarisésc, imperf. 3 sg. curariseá; conj. prez. 3 să curariseáscă
curarisești
CURARISÍ, curarisesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Înv. și fam.) A (se) supune unui tratament medical; p. ext. a (se) vindeca. – Din ngr. kuráro. DOOM
curarisí (a ~) (înv., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. curarisésc, imperf. 3 sg. curariseá; conj. prez. 3 să curariseáscă
curarisi
CURARISÍ, curarisesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Înv. și fam.) A (se) supune unui tratament medical; p. ext. a (se) vindeca. – Din ngr. kuráro. DOOM
curarisí (a ~) (înv., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. curarisésc, imperf. 3 sg. curariseá; conj. prez. 3 să curariseáscă
curarisii
CURARISÍ, curarisesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Înv. și fam.) A (se) supune unui tratament medical; p. ext. a (se) vindeca. – Din ngr. kuráro. DOOM
curarisí (a ~) (înv., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. curarisésc, imperf. 3 sg. curariseá; conj. prez. 3 să curariseáscă
curarisim
CURARISÍ, curarisesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Înv. și fam.) A (se) supune unui tratament medical; p. ext. a (se) vindeca. – Din ngr. kuráro. DOOM
curarisí (a ~) (înv., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. curarisésc, imperf. 3 sg. curariseá; conj. prez. 3 să curariseáscă
curarisind
CURARISÍ, curarisesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Înv. și fam.) A (se) supune unui tratament medical; p. ext. a (se) vindeca. – Din ngr. kuráro. DOOM
curarisí (a ~) (înv., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. curarisésc, imperf. 3 sg. curariseá; conj. prez. 3 să curariseáscă
curarisire
CURARISÍ, curarisesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Înv. și fam.) A (se) supune unui tratament medical; p. ext. a (se) vindeca. – Din ngr. kuráro. DOOM
curarisí (a ~) (înv., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. curarisésc, imperf. 3 sg. curariseá; conj. prez. 3 să curariseáscă
curarisire
CURARISÍRE, curarisiri, s. f. (Înv. și fam.) Acțiunea de a (se) curarisi și rezultatul ei. – V. curarisi. DOOM
curarisíre (înv., fam.) s. f., g.-d. art. curarisírii; pl. curarisíri
curarisirea
CURARISÍRE, curarisiri, s. f. (Înv. și fam.) Acțiunea de a (se) curarisi și rezultatul ei. – V. curarisi. DOOM
curarisíre (înv., fam.) s. f., g.-d. art. curarisírii; pl. curarisíri
curarisiri
CURARISÍRE, curarisiri, s. f. (Înv. și fam.) Acțiunea de a (se) curarisi și rezultatul ei. – V. curarisi. DOOM
curarisíre (înv., fam.) s. f., g.-d. art. curarisírii; pl. curarisíri
curarisirii
CURARISÍRE, curarisiri, s. f. (Înv. și fam.) Acțiunea de a (se) curarisi și rezultatul ei. – V. curarisi. DOOM
curarisíre (înv., fam.) s. f., g.-d. art. curarisírii; pl. curarisíri
curarisirile
CURARISÍRE, curarisiri, s. f. (Înv. și fam.) Acțiunea de a (se) curarisi și rezultatul ei. – V. curarisi. DOOM
curarisíre (înv., fam.) s. f., g.-d. art. curarisírii; pl. curarisíri
curarisirilor
CURARISÍRE, curarisiri, s. f. (Înv. și fam.) Acțiunea de a (se) curarisi și rezultatul ei. – V. curarisi. DOOM
curarisíre (înv., fam.) s. f., g.-d. art. curarisírii; pl. curarisíri
curarisiră
CURARISÍ, curarisesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Înv. și fam.) A (se) supune unui tratament medical; p. ext. a (se) vindeca. – Din ngr. kuráro. DOOM
curarisí (a ~) (înv., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. curarisésc, imperf. 3 sg. curariseá; conj. prez. 3 să curariseáscă
curarisirăm
CURARISÍ, curarisesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Înv. și fam.) A (se) supune unui tratament medical; p. ext. a (se) vindeca. – Din ngr. kuráro. DOOM
curarisí (a ~) (înv., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. curarisésc, imperf. 3 sg. curariseá; conj. prez. 3 să curariseáscă
curarisirăți
CURARISÍ, curarisesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Înv. și fam.) A (se) supune unui tratament medical; p. ext. a (se) vindeca. – Din ngr. kuráro. DOOM
curarisí (a ~) (înv., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. curarisésc, imperf. 3 sg. curariseá; conj. prez. 3 să curariseáscă
curarisise
CURARISÍ, curarisesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Înv. și fam.) A (se) supune unui tratament medical; p. ext. a (se) vindeca. – Din ngr. kuráro. DOOM
curarisí (a ~) (înv., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. curarisésc, imperf. 3 sg. curariseá; conj. prez. 3 să curariseáscă
curarisisem
CURARISÍ, curarisesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Înv. și fam.) A (se) supune unui tratament medical; p. ext. a (se) vindeca. – Din ngr. kuráro. DOOM
curarisí (a ~) (înv., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. curarisésc, imperf. 3 sg. curariseá; conj. prez. 3 să curariseáscă
curarisiseră
CURARISÍ, curarisesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Înv. și fam.) A (se) supune unui tratament medical; p. ext. a (se) vindeca. – Din ngr. kuráro. DOOM
curarisí (a ~) (înv., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. curarisésc, imperf. 3 sg. curariseá; conj. prez. 3 să curariseáscă
curarisiserăm
CURARISÍ, curarisesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Înv. și fam.) A (se) supune unui tratament medical; p. ext. a (se) vindeca. – Din ngr. kuráro. DOOM
curarisí (a ~) (înv., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. curarisésc, imperf. 3 sg. curariseá; conj. prez. 3 să curariseáscă
curarisiserăți
CURARISÍ, curarisesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Înv. și fam.) A (se) supune unui tratament medical; p. ext. a (se) vindeca. – Din ngr. kuráro. DOOM
curarisí (a ~) (înv., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. curarisésc, imperf. 3 sg. curariseá; conj. prez. 3 să curariseáscă
curarisiseși
CURARISÍ, curarisesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Înv. și fam.) A (se) supune unui tratament medical; p. ext. a (se) vindeca. – Din ngr. kuráro. DOOM
curarisí (a ~) (înv., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. curarisésc, imperf. 3 sg. curariseá; conj. prez. 3 să curariseáscă
curarisiseți
CURARISÍ, curarisesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Înv. și fam.) A (se) supune unui tratament medical; p. ext. a (se) vindeca. – Din ngr. kuráro. DOOM
curarisí (a ~) (înv., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. curarisésc, imperf. 3 sg. curariseá; conj. prez. 3 să curariseáscă
curarisit
CURARISÍ, curarisesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Înv. și fam.) A (se) supune unui tratament medical; p. ext. a (se) vindeca. – Din ngr. kuráro. DOOM
curarisí (a ~) (înv., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. curarisésc, imperf. 3 sg. curariseá; conj. prez. 3 să curariseáscă
curarisit
CURARISÍ, curarisesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Înv. și fam.) A (se) supune unui tratament medical; p. ext. a (se) vindeca. – Din ngr. kuráro.
curarisiși
CURARISÍ, curarisesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Înv. și fam.) A (se) supune unui tratament medical; p. ext. a (se) vindeca. – Din ngr. kuráro. DOOM
curarisí (a ~) (înv., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. curarisésc, imperf. 3 sg. curariseá; conj. prez. 3 să curariseáscă
curarisiți
CURARISÍ, curarisesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Înv. și fam.) A (se) supune unui tratament medical; p. ext. a (se) vindeca. – Din ngr. kuráro. DOOM
curarisí (a ~) (înv., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. curarisésc, imperf. 3 sg. curariseá; conj. prez. 3 să curariseáscă
curariza
CURARIZÁ vb. I. tr. (Med.) A aplica unei persoane operația de curarizare. [< fr. curariser].
curarizai
CURARIZÁ vb. I. tr. (Med.) A aplica unei persoane operația de curarizare. [< fr. curariser].
curarizam
CURARIZÁ vb. I. tr. (Med.) A aplica unei persoane operația de curarizare. [< fr. curariser].
curarizant
CURARIZÁNT s.n. Substanță care provoacă relaxarea, urmată de paralizia mușchilor. [< fr. curarisant].
curarizanta
CURARIZÁNT s.n. Substanță care provoacă relaxarea, urmată de paralizia mușchilor. [< fr. curarisant].
curarizante
CURARIZÁNT s.n. Substanță care provoacă relaxarea, urmată de paralizia mușchilor. [< fr. curarisant].
curarizantei
CURARIZÁNT s.n. Substanță care provoacă relaxarea, urmată de paralizia mușchilor. [< fr. curarisant].
curarizantele
CURARIZÁNT s.n. Substanță care provoacă relaxarea, urmată de paralizia mușchilor. [< fr. curarisant].
curarizantelor
CURARIZÁNT s.n. Substanță care provoacă relaxarea, urmată de paralizia mușchilor. [< fr. curarisant].
curarizantul
CURARIZÁNT s.n. Substanță care provoacă relaxarea, urmată de paralizia mușchilor. [< fr. curarisant].
curarizantului
CURARIZÁNT s.n. Substanță care provoacă relaxarea, urmată de paralizia mușchilor. [< fr. curarisant].
curarizanți
CURARIZÁNT s.n. Substanță care provoacă relaxarea, urmată de paralizia mușchilor. [< fr. curarisant].
curarizanții
CURARIZÁNT s.n. Substanță care provoacă relaxarea, urmată de paralizia mușchilor. [< fr. curarisant].
curarizanților
CURARIZÁNT s.n. Substanță care provoacă relaxarea, urmată de paralizia mușchilor. [< fr. curarisant].
curarizare
CURARIZÁ vb. I. tr. (Med.) A aplica unei persoane operația de curarizare. [< fr. curariser].
curarizare
CURARIZÁRE s. f. Administrare de curara. – Din curara. DOOM
curarizáre s. f., g.-d. art. curarizắrii
curarizarea
CURARIZÁRE s. f. Administrare de curara. – Din curara. DOOM
curarizáre s. f., g.-d. art. curarizắrii
curarizară
CURARIZÁ vb. I. tr. (Med.) A aplica unei persoane operația de curarizare. [< fr. curariser].
curarizarăm
CURARIZÁ vb. I. tr. (Med.) A aplica unei persoane operația de curarizare. [< fr. curariser].
curarizarăți
CURARIZÁ vb. I. tr. (Med.) A aplica unei persoane operația de curarizare. [< fr. curariser].
curarizase
CURARIZÁ vb. I. tr. (Med.) A aplica unei persoane operația de curarizare. [< fr. curariser].
curarizasem
CURARIZÁ vb. I. tr. (Med.) A aplica unei persoane operația de curarizare. [< fr. curariser].
curarizaseră
CURARIZÁ vb. I. tr. (Med.) A aplica unei persoane operația de curarizare. [< fr. curariser].
curarizaserăm
CURARIZÁ vb. I. tr. (Med.) A aplica unei persoane operația de curarizare. [< fr. curariser].
curarizaserăți
CURARIZÁ vb. I. tr. (Med.) A aplica unei persoane operația de curarizare. [< fr. curariser].
curarizaseși
CURARIZÁ vb. I. tr. (Med.) A aplica unei persoane operația de curarizare. [< fr. curariser].
curarizaseți
CURARIZÁ vb. I. tr. (Med.) A aplica unei persoane operația de curarizare. [< fr. curariser].
curarizat
CURARIZÁ vb. I. tr. (Med.) A aplica unei persoane operația de curarizare. [< fr. curariser].
curarizau
CURARIZÁ vb. I. tr. (Med.) A aplica unei persoane operația de curarizare. [< fr. curariser].
curarizași
CURARIZÁ vb. I. tr. (Med.) A aplica unei persoane operația de curarizare. [< fr. curariser].
curarizați
CURARIZÁ vb. I. tr. (Med.) A aplica unei persoane operația de curarizare. [< fr. curariser].
curarizează
CURARIZÁ vb. I. tr. (Med.) A aplica unei persoane operația de curarizare. [< fr. curariser].
curarizez
CURARIZÁ vb. I. tr. (Med.) A aplica unei persoane operația de curarizare. [< fr. curariser].
curarizeze
CURARIZÁ vb. I. tr. (Med.) A aplica unei persoane operația de curarizare. [< fr. curariser].
curarizezi
CURARIZÁ vb. I. tr. (Med.) A aplica unei persoane operația de curarizare. [< fr. curariser].
curarizând
CURARIZÁ vb. I. tr. (Med.) A aplica unei persoane operația de curarizare. [< fr. curariser].
curarizînd
CURARIZÁ vb. I. tr. (Med.) A aplica unei persoane operația de curarizare. [< fr. curariser].
curarizări
CURARIZÁRE s. f. Administrare de curara. – Din curara. DOOM
curarizáre s. f., g.-d. art. curarizắrii
curarizării
CURARIZÁRE s. f. Administrare de curara. – Din curara. DOOM
curarizáre s. f., g.-d. art. curarizắrii
curarizările
CURARIZÁRE s. f. Administrare de curara. – Din curara. DOOM
curarizáre s. f., g.-d. art. curarizắrii
curarizărilor
CURARIZÁRE s. f. Administrare de curara. – Din curara. DOOM
curarizáre s. f., g.-d. art. curarizắrii
curară
CURÁ2, curez, vb. I. Tranz. (Reg.) A desface frunzele sau boabele de pe știuleții porumbului. – Lat. curare „a îngriji, a curăța”.
curarăm
CURÁ2, curez, vb. I. Tranz. (Reg.) A desface frunzele sau boabele de pe știuleții porumbului. – Lat. curare „a îngriji, a curăța”.
curarăți
CURÁ2, curez, vb. I. Tranz. (Reg.) A desface frunzele sau boabele de pe știuleții porumbului. – Lat. curare „a îngriji, a curăța”.
curase
CURÁ2, curez, vb. I. Tranz. (Reg.) A desface frunzele sau boabele de pe știuleții porumbului. – Lat. curare „a îngriji, a curăța”.
curasem
CURÁ2, curez, vb. I. Tranz. (Reg.) A desface frunzele sau boabele de pe știuleții porumbului. – Lat. curare „a îngriji, a curăța”.
curaseră
CURÁ2, curez, vb. I. Tranz. (Reg.) A desface frunzele sau boabele de pe știuleții porumbului. – Lat. curare „a îngriji, a curăța”.
curaserăm
CURÁ2, curez, vb. I. Tranz. (Reg.) A desface frunzele sau boabele de pe știuleții porumbului. – Lat. curare „a îngriji, a curăța”.
curaserăți
CURÁ2, curez, vb. I. Tranz. (Reg.) A desface frunzele sau boabele de pe știuleții porumbului. – Lat. curare „a îngriji, a curăța”.
curaseși
CURÁ2, curez, vb. I. Tranz. (Reg.) A desface frunzele sau boabele de pe știuleții porumbului. – Lat. curare „a îngriji, a curăța”.
curaseți
CURÁ2, curez, vb. I. Tranz. (Reg.) A desface frunzele sau boabele de pe știuleții porumbului. – Lat. curare „a îngriji, a curăța”.
curat
CURÁ2, curez, vb. I. Tranz. (Reg.) A desface frunzele sau boabele de pe știuleții porumbului. – Lat. curare „a îngriji, a curăța”.
curat
CURÁT, -Ă, curați, -te, adj., adv. I. Adj. 1. De pe care s-a scos murdăria, lipsit de murdărie, de praf, de pete etc. ◊ Expr. (Substantivat) A trece (sau a scrie etc.) pe curat = a transcrie ceva, fără greșeală sau corectură, pe altă foaie sau pe alt caiet. ♦ (Despre aer) Lipsit de impurități; proaspăt. ♦ (Despre o încăpere, o casă) Bine întreținut; îngrijit. ♦ (Despre vase) Din care se poate mânca sau bea. ♦ (Despre ființe) Care iubește curățenia. 2. Fig. Fără vină, decent, ireproșabil (ca ținută, comportare). 3. Fig. Cinstit, sincer, leal. ♦ Pur, nevinovat, cast. 4. (Despre cer, văzduh) Fără nori; senin, clar. ♦ (Despre apă, lacrimi, pietre prețioase etc.) Transparent, cristalin, limpede. 5. Pur, neamestecat. Grâu curat. 6. Fig. (Despre voce, glas etc.) Sonor, clar, cristalin. 7. Fig. Lămurit, deslușit, clar, deschis. ◊ Expr. (Fam.) Vorbă curată = vorbă spusă fără înconjur, în mod categoric. 8. Veritabil, autentic, adevărat. 9. (În superstiții) Asupra căruia nu apasă un blestem sau o vrajă; care nu este sub influența diavolului. ◊ Expr. Nu-i lucru curat = este ceva la mijloc, a intervenit ceva anormal, nefiresc. II. Adv. Clar, precis, întocmai, exact. – V. cura2. DOOM
curát adj. m., pl. curáți; f. curátă, pl. curáte
curata
CURÁT, -Ă, curați, -te, adj., adv. I. Adj. 1. De pe care s-a scos murdăria, lipsit de murdărie, de praf, de pete etc. ◊ Expr. (Substantivat) A trece (sau a scrie etc.) pe curat = a transcrie ceva, fără greșeală sau corectură, pe altă foaie sau pe alt caiet. ♦ (Despre aer) Lipsit de impurități; proaspăt. ♦ (Despre o încăpere, o casă) Bine întreținut; îngrijit. ♦ (Despre vase) Din care se poate mânca sau bea. ♦ (Despre ființe) Care iubește curățenia. 2. Fig. Fără vină, decent, ireproșabil (ca ținută, comportare). 3. Fig. Cinstit, sincer, leal. ♦ Pur, nevinovat, cast. 4. (Despre cer, văzduh) Fără nori; senin, clar. ♦ (Despre apă, lacrimi, pietre prețioase etc.) Transparent, cristalin, limpede. 5. Pur, neamestecat. Grâu curat. 6. Fig. (Despre voce, glas etc.) Sonor, clar, cristalin. 7. Fig. Lămurit, deslușit, clar, deschis. ◊ Expr. (Fam.) Vorbă curată = vorbă spusă fără înconjur, în mod categoric. 8. Veritabil, autentic, adevărat. 9. (În superstiții) Asupra căruia nu apasă un blestem sau o vrajă; care nu este sub influența diavolului. ◊ Expr. Nu-i lucru curat = este ceva la mijloc, a intervenit ceva anormal, nefiresc. II. Adv. Clar, precis, întocmai, exact. – V. cura2. DOOM
curát adj. m., pl. curáți; f. curátă, pl. curáte
curate
CURÁT, -Ă, curați, -te, adj., adv. I. Adj. 1. De pe care s-a scos murdăria, lipsit de murdărie, de praf, de pete etc. ◊ Expr. (Substantivat) A trece (sau a scrie etc.) pe curat = a transcrie ceva, fără greșeală sau corectură, pe altă foaie sau pe alt caiet. ♦ (Despre aer) Lipsit de impurități; proaspăt. ♦ (Despre o încăpere, o casă) Bine întreținut; îngrijit. ♦ (Despre vase) Din care se poate mânca sau bea. ♦ (Despre ființe) Care iubește curățenia. 2. Fig. Fără vină, decent, ireproșabil (ca ținută, comportare). 3. Fig. Cinstit, sincer, leal. ♦ Pur, nevinovat, cast. 4. (Despre cer, văzduh) Fără nori; senin, clar. ♦ (Despre apă, lacrimi, pietre prețioase etc.) Transparent, cristalin, limpede. 5. Pur, neamestecat. Grâu curat. 6. Fig. (Despre voce, glas etc.) Sonor, clar, cristalin. 7. Fig. Lămurit, deslușit, clar, deschis. ◊ Expr. (Fam.) Vorbă curată = vorbă spusă fără înconjur, în mod categoric. 8. Veritabil, autentic, adevărat. 9. (În superstiții) Asupra căruia nu apasă un blestem sau o vrajă; care nu este sub influența diavolului. ◊ Expr. Nu-i lucru curat = este ceva la mijloc, a intervenit ceva anormal, nefiresc. II. Adv. Clar, precis, întocmai, exact. – V. cura2. DOOM
curát adj. m., pl. curáți; f. curátă, pl. curáte
curatei
CURÁT, -Ă, curați, -te, adj., adv. I. Adj. 1. De pe care s-a scos murdăria, lipsit de murdărie, de praf, de pete etc. ◊ Expr. (Substantivat) A trece (sau a scrie etc.) pe curat = a transcrie ceva, fără greșeală sau corectură, pe altă foaie sau pe alt caiet. ♦ (Despre aer) Lipsit de impurități; proaspăt. ♦ (Despre o încăpere, o casă) Bine întreținut; îngrijit. ♦ (Despre vase) Din care se poate mânca sau bea. ♦ (Despre ființe) Care iubește curățenia. 2. Fig. Fără vină, decent, ireproșabil (ca ținută, comportare). 3. Fig. Cinstit, sincer, leal. ♦ Pur, nevinovat, cast. 4. (Despre cer, văzduh) Fără nori; senin, clar. ♦ (Despre apă, lacrimi, pietre prețioase etc.) Transparent, cristalin, limpede. 5. Pur, neamestecat. Grâu curat. 6. Fig. (Despre voce, glas etc.) Sonor, clar, cristalin. 7. Fig. Lămurit, deslușit, clar, deschis. ◊ Expr. (Fam.) Vorbă curată = vorbă spusă fără înconjur, în mod categoric. 8. Veritabil, autentic, adevărat. 9. (În superstiții) Asupra căruia nu apasă un blestem sau o vrajă; care nu este sub influența diavolului. ◊ Expr. Nu-i lucru curat = este ceva la mijloc, a intervenit ceva anormal, nefiresc. II. Adv. Clar, precis, întocmai, exact. – V. cura2. DOOM
curát adj. m., pl. curáți; f. curátă, pl. curáte
curatela
CURATÉLĂ, curatele, s. f. Instituție legală pentru ocrotirea unei persoane care are capacitatea civilă, dar care, din cauza bătrâneții, a unei boli ori infirmități fizice sau a lipsei îndelungate de la domiciliu, nu-și poate administra singură bunurile și apăra interesele și nici nu a putut să-și desemneze un reprezentant. – Din fr. curatelle, lat. curatela. DOOM
curatélă s. f., g.-d. art. curatélei; pl. curatéle
curatele
CURÁT, -Ă, curați, -te, adj., adv. I. Adj. 1. De pe care s-a scos murdăria, lipsit de murdărie, de praf, de pete etc. ◊ Expr. (Substantivat) A trece (sau a scrie etc.) pe curat = a transcrie ceva, fără greșeală sau corectură, pe altă foaie sau pe alt caiet. ♦ (Despre aer) Lipsit de impurități; proaspăt. ♦ (Despre o încăpere, o casă) Bine întreținut; îngrijit. ♦ (Despre vase) Din care se poate mânca sau bea. ♦ (Despre ființe) Care iubește curățenia. 2. Fig. Fără vină, decent, ireproșabil (ca ținută, comportare). 3. Fig. Cinstit, sincer, leal. ♦ Pur, nevinovat, cast. 4. (Despre cer, văzduh) Fără nori; senin, clar. ♦ (Despre apă, lacrimi, pietre prețioase etc.) Transparent, cristalin, limpede. 5. Pur, neamestecat. Grâu curat. 6. Fig. (Despre voce, glas etc.) Sonor, clar, cristalin. 7. Fig. Lămurit, deslușit, clar, deschis. ◊ Expr. (Fam.) Vorbă curată = vorbă spusă fără înconjur, în mod categoric. 8. Veritabil, autentic, adevărat. 9. (În superstiții) Asupra căruia nu apasă un blestem sau o vrajă; care nu este sub influența diavolului. ◊ Expr. Nu-i lucru curat = este ceva la mijloc, a intervenit ceva anormal, nefiresc. II. Adv. Clar, precis, întocmai, exact. – V. cura2. DOOM
curát adj. m., pl. curáți; f. curátă, pl. curáte
curatele
CURATÉLĂ, curatele, s. f. Instituție legală pentru ocrotirea unei persoane care are capacitatea civilă, dar care, din cauza bătrâneții, a unei boli ori infirmități fizice sau a lipsei îndelungate de la domiciliu, nu-și poate administra singură bunurile și apăra interesele și nici nu a putut să-și desemneze un reprezentant. – Din fr. curatelle, lat. curatela. DOOM
curatélă s. f., g.-d. art. curatélei; pl. curatéle
curatelei
CURATÉLĂ, curatele, s. f. Instituție legală pentru ocrotirea unei persoane care are capacitatea civilă, dar care, din cauza bătrâneții, a unei boli ori infirmități fizice sau a lipsei îndelungate de la domiciliu, nu-și poate administra singură bunurile și apăra interesele și nici nu a putut să-și desemneze un reprezentant. – Din fr. curatelle, lat. curatela. DOOM
curatélă s. f., g.-d. art. curatélei; pl. curatéle
curatelele
CURATÉLĂ, curatele, s. f. Instituție legală pentru ocrotirea unei persoane care are capacitatea civilă, dar care, din cauza bătrâneții, a unei boli ori infirmități fizice sau a lipsei îndelungate de la domiciliu, nu-și poate administra singură bunurile și apăra interesele și nici nu a putut să-și desemneze un reprezentant. – Din fr. curatelle, lat. curatela. DOOM
curatélă s. f., g.-d. art. curatélei; pl. curatéle
curatelelor
CURATÉLĂ, curatele, s. f. Instituție legală pentru ocrotirea unei persoane care are capacitatea civilă, dar care, din cauza bătrâneții, a unei boli ori infirmități fizice sau a lipsei îndelungate de la domiciliu, nu-și poate administra singură bunurile și apăra interesele și nici nu a putut să-și desemneze un reprezentant. – Din fr. curatelle, lat. curatela. DOOM
curatélă s. f., g.-d. art. curatélei; pl. curatéle
curatelor
CURÁT, -Ă, curați, -te, adj., adv. I. Adj. 1. De pe care s-a scos murdăria, lipsit de murdărie, de praf, de pete etc. ◊ Expr. (Substantivat) A trece (sau a scrie etc.) pe curat = a transcrie ceva, fără greșeală sau corectură, pe altă foaie sau pe alt caiet. ♦ (Despre aer) Lipsit de impurități; proaspăt. ♦ (Despre o încăpere, o casă) Bine întreținut; îngrijit. ♦ (Despre vase) Din care se poate mânca sau bea. ♦ (Despre ființe) Care iubește curățenia. 2. Fig. Fără vină, decent, ireproșabil (ca ținută, comportare). 3. Fig. Cinstit, sincer, leal. ♦ Pur, nevinovat, cast. 4. (Despre cer, văzduh) Fără nori; senin, clar. ♦ (Despre apă, lacrimi, pietre prețioase etc.) Transparent, cristalin, limpede. 5. Pur, neamestecat. Grâu curat. 6. Fig. (Despre voce, glas etc.) Sonor, clar, cristalin. 7. Fig. Lămurit, deslușit, clar, deschis. ◊ Expr. (Fam.) Vorbă curată = vorbă spusă fără înconjur, în mod categoric. 8. Veritabil, autentic, adevărat. 9. (În superstiții) Asupra căruia nu apasă un blestem sau o vrajă; care nu este sub influența diavolului. ◊ Expr. Nu-i lucru curat = este ceva la mijloc, a intervenit ceva anormal, nefiresc. II. Adv. Clar, precis, întocmai, exact. – V. cura2. DOOM
curát adj. m., pl. curáți; f. curátă, pl. curáte
curativ
CURATÍV, -Ă, curativi, -e, adj. Care lecuiește, vindecă. ◊ Medicină curativă = parte a medicinii care se ocupă cu tratarea și cu vindecarea bolilor. – Din fr. curatif. DOOM
curatív adj. m., pl. curatívi; f. curatívă, pl. curatíve
curativa
CURATÍV, -Ă, curativi, -e, adj. Care lecuiește, vindecă. ◊ Medicină curativă = parte a medicinii care se ocupă cu tratarea și cu vindecarea bolilor. – Din fr. curatif. DOOM
curatív adj. m., pl. curatívi; f. curatívă, pl. curatíve
curative
CURATÍV, -Ă, curativi, -e, adj. Care lecuiește, vindecă. ◊ Medicină curativă = parte a medicinii care se ocupă cu tratarea și cu vindecarea bolilor. – Din fr. curatif. DOOM
curatív adj. m., pl. curatívi; f. curatívă, pl. curatíve
curativei
CURATÍV, -Ă, curativi, -e, adj. Care lecuiește, vindecă. ◊ Medicină curativă = parte a medicinii care se ocupă cu tratarea și cu vindecarea bolilor. – Din fr. curatif. DOOM
curatív adj. m., pl. curatívi; f. curatívă, pl. curatíve
curativele
CURATÍV, -Ă, curativi, -e, adj. Care lecuiește, vindecă. ◊ Medicină curativă = parte a medicinii care se ocupă cu tratarea și cu vindecarea bolilor. – Din fr. curatif. DOOM
curatív adj. m., pl. curatívi; f. curatívă, pl. curatíve
curativelor
CURATÍV, -Ă, curativi, -e, adj. Care lecuiește, vindecă. ◊ Medicină curativă = parte a medicinii care se ocupă cu tratarea și cu vindecarea bolilor. – Din fr. curatif. DOOM
curatív adj. m., pl. curatívi; f. curatívă, pl. curatíve
curativi
CURATÍV, -Ă, curativi, -e, adj. Care lecuiește, vindecă. ◊ Medicină curativă = parte a medicinii care se ocupă cu tratarea și cu vindecarea bolilor. – Din fr. curatif. DOOM
curatív adj. m., pl. curatívi; f. curatívă, pl. curatíve
curativii
CURATÍV, -Ă, curativi, -e, adj. Care lecuiește, vindecă. ◊ Medicină curativă = parte a medicinii care se ocupă cu tratarea și cu vindecarea bolilor. – Din fr. curatif. DOOM
curatív adj. m., pl. curatívi; f. curatívă, pl. curatíve
curativilor
CURATÍV, -Ă, curativi, -e, adj. Care lecuiește, vindecă. ◊ Medicină curativă = parte a medicinii care se ocupă cu tratarea și cu vindecarea bolilor. – Din fr. curatif. DOOM
curatív adj. m., pl. curatívi; f. curatívă, pl. curatíve
curativul
CURATÍV, -Ă, curativi, -e, adj. Care lecuiește, vindecă. ◊ Medicină curativă = parte a medicinii care se ocupă cu tratarea și cu vindecarea bolilor. – Din fr. curatif. DOOM
curatív adj. m., pl. curatívi; f. curatívă, pl. curatíve
curativului
CURATÍV, -Ă, curativi, -e, adj. Care lecuiește, vindecă. ◊ Medicină curativă = parte a medicinii care se ocupă cu tratarea și cu vindecarea bolilor. – Din fr. curatif. DOOM
curatív adj. m., pl. curatívi; f. curatívă, pl. curatíve
curator
CURATÓR, curatori, s. m. Persoană care exercită drepturile și execută obligațiile decurgând din curatelă. – Din fr. curateur, lat. curator. DOOM
curatór s. m., pl. curatóri
curatori
CURATÓR, curatori, s. m. Persoană care exercită drepturile și execută obligațiile decurgând din curatelă. – Din fr. curateur, lat. curator. DOOM
curatór s. m., pl. curatóri
curatorii
CURATÓR, curatori, s. m. Persoană care exercită drepturile și execută obligațiile decurgând din curatelă. – Din fr. curateur, lat. curator. DOOM
curatór s. m., pl. curatóri
curatorilor
CURATÓR, curatori, s. m. Persoană care exercită drepturile și execută obligațiile decurgând din curatelă. – Din fr. curateur, lat. curator. DOOM
curatór s. m., pl. curatóri
curatorium
CURATÓRIUM s.n. Instituție spitalicească în care bolnavii erau primiți în vederea unei îngrijiri și a unui tratament special. [Pron. -ri-um. / cf. fr. curatorium, germ. Kuratorium < lat. curare – a îngriji].
curatorul
CURATÓR, curatori, s. m. Persoană care exercită drepturile și execută obligațiile decurgând din curatelă. – Din fr. curateur, lat. curator. DOOM
curatór s. m., pl. curatóri
curatorului
CURATÓR, curatori, s. m. Persoană care exercită drepturile și execută obligațiile decurgând din curatelă. – Din fr. curateur, lat. curator. DOOM
curatór s. m., pl. curatóri
curatul
CURÁT, -Ă, curați, -te, adj., adv. I. Adj. 1. De pe care s-a scos murdăria, lipsit de murdărie, de praf, de pete etc. ◊ Expr. (Substantivat) A trece (sau a scrie etc.) pe curat = a transcrie ceva, fără greșeală sau corectură, pe altă foaie sau pe alt caiet. ♦ (Despre aer) Lipsit de impurități; proaspăt. ♦ (Despre o încăpere, o casă) Bine întreținut; îngrijit. ♦ (Despre vase) Din care se poate mânca sau bea. ♦ (Despre ființe) Care iubește curățenia. 2. Fig. Fără vină, decent, ireproșabil (ca ținută, comportare). 3. Fig. Cinstit, sincer, leal. ♦ Pur, nevinovat, cast. 4. (Despre cer, văzduh) Fără nori; senin, clar. ♦ (Despre apă, lacrimi, pietre prețioase etc.) Transparent, cristalin, limpede. 5. Pur, neamestecat. Grâu curat. 6. Fig. (Despre voce, glas etc.) Sonor, clar, cristalin. 7. Fig. Lămurit, deslușit, clar, deschis. ◊ Expr. (Fam.) Vorbă curată = vorbă spusă fără înconjur, în mod categoric. 8. Veritabil, autentic, adevărat. 9. (În superstiții) Asupra căruia nu apasă un blestem sau o vrajă; care nu este sub influența diavolului. ◊ Expr. Nu-i lucru curat = este ceva la mijloc, a intervenit ceva anormal, nefiresc. II. Adv. Clar, precis, întocmai, exact. – V. cura2. DOOM
curát adj. m., pl. curáți; f. curátă, pl. curáte
curatului
CURÁT, -Ă, curați, -te, adj., adv. I. Adj. 1. De pe care s-a scos murdăria, lipsit de murdărie, de praf, de pete etc. ◊ Expr. (Substantivat) A trece (sau a scrie etc.) pe curat = a transcrie ceva, fără greșeală sau corectură, pe altă foaie sau pe alt caiet. ♦ (Despre aer) Lipsit de impurități; proaspăt. ♦ (Despre o încăpere, o casă) Bine întreținut; îngrijit. ♦ (Despre vase) Din care se poate mânca sau bea. ♦ (Despre ființe) Care iubește curățenia. 2. Fig. Fără vină, decent, ireproșabil (ca ținută, comportare). 3. Fig. Cinstit, sincer, leal. ♦ Pur, nevinovat, cast. 4. (Despre cer, văzduh) Fără nori; senin, clar. ♦ (Despre apă, lacrimi, pietre prețioase etc.) Transparent, cristalin, limpede. 5. Pur, neamestecat. Grâu curat. 6. Fig. (Despre voce, glas etc.) Sonor, clar, cristalin. 7. Fig. Lămurit, deslușit, clar, deschis. ◊ Expr. (Fam.) Vorbă curată = vorbă spusă fără înconjur, în mod categoric. 8. Veritabil, autentic, adevărat. 9. (În superstiții) Asupra căruia nu apasă un blestem sau o vrajă; care nu este sub influența diavolului. ◊ Expr. Nu-i lucru curat = este ceva la mijloc, a intervenit ceva anormal, nefiresc. II. Adv. Clar, precis, întocmai, exact. – V. cura2. DOOM
curát adj. m., pl. curáți; f. curátă, pl. curáte
curau
CURÁ2, curez, vb. I. Tranz. (Reg.) A desface frunzele sau boabele de pe știuleții porumbului. – Lat. curare „a îngriji, a curăța”.
curaçao
CURAÇAO s. n. Băutură făcută din coji de portocale amare, din zahăr și alcool. [Pr.: curasáo] – Din fr. curaçao. DOOM
*Curaçáo (nume de loc) (port.) [ç pron. s] s. propriu n.
curaçaoul
CURAÇAO s. n. Băutură făcută din coji de portocale amare, din zahăr și alcool. [Pr.: curasáo] – Din fr. curaçao. DOOM
*Curaçáo (nume de loc) (port.) [ç pron. s] s. propriu n.
curaçaoului
CURAÇAO s. n. Băutură făcută din coji de portocale amare, din zahăr și alcool. [Pr.: curasáo] – Din fr. curaçao. DOOM
*Curaçáo (nume de loc) (port.) [ç pron. s] s. propriu n.
curași
CURÁ2, curez, vb. I. Tranz. (Reg.) A desface frunzele sau boabele de pe știuleții porumbului. – Lat. curare „a îngriji, a curăța”.
curați
CURÁ2, curez, vb. I. Tranz. (Reg.) A desface frunzele sau boabele de pe știuleții porumbului. – Lat. curare „a îngriji, a curăța”.
curați
CURÁT, -Ă, curați, -te, adj., adv. I. Adj. 1. De pe care s-a scos murdăria, lipsit de murdărie, de praf, de pete etc. ◊ Expr. (Substantivat) A trece (sau a scrie etc.) pe curat = a transcrie ceva, fără greșeală sau corectură, pe altă foaie sau pe alt caiet. ♦ (Despre aer) Lipsit de impurități; proaspăt. ♦ (Despre o încăpere, o casă) Bine întreținut; îngrijit. ♦ (Despre vase) Din care se poate mânca sau bea. ♦ (Despre ființe) Care iubește curățenia. 2. Fig. Fără vină, decent, ireproșabil (ca ținută, comportare). 3. Fig. Cinstit, sincer, leal. ♦ Pur, nevinovat, cast. 4. (Despre cer, văzduh) Fără nori; senin, clar. ♦ (Despre apă, lacrimi, pietre prețioase etc.) Transparent, cristalin, limpede. 5. Pur, neamestecat. Grâu curat. 6. Fig. (Despre voce, glas etc.) Sonor, clar, cristalin. 7. Fig. Lămurit, deslușit, clar, deschis. ◊ Expr. (Fam.) Vorbă curată = vorbă spusă fără înconjur, în mod categoric. 8. Veritabil, autentic, adevărat. 9. (În superstiții) Asupra căruia nu apasă un blestem sau o vrajă; care nu este sub influența diavolului. ◊ Expr. Nu-i lucru curat = este ceva la mijloc, a intervenit ceva anormal, nefiresc. II. Adv. Clar, precis, întocmai, exact. – V. cura2. DOOM
curát adj. m., pl. curáți; f. curátă, pl. curáte
curații
CURÁT, -Ă, curați, -te, adj., adv. I. Adj. 1. De pe care s-a scos murdăria, lipsit de murdărie, de praf, de pete etc. ◊ Expr. (Substantivat) A trece (sau a scrie etc.) pe curat = a transcrie ceva, fără greșeală sau corectură, pe altă foaie sau pe alt caiet. ♦ (Despre aer) Lipsit de impurități; proaspăt. ♦ (Despre o încăpere, o casă) Bine întreținut; îngrijit. ♦ (Despre vase) Din care se poate mânca sau bea. ♦ (Despre ființe) Care iubește curățenia. 2. Fig. Fără vină, decent, ireproșabil (ca ținută, comportare). 3. Fig. Cinstit, sincer, leal. ♦ Pur, nevinovat, cast. 4. (Despre cer, văzduh) Fără nori; senin, clar. ♦ (Despre apă, lacrimi, pietre prețioase etc.) Transparent, cristalin, limpede. 5. Pur, neamestecat. Grâu curat. 6. Fig. (Despre voce, glas etc.) Sonor, clar, cristalin. 7. Fig. Lămurit, deslușit, clar, deschis. ◊ Expr. (Fam.) Vorbă curată = vorbă spusă fără înconjur, în mod categoric. 8. Veritabil, autentic, adevărat. 9. (În superstiții) Asupra căruia nu apasă un blestem sau o vrajă; care nu este sub influența diavolului. ◊ Expr. Nu-i lucru curat = este ceva la mijloc, a intervenit ceva anormal, nefiresc. II. Adv. Clar, precis, întocmai, exact. – V. cura2. DOOM
curát adj. m., pl. curáți; f. curátă, pl. curáte
curaților
CURÁT, -Ă, curați, -te, adj., adv. I. Adj. 1. De pe care s-a scos murdăria, lipsit de murdărie, de praf, de pete etc. ◊ Expr. (Substantivat) A trece (sau a scrie etc.) pe curat = a transcrie ceva, fără greșeală sau corectură, pe altă foaie sau pe alt caiet. ♦ (Despre aer) Lipsit de impurități; proaspăt. ♦ (Despre o încăpere, o casă) Bine întreținut; îngrijit. ♦ (Despre vase) Din care se poate mânca sau bea. ♦ (Despre ființe) Care iubește curățenia. 2. Fig. Fără vină, decent, ireproșabil (ca ținută, comportare). 3. Fig. Cinstit, sincer, leal. ♦ Pur, nevinovat, cast. 4. (Despre cer, văzduh) Fără nori; senin, clar. ♦ (Despre apă, lacrimi, pietre prețioase etc.) Transparent, cristalin, limpede. 5. Pur, neamestecat. Grâu curat. 6. Fig. (Despre voce, glas etc.) Sonor, clar, cristalin. 7. Fig. Lămurit, deslușit, clar, deschis. ◊ Expr. (Fam.) Vorbă curată = vorbă spusă fără înconjur, în mod categoric. 8. Veritabil, autentic, adevărat. 9. (În superstiții) Asupra căruia nu apasă un blestem sau o vrajă; care nu este sub influența diavolului. ◊ Expr. Nu-i lucru curat = este ceva la mijloc, a intervenit ceva anormal, nefiresc. II. Adv. Clar, precis, întocmai, exact. – V. cura2. DOOM
curát adj. m., pl. curáți; f. curátă, pl. curáte
curb
CURB, -Ă, curbi, -e, adj., s. f. I. Adj. (Despre linii) În formă de arc; arcuit, încovoiat; (despre un plan) boltit. II. S. f. 1. Figură geometrică având o singură dimensiune; linie care nu este dreaptă. 2. Linie care reprezintă grafic o relație între două mărimi variabile, trecute una în abscise și cealaltă în ordonate. 3. Porțiune din traseul unei căi de comunicație terestră cu axa curbă (I), care racordează două aliniamente continuative ale căii respective. ◊ Expr. A lua curba = (despre vehicule) a vira, a coti. 4. Linie care descrie grafic fazele succesive ale variațiilor unui fenomen. Curbă de temperatură. 5. (În sintagmele) Curbă de nivel = linie de pe o hartă care unește punctele de egală altitudine, căpătând valoare în raport cu un anumit plan de referință (de obicei nivelul mării). Curbă batimetrică = linie de pe o hartă care unește punctele de egală adâncime ale reliefului fundului apelor (oceane, mări, lacuri). 6. (Ec. pol.; în sintagma) Curbă de sacrificiu = denumire dată în 1931-1933, în România, reducerii salariilor și pensiilor muncitorilor și funcționarilor publici. – Din fr. courbe. DOOM
cúrbă s. f., g.-d. art. cúrbei; pl. cúrbe
curba
CURB, -Ă, curbi, -e, adj., s. f. I. Adj. (Despre linii) În formă de arc; arcuit, încovoiat; (despre un plan) boltit. II. S. f. 1. Figură geometrică având o singură dimensiune; linie care nu este dreaptă. 2. Linie care reprezintă grafic o relație între două mărimi variabile, trecute una în abscise și cealaltă în ordonate. 3. Porțiune din traseul unei căi de comunicație terestră cu axa curbă (I), care racordează două aliniamente continuative ale căii respective. ◊ Expr. A lua curba = (despre vehicule) a vira, a coti. 4. Linie care descrie grafic fazele succesive ale variațiilor unui fenomen. Curbă de temperatură. 5. (În sintagmele) Curbă de nivel = linie de pe o hartă care unește punctele de egală altitudine, căpătând valoare în raport cu un anumit plan de referință (de obicei nivelul mării). Curbă batimetrică = linie de pe o hartă care unește punctele de egală adâncime ale reliefului fundului apelor (oceane, mări, lacuri). 6. (Ec. pol.; în sintagma) Curbă de sacrificiu = denumire dată în 1931-1933, în România, reducerii salariilor și pensiilor muncitorilor și funcționarilor publici. – Din fr. courbe. DOOM
cúrbă s. f., g.-d. art. cúrbei; pl. cúrbe
curba
CURBÁ, curbez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face curb (I), a (se) încovoia, a (se) îndoi, a (se) arcui. – Din fr. courber. DOOM
curbá (a ~) vb., ind. prez. 3 curbeáză
curba
CURB, -Ă, curbi, -e, adj., s. f. I. Adj. (Despre linii) În formă de arc; arcuit, încovoiat; (despre un plan) boltit. II. S. f. 1. Figură geometrică având o singură dimensiune; linie care nu este dreaptă. 2. Linie care reprezintă grafic o relație între două mărimi variabile, trecute una în abscise și cealaltă în ordonate. 3. Porțiune din traseul unei căi de comunicație terestră cu axa curbă (I), care racordează două aliniamente continuative ale căii respective. ◊ Expr. A lua curba = (despre vehicule) a vira, a coti. 4. Linie care descrie grafic fazele succesive ale variațiilor unui fenomen. Curbă de temperatură. 5. (În sintagmele) Curbă de nivel = linie de pe o hartă care unește punctele de egală altitudine, căpătând valoare în raport cu un anumit plan de referință (de obicei nivelul mării). Curbă batimetrică = linie de pe o hartă care unește punctele de egală adâncime ale reliefului fundului apelor (oceane, mări, lacuri). 6. (Ec. pol.; în sintagma) Curbă de sacrificiu = denumire dată în 1931-1933, în România, reducerii salariilor și pensiilor muncitorilor și funcționarilor publici. – Din fr. courbe. DOOM
cúrbă s. f., g.-d. art. cúrbei; pl. cúrbe
curbai
CURBÁ, curbez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face curb (I), a (se) încovoia, a (se) îndoi, a (se) arcui. – Din fr. courber. DOOM
curbá (a ~) vb., ind. prez. 3 curbeáză
curbam
CURBÁ, curbez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face curb (I), a (se) încovoia, a (se) îndoi, a (se) arcui. – Din fr. courber. DOOM
curbá (a ~) vb., ind. prez. 3 curbeáză
curban
curbán (-ne), s. n. – 1. Ofrandă, jertfă. – 2. Banchet, festin. – 3. Victimă, animal sacrificat. – Var. gurban. Mr. curbane, megl. curban. Tc. kurban (Șeineanu, III, 44; Lokotsch 1208), cf. bg. korban, sb. kurban, it. corban (Battisti, II, 1103). Sec. XVII, înv.
curbare
CURBÁ, curbez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face curb (I), a (se) încovoia, a (se) îndoi, a (se) arcui. – Din fr. courber. DOOM
curbá (a ~) vb., ind. prez. 3 curbeáză
curbare
CURBÁRE, curbări, s. f. Acțiunea de a (se) curba; arcuire, încovoiere. – V. curba. DOOM
curbáre s. f., g.-d. art. curbắrii; pl. curbắri
curbarea
CURBÁRE, curbări, s. f. Acțiunea de a (se) curba; arcuire, încovoiere. – V. curba. DOOM
curbáre s. f., g.-d. art. curbắrii; pl. curbắri
curbară
CURBÁ, curbez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face curb (I), a (se) încovoia, a (se) îndoi, a (se) arcui. – Din fr. courber. DOOM
curbá (a ~) vb., ind. prez. 3 curbeáză
curbarăm
CURBÁ, curbez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face curb (I), a (se) încovoia, a (se) îndoi, a (se) arcui. – Din fr. courber. DOOM
curbá (a ~) vb., ind. prez. 3 curbeáză
curbarăți
CURBÁ, curbez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face curb (I), a (se) încovoia, a (se) îndoi, a (se) arcui. – Din fr. courber. DOOM
curbá (a ~) vb., ind. prez. 3 curbeáză
curbase
CURBÁ, curbez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face curb (I), a (se) încovoia, a (se) îndoi, a (se) arcui. – Din fr. courber. DOOM
curbá (a ~) vb., ind. prez. 3 curbeáză
curbasem
CURBÁ, curbez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face curb (I), a (se) încovoia, a (se) îndoi, a (se) arcui. – Din fr. courber. DOOM
curbá (a ~) vb., ind. prez. 3 curbeáză
curbaseră
CURBÁ, curbez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face curb (I), a (se) încovoia, a (se) îndoi, a (se) arcui. – Din fr. courber. DOOM
curbá (a ~) vb., ind. prez. 3 curbeáză
curbaserăm
CURBÁ, curbez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face curb (I), a (se) încovoia, a (se) îndoi, a (se) arcui. – Din fr. courber. DOOM
curbá (a ~) vb., ind. prez. 3 curbeáză
curbaserăți
CURBÁ, curbez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face curb (I), a (se) încovoia, a (se) îndoi, a (se) arcui. – Din fr. courber. DOOM
curbá (a ~) vb., ind. prez. 3 curbeáză
curbaseși
CURBÁ, curbez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face curb (I), a (se) încovoia, a (se) îndoi, a (se) arcui. – Din fr. courber. DOOM
curbá (a ~) vb., ind. prez. 3 curbeáză
curbaseți
CURBÁ, curbez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face curb (I), a (se) încovoia, a (se) îndoi, a (se) arcui. – Din fr. courber. DOOM
curbá (a ~) vb., ind. prez. 3 curbeáză
curbat
CURBÁ, curbez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face curb (I), a (se) încovoia, a (se) îndoi, a (se) arcui. – Din fr. courber. DOOM
curbá (a ~) vb., ind. prez. 3 curbeáză
curbat
CURBÁT, -Ă, curbați, -te, adj. Încovoiat, arcuit, îndoit. – V. curba.
curbata
CURBÁT, -Ă, curbați, -te, adj. Încovoiat, arcuit, îndoit. – V. curba.
curbate
CURBÁT, -Ă, curbați, -te, adj. Încovoiat, arcuit, îndoit. – V. curba.
curbatei
CURBÁT, -Ă, curbați, -te, adj. Încovoiat, arcuit, îndoit. – V. curba.
curbatele
CURBÁT, -Ă, curbați, -te, adj. Încovoiat, arcuit, îndoit. – V. curba.
curbatelor
CURBÁT, -Ă, curbați, -te, adj. Încovoiat, arcuit, îndoit. – V. curba.
curbatul
CURBÁT, -Ă, curbați, -te, adj. Încovoiat, arcuit, îndoit. – V. curba.
curbatului
CURBÁT, -Ă, curbați, -te, adj. Încovoiat, arcuit, îndoit. – V. curba.
curbatura
CURBATÚRĂ, curbaturi, s. f. Durere musculară, însoțită de o stare de epuizare, provocată de o boală sau după o solicitare fizică mare. – Din fr. courbature. DOOM
curbatúră s. f., g.-d. art. curbatúrii; pl. curbatúri
curbaturi
CURBATÚRĂ, curbaturi, s. f. Durere musculară, însoțită de o stare de epuizare, provocată de o boală sau după o solicitare fizică mare. – Din fr. courbature. DOOM
curbatúră s. f., g.-d. art. curbatúrii; pl. curbatúri
curbaturii
CURBATÚRĂ, curbaturi, s. f. Durere musculară, însoțită de o stare de epuizare, provocată de o boală sau după o solicitare fizică mare. – Din fr. courbature. DOOM
curbatúră s. f., g.-d. art. curbatúrii; pl. curbatúri
curbaturile
CURBATÚRĂ, curbaturi, s. f. Durere musculară, însoțită de o stare de epuizare, provocată de o boală sau după o solicitare fizică mare. – Din fr. courbature. DOOM
curbatúră s. f., g.-d. art. curbatúrii; pl. curbatúri
curbaturilor
CURBATÚRĂ, curbaturi, s. f. Durere musculară, însoțită de o stare de epuizare, provocată de o boală sau după o solicitare fizică mare. – Din fr. courbature. DOOM
curbatúră s. f., g.-d. art. curbatúrii; pl. curbatúri
curbau
CURBÁ, curbez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face curb (I), a (se) încovoia, a (se) îndoi, a (se) arcui. – Din fr. courber. DOOM
curbá (a ~) vb., ind. prez. 3 curbeáză
curbași
CURBÁ, curbez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face curb (I), a (se) încovoia, a (se) îndoi, a (se) arcui. – Din fr. courber. DOOM
curbá (a ~) vb., ind. prez. 3 curbeáză
curbați
CURBÁ, curbez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face curb (I), a (se) încovoia, a (se) îndoi, a (se) arcui. – Din fr. courber. DOOM
curbá (a ~) vb., ind. prez. 3 curbeáză
curbați
CURBÁT, -Ă, curbați, -te, adj. Încovoiat, arcuit, îndoit. – V. curba.
curbații
CURBÁT, -Ă, curbați, -te, adj. Încovoiat, arcuit, îndoit. – V. curba.
curbaților
CURBÁT, -Ă, curbați, -te, adj. Încovoiat, arcuit, îndoit. – V. curba.
curbe
CURB, -Ă, curbi, -e, adj., s. f. I. Adj. (Despre linii) În formă de arc; arcuit, încovoiat; (despre un plan) boltit. II. S. f. 1. Figură geometrică având o singură dimensiune; linie care nu este dreaptă. 2. Linie care reprezintă grafic o relație între două mărimi variabile, trecute una în abscise și cealaltă în ordonate. 3. Porțiune din traseul unei căi de comunicație terestră cu axa curbă (I), care racordează două aliniamente continuative ale căii respective. ◊ Expr. A lua curba = (despre vehicule) a vira, a coti. 4. Linie care descrie grafic fazele succesive ale variațiilor unui fenomen. Curbă de temperatură. 5. (În sintagmele) Curbă de nivel = linie de pe o hartă care unește punctele de egală altitudine, căpătând valoare în raport cu un anumit plan de referință (de obicei nivelul mării). Curbă batimetrică = linie de pe o hartă care unește punctele de egală adâncime ale reliefului fundului apelor (oceane, mări, lacuri). 6. (Ec. pol.; în sintagma) Curbă de sacrificiu = denumire dată în 1931-1933, în România, reducerii salariilor și pensiilor muncitorilor și funcționarilor publici. – Din fr. courbe. DOOM
cúrbă s. f., g.-d. art. cúrbei; pl. cúrbe
curbe
CURB, -Ă, curbi, -e, adj., s. f. I. Adj. (Despre linii) În formă de arc; arcuit, încovoiat; (despre un plan) boltit. II. S. f. 1. Figură geometrică având o singură dimensiune; linie care nu este dreaptă. 2. Linie care reprezintă grafic o relație între două mărimi variabile, trecute una în abscise și cealaltă în ordonate. 3. Porțiune din traseul unei căi de comunicație terestră cu axa curbă (I), care racordează două aliniamente continuative ale căii respective. ◊ Expr. A lua curba = (despre vehicule) a vira, a coti. 4. Linie care descrie grafic fazele succesive ale variațiilor unui fenomen. Curbă de temperatură. 5. (În sintagmele) Curbă de nivel = linie de pe o hartă care unește punctele de egală altitudine, căpătând valoare în raport cu un anumit plan de referință (de obicei nivelul mării). Curbă batimetrică = linie de pe o hartă care unește punctele de egală adâncime ale reliefului fundului apelor (oceane, mări, lacuri). 6. (Ec. pol.; în sintagma) Curbă de sacrificiu = denumire dată în 1931-1933, în România, reducerii salariilor și pensiilor muncitorilor și funcționarilor publici. – Din fr. courbe. DOOM
cúrbă s. f., g.-d. art. cúrbei; pl. cúrbe
curbează
CURBÁ, curbez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face curb (I), a (se) încovoia, a (se) îndoi, a (se) arcui. – Din fr. courber. DOOM
curbá (a ~) vb., ind. prez. 3 curbeáză
curbei
CURB, -Ă, curbi, -e, adj., s. f. I. Adj. (Despre linii) În formă de arc; arcuit, încovoiat; (despre un plan) boltit. II. S. f. 1. Figură geometrică având o singură dimensiune; linie care nu este dreaptă. 2. Linie care reprezintă grafic o relație între două mărimi variabile, trecute una în abscise și cealaltă în ordonate. 3. Porțiune din traseul unei căi de comunicație terestră cu axa curbă (I), care racordează două aliniamente continuative ale căii respective. ◊ Expr. A lua curba = (despre vehicule) a vira, a coti. 4. Linie care descrie grafic fazele succesive ale variațiilor unui fenomen. Curbă de temperatură. 5. (În sintagmele) Curbă de nivel = linie de pe o hartă care unește punctele de egală altitudine, căpătând valoare în raport cu un anumit plan de referință (de obicei nivelul mării). Curbă batimetrică = linie de pe o hartă care unește punctele de egală adâncime ale reliefului fundului apelor (oceane, mări, lacuri). 6. (Ec. pol.; în sintagma) Curbă de sacrificiu = denumire dată în 1931-1933, în România, reducerii salariilor și pensiilor muncitorilor și funcționarilor publici. – Din fr. courbe. DOOM
cúrbă s. f., g.-d. art. cúrbei; pl. cúrbe
curbei
CURB, -Ă, curbi, -e, adj., s. f. I. Adj. (Despre linii) În formă de arc; arcuit, încovoiat; (despre un plan) boltit. II. S. f. 1. Figură geometrică având o singură dimensiune; linie care nu este dreaptă. 2. Linie care reprezintă grafic o relație între două mărimi variabile, trecute una în abscise și cealaltă în ordonate. 3. Porțiune din traseul unei căi de comunicație terestră cu axa curbă (I), care racordează două aliniamente continuative ale căii respective. ◊ Expr. A lua curba = (despre vehicule) a vira, a coti. 4. Linie care descrie grafic fazele succesive ale variațiilor unui fenomen. Curbă de temperatură. 5. (În sintagmele) Curbă de nivel = linie de pe o hartă care unește punctele de egală altitudine, căpătând valoare în raport cu un anumit plan de referință (de obicei nivelul mării). Curbă batimetrică = linie de pe o hartă care unește punctele de egală adâncime ale reliefului fundului apelor (oceane, mări, lacuri). 6. (Ec. pol.; în sintagma) Curbă de sacrificiu = denumire dată în 1931-1933, în România, reducerii salariilor și pensiilor muncitorilor și funcționarilor publici. – Din fr. courbe. DOOM
cúrbă s. f., g.-d. art. cúrbei; pl. cúrbe
curbele
CURB, -Ă, curbi, -e, adj., s. f. I. Adj. (Despre linii) În formă de arc; arcuit, încovoiat; (despre un plan) boltit. II. S. f. 1. Figură geometrică având o singură dimensiune; linie care nu este dreaptă. 2. Linie care reprezintă grafic o relație între două mărimi variabile, trecute una în abscise și cealaltă în ordonate. 3. Porțiune din traseul unei căi de comunicație terestră cu axa curbă (I), care racordează două aliniamente continuative ale căii respective. ◊ Expr. A lua curba = (despre vehicule) a vira, a coti. 4. Linie care descrie grafic fazele succesive ale variațiilor unui fenomen. Curbă de temperatură. 5. (În sintagmele) Curbă de nivel = linie de pe o hartă care unește punctele de egală altitudine, căpătând valoare în raport cu un anumit plan de referință (de obicei nivelul mării). Curbă batimetrică = linie de pe o hartă care unește punctele de egală adâncime ale reliefului fundului apelor (oceane, mări, lacuri). 6. (Ec. pol.; în sintagma) Curbă de sacrificiu = denumire dată în 1931-1933, în România, reducerii salariilor și pensiilor muncitorilor și funcționarilor publici. – Din fr. courbe. DOOM
cúrbă s. f., g.-d. art. cúrbei; pl. cúrbe
curbele
CURB, -Ă, curbi, -e, adj., s. f. I. Adj. (Despre linii) În formă de arc; arcuit, încovoiat; (despre un plan) boltit. II. S. f. 1. Figură geometrică având o singură dimensiune; linie care nu este dreaptă. 2. Linie care reprezintă grafic o relație între două mărimi variabile, trecute una în abscise și cealaltă în ordonate. 3. Porțiune din traseul unei căi de comunicație terestră cu axa curbă (I), care racordează două aliniamente continuative ale căii respective. ◊ Expr. A lua curba = (despre vehicule) a vira, a coti. 4. Linie care descrie grafic fazele succesive ale variațiilor unui fenomen. Curbă de temperatură. 5. (În sintagmele) Curbă de nivel = linie de pe o hartă care unește punctele de egală altitudine, căpătând valoare în raport cu un anumit plan de referință (de obicei nivelul mării). Curbă batimetrică = linie de pe o hartă care unește punctele de egală adâncime ale reliefului fundului apelor (oceane, mări, lacuri). 6. (Ec. pol.; în sintagma) Curbă de sacrificiu = denumire dată în 1931-1933, în România, reducerii salariilor și pensiilor muncitorilor și funcționarilor publici. – Din fr. courbe. DOOM
cúrbă s. f., g.-d. art. cúrbei; pl. cúrbe
curbelor
CURB, -Ă, curbi, -e, adj., s. f. I. Adj. (Despre linii) În formă de arc; arcuit, încovoiat; (despre un plan) boltit. II. S. f. 1. Figură geometrică având o singură dimensiune; linie care nu este dreaptă. 2. Linie care reprezintă grafic o relație între două mărimi variabile, trecute una în abscise și cealaltă în ordonate. 3. Porțiune din traseul unei căi de comunicație terestră cu axa curbă (I), care racordează două aliniamente continuative ale căii respective. ◊ Expr. A lua curba = (despre vehicule) a vira, a coti. 4. Linie care descrie grafic fazele succesive ale variațiilor unui fenomen. Curbă de temperatură. 5. (În sintagmele) Curbă de nivel = linie de pe o hartă care unește punctele de egală altitudine, căpătând valoare în raport cu un anumit plan de referință (de obicei nivelul mării). Curbă batimetrică = linie de pe o hartă care unește punctele de egală adâncime ale reliefului fundului apelor (oceane, mări, lacuri). 6. (Ec. pol.; în sintagma) Curbă de sacrificiu = denumire dată în 1931-1933, în România, reducerii salariilor și pensiilor muncitorilor și funcționarilor publici. – Din fr. courbe. DOOM
cúrbă s. f., g.-d. art. cúrbei; pl. cúrbe
curbelor
CURB, -Ă, curbi, -e, adj., s. f. I. Adj. (Despre linii) În formă de arc; arcuit, încovoiat; (despre un plan) boltit. II. S. f. 1. Figură geometrică având o singură dimensiune; linie care nu este dreaptă. 2. Linie care reprezintă grafic o relație între două mărimi variabile, trecute una în abscise și cealaltă în ordonate. 3. Porțiune din traseul unei căi de comunicație terestră cu axa curbă (I), care racordează două aliniamente continuative ale căii respective. ◊ Expr. A lua curba = (despre vehicule) a vira, a coti. 4. Linie care descrie grafic fazele succesive ale variațiilor unui fenomen. Curbă de temperatură. 5. (În sintagmele) Curbă de nivel = linie de pe o hartă care unește punctele de egală altitudine, căpătând valoare în raport cu un anumit plan de referință (de obicei nivelul mării). Curbă batimetrică = linie de pe o hartă care unește punctele de egală adâncime ale reliefului fundului apelor (oceane, mări, lacuri). 6. (Ec. pol.; în sintagma) Curbă de sacrificiu = denumire dată în 1931-1933, în România, reducerii salariilor și pensiilor muncitorilor și funcționarilor publici. – Din fr. courbe. DOOM
cúrbă s. f., g.-d. art. cúrbei; pl. cúrbe
curbet
curbét (-ți), s. m. – Străin, venetic. Tc. gurbet „călătorie, emigrare” (Șeineanu, II, 143). Sec. XIX, înv. – Este dublet al lui curbăt, adj. (Mold., „corcit”), cf. alb. kurbat „țigan” (Scriban, Arhiva, 1912).
curbeta
CURBÉTĂ, curbete, s. f. Săritură a calului cu picioarele din față ridicate. – Din fr. courbette. DOOM
curbétă s. f., g.-d. art. curbétei; pl. curbéte
curbete
CURBÉTĂ, curbete, s. f. Săritură a calului cu picioarele din față ridicate. – Din fr. courbette. DOOM
curbétă s. f., g.-d. art. curbétei; pl. curbéte
curbetei
CURBÉTĂ, curbete, s. f. Săritură a calului cu picioarele din față ridicate. – Din fr. courbette. DOOM
curbétă s. f., g.-d. art. curbétei; pl. curbéte
curbetele
CURBÉTĂ, curbete, s. f. Săritură a calului cu picioarele din față ridicate. – Din fr. courbette. DOOM
curbétă s. f., g.-d. art. curbétei; pl. curbéte
curbetelor
CURBÉTĂ, curbete, s. f. Săritură a calului cu picioarele din față ridicate. – Din fr. courbette. DOOM
curbétă s. f., g.-d. art. curbétei; pl. curbéte
curbez
CURBÁ, curbez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face curb (I), a (se) încovoia, a (se) îndoi, a (se) arcui. – Din fr. courber. DOOM
curbá (a ~) vb., ind. prez. 3 curbeáză
curbeze
CURBÁ, curbez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face curb (I), a (se) încovoia, a (se) îndoi, a (se) arcui. – Din fr. courber. DOOM
curbá (a ~) vb., ind. prez. 3 curbeáză
curbezi
CURBÁ, curbez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face curb (I), a (se) încovoia, a (se) îndoi, a (se) arcui. – Din fr. courber. DOOM
curbá (a ~) vb., ind. prez. 3 curbeáză
curbi
CURB, -Ă, curbi, -e, adj., s. f. I. Adj. (Despre linii) În formă de arc; arcuit, încovoiat; (despre un plan) boltit. II. S. f. 1. Figură geometrică având o singură dimensiune; linie care nu este dreaptă. 2. Linie care reprezintă grafic o relație între două mărimi variabile, trecute una în abscise și cealaltă în ordonate. 3. Porțiune din traseul unei căi de comunicație terestră cu axa curbă (I), care racordează două aliniamente continuative ale căii respective. ◊ Expr. A lua curba = (despre vehicule) a vira, a coti. 4. Linie care descrie grafic fazele succesive ale variațiilor unui fenomen. Curbă de temperatură. 5. (În sintagmele) Curbă de nivel = linie de pe o hartă care unește punctele de egală altitudine, căpătând valoare în raport cu un anumit plan de referință (de obicei nivelul mării). Curbă batimetrică = linie de pe o hartă care unește punctele de egală adâncime ale reliefului fundului apelor (oceane, mări, lacuri). 6. (Ec. pol.; în sintagma) Curbă de sacrificiu = denumire dată în 1931-1933, în România, reducerii salariilor și pensiilor muncitorilor și funcționarilor publici. – Din fr. courbe. DOOM
cúrbă s. f., g.-d. art. cúrbei; pl. cúrbe
curbigraf
CURBIGRÁF s.n. Instrument folosit în matematici pentru trasarea curbelor. [Cf. fr. curvigraphe].
curbii
CURB, -Ă, curbi, -e, adj., s. f. I. Adj. (Despre linii) În formă de arc; arcuit, încovoiat; (despre un plan) boltit. II. S. f. 1. Figură geometrică având o singură dimensiune; linie care nu este dreaptă. 2. Linie care reprezintă grafic o relație între două mărimi variabile, trecute una în abscise și cealaltă în ordonate. 3. Porțiune din traseul unei căi de comunicație terestră cu axa curbă (I), care racordează două aliniamente continuative ale căii respective. ◊ Expr. A lua curba = (despre vehicule) a vira, a coti. 4. Linie care descrie grafic fazele succesive ale variațiilor unui fenomen. Curbă de temperatură. 5. (În sintagmele) Curbă de nivel = linie de pe o hartă care unește punctele de egală altitudine, căpătând valoare în raport cu un anumit plan de referință (de obicei nivelul mării). Curbă batimetrică = linie de pe o hartă care unește punctele de egală adâncime ale reliefului fundului apelor (oceane, mări, lacuri). 6. (Ec. pol.; în sintagma) Curbă de sacrificiu = denumire dată în 1931-1933, în România, reducerii salariilor și pensiilor muncitorilor și funcționarilor publici. – Din fr. courbe. DOOM
cúrbă s. f., g.-d. art. cúrbei; pl. cúrbe
curbilinia
CURBILÍNIU, -IE, curbilinii, adj. Care urmează o linie curbă; alcătuit din (sau închis între) linii curbe. – Curb(ă) + linie (după fr. curviligne). DOOM
curbilíniu [niu pron. nĭu] adj. m., f. curbilínie (-ni-e); pl. m. și f. curbilínii
curbilinie
CURBILÍNIU, -IE, curbilinii, adj. Care urmează o linie curbă; alcătuit din (sau închis între) linii curbe. – Curb(ă) + linie (după fr. curviligne). DOOM
curbilíniu [niu pron. nĭu] adj. m., f. curbilínie (-ni-e); pl. m. și f. curbilínii
curbiliniei
CURBILÍNIU, -IE, curbilinii, adj. Care urmează o linie curbă; alcătuit din (sau închis între) linii curbe. – Curb(ă) + linie (după fr. curviligne). DOOM
curbilíniu [niu pron. nĭu] adj. m., f. curbilínie (-ni-e); pl. m. și f. curbilínii
curbilinii
CURBILÍNIU, -IE, curbilinii, adj. Care urmează o linie curbă; alcătuit din (sau închis între) linii curbe. – Curb(ă) + linie (după fr. curviligne). DOOM
curbilíniu [niu pron. nĭu] adj. m., f. curbilínie (-ni-e); pl. m. și f. curbilínii
curbiliniii
CURBILÍNIU, -IE, curbilinii, adj. Care urmează o linie curbă; alcătuit din (sau închis între) linii curbe. – Curb(ă) + linie (după fr. curviligne). DOOM
curbilíniu [niu pron. nĭu] adj. m., f. curbilínie (-ni-e); pl. m. și f. curbilínii
curbiliniile
CURBILÍNIU, -IE, curbilinii, adj. Care urmează o linie curbă; alcătuit din (sau închis între) linii curbe. – Curb(ă) + linie (după fr. curviligne). DOOM
curbilíniu [niu pron. nĭu] adj. m., f. curbilínie (-ni-e); pl. m. și f. curbilínii
curbiliniilor
CURBILÍNIU, -IE, curbilinii, adj. Care urmează o linie curbă; alcătuit din (sau închis între) linii curbe. – Curb(ă) + linie (după fr. curviligne). DOOM
curbilíniu [niu pron. nĭu] adj. m., f. curbilínie (-ni-e); pl. m. și f. curbilínii
curbiliniu
CURBILÍNIU, -IE, curbilinii, adj. Care urmează o linie curbă; alcătuit din (sau închis între) linii curbe. – Curb(ă) + linie (după fr. curviligne). DOOM
curbilíniu [niu pron. nĭu] adj. m., f. curbilínie (-ni-e); pl. m. și f. curbilínii
curbiliniul
CURBILÍNIU, -IE, curbilinii, adj. Care urmează o linie curbă; alcătuit din (sau închis între) linii curbe. – Curb(ă) + linie (după fr. curviligne). DOOM
curbilíniu [niu pron. nĭu] adj. m., f. curbilínie (-ni-e); pl. m. și f. curbilínii
curbiliniului
CURBILÍNIU, -IE, curbilinii, adj. Care urmează o linie curbă; alcătuit din (sau închis între) linii curbe. – Curb(ă) + linie (după fr. curviligne). DOOM
curbilíniu [niu pron. nĭu] adj. m., f. curbilínie (-ni-e); pl. m. și f. curbilínii
curbilor
CURB, -Ă, curbi, -e, adj., s. f. I. Adj. (Despre linii) În formă de arc; arcuit, încovoiat; (despre un plan) boltit. II. S. f. 1. Figură geometrică având o singură dimensiune; linie care nu este dreaptă. 2. Linie care reprezintă grafic o relație între două mărimi variabile, trecute una în abscise și cealaltă în ordonate. 3. Porțiune din traseul unei căi de comunicație terestră cu axa curbă (I), care racordează două aliniamente continuative ale căii respective. ◊ Expr. A lua curba = (despre vehicule) a vira, a coti. 4. Linie care descrie grafic fazele succesive ale variațiilor unui fenomen. Curbă de temperatură. 5. (În sintagmele) Curbă de nivel = linie de pe o hartă care unește punctele de egală altitudine, căpătând valoare în raport cu un anumit plan de referință (de obicei nivelul mării). Curbă batimetrică = linie de pe o hartă care unește punctele de egală adâncime ale reliefului fundului apelor (oceane, mări, lacuri). 6. (Ec. pol.; în sintagma) Curbă de sacrificiu = denumire dată în 1931-1933, în România, reducerii salariilor și pensiilor muncitorilor și funcționarilor publici. – Din fr. courbe. DOOM
cúrbă s. f., g.-d. art. cúrbei; pl. cúrbe
curbimetre
CURBIMÉTRU, curbimetre, s. n. Instrument cartografic pentru măsurarea distanțelor curbe pe planuri și hărți topografice. – Curbă + metru (după fr. curvimètre). DOOM
curbimétru (-me-tru) s. n., art. curbimétrul; pl. curbimétre
curbimetrele
CURBIMÉTRU, curbimetre, s. n. Instrument cartografic pentru măsurarea distanțelor curbe pe planuri și hărți topografice. – Curbă + metru (după fr. curvimètre). DOOM
curbimétru (-me-tru) s. n., art. curbimétrul; pl. curbimétre
curbimetrelor
CURBIMÉTRU, curbimetre, s. n. Instrument cartografic pentru măsurarea distanțelor curbe pe planuri și hărți topografice. – Curbă + metru (după fr. curvimètre). DOOM
curbimétru (-me-tru) s. n., art. curbimétrul; pl. curbimétre
curbimetru
CURBIMÉTRU, curbimetre, s. n. Instrument cartografic pentru măsurarea distanțelor curbe pe planuri și hărți topografice. – Curbă + metru (după fr. curvimètre). DOOM
curbimétru (-me-tru) s. n., art. curbimétrul; pl. curbimétre
curbimetrul
CURBIMÉTRU, curbimetre, s. n. Instrument cartografic pentru măsurarea distanțelor curbe pe planuri și hărți topografice. – Curbă + metru (după fr. curvimètre). DOOM
curbimétru (-me-tru) s. n., art. curbimétrul; pl. curbimétre
curbimetrului
CURBIMÉTRU, curbimetre, s. n. Instrument cartografic pentru măsurarea distanțelor curbe pe planuri și hărți topografice. – Curbă + metru (după fr. curvimètre). DOOM
curbimétru (-me-tru) s. n., art. curbimétrul; pl. curbimétre
curbul
CURB, -Ă, curbi, -e, adj., s. f. I. Adj. (Despre linii) În formă de arc; arcuit, încovoiat; (despre un plan) boltit. II. S. f. 1. Figură geometrică având o singură dimensiune; linie care nu este dreaptă. 2. Linie care reprezintă grafic o relație între două mărimi variabile, trecute una în abscise și cealaltă în ordonate. 3. Porțiune din traseul unei căi de comunicație terestră cu axa curbă (I), care racordează două aliniamente continuative ale căii respective. ◊ Expr. A lua curba = (despre vehicule) a vira, a coti. 4. Linie care descrie grafic fazele succesive ale variațiilor unui fenomen. Curbă de temperatură. 5. (În sintagmele) Curbă de nivel = linie de pe o hartă care unește punctele de egală altitudine, căpătând valoare în raport cu un anumit plan de referință (de obicei nivelul mării). Curbă batimetrică = linie de pe o hartă care unește punctele de egală adâncime ale reliefului fundului apelor (oceane, mări, lacuri). 6. (Ec. pol.; în sintagma) Curbă de sacrificiu = denumire dată în 1931-1933, în România, reducerii salariilor și pensiilor muncitorilor și funcționarilor publici. – Din fr. courbe. DOOM
cúrbă s. f., g.-d. art. cúrbei; pl. cúrbe
curbului
CURB, -Ă, curbi, -e, adj., s. f. I. Adj. (Despre linii) În formă de arc; arcuit, încovoiat; (despre un plan) boltit. II. S. f. 1. Figură geometrică având o singură dimensiune; linie care nu este dreaptă. 2. Linie care reprezintă grafic o relație între două mărimi variabile, trecute una în abscise și cealaltă în ordonate. 3. Porțiune din traseul unei căi de comunicație terestră cu axa curbă (I), care racordează două aliniamente continuative ale căii respective. ◊ Expr. A lua curba = (despre vehicule) a vira, a coti. 4. Linie care descrie grafic fazele succesive ale variațiilor unui fenomen. Curbă de temperatură. 5. (În sintagmele) Curbă de nivel = linie de pe o hartă care unește punctele de egală altitudine, căpătând valoare în raport cu un anumit plan de referință (de obicei nivelul mării). Curbă batimetrică = linie de pe o hartă care unește punctele de egală adâncime ale reliefului fundului apelor (oceane, mări, lacuri). 6. (Ec. pol.; în sintagma) Curbă de sacrificiu = denumire dată în 1931-1933, în România, reducerii salariilor și pensiilor muncitorilor și funcționarilor publici. – Din fr. courbe. DOOM
cúrbă s. f., g.-d. art. cúrbei; pl. cúrbe
curbura
CURBÚRĂ, curburi, s. f. Îndoitură în formă de arc; loc unde se găsește o astfel de îndoitură. – Din fr. courbure. DOOM
curbúră s. f., g.-d. art. curbúrii; pl. curbúri
curburi
CURBÚRĂ, curburi, s. f. Îndoitură în formă de arc; loc unde se găsește o astfel de îndoitură. – Din fr. courbure. DOOM
curbúră s. f., g.-d. art. curbúrii; pl. curbúri
curburii
CURBÚRĂ, curburi, s. f. Îndoitură în formă de arc; loc unde se găsește o astfel de îndoitură. – Din fr. courbure. DOOM
curbúră s. f., g.-d. art. curbúrii; pl. curbúri
curburile
CURBÚRĂ, curburi, s. f. Îndoitură în formă de arc; loc unde se găsește o astfel de îndoitură. – Din fr. courbure. DOOM
curbúră s. f., g.-d. art. curbúrii; pl. curbúri
curburilor
CURBÚRĂ, curburi, s. f. Îndoitură în formă de arc; loc unde se găsește o astfel de îndoitură. – Din fr. courbure. DOOM
curbúră s. f., g.-d. art. curbúrii; pl. curbúri
curbând
CURBÁ, curbez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face curb (I), a (se) încovoia, a (se) îndoi, a (se) arcui. – Din fr. courber. DOOM
curbá (a ~) vb., ind. prez. 3 curbeáză
curbînd
CURBÁ, curbez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face curb (I), a (se) încovoia, a (se) îndoi, a (se) arcui. – Din fr. courber. DOOM
curbá (a ~) vb., ind. prez. 3 curbeáză
curbă
CÚRBĂ, curbe, s. f. 1. Linie curbă. ♦ Cotitură în formă de arc( a unui drum a șinelor de cale ferată, a unei ape curgătoare). V. sinuozitate, șerpuire. Dar Oltul însuși, brațul cel puternic și adevărat prin care vin plutașii, se plimbă în curbe largi. BOGZA, C. O. 382. ◊ (Poetic) Marea își schimbă treptat culoarea: șa țărm bande purpurii, în larg o pînză violetă, și în fund, pe curba imensă o orizontului, o linie subțire trasă cu-n negru de cărbune. BART, E. 170. ◊ Expr. (Despre vehicule) A lua curbă = a vira, a coti. Luînd curba prea repede, automobilul a derapat. 2. Linie care descrie grafic fazele succesive prin care trec variațiile unui fenomen. Medicul a văzut curba temperaturii bolnavului. ▭ Lupta continuă, urmînd o curbă de ascensiune pînă în 1905. SAHIA, U.R.S.S. 204. ◊ Curbă de sacrificiu = măsură de scădere a salariilor, ca urmare a politicii de jefuire a maselor largi muncitorești din Romînia, aplicată de guvernele burghezo-moșierești în perioada crizei economice din 1929-1933. La manifestația pașnică a miilor de muncitori contra noii reduceri a salariilor lor prin aplicarea curbei de sacrificiu, guvernul fascist a răspuns cu gloanțe. DOC. PART. 175. Încercînd să iasă din criză pe spinarea maselor muncitoare, burghezia și moșierimea din țara noastră au trecut la aplicarea curbelor de sacrificiu, la concedieri în masă, la înăsprirea terorii polițienești. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 332, 1/1. 3. (Top., în expr.) Curbă de nivel = linie care unește punctele de aceeași altitudine.
curbări
CURBÁRE, curbări, s. f. Acțiunea de a (se) curba; arcuire, încovoiere. – V. curba. DOOM
curbáre s. f., g.-d. art. curbắrii; pl. curbắri
curbării
CURBÁRE, curbări, s. f. Acțiunea de a (se) curba; arcuire, încovoiere. – V. curba. DOOM
curbáre s. f., g.-d. art. curbắrii; pl. curbắri
curbările
CURBÁRE, curbări, s. f. Acțiunea de a (se) curba; arcuire, încovoiere. – V. curba. DOOM
curbáre s. f., g.-d. art. curbắrii; pl. curbắri
curbărilor
CURBÁRE, curbări, s. f. Acțiunea de a (se) curba; arcuire, încovoiere. – V. curba. DOOM
curbáre s. f., g.-d. art. curbắrii; pl. curbắri
curca
CÚRCĂ, curci, s. f. Femela curcanului; p. ext. curcan. ◊ Curcă bronzată = rasă de curci crescută și în țara noastră, cu greutate corporală mare. ◊ Expr. A fi (sau a sta, a umbla) ca o curcă plouată (sau beată) = a fi (sau a sta, a umbla) abătut, dezorientat, zăpăcit. Nici curcă, nici curcan, se spune despre cel care nu are o situație precisă. Râd și curcile = e din cale-afară de caraghios. – Din bg. kurka. DOOM
cúrcă s. f., g.-d. art. cúrcii; pl. curci
curcan
CURCÁN, curcani, s. m. 1. Pasăre domestică mare, originară din America, cu coada lată care se desfășoară în formă de evantai (Meleagris gallopavo); p. restr. masculul curcii. ◊ Expr. A se umfla în pene ca un curcan = a se îngâmfa, a-și da aere. ♦ (Depr.; în trecut) Sergent de stradă; vardist. 2. Fig. Poreclă dată dorobanților români din războiul de la 1877-1878. – Curcă + suf. -an. DOOM
curcán s. m., pl. curcáni
curcani
CURCÁN, curcani, s. m. 1. Pasăre domestică mare, originară din America, cu coada lată care se desfășoară în formă de evantai (Meleagris gallopavo); p. restr. masculul curcii. ◊ Expr. A se umfla în pene ca un curcan = a se îngâmfa, a-și da aere. ♦ (Depr.; în trecut) Sergent de stradă; vardist. 2. Fig. Poreclă dată dorobanților români din războiul de la 1877-1878. – Curcă + suf. -an. DOOM
curcán s. m., pl. curcáni
curcanii
CURCÁN, curcani, s. m. 1. Pasăre domestică mare, originară din America, cu coada lată care se desfășoară în formă de evantai (Meleagris gallopavo); p. restr. masculul curcii. ◊ Expr. A se umfla în pene ca un curcan = a se îngâmfa, a-și da aere. ♦ (Depr.; în trecut) Sergent de stradă; vardist. 2. Fig. Poreclă dată dorobanților români din războiul de la 1877-1878. – Curcă + suf. -an. DOOM
curcán s. m., pl. curcáni
curcanilor
CURCÁN, curcani, s. m. 1. Pasăre domestică mare, originară din America, cu coada lată care se desfășoară în formă de evantai (Meleagris gallopavo); p. restr. masculul curcii. ◊ Expr. A se umfla în pene ca un curcan = a se îngâmfa, a-și da aere. ♦ (Depr.; în trecut) Sergent de stradă; vardist. 2. Fig. Poreclă dată dorobanților români din războiul de la 1877-1878. – Curcă + suf. -an. DOOM
curcán s. m., pl. curcáni
curcanul
CURCÁN, curcani, s. m. 1. Pasăre domestică mare, originară din America, cu coada lată care se desfășoară în formă de evantai (Meleagris gallopavo); p. restr. masculul curcii. ◊ Expr. A se umfla în pene ca un curcan = a se îngâmfa, a-și da aere. ♦ (Depr.; în trecut) Sergent de stradă; vardist. 2. Fig. Poreclă dată dorobanților români din războiul de la 1877-1878. – Curcă + suf. -an. DOOM
curcán s. m., pl. curcáni
curcanului
CURCÁN, curcani, s. m. 1. Pasăre domestică mare, originară din America, cu coada lată care se desfășoară în formă de evantai (Meleagris gallopavo); p. restr. masculul curcii. ◊ Expr. A se umfla în pene ca un curcan = a se îngâmfa, a-și da aere. ♦ (Depr.; în trecut) Sergent de stradă; vardist. 2. Fig. Poreclă dată dorobanților români din războiul de la 1877-1878. – Curcă + suf. -an. DOOM
curcán s. m., pl. curcáni
curci
CÚRCĂ, curci, s. f. Femela curcanului; p. ext. curcan. ◊ Curcă bronzată = rasă de curci crescută și în țara noastră, cu greutate corporală mare. ◊ Expr. A fi (sau a sta, a umbla) ca o curcă plouată (sau beată) = a fi (sau a sta, a umbla) abătut, dezorientat, zăpăcit. Nici curcă, nici curcan, se spune despre cel care nu are o situație precisă. Râd și curcile = e din cale-afară de caraghios. – Din bg. kurka. DOOM
cúrcă s. f., g.-d. art. cúrcii; pl. curci
curcii
CÚRCĂ, curci, s. f. Femela curcanului; p. ext. curcan. ◊ Curcă bronzată = rasă de curci crescută și în țara noastră, cu greutate corporală mare. ◊ Expr. A fi (sau a sta, a umbla) ca o curcă plouată (sau beată) = a fi (sau a sta, a umbla) abătut, dezorientat, zăpăcit. Nici curcă, nici curcan, se spune despre cel care nu are o situație precisă. Râd și curcile = e din cale-afară de caraghios. – Din bg. kurka. DOOM
cúrcă s. f., g.-d. art. cúrcii; pl. curci
curcile
CÚRCĂ, curci, s. f. Femela curcanului; p. ext. curcan. ◊ Curcă bronzată = rasă de curci crescută și în țara noastră, cu greutate corporală mare. ◊ Expr. A fi (sau a sta, a umbla) ca o curcă plouată (sau beată) = a fi (sau a sta, a umbla) abătut, dezorientat, zăpăcit. Nici curcă, nici curcan, se spune despre cel care nu are o situație precisă. Râd și curcile = e din cale-afară de caraghios. – Din bg. kurka. DOOM
cúrcă s. f., g.-d. art. cúrcii; pl. curci
curcilor
CÚRCĂ, curci, s. f. Femela curcanului; p. ext. curcan. ◊ Curcă bronzată = rasă de curci crescută și în țara noastră, cu greutate corporală mare. ◊ Expr. A fi (sau a sta, a umbla) ca o curcă plouată (sau beată) = a fi (sau a sta, a umbla) abătut, dezorientat, zăpăcit. Nici curcă, nici curcan, se spune despre cel care nu are o situație precisă. Râd și curcile = e din cale-afară de caraghios. – Din bg. kurka. DOOM
cúrcă s. f., g.-d. art. cúrcii; pl. curci
curcioaica
CURCIOÁICĂ, curcioaice, s. f. (Rar) Curcă. Să știi de stă Mărie o să tai curcioaica a mai grasă. DELAVRANCEA, H. T. 133. – Pronunțat: -cioai-. DOOM
curcioáică (rar) (-cioai-) s. f., g.-d. art. curcioáicei; pl. curcioáice
curcioaice
CURCIOÁICĂ, curcioaice, s. f. (Rar) Curcă. Să știi de stă Mărie o să tai curcioaica a mai grasă. DELAVRANCEA, H. T. 133. – Pronunțat: -cioai-. DOOM
curcioáică (rar) (-cioai-) s. f., g.-d. art. curcioáicei; pl. curcioáice
curcioaicei
CURCIOÁICĂ, curcioaice, s. f. (Rar) Curcă. Să știi de stă Mărie o să tai curcioaica a mai grasă. DELAVRANCEA, H. T. 133. – Pronunțat: -cioai-. DOOM
curcioáică (rar) (-cioai-) s. f., g.-d. art. curcioáicei; pl. curcioáice
curcioaicele
CURCIOÁICĂ, curcioaice, s. f. (Rar) Curcă. Să știi de stă Mărie o să tai curcioaica a mai grasă. DELAVRANCEA, H. T. 133. – Pronunțat: -cioai-. DOOM
curcioáică (rar) (-cioai-) s. f., g.-d. art. curcioáicei; pl. curcioáice
curcioaicelor
CURCIOÁICĂ, curcioaice, s. f. (Rar) Curcă. Să știi de stă Mărie o să tai curcioaica a mai grasă. DELAVRANCEA, H. T. 133. – Pronunțat: -cioai-. DOOM
curcioáică (rar) (-cioai-) s. f., g.-d. art. curcioáicei; pl. curcioáice
curcubee
CURCUBÉU, curcubeie, s. n. 1. Fenomen optic datorat refracției, reflexiei totale și dispersiei luminii solare în picăturile de apă din atmosferă și care are aspectul unui imens arc multicolor desfășurat pe cer. ♦ Fascicul de raze luminoase care apar uneori noaptea pe bolta cerească. 2. Plantă erbacee cu frunzele și cu tulpina păroase, cu flori mari, roșii-purpurii și cu fructele capsule (Lychnis coronaria). – Cf. lat. curvus „îndoit”, „curb”, concurvare „a îndoi”. DOOM
curcubéu s. n., art. curcubéul; pl. curcubéie
curcubeele
CURCUBÉU, curcubeie, s. n. 1. Fenomen optic datorat refracției, reflexiei totale și dispersiei luminii solare în picăturile de apă din atmosferă și care are aspectul unui imens arc multicolor desfășurat pe cer. ♦ Fascicul de raze luminoase care apar uneori noaptea pe bolta cerească. 2. Plantă erbacee cu frunzele și cu tulpina păroase, cu flori mari, roșii-purpurii și cu fructele capsule (Lychnis coronaria). – Cf. lat. curvus „îndoit”, „curb”, concurvare „a îndoi”. DOOM
curcubéu s. n., art. curcubéul; pl. curcubéie
curcubeelor
CURCUBÉU, curcubeie, s. n. 1. Fenomen optic datorat refracției, reflexiei totale și dispersiei luminii solare în picăturile de apă din atmosferă și care are aspectul unui imens arc multicolor desfășurat pe cer. ♦ Fascicul de raze luminoase care apar uneori noaptea pe bolta cerească. 2. Plantă erbacee cu frunzele și cu tulpina păroase, cu flori mari, roșii-purpurii și cu fructele capsule (Lychnis coronaria). – Cf. lat. curvus „îndoit”, „curb”, concurvare „a îndoi”. DOOM
curcubéu s. n., art. curcubéul; pl. curcubéie
curcubei
CURCUBÉU, curcubeie, s. n. 1. Fenomen optic datorat refracției, reflexiei totale și dispersiei luminii solare în picăturile de apă din atmosferă și care are aspectul unui imens arc multicolor desfășurat pe cer. ♦ Fascicul de raze luminoase care apar uneori noaptea pe bolta cerească. 2. Plantă erbacee cu frunzele și cu tulpina păroase, cu flori mari, roșii-purpurii și cu fructele capsule (Lychnis coronaria). – Cf. lat. curvus „îndoit”, „curb”, concurvare „a îndoi”. DOOM
curcubéu s. n., art. curcubéul; pl. curcubéie
curcubeii
CURCUBÉU, curcubeie, s. n. 1. Fenomen optic datorat refracției, reflexiei totale și dispersiei luminii solare în picăturile de apă din atmosferă și care are aspectul unui imens arc multicolor desfășurat pe cer. ♦ Fascicul de raze luminoase care apar uneori noaptea pe bolta cerească. 2. Plantă erbacee cu frunzele și cu tulpina păroase, cu flori mari, roșii-purpurii și cu fructele capsule (Lychnis coronaria). – Cf. lat. curvus „îndoit”, „curb”, concurvare „a îndoi”. DOOM
curcubéu s. n., art. curcubéul; pl. curcubéie
curcubeilor
CURCUBÉU, curcubeie, s. n. 1. Fenomen optic datorat refracției, reflexiei totale și dispersiei luminii solare în picăturile de apă din atmosferă și care are aspectul unui imens arc multicolor desfășurat pe cer. ♦ Fascicul de raze luminoase care apar uneori noaptea pe bolta cerească. 2. Plantă erbacee cu frunzele și cu tulpina păroase, cu flori mari, roșii-purpurii și cu fructele capsule (Lychnis coronaria). – Cf. lat. curvus „îndoit”, „curb”, concurvare „a îndoi”. DOOM
curcubéu s. n., art. curcubéul; pl. curcubéie
curcubeta
CURCUBÉTĂ, curcubete, s. f. (Reg.) 1. Dovleac (Cucurbita pepo maxima). 2. Tigvă. [Var.: curcubắtă s. f.] – Lat. cucurbita. DOOM
curcubétă (reg.) s. f., g.-d. art. curcubétei; pl. curcubéte
curcubete
CURCUBÉTĂ, curcubete, s. f. (Reg.) 1. Dovleac (Cucurbita pepo maxima). 2. Tigvă. [Var.: curcubắtă s. f.] – Lat. cucurbita. DOOM
curcubétă (reg.) s. f., g.-d. art. curcubétei; pl. curcubéte
curcubetei
CURCUBÉTĂ, curcubete, s. f. (Reg.) 1. Dovleac (Cucurbita pepo maxima). 2. Tigvă. [Var.: curcubắtă s. f.] – Lat. cucurbita. DOOM
curcubétă (reg.) s. f., g.-d. art. curcubétei; pl. curcubéte
curcubetele
CURCUBÉTĂ, curcubete, s. f. (Reg.) 1. Dovleac (Cucurbita pepo maxima). 2. Tigvă. [Var.: curcubắtă s. f.] – Lat. cucurbita. DOOM
curcubétă (reg.) s. f., g.-d. art. curcubétei; pl. curcubéte
curcubetelor
CURCUBÉTĂ, curcubete, s. f. (Reg.) 1. Dovleac (Cucurbita pepo maxima). 2. Tigvă. [Var.: curcubắtă s. f.] – Lat. cucurbita. DOOM
curcubétă (reg.) s. f., g.-d. art. curcubétei; pl. curcubéte
curcubeu
CURCUBÉU, curcubeie, s. n. 1. Fenomen optic datorat refracției, reflexiei totale și dispersiei luminii solare în picăturile de apă din atmosferă și care are aspectul unui imens arc multicolor desfășurat pe cer. ♦ Fascicul de raze luminoase care apar uneori noaptea pe bolta cerească. 2. Plantă erbacee cu frunzele și cu tulpina păroase, cu flori mari, roșii-purpurii și cu fructele capsule (Lychnis coronaria). – Cf. lat. curvus „îndoit”, „curb”, concurvare „a îndoi”. DOOM
curcubéu s. n., art. curcubéul; pl. curcubéie
curcubeul
CURCUBÉU, curcubeie, s. n. 1. Fenomen optic datorat refracției, reflexiei totale și dispersiei luminii solare în picăturile de apă din atmosferă și care are aspectul unui imens arc multicolor desfășurat pe cer. ♦ Fascicul de raze luminoase care apar uneori noaptea pe bolta cerească. 2. Plantă erbacee cu frunzele și cu tulpina păroase, cu flori mari, roșii-purpurii și cu fructele capsule (Lychnis coronaria). – Cf. lat. curvus „îndoit”, „curb”, concurvare „a îndoi”. DOOM
curcubéu s. n., art. curcubéul; pl. curcubéie
curcubeului
CURCUBÉU, curcubeie, s. n. 1. Fenomen optic datorat refracției, reflexiei totale și dispersiei luminii solare în picăturile de apă din atmosferă și care are aspectul unui imens arc multicolor desfășurat pe cer. ♦ Fascicul de raze luminoase care apar uneori noaptea pe bolta cerească. 2. Plantă erbacee cu frunzele și cu tulpina păroase, cu flori mari, roșii-purpurii și cu fructele capsule (Lychnis coronaria). – Cf. lat. curvus „îndoit”, „curb”, concurvare „a îndoi”. DOOM
curcubéu s. n., art. curcubéul; pl. curcubéie
curcubeuri
CURCUBÉU, curcubeie, s. n. 1. Fenomen optic datorat refracției, reflexiei totale și dispersiei luminii solare în picăturile de apă din atmosferă și care are aspectul unui imens arc multicolor desfășurat pe cer. ♦ Fascicul de raze luminoase care apar uneori noaptea pe bolta cerească. 2. Plantă erbacee cu frunzele și cu tulpina păroase, cu flori mari, roșii-purpurii și cu fructele capsule (Lychnis coronaria). – Cf. lat. curvus „îndoit”, „curb”, concurvare „a îndoi”. DOOM
curcubéu s. n., art. curcubéul; pl. curcubéie
curcubeurile
CURCUBÉU, curcubeie, s. n. 1. Fenomen optic datorat refracției, reflexiei totale și dispersiei luminii solare în picăturile de apă din atmosferă și care are aspectul unui imens arc multicolor desfășurat pe cer. ♦ Fascicul de raze luminoase care apar uneori noaptea pe bolta cerească. 2. Plantă erbacee cu frunzele și cu tulpina păroase, cu flori mari, roșii-purpurii și cu fructele capsule (Lychnis coronaria). – Cf. lat. curvus „îndoit”, „curb”, concurvare „a îndoi”. DOOM
curcubéu s. n., art. curcubéul; pl. curcubéie
curcubeurilor
CURCUBÉU, curcubeie, s. n. 1. Fenomen optic datorat refracției, reflexiei totale și dispersiei luminii solare în picăturile de apă din atmosferă și care are aspectul unui imens arc multicolor desfășurat pe cer. ♦ Fascicul de raze luminoase care apar uneori noaptea pe bolta cerească. 2. Plantă erbacee cu frunzele și cu tulpina păroase, cu flori mari, roșii-purpurii și cu fructele capsule (Lychnis coronaria). – Cf. lat. curvus „îndoit”, „curb”, concurvare „a îndoi”. DOOM
curcubéu s. n., art. curcubéul; pl. curcubéie
curcubătă
CURCUBÉTĂ, curcubete, s. f. (Reg.) 1. Dovleac (Cucurbita pepo maxima). 2. Tigvă. [Var.: curcubắtă s. f.] – Lat. cucurbita. DOOM
curcubétă (reg.) s. f., g.-d. art. curcubétei; pl. curcubéte
curcudea
CORCODÚȘĂ, corcodușe, s. f. Fructul corcodușului, de formă sferică, dulce-acrișor, comestibil. – Din corcoduș. DOOM
corcodúșă s. f., art. corcodúșa, g.-d. art. corcodúșei; pl. corcodúșe
curcudel
CORCODÚȘĂ, corcodușe, s. f. Fructul corcodușului, de formă sferică, dulce-acrișor, comestibil. – Din corcoduș. DOOM
corcodúșă s. f., art. corcodúșa, g.-d. art. corcodúșei; pl. corcodúșe
curcuduș
CORCODÚȘĂ, corcodușe, s. f. Fructul corcodușului, de formă sferică, dulce-acrișor, comestibil. – Din corcoduș. DOOM
corcodúșă s. f., art. corcodúșa, g.-d. art. corcodúșei; pl. corcodúșe
curcudușă
CORCODÚȘĂ, corcodușe, s. f. Fructul corcodușului, de formă sferică, dulce-acrișor, comestibil. – Din corcoduș. DOOM
corcodúșă s. f., art. corcodúșa, g.-d. art. corcodúșei; pl. corcodúșe
curcănaș
CURCĂNÁȘ, curcănași, s. m. Diminutiv al lui curcan. – Curcan + suf. -aș. DOOM
curcănáș s. m., pl. curcănáși
curcănași
CURCĂNÁȘ, curcănași, s. m. Diminutiv al lui curcan. – Curcan + suf. -aș. DOOM
curcănáș s. m., pl. curcănáși
curcănașii
CURCĂNÁȘ, curcănași, s. m. Diminutiv al lui curcan. – Curcan + suf. -aș. DOOM
curcănáș s. m., pl. curcănáși
curcănașilor
CURCĂNÁȘ, curcănași, s. m. Diminutiv al lui curcan. – Curcan + suf. -aș. DOOM
curcănáș s. m., pl. curcănáși
curcănașul
CURCĂNÁȘ, curcănași, s. m. Diminutiv al lui curcan. – Curcan + suf. -aș. DOOM
curcănáș s. m., pl. curcănáși
curcănașului
CURCĂNÁȘ, curcănași, s. m. Diminutiv al lui curcan. – Curcan + suf. -aș. DOOM
curcănáș s. m., pl. curcănáși
curcănia
CURCĂNÍE, curcănii, s. f. (Fam.) Furtișag, potlogărie. – Curcan + suf. -ie. DOOM
curcăníe (fam.) s. f., art. curcănía, g.-d. art. curcăníei; pl. curcăníi, art. curcăníile
curcănie
CURCĂNÍE, curcănii, s. f. (Fam.) Furtișag, potlogărie. – Curcan + suf. -ie. DOOM
curcăníe (fam.) s. f., art. curcănía, g.-d. art. curcăníei; pl. curcăníi, art. curcăníile
curcăniei
CURCĂNÍE, curcănii, s. f. (Fam.) Furtișag, potlogărie. – Curcan + suf. -ie. DOOM
curcăníe (fam.) s. f., art. curcănía, g.-d. art. curcăníei; pl. curcăníi, art. curcăníile
curcănii
CURCĂNÍE, curcănii, s. f. (Fam.) Furtișag, potlogărie. – Curcan + suf. -ie. DOOM
curcăníe (fam.) s. f., art. curcănía, g.-d. art. curcăníei; pl. curcăníi, art. curcăníile
curcăniile
CURCĂNÍE, curcănii, s. f. (Fam.) Furtișag, potlogărie. – Curcan + suf. -ie. DOOM
curcăníe (fam.) s. f., art. curcănía, g.-d. art. curcăníei; pl. curcăníi, art. curcăníile
curcăniilor
CURCĂNÍE, curcănii, s. f. (Fam.) Furtișag, potlogărie. – Curcan + suf. -ie. DOOM
curcăníe (fam.) s. f., art. curcănía, g.-d. art. curcăníei; pl. curcăníi, art. curcăníile
curcănime
starostele curcănimii expr. (intl.) ministrul de interne.
curcănărie
curcănărie, curcănării s. f. (intl.) poliția, sediul poliției.
cure
CÚRĂ, cure, s. f. Tratament medical pe o anumită durată; aplicare metodică a unor mijloace terapeutice (băi, regim, consum de fructe, legume etc.). ◊ Cură balneoclimatică = folosire în scop terapeutic a apelor minerale, a nămolurilor, a factorilor climatici etc. – Din fr. cure, lat. cura. DOOM
cúră s. f., g.-d. art. cúrei; pl. cúre
cure
CÚRGE, pers. 3 cúrge, vb. III. Intranz. I. 1. (Despre ape) A se mișca necontenit în direcția pantei. ◊ Expr. A curge gârlă = a veni din belșug. Va curge multă apă pe gârlă (sau pe Dunăre) = va trece mult timp. Dacă (sau de) nu curge, pică = chiar dacă câștigul nu este mare, tot te alegi cu ceva. ♦ (Despre ploaie) A cădea din abundență, întruna. 2. A pluti. Curgeau pe râu scânduri rupte. 3. (Despre sânge) A circula. 4. (Despre lacrimi, sudoare; p. ext. despre sânge) A se scurge, a picura. ♦ A supura. ♦ (Despre unele materii trecute în stare lichidă) A se prelinge. A curs lumânarea. ♦ A lăsa să se scurgă lichidul dinăuntru. Curge butoiul. 5. A se desprinde din ceva, căzând succesiv, bucată după bucată. 6. A cădea, a atârna. Părul lung curgea în vițe până pe spate. ◊ Expr. A-i curge (cuiva) peticele = a fi îmbrăcat în haine zdrențăroase. 7. (Despre grupuri de ființe sau de vehicule) A se succeda necontenit, a veni mereu; a năpădi. II. Fig. 1. (Despre vorbe, discursuri, stil etc.) A se înșira cu ușurință. 2. (Despre timp, viață, zile etc.) A trece, a se desfășura. 3. (Despre termene, dobânzi) A se socoti, a începe de la... 4. (Înv.; despre apariția unui fenomen) A rezulta, a proveni, a decurge. [Perf. s. curse, part. curs. – Var.: (înv. și reg.) cúre vb. III] – Lat. currere (după merge). DOOM
cúrge (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. cúrge, perf. s. 3 sg. cúrse; ger. curgấnd; part. curs
curea
CUREÁ, curele, s. f. 1. Fâșie lungă din piele, cânepă, material plastic etc. cu numeroase întrebuințări; spec. o astfel de fâșie folosită pentru a lega, a strânge, a fixa ceva (în jurul mijlocului); cingătoare. ◊ Expr. A-l ține (pe cineva) cureaua (sau curelele) = a avea curaj; a cuteza; a fi în stare (să...). 2. (În sintagma) Curea de transmisie = a) bandă de piele sau de pânză continuă, flexibilă și rezistentă, cu ajutorul căreia se poate transmite mișcarea de rotație și puterea corespunzătoare de la un scripete (sau un arbore) de mașină la altul; b) fig. ceea ce servește ca intermediar pentru a transmite ceva. 3. (Înv. și pop.) Măsură de lungime egală cu circa 16 picioare; p. ext. fâșie lungă și îngustă de pământ. – Lat. corrigia. DOOM
cureá s. f., art. cureáua, g.-d. art. curélei; pl. curéle, art. curélele
cureaua
CUREÁ, curele, s. f. 1. Fâșie lungă din piele, cânepă, material plastic etc. cu numeroase întrebuințări; spec. o astfel de fâșie folosită pentru a lega, a strânge, a fixa ceva (în jurul mijlocului); cingătoare. ◊ Expr. A-l ține (pe cineva) cureaua (sau curelele) = a avea curaj; a cuteza; a fi în stare (să...). 2. (În sintagma) Curea de transmisie = a) bandă de piele sau de pânză continuă, flexibilă și rezistentă, cu ajutorul căreia se poate transmite mișcarea de rotație și puterea corespunzătoare de la un scripete (sau un arbore) de mașină la altul; b) fig. ceea ce servește ca intermediar pentru a transmite ceva. 3. (Înv. și pop.) Măsură de lungime egală cu circa 16 picioare; p. ext. fâșie lungă și îngustă de pământ. – Lat. corrigia. DOOM
cureá s. f., art. cureáua, g.-d. art. curélei; pl. curéle, art. curélele
curează
CURÁ2, curez, vb. I. Tranz. (Reg.) A desface frunzele sau boabele de pe știuleții porumbului. – Lat. curare „a îngriji, a curăța”.
curechi
CURÉCHI, curechi, s. m. 1. (Reg.) Varză. 2. (În sintagma) Curechi-de-munte = plantă erbacee din familia compozeelor, cu flori galbene-aurii și cu fructe achene prevăzute cu peri (Ligularia glauca). – Lat. colic(u)lus (= cauliculus). DOOM
curéchi-de-múnte (plantă erbacee) s. m.
curechii
CURÉCHI, curechi, s. m. 1. (Reg.) Varză. 2. (În sintagma) Curechi-de-munte = plantă erbacee din familia compozeelor, cu flori galbene-aurii și cu fructe achene prevăzute cu peri (Ligularia glauca). – Lat. colic(u)lus (= cauliculus). DOOM
curéchi-de-múnte (plantă erbacee) s. m.
curechilor
CURÉCHI, curechi, s. m. 1. (Reg.) Varză. 2. (În sintagma) Curechi-de-munte = plantă erbacee din familia compozeelor, cu flori galbene-aurii și cu fructe achene prevăzute cu peri (Ligularia glauca). – Lat. colic(u)lus (= cauliculus). DOOM
curéchi-de-múnte (plantă erbacee) s. m.
curechiul
CURÉCHI, curechi, s. m. 1. (Reg.) Varză. 2. (În sintagma) Curechi-de-munte = plantă erbacee din familia compozeelor, cu flori galbene-aurii și cu fructe achene prevăzute cu peri (Ligularia glauca). – Lat. colic(u)lus (= cauliculus). DOOM
curéchi-de-múnte (plantă erbacee) s. m.
curechiului
CURÉCHI, curechi, s. m. 1. (Reg.) Varză. 2. (În sintagma) Curechi-de-munte = plantă erbacee din familia compozeelor, cu flori galbene-aurii și cu fructe achene prevăzute cu peri (Ligularia glauca). – Lat. colic(u)lus (= cauliculus). DOOM
curéchi-de-múnte (plantă erbacee) s. m.
curei
CÚRĂ, cure, s. f. Tratament medical pe o anumită durată; aplicare metodică a unor mijloace terapeutice (băi, regim, consum de fructe, legume etc.). ◊ Cură balneoclimatică = folosire în scop terapeutic a apelor minerale, a nămolurilor, a factorilor climatici etc. – Din fr. cure, lat. cura. DOOM
cúră s. f., g.-d. art. cúrei; pl. cúre
curelar
CURELÁR, curelari, s. m. Persoană specializată în confecționarea curelelor sau a hamurilor etc. și la întreținerea lor. – Curea + suf. -ar. DOOM
curelár s. m., pl. curelári
curelari
CURELÁR, curelari, s. m. Persoană specializată în confecționarea curelelor sau a hamurilor etc. și la întreținerea lor. – Curea + suf. -ar. DOOM
curelár s. m., pl. curelári
curelarii
CURELÁR, curelari, s. m. Persoană specializată în confecționarea curelelor sau a hamurilor etc. și la întreținerea lor. – Curea + suf. -ar. DOOM
curelár s. m., pl. curelári
curelarilor
CURELÁR, curelari, s. m. Persoană specializată în confecționarea curelelor sau a hamurilor etc. și la întreținerea lor. – Curea + suf. -ar. DOOM
curelár s. m., pl. curelári
curelarul
CURELÁR, curelari, s. m. Persoană specializată în confecționarea curelelor sau a hamurilor etc. și la întreținerea lor. – Curea + suf. -ar. DOOM
curelár s. m., pl. curelári
curelarului
CURELÁR, curelari, s. m. Persoană specializată în confecționarea curelelor sau a hamurilor etc. și la întreținerea lor. – Curea + suf. -ar. DOOM
curelár s. m., pl. curelári
curele
CÚRĂ, cure, s. f. Tratament medical pe o anumită durată; aplicare metodică a unor mijloace terapeutice (băi, regim, consum de fructe, legume etc.). ◊ Cură balneoclimatică = folosire în scop terapeutic a apelor minerale, a nămolurilor, a factorilor climatici etc. – Din fr. cure, lat. cura. DOOM
cúră s. f., g.-d. art. cúrei; pl. cúre
curele
CUREÁ, curele, s. f. 1. Fâșie lungă din piele, cânepă, material plastic etc. cu numeroase întrebuințări; spec. o astfel de fâșie folosită pentru a lega, a strânge, a fixa ceva (în jurul mijlocului); cingătoare. ◊ Expr. A-l ține (pe cineva) cureaua (sau curelele) = a avea curaj; a cuteza; a fi în stare (să...). 2. (În sintagma) Curea de transmisie = a) bandă de piele sau de pânză continuă, flexibilă și rezistentă, cu ajutorul căreia se poate transmite mișcarea de rotație și puterea corespunzătoare de la un scripete (sau un arbore) de mașină la altul; b) fig. ceea ce servește ca intermediar pentru a transmite ceva. 3. (Înv. și pop.) Măsură de lungime egală cu circa 16 picioare; p. ext. fâșie lungă și îngustă de pământ. – Lat. corrigia. DOOM
cureá s. f., art. cureáua, g.-d. art. curélei; pl. curéle, art. curélele
curelei
CUREÁ, curele, s. f. 1. Fâșie lungă din piele, cânepă, material plastic etc. cu numeroase întrebuințări; spec. o astfel de fâșie folosită pentru a lega, a strânge, a fixa ceva (în jurul mijlocului); cingătoare. ◊ Expr. A-l ține (pe cineva) cureaua (sau curelele) = a avea curaj; a cuteza; a fi în stare (să...). 2. (În sintagma) Curea de transmisie = a) bandă de piele sau de pânză continuă, flexibilă și rezistentă, cu ajutorul căreia se poate transmite mișcarea de rotație și puterea corespunzătoare de la un scripete (sau un arbore) de mașină la altul; b) fig. ceea ce servește ca intermediar pentru a transmite ceva. 3. (Înv. și pop.) Măsură de lungime egală cu circa 16 picioare; p. ext. fâșie lungă și îngustă de pământ. – Lat. corrigia. DOOM
cureá s. f., art. cureáua, g.-d. art. curélei; pl. curéle, art. curélele
curelele
CUREÁ, curele, s. f. 1. Fâșie lungă din piele, cânepă, material plastic etc. cu numeroase întrebuințări; spec. o astfel de fâșie folosită pentru a lega, a strânge, a fixa ceva (în jurul mijlocului); cingătoare. ◊ Expr. A-l ține (pe cineva) cureaua (sau curelele) = a avea curaj; a cuteza; a fi în stare (să...). 2. (În sintagma) Curea de transmisie = a) bandă de piele sau de pânză continuă, flexibilă și rezistentă, cu ajutorul căreia se poate transmite mișcarea de rotație și puterea corespunzătoare de la un scripete (sau un arbore) de mașină la altul; b) fig. ceea ce servește ca intermediar pentru a transmite ceva. 3. (Înv. și pop.) Măsură de lungime egală cu circa 16 picioare; p. ext. fâșie lungă și îngustă de pământ. – Lat. corrigia. DOOM
cureá s. f., art. cureáua, g.-d. art. curélei; pl. curéle, art. curélele
curelelor
CUREÁ, curele, s. f. 1. Fâșie lungă din piele, cânepă, material plastic etc. cu numeroase întrebuințări; spec. o astfel de fâșie folosită pentru a lega, a strânge, a fixa ceva (în jurul mijlocului); cingătoare. ◊ Expr. A-l ține (pe cineva) cureaua (sau curelele) = a avea curaj; a cuteza; a fi în stare (să...). 2. (În sintagma) Curea de transmisie = a) bandă de piele sau de pânză continuă, flexibilă și rezistentă, cu ajutorul căreia se poate transmite mișcarea de rotație și puterea corespunzătoare de la un scripete (sau un arbore) de mașină la altul; b) fig. ceea ce servește ca intermediar pentru a transmite ceva. 3. (Înv. și pop.) Măsură de lungime egală cu circa 16 picioare; p. ext. fâșie lungă și îngustă de pământ. – Lat. corrigia. DOOM
cureá s. f., art. cureáua, g.-d. art. curélei; pl. curéle, art. curélele
curelor
CÚRĂ, cure, s. f. Tratament medical pe o anumită durată; aplicare metodică a unor mijloace terapeutice (băi, regim, consum de fructe, legume etc.). ◊ Cură balneoclimatică = folosire în scop terapeutic a apelor minerale, a nămolurilor, a factorilor climatici etc. – Din fr. cure, lat. cura. DOOM
cúră s. f., g.-d. art. cúrei; pl. cúre
curelușa
CURELÚȘĂ, curelușe, s. f. Diminutiv al lui curea (1). – Curea + suf. -ușă. DOOM
curelúșă s. f., art. curelúșa, g.-d. art. curelúșei; pl. curelúșe
curelușe
CURELÚȘĂ, curelușe, s. f. Diminutiv al lui curea (1). – Curea + suf. -ușă. DOOM
curelúșă s. f., art. curelúșa, g.-d. art. curelúșei; pl. curelúșe
curelușei
CURELÚȘĂ, curelușe, s. f. Diminutiv al lui curea (1). – Curea + suf. -ușă. DOOM
curelúșă s. f., art. curelúșa, g.-d. art. curelúșei; pl. curelúșe
curelușele
CURELÚȘĂ, curelușe, s. f. Diminutiv al lui curea (1). – Curea + suf. -ușă. DOOM
curelúșă s. f., art. curelúșa, g.-d. art. curelúșei; pl. curelúșe
curelușelor
CURELÚȘĂ, curelușe, s. f. Diminutiv al lui curea (1). – Curea + suf. -ușă. DOOM
curelúșă s. f., art. curelúșa, g.-d. art. curelúșei; pl. curelúșe
curelăria
CURELĂRÍE2, curelării, s. f. 1. Atelierul curelarului sau secție dintr-o întreprindere unde se lucrează și se repară curele și alte articole de piele; magazin unde se vând astfel de articole. 2. Obiecte fabricate din piele; p. ext. mulțime de curele. – Curea + suf. -ărie. DOOM
curelăríe s. f., art. curelăría, g.-d. art. curelăríei; (ateliere) pl. curelăríi, art. curelăríile
curelărie
CURELĂRÍE2, curelării, s. f. 1. Atelierul curelarului sau secție dintr-o întreprindere unde se lucrează și se repară curele și alte articole de piele; magazin unde se vând astfel de articole. 2. Obiecte fabricate din piele; p. ext. mulțime de curele. – Curea + suf. -ărie. DOOM
curelăríe s. f., art. curelăría, g.-d. art. curelăríei; (ateliere) pl. curelăríi, art. curelăríile
curelăriei
CURELĂRÍE2, curelării, s. f. 1. Atelierul curelarului sau secție dintr-o întreprindere unde se lucrează și se repară curele și alte articole de piele; magazin unde se vând astfel de articole. 2. Obiecte fabricate din piele; p. ext. mulțime de curele. – Curea + suf. -ărie. DOOM
curelăríe s. f., art. curelăría, g.-d. art. curelăríei; (ateliere) pl. curelăríi, art. curelăríile
curelării
CURELĂRÍE2, curelării, s. f. 1. Atelierul curelarului sau secție dintr-o întreprindere unde se lucrează și se repară curele și alte articole de piele; magazin unde se vând astfel de articole. 2. Obiecte fabricate din piele; p. ext. mulțime de curele. – Curea + suf. -ărie. DOOM
curelăríe s. f., art. curelăría, g.-d. art. curelăríei; (ateliere) pl. curelăríi, art. curelăríile
curelăriile
CURELĂRÍE2, curelării, s. f. 1. Atelierul curelarului sau secție dintr-o întreprindere unde se lucrează și se repară curele și alte articole de piele; magazin unde se vând astfel de articole. 2. Obiecte fabricate din piele; p. ext. mulțime de curele. – Curea + suf. -ărie. DOOM
curelăríe s. f., art. curelăría, g.-d. art. curelăríei; (ateliere) pl. curelăríi, art. curelăríile
curelăriilor
CURELĂRÍE2, curelării, s. f. 1. Atelierul curelarului sau secție dintr-o întreprindere unde se lucrează și se repară curele și alte articole de piele; magazin unde se vând astfel de articole. 2. Obiecte fabricate din piele; p. ext. mulțime de curele. – Curea + suf. -ărie. DOOM
curelăríe s. f., art. curelăría, g.-d. art. curelăríei; (ateliere) pl. curelăríi, art. curelăríile
curent
CURÉNT, -Ă, curenți, -te, adj., s. m., s. n. I. Adj. 1. (Despre vorbire) Curgător, ușor, fluent. 2. (Despre an, lună) Care este în curs; prezent. ♦ De fiecare zi, zilnic; actual. Lucrări curente. ◊ Cont curent = cont deschis de o unitate bancară unui client pentru păstrarea mijloacelor bănești ale acestuia și efectuarea unor operații curente (plăți și încasări). 3. (Despre prețuri) Existent într-un moment dat; în curs. ◊ Monedă curentă = monedă cu valoare circulatorie. ♦ Care circulă; obișnuit, uzual. Expresii curente. 4. (În sintagma) Apă curentă = instalație de apă potabilă care poate fi folosită în permanență în locuințe. II. S. m. 1. (Și în sintagma curent de aer) Deplasare, mișcare a unei mase de aer dintr-un loc într-altul, cauzată de o diferență de presiune; flux. 2. Mișcare a apei în direcția pantei; curs. ◊ Curent marin (sau oceanic) = formă de mișcare a apelor oceanice sau maritime, cauzată de vânturile regulate sau periodice, de diferențele de temperatură și salinitate etc. 3. (Și în sintagma curent electric) Deplasare ordonată, într-o anumită direcție, a purtătorilor de sarcină electrică. ◊ Curent electric continuu = curent electric al cărui sens și a cărui intensitate nu variază periodic în timp. Curent electric alternativ = curent electric al cărui sens și a cărui intensitate variază periodic în timp. ♦ Intensitate a curentului electric. III. S. n. Ansamblu de idei, opinii (politice, științifice, artistice) care sunt adoptate la un moment dat de un număr mai mare de oameni. ◊ Curent literar (sau artistic) = mișcare artistică sau literară care reunește un număr de scriitori sau de artiști în baza unui program estetic și a unor înclinații (relativ) comune. ◊ Expr. A pune (sau a ține pe cineva) în (sau la) curent = a informa (pe cineva) despre mersul unui lucru. A se pune (sau a se ține, a fi) în (sau la) curent = a se informa despre mersul unui lucru. A se pune (sau a se ține, a fi) în (sau la) curent (cu ceva) = a se informa cu privire la un lucru. – Din fr. courant. DOOM
curént3 (mișcare artistică, de idei) s. n., pl. curénte
curent
CURÉNT, -Ă, curenți, -te, adj., s. m., s. n. I. Adj. 1. (Despre vorbire) Curgător, ușor, fluent. 2. (Despre an, lună) Care este în curs; prezent. ♦ De fiecare zi, zilnic; actual. Lucrări curente. ◊ Cont curent = cont deschis de o unitate bancară unui client pentru păstrarea mijloacelor bănești ale acestuia și efectuarea unor operații curente (plăți și încasări). 3. (Despre prețuri) Existent într-un moment dat; în curs. ◊ Monedă curentă = monedă cu valoare circulatorie. ♦ Care circulă; obișnuit, uzual. Expresii curente. 4. (În sintagma) Apă curentă = instalație de apă potabilă care poate fi folosită în permanență în locuințe. II. S. m. 1. (Și în sintagma curent de aer) Deplasare, mișcare a unei mase de aer dintr-un loc într-altul, cauzată de o diferență de presiune; flux. 2. Mișcare a apei în direcția pantei; curs. ◊ Curent marin (sau oceanic) = formă de mișcare a apelor oceanice sau maritime, cauzată de vânturile regulate sau periodice, de diferențele de temperatură și salinitate etc. 3. (Și în sintagma curent electric) Deplasare ordonată, într-o anumită direcție, a purtătorilor de sarcină electrică. ◊ Curent electric continuu = curent electric al cărui sens și a cărui intensitate nu variază periodic în timp. Curent electric alternativ = curent electric al cărui sens și a cărui intensitate variază periodic în timp. ♦ Intensitate a curentului electric. III. S. n. Ansamblu de idei, opinii (politice, științifice, artistice) care sunt adoptate la un moment dat de un număr mai mare de oameni. ◊ Curent literar (sau artistic) = mișcare artistică sau literară care reunește un număr de scriitori sau de artiști în baza unui program estetic și a unor înclinații (relativ) comune. ◊ Expr. A pune (sau a ține pe cineva) în (sau la) curent = a informa (pe cineva) despre mersul unui lucru. A se pune (sau a se ține, a fi) în (sau la) curent = a se informa despre mersul unui lucru. A se pune (sau a se ține, a fi) în (sau la) curent (cu ceva) = a se informa cu privire la un lucru. – Din fr. courant. DOOM
curént3 (mișcare artistică, de idei) s. n., pl. curénte
curenta
CURÉNT, -Ă, curenți, -te, adj., s. m., s. n. I. Adj. 1. (Despre vorbire) Curgător, ușor, fluent. 2. (Despre an, lună) Care este în curs; prezent. ♦ De fiecare zi, zilnic; actual. Lucrări curente. ◊ Cont curent = cont deschis de o unitate bancară unui client pentru păstrarea mijloacelor bănești ale acestuia și efectuarea unor operații curente (plăți și încasări). 3. (Despre prețuri) Existent într-un moment dat; în curs. ◊ Monedă curentă = monedă cu valoare circulatorie. ♦ Care circulă; obișnuit, uzual. Expresii curente. 4. (În sintagma) Apă curentă = instalație de apă potabilă care poate fi folosită în permanență în locuințe. II. S. m. 1. (Și în sintagma curent de aer) Deplasare, mișcare a unei mase de aer dintr-un loc într-altul, cauzată de o diferență de presiune; flux. 2. Mișcare a apei în direcția pantei; curs. ◊ Curent marin (sau oceanic) = formă de mișcare a apelor oceanice sau maritime, cauzată de vânturile regulate sau periodice, de diferențele de temperatură și salinitate etc. 3. (Și în sintagma curent electric) Deplasare ordonată, într-o anumită direcție, a purtătorilor de sarcină electrică. ◊ Curent electric continuu = curent electric al cărui sens și a cărui intensitate nu variază periodic în timp. Curent electric alternativ = curent electric al cărui sens și a cărui intensitate variază periodic în timp. ♦ Intensitate a curentului electric. III. S. n. Ansamblu de idei, opinii (politice, științifice, artistice) care sunt adoptate la un moment dat de un număr mai mare de oameni. ◊ Curent literar (sau artistic) = mișcare artistică sau literară care reunește un număr de scriitori sau de artiști în baza unui program estetic și a unor înclinații (relativ) comune. ◊ Expr. A pune (sau a ține pe cineva) în (sau la) curent = a informa (pe cineva) despre mersul unui lucru. A se pune (sau a se ține, a fi) în (sau la) curent = a se informa despre mersul unui lucru. A se pune (sau a se ține, a fi) în (sau la) curent (cu ceva) = a se informa cu privire la un lucru. – Din fr. courant. DOOM
curént3 (mișcare artistică, de idei) s. n., pl. curénte
curenta
CURENTÁ, pers. 3 curentează, vb. I. Tranz. (Despre un conductor de electricitate) A provoca cuiva un șoc (mai ușor) prin atingere. ♦ Refl. (Despre ființe) A atinge un conductor electric suportând un șoc (mai ușor). – Din curent. DOOM
curentá (a ~) vb., ind. prez. 3 curenteáză
curentare
CURENTÁRE, curentări, s. f. Acțiunea de a (se) curenta și efectul ei. – V. curenta.
curentarea
CURENTÁRE, curentări, s. f. Acțiunea de a (se) curenta și efectul ei. – V. curenta.
curentat
CURENTÁT, -Ă, curentați, -te, adj. (Despre ființe) Care a suferit un șoc (ușor) atingând un conductor electric. – V. curenta.
curentata
CURENTÁT, -Ă, curentați, -te, adj. (Despre ființe) Care a suferit un șoc (ușor) atingând un conductor electric. – V. curenta.
curentate
CURENTÁT, -Ă, curentați, -te, adj. (Despre ființe) Care a suferit un șoc (ușor) atingând un conductor electric. – V. curenta.
curentatei
CURENTÁT, -Ă, curentați, -te, adj. (Despre ființe) Care a suferit un șoc (ușor) atingând un conductor electric. – V. curenta.
curentatele
CURENTÁT, -Ă, curentați, -te, adj. (Despre ființe) Care a suferit un șoc (ușor) atingând un conductor electric. – V. curenta.
curentatelor
CURENTÁT, -Ă, curentați, -te, adj. (Despre ființe) Care a suferit un șoc (ușor) atingând un conductor electric. – V. curenta.
curentatul
CURENTÁT, -Ă, curentați, -te, adj. (Despre ființe) Care a suferit un șoc (ușor) atingând un conductor electric. – V. curenta.
curentatului
CURENTÁT, -Ă, curentați, -te, adj. (Despre ființe) Care a suferit un șoc (ușor) atingând un conductor electric. – V. curenta.
curentați
CURENTÁT, -Ă, curentați, -te, adj. (Despre ființe) Care a suferit un șoc (ușor) atingând un conductor electric. – V. curenta.
curentații
CURENTÁT, -Ă, curentați, -te, adj. (Despre ființe) Care a suferit un șoc (ușor) atingând un conductor electric. – V. curenta.
curentaților
CURENTÁT, -Ă, curentați, -te, adj. (Despre ființe) Care a suferit un șoc (ușor) atingând un conductor electric. – V. curenta.
curente
CURÉNT, -Ă, curenți, -te, adj., s. m., s. n. I. Adj. 1. (Despre vorbire) Curgător, ușor, fluent. 2. (Despre an, lună) Care este în curs; prezent. ♦ De fiecare zi, zilnic; actual. Lucrări curente. ◊ Cont curent = cont deschis de o unitate bancară unui client pentru păstrarea mijloacelor bănești ale acestuia și efectuarea unor operații curente (plăți și încasări). 3. (Despre prețuri) Existent într-un moment dat; în curs. ◊ Monedă curentă = monedă cu valoare circulatorie. ♦ Care circulă; obișnuit, uzual. Expresii curente. 4. (În sintagma) Apă curentă = instalație de apă potabilă care poate fi folosită în permanență în locuințe. II. S. m. 1. (Și în sintagma curent de aer) Deplasare, mișcare a unei mase de aer dintr-un loc într-altul, cauzată de o diferență de presiune; flux. 2. Mișcare a apei în direcția pantei; curs. ◊ Curent marin (sau oceanic) = formă de mișcare a apelor oceanice sau maritime, cauzată de vânturile regulate sau periodice, de diferențele de temperatură și salinitate etc. 3. (Și în sintagma curent electric) Deplasare ordonată, într-o anumită direcție, a purtătorilor de sarcină electrică. ◊ Curent electric continuu = curent electric al cărui sens și a cărui intensitate nu variază periodic în timp. Curent electric alternativ = curent electric al cărui sens și a cărui intensitate variază periodic în timp. ♦ Intensitate a curentului electric. III. S. n. Ansamblu de idei, opinii (politice, științifice, artistice) care sunt adoptate la un moment dat de un număr mai mare de oameni. ◊ Curent literar (sau artistic) = mișcare artistică sau literară care reunește un număr de scriitori sau de artiști în baza unui program estetic și a unor înclinații (relativ) comune. ◊ Expr. A pune (sau a ține pe cineva) în (sau la) curent = a informa (pe cineva) despre mersul unui lucru. A se pune (sau a se ține, a fi) în (sau la) curent = a se informa despre mersul unui lucru. A se pune (sau a se ține, a fi) în (sau la) curent (cu ceva) = a se informa cu privire la un lucru. – Din fr. courant. DOOM
curént3 (mișcare artistică, de idei) s. n., pl. curénte
curentei
CURÉNT, -Ă, curenți, -te, adj., s. m., s. n. I. Adj. 1. (Despre vorbire) Curgător, ușor, fluent. 2. (Despre an, lună) Care este în curs; prezent. ♦ De fiecare zi, zilnic; actual. Lucrări curente. ◊ Cont curent = cont deschis de o unitate bancară unui client pentru păstrarea mijloacelor bănești ale acestuia și efectuarea unor operații curente (plăți și încasări). 3. (Despre prețuri) Existent într-un moment dat; în curs. ◊ Monedă curentă = monedă cu valoare circulatorie. ♦ Care circulă; obișnuit, uzual. Expresii curente. 4. (În sintagma) Apă curentă = instalație de apă potabilă care poate fi folosită în permanență în locuințe. II. S. m. 1. (Și în sintagma curent de aer) Deplasare, mișcare a unei mase de aer dintr-un loc într-altul, cauzată de o diferență de presiune; flux. 2. Mișcare a apei în direcția pantei; curs. ◊ Curent marin (sau oceanic) = formă de mișcare a apelor oceanice sau maritime, cauzată de vânturile regulate sau periodice, de diferențele de temperatură și salinitate etc. 3. (Și în sintagma curent electric) Deplasare ordonată, într-o anumită direcție, a purtătorilor de sarcină electrică. ◊ Curent electric continuu = curent electric al cărui sens și a cărui intensitate nu variază periodic în timp. Curent electric alternativ = curent electric al cărui sens și a cărui intensitate variază periodic în timp. ♦ Intensitate a curentului electric. III. S. n. Ansamblu de idei, opinii (politice, științifice, artistice) care sunt adoptate la un moment dat de un număr mai mare de oameni. ◊ Curent literar (sau artistic) = mișcare artistică sau literară care reunește un număr de scriitori sau de artiști în baza unui program estetic și a unor înclinații (relativ) comune. ◊ Expr. A pune (sau a ține pe cineva) în (sau la) curent = a informa (pe cineva) despre mersul unui lucru. A se pune (sau a se ține, a fi) în (sau la) curent = a se informa despre mersul unui lucru. A se pune (sau a se ține, a fi) în (sau la) curent (cu ceva) = a se informa cu privire la un lucru. – Din fr. courant. DOOM
curént3 (mișcare artistică, de idei) s. n., pl. curénte
curentele
CURÉNT, -Ă, curenți, -te, adj., s. m., s. n. I. Adj. 1. (Despre vorbire) Curgător, ușor, fluent. 2. (Despre an, lună) Care este în curs; prezent. ♦ De fiecare zi, zilnic; actual. Lucrări curente. ◊ Cont curent = cont deschis de o unitate bancară unui client pentru păstrarea mijloacelor bănești ale acestuia și efectuarea unor operații curente (plăți și încasări). 3. (Despre prețuri) Existent într-un moment dat; în curs. ◊ Monedă curentă = monedă cu valoare circulatorie. ♦ Care circulă; obișnuit, uzual. Expresii curente. 4. (În sintagma) Apă curentă = instalație de apă potabilă care poate fi folosită în permanență în locuințe. II. S. m. 1. (Și în sintagma curent de aer) Deplasare, mișcare a unei mase de aer dintr-un loc într-altul, cauzată de o diferență de presiune; flux. 2. Mișcare a apei în direcția pantei; curs. ◊ Curent marin (sau oceanic) = formă de mișcare a apelor oceanice sau maritime, cauzată de vânturile regulate sau periodice, de diferențele de temperatură și salinitate etc. 3. (Și în sintagma curent electric) Deplasare ordonată, într-o anumită direcție, a purtătorilor de sarcină electrică. ◊ Curent electric continuu = curent electric al cărui sens și a cărui intensitate nu variază periodic în timp. Curent electric alternativ = curent electric al cărui sens și a cărui intensitate variază periodic în timp. ♦ Intensitate a curentului electric. III. S. n. Ansamblu de idei, opinii (politice, științifice, artistice) care sunt adoptate la un moment dat de un număr mai mare de oameni. ◊ Curent literar (sau artistic) = mișcare artistică sau literară care reunește un număr de scriitori sau de artiști în baza unui program estetic și a unor înclinații (relativ) comune. ◊ Expr. A pune (sau a ține pe cineva) în (sau la) curent = a informa (pe cineva) despre mersul unui lucru. A se pune (sau a se ține, a fi) în (sau la) curent = a se informa despre mersul unui lucru. A se pune (sau a se ține, a fi) în (sau la) curent (cu ceva) = a se informa cu privire la un lucru. – Din fr. courant. DOOM
curént3 (mișcare artistică, de idei) s. n., pl. curénte
curentelor
CURÉNT, -Ă, curenți, -te, adj., s. m., s. n. I. Adj. 1. (Despre vorbire) Curgător, ușor, fluent. 2. (Despre an, lună) Care este în curs; prezent. ♦ De fiecare zi, zilnic; actual. Lucrări curente. ◊ Cont curent = cont deschis de o unitate bancară unui client pentru păstrarea mijloacelor bănești ale acestuia și efectuarea unor operații curente (plăți și încasări). 3. (Despre prețuri) Existent într-un moment dat; în curs. ◊ Monedă curentă = monedă cu valoare circulatorie. ♦ Care circulă; obișnuit, uzual. Expresii curente. 4. (În sintagma) Apă curentă = instalație de apă potabilă care poate fi folosită în permanență în locuințe. II. S. m. 1. (Și în sintagma curent de aer) Deplasare, mișcare a unei mase de aer dintr-un loc într-altul, cauzată de o diferență de presiune; flux. 2. Mișcare a apei în direcția pantei; curs. ◊ Curent marin (sau oceanic) = formă de mișcare a apelor oceanice sau maritime, cauzată de vânturile regulate sau periodice, de diferențele de temperatură și salinitate etc. 3. (Și în sintagma curent electric) Deplasare ordonată, într-o anumită direcție, a purtătorilor de sarcină electrică. ◊ Curent electric continuu = curent electric al cărui sens și a cărui intensitate nu variază periodic în timp. Curent electric alternativ = curent electric al cărui sens și a cărui intensitate variază periodic în timp. ♦ Intensitate a curentului electric. III. S. n. Ansamblu de idei, opinii (politice, științifice, artistice) care sunt adoptate la un moment dat de un număr mai mare de oameni. ◊ Curent literar (sau artistic) = mișcare artistică sau literară care reunește un număr de scriitori sau de artiști în baza unui program estetic și a unor înclinații (relativ) comune. ◊ Expr. A pune (sau a ține pe cineva) în (sau la) curent = a informa (pe cineva) despre mersul unui lucru. A se pune (sau a se ține, a fi) în (sau la) curent = a se informa despre mersul unui lucru. A se pune (sau a se ține, a fi) în (sau la) curent (cu ceva) = a se informa cu privire la un lucru. – Din fr. courant. DOOM
curént3 (mișcare artistică, de idei) s. n., pl. curénte
curentmetru
CURENTOMÉTRU, curentometre, s. n. Aparat pentru măsurarea intensității curenților apei. [Var.: curentmétru s. n.] – Din fr. courantomètre.
curentograf
CURENTOGRÁF s.n. (Hidr.) Curentometru înregistrator. [Cf. fr. courantographe].
curentografe
CURENTOGRÁF s.n. (Hidr.) Curentometru înregistrator. [Cf. fr. courantographe].
curentografele
CURENTOGRÁF s.n. (Hidr.) Curentometru înregistrator. [Cf. fr. courantographe].
curentografelor
CURENTOGRÁF s.n. (Hidr.) Curentometru înregistrator. [Cf. fr. courantographe].
curentograful
CURENTOGRÁF s.n. (Hidr.) Curentometru înregistrator. [Cf. fr. courantographe].
curentografului
CURENTOGRÁF s.n. (Hidr.) Curentometru înregistrator. [Cf. fr. courantographe].
curentometre
CURENTOMÉTRU, curentometre, s. n. Aparat pentru măsurarea intensității curenților apei. [Var.: curentmétru s. n.] – Din fr. courantomètre.
curentometrele
CURENTOMÉTRU, curentometre, s. n. Aparat pentru măsurarea intensității curenților apei. [Var.: curentmétru s. n.] – Din fr. courantomètre.
curentometrelor
CURENTOMÉTRU, curentometre, s. n. Aparat pentru măsurarea intensității curenților apei. [Var.: curentmétru s. n.] – Din fr. courantomètre.
curentometru
CURENTOMÉTRU, curentometre, s. n. Aparat pentru măsurarea intensității curenților apei. [Var.: curentmétru s. n.] – Din fr. courantomètre.
curentometrul
CURENTOMÉTRU, curentometre, s. n. Aparat pentru măsurarea intensității curenților apei. [Var.: curentmétru s. n.] – Din fr. courantomètre.
curentometrului
CURENTOMÉTRU, curentometre, s. n. Aparat pentru măsurarea intensității curenților apei. [Var.: curentmétru s. n.] – Din fr. courantomètre.
curentul
CURÉNT, -Ă, curenți, -te, adj., s. m., s. n. I. Adj. 1. (Despre vorbire) Curgător, ușor, fluent. 2. (Despre an, lună) Care este în curs; prezent. ♦ De fiecare zi, zilnic; actual. Lucrări curente. ◊ Cont curent = cont deschis de o unitate bancară unui client pentru păstrarea mijloacelor bănești ale acestuia și efectuarea unor operații curente (plăți și încasări). 3. (Despre prețuri) Existent într-un moment dat; în curs. ◊ Monedă curentă = monedă cu valoare circulatorie. ♦ Care circulă; obișnuit, uzual. Expresii curente. 4. (În sintagma) Apă curentă = instalație de apă potabilă care poate fi folosită în permanență în locuințe. II. S. m. 1. (Și în sintagma curent de aer) Deplasare, mișcare a unei mase de aer dintr-un loc într-altul, cauzată de o diferență de presiune; flux. 2. Mișcare a apei în direcția pantei; curs. ◊ Curent marin (sau oceanic) = formă de mișcare a apelor oceanice sau maritime, cauzată de vânturile regulate sau periodice, de diferențele de temperatură și salinitate etc. 3. (Și în sintagma curent electric) Deplasare ordonată, într-o anumită direcție, a purtătorilor de sarcină electrică. ◊ Curent electric continuu = curent electric al cărui sens și a cărui intensitate nu variază periodic în timp. Curent electric alternativ = curent electric al cărui sens și a cărui intensitate variază periodic în timp. ♦ Intensitate a curentului electric. III. S. n. Ansamblu de idei, opinii (politice, științifice, artistice) care sunt adoptate la un moment dat de un număr mai mare de oameni. ◊ Curent literar (sau artistic) = mișcare artistică sau literară care reunește un număr de scriitori sau de artiști în baza unui program estetic și a unor înclinații (relativ) comune. ◊ Expr. A pune (sau a ține pe cineva) în (sau la) curent = a informa (pe cineva) despre mersul unui lucru. A se pune (sau a se ține, a fi) în (sau la) curent = a se informa despre mersul unui lucru. A se pune (sau a se ține, a fi) în (sau la) curent (cu ceva) = a se informa cu privire la un lucru. – Din fr. courant. DOOM
curént3 (mișcare artistică, de idei) s. n., pl. curénte
curentul
CURÉNT, -Ă, curenți, -te, adj., s. m., s. n. I. Adj. 1. (Despre vorbire) Curgător, ușor, fluent. 2. (Despre an, lună) Care este în curs; prezent. ♦ De fiecare zi, zilnic; actual. Lucrări curente. ◊ Cont curent = cont deschis de o unitate bancară unui client pentru păstrarea mijloacelor bănești ale acestuia și efectuarea unor operații curente (plăți și încasări). 3. (Despre prețuri) Existent într-un moment dat; în curs. ◊ Monedă curentă = monedă cu valoare circulatorie. ♦ Care circulă; obișnuit, uzual. Expresii curente. 4. (În sintagma) Apă curentă = instalație de apă potabilă care poate fi folosită în permanență în locuințe. II. S. m. 1. (Și în sintagma curent de aer) Deplasare, mișcare a unei mase de aer dintr-un loc într-altul, cauzată de o diferență de presiune; flux. 2. Mișcare a apei în direcția pantei; curs. ◊ Curent marin (sau oceanic) = formă de mișcare a apelor oceanice sau maritime, cauzată de vânturile regulate sau periodice, de diferențele de temperatură și salinitate etc. 3. (Și în sintagma curent electric) Deplasare ordonată, într-o anumită direcție, a purtătorilor de sarcină electrică. ◊ Curent electric continuu = curent electric al cărui sens și a cărui intensitate nu variază periodic în timp. Curent electric alternativ = curent electric al cărui sens și a cărui intensitate variază periodic în timp. ♦ Intensitate a curentului electric. III. S. n. Ansamblu de idei, opinii (politice, științifice, artistice) care sunt adoptate la un moment dat de un număr mai mare de oameni. ◊ Curent literar (sau artistic) = mișcare artistică sau literară care reunește un număr de scriitori sau de artiști în baza unui program estetic și a unor înclinații (relativ) comune. ◊ Expr. A pune (sau a ține pe cineva) în (sau la) curent = a informa (pe cineva) despre mersul unui lucru. A se pune (sau a se ține, a fi) în (sau la) curent = a se informa despre mersul unui lucru. A se pune (sau a se ține, a fi) în (sau la) curent (cu ceva) = a se informa cu privire la un lucru. – Din fr. courant. DOOM
curént3 (mișcare artistică, de idei) s. n., pl. curénte
curentului
CURÉNT, -Ă, curenți, -te, adj., s. m., s. n. I. Adj. 1. (Despre vorbire) Curgător, ușor, fluent. 2. (Despre an, lună) Care este în curs; prezent. ♦ De fiecare zi, zilnic; actual. Lucrări curente. ◊ Cont curent = cont deschis de o unitate bancară unui client pentru păstrarea mijloacelor bănești ale acestuia și efectuarea unor operații curente (plăți și încasări). 3. (Despre prețuri) Existent într-un moment dat; în curs. ◊ Monedă curentă = monedă cu valoare circulatorie. ♦ Care circulă; obișnuit, uzual. Expresii curente. 4. (În sintagma) Apă curentă = instalație de apă potabilă care poate fi folosită în permanență în locuințe. II. S. m. 1. (Și în sintagma curent de aer) Deplasare, mișcare a unei mase de aer dintr-un loc într-altul, cauzată de o diferență de presiune; flux. 2. Mișcare a apei în direcția pantei; curs. ◊ Curent marin (sau oceanic) = formă de mișcare a apelor oceanice sau maritime, cauzată de vânturile regulate sau periodice, de diferențele de temperatură și salinitate etc. 3. (Și în sintagma curent electric) Deplasare ordonată, într-o anumită direcție, a purtătorilor de sarcină electrică. ◊ Curent electric continuu = curent electric al cărui sens și a cărui intensitate nu variază periodic în timp. Curent electric alternativ = curent electric al cărui sens și a cărui intensitate variază periodic în timp. ♦ Intensitate a curentului electric. III. S. n. Ansamblu de idei, opinii (politice, științifice, artistice) care sunt adoptate la un moment dat de un număr mai mare de oameni. ◊ Curent literar (sau artistic) = mișcare artistică sau literară care reunește un număr de scriitori sau de artiști în baza unui program estetic și a unor înclinații (relativ) comune. ◊ Expr. A pune (sau a ține pe cineva) în (sau la) curent = a informa (pe cineva) despre mersul unui lucru. A se pune (sau a se ține, a fi) în (sau la) curent = a se informa despre mersul unui lucru. A se pune (sau a se ține, a fi) în (sau la) curent (cu ceva) = a se informa cu privire la un lucru. – Din fr. courant. DOOM
curént3 (mișcare artistică, de idei) s. n., pl. curénte
curentului
CURÉNT, -Ă, curenți, -te, adj., s. m., s. n. I. Adj. 1. (Despre vorbire) Curgător, ușor, fluent. 2. (Despre an, lună) Care este în curs; prezent. ♦ De fiecare zi, zilnic; actual. Lucrări curente. ◊ Cont curent = cont deschis de o unitate bancară unui client pentru păstrarea mijloacelor bănești ale acestuia și efectuarea unor operații curente (plăți și încasări). 3. (Despre prețuri) Existent într-un moment dat; în curs. ◊ Monedă curentă = monedă cu valoare circulatorie. ♦ Care circulă; obișnuit, uzual. Expresii curente. 4. (În sintagma) Apă curentă = instalație de apă potabilă care poate fi folosită în permanență în locuințe. II. S. m. 1. (Și în sintagma curent de aer) Deplasare, mișcare a unei mase de aer dintr-un loc într-altul, cauzată de o diferență de presiune; flux. 2. Mișcare a apei în direcția pantei; curs. ◊ Curent marin (sau oceanic) = formă de mișcare a apelor oceanice sau maritime, cauzată de vânturile regulate sau periodice, de diferențele de temperatură și salinitate etc. 3. (Și în sintagma curent electric) Deplasare ordonată, într-o anumită direcție, a purtătorilor de sarcină electrică. ◊ Curent electric continuu = curent electric al cărui sens și a cărui intensitate nu variază periodic în timp. Curent electric alternativ = curent electric al cărui sens și a cărui intensitate variază periodic în timp. ♦ Intensitate a curentului electric. III. S. n. Ansamblu de idei, opinii (politice, științifice, artistice) care sunt adoptate la un moment dat de un număr mai mare de oameni. ◊ Curent literar (sau artistic) = mișcare artistică sau literară care reunește un număr de scriitori sau de artiști în baza unui program estetic și a unor înclinații (relativ) comune. ◊ Expr. A pune (sau a ține pe cineva) în (sau la) curent = a informa (pe cineva) despre mersul unui lucru. A se pune (sau a se ține, a fi) în (sau la) curent = a se informa despre mersul unui lucru. A se pune (sau a se ține, a fi) în (sau la) curent (cu ceva) = a se informa cu privire la un lucru. – Din fr. courant. DOOM
curént3 (mișcare artistică, de idei) s. n., pl. curénte
curentări
CURENTÁRE, curentări, s. f. Acțiunea de a (se) curenta și efectul ei. – V. curenta.
curentării
CURENTÁRE, curentări, s. f. Acțiunea de a (se) curenta și efectul ei. – V. curenta.
curentările
CURENTÁRE, curentări, s. f. Acțiunea de a (se) curenta și efectul ei. – V. curenta.
curentărilor
CURENTÁRE, curentări, s. f. Acțiunea de a (se) curenta și efectul ei. – V. curenta.
curenți
CURÉNT, -Ă, curenți, -te, adj., s. m., s. n. I. Adj. 1. (Despre vorbire) Curgător, ușor, fluent. 2. (Despre an, lună) Care este în curs; prezent. ♦ De fiecare zi, zilnic; actual. Lucrări curente. ◊ Cont curent = cont deschis de o unitate bancară unui client pentru păstrarea mijloacelor bănești ale acestuia și efectuarea unor operații curente (plăți și încasări). 3. (Despre prețuri) Existent într-un moment dat; în curs. ◊ Monedă curentă = monedă cu valoare circulatorie. ♦ Care circulă; obișnuit, uzual. Expresii curente. 4. (În sintagma) Apă curentă = instalație de apă potabilă care poate fi folosită în permanență în locuințe. II. S. m. 1. (Și în sintagma curent de aer) Deplasare, mișcare a unei mase de aer dintr-un loc într-altul, cauzată de o diferență de presiune; flux. 2. Mișcare a apei în direcția pantei; curs. ◊ Curent marin (sau oceanic) = formă de mișcare a apelor oceanice sau maritime, cauzată de vânturile regulate sau periodice, de diferențele de temperatură și salinitate etc. 3. (Și în sintagma curent electric) Deplasare ordonată, într-o anumită direcție, a purtătorilor de sarcină electrică. ◊ Curent electric continuu = curent electric al cărui sens și a cărui intensitate nu variază periodic în timp. Curent electric alternativ = curent electric al cărui sens și a cărui intensitate variază periodic în timp. ♦ Intensitate a curentului electric. III. S. n. Ansamblu de idei, opinii (politice, științifice, artistice) care sunt adoptate la un moment dat de un număr mai mare de oameni. ◊ Curent literar (sau artistic) = mișcare artistică sau literară care reunește un număr de scriitori sau de artiști în baza unui program estetic și a unor înclinații (relativ) comune. ◊ Expr. A pune (sau a ține pe cineva) în (sau la) curent = a informa (pe cineva) despre mersul unui lucru. A se pune (sau a se ține, a fi) în (sau la) curent = a se informa despre mersul unui lucru. A se pune (sau a se ține, a fi) în (sau la) curent (cu ceva) = a se informa cu privire la un lucru. – Din fr. courant. DOOM
curént3 (mișcare artistică, de idei) s. n., pl. curénte
curenți
CURÉNT, -Ă, curenți, -te, adj., s. m., s. n. I. Adj. 1. (Despre vorbire) Curgător, ușor, fluent. 2. (Despre an, lună) Care este în curs; prezent. ♦ De fiecare zi, zilnic; actual. Lucrări curente. ◊ Cont curent = cont deschis de o unitate bancară unui client pentru păstrarea mijloacelor bănești ale acestuia și efectuarea unor operații curente (plăți și încasări). 3. (Despre prețuri) Existent într-un moment dat; în curs. ◊ Monedă curentă = monedă cu valoare circulatorie. ♦ Care circulă; obișnuit, uzual. Expresii curente. 4. (În sintagma) Apă curentă = instalație de apă potabilă care poate fi folosită în permanență în locuințe. II. S. m. 1. (Și în sintagma curent de aer) Deplasare, mișcare a unei mase de aer dintr-un loc într-altul, cauzată de o diferență de presiune; flux. 2. Mișcare a apei în direcția pantei; curs. ◊ Curent marin (sau oceanic) = formă de mișcare a apelor oceanice sau maritime, cauzată de vânturile regulate sau periodice, de diferențele de temperatură și salinitate etc. 3. (Și în sintagma curent electric) Deplasare ordonată, într-o anumită direcție, a purtătorilor de sarcină electrică. ◊ Curent electric continuu = curent electric al cărui sens și a cărui intensitate nu variază periodic în timp. Curent electric alternativ = curent electric al cărui sens și a cărui intensitate variază periodic în timp. ♦ Intensitate a curentului electric. III. S. n. Ansamblu de idei, opinii (politice, științifice, artistice) care sunt adoptate la un moment dat de un număr mai mare de oameni. ◊ Curent literar (sau artistic) = mișcare artistică sau literară care reunește un număr de scriitori sau de artiști în baza unui program estetic și a unor înclinații (relativ) comune. ◊ Expr. A pune (sau a ține pe cineva) în (sau la) curent = a informa (pe cineva) despre mersul unui lucru. A se pune (sau a se ține, a fi) în (sau la) curent = a se informa despre mersul unui lucru. A se pune (sau a se ține, a fi) în (sau la) curent (cu ceva) = a se informa cu privire la un lucru. – Din fr. courant. DOOM
curént3 (mișcare artistică, de idei) s. n., pl. curénte
curenții
CURÉNT, -Ă, curenți, -te, adj., s. m., s. n. I. Adj. 1. (Despre vorbire) Curgător, ușor, fluent. 2. (Despre an, lună) Care este în curs; prezent. ♦ De fiecare zi, zilnic; actual. Lucrări curente. ◊ Cont curent = cont deschis de o unitate bancară unui client pentru păstrarea mijloacelor bănești ale acestuia și efectuarea unor operații curente (plăți și încasări). 3. (Despre prețuri) Existent într-un moment dat; în curs. ◊ Monedă curentă = monedă cu valoare circulatorie. ♦ Care circulă; obișnuit, uzual. Expresii curente. 4. (În sintagma) Apă curentă = instalație de apă potabilă care poate fi folosită în permanență în locuințe. II. S. m. 1. (Și în sintagma curent de aer) Deplasare, mișcare a unei mase de aer dintr-un loc într-altul, cauzată de o diferență de presiune; flux. 2. Mișcare a apei în direcția pantei; curs. ◊ Curent marin (sau oceanic) = formă de mișcare a apelor oceanice sau maritime, cauzată de vânturile regulate sau periodice, de diferențele de temperatură și salinitate etc. 3. (Și în sintagma curent electric) Deplasare ordonată, într-o anumită direcție, a purtătorilor de sarcină electrică. ◊ Curent electric continuu = curent electric al cărui sens și a cărui intensitate nu variază periodic în timp. Curent electric alternativ = curent electric al cărui sens și a cărui intensitate variază periodic în timp. ♦ Intensitate a curentului electric. III. S. n. Ansamblu de idei, opinii (politice, științifice, artistice) care sunt adoptate la un moment dat de un număr mai mare de oameni. ◊ Curent literar (sau artistic) = mișcare artistică sau literară care reunește un număr de scriitori sau de artiști în baza unui program estetic și a unor înclinații (relativ) comune. ◊ Expr. A pune (sau a ține pe cineva) în (sau la) curent = a informa (pe cineva) despre mersul unui lucru. A se pune (sau a se ține, a fi) în (sau la) curent = a se informa despre mersul unui lucru. A se pune (sau a se ține, a fi) în (sau la) curent (cu ceva) = a se informa cu privire la un lucru. – Din fr. courant. DOOM
curént3 (mișcare artistică, de idei) s. n., pl. curénte
curenții
CURÉNT, -Ă, curenți, -te, adj., s. m., s. n. I. Adj. 1. (Despre vorbire) Curgător, ușor, fluent. 2. (Despre an, lună) Care este în curs; prezent. ♦ De fiecare zi, zilnic; actual. Lucrări curente. ◊ Cont curent = cont deschis de o unitate bancară unui client pentru păstrarea mijloacelor bănești ale acestuia și efectuarea unor operații curente (plăți și încasări). 3. (Despre prețuri) Existent într-un moment dat; în curs. ◊ Monedă curentă = monedă cu valoare circulatorie. ♦ Care circulă; obișnuit, uzual. Expresii curente. 4. (În sintagma) Apă curentă = instalație de apă potabilă care poate fi folosită în permanență în locuințe. II. S. m. 1. (Și în sintagma curent de aer) Deplasare, mișcare a unei mase de aer dintr-un loc într-altul, cauzată de o diferență de presiune; flux. 2. Mișcare a apei în direcția pantei; curs. ◊ Curent marin (sau oceanic) = formă de mișcare a apelor oceanice sau maritime, cauzată de vânturile regulate sau periodice, de diferențele de temperatură și salinitate etc. 3. (Și în sintagma curent electric) Deplasare ordonată, într-o anumită direcție, a purtătorilor de sarcină electrică. ◊ Curent electric continuu = curent electric al cărui sens și a cărui intensitate nu variază periodic în timp. Curent electric alternativ = curent electric al cărui sens și a cărui intensitate variază periodic în timp. ♦ Intensitate a curentului electric. III. S. n. Ansamblu de idei, opinii (politice, științifice, artistice) care sunt adoptate la un moment dat de un număr mai mare de oameni. ◊ Curent literar (sau artistic) = mișcare artistică sau literară care reunește un număr de scriitori sau de artiști în baza unui program estetic și a unor înclinații (relativ) comune. ◊ Expr. A pune (sau a ține pe cineva) în (sau la) curent = a informa (pe cineva) despre mersul unui lucru. A se pune (sau a se ține, a fi) în (sau la) curent = a se informa despre mersul unui lucru. A se pune (sau a se ține, a fi) în (sau la) curent (cu ceva) = a se informa cu privire la un lucru. – Din fr. courant. DOOM
curént3 (mișcare artistică, de idei) s. n., pl. curénte
curenților
CURÉNT, -Ă, curenți, -te, adj., s. m., s. n. I. Adj. 1. (Despre vorbire) Curgător, ușor, fluent. 2. (Despre an, lună) Care este în curs; prezent. ♦ De fiecare zi, zilnic; actual. Lucrări curente. ◊ Cont curent = cont deschis de o unitate bancară unui client pentru păstrarea mijloacelor bănești ale acestuia și efectuarea unor operații curente (plăți și încasări). 3. (Despre prețuri) Existent într-un moment dat; în curs. ◊ Monedă curentă = monedă cu valoare circulatorie. ♦ Care circulă; obișnuit, uzual. Expresii curente. 4. (În sintagma) Apă curentă = instalație de apă potabilă care poate fi folosită în permanență în locuințe. II. S. m. 1. (Și în sintagma curent de aer) Deplasare, mișcare a unei mase de aer dintr-un loc într-altul, cauzată de o diferență de presiune; flux. 2. Mișcare a apei în direcția pantei; curs. ◊ Curent marin (sau oceanic) = formă de mișcare a apelor oceanice sau maritime, cauzată de vânturile regulate sau periodice, de diferențele de temperatură și salinitate etc. 3. (Și în sintagma curent electric) Deplasare ordonată, într-o anumită direcție, a purtătorilor de sarcină electrică. ◊ Curent electric continuu = curent electric al cărui sens și a cărui intensitate nu variază periodic în timp. Curent electric alternativ = curent electric al cărui sens și a cărui intensitate variază periodic în timp. ♦ Intensitate a curentului electric. III. S. n. Ansamblu de idei, opinii (politice, științifice, artistice) care sunt adoptate la un moment dat de un număr mai mare de oameni. ◊ Curent literar (sau artistic) = mișcare artistică sau literară care reunește un număr de scriitori sau de artiști în baza unui program estetic și a unor înclinații (relativ) comune. ◊ Expr. A pune (sau a ține pe cineva) în (sau la) curent = a informa (pe cineva) despre mersul unui lucru. A se pune (sau a se ține, a fi) în (sau la) curent = a se informa despre mersul unui lucru. A se pune (sau a se ține, a fi) în (sau la) curent (cu ceva) = a se informa cu privire la un lucru. – Din fr. courant. DOOM
curént3 (mișcare artistică, de idei) s. n., pl. curénte
curenților
CURÉNT, -Ă, curenți, -te, adj., s. m., s. n. I. Adj. 1. (Despre vorbire) Curgător, ușor, fluent. 2. (Despre an, lună) Care este în curs; prezent. ♦ De fiecare zi, zilnic; actual. Lucrări curente. ◊ Cont curent = cont deschis de o unitate bancară unui client pentru păstrarea mijloacelor bănești ale acestuia și efectuarea unor operații curente (plăți și încasări). 3. (Despre prețuri) Existent într-un moment dat; în curs. ◊ Monedă curentă = monedă cu valoare circulatorie. ♦ Care circulă; obișnuit, uzual. Expresii curente. 4. (În sintagma) Apă curentă = instalație de apă potabilă care poate fi folosită în permanență în locuințe. II. S. m. 1. (Și în sintagma curent de aer) Deplasare, mișcare a unei mase de aer dintr-un loc într-altul, cauzată de o diferență de presiune; flux. 2. Mișcare a apei în direcția pantei; curs. ◊ Curent marin (sau oceanic) = formă de mișcare a apelor oceanice sau maritime, cauzată de vânturile regulate sau periodice, de diferențele de temperatură și salinitate etc. 3. (Și în sintagma curent electric) Deplasare ordonată, într-o anumită direcție, a purtătorilor de sarcină electrică. ◊ Curent electric continuu = curent electric al cărui sens și a cărui intensitate nu variază periodic în timp. Curent electric alternativ = curent electric al cărui sens și a cărui intensitate variază periodic în timp. ♦ Intensitate a curentului electric. III. S. n. Ansamblu de idei, opinii (politice, științifice, artistice) care sunt adoptate la un moment dat de un număr mai mare de oameni. ◊ Curent literar (sau artistic) = mișcare artistică sau literară care reunește un număr de scriitori sau de artiști în baza unui program estetic și a unor înclinații (relativ) comune. ◊ Expr. A pune (sau a ține pe cineva) în (sau la) curent = a informa (pe cineva) despre mersul unui lucru. A se pune (sau a se ține, a fi) în (sau la) curent = a se informa despre mersul unui lucru. A se pune (sau a se ține, a fi) în (sau la) curent (cu ceva) = a se informa cu privire la un lucru. – Din fr. courant. DOOM
curént3 (mișcare artistică, de idei) s. n., pl. curénte
curere
CÚRE vb. III v. curge.
curetes
Curetes, populație străveche din Creta care, conform legendei, l-ar fi ocrotit pe Zeus în vremea copilăriei sale pe muntele Ida, ferindu-l de Cronus.
curez
CURÁ2, curez, vb. I. Tranz. (Reg.) A desface frunzele sau boabele de pe știuleții porumbului. – Lat. curare „a îngriji, a curăța”.
cureze
CURÁ2, curez, vb. I. Tranz. (Reg.) A desface frunzele sau boabele de pe știuleții porumbului. – Lat. curare „a îngriji, a curăța”.
curezi
CURÁ2, curez, vb. I. Tranz. (Reg.) A desface frunzele sau boabele de pe știuleții porumbului. – Lat. curare „a îngriji, a curăța”.
curețe
CURĂȚÁ, cúrăț, vb. I. I. 1. Tranz. și refl. A face să dispară murdăria, a înlătura impuritățile de pe ceva sau de pe sine. ♦ Tranz. A îndepărta coaja, pielița de pe fructe, legume sau de pe ouă. 2. Tranz. și refl. A (se) vindeca de o boală (de piele). 3. Tranz. A îndepărta asperitățile, depunerile, materialele nefolositoare de pe o piesă, de pe un obiect, de pe un teren etc., în vederea recondiționării, îmbunătățirii aspectului său pentru unele operații tehnologice ulterioare. II. Fig. 1. Tranz. și refl. A (se) debarasa, a (se) salva, a (se) descotorisi (de ceva rău). 2. Refl. (În limbajul bisericesc) A se mântui, a se purifica. 3. Tranz. (Fam.) A omorî. ♦ Refl. A muri. 4. Tranz. și refl. A face să rămână sau a rămâne fără nici un ban. [Var.: (pop.) curățí vb. IV] – Din curat. DOOM
curățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. cúrăț, 2 sg. cúreți, 3 cúrăță; conj. prez. 3 să cúrețe; ger. curățấnd
cureți
CURĂȚÁ, cúrăț, vb. I. I. 1. Tranz. și refl. A face să dispară murdăria, a înlătura impuritățile de pe ceva sau de pe sine. ♦ Tranz. A îndepărta coaja, pielița de pe fructe, legume sau de pe ouă. 2. Tranz. și refl. A (se) vindeca de o boală (de piele). 3. Tranz. A îndepărta asperitățile, depunerile, materialele nefolositoare de pe o piesă, de pe un obiect, de pe un teren etc., în vederea recondiționării, îmbunătățirii aspectului său pentru unele operații tehnologice ulterioare. II. Fig. 1. Tranz. și refl. A (se) debarasa, a (se) salva, a (se) descotorisi (de ceva rău). 2. Refl. (În limbajul bisericesc) A se mântui, a se purifica. 3. Tranz. (Fam.) A omorî. ♦ Refl. A muri. 4. Tranz. și refl. A face să rămână sau a rămâne fără nici un ban. [Var.: (pop.) curățí vb. IV] – Din curat. DOOM
curățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. cúrăț, 2 sg. cúreți, 3 cúrăță; conj. prez. 3 să cúrețe; ger. curățấnd
cureți
Cureți = Curetes.
curg
CÚRGE, pers. 3 cúrge, vb. III. Intranz. I. 1. (Despre ape) A se mișca necontenit în direcția pantei. ◊ Expr. A curge gârlă = a veni din belșug. Va curge multă apă pe gârlă (sau pe Dunăre) = va trece mult timp. Dacă (sau de) nu curge, pică = chiar dacă câștigul nu este mare, tot te alegi cu ceva. ♦ (Despre ploaie) A cădea din abundență, întruna. 2. A pluti. Curgeau pe râu scânduri rupte. 3. (Despre sânge) A circula. 4. (Despre lacrimi, sudoare; p. ext. despre sânge) A se scurge, a picura. ♦ A supura. ♦ (Despre unele materii trecute în stare lichidă) A se prelinge. A curs lumânarea. ♦ A lăsa să se scurgă lichidul dinăuntru. Curge butoiul. 5. A se desprinde din ceva, căzând succesiv, bucată după bucată. 6. A cădea, a atârna. Părul lung curgea în vițe până pe spate. ◊ Expr. A-i curge (cuiva) peticele = a fi îmbrăcat în haine zdrențăroase. 7. (Despre grupuri de ființe sau de vehicule) A se succeda necontenit, a veni mereu; a năpădi. II. Fig. 1. (Despre vorbe, discursuri, stil etc.) A se înșira cu ușurință. 2. (Despre timp, viață, zile etc.) A trece, a se desfășura. 3. (Despre termene, dobânzi) A se socoti, a începe de la... 4. (Înv.; despre apariția unui fenomen) A rezulta, a proveni, a decurge. [Perf. s. curse, part. curs. – Var.: (înv. și reg.) cúre vb. III] – Lat. currere (după merge). DOOM
cúrge (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. cúrge, perf. s. 3 sg. cúrse; ger. curgấnd; part. curs
curgan
GORGÁN, gorgane, s. n. Ridicătură de pămînt în formă de căpiță; movilă. Conacul Hagiu... era așezat între salcîmi rari, bătrîni, pe un gorgan revărsat, la marginea pustiei de la Dropii. SADOVEANU, M. C. 20. ♦ Movilă în care se crede că ar fi un mormînt străvechi; tumulus. Gropnițele civilizaților coloniști ai Miletului s-au amestecat mtre gorganele mai vechi ale Sciților. SADOVEANU, O. L. 8. Deodată mi-au apărut în largul pustiei gorganele străvechi, în care cei dintăi rătăcitori ai acestei lumi izolate și-au astrucat osemintele. id. O. A. II 212. – Variantă: curgán (SADOVEANU, N. P. 287) s. n.
curge
CÚRGE, pers. 3 cúrge, vb. III. Intranz. I. 1. (Despre ape) A se mișca necontenit în direcția pantei. ◊ Expr. A curge gârlă = a veni din belșug. Va curge multă apă pe gârlă (sau pe Dunăre) = va trece mult timp. Dacă (sau de) nu curge, pică = chiar dacă câștigul nu este mare, tot te alegi cu ceva. ♦ (Despre ploaie) A cădea din abundență, întruna. 2. A pluti. Curgeau pe râu scânduri rupte. 3. (Despre sânge) A circula. 4. (Despre lacrimi, sudoare; p. ext. despre sânge) A se scurge, a picura. ♦ A supura. ♦ (Despre unele materii trecute în stare lichidă) A se prelinge. A curs lumânarea. ♦ A lăsa să se scurgă lichidul dinăuntru. Curge butoiul. 5. A se desprinde din ceva, căzând succesiv, bucată după bucată. 6. A cădea, a atârna. Părul lung curgea în vițe până pe spate. ◊ Expr. A-i curge (cuiva) peticele = a fi îmbrăcat în haine zdrențăroase. 7. (Despre grupuri de ființe sau de vehicule) A se succeda necontenit, a veni mereu; a năpădi. II. Fig. 1. (Despre vorbe, discursuri, stil etc.) A se înșira cu ușurință. 2. (Despre timp, viață, zile etc.) A trece, a se desfășura. 3. (Despre termene, dobânzi) A se socoti, a începe de la... 4. (Înv.; despre apariția unui fenomen) A rezulta, a proveni, a decurge. [Perf. s. curse, part. curs. – Var.: (înv. și reg.) cúre vb. III] – Lat. currere (după merge). DOOM
cúrge (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. cúrge, perf. s. 3 sg. cúrse; ger. curgấnd; part. curs
curgea
CÚRGE, pers. 3 cúrge, vb. III. Intranz. I. 1. (Despre ape) A se mișca necontenit în direcția pantei. ◊ Expr. A curge gârlă = a veni din belșug. Va curge multă apă pe gârlă (sau pe Dunăre) = va trece mult timp. Dacă (sau de) nu curge, pică = chiar dacă câștigul nu este mare, tot te alegi cu ceva. ♦ (Despre ploaie) A cădea din abundență, întruna. 2. A pluti. Curgeau pe râu scânduri rupte. 3. (Despre sânge) A circula. 4. (Despre lacrimi, sudoare; p. ext. despre sânge) A se scurge, a picura. ♦ A supura. ♦ (Despre unele materii trecute în stare lichidă) A se prelinge. A curs lumânarea. ♦ A lăsa să se scurgă lichidul dinăuntru. Curge butoiul. 5. A se desprinde din ceva, căzând succesiv, bucată după bucată. 6. A cădea, a atârna. Părul lung curgea în vițe până pe spate. ◊ Expr. A-i curge (cuiva) peticele = a fi îmbrăcat în haine zdrențăroase. 7. (Despre grupuri de ființe sau de vehicule) A se succeda necontenit, a veni mereu; a năpădi. II. Fig. 1. (Despre vorbe, discursuri, stil etc.) A se înșira cu ușurință. 2. (Despre timp, viață, zile etc.) A trece, a se desfășura. 3. (Despre termene, dobânzi) A se socoti, a începe de la... 4. (Înv.; despre apariția unui fenomen) A rezulta, a proveni, a decurge. [Perf. s. curse, part. curs. – Var.: (înv. și reg.) cúre vb. III] – Lat. currere (după merge). DOOM
cúrge (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. cúrge, perf. s. 3 sg. cúrse; ger. curgấnd; part. curs
curgeau
CÚRGE, pers. 3 cúrge, vb. III. Intranz. I. 1. (Despre ape) A se mișca necontenit în direcția pantei. ◊ Expr. A curge gârlă = a veni din belșug. Va curge multă apă pe gârlă (sau pe Dunăre) = va trece mult timp. Dacă (sau de) nu curge, pică = chiar dacă câștigul nu este mare, tot te alegi cu ceva. ♦ (Despre ploaie) A cădea din abundență, întruna. 2. A pluti. Curgeau pe râu scânduri rupte. 3. (Despre sânge) A circula. 4. (Despre lacrimi, sudoare; p. ext. despre sânge) A se scurge, a picura. ♦ A supura. ♦ (Despre unele materii trecute în stare lichidă) A se prelinge. A curs lumânarea. ♦ A lăsa să se scurgă lichidul dinăuntru. Curge butoiul. 5. A se desprinde din ceva, căzând succesiv, bucată după bucată. 6. A cădea, a atârna. Părul lung curgea în vițe până pe spate. ◊ Expr. A-i curge (cuiva) peticele = a fi îmbrăcat în haine zdrențăroase. 7. (Despre grupuri de ființe sau de vehicule) A se succeda necontenit, a veni mereu; a năpădi. II. Fig. 1. (Despre vorbe, discursuri, stil etc.) A se înșira cu ușurință. 2. (Despre timp, viață, zile etc.) A trece, a se desfășura. 3. (Despre termene, dobânzi) A se socoti, a începe de la... 4. (Înv.; despre apariția unui fenomen) A rezulta, a proveni, a decurge. [Perf. s. curse, part. curs. – Var.: (înv. și reg.) cúre vb. III] – Lat. currere (după merge). DOOM
cúrge (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. cúrge, perf. s. 3 sg. cúrse; ger. curgấnd; part. curs
curgere
CÚRGE, pers. 3 cúrge, vb. III. Intranz. I. 1. (Despre ape) A se mișca necontenit în direcția pantei. ◊ Expr. A curge gârlă = a veni din belșug. Va curge multă apă pe gârlă (sau pe Dunăre) = va trece mult timp. Dacă (sau de) nu curge, pică = chiar dacă câștigul nu este mare, tot te alegi cu ceva. ♦ (Despre ploaie) A cădea din abundență, întruna. 2. A pluti. Curgeau pe râu scânduri rupte. 3. (Despre sânge) A circula. 4. (Despre lacrimi, sudoare; p. ext. despre sânge) A se scurge, a picura. ♦ A supura. ♦ (Despre unele materii trecute în stare lichidă) A se prelinge. A curs lumânarea. ♦ A lăsa să se scurgă lichidul dinăuntru. Curge butoiul. 5. A se desprinde din ceva, căzând succesiv, bucată după bucată. 6. A cădea, a atârna. Părul lung curgea în vițe până pe spate. ◊ Expr. A-i curge (cuiva) peticele = a fi îmbrăcat în haine zdrențăroase. 7. (Despre grupuri de ființe sau de vehicule) A se succeda necontenit, a veni mereu; a năpădi. II. Fig. 1. (Despre vorbe, discursuri, stil etc.) A se înșira cu ușurință. 2. (Despre timp, viață, zile etc.) A trece, a se desfășura. 3. (Despre termene, dobânzi) A se socoti, a începe de la... 4. (Înv.; despre apariția unui fenomen) A rezulta, a proveni, a decurge. [Perf. s. curse, part. curs. – Var.: (înv. și reg.) cúre vb. III] – Lat. currere (după merge). DOOM
cúrge (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. cúrge, perf. s. 3 sg. cúrse; ger. curgấnd; part. curs
curgere
CÚRGERE, curgeri, s. f. I. Acțiunea de a curge. II. Fig. 1. Desfășurare, trecere de timp; răstimp. 2. Evoluție istorică, înlănțuire a evenimentelor. ♦ Schimbare continuă; devenire. – V. curge. DOOM
cúrgere s. f., g.-d. art. cúrgerii; pl. cúrgeri
curgerea
CÚRGERE, curgeri, s. f. I. Acțiunea de a curge. II. Fig. 1. Desfășurare, trecere de timp; răstimp. 2. Evoluție istorică, înlănțuire a evenimentelor. ♦ Schimbare continuă; devenire. – V. curge. DOOM
cúrgere s. f., g.-d. art. cúrgerii; pl. cúrgeri
curgeri
CÚRGERE, curgeri, s. f. I. Acțiunea de a curge. II. Fig. 1. Desfășurare, trecere de timp; răstimp. 2. Evoluție istorică, înlănțuire a evenimentelor. ♦ Schimbare continuă; devenire. – V. curge. DOOM
cúrgere s. f., g.-d. art. cúrgerii; pl. cúrgeri
curgerii
CÚRGERE, curgeri, s. f. I. Acțiunea de a curge. II. Fig. 1. Desfășurare, trecere de timp; răstimp. 2. Evoluție istorică, înlănțuire a evenimentelor. ♦ Schimbare continuă; devenire. – V. curge. DOOM
cúrgere s. f., g.-d. art. cúrgerii; pl. cúrgeri
curgerile
CÚRGERE, curgeri, s. f. I. Acțiunea de a curge. II. Fig. 1. Desfășurare, trecere de timp; răstimp. 2. Evoluție istorică, înlănțuire a evenimentelor. ♦ Schimbare continuă; devenire. – V. curge. DOOM
cúrgere s. f., g.-d. art. cúrgerii; pl. cúrgeri
curgerilor
CÚRGERE, curgeri, s. f. I. Acțiunea de a curge. II. Fig. 1. Desfășurare, trecere de timp; răstimp. 2. Evoluție istorică, înlănțuire a evenimentelor. ♦ Schimbare continuă; devenire. – V. curge. DOOM
cúrgere s. f., g.-d. art. cúrgerii; pl. cúrgeri
curgând
CÚRGE, pers. 3 cúrge, vb. III. Intranz. I. 1. (Despre ape) A se mișca necontenit în direcția pantei. ◊ Expr. A curge gârlă = a veni din belșug. Va curge multă apă pe gârlă (sau pe Dunăre) = va trece mult timp. Dacă (sau de) nu curge, pică = chiar dacă câștigul nu este mare, tot te alegi cu ceva. ♦ (Despre ploaie) A cădea din abundență, întruna. 2. A pluti. Curgeau pe râu scânduri rupte. 3. (Despre sânge) A circula. 4. (Despre lacrimi, sudoare; p. ext. despre sânge) A se scurge, a picura. ♦ A supura. ♦ (Despre unele materii trecute în stare lichidă) A se prelinge. A curs lumânarea. ♦ A lăsa să se scurgă lichidul dinăuntru. Curge butoiul. 5. A se desprinde din ceva, căzând succesiv, bucată după bucată. 6. A cădea, a atârna. Părul lung curgea în vițe până pe spate. ◊ Expr. A-i curge (cuiva) peticele = a fi îmbrăcat în haine zdrențăroase. 7. (Despre grupuri de ființe sau de vehicule) A se succeda necontenit, a veni mereu; a năpădi. II. Fig. 1. (Despre vorbe, discursuri, stil etc.) A se înșira cu ușurință. 2. (Despre timp, viață, zile etc.) A trece, a se desfășura. 3. (Despre termene, dobânzi) A se socoti, a începe de la... 4. (Înv.; despre apariția unui fenomen) A rezulta, a proveni, a decurge. [Perf. s. curse, part. curs. – Var.: (înv. și reg.) cúre vb. III] – Lat. currere (după merge). DOOM
cúrge (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. cúrge, perf. s. 3 sg. cúrse; ger. curgấnd; part. curs
curgînd
CÚRGE, pers. 3 cúrge, vb. III. Intranz. I. 1. (Despre ape) A se mișca necontenit în direcția pantei. ◊ Expr. A curge gârlă = a veni din belșug. Va curge multă apă pe gârlă (sau pe Dunăre) = va trece mult timp. Dacă (sau de) nu curge, pică = chiar dacă câștigul nu este mare, tot te alegi cu ceva. ♦ (Despre ploaie) A cădea din abundență, întruna. 2. A pluti. Curgeau pe râu scânduri rupte. 3. (Despre sânge) A circula. 4. (Despre lacrimi, sudoare; p. ext. despre sânge) A se scurge, a picura. ♦ A supura. ♦ (Despre unele materii trecute în stare lichidă) A se prelinge. A curs lumânarea. ♦ A lăsa să se scurgă lichidul dinăuntru. Curge butoiul. 5. A se desprinde din ceva, căzând succesiv, bucată după bucată. 6. A cădea, a atârna. Părul lung curgea în vițe până pe spate. ◊ Expr. A-i curge (cuiva) peticele = a fi îmbrăcat în haine zdrențăroase. 7. (Despre grupuri de ființe sau de vehicule) A se succeda necontenit, a veni mereu; a năpădi. II. Fig. 1. (Despre vorbe, discursuri, stil etc.) A se înșira cu ușurință. 2. (Despre timp, viață, zile etc.) A trece, a se desfășura. 3. (Despre termene, dobânzi) A se socoti, a începe de la... 4. (Înv.; despre apariția unui fenomen) A rezulta, a proveni, a decurge. [Perf. s. curse, part. curs. – Var.: (înv. și reg.) cúre vb. III] – Lat. currere (după merge). DOOM
cúrge (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. cúrge, perf. s. 3 sg. cúrse; ger. curgấnd; part. curs
curgă
CÚRGE, pers. 3 cúrge, vb. III. Intranz. I. 1. (Despre ape) A se mișca necontenit în direcția pantei. ◊ Expr. A curge gârlă = a veni din belșug. Va curge multă apă pe gârlă (sau pe Dunăre) = va trece mult timp. Dacă (sau de) nu curge, pică = chiar dacă câștigul nu este mare, tot te alegi cu ceva. ♦ (Despre ploaie) A cădea din abundență, întruna. 2. A pluti. Curgeau pe râu scânduri rupte. 3. (Despre sânge) A circula. 4. (Despre lacrimi, sudoare; p. ext. despre sânge) A se scurge, a picura. ♦ A supura. ♦ (Despre unele materii trecute în stare lichidă) A se prelinge. A curs lumânarea. ♦ A lăsa să se scurgă lichidul dinăuntru. Curge butoiul. 5. A se desprinde din ceva, căzând succesiv, bucată după bucată. 6. A cădea, a atârna. Părul lung curgea în vițe până pe spate. ◊ Expr. A-i curge (cuiva) peticele = a fi îmbrăcat în haine zdrențăroase. 7. (Despre grupuri de ființe sau de vehicule) A se succeda necontenit, a veni mereu; a năpădi. II. Fig. 1. (Despre vorbe, discursuri, stil etc.) A se înșira cu ușurință. 2. (Despre timp, viață, zile etc.) A trece, a se desfășura. 3. (Despre termene, dobânzi) A se socoti, a începe de la... 4. (Înv.; despre apariția unui fenomen) A rezulta, a proveni, a decurge. [Perf. s. curse, part. curs. – Var.: (înv. și reg.) cúre vb. III] – Lat. currere (după merge). DOOM
cúrge (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. cúrge, perf. s. 3 sg. cúrse; ger. curgấnd; part. curs
curgătoare
CURGĂTÓR, -OÁRE, curgători, -oare, adj. 1. (Despre ape) Care curge necontenit. 2. Fig. (Despre vorbire, frază, stil) Cu debit bogat, ușor și plăcut; fluent; cursiv. 3. (Înv.; despre an, lună) Curent (I 2). – Curge + suf. -ător. DOOM
curgătór adj. m., pl. curgătóri; f. sg. și pl. curgătoáre
curgătoarea
CURGĂTÓR, -OÁRE, curgători, -oare, adj. 1. (Despre ape) Care curge necontenit. 2. Fig. (Despre vorbire, frază, stil) Cu debit bogat, ușor și plăcut; fluent; cursiv. 3. (Înv.; despre an, lună) Curent (I 2). – Curge + suf. -ător. DOOM
curgătór adj. m., pl. curgătóri; f. sg. și pl. curgătoáre
curgătoarei
CURGĂTÓR, -OÁRE, curgători, -oare, adj. 1. (Despre ape) Care curge necontenit. 2. Fig. (Despre vorbire, frază, stil) Cu debit bogat, ușor și plăcut; fluent; cursiv. 3. (Înv.; despre an, lună) Curent (I 2). – Curge + suf. -ător. DOOM
curgătór adj. m., pl. curgătóri; f. sg. și pl. curgătoáre
curgătoarele
CURGĂTÓR, -OÁRE, curgători, -oare, adj. 1. (Despre ape) Care curge necontenit. 2. Fig. (Despre vorbire, frază, stil) Cu debit bogat, ușor și plăcut; fluent; cursiv. 3. (Înv.; despre an, lună) Curent (I 2). – Curge + suf. -ător. DOOM
curgătór adj. m., pl. curgătóri; f. sg. și pl. curgătoáre
curgătoarelor
CURGĂTÓR, -OÁRE, curgători, -oare, adj. 1. (Despre ape) Care curge necontenit. 2. Fig. (Despre vorbire, frază, stil) Cu debit bogat, ușor și plăcut; fluent; cursiv. 3. (Înv.; despre an, lună) Curent (I 2). – Curge + suf. -ător. DOOM
curgătór adj. m., pl. curgătóri; f. sg. și pl. curgătoáre
curgător
CURGĂTÓR, -OÁRE, curgători, -oare, adj. 1. (Despre ape) Care curge necontenit. 2. Fig. (Despre vorbire, frază, stil) Cu debit bogat, ușor și plăcut; fluent; cursiv. 3. (Înv.; despre an, lună) Curent (I 2). – Curge + suf. -ător. DOOM
curgătór adj. m., pl. curgătóri; f. sg. și pl. curgătoáre
curgători
CURGĂTÓR, -OÁRE, curgători, -oare, adj. 1. (Despre ape) Care curge necontenit. 2. Fig. (Despre vorbire, frază, stil) Cu debit bogat, ușor și plăcut; fluent; cursiv. 3. (Înv.; despre an, lună) Curent (I 2). – Curge + suf. -ător. DOOM
curgătór adj. m., pl. curgătóri; f. sg. și pl. curgătoáre
curgătorii
CURGĂTÓR, -OÁRE, curgători, -oare, adj. 1. (Despre ape) Care curge necontenit. 2. Fig. (Despre vorbire, frază, stil) Cu debit bogat, ușor și plăcut; fluent; cursiv. 3. (Înv.; despre an, lună) Curent (I 2). – Curge + suf. -ător. DOOM
curgătór adj. m., pl. curgătóri; f. sg. și pl. curgătoáre
curgătorilor
CURGĂTÓR, -OÁRE, curgători, -oare, adj. 1. (Despre ape) Care curge necontenit. 2. Fig. (Despre vorbire, frază, stil) Cu debit bogat, ușor și plăcut; fluent; cursiv. 3. (Înv.; despre an, lună) Curent (I 2). – Curge + suf. -ător. DOOM
curgătór adj. m., pl. curgătóri; f. sg. și pl. curgătoáre
curgătorul
CURGĂTÓR, -OÁRE, curgători, -oare, adj. 1. (Despre ape) Care curge necontenit. 2. Fig. (Despre vorbire, frază, stil) Cu debit bogat, ușor și plăcut; fluent; cursiv. 3. (Înv.; despre an, lună) Curent (I 2). – Curge + suf. -ător. DOOM
curgătór adj. m., pl. curgătóri; f. sg. și pl. curgătoáre
curgătorului
CURGĂTÓR, -OÁRE, curgători, -oare, adj. 1. (Despre ape) Care curge necontenit. 2. Fig. (Despre vorbire, frază, stil) Cu debit bogat, ușor și plăcut; fluent; cursiv. 3. (Înv.; despre an, lună) Curent (I 2). – Curge + suf. -ător. DOOM
curgătór adj. m., pl. curgătóri; f. sg. și pl. curgătoáre
curia
CÚRIE1, curii, s. f. 1. Diviziune a tribului la romani. 2. Administrație pontificală a bisericii romano-catolice. – Din lat. curia.
curial
CURIÁL, -Ă, curiali, -e, adj. Care aparține aceleiași curii1; referitor la o curie1; de curie1. [Pr.: -ri-al] – Din lat. curialis, fr. curial. DOOM
curiál (-ri-al) adj. m., pl. curiáli; f. curiálă, pl. curiále
curiala
CURIÁL, -Ă, curiali, -e, adj. Care aparține aceleiași curii1; referitor la o curie1; de curie1. [Pr.: -ri-al] – Din lat. curialis, fr. curial. DOOM
curiál (-ri-al) adj. m., pl. curiáli; f. curiálă, pl. curiále
curiale
CURIÁL, -Ă, curiali, -e, adj. Care aparține aceleiași curii1; referitor la o curie1; de curie1. [Pr.: -ri-al] – Din lat. curialis, fr. curial. DOOM
curiál (-ri-al) adj. m., pl. curiáli; f. curiálă, pl. curiále
curialei
CURIÁL, -Ă, curiali, -e, adj. Care aparține aceleiași curii1; referitor la o curie1; de curie1. [Pr.: -ri-al] – Din lat. curialis, fr. curial. DOOM
curiál (-ri-al) adj. m., pl. curiáli; f. curiálă, pl. curiále
curialele
CURIÁL, -Ă, curiali, -e, adj. Care aparține aceleiași curii1; referitor la o curie1; de curie1. [Pr.: -ri-al] – Din lat. curialis, fr. curial. DOOM
curiál (-ri-al) adj. m., pl. curiáli; f. curiálă, pl. curiále
curialelor
CURIÁL, -Ă, curiali, -e, adj. Care aparține aceleiași curii1; referitor la o curie1; de curie1. [Pr.: -ri-al] – Din lat. curialis, fr. curial. DOOM
curiál (-ri-al) adj. m., pl. curiáli; f. curiálă, pl. curiále
curiali
CURIÁL, -Ă, curiali, -e, adj. Care aparține aceleiași curii1; referitor la o curie1; de curie1. [Pr.: -ri-al] – Din lat. curialis, fr. curial. DOOM
curiál (-ri-al) adj. m., pl. curiáli; f. curiálă, pl. curiále
curialii
CURIÁL, -Ă, curiali, -e, adj. Care aparține aceleiași curii1; referitor la o curie1; de curie1. [Pr.: -ri-al] – Din lat. curialis, fr. curial. DOOM
curiál (-ri-al) adj. m., pl. curiáli; f. curiálă, pl. curiále
curialilor
CURIÁL, -Ă, curiali, -e, adj. Care aparține aceleiași curii1; referitor la o curie1; de curie1. [Pr.: -ri-al] – Din lat. curialis, fr. curial. DOOM
curiál (-ri-al) adj. m., pl. curiáli; f. curiálă, pl. curiále
curialul
CURIÁL, -Ă, curiali, -e, adj. Care aparține aceleiași curii1; referitor la o curie1; de curie1. [Pr.: -ri-al] – Din lat. curialis, fr. curial. DOOM
curiál (-ri-al) adj. m., pl. curiáli; f. curiálă, pl. curiále
curialului
CURIÁL, -Ă, curiali, -e, adj. Care aparține aceleiași curii1; referitor la o curie1; de curie1. [Pr.: -ri-al] – Din lat. curialis, fr. curial. DOOM
curiál (-ri-al) adj. m., pl. curiáli; f. curiálă, pl. curiále
curiat
CURIÁT, -Ă, curiați, -te, adj. Care este compus din curii1; format pe curii1, pe adunări. [Pr.: -ri-at] – Din lat. curiatus. DOOM
curiát (-ri-at) adj. m., pl. curiáți; f. curiátă, pl. curiáte
curiata
CURIÁT, -Ă, curiați, -te, adj. Care este compus din curii1; format pe curii1, pe adunări. [Pr.: -ri-at] – Din lat. curiatus. DOOM
curiát (-ri-at) adj. m., pl. curiáți; f. curiátă, pl. curiáte
curiate
CURIÁT, -Ă, curiați, -te, adj. Care este compus din curii1; format pe curii1, pe adunări. [Pr.: -ri-at] – Din lat. curiatus. DOOM
curiát (-ri-at) adj. m., pl. curiáți; f. curiátă, pl. curiáte
curiatei
CURIÁT, -Ă, curiați, -te, adj. Care este compus din curii1; format pe curii1, pe adunări. [Pr.: -ri-at] – Din lat. curiatus. DOOM
curiát (-ri-at) adj. m., pl. curiáți; f. curiátă, pl. curiáte
curiatele
CURIÁT, -Ă, curiați, -te, adj. Care este compus din curii1; format pe curii1, pe adunări. [Pr.: -ri-at] – Din lat. curiatus. DOOM
curiát (-ri-at) adj. m., pl. curiáți; f. curiátă, pl. curiáte
curiatelor
CURIÁT, -Ă, curiați, -te, adj. Care este compus din curii1; format pe curii1, pe adunări. [Pr.: -ri-at] – Din lat. curiatus. DOOM
curiát (-ri-at) adj. m., pl. curiáți; f. curiátă, pl. curiáte
curiatul
CURIÁT, -Ă, curiați, -te, adj. Care este compus din curii1; format pe curii1, pe adunări. [Pr.: -ri-at] – Din lat. curiatus. DOOM
curiát (-ri-at) adj. m., pl. curiáți; f. curiátă, pl. curiáte
curiatului
CURIÁT, -Ă, curiați, -te, adj. Care este compus din curii1; format pe curii1, pe adunări. [Pr.: -ri-at] – Din lat. curiatus. DOOM
curiát (-ri-at) adj. m., pl. curiáți; f. curiátă, pl. curiáte
curiați
CURIÁT, -Ă, curiați, -te, adj. Care este compus din curii1; format pe curii1, pe adunări. [Pr.: -ri-at] – Din lat. curiatus. DOOM
curiát (-ri-at) adj. m., pl. curiáți; f. curiátă, pl. curiáte
curiații
CURIÁT, -Ă, curiați, -te, adj. Care este compus din curii1; format pe curii1, pe adunări. [Pr.: -ri-at] – Din lat. curiatus. DOOM
curiát (-ri-at) adj. m., pl. curiáți; f. curiátă, pl. curiáte
curiaților
CURIÁT, -Ă, curiați, -te, adj. Care este compus din curii1; format pe curii1, pe adunări. [Pr.: -ri-at] – Din lat. curiatus. DOOM
curiát (-ri-at) adj. m., pl. curiáți; f. curiátă, pl. curiáte
curie
CÚRIE1, curii, s. f. 1. Diviziune a tribului la romani. 2. Administrație pontificală a bisericii romano-catolice. – Din lat. curia.
curie
CÚRIE2, curie, s. m. Unitate de măsură pentru radioactivitate. [Pr.: cü-ri] – Din fr. curie. DOOM
*Curie (nume de persoană) (fr.) [pron. cürí] (-rie) s. propriu
curiei
CÚRIE1, curii, s. f. 1. Diviziune a tribului la romani. 2. Administrație pontificală a bisericii romano-catolice. – Din lat. curia.
curiepunctura
CURIEPUNCTÚRĂ, curiepuncturi, s. f. Tratament aplicat în cancer, care constă în introducerea în țesuturi a unor ace cu radiu. [Pr.: -ri-e-] – Din fr. curiepuncture. DOOM
curiepunctúră [curie pron. cürí] (-rie-punc-tu-) s. f., g.-d. art. curiepunctúrii; pl. curiepunctúri
curiepuncturi
CURIEPUNCTÚRĂ, curiepuncturi, s. f. Tratament aplicat în cancer, care constă în introducerea în țesuturi a unor ace cu radiu. [Pr.: -ri-e-] – Din fr. curiepuncture. DOOM
curiepunctúră [curie pron. cürí] (-rie-punc-tu-) s. f., g.-d. art. curiepunctúrii; pl. curiepunctúri
curiepuncturii
CURIEPUNCTÚRĂ, curiepuncturi, s. f. Tratament aplicat în cancer, care constă în introducerea în țesuturi a unor ace cu radiu. [Pr.: -ri-e-] – Din fr. curiepuncture. DOOM
curiepunctúră [curie pron. cürí] (-rie-punc-tu-) s. f., g.-d. art. curiepunctúrii; pl. curiepunctúri
curiepuncturile
CURIEPUNCTÚRĂ, curiepuncturi, s. f. Tratament aplicat în cancer, care constă în introducerea în țesuturi a unor ace cu radiu. [Pr.: -ri-e-] – Din fr. curiepuncture. DOOM
curiepunctúră [curie pron. cürí] (-rie-punc-tu-) s. f., g.-d. art. curiepunctúrii; pl. curiepunctúri
curiepuncturilor
CURIEPUNCTÚRĂ, curiepuncturi, s. f. Tratament aplicat în cancer, care constă în introducerea în țesuturi a unor ace cu radiu. [Pr.: -ri-e-] – Din fr. curiepuncture. DOOM
curiepunctúră [curie pron. cürí] (-rie-punc-tu-) s. f., g.-d. art. curiepunctúrii; pl. curiepunctúri
curier
CURIÉR, -Ă, (1) curieri, -e, s. m. și f., (2,3) curiere, s. n. 1. S. m. și f. Factor poștal. ♦ Persoană (în serviciul unei instituții) însărcinată să ducă la destinație corespondență, mesaje etc. ♦ Ștafetă. 2. S. n. (Înv.) Corespondență care se trimite sau se primește deodată; poștă. 3. S. n. (Înv.) Nume dat unor publicații periodice (cu caracter informativ) sau unor rubrici din aceste publicații. [Pr.: -ri-er] – Din fr. courrier. DOOM
curiéră (persoană) (-ri-e-) s. f., g.-d. art. curiérei; pl. curiére
curiera
CURIÉR, -Ă, (1) curieri, -e, s. m. și f., (2,3) curiere, s. n. 1. S. m. și f. Factor poștal. ♦ Persoană (în serviciul unei instituții) însărcinată să ducă la destinație corespondență, mesaje etc. ♦ Ștafetă. 2. S. n. (Înv.) Corespondență care se trimite sau se primește deodată; poștă. 3. S. n. (Înv.) Nume dat unor publicații periodice (cu caracter informativ) sau unor rubrici din aceste publicații. [Pr.: -ri-er] – Din fr. courrier. DOOM
curiéră (persoană) (-ri-e-) s. f., g.-d. art. curiérei; pl. curiére
curierat
CURIERÁT, curierate, s. n. Activitate a curierului. [Pr.: -ri-e-] – Curier + suf. -at.
curiere
CURIÉR, -Ă, (1) curieri, -e, s. m. și f., (2,3) curiere, s. n. 1. S. m. și f. Factor poștal. ♦ Persoană (în serviciul unei instituții) însărcinată să ducă la destinație corespondență, mesaje etc. ♦ Ștafetă. 2. S. n. (Înv.) Corespondență care se trimite sau se primește deodată; poștă. 3. S. n. (Înv.) Nume dat unor publicații periodice (cu caracter informativ) sau unor rubrici din aceste publicații. [Pr.: -ri-er] – Din fr. courrier. DOOM
curiéră (persoană) (-ri-e-) s. f., g.-d. art. curiérei; pl. curiére
curierei
CURIÉR, -Ă, (1) curieri, -e, s. m. și f., (2,3) curiere, s. n. 1. S. m. și f. Factor poștal. ♦ Persoană (în serviciul unei instituții) însărcinată să ducă la destinație corespondență, mesaje etc. ♦ Ștafetă. 2. S. n. (Înv.) Corespondență care se trimite sau se primește deodată; poștă. 3. S. n. (Înv.) Nume dat unor publicații periodice (cu caracter informativ) sau unor rubrici din aceste publicații. [Pr.: -ri-er] – Din fr. courrier. DOOM
curiéră (persoană) (-ri-e-) s. f., g.-d. art. curiérei; pl. curiére
curierele
CURIÉR, -Ă, (1) curieri, -e, s. m. și f., (2,3) curiere, s. n. 1. S. m. și f. Factor poștal. ♦ Persoană (în serviciul unei instituții) însărcinată să ducă la destinație corespondență, mesaje etc. ♦ Ștafetă. 2. S. n. (Înv.) Corespondență care se trimite sau se primește deodată; poștă. 3. S. n. (Înv.) Nume dat unor publicații periodice (cu caracter informativ) sau unor rubrici din aceste publicații. [Pr.: -ri-er] – Din fr. courrier. DOOM
curiéră (persoană) (-ri-e-) s. f., g.-d. art. curiérei; pl. curiére
curierelor
CURIÉR, -Ă, (1) curieri, -e, s. m. și f., (2,3) curiere, s. n. 1. S. m. și f. Factor poștal. ♦ Persoană (în serviciul unei instituții) însărcinată să ducă la destinație corespondență, mesaje etc. ♦ Ștafetă. 2. S. n. (Înv.) Corespondență care se trimite sau se primește deodată; poștă. 3. S. n. (Înv.) Nume dat unor publicații periodice (cu caracter informativ) sau unor rubrici din aceste publicații. [Pr.: -ri-er] – Din fr. courrier. DOOM
curiéră (persoană) (-ri-e-) s. f., g.-d. art. curiérei; pl. curiére
curieri
CURIÉR, -Ă, (1) curieri, -e, s. m. și f., (2,3) curiere, s. n. 1. S. m. și f. Factor poștal. ♦ Persoană (în serviciul unei instituții) însărcinată să ducă la destinație corespondență, mesaje etc. ♦ Ștafetă. 2. S. n. (Înv.) Corespondență care se trimite sau se primește deodată; poștă. 3. S. n. (Înv.) Nume dat unor publicații periodice (cu caracter informativ) sau unor rubrici din aceste publicații. [Pr.: -ri-er] – Din fr. courrier. DOOM
curiéră (persoană) (-ri-e-) s. f., g.-d. art. curiérei; pl. curiére
curierii
CURIÉR, -Ă, (1) curieri, -e, s. m. și f., (2,3) curiere, s. n. 1. S. m. și f. Factor poștal. ♦ Persoană (în serviciul unei instituții) însărcinată să ducă la destinație corespondență, mesaje etc. ♦ Ștafetă. 2. S. n. (Înv.) Corespondență care se trimite sau se primește deodată; poștă. 3. S. n. (Înv.) Nume dat unor publicații periodice (cu caracter informativ) sau unor rubrici din aceste publicații. [Pr.: -ri-er] – Din fr. courrier. DOOM
curiéră (persoană) (-ri-e-) s. f., g.-d. art. curiérei; pl. curiére
curierilor
CURIÉR, -Ă, (1) curieri, -e, s. m. și f., (2,3) curiere, s. n. 1. S. m. și f. Factor poștal. ♦ Persoană (în serviciul unei instituții) însărcinată să ducă la destinație corespondență, mesaje etc. ♦ Ștafetă. 2. S. n. (Înv.) Corespondență care se trimite sau se primește deodată; poștă. 3. S. n. (Înv.) Nume dat unor publicații periodice (cu caracter informativ) sau unor rubrici din aceste publicații. [Pr.: -ri-er] – Din fr. courrier. DOOM
curiéră (persoană) (-ri-e-) s. f., g.-d. art. curiérei; pl. curiére
curierul
CURIÉR, -Ă, (1) curieri, -e, s. m. și f., (2,3) curiere, s. n. 1. S. m. și f. Factor poștal. ♦ Persoană (în serviciul unei instituții) însărcinată să ducă la destinație corespondență, mesaje etc. ♦ Ștafetă. 2. S. n. (Înv.) Corespondență care se trimite sau se primește deodată; poștă. 3. S. n. (Înv.) Nume dat unor publicații periodice (cu caracter informativ) sau unor rubrici din aceste publicații. [Pr.: -ri-er] – Din fr. courrier. DOOM
curiéră (persoană) (-ri-e-) s. f., g.-d. art. curiérei; pl. curiére
curierului
CURIÉR, -Ă, (1) curieri, -e, s. m. și f., (2,3) curiere, s. n. 1. S. m. și f. Factor poștal. ♦ Persoană (în serviciul unei instituții) însărcinată să ducă la destinație corespondență, mesaje etc. ♦ Ștafetă. 2. S. n. (Înv.) Corespondență care se trimite sau se primește deodată; poștă. 3. S. n. (Înv.) Nume dat unor publicații periodice (cu caracter informativ) sau unor rubrici din aceste publicații. [Pr.: -ri-er] – Din fr. courrier. DOOM
curiéră (persoană) (-ri-e-) s. f., g.-d. art. curiérei; pl. curiére
curieterapia
CURIETERAPÍE s. f. Radioterapie. [Pr.: -ri-e-] – Din fr. curiethérapie. DOOM
curieterapíe [curie pron. cürí] (-rie-) s. f., art. curieterapía, g.-d. curieterapíi, art. curieterapíei
curieterapie
CURIETERAPÍE s. f. Radioterapie. [Pr.: -ri-e-] – Din fr. curiethérapie. DOOM
curieterapíe [curie pron. cürí] (-rie-) s. f., art. curieterapía, g.-d. curieterapíi, art. curieterapíei
curieterapiei
CURIETERAPÍE s. f. Radioterapie. [Pr.: -ri-e-] – Din fr. curiethérapie. DOOM
curieterapíe [curie pron. cürí] (-rie-) s. f., art. curieterapía, g.-d. curieterapíi, art. curieterapíei
curieterapii
CURIETERAPÍE s. f. Radioterapie. [Pr.: -ri-e-] – Din fr. curiethérapie. DOOM
curieterapíe [curie pron. cürí] (-rie-) s. f., art. curieterapía, g.-d. curieterapíi, art. curieterapíei
curii
CÚRIE1, curii, s. f. 1. Diviziune a tribului la romani. 2. Administrație pontificală a bisericii romano-catolice. – Din lat. curia.
curiile
CÚRIE1, curii, s. f. 1. Diviziune a tribului la romani. 2. Administrație pontificală a bisericii romano-catolice. – Din lat. curia.
curiilor
CÚRIE1, curii, s. f. 1. Diviziune a tribului la romani. 2. Administrație pontificală a bisericii romano-catolice. – Din lat. curia.
curioasa
CURIÓS, -OÁSĂ, curioși, -oase, adj. 1. Care manifestă curiozitate. ♦ Indiscret. 2. Care stârnește curiozitate; ciudat, straniu; surprinzător, neobișnuit; original. [Pr.: -ri-os] – Din fr. curieux, lat. curiosus, it. curioso. DOOM
curiós (-ri-os) adj. m., pl. curióși; f. curioásă, pl. curioáse
curioase
CURIÓS, -OÁSĂ, curioși, -oase, adj. 1. Care manifestă curiozitate. ♦ Indiscret. 2. Care stârnește curiozitate; ciudat, straniu; surprinzător, neobișnuit; original. [Pr.: -ri-os] – Din fr. curieux, lat. curiosus, it. curioso. DOOM
curiós (-ri-os) adj. m., pl. curióși; f. curioásă, pl. curioáse
curioasei
CURIÓS, -OÁSĂ, curioși, -oase, adj. 1. Care manifestă curiozitate. ♦ Indiscret. 2. Care stârnește curiozitate; ciudat, straniu; surprinzător, neobișnuit; original. [Pr.: -ri-os] – Din fr. curieux, lat. curiosus, it. curioso. DOOM
curiós (-ri-os) adj. m., pl. curióși; f. curioásă, pl. curioáse
curioasele
CURIÓS, -OÁSĂ, curioși, -oase, adj. 1. Care manifestă curiozitate. ♦ Indiscret. 2. Care stârnește curiozitate; ciudat, straniu; surprinzător, neobișnuit; original. [Pr.: -ri-os] – Din fr. curieux, lat. curiosus, it. curioso. DOOM
curiós (-ri-os) adj. m., pl. curióși; f. curioásă, pl. curioáse
curioaselor
CURIÓS, -OÁSĂ, curioși, -oase, adj. 1. Care manifestă curiozitate. ♦ Indiscret. 2. Care stârnește curiozitate; ciudat, straniu; surprinzător, neobișnuit; original. [Pr.: -ri-os] – Din fr. curieux, lat. curiosus, it. curioso. DOOM
curiós (-ri-os) adj. m., pl. curióși; f. curioásă, pl. curioáse
curion
CURIÓN, curioni, s. m. Șeful unei curii1 romane. ♦ Preot care oficia sacrificiile unei curii1 romane. [Pr.: -ri-on] – Din fr. curion, lat. curio. DOOM
curión (-ri-on) s. m., pl. curióni
curioni
CURIÓN, curioni, s. m. Șeful unei curii1 romane. ♦ Preot care oficia sacrificiile unei curii1 romane. [Pr.: -ri-on] – Din fr. curion, lat. curio. DOOM
curión (-ri-on) s. m., pl. curióni
curionii
CURIÓN, curioni, s. m. Șeful unei curii1 romane. ♦ Preot care oficia sacrificiile unei curii1 romane. [Pr.: -ri-on] – Din fr. curion, lat. curio. DOOM
curión (-ri-on) s. m., pl. curióni
curionilor
CURIÓN, curioni, s. m. Șeful unei curii1 romane. ♦ Preot care oficia sacrificiile unei curii1 romane. [Pr.: -ri-on] – Din fr. curion, lat. curio. DOOM
curión (-ri-on) s. m., pl. curióni
curionul
CURIÓN, curioni, s. m. Șeful unei curii1 romane. ♦ Preot care oficia sacrificiile unei curii1 romane. [Pr.: -ri-on] – Din fr. curion, lat. curio. DOOM
curión (-ri-on) s. m., pl. curióni
curionului
CURIÓN, curioni, s. m. Șeful unei curii1 romane. ♦ Preot care oficia sacrificiile unei curii1 romane. [Pr.: -ri-on] – Din fr. curion, lat. curio. DOOM
curión (-ri-on) s. m., pl. curióni
curios
CURIÓS, -OÁSĂ, curioși, -oase, adj. 1. Care manifestă curiozitate. ♦ Indiscret. 2. Care stârnește curiozitate; ciudat, straniu; surprinzător, neobișnuit; original. [Pr.: -ri-os] – Din fr. curieux, lat. curiosus, it. curioso. DOOM
curiós (-ri-os) adj. m., pl. curióși; f. curioásă, pl. curioáse
curiosa
CURIÓSA s.m.pl. Termen latin care indică texte curioase, rare. [< lat. curiosa].
curiosul
CURIÓS, -OÁSĂ, curioși, -oase, adj. 1. Care manifestă curiozitate. ♦ Indiscret. 2. Care stârnește curiozitate; ciudat, straniu; surprinzător, neobișnuit; original. [Pr.: -ri-os] – Din fr. curieux, lat. curiosus, it. curioso. DOOM
curiós (-ri-os) adj. m., pl. curióși; f. curioásă, pl. curioáse
curiosului
CURIÓS, -OÁSĂ, curioși, -oase, adj. 1. Care manifestă curiozitate. ♦ Indiscret. 2. Care stârnește curiozitate; ciudat, straniu; surprinzător, neobișnuit; original. [Pr.: -ri-os] – Din fr. curieux, lat. curiosus, it. curioso. DOOM
curiós (-ri-os) adj. m., pl. curióși; f. curioásă, pl. curioáse
curioz
CURIÓZ, -OÁZĂ adj. v. curios.
curiozitate
CURIOZITÁTE, (2) curiozități, s. f. 1. Dorință de a cunoaște (amănunțit) ceva nou sau neobișnuit; manifestare a interesului pentru un lucru deosebit. ♦ Indiscreție. 2. Caracterul ciudat al unui lucru sau al unei ființe; (concr.) lucru interesant care se întâlnește rar; ciudățenie, raritate. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. curiosité, lat. curiositas, -atis. DOOM
curiozitáte (-ri-o-) s. f., g.-d. art. curiozitắții; (rarități, ciudățenii) pl. curiozitắți
curiozitatea
CURIOZITÁTE, (2) curiozități, s. f. 1. Dorință de a cunoaște (amănunțit) ceva nou sau neobișnuit; manifestare a interesului pentru un lucru deosebit. ♦ Indiscreție. 2. Caracterul ciudat al unui lucru sau al unei ființe; (concr.) lucru interesant care se întâlnește rar; ciudățenie, raritate. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. curiosité, lat. curiositas, -atis. DOOM
curiozitáte (-ri-o-) s. f., g.-d. art. curiozitắții; (rarități, ciudățenii) pl. curiozitắți
curiozități
CURIOZITÁTE, (2) curiozități, s. f. 1. Dorință de a cunoaște (amănunțit) ceva nou sau neobișnuit; manifestare a interesului pentru un lucru deosebit. ♦ Indiscreție. 2. Caracterul ciudat al unui lucru sau al unei ființe; (concr.) lucru interesant care se întâlnește rar; ciudățenie, raritate. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. curiosité, lat. curiositas, -atis. DOOM
curiozitáte (-ri-o-) s. f., g.-d. art. curiozitắții; (rarități, ciudățenii) pl. curiozitắți
curiozității
CURIOZITÁTE, (2) curiozități, s. f. 1. Dorință de a cunoaște (amănunțit) ceva nou sau neobișnuit; manifestare a interesului pentru un lucru deosebit. ♦ Indiscreție. 2. Caracterul ciudat al unui lucru sau al unei ființe; (concr.) lucru interesant care se întâlnește rar; ciudățenie, raritate. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. curiosité, lat. curiositas, -atis. DOOM
curiozitáte (-ri-o-) s. f., g.-d. art. curiozitắții; (rarități, ciudățenii) pl. curiozitắți
curiozitățile
CURIOZITÁTE, (2) curiozități, s. f. 1. Dorință de a cunoaște (amănunțit) ceva nou sau neobișnuit; manifestare a interesului pentru un lucru deosebit. ♦ Indiscreție. 2. Caracterul ciudat al unui lucru sau al unei ființe; (concr.) lucru interesant care se întâlnește rar; ciudățenie, raritate. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. curiosité, lat. curiositas, -atis. DOOM
curiozitáte (-ri-o-) s. f., g.-d. art. curiozitắții; (rarități, ciudățenii) pl. curiozitắți
curiozităților
CURIOZITÁTE, (2) curiozități, s. f. 1. Dorință de a cunoaște (amănunțit) ceva nou sau neobișnuit; manifestare a interesului pentru un lucru deosebit. ♦ Indiscreție. 2. Caracterul ciudat al unui lucru sau al unei ființe; (concr.) lucru interesant care se întâlnește rar; ciudățenie, raritate. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. curiosité, lat. curiositas, -atis. DOOM
curiozitáte (-ri-o-) s. f., g.-d. art. curiozitắții; (rarități, ciudățenii) pl. curiozitắți
curioși
CURIÓS, -OÁSĂ, curioși, -oase, adj. 1. Care manifestă curiozitate. ♦ Indiscret. 2. Care stârnește curiozitate; ciudat, straniu; surprinzător, neobișnuit; original. [Pr.: -ri-os] – Din fr. curieux, lat. curiosus, it. curioso. DOOM
curiós (-ri-os) adj. m., pl. curióși; f. curioásă, pl. curioáse
curioșii
CURIÓS, -OÁSĂ, curioși, -oase, adj. 1. Care manifestă curiozitate. ♦ Indiscret. 2. Care stârnește curiozitate; ciudat, straniu; surprinzător, neobișnuit; original. [Pr.: -ri-os] – Din fr. curieux, lat. curiosus, it. curioso. DOOM
curiós (-ri-os) adj. m., pl. curióși; f. curioásă, pl. curioáse
curioșilor
CURIÓS, -OÁSĂ, curioși, -oase, adj. 1. Care manifestă curiozitate. ♦ Indiscret. 2. Care stârnește curiozitate; ciudat, straniu; surprinzător, neobișnuit; original. [Pr.: -ri-os] – Din fr. curieux, lat. curiosus, it. curioso. DOOM
curiós (-ri-os) adj. m., pl. curióși; f. curioásă, pl. curioáse
curist
curist, curiști s. m. (vulg.) homosexual.
curiu
CÚRIUM s. n. v. curiu. DOOM
cúriu [riu pron. rĭu] s. n., art. curiul; simb. Cm
curiul
CÚRIUM s. n. v. curiu. DOOM
cúriu [riu pron. rĭu] s. n., art. curiul; simb. Cm
curiului
CÚRIUM s. n. v. curiu. DOOM
cúriu [riu pron. rĭu] s. n., art. curiul; simb. Cm
curium
CÚRIUM s. n. v. curiu. DOOM
cúriu [riu pron. rĭu] s. n., art. curiul; simb. Cm
curlangiu
curlangiu, curlangii s. m. homosexual.
curling
CURLING s. n. Joc sportiv de origine scoțiană, între două echipe a câte patru jucători, care constă în lansarea pe gheață a unor obiecte (un fel de discuri) spre o țintă cu scopul de a o doborî sau a le plasa cât mai aproape de aceasta. [Pr.: cắrling] – Din engl., fr. curling. DOOM
*curling (angl.) [pron. cắrling] s. n.
curlingul
CURLING s. n. Joc sportiv de origine scoțiană, între două echipe a câte patru jucători, care constă în lansarea pe gheață a unor obiecte (un fel de discuri) spre o țintă cu scopul de a o doborî sau a le plasa cât mai aproape de aceasta. [Pr.: cắrling] – Din engl., fr. curling. DOOM
*curling (angl.) [pron. cắrling] s. n.
curlingului
CURLING s. n. Joc sportiv de origine scoțiană, între două echipe a câte patru jucători, care constă în lansarea pe gheață a unor obiecte (un fel de discuri) spre o țintă cu scopul de a o doborî sau a le plasa cât mai aproape de aceasta. [Pr.: cắrling] – Din engl., fr. curling. DOOM
*curling (angl.) [pron. cắrling] s. n.
curm
CURM, curmuri, s. n. (Reg.) Curmei. – Cf. alb. kurm. DOOM
curm s. n., pl. cúrmuri
curm
CURMÁ, curm, vb. I. I. 1. Tranz. (Despre sfori, frânghii, legături) A strânge tare, a pătrunde în carne; a strangula. 2. Tranz. A tăia un lemn de-a curmezișul. ♦ Tranz. și refl. A (se) frânge, a (se) rupe. 3. Refl. (Despre oameni) A se apleca de mijloc. II. Fig. 1. Tranz. și refl. A (se) întrerupe brusc; a (se) termina. ♦ A(-și) pune capăt vieții, zilelor; a (se) omorî. 2. Tranz. A încheia sau a întrerupe o conversație. – Cf. alb. kurmue. DOOM
curmá (a ~) vb., ind. prez. 3 cúrmă
curma
CURMÁ, curm, vb. I. I. 1. Tranz. (Despre sfori, frânghii, legături) A strânge tare, a pătrunde în carne; a strangula. 2. Tranz. A tăia un lemn de-a curmezișul. ♦ Tranz. și refl. A (se) frânge, a (se) rupe. 3. Refl. (Despre oameni) A se apleca de mijloc. II. Fig. 1. Tranz. și refl. A (se) întrerupe brusc; a (se) termina. ♦ A(-și) pune capăt vieții, zilelor; a (se) omorî. 2. Tranz. A încheia sau a întrerupe o conversație. – Cf. alb. kurmue. DOOM
curmá (a ~) vb., ind. prez. 3 cúrmă
curmai
CURMÁ, curm, vb. I. I. 1. Tranz. (Despre sfori, frânghii, legături) A strânge tare, a pătrunde în carne; a strangula. 2. Tranz. A tăia un lemn de-a curmezișul. ♦ Tranz. și refl. A (se) frânge, a (se) rupe. 3. Refl. (Despre oameni) A se apleca de mijloc. II. Fig. 1. Tranz. și refl. A (se) întrerupe brusc; a (se) termina. ♦ A(-și) pune capăt vieții, zilelor; a (se) omorî. 2. Tranz. A încheia sau a întrerupe o conversație. – Cf. alb. kurmue. DOOM
curmá (a ~) vb., ind. prez. 3 cúrmă
curmal
CURMÁL, curmali, s. m. Arbore exotic din familia palmierilor, cu trunchiul înalt până la 25 m, cu frunze mari de 2-3 m și cu fructe comestibile (Phoenix dactylifera). – Din curmală (derivat regresiv). DOOM
curmál s. m., pl. curmáli
curmala
CURMÁLĂ, curmale, s. f. Fructul curmalului, comestibil, brun-roșcat, oval, bogat în zahăr, cu gust dulce și plăcut. – Cf. ngr. kurmás. DOOM
curmálă s. f., g.-d. art. curmálei; pl. curmále
curmale
CURMÁLĂ, curmale, s. f. Fructul curmalului, comestibil, brun-roșcat, oval, bogat în zahăr, cu gust dulce și plăcut. – Cf. ngr. kurmás. DOOM
curmálă s. f., g.-d. art. curmálei; pl. curmále
curmalei
CURMÁLĂ, curmale, s. f. Fructul curmalului, comestibil, brun-roșcat, oval, bogat în zahăr, cu gust dulce și plăcut. – Cf. ngr. kurmás. DOOM
curmálă s. f., g.-d. art. curmálei; pl. curmále
curmalele
CURMÁLĂ, curmale, s. f. Fructul curmalului, comestibil, brun-roșcat, oval, bogat în zahăr, cu gust dulce și plăcut. – Cf. ngr. kurmás. DOOM
curmálă s. f., g.-d. art. curmálei; pl. curmále
curmalelor
CURMÁLĂ, curmale, s. f. Fructul curmalului, comestibil, brun-roșcat, oval, bogat în zahăr, cu gust dulce și plăcut. – Cf. ngr. kurmás. DOOM
curmálă s. f., g.-d. art. curmálei; pl. curmále
curmali
CURMÁL, curmali, s. m. Arbore exotic din familia palmierilor, cu trunchiul înalt până la 25 m, cu frunze mari de 2-3 m și cu fructe comestibile (Phoenix dactylifera). – Din curmală (derivat regresiv). DOOM
curmál s. m., pl. curmáli
curmalii
CURMÁL, curmali, s. m. Arbore exotic din familia palmierilor, cu trunchiul înalt până la 25 m, cu frunze mari de 2-3 m și cu fructe comestibile (Phoenix dactylifera). – Din curmală (derivat regresiv). DOOM
curmál s. m., pl. curmáli
curmalilor
CURMÁL, curmali, s. m. Arbore exotic din familia palmierilor, cu trunchiul înalt până la 25 m, cu frunze mari de 2-3 m și cu fructe comestibile (Phoenix dactylifera). – Din curmală (derivat regresiv). DOOM
curmál s. m., pl. curmáli
curmalul
CURMÁL, curmali, s. m. Arbore exotic din familia palmierilor, cu trunchiul înalt până la 25 m, cu frunze mari de 2-3 m și cu fructe comestibile (Phoenix dactylifera). – Din curmală (derivat regresiv). DOOM
curmál s. m., pl. curmáli
curmalului
CURMÁL, curmali, s. m. Arbore exotic din familia palmierilor, cu trunchiul înalt până la 25 m, cu frunze mari de 2-3 m și cu fructe comestibile (Phoenix dactylifera). – Din curmală (derivat regresiv). DOOM
curmál s. m., pl. curmáli
curmam
CURMÁ, curm, vb. I. I. 1. Tranz. (Despre sfori, frânghii, legături) A strânge tare, a pătrunde în carne; a strangula. 2. Tranz. A tăia un lemn de-a curmezișul. ♦ Tranz. și refl. A (se) frânge, a (se) rupe. 3. Refl. (Despre oameni) A se apleca de mijloc. II. Fig. 1. Tranz. și refl. A (se) întrerupe brusc; a (se) termina. ♦ A(-și) pune capăt vieții, zilelor; a (se) omorî. 2. Tranz. A încheia sau a întrerupe o conversație. – Cf. alb. kurmue. DOOM
curmá (a ~) vb., ind. prez. 3 cúrmă
curmare
CURMÁ, curm, vb. I. I. 1. Tranz. (Despre sfori, frânghii, legături) A strânge tare, a pătrunde în carne; a strangula. 2. Tranz. A tăia un lemn de-a curmezișul. ♦ Tranz. și refl. A (se) frânge, a (se) rupe. 3. Refl. (Despre oameni) A se apleca de mijloc. II. Fig. 1. Tranz. și refl. A (se) întrerupe brusc; a (se) termina. ♦ A(-și) pune capăt vieții, zilelor; a (se) omorî. 2. Tranz. A încheia sau a întrerupe o conversație. – Cf. alb. kurmue. DOOM
curmá (a ~) vb., ind. prez. 3 cúrmă
curmare
CURMÁRE, curmări, s. f. Acțiunea de a (se) curma; încetare, contenire. – V. curma. DOOM
curmáre s. f., g.-d. art. curmắrii; pl. curmắri
curmarea
CURMÁRE, curmări, s. f. Acțiunea de a (se) curma; încetare, contenire. – V. curma. DOOM
curmáre s. f., g.-d. art. curmắrii; pl. curmắri
curmară
CURMÁ, curm, vb. I. I. 1. Tranz. (Despre sfori, frânghii, legături) A strânge tare, a pătrunde în carne; a strangula. 2. Tranz. A tăia un lemn de-a curmezișul. ♦ Tranz. și refl. A (se) frânge, a (se) rupe. 3. Refl. (Despre oameni) A se apleca de mijloc. II. Fig. 1. Tranz. și refl. A (se) întrerupe brusc; a (se) termina. ♦ A(-și) pune capăt vieții, zilelor; a (se) omorî. 2. Tranz. A încheia sau a întrerupe o conversație. – Cf. alb. kurmue. DOOM
curmá (a ~) vb., ind. prez. 3 cúrmă
curmarăm
CURMÁ, curm, vb. I. I. 1. Tranz. (Despre sfori, frânghii, legături) A strânge tare, a pătrunde în carne; a strangula. 2. Tranz. A tăia un lemn de-a curmezișul. ♦ Tranz. și refl. A (se) frânge, a (se) rupe. 3. Refl. (Despre oameni) A se apleca de mijloc. II. Fig. 1. Tranz. și refl. A (se) întrerupe brusc; a (se) termina. ♦ A(-și) pune capăt vieții, zilelor; a (se) omorî. 2. Tranz. A încheia sau a întrerupe o conversație. – Cf. alb. kurmue. DOOM
curmá (a ~) vb., ind. prez. 3 cúrmă
curmarăți
CURMÁ, curm, vb. I. I. 1. Tranz. (Despre sfori, frânghii, legături) A strânge tare, a pătrunde în carne; a strangula. 2. Tranz. A tăia un lemn de-a curmezișul. ♦ Tranz. și refl. A (se) frânge, a (se) rupe. 3. Refl. (Despre oameni) A se apleca de mijloc. II. Fig. 1. Tranz. și refl. A (se) întrerupe brusc; a (se) termina. ♦ A(-și) pune capăt vieții, zilelor; a (se) omorî. 2. Tranz. A încheia sau a întrerupe o conversație. – Cf. alb. kurmue. DOOM
curmá (a ~) vb., ind. prez. 3 cúrmă
curmase
CURMÁ, curm, vb. I. I. 1. Tranz. (Despre sfori, frânghii, legături) A strânge tare, a pătrunde în carne; a strangula. 2. Tranz. A tăia un lemn de-a curmezișul. ♦ Tranz. și refl. A (se) frânge, a (se) rupe. 3. Refl. (Despre oameni) A se apleca de mijloc. II. Fig. 1. Tranz. și refl. A (se) întrerupe brusc; a (se) termina. ♦ A(-și) pune capăt vieții, zilelor; a (se) omorî. 2. Tranz. A încheia sau a întrerupe o conversație. – Cf. alb. kurmue. DOOM
curmá (a ~) vb., ind. prez. 3 cúrmă
curmasem
CURMÁ, curm, vb. I. I. 1. Tranz. (Despre sfori, frânghii, legături) A strânge tare, a pătrunde în carne; a strangula. 2. Tranz. A tăia un lemn de-a curmezișul. ♦ Tranz. și refl. A (se) frânge, a (se) rupe. 3. Refl. (Despre oameni) A se apleca de mijloc. II. Fig. 1. Tranz. și refl. A (se) întrerupe brusc; a (se) termina. ♦ A(-și) pune capăt vieții, zilelor; a (se) omorî. 2. Tranz. A încheia sau a întrerupe o conversație. – Cf. alb. kurmue. DOOM
curmá (a ~) vb., ind. prez. 3 cúrmă
curmaseră
CURMÁ, curm, vb. I. I. 1. Tranz. (Despre sfori, frânghii, legături) A strânge tare, a pătrunde în carne; a strangula. 2. Tranz. A tăia un lemn de-a curmezișul. ♦ Tranz. și refl. A (se) frânge, a (se) rupe. 3. Refl. (Despre oameni) A se apleca de mijloc. II. Fig. 1. Tranz. și refl. A (se) întrerupe brusc; a (se) termina. ♦ A(-și) pune capăt vieții, zilelor; a (se) omorî. 2. Tranz. A încheia sau a întrerupe o conversație. – Cf. alb. kurmue. DOOM
curmá (a ~) vb., ind. prez. 3 cúrmă
curmaserăm
CURMÁ, curm, vb. I. I. 1. Tranz. (Despre sfori, frânghii, legături) A strânge tare, a pătrunde în carne; a strangula. 2. Tranz. A tăia un lemn de-a curmezișul. ♦ Tranz. și refl. A (se) frânge, a (se) rupe. 3. Refl. (Despre oameni) A se apleca de mijloc. II. Fig. 1. Tranz. și refl. A (se) întrerupe brusc; a (se) termina. ♦ A(-și) pune capăt vieții, zilelor; a (se) omorî. 2. Tranz. A încheia sau a întrerupe o conversație. – Cf. alb. kurmue. DOOM
curmá (a ~) vb., ind. prez. 3 cúrmă
curmaserăți
CURMÁ, curm, vb. I. I. 1. Tranz. (Despre sfori, frânghii, legături) A strânge tare, a pătrunde în carne; a strangula. 2. Tranz. A tăia un lemn de-a curmezișul. ♦ Tranz. și refl. A (se) frânge, a (se) rupe. 3. Refl. (Despre oameni) A se apleca de mijloc. II. Fig. 1. Tranz. și refl. A (se) întrerupe brusc; a (se) termina. ♦ A(-și) pune capăt vieții, zilelor; a (se) omorî. 2. Tranz. A încheia sau a întrerupe o conversație. – Cf. alb. kurmue. DOOM
curmá (a ~) vb., ind. prez. 3 cúrmă
curmaseși
CURMÁ, curm, vb. I. I. 1. Tranz. (Despre sfori, frânghii, legături) A strânge tare, a pătrunde în carne; a strangula. 2. Tranz. A tăia un lemn de-a curmezișul. ♦ Tranz. și refl. A (se) frânge, a (se) rupe. 3. Refl. (Despre oameni) A se apleca de mijloc. II. Fig. 1. Tranz. și refl. A (se) întrerupe brusc; a (se) termina. ♦ A(-și) pune capăt vieții, zilelor; a (se) omorî. 2. Tranz. A încheia sau a întrerupe o conversație. – Cf. alb. kurmue. DOOM
curmá (a ~) vb., ind. prez. 3 cúrmă
curmaseți
CURMÁ, curm, vb. I. I. 1. Tranz. (Despre sfori, frânghii, legături) A strânge tare, a pătrunde în carne; a strangula. 2. Tranz. A tăia un lemn de-a curmezișul. ♦ Tranz. și refl. A (se) frânge, a (se) rupe. 3. Refl. (Despre oameni) A se apleca de mijloc. II. Fig. 1. Tranz. și refl. A (se) întrerupe brusc; a (se) termina. ♦ A(-și) pune capăt vieții, zilelor; a (se) omorî. 2. Tranz. A încheia sau a întrerupe o conversație. – Cf. alb. kurmue. DOOM
curmá (a ~) vb., ind. prez. 3 cúrmă
curmat
CURMÁ, curm, vb. I. I. 1. Tranz. (Despre sfori, frânghii, legături) A strânge tare, a pătrunde în carne; a strangula. 2. Tranz. A tăia un lemn de-a curmezișul. ♦ Tranz. și refl. A (se) frânge, a (se) rupe. 3. Refl. (Despre oameni) A se apleca de mijloc. II. Fig. 1. Tranz. și refl. A (se) întrerupe brusc; a (se) termina. ♦ A(-și) pune capăt vieții, zilelor; a (se) omorî. 2. Tranz. A încheia sau a întrerupe o conversație. – Cf. alb. kurmue. DOOM
curmá (a ~) vb., ind. prez. 3 cúrmă
curmat
CURMÁT, -Ă, curmați, -te, adj. 1. (Despre o parte a corpului încinsă cu o legătură) Strâns prea tare. ♦ (Despre membrele copiilor grași) Cu îndoituri, cu cute la încheieturi. ♦ (Despre corpul unor insecte) Sugrumat la mijloc. 2. (Despre un drum sau o cărare) Întrerupt. 3. (Despre un munte, un plai etc.) Care prezintă o adâncitură. – V. curma.
curmata
CURMÁT, -Ă, curmați, -te, adj. 1. (Despre o parte a corpului încinsă cu o legătură) Strâns prea tare. ♦ (Despre membrele copiilor grași) Cu îndoituri, cu cute la încheieturi. ♦ (Despre corpul unor insecte) Sugrumat la mijloc. 2. (Despre un drum sau o cărare) Întrerupt. 3. (Despre un munte, un plai etc.) Care prezintă o adâncitură. – V. curma.
curmate
CURMÁT, -Ă, curmați, -te, adj. 1. (Despre o parte a corpului încinsă cu o legătură) Strâns prea tare. ♦ (Despre membrele copiilor grași) Cu îndoituri, cu cute la încheieturi. ♦ (Despre corpul unor insecte) Sugrumat la mijloc. 2. (Despre un drum sau o cărare) Întrerupt. 3. (Despre un munte, un plai etc.) Care prezintă o adâncitură. – V. curma.
curmatei
CURMÁT, -Ă, curmați, -te, adj. 1. (Despre o parte a corpului încinsă cu o legătură) Strâns prea tare. ♦ (Despre membrele copiilor grași) Cu îndoituri, cu cute la încheieturi. ♦ (Despre corpul unor insecte) Sugrumat la mijloc. 2. (Despre un drum sau o cărare) Întrerupt. 3. (Despre un munte, un plai etc.) Care prezintă o adâncitură. – V. curma.
curmatele
CURMÁT, -Ă, curmați, -te, adj. 1. (Despre o parte a corpului încinsă cu o legătură) Strâns prea tare. ♦ (Despre membrele copiilor grași) Cu îndoituri, cu cute la încheieturi. ♦ (Despre corpul unor insecte) Sugrumat la mijloc. 2. (Despre un drum sau o cărare) Întrerupt. 3. (Despre un munte, un plai etc.) Care prezintă o adâncitură. – V. curma.
curmatelor
CURMÁT, -Ă, curmați, -te, adj. 1. (Despre o parte a corpului încinsă cu o legătură) Strâns prea tare. ♦ (Despre membrele copiilor grași) Cu îndoituri, cu cute la încheieturi. ♦ (Despre corpul unor insecte) Sugrumat la mijloc. 2. (Despre un drum sau o cărare) Întrerupt. 3. (Despre un munte, un plai etc.) Care prezintă o adâncitură. – V. curma.
curmatul
CURMÁT, -Ă, curmați, -te, adj. 1. (Despre o parte a corpului încinsă cu o legătură) Strâns prea tare. ♦ (Despre membrele copiilor grași) Cu îndoituri, cu cute la încheieturi. ♦ (Despre corpul unor insecte) Sugrumat la mijloc. 2. (Despre un drum sau o cărare) Întrerupt. 3. (Despre un munte, un plai etc.) Care prezintă o adâncitură. – V. curma.
curmatului
CURMÁT, -Ă, curmați, -te, adj. 1. (Despre o parte a corpului încinsă cu o legătură) Strâns prea tare. ♦ (Despre membrele copiilor grași) Cu îndoituri, cu cute la încheieturi. ♦ (Despre corpul unor insecte) Sugrumat la mijloc. 2. (Despre un drum sau o cărare) Întrerupt. 3. (Despre un munte, un plai etc.) Care prezintă o adâncitură. – V. curma.
curmau
CURMÁ, curm, vb. I. I. 1. Tranz. (Despre sfori, frânghii, legături) A strânge tare, a pătrunde în carne; a strangula. 2. Tranz. A tăia un lemn de-a curmezișul. ♦ Tranz. și refl. A (se) frânge, a (se) rupe. 3. Refl. (Despre oameni) A se apleca de mijloc. II. Fig. 1. Tranz. și refl. A (se) întrerupe brusc; a (se) termina. ♦ A(-și) pune capăt vieții, zilelor; a (se) omorî. 2. Tranz. A încheia sau a întrerupe o conversație. – Cf. alb. kurmue. DOOM
curmá (a ~) vb., ind. prez. 3 cúrmă
curmași
CURMÁ, curm, vb. I. I. 1. Tranz. (Despre sfori, frânghii, legături) A strânge tare, a pătrunde în carne; a strangula. 2. Tranz. A tăia un lemn de-a curmezișul. ♦ Tranz. și refl. A (se) frânge, a (se) rupe. 3. Refl. (Despre oameni) A se apleca de mijloc. II. Fig. 1. Tranz. și refl. A (se) întrerupe brusc; a (se) termina. ♦ A(-și) pune capăt vieții, zilelor; a (se) omorî. 2. Tranz. A încheia sau a întrerupe o conversație. – Cf. alb. kurmue. DOOM
curmá (a ~) vb., ind. prez. 3 cúrmă
curmați
CURMÁ, curm, vb. I. I. 1. Tranz. (Despre sfori, frânghii, legături) A strânge tare, a pătrunde în carne; a strangula. 2. Tranz. A tăia un lemn de-a curmezișul. ♦ Tranz. și refl. A (se) frânge, a (se) rupe. 3. Refl. (Despre oameni) A se apleca de mijloc. II. Fig. 1. Tranz. și refl. A (se) întrerupe brusc; a (se) termina. ♦ A(-și) pune capăt vieții, zilelor; a (se) omorî. 2. Tranz. A încheia sau a întrerupe o conversație. – Cf. alb. kurmue. DOOM
curmá (a ~) vb., ind. prez. 3 cúrmă
curmați
CURMÁT, -Ă, curmați, -te, adj. 1. (Despre o parte a corpului încinsă cu o legătură) Strâns prea tare. ♦ (Despre membrele copiilor grași) Cu îndoituri, cu cute la încheieturi. ♦ (Despre corpul unor insecte) Sugrumat la mijloc. 2. (Despre un drum sau o cărare) Întrerupt. 3. (Despre un munte, un plai etc.) Care prezintă o adâncitură. – V. curma.
curmații
CURMÁT, -Ă, curmați, -te, adj. 1. (Despre o parte a corpului încinsă cu o legătură) Strâns prea tare. ♦ (Despre membrele copiilor grași) Cu îndoituri, cu cute la încheieturi. ♦ (Despre corpul unor insecte) Sugrumat la mijloc. 2. (Despre un drum sau o cărare) Întrerupt. 3. (Despre un munte, un plai etc.) Care prezintă o adâncitură. – V. curma.
curmaților
CURMÁT, -Ă, curmați, -te, adj. 1. (Despre o parte a corpului încinsă cu o legătură) Strâns prea tare. ♦ (Despre membrele copiilor grași) Cu îndoituri, cu cute la încheieturi. ♦ (Despre corpul unor insecte) Sugrumat la mijloc. 2. (Despre un drum sau o cărare) Întrerupt. 3. (Despre un munte, un plai etc.) Care prezintă o adâncitură. – V. curma.
curme
CURMÁ, curm, vb. I. I. 1. Tranz. (Despre sfori, frânghii, legături) A strânge tare, a pătrunde în carne; a strangula. 2. Tranz. A tăia un lemn de-a curmezișul. ♦ Tranz. și refl. A (se) frânge, a (se) rupe. 3. Refl. (Despre oameni) A se apleca de mijloc. II. Fig. 1. Tranz. și refl. A (se) întrerupe brusc; a (se) termina. ♦ A(-și) pune capăt vieții, zilelor; a (se) omorî. 2. Tranz. A încheia sau a întrerupe o conversație. – Cf. alb. kurmue. DOOM
curmá (a ~) vb., ind. prez. 3 cúrmă
curmea
curmeá (-éle), s. f. – Partea din spate a plugului. Origine incertă. Din ruus. kormá „partea dinapoi”, după Cancel 15, sau din bg. kărmá (Conev 71). Weigand, Jb, XIX, 79, oscilează între lat. *columella și der. de la cormană, cu schimbare de suf. Este posibil să fie vorba de un der. de la cormană, cu schimbare de suf. Este posibil să fie vorba de un der. de la curmei (sau *curmel), cum este cățel-cățea, dar semantismul nu este clar.
curmei
CURMÉI, curmeie, s. n. 1. Bucată, capăt de funie sau de frânghie, întrebuințate pentru a lega ceva sau pentru a priponi vitele; curm; funie de calitate proastă (făcută din coajă de tei sau de răchită). 2. (Reg.) Mlădiță care crește din tulpina viței-de-vie. – Curm + suf. -ei. DOOM
curméi s. n., art. curméiul; pl. curméie
curmeie
CURMÉI, curmeie, s. n. 1. Bucată, capăt de funie sau de frânghie, întrebuințate pentru a lega ceva sau pentru a priponi vitele; curm; funie de calitate proastă (făcută din coajă de tei sau de răchită). 2. (Reg.) Mlădiță care crește din tulpina viței-de-vie. – Curm + suf. -ei. DOOM
curméi s. n., art. curméiul; pl. curméie
curmeiele
CURMÉI, curmeie, s. n. 1. Bucată, capăt de funie sau de frânghie, întrebuințate pentru a lega ceva sau pentru a priponi vitele; curm; funie de calitate proastă (făcută din coajă de tei sau de răchită). 2. (Reg.) Mlădiță care crește din tulpina viței-de-vie. – Curm + suf. -ei. DOOM
curméi s. n., art. curméiul; pl. curméie
curmeielor
CURMÉI, curmeie, s. n. 1. Bucată, capăt de funie sau de frânghie, întrebuințate pentru a lega ceva sau pentru a priponi vitele; curm; funie de calitate proastă (făcută din coajă de tei sau de răchită). 2. (Reg.) Mlădiță care crește din tulpina viței-de-vie. – Curm + suf. -ei. DOOM
curméi s. n., art. curméiul; pl. curméie
curmeiul
CURMÉI, curmeie, s. n. 1. Bucată, capăt de funie sau de frânghie, întrebuințate pentru a lega ceva sau pentru a priponi vitele; curm; funie de calitate proastă (făcută din coajă de tei sau de răchită). 2. (Reg.) Mlădiță care crește din tulpina viței-de-vie. – Curm + suf. -ei. DOOM
curméi s. n., art. curméiul; pl. curméie
curmeiului
CURMÉI, curmeie, s. n. 1. Bucată, capăt de funie sau de frânghie, întrebuințate pentru a lega ceva sau pentru a priponi vitele; curm; funie de calitate proastă (făcută din coajă de tei sau de răchită). 2. (Reg.) Mlădiță care crește din tulpina viței-de-vie. – Curm + suf. -ei. DOOM
curméi s. n., art. curméiul; pl. curméie
curmeziș
CURMEZÍȘ adv. De-a latul, transversal; pieziș. ◊ În lungiș și (în) curmeziș sau și (în) cruciș și (în) curmeziș = în lung și (în) lat, peste tot, pretutindeni. ◊ Loc. prep. În (sau de-a) curmezișul = în lat, în diagonală. ◊ Expr. A se pune în cruciș și în curmeziș (sau în curmeziș, de-a curmezișul) = a încerca prin orice mijloace să zădărnicească ceva, a împiedica pe cineva în acțiunile sale; a se opune. [Formă gramaticală; (substantivat) curmezișul] – Curma + suf. -iș, sub influența sinonimului pieziș. DOOM
curmezíș adv.
curmi
CURMÁ, curm, vb. I. I. 1. Tranz. (Despre sfori, frânghii, legături) A strânge tare, a pătrunde în carne; a strangula. 2. Tranz. A tăia un lemn de-a curmezișul. ♦ Tranz. și refl. A (se) frânge, a (se) rupe. 3. Refl. (Despre oameni) A se apleca de mijloc. II. Fig. 1. Tranz. și refl. A (se) întrerupe brusc; a (se) termina. ♦ A(-și) pune capăt vieții, zilelor; a (se) omorî. 2. Tranz. A încheia sau a întrerupe o conversație. – Cf. alb. kurmue. DOOM
curmá (a ~) vb., ind. prez. 3 cúrmă
curmul
CURM, curmuri, s. n. (Reg.) Curmei. – Cf. alb. kurm. DOOM
curm s. n., pl. cúrmuri
curmului
CURM, curmuri, s. n. (Reg.) Curmei. – Cf. alb. kurm. DOOM
curm s. n., pl. cúrmuri
curmuri
CURM, curmuri, s. n. (Reg.) Curmei. – Cf. alb. kurm. DOOM
curm s. n., pl. cúrmuri
curmurile
CURM, curmuri, s. n. (Reg.) Curmei. – Cf. alb. kurm. DOOM
curm s. n., pl. cúrmuri
curmurilor
CURM, curmuri, s. n. (Reg.) Curmei. – Cf. alb. kurm. DOOM
curm s. n., pl. cúrmuri
curmând
CURMÁ, curm, vb. I. I. 1. Tranz. (Despre sfori, frânghii, legături) A strânge tare, a pătrunde în carne; a strangula. 2. Tranz. A tăia un lemn de-a curmezișul. ♦ Tranz. și refl. A (se) frânge, a (se) rupe. 3. Refl. (Despre oameni) A se apleca de mijloc. II. Fig. 1. Tranz. și refl. A (se) întrerupe brusc; a (se) termina. ♦ A(-și) pune capăt vieții, zilelor; a (se) omorî. 2. Tranz. A încheia sau a întrerupe o conversație. – Cf. alb. kurmue. DOOM
curmá (a ~) vb., ind. prez. 3 cúrmă
curmînd
CURMÁ, curm, vb. I. I. 1. Tranz. (Despre sfori, frânghii, legături) A strânge tare, a pătrunde în carne; a strangula. 2. Tranz. A tăia un lemn de-a curmezișul. ♦ Tranz. și refl. A (se) frânge, a (se) rupe. 3. Refl. (Despre oameni) A se apleca de mijloc. II. Fig. 1. Tranz. și refl. A (se) întrerupe brusc; a (se) termina. ♦ A(-și) pune capăt vieții, zilelor; a (se) omorî. 2. Tranz. A încheia sau a întrerupe o conversație. – Cf. alb. kurmue. DOOM
curmá (a ~) vb., ind. prez. 3 cúrmă
curmări
CURMÁRE, curmări, s. f. Acțiunea de a (se) curma; încetare, contenire. – V. curma. DOOM
curmáre s. f., g.-d. art. curmắrii; pl. curmắri
curmării
CURMÁRE, curmări, s. f. Acțiunea de a (se) curma; încetare, contenire. – V. curma. DOOM
curmáre s. f., g.-d. art. curmắrii; pl. curmắri
curmările
CURMÁRE, curmări, s. f. Acțiunea de a (se) curma; încetare, contenire. – V. curma. DOOM
curmáre s. f., g.-d. art. curmắrii; pl. curmắri
curmărilor
CURMÁRE, curmări, s. f. Acțiunea de a (se) curma; încetare, contenire. – V. curma. DOOM
curmáre s. f., g.-d. art. curmắrii; pl. curmắri
curmător
CURMĂTÓR, -OÁRE, curmători, -oare, adj. (Învechit) Care curmă, care întrerupe. Leșine necontenite și de viață curmătoare. CONACHI, P. 85.
curmătura
CURMĂTÚRĂ, curmături, s. f. Depresiune, adâncitură pe culmea unui deal sau a unui munte; prăpastie între doi munți sau două dealuri; șa (4). – Curma + suf. -ătură. DOOM
curmătúră s. f., g.-d. art. curmătúrii; pl. curmătúri
curmături
CURMĂTÚRĂ, curmături, s. f. Depresiune, adâncitură pe culmea unui deal sau a unui munte; prăpastie între doi munți sau două dealuri; șa (4). – Curma + suf. -ătură. DOOM
curmătúră s. f., g.-d. art. curmătúrii; pl. curmătúri
curmăturii
CURMĂTÚRĂ, curmături, s. f. Depresiune, adâncitură pe culmea unui deal sau a unui munte; prăpastie între doi munți sau două dealuri; șa (4). – Curma + suf. -ătură. DOOM
curmătúră s. f., g.-d. art. curmătúrii; pl. curmătúri
curmăturile
CURMĂTÚRĂ, curmături, s. f. Depresiune, adâncitură pe culmea unui deal sau a unui munte; prăpastie între doi munți sau două dealuri; șa (4). – Curma + suf. -ătură. DOOM
curmătúră s. f., g.-d. art. curmătúrii; pl. curmătúri
curmăturilor
CURMĂTÚRĂ, curmături, s. f. Depresiune, adâncitură pe culmea unui deal sau a unui munte; prăpastie între doi munți sau două dealuri; șa (4). – Curma + suf. -ătură. DOOM
curmătúră s. f., g.-d. art. curmătúrii; pl. curmătúri
curnic
cúrnic (cúrnice), s. n. – Coteț de găini. – Var. (Banat) curelnic, (Olt.) curuiac. Bg. kurnik (DAR), din sl. kurŭ „cocoș”, cf. curcă.
curopalat
CUROPALÁT, curopalați, s. m. Înalt demnitar bizantin care administra palatul imperial. – Din fr. curopalate. DOOM
curopalát s. m., pl. curopaláți
curopalatul
CUROPALÁT, curopalați, s. m. Înalt demnitar bizantin care administra palatul imperial. – Din fr. curopalate. DOOM
curopalát s. m., pl. curopaláți
curopalatului
CUROPALÁT, curopalați, s. m. Înalt demnitar bizantin care administra palatul imperial. – Din fr. curopalate. DOOM
curopalát s. m., pl. curopaláți
curopalați
CUROPALÁT, curopalați, s. m. Înalt demnitar bizantin care administra palatul imperial. – Din fr. curopalate. DOOM
curopalát s. m., pl. curopaláți
curopalații
CUROPALÁT, curopalați, s. m. Înalt demnitar bizantin care administra palatul imperial. – Din fr. curopalate. DOOM
curopalát s. m., pl. curopaláți
curopalaților
CUROPALÁT, curopalați, s. m. Înalt demnitar bizantin care administra palatul imperial. – Din fr. curopalate. DOOM
curopalát s. m., pl. curopaláți
curpapir
curpapir, s. n. invar. (vulg.) (sul de) hârtie igienică.
curpen
CÚRPEN, curpeni, s. m. 1. Mlădiță lungă și subțire a viței-de-vie sau a altei plante agățătoare, care se încolăcește sau se agață de alte plante, de araci etc.; tulpina unor plante târâtoare ca dovleacul, pepenele etc.; p. ext. ramură tânără și flexibilă. 2. Arbust cu tulpina subțire, agățătoare și ramificată, cu frunze compuse, cu flori mari, violete sau albe, în panicule (Clematis vitalba). – Cf. alb. kurpen. DOOM
cúrpen s. m., pl. cúrpeni
curpeni
CÚRPEN, curpeni, s. m. 1. Mlădiță lungă și subțire a viței-de-vie sau a altei plante agățătoare, care se încolăcește sau se agață de alte plante, de araci etc.; tulpina unor plante târâtoare ca dovleacul, pepenele etc.; p. ext. ramură tânără și flexibilă. 2. Arbust cu tulpina subțire, agățătoare și ramificată, cu frunze compuse, cu flori mari, violete sau albe, în panicule (Clematis vitalba). – Cf. alb. kurpen. DOOM
cúrpen s. m., pl. cúrpeni
curpenii
CÚRPEN, curpeni, s. m. 1. Mlădiță lungă și subțire a viței-de-vie sau a altei plante agățătoare, care se încolăcește sau se agață de alte plante, de araci etc.; tulpina unor plante târâtoare ca dovleacul, pepenele etc.; p. ext. ramură tânără și flexibilă. 2. Arbust cu tulpina subțire, agățătoare și ramificată, cu frunze compuse, cu flori mari, violete sau albe, în panicule (Clematis vitalba). – Cf. alb. kurpen. DOOM
cúrpen s. m., pl. cúrpeni
curpenilor
CÚRPEN, curpeni, s. m. 1. Mlădiță lungă și subțire a viței-de-vie sau a altei plante agățătoare, care se încolăcește sau se agață de alte plante, de araci etc.; tulpina unor plante târâtoare ca dovleacul, pepenele etc.; p. ext. ramură tânără și flexibilă. 2. Arbust cu tulpina subțire, agățătoare și ramificată, cu frunze compuse, cu flori mari, violete sau albe, în panicule (Clematis vitalba). – Cf. alb. kurpen. DOOM
cúrpen s. m., pl. cúrpeni
curpenul
CÚRPEN, curpeni, s. m. 1. Mlădiță lungă și subțire a viței-de-vie sau a altei plante agățătoare, care se încolăcește sau se agață de alte plante, de araci etc.; tulpina unor plante târâtoare ca dovleacul, pepenele etc.; p. ext. ramură tânără și flexibilă. 2. Arbust cu tulpina subțire, agățătoare și ramificată, cu frunze compuse, cu flori mari, violete sau albe, în panicule (Clematis vitalba). – Cf. alb. kurpen. DOOM
cúrpen s. m., pl. cúrpeni
curpenului
CÚRPEN, curpeni, s. m. 1. Mlădiță lungă și subțire a viței-de-vie sau a altei plante agățătoare, care se încolăcește sau se agață de alte plante, de araci etc.; tulpina unor plante târâtoare ca dovleacul, pepenele etc.; p. ext. ramură tânără și flexibilă. 2. Arbust cu tulpina subțire, agățătoare și ramificată, cu frunze compuse, cu flori mari, violete sau albe, în panicule (Clematis vitalba). – Cf. alb. kurpen. DOOM
cúrpen s. m., pl. cúrpeni
curpăn
CÚRPĂN s. m. v. curpen.
curriculum
CURRÍCULUM VÍTAE loc. Scurtă autobiografie (scrisă) care cuprinde date referitoare la studii, pregătirea profesională, carieră și situația familială; CV. [Pr.: vite] – Loc. lat. DOOM
currículum vítae (lat.) [ae pron. e] (-tae) loc. s. n.; abr. CV [cit. sivi]
curriculumul
CURRÍCULUM VÍTAE loc. Scurtă autobiografie (scrisă) care cuprinde date referitoare la studii, pregătirea profesională, carieră și situația familială; CV. [Pr.: vite] – Loc. lat. DOOM
currículum vítae (lat.) [ae pron. e] (-tae) loc. s. n.; abr. CV [cit. sivi]
curriculumului
CURRÍCULUM VÍTAE loc. Scurtă autobiografie (scrisă) care cuprinde date referitoare la studii, pregătirea profesională, carieră și situația familială; CV. [Pr.: vite] – Loc. lat. DOOM
currículum vítae (lat.) [ae pron. e] (-tae) loc. s. n.; abr. CV [cit. sivi]
curry
CURRY s. n. Substanță aromatică din India, compusă din piper, curcuma etc. care se pune în mâncăruri drept condiment. [Pr.: cári] – Din fr. curry. DOOM
*curry (angl.) [pron. cári] s. n., art. curry-ul
curry
CURRY s.n. (Liv.) Mâncare preparată din ardei și din alte ingrediente. [Pron. cári. / < fr. curry < cuv. din Malabar].
curs
CÚRGE, pers. 3 cúrge, vb. III. Intranz. I. 1. (Despre ape) A se mișca necontenit în direcția pantei. ◊ Expr. A curge gârlă = a veni din belșug. Va curge multă apă pe gârlă (sau pe Dunăre) = va trece mult timp. Dacă (sau de) nu curge, pică = chiar dacă câștigul nu este mare, tot te alegi cu ceva. ♦ (Despre ploaie) A cădea din abundență, întruna. 2. A pluti. Curgeau pe râu scânduri rupte. 3. (Despre sânge) A circula. 4. (Despre lacrimi, sudoare; p. ext. despre sânge) A se scurge, a picura. ♦ A supura. ♦ (Despre unele materii trecute în stare lichidă) A se prelinge. A curs lumânarea. ♦ A lăsa să se scurgă lichidul dinăuntru. Curge butoiul. 5. A se desprinde din ceva, căzând succesiv, bucată după bucată. 6. A cădea, a atârna. Părul lung curgea în vițe până pe spate. ◊ Expr. A-i curge (cuiva) peticele = a fi îmbrăcat în haine zdrențăroase. 7. (Despre grupuri de ființe sau de vehicule) A se succeda necontenit, a veni mereu; a năpădi. II. Fig. 1. (Despre vorbe, discursuri, stil etc.) A se înșira cu ușurință. 2. (Despre timp, viață, zile etc.) A trece, a se desfășura. 3. (Despre termene, dobânzi) A se socoti, a începe de la... 4. (Înv.; despre apariția unui fenomen) A rezulta, a proveni, a decurge. [Perf. s. curse, part. curs. – Var.: (înv. și reg.) cúre vb. III] – Lat. currere (după merge). DOOM
cúrge (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. cúrge, perf. s. 3 sg. cúrse; ger. curgấnd; part. curs
curs
CURS2, cursuri, s. n. 1. Expunere, predare a unei materii de studiu sub forma unui ciclu de lecții sau de prelegeri; p. ext. oră sau totalitatea orelor de program destinate acestei expuneri. 2. Ciclu de lecții tipărite în volum (și servind ca manual). – Din fr. cours. DOOM
curs (curgere, mers, expunere) s. n., pl. cúrsuri
cursa
CÚRSĂ3, curse, s. f. (Înv.) Un fel de pastilă aromatică, importată din Orient, întrebuințată pentru a parfuma încăperile. – Din ngr. kúrsi. DOOM
cúrsă (distanță, drum, întrecere, capcană, pastilă aromatică) s. f., g.-d. art. cúrsei; pl. cúrse
cursant
CURSÁNT, -Ă, cursanți, -te, s. m. și f. Persoană care urmează un curs2 special (de scurtă durată); cursist. – Din rus. kursant. DOOM
cursántă s. f., g.-d. art. cursántei; pl. cursánte
cursanta
CURSÁNT, -Ă, cursanți, -te, s. m. și f. Persoană care urmează un curs2 special (de scurtă durată); cursist. – Din rus. kursant. DOOM
cursántă s. f., g.-d. art. cursántei; pl. cursánte
cursante
CURSÁNT, -Ă, cursanți, -te, s. m. și f. Persoană care urmează un curs2 special (de scurtă durată); cursist. – Din rus. kursant. DOOM
cursántă s. f., g.-d. art. cursántei; pl. cursánte
cursantei
CURSÁNT, -Ă, cursanți, -te, s. m. și f. Persoană care urmează un curs2 special (de scurtă durată); cursist. – Din rus. kursant. DOOM
cursántă s. f., g.-d. art. cursántei; pl. cursánte
cursantele
CURSÁNT, -Ă, cursanți, -te, s. m. și f. Persoană care urmează un curs2 special (de scurtă durată); cursist. – Din rus. kursant. DOOM
cursántă s. f., g.-d. art. cursántei; pl. cursánte
cursantelor
CURSÁNT, -Ă, cursanți, -te, s. m. și f. Persoană care urmează un curs2 special (de scurtă durată); cursist. – Din rus. kursant. DOOM
cursántă s. f., g.-d. art. cursántei; pl. cursánte
cursantul
CURSÁNT, -Ă, cursanți, -te, s. m. și f. Persoană care urmează un curs2 special (de scurtă durată); cursist. – Din rus. kursant. DOOM
cursántă s. f., g.-d. art. cursántei; pl. cursánte
cursantului
CURSÁNT, -Ă, cursanți, -te, s. m. și f. Persoană care urmează un curs2 special (de scurtă durată); cursist. – Din rus. kursant. DOOM
cursántă s. f., g.-d. art. cursántei; pl. cursánte
cursanți
CURSÁNT, -Ă, cursanți, -te, s. m. și f. Persoană care urmează un curs2 special (de scurtă durată); cursist. – Din rus. kursant. DOOM
cursántă s. f., g.-d. art. cursántei; pl. cursánte
cursanții
CURSÁNT, -Ă, cursanți, -te, s. m. și f. Persoană care urmează un curs2 special (de scurtă durată); cursist. – Din rus. kursant. DOOM
cursántă s. f., g.-d. art. cursántei; pl. cursánte
cursanților
CURSÁNT, -Ă, cursanți, -te, s. m. și f. Persoană care urmează un curs2 special (de scurtă durată); cursist. – Din rus. kursant. DOOM
cursántă s. f., g.-d. art. cursántei; pl. cursánte
curse
CÚRGE, pers. 3 cúrge, vb. III. Intranz. I. 1. (Despre ape) A se mișca necontenit în direcția pantei. ◊ Expr. A curge gârlă = a veni din belșug. Va curge multă apă pe gârlă (sau pe Dunăre) = va trece mult timp. Dacă (sau de) nu curge, pică = chiar dacă câștigul nu este mare, tot te alegi cu ceva. ♦ (Despre ploaie) A cădea din abundență, întruna. 2. A pluti. Curgeau pe râu scânduri rupte. 3. (Despre sânge) A circula. 4. (Despre lacrimi, sudoare; p. ext. despre sânge) A se scurge, a picura. ♦ A supura. ♦ (Despre unele materii trecute în stare lichidă) A se prelinge. A curs lumânarea. ♦ A lăsa să se scurgă lichidul dinăuntru. Curge butoiul. 5. A se desprinde din ceva, căzând succesiv, bucată după bucată. 6. A cădea, a atârna. Părul lung curgea în vițe până pe spate. ◊ Expr. A-i curge (cuiva) peticele = a fi îmbrăcat în haine zdrențăroase. 7. (Despre grupuri de ființe sau de vehicule) A se succeda necontenit, a veni mereu; a năpădi. II. Fig. 1. (Despre vorbe, discursuri, stil etc.) A se înșira cu ușurință. 2. (Despre timp, viață, zile etc.) A trece, a se desfășura. 3. (Despre termene, dobânzi) A se socoti, a începe de la... 4. (Înv.; despre apariția unui fenomen) A rezulta, a proveni, a decurge. [Perf. s. curse, part. curs. – Var.: (înv. și reg.) cúre vb. III] – Lat. currere (după merge). DOOM
cúrge (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. cúrge, perf. s. 3 sg. cúrse; ger. curgấnd; part. curs
curse
CÚRSĂ3, curse, s. f. (Înv.) Un fel de pastilă aromatică, importată din Orient, întrebuințată pentru a parfuma încăperile. – Din ngr. kúrsi. DOOM
cúrsă (distanță, drum, întrecere, capcană, pastilă aromatică) s. f., g.-d. art. cúrsei; pl. cúrse
cursei
CÚRSĂ3, curse, s. f. (Înv.) Un fel de pastilă aromatică, importată din Orient, întrebuințată pentru a parfuma încăperile. – Din ngr. kúrsi. DOOM
cúrsă (distanță, drum, întrecere, capcană, pastilă aromatică) s. f., g.-d. art. cúrsei; pl. cúrse
cursele
CÚRSĂ3, curse, s. f. (Înv.) Un fel de pastilă aromatică, importată din Orient, întrebuințată pentru a parfuma încăperile. – Din ngr. kúrsi. DOOM
cúrsă (distanță, drum, întrecere, capcană, pastilă aromatică) s. f., g.-d. art. cúrsei; pl. cúrse
curselor
CÚRSĂ3, curse, s. f. (Înv.) Un fel de pastilă aromatică, importată din Orient, întrebuințată pentru a parfuma încăperile. – Din ngr. kúrsi. DOOM
cúrsă (distanță, drum, întrecere, capcană, pastilă aromatică) s. f., g.-d. art. cúrsei; pl. cúrse
curseră
CÚRGE, pers. 3 cúrge, vb. III. Intranz. I. 1. (Despre ape) A se mișca necontenit în direcția pantei. ◊ Expr. A curge gârlă = a veni din belșug. Va curge multă apă pe gârlă (sau pe Dunăre) = va trece mult timp. Dacă (sau de) nu curge, pică = chiar dacă câștigul nu este mare, tot te alegi cu ceva. ♦ (Despre ploaie) A cădea din abundență, întruna. 2. A pluti. Curgeau pe râu scânduri rupte. 3. (Despre sânge) A circula. 4. (Despre lacrimi, sudoare; p. ext. despre sânge) A se scurge, a picura. ♦ A supura. ♦ (Despre unele materii trecute în stare lichidă) A se prelinge. A curs lumânarea. ♦ A lăsa să se scurgă lichidul dinăuntru. Curge butoiul. 5. A se desprinde din ceva, căzând succesiv, bucată după bucată. 6. A cădea, a atârna. Părul lung curgea în vițe până pe spate. ◊ Expr. A-i curge (cuiva) peticele = a fi îmbrăcat în haine zdrențăroase. 7. (Despre grupuri de ființe sau de vehicule) A se succeda necontenit, a veni mereu; a năpădi. II. Fig. 1. (Despre vorbe, discursuri, stil etc.) A se înșira cu ușurință. 2. (Despre timp, viață, zile etc.) A trece, a se desfășura. 3. (Despre termene, dobânzi) A se socoti, a începe de la... 4. (Înv.; despre apariția unui fenomen) A rezulta, a proveni, a decurge. [Perf. s. curse, part. curs. – Var.: (înv. și reg.) cúre vb. III] – Lat. currere (după merge). DOOM
cúrge (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. cúrge, perf. s. 3 sg. cúrse; ger. curgấnd; part. curs
cursese
CÚRGE, pers. 3 cúrge, vb. III. Intranz. I. 1. (Despre ape) A se mișca necontenit în direcția pantei. ◊ Expr. A curge gârlă = a veni din belșug. Va curge multă apă pe gârlă (sau pe Dunăre) = va trece mult timp. Dacă (sau de) nu curge, pică = chiar dacă câștigul nu este mare, tot te alegi cu ceva. ♦ (Despre ploaie) A cădea din abundență, întruna. 2. A pluti. Curgeau pe râu scânduri rupte. 3. (Despre sânge) A circula. 4. (Despre lacrimi, sudoare; p. ext. despre sânge) A se scurge, a picura. ♦ A supura. ♦ (Despre unele materii trecute în stare lichidă) A se prelinge. A curs lumânarea. ♦ A lăsa să se scurgă lichidul dinăuntru. Curge butoiul. 5. A se desprinde din ceva, căzând succesiv, bucată după bucată. 6. A cădea, a atârna. Părul lung curgea în vițe până pe spate. ◊ Expr. A-i curge (cuiva) peticele = a fi îmbrăcat în haine zdrențăroase. 7. (Despre grupuri de ființe sau de vehicule) A se succeda necontenit, a veni mereu; a năpădi. II. Fig. 1. (Despre vorbe, discursuri, stil etc.) A se înșira cu ușurință. 2. (Despre timp, viață, zile etc.) A trece, a se desfășura. 3. (Despre termene, dobânzi) A se socoti, a începe de la... 4. (Înv.; despre apariția unui fenomen) A rezulta, a proveni, a decurge. [Perf. s. curse, part. curs. – Var.: (înv. și reg.) cúre vb. III] – Lat. currere (după merge). DOOM
cúrge (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. cúrge, perf. s. 3 sg. cúrse; ger. curgấnd; part. curs
curseseră
CÚRGE, pers. 3 cúrge, vb. III. Intranz. I. 1. (Despre ape) A se mișca necontenit în direcția pantei. ◊ Expr. A curge gârlă = a veni din belșug. Va curge multă apă pe gârlă (sau pe Dunăre) = va trece mult timp. Dacă (sau de) nu curge, pică = chiar dacă câștigul nu este mare, tot te alegi cu ceva. ♦ (Despre ploaie) A cădea din abundență, întruna. 2. A pluti. Curgeau pe râu scânduri rupte. 3. (Despre sânge) A circula. 4. (Despre lacrimi, sudoare; p. ext. despre sânge) A se scurge, a picura. ♦ A supura. ♦ (Despre unele materii trecute în stare lichidă) A se prelinge. A curs lumânarea. ♦ A lăsa să se scurgă lichidul dinăuntru. Curge butoiul. 5. A se desprinde din ceva, căzând succesiv, bucată după bucată. 6. A cădea, a atârna. Părul lung curgea în vițe până pe spate. ◊ Expr. A-i curge (cuiva) peticele = a fi îmbrăcat în haine zdrențăroase. 7. (Despre grupuri de ființe sau de vehicule) A se succeda necontenit, a veni mereu; a năpădi. II. Fig. 1. (Despre vorbe, discursuri, stil etc.) A se înșira cu ușurință. 2. (Despre timp, viață, zile etc.) A trece, a se desfășura. 3. (Despre termene, dobânzi) A se socoti, a începe de la... 4. (Înv.; despre apariția unui fenomen) A rezulta, a proveni, a decurge. [Perf. s. curse, part. curs. – Var.: (înv. și reg.) cúre vb. III] – Lat. currere (după merge). DOOM
cúrge (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. cúrge, perf. s. 3 sg. cúrse; ger. curgấnd; part. curs
cursier
CURSIÉR, cursieri, s. m. Armăsar, cal de curse. [Pr.: -si-er] – Din fr. coursier. DOOM
cursiér (-si-er) s. m., pl. cursiéri
cursieri
CURSIÉR, cursieri, s. m. Armăsar, cal de curse. [Pr.: -si-er] – Din fr. coursier. DOOM
cursiér (-si-er) s. m., pl. cursiéri
cursierii
CURSIÉR, cursieri, s. m. Armăsar, cal de curse. [Pr.: -si-er] – Din fr. coursier. DOOM
cursiér (-si-er) s. m., pl. cursiéri
cursierilor
CURSIÉR, cursieri, s. m. Armăsar, cal de curse. [Pr.: -si-er] – Din fr. coursier. DOOM
cursiér (-si-er) s. m., pl. cursiéri
cursierul
CURSIÉR, cursieri, s. m. Armăsar, cal de curse. [Pr.: -si-er] – Din fr. coursier. DOOM
cursiér (-si-er) s. m., pl. cursiéri
cursierului
CURSIÉR, cursieri, s. m. Armăsar, cal de curse. [Pr.: -si-er] – Din fr. coursier. DOOM
cursiér (-si-er) s. m., pl. cursiéri
cursist
CURSÍST, -Ă, cursiști, -ste, s. m. și f. Cursant. – Curs2 + suf. -ist. DOOM
cursístă s. f., g.-d. art. cursístă; pl. cursíste
cursista
CURSÍST, -Ă, cursiști, -ste, s. m. și f. Cursant. – Curs2 + suf. -ist. DOOM
cursístă s. f., g.-d. art. cursístă; pl. cursíste
cursiste
CURSÍST, -Ă, cursiști, -ste, s. m. și f. Cursant. – Curs2 + suf. -ist. DOOM
cursístă s. f., g.-d. art. cursístă; pl. cursíste
cursistei
CURSÍST, -Ă, cursiști, -ste, s. m. și f. Cursant. – Curs2 + suf. -ist. DOOM
cursístă s. f., g.-d. art. cursístă; pl. cursíste
cursistele
CURSÍST, -Ă, cursiști, -ste, s. m. și f. Cursant. – Curs2 + suf. -ist. DOOM
cursístă s. f., g.-d. art. cursístă; pl. cursíste
cursistelor
CURSÍST, -Ă, cursiști, -ste, s. m. și f. Cursant. – Curs2 + suf. -ist. DOOM
cursístă s. f., g.-d. art. cursístă; pl. cursíste
cursistul
CURSÍST, -Ă, cursiști, -ste, s. m. și f. Cursant. – Curs2 + suf. -ist. DOOM
cursístă s. f., g.-d. art. cursístă; pl. cursíste
cursistului
CURSÍST, -Ă, cursiști, -ste, s. m. și f. Cursant. – Curs2 + suf. -ist. DOOM
cursístă s. f., g.-d. art. cursístă; pl. cursíste
cursiv
CURSÍV, -Ă, cursivi, -e, adj. 1. (Despre scriere sau vorbire; adesea adverbial) Curgător, ușor, fluent. 2. (Despre caractere de tipar) Care imită scrisul de mână, aplecat spre dreapta; italic. ♦ (Substantivat, f.) Text tipărit cu caractere de tipar cursive. – Din fr. cursif, lat. cursivus. DOOM
cursívă (literă) s. f., g.-d. art. cursívei; pl. cursíve
cursiva
CURSÍV, -Ă, cursivi, -e, adj. 1. (Despre scriere sau vorbire; adesea adverbial) Curgător, ușor, fluent. 2. (Despre caractere de tipar) Care imită scrisul de mână, aplecat spre dreapta; italic. ♦ (Substantivat, f.) Text tipărit cu caractere de tipar cursive. – Din fr. cursif, lat. cursivus. DOOM
cursívă (literă) s. f., g.-d. art. cursívei; pl. cursíve
cursive
CURSÍV, -Ă, cursivi, -e, adj. 1. (Despre scriere sau vorbire; adesea adverbial) Curgător, ușor, fluent. 2. (Despre caractere de tipar) Care imită scrisul de mână, aplecat spre dreapta; italic. ♦ (Substantivat, f.) Text tipărit cu caractere de tipar cursive. – Din fr. cursif, lat. cursivus. DOOM
cursívă (literă) s. f., g.-d. art. cursívei; pl. cursíve
cursivei
CURSÍV, -Ă, cursivi, -e, adj. 1. (Despre scriere sau vorbire; adesea adverbial) Curgător, ușor, fluent. 2. (Despre caractere de tipar) Care imită scrisul de mână, aplecat spre dreapta; italic. ♦ (Substantivat, f.) Text tipărit cu caractere de tipar cursive. – Din fr. cursif, lat. cursivus. DOOM
cursívă (literă) s. f., g.-d. art. cursívei; pl. cursíve
cursivele
CURSÍV, -Ă, cursivi, -e, adj. 1. (Despre scriere sau vorbire; adesea adverbial) Curgător, ușor, fluent. 2. (Despre caractere de tipar) Care imită scrisul de mână, aplecat spre dreapta; italic. ♦ (Substantivat, f.) Text tipărit cu caractere de tipar cursive. – Din fr. cursif, lat. cursivus. DOOM
cursívă (literă) s. f., g.-d. art. cursívei; pl. cursíve
cursivelor
CURSÍV, -Ă, cursivi, -e, adj. 1. (Despre scriere sau vorbire; adesea adverbial) Curgător, ușor, fluent. 2. (Despre caractere de tipar) Care imită scrisul de mână, aplecat spre dreapta; italic. ♦ (Substantivat, f.) Text tipărit cu caractere de tipar cursive. – Din fr. cursif, lat. cursivus. DOOM
cursívă (literă) s. f., g.-d. art. cursívei; pl. cursíve
cursivi
CURSÍV, -Ă, cursivi, -e, adj. 1. (Despre scriere sau vorbire; adesea adverbial) Curgător, ușor, fluent. 2. (Despre caractere de tipar) Care imită scrisul de mână, aplecat spre dreapta; italic. ♦ (Substantivat, f.) Text tipărit cu caractere de tipar cursive. – Din fr. cursif, lat. cursivus. DOOM
cursívă (literă) s. f., g.-d. art. cursívei; pl. cursíve
cursivii
CURSÍV, -Ă, cursivi, -e, adj. 1. (Despre scriere sau vorbire; adesea adverbial) Curgător, ușor, fluent. 2. (Despre caractere de tipar) Care imită scrisul de mână, aplecat spre dreapta; italic. ♦ (Substantivat, f.) Text tipărit cu caractere de tipar cursive. – Din fr. cursif, lat. cursivus. DOOM
cursívă (literă) s. f., g.-d. art. cursívei; pl. cursíve
cursivilor
CURSÍV, -Ă, cursivi, -e, adj. 1. (Despre scriere sau vorbire; adesea adverbial) Curgător, ușor, fluent. 2. (Despre caractere de tipar) Care imită scrisul de mână, aplecat spre dreapta; italic. ♦ (Substantivat, f.) Text tipărit cu caractere de tipar cursive. – Din fr. cursif, lat. cursivus. DOOM
cursívă (literă) s. f., g.-d. art. cursívei; pl. cursíve
cursivitate
CURSIVITÁTE s. f. Caracterul curgător, fluent al vorbirii, al scrierii, al formării ideilor. – Cursiv + suf. -itate. DOOM
cursivitáte s. f., g.-d. art. cursivitắții
cursivitatea
CURSIVITÁTE s. f. Caracterul curgător, fluent al vorbirii, al scrierii, al formării ideilor. – Cursiv + suf. -itate. DOOM
cursivitáte s. f., g.-d. art. cursivitắții
cursivități
CURSIVITÁTE s. f. Caracterul curgător, fluent al vorbirii, al scrierii, al formării ideilor. – Cursiv + suf. -itate. DOOM
cursivitáte s. f., g.-d. art. cursivitắții
cursivității
CURSIVITÁTE s. f. Caracterul curgător, fluent al vorbirii, al scrierii, al formării ideilor. – Cursiv + suf. -itate. DOOM
cursivitáte s. f., g.-d. art. cursivitắții
cursivul
CURSÍV, -Ă, cursivi, -e, adj. 1. (Despre scriere sau vorbire; adesea adverbial) Curgător, ușor, fluent. 2. (Despre caractere de tipar) Care imită scrisul de mână, aplecat spre dreapta; italic. ♦ (Substantivat, f.) Text tipărit cu caractere de tipar cursive. – Din fr. cursif, lat. cursivus. DOOM
cursívă (literă) s. f., g.-d. art. cursívei; pl. cursíve
cursivului
CURSÍV, -Ă, cursivi, -e, adj. 1. (Despre scriere sau vorbire; adesea adverbial) Curgător, ușor, fluent. 2. (Despre caractere de tipar) Care imită scrisul de mână, aplecat spre dreapta; italic. ♦ (Substantivat, f.) Text tipărit cu caractere de tipar cursive. – Din fr. cursif, lat. cursivus. DOOM
cursívă (literă) s. f., g.-d. art. cursívei; pl. cursíve
cursiști
CURSÍST, -Ă, cursiști, -ste, s. m. și f. Cursant. – Curs2 + suf. -ist. DOOM
cursístă s. f., g.-d. art. cursístă; pl. cursíste
cursiștii
CURSÍST, -Ă, cursiști, -ste, s. m. și f. Cursant. – Curs2 + suf. -ist. DOOM
cursístă s. f., g.-d. art. cursístă; pl. cursíste
cursiștilor
CURSÍST, -Ă, cursiști, -ste, s. m. și f. Cursant. – Curs2 + suf. -ist. DOOM
cursístă s. f., g.-d. art. cursístă; pl. cursíste
cursoare
CURSOÁRE, cursori, s. f. (Înv.) Curent, flux; forță. – Lat. cursoria. DOOM
cursoáre (înv.) s. f., g.-d. art. cursórii; pl. cursóri
cursoare
CURSÓR, cursoare, s. n. Dispozitiv mic (de metal) care alunecă de-a lungul unei rigle sau al unei tije gradate sau care se învârtește în jurul unei piese circulare gradate, permițând citirea gradațiilor. – Din fr. curseur, lat. cursor. DOOM
cursór s. n., pl. cursoáre
cursoarea
CURSOÁRE, cursori, s. f. (Înv.) Curent, flux; forță. – Lat. cursoria. DOOM
cursoáre (înv.) s. f., g.-d. art. cursórii; pl. cursóri
cursoarele
CURSÓR, cursoare, s. n. Dispozitiv mic (de metal) care alunecă de-a lungul unei rigle sau al unei tije gradate sau care se învârtește în jurul unei piese circulare gradate, permițând citirea gradațiilor. – Din fr. curseur, lat. cursor. DOOM
cursór s. n., pl. cursoáre
cursoarelor
CURSÓR, cursoare, s. n. Dispozitiv mic (de metal) care alunecă de-a lungul unei rigle sau al unei tije gradate sau care se învârtește în jurul unei piese circulare gradate, permițând citirea gradațiilor. – Din fr. curseur, lat. cursor. DOOM
cursór s. n., pl. cursoáre
cursor
CURSÓR, cursoare, s. n. Dispozitiv mic (de metal) care alunecă de-a lungul unei rigle sau al unei tije gradate sau care se învârtește în jurul unei piese circulare gradate, permițând citirea gradațiilor. – Din fr. curseur, lat. cursor. DOOM
cursór s. n., pl. cursoáre
cursori
CURSOÁRE, cursori, s. f. (Înv.) Curent, flux; forță. – Lat. cursoria. DOOM
cursoáre (înv.) s. f., g.-d. art. cursórii; pl. cursóri
cursorii
CURSOÁRE, cursori, s. f. (Înv.) Curent, flux; forță. – Lat. cursoria. DOOM
cursoáre (înv.) s. f., g.-d. art. cursórii; pl. cursóri
cursorile
CURSOÁRE, cursori, s. f. (Înv.) Curent, flux; forță. – Lat. cursoria. DOOM
cursoáre (înv.) s. f., g.-d. art. cursórii; pl. cursóri
cursorilor
CURSOÁRE, cursori, s. f. (Înv.) Curent, flux; forță. – Lat. cursoria. DOOM
cursoáre (înv.) s. f., g.-d. art. cursórii; pl. cursóri
cursorul
CURSÓR, cursoare, s. n. Dispozitiv mic (de metal) care alunecă de-a lungul unei rigle sau al unei tije gradate sau care se învârtește în jurul unei piese circulare gradate, permițând citirea gradațiilor. – Din fr. curseur, lat. cursor. DOOM
cursór s. n., pl. cursoáre
cursorului
CURSÓR, cursoare, s. n. Dispozitiv mic (de metal) care alunecă de-a lungul unei rigle sau al unei tije gradate sau care se învârtește în jurul unei piese circulare gradate, permițând citirea gradațiilor. – Din fr. curseur, lat. cursor. DOOM
cursór s. n., pl. cursoáre
cursul
CURS2, cursuri, s. n. 1. Expunere, predare a unei materii de studiu sub forma unui ciclu de lecții sau de prelegeri; p. ext. oră sau totalitatea orelor de program destinate acestei expuneri. 2. Ciclu de lecții tipărite în volum (și servind ca manual). – Din fr. cours. DOOM
curs (curgere, mers, expunere) s. n., pl. cúrsuri
cursului
CURS2, cursuri, s. n. 1. Expunere, predare a unei materii de studiu sub forma unui ciclu de lecții sau de prelegeri; p. ext. oră sau totalitatea orelor de program destinate acestei expuneri. 2. Ciclu de lecții tipărite în volum (și servind ca manual). – Din fr. cours. DOOM
curs (curgere, mers, expunere) s. n., pl. cúrsuri
cursuri
CURS2, cursuri, s. n. 1. Expunere, predare a unei materii de studiu sub forma unui ciclu de lecții sau de prelegeri; p. ext. oră sau totalitatea orelor de program destinate acestei expuneri. 2. Ciclu de lecții tipărite în volum (și servind ca manual). – Din fr. cours. DOOM
curs (curgere, mers, expunere) s. n., pl. cúrsuri
cursurile
CURS2, cursuri, s. n. 1. Expunere, predare a unei materii de studiu sub forma unui ciclu de lecții sau de prelegeri; p. ext. oră sau totalitatea orelor de program destinate acestei expuneri. 2. Ciclu de lecții tipărite în volum (și servind ca manual). – Din fr. cours. DOOM
curs (curgere, mers, expunere) s. n., pl. cúrsuri
cursurilor
CURS2, cursuri, s. n. 1. Expunere, predare a unei materii de studiu sub forma unui ciclu de lecții sau de prelegeri; p. ext. oră sau totalitatea orelor de program destinate acestei expuneri. 2. Ciclu de lecții tipărite în volum (și servind ca manual). – Din fr. cours. DOOM
curs (curgere, mers, expunere) s. n., pl. cúrsuri
cursănu
cur să nu expr. (vulg., glum.) cum să nu.
curt
curt (-tă), adj. – (Trans., Banat) Berc, fără coadă. Mag. kurta (DAR).
curta
CURTÁ, curtez, vb. I. Tranz. A face curte (III) unei femei, a căuta să-i câștigi favoarea, simpatia, dragostea; a curteni. – Din curte (după fr. courtiser). DOOM
curtá (a ~) vb., ind. prez. 3 curteáză
curtai
CURTÁ, curtez, vb. I. Tranz. A face curte (III) unei femei, a căuta să-i câștigi favoarea, simpatia, dragostea; a curteni. – Din curte (după fr. courtiser). DOOM
curtá (a ~) vb., ind. prez. 3 curteáză
curtaj
CURTÁJ, curtaje, s. n. Ocupația curtierului. ♦ Remunerație acordată curtierului la încheierea unei tranzacții. – Din fr. courtage. DOOM
curtáj s. n., pl. curtáje
curtaje
CURTÁJ, curtaje, s. n. Ocupația curtierului. ♦ Remunerație acordată curtierului la încheierea unei tranzacții. – Din fr. courtage. DOOM
curtáj s. n., pl. curtáje
curtajele
CURTÁJ, curtaje, s. n. Ocupația curtierului. ♦ Remunerație acordată curtierului la încheierea unei tranzacții. – Din fr. courtage. DOOM
curtáj s. n., pl. curtáje
curtajelor
CURTÁJ, curtaje, s. n. Ocupația curtierului. ♦ Remunerație acordată curtierului la încheierea unei tranzacții. – Din fr. courtage. DOOM
curtáj s. n., pl. curtáje
curtajul
CURTÁJ, curtaje, s. n. Ocupația curtierului. ♦ Remunerație acordată curtierului la încheierea unei tranzacții. – Din fr. courtage. DOOM
curtáj s. n., pl. curtáje
curtajului
CURTÁJ, curtaje, s. n. Ocupația curtierului. ♦ Remunerație acordată curtierului la încheierea unei tranzacții. – Din fr. courtage. DOOM
curtáj s. n., pl. curtáje
curtam
CURTÁ, curtez, vb. I. Tranz. A face curte (III) unei femei, a căuta să-i câștigi favoarea, simpatia, dragostea; a curteni. – Din curte (după fr. courtiser). DOOM
curtá (a ~) vb., ind. prez. 3 curteáză
curtare
CURTÁ, curtez, vb. I. Tranz. A face curte (III) unei femei, a căuta să-i câștigi favoarea, simpatia, dragostea; a curteni. – Din curte (după fr. courtiser). DOOM
curtá (a ~) vb., ind. prez. 3 curteáză
curtare
CURTÁRE s.f. Acțiunea de a curta. [< curta].
curtarea
CURTÁRE s.f. Acțiunea de a curta. [< curta].
curtară
CURTÁ, curtez, vb. I. Tranz. A face curte (III) unei femei, a căuta să-i câștigi favoarea, simpatia, dragostea; a curteni. – Din curte (după fr. courtiser). DOOM
curtá (a ~) vb., ind. prez. 3 curteáză
curtarăm
CURTÁ, curtez, vb. I. Tranz. A face curte (III) unei femei, a căuta să-i câștigi favoarea, simpatia, dragostea; a curteni. – Din curte (după fr. courtiser). DOOM
curtá (a ~) vb., ind. prez. 3 curteáză
curtarăți
CURTÁ, curtez, vb. I. Tranz. A face curte (III) unei femei, a căuta să-i câștigi favoarea, simpatia, dragostea; a curteni. – Din curte (după fr. courtiser). DOOM
curtá (a ~) vb., ind. prez. 3 curteáză
curtase
CURTÁ, curtez, vb. I. Tranz. A face curte (III) unei femei, a căuta să-i câștigi favoarea, simpatia, dragostea; a curteni. – Din curte (după fr. courtiser). DOOM
curtá (a ~) vb., ind. prez. 3 curteáză
curtasem
CURTÁ, curtez, vb. I. Tranz. A face curte (III) unei femei, a căuta să-i câștigi favoarea, simpatia, dragostea; a curteni. – Din curte (după fr. courtiser). DOOM
curtá (a ~) vb., ind. prez. 3 curteáză
curtaseră
CURTÁ, curtez, vb. I. Tranz. A face curte (III) unei femei, a căuta să-i câștigi favoarea, simpatia, dragostea; a curteni. – Din curte (după fr. courtiser). DOOM
curtá (a ~) vb., ind. prez. 3 curteáză
curtaserăm
CURTÁ, curtez, vb. I. Tranz. A face curte (III) unei femei, a căuta să-i câștigi favoarea, simpatia, dragostea; a curteni. – Din curte (după fr. courtiser). DOOM
curtá (a ~) vb., ind. prez. 3 curteáză
curtaserăți
CURTÁ, curtez, vb. I. Tranz. A face curte (III) unei femei, a căuta să-i câștigi favoarea, simpatia, dragostea; a curteni. – Din curte (după fr. courtiser). DOOM
curtá (a ~) vb., ind. prez. 3 curteáză
curtaseși
CURTÁ, curtez, vb. I. Tranz. A face curte (III) unei femei, a căuta să-i câștigi favoarea, simpatia, dragostea; a curteni. – Din curte (după fr. courtiser). DOOM
curtá (a ~) vb., ind. prez. 3 curteáză
curtaseți
CURTÁ, curtez, vb. I. Tranz. A face curte (III) unei femei, a căuta să-i câștigi favoarea, simpatia, dragostea; a curteni. – Din curte (după fr. courtiser). DOOM
curtá (a ~) vb., ind. prez. 3 curteáză
curtat
CURTÁ, curtez, vb. I. Tranz. A face curte (III) unei femei, a căuta să-i câștigi favoarea, simpatia, dragostea; a curteni. – Din curte (după fr. courtiser). DOOM
curtá (a ~) vb., ind. prez. 3 curteáză
curtat
CURTÁ, curtez, vb. I. Tranz. A face curte (III) unei femei, a căuta să-i câștigi favoarea, dragostea; a curteni. – Din curte (după fr. courtiser).
curtata
CURTÁ, curtez, vb. I. Tranz. A face curte (III) unei femei, a căuta să-i câștigi favoarea, dragostea; a curteni. – Din curte (după fr. courtiser).
curtate
CURTÁ, curtez, vb. I. Tranz. A face curte (III) unei femei, a căuta să-i câștigi favoarea, dragostea; a curteni. – Din curte (după fr. courtiser).
curtatei
CURTÁ, curtez, vb. I. Tranz. A face curte (III) unei femei, a căuta să-i câștigi favoarea, dragostea; a curteni. – Din curte (după fr. courtiser).
curtatele
CURTÁ, curtez, vb. I. Tranz. A face curte (III) unei femei, a căuta să-i câștigi favoarea, dragostea; a curteni. – Din curte (după fr. courtiser).
curtatelor
CURTÁ, curtez, vb. I. Tranz. A face curte (III) unei femei, a căuta să-i câștigi favoarea, dragostea; a curteni. – Din curte (după fr. courtiser).
curtatul
CURTÁ, curtez, vb. I. Tranz. A face curte (III) unei femei, a căuta să-i câștigi favoarea, dragostea; a curteni. – Din curte (după fr. courtiser).
curtatului
CURTÁ, curtez, vb. I. Tranz. A face curte (III) unei femei, a căuta să-i câștigi favoarea, dragostea; a curteni. – Din curte (după fr. courtiser).
curtau
CURTÁ, curtez, vb. I. Tranz. A face curte (III) unei femei, a căuta să-i câștigi favoarea, simpatia, dragostea; a curteni. – Din curte (după fr. courtiser). DOOM
curtá (a ~) vb., ind. prez. 3 curteáză
curtași
CURTÁ, curtez, vb. I. Tranz. A face curte (III) unei femei, a căuta să-i câștigi favoarea, simpatia, dragostea; a curteni. – Din curte (după fr. courtiser). DOOM
curtá (a ~) vb., ind. prez. 3 curteáză
curtați
CURTÁ, curtez, vb. I. Tranz. A face curte (III) unei femei, a căuta să-i câștigi favoarea, simpatia, dragostea; a curteni. – Din curte (după fr. courtiser). DOOM
curtá (a ~) vb., ind. prez. 3 curteáză
curtați
CURTÁ, curtez, vb. I. Tranz. A face curte (III) unei femei, a căuta să-i câștigi favoarea, dragostea; a curteni. – Din curte (după fr. courtiser).
curtații
CURTÁ, curtez, vb. I. Tranz. A face curte (III) unei femei, a căuta să-i câștigi favoarea, dragostea; a curteni. – Din curte (după fr. courtiser).
curtaților
CURTÁ, curtez, vb. I. Tranz. A face curte (III) unei femei, a căuta să-i câștigi favoarea, dragostea; a curteni. – Din curte (după fr. courtiser).
curte
CÚRTE, curți, s. f. I. 1. Spațiu (împrejmuit) în jurul unei clădiri, al unei gospodării etc. care ține de această clădire, gospodărie etc.; ogradă. ◊ Loc. adj. De curte = care trăiește pe lângă casa omului. Păsări de curte. 2. (În trecut) Locuința de la țară a moșierului; conac; totalitatea acareturilor împreună cu această locuință. 3. Palatul de reședință al unui suveran; (înv.) reședința fortificată a domnului și a boierilor, unde se refugia și populația în timpul războaielor. ♦ Totalitatea persoanelor cu funcții înalte la palatul unui suveran; suita unui suveran sau a membrilor familiei sale. II. (Cu determinări) Numele unor instanțe (superioare) judecătorești și administrative. Curtea de casație. Curtea de apel. Curtea cu juri. ♦ Totalitatea membrilor unor astfel de instanțe. III. Omagiu măgulitor adresat unei femei în semn de afecțiune, spre a-i câștiga favoarea, simpatia, dragostea. – Lat. *curtis (= cohors, -tis), cu unele sensuri (II, III) după fr. cour. DOOM
cúrte s. f., g.-d. art. cúrții; pl. curți
curtea
CÚRTE, curți, s. f. I. 1. Spațiu (împrejmuit) în jurul unei clădiri, al unei gospodării etc. care ține de această clădire, gospodărie etc.; ogradă. ◊ Loc. adj. De curte = care trăiește pe lângă casa omului. Păsări de curte. 2. (În trecut) Locuința de la țară a moșierului; conac; totalitatea acareturilor împreună cu această locuință. 3. Palatul de reședință al unui suveran; (înv.) reședința fortificată a domnului și a boierilor, unde se refugia și populația în timpul războaielor. ♦ Totalitatea persoanelor cu funcții înalte la palatul unui suveran; suita unui suveran sau a membrilor familiei sale. II. (Cu determinări) Numele unor instanțe (superioare) judecătorești și administrative. Curtea de casație. Curtea de apel. Curtea cu juri. ♦ Totalitatea membrilor unor astfel de instanțe. III. Omagiu măgulitor adresat unei femei în semn de afecțiune, spre a-i câștiga favoarea, simpatia, dragostea. – Lat. *curtis (= cohors, -tis), cu unele sensuri (II, III) după fr. cour. DOOM
cúrte s. f., g.-d. art. cúrții; pl. curți
curtean
CURTEÁN, -Ă, curteni, -e, s. m. și f. Persoană care îndeplinea o anumită slujbă la curtea unui monarh sau care făcea parte din suita unui suveran. ♦ (Înv.; la m.) Oștean care depindea de o curte domnească, prestând unele slujbe și bucurându-se de anumite privilegii. – Curte + suf. -ean. DOOM
curteánă s. f., g.-d. art. curténei; pl. curténe
curteana
CURTEÁN, -Ă, curteni, -e, s. m. și f. Persoană care îndeplinea o anumită slujbă la curtea unui monarh sau care făcea parte din suita unui suveran. ♦ (Înv.; la m.) Oștean care depindea de o curte domnească, prestând unele slujbe și bucurându-se de anumite privilegii. – Curte + suf. -ean. DOOM
curteánă s. f., g.-d. art. curténei; pl. curténe
curteanca
CURTEÁNCĂ, curtence, s. f. Curteană. – Curtean + suf. -că. DOOM
curteáncă s. f., g.-d. art. curténcei; pl. curténce
curteanul
CURTEÁN, -Ă, curteni, -e, s. m. și f. Persoană care îndeplinea o anumită slujbă la curtea unui monarh sau care făcea parte din suita unui suveran. ♦ (Înv.; la m.) Oștean care depindea de o curte domnească, prestând unele slujbe și bucurându-se de anumite privilegii. – Curte + suf. -ean. DOOM
curteánă s. f., g.-d. art. curténei; pl. curténe
curteanului
CURTEÁN, -Ă, curteni, -e, s. m. și f. Persoană care îndeplinea o anumită slujbă la curtea unui monarh sau care făcea parte din suita unui suveran. ♦ (Înv.; la m.) Oștean care depindea de o curte domnească, prestând unele slujbe și bucurându-se de anumite privilegii. – Curte + suf. -ean. DOOM
curteánă s. f., g.-d. art. curténei; pl. curténe
curtează
CURTÁ, curtez, vb. I. Tranz. A face curte (III) unei femei, a căuta să-i câștigi favoarea, simpatia, dragostea; a curteni. – Din curte (după fr. courtiser). DOOM
curtá (a ~) vb., ind. prez. 3 curteáză
curtence
CURTEÁNCĂ, curtence, s. f. Curteană. – Curtean + suf. -că. DOOM
curteáncă s. f., g.-d. art. curténcei; pl. curténce
curtencei
CURTEÁNCĂ, curtence, s. f. Curteană. – Curtean + suf. -că. DOOM
curteáncă s. f., g.-d. art. curténcei; pl. curténce
curtencele
CURTEÁNCĂ, curtence, s. f. Curteană. – Curtean + suf. -că. DOOM
curteáncă s. f., g.-d. art. curténcei; pl. curténce
curtencelor
CURTEÁNCĂ, curtence, s. f. Curteană. – Curtean + suf. -că. DOOM
curteáncă s. f., g.-d. art. curténcei; pl. curténce
curtene
CURTEÁN, -Ă, curteni, -e, s. m. și f. Persoană care îndeplinea o anumită slujbă la curtea unui monarh sau care făcea parte din suita unui suveran. ♦ (Înv.; la m.) Oștean care depindea de o curte domnească, prestând unele slujbe și bucurându-se de anumite privilegii. – Curte + suf. -ean. DOOM
curteánă s. f., g.-d. art. curténei; pl. curténe
curtenea
CURTENÍ, curtenesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A curta. – Din curtean. DOOM
curtení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. curtenésc, imperf. 3 sg. curteneá; conj. prez. 3 să curteneáscă
curteneai
CURTENÍ, curtenesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A curta. – Din curtean. DOOM
curtení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. curtenésc, imperf. 3 sg. curteneá; conj. prez. 3 să curteneáscă
curteneam
CURTENÍ, curtenesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A curta. – Din curtean. DOOM
curtení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. curtenésc, imperf. 3 sg. curteneá; conj. prez. 3 să curteneáscă
curteneasca
CURTENÉSC, -EÁSCĂ, curtenești, adj. De (la) curte (I 3), ca de la curte, de curtean. – Curtean + suf. -esc. DOOM
curtenésc adj. m., f. curteneáscă; pl. m. și f. curtenéști
curtenească
CURTENÍ, curtenesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A curta. – Din curtean. DOOM
curtení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. curtenésc, imperf. 3 sg. curteneá; conj. prez. 3 să curteneáscă
curteneau
CURTENÍ, curtenesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A curta. – Din curtean. DOOM
curtení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. curtenésc, imperf. 3 sg. curteneá; conj. prez. 3 să curteneáscă
curteneați
CURTENÍ, curtenesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A curta. – Din curtean. DOOM
curtení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. curtenésc, imperf. 3 sg. curteneá; conj. prez. 3 să curteneáscă
curtenei
CURTEÁN, -Ă, curteni, -e, s. m. și f. Persoană care îndeplinea o anumită slujbă la curtea unui monarh sau care făcea parte din suita unui suveran. ♦ (Înv.; la m.) Oștean care depindea de o curte domnească, prestând unele slujbe și bucurându-se de anumite privilegii. – Curte + suf. -ean. DOOM
curteánă s. f., g.-d. art. curténei; pl. curténe
curtenele
CURTEÁN, -Ă, curteni, -e, s. m. și f. Persoană care îndeplinea o anumită slujbă la curtea unui monarh sau care făcea parte din suita unui suveran. ♦ (Înv.; la m.) Oștean care depindea de o curte domnească, prestând unele slujbe și bucurându-se de anumite privilegii. – Curte + suf. -ean. DOOM
curteánă s. f., g.-d. art. curténei; pl. curténe
curtenelor
CURTEÁN, -Ă, curteni, -e, s. m. și f. Persoană care îndeplinea o anumită slujbă la curtea unui monarh sau care făcea parte din suita unui suveran. ♦ (Înv.; la m.) Oștean care depindea de o curte domnească, prestând unele slujbe și bucurându-se de anumite privilegii. – Curte + suf. -ean. DOOM
curteánă s. f., g.-d. art. curténei; pl. curténe
curtenesc
CURTENÉSC, -EÁSCĂ, curtenești, adj. De (la) curte (I 3), ca de la curte, de curtean. – Curtean + suf. -esc. DOOM
curtenésc adj. m., f. curteneáscă; pl. m. și f. curtenéști
curtenesc
CURTENÍ, curtenesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A curta. – Din curtean. DOOM
curtení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. curtenésc, imperf. 3 sg. curteneá; conj. prez. 3 să curteneáscă
curtenescul
CURTENÉSC, -EÁSCĂ, curtenești, adj. De (la) curte (I 3), ca de la curte, de curtean. – Curtean + suf. -esc. DOOM
curtenésc adj. m., f. curteneáscă; pl. m. și f. curtenéști
curtenescului
CURTENÉSC, -EÁSCĂ, curtenești, adj. De (la) curte (I 3), ca de la curte, de curtean. – Curtean + suf. -esc. DOOM
curtenésc adj. m., f. curteneáscă; pl. m. și f. curtenéști
curtenește
CURTENÍ, curtenesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A curta. – Din curtean. DOOM
curtení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. curtenésc, imperf. 3 sg. curteneá; conj. prez. 3 să curteneáscă
curtenești
CURTENÉSC, -EÁSCĂ, curtenești, adj. De (la) curte (I 3), ca de la curte, de curtean. – Curtean + suf. -esc. DOOM
curtenésc adj. m., f. curteneáscă; pl. m. și f. curtenéști
curtenești
CURTENÍ, curtenesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A curta. – Din curtean. DOOM
curtení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. curtenésc, imperf. 3 sg. curteneá; conj. prez. 3 să curteneáscă
curteneștii
CURTENÉSC, -EÁSCĂ, curtenești, adj. De (la) curte (I 3), ca de la curte, de curtean. – Curtean + suf. -esc. DOOM
curtenésc adj. m., f. curteneáscă; pl. m. și f. curtenéști
curteneștile
CURTENÉSC, -EÁSCĂ, curtenești, adj. De (la) curte (I 3), ca de la curte, de curtean. – Curtean + suf. -esc. DOOM
curtenésc adj. m., f. curteneáscă; pl. m. și f. curtenéști
curteneștilor
CURTENÉSC, -EÁSCĂ, curtenești, adj. De (la) curte (I 3), ca de la curte, de curtean. – Curtean + suf. -esc. DOOM
curtenésc adj. m., f. curteneáscă; pl. m. și f. curtenéști
curteni
CURTEÁN, -Ă, curteni, -e, s. m. și f. Persoană care îndeplinea o anumită slujbă la curtea unui monarh sau care făcea parte din suita unui suveran. ♦ (Înv.; la m.) Oștean care depindea de o curte domnească, prestând unele slujbe și bucurându-se de anumite privilegii. – Curte + suf. -ean. DOOM
curteánă s. f., g.-d. art. curténei; pl. curténe
curteni
CURTENÍ, curtenesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A curta. – Din curtean. DOOM
curtení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. curtenésc, imperf. 3 sg. curteneá; conj. prez. 3 să curteneáscă
curtenia
CURTENÍE s. f. (Rar) Amabilitate, politețe; curtoazie. – Curtean + suf. -ie. DOOM
curteníe s. f., art. curtenía, g.-d. curteníi, art. curteníei
curtenie
CURTENÍE s. f. (Rar) Amabilitate, politețe; curtoazie. – Curtean + suf. -ie. DOOM
curteníe s. f., art. curtenía, g.-d. curteníi, art. curteníei
curteniei
CURTENÍE s. f. (Rar) Amabilitate, politețe; curtoazie. – Curtean + suf. -ie. DOOM
curteníe s. f., art. curtenía, g.-d. curteníi, art. curteníei
curtenii
CURTEÁN, -Ă, curteni, -e, s. m. și f. Persoană care îndeplinea o anumită slujbă la curtea unui monarh sau care făcea parte din suita unui suveran. ♦ (Înv.; la m.) Oștean care depindea de o curte domnească, prestând unele slujbe și bucurându-se de anumite privilegii. – Curte + suf. -ean. DOOM
curteánă s. f., g.-d. art. curténei; pl. curténe
curtenii
CURTENÍ, curtenesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A curta. – Din curtean. DOOM
curtení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. curtenésc, imperf. 3 sg. curteneá; conj. prez. 3 să curteneáscă
curtenii
CURTENÍE s. f. (Rar) Amabilitate, politețe; curtoazie. – Curtean + suf. -ie. DOOM
curteníe s. f., art. curtenía, g.-d. curteníi, art. curteníei
curtenilor
CURTEÁN, -Ă, curteni, -e, s. m. și f. Persoană care îndeplinea o anumită slujbă la curtea unui monarh sau care făcea parte din suita unui suveran. ♦ (Înv.; la m.) Oștean care depindea de o curte domnească, prestând unele slujbe și bucurându-se de anumite privilegii. – Curte + suf. -ean. DOOM
curteánă s. f., g.-d. art. curténei; pl. curténe
curtenim
CURTENÍ, curtenesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A curta. – Din curtean. DOOM
curtení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. curtenésc, imperf. 3 sg. curteneá; conj. prez. 3 să curteneáscă
curtenind
CURTENÍ, curtenesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A curta. – Din curtean. DOOM
curtení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. curtenésc, imperf. 3 sg. curteneá; conj. prez. 3 să curteneáscă
curtenire
CURTENÍ, curtenesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A curta. – Din curtean. DOOM
curtení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. curtenésc, imperf. 3 sg. curteneá; conj. prez. 3 să curteneáscă
curtenire
CURTENÍ, curtenesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A curta. – Din curtean.
curtenirea
CURTENÍ, curtenesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A curta. – Din curtean.
curteniri
CURTENÍ, curtenesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A curta. – Din curtean.
curtenirii
CURTENÍ, curtenesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A curta. – Din curtean.
curtenirile
CURTENÍ, curtenesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A curta. – Din curtean.
curtenirilor
CURTENÍ, curtenesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A curta. – Din curtean.
curteniră
CURTENÍ, curtenesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A curta. – Din curtean. DOOM
curtení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. curtenésc, imperf. 3 sg. curteneá; conj. prez. 3 să curteneáscă
curtenirăm
CURTENÍ, curtenesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A curta. – Din curtean. DOOM
curtení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. curtenésc, imperf. 3 sg. curteneá; conj. prez. 3 să curteneáscă
curtenirăți
CURTENÍ, curtenesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A curta. – Din curtean. DOOM
curtení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. curtenésc, imperf. 3 sg. curteneá; conj. prez. 3 să curteneáscă
curtenise
CURTENÍ, curtenesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A curta. – Din curtean. DOOM
curtení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. curtenésc, imperf. 3 sg. curteneá; conj. prez. 3 să curteneáscă
curtenisem
CURTENÍ, curtenesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A curta. – Din curtean. DOOM
curtení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. curtenésc, imperf. 3 sg. curteneá; conj. prez. 3 să curteneáscă
curteniseră
CURTENÍ, curtenesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A curta. – Din curtean. DOOM
curtení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. curtenésc, imperf. 3 sg. curteneá; conj. prez. 3 să curteneáscă
curteniserăm
CURTENÍ, curtenesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A curta. – Din curtean. DOOM
curtení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. curtenésc, imperf. 3 sg. curteneá; conj. prez. 3 să curteneáscă
curteniserăți
CURTENÍ, curtenesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A curta. – Din curtean. DOOM
curtení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. curtenésc, imperf. 3 sg. curteneá; conj. prez. 3 să curteneáscă
curteniseși
CURTENÍ, curtenesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A curta. – Din curtean. DOOM
curtení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. curtenésc, imperf. 3 sg. curteneá; conj. prez. 3 să curteneáscă
curteniseți
CURTENÍ, curtenesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A curta. – Din curtean. DOOM
curtení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. curtenésc, imperf. 3 sg. curteneá; conj. prez. 3 să curteneáscă
curtenit
CURTENÍ, curtenesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A curta. – Din curtean. DOOM
curtení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. curtenésc, imperf. 3 sg. curteneá; conj. prez. 3 să curteneáscă
curtenit
CURTENÍ, curtenesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A curta. – Din curtean.
curtenitoare
CURTENITÓR, -OÁRE, curtenitori, -oare, adj. Politicos, amabil (față de femei). – Curteni + suf. -tor. DOOM
curtenitór adj. m., pl. curtenitóri; f. sg. și pl. curtenitoáre
curtenitoarea
CURTENITÓR, -OÁRE, curtenitori, -oare, adj. Politicos, amabil (față de femei). – Curteni + suf. -tor. DOOM
curtenitór adj. m., pl. curtenitóri; f. sg. și pl. curtenitoáre
curtenitoarei
CURTENITÓR, -OÁRE, curtenitori, -oare, adj. Politicos, amabil (față de femei). – Curteni + suf. -tor. DOOM
curtenitór adj. m., pl. curtenitóri; f. sg. și pl. curtenitoáre
curtenitoarele
CURTENITÓR, -OÁRE, curtenitori, -oare, adj. Politicos, amabil (față de femei). – Curteni + suf. -tor. DOOM
curtenitór adj. m., pl. curtenitóri; f. sg. și pl. curtenitoáre
curtenitoarelor
CURTENITÓR, -OÁRE, curtenitori, -oare, adj. Politicos, amabil (față de femei). – Curteni + suf. -tor. DOOM
curtenitór adj. m., pl. curtenitóri; f. sg. și pl. curtenitoáre
curtenitor
CURTENITÓR, -OÁRE, curtenitori, -oare, adj. Politicos, amabil (față de femei). – Curteni + suf. -tor. DOOM
curtenitór adj. m., pl. curtenitóri; f. sg. și pl. curtenitoáre
curtenitori
CURTENITÓR, -OÁRE, curtenitori, -oare, adj. Politicos, amabil (față de femei). – Curteni + suf. -tor. DOOM
curtenitór adj. m., pl. curtenitóri; f. sg. și pl. curtenitoáre
curtenitorii
CURTENITÓR, -OÁRE, curtenitori, -oare, adj. Politicos, amabil (față de femei). – Curteni + suf. -tor. DOOM
curtenitór adj. m., pl. curtenitóri; f. sg. și pl. curtenitoáre
curtenitorilor
CURTENITÓR, -OÁRE, curtenitori, -oare, adj. Politicos, amabil (față de femei). – Curteni + suf. -tor. DOOM
curtenitór adj. m., pl. curtenitóri; f. sg. și pl. curtenitoáre
curtenitorul
CURTENITÓR, -OÁRE, curtenitori, -oare, adj. Politicos, amabil (față de femei). – Curteni + suf. -tor. DOOM
curtenitór adj. m., pl. curtenitóri; f. sg. și pl. curtenitoáre
curtenitorului
CURTENITÓR, -OÁRE, curtenitori, -oare, adj. Politicos, amabil (față de femei). – Curteni + suf. -tor. DOOM
curtenitór adj. m., pl. curtenitóri; f. sg. și pl. curtenitoáre
curteniși
CURTENÍ, curtenesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A curta. – Din curtean. DOOM
curtení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. curtenésc, imperf. 3 sg. curteneá; conj. prez. 3 să curteneáscă
curteniți
CURTENÍ, curtenesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A curta. – Din curtean. DOOM
curtení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. curtenésc, imperf. 3 sg. curteneá; conj. prez. 3 să curteneáscă
curtez
CURTÁ, curtez, vb. I. Tranz. A face curte (III) unei femei, a căuta să-i câștigi favoarea, simpatia, dragostea; a curteni. – Din curte (după fr. courtiser). DOOM
curtá (a ~) vb., ind. prez. 3 curteáză
curtezan
CURTEZÁN, curtezani, s. m. 1. (Astăzi ir.) Persoană care face curte (III) unei femei; p. ext. bărbat neserios, ușuratic. 2. (Înv.) Curtean (lingușitor, intrigant). – Din fr. courtisan (după curte). DOOM
curtezán s. m., pl. curtezáni
curtezana
CURTEZÁNĂ, curtezane, s. f. Femeie de moravuri ușoare, care trăia la curtea unui suveran sau a unui nobil; p. gener. femeie cu conduită imorală; prostituată. – Din fr. courtisane (după curte). DOOM
curtezánă s. f., g.-d. art. curtezánei; pl. curtezáne
curtezane
CURTEZÁNĂ, curtezane, s. f. Femeie de moravuri ușoare, care trăia la curtea unui suveran sau a unui nobil; p. gener. femeie cu conduită imorală; prostituată. – Din fr. courtisane (după curte). DOOM
curtezánă s. f., g.-d. art. curtezánei; pl. curtezáne
curtezanei
CURTEZÁNĂ, curtezane, s. f. Femeie de moravuri ușoare, care trăia la curtea unui suveran sau a unui nobil; p. gener. femeie cu conduită imorală; prostituată. – Din fr. courtisane (după curte). DOOM
curtezánă s. f., g.-d. art. curtezánei; pl. curtezáne
curtezanele
CURTEZÁNĂ, curtezane, s. f. Femeie de moravuri ușoare, care trăia la curtea unui suveran sau a unui nobil; p. gener. femeie cu conduită imorală; prostituată. – Din fr. courtisane (după curte). DOOM
curtezánă s. f., g.-d. art. curtezánei; pl. curtezáne
curtezanelor
CURTEZÁNĂ, curtezane, s. f. Femeie de moravuri ușoare, care trăia la curtea unui suveran sau a unui nobil; p. gener. femeie cu conduită imorală; prostituată. – Din fr. courtisane (după curte). DOOM
curtezánă s. f., g.-d. art. curtezánei; pl. curtezáne
curtezani
CURTEZÁN, curtezani, s. m. 1. (Astăzi ir.) Persoană care face curte (III) unei femei; p. ext. bărbat neserios, ușuratic. 2. (Înv.) Curtean (lingușitor, intrigant). – Din fr. courtisan (după curte). DOOM
curtezán s. m., pl. curtezáni
curtezanii
CURTEZÁN, curtezani, s. m. 1. (Astăzi ir.) Persoană care face curte (III) unei femei; p. ext. bărbat neserios, ușuratic. 2. (Înv.) Curtean (lingușitor, intrigant). – Din fr. courtisan (după curte). DOOM
curtezán s. m., pl. curtezáni
curtezanilor
CURTEZÁN, curtezani, s. m. 1. (Astăzi ir.) Persoană care face curte (III) unei femei; p. ext. bărbat neserios, ușuratic. 2. (Înv.) Curtean (lingușitor, intrigant). – Din fr. courtisan (după curte). DOOM
curtezán s. m., pl. curtezáni
curtezanul
CURTEZÁN, curtezani, s. m. 1. (Astăzi ir.) Persoană care face curte (III) unei femei; p. ext. bărbat neserios, ușuratic. 2. (Înv.) Curtean (lingușitor, intrigant). – Din fr. courtisan (după curte). DOOM
curtezán s. m., pl. curtezáni
curtezanului
CURTEZÁN, curtezani, s. m. 1. (Astăzi ir.) Persoană care face curte (III) unei femei; p. ext. bărbat neserios, ușuratic. 2. (Înv.) Curtean (lingușitor, intrigant). – Din fr. courtisan (după curte). DOOM
curtezán s. m., pl. curtezáni
curteze
CURTÁ, curtez, vb. I. Tranz. A face curte (III) unei femei, a căuta să-i câștigi favoarea, simpatia, dragostea; a curteni. – Din curte (după fr. courtiser). DOOM
curtá (a ~) vb., ind. prez. 3 curteáză
curtezi
CURTÁ, curtez, vb. I. Tranz. A face curte (III) unei femei, a căuta să-i câștigi favoarea, simpatia, dragostea; a curteni. – Din curte (după fr. courtiser). DOOM
curtá (a ~) vb., ind. prez. 3 curteáză
curticele
CURTICÍCĂ, curticele, s. f. Diminutiv al lui curte (I 1). – Curte + suf. -icică. DOOM
curticícă s. f., g.-d. art. curticélei; pl. curticéle, art. curticélele
curticelei
CURTICÍCĂ, curticele, s. f. Diminutiv al lui curte (I 1). – Curte + suf. -icică. DOOM
curticícă s. f., g.-d. art. curticélei; pl. curticéle, art. curticélele
curticelele
CURTICÍCĂ, curticele, s. f. Diminutiv al lui curte (I 1). – Curte + suf. -icică. DOOM
curticícă s. f., g.-d. art. curticélei; pl. curticéle, art. curticélele
curticelelor
CURTICÍCĂ, curticele, s. f. Diminutiv al lui curte (I 1). – Curte + suf. -icică. DOOM
curticícă s. f., g.-d. art. curticélei; pl. curticéle, art. curticélele
curticica
CURTICÍCĂ, curticele, s. f. Diminutiv al lui curte (I 1). – Curte + suf. -icică. DOOM
curticícă s. f., g.-d. art. curticélei; pl. curticéle, art. curticélele
curtier
CURTIÉR, curtieri, s. m. Persoană care are ca ocupație mijlocirea tranzacțiilor de bursă. [Pr.: -ti-er] – Din fr. courtier. DOOM
curtiér (-ti-er) s. m., pl. curtiéri
curtieri
CURTIÉR, curtieri, s. m. Persoană care are ca ocupație mijlocirea tranzacțiilor de bursă. [Pr.: -ti-er] – Din fr. courtier. DOOM
curtiér (-ti-er) s. m., pl. curtiéri
curtierii
CURTIÉR, curtieri, s. m. Persoană care are ca ocupație mijlocirea tranzacțiilor de bursă. [Pr.: -ti-er] – Din fr. courtier. DOOM
curtiér (-ti-er) s. m., pl. curtiéri
curtierilor
CURTIÉR, curtieri, s. m. Persoană care are ca ocupație mijlocirea tranzacțiilor de bursă. [Pr.: -ti-er] – Din fr. courtier. DOOM
curtiér (-ti-er) s. m., pl. curtiéri
curtierul
CURTIÉR, curtieri, s. m. Persoană care are ca ocupație mijlocirea tranzacțiilor de bursă. [Pr.: -ti-er] – Din fr. courtier. DOOM
curtiér (-ti-er) s. m., pl. curtiéri
curtierului
CURTIÉR, curtieri, s. m. Persoană care are ca ocupație mijlocirea tranzacțiilor de bursă. [Pr.: -ti-er] – Din fr. courtier. DOOM
curtiér (-ti-er) s. m., pl. curtiéri
curtina
CURTÍNĂ, curtine, s. f. Zid de apărare al castelelor, cetăților sau orașelor, având de obicei turnuri sau bastioane la anumite intervale. ♦ Fiecare dintre părțile pavilionului care înconjoară un blazon regal. – Din fr. courtine. DOOM
curtínă s. f., g.-d. art. curtínei; pl. curtíne
curtine
CURTÍNĂ, curtine, s. f. Zid de apărare al castelelor, cetăților sau orașelor, având de obicei turnuri sau bastioane la anumite intervale. ♦ Fiecare dintre părțile pavilionului care înconjoară un blazon regal. – Din fr. courtine. DOOM
curtínă s. f., g.-d. art. curtínei; pl. curtíne
curtinei
CURTÍNĂ, curtine, s. f. Zid de apărare al castelelor, cetăților sau orașelor, având de obicei turnuri sau bastioane la anumite intervale. ♦ Fiecare dintre părțile pavilionului care înconjoară un blazon regal. – Din fr. courtine. DOOM
curtínă s. f., g.-d. art. curtínei; pl. curtíne
curtinele
CURTÍNĂ, curtine, s. f. Zid de apărare al castelelor, cetăților sau orașelor, având de obicei turnuri sau bastioane la anumite intervale. ♦ Fiecare dintre părțile pavilionului care înconjoară un blazon regal. – Din fr. courtine. DOOM
curtínă s. f., g.-d. art. curtínei; pl. curtíne
curtinelor
CURTÍNĂ, curtine, s. f. Zid de apărare al castelelor, cetăților sau orașelor, având de obicei turnuri sau bastioane la anumite intervale. ♦ Fiecare dintre părțile pavilionului care înconjoară un blazon regal. – Din fr. courtine. DOOM
curtínă s. f., g.-d. art. curtínei; pl. curtíne
curtoazia
CURTOAZÍE, curtoazii, s. f. Politețe (rafinată); amabilitate, complezență, curtenie; etichetă. – Din fr. courtoisie. DOOM
curtoazíe (-toa-) s. f., art. curtoazía, g.-d. art. curtoazíei; pl. curtoazíi, art. curtoazíile
curtoazie
CURTOAZÍE, curtoazii, s. f. Politețe (rafinată); amabilitate, complezență, curtenie; etichetă. – Din fr. courtoisie. DOOM
curtoazíe (-toa-) s. f., art. curtoazía, g.-d. art. curtoazíei; pl. curtoazíi, art. curtoazíile
curtoaziei
CURTOAZÍE, curtoazii, s. f. Politețe (rafinată); amabilitate, complezență, curtenie; etichetă. – Din fr. courtoisie. DOOM
curtoazíe (-toa-) s. f., art. curtoazía, g.-d. art. curtoazíei; pl. curtoazíi, art. curtoazíile
curtoazii
CURTOAZÍE, curtoazii, s. f. Politețe (rafinată); amabilitate, complezență, curtenie; etichetă. – Din fr. courtoisie. DOOM
curtoazíe (-toa-) s. f., art. curtoazía, g.-d. art. curtoazíei; pl. curtoazíi, art. curtoazíile
curtoaziile
CURTOAZÍE, curtoazii, s. f. Politețe (rafinată); amabilitate, complezență, curtenie; etichetă. – Din fr. courtoisie. DOOM
curtoazíe (-toa-) s. f., art. curtoazía, g.-d. art. curtoazíei; pl. curtoazíi, art. curtoazíile
curtoaziilor
CURTOAZÍE, curtoazii, s. f. Politețe (rafinată); amabilitate, complezență, curtenie; etichetă. – Din fr. courtoisie. DOOM
curtoazíe (-toa-) s. f., art. curtoazía, g.-d. art. curtoazíei; pl. curtoazíi, art. curtoazíile
curtând
CURTÁ, curtez, vb. I. Tranz. A face curte (III) unei femei, a căuta să-i câștigi favoarea, simpatia, dragostea; a curteni. – Din curte (după fr. courtiser). DOOM
curtá (a ~) vb., ind. prez. 3 curteáză
curtînd
CURTÁ, curtez, vb. I. Tranz. A face curte (III) unei femei, a căuta să-i câștigi favoarea, simpatia, dragostea; a curteni. – Din curte (după fr. courtiser). DOOM
curtá (a ~) vb., ind. prez. 3 curteáză
curtări
CURTÁRE s.f. Acțiunea de a curta. [< curta].
curtării
CURTÁRE s.f. Acțiunea de a curta. [< curta].
curtările
CURTÁRE s.f. Acțiunea de a curta. [< curta].
curtărilor
CURTÁRE s.f. Acțiunea de a curta. [< curta].
curugiu
curugíu (-íi), s. m. – Invalid. Tc. koruci (Șeineanu, III, 43). Sec. XVII, înv.
curui
CURUÍ s. m. v. coroi.
curul
CUR, cururi, s. n. (Pop.) Șezut, popou. – Lat. culus. DOOM
cur (pop.) s. n., pl. cúruri
curul
CURÚL, -Ă, curuli, -e, adj. (În sintagmele) Scaun curul = scaun de onoare, incrustat cu fildeș, pe care stăteau consulul și înalții magistrați romani. Magistratură curulă = magistratură care dădea dreptul la un scaun curul. Edil curul = magistrat din vechea Romă, care se ocupa cu construcțiile. – Din lat. curulus, fr. curule. DOOM
curúl adj. m., pl. curúli; f. curúlă, pl. curúle
curula
CURÚL, -Ă, curuli, -e, adj. (În sintagmele) Scaun curul = scaun de onoare, incrustat cu fildeș, pe care stăteau consulul și înalții magistrați romani. Magistratură curulă = magistratură care dădea dreptul la un scaun curul. Edil curul = magistrat din vechea Romă, care se ocupa cu construcțiile. – Din lat. curulus, fr. curule. DOOM
curúl adj. m., pl. curúli; f. curúlă, pl. curúle
curule
CURÚL, -Ă, curuli, -e, adj. (În sintagmele) Scaun curul = scaun de onoare, incrustat cu fildeș, pe care stăteau consulul și înalții magistrați romani. Magistratură curulă = magistratură care dădea dreptul la un scaun curul. Edil curul = magistrat din vechea Romă, care se ocupa cu construcțiile. – Din lat. curulus, fr. curule. DOOM
curúl adj. m., pl. curúli; f. curúlă, pl. curúle
curulei
CURÚL, -Ă, curuli, -e, adj. (În sintagmele) Scaun curul = scaun de onoare, incrustat cu fildeș, pe care stăteau consulul și înalții magistrați romani. Magistratură curulă = magistratură care dădea dreptul la un scaun curul. Edil curul = magistrat din vechea Romă, care se ocupa cu construcțiile. – Din lat. curulus, fr. curule. DOOM
curúl adj. m., pl. curúli; f. curúlă, pl. curúle
curulele
CURÚL, -Ă, curuli, -e, adj. (În sintagmele) Scaun curul = scaun de onoare, incrustat cu fildeș, pe care stăteau consulul și înalții magistrați romani. Magistratură curulă = magistratură care dădea dreptul la un scaun curul. Edil curul = magistrat din vechea Romă, care se ocupa cu construcțiile. – Din lat. curulus, fr. curule. DOOM
curúl adj. m., pl. curúli; f. curúlă, pl. curúle
curulelor
CURÚL, -Ă, curuli, -e, adj. (În sintagmele) Scaun curul = scaun de onoare, incrustat cu fildeș, pe care stăteau consulul și înalții magistrați romani. Magistratură curulă = magistratură care dădea dreptul la un scaun curul. Edil curul = magistrat din vechea Romă, care se ocupa cu construcțiile. – Din lat. curulus, fr. curule. DOOM
curúl adj. m., pl. curúli; f. curúlă, pl. curúle
curuli
CURÚL, -Ă, curuli, -e, adj. (În sintagmele) Scaun curul = scaun de onoare, incrustat cu fildeș, pe care stăteau consulul și înalții magistrați romani. Magistratură curulă = magistratură care dădea dreptul la un scaun curul. Edil curul = magistrat din vechea Romă, care se ocupa cu construcțiile. – Din lat. curulus, fr. curule. DOOM
curúl adj. m., pl. curúli; f. curúlă, pl. curúle
curulii
CURÚL, -Ă, curuli, -e, adj. (În sintagmele) Scaun curul = scaun de onoare, incrustat cu fildeș, pe care stăteau consulul și înalții magistrați romani. Magistratură curulă = magistratură care dădea dreptul la un scaun curul. Edil curul = magistrat din vechea Romă, care se ocupa cu construcțiile. – Din lat. curulus, fr. curule. DOOM
curúl adj. m., pl. curúli; f. curúlă, pl. curúle
curulilor
CURÚL, -Ă, curuli, -e, adj. (În sintagmele) Scaun curul = scaun de onoare, incrustat cu fildeș, pe care stăteau consulul și înalții magistrați romani. Magistratură curulă = magistratură care dădea dreptul la un scaun curul. Edil curul = magistrat din vechea Romă, care se ocupa cu construcțiile. – Din lat. curulus, fr. curule. DOOM
curúl adj. m., pl. curúli; f. curúlă, pl. curúle
curului
CUR, cururi, s. n. (Pop.) Șezut, popou. – Lat. culus. DOOM
cur (pop.) s. n., pl. cúruri
curulul
CURÚL, -Ă, curuli, -e, adj. (În sintagmele) Scaun curul = scaun de onoare, incrustat cu fildeș, pe care stăteau consulul și înalții magistrați romani. Magistratură curulă = magistratură care dădea dreptul la un scaun curul. Edil curul = magistrat din vechea Romă, care se ocupa cu construcțiile. – Din lat. curulus, fr. curule. DOOM
curúl adj. m., pl. curúli; f. curúlă, pl. curúle
curulului
CURÚL, -Ă, curuli, -e, adj. (În sintagmele) Scaun curul = scaun de onoare, incrustat cu fildeș, pe care stăteau consulul și înalții magistrați romani. Magistratură curulă = magistratură care dădea dreptul la un scaun curul. Edil curul = magistrat din vechea Romă, care se ocupa cu construcțiile. – Din lat. curulus, fr. curule. DOOM
curúl adj. m., pl. curúli; f. curúlă, pl. curúle
cururi
CUR, cururi, s. n. (Pop.) Șezut, popou. – Lat. culus. DOOM
cur (pop.) s. n., pl. cúruri
cururile
CUR, cururi, s. n. (Pop.) Șezut, popou. – Lat. culus. DOOM
cur (pop.) s. n., pl. cúruri
cururilor
CUR, cururi, s. n. (Pop.) Șezut, popou. – Lat. culus. DOOM
cur (pop.) s. n., pl. cúruri
curut
CURÚT, curuți, s. m. 1. Nume dat țăranilor români și maghiari participanți la războiul țărănesc din 1514. 2. Nume dat în Ungaria și în Transilvania participanților la lupta antihabsburgică. – Din magh. kuruc. DOOM
curút s. m., pl. curúți
curuți
CURÚT, curuți, s. m. 1. Nume dat țăranilor români și maghiari participanți la războiul țărănesc din 1514. 2. Nume dat în Ungaria și în Transilvania participanților la lupta antihabsburgică. – Din magh. kuruc. DOOM
curút s. m., pl. curúți
curuții
CURÚT, curuți, s. m. 1. Nume dat țăranilor români și maghiari participanți la războiul țărănesc din 1514. 2. Nume dat în Ungaria și în Transilvania participanților la lupta antihabsburgică. – Din magh. kuruc. DOOM
curút s. m., pl. curúți
curuților
CURÚT, curuți, s. m. 1. Nume dat țăranilor români și maghiari participanți la războiul țărănesc din 1514. 2. Nume dat în Ungaria și în Transilvania participanților la lupta antihabsburgică. – Din magh. kuruc. DOOM
curút s. m., pl. curúți
curuțul
CURÚT, curuți, s. m. 1. Nume dat țăranilor români și maghiari participanți la războiul țărănesc din 1514. 2. Nume dat în Ungaria și în Transilvania participanților la lupta antihabsburgică. – Din magh. kuruc. DOOM
curút s. m., pl. curúți
curuțului
CURÚT, curuți, s. m. 1. Nume dat țăranilor români și maghiari participanți la războiul țărănesc din 1514. 2. Nume dat în Ungaria și în Transilvania participanților la lupta antihabsburgică. – Din magh. kuruc. DOOM
curút s. m., pl. curúți
curva
CÚRVĂ, curve, s. f. 1. (Pop.) Femeie care duce o viață desfrânată. ♦ Prostituată. 2. Fig. Om ipocrit, josnic; cutră. – Din v. sl. kurŭva. DOOM
*cúrvă (pop.) s. f., g.-d. art. cúrvei; pl. cúrve
curvar
CURVÁR, curvari, s. m. (Pop.) Afemeiat. – Curvă + suf. -ar. Cf. v. sl. kurŭvari. DOOM
*curvár (pop.) s. m., pl. curvári
curvari
CURVÁR, curvari, s. m. (Pop.) Afemeiat. – Curvă + suf. -ar. Cf. v. sl. kurŭvari. DOOM
*curvár (pop.) s. m., pl. curvári
curvarii
CURVÁR, curvari, s. m. (Pop.) Afemeiat. – Curvă + suf. -ar. Cf. v. sl. kurŭvari. DOOM
*curvár (pop.) s. m., pl. curvári
curvarilor
CURVÁR, curvari, s. m. (Pop.) Afemeiat. – Curvă + suf. -ar. Cf. v. sl. kurŭvari. DOOM
*curvár (pop.) s. m., pl. curvári
curvarul
CURVÁR, curvari, s. m. (Pop.) Afemeiat. – Curvă + suf. -ar. Cf. v. sl. kurŭvari. DOOM
*curvár (pop.) s. m., pl. curvári
curvarului
CURVÁR, curvari, s. m. (Pop.) Afemeiat. – Curvă + suf. -ar. Cf. v. sl. kurŭvari. DOOM
*curvár (pop.) s. m., pl. curvári
curve
CÚRVĂ, curve, s. f. 1. (Pop.) Femeie care duce o viață desfrânată. ♦ Prostituată. 2. Fig. Om ipocrit, josnic; cutră. – Din v. sl. kurŭva. DOOM
*cúrvă (pop.) s. f., g.-d. art. cúrvei; pl. cúrve
curvea
CURVÍ, curvesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A avea relații sexuale numeroase cu diferite persoane, a duce o viață desfrânată; (pop.) a curvăsări. – De la curvă. DOOM
*curví (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. curvésc, imperf. 3 sg. curveá; conj. prez. 3 să curveáscă
curveai
CURVÍ, curvesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A avea relații sexuale numeroase cu diferite persoane, a duce o viață desfrânată; (pop.) a curvăsări. – De la curvă. DOOM
*curví (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. curvésc, imperf. 3 sg. curveá; conj. prez. 3 să curveáscă
curveam
CURVÍ, curvesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A avea relații sexuale numeroase cu diferite persoane, a duce o viață desfrânată; (pop.) a curvăsări. – De la curvă. DOOM
*curví (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. curvésc, imperf. 3 sg. curveá; conj. prez. 3 să curveáscă
curvească
CURVÍ, curvesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A avea relații sexuale numeroase cu diferite persoane, a duce o viață desfrânată; (pop.) a curvăsări. – De la curvă. DOOM
*curví (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. curvésc, imperf. 3 sg. curveá; conj. prez. 3 să curveáscă
curveau
CURVÍ, curvesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A avea relații sexuale numeroase cu diferite persoane, a duce o viață desfrânată; (pop.) a curvăsări. – De la curvă. DOOM
*curví (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. curvésc, imperf. 3 sg. curveá; conj. prez. 3 să curveáscă
curveați
CURVÍ, curvesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A avea relații sexuale numeroase cu diferite persoane, a duce o viață desfrânată; (pop.) a curvăsări. – De la curvă. DOOM
*curví (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. curvésc, imperf. 3 sg. curveá; conj. prez. 3 să curveáscă
curvei
CÚRVĂ, curve, s. f. 1. (Pop.) Femeie care duce o viață desfrânată. ♦ Prostituată. 2. Fig. Om ipocrit, josnic; cutră. – Din v. sl. kurŭva. DOOM
*cúrvă (pop.) s. f., g.-d. art. cúrvei; pl. cúrve
curvele
CÚRVĂ, curve, s. f. 1. (Pop.) Femeie care duce o viață desfrânată. ♦ Prostituată. 2. Fig. Om ipocrit, josnic; cutră. – Din v. sl. kurŭva. DOOM
*cúrvă (pop.) s. f., g.-d. art. cúrvei; pl. cúrve
curvelor
CÚRVĂ, curve, s. f. 1. (Pop.) Femeie care duce o viață desfrânată. ♦ Prostituată. 2. Fig. Om ipocrit, josnic; cutră. – Din v. sl. kurŭva. DOOM
*cúrvă (pop.) s. f., g.-d. art. cúrvei; pl. cúrve
curvesc
CURVÍ, curvesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A avea relații sexuale numeroase cu diferite persoane, a duce o viață desfrânată; (pop.) a curvăsări. – De la curvă. DOOM
*curví (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. curvésc, imperf. 3 sg. curveá; conj. prez. 3 să curveáscă
curvește
CURVÍ, curvesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A avea relații sexuale numeroase cu diferite persoane, a duce o viață desfrânată; (pop.) a curvăsări. – De la curvă. DOOM
*curví (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. curvésc, imperf. 3 sg. curveá; conj. prez. 3 să curveáscă
curvești
CURVÍ, curvesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A avea relații sexuale numeroase cu diferite persoane, a duce o viață desfrânată; (pop.) a curvăsări. – De la curvă. DOOM
*curví (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. curvésc, imperf. 3 sg. curveá; conj. prez. 3 să curveáscă
curvi
CURVÍ, curvesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A avea relații sexuale numeroase cu diferite persoane, a duce o viață desfrânată; (pop.) a curvăsări. – De la curvă. DOOM
*curví (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. curvésc, imperf. 3 sg. curveá; conj. prez. 3 să curveáscă
curvia
CURVÍE, curvii, s. f. (Înv. și pop.) Viață desfrânată, desfrâu, prostituție; (pop.) curvăsărie. – Curvă + suf. -ie. DOOM
*curvíe (înv., pop.) s. f., g.-d. art. curvíei; pl. curvíi
curvie
CURVÍE, curvii, s. f. (Înv. și pop.) Viață desfrânată, desfrâu, prostituție; (pop.) curvăsărie. – Curvă + suf. -ie. DOOM
*curvíe (înv., pop.) s. f., g.-d. art. curvíei; pl. curvíi
curviei
CURVÍE, curvii, s. f. (Înv. și pop.) Viață desfrânată, desfrâu, prostituție; (pop.) curvăsărie. – Curvă + suf. -ie. DOOM
*curvíe (înv., pop.) s. f., g.-d. art. curvíei; pl. curvíi
curvii
CURVÍ, curvesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A avea relații sexuale numeroase cu diferite persoane, a duce o viață desfrânată; (pop.) a curvăsări. – De la curvă. DOOM
*curví (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. curvésc, imperf. 3 sg. curveá; conj. prez. 3 să curveáscă
curvii
CURVÍE, curvii, s. f. (Înv. și pop.) Viață desfrânată, desfrâu, prostituție; (pop.) curvăsărie. – Curvă + suf. -ie. DOOM
*curvíe (înv., pop.) s. f., g.-d. art. curvíei; pl. curvíi
curviile
CURVÍE, curvii, s. f. (Înv. și pop.) Viață desfrânată, desfrâu, prostituție; (pop.) curvăsărie. – Curvă + suf. -ie. DOOM
*curvíe (înv., pop.) s. f., g.-d. art. curvíei; pl. curvíi
curviilor
CURVÍE, curvii, s. f. (Înv. și pop.) Viață desfrânată, desfrâu, prostituție; (pop.) curvăsărie. – Curvă + suf. -ie. DOOM
*curvíe (înv., pop.) s. f., g.-d. art. curvíei; pl. curvíi
curvim
CURVÍ, curvesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A avea relații sexuale numeroase cu diferite persoane, a duce o viață desfrânată; (pop.) a curvăsări. – De la curvă. DOOM
*curví (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. curvésc, imperf. 3 sg. curveá; conj. prez. 3 să curveáscă
curvind
CURVÍ, curvesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A avea relații sexuale numeroase cu diferite persoane, a duce o viață desfrânată; (pop.) a curvăsări. – De la curvă. DOOM
*curví (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. curvésc, imperf. 3 sg. curveá; conj. prez. 3 să curveáscă
curvire
CURVÍ, curvesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A avea relații sexuale numeroase cu diferite persoane, a duce o viață desfrânată; (pop.) a curvăsări. – De la curvă. DOOM
*curví (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. curvésc, imperf. 3 sg. curveá; conj. prez. 3 să curveáscă
curvire
CURVÍ, curvesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A duce o viață desfrânată; (pop.) a curvăsări. – De la curvă.
curviră
CURVÍ, curvesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A avea relații sexuale numeroase cu diferite persoane, a duce o viață desfrânată; (pop.) a curvăsări. – De la curvă. DOOM
*curví (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. curvésc, imperf. 3 sg. curveá; conj. prez. 3 să curveáscă
curvirăm
CURVÍ, curvesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A avea relații sexuale numeroase cu diferite persoane, a duce o viață desfrânată; (pop.) a curvăsări. – De la curvă. DOOM
*curví (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. curvésc, imperf. 3 sg. curveá; conj. prez. 3 să curveáscă
curvirăți
CURVÍ, curvesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A avea relații sexuale numeroase cu diferite persoane, a duce o viață desfrânată; (pop.) a curvăsări. – De la curvă. DOOM
*curví (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. curvésc, imperf. 3 sg. curveá; conj. prez. 3 să curveáscă
curvise
CURVÍ, curvesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A avea relații sexuale numeroase cu diferite persoane, a duce o viață desfrânată; (pop.) a curvăsări. – De la curvă. DOOM
*curví (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. curvésc, imperf. 3 sg. curveá; conj. prez. 3 să curveáscă
curvisem
CURVÍ, curvesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A avea relații sexuale numeroase cu diferite persoane, a duce o viață desfrânată; (pop.) a curvăsări. – De la curvă. DOOM
*curví (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. curvésc, imperf. 3 sg. curveá; conj. prez. 3 să curveáscă
curviseră
CURVÍ, curvesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A avea relații sexuale numeroase cu diferite persoane, a duce o viață desfrânată; (pop.) a curvăsări. – De la curvă. DOOM
*curví (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. curvésc, imperf. 3 sg. curveá; conj. prez. 3 să curveáscă
curviserăm
CURVÍ, curvesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A avea relații sexuale numeroase cu diferite persoane, a duce o viață desfrânată; (pop.) a curvăsări. – De la curvă. DOOM
*curví (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. curvésc, imperf. 3 sg. curveá; conj. prez. 3 să curveáscă
curviserăți
CURVÍ, curvesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A avea relații sexuale numeroase cu diferite persoane, a duce o viață desfrânată; (pop.) a curvăsări. – De la curvă. DOOM
*curví (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. curvésc, imperf. 3 sg. curveá; conj. prez. 3 să curveáscă
curviseși
CURVÍ, curvesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A avea relații sexuale numeroase cu diferite persoane, a duce o viață desfrânată; (pop.) a curvăsări. – De la curvă. DOOM
*curví (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. curvésc, imperf. 3 sg. curveá; conj. prez. 3 să curveáscă
curviseți
CURVÍ, curvesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A avea relații sexuale numeroase cu diferite persoane, a duce o viață desfrânată; (pop.) a curvăsări. – De la curvă. DOOM
*curví (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. curvésc, imperf. 3 sg. curveá; conj. prez. 3 să curveáscă
curvit
CURVÍ, curvesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A avea relații sexuale numeroase cu diferite persoane, a duce o viață desfrânată; (pop.) a curvăsări. – De la curvă. DOOM
*curví (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. curvésc, imperf. 3 sg. curveá; conj. prez. 3 să curveáscă
curvit
CURVÍT s. n. (Pop.) Faptul de a curvi. – V. curvi. DOOM
*curvít (pop.) s. n.
curvitul
CURVÍT s. n. (Pop.) Faptul de a curvi. – V. curvi. DOOM
*curvít (pop.) s. n.
curvitului
CURVÍT s. n. (Pop.) Faptul de a curvi. – V. curvi. DOOM
*curvít (pop.) s. n.
curviși
CURVÍ, curvesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A avea relații sexuale numeroase cu diferite persoane, a duce o viață desfrânată; (pop.) a curvăsări. – De la curvă. DOOM
*curví (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. curvésc, imperf. 3 sg. curveá; conj. prez. 3 să curveáscă
curviștină
curviștină, curviștine s. f. v. curvă (1., 2., 3.)
curviți
CURVÍ, curvesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A avea relații sexuale numeroase cu diferite persoane, a duce o viață desfrânată; (pop.) a curvăsări. – De la curvă. DOOM
*curví (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. curvésc, imperf. 3 sg. curveá; conj. prez. 3 să curveáscă
curvăsăraie
curvăsăraie s. f. sg. 1. prostituție. 2. viață desfrânată / imorală.
curvăsări
CURVĂSĂRÍ, curvăsăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A duce o viață desfrânată; a curvi. – De la curvăsărie. DOOM
*curvăsărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. curvăsărésc, imperf. 3 sg. curvăsăreá; conj. prez. 3 să curvăsăreáscă
curvăsărie
CURVĂSĂRÍE, curvăsării, s. f. (Pop.) Curvie. – De la curvă. DOOM
*curvăsăríe (pop.) s. f., g.-d. art. curvăsăríei; pl. curvăsăríi
curvăsărire
CURVĂSĂRÍ, curvăsăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A duce o viață desfrânată; a curvi. – De la curvăsărie.
curvăsărit
CURVĂSĂRÍT s. n. (Pop.) Faptul de a curvăsări. – V. curvăsări. DOOM
*curvăsărít (pop.) s. n.
curând
CURÁ2, curez, vb. I. Tranz. (Reg.) A desface frunzele sau boabele de pe știuleții porumbului. – Lat. curare „a îngriji, a curăța”.
curând
CURẤND adv. 1. (Temporal) Peste puțin timp; îndată, imediat, numaidecât. ◊ În curând = în scurt timp, nu peste mult timp. Pe curând = în scurtă vreme, la scurt interval de timp (în raport cu prezentul). De curând = cu puțin timp înainte, nu demult. ◊ (Adjectival; înv.) În curândă vreme. 2. (Modal) Degrabă, repede. Zilele treceau curând. ◊ Mai curând = a) mai repede, mai degrabă; b) mai ușor, mai bucuros. – Lat. currendo. DOOM
curấnd adv.
curânda
CURẤND adv. 1. (Temporal) Peste puțin timp; îndată, imediat, numaidecât. ◊ În curând = în scurt timp, nu peste mult timp. Pe curând = în scurtă vreme, la scurt interval de timp (în raport cu prezentul). De curând = cu puțin timp înainte, nu demult. ◊ (Adjectival; înv.) În curândă vreme. 2. (Modal) Degrabă, repede. Zilele treceau curând. ◊ Mai curând = a) mai repede, mai degrabă; b) mai ușor, mai bucuros. – Lat. currendo. DOOM
curấnd adv.
curânde
CURẤND adv. 1. (Temporal) Peste puțin timp; îndată, imediat, numaidecât. ◊ În curând = în scurt timp, nu peste mult timp. Pe curând = în scurtă vreme, la scurt interval de timp (în raport cu prezentul). De curând = cu puțin timp înainte, nu demult. ◊ (Adjectival; înv.) În curândă vreme. 2. (Modal) Degrabă, repede. Zilele treceau curând. ◊ Mai curând = a) mai repede, mai degrabă; b) mai ușor, mai bucuros. – Lat. currendo. DOOM
curấnd adv.
curândei
CURẤND adv. 1. (Temporal) Peste puțin timp; îndată, imediat, numaidecât. ◊ În curând = în scurt timp, nu peste mult timp. Pe curând = în scurtă vreme, la scurt interval de timp (în raport cu prezentul). De curând = cu puțin timp înainte, nu demult. ◊ (Adjectival; înv.) În curândă vreme. 2. (Modal) Degrabă, repede. Zilele treceau curând. ◊ Mai curând = a) mai repede, mai degrabă; b) mai ușor, mai bucuros. – Lat. currendo. DOOM
curấnd adv.
curândele
CURẤND adv. 1. (Temporal) Peste puțin timp; îndată, imediat, numaidecât. ◊ În curând = în scurt timp, nu peste mult timp. Pe curând = în scurtă vreme, la scurt interval de timp (în raport cu prezentul). De curând = cu puțin timp înainte, nu demult. ◊ (Adjectival; înv.) În curândă vreme. 2. (Modal) Degrabă, repede. Zilele treceau curând. ◊ Mai curând = a) mai repede, mai degrabă; b) mai ușor, mai bucuros. – Lat. currendo. DOOM
curấnd adv.
curândelor
CURẤND adv. 1. (Temporal) Peste puțin timp; îndată, imediat, numaidecât. ◊ În curând = în scurt timp, nu peste mult timp. Pe curând = în scurtă vreme, la scurt interval de timp (în raport cu prezentul). De curând = cu puțin timp înainte, nu demult. ◊ (Adjectival; înv.) În curândă vreme. 2. (Modal) Degrabă, repede. Zilele treceau curând. ◊ Mai curând = a) mai repede, mai degrabă; b) mai ușor, mai bucuros. – Lat. currendo. DOOM
curấnd adv.
curândul
CURẤND adv. 1. (Temporal) Peste puțin timp; îndată, imediat, numaidecât. ◊ În curând = în scurt timp, nu peste mult timp. Pe curând = în scurtă vreme, la scurt interval de timp (în raport cu prezentul). De curând = cu puțin timp înainte, nu demult. ◊ (Adjectival; înv.) În curândă vreme. 2. (Modal) Degrabă, repede. Zilele treceau curând. ◊ Mai curând = a) mai repede, mai degrabă; b) mai ușor, mai bucuros. – Lat. currendo. DOOM
curấnd adv.
curândului
CURẤND adv. 1. (Temporal) Peste puțin timp; îndată, imediat, numaidecât. ◊ În curând = în scurt timp, nu peste mult timp. Pe curând = în scurtă vreme, la scurt interval de timp (în raport cu prezentul). De curând = cu puțin timp înainte, nu demult. ◊ (Adjectival; înv.) În curândă vreme. 2. (Modal) Degrabă, repede. Zilele treceau curând. ◊ Mai curând = a) mai repede, mai degrabă; b) mai ușor, mai bucuros. – Lat. currendo. DOOM
curấnd adv.
curânzi
CURẤND adv. 1. (Temporal) Peste puțin timp; îndată, imediat, numaidecât. ◊ În curând = în scurt timp, nu peste mult timp. Pe curând = în scurtă vreme, la scurt interval de timp (în raport cu prezentul). De curând = cu puțin timp înainte, nu demult. ◊ (Adjectival; înv.) În curândă vreme. 2. (Modal) Degrabă, repede. Zilele treceau curând. ◊ Mai curând = a) mai repede, mai degrabă; b) mai ușor, mai bucuros. – Lat. currendo. DOOM
curấnd adv.
curânzii
CURẤND adv. 1. (Temporal) Peste puțin timp; îndată, imediat, numaidecât. ◊ În curând = în scurt timp, nu peste mult timp. Pe curând = în scurtă vreme, la scurt interval de timp (în raport cu prezentul). De curând = cu puțin timp înainte, nu demult. ◊ (Adjectival; înv.) În curândă vreme. 2. (Modal) Degrabă, repede. Zilele treceau curând. ◊ Mai curând = a) mai repede, mai degrabă; b) mai ușor, mai bucuros. – Lat. currendo. DOOM
curấnd adv.
curânzilor
CURẤND adv. 1. (Temporal) Peste puțin timp; îndată, imediat, numaidecât. ◊ În curând = în scurt timp, nu peste mult timp. Pe curând = în scurtă vreme, la scurt interval de timp (în raport cu prezentul). De curând = cu puțin timp înainte, nu demult. ◊ (Adjectival; înv.) În curândă vreme. 2. (Modal) Degrabă, repede. Zilele treceau curând. ◊ Mai curând = a) mai repede, mai degrabă; b) mai ușor, mai bucuros. – Lat. currendo. DOOM
curấnd adv.
curînd
CURÁ2, curez, vb. I. Tranz. (Reg.) A desface frunzele sau boabele de pe știuleții porumbului. – Lat. curare „a îngriji, a curăța”.
curînd
CURẤND adv. 1. (Temporal) Peste puțin timp; îndată, imediat, numaidecât. ◊ În curând = în scurt timp, nu peste mult timp. Pe curând = în scurtă vreme, la scurt interval de timp (în raport cu prezentul). De curând = cu puțin timp înainte, nu demult. ◊ (Adjectival; înv.) În curândă vreme. 2. (Modal) Degrabă, repede. Zilele treceau curând. ◊ Mai curând = a) mai repede, mai degrabă; b) mai ușor, mai bucuros. – Lat. currendo. DOOM
curấnd adv.
curînda
CURẤND adv. 1. (Temporal) Peste puțin timp; îndată, imediat, numaidecât. ◊ În curând = în scurt timp, nu peste mult timp. Pe curând = în scurtă vreme, la scurt interval de timp (în raport cu prezentul). De curând = cu puțin timp înainte, nu demult. ◊ (Adjectival; înv.) În curândă vreme. 2. (Modal) Degrabă, repede. Zilele treceau curând. ◊ Mai curând = a) mai repede, mai degrabă; b) mai ușor, mai bucuros. – Lat. currendo. DOOM
curấnd adv.
curînde
CURẤND adv. 1. (Temporal) Peste puțin timp; îndată, imediat, numaidecât. ◊ În curând = în scurt timp, nu peste mult timp. Pe curând = în scurtă vreme, la scurt interval de timp (în raport cu prezentul). De curând = cu puțin timp înainte, nu demult. ◊ (Adjectival; înv.) În curândă vreme. 2. (Modal) Degrabă, repede. Zilele treceau curând. ◊ Mai curând = a) mai repede, mai degrabă; b) mai ușor, mai bucuros. – Lat. currendo. DOOM
curấnd adv.
curîndei
CURẤND adv. 1. (Temporal) Peste puțin timp; îndată, imediat, numaidecât. ◊ În curând = în scurt timp, nu peste mult timp. Pe curând = în scurtă vreme, la scurt interval de timp (în raport cu prezentul). De curând = cu puțin timp înainte, nu demult. ◊ (Adjectival; înv.) În curândă vreme. 2. (Modal) Degrabă, repede. Zilele treceau curând. ◊ Mai curând = a) mai repede, mai degrabă; b) mai ușor, mai bucuros. – Lat. currendo. DOOM
curấnd adv.
curîndele
CURẤND adv. 1. (Temporal) Peste puțin timp; îndată, imediat, numaidecât. ◊ În curând = în scurt timp, nu peste mult timp. Pe curând = în scurtă vreme, la scurt interval de timp (în raport cu prezentul). De curând = cu puțin timp înainte, nu demult. ◊ (Adjectival; înv.) În curândă vreme. 2. (Modal) Degrabă, repede. Zilele treceau curând. ◊ Mai curând = a) mai repede, mai degrabă; b) mai ușor, mai bucuros. – Lat. currendo. DOOM
curấnd adv.
curîndelor
CURẤND adv. 1. (Temporal) Peste puțin timp; îndată, imediat, numaidecât. ◊ În curând = în scurt timp, nu peste mult timp. Pe curând = în scurtă vreme, la scurt interval de timp (în raport cu prezentul). De curând = cu puțin timp înainte, nu demult. ◊ (Adjectival; înv.) În curândă vreme. 2. (Modal) Degrabă, repede. Zilele treceau curând. ◊ Mai curând = a) mai repede, mai degrabă; b) mai ușor, mai bucuros. – Lat. currendo. DOOM
curấnd adv.
curîndul
CURẤND adv. 1. (Temporal) Peste puțin timp; îndată, imediat, numaidecât. ◊ În curând = în scurt timp, nu peste mult timp. Pe curând = în scurtă vreme, la scurt interval de timp (în raport cu prezentul). De curând = cu puțin timp înainte, nu demult. ◊ (Adjectival; înv.) În curândă vreme. 2. (Modal) Degrabă, repede. Zilele treceau curând. ◊ Mai curând = a) mai repede, mai degrabă; b) mai ușor, mai bucuros. – Lat. currendo. DOOM
curấnd adv.
curîndului
CURẤND adv. 1. (Temporal) Peste puțin timp; îndată, imediat, numaidecât. ◊ În curând = în scurt timp, nu peste mult timp. Pe curând = în scurtă vreme, la scurt interval de timp (în raport cu prezentul). De curând = cu puțin timp înainte, nu demult. ◊ (Adjectival; înv.) În curândă vreme. 2. (Modal) Degrabă, repede. Zilele treceau curând. ◊ Mai curând = a) mai repede, mai degrabă; b) mai ușor, mai bucuros. – Lat. currendo. DOOM
curấnd adv.
curînzi
CURẤND adv. 1. (Temporal) Peste puțin timp; îndată, imediat, numaidecât. ◊ În curând = în scurt timp, nu peste mult timp. Pe curând = în scurtă vreme, la scurt interval de timp (în raport cu prezentul). De curând = cu puțin timp înainte, nu demult. ◊ (Adjectival; înv.) În curândă vreme. 2. (Modal) Degrabă, repede. Zilele treceau curând. ◊ Mai curând = a) mai repede, mai degrabă; b) mai ușor, mai bucuros. – Lat. currendo. DOOM
curấnd adv.
curînzii
CURẤND adv. 1. (Temporal) Peste puțin timp; îndată, imediat, numaidecât. ◊ În curând = în scurt timp, nu peste mult timp. Pe curând = în scurtă vreme, la scurt interval de timp (în raport cu prezentul). De curând = cu puțin timp înainte, nu demult. ◊ (Adjectival; înv.) În curândă vreme. 2. (Modal) Degrabă, repede. Zilele treceau curând. ◊ Mai curând = a) mai repede, mai degrabă; b) mai ușor, mai bucuros. – Lat. currendo. DOOM
curấnd adv.
curînzilor
CURẤND adv. 1. (Temporal) Peste puțin timp; îndată, imediat, numaidecât. ◊ În curând = în scurt timp, nu peste mult timp. Pe curând = în scurtă vreme, la scurt interval de timp (în raport cu prezentul). De curând = cu puțin timp înainte, nu demult. ◊ (Adjectival; înv.) În curândă vreme. 2. (Modal) Degrabă, repede. Zilele treceau curând. ◊ Mai curând = a) mai repede, mai degrabă; b) mai ușor, mai bucuros. – Lat. currendo. DOOM
curấnd adv.
curător
CURĂTÓR, -OÁRE adj. v. curgător.
curătura
CURĂTÚRĂ, curături, s. f. 1. Loc într-o pădure curățat de arbori, de mărăcini etc. pentru a putea fi cultivat; runc. 2. Deal sau povârniș acoperit cu vii. – Cura2 + suf. -ătură. DOOM
curătúră s. f., g.-d. art. curătúrii; pl. curătúri
curături
CURĂTÚRĂ, curături, s. f. 1. Loc într-o pădure curățat de arbori, de mărăcini etc. pentru a putea fi cultivat; runc. 2. Deal sau povârniș acoperit cu vii. – Cura2 + suf. -ătură. DOOM
curătúră s. f., g.-d. art. curătúrii; pl. curătúri
curăturii
CURĂTÚRĂ, curături, s. f. 1. Loc într-o pădure curățat de arbori, de mărăcini etc. pentru a putea fi cultivat; runc. 2. Deal sau povârniș acoperit cu vii. – Cura2 + suf. -ătură. DOOM
curătúră s. f., g.-d. art. curătúrii; pl. curătúri
curăturile
CURĂTÚRĂ, curături, s. f. 1. Loc într-o pădure curățat de arbori, de mărăcini etc. pentru a putea fi cultivat; runc. 2. Deal sau povârniș acoperit cu vii. – Cura2 + suf. -ătură. DOOM
curătúră s. f., g.-d. art. curătúrii; pl. curătúri
curăturilor
CURĂTÚRĂ, curături, s. f. 1. Loc într-o pădure curățat de arbori, de mărăcini etc. pentru a putea fi cultivat; runc. 2. Deal sau povârniș acoperit cu vii. – Cura2 + suf. -ătură. DOOM
curătúră s. f., g.-d. art. curătúrii; pl. curătúri
curăț
CURĂȚÁ, cúrăț, vb. I. I. 1. Tranz. și refl. A face să dispară murdăria, a înlătura impuritățile de pe ceva sau de pe sine. ♦ Tranz. A îndepărta coaja, pielița de pe fructe, legume sau de pe ouă. 2. Tranz. și refl. A (se) vindeca de o boală (de piele). 3. Tranz. A îndepărta asperitățile, depunerile, materialele nefolositoare de pe o piesă, de pe un obiect, de pe un teren etc., în vederea recondiționării, îmbunătățirii aspectului său pentru unele operații tehnologice ulterioare. II. Fig. 1. Tranz. și refl. A (se) debarasa, a (se) salva, a (se) descotorisi (de ceva rău). 2. Refl. (În limbajul bisericesc) A se mântui, a se purifica. 3. Tranz. (Fam.) A omorî. ♦ Refl. A muri. 4. Tranz. și refl. A face să rămână sau a rămâne fără nici un ban. [Var.: (pop.) curățí vb. IV] – Din curat. DOOM
curățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. cúrăț, 2 sg. cúreți, 3 cúrăță; conj. prez. 3 să cúrețe; ger. curățấnd
curăța
CURĂȚÁ, cúrăț, vb. I. I. 1. Tranz. și refl. A face să dispară murdăria, a înlătura impuritățile de pe ceva sau de pe sine. ♦ Tranz. A îndepărta coaja, pielița de pe fructe, legume sau de pe ouă. 2. Tranz. și refl. A (se) vindeca de o boală (de piele). 3. Tranz. A îndepărta asperitățile, depunerile, materialele nefolositoare de pe o piesă, de pe un obiect, de pe un teren etc., în vederea recondiționării, îmbunătățirii aspectului său pentru unele operații tehnologice ulterioare. II. Fig. 1. Tranz. și refl. A (se) debarasa, a (se) salva, a (se) descotorisi (de ceva rău). 2. Refl. (În limbajul bisericesc) A se mântui, a se purifica. 3. Tranz. (Fam.) A omorî. ♦ Refl. A muri. 4. Tranz. și refl. A face să rămână sau a rămâne fără nici un ban. [Var.: (pop.) curățí vb. IV] – Din curat. DOOM
curățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. cúrăț, 2 sg. cúreți, 3 cúrăță; conj. prez. 3 să cúrețe; ger. curățấnd
curățai
CURĂȚÁ, cúrăț, vb. I. I. 1. Tranz. și refl. A face să dispară murdăria, a înlătura impuritățile de pe ceva sau de pe sine. ♦ Tranz. A îndepărta coaja, pielița de pe fructe, legume sau de pe ouă. 2. Tranz. și refl. A (se) vindeca de o boală (de piele). 3. Tranz. A îndepărta asperitățile, depunerile, materialele nefolositoare de pe o piesă, de pe un obiect, de pe un teren etc., în vederea recondiționării, îmbunătățirii aspectului său pentru unele operații tehnologice ulterioare. II. Fig. 1. Tranz. și refl. A (se) debarasa, a (se) salva, a (se) descotorisi (de ceva rău). 2. Refl. (În limbajul bisericesc) A se mântui, a se purifica. 3. Tranz. (Fam.) A omorî. ♦ Refl. A muri. 4. Tranz. și refl. A face să rămână sau a rămâne fără nici un ban. [Var.: (pop.) curățí vb. IV] – Din curat. DOOM
curățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. cúrăț, 2 sg. cúreți, 3 cúrăță; conj. prez. 3 să cúrețe; ger. curățấnd
curățam
CURĂȚÁ, cúrăț, vb. I. I. 1. Tranz. și refl. A face să dispară murdăria, a înlătura impuritățile de pe ceva sau de pe sine. ♦ Tranz. A îndepărta coaja, pielița de pe fructe, legume sau de pe ouă. 2. Tranz. și refl. A (se) vindeca de o boală (de piele). 3. Tranz. A îndepărta asperitățile, depunerile, materialele nefolositoare de pe o piesă, de pe un obiect, de pe un teren etc., în vederea recondiționării, îmbunătățirii aspectului său pentru unele operații tehnologice ulterioare. II. Fig. 1. Tranz. și refl. A (se) debarasa, a (se) salva, a (se) descotorisi (de ceva rău). 2. Refl. (În limbajul bisericesc) A se mântui, a se purifica. 3. Tranz. (Fam.) A omorî. ♦ Refl. A muri. 4. Tranz. și refl. A face să rămână sau a rămâne fără nici un ban. [Var.: (pop.) curățí vb. IV] – Din curat. DOOM
curățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. cúrăț, 2 sg. cúreți, 3 cúrăță; conj. prez. 3 să cúrețe; ger. curățấnd
curățare
CURĂȚÁ, cúrăț, vb. I. I. 1. Tranz. și refl. A face să dispară murdăria, a înlătura impuritățile de pe ceva sau de pe sine. ♦ Tranz. A îndepărta coaja, pielița de pe fructe, legume sau de pe ouă. 2. Tranz. și refl. A (se) vindeca de o boală (de piele). 3. Tranz. A îndepărta asperitățile, depunerile, materialele nefolositoare de pe o piesă, de pe un obiect, de pe un teren etc., în vederea recondiționării, îmbunătățirii aspectului său pentru unele operații tehnologice ulterioare. II. Fig. 1. Tranz. și refl. A (se) debarasa, a (se) salva, a (se) descotorisi (de ceva rău). 2. Refl. (În limbajul bisericesc) A se mântui, a se purifica. 3. Tranz. (Fam.) A omorî. ♦ Refl. A muri. 4. Tranz. și refl. A face să rămână sau a rămâne fără nici un ban. [Var.: (pop.) curățí vb. IV] – Din curat. DOOM
curățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. cúrăț, 2 sg. cúreți, 3 cúrăță; conj. prez. 3 să cúrețe; ger. curățấnd
curățare
CURĂȚÍRE s. f. v. curățare. DOOM
curățáre s. f., g.-d. art. curățắrii; pl. curățắri
curățare
CURĂȚÁRE s. f. v. curățire.
curățarea
CURĂȚÍRE s. f. v. curățare. DOOM
curățáre s. f., g.-d. art. curățắrii; pl. curățắri
curățară
CURĂȚÁ, cúrăț, vb. I. I. 1. Tranz. și refl. A face să dispară murdăria, a înlătura impuritățile de pe ceva sau de pe sine. ♦ Tranz. A îndepărta coaja, pielița de pe fructe, legume sau de pe ouă. 2. Tranz. și refl. A (se) vindeca de o boală (de piele). 3. Tranz. A îndepărta asperitățile, depunerile, materialele nefolositoare de pe o piesă, de pe un obiect, de pe un teren etc., în vederea recondiționării, îmbunătățirii aspectului său pentru unele operații tehnologice ulterioare. II. Fig. 1. Tranz. și refl. A (se) debarasa, a (se) salva, a (se) descotorisi (de ceva rău). 2. Refl. (În limbajul bisericesc) A se mântui, a se purifica. 3. Tranz. (Fam.) A omorî. ♦ Refl. A muri. 4. Tranz. și refl. A face să rămână sau a rămâne fără nici un ban. [Var.: (pop.) curățí vb. IV] – Din curat. DOOM
curățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. cúrăț, 2 sg. cúreți, 3 cúrăță; conj. prez. 3 să cúrețe; ger. curățấnd
curățarăm
CURĂȚÁ, cúrăț, vb. I. I. 1. Tranz. și refl. A face să dispară murdăria, a înlătura impuritățile de pe ceva sau de pe sine. ♦ Tranz. A îndepărta coaja, pielița de pe fructe, legume sau de pe ouă. 2. Tranz. și refl. A (se) vindeca de o boală (de piele). 3. Tranz. A îndepărta asperitățile, depunerile, materialele nefolositoare de pe o piesă, de pe un obiect, de pe un teren etc., în vederea recondiționării, îmbunătățirii aspectului său pentru unele operații tehnologice ulterioare. II. Fig. 1. Tranz. și refl. A (se) debarasa, a (se) salva, a (se) descotorisi (de ceva rău). 2. Refl. (În limbajul bisericesc) A se mântui, a se purifica. 3. Tranz. (Fam.) A omorî. ♦ Refl. A muri. 4. Tranz. și refl. A face să rămână sau a rămâne fără nici un ban. [Var.: (pop.) curățí vb. IV] – Din curat. DOOM
curățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. cúrăț, 2 sg. cúreți, 3 cúrăță; conj. prez. 3 să cúrețe; ger. curățấnd
curățarăți
CURĂȚÁ, cúrăț, vb. I. I. 1. Tranz. și refl. A face să dispară murdăria, a înlătura impuritățile de pe ceva sau de pe sine. ♦ Tranz. A îndepărta coaja, pielița de pe fructe, legume sau de pe ouă. 2. Tranz. și refl. A (se) vindeca de o boală (de piele). 3. Tranz. A îndepărta asperitățile, depunerile, materialele nefolositoare de pe o piesă, de pe un obiect, de pe un teren etc., în vederea recondiționării, îmbunătățirii aspectului său pentru unele operații tehnologice ulterioare. II. Fig. 1. Tranz. și refl. A (se) debarasa, a (se) salva, a (se) descotorisi (de ceva rău). 2. Refl. (În limbajul bisericesc) A se mântui, a se purifica. 3. Tranz. (Fam.) A omorî. ♦ Refl. A muri. 4. Tranz. și refl. A face să rămână sau a rămâne fără nici un ban. [Var.: (pop.) curățí vb. IV] – Din curat. DOOM
curățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. cúrăț, 2 sg. cúreți, 3 cúrăță; conj. prez. 3 să cúrețe; ger. curățấnd
curățase
CURĂȚÁ, cúrăț, vb. I. I. 1. Tranz. și refl. A face să dispară murdăria, a înlătura impuritățile de pe ceva sau de pe sine. ♦ Tranz. A îndepărta coaja, pielița de pe fructe, legume sau de pe ouă. 2. Tranz. și refl. A (se) vindeca de o boală (de piele). 3. Tranz. A îndepărta asperitățile, depunerile, materialele nefolositoare de pe o piesă, de pe un obiect, de pe un teren etc., în vederea recondiționării, îmbunătățirii aspectului său pentru unele operații tehnologice ulterioare. II. Fig. 1. Tranz. și refl. A (se) debarasa, a (se) salva, a (se) descotorisi (de ceva rău). 2. Refl. (În limbajul bisericesc) A se mântui, a se purifica. 3. Tranz. (Fam.) A omorî. ♦ Refl. A muri. 4. Tranz. și refl. A face să rămână sau a rămâne fără nici un ban. [Var.: (pop.) curățí vb. IV] – Din curat. DOOM
curățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. cúrăț, 2 sg. cúreți, 3 cúrăță; conj. prez. 3 să cúrețe; ger. curățấnd
curățasem
CURĂȚÁ, cúrăț, vb. I. I. 1. Tranz. și refl. A face să dispară murdăria, a înlătura impuritățile de pe ceva sau de pe sine. ♦ Tranz. A îndepărta coaja, pielița de pe fructe, legume sau de pe ouă. 2. Tranz. și refl. A (se) vindeca de o boală (de piele). 3. Tranz. A îndepărta asperitățile, depunerile, materialele nefolositoare de pe o piesă, de pe un obiect, de pe un teren etc., în vederea recondiționării, îmbunătățirii aspectului său pentru unele operații tehnologice ulterioare. II. Fig. 1. Tranz. și refl. A (se) debarasa, a (se) salva, a (se) descotorisi (de ceva rău). 2. Refl. (În limbajul bisericesc) A se mântui, a se purifica. 3. Tranz. (Fam.) A omorî. ♦ Refl. A muri. 4. Tranz. și refl. A face să rămână sau a rămâne fără nici un ban. [Var.: (pop.) curățí vb. IV] – Din curat. DOOM
curățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. cúrăț, 2 sg. cúreți, 3 cúrăță; conj. prez. 3 să cúrețe; ger. curățấnd
curățaseră
CURĂȚÁ, cúrăț, vb. I. I. 1. Tranz. și refl. A face să dispară murdăria, a înlătura impuritățile de pe ceva sau de pe sine. ♦ Tranz. A îndepărta coaja, pielița de pe fructe, legume sau de pe ouă. 2. Tranz. și refl. A (se) vindeca de o boală (de piele). 3. Tranz. A îndepărta asperitățile, depunerile, materialele nefolositoare de pe o piesă, de pe un obiect, de pe un teren etc., în vederea recondiționării, îmbunătățirii aspectului său pentru unele operații tehnologice ulterioare. II. Fig. 1. Tranz. și refl. A (se) debarasa, a (se) salva, a (se) descotorisi (de ceva rău). 2. Refl. (În limbajul bisericesc) A se mântui, a se purifica. 3. Tranz. (Fam.) A omorî. ♦ Refl. A muri. 4. Tranz. și refl. A face să rămână sau a rămâne fără nici un ban. [Var.: (pop.) curățí vb. IV] – Din curat. DOOM
curățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. cúrăț, 2 sg. cúreți, 3 cúrăță; conj. prez. 3 să cúrețe; ger. curățấnd
curățaserăm
CURĂȚÁ, cúrăț, vb. I. I. 1. Tranz. și refl. A face să dispară murdăria, a înlătura impuritățile de pe ceva sau de pe sine. ♦ Tranz. A îndepărta coaja, pielița de pe fructe, legume sau de pe ouă. 2. Tranz. și refl. A (se) vindeca de o boală (de piele). 3. Tranz. A îndepărta asperitățile, depunerile, materialele nefolositoare de pe o piesă, de pe un obiect, de pe un teren etc., în vederea recondiționării, îmbunătățirii aspectului său pentru unele operații tehnologice ulterioare. II. Fig. 1. Tranz. și refl. A (se) debarasa, a (se) salva, a (se) descotorisi (de ceva rău). 2. Refl. (În limbajul bisericesc) A se mântui, a se purifica. 3. Tranz. (Fam.) A omorî. ♦ Refl. A muri. 4. Tranz. și refl. A face să rămână sau a rămâne fără nici un ban. [Var.: (pop.) curățí vb. IV] – Din curat. DOOM
curățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. cúrăț, 2 sg. cúreți, 3 cúrăță; conj. prez. 3 să cúrețe; ger. curățấnd
curățaserăți
CURĂȚÁ, cúrăț, vb. I. I. 1. Tranz. și refl. A face să dispară murdăria, a înlătura impuritățile de pe ceva sau de pe sine. ♦ Tranz. A îndepărta coaja, pielița de pe fructe, legume sau de pe ouă. 2. Tranz. și refl. A (se) vindeca de o boală (de piele). 3. Tranz. A îndepărta asperitățile, depunerile, materialele nefolositoare de pe o piesă, de pe un obiect, de pe un teren etc., în vederea recondiționării, îmbunătățirii aspectului său pentru unele operații tehnologice ulterioare. II. Fig. 1. Tranz. și refl. A (se) debarasa, a (se) salva, a (se) descotorisi (de ceva rău). 2. Refl. (În limbajul bisericesc) A se mântui, a se purifica. 3. Tranz. (Fam.) A omorî. ♦ Refl. A muri. 4. Tranz. și refl. A face să rămână sau a rămâne fără nici un ban. [Var.: (pop.) curățí vb. IV] – Din curat. DOOM
curățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. cúrăț, 2 sg. cúreți, 3 cúrăță; conj. prez. 3 să cúrețe; ger. curățấnd
curățaseși
CURĂȚÁ, cúrăț, vb. I. I. 1. Tranz. și refl. A face să dispară murdăria, a înlătura impuritățile de pe ceva sau de pe sine. ♦ Tranz. A îndepărta coaja, pielița de pe fructe, legume sau de pe ouă. 2. Tranz. și refl. A (se) vindeca de o boală (de piele). 3. Tranz. A îndepărta asperitățile, depunerile, materialele nefolositoare de pe o piesă, de pe un obiect, de pe un teren etc., în vederea recondiționării, îmbunătățirii aspectului său pentru unele operații tehnologice ulterioare. II. Fig. 1. Tranz. și refl. A (se) debarasa, a (se) salva, a (se) descotorisi (de ceva rău). 2. Refl. (În limbajul bisericesc) A se mântui, a se purifica. 3. Tranz. (Fam.) A omorî. ♦ Refl. A muri. 4. Tranz. și refl. A face să rămână sau a rămâne fără nici un ban. [Var.: (pop.) curățí vb. IV] – Din curat. DOOM
curățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. cúrăț, 2 sg. cúreți, 3 cúrăță; conj. prez. 3 să cúrețe; ger. curățấnd
curățaseți
CURĂȚÁ, cúrăț, vb. I. I. 1. Tranz. și refl. A face să dispară murdăria, a înlătura impuritățile de pe ceva sau de pe sine. ♦ Tranz. A îndepărta coaja, pielița de pe fructe, legume sau de pe ouă. 2. Tranz. și refl. A (se) vindeca de o boală (de piele). 3. Tranz. A îndepărta asperitățile, depunerile, materialele nefolositoare de pe o piesă, de pe un obiect, de pe un teren etc., în vederea recondiționării, îmbunătățirii aspectului său pentru unele operații tehnologice ulterioare. II. Fig. 1. Tranz. și refl. A (se) debarasa, a (se) salva, a (se) descotorisi (de ceva rău). 2. Refl. (În limbajul bisericesc) A se mântui, a se purifica. 3. Tranz. (Fam.) A omorî. ♦ Refl. A muri. 4. Tranz. și refl. A face să rămână sau a rămâne fără nici un ban. [Var.: (pop.) curățí vb. IV] – Din curat. DOOM
curățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. cúrăț, 2 sg. cúreți, 3 cúrăță; conj. prez. 3 să cúrețe; ger. curățấnd
curățat
CURĂȚÁ, cúrăț, vb. I. I. 1. Tranz. și refl. A face să dispară murdăria, a înlătura impuritățile de pe ceva sau de pe sine. ♦ Tranz. A îndepărta coaja, pielița de pe fructe, legume sau de pe ouă. 2. Tranz. și refl. A (se) vindeca de o boală (de piele). 3. Tranz. A îndepărta asperitățile, depunerile, materialele nefolositoare de pe o piesă, de pe un obiect, de pe un teren etc., în vederea recondiționării, îmbunătățirii aspectului său pentru unele operații tehnologice ulterioare. II. Fig. 1. Tranz. și refl. A (se) debarasa, a (se) salva, a (se) descotorisi (de ceva rău). 2. Refl. (În limbajul bisericesc) A se mântui, a se purifica. 3. Tranz. (Fam.) A omorî. ♦ Refl. A muri. 4. Tranz. și refl. A face să rămână sau a rămâne fără nici un ban. [Var.: (pop.) curățí vb. IV] – Din curat. DOOM
curățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. cúrăț, 2 sg. cúreți, 3 cúrăță; conj. prez. 3 să cúrețe; ger. curățấnd
curățat
CURĂȚÍT s. n. v. curățat. DOOM
curățát s. n.
curățat
CURĂȚÁT s. n. (Și în forma curățit) Faptul de a se curăța 1. Îndepărtare a murdărie; curățire. Curățatul hainelor. 2. Îndepărtarea elementelor dăunătoare (buruieni, spini, omizi etc.) de pe un ogor, de pe un pom etc. Prășitul, care se mai numește și curățit, se face cu o sapă. PAMFILE, A. R. 144. 3. Îndepărtarea cojii, găocii, solzilor, foilor etc. de pe fructe, ouă, pește. porumb etc. [Păpușoiul] se adună grămadă, fir lîngă fir, în ogradă sau sub un adăpost și acolo se face curățitul. PAMFILE, A. R. 220. – Variantă: curățit s. n.
curățata
CURĂȚÍT s. n. v. curățat. DOOM
curățát s. n.
curățate
CURĂȚÍT s. n. v. curățat. DOOM
curățát s. n.
curățatei
CURĂȚÍT s. n. v. curățat. DOOM
curățát s. n.
curățatele
CURĂȚÍT s. n. v. curățat. DOOM
curățát s. n.
curățatelor
CURĂȚÍT s. n. v. curățat. DOOM
curățát s. n.
curățatul
CURĂȚÍT s. n. v. curățat. DOOM
curățát s. n.
curățatului
CURĂȚÍT s. n. v. curățat. DOOM
curățát s. n.
curățau
CURĂȚÁ, cúrăț, vb. I. I. 1. Tranz. și refl. A face să dispară murdăria, a înlătura impuritățile de pe ceva sau de pe sine. ♦ Tranz. A îndepărta coaja, pielița de pe fructe, legume sau de pe ouă. 2. Tranz. și refl. A (se) vindeca de o boală (de piele). 3. Tranz. A îndepărta asperitățile, depunerile, materialele nefolositoare de pe o piesă, de pe un obiect, de pe un teren etc., în vederea recondiționării, îmbunătățirii aspectului său pentru unele operații tehnologice ulterioare. II. Fig. 1. Tranz. și refl. A (se) debarasa, a (se) salva, a (se) descotorisi (de ceva rău). 2. Refl. (În limbajul bisericesc) A se mântui, a se purifica. 3. Tranz. (Fam.) A omorî. ♦ Refl. A muri. 4. Tranz. și refl. A face să rămână sau a rămâne fără nici un ban. [Var.: (pop.) curățí vb. IV] – Din curat. DOOM
curățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. cúrăț, 2 sg. cúreți, 3 cúrăță; conj. prez. 3 să cúrețe; ger. curățấnd
curățași
CURĂȚÁ, cúrăț, vb. I. I. 1. Tranz. și refl. A face să dispară murdăria, a înlătura impuritățile de pe ceva sau de pe sine. ♦ Tranz. A îndepărta coaja, pielița de pe fructe, legume sau de pe ouă. 2. Tranz. și refl. A (se) vindeca de o boală (de piele). 3. Tranz. A îndepărta asperitățile, depunerile, materialele nefolositoare de pe o piesă, de pe un obiect, de pe un teren etc., în vederea recondiționării, îmbunătățirii aspectului său pentru unele operații tehnologice ulterioare. II. Fig. 1. Tranz. și refl. A (se) debarasa, a (se) salva, a (se) descotorisi (de ceva rău). 2. Refl. (În limbajul bisericesc) A se mântui, a se purifica. 3. Tranz. (Fam.) A omorî. ♦ Refl. A muri. 4. Tranz. și refl. A face să rămână sau a rămâne fără nici un ban. [Var.: (pop.) curățí vb. IV] – Din curat. DOOM
curățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. cúrăț, 2 sg. cúreți, 3 cúrăță; conj. prez. 3 să cúrețe; ger. curățấnd
curățați
CURĂȚÁ, cúrăț, vb. I. I. 1. Tranz. și refl. A face să dispară murdăria, a înlătura impuritățile de pe ceva sau de pe sine. ♦ Tranz. A îndepărta coaja, pielița de pe fructe, legume sau de pe ouă. 2. Tranz. și refl. A (se) vindeca de o boală (de piele). 3. Tranz. A îndepărta asperitățile, depunerile, materialele nefolositoare de pe o piesă, de pe un obiect, de pe un teren etc., în vederea recondiționării, îmbunătățirii aspectului său pentru unele operații tehnologice ulterioare. II. Fig. 1. Tranz. și refl. A (se) debarasa, a (se) salva, a (se) descotorisi (de ceva rău). 2. Refl. (În limbajul bisericesc) A se mântui, a se purifica. 3. Tranz. (Fam.) A omorî. ♦ Refl. A muri. 4. Tranz. și refl. A face să rămână sau a rămâne fără nici un ban. [Var.: (pop.) curățí vb. IV] – Din curat. DOOM
curățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. cúrăț, 2 sg. cúreți, 3 cúrăță; conj. prez. 3 să cúrețe; ger. curățấnd
curățați
CURĂȚÍT s. n. v. curățat. DOOM
curățát s. n.
curățații
CURĂȚÍT s. n. v. curățat. DOOM
curățát s. n.
curățaților
CURĂȚÍT s. n. v. curățat. DOOM
curățát s. n.
curățea
CURĂȚÉL, -ÍCĂ, curăței, -ele, adj. Diminutiv al lui curat; destul de curat, îngrijit; p. ext. (despre oameni) frumușel, drăguț, simpatic. ♦ Lucrat îngrijit; bunicel. – Curat + suf. -el, -ică. DOOM
curățél adj. m., pl. curățéi; f. curățícă/curățeá, pl. curățéle
curățeaua
CURĂȚÉL, -ÍCĂ, curăței, -ele, adj. Diminutiv al lui curat; destul de curat, îngrijit; p. ext. (despre oameni) frumușel, drăguț, simpatic. ♦ Lucrat îngrijit; bunicel. – Curat + suf. -el, -ică. DOOM
curățél adj. m., pl. curățéi; f. curățícă/curățeá, pl. curățéle
curăței
CURĂȚÉL, -ÍCĂ, curăței, -ele, adj. Diminutiv al lui curat; destul de curat, îngrijit; p. ext. (despre oameni) frumușel, drăguț, simpatic. ♦ Lucrat îngrijit; bunicel. – Curat + suf. -el, -ică. DOOM
curățél adj. m., pl. curățéi; f. curățícă/curățeá, pl. curățéle
curățeii
CURĂȚÉL, -ÍCĂ, curăței, -ele, adj. Diminutiv al lui curat; destul de curat, îngrijit; p. ext. (despre oameni) frumușel, drăguț, simpatic. ♦ Lucrat îngrijit; bunicel. – Curat + suf. -el, -ică. DOOM
curățél adj. m., pl. curățéi; f. curățícă/curățeá, pl. curățéle
curățeilor
CURĂȚÉL, -ÍCĂ, curăței, -ele, adj. Diminutiv al lui curat; destul de curat, îngrijit; p. ext. (despre oameni) frumușel, drăguț, simpatic. ♦ Lucrat îngrijit; bunicel. – Curat + suf. -el, -ică. DOOM
curățél adj. m., pl. curățéi; f. curățícă/curățeá, pl. curățéle
curățel
CURĂȚÉL, -ÍCĂ, curăței, -ele, adj. Diminutiv al lui curat; destul de curat, îngrijit; p. ext. (despre oameni) frumușel, drăguț, simpatic. ♦ Lucrat îngrijit; bunicel. – Curat + suf. -el, -ică. DOOM
curățél adj. m., pl. curățéi; f. curățícă/curățeá, pl. curățéle
curățele
CURĂȚÉL, -ÍCĂ, curăței, -ele, adj. Diminutiv al lui curat; destul de curat, îngrijit; p. ext. (despre oameni) frumușel, drăguț, simpatic. ♦ Lucrat îngrijit; bunicel. – Curat + suf. -el, -ică. DOOM
curățél adj. m., pl. curățéi; f. curățícă/curățeá, pl. curățéle
curățelei
CURĂȚÉL, -ÍCĂ, curăței, -ele, adj. Diminutiv al lui curat; destul de curat, îngrijit; p. ext. (despre oameni) frumușel, drăguț, simpatic. ♦ Lucrat îngrijit; bunicel. – Curat + suf. -el, -ică. DOOM
curățél adj. m., pl. curățéi; f. curățícă/curățeá, pl. curățéle
curățelele
CURĂȚÉL, -ÍCĂ, curăței, -ele, adj. Diminutiv al lui curat; destul de curat, îngrijit; p. ext. (despre oameni) frumușel, drăguț, simpatic. ♦ Lucrat îngrijit; bunicel. – Curat + suf. -el, -ică. DOOM
curățél adj. m., pl. curățéi; f. curățícă/curățeá, pl. curățéle
curățelelor
CURĂȚÉL, -ÍCĂ, curăței, -ele, adj. Diminutiv al lui curat; destul de curat, îngrijit; p. ext. (despre oameni) frumușel, drăguț, simpatic. ♦ Lucrat îngrijit; bunicel. – Curat + suf. -el, -ică. DOOM
curățél adj. m., pl. curățéi; f. curățícă/curățeá, pl. curățéle
curățelul
CURĂȚÉL, -ÍCĂ, curăței, -ele, adj. Diminutiv al lui curat; destul de curat, îngrijit; p. ext. (despre oameni) frumușel, drăguț, simpatic. ♦ Lucrat îngrijit; bunicel. – Curat + suf. -el, -ică. DOOM
curățél adj. m., pl. curățéi; f. curățícă/curățeá, pl. curățéle
curățelului
CURĂȚÉL, -ÍCĂ, curăței, -ele, adj. Diminutiv al lui curat; destul de curat, îngrijit; p. ext. (despre oameni) frumușel, drăguț, simpatic. ♦ Lucrat îngrijit; bunicel. – Curat + suf. -el, -ică. DOOM
curățél adj. m., pl. curățéi; f. curățícă/curățeá, pl. curățéle
curățenia
CURĂȚÉNIE, curățenii, s. f. 1. Calitatea de a fi curat; starea, înfățișarea unei ființe curate sau a unui lucru curat. 2. Înlăturare a murdăriei, a prafului, a gunoiului și punerea lucrurilor în ordine într-o locuință; dereticare. 3. Purgativ, laxativ. – Curat + suf. -enie. DOOM
curățénie (-ni-e) s. f., art. curățénia (-ni-a), g.-d. art. curățéniei; pl. curățénii, art. curățéniile (-ni-i-)
curățenie
CURĂȚÉNIE, curățenii, s. f. 1. Calitatea de a fi curat; starea, înfățișarea unei ființe curate sau a unui lucru curat. 2. Înlăturare a murdăriei, a prafului, a gunoiului și punerea lucrurilor în ordine într-o locuință; dereticare. 3. Purgativ, laxativ. – Curat + suf. -enie. DOOM
curățénie (-ni-e) s. f., art. curățénia (-ni-a), g.-d. art. curățéniei; pl. curățénii, art. curățéniile (-ni-i-)
curățeniei
CURĂȚÉNIE, curățenii, s. f. 1. Calitatea de a fi curat; starea, înfățișarea unei ființe curate sau a unui lucru curat. 2. Înlăturare a murdăriei, a prafului, a gunoiului și punerea lucrurilor în ordine într-o locuință; dereticare. 3. Purgativ, laxativ. – Curat + suf. -enie. DOOM
curățénie (-ni-e) s. f., art. curățénia (-ni-a), g.-d. art. curățéniei; pl. curățénii, art. curățéniile (-ni-i-)
curățenii
CURĂȚÉNIE, curățenii, s. f. 1. Calitatea de a fi curat; starea, înfățișarea unei ființe curate sau a unui lucru curat. 2. Înlăturare a murdăriei, a prafului, a gunoiului și punerea lucrurilor în ordine într-o locuință; dereticare. 3. Purgativ, laxativ. – Curat + suf. -enie. DOOM
curățénie (-ni-e) s. f., art. curățénia (-ni-a), g.-d. art. curățéniei; pl. curățénii, art. curățéniile (-ni-i-)
curățeniile
CURĂȚÉNIE, curățenii, s. f. 1. Calitatea de a fi curat; starea, înfățișarea unei ființe curate sau a unui lucru curat. 2. Înlăturare a murdăriei, a prafului, a gunoiului și punerea lucrurilor în ordine într-o locuință; dereticare. 3. Purgativ, laxativ. – Curat + suf. -enie. DOOM
curățénie (-ni-e) s. f., art. curățénia (-ni-a), g.-d. art. curățéniei; pl. curățénii, art. curățéniile (-ni-i-)
curățeniilor
CURĂȚÉNIE, curățenii, s. f. 1. Calitatea de a fi curat; starea, înfățișarea unei ființe curate sau a unui lucru curat. 2. Înlăturare a murdăriei, a prafului, a gunoiului și punerea lucrurilor în ordine într-o locuință; dereticare. 3. Purgativ, laxativ. – Curat + suf. -enie. DOOM
curățénie (-ni-e) s. f., art. curățénia (-ni-a), g.-d. art. curățéniei; pl. curățénii, art. curățéniile (-ni-i-)
curăți
CURĂȚÁ, cúrăț, vb. I. I. 1. Tranz. și refl. A face să dispară murdăria, a înlătura impuritățile de pe ceva sau de pe sine. ♦ Tranz. A îndepărta coaja, pielița de pe fructe, legume sau de pe ouă. 2. Tranz. și refl. A (se) vindeca de o boală (de piele). 3. Tranz. A îndepărta asperitățile, depunerile, materialele nefolositoare de pe o piesă, de pe un obiect, de pe un teren etc., în vederea recondiționării, îmbunătățirii aspectului său pentru unele operații tehnologice ulterioare. II. Fig. 1. Tranz. și refl. A (se) debarasa, a (se) salva, a (se) descotorisi (de ceva rău). 2. Refl. (În limbajul bisericesc) A se mântui, a se purifica. 3. Tranz. (Fam.) A omorî. ♦ Refl. A muri. 4. Tranz. și refl. A face să rămână sau a rămâne fără nici un ban. [Var.: (pop.) curățí vb. IV] – Din curat. DOOM
curățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. cúrăț, 2 sg. cúreți, 3 cúrăță; conj. prez. 3 să cúrețe; ger. curățấnd
curăția
CURĂȚÍE s. f. (Înv.) Cinste; nevinovăție, castitate. – Curat + suf. -ie. DOOM
curățíe (înv.) s. f., art. curățía, g.-d. curățíi, art. curățíei
curățica
CURĂȚÉL, -ÍCĂ, curăței, -ele, adj. Diminutiv al lui curat; destul de curat, îngrijit; p. ext. (despre oameni) frumușel, drăguț, simpatic. ♦ Lucrat îngrijit; bunicel. – Curat + suf. -el, -ică. DOOM
curățél adj. m., pl. curățéi; f. curățícă/curățeá, pl. curățéle
curăție
CURĂȚÍE s. f. (Înv.) Cinste; nevinovăție, castitate. – Curat + suf. -ie. DOOM
curățíe (înv.) s. f., art. curățía, g.-d. curățíi, art. curățíei
curăției
CURĂȚÍE s. f. (Înv.) Cinste; nevinovăție, castitate. – Curat + suf. -ie. DOOM
curățíe (înv.) s. f., art. curățía, g.-d. curățíi, art. curățíei
curății
CURĂȚÍE s. f. (Înv.) Cinste; nevinovăție, castitate. – Curat + suf. -ie. DOOM
curățíe (înv.) s. f., art. curățía, g.-d. curățíi, art. curățíei
curățire
CURĂȚÍRE s. f. v. curățare. DOOM
curățáre s. f., g.-d. art. curățắrii; pl. curățắri
curățit
CURĂȚÍT s. n. v. curățat. DOOM
curățát s. n.
curățitoare
CURĂȚITÓR, -OÁRE, curățitori, -oare, adj., subst. 1. Adj. Care curăță. 2. S. f. Mașină sau instalație folosită la separarea corpurilor străine dintr-un material pulverulent, granular etc. 3. S. n. Unealtă, aparat sau dispozitiv utilizat la desprinderea depunerilor, impurităților etc. de pe suprafața pieselor. 4. S. n. Aparat pentru separarea dintr-un fluid a unei faze formate din particule de lichid sau de solid. – Curăți + suf. -tor. DOOM
curățitoáre (mașină) s. f., g.-d. art. curățitórii; pl. curățitóri
curățitoare
CURĂȚITÓR, -OÁRE, curățitori, -oare, adj., s. f., s. n. 1. Adj. Care curăță. 2. S. f. Mașină sau instalație folosită la separarea corpurilor străine dintr-un material pulverulent, granular etc. 3. S. n. Unealtă, aparat sau dispozitiv utilizat la desprinderea depunerilor, impurităților etc. de pe suprafața pieselor. 4. S. n. Aparat pentru separarea dintr-un fluid a unei faze formate din particule de lichid sau de solid. – Curăți + suf. -tor. DOOM
curățitór2 (aparat) s. n., pl. curățitoáre
curățitoarea
CURĂȚITÓR, -OÁRE, curățitori, -oare, adj., subst. 1. Adj. Care curăță. 2. S. f. Mașină sau instalație folosită la separarea corpurilor străine dintr-un material pulverulent, granular etc. 3. S. n. Unealtă, aparat sau dispozitiv utilizat la desprinderea depunerilor, impurităților etc. de pe suprafața pieselor. 4. S. n. Aparat pentru separarea dintr-un fluid a unei faze formate din particule de lichid sau de solid. – Curăți + suf. -tor. DOOM
curățitoáre (mașină) s. f., g.-d. art. curățitórii; pl. curățitóri
curățitoarea
CURĂȚITÓR, -OÁRE, curățitori, -oare, adj., s. f., s. n. 1. Adj. Care curăță. 2. S. f. Mașină sau instalație folosită la separarea corpurilor străine dintr-un material pulverulent, granular etc. 3. S. n. Unealtă, aparat sau dispozitiv utilizat la desprinderea depunerilor, impurităților etc. de pe suprafața pieselor. 4. S. n. Aparat pentru separarea dintr-un fluid a unei faze formate din particule de lichid sau de solid. – Curăți + suf. -tor. DOOM
curățitór2 (aparat) s. n., pl. curățitoáre
curățitoarei
CURĂȚITÓR, -OÁRE, curățitori, -oare, adj., s. f., s. n. 1. Adj. Care curăță. 2. S. f. Mașină sau instalație folosită la separarea corpurilor străine dintr-un material pulverulent, granular etc. 3. S. n. Unealtă, aparat sau dispozitiv utilizat la desprinderea depunerilor, impurităților etc. de pe suprafața pieselor. 4. S. n. Aparat pentru separarea dintr-un fluid a unei faze formate din particule de lichid sau de solid. – Curăți + suf. -tor. DOOM
curățitór2 (aparat) s. n., pl. curățitoáre
curățitoarele
CURĂȚITÓR, -OÁRE, curățitori, -oare, adj., s. f., s. n. 1. Adj. Care curăță. 2. S. f. Mașină sau instalație folosită la separarea corpurilor străine dintr-un material pulverulent, granular etc. 3. S. n. Unealtă, aparat sau dispozitiv utilizat la desprinderea depunerilor, impurităților etc. de pe suprafața pieselor. 4. S. n. Aparat pentru separarea dintr-un fluid a unei faze formate din particule de lichid sau de solid. – Curăți + suf. -tor. DOOM
curățitór2 (aparat) s. n., pl. curățitoáre
curățitoarelor
CURĂȚITÓR, -OÁRE, curățitori, -oare, adj., s. f., s. n. 1. Adj. Care curăță. 2. S. f. Mașină sau instalație folosită la separarea corpurilor străine dintr-un material pulverulent, granular etc. 3. S. n. Unealtă, aparat sau dispozitiv utilizat la desprinderea depunerilor, impurităților etc. de pe suprafața pieselor. 4. S. n. Aparat pentru separarea dintr-un fluid a unei faze formate din particule de lichid sau de solid. – Curăți + suf. -tor. DOOM
curățitór2 (aparat) s. n., pl. curățitoáre
curățitor
CURĂȚITÓR, -OÁRE, curățitori, -oare, adj., s. f., s. n. 1. Adj. Care curăță. 2. S. f. Mașină sau instalație folosită la separarea corpurilor străine dintr-un material pulverulent, granular etc. 3. S. n. Unealtă, aparat sau dispozitiv utilizat la desprinderea depunerilor, impurităților etc. de pe suprafața pieselor. 4. S. n. Aparat pentru separarea dintr-un fluid a unei faze formate din particule de lichid sau de solid. – Curăți + suf. -tor. DOOM
curățitór2 (aparat) s. n., pl. curățitoáre
curățitori
CURĂȚITÓR, -OÁRE, curățitori, -oare, adj., subst. 1. Adj. Care curăță. 2. S. f. Mașină sau instalație folosită la separarea corpurilor străine dintr-un material pulverulent, granular etc. 3. S. n. Unealtă, aparat sau dispozitiv utilizat la desprinderea depunerilor, impurităților etc. de pe suprafața pieselor. 4. S. n. Aparat pentru separarea dintr-un fluid a unei faze formate din particule de lichid sau de solid. – Curăți + suf. -tor. DOOM
curățitoáre (mașină) s. f., g.-d. art. curățitórii; pl. curățitóri
curățitori
CURĂȚITÓR, -OÁRE, curățitori, -oare, adj., s. f., s. n. 1. Adj. Care curăță. 2. S. f. Mașină sau instalație folosită la separarea corpurilor străine dintr-un material pulverulent, granular etc. 3. S. n. Unealtă, aparat sau dispozitiv utilizat la desprinderea depunerilor, impurităților etc. de pe suprafața pieselor. 4. S. n. Aparat pentru separarea dintr-un fluid a unei faze formate din particule de lichid sau de solid. – Curăți + suf. -tor. DOOM
curățitór2 (aparat) s. n., pl. curățitoáre
curățitorie
CURĂȚITORÍE s. f. v. curățătorie. DOOM
curățătoríe s. f., art. curățătoría, g.-d. art. curățătoríei; pl. curățătoríi, art. curățătoríile
curățitorii
CURĂȚITÓR, -OÁRE, curățitori, -oare, adj., subst. 1. Adj. Care curăță. 2. S. f. Mașină sau instalație folosită la separarea corpurilor străine dintr-un material pulverulent, granular etc. 3. S. n. Unealtă, aparat sau dispozitiv utilizat la desprinderea depunerilor, impurităților etc. de pe suprafața pieselor. 4. S. n. Aparat pentru separarea dintr-un fluid a unei faze formate din particule de lichid sau de solid. – Curăți + suf. -tor. DOOM
curățitoáre (mașină) s. f., g.-d. art. curățitórii; pl. curățitóri
curățitorii
CURĂȚITÓR, -OÁRE, curățitori, -oare, adj., s. f., s. n. 1. Adj. Care curăță. 2. S. f. Mașină sau instalație folosită la separarea corpurilor străine dintr-un material pulverulent, granular etc. 3. S. n. Unealtă, aparat sau dispozitiv utilizat la desprinderea depunerilor, impurităților etc. de pe suprafața pieselor. 4. S. n. Aparat pentru separarea dintr-un fluid a unei faze formate din particule de lichid sau de solid. – Curăți + suf. -tor. DOOM
curățitór2 (aparat) s. n., pl. curățitoáre
curățitorile
CURĂȚITÓR, -OÁRE, curățitori, -oare, adj., subst. 1. Adj. Care curăță. 2. S. f. Mașină sau instalație folosită la separarea corpurilor străine dintr-un material pulverulent, granular etc. 3. S. n. Unealtă, aparat sau dispozitiv utilizat la desprinderea depunerilor, impurităților etc. de pe suprafața pieselor. 4. S. n. Aparat pentru separarea dintr-un fluid a unei faze formate din particule de lichid sau de solid. – Curăți + suf. -tor. DOOM
curățitoáre (mașină) s. f., g.-d. art. curățitórii; pl. curățitóri
curățitorilor
CURĂȚITÓR, -OÁRE, curățitori, -oare, adj., subst. 1. Adj. Care curăță. 2. S. f. Mașină sau instalație folosită la separarea corpurilor străine dintr-un material pulverulent, granular etc. 3. S. n. Unealtă, aparat sau dispozitiv utilizat la desprinderea depunerilor, impurităților etc. de pe suprafața pieselor. 4. S. n. Aparat pentru separarea dintr-un fluid a unei faze formate din particule de lichid sau de solid. – Curăți + suf. -tor. DOOM
curățitoáre (mașină) s. f., g.-d. art. curățitórii; pl. curățitóri
curățitorilor
CURĂȚITÓR, -OÁRE, curățitori, -oare, adj., s. f., s. n. 1. Adj. Care curăță. 2. S. f. Mașină sau instalație folosită la separarea corpurilor străine dintr-un material pulverulent, granular etc. 3. S. n. Unealtă, aparat sau dispozitiv utilizat la desprinderea depunerilor, impurităților etc. de pe suprafața pieselor. 4. S. n. Aparat pentru separarea dintr-un fluid a unei faze formate din particule de lichid sau de solid. – Curăți + suf. -tor. DOOM
curățitór2 (aparat) s. n., pl. curățitoáre
curățitorul
CURĂȚITÓR, -OÁRE, curățitori, -oare, adj., s. f., s. n. 1. Adj. Care curăță. 2. S. f. Mașină sau instalație folosită la separarea corpurilor străine dintr-un material pulverulent, granular etc. 3. S. n. Unealtă, aparat sau dispozitiv utilizat la desprinderea depunerilor, impurităților etc. de pe suprafața pieselor. 4. S. n. Aparat pentru separarea dintr-un fluid a unei faze formate din particule de lichid sau de solid. – Curăți + suf. -tor. DOOM
curățitór2 (aparat) s. n., pl. curățitoáre
curățitorului
CURĂȚITÓR, -OÁRE, curățitori, -oare, adj., s. f., s. n. 1. Adj. Care curăță. 2. S. f. Mașină sau instalație folosită la separarea corpurilor străine dintr-un material pulverulent, granular etc. 3. S. n. Unealtă, aparat sau dispozitiv utilizat la desprinderea depunerilor, impurităților etc. de pe suprafața pieselor. 4. S. n. Aparat pentru separarea dintr-un fluid a unei faze formate din particule de lichid sau de solid. – Curăți + suf. -tor. DOOM
curățitór2 (aparat) s. n., pl. curățitoáre
curățând
CURĂȚÁ, cúrăț, vb. I. I. 1. Tranz. și refl. A face să dispară murdăria, a înlătura impuritățile de pe ceva sau de pe sine. ♦ Tranz. A îndepărta coaja, pielița de pe fructe, legume sau de pe ouă. 2. Tranz. și refl. A (se) vindeca de o boală (de piele). 3. Tranz. A îndepărta asperitățile, depunerile, materialele nefolositoare de pe o piesă, de pe un obiect, de pe un teren etc., în vederea recondiționării, îmbunătățirii aspectului său pentru unele operații tehnologice ulterioare. II. Fig. 1. Tranz. și refl. A (se) debarasa, a (se) salva, a (se) descotorisi (de ceva rău). 2. Refl. (În limbajul bisericesc) A se mântui, a se purifica. 3. Tranz. (Fam.) A omorî. ♦ Refl. A muri. 4. Tranz. și refl. A face să rămână sau a rămâne fără nici un ban. [Var.: (pop.) curățí vb. IV] – Din curat. DOOM
curățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. cúrăț, 2 sg. cúreți, 3 cúrăță; conj. prez. 3 să cúrețe; ger. curățấnd
curățînd
CURĂȚÁ, cúrăț, vb. I. I. 1. Tranz. și refl. A face să dispară murdăria, a înlătura impuritățile de pe ceva sau de pe sine. ♦ Tranz. A îndepărta coaja, pielița de pe fructe, legume sau de pe ouă. 2. Tranz. și refl. A (se) vindeca de o boală (de piele). 3. Tranz. A îndepărta asperitățile, depunerile, materialele nefolositoare de pe o piesă, de pe un obiect, de pe un teren etc., în vederea recondiționării, îmbunătățirii aspectului său pentru unele operații tehnologice ulterioare. II. Fig. 1. Tranz. și refl. A (se) debarasa, a (se) salva, a (se) descotorisi (de ceva rău). 2. Refl. (În limbajul bisericesc) A se mântui, a se purifica. 3. Tranz. (Fam.) A omorî. ♦ Refl. A muri. 4. Tranz. și refl. A face să rămână sau a rămâne fără nici un ban. [Var.: (pop.) curățí vb. IV] – Din curat. DOOM
curățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. cúrăț, 2 sg. cúreți, 3 cúrăță; conj. prez. 3 să cúrețe; ger. curățấnd
curățări
CURĂȚÍRE s. f. v. curățare. DOOM
curățáre s. f., g.-d. art. curățắrii; pl. curățắri
curățării
CURĂȚÍRE s. f. v. curățare. DOOM
curățáre s. f., g.-d. art. curățắrii; pl. curățắri
curățările
CURĂȚÍRE s. f. v. curățare. DOOM
curățáre s. f., g.-d. art. curățắrii; pl. curățắri
curățărilor
CURĂȚÍRE s. f. v. curățare. DOOM
curățáre s. f., g.-d. art. curățắrii; pl. curățắri
curățătoria
CURĂȚITORÍE s. f. v. curățătorie. DOOM
curățătoríe s. f., art. curățătoría, g.-d. art. curățătoríei; pl. curățătoríi, art. curățătoríile
curățătorie
CURĂȚITORÍE s. f. v. curățătorie. DOOM
curățătoríe s. f., art. curățătoría, g.-d. art. curățătoríei; pl. curățătoríi, art. curățătoríile
curățătoriei
CURĂȚITORÍE s. f. v. curățătorie. DOOM
curățătoríe s. f., art. curățătoría, g.-d. art. curățătoríei; pl. curățătoríi, art. curățătoríile
curățătorii
CURĂȚITORÍE s. f. v. curățătorie. DOOM
curățătoríe s. f., art. curățătoría, g.-d. art. curățătoríei; pl. curățătoríi, art. curățătoríile
curățătoriile
CURĂȚITORÍE s. f. v. curățătorie. DOOM
curățătoríe s. f., art. curățătoría, g.-d. art. curățătoríei; pl. curățătoríi, art. curățătoríile
curățătoriilor
CURĂȚITORÍE s. f. v. curățătorie. DOOM
curățătoríe s. f., art. curățătoría, g.-d. art. curățătoríei; pl. curățătoríi, art. curățătoríile
curți
CÚRTE, curți, s. f. I. 1. Spațiu (împrejmuit) în jurul unei clădiri, al unei gospodării etc. care ține de această clădire, gospodărie etc.; ogradă. ◊ Loc. adj. De curte = care trăiește pe lângă casa omului. Păsări de curte. 2. (În trecut) Locuința de la țară a moșierului; conac; totalitatea acareturilor împreună cu această locuință. 3. Palatul de reședință al unui suveran; (înv.) reședința fortificată a domnului și a boierilor, unde se refugia și populația în timpul războaielor. ♦ Totalitatea persoanelor cu funcții înalte la palatul unui suveran; suita unui suveran sau a membrilor familiei sale. II. (Cu determinări) Numele unor instanțe (superioare) judecătorești și administrative. Curtea de casație. Curtea de apel. Curtea cu juri. ♦ Totalitatea membrilor unor astfel de instanțe. III. Omagiu măgulitor adresat unei femei în semn de afecțiune, spre a-i câștiga favoarea, simpatia, dragostea. – Lat. *curtis (= cohors, -tis), cu unele sensuri (II, III) după fr. cour. DOOM
cúrte s. f., g.-d. art. cúrții; pl. curți
curții
CÚRTE, curți, s. f. I. 1. Spațiu (împrejmuit) în jurul unei clădiri, al unei gospodării etc. care ține de această clădire, gospodărie etc.; ogradă. ◊ Loc. adj. De curte = care trăiește pe lângă casa omului. Păsări de curte. 2. (În trecut) Locuința de la țară a moșierului; conac; totalitatea acareturilor împreună cu această locuință. 3. Palatul de reședință al unui suveran; (înv.) reședința fortificată a domnului și a boierilor, unde se refugia și populația în timpul războaielor. ♦ Totalitatea persoanelor cu funcții înalte la palatul unui suveran; suita unui suveran sau a membrilor familiei sale. II. (Cu determinări) Numele unor instanțe (superioare) judecătorești și administrative. Curtea de casație. Curtea de apel. Curtea cu juri. ♦ Totalitatea membrilor unor astfel de instanțe. III. Omagiu măgulitor adresat unei femei în semn de afecțiune, spre a-i câștiga favoarea, simpatia, dragostea. – Lat. *curtis (= cohors, -tis), cu unele sensuri (II, III) după fr. cour. DOOM
cúrte s. f., g.-d. art. cúrții; pl. curți
curțile
CÚRTE, curți, s. f. I. 1. Spațiu (împrejmuit) în jurul unei clădiri, al unei gospodării etc. care ține de această clădire, gospodărie etc.; ogradă. ◊ Loc. adj. De curte = care trăiește pe lângă casa omului. Păsări de curte. 2. (În trecut) Locuința de la țară a moșierului; conac; totalitatea acareturilor împreună cu această locuință. 3. Palatul de reședință al unui suveran; (înv.) reședința fortificată a domnului și a boierilor, unde se refugia și populația în timpul războaielor. ♦ Totalitatea persoanelor cu funcții înalte la palatul unui suveran; suita unui suveran sau a membrilor familiei sale. II. (Cu determinări) Numele unor instanțe (superioare) judecătorești și administrative. Curtea de casație. Curtea de apel. Curtea cu juri. ♦ Totalitatea membrilor unor astfel de instanțe. III. Omagiu măgulitor adresat unei femei în semn de afecțiune, spre a-i câștiga favoarea, simpatia, dragostea. – Lat. *curtis (= cohors, -tis), cu unele sensuri (II, III) după fr. cour. DOOM
cúrte s. f., g.-d. art. cúrții; pl. curți
curților
CÚRTE, curți, s. f. I. 1. Spațiu (împrejmuit) în jurul unei clădiri, al unei gospodării etc. care ține de această clădire, gospodărie etc.; ogradă. ◊ Loc. adj. De curte = care trăiește pe lângă casa omului. Păsări de curte. 2. (În trecut) Locuința de la țară a moșierului; conac; totalitatea acareturilor împreună cu această locuință. 3. Palatul de reședință al unui suveran; (înv.) reședința fortificată a domnului și a boierilor, unde se refugia și populația în timpul războaielor. ♦ Totalitatea persoanelor cu funcții înalte la palatul unui suveran; suita unui suveran sau a membrilor familiei sale. II. (Cu determinări) Numele unor instanțe (superioare) judecătorești și administrative. Curtea de casație. Curtea de apel. Curtea cu juri. ♦ Totalitatea membrilor unor astfel de instanțe. III. Omagiu măgulitor adresat unei femei în semn de afecțiune, spre a-i câștiga favoarea, simpatia, dragostea. – Lat. *curtis (= cohors, -tis), cu unele sensuri (II, III) după fr. cour. DOOM
cúrte s. f., g.-d. art. cúrții; pl. curți
cuscra
CÚSCRĂ, cuscre, s. f. Mama unuia dintre soți în raport cu părinții celuilalt soț. – Din cuscru. DOOM
cúscră s. f., g.-d. art. cúscrei; pl. cúscre
cuscre
CÚSCRĂ, cuscre, s. f. Mama unuia dintre soți în raport cu părinții celuilalt soț. – Din cuscru. DOOM
cúscră s. f., g.-d. art. cúscrei; pl. cúscre
cuscrei
CÚSCRĂ, cuscre, s. f. Mama unuia dintre soți în raport cu părinții celuilalt soț. – Din cuscru. DOOM
cúscră s. f., g.-d. art. cúscrei; pl. cúscre
cuscrele
CÚSCRĂ, cuscre, s. f. Mama unuia dintre soți în raport cu părinții celuilalt soț. – Din cuscru. DOOM
cúscră s. f., g.-d. art. cúscrei; pl. cúscre
cuscrelor
CÚSCRĂ, cuscre, s. f. Mama unuia dintre soți în raport cu părinții celuilalt soț. – Din cuscru. DOOM
cúscră s. f., g.-d. art. cúscrei; pl. cúscre
cuscrenie
CUSCRÉNIE, cuscrenii, s. f. Cuscrie. ♦ (Fam.) Legătură îndepărtată (sau îndoielnică) de rudenie. – Cuscru + suf. -enie. DOOM
cuscrénie (-ni-e) s. f., art. cuscrénia (-ni-a), g.-d. art. cuscréniei; pl. cuscrénii, art. cuscréniile (-ni-i-)
cuscri
CÚSCRU, cuscri, s. m. Tatăl unuia dintre soți în raport cu părinții celuilalt soț; (la pl.) părinții unuia dintre soți în raport cu părinții celuilalt soț. – Lat. consoc(e)rum. DOOM
cúscru s. m., art. cúscrul; pl. cúscri, art. cúscrii
cuscria
CUSCRÍE, cuscrii, s. f. Înrudire prin alianță între părinții a doi soți; cuscrenie. – Cuscru + suf. -ie. DOOM
cuscríe s. f., art. cuscría, g.-d. art. cuscríei; pl. cuscríi, art. cuscríile
cuscrie
CUSCRÍE, cuscrii, s. f. Înrudire prin alianță între părinții a doi soți; cuscrenie. – Cuscru + suf. -ie. DOOM
cuscríe s. f., art. cuscría, g.-d. art. cuscríei; pl. cuscríi, art. cuscríile
cuscriei
CUSCRÍE, cuscrii, s. f. Înrudire prin alianță între părinții a doi soți; cuscrenie. – Cuscru + suf. -ie. DOOM
cuscríe s. f., art. cuscría, g.-d. art. cuscríei; pl. cuscríi, art. cuscríile
cuscrii
CUSCRÍE, cuscrii, s. f. Înrudire prin alianță între părinții a doi soți; cuscrenie. – Cuscru + suf. -ie. DOOM
cuscríe s. f., art. cuscría, g.-d. art. cuscríei; pl. cuscríi, art. cuscríile
cuscrii
CÚSCRU, cuscri, s. m. Tatăl unuia dintre soți în raport cu părinții celuilalt soț; (la pl.) părinții unuia dintre soți în raport cu părinții celuilalt soț. – Lat. consoc(e)rum. DOOM
cúscru s. m., art. cúscrul; pl. cúscri, art. cúscrii
cuscriile
CUSCRÍE, cuscrii, s. f. Înrudire prin alianță între părinții a doi soți; cuscrenie. – Cuscru + suf. -ie. DOOM
cuscríe s. f., art. cuscría, g.-d. art. cuscríei; pl. cuscríi, art. cuscríile
cuscriilor
CUSCRÍE, cuscrii, s. f. Înrudire prin alianță între părinții a doi soți; cuscrenie. – Cuscru + suf. -ie. DOOM
cuscríe s. f., art. cuscría, g.-d. art. cuscríei; pl. cuscríi, art. cuscríile
cuscrilor
CÚSCRU, cuscri, s. m. Tatăl unuia dintre soți în raport cu părinții celuilalt soț; (la pl.) părinții unuia dintre soți în raport cu părinții celuilalt soț. – Lat. consoc(e)rum. DOOM
cúscru s. m., art. cúscrul; pl. cúscri, art. cúscrii
cuscrișor
CUSCRIȘÓR, cuscrișori, s. m. (Bot.) Plămânărică. – Cuscru + suf. -ișor. DOOM
cuscrișór s. m., pl. cuscrișóri
cuscrișori
CUSCRIȘÓR, cuscrișori, s. m. (Bot.) Plămânărică. – Cuscru + suf. -ișor. DOOM
cuscrișór s. m., pl. cuscrișóri
cuscrișorii
CUSCRIȘÓR, cuscrișori, s. m. (Bot.) Plămânărică. – Cuscru + suf. -ișor. DOOM
cuscrișór s. m., pl. cuscrișóri
cuscrișorilor
CUSCRIȘÓR, cuscrișori, s. m. (Bot.) Plămânărică. – Cuscru + suf. -ișor. DOOM
cuscrișór s. m., pl. cuscrișóri
cuscrișorul
CUSCRIȘÓR, cuscrișori, s. m. (Bot.) Plămânărică. – Cuscru + suf. -ișor. DOOM
cuscrișór s. m., pl. cuscrișóri
cuscrișorului
CUSCRIȘÓR, cuscrișori, s. m. (Bot.) Plămânărică. – Cuscru + suf. -ișor. DOOM
cuscrișór s. m., pl. cuscrișóri
cuscru
CÚSCRU, cuscri, s. m. Tatăl unuia dintre soți în raport cu părinții celuilalt soț; (la pl.) părinții unuia dintre soți în raport cu părinții celuilalt soț. – Lat. consoc(e)rum. DOOM
cúscru s. m., art. cúscrul; pl. cúscri, art. cúscrii
cuscrul
CÚSCRU, cuscri, s. m. Tatăl unuia dintre soți în raport cu părinții celuilalt soț; (la pl.) părinții unuia dintre soți în raport cu părinții celuilalt soț. – Lat. consoc(e)rum. DOOM
cúscru s. m., art. cúscrul; pl. cúscri, art. cúscrii
cuscrului
CÚSCRU, cuscri, s. m. Tatăl unuia dintre soți în raport cu părinții celuilalt soț; (la pl.) părinții unuia dintre soți în raport cu părinții celuilalt soț. – Lat. consoc(e)rum. DOOM
cúscru s. m., art. cúscrul; pl. cúscri, art. cúscrii
cuscuta
CUSCÚTĂ, cuscute, s. f. Nume dat mai multor specii de plante parazite care se răsucesc pe tulpinile plantelor-gazdă, din care își extrag hrana; torțel. – Din fr. cuscute. DOOM
cuscútă s. f., g.-d. art. cuscútei; pl. cuscúte
cuscutacee
CUSCUTACÉE s.f.pl. (Bot.) Familie de plante parazite, având ca tip cuscuta; (la sg.) plantă din această familie. [Pron. -ce-e, sg. invar. / < fr. cuscutacées].
cuscutaceea
CUSCUTACÉE s.f.pl. (Bot.) Familie de plante parazite, având ca tip cuscuta; (la sg.) plantă din această familie. [Pron. -ce-e, sg. invar. / < fr. cuscutacées].
cuscutaceei
CUSCUTACÉE s.f.pl. (Bot.) Familie de plante parazite, având ca tip cuscuta; (la sg.) plantă din această familie. [Pron. -ce-e, sg. invar. / < fr. cuscutacées].
cuscutaceele
CUSCUTACÉE s.f.pl. (Bot.) Familie de plante parazite, având ca tip cuscuta; (la sg.) plantă din această familie. [Pron. -ce-e, sg. invar. / < fr. cuscutacées].
cuscutaceelor
CUSCUTACÉE s.f.pl. (Bot.) Familie de plante parazite, având ca tip cuscuta; (la sg.) plantă din această familie. [Pron. -ce-e, sg. invar. / < fr. cuscutacées].
cuscute
CUSCÚTĂ, cuscute, s. f. Nume dat mai multor specii de plante parazite care se răsucesc pe tulpinile plantelor-gazdă, din care își extrag hrana; torțel. – Din fr. cuscute. DOOM
cuscútă s. f., g.-d. art. cuscútei; pl. cuscúte
cuscutei
CUSCÚTĂ, cuscute, s. f. Nume dat mai multor specii de plante parazite care se răsucesc pe tulpinile plantelor-gazdă, din care își extrag hrana; torțel. – Din fr. cuscute. DOOM
cuscútă s. f., g.-d. art. cuscútei; pl. cuscúte
cuscutele
CUSCÚTĂ, cuscute, s. f. Nume dat mai multor specii de plante parazite care se răsucesc pe tulpinile plantelor-gazdă, din care își extrag hrana; torțel. – Din fr. cuscute. DOOM
cuscútă s. f., g.-d. art. cuscútei; pl. cuscúte
cuscutelor
CUSCÚTĂ, cuscute, s. f. Nume dat mai multor specii de plante parazite care se răsucesc pe tulpinile plantelor-gazdă, din care își extrag hrana; torțel. – Din fr. cuscute. DOOM
cuscútă s. f., g.-d. art. cuscútei; pl. cuscúte
cusmete
cusméte (-éți), s. f. – Bucată, crîmpei. Tc. kismet (Bogrea, Dacor., I, 275).
cuspida
CUSPÍDĂ s.f. 1. Formație anatomică terminată printr-un vârf ascuțit. 2. (Bot.) Ghimpe. [< fr. cuspide, cf. lat. cuspis – vârf].
cuspide
CUSPÍDĂ s.f. 1. Formație anatomică terminată printr-un vârf ascuțit. 2. (Bot.) Ghimpe. [< fr. cuspide, cf. lat. cuspis – vârf].
cuspidei
CUSPÍDĂ s.f. 1. Formație anatomică terminată printr-un vârf ascuțit. 2. (Bot.) Ghimpe. [< fr. cuspide, cf. lat. cuspis – vârf].
cuspidele
CUSPÍDĂ s.f. 1. Formație anatomică terminată printr-un vârf ascuțit. 2. (Bot.) Ghimpe. [< fr. cuspide, cf. lat. cuspis – vârf].
cuspidelor
CUSPÍDĂ s.f. 1. Formație anatomică terminată printr-un vârf ascuțit. 2. (Bot.) Ghimpe. [< fr. cuspide, cf. lat. cuspis – vârf].
custa
custá (-t, -at), vb. – 1. A fi, a exista, a trăi. – 2. A dura, a dăinui. – 3. A face să trăiască, a lăsa cu viață, a menține. – Var. costa, cușta. – Mr. custu, custare. Lat. constāre (Pușcariu 465; REW 2170; Pascu, I, 160; Drăganu, Dacor., I, 309-12; DAR), cf. sard. kustare „a se întîmpla”. Cuvînt înv., se menține încă în Trans. de Vest; a fost substituit, probabil prin omofonia cu costa „a costa”. – Der. cust, s. n. (viață, trai, existență).
custode
CUSTÓDE, custozi, s. m. 1. Persoană însărcinată cu paza și cu păstrarea unor bunuri (mobile). Custode de bibliotecă. ♦ (Jur.) Persoană însărcinată cu paza unui obiect pus sub sechestru. 2. Cuvânt sau silabă însemnată pe ultima pagină a fiecărei coli sau pe fiecare pagină, în partea dreaptă sub ultimul rând, și repetată la începutul paginii următoare, pentru a arăta ordinea colilor și a paginilor manuscriselor. – Din fr. custode, lat. custos, -odis. DOOM
custóde s. m., pl. custózi
custodele
CUSTÓDE, custozi, s. m. 1. Persoană însărcinată cu paza și cu păstrarea unor bunuri (mobile). Custode de bibliotecă. ♦ (Jur.) Persoană însărcinată cu paza unui obiect pus sub sechestru. 2. Cuvânt sau silabă însemnată pe ultima pagină a fiecărei coli sau pe fiecare pagină, în partea dreaptă sub ultimul rând, și repetată la începutul paginii următoare, pentru a arăta ordinea colilor și a paginilor manuscriselor. – Din fr. custode, lat. custos, -odis. DOOM
custóde s. m., pl. custózi
custodelui
CUSTÓDE, custozi, s. m. 1. Persoană însărcinată cu paza și cu păstrarea unor bunuri (mobile). Custode de bibliotecă. ♦ (Jur.) Persoană însărcinată cu paza unui obiect pus sub sechestru. 2. Cuvânt sau silabă însemnată pe ultima pagină a fiecărei coli sau pe fiecare pagină, în partea dreaptă sub ultimul rând, și repetată la începutul paginii următoare, pentru a arăta ordinea colilor și a paginilor manuscriselor. – Din fr. custode, lat. custos, -odis. DOOM
custóde s. m., pl. custózi
custodia
CUSTODÍE, custodii, s. f. Pază, păstrare (și administrare) a unui obiect (pus sub sechestru). – Din lat. custodia. Cf. sl. kustodija. DOOM
custodíe s. f., art. custodía, g.-d. art. custodíei; pl. custodíi, art. custodíile
custodie
CUSTODÍE, custodii, s. f. Pază, păstrare (și administrare) a unui obiect (pus sub sechestru). – Din lat. custodia. Cf. sl. kustodija. DOOM
custodíe s. f., art. custodía, g.-d. art. custodíei; pl. custodíi, art. custodíile
custodiei
CUSTODÍE, custodii, s. f. Pază, păstrare (și administrare) a unui obiect (pus sub sechestru). – Din lat. custodia. Cf. sl. kustodija. DOOM
custodíe s. f., art. custodía, g.-d. art. custodíei; pl. custodíi, art. custodíile
custodii
CUSTODÍE, custodii, s. f. Pază, păstrare (și administrare) a unui obiect (pus sub sechestru). – Din lat. custodia. Cf. sl. kustodija. DOOM
custodíe s. f., art. custodía, g.-d. art. custodíei; pl. custodíi, art. custodíile
custodiile
CUSTODÍE, custodii, s. f. Pază, păstrare (și administrare) a unui obiect (pus sub sechestru). – Din lat. custodia. Cf. sl. kustodija. DOOM
custodíe s. f., art. custodía, g.-d. art. custodíei; pl. custodíi, art. custodíile
custodiilor
CUSTODÍE, custodii, s. f. Pază, păstrare (și administrare) a unui obiect (pus sub sechestru). – Din lat. custodia. Cf. sl. kustodija. DOOM
custodíe s. f., art. custodía, g.-d. art. custodíei; pl. custodíi, art. custodíile
custozi
CUSTÓDE, custozi, s. m. 1. Persoană însărcinată cu paza și cu păstrarea unor bunuri (mobile). Custode de bibliotecă. ♦ (Jur.) Persoană însărcinată cu paza unui obiect pus sub sechestru. 2. Cuvânt sau silabă însemnată pe ultima pagină a fiecărei coli sau pe fiecare pagină, în partea dreaptă sub ultimul rând, și repetată la începutul paginii următoare, pentru a arăta ordinea colilor și a paginilor manuscriselor. – Din fr. custode, lat. custos, -odis. DOOM
custóde s. m., pl. custózi
custozii
CUSTÓDE, custozi, s. m. 1. Persoană însărcinată cu paza și cu păstrarea unor bunuri (mobile). Custode de bibliotecă. ♦ (Jur.) Persoană însărcinată cu paza unui obiect pus sub sechestru. 2. Cuvânt sau silabă însemnată pe ultima pagină a fiecărei coli sau pe fiecare pagină, în partea dreaptă sub ultimul rând, și repetată la începutul paginii următoare, pentru a arăta ordinea colilor și a paginilor manuscriselor. – Din fr. custode, lat. custos, -odis. DOOM
custóde s. m., pl. custózi
custozilor
CUSTÓDE, custozi, s. m. 1. Persoană însărcinată cu paza și cu păstrarea unor bunuri (mobile). Custode de bibliotecă. ♦ (Jur.) Persoană însărcinată cu paza unui obiect pus sub sechestru. 2. Cuvânt sau silabă însemnată pe ultima pagină a fiecărei coli sau pe fiecare pagină, în partea dreaptă sub ultimul rând, și repetată la începutul paginii următoare, pentru a arăta ordinea colilor și a paginilor manuscriselor. – Din fr. custode, lat. custos, -odis. DOOM
custóde s. m., pl. custózi
custura
CUSTÚRĂ, custuri, s. f. 1. (Pop.) Lamă, tăiș de cuțit; cuțit rudimentar (fără plăsele); p. gener. cuțit. 2. (Reg.) Creastă de munte stâncoasă, ascuțită, zimțată, specifică epocii glaciare. – Et. nec. DOOM
custúră s. f., g.-d. art. custúrii; pl. custúri
custuri
CUSTÚRĂ, custuri, s. f. 1. (Pop.) Lamă, tăiș de cuțit; cuțit rudimentar (fără plăsele); p. gener. cuțit. 2. (Reg.) Creastă de munte stâncoasă, ascuțită, zimțată, specifică epocii glaciare. – Et. nec. DOOM
custúră s. f., g.-d. art. custúrii; pl. custúri
custurii
CUSTÚRĂ, custuri, s. f. 1. (Pop.) Lamă, tăiș de cuțit; cuțit rudimentar (fără plăsele); p. gener. cuțit. 2. (Reg.) Creastă de munte stâncoasă, ascuțită, zimțată, specifică epocii glaciare. – Et. nec. DOOM
custúră s. f., g.-d. art. custúrii; pl. custúri
custurile
CUSTÚRĂ, custuri, s. f. 1. (Pop.) Lamă, tăiș de cuțit; cuțit rudimentar (fără plăsele); p. gener. cuțit. 2. (Reg.) Creastă de munte stâncoasă, ascuțită, zimțată, specifică epocii glaciare. – Et. nec. DOOM
custúră s. f., g.-d. art. custúrii; pl. custúri
custurilor
CUSTÚRĂ, custuri, s. f. 1. (Pop.) Lamă, tăiș de cuțit; cuțit rudimentar (fără plăsele); p. gener. cuțit. 2. (Reg.) Creastă de munte stâncoasă, ascuțită, zimțată, specifică epocii glaciare. – Et. nec. DOOM
custúră s. f., g.-d. art. custúrii; pl. custúri
cusu
COÁSE, cos, vb. III. Tranz. 1. A fixa, a prinde între ele părțile unei haine sau un petic, un nasture etc. la o haină, trecând prin ele un fir de ață cu ajutorul unui ac. ◊ Expr. A coase petic de petic = a fi zgârcit. 2. A broda. 3. (Med.) A uni (cu un fir de mătase, de intestin preparat anume etc. și cu un ac special) marginile unei plăgi. – Lat. pop. cosere (= consuere). DOOM
coáse (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cos, 1 pl. coásem, imperf. 3 sg. coseá, perf. s. 1 sg. cusúi, 1 pl. cusúrăm; conj. prez. 3 să coásă; ger. cosấnd; part. cusút
cusui
COÁSE, cos, vb. III. Tranz. 1. A fixa, a prinde între ele părțile unei haine sau un petic, un nasture etc. la o haină, trecând prin ele un fir de ață cu ajutorul unui ac. ◊ Expr. A coase petic de petic = a fi zgârcit. 2. A broda. 3. (Med.) A uni (cu un fir de mătase, de intestin preparat anume etc. și cu un ac special) marginile unei plăgi. – Lat. pop. cosere (= consuere). DOOM
coáse (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cos, 1 pl. coásem, imperf. 3 sg. coseá, perf. s. 1 sg. cusúi, 1 pl. cusúrăm; conj. prez. 3 să coásă; ger. cosấnd; part. cusút
cusur
CUSÚR, cusururi, s. n. 1. Imperfecțiune, defect, meteahnă, hibă; p. ext. viciu. 2. (Înv.) Rest, lipsă dintr-o sumă de bani (datorată). 3. (Înv.) Aluzie. – Din tc. kusur. DOOM
cusúr s. n., pl. cusúruri
cusurgia
CUSURGÍU, cusurgii, s. m. Bărbat înclinat să găsească cusururi (1) la orice; bărbat care are chef de ceartă. – Cusur + suf. -giu. DOOM
cusurgíu s. m., art. cusurgíul; pl. cusurgíi, art. cusurgíii (-gi-ii)
cusurgie
CUSURGÍU, cusurgii, s. m. Bărbat înclinat să găsească cusururi (1) la orice; bărbat care are chef de ceartă. – Cusur + suf. -giu. DOOM
cusurgíu s. m., art. cusurgíul; pl. cusurgíi, art. cusurgíii (-gi-ii)
cusurgiei
CUSURGÍU, cusurgii, s. m. Bărbat înclinat să găsească cusururi (1) la orice; bărbat care are chef de ceartă. – Cusur + suf. -giu. DOOM
cusurgíu s. m., art. cusurgíul; pl. cusurgíi, art. cusurgíii (-gi-ii)
cusurgii
CUSURGÍU, cusurgii, s. m. Bărbat înclinat să găsească cusururi (1) la orice; bărbat care are chef de ceartă. – Cusur + suf. -giu. DOOM
cusurgíu s. m., art. cusurgíul; pl. cusurgíi, art. cusurgíii (-gi-ii)
cusurgii
CUSURGÍU, cusurgii, s. m. Bărbat înclinat să găsească cusururi (1) la orice; bărbat care are chef de ceartă. – Cusur + suf. -giu. DOOM
cusurgíu s. m., art. cusurgíul; pl. cusurgíi, art. cusurgíii (-gi-ii)
cusurgiii
CUSURGÍU, cusurgii, s. m. Bărbat înclinat să găsească cusururi (1) la orice; bărbat care are chef de ceartă. – Cusur + suf. -giu. DOOM
cusurgíu s. m., art. cusurgíul; pl. cusurgíi, art. cusurgíii (-gi-ii)
cusurgiile
CUSURGÍU, cusurgii, s. m. Bărbat înclinat să găsească cusururi (1) la orice; bărbat care are chef de ceartă. – Cusur + suf. -giu. DOOM
cusurgíu s. m., art. cusurgíul; pl. cusurgíi, art. cusurgíii (-gi-ii)
cusurgiilor
CUSURGÍU, cusurgii, s. m. Bărbat înclinat să găsească cusururi (1) la orice; bărbat care are chef de ceartă. – Cusur + suf. -giu. DOOM
cusurgíu s. m., art. cusurgíul; pl. cusurgíi, art. cusurgíii (-gi-ii)
cusurgiilor
CUSURGÍU, cusurgii, s. m. Bărbat înclinat să găsească cusururi (1) la orice; bărbat care are chef de ceartă. – Cusur + suf. -giu. DOOM
cusurgíu s. m., art. cusurgíul; pl. cusurgíi, art. cusurgíii (-gi-ii)
cusurgioaica
CUSURGIOÁICĂ, cusurgioaice, s. f. (Fam.) Femeie înclinată să găsească cusururi (1) la orice, femeie care are chef de ceartă; cusurgie. – Cusurgiu + suf. -oaică. DOOM
cusurgioáică (-gioai-) s. f., g.-d. art. cusurgioáicei; pl. cusurgioáice
cusurgioaice
CUSURGIOÁICĂ, cusurgioaice, s. f. (Fam.) Femeie înclinată să găsească cusururi (1) la orice, femeie care are chef de ceartă; cusurgie. – Cusurgiu + suf. -oaică. DOOM
cusurgioáică (-gioai-) s. f., g.-d. art. cusurgioáicei; pl. cusurgioáice
cusurgioaicei
CUSURGIOÁICĂ, cusurgioaice, s. f. (Fam.) Femeie înclinată să găsească cusururi (1) la orice, femeie care are chef de ceartă; cusurgie. – Cusurgiu + suf. -oaică. DOOM
cusurgioáică (-gioai-) s. f., g.-d. art. cusurgioáicei; pl. cusurgioáice
cusurgioaicele
CUSURGIOÁICĂ, cusurgioaice, s. f. (Fam.) Femeie înclinată să găsească cusururi (1) la orice, femeie care are chef de ceartă; cusurgie. – Cusurgiu + suf. -oaică. DOOM
cusurgioáică (-gioai-) s. f., g.-d. art. cusurgioáicei; pl. cusurgioáice
cusurgioaicelor
CUSURGIOÁICĂ, cusurgioaice, s. f. (Fam.) Femeie înclinată să găsească cusururi (1) la orice, femeie care are chef de ceartă; cusurgie. – Cusurgiu + suf. -oaică. DOOM
cusurgioáică (-gioai-) s. f., g.-d. art. cusurgioáicei; pl. cusurgioáice
cusurgiu
CUSURGÍU, cusurgii, s. m. Bărbat înclinat să găsească cusururi (1) la orice; bărbat care are chef de ceartă. – Cusur + suf. -giu. DOOM
cusurgíu s. m., art. cusurgíul; pl. cusurgíi, art. cusurgíii (-gi-ii)
cusurgiul
CUSURGÍU, cusurgii, s. m. Bărbat înclinat să găsească cusururi (1) la orice; bărbat care are chef de ceartă. – Cusur + suf. -giu. DOOM
cusurgíu s. m., art. cusurgíul; pl. cusurgíi, art. cusurgíii (-gi-ii)
cusurgiului
CUSURGÍU, cusurgii, s. m. Bărbat înclinat să găsească cusururi (1) la orice; bărbat care are chef de ceartă. – Cusur + suf. -giu. DOOM
cusurgíu s. m., art. cusurgíul; pl. cusurgíi, art. cusurgíii (-gi-ii)
cusurul
CUSÚR, cusururi, s. n. 1. Imperfecțiune, defect, meteahnă, hibă; p. ext. viciu. 2. (Înv.) Rest, lipsă dintr-o sumă de bani (datorată). 3. (Înv.) Aluzie. – Din tc. kusur. DOOM
cusúr s. n., pl. cusúruri
cusurului
CUSÚR, cusururi, s. n. 1. Imperfecțiune, defect, meteahnă, hibă; p. ext. viciu. 2. (Înv.) Rest, lipsă dintr-o sumă de bani (datorată). 3. (Înv.) Aluzie. – Din tc. kusur. DOOM
cusúr s. n., pl. cusúruri
cusururi
CUSÚR, cusururi, s. n. 1. Imperfecțiune, defect, meteahnă, hibă; p. ext. viciu. 2. (Înv.) Rest, lipsă dintr-o sumă de bani (datorată). 3. (Înv.) Aluzie. – Din tc. kusur. DOOM
cusúr s. n., pl. cusúruri
cusururile
CUSÚR, cusururi, s. n. 1. Imperfecțiune, defect, meteahnă, hibă; p. ext. viciu. 2. (Înv.) Rest, lipsă dintr-o sumă de bani (datorată). 3. (Înv.) Aluzie. – Din tc. kusur. DOOM
cusúr s. n., pl. cusúruri
cusururilor
CUSÚR, cusururi, s. n. 1. Imperfecțiune, defect, meteahnă, hibă; p. ext. viciu. 2. (Înv.) Rest, lipsă dintr-o sumă de bani (datorată). 3. (Înv.) Aluzie. – Din tc. kusur. DOOM
cusúr s. n., pl. cusúruri
cusură
COÁSE, cos, vb. III. Tranz. 1. A fixa, a prinde între ele părțile unei haine sau un petic, un nasture etc. la o haină, trecând prin ele un fir de ață cu ajutorul unui ac. ◊ Expr. A coase petic de petic = a fi zgârcit. 2. A broda. 3. (Med.) A uni (cu un fir de mătase, de intestin preparat anume etc. și cu un ac special) marginile unei plăgi. – Lat. pop. cosere (= consuere). DOOM
coáse (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cos, 1 pl. coásem, imperf. 3 sg. coseá, perf. s. 1 sg. cusúi, 1 pl. cusúrăm; conj. prez. 3 să coásă; ger. cosấnd; part. cusút
cusurăm
COÁSE, cos, vb. III. Tranz. 1. A fixa, a prinde între ele părțile unei haine sau un petic, un nasture etc. la o haină, trecând prin ele un fir de ață cu ajutorul unui ac. ◊ Expr. A coase petic de petic = a fi zgârcit. 2. A broda. 3. (Med.) A uni (cu un fir de mătase, de intestin preparat anume etc. și cu un ac special) marginile unei plăgi. – Lat. pop. cosere (= consuere). DOOM
coáse (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cos, 1 pl. coásem, imperf. 3 sg. coseá, perf. s. 1 sg. cusúi, 1 pl. cusúrăm; conj. prez. 3 să coásă; ger. cosấnd; part. cusút
cusurăți
COÁSE, cos, vb. III. Tranz. 1. A fixa, a prinde între ele părțile unei haine sau un petic, un nasture etc. la o haină, trecând prin ele un fir de ață cu ajutorul unui ac. ◊ Expr. A coase petic de petic = a fi zgârcit. 2. A broda. 3. (Med.) A uni (cu un fir de mătase, de intestin preparat anume etc. și cu un ac special) marginile unei plăgi. – Lat. pop. cosere (= consuere). DOOM
coáse (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cos, 1 pl. coásem, imperf. 3 sg. coseá, perf. s. 1 sg. cusúi, 1 pl. cusúrăm; conj. prez. 3 să coásă; ger. cosấnd; part. cusút
cususe
COÁSE, cos, vb. III. Tranz. 1. A fixa, a prinde între ele părțile unei haine sau un petic, un nasture etc. la o haină, trecând prin ele un fir de ață cu ajutorul unui ac. ◊ Expr. A coase petic de petic = a fi zgârcit. 2. A broda. 3. (Med.) A uni (cu un fir de mătase, de intestin preparat anume etc. și cu un ac special) marginile unei plăgi. – Lat. pop. cosere (= consuere). DOOM
coáse (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cos, 1 pl. coásem, imperf. 3 sg. coseá, perf. s. 1 sg. cusúi, 1 pl. cusúrăm; conj. prez. 3 să coásă; ger. cosấnd; part. cusút
cususem
COÁSE, cos, vb. III. Tranz. 1. A fixa, a prinde între ele părțile unei haine sau un petic, un nasture etc. la o haină, trecând prin ele un fir de ață cu ajutorul unui ac. ◊ Expr. A coase petic de petic = a fi zgârcit. 2. A broda. 3. (Med.) A uni (cu un fir de mătase, de intestin preparat anume etc. și cu un ac special) marginile unei plăgi. – Lat. pop. cosere (= consuere). DOOM
coáse (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cos, 1 pl. coásem, imperf. 3 sg. coseá, perf. s. 1 sg. cusúi, 1 pl. cusúrăm; conj. prez. 3 să coásă; ger. cosấnd; part. cusút
cususeră
COÁSE, cos, vb. III. Tranz. 1. A fixa, a prinde între ele părțile unei haine sau un petic, un nasture etc. la o haină, trecând prin ele un fir de ață cu ajutorul unui ac. ◊ Expr. A coase petic de petic = a fi zgârcit. 2. A broda. 3. (Med.) A uni (cu un fir de mătase, de intestin preparat anume etc. și cu un ac special) marginile unei plăgi. – Lat. pop. cosere (= consuere). DOOM
coáse (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cos, 1 pl. coásem, imperf. 3 sg. coseá, perf. s. 1 sg. cusúi, 1 pl. cusúrăm; conj. prez. 3 să coásă; ger. cosấnd; part. cusút
cususerăm
COÁSE, cos, vb. III. Tranz. 1. A fixa, a prinde între ele părțile unei haine sau un petic, un nasture etc. la o haină, trecând prin ele un fir de ață cu ajutorul unui ac. ◊ Expr. A coase petic de petic = a fi zgârcit. 2. A broda. 3. (Med.) A uni (cu un fir de mătase, de intestin preparat anume etc. și cu un ac special) marginile unei plăgi. – Lat. pop. cosere (= consuere). DOOM
coáse (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cos, 1 pl. coásem, imperf. 3 sg. coseá, perf. s. 1 sg. cusúi, 1 pl. cusúrăm; conj. prez. 3 să coásă; ger. cosấnd; part. cusút
cususerăți
COÁSE, cos, vb. III. Tranz. 1. A fixa, a prinde între ele părțile unei haine sau un petic, un nasture etc. la o haină, trecând prin ele un fir de ață cu ajutorul unui ac. ◊ Expr. A coase petic de petic = a fi zgârcit. 2. A broda. 3. (Med.) A uni (cu un fir de mătase, de intestin preparat anume etc. și cu un ac special) marginile unei plăgi. – Lat. pop. cosere (= consuere). DOOM
coáse (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cos, 1 pl. coásem, imperf. 3 sg. coseá, perf. s. 1 sg. cusúi, 1 pl. cusúrăm; conj. prez. 3 să coásă; ger. cosấnd; part. cusút
cususeși
COÁSE, cos, vb. III. Tranz. 1. A fixa, a prinde între ele părțile unei haine sau un petic, un nasture etc. la o haină, trecând prin ele un fir de ață cu ajutorul unui ac. ◊ Expr. A coase petic de petic = a fi zgârcit. 2. A broda. 3. (Med.) A uni (cu un fir de mătase, de intestin preparat anume etc. și cu un ac special) marginile unei plăgi. – Lat. pop. cosere (= consuere). DOOM
coáse (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cos, 1 pl. coásem, imperf. 3 sg. coseá, perf. s. 1 sg. cusúi, 1 pl. cusúrăm; conj. prez. 3 să coásă; ger. cosấnd; part. cusút
cususeți
COÁSE, cos, vb. III. Tranz. 1. A fixa, a prinde între ele părțile unei haine sau un petic, un nasture etc. la o haină, trecând prin ele un fir de ață cu ajutorul unui ac. ◊ Expr. A coase petic de petic = a fi zgârcit. 2. A broda. 3. (Med.) A uni (cu un fir de mătase, de intestin preparat anume etc. și cu un ac special) marginile unei plăgi. – Lat. pop. cosere (= consuere). DOOM
coáse (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cos, 1 pl. coásem, imperf. 3 sg. coseá, perf. s. 1 sg. cusúi, 1 pl. cusúrăm; conj. prez. 3 să coásă; ger. cosấnd; part. cusút
cusut
COÁSE, cos, vb. III. Tranz. 1. A fixa, a prinde între ele părțile unei haine sau un petic, un nasture etc. la o haină, trecând prin ele un fir de ață cu ajutorul unui ac. ◊ Expr. A coase petic de petic = a fi zgârcit. 2. A broda. 3. (Med.) A uni (cu un fir de mătase, de intestin preparat anume etc. și cu un ac special) marginile unei plăgi. – Lat. pop. cosere (= consuere). DOOM
coáse (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cos, 1 pl. coásem, imperf. 3 sg. coseá, perf. s. 1 sg. cusúi, 1 pl. cusúrăm; conj. prez. 3 să coásă; ger. cosấnd; part. cusút
cusut
CUSÚT s. n. Acțiunea de a coase; operație de prindere prin coasere a unor țesături sau bucăți de piele. ♦ (Reg.; concr.) Cusătură (2). ♦ Asamblare prin sudare sau prin nituire a materialelor metalice. ◊ Mașină de cusut = mașină folosită pentru coaserea confecțiilor, încălțămintei etc. – V. coase. DOOM
cusút s. n.
cusuta
CUSÚT s. n. Acțiunea de a coase; operație de prindere prin coasere a unor țesături sau bucăți de piele. ♦ (Reg.; concr.) Cusătură (2). ♦ Asamblare prin sudare sau prin nituire a materialelor metalice. ◊ Mașină de cusut = mașină folosită pentru coaserea confecțiilor, încălțămintei etc. – V. coase. DOOM
cusút s. n.
cusute
CUSÚT s. n. Acțiunea de a coase; operație de prindere prin coasere a unor țesături sau bucăți de piele. ♦ (Reg.; concr.) Cusătură (2). ♦ Asamblare prin sudare sau prin nituire a materialelor metalice. ◊ Mașină de cusut = mașină folosită pentru coaserea confecțiilor, încălțămintei etc. – V. coase. DOOM
cusút s. n.
cusutei
CUSÚT s. n. Acțiunea de a coase; operație de prindere prin coasere a unor țesături sau bucăți de piele. ♦ (Reg.; concr.) Cusătură (2). ♦ Asamblare prin sudare sau prin nituire a materialelor metalice. ◊ Mașină de cusut = mașină folosită pentru coaserea confecțiilor, încălțămintei etc. – V. coase. DOOM
cusút s. n.
cusutele
CUSÚT s. n. Acțiunea de a coase; operație de prindere prin coasere a unor țesături sau bucăți de piele. ♦ (Reg.; concr.) Cusătură (2). ♦ Asamblare prin sudare sau prin nituire a materialelor metalice. ◊ Mașină de cusut = mașină folosită pentru coaserea confecțiilor, încălțămintei etc. – V. coase. DOOM
cusút s. n.
cusutelor
CUSÚT s. n. Acțiunea de a coase; operație de prindere prin coasere a unor țesături sau bucăți de piele. ♦ (Reg.; concr.) Cusătură (2). ♦ Asamblare prin sudare sau prin nituire a materialelor metalice. ◊ Mașină de cusut = mașină folosită pentru coaserea confecțiilor, încălțămintei etc. – V. coase. DOOM
cusút s. n.
cusutul
CUSÚT s. n. Acțiunea de a coase; operație de prindere prin coasere a unor țesături sau bucăți de piele. ♦ (Reg.; concr.) Cusătură (2). ♦ Asamblare prin sudare sau prin nituire a materialelor metalice. ◊ Mașină de cusut = mașină folosită pentru coaserea confecțiilor, încălțămintei etc. – V. coase. DOOM
cusút s. n.
cusutului
CUSÚT s. n. Acțiunea de a coase; operație de prindere prin coasere a unor țesături sau bucăți de piele. ♦ (Reg.; concr.) Cusătură (2). ♦ Asamblare prin sudare sau prin nituire a materialelor metalice. ◊ Mașină de cusut = mașină folosită pentru coaserea confecțiilor, încălțămintei etc. – V. coase. DOOM
cusút s. n.
cusutură
CUSĂTÚRĂ, cusături, s. f. 1. Cusut. ♦ (Med.) Faptul de a coase între ele marginile unei plăgi, după o intervenție chirurgicală. 2. Locul unde se îmbină, prin cusut, două bucăți de stofă, de pânză etc.; ața cu care s-a cusut. ♦ Linie de asamblare, prin nituire sau prin sudare, a două plăci sau piese metalice. ♦ Loc unde s-a efectuat o cusătură (1), după o intervenție chirurgicală. 3. Felul cum este cusut ceva, modelul, punctul cu care se coase; p. ext. ornamentele cusute pe o pânză, pe o stofă etc. 4. Lucru la care coase cineva. [Var.: (reg.) cusutúră s. f.] – Cusut + suf. -ură. DOOM
cusătúră s. f., g.-d. art. cusătúrii; pl. cusătúri
cusuși
COÁSE, cos, vb. III. Tranz. 1. A fixa, a prinde între ele părțile unei haine sau un petic, un nasture etc. la o haină, trecând prin ele un fir de ață cu ajutorul unui ac. ◊ Expr. A coase petic de petic = a fi zgârcit. 2. A broda. 3. (Med.) A uni (cu un fir de mătase, de intestin preparat anume etc. și cu un ac special) marginile unei plăgi. – Lat. pop. cosere (= consuere). DOOM
coáse (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cos, 1 pl. coásem, imperf. 3 sg. coseá, perf. s. 1 sg. cusúi, 1 pl. cusúrăm; conj. prez. 3 să coásă; ger. cosấnd; part. cusút
cusuți
CUSÚT s. n. Acțiunea de a coase; operație de prindere prin coasere a unor țesături sau bucăți de piele. ♦ (Reg.; concr.) Cusătură (2). ♦ Asamblare prin sudare sau prin nituire a materialelor metalice. ◊ Mașină de cusut = mașină folosită pentru coaserea confecțiilor, încălțămintei etc. – V. coase. DOOM
cusút s. n.
cusuții
CUSÚT s. n. Acțiunea de a coase; operație de prindere prin coasere a unor țesături sau bucăți de piele. ♦ (Reg.; concr.) Cusătură (2). ♦ Asamblare prin sudare sau prin nituire a materialelor metalice. ◊ Mașină de cusut = mașină folosită pentru coaserea confecțiilor, încălțămintei etc. – V. coase. DOOM
cusút s. n.
cusuților
CUSÚT s. n. Acțiunea de a coase; operație de prindere prin coasere a unor țesături sau bucăți de piele. ♦ (Reg.; concr.) Cusătură (2). ♦ Asamblare prin sudare sau prin nituire a materialelor metalice. ◊ Mașină de cusut = mașină folosită pentru coaserea confecțiilor, încălțămintei etc. – V. coase. DOOM
cusút s. n.
cusător
CUSĂTOREÁSĂ, cusătorese, s. f. (Rar) Croitoreasă; lenjereasă. – Cusător (puțin folosit „croitor” < coase) + suf. -easă.
cusătoreasa
CUSĂTOREÁSĂ, cusătorese, s. f. (Rar) Croitoreasă; lenjereasă. – Cusător (puțin folosit „croitor” < coase) + suf. -easă. DOOM
cusătoreásă s. f., g.-d. art. cusătorései; pl. cusătorése
cusătorese
CUSĂTOREÁSĂ, cusătorese, s. f. (Rar) Croitoreasă; lenjereasă. – Cusător (puțin folosit „croitor” < coase) + suf. -easă. DOOM
cusătoreásă s. f., g.-d. art. cusătorései; pl. cusătorése
cusătoresei
CUSĂTOREÁSĂ, cusătorese, s. f. (Rar) Croitoreasă; lenjereasă. – Cusător (puțin folosit „croitor” < coase) + suf. -easă. DOOM
cusătoreásă s. f., g.-d. art. cusătorései; pl. cusătorése
cusătoresele
CUSĂTOREÁSĂ, cusătorese, s. f. (Rar) Croitoreasă; lenjereasă. – Cusător (puțin folosit „croitor” < coase) + suf. -easă. DOOM
cusătoreásă s. f., g.-d. art. cusătorései; pl. cusătorése
cusătoreselor
CUSĂTOREÁSĂ, cusătorese, s. f. (Rar) Croitoreasă; lenjereasă. – Cusător (puțin folosit „croitor” < coase) + suf. -easă. DOOM
cusătoreásă s. f., g.-d. art. cusătorései; pl. cusătorése
cusătoria
CUSĂTORÍE2, cusătorii, s. f. Atelier unde se cos rufe, haine etc. – Cusători (puțin folosit „a croi” < coase) + suf. -ie. DOOM
cusătoríe s. f., art. cusătoría, g.-d. art. cusătoríei; (ateliere) pl. cusătoríi, art. cusătoríile
cusătorie
CUSĂTORÍE2, cusătorii, s. f. Atelier unde se cos rufe, haine etc. – Cusători (puțin folosit „a croi” < coase) + suf. -ie. DOOM
cusătoríe s. f., art. cusătoría, g.-d. art. cusătoríei; (ateliere) pl. cusătoríi, art. cusătoríile
cusătoriei
CUSĂTORÍE2, cusătorii, s. f. Atelier unde se cos rufe, haine etc. – Cusători (puțin folosit „a croi” < coase) + suf. -ie. DOOM
cusătoríe s. f., art. cusătoría, g.-d. art. cusătoríei; (ateliere) pl. cusătoríi, art. cusătoríile
cusătorii
CUSĂTORÍE2, cusătorii, s. f. Atelier unde se cos rufe, haine etc. – Cusători (puțin folosit „a croi” < coase) + suf. -ie. DOOM
cusătoríe s. f., art. cusătoría, g.-d. art. cusătoríei; (ateliere) pl. cusătoríi, art. cusătoríile
cusătoriile
CUSĂTORÍE2, cusătorii, s. f. Atelier unde se cos rufe, haine etc. – Cusători (puțin folosit „a croi” < coase) + suf. -ie. DOOM
cusătoríe s. f., art. cusătoría, g.-d. art. cusătoríei; (ateliere) pl. cusătoríi, art. cusătoríile
cusătoriilor
CUSĂTORÍE2, cusătorii, s. f. Atelier unde se cos rufe, haine etc. – Cusători (puțin folosit „a croi” < coase) + suf. -ie. DOOM
cusătoríe s. f., art. cusătoría, g.-d. art. cusătoríei; (ateliere) pl. cusătoríi, art. cusătoríile
cusătura
CUSĂTÚRĂ, cusături, s. f. 1. Cusut. ♦ (Med.) Faptul de a coase între ele marginile unei plăgi, după o intervenție chirurgicală. 2. Locul unde se îmbină, prin cusut, două bucăți de stofă, de pânză etc.; ața cu care s-a cusut. ♦ Linie de asamblare, prin nituire sau prin sudare, a două plăci sau piese metalice. ♦ Loc unde s-a efectuat o cusătură (1), după o intervenție chirurgicală. 3. Felul cum este cusut ceva, modelul, punctul cu care se coase; p. ext. ornamentele cusute pe o pânză, pe o stofă etc. 4. Lucru la care coase cineva. [Var.: (reg.) cusutúră s. f.] – Cusut + suf. -ură. DOOM
cusătúră s. f., g.-d. art. cusătúrii; pl. cusătúri
cusături
CUSĂTÚRĂ, cusături, s. f. 1. Cusut. ♦ (Med.) Faptul de a coase între ele marginile unei plăgi, după o intervenție chirurgicală. 2. Locul unde se îmbină, prin cusut, două bucăți de stofă, de pânză etc.; ața cu care s-a cusut. ♦ Linie de asamblare, prin nituire sau prin sudare, a două plăci sau piese metalice. ♦ Loc unde s-a efectuat o cusătură (1), după o intervenție chirurgicală. 3. Felul cum este cusut ceva, modelul, punctul cu care se coase; p. ext. ornamentele cusute pe o pânză, pe o stofă etc. 4. Lucru la care coase cineva. [Var.: (reg.) cusutúră s. f.] – Cusut + suf. -ură. DOOM
cusătúră s. f., g.-d. art. cusătúrii; pl. cusătúri
cusăturii
CUSĂTÚRĂ, cusături, s. f. 1. Cusut. ♦ (Med.) Faptul de a coase între ele marginile unei plăgi, după o intervenție chirurgicală. 2. Locul unde se îmbină, prin cusut, două bucăți de stofă, de pânză etc.; ața cu care s-a cusut. ♦ Linie de asamblare, prin nituire sau prin sudare, a două plăci sau piese metalice. ♦ Loc unde s-a efectuat o cusătură (1), după o intervenție chirurgicală. 3. Felul cum este cusut ceva, modelul, punctul cu care se coase; p. ext. ornamentele cusute pe o pânză, pe o stofă etc. 4. Lucru la care coase cineva. [Var.: (reg.) cusutúră s. f.] – Cusut + suf. -ură. DOOM
cusătúră s. f., g.-d. art. cusătúrii; pl. cusătúri
cusăturile
CUSĂTÚRĂ, cusături, s. f. 1. Cusut. ♦ (Med.) Faptul de a coase între ele marginile unei plăgi, după o intervenție chirurgicală. 2. Locul unde se îmbină, prin cusut, două bucăți de stofă, de pânză etc.; ața cu care s-a cusut. ♦ Linie de asamblare, prin nituire sau prin sudare, a două plăci sau piese metalice. ♦ Loc unde s-a efectuat o cusătură (1), după o intervenție chirurgicală. 3. Felul cum este cusut ceva, modelul, punctul cu care se coase; p. ext. ornamentele cusute pe o pânză, pe o stofă etc. 4. Lucru la care coase cineva. [Var.: (reg.) cusutúră s. f.] – Cusut + suf. -ură. DOOM
cusătúră s. f., g.-d. art. cusătúrii; pl. cusătúri
cusăturilor
CUSĂTÚRĂ, cusături, s. f. 1. Cusut. ♦ (Med.) Faptul de a coase între ele marginile unei plăgi, după o intervenție chirurgicală. 2. Locul unde se îmbină, prin cusut, două bucăți de stofă, de pânză etc.; ața cu care s-a cusut. ♦ Linie de asamblare, prin nituire sau prin sudare, a două plăci sau piese metalice. ♦ Loc unde s-a efectuat o cusătură (1), după o intervenție chirurgicală. 3. Felul cum este cusut ceva, modelul, punctul cu care se coase; p. ext. ornamentele cusute pe o pânză, pe o stofă etc. 4. Lucru la care coase cineva. [Var.: (reg.) cusutúră s. f.] – Cusut + suf. -ură. DOOM
cusătúră s. f., g.-d. art. cusătúrii; pl. cusătúri
cuta
CUTÁ, cutez, vb. I. 1. Tranz. A încreți, a îndoi (adânc) un material textil, a-i face falduri, cute, crețuri; a plia, a drapa. ♦ Refl. (Despre scoarța pământului) A suferi o cutare2. 2. Refl. (Despre piele, mai ales despre cea de pe obraz) A se zbârci; a se rida; p. ext. (despre oameni) a îmbătrâni. – Din cută. DOOM
cutá (a ~) vb., ind. prez. 3 cuteáză
cuta
CÚTĂ, cute, s. f. 1. Îndoitură (adâncă) într-un obiect de îmbrăcăminte; încrețitură, fald, creț, pliu. ♦ Urmă, dungă rămasă pe o țesătură sau pe o hârtie în locul unde au fost îndoite. ♦ (Geol.) Deformare plastică a stratelor din scoarța Pământului, rezultată în urma procesului de cutare2. 2. Zbârcitură (a obrazului); rid, creț. – Din bg. kuta. DOOM
cútă s. f., g.-d. art. cútei; pl. cúte
cutai
CUTÁ, cutez, vb. I. 1. Tranz. A încreți, a îndoi (adânc) un material textil, a-i face falduri, cute, crețuri; a plia, a drapa. ♦ Refl. (Despre scoarța pământului) A suferi o cutare2. 2. Refl. (Despre piele, mai ales despre cea de pe obraz) A se zbârci; a se rida; p. ext. (despre oameni) a îmbătrâni. – Din cută. DOOM
cutá (a ~) vb., ind. prez. 3 cuteáză
cutam
CUTÁ, cutez, vb. I. 1. Tranz. A încreți, a îndoi (adânc) un material textil, a-i face falduri, cute, crețuri; a plia, a drapa. ♦ Refl. (Despre scoarța pământului) A suferi o cutare2. 2. Refl. (Despre piele, mai ales despre cea de pe obraz) A se zbârci; a se rida; p. ext. (despre oameni) a îmbătrâni. – Din cută. DOOM
cutá (a ~) vb., ind. prez. 3 cuteáză
cutanat
CUTANÉU, -ÉE, cutanei, -ee, adj. Cutanat. – Din it. cutaneo. DOOM
cutanéu adj. m., pl. cutanéi; f. sg. și pl. cutanée
cutanata
CUTANÉU, -ÉE, cutanei, -ee, adj. Cutanat. – Din it. cutaneo. DOOM
cutanéu adj. m., pl. cutanéi; f. sg. și pl. cutanée
cutanate
CUTANÉU, -ÉE, cutanei, -ee, adj. Cutanat. – Din it. cutaneo. DOOM
cutanéu adj. m., pl. cutanéi; f. sg. și pl. cutanée
cutanatei
CUTANÉU, -ÉE, cutanei, -ee, adj. Cutanat. – Din it. cutaneo. DOOM
cutanéu adj. m., pl. cutanéi; f. sg. și pl. cutanée
cutanatele
CUTANÉU, -ÉE, cutanei, -ee, adj. Cutanat. – Din it. cutaneo. DOOM
cutanéu adj. m., pl. cutanéi; f. sg. și pl. cutanée
cutanatelor
CUTANÉU, -ÉE, cutanei, -ee, adj. Cutanat. – Din it. cutaneo. DOOM
cutanéu adj. m., pl. cutanéi; f. sg. și pl. cutanée
cutanatul
CUTANÉU, -ÉE, cutanei, -ee, adj. Cutanat. – Din it. cutaneo. DOOM
cutanéu adj. m., pl. cutanéi; f. sg. și pl. cutanée
cutanatului
CUTANÉU, -ÉE, cutanei, -ee, adj. Cutanat. – Din it. cutaneo. DOOM
cutanéu adj. m., pl. cutanéi; f. sg. și pl. cutanée
cutanați
CUTANÉU, -ÉE, cutanei, -ee, adj. Cutanat. – Din it. cutaneo. DOOM
cutanéu adj. m., pl. cutanéi; f. sg. și pl. cutanée
cutanații
CUTANÉU, -ÉE, cutanei, -ee, adj. Cutanat. – Din it. cutaneo. DOOM
cutanéu adj. m., pl. cutanéi; f. sg. și pl. cutanée
cutanaților
CUTANÉU, -ÉE, cutanei, -ee, adj. Cutanat. – Din it. cutaneo. DOOM
cutanéu adj. m., pl. cutanéi; f. sg. și pl. cutanée
cutanee
CUTANÉU, -ÉE, cutanei, -ee, adj. Cutanat. – Din it. cutaneo. DOOM
cutanéu adj. m., pl. cutanéi; f. sg. și pl. cutanée
cutaneea
CUTANÉU, -ÉE, cutanei, -ee, adj. Cutanat. – Din it. cutaneo. DOOM
cutanéu adj. m., pl. cutanéi; f. sg. și pl. cutanée
cutaneei
CUTANÉU, -ÉE, cutanei, -ee, adj. Cutanat. – Din it. cutaneo. DOOM
cutanéu adj. m., pl. cutanéi; f. sg. și pl. cutanée
cutaneele
CUTANÉU, -ÉE, cutanei, -ee, adj. Cutanat. – Din it. cutaneo. DOOM
cutanéu adj. m., pl. cutanéi; f. sg. și pl. cutanée
cutaneelor
CUTANÉU, -ÉE, cutanei, -ee, adj. Cutanat. – Din it. cutaneo. DOOM
cutanéu adj. m., pl. cutanéi; f. sg. și pl. cutanée
cutanei
CUTANÉU, -ÉE, cutanei, -ee, adj. Cutanat. – Din it. cutaneo. DOOM
cutanéu adj. m., pl. cutanéi; f. sg. și pl. cutanée
cutaneic
CUTANÉIC, -Ă, cutaneici, -ce, adj. Cutanat. [Pr.: -ne-ic] – Cutaneu + suf. -ic.
cutaneica
CUTANÉIC, -Ă, cutaneici, -ce, adj. Cutanat. [Pr.: -ne-ic] – Cutaneu + suf. -ic.
cutaneice
CUTANÉIC, -Ă, cutaneici, -ce, adj. Cutanat. [Pr.: -ne-ic] – Cutaneu + suf. -ic.
cutaneicei
CUTANÉIC, -Ă, cutaneici, -ce, adj. Cutanat. [Pr.: -ne-ic] – Cutaneu + suf. -ic.
cutaneicele
CUTANÉIC, -Ă, cutaneici, -ce, adj. Cutanat. [Pr.: -ne-ic] – Cutaneu + suf. -ic.
cutaneicelor
CUTANÉIC, -Ă, cutaneici, -ce, adj. Cutanat. [Pr.: -ne-ic] – Cutaneu + suf. -ic.
cutaneici
CUTANÉIC, -Ă, cutaneici, -ce, adj. Cutanat. [Pr.: -ne-ic] – Cutaneu + suf. -ic.
cutaneicii
CUTANÉIC, -Ă, cutaneici, -ce, adj. Cutanat. [Pr.: -ne-ic] – Cutaneu + suf. -ic.
cutaneicilor
CUTANÉIC, -Ă, cutaneici, -ce, adj. Cutanat. [Pr.: -ne-ic] – Cutaneu + suf. -ic.
cutaneicul
CUTANÉIC, -Ă, cutaneici, -ce, adj. Cutanat. [Pr.: -ne-ic] – Cutaneu + suf. -ic.
cutaneicului
CUTANÉIC, -Ă, cutaneici, -ce, adj. Cutanat. [Pr.: -ne-ic] – Cutaneu + suf. -ic.
cutaneii
CUTANÉU, -ÉE, cutanei, -ee, adj. Cutanat. – Din it. cutaneo. DOOM
cutanéu adj. m., pl. cutanéi; f. sg. și pl. cutanée
cutaneilor
CUTANÉU, -ÉE, cutanei, -ee, adj. Cutanat. – Din it. cutaneo. DOOM
cutanéu adj. m., pl. cutanéi; f. sg. și pl. cutanée
cutaneu
CUTANÉU, -ÉE, cutanei, -ee, adj. Cutanat. – Din it. cutaneo. DOOM
cutanéu adj. m., pl. cutanéi; f. sg. și pl. cutanée
cutaneul
CUTANÉU, -ÉE, cutanei, -ee, adj. Cutanat. – Din it. cutaneo. DOOM
cutanéu adj. m., pl. cutanéi; f. sg. și pl. cutanée
cutaneului
CUTANÉU, -ÉE, cutanei, -ee, adj. Cutanat. – Din it. cutaneo. DOOM
cutanéu adj. m., pl. cutanéi; f. sg. și pl. cutanée
cutare
CUTÁ, cutez, vb. I. 1. Tranz. A încreți, a îndoi (adânc) un material textil, a-i face falduri, cute, crețuri; a plia, a drapa. ♦ Refl. (Despre scoarța pământului) A suferi o cutare2. 2. Refl. (Despre piele, mai ales despre cea de pe obraz) A se zbârci; a se rida; p. ext. (despre oameni) a îmbătrâni. – Din cută. DOOM
cutá (a ~) vb., ind. prez. 3 cuteáză
cutare
CUTÁRE2, cutări, s. f. Acțiunea de a (se) cuta și rezultatul ei. ♦ (Geol.) Ansamblul proceselor de deformare plastică a stratelor din scoarța Pământului sub acțiunea mișcărilor tectonice verticale sau orizontale, având ca rezultat formarea cutelor. – V. cuta.
cutare
CUTÁRE1 pron. nehot. (Înlocuiește numele unei persoane sau al unui lucru atunci când nu vrem, nu putem sau nu e necesar să le numim) Sunt cutare, îi răspund eu. ◊ (Adjectival) Cutare persoană. ♦ (Repetat) Unul... altul, acesta... acela. ♦ (Substantivat) Nume de persoană imaginar. – Lat. eccutalis. DOOM
*cutare4 (nume de persoană imaginar) s. m., art. lui cutáre
cutarea
CUTÁRE2, cutări, s. f. Acțiunea de a (se) cuta și rezultatul ei. ♦ (Geol.) Ansamblul proceselor de deformare plastică a stratelor din scoarța Pământului sub acțiunea mișcărilor tectonice verticale sau orizontale, având ca rezultat formarea cutelor. – V. cuta.
cutară
CUTÁ, cutez, vb. I. 1. Tranz. A încreți, a îndoi (adânc) un material textil, a-i face falduri, cute, crețuri; a plia, a drapa. ♦ Refl. (Despre scoarța pământului) A suferi o cutare2. 2. Refl. (Despre piele, mai ales despre cea de pe obraz) A se zbârci; a se rida; p. ext. (despre oameni) a îmbătrâni. – Din cută. DOOM
cutá (a ~) vb., ind. prez. 3 cuteáză
cutarăm
CUTÁ, cutez, vb. I. 1. Tranz. A încreți, a îndoi (adânc) un material textil, a-i face falduri, cute, crețuri; a plia, a drapa. ♦ Refl. (Despre scoarța pământului) A suferi o cutare2. 2. Refl. (Despre piele, mai ales despre cea de pe obraz) A se zbârci; a se rida; p. ext. (despre oameni) a îmbătrâni. – Din cută. DOOM
cutá (a ~) vb., ind. prez. 3 cuteáză
cutarăți
CUTÁ, cutez, vb. I. 1. Tranz. A încreți, a îndoi (adânc) un material textil, a-i face falduri, cute, crețuri; a plia, a drapa. ♦ Refl. (Despre scoarța pământului) A suferi o cutare2. 2. Refl. (Despre piele, mai ales despre cea de pe obraz) A se zbârci; a se rida; p. ext. (despre oameni) a îmbătrâni. – Din cută. DOOM
cutá (a ~) vb., ind. prez. 3 cuteáză
cutase
CUTÁ, cutez, vb. I. 1. Tranz. A încreți, a îndoi (adânc) un material textil, a-i face falduri, cute, crețuri; a plia, a drapa. ♦ Refl. (Despre scoarța pământului) A suferi o cutare2. 2. Refl. (Despre piele, mai ales despre cea de pe obraz) A se zbârci; a se rida; p. ext. (despre oameni) a îmbătrâni. – Din cută. DOOM
cutá (a ~) vb., ind. prez. 3 cuteáză
cutasem
CUTÁ, cutez, vb. I. 1. Tranz. A încreți, a îndoi (adânc) un material textil, a-i face falduri, cute, crețuri; a plia, a drapa. ♦ Refl. (Despre scoarța pământului) A suferi o cutare2. 2. Refl. (Despre piele, mai ales despre cea de pe obraz) A se zbârci; a se rida; p. ext. (despre oameni) a îmbătrâni. – Din cută. DOOM
cutá (a ~) vb., ind. prez. 3 cuteáză
cutaseră
CUTÁ, cutez, vb. I. 1. Tranz. A încreți, a îndoi (adânc) un material textil, a-i face falduri, cute, crețuri; a plia, a drapa. ♦ Refl. (Despre scoarța pământului) A suferi o cutare2. 2. Refl. (Despre piele, mai ales despre cea de pe obraz) A se zbârci; a se rida; p. ext. (despre oameni) a îmbătrâni. – Din cută. DOOM
cutá (a ~) vb., ind. prez. 3 cuteáză
cutaserăm
CUTÁ, cutez, vb. I. 1. Tranz. A încreți, a îndoi (adânc) un material textil, a-i face falduri, cute, crețuri; a plia, a drapa. ♦ Refl. (Despre scoarța pământului) A suferi o cutare2. 2. Refl. (Despre piele, mai ales despre cea de pe obraz) A se zbârci; a se rida; p. ext. (despre oameni) a îmbătrâni. – Din cută. DOOM
cutá (a ~) vb., ind. prez. 3 cuteáză
cutaserăți
CUTÁ, cutez, vb. I. 1. Tranz. A încreți, a îndoi (adânc) un material textil, a-i face falduri, cute, crețuri; a plia, a drapa. ♦ Refl. (Despre scoarța pământului) A suferi o cutare2. 2. Refl. (Despre piele, mai ales despre cea de pe obraz) A se zbârci; a se rida; p. ext. (despre oameni) a îmbătrâni. – Din cută. DOOM
cutá (a ~) vb., ind. prez. 3 cuteáză
cutaseși
CUTÁ, cutez, vb. I. 1. Tranz. A încreți, a îndoi (adânc) un material textil, a-i face falduri, cute, crețuri; a plia, a drapa. ♦ Refl. (Despre scoarța pământului) A suferi o cutare2. 2. Refl. (Despre piele, mai ales despre cea de pe obraz) A se zbârci; a se rida; p. ext. (despre oameni) a îmbătrâni. – Din cută. DOOM
cutá (a ~) vb., ind. prez. 3 cuteáză
cutaseți
CUTÁ, cutez, vb. I. 1. Tranz. A încreți, a îndoi (adânc) un material textil, a-i face falduri, cute, crețuri; a plia, a drapa. ♦ Refl. (Despre scoarța pământului) A suferi o cutare2. 2. Refl. (Despre piele, mai ales despre cea de pe obraz) A se zbârci; a se rida; p. ext. (despre oameni) a îmbătrâni. – Din cută. DOOM
cutá (a ~) vb., ind. prez. 3 cuteáză
cutat
CUTÁ, cutez, vb. I. 1. Tranz. A încreți, a îndoi (adânc) un material textil, a-i face falduri, cute, crețuri; a plia, a drapa. ♦ Refl. (Despre scoarța pământului) A suferi o cutare2. 2. Refl. (Despre piele, mai ales despre cea de pe obraz) A se zbârci; a se rida; p. ext. (despre oameni) a îmbătrâni. – Din cută. DOOM
cutá (a ~) vb., ind. prez. 3 cuteáză
cutat
CUTÁT, -Ă, cutați, -te, adj. Cu cute. – V. cuta.
cutata
CUTÁT, -Ă, cutați, -te, adj. Cu cute. – V. cuta.
cutate
CUTÁT, -Ă, cutați, -te, adj. Cu cute. – V. cuta.
cutatei
CUTÁT, -Ă, cutați, -te, adj. Cu cute. – V. cuta.
cutatele
CUTÁT, -Ă, cutați, -te, adj. Cu cute. – V. cuta.
cutatelor
CUTÁT, -Ă, cutați, -te, adj. Cu cute. – V. cuta.
cutatul
CUTÁT, -Ă, cutați, -te, adj. Cu cute. – V. cuta.
cutatului
CUTÁT, -Ă, cutați, -te, adj. Cu cute. – V. cuta.
cutau
CUTÁ, cutez, vb. I. 1. Tranz. A încreți, a îndoi (adânc) un material textil, a-i face falduri, cute, crețuri; a plia, a drapa. ♦ Refl. (Despre scoarța pământului) A suferi o cutare2. 2. Refl. (Despre piele, mai ales despre cea de pe obraz) A se zbârci; a se rida; p. ext. (despre oameni) a îmbătrâni. – Din cută. DOOM
cutá (a ~) vb., ind. prez. 3 cuteáză
cutași
CUTÁ, cutez, vb. I. 1. Tranz. A încreți, a îndoi (adânc) un material textil, a-i face falduri, cute, crețuri; a plia, a drapa. ♦ Refl. (Despre scoarța pământului) A suferi o cutare2. 2. Refl. (Despre piele, mai ales despre cea de pe obraz) A se zbârci; a se rida; p. ext. (despre oameni) a îmbătrâni. – Din cută. DOOM
cutá (a ~) vb., ind. prez. 3 cuteáză
cutați
CUTÁ, cutez, vb. I. 1. Tranz. A încreți, a îndoi (adânc) un material textil, a-i face falduri, cute, crețuri; a plia, a drapa. ♦ Refl. (Despre scoarța pământului) A suferi o cutare2. 2. Refl. (Despre piele, mai ales despre cea de pe obraz) A se zbârci; a se rida; p. ext. (despre oameni) a îmbătrâni. – Din cută. DOOM
cutá (a ~) vb., ind. prez. 3 cuteáză
cutați
CUTÁT, -Ă, cutați, -te, adj. Cu cute. – V. cuta.
cutații
CUTÁT, -Ă, cutați, -te, adj. Cu cute. – V. cuta.
cutaților
CUTÁT, -Ă, cutați, -te, adj. Cu cute. – V. cuta.
cute
CÚTĂ, cute, s. f. 1. Îndoitură (adâncă) într-un obiect de îmbrăcăminte; încrețitură, fald, creț, pliu. ♦ Urmă, dungă rămasă pe o țesătură sau pe o hârtie în locul unde au fost îndoite. ♦ (Geol.) Deformare plastică a stratelor din scoarța Pământului, rezultată în urma procesului de cutare2. 2. Zbârcitură (a obrazului); rid, creț. – Din bg. kuta. DOOM
cútă s. f., g.-d. art. cútei; pl. cúte
cute
CÚTE, cute, s. f. Piatră de gresie pentru ascuțit uneltele tăioase (mai ales coasa); arcer. – Lat. cos, cotis. DOOM
cúte s. f., g.-d. art. cútei; pl. cúte
cutea
CÚTE, cute, s. f. Piatră de gresie pentru ascuțit uneltele tăioase (mai ales coasa); arcer. – Lat. cos, cotis. DOOM
cúte s. f., g.-d. art. cútei; pl. cúte
cutează
CUTÁ, cutez, vb. I. 1. Tranz. A încreți, a îndoi (adânc) un material textil, a-i face falduri, cute, crețuri; a plia, a drapa. ♦ Refl. (Despre scoarța pământului) A suferi o cutare2. 2. Refl. (Despre piele, mai ales despre cea de pe obraz) A se zbârci; a se rida; p. ext. (despre oameni) a îmbătrâni. – Din cută. DOOM
cutá (a ~) vb., ind. prez. 3 cuteáză
cutează
CUTEZÁ, cutez, vb. I. Tranz. A îndrăzni, a se încumeta. – Lat. pop. cottizare. DOOM
cutezá (a ~) vb., ind. prez. 3 cuteáză
cutei
CÚTĂ, cute, s. f. 1. Îndoitură (adâncă) într-un obiect de îmbrăcăminte; încrețitură, fald, creț, pliu. ♦ Urmă, dungă rămasă pe o țesătură sau pe o hârtie în locul unde au fost îndoite. ♦ (Geol.) Deformare plastică a stratelor din scoarța Pământului, rezultată în urma procesului de cutare2. 2. Zbârcitură (a obrazului); rid, creț. – Din bg. kuta. DOOM
cútă s. f., g.-d. art. cútei; pl. cúte
cutei
CÚTE, cute, s. f. Piatră de gresie pentru ascuțit uneltele tăioase (mai ales coasa); arcer. – Lat. cos, cotis. DOOM
cúte s. f., g.-d. art. cútei; pl. cúte
cutele
CÚTĂ, cute, s. f. 1. Îndoitură (adâncă) într-un obiect de îmbrăcăminte; încrețitură, fald, creț, pliu. ♦ Urmă, dungă rămasă pe o țesătură sau pe o hârtie în locul unde au fost îndoite. ♦ (Geol.) Deformare plastică a stratelor din scoarța Pământului, rezultată în urma procesului de cutare2. 2. Zbârcitură (a obrazului); rid, creț. – Din bg. kuta. DOOM
cútă s. f., g.-d. art. cútei; pl. cúte
cutele
CÚTE, cute, s. f. Piatră de gresie pentru ascuțit uneltele tăioase (mai ales coasa); arcer. – Lat. cos, cotis. DOOM
cúte s. f., g.-d. art. cútei; pl. cúte
cutelor
CÚTĂ, cute, s. f. 1. Îndoitură (adâncă) într-un obiect de îmbrăcăminte; încrețitură, fald, creț, pliu. ♦ Urmă, dungă rămasă pe o țesătură sau pe o hârtie în locul unde au fost îndoite. ♦ (Geol.) Deformare plastică a stratelor din scoarța Pământului, rezultată în urma procesului de cutare2. 2. Zbârcitură (a obrazului); rid, creț. – Din bg. kuta. DOOM
cútă s. f., g.-d. art. cútei; pl. cúte
cutelor
CÚTE, cute, s. f. Piatră de gresie pentru ascuțit uneltele tăioase (mai ales coasa); arcer. – Lat. cos, cotis. DOOM
cúte s. f., g.-d. art. cútei; pl. cúte
cuter
CUTTER s. n. v. cuter. DOOM
cúter (ambarcațiune) s. n., pl. cútere
cutere
CUTTER s. n. v. cuter. DOOM
cúter (ambarcațiune) s. n., pl. cútere
cuterele
CUTTER s. n. v. cuter. DOOM
cúter (ambarcațiune) s. n., pl. cútere
cuterelor
CUTTER s. n. v. cuter. DOOM
cúter (ambarcațiune) s. n., pl. cútere
cuterizare
CUTERIZÁRE s. f. Sistem de clasare și de depozitare a cărților într-o bibliotecă. – După n. pr. Cutter. DOOM
cuterizáre s. f., g.-d. art. cuterizắrii
cuterizarea
CUTERIZÁRE s. f. Sistem de clasare și de depozitare a cărților într-o bibliotecă. – După n. pr. Cutter. DOOM
cuterizáre s. f., g.-d. art. cuterizắrii
cuterizări
CUTERIZÁRE s. f. Sistem de clasare și de depozitare a cărților într-o bibliotecă. – După n. pr. Cutter. DOOM
cuterizáre s. f., g.-d. art. cuterizắrii
cuterizării
CUTERIZÁRE s. f. Sistem de clasare și de depozitare a cărților într-o bibliotecă. – După n. pr. Cutter. DOOM
cuterizáre s. f., g.-d. art. cuterizắrii
cuterizările
CUTERIZÁRE s. f. Sistem de clasare și de depozitare a cărților într-o bibliotecă. – După n. pr. Cutter. DOOM
cuterizáre s. f., g.-d. art. cuterizắrii
cuterizărilor
CUTERIZÁRE s. f. Sistem de clasare și de depozitare a cărților într-o bibliotecă. – După n. pr. Cutter. DOOM
cuterizáre s. f., g.-d. art. cuterizắrii
cuterul
CUTTER s. n. v. cuter. DOOM
cúter (ambarcațiune) s. n., pl. cútere
cuterului
CUTTER s. n. v. cuter. DOOM
cúter (ambarcațiune) s. n., pl. cútere
cutez
CUTÁ, cutez, vb. I. 1. Tranz. A încreți, a îndoi (adânc) un material textil, a-i face falduri, cute, crețuri; a plia, a drapa. ♦ Refl. (Despre scoarța pământului) A suferi o cutare2. 2. Refl. (Despre piele, mai ales despre cea de pe obraz) A se zbârci; a se rida; p. ext. (despre oameni) a îmbătrâni. – Din cută. DOOM
cutá (a ~) vb., ind. prez. 3 cuteáză
cutez
CUTEZÁ, cutez, vb. I. Tranz. A îndrăzni, a se încumeta. – Lat. pop. cottizare. DOOM
cutezá (a ~) vb., ind. prez. 3 cuteáză
cuteza
CUTEZÁ, cutez, vb. I. Tranz. A îndrăzni, a se încumeta. – Lat. pop. cottizare. DOOM
cutezá (a ~) vb., ind. prez. 3 cuteáză
cutezai
CUTEZÁ, cutez, vb. I. Tranz. A îndrăzni, a se încumeta. – Lat. pop. cottizare. DOOM
cutezá (a ~) vb., ind. prez. 3 cuteáză
cutezam
CUTEZÁ, cutez, vb. I. Tranz. A îndrăzni, a se încumeta. – Lat. pop. cottizare. DOOM
cutezá (a ~) vb., ind. prez. 3 cuteáză
cutezanța
CUTEZÁNȚĂ, cutezanțe, s. f. Îndrăzneală, curaj, temeritate. – Cuteza + suf. -anță. DOOM
cutezánță s. f., g.-d. art. cutezánței; pl. cutezánțe
cutezanțe
CUTEZÁNȚĂ, cutezanțe, s. f. Îndrăzneală, curaj, temeritate. – Cuteza + suf. -anță. DOOM
cutezánță s. f., g.-d. art. cutezánței; pl. cutezánțe
cutezanței
CUTEZÁNȚĂ, cutezanțe, s. f. Îndrăzneală, curaj, temeritate. – Cuteza + suf. -anță. DOOM
cutezánță s. f., g.-d. art. cutezánței; pl. cutezánțe
cutezanțele
CUTEZÁNȚĂ, cutezanțe, s. f. Îndrăzneală, curaj, temeritate. – Cuteza + suf. -anță. DOOM
cutezánță s. f., g.-d. art. cutezánței; pl. cutezánțe
cutezanțelor
CUTEZÁNȚĂ, cutezanțe, s. f. Îndrăzneală, curaj, temeritate. – Cuteza + suf. -anță. DOOM
cutezánță s. f., g.-d. art. cutezánței; pl. cutezánțe
cutezare
CUTEZÁ, cutez, vb. I. Tranz. A îndrăzni, a se încumeta. – Lat. pop. cottizare. DOOM
cutezá (a ~) vb., ind. prez. 3 cuteáză
cutezare
CUTEZÁRE, cutezări, s. f. (Rar) Faptul de a cuteza; cutezanță, temeritate. – V. cuteza. DOOM
cutezáre s. f., g.-d. art. cutezắrii
cutezarea
CUTEZÁRE, cutezări, s. f. (Rar) Faptul de a cuteza; cutezanță, temeritate. – V. cuteza. DOOM
cutezáre s. f., g.-d. art. cutezắrii
cutezară
CUTEZÁ, cutez, vb. I. Tranz. A îndrăzni, a se încumeta. – Lat. pop. cottizare. DOOM
cutezá (a ~) vb., ind. prez. 3 cuteáză
cutezarăm
CUTEZÁ, cutez, vb. I. Tranz. A îndrăzni, a se încumeta. – Lat. pop. cottizare. DOOM
cutezá (a ~) vb., ind. prez. 3 cuteáză
cutezarăți
CUTEZÁ, cutez, vb. I. Tranz. A îndrăzni, a se încumeta. – Lat. pop. cottizare. DOOM
cutezá (a ~) vb., ind. prez. 3 cuteáză
cutezase
CUTEZÁ, cutez, vb. I. Tranz. A îndrăzni, a se încumeta. – Lat. pop. cottizare. DOOM
cutezá (a ~) vb., ind. prez. 3 cuteáză
cutezasem
CUTEZÁ, cutez, vb. I. Tranz. A îndrăzni, a se încumeta. – Lat. pop. cottizare. DOOM
cutezá (a ~) vb., ind. prez. 3 cuteáză
cutezaseră
CUTEZÁ, cutez, vb. I. Tranz. A îndrăzni, a se încumeta. – Lat. pop. cottizare. DOOM
cutezá (a ~) vb., ind. prez. 3 cuteáză
cutezaserăm
CUTEZÁ, cutez, vb. I. Tranz. A îndrăzni, a se încumeta. – Lat. pop. cottizare. DOOM
cutezá (a ~) vb., ind. prez. 3 cuteáză
cutezaserăți
CUTEZÁ, cutez, vb. I. Tranz. A îndrăzni, a se încumeta. – Lat. pop. cottizare. DOOM
cutezá (a ~) vb., ind. prez. 3 cuteáză
cutezaseși
CUTEZÁ, cutez, vb. I. Tranz. A îndrăzni, a se încumeta. – Lat. pop. cottizare. DOOM
cutezá (a ~) vb., ind. prez. 3 cuteáză
cutezaseți
CUTEZÁ, cutez, vb. I. Tranz. A îndrăzni, a se încumeta. – Lat. pop. cottizare. DOOM
cutezá (a ~) vb., ind. prez. 3 cuteáză
cutezat
CUTEZÁ, cutez, vb. I. Tranz. A îndrăzni, a se încumeta. – Lat. pop. cottizare. DOOM
cutezá (a ~) vb., ind. prez. 3 cuteáză
cutezat
CUTEZÁ, cutez, vb. I. Tranz. A îndrăzni, a se încumeta. – Lat. pop. cottizare.
cutezau
CUTEZÁ, cutez, vb. I. Tranz. A îndrăzni, a se încumeta. – Lat. pop. cottizare. DOOM
cutezá (a ~) vb., ind. prez. 3 cuteáză
cutezași
CUTEZÁ, cutez, vb. I. Tranz. A îndrăzni, a se încumeta. – Lat. pop. cottizare. DOOM
cutezá (a ~) vb., ind. prez. 3 cuteáză
cutezați
CUTEZÁ, cutez, vb. I. Tranz. A îndrăzni, a se încumeta. – Lat. pop. cottizare. DOOM
cutezá (a ~) vb., ind. prez. 3 cuteáză
cuteze
CUTÁ, cutez, vb. I. 1. Tranz. A încreți, a îndoi (adânc) un material textil, a-i face falduri, cute, crețuri; a plia, a drapa. ♦ Refl. (Despre scoarța pământului) A suferi o cutare2. 2. Refl. (Despre piele, mai ales despre cea de pe obraz) A se zbârci; a se rida; p. ext. (despre oameni) a îmbătrâni. – Din cută. DOOM
cutá (a ~) vb., ind. prez. 3 cuteáză
cuteze
CUTEZÁ, cutez, vb. I. Tranz. A îndrăzni, a se încumeta. – Lat. pop. cottizare. DOOM
cutezá (a ~) vb., ind. prez. 3 cuteáză
cutezi
CUTÁ, cutez, vb. I. 1. Tranz. A încreți, a îndoi (adânc) un material textil, a-i face falduri, cute, crețuri; a plia, a drapa. ♦ Refl. (Despre scoarța pământului) A suferi o cutare2. 2. Refl. (Despre piele, mai ales despre cea de pe obraz) A se zbârci; a se rida; p. ext. (despre oameni) a îmbătrâni. – Din cută. DOOM
cutá (a ~) vb., ind. prez. 3 cuteáză
cutezi
CUTEZÁ, cutez, vb. I. Tranz. A îndrăzni, a se încumeta. – Lat. pop. cottizare. DOOM
cutezá (a ~) vb., ind. prez. 3 cuteáză
cutezând
CUTEZÁ, cutez, vb. I. Tranz. A îndrăzni, a se încumeta. – Lat. pop. cottizare. DOOM
cutezá (a ~) vb., ind. prez. 3 cuteáză
cutezînd
CUTEZÁ, cutez, vb. I. Tranz. A îndrăzni, a se încumeta. – Lat. pop. cottizare. DOOM
cutezá (a ~) vb., ind. prez. 3 cuteáză
cutezări
CUTEZÁRE, cutezări, s. f. (Rar) Faptul de a cuteza; cutezanță, temeritate. – V. cuteza. DOOM
cutezáre s. f., g.-d. art. cutezắrii
cutezării
CUTEZÁRE, cutezări, s. f. (Rar) Faptul de a cuteza; cutezanță, temeritate. – V. cuteza. DOOM
cutezáre s. f., g.-d. art. cutezắrii
cutezările
CUTEZÁRE, cutezări, s. f. (Rar) Faptul de a cuteza; cutezanță, temeritate. – V. cuteza. DOOM
cutezáre s. f., g.-d. art. cutezắrii
cutezărilor
CUTEZÁRE, cutezări, s. f. (Rar) Faptul de a cuteza; cutezanță, temeritate. – V. cuteza. DOOM
cutezáre s. f., g.-d. art. cutezắrii
cutezătoare
CUTEZĂTÓR, -OÁRE, cutezători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care cutează; (om) îndrăzneț, curajos, temerar. – Cuteza + suf. -ător. DOOM
cutezătór adj. m., s. m., pl. cutezătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cutezătoáre
cutezătoare
CUTEZĂTÓR, -OÁRE, cutezători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care cutează; (om) îndrăzneț, curajos, temerar. – Cuteza + suf. -ător. DOOM
cutezătór adj. m., s. m., pl. cutezătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cutezătoáre
cutezătoarea
CUTEZĂTÓR, -OÁRE, cutezători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care cutează; (om) îndrăzneț, curajos, temerar. – Cuteza + suf. -ător. DOOM
cutezătór adj. m., s. m., pl. cutezătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cutezătoáre
cutezătoarea
CUTEZĂTÓR, -OÁRE, cutezători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care cutează; (om) îndrăzneț, curajos, temerar. – Cuteza + suf. -ător. DOOM
cutezătór adj. m., s. m., pl. cutezătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cutezătoáre
cutezătoarei
CUTEZĂTÓR, -OÁRE, cutezători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care cutează; (om) îndrăzneț, curajos, temerar. – Cuteza + suf. -ător. DOOM
cutezătór adj. m., s. m., pl. cutezătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cutezătoáre
cutezătoarei
CUTEZĂTÓR, -OÁRE, cutezători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care cutează; (om) îndrăzneț, curajos, temerar. – Cuteza + suf. -ător. DOOM
cutezătór adj. m., s. m., pl. cutezătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cutezătoáre
cutezătoarele
CUTEZĂTÓR, -OÁRE, cutezători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care cutează; (om) îndrăzneț, curajos, temerar. – Cuteza + suf. -ător. DOOM
cutezătór adj. m., s. m., pl. cutezătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cutezătoáre
cutezătoarele
CUTEZĂTÓR, -OÁRE, cutezători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care cutează; (om) îndrăzneț, curajos, temerar. – Cuteza + suf. -ător. DOOM
cutezătór adj. m., s. m., pl. cutezătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cutezătoáre
cutezătoarelor
CUTEZĂTÓR, -OÁRE, cutezători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care cutează; (om) îndrăzneț, curajos, temerar. – Cuteza + suf. -ător. DOOM
cutezătór adj. m., s. m., pl. cutezătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cutezătoáre
cutezătoarelor
CUTEZĂTÓR, -OÁRE, cutezători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care cutează; (om) îndrăzneț, curajos, temerar. – Cuteza + suf. -ător. DOOM
cutezătór adj. m., s. m., pl. cutezătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cutezătoáre
cutezător
CUTEZĂTÓR, -OÁRE, cutezători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care cutează; (om) îndrăzneț, curajos, temerar. – Cuteza + suf. -ător. DOOM
cutezătór adj. m., s. m., pl. cutezătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cutezătoáre
cutezător
CUTEZĂTÓR, -OÁRE, cutezători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care cutează; (om) îndrăzneț, curajos, temerar. – Cuteza + suf. -ător. DOOM
cutezătór adj. m., s. m., pl. cutezătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cutezătoáre
cutezători
CUTEZĂTÓR, -OÁRE, cutezători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care cutează; (om) îndrăzneț, curajos, temerar. – Cuteza + suf. -ător. DOOM
cutezătór adj. m., s. m., pl. cutezătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cutezătoáre
cutezători
CUTEZĂTÓR, -OÁRE, cutezători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care cutează; (om) îndrăzneț, curajos, temerar. – Cuteza + suf. -ător. DOOM
cutezătór adj. m., s. m., pl. cutezătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cutezătoáre
cutezătorii
CUTEZĂTÓR, -OÁRE, cutezători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care cutează; (om) îndrăzneț, curajos, temerar. – Cuteza + suf. -ător. DOOM
cutezătór adj. m., s. m., pl. cutezătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cutezătoáre
cutezătorii
CUTEZĂTÓR, -OÁRE, cutezători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care cutează; (om) îndrăzneț, curajos, temerar. – Cuteza + suf. -ător. DOOM
cutezătór adj. m., s. m., pl. cutezătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cutezătoáre
cutezătorilor
CUTEZĂTÓR, -OÁRE, cutezători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care cutează; (om) îndrăzneț, curajos, temerar. – Cuteza + suf. -ător. DOOM
cutezătór adj. m., s. m., pl. cutezătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cutezătoáre
cutezătorilor
CUTEZĂTÓR, -OÁRE, cutezători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care cutează; (om) îndrăzneț, curajos, temerar. – Cuteza + suf. -ător. DOOM
cutezătór adj. m., s. m., pl. cutezătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cutezătoáre
cutezătorul
CUTEZĂTÓR, -OÁRE, cutezători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care cutează; (om) îndrăzneț, curajos, temerar. – Cuteza + suf. -ător. DOOM
cutezătór adj. m., s. m., pl. cutezătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cutezătoáre
cutezătorul
CUTEZĂTÓR, -OÁRE, cutezători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care cutează; (om) îndrăzneț, curajos, temerar. – Cuteza + suf. -ător. DOOM
cutezătór adj. m., s. m., pl. cutezătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cutezătoáre
cutezătorului
CUTEZĂTÓR, -OÁRE, cutezători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care cutează; (om) îndrăzneț, curajos, temerar. – Cuteza + suf. -ător. DOOM
cutezătór adj. m., s. m., pl. cutezătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cutezătoáre
cutezătorului
CUTEZĂTÓR, -OÁRE, cutezători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care cutează; (om) îndrăzneț, curajos, temerar. – Cuteza + suf. -ător. DOOM
cutezătór adj. m., s. m., pl. cutezătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cutezătoáre
cutia
CUTÍE, cutii, s. f. 1. Obiect de lemn, de metal, de carton etc. în formă de cub, de paralelipiped etc., gol în interior, în care se păstrează sau care protejează diverse lucruri. ◊ Cutie de scrisori = cutie specială, plasată pe stradă de către organele poștale, în care expeditorii introduc scrisorile; cutie particulară în care factorii poștali depun corespondența adusă la domiciliu. ◊ Expr. (Scos) ca din cutie = foarte îngrijit îmbrăcat sau prezentat. (Fam.) (Bagă) capul la cutie! = (la jocul „de-a capra”) ferește-ți capul, proptește-l în piept! fig. fii prudent, păzește-te! 2. Aparat, dispozitiv, organ special etc. având forma unei cutii (1). Cutie de viteze. Cutie de rezonanță. 3. (În sintagma) Cutie craniană = cavitate osoasă în care se află creierul; țeasta capului, craniu. 4. Sertar. 5. (Înv.) Casă de bani; casetă. – Din tc. kutu, ngr. kuti, bg., sb. kutija. DOOM
cutíe s. f., art. cutía, g.-d. art. cutíei; pl. cutíi, art. cutíile
cuticula
CUTÍCULĂ, cuticule, s. f. 1. Strat subțire și rezistent care acoperă și protejează suprafața unei celule epiteliale. Cuticulă dentară. 2. Partea superficială, chitinoasă a tegumentului la artropode, servind drept schelet extern. 3. Strat ceros la suprafața fructelor, a frunzelor și a tulpinilor tinere. – Din fr. cuticule, lat. cuticula. DOOM
cutículă s. f., g.-d. art. cutículei; pl. cutícule
cuticular
CUTICULÁR, -Ă adj. Care aparține cuticulei. [Cf. fr. cuticulaire].
cuticulara
CUTICULÁR, -Ă adj. Care aparține cuticulei. [Cf. fr. cuticulaire].
cuticulare
CUTICULÁR, -Ă adj. Care aparține cuticulei. [Cf. fr. cuticulaire].
cuticularei
CUTICULÁR, -Ă adj. Care aparține cuticulei. [Cf. fr. cuticulaire].
cuticularele
CUTICULÁR, -Ă adj. Care aparține cuticulei. [Cf. fr. cuticulaire].
cuticularelor
CUTICULÁR, -Ă adj. Care aparține cuticulei. [Cf. fr. cuticulaire].
cuticulari
CUTICULÁR, -Ă adj. Care aparține cuticulei. [Cf. fr. cuticulaire].
cuticularii
CUTICULÁR, -Ă adj. Care aparține cuticulei. [Cf. fr. cuticulaire].
cuticularilor
CUTICULÁR, -Ă adj. Care aparține cuticulei. [Cf. fr. cuticulaire].
cuticularul
CUTICULÁR, -Ă adj. Care aparține cuticulei. [Cf. fr. cuticulaire].
cuticularului
CUTICULÁR, -Ă adj. Care aparține cuticulei. [Cf. fr. cuticulaire].
cuticule
CUTÍCULĂ, cuticule, s. f. 1. Strat subțire și rezistent care acoperă și protejează suprafața unei celule epiteliale. Cuticulă dentară. 2. Partea superficială, chitinoasă a tegumentului la artropode, servind drept schelet extern. 3. Strat ceros la suprafața fructelor, a frunzelor și a tulpinilor tinere. – Din fr. cuticule, lat. cuticula. DOOM
cutículă s. f., g.-d. art. cutículei; pl. cutícule
cuticulei
CUTÍCULĂ, cuticule, s. f. 1. Strat subțire și rezistent care acoperă și protejează suprafața unei celule epiteliale. Cuticulă dentară. 2. Partea superficială, chitinoasă a tegumentului la artropode, servind drept schelet extern. 3. Strat ceros la suprafața fructelor, a frunzelor și a tulpinilor tinere. – Din fr. cuticule, lat. cuticula. DOOM
cutículă s. f., g.-d. art. cutículei; pl. cutícule
cuticulele
CUTÍCULĂ, cuticule, s. f. 1. Strat subțire și rezistent care acoperă și protejează suprafața unei celule epiteliale. Cuticulă dentară. 2. Partea superficială, chitinoasă a tegumentului la artropode, servind drept schelet extern. 3. Strat ceros la suprafața fructelor, a frunzelor și a tulpinilor tinere. – Din fr. cuticule, lat. cuticula. DOOM
cutículă s. f., g.-d. art. cutículei; pl. cutícule
cuticulelor
CUTÍCULĂ, cuticule, s. f. 1. Strat subțire și rezistent care acoperă și protejează suprafața unei celule epiteliale. Cuticulă dentară. 2. Partea superficială, chitinoasă a tegumentului la artropode, servind drept schelet extern. 3. Strat ceros la suprafața fructelor, a frunzelor și a tulpinilor tinere. – Din fr. cuticule, lat. cuticula. DOOM
cutículă s. f., g.-d. art. cutículei; pl. cutícule
cutie
CUTÍE, cutii, s. f. 1. Obiect de lemn, de metal, de carton etc. în formă de cub, de paralelipiped etc., gol în interior, în care se păstrează sau care protejează diverse lucruri. ◊ Cutie de scrisori = cutie specială, plasată pe stradă de către organele poștale, în care expeditorii introduc scrisorile; cutie particulară în care factorii poștali depun corespondența adusă la domiciliu. ◊ Expr. (Scos) ca din cutie = foarte îngrijit îmbrăcat sau prezentat. (Fam.) (Bagă) capul la cutie! = (la jocul „de-a capra”) ferește-ți capul, proptește-l în piept! fig. fii prudent, păzește-te! 2. Aparat, dispozitiv, organ special etc. având forma unei cutii (1). Cutie de viteze. Cutie de rezonanță. 3. (În sintagma) Cutie craniană = cavitate osoasă în care se află creierul; țeasta capului, craniu. 4. Sertar. 5. (Înv.) Casă de bani; casetă. – Din tc. kutu, ngr. kuti, bg., sb. kutija. DOOM
cutíe s. f., art. cutía, g.-d. art. cutíei; pl. cutíi, art. cutíile
cutiei
CUTÍE, cutii, s. f. 1. Obiect de lemn, de metal, de carton etc. în formă de cub, de paralelipiped etc., gol în interior, în care se păstrează sau care protejează diverse lucruri. ◊ Cutie de scrisori = cutie specială, plasată pe stradă de către organele poștale, în care expeditorii introduc scrisorile; cutie particulară în care factorii poștali depun corespondența adusă la domiciliu. ◊ Expr. (Scos) ca din cutie = foarte îngrijit îmbrăcat sau prezentat. (Fam.) (Bagă) capul la cutie! = (la jocul „de-a capra”) ferește-ți capul, proptește-l în piept! fig. fii prudent, păzește-te! 2. Aparat, dispozitiv, organ special etc. având forma unei cutii (1). Cutie de viteze. Cutie de rezonanță. 3. (În sintagma) Cutie craniană = cavitate osoasă în care se află creierul; țeasta capului, craniu. 4. Sertar. 5. (Înv.) Casă de bani; casetă. – Din tc. kutu, ngr. kuti, bg., sb. kutija. DOOM
cutíe s. f., art. cutía, g.-d. art. cutíei; pl. cutíi, art. cutíile
cutii
CUTÍE, cutii, s. f. 1. Obiect de lemn, de metal, de carton etc. în formă de cub, de paralelipiped etc., gol în interior, în care se păstrează sau care protejează diverse lucruri. ◊ Cutie de scrisori = cutie specială, plasată pe stradă de către organele poștale, în care expeditorii introduc scrisorile; cutie particulară în care factorii poștali depun corespondența adusă la domiciliu. ◊ Expr. (Scos) ca din cutie = foarte îngrijit îmbrăcat sau prezentat. (Fam.) (Bagă) capul la cutie! = (la jocul „de-a capra”) ferește-ți capul, proptește-l în piept! fig. fii prudent, păzește-te! 2. Aparat, dispozitiv, organ special etc. având forma unei cutii (1). Cutie de viteze. Cutie de rezonanță. 3. (În sintagma) Cutie craniană = cavitate osoasă în care se află creierul; țeasta capului, craniu. 4. Sertar. 5. (Înv.) Casă de bani; casetă. – Din tc. kutu, ngr. kuti, bg., sb. kutija. DOOM
cutíe s. f., art. cutía, g.-d. art. cutíei; pl. cutíi, art. cutíile
cutiile
CUTÍE, cutii, s. f. 1. Obiect de lemn, de metal, de carton etc. în formă de cub, de paralelipiped etc., gol în interior, în care se păstrează sau care protejează diverse lucruri. ◊ Cutie de scrisori = cutie specială, plasată pe stradă de către organele poștale, în care expeditorii introduc scrisorile; cutie particulară în care factorii poștali depun corespondența adusă la domiciliu. ◊ Expr. (Scos) ca din cutie = foarte îngrijit îmbrăcat sau prezentat. (Fam.) (Bagă) capul la cutie! = (la jocul „de-a capra”) ferește-ți capul, proptește-l în piept! fig. fii prudent, păzește-te! 2. Aparat, dispozitiv, organ special etc. având forma unei cutii (1). Cutie de viteze. Cutie de rezonanță. 3. (În sintagma) Cutie craniană = cavitate osoasă în care se află creierul; țeasta capului, craniu. 4. Sertar. 5. (Înv.) Casă de bani; casetă. – Din tc. kutu, ngr. kuti, bg., sb. kutija. DOOM
cutíe s. f., art. cutía, g.-d. art. cutíei; pl. cutíi, art. cutíile
cutiilor
CUTÍE, cutii, s. f. 1. Obiect de lemn, de metal, de carton etc. în formă de cub, de paralelipiped etc., gol în interior, în care se păstrează sau care protejează diverse lucruri. ◊ Cutie de scrisori = cutie specială, plasată pe stradă de către organele poștale, în care expeditorii introduc scrisorile; cutie particulară în care factorii poștali depun corespondența adusă la domiciliu. ◊ Expr. (Scos) ca din cutie = foarte îngrijit îmbrăcat sau prezentat. (Fam.) (Bagă) capul la cutie! = (la jocul „de-a capra”) ferește-ți capul, proptește-l în piept! fig. fii prudent, păzește-te! 2. Aparat, dispozitiv, organ special etc. având forma unei cutii (1). Cutie de viteze. Cutie de rezonanță. 3. (În sintagma) Cutie craniană = cavitate osoasă în care se află creierul; țeasta capului, craniu. 4. Sertar. 5. (Înv.) Casă de bani; casetă. – Din tc. kutu, ngr. kuti, bg., sb. kutija. DOOM
cutíe s. f., art. cutía, g.-d. art. cutíei; pl. cutíi, art. cutíile
cutinizare
CUTINIZÁRE s.f. Impregnare a țesăturilor vegetale cu cutină. [După fr. cutinisation].
cutină
CUTÍNĂ s.f. Substanță impermeabilă secretată de cuticula vegetalelor. [< fr. cutine].
cutioara
CUTIOÁRĂ, cutioare, s. f. Cutiuță. [Pr.: -ti-oa-] – Cutie + suf. -ioară. DOOM
cutioáră (-ti-oa-) s. f., g.-d. art. cutioárei; pl. cutioáre
cutioare
CUTIOÁRĂ, cutioare, s. f. Cutiuță. [Pr.: -ti-oa-] – Cutie + suf. -ioară. DOOM
cutioáră (-ti-oa-) s. f., g.-d. art. cutioárei; pl. cutioáre
cutioarei
CUTIOÁRĂ, cutioare, s. f. Cutiuță. [Pr.: -ti-oa-] – Cutie + suf. -ioară. DOOM
cutioáră (-ti-oa-) s. f., g.-d. art. cutioárei; pl. cutioáre
cutioarele
CUTIOÁRĂ, cutioare, s. f. Cutiuță. [Pr.: -ti-oa-] – Cutie + suf. -ioară. DOOM
cutioáră (-ti-oa-) s. f., g.-d. art. cutioárei; pl. cutioáre
cutioarelor
CUTIOÁRĂ, cutioare, s. f. Cutiuță. [Pr.: -ti-oa-] – Cutie + suf. -ioară. DOOM
cutioáră (-ti-oa-) s. f., g.-d. art. cutioárei; pl. cutioáre
cutireacția
CUTIREÁCȚIE, cutireacții, s. f. Test care constă în provocarea unei reacții cutanate inflamatorii, utilizat pentru diagnosticarea diferitelor boli. [Pr.: -re-ac-] – Din fr. cuti-réaction. DOOM
cutireácție (-re-ac-ți-e) s. f., art. cutireácția (-ți-a), g.-d. art. cutireácției; pl. cutireácții, art. cutireácțiile (-ți-i-)
cutireacție
CUTIREÁCȚIE, cutireacții, s. f. Test care constă în provocarea unei reacții cutanate inflamatorii, utilizat pentru diagnosticarea diferitelor boli. [Pr.: -re-ac-] – Din fr. cuti-réaction. DOOM
cutireácție (-re-ac-ți-e) s. f., art. cutireácția (-ți-a), g.-d. art. cutireácției; pl. cutireácții, art. cutireácțiile (-ți-i-)
cutireacției
CUTIREÁCȚIE, cutireacții, s. f. Test care constă în provocarea unei reacții cutanate inflamatorii, utilizat pentru diagnosticarea diferitelor boli. [Pr.: -re-ac-] – Din fr. cuti-réaction. DOOM
cutireácție (-re-ac-ți-e) s. f., art. cutireácția (-ți-a), g.-d. art. cutireácției; pl. cutireácții, art. cutireácțiile (-ți-i-)
cutireacții
CUTIREÁCȚIE, cutireacții, s. f. Test care constă în provocarea unei reacții cutanate inflamatorii, utilizat pentru diagnosticarea diferitelor boli. [Pr.: -re-ac-] – Din fr. cuti-réaction. DOOM
cutireácție (-re-ac-ți-e) s. f., art. cutireácția (-ți-a), g.-d. art. cutireácției; pl. cutireácții, art. cutireácțiile (-ți-i-)
cutireacțiile
CUTIREÁCȚIE, cutireacții, s. f. Test care constă în provocarea unei reacții cutanate inflamatorii, utilizat pentru diagnosticarea diferitelor boli. [Pr.: -re-ac-] – Din fr. cuti-réaction. DOOM
cutireácție (-re-ac-ți-e) s. f., art. cutireácția (-ți-a), g.-d. art. cutireácției; pl. cutireácții, art. cutireácțiile (-ți-i-)
cutireacțiilor
CUTIREÁCȚIE, cutireacții, s. f. Test care constă în provocarea unei reacții cutanate inflamatorii, utilizat pentru diagnosticarea diferitelor boli. [Pr.: -re-ac-] – Din fr. cuti-réaction. DOOM
cutireácție (-re-ac-ți-e) s. f., art. cutireácția (-ți-a), g.-d. art. cutireácției; pl. cutireácții, art. cutireácțiile (-ți-i-)
cutiuța
CUTIÚȚĂ, cutiuțe, s. f. Diminutiv al lui cutie (1). [Pr.: -ti-u-] – Cutie + suf. -uță. DOOM
cutiúță (-ti-u-) s. f., g.-d. art. cutiúței; pl. cutiúțe
cutiuțe
CUTIÚȚĂ, cutiuțe, s. f. Diminutiv al lui cutie (1). [Pr.: -ti-u-] – Cutie + suf. -uță. DOOM
cutiúță (-ti-u-) s. f., g.-d. art. cutiúței; pl. cutiúțe
cutiuței
CUTIÚȚĂ, cutiuțe, s. f. Diminutiv al lui cutie (1). [Pr.: -ti-u-] – Cutie + suf. -uță. DOOM
cutiúță (-ti-u-) s. f., g.-d. art. cutiúței; pl. cutiúțe
cutiuțele
CUTIÚȚĂ, cutiuțe, s. f. Diminutiv al lui cutie (1). [Pr.: -ti-u-] – Cutie + suf. -uță. DOOM
cutiúță (-ti-u-) s. f., g.-d. art. cutiúței; pl. cutiúțe
cutiuțelor
CUTIÚȚĂ, cutiuțe, s. f. Diminutiv al lui cutie (1). [Pr.: -ti-u-] – Cutie + suf. -uță. DOOM
cutiúță (-ti-u-) s. f., g.-d. art. cutiúței; pl. cutiúțe
cutnia
CÚTNIE, cutnii, s. f. (Înv.) Țesătură din mătase și bumbac. – Din tc. kutni.
cutnie
CÚTNIE, cutnii, s. f. Țesătură din mătase și bumbac. – Din tc. kutni. DOOM
cutníe s. f., art. cutnía, g.-d. art. cutníei; pl. cutníi, art. cutníile
cutnie
CÚTNIE, cutnii, s. f. (Înv.) Țesătură din mătase și bumbac. – Din tc. kutni.
cutniei
CÚTNIE, cutnii, s. f. (Înv.) Țesătură din mătase și bumbac. – Din tc. kutni.
cutnii
CÚTNIE, cutnii, s. f. (Înv.) Țesătură din mătase și bumbac. – Din tc. kutni.
cutniile
CÚTNIE, cutnii, s. f. (Înv.) Țesătură din mătase și bumbac. – Din tc. kutni.
cutniilor
CÚTNIE, cutnii, s. f. (Înv.) Țesătură din mătase și bumbac. – Din tc. kutni.
cutra
CÚTRĂ, cutre, s. f. Persoană prefăcută, fățarnică, intrigantă; lichea, secătură. – Din bg. kutra. DOOM
cútră (cu-tră) s. f., g.-d. art. cútrei; pl. cútre
cutre
CÚTRĂ, cutre, s. f. Persoană prefăcută, fățarnică, intrigantă; lichea, secătură. – Din bg. kutra. DOOM
cútră (cu-tră) s. f., g.-d. art. cútrei; pl. cútre
cutrei
CÚTRĂ, cutre, s. f. Persoană prefăcută, fățarnică, intrigantă; lichea, secătură. – Din bg. kutra. DOOM
cútră (cu-tră) s. f., g.-d. art. cútrei; pl. cútre
cutreier
CUTRÍER s. n. v. cutreier. DOOM
cutréier (rar) (cu-tre-) s. n.
cutreiera
CUTRIERÁ vb. I v. cutreiera. DOOM
cutreierá (a ~) (cu-tre-) vb., ind. prez. 3 cutréieră
cutreierat
CUTRIERÁT s. n. v. cutreierat. DOOM
cutreierát (cu-tre-) s. n.
cutreierata
CUTRIERÁT s. n. v. cutreierat. DOOM
cutreierát (cu-tre-) s. n.
cutreierate
CUTRIERÁT s. n. v. cutreierat. DOOM
cutreierát (cu-tre-) s. n.
cutreieratei
CUTRIERÁT s. n. v. cutreierat. DOOM
cutreierát (cu-tre-) s. n.
cutreieratele
CUTRIERÁT s. n. v. cutreierat. DOOM
cutreierát (cu-tre-) s. n.
cutreieratelor
CUTRIERÁT s. n. v. cutreierat. DOOM
cutreierát (cu-tre-) s. n.
cutreieratul
CUTRIERÁT s. n. v. cutreierat. DOOM
cutreierát (cu-tre-) s. n.
cutreieratului
CUTRIERÁT s. n. v. cutreierat. DOOM
cutreierát (cu-tre-) s. n.
cutreierați
CUTRIERÁT s. n. v. cutreierat. DOOM
cutreierát (cu-tre-) s. n.
cutreierații
CUTRIERÁT s. n. v. cutreierat. DOOM
cutreierát (cu-tre-) s. n.
cutreieraților
CUTRIERÁT s. n. v. cutreierat. DOOM
cutreierát (cu-tre-) s. n.
cutreierul
CUTRÍER s. n. v. cutreier. DOOM
cutréier (rar) (cu-tre-) s. n.
cutreierului
CUTRÍER s. n. v. cutreier. DOOM
cutréier (rar) (cu-tre-) s. n.
cutrele
CÚTRĂ, cutre, s. f. Persoană prefăcută, fățarnică, intrigantă; lichea, secătură. – Din bg. kutra. DOOM
cútră (cu-tră) s. f., g.-d. art. cútrei; pl. cútre
cutrelor
CÚTRĂ, cutre, s. f. Persoană prefăcută, fățarnică, intrigantă; lichea, secătură. – Din bg. kutra. DOOM
cútră (cu-tră) s. f., g.-d. art. cútrei; pl. cútre
cutremur
CUTRÉMUR, cutremure, s. n. 1. Mișcare puternică și bruscă, verticală, orizontală sau de torsiune a scoarței Pământului, provocată fie de dislocări subterane, de erupții vulcanice etc., fie de forțele mareice, ciocnirea unor meteoriți cu Pământul; seism. 2. Fig. Înfiorare, cutremurare, fior; p. ext. teamă, frică, groază; panică. – Din cutremura (derivat regresiv). DOOM
cutrémur (cu-tre-) s. n., pl. cutrémure
cutremur
CUTREMURÁ, cutrémur, vb. I. 1. Refl. (Despre pământ) A se zgudui din cauza unui cutremur (1). ♦ Refl. și tranz. A (se) clătina, a (se) scutura. 2. Refl. și tranz. Fig. A (se) înfiora, a tresări sau a face să tresară; p. ext. a (se) îngrozi, a (se) înspăimânta. – Lat. *contremulare. DOOM
cutremurá (a ~) (cu-tre-) vb., ind. prez. 3 cutrémură
cutremura
CUTREMURÁ, cutrémur, vb. I. 1. Refl. (Despre pământ) A se zgudui din cauza unui cutremur (1). ♦ Refl. și tranz. A (se) clătina, a (se) scutura. 2. Refl. și tranz. Fig. A (se) înfiora, a tresări sau a face să tresară; p. ext. a (se) îngrozi, a (se) înspăimânta. – Lat. *contremulare. DOOM
cutremurá (a ~) (cu-tre-) vb., ind. prez. 3 cutrémură
cutremurai
CUTREMURÁ, cutrémur, vb. I. 1. Refl. (Despre pământ) A se zgudui din cauza unui cutremur (1). ♦ Refl. și tranz. A (se) clătina, a (se) scutura. 2. Refl. și tranz. Fig. A (se) înfiora, a tresări sau a face să tresară; p. ext. a (se) îngrozi, a (se) înspăimânta. – Lat. *contremulare. DOOM
cutremurá (a ~) (cu-tre-) vb., ind. prez. 3 cutrémură
cutremuram
CUTREMURÁ, cutrémur, vb. I. 1. Refl. (Despre pământ) A se zgudui din cauza unui cutremur (1). ♦ Refl. și tranz. A (se) clătina, a (se) scutura. 2. Refl. și tranz. Fig. A (se) înfiora, a tresări sau a face să tresară; p. ext. a (se) îngrozi, a (se) înspăimânta. – Lat. *contremulare. DOOM
cutremurá (a ~) (cu-tre-) vb., ind. prez. 3 cutrémură
cutremurare
CUTREMURÁ, cutrémur, vb. I. 1. Refl. (Despre pământ) A se zgudui din cauza unui cutremur (1). ♦ Refl. și tranz. A (se) clătina, a (se) scutura. 2. Refl. și tranz. Fig. A (se) înfiora, a tresări sau a face să tresară; p. ext. a (se) îngrozi, a (se) înspăimânta. – Lat. *contremulare. DOOM
cutremurá (a ~) (cu-tre-) vb., ind. prez. 3 cutrémură
cutremurare
CUTREMURÁRE, cutremurări, s. f. Acțiunea de a (se) cutremura și rezultatul ei; cutremur. – V. cutremura. DOOM
cutremuráre (cu-tre-) s. f., g.-d. art. cutremurắrii; pl. cutremurắri
cutremurarea
CUTREMURÁRE, cutremurări, s. f. Acțiunea de a (se) cutremura și rezultatul ei; cutremur. – V. cutremura. DOOM
cutremuráre (cu-tre-) s. f., g.-d. art. cutremurắrii; pl. cutremurắri
cutremurară
CUTREMURÁ, cutrémur, vb. I. 1. Refl. (Despre pământ) A se zgudui din cauza unui cutremur (1). ♦ Refl. și tranz. A (se) clătina, a (se) scutura. 2. Refl. și tranz. Fig. A (se) înfiora, a tresări sau a face să tresară; p. ext. a (se) îngrozi, a (se) înspăimânta. – Lat. *contremulare. DOOM
cutremurá (a ~) (cu-tre-) vb., ind. prez. 3 cutrémură
cutremurarăm
CUTREMURÁ, cutrémur, vb. I. 1. Refl. (Despre pământ) A se zgudui din cauza unui cutremur (1). ♦ Refl. și tranz. A (se) clătina, a (se) scutura. 2. Refl. și tranz. Fig. A (se) înfiora, a tresări sau a face să tresară; p. ext. a (se) îngrozi, a (se) înspăimânta. – Lat. *contremulare. DOOM
cutremurá (a ~) (cu-tre-) vb., ind. prez. 3 cutrémură
cutremurarăți
CUTREMURÁ, cutrémur, vb. I. 1. Refl. (Despre pământ) A se zgudui din cauza unui cutremur (1). ♦ Refl. și tranz. A (se) clătina, a (se) scutura. 2. Refl. și tranz. Fig. A (se) înfiora, a tresări sau a face să tresară; p. ext. a (se) îngrozi, a (se) înspăimânta. – Lat. *contremulare. DOOM
cutremurá (a ~) (cu-tre-) vb., ind. prez. 3 cutrémură
cutremurase
CUTREMURÁ, cutrémur, vb. I. 1. Refl. (Despre pământ) A se zgudui din cauza unui cutremur (1). ♦ Refl. și tranz. A (se) clătina, a (se) scutura. 2. Refl. și tranz. Fig. A (se) înfiora, a tresări sau a face să tresară; p. ext. a (se) îngrozi, a (se) înspăimânta. – Lat. *contremulare. DOOM
cutremurá (a ~) (cu-tre-) vb., ind. prez. 3 cutrémură
cutremurasem
CUTREMURÁ, cutrémur, vb. I. 1. Refl. (Despre pământ) A se zgudui din cauza unui cutremur (1). ♦ Refl. și tranz. A (se) clătina, a (se) scutura. 2. Refl. și tranz. Fig. A (se) înfiora, a tresări sau a face să tresară; p. ext. a (se) îngrozi, a (se) înspăimânta. – Lat. *contremulare. DOOM
cutremurá (a ~) (cu-tre-) vb., ind. prez. 3 cutrémură
cutremuraseră
CUTREMURÁ, cutrémur, vb. I. 1. Refl. (Despre pământ) A se zgudui din cauza unui cutremur (1). ♦ Refl. și tranz. A (se) clătina, a (se) scutura. 2. Refl. și tranz. Fig. A (se) înfiora, a tresări sau a face să tresară; p. ext. a (se) îngrozi, a (se) înspăimânta. – Lat. *contremulare. DOOM
cutremurá (a ~) (cu-tre-) vb., ind. prez. 3 cutrémură
cutremuraserăm
CUTREMURÁ, cutrémur, vb. I. 1. Refl. (Despre pământ) A se zgudui din cauza unui cutremur (1). ♦ Refl. și tranz. A (se) clătina, a (se) scutura. 2. Refl. și tranz. Fig. A (se) înfiora, a tresări sau a face să tresară; p. ext. a (se) îngrozi, a (se) înspăimânta. – Lat. *contremulare. DOOM
cutremurá (a ~) (cu-tre-) vb., ind. prez. 3 cutrémură
cutremuraserăți
CUTREMURÁ, cutrémur, vb. I. 1. Refl. (Despre pământ) A se zgudui din cauza unui cutremur (1). ♦ Refl. și tranz. A (se) clătina, a (se) scutura. 2. Refl. și tranz. Fig. A (se) înfiora, a tresări sau a face să tresară; p. ext. a (se) îngrozi, a (se) înspăimânta. – Lat. *contremulare. DOOM
cutremurá (a ~) (cu-tre-) vb., ind. prez. 3 cutrémură
cutremuraseși
CUTREMURÁ, cutrémur, vb. I. 1. Refl. (Despre pământ) A se zgudui din cauza unui cutremur (1). ♦ Refl. și tranz. A (se) clătina, a (se) scutura. 2. Refl. și tranz. Fig. A (se) înfiora, a tresări sau a face să tresară; p. ext. a (se) îngrozi, a (se) înspăimânta. – Lat. *contremulare. DOOM
cutremurá (a ~) (cu-tre-) vb., ind. prez. 3 cutrémură
cutremuraseți
CUTREMURÁ, cutrémur, vb. I. 1. Refl. (Despre pământ) A se zgudui din cauza unui cutremur (1). ♦ Refl. și tranz. A (se) clătina, a (se) scutura. 2. Refl. și tranz. Fig. A (se) înfiora, a tresări sau a face să tresară; p. ext. a (se) îngrozi, a (se) înspăimânta. – Lat. *contremulare. DOOM
cutremurá (a ~) (cu-tre-) vb., ind. prez. 3 cutrémură
cutremurat
CUTREMURÁ, cutrémur, vb. I. 1. Refl. (Despre pământ) A se zgudui din cauza unui cutremur (1). ♦ Refl. și tranz. A (se) clătina, a (se) scutura. 2. Refl. și tranz. Fig. A (se) înfiora, a tresări sau a face să tresară; p. ext. a (se) îngrozi, a (se) înspăimânta. – Lat. *contremulare. DOOM
cutremurá (a ~) (cu-tre-) vb., ind. prez. 3 cutrémură
cutremurat
CUTREMURÁT, -Ă, cutremurați, -te, adj. Care tremură. (de spaimă); înspăimîntat, îngrozit. Dar cei ce se mat zbat? întrebă un glas cutremurat. CAMILAR, N. I 93.
cutremurau
CUTREMURÁ, cutrémur, vb. I. 1. Refl. (Despre pământ) A se zgudui din cauza unui cutremur (1). ♦ Refl. și tranz. A (se) clătina, a (se) scutura. 2. Refl. și tranz. Fig. A (se) înfiora, a tresări sau a face să tresară; p. ext. a (se) îngrozi, a (se) înspăimânta. – Lat. *contremulare. DOOM
cutremurá (a ~) (cu-tre-) vb., ind. prez. 3 cutrémură
cutremurași
CUTREMURÁ, cutrémur, vb. I. 1. Refl. (Despre pământ) A se zgudui din cauza unui cutremur (1). ♦ Refl. și tranz. A (se) clătina, a (se) scutura. 2. Refl. și tranz. Fig. A (se) înfiora, a tresări sau a face să tresară; p. ext. a (se) îngrozi, a (se) înspăimânta. – Lat. *contremulare. DOOM
cutremurá (a ~) (cu-tre-) vb., ind. prez. 3 cutrémură
cutremurați
CUTREMURÁ, cutrémur, vb. I. 1. Refl. (Despre pământ) A se zgudui din cauza unui cutremur (1). ♦ Refl. și tranz. A (se) clătina, a (se) scutura. 2. Refl. și tranz. Fig. A (se) înfiora, a tresări sau a face să tresară; p. ext. a (se) îngrozi, a (se) înspăimânta. – Lat. *contremulare. DOOM
cutremurá (a ~) (cu-tre-) vb., ind. prez. 3 cutrémură
cutremure
CUTRÉMUR, cutremure, s. n. 1. Mișcare puternică și bruscă, verticală, orizontală sau de torsiune a scoarței Pământului, provocată fie de dislocări subterane, de erupții vulcanice etc., fie de forțele mareice, ciocnirea unor meteoriți cu Pământul; seism. 2. Fig. Înfiorare, cutremurare, fior; p. ext. teamă, frică, groază; panică. – Din cutremura (derivat regresiv). DOOM
cutrémur (cu-tre-) s. n., pl. cutrémure
cutremure
CUTREMURÁ, cutrémur, vb. I. 1. Refl. (Despre pământ) A se zgudui din cauza unui cutremur (1). ♦ Refl. și tranz. A (se) clătina, a (se) scutura. 2. Refl. și tranz. Fig. A (se) înfiora, a tresări sau a face să tresară; p. ext. a (se) îngrozi, a (se) înspăimânta. – Lat. *contremulare. DOOM
cutremurá (a ~) (cu-tre-) vb., ind. prez. 3 cutrémură
cutremurele
CUTRÉMUR, cutremure, s. n. 1. Mișcare puternică și bruscă, verticală, orizontală sau de torsiune a scoarței Pământului, provocată fie de dislocări subterane, de erupții vulcanice etc., fie de forțele mareice, ciocnirea unor meteoriți cu Pământul; seism. 2. Fig. Înfiorare, cutremurare, fior; p. ext. teamă, frică, groază; panică. – Din cutremura (derivat regresiv). DOOM
cutrémur (cu-tre-) s. n., pl. cutrémure
cutremurelor
CUTRÉMUR, cutremure, s. n. 1. Mișcare puternică și bruscă, verticală, orizontală sau de torsiune a scoarței Pământului, provocată fie de dislocări subterane, de erupții vulcanice etc., fie de forțele mareice, ciocnirea unor meteoriți cu Pământul; seism. 2. Fig. Înfiorare, cutremurare, fior; p. ext. teamă, frică, groază; panică. – Din cutremura (derivat regresiv). DOOM
cutrémur (cu-tre-) s. n., pl. cutrémure
cutremuri
CUTREMURÁ, cutrémur, vb. I. 1. Refl. (Despre pământ) A se zgudui din cauza unui cutremur (1). ♦ Refl. și tranz. A (se) clătina, a (se) scutura. 2. Refl. și tranz. Fig. A (se) înfiora, a tresări sau a face să tresară; p. ext. a (se) îngrozi, a (se) înspăimânta. – Lat. *contremulare. DOOM
cutremurá (a ~) (cu-tre-) vb., ind. prez. 3 cutrémură
cutremurul
CUTRÉMUR, cutremure, s. n. 1. Mișcare puternică și bruscă, verticală, orizontală sau de torsiune a scoarței Pământului, provocată fie de dislocări subterane, de erupții vulcanice etc., fie de forțele mareice, ciocnirea unor meteoriți cu Pământul; seism. 2. Fig. Înfiorare, cutremurare, fior; p. ext. teamă, frică, groază; panică. – Din cutremura (derivat regresiv). DOOM
cutrémur (cu-tre-) s. n., pl. cutrémure
cutremurului
CUTRÉMUR, cutremure, s. n. 1. Mișcare puternică și bruscă, verticală, orizontală sau de torsiune a scoarței Pământului, provocată fie de dislocări subterane, de erupții vulcanice etc., fie de forțele mareice, ciocnirea unor meteoriți cu Pământul; seism. 2. Fig. Înfiorare, cutremurare, fior; p. ext. teamă, frică, groază; panică. – Din cutremura (derivat regresiv). DOOM
cutrémur (cu-tre-) s. n., pl. cutrémure
cutremurând
CUTREMURÁ, cutrémur, vb. I. 1. Refl. (Despre pământ) A se zgudui din cauza unui cutremur (1). ♦ Refl. și tranz. A (se) clătina, a (se) scutura. 2. Refl. și tranz. Fig. A (se) înfiora, a tresări sau a face să tresară; p. ext. a (se) îngrozi, a (se) înspăimânta. – Lat. *contremulare. DOOM
cutremurá (a ~) (cu-tre-) vb., ind. prez. 3 cutrémură
cutremurînd
CUTREMURÁ, cutrémur, vb. I. 1. Refl. (Despre pământ) A se zgudui din cauza unui cutremur (1). ♦ Refl. și tranz. A (se) clătina, a (se) scutura. 2. Refl. și tranz. Fig. A (se) înfiora, a tresări sau a face să tresară; p. ext. a (se) îngrozi, a (se) înspăimânta. – Lat. *contremulare. DOOM
cutremurá (a ~) (cu-tre-) vb., ind. prez. 3 cutrémură
cutremurări
CUTREMURÁRE, cutremurări, s. f. Acțiunea de a (se) cutremura și rezultatul ei; cutremur. – V. cutremura. DOOM
cutremuráre (cu-tre-) s. f., g.-d. art. cutremurắrii; pl. cutremurắri
cutremurării
CUTREMURÁRE, cutremurări, s. f. Acțiunea de a (se) cutremura și rezultatul ei; cutremur. – V. cutremura. DOOM
cutremuráre (cu-tre-) s. f., g.-d. art. cutremurắrii; pl. cutremurắri
cutremurările
CUTREMURÁRE, cutremurări, s. f. Acțiunea de a (se) cutremura și rezultatul ei; cutremur. – V. cutremura. DOOM
cutremuráre (cu-tre-) s. f., g.-d. art. cutremurắrii; pl. cutremurắri
cutremurărilor
CUTREMURÁRE, cutremurări, s. f. Acțiunea de a (se) cutremura și rezultatul ei; cutremur. – V. cutremura. DOOM
cutremuráre (cu-tre-) s. f., g.-d. art. cutremurắrii; pl. cutremurắri
cutremurătoare
CUTREMURĂTÓR, -OÁRE, cutremurători, -oare, adj. Care zguduie, înfioară, impresionează profund; îngrozitor, groaznic. – Cutremura + suf. -ător. DOOM
cutremurătór (cu-tre-) adj. m, pl. cutremurătóri; f. sg. și pl. cutremurătoáre
cutremurătoarea
CUTREMURĂTÓR, -OÁRE, cutremurători, -oare, adj. Care zguduie, înfioară, impresionează profund; îngrozitor, groaznic. – Cutremura + suf. -ător. DOOM
cutremurătór (cu-tre-) adj. m, pl. cutremurătóri; f. sg. și pl. cutremurătoáre
cutremurătoarei
CUTREMURĂTÓR, -OÁRE, cutremurători, -oare, adj. Care zguduie, înfioară, impresionează profund; îngrozitor, groaznic. – Cutremura + suf. -ător. DOOM
cutremurătór (cu-tre-) adj. m, pl. cutremurătóri; f. sg. și pl. cutremurătoáre
cutremurătoarele
CUTREMURĂTÓR, -OÁRE, cutremurători, -oare, adj. Care zguduie, înfioară, impresionează profund; îngrozitor, groaznic. – Cutremura + suf. -ător. DOOM
cutremurătór (cu-tre-) adj. m, pl. cutremurătóri; f. sg. și pl. cutremurătoáre
cutremurătoarelor
CUTREMURĂTÓR, -OÁRE, cutremurători, -oare, adj. Care zguduie, înfioară, impresionează profund; îngrozitor, groaznic. – Cutremura + suf. -ător. DOOM
cutremurătór (cu-tre-) adj. m, pl. cutremurătóri; f. sg. și pl. cutremurătoáre
cutremurător
CUTREMURĂTÓR, -OÁRE, cutremurători, -oare, adj. Care zguduie, înfioară, impresionează profund; îngrozitor, groaznic. – Cutremura + suf. -ător. DOOM
cutremurătór (cu-tre-) adj. m, pl. cutremurătóri; f. sg. și pl. cutremurătoáre
cutremurători
CUTREMURĂTÓR, -OÁRE, cutremurători, -oare, adj. Care zguduie, înfioară, impresionează profund; îngrozitor, groaznic. – Cutremura + suf. -ător. DOOM
cutremurătór (cu-tre-) adj. m, pl. cutremurătóri; f. sg. și pl. cutremurătoáre
cutremurătorii
CUTREMURĂTÓR, -OÁRE, cutremurători, -oare, adj. Care zguduie, înfioară, impresionează profund; îngrozitor, groaznic. – Cutremura + suf. -ător. DOOM
cutremurătór (cu-tre-) adj. m, pl. cutremurătóri; f. sg. și pl. cutremurătoáre
cutremurătorilor
CUTREMURĂTÓR, -OÁRE, cutremurători, -oare, adj. Care zguduie, înfioară, impresionează profund; îngrozitor, groaznic. – Cutremura + suf. -ător. DOOM
cutremurătór (cu-tre-) adj. m, pl. cutremurătóri; f. sg. și pl. cutremurătoáre
cutremurătorul
CUTREMURĂTÓR, -OÁRE, cutremurători, -oare, adj. Care zguduie, înfioară, impresionează profund; îngrozitor, groaznic. – Cutremura + suf. -ător. DOOM
cutremurătór (cu-tre-) adj. m, pl. cutremurătóri; f. sg. și pl. cutremurătoáre
cutremurătorului
CUTREMURĂTÓR, -OÁRE, cutremurători, -oare, adj. Care zguduie, înfioară, impresionează profund; îngrozitor, groaznic. – Cutremura + suf. -ător. DOOM
cutremurătór (cu-tre-) adj. m, pl. cutremurătóri; f. sg. și pl. cutremurătoáre
cutrier
CUTRÍER s. n. v. cutreier. DOOM
cutréier (rar) (cu-tre-) s. n.
cutriera
CUTRIERÁ vb. I v. cutreiera. DOOM
cutreierá (a ~) (cu-tre-) vb., ind. prez. 3 cutréieră
cutrierare
CUTRIERÁ vb. I v. cutreiera.
cutrierat
CUTRIERÁT s. n. v. cutreierat. DOOM
cutreierát (cu-tre-) s. n.
cutropi
CUTROPÍ vb. IV v. cotropi.
cutrupi
CUTRUPÍ vb. IV v. cotropi.
cutter
CUTTER s. n. v. cuter. DOOM
cúter (ambarcațiune) s. n., pl. cútere
cutuma
CUTÚMĂ, cutume, s. f. Normă de drept consfințită printr-o practică îndelungată; consuetudine, obicei. ♦ (În vechiul drept) Obiceiul pământului. – Din fr. coutume. DOOM
cutúmă s. f., g.-d. art. cutúmei; pl. cutúme
cutume
CUTÚMĂ, cutume, s. f. Normă de drept consfințită printr-o practică îndelungată; consuetudine, obicei. ♦ (În vechiul drept) Obiceiul pământului. – Din fr. coutume. DOOM
cutúmă s. f., g.-d. art. cutúmei; pl. cutúme
cutumei
CUTÚMĂ, cutume, s. f. Normă de drept consfințită printr-o practică îndelungată; consuetudine, obicei. ♦ (În vechiul drept) Obiceiul pământului. – Din fr. coutume. DOOM
cutúmă s. f., g.-d. art. cutúmei; pl. cutúme
cutumele
CUTÚMĂ, cutume, s. f. Normă de drept consfințită printr-o practică îndelungată; consuetudine, obicei. ♦ (În vechiul drept) Obiceiul pământului. – Din fr. coutume. DOOM
cutúmă s. f., g.-d. art. cutúmei; pl. cutúme
cutumelor
CUTÚMĂ, cutume, s. f. Normă de drept consfințită printr-o practică îndelungată; consuetudine, obicei. ♦ (În vechiul drept) Obiceiul pământului. – Din fr. coutume. DOOM
cutúmă s. f., g.-d. art. cutúmei; pl. cutúme
cutumiar
CUTUMIÁR, -Ă, cutumiari, -e, adj. Care ține de cutumă, privitor la cutumă; tradițional. [Pr.: -mi-ar] – Din fr. coutumier. DOOM
cutumiár (-mi-ar) adj. m., pl. cutumiári; f. cutumiáră, pl. cutumiáre
cutumiara
CUTUMIÁR, -Ă, cutumiari, -e, adj. Care ține de cutumă, privitor la cutumă; tradițional. [Pr.: -mi-ar] – Din fr. coutumier. DOOM
cutumiár (-mi-ar) adj. m., pl. cutumiári; f. cutumiáră, pl. cutumiáre
cutumiare
CUTUMIÁR, -Ă, cutumiari, -e, adj. Care ține de cutumă, privitor la cutumă; tradițional. [Pr.: -mi-ar] – Din fr. coutumier. DOOM
cutumiár (-mi-ar) adj. m., pl. cutumiári; f. cutumiáră, pl. cutumiáre
cutumiarei
CUTUMIÁR, -Ă, cutumiari, -e, adj. Care ține de cutumă, privitor la cutumă; tradițional. [Pr.: -mi-ar] – Din fr. coutumier. DOOM
cutumiár (-mi-ar) adj. m., pl. cutumiári; f. cutumiáră, pl. cutumiáre
cutumiarele
CUTUMIÁR, -Ă, cutumiari, -e, adj. Care ține de cutumă, privitor la cutumă; tradițional. [Pr.: -mi-ar] – Din fr. coutumier. DOOM
cutumiár (-mi-ar) adj. m., pl. cutumiári; f. cutumiáră, pl. cutumiáre
cutumiarelor
CUTUMIÁR, -Ă, cutumiari, -e, adj. Care ține de cutumă, privitor la cutumă; tradițional. [Pr.: -mi-ar] – Din fr. coutumier. DOOM
cutumiár (-mi-ar) adj. m., pl. cutumiári; f. cutumiáră, pl. cutumiáre
cutumiari
CUTUMIÁR, -Ă, cutumiari, -e, adj. Care ține de cutumă, privitor la cutumă; tradițional. [Pr.: -mi-ar] – Din fr. coutumier. DOOM
cutumiár (-mi-ar) adj. m., pl. cutumiári; f. cutumiáră, pl. cutumiáre
cutumiarii
CUTUMIÁR, -Ă, cutumiari, -e, adj. Care ține de cutumă, privitor la cutumă; tradițional. [Pr.: -mi-ar] – Din fr. coutumier. DOOM
cutumiár (-mi-ar) adj. m., pl. cutumiári; f. cutumiáră, pl. cutumiáre
cutumiarilor
CUTUMIÁR, -Ă, cutumiari, -e, adj. Care ține de cutumă, privitor la cutumă; tradițional. [Pr.: -mi-ar] – Din fr. coutumier. DOOM
cutumiár (-mi-ar) adj. m., pl. cutumiári; f. cutumiáră, pl. cutumiáre
cutumiarul
CUTUMIÁR, -Ă, cutumiari, -e, adj. Care ține de cutumă, privitor la cutumă; tradițional. [Pr.: -mi-ar] – Din fr. coutumier. DOOM
cutumiár (-mi-ar) adj. m., pl. cutumiári; f. cutumiáră, pl. cutumiáre
cutumiarului
CUTUMIÁR, -Ă, cutumiari, -e, adj. Care ține de cutumă, privitor la cutumă; tradițional. [Pr.: -mi-ar] – Din fr. coutumier. DOOM
cutumiár (-mi-ar) adj. m., pl. cutumiári; f. cutumiáră, pl. cutumiáre
cuturieră
CUTURIÉRĂ s.f. (Franțuzism) Croitoreasă. [< fr. couturière].
cutând
CUTÁ, cutez, vb. I. 1. Tranz. A încreți, a îndoi (adânc) un material textil, a-i face falduri, cute, crețuri; a plia, a drapa. ♦ Refl. (Despre scoarța pământului) A suferi o cutare2. 2. Refl. (Despre piele, mai ales despre cea de pe obraz) A se zbârci; a se rida; p. ext. (despre oameni) a îmbătrâni. – Din cută. DOOM
cutá (a ~) vb., ind. prez. 3 cuteáză
cutînd
CUTÁ, cutez, vb. I. 1. Tranz. A încreți, a îndoi (adânc) un material textil, a-i face falduri, cute, crețuri; a plia, a drapa. ♦ Refl. (Despre scoarța pământului) A suferi o cutare2. 2. Refl. (Despre piele, mai ales despre cea de pe obraz) A se zbârci; a se rida; p. ext. (despre oameni) a îmbătrâni. – Din cută. DOOM
cutá (a ~) vb., ind. prez. 3 cuteáză
cutărescu
cutărescu I pron. nehot. cineva. II s. m. sg. (peior.) persoană neînsemnată. DOOM
*Cutăréscu (nume de familie imaginar) s. propriu, g.-d. lui Cutăréscu
cutări
CUTÁRE2, cutări, s. f. Acțiunea de a (se) cuta și rezultatul ei. ♦ (Geol.) Ansamblul proceselor de deformare plastică a stratelor din scoarța Pământului sub acțiunea mișcărilor tectonice verticale sau orizontale, având ca rezultat formarea cutelor. – V. cuta.
cutărică
CUTĂRÍCĂ pron. nehot. (Fam.) Diminutiv al lui cutare1; cutăriță. – Cutare1 + suf. -ică. DOOM
!cutărícă (fam.) s. m., g.-d. lui cutărícă
cutării
CUTÁRE2, cutări, s. f. Acțiunea de a (se) cuta și rezultatul ei. ♦ (Geol.) Ansamblul proceselor de deformare plastică a stratelor din scoarța Pământului sub acțiunea mișcărilor tectonice verticale sau orizontale, având ca rezultat formarea cutelor. – V. cuta.
cutările
CUTÁRE2, cutări, s. f. Acțiunea de a (se) cuta și rezultatul ei. ♦ (Geol.) Ansamblul proceselor de deformare plastică a stratelor din scoarța Pământului sub acțiunea mișcărilor tectonice verticale sau orizontale, având ca rezultat formarea cutelor. – V. cuta.
cutărilor
CUTÁRE2, cutări, s. f. Acțiunea de a (se) cuta și rezultatul ei. ♦ (Geol.) Ansamblul proceselor de deformare plastică a stratelor din scoarța Pământului sub acțiunea mișcărilor tectonice verticale sau orizontale, având ca rezultat formarea cutelor. – V. cuta.
cutăriță
CUTĂRÍȚĂ s. m. (Fam.) Cutărică. – Cutare1 + suf. -iță. DOOM
!cutăríță (fam.) s. m., g.-d. lui cutăríță
cuva
CÚVĂ, cuve, s. f. 1. Recipient special din metal, lemn, beton, material plastic, sticlă etc., de diferite forme și mărimi, folosit în operații tehnice. ◊ Cuvă de ulei = rezervor de metal umplut cu ulei, în care se cufundă transformatoarele, reostatele etc. 2. Porțiunea superioară a cuptorului metalurgic vertical. – Din fr. cuve. DOOM
cúvă s. f., g.-d. art. cúvei; pl. cúve
cuve
CÚVĂ, cuve, s. f. 1. Recipient special din metal, lemn, beton, material plastic, sticlă etc., de diferite forme și mărimi, folosit în operații tehnice. ◊ Cuvă de ulei = rezervor de metal umplut cu ulei, în care se cufundă transformatoarele, reostatele etc. 2. Porțiunea superioară a cuptorului metalurgic vertical. – Din fr. cuve. DOOM
cúvă s. f., g.-d. art. cúvei; pl. cúve
cuvei
CÚVĂ, cuve, s. f. 1. Recipient special din metal, lemn, beton, material plastic, sticlă etc., de diferite forme și mărimi, folosit în operații tehnice. ◊ Cuvă de ulei = rezervor de metal umplut cu ulei, în care se cufundă transformatoarele, reostatele etc. 2. Porțiunea superioară a cuptorului metalurgic vertical. – Din fr. cuve. DOOM
cúvă s. f., g.-d. art. cúvei; pl. cúve
cuvelaj
CUVELÁJ s. n. Tip de susținere sau de căptușire etanșă a puțurilor de mină cu secțiune circulară care străbat roci acvifere cu debite mari de apă. – Din fr. cuvelage. DOOM
cuveláj s. n.
cuvele
CÚVĂ, cuve, s. f. 1. Recipient special din metal, lemn, beton, material plastic, sticlă etc., de diferite forme și mărimi, folosit în operații tehnice. ◊ Cuvă de ulei = rezervor de metal umplut cu ulei, în care se cufundă transformatoarele, reostatele etc. 2. Porțiunea superioară a cuptorului metalurgic vertical. – Din fr. cuve. DOOM
cúvă s. f., g.-d. art. cúvei; pl. cúve
cuvelor
CÚVĂ, cuve, s. f. 1. Recipient special din metal, lemn, beton, material plastic, sticlă etc., de diferite forme și mărimi, folosit în operații tehnice. ◊ Cuvă de ulei = rezervor de metal umplut cu ulei, în care se cufundă transformatoarele, reostatele etc. 2. Porțiunea superioară a cuptorului metalurgic vertical. – Din fr. cuve. DOOM
cúvă s. f., g.-d. art. cúvei; pl. cúve
cuvenea
CUVENÍ, pers. 3 cuvíne, vb. IV. Refl. unipers. 1. A-i reveni cuiva ceva, a avea drept la ceva; a merita. 2. A fi conform cu cerințele morale; a se cădea. – Lat. convenire. DOOM
!cuvení (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cuvíne, imperf. 3 sg. se cuveneá; conj. prez. 3 să se cuvínă; ger. cuveníndu-se
cuveneau
CUVENÍ, pers. 3 cuvíne, vb. IV. Refl. unipers. 1. A-i reveni cuiva ceva, a avea drept la ceva; a merita. 2. A fi conform cu cerințele morale; a se cădea. – Lat. convenire. DOOM
!cuvení (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cuvíne, imperf. 3 sg. se cuveneá; conj. prez. 3 să se cuvínă; ger. cuveníndu-se
cuveni
CUVENÍ, pers. 3 cuvíne, vb. IV. Refl. unipers. 1. A-i reveni cuiva ceva, a avea drept la ceva; a merita. 2. A fi conform cu cerințele morale; a se cădea. – Lat. convenire. DOOM
!cuvení (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cuvíne, imperf. 3 sg. se cuveneá; conj. prez. 3 să se cuvínă; ger. cuveníndu-se
cuvenind
CUVENÍ, pers. 3 cuvíne, vb. IV. Refl. unipers. 1. A-i reveni cuiva ceva, a avea drept la ceva; a merita. 2. A fi conform cu cerințele morale; a se cădea. – Lat. convenire. DOOM
!cuvení (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cuvíne, imperf. 3 sg. se cuveneá; conj. prez. 3 să se cuvínă; ger. cuveníndu-se
cuvenire
CUVENÍ, pers. 3 cuvíne, vb. IV. Refl. unipers. 1. A-i reveni cuiva ceva, a avea drept la ceva; a merita. 2. A fi conform cu cerințele morale; a se cădea. – Lat. convenire. DOOM
!cuvení (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cuvíne, imperf. 3 sg. se cuveneá; conj. prez. 3 să se cuvínă; ger. cuveníndu-se
cuvenire
CUVENÍ, pers. 3 cuvíne, vb. IV. Refl. unipers. 1. A-i reveni cuiva ceva, a avea drept la ceva; a merita. 2. A fi conform cu cerințele morale; a se cădea. – Lat. convenire.
cuvenirea
CUVENÍ, pers. 3 cuvíne, vb. IV. Refl. unipers. 1. A-i reveni cuiva ceva, a avea drept la ceva; a merita. 2. A fi conform cu cerințele morale; a se cădea. – Lat. convenire.
cuveniri
CUVENÍ, pers. 3 cuvíne, vb. IV. Refl. unipers. 1. A-i reveni cuiva ceva, a avea drept la ceva; a merita. 2. A fi conform cu cerințele morale; a se cădea. – Lat. convenire.
cuvenirii
CUVENÍ, pers. 3 cuvíne, vb. IV. Refl. unipers. 1. A-i reveni cuiva ceva, a avea drept la ceva; a merita. 2. A fi conform cu cerințele morale; a se cădea. – Lat. convenire.
cuvenirile
CUVENÍ, pers. 3 cuvíne, vb. IV. Refl. unipers. 1. A-i reveni cuiva ceva, a avea drept la ceva; a merita. 2. A fi conform cu cerințele morale; a se cădea. – Lat. convenire.
cuvenirilor
CUVENÍ, pers. 3 cuvíne, vb. IV. Refl. unipers. 1. A-i reveni cuiva ceva, a avea drept la ceva; a merita. 2. A fi conform cu cerințele morale; a se cădea. – Lat. convenire.
cuveniră
CUVENÍ, pers. 3 cuvíne, vb. IV. Refl. unipers. 1. A-i reveni cuiva ceva, a avea drept la ceva; a merita. 2. A fi conform cu cerințele morale; a se cădea. – Lat. convenire. DOOM
!cuvení (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cuvíne, imperf. 3 sg. se cuveneá; conj. prez. 3 să se cuvínă; ger. cuveníndu-se
cuvenise
CUVENÍ, pers. 3 cuvíne, vb. IV. Refl. unipers. 1. A-i reveni cuiva ceva, a avea drept la ceva; a merita. 2. A fi conform cu cerințele morale; a se cădea. – Lat. convenire. DOOM
!cuvení (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cuvíne, imperf. 3 sg. se cuveneá; conj. prez. 3 să se cuvínă; ger. cuveníndu-se
cuveniseră
CUVENÍ, pers. 3 cuvíne, vb. IV. Refl. unipers. 1. A-i reveni cuiva ceva, a avea drept la ceva; a merita. 2. A fi conform cu cerințele morale; a se cădea. – Lat. convenire. DOOM
!cuvení (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cuvíne, imperf. 3 sg. se cuveneá; conj. prez. 3 să se cuvínă; ger. cuveníndu-se
cuvenit
CUVENÍ, pers. 3 cuvíne, vb. IV. Refl. unipers. 1. A-i reveni cuiva ceva, a avea drept la ceva; a merita. 2. A fi conform cu cerințele morale; a se cădea. – Lat. convenire. DOOM
!cuvení (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cuvíne, imperf. 3 sg. se cuveneá; conj. prez. 3 să se cuvínă; ger. cuveníndu-se
cuvenit
CUVENÍT, -Ă, cuveniți, -te, adj. Care se cuvine, meritat; corespunzător, potrivit. – V. cuveni.
cuvenita
CUVENÍT, -Ă, cuveniți, -te, adj. Care se cuvine, meritat; corespunzător, potrivit. – V. cuveni.
cuvenite
CUVENÍT, -Ă, cuveniți, -te, adj. Care se cuvine, meritat; corespunzător, potrivit. – V. cuveni.
cuvenitei
CUVENÍT, -Ă, cuveniți, -te, adj. Care se cuvine, meritat; corespunzător, potrivit. – V. cuveni.
cuvenitele
CUVENÍT, -Ă, cuveniți, -te, adj. Care se cuvine, meritat; corespunzător, potrivit. – V. cuveni.
cuvenitelor
CUVENÍT, -Ă, cuveniți, -te, adj. Care se cuvine, meritat; corespunzător, potrivit. – V. cuveni.
cuvenitul
CUVENÍT, -Ă, cuveniți, -te, adj. Care se cuvine, meritat; corespunzător, potrivit. – V. cuveni.
cuvenitului
CUVENÍT, -Ă, cuveniți, -te, adj. Care se cuvine, meritat; corespunzător, potrivit. – V. cuveni.
cuveniți
CUVENÍT, -Ă, cuveniți, -te, adj. Care se cuvine, meritat; corespunzător, potrivit. – V. cuveni.
cuveniții
CUVENÍT, -Ă, cuveniți, -te, adj. Care se cuvine, meritat; corespunzător, potrivit. – V. cuveni.
cuveniților
CUVENÍT, -Ă, cuveniți, -te, adj. Care se cuvine, meritat; corespunzător, potrivit. – V. cuveni.
cuverta
CUVÉRTĂ, cuverte, s. f. Email transparent cu care se acoperă obiectele de faianță și de ceramică; glazură. – Din fr. couverte. DOOM
cuvértă (email) s. f., g.-d. art. cuvértei; pl. cuvérte
cuverte
CUVÉRTĂ, cuverte, s. f. Email transparent cu care se acoperă obiectele de faianță și de ceramică; glazură. – Din fr. couverte. DOOM
cuvértă (email) s. f., g.-d. art. cuvértei; pl. cuvérte
cuvertei
CUVÉRTĂ, cuverte, s. f. Email transparent cu care se acoperă obiectele de faianță și de ceramică; glazură. – Din fr. couverte. DOOM
cuvértă (email) s. f., g.-d. art. cuvértei; pl. cuvérte
cuvertele
CUVÉRTĂ, cuverte, s. f. Email transparent cu care se acoperă obiectele de faianță și de ceramică; glazură. – Din fr. couverte. DOOM
cuvértă (email) s. f., g.-d. art. cuvértei; pl. cuvérte
cuvertelor
CUVÉRTĂ, cuverte, s. f. Email transparent cu care se acoperă obiectele de faianță și de ceramică; glazură. – Din fr. couverte. DOOM
cuvértă (email) s. f., g.-d. art. cuvértei; pl. cuvérte
cuvertura
CUVERTÚRĂ, cuverturi, s. f. Învelitoare cu care se acoperă o masă, un pat sau cu care se învelește cineva (când doarme). – Din fr. couverture. DOOM
cuvertúră s. f., g.-d. art. cuvertúrii; pl. cuvertúri
cuverturi
CUVERTÚRĂ, cuverturi, s. f. Învelitoare cu care se acoperă o masă, un pat sau cu care se învelește cineva (când doarme). – Din fr. couverture. DOOM
cuvertúră s. f., g.-d. art. cuvertúrii; pl. cuvertúri
cuverturii
CUVERTÚRĂ, cuverturi, s. f. Învelitoare cu care se acoperă o masă, un pat sau cu care se învelește cineva (când doarme). – Din fr. couverture. DOOM
cuvertúră s. f., g.-d. art. cuvertúrii; pl. cuvertúri
cuverturile
CUVERTÚRĂ, cuverturi, s. f. Învelitoare cu care se acoperă o masă, un pat sau cu care se învelește cineva (când doarme). – Din fr. couverture. DOOM
cuvertúră s. f., g.-d. art. cuvertúrii; pl. cuvertúri
cuverturilor
CUVERTÚRĂ, cuverturi, s. f. Învelitoare cu care se acoperă o masă, un pat sau cu care se învelește cineva (când doarme). – Din fr. couverture. DOOM
cuvertúră s. f., g.-d. art. cuvertúrii; pl. cuvertúri
cuveta
CUVÉTĂ, cuvete, s. f. Sinclinal în formă de căldare, cu lungimea și lățimea aproape egale și cu secțiunea orizontală aproximativ rotundă. ♦ Depresiune închisă, ca un bazin, acoperită permanent sau temporar de apă. – Din fr. cuvette. DOOM
!cuvétă (depresiune, sinclinal) s. f., g.-d. art. cuvétei; pl. cuvéte
cuvete
CUVÉTĂ, cuvete, s. f. Sinclinal în formă de căldare, cu lungimea și lățimea aproape egale și cu secțiunea orizontală aproximativ rotundă. ♦ Depresiune închisă, ca un bazin, acoperită permanent sau temporar de apă. – Din fr. cuvette. DOOM
!cuvétă (depresiune, sinclinal) s. f., g.-d. art. cuvétei; pl. cuvéte
cuvetei
CUVÉTĂ, cuvete, s. f. Sinclinal în formă de căldare, cu lungimea și lățimea aproape egale și cu secțiunea orizontală aproximativ rotundă. ♦ Depresiune închisă, ca un bazin, acoperită permanent sau temporar de apă. – Din fr. cuvette. DOOM
!cuvétă (depresiune, sinclinal) s. f., g.-d. art. cuvétei; pl. cuvéte
cuvetele
CUVÉTĂ, cuvete, s. f. Sinclinal în formă de căldare, cu lungimea și lățimea aproape egale și cu secțiunea orizontală aproximativ rotundă. ♦ Depresiune închisă, ca un bazin, acoperită permanent sau temporar de apă. – Din fr. cuvette. DOOM
!cuvétă (depresiune, sinclinal) s. f., g.-d. art. cuvétei; pl. cuvéte
cuvetelor
CUVÉTĂ, cuvete, s. f. Sinclinal în formă de căldare, cu lungimea și lățimea aproape egale și cu secțiunea orizontală aproximativ rotundă. ♦ Depresiune închisă, ca un bazin, acoperită permanent sau temporar de apă. – Din fr. cuvette. DOOM
!cuvétă (depresiune, sinclinal) s. f., g.-d. art. cuvétei; pl. cuvéte
cuvie
CUVENÍ, pers. 3 cuvíne, vb. IV. Refl. unipers. 1. A-i reveni cuiva ceva, a avea drept la ceva; a merita. 2. A fi conform cu cerințele morale; a se cădea. – Lat. convenire. DOOM
!cuvení (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cuvíne, imperf. 3 sg. se cuveneá; conj. prez. 3 să se cuvínă; ger. cuveníndu-se
cuviincioasa
CUVIINCIÓS, -OÁSĂ, cuviincioși, -oase, adj. 1. Care respectă regulile bunei-cuviințe, care corespunde acestor reguli; decent, politicos; cuvios (2). 2. (Înv.) Potrivit, corespunzător; convenabil. [Pr.: -vi-in-] – Cuviință + suf. -ios. DOOM
cuviinciós (-vi-in-cios) adj. m., pl. cuviincióși; f. cuviincioásă, pl. cuviincioáse
cuviincioase
CUVIINCIÓS, -OÁSĂ, cuviincioși, -oase, adj. 1. Care respectă regulile bunei-cuviințe, care corespunde acestor reguli; decent, politicos; cuvios (2). 2. (Înv.) Potrivit, corespunzător; convenabil. [Pr.: -vi-in-] – Cuviință + suf. -ios. DOOM
cuviinciós (-vi-in-cios) adj. m., pl. cuviincióși; f. cuviincioásă, pl. cuviincioáse
cuviincioasei
CUVIINCIÓS, -OÁSĂ, cuviincioși, -oase, adj. 1. Care respectă regulile bunei-cuviințe, care corespunde acestor reguli; decent, politicos; cuvios (2). 2. (Înv.) Potrivit, corespunzător; convenabil. [Pr.: -vi-in-] – Cuviință + suf. -ios. DOOM
cuviinciós (-vi-in-cios) adj. m., pl. cuviincióși; f. cuviincioásă, pl. cuviincioáse
cuviincioasele
CUVIINCIÓS, -OÁSĂ, cuviincioși, -oase, adj. 1. Care respectă regulile bunei-cuviințe, care corespunde acestor reguli; decent, politicos; cuvios (2). 2. (Înv.) Potrivit, corespunzător; convenabil. [Pr.: -vi-in-] – Cuviință + suf. -ios. DOOM
cuviinciós (-vi-in-cios) adj. m., pl. cuviincióși; f. cuviincioásă, pl. cuviincioáse
cuviincioaselor
CUVIINCIÓS, -OÁSĂ, cuviincioși, -oase, adj. 1. Care respectă regulile bunei-cuviințe, care corespunde acestor reguli; decent, politicos; cuvios (2). 2. (Înv.) Potrivit, corespunzător; convenabil. [Pr.: -vi-in-] – Cuviință + suf. -ios. DOOM
cuviinciós (-vi-in-cios) adj. m., pl. cuviincióși; f. cuviincioásă, pl. cuviincioáse
cuviincios
CUVIINCIÓS, -OÁSĂ, cuviincioși, -oase, adj. 1. Care respectă regulile bunei-cuviințe, care corespunde acestor reguli; decent, politicos; cuvios (2). 2. (Înv.) Potrivit, corespunzător; convenabil. [Pr.: -vi-in-] – Cuviință + suf. -ios. DOOM
cuviinciós (-vi-in-cios) adj. m., pl. cuviincióși; f. cuviincioásă, pl. cuviincioáse
cuviinciosul
CUVIINCIÓS, -OÁSĂ, cuviincioși, -oase, adj. 1. Care respectă regulile bunei-cuviințe, care corespunde acestor reguli; decent, politicos; cuvios (2). 2. (Înv.) Potrivit, corespunzător; convenabil. [Pr.: -vi-in-] – Cuviință + suf. -ios. DOOM
cuviinciós (-vi-in-cios) adj. m., pl. cuviincióși; f. cuviincioásă, pl. cuviincioáse
cuviinciosului
CUVIINCIÓS, -OÁSĂ, cuviincioși, -oase, adj. 1. Care respectă regulile bunei-cuviințe, care corespunde acestor reguli; decent, politicos; cuvios (2). 2. (Înv.) Potrivit, corespunzător; convenabil. [Pr.: -vi-in-] – Cuviință + suf. -ios. DOOM
cuviinciós (-vi-in-cios) adj. m., pl. cuviincióși; f. cuviincioásă, pl. cuviincioáse
cuviincioși
CUVIINCIÓS, -OÁSĂ, cuviincioși, -oase, adj. 1. Care respectă regulile bunei-cuviințe, care corespunde acestor reguli; decent, politicos; cuvios (2). 2. (Înv.) Potrivit, corespunzător; convenabil. [Pr.: -vi-in-] – Cuviință + suf. -ios. DOOM
cuviinciós (-vi-in-cios) adj. m., pl. cuviincióși; f. cuviincioásă, pl. cuviincioáse
cuviincioșii
CUVIINCIÓS, -OÁSĂ, cuviincioși, -oase, adj. 1. Care respectă regulile bunei-cuviințe, care corespunde acestor reguli; decent, politicos; cuvios (2). 2. (Înv.) Potrivit, corespunzător; convenabil. [Pr.: -vi-in-] – Cuviință + suf. -ios. DOOM
cuviinciós (-vi-in-cios) adj. m., pl. cuviincióși; f. cuviincioásă, pl. cuviincioáse
cuviincioșilor
CUVIINCIÓS, -OÁSĂ, cuviincioși, -oase, adj. 1. Care respectă regulile bunei-cuviințe, care corespunde acestor reguli; decent, politicos; cuvios (2). 2. (Înv.) Potrivit, corespunzător; convenabil. [Pr.: -vi-in-] – Cuviință + suf. -ios. DOOM
cuviinciós (-vi-in-cios) adj. m., pl. cuviincióși; f. cuviincioásă, pl. cuviincioáse
cuviința
CUVIÍNȚĂ, cuviințe, s. f. Regulă de bună conduită, atitudine sau purtare cuviincioasă; politețe, decență. ◊ Loc. adv. După cuviință = așa cum trebuie. ◊ Expr. A găsi (sau a crede, a socoti) de cuviință = a găsi, a crede etc. că e bine, potrivit. Cele de cuviință = cele trebuincioase, cele ce se cuvin. [Pr.: -vi-in-] – Lat. convenientia. DOOM
cuviínță (-vi-in-ță) s. f., g.-d. art. cuviínței; pl. cuviínțe
cuviințe
CUVIÍNȚĂ, cuviințe, s. f. Regulă de bună conduită, atitudine sau purtare cuviincioasă; politețe, decență. ◊ Loc. adv. După cuviință = așa cum trebuie. ◊ Expr. A găsi (sau a crede, a socoti) de cuviință = a găsi, a crede etc. că e bine, potrivit. Cele de cuviință = cele trebuincioase, cele ce se cuvin. [Pr.: -vi-in-] – Lat. convenientia. DOOM
cuviínță (-vi-in-ță) s. f., g.-d. art. cuviínței; pl. cuviínțe
cuviinței
CUVIÍNȚĂ, cuviințe, s. f. Regulă de bună conduită, atitudine sau purtare cuviincioasă; politețe, decență. ◊ Loc. adv. După cuviință = așa cum trebuie. ◊ Expr. A găsi (sau a crede, a socoti) de cuviință = a găsi, a crede etc. că e bine, potrivit. Cele de cuviință = cele trebuincioase, cele ce se cuvin. [Pr.: -vi-in-] – Lat. convenientia. DOOM
cuviínță (-vi-in-ță) s. f., g.-d. art. cuviínței; pl. cuviínțe
cuviințele
CUVIÍNȚĂ, cuviințe, s. f. Regulă de bună conduită, atitudine sau purtare cuviincioasă; politețe, decență. ◊ Loc. adv. După cuviință = așa cum trebuie. ◊ Expr. A găsi (sau a crede, a socoti) de cuviință = a găsi, a crede etc. că e bine, potrivit. Cele de cuviință = cele trebuincioase, cele ce se cuvin. [Pr.: -vi-in-] – Lat. convenientia. DOOM
cuviínță (-vi-in-ță) s. f., g.-d. art. cuviínței; pl. cuviínțe
cuviințelor
CUVIÍNȚĂ, cuviințe, s. f. Regulă de bună conduită, atitudine sau purtare cuviincioasă; politețe, decență. ◊ Loc. adv. După cuviință = așa cum trebuie. ◊ Expr. A găsi (sau a crede, a socoti) de cuviință = a găsi, a crede etc. că e bine, potrivit. Cele de cuviință = cele trebuincioase, cele ce se cuvin. [Pr.: -vi-in-] – Lat. convenientia. DOOM
cuviínță (-vi-in-ță) s. f., g.-d. art. cuviínței; pl. cuviínțe
cuvin
CUVENÍ, pers. 3 cuvíne, vb. IV. Refl. unipers. 1. A-i reveni cuiva ceva, a avea drept la ceva; a merita. 2. A fi conform cu cerințele morale; a se cădea. – Lat. convenire. DOOM
!cuvení (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cuvíne, imperf. 3 sg. se cuveneá; conj. prez. 3 să se cuvínă; ger. cuveníndu-se
cuvine
CUVENÍ, pers. 3 cuvíne, vb. IV. Refl. unipers. 1. A-i reveni cuiva ceva, a avea drept la ceva; a merita. 2. A fi conform cu cerințele morale; a se cădea. – Lat. convenire. DOOM
!cuvení (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cuvíne, imperf. 3 sg. se cuveneá; conj. prez. 3 să se cuvínă; ger. cuveníndu-se
cuvinte
CUVẤNT, cuvinte, s. n. 1. Unitate de bază a vocabularului, care reprezintă asocierea unui sens (sau a unui complex de sensuri) și a unui complex sonor; vorbă. ◊ Cuvânt simplu = cuvânt care conține un singur morfem radical. Cuvânt primitiv = cuvânt care servește ca element de bază pentru formarea altor cuvinte. Cuvânt compus = cuvânt format prin compunere. Cuvânt derivat = cuvânt format prin derivare. Cuvânt-matcă = cuvânt care se află în fruntea unui articol de dicționar, sub care se grupează și se glosează toate variantele și expresiile, uneori și derivatele și compusele. ◊ (Lingv.: în compusul) Cuvânt-titlu = cuvântul definit în articolul de dicționar respectiv. ◊ Expr. A nu găsi (sau a nu avea) cuvinte = a nu fi în stare (sub impulsul unor stări afective puternice) să exprimi ceea ce gândești. Cu alte cuvinte = a) exprimând același lucru altfel; b) deci, prin urmare, așadar. Într-un (sau cu un) cuvânt = pe scurt, în concluzie, deci, așadar. În puține cuvinte = pe scurt, în rezumat. Cuvânt cu (sau de) cuvânt = fără nici o modificare, exact, fidel. Dintr-un cuvânt = imediat, numaidecât. ♦ Joc de cuvinte = glumă bazată pe asemănarea cuvintelor; calambur. Cuvinte încrucișate = joc distractiv-educativ în care trebuie găsite, pe baza unor indicații date, o serie de cuvinte astfel aranjate într-o figură geometrică împărțită în pătrățele, încât cuvintele citite orizontal să aibă o literă comună cu cele citite vertical. 2. Gând, idee exprimată prin vorbe; spusă. ◊ Cuvânt greu = vorbă hotărâtoare; (la pl.) vorbe de dojană, de ocară. Cuvânt introductiv sau cuvânt înainte = prefață, introducere (la o lucrare). Purtător de cuvânt = persoană autorizată să exprime în mod public păreri care arată punctul de vedere al forului pe care îl reprezintă. ◊ Expr. A pune un cuvânt (bun) = a interveni (favorabil) pentru cineva. În (toată) puterea cuvântului = în înțelesul adevărat, pe deplin, cu desăvârșire. A tăia (sau a curma) cuiva cuvântul = a întrerupe pe cineva din vorbă. (Reg.) A începe cuvânt = a începe vorba, a spune. ♦ Subiect de vorbă, de povestire, istorisire. 3. Cuvântare, discurs, conferință. ◊ Expr. A cere (sau a da, a avea) cuvântul (într-o ședință, într-o adunare) = a cere (sau a da cuiva etc.) dreptul de a vorbi. A lua cuvântul = a vorbi (într-o adunare). A-i lua cuiva cuvântul = a interzice cuiva să-și mai continue afirmațiile (într-o adunare). 4. Învățătură, îndrumare, sfat; p. ext. dispoziție, ordin. ◊ Expr. A înțelege (sau a ști) de cuvânt = a asculta de spusele, de sfaturile cuiva. Cuvânt de ordine = dispoziție dată de un superior. 5. Promisiune, făgăduială; angajament. ◊ Expr. Om de cuvânt = om care își ține făgăduielile. Cuvânt de onoare (sau de cinste, de om) = promisiune sau asigurare care angajează cinstea cuiva. A(-și) da cuvântul (de onoare) = a se angaja în mod hotărât că va face cu orice preț ceva. (A crede) pe cuvânt = (a crede) fără a mai controla exactitatea spuselor. A-și ține cuvântul sau a se ține de cuvânt = a-și îndeplini o promisiune făcută. 6. Părere, opinie exprimată; punct de vedere. ♦ Libertate, drept de a revendica ceva. 7. (Mai ales la pl.) Discuție; ceartă, ciorovăială. ◊ Expr. Schimb de cuvinte = discuție aprinsă, ceartă, sfadă. (Reg.) Nu-i cuvânt = e indiscutabil. 8. Motiv, rațiune, cauză. ◊ Expr. Cu drept cuvânt = pe bună dreptate, la drept vorbind. 9. (Înv.) Știre, veste, informație; zvon. 10. (Înv.) Înțelegere, pact, acord, convenție. 11. (Rar) Facultatea de a vorbi; voce, grai. 12. (În sintagmele) Cuvânt-cheie = a) termen folosit pentru a marca o diviziune într-un catalog (de bibliotecă); b) termen al unei unități frazeologice pe care cade accentul semantic. Cuvânt-vedetă = termen ales din titlul unei lucrări sau al unei publicații, care folosește la orânduirea alfabetică a lucrării în catalogul general sau în catalogul pe materii. 13. (Inform.) Ansamblu de cifre binare care poate fi tratat ca o unitate de informație la un moment dat. – Lat. conventus „adunare, întrunire”, conventum „înțelegere”. DOOM
cuvấnt-vedétă s. n., pl. cuvínte-vedétă
cuvintele
CUVẤNT, cuvinte, s. n. 1. Unitate de bază a vocabularului, care reprezintă asocierea unui sens (sau a unui complex de sensuri) și a unui complex sonor; vorbă. ◊ Cuvânt simplu = cuvânt care conține un singur morfem radical. Cuvânt primitiv = cuvânt care servește ca element de bază pentru formarea altor cuvinte. Cuvânt compus = cuvânt format prin compunere. Cuvânt derivat = cuvânt format prin derivare. Cuvânt-matcă = cuvânt care se află în fruntea unui articol de dicționar, sub care se grupează și se glosează toate variantele și expresiile, uneori și derivatele și compusele. ◊ (Lingv.: în compusul) Cuvânt-titlu = cuvântul definit în articolul de dicționar respectiv. ◊ Expr. A nu găsi (sau a nu avea) cuvinte = a nu fi în stare (sub impulsul unor stări afective puternice) să exprimi ceea ce gândești. Cu alte cuvinte = a) exprimând același lucru altfel; b) deci, prin urmare, așadar. Într-un (sau cu un) cuvânt = pe scurt, în concluzie, deci, așadar. În puține cuvinte = pe scurt, în rezumat. Cuvânt cu (sau de) cuvânt = fără nici o modificare, exact, fidel. Dintr-un cuvânt = imediat, numaidecât. ♦ Joc de cuvinte = glumă bazată pe asemănarea cuvintelor; calambur. Cuvinte încrucișate = joc distractiv-educativ în care trebuie găsite, pe baza unor indicații date, o serie de cuvinte astfel aranjate într-o figură geometrică împărțită în pătrățele, încât cuvintele citite orizontal să aibă o literă comună cu cele citite vertical. 2. Gând, idee exprimată prin vorbe; spusă. ◊ Cuvânt greu = vorbă hotărâtoare; (la pl.) vorbe de dojană, de ocară. Cuvânt introductiv sau cuvânt înainte = prefață, introducere (la o lucrare). Purtător de cuvânt = persoană autorizată să exprime în mod public păreri care arată punctul de vedere al forului pe care îl reprezintă. ◊ Expr. A pune un cuvânt (bun) = a interveni (favorabil) pentru cineva. În (toată) puterea cuvântului = în înțelesul adevărat, pe deplin, cu desăvârșire. A tăia (sau a curma) cuiva cuvântul = a întrerupe pe cineva din vorbă. (Reg.) A începe cuvânt = a începe vorba, a spune. ♦ Subiect de vorbă, de povestire, istorisire. 3. Cuvântare, discurs, conferință. ◊ Expr. A cere (sau a da, a avea) cuvântul (într-o ședință, într-o adunare) = a cere (sau a da cuiva etc.) dreptul de a vorbi. A lua cuvântul = a vorbi (într-o adunare). A-i lua cuiva cuvântul = a interzice cuiva să-și mai continue afirmațiile (într-o adunare). 4. Învățătură, îndrumare, sfat; p. ext. dispoziție, ordin. ◊ Expr. A înțelege (sau a ști) de cuvânt = a asculta de spusele, de sfaturile cuiva. Cuvânt de ordine = dispoziție dată de un superior. 5. Promisiune, făgăduială; angajament. ◊ Expr. Om de cuvânt = om care își ține făgăduielile. Cuvânt de onoare (sau de cinste, de om) = promisiune sau asigurare care angajează cinstea cuiva. A(-și) da cuvântul (de onoare) = a se angaja în mod hotărât că va face cu orice preț ceva. (A crede) pe cuvânt = (a crede) fără a mai controla exactitatea spuselor. A-și ține cuvântul sau a se ține de cuvânt = a-și îndeplini o promisiune făcută. 6. Părere, opinie exprimată; punct de vedere. ♦ Libertate, drept de a revendica ceva. 7. (Mai ales la pl.) Discuție; ceartă, ciorovăială. ◊ Expr. Schimb de cuvinte = discuție aprinsă, ceartă, sfadă. (Reg.) Nu-i cuvânt = e indiscutabil. 8. Motiv, rațiune, cauză. ◊ Expr. Cu drept cuvânt = pe bună dreptate, la drept vorbind. 9. (Înv.) Știre, veste, informație; zvon. 10. (Înv.) Înțelegere, pact, acord, convenție. 11. (Rar) Facultatea de a vorbi; voce, grai. 12. (În sintagmele) Cuvânt-cheie = a) termen folosit pentru a marca o diviziune într-un catalog (de bibliotecă); b) termen al unei unități frazeologice pe care cade accentul semantic. Cuvânt-vedetă = termen ales din titlul unei lucrări sau al unei publicații, care folosește la orânduirea alfabetică a lucrării în catalogul general sau în catalogul pe materii. 13. (Inform.) Ansamblu de cifre binare care poate fi tratat ca o unitate de informație la un moment dat. – Lat. conventus „adunare, întrunire”, conventum „înțelegere”. DOOM
cuvấnt-vedétă s. n., pl. cuvínte-vedétă
cuvintelor
CUVẤNT, cuvinte, s. n. 1. Unitate de bază a vocabularului, care reprezintă asocierea unui sens (sau a unui complex de sensuri) și a unui complex sonor; vorbă. ◊ Cuvânt simplu = cuvânt care conține un singur morfem radical. Cuvânt primitiv = cuvânt care servește ca element de bază pentru formarea altor cuvinte. Cuvânt compus = cuvânt format prin compunere. Cuvânt derivat = cuvânt format prin derivare. Cuvânt-matcă = cuvânt care se află în fruntea unui articol de dicționar, sub care se grupează și se glosează toate variantele și expresiile, uneori și derivatele și compusele. ◊ (Lingv.: în compusul) Cuvânt-titlu = cuvântul definit în articolul de dicționar respectiv. ◊ Expr. A nu găsi (sau a nu avea) cuvinte = a nu fi în stare (sub impulsul unor stări afective puternice) să exprimi ceea ce gândești. Cu alte cuvinte = a) exprimând același lucru altfel; b) deci, prin urmare, așadar. Într-un (sau cu un) cuvânt = pe scurt, în concluzie, deci, așadar. În puține cuvinte = pe scurt, în rezumat. Cuvânt cu (sau de) cuvânt = fără nici o modificare, exact, fidel. Dintr-un cuvânt = imediat, numaidecât. ♦ Joc de cuvinte = glumă bazată pe asemănarea cuvintelor; calambur. Cuvinte încrucișate = joc distractiv-educativ în care trebuie găsite, pe baza unor indicații date, o serie de cuvinte astfel aranjate într-o figură geometrică împărțită în pătrățele, încât cuvintele citite orizontal să aibă o literă comună cu cele citite vertical. 2. Gând, idee exprimată prin vorbe; spusă. ◊ Cuvânt greu = vorbă hotărâtoare; (la pl.) vorbe de dojană, de ocară. Cuvânt introductiv sau cuvânt înainte = prefață, introducere (la o lucrare). Purtător de cuvânt = persoană autorizată să exprime în mod public păreri care arată punctul de vedere al forului pe care îl reprezintă. ◊ Expr. A pune un cuvânt (bun) = a interveni (favorabil) pentru cineva. În (toată) puterea cuvântului = în înțelesul adevărat, pe deplin, cu desăvârșire. A tăia (sau a curma) cuiva cuvântul = a întrerupe pe cineva din vorbă. (Reg.) A începe cuvânt = a începe vorba, a spune. ♦ Subiect de vorbă, de povestire, istorisire. 3. Cuvântare, discurs, conferință. ◊ Expr. A cere (sau a da, a avea) cuvântul (într-o ședință, într-o adunare) = a cere (sau a da cuiva etc.) dreptul de a vorbi. A lua cuvântul = a vorbi (într-o adunare). A-i lua cuiva cuvântul = a interzice cuiva să-și mai continue afirmațiile (într-o adunare). 4. Învățătură, îndrumare, sfat; p. ext. dispoziție, ordin. ◊ Expr. A înțelege (sau a ști) de cuvânt = a asculta de spusele, de sfaturile cuiva. Cuvânt de ordine = dispoziție dată de un superior. 5. Promisiune, făgăduială; angajament. ◊ Expr. Om de cuvânt = om care își ține făgăduielile. Cuvânt de onoare (sau de cinste, de om) = promisiune sau asigurare care angajează cinstea cuiva. A(-și) da cuvântul (de onoare) = a se angaja în mod hotărât că va face cu orice preț ceva. (A crede) pe cuvânt = (a crede) fără a mai controla exactitatea spuselor. A-și ține cuvântul sau a se ține de cuvânt = a-și îndeplini o promisiune făcută. 6. Părere, opinie exprimată; punct de vedere. ♦ Libertate, drept de a revendica ceva. 7. (Mai ales la pl.) Discuție; ceartă, ciorovăială. ◊ Expr. Schimb de cuvinte = discuție aprinsă, ceartă, sfadă. (Reg.) Nu-i cuvânt = e indiscutabil. 8. Motiv, rațiune, cauză. ◊ Expr. Cu drept cuvânt = pe bună dreptate, la drept vorbind. 9. (Înv.) Știre, veste, informație; zvon. 10. (Înv.) Înțelegere, pact, acord, convenție. 11. (Rar) Facultatea de a vorbi; voce, grai. 12. (În sintagmele) Cuvânt-cheie = a) termen folosit pentru a marca o diviziune într-un catalog (de bibliotecă); b) termen al unei unități frazeologice pe care cade accentul semantic. Cuvânt-vedetă = termen ales din titlul unei lucrări sau al unei publicații, care folosește la orânduirea alfabetică a lucrării în catalogul general sau în catalogul pe materii. 13. (Inform.) Ansamblu de cifre binare care poate fi tratat ca o unitate de informație la un moment dat. – Lat. conventus „adunare, întrunire”, conventum „înțelegere”. DOOM
cuvấnt-vedétă s. n., pl. cuvínte-vedétă
cuvină
CUVENÍ, pers. 3 cuvíne, vb. IV. Refl. unipers. 1. A-i reveni cuiva ceva, a avea drept la ceva; a merita. 2. A fi conform cu cerințele morale; a se cădea. – Lat. convenire. DOOM
!cuvení (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cuvíne, imperf. 3 sg. se cuveneá; conj. prez. 3 să se cuvínă; ger. cuveníndu-se
cuvințel
CUVINȚÉL, cuvințele, s. n. Diminutiv al lui cuvânt. – Cuvânt + suf. -el. DOOM
cuvințél s. n., pl. cuvințéle
cuvințele
CUVINȚÉL, cuvințele, s. n. Diminutiv al lui cuvânt. – Cuvânt + suf. -el. DOOM
cuvințél s. n., pl. cuvințéle
cuvințelele
CUVINȚÉL, cuvințele, s. n. Diminutiv al lui cuvânt. – Cuvânt + suf. -el. DOOM
cuvințél s. n., pl. cuvințéle
cuvințelelor
CUVINȚÉL, cuvințele, s. n. Diminutiv al lui cuvânt. – Cuvânt + suf. -el. DOOM
cuvințél s. n., pl. cuvințéle
cuvințelul
CUVINȚÉL, cuvințele, s. n. Diminutiv al lui cuvânt. – Cuvânt + suf. -el. DOOM
cuvințél s. n., pl. cuvințéle
cuvințelului
CUVINȚÉL, cuvințele, s. n. Diminutiv al lui cuvânt. – Cuvânt + suf. -el. DOOM
cuvințél s. n., pl. cuvințéle
cuvioasa
CUVIÓS, -OÁSĂ, cuvioși, -oase, adj. 1. Cucernic, evlavios, pios. ♦ (Adesea substantivat) Titlu care se dă călugărilor și călugărițelor. ♦ (Substantivat; în religia creștină) Nume dat sfinților proveniți din călugări care nu au fost martiri. 2. (Înv.) Cuviincios (1). [Pr.: -vi-os] – Cuveni + suf. -os. DOOM
cuviós (-vi-os) adj. m., pl. cuvióși; f. cuvioásă, pl. cuvioáse
cuvioase
CUVIÓS, -OÁSĂ, cuvioși, -oase, adj. 1. Cucernic, evlavios, pios. ♦ (Adesea substantivat) Titlu care se dă călugărilor și călugărițelor. ♦ (Substantivat; în religia creștină) Nume dat sfinților proveniți din călugări care nu au fost martiri. 2. (Înv.) Cuviincios (1). [Pr.: -vi-os] – Cuveni + suf. -os. DOOM
cuviós (-vi-os) adj. m., pl. cuvióși; f. cuvioásă, pl. cuvioáse
cuvioasei
CUVIÓS, -OÁSĂ, cuvioși, -oase, adj. 1. Cucernic, evlavios, pios. ♦ (Adesea substantivat) Titlu care se dă călugărilor și călugărițelor. ♦ (Substantivat; în religia creștină) Nume dat sfinților proveniți din călugări care nu au fost martiri. 2. (Înv.) Cuviincios (1). [Pr.: -vi-os] – Cuveni + suf. -os. DOOM
cuviós (-vi-os) adj. m., pl. cuvióși; f. cuvioásă, pl. cuvioáse
cuvioasele
CUVIÓS, -OÁSĂ, cuvioși, -oase, adj. 1. Cucernic, evlavios, pios. ♦ (Adesea substantivat) Titlu care se dă călugărilor și călugărițelor. ♦ (Substantivat; în religia creștină) Nume dat sfinților proveniți din călugări care nu au fost martiri. 2. (Înv.) Cuviincios (1). [Pr.: -vi-os] – Cuveni + suf. -os. DOOM
cuviós (-vi-os) adj. m., pl. cuvióși; f. cuvioásă, pl. cuvioáse
cuvioaselor
CUVIÓS, -OÁSĂ, cuvioși, -oase, adj. 1. Cucernic, evlavios, pios. ♦ (Adesea substantivat) Titlu care se dă călugărilor și călugărițelor. ♦ (Substantivat; în religia creștină) Nume dat sfinților proveniți din călugări care nu au fost martiri. 2. (Înv.) Cuviincios (1). [Pr.: -vi-os] – Cuveni + suf. -os. DOOM
cuviós (-vi-os) adj. m., pl. cuvióși; f. cuvioásă, pl. cuvioáse
cuvios
CUVIÓS, -OÁSĂ, cuvioși, -oase, adj. 1. Cucernic, evlavios, pios. ♦ (Adesea substantivat) Titlu care se dă călugărilor și călugărițelor. ♦ (Substantivat; în religia creștină) Nume dat sfinților proveniți din călugări care nu au fost martiri. 2. (Înv.) Cuviincios (1). [Pr.: -vi-os] – Cuveni + suf. -os. DOOM
cuviós (-vi-os) adj. m., pl. cuvióși; f. cuvioásă, pl. cuvioáse
cuviosul
CUVIÓS, -OÁSĂ, cuvioși, -oase, adj. 1. Cucernic, evlavios, pios. ♦ (Adesea substantivat) Titlu care se dă călugărilor și călugărițelor. ♦ (Substantivat; în religia creștină) Nume dat sfinților proveniți din călugări care nu au fost martiri. 2. (Înv.) Cuviincios (1). [Pr.: -vi-os] – Cuveni + suf. -os. DOOM
cuviós (-vi-os) adj. m., pl. cuvióși; f. cuvioásă, pl. cuvioáse
cuviosului
CUVIÓS, -OÁSĂ, cuvioși, -oase, adj. 1. Cucernic, evlavios, pios. ♦ (Adesea substantivat) Titlu care se dă călugărilor și călugărițelor. ♦ (Substantivat; în religia creștină) Nume dat sfinților proveniți din călugări care nu au fost martiri. 2. (Înv.) Cuviincios (1). [Pr.: -vi-os] – Cuveni + suf. -os. DOOM
cuviós (-vi-os) adj. m., pl. cuvióși; f. cuvioásă, pl. cuvioáse
cuvioși
CUVIÓS, -OÁSĂ, cuvioși, -oase, adj. 1. Cucernic, evlavios, pios. ♦ (Adesea substantivat) Titlu care se dă călugărilor și călugărițelor. ♦ (Substantivat; în religia creștină) Nume dat sfinților proveniți din călugări care nu au fost martiri. 2. (Înv.) Cuviincios (1). [Pr.: -vi-os] – Cuveni + suf. -os. DOOM
cuviós (-vi-os) adj. m., pl. cuvióși; f. cuvioásă, pl. cuvioáse
cuvioșia
CUVIOȘÍE, cuvioșii, s. f. Bună-cuviință; omenie; cucernicie, evlavie. ♦ (Urmat de un pronume posesiv) Titlu dat călugărilor și altor slujitori ai bisericii. [Pr.: -vi-o-] – Cuvios + suf. -ie. DOOM
Cuvioșiíle Voástre (-vi-o-) loc. pr.
cuvioșie
CUVIOȘÍE, cuvioșii, s. f. Bună-cuviință; omenie; cucernicie, evlavie. ♦ (Urmat de un pronume posesiv) Titlu dat călugărilor și altor slujitori ai bisericii. [Pr.: -vi-o-] – Cuvios + suf. -ie. DOOM
Cuvioșiíle Voástre (-vi-o-) loc. pr.
cuvioșiei
CUVIOȘÍE, cuvioșii, s. f. Bună-cuviință; omenie; cucernicie, evlavie. ♦ (Urmat de un pronume posesiv) Titlu dat călugărilor și altor slujitori ai bisericii. [Pr.: -vi-o-] – Cuvios + suf. -ie. DOOM
Cuvioșiíle Voástre (-vi-o-) loc. pr.
cuvioșii
CUVIÓS, -OÁSĂ, cuvioși, -oase, adj. 1. Cucernic, evlavios, pios. ♦ (Adesea substantivat) Titlu care se dă călugărilor și călugărițelor. ♦ (Substantivat; în religia creștină) Nume dat sfinților proveniți din călugări care nu au fost martiri. 2. (Înv.) Cuviincios (1). [Pr.: -vi-os] – Cuveni + suf. -os. DOOM
cuviós (-vi-os) adj. m., pl. cuvióși; f. cuvioásă, pl. cuvioáse
cuvioșii
CUVIOȘÍE, cuvioșii, s. f. Bună-cuviință; omenie; cucernicie, evlavie. ♦ (Urmat de un pronume posesiv) Titlu dat călugărilor și altor slujitori ai bisericii. [Pr.: -vi-o-] – Cuvios + suf. -ie. DOOM
Cuvioșiíle Voástre (-vi-o-) loc. pr.
cuvioșiile
CUVIOȘÍE, cuvioșii, s. f. Bună-cuviință; omenie; cucernicie, evlavie. ♦ (Urmat de un pronume posesiv) Titlu dat călugărilor și altor slujitori ai bisericii. [Pr.: -vi-o-] – Cuvios + suf. -ie. DOOM
Cuvioșiíle Voástre (-vi-o-) loc. pr.
cuvioșiilor
CUVIOȘÍE, cuvioșii, s. f. Bună-cuviință; omenie; cucernicie, evlavie. ♦ (Urmat de un pronume posesiv) Titlu dat călugărilor și altor slujitori ai bisericii. [Pr.: -vi-o-] – Cuvios + suf. -ie. DOOM
Cuvioșiíle Voástre (-vi-o-) loc. pr.
cuvioșilor
CUVIÓS, -OÁSĂ, cuvioși, -oase, adj. 1. Cucernic, evlavios, pios. ♦ (Adesea substantivat) Titlu care se dă călugărilor și călugărițelor. ♦ (Substantivat; în religia creștină) Nume dat sfinților proveniți din călugări care nu au fost martiri. 2. (Înv.) Cuviincios (1). [Pr.: -vi-os] – Cuveni + suf. -os. DOOM
cuviós (-vi-os) adj. m., pl. cuvióși; f. cuvioásă, pl. cuvioáse
cuvânt
CUVẤNT, cuvinte, s. n. 1. Unitate de bază a vocabularului, care reprezintă asocierea unui sens (sau a unui complex de sensuri) și a unui complex sonor; vorbă. ◊ Cuvânt simplu = cuvânt care conține un singur morfem radical. Cuvânt primitiv = cuvânt care servește ca element de bază pentru formarea altor cuvinte. Cuvânt compus = cuvânt format prin compunere. Cuvânt derivat = cuvânt format prin derivare. Cuvânt-matcă = cuvânt care se află în fruntea unui articol de dicționar, sub care se grupează și se glosează toate variantele și expresiile, uneori și derivatele și compusele. ◊ (Lingv.: în compusul) Cuvânt-titlu = cuvântul definit în articolul de dicționar respectiv. ◊ Expr. A nu găsi (sau a nu avea) cuvinte = a nu fi în stare (sub impulsul unor stări afective puternice) să exprimi ceea ce gândești. Cu alte cuvinte = a) exprimând același lucru altfel; b) deci, prin urmare, așadar. Într-un (sau cu un) cuvânt = pe scurt, în concluzie, deci, așadar. În puține cuvinte = pe scurt, în rezumat. Cuvânt cu (sau de) cuvânt = fără nici o modificare, exact, fidel. Dintr-un cuvânt = imediat, numaidecât. ♦ Joc de cuvinte = glumă bazată pe asemănarea cuvintelor; calambur. Cuvinte încrucișate = joc distractiv-educativ în care trebuie găsite, pe baza unor indicații date, o serie de cuvinte astfel aranjate într-o figură geometrică împărțită în pătrățele, încât cuvintele citite orizontal să aibă o literă comună cu cele citite vertical. 2. Gând, idee exprimată prin vorbe; spusă. ◊ Cuvânt greu = vorbă hotărâtoare; (la pl.) vorbe de dojană, de ocară. Cuvânt introductiv sau cuvânt înainte = prefață, introducere (la o lucrare). Purtător de cuvânt = persoană autorizată să exprime în mod public păreri care arată punctul de vedere al forului pe care îl reprezintă. ◊ Expr. A pune un cuvânt (bun) = a interveni (favorabil) pentru cineva. În (toată) puterea cuvântului = în înțelesul adevărat, pe deplin, cu desăvârșire. A tăia (sau a curma) cuiva cuvântul = a întrerupe pe cineva din vorbă. (Reg.) A începe cuvânt = a începe vorba, a spune. ♦ Subiect de vorbă, de povestire, istorisire. 3. Cuvântare, discurs, conferință. ◊ Expr. A cere (sau a da, a avea) cuvântul (într-o ședință, într-o adunare) = a cere (sau a da cuiva etc.) dreptul de a vorbi. A lua cuvântul = a vorbi (într-o adunare). A-i lua cuiva cuvântul = a interzice cuiva să-și mai continue afirmațiile (într-o adunare). 4. Învățătură, îndrumare, sfat; p. ext. dispoziție, ordin. ◊ Expr. A înțelege (sau a ști) de cuvânt = a asculta de spusele, de sfaturile cuiva. Cuvânt de ordine = dispoziție dată de un superior. 5. Promisiune, făgăduială; angajament. ◊ Expr. Om de cuvânt = om care își ține făgăduielile. Cuvânt de onoare (sau de cinste, de om) = promisiune sau asigurare care angajează cinstea cuiva. A(-și) da cuvântul (de onoare) = a se angaja în mod hotărât că va face cu orice preț ceva. (A crede) pe cuvânt = (a crede) fără a mai controla exactitatea spuselor. A-și ține cuvântul sau a se ține de cuvânt = a-și îndeplini o promisiune făcută. 6. Părere, opinie exprimată; punct de vedere. ♦ Libertate, drept de a revendica ceva. 7. (Mai ales la pl.) Discuție; ceartă, ciorovăială. ◊ Expr. Schimb de cuvinte = discuție aprinsă, ceartă, sfadă. (Reg.) Nu-i cuvânt = e indiscutabil. 8. Motiv, rațiune, cauză. ◊ Expr. Cu drept cuvânt = pe bună dreptate, la drept vorbind. 9. (Înv.) Știre, veste, informație; zvon. 10. (Înv.) Înțelegere, pact, acord, convenție. 11. (Rar) Facultatea de a vorbi; voce, grai. 12. (În sintagmele) Cuvânt-cheie = a) termen folosit pentru a marca o diviziune într-un catalog (de bibliotecă); b) termen al unei unități frazeologice pe care cade accentul semantic. Cuvânt-vedetă = termen ales din titlul unei lucrări sau al unei publicații, care folosește la orânduirea alfabetică a lucrării în catalogul general sau în catalogul pe materii. 13. (Inform.) Ansamblu de cifre binare care poate fi tratat ca o unitate de informație la un moment dat. – Lat. conventus „adunare, întrunire”, conventum „înțelegere”. DOOM
cuvấnt-vedétă s. n., pl. cuvínte-vedétă
cuvânta
în toată puterea cuvântului expr. în sensul real / imediat al cuvântului. DOOM
cuvântá (a ~) vb., ind. prez. 3 cuvânteáză
cuvânta
CUVÂNTÁ, cuvântez, vb. I. 1. Tranz. A vorbi, a grăi, a zice; a declara. 2. Tranz. A ține un discurs. ♦ A recita. 3. Intranz. A avea facultatea de a articula cuvinte. [Prez. ind. și; cuvintez] – Lat. conventare „a se întruni mereu”.
cuvânta
CUVÂNTÁ, cuvântez, vb. I. 1. Tranz. A vorbi, a grăi, a zice; a declara. 2. Tranz. A ține un discurs. ♦ A recita. 3. Intranz. A avea facultatea de a articula cuvinte. [Prez. ind. și; cuvintez] – Lat. conventare „a se întruni mereu”.
cuvântai
CUVÂNTÁ, cuvântez, vb. I. 1. Tranz. A vorbi, a grăi, a zice; a declara. 2. Tranz. A ține un discurs. ♦ A recita. 3. Intranz. A avea facultatea de a articula cuvinte. [Prez. ind. și; cuvintez] – Lat. conventare „a se întruni mereu”.
cuvântam
CUVÂNTÁ, cuvântez, vb. I. 1. Tranz. A vorbi, a grăi, a zice; a declara. 2. Tranz. A ține un discurs. ♦ A recita. 3. Intranz. A avea facultatea de a articula cuvinte. [Prez. ind. și; cuvintez] – Lat. conventare „a se întruni mereu”.
cuvântare
CUVÂNTÁ, cuvântez, vb. I. 1. Tranz. A vorbi, a grăi, a zice; a declara. 2. Tranz. A ține un discurs. ♦ A recita. 3. Intranz. A avea facultatea de a articula cuvinte. [Prez. ind. și; cuvintez] – Lat. conventare „a se întruni mereu”.
cuvântare
CUVÂNTÁRE, cuvântări, s. f. Acțiunea de a cuvânta și rezultatul ei; vorbire în public desfășurată cu oarecare solemnitate; discurs. – V. cuvânta. DOOM
cuvântáre s. f., g.-d. art. cuvântắrii; pl. cuvântắri
cuvântarea
CUVÂNTÁRE, cuvântări, s. f. Acțiunea de a cuvânta și rezultatul ei; vorbire în public desfășurată cu oarecare solemnitate; discurs. – V. cuvânta. DOOM
cuvântáre s. f., g.-d. art. cuvântắrii; pl. cuvântắri
cuvântară
CUVÂNTÁ, cuvântez, vb. I. 1. Tranz. A vorbi, a grăi, a zice; a declara. 2. Tranz. A ține un discurs. ♦ A recita. 3. Intranz. A avea facultatea de a articula cuvinte. [Prez. ind. și; cuvintez] – Lat. conventare „a se întruni mereu”.
cuvântarăm
CUVÂNTÁ, cuvântez, vb. I. 1. Tranz. A vorbi, a grăi, a zice; a declara. 2. Tranz. A ține un discurs. ♦ A recita. 3. Intranz. A avea facultatea de a articula cuvinte. [Prez. ind. și; cuvintez] – Lat. conventare „a se întruni mereu”.
cuvântarăți
CUVÂNTÁ, cuvântez, vb. I. 1. Tranz. A vorbi, a grăi, a zice; a declara. 2. Tranz. A ține un discurs. ♦ A recita. 3. Intranz. A avea facultatea de a articula cuvinte. [Prez. ind. și; cuvintez] – Lat. conventare „a se întruni mereu”.
cuvântase
CUVÂNTÁ, cuvântez, vb. I. 1. Tranz. A vorbi, a grăi, a zice; a declara. 2. Tranz. A ține un discurs. ♦ A recita. 3. Intranz. A avea facultatea de a articula cuvinte. [Prez. ind. și; cuvintez] – Lat. conventare „a se întruni mereu”.
cuvântasem
CUVÂNTÁ, cuvântez, vb. I. 1. Tranz. A vorbi, a grăi, a zice; a declara. 2. Tranz. A ține un discurs. ♦ A recita. 3. Intranz. A avea facultatea de a articula cuvinte. [Prez. ind. și; cuvintez] – Lat. conventare „a se întruni mereu”.
cuvântaseră
CUVÂNTÁ, cuvântez, vb. I. 1. Tranz. A vorbi, a grăi, a zice; a declara. 2. Tranz. A ține un discurs. ♦ A recita. 3. Intranz. A avea facultatea de a articula cuvinte. [Prez. ind. și; cuvintez] – Lat. conventare „a se întruni mereu”.
cuvântaserăm
CUVÂNTÁ, cuvântez, vb. I. 1. Tranz. A vorbi, a grăi, a zice; a declara. 2. Tranz. A ține un discurs. ♦ A recita. 3. Intranz. A avea facultatea de a articula cuvinte. [Prez. ind. și; cuvintez] – Lat. conventare „a se întruni mereu”.
cuvântaserăți
CUVÂNTÁ, cuvântez, vb. I. 1. Tranz. A vorbi, a grăi, a zice; a declara. 2. Tranz. A ține un discurs. ♦ A recita. 3. Intranz. A avea facultatea de a articula cuvinte. [Prez. ind. și; cuvintez] – Lat. conventare „a se întruni mereu”.
cuvântaseși
CUVÂNTÁ, cuvântez, vb. I. 1. Tranz. A vorbi, a grăi, a zice; a declara. 2. Tranz. A ține un discurs. ♦ A recita. 3. Intranz. A avea facultatea de a articula cuvinte. [Prez. ind. și; cuvintez] – Lat. conventare „a se întruni mereu”.
cuvântaseți
CUVÂNTÁ, cuvântez, vb. I. 1. Tranz. A vorbi, a grăi, a zice; a declara. 2. Tranz. A ține un discurs. ♦ A recita. 3. Intranz. A avea facultatea de a articula cuvinte. [Prez. ind. și; cuvintez] – Lat. conventare „a se întruni mereu”.
cuvântat
CUVÂNTÁ, cuvântez, vb. I. 1. Tranz. A vorbi, a grăi, a zice; a declara. 2. Tranz. A ține un discurs. ♦ A recita. 3. Intranz. A avea facultatea de a articula cuvinte. [Prez. ind. și; cuvintez] – Lat. conventare „a se întruni mereu”.
cuvântau
CUVÂNTÁ, cuvântez, vb. I. 1. Tranz. A vorbi, a grăi, a zice; a declara. 2. Tranz. A ține un discurs. ♦ A recita. 3. Intranz. A avea facultatea de a articula cuvinte. [Prez. ind. și; cuvintez] – Lat. conventare „a se întruni mereu”.
cuvântași
CUVÂNTÁ, cuvântez, vb. I. 1. Tranz. A vorbi, a grăi, a zice; a declara. 2. Tranz. A ține un discurs. ♦ A recita. 3. Intranz. A avea facultatea de a articula cuvinte. [Prez. ind. și; cuvintez] – Lat. conventare „a se întruni mereu”.
cuvântați
CUVÂNTÁ, cuvântez, vb. I. 1. Tranz. A vorbi, a grăi, a zice; a declara. 2. Tranz. A ține un discurs. ♦ A recita. 3. Intranz. A avea facultatea de a articula cuvinte. [Prez. ind. și; cuvintez] – Lat. conventare „a se întruni mereu”.
cuvântează
CUVÂNTÁ, cuvântez, vb. I. 1. Tranz. A vorbi, a grăi, a zice; a declara. 2. Tranz. A ține un discurs. ♦ A recita. 3. Intranz. A avea facultatea de a articula cuvinte. [Prez. ind. și; cuvintez] – Lat. conventare „a se întruni mereu”.
cuvântez
CUVÂNTÁ, cuvântez, vb. I. 1. Tranz. A vorbi, a grăi, a zice; a declara. 2. Tranz. A ține un discurs. ♦ A recita. 3. Intranz. A avea facultatea de a articula cuvinte. [Prez. ind. și; cuvintez] – Lat. conventare „a se întruni mereu”.
cuvânteze
CUVÂNTÁ, cuvântez, vb. I. 1. Tranz. A vorbi, a grăi, a zice; a declara. 2. Tranz. A ține un discurs. ♦ A recita. 3. Intranz. A avea facultatea de a articula cuvinte. [Prez. ind. și; cuvintez] – Lat. conventare „a se întruni mereu”.
cuvântezi
CUVÂNTÁ, cuvântez, vb. I. 1. Tranz. A vorbi, a grăi, a zice; a declara. 2. Tranz. A ține un discurs. ♦ A recita. 3. Intranz. A avea facultatea de a articula cuvinte. [Prez. ind. și; cuvintez] – Lat. conventare „a se întruni mereu”.
cuvântul
CUVẤNT, cuvinte, s. n. 1. Unitate de bază a vocabularului, care reprezintă asocierea unui sens (sau a unui complex de sensuri) și a unui complex sonor; vorbă. ◊ Cuvânt simplu = cuvânt care conține un singur morfem radical. Cuvânt primitiv = cuvânt care servește ca element de bază pentru formarea altor cuvinte. Cuvânt compus = cuvânt format prin compunere. Cuvânt derivat = cuvânt format prin derivare. Cuvânt-matcă = cuvânt care se află în fruntea unui articol de dicționar, sub care se grupează și se glosează toate variantele și expresiile, uneori și derivatele și compusele. ◊ (Lingv.: în compusul) Cuvânt-titlu = cuvântul definit în articolul de dicționar respectiv. ◊ Expr. A nu găsi (sau a nu avea) cuvinte = a nu fi în stare (sub impulsul unor stări afective puternice) să exprimi ceea ce gândești. Cu alte cuvinte = a) exprimând același lucru altfel; b) deci, prin urmare, așadar. Într-un (sau cu un) cuvânt = pe scurt, în concluzie, deci, așadar. În puține cuvinte = pe scurt, în rezumat. Cuvânt cu (sau de) cuvânt = fără nici o modificare, exact, fidel. Dintr-un cuvânt = imediat, numaidecât. ♦ Joc de cuvinte = glumă bazată pe asemănarea cuvintelor; calambur. Cuvinte încrucișate = joc distractiv-educativ în care trebuie găsite, pe baza unor indicații date, o serie de cuvinte astfel aranjate într-o figură geometrică împărțită în pătrățele, încât cuvintele citite orizontal să aibă o literă comună cu cele citite vertical. 2. Gând, idee exprimată prin vorbe; spusă. ◊ Cuvânt greu = vorbă hotărâtoare; (la pl.) vorbe de dojană, de ocară. Cuvânt introductiv sau cuvânt înainte = prefață, introducere (la o lucrare). Purtător de cuvânt = persoană autorizată să exprime în mod public păreri care arată punctul de vedere al forului pe care îl reprezintă. ◊ Expr. A pune un cuvânt (bun) = a interveni (favorabil) pentru cineva. În (toată) puterea cuvântului = în înțelesul adevărat, pe deplin, cu desăvârșire. A tăia (sau a curma) cuiva cuvântul = a întrerupe pe cineva din vorbă. (Reg.) A începe cuvânt = a începe vorba, a spune. ♦ Subiect de vorbă, de povestire, istorisire. 3. Cuvântare, discurs, conferință. ◊ Expr. A cere (sau a da, a avea) cuvântul (într-o ședință, într-o adunare) = a cere (sau a da cuiva etc.) dreptul de a vorbi. A lua cuvântul = a vorbi (într-o adunare). A-i lua cuiva cuvântul = a interzice cuiva să-și mai continue afirmațiile (într-o adunare). 4. Învățătură, îndrumare, sfat; p. ext. dispoziție, ordin. ◊ Expr. A înțelege (sau a ști) de cuvânt = a asculta de spusele, de sfaturile cuiva. Cuvânt de ordine = dispoziție dată de un superior. 5. Promisiune, făgăduială; angajament. ◊ Expr. Om de cuvânt = om care își ține făgăduielile. Cuvânt de onoare (sau de cinste, de om) = promisiune sau asigurare care angajează cinstea cuiva. A(-și) da cuvântul (de onoare) = a se angaja în mod hotărât că va face cu orice preț ceva. (A crede) pe cuvânt = (a crede) fără a mai controla exactitatea spuselor. A-și ține cuvântul sau a se ține de cuvânt = a-și îndeplini o promisiune făcută. 6. Părere, opinie exprimată; punct de vedere. ♦ Libertate, drept de a revendica ceva. 7. (Mai ales la pl.) Discuție; ceartă, ciorovăială. ◊ Expr. Schimb de cuvinte = discuție aprinsă, ceartă, sfadă. (Reg.) Nu-i cuvânt = e indiscutabil. 8. Motiv, rațiune, cauză. ◊ Expr. Cu drept cuvânt = pe bună dreptate, la drept vorbind. 9. (Înv.) Știre, veste, informație; zvon. 10. (Înv.) Înțelegere, pact, acord, convenție. 11. (Rar) Facultatea de a vorbi; voce, grai. 12. (În sintagmele) Cuvânt-cheie = a) termen folosit pentru a marca o diviziune într-un catalog (de bibliotecă); b) termen al unei unități frazeologice pe care cade accentul semantic. Cuvânt-vedetă = termen ales din titlul unei lucrări sau al unei publicații, care folosește la orânduirea alfabetică a lucrării în catalogul general sau în catalogul pe materii. 13. (Inform.) Ansamblu de cifre binare care poate fi tratat ca o unitate de informație la un moment dat. – Lat. conventus „adunare, întrunire”, conventum „înțelegere”. DOOM
cuvấnt-vedétă s. n., pl. cuvínte-vedétă
cuvântului
CUVẤNT, cuvinte, s. n. 1. Unitate de bază a vocabularului, care reprezintă asocierea unui sens (sau a unui complex de sensuri) și a unui complex sonor; vorbă. ◊ Cuvânt simplu = cuvânt care conține un singur morfem radical. Cuvânt primitiv = cuvânt care servește ca element de bază pentru formarea altor cuvinte. Cuvânt compus = cuvânt format prin compunere. Cuvânt derivat = cuvânt format prin derivare. Cuvânt-matcă = cuvânt care se află în fruntea unui articol de dicționar, sub care se grupează și se glosează toate variantele și expresiile, uneori și derivatele și compusele. ◊ (Lingv.: în compusul) Cuvânt-titlu = cuvântul definit în articolul de dicționar respectiv. ◊ Expr. A nu găsi (sau a nu avea) cuvinte = a nu fi în stare (sub impulsul unor stări afective puternice) să exprimi ceea ce gândești. Cu alte cuvinte = a) exprimând același lucru altfel; b) deci, prin urmare, așadar. Într-un (sau cu un) cuvânt = pe scurt, în concluzie, deci, așadar. În puține cuvinte = pe scurt, în rezumat. Cuvânt cu (sau de) cuvânt = fără nici o modificare, exact, fidel. Dintr-un cuvânt = imediat, numaidecât. ♦ Joc de cuvinte = glumă bazată pe asemănarea cuvintelor; calambur. Cuvinte încrucișate = joc distractiv-educativ în care trebuie găsite, pe baza unor indicații date, o serie de cuvinte astfel aranjate într-o figură geometrică împărțită în pătrățele, încât cuvintele citite orizontal să aibă o literă comună cu cele citite vertical. 2. Gând, idee exprimată prin vorbe; spusă. ◊ Cuvânt greu = vorbă hotărâtoare; (la pl.) vorbe de dojană, de ocară. Cuvânt introductiv sau cuvânt înainte = prefață, introducere (la o lucrare). Purtător de cuvânt = persoană autorizată să exprime în mod public păreri care arată punctul de vedere al forului pe care îl reprezintă. ◊ Expr. A pune un cuvânt (bun) = a interveni (favorabil) pentru cineva. În (toată) puterea cuvântului = în înțelesul adevărat, pe deplin, cu desăvârșire. A tăia (sau a curma) cuiva cuvântul = a întrerupe pe cineva din vorbă. (Reg.) A începe cuvânt = a începe vorba, a spune. ♦ Subiect de vorbă, de povestire, istorisire. 3. Cuvântare, discurs, conferință. ◊ Expr. A cere (sau a da, a avea) cuvântul (într-o ședință, într-o adunare) = a cere (sau a da cuiva etc.) dreptul de a vorbi. A lua cuvântul = a vorbi (într-o adunare). A-i lua cuiva cuvântul = a interzice cuiva să-și mai continue afirmațiile (într-o adunare). 4. Învățătură, îndrumare, sfat; p. ext. dispoziție, ordin. ◊ Expr. A înțelege (sau a ști) de cuvânt = a asculta de spusele, de sfaturile cuiva. Cuvânt de ordine = dispoziție dată de un superior. 5. Promisiune, făgăduială; angajament. ◊ Expr. Om de cuvânt = om care își ține făgăduielile. Cuvânt de onoare (sau de cinste, de om) = promisiune sau asigurare care angajează cinstea cuiva. A(-și) da cuvântul (de onoare) = a se angaja în mod hotărât că va face cu orice preț ceva. (A crede) pe cuvânt = (a crede) fără a mai controla exactitatea spuselor. A-și ține cuvântul sau a se ține de cuvânt = a-și îndeplini o promisiune făcută. 6. Părere, opinie exprimată; punct de vedere. ♦ Libertate, drept de a revendica ceva. 7. (Mai ales la pl.) Discuție; ceartă, ciorovăială. ◊ Expr. Schimb de cuvinte = discuție aprinsă, ceartă, sfadă. (Reg.) Nu-i cuvânt = e indiscutabil. 8. Motiv, rațiune, cauză. ◊ Expr. Cu drept cuvânt = pe bună dreptate, la drept vorbind. 9. (Înv.) Știre, veste, informație; zvon. 10. (Înv.) Înțelegere, pact, acord, convenție. 11. (Rar) Facultatea de a vorbi; voce, grai. 12. (În sintagmele) Cuvânt-cheie = a) termen folosit pentru a marca o diviziune într-un catalog (de bibliotecă); b) termen al unei unități frazeologice pe care cade accentul semantic. Cuvânt-vedetă = termen ales din titlul unei lucrări sau al unei publicații, care folosește la orânduirea alfabetică a lucrării în catalogul general sau în catalogul pe materii. 13. (Inform.) Ansamblu de cifre binare care poate fi tratat ca o unitate de informație la un moment dat. – Lat. conventus „adunare, întrunire”, conventum „înțelegere”. DOOM
cuvấnt-vedétă s. n., pl. cuvínte-vedétă
cuvântând
CUVÂNTÁ, cuvântez, vb. I. 1. Tranz. A vorbi, a grăi, a zice; a declara. 2. Tranz. A ține un discurs. ♦ A recita. 3. Intranz. A avea facultatea de a articula cuvinte. [Prez. ind. și; cuvintez] – Lat. conventare „a se întruni mereu”.
cuvântăreața
CUVÂNTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, cuvântăreți, -e, adj. (Rar) Cuvântător (1); care vorbește frumos, meșteșugit. – Cuvânta + suf. -ăreț. DOOM
cuvântăréț (rar) adj. m., pl. cuvântăréți; f. cuvântăreáță, pl. cuvântăréțe
cuvântăreț
CUVÂNTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, cuvântăreți, -e, adj. (Rar) Cuvântător (1); care vorbește frumos, meșteșugit. – Cuvânta + suf. -ăreț. DOOM
cuvântăréț (rar) adj. m., pl. cuvântăréți; f. cuvântăreáță, pl. cuvântăréțe
cuvântărețe
CUVÂNTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, cuvântăreți, -e, adj. (Rar) Cuvântător (1); care vorbește frumos, meșteșugit. – Cuvânta + suf. -ăreț. DOOM
cuvântăréț (rar) adj. m., pl. cuvântăréți; f. cuvântăreáță, pl. cuvântăréțe
cuvântăreței
CUVÂNTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, cuvântăreți, -e, adj. (Rar) Cuvântător (1); care vorbește frumos, meșteșugit. – Cuvânta + suf. -ăreț. DOOM
cuvântăréț (rar) adj. m., pl. cuvântăréți; f. cuvântăreáță, pl. cuvântăréțe
cuvântărețele
CUVÂNTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, cuvântăreți, -e, adj. (Rar) Cuvântător (1); care vorbește frumos, meșteșugit. – Cuvânta + suf. -ăreț. DOOM
cuvântăréț (rar) adj. m., pl. cuvântăréți; f. cuvântăreáță, pl. cuvântăréțe
cuvântărețelor
CUVÂNTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, cuvântăreți, -e, adj. (Rar) Cuvântător (1); care vorbește frumos, meșteșugit. – Cuvânta + suf. -ăreț. DOOM
cuvântăréț (rar) adj. m., pl. cuvântăréți; f. cuvântăreáță, pl. cuvântăréțe
cuvântăreți
CUVÂNTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, cuvântăreți, -e, adj. (Rar) Cuvântător (1); care vorbește frumos, meșteșugit. – Cuvânta + suf. -ăreț. DOOM
cuvântăréț (rar) adj. m., pl. cuvântăréți; f. cuvântăreáță, pl. cuvântăréțe
cuvântăreții
CUVÂNTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, cuvântăreți, -e, adj. (Rar) Cuvântător (1); care vorbește frumos, meșteșugit. – Cuvânta + suf. -ăreț. DOOM
cuvântăréț (rar) adj. m., pl. cuvântăréți; f. cuvântăreáță, pl. cuvântăréțe
cuvântăreților
CUVÂNTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, cuvântăreți, -e, adj. (Rar) Cuvântător (1); care vorbește frumos, meșteșugit. – Cuvânta + suf. -ăreț. DOOM
cuvântăréț (rar) adj. m., pl. cuvântăréți; f. cuvântăreáță, pl. cuvântăréțe
cuvântărețul
CUVÂNTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, cuvântăreți, -e, adj. (Rar) Cuvântător (1); care vorbește frumos, meșteșugit. – Cuvânta + suf. -ăreț. DOOM
cuvântăréț (rar) adj. m., pl. cuvântăréți; f. cuvântăreáță, pl. cuvântăréțe
cuvântărețului
CUVÂNTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, cuvântăreți, -e, adj. (Rar) Cuvântător (1); care vorbește frumos, meșteșugit. – Cuvânta + suf. -ăreț. DOOM
cuvântăréț (rar) adj. m., pl. cuvântăréți; f. cuvântăreáță, pl. cuvântăréțe
cuvântări
CUVÂNTÁRE, cuvântări, s. f. Acțiunea de a cuvânta și rezultatul ei; vorbire în public desfășurată cu oarecare solemnitate; discurs. – V. cuvânta. DOOM
cuvântáre s. f., g.-d. art. cuvântắrii; pl. cuvântắri
cuvântării
CUVÂNTÁRE, cuvântări, s. f. Acțiunea de a cuvânta și rezultatul ei; vorbire în public desfășurată cu oarecare solemnitate; discurs. – V. cuvânta. DOOM
cuvântáre s. f., g.-d. art. cuvântắrii; pl. cuvântắri
cuvântările
CUVÂNTÁRE, cuvântări, s. f. Acțiunea de a cuvânta și rezultatul ei; vorbire în public desfășurată cu oarecare solemnitate; discurs. – V. cuvânta. DOOM
cuvântáre s. f., g.-d. art. cuvântắrii; pl. cuvântắri
cuvântărilor
CUVÂNTÁRE, cuvântări, s. f. Acțiunea de a cuvânta și rezultatul ei; vorbire în public desfășurată cu oarecare solemnitate; discurs. – V. cuvânta. DOOM
cuvântáre s. f., g.-d. art. cuvântắrii; pl. cuvântắri
cuvântătoare
CUVÂNTĂTÓR, -OÁRE, cuvântători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care cuvântă (1), cuvântăreț; care are însușirea de a vorbi. 2. (Rar) S. m. și f. Orator, vorbitor. – Cuvânta + suf. -ător. DOOM
cuvântătór adj. m., s. m., pl. cuvântătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cuvântătoáre
cuvântătoare
CUVÂNTĂTÓR, -OÁRE, cuvântători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care cuvântă (1), cuvântăreț; care are însușirea de a vorbi. 2. (Rar) S. m. și f. Orator, vorbitor. – Cuvânta + suf. -ător. DOOM
cuvântătór adj. m., s. m., pl. cuvântătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cuvântătoáre
cuvântătoarea
CUVÂNTĂTÓR, -OÁRE, cuvântători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care cuvântă (1), cuvântăreț; care are însușirea de a vorbi. 2. (Rar) S. m. și f. Orator, vorbitor. – Cuvânta + suf. -ător. DOOM
cuvântătór adj. m., s. m., pl. cuvântătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cuvântătoáre
cuvântătoarea
CUVÂNTĂTÓR, -OÁRE, cuvântători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care cuvântă (1), cuvântăreț; care are însușirea de a vorbi. 2. (Rar) S. m. și f. Orator, vorbitor. – Cuvânta + suf. -ător. DOOM
cuvântătór adj. m., s. m., pl. cuvântătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cuvântătoáre
cuvântătoarei
CUVÂNTĂTÓR, -OÁRE, cuvântători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care cuvântă (1), cuvântăreț; care are însușirea de a vorbi. 2. (Rar) S. m. și f. Orator, vorbitor. – Cuvânta + suf. -ător. DOOM
cuvântătór adj. m., s. m., pl. cuvântătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cuvântătoáre
cuvântătoarei
CUVÂNTĂTÓR, -OÁRE, cuvântători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care cuvântă (1), cuvântăreț; care are însușirea de a vorbi. 2. (Rar) S. m. și f. Orator, vorbitor. – Cuvânta + suf. -ător. DOOM
cuvântătór adj. m., s. m., pl. cuvântătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cuvântătoáre
cuvântătoarele
CUVÂNTĂTÓR, -OÁRE, cuvântători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care cuvântă (1), cuvântăreț; care are însușirea de a vorbi. 2. (Rar) S. m. și f. Orator, vorbitor. – Cuvânta + suf. -ător. DOOM
cuvântătór adj. m., s. m., pl. cuvântătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cuvântătoáre
cuvântătoarele
CUVÂNTĂTÓR, -OÁRE, cuvântători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care cuvântă (1), cuvântăreț; care are însușirea de a vorbi. 2. (Rar) S. m. și f. Orator, vorbitor. – Cuvânta + suf. -ător. DOOM
cuvântătór adj. m., s. m., pl. cuvântătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cuvântătoáre
cuvântătoarelor
CUVÂNTĂTÓR, -OÁRE, cuvântători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care cuvântă (1), cuvântăreț; care are însușirea de a vorbi. 2. (Rar) S. m. și f. Orator, vorbitor. – Cuvânta + suf. -ător. DOOM
cuvântătór adj. m., s. m., pl. cuvântătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cuvântătoáre
cuvântătoarelor
CUVÂNTĂTÓR, -OÁRE, cuvântători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care cuvântă (1), cuvântăreț; care are însușirea de a vorbi. 2. (Rar) S. m. și f. Orator, vorbitor. – Cuvânta + suf. -ător. DOOM
cuvântătór adj. m., s. m., pl. cuvântătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cuvântătoáre
cuvântător
CUVÂNTĂTÓR, -OÁRE, cuvântători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care cuvântă (1), cuvântăreț; care are însușirea de a vorbi. 2. (Rar) S. m. și f. Orator, vorbitor. – Cuvânta + suf. -ător. DOOM
cuvântătór adj. m., s. m., pl. cuvântătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cuvântătoáre
cuvântător
CUVÂNTĂTÓR, -OÁRE, cuvântători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care cuvântă (1), cuvântăreț; care are însușirea de a vorbi. 2. (Rar) S. m. și f. Orator, vorbitor. – Cuvânta + suf. -ător. DOOM
cuvântătór adj. m., s. m., pl. cuvântătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cuvântătoáre
cuvântători
CUVÂNTĂTÓR, -OÁRE, cuvântători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care cuvântă (1), cuvântăreț; care are însușirea de a vorbi. 2. (Rar) S. m. și f. Orator, vorbitor. – Cuvânta + suf. -ător. DOOM
cuvântătór adj. m., s. m., pl. cuvântătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cuvântătoáre
cuvântători
CUVÂNTĂTÓR, -OÁRE, cuvântători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care cuvântă (1), cuvântăreț; care are însușirea de a vorbi. 2. (Rar) S. m. și f. Orator, vorbitor. – Cuvânta + suf. -ător. DOOM
cuvântătór adj. m., s. m., pl. cuvântătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cuvântătoáre
cuvântătorii
CUVÂNTĂTÓR, -OÁRE, cuvântători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care cuvântă (1), cuvântăreț; care are însușirea de a vorbi. 2. (Rar) S. m. și f. Orator, vorbitor. – Cuvânta + suf. -ător. DOOM
cuvântătór adj. m., s. m., pl. cuvântătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cuvântătoáre
cuvântătorii
CUVÂNTĂTÓR, -OÁRE, cuvântători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care cuvântă (1), cuvântăreț; care are însușirea de a vorbi. 2. (Rar) S. m. și f. Orator, vorbitor. – Cuvânta + suf. -ător. DOOM
cuvântătór adj. m., s. m., pl. cuvântătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cuvântătoáre
cuvântătorilor
CUVÂNTĂTÓR, -OÁRE, cuvântători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care cuvântă (1), cuvântăreț; care are însușirea de a vorbi. 2. (Rar) S. m. și f. Orator, vorbitor. – Cuvânta + suf. -ător. DOOM
cuvântătór adj. m., s. m., pl. cuvântătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cuvântătoáre
cuvântătorilor
CUVÂNTĂTÓR, -OÁRE, cuvântători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care cuvântă (1), cuvântăreț; care are însușirea de a vorbi. 2. (Rar) S. m. și f. Orator, vorbitor. – Cuvânta + suf. -ător. DOOM
cuvântătór adj. m., s. m., pl. cuvântătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cuvântătoáre
cuvântătorul
CUVÂNTĂTÓR, -OÁRE, cuvântători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care cuvântă (1), cuvântăreț; care are însușirea de a vorbi. 2. (Rar) S. m. și f. Orator, vorbitor. – Cuvânta + suf. -ător. DOOM
cuvântătór adj. m., s. m., pl. cuvântătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cuvântătoáre
cuvântătorul
CUVÂNTĂTÓR, -OÁRE, cuvântători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care cuvântă (1), cuvântăreț; care are însușirea de a vorbi. 2. (Rar) S. m. și f. Orator, vorbitor. – Cuvânta + suf. -ător. DOOM
cuvântătór adj. m., s. m., pl. cuvântătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cuvântătoáre
cuvântătorului
CUVÂNTĂTÓR, -OÁRE, cuvântători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care cuvântă (1), cuvântăreț; care are însușirea de a vorbi. 2. (Rar) S. m. și f. Orator, vorbitor. – Cuvânta + suf. -ător. DOOM
cuvântătór adj. m., s. m., pl. cuvântătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cuvântătoáre
cuvântătorului
CUVÂNTĂTÓR, -OÁRE, cuvântători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care cuvântă (1), cuvântăreț; care are însușirea de a vorbi. 2. (Rar) S. m. și f. Orator, vorbitor. – Cuvânta + suf. -ător. DOOM
cuvântătór adj. m., s. m., pl. cuvântătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cuvântătoáre
cuvînt
CUVẤNT, cuvinte, s. n. 1. Unitate de bază a vocabularului, care reprezintă asocierea unui sens (sau a unui complex de sensuri) și a unui complex sonor; vorbă. ◊ Cuvânt simplu = cuvânt care conține un singur morfem radical. Cuvânt primitiv = cuvânt care servește ca element de bază pentru formarea altor cuvinte. Cuvânt compus = cuvânt format prin compunere. Cuvânt derivat = cuvânt format prin derivare. Cuvânt-matcă = cuvânt care se află în fruntea unui articol de dicționar, sub care se grupează și se glosează toate variantele și expresiile, uneori și derivatele și compusele. ◊ (Lingv.: în compusul) Cuvânt-titlu = cuvântul definit în articolul de dicționar respectiv. ◊ Expr. A nu găsi (sau a nu avea) cuvinte = a nu fi în stare (sub impulsul unor stări afective puternice) să exprimi ceea ce gândești. Cu alte cuvinte = a) exprimând același lucru altfel; b) deci, prin urmare, așadar. Într-un (sau cu un) cuvânt = pe scurt, în concluzie, deci, așadar. În puține cuvinte = pe scurt, în rezumat. Cuvânt cu (sau de) cuvânt = fără nici o modificare, exact, fidel. Dintr-un cuvânt = imediat, numaidecât. ♦ Joc de cuvinte = glumă bazată pe asemănarea cuvintelor; calambur. Cuvinte încrucișate = joc distractiv-educativ în care trebuie găsite, pe baza unor indicații date, o serie de cuvinte astfel aranjate într-o figură geometrică împărțită în pătrățele, încât cuvintele citite orizontal să aibă o literă comună cu cele citite vertical. 2. Gând, idee exprimată prin vorbe; spusă. ◊ Cuvânt greu = vorbă hotărâtoare; (la pl.) vorbe de dojană, de ocară. Cuvânt introductiv sau cuvânt înainte = prefață, introducere (la o lucrare). Purtător de cuvânt = persoană autorizată să exprime în mod public păreri care arată punctul de vedere al forului pe care îl reprezintă. ◊ Expr. A pune un cuvânt (bun) = a interveni (favorabil) pentru cineva. În (toată) puterea cuvântului = în înțelesul adevărat, pe deplin, cu desăvârșire. A tăia (sau a curma) cuiva cuvântul = a întrerupe pe cineva din vorbă. (Reg.) A începe cuvânt = a începe vorba, a spune. ♦ Subiect de vorbă, de povestire, istorisire. 3. Cuvântare, discurs, conferință. ◊ Expr. A cere (sau a da, a avea) cuvântul (într-o ședință, într-o adunare) = a cere (sau a da cuiva etc.) dreptul de a vorbi. A lua cuvântul = a vorbi (într-o adunare). A-i lua cuiva cuvântul = a interzice cuiva să-și mai continue afirmațiile (într-o adunare). 4. Învățătură, îndrumare, sfat; p. ext. dispoziție, ordin. ◊ Expr. A înțelege (sau a ști) de cuvânt = a asculta de spusele, de sfaturile cuiva. Cuvânt de ordine = dispoziție dată de un superior. 5. Promisiune, făgăduială; angajament. ◊ Expr. Om de cuvânt = om care își ține făgăduielile. Cuvânt de onoare (sau de cinste, de om) = promisiune sau asigurare care angajează cinstea cuiva. A(-și) da cuvântul (de onoare) = a se angaja în mod hotărât că va face cu orice preț ceva. (A crede) pe cuvânt = (a crede) fără a mai controla exactitatea spuselor. A-și ține cuvântul sau a se ține de cuvânt = a-și îndeplini o promisiune făcută. 6. Părere, opinie exprimată; punct de vedere. ♦ Libertate, drept de a revendica ceva. 7. (Mai ales la pl.) Discuție; ceartă, ciorovăială. ◊ Expr. Schimb de cuvinte = discuție aprinsă, ceartă, sfadă. (Reg.) Nu-i cuvânt = e indiscutabil. 8. Motiv, rațiune, cauză. ◊ Expr. Cu drept cuvânt = pe bună dreptate, la drept vorbind. 9. (Înv.) Știre, veste, informație; zvon. 10. (Înv.) Înțelegere, pact, acord, convenție. 11. (Rar) Facultatea de a vorbi; voce, grai. 12. (În sintagmele) Cuvânt-cheie = a) termen folosit pentru a marca o diviziune într-un catalog (de bibliotecă); b) termen al unei unități frazeologice pe care cade accentul semantic. Cuvânt-vedetă = termen ales din titlul unei lucrări sau al unei publicații, care folosește la orânduirea alfabetică a lucrării în catalogul general sau în catalogul pe materii. 13. (Inform.) Ansamblu de cifre binare care poate fi tratat ca o unitate de informație la un moment dat. – Lat. conventus „adunare, întrunire”, conventum „înțelegere”. DOOM
cuvấnt-vedétă s. n., pl. cuvínte-vedétă
cuvînta
CUVÂNTÁ, cuvântez, vb. I. 1. Tranz. A vorbi, a grăi, a zice; a declara. 2. Tranz. A ține un discurs. ♦ A recita. 3. Intranz. A avea facultatea de a articula cuvinte. [Prez. ind. și; cuvintez] – Lat. conventare „a se întruni mereu”.
cuvîntai
CUVÂNTÁ, cuvântez, vb. I. 1. Tranz. A vorbi, a grăi, a zice; a declara. 2. Tranz. A ține un discurs. ♦ A recita. 3. Intranz. A avea facultatea de a articula cuvinte. [Prez. ind. și; cuvintez] – Lat. conventare „a se întruni mereu”.
cuvîntam
CUVÂNTÁ, cuvântez, vb. I. 1. Tranz. A vorbi, a grăi, a zice; a declara. 2. Tranz. A ține un discurs. ♦ A recita. 3. Intranz. A avea facultatea de a articula cuvinte. [Prez. ind. și; cuvintez] – Lat. conventare „a se întruni mereu”.
cuvîntare
CUVÂNTÁ, cuvântez, vb. I. 1. Tranz. A vorbi, a grăi, a zice; a declara. 2. Tranz. A ține un discurs. ♦ A recita. 3. Intranz. A avea facultatea de a articula cuvinte. [Prez. ind. și; cuvintez] – Lat. conventare „a se întruni mereu”.
cuvîntare
CUVÂNTÁRE, cuvântări, s. f. Acțiunea de a cuvânta și rezultatul ei; vorbire în public desfășurată cu oarecare solemnitate; discurs. – V. cuvânta. DOOM
cuvântáre s. f., g.-d. art. cuvântắrii; pl. cuvântắri
cuvîntarea
CUVÂNTÁRE, cuvântări, s. f. Acțiunea de a cuvânta și rezultatul ei; vorbire în public desfășurată cu oarecare solemnitate; discurs. – V. cuvânta. DOOM
cuvântáre s. f., g.-d. art. cuvântắrii; pl. cuvântắri
cuvîntară
CUVÂNTÁ, cuvântez, vb. I. 1. Tranz. A vorbi, a grăi, a zice; a declara. 2. Tranz. A ține un discurs. ♦ A recita. 3. Intranz. A avea facultatea de a articula cuvinte. [Prez. ind. și; cuvintez] – Lat. conventare „a se întruni mereu”.
cuvîntarăm
CUVÂNTÁ, cuvântez, vb. I. 1. Tranz. A vorbi, a grăi, a zice; a declara. 2. Tranz. A ține un discurs. ♦ A recita. 3. Intranz. A avea facultatea de a articula cuvinte. [Prez. ind. și; cuvintez] – Lat. conventare „a se întruni mereu”.
cuvîntarăți
CUVÂNTÁ, cuvântez, vb. I. 1. Tranz. A vorbi, a grăi, a zice; a declara. 2. Tranz. A ține un discurs. ♦ A recita. 3. Intranz. A avea facultatea de a articula cuvinte. [Prez. ind. și; cuvintez] – Lat. conventare „a se întruni mereu”.
cuvîntase
CUVÂNTÁ, cuvântez, vb. I. 1. Tranz. A vorbi, a grăi, a zice; a declara. 2. Tranz. A ține un discurs. ♦ A recita. 3. Intranz. A avea facultatea de a articula cuvinte. [Prez. ind. și; cuvintez] – Lat. conventare „a se întruni mereu”.
cuvîntasem
CUVÂNTÁ, cuvântez, vb. I. 1. Tranz. A vorbi, a grăi, a zice; a declara. 2. Tranz. A ține un discurs. ♦ A recita. 3. Intranz. A avea facultatea de a articula cuvinte. [Prez. ind. și; cuvintez] – Lat. conventare „a se întruni mereu”.
cuvîntaseră
CUVÂNTÁ, cuvântez, vb. I. 1. Tranz. A vorbi, a grăi, a zice; a declara. 2. Tranz. A ține un discurs. ♦ A recita. 3. Intranz. A avea facultatea de a articula cuvinte. [Prez. ind. și; cuvintez] – Lat. conventare „a se întruni mereu”.
cuvîntaserăm
CUVÂNTÁ, cuvântez, vb. I. 1. Tranz. A vorbi, a grăi, a zice; a declara. 2. Tranz. A ține un discurs. ♦ A recita. 3. Intranz. A avea facultatea de a articula cuvinte. [Prez. ind. și; cuvintez] – Lat. conventare „a se întruni mereu”.
cuvîntaserăți
CUVÂNTÁ, cuvântez, vb. I. 1. Tranz. A vorbi, a grăi, a zice; a declara. 2. Tranz. A ține un discurs. ♦ A recita. 3. Intranz. A avea facultatea de a articula cuvinte. [Prez. ind. și; cuvintez] – Lat. conventare „a se întruni mereu”.
cuvîntaseși
CUVÂNTÁ, cuvântez, vb. I. 1. Tranz. A vorbi, a grăi, a zice; a declara. 2. Tranz. A ține un discurs. ♦ A recita. 3. Intranz. A avea facultatea de a articula cuvinte. [Prez. ind. și; cuvintez] – Lat. conventare „a se întruni mereu”.
cuvîntaseți
CUVÂNTÁ, cuvântez, vb. I. 1. Tranz. A vorbi, a grăi, a zice; a declara. 2. Tranz. A ține un discurs. ♦ A recita. 3. Intranz. A avea facultatea de a articula cuvinte. [Prez. ind. și; cuvintez] – Lat. conventare „a se întruni mereu”.
cuvîntat
CUVÂNTÁ, cuvântez, vb. I. 1. Tranz. A vorbi, a grăi, a zice; a declara. 2. Tranz. A ține un discurs. ♦ A recita. 3. Intranz. A avea facultatea de a articula cuvinte. [Prez. ind. și; cuvintez] – Lat. conventare „a se întruni mereu”.
cuvîntau
CUVÂNTÁ, cuvântez, vb. I. 1. Tranz. A vorbi, a grăi, a zice; a declara. 2. Tranz. A ține un discurs. ♦ A recita. 3. Intranz. A avea facultatea de a articula cuvinte. [Prez. ind. și; cuvintez] – Lat. conventare „a se întruni mereu”.
cuvîntași
CUVÂNTÁ, cuvântez, vb. I. 1. Tranz. A vorbi, a grăi, a zice; a declara. 2. Tranz. A ține un discurs. ♦ A recita. 3. Intranz. A avea facultatea de a articula cuvinte. [Prez. ind. și; cuvintez] – Lat. conventare „a se întruni mereu”.
cuvîntați
CUVÂNTÁ, cuvântez, vb. I. 1. Tranz. A vorbi, a grăi, a zice; a declara. 2. Tranz. A ține un discurs. ♦ A recita. 3. Intranz. A avea facultatea de a articula cuvinte. [Prez. ind. și; cuvintez] – Lat. conventare „a se întruni mereu”.
cuvîntează
CUVÂNTÁ, cuvântez, vb. I. 1. Tranz. A vorbi, a grăi, a zice; a declara. 2. Tranz. A ține un discurs. ♦ A recita. 3. Intranz. A avea facultatea de a articula cuvinte. [Prez. ind. și; cuvintez] – Lat. conventare „a se întruni mereu”.
cuvîntez
CUVÂNTÁ, cuvântez, vb. I. 1. Tranz. A vorbi, a grăi, a zice; a declara. 2. Tranz. A ține un discurs. ♦ A recita. 3. Intranz. A avea facultatea de a articula cuvinte. [Prez. ind. și; cuvintez] – Lat. conventare „a se întruni mereu”.
cuvînteze
CUVÂNTÁ, cuvântez, vb. I. 1. Tranz. A vorbi, a grăi, a zice; a declara. 2. Tranz. A ține un discurs. ♦ A recita. 3. Intranz. A avea facultatea de a articula cuvinte. [Prez. ind. și; cuvintez] – Lat. conventare „a se întruni mereu”.
cuvîntezi
CUVÂNTÁ, cuvântez, vb. I. 1. Tranz. A vorbi, a grăi, a zice; a declara. 2. Tranz. A ține un discurs. ♦ A recita. 3. Intranz. A avea facultatea de a articula cuvinte. [Prez. ind. și; cuvintez] – Lat. conventare „a se întruni mereu”.
cuvîntul
CUVẤNT, cuvinte, s. n. 1. Unitate de bază a vocabularului, care reprezintă asocierea unui sens (sau a unui complex de sensuri) și a unui complex sonor; vorbă. ◊ Cuvânt simplu = cuvânt care conține un singur morfem radical. Cuvânt primitiv = cuvânt care servește ca element de bază pentru formarea altor cuvinte. Cuvânt compus = cuvânt format prin compunere. Cuvânt derivat = cuvânt format prin derivare. Cuvânt-matcă = cuvânt care se află în fruntea unui articol de dicționar, sub care se grupează și se glosează toate variantele și expresiile, uneori și derivatele și compusele. ◊ (Lingv.: în compusul) Cuvânt-titlu = cuvântul definit în articolul de dicționar respectiv. ◊ Expr. A nu găsi (sau a nu avea) cuvinte = a nu fi în stare (sub impulsul unor stări afective puternice) să exprimi ceea ce gândești. Cu alte cuvinte = a) exprimând același lucru altfel; b) deci, prin urmare, așadar. Într-un (sau cu un) cuvânt = pe scurt, în concluzie, deci, așadar. În puține cuvinte = pe scurt, în rezumat. Cuvânt cu (sau de) cuvânt = fără nici o modificare, exact, fidel. Dintr-un cuvânt = imediat, numaidecât. ♦ Joc de cuvinte = glumă bazată pe asemănarea cuvintelor; calambur. Cuvinte încrucișate = joc distractiv-educativ în care trebuie găsite, pe baza unor indicații date, o serie de cuvinte astfel aranjate într-o figură geometrică împărțită în pătrățele, încât cuvintele citite orizontal să aibă o literă comună cu cele citite vertical. 2. Gând, idee exprimată prin vorbe; spusă. ◊ Cuvânt greu = vorbă hotărâtoare; (la pl.) vorbe de dojană, de ocară. Cuvânt introductiv sau cuvânt înainte = prefață, introducere (la o lucrare). Purtător de cuvânt = persoană autorizată să exprime în mod public păreri care arată punctul de vedere al forului pe care îl reprezintă. ◊ Expr. A pune un cuvânt (bun) = a interveni (favorabil) pentru cineva. În (toată) puterea cuvântului = în înțelesul adevărat, pe deplin, cu desăvârșire. A tăia (sau a curma) cuiva cuvântul = a întrerupe pe cineva din vorbă. (Reg.) A începe cuvânt = a începe vorba, a spune. ♦ Subiect de vorbă, de povestire, istorisire. 3. Cuvântare, discurs, conferință. ◊ Expr. A cere (sau a da, a avea) cuvântul (într-o ședință, într-o adunare) = a cere (sau a da cuiva etc.) dreptul de a vorbi. A lua cuvântul = a vorbi (într-o adunare). A-i lua cuiva cuvântul = a interzice cuiva să-și mai continue afirmațiile (într-o adunare). 4. Învățătură, îndrumare, sfat; p. ext. dispoziție, ordin. ◊ Expr. A înțelege (sau a ști) de cuvânt = a asculta de spusele, de sfaturile cuiva. Cuvânt de ordine = dispoziție dată de un superior. 5. Promisiune, făgăduială; angajament. ◊ Expr. Om de cuvânt = om care își ține făgăduielile. Cuvânt de onoare (sau de cinste, de om) = promisiune sau asigurare care angajează cinstea cuiva. A(-și) da cuvântul (de onoare) = a se angaja în mod hotărât că va face cu orice preț ceva. (A crede) pe cuvânt = (a crede) fără a mai controla exactitatea spuselor. A-și ține cuvântul sau a se ține de cuvânt = a-și îndeplini o promisiune făcută. 6. Părere, opinie exprimată; punct de vedere. ♦ Libertate, drept de a revendica ceva. 7. (Mai ales la pl.) Discuție; ceartă, ciorovăială. ◊ Expr. Schimb de cuvinte = discuție aprinsă, ceartă, sfadă. (Reg.) Nu-i cuvânt = e indiscutabil. 8. Motiv, rațiune, cauză. ◊ Expr. Cu drept cuvânt = pe bună dreptate, la drept vorbind. 9. (Înv.) Știre, veste, informație; zvon. 10. (Înv.) Înțelegere, pact, acord, convenție. 11. (Rar) Facultatea de a vorbi; voce, grai. 12. (În sintagmele) Cuvânt-cheie = a) termen folosit pentru a marca o diviziune într-un catalog (de bibliotecă); b) termen al unei unități frazeologice pe care cade accentul semantic. Cuvânt-vedetă = termen ales din titlul unei lucrări sau al unei publicații, care folosește la orânduirea alfabetică a lucrării în catalogul general sau în catalogul pe materii. 13. (Inform.) Ansamblu de cifre binare care poate fi tratat ca o unitate de informație la un moment dat. – Lat. conventus „adunare, întrunire”, conventum „înțelegere”. DOOM
cuvấnt-vedétă s. n., pl. cuvínte-vedétă
cuvîntului
CUVẤNT, cuvinte, s. n. 1. Unitate de bază a vocabularului, care reprezintă asocierea unui sens (sau a unui complex de sensuri) și a unui complex sonor; vorbă. ◊ Cuvânt simplu = cuvânt care conține un singur morfem radical. Cuvânt primitiv = cuvânt care servește ca element de bază pentru formarea altor cuvinte. Cuvânt compus = cuvânt format prin compunere. Cuvânt derivat = cuvânt format prin derivare. Cuvânt-matcă = cuvânt care se află în fruntea unui articol de dicționar, sub care se grupează și se glosează toate variantele și expresiile, uneori și derivatele și compusele. ◊ (Lingv.: în compusul) Cuvânt-titlu = cuvântul definit în articolul de dicționar respectiv. ◊ Expr. A nu găsi (sau a nu avea) cuvinte = a nu fi în stare (sub impulsul unor stări afective puternice) să exprimi ceea ce gândești. Cu alte cuvinte = a) exprimând același lucru altfel; b) deci, prin urmare, așadar. Într-un (sau cu un) cuvânt = pe scurt, în concluzie, deci, așadar. În puține cuvinte = pe scurt, în rezumat. Cuvânt cu (sau de) cuvânt = fără nici o modificare, exact, fidel. Dintr-un cuvânt = imediat, numaidecât. ♦ Joc de cuvinte = glumă bazată pe asemănarea cuvintelor; calambur. Cuvinte încrucișate = joc distractiv-educativ în care trebuie găsite, pe baza unor indicații date, o serie de cuvinte astfel aranjate într-o figură geometrică împărțită în pătrățele, încât cuvintele citite orizontal să aibă o literă comună cu cele citite vertical. 2. Gând, idee exprimată prin vorbe; spusă. ◊ Cuvânt greu = vorbă hotărâtoare; (la pl.) vorbe de dojană, de ocară. Cuvânt introductiv sau cuvânt înainte = prefață, introducere (la o lucrare). Purtător de cuvânt = persoană autorizată să exprime în mod public păreri care arată punctul de vedere al forului pe care îl reprezintă. ◊ Expr. A pune un cuvânt (bun) = a interveni (favorabil) pentru cineva. În (toată) puterea cuvântului = în înțelesul adevărat, pe deplin, cu desăvârșire. A tăia (sau a curma) cuiva cuvântul = a întrerupe pe cineva din vorbă. (Reg.) A începe cuvânt = a începe vorba, a spune. ♦ Subiect de vorbă, de povestire, istorisire. 3. Cuvântare, discurs, conferință. ◊ Expr. A cere (sau a da, a avea) cuvântul (într-o ședință, într-o adunare) = a cere (sau a da cuiva etc.) dreptul de a vorbi. A lua cuvântul = a vorbi (într-o adunare). A-i lua cuiva cuvântul = a interzice cuiva să-și mai continue afirmațiile (într-o adunare). 4. Învățătură, îndrumare, sfat; p. ext. dispoziție, ordin. ◊ Expr. A înțelege (sau a ști) de cuvânt = a asculta de spusele, de sfaturile cuiva. Cuvânt de ordine = dispoziție dată de un superior. 5. Promisiune, făgăduială; angajament. ◊ Expr. Om de cuvânt = om care își ține făgăduielile. Cuvânt de onoare (sau de cinste, de om) = promisiune sau asigurare care angajează cinstea cuiva. A(-și) da cuvântul (de onoare) = a se angaja în mod hotărât că va face cu orice preț ceva. (A crede) pe cuvânt = (a crede) fără a mai controla exactitatea spuselor. A-și ține cuvântul sau a se ține de cuvânt = a-și îndeplini o promisiune făcută. 6. Părere, opinie exprimată; punct de vedere. ♦ Libertate, drept de a revendica ceva. 7. (Mai ales la pl.) Discuție; ceartă, ciorovăială. ◊ Expr. Schimb de cuvinte = discuție aprinsă, ceartă, sfadă. (Reg.) Nu-i cuvânt = e indiscutabil. 8. Motiv, rațiune, cauză. ◊ Expr. Cu drept cuvânt = pe bună dreptate, la drept vorbind. 9. (Înv.) Știre, veste, informație; zvon. 10. (Înv.) Înțelegere, pact, acord, convenție. 11. (Rar) Facultatea de a vorbi; voce, grai. 12. (În sintagmele) Cuvânt-cheie = a) termen folosit pentru a marca o diviziune într-un catalog (de bibliotecă); b) termen al unei unități frazeologice pe care cade accentul semantic. Cuvânt-vedetă = termen ales din titlul unei lucrări sau al unei publicații, care folosește la orânduirea alfabetică a lucrării în catalogul general sau în catalogul pe materii. 13. (Inform.) Ansamblu de cifre binare care poate fi tratat ca o unitate de informație la un moment dat. – Lat. conventus „adunare, întrunire”, conventum „înțelegere”. DOOM
cuvấnt-vedétă s. n., pl. cuvínte-vedétă
cuvîntînd
CUVÂNTÁ, cuvântez, vb. I. 1. Tranz. A vorbi, a grăi, a zice; a declara. 2. Tranz. A ține un discurs. ♦ A recita. 3. Intranz. A avea facultatea de a articula cuvinte. [Prez. ind. și; cuvintez] – Lat. conventare „a se întruni mereu”.
cuvîntăreața
CUVÂNTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, cuvântăreți, -e, adj. (Rar) Cuvântător (1); care vorbește frumos, meșteșugit. – Cuvânta + suf. -ăreț. DOOM
cuvântăréț (rar) adj. m., pl. cuvântăréți; f. cuvântăreáță, pl. cuvântăréțe
cuvîntăreț
CUVÂNTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, cuvântăreți, -e, adj. (Rar) Cuvântător (1); care vorbește frumos, meșteșugit. – Cuvânta + suf. -ăreț. DOOM
cuvântăréț (rar) adj. m., pl. cuvântăréți; f. cuvântăreáță, pl. cuvântăréțe
cuvîntărețe
CUVÂNTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, cuvântăreți, -e, adj. (Rar) Cuvântător (1); care vorbește frumos, meșteșugit. – Cuvânta + suf. -ăreț. DOOM
cuvântăréț (rar) adj. m., pl. cuvântăréți; f. cuvântăreáță, pl. cuvântăréțe
cuvîntăreței
CUVÂNTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, cuvântăreți, -e, adj. (Rar) Cuvântător (1); care vorbește frumos, meșteșugit. – Cuvânta + suf. -ăreț. DOOM
cuvântăréț (rar) adj. m., pl. cuvântăréți; f. cuvântăreáță, pl. cuvântăréțe
cuvîntărețele
CUVÂNTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, cuvântăreți, -e, adj. (Rar) Cuvântător (1); care vorbește frumos, meșteșugit. – Cuvânta + suf. -ăreț. DOOM
cuvântăréț (rar) adj. m., pl. cuvântăréți; f. cuvântăreáță, pl. cuvântăréțe
cuvîntărețelor
CUVÂNTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, cuvântăreți, -e, adj. (Rar) Cuvântător (1); care vorbește frumos, meșteșugit. – Cuvânta + suf. -ăreț. DOOM
cuvântăréț (rar) adj. m., pl. cuvântăréți; f. cuvântăreáță, pl. cuvântăréțe
cuvîntăreți
CUVÂNTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, cuvântăreți, -e, adj. (Rar) Cuvântător (1); care vorbește frumos, meșteșugit. – Cuvânta + suf. -ăreț. DOOM
cuvântăréț (rar) adj. m., pl. cuvântăréți; f. cuvântăreáță, pl. cuvântăréțe
cuvîntăreții
CUVÂNTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, cuvântăreți, -e, adj. (Rar) Cuvântător (1); care vorbește frumos, meșteșugit. – Cuvânta + suf. -ăreț. DOOM
cuvântăréț (rar) adj. m., pl. cuvântăréți; f. cuvântăreáță, pl. cuvântăréțe
cuvîntăreților
CUVÂNTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, cuvântăreți, -e, adj. (Rar) Cuvântător (1); care vorbește frumos, meșteșugit. – Cuvânta + suf. -ăreț. DOOM
cuvântăréț (rar) adj. m., pl. cuvântăréți; f. cuvântăreáță, pl. cuvântăréțe
cuvîntărețul
CUVÂNTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, cuvântăreți, -e, adj. (Rar) Cuvântător (1); care vorbește frumos, meșteșugit. – Cuvânta + suf. -ăreț. DOOM
cuvântăréț (rar) adj. m., pl. cuvântăréți; f. cuvântăreáță, pl. cuvântăréțe
cuvîntărețului
CUVÂNTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, cuvântăreți, -e, adj. (Rar) Cuvântător (1); care vorbește frumos, meșteșugit. – Cuvânta + suf. -ăreț. DOOM
cuvântăréț (rar) adj. m., pl. cuvântăréți; f. cuvântăreáță, pl. cuvântăréțe
cuvîntări
CUVÂNTÁRE, cuvântări, s. f. Acțiunea de a cuvânta și rezultatul ei; vorbire în public desfășurată cu oarecare solemnitate; discurs. – V. cuvânta. DOOM
cuvântáre s. f., g.-d. art. cuvântắrii; pl. cuvântắri
cuvîntării
CUVÂNTÁRE, cuvântări, s. f. Acțiunea de a cuvânta și rezultatul ei; vorbire în public desfășurată cu oarecare solemnitate; discurs. – V. cuvânta. DOOM
cuvântáre s. f., g.-d. art. cuvântắrii; pl. cuvântắri
cuvîntările
CUVÂNTÁRE, cuvântări, s. f. Acțiunea de a cuvânta și rezultatul ei; vorbire în public desfășurată cu oarecare solemnitate; discurs. – V. cuvânta. DOOM
cuvântáre s. f., g.-d. art. cuvântắrii; pl. cuvântắri
cuvîntărilor
CUVÂNTÁRE, cuvântări, s. f. Acțiunea de a cuvânta și rezultatul ei; vorbire în public desfășurată cu oarecare solemnitate; discurs. – V. cuvânta. DOOM
cuvântáre s. f., g.-d. art. cuvântắrii; pl. cuvântắri
cuvîntătoare
CUVÂNTĂTÓR, -OÁRE, cuvântători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care cuvântă (1), cuvântăreț; care are însușirea de a vorbi. 2. (Rar) S. m. și f. Orator, vorbitor. – Cuvânta + suf. -ător. DOOM
cuvântătór adj. m., s. m., pl. cuvântătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cuvântătoáre
cuvîntătoare
CUVÂNTĂTÓR, -OÁRE, cuvântători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care cuvântă (1), cuvântăreț; care are însușirea de a vorbi. 2. (Rar) S. m. și f. Orator, vorbitor. – Cuvânta + suf. -ător. DOOM
cuvântătór adj. m., s. m., pl. cuvântătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cuvântătoáre
cuvîntătoarea
CUVÂNTĂTÓR, -OÁRE, cuvântători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care cuvântă (1), cuvântăreț; care are însușirea de a vorbi. 2. (Rar) S. m. și f. Orator, vorbitor. – Cuvânta + suf. -ător. DOOM
cuvântătór adj. m., s. m., pl. cuvântătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cuvântătoáre
cuvîntătoarea
CUVÂNTĂTÓR, -OÁRE, cuvântători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care cuvântă (1), cuvântăreț; care are însușirea de a vorbi. 2. (Rar) S. m. și f. Orator, vorbitor. – Cuvânta + suf. -ător. DOOM
cuvântătór adj. m., s. m., pl. cuvântătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cuvântătoáre
cuvîntătoarei
CUVÂNTĂTÓR, -OÁRE, cuvântători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care cuvântă (1), cuvântăreț; care are însușirea de a vorbi. 2. (Rar) S. m. și f. Orator, vorbitor. – Cuvânta + suf. -ător. DOOM
cuvântătór adj. m., s. m., pl. cuvântătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cuvântătoáre
cuvîntătoarei
CUVÂNTĂTÓR, -OÁRE, cuvântători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care cuvântă (1), cuvântăreț; care are însușirea de a vorbi. 2. (Rar) S. m. și f. Orator, vorbitor. – Cuvânta + suf. -ător. DOOM
cuvântătór adj. m., s. m., pl. cuvântătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cuvântătoáre
cuvîntătoarele
CUVÂNTĂTÓR, -OÁRE, cuvântători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care cuvântă (1), cuvântăreț; care are însușirea de a vorbi. 2. (Rar) S. m. și f. Orator, vorbitor. – Cuvânta + suf. -ător. DOOM
cuvântătór adj. m., s. m., pl. cuvântătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cuvântătoáre
cuvîntătoarele
CUVÂNTĂTÓR, -OÁRE, cuvântători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care cuvântă (1), cuvântăreț; care are însușirea de a vorbi. 2. (Rar) S. m. și f. Orator, vorbitor. – Cuvânta + suf. -ător. DOOM
cuvântătór adj. m., s. m., pl. cuvântătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cuvântătoáre
cuvîntătoarelor
CUVÂNTĂTÓR, -OÁRE, cuvântători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care cuvântă (1), cuvântăreț; care are însușirea de a vorbi. 2. (Rar) S. m. și f. Orator, vorbitor. – Cuvânta + suf. -ător. DOOM
cuvântătór adj. m., s. m., pl. cuvântătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cuvântătoáre
cuvîntătoarelor
CUVÂNTĂTÓR, -OÁRE, cuvântători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care cuvântă (1), cuvântăreț; care are însușirea de a vorbi. 2. (Rar) S. m. și f. Orator, vorbitor. – Cuvânta + suf. -ător. DOOM
cuvântătór adj. m., s. m., pl. cuvântătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cuvântătoáre
cuvîntător
CUVÂNTĂTÓR, -OÁRE, cuvântători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care cuvântă (1), cuvântăreț; care are însușirea de a vorbi. 2. (Rar) S. m. și f. Orator, vorbitor. – Cuvânta + suf. -ător. DOOM
cuvântătór adj. m., s. m., pl. cuvântătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cuvântătoáre
cuvîntător
CUVÂNTĂTÓR, -OÁRE, cuvântători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care cuvântă (1), cuvântăreț; care are însușirea de a vorbi. 2. (Rar) S. m. și f. Orator, vorbitor. – Cuvânta + suf. -ător. DOOM
cuvântătór adj. m., s. m., pl. cuvântătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cuvântătoáre
cuvîntători
CUVÂNTĂTÓR, -OÁRE, cuvântători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care cuvântă (1), cuvântăreț; care are însușirea de a vorbi. 2. (Rar) S. m. și f. Orator, vorbitor. – Cuvânta + suf. -ător. DOOM
cuvântătór adj. m., s. m., pl. cuvântătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cuvântătoáre
cuvîntători
CUVÂNTĂTÓR, -OÁRE, cuvântători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care cuvântă (1), cuvântăreț; care are însușirea de a vorbi. 2. (Rar) S. m. și f. Orator, vorbitor. – Cuvânta + suf. -ător. DOOM
cuvântătór adj. m., s. m., pl. cuvântătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cuvântătoáre
cuvîntătorii
CUVÂNTĂTÓR, -OÁRE, cuvântători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care cuvântă (1), cuvântăreț; care are însușirea de a vorbi. 2. (Rar) S. m. și f. Orator, vorbitor. – Cuvânta + suf. -ător. DOOM
cuvântătór adj. m., s. m., pl. cuvântătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cuvântătoáre
cuvîntătorii
CUVÂNTĂTÓR, -OÁRE, cuvântători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care cuvântă (1), cuvântăreț; care are însușirea de a vorbi. 2. (Rar) S. m. și f. Orator, vorbitor. – Cuvânta + suf. -ător. DOOM
cuvântătór adj. m., s. m., pl. cuvântătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cuvântătoáre
cuvîntătorilor
CUVÂNTĂTÓR, -OÁRE, cuvântători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care cuvântă (1), cuvântăreț; care are însușirea de a vorbi. 2. (Rar) S. m. și f. Orator, vorbitor. – Cuvânta + suf. -ător. DOOM
cuvântătór adj. m., s. m., pl. cuvântătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cuvântătoáre
cuvîntătorilor
CUVÂNTĂTÓR, -OÁRE, cuvântători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care cuvântă (1), cuvântăreț; care are însușirea de a vorbi. 2. (Rar) S. m. și f. Orator, vorbitor. – Cuvânta + suf. -ător. DOOM
cuvântătór adj. m., s. m., pl. cuvântătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cuvântătoáre
cuvîntătorul
CUVÂNTĂTÓR, -OÁRE, cuvântători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care cuvântă (1), cuvântăreț; care are însușirea de a vorbi. 2. (Rar) S. m. și f. Orator, vorbitor. – Cuvânta + suf. -ător. DOOM
cuvântătór adj. m., s. m., pl. cuvântătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cuvântătoáre
cuvîntătorul
CUVÂNTĂTÓR, -OÁRE, cuvântători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care cuvântă (1), cuvântăreț; care are însușirea de a vorbi. 2. (Rar) S. m. și f. Orator, vorbitor. – Cuvânta + suf. -ător. DOOM
cuvântătór adj. m., s. m., pl. cuvântătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cuvântătoáre
cuvîntătorului
CUVÂNTĂTÓR, -OÁRE, cuvântători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care cuvântă (1), cuvântăreț; care are însușirea de a vorbi. 2. (Rar) S. m. și f. Orator, vorbitor. – Cuvânta + suf. -ător. DOOM
cuvântătór adj. m., s. m., pl. cuvântătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cuvântătoáre
cuvîntătorului
CUVÂNTĂTÓR, -OÁRE, cuvântători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care cuvântă (1), cuvântăreț; care are însușirea de a vorbi. 2. (Rar) S. m. și f. Orator, vorbitor. – Cuvânta + suf. -ător. DOOM
cuvântătór adj. m., s. m., pl. cuvântătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cuvântătoáre
cuzinet
CUZINÉT, cuzineți, s. m. 1. Piesă inelară sau din două bucăți semiinelare din metal moale, care îmbracă în interior lagărul și vine în contact direct cu fusul sau axul unei mașini. 2. Element de construcție confecționat din beton armat, piatră dură etc. așezat între un bloc de fundație și un stâlp și având ca scop transmiterea greutății la blocul de fundație respectiv. – Din fr. coussinet. DOOM
cuzinét s. m., pl. cuzinéți
cuzinetul
CUZINÉT, cuzineți, s. m. 1. Piesă inelară sau din două bucăți semiinelare din metal moale, care îmbracă în interior lagărul și vine în contact direct cu fusul sau axul unei mașini. 2. Element de construcție confecționat din beton armat, piatră dură etc. așezat între un bloc de fundație și un stâlp și având ca scop transmiterea greutății la blocul de fundație respectiv. – Din fr. coussinet. DOOM
cuzinét s. m., pl. cuzinéți
cuzinetului
CUZINÉT, cuzineți, s. m. 1. Piesă inelară sau din două bucăți semiinelare din metal moale, care îmbracă în interior lagărul și vine în contact direct cu fusul sau axul unei mașini. 2. Element de construcție confecționat din beton armat, piatră dură etc. așezat între un bloc de fundație și un stâlp și având ca scop transmiterea greutății la blocul de fundație respectiv. – Din fr. coussinet. DOOM
cuzinét s. m., pl. cuzinéți
cuzineți
CUZINÉT, cuzineți, s. m. 1. Piesă inelară sau din două bucăți semiinelare din metal moale, care îmbracă în interior lagărul și vine în contact direct cu fusul sau axul unei mașini. 2. Element de construcție confecționat din beton armat, piatră dură etc. așezat între un bloc de fundație și un stâlp și având ca scop transmiterea greutății la blocul de fundație respectiv. – Din fr. coussinet. DOOM
cuzinét s. m., pl. cuzinéți
cuzineții
CUZINÉT, cuzineți, s. m. 1. Piesă inelară sau din două bucăți semiinelare din metal moale, care îmbracă în interior lagărul și vine în contact direct cu fusul sau axul unei mașini. 2. Element de construcție confecționat din beton armat, piatră dură etc. așezat între un bloc de fundație și un stâlp și având ca scop transmiterea greutății la blocul de fundație respectiv. – Din fr. coussinet. DOOM
cuzinét s. m., pl. cuzinéți
cuzineților
CUZINÉT, cuzineți, s. m. 1. Piesă inelară sau din două bucăți semiinelare din metal moale, care îmbracă în interior lagărul și vine în contact direct cu fusul sau axul unei mașini. 2. Element de construcție confecționat din beton armat, piatră dură etc. așezat între un bloc de fundație și un stâlp și având ca scop transmiterea greutății la blocul de fundație respectiv. – Din fr. coussinet. DOOM
cuzinét s. m., pl. cuzinéți
cuzism
CUZÍSM s. n. Curent ideologic și politic interbelic, al cărui promotor a fost A.C. Cuza. – Cuza (n. pr.) + suf. -ism. DOOM
cuzísm s. n.
cuzismul
CUZÍSM s. n. Curent ideologic și politic interbelic, al cărui promotor a fost A.C. Cuza. – Cuza (n. pr.) + suf. -ism. DOOM
cuzísm s. n.
cuzismului
CUZÍSM s. n. Curent ideologic și politic interbelic, al cărui promotor a fost A.C. Cuza. – Cuza (n. pr.) + suf. -ism. DOOM
cuzísm s. n.
cușac
CUȘÁC, cușacuri, s. n. Piesă de lemn cu secțiune pătrată sau dreptunghiulară folosită în construcții; riglă. [Pl. și: (m.) cușaci] – Din sb. kušak. DOOM
cușác s. n., pl. cușácuri
cușac
CUȘÁC, cușacuri, s. n. Piesă de lemn cu secțiune pătrată sau dreptunghiulară folosită în construcții; riglă. [Pl. și: (m.) cușaci] – Din sb. kušak.
cușacul
CUȘÁC, cușacuri, s. n. Piesă de lemn cu secțiune pătrată sau dreptunghiulară folosită în construcții; riglă. [Pl. și: (m.) cușaci] – Din sb. kušak.
cușacului
CUȘÁC, cușacuri, s. n. Piesă de lemn cu secțiune pătrată sau dreptunghiulară folosită în construcții; riglă. [Pl. și: (m.) cușaci] – Din sb. kušak.
cușacuri
CUȘÁC, cușacuri, s. n. Piesă de lemn cu secțiune pătrată sau dreptunghiulară folosită în construcții; riglă. [Pl. și: (m.) cușaci] – Din sb. kušak.
cușacurile
CUȘÁC, cușacuri, s. n. Piesă de lemn cu secțiune pătrată sau dreptunghiulară folosită în construcții; riglă. [Pl. și: (m.) cușaci] – Din sb. kušak.
cușacurilor
CUȘÁC, cușacuri, s. n. Piesă de lemn cu secțiune pătrată sau dreptunghiulară folosită în construcții; riglă. [Pl. și: (m.) cușaci] – Din sb. kušak.
cușca
CÚȘCĂ, cuști, s. f. 1. Adăpost în formă de căsuță sau de cutie, cu sau fără gratii, pentru unele animale (domestice sau sălbatice). ♦ Fig. Încăpere strâmtă. 2. Încăpere mică, sub nivelul scenei, rezervată sufleorului în timpul spectacolului. – Din ucr. kučka. DOOM
cúșcă s. f., g.-d. art. cúștii; pl. cuști
cușcaia
CUȘCÁIE, cușcăi, s. f. Jgheab de scânduri, așezat de obicei direct pe pământ, care servește la transportul lemnului de foc din pădurile de munte. – Et. nec. Cf. cușcă. DOOM
cușcáie s. f., art. cușcáia, g.-d. art. cușcắii; pl. cușcắi
cușcaie
CUȘCÁIE, cușcăi, s. f. Jgheab de scânduri, așezat de obicei direct pe pământ, care servește la transportul lemnului de foc din pădurile de munte. – Et. nec. Cf. cușcă. DOOM
cușcáie s. f., art. cușcáia, g.-d. art. cușcắii; pl. cușcắi
cușchebap
CUȘCHEBÁP, cușchebapuri, s. n. (Înv.) Chebap. – Din tc. kușkebab. DOOM
cușchebáp (înv.) s. n., pl. cușchebápuri
cușchebapul
CUȘCHEBÁP, cușchebapuri, s. n. (Înv.) Chebap. – Din tc. kușkebab. DOOM
cușchebáp (înv.) s. n., pl. cușchebápuri
cușchebapului
CUȘCHEBÁP, cușchebapuri, s. n. (Înv.) Chebap. – Din tc. kușkebab. DOOM
cușchebáp (înv.) s. n., pl. cușchebápuri
cușchebapuri
CUȘCHEBÁP, cușchebapuri, s. n. (Înv.) Chebap. – Din tc. kușkebab. DOOM
cușchebáp (înv.) s. n., pl. cușchebápuri
cușchebapurile
CUȘCHEBÁP, cușchebapuri, s. n. (Înv.) Chebap. – Din tc. kușkebab. DOOM
cușchebáp (înv.) s. n., pl. cușchebápuri
cușchebapurilor
CUȘCHEBÁP, cușchebapuri, s. n. (Înv.) Chebap. – Din tc. kușkebab. DOOM
cușchebáp (înv.) s. n., pl. cușchebápuri
cușcuș
CUȘCÚȘ s. n. Pastă făinoasă în formă de bobițe (pusă în supă sau garnitură la carne etc.] – Din tc. kuskus. Cf. fr. couscous. DOOM
cușcúș s. n.
cușcușul
CUȘCÚȘ s. n. Pastă făinoasă în formă de bobițe (pusă în supă sau garnitură la carne etc.] – Din tc. kuskus. Cf. fr. couscous. DOOM
cușcúș s. n.
cușcușului
CUȘCÚȘ s. n. Pastă făinoasă în formă de bobițe (pusă în supă sau garnitură la carne etc.] – Din tc. kuskus. Cf. fr. couscous. DOOM
cușcúș s. n.
cușcăi
CUȘCÁIE, cușcăi, s. f. Jgheab de scânduri, așezat de obicei direct pe pământ, care servește la transportul lemnului de foc din pădurile de munte. – Et. nec. Cf. cușcă. DOOM
cușcáie s. f., art. cușcáia, g.-d. art. cușcắii; pl. cușcắi
cușcăii
CUȘCÁIE, cușcăi, s. f. Jgheab de scânduri, așezat de obicei direct pe pământ, care servește la transportul lemnului de foc din pădurile de munte. – Et. nec. Cf. cușcă. DOOM
cușcáie s. f., art. cușcáia, g.-d. art. cușcắii; pl. cușcắi
cușcăile
CUȘCÁIE, cușcăi, s. f. Jgheab de scânduri, așezat de obicei direct pe pământ, care servește la transportul lemnului de foc din pădurile de munte. – Et. nec. Cf. cușcă. DOOM
cușcáie s. f., art. cușcáia, g.-d. art. cușcắii; pl. cușcắi
cușcăilor
CUȘCÁIE, cușcăi, s. f. Jgheab de scânduri, așezat de obicei direct pe pământ, care servește la transportul lemnului de foc din pădurile de munte. – Et. nec. Cf. cușcă. DOOM
cușcáie s. f., art. cușcáia, g.-d. art. cușcắii; pl. cușcắi
cușei
cușeí (-iésc, -ít), vb. – A ciuguli, a mînca pe apucate. Rut. kušati (DAR). În Bucov.
cușeire
cușeí (-iésc, -ít), vb. – A ciuguli, a mînca pe apucate. Rut. kušati (DAR). În Bucov.
cușer
CÚȘER adj. invar. (Despre mâncăruri și băuturi, în practica religiei mozaice) Pregătit după ritual. ♦ Fig. (Fam.) Foarte bun, excelent. – Cf. ebr. kâscher „curat, ritual”. DOOM
cúșer adj. invar.
cușeta
CUȘÉTĂ, cușete, s. f. Pat pentru o persoană amenajat special în cabinele vagoanelor de dormit sau în cabinele de vapor; p. ext. cabină în care se află unul sau mai multe paturi. – Din fr. couchette. DOOM
cușétă s. f., g.-d. art. cușétei; pl. cușéte
cușete
CUȘÉTĂ, cușete, s. f. Pat pentru o persoană amenajat special în cabinele vagoanelor de dormit sau în cabinele de vapor; p. ext. cabină în care se află unul sau mai multe paturi. – Din fr. couchette. DOOM
cușétă s. f., g.-d. art. cușétei; pl. cușéte
cușetei
CUȘÉTĂ, cușete, s. f. Pat pentru o persoană amenajat special în cabinele vagoanelor de dormit sau în cabinele de vapor; p. ext. cabină în care se află unul sau mai multe paturi. – Din fr. couchette. DOOM
cușétă s. f., g.-d. art. cușétei; pl. cușéte
cușetele
CUȘÉTĂ, cușete, s. f. Pat pentru o persoană amenajat special în cabinele vagoanelor de dormit sau în cabinele de vapor; p. ext. cabină în care se află unul sau mai multe paturi. – Din fr. couchette. DOOM
cușétă s. f., g.-d. art. cușétei; pl. cușéte
cușetelor
CUȘÉTĂ, cușete, s. f. Pat pentru o persoană amenajat special în cabinele vagoanelor de dormit sau în cabinele de vapor; p. ext. cabină în care se află unul sau mai multe paturi. – Din fr. couchette. DOOM
cușétă s. f., g.-d. art. cușétei; pl. cușéte
cușma
CÚȘMĂ, cușme, s. f. (Reg.) 1. Căciulă. 2. Pătură groasă de lână. – Din ucr. kučma. DOOM
cúșmă (reg.) s. f., g.-d. art. cúșmei; pl. cúșme
cușme
CÚȘMĂ, cușme, s. f. (Reg.) 1. Căciulă. 2. Pătură groasă de lână. – Din ucr. kučma. DOOM
cúșmă (reg.) s. f., g.-d. art. cúșmei; pl. cúșme
cușmei
CÚȘMĂ, cușme, s. f. (Reg.) 1. Căciulă. 2. Pătură groasă de lână. – Din ucr. kučma. DOOM
cúșmă (reg.) s. f., g.-d. art. cúșmei; pl. cúșme
cușmele
CÚȘMĂ, cușme, s. f. (Reg.) 1. Căciulă. 2. Pătură groasă de lână. – Din ucr. kučma. DOOM
cúșmă (reg.) s. f., g.-d. art. cúșmei; pl. cúșme
cușmelie
CUȘMELÍE s. f. v. coșmelie. DOOM
coșmelíe (fam.) s. f., art. coșmelía, g.-d. art. coșmelíei; pl. coșmelíi, art. coșmelíile
cușmelor
CÚȘMĂ, cușme, s. f. (Reg.) 1. Căciulă. 2. Pătură groasă de lână. – Din ucr. kučma. DOOM
cúșmă (reg.) s. f., g.-d. art. cúșmei; pl. cúșme
cușnița
CÚȘNIȚĂ, cușnițe, s. f. (Reg.) Vatră (de piatră) pe care lucrează fierarul sau potcovarul și pe care își așază uneltele de lucru; p. ext. fierărie. – Din bg. kužnica. DOOM
cúșniță (reg.) s. f., g.-d. art. cúșniței; pl. cúșnițe
cușnițe
CÚȘNIȚĂ, cușnițe, s. f. (Reg.) Vatră (de piatră) pe care lucrează fierarul sau potcovarul și pe care își așază uneltele de lucru; p. ext. fierărie. – Din bg. kužnica. DOOM
cúșniță (reg.) s. f., g.-d. art. cúșniței; pl. cúșnițe
cușniței
CÚȘNIȚĂ, cușnițe, s. f. (Reg.) Vatră (de piatră) pe care lucrează fierarul sau potcovarul și pe care își așază uneltele de lucru; p. ext. fierărie. – Din bg. kužnica. DOOM
cúșniță (reg.) s. f., g.-d. art. cúșniței; pl. cúșnițe
cușnițele
CÚȘNIȚĂ, cușnițe, s. f. (Reg.) Vatră (de piatră) pe care lucrează fierarul sau potcovarul și pe care își așază uneltele de lucru; p. ext. fierărie. – Din bg. kužnica. DOOM
cúșniță (reg.) s. f., g.-d. art. cúșniței; pl. cúșnițe
cușnițelor
CÚȘNIȚĂ, cușnițe, s. f. (Reg.) Vatră (de piatră) pe care lucrează fierarul sau potcovarul și pe care își așază uneltele de lucru; p. ext. fierărie. – Din bg. kužnica. DOOM
cúșniță (reg.) s. f., g.-d. art. cúșniței; pl. cúșnițe
cuști
CÚȘCĂ, cuști, s. f. 1. Adăpost în formă de căsuță sau de cutie, cu sau fără gratii, pentru unele animale (domestice sau sălbatice). ♦ Fig. Încăpere strâmtă. 2. Încăpere mică, sub nivelul scenei, rezervată sufleorului în timpul spectacolului. – Din ucr. kučka. DOOM
cúșcă s. f., g.-d. art. cúștii; pl. cuști
cuștii
CÚȘCĂ, cuști, s. f. 1. Adăpost în formă de căsuță sau de cutie, cu sau fără gratii, pentru unele animale (domestice sau sălbatice). ♦ Fig. Încăpere strâmtă. 2. Încăpere mică, sub nivelul scenei, rezervată sufleorului în timpul spectacolului. – Din ucr. kučka. DOOM
cúșcă s. f., g.-d. art. cúștii; pl. cuști
cuștile
CÚȘCĂ, cuști, s. f. 1. Adăpost în formă de căsuță sau de cutie, cu sau fără gratii, pentru unele animale (domestice sau sălbatice). ♦ Fig. Încăpere strâmtă. 2. Încăpere mică, sub nivelul scenei, rezervată sufleorului în timpul spectacolului. – Din ucr. kučka. DOOM
cúșcă s. f., g.-d. art. cúștii; pl. cuști
cuștilor
CÚȘCĂ, cuști, s. f. 1. Adăpost în formă de căsuță sau de cutie, cu sau fără gratii, pentru unele animale (domestice sau sălbatice). ♦ Fig. Încăpere strâmtă. 2. Încăpere mică, sub nivelul scenei, rezervată sufleorului în timpul spectacolului. – Din ucr. kučka. DOOM
cúșcă s. f., g.-d. art. cúștii; pl. cuști
cuștului
cuștuluí (-uésc, -ít), vb. – A ciuguli, a gusta. Mag. kostolni (DAR). Trans.
cuștuluire
cuștuluí (-uésc, -ít), vb. – A ciuguli, a gusta. Mag. kostolni (DAR). Trans.
cuțit
CUȚÍT, cuțite, s. n. 1. Instrument de tăiat, format dintr-o lamă metalică și dintr-un mâner, având numeroase și variate întrebuințări în gospodărie, în atelier etc. ◊ Expr. A avea pâinea și cuțitul (în mână) = a avea la îndemână toată puterea, toate mijloacele. A fi (certat) la cuțite sau a se avea la cuțite (cu cineva) = a fi sau a ajunge dușman neîmpăcat (cu cineva), a se urî (cu cineva). A pune (cuiva) cuțitul în gât = a sili (pe cineva) să facă ceva. A-i ajunge (cuiva) cuțitul la os = a ajunge la capătul puterilor; a fi într-o situație dificilă, precară. (A fi) pe (o) muchie de cuțit = (a se afla) într-o situație gravă, dificilă, la un pas de nenorocire. A-i da (cuiva) un cuțit prin inimă = a simți o durere adâncă. ♦ Instrument de os, de metal etc. asemănător cu un cuțit (1), cu care se taie hârtie sau foile unei cărți. ♦ Bisturiu; p. ext. operație, intervenție chirurgicală. 2. Sculă așchietoare pentru mașinile-unelte, având o parte activă cu un tăiș principal, confecționată din material rezistent la uzură. ◊ Cuțit de plug = parte a plugului, care taie brazda în plan vertical, fiind situată înaintea trupiței. 3. Piesă principală a cântarului, sensibilă la cea mai ușoară atingere, care indică greutatea unui corp. 4. Piesă componentă a unor aparate de conectare, care realizează o legătură electrică. 5. (Zool.; în sintagma) Cuțit-de-mare = lamelibranhiat cu valvele de forma plăselelor de briceag, care trăiește în Marea Neagră (Solen marginatus). – Probabil lat. *acutitus (< acutire < acutitus). DOOM
cuțít-de-máre (animal) s. m.
cuțitar
CUȚITÁR, cuțitari, s. m. 1. Persoană care face sau vinde cuțite sau alte instrumente de tăiat. 2. (Fam.) Scandalagiu gata să scoată cuțitul în timpul unei certe sau al unei încăierări; bătăuș. – Cuțit + suf. -ar. DOOM
cuțitár s. m., pl. cuțitári
cuțitari
CUȚITÁR, cuțitari, s. m. 1. Persoană care face sau vinde cuțite sau alte instrumente de tăiat. 2. (Fam.) Scandalagiu gata să scoată cuțitul în timpul unei certe sau al unei încăierări; bătăuș. – Cuțit + suf. -ar. DOOM
cuțitár s. m., pl. cuțitári
cuțitarii
CUȚITÁR, cuțitari, s. m. 1. Persoană care face sau vinde cuțite sau alte instrumente de tăiat. 2. (Fam.) Scandalagiu gata să scoată cuțitul în timpul unei certe sau al unei încăierări; bătăuș. – Cuțit + suf. -ar. DOOM
cuțitár s. m., pl. cuțitári
cuțitarilor
CUȚITÁR, cuțitari, s. m. 1. Persoană care face sau vinde cuțite sau alte instrumente de tăiat. 2. (Fam.) Scandalagiu gata să scoată cuțitul în timpul unei certe sau al unei încăierări; bătăuș. – Cuțit + suf. -ar. DOOM
cuțitár s. m., pl. cuțitári
cuțitarul
CUȚITÁR, cuțitari, s. m. 1. Persoană care face sau vinde cuțite sau alte instrumente de tăiat. 2. (Fam.) Scandalagiu gata să scoată cuțitul în timpul unei certe sau al unei încăierări; bătăuș. – Cuțit + suf. -ar. DOOM
cuțitár s. m., pl. cuțitári
cuțitarului
CUȚITÁR, cuțitari, s. m. 1. Persoană care face sau vinde cuțite sau alte instrumente de tăiat. 2. (Fam.) Scandalagiu gata să scoată cuțitul în timpul unei certe sau al unei încăierări; bătăuș. – Cuțit + suf. -ar. DOOM
cuțitár s. m., pl. cuțitári
cuțitaș
CUȚITÁȘ, cuțitașe, s. n. Diminutiv al lui cuțit. ♦ Cuțit cu lamă de dimensiuni mici, folosit la desprinderea de așchii sau în lucrări de gravare, retușare etc. ♦ (Pop.) Briceag. – Cuțit + suf. -aș. DOOM
cuțitáș s. n., pl. cuțitáșe
cuțitașe
CUȚITÁȘ, cuțitașe, s. n. Diminutiv al lui cuțit. ♦ Cuțit cu lamă de dimensiuni mici, folosit la desprinderea de așchii sau în lucrări de gravare, retușare etc. ♦ (Pop.) Briceag. – Cuțit + suf. -aș. DOOM
cuțitáș s. n., pl. cuțitáșe
cuțitașele
CUȚITÁȘ, cuțitașe, s. n. Diminutiv al lui cuțit. ♦ Cuțit cu lamă de dimensiuni mici, folosit la desprinderea de așchii sau în lucrări de gravare, retușare etc. ♦ (Pop.) Briceag. – Cuțit + suf. -aș. DOOM
cuțitáș s. n., pl. cuțitáșe
cuțitașelor
CUȚITÁȘ, cuțitașe, s. n. Diminutiv al lui cuțit. ♦ Cuțit cu lamă de dimensiuni mici, folosit la desprinderea de așchii sau în lucrări de gravare, retușare etc. ♦ (Pop.) Briceag. – Cuțit + suf. -aș. DOOM
cuțitáș s. n., pl. cuțitáșe
cuțitașul
CUȚITÁȘ, cuțitașe, s. n. Diminutiv al lui cuțit. ♦ Cuțit cu lamă de dimensiuni mici, folosit la desprinderea de așchii sau în lucrări de gravare, retușare etc. ♦ (Pop.) Briceag. – Cuțit + suf. -aș. DOOM
cuțitáș s. n., pl. cuțitáșe
cuțitașului
CUȚITÁȘ, cuțitașe, s. n. Diminutiv al lui cuțit. ♦ Cuțit cu lamă de dimensiuni mici, folosit la desprinderea de așchii sau în lucrări de gravare, retușare etc. ♦ (Pop.) Briceag. – Cuțit + suf. -aș. DOOM
cuțitáș s. n., pl. cuțitáșe
cuțite
CUȚÍT, cuțite, s. n. 1. Instrument de tăiat, format dintr-o lamă metalică și dintr-un mâner, având numeroase și variate întrebuințări în gospodărie, în atelier etc. ◊ Expr. A avea pâinea și cuțitul (în mână) = a avea la îndemână toată puterea, toate mijloacele. A fi (certat) la cuțite sau a se avea la cuțite (cu cineva) = a fi sau a ajunge dușman neîmpăcat (cu cineva), a se urî (cu cineva). A pune (cuiva) cuțitul în gât = a sili (pe cineva) să facă ceva. A-i ajunge (cuiva) cuțitul la os = a ajunge la capătul puterilor; a fi într-o situație dificilă, precară. (A fi) pe (o) muchie de cuțit = (a se afla) într-o situație gravă, dificilă, la un pas de nenorocire. A-i da (cuiva) un cuțit prin inimă = a simți o durere adâncă. ♦ Instrument de os, de metal etc. asemănător cu un cuțit (1), cu care se taie hârtie sau foile unei cărți. ♦ Bisturiu; p. ext. operație, intervenție chirurgicală. 2. Sculă așchietoare pentru mașinile-unelte, având o parte activă cu un tăiș principal, confecționată din material rezistent la uzură. ◊ Cuțit de plug = parte a plugului, care taie brazda în plan vertical, fiind situată înaintea trupiței. 3. Piesă principală a cântarului, sensibilă la cea mai ușoară atingere, care indică greutatea unui corp. 4. Piesă componentă a unor aparate de conectare, care realizează o legătură electrică. 5. (Zool.; în sintagma) Cuțit-de-mare = lamelibranhiat cu valvele de forma plăselelor de briceag, care trăiește în Marea Neagră (Solen marginatus). – Probabil lat. *acutitus (< acutire < acutitus). DOOM
cuțít-de-máre (animal) s. m.
cuțitele
CUȚÍT, cuțite, s. n. 1. Instrument de tăiat, format dintr-o lamă metalică și dintr-un mâner, având numeroase și variate întrebuințări în gospodărie, în atelier etc. ◊ Expr. A avea pâinea și cuțitul (în mână) = a avea la îndemână toată puterea, toate mijloacele. A fi (certat) la cuțite sau a se avea la cuțite (cu cineva) = a fi sau a ajunge dușman neîmpăcat (cu cineva), a se urî (cu cineva). A pune (cuiva) cuțitul în gât = a sili (pe cineva) să facă ceva. A-i ajunge (cuiva) cuțitul la os = a ajunge la capătul puterilor; a fi într-o situație dificilă, precară. (A fi) pe (o) muchie de cuțit = (a se afla) într-o situație gravă, dificilă, la un pas de nenorocire. A-i da (cuiva) un cuțit prin inimă = a simți o durere adâncă. ♦ Instrument de os, de metal etc. asemănător cu un cuțit (1), cu care se taie hârtie sau foile unei cărți. ♦ Bisturiu; p. ext. operație, intervenție chirurgicală. 2. Sculă așchietoare pentru mașinile-unelte, având o parte activă cu un tăiș principal, confecționată din material rezistent la uzură. ◊ Cuțit de plug = parte a plugului, care taie brazda în plan vertical, fiind situată înaintea trupiței. 3. Piesă principală a cântarului, sensibilă la cea mai ușoară atingere, care indică greutatea unui corp. 4. Piesă componentă a unor aparate de conectare, care realizează o legătură electrică. 5. (Zool.; în sintagma) Cuțit-de-mare = lamelibranhiat cu valvele de forma plăselelor de briceag, care trăiește în Marea Neagră (Solen marginatus). – Probabil lat. *acutitus (< acutire < acutitus). DOOM
cuțít-de-máre (animal) s. m.
cuțitelor
CUȚÍT, cuțite, s. n. 1. Instrument de tăiat, format dintr-o lamă metalică și dintr-un mâner, având numeroase și variate întrebuințări în gospodărie, în atelier etc. ◊ Expr. A avea pâinea și cuțitul (în mână) = a avea la îndemână toată puterea, toate mijloacele. A fi (certat) la cuțite sau a se avea la cuțite (cu cineva) = a fi sau a ajunge dușman neîmpăcat (cu cineva), a se urî (cu cineva). A pune (cuiva) cuțitul în gât = a sili (pe cineva) să facă ceva. A-i ajunge (cuiva) cuțitul la os = a ajunge la capătul puterilor; a fi într-o situație dificilă, precară. (A fi) pe (o) muchie de cuțit = (a se afla) într-o situație gravă, dificilă, la un pas de nenorocire. A-i da (cuiva) un cuțit prin inimă = a simți o durere adâncă. ♦ Instrument de os, de metal etc. asemănător cu un cuțit (1), cu care se taie hârtie sau foile unei cărți. ♦ Bisturiu; p. ext. operație, intervenție chirurgicală. 2. Sculă așchietoare pentru mașinile-unelte, având o parte activă cu un tăiș principal, confecționată din material rezistent la uzură. ◊ Cuțit de plug = parte a plugului, care taie brazda în plan vertical, fiind situată înaintea trupiței. 3. Piesă principală a cântarului, sensibilă la cea mai ușoară atingere, care indică greutatea unui corp. 4. Piesă componentă a unor aparate de conectare, care realizează o legătură electrică. 5. (Zool.; în sintagma) Cuțit-de-mare = lamelibranhiat cu valvele de forma plăselelor de briceag, care trăiește în Marea Neagră (Solen marginatus). – Probabil lat. *acutitus (< acutire < acutitus). DOOM
cuțít-de-máre (animal) s. m.
cuțitoaia
CUȚITOÁIE, cuțitoaie, s. f. 1. Unealtă așchietoare formată dintr-o lamă ascuțită de oțel (cu două mânere la capete), folosită în tâmplărie, dogărie, tăbăcărie etc. pentru cioplit, curățat, îndreptat, răzuit. 2. Unealtă tăietoare de oțel având o lamă plană sau curbă, prevăzută cu un mâner, folosită de potcovar pentru îndreptarea și curățarea copitelor. [Pr.: -toa-ie] – Cuțit + suf. -oaie. DOOM
cuțitoáie s. f., art. cuțitoáia, g.-d. art. cuțitoáiei; pl. cuțitoáie
cuțitoaie
CUȚITOÁIE, cuțitoaie, s. f. 1. Unealtă așchietoare formată dintr-o lamă ascuțită de oțel (cu două mânere la capete), folosită în tâmplărie, dogărie, tăbăcărie etc. pentru cioplit, curățat, îndreptat, răzuit. 2. Unealtă tăietoare de oțel având o lamă plană sau curbă, prevăzută cu un mâner, folosită de potcovar pentru îndreptarea și curățarea copitelor. [Pr.: -toa-ie] – Cuțit + suf. -oaie. DOOM
cuțitoáie s. f., art. cuțitoáia, g.-d. art. cuțitoáiei; pl. cuțitoáie
cuțitoaiei
CUȚITOÁIE, cuțitoaie, s. f. 1. Unealtă așchietoare formată dintr-o lamă ascuțită de oțel (cu două mânere la capete), folosită în tâmplărie, dogărie, tăbăcărie etc. pentru cioplit, curățat, îndreptat, răzuit. 2. Unealtă tăietoare de oțel având o lamă plană sau curbă, prevăzută cu un mâner, folosită de potcovar pentru îndreptarea și curățarea copitelor. [Pr.: -toa-ie] – Cuțit + suf. -oaie. DOOM
cuțitoáie s. f., art. cuțitoáia, g.-d. art. cuțitoáiei; pl. cuțitoáie
cuțitoaiele
CUȚITOÁIE, cuțitoaie, s. f. 1. Unealtă așchietoare formată dintr-o lamă ascuțită de oțel (cu două mânere la capete), folosită în tâmplărie, dogărie, tăbăcărie etc. pentru cioplit, curățat, îndreptat, răzuit. 2. Unealtă tăietoare de oțel având o lamă plană sau curbă, prevăzută cu un mâner, folosită de potcovar pentru îndreptarea și curățarea copitelor. [Pr.: -toa-ie] – Cuțit + suf. -oaie. DOOM
cuțitoáie s. f., art. cuțitoáia, g.-d. art. cuțitoáiei; pl. cuțitoáie
cuțitoaielor
CUȚITOÁIE, cuțitoaie, s. f. 1. Unealtă așchietoare formată dintr-o lamă ascuțită de oțel (cu două mânere la capete), folosită în tâmplărie, dogărie, tăbăcărie etc. pentru cioplit, curățat, îndreptat, răzuit. 2. Unealtă tăietoare de oțel având o lamă plană sau curbă, prevăzută cu un mâner, folosită de potcovar pentru îndreptarea și curățarea copitelor. [Pr.: -toa-ie] – Cuțit + suf. -oaie. DOOM
cuțitoáie s. f., art. cuțitoáia, g.-d. art. cuțitoáiei; pl. cuțitoáie
cuțitul
CUȚÍT, cuțite, s. n. 1. Instrument de tăiat, format dintr-o lamă metalică și dintr-un mâner, având numeroase și variate întrebuințări în gospodărie, în atelier etc. ◊ Expr. A avea pâinea și cuțitul (în mână) = a avea la îndemână toată puterea, toate mijloacele. A fi (certat) la cuțite sau a se avea la cuțite (cu cineva) = a fi sau a ajunge dușman neîmpăcat (cu cineva), a se urî (cu cineva). A pune (cuiva) cuțitul în gât = a sili (pe cineva) să facă ceva. A-i ajunge (cuiva) cuțitul la os = a ajunge la capătul puterilor; a fi într-o situație dificilă, precară. (A fi) pe (o) muchie de cuțit = (a se afla) într-o situație gravă, dificilă, la un pas de nenorocire. A-i da (cuiva) un cuțit prin inimă = a simți o durere adâncă. ♦ Instrument de os, de metal etc. asemănător cu un cuțit (1), cu care se taie hârtie sau foile unei cărți. ♦ Bisturiu; p. ext. operație, intervenție chirurgicală. 2. Sculă așchietoare pentru mașinile-unelte, având o parte activă cu un tăiș principal, confecționată din material rezistent la uzură. ◊ Cuțit de plug = parte a plugului, care taie brazda în plan vertical, fiind situată înaintea trupiței. 3. Piesă principală a cântarului, sensibilă la cea mai ușoară atingere, care indică greutatea unui corp. 4. Piesă componentă a unor aparate de conectare, care realizează o legătură electrică. 5. (Zool.; în sintagma) Cuțit-de-mare = lamelibranhiat cu valvele de forma plăselelor de briceag, care trăiește în Marea Neagră (Solen marginatus). – Probabil lat. *acutitus (< acutire < acutitus). DOOM
cuțít-de-máre (animal) s. m.
cuțitului
CUȚÍT, cuțite, s. n. 1. Instrument de tăiat, format dintr-o lamă metalică și dintr-un mâner, având numeroase și variate întrebuințări în gospodărie, în atelier etc. ◊ Expr. A avea pâinea și cuțitul (în mână) = a avea la îndemână toată puterea, toate mijloacele. A fi (certat) la cuțite sau a se avea la cuțite (cu cineva) = a fi sau a ajunge dușman neîmpăcat (cu cineva), a se urî (cu cineva). A pune (cuiva) cuțitul în gât = a sili (pe cineva) să facă ceva. A-i ajunge (cuiva) cuțitul la os = a ajunge la capătul puterilor; a fi într-o situație dificilă, precară. (A fi) pe (o) muchie de cuțit = (a se afla) într-o situație gravă, dificilă, la un pas de nenorocire. A-i da (cuiva) un cuțit prin inimă = a simți o durere adâncă. ♦ Instrument de os, de metal etc. asemănător cu un cuțit (1), cu care se taie hârtie sau foile unei cărți. ♦ Bisturiu; p. ext. operație, intervenție chirurgicală. 2. Sculă așchietoare pentru mașinile-unelte, având o parte activă cu un tăiș principal, confecționată din material rezistent la uzură. ◊ Cuțit de plug = parte a plugului, care taie brazda în plan vertical, fiind situată înaintea trupiței. 3. Piesă principală a cântarului, sensibilă la cea mai ușoară atingere, care indică greutatea unui corp. 4. Piesă componentă a unor aparate de conectare, care realizează o legătură electrică. 5. (Zool.; în sintagma) Cuțit-de-mare = lamelibranhiat cu valvele de forma plăselelor de briceag, care trăiește în Marea Neagră (Solen marginatus). – Probabil lat. *acutitus (< acutire < acutitus). DOOM
cuțít-de-máre (animal) s. m.
cuțităria
CUȚITĂRÍE, cuțitării, s. f. 1. Atelier sau prăvălie unde se ascut sau se vând cuțite sau alte instrumente de tăiat. 2. Diferite feluri de cuțite. – Cuțit + suf. -ărie. DOOM
cuțităríe s. f., art. cuțităría, g.-d. art. cuțităríei; pl. cuțităríi, art. cuțităríile
cuțitărie
CUȚITĂRÍE, cuțitării, s. f. 1. Atelier sau prăvălie unde se ascut sau se vând cuțite sau alte instrumente de tăiat. 2. Diferite feluri de cuțite. – Cuțit + suf. -ărie. DOOM
cuțităríe s. f., art. cuțităría, g.-d. art. cuțităríei; pl. cuțităríi, art. cuțităríile
cuțităriei
CUȚITĂRÍE, cuțitării, s. f. 1. Atelier sau prăvălie unde se ascut sau se vând cuțite sau alte instrumente de tăiat. 2. Diferite feluri de cuțite. – Cuțit + suf. -ărie. DOOM
cuțităríe s. f., art. cuțităría, g.-d. art. cuțităríei; pl. cuțităríi, art. cuțităríile
cuțitării
CUȚITĂRÍE, cuțitării, s. f. 1. Atelier sau prăvălie unde se ascut sau se vând cuțite sau alte instrumente de tăiat. 2. Diferite feluri de cuțite. – Cuțit + suf. -ărie. DOOM
cuțităríe s. f., art. cuțităría, g.-d. art. cuțităríei; pl. cuțităríi, art. cuțităríile
cuțităriile
CUȚITĂRÍE, cuțitării, s. f. 1. Atelier sau prăvălie unde se ascut sau se vând cuțite sau alte instrumente de tăiat. 2. Diferite feluri de cuțite. – Cuțit + suf. -ărie. DOOM
cuțităríe s. f., art. cuțităría, g.-d. art. cuțităríei; pl. cuțităríi, art. cuțităríile
cuțităriilor
CUȚITĂRÍE, cuțitării, s. f. 1. Atelier sau prăvălie unde se ascut sau se vând cuțite sau alte instrumente de tăiat. 2. Diferite feluri de cuțite. – Cuțit + suf. -ărie. DOOM
cuțităríe s. f., art. cuțităría, g.-d. art. cuțităríei; pl. cuțităríi, art. cuțităríile
cuțovlah
CUȚOVLÁH, -Ă, cuțovlahi, -e, s. m. și f. (La pl.) Nume dat aromânilor din Macedonia de către populația greacă localnică; (și la sg.) aromân din Macedonia. Din ngr. kutsóvlahos. DOOM
cuțovláhă (-țo-vla-) s. f., g.-d. art. cuțovláhei; pl. cuțovláhe
cuțovlaha
CUȚOVLÁH, -Ă, cuțovlahi, -e, s. m. și f. (La pl.) Nume dat aromânilor din Macedonia de către populația greacă localnică; (și la sg.) aromân din Macedonia. Din ngr. kutsóvlahos. DOOM
cuțovláhă (-țo-vla-) s. f., g.-d. art. cuțovláhei; pl. cuțovláhe
cuțovlahe
CUȚOVLÁH, -Ă, cuțovlahi, -e, s. m. și f. (La pl.) Nume dat aromânilor din Macedonia de către populația greacă localnică; (și la sg.) aromân din Macedonia. Din ngr. kutsóvlahos. DOOM
cuțovláhă (-țo-vla-) s. f., g.-d. art. cuțovláhei; pl. cuțovláhe
cuțovlahei
CUȚOVLÁH, -Ă, cuțovlahi, -e, s. m. și f. (La pl.) Nume dat aromânilor din Macedonia de către populația greacă localnică; (și la sg.) aromân din Macedonia. Din ngr. kutsóvlahos. DOOM
cuțovláhă (-țo-vla-) s. f., g.-d. art. cuțovláhei; pl. cuțovláhe
cuțovlahele
CUȚOVLÁH, -Ă, cuțovlahi, -e, s. m. și f. (La pl.) Nume dat aromânilor din Macedonia de către populația greacă localnică; (și la sg.) aromân din Macedonia. Din ngr. kutsóvlahos. DOOM
cuțovláhă (-țo-vla-) s. f., g.-d. art. cuțovláhei; pl. cuțovláhe
cuțovlahelor
CUȚOVLÁH, -Ă, cuțovlahi, -e, s. m. și f. (La pl.) Nume dat aromânilor din Macedonia de către populația greacă localnică; (și la sg.) aromân din Macedonia. Din ngr. kutsóvlahos. DOOM
cuțovláhă (-țo-vla-) s. f., g.-d. art. cuțovláhei; pl. cuțovláhe
cuțovlahi
CUȚOVLÁH, -Ă, cuțovlahi, -e, s. m. și f. (La pl.) Nume dat aromânilor din Macedonia de către populația greacă localnică; (și la sg.) aromân din Macedonia. Din ngr. kutsóvlahos. DOOM
cuțovláhă (-țo-vla-) s. f., g.-d. art. cuțovláhei; pl. cuțovláhe
cuțovlahii
CUȚOVLÁH, -Ă, cuțovlahi, -e, s. m. și f. (La pl.) Nume dat aromânilor din Macedonia de către populația greacă localnică; (și la sg.) aromân din Macedonia. Din ngr. kutsóvlahos. DOOM
cuțovláhă (-țo-vla-) s. f., g.-d. art. cuțovláhei; pl. cuțovláhe
cuțovlahilor
CUȚOVLÁH, -Ă, cuțovlahi, -e, s. m. și f. (La pl.) Nume dat aromânilor din Macedonia de către populația greacă localnică; (și la sg.) aromân din Macedonia. Din ngr. kutsóvlahos. DOOM
cuțovláhă (-țo-vla-) s. f., g.-d. art. cuțovláhei; pl. cuțovláhe
cuțovlahul
CUȚOVLÁH, -Ă, cuțovlahi, -e, s. m. și f. (La pl.) Nume dat aromânilor din Macedonia de către populația greacă localnică; (și la sg.) aromân din Macedonia. Din ngr. kutsóvlahos. DOOM
cuțovláhă (-țo-vla-) s. f., g.-d. art. cuțovláhei; pl. cuțovláhe
cuțovlahului
CUȚOVLÁH, -Ă, cuțovlahi, -e, s. m. și f. (La pl.) Nume dat aromânilor din Macedonia de către populația greacă localnică; (și la sg.) aromân din Macedonia. Din ngr. kutsóvlahos. DOOM
cuțovláhă (-țo-vla-) s. f., g.-d. art. cuțovláhei; pl. cuțovláhe
cuțu
CÚȚU interj., s. m. 1. Interj. (Adesea repetat) Strigăt cu care se cheamă câinii (mici). 2. S. m. Cățel. Expr. (Fam.) Să-mi zici (mie) cuțu dacă... = să mă tratezi ca pe un câine dacă... – Cf. bg., sb. kuče, magh. kuszi. DOOM
cúțu2/cúțu-cúțu interj.
cuțulache
CUȚULÁCHE s. m. (Fam.) Cățeluș. – Cuțu + suf. -ulache. DOOM
cuțuláche (fam.) s. m., g.-d. lui cuțuláche
cuțulan
CUȚULÁN, cuțulani, s. m. (Rar) Câine (tânăr); cățelandru. – Cuțu + suf. -ulan. DOOM
cuțulán (rar) s. m.
cuțulani
CUȚULÁN, cuțulani, s. m. (Rar) Câine (tânăr); cățelandru. – Cuțu + suf. -ulan. DOOM
cuțulán (rar) s. m.
cuțulanii
CUȚULÁN, cuțulani, s. m. (Rar) Câine (tânăr); cățelandru. – Cuțu + suf. -ulan. DOOM
cuțulán (rar) s. m.
cuțulanilor
CUȚULÁN, cuțulani, s. m. (Rar) Câine (tânăr); cățelandru. – Cuțu + suf. -ulan. DOOM
cuțulán (rar) s. m.
cuțulanul
CUȚULÁN, cuțulani, s. m. (Rar) Câine (tânăr); cățelandru. – Cuțu + suf. -ulan. DOOM
cuțulán (rar) s. m.
cuțulanului
CUȚULÁN, cuțulani, s. m. (Rar) Câine (tânăr); cățelandru. – Cuțu + suf. -ulan. DOOM
cuțulán (rar) s. m.
cuțurea
cuțureá (cuțuréle), s. f. – Așchie. Ngr. ϰούτσουρον „trunchi”, după Bogrea, Dacor., III, 739.