cr
CROM s. n. Element chimic, metal alb, dur, casant, foarte rezistent față de agenții chimici, folosit la cromaj, la fabricarea unor oțeluri speciale, a unor compuși utilizați în vopsitorie, în tăbăcărie etc. – Din fr. chrome. DOOM
crom s. n.; simb. Cr
crab
CRAB, crabi, s. m. Nume dat mai multor specii de animale crustacee marine, cu zece picioare, cu abdomenul scurt și îndoit sub cefalotoracele mare și turtit; mai cunoscută este o specie din Marea Neagră, cu carnea foarte gustoasă (Carcinus moenas). – Din fr. crabe. DOOM
crab s. m., pl. crabi
crabare
CRABÁRE s.f. (Text.) Operația de fixare a dimensiunilor țesăturilor de lână. [După germ. Kraben, engl. crabbing].
crabarea
CRABÁRE s.f. (Text.) Operația de fixare a dimensiunilor țesăturilor de lână. [După germ. Kraben, engl. crabbing].
crabi
CRAB, crabi, s. m. Nume dat mai multor specii de animale crustacee marine, cu zece picioare, cu abdomenul scurt și îndoit sub cefalotoracele mare și turtit; mai cunoscută este o specie din Marea Neagră, cu carnea foarte gustoasă (Carcinus moenas). – Din fr. crabe. DOOM
crab s. m., pl. crabi
crabii
CRAB, crabi, s. m. Nume dat mai multor specii de animale crustacee marine, cu zece picioare, cu abdomenul scurt și îndoit sub cefalotoracele mare și turtit; mai cunoscută este o specie din Marea Neagră, cu carnea foarte gustoasă (Carcinus moenas). – Din fr. crabe. DOOM
crab s. m., pl. crabi
crabilor
CRAB, crabi, s. m. Nume dat mai multor specii de animale crustacee marine, cu zece picioare, cu abdomenul scurt și îndoit sub cefalotoracele mare și turtit; mai cunoscută este o specie din Marea Neagră, cu carnea foarte gustoasă (Carcinus moenas). – Din fr. crabe. DOOM
crab s. m., pl. crabi
crabot
CRABÓT, craboți, s. m. (Tehn.) Fiecare dintre proeminențele frontale ale unui manșon sau ale unui disc, prin intermediul cărora se poate realiza antrenarea în mișcarea de rotație a doi arbori. – Din fr. crabot. DOOM
crabót s. m., pl. crabóți
crabotul
CRABÓT, craboți, s. m. (Tehn.) Fiecare dintre proeminențele frontale ale unui manșon sau ale unui disc, prin intermediul cărora se poate realiza antrenarea în mișcarea de rotație a doi arbori. – Din fr. crabot. DOOM
crabót s. m., pl. crabóți
crabotului
CRABÓT, craboți, s. m. (Tehn.) Fiecare dintre proeminențele frontale ale unui manșon sau ale unui disc, prin intermediul cărora se poate realiza antrenarea în mișcarea de rotație a doi arbori. – Din fr. crabot. DOOM
crabót s. m., pl. crabóți
craboți
CRABÓT, craboți, s. m. (Tehn.) Fiecare dintre proeminențele frontale ale unui manșon sau ale unui disc, prin intermediul cărora se poate realiza antrenarea în mișcarea de rotație a doi arbori. – Din fr. crabot. DOOM
crabót s. m., pl. crabóți
craboții
CRABÓT, craboți, s. m. (Tehn.) Fiecare dintre proeminențele frontale ale unui manșon sau ale unui disc, prin intermediul cărora se poate realiza antrenarea în mișcarea de rotație a doi arbori. – Din fr. crabot. DOOM
crabót s. m., pl. crabóți
craboților
CRABÓT, craboți, s. m. (Tehn.) Fiecare dintre proeminențele frontale ale unui manșon sau ale unui disc, prin intermediul cărora se poate realiza antrenarea în mișcarea de rotație a doi arbori. – Din fr. crabot. DOOM
crabót s. m., pl. crabóți
crabro
GĂRGĂÚN, gărgăuni, s. m. 1. Viespe mare, de pădure, cu ac foarte veninos, care produce un puternic zgomot specific atunci când zboară; bărzăun (Vespa crabro). 2. Fig. (La pl.) Pretenții nejustificate, fumuri. ◊ Expr. A fi cu (sau a avea) gărgăuni în (sau la) cap = a avea idei ciudate, anormale, extravagante; a fi extrem de încrezut. A scoate (cuiva) gărgăunii (din cap) = a face (pe cineva) să renunțe la ideile ciudate, anormale, extravagante pe care le are. [Var.: gărgăúne s. m.] – Et. nec.
crabul
CRAB, crabi, s. m. Nume dat mai multor specii de animale crustacee marine, cu zece picioare, cu abdomenul scurt și îndoit sub cefalotoracele mare și turtit; mai cunoscută este o specie din Marea Neagră, cu carnea foarte gustoasă (Carcinus moenas). – Din fr. crabe. DOOM
crab s. m., pl. crabi
crabului
CRAB, crabi, s. m. Nume dat mai multor specii de animale crustacee marine, cu zece picioare, cu abdomenul scurt și îndoit sub cefalotoracele mare și turtit; mai cunoscută este o specie din Marea Neagră, cu carnea foarte gustoasă (Carcinus moenas). – Din fr. crabe. DOOM
crab s. m., pl. crabi
crabări
CRABÁRE s.f. (Text.) Operația de fixare a dimensiunilor țesăturilor de lână. [După germ. Kraben, engl. crabbing].
crabării
CRABÁRE s.f. (Text.) Operația de fixare a dimensiunilor țesăturilor de lână. [După germ. Kraben, engl. crabbing].
crac
CRAC1 interj. Cuvânt care imită un zgomot sec (în urma unei rupturi, spărturi). Cf. fr. crac. DOOM
crac2 (pop.) s. m., pl. craci
craca
CRACÁ, crachez, vb. I. Tranz. A descompune prin cracare o substanță organică. – Din fr. craquer. DOOM
cracá (a ~) vb., ind. prez. 3 cracheáză
craca
CRÁCĂ, crăci, s. f. Ramură (mai groasă) a unui copac; creangă. ◊ Expr. A-și tăia craca de sub picioare = a-și pune în primejdie situația printr-o acțiune necugetată. – Din crac2. DOOM
crácă s. f., g.-d. art. crắcii; pl. crăci
cracai
CRACÁ, crachez, vb. I. Tranz. A descompune prin cracare o substanță organică. – Din fr. craquer. DOOM
cracá (a ~) vb., ind. prez. 3 cracheáză
cracaj
CRACÁJ, cracaje, s. n. Cracare. – Din fr. craquage. DOOM
cracáj s. n., pl. cracáje
cracaj
CRACÁJ, cracajuri, s. n. Cracare.
cracaje
CRACÁJ, cracaje, s. n. Cracare. – Din fr. craquage. DOOM
cracáj s. n., pl. cracáje
cracajele
CRACÁJ, cracaje, s. n. Cracare. – Din fr. craquage. DOOM
cracáj s. n., pl. cracáje
cracajelor
CRACÁJ, cracaje, s. n. Cracare. – Din fr. craquage. DOOM
cracáj s. n., pl. cracáje
cracajul
CRACÁJ, cracaje, s. n. Cracare. – Din fr. craquage. DOOM
cracáj s. n., pl. cracáje
cracajului
CRACÁJ, cracaje, s. n. Cracare. – Din fr. craquage. DOOM
cracáj s. n., pl. cracáje
cracam
CRACÁ, crachez, vb. I. Tranz. A descompune prin cracare o substanță organică. – Din fr. craquer. DOOM
cracá (a ~) vb., ind. prez. 3 cracheáză
cracare
CRACÁ, crachez, vb. I. Tranz. A descompune prin cracare o substanță organică. – Din fr. craquer. DOOM
cracá (a ~) vb., ind. prez. 3 cracheáză
cracare
CRACÁRE, cracări, s. f. Procedeu industrial de descompunere, la temperaturi și presiuni înalte, a unui compus organic în molecule mai simple, folosit mai ales în industria petrolieră; cracaj. – V. craca. DOOM
cracáre s. f., g.-d. art. cracắrii; pl. cracắri
cracarea
CRACÁRE, cracări, s. f. Procedeu industrial de descompunere, la temperaturi și presiuni înalte, a unui compus organic în molecule mai simple, folosit mai ales în industria petrolieră; cracaj. – V. craca. DOOM
cracáre s. f., g.-d. art. cracắrii; pl. cracắri
cracară
CRACÁ, crachez, vb. I. Tranz. A descompune prin cracare o substanță organică. – Din fr. craquer. DOOM
cracá (a ~) vb., ind. prez. 3 cracheáză
cracarăm
CRACÁ, crachez, vb. I. Tranz. A descompune prin cracare o substanță organică. – Din fr. craquer. DOOM
cracá (a ~) vb., ind. prez. 3 cracheáză
cracarăți
CRACÁ, crachez, vb. I. Tranz. A descompune prin cracare o substanță organică. – Din fr. craquer. DOOM
cracá (a ~) vb., ind. prez. 3 cracheáză
cracase
CRACÁ, crachez, vb. I. Tranz. A descompune prin cracare o substanță organică. – Din fr. craquer. DOOM
cracá (a ~) vb., ind. prez. 3 cracheáză
cracasem
CRACÁ, crachez, vb. I. Tranz. A descompune prin cracare o substanță organică. – Din fr. craquer. DOOM
cracá (a ~) vb., ind. prez. 3 cracheáză
cracaseră
CRACÁ, crachez, vb. I. Tranz. A descompune prin cracare o substanță organică. – Din fr. craquer. DOOM
cracá (a ~) vb., ind. prez. 3 cracheáză
cracaserăm
CRACÁ, crachez, vb. I. Tranz. A descompune prin cracare o substanță organică. – Din fr. craquer. DOOM
cracá (a ~) vb., ind. prez. 3 cracheáză
cracaserăți
CRACÁ, crachez, vb. I. Tranz. A descompune prin cracare o substanță organică. – Din fr. craquer. DOOM
cracá (a ~) vb., ind. prez. 3 cracheáză
cracaseși
CRACÁ, crachez, vb. I. Tranz. A descompune prin cracare o substanță organică. – Din fr. craquer. DOOM
cracá (a ~) vb., ind. prez. 3 cracheáză
cracaseți
CRACÁ, crachez, vb. I. Tranz. A descompune prin cracare o substanță organică. – Din fr. craquer. DOOM
cracá (a ~) vb., ind. prez. 3 cracheáză
cracat
CRACÁ, crachez, vb. I. Tranz. A descompune prin cracare o substanță organică. – Din fr. craquer. DOOM
cracá (a ~) vb., ind. prez. 3 cracheáză
cracat
CRACÁ, crachez, vb. I. Tranz. A descompune prin cracare o substanță organică. – Din fr. craquer.
cracau
CRACÁ, crachez, vb. I. Tranz. A descompune prin cracare o substanță organică. – Din fr. craquer. DOOM
cracá (a ~) vb., ind. prez. 3 cracheáză
cracauer
CRACÁUER s. n. Varietate de salam semiafumat, preparat din carne de bovine, de porc și din slănină. [Pr.: -ca-uer] – Din germ. Krakauer. DOOM
cracáuer (-ca-uer) s. n.
cracași
CRACÁ, crachez, vb. I. Tranz. A descompune prin cracare o substanță organică. – Din fr. craquer. DOOM
cracá (a ~) vb., ind. prez. 3 cracheáză
cracați
CRACÁ, crachez, vb. I. Tranz. A descompune prin cracare o substanță organică. – Din fr. craquer. DOOM
cracá (a ~) vb., ind. prez. 3 cracheáză
crachează
CRACÁ, crachez, vb. I. Tranz. A descompune prin cracare o substanță organică. – Din fr. craquer. DOOM
cracá (a ~) vb., ind. prez. 3 cracheáză
crachez
CRACÁ, crachez, vb. I. Tranz. A descompune prin cracare o substanță organică. – Din fr. craquer. DOOM
cracá (a ~) vb., ind. prez. 3 cracheáză
cracheze
CRACÁ, crachez, vb. I. Tranz. A descompune prin cracare o substanță organică. – Din fr. craquer. DOOM
cracá (a ~) vb., ind. prez. 3 cracheáză
crachezi
CRACÁ, crachez, vb. I. Tranz. A descompune prin cracare o substanță organică. – Din fr. craquer. DOOM
cracá (a ~) vb., ind. prez. 3 cracheáză
craci
CRAC1 interj. Cuvânt care imită un zgomot sec (în urma unei rupturi, spărturi). Cf. fr. crac. DOOM
crac2 (pop.) s. m., pl. craci
cracii
CRAC1 interj. Cuvânt care imită un zgomot sec (în urma unei rupturi, spărturi). Cf. fr. crac. DOOM
crac2 (pop.) s. m., pl. craci
cracilor
CRAC1 interj. Cuvânt care imită un zgomot sec (în urma unei rupturi, spărturi). Cf. fr. crac. DOOM
crac2 (pop.) s. m., pl. craci
cracment
CRACMÉNT s.n. (Med.) Senzație auditivă sau palpatorie de crepitație. [< fr. craquement].
cracoviac
CRACOVIÁC, cracoviace, s. n. Dans popular polonez, cu ritm vioi; melodie după care se execută acest dans; cracoviană. [Pr.: -vi-ac] – Din pol. krakowiak. DOOM
cracoviác (-vi-ac) s. n., pl. cracoviáce
cracoviace
CRACOVIÁC, cracoviace, s. n. Dans popular polonez, cu ritm vioi; melodie după care se execută acest dans; cracoviană. [Pr.: -vi-ac] – Din pol. krakowiak. DOOM
cracoviác (-vi-ac) s. n., pl. cracoviáce
cracoviacele
CRACOVIÁC, cracoviace, s. n. Dans popular polonez, cu ritm vioi; melodie după care se execută acest dans; cracoviană. [Pr.: -vi-ac] – Din pol. krakowiak. DOOM
cracoviác (-vi-ac) s. n., pl. cracoviáce
cracoviacelor
CRACOVIÁC, cracoviace, s. n. Dans popular polonez, cu ritm vioi; melodie după care se execută acest dans; cracoviană. [Pr.: -vi-ac] – Din pol. krakowiak. DOOM
cracoviác (-vi-ac) s. n., pl. cracoviáce
cracoviacul
CRACOVIÁC, cracoviace, s. n. Dans popular polonez, cu ritm vioi; melodie după care se execută acest dans; cracoviană. [Pr.: -vi-ac] – Din pol. krakowiak. DOOM
cracoviác (-vi-ac) s. n., pl. cracoviáce
cracoviacului
CRACOVIÁC, cracoviace, s. n. Dans popular polonez, cu ritm vioi; melodie după care se execută acest dans; cracoviană. [Pr.: -vi-ac] – Din pol. krakowiak. DOOM
cracoviác (-vi-ac) s. n., pl. cracoviáce
cracovian
CRACOVIÁN, -Ă, cracovieni, -e, subst., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din orașul Cracovia. 2. Adj. Care aparține Cracoviei sau cracovienilor (1), referitor la Cracovia ori la cracovieni. 3. S. f. Cracoviac. [Pr.: -vi-an] – Din fr. cracovienne. DOOM
cracovián (-vi-an) adj. m., s. m, pl. cracoviéni (vi-eni); adj. f., s. f. cracoviánă, pl. cracoviéne
cracoviana
CRACOVIÁN, -Ă, cracovieni, -e, subst., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din orașul Cracovia. 2. Adj. Care aparține Cracoviei sau cracovienilor (1), referitor la Cracovia ori la cracovieni. 3. S. f. Cracoviac. [Pr.: -vi-an] – Din fr. cracovienne. DOOM
cracovián (-vi-an) adj. m., s. m, pl. cracoviéni (vi-eni); adj. f., s. f. cracoviánă, pl. cracoviéne
cracovianul
CRACOVIÁN, -Ă, cracovieni, -e, subst., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din orașul Cracovia. 2. Adj. Care aparține Cracoviei sau cracovienilor (1), referitor la Cracovia ori la cracovieni. 3. S. f. Cracoviac. [Pr.: -vi-an] – Din fr. cracovienne. DOOM
cracovián (-vi-an) adj. m., s. m, pl. cracoviéni (vi-eni); adj. f., s. f. cracoviánă, pl. cracoviéne
cracovianului
CRACOVIÁN, -Ă, cracovieni, -e, subst., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din orașul Cracovia. 2. Adj. Care aparține Cracoviei sau cracovienilor (1), referitor la Cracovia ori la cracovieni. 3. S. f. Cracoviac. [Pr.: -vi-an] – Din fr. cracovienne. DOOM
cracovián (-vi-an) adj. m., s. m, pl. cracoviéni (vi-eni); adj. f., s. f. cracoviánă, pl. cracoviéne
cracoviene
CRACOVIÁN, -Ă, cracovieni, -e, subst., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din orașul Cracovia. 2. Adj. Care aparține Cracoviei sau cracovienilor (1), referitor la Cracovia ori la cracovieni. 3. S. f. Cracoviac. [Pr.: -vi-an] – Din fr. cracovienne. DOOM
cracovián (-vi-an) adj. m., s. m, pl. cracoviéni (vi-eni); adj. f., s. f. cracoviánă, pl. cracoviéne
cracovienei
CRACOVIÁN, -Ă, cracovieni, -e, subst., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din orașul Cracovia. 2. Adj. Care aparține Cracoviei sau cracovienilor (1), referitor la Cracovia ori la cracovieni. 3. S. f. Cracoviac. [Pr.: -vi-an] – Din fr. cracovienne. DOOM
cracovián (-vi-an) adj. m., s. m, pl. cracoviéni (vi-eni); adj. f., s. f. cracoviánă, pl. cracoviéne
cracovienele
CRACOVIÁN, -Ă, cracovieni, -e, subst., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din orașul Cracovia. 2. Adj. Care aparține Cracoviei sau cracovienilor (1), referitor la Cracovia ori la cracovieni. 3. S. f. Cracoviac. [Pr.: -vi-an] – Din fr. cracovienne. DOOM
cracovián (-vi-an) adj. m., s. m, pl. cracoviéni (vi-eni); adj. f., s. f. cracoviánă, pl. cracoviéne
cracovienelor
CRACOVIÁN, -Ă, cracovieni, -e, subst., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din orașul Cracovia. 2. Adj. Care aparține Cracoviei sau cracovienilor (1), referitor la Cracovia ori la cracovieni. 3. S. f. Cracoviac. [Pr.: -vi-an] – Din fr. cracovienne. DOOM
cracovián (-vi-an) adj. m., s. m, pl. cracoviéni (vi-eni); adj. f., s. f. cracoviánă, pl. cracoviéne
cracovieni
CRACOVIÁN, -Ă, cracovieni, -e, subst., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din orașul Cracovia. 2. Adj. Care aparține Cracoviei sau cracovienilor (1), referitor la Cracovia ori la cracovieni. 3. S. f. Cracoviac. [Pr.: -vi-an] – Din fr. cracovienne. DOOM
cracovián (-vi-an) adj. m., s. m, pl. cracoviéni (vi-eni); adj. f., s. f. cracoviánă, pl. cracoviéne
cracovienii
CRACOVIÁN, -Ă, cracovieni, -e, subst., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din orașul Cracovia. 2. Adj. Care aparține Cracoviei sau cracovienilor (1), referitor la Cracovia ori la cracovieni. 3. S. f. Cracoviac. [Pr.: -vi-an] – Din fr. cracovienne. DOOM
cracovián (-vi-an) adj. m., s. m, pl. cracoviéni (vi-eni); adj. f., s. f. cracoviánă, pl. cracoviéne
cracovienilor
CRACOVIÁN, -Ă, cracovieni, -e, subst., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din orașul Cracovia. 2. Adj. Care aparține Cracoviei sau cracovienilor (1), referitor la Cracovia ori la cracovieni. 3. S. f. Cracoviac. [Pr.: -vi-an] – Din fr. cracovienne. DOOM
cracovián (-vi-an) adj. m., s. m, pl. cracoviéni (vi-eni); adj. f., s. f. cracoviánă, pl. cracoviéne
cracul
CRAC1 interj. Cuvânt care imită un zgomot sec (în urma unei rupturi, spărturi). Cf. fr. crac. DOOM
crac2 (pop.) s. m., pl. craci
cracului
CRAC1 interj. Cuvânt care imită un zgomot sec (în urma unei rupturi, spărturi). Cf. fr. crac. DOOM
crac2 (pop.) s. m., pl. craci
cracând
CRACÁ, crachez, vb. I. Tranz. A descompune prin cracare o substanță organică. – Din fr. craquer. DOOM
cracá (a ~) vb., ind. prez. 3 cracheáză
cracînd
CRACÁ, crachez, vb. I. Tranz. A descompune prin cracare o substanță organică. – Din fr. craquer. DOOM
cracá (a ~) vb., ind. prez. 3 cracheáză
cracări
CRACÁRE, cracări, s. f. Procedeu industrial de descompunere, la temperaturi și presiuni înalte, a unui compus organic în molecule mai simple, folosit mai ales în industria petrolieră; cracaj. – V. craca. DOOM
cracáre s. f., g.-d. art. cracắrii; pl. cracắri
cracării
CRACÁRE, cracări, s. f. Procedeu industrial de descompunere, la temperaturi și presiuni înalte, a unui compus organic în molecule mai simple, folosit mai ales în industria petrolieră; cracaj. – V. craca. DOOM
cracáre s. f., g.-d. art. cracắrii; pl. cracắri
cracările
CRACÁRE, cracări, s. f. Procedeu industrial de descompunere, la temperaturi și presiuni înalte, a unui compus organic în molecule mai simple, folosit mai ales în industria petrolieră; cracaj. – V. craca. DOOM
cracáre s. f., g.-d. art. cracắrii; pl. cracắri
cracărilor
CRACÁRE, cracări, s. f. Procedeu industrial de descompunere, la temperaturi și presiuni înalte, a unui compus organic în molecule mai simple, folosit mai ales în industria petrolieră; cracaj. – V. craca. DOOM
cracáre s. f., g.-d. art. cracắrii; pl. cracắri
crafla
CRÁFLĂ, crafle, s. f. (Regional) Gogoașă. DOOM
cráflă (reg.) (cra-flă) s. f., g.-d. art. cráflei; pl. cráfle
crafle
CRÁFLĂ, crafle, s. f. (Regional) Gogoașă. DOOM
cráflă (reg.) (cra-flă) s. f., g.-d. art. cráflei; pl. cráfle
craflei
CRÁFLĂ, crafle, s. f. (Regional) Gogoașă. DOOM
cráflă (reg.) (cra-flă) s. f., g.-d. art. cráflei; pl. cráfle
craflele
CRÁFLĂ, crafle, s. f. (Regional) Gogoașă. DOOM
cráflă (reg.) (cra-flă) s. f., g.-d. art. cráflei; pl. cráfle
craflelor
CRÁFLĂ, crafle, s. f. (Regional) Gogoașă. DOOM
cráflă (reg.) (cra-flă) s. f., g.-d. art. cráflei; pl. cráfle
crah
CRAH, crahuri, s. n. Criză acută a vieții economice, manifestată îndeosebi prin scăderea foarte mare a cursului acțiunilor la bursă. ♦ Eșecul unei politici; prăbușirea, destrămarea unor rânduieli. – Din germ. Krach, fr. krach. DOOM
crah s. n., pl. cráhuri
crahul
CRAH, crahuri, s. n. Criză acută a vieții economice, manifestată îndeosebi prin scăderea foarte mare a cursului acțiunilor la bursă. ♦ Eșecul unei politici; prăbușirea, destrămarea unor rânduieli. – Din germ. Krach, fr. krach. DOOM
crah s. n., pl. cráhuri
crahului
CRAH, crahuri, s. n. Criză acută a vieții economice, manifestată îndeosebi prin scăderea foarte mare a cursului acțiunilor la bursă. ♦ Eșecul unei politici; prăbușirea, destrămarea unor rânduieli. – Din germ. Krach, fr. krach. DOOM
crah s. n., pl. cráhuri
crahuri
CRAH, crahuri, s. n. Criză acută a vieții economice, manifestată îndeosebi prin scăderea foarte mare a cursului acțiunilor la bursă. ♦ Eșecul unei politici; prăbușirea, destrămarea unor rânduieli. – Din germ. Krach, fr. krach. DOOM
crah s. n., pl. cráhuri
crahurile
CRAH, crahuri, s. n. Criză acută a vieții economice, manifestată îndeosebi prin scăderea foarte mare a cursului acțiunilor la bursă. ♦ Eșecul unei politici; prăbușirea, destrămarea unor rânduieli. – Din germ. Krach, fr. krach. DOOM
crah s. n., pl. cráhuri
crahurilor
CRAH, crahuri, s. n. Criză acută a vieții economice, manifestată îndeosebi prin scăderea foarte mare a cursului acțiunilor la bursă. ♦ Eșecul unei politici; prăbușirea, destrămarea unor rânduieli. – Din germ. Krach, fr. krach. DOOM
crah s. n., pl. cráhuri
crai
CRAI, crai, s. m. 1. (În basme) Împărat, rege, domnitor. ◊ Trei Crai de la Răsărit = magi din Răsărit, care au vestit nașterea lui Isus. ◊ Compus: Crai-nou = Luna în prima ei fază, când are forma unei seceri subțiri; lună-nouă. 2. Bărbat ușuratic, care se ține de chefuri, de aventuri amoroase etc.; craidon. ◊ Crai de Curtea veche = haimana, pungaș, derbedeu, desfrânat. – Din sl. kralĭ. DOOM
crai s. m., pl. crai, art. cráii
craidon
CRAIDÓN, craidoni, s. m. (Înv.) Crai (2). – Crai + don [Juan]. DOOM
craidón (înv.) (crai-) s. m., pl. craidóni
craidoni
CRAIDÓN, craidoni, s. m. (Înv.) Crai (2). – Crai + don [Juan]. DOOM
craidón (înv.) (crai-) s. m., pl. craidóni
craidonii
CRAIDÓN, craidoni, s. m. (Înv.) Crai (2). – Crai + don [Juan]. DOOM
craidón (înv.) (crai-) s. m., pl. craidóni
craidonilor
CRAIDÓN, craidoni, s. m. (Înv.) Crai (2). – Crai + don [Juan]. DOOM
craidón (înv.) (crai-) s. m., pl. craidóni
craidonul
CRAIDÓN, craidoni, s. m. (Înv.) Crai (2). – Crai + don [Juan]. DOOM
craidón (înv.) (crai-) s. m., pl. craidóni
craidonului
CRAIDÓN, craidoni, s. m. (Înv.) Crai (2). – Crai + don [Juan]. DOOM
craidón (înv.) (crai-) s. m., pl. craidóni
craii
CRAI, crai, s. m. 1. (În basme) Împărat, rege, domnitor. ◊ Trei Crai de la Răsărit = magi din Răsărit, care au vestit nașterea lui Isus. ◊ Compus: Crai-nou = Luna în prima ei fază, când are forma unei seceri subțiri; lună-nouă. 2. Bărbat ușuratic, care se ține de chefuri, de aventuri amoroase etc.; craidon. ◊ Crai de Curtea veche = haimana, pungaș, derbedeu, desfrânat. – Din sl. kralĭ. DOOM
crai s. m., pl. crai, art. cráii
crailor
CRAI, crai, s. m. 1. (În basme) Împărat, rege, domnitor. ◊ Trei Crai de la Răsărit = magi din Răsărit, care au vestit nașterea lui Isus. ◊ Compus: Crai-nou = Luna în prima ei fază, când are forma unei seceri subțiri; lună-nouă. 2. Bărbat ușuratic, care se ține de chefuri, de aventuri amoroase etc.; craidon. ◊ Crai de Curtea veche = haimana, pungaș, derbedeu, desfrânat. – Din sl. kralĭ. DOOM
crai s. m., pl. crai, art. cráii
crailâc
CRAILẤC, crailâcuri, s. n. Atitudine, comportare, faptă, viață de crai (2). – Crai + suf. -lâc. DOOM
crailấc (crai-) s. n., pl. crailấcuri
crailâcul
CRAILẤC, crailâcuri, s. n. Atitudine, comportare, faptă, viață de crai (2). – Crai + suf. -lâc. DOOM
crailấc (crai-) s. n., pl. crailấcuri
crailâcului
CRAILẤC, crailâcuri, s. n. Atitudine, comportare, faptă, viață de crai (2). – Crai + suf. -lâc. DOOM
crailấc (crai-) s. n., pl. crailấcuri
crailâcuri
CRAILẤC, crailâcuri, s. n. Atitudine, comportare, faptă, viață de crai (2). – Crai + suf. -lâc. DOOM
crailấc (crai-) s. n., pl. crailấcuri
crailâcurile
CRAILẤC, crailâcuri, s. n. Atitudine, comportare, faptă, viață de crai (2). – Crai + suf. -lâc. DOOM
crailấc (crai-) s. n., pl. crailấcuri
crailâcurilor
CRAILẤC, crailâcuri, s. n. Atitudine, comportare, faptă, viață de crai (2). – Crai + suf. -lâc. DOOM
crailấc (crai-) s. n., pl. crailấcuri
crailîc
CRAILẤC, crailâcuri, s. n. Atitudine, comportare, faptă, viață de crai (2). – Crai + suf. -lâc. DOOM
crailấc (crai-) s. n., pl. crailấcuri
crailîcul
CRAILẤC, crailâcuri, s. n. Atitudine, comportare, faptă, viață de crai (2). – Crai + suf. -lâc. DOOM
crailấc (crai-) s. n., pl. crailấcuri
crailîcului
CRAILẤC, crailâcuri, s. n. Atitudine, comportare, faptă, viață de crai (2). – Crai + suf. -lâc. DOOM
crailấc (crai-) s. n., pl. crailấcuri
crailîcuri
CRAILẤC, crailâcuri, s. n. Atitudine, comportare, faptă, viață de crai (2). – Crai + suf. -lâc. DOOM
crailấc (crai-) s. n., pl. crailấcuri
crailîcurile
CRAILẤC, crailâcuri, s. n. Atitudine, comportare, faptă, viață de crai (2). – Crai + suf. -lâc. DOOM
crailấc (crai-) s. n., pl. crailấcuri
crailîcurilor
CRAILẤC, crailâcuri, s. n. Atitudine, comportare, faptă, viață de crai (2). – Crai + suf. -lâc. DOOM
crailấc (crai-) s. n., pl. crailấcuri
craina
craina s. invar. (țig.) Craiova. DOOM
cráina (în expr. a umbla ~) (pop.) (crai-) adv.
crainic
CRÁINIC, -Ă, crainici, -ce, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care transmite informațiile, comunicările, știrile oficiale etc. și anunță programul la o stație de radio, de televiziune sau la o manifestație; spicher. 2. S. m. (Înv.) Persoană care anunța mulțimii poruncile suveranului sau ale autorităților; vestitor. 3. S. m. (Reg.) Hăitaș, gonaci (la vânătoare). – Din ucr. krajnik. DOOM
cráinică s. f., g.-d. art. cráinicei; pl. cráinice
crainica
CRÁINIC, -Ă, crainici, -ce, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care transmite informațiile, comunicările, știrile oficiale etc. și anunță programul la o stație de radio, de televiziune sau la o manifestație; spicher. 2. S. m. (Înv.) Persoană care anunța mulțimii poruncile suveranului sau ale autorităților; vestitor. 3. S. m. (Reg.) Hăitaș, gonaci (la vânătoare). – Din ucr. krajnik. DOOM
cráinică s. f., g.-d. art. cráinicei; pl. cráinice
crainice
CRÁINIC, -Ă, crainici, -ce, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care transmite informațiile, comunicările, știrile oficiale etc. și anunță programul la o stație de radio, de televiziune sau la o manifestație; spicher. 2. S. m. (Înv.) Persoană care anunța mulțimii poruncile suveranului sau ale autorităților; vestitor. 3. S. m. (Reg.) Hăitaș, gonaci (la vânătoare). – Din ucr. krajnik. DOOM
cráinică s. f., g.-d. art. cráinicei; pl. cráinice
crainicei
CRÁINIC, -Ă, crainici, -ce, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care transmite informațiile, comunicările, știrile oficiale etc. și anunță programul la o stație de radio, de televiziune sau la o manifestație; spicher. 2. S. m. (Înv.) Persoană care anunța mulțimii poruncile suveranului sau ale autorităților; vestitor. 3. S. m. (Reg.) Hăitaș, gonaci (la vânătoare). – Din ucr. krajnik. DOOM
cráinică s. f., g.-d. art. cráinicei; pl. cráinice
crainicele
CRÁINIC, -Ă, crainici, -ce, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care transmite informațiile, comunicările, știrile oficiale etc. și anunță programul la o stație de radio, de televiziune sau la o manifestație; spicher. 2. S. m. (Înv.) Persoană care anunța mulțimii poruncile suveranului sau ale autorităților; vestitor. 3. S. m. (Reg.) Hăitaș, gonaci (la vânătoare). – Din ucr. krajnik. DOOM
cráinică s. f., g.-d. art. cráinicei; pl. cráinice
crainicelor
CRÁINIC, -Ă, crainici, -ce, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care transmite informațiile, comunicările, știrile oficiale etc. și anunță programul la o stație de radio, de televiziune sau la o manifestație; spicher. 2. S. m. (Înv.) Persoană care anunța mulțimii poruncile suveranului sau ale autorităților; vestitor. 3. S. m. (Reg.) Hăitaș, gonaci (la vânătoare). – Din ucr. krajnik. DOOM
cráinică s. f., g.-d. art. cráinicei; pl. cráinice
crainici
CRÁINIC, -Ă, crainici, -ce, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care transmite informațiile, comunicările, știrile oficiale etc. și anunță programul la o stație de radio, de televiziune sau la o manifestație; spicher. 2. S. m. (Înv.) Persoană care anunța mulțimii poruncile suveranului sau ale autorităților; vestitor. 3. S. m. (Reg.) Hăitaș, gonaci (la vânătoare). – Din ucr. krajnik. DOOM
cráinică s. f., g.-d. art. cráinicei; pl. cráinice
crainicii
CRÁINIC, -Ă, crainici, -ce, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care transmite informațiile, comunicările, știrile oficiale etc. și anunță programul la o stație de radio, de televiziune sau la o manifestație; spicher. 2. S. m. (Înv.) Persoană care anunța mulțimii poruncile suveranului sau ale autorităților; vestitor. 3. S. m. (Reg.) Hăitaș, gonaci (la vânătoare). – Din ucr. krajnik. DOOM
cráinică s. f., g.-d. art. cráinicei; pl. cráinice
crainicilor
CRÁINIC, -Ă, crainici, -ce, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care transmite informațiile, comunicările, știrile oficiale etc. și anunță programul la o stație de radio, de televiziune sau la o manifestație; spicher. 2. S. m. (Înv.) Persoană care anunța mulțimii poruncile suveranului sau ale autorităților; vestitor. 3. S. m. (Reg.) Hăitaș, gonaci (la vânătoare). – Din ucr. krajnik. DOOM
cráinică s. f., g.-d. art. cráinicei; pl. cráinice
crainicul
CRÁINIC, -Ă, crainici, -ce, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care transmite informațiile, comunicările, știrile oficiale etc. și anunță programul la o stație de radio, de televiziune sau la o manifestație; spicher. 2. S. m. (Înv.) Persoană care anunța mulțimii poruncile suveranului sau ale autorităților; vestitor. 3. S. m. (Reg.) Hăitaș, gonaci (la vânătoare). – Din ucr. krajnik. DOOM
cráinică s. f., g.-d. art. cráinicei; pl. cráinice
crainicului
CRÁINIC, -Ă, crainici, -ce, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care transmite informațiile, comunicările, știrile oficiale etc. și anunță programul la o stație de radio, de televiziune sau la o manifestație; spicher. 2. S. m. (Înv.) Persoană care anunța mulțimii poruncile suveranului sau ale autorităților; vestitor. 3. S. m. (Reg.) Hăitaș, gonaci (la vânătoare). – Din ucr. krajnik. DOOM
cráinică s. f., g.-d. art. cráinicei; pl. cráinice
craină
cráină (cráine), s. f. – Regiune de frontieră. Sb. krajna „margine”, cf. crai, crainic.
craiovean
CRAIOVEÁN, -Ă, craioveni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Craiova. 2. Adj. Care aparține municipiului Craiova sau craiovenilor (1), referitor la Craiova ori la craioveni. – Craiova (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
*craioveán adj. m., s. m., pl. craiovéni; adj. f. craioveánă, pl. craiovéne
craiovean
CRAIOVEÁN, -Ă, craioveni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Craiova. 2. Adj. Care aparține municipiului Craiova sau craiovenilor (1), referitor la Craiova ori la craioveni. – Craiova (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
*craioveán adj. m., s. m., pl. craiovéni; adj. f. craioveánă, pl. craiovéne
craioveancă
CRAIOVEÁNCĂ, craiovence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Craiova. – Craiovean + suf. -că. DOOM
*craioveáncă s. f., g.-d. art. craiovéncei; pl. craiovénce
craiul
CRAI, crai, s. m. 1. (În basme) Împărat, rege, domnitor. ◊ Trei Crai de la Răsărit = magi din Răsărit, care au vestit nașterea lui Isus. ◊ Compus: Crai-nou = Luna în prima ei fază, când are forma unei seceri subțiri; lună-nouă. 2. Bărbat ușuratic, care se ține de chefuri, de aventuri amoroase etc.; craidon. ◊ Crai de Curtea veche = haimana, pungaș, derbedeu, desfrânat. – Din sl. kralĭ. DOOM
crai s. m., pl. crai, art. cráii
craiului
CRAI, crai, s. m. 1. (În basme) Împărat, rege, domnitor. ◊ Trei Crai de la Răsărit = magi din Răsărit, care au vestit nașterea lui Isus. ◊ Compus: Crai-nou = Luna în prima ei fază, când are forma unei seceri subțiri; lună-nouă. 2. Bărbat ușuratic, care se ține de chefuri, de aventuri amoroase etc.; craidon. ◊ Crai de Curtea veche = haimana, pungaș, derbedeu, desfrânat. – Din sl. kralĭ. DOOM
crai s. m., pl. crai, art. cráii
crama
CRÁMĂ, crame, s. f. Clădire la o vie, unde se tescuiesc strugurii, se prepară vinul și se depozitează uneltele de lucru. ♦ Local în care se consumă băuturi alcoolice, preparate culinare etc. într-un cadru rustic. – Cf. sb. krama. DOOM
crámă s. f., g.-d. art. crámei; pl. cráme
crame
CRÁMĂ, crame, s. f. Clădire la o vie, unde se tescuiesc strugurii, se prepară vinul și se depozitează uneltele de lucru. ♦ Local în care se consumă băuturi alcoolice, preparate culinare etc. într-un cadru rustic. – Cf. sb. krama. DOOM
crámă s. f., g.-d. art. crámei; pl. cráme
cramei
CRÁMĂ, crame, s. f. Clădire la o vie, unde se tescuiesc strugurii, se prepară vinul și se depozitează uneltele de lucru. ♦ Local în care se consumă băuturi alcoolice, preparate culinare etc. într-un cadru rustic. – Cf. sb. krama. DOOM
crámă s. f., g.-d. art. crámei; pl. cráme
cramele
CRÁMĂ, crame, s. f. Clădire la o vie, unde se tescuiesc strugurii, se prepară vinul și se depozitează uneltele de lucru. ♦ Local în care se consumă băuturi alcoolice, preparate culinare etc. într-un cadru rustic. – Cf. sb. krama. DOOM
crámă s. f., g.-d. art. crámei; pl. cráme
cramelor
CRÁMĂ, crame, s. f. Clădire la o vie, unde se tescuiesc strugurii, se prepară vinul și se depozitează uneltele de lucru. ♦ Local în care se consumă băuturi alcoolice, preparate culinare etc. într-un cadru rustic. – Cf. sb. krama. DOOM
crámă s. f., g.-d. art. crámei; pl. cráme
crampa
CRÁMPĂ, crampe, s. f. 1. Contracție involuntară, prelungită și dureroasă a unui mușchi sau a unui grup muscular; colică. ◊ Crampa scriitorului = crampă a musculaturii antebrațului și a mâinii care intervine în timpul scrierii; grafospasm. ♦ (La pl.) Dureri acute în stomac. 2. Unealtă de oțel cu un cioc ascuțit, fixată într-o coadă de lemn, cu ajutorul căreia se taie rocile de duritate mică și mijlocie din abataj. – Din fr. crampe. DOOM
crámpă s. f., g.-d. art. crámpei; pl. crámpe
crampe
CRÁMPĂ, crampe, s. f. 1. Contracție involuntară, prelungită și dureroasă a unui mușchi sau a unui grup muscular; colică. ◊ Crampa scriitorului = crampă a musculaturii antebrațului și a mâinii care intervine în timpul scrierii; grafospasm. ♦ (La pl.) Dureri acute în stomac. 2. Unealtă de oțel cu un cioc ascuțit, fixată într-o coadă de lemn, cu ajutorul căreia se taie rocile de duritate mică și mijlocie din abataj. – Din fr. crampe. DOOM
crámpă s. f., g.-d. art. crámpei; pl. crámpe
crampei
CRÁMPĂ, crampe, s. f. 1. Contracție involuntară, prelungită și dureroasă a unui mușchi sau a unui grup muscular; colică. ◊ Crampa scriitorului = crampă a musculaturii antebrațului și a mâinii care intervine în timpul scrierii; grafospasm. ♦ (La pl.) Dureri acute în stomac. 2. Unealtă de oțel cu un cioc ascuțit, fixată într-o coadă de lemn, cu ajutorul căreia se taie rocile de duritate mică și mijlocie din abataj. – Din fr. crampe. DOOM
crámpă s. f., g.-d. art. crámpei; pl. crámpe
crampele
CRÁMPĂ, crampe, s. f. 1. Contracție involuntară, prelungită și dureroasă a unui mușchi sau a unui grup muscular; colică. ◊ Crampa scriitorului = crampă a musculaturii antebrațului și a mâinii care intervine în timpul scrierii; grafospasm. ♦ (La pl.) Dureri acute în stomac. 2. Unealtă de oțel cu un cioc ascuțit, fixată într-o coadă de lemn, cu ajutorul căreia se taie rocile de duritate mică și mijlocie din abataj. – Din fr. crampe. DOOM
crámpă s. f., g.-d. art. crámpei; pl. crámpe
crampelor
CRÁMPĂ, crampe, s. f. 1. Contracție involuntară, prelungită și dureroasă a unui mușchi sau a unui grup muscular; colică. ◊ Crampa scriitorului = crampă a musculaturii antebrațului și a mâinii care intervine în timpul scrierii; grafospasm. ♦ (La pl.) Dureri acute în stomac. 2. Unealtă de oțel cu un cioc ascuțit, fixată într-o coadă de lemn, cu ajutorul căreia se taie rocile de duritate mică și mijlocie din abataj. – Din fr. crampe. DOOM
crámpă s. f., g.-d. art. crámpei; pl. crámpe
crampoane
CRAMPÓN, crampoane, s. n. 1. Piron de oțel cu secțiune pătrată, cu care se fixează pe traverse șinele de cale ferată. 2. Bucată mică de talpă groasă, de cauciuc sau de material plastic care se aplică pe talpa unor bocanci de sport, pentru a asigura stabilitatea jucătorilor pe teren. 3. Rădăcină adventivă a unei plante agățătoare, prin care aceasta se prinde de copaci, de ziduri etc. – Din fr. crampon. DOOM
crampón s. n., pl. crampoáne
crampoanele
CRAMPÓN, crampoane, s. n. 1. Piron de oțel cu secțiune pătrată, cu care se fixează pe traverse șinele de cale ferată. 2. Bucată mică de talpă groasă, de cauciuc sau de material plastic care se aplică pe talpa unor bocanci de sport, pentru a asigura stabilitatea jucătorilor pe teren. 3. Rădăcină adventivă a unei plante agățătoare, prin care aceasta se prinde de copaci, de ziduri etc. – Din fr. crampon. DOOM
crampón s. n., pl. crampoáne
crampoanelor
CRAMPÓN, crampoane, s. n. 1. Piron de oțel cu secțiune pătrată, cu care se fixează pe traverse șinele de cale ferată. 2. Bucată mică de talpă groasă, de cauciuc sau de material plastic care se aplică pe talpa unor bocanci de sport, pentru a asigura stabilitatea jucătorilor pe teren. 3. Rădăcină adventivă a unei plante agățătoare, prin care aceasta se prinde de copaci, de ziduri etc. – Din fr. crampon. DOOM
crampón s. n., pl. crampoáne
crampon
CRAMPÓN, crampoane, s. n. 1. Piron de oțel cu secțiune pătrată, cu care se fixează pe traverse șinele de cale ferată. 2. Bucată mică de talpă groasă, de cauciuc sau de material plastic care se aplică pe talpa unor bocanci de sport, pentru a asigura stabilitatea jucătorilor pe teren. 3. Rădăcină adventivă a unei plante agățătoare, prin care aceasta se prinde de copaci, de ziduri etc. – Din fr. crampon. DOOM
crampón s. n., pl. crampoáne
crampona
CRAMPONÁ, cramponez, vb. I. Refl. A se agăța cu desperare de ceva sau de cineva; fig. a se ține morțiș, scai de ceva sau de cineva, a nu voi să renunțe, a se strădui din toate puterile să păstreze ceva. – Din fr. cramponner. DOOM
!cramponá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se cramponeáză
cramponai
CRAMPONÁ, cramponez, vb. I. Refl. A se agăța cu desperare de ceva sau de cineva; fig. a se ține morțiș, scai de ceva sau de cineva, a nu voi să renunțe, a se strădui din toate puterile să păstreze ceva. – Din fr. cramponner. DOOM
!cramponá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se cramponeáză
cramponaj
CRAMPONÁJ, cramponaje, s. n. Utilizare a crampoanelor (2); fixare cu crampoanele (2). – Din fr. cramponnage.
cramponaje
CRAMPONÁJ, cramponaje, s. n. Utilizare a crampoanelor (2); fixare cu crampoanele (2). – Din fr. cramponnage.
cramponajele
CRAMPONÁJ, cramponaje, s. n. Utilizare a crampoanelor (2); fixare cu crampoanele (2). – Din fr. cramponnage.
cramponajelor
CRAMPONÁJ, cramponaje, s. n. Utilizare a crampoanelor (2); fixare cu crampoanele (2). – Din fr. cramponnage.
cramponajul
CRAMPONÁJ, cramponaje, s. n. Utilizare a crampoanelor (2); fixare cu crampoanele (2). – Din fr. cramponnage.
cramponajului
CRAMPONÁJ, cramponaje, s. n. Utilizare a crampoanelor (2); fixare cu crampoanele (2). – Din fr. cramponnage.
cramponam
CRAMPONÁ, cramponez, vb. I. Refl. A se agăța cu desperare de ceva sau de cineva; fig. a se ține morțiș, scai de ceva sau de cineva, a nu voi să renunțe, a se strădui din toate puterile să păstreze ceva. – Din fr. cramponner. DOOM
!cramponá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se cramponeáză
cramponare
CRAMPONÁ, cramponez, vb. I. Refl. A se agăța cu desperare de ceva sau de cineva; fig. a se ține morțiș, scai de ceva sau de cineva, a nu voi să renunțe, a se strădui din toate puterile să păstreze ceva. – Din fr. cramponner. DOOM
!cramponá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se cramponeáză
cramponare
CRAMPONÁRE s. f. Faptul de a se crampona. – V. crampona. DOOM
cramponáre s. f., g.-d. art. cramponắrii
cramponarea
CRAMPONÁRE s. f. Faptul de a se crampona. – V. crampona. DOOM
cramponáre s. f., g.-d. art. cramponắrii
cramponară
CRAMPONÁ, cramponez, vb. I. Refl. A se agăța cu desperare de ceva sau de cineva; fig. a se ține morțiș, scai de ceva sau de cineva, a nu voi să renunțe, a se strădui din toate puterile să păstreze ceva. – Din fr. cramponner. DOOM
!cramponá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se cramponeáză
cramponarăm
CRAMPONÁ, cramponez, vb. I. Refl. A se agăța cu desperare de ceva sau de cineva; fig. a se ține morțiș, scai de ceva sau de cineva, a nu voi să renunțe, a se strădui din toate puterile să păstreze ceva. – Din fr. cramponner. DOOM
!cramponá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se cramponeáză
cramponarăți
CRAMPONÁ, cramponez, vb. I. Refl. A se agăța cu desperare de ceva sau de cineva; fig. a se ține morțiș, scai de ceva sau de cineva, a nu voi să renunțe, a se strădui din toate puterile să păstreze ceva. – Din fr. cramponner. DOOM
!cramponá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se cramponeáză
cramponase
CRAMPONÁ, cramponez, vb. I. Refl. A se agăța cu desperare de ceva sau de cineva; fig. a se ține morțiș, scai de ceva sau de cineva, a nu voi să renunțe, a se strădui din toate puterile să păstreze ceva. – Din fr. cramponner. DOOM
!cramponá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se cramponeáză
cramponasem
CRAMPONÁ, cramponez, vb. I. Refl. A se agăța cu desperare de ceva sau de cineva; fig. a se ține morțiș, scai de ceva sau de cineva, a nu voi să renunțe, a se strădui din toate puterile să păstreze ceva. – Din fr. cramponner. DOOM
!cramponá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se cramponeáză
cramponaseră
CRAMPONÁ, cramponez, vb. I. Refl. A se agăța cu desperare de ceva sau de cineva; fig. a se ține morțiș, scai de ceva sau de cineva, a nu voi să renunțe, a se strădui din toate puterile să păstreze ceva. – Din fr. cramponner. DOOM
!cramponá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se cramponeáză
cramponaserăm
CRAMPONÁ, cramponez, vb. I. Refl. A se agăța cu desperare de ceva sau de cineva; fig. a se ține morțiș, scai de ceva sau de cineva, a nu voi să renunțe, a se strădui din toate puterile să păstreze ceva. – Din fr. cramponner. DOOM
!cramponá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se cramponeáză
cramponaserăți
CRAMPONÁ, cramponez, vb. I. Refl. A se agăța cu desperare de ceva sau de cineva; fig. a se ține morțiș, scai de ceva sau de cineva, a nu voi să renunțe, a se strădui din toate puterile să păstreze ceva. – Din fr. cramponner. DOOM
!cramponá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se cramponeáză
cramponaseși
CRAMPONÁ, cramponez, vb. I. Refl. A se agăța cu desperare de ceva sau de cineva; fig. a se ține morțiș, scai de ceva sau de cineva, a nu voi să renunțe, a se strădui din toate puterile să păstreze ceva. – Din fr. cramponner. DOOM
!cramponá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se cramponeáză
cramponaseți
CRAMPONÁ, cramponez, vb. I. Refl. A se agăța cu desperare de ceva sau de cineva; fig. a se ține morțiș, scai de ceva sau de cineva, a nu voi să renunțe, a se strădui din toate puterile să păstreze ceva. – Din fr. cramponner. DOOM
!cramponá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se cramponeáză
cramponat
CRAMPONÁ, cramponez, vb. I. Refl. A se agăța cu desperare de ceva sau de cineva; fig. a se ține morțiș, scai de ceva sau de cineva, a nu voi să renunțe, a se strădui din toate puterile să păstreze ceva. – Din fr. cramponner. DOOM
!cramponá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se cramponeáză
cramponau
CRAMPONÁ, cramponez, vb. I. Refl. A se agăța cu desperare de ceva sau de cineva; fig. a se ține morțiș, scai de ceva sau de cineva, a nu voi să renunțe, a se strădui din toate puterile să păstreze ceva. – Din fr. cramponner. DOOM
!cramponá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se cramponeáză
cramponași
CRAMPONÁ, cramponez, vb. I. Refl. A se agăța cu desperare de ceva sau de cineva; fig. a se ține morțiș, scai de ceva sau de cineva, a nu voi să renunțe, a se strădui din toate puterile să păstreze ceva. – Din fr. cramponner. DOOM
!cramponá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se cramponeáză
cramponați
CRAMPONÁ, cramponez, vb. I. Refl. A se agăța cu desperare de ceva sau de cineva; fig. a se ține morțiș, scai de ceva sau de cineva, a nu voi să renunțe, a se strădui din toate puterile să păstreze ceva. – Din fr. cramponner. DOOM
!cramponá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se cramponeáză
cramponează
CRAMPONÁ, cramponez, vb. I. Refl. A se agăța cu desperare de ceva sau de cineva; fig. a se ține morțiș, scai de ceva sau de cineva, a nu voi să renunțe, a se strădui din toate puterile să păstreze ceva. – Din fr. cramponner. DOOM
!cramponá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se cramponeáză
cramponez
CRAMPONÁ, cramponez, vb. I. Refl. A se agăța cu desperare de ceva sau de cineva; fig. a se ține morțiș, scai de ceva sau de cineva, a nu voi să renunțe, a se strădui din toate puterile să păstreze ceva. – Din fr. cramponner. DOOM
!cramponá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se cramponeáză
cramponeze
CRAMPONÁ, cramponez, vb. I. Refl. A se agăța cu desperare de ceva sau de cineva; fig. a se ține morțiș, scai de ceva sau de cineva, a nu voi să renunțe, a se strădui din toate puterile să păstreze ceva. – Din fr. cramponner. DOOM
!cramponá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se cramponeáză
cramponezi
CRAMPONÁ, cramponez, vb. I. Refl. A se agăța cu desperare de ceva sau de cineva; fig. a se ține morțiș, scai de ceva sau de cineva, a nu voi să renunțe, a se strădui din toate puterile să păstreze ceva. – Din fr. cramponner. DOOM
!cramponá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se cramponeáză
cramponul
CRAMPÓN, crampoane, s. n. 1. Piron de oțel cu secțiune pătrată, cu care se fixează pe traverse șinele de cale ferată. 2. Bucată mică de talpă groasă, de cauciuc sau de material plastic care se aplică pe talpa unor bocanci de sport, pentru a asigura stabilitatea jucătorilor pe teren. 3. Rădăcină adventivă a unei plante agățătoare, prin care aceasta se prinde de copaci, de ziduri etc. – Din fr. crampon. DOOM
crampón s. n., pl. crampoáne
cramponului
CRAMPÓN, crampoane, s. n. 1. Piron de oțel cu secțiune pătrată, cu care se fixează pe traverse șinele de cale ferată. 2. Bucată mică de talpă groasă, de cauciuc sau de material plastic care se aplică pe talpa unor bocanci de sport, pentru a asigura stabilitatea jucătorilor pe teren. 3. Rădăcină adventivă a unei plante agățătoare, prin care aceasta se prinde de copaci, de ziduri etc. – Din fr. crampon. DOOM
crampón s. n., pl. crampoáne
cramponând
CRAMPONÁ, cramponez, vb. I. Refl. A se agăța cu desperare de ceva sau de cineva; fig. a se ține morțiș, scai de ceva sau de cineva, a nu voi să renunțe, a se strădui din toate puterile să păstreze ceva. – Din fr. cramponner. DOOM
!cramponá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se cramponeáză
cramponînd
CRAMPONÁ, cramponez, vb. I. Refl. A se agăța cu desperare de ceva sau de cineva; fig. a se ține morțiș, scai de ceva sau de cineva, a nu voi să renunțe, a se strădui din toate puterile să păstreze ceva. – Din fr. cramponner. DOOM
!cramponá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se cramponeáză
cramponări
CRAMPONÁRE s. f. Faptul de a se crampona. – V. crampona. DOOM
cramponáre s. f., g.-d. art. cramponắrii
cramponării
CRAMPONÁRE s. f. Faptul de a se crampona. – V. crampona. DOOM
cramponáre s. f., g.-d. art. cramponắrii
cramponările
CRAMPONÁRE s. f. Faptul de a se crampona. – V. crampona. DOOM
cramponáre s. f., g.-d. art. cramponắrii
cramponărilor
CRAMPONÁRE s. f. Faptul de a se crampona. – V. crampona. DOOM
cramponáre s. f., g.-d. art. cramponắrii
cramură
crámură (-ri), s. f. – Larmă, zgomot, hărmălaie. Sl. (bg.) kramola (DAR). Pascu, Lat., 257, propunea lat. carmula „revoltă”; puțin probabil.
cran
CRAN s.n. (Tehn.) Macara. [Pl. -ne, -nuri. / < rus. kran, fr. cran]. DOOM
cran (rar) s. n., pl. cráne/cránuri
cran
CRAN s.n. (Tehn.) Macara. [Pl. -ne, -nuri. / < rus. kran, fr. cran].
crancalâc
CRANCALÎ́C, crancalîcuri, s. n. (Rar) Crailîc. Te-ai săturat de umblat prin lume după crancalîcuri? CREANGĂ, P. 312.
crani
CRANI- v. cranio-.
cranial
CRANIÁL, -Ă, craniali, -e, adj. Care se referă la poziția unui organ comparativ cu craniul. Segmentul cranial al intestinului. [Pr.: -ni-al] – Din germ. kranial. DOOM
craniál (dinspre craniu) (-ni-al) adj. m., pl. craniáli; f. craniálă, pl. craniále
craniala
CRANIÁL, -Ă, craniali, -e, adj. Care se referă la poziția unui organ comparativ cu craniul. Segmentul cranial al intestinului. [Pr.: -ni-al] – Din germ. kranial. DOOM
craniál (dinspre craniu) (-ni-al) adj. m., pl. craniáli; f. craniálă, pl. craniále
craniale
CRANIÁL, -Ă, craniali, -e, adj. Care se referă la poziția unui organ comparativ cu craniul. Segmentul cranial al intestinului. [Pr.: -ni-al] – Din germ. kranial. DOOM
craniál (dinspre craniu) (-ni-al) adj. m., pl. craniáli; f. craniálă, pl. craniále
cranialei
CRANIÁL, -Ă, craniali, -e, adj. Care se referă la poziția unui organ comparativ cu craniul. Segmentul cranial al intestinului. [Pr.: -ni-al] – Din germ. kranial. DOOM
craniál (dinspre craniu) (-ni-al) adj. m., pl. craniáli; f. craniálă, pl. craniále
cranialele
CRANIÁL, -Ă, craniali, -e, adj. Care se referă la poziția unui organ comparativ cu craniul. Segmentul cranial al intestinului. [Pr.: -ni-al] – Din germ. kranial. DOOM
craniál (dinspre craniu) (-ni-al) adj. m., pl. craniáli; f. craniálă, pl. craniále
cranialelor
CRANIÁL, -Ă, craniali, -e, adj. Care se referă la poziția unui organ comparativ cu craniul. Segmentul cranial al intestinului. [Pr.: -ni-al] – Din germ. kranial. DOOM
craniál (dinspre craniu) (-ni-al) adj. m., pl. craniáli; f. craniálă, pl. craniále
craniali
CRANIÁL, -Ă, craniali, -e, adj. Care se referă la poziția unui organ comparativ cu craniul. Segmentul cranial al intestinului. [Pr.: -ni-al] – Din germ. kranial. DOOM
craniál (dinspre craniu) (-ni-al) adj. m., pl. craniáli; f. craniálă, pl. craniále
cranialii
CRANIÁL, -Ă, craniali, -e, adj. Care se referă la poziția unui organ comparativ cu craniul. Segmentul cranial al intestinului. [Pr.: -ni-al] – Din germ. kranial. DOOM
craniál (dinspre craniu) (-ni-al) adj. m., pl. craniáli; f. craniálă, pl. craniále
cranialilor
CRANIÁL, -Ă, craniali, -e, adj. Care se referă la poziția unui organ comparativ cu craniul. Segmentul cranial al intestinului. [Pr.: -ni-al] – Din germ. kranial. DOOM
craniál (dinspre craniu) (-ni-al) adj. m., pl. craniáli; f. craniálă, pl. craniále
cranialul
CRANIÁL, -Ă, craniali, -e, adj. Care se referă la poziția unui organ comparativ cu craniul. Segmentul cranial al intestinului. [Pr.: -ni-al] – Din germ. kranial. DOOM
craniál (dinspre craniu) (-ni-al) adj. m., pl. craniáli; f. craniálă, pl. craniále
cranialului
CRANIÁL, -Ă, craniali, -e, adj. Care se referă la poziția unui organ comparativ cu craniul. Segmentul cranial al intestinului. [Pr.: -ni-al] – Din germ. kranial. DOOM
craniál (dinspre craniu) (-ni-al) adj. m., pl. craniáli; f. craniálă, pl. craniále
cranian
CRANIÁN, -Ă, cranieni, -e, adj. Care ține de craniu, privitor la craniu. [Pr.: -ni-an] – Din fr. crânien. DOOM
cranián (privitor la craniu) (-ni-an) adj. m., pl. craniéni (-ni-eni); f. craniánă, pl. craniéne
craniana
CRANIÁN, -Ă, cranieni, -e, adj. Care ține de craniu, privitor la craniu. [Pr.: -ni-an] – Din fr. crânien. DOOM
cranián (privitor la craniu) (-ni-an) adj. m., pl. craniéni (-ni-eni); f. craniánă, pl. craniéne
cranianul
CRANIÁN, -Ă, cranieni, -e, adj. Care ține de craniu, privitor la craniu. [Pr.: -ni-an] – Din fr. crânien. DOOM
cranián (privitor la craniu) (-ni-an) adj. m., pl. craniéni (-ni-eni); f. craniánă, pl. craniéne
cranianului
CRANIÁN, -Ă, cranieni, -e, adj. Care ține de craniu, privitor la craniu. [Pr.: -ni-an] – Din fr. crânien. DOOM
cranián (privitor la craniu) (-ni-an) adj. m., pl. craniéni (-ni-eni); f. craniánă, pl. craniéne
craniat
CRANIÁT, craniate, s. n. (La pl.) Subîncrengătură de animale vertebrate care au craniu; (și la sg.) animal din această subîncrengătură. [Pr.: -ni-at] – Din engl. craniata.
craniate
CRANIÁT, craniate, s. n. (La pl.) Subîncrengătură de animale vertebrate care au craniu; (și la sg.) animal din această subîncrengătură. [Pr.: -ni-at] – Din engl. craniata.
craniatele
CRANIÁT, craniate, s. n. (La pl.) Subîncrengătură de animale vertebrate care au craniu; (și la sg.) animal din această subîncrengătură. [Pr.: -ni-at] – Din engl. craniata.
craniatelor
CRANIÁT, craniate, s. n. (La pl.) Subîncrengătură de animale vertebrate care au craniu; (și la sg.) animal din această subîncrengătură. [Pr.: -ni-at] – Din engl. craniata.
craniatul
CRANIÁT, craniate, s. n. (La pl.) Subîncrengătură de animale vertebrate care au craniu; (și la sg.) animal din această subîncrengătură. [Pr.: -ni-at] – Din engl. craniata.
craniatului
CRANIÁT, craniate, s. n. (La pl.) Subîncrengătură de animale vertebrate care au craniu; (și la sg.) animal din această subîncrengătură. [Pr.: -ni-at] – Din engl. craniata.
cranie
-CRANIE Element secund de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) craniu”. [< fr. -crânie].
craniectomie
CRANIECTOMÍE s.f. Deschidere a craniului pentru a da creierului, în caz că acesta este prea mic, posibilitatea de a se dezvolta. [Gen. -iei. / < fr. crâniectomie, cf. gr. kranion – craniu, ektome – excizie].
craniene
CRANIÁN, -Ă, cranieni, -e, adj. Care ține de craniu, privitor la craniu. [Pr.: -ni-an] – Din fr. crânien. DOOM
cranián (privitor la craniu) (-ni-an) adj. m., pl. craniéni (-ni-eni); f. craniánă, pl. craniéne
cranienei
CRANIÁN, -Ă, cranieni, -e, adj. Care ține de craniu, privitor la craniu. [Pr.: -ni-an] – Din fr. crânien. DOOM
cranián (privitor la craniu) (-ni-an) adj. m., pl. craniéni (-ni-eni); f. craniánă, pl. craniéne
cranienele
CRANIÁN, -Ă, cranieni, -e, adj. Care ține de craniu, privitor la craniu. [Pr.: -ni-an] – Din fr. crânien. DOOM
cranián (privitor la craniu) (-ni-an) adj. m., pl. craniéni (-ni-eni); f. craniánă, pl. craniéne
cranienelor
CRANIÁN, -Ă, cranieni, -e, adj. Care ține de craniu, privitor la craniu. [Pr.: -ni-an] – Din fr. crânien. DOOM
cranián (privitor la craniu) (-ni-an) adj. m., pl. craniéni (-ni-eni); f. craniánă, pl. craniéne
cranieni
CRANIÁN, -Ă, cranieni, -e, adj. Care ține de craniu, privitor la craniu. [Pr.: -ni-an] – Din fr. crânien. DOOM
cranián (privitor la craniu) (-ni-an) adj. m., pl. craniéni (-ni-eni); f. craniánă, pl. craniéne
cranienii
CRANIÁN, -Ă, cranieni, -e, adj. Care ține de craniu, privitor la craniu. [Pr.: -ni-an] – Din fr. crânien. DOOM
cranián (privitor la craniu) (-ni-an) adj. m., pl. craniéni (-ni-eni); f. craniánă, pl. craniéne
cranienilor
CRANIÁN, -Ă, cranieni, -e, adj. Care ține de craniu, privitor la craniu. [Pr.: -ni-an] – Din fr. crânien. DOOM
cranián (privitor la craniu) (-ni-an) adj. m., pl. craniéni (-ni-eni); f. craniánă, pl. craniéne
cranii
CRÁNIU, cranii, s. n. Ansamblul oaselor scheletului capului care adăpostește creierul la vertebrate; țeastă. ♦ Cap descărnat de om mort; hârcă. – Din lat. cranium. Cf. fr. crâne. DOOM
crániu [niu pron. nĭu] s. n., art. crániul; pl. cránii, art. crániile (-ni-i-)
craniile
CRÁNIU, cranii, s. n. Ansamblul oaselor scheletului capului care adăpostește creierul la vertebrate; țeastă. ♦ Cap descărnat de om mort; hârcă. – Din lat. cranium. Cf. fr. crâne. DOOM
crániu [niu pron. nĭu] s. n., art. crániul; pl. cránii, art. crániile (-ni-i-)
craniilor
CRÁNIU, cranii, s. n. Ansamblul oaselor scheletului capului care adăpostește creierul la vertebrate; țeastă. ♦ Cap descărnat de om mort; hârcă. – Din lat. cranium. Cf. fr. crâne. DOOM
crániu [niu pron. nĭu] s. n., art. crániul; pl. cránii, art. crániile (-ni-i-)
cranilogie
CRANIOLOGÍE s. f. Parte a antropologiei și a osteologiei care se ocupă cu studiul formei și al dimensiunilor craniului. [Pr.: -ni-o-. – Var.: cranilogíe, cranologíe s. f.] – Din fr. crâniologie. DOOM
craniologíe (-ni-o-) s. f., art. craniología, g.-d. craniologíi, art. craniologíei
cranio
CRANIO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) craniu”. [Pron. -ni-o-, var. crani-. / < fr. crânio-, cf. gr. kranion].
cranioclast
CRANIOCLÁST s.n. (Med.) Instrument obstetrical folosit în cranioclazie. [Pl. -te. / < fr. crânioclaste].
cranioclazie
CRANIOCLAZÍE s.f. Zdrobire și extragere a capului la fătul mort, făcută cu ajutorul cranioclastului. [Gen. -iei. / < fr. crânioclasie].
craniograf
CRANIOGRÁF s.n. (Med.) Aparat care permite radiografia craniului. [< fr. crâniographe].
craniografe
CRANIOGRÁF s.n. (Med.) Aparat care permite radiografia craniului. [< fr. crâniographe].
craniografele
CRANIOGRÁF s.n. (Med.) Aparat care permite radiografia craniului. [< fr. crâniographe].
craniografelor
CRANIOGRÁF s.n. (Med.) Aparat care permite radiografia craniului. [< fr. crâniographe].
craniograful
CRANIOGRÁF s.n. (Med.) Aparat care permite radiografia craniului. [< fr. crâniographe].
craniografului
CRANIOGRÁF s.n. (Med.) Aparat care permite radiografia craniului. [< fr. crâniographe].
craniograma
CRANIOGRÁMĂ s.f. (Med.) Radiografie a craniului. [< fr. crâniogramme].
craniograme
CRANIOGRÁMĂ s.f. (Med.) Radiografie a craniului. [< fr. crâniogramme].
craniogramei
CRANIOGRÁMĂ s.f. (Med.) Radiografie a craniului. [< fr. crâniogramme].
craniogramele
CRANIOGRÁMĂ s.f. (Med.) Radiografie a craniului. [< fr. crâniogramme].
craniogramelor
CRANIOGRÁMĂ s.f. (Med.) Radiografie a craniului. [< fr. crâniogramme].
craniolog
CRANIOLÓG, -Ă, craniologi, -ge, s. m. și f. (Med.) Specialist în craniologie. [Pr.: -ni-o-] – Din fr. crâniologue.
craniologa
CRANIOLÓG, -Ă, craniologi, -ge, s. m. și f. (Med.) Specialist în craniologie. [Pr.: -ni-o-] – Din fr. crâniologue.
craniologe
CRANIOLÓG, -Ă, craniologi, -ge, s. m. și f. (Med.) Specialist în craniologie. [Pr.: -ni-o-] – Din fr. crâniologue.
craniologei
CRANIOLÓG, -Ă, craniologi, -ge, s. m. și f. (Med.) Specialist în craniologie. [Pr.: -ni-o-] – Din fr. crâniologue.
craniologele
CRANIOLÓG, -Ă, craniologi, -ge, s. m. și f. (Med.) Specialist în craniologie. [Pr.: -ni-o-] – Din fr. crâniologue.
craniologelor
CRANIOLÓG, -Ă, craniologi, -ge, s. m. și f. (Med.) Specialist în craniologie. [Pr.: -ni-o-] – Din fr. crâniologue.
craniologi
CRANIOLÓG, -Ă, craniologi, -ge, s. m. și f. (Med.) Specialist în craniologie. [Pr.: -ni-o-] – Din fr. crâniologue.
craniologia
CRANIOLOGÍE s. f. Parte a antropologiei și a osteologiei care se ocupă cu studiul formei și al dimensiunilor craniului. [Pr.: -ni-o-. – Var.: cranilogíe, cranologíe s. f.] – Din fr. crâniologie. DOOM
craniologíe (-ni-o-) s. f., art. craniología, g.-d. craniologíi, art. craniologíei
craniologic
CRANIOLÓGIC, -Ă, craniologici, -ce, adj. (Med.) De craniologie, al craniologiei. [Pr.: -ni-o-] – Din fr. crâniologique.
craniologica
CRANIOLÓGIC, -Ă, craniologici, -ce, adj. (Med.) De craniologie, al craniologiei. [Pr.: -ni-o-] – Din fr. crâniologique.
craniologice
CRANIOLÓGIC, -Ă, craniologici, -ce, adj. (Med.) De craniologie, al craniologiei. [Pr.: -ni-o-] – Din fr. crâniologique.
craniologicei
CRANIOLÓGIC, -Ă, craniologici, -ce, adj. (Med.) De craniologie, al craniologiei. [Pr.: -ni-o-] – Din fr. crâniologique.
craniologicele
CRANIOLÓGIC, -Ă, craniologici, -ce, adj. (Med.) De craniologie, al craniologiei. [Pr.: -ni-o-] – Din fr. crâniologique.
craniologicelor
CRANIOLÓGIC, -Ă, craniologici, -ce, adj. (Med.) De craniologie, al craniologiei. [Pr.: -ni-o-] – Din fr. crâniologique.
craniologici
CRANIOLÓGIC, -Ă, craniologici, -ce, adj. (Med.) De craniologie, al craniologiei. [Pr.: -ni-o-] – Din fr. crâniologique.
craniologicii
CRANIOLÓGIC, -Ă, craniologici, -ce, adj. (Med.) De craniologie, al craniologiei. [Pr.: -ni-o-] – Din fr. crâniologique.
craniologicilor
CRANIOLÓGIC, -Ă, craniologici, -ce, adj. (Med.) De craniologie, al craniologiei. [Pr.: -ni-o-] – Din fr. crâniologique.
craniologicul
CRANIOLÓGIC, -Ă, craniologici, -ce, adj. (Med.) De craniologie, al craniologiei. [Pr.: -ni-o-] – Din fr. crâniologique.
craniologicului
CRANIOLÓGIC, -Ă, craniologici, -ce, adj. (Med.) De craniologie, al craniologiei. [Pr.: -ni-o-] – Din fr. crâniologique.
craniologie
CRANIOLOGÍE s. f. Parte a antropologiei și a osteologiei care se ocupă cu studiul formei și al dimensiunilor craniului. [Pr.: -ni-o-. – Var.: cranilogíe, cranologíe s. f.] – Din fr. crâniologie. DOOM
craniologíe (-ni-o-) s. f., art. craniología, g.-d. craniologíi, art. craniologíei
craniologiei
CRANIOLOGÍE s. f. Parte a antropologiei și a osteologiei care se ocupă cu studiul formei și al dimensiunilor craniului. [Pr.: -ni-o-. – Var.: cranilogíe, cranologíe s. f.] – Din fr. crâniologie. DOOM
craniologíe (-ni-o-) s. f., art. craniología, g.-d. craniologíi, art. craniologíei
craniologii
CRANIOLÓG, -Ă, craniologi, -ge, s. m. și f. (Med.) Specialist în craniologie. [Pr.: -ni-o-] – Din fr. crâniologue.
craniologii
CRANIOLOGÍE s. f. Parte a antropologiei și a osteologiei care se ocupă cu studiul formei și al dimensiunilor craniului. [Pr.: -ni-o-. – Var.: cranilogíe, cranologíe s. f.] – Din fr. crâniologie. DOOM
craniologíe (-ni-o-) s. f., art. craniología, g.-d. craniologíi, art. craniologíei
craniologilor
CRANIOLÓG, -Ă, craniologi, -ge, s. m. și f. (Med.) Specialist în craniologie. [Pr.: -ni-o-] – Din fr. crâniologue.
craniologul
CRANIOLÓG, -Ă, craniologi, -ge, s. m. și f. (Med.) Specialist în craniologie. [Pr.: -ni-o-] – Din fr. crâniologue.
craniologului
CRANIOLÓG, -Ă, craniologi, -ge, s. m. și f. (Med.) Specialist în craniologie. [Pr.: -ni-o-] – Din fr. crâniologue.
craniomalacie
CRANIOMALACÍE s.f. (Med.) Înmuierea oaselor craniului. [Gen. -iei. / < fr. crâniomalacie].
craniometre
CRANIOMÉTRU, craniometre, s. n. Instrument asemănător unui compas, cu care se măsoară dimensiunile craniului. [Pr.: -ni-o-] – Din fr. crâniomètre. DOOM
craniométru (-ni-o-me-tru) s. n., art. craniométrul; pl. craniométre
craniometrele
CRANIOMÉTRU, craniometre, s. n. Instrument asemănător unui compas, cu care se măsoară dimensiunile craniului. [Pr.: -ni-o-] – Din fr. crâniomètre. DOOM
craniométru (-ni-o-me-tru) s. n., art. craniométrul; pl. craniométre
craniometrelor
CRANIOMÉTRU, craniometre, s. n. Instrument asemănător unui compas, cu care se măsoară dimensiunile craniului. [Pr.: -ni-o-] – Din fr. crâniomètre. DOOM
craniométru (-ni-o-me-tru) s. n., art. craniométrul; pl. craniométre
craniometria
CRANIOMETRÍE s. f. Parte a antropometriei care se ocupă cu măsurarea dimensiunilor craniului și cu determinarea indicilor cranieni. [Pr.: -ni-o-] – Din fr. crâniométrie. DOOM
craniometríe (-ni-o-me-tri-) s. f., art. craniometría, g.-d. craniometríi, art. craniometríei
craniometric
CRANIOMÉTRIC, -Ă, craniometrici, -ce, adj. (Med.) De craniometrie, al craniometriei. [Pr.: -ni-o-] – Din fr. crâniométrique.
craniometrica
CRANIOMÉTRIC, -Ă, craniometrici, -ce, adj. (Med.) De craniometrie, al craniometriei. [Pr.: -ni-o-] – Din fr. crâniométrique.
craniometrice
CRANIOMÉTRIC, -Ă, craniometrici, -ce, adj. (Med.) De craniometrie, al craniometriei. [Pr.: -ni-o-] – Din fr. crâniométrique.
craniometricei
CRANIOMÉTRIC, -Ă, craniometrici, -ce, adj. (Med.) De craniometrie, al craniometriei. [Pr.: -ni-o-] – Din fr. crâniométrique.
craniometricele
CRANIOMÉTRIC, -Ă, craniometrici, -ce, adj. (Med.) De craniometrie, al craniometriei. [Pr.: -ni-o-] – Din fr. crâniométrique.
craniometricelor
CRANIOMÉTRIC, -Ă, craniometrici, -ce, adj. (Med.) De craniometrie, al craniometriei. [Pr.: -ni-o-] – Din fr. crâniométrique.
craniometrici
CRANIOMÉTRIC, -Ă, craniometrici, -ce, adj. (Med.) De craniometrie, al craniometriei. [Pr.: -ni-o-] – Din fr. crâniométrique.
craniometricii
CRANIOMÉTRIC, -Ă, craniometrici, -ce, adj. (Med.) De craniometrie, al craniometriei. [Pr.: -ni-o-] – Din fr. crâniométrique.
craniometricilor
CRANIOMÉTRIC, -Ă, craniometrici, -ce, adj. (Med.) De craniometrie, al craniometriei. [Pr.: -ni-o-] – Din fr. crâniométrique.
craniometricul
CRANIOMÉTRIC, -Ă, craniometrici, -ce, adj. (Med.) De craniometrie, al craniometriei. [Pr.: -ni-o-] – Din fr. crâniométrique.
craniometricului
CRANIOMÉTRIC, -Ă, craniometrici, -ce, adj. (Med.) De craniometrie, al craniometriei. [Pr.: -ni-o-] – Din fr. crâniométrique.
craniometrie
CRANIOMETRÍE s. f. Parte a antropometriei care se ocupă cu măsurarea dimensiunilor craniului și cu determinarea indicilor cranieni. [Pr.: -ni-o-] – Din fr. crâniométrie. DOOM
craniometríe (-ni-o-me-tri-) s. f., art. craniometría, g.-d. craniometríi, art. craniometríei
craniometriei
CRANIOMETRÍE s. f. Parte a antropometriei care se ocupă cu măsurarea dimensiunilor craniului și cu determinarea indicilor cranieni. [Pr.: -ni-o-] – Din fr. crâniométrie. DOOM
craniometríe (-ni-o-me-tri-) s. f., art. craniometría, g.-d. craniometríi, art. craniometríei
craniometrii
CRANIOMETRÍE s. f. Parte a antropometriei care se ocupă cu măsurarea dimensiunilor craniului și cu determinarea indicilor cranieni. [Pr.: -ni-o-] – Din fr. crâniométrie. DOOM
craniometríe (-ni-o-me-tri-) s. f., art. craniometría, g.-d. craniometríi, art. craniometríei
craniometru
CRANIOMÉTRU, craniometre, s. n. Instrument asemănător unui compas, cu care se măsoară dimensiunile craniului. [Pr.: -ni-o-] – Din fr. crâniomètre. DOOM
craniométru (-ni-o-me-tru) s. n., art. craniométrul; pl. craniométre
craniometrul
CRANIOMÉTRU, craniometre, s. n. Instrument asemănător unui compas, cu care se măsoară dimensiunile craniului. [Pr.: -ni-o-] – Din fr. crâniomètre. DOOM
craniométru (-ni-o-me-tru) s. n., art. craniométrul; pl. craniométre
craniometrului
CRANIOMÉTRU, craniometre, s. n. Instrument asemănător unui compas, cu care se măsoară dimensiunile craniului. [Pr.: -ni-o-] – Din fr. crâniomètre. DOOM
craniométru (-ni-o-me-tru) s. n., art. craniométrul; pl. craniométre
cranioplastie
CRANIOPLASTÍE s.f. (Med.) Transplant și grefă a unui material osos la nivelul bolții craniene. [Gen. -iei. / < fr. crânioplastie].
cranioscopia
CRANIOSCOPÍE s.f. Disciplină care își propune să determine calitățile intelectuale și morale după forma craniului. V. frenologie. ♦ Examinare a craniului. [Gen. -iei. / < fr. crânioscopie, cf. gr. kranion – craniu, skopein – a privi]. DOOM
!cranioscopíe (-ni-os-co-/-o-sco-) s. f., art. cranioscopía, g.-d. cranioscopíi, art. cranioscopíei
cranioscopie
CRANIOSCOPÍE s.f. Disciplină care își propune să determine calitățile intelectuale și morale după forma craniului. V. frenologie. ♦ Examinare a craniului. [Gen. -iei. / < fr. crânioscopie, cf. gr. kranion – craniu, skopein – a privi]. DOOM
!cranioscopíe (-ni-os-co-/-o-sco-) s. f., art. cranioscopía, g.-d. cranioscopíi, art. cranioscopíei
cranioscopiei
CRANIOSCOPÍE s.f. Disciplină care își propune să determine calitățile intelectuale și morale după forma craniului. V. frenologie. ♦ Examinare a craniului. [Gen. -iei. / < fr. crânioscopie, cf. gr. kranion – craniu, skopein – a privi]. DOOM
!cranioscopíe (-ni-os-co-/-o-sco-) s. f., art. cranioscopía, g.-d. cranioscopíi, art. cranioscopíei
cranioscopii
CRANIOSCOPÍE s.f. Disciplină care își propune să determine calitățile intelectuale și morale după forma craniului. V. frenologie. ♦ Examinare a craniului. [Gen. -iei. / < fr. crânioscopie, cf. gr. kranion – craniu, skopein – a privi]. DOOM
!cranioscopíe (-ni-os-co-/-o-sco-) s. f., art. cranioscopía, g.-d. cranioscopíi, art. cranioscopíei
cranioscopiile
CRANIOSCOPÍE s.f. Disciplină care își propune să determine calitățile intelectuale și morale după forma craniului. V. frenologie. ♦ Examinare a craniului. [Gen. -iei. / < fr. crânioscopie, cf. gr. kranion – craniu, skopein – a privi]. DOOM
!cranioscopíe (-ni-os-co-/-o-sco-) s. f., art. cranioscopía, g.-d. cranioscopíi, art. cranioscopíei
cranioscopiilor
CRANIOSCOPÍE s.f. Disciplină care își propune să determine calitățile intelectuale și morale după forma craniului. V. frenologie. ♦ Examinare a craniului. [Gen. -iei. / < fr. crânioscopie, cf. gr. kranion – craniu, skopein – a privi]. DOOM
!cranioscopíe (-ni-os-co-/-o-sco-) s. f., art. cranioscopía, g.-d. cranioscopíi, art. cranioscopíei
craniostat
CRANIOSTÁT s.n. Suport pentru craniu, folosit la orizontalizarea craniului, pentru măsurarea și desenarea lui. [Pl. -te. / < fr. crâniostat].
craniostate
CRANIOSTÁT s.n. Suport pentru craniu, folosit la orizontalizarea craniului, pentru măsurarea și desenarea lui. [Pl. -te. / < fr. crâniostat].
craniostatele
CRANIOSTÁT s.n. Suport pentru craniu, folosit la orizontalizarea craniului, pentru măsurarea și desenarea lui. [Pl. -te. / < fr. crâniostat].
craniostatelor
CRANIOSTÁT s.n. Suport pentru craniu, folosit la orizontalizarea craniului, pentru măsurarea și desenarea lui. [Pl. -te. / < fr. crâniostat].
craniostatul
CRANIOSTÁT s.n. Suport pentru craniu, folosit la orizontalizarea craniului, pentru măsurarea și desenarea lui. [Pl. -te. / < fr. crâniostat].
craniostatului
CRANIOSTÁT s.n. Suport pentru craniu, folosit la orizontalizarea craniului, pentru măsurarea și desenarea lui. [Pl. -te. / < fr. crâniostat].
craniotom
CRANIOTÓM, craniotomuri, s. n. Instrument chirurgical pentru deschiderea craniului la făt atunci când acesta nu poate fi expulzat. [Pr.: -ni-o-. – Pl. și: craniotome] – Din fr. crâniotome. DOOM
!craniotóm (-ni-o-) s. n., pl. craniotómuri
craniotomia
CRANIOTOMÍE, craniotomii, s. f. Tăietură chirurgicală a craniului făcută cu craniotomul. [Pr.: -ni-o-] – Din fr. crâniotomie. DOOM
craniotomíe (-ni-o-) s. f., art. craniotomía, g.-d. art. craniotomíei; pl. craniotomíi, art. craniotomíile
craniotomie
CRANIOTOMÍE, craniotomii, s. f. Tăietură chirurgicală a craniului făcută cu craniotomul. [Pr.: -ni-o-] – Din fr. crâniotomie. DOOM
craniotomíe (-ni-o-) s. f., art. craniotomía, g.-d. art. craniotomíei; pl. craniotomíi, art. craniotomíile
craniotomiei
CRANIOTOMÍE, craniotomii, s. f. Tăietură chirurgicală a craniului făcută cu craniotomul. [Pr.: -ni-o-] – Din fr. crâniotomie. DOOM
craniotomíe (-ni-o-) s. f., art. craniotomía, g.-d. art. craniotomíei; pl. craniotomíi, art. craniotomíile
craniotomii
CRANIOTOMÍE, craniotomii, s. f. Tăietură chirurgicală a craniului făcută cu craniotomul. [Pr.: -ni-o-] – Din fr. crâniotomie. DOOM
craniotomíe (-ni-o-) s. f., art. craniotomía, g.-d. art. craniotomíei; pl. craniotomíi, art. craniotomíile
craniotomiile
CRANIOTOMÍE, craniotomii, s. f. Tăietură chirurgicală a craniului făcută cu craniotomul. [Pr.: -ni-o-] – Din fr. crâniotomie. DOOM
craniotomíe (-ni-o-) s. f., art. craniotomía, g.-d. art. craniotomíei; pl. craniotomíi, art. craniotomíile
craniotomiilor
CRANIOTOMÍE, craniotomii, s. f. Tăietură chirurgicală a craniului făcută cu craniotomul. [Pr.: -ni-o-] – Din fr. crâniotomie. DOOM
craniotomíe (-ni-o-) s. f., art. craniotomía, g.-d. art. craniotomíei; pl. craniotomíi, art. craniotomíile
craniotomul
CRANIOTÓM, craniotomuri, s. n. Instrument chirurgical pentru deschiderea craniului la făt atunci când acesta nu poate fi expulzat. [Pr.: -ni-o-. – Pl. și: craniotome] – Din fr. crâniotome. DOOM
!craniotóm (-ni-o-) s. n., pl. craniotómuri
craniotomului
CRANIOTÓM, craniotomuri, s. n. Instrument chirurgical pentru deschiderea craniului la făt atunci când acesta nu poate fi expulzat. [Pr.: -ni-o-. – Pl. și: craniotome] – Din fr. crâniotome. DOOM
!craniotóm (-ni-o-) s. n., pl. craniotómuri
craniotomuri
CRANIOTÓM, craniotomuri, s. n. Instrument chirurgical pentru deschiderea craniului la făt atunci când acesta nu poate fi expulzat. [Pr.: -ni-o-. – Pl. și: craniotome] – Din fr. crâniotome. DOOM
!craniotóm (-ni-o-) s. n., pl. craniotómuri
craniotomurile
CRANIOTÓM, craniotomuri, s. n. Instrument chirurgical pentru deschiderea craniului la făt atunci când acesta nu poate fi expulzat. [Pr.: -ni-o-. – Pl. și: craniotome] – Din fr. crâniotome. DOOM
!craniotóm (-ni-o-) s. n., pl. craniotómuri
craniotomurilor
CRANIOTÓM, craniotomuri, s. n. Instrument chirurgical pentru deschiderea craniului la făt atunci când acesta nu poate fi expulzat. [Pr.: -ni-o-. – Pl. și: craniotome] – Din fr. crâniotome. DOOM
!craniotóm (-ni-o-) s. n., pl. craniotómuri
craniu
CRÁNIU, cranii, s. n. Ansamblul oaselor scheletului capului care adăpostește creierul la vertebrate; țeastă. ♦ Cap descărnat de om mort; hârcă. – Din lat. cranium. Cf. fr. crâne. DOOM
crániu [niu pron. nĭu] s. n., art. crániul; pl. cránii, art. crániile (-ni-i-)
craniul
CRÁNIU, cranii, s. n. Ansamblul oaselor scheletului capului care adăpostește creierul la vertebrate; țeastă. ♦ Cap descărnat de om mort; hârcă. – Din lat. cranium. Cf. fr. crâne. DOOM
crániu [niu pron. nĭu] s. n., art. crániul; pl. cránii, art. crániile (-ni-i-)
craniului
CRÁNIU, cranii, s. n. Ansamblul oaselor scheletului capului care adăpostește creierul la vertebrate; țeastă. ♦ Cap descărnat de om mort; hârcă. – Din lat. cranium. Cf. fr. crâne. DOOM
crániu [niu pron. nĭu] s. n., art. crániul; pl. cránii, art. crániile (-ni-i-)
cranologie
CRANIOLOGÍE s. f. Parte a antropologiei și a osteologiei care se ocupă cu studiul formei și al dimensiunilor craniului. [Pr.: -ni-o-. – Var.: cranilogíe, cranologíe s. f.] – Din fr. crâniologie. DOOM
craniologíe (-ni-o-) s. f., art. craniología, g.-d. craniologíi, art. craniologíei
crantor
Crantor, unul dintre însoțitorii lui Peleus. A participat la încăierarea dintre lapiți și centauri și a fost omorît în luptă.
cranț
CRANȚ interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de un ronțăit. – Onomatopee. DOOM
cranț interj.
crap
CRAP, crapi, s. m. Pește de apă dulce din familia ciprinidelor, cu solzii mari, argintii-ruginii, cu buza groasă și cu două perechi de mustăți pe falca superioară (Cyprinus carpio). – Din bg., sb. krap. DOOM
crap s. m., pl. crapi
crapan
CRAPÁN, crapane, s. n. Dispozitiv pentru prinderea și ridicarea butoaielor sau baloturilor, format din patru lanțuri sau cabluri prinse cu câte un capăt de un inel, iar la capătul liber având cârlige. – Et. nec. DOOM
crapán s. n., pl. crapáne
crapane
CRAPÁN, crapane, s. n. Dispozitiv pentru prinderea și ridicarea butoaielor sau baloturilor, format din patru lanțuri sau cabluri prinse cu câte un capăt de un inel, iar la capătul liber având cârlige. – Et. nec. DOOM
crapán s. n., pl. crapáne
crapanele
CRAPÁN, crapane, s. n. Dispozitiv pentru prinderea și ridicarea butoaielor sau baloturilor, format din patru lanțuri sau cabluri prinse cu câte un capăt de un inel, iar la capătul liber având cârlige. – Et. nec. DOOM
crapán s. n., pl. crapáne
crapanelor
CRAPÁN, crapane, s. n. Dispozitiv pentru prinderea și ridicarea butoaielor sau baloturilor, format din patru lanțuri sau cabluri prinse cu câte un capăt de un inel, iar la capătul liber având cârlige. – Et. nec. DOOM
crapán s. n., pl. crapáne
crapanul
CRAPÁN, crapane, s. n. Dispozitiv pentru prinderea și ridicarea butoaielor sau baloturilor, format din patru lanțuri sau cabluri prinse cu câte un capăt de un inel, iar la capătul liber având cârlige. – Et. nec. DOOM
crapán s. n., pl. crapáne
crapanului
CRAPÁN, crapane, s. n. Dispozitiv pentru prinderea și ridicarea butoaielor sau baloturilor, format din patru lanțuri sau cabluri prinse cu câte un capăt de un inel, iar la capătul liber având cârlige. – Et. nec. DOOM
crapán s. n., pl. crapáne
crape
CRĂPÁ, crăp, vb. I. 1. Intranz. și refl. (Despre obiecte) A se desface (brusc) în mai multe bucăți; a plesni din cauza gerului, a unei lovituri etc.; a se sparge. ◊ Expr. Unde dai și unde crapă, se spune atunci când se obțin cu totul alte rezultate decât cele scontate. Crapă lemnele (sau pietrele) de ger sau {e un) ger de crapă lemnele (sau pietrele) = e un ger strașnic, e foarte frig. 2. Tranz. A sparge, a desface, a despica. ◊ Expr. A crăpa capul cuiva = a omorî pe cineva printr-o lovitură (în cap). A-i crăpa (sau a-i plesni) cuiva capul (de durere) = a-l durea pe cineva foarte tare capul. 3. Intranz. și refl. (Despre lucruri elastice) A se rupe (fiind prea tare întins), a plesni; (despre piele) a deveni aspru, cu crăpături. ◊ Expr. A-i crăpa (sau plesni) cuiva obrazul de rușine = a-i fi foarte rușine, a nu mai putea de rușine. A-i crăpa buza (sau măseaua) după ceva = a avea mare nevoie de ceva. 4. Tranz. A întredeschide. ◊ Expr. (Refl.) A se crăpa de ziuă sau a se crăpa zorii = a se face ziuă, a se lumina. 5. Intranz. (Ir.; despre animale și oameni) A muri. ◊ Expr. A crăpa de frig (sau de sete, de necaz etc.) = a-i fi cuiva foarte frig (sau foarte sete, necaz etc.). 6. Intranz. (Peior.) A mânca foarte mult, cu lăcomie (ca un animal). – Lat. crepare. DOOM
crăpá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. crăp, 2 sg. crăpi, 3 crápă; conj. prez. 3 să crápe
crapi
CRAP, crapi, s. m. Pește de apă dulce din familia ciprinidelor, cu solzii mari, argintii-ruginii, cu buza groasă și cu două perechi de mustăți pe falca superioară (Cyprinus carpio). – Din bg., sb. krap. DOOM
crap s. m., pl. crapi
crapii
CRAP, crapi, s. m. Pește de apă dulce din familia ciprinidelor, cu solzii mari, argintii-ruginii, cu buza groasă și cu două perechi de mustăți pe falca superioară (Cyprinus carpio). – Din bg., sb. krap. DOOM
crap s. m., pl. crapi
crapilor
CRAP, crapi, s. m. Pește de apă dulce din familia ciprinidelor, cu solzii mari, argintii-ruginii, cu buza groasă și cu două perechi de mustăți pe falca superioară (Cyprinus carpio). – Din bg., sb. krap. DOOM
crap s. m., pl. crapi
crapodina
CRAPODÍNĂ s.f. Accesoriu care se pune la gura unei țevi pentru a nu se astupa. ♦ Lagăr al unui arbore vertical, servind drept ghid pentru mișcarea de rotație și ca sprijin pentru eforturile verticale. [< fr. crapaudine]. DOOM
crapodínă s. f., g.-d. art. crapodínei; pl. crapodíne
crapodine
CRAPODÍNĂ s.f. Accesoriu care se pune la gura unei țevi pentru a nu se astupa. ♦ Lagăr al unui arbore vertical, servind drept ghid pentru mișcarea de rotație și ca sprijin pentru eforturile verticale. [< fr. crapaudine]. DOOM
crapodínă s. f., g.-d. art. crapodínei; pl. crapodíne
crapodinei
CRAPODÍNĂ s.f. Accesoriu care se pune la gura unei țevi pentru a nu se astupa. ♦ Lagăr al unui arbore vertical, servind drept ghid pentru mișcarea de rotație și ca sprijin pentru eforturile verticale. [< fr. crapaudine]. DOOM
crapodínă s. f., g.-d. art. crapodínei; pl. crapodíne
crapodinele
CRAPODÍNĂ s.f. Accesoriu care se pune la gura unei țevi pentru a nu se astupa. ♦ Lagăr al unui arbore vertical, servind drept ghid pentru mișcarea de rotație și ca sprijin pentru eforturile verticale. [< fr. crapaudine]. DOOM
crapodínă s. f., g.-d. art. crapodínei; pl. crapodíne
crapodinelor
CRAPODÍNĂ s.f. Accesoriu care se pune la gura unei țevi pentru a nu se astupa. ♦ Lagăr al unui arbore vertical, servind drept ghid pentru mișcarea de rotație și ca sprijin pentru eforturile verticale. [< fr. crapaudine]. DOOM
crapodínă s. f., g.-d. art. crapodínei; pl. crapodíne
crapul
CRAP, crapi, s. m. Pește de apă dulce din familia ciprinidelor, cu solzii mari, argintii-ruginii, cu buza groasă și cu două perechi de mustăți pe falca superioară (Cyprinus carpio). – Din bg., sb. krap. DOOM
crap s. m., pl. crapi
crapuloasa
CRAPULÓS, -OÁSĂ, crapuloși, -oase, adj. (Rar) Care este în decădere, în stare de mizerie morală; vicios, viciat. ♦ Hoțesc, tâlhăresc. – Din fr. crapuleux. DOOM
crapulós (rar) adj. m., pl. crapulóși; f. crapuloásă, pl. crapuloáse
crapuloase
CRAPULÓS, -OÁSĂ, crapuloși, -oase, adj. (Rar) Care este în decădere, în stare de mizerie morală; vicios, viciat. ♦ Hoțesc, tâlhăresc. – Din fr. crapuleux. DOOM
crapulós (rar) adj. m., pl. crapulóși; f. crapuloásă, pl. crapuloáse
crapuloasei
CRAPULÓS, -OÁSĂ, crapuloși, -oase, adj. (Rar) Care este în decădere, în stare de mizerie morală; vicios, viciat. ♦ Hoțesc, tâlhăresc. – Din fr. crapuleux. DOOM
crapulós (rar) adj. m., pl. crapulóși; f. crapuloásă, pl. crapuloáse
crapuloasele
CRAPULÓS, -OÁSĂ, crapuloși, -oase, adj. (Rar) Care este în decădere, în stare de mizerie morală; vicios, viciat. ♦ Hoțesc, tâlhăresc. – Din fr. crapuleux. DOOM
crapulós (rar) adj. m., pl. crapulóși; f. crapuloásă, pl. crapuloáse
crapuloaselor
CRAPULÓS, -OÁSĂ, crapuloși, -oase, adj. (Rar) Care este în decădere, în stare de mizerie morală; vicios, viciat. ♦ Hoțesc, tâlhăresc. – Din fr. crapuleux. DOOM
crapulós (rar) adj. m., pl. crapulóși; f. crapuloásă, pl. crapuloáse
crapulos
CRAPULÓS, -OÁSĂ, crapuloși, -oase, adj. (Rar) Care este în decădere, în stare de mizerie morală; vicios, viciat. ♦ Hoțesc, tâlhăresc. – Din fr. crapuleux. DOOM
crapulós (rar) adj. m., pl. crapulóși; f. crapuloásă, pl. crapuloáse
crapulosul
CRAPULÓS, -OÁSĂ, crapuloși, -oase, adj. (Rar) Care este în decădere, în stare de mizerie morală; vicios, viciat. ♦ Hoțesc, tâlhăresc. – Din fr. crapuleux. DOOM
crapulós (rar) adj. m., pl. crapulóși; f. crapuloásă, pl. crapuloáse
crapulosului
CRAPULÓS, -OÁSĂ, crapuloși, -oase, adj. (Rar) Care este în decădere, în stare de mizerie morală; vicios, viciat. ♦ Hoțesc, tâlhăresc. – Din fr. crapuleux. DOOM
crapulós (rar) adj. m., pl. crapulóși; f. crapuloásă, pl. crapuloáse
crapuloși
CRAPULÓS, -OÁSĂ, crapuloși, -oase, adj. (Rar) Care este în decădere, în stare de mizerie morală; vicios, viciat. ♦ Hoțesc, tâlhăresc. – Din fr. crapuleux. DOOM
crapulós (rar) adj. m., pl. crapulóși; f. crapuloásă, pl. crapuloáse
crapuloșii
CRAPULÓS, -OÁSĂ, crapuloși, -oase, adj. (Rar) Care este în decădere, în stare de mizerie morală; vicios, viciat. ♦ Hoțesc, tâlhăresc. – Din fr. crapuleux. DOOM
crapulós (rar) adj. m., pl. crapulóși; f. crapuloásă, pl. crapuloáse
crapuloșilor
CRAPULÓS, -OÁSĂ, crapuloși, -oase, adj. (Rar) Care este în decădere, în stare de mizerie morală; vicios, viciat. ♦ Hoțesc, tâlhăresc. – Din fr. crapuleux. DOOM
crapulós (rar) adj. m., pl. crapulóși; f. crapuloásă, pl. crapuloáse
crapului
CRAP, crapi, s. m. Pește de apă dulce din familia ciprinidelor, cu solzii mari, argintii-ruginii, cu buza groasă și cu două perechi de mustăți pe falca superioară (Cyprinus carpio). – Din bg., sb. krap. DOOM
crap s. m., pl. crapi
crapă
CRĂPÁ, crăp, vb. I. 1. Intranz. și refl. (Despre obiecte) A se desface (brusc) în mai multe bucăți; a plesni din cauza gerului, a unei lovituri etc.; a se sparge. ◊ Expr. Unde dai și unde crapă, se spune atunci când se obțin cu totul alte rezultate decât cele scontate. Crapă lemnele (sau pietrele) de ger sau {e un) ger de crapă lemnele (sau pietrele) = e un ger strașnic, e foarte frig. 2. Tranz. A sparge, a desface, a despica. ◊ Expr. A crăpa capul cuiva = a omorî pe cineva printr-o lovitură (în cap). A-i crăpa (sau a-i plesni) cuiva capul (de durere) = a-l durea pe cineva foarte tare capul. 3. Intranz. și refl. (Despre lucruri elastice) A se rupe (fiind prea tare întins), a plesni; (despre piele) a deveni aspru, cu crăpături. ◊ Expr. A-i crăpa (sau plesni) cuiva obrazul de rușine = a-i fi foarte rușine, a nu mai putea de rușine. A-i crăpa buza (sau măseaua) după ceva = a avea mare nevoie de ceva. 4. Tranz. A întredeschide. ◊ Expr. (Refl.) A se crăpa de ziuă sau a se crăpa zorii = a se face ziuă, a se lumina. 5. Intranz. (Ir.; despre animale și oameni) A muri. ◊ Expr. A crăpa de frig (sau de sete, de necaz etc.) = a-i fi cuiva foarte frig (sau foarte sete, necaz etc.). 6. Intranz. (Peior.) A mânca foarte mult, cu lăcomie (ca un animal). – Lat. crepare. DOOM
crăpá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. crăp, 2 sg. crăpi, 3 crápă; conj. prez. 3 să crápe
cras
CRAS, -Ă, crași, -se, adj. Care nu corespunde nici celor mai modeste exigențe; ale cărui caractere negative sunt sub orice limită; extrem (în sens rău); grosolan, nerușinat. – Din fr. crasse. DOOM
cras adj. m., pl. crași; f. crásă, pl. cráse
crasa
CRAS, -Ă, crași, -se, adj. Care nu corespunde nici celor mai modeste exigențe; ale cărui caractere negative sunt sub orice limită; extrem (în sens rău); grosolan, nerușinat. – Din fr. crasse. DOOM
cras adj. m., pl. crași; f. crásă, pl. cráse
crască
cráscă (crắști), s. f. – Cadru pentru uscarea firelor la vopsitorii. Rut. kraska (DAR). – Der. craschiță, s. f. (ramură în formă de furcă, ce servește drept proptea), cf. crachiță.
crase
CRAS, -Ă, crași, -se, adj. Care nu corespunde nici celor mai modeste exigențe; ale cărui caractere negative sunt sub orice limită; extrem (în sens rău); grosolan, nerușinat. – Din fr. crasse. DOOM
cras adj. m., pl. crași; f. crásă, pl. cráse
crasei
CRAS, -Ă, crași, -se, adj. Care nu corespunde nici celor mai modeste exigențe; ale cărui caractere negative sunt sub orice limită; extrem (în sens rău); grosolan, nerușinat. – Din fr. crasse. DOOM
cras adj. m., pl. crași; f. crásă, pl. cráse
crasele
CRAS, -Ă, crași, -se, adj. Care nu corespunde nici celor mai modeste exigențe; ale cărui caractere negative sunt sub orice limită; extrem (în sens rău); grosolan, nerușinat. – Din fr. crasse. DOOM
cras adj. m., pl. crași; f. crásă, pl. cráse
craselor
CRAS, -Ă, crași, -se, adj. Care nu corespunde nici celor mai modeste exigențe; ale cărui caractere negative sunt sub orice limită; extrem (în sens rău); grosolan, nerușinat. – Din fr. crasse. DOOM
cras adj. m., pl. crași; f. crásă, pl. cráse
crasie
-CRAZIE Element secund de compunere savantă cu semnificația „constituție”, „temperament”. [< fr. krasis].
crastaval
crastavál (-ái), s. m. – Plantă (Cirsium oleraceum). – Var. crăstăval, crastavan, castravan. Sb. kostrava „Festuca”, bg. kostrĕva „Alopecus pratensis” din aceeași familie ca și costrei (după DAR, din sl. krasota „frumusețe, culoare roșie”).
crasul
CRAS, -Ă, crași, -se, adj. Care nu corespunde nici celor mai modeste exigențe; ale cărui caractere negative sunt sub orice limită; extrem (în sens rău); grosolan, nerușinat. – Din fr. crasse. DOOM
cras adj. m., pl. crași; f. crásă, pl. cráse
crasula
CRÁSULĂ s.f. Plantă ornamentală cu flori roșii. [< fr. crassula, lat. crassula].
crasulacee
CRASULACÉE s.f.pl. Familie de plante dicotiledonate grase, având ca tip crasula; (la sg.) plantă din această familie. [Pron. -ce-e, sg. invar. / < fr. crassulacées].
crasulaceea
CRASULACÉE s.f.pl. Familie de plante dicotiledonate grase, având ca tip crasula; (la sg.) plantă din această familie. [Pron. -ce-e, sg. invar. / < fr. crassulacées].
crasulaceei
CRASULACÉE s.f.pl. Familie de plante dicotiledonate grase, având ca tip crasula; (la sg.) plantă din această familie. [Pron. -ce-e, sg. invar. / < fr. crassulacées].
crasulaceele
CRASULACÉE s.f.pl. Familie de plante dicotiledonate grase, având ca tip crasula; (la sg.) plantă din această familie. [Pron. -ce-e, sg. invar. / < fr. crassulacées].
crasulaceelor
CRASULACÉE s.f.pl. Familie de plante dicotiledonate grase, având ca tip crasula; (la sg.) plantă din această familie. [Pron. -ce-e, sg. invar. / < fr. crassulacées].
crasule
CRÁSULĂ s.f. Plantă ornamentală cu flori roșii. [< fr. crassula, lat. crassula].
crasulei
CRÁSULĂ s.f. Plantă ornamentală cu flori roșii. [< fr. crassula, lat. crassula].
crasulele
CRÁSULĂ s.f. Plantă ornamentală cu flori roșii. [< fr. crassula, lat. crassula].
crasulelor
CRÁSULĂ s.f. Plantă ornamentală cu flori roșii. [< fr. crassula, lat. crassula].
crasului
CRAS, -Ă, crași, -se, adj. Care nu corespunde nici celor mai modeste exigențe; ale cărui caractere negative sunt sub orice limită; extrem (în sens rău); grosolan, nerușinat. – Din fr. crasse. DOOM
cras adj. m., pl. crași; f. crásă, pl. cráse
crasă
CRÁSĂ s.f. Sinereză (1) [în DN]. [Cf. it. crasi, lat. crasis < gr. krasis – amestecătură].
crata
CRÁTĂ s.f. (Mar.) Ambalaj în formă de șipci, de ladă, servind la împachetarea fructelor, a damigenelor și a unor mărfuri ambalate în saci de hârtie. [< engl. crate].
crataegus
PĂDUCÉL, păducei, s. m. 1. Arbust sau arbore spinos din familia rozaceelor, cu frunze crestate, cu flori albe dispuse în buchețele, cu fructe comestibile, care se cultivă și ca plantă ornamentală (Crataegus monogyna). 2. Insectă parazită care trăiește pe plante sau pe corpul unor mamifere (Leptus autumnalis). 3. (Pop.) Boală de piele care se manifestă prin mâncărimi pe tălpi sau între degetele picioarelor. – Lat. *peducellus.
crate
CRÁTĂ s.f. (Mar.) Ambalaj în formă de șipci, de ladă, servind la împachetarea fructelor, a damigenelor și a unor mărfuri ambalate în saci de hârtie. [< engl. crate].
cratei
CRÁTĂ s.f. (Mar.) Ambalaj în formă de șipci, de ladă, servind la împachetarea fructelor, a damigenelor și a unor mărfuri ambalate în saci de hârtie. [< engl. crate].
cratele
CRÁTĂ s.f. (Mar.) Ambalaj în formă de șipci, de ladă, servind la împachetarea fructelor, a damigenelor și a unor mărfuri ambalate în saci de hârtie. [< engl. crate].
cratelor
CRÁTĂ s.f. (Mar.) Ambalaj în formă de șipci, de ladă, servind la împachetarea fructelor, a damigenelor și a unor mărfuri ambalate în saci de hârtie. [< engl. crate].
crater
CRÁTER, cratere, s. n. 1. Partea superioară a unui vulcan, în formă de pâlnie, prin care, în timpul erupțiilor, țâșnesc vapori, gaze, cenușă etc. și se revarsă lava. 2. Gaură în formă de pâlnie făcută de un meteorit pe suprafața Pământului. ◊ Crater lunar = adâncitură rotundă de pe suprafața Lunii, a cărei formare poate fi pusă pe seama unei activități vulcanice sau a unui bombardament meteoritic; circ lunar. 3. Vas antic mare, cu gura largă și cu două mânere, care servea la masă pentru amestecarea vinului cu apa. [Acc. și: cratér] – Din fr. cratère. DOOM
!cráter s. n., pl. crátere
cratere
CRÁTER, cratere, s. n. 1. Partea superioară a unui vulcan, în formă de pâlnie, prin care, în timpul erupțiilor, țâșnesc vapori, gaze, cenușă etc. și se revarsă lava. 2. Gaură în formă de pâlnie făcută de un meteorit pe suprafața Pământului. ◊ Crater lunar = adâncitură rotundă de pe suprafața Lunii, a cărei formare poate fi pusă pe seama unei activități vulcanice sau a unui bombardament meteoritic; circ lunar. 3. Vas antic mare, cu gura largă și cu două mânere, care servea la masă pentru amestecarea vinului cu apa. [Acc. și: cratér] – Din fr. cratère. DOOM
!cráter s. n., pl. crátere
craterele
CRÁTER, cratere, s. n. 1. Partea superioară a unui vulcan, în formă de pâlnie, prin care, în timpul erupțiilor, țâșnesc vapori, gaze, cenușă etc. și se revarsă lava. 2. Gaură în formă de pâlnie făcută de un meteorit pe suprafața Pământului. ◊ Crater lunar = adâncitură rotundă de pe suprafața Lunii, a cărei formare poate fi pusă pe seama unei activități vulcanice sau a unui bombardament meteoritic; circ lunar. 3. Vas antic mare, cu gura largă și cu două mânere, care servea la masă pentru amestecarea vinului cu apa. [Acc. și: cratér] – Din fr. cratère. DOOM
!cráter s. n., pl. crátere
craterelor
CRÁTER, cratere, s. n. 1. Partea superioară a unui vulcan, în formă de pâlnie, prin care, în timpul erupțiilor, țâșnesc vapori, gaze, cenușă etc. și se revarsă lava. 2. Gaură în formă de pâlnie făcută de un meteorit pe suprafața Pământului. ◊ Crater lunar = adâncitură rotundă de pe suprafața Lunii, a cărei formare poate fi pusă pe seama unei activități vulcanice sau a unui bombardament meteoritic; circ lunar. 3. Vas antic mare, cu gura largă și cu două mânere, care servea la masă pentru amestecarea vinului cu apa. [Acc. și: cratér] – Din fr. cratère. DOOM
!cráter s. n., pl. crátere
crateriform
CRATERIFÓRM, -Ă, crateriformi, -e, adj. (Livr.) Care are forma craterului unui vulcan. – Din fr. cratériforme.
crateriforma
CRATERIFÓRM, -Ă, crateriformi, -e, adj. (Livr.) Care are forma craterului unui vulcan. – Din fr. cratériforme.
crateriforme
CRATERIFÓRM, -Ă, crateriformi, -e, adj. (Livr.) Care are forma craterului unui vulcan. – Din fr. cratériforme.
crateriformei
CRATERIFÓRM, -Ă, crateriformi, -e, adj. (Livr.) Care are forma craterului unui vulcan. – Din fr. cratériforme.
crateriformele
CRATERIFÓRM, -Ă, crateriformi, -e, adj. (Livr.) Care are forma craterului unui vulcan. – Din fr. cratériforme.
crateriformelor
CRATERIFÓRM, -Ă, crateriformi, -e, adj. (Livr.) Care are forma craterului unui vulcan. – Din fr. cratériforme.
crateriformi
CRATERIFÓRM, -Ă, crateriformi, -e, adj. (Livr.) Care are forma craterului unui vulcan. – Din fr. cratériforme.
crateriformii
CRATERIFÓRM, -Ă, crateriformi, -e, adj. (Livr.) Care are forma craterului unui vulcan. – Din fr. cratériforme.
crateriformilor
CRATERIFÓRM, -Ă, crateriformi, -e, adj. (Livr.) Care are forma craterului unui vulcan. – Din fr. cratériforme.
crateriformul
CRATERIFÓRM, -Ă, crateriformi, -e, adj. (Livr.) Care are forma craterului unui vulcan. – Din fr. cratériforme.
crateriformului
CRATERIFÓRM, -Ă, crateriformi, -e, adj. (Livr.) Care are forma craterului unui vulcan. – Din fr. cratériforme.
craterizare
CRATERIZÁRE s.f. Formare a unei scobituri în formă de crater pe anticatodul unui tub de radiații roentgen. [Cf. it. craterizzazione].
craterizarea
CRATERIZÁRE s.f. Formare a unei scobituri în formă de crater pe anticatodul unui tub de radiații roentgen. [Cf. it. craterizzazione].
craterizări
CRATERIZÁRE s.f. Formare a unei scobituri în formă de crater pe anticatodul unui tub de radiații roentgen. [Cf. it. craterizzazione].
craterizării
CRATERIZÁRE s.f. Formare a unei scobituri în formă de crater pe anticatodul unui tub de radiații roentgen. [Cf. it. craterizzazione].
craterizările
CRATERIZÁRE s.f. Formare a unei scobituri în formă de crater pe anticatodul unui tub de radiații roentgen. [Cf. it. craterizzazione].
craterizărilor
CRATERIZÁRE s.f. Formare a unei scobituri în formă de crater pe anticatodul unui tub de radiații roentgen. [Cf. it. craterizzazione].
craterul
CRÁTER, cratere, s. n. 1. Partea superioară a unui vulcan, în formă de pâlnie, prin care, în timpul erupțiilor, țâșnesc vapori, gaze, cenușă etc. și se revarsă lava. 2. Gaură în formă de pâlnie făcută de un meteorit pe suprafața Pământului. ◊ Crater lunar = adâncitură rotundă de pe suprafața Lunii, a cărei formare poate fi pusă pe seama unei activități vulcanice sau a unui bombardament meteoritic; circ lunar. 3. Vas antic mare, cu gura largă și cu două mânere, care servea la masă pentru amestecarea vinului cu apa. [Acc. și: cratér] – Din fr. cratère. DOOM
!cráter s. n., pl. crátere
craterului
CRÁTER, cratere, s. n. 1. Partea superioară a unui vulcan, în formă de pâlnie, prin care, în timpul erupțiilor, țâșnesc vapori, gaze, cenușă etc. și se revarsă lava. 2. Gaură în formă de pâlnie făcută de un meteorit pe suprafața Pământului. ◊ Crater lunar = adâncitură rotundă de pe suprafața Lunii, a cărei formare poate fi pusă pe seama unei activități vulcanice sau a unui bombardament meteoritic; circ lunar. 3. Vas antic mare, cu gura largă și cu două mânere, care servea la masă pentru amestecarea vinului cu apa. [Acc. și: cratér] – Din fr. cratère. DOOM
!cráter s. n., pl. crátere
cratima
CRÁTIMĂ, cratime, s. f. Semn grafic (-) folosit pentru a lega două sau mai multe cuvinte care se pronunță împreună, pentru a despărți cuvintele în silabe etc.; liniuță de unire. – Din ngr. krátima. DOOM
crátimă s. f., g.-d. art. crátimei; pl. crátime
cratime
CRÁTIMĂ, cratime, s. f. Semn grafic (-) folosit pentru a lega două sau mai multe cuvinte care se pronunță împreună, pentru a despărți cuvintele în silabe etc.; liniuță de unire. – Din ngr. krátima. DOOM
crátimă s. f., g.-d. art. crátimei; pl. crátime
cratimei
CRÁTIMĂ, cratime, s. f. Semn grafic (-) folosit pentru a lega două sau mai multe cuvinte care se pronunță împreună, pentru a despărți cuvintele în silabe etc.; liniuță de unire. – Din ngr. krátima. DOOM
crátimă s. f., g.-d. art. crátimei; pl. crátime
cratimele
CRÁTIMĂ, cratime, s. f. Semn grafic (-) folosit pentru a lega două sau mai multe cuvinte care se pronunță împreună, pentru a despărți cuvintele în silabe etc.; liniuță de unire. – Din ngr. krátima. DOOM
crátimă s. f., g.-d. art. crátimei; pl. crátime
cratimelor
CRÁTIMĂ, cratime, s. f. Semn grafic (-) folosit pentru a lega două sau mai multe cuvinte care se pronunță împreună, pentru a despărți cuvintele în silabe etc.; liniuță de unire. – Din ngr. krátima. DOOM
crátimă s. f., g.-d. art. crátimei; pl. crátime
cratița
CRÁTIȚĂ, cratițe, s. f. Vas de bucătărie din tablă smălțuită, din aluminiu, din pământ etc., de formă rotundă, de obicei cu marginea de sus răsfrântă, cu două toarte, care servește pentru fiert sau prăjit mâncarea. ♦ Conținutul acestui vas. – Et. nec. DOOM
crátiță s. f., g.-d. art. crátiței; pl. crátițe
cratițe
CRÁTIȚĂ, cratițe, s. f. Vas de bucătărie din tablă smălțuită, din aluminiu, din pământ etc., de formă rotundă, de obicei cu marginea de sus răsfrântă, cu două toarte, care servește pentru fiert sau prăjit mâncarea. ♦ Conținutul acestui vas. – Et. nec. DOOM
crátiță s. f., g.-d. art. crátiței; pl. crátițe
cratiței
CRÁTIȚĂ, cratițe, s. f. Vas de bucătărie din tablă smălțuită, din aluminiu, din pământ etc., de formă rotundă, de obicei cu marginea de sus răsfrântă, cu două toarte, care servește pentru fiert sau prăjit mâncarea. ♦ Conținutul acestui vas. – Et. nec. DOOM
crátiță s. f., g.-d. art. crátiței; pl. crátițe
cratițele
CRÁTIȚĂ, cratițe, s. f. Vas de bucătărie din tablă smălțuită, din aluminiu, din pământ etc., de formă rotundă, de obicei cu marginea de sus răsfrântă, cu două toarte, care servește pentru fiert sau prăjit mâncarea. ♦ Conținutul acestui vas. – Et. nec. DOOM
crátiță s. f., g.-d. art. crátiței; pl. crátițe
cratițelor
CRÁTIȚĂ, cratițe, s. f. Vas de bucătărie din tablă smălțuită, din aluminiu, din pământ etc., de formă rotundă, de obicei cu marginea de sus răsfrântă, cu două toarte, care servește pentru fiert sau prăjit mâncarea. ♦ Conținutul acestui vas. – Et. nec. DOOM
crátiță s. f., g.-d. art. crátiței; pl. crátițe
cratogen
CRATOGÉN, cratogene, s. n. 1. Regiune întinsă din scoarța pământului care într-o anumită perioadă nu a suferit mișcări de cutare, ci numai mișcări lente de ridicare sau de coborâre. 2. Platformă. – Din fr. cratogène. DOOM
cratogén s. n., pl. cratogéne
cratogene
CRATOGÉN, cratogene, s. n. 1. Regiune întinsă din scoarța pământului care într-o anumită perioadă nu a suferit mișcări de cutare, ci numai mișcări lente de ridicare sau de coborâre. 2. Platformă. – Din fr. cratogène. DOOM
cratogén s. n., pl. cratogéne
cratogenele
CRATOGÉN, cratogene, s. n. 1. Regiune întinsă din scoarța pământului care într-o anumită perioadă nu a suferit mișcări de cutare, ci numai mișcări lente de ridicare sau de coborâre. 2. Platformă. – Din fr. cratogène. DOOM
cratogén s. n., pl. cratogéne
cratogenelor
CRATOGÉN, cratogene, s. n. 1. Regiune întinsă din scoarța pământului care într-o anumită perioadă nu a suferit mișcări de cutare, ci numai mișcări lente de ridicare sau de coborâre. 2. Platformă. – Din fr. cratogène. DOOM
cratogén s. n., pl. cratogéne
cratogenul
CRATOGÉN, cratogene, s. n. 1. Regiune întinsă din scoarța pământului care într-o anumită perioadă nu a suferit mișcări de cutare, ci numai mișcări lente de ridicare sau de coborâre. 2. Platformă. – Din fr. cratogène. DOOM
cratogén s. n., pl. cratogéne
cratogenului
CRATOGÉN, cratogene, s. n. 1. Regiune întinsă din scoarța pământului care într-o anumită perioadă nu a suferit mișcări de cutare, ci numai mișcări lente de ridicare sau de coborâre. 2. Platformă. – Din fr. cratogène. DOOM
cratogén s. n., pl. cratogéne
crau
cráu interj. – Imită strigătul ciorii. – Var. cra. Creație expresivă, ca cronc și cîr; ca și acest ultim cuvînt, este și o botjocură la adresa țiganilor. – Der. crău(n)i, vb. (a croncăni).
craul
CRÁUL s. n. Stil de înot în care înotătorul stă cu fața în jos, în poziție orizontală, mișcând alternativ brațele, concomitent cu o forfecare în plan vertical a picioarelor, iar capul iese din apă în mod ritmic, la dreapta sau la stânga, atât cât să poată respira. – Din engl., fr. crawl. DOOM
craul s. n.
craulist
CRAULÍST, -Ă, crauliști, -ste, s. m. și f. Sportiv care înoată în stil craul. – Craul + suf. -ist.
craulista
CRAULÍST, -Ă, crauliști, -ste, s. m. și f. Sportiv care înoată în stil craul. – Craul + suf. -ist.
crauliste
CRAULÍST, -Ă, crauliști, -ste, s. m. și f. Sportiv care înoată în stil craul. – Craul + suf. -ist.
craulistei
CRAULÍST, -Ă, crauliști, -ste, s. m. și f. Sportiv care înoată în stil craul. – Craul + suf. -ist.
craulistele
CRAULÍST, -Ă, crauliști, -ste, s. m. și f. Sportiv care înoată în stil craul. – Craul + suf. -ist.
craulistelor
CRAULÍST, -Ă, crauliști, -ste, s. m. și f. Sportiv care înoată în stil craul. – Craul + suf. -ist.
craulistul
CRAULÍST, -Ă, crauliști, -ste, s. m. și f. Sportiv care înoată în stil craul. – Craul + suf. -ist.
craulistului
CRAULÍST, -Ă, crauliști, -ste, s. m. și f. Sportiv care înoată în stil craul. – Craul + suf. -ist.
crauliști
CRAULÍST, -Ă, crauliști, -ste, s. m. și f. Sportiv care înoată în stil craul. – Craul + suf. -ist.
crauliștii
CRAULÍST, -Ă, crauliști, -ste, s. m. și f. Sportiv care înoată în stil craul. – Craul + suf. -ist.
crauliștilor
CRAULÍST, -Ă, crauliști, -ste, s. m. și f. Sportiv care înoată în stil craul. – Craul + suf. -ist.
craulul
CRÁUL s. n. Stil de înot în care înotătorul stă cu fața în jos, în poziție orizontală, mișcând alternativ brațele, concomitent cu o forfecare în plan vertical a picioarelor, iar capul iese din apă în mod ritmic, la dreapta sau la stânga, atât cât să poată respira. – Din engl., fr. crawl. DOOM
craul s. n.
craulului
CRÁUL s. n. Stil de înot în care înotătorul stă cu fața în jos, în poziție orizontală, mișcând alternativ brațele, concomitent cu o forfecare în plan vertical a picioarelor, iar capul iese din apă în mod ritmic, la dreapta sau la stânga, atât cât să poată respira. – Din engl., fr. crawl. DOOM
craul s. n.
craun
CRÁUN adv. (Reg.; în expr.) A umbla craun = a umbla fără rost, haimana. – Et. nec. DOOM
!cráun (reg.) adv.
cravai
cravái (-iuri), s. n. – (Banat) Dar care se face lăuzelor. Sb. krava(l)j „dar de nuntă” (DAR).
cravata
CRAVÁTĂ, cravate, s. f. Accesoriu al îmbrăcămintei (bărbătești), constând dintr-o fâșie îngustă de stofă, de mătase etc. care se înnoadă la gât și ale cărei capete sunt de obicei lăsate să atârne pe piept. ◊ (Ieșit din uz) Cravată roșie (sau de pionier) = bucată de țesătură de culoare roșie, de formă triunghiulară pe care o purtau la gât pionierii. – Din fr. cravate. DOOM
cravátă s. f., g.-d. art. cravátei; pl. craváte
cravate
CRAVÁTĂ, cravate, s. f. Accesoriu al îmbrăcămintei (bărbătești), constând dintr-o fâșie îngustă de stofă, de mătase etc. care se înnoadă la gât și ale cărei capete sunt de obicei lăsate să atârne pe piept. ◊ (Ieșit din uz) Cravată roșie (sau de pionier) = bucată de țesătură de culoare roșie, de formă triunghiulară pe care o purtau la gât pionierii. – Din fr. cravate. DOOM
cravátă s. f., g.-d. art. cravátei; pl. craváte
cravatei
CRAVÁTĂ, cravate, s. f. Accesoriu al îmbrăcămintei (bărbătești), constând dintr-o fâșie îngustă de stofă, de mătase etc. care se înnoadă la gât și ale cărei capete sunt de obicei lăsate să atârne pe piept. ◊ (Ieșit din uz) Cravată roșie (sau de pionier) = bucată de țesătură de culoare roșie, de formă triunghiulară pe care o purtau la gât pionierii. – Din fr. cravate. DOOM
cravátă s. f., g.-d. art. cravátei; pl. craváte
cravatele
CRAVÁTĂ, cravate, s. f. Accesoriu al îmbrăcămintei (bărbătești), constând dintr-o fâșie îngustă de stofă, de mătase etc. care se înnoadă la gât și ale cărei capete sunt de obicei lăsate să atârne pe piept. ◊ (Ieșit din uz) Cravată roșie (sau de pionier) = bucată de țesătură de culoare roșie, de formă triunghiulară pe care o purtau la gât pionierii. – Din fr. cravate. DOOM
cravátă s. f., g.-d. art. cravátei; pl. craváte
cravatelor
CRAVÁTĂ, cravate, s. f. Accesoriu al îmbrăcămintei (bărbătești), constând dintr-o fâșie îngustă de stofă, de mătase etc. care se înnoadă la gât și ale cărei capete sunt de obicei lăsate să atârne pe piept. ◊ (Ieșit din uz) Cravată roșie (sau de pionier) = bucată de țesătură de culoare roșie, de formă triunghiulară pe care o purtau la gât pionierii. – Din fr. cravate. DOOM
cravátă s. f., g.-d. art. cravátei; pl. craváte
cravatier
CRAVATIÉR, cravatieri, s. m. (Rar) Meseriaș care confecționează cravate; vânzător de cravate. [Pr.: -ti-er] – Din fr. cravatier. DOOM
cravatiér (rar) (-ti-er) s. m., pl. cravatiéri
cravatieri
CRAVATIÉR, cravatieri, s. m. (Rar) Meseriaș care confecționează cravate; vânzător de cravate. [Pr.: -ti-er] – Din fr. cravatier. DOOM
cravatiér (rar) (-ti-er) s. m., pl. cravatiéri
cravatierii
CRAVATIÉR, cravatieri, s. m. (Rar) Meseriaș care confecționează cravate; vânzător de cravate. [Pr.: -ti-er] – Din fr. cravatier. DOOM
cravatiér (rar) (-ti-er) s. m., pl. cravatiéri
cravatierilor
CRAVATIÉR, cravatieri, s. m. (Rar) Meseriaș care confecționează cravate; vânzător de cravate. [Pr.: -ti-er] – Din fr. cravatier. DOOM
cravatiér (rar) (-ti-er) s. m., pl. cravatiéri
cravatierul
CRAVATIÉR, cravatieri, s. m. (Rar) Meseriaș care confecționează cravate; vânzător de cravate. [Pr.: -ti-er] – Din fr. cravatier. DOOM
cravatiér (rar) (-ti-er) s. m., pl. cravatiéri
cravatierului
CRAVATIÉR, cravatieri, s. m. (Rar) Meseriaș care confecționează cravate; vânzător de cravate. [Pr.: -ti-er] – Din fr. cravatier. DOOM
cravatiér (rar) (-ti-er) s. m., pl. cravatiéri
cravașa
CRAVAȘÁ, cravașez, vb. I. Tranz. A lovi, a biciui cu cravașa. – Din fr. cravacher. DOOM
cravașá (a ~) vb., ind. prez. 3 cravașeáză, 1 pl. cravașắm; conj. prez. 3 să cravașéze; ger. cravașấnd
cravașa
CRAVÁȘĂ, cravașe, s. f. Vargă elastică din piele sau îmbrăcată în piele, folosită la călărie pentru îndemnarea calului la mers, alergat etc.; biciușcă (1). – Din fr. cravache. DOOM
craváșă s. f., art. craváșa, g.-d. art. craváșei; pl. craváșe
cravașai
CRAVAȘÁ, cravașez, vb. I. Tranz. A lovi, a biciui cu cravașa. – Din fr. cravacher. DOOM
cravașá (a ~) vb., ind. prez. 3 cravașeáză, 1 pl. cravașắm; conj. prez. 3 să cravașéze; ger. cravașấnd
cravașam
CRAVAȘÁ, cravașez, vb. I. Tranz. A lovi, a biciui cu cravașa. – Din fr. cravacher. DOOM
cravașá (a ~) vb., ind. prez. 3 cravașeáză, 1 pl. cravașắm; conj. prez. 3 să cravașéze; ger. cravașấnd
cravașare
CRAVAȘÁ, cravașez, vb. I. Tranz. A lovi, a biciui cu cravașa. – Din fr. cravacher. DOOM
cravașá (a ~) vb., ind. prez. 3 cravașeáză, 1 pl. cravașắm; conj. prez. 3 să cravașéze; ger. cravașấnd
cravașare
CRAVAȘÁRE, cravașări, s. f. Acțiunea de a cravașa; biciuire. – V. cravașa. DOOM
cravașáre s. f., g.-d. art. cravașắrii; pl. cravașắri
cravașarea
CRAVAȘÁRE, cravașări, s. f. Acțiunea de a cravașa; biciuire. – V. cravașa. DOOM
cravașáre s. f., g.-d. art. cravașắrii; pl. cravașắri
cravașară
CRAVAȘÁ, cravașez, vb. I. Tranz. A lovi, a biciui cu cravașa. – Din fr. cravacher. DOOM
cravașá (a ~) vb., ind. prez. 3 cravașeáză, 1 pl. cravașắm; conj. prez. 3 să cravașéze; ger. cravașấnd
cravașarăm
CRAVAȘÁ, cravașez, vb. I. Tranz. A lovi, a biciui cu cravașa. – Din fr. cravacher. DOOM
cravașá (a ~) vb., ind. prez. 3 cravașeáză, 1 pl. cravașắm; conj. prez. 3 să cravașéze; ger. cravașấnd
cravașarăți
CRAVAȘÁ, cravașez, vb. I. Tranz. A lovi, a biciui cu cravașa. – Din fr. cravacher. DOOM
cravașá (a ~) vb., ind. prez. 3 cravașeáză, 1 pl. cravașắm; conj. prez. 3 să cravașéze; ger. cravașấnd
cravașase
CRAVAȘÁ, cravașez, vb. I. Tranz. A lovi, a biciui cu cravașa. – Din fr. cravacher. DOOM
cravașá (a ~) vb., ind. prez. 3 cravașeáză, 1 pl. cravașắm; conj. prez. 3 să cravașéze; ger. cravașấnd
cravașasem
CRAVAȘÁ, cravașez, vb. I. Tranz. A lovi, a biciui cu cravașa. – Din fr. cravacher. DOOM
cravașá (a ~) vb., ind. prez. 3 cravașeáză, 1 pl. cravașắm; conj. prez. 3 să cravașéze; ger. cravașấnd
cravașaseră
CRAVAȘÁ, cravașez, vb. I. Tranz. A lovi, a biciui cu cravașa. – Din fr. cravacher. DOOM
cravașá (a ~) vb., ind. prez. 3 cravașeáză, 1 pl. cravașắm; conj. prez. 3 să cravașéze; ger. cravașấnd
cravașaserăm
CRAVAȘÁ, cravașez, vb. I. Tranz. A lovi, a biciui cu cravașa. – Din fr. cravacher. DOOM
cravașá (a ~) vb., ind. prez. 3 cravașeáză, 1 pl. cravașắm; conj. prez. 3 să cravașéze; ger. cravașấnd
cravașaserăți
CRAVAȘÁ, cravașez, vb. I. Tranz. A lovi, a biciui cu cravașa. – Din fr. cravacher. DOOM
cravașá (a ~) vb., ind. prez. 3 cravașeáză, 1 pl. cravașắm; conj. prez. 3 să cravașéze; ger. cravașấnd
cravașaseși
CRAVAȘÁ, cravașez, vb. I. Tranz. A lovi, a biciui cu cravașa. – Din fr. cravacher. DOOM
cravașá (a ~) vb., ind. prez. 3 cravașeáză, 1 pl. cravașắm; conj. prez. 3 să cravașéze; ger. cravașấnd
cravașaseți
CRAVAȘÁ, cravașez, vb. I. Tranz. A lovi, a biciui cu cravașa. – Din fr. cravacher. DOOM
cravașá (a ~) vb., ind. prez. 3 cravașeáză, 1 pl. cravașắm; conj. prez. 3 să cravașéze; ger. cravașấnd
cravașat
CRAVAȘÁ, cravașez, vb. I. Tranz. A lovi, a biciui cu cravașa. – Din fr. cravacher. DOOM
cravașá (a ~) vb., ind. prez. 3 cravașeáză, 1 pl. cravașắm; conj. prez. 3 să cravașéze; ger. cravașấnd
cravașat
CRAVAȘÁ, cravașez, vb. I. Tranz. A lovi, a biciui cu cravașa. – Din fr. cravacher.
cravașau
CRAVAȘÁ, cravașez, vb. I. Tranz. A lovi, a biciui cu cravașa. – Din fr. cravacher. DOOM
cravașá (a ~) vb., ind. prez. 3 cravașeáză, 1 pl. cravașắm; conj. prez. 3 să cravașéze; ger. cravașấnd
cravașași
CRAVAȘÁ, cravașez, vb. I. Tranz. A lovi, a biciui cu cravașa. – Din fr. cravacher. DOOM
cravașá (a ~) vb., ind. prez. 3 cravașeáză, 1 pl. cravașắm; conj. prez. 3 să cravașéze; ger. cravașấnd
cravașați
CRAVAȘÁ, cravașez, vb. I. Tranz. A lovi, a biciui cu cravașa. – Din fr. cravacher. DOOM
cravașá (a ~) vb., ind. prez. 3 cravașeáză, 1 pl. cravașắm; conj. prez. 3 să cravașéze; ger. cravașấnd
cravașe
CRAVÁȘĂ, cravașe, s. f. Vargă elastică din piele sau îmbrăcată în piele, folosită la călărie pentru îndemnarea calului la mers, alergat etc.; biciușcă (1). – Din fr. cravache. DOOM
craváșă s. f., art. craváșa, g.-d. art. craváșei; pl. craváșe
cravașează
CRAVAȘÁ, cravașez, vb. I. Tranz. A lovi, a biciui cu cravașa. – Din fr. cravacher. DOOM
cravașá (a ~) vb., ind. prez. 3 cravașeáză, 1 pl. cravașắm; conj. prez. 3 să cravașéze; ger. cravașấnd
cravașei
CRAVÁȘĂ, cravașe, s. f. Vargă elastică din piele sau îmbrăcată în piele, folosită la călărie pentru îndemnarea calului la mers, alergat etc.; biciușcă (1). – Din fr. cravache. DOOM
craváșă s. f., art. craváșa, g.-d. art. craváșei; pl. craváșe
cravașele
CRAVÁȘĂ, cravașe, s. f. Vargă elastică din piele sau îmbrăcată în piele, folosită la călărie pentru îndemnarea calului la mers, alergat etc.; biciușcă (1). – Din fr. cravache. DOOM
craváșă s. f., art. craváșa, g.-d. art. craváșei; pl. craváșe
cravașelor
CRAVÁȘĂ, cravașe, s. f. Vargă elastică din piele sau îmbrăcată în piele, folosită la călărie pentru îndemnarea calului la mers, alergat etc.; biciușcă (1). – Din fr. cravache. DOOM
craváșă s. f., art. craváșa, g.-d. art. craváșei; pl. craváșe
cravașez
CRAVAȘÁ, cravașez, vb. I. Tranz. A lovi, a biciui cu cravașa. – Din fr. cravacher. DOOM
cravașá (a ~) vb., ind. prez. 3 cravașeáză, 1 pl. cravașắm; conj. prez. 3 să cravașéze; ger. cravașấnd
cravașeze
CRAVAȘÁ, cravașez, vb. I. Tranz. A lovi, a biciui cu cravașa. – Din fr. cravacher. DOOM
cravașá (a ~) vb., ind. prez. 3 cravașeáză, 1 pl. cravașắm; conj. prez. 3 să cravașéze; ger. cravașấnd
cravașezi
CRAVAȘÁ, cravașez, vb. I. Tranz. A lovi, a biciui cu cravașa. – Din fr. cravacher. DOOM
cravașá (a ~) vb., ind. prez. 3 cravașeáză, 1 pl. cravașắm; conj. prez. 3 să cravașéze; ger. cravașấnd
cravașând
CRAVAȘÁ, cravașez, vb. I. Tranz. A lovi, a biciui cu cravașa. – Din fr. cravacher. DOOM
cravașá (a ~) vb., ind. prez. 3 cravașeáză, 1 pl. cravașắm; conj. prez. 3 să cravașéze; ger. cravașấnd
cravașînd
CRAVAȘÁ, cravașez, vb. I. Tranz. A lovi, a biciui cu cravașa. – Din fr. cravacher. DOOM
cravașá (a ~) vb., ind. prez. 3 cravașeáză, 1 pl. cravașắm; conj. prez. 3 să cravașéze; ger. cravașấnd
cravașări
CRAVAȘÁRE, cravașări, s. f. Acțiunea de a cravașa; biciuire. – V. cravașa. DOOM
cravașáre s. f., g.-d. art. cravașắrii; pl. cravașắri
cravașării
CRAVAȘÁRE, cravașări, s. f. Acțiunea de a cravașa; biciuire. – V. cravașa. DOOM
cravașáre s. f., g.-d. art. cravașắrii; pl. cravașắri
cravașările
CRAVAȘÁRE, cravașări, s. f. Acțiunea de a cravașa; biciuire. – V. cravașa. DOOM
cravașáre s. f., g.-d. art. cravașắrii; pl. cravașắri
cravașărilor
CRAVAȘÁRE, cravașări, s. f. Acțiunea de a cravașa; biciuire. – V. cravașa. DOOM
cravașáre s. f., g.-d. art. cravașắrii; pl. cravașắri
craza
CRÁZĂ, craze, s. f. Fuziune a vocalei (sau silabei) inițiale a unui cuvânt cu vocala (sau silaba) finală a cuvântului precedent. – Din fr. crase. DOOM
cráză s. f., g.-d. art. crázei; pl. cráze
craze
CRÁZĂ, craze, s. f. Fuziune a vocalei (sau silabei) inițiale a unui cuvânt cu vocala (sau silaba) finală a cuvântului precedent. – Din fr. crase. DOOM
cráză s. f., g.-d. art. crázei; pl. cráze
crazei
CRÁZĂ, craze, s. f. Fuziune a vocalei (sau silabei) inițiale a unui cuvânt cu vocala (sau silaba) finală a cuvântului precedent. – Din fr. crase. DOOM
cráză s. f., g.-d. art. crázei; pl. cráze
crazele
CRÁZĂ, craze, s. f. Fuziune a vocalei (sau silabei) inițiale a unui cuvânt cu vocala (sau silaba) finală a cuvântului precedent. – Din fr. crase. DOOM
cráză s. f., g.-d. art. crázei; pl. cráze
crazelor
CRÁZĂ, craze, s. f. Fuziune a vocalei (sau silabei) inițiale a unui cuvânt cu vocala (sau silaba) finală a cuvântului precedent. – Din fr. crase. DOOM
cráză s. f., g.-d. art. crázei; pl. cráze
crazie
-CRAZIE Element secund de compunere savantă cu semnificația „constituție”, „temperament”. [< fr. krasis].
crașci
cráșci s. f. pl. – Arbust (Rhamnus frangula). Sl. krasŭ „roșu”, de culoarea fructului său. În sl. „roșu” este echivalent cu frumos. De la acest ultim sens (sl. krasinŭ „frumos”) pare a deriva crasnic, s. m. (spiriduș, duh rău), expresie eufemistică (DAR).
crași
CRAS, -Ă, crași, -se, adj. Care nu corespunde nici celor mai modeste exigențe; ale cărui caractere negative sunt sub orice limită; extrem (în sens rău); grosolan, nerușinat. – Din fr. crasse. DOOM
cras adj. m., pl. crași; f. crásă, pl. cráse
crașii
CRAS, -Ă, crași, -se, adj. Care nu corespunde nici celor mai modeste exigențe; ale cărui caractere negative sunt sub orice limită; extrem (în sens rău); grosolan, nerușinat. – Din fr. crasse. DOOM
cras adj. m., pl. crași; f. crásă, pl. cráse
crașilor
CRAS, -Ă, crași, -se, adj. Care nu corespunde nici celor mai modeste exigențe; ale cărui caractere negative sunt sub orice limită; extrem (în sens rău); grosolan, nerușinat. – Din fr. crasse. DOOM
cras adj. m., pl. crași; f. crásă, pl. cráse
crațăr
CRÁȚĂR, crațăre, s. n. Instalație simplă, pusă în mișcare de un motor, care transportă pe o bandă rulantă cărbunii extrași în mine. Șuieră Anton să pornesc motorul crațărului. DAVIDOGLU, M. 22. În abatajul frontal, douăzeci de oameni stau în fața stratului de cărbune, ca în fața unui perete, și îl dărîmă. La picioarele lor, în lungul acestui perete, se află un jgheab metalic, înăuntrul căruia se învîrtește o bandă rulantă. Cărbunii cad d-a dreptul deasupra acestei bande, și astfel sînt scoși afară din abataj în mod continuu, pe măsură ce se desprind din strat. Acesta e crațărul. BOGZA, V. J. 111. DOOM
cráțăr s. n., pl. cráțăre
crațăre
CRÁȚĂR, crațăre, s. n. Instalație simplă, pusă în mișcare de un motor, care transportă pe o bandă rulantă cărbunii extrași în mine. Șuieră Anton să pornesc motorul crațărului. DAVIDOGLU, M. 22. În abatajul frontal, douăzeci de oameni stau în fața stratului de cărbune, ca în fața unui perete, și îl dărîmă. La picioarele lor, în lungul acestui perete, se află un jgheab metalic, înăuntrul căruia se învîrtește o bandă rulantă. Cărbunii cad d-a dreptul deasupra acestei bande, și astfel sînt scoși afară din abataj în mod continuu, pe măsură ce se desprind din strat. Acesta e crațărul. BOGZA, V. J. 111. DOOM
cráțăr s. n., pl. cráțăre
crațărele
CRÁȚĂR, crațăre, s. n. Instalație simplă, pusă în mișcare de un motor, care transportă pe o bandă rulantă cărbunii extrași în mine. Șuieră Anton să pornesc motorul crațărului. DAVIDOGLU, M. 22. În abatajul frontal, douăzeci de oameni stau în fața stratului de cărbune, ca în fața unui perete, și îl dărîmă. La picioarele lor, în lungul acestui perete, se află un jgheab metalic, înăuntrul căruia se învîrtește o bandă rulantă. Cărbunii cad d-a dreptul deasupra acestei bande, și astfel sînt scoși afară din abataj în mod continuu, pe măsură ce se desprind din strat. Acesta e crațărul. BOGZA, V. J. 111. DOOM
cráțăr s. n., pl. cráțăre
crațărelor
CRÁȚĂR, crațăre, s. n. Instalație simplă, pusă în mișcare de un motor, care transportă pe o bandă rulantă cărbunii extrași în mine. Șuieră Anton să pornesc motorul crațărului. DAVIDOGLU, M. 22. În abatajul frontal, douăzeci de oameni stau în fața stratului de cărbune, ca în fața unui perete, și îl dărîmă. La picioarele lor, în lungul acestui perete, se află un jgheab metalic, înăuntrul căruia se învîrtește o bandă rulantă. Cărbunii cad d-a dreptul deasupra acestei bande, și astfel sînt scoși afară din abataj în mod continuu, pe măsură ce se desprind din strat. Acesta e crațărul. BOGZA, V. J. 111. DOOM
cráțăr s. n., pl. cráțăre
crațărul
CRÁȚĂR, crațăre, s. n. Instalație simplă, pusă în mișcare de un motor, care transportă pe o bandă rulantă cărbunii extrași în mine. Șuieră Anton să pornesc motorul crațărului. DAVIDOGLU, M. 22. În abatajul frontal, douăzeci de oameni stau în fața stratului de cărbune, ca în fața unui perete, și îl dărîmă. La picioarele lor, în lungul acestui perete, se află un jgheab metalic, înăuntrul căruia se învîrtește o bandă rulantă. Cărbunii cad d-a dreptul deasupra acestei bande, și astfel sînt scoși afară din abataj în mod continuu, pe măsură ce se desprind din strat. Acesta e crațărul. BOGZA, V. J. 111. DOOM
cráțăr s. n., pl. cráțăre
crațărului
CRÁȚĂR, crațăre, s. n. Instalație simplă, pusă în mișcare de un motor, care transportă pe o bandă rulantă cărbunii extrași în mine. Șuieră Anton să pornesc motorul crațărului. DAVIDOGLU, M. 22. În abatajul frontal, douăzeci de oameni stau în fața stratului de cărbune, ca în fața unui perete, și îl dărîmă. La picioarele lor, în lungul acestui perete, se află un jgheab metalic, înăuntrul căruia se învîrtește o bandă rulantă. Cărbunii cad d-a dreptul deasupra acestei bande, și astfel sînt scoși afară din abataj în mod continuu, pe măsură ce se desprind din strat. Acesta e crațărul. BOGZA, V. J. 111. DOOM
cráțăr s. n., pl. cráțăre
crea
CREÁ, creez, vb. I. Tranz. 1. A face ceva ce nu exista înainte; a întemeia, a produce, a înființa; a organiza. ♦ A inventa, a născoci; a concepe, a compune o operă literară, o bucată muzicală etc. 2. A pregăti, a instrui pe cineva, a forma pentru o carieră sau pentru o misiune. 3. (Teatru, în expr.) A crea un rol = a da viață unui personaj, a interpreta cu pricepere și originalitate un rol dintr-o piesă de teatru, dintr-un film etc. [Prez. ind. pers. 1 pl. creăm, ger. creând] – Din fr. créer, lat. creare. DOOM
creá (a ~) vb., ind. prez. 3 creeáză, 1 pl. creắm; conj. prez. 3 să creéze; ger. creấnd; part. creát
creadă
CRÉDE, cred, vb. III. 1. Tranz. A fi încredințat sau convins de un fapt, de existența sau de adevărul unui lucru. ◊ Expr. Cred și eu! = se înțelege de la sine, nu e de mirare. Ce (sau cum) crezi? se zice pentru a exprima o amenințare sau o afirmare sigură. 2. Intranz. A recunoaște dreptatea cuiva, a fi înțelegător față de durerea sau de suferința cuiva. ◊ Expr. A nu-i veni (cuiva) să creadă sau a nu-și crede ochilor (sau urechilor), exprimă mirarea față de un lucru de necrezut. 3. Tranz. A socoti, a fi de părere, a-și închipui, a i se părea. ♦ A considera pe cineva altfel decât este în realitate. ♦ Refl. A avea despre sine o părere exagerat de bună; a fi îngâmfat. 4. Intranz. A avea încredere deplină în cineva sau în ceva; a-și pune toată nădejdea în cineva sau în ceva. 5. Intranz. A admite existența lui Dumnezeu și a accepta dogmele bisericii; p. ext. a avea o anumită credință religioasă. – Lat. credere. DOOM
créde (a) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cred, 1 pl. crédem; conj. prez. 3 să creádă; imper. créde / crezi; ger crezấnd; part. crezút
creai
CREÁ, creez, vb. I. Tranz. 1. A face ceva ce nu exista înainte; a întemeia, a produce, a înființa; a organiza. ♦ A inventa, a născoci; a concepe, a compune o operă literară, o bucată muzicală etc. 2. A pregăti, a instrui pe cineva, a forma pentru o carieră sau pentru o misiune. 3. (Teatru, în expr.) A crea un rol = a da viață unui personaj, a interpreta cu pricepere și originalitate un rol dintr-o piesă de teatru, dintr-un film etc. [Prez. ind. pers. 1 pl. creăm, ger. creând] – Din fr. créer, lat. creare. DOOM
creá (a ~) vb., ind. prez. 3 creeáză, 1 pl. creắm; conj. prez. 3 să creéze; ger. creấnd; part. creát
cream
CREÁ, creez, vb. I. Tranz. 1. A face ceva ce nu exista înainte; a întemeia, a produce, a înființa; a organiza. ♦ A inventa, a născoci; a concepe, a compune o operă literară, o bucată muzicală etc. 2. A pregăti, a instrui pe cineva, a forma pentru o carieră sau pentru o misiune. 3. (Teatru, în expr.) A crea un rol = a da viață unui personaj, a interpreta cu pricepere și originalitate un rol dintr-o piesă de teatru, dintr-un film etc. [Prez. ind. pers. 1 pl. creăm, ger. creând] – Din fr. créer, lat. creare. DOOM
creá (a ~) vb., ind. prez. 3 creeáză, 1 pl. creắm; conj. prez. 3 să creéze; ger. creấnd; part. creát
creanga
CREÁNGĂ, crengi, s. f. 1. Ramură a unui copac; cracă. ◊ Expr. (Adverbial) A umbla creangă (sau creanga) = a umbla fără rost, ca o haimana. 2. Fig. (Înv.) Ramificație a unei familii umane. – Din bg. granka. DOOM
creángă s. f., g.-d. art. créngii; pl. crengi
creanța
CREÁNȚĂ, creanțe, s. f. Dreptul creditorului de a pretinde de la debitor să dea, să facă sau să nu facă ceva; (concr.) act care stabilește acest drept. [Pr.: cre-an-] – Din fr. créance. DOOM
creánță (cre-an-) s. f., g.-d. art. creánței; pl. creánțe
creanțe
CREÁNȚĂ, creanțe, s. f. Dreptul creditorului de a pretinde de la debitor să dea, să facă sau să nu facă ceva; (concr.) act care stabilește acest drept. [Pr.: cre-an-] – Din fr. créance. DOOM
creánță (cre-an-) s. f., g.-d. art. creánței; pl. creánțe
creanței
CREÁNȚĂ, creanțe, s. f. Dreptul creditorului de a pretinde de la debitor să dea, să facă sau să nu facă ceva; (concr.) act care stabilește acest drept. [Pr.: cre-an-] – Din fr. créance. DOOM
creánță (cre-an-) s. f., g.-d. art. creánței; pl. creánțe
creanțele
CREÁNȚĂ, creanțe, s. f. Dreptul creditorului de a pretinde de la debitor să dea, să facă sau să nu facă ceva; (concr.) act care stabilește acest drept. [Pr.: cre-an-] – Din fr. créance. DOOM
creánță (cre-an-) s. f., g.-d. art. creánței; pl. creánțe
creanțelor
CREÁNȚĂ, creanțe, s. f. Dreptul creditorului de a pretinde de la debitor să dea, să facă sau să nu facă ceva; (concr.) act care stabilește acest drept. [Pr.: cre-an-] – Din fr. créance. DOOM
creánță (cre-an-) s. f., g.-d. art. creánței; pl. creánțe
creanțier
CREANȚIÉR2, -Ă, creanțieri, -e, s. m. și f. (Rar) Creditor. [Pr.: cre-an-ți-er] – Din fr. créancier. DOOM
creanțiéră (cre-an-ți-e-) s. f., g.-d. art. creanțiérei; pl. creanțiére
creanțiera
CREANȚIÉR2, -Ă, creanțieri, -e, s. m. și f. (Rar) Creditor. [Pr.: cre-an-ți-er] – Din fr. créancier. DOOM
creanțiéră (cre-an-ți-e-) s. f., g.-d. art. creanțiérei; pl. creanțiére
creanțiere
CREANȚIÉR2, -Ă, creanțieri, -e, s. m. și f. (Rar) Creditor. [Pr.: cre-an-ți-er] – Din fr. créancier. DOOM
creanțiéră (cre-an-ți-e-) s. f., g.-d. art. creanțiérei; pl. creanțiére
creanțierei
CREANȚIÉR2, -Ă, creanțieri, -e, s. m. și f. (Rar) Creditor. [Pr.: cre-an-ți-er] – Din fr. créancier. DOOM
creanțiéră (cre-an-ți-e-) s. f., g.-d. art. creanțiérei; pl. creanțiére
creanțierele
CREANȚIÉR2, -Ă, creanțieri, -e, s. m. și f. (Rar) Creditor. [Pr.: cre-an-ți-er] – Din fr. créancier. DOOM
creanțiéră (cre-an-ți-e-) s. f., g.-d. art. creanțiérei; pl. creanțiére
creanțierelor
CREANȚIÉR2, -Ă, creanțieri, -e, s. m. și f. (Rar) Creditor. [Pr.: cre-an-ți-er] – Din fr. créancier. DOOM
creanțiéră (cre-an-ți-e-) s. f., g.-d. art. creanțiérei; pl. creanțiére
creanțieri
CREANȚIÉR2, -Ă, creanțieri, -e, s. m. și f. (Rar) Creditor. [Pr.: cre-an-ți-er] – Din fr. créancier. DOOM
creanțiéră (cre-an-ți-e-) s. f., g.-d. art. creanțiérei; pl. creanțiére
creanțierii
CREANȚIÉR2, -Ă, creanțieri, -e, s. m. și f. (Rar) Creditor. [Pr.: cre-an-ți-er] – Din fr. créancier. DOOM
creanțiéră (cre-an-ți-e-) s. f., g.-d. art. creanțiérei; pl. creanțiére
creanțierilor
CREANȚIÉR2, -Ă, creanțieri, -e, s. m. și f. (Rar) Creditor. [Pr.: cre-an-ți-er] – Din fr. créancier. DOOM
creanțiéră (cre-an-ți-e-) s. f., g.-d. art. creanțiérei; pl. creanțiére
creanțierul
CREANȚIÉR2, -Ă, creanțieri, -e, s. m. și f. (Rar) Creditor. [Pr.: cre-an-ți-er] – Din fr. créancier. DOOM
creanțiéră (cre-an-ți-e-) s. f., g.-d. art. creanțiérei; pl. creanțiére
creanțierului
CREANȚIÉR2, -Ă, creanțieri, -e, s. m. și f. (Rar) Creditor. [Pr.: cre-an-ți-er] – Din fr. créancier. DOOM
creanțiéră (cre-an-ți-e-) s. f., g.-d. art. creanțiérei; pl. creanțiére
creare
CREÁ, creez, vb. I. Tranz. 1. A face ceva ce nu exista înainte; a întemeia, a produce, a înființa; a organiza. ♦ A inventa, a născoci; a concepe, a compune o operă literară, o bucată muzicală etc. 2. A pregăti, a instrui pe cineva, a forma pentru o carieră sau pentru o misiune. 3. (Teatru, în expr.) A crea un rol = a da viață unui personaj, a interpreta cu pricepere și originalitate un rol dintr-o piesă de teatru, dintr-un film etc. [Prez. ind. pers. 1 pl. creăm, ger. creând] – Din fr. créer, lat. creare. DOOM
creá (a ~) vb., ind. prez. 3 creeáză, 1 pl. creắm; conj. prez. 3 să creéze; ger. creấnd; part. creát
creare
CREÁRE, creări, s. f. Acțiunea de a crea; întemeiere, înființare; inventare. [Pr.: cre-a-] – V. crea. DOOM
creáre (cre-a-) s. f., g.-d. art. creắrii; pl. creắri
crearea
CREÁRE, creări, s. f. Acțiunea de a crea; întemeiere, înființare; inventare. [Pr.: cre-a-] – V. crea. DOOM
creáre (cre-a-) s. f., g.-d. art. creắrii; pl. creắri
creară
CREÁ, creez, vb. I. Tranz. 1. A face ceva ce nu exista înainte; a întemeia, a produce, a înființa; a organiza. ♦ A inventa, a născoci; a concepe, a compune o operă literară, o bucată muzicală etc. 2. A pregăti, a instrui pe cineva, a forma pentru o carieră sau pentru o misiune. 3. (Teatru, în expr.) A crea un rol = a da viață unui personaj, a interpreta cu pricepere și originalitate un rol dintr-o piesă de teatru, dintr-un film etc. [Prez. ind. pers. 1 pl. creăm, ger. creând] – Din fr. créer, lat. creare. DOOM
creá (a ~) vb., ind. prez. 3 creeáză, 1 pl. creắm; conj. prez. 3 să creéze; ger. creấnd; part. creát
crearăm
CREÁ, creez, vb. I. Tranz. 1. A face ceva ce nu exista înainte; a întemeia, a produce, a înființa; a organiza. ♦ A inventa, a născoci; a concepe, a compune o operă literară, o bucată muzicală etc. 2. A pregăti, a instrui pe cineva, a forma pentru o carieră sau pentru o misiune. 3. (Teatru, în expr.) A crea un rol = a da viață unui personaj, a interpreta cu pricepere și originalitate un rol dintr-o piesă de teatru, dintr-un film etc. [Prez. ind. pers. 1 pl. creăm, ger. creând] – Din fr. créer, lat. creare. DOOM
creá (a ~) vb., ind. prez. 3 creeáză, 1 pl. creắm; conj. prez. 3 să creéze; ger. creấnd; part. creát
crearăți
CREÁ, creez, vb. I. Tranz. 1. A face ceva ce nu exista înainte; a întemeia, a produce, a înființa; a organiza. ♦ A inventa, a născoci; a concepe, a compune o operă literară, o bucată muzicală etc. 2. A pregăti, a instrui pe cineva, a forma pentru o carieră sau pentru o misiune. 3. (Teatru, în expr.) A crea un rol = a da viață unui personaj, a interpreta cu pricepere și originalitate un rol dintr-o piesă de teatru, dintr-un film etc. [Prez. ind. pers. 1 pl. creăm, ger. creând] – Din fr. créer, lat. creare. DOOM
creá (a ~) vb., ind. prez. 3 creeáză, 1 pl. creắm; conj. prez. 3 să creéze; ger. creấnd; part. creát
crească
CRÉȘTE, cresc, vb. III. 1. Intranz. (Despre oameni, animale și plante sau despre părți ale lor) A se mări treptat, a deveni mai mare ca rezultat al proceselor vitale din organism; a se dezvolta. ◊ Expr. Să crești mare! formulă de salut sau de mulțumire, adresată de obicei unui copil. A crește văzând cu ochii = a crește neobișnuit de repede. ♦ (Despre anumite părți ale corpului) A se reface, a se regenera. ♦ Fig. (Despre oameni) A-și ridica nivelul profesional, cultural, etc.; a evolua. 2. Intranz. A-și petrece copilăria, a trăi primii ani din viață (într-un loc). 3. Tranz. A îngriji, a educa (un copil). ♦ A prăsi, a înmulți, a îngriji animale sau păsări. ♦ (Rar) A cultiva plante. 4. Intranz. A se mări, a spori (ca număr, volum, intensitate, durată etc.). ◊ Expr. A crește inima (în piept) sau a-i crește (cuiva) inima (sau sufletul), se spune când cineva simte o bucurie, o mulțumire deosebită. ♦ Fig. (Despre corpuri în mișcare) A se vedea din ce în ce mai mare (pe măsură ce se apropie). 5. Intranz. (Despre aluat) A se umfla, a se ridica prin dospire. 6. Intranz. (Despre ape) A-și mări volumul, a se umfla. [Perf. s. crescúi, part. crescút] – Lat. crescere. DOOM
créște (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cresc, 1 pl. créștem; conj. prez. 3 să creáscă; ger. crescấnd; part. crescút
crease
CREÁ, creez, vb. I. Tranz. 1. A face ceva ce nu exista înainte; a întemeia, a produce, a înființa; a organiza. ♦ A inventa, a născoci; a concepe, a compune o operă literară, o bucată muzicală etc. 2. A pregăti, a instrui pe cineva, a forma pentru o carieră sau pentru o misiune. 3. (Teatru, în expr.) A crea un rol = a da viață unui personaj, a interpreta cu pricepere și originalitate un rol dintr-o piesă de teatru, dintr-un film etc. [Prez. ind. pers. 1 pl. creăm, ger. creând] – Din fr. créer, lat. creare. DOOM
creá (a ~) vb., ind. prez. 3 creeáză, 1 pl. creắm; conj. prez. 3 să creéze; ger. creấnd; part. creát
creasem
CREÁ, creez, vb. I. Tranz. 1. A face ceva ce nu exista înainte; a întemeia, a produce, a înființa; a organiza. ♦ A inventa, a născoci; a concepe, a compune o operă literară, o bucată muzicală etc. 2. A pregăti, a instrui pe cineva, a forma pentru o carieră sau pentru o misiune. 3. (Teatru, în expr.) A crea un rol = a da viață unui personaj, a interpreta cu pricepere și originalitate un rol dintr-o piesă de teatru, dintr-un film etc. [Prez. ind. pers. 1 pl. creăm, ger. creând] – Din fr. créer, lat. creare. DOOM
creá (a ~) vb., ind. prez. 3 creeáză, 1 pl. creắm; conj. prez. 3 să creéze; ger. creấnd; part. creát
creaseră
CREÁ, creez, vb. I. Tranz. 1. A face ceva ce nu exista înainte; a întemeia, a produce, a înființa; a organiza. ♦ A inventa, a născoci; a concepe, a compune o operă literară, o bucată muzicală etc. 2. A pregăti, a instrui pe cineva, a forma pentru o carieră sau pentru o misiune. 3. (Teatru, în expr.) A crea un rol = a da viață unui personaj, a interpreta cu pricepere și originalitate un rol dintr-o piesă de teatru, dintr-un film etc. [Prez. ind. pers. 1 pl. creăm, ger. creând] – Din fr. créer, lat. creare. DOOM
creá (a ~) vb., ind. prez. 3 creeáză, 1 pl. creắm; conj. prez. 3 să creéze; ger. creấnd; part. creát
creaserăm
CREÁ, creez, vb. I. Tranz. 1. A face ceva ce nu exista înainte; a întemeia, a produce, a înființa; a organiza. ♦ A inventa, a născoci; a concepe, a compune o operă literară, o bucată muzicală etc. 2. A pregăti, a instrui pe cineva, a forma pentru o carieră sau pentru o misiune. 3. (Teatru, în expr.) A crea un rol = a da viață unui personaj, a interpreta cu pricepere și originalitate un rol dintr-o piesă de teatru, dintr-un film etc. [Prez. ind. pers. 1 pl. creăm, ger. creând] – Din fr. créer, lat. creare. DOOM
creá (a ~) vb., ind. prez. 3 creeáză, 1 pl. creắm; conj. prez. 3 să creéze; ger. creấnd; part. creát
creaserăți
CREÁ, creez, vb. I. Tranz. 1. A face ceva ce nu exista înainte; a întemeia, a produce, a înființa; a organiza. ♦ A inventa, a născoci; a concepe, a compune o operă literară, o bucată muzicală etc. 2. A pregăti, a instrui pe cineva, a forma pentru o carieră sau pentru o misiune. 3. (Teatru, în expr.) A crea un rol = a da viață unui personaj, a interpreta cu pricepere și originalitate un rol dintr-o piesă de teatru, dintr-un film etc. [Prez. ind. pers. 1 pl. creăm, ger. creând] – Din fr. créer, lat. creare. DOOM
creá (a ~) vb., ind. prez. 3 creeáză, 1 pl. creắm; conj. prez. 3 să creéze; ger. creấnd; part. creát
creaseși
CREÁ, creez, vb. I. Tranz. 1. A face ceva ce nu exista înainte; a întemeia, a produce, a înființa; a organiza. ♦ A inventa, a născoci; a concepe, a compune o operă literară, o bucată muzicală etc. 2. A pregăti, a instrui pe cineva, a forma pentru o carieră sau pentru o misiune. 3. (Teatru, în expr.) A crea un rol = a da viață unui personaj, a interpreta cu pricepere și originalitate un rol dintr-o piesă de teatru, dintr-un film etc. [Prez. ind. pers. 1 pl. creăm, ger. creând] – Din fr. créer, lat. creare. DOOM
creá (a ~) vb., ind. prez. 3 creeáză, 1 pl. creắm; conj. prez. 3 să creéze; ger. creấnd; part. creát
creaseți
CREÁ, creez, vb. I. Tranz. 1. A face ceva ce nu exista înainte; a întemeia, a produce, a înființa; a organiza. ♦ A inventa, a născoci; a concepe, a compune o operă literară, o bucată muzicală etc. 2. A pregăti, a instrui pe cineva, a forma pentru o carieră sau pentru o misiune. 3. (Teatru, în expr.) A crea un rol = a da viață unui personaj, a interpreta cu pricepere și originalitate un rol dintr-o piesă de teatru, dintr-un film etc. [Prez. ind. pers. 1 pl. creăm, ger. creând] – Din fr. créer, lat. creare. DOOM
creá (a ~) vb., ind. prez. 3 creeáză, 1 pl. creắm; conj. prez. 3 să creéze; ger. creấnd; part. creát
creasta
CREÁSTĂ, creste, s. f. 1. Excrescență cărnoasă, de obicei roșie și dințată, sau moț de pene pe care le au pe cap unele păsări. ◊ Compus: creasta-cocoșului = a) plantă erbacee cu frunze ovale, cu flori roșii sau galbene, reunite la vârful tulpinii în formă de creastă ondulată (Celosia cristala); b) numele a două specii de ferigi cu sporii dispuși pe fața interioară a frunzelor (Polystichum braunii și lobatum); c) numele unei ciuperci mari, comestibile, cu tulpina cărnoasă, groasă, foarte ramificată (Clavaria flava). ♦ (Anat.) Proeminență osoasă alungită și cu marginea ascuțită. 2. Partea cea mai de sus a unui munte, a unei case, a unui copac, a unui val de apă etc. 3. Coamă de acoperiș. 4. (În sintagma) Creastă de taluz = linia de intersecție dintre fața unui taluz și suprafața terenului natural sau a platformei unui rambleu. – Lat. crista. DOOM
creástă s. f., g.-d. art. créstei; pl. créste
creat
CREÁ, creez, vb. I. Tranz. 1. A face ceva ce nu exista înainte; a întemeia, a produce, a înființa; a organiza. ♦ A inventa, a născoci; a concepe, a compune o operă literară, o bucată muzicală etc. 2. A pregăti, a instrui pe cineva, a forma pentru o carieră sau pentru o misiune. 3. (Teatru, în expr.) A crea un rol = a da viață unui personaj, a interpreta cu pricepere și originalitate un rol dintr-o piesă de teatru, dintr-un film etc. [Prez. ind. pers. 1 pl. creăm, ger. creând] – Din fr. créer, lat. creare. DOOM
creá (a ~) vb., ind. prez. 3 creeáză, 1 pl. creắm; conj. prez. 3 să creéze; ger. creấnd; part. creát
creatina
CREATÍNĂ s. f. Substanță proteică cu rol important în mecanismul contracției musculare. [Pr.: cre-a-] – Din fr. créatine. DOOM
creatínă (cre-a-) s. f., g.-d. art. creatínei
creatine
CREATÍNĂ s. f. Substanță proteică cu rol important în mecanismul contracției musculare. [Pr.: cre-a-] – Din fr. créatine. DOOM
creatínă (cre-a-) s. f., g.-d. art. creatínei
creatinei
CREATÍNĂ s. f. Substanță proteică cu rol important în mecanismul contracției musculare. [Pr.: cre-a-] – Din fr. créatine. DOOM
creatínă (cre-a-) s. f., g.-d. art. creatínei
creatinemia
CREATINEMÍE, creatinemii, s. f. (Fiziol.) Prezență a creatinei în sânge; cantitate de creatină prezentă în sânge. [Pr.: cre-a-] – Din fr. créatinémie.
creatinemie
CREATINEMÍE, creatinemii, s. f. (Fiziol.) Prezență a creatinei în sânge; cantitate de creatină prezentă în sânge. [Pr.: cre-a-] – Din fr. créatinémie.
creatinemiei
CREATINEMÍE, creatinemii, s. f. (Fiziol.) Prezență a creatinei în sânge; cantitate de creatină prezentă în sânge. [Pr.: cre-a-] – Din fr. créatinémie.
creatinemii
CREATINEMÍE, creatinemii, s. f. (Fiziol.) Prezență a creatinei în sânge; cantitate de creatină prezentă în sânge. [Pr.: cre-a-] – Din fr. créatinémie.
creatinemiile
CREATINEMÍE, creatinemii, s. f. (Fiziol.) Prezență a creatinei în sânge; cantitate de creatină prezentă în sânge. [Pr.: cre-a-] – Din fr. créatinémie.
creatinemiilor
CREATINEMÍE, creatinemii, s. f. (Fiziol.) Prezență a creatinei în sânge; cantitate de creatină prezentă în sânge. [Pr.: cre-a-] – Din fr. créatinémie.
creatinina
CREATINÍNĂ s. f. Derivat al creatinei, care se găsește în sânge și în urină. [Pr.: cre-a-] – Din fr. créatinine. DOOM
creatinínă (cre-a-) s. f., g.-d. art. creatinínei
creatinine
CREATINÍNĂ s. f. Derivat al creatinei, care se găsește în sânge și în urină. [Pr.: cre-a-] – Din fr. créatinine. DOOM
creatinínă (cre-a-) s. f., g.-d. art. creatinínei
creatininei
CREATINÍNĂ s. f. Derivat al creatinei, care se găsește în sânge și în urină. [Pr.: cre-a-] – Din fr. créatinine. DOOM
creatinínă (cre-a-) s. f., g.-d. art. creatinínei
creatininemie
CREATININEMÍE s.f. (Med.) Prezența creatininei în sânge. [< fr. créatininémie].
creatinuria
CREATINURÍE, creatinurii, s. f. (Fiziol.) Prezență a creatinei în urină; cantitate de creatină prezentă în urină. [Pr.: cre-a-] – Din fr. créatinurie.
creatinurie
CREATINURÍE, creatinurii, s. f. (Fiziol.) Prezență a creatinei în urină; cantitate de creatină prezentă în urină. [Pr.: cre-a-] – Din fr. créatinurie.
creatinuriei
CREATINURÍE, creatinurii, s. f. (Fiziol.) Prezență a creatinei în urină; cantitate de creatină prezentă în urină. [Pr.: cre-a-] – Din fr. créatinurie.
creatinurii
CREATINURÍE, creatinurii, s. f. (Fiziol.) Prezență a creatinei în urină; cantitate de creatină prezentă în urină. [Pr.: cre-a-] – Din fr. créatinurie.
creatinuriile
CREATINURÍE, creatinurii, s. f. (Fiziol.) Prezență a creatinei în urină; cantitate de creatină prezentă în urină. [Pr.: cre-a-] – Din fr. créatinurie.
creatinuriilor
CREATINURÍE, creatinurii, s. f. (Fiziol.) Prezență a creatinei în urină; cantitate de creatină prezentă în urină. [Pr.: cre-a-] – Din fr. créatinurie.
creativ
CREATÍV, -Ă, creativi, -e, adj. Creator (1). [Pr.: cre-a-] – Din fr. créatif. DOOM
*creatív (livr.) (cre-a-) adj. m., pl. creatívi; f. creatívă, pl. creatíve
creativitate
CREATIVITÁTE s. f. Însușirea de a fi creator; putere creatoare. [Pr.: cre-a-] – Din fr. créativité. DOOM
*creativitáte (livr.) (cre-a-) s. f., g.-d. art. creativitắții
creativitatea
CREATIVITÁTE s. f. Însușirea de a fi creator; putere creatoare. [Pr.: cre-a-] – Din fr. créativité. DOOM
*creativitáte (livr.) (cre-a-) s. f., g.-d. art. creativitắții
creativități
CREATIVITÁTE s. f. Însușirea de a fi creator; putere creatoare. [Pr.: cre-a-] – Din fr. créativité. DOOM
*creativitáte (livr.) (cre-a-) s. f., g.-d. art. creativitắții
creativității
CREATIVITÁTE s. f. Însușirea de a fi creator; putere creatoare. [Pr.: cre-a-] – Din fr. créativité. DOOM
*creativitáte (livr.) (cre-a-) s. f., g.-d. art. creativitắții
creativitățile
CREATIVITÁTE s. f. Însușirea de a fi creator; putere creatoare. [Pr.: cre-a-] – Din fr. créativité. DOOM
*creativitáte (livr.) (cre-a-) s. f., g.-d. art. creativitắții
creativităților
CREATIVITÁTE s. f. Însușirea de a fi creator; putere creatoare. [Pr.: cre-a-] – Din fr. créativité. DOOM
*creativitáte (livr.) (cre-a-) s. f., g.-d. art. creativitắții
creatoare
CREATÓR, -OÁRE, creatori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care creează, care fundează ceva. 2. S.m.art. (Bis.) Dumnezeu. [Pr.: cre-a-] – Din fr. créateur, lat. creator. DOOM
creatór (cre-a-) adj. m., s. m., pl. creatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. creatoáre
creatoare
CREATÓR, -OÁRE, creatori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care creează, care fundează ceva. 2. S.m.art. (Bis.) Dumnezeu. [Pr.: cre-a-] – Din fr. créateur, lat. creator. DOOM
creatór (cre-a-) adj. m., s. m., pl. creatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. creatoáre
creatoarea
CREATÓR, -OÁRE, creatori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care creează, care fundează ceva. 2. S.m.art. (Bis.) Dumnezeu. [Pr.: cre-a-] – Din fr. créateur, lat. creator. DOOM
creatór (cre-a-) adj. m., s. m., pl. creatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. creatoáre
creatoarea
CREATÓR, -OÁRE, creatori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care creează, care fundează ceva. 2. S.m.art. (Bis.) Dumnezeu. [Pr.: cre-a-] – Din fr. créateur, lat. creator. DOOM
creatór (cre-a-) adj. m., s. m., pl. creatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. creatoáre
creatoarei
CREATÓR, -OÁRE, creatori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care creează, care fundează ceva. 2. S.m.art. (Bis.) Dumnezeu. [Pr.: cre-a-] – Din fr. créateur, lat. creator. DOOM
creatór (cre-a-) adj. m., s. m., pl. creatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. creatoáre
creatoarei
CREATÓR, -OÁRE, creatori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care creează, care fundează ceva. 2. S.m.art. (Bis.) Dumnezeu. [Pr.: cre-a-] – Din fr. créateur, lat. creator. DOOM
creatór (cre-a-) adj. m., s. m., pl. creatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. creatoáre
creatoarele
CREATÓR, -OÁRE, creatori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care creează, care fundează ceva. 2. S.m.art. (Bis.) Dumnezeu. [Pr.: cre-a-] – Din fr. créateur, lat. creator. DOOM
creatór (cre-a-) adj. m., s. m., pl. creatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. creatoáre
creatoarele
CREATÓR, -OÁRE, creatori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care creează, care fundează ceva. 2. S.m.art. (Bis.) Dumnezeu. [Pr.: cre-a-] – Din fr. créateur, lat. creator. DOOM
creatór (cre-a-) adj. m., s. m., pl. creatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. creatoáre
creatoarelor
CREATÓR, -OÁRE, creatori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care creează, care fundează ceva. 2. S.m.art. (Bis.) Dumnezeu. [Pr.: cre-a-] – Din fr. créateur, lat. creator. DOOM
creatór (cre-a-) adj. m., s. m., pl. creatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. creatoáre
creatoarelor
CREATÓR, -OÁRE, creatori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care creează, care fundează ceva. 2. S.m.art. (Bis.) Dumnezeu. [Pr.: cre-a-] – Din fr. créateur, lat. creator. DOOM
creatór (cre-a-) adj. m., s. m., pl. creatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. creatoáre
creator
CREATÓR, -OÁRE, creatori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care creează, care fundează ceva. 2. S.m.art. (Bis.) Dumnezeu. [Pr.: cre-a-] – Din fr. créateur, lat. creator. DOOM
creatór (cre-a-) adj. m., s. m., pl. creatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. creatoáre
creator
CREATÓR, -OÁRE, creatori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care creează, care fundează ceva. 2. S.m.art. (Bis.) Dumnezeu. [Pr.: cre-a-] – Din fr. créateur, lat. creator. DOOM
creatór (cre-a-) adj. m., s. m., pl. creatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. creatoáre
creatori
CREATÓR, -OÁRE, creatori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care creează, care fundează ceva. 2. S.m.art. (Bis.) Dumnezeu. [Pr.: cre-a-] – Din fr. créateur, lat. creator. DOOM
creatór (cre-a-) adj. m., s. m., pl. creatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. creatoáre
creatori
CREATÓR, -OÁRE, creatori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care creează, care fundează ceva. 2. S.m.art. (Bis.) Dumnezeu. [Pr.: cre-a-] – Din fr. créateur, lat. creator. DOOM
creatór (cre-a-) adj. m., s. m., pl. creatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. creatoáre
creatorii
CREATÓR, -OÁRE, creatori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care creează, care fundează ceva. 2. S.m.art. (Bis.) Dumnezeu. [Pr.: cre-a-] – Din fr. créateur, lat. creator. DOOM
creatór (cre-a-) adj. m., s. m., pl. creatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. creatoáre
creatorii
CREATÓR, -OÁRE, creatori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care creează, care fundează ceva. 2. S.m.art. (Bis.) Dumnezeu. [Pr.: cre-a-] – Din fr. créateur, lat. creator. DOOM
creatór (cre-a-) adj. m., s. m., pl. creatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. creatoáre
creatorilor
CREATÓR, -OÁRE, creatori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care creează, care fundează ceva. 2. S.m.art. (Bis.) Dumnezeu. [Pr.: cre-a-] – Din fr. créateur, lat. creator. DOOM
creatór (cre-a-) adj. m., s. m., pl. creatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. creatoáre
creatorilor
CREATÓR, -OÁRE, creatori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care creează, care fundează ceva. 2. S.m.art. (Bis.) Dumnezeu. [Pr.: cre-a-] – Din fr. créateur, lat. creator. DOOM
creatór (cre-a-) adj. m., s. m., pl. creatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. creatoáre
creatorul
CREATÓR, -OÁRE, creatori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care creează, care fundează ceva. 2. S.m.art. (Bis.) Dumnezeu. [Pr.: cre-a-] – Din fr. créateur, lat. creator. DOOM
creatór (cre-a-) adj. m., s. m., pl. creatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. creatoáre
creatorul
CREATÓR, -OÁRE, creatori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care creează, care fundează ceva. 2. S.m.art. (Bis.) Dumnezeu. [Pr.: cre-a-] – Din fr. créateur, lat. creator. DOOM
creatór (cre-a-) adj. m., s. m., pl. creatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. creatoáre
creatorului
CREATÓR, -OÁRE, creatori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care creează, care fundează ceva. 2. S.m.art. (Bis.) Dumnezeu. [Pr.: cre-a-] – Din fr. créateur, lat. creator. DOOM
creatór (cre-a-) adj. m., s. m., pl. creatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. creatoáre
creatorului
CREATÓR, -OÁRE, creatori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care creează, care fundează ceva. 2. S.m.art. (Bis.) Dumnezeu. [Pr.: cre-a-] – Din fr. créateur, lat. creator. DOOM
creatór (cre-a-) adj. m., s. m., pl. creatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. creatoáre
creatura
CREATÚRĂ, creaturi, s. f. (Adesea peior.) Ființă vie, făptură; om, individ. [Pr.: cre-a-] – Din fr. créature, lat. creatura. DOOM
creatúră (cre-a-) s. f., g.-d. art. creatúrii; pl. creatúri
creaturi
CREATÚRĂ, creaturi, s. f. (Adesea peior.) Ființă vie, făptură; om, individ. [Pr.: cre-a-] – Din fr. créature, lat. creatura. DOOM
creatúră (cre-a-) s. f., g.-d. art. creatúrii; pl. creatúri
creaturii
CREATÚRĂ, creaturi, s. f. (Adesea peior.) Ființă vie, făptură; om, individ. [Pr.: cre-a-] – Din fr. créature, lat. creatura. DOOM
creatúră (cre-a-) s. f., g.-d. art. creatúrii; pl. creatúri
creaturile
CREATÚRĂ, creaturi, s. f. (Adesea peior.) Ființă vie, făptură; om, individ. [Pr.: cre-a-] – Din fr. créature, lat. creatura. DOOM
creatúră (cre-a-) s. f., g.-d. art. creatúrii; pl. creatúri
creaturilor
CREATÚRĂ, creaturi, s. f. (Adesea peior.) Ființă vie, făptură; om, individ. [Pr.: cre-a-] – Din fr. créature, lat. creatura. DOOM
creatúră (cre-a-) s. f., g.-d. art. creatúrii; pl. creatúri
creau
CREÁ, creez, vb. I. Tranz. 1. A face ceva ce nu exista înainte; a întemeia, a produce, a înființa; a organiza. ♦ A inventa, a născoci; a concepe, a compune o operă literară, o bucată muzicală etc. 2. A pregăti, a instrui pe cineva, a forma pentru o carieră sau pentru o misiune. 3. (Teatru, în expr.) A crea un rol = a da viață unui personaj, a interpreta cu pricepere și originalitate un rol dintr-o piesă de teatru, dintr-un film etc. [Prez. ind. pers. 1 pl. creăm, ger. creând] – Din fr. créer, lat. creare. DOOM
creá (a ~) vb., ind. prez. 3 creeáză, 1 pl. creắm; conj. prez. 3 să creéze; ger. creấnd; part. creát
crează
CRÉDE, cred, vb. III. 1. Tranz. A fi încredințat sau convins de un fapt, de existența sau de adevărul unui lucru. ◊ Expr. Cred și eu! = se înțelege de la sine, nu e de mirare. Ce (sau cum) crezi? se zice pentru a exprima o amenințare sau o afirmare sigură. 2. Intranz. A recunoaște dreptatea cuiva, a fi înțelegător față de durerea sau de suferința cuiva. ◊ Expr. A nu-i veni (cuiva) să creadă sau a nu-și crede ochilor (sau urechilor), exprimă mirarea față de un lucru de necrezut. 3. Tranz. A socoti, a fi de părere, a-și închipui, a i se părea. ♦ A considera pe cineva altfel decât este în realitate. ♦ Refl. A avea despre sine o părere exagerat de bună; a fi îngâmfat. 4. Intranz. A avea încredere deplină în cineva sau în ceva; a-și pune toată nădejdea în cineva sau în ceva. 5. Intranz. A admite existența lui Dumnezeu și a accepta dogmele bisericii; p. ext. a avea o anumită credință religioasă. – Lat. credere. DOOM
créde (a) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cred, 1 pl. crédem; conj. prez. 3 să creádă; imper. créde / crezi; ger crezấnd; part. crezút
creași
CREÁ, creez, vb. I. Tranz. 1. A face ceva ce nu exista înainte; a întemeia, a produce, a înființa; a organiza. ♦ A inventa, a născoci; a concepe, a compune o operă literară, o bucată muzicală etc. 2. A pregăti, a instrui pe cineva, a forma pentru o carieră sau pentru o misiune. 3. (Teatru, în expr.) A crea un rol = a da viață unui personaj, a interpreta cu pricepere și originalitate un rol dintr-o piesă de teatru, dintr-un film etc. [Prez. ind. pers. 1 pl. creăm, ger. creând] – Din fr. créer, lat. creare. DOOM
creá (a ~) vb., ind. prez. 3 creeáză, 1 pl. creắm; conj. prez. 3 să creéze; ger. creấnd; part. creát
creața
CREȚ, CREÁȚĂ, (I) creți, -e, adj., (II 1) creți, s. m., (II 4) crețe, s. f., (II 2, 3) crețuri, s. n. I. 1. Adj. (Despre păr, blană, lână etc.) Răsucit în inele; cârlionț, buclat. 2. Adj. Cu ridicături și adâncituri; cutat, încrețit; zbârcit, ridat. II. 1. S. m. (Rar) Păr creț (1) sau încrețit; buclă, cârlionț. 2. S. n. Încrețitură la o țesătură sau la un obiect confecționat; cută, fald. 3. S. n. Încrețitură a pielii; zbârcitură, rid, cută. 4. S. f. Soi de viță-de-vie cu struguri verzi-gălbui, din care se obțin vinuri de masă. – Et. nec. DOOM
creț4 (zbârcitură, rid) s. n., pl. créțuri
creați
CREÁ, creez, vb. I. Tranz. 1. A face ceva ce nu exista înainte; a întemeia, a produce, a înființa; a organiza. ♦ A inventa, a născoci; a concepe, a compune o operă literară, o bucată muzicală etc. 2. A pregăti, a instrui pe cineva, a forma pentru o carieră sau pentru o misiune. 3. (Teatru, în expr.) A crea un rol = a da viață unui personaj, a interpreta cu pricepere și originalitate un rol dintr-o piesă de teatru, dintr-un film etc. [Prez. ind. pers. 1 pl. creăm, ger. creând] – Din fr. créer, lat. creare. DOOM
creá (a ~) vb., ind. prez. 3 creeáză, 1 pl. creắm; conj. prez. 3 să creéze; ger. creấnd; part. creát
creația
CREÁȚIE, creații, s. f. Acțiunea de a crea opere artistice, științifice etc.; (concr.) produs (valoros) al muncii creatoare, operă creată. ♦ Interpretare (cu măiestrie) a unui rol într-o piesă de teatru, într-un film. ♦ (În religiile monoteiste) a) Actul prin care Dumnezeu a creat Universul, în mod absolut, din nimic, prin cuvântul și voința Lui; b) Substanța materială a Universului, opera lui Dumnezeu. [Pr.: cre-a-. – Var.: (înv.) creațiúne s. f.] – Din fr. création, lat. creatio, -onis. DOOM
creáție (cre-a-ți-e) s. f., art. creáția (-ți-a), g.-d. art. creáției; pl. creáții, art. creáțiile (-ți-i-)
creație
CREÁȚIE, creații, s. f. Acțiunea de a crea opere artistice, științifice etc.; (concr.) produs (valoros) al muncii creatoare, operă creată. ♦ Interpretare (cu măiestrie) a unui rol într-o piesă de teatru, într-un film. ♦ (În religiile monoteiste) a) Actul prin care Dumnezeu a creat Universul, în mod absolut, din nimic, prin cuvântul și voința Lui; b) Substanța materială a Universului, opera lui Dumnezeu. [Pr.: cre-a-. – Var.: (înv.) creațiúne s. f.] – Din fr. création, lat. creatio, -onis. DOOM
creáție (cre-a-ți-e) s. f., art. creáția (-ți-a), g.-d. art. creáției; pl. creáții, art. creáțiile (-ți-i-)
creației
CREÁȚIE, creații, s. f. Acțiunea de a crea opere artistice, științifice etc.; (concr.) produs (valoros) al muncii creatoare, operă creată. ♦ Interpretare (cu măiestrie) a unui rol într-o piesă de teatru, într-un film. ♦ (În religiile monoteiste) a) Actul prin care Dumnezeu a creat Universul, în mod absolut, din nimic, prin cuvântul și voința Lui; b) Substanța materială a Universului, opera lui Dumnezeu. [Pr.: cre-a-. – Var.: (înv.) creațiúne s. f.] – Din fr. création, lat. creatio, -onis. DOOM
creáție (cre-a-ți-e) s. f., art. creáția (-ți-a), g.-d. art. creáției; pl. creáții, art. creáțiile (-ți-i-)
creații
CREÁȚIE, creații, s. f. Acțiunea de a crea opere artistice, științifice etc.; (concr.) produs (valoros) al muncii creatoare, operă creată. ♦ Interpretare (cu măiestrie) a unui rol într-o piesă de teatru, într-un film. ♦ (În religiile monoteiste) a) Actul prin care Dumnezeu a creat Universul, în mod absolut, din nimic, prin cuvântul și voința Lui; b) Substanța materială a Universului, opera lui Dumnezeu. [Pr.: cre-a-. – Var.: (înv.) creațiúne s. f.] – Din fr. création, lat. creatio, -onis. DOOM
creáție (cre-a-ți-e) s. f., art. creáția (-ți-a), g.-d. art. creáției; pl. creáții, art. creáțiile (-ți-i-)
creațiile
CREÁȚIE, creații, s. f. Acțiunea de a crea opere artistice, științifice etc.; (concr.) produs (valoros) al muncii creatoare, operă creată. ♦ Interpretare (cu măiestrie) a unui rol într-o piesă de teatru, într-un film. ♦ (În religiile monoteiste) a) Actul prin care Dumnezeu a creat Universul, în mod absolut, din nimic, prin cuvântul și voința Lui; b) Substanța materială a Universului, opera lui Dumnezeu. [Pr.: cre-a-. – Var.: (înv.) creațiúne s. f.] – Din fr. création, lat. creatio, -onis. DOOM
creáție (cre-a-ți-e) s. f., art. creáția (-ți-a), g.-d. art. creáției; pl. creáții, art. creáțiile (-ți-i-)
creațiilor
CREÁȚIE, creații, s. f. Acțiunea de a crea opere artistice, științifice etc.; (concr.) produs (valoros) al muncii creatoare, operă creată. ♦ Interpretare (cu măiestrie) a unui rol într-o piesă de teatru, într-un film. ♦ (În religiile monoteiste) a) Actul prin care Dumnezeu a creat Universul, în mod absolut, din nimic, prin cuvântul și voința Lui; b) Substanța materială a Universului, opera lui Dumnezeu. [Pr.: cre-a-. – Var.: (înv.) creațiúne s. f.] – Din fr. création, lat. creatio, -onis. DOOM
creáție (cre-a-ți-e) s. f., art. creáția (-ți-a), g.-d. art. creáției; pl. creáții, art. creáțiile (-ți-i-)
creaționism
CREAȚIONÍSM s. n. Teorie teologică potrivit căreia sufletul fiecărui individ provine, prin creație nemijlocită, de la Dumnezeu, afirmându-se astfel că sufletul este un principiu deosebit de trup. [Pr.: cre-a-ți-o-] – Din fr. créationisme. DOOM
creaționísm (cre-a-ți-o-) s. n.
creaționismul
CREAȚIONÍSM s. n. Teorie teologică potrivit căreia sufletul fiecărui individ provine, prin creație nemijlocită, de la Dumnezeu, afirmându-se astfel că sufletul este un principiu deosebit de trup. [Pr.: cre-a-ți-o-] – Din fr. créationisme. DOOM
creaționísm (cre-a-ți-o-) s. n.
creaționismului
CREAȚIONÍSM s. n. Teorie teologică potrivit căreia sufletul fiecărui individ provine, prin creație nemijlocită, de la Dumnezeu, afirmându-se astfel că sufletul este un principiu deosebit de trup. [Pr.: cre-a-ți-o-] – Din fr. créationisme. DOOM
creaționísm (cre-a-ți-o-) s. n.
creaționist
CREAȚIONÍST, -Ă, creaționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al creaționismului. [Pr.: cre-a-ți-o-] – Din fr. créationiste.
creaționist
CREAȚIONÍST, -Ă, creaționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al creaționismului. [Pr.: cre-a-ți-o-] – Din fr. créationiste.
creaționista
CREAȚIONÍST, -Ă, creaționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al creaționismului. [Pr.: cre-a-ți-o-] – Din fr. créationiste.
creaționista
CREAȚIONÍST, -Ă, creaționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al creaționismului. [Pr.: cre-a-ți-o-] – Din fr. créationiste.
creaționiste
CREAȚIONÍST, -Ă, creaționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al creaționismului. [Pr.: cre-a-ți-o-] – Din fr. créationiste.
creaționiste
CREAȚIONÍST, -Ă, creaționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al creaționismului. [Pr.: cre-a-ți-o-] – Din fr. créationiste.
creaționistei
CREAȚIONÍST, -Ă, creaționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al creaționismului. [Pr.: cre-a-ți-o-] – Din fr. créationiste.
creaționistei
CREAȚIONÍST, -Ă, creaționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al creaționismului. [Pr.: cre-a-ți-o-] – Din fr. créationiste.
creaționistele
CREAȚIONÍST, -Ă, creaționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al creaționismului. [Pr.: cre-a-ți-o-] – Din fr. créationiste.
creaționistele
CREAȚIONÍST, -Ă, creaționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al creaționismului. [Pr.: cre-a-ți-o-] – Din fr. créationiste.
creaționistelor
CREAȚIONÍST, -Ă, creaționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al creaționismului. [Pr.: cre-a-ți-o-] – Din fr. créationiste.
creaționistelor
CREAȚIONÍST, -Ă, creaționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al creaționismului. [Pr.: cre-a-ți-o-] – Din fr. créationiste.
creaționistul
CREAȚIONÍST, -Ă, creaționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al creaționismului. [Pr.: cre-a-ți-o-] – Din fr. créationiste.
creaționistul
CREAȚIONÍST, -Ă, creaționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al creaționismului. [Pr.: cre-a-ți-o-] – Din fr. créationiste.
creaționistului
CREAȚIONÍST, -Ă, creaționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al creaționismului. [Pr.: cre-a-ți-o-] – Din fr. créationiste.
creaționistului
CREAȚIONÍST, -Ă, creaționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al creaționismului. [Pr.: cre-a-ți-o-] – Din fr. créationiste.
creaționiști
CREAȚIONÍST, -Ă, creaționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al creaționismului. [Pr.: cre-a-ți-o-] – Din fr. créationiste.
creaționiști
CREAȚIONÍST, -Ă, creaționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al creaționismului. [Pr.: cre-a-ți-o-] – Din fr. créationiste.
creaționiștii
CREAȚIONÍST, -Ă, creaționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al creaționismului. [Pr.: cre-a-ți-o-] – Din fr. créationiste.
creaționiștii
CREAȚIONÍST, -Ă, creaționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al creaționismului. [Pr.: cre-a-ți-o-] – Din fr. créationiste.
creaționiștilor
CREAȚIONÍST, -Ă, creaționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al creaționismului. [Pr.: cre-a-ți-o-] – Din fr. créationiste.
creaționiștilor
CREAȚIONÍST, -Ă, creaționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al creaționismului. [Pr.: cre-a-ți-o-] – Din fr. créationiste.
creațiune
CREÁȚIE, creații, s. f. Acțiunea de a crea opere artistice, științifice etc.; (concr.) produs (valoros) al muncii creatoare, operă creată. ♦ Interpretare (cu măiestrie) a unui rol într-o piesă de teatru, într-un film. ♦ (În religiile monoteiste) a) Actul prin care Dumnezeu a creat Universul, în mod absolut, din nimic, prin cuvântul și voința Lui; b) Substanța materială a Universului, opera lui Dumnezeu. [Pr.: cre-a-. – Var.: (înv.) creațiúne s. f.] – Din fr. création, lat. creatio, -onis. DOOM
creáție (cre-a-ți-e) s. f., art. creáția (-ți-a), g.-d. art. creáției; pl. creáții, art. creáțiile (-ți-i-)
cred
CRÉDE, cred, vb. III. 1. Tranz. A fi încredințat sau convins de un fapt, de existența sau de adevărul unui lucru. ◊ Expr. Cred și eu! = se înțelege de la sine, nu e de mirare. Ce (sau cum) crezi? se zice pentru a exprima o amenințare sau o afirmare sigură. 2. Intranz. A recunoaște dreptatea cuiva, a fi înțelegător față de durerea sau de suferința cuiva. ◊ Expr. A nu-i veni (cuiva) să creadă sau a nu-și crede ochilor (sau urechilor), exprimă mirarea față de un lucru de necrezut. 3. Tranz. A socoti, a fi de părere, a-și închipui, a i se părea. ♦ A considera pe cineva altfel decât este în realitate. ♦ Refl. A avea despre sine o părere exagerat de bună; a fi îngâmfat. 4. Intranz. A avea încredere deplină în cineva sau în ceva; a-și pune toată nădejdea în cineva sau în ceva. 5. Intranz. A admite existența lui Dumnezeu și a accepta dogmele bisericii; p. ext. a avea o anumită credință religioasă. – Lat. credere. DOOM
créde (a) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cred, 1 pl. crédem; conj. prez. 3 să creádă; imper. créde / crezi; ger crezấnd; part. crezút
crede
CRÉDE, cred, vb. III. 1. Tranz. A fi încredințat sau convins de un fapt, de existența sau de adevărul unui lucru. ◊ Expr. Cred și eu! = se înțelege de la sine, nu e de mirare. Ce (sau cum) crezi? se zice pentru a exprima o amenințare sau o afirmare sigură. 2. Intranz. A recunoaște dreptatea cuiva, a fi înțelegător față de durerea sau de suferința cuiva. ◊ Expr. A nu-i veni (cuiva) să creadă sau a nu-și crede ochilor (sau urechilor), exprimă mirarea față de un lucru de necrezut. 3. Tranz. A socoti, a fi de părere, a-și închipui, a i se părea. ♦ A considera pe cineva altfel decât este în realitate. ♦ Refl. A avea despre sine o părere exagerat de bună; a fi îngâmfat. 4. Intranz. A avea încredere deplină în cineva sau în ceva; a-și pune toată nădejdea în cineva sau în ceva. 5. Intranz. A admite existența lui Dumnezeu și a accepta dogmele bisericii; p. ext. a avea o anumită credință religioasă. – Lat. credere. DOOM
créde (a) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cred, 1 pl. crédem; conj. prez. 3 să creádă; imper. créde / crezi; ger crezấnd; part. crezút
credea
CRÉDE, cred, vb. III. 1. Tranz. A fi încredințat sau convins de un fapt, de existența sau de adevărul unui lucru. ◊ Expr. Cred și eu! = se înțelege de la sine, nu e de mirare. Ce (sau cum) crezi? se zice pentru a exprima o amenințare sau o afirmare sigură. 2. Intranz. A recunoaște dreptatea cuiva, a fi înțelegător față de durerea sau de suferința cuiva. ◊ Expr. A nu-i veni (cuiva) să creadă sau a nu-și crede ochilor (sau urechilor), exprimă mirarea față de un lucru de necrezut. 3. Tranz. A socoti, a fi de părere, a-și închipui, a i se părea. ♦ A considera pe cineva altfel decât este în realitate. ♦ Refl. A avea despre sine o părere exagerat de bună; a fi îngâmfat. 4. Intranz. A avea încredere deplină în cineva sau în ceva; a-și pune toată nădejdea în cineva sau în ceva. 5. Intranz. A admite existența lui Dumnezeu și a accepta dogmele bisericii; p. ext. a avea o anumită credință religioasă. – Lat. credere. DOOM
créde (a) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cred, 1 pl. crédem; conj. prez. 3 să creádă; imper. créde / crezi; ger crezấnd; part. crezút
credeai
CRÉDE, cred, vb. III. 1. Tranz. A fi încredințat sau convins de un fapt, de existența sau de adevărul unui lucru. ◊ Expr. Cred și eu! = se înțelege de la sine, nu e de mirare. Ce (sau cum) crezi? se zice pentru a exprima o amenințare sau o afirmare sigură. 2. Intranz. A recunoaște dreptatea cuiva, a fi înțelegător față de durerea sau de suferința cuiva. ◊ Expr. A nu-i veni (cuiva) să creadă sau a nu-și crede ochilor (sau urechilor), exprimă mirarea față de un lucru de necrezut. 3. Tranz. A socoti, a fi de părere, a-și închipui, a i se părea. ♦ A considera pe cineva altfel decât este în realitate. ♦ Refl. A avea despre sine o părere exagerat de bună; a fi îngâmfat. 4. Intranz. A avea încredere deplină în cineva sau în ceva; a-și pune toată nădejdea în cineva sau în ceva. 5. Intranz. A admite existența lui Dumnezeu și a accepta dogmele bisericii; p. ext. a avea o anumită credință religioasă. – Lat. credere. DOOM
créde (a) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cred, 1 pl. crédem; conj. prez. 3 să creádă; imper. créde / crezi; ger crezấnd; part. crezút
credeam
CRÉDE, cred, vb. III. 1. Tranz. A fi încredințat sau convins de un fapt, de existența sau de adevărul unui lucru. ◊ Expr. Cred și eu! = se înțelege de la sine, nu e de mirare. Ce (sau cum) crezi? se zice pentru a exprima o amenințare sau o afirmare sigură. 2. Intranz. A recunoaște dreptatea cuiva, a fi înțelegător față de durerea sau de suferința cuiva. ◊ Expr. A nu-i veni (cuiva) să creadă sau a nu-și crede ochilor (sau urechilor), exprimă mirarea față de un lucru de necrezut. 3. Tranz. A socoti, a fi de părere, a-și închipui, a i se părea. ♦ A considera pe cineva altfel decât este în realitate. ♦ Refl. A avea despre sine o părere exagerat de bună; a fi îngâmfat. 4. Intranz. A avea încredere deplină în cineva sau în ceva; a-și pune toată nădejdea în cineva sau în ceva. 5. Intranz. A admite existența lui Dumnezeu și a accepta dogmele bisericii; p. ext. a avea o anumită credință religioasă. – Lat. credere. DOOM
créde (a) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cred, 1 pl. crédem; conj. prez. 3 să creádă; imper. créde / crezi; ger crezấnd; part. crezút
credeau
CRÉDE, cred, vb. III. 1. Tranz. A fi încredințat sau convins de un fapt, de existența sau de adevărul unui lucru. ◊ Expr. Cred și eu! = se înțelege de la sine, nu e de mirare. Ce (sau cum) crezi? se zice pentru a exprima o amenințare sau o afirmare sigură. 2. Intranz. A recunoaște dreptatea cuiva, a fi înțelegător față de durerea sau de suferința cuiva. ◊ Expr. A nu-i veni (cuiva) să creadă sau a nu-și crede ochilor (sau urechilor), exprimă mirarea față de un lucru de necrezut. 3. Tranz. A socoti, a fi de părere, a-și închipui, a i se părea. ♦ A considera pe cineva altfel decât este în realitate. ♦ Refl. A avea despre sine o părere exagerat de bună; a fi îngâmfat. 4. Intranz. A avea încredere deplină în cineva sau în ceva; a-și pune toată nădejdea în cineva sau în ceva. 5. Intranz. A admite existența lui Dumnezeu și a accepta dogmele bisericii; p. ext. a avea o anumită credință religioasă. – Lat. credere. DOOM
créde (a) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cred, 1 pl. crédem; conj. prez. 3 să creádă; imper. créde / crezi; ger crezấnd; part. crezút
credeați
CRÉDE, cred, vb. III. 1. Tranz. A fi încredințat sau convins de un fapt, de existența sau de adevărul unui lucru. ◊ Expr. Cred și eu! = se înțelege de la sine, nu e de mirare. Ce (sau cum) crezi? se zice pentru a exprima o amenințare sau o afirmare sigură. 2. Intranz. A recunoaște dreptatea cuiva, a fi înțelegător față de durerea sau de suferința cuiva. ◊ Expr. A nu-i veni (cuiva) să creadă sau a nu-și crede ochilor (sau urechilor), exprimă mirarea față de un lucru de necrezut. 3. Tranz. A socoti, a fi de părere, a-și închipui, a i se părea. ♦ A considera pe cineva altfel decât este în realitate. ♦ Refl. A avea despre sine o părere exagerat de bună; a fi îngâmfat. 4. Intranz. A avea încredere deplină în cineva sau în ceva; a-și pune toată nădejdea în cineva sau în ceva. 5. Intranz. A admite existența lui Dumnezeu și a accepta dogmele bisericii; p. ext. a avea o anumită credință religioasă. – Lat. credere. DOOM
créde (a) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cred, 1 pl. crédem; conj. prez. 3 să creádă; imper. créde / crezi; ger crezấnd; part. crezút
credem
CRÉDE, cred, vb. III. 1. Tranz. A fi încredințat sau convins de un fapt, de existența sau de adevărul unui lucru. ◊ Expr. Cred și eu! = se înțelege de la sine, nu e de mirare. Ce (sau cum) crezi? se zice pentru a exprima o amenințare sau o afirmare sigură. 2. Intranz. A recunoaște dreptatea cuiva, a fi înțelegător față de durerea sau de suferința cuiva. ◊ Expr. A nu-i veni (cuiva) să creadă sau a nu-și crede ochilor (sau urechilor), exprimă mirarea față de un lucru de necrezut. 3. Tranz. A socoti, a fi de părere, a-și închipui, a i se părea. ♦ A considera pe cineva altfel decât este în realitate. ♦ Refl. A avea despre sine o părere exagerat de bună; a fi îngâmfat. 4. Intranz. A avea încredere deplină în cineva sau în ceva; a-și pune toată nădejdea în cineva sau în ceva. 5. Intranz. A admite existența lui Dumnezeu și a accepta dogmele bisericii; p. ext. a avea o anumită credință religioasă. – Lat. credere. DOOM
créde (a) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cred, 1 pl. crédem; conj. prez. 3 să creádă; imper. créde / crezi; ger crezấnd; part. crezút
credenț
CREDÉNȚ, credențuri, s. n. (Reg.) Bufet. – Din germ. Kredenz.
credența
CREDÉNȚĂ s.f. Mobilă din evul mediu, formată dintr-un corp așezat deasupra bufetului propriu-zis sau pe montanți sculptați. ♦ Măsuță, policioară pentru vase; bufet pentru servirea gustării înainte de masă. [Cf. it. credenza, fr. crédence, germ. Kredenz].
credențe
CREDÉNȚĂ s.f. Mobilă din evul mediu, formată dintr-un corp așezat deasupra bufetului propriu-zis sau pe montanți sculptați. ♦ Măsuță, policioară pentru vase; bufet pentru servirea gustării înainte de masă. [Cf. it. credenza, fr. crédence, germ. Kredenz].
credenței
CREDÉNȚĂ s.f. Mobilă din evul mediu, formată dintr-un corp așezat deasupra bufetului propriu-zis sau pe montanți sculptați. ♦ Măsuță, policioară pentru vase; bufet pentru servirea gustării înainte de masă. [Cf. it. credenza, fr. crédence, germ. Kredenz].
credențele
CREDÉNȚĂ s.f. Mobilă din evul mediu, formată dintr-un corp așezat deasupra bufetului propriu-zis sau pe montanți sculptați. ♦ Măsuță, policioară pentru vase; bufet pentru servirea gustării înainte de masă. [Cf. it. credenza, fr. crédence, germ. Kredenz].
credențelor
CREDÉNȚĂ s.f. Mobilă din evul mediu, formată dintr-un corp așezat deasupra bufetului propriu-zis sau pe montanți sculptați. ♦ Măsuță, policioară pentru vase; bufet pentru servirea gustării înainte de masă. [Cf. it. credenza, fr. crédence, germ. Kredenz].
credere
CRÉDE, cred, vb. III. 1. Tranz. A fi încredințat sau convins de un fapt, de existența sau de adevărul unui lucru. ◊ Expr. Cred și eu! = se înțelege de la sine, nu e de mirare. Ce (sau cum) crezi? se zice pentru a exprima o amenințare sau o afirmare sigură. 2. Intranz. A recunoaște dreptatea cuiva, a fi înțelegător față de durerea sau de suferința cuiva. ◊ Expr. A nu-i veni (cuiva) să creadă sau a nu-și crede ochilor (sau urechilor), exprimă mirarea față de un lucru de necrezut. 3. Tranz. A socoti, a fi de părere, a-și închipui, a i se părea. ♦ A considera pe cineva altfel decât este în realitate. ♦ Refl. A avea despre sine o părere exagerat de bună; a fi îngâmfat. 4. Intranz. A avea încredere deplină în cineva sau în ceva; a-și pune toată nădejdea în cineva sau în ceva. 5. Intranz. A admite existența lui Dumnezeu și a accepta dogmele bisericii; p. ext. a avea o anumită credință religioasă. – Lat. credere. DOOM
créde (a) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cred, 1 pl. crédem; conj. prez. 3 să creádă; imper. créde / crezi; ger crezấnd; part. crezút
credere
CRÉDE, cred, vb. III. 1. Tranz. A fi încredințat sau convins de un fapt, de existența sau de adevărul unui lucru. ◊ Expr. Cred și eu! = se înțelege de la sine, nu e de mirare. Ce (sau cum) crezi? se zice pentru a exprima o amenințare sau o afirmare sigură. 2. Intranz. A recunoaște dreptatea cuiva, a fi înțelegător față de durerea sau de suferința cuiva. ◊ Expr. A nu-i veni (cuiva) să creadă sau a nu-și crede ochilor (sau urechilor), exprimă mirarea față de un lucru de necrezut. 3. Tranz. A socoti, a fi de părere, a-și închipui, a i se părea. ♦ A considera pe cineva altfel decât este în realitate. ♦ Refl. A avea despre sine o părere exagerat de bună; a fi îngâmfat. 4. Intranz. A avea încredere deplină în cineva sau în ceva; a-și pune toată nădejdea în cineva sau în ceva. 5. Intranz. A admite existența lui Dumnezeu și a accepta dogmele bisericii; p. ext. a avea o anumită credință religioasă. – Lat. credere.
crederea
CRÉDE, cred, vb. III. 1. Tranz. A fi încredințat sau convins de un fapt, de existența sau de adevărul unui lucru. ◊ Expr. Cred și eu! = se înțelege de la sine, nu e de mirare. Ce (sau cum) crezi? se zice pentru a exprima o amenințare sau o afirmare sigură. 2. Intranz. A recunoaște dreptatea cuiva, a fi înțelegător față de durerea sau de suferința cuiva. ◊ Expr. A nu-i veni (cuiva) să creadă sau a nu-și crede ochilor (sau urechilor), exprimă mirarea față de un lucru de necrezut. 3. Tranz. A socoti, a fi de părere, a-și închipui, a i se părea. ♦ A considera pe cineva altfel decât este în realitate. ♦ Refl. A avea despre sine o părere exagerat de bună; a fi îngâmfat. 4. Intranz. A avea încredere deplină în cineva sau în ceva; a-și pune toată nădejdea în cineva sau în ceva. 5. Intranz. A admite existența lui Dumnezeu și a accepta dogmele bisericii; p. ext. a avea o anumită credință religioasă. – Lat. credere.
crederi
CRÉDE, cred, vb. III. 1. Tranz. A fi încredințat sau convins de un fapt, de existența sau de adevărul unui lucru. ◊ Expr. Cred și eu! = se înțelege de la sine, nu e de mirare. Ce (sau cum) crezi? se zice pentru a exprima o amenințare sau o afirmare sigură. 2. Intranz. A recunoaște dreptatea cuiva, a fi înțelegător față de durerea sau de suferința cuiva. ◊ Expr. A nu-i veni (cuiva) să creadă sau a nu-și crede ochilor (sau urechilor), exprimă mirarea față de un lucru de necrezut. 3. Tranz. A socoti, a fi de părere, a-și închipui, a i se părea. ♦ A considera pe cineva altfel decât este în realitate. ♦ Refl. A avea despre sine o părere exagerat de bună; a fi îngâmfat. 4. Intranz. A avea încredere deplină în cineva sau în ceva; a-și pune toată nădejdea în cineva sau în ceva. 5. Intranz. A admite existența lui Dumnezeu și a accepta dogmele bisericii; p. ext. a avea o anumită credință religioasă. – Lat. credere.
crederii
CRÉDE, cred, vb. III. 1. Tranz. A fi încredințat sau convins de un fapt, de existența sau de adevărul unui lucru. ◊ Expr. Cred și eu! = se înțelege de la sine, nu e de mirare. Ce (sau cum) crezi? se zice pentru a exprima o amenințare sau o afirmare sigură. 2. Intranz. A recunoaște dreptatea cuiva, a fi înțelegător față de durerea sau de suferința cuiva. ◊ Expr. A nu-i veni (cuiva) să creadă sau a nu-și crede ochilor (sau urechilor), exprimă mirarea față de un lucru de necrezut. 3. Tranz. A socoti, a fi de părere, a-și închipui, a i se părea. ♦ A considera pe cineva altfel decât este în realitate. ♦ Refl. A avea despre sine o părere exagerat de bună; a fi îngâmfat. 4. Intranz. A avea încredere deplină în cineva sau în ceva; a-și pune toată nădejdea în cineva sau în ceva. 5. Intranz. A admite existența lui Dumnezeu și a accepta dogmele bisericii; p. ext. a avea o anumită credință religioasă. – Lat. credere.
crederile
CRÉDE, cred, vb. III. 1. Tranz. A fi încredințat sau convins de un fapt, de existența sau de adevărul unui lucru. ◊ Expr. Cred și eu! = se înțelege de la sine, nu e de mirare. Ce (sau cum) crezi? se zice pentru a exprima o amenințare sau o afirmare sigură. 2. Intranz. A recunoaște dreptatea cuiva, a fi înțelegător față de durerea sau de suferința cuiva. ◊ Expr. A nu-i veni (cuiva) să creadă sau a nu-și crede ochilor (sau urechilor), exprimă mirarea față de un lucru de necrezut. 3. Tranz. A socoti, a fi de părere, a-și închipui, a i se părea. ♦ A considera pe cineva altfel decât este în realitate. ♦ Refl. A avea despre sine o părere exagerat de bună; a fi îngâmfat. 4. Intranz. A avea încredere deplină în cineva sau în ceva; a-și pune toată nădejdea în cineva sau în ceva. 5. Intranz. A admite existența lui Dumnezeu și a accepta dogmele bisericii; p. ext. a avea o anumită credință religioasă. – Lat. credere.
crederilor
CRÉDE, cred, vb. III. 1. Tranz. A fi încredințat sau convins de un fapt, de existența sau de adevărul unui lucru. ◊ Expr. Cred și eu! = se înțelege de la sine, nu e de mirare. Ce (sau cum) crezi? se zice pentru a exprima o amenințare sau o afirmare sigură. 2. Intranz. A recunoaște dreptatea cuiva, a fi înțelegător față de durerea sau de suferința cuiva. ◊ Expr. A nu-i veni (cuiva) să creadă sau a nu-și crede ochilor (sau urechilor), exprimă mirarea față de un lucru de necrezut. 3. Tranz. A socoti, a fi de părere, a-și închipui, a i se părea. ♦ A considera pe cineva altfel decât este în realitate. ♦ Refl. A avea despre sine o părere exagerat de bună; a fi îngâmfat. 4. Intranz. A avea încredere deplină în cineva sau în ceva; a-și pune toată nădejdea în cineva sau în ceva. 5. Intranz. A admite existența lui Dumnezeu și a accepta dogmele bisericii; p. ext. a avea o anumită credință religioasă. – Lat. credere.
credeți
CRÉDE, cred, vb. III. 1. Tranz. A fi încredințat sau convins de un fapt, de existența sau de adevărul unui lucru. ◊ Expr. Cred și eu! = se înțelege de la sine, nu e de mirare. Ce (sau cum) crezi? se zice pentru a exprima o amenințare sau o afirmare sigură. 2. Intranz. A recunoaște dreptatea cuiva, a fi înțelegător față de durerea sau de suferința cuiva. ◊ Expr. A nu-i veni (cuiva) să creadă sau a nu-și crede ochilor (sau urechilor), exprimă mirarea față de un lucru de necrezut. 3. Tranz. A socoti, a fi de părere, a-și închipui, a i se părea. ♦ A considera pe cineva altfel decât este în realitate. ♦ Refl. A avea despre sine o părere exagerat de bună; a fi îngâmfat. 4. Intranz. A avea încredere deplină în cineva sau în ceva; a-și pune toată nădejdea în cineva sau în ceva. 5. Intranz. A admite existența lui Dumnezeu și a accepta dogmele bisericii; p. ext. a avea o anumită credință religioasă. – Lat. credere. DOOM
créde (a) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cred, 1 pl. crédem; conj. prez. 3 să creádă; imper. créde / crezi; ger crezấnd; part. crezút
credibil
CREDÍBIL, -Ă, credibili, -e, adj. Care poate fi crezut; verosimil. – Din lat. credibilis. DOOM
credíbil adj. m., pl. credíbili; f. credíbilă, pl. credíbile
credibila
CREDÍBIL, -Ă, credibili, -e, adj. Care poate fi crezut; verosimil. – Din lat. credibilis. DOOM
credíbil adj. m., pl. credíbili; f. credíbilă, pl. credíbile
credibile
CREDÍBIL, -Ă, credibili, -e, adj. Care poate fi crezut; verosimil. – Din lat. credibilis. DOOM
credíbil adj. m., pl. credíbili; f. credíbilă, pl. credíbile
credibilei
CREDÍBIL, -Ă, credibili, -e, adj. Care poate fi crezut; verosimil. – Din lat. credibilis. DOOM
credíbil adj. m., pl. credíbili; f. credíbilă, pl. credíbile
credibilele
CREDÍBIL, -Ă, credibili, -e, adj. Care poate fi crezut; verosimil. – Din lat. credibilis. DOOM
credíbil adj. m., pl. credíbili; f. credíbilă, pl. credíbile
credibilelor
CREDÍBIL, -Ă, credibili, -e, adj. Care poate fi crezut; verosimil. – Din lat. credibilis. DOOM
credíbil adj. m., pl. credíbili; f. credíbilă, pl. credíbile
credibili
CREDÍBIL, -Ă, credibili, -e, adj. Care poate fi crezut; verosimil. – Din lat. credibilis. DOOM
credíbil adj. m., pl. credíbili; f. credíbilă, pl. credíbile
credibilii
CREDÍBIL, -Ă, credibili, -e, adj. Care poate fi crezut; verosimil. – Din lat. credibilis. DOOM
credíbil adj. m., pl. credíbili; f. credíbilă, pl. credíbile
credibililor
CREDÍBIL, -Ă, credibili, -e, adj. Care poate fi crezut; verosimil. – Din lat. credibilis. DOOM
credíbil adj. m., pl. credíbili; f. credíbilă, pl. credíbile
credibilitate
CREDIBILITÁTE s. f. Însușire a unui lucru de a putea fi crezut. – Din fr. crédibilité. DOOM
credibilitáte s. f., g.-d. art. credibilitắții
credibilitatea
CREDIBILITÁTE s. f. Însușire a unui lucru de a putea fi crezut. – Din fr. crédibilité. DOOM
credibilitáte s. f., g.-d. art. credibilitắții
credibilități
CREDIBILITÁTE s. f. Însușire a unui lucru de a putea fi crezut. – Din fr. crédibilité. DOOM
credibilitáte s. f., g.-d. art. credibilitắții
credibilității
CREDIBILITÁTE s. f. Însușire a unui lucru de a putea fi crezut. – Din fr. crédibilité. DOOM
credibilitáte s. f., g.-d. art. credibilitắții
credibilul
CREDÍBIL, -Ă, credibili, -e, adj. Care poate fi crezut; verosimil. – Din lat. credibilis. DOOM
credíbil adj. m., pl. credíbili; f. credíbilă, pl. credíbile
credibilului
CREDÍBIL, -Ă, credibili, -e, adj. Care poate fi crezut; verosimil. – Din lat. credibilis. DOOM
credíbil adj. m., pl. credíbili; f. credíbilă, pl. credíbile
credincer
CREDINCÉR, credinceri, s. m. (Înv.) Om de încredere (la Curtea domnească); slujbaș cu rang de boiernaș. – Credință + suf. -ar. DOOM
credincér (înv.) s. m., pl. credincéri
credinceri
CREDINCÉR, credinceri, s. m. (Înv.) Om de încredere (la Curtea domnească); slujbaș cu rang de boiernaș. – Credință + suf. -ar. DOOM
credincér (înv.) s. m., pl. credincéri
credincerii
CREDINCÉR, credinceri, s. m. (Înv.) Om de încredere (la Curtea domnească); slujbaș cu rang de boiernaș. – Credință + suf. -ar. DOOM
credincér (înv.) s. m., pl. credincéri
credincerilor
CREDINCÉR, credinceri, s. m. (Înv.) Om de încredere (la Curtea domnească); slujbaș cu rang de boiernaș. – Credință + suf. -ar. DOOM
credincér (înv.) s. m., pl. credincéri
credincerul
CREDINCÉR, credinceri, s. m. (Înv.) Om de încredere (la Curtea domnească); slujbaș cu rang de boiernaș. – Credință + suf. -ar. DOOM
credincér (înv.) s. m., pl. credincéri
credincerului
CREDINCÉR, credinceri, s. m. (Înv.) Om de încredere (la Curtea domnească); slujbaș cu rang de boiernaș. – Credință + suf. -ar. DOOM
credincér (înv.) s. m., pl. credincéri
credincioasa
CREDINCIÓS, -OÁSĂ, credincioși, -oase, adj. (Adesea substantivat) 1. Care este demn de încredere, pe care te poți bizui; devotat, fidel unei persoane; nestrămutat, statornic față de un angajament, de o idee, de o cauză. 2. Care crede în existența lui Dumnezeu și se conformează practicilor religioase. – Credință + suf. -ios. DOOM
credinciós adj. m., pl. credincióși; f. credincioásă, pl. credincioáse
credincioase
CREDINCIÓS, -OÁSĂ, credincioși, -oase, adj. (Adesea substantivat) 1. Care este demn de încredere, pe care te poți bizui; devotat, fidel unei persoane; nestrămutat, statornic față de un angajament, de o idee, de o cauză. 2. Care crede în existența lui Dumnezeu și se conformează practicilor religioase. – Credință + suf. -ios. DOOM
credinciós adj. m., pl. credincióși; f. credincioásă, pl. credincioáse
credincioasei
CREDINCIÓS, -OÁSĂ, credincioși, -oase, adj. (Adesea substantivat) 1. Care este demn de încredere, pe care te poți bizui; devotat, fidel unei persoane; nestrămutat, statornic față de un angajament, de o idee, de o cauză. 2. Care crede în existența lui Dumnezeu și se conformează practicilor religioase. – Credință + suf. -ios. DOOM
credinciós adj. m., pl. credincióși; f. credincioásă, pl. credincioáse
credincioasele
CREDINCIÓS, -OÁSĂ, credincioși, -oase, adj. (Adesea substantivat) 1. Care este demn de încredere, pe care te poți bizui; devotat, fidel unei persoane; nestrămutat, statornic față de un angajament, de o idee, de o cauză. 2. Care crede în existența lui Dumnezeu și se conformează practicilor religioase. – Credință + suf. -ios. DOOM
credinciós adj. m., pl. credincióși; f. credincioásă, pl. credincioáse
credincioaselor
CREDINCIÓS, -OÁSĂ, credincioși, -oase, adj. (Adesea substantivat) 1. Care este demn de încredere, pe care te poți bizui; devotat, fidel unei persoane; nestrămutat, statornic față de un angajament, de o idee, de o cauză. 2. Care crede în existența lui Dumnezeu și se conformează practicilor religioase. – Credință + suf. -ios. DOOM
credinciós adj. m., pl. credincióși; f. credincioásă, pl. credincioáse
credincios
CREDINCIÓS, -OÁSĂ, credincioși, -oase, adj. (Adesea substantivat) 1. Care este demn de încredere, pe care te poți bizui; devotat, fidel unei persoane; nestrămutat, statornic față de un angajament, de o idee, de o cauză. 2. Care crede în existența lui Dumnezeu și se conformează practicilor religioase. – Credință + suf. -ios. DOOM
credinciós adj. m., pl. credincióși; f. credincioásă, pl. credincioáse
credinciosul
CREDINCIÓS, -OÁSĂ, credincioși, -oase, adj. (Adesea substantivat) 1. Care este demn de încredere, pe care te poți bizui; devotat, fidel unei persoane; nestrămutat, statornic față de un angajament, de o idee, de o cauză. 2. Care crede în existența lui Dumnezeu și se conformează practicilor religioase. – Credință + suf. -ios. DOOM
credinciós adj. m., pl. credincióși; f. credincioásă, pl. credincioáse
credinciosului
CREDINCIÓS, -OÁSĂ, credincioși, -oase, adj. (Adesea substantivat) 1. Care este demn de încredere, pe care te poți bizui; devotat, fidel unei persoane; nestrămutat, statornic față de un angajament, de o idee, de o cauză. 2. Care crede în existența lui Dumnezeu și se conformează practicilor religioase. – Credință + suf. -ios. DOOM
credinciós adj. m., pl. credincióși; f. credincioásă, pl. credincioáse
credincioși
CREDINCIÓS, -OÁSĂ, credincioși, -oase, adj. (Adesea substantivat) 1. Care este demn de încredere, pe care te poți bizui; devotat, fidel unei persoane; nestrămutat, statornic față de un angajament, de o idee, de o cauză. 2. Care crede în existența lui Dumnezeu și se conformează practicilor religioase. – Credință + suf. -ios. DOOM
credinciós adj. m., pl. credincióși; f. credincioásă, pl. credincioáse
credincioșii
CREDINCIÓS, -OÁSĂ, credincioși, -oase, adj. (Adesea substantivat) 1. Care este demn de încredere, pe care te poți bizui; devotat, fidel unei persoane; nestrămutat, statornic față de un angajament, de o idee, de o cauză. 2. Care crede în existența lui Dumnezeu și se conformează practicilor religioase. – Credință + suf. -ios. DOOM
credinciós adj. m., pl. credincióși; f. credincioásă, pl. credincioáse
credincioșilor
CREDINCIÓS, -OÁSĂ, credincioși, -oase, adj. (Adesea substantivat) 1. Care este demn de încredere, pe care te poți bizui; devotat, fidel unei persoane; nestrămutat, statornic față de un angajament, de o idee, de o cauză. 2. Care crede în existența lui Dumnezeu și se conformează practicilor religioase. – Credință + suf. -ios. DOOM
credinciós adj. m., pl. credincióși; f. credincioásă, pl. credincioáse
credința
CREDÍNȚĂ, credințe, s. f. 1. Faptul de a crede în adevărul unui lucru; convingere, siguranță, certitudine. ◊ Profesiune de credință = declarație publică pe care o face cineva asupra principiilor sau convingerilor sale. 2. (Înv.) Încredere (pe care o inspiră cineva). ◊ Loc. adv. În credință = într-adevăr. ◊ Expr. A-și mânca credința = a se comporta astfel încât nu mai inspiră încredere. (Înv.) A bea (sau a lua, a sorbi) credință (sau credința) = a gusta din mâncărurile servite domnitorului pentru a-l încredința că nu sunt otrăvite. 3. Fidelitate, devotament, statornicie față de cineva sau de ceva. ♦ (Reg.) Logodnă. 4. Speranță, nădejde. 5. Convingere despre existența lui Dumnezeu; mărturisire a acestei convingeri prin respectarea prescripțiilor bisericești; religie, cult. – Lat. *credentia. DOOM
credínță s. f., g.-d. art. credínței; pl. credínțe
credințe
CREDÍNȚĂ, credințe, s. f. 1. Faptul de a crede în adevărul unui lucru; convingere, siguranță, certitudine. ◊ Profesiune de credință = declarație publică pe care o face cineva asupra principiilor sau convingerilor sale. 2. (Înv.) Încredere (pe care o inspiră cineva). ◊ Loc. adv. În credință = într-adevăr. ◊ Expr. A-și mânca credința = a se comporta astfel încât nu mai inspiră încredere. (Înv.) A bea (sau a lua, a sorbi) credință (sau credința) = a gusta din mâncărurile servite domnitorului pentru a-l încredința că nu sunt otrăvite. 3. Fidelitate, devotament, statornicie față de cineva sau de ceva. ♦ (Reg.) Logodnă. 4. Speranță, nădejde. 5. Convingere despre existența lui Dumnezeu; mărturisire a acestei convingeri prin respectarea prescripțiilor bisericești; religie, cult. – Lat. *credentia. DOOM
credínță s. f., g.-d. art. credínței; pl. credínțe
credințea
CREDINȚÍ, credințesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) logodi. – Din credință. DOOM
!credințí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se credințéște, imperf. 3 sg. se credințeá; conj. prez. 3 să se credințeáscă
credințeai
CREDINȚÍ, credințesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) logodi. – Din credință. DOOM
!credințí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se credințéște, imperf. 3 sg. se credințeá; conj. prez. 3 să se credințeáscă
credințeam
CREDINȚÍ, credințesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) logodi. – Din credință. DOOM
!credințí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se credințéște, imperf. 3 sg. se credințeá; conj. prez. 3 să se credințeáscă
credințească
CREDINȚÍ, credințesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) logodi. – Din credință. DOOM
!credințí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se credințéște, imperf. 3 sg. se credințeá; conj. prez. 3 să se credințeáscă
credințeau
CREDINȚÍ, credințesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) logodi. – Din credință. DOOM
!credințí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se credințéște, imperf. 3 sg. se credințeá; conj. prez. 3 să se credințeáscă
credințeați
CREDINȚÍ, credințesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) logodi. – Din credință. DOOM
!credințí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se credințéște, imperf. 3 sg. se credințeá; conj. prez. 3 să se credințeáscă
credinței
CREDÍNȚĂ, credințe, s. f. 1. Faptul de a crede în adevărul unui lucru; convingere, siguranță, certitudine. ◊ Profesiune de credință = declarație publică pe care o face cineva asupra principiilor sau convingerilor sale. 2. (Înv.) Încredere (pe care o inspiră cineva). ◊ Loc. adv. În credință = într-adevăr. ◊ Expr. A-și mânca credința = a se comporta astfel încât nu mai inspiră încredere. (Înv.) A bea (sau a lua, a sorbi) credință (sau credința) = a gusta din mâncărurile servite domnitorului pentru a-l încredința că nu sunt otrăvite. 3. Fidelitate, devotament, statornicie față de cineva sau de ceva. ♦ (Reg.) Logodnă. 4. Speranță, nădejde. 5. Convingere despre existența lui Dumnezeu; mărturisire a acestei convingeri prin respectarea prescripțiilor bisericești; religie, cult. – Lat. *credentia. DOOM
credínță s. f., g.-d. art. credínței; pl. credínțe
credințele
CREDÍNȚĂ, credințe, s. f. 1. Faptul de a crede în adevărul unui lucru; convingere, siguranță, certitudine. ◊ Profesiune de credință = declarație publică pe care o face cineva asupra principiilor sau convingerilor sale. 2. (Înv.) Încredere (pe care o inspiră cineva). ◊ Loc. adv. În credință = într-adevăr. ◊ Expr. A-și mânca credința = a se comporta astfel încât nu mai inspiră încredere. (Înv.) A bea (sau a lua, a sorbi) credință (sau credința) = a gusta din mâncărurile servite domnitorului pentru a-l încredința că nu sunt otrăvite. 3. Fidelitate, devotament, statornicie față de cineva sau de ceva. ♦ (Reg.) Logodnă. 4. Speranță, nădejde. 5. Convingere despre existența lui Dumnezeu; mărturisire a acestei convingeri prin respectarea prescripțiilor bisericești; religie, cult. – Lat. *credentia. DOOM
credínță s. f., g.-d. art. credínței; pl. credínțe
credințelor
CREDÍNȚĂ, credințe, s. f. 1. Faptul de a crede în adevărul unui lucru; convingere, siguranță, certitudine. ◊ Profesiune de credință = declarație publică pe care o face cineva asupra principiilor sau convingerilor sale. 2. (Înv.) Încredere (pe care o inspiră cineva). ◊ Loc. adv. În credință = într-adevăr. ◊ Expr. A-și mânca credința = a se comporta astfel încât nu mai inspiră încredere. (Înv.) A bea (sau a lua, a sorbi) credință (sau credința) = a gusta din mâncărurile servite domnitorului pentru a-l încredința că nu sunt otrăvite. 3. Fidelitate, devotament, statornicie față de cineva sau de ceva. ♦ (Reg.) Logodnă. 4. Speranță, nădejde. 5. Convingere despre existența lui Dumnezeu; mărturisire a acestei convingeri prin respectarea prescripțiilor bisericești; religie, cult. – Lat. *credentia. DOOM
credínță s. f., g.-d. art. credínței; pl. credínțe
credințesc
CREDINȚÍ, credințesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) logodi. – Din credință. DOOM
!credințí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se credințéște, imperf. 3 sg. se credințeá; conj. prez. 3 să se credințeáscă
credințește
CREDINȚÍ, credințesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) logodi. – Din credință. DOOM
!credințí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se credințéște, imperf. 3 sg. se credințeá; conj. prez. 3 să se credințeáscă
credințești
CREDINȚÍ, credințesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) logodi. – Din credință. DOOM
!credințí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se credințéște, imperf. 3 sg. se credințeá; conj. prez. 3 să se credințeáscă
credinți
CREDINȚÍ, credințesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) logodi. – Din credință. DOOM
!credințí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se credințéște, imperf. 3 sg. se credințeá; conj. prez. 3 să se credințeáscă
credinții
CREDINȚÍ, credințesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) logodi. – Din credință. DOOM
!credințí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se credințéște, imperf. 3 sg. se credințeá; conj. prez. 3 să se credințeáscă
credințim
CREDINȚÍ, credințesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) logodi. – Din credință. DOOM
!credințí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se credințéște, imperf. 3 sg. se credințeá; conj. prez. 3 să se credințeáscă
credințind
CREDINȚÍ, credințesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) logodi. – Din credință. DOOM
!credințí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se credințéște, imperf. 3 sg. se credințeá; conj. prez. 3 să se credințeáscă
credințire
CREDINȚÍ, credințesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) logodi. – Din credință. DOOM
!credințí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se credințéște, imperf. 3 sg. se credințeá; conj. prez. 3 să se credințeáscă
credințire
CREDINȚÍ, credințesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) logodi. – Din credință.
credințiră
CREDINȚÍ, credințesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) logodi. – Din credință. DOOM
!credințí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se credințéște, imperf. 3 sg. se credințeá; conj. prez. 3 să se credințeáscă
credințirăm
CREDINȚÍ, credințesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) logodi. – Din credință. DOOM
!credințí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se credințéște, imperf. 3 sg. se credințeá; conj. prez. 3 să se credințeáscă
credințirăți
CREDINȚÍ, credințesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) logodi. – Din credință. DOOM
!credințí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se credințéște, imperf. 3 sg. se credințeá; conj. prez. 3 să se credințeáscă
credințise
CREDINȚÍ, credințesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) logodi. – Din credință. DOOM
!credințí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se credințéște, imperf. 3 sg. se credințeá; conj. prez. 3 să se credințeáscă
credințisem
CREDINȚÍ, credințesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) logodi. – Din credință. DOOM
!credințí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se credințéște, imperf. 3 sg. se credințeá; conj. prez. 3 să se credințeáscă
credințiseră
CREDINȚÍ, credințesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) logodi. – Din credință. DOOM
!credințí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se credințéște, imperf. 3 sg. se credințeá; conj. prez. 3 să se credințeáscă
credințiserăm
CREDINȚÍ, credințesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) logodi. – Din credință. DOOM
!credințí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se credințéște, imperf. 3 sg. se credințeá; conj. prez. 3 să se credințeáscă
credințiserăți
CREDINȚÍ, credințesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) logodi. – Din credință. DOOM
!credințí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se credințéște, imperf. 3 sg. se credințeá; conj. prez. 3 să se credințeáscă
credințiseși
CREDINȚÍ, credințesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) logodi. – Din credință. DOOM
!credințí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se credințéște, imperf. 3 sg. se credințeá; conj. prez. 3 să se credințeáscă
credințiseți
CREDINȚÍ, credințesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) logodi. – Din credință. DOOM
!credințí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se credințéște, imperf. 3 sg. se credințeá; conj. prez. 3 să se credințeáscă
credințit
CREDINȚÍ, credințesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) logodi. – Din credință. DOOM
!credințí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se credințéște, imperf. 3 sg. se credințeá; conj. prez. 3 să se credințeáscă
credințit
CREDINȚÍ, credințesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) logodi. – Din credință.
credințiși
CREDINȚÍ, credințesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) logodi. – Din credință. DOOM
!credințí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se credințéște, imperf. 3 sg. se credințeá; conj. prez. 3 să se credințeáscă
credințiți
CREDINȚÍ, credințesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) logodi. – Din credință. DOOM
!credințí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se credințéște, imperf. 3 sg. se credințeá; conj. prez. 3 să se credințeáscă
credit
CRÉDIT, credite, s. n. 1. Relație (economică) bănească ce se stabilește între o persoană fizică sau juridică (creditor), care acordă un împrumut de bani sau care vinde mărfuri sau servicii pe datorie, și o altă persoană fizică sau juridică (debitor), care primește împrumutul sau cumpără pe datorie; împrumut acordat (cu titlu rambursabil și condiționat de obicei de plata unei dobânzi); creanța creditorului; obligația (bănească), datoria celui creditat; (concr.) valoarea, suma de bani pe care creditorul o cedează cu titlu rambursabil debitorului său. ◊ Credit ipotecar = formă de credit pe termen lung, acordat de o bancă2 unor persoane (fizice sau juridice), în scopul construirii, achiziționării, reparării sau modernizării de proprietăți imobiliare, în care creditul este garantat cu proprietățile imobiliare respective. Scrisoare de credit = înscris care autorizează pe purtătorul său să primească un anumit credit. ◊ Expr. A da pe credit = a vinde fără a primi banii imediat (cu plata temporar amânată). A deschide (cuiva) un credit = a pune la dispoziția cuiva, cu respectarea formelor legale, un credit în limitele și în condițiile stabilite de mai înainte. A face (cuiva) un credit = a) a vinde (cuiva) marfa pe datorie; b) a acorda încredere cuiva, a aștepta cu încredere comportarea bună a cuiva. 2. Sector, sferă a circulației care cuprinde relațiile de credit (1). 3. Coloana din dreapta a unui cont, în care se înscriu reducerile (scăderile) de activ sau sporurile (creșterile) de pasiv. 4. Fig. Considerație, încredere, stimă, autoritate, influență, trecere de care se bucură cineva. – Din fr. crédit. DOOM
crédit s. n., pl. crédite
credita
CREDITÁ, creditez, vb. I. Tranz. 1. A acorda sau a deschide cuiva un credit (1); a împrumuta pe cineva cu o sumă de bani; a vinde cuiva pe credit. 2. A face o înregistrare în creditul unui cont. – Din fr. créditer. DOOM
creditá (a ~) vb., ind. prez. 3 crediteáză
creditai
CREDITÁ, creditez, vb. I. Tranz. 1. A acorda sau a deschide cuiva un credit (1); a împrumuta pe cineva cu o sumă de bani; a vinde cuiva pe credit. 2. A face o înregistrare în creditul unui cont. – Din fr. créditer. DOOM
creditá (a ~) vb., ind. prez. 3 crediteáză
creditam
CREDITÁ, creditez, vb. I. Tranz. 1. A acorda sau a deschide cuiva un credit (1); a împrumuta pe cineva cu o sumă de bani; a vinde cuiva pe credit. 2. A face o înregistrare în creditul unui cont. – Din fr. créditer. DOOM
creditá (a ~) vb., ind. prez. 3 crediteáză
creditare
CREDITÁ, creditez, vb. I. Tranz. 1. A acorda sau a deschide cuiva un credit (1); a împrumuta pe cineva cu o sumă de bani; a vinde cuiva pe credit. 2. A face o înregistrare în creditul unui cont. – Din fr. créditer. DOOM
creditá (a ~) vb., ind. prez. 3 crediteáză
creditare
CREDITÁRE, creditări, s. f. Acțiunea de a credita și rezultatul ei. ◊ Creditarea taxelor vamale = amânarea efectuării plății taxelor vamale cu condiția prezentării de garanții și a plății unor dobânzi aferente. – V. credita. DOOM
creditáre s. f., g.-d. art. creditắrii; pl. creditắri
creditarea
CREDITÁRE, creditări, s. f. Acțiunea de a credita și rezultatul ei. ◊ Creditarea taxelor vamale = amânarea efectuării plății taxelor vamale cu condiția prezentării de garanții și a plății unor dobânzi aferente. – V. credita. DOOM
creditáre s. f., g.-d. art. creditắrii; pl. creditắri
creditară
CREDITÁ, creditez, vb. I. Tranz. 1. A acorda sau a deschide cuiva un credit (1); a împrumuta pe cineva cu o sumă de bani; a vinde cuiva pe credit. 2. A face o înregistrare în creditul unui cont. – Din fr. créditer. DOOM
creditá (a ~) vb., ind. prez. 3 crediteáză
creditarăm
CREDITÁ, creditez, vb. I. Tranz. 1. A acorda sau a deschide cuiva un credit (1); a împrumuta pe cineva cu o sumă de bani; a vinde cuiva pe credit. 2. A face o înregistrare în creditul unui cont. – Din fr. créditer. DOOM
creditá (a ~) vb., ind. prez. 3 crediteáză
creditarăți
CREDITÁ, creditez, vb. I. Tranz. 1. A acorda sau a deschide cuiva un credit (1); a împrumuta pe cineva cu o sumă de bani; a vinde cuiva pe credit. 2. A face o înregistrare în creditul unui cont. – Din fr. créditer. DOOM
creditá (a ~) vb., ind. prez. 3 crediteáză
creditase
CREDITÁ, creditez, vb. I. Tranz. 1. A acorda sau a deschide cuiva un credit (1); a împrumuta pe cineva cu o sumă de bani; a vinde cuiva pe credit. 2. A face o înregistrare în creditul unui cont. – Din fr. créditer. DOOM
creditá (a ~) vb., ind. prez. 3 crediteáză
creditasem
CREDITÁ, creditez, vb. I. Tranz. 1. A acorda sau a deschide cuiva un credit (1); a împrumuta pe cineva cu o sumă de bani; a vinde cuiva pe credit. 2. A face o înregistrare în creditul unui cont. – Din fr. créditer. DOOM
creditá (a ~) vb., ind. prez. 3 crediteáză
creditaseră
CREDITÁ, creditez, vb. I. Tranz. 1. A acorda sau a deschide cuiva un credit (1); a împrumuta pe cineva cu o sumă de bani; a vinde cuiva pe credit. 2. A face o înregistrare în creditul unui cont. – Din fr. créditer. DOOM
creditá (a ~) vb., ind. prez. 3 crediteáză
creditaserăm
CREDITÁ, creditez, vb. I. Tranz. 1. A acorda sau a deschide cuiva un credit (1); a împrumuta pe cineva cu o sumă de bani; a vinde cuiva pe credit. 2. A face o înregistrare în creditul unui cont. – Din fr. créditer. DOOM
creditá (a ~) vb., ind. prez. 3 crediteáză
creditaserăți
CREDITÁ, creditez, vb. I. Tranz. 1. A acorda sau a deschide cuiva un credit (1); a împrumuta pe cineva cu o sumă de bani; a vinde cuiva pe credit. 2. A face o înregistrare în creditul unui cont. – Din fr. créditer. DOOM
creditá (a ~) vb., ind. prez. 3 crediteáză
creditaseși
CREDITÁ, creditez, vb. I. Tranz. 1. A acorda sau a deschide cuiva un credit (1); a împrumuta pe cineva cu o sumă de bani; a vinde cuiva pe credit. 2. A face o înregistrare în creditul unui cont. – Din fr. créditer. DOOM
creditá (a ~) vb., ind. prez. 3 crediteáză
creditaseți
CREDITÁ, creditez, vb. I. Tranz. 1. A acorda sau a deschide cuiva un credit (1); a împrumuta pe cineva cu o sumă de bani; a vinde cuiva pe credit. 2. A face o înregistrare în creditul unui cont. – Din fr. créditer. DOOM
creditá (a ~) vb., ind. prez. 3 crediteáză
creditat
CREDITÁ, creditez, vb. I. Tranz. 1. A acorda sau a deschide cuiva un credit (1); a împrumuta pe cineva cu o sumă de bani; a vinde cuiva pe credit. 2. A face o înregistrare în creditul unui cont. – Din fr. créditer. DOOM
creditá (a ~) vb., ind. prez. 3 crediteáză
creditat
CREDITÁ, creditez, vb. I. Tranz. 1. A acorda sau a deschide cuiva un credit (1); a împrumuta pe cineva cu o sumă de bani; a vinde cuiva pe credit. 2. A face o înregistrare în creditul unui cont. – Din fr. créditer.
creditau
CREDITÁ, creditez, vb. I. Tranz. 1. A acorda sau a deschide cuiva un credit (1); a împrumuta pe cineva cu o sumă de bani; a vinde cuiva pe credit. 2. A face o înregistrare în creditul unui cont. – Din fr. créditer. DOOM
creditá (a ~) vb., ind. prez. 3 crediteáză
creditași
CREDITÁ, creditez, vb. I. Tranz. 1. A acorda sau a deschide cuiva un credit (1); a împrumuta pe cineva cu o sumă de bani; a vinde cuiva pe credit. 2. A face o înregistrare în creditul unui cont. – Din fr. créditer. DOOM
creditá (a ~) vb., ind. prez. 3 crediteáză
creditați
CREDITÁ, creditez, vb. I. Tranz. 1. A acorda sau a deschide cuiva un credit (1); a împrumuta pe cineva cu o sumă de bani; a vinde cuiva pe credit. 2. A face o înregistrare în creditul unui cont. – Din fr. créditer. DOOM
creditá (a ~) vb., ind. prez. 3 crediteáză
credite
CRÉDIT, credite, s. n. 1. Relație (economică) bănească ce se stabilește între o persoană fizică sau juridică (creditor), care acordă un împrumut de bani sau care vinde mărfuri sau servicii pe datorie, și o altă persoană fizică sau juridică (debitor), care primește împrumutul sau cumpără pe datorie; împrumut acordat (cu titlu rambursabil și condiționat de obicei de plata unei dobânzi); creanța creditorului; obligația (bănească), datoria celui creditat; (concr.) valoarea, suma de bani pe care creditorul o cedează cu titlu rambursabil debitorului său. ◊ Credit ipotecar = formă de credit pe termen lung, acordat de o bancă2 unor persoane (fizice sau juridice), în scopul construirii, achiziționării, reparării sau modernizării de proprietăți imobiliare, în care creditul este garantat cu proprietățile imobiliare respective. Scrisoare de credit = înscris care autorizează pe purtătorul său să primească un anumit credit. ◊ Expr. A da pe credit = a vinde fără a primi banii imediat (cu plata temporar amânată). A deschide (cuiva) un credit = a pune la dispoziția cuiva, cu respectarea formelor legale, un credit în limitele și în condițiile stabilite de mai înainte. A face (cuiva) un credit = a) a vinde (cuiva) marfa pe datorie; b) a acorda încredere cuiva, a aștepta cu încredere comportarea bună a cuiva. 2. Sector, sferă a circulației care cuprinde relațiile de credit (1). 3. Coloana din dreapta a unui cont, în care se înscriu reducerile (scăderile) de activ sau sporurile (creșterile) de pasiv. 4. Fig. Considerație, încredere, stimă, autoritate, influență, trecere de care se bucură cineva. – Din fr. crédit. DOOM
crédit s. n., pl. crédite
creditează
CREDITÁ, creditez, vb. I. Tranz. 1. A acorda sau a deschide cuiva un credit (1); a împrumuta pe cineva cu o sumă de bani; a vinde cuiva pe credit. 2. A face o înregistrare în creditul unui cont. – Din fr. créditer. DOOM
creditá (a ~) vb., ind. prez. 3 crediteáză
creditele
CRÉDIT, credite, s. n. 1. Relație (economică) bănească ce se stabilește între o persoană fizică sau juridică (creditor), care acordă un împrumut de bani sau care vinde mărfuri sau servicii pe datorie, și o altă persoană fizică sau juridică (debitor), care primește împrumutul sau cumpără pe datorie; împrumut acordat (cu titlu rambursabil și condiționat de obicei de plata unei dobânzi); creanța creditorului; obligația (bănească), datoria celui creditat; (concr.) valoarea, suma de bani pe care creditorul o cedează cu titlu rambursabil debitorului său. ◊ Credit ipotecar = formă de credit pe termen lung, acordat de o bancă2 unor persoane (fizice sau juridice), în scopul construirii, achiziționării, reparării sau modernizării de proprietăți imobiliare, în care creditul este garantat cu proprietățile imobiliare respective. Scrisoare de credit = înscris care autorizează pe purtătorul său să primească un anumit credit. ◊ Expr. A da pe credit = a vinde fără a primi banii imediat (cu plata temporar amânată). A deschide (cuiva) un credit = a pune la dispoziția cuiva, cu respectarea formelor legale, un credit în limitele și în condițiile stabilite de mai înainte. A face (cuiva) un credit = a) a vinde (cuiva) marfa pe datorie; b) a acorda încredere cuiva, a aștepta cu încredere comportarea bună a cuiva. 2. Sector, sferă a circulației care cuprinde relațiile de credit (1). 3. Coloana din dreapta a unui cont, în care se înscriu reducerile (scăderile) de activ sau sporurile (creșterile) de pasiv. 4. Fig. Considerație, încredere, stimă, autoritate, influență, trecere de care se bucură cineva. – Din fr. crédit. DOOM
crédit s. n., pl. crédite
creditelor
CRÉDIT, credite, s. n. 1. Relație (economică) bănească ce se stabilește între o persoană fizică sau juridică (creditor), care acordă un împrumut de bani sau care vinde mărfuri sau servicii pe datorie, și o altă persoană fizică sau juridică (debitor), care primește împrumutul sau cumpără pe datorie; împrumut acordat (cu titlu rambursabil și condiționat de obicei de plata unei dobânzi); creanța creditorului; obligația (bănească), datoria celui creditat; (concr.) valoarea, suma de bani pe care creditorul o cedează cu titlu rambursabil debitorului său. ◊ Credit ipotecar = formă de credit pe termen lung, acordat de o bancă2 unor persoane (fizice sau juridice), în scopul construirii, achiziționării, reparării sau modernizării de proprietăți imobiliare, în care creditul este garantat cu proprietățile imobiliare respective. Scrisoare de credit = înscris care autorizează pe purtătorul său să primească un anumit credit. ◊ Expr. A da pe credit = a vinde fără a primi banii imediat (cu plata temporar amânată). A deschide (cuiva) un credit = a pune la dispoziția cuiva, cu respectarea formelor legale, un credit în limitele și în condițiile stabilite de mai înainte. A face (cuiva) un credit = a) a vinde (cuiva) marfa pe datorie; b) a acorda încredere cuiva, a aștepta cu încredere comportarea bună a cuiva. 2. Sector, sferă a circulației care cuprinde relațiile de credit (1). 3. Coloana din dreapta a unui cont, în care se înscriu reducerile (scăderile) de activ sau sporurile (creșterile) de pasiv. 4. Fig. Considerație, încredere, stimă, autoritate, influență, trecere de care se bucură cineva. – Din fr. crédit. DOOM
crédit s. n., pl. crédite
creditez
CREDITÁ, creditez, vb. I. Tranz. 1. A acorda sau a deschide cuiva un credit (1); a împrumuta pe cineva cu o sumă de bani; a vinde cuiva pe credit. 2. A face o înregistrare în creditul unui cont. – Din fr. créditer. DOOM
creditá (a ~) vb., ind. prez. 3 crediteáză
crediteze
CREDITÁ, creditez, vb. I. Tranz. 1. A acorda sau a deschide cuiva un credit (1); a împrumuta pe cineva cu o sumă de bani; a vinde cuiva pe credit. 2. A face o înregistrare în creditul unui cont. – Din fr. créditer. DOOM
creditá (a ~) vb., ind. prez. 3 crediteáză
creditezi
CREDITÁ, creditez, vb. I. Tranz. 1. A acorda sau a deschide cuiva un credit (1); a împrumuta pe cineva cu o sumă de bani; a vinde cuiva pe credit. 2. A face o înregistrare în creditul unui cont. – Din fr. créditer. DOOM
creditá (a ~) vb., ind. prez. 3 crediteáză
creditoare
CREDITÓR, -OÁRE, creditori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre persoane fizice sau juridice) Care a creditat; (despre sume) care se înscrie în creditul unui cont. 2. S. m. și f. Titular al unui drept de creanță; persoană sau instituție care a acordat cuiva un credit (1). – Din fr. créditeur. DOOM
creditór adj. m., s. m., pl. creditóri; adj. f., s. f. sg. și pl. creditoáre
creditoare
CREDITÓR, -OÁRE, creditori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre persoane fizice sau juridice) Care a creditat; (despre sume) care se înscrie în creditul unui cont. 2. S. m. și f. Titular al unui drept de creanță; persoană sau instituție care a acordat cuiva un credit (1). – Din fr. créditeur. DOOM
creditór adj. m., s. m., pl. creditóri; adj. f., s. f. sg. și pl. creditoáre
creditoarea
CREDITÓR, -OÁRE, creditori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre persoane fizice sau juridice) Care a creditat; (despre sume) care se înscrie în creditul unui cont. 2. S. m. și f. Titular al unui drept de creanță; persoană sau instituție care a acordat cuiva un credit (1). – Din fr. créditeur. DOOM
creditór adj. m., s. m., pl. creditóri; adj. f., s. f. sg. și pl. creditoáre
creditoarea
CREDITÓR, -OÁRE, creditori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre persoane fizice sau juridice) Care a creditat; (despre sume) care se înscrie în creditul unui cont. 2. S. m. și f. Titular al unui drept de creanță; persoană sau instituție care a acordat cuiva un credit (1). – Din fr. créditeur. DOOM
creditór adj. m., s. m., pl. creditóri; adj. f., s. f. sg. și pl. creditoáre
creditoarei
CREDITÓR, -OÁRE, creditori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre persoane fizice sau juridice) Care a creditat; (despre sume) care se înscrie în creditul unui cont. 2. S. m. și f. Titular al unui drept de creanță; persoană sau instituție care a acordat cuiva un credit (1). – Din fr. créditeur. DOOM
creditór adj. m., s. m., pl. creditóri; adj. f., s. f. sg. și pl. creditoáre
creditoarei
CREDITÓR, -OÁRE, creditori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre persoane fizice sau juridice) Care a creditat; (despre sume) care se înscrie în creditul unui cont. 2. S. m. și f. Titular al unui drept de creanță; persoană sau instituție care a acordat cuiva un credit (1). – Din fr. créditeur. DOOM
creditór adj. m., s. m., pl. creditóri; adj. f., s. f. sg. și pl. creditoáre
creditoarele
CREDITÓR, -OÁRE, creditori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre persoane fizice sau juridice) Care a creditat; (despre sume) care se înscrie în creditul unui cont. 2. S. m. și f. Titular al unui drept de creanță; persoană sau instituție care a acordat cuiva un credit (1). – Din fr. créditeur. DOOM
creditór adj. m., s. m., pl. creditóri; adj. f., s. f. sg. și pl. creditoáre
creditoarele
CREDITÓR, -OÁRE, creditori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre persoane fizice sau juridice) Care a creditat; (despre sume) care se înscrie în creditul unui cont. 2. S. m. și f. Titular al unui drept de creanță; persoană sau instituție care a acordat cuiva un credit (1). – Din fr. créditeur. DOOM
creditór adj. m., s. m., pl. creditóri; adj. f., s. f. sg. și pl. creditoáre
creditoarelor
CREDITÓR, -OÁRE, creditori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre persoane fizice sau juridice) Care a creditat; (despre sume) care se înscrie în creditul unui cont. 2. S. m. și f. Titular al unui drept de creanță; persoană sau instituție care a acordat cuiva un credit (1). – Din fr. créditeur. DOOM
creditór adj. m., s. m., pl. creditóri; adj. f., s. f. sg. și pl. creditoáre
creditoarelor
CREDITÓR, -OÁRE, creditori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre persoane fizice sau juridice) Care a creditat; (despre sume) care se înscrie în creditul unui cont. 2. S. m. și f. Titular al unui drept de creanță; persoană sau instituție care a acordat cuiva un credit (1). – Din fr. créditeur. DOOM
creditór adj. m., s. m., pl. creditóri; adj. f., s. f. sg. și pl. creditoáre
creditor
CREDITÓR, -OÁRE, creditori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre persoane fizice sau juridice) Care a creditat; (despre sume) care se înscrie în creditul unui cont. 2. S. m. și f. Titular al unui drept de creanță; persoană sau instituție care a acordat cuiva un credit (1). – Din fr. créditeur. DOOM
creditór adj. m., s. m., pl. creditóri; adj. f., s. f. sg. și pl. creditoáre
creditor
CREDITÓR, -OÁRE, creditori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre persoane fizice sau juridice) Care a creditat; (despre sume) care se înscrie în creditul unui cont. 2. S. m. și f. Titular al unui drept de creanță; persoană sau instituție care a acordat cuiva un credit (1). – Din fr. créditeur. DOOM
creditór adj. m., s. m., pl. creditóri; adj. f., s. f. sg. și pl. creditoáre
creditori
CREDITÓR, -OÁRE, creditori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre persoane fizice sau juridice) Care a creditat; (despre sume) care se înscrie în creditul unui cont. 2. S. m. și f. Titular al unui drept de creanță; persoană sau instituție care a acordat cuiva un credit (1). – Din fr. créditeur. DOOM
creditór adj. m., s. m., pl. creditóri; adj. f., s. f. sg. și pl. creditoáre
creditori
CREDITÓR, -OÁRE, creditori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre persoane fizice sau juridice) Care a creditat; (despre sume) care se înscrie în creditul unui cont. 2. S. m. și f. Titular al unui drept de creanță; persoană sau instituție care a acordat cuiva un credit (1). – Din fr. créditeur. DOOM
creditór adj. m., s. m., pl. creditóri; adj. f., s. f. sg. și pl. creditoáre
creditorii
CREDITÓR, -OÁRE, creditori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre persoane fizice sau juridice) Care a creditat; (despre sume) care se înscrie în creditul unui cont. 2. S. m. și f. Titular al unui drept de creanță; persoană sau instituție care a acordat cuiva un credit (1). – Din fr. créditeur. DOOM
creditór adj. m., s. m., pl. creditóri; adj. f., s. f. sg. și pl. creditoáre
creditorii
CREDITÓR, -OÁRE, creditori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre persoane fizice sau juridice) Care a creditat; (despre sume) care se înscrie în creditul unui cont. 2. S. m. și f. Titular al unui drept de creanță; persoană sau instituție care a acordat cuiva un credit (1). – Din fr. créditeur. DOOM
creditór adj. m., s. m., pl. creditóri; adj. f., s. f. sg. și pl. creditoáre
creditorilor
CREDITÓR, -OÁRE, creditori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre persoane fizice sau juridice) Care a creditat; (despre sume) care se înscrie în creditul unui cont. 2. S. m. și f. Titular al unui drept de creanță; persoană sau instituție care a acordat cuiva un credit (1). – Din fr. créditeur. DOOM
creditór adj. m., s. m., pl. creditóri; adj. f., s. f. sg. și pl. creditoáre
creditorilor
CREDITÓR, -OÁRE, creditori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre persoane fizice sau juridice) Care a creditat; (despre sume) care se înscrie în creditul unui cont. 2. S. m. și f. Titular al unui drept de creanță; persoană sau instituție care a acordat cuiva un credit (1). – Din fr. créditeur. DOOM
creditór adj. m., s. m., pl. creditóri; adj. f., s. f. sg. și pl. creditoáre
creditorul
CREDITÓR, -OÁRE, creditori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre persoane fizice sau juridice) Care a creditat; (despre sume) care se înscrie în creditul unui cont. 2. S. m. și f. Titular al unui drept de creanță; persoană sau instituție care a acordat cuiva un credit (1). – Din fr. créditeur. DOOM
creditór adj. m., s. m., pl. creditóri; adj. f., s. f. sg. și pl. creditoáre
creditorul
CREDITÓR, -OÁRE, creditori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre persoane fizice sau juridice) Care a creditat; (despre sume) care se înscrie în creditul unui cont. 2. S. m. și f. Titular al unui drept de creanță; persoană sau instituție care a acordat cuiva un credit (1). – Din fr. créditeur. DOOM
creditór adj. m., s. m., pl. creditóri; adj. f., s. f. sg. și pl. creditoáre
creditorului
CREDITÓR, -OÁRE, creditori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre persoane fizice sau juridice) Care a creditat; (despre sume) care se înscrie în creditul unui cont. 2. S. m. și f. Titular al unui drept de creanță; persoană sau instituție care a acordat cuiva un credit (1). – Din fr. créditeur. DOOM
creditór adj. m., s. m., pl. creditóri; adj. f., s. f. sg. și pl. creditoáre
creditorului
CREDITÓR, -OÁRE, creditori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre persoane fizice sau juridice) Care a creditat; (despre sume) care se înscrie în creditul unui cont. 2. S. m. și f. Titular al unui drept de creanță; persoană sau instituție care a acordat cuiva un credit (1). – Din fr. créditeur. DOOM
creditór adj. m., s. m., pl. creditóri; adj. f., s. f. sg. și pl. creditoáre
creditul
CRÉDIT, credite, s. n. 1. Relație (economică) bănească ce se stabilește între o persoană fizică sau juridică (creditor), care acordă un împrumut de bani sau care vinde mărfuri sau servicii pe datorie, și o altă persoană fizică sau juridică (debitor), care primește împrumutul sau cumpără pe datorie; împrumut acordat (cu titlu rambursabil și condiționat de obicei de plata unei dobânzi); creanța creditorului; obligația (bănească), datoria celui creditat; (concr.) valoarea, suma de bani pe care creditorul o cedează cu titlu rambursabil debitorului său. ◊ Credit ipotecar = formă de credit pe termen lung, acordat de o bancă2 unor persoane (fizice sau juridice), în scopul construirii, achiziționării, reparării sau modernizării de proprietăți imobiliare, în care creditul este garantat cu proprietățile imobiliare respective. Scrisoare de credit = înscris care autorizează pe purtătorul său să primească un anumit credit. ◊ Expr. A da pe credit = a vinde fără a primi banii imediat (cu plata temporar amânată). A deschide (cuiva) un credit = a pune la dispoziția cuiva, cu respectarea formelor legale, un credit în limitele și în condițiile stabilite de mai înainte. A face (cuiva) un credit = a) a vinde (cuiva) marfa pe datorie; b) a acorda încredere cuiva, a aștepta cu încredere comportarea bună a cuiva. 2. Sector, sferă a circulației care cuprinde relațiile de credit (1). 3. Coloana din dreapta a unui cont, în care se înscriu reducerile (scăderile) de activ sau sporurile (creșterile) de pasiv. 4. Fig. Considerație, încredere, stimă, autoritate, influență, trecere de care se bucură cineva. – Din fr. crédit. DOOM
crédit s. n., pl. crédite
creditului
CRÉDIT, credite, s. n. 1. Relație (economică) bănească ce se stabilește între o persoană fizică sau juridică (creditor), care acordă un împrumut de bani sau care vinde mărfuri sau servicii pe datorie, și o altă persoană fizică sau juridică (debitor), care primește împrumutul sau cumpără pe datorie; împrumut acordat (cu titlu rambursabil și condiționat de obicei de plata unei dobânzi); creanța creditorului; obligația (bănească), datoria celui creditat; (concr.) valoarea, suma de bani pe care creditorul o cedează cu titlu rambursabil debitorului său. ◊ Credit ipotecar = formă de credit pe termen lung, acordat de o bancă2 unor persoane (fizice sau juridice), în scopul construirii, achiziționării, reparării sau modernizării de proprietăți imobiliare, în care creditul este garantat cu proprietățile imobiliare respective. Scrisoare de credit = înscris care autorizează pe purtătorul său să primească un anumit credit. ◊ Expr. A da pe credit = a vinde fără a primi banii imediat (cu plata temporar amânată). A deschide (cuiva) un credit = a pune la dispoziția cuiva, cu respectarea formelor legale, un credit în limitele și în condițiile stabilite de mai înainte. A face (cuiva) un credit = a) a vinde (cuiva) marfa pe datorie; b) a acorda încredere cuiva, a aștepta cu încredere comportarea bună a cuiva. 2. Sector, sferă a circulației care cuprinde relațiile de credit (1). 3. Coloana din dreapta a unui cont, în care se înscriu reducerile (scăderile) de activ sau sporurile (creșterile) de pasiv. 4. Fig. Considerație, încredere, stimă, autoritate, influență, trecere de care se bucură cineva. – Din fr. crédit. DOOM
crédit s. n., pl. crédite
creditând
CREDITÁ, creditez, vb. I. Tranz. 1. A acorda sau a deschide cuiva un credit (1); a împrumuta pe cineva cu o sumă de bani; a vinde cuiva pe credit. 2. A face o înregistrare în creditul unui cont. – Din fr. créditer. DOOM
creditá (a ~) vb., ind. prez. 3 crediteáză
creditînd
CREDITÁ, creditez, vb. I. Tranz. 1. A acorda sau a deschide cuiva un credit (1); a împrumuta pe cineva cu o sumă de bani; a vinde cuiva pe credit. 2. A face o înregistrare în creditul unui cont. – Din fr. créditer. DOOM
creditá (a ~) vb., ind. prez. 3 crediteáză
creditări
CREDITÁRE, creditări, s. f. Acțiunea de a credita și rezultatul ei. ◊ Creditarea taxelor vamale = amânarea efectuării plății taxelor vamale cu condiția prezentării de garanții și a plății unor dobânzi aferente. – V. credita. DOOM
creditáre s. f., g.-d. art. creditắrii; pl. creditắri
creditării
CREDITÁRE, creditări, s. f. Acțiunea de a credita și rezultatul ei. ◊ Creditarea taxelor vamale = amânarea efectuării plății taxelor vamale cu condiția prezentării de garanții și a plății unor dobânzi aferente. – V. credita. DOOM
creditáre s. f., g.-d. art. creditắrii; pl. creditắri
creditările
CREDITÁRE, creditări, s. f. Acțiunea de a credita și rezultatul ei. ◊ Creditarea taxelor vamale = amânarea efectuării plății taxelor vamale cu condiția prezentării de garanții și a plății unor dobânzi aferente. – V. credita. DOOM
creditáre s. f., g.-d. art. creditắrii; pl. creditắri
creditărilor
CREDITÁRE, creditări, s. f. Acțiunea de a credita și rezultatul ei. ◊ Creditarea taxelor vamale = amânarea efectuării plății taxelor vamale cu condiția prezentării de garanții și a plății unor dobânzi aferente. – V. credita. DOOM
creditáre s. f., g.-d. art. creditắrii; pl. creditắri
credo
CRÉDO s. n. (Bis.) 1. Crez (2). 2. A treia parte a liturghiei catolice. – Din lat. credo. DOOM
crédo s. n., art. crédoul
credoul
CRÉDO s. n. (Bis.) 1. Crez (2). 2. A treia parte a liturghiei catolice. – Din lat. credo. DOOM
crédo s. n., art. crédoul
credoului
CRÉDO s. n. (Bis.) 1. Crez (2). 2. A treia parte a liturghiei catolice. – Din lat. credo. DOOM
crédo s. n., art. crédoul
credul
CREDÚL, -Ă, creduli, -e, adj. Care crede prea ușor, fără a cerceta mai de aproape, care se încrede lesne în cineva sau în ceva. – Din fr. crédule, lat. credulus. DOOM
credúl adj. m., pl. credúli; f. credúlă, pl. credúle
credula
CREDÚL, -Ă, creduli, -e, adj. Care crede prea ușor, fără a cerceta mai de aproape, care se încrede lesne în cineva sau în ceva. – Din fr. crédule, lat. credulus. DOOM
credúl adj. m., pl. credúli; f. credúlă, pl. credúle
credule
CREDÚL, -Ă, creduli, -e, adj. Care crede prea ușor, fără a cerceta mai de aproape, care se încrede lesne în cineva sau în ceva. – Din fr. crédule, lat. credulus. DOOM
credúl adj. m., pl. credúli; f. credúlă, pl. credúle
credulei
CREDÚL, -Ă, creduli, -e, adj. Care crede prea ușor, fără a cerceta mai de aproape, care se încrede lesne în cineva sau în ceva. – Din fr. crédule, lat. credulus. DOOM
credúl adj. m., pl. credúli; f. credúlă, pl. credúle
credulele
CREDÚL, -Ă, creduli, -e, adj. Care crede prea ușor, fără a cerceta mai de aproape, care se încrede lesne în cineva sau în ceva. – Din fr. crédule, lat. credulus. DOOM
credúl adj. m., pl. credúli; f. credúlă, pl. credúle
credulelor
CREDÚL, -Ă, creduli, -e, adj. Care crede prea ușor, fără a cerceta mai de aproape, care se încrede lesne în cineva sau în ceva. – Din fr. crédule, lat. credulus. DOOM
credúl adj. m., pl. credúli; f. credúlă, pl. credúle
creduli
CREDÚL, -Ă, creduli, -e, adj. Care crede prea ușor, fără a cerceta mai de aproape, care se încrede lesne în cineva sau în ceva. – Din fr. crédule, lat. credulus. DOOM
credúl adj. m., pl. credúli; f. credúlă, pl. credúle
credulii
CREDÚL, -Ă, creduli, -e, adj. Care crede prea ușor, fără a cerceta mai de aproape, care se încrede lesne în cineva sau în ceva. – Din fr. crédule, lat. credulus. DOOM
credúl adj. m., pl. credúli; f. credúlă, pl. credúle
credulilor
CREDÚL, -Ă, creduli, -e, adj. Care crede prea ușor, fără a cerceta mai de aproape, care se încrede lesne în cineva sau în ceva. – Din fr. crédule, lat. credulus. DOOM
credúl adj. m., pl. credúli; f. credúlă, pl. credúle
credulitate
CREDULITÁTE s. f. Însușirea de a fi credul, tendința de a crede orice cu ușurință, fără a cerceta mai de aproape. – Din fr. crédulité, lat. credulitas, -atis. DOOM
credulitáte s. f., g.-d. art. credulitắții
credulitatea
CREDULITÁTE s. f. Însușirea de a fi credul, tendința de a crede orice cu ușurință, fără a cerceta mai de aproape. – Din fr. crédulité, lat. credulitas, -atis. DOOM
credulitáte s. f., g.-d. art. credulitắții
credulități
CREDULITÁTE s. f. Însușirea de a fi credul, tendința de a crede orice cu ușurință, fără a cerceta mai de aproape. – Din fr. crédulité, lat. credulitas, -atis. DOOM
credulitáte s. f., g.-d. art. credulitắții
credulității
CREDULITÁTE s. f. Însușirea de a fi credul, tendința de a crede orice cu ușurință, fără a cerceta mai de aproape. – Din fr. crédulité, lat. credulitas, -atis. DOOM
credulitáte s. f., g.-d. art. credulitắții
credulul
CREDÚL, -Ă, creduli, -e, adj. Care crede prea ușor, fără a cerceta mai de aproape, care se încrede lesne în cineva sau în ceva. – Din fr. crédule, lat. credulus. DOOM
credúl adj. m., pl. credúli; f. credúlă, pl. credúle
credulului
CREDÚL, -Ă, creduli, -e, adj. Care crede prea ușor, fără a cerceta mai de aproape, care se încrede lesne în cineva sau în ceva. – Din fr. crédule, lat. credulus. DOOM
credúl adj. m., pl. credúli; f. credúlă, pl. credúle
credă
CREDĂ s. f. v. cretă.
creează
CREÁ, creez, vb. I. Tranz. 1. A face ceva ce nu exista înainte; a întemeia, a produce, a înființa; a organiza. ♦ A inventa, a născoci; a concepe, a compune o operă literară, o bucată muzicală etc. 2. A pregăti, a instrui pe cineva, a forma pentru o carieră sau pentru o misiune. 3. (Teatru, în expr.) A crea un rol = a da viață unui personaj, a interpreta cu pricepere și originalitate un rol dintr-o piesă de teatru, dintr-un film etc. [Prez. ind. pers. 1 pl. creăm, ger. creând] – Din fr. créer, lat. creare. DOOM
creá (a ~) vb., ind. prez. 3 creeáză, 1 pl. creắm; conj. prez. 3 să creéze; ger. creấnd; part. creát
creek
CREEK, creekuri, s. n. Curs de apă temporar în deșerturile sărate din Australia și din America de Sud. [Pr.: cric] – Cuv. engl. DOOM
!creek (angl.) [ee pron. i] s. n., pl. creekuri [pron. crícuri] (cree-kuri)
creekul
CREEK, creekuri, s. n. Curs de apă temporar în deșerturile sărate din Australia și din America de Sud. [Pr.: cric] – Cuv. engl. DOOM
!creek (angl.) [ee pron. i] s. n., pl. creekuri [pron. crícuri] (cree-kuri)
creekului
CREEK, creekuri, s. n. Curs de apă temporar în deșerturile sărate din Australia și din America de Sud. [Pr.: cric] – Cuv. engl. DOOM
!creek (angl.) [ee pron. i] s. n., pl. creekuri [pron. crícuri] (cree-kuri)
creekuri
CREEK, creekuri, s. n. Curs de apă temporar în deșerturile sărate din Australia și din America de Sud. [Pr.: cric] – Cuv. engl. DOOM
!creek (angl.) [ee pron. i] s. n., pl. creekuri [pron. crícuri] (cree-kuri)
creekurile
CREEK, creekuri, s. n. Curs de apă temporar în deșerturile sărate din Australia și din America de Sud. [Pr.: cric] – Cuv. engl. DOOM
!creek (angl.) [ee pron. i] s. n., pl. creekuri [pron. crícuri] (cree-kuri)
creekurilor
CREEK, creekuri, s. n. Curs de apă temporar în deșerturile sărate din Australia și din America de Sud. [Pr.: cric] – Cuv. engl. DOOM
!creek (angl.) [ee pron. i] s. n., pl. creekuri [pron. crícuri] (cree-kuri)
creep
CREEP s.n. (Geol.) Deplasare lentă a particulelor care alcătuiesc depozitele diluviale către partea inferioară a unui versant; fluaj. [Pron. crip, scris și crip. / < engl., fr. creep].
creez
CREÁ, creez, vb. I. Tranz. 1. A face ceva ce nu exista înainte; a întemeia, a produce, a înființa; a organiza. ♦ A inventa, a născoci; a concepe, a compune o operă literară, o bucată muzicală etc. 2. A pregăti, a instrui pe cineva, a forma pentru o carieră sau pentru o misiune. 3. (Teatru, în expr.) A crea un rol = a da viață unui personaj, a interpreta cu pricepere și originalitate un rol dintr-o piesă de teatru, dintr-un film etc. [Prez. ind. pers. 1 pl. creăm, ger. creând] – Din fr. créer, lat. creare. DOOM
creá (a ~) vb., ind. prez. 3 creeáză, 1 pl. creắm; conj. prez. 3 să creéze; ger. creấnd; part. creát
creeze
CREÁ, creez, vb. I. Tranz. 1. A face ceva ce nu exista înainte; a întemeia, a produce, a înființa; a organiza. ♦ A inventa, a născoci; a concepe, a compune o operă literară, o bucată muzicală etc. 2. A pregăti, a instrui pe cineva, a forma pentru o carieră sau pentru o misiune. 3. (Teatru, în expr.) A crea un rol = a da viață unui personaj, a interpreta cu pricepere și originalitate un rol dintr-o piesă de teatru, dintr-un film etc. [Prez. ind. pers. 1 pl. creăm, ger. creând] – Din fr. créer, lat. creare. DOOM
creá (a ~) vb., ind. prez. 3 creeáză, 1 pl. creắm; conj. prez. 3 să creéze; ger. creấnd; part. creát
creezi
CREÁ, creez, vb. I. Tranz. 1. A face ceva ce nu exista înainte; a întemeia, a produce, a înființa; a organiza. ♦ A inventa, a născoci; a concepe, a compune o operă literară, o bucată muzicală etc. 2. A pregăti, a instrui pe cineva, a forma pentru o carieră sau pentru o misiune. 3. (Teatru, în expr.) A crea un rol = a da viață unui personaj, a interpreta cu pricepere și originalitate un rol dintr-o piesă de teatru, dintr-un film etc. [Prez. ind. pers. 1 pl. creăm, ger. creând] – Din fr. créer, lat. creare. DOOM
creá (a ~) vb., ind. prez. 3 creeáză, 1 pl. creắm; conj. prez. 3 să creéze; ger. creấnd; part. creát
creier
CRÉIER, (1,3) creieri, s. m., (2) creiere, s. n. 1. Partea cea mai importantă a sistemului nervos central la vertebrate, organ al gândirii și al conștiinței umane, care este situată în cutia craniană și compusă din trunchiul cerebral, creierul mic și emisferele cerebrale. ◊ Creierul mic = parte a creierului situată în regiunea posterioară și inferioară a craniului; cerebel. Creierul mare = parte a creierului situată în regiunea anterioară și superioară a craniului. 2. Fig. Minte, inteligență, judecată. ♦ Element (persoană) care organizează și conduce o acțiune. 3. (În expr.) Creierii (sau creierul) munților = locurile cele mai înalte și mai greu accesibile ale munților. [Var.: (înv.) críer s. m.] – Lat. c(e)rebellum. DOOM
créier2 (element conducător, persoană) s. n., pl. créiere
creier
CRÉIER, (1,3) creieri, s. m., (2) creiere, s. n. 1. Partea cea mai importantă a sistemului nervos central la vertebrate, organ al gândirii și al conștiinței umane, care este situată în cutia craniană și compusă din trunchiul cerebral, creierul mic și emisferele cerebrale. ◊ Creierul mic = parte a creierului situată în regiunea posterioară și inferioară a craniului; cerebel. Creierul mare = parte a creierului situată în regiunea anterioară și superioară a craniului. 2. Fig. Minte, inteligență, judecată. ♦ Element (persoană) care organizează și conduce o acțiune. 3. (În expr.) Creierii (sau creierul) munților = locurile cele mai înalte și mai greu accesibile ale munților. [Var.: (înv.) críer s. m.] – Lat. c(e)rebellum. DOOM
créier1 (organ) s. m., pl. créieri
creieraș
CREIERÁȘ, creierași, s. m. Creierul mic; cerebel. – Creier + suf. -aș. DOOM
creieráș s. m., pl. creieráși
creierași
CREIERÁȘ, creierași, s. m. Creierul mic; cerebel. – Creier + suf. -aș. DOOM
creieráș s. m., pl. creieráși
creierașii
CREIERÁȘ, creierași, s. m. Creierul mic; cerebel. – Creier + suf. -aș. DOOM
creieráș s. m., pl. creieráși
creierașilor
CREIERÁȘ, creierași, s. m. Creierul mic; cerebel. – Creier + suf. -aș. DOOM
creieráș s. m., pl. creieráși
creierașul
CREIERÁȘ, creierași, s. m. Creierul mic; cerebel. – Creier + suf. -aș. DOOM
creieráș s. m., pl. creieráși
creierașului
CREIERÁȘ, creierași, s. m. Creierul mic; cerebel. – Creier + suf. -aș. DOOM
creieráș s. m., pl. creieráși
creiere
CRÉIER, (1,3) creieri, s. m., (2) creiere, s. n. 1. Partea cea mai importantă a sistemului nervos central la vertebrate, organ al gândirii și al conștiinței umane, care este situată în cutia craniană și compusă din trunchiul cerebral, creierul mic și emisferele cerebrale. ◊ Creierul mic = parte a creierului situată în regiunea posterioară și inferioară a craniului; cerebel. Creierul mare = parte a creierului situată în regiunea anterioară și superioară a craniului. 2. Fig. Minte, inteligență, judecată. ♦ Element (persoană) care organizează și conduce o acțiune. 3. (În expr.) Creierii (sau creierul) munților = locurile cele mai înalte și mai greu accesibile ale munților. [Var.: (înv.) críer s. m.] – Lat. c(e)rebellum. DOOM
créier2 (element conducător, persoană) s. n., pl. créiere
creierele
CRÉIER, (1,3) creieri, s. m., (2) creiere, s. n. 1. Partea cea mai importantă a sistemului nervos central la vertebrate, organ al gândirii și al conștiinței umane, care este situată în cutia craniană și compusă din trunchiul cerebral, creierul mic și emisferele cerebrale. ◊ Creierul mic = parte a creierului situată în regiunea posterioară și inferioară a craniului; cerebel. Creierul mare = parte a creierului situată în regiunea anterioară și superioară a craniului. 2. Fig. Minte, inteligență, judecată. ♦ Element (persoană) care organizează și conduce o acțiune. 3. (În expr.) Creierii (sau creierul) munților = locurile cele mai înalte și mai greu accesibile ale munților. [Var.: (înv.) críer s. m.] – Lat. c(e)rebellum. DOOM
créier2 (element conducător, persoană) s. n., pl. créiere
creierelor
CRÉIER, (1,3) creieri, s. m., (2) creiere, s. n. 1. Partea cea mai importantă a sistemului nervos central la vertebrate, organ al gândirii și al conștiinței umane, care este situată în cutia craniană și compusă din trunchiul cerebral, creierul mic și emisferele cerebrale. ◊ Creierul mic = parte a creierului situată în regiunea posterioară și inferioară a craniului; cerebel. Creierul mare = parte a creierului situată în regiunea anterioară și superioară a craniului. 2. Fig. Minte, inteligență, judecată. ♦ Element (persoană) care organizează și conduce o acțiune. 3. (În expr.) Creierii (sau creierul) munților = locurile cele mai înalte și mai greu accesibile ale munților. [Var.: (înv.) críer s. m.] – Lat. c(e)rebellum. DOOM
créier2 (element conducător, persoană) s. n., pl. créiere
creieri
CRÉIER, (1,3) creieri, s. m., (2) creiere, s. n. 1. Partea cea mai importantă a sistemului nervos central la vertebrate, organ al gândirii și al conștiinței umane, care este situată în cutia craniană și compusă din trunchiul cerebral, creierul mic și emisferele cerebrale. ◊ Creierul mic = parte a creierului situată în regiunea posterioară și inferioară a craniului; cerebel. Creierul mare = parte a creierului situată în regiunea anterioară și superioară a craniului. 2. Fig. Minte, inteligență, judecată. ♦ Element (persoană) care organizează și conduce o acțiune. 3. (În expr.) Creierii (sau creierul) munților = locurile cele mai înalte și mai greu accesibile ale munților. [Var.: (înv.) críer s. m.] – Lat. c(e)rebellum. DOOM
créier1 (organ) s. m., pl. créieri
creierii
CRÉIER, (1,3) creieri, s. m., (2) creiere, s. n. 1. Partea cea mai importantă a sistemului nervos central la vertebrate, organ al gândirii și al conștiinței umane, care este situată în cutia craniană și compusă din trunchiul cerebral, creierul mic și emisferele cerebrale. ◊ Creierul mic = parte a creierului situată în regiunea posterioară și inferioară a craniului; cerebel. Creierul mare = parte a creierului situată în regiunea anterioară și superioară a craniului. 2. Fig. Minte, inteligență, judecată. ♦ Element (persoană) care organizează și conduce o acțiune. 3. (În expr.) Creierii (sau creierul) munților = locurile cele mai înalte și mai greu accesibile ale munților. [Var.: (înv.) críer s. m.] – Lat. c(e)rebellum. DOOM
créier1 (organ) s. m., pl. créieri
creierilor
CRÉIER, (1,3) creieri, s. m., (2) creiere, s. n. 1. Partea cea mai importantă a sistemului nervos central la vertebrate, organ al gândirii și al conștiinței umane, care este situată în cutia craniană și compusă din trunchiul cerebral, creierul mic și emisferele cerebrale. ◊ Creierul mic = parte a creierului situată în regiunea posterioară și inferioară a craniului; cerebel. Creierul mare = parte a creierului situată în regiunea anterioară și superioară a craniului. 2. Fig. Minte, inteligență, judecată. ♦ Element (persoană) care organizează și conduce o acțiune. 3. (În expr.) Creierii (sau creierul) munților = locurile cele mai înalte și mai greu accesibile ale munților. [Var.: (înv.) críer s. m.] – Lat. c(e)rebellum. DOOM
créier1 (organ) s. m., pl. créieri
creierul
CRÉIER, (1,3) creieri, s. m., (2) creiere, s. n. 1. Partea cea mai importantă a sistemului nervos central la vertebrate, organ al gândirii și al conștiinței umane, care este situată în cutia craniană și compusă din trunchiul cerebral, creierul mic și emisferele cerebrale. ◊ Creierul mic = parte a creierului situată în regiunea posterioară și inferioară a craniului; cerebel. Creierul mare = parte a creierului situată în regiunea anterioară și superioară a craniului. 2. Fig. Minte, inteligență, judecată. ♦ Element (persoană) care organizează și conduce o acțiune. 3. (În expr.) Creierii (sau creierul) munților = locurile cele mai înalte și mai greu accesibile ale munților. [Var.: (înv.) críer s. m.] – Lat. c(e)rebellum. DOOM
créier2 (element conducător, persoană) s. n., pl. créiere
creierul
CRÉIER, (1,3) creieri, s. m., (2) creiere, s. n. 1. Partea cea mai importantă a sistemului nervos central la vertebrate, organ al gândirii și al conștiinței umane, care este situată în cutia craniană și compusă din trunchiul cerebral, creierul mic și emisferele cerebrale. ◊ Creierul mic = parte a creierului situată în regiunea posterioară și inferioară a craniului; cerebel. Creierul mare = parte a creierului situată în regiunea anterioară și superioară a craniului. 2. Fig. Minte, inteligență, judecată. ♦ Element (persoană) care organizează și conduce o acțiune. 3. (În expr.) Creierii (sau creierul) munților = locurile cele mai înalte și mai greu accesibile ale munților. [Var.: (înv.) críer s. m.] – Lat. c(e)rebellum. DOOM
créier1 (organ) s. m., pl. créieri
creierului
CRÉIER, (1,3) creieri, s. m., (2) creiere, s. n. 1. Partea cea mai importantă a sistemului nervos central la vertebrate, organ al gândirii și al conștiinței umane, care este situată în cutia craniană și compusă din trunchiul cerebral, creierul mic și emisferele cerebrale. ◊ Creierul mic = parte a creierului situată în regiunea posterioară și inferioară a craniului; cerebel. Creierul mare = parte a creierului situată în regiunea anterioară și superioară a craniului. 2. Fig. Minte, inteligență, judecată. ♦ Element (persoană) care organizează și conduce o acțiune. 3. (În expr.) Creierii (sau creierul) munților = locurile cele mai înalte și mai greu accesibile ale munților. [Var.: (înv.) críer s. m.] – Lat. c(e)rebellum. DOOM
créier2 (element conducător, persoană) s. n., pl. créiere
creierului
CRÉIER, (1,3) creieri, s. m., (2) creiere, s. n. 1. Partea cea mai importantă a sistemului nervos central la vertebrate, organ al gândirii și al conștiinței umane, care este situată în cutia craniană și compusă din trunchiul cerebral, creierul mic și emisferele cerebrale. ◊ Creierul mic = parte a creierului situată în regiunea posterioară și inferioară a craniului; cerebel. Creierul mare = parte a creierului situată în regiunea anterioară și superioară a craniului. 2. Fig. Minte, inteligență, judecată. ♦ Element (persoană) care organizează și conduce o acțiune. 3. (În expr.) Creierii (sau creierul) munților = locurile cele mai înalte și mai greu accesibile ale munților. [Var.: (înv.) críer s. m.] – Lat. c(e)rebellum. DOOM
créier1 (organ) s. m., pl. créieri
creioane
CREIÓN, creioane, s. n. 1. Ustensilă pentru scris sau desenat, constituită dintr-o mină neagră sau colorată, protejată de un înveliș de obicei din lemn; bețișor făcut din argilă combinată cu diferite substanțe, cu care se poate desena în diferite culori. 2. Desen realizat în creion (1). 3. Fig. Mod de a scrie, de a compune; ușurința de a scrie, de a compune ceva (valoros). 4. Obiect în formă de creion (1) preparat din substanțe cosmetice, folosit ca fard. 5. (În sintagma) Creion luminos = dispozitiv electronic folosit pentru introducerea datelor și informațiilor în minicalculatoare. – Din fr. crayon. DOOM
creión s. n., pl. creioáne
creioanele
CREIÓN, creioane, s. n. 1. Ustensilă pentru scris sau desenat, constituită dintr-o mină neagră sau colorată, protejată de un înveliș de obicei din lemn; bețișor făcut din argilă combinată cu diferite substanțe, cu care se poate desena în diferite culori. 2. Desen realizat în creion (1). 3. Fig. Mod de a scrie, de a compune; ușurința de a scrie, de a compune ceva (valoros). 4. Obiect în formă de creion (1) preparat din substanțe cosmetice, folosit ca fard. 5. (În sintagma) Creion luminos = dispozitiv electronic folosit pentru introducerea datelor și informațiilor în minicalculatoare. – Din fr. crayon. DOOM
creión s. n., pl. creioáne
creioanelor
CREIÓN, creioane, s. n. 1. Ustensilă pentru scris sau desenat, constituită dintr-o mină neagră sau colorată, protejată de un înveliș de obicei din lemn; bețișor făcut din argilă combinată cu diferite substanțe, cu care se poate desena în diferite culori. 2. Desen realizat în creion (1). 3. Fig. Mod de a scrie, de a compune; ușurința de a scrie, de a compune ceva (valoros). 4. Obiect în formă de creion (1) preparat din substanțe cosmetice, folosit ca fard. 5. (În sintagma) Creion luminos = dispozitiv electronic folosit pentru introducerea datelor și informațiilor în minicalculatoare. – Din fr. crayon. DOOM
creión s. n., pl. creioáne
creion
CREIÓN, creioane, s. n. 1. Ustensilă pentru scris sau desenat, constituită dintr-o mină neagră sau colorată, protejată de un înveliș de obicei din lemn; bețișor făcut din argilă combinată cu diferite substanțe, cu care se poate desena în diferite culori. 2. Desen realizat în creion (1). 3. Fig. Mod de a scrie, de a compune; ușurința de a scrie, de a compune ceva (valoros). 4. Obiect în formă de creion (1) preparat din substanțe cosmetice, folosit ca fard. 5. (În sintagma) Creion luminos = dispozitiv electronic folosit pentru introducerea datelor și informațiilor în minicalculatoare. – Din fr. crayon. DOOM
creión s. n., pl. creioáne
creiona
CREIONÁ, creionez, vb. I. Tranz. A executa cu creionul un desen indicând numai trăsăturile generale ale modelului; a schița. ♦ Fig. (În literatură) A schița un portret, un caracter etc. – Din fr. crayonner. DOOM
creioná (a ~) vb., ind. prez. 3 creioneáză
creionai
CREIONÁ, creionez, vb. I. Tranz. A executa cu creionul un desen indicând numai trăsăturile generale ale modelului; a schița. ♦ Fig. (În literatură) A schița un portret, un caracter etc. – Din fr. crayonner. DOOM
creioná (a ~) vb., ind. prez. 3 creioneáză
creionaj
CREIONÁJ, creionaje, s. n. Desen făcut cu creionul (1). – Din fr. crayonnage. DOOM
creionáj s. n., pl. creionáje
creionaje
CREIONÁJ, creionaje, s. n. Desen făcut cu creionul (1). – Din fr. crayonnage. DOOM
creionáj s. n., pl. creionáje
creionajele
CREIONÁJ, creionaje, s. n. Desen făcut cu creionul (1). – Din fr. crayonnage. DOOM
creionáj s. n., pl. creionáje
creionajelor
CREIONÁJ, creionaje, s. n. Desen făcut cu creionul (1). – Din fr. crayonnage. DOOM
creionáj s. n., pl. creionáje
creionajul
CREIONÁJ, creionaje, s. n. Desen făcut cu creionul (1). – Din fr. crayonnage. DOOM
creionáj s. n., pl. creionáje
creionajului
CREIONÁJ, creionaje, s. n. Desen făcut cu creionul (1). – Din fr. crayonnage. DOOM
creionáj s. n., pl. creionáje
creionam
CREIONÁ, creionez, vb. I. Tranz. A executa cu creionul un desen indicând numai trăsăturile generale ale modelului; a schița. ♦ Fig. (În literatură) A schița un portret, un caracter etc. – Din fr. crayonner. DOOM
creioná (a ~) vb., ind. prez. 3 creioneáză
creionare
CREIONÁ, creionez, vb. I. Tranz. A executa cu creionul un desen indicând numai trăsăturile generale ale modelului; a schița. ♦ Fig. (În literatură) A schița un portret, un caracter etc. – Din fr. crayonner. DOOM
creioná (a ~) vb., ind. prez. 3 creioneáză
creionare
CREIONÁRE, creionări, s. f. Acțiunea de a creiona. – V. creiona. DOOM
creionáre s. f., g.-d. art. creionắrii; pl. creionắri
creionarea
CREIONÁRE, creionări, s. f. Acțiunea de a creiona. – V. creiona. DOOM
creionáre s. f., g.-d. art. creionắrii; pl. creionắri
creionară
CREIONÁ, creionez, vb. I. Tranz. A executa cu creionul un desen indicând numai trăsăturile generale ale modelului; a schița. ♦ Fig. (În literatură) A schița un portret, un caracter etc. – Din fr. crayonner. DOOM
creioná (a ~) vb., ind. prez. 3 creioneáză
creionarăm
CREIONÁ, creionez, vb. I. Tranz. A executa cu creionul un desen indicând numai trăsăturile generale ale modelului; a schița. ♦ Fig. (În literatură) A schița un portret, un caracter etc. – Din fr. crayonner. DOOM
creioná (a ~) vb., ind. prez. 3 creioneáză
creionarăți
CREIONÁ, creionez, vb. I. Tranz. A executa cu creionul un desen indicând numai trăsăturile generale ale modelului; a schița. ♦ Fig. (În literatură) A schița un portret, un caracter etc. – Din fr. crayonner. DOOM
creioná (a ~) vb., ind. prez. 3 creioneáză
creionase
CREIONÁ, creionez, vb. I. Tranz. A executa cu creionul un desen indicând numai trăsăturile generale ale modelului; a schița. ♦ Fig. (În literatură) A schița un portret, un caracter etc. – Din fr. crayonner. DOOM
creioná (a ~) vb., ind. prez. 3 creioneáză
creionasem
CREIONÁ, creionez, vb. I. Tranz. A executa cu creionul un desen indicând numai trăsăturile generale ale modelului; a schița. ♦ Fig. (În literatură) A schița un portret, un caracter etc. – Din fr. crayonner. DOOM
creioná (a ~) vb., ind. prez. 3 creioneáză
creionaseră
CREIONÁ, creionez, vb. I. Tranz. A executa cu creionul un desen indicând numai trăsăturile generale ale modelului; a schița. ♦ Fig. (În literatură) A schița un portret, un caracter etc. – Din fr. crayonner. DOOM
creioná (a ~) vb., ind. prez. 3 creioneáză
creionaserăm
CREIONÁ, creionez, vb. I. Tranz. A executa cu creionul un desen indicând numai trăsăturile generale ale modelului; a schița. ♦ Fig. (În literatură) A schița un portret, un caracter etc. – Din fr. crayonner. DOOM
creioná (a ~) vb., ind. prez. 3 creioneáză
creionaserăți
CREIONÁ, creionez, vb. I. Tranz. A executa cu creionul un desen indicând numai trăsăturile generale ale modelului; a schița. ♦ Fig. (În literatură) A schița un portret, un caracter etc. – Din fr. crayonner. DOOM
creioná (a ~) vb., ind. prez. 3 creioneáză
creionaseși
CREIONÁ, creionez, vb. I. Tranz. A executa cu creionul un desen indicând numai trăsăturile generale ale modelului; a schița. ♦ Fig. (În literatură) A schița un portret, un caracter etc. – Din fr. crayonner. DOOM
creioná (a ~) vb., ind. prez. 3 creioneáză
creionaseți
CREIONÁ, creionez, vb. I. Tranz. A executa cu creionul un desen indicând numai trăsăturile generale ale modelului; a schița. ♦ Fig. (În literatură) A schița un portret, un caracter etc. – Din fr. crayonner. DOOM
creioná (a ~) vb., ind. prez. 3 creioneáză
creionat
CREIONÁ, creionez, vb. I. Tranz. A executa cu creionul un desen indicând numai trăsăturile generale ale modelului; a schița. ♦ Fig. (În literatură) A schița un portret, un caracter etc. – Din fr. crayonner. DOOM
creioná (a ~) vb., ind. prez. 3 creioneáză
creionat
CREIONÁ, creionez, vb. I. Tranz. A executa cu creionul un desen indicând numai trăsăturile generale ale modelului; a schița. ♦ Fig. (În literatură) A schița un portret, un caracter etc. – Din fr. crayonner.
creionau
CREIONÁ, creionez, vb. I. Tranz. A executa cu creionul un desen indicând numai trăsăturile generale ale modelului; a schița. ♦ Fig. (În literatură) A schița un portret, un caracter etc. – Din fr. crayonner. DOOM
creioná (a ~) vb., ind. prez. 3 creioneáză
creionaș
CREIONÁȘ, creionașe, s. n. Diminutiv al lui creion. – Creion + suf. -aș. DOOM
creionáș s. n., pl. creionáșe
creionașe
CREIONÁȘ, creionașe, s. n. Diminutiv al lui creion. – Creion + suf. -aș. DOOM
creionáș s. n., pl. creionáșe
creionașele
CREIONÁȘ, creionașe, s. n. Diminutiv al lui creion. – Creion + suf. -aș. DOOM
creionáș s. n., pl. creionáșe
creionașelor
CREIONÁȘ, creionașe, s. n. Diminutiv al lui creion. – Creion + suf. -aș. DOOM
creionáș s. n., pl. creionáșe
creionași
CREIONÁ, creionez, vb. I. Tranz. A executa cu creionul un desen indicând numai trăsăturile generale ale modelului; a schița. ♦ Fig. (În literatură) A schița un portret, un caracter etc. – Din fr. crayonner. DOOM
creioná (a ~) vb., ind. prez. 3 creioneáză
creionașul
CREIONÁȘ, creionașe, s. n. Diminutiv al lui creion. – Creion + suf. -aș. DOOM
creionáș s. n., pl. creionáșe
creionașului
CREIONÁȘ, creionașe, s. n. Diminutiv al lui creion. – Creion + suf. -aș. DOOM
creionáș s. n., pl. creionáșe
creionați
CREIONÁ, creionez, vb. I. Tranz. A executa cu creionul un desen indicând numai trăsăturile generale ale modelului; a schița. ♦ Fig. (În literatură) A schița un portret, un caracter etc. – Din fr. crayonner. DOOM
creioná (a ~) vb., ind. prez. 3 creioneáză
creionează
CREIONÁ, creionez, vb. I. Tranz. A executa cu creionul un desen indicând numai trăsăturile generale ale modelului; a schița. ♦ Fig. (În literatură) A schița un portret, un caracter etc. – Din fr. crayonner. DOOM
creioná (a ~) vb., ind. prez. 3 creioneáză
creionez
CREIONÁ, creionez, vb. I. Tranz. A executa cu creionul un desen indicând numai trăsăturile generale ale modelului; a schița. ♦ Fig. (În literatură) A schița un portret, un caracter etc. – Din fr. crayonner. DOOM
creioná (a ~) vb., ind. prez. 3 creioneáză
creioneze
CREIONÁ, creionez, vb. I. Tranz. A executa cu creionul un desen indicând numai trăsăturile generale ale modelului; a schița. ♦ Fig. (În literatură) A schița un portret, un caracter etc. – Din fr. crayonner. DOOM
creioná (a ~) vb., ind. prez. 3 creioneáză
creionezi
CREIONÁ, creionez, vb. I. Tranz. A executa cu creionul un desen indicând numai trăsăturile generale ale modelului; a schița. ♦ Fig. (În literatură) A schița un portret, un caracter etc. – Din fr. crayonner. DOOM
creioná (a ~) vb., ind. prez. 3 creioneáză
creionist
CREIONÍST, -Ă, creioniști, -ste, s. m. și f. (Rar) Desenator în creion (1). – Din fr. crayonniste. DOOM
creionístă (rar) s. f., g.-d. art. creionístei; pl. creioníste
creionista
CREIONÍST, -Ă, creioniști, -ste, s. m. și f. (Rar) Desenator în creion (1). – Din fr. crayonniste. DOOM
creionístă (rar) s. f., g.-d. art. creionístei; pl. creioníste
creioniste
CREIONÍST, -Ă, creioniști, -ste, s. m. și f. (Rar) Desenator în creion (1). – Din fr. crayonniste. DOOM
creionístă (rar) s. f., g.-d. art. creionístei; pl. creioníste
creionistei
CREIONÍST, -Ă, creioniști, -ste, s. m. și f. (Rar) Desenator în creion (1). – Din fr. crayonniste. DOOM
creionístă (rar) s. f., g.-d. art. creionístei; pl. creioníste
creionistele
CREIONÍST, -Ă, creioniști, -ste, s. m. și f. (Rar) Desenator în creion (1). – Din fr. crayonniste. DOOM
creionístă (rar) s. f., g.-d. art. creionístei; pl. creioníste
creionistelor
CREIONÍST, -Ă, creioniști, -ste, s. m. și f. (Rar) Desenator în creion (1). – Din fr. crayonniste. DOOM
creionístă (rar) s. f., g.-d. art. creionístei; pl. creioníste
creionistul
CREIONÍST, -Ă, creioniști, -ste, s. m. și f. (Rar) Desenator în creion (1). – Din fr. crayonniste. DOOM
creionístă (rar) s. f., g.-d. art. creionístei; pl. creioníste
creionistului
CREIONÍST, -Ă, creioniști, -ste, s. m. și f. (Rar) Desenator în creion (1). – Din fr. crayonniste. DOOM
creionístă (rar) s. f., g.-d. art. creionístei; pl. creioníste
creioniști
CREIONÍST, -Ă, creioniști, -ste, s. m. și f. (Rar) Desenator în creion (1). – Din fr. crayonniste. DOOM
creionístă (rar) s. f., g.-d. art. creionístei; pl. creioníste
creioniștii
CREIONÍST, -Ă, creioniști, -ste, s. m. și f. (Rar) Desenator în creion (1). – Din fr. crayonniste. DOOM
creionístă (rar) s. f., g.-d. art. creionístei; pl. creioníste
creioniștilor
CREIONÍST, -Ă, creioniști, -ste, s. m. și f. (Rar) Desenator în creion (1). – Din fr. crayonniste. DOOM
creionístă (rar) s. f., g.-d. art. creionístei; pl. creioníste
creionul
CREIÓN, creioane, s. n. 1. Ustensilă pentru scris sau desenat, constituită dintr-o mină neagră sau colorată, protejată de un înveliș de obicei din lemn; bețișor făcut din argilă combinată cu diferite substanțe, cu care se poate desena în diferite culori. 2. Desen realizat în creion (1). 3. Fig. Mod de a scrie, de a compune; ușurința de a scrie, de a compune ceva (valoros). 4. Obiect în formă de creion (1) preparat din substanțe cosmetice, folosit ca fard. 5. (În sintagma) Creion luminos = dispozitiv electronic folosit pentru introducerea datelor și informațiilor în minicalculatoare. – Din fr. crayon. DOOM
creión s. n., pl. creioáne
creionului
CREIÓN, creioane, s. n. 1. Ustensilă pentru scris sau desenat, constituită dintr-o mină neagră sau colorată, protejată de un înveliș de obicei din lemn; bețișor făcut din argilă combinată cu diferite substanțe, cu care se poate desena în diferite culori. 2. Desen realizat în creion (1). 3. Fig. Mod de a scrie, de a compune; ușurința de a scrie, de a compune ceva (valoros). 4. Obiect în formă de creion (1) preparat din substanțe cosmetice, folosit ca fard. 5. (În sintagma) Creion luminos = dispozitiv electronic folosit pentru introducerea datelor și informațiilor în minicalculatoare. – Din fr. crayon. DOOM
creión s. n., pl. creioáne
creionând
CREIONÁ, creionez, vb. I. Tranz. A executa cu creionul un desen indicând numai trăsăturile generale ale modelului; a schița. ♦ Fig. (În literatură) A schița un portret, un caracter etc. – Din fr. crayonner. DOOM
creioná (a ~) vb., ind. prez. 3 creioneáză
creionînd
CREIONÁ, creionez, vb. I. Tranz. A executa cu creionul un desen indicând numai trăsăturile generale ale modelului; a schița. ♦ Fig. (În literatură) A schița un portret, un caracter etc. – Din fr. crayonner. DOOM
creioná (a ~) vb., ind. prez. 3 creioneáză
creionări
CREIONÁRE, creionări, s. f. Acțiunea de a creiona. – V. creiona. DOOM
creionáre s. f., g.-d. art. creionắrii; pl. creionắri
creionării
CREIONÁRE, creionări, s. f. Acțiunea de a creiona. – V. creiona. DOOM
creionáre s. f., g.-d. art. creionắrii; pl. creionắri
creionările
CREIONÁRE, creionări, s. f. Acțiunea de a creiona. – V. creiona. DOOM
creionáre s. f., g.-d. art. creionắrii; pl. creionắri
creionărilor
CREIONÁRE, creionări, s. f. Acțiunea de a creiona. – V. creiona. DOOM
creionáre s. f., g.-d. art. creionắrii; pl. creionắri
creițar
CRIȚÁR s. m. v. creițar. DOOM
creițár (crei-) s. m., pl. creițári
creițari
CRIȚÁR s. m. v. creițar. DOOM
creițár (crei-) s. m., pl. creițári
creițari
creițari s. m. pl. (înv.) bani
creițarii
CRIȚÁR s. m. v. creițar. DOOM
creițár (crei-) s. m., pl. creițári
creițarilor
CRIȚÁR s. m. v. creițar. DOOM
creițár (crei-) s. m., pl. creițári
creițarul
CRIȚÁR s. m. v. creițar. DOOM
creițár (crei-) s. m., pl. creițári
creițarului
CRIȚÁR s. m. v. creițar. DOOM
creițár (crei-) s. m., pl. creițári
creiță
CREÍȚĂ s. f. v. crăiță. DOOM
crăíță s. f., g.-d. art. crăíței; pl. crăíțe
crem
CREM adj. invar., s. n. 1. Adj. invar. De culoarea untului; alb-gălbui. 2. S. n. Culoare crem (1). – Din fr. crème. DOOM
crem2 s. n.
crema
CRÉMĂ, creme, s. f. 1. Preparat culinar de consistența unei paste, obținut din lapte, ouă și zahăr, cu adaos de cafea, ciocolată, vanilie etc., care se servește ca desert sau se adaugă ca ingredient la unele prăjituri. ♦ (Cu determinări) Lichior fin. 2. Produs obținut prin emulsionarea unor grăsimi, ceruri, gume etc. cu apă, uleiuri eterice și ingrediente, în vederea utilizării în tehnică, cosmetică sau medicină; alifie. ◊ Cremă de ghete = preparat asemănător cu o alifie, pentru uns și lustruit încălțămintea din piele. 3. Fig. Ceea ce este bun, de frunte, de calitate superioară. – Din fr. crème. DOOM
crémă s. f., g.-d. art. crémei; pl. créme
cremaliera
CREMALIÉRĂ, cremaliere, s. f. Organ de mașină având forma unei bare dințate, care angrenează o roată cilindrică dințată, servind la transformarea mișcării de rotație în mișcare de translație și invers. [Pr.: -li-e-] – Din fr. crémaillère. DOOM
cremaliéră (-li-e-) s. f., g.-d. art. cremaliérei; pl. cremaliére
cremaliere
CREMALIÉRĂ, cremaliere, s. f. Organ de mașină având forma unei bare dințate, care angrenează o roată cilindrică dințată, servind la transformarea mișcării de rotație în mișcare de translație și invers. [Pr.: -li-e-] – Din fr. crémaillère. DOOM
cremaliéră (-li-e-) s. f., g.-d. art. cremaliérei; pl. cremaliére
cremalierei
CREMALIÉRĂ, cremaliere, s. f. Organ de mașină având forma unei bare dințate, care angrenează o roată cilindrică dințată, servind la transformarea mișcării de rotație în mișcare de translație și invers. [Pr.: -li-e-] – Din fr. crémaillère. DOOM
cremaliéră (-li-e-) s. f., g.-d. art. cremaliérei; pl. cremaliére
cremalierele
CREMALIÉRĂ, cremaliere, s. f. Organ de mașină având forma unei bare dințate, care angrenează o roată cilindrică dințată, servind la transformarea mișcării de rotație în mișcare de translație și invers. [Pr.: -li-e-] – Din fr. crémaillère. DOOM
cremaliéră (-li-e-) s. f., g.-d. art. cremaliérei; pl. cremaliére
cremalierelor
CREMALIÉRĂ, cremaliere, s. f. Organ de mașină având forma unei bare dințate, care angrenează o roată cilindrică dințată, servind la transformarea mișcării de rotație în mișcare de translație și invers. [Pr.: -li-e-] – Din fr. crémaillère. DOOM
cremaliéră (-li-e-) s. f., g.-d. art. cremaliérei; pl. cremaliére
cremare
CREMÁRE s.f. (Rar) Cremațiune. [Cf. lat. cremare – a arde].
crematoria
CREMATÓRIU, -IE, crematorii, adj., s. n. 1. Adj. Care servește la ardere, la incinerare. 2. S. n. Clădire amenajată cu instalații speciale, destinată incinerării cadavrelor. ♦ Cuptor pentru arderea gunoaielor. – Din fr. crématoire. DOOM
crematóriu2 [riu pron. rĭu] s. n., art. crematóriul; pl. crematórii, art. crematóriile (-ri-i-)
crematorie
CREMATÓRIU, -IE, crematorii, adj., s. n. 1. Adj. Care servește la ardere, la incinerare. 2. S. n. Clădire amenajată cu instalații speciale, destinată incinerării cadavrelor. ♦ Cuptor pentru arderea gunoaielor. – Din fr. crématoire. DOOM
crematóriu2 [riu pron. rĭu] s. n., art. crematóriul; pl. crematórii, art. crematóriile (-ri-i-)
crematoriei
CREMATÓRIU, -IE, crematorii, adj., s. n. 1. Adj. Care servește la ardere, la incinerare. 2. S. n. Clădire amenajată cu instalații speciale, destinată incinerării cadavrelor. ♦ Cuptor pentru arderea gunoaielor. – Din fr. crématoire. DOOM
crematóriu2 [riu pron. rĭu] s. n., art. crematóriul; pl. crematórii, art. crematóriile (-ri-i-)
crematorii
CREMATÓRIU, -IE, crematorii, adj., s. n. 1. Adj. Care servește la ardere, la incinerare. 2. S. n. Clădire amenajată cu instalații speciale, destinată incinerării cadavrelor. ♦ Cuptor pentru arderea gunoaielor. – Din fr. crématoire. DOOM
crematóriu2 [riu pron. rĭu] s. n., art. crematóriul; pl. crematórii, art. crematóriile (-ri-i-)
crematoriii
CREMATÓRIU, -IE, crematorii, adj., s. n. 1. Adj. Care servește la ardere, la incinerare. 2. S. n. Clădire amenajată cu instalații speciale, destinată incinerării cadavrelor. ♦ Cuptor pentru arderea gunoaielor. – Din fr. crématoire. DOOM
crematóriu2 [riu pron. rĭu] s. n., art. crematóriul; pl. crematórii, art. crematóriile (-ri-i-)
crematoriile
CREMATÓRIU, -IE, crematorii, adj., s. n. 1. Adj. Care servește la ardere, la incinerare. 2. S. n. Clădire amenajată cu instalații speciale, destinată incinerării cadavrelor. ♦ Cuptor pentru arderea gunoaielor. – Din fr. crématoire. DOOM
crematóriu2 [riu pron. rĭu] s. n., art. crematóriul; pl. crematórii, art. crematóriile (-ri-i-)
crematoriilor
CREMATÓRIU, -IE, crematorii, adj., s. n. 1. Adj. Care servește la ardere, la incinerare. 2. S. n. Clădire amenajată cu instalații speciale, destinată incinerării cadavrelor. ♦ Cuptor pentru arderea gunoaielor. – Din fr. crématoire. DOOM
crematóriu2 [riu pron. rĭu] s. n., art. crematóriul; pl. crematórii, art. crematóriile (-ri-i-)
crematoriu
CREMATÓRIU, -IE, crematorii, adj., s. n. 1. Adj. Care servește la ardere, la incinerare. 2. S. n. Clădire amenajată cu instalații speciale, destinată incinerării cadavrelor. ♦ Cuptor pentru arderea gunoaielor. – Din fr. crématoire. DOOM
crematóriu2 [riu pron. rĭu] s. n., art. crematóriul; pl. crematórii, art. crematóriile (-ri-i-)
crematoriul
CREMATÓRIU, -IE, crematorii, adj., s. n. 1. Adj. Care servește la ardere, la incinerare. 2. S. n. Clădire amenajată cu instalații speciale, destinată incinerării cadavrelor. ♦ Cuptor pentru arderea gunoaielor. – Din fr. crématoire. DOOM
crematóriu2 [riu pron. rĭu] s. n., art. crematóriul; pl. crematórii, art. crematóriile (-ri-i-)
crematoriului
CREMATÓRIU, -IE, crematorii, adj., s. n. 1. Adj. Care servește la ardere, la incinerare. 2. S. n. Clădire amenajată cu instalații speciale, destinată incinerării cadavrelor. ♦ Cuptor pentru arderea gunoaielor. – Din fr. crématoire. DOOM
crematóriu2 [riu pron. rĭu] s. n., art. crematóriul; pl. crematórii, art. crematóriile (-ri-i-)
cremațiune
CREMAȚIÚNE, cremațiuni, s. f. Ardere, prefacere în cenușă; incinerare. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. crémation, lat. crematio, -onis. DOOM
cremațiúne (rar) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. cremațiúnii; pl. cremațiúni
cremațiunea
CREMAȚIÚNE, cremațiuni, s. f. Ardere, prefacere în cenușă; incinerare. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. crémation, lat. crematio, -onis. DOOM
cremațiúne (rar) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. cremațiúnii; pl. cremațiúni
cremațiuni
CREMAȚIÚNE, cremațiuni, s. f. Ardere, prefacere în cenușă; incinerare. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. crémation, lat. crematio, -onis. DOOM
cremațiúne (rar) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. cremațiúnii; pl. cremațiúni
cremațiunii
CREMAȚIÚNE, cremațiuni, s. f. Ardere, prefacere în cenușă; incinerare. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. crémation, lat. crematio, -onis. DOOM
cremațiúne (rar) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. cremațiúnii; pl. cremațiúni
cremațiunile
CREMAȚIÚNE, cremațiuni, s. f. Ardere, prefacere în cenușă; incinerare. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. crémation, lat. crematio, -onis. DOOM
cremațiúne (rar) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. cremațiúnii; pl. cremațiúni
cremațiunilor
CREMAȚIÚNE, cremațiuni, s. f. Ardere, prefacere în cenușă; incinerare. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. crémation, lat. crematio, -onis. DOOM
cremațiúne (rar) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. cremațiúnii; pl. cremațiúni
creme
CRÉMĂ, creme, s. f. 1. Preparat culinar de consistența unei paste, obținut din lapte, ouă și zahăr, cu adaos de cafea, ciocolată, vanilie etc., care se servește ca desert sau se adaugă ca ingredient la unele prăjituri. ♦ (Cu determinări) Lichior fin. 2. Produs obținut prin emulsionarea unor grăsimi, ceruri, gume etc. cu apă, uleiuri eterice și ingrediente, în vederea utilizării în tehnică, cosmetică sau medicină; alifie. ◊ Cremă de ghete = preparat asemănător cu o alifie, pentru uns și lustruit încălțămintea din piele. 3. Fig. Ceea ce este bun, de frunte, de calitate superioară. – Din fr. crème. DOOM
crémă s. f., g.-d. art. crémei; pl. créme
cremei
CRÉMĂ, creme, s. f. 1. Preparat culinar de consistența unei paste, obținut din lapte, ouă și zahăr, cu adaos de cafea, ciocolată, vanilie etc., care se servește ca desert sau se adaugă ca ingredient la unele prăjituri. ♦ (Cu determinări) Lichior fin. 2. Produs obținut prin emulsionarea unor grăsimi, ceruri, gume etc. cu apă, uleiuri eterice și ingrediente, în vederea utilizării în tehnică, cosmetică sau medicină; alifie. ◊ Cremă de ghete = preparat asemănător cu o alifie, pentru uns și lustruit încălțămintea din piele. 3. Fig. Ceea ce este bun, de frunte, de calitate superioară. – Din fr. crème. DOOM
crémă s. f., g.-d. art. crémei; pl. créme
cremele
CRÉMĂ, creme, s. f. 1. Preparat culinar de consistența unei paste, obținut din lapte, ouă și zahăr, cu adaos de cafea, ciocolată, vanilie etc., care se servește ca desert sau se adaugă ca ingredient la unele prăjituri. ♦ (Cu determinări) Lichior fin. 2. Produs obținut prin emulsionarea unor grăsimi, ceruri, gume etc. cu apă, uleiuri eterice și ingrediente, în vederea utilizării în tehnică, cosmetică sau medicină; alifie. ◊ Cremă de ghete = preparat asemănător cu o alifie, pentru uns și lustruit încălțămintea din piele. 3. Fig. Ceea ce este bun, de frunte, de calitate superioară. – Din fr. crème. DOOM
crémă s. f., g.-d. art. crémei; pl. créme
cremelor
CRÉMĂ, creme, s. f. 1. Preparat culinar de consistența unei paste, obținut din lapte, ouă și zahăr, cu adaos de cafea, ciocolată, vanilie etc., care se servește ca desert sau se adaugă ca ingredient la unele prăjituri. ♦ (Cu determinări) Lichior fin. 2. Produs obținut prin emulsionarea unor grăsimi, ceruri, gume etc. cu apă, uleiuri eterice și ingrediente, în vederea utilizării în tehnică, cosmetică sau medicină; alifie. ◊ Cremă de ghete = preparat asemănător cu o alifie, pentru uns și lustruit încălțămintea din piele. 3. Fig. Ceea ce este bun, de frunte, de calitate superioară. – Din fr. crème. DOOM
crémă s. f., g.-d. art. crémei; pl. créme
cremene
CRÉMENE s. f. 1. Varietate de rocă sedimentară silicioasă, alcătuită din calcedonie, opal și cuarț, care are proprietatea să producă scântei atunci când este lovită cu obiecte de oțel. 2. Bucățică de cremene (1) folosită la scăpărat cu amnarul sau, la armele vechi, pentru aprinderea prafului de pușcă. ◊ Expr. Cât ai da în cremene = într-o clipă. – Din bg. kremeni. DOOM
*Crémene (personaj) s. propriu m.
cremenea
CRÉMENE s. f. 1. Varietate de rocă sedimentară silicioasă, alcătuită din calcedonie, opal și cuarț, care are proprietatea să producă scântei atunci când este lovită cu obiecte de oțel. 2. Bucățică de cremene (1) folosită la scăpărat cu amnarul sau, la armele vechi, pentru aprinderea prafului de pușcă. ◊ Expr. Cât ai da în cremene = într-o clipă. – Din bg. kremeni. DOOM
*Crémene (personaj) s. propriu m.
cremeni
CRÉMENE s. f. 1. Varietate de rocă sedimentară silicioasă, alcătuită din calcedonie, opal și cuarț, care are proprietatea să producă scântei atunci când este lovită cu obiecte de oțel. 2. Bucățică de cremene (1) folosită la scăpărat cu amnarul sau, la armele vechi, pentru aprinderea prafului de pușcă. ◊ Expr. Cât ai da în cremene = într-o clipă. – Din bg. kremeni. DOOM
*Crémene (personaj) s. propriu m.
cremenii
CRÉMENE s. f. 1. Varietate de rocă sedimentară silicioasă, alcătuită din calcedonie, opal și cuarț, care are proprietatea să producă scântei atunci când este lovită cu obiecte de oțel. 2. Bucățică de cremene (1) folosită la scăpărat cu amnarul sau, la armele vechi, pentru aprinderea prafului de pușcă. ◊ Expr. Cât ai da în cremene = într-o clipă. – Din bg. kremeni. DOOM
*Crémene (personaj) s. propriu m.
cremenile
CRÉMENE s. f. 1. Varietate de rocă sedimentară silicioasă, alcătuită din calcedonie, opal și cuarț, care are proprietatea să producă scântei atunci când este lovită cu obiecte de oțel. 2. Bucățică de cremene (1) folosită la scăpărat cu amnarul sau, la armele vechi, pentru aprinderea prafului de pușcă. ◊ Expr. Cât ai da în cremene = într-o clipă. – Din bg. kremeni. DOOM
*Crémene (personaj) s. propriu m.
cremenilor
CRÉMENE s. f. 1. Varietate de rocă sedimentară silicioasă, alcătuită din calcedonie, opal și cuarț, care are proprietatea să producă scântei atunci când este lovită cu obiecte de oțel. 2. Bucățică de cremene (1) folosită la scăpărat cu amnarul sau, la armele vechi, pentru aprinderea prafului de pușcă. ◊ Expr. Cât ai da în cremene = într-o clipă. – Din bg. kremeni. DOOM
*Crémene (personaj) s. propriu m.
cremiera
CREMIÉRĂ s.f. Vas pentru cremă (1). [Pron. -mi-e-. / < cremă + -ieră].
cremiere
CREMIÉRĂ s.f. Vas pentru cremă (1). [Pron. -mi-e-. / < cremă + -ieră].
cremierei
CREMIÉRĂ s.f. Vas pentru cremă (1). [Pron. -mi-e-. / < cremă + -ieră].
cremierele
CREMIÉRĂ s.f. Vas pentru cremă (1). [Pron. -mi-e-. / < cremă + -ieră].
cremierelor
CREMIÉRĂ s.f. Vas pentru cremă (1). [Pron. -mi-e-. / < cremă + -ieră].
cremnofobia
CREMNOFOBÍE s.f. Teamă patologică de prăpăstii. [Gen. -iei. / < fr. cremnophobie, cf. gr. kremnos – prăpastie, phobos – teamă].
cremnofobie
CREMNOFOBÍE s.f. Teamă patologică de prăpăstii. [Gen. -iei. / < fr. cremnophobie, cf. gr. kremnos – prăpastie, phobos – teamă].
cremnofobiei
CREMNOFOBÍE s.f. Teamă patologică de prăpăstii. [Gen. -iei. / < fr. cremnophobie, cf. gr. kremnos – prăpastie, phobos – teamă].
cremnofobii
CREMNOFOBÍE s.f. Teamă patologică de prăpăstii. [Gen. -iei. / < fr. cremnophobie, cf. gr. kremnos – prăpastie, phobos – teamă].
cremnofobiile
CREMNOFOBÍE s.f. Teamă patologică de prăpăstii. [Gen. -iei. / < fr. cremnophobie, cf. gr. kremnos – prăpastie, phobos – teamă].
cremnofobiilor
CREMNOFOBÍE s.f. Teamă patologică de prăpăstii. [Gen. -iei. / < fr. cremnophobie, cf. gr. kremnos – prăpastie, phobos – teamă].
cremoasa
CREMÓS, -OÁSĂ, cremoși, -oase, adj. Cu aspect de cremă, ca o cremă. – Cremă + suf. -os. DOOM
*cremós adj. m., pl. cremóși; f. cremoásă, pl. cremoáse
cremoase
CREMÓS, -OÁSĂ, cremoși, -oase, adj. Cu aspect de cremă, ca o cremă. – Cremă + suf. -os. DOOM
*cremós adj. m., pl. cremóși; f. cremoásă, pl. cremoáse
cremoasei
CREMÓS, -OÁSĂ, cremoși, -oase, adj. Cu aspect de cremă, ca o cremă. – Cremă + suf. -os. DOOM
*cremós adj. m., pl. cremóși; f. cremoásă, pl. cremoáse
cremoasele
CREMÓS, -OÁSĂ, cremoși, -oase, adj. Cu aspect de cremă, ca o cremă. – Cremă + suf. -os. DOOM
*cremós adj. m., pl. cremóși; f. cremoásă, pl. cremoáse
cremoaselor
CREMÓS, -OÁSĂ, cremoși, -oase, adj. Cu aspect de cremă, ca o cremă. – Cremă + suf. -os. DOOM
*cremós adj. m., pl. cremóși; f. cremoásă, pl. cremoáse
cremometre
CREMOMÉTRU, cremometre, s. n. Instrument cu ajutorul căruia se măsoară cantitatea de smântână sau de alte grăsimi care se găsesc în lapte. – Din fr. crémomètre. DOOM
cremométru (-me-tru) s. n., art. cremométrul; pl. cremométre
cremometrele
CREMOMÉTRU, cremometre, s. n. Instrument cu ajutorul căruia se măsoară cantitatea de smântână sau de alte grăsimi care se găsesc în lapte. – Din fr. crémomètre. DOOM
cremométru (-me-tru) s. n., art. cremométrul; pl. cremométre
cremometrelor
CREMOMÉTRU, cremometre, s. n. Instrument cu ajutorul căruia se măsoară cantitatea de smântână sau de alte grăsimi care se găsesc în lapte. – Din fr. crémomètre. DOOM
cremométru (-me-tru) s. n., art. cremométrul; pl. cremométre
cremometru
CREMOMÉTRU, cremometre, s. n. Instrument cu ajutorul căruia se măsoară cantitatea de smântână sau de alte grăsimi care se găsesc în lapte. – Din fr. crémomètre. DOOM
cremométru (-me-tru) s. n., art. cremométrul; pl. cremométre
cremometrul
CREMOMÉTRU, cremometre, s. n. Instrument cu ajutorul căruia se măsoară cantitatea de smântână sau de alte grăsimi care se găsesc în lapte. – Din fr. crémomètre. DOOM
cremométru (-me-tru) s. n., art. cremométrul; pl. cremométre
cremometrului
CREMOMÉTRU, cremometre, s. n. Instrument cu ajutorul căruia se măsoară cantitatea de smântână sau de alte grăsimi care se găsesc în lapte. – Din fr. crémomètre. DOOM
cremométru (-me-tru) s. n., art. cremométrul; pl. cremométre
cremona
CREMÓNĂ, cremone, s. f. Dispozitiv metalic folosit pentru închiderea unei ferestre sau a unei uși, construit din două vergele dispuse în prelungire și acționate cu ajutorul unui mâner. – Din fr. crémone. DOOM
cremónă s. f., g.-d. art. cremónei; pl. cremóne
cremone
CREMÓNĂ, cremone, s. f. Dispozitiv metalic folosit pentru închiderea unei ferestre sau a unei uși, construit din două vergele dispuse în prelungire și acționate cu ajutorul unui mâner. – Din fr. crémone. DOOM
cremónă s. f., g.-d. art. cremónei; pl. cremóne
cremonei
CREMÓNĂ, cremone, s. f. Dispozitiv metalic folosit pentru închiderea unei ferestre sau a unei uși, construit din două vergele dispuse în prelungire și acționate cu ajutorul unui mâner. – Din fr. crémone. DOOM
cremónă s. f., g.-d. art. cremónei; pl. cremóne
cremonele
CREMÓNĂ, cremone, s. f. Dispozitiv metalic folosit pentru închiderea unei ferestre sau a unei uși, construit din două vergele dispuse în prelungire și acționate cu ajutorul unui mâner. – Din fr. crémone. DOOM
cremónă s. f., g.-d. art. cremónei; pl. cremóne
cremonelor
CREMÓNĂ, cremone, s. f. Dispozitiv metalic folosit pentru închiderea unei ferestre sau a unei uși, construit din două vergele dispuse în prelungire și acționate cu ajutorul unui mâner. – Din fr. crémone. DOOM
cremónă s. f., g.-d. art. cremónei; pl. cremóne
cremos
CREMÓS, -OÁSĂ, cremoși, -oase, adj. Cu aspect de cremă, ca o cremă. – Cremă + suf. -os. DOOM
*cremós adj. m., pl. cremóși; f. cremoásă, pl. cremoáse
cremosul
CREMÓS, -OÁSĂ, cremoși, -oase, adj. Cu aspect de cremă, ca o cremă. – Cremă + suf. -os. DOOM
*cremós adj. m., pl. cremóși; f. cremoásă, pl. cremoáse
cremosului
CREMÓS, -OÁSĂ, cremoși, -oase, adj. Cu aspect de cremă, ca o cremă. – Cremă + suf. -os. DOOM
*cremós adj. m., pl. cremóși; f. cremoásă, pl. cremoáse
cremoza
CREMÓZĂ s.f. Bomboană de ciocolată cu cremă. [< fr. crémeuse].
cremoze
CREMÓZĂ s.f. Bomboană de ciocolată cu cremă. [< fr. crémeuse].
cremozei
CREMÓZĂ s.f. Bomboană de ciocolată cu cremă. [< fr. crémeuse].
cremozele
CREMÓZĂ s.f. Bomboană de ciocolată cu cremă. [< fr. crémeuse].
cremozelor
CREMÓZĂ s.f. Bomboană de ciocolată cu cremă. [< fr. crémeuse].
cremoși
CREMÓS, -OÁSĂ, cremoși, -oase, adj. Cu aspect de cremă, ca o cremă. – Cremă + suf. -os. DOOM
*cremós adj. m., pl. cremóși; f. cremoásă, pl. cremoáse
cremoșii
CREMÓS, -OÁSĂ, cremoși, -oase, adj. Cu aspect de cremă, ca o cremă. – Cremă + suf. -os. DOOM
*cremós adj. m., pl. cremóși; f. cremoásă, pl. cremoáse
cremoșilor
CREMÓS, -OÁSĂ, cremoși, -oase, adj. Cu aspect de cremă, ca o cremă. – Cremă + suf. -os. DOOM
*cremós adj. m., pl. cremóși; f. cremoásă, pl. cremoáse
cremul
CREM adj. invar., s. n. 1. Adj. invar. De culoarea untului; alb-gălbui. 2. S. n. Culoare crem (1). – Din fr. crème. DOOM
crem2 s. n.
cremului
CREM adj. invar., s. n. 1. Adj. invar. De culoarea untului; alb-gălbui. 2. S. n. Culoare crem (1). – Din fr. crème. DOOM
crem2 s. n.
cremșnit
CRÉMȘNIT, cremșnituri, s. n. Prăjitură preparată din foi de aluat coapte între care se pune cremă de vanilie. – Din germ. Kremschnitte.
cremșnitul
CRÉMȘNIT, cremșnituri, s. n. Prăjitură preparată din foi de aluat coapte între care se pune cremă de vanilie. – Din germ. Kremschnitte.
cremșnitului
CRÉMȘNIT, cremșnituri, s. n. Prăjitură preparată din foi de aluat coapte între care se pune cremă de vanilie. – Din germ. Kremschnitte.
cremșnituri
CRÉMȘNIT, cremșnituri, s. n. Prăjitură preparată din foi de aluat coapte între care se pune cremă de vanilie. – Din germ. Kremschnitte.
cremșniturile
CRÉMȘNIT, cremșnituri, s. n. Prăjitură preparată din foi de aluat coapte între care se pune cremă de vanilie. – Din germ. Kremschnitte.
cremșniturilor
CRÉMȘNIT, cremșnituri, s. n. Prăjitură preparată din foi de aluat coapte între care se pune cremă de vanilie. – Din germ. Kremschnitte.
crenat
CRENÁT, -Ă, crenați, -te, adj. (Despre frunze) Cu marginile dințate. – Din fr. créné. DOOM
crenát adj. m., pl. crenáți; f. crenátă, pl. crenáte
crenata
CRENÁT, -Ă, crenați, -te, adj. (Despre frunze) Cu marginile dințate. – Din fr. créné. DOOM
crenát adj. m., pl. crenáți; f. crenátă, pl. crenáte
crenata
TÁULĂ s. f. Numele mai multor arbuști din familia rozaceelor, cultivați ca plante decorative (Spiraea). [Pr.: ta-u-] – Din pol. tawula.
crenate
CRENÁT, -Ă, crenați, -te, adj. (Despre frunze) Cu marginile dințate. – Din fr. créné. DOOM
crenát adj. m., pl. crenáți; f. crenátă, pl. crenáte
crenatei
CRENÁT, -Ă, crenați, -te, adj. (Despre frunze) Cu marginile dințate. – Din fr. créné. DOOM
crenát adj. m., pl. crenáți; f. crenátă, pl. crenáte
crenatele
CRENÁT, -Ă, crenați, -te, adj. (Despre frunze) Cu marginile dințate. – Din fr. créné. DOOM
crenát adj. m., pl. crenáți; f. crenátă, pl. crenáte
crenatelor
CRENÁT, -Ă, crenați, -te, adj. (Despre frunze) Cu marginile dințate. – Din fr. créné. DOOM
crenát adj. m., pl. crenáți; f. crenátă, pl. crenáte
crenatul
CRENÁT, -Ă, crenați, -te, adj. (Despre frunze) Cu marginile dințate. – Din fr. créné. DOOM
crenát adj. m., pl. crenáți; f. crenátă, pl. crenáte
crenatului
CRENÁT, -Ă, crenați, -te, adj. (Despre frunze) Cu marginile dințate. – Din fr. créné. DOOM
crenát adj. m., pl. crenáți; f. crenátă, pl. crenáte
crenați
CRENÁT, -Ă, crenați, -te, adj. (Despre frunze) Cu marginile dințate. – Din fr. créné. DOOM
crenát adj. m., pl. crenáți; f. crenátă, pl. crenáte
crenații
CRENÁT, -Ă, crenați, -te, adj. (Despre frunze) Cu marginile dințate. – Din fr. créné. DOOM
crenát adj. m., pl. crenáți; f. crenátă, pl. crenáte
crenaților
CRENÁT, -Ă, crenați, -te, adj. (Despre frunze) Cu marginile dințate. – Din fr. créné. DOOM
crenát adj. m., pl. crenáți; f. crenátă, pl. crenáte
crenel
CRENÉL, creneluri, s. n. 1. Fiecare dintre deschizăturile înguste, făcute din loc în loc, în partea superioară a parapetului unui turn de apărare, a unui castel sau a unei cetăți medievale, prin care se aruncau proiectilele asupra inamicului. 2. Deschizătură îngustă în pereții unei cazemate, ai unui adăpost sau în parapetul unei tranșee, prin care se pot observa mișcările inamicului și se pot executa trageri cu armament automat portativ. – Din engl. crenel. Cf. fr. créneau. DOOM
crenél s. n., pl. crenéluri
crenela
CRENELÁ, crenelez, vb. I. Tranz. A face, a construi creneluri într-un zid. – Din fr. créneler. DOOM
crenelá (a ~) vb., ind. prez. 3 creneleáză
crenelai
CRENELÁ, crenelez, vb. I. Tranz. A face, a construi creneluri într-un zid. – Din fr. créneler. DOOM
crenelá (a ~) vb., ind. prez. 3 creneleáză
crenelam
CRENELÁ, crenelez, vb. I. Tranz. A face, a construi creneluri într-un zid. – Din fr. créneler. DOOM
crenelá (a ~) vb., ind. prez. 3 creneleáză
crenelare
CRENELÁ, crenelez, vb. I. Tranz. A face, a construi creneluri într-un zid. – Din fr. créneler. DOOM
crenelá (a ~) vb., ind. prez. 3 creneleáză
crenelare
CRENELÁRE, crenelări, s. f. Acțiunea de a crenela. – V. crenela.
crenelarea
CRENELÁRE, crenelări, s. f. Acțiunea de a crenela. – V. crenela.
crenelară
CRENELÁ, crenelez, vb. I. Tranz. A face, a construi creneluri într-un zid. – Din fr. créneler. DOOM
crenelá (a ~) vb., ind. prez. 3 creneleáză
crenelarăm
CRENELÁ, crenelez, vb. I. Tranz. A face, a construi creneluri într-un zid. – Din fr. créneler. DOOM
crenelá (a ~) vb., ind. prez. 3 creneleáză
crenelarăți
CRENELÁ, crenelez, vb. I. Tranz. A face, a construi creneluri într-un zid. – Din fr. créneler. DOOM
crenelá (a ~) vb., ind. prez. 3 creneleáză
crenelase
CRENELÁ, crenelez, vb. I. Tranz. A face, a construi creneluri într-un zid. – Din fr. créneler. DOOM
crenelá (a ~) vb., ind. prez. 3 creneleáză
crenelasem
CRENELÁ, crenelez, vb. I. Tranz. A face, a construi creneluri într-un zid. – Din fr. créneler. DOOM
crenelá (a ~) vb., ind. prez. 3 creneleáză
crenelaseră
CRENELÁ, crenelez, vb. I. Tranz. A face, a construi creneluri într-un zid. – Din fr. créneler. DOOM
crenelá (a ~) vb., ind. prez. 3 creneleáză
crenelaserăm
CRENELÁ, crenelez, vb. I. Tranz. A face, a construi creneluri într-un zid. – Din fr. créneler. DOOM
crenelá (a ~) vb., ind. prez. 3 creneleáză
crenelaserăți
CRENELÁ, crenelez, vb. I. Tranz. A face, a construi creneluri într-un zid. – Din fr. créneler. DOOM
crenelá (a ~) vb., ind. prez. 3 creneleáză
crenelaseși
CRENELÁ, crenelez, vb. I. Tranz. A face, a construi creneluri într-un zid. – Din fr. créneler. DOOM
crenelá (a ~) vb., ind. prez. 3 creneleáză
crenelaseți
CRENELÁ, crenelez, vb. I. Tranz. A face, a construi creneluri într-un zid. – Din fr. créneler. DOOM
crenelá (a ~) vb., ind. prez. 3 creneleáză
crenelat
CRENELÁ, crenelez, vb. I. Tranz. A face, a construi creneluri într-un zid. – Din fr. créneler. DOOM
crenelá (a ~) vb., ind. prez. 3 creneleáză
crenelat
CRENELÁT, -Ă, crenelați, -te, adj. (Despre ziduri, clădiri etc.) Cu creneluri. – Din fr. crénelé.
crenelata
CRENELÁT, -Ă, crenelați, -te, adj. (Despre ziduri, clădiri etc.) Cu creneluri. – Din fr. crénelé.
crenelate
CRENELÁT, -Ă, crenelați, -te, adj. (Despre ziduri, clădiri etc.) Cu creneluri. – Din fr. crénelé.
crenelatei
CRENELÁT, -Ă, crenelați, -te, adj. (Despre ziduri, clădiri etc.) Cu creneluri. – Din fr. crénelé.
crenelatele
CRENELÁT, -Ă, crenelați, -te, adj. (Despre ziduri, clădiri etc.) Cu creneluri. – Din fr. crénelé.
crenelatelor
CRENELÁT, -Ă, crenelați, -te, adj. (Despre ziduri, clădiri etc.) Cu creneluri. – Din fr. crénelé.
crenelatul
CRENELÁT, -Ă, crenelați, -te, adj. (Despre ziduri, clădiri etc.) Cu creneluri. – Din fr. crénelé.
crenelatului
CRENELÁT, -Ă, crenelați, -te, adj. (Despre ziduri, clădiri etc.) Cu creneluri. – Din fr. crénelé.
crenelau
CRENELÁ, crenelez, vb. I. Tranz. A face, a construi creneluri într-un zid. – Din fr. créneler. DOOM
crenelá (a ~) vb., ind. prez. 3 creneleáză
crenelași
CRENELÁ, crenelez, vb. I. Tranz. A face, a construi creneluri într-un zid. – Din fr. créneler. DOOM
crenelá (a ~) vb., ind. prez. 3 creneleáză
crenelați
CRENELÁ, crenelez, vb. I. Tranz. A face, a construi creneluri într-un zid. – Din fr. créneler. DOOM
crenelá (a ~) vb., ind. prez. 3 creneleáză
crenelați
CRENELÁT, -Ă, crenelați, -te, adj. (Despre ziduri, clădiri etc.) Cu creneluri. – Din fr. crénelé.
crenelații
CRENELÁT, -Ă, crenelați, -te, adj. (Despre ziduri, clădiri etc.) Cu creneluri. – Din fr. crénelé.
crenelaților
CRENELÁT, -Ă, crenelați, -te, adj. (Despre ziduri, clădiri etc.) Cu creneluri. – Din fr. crénelé.
crenelează
CRENELÁ, crenelez, vb. I. Tranz. A face, a construi creneluri într-un zid. – Din fr. créneler. DOOM
crenelá (a ~) vb., ind. prez. 3 creneleáză
crenelez
CRENELÁ, crenelez, vb. I. Tranz. A face, a construi creneluri într-un zid. – Din fr. créneler. DOOM
crenelá (a ~) vb., ind. prez. 3 creneleáză
creneleze
CRENELÁ, crenelez, vb. I. Tranz. A face, a construi creneluri într-un zid. – Din fr. créneler. DOOM
crenelá (a ~) vb., ind. prez. 3 creneleáză
crenelezi
CRENELÁ, crenelez, vb. I. Tranz. A face, a construi creneluri într-un zid. – Din fr. créneler. DOOM
crenelá (a ~) vb., ind. prez. 3 creneleáză
crenelul
CRENÉL, creneluri, s. n. 1. Fiecare dintre deschizăturile înguste, făcute din loc în loc, în partea superioară a parapetului unui turn de apărare, a unui castel sau a unei cetăți medievale, prin care se aruncau proiectilele asupra inamicului. 2. Deschizătură îngustă în pereții unei cazemate, ai unui adăpost sau în parapetul unei tranșee, prin care se pot observa mișcările inamicului și se pot executa trageri cu armament automat portativ. – Din engl. crenel. Cf. fr. créneau. DOOM
crenél s. n., pl. crenéluri
crenelului
CRENÉL, creneluri, s. n. 1. Fiecare dintre deschizăturile înguste, făcute din loc în loc, în partea superioară a parapetului unui turn de apărare, a unui castel sau a unei cetăți medievale, prin care se aruncau proiectilele asupra inamicului. 2. Deschizătură îngustă în pereții unei cazemate, ai unui adăpost sau în parapetul unei tranșee, prin care se pot observa mișcările inamicului și se pot executa trageri cu armament automat portativ. – Din engl. crenel. Cf. fr. créneau. DOOM
crenél s. n., pl. crenéluri
crenelura
CRENELÚRĂ s.f. Dantelură asemănătoare crenelurilor. [< fr. crénelure].
creneluri
CRENÉL, creneluri, s. n. 1. Fiecare dintre deschizăturile înguste, făcute din loc în loc, în partea superioară a parapetului unui turn de apărare, a unui castel sau a unei cetăți medievale, prin care se aruncau proiectilele asupra inamicului. 2. Deschizătură îngustă în pereții unei cazemate, ai unui adăpost sau în parapetul unei tranșee, prin care se pot observa mișcările inamicului și se pot executa trageri cu armament automat portativ. – Din engl. crenel. Cf. fr. créneau. DOOM
crenél s. n., pl. crenéluri
creneluri
CRENELÚRĂ s.f. Dantelură asemănătoare crenelurilor. [< fr. crénelure].
crenelurii
CRENELÚRĂ s.f. Dantelură asemănătoare crenelurilor. [< fr. crénelure].
crenelurile
CRENÉL, creneluri, s. n. 1. Fiecare dintre deschizăturile înguste, făcute din loc în loc, în partea superioară a parapetului unui turn de apărare, a unui castel sau a unei cetăți medievale, prin care se aruncau proiectilele asupra inamicului. 2. Deschizătură îngustă în pereții unei cazemate, ai unui adăpost sau în parapetul unei tranșee, prin care se pot observa mișcările inamicului și se pot executa trageri cu armament automat portativ. – Din engl. crenel. Cf. fr. créneau. DOOM
crenél s. n., pl. crenéluri
crenelurile
CRENELÚRĂ s.f. Dantelură asemănătoare crenelurilor. [< fr. crénelure].
crenelurilor
CRENÉL, creneluri, s. n. 1. Fiecare dintre deschizăturile înguste, făcute din loc în loc, în partea superioară a parapetului unui turn de apărare, a unui castel sau a unei cetăți medievale, prin care se aruncau proiectilele asupra inamicului. 2. Deschizătură îngustă în pereții unei cazemate, ai unui adăpost sau în parapetul unei tranșee, prin care se pot observa mișcările inamicului și se pot executa trageri cu armament automat portativ. – Din engl. crenel. Cf. fr. créneau. DOOM
crenél s. n., pl. crenéluri
crenelurilor
CRENELÚRĂ s.f. Dantelură asemănătoare crenelurilor. [< fr. crénelure].
crenelând
CRENELÁ, crenelez, vb. I. Tranz. A face, a construi creneluri într-un zid. – Din fr. créneler. DOOM
crenelá (a ~) vb., ind. prez. 3 creneleáză
crenelînd
CRENELÁ, crenelez, vb. I. Tranz. A face, a construi creneluri într-un zid. – Din fr. créneler. DOOM
crenelá (a ~) vb., ind. prez. 3 creneleáză
crenelări
CRENELÁRE, crenelări, s. f. Acțiunea de a crenela. – V. crenela.
crenelării
CRENELÁRE, crenelări, s. f. Acțiunea de a crenela. – V. crenela.
crenelările
CRENELÁRE, crenelări, s. f. Acțiunea de a crenela. – V. crenela.
crenelărilor
CRENELÁRE, crenelări, s. f. Acțiunea de a crenela. – V. crenela.
crengi
CREÁNGĂ, crengi, s. f. 1. Ramură a unui copac; cracă. ◊ Expr. (Adverbial) A umbla creangă (sau creanga) = a umbla fără rost, ca o haimana. 2. Fig. (Înv.) Ramificație a unei familii umane. – Din bg. granka. DOOM
creángă s. f., g.-d. art. créngii; pl. crengi
crengii
CREÁNGĂ, crengi, s. f. 1. Ramură a unui copac; cracă. ◊ Expr. (Adverbial) A umbla creangă (sau creanga) = a umbla fără rost, ca o haimana. 2. Fig. (Înv.) Ramificație a unei familii umane. – Din bg. granka. DOOM
creángă s. f., g.-d. art. créngii; pl. crengi
crengile
CREÁNGĂ, crengi, s. f. 1. Ramură a unui copac; cracă. ◊ Expr. (Adverbial) A umbla creangă (sau creanga) = a umbla fără rost, ca o haimana. 2. Fig. (Înv.) Ramificație a unei familii umane. – Din bg. granka. DOOM
creángă s. f., g.-d. art. créngii; pl. crengi
crengilor
CREÁNGĂ, crengi, s. f. 1. Ramură a unui copac; cracă. ◊ Expr. (Adverbial) A umbla creangă (sau creanga) = a umbla fără rost, ca o haimana. 2. Fig. (Înv.) Ramificație a unei familii umane. – Din bg. granka. DOOM
creángă s. f., g.-d. art. créngii; pl. crengi
crengoasa
CRENGÓS, -OÁSĂ, crengoși, -oase, adj. Cu multe crengi; rămuros; crenguros. – Creangă + suf. -os. DOOM
crengós adj. m., pl. crengóși; f. crengoásă, pl. crengoáse
crengoase
CRENGÓS, -OÁSĂ, crengoși, -oase, adj. Cu multe crengi; rămuros; crenguros. – Creangă + suf. -os. DOOM
crengós adj. m., pl. crengóși; f. crengoásă, pl. crengoáse
crengoasei
CRENGÓS, -OÁSĂ, crengoși, -oase, adj. Cu multe crengi; rămuros; crenguros. – Creangă + suf. -os. DOOM
crengós adj. m., pl. crengóși; f. crengoásă, pl. crengoáse
crengoasele
CRENGÓS, -OÁSĂ, crengoși, -oase, adj. Cu multe crengi; rămuros; crenguros. – Creangă + suf. -os. DOOM
crengós adj. m., pl. crengóși; f. crengoásă, pl. crengoáse
crengoaselor
CRENGÓS, -OÁSĂ, crengoși, -oase, adj. Cu multe crengi; rămuros; crenguros. – Creangă + suf. -os. DOOM
crengós adj. m., pl. crengóși; f. crengoásă, pl. crengoáse
crengos
CRENGÓS, -OÁSĂ, crengoși, -oase, adj. Cu multe crengi; rămuros; crenguros. – Creangă + suf. -os. DOOM
crengós adj. m., pl. crengóși; f. crengoásă, pl. crengoáse
crengosul
CRENGÓS, -OÁSĂ, crengoși, -oase, adj. Cu multe crengi; rămuros; crenguros. – Creangă + suf. -os. DOOM
crengós adj. m., pl. crengóși; f. crengoásă, pl. crengoáse
crengosului
CRENGÓS, -OÁSĂ, crengoși, -oase, adj. Cu multe crengi; rămuros; crenguros. – Creangă + suf. -os. DOOM
crengós adj. m., pl. crengóși; f. crengoásă, pl. crengoáse
crengoși
CRENGÓS, -OÁSĂ, crengoși, -oase, adj. Cu multe crengi; rămuros; crenguros. – Creangă + suf. -os. DOOM
crengós adj. m., pl. crengóși; f. crengoásă, pl. crengoáse
crengoșii
CRENGÓS, -OÁSĂ, crengoși, -oase, adj. Cu multe crengi; rămuros; crenguros. – Creangă + suf. -os. DOOM
crengós adj. m., pl. crengóși; f. crengoásă, pl. crengoáse
crengoșilor
CRENGÓS, -OÁSĂ, crengoși, -oase, adj. Cu multe crengi; rămuros; crenguros. – Creangă + suf. -os. DOOM
crengós adj. m., pl. crengóși; f. crengoásă, pl. crengoáse
crengulița
CRENGULÍȚĂ, crengulițe, s. f. (Pop.) Crenguță. – Creangă + suf. -uliță. DOOM
crengulíță (pop.) s. f., g.-d. art. crengulíței; pl. crengulíțe
crengulițe
CRENGULÍȚĂ, crengulițe, s. f. (Pop.) Crenguță. – Creangă + suf. -uliță. DOOM
crengulíță (pop.) s. f., g.-d. art. crengulíței; pl. crengulíțe
crenguliței
CRENGULÍȚĂ, crengulițe, s. f. (Pop.) Crenguță. – Creangă + suf. -uliță. DOOM
crengulíță (pop.) s. f., g.-d. art. crengulíței; pl. crengulíțe
crengulițele
CRENGULÍȚĂ, crengulițe, s. f. (Pop.) Crenguță. – Creangă + suf. -uliță. DOOM
crengulíță (pop.) s. f., g.-d. art. crengulíței; pl. crengulíțe
crengulițelor
CRENGULÍȚĂ, crengulițe, s. f. (Pop.) Crenguță. – Creangă + suf. -uliță. DOOM
crengulíță (pop.) s. f., g.-d. art. crengulíței; pl. crengulíțe
crengurea
CRENGUREÁ, crengurele, s. f. (Pop.) Crenguță. – Creangă + suf. -urea. DOOM
crengureá (pop.) s. f., art. crengureáua, g.-d. art. crengurélei; pl. crenguréle, art. crengurélele
crengureaua
CRENGUREÁ, crengurele, s. f. (Pop.) Crenguță. – Creangă + suf. -urea. DOOM
crengureá (pop.) s. f., art. crengureáua, g.-d. art. crengurélei; pl. crenguréle, art. crengurélele
crengurele
CRENGUREÁ, crengurele, s. f. (Pop.) Crenguță. – Creangă + suf. -urea. DOOM
crengureá (pop.) s. f., art. crengureáua, g.-d. art. crengurélei; pl. crenguréle, art. crengurélele
crengurelei
CRENGUREÁ, crengurele, s. f. (Pop.) Crenguță. – Creangă + suf. -urea. DOOM
crengureá (pop.) s. f., art. crengureáua, g.-d. art. crengurélei; pl. crenguréle, art. crengurélele
crengurelele
CRENGUREÁ, crengurele, s. f. (Pop.) Crenguță. – Creangă + suf. -urea. DOOM
crengureá (pop.) s. f., art. crengureáua, g.-d. art. crengurélei; pl. crenguréle, art. crengurélele
crengurelelor
CRENGUREÁ, crengurele, s. f. (Pop.) Crenguță. – Creangă + suf. -urea. DOOM
crengureá (pop.) s. f., art. crengureáua, g.-d. art. crengurélei; pl. crenguréle, art. crengurélele
crenguroasa
CRENGURÓS, -OÁSĂ, crenguroși, -oase, adj. (Rar) Crengos. – Creangă + suf. -uros. DOOM
crengurós (rar) adj. m., pl. crenguróși; f. crenguroásă, pl. crenguroáse
crenguroase
CRENGURÓS, -OÁSĂ, crenguroși, -oase, adj. (Rar) Crengos. – Creangă + suf. -uros. DOOM
crengurós (rar) adj. m., pl. crenguróși; f. crenguroásă, pl. crenguroáse
crenguroasei
CRENGURÓS, -OÁSĂ, crenguroși, -oase, adj. (Rar) Crengos. – Creangă + suf. -uros. DOOM
crengurós (rar) adj. m., pl. crenguróși; f. crenguroásă, pl. crenguroáse
crenguroasele
CRENGURÓS, -OÁSĂ, crenguroși, -oase, adj. (Rar) Crengos. – Creangă + suf. -uros. DOOM
crengurós (rar) adj. m., pl. crenguróși; f. crenguroásă, pl. crenguroáse
crenguroaselor
CRENGURÓS, -OÁSĂ, crenguroși, -oase, adj. (Rar) Crengos. – Creangă + suf. -uros. DOOM
crengurós (rar) adj. m., pl. crenguróși; f. crenguroásă, pl. crenguroáse
crenguros
CRENGURÓS, -OÁSĂ, crenguroși, -oase, adj. (Rar) Crengos. – Creangă + suf. -uros. DOOM
crengurós (rar) adj. m., pl. crenguróși; f. crenguroásă, pl. crenguroáse
crengurosul
CRENGURÓS, -OÁSĂ, crenguroși, -oase, adj. (Rar) Crengos. – Creangă + suf. -uros. DOOM
crengurós (rar) adj. m., pl. crenguróși; f. crenguroásă, pl. crenguroáse
crengurosului
CRENGURÓS, -OÁSĂ, crenguroși, -oase, adj. (Rar) Crengos. – Creangă + suf. -uros. DOOM
crengurós (rar) adj. m., pl. crenguróși; f. crenguroásă, pl. crenguroáse
crenguroși
CRENGURÓS, -OÁSĂ, crenguroși, -oase, adj. (Rar) Crengos. – Creangă + suf. -uros. DOOM
crengurós (rar) adj. m., pl. crenguróși; f. crenguroásă, pl. crenguroáse
crenguroșii
CRENGURÓS, -OÁSĂ, crenguroși, -oase, adj. (Rar) Crengos. – Creangă + suf. -uros. DOOM
crengurós (rar) adj. m., pl. crenguróși; f. crenguroásă, pl. crenguroáse
crenguroșilor
CRENGURÓS, -OÁSĂ, crenguroși, -oase, adj. (Rar) Crengos. – Creangă + suf. -uros. DOOM
crengurós (rar) adj. m., pl. crenguróși; f. crenguroásă, pl. crenguroáse
crenguța
CRENGÚȚĂ, crenguțe, s. f. Diminutiv al lui creangă; crenguliță, crengurea. – Creangă + suf. -uță. DOOM
crengúță s. f., g.-d. art. crengúței; pl. crengúțe
crenguțe
CRENGÚȚĂ, crenguțe, s. f. Diminutiv al lui creangă; crenguliță, crengurea. – Creangă + suf. -uță. DOOM
crengúță s. f., g.-d. art. crengúței; pl. crengúțe
crenguței
CRENGÚȚĂ, crenguțe, s. f. Diminutiv al lui creangă; crenguliță, crengurea. – Creangă + suf. -uță. DOOM
crengúță s. f., g.-d. art. crengúței; pl. crengúțe
crenguțele
CRENGÚȚĂ, crenguțe, s. f. Diminutiv al lui creangă; crenguliță, crengurea. – Creangă + suf. -uță. DOOM
crengúță s. f., g.-d. art. crengúței; pl. crengúțe
crenguțelor
CRENGÚȚĂ, crenguțe, s. f. Diminutiv al lui creangă; crenguliță, crengurea. – Creangă + suf. -uță. DOOM
crengúță s. f., g.-d. art. crengúței; pl. crengúțe
crengăraie
CRENGĂRÁIE s. f. Crengărie. [Pr.: -ra-ie] – Creangă + suf. -ăraie. DOOM
crengăráie s. f., art. crengăráia, g.-d. art. crengăráiei
crengăria
CRENGĂRÍE s. f. (Rar) Desiș sau mulțime de crengi; crengăraie. – Creangă + suf. -ărie. DOOM
crengăríe (rar) s. f., art. crengăría, g.-d. crengăríi, art. crengăríei
crengărie
CRENGĂRÍE s. f. (Rar) Desiș sau mulțime de crengi; crengăraie. – Creangă + suf. -ărie. DOOM
crengăríe (rar) s. f., art. crengăría, g.-d. crengăríi, art. crengăríei
crengăriei
CRENGĂRÍE s. f. (Rar) Desiș sau mulțime de crengi; crengăraie. – Creangă + suf. -ărie. DOOM
crengăríe (rar) s. f., art. crengăría, g.-d. crengăríi, art. crengăríei
crengării
CRENGĂRÍE s. f. (Rar) Desiș sau mulțime de crengi; crengăraie. – Creangă + suf. -ărie. DOOM
crengăríe (rar) s. f., art. crengăría, g.-d. crengăríi, art. crengăríei
creno
CRENO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) izvor”. [< fr. créno-, cf. gr. krene].
crenobiologia
CRENOBIOLOGÍE s. f. Ramură a limnologiei care studiază organismele vii din izvoare (minerale). [Pr.: -bi-o-] – Din fr. crénobiologie.
crenobiologie
CRENOBIOLOGÍE s. f. Ramură a limnologiei care studiază organismele vii din izvoare (minerale). [Pr.: -bi-o-] – Din fr. crénobiologie.
crenobiologiei
CRENOBIOLOGÍE s. f. Ramură a limnologiei care studiază organismele vii din izvoare (minerale). [Pr.: -bi-o-] – Din fr. crénobiologie.
crenobiologii
CRENOBIOLOGÍE s. f. Ramură a limnologiei care studiază organismele vii din izvoare (minerale). [Pr.: -bi-o-] – Din fr. crénobiologie.
crenologia
CRENOLOGÍE s. f. Studiu al apelor minerale terapeutice. – Din fr. crénologie.
crenologie
CRENOLOGÍE s. f. Studiu al apelor minerale terapeutice. – Din fr. crénologie.
crenologiei
CRENOLOGÍE s. f. Studiu al apelor minerale terapeutice. – Din fr. crénologie.
crenologii
CRENOLOGÍE s. f. Studiu al apelor minerale terapeutice. – Din fr. crénologie.
crenoterapeut
CRENOTERAPEÚT, crenoterapeuți, s. m. Medic specialist în crenoterapie. [Pr.: -pe-ut] – Din fr. crénothérapeute.
crenoterapeutul
CRENOTERAPEÚT, crenoterapeuți, s. m. Medic specialist în crenoterapie. [Pr.: -pe-ut] – Din fr. crénothérapeute.
crenoterapeutului
CRENOTERAPEÚT, crenoterapeuți, s. m. Medic specialist în crenoterapie. [Pr.: -pe-ut] – Din fr. crénothérapeute.
crenoterapeuți
CRENOTERAPEÚT, crenoterapeuți, s. m. Medic specialist în crenoterapie. [Pr.: -pe-ut] – Din fr. crénothérapeute.
crenoterapeuții
CRENOTERAPEÚT, crenoterapeuți, s. m. Medic specialist în crenoterapie. [Pr.: -pe-ut] – Din fr. crénothérapeute.
crenoterapeuților
CRENOTERAPEÚT, crenoterapeuți, s. m. Medic specialist în crenoterapie. [Pr.: -pe-ut] – Din fr. crénothérapeute.
crenoterapia
CRENOTERAPÍE s. f. Folosire a apelor minerale în scop terapeutic. – Din fr. crénothérapie. DOOM
crenoterapíe s. f., art. crenoterapía, g.-d. crenoterapíi, art. crenoterapíei
crenoterapie
CRENOTERAPÍE s. f. Folosire a apelor minerale în scop terapeutic. – Din fr. crénothérapie. DOOM
crenoterapíe s. f., art. crenoterapía, g.-d. crenoterapíi, art. crenoterapíei
crenoterapiei
CRENOTERAPÍE s. f. Folosire a apelor minerale în scop terapeutic. – Din fr. crénothérapie. DOOM
crenoterapíe s. f., art. crenoterapía, g.-d. crenoterapíi, art. crenoterapíei
crenoterapii
CRENOTERAPÍE s. f. Folosire a apelor minerale în scop terapeutic. – Din fr. crénothérapie. DOOM
crenoterapíe s. f., art. crenoterapía, g.-d. crenoterapíi, art. crenoterapíei
crenvirșt
crénvirșt (-ti), s. m. – Cîrnăcior asemănător cu tipul numit Frankfurt. Germ. Krenvürstel (DAR).
crenvurst
CRÉNVURȘT s. m. v. crenvurst. DOOM
crénvurst s. m., pl. crénvurști
crenvurști
CRÉNVURȘT s. m. v. crenvurst. DOOM
crénvurst s. m., pl. crénvurști
crenvurștii
CRÉNVURȘT s. m. v. crenvurst. DOOM
crénvurst s. m., pl. crénvurști
crenvurștilor
CRÉNVURȘT s. m. v. crenvurst. DOOM
crénvurst s. m., pl. crénvurști
crenvurștul
CRÉNVURȘT s. m. v. crenvurst. DOOM
crénvurst s. m., pl. crénvurști
crenvurștului
CRÉNVURȘT s. m. v. crenvurst. DOOM
crénvurst s. m., pl. crénvurști
creo
CREO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) carne”, „de carne”, „al cărnii”. [Pron. cre-o-. / < fr. créo-, cf. gr. kreas – carne].
creodonta
CREODÓNTĂ, creodonte, s. f. (La pl.) Subordin fosil de mamifere primitive carnivore, cu dentiția puțin specializată, cu membrele masive, prevăzute cu gheare; (și la sg.) mamifer din acest subordin. [Pr.: cre-o-] – Din fr. créodonte. DOOM
creodóntă (cre-o-) s. f., g.-d. art. creodóntei; pl. creodónte
creodonte
CREODÓNTĂ, creodonte, s. f. (La pl.) Subordin fosil de mamifere primitive carnivore, cu dentiția puțin specializată, cu membrele masive, prevăzute cu gheare; (și la sg.) mamifer din acest subordin. [Pr.: cre-o-] – Din fr. créodonte. DOOM
creodóntă (cre-o-) s. f., g.-d. art. creodóntei; pl. creodónte
creodontei
CREODÓNTĂ, creodonte, s. f. (La pl.) Subordin fosil de mamifere primitive carnivore, cu dentiția puțin specializată, cu membrele masive, prevăzute cu gheare; (și la sg.) mamifer din acest subordin. [Pr.: cre-o-] – Din fr. créodonte. DOOM
creodóntă (cre-o-) s. f., g.-d. art. creodóntei; pl. creodónte
creodontele
CREODÓNTĂ, creodonte, s. f. (La pl.) Subordin fosil de mamifere primitive carnivore, cu dentiția puțin specializată, cu membrele masive, prevăzute cu gheare; (și la sg.) mamifer din acest subordin. [Pr.: cre-o-] – Din fr. créodonte. DOOM
creodóntă (cre-o-) s. f., g.-d. art. creodóntei; pl. creodónte
creodontelor
CREODÓNTĂ, creodonte, s. f. (La pl.) Subordin fosil de mamifere primitive carnivore, cu dentiția puțin specializată, cu membrele masive, prevăzute cu gheare; (și la sg.) mamifer din acest subordin. [Pr.: cre-o-] – Din fr. créodonte. DOOM
creodóntă (cre-o-) s. f., g.-d. art. creodóntei; pl. creodónte
creofag
CREOFÁG, -Ă, creofagi, -ge, adj. Care se hrănește cu carne. [Pr.: cre-o-] – Din fr. créophage. DOOM
creofág (cre-o-) adj. m., pl. creofági; f. creofágă, pl. creofáge
creofaga
CREOFÁG, -Ă, creofagi, -ge, adj. Care se hrănește cu carne. [Pr.: cre-o-] – Din fr. créophage. DOOM
creofág (cre-o-) adj. m., pl. creofági; f. creofágă, pl. creofáge
creofage
CREOFÁG, -Ă, creofagi, -ge, adj. Care se hrănește cu carne. [Pr.: cre-o-] – Din fr. créophage. DOOM
creofág (cre-o-) adj. m., pl. creofági; f. creofágă, pl. creofáge
creofagei
CREOFÁG, -Ă, creofagi, -ge, adj. Care se hrănește cu carne. [Pr.: cre-o-] – Din fr. créophage. DOOM
creofág (cre-o-) adj. m., pl. creofági; f. creofágă, pl. creofáge
creofagele
CREOFÁG, -Ă, creofagi, -ge, adj. Care se hrănește cu carne. [Pr.: cre-o-] – Din fr. créophage. DOOM
creofág (cre-o-) adj. m., pl. creofági; f. creofágă, pl. creofáge
creofagelor
CREOFÁG, -Ă, creofagi, -ge, adj. Care se hrănește cu carne. [Pr.: cre-o-] – Din fr. créophage. DOOM
creofág (cre-o-) adj. m., pl. creofági; f. creofágă, pl. creofáge
creofagi
CREOFÁG, -Ă, creofagi, -ge, adj. Care se hrănește cu carne. [Pr.: cre-o-] – Din fr. créophage. DOOM
creofág (cre-o-) adj. m., pl. creofági; f. creofágă, pl. creofáge
creofagia
CREOFAGÍE s. f. Deprindere de a se hrăni cu carne. [Pr.: cre-o-] – Din fr. créophagie. DOOM
creofagíe (cre-o-) s. f., art. creofagía, g.-d. creofagíi, art. creofagíei
creofagie
CREOFAGÍE s. f. Deprindere de a se hrăni cu carne. [Pr.: cre-o-] – Din fr. créophagie. DOOM
creofagíe (cre-o-) s. f., art. creofagía, g.-d. creofagíi, art. creofagíei
creofagiei
CREOFAGÍE s. f. Deprindere de a se hrăni cu carne. [Pr.: cre-o-] – Din fr. créophagie. DOOM
creofagíe (cre-o-) s. f., art. creofagía, g.-d. creofagíi, art. creofagíei
creofagii
CREOFÁG, -Ă, creofagi, -ge, adj. Care se hrănește cu carne. [Pr.: cre-o-] – Din fr. créophage. DOOM
creofág (cre-o-) adj. m., pl. creofági; f. creofágă, pl. creofáge
creofagii
CREOFAGÍE s. f. Deprindere de a se hrăni cu carne. [Pr.: cre-o-] – Din fr. créophagie. DOOM
creofagíe (cre-o-) s. f., art. creofagía, g.-d. creofagíi, art. creofagíei
creofagilor
CREOFÁG, -Ă, creofagi, -ge, adj. Care se hrănește cu carne. [Pr.: cre-o-] – Din fr. créophage. DOOM
creofág (cre-o-) adj. m., pl. creofági; f. creofágă, pl. creofáge
creofagul
CREOFÁG, -Ă, creofagi, -ge, adj. Care se hrănește cu carne. [Pr.: cre-o-] – Din fr. créophage. DOOM
creofág (cre-o-) adj. m., pl. creofági; f. creofágă, pl. creofáge
creofagului
CREOFÁG, -Ă, creofagi, -ge, adj. Care se hrănește cu carne. [Pr.: cre-o-] – Din fr. créophage. DOOM
creofág (cre-o-) adj. m., pl. creofági; f. creofágă, pl. creofáge
creol
CREÓL, -Ă, creoli, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană născută în America Latină sau în colonii, urmașă a coloniștilor spanioli, portughezi sau francezi. 2. Adj. Care aparține creolilor (1), privitor la creoli. ♦ (Substantivat, f.) Varietate lingvistică formată în diferite părți ale lumii, în urma contactului dintre vorbitori ai unor limbi europene (engleza, franceza, portugheza, spaniola) cu diverse alte limbi (africane, australiene etc.). [Pr.: cre-ol] – Din fr. créole. DOOM
*creólă (limbă) s. f., g.-d. art. creólei; pl. creóle
creol
CREÓL, -Ă, creoli, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană născută în America Latină sau în colonii, urmașă a coloniștilor spanioli, portughezi sau francezi. 2. Adj. Care aparține creolilor (1), privitor la creoli. ♦ (Substantivat, f.) Varietate lingvistică formată în diferite părți ale lumii, în urma contactului dintre vorbitori ai unor limbi europene (engleza, franceza, portugheza, spaniola) cu diverse alte limbi (africane, australiene etc.). [Pr.: cre-ol] – Din fr. créole. DOOM
*creólă (limbă) s. f., g.-d. art. creólei; pl. creóle
creola
CREÓL, -Ă, creoli, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană născută în America Latină sau în colonii, urmașă a coloniștilor spanioli, portughezi sau francezi. 2. Adj. Care aparține creolilor (1), privitor la creoli. ♦ (Substantivat, f.) Varietate lingvistică formată în diferite părți ale lumii, în urma contactului dintre vorbitori ai unor limbi europene (engleza, franceza, portugheza, spaniola) cu diverse alte limbi (africane, australiene etc.). [Pr.: cre-ol] – Din fr. créole. DOOM
*creólă (limbă) s. f., g.-d. art. creólei; pl. creóle
creola
CREÓL, -Ă, creoli, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană născută în America Latină sau în colonii, urmașă a coloniștilor spanioli, portughezi sau francezi. 2. Adj. Care aparține creolilor (1), privitor la creoli. ♦ (Substantivat, f.) Varietate lingvistică formată în diferite părți ale lumii, în urma contactului dintre vorbitori ai unor limbi europene (engleza, franceza, portugheza, spaniola) cu diverse alte limbi (africane, australiene etc.). [Pr.: cre-ol] – Din fr. créole. DOOM
*creólă (limbă) s. f., g.-d. art. creólei; pl. creóle
creole
CREÓL, -Ă, creoli, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană născută în America Latină sau în colonii, urmașă a coloniștilor spanioli, portughezi sau francezi. 2. Adj. Care aparține creolilor (1), privitor la creoli. ♦ (Substantivat, f.) Varietate lingvistică formată în diferite părți ale lumii, în urma contactului dintre vorbitori ai unor limbi europene (engleza, franceza, portugheza, spaniola) cu diverse alte limbi (africane, australiene etc.). [Pr.: cre-ol] – Din fr. créole. DOOM
*creólă (limbă) s. f., g.-d. art. creólei; pl. creóle
creole
CREÓL, -Ă, creoli, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană născută în America Latină sau în colonii, urmașă a coloniștilor spanioli, portughezi sau francezi. 2. Adj. Care aparține creolilor (1), privitor la creoli. ♦ (Substantivat, f.) Varietate lingvistică formată în diferite părți ale lumii, în urma contactului dintre vorbitori ai unor limbi europene (engleza, franceza, portugheza, spaniola) cu diverse alte limbi (africane, australiene etc.). [Pr.: cre-ol] – Din fr. créole. DOOM
*creólă (limbă) s. f., g.-d. art. creólei; pl. creóle
creolei
CREÓL, -Ă, creoli, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană născută în America Latină sau în colonii, urmașă a coloniștilor spanioli, portughezi sau francezi. 2. Adj. Care aparține creolilor (1), privitor la creoli. ♦ (Substantivat, f.) Varietate lingvistică formată în diferite părți ale lumii, în urma contactului dintre vorbitori ai unor limbi europene (engleza, franceza, portugheza, spaniola) cu diverse alte limbi (africane, australiene etc.). [Pr.: cre-ol] – Din fr. créole. DOOM
*creólă (limbă) s. f., g.-d. art. creólei; pl. creóle
creolei
CREÓL, -Ă, creoli, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană născută în America Latină sau în colonii, urmașă a coloniștilor spanioli, portughezi sau francezi. 2. Adj. Care aparține creolilor (1), privitor la creoli. ♦ (Substantivat, f.) Varietate lingvistică formată în diferite părți ale lumii, în urma contactului dintre vorbitori ai unor limbi europene (engleza, franceza, portugheza, spaniola) cu diverse alte limbi (africane, australiene etc.). [Pr.: cre-ol] – Din fr. créole. DOOM
*creólă (limbă) s. f., g.-d. art. creólei; pl. creóle
creolele
CREÓL, -Ă, creoli, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană născută în America Latină sau în colonii, urmașă a coloniștilor spanioli, portughezi sau francezi. 2. Adj. Care aparține creolilor (1), privitor la creoli. ♦ (Substantivat, f.) Varietate lingvistică formată în diferite părți ale lumii, în urma contactului dintre vorbitori ai unor limbi europene (engleza, franceza, portugheza, spaniola) cu diverse alte limbi (africane, australiene etc.). [Pr.: cre-ol] – Din fr. créole. DOOM
*creólă (limbă) s. f., g.-d. art. creólei; pl. creóle
creolele
CREÓL, -Ă, creoli, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană născută în America Latină sau în colonii, urmașă a coloniștilor spanioli, portughezi sau francezi. 2. Adj. Care aparține creolilor (1), privitor la creoli. ♦ (Substantivat, f.) Varietate lingvistică formată în diferite părți ale lumii, în urma contactului dintre vorbitori ai unor limbi europene (engleza, franceza, portugheza, spaniola) cu diverse alte limbi (africane, australiene etc.). [Pr.: cre-ol] – Din fr. créole. DOOM
*creólă (limbă) s. f., g.-d. art. creólei; pl. creóle
creolelor
CREÓL, -Ă, creoli, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană născută în America Latină sau în colonii, urmașă a coloniștilor spanioli, portughezi sau francezi. 2. Adj. Care aparține creolilor (1), privitor la creoli. ♦ (Substantivat, f.) Varietate lingvistică formată în diferite părți ale lumii, în urma contactului dintre vorbitori ai unor limbi europene (engleza, franceza, portugheza, spaniola) cu diverse alte limbi (africane, australiene etc.). [Pr.: cre-ol] – Din fr. créole. DOOM
*creólă (limbă) s. f., g.-d. art. creólei; pl. creóle
creolelor
CREÓL, -Ă, creoli, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană născută în America Latină sau în colonii, urmașă a coloniștilor spanioli, portughezi sau francezi. 2. Adj. Care aparține creolilor (1), privitor la creoli. ♦ (Substantivat, f.) Varietate lingvistică formată în diferite părți ale lumii, în urma contactului dintre vorbitori ai unor limbi europene (engleza, franceza, portugheza, spaniola) cu diverse alte limbi (africane, australiene etc.). [Pr.: cre-ol] – Din fr. créole. DOOM
*creólă (limbă) s. f., g.-d. art. creólei; pl. creóle
creoli
CREÓL, -Ă, creoli, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană născută în America Latină sau în colonii, urmașă a coloniștilor spanioli, portughezi sau francezi. 2. Adj. Care aparține creolilor (1), privitor la creoli. ♦ (Substantivat, f.) Varietate lingvistică formată în diferite părți ale lumii, în urma contactului dintre vorbitori ai unor limbi europene (engleza, franceza, portugheza, spaniola) cu diverse alte limbi (africane, australiene etc.). [Pr.: cre-ol] – Din fr. créole. DOOM
*creólă (limbă) s. f., g.-d. art. creólei; pl. creóle
creoli
CREÓL, -Ă, creoli, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană născută în America Latină sau în colonii, urmașă a coloniștilor spanioli, portughezi sau francezi. 2. Adj. Care aparține creolilor (1), privitor la creoli. ♦ (Substantivat, f.) Varietate lingvistică formată în diferite părți ale lumii, în urma contactului dintre vorbitori ai unor limbi europene (engleza, franceza, portugheza, spaniola) cu diverse alte limbi (africane, australiene etc.). [Pr.: cre-ol] – Din fr. créole. DOOM
*creólă (limbă) s. f., g.-d. art. creólei; pl. creóle
creolii
CREÓL, -Ă, creoli, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană născută în America Latină sau în colonii, urmașă a coloniștilor spanioli, portughezi sau francezi. 2. Adj. Care aparține creolilor (1), privitor la creoli. ♦ (Substantivat, f.) Varietate lingvistică formată în diferite părți ale lumii, în urma contactului dintre vorbitori ai unor limbi europene (engleza, franceza, portugheza, spaniola) cu diverse alte limbi (africane, australiene etc.). [Pr.: cre-ol] – Din fr. créole. DOOM
*creólă (limbă) s. f., g.-d. art. creólei; pl. creóle
creolii
CREÓL, -Ă, creoli, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană născută în America Latină sau în colonii, urmașă a coloniștilor spanioli, portughezi sau francezi. 2. Adj. Care aparține creolilor (1), privitor la creoli. ♦ (Substantivat, f.) Varietate lingvistică formată în diferite părți ale lumii, în urma contactului dintre vorbitori ai unor limbi europene (engleza, franceza, portugheza, spaniola) cu diverse alte limbi (africane, australiene etc.). [Pr.: cre-ol] – Din fr. créole. DOOM
*creólă (limbă) s. f., g.-d. art. creólei; pl. creóle
creolilor
CREÓL, -Ă, creoli, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană născută în America Latină sau în colonii, urmașă a coloniștilor spanioli, portughezi sau francezi. 2. Adj. Care aparține creolilor (1), privitor la creoli. ♦ (Substantivat, f.) Varietate lingvistică formată în diferite părți ale lumii, în urma contactului dintre vorbitori ai unor limbi europene (engleza, franceza, portugheza, spaniola) cu diverse alte limbi (africane, australiene etc.). [Pr.: cre-ol] – Din fr. créole. DOOM
*creólă (limbă) s. f., g.-d. art. creólei; pl. creóle
creolilor
CREÓL, -Ă, creoli, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană născută în America Latină sau în colonii, urmașă a coloniștilor spanioli, portughezi sau francezi. 2. Adj. Care aparține creolilor (1), privitor la creoli. ♦ (Substantivat, f.) Varietate lingvistică formată în diferite părți ale lumii, în urma contactului dintre vorbitori ai unor limbi europene (engleza, franceza, portugheza, spaniola) cu diverse alte limbi (africane, australiene etc.). [Pr.: cre-ol] – Din fr. créole. DOOM
*creólă (limbă) s. f., g.-d. art. creólei; pl. creóle
creolina
CREOLÍNĂ s. f. Soluție obținută dintr-un amestec de crezoli și hidrocarburi aromatice, hidroxid de sodiu și apă, folosită ca dezinfectant. [Pr.: cre-o-] – Din fr. créoline. DOOM
creolínă (cre-o-) s. f., g.-d. art. creolínei
creoline
CREOLÍNĂ s. f. Soluție obținută dintr-un amestec de crezoli și hidrocarburi aromatice, hidroxid de sodiu și apă, folosită ca dezinfectant. [Pr.: cre-o-] – Din fr. créoline. DOOM
creolínă (cre-o-) s. f., g.-d. art. creolínei
creolinei
CREOLÍNĂ s. f. Soluție obținută dintr-un amestec de crezoli și hidrocarburi aromatice, hidroxid de sodiu și apă, folosită ca dezinfectant. [Pr.: cre-o-] – Din fr. créoline. DOOM
creolínă (cre-o-) s. f., g.-d. art. creolínei
creolul
CREÓL, -Ă, creoli, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană născută în America Latină sau în colonii, urmașă a coloniștilor spanioli, portughezi sau francezi. 2. Adj. Care aparține creolilor (1), privitor la creoli. ♦ (Substantivat, f.) Varietate lingvistică formată în diferite părți ale lumii, în urma contactului dintre vorbitori ai unor limbi europene (engleza, franceza, portugheza, spaniola) cu diverse alte limbi (africane, australiene etc.). [Pr.: cre-ol] – Din fr. créole. DOOM
*creólă (limbă) s. f., g.-d. art. creólei; pl. creóle
creolul
CREÓL, -Ă, creoli, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană născută în America Latină sau în colonii, urmașă a coloniștilor spanioli, portughezi sau francezi. 2. Adj. Care aparține creolilor (1), privitor la creoli. ♦ (Substantivat, f.) Varietate lingvistică formată în diferite părți ale lumii, în urma contactului dintre vorbitori ai unor limbi europene (engleza, franceza, portugheza, spaniola) cu diverse alte limbi (africane, australiene etc.). [Pr.: cre-ol] – Din fr. créole. DOOM
*creólă (limbă) s. f., g.-d. art. creólei; pl. creóle
creolului
CREÓL, -Ă, creoli, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană născută în America Latină sau în colonii, urmașă a coloniștilor spanioli, portughezi sau francezi. 2. Adj. Care aparține creolilor (1), privitor la creoli. ♦ (Substantivat, f.) Varietate lingvistică formată în diferite părți ale lumii, în urma contactului dintre vorbitori ai unor limbi europene (engleza, franceza, portugheza, spaniola) cu diverse alte limbi (africane, australiene etc.). [Pr.: cre-ol] – Din fr. créole. DOOM
*creólă (limbă) s. f., g.-d. art. creólei; pl. creóle
creolului
CREÓL, -Ă, creoli, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană născută în America Latină sau în colonii, urmașă a coloniștilor spanioli, portughezi sau francezi. 2. Adj. Care aparține creolilor (1), privitor la creoli. ♦ (Substantivat, f.) Varietate lingvistică formată în diferite părți ale lumii, în urma contactului dintre vorbitori ai unor limbi europene (engleza, franceza, portugheza, spaniola) cu diverse alte limbi (africane, australiene etc.). [Pr.: cre-ol] – Din fr. créole. DOOM
*creólă (limbă) s. f., g.-d. art. creólei; pl. creóle
creon
Creon 1. Regele Corinthului și tatăl lui Glauce. Vrînd să-și mărite fiica cu Iason, pe care-l adăpostea la curtea sa împreună cu Medea, Creon și-a atras ura acesteia din urmă. Ca să se răzbune, Medea i-a oferit drept dar de cununie lui Glauce un veșmînt otrăvit. De îndată ce l-a îmbrăcat, Glauce a fost cuprinsă de flăcări și a murit în chinuri groaznice. Aceeași soartă a împărtășit-o și tatăl ei, Creon, care alergase să-i dea ajutor. 2. Fiul lui Menoeceus și fratele Iocastei. La moartea regelui Laius, Creon s-a urcat pe tronul cetății Thebae. Asupra cetății însă s-a abătut o mare năpastă: rînd pe rînd tebanii erau devorați de Sfinx. Acest animal monstruos le punea întrebări la care nu știau să răspundă, și-i ucidea. Ca să mîntuie cetatea, Creon a făgăduit tronul și mîna surorii sale aceluia care, reușind să dezlege enigma pusă de Sfinx, avea să izbăvească poporul. Oedipus reușește să dea răspunsul cuvenit. El obține în felul acesta tronul lui Creon și mîna Iocastei (v. și Oedipus). Cînd, mai tîrziu, Oedipus și-a descoperit incestul săvîrșit cu mama sa și a plecat în exil, el și-a lăsat familia în grija lui Creon, care, în felul acesta, și-a redobîndit tronul. Figura lui Creon e legată și de expediția celor șapte împotriva cetății Thebae, el fiind cel care a ordonat ca trupul lui Polynices să rămînă neîngropat. Tot el este cel care a pedepsit-o pe Antigone cu moartea pentru vina de a-i fi încălcat porunca (v. și Adrastus, Antigone, Eteocles, Polynices și Oedipus).
creozot
CREOZÓT s. n. (Chim.) Amestec de fenoli, în principal guaiacol și crezoli, obținut din gudroanele de lemn sau de cărbune; lichid uleios, incolor sau galben-deschis, caustic, cu miros caracteristic. [Pr.: cre-o-. – Var.: creuzót s. n.] – Din fr. créosote. DOOM
creozót (cre-o-) s. n.
creozota
CREOZOTÁ, creozotez, vb. I. Tranz. A impregna lemnul cu creozot pentru a-i mări rezistența. [Pr.: cre-o-] – Din fr. créosoter. DOOM
creozotá (a ~) (cre-o-) vb., ind. prez. 3 creozoteáză
creozotai
CREOZOTÁ, creozotez, vb. I. Tranz. A impregna lemnul cu creozot pentru a-i mări rezistența. [Pr.: cre-o-] – Din fr. créosoter. DOOM
creozotá (a ~) (cre-o-) vb., ind. prez. 3 creozoteáză
creozotam
CREOZOTÁ, creozotez, vb. I. Tranz. A impregna lemnul cu creozot pentru a-i mări rezistența. [Pr.: cre-o-] – Din fr. créosoter. DOOM
creozotá (a ~) (cre-o-) vb., ind. prez. 3 creozoteáză
creozotare
CREOZOTÁ, creozotez, vb. I. Tranz. A impregna lemnul cu creozot pentru a-i mări rezistența. [Pr.: cre-o-] – Din fr. créosoter. DOOM
creozotá (a ~) (cre-o-) vb., ind. prez. 3 creozoteáză
creozotare
CREOZOTÁRE, creozotări, s. f. Acțiunea de a creozota. [Pr.: cre-o-] – V. creozota. DOOM
creozotáre (cre-o-) s. f., g.-d. art. creozotắrii; pl. creozotắri
creozotarea
CREOZOTÁRE, creozotări, s. f. Acțiunea de a creozota. [Pr.: cre-o-] – V. creozota. DOOM
creozotáre (cre-o-) s. f., g.-d. art. creozotắrii; pl. creozotắri
creozotară
CREOZOTÁ, creozotez, vb. I. Tranz. A impregna lemnul cu creozot pentru a-i mări rezistența. [Pr.: cre-o-] – Din fr. créosoter. DOOM
creozotá (a ~) (cre-o-) vb., ind. prez. 3 creozoteáză
creozotarăm
CREOZOTÁ, creozotez, vb. I. Tranz. A impregna lemnul cu creozot pentru a-i mări rezistența. [Pr.: cre-o-] – Din fr. créosoter. DOOM
creozotá (a ~) (cre-o-) vb., ind. prez. 3 creozoteáză
creozotarăți
CREOZOTÁ, creozotez, vb. I. Tranz. A impregna lemnul cu creozot pentru a-i mări rezistența. [Pr.: cre-o-] – Din fr. créosoter. DOOM
creozotá (a ~) (cre-o-) vb., ind. prez. 3 creozoteáză
creozotase
CREOZOTÁ, creozotez, vb. I. Tranz. A impregna lemnul cu creozot pentru a-i mări rezistența. [Pr.: cre-o-] – Din fr. créosoter. DOOM
creozotá (a ~) (cre-o-) vb., ind. prez. 3 creozoteáză
creozotasem
CREOZOTÁ, creozotez, vb. I. Tranz. A impregna lemnul cu creozot pentru a-i mări rezistența. [Pr.: cre-o-] – Din fr. créosoter. DOOM
creozotá (a ~) (cre-o-) vb., ind. prez. 3 creozoteáză
creozotaseră
CREOZOTÁ, creozotez, vb. I. Tranz. A impregna lemnul cu creozot pentru a-i mări rezistența. [Pr.: cre-o-] – Din fr. créosoter. DOOM
creozotá (a ~) (cre-o-) vb., ind. prez. 3 creozoteáză
creozotaserăm
CREOZOTÁ, creozotez, vb. I. Tranz. A impregna lemnul cu creozot pentru a-i mări rezistența. [Pr.: cre-o-] – Din fr. créosoter. DOOM
creozotá (a ~) (cre-o-) vb., ind. prez. 3 creozoteáză
creozotaserăți
CREOZOTÁ, creozotez, vb. I. Tranz. A impregna lemnul cu creozot pentru a-i mări rezistența. [Pr.: cre-o-] – Din fr. créosoter. DOOM
creozotá (a ~) (cre-o-) vb., ind. prez. 3 creozoteáză
creozotaseși
CREOZOTÁ, creozotez, vb. I. Tranz. A impregna lemnul cu creozot pentru a-i mări rezistența. [Pr.: cre-o-] – Din fr. créosoter. DOOM
creozotá (a ~) (cre-o-) vb., ind. prez. 3 creozoteáză
creozotaseți
CREOZOTÁ, creozotez, vb. I. Tranz. A impregna lemnul cu creozot pentru a-i mări rezistența. [Pr.: cre-o-] – Din fr. créosoter. DOOM
creozotá (a ~) (cre-o-) vb., ind. prez. 3 creozoteáză
creozotat
CREOZOTÁ, creozotez, vb. I. Tranz. A impregna lemnul cu creozot pentru a-i mări rezistența. [Pr.: cre-o-] – Din fr. créosoter. DOOM
creozotá (a ~) (cre-o-) vb., ind. prez. 3 creozoteáză
creozotat
CREOZOTÁT, -Ă, creozotați, -te, adj. Care a fost impregnat cu creozot. [Pr.: cre-o-] – V. creozota.
creozotau
CREOZOTÁ, creozotez, vb. I. Tranz. A impregna lemnul cu creozot pentru a-i mări rezistența. [Pr.: cre-o-] – Din fr. créosoter. DOOM
creozotá (a ~) (cre-o-) vb., ind. prez. 3 creozoteáză
creozotași
CREOZOTÁ, creozotez, vb. I. Tranz. A impregna lemnul cu creozot pentru a-i mări rezistența. [Pr.: cre-o-] – Din fr. créosoter. DOOM
creozotá (a ~) (cre-o-) vb., ind. prez. 3 creozoteáză
creozotați
CREOZOTÁ, creozotez, vb. I. Tranz. A impregna lemnul cu creozot pentru a-i mări rezistența. [Pr.: cre-o-] – Din fr. créosoter. DOOM
creozotá (a ~) (cre-o-) vb., ind. prez. 3 creozoteáză
creozotează
CREOZOTÁ, creozotez, vb. I. Tranz. A impregna lemnul cu creozot pentru a-i mări rezistența. [Pr.: cre-o-] – Din fr. créosoter. DOOM
creozotá (a ~) (cre-o-) vb., ind. prez. 3 creozoteáză
creozotez
CREOZOTÁ, creozotez, vb. I. Tranz. A impregna lemnul cu creozot pentru a-i mări rezistența. [Pr.: cre-o-] – Din fr. créosoter. DOOM
creozotá (a ~) (cre-o-) vb., ind. prez. 3 creozoteáză
creozoteze
CREOZOTÁ, creozotez, vb. I. Tranz. A impregna lemnul cu creozot pentru a-i mări rezistența. [Pr.: cre-o-] – Din fr. créosoter. DOOM
creozotá (a ~) (cre-o-) vb., ind. prez. 3 creozoteáză
creozotezi
CREOZOTÁ, creozotez, vb. I. Tranz. A impregna lemnul cu creozot pentru a-i mări rezistența. [Pr.: cre-o-] – Din fr. créosoter. DOOM
creozotá (a ~) (cre-o-) vb., ind. prez. 3 creozoteáză
creozotul
CREOZÓT s. n. (Chim.) Amestec de fenoli, în principal guaiacol și crezoli, obținut din gudroanele de lemn sau de cărbune; lichid uleios, incolor sau galben-deschis, caustic, cu miros caracteristic. [Pr.: cre-o-. – Var.: creuzót s. n.] – Din fr. créosote. DOOM
creozót (cre-o-) s. n.
creozotului
CREOZÓT s. n. (Chim.) Amestec de fenoli, în principal guaiacol și crezoli, obținut din gudroanele de lemn sau de cărbune; lichid uleios, incolor sau galben-deschis, caustic, cu miros caracteristic. [Pr.: cre-o-. – Var.: creuzót s. n.] – Din fr. créosote. DOOM
creozót (cre-o-) s. n.
creozotând
CREOZOTÁ, creozotez, vb. I. Tranz. A impregna lemnul cu creozot pentru a-i mări rezistența. [Pr.: cre-o-] – Din fr. créosoter. DOOM
creozotá (a ~) (cre-o-) vb., ind. prez. 3 creozoteáză
creozotînd
CREOZOTÁ, creozotez, vb. I. Tranz. A impregna lemnul cu creozot pentru a-i mări rezistența. [Pr.: cre-o-] – Din fr. créosoter. DOOM
creozotá (a ~) (cre-o-) vb., ind. prez. 3 creozoteáză
creozotări
CREOZOTÁRE, creozotări, s. f. Acțiunea de a creozota. [Pr.: cre-o-] – V. creozota. DOOM
creozotáre (cre-o-) s. f., g.-d. art. creozotắrii; pl. creozotắri
creozotării
CREOZOTÁRE, creozotări, s. f. Acțiunea de a creozota. [Pr.: cre-o-] – V. creozota. DOOM
creozotáre (cre-o-) s. f., g.-d. art. creozotắrii; pl. creozotắri
creozotările
CREOZOTÁRE, creozotări, s. f. Acțiunea de a creozota. [Pr.: cre-o-] – V. creozota. DOOM
creozotáre (cre-o-) s. f., g.-d. art. creozotắrii; pl. creozotắri
creozotărilor
CREOZOTÁRE, creozotări, s. f. Acțiunea de a creozota. [Pr.: cre-o-] – V. creozota. DOOM
creozotáre (cre-o-) s. f., g.-d. art. creozotắrii; pl. creozotắri
crep
CREP, (3) crepuri, s. n. 1. Cauciuc natural, de culoare albă-gălbuie, din care se fac tălpi pentru încălțăminte. 2. Țesătură subțire, încrețită, din fire de mătase sau de lână suprarăsucite. ◊ Crep satin = țesătură cu una dintre fețe mată și cu cealaltă lucioasă. ♦ Bucată dintr-o asemenea țesătură, de culoare neagră, care se poartă la braț, la rever sau la pălărie în semn de doliu. 3. (La pl.) Sorturi de crep (2). – Din fr. crêpe.
crep
CREP, (3) crepuri, s. n. 1. Cauciuc natural, de culoare albă-gălbuie, din care se fac tălpi pentru încălțăminte. 2. Țesătură subțire, încrețită, din fire de mătase sau de lână suprarăsucite. ◊ Crep satin = țesătură cu una dintre fețe mată și cu cealaltă lucioasă. ♦ Bucată dintr-o asemenea țesătură, de culoare neagră, care se poartă la braț, la rever sau la pălărie în semn de doliu. 3. (La pl.) Sorturi de crep (2). – Din fr. crêpe. DOOM
crep s. n., (sorturi) pl. crépuri
crepa
CREPÁ vb. I v. crăpa.
crepdeșin
CREPDEȘÍNĂ s. f. v. crepdeșin.
crepdeșinul
CREPDEȘÍNĂ s. f. v. crepdeșin.
crepdeșinului
CREPDEȘÍNĂ s. f. v. crepdeșin.
crepdeșină
CREPDEȘÍNĂ s. f. v. crepdeșin.
crepida
CREPÍDĂ, crepide, s. f. Încălțăminte în formă de sandale, purtată în antichitate de greci și de romani. – Din fr. crépide, lat. crepida. DOOM
crepídă s. f., g.-d. art. crepídei; pl. crepíde
crepide
CREPÍDĂ, crepide, s. f. Încălțăminte în formă de sandale, purtată în antichitate de greci și de romani. – Din fr. crépide, lat. crepida. DOOM
crepídă s. f., g.-d. art. crepídei; pl. crepíde
crepidei
CREPÍDĂ, crepide, s. f. Încălțăminte în formă de sandale, purtată în antichitate de greci și de romani. – Din fr. crépide, lat. crepida. DOOM
crepídă s. f., g.-d. art. crepídei; pl. crepíde
crepidele
CREPÍDĂ, crepide, s. f. Încălțăminte în formă de sandale, purtată în antichitate de greci și de romani. – Din fr. crépide, lat. crepida. DOOM
crepídă s. f., g.-d. art. crepídei; pl. crepíde
crepidelor
CREPÍDĂ, crepide, s. f. Încălțăminte în formă de sandale, purtată în antichitate de greci și de romani. – Din fr. crépide, lat. crepida. DOOM
crepídă s. f., g.-d. art. crepídei; pl. crepíde
crepidoma
CREPIDÓMA s.f. Fundament cu trepte al unui templu antic grecesc. [< gr. krepidoma].
crepina
CREPÍNĂ s.f. Cutie metalică găurită care servește drept filtru la capătul unei conducte. [Pl. -ne. / < fr. crépine].
crepine
CREPÍNĂ s.f. Cutie metalică găurită care servește drept filtru la capătul unei conducte. [Pl. -ne. / < fr. crépine].
crepinei
CREPÍNĂ s.f. Cutie metalică găurită care servește drept filtru la capătul unei conducte. [Pl. -ne. / < fr. crépine].
crepinele
CREPÍNĂ s.f. Cutie metalică găurită care servește drept filtru la capătul unei conducte. [Pl. -ne. / < fr. crépine].
crepinelor
CREPÍNĂ s.f. Cutie metalică găurită care servește drept filtru la capătul unei conducte. [Pl. -ne. / < fr. crépine].
crepis
SUNĂTOÁRE s. f. Nume dat mai multor plante erbacee din familii diferite: a) plantă cu miros neplăcut din familia compozeelor, cu tulpina și frunzele acoperite cu peri moi, cu flori galbene și cu miros neplăcut (Crepis foetida); b) pojarniță; c) măselariță; d) sulițică. – Lat. [herba] *sanatoria (după sunător).
crepitant
CREPITÁNT, -Ă, crepitanți, -te, adj. (Livr.) Care produce zgomote scurte și repetate; care pârâie, care trosnește. – Din fr. crépitant. DOOM
crepitánt (livr.) adj. m., pl. crepitánți; f. crepitántă, pl. crepitánte
crepitanta
CREPITÁNT, -Ă, crepitanți, -te, adj. (Livr.) Care produce zgomote scurte și repetate; care pârâie, care trosnește. – Din fr. crépitant. DOOM
crepitánt (livr.) adj. m., pl. crepitánți; f. crepitántă, pl. crepitánte
crepitante
CREPITÁNT, -Ă, crepitanți, -te, adj. (Livr.) Care produce zgomote scurte și repetate; care pârâie, care trosnește. – Din fr. crépitant. DOOM
crepitánt (livr.) adj. m., pl. crepitánți; f. crepitántă, pl. crepitánte
crepitantei
CREPITÁNT, -Ă, crepitanți, -te, adj. (Livr.) Care produce zgomote scurte și repetate; care pârâie, care trosnește. – Din fr. crépitant. DOOM
crepitánt (livr.) adj. m., pl. crepitánți; f. crepitántă, pl. crepitánte
crepitantele
CREPITÁNT, -Ă, crepitanți, -te, adj. (Livr.) Care produce zgomote scurte și repetate; care pârâie, care trosnește. – Din fr. crépitant. DOOM
crepitánt (livr.) adj. m., pl. crepitánți; f. crepitántă, pl. crepitánte
crepitantelor
CREPITÁNT, -Ă, crepitanți, -te, adj. (Livr.) Care produce zgomote scurte și repetate; care pârâie, care trosnește. – Din fr. crépitant. DOOM
crepitánt (livr.) adj. m., pl. crepitánți; f. crepitántă, pl. crepitánte
crepitantul
CREPITÁNT, -Ă, crepitanți, -te, adj. (Livr.) Care produce zgomote scurte și repetate; care pârâie, care trosnește. – Din fr. crépitant. DOOM
crepitánt (livr.) adj. m., pl. crepitánți; f. crepitántă, pl. crepitánte
crepitantului
CREPITÁNT, -Ă, crepitanți, -te, adj. (Livr.) Care produce zgomote scurte și repetate; care pârâie, care trosnește. – Din fr. crépitant. DOOM
crepitánt (livr.) adj. m., pl. crepitánți; f. crepitántă, pl. crepitánte
crepitanți
CREPITÁNT, -Ă, crepitanți, -te, adj. (Livr.) Care produce zgomote scurte și repetate; care pârâie, care trosnește. – Din fr. crépitant. DOOM
crepitánt (livr.) adj. m., pl. crepitánți; f. crepitántă, pl. crepitánte
crepitanții
CREPITÁNT, -Ă, crepitanți, -te, adj. (Livr.) Care produce zgomote scurte și repetate; care pârâie, care trosnește. – Din fr. crépitant. DOOM
crepitánt (livr.) adj. m., pl. crepitánți; f. crepitántă, pl. crepitánte
crepitanților
CREPITÁNT, -Ă, crepitanți, -te, adj. (Livr.) Care produce zgomote scurte și repetate; care pârâie, care trosnește. – Din fr. crépitant. DOOM
crepitánt (livr.) adj. m., pl. crepitánți; f. crepitántă, pl. crepitánte
crepitația
CREPITÁȚIE, crepitații, s. f. (Med.) Zgomot patologic repetat, produs de ciocnirea a două oase fracturate, de frecarea aerului când pătrunde în plămânii bolnavi etc. – Din fr. crépitation. DOOM
crepitáție (-ți-e) s. f., art. crepitáția (-ți-a), g.-d. art. crepitáției; pl. crepitáții, art. crepitáțiile (-ți-i-)
crepitație
CREPITÁȚIE, crepitații, s. f. (Med.) Zgomot patologic repetat, produs de ciocnirea a două oase fracturate, de frecarea aerului când pătrunde în plămânii bolnavi etc. – Din fr. crépitation. DOOM
crepitáție (-ți-e) s. f., art. crepitáția (-ți-a), g.-d. art. crepitáției; pl. crepitáții, art. crepitáțiile (-ți-i-)
crepitației
CREPITÁȚIE, crepitații, s. f. (Med.) Zgomot patologic repetat, produs de ciocnirea a două oase fracturate, de frecarea aerului când pătrunde în plămânii bolnavi etc. – Din fr. crépitation. DOOM
crepitáție (-ți-e) s. f., art. crepitáția (-ți-a), g.-d. art. crepitáției; pl. crepitáții, art. crepitáțiile (-ți-i-)
crepitații
CREPITÁȚIE, crepitații, s. f. (Med.) Zgomot patologic repetat, produs de ciocnirea a două oase fracturate, de frecarea aerului când pătrunde în plămânii bolnavi etc. – Din fr. crépitation. DOOM
crepitáție (-ți-e) s. f., art. crepitáția (-ți-a), g.-d. art. crepitáției; pl. crepitáții, art. crepitáțiile (-ți-i-)
crepitațiile
CREPITÁȚIE, crepitații, s. f. (Med.) Zgomot patologic repetat, produs de ciocnirea a două oase fracturate, de frecarea aerului când pătrunde în plămânii bolnavi etc. – Din fr. crépitation. DOOM
crepitáție (-ți-e) s. f., art. crepitáția (-ți-a), g.-d. art. crepitáției; pl. crepitáții, art. crepitáțiile (-ți-i-)
crepitațiilor
CREPITÁȚIE, crepitații, s. f. (Med.) Zgomot patologic repetat, produs de ciocnirea a două oase fracturate, de frecarea aerului când pătrunde în plămânii bolnavi etc. – Din fr. crépitation. DOOM
crepitáție (-ți-e) s. f., art. crepitáția (-ți-a), g.-d. art. crepitáției; pl. crepitáții, art. crepitáțiile (-ți-i-)
crepitațiune
CREPITAȚIÚNE s.f. v. crepitație.
crepoane
CREPÓN, (2) crepoane, s. n. 1. Țesătură din fire răsucite în așa fel încât să se obțină încrețituri neregulate și bobițe în relief. 2. (La pl.) Sorturi de crepon (1). – Din fr. crépon. DOOM
crepón s. n., (sorturi) pl. crepoáne
crepoanele
CREPÓN, (2) crepoane, s. n. 1. Țesătură din fire răsucite în așa fel încât să se obțină încrețituri neregulate și bobițe în relief. 2. (La pl.) Sorturi de crepon (1). – Din fr. crépon. DOOM
crepón s. n., (sorturi) pl. crepoáne
crepoanelor
CREPÓN, (2) crepoane, s. n. 1. Țesătură din fire răsucite în așa fel încât să se obțină încrețituri neregulate și bobițe în relief. 2. (La pl.) Sorturi de crepon (1). – Din fr. crépon. DOOM
crepón s. n., (sorturi) pl. crepoáne
crepon
CREPÓN, (2) crepoane, s. n. 1. Țesătură din fire răsucite în așa fel încât să se obțină încrețituri neregulate și bobițe în relief. 2. (La pl.) Sorturi de crepon (1). – Din fr. crépon. DOOM
crepón s. n., (sorturi) pl. crepoáne
creponat
CREPONÁT, -Ă, creponați, -te, adj. (Despre țesături, hârtie etc.) Asemănător cu creponul; încrețit. – Crepon + suf. -at. DOOM
creponát adj. m., pl. creponáți; f. creponátă, pl. creponáte
creponata
CREPONÁT, -Ă, creponați, -te, adj. (Despre țesături, hârtie etc.) Asemănător cu creponul; încrețit. – Crepon + suf. -at. DOOM
creponát adj. m., pl. creponáți; f. creponátă, pl. creponáte
creponate
CREPONÁT, -Ă, creponați, -te, adj. (Despre țesături, hârtie etc.) Asemănător cu creponul; încrețit. – Crepon + suf. -at. DOOM
creponát adj. m., pl. creponáți; f. creponátă, pl. creponáte
creponatei
CREPONÁT, -Ă, creponați, -te, adj. (Despre țesături, hârtie etc.) Asemănător cu creponul; încrețit. – Crepon + suf. -at. DOOM
creponát adj. m., pl. creponáți; f. creponátă, pl. creponáte
creponatele
CREPONÁT, -Ă, creponați, -te, adj. (Despre țesături, hârtie etc.) Asemănător cu creponul; încrețit. – Crepon + suf. -at. DOOM
creponát adj. m., pl. creponáți; f. creponátă, pl. creponáte
creponatelor
CREPONÁT, -Ă, creponați, -te, adj. (Despre țesături, hârtie etc.) Asemănător cu creponul; încrețit. – Crepon + suf. -at. DOOM
creponát adj. m., pl. creponáți; f. creponátă, pl. creponáte
creponatul
CREPONÁT, -Ă, creponați, -te, adj. (Despre țesături, hârtie etc.) Asemănător cu creponul; încrețit. – Crepon + suf. -at. DOOM
creponát adj. m., pl. creponáți; f. creponátă, pl. creponáte
creponatului
CREPONÁT, -Ă, creponați, -te, adj. (Despre țesături, hârtie etc.) Asemănător cu creponul; încrețit. – Crepon + suf. -at. DOOM
creponát adj. m., pl. creponáți; f. creponátă, pl. creponáte
creponați
CREPONÁT, -Ă, creponați, -te, adj. (Despre țesături, hârtie etc.) Asemănător cu creponul; încrețit. – Crepon + suf. -at. DOOM
creponát adj. m., pl. creponáți; f. creponátă, pl. creponáte
creponații
CREPONÁT, -Ă, creponați, -te, adj. (Despre țesături, hârtie etc.) Asemănător cu creponul; încrețit. – Crepon + suf. -at. DOOM
creponát adj. m., pl. creponáți; f. creponátă, pl. creponáte
creponaților
CREPONÁT, -Ă, creponați, -te, adj. (Despre țesături, hârtie etc.) Asemănător cu creponul; încrețit. – Crepon + suf. -at. DOOM
creponát adj. m., pl. creponáți; f. creponátă, pl. creponáte
creponul
CREPÓN, (2) crepoane, s. n. 1. Țesătură din fire răsucite în așa fel încât să se obțină încrețituri neregulate și bobițe în relief. 2. (La pl.) Sorturi de crepon (1). – Din fr. crépon. DOOM
crepón s. n., (sorturi) pl. crepoáne
creponului
CREPÓN, (2) crepoane, s. n. 1. Țesătură din fire răsucite în așa fel încât să se obțină încrețituri neregulate și bobițe în relief. 2. (La pl.) Sorturi de crepon (1). – Din fr. crépon. DOOM
crepón s. n., (sorturi) pl. crepoáne
creps
CREPS, crepsuri, s. n. (Înv.) Joc cu zaruri (originar din Marea Britanie). – Din fr. creps. DOOM
creps (înv.) s. n., pl. crépsuri
crepsul
CREPS, crepsuri, s. n. (Înv.) Joc cu zaruri (originar din Marea Britanie). – Din fr. creps. DOOM
creps (înv.) s. n., pl. crépsuri
crepsului
CREPS, crepsuri, s. n. (Înv.) Joc cu zaruri (originar din Marea Britanie). – Din fr. creps. DOOM
creps (înv.) s. n., pl. crépsuri
crepsuri
CREPS, crepsuri, s. n. (Înv.) Joc cu zaruri (originar din Marea Britanie). – Din fr. creps. DOOM
creps (înv.) s. n., pl. crépsuri
crepsurile
CREPS, crepsuri, s. n. (Înv.) Joc cu zaruri (originar din Marea Britanie). – Din fr. creps. DOOM
creps (înv.) s. n., pl. crépsuri
crepsurilor
CREPS, crepsuri, s. n. (Înv.) Joc cu zaruri (originar din Marea Britanie). – Din fr. creps. DOOM
creps (înv.) s. n., pl. crépsuri
crepul
CREP, (3) crepuri, s. n. 1. Cauciuc natural, de culoare albă-gălbuie, din care se fac tălpi pentru încălțăminte. 2. Țesătură subțire, încrețită, din fire de mătase sau de lână suprarăsucite. ◊ Crep satin = țesătură cu una dintre fețe mată și cu cealaltă lucioasă. ♦ Bucată dintr-o asemenea țesătură, de culoare neagră, care se poartă la braț, la rever sau la pălărie în semn de doliu. 3. (La pl.) Sorturi de crep (2). – Din fr. crêpe.
crepul
CREP, (3) crepuri, s. n. 1. Cauciuc natural, de culoare albă-gălbuie, din care se fac tălpi pentru încălțăminte. 2. Țesătură subțire, încrețită, din fire de mătase sau de lână suprarăsucite. ◊ Crep satin = țesătură cu una dintre fețe mată și cu cealaltă lucioasă. ♦ Bucată dintr-o asemenea țesătură, de culoare neagră, care se poartă la braț, la rever sau la pălărie în semn de doliu. 3. (La pl.) Sorturi de crep (2). – Din fr. crêpe. DOOM
crep s. n., (sorturi) pl. crépuri
crepului
CREP, (3) crepuri, s. n. 1. Cauciuc natural, de culoare albă-gălbuie, din care se fac tălpi pentru încălțăminte. 2. Țesătură subțire, încrețită, din fire de mătase sau de lână suprarăsucite. ◊ Crep satin = țesătură cu una dintre fețe mată și cu cealaltă lucioasă. ♦ Bucată dintr-o asemenea țesătură, de culoare neagră, care se poartă la braț, la rever sau la pălărie în semn de doliu. 3. (La pl.) Sorturi de crep (2). – Din fr. crêpe.
crepului
CREP, (3) crepuri, s. n. 1. Cauciuc natural, de culoare albă-gălbuie, din care se fac tălpi pentru încălțăminte. 2. Țesătură subțire, încrețită, din fire de mătase sau de lână suprarăsucite. ◊ Crep satin = țesătură cu una dintre fețe mată și cu cealaltă lucioasă. ♦ Bucată dintr-o asemenea țesătură, de culoare neagră, care se poartă la braț, la rever sau la pălărie în semn de doliu. 3. (La pl.) Sorturi de crep (2). – Din fr. crêpe. DOOM
crep s. n., (sorturi) pl. crépuri
crepuri
CREP, (3) crepuri, s. n. 1. Cauciuc natural, de culoare albă-gălbuie, din care se fac tălpi pentru încălțăminte. 2. Țesătură subțire, încrețită, din fire de mătase sau de lână suprarăsucite. ◊ Crep satin = țesătură cu una dintre fețe mată și cu cealaltă lucioasă. ♦ Bucată dintr-o asemenea țesătură, de culoare neagră, care se poartă la braț, la rever sau la pălărie în semn de doliu. 3. (La pl.) Sorturi de crep (2). – Din fr. crêpe.
crepuri
CREP, (3) crepuri, s. n. 1. Cauciuc natural, de culoare albă-gălbuie, din care se fac tălpi pentru încălțăminte. 2. Țesătură subțire, încrețită, din fire de mătase sau de lână suprarăsucite. ◊ Crep satin = țesătură cu una dintre fețe mată și cu cealaltă lucioasă. ♦ Bucată dintr-o asemenea țesătură, de culoare neagră, care se poartă la braț, la rever sau la pălărie în semn de doliu. 3. (La pl.) Sorturi de crep (2). – Din fr. crêpe. DOOM
crep s. n., (sorturi) pl. crépuri
crepurile
CREP, (3) crepuri, s. n. 1. Cauciuc natural, de culoare albă-gălbuie, din care se fac tălpi pentru încălțăminte. 2. Țesătură subțire, încrețită, din fire de mătase sau de lână suprarăsucite. ◊ Crep satin = țesătură cu una dintre fețe mată și cu cealaltă lucioasă. ♦ Bucată dintr-o asemenea țesătură, de culoare neagră, care se poartă la braț, la rever sau la pălărie în semn de doliu. 3. (La pl.) Sorturi de crep (2). – Din fr. crêpe.
crepurile
CREP, (3) crepuri, s. n. 1. Cauciuc natural, de culoare albă-gălbuie, din care se fac tălpi pentru încălțăminte. 2. Țesătură subțire, încrețită, din fire de mătase sau de lână suprarăsucite. ◊ Crep satin = țesătură cu una dintre fețe mată și cu cealaltă lucioasă. ♦ Bucată dintr-o asemenea țesătură, de culoare neagră, care se poartă la braț, la rever sau la pălărie în semn de doliu. 3. (La pl.) Sorturi de crep (2). – Din fr. crêpe. DOOM
crep s. n., (sorturi) pl. crépuri
crepurilor
CREP, (3) crepuri, s. n. 1. Cauciuc natural, de culoare albă-gălbuie, din care se fac tălpi pentru încălțăminte. 2. Țesătură subțire, încrețită, din fire de mătase sau de lână suprarăsucite. ◊ Crep satin = țesătură cu una dintre fețe mată și cu cealaltă lucioasă. ♦ Bucată dintr-o asemenea țesătură, de culoare neagră, care se poartă la braț, la rever sau la pălărie în semn de doliu. 3. (La pl.) Sorturi de crep (2). – Din fr. crêpe.
crepurilor
CREP, (3) crepuri, s. n. 1. Cauciuc natural, de culoare albă-gălbuie, din care se fac tălpi pentru încălțăminte. 2. Țesătură subțire, încrețită, din fire de mătase sau de lână suprarăsucite. ◊ Crep satin = țesătură cu una dintre fețe mată și cu cealaltă lucioasă. ♦ Bucată dintr-o asemenea țesătură, de culoare neagră, care se poartă la braț, la rever sau la pălărie în semn de doliu. 3. (La pl.) Sorturi de crep (2). – Din fr. crêpe. DOOM
crep s. n., (sorturi) pl. crépuri
crepuscul
CREPÚSCUL, crepuscule, s. n. 1. Perioadă de timp cu lumină slabă după asfințitul Soarelui; înserare, amurg. ♦ Fig. Declin, sfârșit. 2. Perioadă de timp înainte de răsăritul soarelui; auroră. 3. Lumină slabă, semiîntuneric. – Din fr. crépuscule, lat. crepusculum. DOOM
crepúscul s. n., pl. crepúscule
crepuscular
CREPUSCULÁR, -Ă, crepusculari, -e, adj. Care ține de crepuscul, privitor la crepuscul. ♦ Slab luminat, abia vizibil. – Din fr. crépusculaire. DOOM
crepusculár adj. m., pl. crepusculári; f. crepusculáră, pl. crepusculáre
crepusculara
CREPUSCULÁR, -Ă, crepusculari, -e, adj. Care ține de crepuscul, privitor la crepuscul. ♦ Slab luminat, abia vizibil. – Din fr. crépusculaire. DOOM
crepusculár adj. m., pl. crepusculári; f. crepusculáră, pl. crepusculáre
crepusculare
CREPUSCULÁR, -Ă, crepusculari, -e, adj. Care ține de crepuscul, privitor la crepuscul. ♦ Slab luminat, abia vizibil. – Din fr. crépusculaire. DOOM
crepusculár adj. m., pl. crepusculári; f. crepusculáră, pl. crepusculáre
crepuscularei
CREPUSCULÁR, -Ă, crepusculari, -e, adj. Care ține de crepuscul, privitor la crepuscul. ♦ Slab luminat, abia vizibil. – Din fr. crépusculaire. DOOM
crepusculár adj. m., pl. crepusculári; f. crepusculáră, pl. crepusculáre
crepuscularele
CREPUSCULÁR, -Ă, crepusculari, -e, adj. Care ține de crepuscul, privitor la crepuscul. ♦ Slab luminat, abia vizibil. – Din fr. crépusculaire. DOOM
crepusculár adj. m., pl. crepusculári; f. crepusculáră, pl. crepusculáre
crepuscularelor
CREPUSCULÁR, -Ă, crepusculari, -e, adj. Care ține de crepuscul, privitor la crepuscul. ♦ Slab luminat, abia vizibil. – Din fr. crépusculaire. DOOM
crepusculár adj. m., pl. crepusculári; f. crepusculáră, pl. crepusculáre
crepusculari
CREPUSCULÁR, -Ă, crepusculari, -e, adj. Care ține de crepuscul, privitor la crepuscul. ♦ Slab luminat, abia vizibil. – Din fr. crépusculaire. DOOM
crepusculár adj. m., pl. crepusculári; f. crepusculáră, pl. crepusculáre
crepuscularii
CREPUSCULÁR, -Ă, crepusculari, -e, adj. Care ține de crepuscul, privitor la crepuscul. ♦ Slab luminat, abia vizibil. – Din fr. crépusculaire. DOOM
crepusculár adj. m., pl. crepusculári; f. crepusculáră, pl. crepusculáre
crepuscularilor
CREPUSCULÁR, -Ă, crepusculari, -e, adj. Care ține de crepuscul, privitor la crepuscul. ♦ Slab luminat, abia vizibil. – Din fr. crépusculaire. DOOM
crepusculár adj. m., pl. crepusculári; f. crepusculáră, pl. crepusculáre
crepuscularul
CREPUSCULÁR, -Ă, crepusculari, -e, adj. Care ține de crepuscul, privitor la crepuscul. ♦ Slab luminat, abia vizibil. – Din fr. crépusculaire. DOOM
crepusculár adj. m., pl. crepusculári; f. crepusculáră, pl. crepusculáre
crepuscularului
CREPUSCULÁR, -Ă, crepusculari, -e, adj. Care ține de crepuscul, privitor la crepuscul. ♦ Slab luminat, abia vizibil. – Din fr. crépusculaire. DOOM
crepusculár adj. m., pl. crepusculári; f. crepusculáră, pl. crepusculáre
crepuscule
CREPÚSCUL, crepuscule, s. n. 1. Perioadă de timp cu lumină slabă după asfințitul Soarelui; înserare, amurg. ♦ Fig. Declin, sfârșit. 2. Perioadă de timp înainte de răsăritul soarelui; auroră. 3. Lumină slabă, semiîntuneric. – Din fr. crépuscule, lat. crepusculum. DOOM
crepúscul s. n., pl. crepúscule
crepusculele
CREPÚSCUL, crepuscule, s. n. 1. Perioadă de timp cu lumină slabă după asfințitul Soarelui; înserare, amurg. ♦ Fig. Declin, sfârșit. 2. Perioadă de timp înainte de răsăritul soarelui; auroră. 3. Lumină slabă, semiîntuneric. – Din fr. crépuscule, lat. crepusculum. DOOM
crepúscul s. n., pl. crepúscule
crepusculelor
CREPÚSCUL, crepuscule, s. n. 1. Perioadă de timp cu lumină slabă după asfințitul Soarelui; înserare, amurg. ♦ Fig. Declin, sfârșit. 2. Perioadă de timp înainte de răsăritul soarelui; auroră. 3. Lumină slabă, semiîntuneric. – Din fr. crépuscule, lat. crepusculum. DOOM
crepúscul s. n., pl. crepúscule
crepusculul
CREPÚSCUL, crepuscule, s. n. 1. Perioadă de timp cu lumină slabă după asfințitul Soarelui; înserare, amurg. ♦ Fig. Declin, sfârșit. 2. Perioadă de timp înainte de răsăritul soarelui; auroră. 3. Lumină slabă, semiîntuneric. – Din fr. crépuscule, lat. crepusculum. DOOM
crepúscul s. n., pl. crepúscule
crepusculului
CREPÚSCUL, crepuscule, s. n. 1. Perioadă de timp cu lumină slabă după asfințitul Soarelui; înserare, amurg. ♦ Fig. Declin, sfârșit. 2. Perioadă de timp înainte de răsăritul soarelui; auroră. 3. Lumină slabă, semiîntuneric. – Din fr. crépuscule, lat. crepusculum. DOOM
crepúscul s. n., pl. crepúscule
cresc
CRÉȘTE, cresc, vb. III. 1. Intranz. (Despre oameni, animale și plante sau despre părți ale lor) A se mări treptat, a deveni mai mare ca rezultat al proceselor vitale din organism; a se dezvolta. ◊ Expr. Să crești mare! formulă de salut sau de mulțumire, adresată de obicei unui copil. A crește văzând cu ochii = a crește neobișnuit de repede. ♦ (Despre anumite părți ale corpului) A se reface, a se regenera. ♦ Fig. (Despre oameni) A-și ridica nivelul profesional, cultural, etc.; a evolua. 2. Intranz. A-și petrece copilăria, a trăi primii ani din viață (într-un loc). 3. Tranz. A îngriji, a educa (un copil). ♦ A prăsi, a înmulți, a îngriji animale sau păsări. ♦ (Rar) A cultiva plante. 4. Intranz. A se mări, a spori (ca număr, volum, intensitate, durată etc.). ◊ Expr. A crește inima (în piept) sau a-i crește (cuiva) inima (sau sufletul), se spune când cineva simte o bucurie, o mulțumire deosebită. ♦ Fig. (Despre corpuri în mișcare) A se vedea din ce în ce mai mare (pe măsură ce se apropie). 5. Intranz. (Despre aluat) A se umfla, a se ridica prin dospire. 6. Intranz. (Despre ape) A-și mări volumul, a se umfla. [Perf. s. crescúi, part. crescút] – Lat. crescere. DOOM
créște (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cresc, 1 pl. créștem; conj. prez. 3 să creáscă; ger. crescấnd; part. crescút
crescendo
CRESCÉNDO adv., (2) crescendouri, s. n. 1. Adv. (Indică modul de executare a unei lucrări muzicale) Crescând, sporind progresiv în intensitate. 2. S. n. Creștere progresivă a intensității sunetelor produse de voce sau de instrumente muzicale. – Cuv. it. DOOM
crescéndo2 (creștere) s. n., art. crescéndoul; pl. crescéndouri
crescendoul
CRESCÉNDO adv., (2) crescendouri, s. n. 1. Adv. (Indică modul de executare a unei lucrări muzicale) Crescând, sporind progresiv în intensitate. 2. S. n. Creștere progresivă a intensității sunetelor produse de voce sau de instrumente muzicale. – Cuv. it. DOOM
crescéndo2 (creștere) s. n., art. crescéndoul; pl. crescéndouri
crescendoului
CRESCÉNDO adv., (2) crescendouri, s. n. 1. Adv. (Indică modul de executare a unei lucrări muzicale) Crescând, sporind progresiv în intensitate. 2. S. n. Creștere progresivă a intensității sunetelor produse de voce sau de instrumente muzicale. – Cuv. it. DOOM
crescéndo2 (creștere) s. n., art. crescéndoul; pl. crescéndouri
crescendouri
CRESCÉNDO adv., (2) crescendouri, s. n. 1. Adv. (Indică modul de executare a unei lucrări muzicale) Crescând, sporind progresiv în intensitate. 2. S. n. Creștere progresivă a intensității sunetelor produse de voce sau de instrumente muzicale. – Cuv. it. DOOM
crescéndo2 (creștere) s. n., art. crescéndoul; pl. crescéndouri
crescendourile
CRESCÉNDO adv., (2) crescendouri, s. n. 1. Adv. (Indică modul de executare a unei lucrări muzicale) Crescând, sporind progresiv în intensitate. 2. S. n. Creștere progresivă a intensității sunetelor produse de voce sau de instrumente muzicale. – Cuv. it. DOOM
crescéndo2 (creștere) s. n., art. crescéndoul; pl. crescéndouri
crescendourilor
CRESCÉNDO adv., (2) crescendouri, s. n. 1. Adv. (Indică modul de executare a unei lucrări muzicale) Crescând, sporind progresiv în intensitate. 2. S. n. Creștere progresivă a intensității sunetelor produse de voce sau de instrumente muzicale. – Cuv. it. DOOM
crescéndo2 (creștere) s. n., art. crescéndoul; pl. crescéndouri
crescu
CRÉȘTE, cresc, vb. III. 1. Intranz. (Despre oameni, animale și plante sau despre părți ale lor) A se mări treptat, a deveni mai mare ca rezultat al proceselor vitale din organism; a se dezvolta. ◊ Expr. Să crești mare! formulă de salut sau de mulțumire, adresată de obicei unui copil. A crește văzând cu ochii = a crește neobișnuit de repede. ♦ (Despre anumite părți ale corpului) A se reface, a se regenera. ♦ Fig. (Despre oameni) A-și ridica nivelul profesional, cultural, etc.; a evolua. 2. Intranz. A-și petrece copilăria, a trăi primii ani din viață (într-un loc). 3. Tranz. A îngriji, a educa (un copil). ♦ A prăsi, a înmulți, a îngriji animale sau păsări. ♦ (Rar) A cultiva plante. 4. Intranz. A se mări, a spori (ca număr, volum, intensitate, durată etc.). ◊ Expr. A crește inima (în piept) sau a-i crește (cuiva) inima (sau sufletul), se spune când cineva simte o bucurie, o mulțumire deosebită. ♦ Fig. (Despre corpuri în mișcare) A se vedea din ce în ce mai mare (pe măsură ce se apropie). 5. Intranz. (Despre aluat) A se umfla, a se ridica prin dospire. 6. Intranz. (Despre ape) A-și mări volumul, a se umfla. [Perf. s. crescúi, part. crescút] – Lat. crescere. DOOM
créște (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cresc, 1 pl. créștem; conj. prez. 3 să creáscă; ger. crescấnd; part. crescút
crescui
CRÉȘTE, cresc, vb. III. 1. Intranz. (Despre oameni, animale și plante sau despre părți ale lor) A se mări treptat, a deveni mai mare ca rezultat al proceselor vitale din organism; a se dezvolta. ◊ Expr. Să crești mare! formulă de salut sau de mulțumire, adresată de obicei unui copil. A crește văzând cu ochii = a crește neobișnuit de repede. ♦ (Despre anumite părți ale corpului) A se reface, a se regenera. ♦ Fig. (Despre oameni) A-și ridica nivelul profesional, cultural, etc.; a evolua. 2. Intranz. A-și petrece copilăria, a trăi primii ani din viață (într-un loc). 3. Tranz. A îngriji, a educa (un copil). ♦ A prăsi, a înmulți, a îngriji animale sau păsări. ♦ (Rar) A cultiva plante. 4. Intranz. A se mări, a spori (ca număr, volum, intensitate, durată etc.). ◊ Expr. A crește inima (în piept) sau a-i crește (cuiva) inima (sau sufletul), se spune când cineva simte o bucurie, o mulțumire deosebită. ♦ Fig. (Despre corpuri în mișcare) A se vedea din ce în ce mai mare (pe măsură ce se apropie). 5. Intranz. (Despre aluat) A se umfla, a se ridica prin dospire. 6. Intranz. (Despre ape) A-și mări volumul, a se umfla. [Perf. s. crescúi, part. crescút] – Lat. crescere. DOOM
créște (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cresc, 1 pl. créștem; conj. prez. 3 să creáscă; ger. crescấnd; part. crescút
crescură
CRÉȘTE, cresc, vb. III. 1. Intranz. (Despre oameni, animale și plante sau despre părți ale lor) A se mări treptat, a deveni mai mare ca rezultat al proceselor vitale din organism; a se dezvolta. ◊ Expr. Să crești mare! formulă de salut sau de mulțumire, adresată de obicei unui copil. A crește văzând cu ochii = a crește neobișnuit de repede. ♦ (Despre anumite părți ale corpului) A se reface, a se regenera. ♦ Fig. (Despre oameni) A-și ridica nivelul profesional, cultural, etc.; a evolua. 2. Intranz. A-și petrece copilăria, a trăi primii ani din viață (într-un loc). 3. Tranz. A îngriji, a educa (un copil). ♦ A prăsi, a înmulți, a îngriji animale sau păsări. ♦ (Rar) A cultiva plante. 4. Intranz. A se mări, a spori (ca număr, volum, intensitate, durată etc.). ◊ Expr. A crește inima (în piept) sau a-i crește (cuiva) inima (sau sufletul), se spune când cineva simte o bucurie, o mulțumire deosebită. ♦ Fig. (Despre corpuri în mișcare) A se vedea din ce în ce mai mare (pe măsură ce se apropie). 5. Intranz. (Despre aluat) A se umfla, a se ridica prin dospire. 6. Intranz. (Despre ape) A-și mări volumul, a se umfla. [Perf. s. crescúi, part. crescút] – Lat. crescere. DOOM
créște (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cresc, 1 pl. créștem; conj. prez. 3 să creáscă; ger. crescấnd; part. crescút
crescurăm
CRÉȘTE, cresc, vb. III. 1. Intranz. (Despre oameni, animale și plante sau despre părți ale lor) A se mări treptat, a deveni mai mare ca rezultat al proceselor vitale din organism; a se dezvolta. ◊ Expr. Să crești mare! formulă de salut sau de mulțumire, adresată de obicei unui copil. A crește văzând cu ochii = a crește neobișnuit de repede. ♦ (Despre anumite părți ale corpului) A se reface, a se regenera. ♦ Fig. (Despre oameni) A-și ridica nivelul profesional, cultural, etc.; a evolua. 2. Intranz. A-și petrece copilăria, a trăi primii ani din viață (într-un loc). 3. Tranz. A îngriji, a educa (un copil). ♦ A prăsi, a înmulți, a îngriji animale sau păsări. ♦ (Rar) A cultiva plante. 4. Intranz. A se mări, a spori (ca număr, volum, intensitate, durată etc.). ◊ Expr. A crește inima (în piept) sau a-i crește (cuiva) inima (sau sufletul), se spune când cineva simte o bucurie, o mulțumire deosebită. ♦ Fig. (Despre corpuri în mișcare) A se vedea din ce în ce mai mare (pe măsură ce se apropie). 5. Intranz. (Despre aluat) A se umfla, a se ridica prin dospire. 6. Intranz. (Despre ape) A-și mări volumul, a se umfla. [Perf. s. crescúi, part. crescút] – Lat. crescere. DOOM
créște (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cresc, 1 pl. créștem; conj. prez. 3 să creáscă; ger. crescấnd; part. crescút
crescurăți
CRÉȘTE, cresc, vb. III. 1. Intranz. (Despre oameni, animale și plante sau despre părți ale lor) A se mări treptat, a deveni mai mare ca rezultat al proceselor vitale din organism; a se dezvolta. ◊ Expr. Să crești mare! formulă de salut sau de mulțumire, adresată de obicei unui copil. A crește văzând cu ochii = a crește neobișnuit de repede. ♦ (Despre anumite părți ale corpului) A se reface, a se regenera. ♦ Fig. (Despre oameni) A-și ridica nivelul profesional, cultural, etc.; a evolua. 2. Intranz. A-și petrece copilăria, a trăi primii ani din viață (într-un loc). 3. Tranz. A îngriji, a educa (un copil). ♦ A prăsi, a înmulți, a îngriji animale sau păsări. ♦ (Rar) A cultiva plante. 4. Intranz. A se mări, a spori (ca număr, volum, intensitate, durată etc.). ◊ Expr. A crește inima (în piept) sau a-i crește (cuiva) inima (sau sufletul), se spune când cineva simte o bucurie, o mulțumire deosebită. ♦ Fig. (Despre corpuri în mișcare) A se vedea din ce în ce mai mare (pe măsură ce se apropie). 5. Intranz. (Despre aluat) A se umfla, a se ridica prin dospire. 6. Intranz. (Despre ape) A-și mări volumul, a se umfla. [Perf. s. crescúi, part. crescút] – Lat. crescere. DOOM
créște (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cresc, 1 pl. créștem; conj. prez. 3 să creáscă; ger. crescấnd; part. crescút
crescuse
CRÉȘTE, cresc, vb. III. 1. Intranz. (Despre oameni, animale și plante sau despre părți ale lor) A se mări treptat, a deveni mai mare ca rezultat al proceselor vitale din organism; a se dezvolta. ◊ Expr. Să crești mare! formulă de salut sau de mulțumire, adresată de obicei unui copil. A crește văzând cu ochii = a crește neobișnuit de repede. ♦ (Despre anumite părți ale corpului) A se reface, a se regenera. ♦ Fig. (Despre oameni) A-și ridica nivelul profesional, cultural, etc.; a evolua. 2. Intranz. A-și petrece copilăria, a trăi primii ani din viață (într-un loc). 3. Tranz. A îngriji, a educa (un copil). ♦ A prăsi, a înmulți, a îngriji animale sau păsări. ♦ (Rar) A cultiva plante. 4. Intranz. A se mări, a spori (ca număr, volum, intensitate, durată etc.). ◊ Expr. A crește inima (în piept) sau a-i crește (cuiva) inima (sau sufletul), se spune când cineva simte o bucurie, o mulțumire deosebită. ♦ Fig. (Despre corpuri în mișcare) A se vedea din ce în ce mai mare (pe măsură ce se apropie). 5. Intranz. (Despre aluat) A se umfla, a se ridica prin dospire. 6. Intranz. (Despre ape) A-și mări volumul, a se umfla. [Perf. s. crescúi, part. crescút] – Lat. crescere. DOOM
créște (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cresc, 1 pl. créștem; conj. prez. 3 să creáscă; ger. crescấnd; part. crescút
crescusem
CRÉȘTE, cresc, vb. III. 1. Intranz. (Despre oameni, animale și plante sau despre părți ale lor) A se mări treptat, a deveni mai mare ca rezultat al proceselor vitale din organism; a se dezvolta. ◊ Expr. Să crești mare! formulă de salut sau de mulțumire, adresată de obicei unui copil. A crește văzând cu ochii = a crește neobișnuit de repede. ♦ (Despre anumite părți ale corpului) A se reface, a se regenera. ♦ Fig. (Despre oameni) A-și ridica nivelul profesional, cultural, etc.; a evolua. 2. Intranz. A-și petrece copilăria, a trăi primii ani din viață (într-un loc). 3. Tranz. A îngriji, a educa (un copil). ♦ A prăsi, a înmulți, a îngriji animale sau păsări. ♦ (Rar) A cultiva plante. 4. Intranz. A se mări, a spori (ca număr, volum, intensitate, durată etc.). ◊ Expr. A crește inima (în piept) sau a-i crește (cuiva) inima (sau sufletul), se spune când cineva simte o bucurie, o mulțumire deosebită. ♦ Fig. (Despre corpuri în mișcare) A se vedea din ce în ce mai mare (pe măsură ce se apropie). 5. Intranz. (Despre aluat) A se umfla, a se ridica prin dospire. 6. Intranz. (Despre ape) A-și mări volumul, a se umfla. [Perf. s. crescúi, part. crescút] – Lat. crescere. DOOM
créște (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cresc, 1 pl. créștem; conj. prez. 3 să creáscă; ger. crescấnd; part. crescút
crescuseră
CRÉȘTE, cresc, vb. III. 1. Intranz. (Despre oameni, animale și plante sau despre părți ale lor) A se mări treptat, a deveni mai mare ca rezultat al proceselor vitale din organism; a se dezvolta. ◊ Expr. Să crești mare! formulă de salut sau de mulțumire, adresată de obicei unui copil. A crește văzând cu ochii = a crește neobișnuit de repede. ♦ (Despre anumite părți ale corpului) A se reface, a se regenera. ♦ Fig. (Despre oameni) A-și ridica nivelul profesional, cultural, etc.; a evolua. 2. Intranz. A-și petrece copilăria, a trăi primii ani din viață (într-un loc). 3. Tranz. A îngriji, a educa (un copil). ♦ A prăsi, a înmulți, a îngriji animale sau păsări. ♦ (Rar) A cultiva plante. 4. Intranz. A se mări, a spori (ca număr, volum, intensitate, durată etc.). ◊ Expr. A crește inima (în piept) sau a-i crește (cuiva) inima (sau sufletul), se spune când cineva simte o bucurie, o mulțumire deosebită. ♦ Fig. (Despre corpuri în mișcare) A se vedea din ce în ce mai mare (pe măsură ce se apropie). 5. Intranz. (Despre aluat) A se umfla, a se ridica prin dospire. 6. Intranz. (Despre ape) A-și mări volumul, a se umfla. [Perf. s. crescúi, part. crescút] – Lat. crescere. DOOM
créște (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cresc, 1 pl. créștem; conj. prez. 3 să creáscă; ger. crescấnd; part. crescút
crescuserăm
CRÉȘTE, cresc, vb. III. 1. Intranz. (Despre oameni, animale și plante sau despre părți ale lor) A se mări treptat, a deveni mai mare ca rezultat al proceselor vitale din organism; a se dezvolta. ◊ Expr. Să crești mare! formulă de salut sau de mulțumire, adresată de obicei unui copil. A crește văzând cu ochii = a crește neobișnuit de repede. ♦ (Despre anumite părți ale corpului) A se reface, a se regenera. ♦ Fig. (Despre oameni) A-și ridica nivelul profesional, cultural, etc.; a evolua. 2. Intranz. A-și petrece copilăria, a trăi primii ani din viață (într-un loc). 3. Tranz. A îngriji, a educa (un copil). ♦ A prăsi, a înmulți, a îngriji animale sau păsări. ♦ (Rar) A cultiva plante. 4. Intranz. A se mări, a spori (ca număr, volum, intensitate, durată etc.). ◊ Expr. A crește inima (în piept) sau a-i crește (cuiva) inima (sau sufletul), se spune când cineva simte o bucurie, o mulțumire deosebită. ♦ Fig. (Despre corpuri în mișcare) A se vedea din ce în ce mai mare (pe măsură ce se apropie). 5. Intranz. (Despre aluat) A se umfla, a se ridica prin dospire. 6. Intranz. (Despre ape) A-și mări volumul, a se umfla. [Perf. s. crescúi, part. crescút] – Lat. crescere. DOOM
créște (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cresc, 1 pl. créștem; conj. prez. 3 să creáscă; ger. crescấnd; part. crescút
crescuserăți
CRÉȘTE, cresc, vb. III. 1. Intranz. (Despre oameni, animale și plante sau despre părți ale lor) A se mări treptat, a deveni mai mare ca rezultat al proceselor vitale din organism; a se dezvolta. ◊ Expr. Să crești mare! formulă de salut sau de mulțumire, adresată de obicei unui copil. A crește văzând cu ochii = a crește neobișnuit de repede. ♦ (Despre anumite părți ale corpului) A se reface, a se regenera. ♦ Fig. (Despre oameni) A-și ridica nivelul profesional, cultural, etc.; a evolua. 2. Intranz. A-și petrece copilăria, a trăi primii ani din viață (într-un loc). 3. Tranz. A îngriji, a educa (un copil). ♦ A prăsi, a înmulți, a îngriji animale sau păsări. ♦ (Rar) A cultiva plante. 4. Intranz. A se mări, a spori (ca număr, volum, intensitate, durată etc.). ◊ Expr. A crește inima (în piept) sau a-i crește (cuiva) inima (sau sufletul), se spune când cineva simte o bucurie, o mulțumire deosebită. ♦ Fig. (Despre corpuri în mișcare) A se vedea din ce în ce mai mare (pe măsură ce se apropie). 5. Intranz. (Despre aluat) A se umfla, a se ridica prin dospire. 6. Intranz. (Despre ape) A-și mări volumul, a se umfla. [Perf. s. crescúi, part. crescút] – Lat. crescere. DOOM
créște (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cresc, 1 pl. créștem; conj. prez. 3 să creáscă; ger. crescấnd; part. crescút
crescuseși
CRÉȘTE, cresc, vb. III. 1. Intranz. (Despre oameni, animale și plante sau despre părți ale lor) A se mări treptat, a deveni mai mare ca rezultat al proceselor vitale din organism; a se dezvolta. ◊ Expr. Să crești mare! formulă de salut sau de mulțumire, adresată de obicei unui copil. A crește văzând cu ochii = a crește neobișnuit de repede. ♦ (Despre anumite părți ale corpului) A se reface, a se regenera. ♦ Fig. (Despre oameni) A-și ridica nivelul profesional, cultural, etc.; a evolua. 2. Intranz. A-și petrece copilăria, a trăi primii ani din viață (într-un loc). 3. Tranz. A îngriji, a educa (un copil). ♦ A prăsi, a înmulți, a îngriji animale sau păsări. ♦ (Rar) A cultiva plante. 4. Intranz. A se mări, a spori (ca număr, volum, intensitate, durată etc.). ◊ Expr. A crește inima (în piept) sau a-i crește (cuiva) inima (sau sufletul), se spune când cineva simte o bucurie, o mulțumire deosebită. ♦ Fig. (Despre corpuri în mișcare) A se vedea din ce în ce mai mare (pe măsură ce se apropie). 5. Intranz. (Despre aluat) A se umfla, a se ridica prin dospire. 6. Intranz. (Despre ape) A-și mări volumul, a se umfla. [Perf. s. crescúi, part. crescút] – Lat. crescere. DOOM
créște (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cresc, 1 pl. créștem; conj. prez. 3 să creáscă; ger. crescấnd; part. crescút
crescuseți
CRÉȘTE, cresc, vb. III. 1. Intranz. (Despre oameni, animale și plante sau despre părți ale lor) A se mări treptat, a deveni mai mare ca rezultat al proceselor vitale din organism; a se dezvolta. ◊ Expr. Să crești mare! formulă de salut sau de mulțumire, adresată de obicei unui copil. A crește văzând cu ochii = a crește neobișnuit de repede. ♦ (Despre anumite părți ale corpului) A se reface, a se regenera. ♦ Fig. (Despre oameni) A-și ridica nivelul profesional, cultural, etc.; a evolua. 2. Intranz. A-și petrece copilăria, a trăi primii ani din viață (într-un loc). 3. Tranz. A îngriji, a educa (un copil). ♦ A prăsi, a înmulți, a îngriji animale sau păsări. ♦ (Rar) A cultiva plante. 4. Intranz. A se mări, a spori (ca număr, volum, intensitate, durată etc.). ◊ Expr. A crește inima (în piept) sau a-i crește (cuiva) inima (sau sufletul), se spune când cineva simte o bucurie, o mulțumire deosebită. ♦ Fig. (Despre corpuri în mișcare) A se vedea din ce în ce mai mare (pe măsură ce se apropie). 5. Intranz. (Despre aluat) A se umfla, a se ridica prin dospire. 6. Intranz. (Despre ape) A-și mări volumul, a se umfla. [Perf. s. crescúi, part. crescút] – Lat. crescere. DOOM
créște (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cresc, 1 pl. créștem; conj. prez. 3 să creáscă; ger. crescấnd; part. crescút
crescut
CRESCÚT, -Ă, crescuți, -te, adj. 1. (Despre aluat) Care și-a mărit volumul prin dospire. 2. (Despre ființe, plante) Ajuns la un oarecare stadiu de maturizare. 3. (Despre unele legume) Care a dat, în timpul conservării, lujeri, muguri. Ceapă crescută. – V. crește. DOOM
prost-crescút (needucat) adj. m., pl. prost-crescúți; f. prost-crescútă, pl. prost-crescúte
crescut
CRÉȘTE, cresc, vb. III. 1. Intranz. (Despre oameni, animale și plante sau despre părți ale lor) A se mări treptat, a deveni mai mare ca rezultat al proceselor vitale din organism; a se dezvolta. ◊ Expr. Să crești mare! formulă de salut sau de mulțumire, adresată de obicei unui copil. A crește văzând cu ochii = a crește neobișnuit de repede. ♦ (Despre anumite părți ale corpului) A se reface, a se regenera. ♦ Fig. (Despre oameni) A-și ridica nivelul profesional, cultural, etc.; a evolua. 2. Intranz. A-și petrece copilăria, a trăi primii ani din viață (într-un loc). 3. Tranz. A îngriji, a educa (un copil). ♦ A prăsi, a înmulți, a îngriji animale sau păsări. ♦ (Rar) A cultiva plante. 4. Intranz. A se mări, a spori (ca număr, volum, intensitate, durată etc.). ◊ Expr. A crește inima (în piept) sau a-i crește (cuiva) inima (sau sufletul), se spune când cineva simte o bucurie, o mulțumire deosebită. ♦ Fig. (Despre corpuri în mișcare) A se vedea din ce în ce mai mare (pe măsură ce se apropie). 5. Intranz. (Despre aluat) A se umfla, a se ridica prin dospire. 6. Intranz. (Despre ape) A-și mări volumul, a se umfla. [Perf. s. crescúi, part. crescút] – Lat. crescere. DOOM
créște (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cresc, 1 pl. créștem; conj. prez. 3 să creáscă; ger. crescấnd; part. crescút
crescuta
CRESCÚT, -Ă, crescuți, -te, adj. 1. (Despre aluat) Care și-a mărit volumul prin dospire. 2. (Despre ființe, plante) Ajuns la un oarecare stadiu de maturizare. 3. (Despre unele legume) Care a dat, în timpul conservării, lujeri, muguri. Ceapă crescută. – V. crește. DOOM
prost-crescút (needucat) adj. m., pl. prost-crescúți; f. prost-crescútă, pl. prost-crescúte
crescute
CRESCÚT, -Ă, crescuți, -te, adj. 1. (Despre aluat) Care și-a mărit volumul prin dospire. 2. (Despre ființe, plante) Ajuns la un oarecare stadiu de maturizare. 3. (Despre unele legume) Care a dat, în timpul conservării, lujeri, muguri. Ceapă crescută. – V. crește. DOOM
prost-crescút (needucat) adj. m., pl. prost-crescúți; f. prost-crescútă, pl. prost-crescúte
crescutei
CRESCÚT, -Ă, crescuți, -te, adj. 1. (Despre aluat) Care și-a mărit volumul prin dospire. 2. (Despre ființe, plante) Ajuns la un oarecare stadiu de maturizare. 3. (Despre unele legume) Care a dat, în timpul conservării, lujeri, muguri. Ceapă crescută. – V. crește. DOOM
prost-crescút (needucat) adj. m., pl. prost-crescúți; f. prost-crescútă, pl. prost-crescúte
crescutele
CRESCÚT, -Ă, crescuți, -te, adj. 1. (Despre aluat) Care și-a mărit volumul prin dospire. 2. (Despre ființe, plante) Ajuns la un oarecare stadiu de maturizare. 3. (Despre unele legume) Care a dat, în timpul conservării, lujeri, muguri. Ceapă crescută. – V. crește. DOOM
prost-crescút (needucat) adj. m., pl. prost-crescúți; f. prost-crescútă, pl. prost-crescúte
crescutelor
CRESCÚT, -Ă, crescuți, -te, adj. 1. (Despre aluat) Care și-a mărit volumul prin dospire. 2. (Despre ființe, plante) Ajuns la un oarecare stadiu de maturizare. 3. (Despre unele legume) Care a dat, în timpul conservării, lujeri, muguri. Ceapă crescută. – V. crește. DOOM
prost-crescút (needucat) adj. m., pl. prost-crescúți; f. prost-crescútă, pl. prost-crescúte
crescutul
CRESCÚT, -Ă, crescuți, -te, adj. 1. (Despre aluat) Care și-a mărit volumul prin dospire. 2. (Despre ființe, plante) Ajuns la un oarecare stadiu de maturizare. 3. (Despre unele legume) Care a dat, în timpul conservării, lujeri, muguri. Ceapă crescută. – V. crește. DOOM
prost-crescút (needucat) adj. m., pl. prost-crescúți; f. prost-crescútă, pl. prost-crescúte
crescutului
CRESCÚT, -Ă, crescuți, -te, adj. 1. (Despre aluat) Care și-a mărit volumul prin dospire. 2. (Despre ființe, plante) Ajuns la un oarecare stadiu de maturizare. 3. (Despre unele legume) Care a dat, în timpul conservării, lujeri, muguri. Ceapă crescută. – V. crește. DOOM
prost-crescút (needucat) adj. m., pl. prost-crescúți; f. prost-crescútă, pl. prost-crescúte
crescuși
CRÉȘTE, cresc, vb. III. 1. Intranz. (Despre oameni, animale și plante sau despre părți ale lor) A se mări treptat, a deveni mai mare ca rezultat al proceselor vitale din organism; a se dezvolta. ◊ Expr. Să crești mare! formulă de salut sau de mulțumire, adresată de obicei unui copil. A crește văzând cu ochii = a crește neobișnuit de repede. ♦ (Despre anumite părți ale corpului) A se reface, a se regenera. ♦ Fig. (Despre oameni) A-și ridica nivelul profesional, cultural, etc.; a evolua. 2. Intranz. A-și petrece copilăria, a trăi primii ani din viață (într-un loc). 3. Tranz. A îngriji, a educa (un copil). ♦ A prăsi, a înmulți, a îngriji animale sau păsări. ♦ (Rar) A cultiva plante. 4. Intranz. A se mări, a spori (ca număr, volum, intensitate, durată etc.). ◊ Expr. A crește inima (în piept) sau a-i crește (cuiva) inima (sau sufletul), se spune când cineva simte o bucurie, o mulțumire deosebită. ♦ Fig. (Despre corpuri în mișcare) A se vedea din ce în ce mai mare (pe măsură ce se apropie). 5. Intranz. (Despre aluat) A se umfla, a se ridica prin dospire. 6. Intranz. (Despre ape) A-și mări volumul, a se umfla. [Perf. s. crescúi, part. crescút] – Lat. crescere. DOOM
créște (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cresc, 1 pl. créștem; conj. prez. 3 să creáscă; ger. crescấnd; part. crescút
crescuți
CRESCÚT, -Ă, crescuți, -te, adj. 1. (Despre aluat) Care și-a mărit volumul prin dospire. 2. (Despre ființe, plante) Ajuns la un oarecare stadiu de maturizare. 3. (Despre unele legume) Care a dat, în timpul conservării, lujeri, muguri. Ceapă crescută. – V. crește. DOOM
prost-crescút (needucat) adj. m., pl. prost-crescúți; f. prost-crescútă, pl. prost-crescúte
crescuții
CRESCÚT, -Ă, crescuți, -te, adj. 1. (Despre aluat) Care și-a mărit volumul prin dospire. 2. (Despre ființe, plante) Ajuns la un oarecare stadiu de maturizare. 3. (Despre unele legume) Care a dat, în timpul conservării, lujeri, muguri. Ceapă crescută. – V. crește. DOOM
prost-crescút (needucat) adj. m., pl. prost-crescúți; f. prost-crescútă, pl. prost-crescúte
crescuților
CRESCÚT, -Ă, crescuți, -te, adj. 1. (Despre aluat) Care și-a mărit volumul prin dospire. 2. (Despre ființe, plante) Ajuns la un oarecare stadiu de maturizare. 3. (Despre unele legume) Care a dat, în timpul conservării, lujeri, muguri. Ceapă crescută. – V. crește. DOOM
prost-crescút (needucat) adj. m., pl. prost-crescúți; f. prost-crescútă, pl. prost-crescúte
crescând
CRESCẤND, -Ă, crescânzi, -de, adj. Care este în creștere. – V. crește. DOOM
crescấnd adj. m., pl. crescấnzi; f. crescấndă, pl. crescấnde
crescând
CRÉȘTE, cresc, vb. III. 1. Intranz. (Despre oameni, animale și plante sau despre părți ale lor) A se mări treptat, a deveni mai mare ca rezultat al proceselor vitale din organism; a se dezvolta. ◊ Expr. Să crești mare! formulă de salut sau de mulțumire, adresată de obicei unui copil. A crește văzând cu ochii = a crește neobișnuit de repede. ♦ (Despre anumite părți ale corpului) A se reface, a se regenera. ♦ Fig. (Despre oameni) A-și ridica nivelul profesional, cultural, etc.; a evolua. 2. Intranz. A-și petrece copilăria, a trăi primii ani din viață (într-un loc). 3. Tranz. A îngriji, a educa (un copil). ♦ A prăsi, a înmulți, a îngriji animale sau păsări. ♦ (Rar) A cultiva plante. 4. Intranz. A se mări, a spori (ca număr, volum, intensitate, durată etc.). ◊ Expr. A crește inima (în piept) sau a-i crește (cuiva) inima (sau sufletul), se spune când cineva simte o bucurie, o mulțumire deosebită. ♦ Fig. (Despre corpuri în mișcare) A se vedea din ce în ce mai mare (pe măsură ce se apropie). 5. Intranz. (Despre aluat) A se umfla, a se ridica prin dospire. 6. Intranz. (Despre ape) A-și mări volumul, a se umfla. [Perf. s. crescúi, part. crescút] – Lat. crescere. DOOM
créște (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cresc, 1 pl. créștem; conj. prez. 3 să creáscă; ger. crescấnd; part. crescút
crescânda
CRESCẤND, -Ă, crescânzi, -de, adj. Care este în creștere. – V. crește. DOOM
crescấnd adj. m., pl. crescấnzi; f. crescấndă, pl. crescấnde
crescânde
CRESCẤND, -Ă, crescânzi, -de, adj. Care este în creștere. – V. crește. DOOM
crescấnd adj. m., pl. crescấnzi; f. crescấndă, pl. crescấnde
crescândei
CRESCẤND, -Ă, crescânzi, -de, adj. Care este în creștere. – V. crește. DOOM
crescấnd adj. m., pl. crescấnzi; f. crescấndă, pl. crescấnde
crescândele
CRESCẤND, -Ă, crescânzi, -de, adj. Care este în creștere. – V. crește. DOOM
crescấnd adj. m., pl. crescấnzi; f. crescấndă, pl. crescấnde
crescândelor
CRESCẤND, -Ă, crescânzi, -de, adj. Care este în creștere. – V. crește. DOOM
crescấnd adj. m., pl. crescấnzi; f. crescấndă, pl. crescấnde
crescândul
CRESCẤND, -Ă, crescânzi, -de, adj. Care este în creștere. – V. crește. DOOM
crescấnd adj. m., pl. crescấnzi; f. crescấndă, pl. crescấnde
crescândului
CRESCẤND, -Ă, crescânzi, -de, adj. Care este în creștere. – V. crește. DOOM
crescấnd adj. m., pl. crescấnzi; f. crescấndă, pl. crescấnde
crescânzi
CRESCẤND, -Ă, crescânzi, -de, adj. Care este în creștere. – V. crește. DOOM
crescấnd adj. m., pl. crescấnzi; f. crescấndă, pl. crescấnde
crescânzii
CRESCẤND, -Ă, crescânzi, -de, adj. Care este în creștere. – V. crește. DOOM
crescấnd adj. m., pl. crescấnzi; f. crescấndă, pl. crescấnde
crescânzilor
CRESCẤND, -Ă, crescânzi, -de, adj. Care este în creștere. – V. crește. DOOM
crescấnd adj. m., pl. crescấnzi; f. crescấndă, pl. crescấnde
crescînd
CRESCẤND, -Ă, crescânzi, -de, adj. Care este în creștere. – V. crește. DOOM
crescấnd adj. m., pl. crescấnzi; f. crescấndă, pl. crescấnde
crescînd
CRÉȘTE, cresc, vb. III. 1. Intranz. (Despre oameni, animale și plante sau despre părți ale lor) A se mări treptat, a deveni mai mare ca rezultat al proceselor vitale din organism; a se dezvolta. ◊ Expr. Să crești mare! formulă de salut sau de mulțumire, adresată de obicei unui copil. A crește văzând cu ochii = a crește neobișnuit de repede. ♦ (Despre anumite părți ale corpului) A se reface, a se regenera. ♦ Fig. (Despre oameni) A-și ridica nivelul profesional, cultural, etc.; a evolua. 2. Intranz. A-și petrece copilăria, a trăi primii ani din viață (într-un loc). 3. Tranz. A îngriji, a educa (un copil). ♦ A prăsi, a înmulți, a îngriji animale sau păsări. ♦ (Rar) A cultiva plante. 4. Intranz. A se mări, a spori (ca număr, volum, intensitate, durată etc.). ◊ Expr. A crește inima (în piept) sau a-i crește (cuiva) inima (sau sufletul), se spune când cineva simte o bucurie, o mulțumire deosebită. ♦ Fig. (Despre corpuri în mișcare) A se vedea din ce în ce mai mare (pe măsură ce se apropie). 5. Intranz. (Despre aluat) A se umfla, a se ridica prin dospire. 6. Intranz. (Despre ape) A-și mări volumul, a se umfla. [Perf. s. crescúi, part. crescút] – Lat. crescere. DOOM
créște (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cresc, 1 pl. créștem; conj. prez. 3 să creáscă; ger. crescấnd; part. crescút
crescînda
CRESCẤND, -Ă, crescânzi, -de, adj. Care este în creștere. – V. crește. DOOM
crescấnd adj. m., pl. crescấnzi; f. crescấndă, pl. crescấnde
crescînde
CRESCẤND, -Ă, crescânzi, -de, adj. Care este în creștere. – V. crește. DOOM
crescấnd adj. m., pl. crescấnzi; f. crescấndă, pl. crescấnde
crescîndei
CRESCẤND, -Ă, crescânzi, -de, adj. Care este în creștere. – V. crește. DOOM
crescấnd adj. m., pl. crescấnzi; f. crescấndă, pl. crescấnde
crescîndele
CRESCẤND, -Ă, crescânzi, -de, adj. Care este în creștere. – V. crește. DOOM
crescấnd adj. m., pl. crescấnzi; f. crescấndă, pl. crescấnde
crescîndelor
CRESCẤND, -Ă, crescânzi, -de, adj. Care este în creștere. – V. crește. DOOM
crescấnd adj. m., pl. crescấnzi; f. crescấndă, pl. crescấnde
crescîndul
CRESCẤND, -Ă, crescânzi, -de, adj. Care este în creștere. – V. crește. DOOM
crescấnd adj. m., pl. crescấnzi; f. crescấndă, pl. crescấnde
crescîndului
CRESCẤND, -Ă, crescânzi, -de, adj. Care este în creștere. – V. crește. DOOM
crescấnd adj. m., pl. crescấnzi; f. crescấndă, pl. crescấnde
crescînzi
CRESCẤND, -Ă, crescânzi, -de, adj. Care este în creștere. – V. crește. DOOM
crescấnd adj. m., pl. crescấnzi; f. crescấndă, pl. crescấnde
crescînzii
CRESCẤND, -Ă, crescânzi, -de, adj. Care este în creștere. – V. crește. DOOM
crescấnd adj. m., pl. crescấnzi; f. crescấndă, pl. crescấnde
crescînzilor
CRESCẤND, -Ă, crescânzi, -de, adj. Care este în creștere. – V. crește. DOOM
crescấnd adj. m., pl. crescấnzi; f. crescấndă, pl. crescấnde
crescătoare
CRESCĂTÓR, -OÁRE, crescători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care crește. 2. S. m. și f. Persoană, întreprindere sau gospodărie care se ocupă cu creșterea animalelor. ♦ (Rar) Părinte adoptiv. – Crește + suf. -ător. DOOM
crescătór adj. m., s. m., pl. crescătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. crescătoáre
crescătoare
CRESCĂTÓR, -OÁRE, crescători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care crește. 2. S. m. și f. Persoană, întreprindere sau gospodărie care se ocupă cu creșterea animalelor. ♦ (Rar) Părinte adoptiv. – Crește + suf. -ător. DOOM
crescătór adj. m., s. m., pl. crescătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. crescătoáre
crescătoarea
CRESCĂTÓR, -OÁRE, crescători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care crește. 2. S. m. și f. Persoană, întreprindere sau gospodărie care se ocupă cu creșterea animalelor. ♦ (Rar) Părinte adoptiv. – Crește + suf. -ător. DOOM
crescătór adj. m., s. m., pl. crescătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. crescătoáre
crescătoarea
CRESCĂTÓR, -OÁRE, crescători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care crește. 2. S. m. și f. Persoană, întreprindere sau gospodărie care se ocupă cu creșterea animalelor. ♦ (Rar) Părinte adoptiv. – Crește + suf. -ător. DOOM
crescătór adj. m., s. m., pl. crescătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. crescătoáre
crescătoarei
CRESCĂTÓR, -OÁRE, crescători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care crește. 2. S. m. și f. Persoană, întreprindere sau gospodărie care se ocupă cu creșterea animalelor. ♦ (Rar) Părinte adoptiv. – Crește + suf. -ător. DOOM
crescătór adj. m., s. m., pl. crescătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. crescătoáre
crescătoarei
CRESCĂTÓR, -OÁRE, crescători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care crește. 2. S. m. și f. Persoană, întreprindere sau gospodărie care se ocupă cu creșterea animalelor. ♦ (Rar) Părinte adoptiv. – Crește + suf. -ător. DOOM
crescătór adj. m., s. m., pl. crescătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. crescătoáre
crescătoarele
CRESCĂTÓR, -OÁRE, crescători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care crește. 2. S. m. și f. Persoană, întreprindere sau gospodărie care se ocupă cu creșterea animalelor. ♦ (Rar) Părinte adoptiv. – Crește + suf. -ător. DOOM
crescătór adj. m., s. m., pl. crescătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. crescătoáre
crescătoarele
CRESCĂTÓR, -OÁRE, crescători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care crește. 2. S. m. și f. Persoană, întreprindere sau gospodărie care se ocupă cu creșterea animalelor. ♦ (Rar) Părinte adoptiv. – Crește + suf. -ător. DOOM
crescătór adj. m., s. m., pl. crescătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. crescătoáre
crescătoarelor
CRESCĂTÓR, -OÁRE, crescători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care crește. 2. S. m. și f. Persoană, întreprindere sau gospodărie care se ocupă cu creșterea animalelor. ♦ (Rar) Părinte adoptiv. – Crește + suf. -ător. DOOM
crescătór adj. m., s. m., pl. crescătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. crescătoáre
crescătoarelor
CRESCĂTÓR, -OÁRE, crescători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care crește. 2. S. m. și f. Persoană, întreprindere sau gospodărie care se ocupă cu creșterea animalelor. ♦ (Rar) Părinte adoptiv. – Crește + suf. -ător. DOOM
crescătór adj. m., s. m., pl. crescătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. crescătoáre
crescător
CRESCĂTÓR, -OÁRE, crescători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care crește. 2. S. m. și f. Persoană, întreprindere sau gospodărie care se ocupă cu creșterea animalelor. ♦ (Rar) Părinte adoptiv. – Crește + suf. -ător. DOOM
crescătór adj. m., s. m., pl. crescătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. crescătoáre
crescător
CRESCĂTÓR, -OÁRE, crescători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care crește. 2. S. m. și f. Persoană, întreprindere sau gospodărie care se ocupă cu creșterea animalelor. ♦ (Rar) Părinte adoptiv. – Crește + suf. -ător. DOOM
crescătór adj. m., s. m., pl. crescătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. crescătoáre
crescători
CRESCĂTÓR, -OÁRE, crescători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care crește. 2. S. m. și f. Persoană, întreprindere sau gospodărie care se ocupă cu creșterea animalelor. ♦ (Rar) Părinte adoptiv. – Crește + suf. -ător. DOOM
crescătór adj. m., s. m., pl. crescătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. crescătoáre
crescători
CRESCĂTÓR, -OÁRE, crescători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care crește. 2. S. m. și f. Persoană, întreprindere sau gospodărie care se ocupă cu creșterea animalelor. ♦ (Rar) Părinte adoptiv. – Crește + suf. -ător. DOOM
crescătór adj. m., s. m., pl. crescătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. crescătoáre
crescătoria
CRESCĂTORÍE, crescătorii, s. f. Loc special amenajat unde se cresc animale. – Crescător + suf. -ie. DOOM
crescătoríe s. f., art. crescătoría, g.-d. art. crescătoríei; pl. crescătoríi, art. crescătoríile
crescătorie
CRESCĂTORÍE, crescătorii, s. f. Loc special amenajat unde se cresc animale. – Crescător + suf. -ie. DOOM
crescătoríe s. f., art. crescătoría, g.-d. art. crescătoríei; pl. crescătoríi, art. crescătoríile
crescătoriei
CRESCĂTORÍE, crescătorii, s. f. Loc special amenajat unde se cresc animale. – Crescător + suf. -ie. DOOM
crescătoríe s. f., art. crescătoría, g.-d. art. crescătoríei; pl. crescătoríi, art. crescătoríile
crescătorii
CRESCĂTÓR, -OÁRE, crescători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care crește. 2. S. m. și f. Persoană, întreprindere sau gospodărie care se ocupă cu creșterea animalelor. ♦ (Rar) Părinte adoptiv. – Crește + suf. -ător. DOOM
crescătór adj. m., s. m., pl. crescătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. crescătoáre
crescătorii
CRESCĂTÓR, -OÁRE, crescători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care crește. 2. S. m. și f. Persoană, întreprindere sau gospodărie care se ocupă cu creșterea animalelor. ♦ (Rar) Părinte adoptiv. – Crește + suf. -ător. DOOM
crescătór adj. m., s. m., pl. crescătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. crescătoáre
crescătorii
CRESCĂTORÍE, crescătorii, s. f. Loc special amenajat unde se cresc animale. – Crescător + suf. -ie. DOOM
crescătoríe s. f., art. crescătoría, g.-d. art. crescătoríei; pl. crescătoríi, art. crescătoríile
crescătoriile
CRESCĂTORÍE, crescătorii, s. f. Loc special amenajat unde se cresc animale. – Crescător + suf. -ie. DOOM
crescătoríe s. f., art. crescătoría, g.-d. art. crescătoríei; pl. crescătoríi, art. crescătoríile
crescătoriilor
CRESCĂTORÍE, crescătorii, s. f. Loc special amenajat unde se cresc animale. – Crescător + suf. -ie. DOOM
crescătoríe s. f., art. crescătoría, g.-d. art. crescătoríei; pl. crescătoríi, art. crescătoríile
crescătorilor
CRESCĂTÓR, -OÁRE, crescători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care crește. 2. S. m. și f. Persoană, întreprindere sau gospodărie care se ocupă cu creșterea animalelor. ♦ (Rar) Părinte adoptiv. – Crește + suf. -ător. DOOM
crescătór adj. m., s. m., pl. crescătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. crescătoáre
crescătorilor
CRESCĂTÓR, -OÁRE, crescători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care crește. 2. S. m. și f. Persoană, întreprindere sau gospodărie care se ocupă cu creșterea animalelor. ♦ (Rar) Părinte adoptiv. – Crește + suf. -ător. DOOM
crescătór adj. m., s. m., pl. crescătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. crescătoáre
crescătorul
CRESCĂTÓR, -OÁRE, crescători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care crește. 2. S. m. și f. Persoană, întreprindere sau gospodărie care se ocupă cu creșterea animalelor. ♦ (Rar) Părinte adoptiv. – Crește + suf. -ător. DOOM
crescătór adj. m., s. m., pl. crescătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. crescătoáre
crescătorul
CRESCĂTÓR, -OÁRE, crescători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care crește. 2. S. m. și f. Persoană, întreprindere sau gospodărie care se ocupă cu creșterea animalelor. ♦ (Rar) Părinte adoptiv. – Crește + suf. -ător. DOOM
crescătór adj. m., s. m., pl. crescătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. crescătoáre
crescătorului
CRESCĂTÓR, -OÁRE, crescători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care crește. 2. S. m. și f. Persoană, întreprindere sau gospodărie care se ocupă cu creșterea animalelor. ♦ (Rar) Părinte adoptiv. – Crește + suf. -ător. DOOM
crescătór adj. m., s. m., pl. crescătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. crescătoáre
crescătorului
CRESCĂTÓR, -OÁRE, crescători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care crește. 2. S. m. și f. Persoană, întreprindere sau gospodărie care se ocupă cu creșterea animalelor. ♦ (Rar) Părinte adoptiv. – Crește + suf. -ător. DOOM
crescătór adj. m., s. m., pl. crescătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. crescătoáre
cresol
CRESÓL s. n. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu flori albe mici, cultivată pentru frunzele ei comestibile (Lepidium sativum).
creson
CRESÓN s. n. Plantă erbacee legumicolă anuală din familia brasicacee, cu flori albe mici, cultivată pentru frunzele ei folosite ca salată sau condiment; hreniță (Lepidium sativum). – Din fr. cresson. DOOM
cresón s. n.
cresphontes
Cresphontes, unul dintre heraclizi, fiul lui Aristomachus și frate cu Temenus și cu Aristodemus. Împreună cu frații săi și în fruntea dorienilor, Cresphontes a cucerit Peloponnesul, care a fost apoi împărțit între cei trei frați.
cresta
CRESTÁ, crestez, vb. I. 1. Tranz. A face tăieturi pe o suprafață sau pe marginea unui obiect; a efectua crestături prin așchiere, deformare plastică etc.; a tăia în ceva făcând colți, dinți. ◊ Expr. A cresta pe răboj = a face o tăietură pe răboj spre a ține o socoteală; fig. a-și nota, a-și memora ceva. 2. Refl. A se tăia, a se răni ușor. – Din creastă. DOOM
crestá (a ~) vb., ind. prez. 3 cresteáză
crestai
CRESTÁ, crestez, vb. I. 1. Tranz. A face tăieturi pe o suprafață sau pe marginea unui obiect; a efectua crestături prin așchiere, deformare plastică etc.; a tăia în ceva făcând colți, dinți. ◊ Expr. A cresta pe răboj = a face o tăietură pe răboj spre a ține o socoteală; fig. a-și nota, a-și memora ceva. 2. Refl. A se tăia, a se răni ușor. – Din creastă. DOOM
crestá (a ~) vb., ind. prez. 3 cresteáză
crestam
CRESTÁ, crestez, vb. I. 1. Tranz. A face tăieturi pe o suprafață sau pe marginea unui obiect; a efectua crestături prin așchiere, deformare plastică etc.; a tăia în ceva făcând colți, dinți. ◊ Expr. A cresta pe răboj = a face o tăietură pe răboj spre a ține o socoteală; fig. a-și nota, a-și memora ceva. 2. Refl. A se tăia, a se răni ușor. – Din creastă. DOOM
crestá (a ~) vb., ind. prez. 3 cresteáză
crestare
CRESTÁ, crestez, vb. I. 1. Tranz. A face tăieturi pe o suprafață sau pe marginea unui obiect; a efectua crestături prin așchiere, deformare plastică etc.; a tăia în ceva făcând colți, dinți. ◊ Expr. A cresta pe răboj = a face o tăietură pe răboj spre a ține o socoteală; fig. a-și nota, a-și memora ceva. 2. Refl. A se tăia, a se răni ușor. – Din creastă. DOOM
crestá (a ~) vb., ind. prez. 3 cresteáză
crestare
CRESTÁRE, crestări, s. f. Acțiunea de a (se) cresta. – V. cresta. DOOM
crestáre s. f., g.-d. art. crestắrii; pl. crestắri
crestarea
CRESTÁRE, crestări, s. f. Acțiunea de a (se) cresta. – V. cresta. DOOM
crestáre s. f., g.-d. art. crestắrii; pl. crestắri
crestară
CRESTÁ, crestez, vb. I. 1. Tranz. A face tăieturi pe o suprafață sau pe marginea unui obiect; a efectua crestături prin așchiere, deformare plastică etc.; a tăia în ceva făcând colți, dinți. ◊ Expr. A cresta pe răboj = a face o tăietură pe răboj spre a ține o socoteală; fig. a-și nota, a-și memora ceva. 2. Refl. A se tăia, a se răni ușor. – Din creastă. DOOM
crestá (a ~) vb., ind. prez. 3 cresteáză
crestarăm
CRESTÁ, crestez, vb. I. 1. Tranz. A face tăieturi pe o suprafață sau pe marginea unui obiect; a efectua crestături prin așchiere, deformare plastică etc.; a tăia în ceva făcând colți, dinți. ◊ Expr. A cresta pe răboj = a face o tăietură pe răboj spre a ține o socoteală; fig. a-și nota, a-și memora ceva. 2. Refl. A se tăia, a se răni ușor. – Din creastă. DOOM
crestá (a ~) vb., ind. prez. 3 cresteáză
crestarăți
CRESTÁ, crestez, vb. I. 1. Tranz. A face tăieturi pe o suprafață sau pe marginea unui obiect; a efectua crestături prin așchiere, deformare plastică etc.; a tăia în ceva făcând colți, dinți. ◊ Expr. A cresta pe răboj = a face o tăietură pe răboj spre a ține o socoteală; fig. a-și nota, a-și memora ceva. 2. Refl. A se tăia, a se răni ușor. – Din creastă. DOOM
crestá (a ~) vb., ind. prez. 3 cresteáză
crestase
CRESTÁ, crestez, vb. I. 1. Tranz. A face tăieturi pe o suprafață sau pe marginea unui obiect; a efectua crestături prin așchiere, deformare plastică etc.; a tăia în ceva făcând colți, dinți. ◊ Expr. A cresta pe răboj = a face o tăietură pe răboj spre a ține o socoteală; fig. a-și nota, a-și memora ceva. 2. Refl. A se tăia, a se răni ușor. – Din creastă. DOOM
crestá (a ~) vb., ind. prez. 3 cresteáză
crestasem
CRESTÁ, crestez, vb. I. 1. Tranz. A face tăieturi pe o suprafață sau pe marginea unui obiect; a efectua crestături prin așchiere, deformare plastică etc.; a tăia în ceva făcând colți, dinți. ◊ Expr. A cresta pe răboj = a face o tăietură pe răboj spre a ține o socoteală; fig. a-și nota, a-și memora ceva. 2. Refl. A se tăia, a se răni ușor. – Din creastă. DOOM
crestá (a ~) vb., ind. prez. 3 cresteáză
crestaseră
CRESTÁ, crestez, vb. I. 1. Tranz. A face tăieturi pe o suprafață sau pe marginea unui obiect; a efectua crestături prin așchiere, deformare plastică etc.; a tăia în ceva făcând colți, dinți. ◊ Expr. A cresta pe răboj = a face o tăietură pe răboj spre a ține o socoteală; fig. a-și nota, a-și memora ceva. 2. Refl. A se tăia, a se răni ușor. – Din creastă. DOOM
crestá (a ~) vb., ind. prez. 3 cresteáză
crestaserăm
CRESTÁ, crestez, vb. I. 1. Tranz. A face tăieturi pe o suprafață sau pe marginea unui obiect; a efectua crestături prin așchiere, deformare plastică etc.; a tăia în ceva făcând colți, dinți. ◊ Expr. A cresta pe răboj = a face o tăietură pe răboj spre a ține o socoteală; fig. a-și nota, a-și memora ceva. 2. Refl. A se tăia, a se răni ușor. – Din creastă. DOOM
crestá (a ~) vb., ind. prez. 3 cresteáză
crestaserăți
CRESTÁ, crestez, vb. I. 1. Tranz. A face tăieturi pe o suprafață sau pe marginea unui obiect; a efectua crestături prin așchiere, deformare plastică etc.; a tăia în ceva făcând colți, dinți. ◊ Expr. A cresta pe răboj = a face o tăietură pe răboj spre a ține o socoteală; fig. a-și nota, a-și memora ceva. 2. Refl. A se tăia, a se răni ușor. – Din creastă. DOOM
crestá (a ~) vb., ind. prez. 3 cresteáză
crestaseși
CRESTÁ, crestez, vb. I. 1. Tranz. A face tăieturi pe o suprafață sau pe marginea unui obiect; a efectua crestături prin așchiere, deformare plastică etc.; a tăia în ceva făcând colți, dinți. ◊ Expr. A cresta pe răboj = a face o tăietură pe răboj spre a ține o socoteală; fig. a-și nota, a-și memora ceva. 2. Refl. A se tăia, a se răni ușor. – Din creastă. DOOM
crestá (a ~) vb., ind. prez. 3 cresteáză
crestaseți
CRESTÁ, crestez, vb. I. 1. Tranz. A face tăieturi pe o suprafață sau pe marginea unui obiect; a efectua crestături prin așchiere, deformare plastică etc.; a tăia în ceva făcând colți, dinți. ◊ Expr. A cresta pe răboj = a face o tăietură pe răboj spre a ține o socoteală; fig. a-și nota, a-și memora ceva. 2. Refl. A se tăia, a se răni ușor. – Din creastă. DOOM
crestá (a ~) vb., ind. prez. 3 cresteáză
crestat
CRESTÁ, crestez, vb. I. 1. Tranz. A face tăieturi pe o suprafață sau pe marginea unui obiect; a efectua crestături prin așchiere, deformare plastică etc.; a tăia în ceva făcând colți, dinți. ◊ Expr. A cresta pe răboj = a face o tăietură pe răboj spre a ține o socoteală; fig. a-și nota, a-și memora ceva. 2. Refl. A se tăia, a se răni ușor. – Din creastă. DOOM
crestá (a ~) vb., ind. prez. 3 cresteáză
crestat
CRESTÁT3, -Ă, crestați, -te, adj. Cu crestături; însemnat cu tăieturi. Frunze cu marginea crestată. ♦ (Despre țărmuri) Cu părți care înaintează în apă, neregulat. – V. cresta.
crestat
CRESTÁT2, crestați, s. m. (Zool,; fam.) Cocoș. – Din creastă. DOOM
crestát1 (cocoș) (fam.) s. m., pl. crestáți
crestat
CRESTÁT1 s. n. Faptul de a (se) cresta. – V. cresta. DOOM
crestát2 (faptul de a cresta) s. n.
crestata
CRESTÁT3, -Ă, crestați, -te, adj. Cu crestături; însemnat cu tăieturi. Frunze cu marginea crestată. ♦ (Despre țărmuri) Cu părți care înaintează în apă, neregulat. – V. cresta.
crestate
CRESTÁT3, -Ă, crestați, -te, adj. Cu crestături; însemnat cu tăieturi. Frunze cu marginea crestată. ♦ (Despre țărmuri) Cu părți care înaintează în apă, neregulat. – V. cresta.
crestatei
CRESTÁT3, -Ă, crestați, -te, adj. Cu crestături; însemnat cu tăieturi. Frunze cu marginea crestată. ♦ (Despre țărmuri) Cu părți care înaintează în apă, neregulat. – V. cresta.
crestatele
CRESTÁT3, -Ă, crestați, -te, adj. Cu crestături; însemnat cu tăieturi. Frunze cu marginea crestată. ♦ (Despre țărmuri) Cu părți care înaintează în apă, neregulat. – V. cresta.
crestatelor
CRESTÁT3, -Ă, crestați, -te, adj. Cu crestături; însemnat cu tăieturi. Frunze cu marginea crestată. ♦ (Despre țărmuri) Cu părți care înaintează în apă, neregulat. – V. cresta.
crestatul
CRESTÁT3, -Ă, crestați, -te, adj. Cu crestături; însemnat cu tăieturi. Frunze cu marginea crestată. ♦ (Despre țărmuri) Cu părți care înaintează în apă, neregulat. – V. cresta.
crestatului
CRESTÁT3, -Ă, crestați, -te, adj. Cu crestături; însemnat cu tăieturi. Frunze cu marginea crestată. ♦ (Despre țărmuri) Cu părți care înaintează în apă, neregulat. – V. cresta.
crestau
CRESTÁ, crestez, vb. I. 1. Tranz. A face tăieturi pe o suprafață sau pe marginea unui obiect; a efectua crestături prin așchiere, deformare plastică etc.; a tăia în ceva făcând colți, dinți. ◊ Expr. A cresta pe răboj = a face o tăietură pe răboj spre a ține o socoteală; fig. a-și nota, a-și memora ceva. 2. Refl. A se tăia, a se răni ușor. – Din creastă. DOOM
crestá (a ~) vb., ind. prez. 3 cresteáză
crestași
CRESTÁ, crestez, vb. I. 1. Tranz. A face tăieturi pe o suprafață sau pe marginea unui obiect; a efectua crestături prin așchiere, deformare plastică etc.; a tăia în ceva făcând colți, dinți. ◊ Expr. A cresta pe răboj = a face o tăietură pe răboj spre a ține o socoteală; fig. a-și nota, a-și memora ceva. 2. Refl. A se tăia, a se răni ușor. – Din creastă. DOOM
crestá (a ~) vb., ind. prez. 3 cresteáză
crestați
CRESTÁ, crestez, vb. I. 1. Tranz. A face tăieturi pe o suprafață sau pe marginea unui obiect; a efectua crestături prin așchiere, deformare plastică etc.; a tăia în ceva făcând colți, dinți. ◊ Expr. A cresta pe răboj = a face o tăietură pe răboj spre a ține o socoteală; fig. a-și nota, a-și memora ceva. 2. Refl. A se tăia, a se răni ușor. – Din creastă. DOOM
crestá (a ~) vb., ind. prez. 3 cresteáză
crestați
CRESTÁT3, -Ă, crestați, -te, adj. Cu crestături; însemnat cu tăieturi. Frunze cu marginea crestată. ♦ (Despre țărmuri) Cu părți care înaintează în apă, neregulat. – V. cresta.
crestații
CRESTÁT3, -Ă, crestați, -te, adj. Cu crestături; însemnat cu tăieturi. Frunze cu marginea crestată. ♦ (Despre țărmuri) Cu părți care înaintează în apă, neregulat. – V. cresta.
crestaților
CRESTÁT3, -Ă, crestați, -te, adj. Cu crestături; însemnat cu tăieturi. Frunze cu marginea crestată. ♦ (Despre țărmuri) Cu părți care înaintează în apă, neregulat. – V. cresta.
creste
CREÁSTĂ, creste, s. f. 1. Excrescență cărnoasă, de obicei roșie și dințată, sau moț de pene pe care le au pe cap unele păsări. ◊ Compus: creasta-cocoșului = a) plantă erbacee cu frunze ovale, cu flori roșii sau galbene, reunite la vârful tulpinii în formă de creastă ondulată (Celosia cristala); b) numele a două specii de ferigi cu sporii dispuși pe fața interioară a frunzelor (Polystichum braunii și lobatum); c) numele unei ciuperci mari, comestibile, cu tulpina cărnoasă, groasă, foarte ramificată (Clavaria flava). ♦ (Anat.) Proeminență osoasă alungită și cu marginea ascuțită. 2. Partea cea mai de sus a unui munte, a unei case, a unui copac, a unui val de apă etc. 3. Coamă de acoperiș. 4. (În sintagma) Creastă de taluz = linia de intersecție dintre fața unui taluz și suprafața terenului natural sau a platformei unui rambleu. – Lat. crista. DOOM
creástă s. f., g.-d. art. créstei; pl. créste
crestează
CRESTÁ, crestez, vb. I. 1. Tranz. A face tăieturi pe o suprafață sau pe marginea unui obiect; a efectua crestături prin așchiere, deformare plastică etc.; a tăia în ceva făcând colți, dinți. ◊ Expr. A cresta pe răboj = a face o tăietură pe răboj spre a ține o socoteală; fig. a-și nota, a-și memora ceva. 2. Refl. A se tăia, a se răni ușor. – Din creastă. DOOM
crestá (a ~) vb., ind. prez. 3 cresteáză
crestei
CREÁSTĂ, creste, s. f. 1. Excrescență cărnoasă, de obicei roșie și dințată, sau moț de pene pe care le au pe cap unele păsări. ◊ Compus: creasta-cocoșului = a) plantă erbacee cu frunze ovale, cu flori roșii sau galbene, reunite la vârful tulpinii în formă de creastă ondulată (Celosia cristala); b) numele a două specii de ferigi cu sporii dispuși pe fața interioară a frunzelor (Polystichum braunii și lobatum); c) numele unei ciuperci mari, comestibile, cu tulpina cărnoasă, groasă, foarte ramificată (Clavaria flava). ♦ (Anat.) Proeminență osoasă alungită și cu marginea ascuțită. 2. Partea cea mai de sus a unui munte, a unei case, a unui copac, a unui val de apă etc. 3. Coamă de acoperiș. 4. (În sintagma) Creastă de taluz = linia de intersecție dintre fața unui taluz și suprafața terenului natural sau a platformei unui rambleu. – Lat. crista. DOOM
creástă s. f., g.-d. art. créstei; pl. créste
crestele
CREÁSTĂ, creste, s. f. 1. Excrescență cărnoasă, de obicei roșie și dințată, sau moț de pene pe care le au pe cap unele păsări. ◊ Compus: creasta-cocoșului = a) plantă erbacee cu frunze ovale, cu flori roșii sau galbene, reunite la vârful tulpinii în formă de creastă ondulată (Celosia cristala); b) numele a două specii de ferigi cu sporii dispuși pe fața interioară a frunzelor (Polystichum braunii și lobatum); c) numele unei ciuperci mari, comestibile, cu tulpina cărnoasă, groasă, foarte ramificată (Clavaria flava). ♦ (Anat.) Proeminență osoasă alungită și cu marginea ascuțită. 2. Partea cea mai de sus a unui munte, a unei case, a unui copac, a unui val de apă etc. 3. Coamă de acoperiș. 4. (În sintagma) Creastă de taluz = linia de intersecție dintre fața unui taluz și suprafața terenului natural sau a platformei unui rambleu. – Lat. crista. DOOM
creástă s. f., g.-d. art. créstei; pl. créste
crestelor
CREÁSTĂ, creste, s. f. 1. Excrescență cărnoasă, de obicei roșie și dințată, sau moț de pene pe care le au pe cap unele păsări. ◊ Compus: creasta-cocoșului = a) plantă erbacee cu frunze ovale, cu flori roșii sau galbene, reunite la vârful tulpinii în formă de creastă ondulată (Celosia cristala); b) numele a două specii de ferigi cu sporii dispuși pe fața interioară a frunzelor (Polystichum braunii și lobatum); c) numele unei ciuperci mari, comestibile, cu tulpina cărnoasă, groasă, foarte ramificată (Clavaria flava). ♦ (Anat.) Proeminență osoasă alungită și cu marginea ascuțită. 2. Partea cea mai de sus a unui munte, a unei case, a unui copac, a unui val de apă etc. 3. Coamă de acoperiș. 4. (În sintagma) Creastă de taluz = linia de intersecție dintre fața unui taluz și suprafața terenului natural sau a platformei unui rambleu. – Lat. crista. DOOM
creástă s. f., g.-d. art. créstei; pl. créste
crestez
CRESTÁ, crestez, vb. I. 1. Tranz. A face tăieturi pe o suprafață sau pe marginea unui obiect; a efectua crestături prin așchiere, deformare plastică etc.; a tăia în ceva făcând colți, dinți. ◊ Expr. A cresta pe răboj = a face o tăietură pe răboj spre a ține o socoteală; fig. a-și nota, a-și memora ceva. 2. Refl. A se tăia, a se răni ușor. – Din creastă. DOOM
crestá (a ~) vb., ind. prez. 3 cresteáză
cresteze
CRESTÁ, crestez, vb. I. 1. Tranz. A face tăieturi pe o suprafață sau pe marginea unui obiect; a efectua crestături prin așchiere, deformare plastică etc.; a tăia în ceva făcând colți, dinți. ◊ Expr. A cresta pe răboj = a face o tăietură pe răboj spre a ține o socoteală; fig. a-și nota, a-și memora ceva. 2. Refl. A se tăia, a se răni ușor. – Din creastă. DOOM
crestá (a ~) vb., ind. prez. 3 cresteáză
crestezi
CRESTÁ, crestez, vb. I. 1. Tranz. A face tăieturi pe o suprafață sau pe marginea unui obiect; a efectua crestături prin așchiere, deformare plastică etc.; a tăia în ceva făcând colți, dinți. ◊ Expr. A cresta pe răboj = a face o tăietură pe răboj spre a ține o socoteală; fig. a-și nota, a-și memora ceva. 2. Refl. A se tăia, a se răni ușor. – Din creastă. DOOM
crestá (a ~) vb., ind. prez. 3 cresteáză
crestoasa
CRESTÓS, -OÁSĂ, crestoși, -oase, adj. (Rar; despre păsări) Cu creastă (mare). – Creastă + suf. -os. DOOM
crestós (rar) adj. m., pl. crestóși; f. crestoásă, pl. crestoáse
crestoase
CRESTÓS, -OÁSĂ, crestoși, -oase, adj. (Rar; despre păsări) Cu creastă (mare). – Creastă + suf. -os. DOOM
crestós (rar) adj. m., pl. crestóși; f. crestoásă, pl. crestoáse
crestoasei
CRESTÓS, -OÁSĂ, crestoși, -oase, adj. (Rar; despre păsări) Cu creastă (mare). – Creastă + suf. -os. DOOM
crestós (rar) adj. m., pl. crestóși; f. crestoásă, pl. crestoáse
crestoasele
CRESTÓS, -OÁSĂ, crestoși, -oase, adj. (Rar; despre păsări) Cu creastă (mare). – Creastă + suf. -os. DOOM
crestós (rar) adj. m., pl. crestóși; f. crestoásă, pl. crestoáse
crestoaselor
CRESTÓS, -OÁSĂ, crestoși, -oase, adj. (Rar; despre păsări) Cu creastă (mare). – Creastă + suf. -os. DOOM
crestós (rar) adj. m., pl. crestóși; f. crestoásă, pl. crestoáse
crestomatie
CRESTOMAȚÍE, crestomații, s. f. Culegere de texte din diferiți autori, reprezentative pentru valoarea lor filologică, istorică, documentară etc.; analecte. [Var.: crestomatíe s. f.] – Din fr. chrestomathie. DOOM
crestomațíe s. f., art. crestomațía, g.-d. art. crestomațíei; pl. crestomațíi, art. crestomațíile
crestomația
CRESTOMAȚÍE, crestomații, s. f. Culegere de texte din diferiți autori, reprezentative pentru valoarea lor filologică, istorică, documentară etc.; analecte. [Var.: crestomatíe s. f.] – Din fr. chrestomathie. DOOM
crestomațíe s. f., art. crestomațía, g.-d. art. crestomațíei; pl. crestomațíi, art. crestomațíile
crestomației
CRESTOMAȚÍE, crestomații, s. f. Culegere de texte din diferiți autori, reprezentative pentru valoarea lor filologică, istorică, documentară etc.; analecte. [Var.: crestomatíe s. f.] – Din fr. chrestomathie. DOOM
crestomațíe s. f., art. crestomațía, g.-d. art. crestomațíei; pl. crestomațíi, art. crestomațíile
crestomații
CRESTOMAȚÍE, crestomații, s. f. Culegere de texte din diferiți autori, reprezentative pentru valoarea lor filologică, istorică, documentară etc.; analecte. [Var.: crestomatíe s. f.] – Din fr. chrestomathie. DOOM
crestomațíe s. f., art. crestomațía, g.-d. art. crestomațíei; pl. crestomațíi, art. crestomațíile
crestomațiile
CRESTOMAȚÍE, crestomații, s. f. Culegere de texte din diferiți autori, reprezentative pentru valoarea lor filologică, istorică, documentară etc.; analecte. [Var.: crestomatíe s. f.] – Din fr. chrestomathie. DOOM
crestomațíe s. f., art. crestomațía, g.-d. art. crestomațíei; pl. crestomațíi, art. crestomațíile
crestomațiilor
CRESTOMAȚÍE, crestomații, s. f. Culegere de texte din diferiți autori, reprezentative pentru valoarea lor filologică, istorică, documentară etc.; analecte. [Var.: crestomatíe s. f.] – Din fr. chrestomathie. DOOM
crestomațíe s. f., art. crestomațía, g.-d. art. crestomațíei; pl. crestomațíi, art. crestomațíile
crestos
CRESTÓS, -OÁSĂ, crestoși, -oase, adj. (Rar; despre păsări) Cu creastă (mare). – Creastă + suf. -os. DOOM
crestós (rar) adj. m., pl. crestóși; f. crestoásă, pl. crestoáse
crestosul
CRESTÓS, -OÁSĂ, crestoși, -oase, adj. (Rar; despre păsări) Cu creastă (mare). – Creastă + suf. -os. DOOM
crestós (rar) adj. m., pl. crestóși; f. crestoásă, pl. crestoáse
crestosului
CRESTÓS, -OÁSĂ, crestoși, -oase, adj. (Rar; despre păsări) Cu creastă (mare). – Creastă + suf. -os. DOOM
crestós (rar) adj. m., pl. crestóși; f. crestoásă, pl. crestoáse
crestoși
CRESTÓS, -OÁSĂ, crestoși, -oase, adj. (Rar; despre păsări) Cu creastă (mare). – Creastă + suf. -os. DOOM
crestós (rar) adj. m., pl. crestóși; f. crestoásă, pl. crestoáse
crestoșii
CRESTÓS, -OÁSĂ, crestoși, -oase, adj. (Rar; despre păsări) Cu creastă (mare). – Creastă + suf. -os. DOOM
crestós (rar) adj. m., pl. crestóși; f. crestoásă, pl. crestoáse
crestoșilor
CRESTÓS, -OÁSĂ, crestoși, -oase, adj. (Rar; despre păsări) Cu creastă (mare). – Creastă + suf. -os. DOOM
crestós (rar) adj. m., pl. crestóși; f. crestoásă, pl. crestoáse
crestând
CRESTÁ, crestez, vb. I. 1. Tranz. A face tăieturi pe o suprafață sau pe marginea unui obiect; a efectua crestături prin așchiere, deformare plastică etc.; a tăia în ceva făcând colți, dinți. ◊ Expr. A cresta pe răboj = a face o tăietură pe răboj spre a ține o socoteală; fig. a-și nota, a-și memora ceva. 2. Refl. A se tăia, a se răni ușor. – Din creastă. DOOM
crestá (a ~) vb., ind. prez. 3 cresteáză
crestînd
CRESTÁ, crestez, vb. I. 1. Tranz. A face tăieturi pe o suprafață sau pe marginea unui obiect; a efectua crestături prin așchiere, deformare plastică etc.; a tăia în ceva făcând colți, dinți. ◊ Expr. A cresta pe răboj = a face o tăietură pe răboj spre a ține o socoteală; fig. a-și nota, a-și memora ceva. 2. Refl. A se tăia, a se răni ușor. – Din creastă. DOOM
crestá (a ~) vb., ind. prez. 3 cresteáză
crestări
CRESTÁRE, crestări, s. f. Acțiunea de a (se) cresta. – V. cresta. DOOM
crestáre s. f., g.-d. art. crestắrii; pl. crestắri
crestării
CRESTÁRE, crestări, s. f. Acțiunea de a (se) cresta. – V. cresta. DOOM
crestáre s. f., g.-d. art. crestắrii; pl. crestắri
crestările
CRESTÁRE, crestări, s. f. Acțiunea de a (se) cresta. – V. cresta. DOOM
crestáre s. f., g.-d. art. crestắrii; pl. crestắri
crestărilor
CRESTÁRE, crestări, s. f. Acțiunea de a (se) cresta. – V. cresta. DOOM
crestáre s. f., g.-d. art. crestắrii; pl. crestắri
crestătura
CRESTĂTÚRĂ, crestături, s. f. 1. Semn făcut prin tăiere, prin crestare; tăietură. 2. (La pl.) Procedeu al artei populare de ornamentare a lemnului prin cioplire, scrijelare sau crestare, folosit la elementele arhitectonice, la piesele de mobilier, la unelte și obiecte de uz casnic etc. – Cresta + suf. -ătură. DOOM
crestătúră s. f., g.-d. art. crestătúrii; pl. crestătúri
crestături
CRESTĂTÚRĂ, crestături, s. f. 1. Semn făcut prin tăiere, prin crestare; tăietură. 2. (La pl.) Procedeu al artei populare de ornamentare a lemnului prin cioplire, scrijelare sau crestare, folosit la elementele arhitectonice, la piesele de mobilier, la unelte și obiecte de uz casnic etc. – Cresta + suf. -ătură. DOOM
crestătúră s. f., g.-d. art. crestătúrii; pl. crestătúri
crestăturii
CRESTĂTÚRĂ, crestături, s. f. 1. Semn făcut prin tăiere, prin crestare; tăietură. 2. (La pl.) Procedeu al artei populare de ornamentare a lemnului prin cioplire, scrijelare sau crestare, folosit la elementele arhitectonice, la piesele de mobilier, la unelte și obiecte de uz casnic etc. – Cresta + suf. -ătură. DOOM
crestătúră s. f., g.-d. art. crestătúrii; pl. crestătúri
crestăturile
CRESTĂTÚRĂ, crestături, s. f. 1. Semn făcut prin tăiere, prin crestare; tăietură. 2. (La pl.) Procedeu al artei populare de ornamentare a lemnului prin cioplire, scrijelare sau crestare, folosit la elementele arhitectonice, la piesele de mobilier, la unelte și obiecte de uz casnic etc. – Cresta + suf. -ătură. DOOM
crestătúră s. f., g.-d. art. crestătúrii; pl. crestătúri
crestăturilor
CRESTĂTÚRĂ, crestături, s. f. 1. Semn făcut prin tăiere, prin crestare; tăietură. 2. (La pl.) Procedeu al artei populare de ornamentare a lemnului prin cioplire, scrijelare sau crestare, folosit la elementele arhitectonice, la piesele de mobilier, la unelte și obiecte de uz casnic etc. – Cresta + suf. -ătură. DOOM
crestătúră s. f., g.-d. art. crestătúrii; pl. crestătúri
crestățea
CRESTĂȚEÁ, crestățele, s. f. (Bot.) 1. Tâlhărea (Lactuca sagittata). 2. Salata-iepurelui (Prenanthes purpurea). – Crestat + suf. -ea.
cresus
CRÉSUS s.m. (Liv.) Om foarte bogat. [< fr. crésus, cf. Cresus – rege antic al Lydiei, faimos prin bogățiile sale].
cresusul
CRÉSUS s.m. (Liv.) Om foarte bogat. [< fr. crésus, cf. Cresus – rege antic al Lydiei, faimos prin bogățiile sale].
cresusului
CRÉSUS s.m. (Liv.) Om foarte bogat. [< fr. crésus, cf. Cresus – rege antic al Lydiei, faimos prin bogățiile sale].
cresuși
CRÉSUS s.m. (Liv.) Om foarte bogat. [< fr. crésus, cf. Cresus – rege antic al Lydiei, faimos prin bogățiile sale].
cresușii
CRÉSUS s.m. (Liv.) Om foarte bogat. [< fr. crésus, cf. Cresus – rege antic al Lydiei, faimos prin bogățiile sale].
cresușilor
CRÉSUS s.m. (Liv.) Om foarte bogat. [< fr. crésus, cf. Cresus – rege antic al Lydiei, faimos prin bogățiile sale].
creta
CRÉTĂ, crete, s. f. 1. Calcar fin granular, de culoare albă-gălbuie, format din resturi microscopice de foraminifere, moluște, corali sau ca produs al unor reacții chimice între sărurile din apa mării. 2. Bucată din cretă, în formă de creion, folosită la scris pe tablă sau pe orice suprafață de culoare (mai) închisă. – Din lat. creta. DOOM
crétă s. f., g.-d. art. crétei; pl. créte
cretacee
CRETACÉU, -ÉE, cretacei, -ee, s. n., adj. 1. S. n. Cretacic. 2. Adj. (Despre roci) De natura cretei, format din cretă. ♦ (Înv.) Care se referă la perioada cretacică. – Din fr. crétacé. DOOM
cretacéu2 s. n., art. cretacéul
cretaceea
CRETACÉU, -ÉE, cretacei, -ee, s. n., adj. 1. S. n. Cretacic. 2. Adj. (Despre roci) De natura cretei, format din cretă. ♦ (Înv.) Care se referă la perioada cretacică. – Din fr. crétacé. DOOM
cretacéu2 s. n., art. cretacéul
cretaceei
CRETACÉU, -ÉE, cretacei, -ee, s. n., adj. 1. S. n. Cretacic. 2. Adj. (Despre roci) De natura cretei, format din cretă. ♦ (Înv.) Care se referă la perioada cretacică. – Din fr. crétacé. DOOM
cretacéu2 s. n., art. cretacéul
cretaceele
CRETACÉU, -ÉE, cretacei, -ee, s. n., adj. 1. S. n. Cretacic. 2. Adj. (Despre roci) De natura cretei, format din cretă. ♦ (Înv.) Care se referă la perioada cretacică. – Din fr. crétacé. DOOM
cretacéu2 s. n., art. cretacéul
cretaceelor
CRETACÉU, -ÉE, cretacei, -ee, s. n., adj. 1. S. n. Cretacic. 2. Adj. (Despre roci) De natura cretei, format din cretă. ♦ (Înv.) Care se referă la perioada cretacică. – Din fr. crétacé. DOOM
cretacéu2 s. n., art. cretacéul
cretacei
CRETACÉU, -ÉE, cretacei, -ee, s. n., adj. 1. S. n. Cretacic. 2. Adj. (Despre roci) De natura cretei, format din cretă. ♦ (Înv.) Care se referă la perioada cretacică. – Din fr. crétacé. DOOM
cretacéu2 s. n., art. cretacéul
cretaceii
CRETACÉU, -ÉE, cretacei, -ee, s. n., adj. 1. S. n. Cretacic. 2. Adj. (Despre roci) De natura cretei, format din cretă. ♦ (Înv.) Care se referă la perioada cretacică. – Din fr. crétacé. DOOM
cretacéu2 s. n., art. cretacéul
cretaceilor
CRETACÉU, -ÉE, cretacei, -ee, s. n., adj. 1. S. n. Cretacic. 2. Adj. (Despre roci) De natura cretei, format din cretă. ♦ (Înv.) Care se referă la perioada cretacică. – Din fr. crétacé. DOOM
cretacéu2 s. n., art. cretacéul
cretaceu
CRETACÉU, -ÉE, cretacei, -ee, s. n., adj. 1. S. n. Cretacic. 2. Adj. (Despre roci) De natura cretei, format din cretă. ♦ (Înv.) Care se referă la perioada cretacică. – Din fr. crétacé. DOOM
cretacéu2 s. n., art. cretacéul
cretaceul
CRETACÉU, -ÉE, cretacei, -ee, s. n., adj. 1. S. n. Cretacic. 2. Adj. (Despre roci) De natura cretei, format din cretă. ♦ (Înv.) Care se referă la perioada cretacică. – Din fr. crétacé. DOOM
cretacéu2 s. n., art. cretacéul
cretaceului
CRETACÉU, -ÉE, cretacei, -ee, s. n., adj. 1. S. n. Cretacic. 2. Adj. (Despre roci) De natura cretei, format din cretă. ♦ (Înv.) Care se referă la perioada cretacică. – Din fr. crétacé. DOOM
cretacéu2 s. n., art. cretacéul
cretacic
CRETÁCIC, -Ă, cretacici, -ce, s. n., adj. 1. S. n. A treia și ultima perioadă a erei mezozoice, caracterizată prin depuneri de masive calcaroase, prin fauna dominată de reptile, iar flora prin gimnosperme; cretaceu. 2. Adj. Care se referă la cretacic (1), care aparține cretacicului. – Din germ. Kretazisch. DOOM
cretácic1 s. n.
cretacica
CRETÁCIC, -Ă, cretacici, -ce, s. n., adj. 1. S. n. A treia și ultima perioadă a erei mezozoice, caracterizată prin depuneri de masive calcaroase, prin fauna dominată de reptile, iar flora prin gimnosperme; cretaceu. 2. Adj. Care se referă la cretacic (1), care aparține cretacicului. – Din germ. Kretazisch. DOOM
cretácic1 s. n.
cretacice
CRETÁCIC, -Ă, cretacici, -ce, s. n., adj. 1. S. n. A treia și ultima perioadă a erei mezozoice, caracterizată prin depuneri de masive calcaroase, prin fauna dominată de reptile, iar flora prin gimnosperme; cretaceu. 2. Adj. Care se referă la cretacic (1), care aparține cretacicului. – Din germ. Kretazisch. DOOM
cretácic1 s. n.
cretacicei
CRETÁCIC, -Ă, cretacici, -ce, s. n., adj. 1. S. n. A treia și ultima perioadă a erei mezozoice, caracterizată prin depuneri de masive calcaroase, prin fauna dominată de reptile, iar flora prin gimnosperme; cretaceu. 2. Adj. Care se referă la cretacic (1), care aparține cretacicului. – Din germ. Kretazisch. DOOM
cretácic1 s. n.
cretacicele
CRETÁCIC, -Ă, cretacici, -ce, s. n., adj. 1. S. n. A treia și ultima perioadă a erei mezozoice, caracterizată prin depuneri de masive calcaroase, prin fauna dominată de reptile, iar flora prin gimnosperme; cretaceu. 2. Adj. Care se referă la cretacic (1), care aparține cretacicului. – Din germ. Kretazisch. DOOM
cretácic1 s. n.
cretacicelor
CRETÁCIC, -Ă, cretacici, -ce, s. n., adj. 1. S. n. A treia și ultima perioadă a erei mezozoice, caracterizată prin depuneri de masive calcaroase, prin fauna dominată de reptile, iar flora prin gimnosperme; cretaceu. 2. Adj. Care se referă la cretacic (1), care aparține cretacicului. – Din germ. Kretazisch. DOOM
cretácic1 s. n.
cretacici
CRETÁCIC, -Ă, cretacici, -ce, s. n., adj. 1. S. n. A treia și ultima perioadă a erei mezozoice, caracterizată prin depuneri de masive calcaroase, prin fauna dominată de reptile, iar flora prin gimnosperme; cretaceu. 2. Adj. Care se referă la cretacic (1), care aparține cretacicului. – Din germ. Kretazisch. DOOM
cretácic1 s. n.
cretacicii
CRETÁCIC, -Ă, cretacici, -ce, s. n., adj. 1. S. n. A treia și ultima perioadă a erei mezozoice, caracterizată prin depuneri de masive calcaroase, prin fauna dominată de reptile, iar flora prin gimnosperme; cretaceu. 2. Adj. Care se referă la cretacic (1), care aparține cretacicului. – Din germ. Kretazisch. DOOM
cretácic1 s. n.
cretacicilor
CRETÁCIC, -Ă, cretacici, -ce, s. n., adj. 1. S. n. A treia și ultima perioadă a erei mezozoice, caracterizată prin depuneri de masive calcaroase, prin fauna dominată de reptile, iar flora prin gimnosperme; cretaceu. 2. Adj. Care se referă la cretacic (1), care aparține cretacicului. – Din germ. Kretazisch. DOOM
cretácic1 s. n.
cretacicul
CRETÁCIC, -Ă, cretacici, -ce, s. n., adj. 1. S. n. A treia și ultima perioadă a erei mezozoice, caracterizată prin depuneri de masive calcaroase, prin fauna dominată de reptile, iar flora prin gimnosperme; cretaceu. 2. Adj. Care se referă la cretacic (1), care aparține cretacicului. – Din germ. Kretazisch. DOOM
cretácic1 s. n.
cretacicului
CRETÁCIC, -Ă, cretacici, -ce, s. n., adj. 1. S. n. A treia și ultima perioadă a erei mezozoice, caracterizată prin depuneri de masive calcaroase, prin fauna dominată de reptile, iar flora prin gimnosperme; cretaceu. 2. Adj. Care se referă la cretacic (1), care aparține cretacicului. – Din germ. Kretazisch. DOOM
cretácic1 s. n.
cretan
CRETÁN, -Ă, cretani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din insula Creta. 2. Adj. Care aparține Cretei sau cretanilor (1), privitor la Creta sau la cretani. DOOM
cretán adj. m., s. m., pl. cretáni; adj. f., s. f. cretánă, pl. cretáne
cretan
CRETÁN, -Ă, cretani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din insula Creta. 2. Adj. Care aparține Cretei sau cretanilor (1), privitor la Creta sau la cretani. DOOM
cretán adj. m., s. m., pl. cretáni; adj. f., s. f. cretánă, pl. cretáne
cretana
CRETÁN, -Ă, cretani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din insula Creta. 2. Adj. Care aparține Cretei sau cretanilor (1), privitor la Creta sau la cretani. DOOM
cretán adj. m., s. m., pl. cretáni; adj. f., s. f. cretánă, pl. cretáne
cretana
CRETÁN, -Ă, cretani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din insula Creta. 2. Adj. Care aparține Cretei sau cretanilor (1), privitor la Creta sau la cretani. DOOM
cretán adj. m., s. m., pl. cretáni; adj. f., s. f. cretánă, pl. cretáne
cretane
CRETÁN, -Ă, cretani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din insula Creta. 2. Adj. Care aparține Cretei sau cretanilor (1), privitor la Creta sau la cretani. DOOM
cretán adj. m., s. m., pl. cretáni; adj. f., s. f. cretánă, pl. cretáne
cretane
CRETÁN, -Ă, cretani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din insula Creta. 2. Adj. Care aparține Cretei sau cretanilor (1), privitor la Creta sau la cretani. DOOM
cretán adj. m., s. m., pl. cretáni; adj. f., s. f. cretánă, pl. cretáne
cretanei
CRETÁN, -Ă, cretani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din insula Creta. 2. Adj. Care aparține Cretei sau cretanilor (1), privitor la Creta sau la cretani. DOOM
cretán adj. m., s. m., pl. cretáni; adj. f., s. f. cretánă, pl. cretáne
cretanei
CRETÁN, -Ă, cretani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din insula Creta. 2. Adj. Care aparține Cretei sau cretanilor (1), privitor la Creta sau la cretani. DOOM
cretán adj. m., s. m., pl. cretáni; adj. f., s. f. cretánă, pl. cretáne
cretanele
CRETÁN, -Ă, cretani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din insula Creta. 2. Adj. Care aparține Cretei sau cretanilor (1), privitor la Creta sau la cretani. DOOM
cretán adj. m., s. m., pl. cretáni; adj. f., s. f. cretánă, pl. cretáne
cretanele
CRETÁN, -Ă, cretani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din insula Creta. 2. Adj. Care aparține Cretei sau cretanilor (1), privitor la Creta sau la cretani. DOOM
cretán adj. m., s. m., pl. cretáni; adj. f., s. f. cretánă, pl. cretáne
cretanelor
CRETÁN, -Ă, cretani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din insula Creta. 2. Adj. Care aparține Cretei sau cretanilor (1), privitor la Creta sau la cretani. DOOM
cretán adj. m., s. m., pl. cretáni; adj. f., s. f. cretánă, pl. cretáne
cretanelor
CRETÁN, -Ă, cretani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din insula Creta. 2. Adj. Care aparține Cretei sau cretanilor (1), privitor la Creta sau la cretani. DOOM
cretán adj. m., s. m., pl. cretáni; adj. f., s. f. cretánă, pl. cretáne
cretani
CRETÁN, -Ă, cretani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din insula Creta. 2. Adj. Care aparține Cretei sau cretanilor (1), privitor la Creta sau la cretani. DOOM
cretán adj. m., s. m., pl. cretáni; adj. f., s. f. cretánă, pl. cretáne
cretani
CRETÁN, -Ă, cretani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din insula Creta. 2. Adj. Care aparține Cretei sau cretanilor (1), privitor la Creta sau la cretani. DOOM
cretán adj. m., s. m., pl. cretáni; adj. f., s. f. cretánă, pl. cretáne
cretanii
CRETÁN, -Ă, cretani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din insula Creta. 2. Adj. Care aparține Cretei sau cretanilor (1), privitor la Creta sau la cretani. DOOM
cretán adj. m., s. m., pl. cretáni; adj. f., s. f. cretánă, pl. cretáne
cretanii
CRETÁN, -Ă, cretani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din insula Creta. 2. Adj. Care aparține Cretei sau cretanilor (1), privitor la Creta sau la cretani. DOOM
cretán adj. m., s. m., pl. cretáni; adj. f., s. f. cretánă, pl. cretáne
cretanilor
CRETÁN, -Ă, cretani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din insula Creta. 2. Adj. Care aparține Cretei sau cretanilor (1), privitor la Creta sau la cretani. DOOM
cretán adj. m., s. m., pl. cretáni; adj. f., s. f. cretánă, pl. cretáne
cretanilor
CRETÁN, -Ă, cretani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din insula Creta. 2. Adj. Care aparține Cretei sau cretanilor (1), privitor la Creta sau la cretani. DOOM
cretán adj. m., s. m., pl. cretáni; adj. f., s. f. cretánă, pl. cretáne
cretanul
CRETÁN, -Ă, cretani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din insula Creta. 2. Adj. Care aparține Cretei sau cretanilor (1), privitor la Creta sau la cretani. DOOM
cretán adj. m., s. m., pl. cretáni; adj. f., s. f. cretánă, pl. cretáne
cretanul
CRETÁN, -Ă, cretani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din insula Creta. 2. Adj. Care aparține Cretei sau cretanilor (1), privitor la Creta sau la cretani. DOOM
cretán adj. m., s. m., pl. cretáni; adj. f., s. f. cretánă, pl. cretáne
cretanului
CRETÁN, -Ă, cretani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din insula Creta. 2. Adj. Care aparține Cretei sau cretanilor (1), privitor la Creta sau la cretani. DOOM
cretán adj. m., s. m., pl. cretáni; adj. f., s. f. cretánă, pl. cretáne
cretanului
CRETÁN, -Ă, cretani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din insula Creta. 2. Adj. Care aparține Cretei sau cretanilor (1), privitor la Creta sau la cretani. DOOM
cretán adj. m., s. m., pl. cretáni; adj. f., s. f. cretánă, pl. cretáne
crete
CRÉTĂ, crete, s. f. 1. Calcar fin granular, de culoare albă-gălbuie, format din resturi microscopice de foraminifere, moluște, corali sau ca produs al unor reacții chimice între sărurile din apa mării. 2. Bucată din cretă, în formă de creion, folosită la scris pe tablă sau pe orice suprafață de culoare (mai) închisă. – Din lat. creta. DOOM
crétă s. f., g.-d. art. crétei; pl. créte
cretei
CRÉTĂ, crete, s. f. 1. Calcar fin granular, de culoare albă-gălbuie, format din resturi microscopice de foraminifere, moluște, corali sau ca produs al unor reacții chimice între sărurile din apa mării. 2. Bucată din cretă, în formă de creion, folosită la scris pe tablă sau pe orice suprafață de culoare (mai) închisă. – Din lat. creta. DOOM
crétă s. f., g.-d. art. crétei; pl. créte
cretele
CRÉTĂ, crete, s. f. 1. Calcar fin granular, de culoare albă-gălbuie, format din resturi microscopice de foraminifere, moluște, corali sau ca produs al unor reacții chimice între sărurile din apa mării. 2. Bucată din cretă, în formă de creion, folosită la scris pe tablă sau pe orice suprafață de culoare (mai) închisă. – Din lat. creta. DOOM
crétă s. f., g.-d. art. crétei; pl. créte
cretelor
CRÉTĂ, crete, s. f. 1. Calcar fin granular, de culoare albă-gălbuie, format din resturi microscopice de foraminifere, moluște, corali sau ca produs al unor reacții chimice între sărurile din apa mării. 2. Bucată din cretă, în formă de creion, folosită la scris pe tablă sau pe orice suprafață de culoare (mai) închisă. – Din lat. creta. DOOM
crétă s. f., g.-d. art. crétei; pl. créte
cretheus
Cretheus, unul dintre fiii lui Aeolus și tatăl lui Aeson, Pheres, Amythaon și Hippolyte.
cretin
CRETÍN, -Ă, cretini, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de cretinism; imbecil, idiot. ♦ (Om) stupid, absurd. – Din fr. crétin. DOOM
cretín adj. m., s. m., pl. cretíni; adj. f., s. f. cretínă, pl. cretíne
cretin
CRETÍN, -Ă, cretini, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de cretinism; imbecil, idiot. ♦ (Om) stupid, absurd. – Din fr. crétin. DOOM
cretín adj. m., s. m., pl. cretíni; adj. f., s. f. cretínă, pl. cretíne
cretina
CRETÍN, -Ă, cretini, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de cretinism; imbecil, idiot. ♦ (Om) stupid, absurd. – Din fr. crétin. DOOM
cretín adj. m., s. m., pl. cretíni; adj. f., s. f. cretínă, pl. cretíne
cretina
CRETÍN, -Ă, cretini, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de cretinism; imbecil, idiot. ♦ (Om) stupid, absurd. – Din fr. crétin. DOOM
cretín adj. m., s. m., pl. cretíni; adj. f., s. f. cretínă, pl. cretíne
cretine
CRETÍN, -Ă, cretini, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de cretinism; imbecil, idiot. ♦ (Om) stupid, absurd. – Din fr. crétin. DOOM
cretín adj. m., s. m., pl. cretíni; adj. f., s. f. cretínă, pl. cretíne
cretine
CRETÍN, -Ă, cretini, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de cretinism; imbecil, idiot. ♦ (Om) stupid, absurd. – Din fr. crétin. DOOM
cretín adj. m., s. m., pl. cretíni; adj. f., s. f. cretínă, pl. cretíne
cretinei
CRETÍN, -Ă, cretini, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de cretinism; imbecil, idiot. ♦ (Om) stupid, absurd. – Din fr. crétin. DOOM
cretín adj. m., s. m., pl. cretíni; adj. f., s. f. cretínă, pl. cretíne
cretinei
CRETÍN, -Ă, cretini, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de cretinism; imbecil, idiot. ♦ (Om) stupid, absurd. – Din fr. crétin. DOOM
cretín adj. m., s. m., pl. cretíni; adj. f., s. f. cretínă, pl. cretíne
cretinele
CRETÍN, -Ă, cretini, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de cretinism; imbecil, idiot. ♦ (Om) stupid, absurd. – Din fr. crétin. DOOM
cretín adj. m., s. m., pl. cretíni; adj. f., s. f. cretínă, pl. cretíne
cretinele
CRETÍN, -Ă, cretini, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de cretinism; imbecil, idiot. ♦ (Om) stupid, absurd. – Din fr. crétin. DOOM
cretín adj. m., s. m., pl. cretíni; adj. f., s. f. cretínă, pl. cretíne
cretinelor
CRETÍN, -Ă, cretini, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de cretinism; imbecil, idiot. ♦ (Om) stupid, absurd. – Din fr. crétin. DOOM
cretín adj. m., s. m., pl. cretíni; adj. f., s. f. cretínă, pl. cretíne
cretinelor
CRETÍN, -Ă, cretini, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de cretinism; imbecil, idiot. ♦ (Om) stupid, absurd. – Din fr. crétin. DOOM
cretín adj. m., s. m., pl. cretíni; adj. f., s. f. cretínă, pl. cretíne
cretini
CRETÍN, -Ă, cretini, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de cretinism; imbecil, idiot. ♦ (Om) stupid, absurd. – Din fr. crétin. DOOM
cretín adj. m., s. m., pl. cretíni; adj. f., s. f. cretínă, pl. cretíne
cretini
CRETÍN, -Ă, cretini, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de cretinism; imbecil, idiot. ♦ (Om) stupid, absurd. – Din fr. crétin. DOOM
cretín adj. m., s. m., pl. cretíni; adj. f., s. f. cretínă, pl. cretíne
cretinii
CRETÍN, -Ă, cretini, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de cretinism; imbecil, idiot. ♦ (Om) stupid, absurd. – Din fr. crétin. DOOM
cretín adj. m., s. m., pl. cretíni; adj. f., s. f. cretínă, pl. cretíne
cretinii
CRETÍN, -Ă, cretini, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de cretinism; imbecil, idiot. ♦ (Om) stupid, absurd. – Din fr. crétin. DOOM
cretín adj. m., s. m., pl. cretíni; adj. f., s. f. cretínă, pl. cretíne
cretinilor
CRETÍN, -Ă, cretini, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de cretinism; imbecil, idiot. ♦ (Om) stupid, absurd. – Din fr. crétin. DOOM
cretín adj. m., s. m., pl. cretíni; adj. f., s. f. cretínă, pl. cretíne
cretinilor
CRETÍN, -Ă, cretini, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de cretinism; imbecil, idiot. ♦ (Om) stupid, absurd. – Din fr. crétin. DOOM
cretín adj. m., s. m., pl. cretíni; adj. f., s. f. cretínă, pl. cretíne
cretinism
CRETINÍSM s. n. Boală determinată de insuficiență tiroidiană, manifestată prin înapoiere mintală și prin tulburări de dezvoltare fizică. ♦ Tâmpenie, idioție, prostie. – Din fr. crétinisme. DOOM
cretinísm s. n.
cretinismul
CRETINÍSM s. n. Boală determinată de insuficiență tiroidiană, manifestată prin înapoiere mintală și prin tulburări de dezvoltare fizică. ♦ Tâmpenie, idioție, prostie. – Din fr. crétinisme. DOOM
cretinísm s. n.
cretinismului
CRETINÍSM s. n. Boală determinată de insuficiență tiroidiană, manifestată prin înapoiere mintală și prin tulburări de dezvoltare fizică. ♦ Tâmpenie, idioție, prostie. – Din fr. crétinisme. DOOM
cretinísm s. n.
cretiniza
CRETINIZÁ, cretinizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină cretin; p. ext. a (se) prosti. – Din fr. crétiniser. DOOM
cretinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cretinizeáză
cretinizai
CRETINIZÁ, cretinizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină cretin; p. ext. a (se) prosti. – Din fr. crétiniser. DOOM
cretinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cretinizeáză
cretinizam
CRETINIZÁ, cretinizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină cretin; p. ext. a (se) prosti. – Din fr. crétiniser. DOOM
cretinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cretinizeáză
cretinizare
CRETINIZÁ, cretinizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină cretin; p. ext. a (se) prosti. – Din fr. crétiniser. DOOM
cretinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cretinizeáză
cretinizare
CRETINIZÁRE s. f. Faptul se a (se) cretiniza. – V. cretiniza. DOOM
cretinizáre s. f., g.-d. art. cretinizắrii
cretinizarea
CRETINIZÁRE s. f. Faptul se a (se) cretiniza. – V. cretiniza. DOOM
cretinizáre s. f., g.-d. art. cretinizắrii
cretinizară
CRETINIZÁ, cretinizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină cretin; p. ext. a (se) prosti. – Din fr. crétiniser. DOOM
cretinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cretinizeáză
cretinizarăm
CRETINIZÁ, cretinizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină cretin; p. ext. a (se) prosti. – Din fr. crétiniser. DOOM
cretinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cretinizeáză
cretinizarăți
CRETINIZÁ, cretinizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină cretin; p. ext. a (se) prosti. – Din fr. crétiniser. DOOM
cretinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cretinizeáză
cretinizase
CRETINIZÁ, cretinizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină cretin; p. ext. a (se) prosti. – Din fr. crétiniser. DOOM
cretinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cretinizeáză
cretinizasem
CRETINIZÁ, cretinizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină cretin; p. ext. a (se) prosti. – Din fr. crétiniser. DOOM
cretinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cretinizeáză
cretinizaseră
CRETINIZÁ, cretinizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină cretin; p. ext. a (se) prosti. – Din fr. crétiniser. DOOM
cretinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cretinizeáză
cretinizaserăm
CRETINIZÁ, cretinizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină cretin; p. ext. a (se) prosti. – Din fr. crétiniser. DOOM
cretinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cretinizeáză
cretinizaserăți
CRETINIZÁ, cretinizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină cretin; p. ext. a (se) prosti. – Din fr. crétiniser. DOOM
cretinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cretinizeáză
cretinizaseși
CRETINIZÁ, cretinizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină cretin; p. ext. a (se) prosti. – Din fr. crétiniser. DOOM
cretinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cretinizeáză
cretinizaseți
CRETINIZÁ, cretinizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină cretin; p. ext. a (se) prosti. – Din fr. crétiniser. DOOM
cretinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cretinizeáză
cretinizat
CRETINIZÁ, cretinizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină cretin; p. ext. a (se) prosti. – Din fr. crétiniser. DOOM
cretinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cretinizeáză
cretinizat
CRETINIZÁ, cretinizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină cretin; p. ext. a (se) prosti. – Din fr. crétiniser.
cretinizau
CRETINIZÁ, cretinizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină cretin; p. ext. a (se) prosti. – Din fr. crétiniser. DOOM
cretinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cretinizeáză
cretinizași
CRETINIZÁ, cretinizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină cretin; p. ext. a (se) prosti. – Din fr. crétiniser. DOOM
cretinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cretinizeáză
cretinizați
CRETINIZÁ, cretinizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină cretin; p. ext. a (se) prosti. – Din fr. crétiniser. DOOM
cretinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cretinizeáză
cretinizează
CRETINIZÁ, cretinizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină cretin; p. ext. a (se) prosti. – Din fr. crétiniser. DOOM
cretinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cretinizeáză
cretinizez
CRETINIZÁ, cretinizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină cretin; p. ext. a (se) prosti. – Din fr. crétiniser. DOOM
cretinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cretinizeáză
cretinizeze
CRETINIZÁ, cretinizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină cretin; p. ext. a (se) prosti. – Din fr. crétiniser. DOOM
cretinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cretinizeáză
cretinizezi
CRETINIZÁ, cretinizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină cretin; p. ext. a (se) prosti. – Din fr. crétiniser. DOOM
cretinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cretinizeáză
cretinizând
CRETINIZÁ, cretinizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină cretin; p. ext. a (se) prosti. – Din fr. crétiniser. DOOM
cretinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cretinizeáză
cretinizînd
CRETINIZÁ, cretinizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină cretin; p. ext. a (se) prosti. – Din fr. crétiniser. DOOM
cretinizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cretinizeáză
cretinizări
CRETINIZÁRE s. f. Faptul se a (se) cretiniza. – V. cretiniza. DOOM
cretinizáre s. f., g.-d. art. cretinizắrii
cretinizării
CRETINIZÁRE s. f. Faptul se a (se) cretiniza. – V. cretiniza. DOOM
cretinizáre s. f., g.-d. art. cretinizắrii
cretinizările
CRETINIZÁRE s. f. Faptul se a (se) cretiniza. – V. cretiniza. DOOM
cretinizáre s. f., g.-d. art. cretinizắrii
cretinizărilor
CRETINIZÁRE s. f. Faptul se a (se) cretiniza. – V. cretiniza. DOOM
cretinizáre s. f., g.-d. art. cretinizắrii
cretinoid
cretinoid, cretinoizi s. m., adj. (augm., peior.)(persoană) cretin
cretinozaur
cretinozaur, cretinozauri s. m., adj. m. v. cretinoid.
cretinul
CRETÍN, -Ă, cretini, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de cretinism; imbecil, idiot. ♦ (Om) stupid, absurd. – Din fr. crétin. DOOM
cretín adj. m., s. m., pl. cretíni; adj. f., s. f. cretínă, pl. cretíne
cretinul
CRETÍN, -Ă, cretini, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de cretinism; imbecil, idiot. ♦ (Om) stupid, absurd. – Din fr. crétin. DOOM
cretín adj. m., s. m., pl. cretíni; adj. f., s. f. cretínă, pl. cretíne
cretinului
CRETÍN, -Ă, cretini, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de cretinism; imbecil, idiot. ♦ (Om) stupid, absurd. – Din fr. crétin. DOOM
cretín adj. m., s. m., pl. cretíni; adj. f., s. f. cretínă, pl. cretíne
cretinului
CRETÍN, -Ă, cretini, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de cretinism; imbecil, idiot. ♦ (Om) stupid, absurd. – Din fr. crétin. DOOM
cretín adj. m., s. m., pl. cretíni; adj. f., s. f. cretínă, pl. cretíne
cretință
CRETÍNȚĂ s. f. v. catrință.
cretoane
CRETÓN, (2) cretoane, s. n. 1. Țesătură imprimată, plină, rezistentă și deasă, fabricată mai ales din in sau din cânepă și folosită pentru huse de mobilă, draperii etc. 2. (La pl.) Sorturi de creton (1). – Din fr. cretonne. DOOM
cretón s. n., (sorturi) pl. cretoáne
cretoanele
CRETÓN, (2) cretoane, s. n. 1. Țesătură imprimată, plină, rezistentă și deasă, fabricată mai ales din in sau din cânepă și folosită pentru huse de mobilă, draperii etc. 2. (La pl.) Sorturi de creton (1). – Din fr. cretonne. DOOM
cretón s. n., (sorturi) pl. cretoáne
cretoanelor
CRETÓN, (2) cretoane, s. n. 1. Țesătură imprimată, plină, rezistentă și deasă, fabricată mai ales din in sau din cânepă și folosită pentru huse de mobilă, draperii etc. 2. (La pl.) Sorturi de creton (1). – Din fr. cretonne. DOOM
cretón s. n., (sorturi) pl. cretoáne
cretoasa
CRETÓS, -OÁSĂ, cretoși, -oase, adj. (Rar) Care conține cretă (2), care are aspect de cretă. – Cretă + suf. -os. DOOM
cretós (rar) adj. m., pl. cretóși; f. cretoásă, pl. cretoáse
cretoase
CRETÓS, -OÁSĂ, cretoși, -oase, adj. (Rar) Care conține cretă (2), care are aspect de cretă. – Cretă + suf. -os. DOOM
cretós (rar) adj. m., pl. cretóși; f. cretoásă, pl. cretoáse
cretoasei
CRETÓS, -OÁSĂ, cretoși, -oase, adj. (Rar) Care conține cretă (2), care are aspect de cretă. – Cretă + suf. -os. DOOM
cretós (rar) adj. m., pl. cretóși; f. cretoásă, pl. cretoáse
cretoasele
CRETÓS, -OÁSĂ, cretoși, -oase, adj. (Rar) Care conține cretă (2), care are aspect de cretă. – Cretă + suf. -os. DOOM
cretós (rar) adj. m., pl. cretóși; f. cretoásă, pl. cretoáse
cretoaselor
CRETÓS, -OÁSĂ, cretoși, -oase, adj. (Rar) Care conține cretă (2), care are aspect de cretă. – Cretă + suf. -os. DOOM
cretós (rar) adj. m., pl. cretóși; f. cretoásă, pl. cretoáse
creton
CRETÓN, (2) cretoane, s. n. 1. Țesătură imprimată, plină, rezistentă și deasă, fabricată mai ales din in sau din cânepă și folosită pentru huse de mobilă, draperii etc. 2. (La pl.) Sorturi de creton (1). – Din fr. cretonne. DOOM
cretón s. n., (sorturi) pl. cretoáne
cretonul
CRETÓN, (2) cretoane, s. n. 1. Țesătură imprimată, plină, rezistentă și deasă, fabricată mai ales din in sau din cânepă și folosită pentru huse de mobilă, draperii etc. 2. (La pl.) Sorturi de creton (1). – Din fr. cretonne. DOOM
cretón s. n., (sorturi) pl. cretoáne
cretonului
CRETÓN, (2) cretoane, s. n. 1. Țesătură imprimată, plină, rezistentă și deasă, fabricată mai ales din in sau din cânepă și folosită pentru huse de mobilă, draperii etc. 2. (La pl.) Sorturi de creton (1). – Din fr. cretonne. DOOM
cretón s. n., (sorturi) pl. cretoáne
cretos
CRETÓS, -OÁSĂ, cretoși, -oase, adj. (Rar) Care conține cretă (2), care are aspect de cretă. – Cretă + suf. -os. DOOM
cretós (rar) adj. m., pl. cretóși; f. cretoásă, pl. cretoáse
cretosul
CRETÓS, -OÁSĂ, cretoși, -oase, adj. (Rar) Care conține cretă (2), care are aspect de cretă. – Cretă + suf. -os. DOOM
cretós (rar) adj. m., pl. cretóși; f. cretoásă, pl. cretoáse
cretosului
CRETÓS, -OÁSĂ, cretoși, -oase, adj. (Rar) Care conține cretă (2), care are aspect de cretă. – Cretă + suf. -os. DOOM
cretós (rar) adj. m., pl. cretóși; f. cretoásă, pl. cretoáse
cretoși
CRETÓS, -OÁSĂ, cretoși, -oase, adj. (Rar) Care conține cretă (2), care are aspect de cretă. – Cretă + suf. -os. DOOM
cretós (rar) adj. m., pl. cretóși; f. cretoásă, pl. cretoáse
cretoșii
CRETÓS, -OÁSĂ, cretoși, -oase, adj. (Rar) Care conține cretă (2), care are aspect de cretă. – Cretă + suf. -os. DOOM
cretós (rar) adj. m., pl. cretóși; f. cretoásă, pl. cretoáse
cretoșilor
CRETÓS, -OÁSĂ, cretoși, -oase, adj. (Rar) Care conține cretă (2), care are aspect de cretă. – Cretă + suf. -os. DOOM
cretós (rar) adj. m., pl. cretóși; f. cretoásă, pl. cretoáse
creusa
Glauce 1. Una dintre nereide. 2. Fiica regelui Creon (numită și Creusa). Căsătorindu-se cu Iason și-a atras asupră-și gelozia Medeei și a fost ucisă de către aceasta (v. și Creon 1.).
creuzet
CREUZÉT, creuzete, s. n. Vas fabricat dintr-un material rezistent la căldură (porțelan, șamotă, grafit etc.), folosit pentru reacții chimice la temperaturi înalte. ♦ Recipient în formă de oală, făcut dintr-un material refractar, în care se adună produsele de topire obținute în procesul metalurgic. [Pr.: cre-u-] – Din fr. creuset. DOOM
creuzét (cre-u-) s. n., pl. creuzéte
creuzete
CREUZÉT, creuzete, s. n. Vas fabricat dintr-un material rezistent la căldură (porțelan, șamotă, grafit etc.), folosit pentru reacții chimice la temperaturi înalte. ♦ Recipient în formă de oală, făcut dintr-un material refractar, în care se adună produsele de topire obținute în procesul metalurgic. [Pr.: cre-u-] – Din fr. creuset. DOOM
creuzét (cre-u-) s. n., pl. creuzéte
creuzetele
CREUZÉT, creuzete, s. n. Vas fabricat dintr-un material rezistent la căldură (porțelan, șamotă, grafit etc.), folosit pentru reacții chimice la temperaturi înalte. ♦ Recipient în formă de oală, făcut dintr-un material refractar, în care se adună produsele de topire obținute în procesul metalurgic. [Pr.: cre-u-] – Din fr. creuset. DOOM
creuzét (cre-u-) s. n., pl. creuzéte
creuzetelor
CREUZÉT, creuzete, s. n. Vas fabricat dintr-un material rezistent la căldură (porțelan, șamotă, grafit etc.), folosit pentru reacții chimice la temperaturi înalte. ♦ Recipient în formă de oală, făcut dintr-un material refractar, în care se adună produsele de topire obținute în procesul metalurgic. [Pr.: cre-u-] – Din fr. creuset. DOOM
creuzét (cre-u-) s. n., pl. creuzéte
creuzetul
CREUZÉT, creuzete, s. n. Vas fabricat dintr-un material rezistent la căldură (porțelan, șamotă, grafit etc.), folosit pentru reacții chimice la temperaturi înalte. ♦ Recipient în formă de oală, făcut dintr-un material refractar, în care se adună produsele de topire obținute în procesul metalurgic. [Pr.: cre-u-] – Din fr. creuset. DOOM
creuzét (cre-u-) s. n., pl. creuzéte
creuzetului
CREUZÉT, creuzete, s. n. Vas fabricat dintr-un material rezistent la căldură (porțelan, șamotă, grafit etc.), folosit pentru reacții chimice la temperaturi înalte. ♦ Recipient în formă de oală, făcut dintr-un material refractar, în care se adună produsele de topire obținute în procesul metalurgic. [Pr.: cre-u-] – Din fr. creuset. DOOM
creuzét (cre-u-) s. n., pl. creuzéte
creuzot
CREOZÓT s. n. (Chim.) Amestec de fenoli, în principal guaiacol și crezoli, obținut din gudroanele de lemn sau de cărbune; lichid uleios, incolor sau galben-deschis, caustic, cu miros caracteristic. [Pr.: cre-o-. – Var.: creuzót s. n.] – Din fr. créosote. DOOM
creozót (cre-o-) s. n.
crevasa
CREVÁSĂ, crevase, s. f. Mare despicătură într-un ghețar montan. – Din fr. crevasse. DOOM
crevásă s. f., g.-d. art. crevásei; pl. creváse
crevase
CREVÁSĂ, crevase, s. f. Mare despicătură într-un ghețar montan. – Din fr. crevasse. DOOM
crevásă s. f., g.-d. art. crevásei; pl. creváse
crevasei
CREVÁSĂ, crevase, s. f. Mare despicătură într-un ghețar montan. – Din fr. crevasse. DOOM
crevásă s. f., g.-d. art. crevásei; pl. creváse
crevasele
CREVÁSĂ, crevase, s. f. Mare despicătură într-un ghețar montan. – Din fr. crevasse. DOOM
crevásă s. f., g.-d. art. crevásei; pl. creváse
crevaselor
CREVÁSĂ, crevase, s. f. Mare despicătură într-un ghețar montan. – Din fr. crevasse. DOOM
crevásă s. f., g.-d. art. crevásei; pl. creváse
crevat
CRIVÁT, crivaturi, s. n. (Reg.) Pat. [Var.: crevát s. n.] – Din ngr. krev(v)áti. DOOM
crivát (reg.) s. n., pl. criváturi
creveta
CREVÉTE, creveți, s. m. Nume dat mai multor crustacee marine comestibile; caridă. – Din fr. crevette. DOOM
crevéte s. m., pl. crevéți
crevetar
CREVETÁR s.n. (Mar.) Ambarcație special amenajată pentru pescuit moluște (crevete, crabi, languste etc.). [Cf. fr. crevetin].
crevete
CREVÉTE, creveți, s. m. Nume dat mai multor crustacee marine comestibile; caridă. – Din fr. crevette. DOOM
crevéte s. m., pl. crevéți
crevetei
CREVÉTE, creveți, s. m. Nume dat mai multor crustacee marine comestibile; caridă. – Din fr. crevette. DOOM
crevéte s. m., pl. crevéți
crevetele
CREVÉTE, creveți, s. m. Nume dat mai multor crustacee marine comestibile; caridă. – Din fr. crevette. DOOM
crevéte s. m., pl. crevéți
crevetelor
CREVÉTE, creveți, s. m. Nume dat mai multor crustacee marine comestibile; caridă. – Din fr. crevette. DOOM
crevéte s. m., pl. crevéți
crez
CRÉDE, cred, vb. III. 1. Tranz. A fi încredințat sau convins de un fapt, de existența sau de adevărul unui lucru. ◊ Expr. Cred și eu! = se înțelege de la sine, nu e de mirare. Ce (sau cum) crezi? se zice pentru a exprima o amenințare sau o afirmare sigură. 2. Intranz. A recunoaște dreptatea cuiva, a fi înțelegător față de durerea sau de suferința cuiva. ◊ Expr. A nu-i veni (cuiva) să creadă sau a nu-și crede ochilor (sau urechilor), exprimă mirarea față de un lucru de necrezut. 3. Tranz. A socoti, a fi de părere, a-și închipui, a i se părea. ♦ A considera pe cineva altfel decât este în realitate. ♦ Refl. A avea despre sine o părere exagerat de bună; a fi îngâmfat. 4. Intranz. A avea încredere deplină în cineva sau în ceva; a-și pune toată nădejdea în cineva sau în ceva. 5. Intranz. A admite existența lui Dumnezeu și a accepta dogmele bisericii; p. ext. a avea o anumită credință religioasă. – Lat. credere. DOOM
créde (a) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cred, 1 pl. crédem; conj. prez. 3 să creádă; imper. créde / crezi; ger crezấnd; part. crezút
crez
CREZ, crezuri, s. n. 1. Totalitatea principiilor sau convingerilor cuiva, concepția despre viață a cuiva. 2. Mărturisirea credinței față de Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, la creștini, folosit ca simbol al credinței comune sau ca formulă de botez. – Din crede (derivat regresiv). DOOM
crez s. n., pl. crézuri
crezare
CREZÁRE, crezări, s. f. 1. Încredere. ◊ Expr. A da crezare (cuiva sau la ceva) = a crede pe cineva pe cuvânt. 2. (Înv.) Credință. – Crede + suf. -are. DOOM
crezáre s. f., g.-d. art. crezắrii; pl. crezắri
crezarea
CREZÁRE, crezări, s. f. 1. Încredere. ◊ Expr. A da crezare (cuiva sau la ceva) = a crede pe cineva pe cuvânt. 2. (Înv.) Credință. – Crede + suf. -are. DOOM
crezáre s. f., g.-d. art. crezắrii; pl. crezắri
crezi
CRÉDE, cred, vb. III. 1. Tranz. A fi încredințat sau convins de un fapt, de existența sau de adevărul unui lucru. ◊ Expr. Cred și eu! = se înțelege de la sine, nu e de mirare. Ce (sau cum) crezi? se zice pentru a exprima o amenințare sau o afirmare sigură. 2. Intranz. A recunoaște dreptatea cuiva, a fi înțelegător față de durerea sau de suferința cuiva. ◊ Expr. A nu-i veni (cuiva) să creadă sau a nu-și crede ochilor (sau urechilor), exprimă mirarea față de un lucru de necrezut. 3. Tranz. A socoti, a fi de părere, a-și închipui, a i se părea. ♦ A considera pe cineva altfel decât este în realitate. ♦ Refl. A avea despre sine o părere exagerat de bună; a fi îngâmfat. 4. Intranz. A avea încredere deplină în cineva sau în ceva; a-și pune toată nădejdea în cineva sau în ceva. 5. Intranz. A admite existența lui Dumnezeu și a accepta dogmele bisericii; p. ext. a avea o anumită credință religioasă. – Lat. credere. DOOM
créde (a) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cred, 1 pl. crédem; conj. prez. 3 să creádă; imper. créde / crezi; ger crezấnd; part. crezút
crezol
CREZÓL, crezoli, s. m. Substanță chimică lichidă (metilfenol) obținută din gudroanele de lemn și de cărbune, folosită la prepararea bachelitei, ca antiseptic etc. – Din fr. crésol. DOOM
crezól s. m., pl. crezóli
crezoli
CREZÓL, crezoli, s. m. Substanță chimică lichidă (metilfenol) obținută din gudroanele de lemn și de cărbune, folosită la prepararea bachelitei, ca antiseptic etc. – Din fr. crésol. DOOM
crezól s. m., pl. crezóli
crezolii
CREZÓL, crezoli, s. m. Substanță chimică lichidă (metilfenol) obținută din gudroanele de lemn și de cărbune, folosită la prepararea bachelitei, ca antiseptic etc. – Din fr. crésol. DOOM
crezól s. m., pl. crezóli
crezolilor
CREZÓL, crezoli, s. m. Substanță chimică lichidă (metilfenol) obținută din gudroanele de lemn și de cărbune, folosită la prepararea bachelitei, ca antiseptic etc. – Din fr. crésol. DOOM
crezól s. m., pl. crezóli
crezolul
CREZÓL, crezoli, s. m. Substanță chimică lichidă (metilfenol) obținută din gudroanele de lemn și de cărbune, folosită la prepararea bachelitei, ca antiseptic etc. – Din fr. crésol. DOOM
crezól s. m., pl. crezóli
crezolului
CREZÓL, crezoli, s. m. Substanță chimică lichidă (metilfenol) obținută din gudroanele de lemn și de cărbune, folosită la prepararea bachelitei, ca antiseptic etc. – Din fr. crésol. DOOM
crezól s. m., pl. crezóli
crezu
CRÉDE, cred, vb. III. 1. Tranz. A fi încredințat sau convins de un fapt, de existența sau de adevărul unui lucru. ◊ Expr. Cred și eu! = se înțelege de la sine, nu e de mirare. Ce (sau cum) crezi? se zice pentru a exprima o amenințare sau o afirmare sigură. 2. Intranz. A recunoaște dreptatea cuiva, a fi înțelegător față de durerea sau de suferința cuiva. ◊ Expr. A nu-i veni (cuiva) să creadă sau a nu-și crede ochilor (sau urechilor), exprimă mirarea față de un lucru de necrezut. 3. Tranz. A socoti, a fi de părere, a-și închipui, a i se părea. ♦ A considera pe cineva altfel decât este în realitate. ♦ Refl. A avea despre sine o părere exagerat de bună; a fi îngâmfat. 4. Intranz. A avea încredere deplină în cineva sau în ceva; a-și pune toată nădejdea în cineva sau în ceva. 5. Intranz. A admite existența lui Dumnezeu și a accepta dogmele bisericii; p. ext. a avea o anumită credință religioasă. – Lat. credere. DOOM
créde (a) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cred, 1 pl. crédem; conj. prez. 3 să creádă; imper. créde / crezi; ger crezấnd; part. crezút
crezui
CRÉDE, cred, vb. III. 1. Tranz. A fi încredințat sau convins de un fapt, de existența sau de adevărul unui lucru. ◊ Expr. Cred și eu! = se înțelege de la sine, nu e de mirare. Ce (sau cum) crezi? se zice pentru a exprima o amenințare sau o afirmare sigură. 2. Intranz. A recunoaște dreptatea cuiva, a fi înțelegător față de durerea sau de suferința cuiva. ◊ Expr. A nu-i veni (cuiva) să creadă sau a nu-și crede ochilor (sau urechilor), exprimă mirarea față de un lucru de necrezut. 3. Tranz. A socoti, a fi de părere, a-și închipui, a i se părea. ♦ A considera pe cineva altfel decât este în realitate. ♦ Refl. A avea despre sine o părere exagerat de bună; a fi îngâmfat. 4. Intranz. A avea încredere deplină în cineva sau în ceva; a-și pune toată nădejdea în cineva sau în ceva. 5. Intranz. A admite existența lui Dumnezeu și a accepta dogmele bisericii; p. ext. a avea o anumită credință religioasă. – Lat. credere. DOOM
créde (a) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cred, 1 pl. crédem; conj. prez. 3 să creádă; imper. créde / crezi; ger crezấnd; part. crezút
crezul
CREZ, crezuri, s. n. 1. Totalitatea principiilor sau convingerilor cuiva, concepția despre viață a cuiva. 2. Mărturisirea credinței față de Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, la creștini, folosit ca simbol al credinței comune sau ca formulă de botez. – Din crede (derivat regresiv). DOOM
crez s. n., pl. crézuri
crezului
CREZ, crezuri, s. n. 1. Totalitatea principiilor sau convingerilor cuiva, concepția despre viață a cuiva. 2. Mărturisirea credinței față de Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, la creștini, folosit ca simbol al credinței comune sau ca formulă de botez. – Din crede (derivat regresiv). DOOM
crez s. n., pl. crézuri
crezuri
CREZ, crezuri, s. n. 1. Totalitatea principiilor sau convingerilor cuiva, concepția despre viață a cuiva. 2. Mărturisirea credinței față de Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, la creștini, folosit ca simbol al credinței comune sau ca formulă de botez. – Din crede (derivat regresiv). DOOM
crez s. n., pl. crézuri
crezurile
CREZ, crezuri, s. n. 1. Totalitatea principiilor sau convingerilor cuiva, concepția despre viață a cuiva. 2. Mărturisirea credinței față de Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, la creștini, folosit ca simbol al credinței comune sau ca formulă de botez. – Din crede (derivat regresiv). DOOM
crez s. n., pl. crézuri
crezurilor
CREZ, crezuri, s. n. 1. Totalitatea principiilor sau convingerilor cuiva, concepția despre viață a cuiva. 2. Mărturisirea credinței față de Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, la creștini, folosit ca simbol al credinței comune sau ca formulă de botez. – Din crede (derivat regresiv). DOOM
crez s. n., pl. crézuri
crezură
CRÉDE, cred, vb. III. 1. Tranz. A fi încredințat sau convins de un fapt, de existența sau de adevărul unui lucru. ◊ Expr. Cred și eu! = se înțelege de la sine, nu e de mirare. Ce (sau cum) crezi? se zice pentru a exprima o amenințare sau o afirmare sigură. 2. Intranz. A recunoaște dreptatea cuiva, a fi înțelegător față de durerea sau de suferința cuiva. ◊ Expr. A nu-i veni (cuiva) să creadă sau a nu-și crede ochilor (sau urechilor), exprimă mirarea față de un lucru de necrezut. 3. Tranz. A socoti, a fi de părere, a-și închipui, a i se părea. ♦ A considera pe cineva altfel decât este în realitate. ♦ Refl. A avea despre sine o părere exagerat de bună; a fi îngâmfat. 4. Intranz. A avea încredere deplină în cineva sau în ceva; a-și pune toată nădejdea în cineva sau în ceva. 5. Intranz. A admite existența lui Dumnezeu și a accepta dogmele bisericii; p. ext. a avea o anumită credință religioasă. – Lat. credere. DOOM
créde (a) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cred, 1 pl. crédem; conj. prez. 3 să creádă; imper. créde / crezi; ger crezấnd; part. crezút
crezurăm
CRÉDE, cred, vb. III. 1. Tranz. A fi încredințat sau convins de un fapt, de existența sau de adevărul unui lucru. ◊ Expr. Cred și eu! = se înțelege de la sine, nu e de mirare. Ce (sau cum) crezi? se zice pentru a exprima o amenințare sau o afirmare sigură. 2. Intranz. A recunoaște dreptatea cuiva, a fi înțelegător față de durerea sau de suferința cuiva. ◊ Expr. A nu-i veni (cuiva) să creadă sau a nu-și crede ochilor (sau urechilor), exprimă mirarea față de un lucru de necrezut. 3. Tranz. A socoti, a fi de părere, a-și închipui, a i se părea. ♦ A considera pe cineva altfel decât este în realitate. ♦ Refl. A avea despre sine o părere exagerat de bună; a fi îngâmfat. 4. Intranz. A avea încredere deplină în cineva sau în ceva; a-și pune toată nădejdea în cineva sau în ceva. 5. Intranz. A admite existența lui Dumnezeu și a accepta dogmele bisericii; p. ext. a avea o anumită credință religioasă. – Lat. credere. DOOM
créde (a) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cred, 1 pl. crédem; conj. prez. 3 să creádă; imper. créde / crezi; ger crezấnd; part. crezút
crezurăți
CRÉDE, cred, vb. III. 1. Tranz. A fi încredințat sau convins de un fapt, de existența sau de adevărul unui lucru. ◊ Expr. Cred și eu! = se înțelege de la sine, nu e de mirare. Ce (sau cum) crezi? se zice pentru a exprima o amenințare sau o afirmare sigură. 2. Intranz. A recunoaște dreptatea cuiva, a fi înțelegător față de durerea sau de suferința cuiva. ◊ Expr. A nu-i veni (cuiva) să creadă sau a nu-și crede ochilor (sau urechilor), exprimă mirarea față de un lucru de necrezut. 3. Tranz. A socoti, a fi de părere, a-și închipui, a i se părea. ♦ A considera pe cineva altfel decât este în realitate. ♦ Refl. A avea despre sine o părere exagerat de bună; a fi îngâmfat. 4. Intranz. A avea încredere deplină în cineva sau în ceva; a-și pune toată nădejdea în cineva sau în ceva. 5. Intranz. A admite existența lui Dumnezeu și a accepta dogmele bisericii; p. ext. a avea o anumită credință religioasă. – Lat. credere. DOOM
créde (a) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cred, 1 pl. crédem; conj. prez. 3 să creádă; imper. créde / crezi; ger crezấnd; part. crezút
crezuse
CRÉDE, cred, vb. III. 1. Tranz. A fi încredințat sau convins de un fapt, de existența sau de adevărul unui lucru. ◊ Expr. Cred și eu! = se înțelege de la sine, nu e de mirare. Ce (sau cum) crezi? se zice pentru a exprima o amenințare sau o afirmare sigură. 2. Intranz. A recunoaște dreptatea cuiva, a fi înțelegător față de durerea sau de suferința cuiva. ◊ Expr. A nu-i veni (cuiva) să creadă sau a nu-și crede ochilor (sau urechilor), exprimă mirarea față de un lucru de necrezut. 3. Tranz. A socoti, a fi de părere, a-și închipui, a i se părea. ♦ A considera pe cineva altfel decât este în realitate. ♦ Refl. A avea despre sine o părere exagerat de bună; a fi îngâmfat. 4. Intranz. A avea încredere deplină în cineva sau în ceva; a-și pune toată nădejdea în cineva sau în ceva. 5. Intranz. A admite existența lui Dumnezeu și a accepta dogmele bisericii; p. ext. a avea o anumită credință religioasă. – Lat. credere. DOOM
créde (a) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cred, 1 pl. crédem; conj. prez. 3 să creádă; imper. créde / crezi; ger crezấnd; part. crezút
crezusem
CRÉDE, cred, vb. III. 1. Tranz. A fi încredințat sau convins de un fapt, de existența sau de adevărul unui lucru. ◊ Expr. Cred și eu! = se înțelege de la sine, nu e de mirare. Ce (sau cum) crezi? se zice pentru a exprima o amenințare sau o afirmare sigură. 2. Intranz. A recunoaște dreptatea cuiva, a fi înțelegător față de durerea sau de suferința cuiva. ◊ Expr. A nu-i veni (cuiva) să creadă sau a nu-și crede ochilor (sau urechilor), exprimă mirarea față de un lucru de necrezut. 3. Tranz. A socoti, a fi de părere, a-și închipui, a i se părea. ♦ A considera pe cineva altfel decât este în realitate. ♦ Refl. A avea despre sine o părere exagerat de bună; a fi îngâmfat. 4. Intranz. A avea încredere deplină în cineva sau în ceva; a-și pune toată nădejdea în cineva sau în ceva. 5. Intranz. A admite existența lui Dumnezeu și a accepta dogmele bisericii; p. ext. a avea o anumită credință religioasă. – Lat. credere. DOOM
créde (a) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cred, 1 pl. crédem; conj. prez. 3 să creádă; imper. créde / crezi; ger crezấnd; part. crezút
crezuseră
CRÉDE, cred, vb. III. 1. Tranz. A fi încredințat sau convins de un fapt, de existența sau de adevărul unui lucru. ◊ Expr. Cred și eu! = se înțelege de la sine, nu e de mirare. Ce (sau cum) crezi? se zice pentru a exprima o amenințare sau o afirmare sigură. 2. Intranz. A recunoaște dreptatea cuiva, a fi înțelegător față de durerea sau de suferința cuiva. ◊ Expr. A nu-i veni (cuiva) să creadă sau a nu-și crede ochilor (sau urechilor), exprimă mirarea față de un lucru de necrezut. 3. Tranz. A socoti, a fi de părere, a-și închipui, a i se părea. ♦ A considera pe cineva altfel decât este în realitate. ♦ Refl. A avea despre sine o părere exagerat de bună; a fi îngâmfat. 4. Intranz. A avea încredere deplină în cineva sau în ceva; a-și pune toată nădejdea în cineva sau în ceva. 5. Intranz. A admite existența lui Dumnezeu și a accepta dogmele bisericii; p. ext. a avea o anumită credință religioasă. – Lat. credere. DOOM
créde (a) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cred, 1 pl. crédem; conj. prez. 3 să creádă; imper. créde / crezi; ger crezấnd; part. crezút
crezuserăm
CRÉDE, cred, vb. III. 1. Tranz. A fi încredințat sau convins de un fapt, de existența sau de adevărul unui lucru. ◊ Expr. Cred și eu! = se înțelege de la sine, nu e de mirare. Ce (sau cum) crezi? se zice pentru a exprima o amenințare sau o afirmare sigură. 2. Intranz. A recunoaște dreptatea cuiva, a fi înțelegător față de durerea sau de suferința cuiva. ◊ Expr. A nu-i veni (cuiva) să creadă sau a nu-și crede ochilor (sau urechilor), exprimă mirarea față de un lucru de necrezut. 3. Tranz. A socoti, a fi de părere, a-și închipui, a i se părea. ♦ A considera pe cineva altfel decât este în realitate. ♦ Refl. A avea despre sine o părere exagerat de bună; a fi îngâmfat. 4. Intranz. A avea încredere deplină în cineva sau în ceva; a-și pune toată nădejdea în cineva sau în ceva. 5. Intranz. A admite existența lui Dumnezeu și a accepta dogmele bisericii; p. ext. a avea o anumită credință religioasă. – Lat. credere. DOOM
créde (a) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cred, 1 pl. crédem; conj. prez. 3 să creádă; imper. créde / crezi; ger crezấnd; part. crezút
crezuserăți
CRÉDE, cred, vb. III. 1. Tranz. A fi încredințat sau convins de un fapt, de existența sau de adevărul unui lucru. ◊ Expr. Cred și eu! = se înțelege de la sine, nu e de mirare. Ce (sau cum) crezi? se zice pentru a exprima o amenințare sau o afirmare sigură. 2. Intranz. A recunoaște dreptatea cuiva, a fi înțelegător față de durerea sau de suferința cuiva. ◊ Expr. A nu-i veni (cuiva) să creadă sau a nu-și crede ochilor (sau urechilor), exprimă mirarea față de un lucru de necrezut. 3. Tranz. A socoti, a fi de părere, a-și închipui, a i se părea. ♦ A considera pe cineva altfel decât este în realitate. ♦ Refl. A avea despre sine o părere exagerat de bună; a fi îngâmfat. 4. Intranz. A avea încredere deplină în cineva sau în ceva; a-și pune toată nădejdea în cineva sau în ceva. 5. Intranz. A admite existența lui Dumnezeu și a accepta dogmele bisericii; p. ext. a avea o anumită credință religioasă. – Lat. credere. DOOM
créde (a) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cred, 1 pl. crédem; conj. prez. 3 să creádă; imper. créde / crezi; ger crezấnd; part. crezút
crezuseși
CRÉDE, cred, vb. III. 1. Tranz. A fi încredințat sau convins de un fapt, de existența sau de adevărul unui lucru. ◊ Expr. Cred și eu! = se înțelege de la sine, nu e de mirare. Ce (sau cum) crezi? se zice pentru a exprima o amenințare sau o afirmare sigură. 2. Intranz. A recunoaște dreptatea cuiva, a fi înțelegător față de durerea sau de suferința cuiva. ◊ Expr. A nu-i veni (cuiva) să creadă sau a nu-și crede ochilor (sau urechilor), exprimă mirarea față de un lucru de necrezut. 3. Tranz. A socoti, a fi de părere, a-și închipui, a i se părea. ♦ A considera pe cineva altfel decât este în realitate. ♦ Refl. A avea despre sine o părere exagerat de bună; a fi îngâmfat. 4. Intranz. A avea încredere deplină în cineva sau în ceva; a-și pune toată nădejdea în cineva sau în ceva. 5. Intranz. A admite existența lui Dumnezeu și a accepta dogmele bisericii; p. ext. a avea o anumită credință religioasă. – Lat. credere. DOOM
créde (a) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cred, 1 pl. crédem; conj. prez. 3 să creádă; imper. créde / crezi; ger crezấnd; part. crezút
crezuseți
CRÉDE, cred, vb. III. 1. Tranz. A fi încredințat sau convins de un fapt, de existența sau de adevărul unui lucru. ◊ Expr. Cred și eu! = se înțelege de la sine, nu e de mirare. Ce (sau cum) crezi? se zice pentru a exprima o amenințare sau o afirmare sigură. 2. Intranz. A recunoaște dreptatea cuiva, a fi înțelegător față de durerea sau de suferința cuiva. ◊ Expr. A nu-i veni (cuiva) să creadă sau a nu-și crede ochilor (sau urechilor), exprimă mirarea față de un lucru de necrezut. 3. Tranz. A socoti, a fi de părere, a-și închipui, a i se părea. ♦ A considera pe cineva altfel decât este în realitate. ♦ Refl. A avea despre sine o părere exagerat de bună; a fi îngâmfat. 4. Intranz. A avea încredere deplină în cineva sau în ceva; a-și pune toată nădejdea în cineva sau în ceva. 5. Intranz. A admite existența lui Dumnezeu și a accepta dogmele bisericii; p. ext. a avea o anumită credință religioasă. – Lat. credere. DOOM
créde (a) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cred, 1 pl. crédem; conj. prez. 3 să creádă; imper. créde / crezi; ger crezấnd; part. crezút
crezut
CRÉDE, cred, vb. III. 1. Tranz. A fi încredințat sau convins de un fapt, de existența sau de adevărul unui lucru. ◊ Expr. Cred și eu! = se înțelege de la sine, nu e de mirare. Ce (sau cum) crezi? se zice pentru a exprima o amenințare sau o afirmare sigură. 2. Intranz. A recunoaște dreptatea cuiva, a fi înțelegător față de durerea sau de suferința cuiva. ◊ Expr. A nu-i veni (cuiva) să creadă sau a nu-și crede ochilor (sau urechilor), exprimă mirarea față de un lucru de necrezut. 3. Tranz. A socoti, a fi de părere, a-și închipui, a i se părea. ♦ A considera pe cineva altfel decât este în realitate. ♦ Refl. A avea despre sine o părere exagerat de bună; a fi îngâmfat. 4. Intranz. A avea încredere deplină în cineva sau în ceva; a-și pune toată nădejdea în cineva sau în ceva. 5. Intranz. A admite existența lui Dumnezeu și a accepta dogmele bisericii; p. ext. a avea o anumită credință religioasă. – Lat. credere. DOOM
créde (a) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cred, 1 pl. crédem; conj. prez. 3 să creádă; imper. créde / crezi; ger crezấnd; part. crezút
crezut
CRÉDE, cred, vb. III. 1. Tranz. A fi încredințat sau convins de un fapt, de existența sau de adevărul unui lucru. ◊ Expr. Cred și eu! = se înțelege de la sine, nu e de mirare. Ce (sau cum) crezi? se zice pentru a exprima o amenințare sau o afirmare sigură. 2. Intranz. A recunoaște dreptatea cuiva, a fi înțelegător față de durerea sau de suferința cuiva. ◊ Expr. A nu-i veni (cuiva) să creadă sau a nu-și crede ochilor (sau urechilor), exprimă mirarea față de un lucru de necrezut. 3. Tranz. A socoti, a fi de părere, a-și închipui, a i se părea. ♦ A considera pe cineva altfel decât este în realitate. ♦ Refl. A avea despre sine o părere exagerat de bună; a fi îngâmfat. 4. Intranz. A avea încredere deplină în cineva sau în ceva; a-și pune toată nădejdea în cineva sau în ceva. 5. Intranz. A admite existența lui Dumnezeu și a accepta dogmele bisericii; p. ext. a avea o anumită credință religioasă. – Lat. credere.
crezuși
CRÉDE, cred, vb. III. 1. Tranz. A fi încredințat sau convins de un fapt, de existența sau de adevărul unui lucru. ◊ Expr. Cred și eu! = se înțelege de la sine, nu e de mirare. Ce (sau cum) crezi? se zice pentru a exprima o amenințare sau o afirmare sigură. 2. Intranz. A recunoaște dreptatea cuiva, a fi înțelegător față de durerea sau de suferința cuiva. ◊ Expr. A nu-i veni (cuiva) să creadă sau a nu-și crede ochilor (sau urechilor), exprimă mirarea față de un lucru de necrezut. 3. Tranz. A socoti, a fi de părere, a-și închipui, a i se părea. ♦ A considera pe cineva altfel decât este în realitate. ♦ Refl. A avea despre sine o părere exagerat de bună; a fi îngâmfat. 4. Intranz. A avea încredere deplină în cineva sau în ceva; a-și pune toată nădejdea în cineva sau în ceva. 5. Intranz. A admite existența lui Dumnezeu și a accepta dogmele bisericii; p. ext. a avea o anumită credință religioasă. – Lat. credere. DOOM
créde (a) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cred, 1 pl. crédem; conj. prez. 3 să creádă; imper. créde / crezi; ger crezấnd; part. crezút
crezând
CRÉDE, cred, vb. III. 1. Tranz. A fi încredințat sau convins de un fapt, de existența sau de adevărul unui lucru. ◊ Expr. Cred și eu! = se înțelege de la sine, nu e de mirare. Ce (sau cum) crezi? se zice pentru a exprima o amenințare sau o afirmare sigură. 2. Intranz. A recunoaște dreptatea cuiva, a fi înțelegător față de durerea sau de suferința cuiva. ◊ Expr. A nu-i veni (cuiva) să creadă sau a nu-și crede ochilor (sau urechilor), exprimă mirarea față de un lucru de necrezut. 3. Tranz. A socoti, a fi de părere, a-și închipui, a i se părea. ♦ A considera pe cineva altfel decât este în realitate. ♦ Refl. A avea despre sine o părere exagerat de bună; a fi îngâmfat. 4. Intranz. A avea încredere deplină în cineva sau în ceva; a-și pune toată nădejdea în cineva sau în ceva. 5. Intranz. A admite existența lui Dumnezeu și a accepta dogmele bisericii; p. ext. a avea o anumită credință religioasă. – Lat. credere. DOOM
créde (a) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cred, 1 pl. crédem; conj. prez. 3 să creádă; imper. créde / crezi; ger crezấnd; part. crezút
crezînd
CRÉDE, cred, vb. III. 1. Tranz. A fi încredințat sau convins de un fapt, de existența sau de adevărul unui lucru. ◊ Expr. Cred și eu! = se înțelege de la sine, nu e de mirare. Ce (sau cum) crezi? se zice pentru a exprima o amenințare sau o afirmare sigură. 2. Intranz. A recunoaște dreptatea cuiva, a fi înțelegător față de durerea sau de suferința cuiva. ◊ Expr. A nu-i veni (cuiva) să creadă sau a nu-și crede ochilor (sau urechilor), exprimă mirarea față de un lucru de necrezut. 3. Tranz. A socoti, a fi de părere, a-și închipui, a i se părea. ♦ A considera pe cineva altfel decât este în realitate. ♦ Refl. A avea despre sine o părere exagerat de bună; a fi îngâmfat. 4. Intranz. A avea încredere deplină în cineva sau în ceva; a-și pune toată nădejdea în cineva sau în ceva. 5. Intranz. A admite existența lui Dumnezeu și a accepta dogmele bisericii; p. ext. a avea o anumită credință religioasă. – Lat. credere. DOOM
créde (a) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cred, 1 pl. crédem; conj. prez. 3 să creádă; imper. créde / crezi; ger crezấnd; part. crezút
crezăminte
CREZĂMẤNT, crezăminte, s. n. (Înv.) 1. Crezare, încredere. ◊ Loc. adv. Cu crezământ = cu adevărat, într-adevăr. ◊ Expr. A da (sau a pune) crezământ = a da crezare. A afla (sau a avea) crezământ = a se bucura de încredere, a fi crezut. 2. Înțelegere, față de cineva sau de ceva; considerație, milă. – Crede + suf. -ământ. DOOM
crezămấnt (înv.) s. n., pl. crezămínte
crezămintele
CREZĂMẤNT, crezăminte, s. n. (Înv.) 1. Crezare, încredere. ◊ Loc. adv. Cu crezământ = cu adevărat, într-adevăr. ◊ Expr. A da (sau a pune) crezământ = a da crezare. A afla (sau a avea) crezământ = a se bucura de încredere, a fi crezut. 2. Înțelegere, față de cineva sau de ceva; considerație, milă. – Crede + suf. -ământ. DOOM
crezămấnt (înv.) s. n., pl. crezămínte
crezămintelor
CREZĂMẤNT, crezăminte, s. n. (Înv.) 1. Crezare, încredere. ◊ Loc. adv. Cu crezământ = cu adevărat, într-adevăr. ◊ Expr. A da (sau a pune) crezământ = a da crezare. A afla (sau a avea) crezământ = a se bucura de încredere, a fi crezut. 2. Înțelegere, față de cineva sau de ceva; considerație, milă. – Crede + suf. -ământ. DOOM
crezămấnt (înv.) s. n., pl. crezămínte
crezământ
CREZĂMẤNT, crezăminte, s. n. (Înv.) 1. Crezare, încredere. ◊ Loc. adv. Cu crezământ = cu adevărat, într-adevăr. ◊ Expr. A da (sau a pune) crezământ = a da crezare. A afla (sau a avea) crezământ = a se bucura de încredere, a fi crezut. 2. Înțelegere, față de cineva sau de ceva; considerație, milă. – Crede + suf. -ământ. DOOM
crezămấnt (înv.) s. n., pl. crezămínte
crezământul
CREZĂMẤNT, crezăminte, s. n. (Înv.) 1. Crezare, încredere. ◊ Loc. adv. Cu crezământ = cu adevărat, într-adevăr. ◊ Expr. A da (sau a pune) crezământ = a da crezare. A afla (sau a avea) crezământ = a se bucura de încredere, a fi crezut. 2. Înțelegere, față de cineva sau de ceva; considerație, milă. – Crede + suf. -ământ. DOOM
crezămấnt (înv.) s. n., pl. crezămínte
crezământului
CREZĂMẤNT, crezăminte, s. n. (Înv.) 1. Crezare, încredere. ◊ Loc. adv. Cu crezământ = cu adevărat, într-adevăr. ◊ Expr. A da (sau a pune) crezământ = a da crezare. A afla (sau a avea) crezământ = a se bucura de încredere, a fi crezut. 2. Înțelegere, față de cineva sau de ceva; considerație, milă. – Crede + suf. -ământ. DOOM
crezămấnt (înv.) s. n., pl. crezămínte
crezămînt
CREZĂMẤNT, crezăminte, s. n. (Înv.) 1. Crezare, încredere. ◊ Loc. adv. Cu crezământ = cu adevărat, într-adevăr. ◊ Expr. A da (sau a pune) crezământ = a da crezare. A afla (sau a avea) crezământ = a se bucura de încredere, a fi crezut. 2. Înțelegere, față de cineva sau de ceva; considerație, milă. – Crede + suf. -ământ. DOOM
crezămấnt (înv.) s. n., pl. crezămínte
crezămîntul
CREZĂMẤNT, crezăminte, s. n. (Înv.) 1. Crezare, încredere. ◊ Loc. adv. Cu crezământ = cu adevărat, într-adevăr. ◊ Expr. A da (sau a pune) crezământ = a da crezare. A afla (sau a avea) crezământ = a se bucura de încredere, a fi crezut. 2. Înțelegere, față de cineva sau de ceva; considerație, milă. – Crede + suf. -ământ. DOOM
crezămấnt (înv.) s. n., pl. crezămínte
crezămîntului
CREZĂMẤNT, crezăminte, s. n. (Înv.) 1. Crezare, încredere. ◊ Loc. adv. Cu crezământ = cu adevărat, într-adevăr. ◊ Expr. A da (sau a pune) crezământ = a da crezare. A afla (sau a avea) crezământ = a se bucura de încredere, a fi crezut. 2. Înțelegere, față de cineva sau de ceva; considerație, milă. – Crede + suf. -ământ. DOOM
crezămấnt (înv.) s. n., pl. crezămínte
crezări
CREZÁRE, crezări, s. f. 1. Încredere. ◊ Expr. A da crezare (cuiva sau la ceva) = a crede pe cineva pe cuvânt. 2. (Înv.) Credință. – Crede + suf. -are. DOOM
crezáre s. f., g.-d. art. crezắrii; pl. crezắri
crezării
CREZÁRE, crezări, s. f. 1. Încredere. ◊ Expr. A da crezare (cuiva sau la ceva) = a crede pe cineva pe cuvânt. 2. (Înv.) Credință. – Crede + suf. -are. DOOM
crezáre s. f., g.-d. art. crezắrii; pl. crezắri
crezările
CREZÁRE, crezări, s. f. 1. Încredere. ◊ Expr. A da crezare (cuiva sau la ceva) = a crede pe cineva pe cuvânt. 2. (Înv.) Credință. – Crede + suf. -are. DOOM
crezáre s. f., g.-d. art. crezắrii; pl. crezắri
crezărilor
CREZÁRE, crezări, s. f. 1. Încredere. ◊ Expr. A da crezare (cuiva sau la ceva) = a crede pe cineva pe cuvânt. 2. (Înv.) Credință. – Crede + suf. -are. DOOM
crezáre s. f., g.-d. art. crezắrii; pl. crezắri
creând
CREÁ, creez, vb. I. Tranz. 1. A face ceva ce nu exista înainte; a întemeia, a produce, a înființa; a organiza. ♦ A inventa, a născoci; a concepe, a compune o operă literară, o bucată muzicală etc. 2. A pregăti, a instrui pe cineva, a forma pentru o carieră sau pentru o misiune. 3. (Teatru, în expr.) A crea un rol = a da viață unui personaj, a interpreta cu pricepere și originalitate un rol dintr-o piesă de teatru, dintr-un film etc. [Prez. ind. pers. 1 pl. creăm, ger. creând] – Din fr. créer, lat. creare. DOOM
creá (a ~) vb., ind. prez. 3 creeáză, 1 pl. creắm; conj. prez. 3 să creéze; ger. creấnd; part. creát
creînd
CREÁ, creez, vb. I. Tranz. 1. A face ceva ce nu exista înainte; a întemeia, a produce, a înființa; a organiza. ♦ A inventa, a născoci; a concepe, a compune o operă literară, o bucată muzicală etc. 2. A pregăti, a instrui pe cineva, a forma pentru o carieră sau pentru o misiune. 3. (Teatru, în expr.) A crea un rol = a da viață unui personaj, a interpreta cu pricepere și originalitate un rol dintr-o piesă de teatru, dintr-un film etc. [Prez. ind. pers. 1 pl. creăm, ger. creând] – Din fr. créer, lat. creare. DOOM
creá (a ~) vb., ind. prez. 3 creeáză, 1 pl. creắm; conj. prez. 3 să creéze; ger. creấnd; part. creát
creări
CREÁRE, creări, s. f. Acțiunea de a crea; întemeiere, înființare; inventare. [Pr.: cre-a-] – V. crea. DOOM
creáre (cre-a-) s. f., g.-d. art. creắrii; pl. creắri
creării
CREÁRE, creări, s. f. Acțiunea de a crea; întemeiere, înființare; inventare. [Pr.: cre-a-] – V. crea. DOOM
creáre (cre-a-) s. f., g.-d. art. creắrii; pl. creắri
creările
CREÁRE, creări, s. f. Acțiunea de a crea; întemeiere, înființare; inventare. [Pr.: cre-a-] – V. crea. DOOM
creáre (cre-a-) s. f., g.-d. art. creắrii; pl. creắri
creărilor
CREÁRE, creări, s. f. Acțiunea de a crea; întemeiere, înființare; inventare. [Pr.: cre-a-] – V. crea. DOOM
creáre (cre-a-) s. f., g.-d. art. creắrii; pl. creắri
creșa
CRÉȘĂ, creșe, s. f. Instituție care asigură îngrijirea copiilor până la vârsta de trei ani, un număr de ore sau de zile, pe săptămână. – Din fr. crèche. DOOM
créșă s. f., art. créșa, g.-d. art. créșei; pl. créșe
creșe
CRÉȘĂ, creșe, s. f. Instituție care asigură îngrijirea copiilor până la vârsta de trei ani, un număr de ore sau de zile, pe săptămână. – Din fr. crèche. DOOM
créșă s. f., art. créșa, g.-d. art. créșei; pl. créșe
creșei
CRÉȘĂ, creșe, s. f. Instituție care asigură îngrijirea copiilor până la vârsta de trei ani, un număr de ore sau de zile, pe săptămână. – Din fr. crèche. DOOM
créșă s. f., art. créșa, g.-d. art. créșei; pl. créșe
creșele
CRÉȘĂ, creșe, s. f. Instituție care asigură îngrijirea copiilor până la vârsta de trei ani, un număr de ore sau de zile, pe săptămână. – Din fr. crèche. DOOM
créșă s. f., art. créșa, g.-d. art. créșei; pl. créșe
creșelor
CRÉȘĂ, creșe, s. f. Instituție care asigură îngrijirea copiilor până la vârsta de trei ani, un număr de ore sau de zile, pe săptămână. – Din fr. crèche. DOOM
créșă s. f., art. créșa, g.-d. art. créșei; pl. créșe
crește
CRÉȘTE, cresc, vb. III. 1. Intranz. (Despre oameni, animale și plante sau despre părți ale lor) A se mări treptat, a deveni mai mare ca rezultat al proceselor vitale din organism; a se dezvolta. ◊ Expr. Să crești mare! formulă de salut sau de mulțumire, adresată de obicei unui copil. A crește văzând cu ochii = a crește neobișnuit de repede. ♦ (Despre anumite părți ale corpului) A se reface, a se regenera. ♦ Fig. (Despre oameni) A-și ridica nivelul profesional, cultural, etc.; a evolua. 2. Intranz. A-și petrece copilăria, a trăi primii ani din viață (într-un loc). 3. Tranz. A îngriji, a educa (un copil). ♦ A prăsi, a înmulți, a îngriji animale sau păsări. ♦ (Rar) A cultiva plante. 4. Intranz. A se mări, a spori (ca număr, volum, intensitate, durată etc.). ◊ Expr. A crește inima (în piept) sau a-i crește (cuiva) inima (sau sufletul), se spune când cineva simte o bucurie, o mulțumire deosebită. ♦ Fig. (Despre corpuri în mișcare) A se vedea din ce în ce mai mare (pe măsură ce se apropie). 5. Intranz. (Despre aluat) A se umfla, a se ridica prin dospire. 6. Intranz. (Despre ape) A-și mări volumul, a se umfla. [Perf. s. crescúi, part. crescút] – Lat. crescere. DOOM
créște (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cresc, 1 pl. créștem; conj. prez. 3 să creáscă; ger. crescấnd; part. crescút
creștea
CRÉȘTE, cresc, vb. III. 1. Intranz. (Despre oameni, animale și plante sau despre părți ale lor) A se mări treptat, a deveni mai mare ca rezultat al proceselor vitale din organism; a se dezvolta. ◊ Expr. Să crești mare! formulă de salut sau de mulțumire, adresată de obicei unui copil. A crește văzând cu ochii = a crește neobișnuit de repede. ♦ (Despre anumite părți ale corpului) A se reface, a se regenera. ♦ Fig. (Despre oameni) A-și ridica nivelul profesional, cultural, etc.; a evolua. 2. Intranz. A-și petrece copilăria, a trăi primii ani din viață (într-un loc). 3. Tranz. A îngriji, a educa (un copil). ♦ A prăsi, a înmulți, a îngriji animale sau păsări. ♦ (Rar) A cultiva plante. 4. Intranz. A se mări, a spori (ca număr, volum, intensitate, durată etc.). ◊ Expr. A crește inima (în piept) sau a-i crește (cuiva) inima (sau sufletul), se spune când cineva simte o bucurie, o mulțumire deosebită. ♦ Fig. (Despre corpuri în mișcare) A se vedea din ce în ce mai mare (pe măsură ce se apropie). 5. Intranz. (Despre aluat) A se umfla, a se ridica prin dospire. 6. Intranz. (Despre ape) A-și mări volumul, a se umfla. [Perf. s. crescúi, part. crescút] – Lat. crescere. DOOM
créște (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cresc, 1 pl. créștem; conj. prez. 3 să creáscă; ger. crescấnd; part. crescút
creșteai
CRÉȘTE, cresc, vb. III. 1. Intranz. (Despre oameni, animale și plante sau despre părți ale lor) A se mări treptat, a deveni mai mare ca rezultat al proceselor vitale din organism; a se dezvolta. ◊ Expr. Să crești mare! formulă de salut sau de mulțumire, adresată de obicei unui copil. A crește văzând cu ochii = a crește neobișnuit de repede. ♦ (Despre anumite părți ale corpului) A se reface, a se regenera. ♦ Fig. (Despre oameni) A-și ridica nivelul profesional, cultural, etc.; a evolua. 2. Intranz. A-și petrece copilăria, a trăi primii ani din viață (într-un loc). 3. Tranz. A îngriji, a educa (un copil). ♦ A prăsi, a înmulți, a îngriji animale sau păsări. ♦ (Rar) A cultiva plante. 4. Intranz. A se mări, a spori (ca număr, volum, intensitate, durată etc.). ◊ Expr. A crește inima (în piept) sau a-i crește (cuiva) inima (sau sufletul), se spune când cineva simte o bucurie, o mulțumire deosebită. ♦ Fig. (Despre corpuri în mișcare) A se vedea din ce în ce mai mare (pe măsură ce se apropie). 5. Intranz. (Despre aluat) A se umfla, a se ridica prin dospire. 6. Intranz. (Despre ape) A-și mări volumul, a se umfla. [Perf. s. crescúi, part. crescút] – Lat. crescere. DOOM
créște (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cresc, 1 pl. créștem; conj. prez. 3 să creáscă; ger. crescấnd; part. crescút
creșteam
CRÉȘTE, cresc, vb. III. 1. Intranz. (Despre oameni, animale și plante sau despre părți ale lor) A se mări treptat, a deveni mai mare ca rezultat al proceselor vitale din organism; a se dezvolta. ◊ Expr. Să crești mare! formulă de salut sau de mulțumire, adresată de obicei unui copil. A crește văzând cu ochii = a crește neobișnuit de repede. ♦ (Despre anumite părți ale corpului) A se reface, a se regenera. ♦ Fig. (Despre oameni) A-și ridica nivelul profesional, cultural, etc.; a evolua. 2. Intranz. A-și petrece copilăria, a trăi primii ani din viață (într-un loc). 3. Tranz. A îngriji, a educa (un copil). ♦ A prăsi, a înmulți, a îngriji animale sau păsări. ♦ (Rar) A cultiva plante. 4. Intranz. A se mări, a spori (ca număr, volum, intensitate, durată etc.). ◊ Expr. A crește inima (în piept) sau a-i crește (cuiva) inima (sau sufletul), se spune când cineva simte o bucurie, o mulțumire deosebită. ♦ Fig. (Despre corpuri în mișcare) A se vedea din ce în ce mai mare (pe măsură ce se apropie). 5. Intranz. (Despre aluat) A se umfla, a se ridica prin dospire. 6. Intranz. (Despre ape) A-și mări volumul, a se umfla. [Perf. s. crescúi, part. crescút] – Lat. crescere. DOOM
créște (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cresc, 1 pl. créștem; conj. prez. 3 să creáscă; ger. crescấnd; part. crescút
creșteau
CRÉȘTE, cresc, vb. III. 1. Intranz. (Despre oameni, animale și plante sau despre părți ale lor) A se mări treptat, a deveni mai mare ca rezultat al proceselor vitale din organism; a se dezvolta. ◊ Expr. Să crești mare! formulă de salut sau de mulțumire, adresată de obicei unui copil. A crește văzând cu ochii = a crește neobișnuit de repede. ♦ (Despre anumite părți ale corpului) A se reface, a se regenera. ♦ Fig. (Despre oameni) A-și ridica nivelul profesional, cultural, etc.; a evolua. 2. Intranz. A-și petrece copilăria, a trăi primii ani din viață (într-un loc). 3. Tranz. A îngriji, a educa (un copil). ♦ A prăsi, a înmulți, a îngriji animale sau păsări. ♦ (Rar) A cultiva plante. 4. Intranz. A se mări, a spori (ca număr, volum, intensitate, durată etc.). ◊ Expr. A crește inima (în piept) sau a-i crește (cuiva) inima (sau sufletul), se spune când cineva simte o bucurie, o mulțumire deosebită. ♦ Fig. (Despre corpuri în mișcare) A se vedea din ce în ce mai mare (pe măsură ce se apropie). 5. Intranz. (Despre aluat) A se umfla, a se ridica prin dospire. 6. Intranz. (Despre ape) A-și mări volumul, a se umfla. [Perf. s. crescúi, part. crescút] – Lat. crescere. DOOM
créște (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cresc, 1 pl. créștem; conj. prez. 3 să creáscă; ger. crescấnd; part. crescút
creșteați
CRÉȘTE, cresc, vb. III. 1. Intranz. (Despre oameni, animale și plante sau despre părți ale lor) A se mări treptat, a deveni mai mare ca rezultat al proceselor vitale din organism; a se dezvolta. ◊ Expr. Să crești mare! formulă de salut sau de mulțumire, adresată de obicei unui copil. A crește văzând cu ochii = a crește neobișnuit de repede. ♦ (Despre anumite părți ale corpului) A se reface, a se regenera. ♦ Fig. (Despre oameni) A-și ridica nivelul profesional, cultural, etc.; a evolua. 2. Intranz. A-și petrece copilăria, a trăi primii ani din viață (într-un loc). 3. Tranz. A îngriji, a educa (un copil). ♦ A prăsi, a înmulți, a îngriji animale sau păsări. ♦ (Rar) A cultiva plante. 4. Intranz. A se mări, a spori (ca număr, volum, intensitate, durată etc.). ◊ Expr. A crește inima (în piept) sau a-i crește (cuiva) inima (sau sufletul), se spune când cineva simte o bucurie, o mulțumire deosebită. ♦ Fig. (Despre corpuri în mișcare) A se vedea din ce în ce mai mare (pe măsură ce se apropie). 5. Intranz. (Despre aluat) A se umfla, a se ridica prin dospire. 6. Intranz. (Despre ape) A-și mări volumul, a se umfla. [Perf. s. crescúi, part. crescút] – Lat. crescere. DOOM
créște (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cresc, 1 pl. créștem; conj. prez. 3 să creáscă; ger. crescấnd; part. crescút
creștem
CRÉȘTE, cresc, vb. III. 1. Intranz. (Despre oameni, animale și plante sau despre părți ale lor) A se mări treptat, a deveni mai mare ca rezultat al proceselor vitale din organism; a se dezvolta. ◊ Expr. Să crești mare! formulă de salut sau de mulțumire, adresată de obicei unui copil. A crește văzând cu ochii = a crește neobișnuit de repede. ♦ (Despre anumite părți ale corpului) A se reface, a se regenera. ♦ Fig. (Despre oameni) A-și ridica nivelul profesional, cultural, etc.; a evolua. 2. Intranz. A-și petrece copilăria, a trăi primii ani din viață (într-un loc). 3. Tranz. A îngriji, a educa (un copil). ♦ A prăsi, a înmulți, a îngriji animale sau păsări. ♦ (Rar) A cultiva plante. 4. Intranz. A se mări, a spori (ca număr, volum, intensitate, durată etc.). ◊ Expr. A crește inima (în piept) sau a-i crește (cuiva) inima (sau sufletul), se spune când cineva simte o bucurie, o mulțumire deosebită. ♦ Fig. (Despre corpuri în mișcare) A se vedea din ce în ce mai mare (pe măsură ce se apropie). 5. Intranz. (Despre aluat) A se umfla, a se ridica prin dospire. 6. Intranz. (Despre ape) A-și mări volumul, a se umfla. [Perf. s. crescúi, part. crescút] – Lat. crescere. DOOM
créște (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cresc, 1 pl. créștem; conj. prez. 3 să creáscă; ger. crescấnd; part. crescút
creștere
CRÉȘTE, cresc, vb. III. 1. Intranz. (Despre oameni, animale și plante sau despre părți ale lor) A se mări treptat, a deveni mai mare ca rezultat al proceselor vitale din organism; a se dezvolta. ◊ Expr. Să crești mare! formulă de salut sau de mulțumire, adresată de obicei unui copil. A crește văzând cu ochii = a crește neobișnuit de repede. ♦ (Despre anumite părți ale corpului) A se reface, a se regenera. ♦ Fig. (Despre oameni) A-și ridica nivelul profesional, cultural, etc.; a evolua. 2. Intranz. A-și petrece copilăria, a trăi primii ani din viață (într-un loc). 3. Tranz. A îngriji, a educa (un copil). ♦ A prăsi, a înmulți, a îngriji animale sau păsări. ♦ (Rar) A cultiva plante. 4. Intranz. A se mări, a spori (ca număr, volum, intensitate, durată etc.). ◊ Expr. A crește inima (în piept) sau a-i crește (cuiva) inima (sau sufletul), se spune când cineva simte o bucurie, o mulțumire deosebită. ♦ Fig. (Despre corpuri în mișcare) A se vedea din ce în ce mai mare (pe măsură ce se apropie). 5. Intranz. (Despre aluat) A se umfla, a se ridica prin dospire. 6. Intranz. (Despre ape) A-și mări volumul, a se umfla. [Perf. s. crescúi, part. crescút] – Lat. crescere. DOOM
créște (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cresc, 1 pl. créștem; conj. prez. 3 să creáscă; ger. crescấnd; part. crescút
creștere
CRÉȘTERE, creșteri, s. f. Acțiunea de a crește. 1. Dezvoltare, mărire treptată. 2. Sporire, mărire a numărului, volumului, intensității, duratei etc. unui lucru, unui fenomen etc. 3. Prăsire, înmulțire. ◊ Creșterea animalelor = ramură a agriculturii care are ca obiect înmulțirea și creșterea animalelor și păsărilor, a viermilor de mătase, a peștilor și stupăritului. 4. Educare, educație. ◊ Loc. adj. Fără creștere = prost-crescut, needucat. ◊ Expr. Bună-creștere = educație aleasă. – V. crește. DOOM
créștere s. f., g.-d. art. créșterii; pl. créșteri
creșterea
CRÉȘTERE, creșteri, s. f. Acțiunea de a crește. 1. Dezvoltare, mărire treptată. 2. Sporire, mărire a numărului, volumului, intensității, duratei etc. unui lucru, unui fenomen etc. 3. Prăsire, înmulțire. ◊ Creșterea animalelor = ramură a agriculturii care are ca obiect înmulțirea și creșterea animalelor și păsărilor, a viermilor de mătase, a peștilor și stupăritului. 4. Educare, educație. ◊ Loc. adj. Fără creștere = prost-crescut, needucat. ◊ Expr. Bună-creștere = educație aleasă. – V. crește. DOOM
créștere s. f., g.-d. art. créșterii; pl. créșteri
creșteri
CRÉȘTERE, creșteri, s. f. Acțiunea de a crește. 1. Dezvoltare, mărire treptată. 2. Sporire, mărire a numărului, volumului, intensității, duratei etc. unui lucru, unui fenomen etc. 3. Prăsire, înmulțire. ◊ Creșterea animalelor = ramură a agriculturii care are ca obiect înmulțirea și creșterea animalelor și păsărilor, a viermilor de mătase, a peștilor și stupăritului. 4. Educare, educație. ◊ Loc. adj. Fără creștere = prost-crescut, needucat. ◊ Expr. Bună-creștere = educație aleasă. – V. crește. DOOM
créștere s. f., g.-d. art. créșterii; pl. créșteri
creșterii
CRÉȘTERE, creșteri, s. f. Acțiunea de a crește. 1. Dezvoltare, mărire treptată. 2. Sporire, mărire a numărului, volumului, intensității, duratei etc. unui lucru, unui fenomen etc. 3. Prăsire, înmulțire. ◊ Creșterea animalelor = ramură a agriculturii care are ca obiect înmulțirea și creșterea animalelor și păsărilor, a viermilor de mătase, a peștilor și stupăritului. 4. Educare, educație. ◊ Loc. adj. Fără creștere = prost-crescut, needucat. ◊ Expr. Bună-creștere = educație aleasă. – V. crește. DOOM
créștere s. f., g.-d. art. créșterii; pl. créșteri
creșterile
CRÉȘTERE, creșteri, s. f. Acțiunea de a crește. 1. Dezvoltare, mărire treptată. 2. Sporire, mărire a numărului, volumului, intensității, duratei etc. unui lucru, unui fenomen etc. 3. Prăsire, înmulțire. ◊ Creșterea animalelor = ramură a agriculturii care are ca obiect înmulțirea și creșterea animalelor și păsărilor, a viermilor de mătase, a peștilor și stupăritului. 4. Educare, educație. ◊ Loc. adj. Fără creștere = prost-crescut, needucat. ◊ Expr. Bună-creștere = educație aleasă. – V. crește. DOOM
créștere s. f., g.-d. art. créșterii; pl. créșteri
creșterilor
CRÉȘTERE, creșteri, s. f. Acțiunea de a crește. 1. Dezvoltare, mărire treptată. 2. Sporire, mărire a numărului, volumului, intensității, duratei etc. unui lucru, unui fenomen etc. 3. Prăsire, înmulțire. ◊ Creșterea animalelor = ramură a agriculturii care are ca obiect înmulțirea și creșterea animalelor și păsărilor, a viermilor de mătase, a peștilor și stupăritului. 4. Educare, educație. ◊ Loc. adj. Fără creștere = prost-crescut, needucat. ◊ Expr. Bună-creștere = educație aleasă. – V. crește. DOOM
créștere s. f., g.-d. art. créșterii; pl. créșteri
creștet
CRÉȘTET, creștete, s. n. 1. Vârful capului; sinciput. ◊ Expr. Din (sau de la creștet) până în tălpi sau din tălpi până în creștet = de sus până jos, în întregime, peste tot trupul. ♦ Părul (din vârful) capului. ♦ (Rar) Căpătâi. 2. Vârf, culme, pisc, înălțime. – Crește + suf. -et. DOOM
créștet s. n., pl. créștete
creștete
CRÉȘTET, creștete, s. n. 1. Vârful capului; sinciput. ◊ Expr. Din (sau de la creștet) până în tălpi sau din tălpi până în creștet = de sus până jos, în întregime, peste tot trupul. ♦ Părul (din vârful) capului. ♦ (Rar) Căpătâi. 2. Vârf, culme, pisc, înălțime. – Crește + suf. -et. DOOM
créștet s. n., pl. créștete
creștetele
CRÉȘTET, creștete, s. n. 1. Vârful capului; sinciput. ◊ Expr. Din (sau de la creștet) până în tălpi sau din tălpi până în creștet = de sus până jos, în întregime, peste tot trupul. ♦ Părul (din vârful) capului. ♦ (Rar) Căpătâi. 2. Vârf, culme, pisc, înălțime. – Crește + suf. -et. DOOM
créștet s. n., pl. créștete
creștetelor
CRÉȘTET, creștete, s. n. 1. Vârful capului; sinciput. ◊ Expr. Din (sau de la creștet) până în tălpi sau din tălpi până în creștet = de sus până jos, în întregime, peste tot trupul. ♦ Părul (din vârful) capului. ♦ (Rar) Căpătâi. 2. Vârf, culme, pisc, înălțime. – Crește + suf. -et. DOOM
créștet s. n., pl. créștete
creștetul
CRÉȘTET, creștete, s. n. 1. Vârful capului; sinciput. ◊ Expr. Din (sau de la creștet) până în tălpi sau din tălpi până în creștet = de sus până jos, în întregime, peste tot trupul. ♦ Părul (din vârful) capului. ♦ (Rar) Căpătâi. 2. Vârf, culme, pisc, înălțime. – Crește + suf. -et. DOOM
créștet s. n., pl. créștete
creștetului
CRÉȘTET, creștete, s. n. 1. Vârful capului; sinciput. ◊ Expr. Din (sau de la creștet) până în tălpi sau din tălpi până în creștet = de sus până jos, în întregime, peste tot trupul. ♦ Părul (din vârful) capului. ♦ (Rar) Căpătâi. 2. Vârf, culme, pisc, înălțime. – Crește + suf. -et. DOOM
créștet s. n., pl. créștete
creșteți
CRÉȘTE, cresc, vb. III. 1. Intranz. (Despre oameni, animale și plante sau despre părți ale lor) A se mări treptat, a deveni mai mare ca rezultat al proceselor vitale din organism; a se dezvolta. ◊ Expr. Să crești mare! formulă de salut sau de mulțumire, adresată de obicei unui copil. A crește văzând cu ochii = a crește neobișnuit de repede. ♦ (Despre anumite părți ale corpului) A se reface, a se regenera. ♦ Fig. (Despre oameni) A-și ridica nivelul profesional, cultural, etc.; a evolua. 2. Intranz. A-și petrece copilăria, a trăi primii ani din viață (într-un loc). 3. Tranz. A îngriji, a educa (un copil). ♦ A prăsi, a înmulți, a îngriji animale sau păsări. ♦ (Rar) A cultiva plante. 4. Intranz. A se mări, a spori (ca număr, volum, intensitate, durată etc.). ◊ Expr. A crește inima (în piept) sau a-i crește (cuiva) inima (sau sufletul), se spune când cineva simte o bucurie, o mulțumire deosebită. ♦ Fig. (Despre corpuri în mișcare) A se vedea din ce în ce mai mare (pe măsură ce se apropie). 5. Intranz. (Despre aluat) A se umfla, a se ridica prin dospire. 6. Intranz. (Despre ape) A-și mări volumul, a se umfla. [Perf. s. crescúi, part. crescút] – Lat. crescere. DOOM
créște (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cresc, 1 pl. créștem; conj. prez. 3 să creáscă; ger. crescấnd; part. crescút
crești
CRÉȘTE, cresc, vb. III. 1. Intranz. (Despre oameni, animale și plante sau despre părți ale lor) A se mări treptat, a deveni mai mare ca rezultat al proceselor vitale din organism; a se dezvolta. ◊ Expr. Să crești mare! formulă de salut sau de mulțumire, adresată de obicei unui copil. A crește văzând cu ochii = a crește neobișnuit de repede. ♦ (Despre anumite părți ale corpului) A se reface, a se regenera. ♦ Fig. (Despre oameni) A-și ridica nivelul profesional, cultural, etc.; a evolua. 2. Intranz. A-și petrece copilăria, a trăi primii ani din viață (într-un loc). 3. Tranz. A îngriji, a educa (un copil). ♦ A prăsi, a înmulți, a îngriji animale sau păsări. ♦ (Rar) A cultiva plante. 4. Intranz. A se mări, a spori (ca număr, volum, intensitate, durată etc.). ◊ Expr. A crește inima (în piept) sau a-i crește (cuiva) inima (sau sufletul), se spune când cineva simte o bucurie, o mulțumire deosebită. ♦ Fig. (Despre corpuri în mișcare) A se vedea din ce în ce mai mare (pe măsură ce se apropie). 5. Intranz. (Despre aluat) A se umfla, a se ridica prin dospire. 6. Intranz. (Despre ape) A-și mări volumul, a se umfla. [Perf. s. crescúi, part. crescút] – Lat. crescere. DOOM
créște (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cresc, 1 pl. créștem; conj. prez. 3 să creáscă; ger. crescấnd; part. crescút
creștin
CREȘTÍN, -Ă, creștini, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. Care aparține creștinismului, privitor la creștinism. II. S. m. și f. 1. Persoană care a primit botezul și crede în Isus Hristos. 2. (Pop.) Persoană, om, individ. – Lat. christianus. DOOM
creștín adj. m., s. m., pl. creștíni; adj. f., s. f. creștínă, pl. creștíne
creștin
CREȘTÍN, -Ă, creștini, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. Care aparține creștinismului, privitor la creștinism. II. S. m. și f. 1. Persoană care a primit botezul și crede în Isus Hristos. 2. (Pop.) Persoană, om, individ. – Lat. christianus. DOOM
creștín adj. m., s. m., pl. creștíni; adj. f., s. f. creștínă, pl. creștíne
creștina
CREȘTÍN, -Ă, creștini, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. Care aparține creștinismului, privitor la creștinism. II. S. m. și f. 1. Persoană care a primit botezul și crede în Isus Hristos. 2. (Pop.) Persoană, om, individ. – Lat. christianus. DOOM
creștín adj. m., s. m., pl. creștíni; adj. f., s. f. creștínă, pl. creștíne
creștina
CREȘTINÁ, creștinez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face creștin (II 1), a (se) boteza în religia creștină. – Din creștin. DOOM
creștiná (a ~) vb., ind. prez. 3 creștineáză
creștina
CREȘTÍN, -Ă, creștini, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. Care aparține creștinismului, privitor la creștinism. II. S. m. și f. 1. Persoană care a primit botezul și crede în Isus Hristos. 2. (Pop.) Persoană, om, individ. – Lat. christianus. DOOM
creștín adj. m., s. m., pl. creștíni; adj. f., s. f. creștínă, pl. creștíne
creștinai
CREȘTINÁ, creștinez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face creștin (II 1), a (se) boteza în religia creștină. – Din creștin. DOOM
creștiná (a ~) vb., ind. prez. 3 creștineáză
creștinam
CREȘTINÁ, creștinez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face creștin (II 1), a (se) boteza în religia creștină. – Din creștin. DOOM
creștiná (a ~) vb., ind. prez. 3 creștineáză
creștinare
CREȘTINÁ, creștinez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face creștin (II 1), a (se) boteza în religia creștină. – Din creștin. DOOM
creștiná (a ~) vb., ind. prez. 3 creștineáză
creștinare
CREȘTINÁRE s. f. Acțiunea de a (se) creștina și rezultatul ei. – V. creștina. DOOM
creștináre s. f., g.-d. art. creștinắrii
creștinarea
CREȘTINÁRE s. f. Acțiunea de a (se) creștina și rezultatul ei. – V. creștina. DOOM
creștináre s. f., g.-d. art. creștinắrii
creștinară
CREȘTINÁ, creștinez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face creștin (II 1), a (se) boteza în religia creștină. – Din creștin. DOOM
creștiná (a ~) vb., ind. prez. 3 creștineáză
creștinarăm
CREȘTINÁ, creștinez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face creștin (II 1), a (se) boteza în religia creștină. – Din creștin. DOOM
creștiná (a ~) vb., ind. prez. 3 creștineáză
creștinarăți
CREȘTINÁ, creștinez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face creștin (II 1), a (se) boteza în religia creștină. – Din creștin. DOOM
creștiná (a ~) vb., ind. prez. 3 creștineáză
creștinase
CREȘTINÁ, creștinez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face creștin (II 1), a (se) boteza în religia creștină. – Din creștin. DOOM
creștiná (a ~) vb., ind. prez. 3 creștineáză
creștinasem
CREȘTINÁ, creștinez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face creștin (II 1), a (se) boteza în religia creștină. – Din creștin. DOOM
creștiná (a ~) vb., ind. prez. 3 creștineáză
creștinaseră
CREȘTINÁ, creștinez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face creștin (II 1), a (se) boteza în religia creștină. – Din creștin. DOOM
creștiná (a ~) vb., ind. prez. 3 creștineáză
creștinaserăm
CREȘTINÁ, creștinez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face creștin (II 1), a (se) boteza în religia creștină. – Din creștin. DOOM
creștiná (a ~) vb., ind. prez. 3 creștineáză
creștinaserăți
CREȘTINÁ, creștinez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face creștin (II 1), a (se) boteza în religia creștină. – Din creștin. DOOM
creștiná (a ~) vb., ind. prez. 3 creștineáză
creștinaseși
CREȘTINÁ, creștinez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face creștin (II 1), a (se) boteza în religia creștină. – Din creștin. DOOM
creștiná (a ~) vb., ind. prez. 3 creștineáză
creștinaseți
CREȘTINÁ, creștinez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face creștin (II 1), a (se) boteza în religia creștină. – Din creștin. DOOM
creștiná (a ~) vb., ind. prez. 3 creștineáză
creștinat
CREȘTINÁ, creștinez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face creștin (II 1), a (se) boteza în religia creștină. – Din creștin. DOOM
creștiná (a ~) vb., ind. prez. 3 creștineáză
creștinat
CREȘTINÁ, creștinez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face creștin (II 1), a (se) boteza în religia creștină. – Din creștin.
creștinata
CREȘTINÁ, creștinez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face creștin (II 1), a (se) boteza în religia creștină. – Din creștin.
creștinate
CREȘTINÁ, creștinez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face creștin (II 1), a (se) boteza în religia creștină. – Din creștin.
creștinatei
CREȘTINÁ, creștinez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face creștin (II 1), a (se) boteza în religia creștină. – Din creștin.
creștinatele
CREȘTINÁ, creștinez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face creștin (II 1), a (se) boteza în religia creștină. – Din creștin.
creștinatelor
CREȘTINÁ, creștinez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face creștin (II 1), a (se) boteza în religia creștină. – Din creștin.
creștinatul
CREȘTINÁ, creștinez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face creștin (II 1), a (se) boteza în religia creștină. – Din creștin.
creștinatului
CREȘTINÁ, creștinez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face creștin (II 1), a (se) boteza în religia creștină. – Din creștin.
creștinau
CREȘTINÁ, creștinez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face creștin (II 1), a (se) boteza în religia creștină. – Din creștin. DOOM
creștiná (a ~) vb., ind. prez. 3 creștineáză
creștinași
CREȘTINÁ, creștinez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face creștin (II 1), a (se) boteza în religia creștină. – Din creștin. DOOM
creștiná (a ~) vb., ind. prez. 3 creștineáză
creștinați
CREȘTINÁ, creștinez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face creștin (II 1), a (se) boteza în religia creștină. – Din creștin. DOOM
creștiná (a ~) vb., ind. prez. 3 creștineáză
creștinați
CREȘTINÁ, creștinez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face creștin (II 1), a (se) boteza în religia creștină. – Din creștin.
creștinații
CREȘTINÁ, creștinez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face creștin (II 1), a (se) boteza în religia creștină. – Din creștin.
creștinaților
CREȘTINÁ, creștinez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face creștin (II 1), a (se) boteza în religia creștină. – Din creștin.
creștine
CREȘTÍN, -Ă, creștini, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. Care aparține creștinismului, privitor la creștinism. II. S. m. și f. 1. Persoană care a primit botezul și crede în Isus Hristos. 2. (Pop.) Persoană, om, individ. – Lat. christianus. DOOM
creștín adj. m., s. m., pl. creștíni; adj. f., s. f. creștínă, pl. creștíne
creștine
CREȘTÍN, -Ă, creștini, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. Care aparține creștinismului, privitor la creștinism. II. S. m. și f. 1. Persoană care a primit botezul și crede în Isus Hristos. 2. (Pop.) Persoană, om, individ. – Lat. christianus. DOOM
creștín adj. m., s. m., pl. creștíni; adj. f., s. f. creștínă, pl. creștíne
creștineasca
CREȘTINÉSC, -EÁSCĂ, creștinești, adj. De creștin (II 1), privitor la creștinism. – Creștin + suf. -esc. DOOM
creștinésc adj. m., f. creștineáscă; pl. m. și f. creștinéști
creștinează
CREȘTINÁ, creștinez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face creștin (II 1), a (se) boteza în religia creștină. – Din creștin. DOOM
creștiná (a ~) vb., ind. prez. 3 creștineáză
creștinei
CREȘTÍN, -Ă, creștini, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. Care aparține creștinismului, privitor la creștinism. II. S. m. și f. 1. Persoană care a primit botezul și crede în Isus Hristos. 2. (Pop.) Persoană, om, individ. – Lat. christianus. DOOM
creștín adj. m., s. m., pl. creștíni; adj. f., s. f. creștínă, pl. creștíne
creștinei
CREȘTÍN, -Ă, creștini, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. Care aparține creștinismului, privitor la creștinism. II. S. m. și f. 1. Persoană care a primit botezul și crede în Isus Hristos. 2. (Pop.) Persoană, om, individ. – Lat. christianus. DOOM
creștín adj. m., s. m., pl. creștíni; adj. f., s. f. creștínă, pl. creștíne
creștinele
CREȘTÍN, -Ă, creștini, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. Care aparține creștinismului, privitor la creștinism. II. S. m. și f. 1. Persoană care a primit botezul și crede în Isus Hristos. 2. (Pop.) Persoană, om, individ. – Lat. christianus. DOOM
creștín adj. m., s. m., pl. creștíni; adj. f., s. f. creștínă, pl. creștíne
creștinele
CREȘTÍN, -Ă, creștini, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. Care aparține creștinismului, privitor la creștinism. II. S. m. și f. 1. Persoană care a primit botezul și crede în Isus Hristos. 2. (Pop.) Persoană, om, individ. – Lat. christianus. DOOM
creștín adj. m., s. m., pl. creștíni; adj. f., s. f. creștínă, pl. creștíne
creștinelor
CREȘTÍN, -Ă, creștini, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. Care aparține creștinismului, privitor la creștinism. II. S. m. și f. 1. Persoană care a primit botezul și crede în Isus Hristos. 2. (Pop.) Persoană, om, individ. – Lat. christianus. DOOM
creștín adj. m., s. m., pl. creștíni; adj. f., s. f. creștínă, pl. creștíne
creștinelor
CREȘTÍN, -Ă, creștini, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. Care aparține creștinismului, privitor la creștinism. II. S. m. și f. 1. Persoană care a primit botezul și crede în Isus Hristos. 2. (Pop.) Persoană, om, individ. – Lat. christianus. DOOM
creștín adj. m., s. m., pl. creștíni; adj. f., s. f. creștínă, pl. creștíne
creștinesc
CREȘTINÉSC, -EÁSCĂ, creștinești, adj. De creștin (II 1), privitor la creștinism. – Creștin + suf. -esc. DOOM
creștinésc adj. m., f. creștineáscă; pl. m. și f. creștinéști
creștinescul
CREȘTINÉSC, -EÁSCĂ, creștinești, adj. De creștin (II 1), privitor la creștinism. – Creștin + suf. -esc. DOOM
creștinésc adj. m., f. creștineáscă; pl. m. și f. creștinéști
creștinescului
CREȘTINÉSC, -EÁSCĂ, creștinești, adj. De creștin (II 1), privitor la creștinism. – Creștin + suf. -esc. DOOM
creștinésc adj. m., f. creștineáscă; pl. m. și f. creștinéști
creștinez
CREȘTINÁ, creștinez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face creștin (II 1), a (se) boteza în religia creștină. – Din creștin. DOOM
creștiná (a ~) vb., ind. prez. 3 creștineáză
creștineze
CREȘTINÁ, creștinez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face creștin (II 1), a (se) boteza în religia creștină. – Din creștin. DOOM
creștiná (a ~) vb., ind. prez. 3 creștineáză
creștinezi
CREȘTINÁ, creștinez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face creștin (II 1), a (se) boteza în religia creștină. – Din creștin. DOOM
creștiná (a ~) vb., ind. prez. 3 creștineáză
creștinește
CREȘTINÉȘTE adv. Ca un creștin (II 1), în felul creștinilor. – Creștin + suf. -ește. DOOM
creștinéște adv.
creștinești
CREȘTINÉSC, -EÁSCĂ, creștinești, adj. De creștin (II 1), privitor la creștinism. – Creștin + suf. -esc. DOOM
creștinésc adj. m., f. creștineáscă; pl. m. și f. creștinéști
creștineștii
CREȘTINÉSC, -EÁSCĂ, creștinești, adj. De creștin (II 1), privitor la creștinism. – Creștin + suf. -esc. DOOM
creștinésc adj. m., f. creștineáscă; pl. m. și f. creștinéști
creștineștile
CREȘTINÉSC, -EÁSCĂ, creștinești, adj. De creștin (II 1), privitor la creștinism. – Creștin + suf. -esc. DOOM
creștinésc adj. m., f. creștineáscă; pl. m. și f. creștinéști
creștineștilor
CREȘTINÉSC, -EÁSCĂ, creștinești, adj. De creștin (II 1), privitor la creștinism. – Creștin + suf. -esc. DOOM
creștinésc adj. m., f. creștineáscă; pl. m. și f. creștinéști
creștini
CREȘTÍN, -Ă, creștini, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. Care aparține creștinismului, privitor la creștinism. II. S. m. și f. 1. Persoană care a primit botezul și crede în Isus Hristos. 2. (Pop.) Persoană, om, individ. – Lat. christianus. DOOM
creștín adj. m., s. m., pl. creștíni; adj. f., s. f. creștínă, pl. creștíne
creștini
CREȘTÍN, -Ă, creștini, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. Care aparține creștinismului, privitor la creștinism. II. S. m. și f. 1. Persoană care a primit botezul și crede în Isus Hristos. 2. (Pop.) Persoană, om, individ. – Lat. christianus. DOOM
creștín adj. m., s. m., pl. creștíni; adj. f., s. f. creștínă, pl. creștíne
creștinii
CREȘTÍN, -Ă, creștini, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. Care aparține creștinismului, privitor la creștinism. II. S. m. și f. 1. Persoană care a primit botezul și crede în Isus Hristos. 2. (Pop.) Persoană, om, individ. – Lat. christianus. DOOM
creștín adj. m., s. m., pl. creștíni; adj. f., s. f. creștínă, pl. creștíne
creștinii
CREȘTÍN, -Ă, creștini, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. Care aparține creștinismului, privitor la creștinism. II. S. m. și f. 1. Persoană care a primit botezul și crede în Isus Hristos. 2. (Pop.) Persoană, om, individ. – Lat. christianus. DOOM
creștín adj. m., s. m., pl. creștíni; adj. f., s. f. creștínă, pl. creștíne
creștinilor
CREȘTÍN, -Ă, creștini, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. Care aparține creștinismului, privitor la creștinism. II. S. m. și f. 1. Persoană care a primit botezul și crede în Isus Hristos. 2. (Pop.) Persoană, om, individ. – Lat. christianus. DOOM
creștín adj. m., s. m., pl. creștíni; adj. f., s. f. creștínă, pl. creștíne
creștinilor
CREȘTÍN, -Ă, creștini, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. Care aparține creștinismului, privitor la creștinism. II. S. m. și f. 1. Persoană care a primit botezul și crede în Isus Hristos. 2. (Pop.) Persoană, om, individ. – Lat. christianus. DOOM
creștín adj. m., s. m., pl. creștíni; adj. f., s. f. creștínă, pl. creștíne
creștinism
CREȘTINÍSM s. n. Totalitatea formelor de credință în persoana și scrierile care conțin cuvintele și învățăturile lui Isus Hristos. – Creștin + suf. -ism (după fr. christianisme). DOOM
creștinísm s. n.
creștinismul
CREȘTINÍSM s. n. Totalitatea formelor de credință în persoana și scrierile care conțin cuvintele și învățăturile lui Isus Hristos. – Creștin + suf. -ism (după fr. christianisme). DOOM
creștinísm s. n.
creștinismului
CREȘTINÍSM s. n. Totalitatea formelor de credință în persoana și scrierile care conțin cuvintele și învățăturile lui Isus Hristos. – Creștin + suf. -ism (după fr. christianisme). DOOM
creștinísm s. n.
creștinul
CREȘTÍN, -Ă, creștini, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. Care aparține creștinismului, privitor la creștinism. II. S. m. și f. 1. Persoană care a primit botezul și crede în Isus Hristos. 2. (Pop.) Persoană, om, individ. – Lat. christianus. DOOM
creștín adj. m., s. m., pl. creștíni; adj. f., s. f. creștínă, pl. creștíne
creștinul
CREȘTÍN, -Ă, creștini, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. Care aparține creștinismului, privitor la creștinism. II. S. m. și f. 1. Persoană care a primit botezul și crede în Isus Hristos. 2. (Pop.) Persoană, om, individ. – Lat. christianus. DOOM
creștín adj. m., s. m., pl. creștíni; adj. f., s. f. creștínă, pl. creștíne
creștinului
CREȘTÍN, -Ă, creștini, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. Care aparține creștinismului, privitor la creștinism. II. S. m. și f. 1. Persoană care a primit botezul și crede în Isus Hristos. 2. (Pop.) Persoană, om, individ. – Lat. christianus. DOOM
creștín adj. m., s. m., pl. creștíni; adj. f., s. f. creștínă, pl. creștíne
creștinului
CREȘTÍN, -Ă, creștini, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. Care aparține creștinismului, privitor la creștinism. II. S. m. și f. 1. Persoană care a primit botezul și crede în Isus Hristos. 2. (Pop.) Persoană, om, individ. – Lat. christianus. DOOM
creștín adj. m., s. m., pl. creștíni; adj. f., s. f. creștínă, pl. creștíne
creștinând
CREȘTINÁ, creștinez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face creștin (II 1), a (se) boteza în religia creștină. – Din creștin. DOOM
creștiná (a ~) vb., ind. prez. 3 creștineáză
creștinînd
CREȘTINÁ, creștinez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face creștin (II 1), a (se) boteza în religia creștină. – Din creștin. DOOM
creștiná (a ~) vb., ind. prez. 3 creștineáză
creștinări
CREȘTINÁRE s. f. Acțiunea de a (se) creștina și rezultatul ei. – V. creștina. DOOM
creștináre s. f., g.-d. art. creștinắrii
creștinării
CREȘTINÁRE s. f. Acțiunea de a (se) creștina și rezultatul ei. – V. creștina. DOOM
creștináre s. f., g.-d. art. creștinắrii
creștinările
CREȘTINÁRE s. f. Acțiunea de a (se) creștina și rezultatul ei. – V. creștina. DOOM
creștináre s. f., g.-d. art. creștinắrii
creștinărilor
CREȘTINÁRE s. f. Acțiunea de a (se) creștina și rezultatul ei. – V. creștina. DOOM
creștináre s. f., g.-d. art. creștinắrii
creștinătate
CREȘTINĂTÁTE s. f. 1. Ansamblul țărilor sau popoarelor creștine (I). 2. Comunitate de creștini. – Creștin + suf. -ătate. DOOM
creștinătáte s. f., g.-d. art. creștinătắții
creștinătatea
CREȘTINĂTÁTE s. f. 1. Ansamblul țărilor sau popoarelor creștine (I). 2. Comunitate de creștini. – Creștin + suf. -ătate. DOOM
creștinătáte s. f., g.-d. art. creștinătắții
creștinătăți
CREȘTINĂTÁTE s. f. 1. Ansamblul țărilor sau popoarelor creștine (I). 2. Comunitate de creștini. – Creștin + suf. -ătate. DOOM
creștinătáte s. f., g.-d. art. creștinătắții
creștinătății
CREȘTINĂTÁTE s. f. 1. Ansamblul țărilor sau popoarelor creștine (I). 2. Comunitate de creștini. – Creștin + suf. -ătate. DOOM
creștinătáte s. f., g.-d. art. creștinătắții
creț
CREȚ, CREÁȚĂ, (I) creți, -e, adj., (II 1) creți, s. m., (II 4) crețe, s. f., (II 2, 3) crețuri, s. n. I. 1. Adj. (Despre păr, blană, lână etc.) Răsucit în inele; cârlionț, buclat. 2. Adj. Cu ridicături și adâncituri; cutat, încrețit; zbârcit, ridat. II. 1. S. m. (Rar) Păr creț (1) sau încrețit; buclă, cârlionț. 2. S. n. Încrețitură la o țesătură sau la un obiect confecționat; cută, fald. 3. S. n. Încrețitură a pielii; zbârcitură, rid, cută. 4. S. f. Soi de viță-de-vie cu struguri verzi-gălbui, din care se obțin vinuri de masă. – Et. nec. DOOM
creț4 (zbârcitură, rid) s. n., pl. créțuri
creț
CREȚ, CREÁȚĂ, (I) creți, -e, adj., (II 1) creți, s. m., (II 4) crețe, s. f., (II 2, 3) crețuri, s. n. I. 1. Adj. (Despre păr, blană, lână etc.) Răsucit în inele; cârlionț, buclat. 2. Adj. Cu ridicături și adâncituri; cutat, încrețit; zbârcit, ridat. II. 1. S. m. (Rar) Păr creț (1) sau încrețit; buclă, cârlionț. 2. S. n. Încrețitură la o țesătură sau la un obiect confecționat; cută, fald. 3. S. n. Încrețitură a pielii; zbârcitură, rid, cută. 4. S. f. Soi de viță-de-vie cu struguri verzi-gălbui, din care se obțin vinuri de masă. – Et. nec. DOOM
creț4 (zbârcitură, rid) s. n., pl. créțuri
creț
CREȚ, CREÁȚĂ, (I) creți, -e, adj., (II 1) creți, s. m., (II 4) crețe, s. f., (II 2, 3) crețuri, s. n. I. 1. Adj. (Despre păr, blană, lână etc.) Răsucit în inele; cârlionț, buclat. 2. Adj. Cu ridicături și adâncituri; cutat, încrețit; zbârcit, ridat. II. 1. S. m. (Rar) Păr creț (1) sau încrețit; buclă, cârlionț. 2. S. n. Încrețitură la o țesătură sau la un obiect confecționat; cută, fald. 3. S. n. Încrețitură a pielii; zbârcitură, rid, cută. 4. S. f. Soi de viță-de-vie cu struguri verzi-gălbui, din care se obțin vinuri de masă. – Et. nec.
crețar
crețar, crețari s. m. (vulg.) homosexual.
crețe
CREȚ, CREÁȚĂ, (I) creți, -e, adj., (II 1) creți, s. m., (II 4) crețe, s. f., (II 2, 3) crețuri, s. n. I. 1. Adj. (Despre păr, blană, lână etc.) Răsucit în inele; cârlionț, buclat. 2. Adj. Cu ridicături și adâncituri; cutat, încrețit; zbârcit, ridat. II. 1. S. m. (Rar) Păr creț (1) sau încrețit; buclă, cârlionț. 2. S. n. Încrețitură la o țesătură sau la un obiect confecționat; cută, fald. 3. S. n. Încrețitură a pielii; zbârcitură, rid, cută. 4. S. f. Soi de viță-de-vie cu struguri verzi-gălbui, din care se obțin vinuri de masă. – Et. nec. DOOM
creț4 (zbârcitură, rid) s. n., pl. créțuri
creței
CREȚ, CREÁȚĂ, (I) creți, -e, adj., (II 1) creți, s. m., (II 4) crețe, s. f., (II 2, 3) crețuri, s. n. I. 1. Adj. (Despre păr, blană, lână etc.) Răsucit în inele; cârlionț, buclat. 2. Adj. Cu ridicături și adâncituri; cutat, încrețit; zbârcit, ridat. II. 1. S. m. (Rar) Păr creț (1) sau încrețit; buclă, cârlionț. 2. S. n. Încrețitură la o țesătură sau la un obiect confecționat; cută, fald. 3. S. n. Încrețitură a pielii; zbârcitură, rid, cută. 4. S. f. Soi de viță-de-vie cu struguri verzi-gălbui, din care se obțin vinuri de masă. – Et. nec. DOOM
creț4 (zbârcitură, rid) s. n., pl. créțuri
crețele
CREȚ, CREÁȚĂ, (I) creți, -e, adj., (II 1) creți, s. m., (II 4) crețe, s. f., (II 2, 3) crețuri, s. n. I. 1. Adj. (Despre păr, blană, lână etc.) Răsucit în inele; cârlionț, buclat. 2. Adj. Cu ridicături și adâncituri; cutat, încrețit; zbârcit, ridat. II. 1. S. m. (Rar) Păr creț (1) sau încrețit; buclă, cârlionț. 2. S. n. Încrețitură la o țesătură sau la un obiect confecționat; cută, fald. 3. S. n. Încrețitură a pielii; zbârcitură, rid, cută. 4. S. f. Soi de viță-de-vie cu struguri verzi-gălbui, din care se obțin vinuri de masă. – Et. nec. DOOM
creț4 (zbârcitură, rid) s. n., pl. créțuri
crețelor
CREȚ, CREÁȚĂ, (I) creți, -e, adj., (II 1) creți, s. m., (II 4) crețe, s. f., (II 2, 3) crețuri, s. n. I. 1. Adj. (Despre păr, blană, lână etc.) Răsucit în inele; cârlionț, buclat. 2. Adj. Cu ridicături și adâncituri; cutat, încrețit; zbârcit, ridat. II. 1. S. m. (Rar) Păr creț (1) sau încrețit; buclă, cârlionț. 2. S. n. Încrețitură la o țesătură sau la un obiect confecționat; cută, fald. 3. S. n. Încrețitură a pielii; zbârcitură, rid, cută. 4. S. f. Soi de viță-de-vie cu struguri verzi-gălbui, din care se obțin vinuri de masă. – Et. nec. DOOM
creț4 (zbârcitură, rid) s. n., pl. créțuri
crețesc
CREȚÉSC, crețești, adj. (În sintagma) Măr crețesc = varietate de mere autohtone, mari, turtite, cu coaja verzuie sau gălbuie acoperită parțial cu dungi roșii, cu gust acrișor și cu aromă specifică. – Creț + suf. -esc. DOOM
crețésc adj. m.; pl. m. și f. crețéști
crețești
CREȚÉSC, crețești, adj. (În sintagma) Măr crețesc = varietate de mere autohtone, mari, turtite, cu coaja verzuie sau gălbuie acoperită parțial cu dungi roșii, cu gust acrișor și cu aromă specifică. – Creț + suf. -esc. DOOM
crețésc adj. m.; pl. m. și f. crețéști
creți
CREȚ, CREÁȚĂ, (I) creți, -e, adj., (II 1) creți, s. m., (II 4) crețe, s. f., (II 2, 3) crețuri, s. n. I. 1. Adj. (Despre păr, blană, lână etc.) Răsucit în inele; cârlionț, buclat. 2. Adj. Cu ridicături și adâncituri; cutat, încrețit; zbârcit, ridat. II. 1. S. m. (Rar) Păr creț (1) sau încrețit; buclă, cârlionț. 2. S. n. Încrețitură la o țesătură sau la un obiect confecționat; cută, fald. 3. S. n. Încrețitură a pielii; zbârcitură, rid, cută. 4. S. f. Soi de viță-de-vie cu struguri verzi-gălbui, din care se obțin vinuri de masă. – Et. nec. DOOM
creț4 (zbârcitură, rid) s. n., pl. créțuri
creți
CREȚ, CREÁȚĂ, (I) creți, -e, adj., (II 1) creți, s. m., (II 4) crețe, s. f., (II 2, 3) crețuri, s. n. I. 1. Adj. (Despre păr, blană, lână etc.) Răsucit în inele; cârlionț, buclat. 2. Adj. Cu ridicături și adâncituri; cutat, încrețit; zbârcit, ridat. II. 1. S. m. (Rar) Păr creț (1) sau încrețit; buclă, cârlionț. 2. S. n. Încrețitură la o țesătură sau la un obiect confecționat; cută, fald. 3. S. n. Încrețitură a pielii; zbârcitură, rid, cută. 4. S. f. Soi de viță-de-vie cu struguri verzi-gălbui, din care se obțin vinuri de masă. – Et. nec. DOOM
creț4 (zbârcitură, rid) s. n., pl. créțuri
creții
CREȚ, CREÁȚĂ, (I) creți, -e, adj., (II 1) creți, s. m., (II 4) crețe, s. f., (II 2, 3) crețuri, s. n. I. 1. Adj. (Despre păr, blană, lână etc.) Răsucit în inele; cârlionț, buclat. 2. Adj. Cu ridicături și adâncituri; cutat, încrețit; zbârcit, ridat. II. 1. S. m. (Rar) Păr creț (1) sau încrețit; buclă, cârlionț. 2. S. n. Încrețitură la o țesătură sau la un obiect confecționat; cută, fald. 3. S. n. Încrețitură a pielii; zbârcitură, rid, cută. 4. S. f. Soi de viță-de-vie cu struguri verzi-gălbui, din care se obțin vinuri de masă. – Et. nec. DOOM
creț4 (zbârcitură, rid) s. n., pl. créțuri
creții
CREȚ, CREÁȚĂ, (I) creți, -e, adj., (II 1) creți, s. m., (II 4) crețe, s. f., (II 2, 3) crețuri, s. n. I. 1. Adj. (Despre păr, blană, lână etc.) Răsucit în inele; cârlionț, buclat. 2. Adj. Cu ridicături și adâncituri; cutat, încrețit; zbârcit, ridat. II. 1. S. m. (Rar) Păr creț (1) sau încrețit; buclă, cârlionț. 2. S. n. Încrețitură la o țesătură sau la un obiect confecționat; cută, fald. 3. S. n. Încrețitură a pielii; zbârcitură, rid, cută. 4. S. f. Soi de viță-de-vie cu struguri verzi-gălbui, din care se obțin vinuri de masă. – Et. nec. DOOM
creț4 (zbârcitură, rid) s. n., pl. créțuri
creților
CREȚ, CREÁȚĂ, (I) creți, -e, adj., (II 1) creți, s. m., (II 4) crețe, s. f., (II 2, 3) crețuri, s. n. I. 1. Adj. (Despre păr, blană, lână etc.) Răsucit în inele; cârlionț, buclat. 2. Adj. Cu ridicături și adâncituri; cutat, încrețit; zbârcit, ridat. II. 1. S. m. (Rar) Păr creț (1) sau încrețit; buclă, cârlionț. 2. S. n. Încrețitură la o țesătură sau la un obiect confecționat; cută, fald. 3. S. n. Încrețitură a pielii; zbârcitură, rid, cută. 4. S. f. Soi de viță-de-vie cu struguri verzi-gălbui, din care se obțin vinuri de masă. – Et. nec. DOOM
creț4 (zbârcitură, rid) s. n., pl. créțuri
creților
CREȚ, CREÁȚĂ, (I) creți, -e, adj., (II 1) creți, s. m., (II 4) crețe, s. f., (II 2, 3) crețuri, s. n. I. 1. Adj. (Despre păr, blană, lână etc.) Răsucit în inele; cârlionț, buclat. 2. Adj. Cu ridicături și adâncituri; cutat, încrețit; zbârcit, ridat. II. 1. S. m. (Rar) Păr creț (1) sau încrețit; buclă, cârlionț. 2. S. n. Încrețitură la o țesătură sau la un obiect confecționat; cută, fald. 3. S. n. Încrețitură a pielii; zbârcitură, rid, cută. 4. S. f. Soi de viță-de-vie cu struguri verzi-gălbui, din care se obțin vinuri de masă. – Et. nec. DOOM
creț4 (zbârcitură, rid) s. n., pl. créțuri
crețișoara
CREȚIȘOÁRĂ, crețișoare, s. f. Plantă erbacee din familia rozaceelor, cu flori mici verzi-gălbui (Alchemilla vulgaris). – Creț + suf. -ișoară. DOOM
crețișoáră (plantă) s. f., g.-d. art. crețișoárei; pl. crețișoáre
crețișoare
CREȚIȘOÁRĂ, crețișoare, s. f. Plantă erbacee din familia rozaceelor, cu flori mici verzi-gălbui (Alchemilla vulgaris). – Creț + suf. -ișoară. DOOM
crețișoáră (plantă) s. f., g.-d. art. crețișoárei; pl. crețișoáre
crețișoarei
CREȚIȘOÁRĂ, crețișoare, s. f. Plantă erbacee din familia rozaceelor, cu flori mici verzi-gălbui (Alchemilla vulgaris). – Creț + suf. -ișoară. DOOM
crețișoáră (plantă) s. f., g.-d. art. crețișoárei; pl. crețișoáre
crețișoarele
CREȚIȘOÁRĂ, crețișoare, s. f. Plantă erbacee din familia rozaceelor, cu flori mici verzi-gălbui (Alchemilla vulgaris). – Creț + suf. -ișoară. DOOM
crețișoáră (plantă) s. f., g.-d. art. crețișoárei; pl. crețișoáre
crețișoarelor
CREȚIȘOÁRĂ, crețișoare, s. f. Plantă erbacee din familia rozaceelor, cu flori mici verzi-gălbui (Alchemilla vulgaris). – Creț + suf. -ișoară. DOOM
crețișoáră (plantă) s. f., g.-d. art. crețișoárei; pl. crețișoáre
crețoiu
crețoiu s. invar. (augm.) v. creț.
crețoman
crețoman, crețomani s. m. (vulg.) v. crețar.
crețul
CREȚ, CREÁȚĂ, (I) creți, -e, adj., (II 1) creți, s. m., (II 4) crețe, s. f., (II 2, 3) crețuri, s. n. I. 1. Adj. (Despre păr, blană, lână etc.) Răsucit în inele; cârlionț, buclat. 2. Adj. Cu ridicături și adâncituri; cutat, încrețit; zbârcit, ridat. II. 1. S. m. (Rar) Păr creț (1) sau încrețit; buclă, cârlionț. 2. S. n. Încrețitură la o țesătură sau la un obiect confecționat; cută, fald. 3. S. n. Încrețitură a pielii; zbârcitură, rid, cută. 4. S. f. Soi de viță-de-vie cu struguri verzi-gălbui, din care se obțin vinuri de masă. – Et. nec. DOOM
creț4 (zbârcitură, rid) s. n., pl. créțuri
crețul
CREȚ, CREÁȚĂ, (I) creți, -e, adj., (II 1) creți, s. m., (II 4) crețe, s. f., (II 2, 3) crețuri, s. n. I. 1. Adj. (Despre păr, blană, lână etc.) Răsucit în inele; cârlionț, buclat. 2. Adj. Cu ridicături și adâncituri; cutat, încrețit; zbârcit, ridat. II. 1. S. m. (Rar) Păr creț (1) sau încrețit; buclă, cârlionț. 2. S. n. Încrețitură la o țesătură sau la un obiect confecționat; cută, fald. 3. S. n. Încrețitură a pielii; zbârcitură, rid, cută. 4. S. f. Soi de viță-de-vie cu struguri verzi-gălbui, din care se obțin vinuri de masă. – Et. nec. DOOM
creț4 (zbârcitură, rid) s. n., pl. créțuri
crețul
CREȚ, CREÁȚĂ, (I) creți, -e, adj., (II 1) creți, s. m., (II 4) crețe, s. f., (II 2, 3) crețuri, s. n. I. 1. Adj. (Despre păr, blană, lână etc.) Răsucit în inele; cârlionț, buclat. 2. Adj. Cu ridicături și adâncituri; cutat, încrețit; zbârcit, ridat. II. 1. S. m. (Rar) Păr creț (1) sau încrețit; buclă, cârlionț. 2. S. n. Încrețitură la o țesătură sau la un obiect confecționat; cută, fald. 3. S. n. Încrețitură a pielii; zbârcitură, rid, cută. 4. S. f. Soi de viță-de-vie cu struguri verzi-gălbui, din care se obțin vinuri de masă. – Et. nec.
crețului
CREȚ, CREÁȚĂ, (I) creți, -e, adj., (II 1) creți, s. m., (II 4) crețe, s. f., (II 2, 3) crețuri, s. n. I. 1. Adj. (Despre păr, blană, lână etc.) Răsucit în inele; cârlionț, buclat. 2. Adj. Cu ridicături și adâncituri; cutat, încrețit; zbârcit, ridat. II. 1. S. m. (Rar) Păr creț (1) sau încrețit; buclă, cârlionț. 2. S. n. Încrețitură la o țesătură sau la un obiect confecționat; cută, fald. 3. S. n. Încrețitură a pielii; zbârcitură, rid, cută. 4. S. f. Soi de viță-de-vie cu struguri verzi-gălbui, din care se obțin vinuri de masă. – Et. nec. DOOM
creț4 (zbârcitură, rid) s. n., pl. créțuri
crețului
CREȚ, CREÁȚĂ, (I) creți, -e, adj., (II 1) creți, s. m., (II 4) crețe, s. f., (II 2, 3) crețuri, s. n. I. 1. Adj. (Despre păr, blană, lână etc.) Răsucit în inele; cârlionț, buclat. 2. Adj. Cu ridicături și adâncituri; cutat, încrețit; zbârcit, ridat. II. 1. S. m. (Rar) Păr creț (1) sau încrețit; buclă, cârlionț. 2. S. n. Încrețitură la o țesătură sau la un obiect confecționat; cută, fald. 3. S. n. Încrețitură a pielii; zbârcitură, rid, cută. 4. S. f. Soi de viță-de-vie cu struguri verzi-gălbui, din care se obțin vinuri de masă. – Et. nec. DOOM
creț4 (zbârcitură, rid) s. n., pl. créțuri
crețului
CREȚ, CREÁȚĂ, (I) creți, -e, adj., (II 1) creți, s. m., (II 4) crețe, s. f., (II 2, 3) crețuri, s. n. I. 1. Adj. (Despre păr, blană, lână etc.) Răsucit în inele; cârlionț, buclat. 2. Adj. Cu ridicături și adâncituri; cutat, încrețit; zbârcit, ridat. II. 1. S. m. (Rar) Păr creț (1) sau încrețit; buclă, cârlionț. 2. S. n. Încrețitură la o țesătură sau la un obiect confecționat; cută, fald. 3. S. n. Încrețitură a pielii; zbârcitură, rid, cută. 4. S. f. Soi de viță-de-vie cu struguri verzi-gălbui, din care se obțin vinuri de masă. – Et. nec.
crețuri
CREȚ, CREÁȚĂ, (I) creți, -e, adj., (II 1) creți, s. m., (II 4) crețe, s. f., (II 2, 3) crețuri, s. n. I. 1. Adj. (Despre păr, blană, lână etc.) Răsucit în inele; cârlionț, buclat. 2. Adj. Cu ridicături și adâncituri; cutat, încrețit; zbârcit, ridat. II. 1. S. m. (Rar) Păr creț (1) sau încrețit; buclă, cârlionț. 2. S. n. Încrețitură la o țesătură sau la un obiect confecționat; cută, fald. 3. S. n. Încrețitură a pielii; zbârcitură, rid, cută. 4. S. f. Soi de viță-de-vie cu struguri verzi-gălbui, din care se obțin vinuri de masă. – Et. nec.
crețurile
CREȚ, CREÁȚĂ, (I) creți, -e, adj., (II 1) creți, s. m., (II 4) crețe, s. f., (II 2, 3) crețuri, s. n. I. 1. Adj. (Despre păr, blană, lână etc.) Răsucit în inele; cârlionț, buclat. 2. Adj. Cu ridicături și adâncituri; cutat, încrețit; zbârcit, ridat. II. 1. S. m. (Rar) Păr creț (1) sau încrețit; buclă, cârlionț. 2. S. n. Încrețitură la o țesătură sau la un obiect confecționat; cută, fald. 3. S. n. Încrețitură a pielii; zbârcitură, rid, cută. 4. S. f. Soi de viță-de-vie cu struguri verzi-gălbui, din care se obțin vinuri de masă. – Et. nec.
crețurilor
CREȚ, CREÁȚĂ, (I) creți, -e, adj., (II 1) creți, s. m., (II 4) crețe, s. f., (II 2, 3) crețuri, s. n. I. 1. Adj. (Despre păr, blană, lână etc.) Răsucit în inele; cârlionț, buclat. 2. Adj. Cu ridicături și adâncituri; cutat, încrețit; zbârcit, ridat. II. 1. S. m. (Rar) Păr creț (1) sau încrețit; buclă, cârlionț. 2. S. n. Încrețitură la o țesătură sau la un obiect confecționat; cută, fald. 3. S. n. Încrețitură a pielii; zbârcitură, rid, cută. 4. S. f. Soi de viță-de-vie cu struguri verzi-gălbui, din care se obțin vinuri de masă. – Et. nec.
crețușca
CREȚÚȘCĂ, crețuște, s. f. Plantă erbacee meliferă și medicinală din familia rozaceelor, cu flori dispuse în corimb, folosită la prepararea unui ceai diuretic (Filipendula ulmaria). – Creț + suf. -ușcă. DOOM
crețúșcă s. f., g.-d. art. crețúștei; pl. crețúște
crețuște
CREȚÚȘCĂ, crețuște, s. f. Plantă erbacee meliferă și medicinală din familia rozaceelor, cu flori dispuse în corimb, folosită la prepararea unui ceai diuretic (Filipendula ulmaria). – Creț + suf. -ușcă. DOOM
crețúșcă s. f., g.-d. art. crețúștei; pl. crețúște
crețuștei
CREȚÚȘCĂ, crețuște, s. f. Plantă erbacee meliferă și medicinală din familia rozaceelor, cu flori dispuse în corimb, folosită la prepararea unui ceai diuretic (Filipendula ulmaria). – Creț + suf. -ușcă. DOOM
crețúșcă s. f., g.-d. art. crețúștei; pl. crețúște
crețuștele
CREȚÚȘCĂ, crețuște, s. f. Plantă erbacee meliferă și medicinală din familia rozaceelor, cu flori dispuse în corimb, folosită la prepararea unui ceai diuretic (Filipendula ulmaria). – Creț + suf. -ușcă. DOOM
crețúșcă s. f., g.-d. art. crețúștei; pl. crețúște
crețuștelor
CREȚÚȘCĂ, crețuște, s. f. Plantă erbacee meliferă și medicinală din familia rozaceelor, cu flori dispuse în corimb, folosită la prepararea unui ceai diuretic (Filipendula ulmaria). – Creț + suf. -ușcă. DOOM
crețúșcă s. f., g.-d. art. crețúștei; pl. crețúște
cri
CRI interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită cântecul greierului. – Onomatopee. DOOM
cri-crí v. cri
crianestezie
CRIANESTEZÍE s.f. v. crioanestezie.
criant
CRIÁNT, -Ă, crianți, -te, adj. (Livr.) Țipător (1). Culoare criantă. [Pr.: cri-ant] – Din fr. criant.
crianta
CRIÁNT, -Ă, crianți, -te, adj. (Livr.) Țipător (1). Culoare criantă. [Pr.: cri-ant] – Din fr. criant.
criante
CRIÁNT, -Ă, crianți, -te, adj. (Livr.) Țipător (1). Culoare criantă. [Pr.: cri-ant] – Din fr. criant.
criantei
CRIÁNT, -Ă, crianți, -te, adj. (Livr.) Țipător (1). Culoare criantă. [Pr.: cri-ant] – Din fr. criant.
criantele
CRIÁNT, -Ă, crianți, -te, adj. (Livr.) Țipător (1). Culoare criantă. [Pr.: cri-ant] – Din fr. criant.
criantelor
CRIÁNT, -Ă, crianți, -te, adj. (Livr.) Țipător (1). Culoare criantă. [Pr.: cri-ant] – Din fr. criant.
criantul
CRIÁNT, -Ă, crianți, -te, adj. (Livr.) Țipător (1). Culoare criantă. [Pr.: cri-ant] – Din fr. criant.
criantului
CRIÁNT, -Ă, crianți, -te, adj. (Livr.) Țipător (1). Culoare criantă. [Pr.: cri-ant] – Din fr. criant.
crianți
CRIÁNT, -Ă, crianți, -te, adj. (Livr.) Țipător (1). Culoare criantă. [Pr.: cri-ant] – Din fr. criant.
crianții
CRIÁNT, -Ă, crianți, -te, adj. (Livr.) Țipător (1). Culoare criantă. [Pr.: cri-ant] – Din fr. criant.
crianților
CRIÁNT, -Ă, crianți, -te, adj. (Livr.) Țipător (1). Culoare criantă. [Pr.: cri-ant] – Din fr. criant.
crib
CRIB, criburi, s. n. Construcție din lemn, metal etc. care se așază în albia unui râu pentru a proteja sorbul unei pompe care se alimentează din apa respectivă. – Din germ. Kribbe. DOOM
crib s. n., pl. críburi
cribdă
críbdă (-de), s. f. – Înșelătorie, cursă, escrocherie. – Var. crivdă, cridă. Sb., bg. krivda „nedreptate” (Candrea). În Olt. și Munt. Var. cridă, numai în expresia a face cu crida „a înșela”.
criblura
CRIBLÚRĂ, cribluri, s. f. Piatră dură, spartă mărunt, folosită la lucrări de asfaltare. – Din fr. criblure. DOOM
criblúră (cri-blu-) s. f., g.-d. art. criblúrii; pl. criblúri
cribluri
CRIBLÚRĂ, cribluri, s. f. Piatră dură, spartă mărunt, folosită la lucrări de asfaltare. – Din fr. criblure. DOOM
criblúră (cri-blu-) s. f., g.-d. art. criblúrii; pl. criblúri
criblurii
CRIBLÚRĂ, cribluri, s. f. Piatră dură, spartă mărunt, folosită la lucrări de asfaltare. – Din fr. criblure. DOOM
criblúră (cri-blu-) s. f., g.-d. art. criblúrii; pl. criblúri
criblurile
CRIBLÚRĂ, cribluri, s. f. Piatră dură, spartă mărunt, folosită la lucrări de asfaltare. – Din fr. criblure. DOOM
criblúră (cri-blu-) s. f., g.-d. art. criblúrii; pl. criblúri
criblurilor
CRIBLÚRĂ, cribluri, s. f. Piatră dură, spartă mărunt, folosită la lucrări de asfaltare. – Din fr. criblure. DOOM
criblúră (cri-blu-) s. f., g.-d. art. criblúrii; pl. criblúri
cribriform
CRIBRIFÓRM, -Ă adj. (Despre o formație anatomică) Perforat ca o sită. [< fr. cribriforme].
cribul
CRIB, criburi, s. n. Construcție din lemn, metal etc. care se așază în albia unui râu pentru a proteja sorbul unei pompe care se alimentează din apa respectivă. – Din germ. Kribbe. DOOM
crib s. n., pl. críburi
cribului
CRIB, criburi, s. n. Construcție din lemn, metal etc. care se așază în albia unui râu pentru a proteja sorbul unei pompe care se alimentează din apa respectivă. – Din germ. Kribbe. DOOM
crib s. n., pl. críburi
criburi
CRIB, criburi, s. n. Construcție din lemn, metal etc. care se așază în albia unui râu pentru a proteja sorbul unei pompe care se alimentează din apa respectivă. – Din germ. Kribbe. DOOM
crib s. n., pl. críburi
criburile
CRIB, criburi, s. n. Construcție din lemn, metal etc. care se așază în albia unui râu pentru a proteja sorbul unei pompe care se alimentează din apa respectivă. – Din germ. Kribbe. DOOM
crib s. n., pl. críburi
criburilor
CRIB, criburi, s. n. Construcție din lemn, metal etc. care se așază în albia unui râu pentru a proteja sorbul unei pompe care se alimentează din apa respectivă. – Din germ. Kribbe. DOOM
crib s. n., pl. críburi
cric
CRIC, cricuri, s. n. Aparat portativ, acționat manual, mecanic etc. folosit pentru ridicarea unor greutăți mari la mică înălțime prin împingere de jos în sus. – Din fr. cric. DOOM
cric s. n., pl. crícuri
cricetus
HÂRCIÓG, hârciogi, s. m. Mamifer rozător cu blană frumoasă, pufoasă, roșcată-cafenie, cu coada scurtă și cu două pungi de amândouă părțile ale gurii, care servesc la transportul proviziilor în galeriile subterane unde hibernează; grivan (Cricetus cricetus). – Din magh. hörcsög.
crichet
CRICHÉT s. n. Joc sportiv între două echipe a câte 11 oameni care lovesc cu niște bastoane speciale mingea, încercând s-o introducă în poarta adversarului. – Din engl., fr. cricket. DOOM
críchet s. n.
crichet
CRICHÉT s. n. Joc sportiv între două echipe a câte 11 oameni care lovesc cu niște bastoane speciale mingea, încercând s-o introducă în poarta adversarului. – Din engl., fr. cricket.
crichetul
CRICHÉT s. n. Joc sportiv între două echipe a câte 11 oameni care lovesc cu niște bastoane speciale mingea, încercând s-o introducă în poarta adversarului. – Din engl., fr. cricket. DOOM
críchet s. n.
crichetului
CRICHÉT s. n. Joc sportiv între două echipe a câte 11 oameni care lovesc cu niște bastoane speciale mingea, încercând s-o introducă în poarta adversarului. – Din engl., fr. cricket. DOOM
críchet s. n.
crichin
críchin (-ni), s. m. – Varietate de prun (Prunus insititia). Germ. Krieche, prin intermediul săs. Krâichen (Borcea, 184).
crici
cricí (-césc, -ít), vb. – 1. A aviza, a dispune. – 2. A însărcina, a recomanda. Sb. kričati „a avertiza” (Scriban, Arhiva, 1912; DAR). În Banat și Olt.
cricire
cricí (-césc, -ít), vb. – 1. A aviza, a dispune. – 2. A însărcina, a recomanda. Sb. kričati „a avertiza” (Scriban, Arhiva, 1912; DAR). În Banat și Olt.
cricit
cricí (-césc, -ít), vb. – 1. A aviza, a dispune. – 2. A însărcina, a recomanda. Sb. kričati „a avertiza” (Scriban, Arhiva, 1912; DAR). În Banat și Olt.
crico
CRICO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(în formă de) inel”. [< fr. crico-, cf. gr. krikos].
cricoid
CRICOÍD, -Ă, cricoizi, -de, adj. În formă de inel. – Din fr. cricoïde. DOOM
cricoíd adj. m., pl. cricoízi; f. cricoídă, pl. cricoíde
cricoida
CRICOÍD, -Ă, cricoizi, -de, adj. În formă de inel. – Din fr. cricoïde. DOOM
cricoíd adj. m., pl. cricoízi; f. cricoídă, pl. cricoíde
cricoide
CRICOÍD, -Ă, cricoizi, -de, adj. În formă de inel. – Din fr. cricoïde. DOOM
cricoíd adj. m., pl. cricoízi; f. cricoídă, pl. cricoíde
cricoidei
CRICOÍD, -Ă, cricoizi, -de, adj. În formă de inel. – Din fr. cricoïde. DOOM
cricoíd adj. m., pl. cricoízi; f. cricoídă, pl. cricoíde
cricoidele
CRICOÍD, -Ă, cricoizi, -de, adj. În formă de inel. – Din fr. cricoïde. DOOM
cricoíd adj. m., pl. cricoízi; f. cricoídă, pl. cricoíde
cricoidelor
CRICOÍD, -Ă, cricoizi, -de, adj. În formă de inel. – Din fr. cricoïde. DOOM
cricoíd adj. m., pl. cricoízi; f. cricoídă, pl. cricoíde
cricoidul
CRICOÍD, -Ă, cricoizi, -de, adj. În formă de inel. – Din fr. cricoïde. DOOM
cricoíd adj. m., pl. cricoízi; f. cricoídă, pl. cricoíde
cricoidului
CRICOÍD, -Ă, cricoizi, -de, adj. În formă de inel. – Din fr. cricoïde. DOOM
cricoíd adj. m., pl. cricoízi; f. cricoídă, pl. cricoíde
cricoizi
CRICOÍD, -Ă, cricoizi, -de, adj. În formă de inel. – Din fr. cricoïde. DOOM
cricoíd adj. m., pl. cricoízi; f. cricoídă, pl. cricoíde
cricoizii
CRICOÍD, -Ă, cricoizi, -de, adj. În formă de inel. – Din fr. cricoïde. DOOM
cricoíd adj. m., pl. cricoízi; f. cricoídă, pl. cricoíde
cricoizilor
CRICOÍD, -Ă, cricoizi, -de, adj. În formă de inel. – Din fr. cricoïde. DOOM
cricoíd adj. m., pl. cricoízi; f. cricoídă, pl. cricoíde
cricul
CRIC, cricuri, s. n. Aparat portativ, acționat manual, mecanic etc. folosit pentru ridicarea unor greutăți mari la mică înălțime prin împingere de jos în sus. – Din fr. cric. DOOM
cric s. n., pl. crícuri
cricului
CRIC, cricuri, s. n. Aparat portativ, acționat manual, mecanic etc. folosit pentru ridicarea unor greutăți mari la mică înălțime prin împingere de jos în sus. – Din fr. cric. DOOM
cric s. n., pl. crícuri
cricuri
CRIC, cricuri, s. n. Aparat portativ, acționat manual, mecanic etc. folosit pentru ridicarea unor greutăți mari la mică înălțime prin împingere de jos în sus. – Din fr. cric. DOOM
cric s. n., pl. crícuri
cricurile
CRIC, cricuri, s. n. Aparat portativ, acționat manual, mecanic etc. folosit pentru ridicarea unor greutăți mari la mică înălțime prin împingere de jos în sus. – Din fr. cric. DOOM
cric s. n., pl. crícuri
cricurilor
CRIC, cricuri, s. n. Aparat portativ, acționat manual, mecanic etc. folosit pentru ridicarea unor greutăți mari la mică înălțime prin împingere de jos în sus. – Din fr. cric. DOOM
cric s. n., pl. crícuri
crida
CRÍDĂ, cride, s. f. (Reg.) Cretă. – Din ucr. krijda. DOOM
crídă (reg.) s. f., g.-d. art. crídei; pl. críde
cride
CRÍDĂ, cride, s. f. (Reg.) Cretă. – Din ucr. krijda. DOOM
crídă (reg.) s. f., g.-d. art. crídei; pl. críde
cridei
CRÍDĂ, cride, s. f. (Reg.) Cretă. – Din ucr. krijda. DOOM
crídă (reg.) s. f., g.-d. art. crídei; pl. críde
cridele
CRÍDĂ, cride, s. f. (Reg.) Cretă. – Din ucr. krijda. DOOM
crídă (reg.) s. f., g.-d. art. crídei; pl. críde
cridelor
CRÍDĂ, cride, s. f. (Reg.) Cretă. – Din ucr. krijda. DOOM
crídă (reg.) s. f., g.-d. art. crídei; pl. críde
criel
CRÉIER, (1,3) creieri, s. m., (2) creiere, s. n. 1. Partea cea mai importantă a sistemului nervos central la vertebrate, organ al gândirii și al conștiinței umane, care este situată în cutia craniană și compusă din trunchiul cerebral, creierul mic și emisferele cerebrale. ◊ Creierul mic = parte a creierului situată în regiunea posterioară și inferioară a craniului; cerebel. Creierul mare = parte a creierului situată în regiunea anterioară și superioară a craniului. 2. Fig. Minte, inteligență, judecată. ♦ Element (persoană) care organizează și conduce o acțiune. 3. (În expr.) Creierii (sau creierul) munților = locurile cele mai înalte și mai greu accesibile ale munților. [Var.: (înv.) críer s. m.] – Lat. c(e)rebellum. DOOM
créier1 (organ) s. m., pl. créieri
crier
CRÉIER, (1,3) creieri, s. m., (2) creiere, s. n. 1. Partea cea mai importantă a sistemului nervos central la vertebrate, organ al gândirii și al conștiinței umane, care este situată în cutia craniană și compusă din trunchiul cerebral, creierul mic și emisferele cerebrale. ◊ Creierul mic = parte a creierului situată în regiunea posterioară și inferioară a craniului; cerebel. Creierul mare = parte a creierului situată în regiunea anterioară și superioară a craniului. 2. Fig. Minte, inteligență, judecată. ♦ Element (persoană) care organizează și conduce o acțiune. 3. (În expr.) Creierii (sau creierul) munților = locurile cele mai înalte și mai greu accesibile ale munților. [Var.: (înv.) críer s. m.] – Lat. c(e)rebellum. DOOM
créier1 (organ) s. m., pl. créieri
criergia
CRIERGÍE s. f. (Geol.) Acțiune a înghețului asupra solului și rocilor de suprafață. [Pr.: cri-er-] – Din fr. cryergie.
criergie
CRIERGÍE s. f. (Geol.) Acțiune a înghețului asupra solului și rocilor de suprafață. [Pr.: cri-er-] – Din fr. cryergie.
criergiei
CRIERGÍE s. f. (Geol.) Acțiune a înghețului asupra solului și rocilor de suprafață. [Pr.: cri-er-] – Din fr. cryergie.
criergii
CRIERGÍE s. f. (Geol.) Acțiune a înghețului asupra solului și rocilor de suprafață. [Pr.: cri-er-] – Din fr. cryergie.
criestezie
CRIESTEZÍE s.f. v. crioestezie.
crighel
CRÍGHEL, crighele, s. n. (Reg.) Halbă. – Din germ. Krügel. DOOM
críghel (reg.) s. n., pl. críghele
crighele
CRÍGHEL, crighele, s. n. (Reg.) Halbă. – Din germ. Krügel. DOOM
críghel (reg.) s. n., pl. críghele
crighelele
CRÍGHEL, crighele, s. n. (Reg.) Halbă. – Din germ. Krügel. DOOM
críghel (reg.) s. n., pl. críghele
crighelelor
CRÍGHEL, crighele, s. n. (Reg.) Halbă. – Din germ. Krügel. DOOM
críghel (reg.) s. n., pl. críghele
crighelul
CRÍGHEL, crighele, s. n. (Reg.) Halbă. – Din germ. Krügel. DOOM
críghel (reg.) s. n., pl. críghele
crighelului
CRÍGHEL, crighele, s. n. (Reg.) Halbă. – Din germ. Krügel. DOOM
críghel (reg.) s. n., pl. críghele
crijac
CRIJÁC, crijaci, s. m. (Înv.) Cruciat. – Din ucr. kryzak. DOOM
crijác (înv.) s. m., pl. crijáci
crijaci
CRIJÁC, crijaci, s. m. (Înv.) Cruciat. – Din ucr. kryzak. DOOM
crijác (înv.) s. m., pl. crijáci
crijacii
CRIJÁC, crijaci, s. m. (Înv.) Cruciat. – Din ucr. kryzak. DOOM
crijác (înv.) s. m., pl. crijáci
crijacilor
CRIJÁC, crijaci, s. m. (Înv.) Cruciat. – Din ucr. kryzak. DOOM
crijác (înv.) s. m., pl. crijáci
crijacul
CRIJÁC, crijaci, s. m. (Înv.) Cruciat. – Din ucr. kryzak. DOOM
crijác (înv.) s. m., pl. crijáci
crijacului
CRIJÁC, crijaci, s. m. (Înv.) Cruciat. – Din ucr. kryzak. DOOM
crijác (înv.) s. m., pl. crijáci
crijma
CRÍJMĂ, crijme, s. f. (Reg.) Bucată de pânză nouă în care nașa înfășoară copilul la botez, după ce este scos din cristelniță. – Din ucr. krijmo. DOOM
críjmă (reg.) s. f., g.-d. art. críjmei; pl. críjme
crijme
CRÍJMĂ, crijme, s. f. (Reg.) Bucată de pânză nouă în care nașa înfășoară copilul la botez, după ce este scos din cristelniță. – Din ucr. krijmo. DOOM
críjmă (reg.) s. f., g.-d. art. críjmei; pl. críjme
crijmei
CRÍJMĂ, crijme, s. f. (Reg.) Bucată de pânză nouă în care nașa înfășoară copilul la botez, după ce este scos din cristelniță. – Din ucr. krijmo. DOOM
críjmă (reg.) s. f., g.-d. art. críjmei; pl. críjme
crijmele
CRÍJMĂ, crijme, s. f. (Reg.) Bucată de pânză nouă în care nașa înfășoară copilul la botez, după ce este scos din cristelniță. – Din ucr. krijmo. DOOM
críjmă (reg.) s. f., g.-d. art. críjmei; pl. críjme
crijmelor
CRÍJMĂ, crijme, s. f. (Reg.) Bucată de pânză nouă în care nașa înfășoară copilul la botez, după ce este scos din cristelniță. – Din ucr. krijmo. DOOM
críjmă (reg.) s. f., g.-d. art. críjmei; pl. críjme
crila
CRÍLĂ, crile, s. f. 1. Fiecare dintre cele două părți laterale ale unui năvod. 2. (Reg.) Cârd, droaie de copii sau de oameni. – Din sl. krilo „aripă”. DOOM
crílă s. f., g.-d. art. crílei; pl. críle
crile
CRÍLĂ, crile, s. f. 1. Fiecare dintre cele două părți laterale ale unui năvod. 2. (Reg.) Cârd, droaie de copii sau de oameni. – Din sl. krilo „aripă”. DOOM
crílă s. f., g.-d. art. crílei; pl. críle
crilei
CRÍLĂ, crile, s. f. 1. Fiecare dintre cele două părți laterale ale unui năvod. 2. (Reg.) Cârd, droaie de copii sau de oameni. – Din sl. krilo „aripă”. DOOM
crílă s. f., g.-d. art. crílei; pl. críle
crilele
CRÍLĂ, crile, s. f. 1. Fiecare dintre cele două părți laterale ale unui năvod. 2. (Reg.) Cârd, droaie de copii sau de oameni. – Din sl. krilo „aripă”. DOOM
crílă s. f., g.-d. art. crílei; pl. críle
crilelor
CRÍLĂ, crile, s. f. 1. Fiecare dintre cele două părți laterale ale unui năvod. 2. (Reg.) Cârd, droaie de copii sau de oameni. – Din sl. krilo „aripă”. DOOM
crílă s. f., g.-d. art. crílei; pl. críle
crima
CRÍMĂ, crime, s. f. Infracțiune care prezintă un grad ridicat de pericol social și pe care legea o sancționează cu pedepsele cele mai mari; spec. omor. ◊ Crimă internațională = infracțiune deosebit de gravă împotriva legilor și uzanțelor războiului, precum și împotriva păcii internaționale și a umanității. – Din fr. crime. DOOM
crímă s. f., g.-d. art. crímei; pl. críme
crime
CRÍMĂ, crime, s. f. Infracțiune care prezintă un grad ridicat de pericol social și pe care legea o sancționează cu pedepsele cele mai mari; spec. omor. ◊ Crimă internațională = infracțiune deosebit de gravă împotriva legilor și uzanțelor războiului, precum și împotriva păcii internaționale și a umanității. – Din fr. crime. DOOM
crímă s. f., g.-d. art. crímei; pl. críme
crimei
CRÍMĂ, crime, s. f. Infracțiune care prezintă un grad ridicat de pericol social și pe care legea o sancționează cu pedepsele cele mai mari; spec. omor. ◊ Crimă internațională = infracțiune deosebit de gravă împotriva legilor și uzanțelor războiului, precum și împotriva păcii internaționale și a umanității. – Din fr. crime. DOOM
crímă s. f., g.-d. art. crímei; pl. críme
crimele
CRÍMĂ, crime, s. f. Infracțiune care prezintă un grad ridicat de pericol social și pe care legea o sancționează cu pedepsele cele mai mari; spec. omor. ◊ Crimă internațională = infracțiune deosebit de gravă împotriva legilor și uzanțelor războiului, precum și împotriva păcii internaționale și a umanității. – Din fr. crime. DOOM
crímă s. f., g.-d. art. crímei; pl. críme
crimelor
CRÍMĂ, crime, s. f. Infracțiune care prezintă un grad ridicat de pericol social și pe care legea o sancționează cu pedepsele cele mai mari; spec. omor. ◊ Crimă internațională = infracțiune deosebit de gravă împotriva legilor și uzanțelor războiului, precum și împotriva păcii internaționale și a umanității. – Din fr. crime. DOOM
crímă s. f., g.-d. art. crímei; pl. críme
criminal
CRIMINÁL2, -Ă, criminali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care conține o intenție nelegiuită, care constituie o crimă, referitor la crimă; rău, dăunător. 2. S. m. și f. Persoană care a săvârșit o crimă; criminalist2. ◊ Criminal de război = persoană care, în timpul unui război, se face vinovată de crime împotriva legilor și uzanțelor războiului, precum și împotriva păcii internaționale și a umanității. – Din fr. criminel, lat. criminalis. DOOM
criminál1 adj. m., (persoană) s. m., pl. crimináli; adj. f., s. f. criminálă, pl. criminále
criminal
CRIMINÁL2, -Ă, criminali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care conține o intenție nelegiuită, care constituie o crimă, referitor la crimă; rău, dăunător. 2. S. m. și f. Persoană care a săvârșit o crimă; criminalist2. ◊ Criminal de război = persoană care, în timpul unui război, se face vinovată de crime împotriva legilor și uzanțelor războiului, precum și împotriva păcii internaționale și a umanității. – Din fr. criminel, lat. criminalis. DOOM
criminál1 adj. m., (persoană) s. m., pl. crimináli; adj. f., s. f. criminálă, pl. criminále
criminal
CRIMINÁL1, criminaluri, s. n. (Înv.) Judecătorie, tribunal care judecă crimele; p. ext. pușcărie, închisoare. – Din germ. Kriminal[gericht]. DOOM
criminál2 (tribunal, închisoare) (înv.) s. n., pl. crimináluri
criminala
CRIMINÁL2, -Ă, criminali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care conține o intenție nelegiuită, care constituie o crimă, referitor la crimă; rău, dăunător. 2. S. m. și f. Persoană care a săvârșit o crimă; criminalist2. ◊ Criminal de război = persoană care, în timpul unui război, se face vinovată de crime împotriva legilor și uzanțelor războiului, precum și împotriva păcii internaționale și a umanității. – Din fr. criminel, lat. criminalis. DOOM
criminál1 adj. m., (persoană) s. m., pl. crimináli; adj. f., s. f. criminálă, pl. criminále
criminala
CRIMINÁL2, -Ă, criminali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care conține o intenție nelegiuită, care constituie o crimă, referitor la crimă; rău, dăunător. 2. S. m. și f. Persoană care a săvârșit o crimă; criminalist2. ◊ Criminal de război = persoană care, în timpul unui război, se face vinovată de crime împotriva legilor și uzanțelor războiului, precum și împotriva păcii internaționale și a umanității. – Din fr. criminel, lat. criminalis. DOOM
criminál1 adj. m., (persoană) s. m., pl. crimináli; adj. f., s. f. criminálă, pl. criminále
criminale
CRIMINÁL2, -Ă, criminali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care conține o intenție nelegiuită, care constituie o crimă, referitor la crimă; rău, dăunător. 2. S. m. și f. Persoană care a săvârșit o crimă; criminalist2. ◊ Criminal de război = persoană care, în timpul unui război, se face vinovată de crime împotriva legilor și uzanțelor războiului, precum și împotriva păcii internaționale și a umanității. – Din fr. criminel, lat. criminalis. DOOM
criminál1 adj. m., (persoană) s. m., pl. crimináli; adj. f., s. f. criminálă, pl. criminále
criminale
CRIMINÁL2, -Ă, criminali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care conține o intenție nelegiuită, care constituie o crimă, referitor la crimă; rău, dăunător. 2. S. m. și f. Persoană care a săvârșit o crimă; criminalist2. ◊ Criminal de război = persoană care, în timpul unui război, se face vinovată de crime împotriva legilor și uzanțelor războiului, precum și împotriva păcii internaționale și a umanității. – Din fr. criminel, lat. criminalis. DOOM
criminál1 adj. m., (persoană) s. m., pl. crimináli; adj. f., s. f. criminálă, pl. criminále
criminalei
CRIMINÁL2, -Ă, criminali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care conține o intenție nelegiuită, care constituie o crimă, referitor la crimă; rău, dăunător. 2. S. m. și f. Persoană care a săvârșit o crimă; criminalist2. ◊ Criminal de război = persoană care, în timpul unui război, se face vinovată de crime împotriva legilor și uzanțelor războiului, precum și împotriva păcii internaționale și a umanității. – Din fr. criminel, lat. criminalis. DOOM
criminál1 adj. m., (persoană) s. m., pl. crimináli; adj. f., s. f. criminálă, pl. criminále
criminalei
CRIMINÁL2, -Ă, criminali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care conține o intenție nelegiuită, care constituie o crimă, referitor la crimă; rău, dăunător. 2. S. m. și f. Persoană care a săvârșit o crimă; criminalist2. ◊ Criminal de război = persoană care, în timpul unui război, se face vinovată de crime împotriva legilor și uzanțelor războiului, precum și împotriva păcii internaționale și a umanității. – Din fr. criminel, lat. criminalis. DOOM
criminál1 adj. m., (persoană) s. m., pl. crimináli; adj. f., s. f. criminálă, pl. criminále
criminalele
CRIMINÁL2, -Ă, criminali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care conține o intenție nelegiuită, care constituie o crimă, referitor la crimă; rău, dăunător. 2. S. m. și f. Persoană care a săvârșit o crimă; criminalist2. ◊ Criminal de război = persoană care, în timpul unui război, se face vinovată de crime împotriva legilor și uzanțelor războiului, precum și împotriva păcii internaționale și a umanității. – Din fr. criminel, lat. criminalis. DOOM
criminál1 adj. m., (persoană) s. m., pl. crimináli; adj. f., s. f. criminálă, pl. criminále
criminalele
CRIMINÁL2, -Ă, criminali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care conține o intenție nelegiuită, care constituie o crimă, referitor la crimă; rău, dăunător. 2. S. m. și f. Persoană care a săvârșit o crimă; criminalist2. ◊ Criminal de război = persoană care, în timpul unui război, se face vinovată de crime împotriva legilor și uzanțelor războiului, precum și împotriva păcii internaționale și a umanității. – Din fr. criminel, lat. criminalis. DOOM
criminál1 adj. m., (persoană) s. m., pl. crimináli; adj. f., s. f. criminálă, pl. criminále
criminalelor
CRIMINÁL2, -Ă, criminali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care conține o intenție nelegiuită, care constituie o crimă, referitor la crimă; rău, dăunător. 2. S. m. și f. Persoană care a săvârșit o crimă; criminalist2. ◊ Criminal de război = persoană care, în timpul unui război, se face vinovată de crime împotriva legilor și uzanțelor războiului, precum și împotriva păcii internaționale și a umanității. – Din fr. criminel, lat. criminalis. DOOM
criminál1 adj. m., (persoană) s. m., pl. crimináli; adj. f., s. f. criminálă, pl. criminále
criminalelor
CRIMINÁL2, -Ă, criminali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care conține o intenție nelegiuită, care constituie o crimă, referitor la crimă; rău, dăunător. 2. S. m. și f. Persoană care a săvârșit o crimă; criminalist2. ◊ Criminal de război = persoană care, în timpul unui război, se face vinovată de crime împotriva legilor și uzanțelor războiului, precum și împotriva păcii internaționale și a umanității. – Din fr. criminel, lat. criminalis. DOOM
criminál1 adj. m., (persoană) s. m., pl. crimináli; adj. f., s. f. criminálă, pl. criminále
criminali
CRIMINÁL2, -Ă, criminali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care conține o intenție nelegiuită, care constituie o crimă, referitor la crimă; rău, dăunător. 2. S. m. și f. Persoană care a săvârșit o crimă; criminalist2. ◊ Criminal de război = persoană care, în timpul unui război, se face vinovată de crime împotriva legilor și uzanțelor războiului, precum și împotriva păcii internaționale și a umanității. – Din fr. criminel, lat. criminalis. DOOM
criminál1 adj. m., (persoană) s. m., pl. crimináli; adj. f., s. f. criminálă, pl. criminále
criminali
CRIMINÁL2, -Ă, criminali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care conține o intenție nelegiuită, care constituie o crimă, referitor la crimă; rău, dăunător. 2. S. m. și f. Persoană care a săvârșit o crimă; criminalist2. ◊ Criminal de război = persoană care, în timpul unui război, se face vinovată de crime împotriva legilor și uzanțelor războiului, precum și împotriva păcii internaționale și a umanității. – Din fr. criminel, lat. criminalis. DOOM
criminál1 adj. m., (persoană) s. m., pl. crimináli; adj. f., s. f. criminálă, pl. criminále
criminalii
CRIMINÁL2, -Ă, criminali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care conține o intenție nelegiuită, care constituie o crimă, referitor la crimă; rău, dăunător. 2. S. m. și f. Persoană care a săvârșit o crimă; criminalist2. ◊ Criminal de război = persoană care, în timpul unui război, se face vinovată de crime împotriva legilor și uzanțelor războiului, precum și împotriva păcii internaționale și a umanității. – Din fr. criminel, lat. criminalis. DOOM
criminál1 adj. m., (persoană) s. m., pl. crimináli; adj. f., s. f. criminálă, pl. criminále
criminalii
CRIMINÁL2, -Ă, criminali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care conține o intenție nelegiuită, care constituie o crimă, referitor la crimă; rău, dăunător. 2. S. m. și f. Persoană care a săvârșit o crimă; criminalist2. ◊ Criminal de război = persoană care, în timpul unui război, se face vinovată de crime împotriva legilor și uzanțelor războiului, precum și împotriva păcii internaționale și a umanității. – Din fr. criminel, lat. criminalis. DOOM
criminál1 adj. m., (persoană) s. m., pl. crimináli; adj. f., s. f. criminálă, pl. criminále
criminalilor
CRIMINÁL2, -Ă, criminali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care conține o intenție nelegiuită, care constituie o crimă, referitor la crimă; rău, dăunător. 2. S. m. și f. Persoană care a săvârșit o crimă; criminalist2. ◊ Criminal de război = persoană care, în timpul unui război, se face vinovată de crime împotriva legilor și uzanțelor războiului, precum și împotriva păcii internaționale și a umanității. – Din fr. criminel, lat. criminalis. DOOM
criminál1 adj. m., (persoană) s. m., pl. crimináli; adj. f., s. f. criminálă, pl. criminále
criminalilor
CRIMINÁL2, -Ă, criminali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care conține o intenție nelegiuită, care constituie o crimă, referitor la crimă; rău, dăunător. 2. S. m. și f. Persoană care a săvârșit o crimă; criminalist2. ◊ Criminal de război = persoană care, în timpul unui război, se face vinovată de crime împotriva legilor și uzanțelor războiului, precum și împotriva păcii internaționale și a umanității. – Din fr. criminel, lat. criminalis. DOOM
criminál1 adj. m., (persoană) s. m., pl. crimináli; adj. f., s. f. criminálă, pl. criminále
criminalist
CRIMINALÍST2, -Ă, criminaliști, -ste, s. m. și f. (Înv.) Criminal2 (2). – Criminal2 + suf. -ist. DOOM
criminalístă s. f., g.-d. art. criminalístei; pl. criminalíste
criminalista
CRIMINALÍST2, -Ă, criminaliști, -ste, s. m. și f. (Înv.) Criminal2 (2). – Criminal2 + suf. -ist. DOOM
criminalístă s. f., g.-d. art. criminalístei; pl. criminalíste
criminaliste
CRIMINALÍST2, -Ă, criminaliști, -ste, s. m. și f. (Înv.) Criminal2 (2). – Criminal2 + suf. -ist. DOOM
criminalístă s. f., g.-d. art. criminalístei; pl. criminalíste
criminalistei
CRIMINALÍST2, -Ă, criminaliști, -ste, s. m. și f. (Înv.) Criminal2 (2). – Criminal2 + suf. -ist. DOOM
criminalístă s. f., g.-d. art. criminalístei; pl. criminalíste
criminalistele
CRIMINALÍST2, -Ă, criminaliști, -ste, s. m. și f. (Înv.) Criminal2 (2). – Criminal2 + suf. -ist. DOOM
criminalístă s. f., g.-d. art. criminalístei; pl. criminalíste
criminalistelor
CRIMINALÍST2, -Ă, criminaliști, -ste, s. m. și f. (Înv.) Criminal2 (2). – Criminal2 + suf. -ist. DOOM
criminalístă s. f., g.-d. art. criminalístei; pl. criminalíste
criminalistica
CRIMINALÍSTICĂ s. f. Știință care se ocupă cu cercetarea mijloacelor și cu elaborarea metodelor pentru prevenirea infracțiunilor, pentru examinarea probelor judiciare în vederea descoperirii infracțiunilor săvârșite și a infractorilor. – Din germ. Kriminalistik. DOOM
criminalístică s. f., g.-d. art. criminalísticii
criminalistici
CRIMINALÍSTICĂ s. f. Știință care se ocupă cu cercetarea mijloacelor și cu elaborarea metodelor pentru prevenirea infracțiunilor, pentru examinarea probelor judiciare în vederea descoperirii infracțiunilor săvârșite și a infractorilor. – Din germ. Kriminalistik. DOOM
criminalístică s. f., g.-d. art. criminalísticii
criminalisticii
CRIMINALÍSTICĂ s. f. Știință care se ocupă cu cercetarea mijloacelor și cu elaborarea metodelor pentru prevenirea infracțiunilor, pentru examinarea probelor judiciare în vederea descoperirii infracțiunilor săvârșite și a infractorilor. – Din germ. Kriminalistik. DOOM
criminalístică s. f., g.-d. art. criminalísticii
criminalistul
CRIMINALÍST2, -Ă, criminaliști, -ste, s. m. și f. (Înv.) Criminal2 (2). – Criminal2 + suf. -ist. DOOM
criminalístă s. f., g.-d. art. criminalístei; pl. criminalíste
criminalistului
CRIMINALÍST2, -Ă, criminaliști, -ste, s. m. și f. (Înv.) Criminal2 (2). – Criminal2 + suf. -ist. DOOM
criminalístă s. f., g.-d. art. criminalístei; pl. criminalíste
criminalitate
CRIMINALITÁTE s. f. Săvârșire de omoruri; totalitatea infracțiunilor săvârșite pe un anumit teritoriu într-o anumită perioadă. – Din fr. criminalité. DOOM
criminalitáte s. f., g.-d. art. criminalitắții
criminalitatea
CRIMINALITÁTE s. f. Săvârșire de omoruri; totalitatea infracțiunilor săvârșite pe un anumit teritoriu într-o anumită perioadă. – Din fr. criminalité. DOOM
criminalitáte s. f., g.-d. art. criminalitắții
criminalități
CRIMINALITÁTE s. f. Săvârșire de omoruri; totalitatea infracțiunilor săvârșite pe un anumit teritoriu într-o anumită perioadă. – Din fr. criminalité. DOOM
criminalitáte s. f., g.-d. art. criminalitắții
criminalității
CRIMINALITÁTE s. f. Săvârșire de omoruri; totalitatea infracțiunilor săvârșite pe un anumit teritoriu într-o anumită perioadă. – Din fr. criminalité. DOOM
criminalitáte s. f., g.-d. art. criminalitắții
criminaliști
CRIMINALÍST2, -Ă, criminaliști, -ste, s. m. și f. (Înv.) Criminal2 (2). – Criminal2 + suf. -ist. DOOM
criminalístă s. f., g.-d. art. criminalístei; pl. criminalíste
criminaliștii
CRIMINALÍST2, -Ă, criminaliști, -ste, s. m. și f. (Înv.) Criminal2 (2). – Criminal2 + suf. -ist. DOOM
criminalístă s. f., g.-d. art. criminalístei; pl. criminalíste
criminaliștilor
CRIMINALÍST2, -Ă, criminaliști, -ste, s. m. și f. (Înv.) Criminal2 (2). – Criminal2 + suf. -ist. DOOM
criminalístă s. f., g.-d. art. criminalístei; pl. criminalíste
criminalul
CRIMINÁL2, -Ă, criminali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care conține o intenție nelegiuită, care constituie o crimă, referitor la crimă; rău, dăunător. 2. S. m. și f. Persoană care a săvârșit o crimă; criminalist2. ◊ Criminal de război = persoană care, în timpul unui război, se face vinovată de crime împotriva legilor și uzanțelor războiului, precum și împotriva păcii internaționale și a umanității. – Din fr. criminel, lat. criminalis. DOOM
criminál1 adj. m., (persoană) s. m., pl. crimináli; adj. f., s. f. criminálă, pl. criminále
criminalul
CRIMINÁL2, -Ă, criminali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care conține o intenție nelegiuită, care constituie o crimă, referitor la crimă; rău, dăunător. 2. S. m. și f. Persoană care a săvârșit o crimă; criminalist2. ◊ Criminal de război = persoană care, în timpul unui război, se face vinovată de crime împotriva legilor și uzanțelor războiului, precum și împotriva păcii internaționale și a umanității. – Din fr. criminel, lat. criminalis. DOOM
criminál1 adj. m., (persoană) s. m., pl. crimináli; adj. f., s. f. criminálă, pl. criminále
criminalul
CRIMINÁL1, criminaluri, s. n. (Înv.) Judecătorie, tribunal care judecă crimele; p. ext. pușcărie, închisoare. – Din germ. Kriminal[gericht]. DOOM
criminál2 (tribunal, închisoare) (înv.) s. n., pl. crimináluri
criminalului
CRIMINÁL2, -Ă, criminali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care conține o intenție nelegiuită, care constituie o crimă, referitor la crimă; rău, dăunător. 2. S. m. și f. Persoană care a săvârșit o crimă; criminalist2. ◊ Criminal de război = persoană care, în timpul unui război, se face vinovată de crime împotriva legilor și uzanțelor războiului, precum și împotriva păcii internaționale și a umanității. – Din fr. criminel, lat. criminalis. DOOM
criminál1 adj. m., (persoană) s. m., pl. crimináli; adj. f., s. f. criminálă, pl. criminále
criminalului
CRIMINÁL2, -Ă, criminali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care conține o intenție nelegiuită, care constituie o crimă, referitor la crimă; rău, dăunător. 2. S. m. și f. Persoană care a săvârșit o crimă; criminalist2. ◊ Criminal de război = persoană care, în timpul unui război, se face vinovată de crime împotriva legilor și uzanțelor războiului, precum și împotriva păcii internaționale și a umanității. – Din fr. criminel, lat. criminalis. DOOM
criminál1 adj. m., (persoană) s. m., pl. crimináli; adj. f., s. f. criminálă, pl. criminále
criminalului
CRIMINÁL1, criminaluri, s. n. (Înv.) Judecătorie, tribunal care judecă crimele; p. ext. pușcărie, închisoare. – Din germ. Kriminal[gericht]. DOOM
criminál2 (tribunal, închisoare) (înv.) s. n., pl. crimináluri
criminaluri
CRIMINÁL1, criminaluri, s. n. (Înv.) Judecătorie, tribunal care judecă crimele; p. ext. pușcărie, închisoare. – Din germ. Kriminal[gericht]. DOOM
criminál2 (tribunal, închisoare) (înv.) s. n., pl. crimináluri
criminalurile
CRIMINÁL1, criminaluri, s. n. (Înv.) Judecătorie, tribunal care judecă crimele; p. ext. pușcărie, închisoare. – Din germ. Kriminal[gericht]. DOOM
criminál2 (tribunal, închisoare) (înv.) s. n., pl. crimináluri
criminalurilor
CRIMINÁL1, criminaluri, s. n. (Înv.) Judecătorie, tribunal care judecă crimele; p. ext. pușcărie, închisoare. – Din germ. Kriminal[gericht]. DOOM
criminál2 (tribunal, închisoare) (înv.) s. n., pl. crimináluri
criminogen
CRIMINOGÉN, -Ă, criminogeni, -e, adj. (Rar) Care generează o crimă sau favorizează producerea ei. – Din fr. criminogène.
criminogena
CRIMINOGÉN, -Ă, criminogeni, -e, adj. (Rar) Care generează o crimă sau favorizează producerea ei. – Din fr. criminogène.
criminogene
CRIMINOGÉN, -Ă, criminogeni, -e, adj. (Rar) Care generează o crimă sau favorizează producerea ei. – Din fr. criminogène.
criminogenei
CRIMINOGÉN, -Ă, criminogeni, -e, adj. (Rar) Care generează o crimă sau favorizează producerea ei. – Din fr. criminogène.
criminogenele
CRIMINOGÉN, -Ă, criminogeni, -e, adj. (Rar) Care generează o crimă sau favorizează producerea ei. – Din fr. criminogène.
criminogenelor
CRIMINOGÉN, -Ă, criminogeni, -e, adj. (Rar) Care generează o crimă sau favorizează producerea ei. – Din fr. criminogène.
criminogeni
CRIMINOGÉN, -Ă, criminogeni, -e, adj. (Rar) Care generează o crimă sau favorizează producerea ei. – Din fr. criminogène.
criminogenii
CRIMINOGÉN, -Ă, criminogeni, -e, adj. (Rar) Care generează o crimă sau favorizează producerea ei. – Din fr. criminogène.
criminogenilor
CRIMINOGÉN, -Ă, criminogeni, -e, adj. (Rar) Care generează o crimă sau favorizează producerea ei. – Din fr. criminogène.
criminogenul
CRIMINOGÉN, -Ă, criminogeni, -e, adj. (Rar) Care generează o crimă sau favorizează producerea ei. – Din fr. criminogène.
criminogenului
CRIMINOGÉN, -Ă, criminogeni, -e, adj. (Rar) Care generează o crimă sau favorizează producerea ei. – Din fr. criminogène.
criminolog
CRIMINOLÓG, -Ă, criminologi, -ge, s. m. și f. Specialist în criminologie. – Din fr. criminologue.
criminologa
CRIMINOLÓG, -Ă, criminologi, -ge, s. m. și f. Specialist în criminologie. – Din fr. criminologue.
criminologe
CRIMINOLÓG, -Ă, criminologi, -ge, s. m. și f. Specialist în criminologie. – Din fr. criminologue.
criminologei
CRIMINOLÓG, -Ă, criminologi, -ge, s. m. și f. Specialist în criminologie. – Din fr. criminologue.
criminologele
CRIMINOLÓG, -Ă, criminologi, -ge, s. m. și f. Specialist în criminologie. – Din fr. criminologue.
criminologelor
CRIMINOLÓG, -Ă, criminologi, -ge, s. m. și f. Specialist în criminologie. – Din fr. criminologue.
criminologi
CRIMINOLÓG, -Ă, criminologi, -ge, s. m. și f. Specialist în criminologie. – Din fr. criminologue.
criminologia
CRIMINOLOGÍE s. f. Știință care studiază criminalitatea, cauzele ei și găsirea metodelor pentru prevenirea și combaterea ei. – Din fr. criminologie. DOOM
criminologíe s. f., art. criminología, g.-d. criminologíi, art. criminologíei
criminologic
CRIMINOLÓGIC, -Ă, criminologici, -ce, adj. De criminologie, al criminologiei. – Din criminologie.
criminologica
CRIMINOLÓGIC, -Ă, criminologici, -ce, adj. De criminologie, al criminologiei. – Din criminologie.
criminologice
CRIMINOLÓGIC, -Ă, criminologici, -ce, adj. De criminologie, al criminologiei. – Din criminologie.
criminologicei
CRIMINOLÓGIC, -Ă, criminologici, -ce, adj. De criminologie, al criminologiei. – Din criminologie.
criminologicele
CRIMINOLÓGIC, -Ă, criminologici, -ce, adj. De criminologie, al criminologiei. – Din criminologie.
criminologicelor
CRIMINOLÓGIC, -Ă, criminologici, -ce, adj. De criminologie, al criminologiei. – Din criminologie.
criminologici
CRIMINOLÓGIC, -Ă, criminologici, -ce, adj. De criminologie, al criminologiei. – Din criminologie.
criminologicii
CRIMINOLÓGIC, -Ă, criminologici, -ce, adj. De criminologie, al criminologiei. – Din criminologie.
criminologicilor
CRIMINOLÓGIC, -Ă, criminologici, -ce, adj. De criminologie, al criminologiei. – Din criminologie.
criminologicul
CRIMINOLÓGIC, -Ă, criminologici, -ce, adj. De criminologie, al criminologiei. – Din criminologie.
criminologicului
CRIMINOLÓGIC, -Ă, criminologici, -ce, adj. De criminologie, al criminologiei. – Din criminologie.
criminologie
CRIMINOLOGÍE s. f. Știință care studiază criminalitatea, cauzele ei și găsirea metodelor pentru prevenirea și combaterea ei. – Din fr. criminologie. DOOM
criminologíe s. f., art. criminología, g.-d. criminologíi, art. criminologíei
criminologiei
CRIMINOLOGÍE s. f. Știință care studiază criminalitatea, cauzele ei și găsirea metodelor pentru prevenirea și combaterea ei. – Din fr. criminologie. DOOM
criminologíe s. f., art. criminología, g.-d. criminologíi, art. criminologíei
criminologii
CRIMINOLÓG, -Ă, criminologi, -ge, s. m. și f. Specialist în criminologie. – Din fr. criminologue.
criminologii
CRIMINOLOGÍE s. f. Știință care studiază criminalitatea, cauzele ei și găsirea metodelor pentru prevenirea și combaterea ei. – Din fr. criminologie. DOOM
criminologíe s. f., art. criminología, g.-d. criminologíi, art. criminologíei
criminologilor
CRIMINOLÓG, -Ă, criminologi, -ge, s. m. și f. Specialist în criminologie. – Din fr. criminologue.
criminologist
CRIMINOLOGÍST, -Ă s.m. și f. Criminolog. [< fr. criminologiste].
criminologista
CRIMINOLOGÍST, -Ă s.m. și f. Criminolog. [< fr. criminologiste].
criminologiste
CRIMINOLOGÍST, -Ă s.m. și f. Criminolog. [< fr. criminologiste].
criminologistei
CRIMINOLOGÍST, -Ă s.m. și f. Criminolog. [< fr. criminologiste].
criminologistele
CRIMINOLOGÍST, -Ă s.m. și f. Criminolog. [< fr. criminologiste].
criminologistelor
CRIMINOLOGÍST, -Ă s.m. și f. Criminolog. [< fr. criminologiste].
criminologistul
CRIMINOLOGÍST, -Ă s.m. și f. Criminolog. [< fr. criminologiste].
criminologistului
CRIMINOLOGÍST, -Ă s.m. și f. Criminolog. [< fr. criminologiste].
criminologiști
CRIMINOLOGÍST, -Ă s.m. și f. Criminolog. [< fr. criminologiste].
criminologiștii
CRIMINOLOGÍST, -Ă s.m. și f. Criminolog. [< fr. criminologiste].
criminologiștilor
CRIMINOLOGÍST, -Ă s.m. și f. Criminolog. [< fr. criminologiste].
criminologul
CRIMINOLÓG, -Ă, criminologi, -ge, s. m. și f. Specialist în criminologie. – Din fr. criminologue.
criminologului
CRIMINOLÓG, -Ă, criminologi, -ge, s. m. și f. Specialist în criminologie. – Din fr. criminologue.
crin
CRIN, crini, s. m. 1. Plantă erbacee ornamentală din familia liliaceelor, cu flori albe strălucitoare, în formă de pâlnie și cu miros foarte puternic (Lilium candidum). ◊ Compuse: crin-de-pădure = plantă din familia liliaceelor, cu florile aplecate în jos, de culoare roșie-violetă cu pete purpurii (Lilium martagon); crin-de-toamnă = gen de plante decorative originare din Japonia, cu flori albe, liliachii sau albastre, care atârnă în mănunchi la vârful tulpinii (Hosta); crin-galben = a) plantă erbacee decorativă cu florile galbene-deschis (Hemerocallis flava); b) plantă erbacee cu flori mari de culoare roșie-gălbuie, cultivată ca plantă ornamentală (Hemerocallis fulva). 2. Compus: crin-de-mare = (la pl.) clasă de echinoderme cu aspect de floare, care trăiesc fixate în zone abisale; (și la sg.) animal din această clasă; crinoide. – Din sl. krinŭ. DOOM
!crin-gálben (plantă) s. m., pl. crini-gálbeni
crini
CRIN, crini, s. m. 1. Plantă erbacee ornamentală din familia liliaceelor, cu flori albe strălucitoare, în formă de pâlnie și cu miros foarte puternic (Lilium candidum). ◊ Compuse: crin-de-pădure = plantă din familia liliaceelor, cu florile aplecate în jos, de culoare roșie-violetă cu pete purpurii (Lilium martagon); crin-de-toamnă = gen de plante decorative originare din Japonia, cu flori albe, liliachii sau albastre, care atârnă în mănunchi la vârful tulpinii (Hosta); crin-galben = a) plantă erbacee decorativă cu florile galbene-deschis (Hemerocallis flava); b) plantă erbacee cu flori mari de culoare roșie-gălbuie, cultivată ca plantă ornamentală (Hemerocallis fulva). 2. Compus: crin-de-mare = (la pl.) clasă de echinoderme cu aspect de floare, care trăiesc fixate în zone abisale; (și la sg.) animal din această clasă; crinoide. – Din sl. krinŭ. DOOM
!crin-gálben (plantă) s. m., pl. crini-gálbeni
criniera
CRINIÉRĂ, criniere, s. f. Creastă a unui coif din care ieșeau penajul sau alte ornamente. DOOM
!criniéră (-ni-e-) s. f., g.-d. art. criniérei; pl. criniére
criniere
CRINIÉRĂ, criniere, s. f. Creastă a unui coif din care ieșeau penajul sau alte ornamente. DOOM
!criniéră (-ni-e-) s. f., g.-d. art. criniérei; pl. criniére
crinierei
CRINIÉRĂ, criniere, s. f. Creastă a unui coif din care ieșeau penajul sau alte ornamente. DOOM
!criniéră (-ni-e-) s. f., g.-d. art. criniérei; pl. criniére
crinierele
CRINIÉRĂ, criniere, s. f. Creastă a unui coif din care ieșeau penajul sau alte ornamente. DOOM
!criniéră (-ni-e-) s. f., g.-d. art. criniérei; pl. criniére
crinierelor
CRINIÉRĂ, criniere, s. f. Creastă a unui coif din care ieșeau penajul sau alte ornamente. DOOM
!criniéră (-ni-e-) s. f., g.-d. art. criniérei; pl. criniére
crinii
CRIN, crini, s. m. 1. Plantă erbacee ornamentală din familia liliaceelor, cu flori albe strălucitoare, în formă de pâlnie și cu miros foarte puternic (Lilium candidum). ◊ Compuse: crin-de-pădure = plantă din familia liliaceelor, cu florile aplecate în jos, de culoare roșie-violetă cu pete purpurii (Lilium martagon); crin-de-toamnă = gen de plante decorative originare din Japonia, cu flori albe, liliachii sau albastre, care atârnă în mănunchi la vârful tulpinii (Hosta); crin-galben = a) plantă erbacee decorativă cu florile galbene-deschis (Hemerocallis flava); b) plantă erbacee cu flori mari de culoare roșie-gălbuie, cultivată ca plantă ornamentală (Hemerocallis fulva). 2. Compus: crin-de-mare = (la pl.) clasă de echinoderme cu aspect de floare, care trăiesc fixate în zone abisale; (și la sg.) animal din această clasă; crinoide. – Din sl. krinŭ. DOOM
!crin-gálben (plantă) s. m., pl. crini-gálbeni
crinilor
CRIN, crini, s. m. 1. Plantă erbacee ornamentală din familia liliaceelor, cu flori albe strălucitoare, în formă de pâlnie și cu miros foarte puternic (Lilium candidum). ◊ Compuse: crin-de-pădure = plantă din familia liliaceelor, cu florile aplecate în jos, de culoare roșie-violetă cu pete purpurii (Lilium martagon); crin-de-toamnă = gen de plante decorative originare din Japonia, cu flori albe, liliachii sau albastre, care atârnă în mănunchi la vârful tulpinii (Hosta); crin-galben = a) plantă erbacee decorativă cu florile galbene-deschis (Hemerocallis flava); b) plantă erbacee cu flori mari de culoare roșie-gălbuie, cultivată ca plantă ornamentală (Hemerocallis fulva). 2. Compus: crin-de-mare = (la pl.) clasă de echinoderme cu aspect de floare, care trăiesc fixate în zone abisale; (și la sg.) animal din această clasă; crinoide. – Din sl. krinŭ. DOOM
!crin-gálben (plantă) s. m., pl. crini-gálbeni
crinoid
CRINOÍD, crinoide, s. n. (Zool.) Crin-de-mare. – Din fr. crinoïde. DOOM
crinoíd s. n., pl. crinoíde
crinoide
CRINOÍD, crinoide, s. n. (Zool.) Crin-de-mare. – Din fr. crinoïde. DOOM
crinoíd s. n., pl. crinoíde
crinoidele
CRINOÍD, crinoide, s. n. (Zool.) Crin-de-mare. – Din fr. crinoïde. DOOM
crinoíd s. n., pl. crinoíde
crinoidelor
CRINOÍD, crinoide, s. n. (Zool.) Crin-de-mare. – Din fr. crinoïde. DOOM
crinoíd s. n., pl. crinoíde
crinoidul
CRINOÍD, crinoide, s. n. (Zool.) Crin-de-mare. – Din fr. crinoïde. DOOM
crinoíd s. n., pl. crinoíde
crinoidului
CRINOÍD, crinoide, s. n. (Zool.) Crin-de-mare. – Din fr. crinoïde. DOOM
crinoíd s. n., pl. crinoíde
crinolina
CRINOLÍNĂ, crinoline, s. f. Fustă lungă și foarte largă, în formă de clopot, susținută în interior de arcuri subțiri de oțel, la modă pe la mijlocul sec. XIX; malacof. – Din fr. crinoline. DOOM
crinolínă s. f., g.-d. art. crinolínei; pl. crinolíne
crinoline
CRINOLÍNĂ, crinoline, s. f. Fustă lungă și foarte largă, în formă de clopot, susținută în interior de arcuri subțiri de oțel, la modă pe la mijlocul sec. XIX; malacof. – Din fr. crinoline. DOOM
crinolínă s. f., g.-d. art. crinolínei; pl. crinolíne
crinolinei
CRINOLÍNĂ, crinoline, s. f. Fustă lungă și foarte largă, în formă de clopot, susținută în interior de arcuri subțiri de oțel, la modă pe la mijlocul sec. XIX; malacof. – Din fr. crinoline. DOOM
crinolínă s. f., g.-d. art. crinolínei; pl. crinolíne
crinolinele
CRINOLÍNĂ, crinoline, s. f. Fustă lungă și foarte largă, în formă de clopot, susținută în interior de arcuri subțiri de oțel, la modă pe la mijlocul sec. XIX; malacof. – Din fr. crinoline. DOOM
crinolínă s. f., g.-d. art. crinolínei; pl. crinolíne
crinolinelor
CRINOLÍNĂ, crinoline, s. f. Fustă lungă și foarte largă, în formă de clopot, susținută în interior de arcuri subțiri de oțel, la modă pe la mijlocul sec. XIX; malacof. – Din fr. crinoline. DOOM
crinolínă s. f., g.-d. art. crinolínei; pl. crinolíne
crinovil
CRINOVÍL s. n. Fibră sintetică obținută prin filare din policlorură de vinil, care, țesută sub formă de tricot și purtată direct pe corp, se încarcă cu sarcini electrice, producând un efect terapeutic. – Denumire comercială. DOOM
crinovíl s. n.
crinovilul
CRINOVÍL s. n. Fibră sintetică obținută prin filare din policlorură de vinil, care, țesută sub formă de tricot și purtată direct pe corp, se încarcă cu sarcini electrice, producând un efect terapeutic. – Denumire comercială. DOOM
crinovíl s. n.
crinovilului
CRINOVÍL s. n. Fibră sintetică obținută prin filare din policlorură de vinil, care, țesută sub formă de tricot și purtată direct pe corp, se încarcă cu sarcini electrice, producând un efect terapeutic. – Denumire comercială. DOOM
crinovíl s. n.
crinta
CRÍNTĂ, crinte, s. f. Vas de lemn (în formă de albie) de care se servesc ciobanii când storc zerul din caș. – Cf. bg. krinica. DOOM
críntă s. f., g.-d. art. críntei; pl. crínte
crinte
CRÍNTĂ, crinte, s. f. Vas de lemn (în formă de albie) de care se servesc ciobanii când storc zerul din caș. – Cf. bg. krinica. DOOM
críntă s. f., g.-d. art. críntei; pl. crínte
crintei
CRÍNTĂ, crinte, s. f. Vas de lemn (în formă de albie) de care se servesc ciobanii când storc zerul din caș. – Cf. bg. krinica. DOOM
críntă s. f., g.-d. art. críntei; pl. crínte
crintele
CRÍNTĂ, crinte, s. f. Vas de lemn (în formă de albie) de care se servesc ciobanii când storc zerul din caș. – Cf. bg. krinica. DOOM
críntă s. f., g.-d. art. críntei; pl. crínte
crintelor
CRÍNTĂ, crinte, s. f. Vas de lemn (în formă de albie) de care se servesc ciobanii când storc zerul din caș. – Cf. bg. krinica. DOOM
críntă s. f., g.-d. art. críntei; pl. crínte
crinul
CRIN, crini, s. m. 1. Plantă erbacee ornamentală din familia liliaceelor, cu flori albe strălucitoare, în formă de pâlnie și cu miros foarte puternic (Lilium candidum). ◊ Compuse: crin-de-pădure = plantă din familia liliaceelor, cu florile aplecate în jos, de culoare roșie-violetă cu pete purpurii (Lilium martagon); crin-de-toamnă = gen de plante decorative originare din Japonia, cu flori albe, liliachii sau albastre, care atârnă în mănunchi la vârful tulpinii (Hosta); crin-galben = a) plantă erbacee decorativă cu florile galbene-deschis (Hemerocallis flava); b) plantă erbacee cu flori mari de culoare roșie-gălbuie, cultivată ca plantă ornamentală (Hemerocallis fulva). 2. Compus: crin-de-mare = (la pl.) clasă de echinoderme cu aspect de floare, care trăiesc fixate în zone abisale; (și la sg.) animal din această clasă; crinoide. – Din sl. krinŭ. DOOM
!crin-gálben (plantă) s. m., pl. crini-gálbeni
crinului
CRIN, crini, s. m. 1. Plantă erbacee ornamentală din familia liliaceelor, cu flori albe strălucitoare, în formă de pâlnie și cu miros foarte puternic (Lilium candidum). ◊ Compuse: crin-de-pădure = plantă din familia liliaceelor, cu florile aplecate în jos, de culoare roșie-violetă cu pete purpurii (Lilium martagon); crin-de-toamnă = gen de plante decorative originare din Japonia, cu flori albe, liliachii sau albastre, care atârnă în mănunchi la vârful tulpinii (Hosta); crin-galben = a) plantă erbacee decorativă cu florile galbene-deschis (Hemerocallis flava); b) plantă erbacee cu flori mari de culoare roșie-gălbuie, cultivată ca plantă ornamentală (Hemerocallis fulva). 2. Compus: crin-de-mare = (la pl.) clasă de echinoderme cu aspect de floare, care trăiesc fixate în zone abisale; (și la sg.) animal din această clasă; crinoide. – Din sl. krinŭ. DOOM
!crin-gálben (plantă) s. m., pl. crini-gálbeni
crio
CRIO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) frig”, „(provocat) de frig”, „al frigului”. [Pron. cri-o-, / < fr. cryo-, cf. gr. kryos – frig].
crioanestezie
CRIOANESTEZÍE s.f. (Med.) Anestezie la frig. [Pron. cri-o-, gen. -iei, var. crianestezie s.f. / cf. fr. cryanesthésie].
criobiologia
CRIOBIOLOGÍE s. f. Disciplină care studiază efectele temperaturilor joase asupra organismelor vii. [Pr.: cri-o-bi-o-] – Din engl. cryobiology.
criobiologie
CRIOBIOLOGÍE s. f. Disciplină care studiază efectele temperaturilor joase asupra organismelor vii. [Pr.: cri-o-bi-o-] – Din engl. cryobiology.
criobiologiei
CRIOBIOLOGÍE s. f. Disciplină care studiază efectele temperaturilor joase asupra organismelor vii. [Pr.: cri-o-bi-o-] – Din engl. cryobiology.
criobiologii
CRIOBIOLOGÍE s. f. Disciplină care studiază efectele temperaturilor joase asupra organismelor vii. [Pr.: cri-o-bi-o-] – Din engl. cryobiology.
criocauter
CRIOCAUTÉR, criocautere, s. n. Instrument pentru distrugerea unor țesuturi patologice cutanate, prin congelare cu ajutorul zăpezii carbonice. [Pr.: cri-o-ca-u-] – Din fr. cryocautère. DOOM
criocautér (cri-o-ca-u-) s. n., pl. criocautére
criocautere
CRIOCAUTÉR, criocautere, s. n. Instrument pentru distrugerea unor țesuturi patologice cutanate, prin congelare cu ajutorul zăpezii carbonice. [Pr.: cri-o-ca-u-] – Din fr. cryocautère. DOOM
criocautér (cri-o-ca-u-) s. n., pl. criocautére
criocauterele
CRIOCAUTÉR, criocautere, s. n. Instrument pentru distrugerea unor țesuturi patologice cutanate, prin congelare cu ajutorul zăpezii carbonice. [Pr.: cri-o-ca-u-] – Din fr. cryocautère. DOOM
criocautér (cri-o-ca-u-) s. n., pl. criocautére
criocauterelor
CRIOCAUTÉR, criocautere, s. n. Instrument pentru distrugerea unor țesuturi patologice cutanate, prin congelare cu ajutorul zăpezii carbonice. [Pr.: cri-o-ca-u-] – Din fr. cryocautère. DOOM
criocautér (cri-o-ca-u-) s. n., pl. criocautére
criocauterul
CRIOCAUTÉR, criocautere, s. n. Instrument pentru distrugerea unor țesuturi patologice cutanate, prin congelare cu ajutorul zăpezii carbonice. [Pr.: cri-o-ca-u-] – Din fr. cryocautère. DOOM
criocautér (cri-o-ca-u-) s. n., pl. criocautére
criocauterului
CRIOCAUTÉR, criocautere, s. n. Instrument pentru distrugerea unor țesuturi patologice cutanate, prin congelare cu ajutorul zăpezii carbonice. [Pr.: cri-o-ca-u-] – Din fr. cryocautère. DOOM
criocautér (cri-o-ca-u-) s. n., pl. criocautére
crioestezie
CRIOESTEZÍE s.f. Sensibilitate deosebită la frig. [Gen. -iei, var. criestezie s.f. / < fr. cryesthésie, cf. gr. kryos – frig, aisthesis – percepere].
criofil
CRIOFÍL, -Ă, criofili, -e, adj., s. m. și f. (Animal sau plantă) care trăiește la temperaturi scăzute. [Pr.: cri-o-] – Din fr. cryophil. DOOM
criofíl (cri-o-) adj. m., s. m., pl. criofíli; adj. f., s. f. criofílă, pl. criofíle
criofil
CRIOFÍL, -Ă, criofili, -e, adj., s. m. și f. (Animal sau plantă) care trăiește la temperaturi scăzute. [Pr.: cri-o-] – Din fr. cryophil. DOOM
criofíl (cri-o-) adj. m., s. m., pl. criofíli; adj. f., s. f. criofílă, pl. criofíle
criofila
CRIOFÍL, -Ă, criofili, -e, adj., s. m. și f. (Animal sau plantă) care trăiește la temperaturi scăzute. [Pr.: cri-o-] – Din fr. cryophil. DOOM
criofíl (cri-o-) adj. m., s. m., pl. criofíli; adj. f., s. f. criofílă, pl. criofíle
criofila
CRIOFÍL, -Ă, criofili, -e, adj., s. m. și f. (Animal sau plantă) care trăiește la temperaturi scăzute. [Pr.: cri-o-] – Din fr. cryophil. DOOM
criofíl (cri-o-) adj. m., s. m., pl. criofíli; adj. f., s. f. criofílă, pl. criofíle
criofile
CRIOFÍL, -Ă, criofili, -e, adj., s. m. și f. (Animal sau plantă) care trăiește la temperaturi scăzute. [Pr.: cri-o-] – Din fr. cryophil. DOOM
criofíl (cri-o-) adj. m., s. m., pl. criofíli; adj. f., s. f. criofílă, pl. criofíle
criofile
CRIOFÍL, -Ă, criofili, -e, adj., s. m. și f. (Animal sau plantă) care trăiește la temperaturi scăzute. [Pr.: cri-o-] – Din fr. cryophil. DOOM
criofíl (cri-o-) adj. m., s. m., pl. criofíli; adj. f., s. f. criofílă, pl. criofíle
criofilei
CRIOFÍL, -Ă, criofili, -e, adj., s. m. și f. (Animal sau plantă) care trăiește la temperaturi scăzute. [Pr.: cri-o-] – Din fr. cryophil. DOOM
criofíl (cri-o-) adj. m., s. m., pl. criofíli; adj. f., s. f. criofílă, pl. criofíle
criofilei
CRIOFÍL, -Ă, criofili, -e, adj., s. m. și f. (Animal sau plantă) care trăiește la temperaturi scăzute. [Pr.: cri-o-] – Din fr. cryophil. DOOM
criofíl (cri-o-) adj. m., s. m., pl. criofíli; adj. f., s. f. criofílă, pl. criofíle
criofilele
CRIOFÍL, -Ă, criofili, -e, adj., s. m. și f. (Animal sau plantă) care trăiește la temperaturi scăzute. [Pr.: cri-o-] – Din fr. cryophil. DOOM
criofíl (cri-o-) adj. m., s. m., pl. criofíli; adj. f., s. f. criofílă, pl. criofíle
criofilele
CRIOFÍL, -Ă, criofili, -e, adj., s. m. și f. (Animal sau plantă) care trăiește la temperaturi scăzute. [Pr.: cri-o-] – Din fr. cryophil. DOOM
criofíl (cri-o-) adj. m., s. m., pl. criofíli; adj. f., s. f. criofílă, pl. criofíle
criofilelor
CRIOFÍL, -Ă, criofili, -e, adj., s. m. și f. (Animal sau plantă) care trăiește la temperaturi scăzute. [Pr.: cri-o-] – Din fr. cryophil. DOOM
criofíl (cri-o-) adj. m., s. m., pl. criofíli; adj. f., s. f. criofílă, pl. criofíle
criofilelor
CRIOFÍL, -Ă, criofili, -e, adj., s. m. și f. (Animal sau plantă) care trăiește la temperaturi scăzute. [Pr.: cri-o-] – Din fr. cryophil. DOOM
criofíl (cri-o-) adj. m., s. m., pl. criofíli; adj. f., s. f. criofílă, pl. criofíle
criofili
CRIOFÍL, -Ă, criofili, -e, adj., s. m. și f. (Animal sau plantă) care trăiește la temperaturi scăzute. [Pr.: cri-o-] – Din fr. cryophil. DOOM
criofíl (cri-o-) adj. m., s. m., pl. criofíli; adj. f., s. f. criofílă, pl. criofíle
criofili
CRIOFÍL, -Ă, criofili, -e, adj., s. m. și f. (Animal sau plantă) care trăiește la temperaturi scăzute. [Pr.: cri-o-] – Din fr. cryophil. DOOM
criofíl (cri-o-) adj. m., s. m., pl. criofíli; adj. f., s. f. criofílă, pl. criofíle
criofilii
CRIOFÍL, -Ă, criofili, -e, adj., s. m. și f. (Animal sau plantă) care trăiește la temperaturi scăzute. [Pr.: cri-o-] – Din fr. cryophil. DOOM
criofíl (cri-o-) adj. m., s. m., pl. criofíli; adj. f., s. f. criofílă, pl. criofíle
criofilii
CRIOFÍL, -Ă, criofili, -e, adj., s. m. și f. (Animal sau plantă) care trăiește la temperaturi scăzute. [Pr.: cri-o-] – Din fr. cryophil. DOOM
criofíl (cri-o-) adj. m., s. m., pl. criofíli; adj. f., s. f. criofílă, pl. criofíle
criofililor
CRIOFÍL, -Ă, criofili, -e, adj., s. m. și f. (Animal sau plantă) care trăiește la temperaturi scăzute. [Pr.: cri-o-] – Din fr. cryophil. DOOM
criofíl (cri-o-) adj. m., s. m., pl. criofíli; adj. f., s. f. criofílă, pl. criofíle
criofililor
CRIOFÍL, -Ă, criofili, -e, adj., s. m. și f. (Animal sau plantă) care trăiește la temperaturi scăzute. [Pr.: cri-o-] – Din fr. cryophil. DOOM
criofíl (cri-o-) adj. m., s. m., pl. criofíli; adj. f., s. f. criofílă, pl. criofíle
criofilul
CRIOFÍL, -Ă, criofili, -e, adj., s. m. și f. (Animal sau plantă) care trăiește la temperaturi scăzute. [Pr.: cri-o-] – Din fr. cryophil. DOOM
criofíl (cri-o-) adj. m., s. m., pl. criofíli; adj. f., s. f. criofílă, pl. criofíle
criofilul
CRIOFÍL, -Ă, criofili, -e, adj., s. m. și f. (Animal sau plantă) care trăiește la temperaturi scăzute. [Pr.: cri-o-] – Din fr. cryophil. DOOM
criofíl (cri-o-) adj. m., s. m., pl. criofíli; adj. f., s. f. criofílă, pl. criofíle
criofilului
CRIOFÍL, -Ă, criofili, -e, adj., s. m. și f. (Animal sau plantă) care trăiește la temperaturi scăzute. [Pr.: cri-o-] – Din fr. cryophil. DOOM
criofíl (cri-o-) adj. m., s. m., pl. criofíli; adj. f., s. f. criofílă, pl. criofíle
criofilului
CRIOFÍL, -Ă, criofili, -e, adj., s. m. și f. (Animal sau plantă) care trăiește la temperaturi scăzute. [Pr.: cri-o-] – Din fr. cryophil. DOOM
criofíl (cri-o-) adj. m., s. m., pl. criofíli; adj. f., s. f. criofílă, pl. criofíle
criofita
CRIOFÍTĂ, criofite, s. f. (La pl.) Grup de plante format din alge, mușchi, ciuperci și bacterii adaptate la temperaturi joase; (și la sg.) plantă din acest grup. [Pr.: cri-o-] – Din fr. cryophite.
criofite
CRIOFÍTĂ, criofite, s. f. (La pl.) Grup de plante format din alge, mușchi, ciuperci și bacterii adaptate la temperaturi joase; (și la sg.) plantă din acest grup. [Pr.: cri-o-] – Din fr. cryophite.
criofitei
CRIOFÍTĂ, criofite, s. f. (La pl.) Grup de plante format din alge, mușchi, ciuperci și bacterii adaptate la temperaturi joase; (și la sg.) plantă din acest grup. [Pr.: cri-o-] – Din fr. cryophite.
criofitele
CRIOFÍTĂ, criofite, s. f. (La pl.) Grup de plante format din alge, mușchi, ciuperci și bacterii adaptate la temperaturi joase; (și la sg.) plantă din acest grup. [Pr.: cri-o-] – Din fr. cryophite.
criofitelor
CRIOFÍTĂ, criofite, s. f. (La pl.) Grup de plante format din alge, mușchi, ciuperci și bacterii adaptate la temperaturi joase; (și la sg.) plantă din acest grup. [Pr.: cri-o-] – Din fr. cryophite.
criogen
CRIOGÉN, -Ă adj. (Despre un amestec refrigerent) Format din apă și o sare solubilă. [< fr. cryogène].
criogena
CRIOGÉN, -Ă adj. (Despre un amestec refrigerent) Format din apă și o sare solubilă. [< fr. cryogène].
criogene
CRIOGÉN, -Ă adj. (Despre un amestec refrigerent) Format din apă și o sare solubilă. [< fr. cryogène].
criogenei
CRIOGÉN, -Ă adj. (Despre un amestec refrigerent) Format din apă și o sare solubilă. [< fr. cryogène].
criogenele
CRIOGÉN, -Ă adj. (Despre un amestec refrigerent) Format din apă și o sare solubilă. [< fr. cryogène].
criogenelor
CRIOGÉN, -Ă adj. (Despre un amestec refrigerent) Format din apă și o sare solubilă. [< fr. cryogène].
criogeni
CRIOGÉN, -Ă adj. (Despre un amestec refrigerent) Format din apă și o sare solubilă. [< fr. cryogène].
criogenia
CRIOGENÍE s. f. Producere artificială a frigului; realizare a temperaturilor joase. [Pr.: cri-o-] – Din fr. cryogénie. DOOM
criogeníe (cri-o-) s. f., art. criogenía, g.-d. criogeníi, art. criogeníei
criogenic
CRIOGÉNIC, -Ă, criogenici, -ce, adj. 1. De criogenie, al criogeniei. 2. (Despre substanțe) Care produce scăderea temperaturii. [Pr.: cri-o-] – Din fr. cryogénique.
criogenica
CRIOGÉNIC, -Ă, criogenici, -ce, adj. 1. De criogenie, al criogeniei. 2. (Despre substanțe) Care produce scăderea temperaturii. [Pr.: cri-o-] – Din fr. cryogénique.
criogenice
CRIOGÉNIC, -Ă, criogenici, -ce, adj. 1. De criogenie, al criogeniei. 2. (Despre substanțe) Care produce scăderea temperaturii. [Pr.: cri-o-] – Din fr. cryogénique.
criogenicei
CRIOGÉNIC, -Ă, criogenici, -ce, adj. 1. De criogenie, al criogeniei. 2. (Despre substanțe) Care produce scăderea temperaturii. [Pr.: cri-o-] – Din fr. cryogénique.
criogenicele
CRIOGÉNIC, -Ă, criogenici, -ce, adj. 1. De criogenie, al criogeniei. 2. (Despre substanțe) Care produce scăderea temperaturii. [Pr.: cri-o-] – Din fr. cryogénique.
criogenicelor
CRIOGÉNIC, -Ă, criogenici, -ce, adj. 1. De criogenie, al criogeniei. 2. (Despre substanțe) Care produce scăderea temperaturii. [Pr.: cri-o-] – Din fr. cryogénique.
criogenici
CRIOGÉNIC, -Ă, criogenici, -ce, adj. 1. De criogenie, al criogeniei. 2. (Despre substanțe) Care produce scăderea temperaturii. [Pr.: cri-o-] – Din fr. cryogénique.
criogenicii
CRIOGÉNIC, -Ă, criogenici, -ce, adj. 1. De criogenie, al criogeniei. 2. (Despre substanțe) Care produce scăderea temperaturii. [Pr.: cri-o-] – Din fr. cryogénique.
criogenicilor
CRIOGÉNIC, -Ă, criogenici, -ce, adj. 1. De criogenie, al criogeniei. 2. (Despre substanțe) Care produce scăderea temperaturii. [Pr.: cri-o-] – Din fr. cryogénique.
criogenicul
CRIOGÉNIC, -Ă, criogenici, -ce, adj. 1. De criogenie, al criogeniei. 2. (Despre substanțe) Care produce scăderea temperaturii. [Pr.: cri-o-] – Din fr. cryogénique.
criogenicului
CRIOGÉNIC, -Ă, criogenici, -ce, adj. 1. De criogenie, al criogeniei. 2. (Despre substanțe) Care produce scăderea temperaturii. [Pr.: cri-o-] – Din fr. cryogénique.
criogenie
CRIOGENÍE s. f. Producere artificială a frigului; realizare a temperaturilor joase. [Pr.: cri-o-] – Din fr. cryogénie. DOOM
criogeníe (cri-o-) s. f., art. criogenía, g.-d. criogeníi, art. criogeníei
criogeniei
CRIOGENÍE s. f. Producere artificială a frigului; realizare a temperaturilor joase. [Pr.: cri-o-] – Din fr. cryogénie. DOOM
criogeníe (cri-o-) s. f., art. criogenía, g.-d. criogeníi, art. criogeníei
criogenii
CRIOGÉN, -Ă adj. (Despre un amestec refrigerent) Format din apă și o sare solubilă. [< fr. cryogène].
criogenii
CRIOGENÍE s. f. Producere artificială a frigului; realizare a temperaturilor joase. [Pr.: cri-o-] – Din fr. cryogénie. DOOM
criogeníe (cri-o-) s. f., art. criogenía, g.-d. criogeníi, art. criogeníei
criogenilor
CRIOGÉN, -Ă adj. (Despre un amestec refrigerent) Format din apă și o sare solubilă. [< fr. cryogène].
criogenul
CRIOGÉN, -Ă adj. (Despre un amestec refrigerent) Format din apă și o sare solubilă. [< fr. cryogène].
criogenului
CRIOGÉN, -Ă adj. (Despre un amestec refrigerent) Format din apă și o sare solubilă. [< fr. cryogène].
crioglobulină
CRIOGLOBULÍNĂ s.f. (Med.) Globulină patologică din serul sanguin, precipitabilă la frig. [< fr. cryoglobuline].
criohidrat
CRIOHIDRÁT s.m. (Chim.) Substanță cristalizată obținută prin răcirea în apă a unei soluții. [< fr. cryohydrate].
criolit
CRIOLÍT s. n. Fluorură naturală de sodiu și aluminiu, incoloră, albă sau ușor colorată, sticloasă, folosită în metalurgie și în industria sticlei. [Pr.: cri-o-] – Din fr. cryolithe. DOOM
criolít (cri-o-) s. n.
criolite
CRIOLÍT s. n. Fluorură naturală de sodiu și aluminiu, incoloră, albă sau ușor colorată, sticloasă, folosită în metalurgie și în industria sticlei. [Pr.: cri-o-] – Din fr. cryolithe. DOOM
criolít (cri-o-) s. n.
criolitele
CRIOLÍT s. n. Fluorură naturală de sodiu și aluminiu, incoloră, albă sau ușor colorată, sticloasă, folosită în metalurgie și în industria sticlei. [Pr.: cri-o-] – Din fr. cryolithe. DOOM
criolít (cri-o-) s. n.
criolitelor
CRIOLÍT s. n. Fluorură naturală de sodiu și aluminiu, incoloră, albă sau ușor colorată, sticloasă, folosită în metalurgie și în industria sticlei. [Pr.: cri-o-] – Din fr. cryolithe. DOOM
criolít (cri-o-) s. n.
criolitul
CRIOLÍT s. n. Fluorură naturală de sodiu și aluminiu, incoloră, albă sau ușor colorată, sticloasă, folosită în metalurgie și în industria sticlei. [Pr.: cri-o-] – Din fr. cryolithe. DOOM
criolít (cri-o-) s. n.
criolitului
CRIOLÍT s. n. Fluorură naturală de sodiu și aluminiu, incoloră, albă sau ușor colorată, sticloasă, folosită în metalurgie și în industria sticlei. [Pr.: cri-o-] – Din fr. cryolithe. DOOM
criolít (cri-o-) s. n.
criologia
CRIOLOGÍE s. f. Capitol al fizicii care studiază procedeele de obținere a temperaturilor joase, proprietățile corpurilor și fenomenelor specifice care se manifestă în apropiere de zero absolut. [Pr.: cri-o-] – Din fr. cryologie. DOOM
criologíe (cri-o-) s. f., art. criología, g.-d. criologíi, art. criologíei
criologie
CRIOLOGÍE s. f. Capitol al fizicii care studiază procedeele de obținere a temperaturilor joase, proprietățile corpurilor și fenomenelor specifice care se manifestă în apropiere de zero absolut. [Pr.: cri-o-] – Din fr. cryologie. DOOM
criologíe (cri-o-) s. f., art. criología, g.-d. criologíi, art. criologíei
criologiei
CRIOLOGÍE s. f. Capitol al fizicii care studiază procedeele de obținere a temperaturilor joase, proprietățile corpurilor și fenomenelor specifice care se manifestă în apropiere de zero absolut. [Pr.: cri-o-] – Din fr. cryologie. DOOM
criologíe (cri-o-) s. f., art. criología, g.-d. criologíi, art. criologíei
criologii
CRIOLOGÍE s. f. Capitol al fizicii care studiază procedeele de obținere a temperaturilor joase, proprietățile corpurilor și fenomenelor specifice care se manifestă în apropiere de zero absolut. [Pr.: cri-o-] – Din fr. cryologie. DOOM
criologíe (cri-o-) s. f., art. criología, g.-d. criologíi, art. criologíei
criometre
CRIOMÉTRU s.n. Instrument pentru măsurarea temperaturilor de congelare; crioscop. [< fr. cryomètre].
criometrele
CRIOMÉTRU s.n. Instrument pentru măsurarea temperaturilor de congelare; crioscop. [< fr. cryomètre].
criometrelor
CRIOMÉTRU s.n. Instrument pentru măsurarea temperaturilor de congelare; crioscop. [< fr. cryomètre].
criometria
CRIOMETRÍE s.f. Crioscopie. [Gen. -iei. / < fr. cryométrie].
criometric
CRIOMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la criometrie. [< fr. cryométrique].
criometrica
CRIOMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la criometrie. [< fr. cryométrique].
criometrice
CRIOMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la criometrie. [< fr. cryométrique].
criometricei
CRIOMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la criometrie. [< fr. cryométrique].
criometricele
CRIOMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la criometrie. [< fr. cryométrique].
criometricelor
CRIOMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la criometrie. [< fr. cryométrique].
criometrici
CRIOMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la criometrie. [< fr. cryométrique].
criometricii
CRIOMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la criometrie. [< fr. cryométrique].
criometricilor
CRIOMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la criometrie. [< fr. cryométrique].
criometricul
CRIOMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la criometrie. [< fr. cryométrique].
criometricului
CRIOMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la criometrie. [< fr. cryométrique].
criometrie
CRIOMETRÍE s.f. Crioscopie. [Gen. -iei. / < fr. cryométrie].
criometriei
CRIOMETRÍE s.f. Crioscopie. [Gen. -iei. / < fr. cryométrie].
criometrii
CRIOMETRÍE s.f. Crioscopie. [Gen. -iei. / < fr. cryométrie].
criometriile
CRIOMETRÍE s.f. Crioscopie. [Gen. -iei. / < fr. cryométrie].
criometriilor
CRIOMETRÍE s.f. Crioscopie. [Gen. -iei. / < fr. cryométrie].
criometru
CRIOMÉTRU s.n. Instrument pentru măsurarea temperaturilor de congelare; crioscop. [< fr. cryomètre].
criometrul
CRIOMÉTRU s.n. Instrument pentru măsurarea temperaturilor de congelare; crioscop. [< fr. cryomètre].
criometrului
CRIOMÉTRU s.n. Instrument pentru măsurarea temperaturilor de congelare; crioscop. [< fr. cryomètre].
crionica
CRIÓNICĂ s. f. (Fiz.) Criologie. [Pr.: cri-o-] – Din engl. cryonics.
crionici
CRIÓNICĂ s. f. (Fiz.) Criologie. [Pr.: cri-o-] – Din engl. cryonics.
crionicii
CRIÓNICĂ s. f. (Fiz.) Criologie. [Pr.: cri-o-] – Din engl. cryonics.
criopatia
CRIOPATÍE s.f. (Med.) Denumire generică pentru bolile provocate de frig. [Gen. -iei. / < fr. cryopathie].
criopatie
CRIOPATÍE s.f. (Med.) Denumire generică pentru bolile provocate de frig. [Gen. -iei. / < fr. cryopathie].
criopatiei
CRIOPATÍE s.f. (Med.) Denumire generică pentru bolile provocate de frig. [Gen. -iei. / < fr. cryopathie].
criopatii
CRIOPATÍE s.f. (Med.) Denumire generică pentru bolile provocate de frig. [Gen. -iei. / < fr. cryopathie].
criopedogeneză
CRIOPEDOGENÉZĂ s.f. (Geol.) Formare și evoluție a solurilor sub acțiunea înghețului. [< fr. cryopédogenèse, cf. gr. kryos – frig, pedon – sol, genesis – naștere].
criopedologia
CRIOPEDOLOGÍE s.f. Cercetare a comportării solului la îngheț. [Gen. -iei. / < fr. cryopédologie].
criopedologie
CRIOPEDOLOGÍE s.f. Cercetare a comportării solului la îngheț. [Gen. -iei. / < fr. cryopédologie].
criopedologiei
CRIOPEDOLOGÍE s.f. Cercetare a comportării solului la îngheț. [Gen. -iei. / < fr. cryopédologie].
criopedologii
CRIOPEDOLOGÍE s.f. Cercetare a comportării solului la îngheț. [Gen. -iei. / < fr. cryopédologie].
crioplanație
CRIOPLANÁȚIE s.f. Altiplanație. [Pron. cri-o-, gen. -iei. [< fr. cryoplanation].
crioscoape
CRIOSCÓP, crioscoape, s. n. Aparat pentru determinarea greutății moleculare a unei substanțe. [Pr.: cri-o-] – Din fr. cryoscope. DOOM
!crioscóp (cri-os-cop/-o-scop) s. n., pl. crioscoápe
crioscoapele
CRIOSCÓP, crioscoape, s. n. Aparat pentru determinarea greutății moleculare a unei substanțe. [Pr.: cri-o-] – Din fr. cryoscope. DOOM
!crioscóp (cri-os-cop/-o-scop) s. n., pl. crioscoápe
crioscoapelor
CRIOSCÓP, crioscoape, s. n. Aparat pentru determinarea greutății moleculare a unei substanțe. [Pr.: cri-o-] – Din fr. cryoscope. DOOM
!crioscóp (cri-os-cop/-o-scop) s. n., pl. crioscoápe
crioscop
CRIOSCÓP, crioscoape, s. n. Aparat pentru determinarea greutății moleculare a unei substanțe. [Pr.: cri-o-] – Din fr. cryoscope. DOOM
!crioscóp (cri-os-cop/-o-scop) s. n., pl. crioscoápe
crioscopia
CRIOSCOPÍE s. f. Metodă de determinare a greutății moleculare a unei substanțe prin măsurarea coborârii temperaturii de solidificare a acelei substanțe într-un solvent. [Pr.: cri-o-] – Din fr. cryoscopie. DOOM
!crioscopíe (cri-os-co-/-o-sco-) s. f., art. crioscopía, g.-d. crioscopíi, art. crioscopíei
crioscopic
CRIOSCÓPIC, -Ă adj. Referitor la crioscopie. [< fr. cryoscopique].
crioscopie
CRIOSCOPÍE s. f. Metodă de determinare a greutății moleculare a unei substanțe prin măsurarea coborârii temperaturii de solidificare a acelei substanțe într-un solvent. [Pr.: cri-o-] – Din fr. cryoscopie. DOOM
!crioscopíe (cri-os-co-/-o-sco-) s. f., art. crioscopía, g.-d. crioscopíi, art. crioscopíei
crioscopiei
CRIOSCOPÍE s. f. Metodă de determinare a greutății moleculare a unei substanțe prin măsurarea coborârii temperaturii de solidificare a acelei substanțe într-un solvent. [Pr.: cri-o-] – Din fr. cryoscopie. DOOM
!crioscopíe (cri-os-co-/-o-sco-) s. f., art. crioscopía, g.-d. crioscopíi, art. crioscopíei
crioscopii
CRIOSCOPÍE s. f. Metodă de determinare a greutății moleculare a unei substanțe prin măsurarea coborârii temperaturii de solidificare a acelei substanțe într-un solvent. [Pr.: cri-o-] – Din fr. cryoscopie. DOOM
!crioscopíe (cri-os-co-/-o-sco-) s. f., art. crioscopía, g.-d. crioscopíi, art. crioscopíei
crioscopiile
CRIOSCOPÍE s. f. Metodă de determinare a greutății moleculare a unei substanțe prin măsurarea coborârii temperaturii de solidificare a acelei substanțe într-un solvent. [Pr.: cri-o-] – Din fr. cryoscopie. DOOM
!crioscopíe (cri-os-co-/-o-sco-) s. f., art. crioscopía, g.-d. crioscopíi, art. crioscopíei
crioscopiilor
CRIOSCOPÍE s. f. Metodă de determinare a greutății moleculare a unei substanțe prin măsurarea coborârii temperaturii de solidificare a acelei substanțe într-un solvent. [Pr.: cri-o-] – Din fr. cryoscopie. DOOM
!crioscopíe (cri-os-co-/-o-sco-) s. f., art. crioscopía, g.-d. crioscopíi, art. crioscopíei
crioscopul
CRIOSCÓP, crioscoape, s. n. Aparat pentru determinarea greutății moleculare a unei substanțe. [Pr.: cri-o-] – Din fr. cryoscope. DOOM
!crioscóp (cri-os-cop/-o-scop) s. n., pl. crioscoápe
crioscopului
CRIOSCÓP, crioscoape, s. n. Aparat pentru determinarea greutății moleculare a unei substanțe. [Pr.: cri-o-] – Din fr. cryoscope. DOOM
!crioscóp (cri-os-cop/-o-scop) s. n., pl. crioscoápe
criosfera
CRIOSFÉRĂ s.f. Înveliș al suprafeței terestre situat în zona de interferență a atmosferei, hidrosferei și litosferei, caracterizat prin prezența gheții sau a posibilităților de formare a acesteia. [< fr. cryosphère, cf. gr. kryos – frig, sphaira – sferă].
criosfere
CRIOSFÉRĂ s.f. Înveliș al suprafeței terestre situat în zona de interferență a atmosferei, hidrosferei și litosferei, caracterizat prin prezența gheții sau a posibilităților de formare a acesteia. [< fr. cryosphère, cf. gr. kryos – frig, sphaira – sferă].
criosferei
CRIOSFÉRĂ s.f. Înveliș al suprafeței terestre situat în zona de interferență a atmosferei, hidrosferei și litosferei, caracterizat prin prezența gheții sau a posibilităților de formare a acesteia. [< fr. cryosphère, cf. gr. kryos – frig, sphaira – sferă].
criosferele
CRIOSFÉRĂ s.f. Înveliș al suprafeței terestre situat în zona de interferență a atmosferei, hidrosferei și litosferei, caracterizat prin prezența gheții sau a posibilităților de formare a acesteia. [< fr. cryosphère, cf. gr. kryos – frig, sphaira – sferă].
criosferelor
CRIOSFÉRĂ s.f. Înveliș al suprafeței terestre situat în zona de interferență a atmosferei, hidrosferei și litosferei, caracterizat prin prezența gheții sau a posibilităților de formare a acesteia. [< fr. cryosphère, cf. gr. kryos – frig, sphaira – sferă].
criostat
CRIOSTÁT, criostate, s. n. Instalație pentru producerea sau menținerea unei temperaturi scăzute constante. [Pr.: cri-o-] – Din fr. cryostat. DOOM
!criostát (cri-os-tat/-o-stat) s. n., pl. criostáte
criostate
CRIOSTÁT, criostate, s. n. Instalație pentru producerea sau menținerea unei temperaturi scăzute constante. [Pr.: cri-o-] – Din fr. cryostat. DOOM
!criostát (cri-os-tat/-o-stat) s. n., pl. criostáte
criostatele
CRIOSTÁT, criostate, s. n. Instalație pentru producerea sau menținerea unei temperaturi scăzute constante. [Pr.: cri-o-] – Din fr. cryostat. DOOM
!criostát (cri-os-tat/-o-stat) s. n., pl. criostáte
criostatelor
CRIOSTÁT, criostate, s. n. Instalație pentru producerea sau menținerea unei temperaturi scăzute constante. [Pr.: cri-o-] – Din fr. cryostat. DOOM
!criostát (cri-os-tat/-o-stat) s. n., pl. criostáte
criostatul
CRIOSTÁT, criostate, s. n. Instalație pentru producerea sau menținerea unei temperaturi scăzute constante. [Pr.: cri-o-] – Din fr. cryostat. DOOM
!criostát (cri-os-tat/-o-stat) s. n., pl. criostáte
criostatului
CRIOSTÁT, criostate, s. n. Instalație pentru producerea sau menținerea unei temperaturi scăzute constante. [Pr.: cri-o-] – Din fr. cryostat. DOOM
!criostát (cri-os-tat/-o-stat) s. n., pl. criostáte
crioterapie
CRIOTERAPÍE s. f. Metodă de tratament care folosește congelarea cu ajutorul zăpezii carbonice în afecțiuni dermice. [Pr.: cri-o-] – Din fr. cryothérapie. DOOM
crioterapíe (cri-o-) s. f., art. crioterapía, g.-d. crioterapíi, art. crioterapíei
criotroane
CRIOTRÓN, criotroane, s. n. Dispozitiv cu funcție de releu, alcătuit dintr-un fir supraconductor dispus în interiorul unei înfășurări electrice, folosit în construcția unor calculatoare electronice. [Pr.: cri-o-] – Din fr. cryotrone. DOOM
criotrón (cri-o-tron) s. n., pl. criotroáne
criotroanele
CRIOTRÓN, criotroane, s. n. Dispozitiv cu funcție de releu, alcătuit dintr-un fir supraconductor dispus în interiorul unei înfășurări electrice, folosit în construcția unor calculatoare electronice. [Pr.: cri-o-] – Din fr. cryotrone. DOOM
criotrón (cri-o-tron) s. n., pl. criotroáne
criotroanelor
CRIOTRÓN, criotroane, s. n. Dispozitiv cu funcție de releu, alcătuit dintr-un fir supraconductor dispus în interiorul unei înfășurări electrice, folosit în construcția unor calculatoare electronice. [Pr.: cri-o-] – Din fr. cryotrone. DOOM
criotrón (cri-o-tron) s. n., pl. criotroáne
criotron
CRIOTRÓN, criotroane, s. n. Dispozitiv cu funcție de releu, alcătuit dintr-un fir supraconductor dispus în interiorul unei înfășurări electrice, folosit în construcția unor calculatoare electronice. [Pr.: cri-o-] – Din fr. cryotrone. DOOM
criotrón (cri-o-tron) s. n., pl. criotroáne
criotronul
CRIOTRÓN, criotroane, s. n. Dispozitiv cu funcție de releu, alcătuit dintr-un fir supraconductor dispus în interiorul unei înfășurări electrice, folosit în construcția unor calculatoare electronice. [Pr.: cri-o-] – Din fr. cryotrone. DOOM
criotrón (cri-o-tron) s. n., pl. criotroáne
criotronului
CRIOTRÓN, criotroane, s. n. Dispozitiv cu funcție de releu, alcătuit dintr-un fir supraconductor dispus în interiorul unei înfășurări electrice, folosit în construcția unor calculatoare electronice. [Pr.: cri-o-] – Din fr. cryotrone. DOOM
criotrón (cri-o-tron) s. n., pl. criotroáne
crioturbație
CRIOTURBÁȚIE s.f. (Geol.) Deplasare a particulelor din sol sub acțiunea alternanței înghețului cu dezghețul. [Pron. cri-o-, gen. -iei. / < fr. cryoturbation].
crioșoc
CRIOȘÓC, crioșocuri, s. n. (Med.) Șoc (2) la frig. [Pr.: cri-o-] – Crio[terapie] + șoc.
crioșocul
CRIOȘÓC, crioșocuri, s. n. (Med.) Șoc (2) la frig. [Pr.: cri-o-] – Crio[terapie] + șoc.
crioșocului
CRIOȘÓC, crioșocuri, s. n. (Med.) Șoc (2) la frig. [Pr.: cri-o-] – Crio[terapie] + șoc.
crioșocuri
CRIOȘÓC, crioșocuri, s. n. (Med.) Șoc (2) la frig. [Pr.: cri-o-] – Crio[terapie] + șoc.
crioșocurile
CRIOȘÓC, crioșocuri, s. n. (Med.) Șoc (2) la frig. [Pr.: cri-o-] – Crio[terapie] + șoc.
crioșocurilor
CRIOȘÓC, crioșocuri, s. n. (Med.) Șoc (2) la frig. [Pr.: cri-o-] – Crio[terapie] + șoc.
crip
CRIP s.n. v. creep.
cripalca
CRIPÁLCĂ, cripălci, s. f. (Reg.) Cordenci la războiul de țesut. – Din bg. krepalka. DOOM
cripálcă (reg.) s. f., g.-d. art. cripắlcii; pl. cripắlci
cripta
CRÍPTĂ, cripte, s. f. 1. Construcție subterană într-un templu antic în care se păstrau obiectele de cult, arhiva, tezaurul etc. 2. Cavou subteran, construit sub o biserică sau sub un monument. 3. Capelă subterană folosită ca loc de înmormântare sau de păstrare a relicvelor. 4. (Med.) Adâncitură mică în formă de tub, situată pe suprafața unei mucoase. – Din fr. crypte, lat. crypta. DOOM
críptă s. f., g.-d. art. críptei; pl. crípte
cripte
CRÍPTĂ, cripte, s. f. 1. Construcție subterană într-un templu antic în care se păstrau obiectele de cult, arhiva, tezaurul etc. 2. Cavou subteran, construit sub o biserică sau sub un monument. 3. Capelă subterană folosită ca loc de înmormântare sau de păstrare a relicvelor. 4. (Med.) Adâncitură mică în formă de tub, situată pe suprafața unei mucoase. – Din fr. crypte, lat. crypta. DOOM
críptă s. f., g.-d. art. críptei; pl. crípte
criptei
CRÍPTĂ, cripte, s. f. 1. Construcție subterană într-un templu antic în care se păstrau obiectele de cult, arhiva, tezaurul etc. 2. Cavou subteran, construit sub o biserică sau sub un monument. 3. Capelă subterană folosită ca loc de înmormântare sau de păstrare a relicvelor. 4. (Med.) Adâncitură mică în formă de tub, situată pe suprafața unei mucoase. – Din fr. crypte, lat. crypta. DOOM
críptă s. f., g.-d. art. críptei; pl. crípte
criptele
CRÍPTĂ, cripte, s. f. 1. Construcție subterană într-un templu antic în care se păstrau obiectele de cult, arhiva, tezaurul etc. 2. Cavou subteran, construit sub o biserică sau sub un monument. 3. Capelă subterană folosită ca loc de înmormântare sau de păstrare a relicvelor. 4. (Med.) Adâncitură mică în formă de tub, situată pe suprafața unei mucoase. – Din fr. crypte, lat. crypta. DOOM
críptă s. f., g.-d. art. críptei; pl. crípte
criptelor
CRÍPTĂ, cripte, s. f. 1. Construcție subterană într-un templu antic în care se păstrau obiectele de cult, arhiva, tezaurul etc. 2. Cavou subteran, construit sub o biserică sau sub un monument. 3. Capelă subterană folosită ca loc de înmormântare sau de păstrare a relicvelor. 4. (Med.) Adâncitură mică în formă de tub, situată pe suprafața unei mucoase. – Din fr. crypte, lat. crypta. DOOM
críptă s. f., g.-d. art. críptei; pl. crípte
criptic
CRÍPTIC, -Ă, criptici, -ce, adj. Ascuns, secret. ◊ Limbaj criptic = limbaj obscur, sibilinic, greu accesibil. ♦ Care prezintă ascunzători, focare de microbi. – Din fr. cryptique. DOOM
críptic adj. m., pl. críptici; f. críptică, pl. críptice
criptica
CRÍPTIC, -Ă, criptici, -ce, adj. Ascuns, secret. ◊ Limbaj criptic = limbaj obscur, sibilinic, greu accesibil. ♦ Care prezintă ascunzători, focare de microbi. – Din fr. cryptique. DOOM
críptic adj. m., pl. críptici; f. críptică, pl. críptice
criptice
CRÍPTIC, -Ă, criptici, -ce, adj. Ascuns, secret. ◊ Limbaj criptic = limbaj obscur, sibilinic, greu accesibil. ♦ Care prezintă ascunzători, focare de microbi. – Din fr. cryptique. DOOM
críptic adj. m., pl. críptici; f. críptică, pl. críptice
cripticei
CRÍPTIC, -Ă, criptici, -ce, adj. Ascuns, secret. ◊ Limbaj criptic = limbaj obscur, sibilinic, greu accesibil. ♦ Care prezintă ascunzători, focare de microbi. – Din fr. cryptique. DOOM
críptic adj. m., pl. críptici; f. críptică, pl. críptice
cripticele
CRÍPTIC, -Ă, criptici, -ce, adj. Ascuns, secret. ◊ Limbaj criptic = limbaj obscur, sibilinic, greu accesibil. ♦ Care prezintă ascunzători, focare de microbi. – Din fr. cryptique. DOOM
críptic adj. m., pl. críptici; f. críptică, pl. críptice
cripticelor
CRÍPTIC, -Ă, criptici, -ce, adj. Ascuns, secret. ◊ Limbaj criptic = limbaj obscur, sibilinic, greu accesibil. ♦ Care prezintă ascunzători, focare de microbi. – Din fr. cryptique. DOOM
críptic adj. m., pl. críptici; f. críptică, pl. críptice
criptici
CRÍPTIC, -Ă, criptici, -ce, adj. Ascuns, secret. ◊ Limbaj criptic = limbaj obscur, sibilinic, greu accesibil. ♦ Care prezintă ascunzători, focare de microbi. – Din fr. cryptique. DOOM
críptic adj. m., pl. críptici; f. críptică, pl. críptice
cripticii
CRÍPTIC, -Ă, criptici, -ce, adj. Ascuns, secret. ◊ Limbaj criptic = limbaj obscur, sibilinic, greu accesibil. ♦ Care prezintă ascunzători, focare de microbi. – Din fr. cryptique. DOOM
críptic adj. m., pl. críptici; f. críptică, pl. críptice
cripticilor
CRÍPTIC, -Ă, criptici, -ce, adj. Ascuns, secret. ◊ Limbaj criptic = limbaj obscur, sibilinic, greu accesibil. ♦ Care prezintă ascunzători, focare de microbi. – Din fr. cryptique. DOOM
críptic adj. m., pl. críptici; f. críptică, pl. críptice
cripticul
CRÍPTIC, -Ă, criptici, -ce, adj. Ascuns, secret. ◊ Limbaj criptic = limbaj obscur, sibilinic, greu accesibil. ♦ Care prezintă ascunzători, focare de microbi. – Din fr. cryptique. DOOM
críptic adj. m., pl. críptici; f. críptică, pl. críptice
cripticului
CRÍPTIC, -Ă, criptici, -ce, adj. Ascuns, secret. ◊ Limbaj criptic = limbaj obscur, sibilinic, greu accesibil. ♦ Care prezintă ascunzători, focare de microbi. – Din fr. cryptique. DOOM
críptic adj. m., pl. críptici; f. críptică, pl. críptice
criptie
CRÍPTIE s.f. (Ant.) Probă de inițiere cu care se încheia educația spartană. ♦ Expediție nocturnă de asasinare în masă a iloților, care însoțea această probă. [< fr. cryptie}.
cripto
CRIPTO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „ascuns”, „secret”. [< fr. crypto-, cf. gr. kryptos].
criptocomunist
CRIPTOCOMUNÍST, -Ă, criptocomuniști, -ste, adj., s. m. și f. (Partizan ocult) al unui partid comunist. – Din fr. cryptocommuniste. DOOM
*criptocomuníst adj. m., s. m., pl. criptocomuníști; adj. f., s. f. criptocomunístă, pl. criptocomuníste
criptocristalin
CRIPTOCRISTALÍN, -Ă, criptocristalini, -e, adj. (Despre minerale și roci) Care este foarte fin cristalizat. – Din fr. cryptocristallin. DOOM
criptocristalín (-to-cris-) adj. m., pl. criptocristalíni; f. criptocristalínă, pl. criptocristalíne
criptocristalina
CRIPTOCRISTALÍN, -Ă, criptocristalini, -e, adj. (Despre minerale și roci) Care este foarte fin cristalizat. – Din fr. cryptocristallin. DOOM
criptocristalín (-to-cris-) adj. m., pl. criptocristalíni; f. criptocristalínă, pl. criptocristalíne
criptocristaline
CRIPTOCRISTALÍN, -Ă, criptocristalini, -e, adj. (Despre minerale și roci) Care este foarte fin cristalizat. – Din fr. cryptocristallin. DOOM
criptocristalín (-to-cris-) adj. m., pl. criptocristalíni; f. criptocristalínă, pl. criptocristalíne
criptocristalinei
CRIPTOCRISTALÍN, -Ă, criptocristalini, -e, adj. (Despre minerale și roci) Care este foarte fin cristalizat. – Din fr. cryptocristallin. DOOM
criptocristalín (-to-cris-) adj. m., pl. criptocristalíni; f. criptocristalínă, pl. criptocristalíne
criptocristalinele
CRIPTOCRISTALÍN, -Ă, criptocristalini, -e, adj. (Despre minerale și roci) Care este foarte fin cristalizat. – Din fr. cryptocristallin. DOOM
criptocristalín (-to-cris-) adj. m., pl. criptocristalíni; f. criptocristalínă, pl. criptocristalíne
criptocristalinelor
CRIPTOCRISTALÍN, -Ă, criptocristalini, -e, adj. (Despre minerale și roci) Care este foarte fin cristalizat. – Din fr. cryptocristallin. DOOM
criptocristalín (-to-cris-) adj. m., pl. criptocristalíni; f. criptocristalínă, pl. criptocristalíne
criptocristalini
CRIPTOCRISTALÍN, -Ă, criptocristalini, -e, adj. (Despre minerale și roci) Care este foarte fin cristalizat. – Din fr. cryptocristallin. DOOM
criptocristalín (-to-cris-) adj. m., pl. criptocristalíni; f. criptocristalínă, pl. criptocristalíne
criptocristalinii
CRIPTOCRISTALÍN, -Ă, criptocristalini, -e, adj. (Despre minerale și roci) Care este foarte fin cristalizat. – Din fr. cryptocristallin. DOOM
criptocristalín (-to-cris-) adj. m., pl. criptocristalíni; f. criptocristalínă, pl. criptocristalíne
criptocristalinilor
CRIPTOCRISTALÍN, -Ă, criptocristalini, -e, adj. (Despre minerale și roci) Care este foarte fin cristalizat. – Din fr. cryptocristallin. DOOM
criptocristalín (-to-cris-) adj. m., pl. criptocristalíni; f. criptocristalínă, pl. criptocristalíne
criptocristalinul
CRIPTOCRISTALÍN, -Ă, criptocristalini, -e, adj. (Despre minerale și roci) Care este foarte fin cristalizat. – Din fr. cryptocristallin. DOOM
criptocristalín (-to-cris-) adj. m., pl. criptocristalíni; f. criptocristalínă, pl. criptocristalíne
criptocristalinului
CRIPTOCRISTALÍN, -Ă, criptocristalini, -e, adj. (Despre minerale și roci) Care este foarte fin cristalizat. – Din fr. cryptocristallin. DOOM
criptocristalín (-to-cris-) adj. m., pl. criptocristalíni; f. criptocristalínă, pl. criptocristalíne
criptodepresiune
CRIPTODEPRESIÚNE s.f. Depresiune ascunsă, umplută cu apele unui lac adânc. [< fr. cryptodépression, cf. gr. kryptos – ascuns, lat. depressio – adâncitură].
criptofita
CRIPTOFÍTĂ, criptofite, s. f. (La pl.) Grup de plante erbacee perene care continuă să trăiască în timpul iernii datorită rădăcinilor adânc înfipte în pământ; (și la sg.) plantă din acest grup. – Din fr. cryptophyte. DOOM
criptofítă s. f., g.-d. art. criptofítei; pl. criptofíte
criptofite
CRIPTOFÍTĂ, criptofite, s. f. (La pl.) Grup de plante erbacee perene care continuă să trăiască în timpul iernii datorită rădăcinilor adânc înfipte în pământ; (și la sg.) plantă din acest grup. – Din fr. cryptophyte. DOOM
criptofítă s. f., g.-d. art. criptofítei; pl. criptofíte
criptofite
CRIPTOFÍTE s.f.pl. Plante erbacee perene, care continuă să trăiască în timpul iernii datorită rădăcinilor adânc înfipte în pământ. [Sg. criptofită. / < fr. cryptophyte, cf. gr. kryptos – ascuns, phyton – plantă].
criptofitei
CRIPTOFÍTĂ, criptofite, s. f. (La pl.) Grup de plante erbacee perene care continuă să trăiască în timpul iernii datorită rădăcinilor adânc înfipte în pământ; (și la sg.) plantă din acest grup. – Din fr. cryptophyte. DOOM
criptofítă s. f., g.-d. art. criptofítei; pl. criptofíte
criptofitele
CRIPTOFÍTĂ, criptofite, s. f. (La pl.) Grup de plante erbacee perene care continuă să trăiască în timpul iernii datorită rădăcinilor adânc înfipte în pământ; (și la sg.) plantă din acest grup. – Din fr. cryptophyte. DOOM
criptofítă s. f., g.-d. art. criptofítei; pl. criptofíte
criptofitelor
CRIPTOFÍTĂ, criptofite, s. f. (La pl.) Grup de plante erbacee perene care continuă să trăiască în timpul iernii datorită rădăcinilor adânc înfipte în pământ; (și la sg.) plantă din acest grup. – Din fr. cryptophyte. DOOM
criptofítă s. f., g.-d. art. criptofítei; pl. criptofíte
criptoftalmie
CRIPTOFTALMÍE s.f. (Med.) Malformație congenitală a ochilor, în care aceștia, rudimentar dezvoltați, sunt acoperiți de pielea pleoapelor. [Gen. -iei. / < fr. cryptophtalmie].
criptogama
CRIPTOGÁMĂ, criptogame, s. f., adj. 1. S. f. (La pl.) Grup mare de plante inferioare, lipsite de flori, care au drept caracteristică înmulțirea prin spori; (și la sg.) plantă care face parte din acest grup. 2. Adj. Care aparține criptogamelor (1), privitor la criptogame. – Din fr. cryptogame. DOOM
criptogámă2 (plantă) s. f., g.-d. art. criptogámei; pl. criptogáme
criptogame
CRIPTOGÁMĂ, criptogame, s. f., adj. 1. S. f. (La pl.) Grup mare de plante inferioare, lipsite de flori, care au drept caracteristică înmulțirea prin spori; (și la sg.) plantă care face parte din acest grup. 2. Adj. Care aparține criptogamelor (1), privitor la criptogame. – Din fr. cryptogame. DOOM
criptogámă2 (plantă) s. f., g.-d. art. criptogámei; pl. criptogáme
criptogamei
CRIPTOGÁMĂ, criptogame, s. f., adj. 1. S. f. (La pl.) Grup mare de plante inferioare, lipsite de flori, care au drept caracteristică înmulțirea prin spori; (și la sg.) plantă care face parte din acest grup. 2. Adj. Care aparține criptogamelor (1), privitor la criptogame. – Din fr. cryptogame. DOOM
criptogámă2 (plantă) s. f., g.-d. art. criptogámei; pl. criptogáme
criptogamele
CRIPTOGÁMĂ, criptogame, s. f., adj. 1. S. f. (La pl.) Grup mare de plante inferioare, lipsite de flori, care au drept caracteristică înmulțirea prin spori; (și la sg.) plantă care face parte din acest grup. 2. Adj. Care aparține criptogamelor (1), privitor la criptogame. – Din fr. cryptogame. DOOM
criptogámă2 (plantă) s. f., g.-d. art. criptogámei; pl. criptogáme
criptogamelor
CRIPTOGÁMĂ, criptogame, s. f., adj. 1. S. f. (La pl.) Grup mare de plante inferioare, lipsite de flori, care au drept caracteristică înmulțirea prin spori; (și la sg.) plantă care face parte din acest grup. 2. Adj. Care aparține criptogamelor (1), privitor la criptogame. – Din fr. cryptogame. DOOM
criptogámă2 (plantă) s. f., g.-d. art. criptogámei; pl. criptogáme
criptogamic
CRIPTOGÁMIC, -Ă, criptogamici, -ce, adj. (Bot.) De criptogamă. – Din fr. cryptogamique.
criptogamica
CRIPTOGÁMIC, -Ă, criptogamici, -ce, adj. (Bot.) De criptogamă. – Din fr. cryptogamique.
criptogamice
CRIPTOGÁMIC, -Ă, criptogamici, -ce, adj. (Bot.) De criptogamă. – Din fr. cryptogamique.
criptogamicei
CRIPTOGÁMIC, -Ă, criptogamici, -ce, adj. (Bot.) De criptogamă. – Din fr. cryptogamique.
criptogamicele
CRIPTOGÁMIC, -Ă, criptogamici, -ce, adj. (Bot.) De criptogamă. – Din fr. cryptogamique.
criptogamicelor
CRIPTOGÁMIC, -Ă, criptogamici, -ce, adj. (Bot.) De criptogamă. – Din fr. cryptogamique.
criptogamici
CRIPTOGÁMIC, -Ă, criptogamici, -ce, adj. (Bot.) De criptogamă. – Din fr. cryptogamique.
criptogamicii
CRIPTOGÁMIC, -Ă, criptogamici, -ce, adj. (Bot.) De criptogamă. – Din fr. cryptogamique.
criptogamicilor
CRIPTOGÁMIC, -Ă, criptogamici, -ce, adj. (Bot.) De criptogamă. – Din fr. cryptogamique.
criptogamicul
CRIPTOGÁMIC, -Ă, criptogamici, -ce, adj. (Bot.) De criptogamă. – Din fr. cryptogamique.
criptogamicului
CRIPTOGÁMIC, -Ă, criptogamici, -ce, adj. (Bot.) De criptogamă. – Din fr. cryptogamique.
criptogamie
CRIPTOGAMÍE s.f. (Bot.) 1. Stare a unei plante criptogame. 2. Studiul criptogamelor. [Gen. -iei. / < fr. cryptogamie].
criptogenetic
CRIPTOGENÉTIC, -Ă, criptogenetici, -ce, adj. Care are o cauză ce nu poate fi determinată cu mijloacele actuale ale medicinei; idiopatic. – Din fr. cryptogénétique. DOOM
criptogenétic adj. m., pl. criptogenétici; f. criptogenétică, pl. criptogenétice
criptogenetica
CRIPTOGENÉTIC, -Ă, criptogenetici, -ce, adj. Care are o cauză ce nu poate fi determinată cu mijloacele actuale ale medicinei; idiopatic. – Din fr. cryptogénétique. DOOM
criptogenétic adj. m., pl. criptogenétici; f. criptogenétică, pl. criptogenétice
criptogenetice
CRIPTOGENÉTIC, -Ă, criptogenetici, -ce, adj. Care are o cauză ce nu poate fi determinată cu mijloacele actuale ale medicinei; idiopatic. – Din fr. cryptogénétique. DOOM
criptogenétic adj. m., pl. criptogenétici; f. criptogenétică, pl. criptogenétice
criptogeneticei
CRIPTOGENÉTIC, -Ă, criptogenetici, -ce, adj. Care are o cauză ce nu poate fi determinată cu mijloacele actuale ale medicinei; idiopatic. – Din fr. cryptogénétique. DOOM
criptogenétic adj. m., pl. criptogenétici; f. criptogenétică, pl. criptogenétice
criptogeneticele
CRIPTOGENÉTIC, -Ă, criptogenetici, -ce, adj. Care are o cauză ce nu poate fi determinată cu mijloacele actuale ale medicinei; idiopatic. – Din fr. cryptogénétique. DOOM
criptogenétic adj. m., pl. criptogenétici; f. criptogenétică, pl. criptogenétice
criptogeneticelor
CRIPTOGENÉTIC, -Ă, criptogenetici, -ce, adj. Care are o cauză ce nu poate fi determinată cu mijloacele actuale ale medicinei; idiopatic. – Din fr. cryptogénétique. DOOM
criptogenétic adj. m., pl. criptogenétici; f. criptogenétică, pl. criptogenétice
criptogenetici
CRIPTOGENÉTIC, -Ă, criptogenetici, -ce, adj. Care are o cauză ce nu poate fi determinată cu mijloacele actuale ale medicinei; idiopatic. – Din fr. cryptogénétique. DOOM
criptogenétic adj. m., pl. criptogenétici; f. criptogenétică, pl. criptogenétice
criptogeneticii
CRIPTOGENÉTIC, -Ă, criptogenetici, -ce, adj. Care are o cauză ce nu poate fi determinată cu mijloacele actuale ale medicinei; idiopatic. – Din fr. cryptogénétique. DOOM
criptogenétic adj. m., pl. criptogenétici; f. criptogenétică, pl. criptogenétice
criptogeneticilor
CRIPTOGENÉTIC, -Ă, criptogenetici, -ce, adj. Care are o cauză ce nu poate fi determinată cu mijloacele actuale ale medicinei; idiopatic. – Din fr. cryptogénétique. DOOM
criptogenétic adj. m., pl. criptogenétici; f. criptogenétică, pl. criptogenétice
criptogeneticul
CRIPTOGENÉTIC, -Ă, criptogenetici, -ce, adj. Care are o cauză ce nu poate fi determinată cu mijloacele actuale ale medicinei; idiopatic. – Din fr. cryptogénétique. DOOM
criptogenétic adj. m., pl. criptogenétici; f. criptogenétică, pl. criptogenétice
criptogeneticului
CRIPTOGENÉTIC, -Ă, criptogenetici, -ce, adj. Care are o cauză ce nu poate fi determinată cu mijloacele actuale ale medicinei; idiopatic. – Din fr. cryptogénétique. DOOM
criptogenétic adj. m., pl. criptogenétici; f. criptogenétică, pl. criptogenétice
criptograf
CRIPTOGRÁF s.m. Specialist în criptografie (1). [< fr. cryptographie].
criptografi
CRIPTOGRÁF s.m. Specialist în criptografie (1). [< fr. cryptographie].
criptografia
CRIPTOGRAFIÁ, criptografiez, vb. I. Tranz. A transpune texte, mesaje după regulile criptografiei. DOOM
criptografía (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 criptografiáză, 1 pl. criptografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să criptografiéze; ger. criptografiínd (-fi-ind)
criptografia
CRIPTOGRAFÍE, criptografii, s. f. 1. Scriere secretă cu ajutorul unui cod de semne convenționale. 2. Disciplină care se ocupă cu studiul criptogramelor. 3. Joc distractiv constând din dezlegarea unei fraze scrise cu ajutorul unor semne, numere, desene etc. – Din fr. cryptographie. DOOM
criptografíe (-to-gra-) s. f., art. criptografía, g.-d. art. criptografíei; pl. criptografíi
criptografiai
CRIPTOGRAFIÁ, criptografiez, vb. I. Tranz. A transpune texte, mesaje după regulile criptografiei. DOOM
criptografía (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 criptografiáză, 1 pl. criptografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să criptografiéze; ger. criptografiínd (-fi-ind)
criptografiam
CRIPTOGRAFIÁ, criptografiez, vb. I. Tranz. A transpune texte, mesaje după regulile criptografiei. DOOM
criptografía (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 criptografiáză, 1 pl. criptografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să criptografiéze; ger. criptografiínd (-fi-ind)
criptografiară
CRIPTOGRAFIÁ, criptografiez, vb. I. Tranz. A transpune texte, mesaje după regulile criptografiei. DOOM
criptografía (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 criptografiáză, 1 pl. criptografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să criptografiéze; ger. criptografiínd (-fi-ind)
criptografiarăm
CRIPTOGRAFIÁ, criptografiez, vb. I. Tranz. A transpune texte, mesaje după regulile criptografiei. DOOM
criptografía (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 criptografiáză, 1 pl. criptografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să criptografiéze; ger. criptografiínd (-fi-ind)
criptografiarăți
CRIPTOGRAFIÁ, criptografiez, vb. I. Tranz. A transpune texte, mesaje după regulile criptografiei. DOOM
criptografía (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 criptografiáză, 1 pl. criptografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să criptografiéze; ger. criptografiínd (-fi-ind)
criptografiase
CRIPTOGRAFIÁ, criptografiez, vb. I. Tranz. A transpune texte, mesaje după regulile criptografiei. DOOM
criptografía (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 criptografiáză, 1 pl. criptografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să criptografiéze; ger. criptografiínd (-fi-ind)
criptografiasem
CRIPTOGRAFIÁ, criptografiez, vb. I. Tranz. A transpune texte, mesaje după regulile criptografiei. DOOM
criptografía (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 criptografiáză, 1 pl. criptografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să criptografiéze; ger. criptografiínd (-fi-ind)
criptografiaseră
CRIPTOGRAFIÁ, criptografiez, vb. I. Tranz. A transpune texte, mesaje după regulile criptografiei. DOOM
criptografía (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 criptografiáză, 1 pl. criptografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să criptografiéze; ger. criptografiínd (-fi-ind)
criptografiaserăm
CRIPTOGRAFIÁ, criptografiez, vb. I. Tranz. A transpune texte, mesaje după regulile criptografiei. DOOM
criptografía (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 criptografiáză, 1 pl. criptografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să criptografiéze; ger. criptografiínd (-fi-ind)
criptografiaserăți
CRIPTOGRAFIÁ, criptografiez, vb. I. Tranz. A transpune texte, mesaje după regulile criptografiei. DOOM
criptografía (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 criptografiáză, 1 pl. criptografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să criptografiéze; ger. criptografiínd (-fi-ind)
criptografiaseși
CRIPTOGRAFIÁ, criptografiez, vb. I. Tranz. A transpune texte, mesaje după regulile criptografiei. DOOM
criptografía (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 criptografiáză, 1 pl. criptografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să criptografiéze; ger. criptografiínd (-fi-ind)
criptografiaseți
CRIPTOGRAFIÁ, criptografiez, vb. I. Tranz. A transpune texte, mesaje după regulile criptografiei. DOOM
criptografía (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 criptografiáză, 1 pl. criptografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să criptografiéze; ger. criptografiínd (-fi-ind)
criptografiat
CRIPTOGRAFIÁ, criptografiez, vb. I. Tranz. A transpune texte, mesaje după regulile criptografiei. DOOM
criptografía (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 criptografiáză, 1 pl. criptografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să criptografiéze; ger. criptografiínd (-fi-ind)
criptografiat
CRIPTOGRAFIÁ vb. I. tr. A transpune un text după regulile criptografiei (1). [Pron. -fi-a. / < fr. cryptographier].
criptografiau
CRIPTOGRAFIÁ, criptografiez, vb. I. Tranz. A transpune texte, mesaje după regulile criptografiei. DOOM
criptografía (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 criptografiáză, 1 pl. criptografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să criptografiéze; ger. criptografiínd (-fi-ind)
criptografiază
CRIPTOGRAFIÁ, criptografiez, vb. I. Tranz. A transpune texte, mesaje după regulile criptografiei. DOOM
criptografía (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 criptografiáză, 1 pl. criptografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să criptografiéze; ger. criptografiínd (-fi-ind)
criptografiași
CRIPTOGRAFIÁ, criptografiez, vb. I. Tranz. A transpune texte, mesaje după regulile criptografiei. DOOM
criptografía (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 criptografiáză, 1 pl. criptografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să criptografiéze; ger. criptografiínd (-fi-ind)
criptografiați
CRIPTOGRAFIÁ, criptografiez, vb. I. Tranz. A transpune texte, mesaje după regulile criptografiei. DOOM
criptografía (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 criptografiáză, 1 pl. criptografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să criptografiéze; ger. criptografiínd (-fi-ind)
criptografic
CRIPTOGRÁFIC, -Ă, criptografici, -ce, adj. Care ține de criptografie, privitor la criptografie. – Din fr. cryptographique. DOOM
criptográfic (-to-gra-) adj. m., pl. criptográfici; f. criptográfică, pl. criptográfice
criptografica
CRIPTOGRÁFIC, -Ă, criptografici, -ce, adj. Care ține de criptografie, privitor la criptografie. – Din fr. cryptographique. DOOM
criptográfic (-to-gra-) adj. m., pl. criptográfici; f. criptográfică, pl. criptográfice
criptografice
CRIPTOGRÁFIC, -Ă, criptografici, -ce, adj. Care ține de criptografie, privitor la criptografie. – Din fr. cryptographique. DOOM
criptográfic (-to-gra-) adj. m., pl. criptográfici; f. criptográfică, pl. criptográfice
criptograficei
CRIPTOGRÁFIC, -Ă, criptografici, -ce, adj. Care ține de criptografie, privitor la criptografie. – Din fr. cryptographique. DOOM
criptográfic (-to-gra-) adj. m., pl. criptográfici; f. criptográfică, pl. criptográfice
criptograficele
CRIPTOGRÁFIC, -Ă, criptografici, -ce, adj. Care ține de criptografie, privitor la criptografie. – Din fr. cryptographique. DOOM
criptográfic (-to-gra-) adj. m., pl. criptográfici; f. criptográfică, pl. criptográfice
criptograficelor
CRIPTOGRÁFIC, -Ă, criptografici, -ce, adj. Care ține de criptografie, privitor la criptografie. – Din fr. cryptographique. DOOM
criptográfic (-to-gra-) adj. m., pl. criptográfici; f. criptográfică, pl. criptográfice
criptografici
CRIPTOGRÁFIC, -Ă, criptografici, -ce, adj. Care ține de criptografie, privitor la criptografie. – Din fr. cryptographique. DOOM
criptográfic (-to-gra-) adj. m., pl. criptográfici; f. criptográfică, pl. criptográfice
criptograficii
CRIPTOGRÁFIC, -Ă, criptografici, -ce, adj. Care ține de criptografie, privitor la criptografie. – Din fr. cryptographique. DOOM
criptográfic (-to-gra-) adj. m., pl. criptográfici; f. criptográfică, pl. criptográfice
criptograficilor
CRIPTOGRÁFIC, -Ă, criptografici, -ce, adj. Care ține de criptografie, privitor la criptografie. – Din fr. cryptographique. DOOM
criptográfic (-to-gra-) adj. m., pl. criptográfici; f. criptográfică, pl. criptográfice
criptograficul
CRIPTOGRÁFIC, -Ă, criptografici, -ce, adj. Care ține de criptografie, privitor la criptografie. – Din fr. cryptographique. DOOM
criptográfic (-to-gra-) adj. m., pl. criptográfici; f. criptográfică, pl. criptográfice
criptograficului
CRIPTOGRÁFIC, -Ă, criptografici, -ce, adj. Care ține de criptografie, privitor la criptografie. – Din fr. cryptographique. DOOM
criptográfic (-to-gra-) adj. m., pl. criptográfici; f. criptográfică, pl. criptográfice
criptografie
CRIPTOGRAFIÁ, criptografiez, vb. I. Tranz. A transpune texte, mesaje după regulile criptografiei. DOOM
criptografía (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 criptografiáză, 1 pl. criptografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să criptografiéze; ger. criptografiínd (-fi-ind)
criptografie
CRIPTOGRAFÍE, criptografii, s. f. 1. Scriere secretă cu ajutorul unui cod de semne convenționale. 2. Disciplină care se ocupă cu studiul criptogramelor. 3. Joc distractiv constând din dezlegarea unei fraze scrise cu ajutorul unor semne, numere, desene etc. – Din fr. cryptographie. DOOM
criptografíe (-to-gra-) s. f., art. criptografía, g.-d. art. criptografíei; pl. criptografíi
criptografiei
CRIPTOGRAFÍE, criptografii, s. f. 1. Scriere secretă cu ajutorul unui cod de semne convenționale. 2. Disciplină care se ocupă cu studiul criptogramelor. 3. Joc distractiv constând din dezlegarea unei fraze scrise cu ajutorul unor semne, numere, desene etc. – Din fr. cryptographie. DOOM
criptografíe (-to-gra-) s. f., art. criptografía, g.-d. art. criptografíei; pl. criptografíi
criptografiem
CRIPTOGRAFIÁ, criptografiez, vb. I. Tranz. A transpune texte, mesaje după regulile criptografiei. DOOM
criptografía (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 criptografiáză, 1 pl. criptografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să criptografiéze; ger. criptografiínd (-fi-ind)
criptografiere
CRIPTOGRAFIÁ, criptografiez, vb. I. Tranz. A transpune texte, mesaje după regulile criptografiei. DOOM
criptografía (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 criptografiáză, 1 pl. criptografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să criptografiéze; ger. criptografiínd (-fi-ind)
criptografiere
CRIPTOGRAFIÁ vb. I. tr. A transpune un text după regulile criptografiei (1). [Pron. -fi-a. / < fr. cryptographier].
criptografiez
CRIPTOGRAFIÁ, criptografiez, vb. I. Tranz. A transpune texte, mesaje după regulile criptografiei. DOOM
criptografía (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 criptografiáză, 1 pl. criptografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să criptografiéze; ger. criptografiínd (-fi-ind)
criptografieze
CRIPTOGRAFIÁ, criptografiez, vb. I. Tranz. A transpune texte, mesaje după regulile criptografiei. DOOM
criptografía (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 criptografiáză, 1 pl. criptografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să criptografiéze; ger. criptografiínd (-fi-ind)
criptografiezi
CRIPTOGRAFIÁ, criptografiez, vb. I. Tranz. A transpune texte, mesaje după regulile criptografiei. DOOM
criptografía (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 criptografiáză, 1 pl. criptografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să criptografiéze; ger. criptografiínd (-fi-ind)
criptografii
CRIPTOGRÁF s.m. Specialist în criptografie (1). [< fr. cryptographie].
criptografii
CRIPTOGRAFÍE, criptografii, s. f. 1. Scriere secretă cu ajutorul unui cod de semne convenționale. 2. Disciplină care se ocupă cu studiul criptogramelor. 3. Joc distractiv constând din dezlegarea unei fraze scrise cu ajutorul unor semne, numere, desene etc. – Din fr. cryptographie. DOOM
criptografíe (-to-gra-) s. f., art. criptografía, g.-d. art. criptografíei; pl. criptografíi
criptografiile
CRIPTOGRAFÍE, criptografii, s. f. 1. Scriere secretă cu ajutorul unui cod de semne convenționale. 2. Disciplină care se ocupă cu studiul criptogramelor. 3. Joc distractiv constând din dezlegarea unei fraze scrise cu ajutorul unor semne, numere, desene etc. – Din fr. cryptographie. DOOM
criptografíe (-to-gra-) s. f., art. criptografía, g.-d. art. criptografíei; pl. criptografíi
criptografiilor
CRIPTOGRAFÍE, criptografii, s. f. 1. Scriere secretă cu ajutorul unui cod de semne convenționale. 2. Disciplină care se ocupă cu studiul criptogramelor. 3. Joc distractiv constând din dezlegarea unei fraze scrise cu ajutorul unor semne, numere, desene etc. – Din fr. cryptographie. DOOM
criptografíe (-to-gra-) s. f., art. criptografía, g.-d. art. criptografíei; pl. criptografíi
criptografiind
CRIPTOGRAFIÁ, criptografiez, vb. I. Tranz. A transpune texte, mesaje după regulile criptografiei. DOOM
criptografía (a ~) (-to-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 criptografiáză, 1 pl. criptografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să criptografiéze; ger. criptografiínd (-fi-ind)
criptografilor
CRIPTOGRÁF s.m. Specialist în criptografie (1). [< fr. cryptographie].
criptograful
CRIPTOGRÁF s.m. Specialist în criptografie (1). [< fr. cryptographie].
criptografului
CRIPTOGRÁF s.m. Specialist în criptografie (1). [< fr. cryptographie].
criptograma
CRIPTOGRÁMĂ, criptograme, s. f. 1. Document, text scris cu caractere secrete, cărora li se atribuie, pe baza unui cod, valori speciale, cunoscute doar de cei inițiați. 2. Joc distractiv constând din împărțirea cuvintelor unei fraze într-un număr exact de fragmente, care se înscriu într-o formă geometrică regulată, urmând să fie aflat modul și locul în care ele se succed. – Din fr. cryptogramme. DOOM
criptográmă (document codat, problemă enigmistică) (-to-gra-) s. f., g.-d. art. criptográmei; pl. criptográme
criptograme
CRIPTOGRÁMĂ, criptograme, s. f. 1. Document, text scris cu caractere secrete, cărora li se atribuie, pe baza unui cod, valori speciale, cunoscute doar de cei inițiați. 2. Joc distractiv constând din împărțirea cuvintelor unei fraze într-un număr exact de fragmente, care se înscriu într-o formă geometrică regulată, urmând să fie aflat modul și locul în care ele se succed. – Din fr. cryptogramme. DOOM
criptográmă (document codat, problemă enigmistică) (-to-gra-) s. f., g.-d. art. criptográmei; pl. criptográme
criptogramei
CRIPTOGRÁMĂ, criptograme, s. f. 1. Document, text scris cu caractere secrete, cărora li se atribuie, pe baza unui cod, valori speciale, cunoscute doar de cei inițiați. 2. Joc distractiv constând din împărțirea cuvintelor unei fraze într-un număr exact de fragmente, care se înscriu într-o formă geometrică regulată, urmând să fie aflat modul și locul în care ele se succed. – Din fr. cryptogramme. DOOM
criptográmă (document codat, problemă enigmistică) (-to-gra-) s. f., g.-d. art. criptográmei; pl. criptográme
criptogramele
CRIPTOGRÁMĂ, criptograme, s. f. 1. Document, text scris cu caractere secrete, cărora li se atribuie, pe baza unui cod, valori speciale, cunoscute doar de cei inițiați. 2. Joc distractiv constând din împărțirea cuvintelor unei fraze într-un număr exact de fragmente, care se înscriu într-o formă geometrică regulată, urmând să fie aflat modul și locul în care ele se succed. – Din fr. cryptogramme. DOOM
criptográmă (document codat, problemă enigmistică) (-to-gra-) s. f., g.-d. art. criptográmei; pl. criptográme
criptogramelor
CRIPTOGRÁMĂ, criptograme, s. f. 1. Document, text scris cu caractere secrete, cărora li se atribuie, pe baza unui cod, valori speciale, cunoscute doar de cei inițiați. 2. Joc distractiv constând din împărțirea cuvintelor unei fraze într-un număr exact de fragmente, care se înscriu într-o formă geometrică regulată, urmând să fie aflat modul și locul în care ele se succed. – Din fr. cryptogramme. DOOM
criptográmă (document codat, problemă enigmistică) (-to-gra-) s. f., g.-d. art. criptográmei; pl. criptográme
criptolog
CRIPTOLÓG, -Ă s.m. și f. Specialist în criptologie. [< fr. cryptologue].
criptologa
CRIPTOLÓG, -Ă s.m. și f. Specialist în criptologie. [< fr. cryptologue].
criptologe
CRIPTOLÓG, -Ă s.m. și f. Specialist în criptologie. [< fr. cryptologue].
criptologei
CRIPTOLÓG, -Ă s.m. și f. Specialist în criptologie. [< fr. cryptologue].
criptologele
CRIPTOLÓG, -Ă s.m. și f. Specialist în criptologie. [< fr. cryptologue].
criptologelor
CRIPTOLÓG, -Ă s.m. și f. Specialist în criptologie. [< fr. cryptologue].
criptologi
CRIPTOLÓG, -Ă s.m. și f. Specialist în criptologie. [< fr. cryptologue].
criptologia
CRIPTOLOGÍE s.f. Disciplină care se ocupă cu scrierile secrete, documentele cifrate. [Gen. -iei. / < fr. cryptologie].
criptologic
CRIPTOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la criptologie. [< fr. cryptologique].
criptologica
CRIPTOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la criptologie. [< fr. cryptologique].
criptologice
CRIPTOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la criptologie. [< fr. cryptologique].
criptologicei
CRIPTOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la criptologie. [< fr. cryptologique].
criptologicele
CRIPTOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la criptologie. [< fr. cryptologique].
criptologicelor
CRIPTOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la criptologie. [< fr. cryptologique].
criptologici
CRIPTOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la criptologie. [< fr. cryptologique].
criptologicii
CRIPTOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la criptologie. [< fr. cryptologique].
criptologicilor
CRIPTOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la criptologie. [< fr. cryptologique].
criptologicul
CRIPTOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la criptologie. [< fr. cryptologique].
criptologicului
CRIPTOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la criptologie. [< fr. cryptologique].
criptologie
CRIPTOLOGÍE s.f. Disciplină care se ocupă cu scrierile secrete, documentele cifrate. [Gen. -iei. / < fr. cryptologie].
criptologiei
CRIPTOLOGÍE s.f. Disciplină care se ocupă cu scrierile secrete, documentele cifrate. [Gen. -iei. / < fr. cryptologie].
criptologii
CRIPTOLÓG, -Ă s.m. și f. Specialist în criptologie. [< fr. cryptologue].
criptologii
CRIPTOLOGÍE s.f. Disciplină care se ocupă cu scrierile secrete, documentele cifrate. [Gen. -iei. / < fr. cryptologie].
criptologilor
CRIPTOLÓG, -Ă s.m. și f. Specialist în criptologie. [< fr. cryptologue].
criptologul
CRIPTOLÓG, -Ă s.m. și f. Specialist în criptologie. [< fr. cryptologue].
criptologului
CRIPTOLÓG, -Ă s.m. și f. Specialist în criptologie. [< fr. cryptologue].
criptomenoree
CRIPTOMENORÉE s.f. (Med.) Lipsă a fluxului menstrual extern. [< fr. cryptomenorrhée].
criptomnezie
CRIPTOMNEZÍE s.f. Incapacitate de a diferenția evenimentele trăite de propria persoană de cele din vis, citite sau auzite. [Gen. -iei. / < fr. cryptomnésie].
cripton
KRIPTÓN s. n. Element chimic din familia gazelor nobile, incolor, fără miros și fără gust. – Din fr. krypton. DOOM
kriptón s. n.; simb. Kr
criptonim
CRIPTONÍM, -Ă, criptonimi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Cu nume ascuns. 2. S. n. Nume împrumutat, imaginar sau reprezentat prin inițiale, cu care un autor își semnează o lucrare, o operă de artă etc.; pseudonim. 3. S. n. Lucrare semnată cu un criptonim (2). – Din fr. cryptonyme. DOOM
!criptoním2 (crip-to-/cript-o-) s. n., pl. criptoníme
criptonima
CRIPTONÍM, -Ă, criptonimi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Cu nume ascuns. 2. S. n. Nume împrumutat, imaginar sau reprezentat prin inițiale, cu care un autor își semnează o lucrare, o operă de artă etc.; pseudonim. 3. S. n. Lucrare semnată cu un criptonim (2). – Din fr. cryptonyme. DOOM
!criptoním2 (crip-to-/cript-o-) s. n., pl. criptoníme
criptonime
CRIPTONÍM, -Ă, criptonimi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Cu nume ascuns. 2. S. n. Nume împrumutat, imaginar sau reprezentat prin inițiale, cu care un autor își semnează o lucrare, o operă de artă etc.; pseudonim. 3. S. n. Lucrare semnată cu un criptonim (2). – Din fr. cryptonyme. DOOM
!criptoním2 (crip-to-/cript-o-) s. n., pl. criptoníme
criptonimei
CRIPTONÍM, -Ă, criptonimi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Cu nume ascuns. 2. S. n. Nume împrumutat, imaginar sau reprezentat prin inițiale, cu care un autor își semnează o lucrare, o operă de artă etc.; pseudonim. 3. S. n. Lucrare semnată cu un criptonim (2). – Din fr. cryptonyme. DOOM
!criptoním2 (crip-to-/cript-o-) s. n., pl. criptoníme
criptonimele
CRIPTONÍM, -Ă, criptonimi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Cu nume ascuns. 2. S. n. Nume împrumutat, imaginar sau reprezentat prin inițiale, cu care un autor își semnează o lucrare, o operă de artă etc.; pseudonim. 3. S. n. Lucrare semnată cu un criptonim (2). – Din fr. cryptonyme. DOOM
!criptoním2 (crip-to-/cript-o-) s. n., pl. criptoníme
criptonimelor
CRIPTONÍM, -Ă, criptonimi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Cu nume ascuns. 2. S. n. Nume împrumutat, imaginar sau reprezentat prin inițiale, cu care un autor își semnează o lucrare, o operă de artă etc.; pseudonim. 3. S. n. Lucrare semnată cu un criptonim (2). – Din fr. cryptonyme. DOOM
!criptoním2 (crip-to-/cript-o-) s. n., pl. criptoníme
criptonimi
CRIPTONÍM, -Ă, criptonimi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Cu nume ascuns. 2. S. n. Nume împrumutat, imaginar sau reprezentat prin inițiale, cu care un autor își semnează o lucrare, o operă de artă etc.; pseudonim. 3. S. n. Lucrare semnată cu un criptonim (2). – Din fr. cryptonyme. DOOM
!criptoním2 (crip-to-/cript-o-) s. n., pl. criptoníme
criptonimii
CRIPTONÍM, -Ă, criptonimi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Cu nume ascuns. 2. S. n. Nume împrumutat, imaginar sau reprezentat prin inițiale, cu care un autor își semnează o lucrare, o operă de artă etc.; pseudonim. 3. S. n. Lucrare semnată cu un criptonim (2). – Din fr. cryptonyme. DOOM
!criptoním2 (crip-to-/cript-o-) s. n., pl. criptoníme
criptonimilor
CRIPTONÍM, -Ă, criptonimi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Cu nume ascuns. 2. S. n. Nume împrumutat, imaginar sau reprezentat prin inițiale, cu care un autor își semnează o lucrare, o operă de artă etc.; pseudonim. 3. S. n. Lucrare semnată cu un criptonim (2). – Din fr. cryptonyme. DOOM
!criptoním2 (crip-to-/cript-o-) s. n., pl. criptoníme
criptonimul
CRIPTONÍM, -Ă, criptonimi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Cu nume ascuns. 2. S. n. Nume împrumutat, imaginar sau reprezentat prin inițiale, cu care un autor își semnează o lucrare, o operă de artă etc.; pseudonim. 3. S. n. Lucrare semnată cu un criptonim (2). – Din fr. cryptonyme. DOOM
!criptoním2 (crip-to-/cript-o-) s. n., pl. criptoníme
criptonimului
CRIPTONÍM, -Ă, criptonimi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Cu nume ascuns. 2. S. n. Nume împrumutat, imaginar sau reprezentat prin inițiale, cu care un autor își semnează o lucrare, o operă de artă etc.; pseudonim. 3. S. n. Lucrare semnată cu un criptonim (2). – Din fr. cryptonyme. DOOM
!criptoním2 (crip-to-/cript-o-) s. n., pl. criptoníme
criptopodie
CRIPTOPODÍE s.f. (Med.) Diformitate constând în umflarea considerabilă a feței dorsale a piciorului. [Gen. -iei. / < fr. cryptopodie].
criptorhidie
CRIPTORHIDÍE s. f. Anomalie congenitală caracterizată prin coborârea incompletă a unui testicul (sau a ambelor), oprindu-se în cavitatea abdominală sau în canalul inghinal. – Din fr. cryptorchidie. DOOM
!criptorhidíe (crip-tor-/cript-or-) s. f., art. criptorhidía, g.-d. criptorhidíi, art. criptorhidíei
criptoscop
CRIPTOSCÓP s.n. (Med.) Vizor pentru examene radioscopice în camere luminate. [< fr. cryptoscope].
criptotuberculoză
CRIPTOTUBERCULÓZĂ s.f. (Med.) Tuberculoză ascunsă care se manifestă prin leziuni atribuite altei boli. [< fr. crypto-tuberculose].
cripălci
CRIPÁLCĂ, cripălci, s. f. (Reg.) Cordenci la războiul de țesut. – Din bg. krepalka. DOOM
cripálcă (reg.) s. f., g.-d. art. cripắlcii; pl. cripắlci
cripălcii
CRIPÁLCĂ, cripălci, s. f. (Reg.) Cordenci la războiul de țesut. – Din bg. krepalka. DOOM
cripálcă (reg.) s. f., g.-d. art. cripắlcii; pl. cripắlci
cripălcile
CRIPÁLCĂ, cripălci, s. f. (Reg.) Cordenci la războiul de țesut. – Din bg. krepalka. DOOM
cripálcă (reg.) s. f., g.-d. art. cripắlcii; pl. cripắlci
cripălcilor
CRIPÁLCĂ, cripălci, s. f. (Reg.) Cordenci la războiul de țesut. – Din bg. krepalka. DOOM
cripálcă (reg.) s. f., g.-d. art. cripắlcii; pl. cripắlci
cris
CRIS- v. criso-.
crisalida
CRISALÍDĂ, crisalide, s. f. Nimfa lepidopterelor, al cărei tegument are reflexe metalice. – Din fr. chrysalide, lat. chrysallis, -idis. DOOM
crisalídă s. f., g.-d. art. crisalídei; pl. crisalíde
crisalide
CRISALÍDĂ, crisalide, s. f. Nimfa lepidopterelor, al cărei tegument are reflexe metalice. – Din fr. chrysalide, lat. chrysallis, -idis. DOOM
crisalídă s. f., g.-d. art. crisalídei; pl. crisalíde
crisalidei
CRISALÍDĂ, crisalide, s. f. Nimfa lepidopterelor, al cărei tegument are reflexe metalice. – Din fr. chrysalide, lat. chrysallis, -idis. DOOM
crisalídă s. f., g.-d. art. crisalídei; pl. crisalíde
crisalidele
CRISALÍDĂ, crisalide, s. f. Nimfa lepidopterelor, al cărei tegument are reflexe metalice. – Din fr. chrysalide, lat. chrysallis, -idis. DOOM
crisalídă s. f., g.-d. art. crisalídei; pl. crisalíde
crisalidelor
CRISALÍDĂ, crisalide, s. f. Nimfa lepidopterelor, al cărei tegument are reflexe metalice. – Din fr. chrysalide, lat. chrysallis, -idis. DOOM
crisalídă s. f., g.-d. art. crisalídei; pl. crisalíde
criseis
Criseis = Chryseis.
criselefantin
CRISELEFANTÍN, -Ă, criselefantini, -e, adj. (Despre statui) Executat din aur și din fildeș. – Din fr. chryséléphantin. DOOM
!criselefantín (cri-se-/cris-e-) adj. m., pl. criselefantíni; f. criselefantínă, pl. criselefantíne
criselefantina
CRISELEFANTÍN, -Ă, criselefantini, -e, adj. (Despre statui) Executat din aur și din fildeș. – Din fr. chryséléphantin. DOOM
!criselefantín (cri-se-/cris-e-) adj. m., pl. criselefantíni; f. criselefantínă, pl. criselefantíne
criselefantine
CRISELEFANTÍN, -Ă, criselefantini, -e, adj. (Despre statui) Executat din aur și din fildeș. – Din fr. chryséléphantin. DOOM
!criselefantín (cri-se-/cris-e-) adj. m., pl. criselefantíni; f. criselefantínă, pl. criselefantíne
criselefantinei
CRISELEFANTÍN, -Ă, criselefantini, -e, adj. (Despre statui) Executat din aur și din fildeș. – Din fr. chryséléphantin. DOOM
!criselefantín (cri-se-/cris-e-) adj. m., pl. criselefantíni; f. criselefantínă, pl. criselefantíne
criselefantinele
CRISELEFANTÍN, -Ă, criselefantini, -e, adj. (Despre statui) Executat din aur și din fildeș. – Din fr. chryséléphantin. DOOM
!criselefantín (cri-se-/cris-e-) adj. m., pl. criselefantíni; f. criselefantínă, pl. criselefantíne
criselefantinelor
CRISELEFANTÍN, -Ă, criselefantini, -e, adj. (Despre statui) Executat din aur și din fildeș. – Din fr. chryséléphantin. DOOM
!criselefantín (cri-se-/cris-e-) adj. m., pl. criselefantíni; f. criselefantínă, pl. criselefantíne
criselefantini
CRISELEFANTÍN, -Ă, criselefantini, -e, adj. (Despre statui) Executat din aur și din fildeș. – Din fr. chryséléphantin. DOOM
!criselefantín (cri-se-/cris-e-) adj. m., pl. criselefantíni; f. criselefantínă, pl. criselefantíne
criselefantinii
CRISELEFANTÍN, -Ă, criselefantini, -e, adj. (Despre statui) Executat din aur și din fildeș. – Din fr. chryséléphantin. DOOM
!criselefantín (cri-se-/cris-e-) adj. m., pl. criselefantíni; f. criselefantínă, pl. criselefantíne
criselefantinilor
CRISELEFANTÍN, -Ă, criselefantini, -e, adj. (Despre statui) Executat din aur și din fildeș. – Din fr. chryséléphantin. DOOM
!criselefantín (cri-se-/cris-e-) adj. m., pl. criselefantíni; f. criselefantínă, pl. criselefantíne
criselefantinul
CRISELEFANTÍN, -Ă, criselefantini, -e, adj. (Despre statui) Executat din aur și din fildeș. – Din fr. chryséléphantin. DOOM
!criselefantín (cri-se-/cris-e-) adj. m., pl. criselefantíni; f. criselefantínă, pl. criselefantíne
criselefantinului
CRISELEFANTÍN, -Ă, criselefantini, -e, adj. (Despre statui) Executat din aur și din fildeș. – Din fr. chryséléphantin. DOOM
!criselefantín (cri-se-/cris-e-) adj. m., pl. criselefantíni; f. criselefantínă, pl. criselefantíne
crises
Crises = Chryses.
crisip
Crisip = Chrysippus.
criso
CRISO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(în legătură) cu aurul”, „(de) aur”. [Var. cris-, criz-, hriso-. / < fr. chrys(o)-, cf. gr. chrysos].
crisoberil
CRISOBERÍL s. n. Mineral transparent, de culoare verde, foarte rar, întâlnit la contactul intruziunilor granitice cu șisturile cristaline, folosit ca piatră semiprețioasă. – Din fr. chrysobéryl. DOOM
crisoberíl s. n.
crisoberilul
CRISOBERÍL s. n. Mineral transparent, de culoare verde, foarte rar, întâlnit la contactul intruziunilor granitice cu șisturile cristaline, folosit ca piatră semiprețioasă. – Din fr. chrysobéryl. DOOM
crisoberíl s. n.
crisoberilului
CRISOBERÍL s. n. Mineral transparent, de culoare verde, foarte rar, întâlnit la contactul intruziunilor granitice cu șisturile cristaline, folosit ca piatră semiprețioasă. – Din fr. chrysobéryl. DOOM
crisoberíl s. n.
crisocol
CRISOCÓL s.n. (Min.) Silicat de cupru hidratat, care se prezintă ca o piatră fină de culoare albastră. [< fr. chrysocolle, cf. gr. chrysos – aur, kolla – clei].
crisofenina
CRISOFENÍNĂ, crisofenine, s. f. Colorant galben pentru bumbac, lână și mătase. – Din fr. chrysophénine. DOOM
crisofenínă s. f., g.-d. art. crisofenínei; pl. crisofeníne
crisofenine
CRISOFENÍNĂ, crisofenine, s. f. Colorant galben pentru bumbac, lână și mătase. – Din fr. chrysophénine. DOOM
crisofenínă s. f., g.-d. art. crisofenínei; pl. crisofeníne
crisofeninei
CRISOFENÍNĂ, crisofenine, s. f. Colorant galben pentru bumbac, lână și mătase. – Din fr. chrysophénine. DOOM
crisofenínă s. f., g.-d. art. crisofenínei; pl. crisofeníne
crisofeninele
CRISOFENÍNĂ, crisofenine, s. f. Colorant galben pentru bumbac, lână și mătase. – Din fr. chrysophénine. DOOM
crisofenínă s. f., g.-d. art. crisofenínei; pl. crisofeníne
crisofeninelor
CRISOFENÍNĂ, crisofenine, s. f. Colorant galben pentru bumbac, lână și mătase. – Din fr. chrysophénine. DOOM
crisofenínă s. f., g.-d. art. crisofenínei; pl. crisofeníne
crisograf
CRISOGRÁF, crisografi, s. m. Copist care scria manuscrise cu litere de aur. – Din fr. chrysographe. DOOM
crisográf (-so-graf) s. m., pl. crisográfi
crisografi
CRISOGRÁF, crisografi, s. m. Copist care scria manuscrise cu litere de aur. – Din fr. chrysographe. DOOM
crisográf (-so-graf) s. m., pl. crisográfi
crisografia
CRISOGRAFÍE s. f. Arta de a scrie cu litere de aur. – Din fr. chrysographie. DOOM
crisografíe (-so-gra-) s. f., art. crisografía, g.-d. crisografíi, art. crisografíei
crisografic
CRISOGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la crisografie. [< fr. chrysographique].
crisografica
CRISOGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la crisografie. [< fr. chrysographique].
crisografice
CRISOGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la crisografie. [< fr. chrysographique].
crisograficei
CRISOGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la crisografie. [< fr. chrysographique].
crisograficele
CRISOGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la crisografie. [< fr. chrysographique].
crisograficelor
CRISOGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la crisografie. [< fr. chrysographique].
crisografici
CRISOGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la crisografie. [< fr. chrysographique].
crisograficii
CRISOGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la crisografie. [< fr. chrysographique].
crisograficilor
CRISOGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la crisografie. [< fr. chrysographique].
crisograficul
CRISOGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la crisografie. [< fr. chrysographique].
crisograficului
CRISOGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la crisografie. [< fr. chrysographique].
crisografie
CRISOGRAFÍE s. f. Arta de a scrie cu litere de aur. – Din fr. chrysographie. DOOM
crisografíe (-so-gra-) s. f., art. crisografía, g.-d. crisografíi, art. crisografíei
crisografiei
CRISOGRAFÍE s. f. Arta de a scrie cu litere de aur. – Din fr. chrysographie. DOOM
crisografíe (-so-gra-) s. f., art. crisografía, g.-d. crisografíi, art. crisografíei
crisografii
CRISOGRÁF, crisografi, s. m. Copist care scria manuscrise cu litere de aur. – Din fr. chrysographe. DOOM
crisográf (-so-graf) s. m., pl. crisográfi
crisografii
CRISOGRAFÍE s. f. Arta de a scrie cu litere de aur. – Din fr. chrysographie. DOOM
crisografíe (-so-gra-) s. f., art. crisografía, g.-d. crisografíi, art. crisografíei
crisografiile
CRISOGRAFÍE s. f. Arta de a scrie cu litere de aur. – Din fr. chrysographie. DOOM
crisografíe (-so-gra-) s. f., art. crisografía, g.-d. crisografíi, art. crisografíei
crisografiilor
CRISOGRAFÍE s. f. Arta de a scrie cu litere de aur. – Din fr. chrysographie. DOOM
crisografíe (-so-gra-) s. f., art. crisografía, g.-d. crisografíi, art. crisografíei
crisografilor
CRISOGRÁF, crisografi, s. m. Copist care scria manuscrise cu litere de aur. – Din fr. chrysographe. DOOM
crisográf (-so-graf) s. m., pl. crisográfi
crisograful
CRISOGRÁF, crisografi, s. m. Copist care scria manuscrise cu litere de aur. – Din fr. chrysographe. DOOM
crisográf (-so-graf) s. m., pl. crisográfi
crisografului
CRISOGRÁF, crisografi, s. m. Copist care scria manuscrise cu litere de aur. – Din fr. chrysographe. DOOM
crisográf (-so-graf) s. m., pl. crisográfi
crisoidina
CRISOIDÍNĂ, crisoidine, s. f. Colorant galben obținut din anilină și întrebuințat pentru piele, hârtie, iută, tapete, lacuri etc. [Pr.: -so-i-] – Din fr. chrysoïdine. DOOM
crisoidínă (-so-i-) s. f., g.-d. art. crisoidínei; pl. crisoidíne
crisoidine
CRISOIDÍNĂ, crisoidine, s. f. Colorant galben obținut din anilină și întrebuințat pentru piele, hârtie, iută, tapete, lacuri etc. [Pr.: -so-i-] – Din fr. chrysoïdine. DOOM
crisoidínă (-so-i-) s. f., g.-d. art. crisoidínei; pl. crisoidíne
crisoidinei
CRISOIDÍNĂ, crisoidine, s. f. Colorant galben obținut din anilină și întrebuințat pentru piele, hârtie, iută, tapete, lacuri etc. [Pr.: -so-i-] – Din fr. chrysoïdine. DOOM
crisoidínă (-so-i-) s. f., g.-d. art. crisoidínei; pl. crisoidíne
crisoidinele
CRISOIDÍNĂ, crisoidine, s. f. Colorant galben obținut din anilină și întrebuințat pentru piele, hârtie, iută, tapete, lacuri etc. [Pr.: -so-i-] – Din fr. chrysoïdine. DOOM
crisoidínă (-so-i-) s. f., g.-d. art. crisoidínei; pl. crisoidíne
crisoidinelor
CRISOIDÍNĂ, crisoidine, s. f. Colorant galben obținut din anilină și întrebuințat pentru piele, hârtie, iută, tapete, lacuri etc. [Pr.: -so-i-] – Din fr. chrysoïdine. DOOM
crisoidínă (-so-i-) s. f., g.-d. art. crisoidínei; pl. crisoidíne
crisolit
CRISOLÍT s.n. Piatră prețioasă, varietate de peridot, de culoare verde; olivină. [< fr. chrysolite, cf. gr. chrysos – aur, lithos – piatră].
crisolitic
CRISOLÍTIC, -Ă adj. Referitor la crisolit. [< fr. chrysolitique].
crisolitica
CRISOLÍTIC, -Ă adj. Referitor la crisolit. [< fr. chrysolitique].
crisolitice
CRISOLÍTIC, -Ă adj. Referitor la crisolit. [< fr. chrysolitique].
crisoliticei
CRISOLÍTIC, -Ă adj. Referitor la crisolit. [< fr. chrysolitique].
crisoliticele
CRISOLÍTIC, -Ă adj. Referitor la crisolit. [< fr. chrysolitique].
crisoliticelor
CRISOLÍTIC, -Ă adj. Referitor la crisolit. [< fr. chrysolitique].
crisolitici
CRISOLÍTIC, -Ă adj. Referitor la crisolit. [< fr. chrysolitique].
crisoliticii
CRISOLÍTIC, -Ă adj. Referitor la crisolit. [< fr. chrysolitique].
crisoliticilor
CRISOLÍTIC, -Ă adj. Referitor la crisolit. [< fr. chrysolitique].
crisoliticul
CRISOLÍTIC, -Ă adj. Referitor la crisolit. [< fr. chrysolitique].
crisoliticului
CRISOLÍTIC, -Ă adj. Referitor la crisolit. [< fr. chrysolitique].
crisolitul
CRISOLÍT s.n. Piatră prețioasă, varietate de peridot, de culoare verde; olivină. [< fr. chrysolite, cf. gr. chrysos – aur, lithos – piatră].
crisolitului
CRISOLÍT s.n. Piatră prețioasă, varietate de peridot, de culoare verde; olivină. [< fr. chrysolite, cf. gr. chrysos – aur, lithos – piatră].
crisopraz
CRISOPRÁZ s. n. Varietate de calcedonie de culoare verde. – Din fr. chrysoprase. DOOM
crisopráz (-so-praz) s. n.
crisoprazul
CRISOPRÁZ s. n. Varietate de calcedonie de culoare verde. – Din fr. chrysoprase. DOOM
crisopráz (-so-praz) s. n.
crisoprazului
CRISOPRÁZ s. n. Varietate de calcedonie de culoare verde. – Din fr. chrysoprase. DOOM
crisopráz (-so-praz) s. n.
crisoterapie
CRISOTERAPÍE s. f. Tratament cu săruri de aur, folosit în unele afecțiuni ale articulațiilor. – Din fr. chrysothérapie. DOOM
crisoterapíe s. f., art. crisoterapía, g.-d. crisoterapíi, art. crisoterapíei
crisotil
CRISOTÍL s.n. Silicat hidratat de magneziu. [< fr. chrysotile].
crispa
CRISPÁ, crispez, vb. I. Refl. (Despre față, degete etc.) A se contracta în mod involuntar, a se încleșta (din cauza unei tensiuni nervoase). – Din fr. crisper, lat. crispare. DOOM
!crispá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se crispeáză
crispai
CRISPÁ, crispez, vb. I. Refl. (Despre față, degete etc.) A se contracta în mod involuntar, a se încleșta (din cauza unei tensiuni nervoase). – Din fr. crisper, lat. crispare. DOOM
!crispá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se crispeáză
crispam
CRISPÁ, crispez, vb. I. Refl. (Despre față, degete etc.) A se contracta în mod involuntar, a se încleșta (din cauza unei tensiuni nervoase). – Din fr. crisper, lat. crispare. DOOM
!crispá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se crispeáză
crispare
CRISPÁ, crispez, vb. I. Refl. (Despre față, degete etc.) A se contracta în mod involuntar, a se încleșta (din cauza unei tensiuni nervoase). – Din fr. crisper, lat. crispare. DOOM
!crispá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se crispeáză
crispare
CRISPÁRE, crispări, s. f. Acțiunea de a se crispa; încleștare, contractare, crispație. – V. crispa. DOOM
crispáre s. f., g.-d. art. crispắrii; pl. crispắri
crisparea
CRISPÁRE, crispări, s. f. Acțiunea de a se crispa; încleștare, contractare, crispație. – V. crispa. DOOM
crispáre s. f., g.-d. art. crispắrii; pl. crispắri
crispară
CRISPÁ, crispez, vb. I. Refl. (Despre față, degete etc.) A se contracta în mod involuntar, a se încleșta (din cauza unei tensiuni nervoase). – Din fr. crisper, lat. crispare. DOOM
!crispá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se crispeáză
crisparăm
CRISPÁ, crispez, vb. I. Refl. (Despre față, degete etc.) A se contracta în mod involuntar, a se încleșta (din cauza unei tensiuni nervoase). – Din fr. crisper, lat. crispare. DOOM
!crispá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se crispeáză
crisparăți
CRISPÁ, crispez, vb. I. Refl. (Despre față, degete etc.) A se contracta în mod involuntar, a se încleșta (din cauza unei tensiuni nervoase). – Din fr. crisper, lat. crispare. DOOM
!crispá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se crispeáză
crispase
CRISPÁ, crispez, vb. I. Refl. (Despre față, degete etc.) A se contracta în mod involuntar, a se încleșta (din cauza unei tensiuni nervoase). – Din fr. crisper, lat. crispare. DOOM
!crispá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se crispeáză
crispasem
CRISPÁ, crispez, vb. I. Refl. (Despre față, degete etc.) A se contracta în mod involuntar, a se încleșta (din cauza unei tensiuni nervoase). – Din fr. crisper, lat. crispare. DOOM
!crispá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se crispeáză
crispaseră
CRISPÁ, crispez, vb. I. Refl. (Despre față, degete etc.) A se contracta în mod involuntar, a se încleșta (din cauza unei tensiuni nervoase). – Din fr. crisper, lat. crispare. DOOM
!crispá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se crispeáză
crispaserăm
CRISPÁ, crispez, vb. I. Refl. (Despre față, degete etc.) A se contracta în mod involuntar, a se încleșta (din cauza unei tensiuni nervoase). – Din fr. crisper, lat. crispare. DOOM
!crispá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se crispeáză
crispaserăți
CRISPÁ, crispez, vb. I. Refl. (Despre față, degete etc.) A se contracta în mod involuntar, a se încleșta (din cauza unei tensiuni nervoase). – Din fr. crisper, lat. crispare. DOOM
!crispá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se crispeáză
crispaseși
CRISPÁ, crispez, vb. I. Refl. (Despre față, degete etc.) A se contracta în mod involuntar, a se încleșta (din cauza unei tensiuni nervoase). – Din fr. crisper, lat. crispare. DOOM
!crispá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se crispeáză
crispaseți
CRISPÁ, crispez, vb. I. Refl. (Despre față, degete etc.) A se contracta în mod involuntar, a se încleșta (din cauza unei tensiuni nervoase). – Din fr. crisper, lat. crispare. DOOM
!crispá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se crispeáză
crispat
CRISPÁ, crispez, vb. I. Refl. (Despre față, degete etc.) A se contracta în mod involuntar, a se încleșta (din cauza unei tensiuni nervoase). – Din fr. crisper, lat. crispare. DOOM
!crispá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se crispeáză
crispat
CRISPÁT, -Ă, crispați, -te, adj. (Despre față, degete etc.) Contractat, încleștat; (despre oameni) cu fața, degetele etc. contractate, încleștate (din cauza unei tensiuni nervoase). – V. crispa.
crispata
CRISPÁT, -Ă, crispați, -te, adj. (Despre față, degete etc.) Contractat, încleștat; (despre oameni) cu fața, degetele etc. contractate, încleștate (din cauza unei tensiuni nervoase). – V. crispa.
crispate
CRISPÁT, -Ă, crispați, -te, adj. (Despre față, degete etc.) Contractat, încleștat; (despre oameni) cu fața, degetele etc. contractate, încleștate (din cauza unei tensiuni nervoase). – V. crispa.
crispatei
CRISPÁT, -Ă, crispați, -te, adj. (Despre față, degete etc.) Contractat, încleștat; (despre oameni) cu fața, degetele etc. contractate, încleștate (din cauza unei tensiuni nervoase). – V. crispa.
crispatele
CRISPÁT, -Ă, crispați, -te, adj. (Despre față, degete etc.) Contractat, încleștat; (despre oameni) cu fața, degetele etc. contractate, încleștate (din cauza unei tensiuni nervoase). – V. crispa.
crispatelor
CRISPÁT, -Ă, crispați, -te, adj. (Despre față, degete etc.) Contractat, încleștat; (despre oameni) cu fața, degetele etc. contractate, încleștate (din cauza unei tensiuni nervoase). – V. crispa.
crispatul
CRISPÁT, -Ă, crispați, -te, adj. (Despre față, degete etc.) Contractat, încleștat; (despre oameni) cu fața, degetele etc. contractate, încleștate (din cauza unei tensiuni nervoase). – V. crispa.
crispatului
CRISPÁT, -Ă, crispați, -te, adj. (Despre față, degete etc.) Contractat, încleștat; (despre oameni) cu fața, degetele etc. contractate, încleștate (din cauza unei tensiuni nervoase). – V. crispa.
crispau
CRISPÁ, crispez, vb. I. Refl. (Despre față, degete etc.) A se contracta în mod involuntar, a se încleșta (din cauza unei tensiuni nervoase). – Din fr. crisper, lat. crispare. DOOM
!crispá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se crispeáză
crispași
CRISPÁ, crispez, vb. I. Refl. (Despre față, degete etc.) A se contracta în mod involuntar, a se încleșta (din cauza unei tensiuni nervoase). – Din fr. crisper, lat. crispare. DOOM
!crispá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se crispeáză
crispați
CRISPÁ, crispez, vb. I. Refl. (Despre față, degete etc.) A se contracta în mod involuntar, a se încleșta (din cauza unei tensiuni nervoase). – Din fr. crisper, lat. crispare. DOOM
!crispá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se crispeáză
crispați
CRISPÁT, -Ă, crispați, -te, adj. (Despre față, degete etc.) Contractat, încleștat; (despre oameni) cu fața, degetele etc. contractate, încleștate (din cauza unei tensiuni nervoase). – V. crispa.
crispația
CRISPÁȚIE, crispații, s. f. (Rar) Crispare. – Din fr. crispation. DOOM
crispáție (rar) (-ți-e) s. f., art. crispáția (-ți-a), g.-d. art. crispáției; pl. crispáții, art. crispáțiile (-ți-i-)
crispație
CRISPÁȚIE, crispații, s. f. (Rar) Crispare. – Din fr. crispation. DOOM
crispáție (rar) (-ți-e) s. f., art. crispáția (-ți-a), g.-d. art. crispáției; pl. crispáții, art. crispáțiile (-ți-i-)
crispației
CRISPÁȚIE, crispații, s. f. (Rar) Crispare. – Din fr. crispation. DOOM
crispáție (rar) (-ți-e) s. f., art. crispáția (-ți-a), g.-d. art. crispáției; pl. crispáții, art. crispáțiile (-ți-i-)
crispații
CRISPÁT, -Ă, crispați, -te, adj. (Despre față, degete etc.) Contractat, încleștat; (despre oameni) cu fața, degetele etc. contractate, încleștate (din cauza unei tensiuni nervoase). – V. crispa.
crispații
CRISPÁȚIE, crispații, s. f. (Rar) Crispare. – Din fr. crispation. DOOM
crispáție (rar) (-ți-e) s. f., art. crispáția (-ți-a), g.-d. art. crispáției; pl. crispáții, art. crispáțiile (-ți-i-)
crispațiile
CRISPÁȚIE, crispații, s. f. (Rar) Crispare. – Din fr. crispation. DOOM
crispáție (rar) (-ți-e) s. f., art. crispáția (-ți-a), g.-d. art. crispáției; pl. crispáții, art. crispáțiile (-ți-i-)
crispațiilor
CRISPÁȚIE, crispații, s. f. (Rar) Crispare. – Din fr. crispation. DOOM
crispáție (rar) (-ți-e) s. f., art. crispáția (-ți-a), g.-d. art. crispáției; pl. crispáții, art. crispáțiile (-ți-i-)
crispaților
CRISPÁT, -Ă, crispați, -te, adj. (Despre față, degete etc.) Contractat, încleștat; (despre oameni) cu fața, degetele etc. contractate, încleștate (din cauza unei tensiuni nervoase). – V. crispa.
crispează
CRISPÁ, crispez, vb. I. Refl. (Despre față, degete etc.) A se contracta în mod involuntar, a se încleșta (din cauza unei tensiuni nervoase). – Din fr. crisper, lat. crispare. DOOM
!crispá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se crispeáză
crispez
CRISPÁ, crispez, vb. I. Refl. (Despre față, degete etc.) A se contracta în mod involuntar, a se încleșta (din cauza unei tensiuni nervoase). – Din fr. crisper, lat. crispare. DOOM
!crispá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se crispeáză
crispeze
CRISPÁ, crispez, vb. I. Refl. (Despre față, degete etc.) A se contracta în mod involuntar, a se încleșta (din cauza unei tensiuni nervoase). – Din fr. crisper, lat. crispare. DOOM
!crispá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se crispeáză
crispezi
CRISPÁ, crispez, vb. I. Refl. (Despre față, degete etc.) A se contracta în mod involuntar, a se încleșta (din cauza unei tensiuni nervoase). – Din fr. crisper, lat. crispare. DOOM
!crispá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se crispeáză
crispus
DRAGAVÉI, dragavei, s. m. Plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu flori mici verzui, cu frunze dințate, lungi și înguste, comestibile (Rumex crispus). – Et. nec.
crispând
CRISPÁ, crispez, vb. I. Refl. (Despre față, degete etc.) A se contracta în mod involuntar, a se încleșta (din cauza unei tensiuni nervoase). – Din fr. crisper, lat. crispare. DOOM
!crispá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se crispeáză
crispînd
CRISPÁ, crispez, vb. I. Refl. (Despre față, degete etc.) A se contracta în mod involuntar, a se încleșta (din cauza unei tensiuni nervoase). – Din fr. crisper, lat. crispare. DOOM
!crispá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se crispeáză
crispări
CRISPÁRE, crispări, s. f. Acțiunea de a se crispa; încleștare, contractare, crispație. – V. crispa. DOOM
crispáre s. f., g.-d. art. crispắrii; pl. crispắri
crispării
CRISPÁRE, crispări, s. f. Acțiunea de a se crispa; încleștare, contractare, crispație. – V. crispa. DOOM
crispáre s. f., g.-d. art. crispắrii; pl. crispắri
crispările
CRISPÁRE, crispări, s. f. Acțiunea de a se crispa; încleștare, contractare, crispație. – V. crispa. DOOM
crispáre s. f., g.-d. art. crispắrii; pl. crispắri
crispărilor
CRISPÁRE, crispări, s. f. Acțiunea de a se crispa; încleștare, contractare, crispație. – V. crispa. DOOM
crispáre s. f., g.-d. art. crispắrii; pl. crispắri
cristal
CRISTÁL, (1) cristaluri, (2) cristale, s. n. 1. Sticlă de o fabricație specială, transparentă și perfect incoloră, cu însușirea de a refracta puternic lumina, întrebuințată pentru fabricarea lentilelor optice și a unor obiecte de lux. ♦ Obiect fabricat din cristal (1). 2. Substanță minerală solidă, omogenă, cu o structură internă regulată, care se prezintă sub forma unor poliedre. ◊ Compus: cristal-de-stâncă = varietate transparentă, incoloră, de cuarț, care se prezintă în cristale mari și care este folosită în industria optică, în radiotehnică, ca piatră semiprețioasă etc. 3. (În sintagma) Cristal lichid = fluid care prezintă anizotropia proprietăților, mai ales a celor optice, datorită orientării ordonate a moleculelor sale, folosit în sisteme de afișaj, la traductoare optice etc. – Din fr. cristal, lat. crystallus. DOOM
!cristál-de-stấncă (silice) s. n.
cristal
CRISTÁL, (1) cristaluri, (2) cristale, s. n. 1. Sticlă de o fabricație specială, transparentă și perfect incoloră, cu însușirea de a refracta puternic lumina, întrebuințată pentru fabricarea lentilelor optice și a unor obiecte de lux. ♦ Obiect fabricat din cristal (1). 2. Substanță minerală solidă, omogenă, cu o structură internă regulată, care se prezintă sub forma unor poliedre. ◊ Compus: cristal-de-stâncă = varietate transparentă, incoloră, de cuarț, care se prezintă în cristale mari și care este folosită în industria optică, în radiotehnică, ca piatră semiprețioasă etc. 3. (În sintagma) Cristal lichid = fluid care prezintă anizotropia proprietăților, mai ales a celor optice, datorită orientării ordonate a moleculelor sale, folosit în sisteme de afișaj, la traductoare optice etc. – Din fr. cristal, lat. crystallus.
cristale
CRISTÁL, (1) cristaluri, (2) cristale, s. n. 1. Sticlă de o fabricație specială, transparentă și perfect incoloră, cu însușirea de a refracta puternic lumina, întrebuințată pentru fabricarea lentilelor optice și a unor obiecte de lux. ♦ Obiect fabricat din cristal (1). 2. Substanță minerală solidă, omogenă, cu o structură internă regulată, care se prezintă sub forma unor poliedre. ◊ Compus: cristal-de-stâncă = varietate transparentă, incoloră, de cuarț, care se prezintă în cristale mari și care este folosită în industria optică, în radiotehnică, ca piatră semiprețioasă etc. 3. (În sintagma) Cristal lichid = fluid care prezintă anizotropia proprietăților, mai ales a celor optice, datorită orientării ordonate a moleculelor sale, folosit în sisteme de afișaj, la traductoare optice etc. – Din fr. cristal, lat. crystallus. DOOM
!cristál-de-stấncă (silice) s. n.
cristalele
CRISTÁL, (1) cristaluri, (2) cristale, s. n. 1. Sticlă de o fabricație specială, transparentă și perfect incoloră, cu însușirea de a refracta puternic lumina, întrebuințată pentru fabricarea lentilelor optice și a unor obiecte de lux. ♦ Obiect fabricat din cristal (1). 2. Substanță minerală solidă, omogenă, cu o structură internă regulată, care se prezintă sub forma unor poliedre. ◊ Compus: cristal-de-stâncă = varietate transparentă, incoloră, de cuarț, care se prezintă în cristale mari și care este folosită în industria optică, în radiotehnică, ca piatră semiprețioasă etc. 3. (În sintagma) Cristal lichid = fluid care prezintă anizotropia proprietăților, mai ales a celor optice, datorită orientării ordonate a moleculelor sale, folosit în sisteme de afișaj, la traductoare optice etc. – Din fr. cristal, lat. crystallus. DOOM
!cristál-de-stấncă (silice) s. n.
cristalelor
CRISTÁL, (1) cristaluri, (2) cristale, s. n. 1. Sticlă de o fabricație specială, transparentă și perfect incoloră, cu însușirea de a refracta puternic lumina, întrebuințată pentru fabricarea lentilelor optice și a unor obiecte de lux. ♦ Obiect fabricat din cristal (1). 2. Substanță minerală solidă, omogenă, cu o structură internă regulată, care se prezintă sub forma unor poliedre. ◊ Compus: cristal-de-stâncă = varietate transparentă, incoloră, de cuarț, care se prezintă în cristale mari și care este folosită în industria optică, în radiotehnică, ca piatră semiprețioasă etc. 3. (În sintagma) Cristal lichid = fluid care prezintă anizotropia proprietăților, mai ales a celor optice, datorită orientării ordonate a moleculelor sale, folosit în sisteme de afișaj, la traductoare optice etc. – Din fr. cristal, lat. crystallus. DOOM
!cristál-de-stấncă (silice) s. n.
cristalifer
CRISTALIFÉR, -Ă adj. Care conține cristale. [< fr. cristallifère].
cristalifera
CRISTALIFÉR, -Ă adj. Care conține cristale. [< fr. cristallifère].
cristalifere
CRISTALIFÉR, -Ă adj. Care conține cristale. [< fr. cristallifère].
cristaliferei
CRISTALIFÉR, -Ă adj. Care conține cristale. [< fr. cristallifère].
cristaliferele
CRISTALIFÉR, -Ă adj. Care conține cristale. [< fr. cristallifère].
cristaliferelor
CRISTALIFÉR, -Ă adj. Care conține cristale. [< fr. cristallifère].
cristaliferi
CRISTALIFÉR, -Ă adj. Care conține cristale. [< fr. cristallifère].
cristaliferii
CRISTALIFÉR, -Ă adj. Care conține cristale. [< fr. cristallifère].
cristaliferilor
CRISTALIFÉR, -Ă adj. Care conține cristale. [< fr. cristallifère].
cristaliferul
CRISTALIFÉR, -Ă adj. Care conține cristale. [< fr. cristallifère].
cristaliferului
CRISTALIFÉR, -Ă adj. Care conține cristale. [< fr. cristallifère].
cristalin
CRISTALÍN, -Ă, cristalini, -e, adj., s. n. 1. Adj. Limpede, curat, transparent, caracteristic cristalului (2); fig. ca de cristal. 2. (Despre roci, munți etc.) Care este format din șisturi cristaline. 3. Adj. Care se prezintă sub formă de cristale (2). 4. S. n. Parte a ochiului care are aspectul unei lentile transparente biconvexe, așezată îndărătul irisului și care are un rol important în acomodarea vederii la diferite distanțe. 5. S. n. Ansamblu sau formație de șisturi cristaline dintr-o regiune. [Pl. și: (n.) cristalinuri] – Din fr. cristallin. DOOM
!cristalín2 s. n., pl. cristalíne
cristalin
CRISTALÍN, -Ă, cristalini, -e, adj., s. n. 1. Adj. Limpede, curat, transparent, caracteristic cristalului (2); fig. ca de cristal. 2. (Despre roci, munți etc.) Care este format din șisturi cristaline. 3. Adj. Care se prezintă sub formă de cristale (2). 4. S. n. Parte a ochiului care are aspectul unei lentile transparente biconvexe, așezată îndărătul irisului și care are un rol important în acomodarea vederii la diferite distanțe. 5. S. n. Ansamblu sau formație de șisturi cristaline dintr-o regiune. [Pl. și: (n.) cristalinuri] – Din fr. cristallin. DOOM
cristalín1 adj. m., pl. cristalíni; f. cristalínă, pl. cristalíne
cristalina
CRISTALÍN, -Ă, cristalini, -e, adj., s. n. 1. Adj. Limpede, curat, transparent, caracteristic cristalului (2); fig. ca de cristal. 2. (Despre roci, munți etc.) Care este format din șisturi cristaline. 3. Adj. Care se prezintă sub formă de cristale (2). 4. S. n. Parte a ochiului care are aspectul unei lentile transparente biconvexe, așezată îndărătul irisului și care are un rol important în acomodarea vederii la diferite distanțe. 5. S. n. Ansamblu sau formație de șisturi cristaline dintr-o regiune. [Pl. și: (n.) cristalinuri] – Din fr. cristallin. DOOM
cristalín1 adj. m., pl. cristalíni; f. cristalínă, pl. cristalíne
cristaline
CRISTALÍN, -Ă, cristalini, -e, adj., s. n. 1. Adj. Limpede, curat, transparent, caracteristic cristalului (2); fig. ca de cristal. 2. (Despre roci, munți etc.) Care este format din șisturi cristaline. 3. Adj. Care se prezintă sub formă de cristale (2). 4. S. n. Parte a ochiului care are aspectul unei lentile transparente biconvexe, așezată îndărătul irisului și care are un rol important în acomodarea vederii la diferite distanțe. 5. S. n. Ansamblu sau formație de șisturi cristaline dintr-o regiune. [Pl. și: (n.) cristalinuri] – Din fr. cristallin. DOOM
!cristalín2 s. n., pl. cristalíne
cristaline
CRISTALÍN, -Ă, cristalini, -e, adj., s. n. 1. Adj. Limpede, curat, transparent, caracteristic cristalului (2); fig. ca de cristal. 2. (Despre roci, munți etc.) Care este format din șisturi cristaline. 3. Adj. Care se prezintă sub formă de cristale (2). 4. S. n. Parte a ochiului care are aspectul unei lentile transparente biconvexe, așezată îndărătul irisului și care are un rol important în acomodarea vederii la diferite distanțe. 5. S. n. Ansamblu sau formație de șisturi cristaline dintr-o regiune. [Pl. și: (n.) cristalinuri] – Din fr. cristallin. DOOM
cristalín1 adj. m., pl. cristalíni; f. cristalínă, pl. cristalíne
cristalinei
CRISTALÍN, -Ă, cristalini, -e, adj., s. n. 1. Adj. Limpede, curat, transparent, caracteristic cristalului (2); fig. ca de cristal. 2. (Despre roci, munți etc.) Care este format din șisturi cristaline. 3. Adj. Care se prezintă sub formă de cristale (2). 4. S. n. Parte a ochiului care are aspectul unei lentile transparente biconvexe, așezată îndărătul irisului și care are un rol important în acomodarea vederii la diferite distanțe. 5. S. n. Ansamblu sau formație de șisturi cristaline dintr-o regiune. [Pl. și: (n.) cristalinuri] – Din fr. cristallin. DOOM
cristalín1 adj. m., pl. cristalíni; f. cristalínă, pl. cristalíne
cristalinele
CRISTALÍN, -Ă, cristalini, -e, adj., s. n. 1. Adj. Limpede, curat, transparent, caracteristic cristalului (2); fig. ca de cristal. 2. (Despre roci, munți etc.) Care este format din șisturi cristaline. 3. Adj. Care se prezintă sub formă de cristale (2). 4. S. n. Parte a ochiului care are aspectul unei lentile transparente biconvexe, așezată îndărătul irisului și care are un rol important în acomodarea vederii la diferite distanțe. 5. S. n. Ansamblu sau formație de șisturi cristaline dintr-o regiune. [Pl. și: (n.) cristalinuri] – Din fr. cristallin. DOOM
!cristalín2 s. n., pl. cristalíne
cristalinele
CRISTALÍN, -Ă, cristalini, -e, adj., s. n. 1. Adj. Limpede, curat, transparent, caracteristic cristalului (2); fig. ca de cristal. 2. (Despre roci, munți etc.) Care este format din șisturi cristaline. 3. Adj. Care se prezintă sub formă de cristale (2). 4. S. n. Parte a ochiului care are aspectul unei lentile transparente biconvexe, așezată îndărătul irisului și care are un rol important în acomodarea vederii la diferite distanțe. 5. S. n. Ansamblu sau formație de șisturi cristaline dintr-o regiune. [Pl. și: (n.) cristalinuri] – Din fr. cristallin. DOOM
cristalín1 adj. m., pl. cristalíni; f. cristalínă, pl. cristalíne
cristalinelor
CRISTALÍN, -Ă, cristalini, -e, adj., s. n. 1. Adj. Limpede, curat, transparent, caracteristic cristalului (2); fig. ca de cristal. 2. (Despre roci, munți etc.) Care este format din șisturi cristaline. 3. Adj. Care se prezintă sub formă de cristale (2). 4. S. n. Parte a ochiului care are aspectul unei lentile transparente biconvexe, așezată îndărătul irisului și care are un rol important în acomodarea vederii la diferite distanțe. 5. S. n. Ansamblu sau formație de șisturi cristaline dintr-o regiune. [Pl. și: (n.) cristalinuri] – Din fr. cristallin. DOOM
!cristalín2 s. n., pl. cristalíne
cristalinelor
CRISTALÍN, -Ă, cristalini, -e, adj., s. n. 1. Adj. Limpede, curat, transparent, caracteristic cristalului (2); fig. ca de cristal. 2. (Despre roci, munți etc.) Care este format din șisturi cristaline. 3. Adj. Care se prezintă sub formă de cristale (2). 4. S. n. Parte a ochiului care are aspectul unei lentile transparente biconvexe, așezată îndărătul irisului și care are un rol important în acomodarea vederii la diferite distanțe. 5. S. n. Ansamblu sau formație de șisturi cristaline dintr-o regiune. [Pl. și: (n.) cristalinuri] – Din fr. cristallin. DOOM
cristalín1 adj. m., pl. cristalíni; f. cristalínă, pl. cristalíne
cristalini
CRISTALÍN, -Ă, cristalini, -e, adj., s. n. 1. Adj. Limpede, curat, transparent, caracteristic cristalului (2); fig. ca de cristal. 2. (Despre roci, munți etc.) Care este format din șisturi cristaline. 3. Adj. Care se prezintă sub formă de cristale (2). 4. S. n. Parte a ochiului care are aspectul unei lentile transparente biconvexe, așezată îndărătul irisului și care are un rol important în acomodarea vederii la diferite distanțe. 5. S. n. Ansamblu sau formație de șisturi cristaline dintr-o regiune. [Pl. și: (n.) cristalinuri] – Din fr. cristallin. DOOM
cristalín1 adj. m., pl. cristalíni; f. cristalínă, pl. cristalíne
cristalinii
CRISTALÍN, -Ă, cristalini, -e, adj., s. n. 1. Adj. Limpede, curat, transparent, caracteristic cristalului (2); fig. ca de cristal. 2. (Despre roci, munți etc.) Care este format din șisturi cristaline. 3. Adj. Care se prezintă sub formă de cristale (2). 4. S. n. Parte a ochiului care are aspectul unei lentile transparente biconvexe, așezată îndărătul irisului și care are un rol important în acomodarea vederii la diferite distanțe. 5. S. n. Ansamblu sau formație de șisturi cristaline dintr-o regiune. [Pl. și: (n.) cristalinuri] – Din fr. cristallin. DOOM
cristalín1 adj. m., pl. cristalíni; f. cristalínă, pl. cristalíne
cristalinilor
CRISTALÍN, -Ă, cristalini, -e, adj., s. n. 1. Adj. Limpede, curat, transparent, caracteristic cristalului (2); fig. ca de cristal. 2. (Despre roci, munți etc.) Care este format din șisturi cristaline. 3. Adj. Care se prezintă sub formă de cristale (2). 4. S. n. Parte a ochiului care are aspectul unei lentile transparente biconvexe, așezată îndărătul irisului și care are un rol important în acomodarea vederii la diferite distanțe. 5. S. n. Ansamblu sau formație de șisturi cristaline dintr-o regiune. [Pl. și: (n.) cristalinuri] – Din fr. cristallin. DOOM
cristalín1 adj. m., pl. cristalíni; f. cristalínă, pl. cristalíne
cristalinitate
CRISTALINITÁTE s. f. (Geol.) Grad de cristalizare a unei roci eruptive. – Cristalin + suf. -itate.
cristalinitatea
CRISTALINITÁTE s. f. (Geol.) Grad de cristalizare a unei roci eruptive. – Cristalin + suf. -itate.
cristalinități
CRISTALINITÁTE s. f. (Geol.) Grad de cristalizare a unei roci eruptive. – Cristalin + suf. -itate.
cristalinității
CRISTALINITÁTE s. f. (Geol.) Grad de cristalizare a unei roci eruptive. – Cristalin + suf. -itate.
cristalinul
CRISTALÍN, -Ă, cristalini, -e, adj., s. n. 1. Adj. Limpede, curat, transparent, caracteristic cristalului (2); fig. ca de cristal. 2. (Despre roci, munți etc.) Care este format din șisturi cristaline. 3. Adj. Care se prezintă sub formă de cristale (2). 4. S. n. Parte a ochiului care are aspectul unei lentile transparente biconvexe, așezată îndărătul irisului și care are un rol important în acomodarea vederii la diferite distanțe. 5. S. n. Ansamblu sau formație de șisturi cristaline dintr-o regiune. [Pl. și: (n.) cristalinuri] – Din fr. cristallin. DOOM
!cristalín2 s. n., pl. cristalíne
cristalinul
CRISTALÍN, -Ă, cristalini, -e, adj., s. n. 1. Adj. Limpede, curat, transparent, caracteristic cristalului (2); fig. ca de cristal. 2. (Despre roci, munți etc.) Care este format din șisturi cristaline. 3. Adj. Care se prezintă sub formă de cristale (2). 4. S. n. Parte a ochiului care are aspectul unei lentile transparente biconvexe, așezată îndărătul irisului și care are un rol important în acomodarea vederii la diferite distanțe. 5. S. n. Ansamblu sau formație de șisturi cristaline dintr-o regiune. [Pl. și: (n.) cristalinuri] – Din fr. cristallin. DOOM
cristalín1 adj. m., pl. cristalíni; f. cristalínă, pl. cristalíne
cristalinului
CRISTALÍN, -Ă, cristalini, -e, adj., s. n. 1. Adj. Limpede, curat, transparent, caracteristic cristalului (2); fig. ca de cristal. 2. (Despre roci, munți etc.) Care este format din șisturi cristaline. 3. Adj. Care se prezintă sub formă de cristale (2). 4. S. n. Parte a ochiului care are aspectul unei lentile transparente biconvexe, așezată îndărătul irisului și care are un rol important în acomodarea vederii la diferite distanțe. 5. S. n. Ansamblu sau formație de șisturi cristaline dintr-o regiune. [Pl. și: (n.) cristalinuri] – Din fr. cristallin. DOOM
!cristalín2 s. n., pl. cristalíne
cristalinului
CRISTALÍN, -Ă, cristalini, -e, adj., s. n. 1. Adj. Limpede, curat, transparent, caracteristic cristalului (2); fig. ca de cristal. 2. (Despre roci, munți etc.) Care este format din șisturi cristaline. 3. Adj. Care se prezintă sub formă de cristale (2). 4. S. n. Parte a ochiului care are aspectul unei lentile transparente biconvexe, așezată îndărătul irisului și care are un rol important în acomodarea vederii la diferite distanțe. 5. S. n. Ansamblu sau formație de șisturi cristaline dintr-o regiune. [Pl. și: (n.) cristalinuri] – Din fr. cristallin. DOOM
cristalín1 adj. m., pl. cristalíni; f. cristalínă, pl. cristalíne
cristalit
CRISTALÍT, cristalite, s. n. Monocristal de dimensiuni mici, care intră în alcătuirea unui corp policristalin. – Din germ. Kristallite. DOOM
cristalít s. n., pl. cristalíte
cristalite
CRISTALÍT, cristalite, s. n. Monocristal de dimensiuni mici, care intră în alcătuirea unui corp policristalin. – Din germ. Kristallite. DOOM
cristalít s. n., pl. cristalíte
cristalitele
CRISTALÍT, cristalite, s. n. Monocristal de dimensiuni mici, care intră în alcătuirea unui corp policristalin. – Din germ. Kristallite. DOOM
cristalít s. n., pl. cristalíte
cristalitelor
CRISTALÍT, cristalite, s. n. Monocristal de dimensiuni mici, care intră în alcătuirea unui corp policristalin. – Din germ. Kristallite. DOOM
cristalít s. n., pl. cristalíte
cristalitul
CRISTALÍT, cristalite, s. n. Monocristal de dimensiuni mici, care intră în alcătuirea unui corp policristalin. – Din germ. Kristallite. DOOM
cristalít s. n., pl. cristalíte
cristalitului
CRISTALÍT, cristalite, s. n. Monocristal de dimensiuni mici, care intră în alcătuirea unui corp policristalin. – Din germ. Kristallite. DOOM
cristalít s. n., pl. cristalíte
cristaliza
CRISTALIZÁ, cristalizez, vb. I. 1. Intranz. și refl. (Despre substanțe) A se transforma dintr-o stare gazoasă, lichidă sau solidă-amorfă în stare solidă-cristalină. 2. Refl. și tranz. Fig. A lua sau a da o formă precisă, potrivită; a (se) închega, a (se) limpezi, a (se) clarifica. – Din fr. cristalliser. DOOM
cristalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cristalizeáză
cristalizabil
CRISTALIZÁBIL, -Ă, cristalizabili, -e, adj. Care se poate cristaliza. – Din fr. cristallisable.
cristalizabila
CRISTALIZÁBIL, -Ă, cristalizabili, -e, adj. Care se poate cristaliza. – Din fr. cristallisable.
cristalizabile
CRISTALIZÁBIL, -Ă, cristalizabili, -e, adj. Care se poate cristaliza. – Din fr. cristallisable.
cristalizabilei
CRISTALIZÁBIL, -Ă, cristalizabili, -e, adj. Care se poate cristaliza. – Din fr. cristallisable.
cristalizabilele
CRISTALIZÁBIL, -Ă, cristalizabili, -e, adj. Care se poate cristaliza. – Din fr. cristallisable.
cristalizabilelor
CRISTALIZÁBIL, -Ă, cristalizabili, -e, adj. Care se poate cristaliza. – Din fr. cristallisable.
cristalizabili
CRISTALIZÁBIL, -Ă, cristalizabili, -e, adj. Care se poate cristaliza. – Din fr. cristallisable.
cristalizabilii
CRISTALIZÁBIL, -Ă, cristalizabili, -e, adj. Care se poate cristaliza. – Din fr. cristallisable.
cristalizabililor
CRISTALIZÁBIL, -Ă, cristalizabili, -e, adj. Care se poate cristaliza. – Din fr. cristallisable.
cristalizabilul
CRISTALIZÁBIL, -Ă, cristalizabili, -e, adj. Care se poate cristaliza. – Din fr. cristallisable.
cristalizabilului
CRISTALIZÁBIL, -Ă, cristalizabili, -e, adj. Care se poate cristaliza. – Din fr. cristallisable.
cristalizai
CRISTALIZÁ, cristalizez, vb. I. 1. Intranz. și refl. (Despre substanțe) A se transforma dintr-o stare gazoasă, lichidă sau solidă-amorfă în stare solidă-cristalină. 2. Refl. și tranz. Fig. A lua sau a da o formă precisă, potrivită; a (se) închega, a (se) limpezi, a (se) clarifica. – Din fr. cristalliser. DOOM
cristalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cristalizeáză
cristalizam
CRISTALIZÁ, cristalizez, vb. I. 1. Intranz. și refl. (Despre substanțe) A se transforma dintr-o stare gazoasă, lichidă sau solidă-amorfă în stare solidă-cristalină. 2. Refl. și tranz. Fig. A lua sau a da o formă precisă, potrivită; a (se) închega, a (se) limpezi, a (se) clarifica. – Din fr. cristalliser. DOOM
cristalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cristalizeáză
cristalizare
CRISTALIZÁ, cristalizez, vb. I. 1. Intranz. și refl. (Despre substanțe) A se transforma dintr-o stare gazoasă, lichidă sau solidă-amorfă în stare solidă-cristalină. 2. Refl. și tranz. Fig. A lua sau a da o formă precisă, potrivită; a (se) închega, a (se) limpezi, a (se) clarifica. – Din fr. cristalliser. DOOM
cristalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cristalizeáză
cristalizare
CRISTALIZÁRE, cristalizări, s. f. Acțiunea de a (se) cristaliza și rezultatul ei; cristalizație. – V. cristaliza. DOOM
cristalizáre s. f., g.-d. art. cristalizắrii; pl. cristalizắri
cristalizarea
CRISTALIZÁRE, cristalizări, s. f. Acțiunea de a (se) cristaliza și rezultatul ei; cristalizație. – V. cristaliza. DOOM
cristalizáre s. f., g.-d. art. cristalizắrii; pl. cristalizắri
cristalizară
CRISTALIZÁ, cristalizez, vb. I. 1. Intranz. și refl. (Despre substanțe) A se transforma dintr-o stare gazoasă, lichidă sau solidă-amorfă în stare solidă-cristalină. 2. Refl. și tranz. Fig. A lua sau a da o formă precisă, potrivită; a (se) închega, a (se) limpezi, a (se) clarifica. – Din fr. cristalliser. DOOM
cristalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cristalizeáză
cristalizarăm
CRISTALIZÁ, cristalizez, vb. I. 1. Intranz. și refl. (Despre substanțe) A se transforma dintr-o stare gazoasă, lichidă sau solidă-amorfă în stare solidă-cristalină. 2. Refl. și tranz. Fig. A lua sau a da o formă precisă, potrivită; a (se) închega, a (se) limpezi, a (se) clarifica. – Din fr. cristalliser. DOOM
cristalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cristalizeáză
cristalizarăți
CRISTALIZÁ, cristalizez, vb. I. 1. Intranz. și refl. (Despre substanțe) A se transforma dintr-o stare gazoasă, lichidă sau solidă-amorfă în stare solidă-cristalină. 2. Refl. și tranz. Fig. A lua sau a da o formă precisă, potrivită; a (se) închega, a (se) limpezi, a (se) clarifica. – Din fr. cristalliser. DOOM
cristalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cristalizeáză
cristalizase
CRISTALIZÁ, cristalizez, vb. I. 1. Intranz. și refl. (Despre substanțe) A se transforma dintr-o stare gazoasă, lichidă sau solidă-amorfă în stare solidă-cristalină. 2. Refl. și tranz. Fig. A lua sau a da o formă precisă, potrivită; a (se) închega, a (se) limpezi, a (se) clarifica. – Din fr. cristalliser. DOOM
cristalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cristalizeáză
cristalizasem
CRISTALIZÁ, cristalizez, vb. I. 1. Intranz. și refl. (Despre substanțe) A se transforma dintr-o stare gazoasă, lichidă sau solidă-amorfă în stare solidă-cristalină. 2. Refl. și tranz. Fig. A lua sau a da o formă precisă, potrivită; a (se) închega, a (se) limpezi, a (se) clarifica. – Din fr. cristalliser. DOOM
cristalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cristalizeáză
cristalizaseră
CRISTALIZÁ, cristalizez, vb. I. 1. Intranz. și refl. (Despre substanțe) A se transforma dintr-o stare gazoasă, lichidă sau solidă-amorfă în stare solidă-cristalină. 2. Refl. și tranz. Fig. A lua sau a da o formă precisă, potrivită; a (se) închega, a (se) limpezi, a (se) clarifica. – Din fr. cristalliser. DOOM
cristalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cristalizeáză
cristalizaserăm
CRISTALIZÁ, cristalizez, vb. I. 1. Intranz. și refl. (Despre substanțe) A se transforma dintr-o stare gazoasă, lichidă sau solidă-amorfă în stare solidă-cristalină. 2. Refl. și tranz. Fig. A lua sau a da o formă precisă, potrivită; a (se) închega, a (se) limpezi, a (se) clarifica. – Din fr. cristalliser. DOOM
cristalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cristalizeáză
cristalizaserăți
CRISTALIZÁ, cristalizez, vb. I. 1. Intranz. și refl. (Despre substanțe) A se transforma dintr-o stare gazoasă, lichidă sau solidă-amorfă în stare solidă-cristalină. 2. Refl. și tranz. Fig. A lua sau a da o formă precisă, potrivită; a (se) închega, a (se) limpezi, a (se) clarifica. – Din fr. cristalliser. DOOM
cristalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cristalizeáză
cristalizaseși
CRISTALIZÁ, cristalizez, vb. I. 1. Intranz. și refl. (Despre substanțe) A se transforma dintr-o stare gazoasă, lichidă sau solidă-amorfă în stare solidă-cristalină. 2. Refl. și tranz. Fig. A lua sau a da o formă precisă, potrivită; a (se) închega, a (se) limpezi, a (se) clarifica. – Din fr. cristalliser. DOOM
cristalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cristalizeáză
cristalizaseți
CRISTALIZÁ, cristalizez, vb. I. 1. Intranz. și refl. (Despre substanțe) A se transforma dintr-o stare gazoasă, lichidă sau solidă-amorfă în stare solidă-cristalină. 2. Refl. și tranz. Fig. A lua sau a da o formă precisă, potrivită; a (se) închega, a (se) limpezi, a (se) clarifica. – Din fr. cristalliser. DOOM
cristalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cristalizeáză
cristalizat
CRISTALIZÁ, cristalizez, vb. I. 1. Intranz. și refl. (Despre substanțe) A se transforma dintr-o stare gazoasă, lichidă sau solidă-amorfă în stare solidă-cristalină. 2. Refl. și tranz. Fig. A lua sau a da o formă precisă, potrivită; a (se) închega, a (se) limpezi, a (se) clarifica. – Din fr. cristalliser. DOOM
cristalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cristalizeáză
cristalizat
CRISTALIZÁT, -Ă, cristalizați, -te, adj. Care se prezintă sub formă de cristale (2). – V. cristaliza.
cristalizata
CRISTALIZÁT, -Ă, cristalizați, -te, adj. Care se prezintă sub formă de cristale (2). – V. cristaliza.
cristalizate
CRISTALIZÁT, -Ă, cristalizați, -te, adj. Care se prezintă sub formă de cristale (2). – V. cristaliza.
cristalizatei
CRISTALIZÁT, -Ă, cristalizați, -te, adj. Care se prezintă sub formă de cristale (2). – V. cristaliza.
cristalizatele
CRISTALIZÁT, -Ă, cristalizați, -te, adj. Care se prezintă sub formă de cristale (2). – V. cristaliza.
cristalizatelor
CRISTALIZÁT, -Ă, cristalizați, -te, adj. Care se prezintă sub formă de cristale (2). – V. cristaliza.
cristalizator
CRISTALIZATÓR, cristalizatoare, s. n. Vas de laborator sau aparat industrial folosit pentru cristalizarea substanțelor dintr-o soluție în vederea separării sau purificării substanțelor; cristalizor. – Cristaliza + suf. -tor.
cristalizatul
CRISTALIZÁT, -Ă, cristalizați, -te, adj. Care se prezintă sub formă de cristale (2). – V. cristaliza.
cristalizatului
CRISTALIZÁT, -Ă, cristalizați, -te, adj. Care se prezintă sub formă de cristale (2). – V. cristaliza.
cristalizau
CRISTALIZÁ, cristalizez, vb. I. 1. Intranz. și refl. (Despre substanțe) A se transforma dintr-o stare gazoasă, lichidă sau solidă-amorfă în stare solidă-cristalină. 2. Refl. și tranz. Fig. A lua sau a da o formă precisă, potrivită; a (se) închega, a (se) limpezi, a (se) clarifica. – Din fr. cristalliser. DOOM
cristalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cristalizeáză
cristalizași
CRISTALIZÁ, cristalizez, vb. I. 1. Intranz. și refl. (Despre substanțe) A se transforma dintr-o stare gazoasă, lichidă sau solidă-amorfă în stare solidă-cristalină. 2. Refl. și tranz. Fig. A lua sau a da o formă precisă, potrivită; a (se) închega, a (se) limpezi, a (se) clarifica. – Din fr. cristalliser. DOOM
cristalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cristalizeáză
cristalizați
CRISTALIZÁ, cristalizez, vb. I. 1. Intranz. și refl. (Despre substanțe) A se transforma dintr-o stare gazoasă, lichidă sau solidă-amorfă în stare solidă-cristalină. 2. Refl. și tranz. Fig. A lua sau a da o formă precisă, potrivită; a (se) închega, a (se) limpezi, a (se) clarifica. – Din fr. cristalliser. DOOM
cristalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cristalizeáză
cristalizați
CRISTALIZÁT, -Ă, cristalizați, -te, adj. Care se prezintă sub formă de cristale (2). – V. cristaliza.
cristalizația
CRISTALIZÁȚIE, cristalizații, s. f. (Rar) Cristalizare. [Var.: cristalizațiúne s. f.] – Din fr. cristallisation. DOOM
cristalizáție (rar) (-ți-e) s. f., art. cristalizáția (-ți-a), g.-d. art. cristalizáției; pl. cristalizáții, art. cristalizáțiile (-ți-i-)
cristalizație
CRISTALIZÁȚIE, cristalizații, s. f. (Rar) Cristalizare. [Var.: cristalizațiúne s. f.] – Din fr. cristallisation. DOOM
cristalizáție (rar) (-ți-e) s. f., art. cristalizáția (-ți-a), g.-d. art. cristalizáției; pl. cristalizáții, art. cristalizáțiile (-ți-i-)
cristalizației
CRISTALIZÁȚIE, cristalizații, s. f. (Rar) Cristalizare. [Var.: cristalizațiúne s. f.] – Din fr. cristallisation. DOOM
cristalizáție (rar) (-ți-e) s. f., art. cristalizáția (-ți-a), g.-d. art. cristalizáției; pl. cristalizáții, art. cristalizáțiile (-ți-i-)
cristalizații
CRISTALIZÁT, -Ă, cristalizați, -te, adj. Care se prezintă sub formă de cristale (2). – V. cristaliza.
cristalizații
CRISTALIZÁȚIE, cristalizații, s. f. (Rar) Cristalizare. [Var.: cristalizațiúne s. f.] – Din fr. cristallisation. DOOM
cristalizáție (rar) (-ți-e) s. f., art. cristalizáția (-ți-a), g.-d. art. cristalizáției; pl. cristalizáții, art. cristalizáțiile (-ți-i-)
cristalizațiile
CRISTALIZÁȚIE, cristalizații, s. f. (Rar) Cristalizare. [Var.: cristalizațiúne s. f.] – Din fr. cristallisation. DOOM
cristalizáție (rar) (-ți-e) s. f., art. cristalizáția (-ți-a), g.-d. art. cristalizáției; pl. cristalizáții, art. cristalizáțiile (-ți-i-)
cristalizațiilor
CRISTALIZÁȚIE, cristalizații, s. f. (Rar) Cristalizare. [Var.: cristalizațiúne s. f.] – Din fr. cristallisation. DOOM
cristalizáție (rar) (-ți-e) s. f., art. cristalizáția (-ți-a), g.-d. art. cristalizáției; pl. cristalizáții, art. cristalizáțiile (-ți-i-)
cristalizaților
CRISTALIZÁT, -Ă, cristalizați, -te, adj. Care se prezintă sub formă de cristale (2). – V. cristaliza.
cristalizațiune
CRISTALIZÁȚIE, cristalizații, s. f. (Rar) Cristalizare. [Var.: cristalizațiúne s. f.] – Din fr. cristallisation. DOOM
cristalizáție (rar) (-ți-e) s. f., art. cristalizáția (-ți-a), g.-d. art. cristalizáției; pl. cristalizáții, art. cristalizáțiile (-ți-i-)
cristalizează
CRISTALIZÁ, cristalizez, vb. I. 1. Intranz. și refl. (Despre substanțe) A se transforma dintr-o stare gazoasă, lichidă sau solidă-amorfă în stare solidă-cristalină. 2. Refl. și tranz. Fig. A lua sau a da o formă precisă, potrivită; a (se) închega, a (se) limpezi, a (se) clarifica. – Din fr. cristalliser. DOOM
cristalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cristalizeáză
cristalizez
CRISTALIZÁ, cristalizez, vb. I. 1. Intranz. și refl. (Despre substanțe) A se transforma dintr-o stare gazoasă, lichidă sau solidă-amorfă în stare solidă-cristalină. 2. Refl. și tranz. Fig. A lua sau a da o formă precisă, potrivită; a (se) închega, a (se) limpezi, a (se) clarifica. – Din fr. cristalliser. DOOM
cristalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cristalizeáză
cristalizeze
CRISTALIZÁ, cristalizez, vb. I. 1. Intranz. și refl. (Despre substanțe) A se transforma dintr-o stare gazoasă, lichidă sau solidă-amorfă în stare solidă-cristalină. 2. Refl. și tranz. Fig. A lua sau a da o formă precisă, potrivită; a (se) închega, a (se) limpezi, a (se) clarifica. – Din fr. cristalliser. DOOM
cristalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cristalizeáză
cristalizezi
CRISTALIZÁ, cristalizez, vb. I. 1. Intranz. și refl. (Despre substanțe) A se transforma dintr-o stare gazoasă, lichidă sau solidă-amorfă în stare solidă-cristalină. 2. Refl. și tranz. Fig. A lua sau a da o formă precisă, potrivită; a (se) închega, a (se) limpezi, a (se) clarifica. – Din fr. cristalliser. DOOM
cristalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cristalizeáză
cristalizoare
CRISTALIZÓR, cristalizoare, s. n. Cristalizator. – Din fr. cristallisoir. DOOM
cristalizór s. n., pl. cristalizoáre
cristalizoarele
CRISTALIZÓR, cristalizoare, s. n. Cristalizator. – Din fr. cristallisoir. DOOM
cristalizór s. n., pl. cristalizoáre
cristalizoarelor
CRISTALIZÓR, cristalizoare, s. n. Cristalizator. – Din fr. cristallisoir. DOOM
cristalizór s. n., pl. cristalizoáre
cristalizor
CRISTALIZÓR, cristalizoare, s. n. Cristalizator. – Din fr. cristallisoir. DOOM
cristalizór s. n., pl. cristalizoáre
cristalizorul
CRISTALIZÓR, cristalizoare, s. n. Cristalizator. – Din fr. cristallisoir. DOOM
cristalizór s. n., pl. cristalizoáre
cristalizorului
CRISTALIZÓR, cristalizoare, s. n. Cristalizator. – Din fr. cristallisoir. DOOM
cristalizór s. n., pl. cristalizoáre
cristalizând
CRISTALIZÁ, cristalizez, vb. I. 1. Intranz. și refl. (Despre substanțe) A se transforma dintr-o stare gazoasă, lichidă sau solidă-amorfă în stare solidă-cristalină. 2. Refl. și tranz. Fig. A lua sau a da o formă precisă, potrivită; a (se) închega, a (se) limpezi, a (se) clarifica. – Din fr. cristalliser. DOOM
cristalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cristalizeáză
cristalizînd
CRISTALIZÁ, cristalizez, vb. I. 1. Intranz. și refl. (Despre substanțe) A se transforma dintr-o stare gazoasă, lichidă sau solidă-amorfă în stare solidă-cristalină. 2. Refl. și tranz. Fig. A lua sau a da o formă precisă, potrivită; a (se) închega, a (se) limpezi, a (se) clarifica. – Din fr. cristalliser. DOOM
cristalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cristalizeáză
cristalizări
CRISTALIZÁRE, cristalizări, s. f. Acțiunea de a (se) cristaliza și rezultatul ei; cristalizație. – V. cristaliza. DOOM
cristalizáre s. f., g.-d. art. cristalizắrii; pl. cristalizắri
cristalizării
CRISTALIZÁRE, cristalizări, s. f. Acțiunea de a (se) cristaliza și rezultatul ei; cristalizație. – V. cristaliza. DOOM
cristalizáre s. f., g.-d. art. cristalizắrii; pl. cristalizắri
cristalizările
CRISTALIZÁRE, cristalizări, s. f. Acțiunea de a (se) cristaliza și rezultatul ei; cristalizație. – V. cristaliza. DOOM
cristalizáre s. f., g.-d. art. cristalizắrii; pl. cristalizắri
cristalizărilor
CRISTALIZÁRE, cristalizări, s. f. Acțiunea de a (se) cristaliza și rezultatul ei; cristalizație. – V. cristaliza. DOOM
cristalizáre s. f., g.-d. art. cristalizắrii; pl. cristalizắri
cristalo
CRISTÁLO- v. cristal.
cristalofobie
CRISTALOFOBÍE s.f. (Med.) Teamă patologică față de obiectele de cristal. [< fr. cristallophobie].
cristalogeneza
CRISTALOGENÉZĂ s. f. 1. Studiul condițiilor de formare a cristalelor (2). 2. Formare a cristalelor în natură; cristalizare. – Cf. fr. cristallogénie. DOOM
cristalogenéză s. f., g.-d. art. cristalogenézei
cristalogeneze
CRISTALOGENÉZĂ s. f. 1. Studiul condițiilor de formare a cristalelor (2). 2. Formare a cristalelor în natură; cristalizare. – Cf. fr. cristallogénie. DOOM
cristalogenéză s. f., g.-d. art. cristalogenézei
cristalogenezei
CRISTALOGENÉZĂ s. f. 1. Studiul condițiilor de formare a cristalelor (2). 2. Formare a cristalelor în natură; cristalizare. – Cf. fr. cristallogénie. DOOM
cristalogenéză s. f., g.-d. art. cristalogenézei
cristalogenezele
CRISTALOGENÉZĂ s. f. 1. Studiul condițiilor de formare a cristalelor (2). 2. Formare a cristalelor în natură; cristalizare. – Cf. fr. cristallogénie. DOOM
cristalogenéză s. f., g.-d. art. cristalogenézei
cristalogenezelor
CRISTALOGENÉZĂ s. f. 1. Studiul condițiilor de formare a cristalelor (2). 2. Formare a cristalelor în natură; cristalizare. – Cf. fr. cristallogénie. DOOM
cristalogenéză s. f., g.-d. art. cristalogenézei
cristalogenia
CRISTALOGENÍE s.f. Cristalogeneză (1) [în DN]. [< fr. cristallogénie].
cristalogenic
CRISTALOGÉNIC, -Ă adj. Referitor la cristalogenie. [< fr. cristallogénique].
cristalogenica
CRISTALOGÉNIC, -Ă adj. Referitor la cristalogenie. [< fr. cristallogénique].
cristalogenice
CRISTALOGÉNIC, -Ă adj. Referitor la cristalogenie. [< fr. cristallogénique].
cristalogenicei
CRISTALOGÉNIC, -Ă adj. Referitor la cristalogenie. [< fr. cristallogénique].
cristalogenicele
CRISTALOGÉNIC, -Ă adj. Referitor la cristalogenie. [< fr. cristallogénique].
cristalogenicelor
CRISTALOGÉNIC, -Ă adj. Referitor la cristalogenie. [< fr. cristallogénique].
cristalogenici
CRISTALOGÉNIC, -Ă adj. Referitor la cristalogenie. [< fr. cristallogénique].
cristalogenicii
CRISTALOGÉNIC, -Ă adj. Referitor la cristalogenie. [< fr. cristallogénique].
cristalogenicilor
CRISTALOGÉNIC, -Ă adj. Referitor la cristalogenie. [< fr. cristallogénique].
cristalogenicul
CRISTALOGÉNIC, -Ă adj. Referitor la cristalogenie. [< fr. cristallogénique].
cristalogenicului
CRISTALOGÉNIC, -Ă adj. Referitor la cristalogenie. [< fr. cristallogénique].
cristalogenie
CRISTALOGENÍE s.f. Cristalogeneză (1) [în DN]. [< fr. cristallogénie].
cristalogeniei
CRISTALOGENÍE s.f. Cristalogeneză (1) [în DN]. [< fr. cristallogénie].
cristalogenii
CRISTALOGENÍE s.f. Cristalogeneză (1) [în DN]. [< fr. cristallogénie].
cristalograf
CRISTALOGRÁF, -Ă, cristalografi, -e, s. m. și f. Specialist în cristalografie. – Din fr. cristallographe. DOOM
cristalográfă (-lo-gra-) s. f., g.-d. art. cristalográfei; pl. cristalográfe
cristalografa
CRISTALOGRÁF, -Ă, cristalografi, -e, s. m. și f. Specialist în cristalografie. – Din fr. cristallographe. DOOM
cristalográfă (-lo-gra-) s. f., g.-d. art. cristalográfei; pl. cristalográfe
cristalografe
CRISTALOGRÁF, -Ă, cristalografi, -e, s. m. și f. Specialist în cristalografie. – Din fr. cristallographe. DOOM
cristalográfă (-lo-gra-) s. f., g.-d. art. cristalográfei; pl. cristalográfe
cristalografei
CRISTALOGRÁF, -Ă, cristalografi, -e, s. m. și f. Specialist în cristalografie. – Din fr. cristallographe. DOOM
cristalográfă (-lo-gra-) s. f., g.-d. art. cristalográfei; pl. cristalográfe
cristalografele
CRISTALOGRÁF, -Ă, cristalografi, -e, s. m. și f. Specialist în cristalografie. – Din fr. cristallographe. DOOM
cristalográfă (-lo-gra-) s. f., g.-d. art. cristalográfei; pl. cristalográfe
cristalografelor
CRISTALOGRÁF, -Ă, cristalografi, -e, s. m. și f. Specialist în cristalografie. – Din fr. cristallographe. DOOM
cristalográfă (-lo-gra-) s. f., g.-d. art. cristalográfei; pl. cristalográfe
cristalografi
CRISTALOGRÁF, -Ă, cristalografi, -e, s. m. și f. Specialist în cristalografie. – Din fr. cristallographe. DOOM
cristalográfă (-lo-gra-) s. f., g.-d. art. cristalográfei; pl. cristalográfe
cristalografia
CRISTALOGRAFÍE s. f. Știință auxiliară a mineralografiei care se ocupă cu studiul cristalelor (2). – Din fr. cristallographie. DOOM
cristalografíe (-lo-gra-) s. f., art. cristalografía, g.-d. cristalografíi, art. cristalografíei
cristalografic
CRISTALOGRÁFIC, -Ă, cristalografici, -ce, adj. Care se referă la cristalografie, de cristalografie. – Din fr. cristallographique. DOOM
cristalográfic (-lo-gra-) adj. m., pl. cristalográfici; f. cristalográfică, pl. cristalográfice
cristalografica
CRISTALOGRÁFIC, -Ă, cristalografici, -ce, adj. Care se referă la cristalografie, de cristalografie. – Din fr. cristallographique. DOOM
cristalográfic (-lo-gra-) adj. m., pl. cristalográfici; f. cristalográfică, pl. cristalográfice
cristalografice
CRISTALOGRÁFIC, -Ă, cristalografici, -ce, adj. Care se referă la cristalografie, de cristalografie. – Din fr. cristallographique. DOOM
cristalográfic (-lo-gra-) adj. m., pl. cristalográfici; f. cristalográfică, pl. cristalográfice
cristalograficei
CRISTALOGRÁFIC, -Ă, cristalografici, -ce, adj. Care se referă la cristalografie, de cristalografie. – Din fr. cristallographique. DOOM
cristalográfic (-lo-gra-) adj. m., pl. cristalográfici; f. cristalográfică, pl. cristalográfice
cristalograficele
CRISTALOGRÁFIC, -Ă, cristalografici, -ce, adj. Care se referă la cristalografie, de cristalografie. – Din fr. cristallographique. DOOM
cristalográfic (-lo-gra-) adj. m., pl. cristalográfici; f. cristalográfică, pl. cristalográfice
cristalograficelor
CRISTALOGRÁFIC, -Ă, cristalografici, -ce, adj. Care se referă la cristalografie, de cristalografie. – Din fr. cristallographique. DOOM
cristalográfic (-lo-gra-) adj. m., pl. cristalográfici; f. cristalográfică, pl. cristalográfice
cristalografici
CRISTALOGRÁFIC, -Ă, cristalografici, -ce, adj. Care se referă la cristalografie, de cristalografie. – Din fr. cristallographique. DOOM
cristalográfic (-lo-gra-) adj. m., pl. cristalográfici; f. cristalográfică, pl. cristalográfice
cristalograficii
CRISTALOGRÁFIC, -Ă, cristalografici, -ce, adj. Care se referă la cristalografie, de cristalografie. – Din fr. cristallographique. DOOM
cristalográfic (-lo-gra-) adj. m., pl. cristalográfici; f. cristalográfică, pl. cristalográfice
cristalograficilor
CRISTALOGRÁFIC, -Ă, cristalografici, -ce, adj. Care se referă la cristalografie, de cristalografie. – Din fr. cristallographique. DOOM
cristalográfic (-lo-gra-) adj. m., pl. cristalográfici; f. cristalográfică, pl. cristalográfice
cristalograficul
CRISTALOGRÁFIC, -Ă, cristalografici, -ce, adj. Care se referă la cristalografie, de cristalografie. – Din fr. cristallographique. DOOM
cristalográfic (-lo-gra-) adj. m., pl. cristalográfici; f. cristalográfică, pl. cristalográfice
cristalograficului
CRISTALOGRÁFIC, -Ă, cristalografici, -ce, adj. Care se referă la cristalografie, de cristalografie. – Din fr. cristallographique. DOOM
cristalográfic (-lo-gra-) adj. m., pl. cristalográfici; f. cristalográfică, pl. cristalográfice
cristalografie
CRISTALOGRAFÍE s. f. Știință auxiliară a mineralografiei care se ocupă cu studiul cristalelor (2). – Din fr. cristallographie. DOOM
cristalografíe (-lo-gra-) s. f., art. cristalografía, g.-d. cristalografíi, art. cristalografíei
cristalografiei
CRISTALOGRAFÍE s. f. Știință auxiliară a mineralografiei care se ocupă cu studiul cristalelor (2). – Din fr. cristallographie. DOOM
cristalografíe (-lo-gra-) s. f., art. cristalografía, g.-d. cristalografíi, art. cristalografíei
cristalografii
CRISTALOGRÁF, -Ă, cristalografi, -e, s. m. și f. Specialist în cristalografie. – Din fr. cristallographe. DOOM
cristalográfă (-lo-gra-) s. f., g.-d. art. cristalográfei; pl. cristalográfe
cristalografii
CRISTALOGRAFÍE s. f. Știință auxiliară a mineralografiei care se ocupă cu studiul cristalelor (2). – Din fr. cristallographie. DOOM
cristalografíe (-lo-gra-) s. f., art. cristalografía, g.-d. cristalografíi, art. cristalografíei
cristalografiile
CRISTALOGRAFÍE s. f. Știință auxiliară a mineralografiei care se ocupă cu studiul cristalelor (2). – Din fr. cristallographie. DOOM
cristalografíe (-lo-gra-) s. f., art. cristalografía, g.-d. cristalografíi, art. cristalografíei
cristalografiilor
CRISTALOGRAFÍE s. f. Știință auxiliară a mineralografiei care se ocupă cu studiul cristalelor (2). – Din fr. cristallographie. DOOM
cristalografíe (-lo-gra-) s. f., art. cristalografía, g.-d. cristalografíi, art. cristalografíei
cristalografilor
CRISTALOGRÁF, -Ă, cristalografi, -e, s. m. și f. Specialist în cristalografie. – Din fr. cristallographe. DOOM
cristalográfă (-lo-gra-) s. f., g.-d. art. cristalográfei; pl. cristalográfe
cristalograful
CRISTALOGRÁF, -Ă, cristalografi, -e, s. m. și f. Specialist în cristalografie. – Din fr. cristallographe. DOOM
cristalográfă (-lo-gra-) s. f., g.-d. art. cristalográfei; pl. cristalográfe
cristalografului
CRISTALOGRÁF, -Ă, cristalografi, -e, s. m. și f. Specialist în cristalografie. – Din fr. cristallographe. DOOM
cristalográfă (-lo-gra-) s. f., g.-d. art. cristalográfei; pl. cristalográfe
cristaloid
CRISTALOÍD, -Ă, cristaloizi, -de, adj., s. m. 1. Adj. Care are înfățișarea unui cristal (2), care seamănă cu un cristal. 2. S. m. (Înv.) Substanță care cristalizează ușor și care, în stare de soluție, poate trece prin membrane vegetale sau animale; substanță cristalizată. [Pl. și: (n.) cristaloide] – Din fr. cristalloïde. DOOM
!cristaloíd2 s. m., pl. cristaloízi
cristaloid
CRISTALOÍD, -Ă, cristaloizi, -de, adj., s. m. 1. Adj. Care are înfățișarea unui cristal (2), care seamănă cu un cristal. 2. S. m. (Înv.) Substanță care cristalizează ușor și care, în stare de soluție, poate trece prin membrane vegetale sau animale; substanță cristalizată. [Pl. și: (n.) cristaloide] – Din fr. cristalloïde. DOOM
!cristaloíd2 s. m., pl. cristaloízi
cristaloida
CRISTALOÍD, -Ă, cristaloizi, -de, adj., s. m. 1. Adj. Care are înfățișarea unui cristal (2), care seamănă cu un cristal. 2. S. m. (Înv.) Substanță care cristalizează ușor și care, în stare de soluție, poate trece prin membrane vegetale sau animale; substanță cristalizată. [Pl. și: (n.) cristaloide] – Din fr. cristalloïde. DOOM
!cristaloíd2 s. m., pl. cristaloízi
cristaloide
CRISTALOÍD, -Ă, cristaloizi, -de, adj., s. m. 1. Adj. Care are înfățișarea unui cristal (2), care seamănă cu un cristal. 2. S. m. (Înv.) Substanță care cristalizează ușor și care, în stare de soluție, poate trece prin membrane vegetale sau animale; substanță cristalizată. [Pl. și: (n.) cristaloide] – Din fr. cristalloïde. DOOM
!cristaloíd2 s. m., pl. cristaloízi
cristaloidei
CRISTALOÍD, -Ă, cristaloizi, -de, adj., s. m. 1. Adj. Care are înfățișarea unui cristal (2), care seamănă cu un cristal. 2. S. m. (Înv.) Substanță care cristalizează ușor și care, în stare de soluție, poate trece prin membrane vegetale sau animale; substanță cristalizată. [Pl. și: (n.) cristaloide] – Din fr. cristalloïde. DOOM
!cristaloíd2 s. m., pl. cristaloízi
cristaloidele
CRISTALOÍD, -Ă, cristaloizi, -de, adj., s. m. 1. Adj. Care are înfățișarea unui cristal (2), care seamănă cu un cristal. 2. S. m. (Înv.) Substanță care cristalizează ușor și care, în stare de soluție, poate trece prin membrane vegetale sau animale; substanță cristalizată. [Pl. și: (n.) cristaloide] – Din fr. cristalloïde. DOOM
!cristaloíd2 s. m., pl. cristaloízi
cristaloidelor
CRISTALOÍD, -Ă, cristaloizi, -de, adj., s. m. 1. Adj. Care are înfățișarea unui cristal (2), care seamănă cu un cristal. 2. S. m. (Înv.) Substanță care cristalizează ușor și care, în stare de soluție, poate trece prin membrane vegetale sau animale; substanță cristalizată. [Pl. și: (n.) cristaloide] – Din fr. cristalloïde. DOOM
!cristaloíd2 s. m., pl. cristaloízi
cristaloidul
CRISTALOÍD, -Ă, cristaloizi, -de, adj., s. m. 1. Adj. Care are înfățișarea unui cristal (2), care seamănă cu un cristal. 2. S. m. (Înv.) Substanță care cristalizează ușor și care, în stare de soluție, poate trece prin membrane vegetale sau animale; substanță cristalizată. [Pl. și: (n.) cristaloide] – Din fr. cristalloïde. DOOM
!cristaloíd2 s. m., pl. cristaloízi
cristaloidul
CRISTALOÍD, -Ă, cristaloizi, -de, adj., s. m. 1. Adj. Care are înfățișarea unui cristal (2), care seamănă cu un cristal. 2. S. m. (Înv.) Substanță care cristalizează ușor și care, în stare de soluție, poate trece prin membrane vegetale sau animale; substanță cristalizată. [Pl. și: (n.) cristaloide] – Din fr. cristalloïde. DOOM
!cristaloíd2 s. m., pl. cristaloízi
cristaloidului
CRISTALOÍD, -Ă, cristaloizi, -de, adj., s. m. 1. Adj. Care are înfățișarea unui cristal (2), care seamănă cu un cristal. 2. S. m. (Înv.) Substanță care cristalizează ușor și care, în stare de soluție, poate trece prin membrane vegetale sau animale; substanță cristalizată. [Pl. și: (n.) cristaloide] – Din fr. cristalloïde. DOOM
!cristaloíd2 s. m., pl. cristaloízi
cristaloidului
CRISTALOÍD, -Ă, cristaloizi, -de, adj., s. m. 1. Adj. Care are înfățișarea unui cristal (2), care seamănă cu un cristal. 2. S. m. (Înv.) Substanță care cristalizează ușor și care, în stare de soluție, poate trece prin membrane vegetale sau animale; substanță cristalizată. [Pl. și: (n.) cristaloide] – Din fr. cristalloïde. DOOM
!cristaloíd2 s. m., pl. cristaloízi
cristaloizi
CRISTALOÍD, -Ă, cristaloizi, -de, adj., s. m. 1. Adj. Care are înfățișarea unui cristal (2), care seamănă cu un cristal. 2. S. m. (Înv.) Substanță care cristalizează ușor și care, în stare de soluție, poate trece prin membrane vegetale sau animale; substanță cristalizată. [Pl. și: (n.) cristaloide] – Din fr. cristalloïde. DOOM
!cristaloíd2 s. m., pl. cristaloízi
cristaloizi
CRISTALOÍD, -Ă, cristaloizi, -de, adj., s. m. 1. Adj. Care are înfățișarea unui cristal (2), care seamănă cu un cristal. 2. S. m. (Înv.) Substanță care cristalizează ușor și care, în stare de soluție, poate trece prin membrane vegetale sau animale; substanță cristalizată. [Pl. și: (n.) cristaloide] – Din fr. cristalloïde. DOOM
!cristaloíd2 s. m., pl. cristaloízi
cristaloizii
CRISTALOÍD, -Ă, cristaloizi, -de, adj., s. m. 1. Adj. Care are înfățișarea unui cristal (2), care seamănă cu un cristal. 2. S. m. (Înv.) Substanță care cristalizează ușor și care, în stare de soluție, poate trece prin membrane vegetale sau animale; substanță cristalizată. [Pl. și: (n.) cristaloide] – Din fr. cristalloïde. DOOM
!cristaloíd2 s. m., pl. cristaloízi
cristaloizii
CRISTALOÍD, -Ă, cristaloizi, -de, adj., s. m. 1. Adj. Care are înfățișarea unui cristal (2), care seamănă cu un cristal. 2. S. m. (Înv.) Substanță care cristalizează ușor și care, în stare de soluție, poate trece prin membrane vegetale sau animale; substanță cristalizată. [Pl. și: (n.) cristaloide] – Din fr. cristalloïde. DOOM
!cristaloíd2 s. m., pl. cristaloízi
cristaloizilor
CRISTALOÍD, -Ă, cristaloizi, -de, adj., s. m. 1. Adj. Care are înfățișarea unui cristal (2), care seamănă cu un cristal. 2. S. m. (Înv.) Substanță care cristalizează ușor și care, în stare de soluție, poate trece prin membrane vegetale sau animale; substanță cristalizată. [Pl. și: (n.) cristaloide] – Din fr. cristalloïde. DOOM
!cristaloíd2 s. m., pl. cristaloízi
cristaloizilor
CRISTALOÍD, -Ă, cristaloizi, -de, adj., s. m. 1. Adj. Care are înfățișarea unui cristal (2), care seamănă cu un cristal. 2. S. m. (Înv.) Substanță care cristalizează ușor și care, în stare de soluție, poate trece prin membrane vegetale sau animale; substanță cristalizată. [Pl. și: (n.) cristaloide] – Din fr. cristalloïde. DOOM
!cristaloíd2 s. m., pl. cristaloízi
cristalometria
CRISTALOMETRÍE s. f. Disciplină care se ocupă cu studiul formelor geometrice ale cristalelor (2). – Din fr. cristallométrie. DOOM
cristalometríe (-me-tri-) s. f., art. cristalometría, g.-d. cristalometríi, art. cristalometríei
cristalometric
CRISTALOMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la cristalometrie. [< fr. cristallométrique].
cristalometrie
CRISTALOMETRÍE s. f. Disciplină care se ocupă cu studiul formelor geometrice ale cristalelor (2). – Din fr. cristallométrie. DOOM
cristalometríe (-me-tri-) s. f., art. cristalometría, g.-d. cristalometríi, art. cristalometríei
cristalometriei
CRISTALOMETRÍE s. f. Disciplină care se ocupă cu studiul formelor geometrice ale cristalelor (2). – Din fr. cristallométrie. DOOM
cristalometríe (-me-tri-) s. f., art. cristalometría, g.-d. cristalometríi, art. cristalometríei
cristalometrii
CRISTALOMETRÍE s. f. Disciplină care se ocupă cu studiul formelor geometrice ale cristalelor (2). – Din fr. cristallométrie. DOOM
cristalometríe (-me-tri-) s. f., art. cristalometría, g.-d. cristalometríi, art. cristalometríei
cristalul
CRISTÁL, (1) cristaluri, (2) cristale, s. n. 1. Sticlă de o fabricație specială, transparentă și perfect incoloră, cu însușirea de a refracta puternic lumina, întrebuințată pentru fabricarea lentilelor optice și a unor obiecte de lux. ♦ Obiect fabricat din cristal (1). 2. Substanță minerală solidă, omogenă, cu o structură internă regulată, care se prezintă sub forma unor poliedre. ◊ Compus: cristal-de-stâncă = varietate transparentă, incoloră, de cuarț, care se prezintă în cristale mari și care este folosită în industria optică, în radiotehnică, ca piatră semiprețioasă etc. 3. (În sintagma) Cristal lichid = fluid care prezintă anizotropia proprietăților, mai ales a celor optice, datorită orientării ordonate a moleculelor sale, folosit în sisteme de afișaj, la traductoare optice etc. – Din fr. cristal, lat. crystallus. DOOM
!cristál-de-stấncă (silice) s. n.
cristalul
CRISTÁL, (1) cristaluri, (2) cristale, s. n. 1. Sticlă de o fabricație specială, transparentă și perfect incoloră, cu însușirea de a refracta puternic lumina, întrebuințată pentru fabricarea lentilelor optice și a unor obiecte de lux. ♦ Obiect fabricat din cristal (1). 2. Substanță minerală solidă, omogenă, cu o structură internă regulată, care se prezintă sub forma unor poliedre. ◊ Compus: cristal-de-stâncă = varietate transparentă, incoloră, de cuarț, care se prezintă în cristale mari și care este folosită în industria optică, în radiotehnică, ca piatră semiprețioasă etc. 3. (În sintagma) Cristal lichid = fluid care prezintă anizotropia proprietăților, mai ales a celor optice, datorită orientării ordonate a moleculelor sale, folosit în sisteme de afișaj, la traductoare optice etc. – Din fr. cristal, lat. crystallus.
cristalului
CRISTÁL, (1) cristaluri, (2) cristale, s. n. 1. Sticlă de o fabricație specială, transparentă și perfect incoloră, cu însușirea de a refracta puternic lumina, întrebuințată pentru fabricarea lentilelor optice și a unor obiecte de lux. ♦ Obiect fabricat din cristal (1). 2. Substanță minerală solidă, omogenă, cu o structură internă regulată, care se prezintă sub forma unor poliedre. ◊ Compus: cristal-de-stâncă = varietate transparentă, incoloră, de cuarț, care se prezintă în cristale mari și care este folosită în industria optică, în radiotehnică, ca piatră semiprețioasă etc. 3. (În sintagma) Cristal lichid = fluid care prezintă anizotropia proprietăților, mai ales a celor optice, datorită orientării ordonate a moleculelor sale, folosit în sisteme de afișaj, la traductoare optice etc. – Din fr. cristal, lat. crystallus. DOOM
!cristál-de-stấncă (silice) s. n.
cristalului
CRISTÁL, (1) cristaluri, (2) cristale, s. n. 1. Sticlă de o fabricație specială, transparentă și perfect incoloră, cu însușirea de a refracta puternic lumina, întrebuințată pentru fabricarea lentilelor optice și a unor obiecte de lux. ♦ Obiect fabricat din cristal (1). 2. Substanță minerală solidă, omogenă, cu o structură internă regulată, care se prezintă sub forma unor poliedre. ◊ Compus: cristal-de-stâncă = varietate transparentă, incoloră, de cuarț, care se prezintă în cristale mari și care este folosită în industria optică, în radiotehnică, ca piatră semiprețioasă etc. 3. (În sintagma) Cristal lichid = fluid care prezintă anizotropia proprietăților, mai ales a celor optice, datorită orientării ordonate a moleculelor sale, folosit în sisteme de afișaj, la traductoare optice etc. – Din fr. cristal, lat. crystallus.
cristaluri
CRISTÁL, (1) cristaluri, (2) cristale, s. n. 1. Sticlă de o fabricație specială, transparentă și perfect incoloră, cu însușirea de a refracta puternic lumina, întrebuințată pentru fabricarea lentilelor optice și a unor obiecte de lux. ♦ Obiect fabricat din cristal (1). 2. Substanță minerală solidă, omogenă, cu o structură internă regulată, care se prezintă sub forma unor poliedre. ◊ Compus: cristal-de-stâncă = varietate transparentă, incoloră, de cuarț, care se prezintă în cristale mari și care este folosită în industria optică, în radiotehnică, ca piatră semiprețioasă etc. 3. (În sintagma) Cristal lichid = fluid care prezintă anizotropia proprietăților, mai ales a celor optice, datorită orientării ordonate a moleculelor sale, folosit în sisteme de afișaj, la traductoare optice etc. – Din fr. cristal, lat. crystallus.
cristalurile
CRISTÁL, (1) cristaluri, (2) cristale, s. n. 1. Sticlă de o fabricație specială, transparentă și perfect incoloră, cu însușirea de a refracta puternic lumina, întrebuințată pentru fabricarea lentilelor optice și a unor obiecte de lux. ♦ Obiect fabricat din cristal (1). 2. Substanță minerală solidă, omogenă, cu o structură internă regulată, care se prezintă sub forma unor poliedre. ◊ Compus: cristal-de-stâncă = varietate transparentă, incoloră, de cuarț, care se prezintă în cristale mari și care este folosită în industria optică, în radiotehnică, ca piatră semiprețioasă etc. 3. (În sintagma) Cristal lichid = fluid care prezintă anizotropia proprietăților, mai ales a celor optice, datorită orientării ordonate a moleculelor sale, folosit în sisteme de afișaj, la traductoare optice etc. – Din fr. cristal, lat. crystallus.
cristalurilor
CRISTÁL, (1) cristaluri, (2) cristale, s. n. 1. Sticlă de o fabricație specială, transparentă și perfect incoloră, cu însușirea de a refracta puternic lumina, întrebuințată pentru fabricarea lentilelor optice și a unor obiecte de lux. ♦ Obiect fabricat din cristal (1). 2. Substanță minerală solidă, omogenă, cu o structură internă regulată, care se prezintă sub forma unor poliedre. ◊ Compus: cristal-de-stâncă = varietate transparentă, incoloră, de cuarț, care se prezintă în cristale mari și care este folosită în industria optică, în radiotehnică, ca piatră semiprețioasă etc. 3. (În sintagma) Cristal lichid = fluid care prezintă anizotropia proprietăților, mai ales a celor optice, datorită orientării ordonate a moleculelor sale, folosit în sisteme de afișaj, la traductoare optice etc. – Din fr. cristal, lat. crystallus.
cristata
CREÁSTĂ, creste, s. f. 1. Excrescență cărnoasă, de obicei roșie și dințată, sau moț de pene pe care le au la cap unele păsări. ◊ Compus: creasta-cocoșului = a) plantă erbacee cu frunze ovale, cu flori roșii sau galbene, reunite la vârful tulpinii în formă de creastă ondulată (Celosia cristala); b) numele a două specii de ferigi cu sporii dispuși pe fața interioară a frunzelor (Polystichum braunii și lobatum); c) numele unei ciuperci mari, comestibile, cu tulpina cărnoasă, groasă, foarte ramificată (Clavaria flava). ♦ (Anat.) Proeminență osoasă. 2. Partea cea mai de sus a unui munte, a unei case, a unui copac, a unui val de apă etc. 3. Coamă de acoperiș. 4. (În sintagma) Creasta de taluz = linia de intersecție dintre fața unui taluz și suprafața terenului natural sau a platformei unui rambleu. – Lat. crista.
cristatus
PIEPTĂNÁRIȚĂ, pieptănarițe, s. f. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu tulpina lungă și subțire terminată în spic, spontană sau cultivată ca plantă de nutreț (Cynosurus cristatus). – Pieptene + suf. -ariță.
cristei
CRISTÉI, cristei, s. m. Pasăre călătoare mai mare decât mierla, cu penajul brun-măsliniu și cu aripile roșcate, care trăiește pe câmp și în stufărișul din apropierea bălților (Crex crex). ◊ Compus: cristei-de-baltă = pasăre călătoare acvatică, cu aripi scurte, cu ciocul lung și ascuțit, cu penajul brun-măsliniu (Rallus aquaticus). [Var.: crâstél, cârstél s. m.] – Din sl. krastĕlĭ. DOOM
cristéi-de-báltă (pasăre) s. m., art. cristéiul-de-báltă; pl. cristéi-de-báltă, art. cristéii-de-báltă
cristei
CRISTÉL s. m. v. cristei. DOOM
cristél v. cristéi
cristeii
CRISTÉI, cristei, s. m. Pasăre călătoare mai mare decât mierla, cu penajul brun-măsliniu și cu aripile roșcate, care trăiește pe câmp și în stufărișul din apropierea bălților (Crex crex). ◊ Compus: cristei-de-baltă = pasăre călătoare acvatică, cu aripi scurte, cu ciocul lung și ascuțit, cu penajul brun-măsliniu (Rallus aquaticus). [Var.: crâstél, cârstél s. m.] – Din sl. krastĕlĭ. DOOM
cristéi-de-báltă (pasăre) s. m., art. cristéiul-de-báltă; pl. cristéi-de-báltă, art. cristéii-de-báltă
cristeii
CRISTÉL s. m. v. cristei. DOOM
cristél v. cristéi
cristeilor
CRISTÉI, cristei, s. m. Pasăre călătoare mai mare decât mierla, cu penajul brun-măsliniu și cu aripile roșcate, care trăiește pe câmp și în stufărișul din apropierea bălților (Crex crex). ◊ Compus: cristei-de-baltă = pasăre călătoare acvatică, cu aripi scurte, cu ciocul lung și ascuțit, cu penajul brun-măsliniu (Rallus aquaticus). [Var.: crâstél, cârstél s. m.] – Din sl. krastĕlĭ. DOOM
cristéi-de-báltă (pasăre) s. m., art. cristéiul-de-báltă; pl. cristéi-de-báltă, art. cristéii-de-báltă
cristeilor
CRISTÉL s. m. v. cristei. DOOM
cristél v. cristéi
cristeiul
CRISTÉI, cristei, s. m. Pasăre călătoare mai mare decât mierla, cu penajul brun-măsliniu și cu aripile roșcate, care trăiește pe câmp și în stufărișul din apropierea bălților (Crex crex). ◊ Compus: cristei-de-baltă = pasăre călătoare acvatică, cu aripi scurte, cu ciocul lung și ascuțit, cu penajul brun-măsliniu (Rallus aquaticus). [Var.: crâstél, cârstél s. m.] – Din sl. krastĕlĭ. DOOM
cristéi-de-báltă (pasăre) s. m., art. cristéiul-de-báltă; pl. cristéi-de-báltă, art. cristéii-de-báltă
cristeiului
CRISTÉI, cristei, s. m. Pasăre călătoare mai mare decât mierla, cu penajul brun-măsliniu și cu aripile roșcate, care trăiește pe câmp și în stufărișul din apropierea bălților (Crex crex). ◊ Compus: cristei-de-baltă = pasăre călătoare acvatică, cu aripi scurte, cu ciocul lung și ascuțit, cu penajul brun-măsliniu (Rallus aquaticus). [Var.: crâstél, cârstél s. m.] – Din sl. krastĕlĭ. DOOM
cristéi-de-báltă (pasăre) s. m., art. cristéiul-de-báltă; pl. cristéi-de-báltă, art. cristéii-de-báltă
cristel
CRISTÉL s. m. v. cristei. DOOM
cristél v. cristéi
cristelnița
CRISTÉLNIȚĂ, cristelnițe, s. f. (În ritualul bisericesc ortodox) Vas mare, de obicei din metal, de forma unei cupe, umplut până la jumătate cu apă, în care preotul afundă copilul la botez. – Din sl. krŭstilĭnica. DOOM
cristélniță s. f., g.-d. art. cristélniței; pl. cristélnițe
cristelnițe
CRISTÉLNIȚĂ, cristelnițe, s. f. (În ritualul bisericesc ortodox) Vas mare, de obicei din metal, de forma unei cupe, umplut până la jumătate cu apă, în care preotul afundă copilul la botez. – Din sl. krŭstilĭnica. DOOM
cristélniță s. f., g.-d. art. cristélniței; pl. cristélnițe
cristelniței
CRISTÉLNIȚĂ, cristelnițe, s. f. (În ritualul bisericesc ortodox) Vas mare, de obicei din metal, de forma unei cupe, umplut până la jumătate cu apă, în care preotul afundă copilul la botez. – Din sl. krŭstilĭnica. DOOM
cristélniță s. f., g.-d. art. cristélniței; pl. cristélnițe
cristelnițele
CRISTÉLNIȚĂ, cristelnițe, s. f. (În ritualul bisericesc ortodox) Vas mare, de obicei din metal, de forma unei cupe, umplut până la jumătate cu apă, în care preotul afundă copilul la botez. – Din sl. krŭstilĭnica. DOOM
cristélniță s. f., g.-d. art. cristélniței; pl. cristélnițe
cristelnițelor
CRISTÉLNIȚĂ, cristelnițe, s. f. (În ritualul bisericesc ortodox) Vas mare, de obicei din metal, de forma unei cupe, umplut până la jumătate cu apă, în care preotul afundă copilul la botez. – Din sl. krŭstilĭnica. DOOM
cristélniță s. f., g.-d. art. cristélniței; pl. cristélnițe
cristelul
CRISTÉL s. m. v. cristei. DOOM
cristél v. cristéi
cristelului
CRISTÉL s. m. v. cristei. DOOM
cristél v. cristéi
cristiana
CRISTIÁNĂ, cristiane, s. f. Oprire la schi printr-o întoarcere bruscă, cu schiurile apropiate. – Din fr. christiania. DOOM
cristiánă (viraj la schi) (-ti-a-) s. f., g.-d. art. cristiánei; pl. cristiáne
cristiane
CRISTIÁNĂ, cristiane, s. f. Oprire la schi printr-o întoarcere bruscă, cu schiurile apropiate. – Din fr. christiania. DOOM
cristiánă (viraj la schi) (-ti-a-) s. f., g.-d. art. cristiánei; pl. cristiáne
cristianei
CRISTIÁNĂ, cristiane, s. f. Oprire la schi printr-o întoarcere bruscă, cu schiurile apropiate. – Din fr. christiania. DOOM
cristiánă (viraj la schi) (-ti-a-) s. f., g.-d. art. cristiánei; pl. cristiáne
cristianele
CRISTIÁNĂ, cristiane, s. f. Oprire la schi printr-o întoarcere bruscă, cu schiurile apropiate. – Din fr. christiania. DOOM
cristiánă (viraj la schi) (-ti-a-) s. f., g.-d. art. cristiánei; pl. cristiáne
cristianelor
CRISTIÁNĂ, cristiane, s. f. Oprire la schi printr-o întoarcere bruscă, cu schiurile apropiate. – Din fr. christiania. DOOM
cristiánă (viraj la schi) (-ti-a-) s. f., g.-d. art. cristiánei; pl. cristiáne
cristianie
CRISTIÁNIE s.f. Oprire la schi printr-o întoarcere bruscă, cu schiurile apropiate. [Pron. -tia-ni-e, pl. -ii, gen. -iei. / < fr. christiania, cf. Kristiania – numele mai vechi al capitalei norvegiene Oslo].
cristianism
CRISTIANÍSM s. n. (Livr.) Creștinism. [Pr.: -ti-a-] – Din fr. christianisme. DOOM
cristianísm (livr.) (-ti-a-) s. n.
cristianismul
CRISTIANÍSM s. n. (Livr.) Creștinism. [Pr.: -ti-a-] – Din fr. christianisme. DOOM
cristianísm (livr.) (-ti-a-) s. n.
cristianismului
CRISTIANÍSM s. n. (Livr.) Creștinism. [Pr.: -ti-a-] – Din fr. christianisme. DOOM
cristianísm (livr.) (-ti-a-) s. n.
cristofor
cristofór (cristofóri), s. m. – Plantă (Actaea spicata). De la Cristofor (sec. XIX).
criterii
CRITÉRIU, criterii, s. n. 1. Punct de vedere, principiu, normă pe baza cărora se face o clasificare, o definire, o apreciere. 2. Probă sportivă, concurs servind de obicei la selectarea celor mai buni sportivi, dintr-o anumită ramură. – Din fr. critérium. DOOM
critériu [riu pron. rĭu] s. n., art. critériul; pl. critérii, art. critériile (-ri-i-)
criteriile
CRITÉRIU, criterii, s. n. 1. Punct de vedere, principiu, normă pe baza cărora se face o clasificare, o definire, o apreciere. 2. Probă sportivă, concurs servind de obicei la selectarea celor mai buni sportivi, dintr-o anumită ramură. – Din fr. critérium. DOOM
critériu [riu pron. rĭu] s. n., art. critériul; pl. critérii, art. critériile (-ri-i-)
criteriilor
CRITÉRIU, criterii, s. n. 1. Punct de vedere, principiu, normă pe baza cărora se face o clasificare, o definire, o apreciere. 2. Probă sportivă, concurs servind de obicei la selectarea celor mai buni sportivi, dintr-o anumită ramură. – Din fr. critérium. DOOM
critériu [riu pron. rĭu] s. n., art. critériul; pl. critérii, art. critériile (-ri-i-)
criteriu
CRITÉRIU, criterii, s. n. 1. Punct de vedere, principiu, normă pe baza cărora se face o clasificare, o definire, o apreciere. 2. Probă sportivă, concurs servind de obicei la selectarea celor mai buni sportivi, dintr-o anumită ramură. – Din fr. critérium. DOOM
critériu [riu pron. rĭu] s. n., art. critériul; pl. critérii, art. critériile (-ri-i-)
criteriul
CRITÉRIU, criterii, s. n. 1. Punct de vedere, principiu, normă pe baza cărora se face o clasificare, o definire, o apreciere. 2. Probă sportivă, concurs servind de obicei la selectarea celor mai buni sportivi, dintr-o anumită ramură. – Din fr. critérium. DOOM
critériu [riu pron. rĭu] s. n., art. critériul; pl. critérii, art. critériile (-ri-i-)
criteriului
CRITÉRIU, criterii, s. n. 1. Punct de vedere, principiu, normă pe baza cărora se face o clasificare, o definire, o apreciere. 2. Probă sportivă, concurs servind de obicei la selectarea celor mai buni sportivi, dintr-o anumită ramură. – Din fr. critérium. DOOM
critériu [riu pron. rĭu] s. n., art. critériul; pl. critérii, art. critériile (-ri-i-)
criterium
CRITÉRIUM s.n. Cursă ciclistă cu sistem special de punctaj. [Pron. -ri-um. / < fr. critérium].
criteriumul
CRITÉRIUM s.n. Cursă ciclistă cu sistem special de punctaj. [Pron. -ri-um. / < fr. critérium].
criteriumului
CRITÉRIUM s.n. Cursă ciclistă cu sistem special de punctaj. [Pron. -ri-um. / < fr. critérium].
critic
CRÍTIC, -Ă, critici, -ce, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Care apreciază, evaluează calitățile și defectele unor oameni, stări, fapte, opere etc. ◊ Aparat critic = totalitatea notelor lămuritoare, a comentariilor etc., introduse la editarea unui text, cu scopul de a permite controlul felului în care a fost alcătuită ediția respectivă. Ediție critică = ediție a unui text sau a unei lucrări însoțită de un aparat critic. 2. Care se referă la un punct sau la un moment de criză, care premerge o schimbare bruscă (în rău); care poate determina o schimbare decisivă (în rău). ◊ Temperatură critică = temperatura maximă la care un gaz mai poate fi lichefiat. Stare critică = stare a unui fluid aflat la temperatura critică, în care lichidul și vaporii acelui fluid au aceeași densitate, astfel încât nu se poate spune dacă este lichid sau gaz. II. S. m. Specialist în problemele de artă, care analizează, interpretează și apreciază operele artistice. III. S. f. Analiză, apreciere a unor opere artistice, literare, a activității unor persoane sau a unor colective. ◊ Critică literară (și artistică) = ramură a științei literaturii care analizează, interpretează, apreciază și orientează fenomenul literar, artistic contemporan în lumina unei concepții estetice. Critică de texte = comentarii și discuții asupra formei și conținutului unui text. ◊ Expr. (A fi) sub orice critică = (a fi) de o calitate extrem de scăzută. (A fi) mai presus de orice critică = (a fi) la un nivel extrem de ridicat. ♦ Articol, studiu, ansamblu de studii în care se face critică (III). – Din fr. critique, lat. criticus. DOOM
crític2 (persoană) s. m., pl. crítici
critic
CRÍTIC, -Ă, critici, -ce, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Care apreciază, evaluează calitățile și defectele unor oameni, stări, fapte, opere etc. ◊ Aparat critic = totalitatea notelor lămuritoare, a comentariilor etc., introduse la editarea unui text, cu scopul de a permite controlul felului în care a fost alcătuită ediția respectivă. Ediție critică = ediție a unui text sau a unei lucrări însoțită de un aparat critic. 2. Care se referă la un punct sau la un moment de criză, care premerge o schimbare bruscă (în rău); care poate determina o schimbare decisivă (în rău). ◊ Temperatură critică = temperatura maximă la care un gaz mai poate fi lichefiat. Stare critică = stare a unui fluid aflat la temperatura critică, în care lichidul și vaporii acelui fluid au aceeași densitate, astfel încât nu se poate spune dacă este lichid sau gaz. II. S. m. Specialist în problemele de artă, care analizează, interpretează și apreciază operele artistice. III. S. f. Analiză, apreciere a unor opere artistice, literare, a activității unor persoane sau a unor colective. ◊ Critică literară (și artistică) = ramură a științei literaturii care analizează, interpretează, apreciază și orientează fenomenul literar, artistic contemporan în lumina unei concepții estetice. Critică de texte = comentarii și discuții asupra formei și conținutului unui text. ◊ Expr. (A fi) sub orice critică = (a fi) de o calitate extrem de scăzută. (A fi) mai presus de orice critică = (a fi) la un nivel extrem de ridicat. ♦ Articol, studiu, ansamblu de studii în care se face critică (III). – Din fr. critique, lat. criticus. DOOM
crític2 (persoană) s. m., pl. crítici
critic
CRITICÁ, crític, vb. I. Tranz. A dezvălui lipsurile, greșelile, defectele unor persoane, ale unei opere, ale unor stări de lucruri (arătând cauzele și indicând mijloacele de îndreptare). ♦ A aprecia valoarea etică, artistică etc. a unei opere. ♦ A arăta cu răutate (sau cu exagerare) părțile slabe ale unui lucru sau ale unei persoane; a comenta în chip răutăcios, născocind lipsuri și greșeli; a bârfi. – Din fr. critiquer. DOOM
criticá (a ~) vb., ind. prez. 3 crítică
critica
CRÍTIC, -Ă, critici, -ce, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Care apreciază, evaluează calitățile și defectele unor oameni, stări, fapte, opere etc. ◊ Aparat critic = totalitatea notelor lămuritoare, a comentariilor etc., introduse la editarea unui text, cu scopul de a permite controlul felului în care a fost alcătuită ediția respectivă. Ediție critică = ediție a unui text sau a unei lucrări însoțită de un aparat critic. 2. Care se referă la un punct sau la un moment de criză, care premerge o schimbare bruscă (în rău); care poate determina o schimbare decisivă (în rău). ◊ Temperatură critică = temperatura maximă la care un gaz mai poate fi lichefiat. Stare critică = stare a unui fluid aflat la temperatura critică, în care lichidul și vaporii acelui fluid au aceeași densitate, astfel încât nu se poate spune dacă este lichid sau gaz. II. S. m. Specialist în problemele de artă, care analizează, interpretează și apreciază operele artistice. III. S. f. Analiză, apreciere a unor opere artistice, literare, a activității unor persoane sau a unor colective. ◊ Critică literară (și artistică) = ramură a științei literaturii care analizează, interpretează, apreciază și orientează fenomenul literar, artistic contemporan în lumina unei concepții estetice. Critică de texte = comentarii și discuții asupra formei și conținutului unui text. ◊ Expr. (A fi) sub orice critică = (a fi) de o calitate extrem de scăzută. (A fi) mai presus de orice critică = (a fi) la un nivel extrem de ridicat. ♦ Articol, studiu, ansamblu de studii în care se face critică (III). – Din fr. critique, lat. criticus. DOOM
crític2 (persoană) s. m., pl. crítici
critica
CRITICÁ, crític, vb. I. Tranz. A dezvălui lipsurile, greșelile, defectele unor persoane, ale unei opere, ale unor stări de lucruri (arătând cauzele și indicând mijloacele de îndreptare). ♦ A aprecia valoarea etică, artistică etc. a unei opere. ♦ A arăta cu răutate (sau cu exagerare) părțile slabe ale unui lucru sau ale unei persoane; a comenta în chip răutăcios, născocind lipsuri și greșeli; a bârfi. – Din fr. critiquer. DOOM
criticá (a ~) vb., ind. prez. 3 crítică
critica
CRÍTIC, -Ă, critici, -ce, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Care apreciază, evaluează calitățile și defectele unor oameni, stări, fapte, opere etc. ◊ Aparat critic = totalitatea notelor lămuritoare, a comentariilor etc., introduse la editarea unui text, cu scopul de a permite controlul felului în care a fost alcătuită ediția respectivă. Ediție critică = ediție a unui text sau a unei lucrări însoțită de un aparat critic. 2. Care se referă la un punct sau la un moment de criză, care premerge o schimbare bruscă (în rău); care poate determina o schimbare decisivă (în rău). ◊ Temperatură critică = temperatura maximă la care un gaz mai poate fi lichefiat. Stare critică = stare a unui fluid aflat la temperatura critică, în care lichidul și vaporii acelui fluid au aceeași densitate, astfel încât nu se poate spune dacă este lichid sau gaz. II. S. m. Specialist în problemele de artă, care analizează, interpretează și apreciază operele artistice. III. S. f. Analiză, apreciere a unor opere artistice, literare, a activității unor persoane sau a unor colective. ◊ Critică literară (și artistică) = ramură a științei literaturii care analizează, interpretează, apreciază și orientează fenomenul literar, artistic contemporan în lumina unei concepții estetice. Critică de texte = comentarii și discuții asupra formei și conținutului unui text. ◊ Expr. (A fi) sub orice critică = (a fi) de o calitate extrem de scăzută. (A fi) mai presus de orice critică = (a fi) la un nivel extrem de ridicat. ♦ Articol, studiu, ansamblu de studii în care se face critică (III). – Din fr. critique, lat. criticus. DOOM
crítică s. f., g.-d. art. críticii; (observații) pl. crítici
criticabil
CRITICÁBIL, -Ă, criticabili, -e, adj. Care dă prilej de critică (III); care poate fi criticat, care merită critica. – Din fr. critiquable. DOOM
criticábil adj. m., pl. criticábili; f. criticábilă, pl. criticábile
criticabila
CRITICÁBIL, -Ă, criticabili, -e, adj. Care dă prilej de critică (III); care poate fi criticat, care merită critica. – Din fr. critiquable. DOOM
criticábil adj. m., pl. criticábili; f. criticábilă, pl. criticábile
criticabile
CRITICÁBIL, -Ă, criticabili, -e, adj. Care dă prilej de critică (III); care poate fi criticat, care merită critica. – Din fr. critiquable. DOOM
criticábil adj. m., pl. criticábili; f. criticábilă, pl. criticábile
criticabilei
CRITICÁBIL, -Ă, criticabili, -e, adj. Care dă prilej de critică (III); care poate fi criticat, care merită critica. – Din fr. critiquable. DOOM
criticábil adj. m., pl. criticábili; f. criticábilă, pl. criticábile
criticabilele
CRITICÁBIL, -Ă, criticabili, -e, adj. Care dă prilej de critică (III); care poate fi criticat, care merită critica. – Din fr. critiquable. DOOM
criticábil adj. m., pl. criticábili; f. criticábilă, pl. criticábile
criticabilelor
CRITICÁBIL, -Ă, criticabili, -e, adj. Care dă prilej de critică (III); care poate fi criticat, care merită critica. – Din fr. critiquable. DOOM
criticábil adj. m., pl. criticábili; f. criticábilă, pl. criticábile
criticabili
CRITICÁBIL, -Ă, criticabili, -e, adj. Care dă prilej de critică (III); care poate fi criticat, care merită critica. – Din fr. critiquable. DOOM
criticábil adj. m., pl. criticábili; f. criticábilă, pl. criticábile
criticabilii
CRITICÁBIL, -Ă, criticabili, -e, adj. Care dă prilej de critică (III); care poate fi criticat, care merită critica. – Din fr. critiquable. DOOM
criticábil adj. m., pl. criticábili; f. criticábilă, pl. criticábile
criticabililor
CRITICÁBIL, -Ă, criticabili, -e, adj. Care dă prilej de critică (III); care poate fi criticat, care merită critica. – Din fr. critiquable. DOOM
criticábil adj. m., pl. criticábili; f. criticábilă, pl. criticábile
criticabilul
CRITICÁBIL, -Ă, criticabili, -e, adj. Care dă prilej de critică (III); care poate fi criticat, care merită critica. – Din fr. critiquable. DOOM
criticábil adj. m., pl. criticábili; f. criticábilă, pl. criticábile
criticabilului
CRITICÁBIL, -Ă, criticabili, -e, adj. Care dă prilej de critică (III); care poate fi criticat, care merită critica. – Din fr. critiquable. DOOM
criticábil adj. m., pl. criticábili; f. criticábilă, pl. criticábile
criticai
CRITICÁ, crític, vb. I. Tranz. A dezvălui lipsurile, greșelile, defectele unor persoane, ale unei opere, ale unor stări de lucruri (arătând cauzele și indicând mijloacele de îndreptare). ♦ A aprecia valoarea etică, artistică etc. a unei opere. ♦ A arăta cu răutate (sau cu exagerare) părțile slabe ale unui lucru sau ale unei persoane; a comenta în chip răutăcios, născocind lipsuri și greșeli; a bârfi. – Din fr. critiquer. DOOM
criticá (a ~) vb., ind. prez. 3 crítică
criticam
CRITICÁ, crític, vb. I. Tranz. A dezvălui lipsurile, greșelile, defectele unor persoane, ale unei opere, ale unor stări de lucruri (arătând cauzele și indicând mijloacele de îndreptare). ♦ A aprecia valoarea etică, artistică etc. a unei opere. ♦ A arăta cu răutate (sau cu exagerare) părțile slabe ale unui lucru sau ale unei persoane; a comenta în chip răutăcios, născocind lipsuri și greșeli; a bârfi. – Din fr. critiquer. DOOM
criticá (a ~) vb., ind. prez. 3 crítică
criticant
CRITICÁNT, -Ă, criticanți, -te, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care este gata oricând să facă o critică. ♦ (Persoană) care bârfește; bârfitor, intrigant. – Din fr. critiquant. DOOM
criticánt (rar) adj. m., s. m., pl. criticánți; adj. f., s. f. criticántă, pl. criticánte
criticant
CRITICÁNT, -Ă, criticanți, -te, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care este gata oricând să facă o critică. ♦ (Persoană) care bârfește; bârfitor, intrigant. – Din fr. critiquant. DOOM
criticánt (rar) adj. m., s. m., pl. criticánți; adj. f., s. f. criticántă, pl. criticánte
criticanta
CRITICÁNT, -Ă, criticanți, -te, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care este gata oricând să facă o critică. ♦ (Persoană) care bârfește; bârfitor, intrigant. – Din fr. critiquant. DOOM
criticánt (rar) adj. m., s. m., pl. criticánți; adj. f., s. f. criticántă, pl. criticánte
criticanta
CRITICÁNT, -Ă, criticanți, -te, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care este gata oricând să facă o critică. ♦ (Persoană) care bârfește; bârfitor, intrigant. – Din fr. critiquant. DOOM
criticánt (rar) adj. m., s. m., pl. criticánți; adj. f., s. f. criticántă, pl. criticánte
criticante
CRITICÁNT, -Ă, criticanți, -te, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care este gata oricând să facă o critică. ♦ (Persoană) care bârfește; bârfitor, intrigant. – Din fr. critiquant. DOOM
criticánt (rar) adj. m., s. m., pl. criticánți; adj. f., s. f. criticántă, pl. criticánte
criticante
CRITICÁNT, -Ă, criticanți, -te, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care este gata oricând să facă o critică. ♦ (Persoană) care bârfește; bârfitor, intrigant. – Din fr. critiquant. DOOM
criticánt (rar) adj. m., s. m., pl. criticánți; adj. f., s. f. criticántă, pl. criticánte
criticantei
CRITICÁNT, -Ă, criticanți, -te, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care este gata oricând să facă o critică. ♦ (Persoană) care bârfește; bârfitor, intrigant. – Din fr. critiquant. DOOM
criticánt (rar) adj. m., s. m., pl. criticánți; adj. f., s. f. criticántă, pl. criticánte
criticantei
CRITICÁNT, -Ă, criticanți, -te, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care este gata oricând să facă o critică. ♦ (Persoană) care bârfește; bârfitor, intrigant. – Din fr. critiquant. DOOM
criticánt (rar) adj. m., s. m., pl. criticánți; adj. f., s. f. criticántă, pl. criticánte
criticantele
CRITICÁNT, -Ă, criticanți, -te, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care este gata oricând să facă o critică. ♦ (Persoană) care bârfește; bârfitor, intrigant. – Din fr. critiquant. DOOM
criticánt (rar) adj. m., s. m., pl. criticánți; adj. f., s. f. criticántă, pl. criticánte
criticantele
CRITICÁNT, -Ă, criticanți, -te, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care este gata oricând să facă o critică. ♦ (Persoană) care bârfește; bârfitor, intrigant. – Din fr. critiquant. DOOM
criticánt (rar) adj. m., s. m., pl. criticánți; adj. f., s. f. criticántă, pl. criticánte
criticantelor
CRITICÁNT, -Ă, criticanți, -te, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care este gata oricând să facă o critică. ♦ (Persoană) care bârfește; bârfitor, intrigant. – Din fr. critiquant. DOOM
criticánt (rar) adj. m., s. m., pl. criticánți; adj. f., s. f. criticántă, pl. criticánte
criticantelor
CRITICÁNT, -Ă, criticanți, -te, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care este gata oricând să facă o critică. ♦ (Persoană) care bârfește; bârfitor, intrigant. – Din fr. critiquant. DOOM
criticánt (rar) adj. m., s. m., pl. criticánți; adj. f., s. f. criticántă, pl. criticánte
criticantul
CRITICÁNT, -Ă, criticanți, -te, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care este gata oricând să facă o critică. ♦ (Persoană) care bârfește; bârfitor, intrigant. – Din fr. critiquant. DOOM
criticánt (rar) adj. m., s. m., pl. criticánți; adj. f., s. f. criticántă, pl. criticánte
criticantul
CRITICÁNT, -Ă, criticanți, -te, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care este gata oricând să facă o critică. ♦ (Persoană) care bârfește; bârfitor, intrigant. – Din fr. critiquant. DOOM
criticánt (rar) adj. m., s. m., pl. criticánți; adj. f., s. f. criticántă, pl. criticánte
criticantului
CRITICÁNT, -Ă, criticanți, -te, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care este gata oricând să facă o critică. ♦ (Persoană) care bârfește; bârfitor, intrigant. – Din fr. critiquant. DOOM
criticánt (rar) adj. m., s. m., pl. criticánți; adj. f., s. f. criticántă, pl. criticánte
criticantului
CRITICÁNT, -Ă, criticanți, -te, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care este gata oricând să facă o critică. ♦ (Persoană) care bârfește; bârfitor, intrigant. – Din fr. critiquant. DOOM
criticánt (rar) adj. m., s. m., pl. criticánți; adj. f., s. f. criticántă, pl. criticánte
criticanți
CRITICÁNT, -Ă, criticanți, -te, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care este gata oricând să facă o critică. ♦ (Persoană) care bârfește; bârfitor, intrigant. – Din fr. critiquant. DOOM
criticánt (rar) adj. m., s. m., pl. criticánți; adj. f., s. f. criticántă, pl. criticánte
criticanți
CRITICÁNT, -Ă, criticanți, -te, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care este gata oricând să facă o critică. ♦ (Persoană) care bârfește; bârfitor, intrigant. – Din fr. critiquant. DOOM
criticánt (rar) adj. m., s. m., pl. criticánți; adj. f., s. f. criticántă, pl. criticánte
criticanții
CRITICÁNT, -Ă, criticanți, -te, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care este gata oricând să facă o critică. ♦ (Persoană) care bârfește; bârfitor, intrigant. – Din fr. critiquant. DOOM
criticánt (rar) adj. m., s. m., pl. criticánți; adj. f., s. f. criticántă, pl. criticánte
criticanții
CRITICÁNT, -Ă, criticanți, -te, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care este gata oricând să facă o critică. ♦ (Persoană) care bârfește; bârfitor, intrigant. – Din fr. critiquant. DOOM
criticánt (rar) adj. m., s. m., pl. criticánți; adj. f., s. f. criticántă, pl. criticánte
criticanților
CRITICÁNT, -Ă, criticanți, -te, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care este gata oricând să facă o critică. ♦ (Persoană) care bârfește; bârfitor, intrigant. – Din fr. critiquant. DOOM
criticánt (rar) adj. m., s. m., pl. criticánți; adj. f., s. f. criticántă, pl. criticánte
criticanților
CRITICÁNT, -Ă, criticanți, -te, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care este gata oricând să facă o critică. ♦ (Persoană) care bârfește; bârfitor, intrigant. – Din fr. critiquant. DOOM
criticánt (rar) adj. m., s. m., pl. criticánți; adj. f., s. f. criticántă, pl. criticánte
criticare
CRITICÁ, crític, vb. I. Tranz. A dezvălui lipsurile, greșelile, defectele unor persoane, ale unei opere, ale unor stări de lucruri (arătând cauzele și indicând mijloacele de îndreptare). ♦ A aprecia valoarea etică, artistică etc. a unei opere. ♦ A arăta cu răutate (sau cu exagerare) părțile slabe ale unui lucru sau ale unei persoane; a comenta în chip răutăcios, născocind lipsuri și greșeli; a bârfi. – Din fr. critiquer. DOOM
criticá (a ~) vb., ind. prez. 3 crítică
criticare
CRITICÁ, crític, vb. I. Tranz. A dezvălui lipsurile, greșelile, defectele unor persoane, ale unei opere, ale unor stări de lucruri (arătând cauzele și indicând mijloacele de îndreptare). ♦ A aprecia valoarea etică, artistică etc. a unei opere. ♦ A arăta cu răutate (sau cu exagerare) părțile slabe ale unui lucru sau ale unei persoane; a comenta în chip răutăcios, născocind lipsuri și greșeli; a bârfi. – Din fr. critiquer.
criticară
CRITICÁ, crític, vb. I. Tranz. A dezvălui lipsurile, greșelile, defectele unor persoane, ale unei opere, ale unor stări de lucruri (arătând cauzele și indicând mijloacele de îndreptare). ♦ A aprecia valoarea etică, artistică etc. a unei opere. ♦ A arăta cu răutate (sau cu exagerare) părțile slabe ale unui lucru sau ale unei persoane; a comenta în chip răutăcios, născocind lipsuri și greșeli; a bârfi. – Din fr. critiquer. DOOM
criticá (a ~) vb., ind. prez. 3 crítică
criticarăm
CRITICÁ, crític, vb. I. Tranz. A dezvălui lipsurile, greșelile, defectele unor persoane, ale unei opere, ale unor stări de lucruri (arătând cauzele și indicând mijloacele de îndreptare). ♦ A aprecia valoarea etică, artistică etc. a unei opere. ♦ A arăta cu răutate (sau cu exagerare) părțile slabe ale unui lucru sau ale unei persoane; a comenta în chip răutăcios, născocind lipsuri și greșeli; a bârfi. – Din fr. critiquer. DOOM
criticá (a ~) vb., ind. prez. 3 crítică
criticarăți
CRITICÁ, crític, vb. I. Tranz. A dezvălui lipsurile, greșelile, defectele unor persoane, ale unei opere, ale unor stări de lucruri (arătând cauzele și indicând mijloacele de îndreptare). ♦ A aprecia valoarea etică, artistică etc. a unei opere. ♦ A arăta cu răutate (sau cu exagerare) părțile slabe ale unui lucru sau ale unei persoane; a comenta în chip răutăcios, născocind lipsuri și greșeli; a bârfi. – Din fr. critiquer. DOOM
criticá (a ~) vb., ind. prez. 3 crítică
criticase
CRITICÁ, crític, vb. I. Tranz. A dezvălui lipsurile, greșelile, defectele unor persoane, ale unei opere, ale unor stări de lucruri (arătând cauzele și indicând mijloacele de îndreptare). ♦ A aprecia valoarea etică, artistică etc. a unei opere. ♦ A arăta cu răutate (sau cu exagerare) părțile slabe ale unui lucru sau ale unei persoane; a comenta în chip răutăcios, născocind lipsuri și greșeli; a bârfi. – Din fr. critiquer. DOOM
criticá (a ~) vb., ind. prez. 3 crítică
criticasem
CRITICÁ, crític, vb. I. Tranz. A dezvălui lipsurile, greșelile, defectele unor persoane, ale unei opere, ale unor stări de lucruri (arătând cauzele și indicând mijloacele de îndreptare). ♦ A aprecia valoarea etică, artistică etc. a unei opere. ♦ A arăta cu răutate (sau cu exagerare) părțile slabe ale unui lucru sau ale unei persoane; a comenta în chip răutăcios, născocind lipsuri și greșeli; a bârfi. – Din fr. critiquer. DOOM
criticá (a ~) vb., ind. prez. 3 crítică
criticaseră
CRITICÁ, crític, vb. I. Tranz. A dezvălui lipsurile, greșelile, defectele unor persoane, ale unei opere, ale unor stări de lucruri (arătând cauzele și indicând mijloacele de îndreptare). ♦ A aprecia valoarea etică, artistică etc. a unei opere. ♦ A arăta cu răutate (sau cu exagerare) părțile slabe ale unui lucru sau ale unei persoane; a comenta în chip răutăcios, născocind lipsuri și greșeli; a bârfi. – Din fr. critiquer. DOOM
criticá (a ~) vb., ind. prez. 3 crítică
criticaserăm
CRITICÁ, crític, vb. I. Tranz. A dezvălui lipsurile, greșelile, defectele unor persoane, ale unei opere, ale unor stări de lucruri (arătând cauzele și indicând mijloacele de îndreptare). ♦ A aprecia valoarea etică, artistică etc. a unei opere. ♦ A arăta cu răutate (sau cu exagerare) părțile slabe ale unui lucru sau ale unei persoane; a comenta în chip răutăcios, născocind lipsuri și greșeli; a bârfi. – Din fr. critiquer. DOOM
criticá (a ~) vb., ind. prez. 3 crítică
criticaserăți
CRITICÁ, crític, vb. I. Tranz. A dezvălui lipsurile, greșelile, defectele unor persoane, ale unei opere, ale unor stări de lucruri (arătând cauzele și indicând mijloacele de îndreptare). ♦ A aprecia valoarea etică, artistică etc. a unei opere. ♦ A arăta cu răutate (sau cu exagerare) părțile slabe ale unui lucru sau ale unei persoane; a comenta în chip răutăcios, născocind lipsuri și greșeli; a bârfi. – Din fr. critiquer. DOOM
criticá (a ~) vb., ind. prez. 3 crítică
criticaseși
CRITICÁ, crític, vb. I. Tranz. A dezvălui lipsurile, greșelile, defectele unor persoane, ale unei opere, ale unor stări de lucruri (arătând cauzele și indicând mijloacele de îndreptare). ♦ A aprecia valoarea etică, artistică etc. a unei opere. ♦ A arăta cu răutate (sau cu exagerare) părțile slabe ale unui lucru sau ale unei persoane; a comenta în chip răutăcios, născocind lipsuri și greșeli; a bârfi. – Din fr. critiquer. DOOM
criticá (a ~) vb., ind. prez. 3 crítică
criticaseți
CRITICÁ, crític, vb. I. Tranz. A dezvălui lipsurile, greșelile, defectele unor persoane, ale unei opere, ale unor stări de lucruri (arătând cauzele și indicând mijloacele de îndreptare). ♦ A aprecia valoarea etică, artistică etc. a unei opere. ♦ A arăta cu răutate (sau cu exagerare) părțile slabe ale unui lucru sau ale unei persoane; a comenta în chip răutăcios, născocind lipsuri și greșeli; a bârfi. – Din fr. critiquer. DOOM
criticá (a ~) vb., ind. prez. 3 crítică
criticastru
CRITICÁSTRU, criticaștri, s. m. (Livr.) Critic neînsemnat (și lipsit de onestitate). – Cf. germ. Kritikaster. DOOM
criticástru (livr.) s. m., art. criticástrul; pl. criticáștri, art. criticáștrii
criticastrul
CRITICÁSTRU, criticaștri, s. m. (Livr.) Critic neînsemnat (și lipsit de onestitate). – Cf. germ. Kritikaster. DOOM
criticástru (livr.) s. m., art. criticástrul; pl. criticáștri, art. criticáștrii
criticastrului
CRITICÁSTRU, criticaștri, s. m. (Livr.) Critic neînsemnat (și lipsit de onestitate). – Cf. germ. Kritikaster. DOOM
criticástru (livr.) s. m., art. criticástrul; pl. criticáștri, art. criticáștrii
criticat
CRITICÁ, crític, vb. I. Tranz. A dezvălui lipsurile, greșelile, defectele unor persoane, ale unei opere, ale unor stări de lucruri (arătând cauzele și indicând mijloacele de îndreptare). ♦ A aprecia valoarea etică, artistică etc. a unei opere. ♦ A arăta cu răutate (sau cu exagerare) părțile slabe ale unui lucru sau ale unei persoane; a comenta în chip răutăcios, născocind lipsuri și greșeli; a bârfi. – Din fr. critiquer. DOOM
criticá (a ~) vb., ind. prez. 3 crítică
criticau
CRITICÁ, crític, vb. I. Tranz. A dezvălui lipsurile, greșelile, defectele unor persoane, ale unei opere, ale unor stări de lucruri (arătând cauzele și indicând mijloacele de îndreptare). ♦ A aprecia valoarea etică, artistică etc. a unei opere. ♦ A arăta cu răutate (sau cu exagerare) părțile slabe ale unui lucru sau ale unei persoane; a comenta în chip răutăcios, născocind lipsuri și greșeli; a bârfi. – Din fr. critiquer. DOOM
criticá (a ~) vb., ind. prez. 3 crítică
criticași
CRITICÁ, crític, vb. I. Tranz. A dezvălui lipsurile, greșelile, defectele unor persoane, ale unei opere, ale unor stări de lucruri (arătând cauzele și indicând mijloacele de îndreptare). ♦ A aprecia valoarea etică, artistică etc. a unei opere. ♦ A arăta cu răutate (sau cu exagerare) părțile slabe ale unui lucru sau ale unei persoane; a comenta în chip răutăcios, născocind lipsuri și greșeli; a bârfi. – Din fr. critiquer. DOOM
criticá (a ~) vb., ind. prez. 3 crítică
criticaștri
CRITICÁSTRU, criticaștri, s. m. (Livr.) Critic neînsemnat (și lipsit de onestitate). – Cf. germ. Kritikaster. DOOM
criticástru (livr.) s. m., art. criticástrul; pl. criticáștri, art. criticáștrii
criticaștrii
CRITICÁSTRU, criticaștri, s. m. (Livr.) Critic neînsemnat (și lipsit de onestitate). – Cf. germ. Kritikaster. DOOM
criticástru (livr.) s. m., art. criticástrul; pl. criticáștri, art. criticáștrii
criticaștrilor
CRITICÁSTRU, criticaștri, s. m. (Livr.) Critic neînsemnat (și lipsit de onestitate). – Cf. germ. Kritikaster. DOOM
criticástru (livr.) s. m., art. criticástrul; pl. criticáștri, art. criticáștrii
criticați
CRITICÁ, crític, vb. I. Tranz. A dezvălui lipsurile, greșelile, defectele unor persoane, ale unei opere, ale unor stări de lucruri (arătând cauzele și indicând mijloacele de îndreptare). ♦ A aprecia valoarea etică, artistică etc. a unei opere. ♦ A arăta cu răutate (sau cu exagerare) părțile slabe ale unui lucru sau ale unei persoane; a comenta în chip răutăcios, născocind lipsuri și greșeli; a bârfi. – Din fr. critiquer. DOOM
criticá (a ~) vb., ind. prez. 3 crítică
critice
CRÍTIC, -Ă, critici, -ce, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Care apreciază, evaluează calitățile și defectele unor oameni, stări, fapte, opere etc. ◊ Aparat critic = totalitatea notelor lămuritoare, a comentariilor etc., introduse la editarea unui text, cu scopul de a permite controlul felului în care a fost alcătuită ediția respectivă. Ediție critică = ediție a unui text sau a unei lucrări însoțită de un aparat critic. 2. Care se referă la un punct sau la un moment de criză, care premerge o schimbare bruscă (în rău); care poate determina o schimbare decisivă (în rău). ◊ Temperatură critică = temperatura maximă la care un gaz mai poate fi lichefiat. Stare critică = stare a unui fluid aflat la temperatura critică, în care lichidul și vaporii acelui fluid au aceeași densitate, astfel încât nu se poate spune dacă este lichid sau gaz. II. S. m. Specialist în problemele de artă, care analizează, interpretează și apreciază operele artistice. III. S. f. Analiză, apreciere a unor opere artistice, literare, a activității unor persoane sau a unor colective. ◊ Critică literară (și artistică) = ramură a științei literaturii care analizează, interpretează, apreciază și orientează fenomenul literar, artistic contemporan în lumina unei concepții estetice. Critică de texte = comentarii și discuții asupra formei și conținutului unui text. ◊ Expr. (A fi) sub orice critică = (a fi) de o calitate extrem de scăzută. (A fi) mai presus de orice critică = (a fi) la un nivel extrem de ridicat. ♦ Articol, studiu, ansamblu de studii în care se face critică (III). – Din fr. critique, lat. criticus. DOOM
crític2 (persoană) s. m., pl. crítici
critice
CRITICÁ, crític, vb. I. Tranz. A dezvălui lipsurile, greșelile, defectele unor persoane, ale unei opere, ale unor stări de lucruri (arătând cauzele și indicând mijloacele de îndreptare). ♦ A aprecia valoarea etică, artistică etc. a unei opere. ♦ A arăta cu răutate (sau cu exagerare) părțile slabe ale unui lucru sau ale unei persoane; a comenta în chip răutăcios, născocind lipsuri și greșeli; a bârfi. – Din fr. critiquer. DOOM
criticá (a ~) vb., ind. prez. 3 crítică
criticei
CRÍTIC, -Ă, critici, -ce, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Care apreciază, evaluează calitățile și defectele unor oameni, stări, fapte, opere etc. ◊ Aparat critic = totalitatea notelor lămuritoare, a comentariilor etc., introduse la editarea unui text, cu scopul de a permite controlul felului în care a fost alcătuită ediția respectivă. Ediție critică = ediție a unui text sau a unei lucrări însoțită de un aparat critic. 2. Care se referă la un punct sau la un moment de criză, care premerge o schimbare bruscă (în rău); care poate determina o schimbare decisivă (în rău). ◊ Temperatură critică = temperatura maximă la care un gaz mai poate fi lichefiat. Stare critică = stare a unui fluid aflat la temperatura critică, în care lichidul și vaporii acelui fluid au aceeași densitate, astfel încât nu se poate spune dacă este lichid sau gaz. II. S. m. Specialist în problemele de artă, care analizează, interpretează și apreciază operele artistice. III. S. f. Analiză, apreciere a unor opere artistice, literare, a activității unor persoane sau a unor colective. ◊ Critică literară (și artistică) = ramură a științei literaturii care analizează, interpretează, apreciază și orientează fenomenul literar, artistic contemporan în lumina unei concepții estetice. Critică de texte = comentarii și discuții asupra formei și conținutului unui text. ◊ Expr. (A fi) sub orice critică = (a fi) de o calitate extrem de scăzută. (A fi) mai presus de orice critică = (a fi) la un nivel extrem de ridicat. ♦ Articol, studiu, ansamblu de studii în care se face critică (III). – Din fr. critique, lat. criticus. DOOM
crític2 (persoană) s. m., pl. crítici
criticele
CRÍTIC, -Ă, critici, -ce, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Care apreciază, evaluează calitățile și defectele unor oameni, stări, fapte, opere etc. ◊ Aparat critic = totalitatea notelor lămuritoare, a comentariilor etc., introduse la editarea unui text, cu scopul de a permite controlul felului în care a fost alcătuită ediția respectivă. Ediție critică = ediție a unui text sau a unei lucrări însoțită de un aparat critic. 2. Care se referă la un punct sau la un moment de criză, care premerge o schimbare bruscă (în rău); care poate determina o schimbare decisivă (în rău). ◊ Temperatură critică = temperatura maximă la care un gaz mai poate fi lichefiat. Stare critică = stare a unui fluid aflat la temperatura critică, în care lichidul și vaporii acelui fluid au aceeași densitate, astfel încât nu se poate spune dacă este lichid sau gaz. II. S. m. Specialist în problemele de artă, care analizează, interpretează și apreciază operele artistice. III. S. f. Analiză, apreciere a unor opere artistice, literare, a activității unor persoane sau a unor colective. ◊ Critică literară (și artistică) = ramură a științei literaturii care analizează, interpretează, apreciază și orientează fenomenul literar, artistic contemporan în lumina unei concepții estetice. Critică de texte = comentarii și discuții asupra formei și conținutului unui text. ◊ Expr. (A fi) sub orice critică = (a fi) de o calitate extrem de scăzută. (A fi) mai presus de orice critică = (a fi) la un nivel extrem de ridicat. ♦ Articol, studiu, ansamblu de studii în care se face critică (III). – Din fr. critique, lat. criticus. DOOM
crític2 (persoană) s. m., pl. crítici
criticelor
CRÍTIC, -Ă, critici, -ce, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Care apreciază, evaluează calitățile și defectele unor oameni, stări, fapte, opere etc. ◊ Aparat critic = totalitatea notelor lămuritoare, a comentariilor etc., introduse la editarea unui text, cu scopul de a permite controlul felului în care a fost alcătuită ediția respectivă. Ediție critică = ediție a unui text sau a unei lucrări însoțită de un aparat critic. 2. Care se referă la un punct sau la un moment de criză, care premerge o schimbare bruscă (în rău); care poate determina o schimbare decisivă (în rău). ◊ Temperatură critică = temperatura maximă la care un gaz mai poate fi lichefiat. Stare critică = stare a unui fluid aflat la temperatura critică, în care lichidul și vaporii acelui fluid au aceeași densitate, astfel încât nu se poate spune dacă este lichid sau gaz. II. S. m. Specialist în problemele de artă, care analizează, interpretează și apreciază operele artistice. III. S. f. Analiză, apreciere a unor opere artistice, literare, a activității unor persoane sau a unor colective. ◊ Critică literară (și artistică) = ramură a științei literaturii care analizează, interpretează, apreciază și orientează fenomenul literar, artistic contemporan în lumina unei concepții estetice. Critică de texte = comentarii și discuții asupra formei și conținutului unui text. ◊ Expr. (A fi) sub orice critică = (a fi) de o calitate extrem de scăzută. (A fi) mai presus de orice critică = (a fi) la un nivel extrem de ridicat. ♦ Articol, studiu, ansamblu de studii în care se face critică (III). – Din fr. critique, lat. criticus. DOOM
crític2 (persoană) s. m., pl. crítici
critici
CRÍTIC, -Ă, critici, -ce, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Care apreciază, evaluează calitățile și defectele unor oameni, stări, fapte, opere etc. ◊ Aparat critic = totalitatea notelor lămuritoare, a comentariilor etc., introduse la editarea unui text, cu scopul de a permite controlul felului în care a fost alcătuită ediția respectivă. Ediție critică = ediție a unui text sau a unei lucrări însoțită de un aparat critic. 2. Care se referă la un punct sau la un moment de criză, care premerge o schimbare bruscă (în rău); care poate determina o schimbare decisivă (în rău). ◊ Temperatură critică = temperatura maximă la care un gaz mai poate fi lichefiat. Stare critică = stare a unui fluid aflat la temperatura critică, în care lichidul și vaporii acelui fluid au aceeași densitate, astfel încât nu se poate spune dacă este lichid sau gaz. II. S. m. Specialist în problemele de artă, care analizează, interpretează și apreciază operele artistice. III. S. f. Analiză, apreciere a unor opere artistice, literare, a activității unor persoane sau a unor colective. ◊ Critică literară (și artistică) = ramură a științei literaturii care analizează, interpretează, apreciază și orientează fenomenul literar, artistic contemporan în lumina unei concepții estetice. Critică de texte = comentarii și discuții asupra formei și conținutului unui text. ◊ Expr. (A fi) sub orice critică = (a fi) de o calitate extrem de scăzută. (A fi) mai presus de orice critică = (a fi) la un nivel extrem de ridicat. ♦ Articol, studiu, ansamblu de studii în care se face critică (III). – Din fr. critique, lat. criticus. DOOM
crític2 (persoană) s. m., pl. crítici
critici
CRÍTIC, -Ă, critici, -ce, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Care apreciază, evaluează calitățile și defectele unor oameni, stări, fapte, opere etc. ◊ Aparat critic = totalitatea notelor lămuritoare, a comentariilor etc., introduse la editarea unui text, cu scopul de a permite controlul felului în care a fost alcătuită ediția respectivă. Ediție critică = ediție a unui text sau a unei lucrări însoțită de un aparat critic. 2. Care se referă la un punct sau la un moment de criză, care premerge o schimbare bruscă (în rău); care poate determina o schimbare decisivă (în rău). ◊ Temperatură critică = temperatura maximă la care un gaz mai poate fi lichefiat. Stare critică = stare a unui fluid aflat la temperatura critică, în care lichidul și vaporii acelui fluid au aceeași densitate, astfel încât nu se poate spune dacă este lichid sau gaz. II. S. m. Specialist în problemele de artă, care analizează, interpretează și apreciază operele artistice. III. S. f. Analiză, apreciere a unor opere artistice, literare, a activității unor persoane sau a unor colective. ◊ Critică literară (și artistică) = ramură a științei literaturii care analizează, interpretează, apreciază și orientează fenomenul literar, artistic contemporan în lumina unei concepții estetice. Critică de texte = comentarii și discuții asupra formei și conținutului unui text. ◊ Expr. (A fi) sub orice critică = (a fi) de o calitate extrem de scăzută. (A fi) mai presus de orice critică = (a fi) la un nivel extrem de ridicat. ♦ Articol, studiu, ansamblu de studii în care se face critică (III). – Din fr. critique, lat. criticus. DOOM
crític2 (persoană) s. m., pl. crítici
critici
CRITICÁ, crític, vb. I. Tranz. A dezvălui lipsurile, greșelile, defectele unor persoane, ale unei opere, ale unor stări de lucruri (arătând cauzele și indicând mijloacele de îndreptare). ♦ A aprecia valoarea etică, artistică etc. a unei opere. ♦ A arăta cu răutate (sau cu exagerare) părțile slabe ale unui lucru sau ale unei persoane; a comenta în chip răutăcios, născocind lipsuri și greșeli; a bârfi. – Din fr. critiquer. DOOM
criticá (a ~) vb., ind. prez. 3 crítică
critici
CRÍTIC, -Ă, critici, -ce, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Care apreciază, evaluează calitățile și defectele unor oameni, stări, fapte, opere etc. ◊ Aparat critic = totalitatea notelor lămuritoare, a comentariilor etc., introduse la editarea unui text, cu scopul de a permite controlul felului în care a fost alcătuită ediția respectivă. Ediție critică = ediție a unui text sau a unei lucrări însoțită de un aparat critic. 2. Care se referă la un punct sau la un moment de criză, care premerge o schimbare bruscă (în rău); care poate determina o schimbare decisivă (în rău). ◊ Temperatură critică = temperatura maximă la care un gaz mai poate fi lichefiat. Stare critică = stare a unui fluid aflat la temperatura critică, în care lichidul și vaporii acelui fluid au aceeași densitate, astfel încât nu se poate spune dacă este lichid sau gaz. II. S. m. Specialist în problemele de artă, care analizează, interpretează și apreciază operele artistice. III. S. f. Analiză, apreciere a unor opere artistice, literare, a activității unor persoane sau a unor colective. ◊ Critică literară (și artistică) = ramură a științei literaturii care analizează, interpretează, apreciază și orientează fenomenul literar, artistic contemporan în lumina unei concepții estetice. Critică de texte = comentarii și discuții asupra formei și conținutului unui text. ◊ Expr. (A fi) sub orice critică = (a fi) de o calitate extrem de scăzută. (A fi) mai presus de orice critică = (a fi) la un nivel extrem de ridicat. ♦ Articol, studiu, ansamblu de studii în care se face critică (III). – Din fr. critique, lat. criticus. DOOM
crítică s. f., g.-d. art. críticii; (observații) pl. crítici
criticii
CRÍTIC, -Ă, critici, -ce, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Care apreciază, evaluează calitățile și defectele unor oameni, stări, fapte, opere etc. ◊ Aparat critic = totalitatea notelor lămuritoare, a comentariilor etc., introduse la editarea unui text, cu scopul de a permite controlul felului în care a fost alcătuită ediția respectivă. Ediție critică = ediție a unui text sau a unei lucrări însoțită de un aparat critic. 2. Care se referă la un punct sau la un moment de criză, care premerge o schimbare bruscă (în rău); care poate determina o schimbare decisivă (în rău). ◊ Temperatură critică = temperatura maximă la care un gaz mai poate fi lichefiat. Stare critică = stare a unui fluid aflat la temperatura critică, în care lichidul și vaporii acelui fluid au aceeași densitate, astfel încât nu se poate spune dacă este lichid sau gaz. II. S. m. Specialist în problemele de artă, care analizează, interpretează și apreciază operele artistice. III. S. f. Analiză, apreciere a unor opere artistice, literare, a activității unor persoane sau a unor colective. ◊ Critică literară (și artistică) = ramură a științei literaturii care analizează, interpretează, apreciază și orientează fenomenul literar, artistic contemporan în lumina unei concepții estetice. Critică de texte = comentarii și discuții asupra formei și conținutului unui text. ◊ Expr. (A fi) sub orice critică = (a fi) de o calitate extrem de scăzută. (A fi) mai presus de orice critică = (a fi) la un nivel extrem de ridicat. ♦ Articol, studiu, ansamblu de studii în care se face critică (III). – Din fr. critique, lat. criticus. DOOM
crític2 (persoană) s. m., pl. crítici
criticii
CRÍTIC, -Ă, critici, -ce, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Care apreciază, evaluează calitățile și defectele unor oameni, stări, fapte, opere etc. ◊ Aparat critic = totalitatea notelor lămuritoare, a comentariilor etc., introduse la editarea unui text, cu scopul de a permite controlul felului în care a fost alcătuită ediția respectivă. Ediție critică = ediție a unui text sau a unei lucrări însoțită de un aparat critic. 2. Care se referă la un punct sau la un moment de criză, care premerge o schimbare bruscă (în rău); care poate determina o schimbare decisivă (în rău). ◊ Temperatură critică = temperatura maximă la care un gaz mai poate fi lichefiat. Stare critică = stare a unui fluid aflat la temperatura critică, în care lichidul și vaporii acelui fluid au aceeași densitate, astfel încât nu se poate spune dacă este lichid sau gaz. II. S. m. Specialist în problemele de artă, care analizează, interpretează și apreciază operele artistice. III. S. f. Analiză, apreciere a unor opere artistice, literare, a activității unor persoane sau a unor colective. ◊ Critică literară (și artistică) = ramură a științei literaturii care analizează, interpretează, apreciază și orientează fenomenul literar, artistic contemporan în lumina unei concepții estetice. Critică de texte = comentarii și discuții asupra formei și conținutului unui text. ◊ Expr. (A fi) sub orice critică = (a fi) de o calitate extrem de scăzută. (A fi) mai presus de orice critică = (a fi) la un nivel extrem de ridicat. ♦ Articol, studiu, ansamblu de studii în care se face critică (III). – Din fr. critique, lat. criticus. DOOM
crític2 (persoană) s. m., pl. crítici
criticii
CRÍTIC, -Ă, critici, -ce, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Care apreciază, evaluează calitățile și defectele unor oameni, stări, fapte, opere etc. ◊ Aparat critic = totalitatea notelor lămuritoare, a comentariilor etc., introduse la editarea unui text, cu scopul de a permite controlul felului în care a fost alcătuită ediția respectivă. Ediție critică = ediție a unui text sau a unei lucrări însoțită de un aparat critic. 2. Care se referă la un punct sau la un moment de criză, care premerge o schimbare bruscă (în rău); care poate determina o schimbare decisivă (în rău). ◊ Temperatură critică = temperatura maximă la care un gaz mai poate fi lichefiat. Stare critică = stare a unui fluid aflat la temperatura critică, în care lichidul și vaporii acelui fluid au aceeași densitate, astfel încât nu se poate spune dacă este lichid sau gaz. II. S. m. Specialist în problemele de artă, care analizează, interpretează și apreciază operele artistice. III. S. f. Analiză, apreciere a unor opere artistice, literare, a activității unor persoane sau a unor colective. ◊ Critică literară (și artistică) = ramură a științei literaturii care analizează, interpretează, apreciază și orientează fenomenul literar, artistic contemporan în lumina unei concepții estetice. Critică de texte = comentarii și discuții asupra formei și conținutului unui text. ◊ Expr. (A fi) sub orice critică = (a fi) de o calitate extrem de scăzută. (A fi) mai presus de orice critică = (a fi) la un nivel extrem de ridicat. ♦ Articol, studiu, ansamblu de studii în care se face critică (III). – Din fr. critique, lat. criticus. DOOM
crítică s. f., g.-d. art. críticii; (observații) pl. crítici
criticile
CRÍTIC, -Ă, critici, -ce, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Care apreciază, evaluează calitățile și defectele unor oameni, stări, fapte, opere etc. ◊ Aparat critic = totalitatea notelor lămuritoare, a comentariilor etc., introduse la editarea unui text, cu scopul de a permite controlul felului în care a fost alcătuită ediția respectivă. Ediție critică = ediție a unui text sau a unei lucrări însoțită de un aparat critic. 2. Care se referă la un punct sau la un moment de criză, care premerge o schimbare bruscă (în rău); care poate determina o schimbare decisivă (în rău). ◊ Temperatură critică = temperatura maximă la care un gaz mai poate fi lichefiat. Stare critică = stare a unui fluid aflat la temperatura critică, în care lichidul și vaporii acelui fluid au aceeași densitate, astfel încât nu se poate spune dacă este lichid sau gaz. II. S. m. Specialist în problemele de artă, care analizează, interpretează și apreciază operele artistice. III. S. f. Analiză, apreciere a unor opere artistice, literare, a activității unor persoane sau a unor colective. ◊ Critică literară (și artistică) = ramură a științei literaturii care analizează, interpretează, apreciază și orientează fenomenul literar, artistic contemporan în lumina unei concepții estetice. Critică de texte = comentarii și discuții asupra formei și conținutului unui text. ◊ Expr. (A fi) sub orice critică = (a fi) de o calitate extrem de scăzută. (A fi) mai presus de orice critică = (a fi) la un nivel extrem de ridicat. ♦ Articol, studiu, ansamblu de studii în care se face critică (III). – Din fr. critique, lat. criticus. DOOM
crítică s. f., g.-d. art. críticii; (observații) pl. crítici
criticilor
CRÍTIC, -Ă, critici, -ce, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Care apreciază, evaluează calitățile și defectele unor oameni, stări, fapte, opere etc. ◊ Aparat critic = totalitatea notelor lămuritoare, a comentariilor etc., introduse la editarea unui text, cu scopul de a permite controlul felului în care a fost alcătuită ediția respectivă. Ediție critică = ediție a unui text sau a unei lucrări însoțită de un aparat critic. 2. Care se referă la un punct sau la un moment de criză, care premerge o schimbare bruscă (în rău); care poate determina o schimbare decisivă (în rău). ◊ Temperatură critică = temperatura maximă la care un gaz mai poate fi lichefiat. Stare critică = stare a unui fluid aflat la temperatura critică, în care lichidul și vaporii acelui fluid au aceeași densitate, astfel încât nu se poate spune dacă este lichid sau gaz. II. S. m. Specialist în problemele de artă, care analizează, interpretează și apreciază operele artistice. III. S. f. Analiză, apreciere a unor opere artistice, literare, a activității unor persoane sau a unor colective. ◊ Critică literară (și artistică) = ramură a științei literaturii care analizează, interpretează, apreciază și orientează fenomenul literar, artistic contemporan în lumina unei concepții estetice. Critică de texte = comentarii și discuții asupra formei și conținutului unui text. ◊ Expr. (A fi) sub orice critică = (a fi) de o calitate extrem de scăzută. (A fi) mai presus de orice critică = (a fi) la un nivel extrem de ridicat. ♦ Articol, studiu, ansamblu de studii în care se face critică (III). – Din fr. critique, lat. criticus. DOOM
crític2 (persoană) s. m., pl. crítici
criticilor
CRÍTIC, -Ă, critici, -ce, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Care apreciază, evaluează calitățile și defectele unor oameni, stări, fapte, opere etc. ◊ Aparat critic = totalitatea notelor lămuritoare, a comentariilor etc., introduse la editarea unui text, cu scopul de a permite controlul felului în care a fost alcătuită ediția respectivă. Ediție critică = ediție a unui text sau a unei lucrări însoțită de un aparat critic. 2. Care se referă la un punct sau la un moment de criză, care premerge o schimbare bruscă (în rău); care poate determina o schimbare decisivă (în rău). ◊ Temperatură critică = temperatura maximă la care un gaz mai poate fi lichefiat. Stare critică = stare a unui fluid aflat la temperatura critică, în care lichidul și vaporii acelui fluid au aceeași densitate, astfel încât nu se poate spune dacă este lichid sau gaz. II. S. m. Specialist în problemele de artă, care analizează, interpretează și apreciază operele artistice. III. S. f. Analiză, apreciere a unor opere artistice, literare, a activității unor persoane sau a unor colective. ◊ Critică literară (și artistică) = ramură a științei literaturii care analizează, interpretează, apreciază și orientează fenomenul literar, artistic contemporan în lumina unei concepții estetice. Critică de texte = comentarii și discuții asupra formei și conținutului unui text. ◊ Expr. (A fi) sub orice critică = (a fi) de o calitate extrem de scăzută. (A fi) mai presus de orice critică = (a fi) la un nivel extrem de ridicat. ♦ Articol, studiu, ansamblu de studii în care se face critică (III). – Din fr. critique, lat. criticus. DOOM
crític2 (persoană) s. m., pl. crítici
criticilor
CRÍTIC, -Ă, critici, -ce, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Care apreciază, evaluează calitățile și defectele unor oameni, stări, fapte, opere etc. ◊ Aparat critic = totalitatea notelor lămuritoare, a comentariilor etc., introduse la editarea unui text, cu scopul de a permite controlul felului în care a fost alcătuită ediția respectivă. Ediție critică = ediție a unui text sau a unei lucrări însoțită de un aparat critic. 2. Care se referă la un punct sau la un moment de criză, care premerge o schimbare bruscă (în rău); care poate determina o schimbare decisivă (în rău). ◊ Temperatură critică = temperatura maximă la care un gaz mai poate fi lichefiat. Stare critică = stare a unui fluid aflat la temperatura critică, în care lichidul și vaporii acelui fluid au aceeași densitate, astfel încât nu se poate spune dacă este lichid sau gaz. II. S. m. Specialist în problemele de artă, care analizează, interpretează și apreciază operele artistice. III. S. f. Analiză, apreciere a unor opere artistice, literare, a activității unor persoane sau a unor colective. ◊ Critică literară (și artistică) = ramură a științei literaturii care analizează, interpretează, apreciază și orientează fenomenul literar, artistic contemporan în lumina unei concepții estetice. Critică de texte = comentarii și discuții asupra formei și conținutului unui text. ◊ Expr. (A fi) sub orice critică = (a fi) de o calitate extrem de scăzută. (A fi) mai presus de orice critică = (a fi) la un nivel extrem de ridicat. ♦ Articol, studiu, ansamblu de studii în care se face critică (III). – Din fr. critique, lat. criticus. DOOM
crítică s. f., g.-d. art. críticii; (observații) pl. crítici
criticism
CRITICÍSM s. n. 1. Denumire dată de Kant și de adepții săi propriei lor doctrine filosofice, care considera analiza riguroasă a valorii și a limitelor capacității de cunoaștere drept condiție prealabilă a oricărei cercetări filosofice. 2. Tendință exagerată de a critica. – Din fr. criticisme. DOOM
criticísm s. n.
criticismul
CRITICÍSM s. n. 1. Denumire dată de Kant și de adepții săi propriei lor doctrine filosofice, care considera analiza riguroasă a valorii și a limitelor capacității de cunoaștere drept condiție prealabilă a oricărei cercetări filosofice. 2. Tendință exagerată de a critica. – Din fr. criticisme. DOOM
criticísm s. n.
criticismului
CRITICÍSM s. n. 1. Denumire dată de Kant și de adepții săi propriei lor doctrine filosofice, care considera analiza riguroasă a valorii și a limitelor capacității de cunoaștere drept condiție prealabilă a oricărei cercetări filosofice. 2. Tendință exagerată de a critica. – Din fr. criticisme. DOOM
criticísm s. n.
criticist
CRITICÍST, -Ă, criticiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al criticismului. 2. Adj. Care se referă la criticist (1), privitor la criticist. Idei criticiste. – Din germ. Kritizist (după criticism). DOOM
criticíst adj. m., s. m., pl. criticíști; adj. f., s. f. criticístă, pl. criticíste
criticist
CRITICÍST, -Ă, criticiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al criticismului. 2. Adj. Care se referă la criticist (1), privitor la criticist. Idei criticiste. – Din germ. Kritizist (după criticism). DOOM
criticíst adj. m., s. m., pl. criticíști; adj. f., s. f. criticístă, pl. criticíste
criticista
CRITICÍST, -Ă, criticiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al criticismului. 2. Adj. Care se referă la criticist (1), privitor la criticist. Idei criticiste. – Din germ. Kritizist (după criticism). DOOM
criticíst adj. m., s. m., pl. criticíști; adj. f., s. f. criticístă, pl. criticíste
criticista
CRITICÍST, -Ă, criticiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al criticismului. 2. Adj. Care se referă la criticist (1), privitor la criticist. Idei criticiste. – Din germ. Kritizist (după criticism). DOOM
criticíst adj. m., s. m., pl. criticíști; adj. f., s. f. criticístă, pl. criticíste
criticiste
CRITICÍST, -Ă, criticiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al criticismului. 2. Adj. Care se referă la criticist (1), privitor la criticist. Idei criticiste. – Din germ. Kritizist (după criticism). DOOM
criticíst adj. m., s. m., pl. criticíști; adj. f., s. f. criticístă, pl. criticíste
criticiste
CRITICÍST, -Ă, criticiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al criticismului. 2. Adj. Care se referă la criticist (1), privitor la criticist. Idei criticiste. – Din germ. Kritizist (după criticism). DOOM
criticíst adj. m., s. m., pl. criticíști; adj. f., s. f. criticístă, pl. criticíste
criticistei
CRITICÍST, -Ă, criticiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al criticismului. 2. Adj. Care se referă la criticist (1), privitor la criticist. Idei criticiste. – Din germ. Kritizist (după criticism). DOOM
criticíst adj. m., s. m., pl. criticíști; adj. f., s. f. criticístă, pl. criticíste
criticistei
CRITICÍST, -Ă, criticiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al criticismului. 2. Adj. Care se referă la criticist (1), privitor la criticist. Idei criticiste. – Din germ. Kritizist (după criticism). DOOM
criticíst adj. m., s. m., pl. criticíști; adj. f., s. f. criticístă, pl. criticíste
criticistele
CRITICÍST, -Ă, criticiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al criticismului. 2. Adj. Care se referă la criticist (1), privitor la criticist. Idei criticiste. – Din germ. Kritizist (după criticism). DOOM
criticíst adj. m., s. m., pl. criticíști; adj. f., s. f. criticístă, pl. criticíste
criticistele
CRITICÍST, -Ă, criticiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al criticismului. 2. Adj. Care se referă la criticist (1), privitor la criticist. Idei criticiste. – Din germ. Kritizist (după criticism). DOOM
criticíst adj. m., s. m., pl. criticíști; adj. f., s. f. criticístă, pl. criticíste
criticistelor
CRITICÍST, -Ă, criticiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al criticismului. 2. Adj. Care se referă la criticist (1), privitor la criticist. Idei criticiste. – Din germ. Kritizist (după criticism). DOOM
criticíst adj. m., s. m., pl. criticíști; adj. f., s. f. criticístă, pl. criticíste
criticistelor
CRITICÍST, -Ă, criticiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al criticismului. 2. Adj. Care se referă la criticist (1), privitor la criticist. Idei criticiste. – Din germ. Kritizist (după criticism). DOOM
criticíst adj. m., s. m., pl. criticíști; adj. f., s. f. criticístă, pl. criticíste
criticistul
CRITICÍST, -Ă, criticiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al criticismului. 2. Adj. Care se referă la criticist (1), privitor la criticist. Idei criticiste. – Din germ. Kritizist (după criticism). DOOM
criticíst adj. m., s. m., pl. criticíști; adj. f., s. f. criticístă, pl. criticíste
criticistul
CRITICÍST, -Ă, criticiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al criticismului. 2. Adj. Care se referă la criticist (1), privitor la criticist. Idei criticiste. – Din germ. Kritizist (după criticism). DOOM
criticíst adj. m., s. m., pl. criticíști; adj. f., s. f. criticístă, pl. criticíste
criticistului
CRITICÍST, -Ă, criticiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al criticismului. 2. Adj. Care se referă la criticist (1), privitor la criticist. Idei criticiste. – Din germ. Kritizist (după criticism). DOOM
criticíst adj. m., s. m., pl. criticíști; adj. f., s. f. criticístă, pl. criticíste
criticistului
CRITICÍST, -Ă, criticiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al criticismului. 2. Adj. Care se referă la criticist (1), privitor la criticist. Idei criticiste. – Din germ. Kritizist (după criticism). DOOM
criticíst adj. m., s. m., pl. criticíști; adj. f., s. f. criticístă, pl. criticíste
criticiști
CRITICÍST, -Ă, criticiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al criticismului. 2. Adj. Care se referă la criticist (1), privitor la criticist. Idei criticiste. – Din germ. Kritizist (după criticism). DOOM
criticíst adj. m., s. m., pl. criticíști; adj. f., s. f. criticístă, pl. criticíste
criticiști
CRITICÍST, -Ă, criticiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al criticismului. 2. Adj. Care se referă la criticist (1), privitor la criticist. Idei criticiste. – Din germ. Kritizist (după criticism). DOOM
criticíst adj. m., s. m., pl. criticíști; adj. f., s. f. criticístă, pl. criticíste
criticiștii
CRITICÍST, -Ă, criticiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al criticismului. 2. Adj. Care se referă la criticist (1), privitor la criticist. Idei criticiste. – Din germ. Kritizist (după criticism). DOOM
criticíst adj. m., s. m., pl. criticíști; adj. f., s. f. criticístă, pl. criticíste
criticiștii
CRITICÍST, -Ă, criticiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al criticismului. 2. Adj. Care se referă la criticist (1), privitor la criticist. Idei criticiste. – Din germ. Kritizist (după criticism). DOOM
criticíst adj. m., s. m., pl. criticíști; adj. f., s. f. criticístă, pl. criticíste
criticiștilor
CRITICÍST, -Ă, criticiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al criticismului. 2. Adj. Care se referă la criticist (1), privitor la criticist. Idei criticiste. – Din germ. Kritizist (după criticism). DOOM
criticíst adj. m., s. m., pl. criticíști; adj. f., s. f. criticístă, pl. criticíste
criticiștilor
CRITICÍST, -Ă, criticiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al criticismului. 2. Adj. Care se referă la criticist (1), privitor la criticist. Idei criticiste. – Din germ. Kritizist (după criticism). DOOM
criticíst adj. m., s. m., pl. criticíști; adj. f., s. f. criticístă, pl. criticíste
criticul
CRÍTIC, -Ă, critici, -ce, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Care apreciază, evaluează calitățile și defectele unor oameni, stări, fapte, opere etc. ◊ Aparat critic = totalitatea notelor lămuritoare, a comentariilor etc., introduse la editarea unui text, cu scopul de a permite controlul felului în care a fost alcătuită ediția respectivă. Ediție critică = ediție a unui text sau a unei lucrări însoțită de un aparat critic. 2. Care se referă la un punct sau la un moment de criză, care premerge o schimbare bruscă (în rău); care poate determina o schimbare decisivă (în rău). ◊ Temperatură critică = temperatura maximă la care un gaz mai poate fi lichefiat. Stare critică = stare a unui fluid aflat la temperatura critică, în care lichidul și vaporii acelui fluid au aceeași densitate, astfel încât nu se poate spune dacă este lichid sau gaz. II. S. m. Specialist în problemele de artă, care analizează, interpretează și apreciază operele artistice. III. S. f. Analiză, apreciere a unor opere artistice, literare, a activității unor persoane sau a unor colective. ◊ Critică literară (și artistică) = ramură a științei literaturii care analizează, interpretează, apreciază și orientează fenomenul literar, artistic contemporan în lumina unei concepții estetice. Critică de texte = comentarii și discuții asupra formei și conținutului unui text. ◊ Expr. (A fi) sub orice critică = (a fi) de o calitate extrem de scăzută. (A fi) mai presus de orice critică = (a fi) la un nivel extrem de ridicat. ♦ Articol, studiu, ansamblu de studii în care se face critică (III). – Din fr. critique, lat. criticus. DOOM
crític2 (persoană) s. m., pl. crítici
criticul
CRÍTIC, -Ă, critici, -ce, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Care apreciază, evaluează calitățile și defectele unor oameni, stări, fapte, opere etc. ◊ Aparat critic = totalitatea notelor lămuritoare, a comentariilor etc., introduse la editarea unui text, cu scopul de a permite controlul felului în care a fost alcătuită ediția respectivă. Ediție critică = ediție a unui text sau a unei lucrări însoțită de un aparat critic. 2. Care se referă la un punct sau la un moment de criză, care premerge o schimbare bruscă (în rău); care poate determina o schimbare decisivă (în rău). ◊ Temperatură critică = temperatura maximă la care un gaz mai poate fi lichefiat. Stare critică = stare a unui fluid aflat la temperatura critică, în care lichidul și vaporii acelui fluid au aceeași densitate, astfel încât nu se poate spune dacă este lichid sau gaz. II. S. m. Specialist în problemele de artă, care analizează, interpretează și apreciază operele artistice. III. S. f. Analiză, apreciere a unor opere artistice, literare, a activității unor persoane sau a unor colective. ◊ Critică literară (și artistică) = ramură a științei literaturii care analizează, interpretează, apreciază și orientează fenomenul literar, artistic contemporan în lumina unei concepții estetice. Critică de texte = comentarii și discuții asupra formei și conținutului unui text. ◊ Expr. (A fi) sub orice critică = (a fi) de o calitate extrem de scăzută. (A fi) mai presus de orice critică = (a fi) la un nivel extrem de ridicat. ♦ Articol, studiu, ansamblu de studii în care se face critică (III). – Din fr. critique, lat. criticus. DOOM
crític2 (persoană) s. m., pl. crítici
criticului
CRÍTIC, -Ă, critici, -ce, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Care apreciază, evaluează calitățile și defectele unor oameni, stări, fapte, opere etc. ◊ Aparat critic = totalitatea notelor lămuritoare, a comentariilor etc., introduse la editarea unui text, cu scopul de a permite controlul felului în care a fost alcătuită ediția respectivă. Ediție critică = ediție a unui text sau a unei lucrări însoțită de un aparat critic. 2. Care se referă la un punct sau la un moment de criză, care premerge o schimbare bruscă (în rău); care poate determina o schimbare decisivă (în rău). ◊ Temperatură critică = temperatura maximă la care un gaz mai poate fi lichefiat. Stare critică = stare a unui fluid aflat la temperatura critică, în care lichidul și vaporii acelui fluid au aceeași densitate, astfel încât nu se poate spune dacă este lichid sau gaz. II. S. m. Specialist în problemele de artă, care analizează, interpretează și apreciază operele artistice. III. S. f. Analiză, apreciere a unor opere artistice, literare, a activității unor persoane sau a unor colective. ◊ Critică literară (și artistică) = ramură a științei literaturii care analizează, interpretează, apreciază și orientează fenomenul literar, artistic contemporan în lumina unei concepții estetice. Critică de texte = comentarii și discuții asupra formei și conținutului unui text. ◊ Expr. (A fi) sub orice critică = (a fi) de o calitate extrem de scăzută. (A fi) mai presus de orice critică = (a fi) la un nivel extrem de ridicat. ♦ Articol, studiu, ansamblu de studii în care se face critică (III). – Din fr. critique, lat. criticus. DOOM
crític2 (persoană) s. m., pl. crítici
criticului
CRÍTIC, -Ă, critici, -ce, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Care apreciază, evaluează calitățile și defectele unor oameni, stări, fapte, opere etc. ◊ Aparat critic = totalitatea notelor lămuritoare, a comentariilor etc., introduse la editarea unui text, cu scopul de a permite controlul felului în care a fost alcătuită ediția respectivă. Ediție critică = ediție a unui text sau a unei lucrări însoțită de un aparat critic. 2. Care se referă la un punct sau la un moment de criză, care premerge o schimbare bruscă (în rău); care poate determina o schimbare decisivă (în rău). ◊ Temperatură critică = temperatura maximă la care un gaz mai poate fi lichefiat. Stare critică = stare a unui fluid aflat la temperatura critică, în care lichidul și vaporii acelui fluid au aceeași densitate, astfel încât nu se poate spune dacă este lichid sau gaz. II. S. m. Specialist în problemele de artă, care analizează, interpretează și apreciază operele artistice. III. S. f. Analiză, apreciere a unor opere artistice, literare, a activității unor persoane sau a unor colective. ◊ Critică literară (și artistică) = ramură a științei literaturii care analizează, interpretează, apreciază și orientează fenomenul literar, artistic contemporan în lumina unei concepții estetice. Critică de texte = comentarii și discuții asupra formei și conținutului unui text. ◊ Expr. (A fi) sub orice critică = (a fi) de o calitate extrem de scăzută. (A fi) mai presus de orice critică = (a fi) la un nivel extrem de ridicat. ♦ Articol, studiu, ansamblu de studii în care se face critică (III). – Din fr. critique, lat. criticus. DOOM
crític2 (persoană) s. m., pl. crítici
criticând
CRITICÁ, crític, vb. I. Tranz. A dezvălui lipsurile, greșelile, defectele unor persoane, ale unei opere, ale unor stări de lucruri (arătând cauzele și indicând mijloacele de îndreptare). ♦ A aprecia valoarea etică, artistică etc. a unei opere. ♦ A arăta cu răutate (sau cu exagerare) părțile slabe ale unui lucru sau ale unei persoane; a comenta în chip răutăcios, născocind lipsuri și greșeli; a bârfi. – Din fr. critiquer. DOOM
criticá (a ~) vb., ind. prez. 3 crítică
criticînd
CRITICÁ, crític, vb. I. Tranz. A dezvălui lipsurile, greșelile, defectele unor persoane, ale unei opere, ale unor stări de lucruri (arătând cauzele și indicând mijloacele de îndreptare). ♦ A aprecia valoarea etică, artistică etc. a unei opere. ♦ A arăta cu răutate (sau cu exagerare) părțile slabe ale unui lucru sau ale unei persoane; a comenta în chip răutăcios, născocind lipsuri și greșeli; a bârfi. – Din fr. critiquer. DOOM
criticá (a ~) vb., ind. prez. 3 crítică
crivac
CRIVÁC, crivace, s. n. 1. Instalație rudimentară folosită în trecut pentru ridicat bolovanii de sare la suprafață. 2. Troliu rudimentar de lemn, acționat manual, folosit la spălarea puțurilor de mină de mică adâncime. 3. Piesă din scheletul unei ambarcațiuni de care se fixează scândurile ce formează învelișul ambarcațiunii. – Et. nec. DOOM
crivác (instalație) s. n., pl. criváce
crivac
CRIVÁC, crivace, s. n. 1. Instalație rudimentară folosită în trecut pentru ridicat bolovanii de sare la suprafață. 2. Troliu rudimentar de lemn, acționat manual, folosit la spălarea puțurilor de mină de mică adâncime. 3. Piesă din scheletul unei ambarcațiuni de care se fixează scândurile ce formează învelișul ambarcațiunii. – Et. nec.
crivace
CRIVÁC, crivace, s. n. 1. Instalație rudimentară folosită în trecut pentru ridicat bolovanii de sare la suprafață. 2. Troliu rudimentar de lemn, acționat manual, folosit la spălarea puțurilor de mină de mică adâncime. 3. Piesă din scheletul unei ambarcațiuni de care se fixează scândurile ce formează învelișul ambarcațiunii. – Et. nec. DOOM
crivác (instalație) s. n., pl. criváce
crivacele
CRIVÁC, crivace, s. n. 1. Instalație rudimentară folosită în trecut pentru ridicat bolovanii de sare la suprafață. 2. Troliu rudimentar de lemn, acționat manual, folosit la spălarea puțurilor de mină de mică adâncime. 3. Piesă din scheletul unei ambarcațiuni de care se fixează scândurile ce formează învelișul ambarcațiunii. – Et. nec. DOOM
crivác (instalație) s. n., pl. criváce
crivacelor
CRIVÁC, crivace, s. n. 1. Instalație rudimentară folosită în trecut pentru ridicat bolovanii de sare la suprafață. 2. Troliu rudimentar de lemn, acționat manual, folosit la spălarea puțurilor de mină de mică adâncime. 3. Piesă din scheletul unei ambarcațiuni de care se fixează scândurile ce formează învelișul ambarcațiunii. – Et. nec. DOOM
crivác (instalație) s. n., pl. criváce
crivacul
CRIVÁC, crivace, s. n. 1. Instalație rudimentară folosită în trecut pentru ridicat bolovanii de sare la suprafață. 2. Troliu rudimentar de lemn, acționat manual, folosit la spălarea puțurilor de mină de mică adâncime. 3. Piesă din scheletul unei ambarcațiuni de care se fixează scândurile ce formează învelișul ambarcațiunii. – Et. nec. DOOM
crivác (instalație) s. n., pl. criváce
crivacului
CRIVÁC, crivace, s. n. 1. Instalație rudimentară folosită în trecut pentru ridicat bolovanii de sare la suprafață. 2. Troliu rudimentar de lemn, acționat manual, folosit la spălarea puțurilor de mină de mică adâncime. 3. Piesă din scheletul unei ambarcațiuni de care se fixează scândurile ce formează învelișul ambarcațiunii. – Et. nec. DOOM
crivác (instalație) s. n., pl. criváce
crivală
criválă (-le), s. f. – 1. Ramură în formă de furcă avînd trei sau mai multe brațe; se înfige de obicei în pămînt și servește drept suport pentru bulgării de sare care se pun spre a-i lige oile. – 2. Furcă mică pentru a prinde șerpii fără a-i omorî. – 3. Curea de transmisie la ferăstrăul mecanic. – 4. Cîrlig de hamal. – 5. Șurub de tîmplărie. – 6. Traversă, suport. – Var. crival, crivea. Sl. krivŭ „răsucit”, prin urmare dublet al lui crivac.
crivat
CRIVÁT, crivaturi, s. n. (Reg.) Pat. [Var.: crevát s. n.] – Din ngr. krev(v)áti. DOOM
crivát (reg.) s. n., pl. criváturi
crivețe
CRÍVĂȚ, s. n. Vânt puternic și rece care suflă iarna în Moldova și în Câmpia Dunării dinspre nord-est, aducând scăderi mari de temperatură; acvilon. ♦ (Înv. și reg.) Nord. – Din bg. krivec. DOOM
crívăț s. n.
crivețele
CRÍVĂȚ, s. n. Vânt puternic și rece care suflă iarna în Moldova și în Câmpia Dunării dinspre nord-est, aducând scăderi mari de temperatură; acvilon. ♦ (Înv. și reg.) Nord. – Din bg. krivec. DOOM
crívăț s. n.
crivețelor
CRÍVĂȚ, s. n. Vânt puternic și rece care suflă iarna în Moldova și în Câmpia Dunării dinspre nord-est, aducând scăderi mari de temperatură; acvilon. ♦ (Înv. și reg.) Nord. – Din bg. krivec. DOOM
crívăț s. n.
crivina
crívină (crívini), s. f. – Grind cu arbuști sau tufișuri ce se formează de obicei la cotiturile rîurilor, pădurice aproape în mlaștină. – Var. crină, crivă, crivaie. Sl. (bg.) krivina „curbă”, din sl. krivŭ „strîmb” (DAR). Cf. crivac, crivală, crivăț. DOOM
crívină s. f., g.-d. art. crívinii; pl. crívini
crivine
crívină (crívini), s. f. – Grind cu arbuști sau tufișuri ce se formează de obicei la cotiturile rîurilor, pădurice aproape în mlaștină. – Var. crină, crivă, crivaie. Sl. (bg.) krivina „curbă”, din sl. krivŭ „strîmb” (DAR). Cf. crivac, crivală, crivăț. DOOM
crívină s. f., g.-d. art. crívinii; pl. crívini
crivinei
crívină (crívini), s. f. – Grind cu arbuști sau tufișuri ce se formează de obicei la cotiturile rîurilor, pădurice aproape în mlaștină. – Var. crină, crivă, crivaie. Sl. (bg.) krivina „curbă”, din sl. krivŭ „strîmb” (DAR). Cf. crivac, crivală, crivăț. DOOM
crívină s. f., g.-d. art. crívinii; pl. crívini
crivinele
crívină (crívini), s. f. – Grind cu arbuști sau tufișuri ce se formează de obicei la cotiturile rîurilor, pădurice aproape în mlaștină. – Var. crină, crivă, crivaie. Sl. (bg.) krivina „curbă”, din sl. krivŭ „strîmb” (DAR). Cf. crivac, crivală, crivăț. DOOM
crívină s. f., g.-d. art. crívinii; pl. crívini
crivinelor
crívină (crívini), s. f. – Grind cu arbuști sau tufișuri ce se formează de obicei la cotiturile rîurilor, pădurice aproape în mlaștină. – Var. crină, crivă, crivaie. Sl. (bg.) krivina „curbă”, din sl. krivŭ „strîmb” (DAR). Cf. crivac, crivală, crivăț. DOOM
crívină s. f., g.-d. art. crívinii; pl. crívini
crivăț
CRÍVĂȚ, s. n. Vânt puternic și rece care suflă iarna în Moldova și în Câmpia Dunării dinspre nord-est, aducând scăderi mari de temperatură; acvilon. ♦ (Înv. și reg.) Nord. – Din bg. krivec. DOOM
crívăț s. n.
crivățul
CRÍVĂȚ, s. n. Vânt puternic și rece care suflă iarna în Moldova și în Câmpia Dunării dinspre nord-est, aducând scăderi mari de temperatură; acvilon. ♦ (Înv. și reg.) Nord. – Din bg. krivec. DOOM
crívăț s. n.
crivățului
CRÍVĂȚ, s. n. Vânt puternic și rece care suflă iarna în Moldova și în Câmpia Dunării dinspre nord-est, aducând scăderi mari de temperatură; acvilon. ♦ (Înv. și reg.) Nord. – Din bg. krivec. DOOM
crívăț s. n.
criz
CRIZ- v. criso-.
criza
criza, crizez v. r. 1. (deț.) a face accese de furie, a avea crize de nebunie. 2. (glum.) a reacționa impulsiv, a avea o manifestare necontrolată; a critica fără motiv.
criza
CRÍZĂ, crize, s. f. 1. Fază în evoluția unei societăți marcată de mari dificultăți (economice, politice, sociale etc.); perioadă de tensiune, de tulburare, de încercări (adesea decisive) care se manifestă în societate. ♦ Lipsă acută (de mărfuri, de timp, de forță de muncă). 2. Moment critic, culminant, în evoluția care precedă vindecarea sau agravarea unei boli; declanșare bruscă a unei boli sau apariția unui acces brusc în cursul unei boli cronice. Criză de apendicită. ♦ Tensiune, moment de mare depresiune sufletească, zbucium. – Din fr. crise. DOOM
críză s. f., g.-d. art. crízei; pl. críze
crizantema
CRIZANTÉMĂ, crizanteme, s. f. Plantă decorativă din familia compozeelor, cu frunze penat-divizate și cu flori de culori variate, cu o inflorescență mare și bogată (Chrysanthemum indicum). – Din fr. chrysanthème. DOOM
crizantémă s. f., g.-d. art. crizantémei; pl. crizantéme
crizanteme
CRIZANTÉMĂ, crizanteme, s. f. Plantă decorativă din familia compozeelor, cu frunze penat-divizate și cu flori de culori variate, cu o inflorescență mare și bogată (Chrysanthemum indicum). – Din fr. chrysanthème. DOOM
crizantémă s. f., g.-d. art. crizantémei; pl. crizantéme
crizantemei
CRIZANTÉMĂ, crizanteme, s. f. Plantă decorativă din familia compozeelor, cu frunze penat-divizate și cu flori de culori variate, cu o inflorescență mare și bogată (Chrysanthemum indicum). – Din fr. chrysanthème. DOOM
crizantémă s. f., g.-d. art. crizantémei; pl. crizantéme
crizantemele
CRIZANTÉMĂ, crizanteme, s. f. Plantă decorativă din familia compozeelor, cu frunze penat-divizate și cu flori de culori variate, cu o inflorescență mare și bogată (Chrysanthemum indicum). – Din fr. chrysanthème. DOOM
crizantémă s. f., g.-d. art. crizantémei; pl. crizantéme
crizantemelor
CRIZANTÉMĂ, crizanteme, s. f. Plantă decorativă din familia compozeelor, cu frunze penat-divizate și cu flori de culori variate, cu o inflorescență mare și bogată (Chrysanthemum indicum). – Din fr. chrysanthème. DOOM
crizantémă s. f., g.-d. art. crizantémei; pl. crizantéme
crizare
criza, crizez v. r. 1. (deț.) a face accese de furie, a avea crize de nebunie. 2. (glum.) a reacționa impulsiv, a avea o manifestare necontrolată; a critica fără motiv.
crizat
crizat, crizați s. m. (deț.) deținut cu accese de furie sau cu crize de nebunie.
crize
CRÍZĂ, crize, s. f. 1. Fază în evoluția unei societăți marcată de mari dificultăți (economice, politice, sociale etc.); perioadă de tensiune, de tulburare, de încercări (adesea decisive) care se manifestă în societate. ♦ Lipsă acută (de mărfuri, de timp, de forță de muncă). 2. Moment critic, culminant, în evoluția care precedă vindecarea sau agravarea unei boli; declanșare bruscă a unei boli sau apariția unui acces brusc în cursul unei boli cronice. Criză de apendicită. ♦ Tensiune, moment de mare depresiune sufletească, zbucium. – Din fr. crise. DOOM
críză s. f., g.-d. art. crízei; pl. críze
crizei
CRÍZĂ, crize, s. f. 1. Fază în evoluția unei societăți marcată de mari dificultăți (economice, politice, sociale etc.); perioadă de tensiune, de tulburare, de încercări (adesea decisive) care se manifestă în societate. ♦ Lipsă acută (de mărfuri, de timp, de forță de muncă). 2. Moment critic, culminant, în evoluția care precedă vindecarea sau agravarea unei boli; declanșare bruscă a unei boli sau apariția unui acces brusc în cursul unei boli cronice. Criză de apendicită. ♦ Tensiune, moment de mare depresiune sufletească, zbucium. – Din fr. crise. DOOM
críză s. f., g.-d. art. crízei; pl. críze
crizele
CRÍZĂ, crize, s. f. 1. Fază în evoluția unei societăți marcată de mari dificultăți (economice, politice, sociale etc.); perioadă de tensiune, de tulburare, de încercări (adesea decisive) care se manifestă în societate. ♦ Lipsă acută (de mărfuri, de timp, de forță de muncă). 2. Moment critic, culminant, în evoluția care precedă vindecarea sau agravarea unei boli; declanșare bruscă a unei boli sau apariția unui acces brusc în cursul unei boli cronice. Criză de apendicită. ♦ Tensiune, moment de mare depresiune sufletească, zbucium. – Din fr. crise. DOOM
críză s. f., g.-d. art. crízei; pl. críze
crizelor
CRÍZĂ, crize, s. f. 1. Fază în evoluția unei societăți marcată de mari dificultăți (economice, politice, sociale etc.); perioadă de tensiune, de tulburare, de încercări (adesea decisive) care se manifestă în societate. ♦ Lipsă acută (de mărfuri, de timp, de forță de muncă). 2. Moment critic, culminant, în evoluția care precedă vindecarea sau agravarea unei boli; declanșare bruscă a unei boli sau apariția unui acces brusc în cursul unei boli cronice. Criză de apendicită. ♦ Tensiune, moment de mare depresiune sufletească, zbucium. – Din fr. crise. DOOM
críză s. f., g.-d. art. crízei; pl. críze
crizo
CRISO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(în legătură) cu aurul”, „(de) aur”. [Var. cris-, criz-, hriso-. / < fr. chrys(o)-, cf. gr. chrysos].
criș
criș interj. – Exprimă o admirație amestecată cu invidie. Cuvînt obscur, pe care dicționarele îl clasifică de obicei ca adj., cu sensul de „bogat, fericit, de invidiat”. Această accepție nu pare sigură, și bănuim că se datorează influenței inconștiente a etimonului care s-a propus. Toate exemplele care se aduc par a indica o interj. S-a încercat să se explice printr-o aluzie, de altfel imposibilă, la bogățiile lui Cressus (Șeineanu, Semasiol., 172; Cihac; Tagliavini, Arch. Rom., XII, 207), sau la nisipurile aurifere ale rîului Criș, din Transilvania (Tiktin; cf. Iorga, Revista istorică, XXVI, 88). DAR îl pune în legătură cu sl. križĭ „cruce”, adăugînd că legătura între ideea de „cruce” și cea de „fericire” este firească în concepția creștină. Credem că legătura cu sl. križĭ este sigură, dar trebuie înțeleasă ca o blasfemie aproape pe față; se știe, de altfel, că multe expresii injurioase din rom. au o nuanță de admirație, de invidie și chiar de afecțiune.
crișcă
críșcă (críște), s. f. – Bucată. Sb. križka, rut. kriška (DAR). În Banat și Bucov.
crișean
CRIȘEÁN, -Ă, crișeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din regiunea Crișana. 2. Care aparține Crișanei sau crișenilor (1), referitor la Crișana ori la crișeni. – Crișana (n. pr.) + suf. -an. DOOM
*crișeán adj. m., s. m., pl. crișéni; adj. f. crișeánă, pl. crișéne
crișean
CRIȘEÁN, -Ă, crișeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din regiunea Crișana. 2. Care aparține Crișanei sau crișenilor (1), referitor la Crișana ori la crișeni. – Crișana (n. pr.) + suf. -an. DOOM
*crișeán adj. m., s. m., pl. crișéni; adj. f. crișeánă, pl. crișéne
crișeancă
CRIȘEÁNCĂ, crișence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din regiunea Crișana. – Crișean + suf. -că. DOOM
*crișeáncă s. f., g.-d. art. crișéncei; pl. crișénce
crișmă
CRÍȘMĂ s. f. v. crîșmă.
crița
CRÍȚĂ s. f. (Reg.) Oțel. ◊ (Adverbial; în sintagma) Beat criță = din cale afară de beat, foarte beat. – Din ucr. kryc'a. DOOM
críță (reg.) s. f., g.-d. art. críței
crițar
CRIȚÁR s. m. v. creițar. DOOM
creițár (crei-) s. m., pl. creițári
crițe
CRÍȚĂ s. f. (Reg.) Oțel. ◊ (Adverbial; în sintagma) Beat criță = din cale afară de beat, foarte beat. – Din ucr. kryc'a. DOOM
críță (reg.) s. f., g.-d. art. críței
criței
CRÍȚĂ s. f. (Reg.) Oțel. ◊ (Adverbial; în sintagma) Beat criță = din cale afară de beat, foarte beat. – Din ucr. kryc'a. DOOM
críță (reg.) s. f., g.-d. art. críței
croasant
CROASÁNT, croasanți, s. m. Produs de patiserie, din aluat fraged, în formă de semilună, cu diverse umpluturi. DOOM
*croasánt (croa-) s. m., pl. croasánți
croasante
CROASÁNT, croasanți, s. m. Produs de patiserie, din aluat fraged, în formă de semilună, cu diverse umpluturi. DOOM
*croasánt (croa-) s. m., pl. croasánți
croasantele
CROASÁNT, croasanți, s. m. Produs de patiserie, din aluat fraged, în formă de semilună, cu diverse umpluturi. DOOM
*croasánt (croa-) s. m., pl. croasánți
croasantelor
CROASÁNT, croasanți, s. m. Produs de patiserie, din aluat fraged, în formă de semilună, cu diverse umpluturi. DOOM
*croasánt (croa-) s. m., pl. croasánți
croasantul
CROASÁNT, croasanți, s. m. Produs de patiserie, din aluat fraged, în formă de semilună, cu diverse umpluturi. DOOM
*croasánt (croa-) s. m., pl. croasánți
croasantului
CROASÁNT, croasanți, s. m. Produs de patiserie, din aluat fraged, în formă de semilună, cu diverse umpluturi. DOOM
*croasánt (croa-) s. m., pl. croasánți
croasanți
CROASÁNT, croasanți, s. m. Produs de patiserie, din aluat fraged, în formă de semilună, cu diverse umpluturi. DOOM
*croasánt (croa-) s. m., pl. croasánți
croasanții
CROASÁNT, croasanți, s. m. Produs de patiserie, din aluat fraged, în formă de semilună, cu diverse umpluturi. DOOM
*croasánt (croa-) s. m., pl. croasánți
croasanților
CROASÁNT, croasanți, s. m. Produs de patiserie, din aluat fraged, în formă de semilună, cu diverse umpluturi. DOOM
*croasánt (croa-) s. m., pl. croasánți
croat
CROÁT, -Ă, croați, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Croației sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Croației sau croaților (1), privitor la Croația ori la croați. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită în Croația. [Pr.: cro-at] – Din fr. Croate, germ. Kroate. DOOM
croátă (limbă) (cro-a-) s. f., g.-d. art. croátei
croat
CROÁT, -Ă, croați, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Croației sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Croației sau croaților (1), privitor la Croația ori la croați. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită în Croația. [Pr.: cro-at] – Din fr. Croate, germ. Kroate. DOOM
croátă (limbă) (cro-a-) s. f., g.-d. art. croátei
croat
SÂRBO-CROAT, -Ă, sârbo-croați, -te, adj. Care aparține, care este caracteristic deopotrivă Serbiei și Croației, referitor la Serbia și Croația în aceeași măsură. ♦ (Substantivat, f.) Nume dat limbii sârbe vorbite în fostul spațiu iugoslav. – Sârb + croat. DOOM
*sấrbo-croát (dintre sârbi și croați) (-cro-at) adj. m., pl. sấrbo-croáți; f. sấrbo-croátă, pl. sấrbo-croáte
croata
CROÁT, -Ă, croați, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Croației sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Croației sau croaților (1), privitor la Croația ori la croați. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită în Croația. [Pr.: cro-at] – Din fr. Croate, germ. Kroate. DOOM
croátă (limbă) (cro-a-) s. f., g.-d. art. croátei
croata
CROÁT, -Ă, croați, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Croației sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Croației sau croaților (1), privitor la Croația ori la croați. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită în Croația. [Pr.: cro-at] – Din fr. Croate, germ. Kroate. DOOM
croátă (limbă) (cro-a-) s. f., g.-d. art. croátei
croata
SÂRBO-CROAT, -Ă, sârbo-croați, -te, adj. Care aparține, care este caracteristic deopotrivă Serbiei și Croației, referitor la Serbia și Croația în aceeași măsură. ♦ (Substantivat, f.) Nume dat limbii sârbe vorbite în fostul spațiu iugoslav. – Sârb + croat. DOOM
*sấrbo-croát (dintre sârbi și croați) (-cro-at) adj. m., pl. sấrbo-croáți; f. sấrbo-croátă, pl. sấrbo-croáte
croata
SÂRBO-CROAT, -Ă, sârbo-croați, -te, adj. Care aparține, care este caracteristic deopotrivă Serbiei și Croației, referitor la Serbia și Croația în aceeași măsură. ♦ (Substantivat, f.) Nume dat limbii sârbe vorbite în fostul spațiu iugoslav. – Sârb + croat. DOOM
*sấrbo-croát (dintre sârbi și croați) (-cro-at) adj. m., pl. sấrbo-croáți; f. sấrbo-croátă, pl. sấrbo-croáte
croate
CROÁT, -Ă, croați, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Croației sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Croației sau croaților (1), privitor la Croația ori la croați. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită în Croația. [Pr.: cro-at] – Din fr. Croate, germ. Kroate. DOOM
croátă (limbă) (cro-a-) s. f., g.-d. art. croátei
croate
CROÁT, -Ă, croați, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Croației sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Croației sau croaților (1), privitor la Croația ori la croați. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită în Croația. [Pr.: cro-at] – Din fr. Croate, germ. Kroate. DOOM
croátă (limbă) (cro-a-) s. f., g.-d. art. croátei
croate
CROÁT, -Ă, croați, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Croației sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Croației sau croaților (1), privitor la Croația ori la croați. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită în Croația. [Pr.: cro-at] – Din fr. Croate, germ. Kroate. DOOM
croátă (limbă) (cro-a-) s. f., g.-d. art. croátei
croate
SÂRBO-CROAT, -Ă, sârbo-croați, -te, adj. Care aparține, care este caracteristic deopotrivă Serbiei și Croației, referitor la Serbia și Croația în aceeași măsură. ♦ (Substantivat, f.) Nume dat limbii sârbe vorbite în fostul spațiu iugoslav. – Sârb + croat. DOOM
*sấrbo-croát (dintre sârbi și croați) (-cro-at) adj. m., pl. sấrbo-croáți; f. sấrbo-croátă, pl. sấrbo-croáte
croate
SÂRBO-CROAT, -Ă, sârbo-croați, -te, adj. Care aparține, care este caracteristic deopotrivă Serbiei și Croației, referitor la Serbia și Croația în aceeași măsură. ♦ (Substantivat, f.) Nume dat limbii sârbe vorbite în fostul spațiu iugoslav. – Sârb + croat. DOOM
*sấrbo-croát (dintre sârbi și croați) (-cro-at) adj. m., pl. sấrbo-croáți; f. sấrbo-croátă, pl. sấrbo-croáte
croatei
CROÁT, -Ă, croați, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Croației sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Croației sau croaților (1), privitor la Croația ori la croați. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită în Croația. [Pr.: cro-at] – Din fr. Croate, germ. Kroate. DOOM
croátă (limbă) (cro-a-) s. f., g.-d. art. croátei
croatei
CROÁT, -Ă, croați, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Croației sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Croației sau croaților (1), privitor la Croația ori la croați. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită în Croația. [Pr.: cro-at] – Din fr. Croate, germ. Kroate. DOOM
croátă (limbă) (cro-a-) s. f., g.-d. art. croátei
croatei
SÂRBO-CROAT, -Ă, sârbo-croați, -te, adj. Care aparține, care este caracteristic deopotrivă Serbiei și Croației, referitor la Serbia și Croația în aceeași măsură. ♦ (Substantivat, f.) Nume dat limbii sârbe vorbite în fostul spațiu iugoslav. – Sârb + croat. DOOM
*sấrbo-croát (dintre sârbi și croați) (-cro-at) adj. m., pl. sấrbo-croáți; f. sấrbo-croátă, pl. sấrbo-croáte
croatei
SÂRBO-CROAT, -Ă, sârbo-croați, -te, adj. Care aparține, care este caracteristic deopotrivă Serbiei și Croației, referitor la Serbia și Croația în aceeași măsură. ♦ (Substantivat, f.) Nume dat limbii sârbe vorbite în fostul spațiu iugoslav. – Sârb + croat. DOOM
*sấrbo-croát (dintre sârbi și croați) (-cro-at) adj. m., pl. sấrbo-croáți; f. sấrbo-croátă, pl. sấrbo-croáte
croatele
CROÁT, -Ă, croați, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Croației sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Croației sau croaților (1), privitor la Croația ori la croați. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită în Croația. [Pr.: cro-at] – Din fr. Croate, germ. Kroate. DOOM
croátă (limbă) (cro-a-) s. f., g.-d. art. croátei
croatele
CROÁT, -Ă, croați, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Croației sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Croației sau croaților (1), privitor la Croația ori la croați. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită în Croația. [Pr.: cro-at] – Din fr. Croate, germ. Kroate. DOOM
croátă (limbă) (cro-a-) s. f., g.-d. art. croátei
croatele
SÂRBO-CROAT, -Ă, sârbo-croați, -te, adj. Care aparține, care este caracteristic deopotrivă Serbiei și Croației, referitor la Serbia și Croația în aceeași măsură. ♦ (Substantivat, f.) Nume dat limbii sârbe vorbite în fostul spațiu iugoslav. – Sârb + croat. DOOM
*sấrbo-croát (dintre sârbi și croați) (-cro-at) adj. m., pl. sấrbo-croáți; f. sấrbo-croátă, pl. sấrbo-croáte
croatele
SÂRBO-CROAT, -Ă, sârbo-croați, -te, adj. Care aparține, care este caracteristic deopotrivă Serbiei și Croației, referitor la Serbia și Croația în aceeași măsură. ♦ (Substantivat, f.) Nume dat limbii sârbe vorbite în fostul spațiu iugoslav. – Sârb + croat. DOOM
*sấrbo-croát (dintre sârbi și croați) (-cro-at) adj. m., pl. sấrbo-croáți; f. sấrbo-croátă, pl. sấrbo-croáte
croatelor
CROÁT, -Ă, croați, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Croației sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Croației sau croaților (1), privitor la Croația ori la croați. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită în Croația. [Pr.: cro-at] – Din fr. Croate, germ. Kroate. DOOM
croátă (limbă) (cro-a-) s. f., g.-d. art. croátei
croatelor
CROÁT, -Ă, croați, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Croației sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Croației sau croaților (1), privitor la Croația ori la croați. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită în Croația. [Pr.: cro-at] – Din fr. Croate, germ. Kroate. DOOM
croátă (limbă) (cro-a-) s. f., g.-d. art. croátei
croatelor
SÂRBO-CROAT, -Ă, sârbo-croați, -te, adj. Care aparține, care este caracteristic deopotrivă Serbiei și Croației, referitor la Serbia și Croația în aceeași măsură. ♦ (Substantivat, f.) Nume dat limbii sârbe vorbite în fostul spațiu iugoslav. – Sârb + croat. DOOM
*sấrbo-croát (dintre sârbi și croați) (-cro-at) adj. m., pl. sấrbo-croáți; f. sấrbo-croátă, pl. sấrbo-croáte
croatelor
SÂRBO-CROAT, -Ă, sârbo-croați, -te, adj. Care aparține, care este caracteristic deopotrivă Serbiei și Croației, referitor la Serbia și Croația în aceeași măsură. ♦ (Substantivat, f.) Nume dat limbii sârbe vorbite în fostul spațiu iugoslav. – Sârb + croat. DOOM
*sấrbo-croát (dintre sârbi și croați) (-cro-at) adj. m., pl. sấrbo-croáți; f. sấrbo-croátă, pl. sấrbo-croáte
croato
CROÁT, -Ă, croați, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Croației sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Croației sau croaților (1), privitor la Croația ori la croați. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită în Croația. [Pr.: cro-at] – Din fr. Croate, germ. Kroate. DOOM
croátă (limbă) (cro-a-) s. f., g.-d. art. croátei
croato
SÂRBO-CROAT, -Ă, sârbo-croați, -te, adj. Care aparține, care este caracteristic deopotrivă Serbiei și Croației, referitor la Serbia și Croația în aceeași măsură. ♦ (Substantivat, f.) Nume dat limbii sârbe vorbite în fostul spațiu iugoslav. – Sârb + croat. DOOM
*sấrbo-croát (dintre sârbi și croați) (-cro-at) adj. m., pl. sấrbo-croáți; f. sấrbo-croátă, pl. sấrbo-croáte
croatul
CROÁT, -Ă, croați, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Croației sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Croației sau croaților (1), privitor la Croația ori la croați. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită în Croația. [Pr.: cro-at] – Din fr. Croate, germ. Kroate. DOOM
croátă (limbă) (cro-a-) s. f., g.-d. art. croátei
croatul
CROÁT, -Ă, croați, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Croației sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Croației sau croaților (1), privitor la Croația ori la croați. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită în Croația. [Pr.: cro-at] – Din fr. Croate, germ. Kroate. DOOM
croátă (limbă) (cro-a-) s. f., g.-d. art. croátei
croatul
SÂRBO-CROAT, -Ă, sârbo-croați, -te, adj. Care aparține, care este caracteristic deopotrivă Serbiei și Croației, referitor la Serbia și Croația în aceeași măsură. ♦ (Substantivat, f.) Nume dat limbii sârbe vorbite în fostul spațiu iugoslav. – Sârb + croat. DOOM
*sấrbo-croát (dintre sârbi și croați) (-cro-at) adj. m., pl. sấrbo-croáți; f. sấrbo-croátă, pl. sấrbo-croáte
croatule
CROÁT, -Ă, croați, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Croației sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Croației sau croaților (1), privitor la Croația ori la croați. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită în Croația. [Pr.: cro-at] – Din fr. Croate, germ. Kroate. DOOM
croátă (limbă) (cro-a-) s. f., g.-d. art. croátei
croatului
CROÁT, -Ă, croați, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Croației sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Croației sau croaților (1), privitor la Croația ori la croați. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită în Croația. [Pr.: cro-at] – Din fr. Croate, germ. Kroate. DOOM
croátă (limbă) (cro-a-) s. f., g.-d. art. croátei
croatului
CROÁT, -Ă, croați, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Croației sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Croației sau croaților (1), privitor la Croația ori la croați. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită în Croația. [Pr.: cro-at] – Din fr. Croate, germ. Kroate. DOOM
croátă (limbă) (cro-a-) s. f., g.-d. art. croátei
croatului
SÂRBO-CROAT, -Ă, sârbo-croați, -te, adj. Care aparține, care este caracteristic deopotrivă Serbiei și Croației, referitor la Serbia și Croația în aceeași măsură. ♦ (Substantivat, f.) Nume dat limbii sârbe vorbite în fostul spațiu iugoslav. – Sârb + croat. DOOM
*sấrbo-croát (dintre sârbi și croați) (-cro-at) adj. m., pl. sấrbo-croáți; f. sấrbo-croátă, pl. sấrbo-croáte
croaza
CROAZÁ vb. I. intr. (Rar) A naviga (aproape de țărm) pentru supraveghere. [Pron. croa-za. / < fr. croiser].
croazare
CROAZÁ vb. I. intr. (Rar) A naviga (aproape de țărm) pentru supraveghere. [Pron. croa-za. / < fr. croiser].
croazea
CROAZEÁ s. f. (Înv.) Stofă țesută în patru ițe. [Var.: croáză s. f.] – După fr. croisée. DOOM
croazeá/croáză (înv.) (croa-) s. f., g.-d. art. croazélei/croázei
croaziera
CROAZIÉRĂ, croaziere, s. f. 1. Călătorie (de plăcere) pe mare. 2. Regim de zbor al unei aeronave care evoluează la o viteză mai mică față de viteza maximă. [Pr.: -zi-e-] – Din fr. croisière. DOOM
croaziéră (croa-zi-e-) s. f., g.-d. art. croaziérei; pl. croaziére
croaziere
CROAZIÉRĂ, croaziere, s. f. 1. Călătorie (de plăcere) pe mare. 2. Regim de zbor al unei aeronave care evoluează la o viteză mai mică față de viteza maximă. [Pr.: -zi-e-] – Din fr. croisière. DOOM
croaziéră (croa-zi-e-) s. f., g.-d. art. croaziérei; pl. croaziére
croazierei
CROAZIÉRĂ, croaziere, s. f. 1. Călătorie (de plăcere) pe mare. 2. Regim de zbor al unei aeronave care evoluează la o viteză mai mică față de viteza maximă. [Pr.: -zi-e-] – Din fr. croisière. DOOM
croaziéră (croa-zi-e-) s. f., g.-d. art. croaziérei; pl. croaziére
croazierele
CROAZIÉRĂ, croaziere, s. f. 1. Călătorie (de plăcere) pe mare. 2. Regim de zbor al unei aeronave care evoluează la o viteză mai mică față de viteza maximă. [Pr.: -zi-e-] – Din fr. croisière. DOOM
croaziéră (croa-zi-e-) s. f., g.-d. art. croaziérei; pl. croaziére
croazierelor
CROAZIÉRĂ, croaziere, s. f. 1. Călătorie (de plăcere) pe mare. 2. Regim de zbor al unei aeronave care evoluează la o viteză mai mică față de viteza maximă. [Pr.: -zi-e-] – Din fr. croisière. DOOM
croaziéră (croa-zi-e-) s. f., g.-d. art. croaziérei; pl. croaziére
croază
CROAZEÁ s. f. (Înv.) Stofă țesută în patru ițe. [Var.: croáză s. f.] – După fr. croisée. DOOM
croazeá/croáză (înv.) (croa-) s. f., g.-d. art. croazélei/croázei
croați
CROÁT, -Ă, croați, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Croației sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Croației sau croaților (1), privitor la Croația ori la croați. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită în Croația. [Pr.: cro-at] – Din fr. Croate, germ. Kroate. DOOM
croátă (limbă) (cro-a-) s. f., g.-d. art. croátei
croați
CROÁT, -Ă, croați, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Croației sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Croației sau croaților (1), privitor la Croația ori la croați. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită în Croația. [Pr.: cro-at] – Din fr. Croate, germ. Kroate. DOOM
croátă (limbă) (cro-a-) s. f., g.-d. art. croátei
croați
SÂRBO-CROAT, -Ă, sârbo-croați, -te, adj. Care aparține, care este caracteristic deopotrivă Serbiei și Croației, referitor la Serbia și Croația în aceeași măsură. ♦ (Substantivat, f.) Nume dat limbii sârbe vorbite în fostul spațiu iugoslav. – Sârb + croat. DOOM
*sấrbo-croát (dintre sârbi și croați) (-cro-at) adj. m., pl. sấrbo-croáți; f. sấrbo-croátă, pl. sấrbo-croáte
croații
CROÁT, -Ă, croați, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Croației sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Croației sau croaților (1), privitor la Croația ori la croați. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită în Croația. [Pr.: cro-at] – Din fr. Croate, germ. Kroate. DOOM
croátă (limbă) (cro-a-) s. f., g.-d. art. croátei
croații
CROÁT, -Ă, croați, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Croației sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Croației sau croaților (1), privitor la Croația ori la croați. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită în Croația. [Pr.: cro-at] – Din fr. Croate, germ. Kroate. DOOM
croátă (limbă) (cro-a-) s. f., g.-d. art. croátei
croații
SÂRBO-CROAT, -Ă, sârbo-croați, -te, adj. Care aparține, care este caracteristic deopotrivă Serbiei și Croației, referitor la Serbia și Croația în aceeași măsură. ♦ (Substantivat, f.) Nume dat limbii sârbe vorbite în fostul spațiu iugoslav. – Sârb + croat. DOOM
*sấrbo-croát (dintre sârbi și croați) (-cro-at) adj. m., pl. sấrbo-croáți; f. sấrbo-croátă, pl. sấrbo-croáte
croaților
CROÁT, -Ă, croați, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Croației sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Croației sau croaților (1), privitor la Croația ori la croați. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită în Croația. [Pr.: cro-at] – Din fr. Croate, germ. Kroate. DOOM
croátă (limbă) (cro-a-) s. f., g.-d. art. croátei
croaților
CROÁT, -Ă, croați, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Croației sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Croației sau croaților (1), privitor la Croația ori la croați. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită în Croația. [Pr.: cro-at] – Din fr. Croate, germ. Kroate. DOOM
croátă (limbă) (cro-a-) s. f., g.-d. art. croátei
croaților
SÂRBO-CROAT, -Ă, sârbo-croați, -te, adj. Care aparține, care este caracteristic deopotrivă Serbiei și Croației, referitor la Serbia și Croația în aceeași măsură. ♦ (Substantivat, f.) Nume dat limbii sârbe vorbite în fostul spațiu iugoslav. – Sârb + croat. DOOM
*sấrbo-croát (dintre sârbi și croați) (-cro-at) adj. m., pl. sấrbo-croáți; f. sấrbo-croátă, pl. sấrbo-croáte
crobizi
CROBÍZI s. m. pl. Populație de neam tracic stabilită în sudul Dunării, în apropierea Mării Negre, în sec. V î. H. – II d. H. – Din lat. crobyzi, gr. krovizi. DOOM
crobízi s. m. pl.
crobizii
CROBÍZI s. m. pl. Populație de neam tracic stabilită în sudul Dunării, în apropierea Mării Negre, în sec. V î. H. – II d. H. – Din lat. crobyzi, gr. krovizi. DOOM
crobízi s. m. pl.
crobizilor
CROBÍZI s. m. pl. Populație de neam tracic stabilită în sudul Dunării, în apropierea Mării Negre, în sec. V î. H. – II d. H. – Din lat. crobyzi, gr. krovizi. DOOM
crobízi s. m. pl.
crocant
CROCÁNT, -Ă, crocanți, -te, adj. (Despre unele alimente) Care crănțăne când este mestecat; tare și bine prăjit sau copt. – Din fr. croquant. DOOM
crocánt adj. m., pl. crocánți; f. crocántă, pl. crocánte
crocanta
CROCÁNT, -Ă, crocanți, -te, adj. (Despre unele alimente) Care crănțăne când este mestecat; tare și bine prăjit sau copt. – Din fr. croquant. DOOM
crocánt adj. m., pl. crocánți; f. crocántă, pl. crocánte
crocante
CROCÁNT, -Ă, crocanți, -te, adj. (Despre unele alimente) Care crănțăne când este mestecat; tare și bine prăjit sau copt. – Din fr. croquant. DOOM
crocánt adj. m., pl. crocánți; f. crocántă, pl. crocánte
crocantei
CROCÁNT, -Ă, crocanți, -te, adj. (Despre unele alimente) Care crănțăne când este mestecat; tare și bine prăjit sau copt. – Din fr. croquant. DOOM
crocánt adj. m., pl. crocánți; f. crocántă, pl. crocánte
crocantele
CROCÁNT, -Ă, crocanți, -te, adj. (Despre unele alimente) Care crănțăne când este mestecat; tare și bine prăjit sau copt. – Din fr. croquant. DOOM
crocánt adj. m., pl. crocánți; f. crocántă, pl. crocánte
crocantelor
CROCÁNT, -Ă, crocanți, -te, adj. (Despre unele alimente) Care crănțăne când este mestecat; tare și bine prăjit sau copt. – Din fr. croquant. DOOM
crocánt adj. m., pl. crocánți; f. crocántă, pl. crocánte
crocantul
CROCÁNT, -Ă, crocanți, -te, adj. (Despre unele alimente) Care crănțăne când este mestecat; tare și bine prăjit sau copt. – Din fr. croquant. DOOM
crocánt adj. m., pl. crocánți; f. crocántă, pl. crocánte
crocantului
CROCÁNT, -Ă, crocanți, -te, adj. (Despre unele alimente) Care crănțăne când este mestecat; tare și bine prăjit sau copt. – Din fr. croquant. DOOM
crocánt adj. m., pl. crocánți; f. crocántă, pl. crocánte
crocanți
CROCÁNT, -Ă, crocanți, -te, adj. (Despre unele alimente) Care crănțăne când este mestecat; tare și bine prăjit sau copt. – Din fr. croquant. DOOM
crocánt adj. m., pl. crocánți; f. crocántă, pl. crocánte
crocanții
CROCÁNT, -Ă, crocanți, -te, adj. (Despre unele alimente) Care crănțăne când este mestecat; tare și bine prăjit sau copt. – Din fr. croquant. DOOM
crocánt adj. m., pl. crocánți; f. crocántă, pl. crocánte
crocanților
CROCÁNT, -Ă, crocanți, -te, adj. (Despre unele alimente) Care crănțăne când este mestecat; tare și bine prăjit sau copt. – Din fr. croquant. DOOM
crocánt adj. m., pl. crocánți; f. crocántă, pl. crocánte
crochet
CROCHÉT s. n. Joc sportiv în aer liber cu bile de lemn, care, lovite cu niște ciocănașe cu coadă lungă, trebuie să treacă, după anumite reguli, printr-o serie de portițe instalate pe terenul de joc. – Din fr. croquet. DOOM
crochét (joc) s. n.
crocheta
CROCHÉTĂ, crochete, s. f. (Mai ales la pl.) Preparat culinar din aluat, griș, brânză, zarzavaturi etc. cu diferite ingrediente (chimion, cașcaval, mac etc.), în formă de bastonașe sau de turtițe prăjite în grăsime sau coapte. – Din fr. croquette. DOOM
crochétă (preparat culinar) s. f., g.-d. art. crochétei; pl. crochéte
crochete
CROCHÉTĂ, crochete, s. f. (Mai ales la pl.) Preparat culinar din aluat, griș, brânză, zarzavaturi etc. cu diferite ingrediente (chimion, cașcaval, mac etc.), în formă de bastonașe sau de turtițe prăjite în grăsime sau coapte. – Din fr. croquette. DOOM
crochétă (preparat culinar) s. f., g.-d. art. crochétei; pl. crochéte
crochetei
CROCHÉTĂ, crochete, s. f. (Mai ales la pl.) Preparat culinar din aluat, griș, brânză, zarzavaturi etc. cu diferite ingrediente (chimion, cașcaval, mac etc.), în formă de bastonașe sau de turtițe prăjite în grăsime sau coapte. – Din fr. croquette. DOOM
crochétă (preparat culinar) s. f., g.-d. art. crochétei; pl. crochéte
crochetele
CROCHÉTĂ, crochete, s. f. (Mai ales la pl.) Preparat culinar din aluat, griș, brânză, zarzavaturi etc. cu diferite ingrediente (chimion, cașcaval, mac etc.), în formă de bastonașe sau de turtițe prăjite în grăsime sau coapte. – Din fr. croquette. DOOM
crochétă (preparat culinar) s. f., g.-d. art. crochétei; pl. crochéte
crochetelor
CROCHÉTĂ, crochete, s. f. (Mai ales la pl.) Preparat culinar din aluat, griș, brânză, zarzavaturi etc. cu diferite ingrediente (chimion, cașcaval, mac etc.), în formă de bastonașe sau de turtițe prăjite în grăsime sau coapte. – Din fr. croquette. DOOM
crochétă (preparat culinar) s. f., g.-d. art. crochétei; pl. crochéte
crochetul
CROCHÉT s. n. Joc sportiv în aer liber cu bile de lemn, care, lovite cu niște ciocănașe cu coadă lungă, trebuie să treacă, după anumite reguli, printr-o serie de portițe instalate pe terenul de joc. – Din fr. croquet. DOOM
crochét (joc) s. n.
crochetului
CROCHÉT s. n. Joc sportiv în aer liber cu bile de lemn, care, lovite cu niște ciocănașe cu coadă lungă, trebuie să treacă, după anumite reguli, printr-o serie de portițe instalate pe terenul de joc. – Din fr. croquet. DOOM
crochét (joc) s. n.
crochiu
CROCHÍU, crochiuri, s. n. Desen rapid care redă în câteva linii trăsăturile principale ale unei figuri, ale unui obiect, ale unui peisaj etc.; schiță. – Din fr. croquis. DOOM
crochíu s. n., art. crochíul; pl. crochíuri
crochiul
CROCHÍU, crochiuri, s. n. Desen rapid care redă în câteva linii trăsăturile principale ale unei figuri, ale unui obiect, ale unui peisaj etc.; schiță. – Din fr. croquis. DOOM
crochíu s. n., art. crochíul; pl. crochíuri
crochiului
CROCHÍU, crochiuri, s. n. Desen rapid care redă în câteva linii trăsăturile principale ale unei figuri, ale unui obiect, ale unui peisaj etc.; schiță. – Din fr. croquis. DOOM
crochíu s. n., art. crochíul; pl. crochíuri
crochiuri
CROCHÍU, crochiuri, s. n. Desen rapid care redă în câteva linii trăsăturile principale ale unei figuri, ale unui obiect, ale unui peisaj etc.; schiță. – Din fr. croquis. DOOM
crochíu s. n., art. crochíul; pl. crochíuri
crochiurile
CROCHÍU, crochiuri, s. n. Desen rapid care redă în câteva linii trăsăturile principale ale unei figuri, ale unui obiect, ale unui peisaj etc.; schiță. – Din fr. croquis. DOOM
crochíu s. n., art. crochíul; pl. crochíuri
crochiurilor
CROCHÍU, crochiuri, s. n. Desen rapid care redă în câteva linii trăsăturile principale ale unei figuri, ale unui obiect, ale unui peisaj etc.; schiță. – Din fr. croquis. DOOM
crochíu s. n., art. crochíul; pl. crochíuri
crocodil
CROCODÍL, crocodili, s. m. 1. Reptilă uriașă din ordinul crocodilienilor, care trăiește în fluviile din țările tropicale, cu corpul turtit dorso-ventral, acoperit de plăci osoase, cu coadă lungă și cap alungit, cu fălci lungi și dinți puternici (Crocodilus niloticus). ◊ Expr. (Fam.) Lacrimi de crocodil = plâns prefăcut, ipocrit. 2. Dispozitiv metalic fixat pe șinele de cale ferată și folosit pentru a transmite comenzile de semnalizare, acționând fluierul locomotivei în mers. 3. Clește cu care, în laborator, se dă dopurilor de plută elasticitatea necesară folosirii lor. 4. Clemă de forma unui cleștișor cu fălci dințate, folosit pentru realizarea unor legături electrice temporare și demontabile. – Din fr. crocodile, lat. crocodilus. DOOM
crocodíl s. m., pl. crocodíli
crocodili
CROCODÍL, crocodili, s. m. 1. Reptilă uriașă din ordinul crocodilienilor, care trăiește în fluviile din țările tropicale, cu corpul turtit dorso-ventral, acoperit de plăci osoase, cu coadă lungă și cap alungit, cu fălci lungi și dinți puternici (Crocodilus niloticus). ◊ Expr. (Fam.) Lacrimi de crocodil = plâns prefăcut, ipocrit. 2. Dispozitiv metalic fixat pe șinele de cale ferată și folosit pentru a transmite comenzile de semnalizare, acționând fluierul locomotivei în mers. 3. Clește cu care, în laborator, se dă dopurilor de plută elasticitatea necesară folosirii lor. 4. Clemă de forma unui cleștișor cu fălci dințate, folosit pentru realizarea unor legături electrice temporare și demontabile. – Din fr. crocodile, lat. crocodilus. DOOM
crocodíl s. m., pl. crocodíli
crocodilian
CROCODILIÁN, crocodilieni, s. m. (La pl.) Ordin de reptile mari cu o anatomie evoluată; (și la sg.) reptilă din acest ordin. [Pr.: -li-eni] – Din fr. crocodilien. DOOM
crocodilián (-li-an) s. m., pl. crocodiliéni (-li-eni)
crocodilii
CROCODÍL, crocodili, s. m. 1. Reptilă uriașă din ordinul crocodilienilor, care trăiește în fluviile din țările tropicale, cu corpul turtit dorso-ventral, acoperit de plăci osoase, cu coadă lungă și cap alungit, cu fălci lungi și dinți puternici (Crocodilus niloticus). ◊ Expr. (Fam.) Lacrimi de crocodil = plâns prefăcut, ipocrit. 2. Dispozitiv metalic fixat pe șinele de cale ferată și folosit pentru a transmite comenzile de semnalizare, acționând fluierul locomotivei în mers. 3. Clește cu care, în laborator, se dă dopurilor de plută elasticitatea necesară folosirii lor. 4. Clemă de forma unui cleștișor cu fălci dințate, folosit pentru realizarea unor legături electrice temporare și demontabile. – Din fr. crocodile, lat. crocodilus. DOOM
crocodíl s. m., pl. crocodíli
crocodililor
CROCODÍL, crocodili, s. m. 1. Reptilă uriașă din ordinul crocodilienilor, care trăiește în fluviile din țările tropicale, cu corpul turtit dorso-ventral, acoperit de plăci osoase, cu coadă lungă și cap alungit, cu fălci lungi și dinți puternici (Crocodilus niloticus). ◊ Expr. (Fam.) Lacrimi de crocodil = plâns prefăcut, ipocrit. 2. Dispozitiv metalic fixat pe șinele de cale ferată și folosit pentru a transmite comenzile de semnalizare, acționând fluierul locomotivei în mers. 3. Clește cu care, în laborator, se dă dopurilor de plută elasticitatea necesară folosirii lor. 4. Clemă de forma unui cleștișor cu fălci dințate, folosit pentru realizarea unor legături electrice temporare și demontabile. – Din fr. crocodile, lat. crocodilus. DOOM
crocodíl s. m., pl. crocodíli
crocodilul
CROCODÍL, crocodili, s. m. 1. Reptilă uriașă din ordinul crocodilienilor, care trăiește în fluviile din țările tropicale, cu corpul turtit dorso-ventral, acoperit de plăci osoase, cu coadă lungă și cap alungit, cu fălci lungi și dinți puternici (Crocodilus niloticus). ◊ Expr. (Fam.) Lacrimi de crocodil = plâns prefăcut, ipocrit. 2. Dispozitiv metalic fixat pe șinele de cale ferată și folosit pentru a transmite comenzile de semnalizare, acționând fluierul locomotivei în mers. 3. Clește cu care, în laborator, se dă dopurilor de plută elasticitatea necesară folosirii lor. 4. Clemă de forma unui cleștișor cu fălci dințate, folosit pentru realizarea unor legături electrice temporare și demontabile. – Din fr. crocodile, lat. crocodilus. DOOM
crocodíl s. m., pl. crocodíli
crocodilului
CROCODÍL, crocodili, s. m. 1. Reptilă uriașă din ordinul crocodilienilor, care trăiește în fluviile din țările tropicale, cu corpul turtit dorso-ventral, acoperit de plăci osoase, cu coadă lungă și cap alungit, cu fălci lungi și dinți puternici (Crocodilus niloticus). ◊ Expr. (Fam.) Lacrimi de crocodil = plâns prefăcut, ipocrit. 2. Dispozitiv metalic fixat pe șinele de cale ferată și folosit pentru a transmite comenzile de semnalizare, acționând fluierul locomotivei în mers. 3. Clește cu care, în laborator, se dă dopurilor de plută elasticitatea necesară folosirii lor. 4. Clemă de forma unui cleștișor cu fălci dințate, folosit pentru realizarea unor legături electrice temporare și demontabile. – Din fr. crocodile, lat. crocodilus. DOOM
crocodíl s. m., pl. crocodíli
crocus
ȘOFRĂNÉL, șofrănei, s. m. 1. Plantă erbacee cu frunze liniare, cu florile albastre- liliachii; șofran (2) (Crocus banaticus). 2. (Bot.) Șofrănaș. – Șofran + suf. -el.
crohmal
CROHMÁLĂ s. f. (Reg.) Scrobeală albă. [Var.: crohmál s. n.] – Din ucr. krochmal. DOOM
crohmálă (reg.) s. f., g.-d. art. crohmálei
crohmala
CROHMÁLĂ s. f. (Reg.) Scrobeală albă. [Var.: crohmál s. n.] – Din ucr. krochmal. DOOM
crohmálă (reg.) s. f., g.-d. art. crohmálei
crohmale
CROHMÁLĂ s. f. (Reg.) Scrobeală albă. [Var.: crohmál s. n.] – Din ucr. krochmal. DOOM
crohmálă (reg.) s. f., g.-d. art. crohmálei
crohmalei
CROHMÁLĂ s. f. (Reg.) Scrobeală albă. [Var.: crohmál s. n.] – Din ucr. krochmal. DOOM
crohmálă (reg.) s. f., g.-d. art. crohmálei
crohmeală
crohmeálă (crohméli), s. f. – Amidon, scrobeală. – Var. crohmală, crohmoală, crocmal(ă). Pol., rut., rus. krachmal (Cihac, II, 84; Iordan, Dift., 82; Sanzewitsch 201; Iorga, Revista istorică, XXVI, 88; Graur, BL, III, 49), din germ. Kraftmehl. – Der. crohmoli, vb. (a scrobi), cf. rus. krachmalitĭ.
crohmoli
CROHMOLÍ vb. IV v. crohmăli.
crohmolit
CROHMOLÍT, -Ă, adj. v. crohmălit.
crohmălea
CROHMĂLÍ, crohmălesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A scrobi. – Din crohmală. DOOM
crohmălí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crohmălésc, imperf. 3 sg. crohmăleá; conj. prez. 3 să crohmăleáscă
crohmăleai
CROHMĂLÍ, crohmălesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A scrobi. – Din crohmală. DOOM
crohmălí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crohmălésc, imperf. 3 sg. crohmăleá; conj. prez. 3 să crohmăleáscă
crohmăleam
CROHMĂLÍ, crohmălesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A scrobi. – Din crohmală. DOOM
crohmălí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crohmălésc, imperf. 3 sg. crohmăleá; conj. prez. 3 să crohmăleáscă
crohmălească
CROHMĂLÍ, crohmălesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A scrobi. – Din crohmală. DOOM
crohmălí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crohmălésc, imperf. 3 sg. crohmăleá; conj. prez. 3 să crohmăleáscă
crohmăleau
CROHMĂLÍ, crohmălesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A scrobi. – Din crohmală. DOOM
crohmălí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crohmălésc, imperf. 3 sg. crohmăleá; conj. prez. 3 să crohmăleáscă
crohmăleați
CROHMĂLÍ, crohmălesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A scrobi. – Din crohmală. DOOM
crohmălí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crohmălésc, imperf. 3 sg. crohmăleá; conj. prez. 3 să crohmăleáscă
crohmălesc
CROHMĂLÍ, crohmălesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A scrobi. – Din crohmală. DOOM
crohmălí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crohmălésc, imperf. 3 sg. crohmăleá; conj. prez. 3 să crohmăleáscă
crohmălește
CROHMĂLÍ, crohmălesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A scrobi. – Din crohmală. DOOM
crohmălí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crohmălésc, imperf. 3 sg. crohmăleá; conj. prez. 3 să crohmăleáscă
crohmălești
CROHMĂLÍ, crohmălesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A scrobi. – Din crohmală. DOOM
crohmălí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crohmălésc, imperf. 3 sg. crohmăleá; conj. prez. 3 să crohmăleáscă
crohmăli
CROHMĂLÍ, crohmălesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A scrobi. – Din crohmală. DOOM
crohmălí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crohmălésc, imperf. 3 sg. crohmăleá; conj. prez. 3 să crohmăleáscă
crohmălii
CROHMĂLÍ, crohmălesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A scrobi. – Din crohmală. DOOM
crohmălí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crohmălésc, imperf. 3 sg. crohmăleá; conj. prez. 3 să crohmăleáscă
crohmălim
CROHMĂLÍ, crohmălesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A scrobi. – Din crohmală. DOOM
crohmălí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crohmălésc, imperf. 3 sg. crohmăleá; conj. prez. 3 să crohmăleáscă
crohmălind
CROHMĂLÍ, crohmălesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A scrobi. – Din crohmală. DOOM
crohmălí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crohmălésc, imperf. 3 sg. crohmăleá; conj. prez. 3 să crohmăleáscă
crohmălire
CROHMĂLÍ, crohmălesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A scrobi. – Din crohmală. DOOM
crohmălí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crohmălésc, imperf. 3 sg. crohmăleá; conj. prez. 3 să crohmăleáscă
crohmăliră
CROHMĂLÍ, crohmălesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A scrobi. – Din crohmală. DOOM
crohmălí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crohmălésc, imperf. 3 sg. crohmăleá; conj. prez. 3 să crohmăleáscă
crohmălirăm
CROHMĂLÍ, crohmălesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A scrobi. – Din crohmală. DOOM
crohmălí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crohmălésc, imperf. 3 sg. crohmăleá; conj. prez. 3 să crohmăleáscă
crohmălirăți
CROHMĂLÍ, crohmălesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A scrobi. – Din crohmală. DOOM
crohmălí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crohmălésc, imperf. 3 sg. crohmăleá; conj. prez. 3 să crohmăleáscă
crohmălise
CROHMĂLÍ, crohmălesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A scrobi. – Din crohmală. DOOM
crohmălí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crohmălésc, imperf. 3 sg. crohmăleá; conj. prez. 3 să crohmăleáscă
crohmălisem
CROHMĂLÍ, crohmălesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A scrobi. – Din crohmală. DOOM
crohmălí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crohmălésc, imperf. 3 sg. crohmăleá; conj. prez. 3 să crohmăleáscă
crohmăliseră
CROHMĂLÍ, crohmălesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A scrobi. – Din crohmală. DOOM
crohmălí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crohmălésc, imperf. 3 sg. crohmăleá; conj. prez. 3 să crohmăleáscă
crohmăliserăm
CROHMĂLÍ, crohmălesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A scrobi. – Din crohmală. DOOM
crohmălí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crohmălésc, imperf. 3 sg. crohmăleá; conj. prez. 3 să crohmăleáscă
crohmăliserăți
CROHMĂLÍ, crohmălesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A scrobi. – Din crohmală. DOOM
crohmălí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crohmălésc, imperf. 3 sg. crohmăleá; conj. prez. 3 să crohmăleáscă
crohmăliseși
CROHMĂLÍ, crohmălesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A scrobi. – Din crohmală. DOOM
crohmălí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crohmălésc, imperf. 3 sg. crohmăleá; conj. prez. 3 să crohmăleáscă
crohmăliseți
CROHMĂLÍ, crohmălesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A scrobi. – Din crohmală. DOOM
crohmălí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crohmălésc, imperf. 3 sg. crohmăleá; conj. prez. 3 să crohmăleáscă
crohmălit
CROHMĂLÍ, crohmălesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A scrobi. – Din crohmală. DOOM
crohmălí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crohmălésc, imperf. 3 sg. crohmăleá; conj. prez. 3 să crohmăleáscă
crohmălit
CROHMOLÍT, -Ă, adj. v. crohmălit.
crohmăliși
CROHMĂLÍ, crohmălesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A scrobi. – Din crohmală. DOOM
crohmălí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crohmălésc, imperf. 3 sg. crohmăleá; conj. prez. 3 să crohmăleáscă
crohmăliți
CROHMĂLÍ, crohmălesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A scrobi. – Din crohmală. DOOM
crohmălí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crohmălésc, imperf. 3 sg. crohmăleá; conj. prez. 3 să crohmăleáscă
croi
CRÓI1, croiuri, s. n. Croială (1). – Din croială (derivat regresiv). DOOM
croí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. croiésc, imperf. 3 sg. croiá; conj. prez. 3 să croiáscă
croi
CROÍ2, croiesc, vb. IV. 1. Tranz. A tăia un material după forma și măsura indicată sau după un contur desenat în prealabil, pentru a obține piese care urmează a fi asamblate în vederea confecționării unui obiect. 2. Tranz. A plănui, a pune la cale o lucrare care are nevoie de indicații, de planuri etc.; a începe un lucru sau o lucrare. ♦ Fig. A ticlui o minciună. 3. Tranz. A desfunda, a deschide un drum, o șosea etc., înlăturând obstacolele. 4. Tranz. Fig. (Fam.) A lovi, a bate un animal sau un om cu bățul, cu biciul (facându-i dungi sau vânătăi pe piele). 5. Intranz. Fig. (Fam.; în expr.) A o croi la fugă = a fugi în cea mai mare grabă (spre a scăpa de o primejdie). – Din sl. krojiti.
croia
CROÍ2, croiesc, vb. IV. 1. Tranz. A tăia un material după forma și măsura indicată sau după un contur desenat în prealabil, pentru a obține piese care urmează a fi asamblate în vederea confecționării unui obiect. 2. Tranz. A plănui, a pune la cale o lucrare care are nevoie de indicații, de planuri etc.; a începe un lucru sau o lucrare. ♦ Fig. A ticlui o minciună. 3. Tranz. A desfunda, a deschide un drum, o șosea etc., înlăturând obstacolele. 4. Tranz. Fig. (Fam.) A lovi, a bate un animal sau un om cu bățul, cu biciul (facându-i dungi sau vânătăi pe piele). 5. Intranz. Fig. (Fam.; în expr.) A o croi la fugă = a fugi în cea mai mare grabă (spre a scăpa de o primejdie). – Din sl. krojiti.
croiai
CROÍ2, croiesc, vb. IV. 1. Tranz. A tăia un material după forma și măsura indicată sau după un contur desenat în prealabil, pentru a obține piese care urmează a fi asamblate în vederea confecționării unui obiect. 2. Tranz. A plănui, a pune la cale o lucrare care are nevoie de indicații, de planuri etc.; a începe un lucru sau o lucrare. ♦ Fig. A ticlui o minciună. 3. Tranz. A desfunda, a deschide un drum, o șosea etc., înlăturând obstacolele. 4. Tranz. Fig. (Fam.) A lovi, a bate un animal sau un om cu bățul, cu biciul (facându-i dungi sau vânătăi pe piele). 5. Intranz. Fig. (Fam.; în expr.) A o croi la fugă = a fugi în cea mai mare grabă (spre a scăpa de o primejdie). – Din sl. krojiti.
croiala
CROIÁLĂ, croieli, s. f. 1. Felul cum este croită o haină; tăietură, croi1. 2. Fig. Fel de a fi; caracter. 3. (Înv.) Plan, arhitectură. [Pr.: cro-ia-] – Croi2 + suf. -eală. DOOM
croiálă s. f., g.-d. art. croiélii; pl. croiéli
croiam
CROÍ2, croiesc, vb. IV. 1. Tranz. A tăia un material după forma și măsura indicată sau după un contur desenat în prealabil, pentru a obține piese care urmează a fi asamblate în vederea confecționării unui obiect. 2. Tranz. A plănui, a pune la cale o lucrare care are nevoie de indicații, de planuri etc.; a începe un lucru sau o lucrare. ♦ Fig. A ticlui o minciună. 3. Tranz. A desfunda, a deschide un drum, o șosea etc., înlăturând obstacolele. 4. Tranz. Fig. (Fam.) A lovi, a bate un animal sau un om cu bățul, cu biciul (facându-i dungi sau vânătăi pe piele). 5. Intranz. Fig. (Fam.; în expr.) A o croi la fugă = a fugi în cea mai mare grabă (spre a scăpa de o primejdie). – Din sl. krojiti.
croiască
CROÍ2, croiesc, vb. IV. 1. Tranz. A tăia un material după forma și măsura indicată sau după un contur desenat în prealabil, pentru a obține piese care urmează a fi asamblate în vederea confecționării unui obiect. 2. Tranz. A plănui, a pune la cale o lucrare care are nevoie de indicații, de planuri etc.; a începe un lucru sau o lucrare. ♦ Fig. A ticlui o minciună. 3. Tranz. A desfunda, a deschide un drum, o șosea etc., înlăturând obstacolele. 4. Tranz. Fig. (Fam.) A lovi, a bate un animal sau un om cu bățul, cu biciul (facându-i dungi sau vânătăi pe piele). 5. Intranz. Fig. (Fam.; în expr.) A o croi la fugă = a fugi în cea mai mare grabă (spre a scăpa de o primejdie). – Din sl. krojiti.
croiau
CROÍ2, croiesc, vb. IV. 1. Tranz. A tăia un material după forma și măsura indicată sau după un contur desenat în prealabil, pentru a obține piese care urmează a fi asamblate în vederea confecționării unui obiect. 2. Tranz. A plănui, a pune la cale o lucrare care are nevoie de indicații, de planuri etc.; a începe un lucru sau o lucrare. ♦ Fig. A ticlui o minciună. 3. Tranz. A desfunda, a deschide un drum, o șosea etc., înlăturând obstacolele. 4. Tranz. Fig. (Fam.) A lovi, a bate un animal sau un om cu bățul, cu biciul (facându-i dungi sau vânătăi pe piele). 5. Intranz. Fig. (Fam.; în expr.) A o croi la fugă = a fugi în cea mai mare grabă (spre a scăpa de o primejdie). – Din sl. krojiti.
croiați
CROÍ2, croiesc, vb. IV. 1. Tranz. A tăia un material după forma și măsura indicată sau după un contur desenat în prealabil, pentru a obține piese care urmează a fi asamblate în vederea confecționării unui obiect. 2. Tranz. A plănui, a pune la cale o lucrare care are nevoie de indicații, de planuri etc.; a începe un lucru sau o lucrare. ♦ Fig. A ticlui o minciună. 3. Tranz. A desfunda, a deschide un drum, o șosea etc., înlăturând obstacolele. 4. Tranz. Fig. (Fam.) A lovi, a bate un animal sau un om cu bățul, cu biciul (facându-i dungi sau vânătăi pe piele). 5. Intranz. Fig. (Fam.; în expr.) A o croi la fugă = a fugi în cea mai mare grabă (spre a scăpa de o primejdie). – Din sl. krojiti.
croieli
CROIÁLĂ, croieli, s. f. 1. Felul cum este croită o haină; tăietură, croi1. 2. Fig. Fel de a fi; caracter. 3. (Înv.) Plan, arhitectură. [Pr.: cro-ia-] – Croi2 + suf. -eală. DOOM
croiálă s. f., g.-d. art. croiélii; pl. croiéli
croielii
CROIÁLĂ, croieli, s. f. 1. Felul cum este croită o haină; tăietură, croi1. 2. Fig. Fel de a fi; caracter. 3. (Înv.) Plan, arhitectură. [Pr.: cro-ia-] – Croi2 + suf. -eală. DOOM
croiálă s. f., g.-d. art. croiélii; pl. croiéli
croielile
CROIÁLĂ, croieli, s. f. 1. Felul cum este croită o haină; tăietură, croi1. 2. Fig. Fel de a fi; caracter. 3. (Înv.) Plan, arhitectură. [Pr.: cro-ia-] – Croi2 + suf. -eală. DOOM
croiálă s. f., g.-d. art. croiélii; pl. croiéli
croielilor
CROIÁLĂ, croieli, s. f. 1. Felul cum este croită o haină; tăietură, croi1. 2. Fig. Fel de a fi; caracter. 3. (Înv.) Plan, arhitectură. [Pr.: cro-ia-] – Croi2 + suf. -eală. DOOM
croiálă s. f., g.-d. art. croiélii; pl. croiéli
croiesc
CROÍ2, croiesc, vb. IV. 1. Tranz. A tăia un material după forma și măsura indicată sau după un contur desenat în prealabil, pentru a obține piese care urmează a fi asamblate în vederea confecționării unui obiect. 2. Tranz. A plănui, a pune la cale o lucrare care are nevoie de indicații, de planuri etc.; a începe un lucru sau o lucrare. ♦ Fig. A ticlui o minciună. 3. Tranz. A desfunda, a deschide un drum, o șosea etc., înlăturând obstacolele. 4. Tranz. Fig. (Fam.) A lovi, a bate un animal sau un om cu bățul, cu biciul (facându-i dungi sau vânătăi pe piele). 5. Intranz. Fig. (Fam.; în expr.) A o croi la fugă = a fugi în cea mai mare grabă (spre a scăpa de o primejdie). – Din sl. krojiti.
croiește
CROÍ2, croiesc, vb. IV. 1. Tranz. A tăia un material după forma și măsura indicată sau după un contur desenat în prealabil, pentru a obține piese care urmează a fi asamblate în vederea confecționării unui obiect. 2. Tranz. A plănui, a pune la cale o lucrare care are nevoie de indicații, de planuri etc.; a începe un lucru sau o lucrare. ♦ Fig. A ticlui o minciună. 3. Tranz. A desfunda, a deschide un drum, o șosea etc., înlăturând obstacolele. 4. Tranz. Fig. (Fam.) A lovi, a bate un animal sau un om cu bățul, cu biciul (facându-i dungi sau vânătăi pe piele). 5. Intranz. Fig. (Fam.; în expr.) A o croi la fugă = a fugi în cea mai mare grabă (spre a scăpa de o primejdie). – Din sl. krojiti.
croiești
CROÍ2, croiesc, vb. IV. 1. Tranz. A tăia un material după forma și măsura indicată sau după un contur desenat în prealabil, pentru a obține piese care urmează a fi asamblate în vederea confecționării unui obiect. 2. Tranz. A plănui, a pune la cale o lucrare care are nevoie de indicații, de planuri etc.; a începe un lucru sau o lucrare. ♦ Fig. A ticlui o minciună. 3. Tranz. A desfunda, a deschide un drum, o șosea etc., înlăturând obstacolele. 4. Tranz. Fig. (Fam.) A lovi, a bate un animal sau un om cu bățul, cu biciul (facându-i dungi sau vânătăi pe piele). 5. Intranz. Fig. (Fam.; în expr.) A o croi la fugă = a fugi în cea mai mare grabă (spre a scăpa de o primejdie). – Din sl. krojiti.
croii
CROÍ2, croiesc, vb. IV. 1. Tranz. A tăia un material după forma și măsura indicată sau după un contur desenat în prealabil, pentru a obține piese care urmează a fi asamblate în vederea confecționării unui obiect. 2. Tranz. A plănui, a pune la cale o lucrare care are nevoie de indicații, de planuri etc.; a începe un lucru sau o lucrare. ♦ Fig. A ticlui o minciună. 3. Tranz. A desfunda, a deschide un drum, o șosea etc., înlăturând obstacolele. 4. Tranz. Fig. (Fam.) A lovi, a bate un animal sau un om cu bățul, cu biciul (facându-i dungi sau vânătăi pe piele). 5. Intranz. Fig. (Fam.; în expr.) A o croi la fugă = a fugi în cea mai mare grabă (spre a scăpa de o primejdie). – Din sl. krojiti.
croim
CROÍ2, croiesc, vb. IV. 1. Tranz. A tăia un material după forma și măsura indicată sau după un contur desenat în prealabil, pentru a obține piese care urmează a fi asamblate în vederea confecționării unui obiect. 2. Tranz. A plănui, a pune la cale o lucrare care are nevoie de indicații, de planuri etc.; a începe un lucru sau o lucrare. ♦ Fig. A ticlui o minciună. 3. Tranz. A desfunda, a deschide un drum, o șosea etc., înlăturând obstacolele. 4. Tranz. Fig. (Fam.) A lovi, a bate un animal sau un om cu bățul, cu biciul (facându-i dungi sau vânătăi pe piele). 5. Intranz. Fig. (Fam.; în expr.) A o croi la fugă = a fugi în cea mai mare grabă (spre a scăpa de o primejdie). – Din sl. krojiti.
croind
CROÍ2, croiesc, vb. IV. 1. Tranz. A tăia un material după forma și măsura indicată sau după un contur desenat în prealabil, pentru a obține piese care urmează a fi asamblate în vederea confecționării unui obiect. 2. Tranz. A plănui, a pune la cale o lucrare care are nevoie de indicații, de planuri etc.; a începe un lucru sau o lucrare. ♦ Fig. A ticlui o minciună. 3. Tranz. A desfunda, a deschide un drum, o șosea etc., înlăturând obstacolele. 4. Tranz. Fig. (Fam.) A lovi, a bate un animal sau un om cu bățul, cu biciul (facându-i dungi sau vânătăi pe piele). 5. Intranz. Fig. (Fam.; în expr.) A o croi la fugă = a fugi în cea mai mare grabă (spre a scăpa de o primejdie). – Din sl. krojiti.
croire
CROÍ2, croiesc, vb. IV. 1. Tranz. A tăia un material după forma și măsura indicată sau după un contur desenat în prealabil, pentru a obține piese care urmează a fi asamblate în vederea confecționării unui obiect. 2. Tranz. A plănui, a pune la cale o lucrare care are nevoie de indicații, de planuri etc.; a începe un lucru sau o lucrare. ♦ Fig. A ticlui o minciună. 3. Tranz. A desfunda, a deschide un drum, o șosea etc., înlăturând obstacolele. 4. Tranz. Fig. (Fam.) A lovi, a bate un animal sau un om cu bățul, cu biciul (facându-i dungi sau vânătăi pe piele). 5. Intranz. Fig. (Fam.; în expr.) A o croi la fugă = a fugi în cea mai mare grabă (spre a scăpa de o primejdie). – Din sl. krojiti.
croiră
CROÍ2, croiesc, vb. IV. 1. Tranz. A tăia un material după forma și măsura indicată sau după un contur desenat în prealabil, pentru a obține piese care urmează a fi asamblate în vederea confecționării unui obiect. 2. Tranz. A plănui, a pune la cale o lucrare care are nevoie de indicații, de planuri etc.; a începe un lucru sau o lucrare. ♦ Fig. A ticlui o minciună. 3. Tranz. A desfunda, a deschide un drum, o șosea etc., înlăturând obstacolele. 4. Tranz. Fig. (Fam.) A lovi, a bate un animal sau un om cu bățul, cu biciul (facându-i dungi sau vânătăi pe piele). 5. Intranz. Fig. (Fam.; în expr.) A o croi la fugă = a fugi în cea mai mare grabă (spre a scăpa de o primejdie). – Din sl. krojiti.
croirăm
CROÍ2, croiesc, vb. IV. 1. Tranz. A tăia un material după forma și măsura indicată sau după un contur desenat în prealabil, pentru a obține piese care urmează a fi asamblate în vederea confecționării unui obiect. 2. Tranz. A plănui, a pune la cale o lucrare care are nevoie de indicații, de planuri etc.; a începe un lucru sau o lucrare. ♦ Fig. A ticlui o minciună. 3. Tranz. A desfunda, a deschide un drum, o șosea etc., înlăturând obstacolele. 4. Tranz. Fig. (Fam.) A lovi, a bate un animal sau un om cu bățul, cu biciul (facându-i dungi sau vânătăi pe piele). 5. Intranz. Fig. (Fam.; în expr.) A o croi la fugă = a fugi în cea mai mare grabă (spre a scăpa de o primejdie). – Din sl. krojiti.
croirăți
CROÍ2, croiesc, vb. IV. 1. Tranz. A tăia un material după forma și măsura indicată sau după un contur desenat în prealabil, pentru a obține piese care urmează a fi asamblate în vederea confecționării unui obiect. 2. Tranz. A plănui, a pune la cale o lucrare care are nevoie de indicații, de planuri etc.; a începe un lucru sau o lucrare. ♦ Fig. A ticlui o minciună. 3. Tranz. A desfunda, a deschide un drum, o șosea etc., înlăturând obstacolele. 4. Tranz. Fig. (Fam.) A lovi, a bate un animal sau un om cu bățul, cu biciul (facându-i dungi sau vânătăi pe piele). 5. Intranz. Fig. (Fam.; în expr.) A o croi la fugă = a fugi în cea mai mare grabă (spre a scăpa de o primejdie). – Din sl. krojiti.
croise
CROÍ2, croiesc, vb. IV. 1. Tranz. A tăia un material după forma și măsura indicată sau după un contur desenat în prealabil, pentru a obține piese care urmează a fi asamblate în vederea confecționării unui obiect. 2. Tranz. A plănui, a pune la cale o lucrare care are nevoie de indicații, de planuri etc.; a începe un lucru sau o lucrare. ♦ Fig. A ticlui o minciună. 3. Tranz. A desfunda, a deschide un drum, o șosea etc., înlăturând obstacolele. 4. Tranz. Fig. (Fam.) A lovi, a bate un animal sau un om cu bățul, cu biciul (facându-i dungi sau vânătăi pe piele). 5. Intranz. Fig. (Fam.; în expr.) A o croi la fugă = a fugi în cea mai mare grabă (spre a scăpa de o primejdie). – Din sl. krojiti.
croisem
CROÍ2, croiesc, vb. IV. 1. Tranz. A tăia un material după forma și măsura indicată sau după un contur desenat în prealabil, pentru a obține piese care urmează a fi asamblate în vederea confecționării unui obiect. 2. Tranz. A plănui, a pune la cale o lucrare care are nevoie de indicații, de planuri etc.; a începe un lucru sau o lucrare. ♦ Fig. A ticlui o minciună. 3. Tranz. A desfunda, a deschide un drum, o șosea etc., înlăturând obstacolele. 4. Tranz. Fig. (Fam.) A lovi, a bate un animal sau un om cu bățul, cu biciul (facându-i dungi sau vânătăi pe piele). 5. Intranz. Fig. (Fam.; în expr.) A o croi la fugă = a fugi în cea mai mare grabă (spre a scăpa de o primejdie). – Din sl. krojiti.
croiseră
CROÍ2, croiesc, vb. IV. 1. Tranz. A tăia un material după forma și măsura indicată sau după un contur desenat în prealabil, pentru a obține piese care urmează a fi asamblate în vederea confecționării unui obiect. 2. Tranz. A plănui, a pune la cale o lucrare care are nevoie de indicații, de planuri etc.; a începe un lucru sau o lucrare. ♦ Fig. A ticlui o minciună. 3. Tranz. A desfunda, a deschide un drum, o șosea etc., înlăturând obstacolele. 4. Tranz. Fig. (Fam.) A lovi, a bate un animal sau un om cu bățul, cu biciul (facându-i dungi sau vânătăi pe piele). 5. Intranz. Fig. (Fam.; în expr.) A o croi la fugă = a fugi în cea mai mare grabă (spre a scăpa de o primejdie). – Din sl. krojiti.
croiserăm
CROÍ2, croiesc, vb. IV. 1. Tranz. A tăia un material după forma și măsura indicată sau după un contur desenat în prealabil, pentru a obține piese care urmează a fi asamblate în vederea confecționării unui obiect. 2. Tranz. A plănui, a pune la cale o lucrare care are nevoie de indicații, de planuri etc.; a începe un lucru sau o lucrare. ♦ Fig. A ticlui o minciună. 3. Tranz. A desfunda, a deschide un drum, o șosea etc., înlăturând obstacolele. 4. Tranz. Fig. (Fam.) A lovi, a bate un animal sau un om cu bățul, cu biciul (facându-i dungi sau vânătăi pe piele). 5. Intranz. Fig. (Fam.; în expr.) A o croi la fugă = a fugi în cea mai mare grabă (spre a scăpa de o primejdie). – Din sl. krojiti.
croiserăți
CROÍ2, croiesc, vb. IV. 1. Tranz. A tăia un material după forma și măsura indicată sau după un contur desenat în prealabil, pentru a obține piese care urmează a fi asamblate în vederea confecționării unui obiect. 2. Tranz. A plănui, a pune la cale o lucrare care are nevoie de indicații, de planuri etc.; a începe un lucru sau o lucrare. ♦ Fig. A ticlui o minciună. 3. Tranz. A desfunda, a deschide un drum, o șosea etc., înlăturând obstacolele. 4. Tranz. Fig. (Fam.) A lovi, a bate un animal sau un om cu bățul, cu biciul (facându-i dungi sau vânătăi pe piele). 5. Intranz. Fig. (Fam.; în expr.) A o croi la fugă = a fugi în cea mai mare grabă (spre a scăpa de o primejdie). – Din sl. krojiti.
croiseși
CROÍ2, croiesc, vb. IV. 1. Tranz. A tăia un material după forma și măsura indicată sau după un contur desenat în prealabil, pentru a obține piese care urmează a fi asamblate în vederea confecționării unui obiect. 2. Tranz. A plănui, a pune la cale o lucrare care are nevoie de indicații, de planuri etc.; a începe un lucru sau o lucrare. ♦ Fig. A ticlui o minciună. 3. Tranz. A desfunda, a deschide un drum, o șosea etc., înlăturând obstacolele. 4. Tranz. Fig. (Fam.) A lovi, a bate un animal sau un om cu bățul, cu biciul (facându-i dungi sau vânătăi pe piele). 5. Intranz. Fig. (Fam.; în expr.) A o croi la fugă = a fugi în cea mai mare grabă (spre a scăpa de o primejdie). – Din sl. krojiti.
croiseți
CROÍ2, croiesc, vb. IV. 1. Tranz. A tăia un material după forma și măsura indicată sau după un contur desenat în prealabil, pentru a obține piese care urmează a fi asamblate în vederea confecționării unui obiect. 2. Tranz. A plănui, a pune la cale o lucrare care are nevoie de indicații, de planuri etc.; a începe un lucru sau o lucrare. ♦ Fig. A ticlui o minciună. 3. Tranz. A desfunda, a deschide un drum, o șosea etc., înlăturând obstacolele. 4. Tranz. Fig. (Fam.) A lovi, a bate un animal sau un om cu bățul, cu biciul (facându-i dungi sau vânătăi pe piele). 5. Intranz. Fig. (Fam.; în expr.) A o croi la fugă = a fugi în cea mai mare grabă (spre a scăpa de o primejdie). – Din sl. krojiti.
croit
CROÍ2, croiesc, vb. IV. 1. Tranz. A tăia un material după forma și măsura indicată sau după un contur desenat în prealabil, pentru a obține piese care urmează a fi asamblate în vederea confecționării unui obiect. 2. Tranz. A plănui, a pune la cale o lucrare care are nevoie de indicații, de planuri etc.; a începe un lucru sau o lucrare. ♦ Fig. A ticlui o minciună. 3. Tranz. A desfunda, a deschide un drum, o șosea etc., înlăturând obstacolele. 4. Tranz. Fig. (Fam.) A lovi, a bate un animal sau un om cu bățul, cu biciul (facându-i dungi sau vânătăi pe piele). 5. Intranz. Fig. (Fam.; în expr.) A o croi la fugă = a fugi în cea mai mare grabă (spre a scăpa de o primejdie). – Din sl. krojiti.
croit
CROÍT s. n. Faptul de a croi2. – V. croi2. DOOM
croít s. n.
croita
CROÍT s. n. Faptul de a croi2. – V. croi2. DOOM
croít s. n.
croite
CROÍT s. n. Faptul de a croi2. – V. croi2. DOOM
croít s. n.
croitei
CROÍT s. n. Faptul de a croi2. – V. croi2. DOOM
croít s. n.
croitele
CROÍT s. n. Faptul de a croi2. – V. croi2. DOOM
croít s. n.
croitelor
CROÍT s. n. Faptul de a croi2. – V. croi2. DOOM
croít s. n.
croitor
CROITÓR, croitori, s. m. 1. Bărbat care se îndeletnicește cu croitul și cusutul hainelor. 2. Insectă mare, de culoare neagră, cu antene lungi, care trăiește mai ales pe stejar, degradând lemnul (Cerambyx cerdo). 3. Mușchi lung al coapsei, situat între osul iliac și fața internă a tibiei (prin a cărui contracție se produce încrucișarea picioarelor). [Pr.: cro-i-] – Croi2 + suf. -tor. DOOM
croitór (cro-i-) s. m., pl. croitóri
croitoreasa
CROITOREÁSĂ, croitorese, s. f. Femeie care se îndeletnicește cu croitul și cusutul hainelor, al rochiilor etc. [Pr.: cro-i-] – Croitor + suf. -easă. DOOM
croitoreásă (cro-i-) s. f., g.-d. art. croitorései; pl. croitorése
croitorese
CROITOREÁSĂ, croitorese, s. f. Femeie care se îndeletnicește cu croitul și cusutul hainelor, al rochiilor etc. [Pr.: cro-i-] – Croitor + suf. -easă. DOOM
croitoreásă (cro-i-) s. f., g.-d. art. croitorései; pl. croitorése
croitoresei
CROITOREÁSĂ, croitorese, s. f. Femeie care se îndeletnicește cu croitul și cusutul hainelor, al rochiilor etc. [Pr.: cro-i-] – Croitor + suf. -easă. DOOM
croitoreásă (cro-i-) s. f., g.-d. art. croitorései; pl. croitorése
croitoresele
CROITOREÁSĂ, croitorese, s. f. Femeie care se îndeletnicește cu croitul și cusutul hainelor, al rochiilor etc. [Pr.: cro-i-] – Croitor + suf. -easă. DOOM
croitoreásă (cro-i-) s. f., g.-d. art. croitorései; pl. croitorése
croitoreselor
CROITOREÁSĂ, croitorese, s. f. Femeie care se îndeletnicește cu croitul și cusutul hainelor, al rochiilor etc. [Pr.: cro-i-] – Croitor + suf. -easă. DOOM
croitoreásă (cro-i-) s. f., g.-d. art. croitorései; pl. croitorése
croitori
CROITÓR, croitori, s. m. 1. Bărbat care se îndeletnicește cu croitul și cusutul hainelor. 2. Insectă mare, de culoare neagră, cu antene lungi, care trăiește mai ales pe stejar, degradând lemnul (Cerambyx cerdo). 3. Mușchi lung al coapsei, situat între osul iliac și fața internă a tibiei (prin a cărui contracție se produce încrucișarea picioarelor). [Pr.: cro-i-] – Croi2 + suf. -tor. DOOM
croitór (cro-i-) s. m., pl. croitóri
croitoria
CROITORÍE, (2) croitorii, s. f. 1. Meșteșugul, meseria croitorului (1). 2. Atelier unde se lucrează haine, rochii etc. [Pr.: cro-i-] – Croitor + suf. -ie. DOOM
croitoríe (cro-i-) s. f., art. croitoría, g.-d. art. croitoríei; (ateliere) pl. croitoríi, art. croitoríile
croitorie
CROITORÍE, (2) croitorii, s. f. 1. Meșteșugul, meseria croitorului (1). 2. Atelier unde se lucrează haine, rochii etc. [Pr.: cro-i-] – Croitor + suf. -ie. DOOM
croitoríe (cro-i-) s. f., art. croitoría, g.-d. art. croitoríei; (ateliere) pl. croitoríi, art. croitoríile
croitoriei
CROITORÍE, (2) croitorii, s. f. 1. Meșteșugul, meseria croitorului (1). 2. Atelier unde se lucrează haine, rochii etc. [Pr.: cro-i-] – Croitor + suf. -ie. DOOM
croitoríe (cro-i-) s. f., art. croitoría, g.-d. art. croitoríei; (ateliere) pl. croitoríi, art. croitoríile
croitorii
CROITÓR, croitori, s. m. 1. Bărbat care se îndeletnicește cu croitul și cusutul hainelor. 2. Insectă mare, de culoare neagră, cu antene lungi, care trăiește mai ales pe stejar, degradând lemnul (Cerambyx cerdo). 3. Mușchi lung al coapsei, situat între osul iliac și fața internă a tibiei (prin a cărui contracție se produce încrucișarea picioarelor). [Pr.: cro-i-] – Croi2 + suf. -tor. DOOM
croitór (cro-i-) s. m., pl. croitóri
croitorii
CROITORÍE, (2) croitorii, s. f. 1. Meșteșugul, meseria croitorului (1). 2. Atelier unde se lucrează haine, rochii etc. [Pr.: cro-i-] – Croitor + suf. -ie. DOOM
croitoríe (cro-i-) s. f., art. croitoría, g.-d. art. croitoríei; (ateliere) pl. croitoríi, art. croitoríile
croitoriile
CROITORÍE, (2) croitorii, s. f. 1. Meșteșugul, meseria croitorului (1). 2. Atelier unde se lucrează haine, rochii etc. [Pr.: cro-i-] – Croitor + suf. -ie. DOOM
croitoríe (cro-i-) s. f., art. croitoría, g.-d. art. croitoríei; (ateliere) pl. croitoríi, art. croitoríile
croitoriilor
CROITORÍE, (2) croitorii, s. f. 1. Meșteșugul, meseria croitorului (1). 2. Atelier unde se lucrează haine, rochii etc. [Pr.: cro-i-] – Croitor + suf. -ie. DOOM
croitoríe (cro-i-) s. f., art. croitoría, g.-d. art. croitoríei; (ateliere) pl. croitoríi, art. croitoríile
croitorilor
CROITÓR, croitori, s. m. 1. Bărbat care se îndeletnicește cu croitul și cusutul hainelor. 2. Insectă mare, de culoare neagră, cu antene lungi, care trăiește mai ales pe stejar, degradând lemnul (Cerambyx cerdo). 3. Mușchi lung al coapsei, situat între osul iliac și fața internă a tibiei (prin a cărui contracție se produce încrucișarea picioarelor). [Pr.: cro-i-] – Croi2 + suf. -tor. DOOM
croitór (cro-i-) s. m., pl. croitóri
croitorul
CROITÓR, croitori, s. m. 1. Bărbat care se îndeletnicește cu croitul și cusutul hainelor. 2. Insectă mare, de culoare neagră, cu antene lungi, care trăiește mai ales pe stejar, degradând lemnul (Cerambyx cerdo). 3. Mușchi lung al coapsei, situat între osul iliac și fața internă a tibiei (prin a cărui contracție se produce încrucișarea picioarelor). [Pr.: cro-i-] – Croi2 + suf. -tor. DOOM
croitór (cro-i-) s. m., pl. croitóri
croitorule
CROITÓR, croitori, s. m. 1. Bărbat care se îndeletnicește cu croitul și cusutul hainelor. 2. Insectă mare, de culoare neagră, cu antene lungi, care trăiește mai ales pe stejar, degradând lemnul (Cerambyx cerdo). 3. Mușchi lung al coapsei, situat între osul iliac și fața internă a tibiei (prin a cărui contracție se produce încrucișarea picioarelor). [Pr.: cro-i-] – Croi2 + suf. -tor. DOOM
croitór (cro-i-) s. m., pl. croitóri
croitorului
CROITÓR, croitori, s. m. 1. Bărbat care se îndeletnicește cu croitul și cusutul hainelor. 2. Insectă mare, de culoare neagră, cu antene lungi, care trăiește mai ales pe stejar, degradând lemnul (Cerambyx cerdo). 3. Mușchi lung al coapsei, situat între osul iliac și fața internă a tibiei (prin a cărui contracție se produce încrucișarea picioarelor). [Pr.: cro-i-] – Croi2 + suf. -tor. DOOM
croitór (cro-i-) s. m., pl. croitóri
croitul
CROÍT s. n. Faptul de a croi2. – V. croi2. DOOM
croít s. n.
croitului
CROÍT s. n. Faptul de a croi2. – V. croi2. DOOM
croít s. n.
croiul
CRÓI1, croiuri, s. n. Croială (1). – Din croială (derivat regresiv). DOOM
croí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. croiésc, imperf. 3 sg. croiá; conj. prez. 3 să croiáscă
croiului
CRÓI1, croiuri, s. n. Croială (1). – Din croială (derivat regresiv). DOOM
croí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. croiésc, imperf. 3 sg. croiá; conj. prez. 3 să croiáscă
croiuri
CRÓI1, croiuri, s. n. Croială (1). – Din croială (derivat regresiv). DOOM
croí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. croiésc, imperf. 3 sg. croiá; conj. prez. 3 să croiáscă
croiurile
CRÓI1, croiuri, s. n. Croială (1). – Din croială (derivat regresiv). DOOM
croí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. croiésc, imperf. 3 sg. croiá; conj. prez. 3 să croiáscă
croiurilor
CRÓI1, croiuri, s. n. Croială (1). – Din croială (derivat regresiv). DOOM
croí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. croiésc, imperf. 3 sg. croiá; conj. prez. 3 să croiáscă
croiși
CROÍ2, croiesc, vb. IV. 1. Tranz. A tăia un material după forma și măsura indicată sau după un contur desenat în prealabil, pentru a obține piese care urmează a fi asamblate în vederea confecționării unui obiect. 2. Tranz. A plănui, a pune la cale o lucrare care are nevoie de indicații, de planuri etc.; a începe un lucru sau o lucrare. ♦ Fig. A ticlui o minciună. 3. Tranz. A desfunda, a deschide un drum, o șosea etc., înlăturând obstacolele. 4. Tranz. Fig. (Fam.) A lovi, a bate un animal sau un om cu bățul, cu biciul (facându-i dungi sau vânătăi pe piele). 5. Intranz. Fig. (Fam.; în expr.) A o croi la fugă = a fugi în cea mai mare grabă (spre a scăpa de o primejdie). – Din sl. krojiti.
croiți
CROÍ2, croiesc, vb. IV. 1. Tranz. A tăia un material după forma și măsura indicată sau după un contur desenat în prealabil, pentru a obține piese care urmează a fi asamblate în vederea confecționării unui obiect. 2. Tranz. A plănui, a pune la cale o lucrare care are nevoie de indicații, de planuri etc.; a începe un lucru sau o lucrare. ♦ Fig. A ticlui o minciună. 3. Tranz. A desfunda, a deschide un drum, o șosea etc., înlăturând obstacolele. 4. Tranz. Fig. (Fam.) A lovi, a bate un animal sau un om cu bățul, cu biciul (facându-i dungi sau vânătăi pe piele). 5. Intranz. Fig. (Fam.; în expr.) A o croi la fugă = a fugi în cea mai mare grabă (spre a scăpa de o primejdie). – Din sl. krojiti.
croiți
CROÍT s. n. Faptul de a croi2. – V. croi2. DOOM
croít s. n.
croiții
CROÍT s. n. Faptul de a croi2. – V. croi2. DOOM
croít s. n.
croiților
CROÍT s. n. Faptul de a croi2. – V. croi2. DOOM
croít s. n.
crom
CROM1- v. cromo-.
crom
CROM s. n. Element chimic, metal alb, dur, casant, foarte rezistent față de agenții chimici, folosit la cromaj, la fabricarea unor oțeluri speciale, a unor compuși utilizați în vopsitorie, în tăbăcărie etc. – Din fr. chrome. DOOM
crom s. n.; simb. Cr
crom
-CROM2 Element secund de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) culoare”, „colorat”. [< fr. -chrome].
croma
CROMÁ, cromez, vb. I. Tranz. A acoperi un obiect de metal cu un strat subțire de crom. – Din crom. Cf. fr. chromer. DOOM
cromá (a ~) vb., ind. prez. 3 cromeáză
cromafin
CROMAFÍN, -Ă, cromafini, -e, adj. Care se colorează ușor, care prinde ușor coloranți. – Din fr. chromaffine. DOOM
!cromafín (cro-ma-/crom-a-) adj. m., pl. cromafíni; f. cromafínă, pl. cromafíne
cromafina
CROMAFÍN, -Ă, cromafini, -e, adj. Care se colorează ușor, care prinde ușor coloranți. – Din fr. chromaffine. DOOM
!cromafín (cro-ma-/crom-a-) adj. m., pl. cromafíni; f. cromafínă, pl. cromafíne
cromafine
CROMAFÍN, -Ă, cromafini, -e, adj. Care se colorează ușor, care prinde ușor coloranți. – Din fr. chromaffine. DOOM
!cromafín (cro-ma-/crom-a-) adj. m., pl. cromafíni; f. cromafínă, pl. cromafíne
cromafinei
CROMAFÍN, -Ă, cromafini, -e, adj. Care se colorează ușor, care prinde ușor coloranți. – Din fr. chromaffine. DOOM
!cromafín (cro-ma-/crom-a-) adj. m., pl. cromafíni; f. cromafínă, pl. cromafíne
cromafinele
CROMAFÍN, -Ă, cromafini, -e, adj. Care se colorează ușor, care prinde ușor coloranți. – Din fr. chromaffine. DOOM
!cromafín (cro-ma-/crom-a-) adj. m., pl. cromafíni; f. cromafínă, pl. cromafíne
cromafinelor
CROMAFÍN, -Ă, cromafini, -e, adj. Care se colorează ușor, care prinde ușor coloranți. – Din fr. chromaffine. DOOM
!cromafín (cro-ma-/crom-a-) adj. m., pl. cromafíni; f. cromafínă, pl. cromafíne
cromafini
CROMAFÍN, -Ă, cromafini, -e, adj. Care se colorează ușor, care prinde ușor coloranți. – Din fr. chromaffine. DOOM
!cromafín (cro-ma-/crom-a-) adj. m., pl. cromafíni; f. cromafínă, pl. cromafíne
cromafinii
CROMAFÍN, -Ă, cromafini, -e, adj. Care se colorează ușor, care prinde ușor coloranți. – Din fr. chromaffine. DOOM
!cromafín (cro-ma-/crom-a-) adj. m., pl. cromafíni; f. cromafínă, pl. cromafíne
cromafinilor
CROMAFÍN, -Ă, cromafini, -e, adj. Care se colorează ușor, care prinde ușor coloranți. – Din fr. chromaffine. DOOM
!cromafín (cro-ma-/crom-a-) adj. m., pl. cromafíni; f. cromafínă, pl. cromafíne
cromafinul
CROMAFÍN, -Ă, cromafini, -e, adj. Care se colorează ușor, care prinde ușor coloranți. – Din fr. chromaffine. DOOM
!cromafín (cro-ma-/crom-a-) adj. m., pl. cromafíni; f. cromafínă, pl. cromafíne
cromafinului
CROMAFÍN, -Ă, cromafini, -e, adj. Care se colorează ușor, care prinde ușor coloranți. – Din fr. chromaffine. DOOM
!cromafín (cro-ma-/crom-a-) adj. m., pl. cromafíni; f. cromafínă, pl. cromafíne
cromai
CROMÁ, cromez, vb. I. Tranz. A acoperi un obiect de metal cu un strat subțire de crom. – Din crom. Cf. fr. chromer. DOOM
cromá (a ~) vb., ind. prez. 3 cromeáză
cromaj
CROMÁJ s. n. Operație industrială constând din acoperirea metalelor cu un strat de crom, pentru a le face rezistente la coroziune și la uzură sau pentru a le da un aspect frumos; cromare. – Din fr. chromage. DOOM
cromáj s. n.
cromal
CROMÁL s.n. Aliaj de fier, crom și aluminiu. [< fr. chromal].
cromalul
CROMÁL s.n. Aliaj de fier, crom și aluminiu. [< fr. chromal].
cromalului
CROMÁL s.n. Aliaj de fier, crom și aluminiu. [< fr. chromal].
cromam
CROMÁ, cromez, vb. I. Tranz. A acoperi un obiect de metal cu un strat subțire de crom. – Din crom. Cf. fr. chromer. DOOM
cromá (a ~) vb., ind. prez. 3 cromeáză
cromare
CROMÁ, cromez, vb. I. Tranz. A acoperi un obiect de metal cu un strat subțire de crom. – Din crom. Cf. fr. chromer. DOOM
cromá (a ~) vb., ind. prez. 3 cromeáză
cromare
CROMÁRE, cromări, s. f. Acțiunea de a croma și rezultatul ei; cromaj. – V. croma. DOOM
cromáre s. f., g.-d. art. cromắrii; pl. cromắri
cromarea
CROMÁRE, cromări, s. f. Acțiunea de a croma și rezultatul ei; cromaj. – V. croma. DOOM
cromáre s. f., g.-d. art. cromắrii; pl. cromắri
cromară
CROMÁ, cromez, vb. I. Tranz. A acoperi un obiect de metal cu un strat subțire de crom. – Din crom. Cf. fr. chromer. DOOM
cromá (a ~) vb., ind. prez. 3 cromeáză
cromarăm
CROMÁ, cromez, vb. I. Tranz. A acoperi un obiect de metal cu un strat subțire de crom. – Din crom. Cf. fr. chromer. DOOM
cromá (a ~) vb., ind. prez. 3 cromeáză
cromarăți
CROMÁ, cromez, vb. I. Tranz. A acoperi un obiect de metal cu un strat subțire de crom. – Din crom. Cf. fr. chromer. DOOM
cromá (a ~) vb., ind. prez. 3 cromeáză
cromase
CROMÁ, cromez, vb. I. Tranz. A acoperi un obiect de metal cu un strat subțire de crom. – Din crom. Cf. fr. chromer. DOOM
cromá (a ~) vb., ind. prez. 3 cromeáză
cromasem
CROMÁ, cromez, vb. I. Tranz. A acoperi un obiect de metal cu un strat subțire de crom. – Din crom. Cf. fr. chromer. DOOM
cromá (a ~) vb., ind. prez. 3 cromeáză
cromaseră
CROMÁ, cromez, vb. I. Tranz. A acoperi un obiect de metal cu un strat subțire de crom. – Din crom. Cf. fr. chromer. DOOM
cromá (a ~) vb., ind. prez. 3 cromeáză
cromaserăm
CROMÁ, cromez, vb. I. Tranz. A acoperi un obiect de metal cu un strat subțire de crom. – Din crom. Cf. fr. chromer. DOOM
cromá (a ~) vb., ind. prez. 3 cromeáză
cromaserăți
CROMÁ, cromez, vb. I. Tranz. A acoperi un obiect de metal cu un strat subțire de crom. – Din crom. Cf. fr. chromer. DOOM
cromá (a ~) vb., ind. prez. 3 cromeáză
cromaseși
CROMÁ, cromez, vb. I. Tranz. A acoperi un obiect de metal cu un strat subțire de crom. – Din crom. Cf. fr. chromer. DOOM
cromá (a ~) vb., ind. prez. 3 cromeáză
cromaseți
CROMÁ, cromez, vb. I. Tranz. A acoperi un obiect de metal cu un strat subțire de crom. – Din crom. Cf. fr. chromer. DOOM
cromá (a ~) vb., ind. prez. 3 cromeáză
cromat
CROMÁ, cromez, vb. I. Tranz. A acoperi un obiect de metal cu un strat subțire de crom. – Din crom. Cf. fr. chromer. DOOM
cromá (a ~) vb., ind. prez. 3 cromeáză
cromat
CROMÁT2, -Ă, cromați, -te, adj. Care conține crom; acoperit cu un strat de crom. Oțel cromat. – V. croma.
cromat
CROMÁT1, cromați, s. m. Sare a acidului cromic. – Din fr. chromate. DOOM
cromát s. m., pl. cromáți
cromata
CROMÁT2, -Ă, cromați, -te, adj. Care conține crom; acoperit cu un strat de crom. Oțel cromat. – V. croma.
cromatare
CROMATÁRE s. f. Operație de acoperire a unor obiecte metalice cu o peliculă subțire, rezistentă la coroziune, compusă din cromați1. – Din cromat1. DOOM
cromatáre s. f., g.-d. art. cromatắrii
cromatarea
CROMATÁRE s. f. Operație de acoperire a unor obiecte metalice cu o peliculă subțire, rezistentă la coroziune, compusă din cromați1. – Din cromat1. DOOM
cromatáre s. f., g.-d. art. cromatắrii
cromate
CROMÁT2, -Ă, cromați, -te, adj. Care conține crom; acoperit cu un strat de crom. Oțel cromat. – V. croma.
cromatei
CROMÁT2, -Ă, cromați, -te, adj. Care conține crom; acoperit cu un strat de crom. Oțel cromat. – V. croma.
cromatele
CROMÁT2, -Ă, cromați, -te, adj. Care conține crom; acoperit cu un strat de crom. Oțel cromat. – V. croma.
cromatelor
CROMÁT2, -Ă, cromați, -te, adj. Care conține crom; acoperit cu un strat de crom. Oțel cromat. – V. croma.
cromatic
CROMÁTIC, -Ă, cromatici, -ce, adj., s. f. I. Adj. 1. Care se referă la culori sau la colorit. ◊ (Fiz.) Aberație cromatică = defect al imaginilor obținute prin lentile, constând în formarea de irizații pe marginea imaginilor. 2. (Muz.; în sintagmele) Gamă cromatică = gamă formată dintr-o serie succesivă de semitonuri. Interval cromatic = interval alcătuit din două sunete cu aceeași denumire (unul dintre ele fiind alterat). II. S. f. 1. Arta preparării și folosirii culorilor. 2. Ansamblu de culori într-o pictură, într-un mozaic etc.; colorit. – Din fr. chromatique. DOOM
cromátic adj. m., pl. cromátici; f. cromátică, pl. cromátice
cromatica
CROMÁTIC, -Ă, cromatici, -ce, adj., s. f. I. Adj. 1. Care se referă la culori sau la colorit. ◊ (Fiz.) Aberație cromatică = defect al imaginilor obținute prin lentile, constând în formarea de irizații pe marginea imaginilor. 2. (Muz.; în sintagmele) Gamă cromatică = gamă formată dintr-o serie succesivă de semitonuri. Interval cromatic = interval alcătuit din două sunete cu aceeași denumire (unul dintre ele fiind alterat). II. S. f. 1. Arta preparării și folosirii culorilor. 2. Ansamblu de culori într-o pictură, într-un mozaic etc.; colorit. – Din fr. chromatique. DOOM
cromátic adj. m., pl. cromátici; f. cromátică, pl. cromátice
cromatica
CROMÁTIC, -Ă, cromatici, -ce, adj., s. f. I. Adj. 1. Care se referă la culori sau la colorit. ◊ (Fiz.) Aberație cromatică = defect al imaginilor obținute prin lentile, constând în formarea de irizații pe marginea imaginilor. 2. (Muz.; în sintagmele) Gamă cromatică = gamă formată dintr-o serie succesivă de semitonuri. Interval cromatic = interval alcătuit din două sunete cu aceeași denumire (unul dintre ele fiind alterat). II. S. f. 1. Arta preparării și folosirii culorilor. 2. Ansamblu de culori într-o pictură, într-un mozaic etc.; colorit. – Din fr. chromatique. DOOM
cromátică s. f., g.-d. art. cromáticii
cromatice
CROMÁTIC, -Ă, cromatici, -ce, adj., s. f. I. Adj. 1. Care se referă la culori sau la colorit. ◊ (Fiz.) Aberație cromatică = defect al imaginilor obținute prin lentile, constând în formarea de irizații pe marginea imaginilor. 2. (Muz.; în sintagmele) Gamă cromatică = gamă formată dintr-o serie succesivă de semitonuri. Interval cromatic = interval alcătuit din două sunete cu aceeași denumire (unul dintre ele fiind alterat). II. S. f. 1. Arta preparării și folosirii culorilor. 2. Ansamblu de culori într-o pictură, într-un mozaic etc.; colorit. – Din fr. chromatique. DOOM
cromátic adj. m., pl. cromátici; f. cromátică, pl. cromátice
cromaticei
CROMÁTIC, -Ă, cromatici, -ce, adj., s. f. I. Adj. 1. Care se referă la culori sau la colorit. ◊ (Fiz.) Aberație cromatică = defect al imaginilor obținute prin lentile, constând în formarea de irizații pe marginea imaginilor. 2. (Muz.; în sintagmele) Gamă cromatică = gamă formată dintr-o serie succesivă de semitonuri. Interval cromatic = interval alcătuit din două sunete cu aceeași denumire (unul dintre ele fiind alterat). II. S. f. 1. Arta preparării și folosirii culorilor. 2. Ansamblu de culori într-o pictură, într-un mozaic etc.; colorit. – Din fr. chromatique. DOOM
cromátic adj. m., pl. cromátici; f. cromátică, pl. cromátice
cromaticele
CROMÁTIC, -Ă, cromatici, -ce, adj., s. f. I. Adj. 1. Care se referă la culori sau la colorit. ◊ (Fiz.) Aberație cromatică = defect al imaginilor obținute prin lentile, constând în formarea de irizații pe marginea imaginilor. 2. (Muz.; în sintagmele) Gamă cromatică = gamă formată dintr-o serie succesivă de semitonuri. Interval cromatic = interval alcătuit din două sunete cu aceeași denumire (unul dintre ele fiind alterat). II. S. f. 1. Arta preparării și folosirii culorilor. 2. Ansamblu de culori într-o pictură, într-un mozaic etc.; colorit. – Din fr. chromatique. DOOM
cromátic adj. m., pl. cromátici; f. cromátică, pl. cromátice
cromaticelor
CROMÁTIC, -Ă, cromatici, -ce, adj., s. f. I. Adj. 1. Care se referă la culori sau la colorit. ◊ (Fiz.) Aberație cromatică = defect al imaginilor obținute prin lentile, constând în formarea de irizații pe marginea imaginilor. 2. (Muz.; în sintagmele) Gamă cromatică = gamă formată dintr-o serie succesivă de semitonuri. Interval cromatic = interval alcătuit din două sunete cu aceeași denumire (unul dintre ele fiind alterat). II. S. f. 1. Arta preparării și folosirii culorilor. 2. Ansamblu de culori într-o pictură, într-un mozaic etc.; colorit. – Din fr. chromatique. DOOM
cromátic adj. m., pl. cromátici; f. cromátică, pl. cromátice
cromatici
CROMÁTIC, -Ă, cromatici, -ce, adj., s. f. I. Adj. 1. Care se referă la culori sau la colorit. ◊ (Fiz.) Aberație cromatică = defect al imaginilor obținute prin lentile, constând în formarea de irizații pe marginea imaginilor. 2. (Muz.; în sintagmele) Gamă cromatică = gamă formată dintr-o serie succesivă de semitonuri. Interval cromatic = interval alcătuit din două sunete cu aceeași denumire (unul dintre ele fiind alterat). II. S. f. 1. Arta preparării și folosirii culorilor. 2. Ansamblu de culori într-o pictură, într-un mozaic etc.; colorit. – Din fr. chromatique. DOOM
cromátic adj. m., pl. cromátici; f. cromátică, pl. cromátice
cromatici
CROMÁTIC, -Ă, cromatici, -ce, adj., s. f. I. Adj. 1. Care se referă la culori sau la colorit. ◊ (Fiz.) Aberație cromatică = defect al imaginilor obținute prin lentile, constând în formarea de irizații pe marginea imaginilor. 2. (Muz.; în sintagmele) Gamă cromatică = gamă formată dintr-o serie succesivă de semitonuri. Interval cromatic = interval alcătuit din două sunete cu aceeași denumire (unul dintre ele fiind alterat). II. S. f. 1. Arta preparării și folosirii culorilor. 2. Ansamblu de culori într-o pictură, într-un mozaic etc.; colorit. – Din fr. chromatique. DOOM
cromátică s. f., g.-d. art. cromáticii
cromaticii
CROMÁTIC, -Ă, cromatici, -ce, adj., s. f. I. Adj. 1. Care se referă la culori sau la colorit. ◊ (Fiz.) Aberație cromatică = defect al imaginilor obținute prin lentile, constând în formarea de irizații pe marginea imaginilor. 2. (Muz.; în sintagmele) Gamă cromatică = gamă formată dintr-o serie succesivă de semitonuri. Interval cromatic = interval alcătuit din două sunete cu aceeași denumire (unul dintre ele fiind alterat). II. S. f. 1. Arta preparării și folosirii culorilor. 2. Ansamblu de culori într-o pictură, într-un mozaic etc.; colorit. – Din fr. chromatique. DOOM
cromátic adj. m., pl. cromátici; f. cromátică, pl. cromátice
cromaticii
CROMÁTIC, -Ă, cromatici, -ce, adj., s. f. I. Adj. 1. Care se referă la culori sau la colorit. ◊ (Fiz.) Aberație cromatică = defect al imaginilor obținute prin lentile, constând în formarea de irizații pe marginea imaginilor. 2. (Muz.; în sintagmele) Gamă cromatică = gamă formată dintr-o serie succesivă de semitonuri. Interval cromatic = interval alcătuit din două sunete cu aceeași denumire (unul dintre ele fiind alterat). II. S. f. 1. Arta preparării și folosirii culorilor. 2. Ansamblu de culori într-o pictură, într-un mozaic etc.; colorit. – Din fr. chromatique. DOOM
cromátică s. f., g.-d. art. cromáticii
cromaticile
CROMÁTIC, -Ă, cromatici, -ce, adj., s. f. I. Adj. 1. Care se referă la culori sau la colorit. ◊ (Fiz.) Aberație cromatică = defect al imaginilor obținute prin lentile, constând în formarea de irizații pe marginea imaginilor. 2. (Muz.; în sintagmele) Gamă cromatică = gamă formată dintr-o serie succesivă de semitonuri. Interval cromatic = interval alcătuit din două sunete cu aceeași denumire (unul dintre ele fiind alterat). II. S. f. 1. Arta preparării și folosirii culorilor. 2. Ansamblu de culori într-o pictură, într-un mozaic etc.; colorit. – Din fr. chromatique. DOOM
cromátică s. f., g.-d. art. cromáticii
cromaticilor
CROMÁTIC, -Ă, cromatici, -ce, adj., s. f. I. Adj. 1. Care se referă la culori sau la colorit. ◊ (Fiz.) Aberație cromatică = defect al imaginilor obținute prin lentile, constând în formarea de irizații pe marginea imaginilor. 2. (Muz.; în sintagmele) Gamă cromatică = gamă formată dintr-o serie succesivă de semitonuri. Interval cromatic = interval alcătuit din două sunete cu aceeași denumire (unul dintre ele fiind alterat). II. S. f. 1. Arta preparării și folosirii culorilor. 2. Ansamblu de culori într-o pictură, într-un mozaic etc.; colorit. – Din fr. chromatique. DOOM
cromátic adj. m., pl. cromátici; f. cromátică, pl. cromátice
cromaticilor
CROMÁTIC, -Ă, cromatici, -ce, adj., s. f. I. Adj. 1. Care se referă la culori sau la colorit. ◊ (Fiz.) Aberație cromatică = defect al imaginilor obținute prin lentile, constând în formarea de irizații pe marginea imaginilor. 2. (Muz.; în sintagmele) Gamă cromatică = gamă formată dintr-o serie succesivă de semitonuri. Interval cromatic = interval alcătuit din două sunete cu aceeași denumire (unul dintre ele fiind alterat). II. S. f. 1. Arta preparării și folosirii culorilor. 2. Ansamblu de culori într-o pictură, într-un mozaic etc.; colorit. – Din fr. chromatique. DOOM
cromátică s. f., g.-d. art. cromáticii
cromaticul
CROMÁTIC, -Ă, cromatici, -ce, adj., s. f. I. Adj. 1. Care se referă la culori sau la colorit. ◊ (Fiz.) Aberație cromatică = defect al imaginilor obținute prin lentile, constând în formarea de irizații pe marginea imaginilor. 2. (Muz.; în sintagmele) Gamă cromatică = gamă formată dintr-o serie succesivă de semitonuri. Interval cromatic = interval alcătuit din două sunete cu aceeași denumire (unul dintre ele fiind alterat). II. S. f. 1. Arta preparării și folosirii culorilor. 2. Ansamblu de culori într-o pictură, într-un mozaic etc.; colorit. – Din fr. chromatique. DOOM
cromátic adj. m., pl. cromátici; f. cromátică, pl. cromátice
cromaticului
CROMÁTIC, -Ă, cromatici, -ce, adj., s. f. I. Adj. 1. Care se referă la culori sau la colorit. ◊ (Fiz.) Aberație cromatică = defect al imaginilor obținute prin lentile, constând în formarea de irizații pe marginea imaginilor. 2. (Muz.; în sintagmele) Gamă cromatică = gamă formată dintr-o serie succesivă de semitonuri. Interval cromatic = interval alcătuit din două sunete cu aceeași denumire (unul dintre ele fiind alterat). II. S. f. 1. Arta preparării și folosirii culorilor. 2. Ansamblu de culori într-o pictură, într-un mozaic etc.; colorit. – Din fr. chromatique. DOOM
cromátic adj. m., pl. cromátici; f. cromátică, pl. cromátice
cromatida
CROMATÍDĂ, cromatide, s. f. (Biol.) Fiecare dintre cele două segmente rezultate prin diviziunea longitudinală a unui cromozom, în cursul mitozei sau meiozei și care, ulterior, se separă total pentru a da naștere cromozomilor-fii. – Din engl. chromatid.
cromatide
CROMATÍDĂ, cromatide, s. f. (Biol.) Fiecare dintre cele două segmente rezultate prin diviziunea longitudinală a unui cromozom, în cursul mitozei sau meiozei și care, ulterior, se separă total pentru a da naștere cromozomilor-fii. – Din engl. chromatid.
cromatidei
CROMATÍDĂ, cromatide, s. f. (Biol.) Fiecare dintre cele două segmente rezultate prin diviziunea longitudinală a unui cromozom, în cursul mitozei sau meiozei și care, ulterior, se separă total pentru a da naștere cromozomilor-fii. – Din engl. chromatid.
cromatidele
CROMATÍDĂ, cromatide, s. f. (Biol.) Fiecare dintre cele două segmente rezultate prin diviziunea longitudinală a unui cromozom, în cursul mitozei sau meiozei și care, ulterior, se separă total pentru a da naștere cromozomilor-fii. – Din engl. chromatid.
cromatidelor
CROMATÍDĂ, cromatide, s. f. (Biol.) Fiecare dintre cele două segmente rezultate prin diviziunea longitudinală a unui cromozom, în cursul mitozei sau meiozei și care, ulterior, se separă total pentru a da naștere cromozomilor-fii. – Din engl. chromatid.
cromatina
CROMATÍNĂ s. f. Substanță care reprezintă componenta chimică de bază a nucleului celular la animale și la plante, având o mare afinitate pentru coloranții bazici. – Din fr. chromatine. DOOM
cromatínă s. f., g.-d. art. cromatínei
cromatine
CROMATÍNĂ s. f. Substanță care reprezintă componenta chimică de bază a nucleului celular la animale și la plante, având o mare afinitate pentru coloranții bazici. – Din fr. chromatine. DOOM
cromatínă s. f., g.-d. art. cromatínei
cromatinei
CROMATÍNĂ s. f. Substanță care reprezintă componenta chimică de bază a nucleului celular la animale și la plante, având o mare afinitate pentru coloranții bazici. – Din fr. chromatine. DOOM
cromatínă s. f., g.-d. art. cromatínei
cromatism
CROMATÍSM s. n. 1. Proprietate a razelor albe de a se descompune în raze de culori diferite. ♦ Aberație cromatică. 2. Succesiune de mai multe sunete aflate la distanță de un semiton; structură melodică în care predomină intervale de semiton. – Din fr. chromatisme. DOOM
cromatísm s. n.
cromatismul
CROMATÍSM s. n. 1. Proprietate a razelor albe de a se descompune în raze de culori diferite. ♦ Aberație cromatică. 2. Succesiune de mai multe sunete aflate la distanță de un semiton; structură melodică în care predomină intervale de semiton. – Din fr. chromatisme. DOOM
cromatísm s. n.
cromatismului
CROMATÍSM s. n. 1. Proprietate a razelor albe de a se descompune în raze de culori diferite. ♦ Aberație cromatică. 2. Succesiune de mai multe sunete aflate la distanță de un semiton; structură melodică în care predomină intervale de semiton. – Din fr. chromatisme. DOOM
cromatísm s. n.
cromato
CROMATO- v. cromo-.
cromatoblast
CROMATOBLÁST s.n. (Biol.) Celulă tânără care conține sau poate să producă pigmenți; cromoblast. [< fr. chromatoblaste, cf. gr. chroma – culoare, blastos – germen].
cromatocit
CROMATOCÍT s.n. (Biol.) Celulă colorată; cromocit. [< fr. chromatocyte, cf. gr. chroma – culoare, kytos – celulă].
cromatofor
CROMATOFÓR, cromatofori, s. m. 1. (Zool.) Celulă care conține pigment colorant. 2. Corpuscul din celulele plantelor superioare și ale unor alge care conține clorofilă sau alți pigmenți. – Din fr. chromatophore. DOOM
cromatofór s. m., pl. cromatofóri
cromatofori
CROMATOFÓR, cromatofori, s. m. 1. (Zool.) Celulă care conține pigment colorant. 2. Corpuscul din celulele plantelor superioare și ale unor alge care conține clorofilă sau alți pigmenți. – Din fr. chromatophore. DOOM
cromatofór s. m., pl. cromatofóri
cromatoforii
CROMATOFÓR, cromatofori, s. m. 1. (Zool.) Celulă care conține pigment colorant. 2. Corpuscul din celulele plantelor superioare și ale unor alge care conține clorofilă sau alți pigmenți. – Din fr. chromatophore. DOOM
cromatofór s. m., pl. cromatofóri
cromatoforilor
CROMATOFÓR, cromatofori, s. m. 1. (Zool.) Celulă care conține pigment colorant. 2. Corpuscul din celulele plantelor superioare și ale unor alge care conține clorofilă sau alți pigmenți. – Din fr. chromatophore. DOOM
cromatofór s. m., pl. cromatofóri
cromatoforul
CROMATOFÓR, cromatofori, s. m. 1. (Zool.) Celulă care conține pigment colorant. 2. Corpuscul din celulele plantelor superioare și ale unor alge care conține clorofilă sau alți pigmenți. – Din fr. chromatophore. DOOM
cromatofór s. m., pl. cromatofóri
cromatoforului
CROMATOFÓR, cromatofori, s. m. 1. (Zool.) Celulă care conține pigment colorant. 2. Corpuscul din celulele plantelor superioare și ale unor alge care conține clorofilă sau alți pigmenți. – Din fr. chromatophore. DOOM
cromatofór s. m., pl. cromatofóri
cromatogen
CROMATOGÉN, -Ă, cromatogeni, -e, adj. Care colorează, care produce materii colorante. – Din fr. chromatogène. DOOM
cromatogén adj. m., pl. cromatogéni; f. cromatogénă, pl. cromatogéne
cromatogena
CROMATOGÉN, -Ă, cromatogeni, -e, adj. Care colorează, care produce materii colorante. – Din fr. chromatogène. DOOM
cromatogén adj. m., pl. cromatogéni; f. cromatogénă, pl. cromatogéne
cromatogene
CROMATOGÉN, -Ă, cromatogeni, -e, adj. Care colorează, care produce materii colorante. – Din fr. chromatogène. DOOM
cromatogén adj. m., pl. cromatogéni; f. cromatogénă, pl. cromatogéne
cromatogenei
CROMATOGÉN, -Ă, cromatogeni, -e, adj. Care colorează, care produce materii colorante. – Din fr. chromatogène. DOOM
cromatogén adj. m., pl. cromatogéni; f. cromatogénă, pl. cromatogéne
cromatogenele
CROMATOGÉN, -Ă, cromatogeni, -e, adj. Care colorează, care produce materii colorante. – Din fr. chromatogène. DOOM
cromatogén adj. m., pl. cromatogéni; f. cromatogénă, pl. cromatogéne
cromatogenelor
CROMATOGÉN, -Ă, cromatogeni, -e, adj. Care colorează, care produce materii colorante. – Din fr. chromatogène. DOOM
cromatogén adj. m., pl. cromatogéni; f. cromatogénă, pl. cromatogéne
cromatogeni
CROMATOGÉN, -Ă, cromatogeni, -e, adj. Care colorează, care produce materii colorante. – Din fr. chromatogène. DOOM
cromatogén adj. m., pl. cromatogéni; f. cromatogénă, pl. cromatogéne
cromatogenii
CROMATOGÉN, -Ă, cromatogeni, -e, adj. Care colorează, care produce materii colorante. – Din fr. chromatogène. DOOM
cromatogén adj. m., pl. cromatogéni; f. cromatogénă, pl. cromatogéne
cromatogenilor
CROMATOGÉN, -Ă, cromatogeni, -e, adj. Care colorează, care produce materii colorante. – Din fr. chromatogène. DOOM
cromatogén adj. m., pl. cromatogéni; f. cromatogénă, pl. cromatogéne
cromatogenul
CROMATOGÉN, -Ă, cromatogeni, -e, adj. Care colorează, care produce materii colorante. – Din fr. chromatogène. DOOM
cromatogén adj. m., pl. cromatogéni; f. cromatogénă, pl. cromatogéne
cromatogenului
CROMATOGÉN, -Ă, cromatogeni, -e, adj. Care colorează, care produce materii colorante. – Din fr. chromatogène. DOOM
cromatogén adj. m., pl. cromatogéni; f. cromatogénă, pl. cromatogéne
cromatografia
CROMATOGRAFÍE s. f. Procedeu fizico-chimic de separare a substanțelor dintr-o soluție, de obicei cu ajutorul trecerii soluției prin materiale poroase. – Din fr. chromatographie. DOOM
cromatografíe (-to-gra-) s. f., art. cromatografía, g.-d. cromatografíi, art. cromatografíei
cromatografic
CROMATOGRÁFIC, -Ă, cromatografici, -ce, adj. Care aparține cromatografiei, privitor la cromatografie. – Din fr. chromatographique. DOOM
cromatográfic (-to-gra-) adj. m., pl. cromatográfici; f. cromatográfică, pl. cromatográfice
cromatografica
CROMATOGRÁFIC, -Ă, cromatografici, -ce, adj. Care aparține cromatografiei, privitor la cromatografie. – Din fr. chromatographique. DOOM
cromatográfic (-to-gra-) adj. m., pl. cromatográfici; f. cromatográfică, pl. cromatográfice
cromatografice
CROMATOGRÁFIC, -Ă, cromatografici, -ce, adj. Care aparține cromatografiei, privitor la cromatografie. – Din fr. chromatographique. DOOM
cromatográfic (-to-gra-) adj. m., pl. cromatográfici; f. cromatográfică, pl. cromatográfice
cromatograficei
CROMATOGRÁFIC, -Ă, cromatografici, -ce, adj. Care aparține cromatografiei, privitor la cromatografie. – Din fr. chromatographique. DOOM
cromatográfic (-to-gra-) adj. m., pl. cromatográfici; f. cromatográfică, pl. cromatográfice
cromatograficele
CROMATOGRÁFIC, -Ă, cromatografici, -ce, adj. Care aparține cromatografiei, privitor la cromatografie. – Din fr. chromatographique. DOOM
cromatográfic (-to-gra-) adj. m., pl. cromatográfici; f. cromatográfică, pl. cromatográfice
cromatograficelor
CROMATOGRÁFIC, -Ă, cromatografici, -ce, adj. Care aparține cromatografiei, privitor la cromatografie. – Din fr. chromatographique. DOOM
cromatográfic (-to-gra-) adj. m., pl. cromatográfici; f. cromatográfică, pl. cromatográfice
cromatografici
CROMATOGRÁFIC, -Ă, cromatografici, -ce, adj. Care aparține cromatografiei, privitor la cromatografie. – Din fr. chromatographique. DOOM
cromatográfic (-to-gra-) adj. m., pl. cromatográfici; f. cromatográfică, pl. cromatográfice
cromatograficii
CROMATOGRÁFIC, -Ă, cromatografici, -ce, adj. Care aparține cromatografiei, privitor la cromatografie. – Din fr. chromatographique. DOOM
cromatográfic (-to-gra-) adj. m., pl. cromatográfici; f. cromatográfică, pl. cromatográfice
cromatograficilor
CROMATOGRÁFIC, -Ă, cromatografici, -ce, adj. Care aparține cromatografiei, privitor la cromatografie. – Din fr. chromatographique. DOOM
cromatográfic (-to-gra-) adj. m., pl. cromatográfici; f. cromatográfică, pl. cromatográfice
cromatograficul
CROMATOGRÁFIC, -Ă, cromatografici, -ce, adj. Care aparține cromatografiei, privitor la cromatografie. – Din fr. chromatographique. DOOM
cromatográfic (-to-gra-) adj. m., pl. cromatográfici; f. cromatográfică, pl. cromatográfice
cromatograficului
CROMATOGRÁFIC, -Ă, cromatografici, -ce, adj. Care aparține cromatografiei, privitor la cromatografie. – Din fr. chromatographique. DOOM
cromatográfic (-to-gra-) adj. m., pl. cromatográfici; f. cromatográfică, pl. cromatográfice
cromatografie
CROMATOGRAFÍE s. f. Procedeu fizico-chimic de separare a substanțelor dintr-o soluție, de obicei cu ajutorul trecerii soluției prin materiale poroase. – Din fr. chromatographie. DOOM
cromatografíe (-to-gra-) s. f., art. cromatografía, g.-d. cromatografíi, art. cromatografíei
cromatografiei
CROMATOGRAFÍE s. f. Procedeu fizico-chimic de separare a substanțelor dintr-o soluție, de obicei cu ajutorul trecerii soluției prin materiale poroase. – Din fr. chromatographie. DOOM
cromatografíe (-to-gra-) s. f., art. cromatografía, g.-d. cromatografíi, art. cromatografíei
cromatografii
CROMATOGRAFÍE s. f. Procedeu fizico-chimic de separare a substanțelor dintr-o soluție, de obicei cu ajutorul trecerii soluției prin materiale poroase. – Din fr. chromatographie. DOOM
cromatografíe (-to-gra-) s. f., art. cromatografía, g.-d. cromatografíi, art. cromatografíei
cromatografiile
CROMATOGRAFÍE s. f. Procedeu fizico-chimic de separare a substanțelor dintr-o soluție, de obicei cu ajutorul trecerii soluției prin materiale poroase. – Din fr. chromatographie. DOOM
cromatografíe (-to-gra-) s. f., art. cromatografía, g.-d. cromatografíi, art. cromatografíei
cromatografiilor
CROMATOGRAFÍE s. f. Procedeu fizico-chimic de separare a substanțelor dintr-o soluție, de obicei cu ajutorul trecerii soluției prin materiale poroase. – Din fr. chromatographie. DOOM
cromatografíe (-to-gra-) s. f., art. cromatografía, g.-d. cromatografíi, art. cromatografíei
cromatograma
CROMATOGRÁMĂ s.f. (Chim.) Repartiția diferită a componenților unui amestec de substanțe în soluție, care se filtrează printr-un mediu poros. [< fr. chromatogramme].
cromatograme
CROMATOGRÁMĂ s.f. (Chim.) Repartiția diferită a componenților unui amestec de substanțe în soluție, care se filtrează printr-un mediu poros. [< fr. chromatogramme].
cromatogramei
CROMATOGRÁMĂ s.f. (Chim.) Repartiția diferită a componenților unui amestec de substanțe în soluție, care se filtrează printr-un mediu poros. [< fr. chromatogramme].
cromatogramele
CROMATOGRÁMĂ s.f. (Chim.) Repartiția diferită a componenților unui amestec de substanțe în soluție, care se filtrează printr-un mediu poros. [< fr. chromatogramme].
cromatogramelor
CROMATOGRÁMĂ s.f. (Chim.) Repartiția diferită a componenților unui amestec de substanțe în soluție, care se filtrează printr-un mediu poros. [< fr. chromatogramme].
cromatoliză
CROMATOLÍZĂ s.f. (Med.) Degenerescență și dispariție a cromatinei nucleare. [< fr. chromatolyse, cf. gr. chroma – culoare, lysis – dizolvare].
cromatometre
CROMATOMÉTRU s.n. Aparat pentru măsurarea intensității culorilor. [< fr. chromatomètre].
cromatometrele
CROMATOMÉTRU s.n. Aparat pentru măsurarea intensității culorilor. [< fr. chromatomètre].
cromatometrelor
CROMATOMÉTRU s.n. Aparat pentru măsurarea intensității culorilor. [< fr. chromatomètre].
cromatometru
CROMATOMÉTRU s.n. Aparat pentru măsurarea intensității culorilor. [< fr. chromatomètre].
cromatometrul
CROMATOMÉTRU s.n. Aparat pentru măsurarea intensității culorilor. [< fr. chromatomètre].
cromatometrului
CROMATOMÉTRU s.n. Aparat pentru măsurarea intensității culorilor. [< fr. chromatomètre].
cromatoplast
CROMATOPLÁST, cromatoplaste, s. n. Corpuscul de culoare galbenă, roșie sau portocalie care dă culoarea caracteristică rădăcinilor de morcovi sau fructelor coapte, având același rol ca și cloroplastele; cromoplast. – Din fr. chromatoplaste. DOOM
cromatoplást (-to-plast) s. n., pl. cromatopláste
cromatoplaste
CROMATOPLÁST, cromatoplaste, s. n. Corpuscul de culoare galbenă, roșie sau portocalie care dă culoarea caracteristică rădăcinilor de morcovi sau fructelor coapte, având același rol ca și cloroplastele; cromoplast. – Din fr. chromatoplaste. DOOM
cromatoplást (-to-plast) s. n., pl. cromatopláste
cromatoplastele
CROMATOPLÁST, cromatoplaste, s. n. Corpuscul de culoare galbenă, roșie sau portocalie care dă culoarea caracteristică rădăcinilor de morcovi sau fructelor coapte, având același rol ca și cloroplastele; cromoplast. – Din fr. chromatoplaste. DOOM
cromatoplást (-to-plast) s. n., pl. cromatopláste
cromatoplastelor
CROMATOPLÁST, cromatoplaste, s. n. Corpuscul de culoare galbenă, roșie sau portocalie care dă culoarea caracteristică rădăcinilor de morcovi sau fructelor coapte, având același rol ca și cloroplastele; cromoplast. – Din fr. chromatoplaste. DOOM
cromatoplást (-to-plast) s. n., pl. cromatopláste
cromatoplastul
CROMATOPLÁST, cromatoplaste, s. n. Corpuscul de culoare galbenă, roșie sau portocalie care dă culoarea caracteristică rădăcinilor de morcovi sau fructelor coapte, având același rol ca și cloroplastele; cromoplast. – Din fr. chromatoplaste. DOOM
cromatoplást (-to-plast) s. n., pl. cromatopláste
cromatoplastului
CROMATOPLÁST, cromatoplaste, s. n. Corpuscul de culoare galbenă, roșie sau portocalie care dă culoarea caracteristică rădăcinilor de morcovi sau fructelor coapte, având același rol ca și cloroplastele; cromoplast. – Din fr. chromatoplaste. DOOM
cromatoplást (-to-plast) s. n., pl. cromatopláste
cromatopsia
CROMATOPSÍE s. f. Capacitatea de a percepe distinct culorile. – Din fr. chromatopsie. DOOM
!cromatopsíe (-ma-top-/-mat-op-) s. f., art. cromatopsía, g.-d. cromatopsíi, art. cromatopsíei
cromatopsie
CROMATOPSÍE s. f. Capacitatea de a percepe distinct culorile. – Din fr. chromatopsie. DOOM
!cromatopsíe (-ma-top-/-mat-op-) s. f., art. cromatopsía, g.-d. cromatopsíi, art. cromatopsíei
cromatopsiei
CROMATOPSÍE s. f. Capacitatea de a percepe distinct culorile. – Din fr. chromatopsie. DOOM
!cromatopsíe (-ma-top-/-mat-op-) s. f., art. cromatopsía, g.-d. cromatopsíi, art. cromatopsíei
cromatopsii
CROMATOPSÍE s. f. Capacitatea de a percepe distinct culorile. – Din fr. chromatopsie. DOOM
!cromatopsíe (-ma-top-/-mat-op-) s. f., art. cromatopsía, g.-d. cromatopsíi, art. cromatopsíei
cromatotaxie
CROMATOTAXÍE s.f. Afinitate a unor substanțe de a ataca cromatina nucleară. [Gen. -iei. / < fr. chromatotaxie, cf. gr. chroma – culoare, axis – ordine].
cromatul
CROMÁT2, -Ă, cromați, -te, adj. Care conține crom; acoperit cu un strat de crom. Oțel cromat. – V. croma.
cromatului
CROMÁT2, -Ă, cromați, -te, adj. Care conține crom; acoperit cu un strat de crom. Oțel cromat. – V. croma.
cromaturie
CROMATURÍE s.f. (Med.) Colorație anormală a urinei. [Gen. -iei. / cf. gr. chroma – culoare, ouron – urină].
cromatări
CROMATÁRE s. f. Operație de acoperire a unor obiecte metalice cu o peliculă subțire, rezistentă la coroziune, compusă din cromați1. – Din cromat1. DOOM
cromatáre s. f., g.-d. art. cromatắrii
cromatării
CROMATÁRE s. f. Operație de acoperire a unor obiecte metalice cu o peliculă subțire, rezistentă la coroziune, compusă din cromați1. – Din cromat1. DOOM
cromatáre s. f., g.-d. art. cromatắrii
cromatările
CROMATÁRE s. f. Operație de acoperire a unor obiecte metalice cu o peliculă subțire, rezistentă la coroziune, compusă din cromați1. – Din cromat1. DOOM
cromatáre s. f., g.-d. art. cromatắrii
cromatărilor
CROMATÁRE s. f. Operație de acoperire a unor obiecte metalice cu o peliculă subțire, rezistentă la coroziune, compusă din cromați1. – Din cromat1. DOOM
cromatáre s. f., g.-d. art. cromatắrii
cromau
CROMÁ, cromez, vb. I. Tranz. A acoperi un obiect de metal cu un strat subțire de crom. – Din crom. Cf. fr. chromer. DOOM
cromá (a ~) vb., ind. prez. 3 cromeáză
cromași
CROMÁ, cromez, vb. I. Tranz. A acoperi un obiect de metal cu un strat subțire de crom. – Din crom. Cf. fr. chromer. DOOM
cromá (a ~) vb., ind. prez. 3 cromeáză
cromați
CROMÁ, cromez, vb. I. Tranz. A acoperi un obiect de metal cu un strat subțire de crom. – Din crom. Cf. fr. chromer. DOOM
cromá (a ~) vb., ind. prez. 3 cromeáză
cromați
CROMÁT2, -Ă, cromați, -te, adj. Care conține crom; acoperit cu un strat de crom. Oțel cromat. – V. croma.
cromații
CROMÁT2, -Ă, cromați, -te, adj. Care conține crom; acoperit cu un strat de crom. Oțel cromat. – V. croma.
cromaților
CROMÁT2, -Ă, cromați, -te, adj. Care conține crom; acoperit cu un strat de crom. Oțel cromat. – V. croma.
cromează
CROMÁ, cromez, vb. I. Tranz. A acoperi un obiect de metal cu un strat subțire de crom. – Din crom. Cf. fr. chromer. DOOM
cromá (a ~) vb., ind. prez. 3 cromeáză
cromez
CROMÁ, cromez, vb. I. Tranz. A acoperi un obiect de metal cu un strat subțire de crom. – Din crom. Cf. fr. chromer. DOOM
cromá (a ~) vb., ind. prez. 3 cromeáză
cromeze
CROMÁ, cromez, vb. I. Tranz. A acoperi un obiect de metal cu un strat subțire de crom. – Din crom. Cf. fr. chromer. DOOM
cromá (a ~) vb., ind. prez. 3 cromeáză
cromezi
CROMÁ, cromez, vb. I. Tranz. A acoperi un obiect de metal cu un strat subțire de crom. – Din crom. Cf. fr. chromer. DOOM
cromá (a ~) vb., ind. prez. 3 cromeáză
cromhidroză
CROMHIDRÓZĂ s.f. (Med.) Transpirație colorată. [Gen. -iei. / < fr. chromhidrose, cf. gr. chroma – culoare, hidros – sudoare].
cromic
CRÓMIC adj. (În sintagma) Acid cromic = acid obținut din combinarea cromului cu oxigen și hidrogen. – Din fr. chromique. DOOM
crómic adj. m.
cromie
-CROMÍE Element secund de compunere savantă cu semnificația „culoare”, „colorație”. [< fr. -chromie].
cromism
CROMÍSM s. n. (Med.) Intoxicație cu crom. – Crom + suf. -ism.
cromismul
CROMÍSM s. n. (Med.) Intoxicație cu crom. – Crom + suf. -ism.
cromismului
CROMÍSM s. n. (Med.) Intoxicație cu crom. – Crom + suf. -ism.
cromit
CROMÍT, cromiți, s. m. Oxid natural dublu de fier și crom, cubic, metalic, negru, întâlnit în rocile eruptive. – Din fr. chromite. DOOM
cromít s. m., pl. cromíți
cromite
CROMÍT, cromiți, s. m. Oxid natural dublu de fier și crom, cubic, metalic, negru, întâlnit în rocile eruptive. – Din fr. chromite. DOOM
cromít s. m., pl. cromíți
cromitele
CROMÍT, cromiți, s. m. Oxid natural dublu de fier și crom, cubic, metalic, negru, întâlnit în rocile eruptive. – Din fr. chromite. DOOM
cromít s. m., pl. cromíți
cromitelor
CROMÍT, cromiți, s. m. Oxid natural dublu de fier și crom, cubic, metalic, negru, întâlnit în rocile eruptive. – Din fr. chromite. DOOM
cromít s. m., pl. cromíți
cromitul
CROMÍT, cromiți, s. m. Oxid natural dublu de fier și crom, cubic, metalic, negru, întâlnit în rocile eruptive. – Din fr. chromite. DOOM
cromít s. m., pl. cromíți
cromitului
CROMÍT, cromiți, s. m. Oxid natural dublu de fier și crom, cubic, metalic, negru, întâlnit în rocile eruptive. – Din fr. chromite. DOOM
cromít s. m., pl. cromíți
cromiza
CROMIZÁ, cromizez, vb. I. Tranz. A supune operației de cromizare. – Din fr. chromiser.
cromizai
CROMIZÁ, cromizez, vb. I. Tranz. A supune operației de cromizare. – Din fr. chromiser.
cromizam
CROMIZÁ, cromizez, vb. I. Tranz. A supune operației de cromizare. – Din fr. chromiser.
cromizare
CROMIZÁ, cromizez, vb. I. Tranz. A supune operației de cromizare. – Din fr. chromiser.
cromizare
CROMIZÁRE, cromizări, s. f. Tratament termochimic de îmbogățire cu crom, prin difuzie, a stratului superficial al unei piese de oțel sau de fontă, în vederea sporirii rezistenței la coroziune și la uzură a acesteia. – Din cromiza. DOOM
cromizáre s. f., g.-d. art. cromizắrii; pl. cromizắri
cromizarea
CROMIZÁRE, cromizări, s. f. Tratament termochimic de îmbogățire cu crom, prin difuzie, a stratului superficial al unei piese de oțel sau de fontă, în vederea sporirii rezistenței la coroziune și la uzură a acesteia. – Din cromiza. DOOM
cromizáre s. f., g.-d. art. cromizắrii; pl. cromizắri
cromizară
CROMIZÁ, cromizez, vb. I. Tranz. A supune operației de cromizare. – Din fr. chromiser.
cromizarăm
CROMIZÁ, cromizez, vb. I. Tranz. A supune operației de cromizare. – Din fr. chromiser.
cromizarăți
CROMIZÁ, cromizez, vb. I. Tranz. A supune operației de cromizare. – Din fr. chromiser.
cromizase
CROMIZÁ, cromizez, vb. I. Tranz. A supune operației de cromizare. – Din fr. chromiser.
cromizasem
CROMIZÁ, cromizez, vb. I. Tranz. A supune operației de cromizare. – Din fr. chromiser.
cromizaseră
CROMIZÁ, cromizez, vb. I. Tranz. A supune operației de cromizare. – Din fr. chromiser.
cromizaserăm
CROMIZÁ, cromizez, vb. I. Tranz. A supune operației de cromizare. – Din fr. chromiser.
cromizaserăți
CROMIZÁ, cromizez, vb. I. Tranz. A supune operației de cromizare. – Din fr. chromiser.
cromizaseși
CROMIZÁ, cromizez, vb. I. Tranz. A supune operației de cromizare. – Din fr. chromiser.
cromizaseți
CROMIZÁ, cromizez, vb. I. Tranz. A supune operației de cromizare. – Din fr. chromiser.
cromizat
CROMIZÁ, cromizez, vb. I. Tranz. A supune operației de cromizare. – Din fr. chromiser.
cromizat
CROMIZÁT, -Ă, cromizați, -te, adj. Care a fost supus operației de cromizare. – V. cromiza.
cromizau
CROMIZÁ, cromizez, vb. I. Tranz. A supune operației de cromizare. – Din fr. chromiser.
cromizași
CROMIZÁ, cromizez, vb. I. Tranz. A supune operației de cromizare. – Din fr. chromiser.
cromizați
CROMIZÁ, cromizez, vb. I. Tranz. A supune operației de cromizare. – Din fr. chromiser.
cromizează
CROMIZÁ, cromizez, vb. I. Tranz. A supune operației de cromizare. – Din fr. chromiser.
cromizez
CROMIZÁ, cromizez, vb. I. Tranz. A supune operației de cromizare. – Din fr. chromiser.
cromizeze
CROMIZÁ, cromizez, vb. I. Tranz. A supune operației de cromizare. – Din fr. chromiser.
cromizezi
CROMIZÁ, cromizez, vb. I. Tranz. A supune operației de cromizare. – Din fr. chromiser.
cromizând
CROMIZÁ, cromizez, vb. I. Tranz. A supune operației de cromizare. – Din fr. chromiser.
cromizînd
CROMIZÁ, cromizez, vb. I. Tranz. A supune operației de cromizare. – Din fr. chromiser.
cromizări
CROMIZÁRE, cromizări, s. f. Tratament termochimic de îmbogățire cu crom, prin difuzie, a stratului superficial al unei piese de oțel sau de fontă, în vederea sporirii rezistenței la coroziune și la uzură a acesteia. – Din cromiza. DOOM
cromizáre s. f., g.-d. art. cromizắrii; pl. cromizắri
cromizării
CROMIZÁRE, cromizări, s. f. Tratament termochimic de îmbogățire cu crom, prin difuzie, a stratului superficial al unei piese de oțel sau de fontă, în vederea sporirii rezistenței la coroziune și la uzură a acesteia. – Din cromiza. DOOM
cromizáre s. f., g.-d. art. cromizắrii; pl. cromizắri
cromizările
CROMIZÁRE, cromizări, s. f. Tratament termochimic de îmbogățire cu crom, prin difuzie, a stratului superficial al unei piese de oțel sau de fontă, în vederea sporirii rezistenței la coroziune și la uzură a acesteia. – Din cromiza. DOOM
cromizáre s. f., g.-d. art. cromizắrii; pl. cromizắri
cromizărilor
CROMIZÁRE, cromizări, s. f. Tratament termochimic de îmbogățire cu crom, prin difuzie, a stratului superficial al unei piese de oțel sau de fontă, în vederea sporirii rezistenței la coroziune și la uzură a acesteia. – Din cromiza. DOOM
cromizáre s. f., g.-d. art. cromizắrii; pl. cromizắri
cromiți
CROMÍT, cromiți, s. m. Oxid natural dublu de fier și crom, cubic, metalic, negru, întâlnit în rocile eruptive. – Din fr. chromite. DOOM
cromít s. m., pl. cromíți
cromiții
CROMÍT, cromiți, s. m. Oxid natural dublu de fier și crom, cubic, metalic, negru, întâlnit în rocile eruptive. – Din fr. chromite. DOOM
cromít s. m., pl. cromíți
cromiților
CROMÍT, cromiți, s. m. Oxid natural dublu de fier și crom, cubic, metalic, negru, întâlnit în rocile eruptive. – Din fr. chromite. DOOM
cromít s. m., pl. cromíți
cromleh
CROMLÉH, cromlehuri, s. n. Monument megalitic cu caracter sacru din epoca bronzului, alcătuit din mai multe pietre verticale dispuse în cerc, la distanțe egale, în jurul unei pietre mai mari. – Din fr. cromlech. DOOM
crómleh s. n., pl. crómlehuri
cromleh
CROMLÉH, cromlehuri, s. n. Monument megalitic cu caracter sacru din epoca bronzului, alcătuit din mai multe pietre verticale dispuse în cerc, la distanțe egale, în jurul unei pietre mai mari. – Din fr. cromlech.
cromlehul
CROMLÉH, cromlehuri, s. n. Monument megalitic cu caracter sacru din epoca bronzului, alcătuit din mai multe pietre verticale dispuse în cerc, la distanțe egale, în jurul unei pietre mai mari. – Din fr. cromlech. DOOM
crómleh s. n., pl. crómlehuri
cromlehului
CROMLÉH, cromlehuri, s. n. Monument megalitic cu caracter sacru din epoca bronzului, alcătuit din mai multe pietre verticale dispuse în cerc, la distanțe egale, în jurul unei pietre mai mari. – Din fr. cromlech. DOOM
crómleh s. n., pl. crómlehuri
cromlehuri
CROMLÉH, cromlehuri, s. n. Monument megalitic cu caracter sacru din epoca bronzului, alcătuit din mai multe pietre verticale dispuse în cerc, la distanțe egale, în jurul unei pietre mai mari. – Din fr. cromlech. DOOM
crómleh s. n., pl. crómlehuri
cromlehurile
CROMLÉH, cromlehuri, s. n. Monument megalitic cu caracter sacru din epoca bronzului, alcătuit din mai multe pietre verticale dispuse în cerc, la distanțe egale, în jurul unei pietre mai mari. – Din fr. cromlech. DOOM
crómleh s. n., pl. crómlehuri
cromlehurilor
CROMLÉH, cromlehuri, s. n. Monument megalitic cu caracter sacru din epoca bronzului, alcătuit din mai multe pietre verticale dispuse în cerc, la distanțe egale, în jurul unei pietre mai mari. – Din fr. cromlech. DOOM
crómleh s. n., pl. crómlehuri
cromnichel
CROMNÍCHEL s. n. Aliaj care conține 10-20% crom, 60-70% nichel, restul fier, folosit la construcția rezistențelor bobinate care lucrează la temperaturi înalte. – Din germ. Chromnickel. DOOM
cromníchel s. n.
cromnichelul
CROMNÍCHEL s. n. Aliaj care conține 10-20% crom, 60-70% nichel, restul fier, folosit la construcția rezistențelor bobinate care lucrează la temperaturi înalte. – Din germ. Chromnickel. DOOM
cromníchel s. n.
cromnichelului
CROMNÍCHEL s. n. Aliaj care conține 10-20% crom, 60-70% nichel, restul fier, folosit la construcția rezistențelor bobinate care lucrează la temperaturi înalte. – Din germ. Chromnickel. DOOM
cromníchel s. n.
cromo
CROMO- Element de compunere cu sensul de „culoare, colorat”, care servește la formarea unor substantive sau a unor adjective. – Din fr. chromo-.
cromoalgrafia
CROMOALGRAFÍE s. f. Procedeu de pregătire a unei forme de tipar multicolor prin executarea manuală a marginilor din plăci de aluminiu. [Pr.: -mo-al-] – Din fr. chromoalgraphie. DOOM
cromoalgrafíe (-mo-al-) s. f., art. cromoalgrafía, g.-d. cromoalgrafíi, art. cromoalgrafíei
cromoalgrafie
CROMOALGRAFÍE s. f. Procedeu de pregătire a unei forme de tipar multicolor prin executarea manuală a marginilor din plăci de aluminiu. [Pr.: -mo-al-] – Din fr. chromoalgraphie. DOOM
cromoalgrafíe (-mo-al-) s. f., art. cromoalgrafía, g.-d. cromoalgrafíi, art. cromoalgrafíei
cromoalgrafiei
CROMOALGRAFÍE s. f. Procedeu de pregătire a unei forme de tipar multicolor prin executarea manuală a marginilor din plăci de aluminiu. [Pr.: -mo-al-] – Din fr. chromoalgraphie. DOOM
cromoalgrafíe (-mo-al-) s. f., art. cromoalgrafía, g.-d. cromoalgrafíi, art. cromoalgrafíei
cromoalgrafii
CROMOALGRAFÍE s. f. Procedeu de pregătire a unei forme de tipar multicolor prin executarea manuală a marginilor din plăci de aluminiu. [Pr.: -mo-al-] – Din fr. chromoalgraphie. DOOM
cromoalgrafíe (-mo-al-) s. f., art. cromoalgrafía, g.-d. cromoalgrafíi, art. cromoalgrafíei
cromoalgrafiile
CROMOALGRAFÍE s. f. Procedeu de pregătire a unei forme de tipar multicolor prin executarea manuală a marginilor din plăci de aluminiu. [Pr.: -mo-al-] – Din fr. chromoalgraphie. DOOM
cromoalgrafíe (-mo-al-) s. f., art. cromoalgrafía, g.-d. cromoalgrafíi, art. cromoalgrafíei
cromoalgrafiilor
CROMOALGRAFÍE s. f. Procedeu de pregătire a unei forme de tipar multicolor prin executarea manuală a marginilor din plăci de aluminiu. [Pr.: -mo-al-] – Din fr. chromoalgraphie. DOOM
cromoalgrafíe (-mo-al-) s. f., art. cromoalgrafía, g.-d. cromoalgrafíi, art. cromoalgrafíei
cromoblast
CROMOBLÁST, cromoblaste, s. n. Celulă a pielii care are pigmenți colorați. – Din fr. chromoblaste. DOOM
!cromoblást (-mo-blast) s. n., pl. cromobláste
cromoblastă
CROMOBLÁST, cromoblaste, s. n. Celulă a pielii care are pigmenți colorați. – Din fr. chromoblaste. DOOM
!cromoblást (-mo-blast) s. n., pl. cromobláste
cromocistoscopia
CROMOCISTOSCOPÍE s. f. Examinare cu cistoscopul a funcțiunii renale și a permeabilității ureterelor cu ajutorul injectării intravenoase a unei substanțe colorante care se elimină prin urină. – Din fr. chromocystoscopie. DOOM
!cromocistoscopíe (-tos-co-/-to-sco-) s. f., art. cromocistoscopía, g.-d. cromocistoscopíi, art. cromocistoscopíei
cromocistoscopie
CROMOCISTOSCOPÍE s. f. Examinare cu cistoscopul a funcțiunii renale și a permeabilității ureterelor cu ajutorul injectării intravenoase a unei substanțe colorante care se elimină prin urină. – Din fr. chromocystoscopie. DOOM
!cromocistoscopíe (-tos-co-/-to-sco-) s. f., art. cromocistoscopía, g.-d. cromocistoscopíi, art. cromocistoscopíei
cromocistoscopiei
CROMOCISTOSCOPÍE s. f. Examinare cu cistoscopul a funcțiunii renale și a permeabilității ureterelor cu ajutorul injectării intravenoase a unei substanțe colorante care se elimină prin urină. – Din fr. chromocystoscopie. DOOM
!cromocistoscopíe (-tos-co-/-to-sco-) s. f., art. cromocistoscopía, g.-d. cromocistoscopíi, art. cromocistoscopíei
cromocistoscopii
CROMOCISTOSCOPÍE s. f. Examinare cu cistoscopul a funcțiunii renale și a permeabilității ureterelor cu ajutorul injectării intravenoase a unei substanțe colorante care se elimină prin urină. – Din fr. chromocystoscopie. DOOM
!cromocistoscopíe (-tos-co-/-to-sco-) s. f., art. cromocistoscopía, g.-d. cromocistoscopíi, art. cromocistoscopíei
cromocistoscopiile
CROMOCISTOSCOPÍE s. f. Examinare cu cistoscopul a funcțiunii renale și a permeabilității ureterelor cu ajutorul injectării intravenoase a unei substanțe colorante care se elimină prin urină. – Din fr. chromocystoscopie. DOOM
!cromocistoscopíe (-tos-co-/-to-sco-) s. f., art. cromocistoscopía, g.-d. cromocistoscopíi, art. cromocistoscopíei
cromocistoscopiilor
CROMOCISTOSCOPÍE s. f. Examinare cu cistoscopul a funcțiunii renale și a permeabilității ureterelor cu ajutorul injectării intravenoase a unei substanțe colorante care se elimină prin urină. – Din fr. chromocystoscopie. DOOM
!cromocistoscopíe (-tos-co-/-to-sco-) s. f., art. cromocistoscopía, g.-d. cromocistoscopíi, art. cromocistoscopíei
cromocit
CROMOCÍT s.n. Cromatocit. [< fr. chromocyte].
cromodiagnostic
CROMODIAGNÓSTIC s.n. (Med.) Metodă de diagnostic al tulburărilor funcționale prin înregistrarea circuitului unei substanțe colorate introduse în organism. [< fr. chromodiagnostique].
cromofor
CROMOFÓR, cromofori, s. m. Grup de atomi care, introduși în molecula unei substanțe organice, colorează acea substanță. – Din fr. chromophore. DOOM
cromofór s. m., pl. cromofóri
cromofori
CROMOFÓR, cromofori, s. m. Grup de atomi care, introduși în molecula unei substanțe organice, colorează acea substanță. – Din fr. chromophore. DOOM
cromofór s. m., pl. cromofóri
cromoforii
CROMOFÓR, cromofori, s. m. Grup de atomi care, introduși în molecula unei substanțe organice, colorează acea substanță. – Din fr. chromophore. DOOM
cromofór s. m., pl. cromofóri
cromoforilor
CROMOFÓR, cromofori, s. m. Grup de atomi care, introduși în molecula unei substanțe organice, colorează acea substanță. – Din fr. chromophore. DOOM
cromofór s. m., pl. cromofóri
cromoforul
CROMOFÓR, cromofori, s. m. Grup de atomi care, introduși în molecula unei substanțe organice, colorează acea substanță. – Din fr. chromophore. DOOM
cromofór s. m., pl. cromofóri
cromoforului
CROMOFÓR, cromofori, s. m. Grup de atomi care, introduși în molecula unei substanțe organice, colorează acea substanță. – Din fr. chromophore. DOOM
cromofór s. m., pl. cromofóri
cromofotografia
CROMOFOTOGRAFÍE, (2) cromofotografii, s. f. 1. Procedeu pentru obținerea fotografiilor în culori. 2. (Concr.) Fotografie astfel obținută. – Din fr. chromophotographie. DOOM
cromofotografíe (-to-gra-) s. f., art. cromofotografía, g.-d. cromofotografíi, art. cromofotografíei
cromofotografie
CROMOFOTOGRAFÍE, (2) cromofotografii, s. f. 1. Procedeu pentru obținerea fotografiilor în culori. 2. (Concr.) Fotografie astfel obținută. – Din fr. chromophotographie. DOOM
cromofotografíe (-to-gra-) s. f., art. cromofotografía, g.-d. cromofotografíi, art. cromofotografíei
cromofotografiei
CROMOFOTOGRAFÍE, (2) cromofotografii, s. f. 1. Procedeu pentru obținerea fotografiilor în culori. 2. (Concr.) Fotografie astfel obținută. – Din fr. chromophotographie. DOOM
cromofotografíe (-to-gra-) s. f., art. cromofotografía, g.-d. cromofotografíi, art. cromofotografíei
cromofotografii
CROMOFOTOGRAFÍE, (2) cromofotografii, s. f. 1. Procedeu pentru obținerea fotografiilor în culori. 2. (Concr.) Fotografie astfel obținută. – Din fr. chromophotographie. DOOM
cromofotografíe (-to-gra-) s. f., art. cromofotografía, g.-d. cromofotografíi, art. cromofotografíei
cromofotografiile
CROMOFOTOGRAFÍE, (2) cromofotografii, s. f. 1. Procedeu pentru obținerea fotografiilor în culori. 2. (Concr.) Fotografie astfel obținută. – Din fr. chromophotographie. DOOM
cromofotografíe (-to-gra-) s. f., art. cromofotografía, g.-d. cromofotografíi, art. cromofotografíei
cromofotografiilor
CROMOFOTOGRAFÍE, (2) cromofotografii, s. f. 1. Procedeu pentru obținerea fotografiilor în culori. 2. (Concr.) Fotografie astfel obținută. – Din fr. chromophotographie. DOOM
cromofotografíe (-to-gra-) s. f., art. cromofotografía, g.-d. cromofotografíi, art. cromofotografíei
cromofotogravura
CROMOFOTOGRAVÚRĂ s.f. Fotogravură policromă. [< fr. chromophotogravure].
cromofotogravuri
CROMOFOTOGRAVÚRĂ s.f. Fotogravură policromă. [< fr. chromophotogravure].
cromofotogravurii
CROMOFOTOGRAVÚRĂ s.f. Fotogravură policromă. [< fr. chromophotogravure].
cromofotogravurile
CROMOFOTOGRAVÚRĂ s.f. Fotogravură policromă. [< fr. chromophotogravure].
cromofotogravurilor
CROMOFOTOGRAVÚRĂ s.f. Fotogravură policromă. [< fr. chromophotogravure].
cromofototerapie
CROMOFOTOTERAPÍE s.f. Metodă de a trata bolnavii mintali cu ajutorul luminii colorate. [Cf. gr. chroma – culoare, phos – lumină, therapeia – îngrijire].
cromogen
CROMOGÉN, cromogeni, s. m. Combinație care conține în moleculă cromofori. – Din fr. chromogène, germ. Chromogen. DOOM
cromogén s. m., pl. cromogéni
cromogen
CROMOGÉN, cromogeni, s. m. Combinație care conține în moleculă cromofori. – Din fr. chromogène, germ. Chromogen. DOOM
cromogén s. m., pl. cromogéni
cromogena
CROMOGÉN, cromogeni, s. m. Combinație care conține în moleculă cromofori. – Din fr. chromogène, germ. Chromogen. DOOM
cromogén s. m., pl. cromogéni
cromogene
CROMOGÉN, cromogeni, s. m. Combinație care conține în moleculă cromofori. – Din fr. chromogène, germ. Chromogen. DOOM
cromogén s. m., pl. cromogéni
cromogenei
CROMOGÉN, cromogeni, s. m. Combinație care conține în moleculă cromofori. – Din fr. chromogène, germ. Chromogen. DOOM
cromogén s. m., pl. cromogéni
cromogenele
CROMOGÉN, cromogeni, s. m. Combinație care conține în moleculă cromofori. – Din fr. chromogène, germ. Chromogen. DOOM
cromogén s. m., pl. cromogéni
cromogenelor
CROMOGÉN, cromogeni, s. m. Combinație care conține în moleculă cromofori. – Din fr. chromogène, germ. Chromogen. DOOM
cromogén s. m., pl. cromogéni
cromogeni
CROMOGÉN, cromogeni, s. m. Combinație care conține în moleculă cromofori. – Din fr. chromogène, germ. Chromogen. DOOM
cromogén s. m., pl. cromogéni
cromogeni
CROMOGÉN, cromogeni, s. m. Combinație care conține în moleculă cromofori. – Din fr. chromogène, germ. Chromogen. DOOM
cromogén s. m., pl. cromogéni
cromogenii
CROMOGÉN, cromogeni, s. m. Combinație care conține în moleculă cromofori. – Din fr. chromogène, germ. Chromogen. DOOM
cromogén s. m., pl. cromogéni
cromogenii
CROMOGÉN, cromogeni, s. m. Combinație care conține în moleculă cromofori. – Din fr. chromogène, germ. Chromogen. DOOM
cromogén s. m., pl. cromogéni
cromogenilor
CROMOGÉN, cromogeni, s. m. Combinație care conține în moleculă cromofori. – Din fr. chromogène, germ. Chromogen. DOOM
cromogén s. m., pl. cromogéni
cromogenilor
CROMOGÉN, cromogeni, s. m. Combinație care conține în moleculă cromofori. – Din fr. chromogène, germ. Chromogen. DOOM
cromogén s. m., pl. cromogéni
cromogenul
CROMOGÉN, cromogeni, s. m. Combinație care conține în moleculă cromofori. – Din fr. chromogène, germ. Chromogen. DOOM
cromogén s. m., pl. cromogéni
cromogenul
CROMOGÉN, cromogeni, s. m. Combinație care conține în moleculă cromofori. – Din fr. chromogène, germ. Chromogen. DOOM
cromogén s. m., pl. cromogéni
cromogenului
CROMOGÉN, cromogeni, s. m. Combinație care conține în moleculă cromofori. – Din fr. chromogène, germ. Chromogen. DOOM
cromogén s. m., pl. cromogéni
cromogenului
CROMOGÉN, cromogeni, s. m. Combinație care conține în moleculă cromofori. – Din fr. chromogène, germ. Chromogen. DOOM
cromogén s. m., pl. cromogéni
cromolitografic
CROMOLITOGRÁFIC, -Ă, cromolitografici, -ce, adj. De cromolitografie, obținut prin cromolitografie. – Din fr. chromolithographique. DOOM
cromolitográfic (-to-gra-) adj. m., pl. cromolitográfici; f. cromolitográfică, pl. cromolitográfice
cromolitografica
CROMOLITOGRÁFIC, -Ă, cromolitografici, -ce, adj. De cromolitografie, obținut prin cromolitografie. – Din fr. chromolithographique. DOOM
cromolitográfic (-to-gra-) adj. m., pl. cromolitográfici; f. cromolitográfică, pl. cromolitográfice
cromolitografice
CROMOLITOGRÁFIC, -Ă, cromolitografici, -ce, adj. De cromolitografie, obținut prin cromolitografie. – Din fr. chromolithographique. DOOM
cromolitográfic (-to-gra-) adj. m., pl. cromolitográfici; f. cromolitográfică, pl. cromolitográfice
cromolitograficei
CROMOLITOGRÁFIC, -Ă, cromolitografici, -ce, adj. De cromolitografie, obținut prin cromolitografie. – Din fr. chromolithographique. DOOM
cromolitográfic (-to-gra-) adj. m., pl. cromolitográfici; f. cromolitográfică, pl. cromolitográfice
cromolitograficele
CROMOLITOGRÁFIC, -Ă, cromolitografici, -ce, adj. De cromolitografie, obținut prin cromolitografie. – Din fr. chromolithographique. DOOM
cromolitográfic (-to-gra-) adj. m., pl. cromolitográfici; f. cromolitográfică, pl. cromolitográfice
cromolitograficelor
CROMOLITOGRÁFIC, -Ă, cromolitografici, -ce, adj. De cromolitografie, obținut prin cromolitografie. – Din fr. chromolithographique. DOOM
cromolitográfic (-to-gra-) adj. m., pl. cromolitográfici; f. cromolitográfică, pl. cromolitográfice
cromolitografici
CROMOLITOGRÁFIC, -Ă, cromolitografici, -ce, adj. De cromolitografie, obținut prin cromolitografie. – Din fr. chromolithographique. DOOM
cromolitográfic (-to-gra-) adj. m., pl. cromolitográfici; f. cromolitográfică, pl. cromolitográfice
cromolitograficii
CROMOLITOGRÁFIC, -Ă, cromolitografici, -ce, adj. De cromolitografie, obținut prin cromolitografie. – Din fr. chromolithographique. DOOM
cromolitográfic (-to-gra-) adj. m., pl. cromolitográfici; f. cromolitográfică, pl. cromolitográfice
cromolitograficilor
CROMOLITOGRÁFIC, -Ă, cromolitografici, -ce, adj. De cromolitografie, obținut prin cromolitografie. – Din fr. chromolithographique. DOOM
cromolitográfic (-to-gra-) adj. m., pl. cromolitográfici; f. cromolitográfică, pl. cromolitográfice
cromolitograficul
CROMOLITOGRÁFIC, -Ă, cromolitografici, -ce, adj. De cromolitografie, obținut prin cromolitografie. – Din fr. chromolithographique. DOOM
cromolitográfic (-to-gra-) adj. m., pl. cromolitográfici; f. cromolitográfică, pl. cromolitográfice
cromolitograficului
CROMOLITOGRÁFIC, -Ă, cromolitografici, -ce, adj. De cromolitografie, obținut prin cromolitografie. – Din fr. chromolithographique. DOOM
cromolitográfic (-to-gra-) adj. m., pl. cromolitográfici; f. cromolitográfică, pl. cromolitográfice
cromolitografie
CROMOLITOGRAFÍE, (2) cromolitografii, s. f. 1. Procedeu litografic de imprimat în mai multe culori. 2. (Concr.) Reproducere obținută prin acest procedeu. – Din fr. chromolithographie. DOOM
cromolitografíe (-to-gra-) s. f., art. cromolitografía, g.-d. art. cromolitografíei; (reproduceri) pl. cromolitografíi, art. cromolitografíile
cromonemă
CROMONÉMĂ s.f. (Biol.) Filament cromozomial lung și spiralat, care se observă în profaza mitotică. [< germ. Chromonema, cf. gr. chroma – culoare, nema – filament].
cromoplast
CROMOPLÁST, cromoplaste, s. n. (Biol.) Cromatoplast. – Din fr. chromoplaste. DOOM
cromoplást (-mo-plast) s. n., pl. cromopláste
cromoplaste
CROMOPLÁST, cromoplaste, s. n. (Biol.) Cromatoplast. – Din fr. chromoplaste. DOOM
cromoplást (-mo-plast) s. n., pl. cromopláste
cromoplastele
CROMOPLÁST, cromoplaste, s. n. (Biol.) Cromatoplast. – Din fr. chromoplaste. DOOM
cromoplást (-mo-plast) s. n., pl. cromopláste
cromoplastelor
CROMOPLÁST, cromoplaste, s. n. (Biol.) Cromatoplast. – Din fr. chromoplaste. DOOM
cromoplást (-mo-plast) s. n., pl. cromopláste
cromoplastul
CROMOPLÁST, cromoplaste, s. n. (Biol.) Cromatoplast. – Din fr. chromoplaste. DOOM
cromoplást (-mo-plast) s. n., pl. cromopláste
cromoplastului
CROMOPLÁST, cromoplaste, s. n. (Biol.) Cromatoplast. – Din fr. chromoplaste. DOOM
cromoplást (-mo-plast) s. n., pl. cromopláste
cromoproteida
CROMOPROTEÍDĂ, cromoproteide, s. f. Proteidă colorată, în componența căreia intră un metal (fier, magneziu) cu rol esențial în funcțiile respiratorii tisulare. – Din fr. chromoprotéide. DOOM
cromoproteídă (-mo-pro-) s. f., g.-d. art. cromproteídei; pl. cromproteíde
cromoproteide
CROMOPROTEÍDĂ, cromoproteide, s. f. Proteidă colorată, în componența căreia intră un metal (fier, magneziu) cu rol esențial în funcțiile respiratorii tisulare. – Din fr. chromoprotéide. DOOM
cromoproteídă (-mo-pro-) s. f., g.-d. art. cromproteídei; pl. cromproteíde
cromoproteidei
CROMOPROTEÍDĂ, cromoproteide, s. f. Proteidă colorată, în componența căreia intră un metal (fier, magneziu) cu rol esențial în funcțiile respiratorii tisulare. – Din fr. chromoprotéide. DOOM
cromoproteídă (-mo-pro-) s. f., g.-d. art. cromproteídei; pl. cromproteíde
cromoproteidele
CROMOPROTEÍDĂ, cromoproteide, s. f. Proteidă colorată, în componența căreia intră un metal (fier, magneziu) cu rol esențial în funcțiile respiratorii tisulare. – Din fr. chromoprotéide. DOOM
cromoproteídă (-mo-pro-) s. f., g.-d. art. cromproteídei; pl. cromproteíde
cromoproteidelor
CROMOPROTEÍDĂ, cromoproteide, s. f. Proteidă colorată, în componența căreia intră un metal (fier, magneziu) cu rol esențial în funcțiile respiratorii tisulare. – Din fr. chromoprotéide. DOOM
cromoproteídă (-mo-pro-) s. f., g.-d. art. cromproteídei; pl. cromproteíde
cromopsia
CROMOPSÍE, cromopsii, s. f. Boală a ochiului datorită căreia obiectele necolorate sunt percepute în culori. – Din fr. chromopsie. DOOM
!cromopsíe (cro-mop-/crom-op-) s. f., art. cromopsía, g.-d. art. cromopsíei; pl. cromopsíi, art. cromopsíile
cromopsie
CROMOPSÍE, cromopsii, s. f. Boală a ochiului datorită căreia obiectele necolorate sunt percepute în culori. – Din fr. chromopsie. DOOM
!cromopsíe (cro-mop-/crom-op-) s. f., art. cromopsía, g.-d. art. cromopsíei; pl. cromopsíi, art. cromopsíile
cromopsiei
CROMOPSÍE, cromopsii, s. f. Boală a ochiului datorită căreia obiectele necolorate sunt percepute în culori. – Din fr. chromopsie. DOOM
!cromopsíe (cro-mop-/crom-op-) s. f., art. cromopsía, g.-d. art. cromopsíei; pl. cromopsíi, art. cromopsíile
cromopsii
CROMOPSÍE, cromopsii, s. f. Boală a ochiului datorită căreia obiectele necolorate sunt percepute în culori. – Din fr. chromopsie. DOOM
!cromopsíe (cro-mop-/crom-op-) s. f., art. cromopsía, g.-d. art. cromopsíei; pl. cromopsíi, art. cromopsíile
cromopsiile
CROMOPSÍE, cromopsii, s. f. Boală a ochiului datorită căreia obiectele necolorate sunt percepute în culori. – Din fr. chromopsie. DOOM
!cromopsíe (cro-mop-/crom-op-) s. f., art. cromopsía, g.-d. art. cromopsíei; pl. cromopsíi, art. cromopsíile
cromopsiilor
CROMOPSÍE, cromopsii, s. f. Boală a ochiului datorită căreia obiectele necolorate sunt percepute în culori. – Din fr. chromopsie. DOOM
!cromopsíe (cro-mop-/crom-op-) s. f., art. cromopsía, g.-d. art. cromopsíei; pl. cromopsíi, art. cromopsíile
cromoscoape
CROMOSCÓP, cromoscoape, s. n. 1. Aparat optic folosit pentru reproducerea în culori a clișeelor. 2. Cinescop folosit pentru transmisiile de televiziune în culori. – Din fr. chromoscope. DOOM
!cromoscóp (-mos-cop/-mo-scop) s. n., pl. cromoscoápe
cromoscoapele
CROMOSCÓP, cromoscoape, s. n. 1. Aparat optic folosit pentru reproducerea în culori a clișeelor. 2. Cinescop folosit pentru transmisiile de televiziune în culori. – Din fr. chromoscope. DOOM
!cromoscóp (-mos-cop/-mo-scop) s. n., pl. cromoscoápe
cromoscoapelor
CROMOSCÓP, cromoscoape, s. n. 1. Aparat optic folosit pentru reproducerea în culori a clișeelor. 2. Cinescop folosit pentru transmisiile de televiziune în culori. – Din fr. chromoscope. DOOM
!cromoscóp (-mos-cop/-mo-scop) s. n., pl. cromoscoápe
cromoscop
CROMOSCÓP, cromoscoape, s. n. 1. Aparat optic folosit pentru reproducerea în culori a clișeelor. 2. Cinescop folosit pentru transmisiile de televiziune în culori. – Din fr. chromoscope. DOOM
!cromoscóp (-mos-cop/-mo-scop) s. n., pl. cromoscoápe
cromoscopia
CROMOSCOPÍE s.f. (Med.) Studiul culorii unui lichid organic, care suferă modificări în cazuri de boală. [Gen. -iei. / < fr. chromoscopie].
cromoscopie
CROMOSCOPÍE s.f. (Med.) Studiul culorii unui lichid organic, care suferă modificări în cazuri de boală. [Gen. -iei. / < fr. chromoscopie].
cromoscopiei
CROMOSCOPÍE s.f. (Med.) Studiul culorii unui lichid organic, care suferă modificări în cazuri de boală. [Gen. -iei. / < fr. chromoscopie].
cromoscopii
CROMOSCOPÍE s.f. (Med.) Studiul culorii unui lichid organic, care suferă modificări în cazuri de boală. [Gen. -iei. / < fr. chromoscopie].
cromoscopiile
CROMOSCOPÍE s.f. (Med.) Studiul culorii unui lichid organic, care suferă modificări în cazuri de boală. [Gen. -iei. / < fr. chromoscopie].
cromoscopiilor
CROMOSCOPÍE s.f. (Med.) Studiul culorii unui lichid organic, care suferă modificări în cazuri de boală. [Gen. -iei. / < fr. chromoscopie].
cromoscopul
CROMOSCÓP, cromoscoape, s. n. 1. Aparat optic folosit pentru reproducerea în culori a clișeelor. 2. Cinescop folosit pentru transmisiile de televiziune în culori. – Din fr. chromoscope. DOOM
!cromoscóp (-mos-cop/-mo-scop) s. n., pl. cromoscoápe
cromoscopului
CROMOSCÓP, cromoscoape, s. n. 1. Aparat optic folosit pentru reproducerea în culori a clișeelor. 2. Cinescop folosit pentru transmisiile de televiziune în culori. – Din fr. chromoscope. DOOM
!cromoscóp (-mos-cop/-mo-scop) s. n., pl. cromoscoápe
cromosferic
CROMOSFÉRIC, -Ă, cromosferici, -ce, adj. Referitor la cromosferă, al cromosferei. – Din fr. chromosphérique. DOOM
!cromosféric (-mos-fe-/-mo-sfe-) adj. m., pl. cromosférici; f. cromosférică, pl. cromosférice
cromosferica
CROMOSFÉRIC, -Ă, cromosferici, -ce, adj. Referitor la cromosferă, al cromosferei. – Din fr. chromosphérique. DOOM
!cromosféric (-mos-fe-/-mo-sfe-) adj. m., pl. cromosférici; f. cromosférică, pl. cromosférice
cromosferice
CROMOSFÉRIC, -Ă, cromosferici, -ce, adj. Referitor la cromosferă, al cromosferei. – Din fr. chromosphérique. DOOM
!cromosféric (-mos-fe-/-mo-sfe-) adj. m., pl. cromosférici; f. cromosférică, pl. cromosférice
cromosfericei
CROMOSFÉRIC, -Ă, cromosferici, -ce, adj. Referitor la cromosferă, al cromosferei. – Din fr. chromosphérique. DOOM
!cromosféric (-mos-fe-/-mo-sfe-) adj. m., pl. cromosférici; f. cromosférică, pl. cromosférice
cromosfericele
CROMOSFÉRIC, -Ă, cromosferici, -ce, adj. Referitor la cromosferă, al cromosferei. – Din fr. chromosphérique. DOOM
!cromosféric (-mos-fe-/-mo-sfe-) adj. m., pl. cromosférici; f. cromosférică, pl. cromosférice
cromosfericelor
CROMOSFÉRIC, -Ă, cromosferici, -ce, adj. Referitor la cromosferă, al cromosferei. – Din fr. chromosphérique. DOOM
!cromosféric (-mos-fe-/-mo-sfe-) adj. m., pl. cromosférici; f. cromosférică, pl. cromosférice
cromosferici
CROMOSFÉRIC, -Ă, cromosferici, -ce, adj. Referitor la cromosferă, al cromosferei. – Din fr. chromosphérique. DOOM
!cromosféric (-mos-fe-/-mo-sfe-) adj. m., pl. cromosférici; f. cromosférică, pl. cromosférice
cromosfericii
CROMOSFÉRIC, -Ă, cromosferici, -ce, adj. Referitor la cromosferă, al cromosferei. – Din fr. chromosphérique. DOOM
!cromosféric (-mos-fe-/-mo-sfe-) adj. m., pl. cromosférici; f. cromosférică, pl. cromosférice
cromosfericilor
CROMOSFÉRIC, -Ă, cromosferici, -ce, adj. Referitor la cromosferă, al cromosferei. – Din fr. chromosphérique. DOOM
!cromosféric (-mos-fe-/-mo-sfe-) adj. m., pl. cromosférici; f. cromosférică, pl. cromosférice
cromosfericul
CROMOSFÉRIC, -Ă, cromosferici, -ce, adj. Referitor la cromosferă, al cromosferei. – Din fr. chromosphérique. DOOM
!cromosféric (-mos-fe-/-mo-sfe-) adj. m., pl. cromosférici; f. cromosférică, pl. cromosférice
cromosfericului
CROMOSFÉRIC, -Ă, cromosferici, -ce, adj. Referitor la cromosferă, al cromosferei. – Din fr. chromosphérique. DOOM
!cromosféric (-mos-fe-/-mo-sfe-) adj. m., pl. cromosférici; f. cromosférică, pl. cromosférice
cromosferă
CROMOSFÉRĂ s. f. Strat de culoare roz, compus din gaze și din aburi incandescenți, care înconjoară Soarele și este vizibil în timpul eclipselor totale. – Din fr. chromosphère. DOOM
!cromosféră (-mos-fe-/-mo-sfe-) s. f., g.-d. art. cromosférei
cromoterapia
CROMOTERAPÍE s. f. Tratare a unor maladii prin utilizarea luminii colorate. – Din fr. chromothérapie. DOOM
cromoterapíe s. f., art. cromoterapía, g.-d. cromoterapíi, art. cromoterapíei
cromoterapie
CROMOTERAPÍE s. f. Tratare a unor maladii prin utilizarea luminii colorate. – Din fr. chromothérapie. DOOM
cromoterapíe s. f., art. cromoterapía, g.-d. cromoterapíi, art. cromoterapíei
cromoterapiei
CROMOTERAPÍE s. f. Tratare a unor maladii prin utilizarea luminii colorate. – Din fr. chromothérapie. DOOM
cromoterapíe s. f., art. cromoterapía, g.-d. cromoterapíi, art. cromoterapíei
cromoterapii
CROMOTERAPÍE s. f. Tratare a unor maladii prin utilizarea luminii colorate. – Din fr. chromothérapie. DOOM
cromoterapíe s. f., art. cromoterapía, g.-d. cromoterapíi, art. cromoterapíei
cromotipia
CROMOTIPÍE, cromotipii, s. f. 1. Metodă de tipărire în culori. 2. (Concr.) Imagine colorată obținută prin acest procedeu. – Din fr. chromotypie. DOOM
cromotipíe s. f., art. cromotipía, g.-d. art. cromotipíei; pl. cromotipíi, art. cromotipíile
cromotipie
CROMOTIPÍE, cromotipii, s. f. 1. Metodă de tipărire în culori. 2. (Concr.) Imagine colorată obținută prin acest procedeu. – Din fr. chromotypie. DOOM
cromotipíe s. f., art. cromotipía, g.-d. art. cromotipíei; pl. cromotipíi, art. cromotipíile
cromotipiei
CROMOTIPÍE, cromotipii, s. f. 1. Metodă de tipărire în culori. 2. (Concr.) Imagine colorată obținută prin acest procedeu. – Din fr. chromotypie. DOOM
cromotipíe s. f., art. cromotipía, g.-d. art. cromotipíei; pl. cromotipíi, art. cromotipíile
cromotipii
CROMOTIPÍE, cromotipii, s. f. 1. Metodă de tipărire în culori. 2. (Concr.) Imagine colorată obținută prin acest procedeu. – Din fr. chromotypie. DOOM
cromotipíe s. f., art. cromotipía, g.-d. art. cromotipíei; pl. cromotipíi, art. cromotipíile
cromotipiile
CROMOTIPÍE, cromotipii, s. f. 1. Metodă de tipărire în culori. 2. (Concr.) Imagine colorată obținută prin acest procedeu. – Din fr. chromotypie. DOOM
cromotipíe s. f., art. cromotipía, g.-d. art. cromotipíei; pl. cromotipíi, art. cromotipíile
cromotipiilor
CROMOTIPÍE, cromotipii, s. f. 1. Metodă de tipărire în culori. 2. (Concr.) Imagine colorată obținută prin acest procedeu. – Din fr. chromotypie. DOOM
cromotipíe s. f., art. cromotipía, g.-d. art. cromotipíei; pl. cromotipíi, art. cromotipíile
cromotipografia
CROMOTIPOGRAFÍE, cromotipografii, s. f. Procedeu de tipărire în culori cu elementele de imprimare în relief. – Din fr. chromotypographie. DOOM
cromotipografíe (-po-gra-) s. f., art. cromotipografía, g.-d. art. cromotipografíei; pl. cromotipografíi, art. cromotipografíile
cromotipografie
CROMOTIPOGRAFÍE, cromotipografii, s. f. Procedeu de tipărire în culori cu elementele de imprimare în relief. – Din fr. chromotypographie. DOOM
cromotipografíe (-po-gra-) s. f., art. cromotipografía, g.-d. art. cromotipografíei; pl. cromotipografíi, art. cromotipografíile
cromotipografiei
CROMOTIPOGRAFÍE, cromotipografii, s. f. Procedeu de tipărire în culori cu elementele de imprimare în relief. – Din fr. chromotypographie. DOOM
cromotipografíe (-po-gra-) s. f., art. cromotipografía, g.-d. art. cromotipografíei; pl. cromotipografíi, art. cromotipografíile
cromotipografii
CROMOTIPOGRAFÍE, cromotipografii, s. f. Procedeu de tipărire în culori cu elementele de imprimare în relief. – Din fr. chromotypographie. DOOM
cromotipografíe (-po-gra-) s. f., art. cromotipografía, g.-d. art. cromotipografíei; pl. cromotipografíi, art. cromotipografíile
cromotipografiile
CROMOTIPOGRAFÍE, cromotipografii, s. f. Procedeu de tipărire în culori cu elementele de imprimare în relief. – Din fr. chromotypographie. DOOM
cromotipografíe (-po-gra-) s. f., art. cromotipografía, g.-d. art. cromotipografíei; pl. cromotipografíi, art. cromotipografíile
cromotipografiilor
CROMOTIPOGRAFÍE, cromotipografii, s. f. Procedeu de tipărire în culori cu elementele de imprimare în relief. – Din fr. chromotypographie. DOOM
cromotipografíe (-po-gra-) s. f., art. cromotipografía, g.-d. art. cromotipografíei; pl. cromotipografíi, art. cromotipografíile
cromozom
CROMOZÓM, cromozomi, s. m. (Biol.) Unitate genetică, structurală, constantă, a nucleului, cu organizare și funcții proprii, cu însușire de autoreproducere și care deține informația ereditară specifică. – Din fr. chromosome. DOOM
cromozóm s. m., pl. cromozómi
cromozomal
CROMOZOMÁL, -Ă adj. Referitor la cromozomi; cromozomic. [Var. cromozomial, -ă adj. / < germ. chromosomal].
cromozomi
CROMOZÓM, cromozomi, s. m. (Biol.) Unitate genetică, structurală, constantă, a nucleului, cu organizare și funcții proprii, cu însușire de autoreproducere și care deține informația ereditară specifică. – Din fr. chromosome. DOOM
cromozóm s. m., pl. cromozómi
cromozomial
CROMOZOMIÁL, -Ă, cromozomiali, -e, adj. (Biol.) De cromozom, al cromozomului. [Pr.: -mi-al] – După engl. chromosomal.
cromozomiala
CROMOZOMIÁL, -Ă, cromozomiali, -e, adj. (Biol.) De cromozom, al cromozomului. [Pr.: -mi-al] – După engl. chromosomal.
cromozomiale
CROMOZOMIÁL, -Ă, cromozomiali, -e, adj. (Biol.) De cromozom, al cromozomului. [Pr.: -mi-al] – După engl. chromosomal.
cromozomialei
CROMOZOMIÁL, -Ă, cromozomiali, -e, adj. (Biol.) De cromozom, al cromozomului. [Pr.: -mi-al] – După engl. chromosomal.
cromozomialele
CROMOZOMIÁL, -Ă, cromozomiali, -e, adj. (Biol.) De cromozom, al cromozomului. [Pr.: -mi-al] – După engl. chromosomal.
cromozomialelor
CROMOZOMIÁL, -Ă, cromozomiali, -e, adj. (Biol.) De cromozom, al cromozomului. [Pr.: -mi-al] – După engl. chromosomal.
cromozomiali
CROMOZOMIÁL, -Ă, cromozomiali, -e, adj. (Biol.) De cromozom, al cromozomului. [Pr.: -mi-al] – După engl. chromosomal.
cromozomialii
CROMOZOMIÁL, -Ă, cromozomiali, -e, adj. (Biol.) De cromozom, al cromozomului. [Pr.: -mi-al] – După engl. chromosomal.
cromozomialilor
CROMOZOMIÁL, -Ă, cromozomiali, -e, adj. (Biol.) De cromozom, al cromozomului. [Pr.: -mi-al] – După engl. chromosomal.
cromozomialul
CROMOZOMIÁL, -Ă, cromozomiali, -e, adj. (Biol.) De cromozom, al cromozomului. [Pr.: -mi-al] – După engl. chromosomal.
cromozomialului
CROMOZOMIÁL, -Ă, cromozomiali, -e, adj. (Biol.) De cromozom, al cromozomului. [Pr.: -mi-al] – După engl. chromosomal.
cromozomic
CROMOZÓMIC, -Ă adj. Cromozomal. [< fr. chromosomique].
cromozomica
CROMOZÓMIC, -Ă adj. Cromozomal. [< fr. chromosomique].
cromozomice
CROMOZÓMIC, -Ă adj. Cromozomal. [< fr. chromosomique].
cromozomicei
CROMOZÓMIC, -Ă adj. Cromozomal. [< fr. chromosomique].
cromozomicele
CROMOZÓMIC, -Ă adj. Cromozomal. [< fr. chromosomique].
cromozomicelor
CROMOZÓMIC, -Ă adj. Cromozomal. [< fr. chromosomique].
cromozomici
CROMOZÓMIC, -Ă adj. Cromozomal. [< fr. chromosomique].
cromozomicii
CROMOZÓMIC, -Ă adj. Cromozomal. [< fr. chromosomique].
cromozomicilor
CROMOZÓMIC, -Ă adj. Cromozomal. [< fr. chromosomique].
cromozomicul
CROMOZÓMIC, -Ă adj. Cromozomal. [< fr. chromosomique].
cromozomicului
CROMOZÓMIC, -Ă adj. Cromozomal. [< fr. chromosomique].
cromozomii
CROMOZÓM, cromozomi, s. m. (Biol.) Unitate genetică, structurală, constantă, a nucleului, cu organizare și funcții proprii, cu însușire de autoreproducere și care deține informația ereditară specifică. – Din fr. chromosome. DOOM
cromozóm s. m., pl. cromozómi
cromozomilor
CROMOZÓM, cromozomi, s. m. (Biol.) Unitate genetică, structurală, constantă, a nucleului, cu organizare și funcții proprii, cu însușire de autoreproducere și care deține informația ereditară specifică. – Din fr. chromosome. DOOM
cromozóm s. m., pl. cromozómi
cromozomul
CROMOZÓM, cromozomi, s. m. (Biol.) Unitate genetică, structurală, constantă, a nucleului, cu organizare și funcții proprii, cu însușire de autoreproducere și care deține informația ereditară specifică. – Din fr. chromosome. DOOM
cromozóm s. m., pl. cromozómi
cromozomului
CROMOZÓM, cromozomi, s. m. (Biol.) Unitate genetică, structurală, constantă, a nucleului, cu organizare și funcții proprii, cu însușire de autoreproducere și care deține informația ereditară specifică. – Din fr. chromosome. DOOM
cromozóm s. m., pl. cromozómi
crompoți
CROMPOȚÍ vb. IV v. crîmpoți.
cromul
CROM s. n. Element chimic, metal alb, dur, casant, foarte rezistent față de agenții chimici, folosit la cromaj, la fabricarea unor oțeluri speciale, a unor compuși utilizați în vopsitorie, în tăbăcărie etc. – Din fr. chrome. DOOM
crom s. n.; simb. Cr
cromului
CROM s. n. Element chimic, metal alb, dur, casant, foarte rezistent față de agenții chimici, folosit la cromaj, la fabricarea unor oțeluri speciale, a unor compuși utilizați în vopsitorie, în tăbăcărie etc. – Din fr. chrome. DOOM
crom s. n.; simb. Cr
cromând
CROMÁ, cromez, vb. I. Tranz. A acoperi un obiect de metal cu un strat subțire de crom. – Din crom. Cf. fr. chromer. DOOM
cromá (a ~) vb., ind. prez. 3 cromeáză
cromînd
CROMÁ, cromez, vb. I. Tranz. A acoperi un obiect de metal cu un strat subțire de crom. – Din crom. Cf. fr. chromer. DOOM
cromá (a ~) vb., ind. prez. 3 cromeáză
cromări
CROMÁRE, cromări, s. f. Acțiunea de a croma și rezultatul ei; cromaj. – V. croma. DOOM
cromáre s. f., g.-d. art. cromắrii; pl. cromắri
cromării
CROMÁRE, cromări, s. f. Acțiunea de a croma și rezultatul ei; cromaj. – V. croma. DOOM
cromáre s. f., g.-d. art. cromắrii; pl. cromắri
cromările
CROMÁRE, cromări, s. f. Acțiunea de a croma și rezultatul ei; cromaj. – V. croma. DOOM
cromáre s. f., g.-d. art. cromắrii; pl. cromắri
cromărilor
CROMÁRE, cromări, s. f. Acțiunea de a croma și rezultatul ei; cromaj. – V. croma. DOOM
cromáre s. f., g.-d. art. cromắrii; pl. cromắri
cron
CRON1- v. crono-.
cron
-CRON2 Element secund de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) timp”. [< fr. -chrone].
cronaxia
CRONAXÍE s. f. Timpul fiziologic minim în care are loc o excitație; timpul în care un curent electric trebuie să parcurgă un nerv, un mușchi etc., pentru a-l excita. – Din fr. chronaxie. DOOM
!cronaxíe (cro-na-/cron-a-) s. f., art. cronaxía, g.-d. cronaxíi, art. cronaxíei
cronaxic
CRONÁXIC, -Ă adj. Referitor la cronaxie. [< fr. chronaxique].
cronaxie
CRONAXÍE s. f. Timpul fiziologic minim în care are loc o excitație; timpul în care un curent electric trebuie să parcurgă un nerv, un mușchi etc., pentru a-l excita. – Din fr. chronaxie. DOOM
!cronaxíe (cro-na-/cron-a-) s. f., art. cronaxía, g.-d. cronaxíi, art. cronaxíei
cronaxiei
CRONAXÍE s. f. Timpul fiziologic minim în care are loc o excitație; timpul în care un curent electric trebuie să parcurgă un nerv, un mușchi etc., pentru a-l excita. – Din fr. chronaxie. DOOM
!cronaxíe (cro-na-/cron-a-) s. f., art. cronaxía, g.-d. cronaxíi, art. cronaxíei
cronaxii
CRONAXÍE s. f. Timpul fiziologic minim în care are loc o excitație; timpul în care un curent electric trebuie să parcurgă un nerv, un mușchi etc., pentru a-l excita. – Din fr. chronaxie. DOOM
!cronaxíe (cro-na-/cron-a-) s. f., art. cronaxía, g.-d. cronaxíi, art. cronaxíei
cronaximetrie
CRONAXIMETRÍE s.f. Măsurare a cronaxiei. [Gen. -iei. / < fr. chronaximétrie].
cronaximetru
CRONAXIMÉTRU s.n. Aparat de măsurat proprietatea mușchilor de a se contracta. [< fr. chronaximètre].
cronc
CRONC interj. Cuvânt care imită sunetele scoase de corb, de cioară etc. – Onomatopee. DOOM
cronc interj.
croncan
CRONCÁN, croncani, s. m. (Reg.) Corb. – Cronc + suf. -an. DOOM
croncán (reg.) s. m., pl. croncáni
croncani
CRONCÁN, croncani, s. m. (Reg.) Corb. – Cronc + suf. -an. DOOM
croncán (reg.) s. m., pl. croncáni
croncanii
CRONCÁN, croncani, s. m. (Reg.) Corb. – Cronc + suf. -an. DOOM
croncán (reg.) s. m., pl. croncáni
croncanilor
CRONCÁN, croncani, s. m. (Reg.) Corb. – Cronc + suf. -an. DOOM
croncán (reg.) s. m., pl. croncáni
croncanul
CRONCÁN, croncani, s. m. (Reg.) Corb. – Cronc + suf. -an. DOOM
croncán (reg.) s. m., pl. croncáni
croncanului
CRONCÁN, croncani, s. m. (Reg.) Corb. – Cronc + suf. -an. DOOM
croncán (reg.) s. m., pl. croncáni
croncăi
CRONCĂNÍ, croncănesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ciori, corbi etc., la pers. 3) A scoate sunete caracteristice speciei. 2. (Despre oameni) A scoate strigăte nearmonioase, a vorbi articulând cuvintele în mod dezagreabil, gutural și nedeslușit. [Var.: croncăí vb. IV] – Cronc + suf. -ăni.
croncăire
CRONCĂNÍRE, croncăniri, s. f. Acțiunea de a croncăni și rezultatul ei; croncănit. [Var.: croncăíre s. f.] – V. croncăni. DOOM
croncăníre s. f., g.-d. art. croncănírii; pl. croncăníri
croncănea
CRONCĂNÍ, croncănesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ciori, corbi etc., la pers. 3) A scoate sunete caracteristice speciei. 2. (Despre oameni) A scoate strigăte nearmonioase, a vorbi articulând cuvintele în mod dezagreabil, gutural și nedeslușit. [Var.: croncăí vb. IV] – Cronc + suf. -ăni. DOOM
croncăní (a croncăni) vb., ind. prez. 3 sg. cróncăne / croncănéște, imperf. 3 sg. croncăneá; conj. prez. 3 să cróncăne / să croncăneáscă
croncăneai
CRONCĂNÍ, croncănesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ciori, corbi etc., la pers. 3) A scoate sunete caracteristice speciei. 2. (Despre oameni) A scoate strigăte nearmonioase, a vorbi articulând cuvintele în mod dezagreabil, gutural și nedeslușit. [Var.: croncăí vb. IV] – Cronc + suf. -ăni. DOOM
croncăní (a croncăni) vb., ind. prez. 3 sg. cróncăne / croncănéște, imperf. 3 sg. croncăneá; conj. prez. 3 să cróncăne / să croncăneáscă
croncăneam
CRONCĂNÍ, croncănesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ciori, corbi etc., la pers. 3) A scoate sunete caracteristice speciei. 2. (Despre oameni) A scoate strigăte nearmonioase, a vorbi articulând cuvintele în mod dezagreabil, gutural și nedeslușit. [Var.: croncăí vb. IV] – Cronc + suf. -ăni. DOOM
croncăní (a croncăni) vb., ind. prez. 3 sg. cróncăne / croncănéște, imperf. 3 sg. croncăneá; conj. prez. 3 să cróncăne / să croncăneáscă
croncănească
CRONCĂNÍ, croncănesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ciori, corbi etc., la pers. 3) A scoate sunete caracteristice speciei. 2. (Despre oameni) A scoate strigăte nearmonioase, a vorbi articulând cuvintele în mod dezagreabil, gutural și nedeslușit. [Var.: croncăí vb. IV] – Cronc + suf. -ăni. DOOM
croncăní (a croncăni) vb., ind. prez. 3 sg. cróncăne / croncănéște, imperf. 3 sg. croncăneá; conj. prez. 3 să cróncăne / să croncăneáscă
croncăneau
CRONCĂNÍ, croncănesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ciori, corbi etc., la pers. 3) A scoate sunete caracteristice speciei. 2. (Despre oameni) A scoate strigăte nearmonioase, a vorbi articulând cuvintele în mod dezagreabil, gutural și nedeslușit. [Var.: croncăí vb. IV] – Cronc + suf. -ăni. DOOM
croncăní (a croncăni) vb., ind. prez. 3 sg. cróncăne / croncănéște, imperf. 3 sg. croncăneá; conj. prez. 3 să cróncăne / să croncăneáscă
croncăneați
CRONCĂNÍ, croncănesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ciori, corbi etc., la pers. 3) A scoate sunete caracteristice speciei. 2. (Despre oameni) A scoate strigăte nearmonioase, a vorbi articulând cuvintele în mod dezagreabil, gutural și nedeslușit. [Var.: croncăí vb. IV] – Cronc + suf. -ăni. DOOM
croncăní (a croncăni) vb., ind. prez. 3 sg. cróncăne / croncănéște, imperf. 3 sg. croncăneá; conj. prez. 3 să cróncăne / să croncăneáscă
croncănesc
CRONCĂNÍ, croncănesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ciori, corbi etc., la pers. 3) A scoate sunete caracteristice speciei. 2. (Despre oameni) A scoate strigăte nearmonioase, a vorbi articulând cuvintele în mod dezagreabil, gutural și nedeslușit. [Var.: croncăí vb. IV] – Cronc + suf. -ăni. DOOM
croncăní (a croncăni) vb., ind. prez. 3 sg. cróncăne / croncănéște, imperf. 3 sg. croncăneá; conj. prez. 3 să cróncăne / să croncăneáscă
croncănește
CRONCĂNÍ, croncănesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ciori, corbi etc., la pers. 3) A scoate sunete caracteristice speciei. 2. (Despre oameni) A scoate strigăte nearmonioase, a vorbi articulând cuvintele în mod dezagreabil, gutural și nedeslușit. [Var.: croncăí vb. IV] – Cronc + suf. -ăni. DOOM
croncăní (a croncăni) vb., ind. prez. 3 sg. cróncăne / croncănéște, imperf. 3 sg. croncăneá; conj. prez. 3 să cróncăne / să croncăneáscă
croncănești
CRONCĂNÍ, croncănesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ciori, corbi etc., la pers. 3) A scoate sunete caracteristice speciei. 2. (Despre oameni) A scoate strigăte nearmonioase, a vorbi articulând cuvintele în mod dezagreabil, gutural și nedeslușit. [Var.: croncăí vb. IV] – Cronc + suf. -ăni. DOOM
croncăní (a croncăni) vb., ind. prez. 3 sg. cróncăne / croncănéște, imperf. 3 sg. croncăneá; conj. prez. 3 să cróncăne / să croncăneáscă
croncăni
CRONCONÍ vb. IV v. croncăní. DOOM
croncăní (a croncăni) vb., ind. prez. 3 sg. cróncăne / croncănéște, imperf. 3 sg. croncăneá; conj. prez. 3 să cróncăne / să croncăneáscă
croncăni
CRONCĂNÍ, croncănesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ciori, corbi etc., la pers. 3) A scoate sunete caracteristice speciei. 2. (Despre oameni) A scoate strigăte nearmonioase, a vorbi articulând cuvintele în mod dezagreabil, gutural și nedeslușit. [Var.: croncăí vb. IV] – Cronc + suf. -ăni. DOOM
croncăní (a croncăni) vb., ind. prez. 3 sg. cróncăne / croncănéște, imperf. 3 sg. croncăneá; conj. prez. 3 să cróncăne / să croncăneáscă
croncănii
CRONCĂNÍ, croncănesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ciori, corbi etc., la pers. 3) A scoate sunete caracteristice speciei. 2. (Despre oameni) A scoate strigăte nearmonioase, a vorbi articulând cuvintele în mod dezagreabil, gutural și nedeslușit. [Var.: croncăí vb. IV] – Cronc + suf. -ăni. DOOM
croncăní (a croncăni) vb., ind. prez. 3 sg. cróncăne / croncănéște, imperf. 3 sg. croncăneá; conj. prez. 3 să cróncăne / să croncăneáscă
croncănim
CRONCĂNÍ, croncănesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ciori, corbi etc., la pers. 3) A scoate sunete caracteristice speciei. 2. (Despre oameni) A scoate strigăte nearmonioase, a vorbi articulând cuvintele în mod dezagreabil, gutural și nedeslușit. [Var.: croncăí vb. IV] – Cronc + suf. -ăni. DOOM
croncăní (a croncăni) vb., ind. prez. 3 sg. cróncăne / croncănéște, imperf. 3 sg. croncăneá; conj. prez. 3 să cróncăne / să croncăneáscă
croncănind
CRONCĂNÍ, croncănesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ciori, corbi etc., la pers. 3) A scoate sunete caracteristice speciei. 2. (Despre oameni) A scoate strigăte nearmonioase, a vorbi articulând cuvintele în mod dezagreabil, gutural și nedeslușit. [Var.: croncăí vb. IV] – Cronc + suf. -ăni. DOOM
croncăní (a croncăni) vb., ind. prez. 3 sg. cróncăne / croncănéște, imperf. 3 sg. croncăneá; conj. prez. 3 să cróncăne / să croncăneáscă
croncănire
CRONCĂNÍ, croncănesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ciori, corbi etc., la pers. 3) A scoate sunete caracteristice speciei. 2. (Despre oameni) A scoate strigăte nearmonioase, a vorbi articulând cuvintele în mod dezagreabil, gutural și nedeslușit. [Var.: croncăí vb. IV] – Cronc + suf. -ăni. DOOM
croncăní (a croncăni) vb., ind. prez. 3 sg. cróncăne / croncănéște, imperf. 3 sg. croncăneá; conj. prez. 3 să cróncăne / să croncăneáscă
croncănire
CRONCĂNÍRE, croncăniri, s. f. Acțiunea de a croncăni și rezultatul ei; croncănit. [Var.: croncăíre s. f.] – V. croncăni. DOOM
croncăníre s. f., g.-d. art. croncănírii; pl. croncăníri
croncănirea
CRONCĂNÍRE, croncăniri, s. f. Acțiunea de a croncăni și rezultatul ei; croncănit. [Var.: croncăíre s. f.] – V. croncăni. DOOM
croncăníre s. f., g.-d. art. croncănírii; pl. croncăníri
croncăniri
CRONCĂNÍRE, croncăniri, s. f. Acțiunea de a croncăni și rezultatul ei; croncănit. [Var.: croncăíre s. f.] – V. croncăni. DOOM
croncăníre s. f., g.-d. art. croncănírii; pl. croncăníri
croncănirii
CRONCĂNÍRE, croncăniri, s. f. Acțiunea de a croncăni și rezultatul ei; croncănit. [Var.: croncăíre s. f.] – V. croncăni. DOOM
croncăníre s. f., g.-d. art. croncănírii; pl. croncăníri
croncănirile
CRONCĂNÍRE, croncăniri, s. f. Acțiunea de a croncăni și rezultatul ei; croncănit. [Var.: croncăíre s. f.] – V. croncăni. DOOM
croncăníre s. f., g.-d. art. croncănírii; pl. croncăníri
croncănirilor
CRONCĂNÍRE, croncăniri, s. f. Acțiunea de a croncăni și rezultatul ei; croncănit. [Var.: croncăíre s. f.] – V. croncăni. DOOM
croncăníre s. f., g.-d. art. croncănírii; pl. croncăníri
croncăniră
CRONCĂNÍ, croncănesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ciori, corbi etc., la pers. 3) A scoate sunete caracteristice speciei. 2. (Despre oameni) A scoate strigăte nearmonioase, a vorbi articulând cuvintele în mod dezagreabil, gutural și nedeslușit. [Var.: croncăí vb. IV] – Cronc + suf. -ăni. DOOM
croncăní (a croncăni) vb., ind. prez. 3 sg. cróncăne / croncănéște, imperf. 3 sg. croncăneá; conj. prez. 3 să cróncăne / să croncăneáscă
croncănirăm
CRONCĂNÍ, croncănesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ciori, corbi etc., la pers. 3) A scoate sunete caracteristice speciei. 2. (Despre oameni) A scoate strigăte nearmonioase, a vorbi articulând cuvintele în mod dezagreabil, gutural și nedeslușit. [Var.: croncăí vb. IV] – Cronc + suf. -ăni. DOOM
croncăní (a croncăni) vb., ind. prez. 3 sg. cróncăne / croncănéște, imperf. 3 sg. croncăneá; conj. prez. 3 să cróncăne / să croncăneáscă
croncănirăți
CRONCĂNÍ, croncănesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ciori, corbi etc., la pers. 3) A scoate sunete caracteristice speciei. 2. (Despre oameni) A scoate strigăte nearmonioase, a vorbi articulând cuvintele în mod dezagreabil, gutural și nedeslușit. [Var.: croncăí vb. IV] – Cronc + suf. -ăni. DOOM
croncăní (a croncăni) vb., ind. prez. 3 sg. cróncăne / croncănéște, imperf. 3 sg. croncăneá; conj. prez. 3 să cróncăne / să croncăneáscă
croncănise
CRONCĂNÍ, croncănesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ciori, corbi etc., la pers. 3) A scoate sunete caracteristice speciei. 2. (Despre oameni) A scoate strigăte nearmonioase, a vorbi articulând cuvintele în mod dezagreabil, gutural și nedeslușit. [Var.: croncăí vb. IV] – Cronc + suf. -ăni. DOOM
croncăní (a croncăni) vb., ind. prez. 3 sg. cróncăne / croncănéște, imperf. 3 sg. croncăneá; conj. prez. 3 să cróncăne / să croncăneáscă
croncănisem
CRONCĂNÍ, croncănesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ciori, corbi etc., la pers. 3) A scoate sunete caracteristice speciei. 2. (Despre oameni) A scoate strigăte nearmonioase, a vorbi articulând cuvintele în mod dezagreabil, gutural și nedeslușit. [Var.: croncăí vb. IV] – Cronc + suf. -ăni. DOOM
croncăní (a croncăni) vb., ind. prez. 3 sg. cróncăne / croncănéște, imperf. 3 sg. croncăneá; conj. prez. 3 să cróncăne / să croncăneáscă
croncăniseră
CRONCĂNÍ, croncănesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ciori, corbi etc., la pers. 3) A scoate sunete caracteristice speciei. 2. (Despre oameni) A scoate strigăte nearmonioase, a vorbi articulând cuvintele în mod dezagreabil, gutural și nedeslușit. [Var.: croncăí vb. IV] – Cronc + suf. -ăni. DOOM
croncăní (a croncăni) vb., ind. prez. 3 sg. cróncăne / croncănéște, imperf. 3 sg. croncăneá; conj. prez. 3 să cróncăne / să croncăneáscă
croncăniserăm
CRONCĂNÍ, croncănesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ciori, corbi etc., la pers. 3) A scoate sunete caracteristice speciei. 2. (Despre oameni) A scoate strigăte nearmonioase, a vorbi articulând cuvintele în mod dezagreabil, gutural și nedeslușit. [Var.: croncăí vb. IV] – Cronc + suf. -ăni. DOOM
croncăní (a croncăni) vb., ind. prez. 3 sg. cróncăne / croncănéște, imperf. 3 sg. croncăneá; conj. prez. 3 să cróncăne / să croncăneáscă
croncăniserăți
CRONCĂNÍ, croncănesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ciori, corbi etc., la pers. 3) A scoate sunete caracteristice speciei. 2. (Despre oameni) A scoate strigăte nearmonioase, a vorbi articulând cuvintele în mod dezagreabil, gutural și nedeslușit. [Var.: croncăí vb. IV] – Cronc + suf. -ăni. DOOM
croncăní (a croncăni) vb., ind. prez. 3 sg. cróncăne / croncănéște, imperf. 3 sg. croncăneá; conj. prez. 3 să cróncăne / să croncăneáscă
croncăniseși
CRONCĂNÍ, croncănesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ciori, corbi etc., la pers. 3) A scoate sunete caracteristice speciei. 2. (Despre oameni) A scoate strigăte nearmonioase, a vorbi articulând cuvintele în mod dezagreabil, gutural și nedeslușit. [Var.: croncăí vb. IV] – Cronc + suf. -ăni. DOOM
croncăní (a croncăni) vb., ind. prez. 3 sg. cróncăne / croncănéște, imperf. 3 sg. croncăneá; conj. prez. 3 să cróncăne / să croncăneáscă
croncăniseți
CRONCĂNÍ, croncănesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ciori, corbi etc., la pers. 3) A scoate sunete caracteristice speciei. 2. (Despre oameni) A scoate strigăte nearmonioase, a vorbi articulând cuvintele în mod dezagreabil, gutural și nedeslușit. [Var.: croncăí vb. IV] – Cronc + suf. -ăni. DOOM
croncăní (a croncăni) vb., ind. prez. 3 sg. cróncăne / croncănéște, imperf. 3 sg. croncăneá; conj. prez. 3 să cróncăne / să croncăneáscă
croncănit
CRONCĂNÍ, croncănesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ciori, corbi etc., la pers. 3) A scoate sunete caracteristice speciei. 2. (Despre oameni) A scoate strigăte nearmonioase, a vorbi articulând cuvintele în mod dezagreabil, gutural și nedeslușit. [Var.: croncăí vb. IV] – Cronc + suf. -ăni. DOOM
croncăní (a croncăni) vb., ind. prez. 3 sg. cróncăne / croncănéște, imperf. 3 sg. croncăneá; conj. prez. 3 să cróncăne / să croncăneáscă
croncănit
CRONCĂNÍT s. n. Faptul de a croncăni; croncănire, croncănitură; sunet strident scos de cioară, de corb etc. – V. croncăni. DOOM
croncănít s. n.
croncănitoare
CRONCĂNITÓR, -OÁRE, croncănitori, -oare, adj. Care croncănește. – Croncăni + suf. -tor. DOOM
croncănitór adj. m., pl. croncănitóri; f. sg. și pl. croncănitoáre
croncănitoarea
CRONCĂNITÓR, -OÁRE, croncănitori, -oare, adj. Care croncănește. – Croncăni + suf. -tor. DOOM
croncănitór adj. m., pl. croncănitóri; f. sg. și pl. croncănitoáre
croncănitoarei
CRONCĂNITÓR, -OÁRE, croncănitori, -oare, adj. Care croncănește. – Croncăni + suf. -tor. DOOM
croncănitór adj. m., pl. croncănitóri; f. sg. și pl. croncănitoáre
croncănitoarele
CRONCĂNITÓR, -OÁRE, croncănitori, -oare, adj. Care croncănește. – Croncăni + suf. -tor. DOOM
croncănitór adj. m., pl. croncănitóri; f. sg. și pl. croncănitoáre
croncănitoarelor
CRONCĂNITÓR, -OÁRE, croncănitori, -oare, adj. Care croncănește. – Croncăni + suf. -tor. DOOM
croncănitór adj. m., pl. croncănitóri; f. sg. și pl. croncănitoáre
croncănitor
CRONCĂNITÓR, -OÁRE, croncănitori, -oare, adj. Care croncănește. – Croncăni + suf. -tor. DOOM
croncănitór adj. m., pl. croncănitóri; f. sg. și pl. croncănitoáre
croncănitori
CRONCĂNITÓR, -OÁRE, croncănitori, -oare, adj. Care croncănește. – Croncăni + suf. -tor. DOOM
croncănitór adj. m., pl. croncănitóri; f. sg. și pl. croncănitoáre
croncănitorii
CRONCĂNITÓR, -OÁRE, croncănitori, -oare, adj. Care croncănește. – Croncăni + suf. -tor. DOOM
croncănitór adj. m., pl. croncănitóri; f. sg. și pl. croncănitoáre
croncănitorilor
CRONCĂNITÓR, -OÁRE, croncănitori, -oare, adj. Care croncănește. – Croncăni + suf. -tor. DOOM
croncănitór adj. m., pl. croncănitóri; f. sg. și pl. croncănitoáre
croncănitorul
CRONCĂNITÓR, -OÁRE, croncănitori, -oare, adj. Care croncănește. – Croncăni + suf. -tor. DOOM
croncănitór adj. m., pl. croncănitóri; f. sg. și pl. croncănitoáre
croncănitorului
CRONCĂNITÓR, -OÁRE, croncănitori, -oare, adj. Care croncănește. – Croncăni + suf. -tor. DOOM
croncănitór adj. m., pl. croncănitóri; f. sg. și pl. croncănitoáre
croncănitul
CRONCĂNÍT s. n. Faptul de a croncăni; croncănire, croncănitură; sunet strident scos de cioară, de corb etc. – V. croncăni. DOOM
croncănít s. n.
croncănitului
CRONCĂNÍT s. n. Faptul de a croncăni; croncănire, croncănitură; sunet strident scos de cioară, de corb etc. – V. croncăni. DOOM
croncănít s. n.
croncănitura
CRONCĂNITÚRĂ, croncănituri, s. f. Croncănit. – Croncăni + suf. -tură. DOOM
croncănitúră s. f., g.-d. art. croncănitúrii; pl. croncănitúri
croncănituri
CRONCĂNITÚRĂ, croncănituri, s. f. Croncănit. – Croncăni + suf. -tură. DOOM
croncănitúră s. f., g.-d. art. croncănitúrii; pl. croncănitúri
croncăniturii
CRONCĂNITÚRĂ, croncănituri, s. f. Croncănit. – Croncăni + suf. -tură. DOOM
croncănitúră s. f., g.-d. art. croncănitúrii; pl. croncănitúri
croncăniturile
CRONCĂNITÚRĂ, croncănituri, s. f. Croncănit. – Croncăni + suf. -tură. DOOM
croncănitúră s. f., g.-d. art. croncănitúrii; pl. croncănitúri
croncăniturilor
CRONCĂNITÚRĂ, croncănituri, s. f. Croncănit. – Croncăni + suf. -tură. DOOM
croncănitúră s. f., g.-d. art. croncănitúrii; pl. croncănitúri
croncăniși
CRONCĂNÍ, croncănesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ciori, corbi etc., la pers. 3) A scoate sunete caracteristice speciei. 2. (Despre oameni) A scoate strigăte nearmonioase, a vorbi articulând cuvintele în mod dezagreabil, gutural și nedeslușit. [Var.: croncăí vb. IV] – Cronc + suf. -ăni. DOOM
croncăní (a croncăni) vb., ind. prez. 3 sg. cróncăne / croncănéște, imperf. 3 sg. croncăneá; conj. prez. 3 să cróncăne / să croncăneáscă
croncăniți
CRONCĂNÍ, croncănesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ciori, corbi etc., la pers. 3) A scoate sunete caracteristice speciei. 2. (Despre oameni) A scoate strigăte nearmonioase, a vorbi articulând cuvintele în mod dezagreabil, gutural și nedeslușit. [Var.: croncăí vb. IV] – Cronc + suf. -ăni. DOOM
croncăní (a croncăni) vb., ind. prez. 3 sg. cróncăne / croncănéște, imperf. 3 sg. croncăneá; conj. prez. 3 să cróncăne / să croncăneáscă
cronic
CRÓNIC, -Ă, cronici, -ce, adj. (Despre boli) Care are o evoluție lentă, care are un caracter de durată. ♦ Fig. Care se prelungește multă vreme și nu mai poate fi ușor înlăturat. – Din fr. chronique, lat. chronicus. DOOM
crónic adj. m., pl. crónici; f. crónică, pl. crónice
cronica
CRÓNIC, -Ă, cronici, -ce, adj. (Despre boli) Care are o evoluție lentă, care are un caracter de durată. ♦ Fig. Care se prelungește multă vreme și nu mai poate fi ușor înlăturat. – Din fr. chronique, lat. chronicus. DOOM
crónic adj. m., pl. crónici; f. crónică, pl. crónice
cronica
CRÓNICĂ, cronici, s. f. 1. Lucrare cu caracter istoric, obișnuită mai ales în evul mediu, care cuprinde o înregistrare cronologică a evenimentelor sociale, politice și familiale; letopiseț, hronic. 2. Articol de ziar sau de revistă care comentează evenimente politice, sociale și culturale de actualitate. ♦ Scurtă comunicare oficială privind schimbări în componența guvernului, mișcări în corpul diplomatic etc. – Din lat. chronica, fr. chronique. DOOM
crónică s. f., g.-d. art. crónicii; pl. crónici
cronicar
CRONICÁR, cronicari, s. m. 1. Autor de cronici sau de letopisețe. 2. Colaborator al unui ziar sau al unei reviste, însărcinat cu redactarea de cronici (2). – Cronică + suf. -ar, (2) și din fr. chroniqueur. DOOM
cronicár s. m., pl. cronicári
cronicari
CRONICÁR, cronicari, s. m. 1. Autor de cronici sau de letopisețe. 2. Colaborator al unui ziar sau al unei reviste, însărcinat cu redactarea de cronici (2). – Cronică + suf. -ar, (2) și din fr. chroniqueur. DOOM
cronicár s. m., pl. cronicári
cronicarii
CRONICÁR, cronicari, s. m. 1. Autor de cronici sau de letopisețe. 2. Colaborator al unui ziar sau al unei reviste, însărcinat cu redactarea de cronici (2). – Cronică + suf. -ar, (2) și din fr. chroniqueur. DOOM
cronicár s. m., pl. cronicári
cronicarilor
CRONICÁR, cronicari, s. m. 1. Autor de cronici sau de letopisețe. 2. Colaborator al unui ziar sau al unei reviste, însărcinat cu redactarea de cronici (2). – Cronică + suf. -ar, (2) și din fr. chroniqueur. DOOM
cronicár s. m., pl. cronicári
cronicarul
CRONICÁR, cronicari, s. m. 1. Autor de cronici sau de letopisețe. 2. Colaborator al unui ziar sau al unei reviste, însărcinat cu redactarea de cronici (2). – Cronică + suf. -ar, (2) și din fr. chroniqueur. DOOM
cronicár s. m., pl. cronicári
cronicarului
CRONICÁR, cronicari, s. m. 1. Autor de cronici sau de letopisețe. 2. Colaborator al unui ziar sau al unei reviste, însărcinat cu redactarea de cronici (2). – Cronică + suf. -ar, (2) și din fr. chroniqueur. DOOM
cronicár s. m., pl. cronicári
cronice
CRÓNIC, -Ă, cronici, -ce, adj. (Despre boli) Care are o evoluție lentă, care are un caracter de durată. ♦ Fig. Care se prelungește multă vreme și nu mai poate fi ușor înlăturat. – Din fr. chronique, lat. chronicus. DOOM
crónic adj. m., pl. crónici; f. crónică, pl. crónice
cronicei
CRÓNIC, -Ă, cronici, -ce, adj. (Despre boli) Care are o evoluție lentă, care are un caracter de durată. ♦ Fig. Care se prelungește multă vreme și nu mai poate fi ușor înlăturat. – Din fr. chronique, lat. chronicus. DOOM
crónic adj. m., pl. crónici; f. crónică, pl. crónice
cronicele
CRÓNIC, -Ă, cronici, -ce, adj. (Despre boli) Care are o evoluție lentă, care are un caracter de durată. ♦ Fig. Care se prelungește multă vreme și nu mai poate fi ușor înlăturat. – Din fr. chronique, lat. chronicus. DOOM
crónic adj. m., pl. crónici; f. crónică, pl. crónice
cronicelor
CRÓNIC, -Ă, cronici, -ce, adj. (Despre boli) Care are o evoluție lentă, care are un caracter de durată. ♦ Fig. Care se prelungește multă vreme și nu mai poate fi ușor înlăturat. – Din fr. chronique, lat. chronicus. DOOM
crónic adj. m., pl. crónici; f. crónică, pl. crónice
cronicheta
CRONICHÉTĂ, cronichete, s. f. (Rar) Minicronică. – Din fr. chroniquette.
cronichete
CRONICHÉTĂ, cronichete, s. f. (Rar) Minicronică. – Din fr. chroniquette.
cronichetei
CRONICHÉTĂ, cronichete, s. f. (Rar) Minicronică. – Din fr. chroniquette.
cronichetele
CRONICHÉTĂ, cronichete, s. f. (Rar) Minicronică. – Din fr. chroniquette.
cronichetelor
CRONICHÉTĂ, cronichete, s. f. (Rar) Minicronică. – Din fr. chroniquette.
cronici
CRÓNIC, -Ă, cronici, -ce, adj. (Despre boli) Care are o evoluție lentă, care are un caracter de durată. ♦ Fig. Care se prelungește multă vreme și nu mai poate fi ușor înlăturat. – Din fr. chronique, lat. chronicus. DOOM
crónic adj. m., pl. crónici; f. crónică, pl. crónice
cronici
CRÓNICĂ, cronici, s. f. 1. Lucrare cu caracter istoric, obișnuită mai ales în evul mediu, care cuprinde o înregistrare cronologică a evenimentelor sociale, politice și familiale; letopiseț, hronic. 2. Articol de ziar sau de revistă care comentează evenimente politice, sociale și culturale de actualitate. ♦ Scurtă comunicare oficială privind schimbări în componența guvernului, mișcări în corpul diplomatic etc. – Din lat. chronica, fr. chronique. DOOM
crónică s. f., g.-d. art. crónicii; pl. crónici
cronicii
CRÓNIC, -Ă, cronici, -ce, adj. (Despre boli) Care are o evoluție lentă, care are un caracter de durată. ♦ Fig. Care se prelungește multă vreme și nu mai poate fi ușor înlăturat. – Din fr. chronique, lat. chronicus. DOOM
crónic adj. m., pl. crónici; f. crónică, pl. crónice
cronicii
CRÓNICĂ, cronici, s. f. 1. Lucrare cu caracter istoric, obișnuită mai ales în evul mediu, care cuprinde o înregistrare cronologică a evenimentelor sociale, politice și familiale; letopiseț, hronic. 2. Articol de ziar sau de revistă care comentează evenimente politice, sociale și culturale de actualitate. ♦ Scurtă comunicare oficială privind schimbări în componența guvernului, mișcări în corpul diplomatic etc. – Din lat. chronica, fr. chronique. DOOM
crónică s. f., g.-d. art. crónicii; pl. crónici
cronicile
CRÓNICĂ, cronici, s. f. 1. Lucrare cu caracter istoric, obișnuită mai ales în evul mediu, care cuprinde o înregistrare cronologică a evenimentelor sociale, politice și familiale; letopiseț, hronic. 2. Articol de ziar sau de revistă care comentează evenimente politice, sociale și culturale de actualitate. ♦ Scurtă comunicare oficială privind schimbări în componența guvernului, mișcări în corpul diplomatic etc. – Din lat. chronica, fr. chronique. DOOM
crónică s. f., g.-d. art. crónicii; pl. crónici
cronicilor
CRÓNIC, -Ă, cronici, -ce, adj. (Despre boli) Care are o evoluție lentă, care are un caracter de durată. ♦ Fig. Care se prelungește multă vreme și nu mai poate fi ușor înlăturat. – Din fr. chronique, lat. chronicus. DOOM
crónic adj. m., pl. crónici; f. crónică, pl. crónice
cronicilor
CRÓNICĂ, cronici, s. f. 1. Lucrare cu caracter istoric, obișnuită mai ales în evul mediu, care cuprinde o înregistrare cronologică a evenimentelor sociale, politice și familiale; letopiseț, hronic. 2. Articol de ziar sau de revistă care comentează evenimente politice, sociale și culturale de actualitate. ♦ Scurtă comunicare oficială privind schimbări în componența guvernului, mișcări în corpul diplomatic etc. – Din lat. chronica, fr. chronique. DOOM
crónică s. f., g.-d. art. crónicii; pl. crónici
cronicitate
CRONICITÁTE s. f. Stare cronică a unei boli, a unui bolnav. – Din fr. chronicité. DOOM
cronicitáte s. f., g.-d. art. cronicitắții
cronicitatea
CRONICITÁTE s. f. Stare cronică a unei boli, a unui bolnav. – Din fr. chronicité. DOOM
cronicitáte s. f., g.-d. art. cronicitắții
cronicități
CRONICITÁTE s. f. Stare cronică a unei boli, a unui bolnav. – Din fr. chronicité. DOOM
cronicitáte s. f., g.-d. art. cronicitắții
cronicității
CRONICITÁTE s. f. Stare cronică a unei boli, a unui bolnav. – Din fr. chronicité. DOOM
cronicitáte s. f., g.-d. art. cronicitắții
croniciza
CRONICIZÁ, pers. 3 cronicizează, vb. I. Refl. (Despre boli) A deveni cronic. – Cronic + suf. -iza.
cronicizare
CRONICIZÁ, pers. 3 cronicizează, vb. I. Refl. (Despre boli) A deveni cronic. – Cronic + suf. -iza.
cronicizare
CRONICIZÁRE, cronicizări, s. f. Acțiunea de a se croniciza. – V. croniciza.
cronicizarea
CRONICIZÁRE, cronicizări, s. f. Acțiunea de a se croniciza. – V. croniciza.
cronicizară
CRONICIZÁ, pers. 3 cronicizează, vb. I. Refl. (Despre boli) A deveni cronic. – Cronic + suf. -iza.
cronicizase
CRONICIZÁ, pers. 3 cronicizează, vb. I. Refl. (Despre boli) A deveni cronic. – Cronic + suf. -iza.
cronicizaseră
CRONICIZÁ, pers. 3 cronicizează, vb. I. Refl. (Despre boli) A deveni cronic. – Cronic + suf. -iza.
cronicizat
CRONICIZÁ, pers. 3 cronicizează, vb. I. Refl. (Despre boli) A deveni cronic. – Cronic + suf. -iza.
cronicizat
CRONICIZÁT, -Ă, cronicizați, -te, adj. (Despre boli) Care a devenit cronic. – V. croniciza.
cronicizau
CRONICIZÁ, pers. 3 cronicizează, vb. I. Refl. (Despre boli) A deveni cronic. – Cronic + suf. -iza.
cronicizează
CRONICIZÁ, pers. 3 cronicizează, vb. I. Refl. (Despre boli) A deveni cronic. – Cronic + suf. -iza.
cronicizeze
CRONICIZÁ, pers. 3 cronicizează, vb. I. Refl. (Despre boli) A deveni cronic. – Cronic + suf. -iza.
cronicizând
CRONICIZÁ, pers. 3 cronicizează, vb. I. Refl. (Despre boli) A deveni cronic. – Cronic + suf. -iza.
cronicizînd
CRONICIZÁ, pers. 3 cronicizează, vb. I. Refl. (Despre boli) A deveni cronic. – Cronic + suf. -iza.
cronicizări
CRONICIZÁRE, cronicizări, s. f. Acțiunea de a se croniciza. – V. croniciza.
cronicizării
CRONICIZÁRE, cronicizări, s. f. Acțiunea de a se croniciza. – V. croniciza.
cronicizările
CRONICIZÁRE, cronicizări, s. f. Acțiunea de a se croniciza. – V. croniciza.
cronicizărilor
CRONICIZÁRE, cronicizări, s. f. Acțiunea de a se croniciza. – V. croniciza.
cronicul
CRÓNIC, -Ă, cronici, -ce, adj. (Despre boli) Care are o evoluție lentă, care are un caracter de durată. ♦ Fig. Care se prelungește multă vreme și nu mai poate fi ușor înlăturat. – Din fr. chronique, lat. chronicus. DOOM
crónic adj. m., pl. crónici; f. crónică, pl. crónice
cronicului
CRÓNIC, -Ă, cronici, -ce, adj. (Despre boli) Care are o evoluție lentă, care are un caracter de durată. ♦ Fig. Care se prelungește multă vreme și nu mai poate fi ușor înlăturat. – Din fr. chronique, lat. chronicus. DOOM
crónic adj. m., pl. crónici; f. crónică, pl. crónice
crono
CRONO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) timp”, „de timp”. [ Var. cron-. / < fr. chrono-, cf. gr. chronos].
cronofag
CRONOFÁG, -Ă, cronofagi, -ge, adj. (Fam.) Consumator de timp. – Crono- + fag. DOOM
*cronofág adj. m., pl. cronofági; f. cronofágă, pl. cronofáge
cronofag
CRONOFÁG, -Ă, cronofagi, -ge, adj. (Fam.) Consumator de timp. – Crono- + fag. DOOM
*cronofág adj. m., pl. cronofági; f. cronofágă, pl. cronofáge
cronofaga
CRONOFÁG, -Ă, cronofagi, -ge, adj. (Fam.) Consumator de timp. – Crono- + fag. DOOM
*cronofág adj. m., pl. cronofági; f. cronofágă, pl. cronofáge
cronofaga
CRONOFÁG, -Ă, cronofagi, -ge, adj. (Fam.) Consumator de timp. – Crono- + fag. DOOM
*cronofág adj. m., pl. cronofági; f. cronofágă, pl. cronofáge
cronofage
CRONOFÁG, -Ă, cronofagi, -ge, adj. (Fam.) Consumator de timp. – Crono- + fag. DOOM
*cronofág adj. m., pl. cronofági; f. cronofágă, pl. cronofáge
cronofage
CRONOFÁG, -Ă, cronofagi, -ge, adj. (Fam.) Consumator de timp. – Crono- + fag. DOOM
*cronofág adj. m., pl. cronofági; f. cronofágă, pl. cronofáge
cronofagei
CRONOFÁG, -Ă, cronofagi, -ge, adj. (Fam.) Consumator de timp. – Crono- + fag. DOOM
*cronofág adj. m., pl. cronofági; f. cronofágă, pl. cronofáge
cronofagei
CRONOFÁG, -Ă, cronofagi, -ge, adj. (Fam.) Consumator de timp. – Crono- + fag. DOOM
*cronofág adj. m., pl. cronofági; f. cronofágă, pl. cronofáge
cronofagele
CRONOFÁG, -Ă, cronofagi, -ge, adj. (Fam.) Consumator de timp. – Crono- + fag. DOOM
*cronofág adj. m., pl. cronofági; f. cronofágă, pl. cronofáge
cronofagele
CRONOFÁG, -Ă, cronofagi, -ge, adj. (Fam.) Consumator de timp. – Crono- + fag. DOOM
*cronofág adj. m., pl. cronofági; f. cronofágă, pl. cronofáge
cronofagelor
CRONOFÁG, -Ă, cronofagi, -ge, adj. (Fam.) Consumator de timp. – Crono- + fag. DOOM
*cronofág adj. m., pl. cronofági; f. cronofágă, pl. cronofáge
cronofagelor
CRONOFÁG, -Ă, cronofagi, -ge, adj. (Fam.) Consumator de timp. – Crono- + fag. DOOM
*cronofág adj. m., pl. cronofági; f. cronofágă, pl. cronofáge
cronofagi
CRONOFÁG, -Ă, cronofagi, -ge, adj. (Fam.) Consumator de timp. – Crono- + fag. DOOM
*cronofág adj. m., pl. cronofági; f. cronofágă, pl. cronofáge
cronofagi
CRONOFÁG, -Ă, cronofagi, -ge, adj. (Fam.) Consumator de timp. – Crono- + fag. DOOM
*cronofág adj. m., pl. cronofági; f. cronofágă, pl. cronofáge
cronofagii
CRONOFÁG, -Ă, cronofagi, -ge, adj. (Fam.) Consumator de timp. – Crono- + fag. DOOM
*cronofág adj. m., pl. cronofági; f. cronofágă, pl. cronofáge
cronofagii
CRONOFÁG, -Ă, cronofagi, -ge, adj. (Fam.) Consumator de timp. – Crono- + fag. DOOM
*cronofág adj. m., pl. cronofági; f. cronofágă, pl. cronofáge
cronofagilor
CRONOFÁG, -Ă, cronofagi, -ge, adj. (Fam.) Consumator de timp. – Crono- + fag. DOOM
*cronofág adj. m., pl. cronofági; f. cronofágă, pl. cronofáge
cronofagilor
CRONOFÁG, -Ă, cronofagi, -ge, adj. (Fam.) Consumator de timp. – Crono- + fag. DOOM
*cronofág adj. m., pl. cronofági; f. cronofágă, pl. cronofáge
cronofagul
CRONOFÁG, -Ă, cronofagi, -ge, adj. (Fam.) Consumator de timp. – Crono- + fag. DOOM
*cronofág adj. m., pl. cronofági; f. cronofágă, pl. cronofáge
cronofagul
CRONOFÁG, -Ă, cronofagi, -ge, adj. (Fam.) Consumator de timp. – Crono- + fag. DOOM
*cronofág adj. m., pl. cronofági; f. cronofágă, pl. cronofáge
cronofagului
CRONOFÁG, -Ă, cronofagi, -ge, adj. (Fam.) Consumator de timp. – Crono- + fag. DOOM
*cronofág adj. m., pl. cronofági; f. cronofágă, pl. cronofáge
cronofagului
CRONOFÁG, -Ă, cronofagi, -ge, adj. (Fam.) Consumator de timp. – Crono- + fag. DOOM
*cronofág adj. m., pl. cronofági; f. cronofágă, pl. cronofáge
cronofotografia
CRONOFOTOGRAFÍE, cronofotografii, s. f. Analiză, studiu al mișcării prin fotografieri repetate la intervale scurte de timp. – Din fr. chronophotographie. DOOM
cronofotografíe (-to-gra-) s. f., art. cronofotografía; g.-d. art. cronofotografíei; pl. cronofotografíi, art. cronofotografíile
cronofotografic
CRONOFOTOGRÁFIC, -Ă, cronofotografici, -ce, adj. Referitor la cronofotografie, care aparține cronofotografiei. – Din fr. chronophotographique. DOOM
cronofotográfic (-to-gra-) adj. m., pl. cronofotográfici; f. cronofotográfică, pl. cronofotográfice
cronofotografica
CRONOFOTOGRÁFIC, -Ă, cronofotografici, -ce, adj. Referitor la cronofotografie, care aparține cronofotografiei. – Din fr. chronophotographique. DOOM
cronofotográfic (-to-gra-) adj. m., pl. cronofotográfici; f. cronofotográfică, pl. cronofotográfice
cronofotografice
CRONOFOTOGRÁFIC, -Ă, cronofotografici, -ce, adj. Referitor la cronofotografie, care aparține cronofotografiei. – Din fr. chronophotographique. DOOM
cronofotográfic (-to-gra-) adj. m., pl. cronofotográfici; f. cronofotográfică, pl. cronofotográfice
cronofotograficei
CRONOFOTOGRÁFIC, -Ă, cronofotografici, -ce, adj. Referitor la cronofotografie, care aparține cronofotografiei. – Din fr. chronophotographique. DOOM
cronofotográfic (-to-gra-) adj. m., pl. cronofotográfici; f. cronofotográfică, pl. cronofotográfice
cronofotograficele
CRONOFOTOGRÁFIC, -Ă, cronofotografici, -ce, adj. Referitor la cronofotografie, care aparține cronofotografiei. – Din fr. chronophotographique. DOOM
cronofotográfic (-to-gra-) adj. m., pl. cronofotográfici; f. cronofotográfică, pl. cronofotográfice
cronofotograficelor
CRONOFOTOGRÁFIC, -Ă, cronofotografici, -ce, adj. Referitor la cronofotografie, care aparține cronofotografiei. – Din fr. chronophotographique. DOOM
cronofotográfic (-to-gra-) adj. m., pl. cronofotográfici; f. cronofotográfică, pl. cronofotográfice
cronofotografici
CRONOFOTOGRÁFIC, -Ă, cronofotografici, -ce, adj. Referitor la cronofotografie, care aparține cronofotografiei. – Din fr. chronophotographique. DOOM
cronofotográfic (-to-gra-) adj. m., pl. cronofotográfici; f. cronofotográfică, pl. cronofotográfice
cronofotograficii
CRONOFOTOGRÁFIC, -Ă, cronofotografici, -ce, adj. Referitor la cronofotografie, care aparține cronofotografiei. – Din fr. chronophotographique. DOOM
cronofotográfic (-to-gra-) adj. m., pl. cronofotográfici; f. cronofotográfică, pl. cronofotográfice
cronofotograficilor
CRONOFOTOGRÁFIC, -Ă, cronofotografici, -ce, adj. Referitor la cronofotografie, care aparține cronofotografiei. – Din fr. chronophotographique. DOOM
cronofotográfic (-to-gra-) adj. m., pl. cronofotográfici; f. cronofotográfică, pl. cronofotográfice
cronofotograficul
CRONOFOTOGRÁFIC, -Ă, cronofotografici, -ce, adj. Referitor la cronofotografie, care aparține cronofotografiei. – Din fr. chronophotographique. DOOM
cronofotográfic (-to-gra-) adj. m., pl. cronofotográfici; f. cronofotográfică, pl. cronofotográfice
cronofotograficului
CRONOFOTOGRÁFIC, -Ă, cronofotografici, -ce, adj. Referitor la cronofotografie, care aparține cronofotografiei. – Din fr. chronophotographique. DOOM
cronofotográfic (-to-gra-) adj. m., pl. cronofotográfici; f. cronofotográfică, pl. cronofotográfice
cronofotografie
CRONOFOTOGRAFÍE, cronofotografii, s. f. Analiză, studiu al mișcării prin fotografieri repetate la intervale scurte de timp. – Din fr. chronophotographie. DOOM
cronofotografíe (-to-gra-) s. f., art. cronofotografía; g.-d. art. cronofotografíei; pl. cronofotografíi, art. cronofotografíile
cronofotografiei
CRONOFOTOGRAFÍE, cronofotografii, s. f. Analiză, studiu al mișcării prin fotografieri repetate la intervale scurte de timp. – Din fr. chronophotographie. DOOM
cronofotografíe (-to-gra-) s. f., art. cronofotografía; g.-d. art. cronofotografíei; pl. cronofotografíi, art. cronofotografíile
cronofotografii
CRONOFOTOGRAFÍE, cronofotografii, s. f. Analiză, studiu al mișcării prin fotografieri repetate la intervale scurte de timp. – Din fr. chronophotographie. DOOM
cronofotografíe (-to-gra-) s. f., art. cronofotografía; g.-d. art. cronofotografíei; pl. cronofotografíi, art. cronofotografíile
cronofotografiile
CRONOFOTOGRAFÍE, cronofotografii, s. f. Analiză, studiu al mișcării prin fotografieri repetate la intervale scurte de timp. – Din fr. chronophotographie. DOOM
cronofotografíe (-to-gra-) s. f., art. cronofotografía; g.-d. art. cronofotografíei; pl. cronofotografíi, art. cronofotografíile
cronofotografiilor
CRONOFOTOGRAFÍE, cronofotografii, s. f. Analiză, studiu al mișcării prin fotografieri repetate la intervale scurte de timp. – Din fr. chronophotographie. DOOM
cronofotografíe (-to-gra-) s. f., art. cronofotografía; g.-d. art. cronofotografíei; pl. cronofotografíi, art. cronofotografíile
cronograf
CRONOGRÁF2, cronografe, s. n. Aparat automat de precizie, prevăzut cu un mecanism de ceasornic, care înregistrează începutul și sfârșitul unei acțiuni sau al unui fenomen în desfășurare, folosit în fizică, în aviație, în sport etc. – Din fr. chronographe.
cronograf
CRONOGRÁF1 s.n. Scriere populară reprezentând un fel de sinteză a istoriei generale. [Pl. -fe, -furi. / < fr. chronographe, cf. gr. chronographos].
cronografe
CRONOGRÁF2, cronografe, s. n. Aparat automat de precizie, prevăzut cu un mecanism de ceasornic, care înregistrează începutul și sfârșitul unei acțiuni sau al unui fenomen în desfășurare, folosit în fizică, în aviație, în sport etc. – Din fr. chronographe.
cronografele
CRONOGRÁF2, cronografe, s. n. Aparat automat de precizie, prevăzut cu un mecanism de ceasornic, care înregistrează începutul și sfârșitul unei acțiuni sau al unui fenomen în desfășurare, folosit în fizică, în aviație, în sport etc. – Din fr. chronographe.
cronografelor
CRONOGRÁF2, cronografe, s. n. Aparat automat de precizie, prevăzut cu un mecanism de ceasornic, care înregistrează începutul și sfârșitul unei acțiuni sau al unui fenomen în desfășurare, folosit în fizică, în aviație, în sport etc. – Din fr. chronographe.
cronografia
CRONOGRAFÍE, cronografii, s. f. Scriere de cronici, de cronografe1. – Din ngr. hronográfia. DOOM
cronografíe (-no-gra-) s. f., art. cronografía; g.-d. art. cronografíei; pl. cronografíi, art. cronografíile
cronografic
CRONOGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la cronografie. [< fr. chronographique].
cronografie
CRONOGRAFÍE, cronografii, s. f. Scriere de cronici, de cronografe1. – Din ngr. hronográfia. DOOM
cronografíe (-no-gra-) s. f., art. cronografía; g.-d. art. cronografíei; pl. cronografíi, art. cronografíile
cronografiei
CRONOGRAFÍE, cronografii, s. f. Scriere de cronici, de cronografe1. – Din ngr. hronográfia. DOOM
cronografíe (-no-gra-) s. f., art. cronografía; g.-d. art. cronografíei; pl. cronografíi, art. cronografíile
cronografii
CRONOGRAFÍE, cronografii, s. f. Scriere de cronici, de cronografe1. – Din ngr. hronográfia. DOOM
cronografíe (-no-gra-) s. f., art. cronografía; g.-d. art. cronografíei; pl. cronografíi, art. cronografíile
cronografiile
CRONOGRAFÍE, cronografii, s. f. Scriere de cronici, de cronografe1. – Din ngr. hronográfia. DOOM
cronografíe (-no-gra-) s. f., art. cronografía; g.-d. art. cronografíei; pl. cronografíi, art. cronografíile
cronografiilor
CRONOGRAFÍE, cronografii, s. f. Scriere de cronici, de cronografe1. – Din ngr. hronográfia. DOOM
cronografíe (-no-gra-) s. f., art. cronografía; g.-d. art. cronografíei; pl. cronografíi, art. cronografíile
cronograful
CRONOGRÁF2, cronografe, s. n. Aparat automat de precizie, prevăzut cu un mecanism de ceasornic, care înregistrează începutul și sfârșitul unei acțiuni sau al unui fenomen în desfășurare, folosit în fizică, în aviație, în sport etc. – Din fr. chronographe.
cronografului
CRONOGRÁF2, cronografe, s. n. Aparat automat de precizie, prevăzut cu un mecanism de ceasornic, care înregistrează începutul și sfârșitul unei acțiuni sau al unui fenomen în desfășurare, folosit în fizică, în aviație, în sport etc. – Din fr. chronographe.
cronogram
CRONOGRÁMĂ, cronograme, s. f. 1. Inscripție în care literele, corespunzătoare cifrelor romane, formează data. 2. Informație dată de literele unei fraze, ale unui vers, ale unei inscripții etc. care au și o semnificație numerală, reprezentând cifre romane. 3. Reprezentare grafică a variațiilor unui parametru în funcție de timp; historiogramă. [Var.: cronográm s. n.] – Din fr. chronogramme. DOOM
cronográmă (-no-gra-) s. f., g.-d. art. cronográmei; pl. cronográme
cronograma
CRONOGRÁMĂ, cronograme, s. f. 1. Inscripție în care literele, corespunzătoare cifrelor romane, formează data. 2. Informație dată de literele unei fraze, ale unui vers, ale unei inscripții etc. care au și o semnificație numerală, reprezentând cifre romane. 3. Reprezentare grafică a variațiilor unui parametru în funcție de timp; historiogramă. [Var.: cronográm s. n.] – Din fr. chronogramme. DOOM
cronográmă (-no-gra-) s. f., g.-d. art. cronográmei; pl. cronográme
cronograme
CRONOGRÁMĂ, cronograme, s. f. 1. Inscripție în care literele, corespunzătoare cifrelor romane, formează data. 2. Informație dată de literele unei fraze, ale unui vers, ale unei inscripții etc. care au și o semnificație numerală, reprezentând cifre romane. 3. Reprezentare grafică a variațiilor unui parametru în funcție de timp; historiogramă. [Var.: cronográm s. n.] – Din fr. chronogramme. DOOM
cronográmă (-no-gra-) s. f., g.-d. art. cronográmei; pl. cronográme
cronogramei
CRONOGRÁMĂ, cronograme, s. f. 1. Inscripție în care literele, corespunzătoare cifrelor romane, formează data. 2. Informație dată de literele unei fraze, ale unui vers, ale unei inscripții etc. care au și o semnificație numerală, reprezentând cifre romane. 3. Reprezentare grafică a variațiilor unui parametru în funcție de timp; historiogramă. [Var.: cronográm s. n.] – Din fr. chronogramme. DOOM
cronográmă (-no-gra-) s. f., g.-d. art. cronográmei; pl. cronográme
cronogramele
CRONOGRÁMĂ, cronograme, s. f. 1. Inscripție în care literele, corespunzătoare cifrelor romane, formează data. 2. Informație dată de literele unei fraze, ale unui vers, ale unei inscripții etc. care au și o semnificație numerală, reprezentând cifre romane. 3. Reprezentare grafică a variațiilor unui parametru în funcție de timp; historiogramă. [Var.: cronográm s. n.] – Din fr. chronogramme. DOOM
cronográmă (-no-gra-) s. f., g.-d. art. cronográmei; pl. cronográme
cronogramelor
CRONOGRÁMĂ, cronograme, s. f. 1. Inscripție în care literele, corespunzătoare cifrelor romane, formează data. 2. Informație dată de literele unei fraze, ale unui vers, ale unei inscripții etc. care au și o semnificație numerală, reprezentând cifre romane. 3. Reprezentare grafică a variațiilor unui parametru în funcție de timp; historiogramă. [Var.: cronográm s. n.] – Din fr. chronogramme. DOOM
cronográmă (-no-gra-) s. f., g.-d. art. cronográmei; pl. cronográme
cronologia
CRONOLOGÍE, cronologii, s. f. Disciplină auxiliară a istoriei, care se ocupă cu stabilirea epocilor și a datelor; succesiune în timp a evenimentelor (istorice); sistem adoptat pentru socotirea anilor. ♦ Listă care cuprinde o succesiune cronologică. – Din fr. chronologie. DOOM
cronologíe s. f., art. cronología, g.-d. art. cronologíei; pl. cronologíi, art. cronologíile
cronologic
CRONOLÓGIC, -Ă, cronologici, -ce, adj. Care se referă la cronologie; dispus în ordinea succesiunii în timp. – Din fr. chronologique. DOOM
cronológic adj. m., pl. cronológici; f. cronológică, pl. cronológice
cronologica
CRONOLÓGIC, -Ă, cronologici, -ce, adj. Care se referă la cronologie; dispus în ordinea succesiunii în timp. – Din fr. chronologique. DOOM
cronológic adj. m., pl. cronológici; f. cronológică, pl. cronológice
cronologice
CRONOLÓGIC, -Ă, cronologici, -ce, adj. Care se referă la cronologie; dispus în ordinea succesiunii în timp. – Din fr. chronologique. DOOM
cronológic adj. m., pl. cronológici; f. cronológică, pl. cronológice
cronologicei
CRONOLÓGIC, -Ă, cronologici, -ce, adj. Care se referă la cronologie; dispus în ordinea succesiunii în timp. – Din fr. chronologique. DOOM
cronológic adj. m., pl. cronológici; f. cronológică, pl. cronológice
cronologicele
CRONOLÓGIC, -Ă, cronologici, -ce, adj. Care se referă la cronologie; dispus în ordinea succesiunii în timp. – Din fr. chronologique. DOOM
cronológic adj. m., pl. cronológici; f. cronológică, pl. cronológice
cronologicelor
CRONOLÓGIC, -Ă, cronologici, -ce, adj. Care se referă la cronologie; dispus în ordinea succesiunii în timp. – Din fr. chronologique. DOOM
cronológic adj. m., pl. cronológici; f. cronológică, pl. cronológice
cronologici
CRONOLÓGIC, -Ă, cronologici, -ce, adj. Care se referă la cronologie; dispus în ordinea succesiunii în timp. – Din fr. chronologique. DOOM
cronológic adj. m., pl. cronológici; f. cronológică, pl. cronológice
cronologicii
CRONOLÓGIC, -Ă, cronologici, -ce, adj. Care se referă la cronologie; dispus în ordinea succesiunii în timp. – Din fr. chronologique. DOOM
cronológic adj. m., pl. cronológici; f. cronológică, pl. cronológice
cronologicilor
CRONOLÓGIC, -Ă, cronologici, -ce, adj. Care se referă la cronologie; dispus în ordinea succesiunii în timp. – Din fr. chronologique. DOOM
cronológic adj. m., pl. cronológici; f. cronológică, pl. cronológice
cronologicul
CRONOLÓGIC, -Ă, cronologici, -ce, adj. Care se referă la cronologie; dispus în ordinea succesiunii în timp. – Din fr. chronologique. DOOM
cronológic adj. m., pl. cronológici; f. cronológică, pl. cronológice
cronologicului
CRONOLÓGIC, -Ă, cronologici, -ce, adj. Care se referă la cronologie; dispus în ordinea succesiunii în timp. – Din fr. chronologique. DOOM
cronológic adj. m., pl. cronológici; f. cronológică, pl. cronológice
cronologie
CRONOLOGÍE, cronologii, s. f. Disciplină auxiliară a istoriei, care se ocupă cu stabilirea epocilor și a datelor; succesiune în timp a evenimentelor (istorice); sistem adoptat pentru socotirea anilor. ♦ Listă care cuprinde o succesiune cronologică. – Din fr. chronologie. DOOM
cronologíe s. f., art. cronología, g.-d. art. cronologíei; pl. cronologíi, art. cronologíile
cronologiei
CRONOLOGÍE, cronologii, s. f. Disciplină auxiliară a istoriei, care se ocupă cu stabilirea epocilor și a datelor; succesiune în timp a evenimentelor (istorice); sistem adoptat pentru socotirea anilor. ♦ Listă care cuprinde o succesiune cronologică. – Din fr. chronologie. DOOM
cronologíe s. f., art. cronología, g.-d. art. cronologíei; pl. cronologíi, art. cronologíile
cronologii
CRONOLOGÍE, cronologii, s. f. Disciplină auxiliară a istoriei, care se ocupă cu stabilirea epocilor și a datelor; succesiune în timp a evenimentelor (istorice); sistem adoptat pentru socotirea anilor. ♦ Listă care cuprinde o succesiune cronologică. – Din fr. chronologie. DOOM
cronologíe s. f., art. cronología, g.-d. art. cronologíei; pl. cronologíi, art. cronologíile
cronologiile
CRONOLOGÍE, cronologii, s. f. Disciplină auxiliară a istoriei, care se ocupă cu stabilirea epocilor și a datelor; succesiune în timp a evenimentelor (istorice); sistem adoptat pentru socotirea anilor. ♦ Listă care cuprinde o succesiune cronologică. – Din fr. chronologie. DOOM
cronologíe s. f., art. cronología, g.-d. art. cronologíei; pl. cronologíi, art. cronologíile
cronologiilor
CRONOLOGÍE, cronologii, s. f. Disciplină auxiliară a istoriei, care se ocupă cu stabilirea epocilor și a datelor; succesiune în timp a evenimentelor (istorice); sistem adoptat pentru socotirea anilor. ♦ Listă care cuprinde o succesiune cronologică. – Din fr. chronologie. DOOM
cronologíe s. f., art. cronología, g.-d. art. cronologíei; pl. cronologíi, art. cronologíile
cronologiza
CRONOLOGIZÁ vb. I. tr. (Liv.) A așeza, a dispune cronologic. [Et. incertă].
cronologizai
CRONOLOGIZÁ vb. I. tr. (Liv.) A așeza, a dispune cronologic. [Et. incertă].
cronologizam
CRONOLOGIZÁ vb. I. tr. (Liv.) A așeza, a dispune cronologic. [Et. incertă].
cronologizare
CRONOLOGIZÁ vb. I. tr. (Liv.) A așeza, a dispune cronologic. [Et. incertă].
cronologizară
CRONOLOGIZÁ vb. I. tr. (Liv.) A așeza, a dispune cronologic. [Et. incertă].
cronologizarăm
CRONOLOGIZÁ vb. I. tr. (Liv.) A așeza, a dispune cronologic. [Et. incertă].
cronologizarăți
CRONOLOGIZÁ vb. I. tr. (Liv.) A așeza, a dispune cronologic. [Et. incertă].
cronologizase
CRONOLOGIZÁ vb. I. tr. (Liv.) A așeza, a dispune cronologic. [Et. incertă].
cronologizasem
CRONOLOGIZÁ vb. I. tr. (Liv.) A așeza, a dispune cronologic. [Et. incertă].
cronologizaseră
CRONOLOGIZÁ vb. I. tr. (Liv.) A așeza, a dispune cronologic. [Et. incertă].
cronologizaserăm
CRONOLOGIZÁ vb. I. tr. (Liv.) A așeza, a dispune cronologic. [Et. incertă].
cronologizaserăți
CRONOLOGIZÁ vb. I. tr. (Liv.) A așeza, a dispune cronologic. [Et. incertă].
cronologizaseși
CRONOLOGIZÁ vb. I. tr. (Liv.) A așeza, a dispune cronologic. [Et. incertă].
cronologizaseți
CRONOLOGIZÁ vb. I. tr. (Liv.) A așeza, a dispune cronologic. [Et. incertă].
cronologizat
CRONOLOGIZÁ vb. I. tr. (Liv.) A așeza, a dispune cronologic. [Et. incertă].
cronologizat
CRONOLOGIZÁ vb. I. tr. (Liv.) A așeza, a dispune cronologic. [Et. incertă].
cronologizau
CRONOLOGIZÁ vb. I. tr. (Liv.) A așeza, a dispune cronologic. [Et. incertă].
cronologizași
CRONOLOGIZÁ vb. I. tr. (Liv.) A așeza, a dispune cronologic. [Et. incertă].
cronologizați
CRONOLOGIZÁ vb. I. tr. (Liv.) A așeza, a dispune cronologic. [Et. incertă].
cronologizează
CRONOLOGIZÁ vb. I. tr. (Liv.) A așeza, a dispune cronologic. [Et. incertă].
cronologizez
CRONOLOGIZÁ vb. I. tr. (Liv.) A așeza, a dispune cronologic. [Et. incertă].
cronologizeze
CRONOLOGIZÁ vb. I. tr. (Liv.) A așeza, a dispune cronologic. [Et. incertă].
cronologizezi
CRONOLOGIZÁ vb. I. tr. (Liv.) A așeza, a dispune cronologic. [Et. incertă].
cronologizând
CRONOLOGIZÁ vb. I. tr. (Liv.) A așeza, a dispune cronologic. [Et. incertă].
cronologizînd
CRONOLOGIZÁ vb. I. tr. (Liv.) A așeza, a dispune cronologic. [Et. incertă].
cronometra
CRONOMETRÁ, cronometrez, vb. I. Tranz. A măsura durata unei acțiuni cu ajutorul unui cronometru. – Din fr. chronométrer. DOOM
cronometrá (a ~) (-me-tra) vb., ind. prez. 3 cronometreáză
cronometrai
CRONOMETRÁ, cronometrez, vb. I. Tranz. A măsura durata unei acțiuni cu ajutorul unui cronometru. – Din fr. chronométrer. DOOM
cronometrá (a ~) (-me-tra) vb., ind. prez. 3 cronometreáză
cronometraj
CRONOMETRÁJ, cronometraje, s. n. Cronometrare. – Din fr. chronométrage. DOOM
cronometráj (-me-tra) s. n., pl. cronometráje
cronometraje
CRONOMETRÁJ, cronometraje, s. n. Cronometrare. – Din fr. chronométrage. DOOM
cronometráj (-me-tra) s. n., pl. cronometráje
cronometrajele
CRONOMETRÁJ, cronometraje, s. n. Cronometrare. – Din fr. chronométrage. DOOM
cronometráj (-me-tra) s. n., pl. cronometráje
cronometrajelor
CRONOMETRÁJ, cronometraje, s. n. Cronometrare. – Din fr. chronométrage. DOOM
cronometráj (-me-tra) s. n., pl. cronometráje
cronometrajul
CRONOMETRÁJ, cronometraje, s. n. Cronometrare. – Din fr. chronométrage. DOOM
cronometráj (-me-tra) s. n., pl. cronometráje
cronometrajului
CRONOMETRÁJ, cronometraje, s. n. Cronometrare. – Din fr. chronométrage. DOOM
cronometráj (-me-tra) s. n., pl. cronometráje
cronometram
CRONOMETRÁ, cronometrez, vb. I. Tranz. A măsura durata unei acțiuni cu ajutorul unui cronometru. – Din fr. chronométrer. DOOM
cronometrá (a ~) (-me-tra) vb., ind. prez. 3 cronometreáză
cronometrare
CRONOMETRÁ, cronometrez, vb. I. Tranz. A măsura durata unei acțiuni cu ajutorul unui cronometru. – Din fr. chronométrer. DOOM
cronometrá (a ~) (-me-tra) vb., ind. prez. 3 cronometreáză
cronometrare
CRONOMETRÁRE, cronometrări, s. f. Acțiunea de a cronometra; cronometraj. – V. cronometra. DOOM
cronometráre (-me-tra) s. f., g.-d. art. cronometrắrii; pl. cronometrắri
cronometrarea
CRONOMETRÁRE, cronometrări, s. f. Acțiunea de a cronometra; cronometraj. – V. cronometra. DOOM
cronometráre (-me-tra) s. f., g.-d. art. cronometrắrii; pl. cronometrắri
cronometrară
CRONOMETRÁ, cronometrez, vb. I. Tranz. A măsura durata unei acțiuni cu ajutorul unui cronometru. – Din fr. chronométrer. DOOM
cronometrá (a ~) (-me-tra) vb., ind. prez. 3 cronometreáză
cronometrarăm
CRONOMETRÁ, cronometrez, vb. I. Tranz. A măsura durata unei acțiuni cu ajutorul unui cronometru. – Din fr. chronométrer. DOOM
cronometrá (a ~) (-me-tra) vb., ind. prez. 3 cronometreáză
cronometrarăți
CRONOMETRÁ, cronometrez, vb. I. Tranz. A măsura durata unei acțiuni cu ajutorul unui cronometru. – Din fr. chronométrer. DOOM
cronometrá (a ~) (-me-tra) vb., ind. prez. 3 cronometreáză
cronometrase
CRONOMETRÁ, cronometrez, vb. I. Tranz. A măsura durata unei acțiuni cu ajutorul unui cronometru. – Din fr. chronométrer. DOOM
cronometrá (a ~) (-me-tra) vb., ind. prez. 3 cronometreáză
cronometrasem
CRONOMETRÁ, cronometrez, vb. I. Tranz. A măsura durata unei acțiuni cu ajutorul unui cronometru. – Din fr. chronométrer. DOOM
cronometrá (a ~) (-me-tra) vb., ind. prez. 3 cronometreáză
cronometraseră
CRONOMETRÁ, cronometrez, vb. I. Tranz. A măsura durata unei acțiuni cu ajutorul unui cronometru. – Din fr. chronométrer. DOOM
cronometrá (a ~) (-me-tra) vb., ind. prez. 3 cronometreáză
cronometraserăm
CRONOMETRÁ, cronometrez, vb. I. Tranz. A măsura durata unei acțiuni cu ajutorul unui cronometru. – Din fr. chronométrer. DOOM
cronometrá (a ~) (-me-tra) vb., ind. prez. 3 cronometreáză
cronometraserăți
CRONOMETRÁ, cronometrez, vb. I. Tranz. A măsura durata unei acțiuni cu ajutorul unui cronometru. – Din fr. chronométrer. DOOM
cronometrá (a ~) (-me-tra) vb., ind. prez. 3 cronometreáză
cronometraseși
CRONOMETRÁ, cronometrez, vb. I. Tranz. A măsura durata unei acțiuni cu ajutorul unui cronometru. – Din fr. chronométrer. DOOM
cronometrá (a ~) (-me-tra) vb., ind. prez. 3 cronometreáză
cronometraseți
CRONOMETRÁ, cronometrez, vb. I. Tranz. A măsura durata unei acțiuni cu ajutorul unui cronometru. – Din fr. chronométrer. DOOM
cronometrá (a ~) (-me-tra) vb., ind. prez. 3 cronometreáză
cronometrat
CRONOMETRÁ, cronometrez, vb. I. Tranz. A măsura durata unei acțiuni cu ajutorul unui cronometru. – Din fr. chronométrer. DOOM
cronometrá (a ~) (-me-tra) vb., ind. prez. 3 cronometreáză
cronometrat
CRONOMETRÁ, cronometrez, vb. I. Tranz. A măsura durata unei acțiuni cu ajutorul unui cronometru. – Din fr. chronométrer.
cronometrau
CRONOMETRÁ, cronometrez, vb. I. Tranz. A măsura durata unei acțiuni cu ajutorul unui cronometru. – Din fr. chronométrer. DOOM
cronometrá (a ~) (-me-tra) vb., ind. prez. 3 cronometreáză
cronometrași
CRONOMETRÁ, cronometrez, vb. I. Tranz. A măsura durata unei acțiuni cu ajutorul unui cronometru. – Din fr. chronométrer. DOOM
cronometrá (a ~) (-me-tra) vb., ind. prez. 3 cronometreáză
cronometrați
CRONOMETRÁ, cronometrez, vb. I. Tranz. A măsura durata unei acțiuni cu ajutorul unui cronometru. – Din fr. chronométrer. DOOM
cronometrá (a ~) (-me-tra) vb., ind. prez. 3 cronometreáză
cronometre
CRONOMÉTRU, cronometre, s. n. Instrument de precizie care funcționează pe principiul ceasornicului, permițând măsurarea timpului până la fracțiuni de secundă (folosit la normarea proceselor de muncă, la determinarea rezultatelor în întreceri sportive etc.). – Din fr. chronomètre. DOOM
cronométru (-me-tru) s. n., art. cronométrul; pl. cronométre
cronometrează
CRONOMETRÁ, cronometrez, vb. I. Tranz. A măsura durata unei acțiuni cu ajutorul unui cronometru. – Din fr. chronométrer. DOOM
cronometrá (a ~) (-me-tra) vb., ind. prez. 3 cronometreáză
cronometrele
CRONOMÉTRU, cronometre, s. n. Instrument de precizie care funcționează pe principiul ceasornicului, permițând măsurarea timpului până la fracțiuni de secundă (folosit la normarea proceselor de muncă, la determinarea rezultatelor în întreceri sportive etc.). – Din fr. chronomètre. DOOM
cronométru (-me-tru) s. n., art. cronométrul; pl. cronométre
cronometrelor
CRONOMÉTRU, cronometre, s. n. Instrument de precizie care funcționează pe principiul ceasornicului, permițând măsurarea timpului până la fracțiuni de secundă (folosit la normarea proceselor de muncă, la determinarea rezultatelor în întreceri sportive etc.). – Din fr. chronomètre. DOOM
cronométru (-me-tru) s. n., art. cronométrul; pl. cronométre
cronometrez
CRONOMETRÁ, cronometrez, vb. I. Tranz. A măsura durata unei acțiuni cu ajutorul unui cronometru. – Din fr. chronométrer. DOOM
cronometrá (a ~) (-me-tra) vb., ind. prez. 3 cronometreáză
cronometreze
CRONOMETRÁ, cronometrez, vb. I. Tranz. A măsura durata unei acțiuni cu ajutorul unui cronometru. – Din fr. chronométrer. DOOM
cronometrá (a ~) (-me-tra) vb., ind. prez. 3 cronometreáză
cronometrezi
CRONOMETRÁ, cronometrez, vb. I. Tranz. A măsura durata unei acțiuni cu ajutorul unui cronometru. – Din fr. chronométrer. DOOM
cronometrá (a ~) (-me-tra) vb., ind. prez. 3 cronometreáză
cronometria
CRONOMETRÍE s. f. Parte a metrologiei care se ocupă cu studiul procedeelor și instrumentelor pentru măsurarea timpului; tehnica construirii de aparate pentru măsurat timpul. – Din fr. chronométrie. DOOM
cronometríe (-me-tri-) s. f., art. cronometría, g.-d. cronometríi, art. cronometríei
cronometric
CRONOMÉTRIC, -Ă, cronometrici, -ce, adj. (Ca) de cronometru. – Din fr. chronométrique. DOOM
cronométric (-me-tric) adj. m., pl. cronométrici; f. cronométrică, pl. cronométrice
cronometrica
CRONOMÉTRIC, -Ă, cronometrici, -ce, adj. (Ca) de cronometru. – Din fr. chronométrique. DOOM
cronométric (-me-tric) adj. m., pl. cronométrici; f. cronométrică, pl. cronométrice
cronometrice
CRONOMÉTRIC, -Ă, cronometrici, -ce, adj. (Ca) de cronometru. – Din fr. chronométrique. DOOM
cronométric (-me-tric) adj. m., pl. cronométrici; f. cronométrică, pl. cronométrice
cronometricei
CRONOMÉTRIC, -Ă, cronometrici, -ce, adj. (Ca) de cronometru. – Din fr. chronométrique. DOOM
cronométric (-me-tric) adj. m., pl. cronométrici; f. cronométrică, pl. cronométrice
cronometricele
CRONOMÉTRIC, -Ă, cronometrici, -ce, adj. (Ca) de cronometru. – Din fr. chronométrique. DOOM
cronométric (-me-tric) adj. m., pl. cronométrici; f. cronométrică, pl. cronométrice
cronometricelor
CRONOMÉTRIC, -Ă, cronometrici, -ce, adj. (Ca) de cronometru. – Din fr. chronométrique. DOOM
cronométric (-me-tric) adj. m., pl. cronométrici; f. cronométrică, pl. cronométrice
cronometrici
CRONOMÉTRIC, -Ă, cronometrici, -ce, adj. (Ca) de cronometru. – Din fr. chronométrique. DOOM
cronométric (-me-tric) adj. m., pl. cronométrici; f. cronométrică, pl. cronométrice
cronometricii
CRONOMÉTRIC, -Ă, cronometrici, -ce, adj. (Ca) de cronometru. – Din fr. chronométrique. DOOM
cronométric (-me-tric) adj. m., pl. cronométrici; f. cronométrică, pl. cronométrice
cronometricilor
CRONOMÉTRIC, -Ă, cronometrici, -ce, adj. (Ca) de cronometru. – Din fr. chronométrique. DOOM
cronométric (-me-tric) adj. m., pl. cronométrici; f. cronométrică, pl. cronométrice
cronometricul
CRONOMÉTRIC, -Ă, cronometrici, -ce, adj. (Ca) de cronometru. – Din fr. chronométrique. DOOM
cronométric (-me-tric) adj. m., pl. cronométrici; f. cronométrică, pl. cronométrice
cronometricului
CRONOMÉTRIC, -Ă, cronometrici, -ce, adj. (Ca) de cronometru. – Din fr. chronométrique. DOOM
cronométric (-me-tric) adj. m., pl. cronométrici; f. cronométrică, pl. cronométrice
cronometrie
CRONOMETRÍE s. f. Parte a metrologiei care se ocupă cu studiul procedeelor și instrumentelor pentru măsurarea timpului; tehnica construirii de aparate pentru măsurat timpul. – Din fr. chronométrie. DOOM
cronometríe (-me-tri-) s. f., art. cronometría, g.-d. cronometríi, art. cronometríei
cronometriei
CRONOMETRÍE s. f. Parte a metrologiei care se ocupă cu studiul procedeelor și instrumentelor pentru măsurarea timpului; tehnica construirii de aparate pentru măsurat timpul. – Din fr. chronométrie. DOOM
cronometríe (-me-tri-) s. f., art. cronometría, g.-d. cronometríi, art. cronometríei
cronometrii
CRONOMETRÍE s. f. Parte a metrologiei care se ocupă cu studiul procedeelor și instrumentelor pentru măsurarea timpului; tehnica construirii de aparate pentru măsurat timpul. – Din fr. chronométrie. DOOM
cronometríe (-me-tri-) s. f., art. cronometría, g.-d. cronometríi, art. cronometríei
cronometriile
CRONOMETRÍE s. f. Parte a metrologiei care se ocupă cu studiul procedeelor și instrumentelor pentru măsurarea timpului; tehnica construirii de aparate pentru măsurat timpul. – Din fr. chronométrie. DOOM
cronometríe (-me-tri-) s. f., art. cronometría, g.-d. cronometríi, art. cronometríei
cronometriilor
CRONOMETRÍE s. f. Parte a metrologiei care se ocupă cu studiul procedeelor și instrumentelor pentru măsurarea timpului; tehnica construirii de aparate pentru măsurat timpul. – Din fr. chronométrie. DOOM
cronometríe (-me-tri-) s. f., art. cronometría, g.-d. cronometríi, art. cronometríei
cronometroare
CRONOMETRÓR, -OÁRE, cronometrori, -oare, s. m. și f. Persoană care măsoară timpul cu cronometrul pentru a norma procesele de muncă, pentru a determina rezultatele întrecerilor sportive etc. – Din fr. chronométreur. DOOM
cronometrór (-me-tror) s. m., pl. cronometróri
cronometroarea
CRONOMETRÓR, -OÁRE, cronometrori, -oare, s. m. și f. Persoană care măsoară timpul cu cronometrul pentru a norma procesele de muncă, pentru a determina rezultatele întrecerilor sportive etc. – Din fr. chronométreur. DOOM
cronometrór (-me-tror) s. m., pl. cronometróri
cronometroarei
CRONOMETRÓR, -OÁRE, cronometrori, -oare, s. m. și f. Persoană care măsoară timpul cu cronometrul pentru a norma procesele de muncă, pentru a determina rezultatele întrecerilor sportive etc. – Din fr. chronométreur. DOOM
cronometrór (-me-tror) s. m., pl. cronometróri
cronometroarele
CRONOMETRÓR, -OÁRE, cronometrori, -oare, s. m. și f. Persoană care măsoară timpul cu cronometrul pentru a norma procesele de muncă, pentru a determina rezultatele întrecerilor sportive etc. – Din fr. chronométreur. DOOM
cronometrór (-me-tror) s. m., pl. cronometróri
cronometroarelor
CRONOMETRÓR, -OÁRE, cronometrori, -oare, s. m. și f. Persoană care măsoară timpul cu cronometrul pentru a norma procesele de muncă, pentru a determina rezultatele întrecerilor sportive etc. – Din fr. chronométreur. DOOM
cronometrór (-me-tror) s. m., pl. cronometróri
cronometror
CRONOMETRÓR, -OÁRE, cronometrori, -oare, s. m. și f. Persoană care măsoară timpul cu cronometrul pentru a norma procesele de muncă, pentru a determina rezultatele întrecerilor sportive etc. – Din fr. chronométreur. DOOM
cronometrór (-me-tror) s. m., pl. cronometróri
cronometrori
CRONOMETRÓR, -OÁRE, cronometrori, -oare, s. m. și f. Persoană care măsoară timpul cu cronometrul pentru a norma procesele de muncă, pentru a determina rezultatele întrecerilor sportive etc. – Din fr. chronométreur. DOOM
cronometrór (-me-tror) s. m., pl. cronometróri
cronometrorii
CRONOMETRÓR, -OÁRE, cronometrori, -oare, s. m. și f. Persoană care măsoară timpul cu cronometrul pentru a norma procesele de muncă, pentru a determina rezultatele întrecerilor sportive etc. – Din fr. chronométreur. DOOM
cronometrór (-me-tror) s. m., pl. cronometróri
cronometrorilor
CRONOMETRÓR, -OÁRE, cronometrori, -oare, s. m. și f. Persoană care măsoară timpul cu cronometrul pentru a norma procesele de muncă, pentru a determina rezultatele întrecerilor sportive etc. – Din fr. chronométreur. DOOM
cronometrór (-me-tror) s. m., pl. cronometróri
cronometrorul
CRONOMETRÓR, -OÁRE, cronometrori, -oare, s. m. și f. Persoană care măsoară timpul cu cronometrul pentru a norma procesele de muncă, pentru a determina rezultatele întrecerilor sportive etc. – Din fr. chronométreur. DOOM
cronometrór (-me-tror) s. m., pl. cronometróri
cronometrorului
CRONOMETRÓR, -OÁRE, cronometrori, -oare, s. m. și f. Persoană care măsoară timpul cu cronometrul pentru a norma procesele de muncă, pentru a determina rezultatele întrecerilor sportive etc. – Din fr. chronométreur. DOOM
cronometrór (-me-tror) s. m., pl. cronometróri
cronometru
CRONOMÉTRU, cronometre, s. n. Instrument de precizie care funcționează pe principiul ceasornicului, permițând măsurarea timpului până la fracțiuni de secundă (folosit la normarea proceselor de muncă, la determinarea rezultatelor în întreceri sportive etc.). – Din fr. chronomètre. DOOM
cronométru (-me-tru) s. n., art. cronométrul; pl. cronométre
cronometrul
CRONOMÉTRU, cronometre, s. n. Instrument de precizie care funcționează pe principiul ceasornicului, permițând măsurarea timpului până la fracțiuni de secundă (folosit la normarea proceselor de muncă, la determinarea rezultatelor în întreceri sportive etc.). – Din fr. chronomètre. DOOM
cronométru (-me-tru) s. n., art. cronométrul; pl. cronométre
cronometrului
CRONOMÉTRU, cronometre, s. n. Instrument de precizie care funcționează pe principiul ceasornicului, permițând măsurarea timpului până la fracțiuni de secundă (folosit la normarea proceselor de muncă, la determinarea rezultatelor în întreceri sportive etc.). – Din fr. chronomètre. DOOM
cronométru (-me-tru) s. n., art. cronométrul; pl. cronométre
cronometrând
CRONOMETRÁ, cronometrez, vb. I. Tranz. A măsura durata unei acțiuni cu ajutorul unui cronometru. – Din fr. chronométrer. DOOM
cronometrá (a ~) (-me-tra) vb., ind. prez. 3 cronometreáză
cronometrînd
CRONOMETRÁ, cronometrez, vb. I. Tranz. A măsura durata unei acțiuni cu ajutorul unui cronometru. – Din fr. chronométrer. DOOM
cronometrá (a ~) (-me-tra) vb., ind. prez. 3 cronometreáză
cronometrări
CRONOMETRÁRE, cronometrări, s. f. Acțiunea de a cronometra; cronometraj. – V. cronometra. DOOM
cronometráre (-me-tra) s. f., g.-d. art. cronometrắrii; pl. cronometrắri
cronometrării
CRONOMETRÁRE, cronometrări, s. f. Acțiunea de a cronometra; cronometraj. – V. cronometra. DOOM
cronometráre (-me-tra) s. f., g.-d. art. cronometrắrii; pl. cronometrắri
cronometrările
CRONOMETRÁRE, cronometrări, s. f. Acțiunea de a cronometra; cronometraj. – V. cronometra. DOOM
cronometráre (-me-tra) s. f., g.-d. art. cronometrắrii; pl. cronometrắri
cronometrărilor
CRONOMETRÁRE, cronometrări, s. f. Acțiunea de a cronometra; cronometraj. – V. cronometra. DOOM
cronometráre (-me-tra) s. f., g.-d. art. cronometrắrii; pl. cronometrắri
cronos
Cronos = Cronus.
cronoscoape
CRONOSCÓP, cronoscoape, s. n. Instrument pentru măsurarea unui scurt interval de timp, folosit în laboratoarele de fizică, de fiziologie etc. – Din fr. chronoscope. DOOM
!cronoscóp (-nos-cop/-no-scop) s. n., pl. cronoscoápe
cronoscoapele
CRONOSCÓP, cronoscoape, s. n. Instrument pentru măsurarea unui scurt interval de timp, folosit în laboratoarele de fizică, de fiziologie etc. – Din fr. chronoscope. DOOM
!cronoscóp (-nos-cop/-no-scop) s. n., pl. cronoscoápe
cronoscoapelor
CRONOSCÓP, cronoscoape, s. n. Instrument pentru măsurarea unui scurt interval de timp, folosit în laboratoarele de fizică, de fiziologie etc. – Din fr. chronoscope. DOOM
!cronoscóp (-nos-cop/-no-scop) s. n., pl. cronoscoápe
cronoscop
CRONOSCÓP, cronoscoape, s. n. Instrument pentru măsurarea unui scurt interval de timp, folosit în laboratoarele de fizică, de fiziologie etc. – Din fr. chronoscope. DOOM
!cronoscóp (-nos-cop/-no-scop) s. n., pl. cronoscoápe
cronoscopul
CRONOSCÓP, cronoscoape, s. n. Instrument pentru măsurarea unui scurt interval de timp, folosit în laboratoarele de fizică, de fiziologie etc. – Din fr. chronoscope. DOOM
!cronoscóp (-nos-cop/-no-scop) s. n., pl. cronoscoápe
cronoscopului
CRONOSCÓP, cronoscoape, s. n. Instrument pentru măsurarea unui scurt interval de timp, folosit în laboratoarele de fizică, de fiziologie etc. – Din fr. chronoscope. DOOM
!cronoscóp (-nos-cop/-no-scop) s. n., pl. cronoscoápe
crontaler
cróntaler (-ri), s. m. – Monedă austriacă de argint, ce valora 8 taleri (sec. XVIII). Germ. Kronthaler.
cronus
Cronus, cel mai tînăr dintre titani, fiul lui Uranus și al lui Gaea. Cu ajutorul mamei sale și-a mutilat tatăl și i-a luat locul, devenind stăpînul lumii. S-a căsătorit cu sora sa Rhea și, fiindcă i se prezisese că va fi detronat de către unul dintre fiii săi, și-a devorat pe rînd copiii de îndată ce se nășteau. Astfel s-au născut și au fost devorați succesiv Demeter, Hades, Hera, Hestia și Poseidon. Văzîndu-se deposedată rînd pe rînd de toți copiii ei, Rhea a recurs la un șiretlic. A fugit în insula Creta, unde într-ascuns, l-a născut pe Zeus, punîndu-l astfel la adăpost de furia tatălui său. I-a dat în schimb acestuia să înghită în locul noului născut o piatră înfășurată în scutece. Crescînd mare, Zeus, cu ajutorul lui Gaea și al lui Metis, l-a făcut pe Cronus să-și verse înapoi copiii înghițiți. Aliați cu Zeus, ei au declarat război tatălui lor. În ajutorul acestuia au sărit însă frații săi, titanii. Războiul a durat zece ani și s-a sfîrșit cu victoria lui Zeus și a olimpienilor. Cronus și titanii au fost puși pe vecie în lanțuri. După o altă legendă, Cronus s-ar fi împăcat cu Zeus, și ar fi domnit pe pămînt printre oameni, ca un rege bun și înțelept. Tîrziu, în epoca de fier, cînd se spunea că oamenii ar fi devenit răi, el i-a părăsit pentru a se urca din nou la ceruri. În afara copiilor născuți cu Rhea, Cronus a mai avut, cu Philyra, un copil cu înfățișare de om și de cal în același timp, pe nume Chiron.
cronț
cronț, interj. – Imită zgomotul produs de dinți la ronțăit. – Var. ronț, clonț, clanț, cranț. Creație expresivă. Cihac, II, 319, considera că ronțăi este în legătură cu ceh. remtati; Pascu, Lat., 264, se gîndea la it. ronzare, sp. ronzar; dar aceste coincidențe se datoresc sursei expresive comune. – Der. cronțăi (var. ronțăi, cronțăni, crănțăni), vb. (a mînca sfărîmînd în dinți, producînd un zgomot caracteristic); (c)ronțăială (var. (c)ronțăitură, (c)ronțăit), s. f. (acțiunea de ronțăi).
crooner
CROONER s.m. (Americanism) Cântăreț de local care colaborează cu formațiile de jaz comerciale, interpretând melodiile la modă într-un stil dulceag, romanțat. [Pron. cru-năr. / < americ. crooner].
crop
CROP s. n. (Reg.; despre lichide, în expr.) A da în crop = a începe să se încălzească, a se încropi; a da în fiert. – Din uncrop. DOOM
crop (reg.) s. n.
cropul
CROP s. n. (Reg.; despre lichide, în expr.) A da în crop = a începe să se încălzească, a se încropi; a da în fiert. – Din uncrop. DOOM
crop (reg.) s. n.
cropului
CROP s. n. (Reg.; despre lichide, în expr.) A da în crop = a începe să se încălzească, a se încropi; a da în fiert. – Din uncrop. DOOM
crop (reg.) s. n.
cros
CROS, crosuri, s. n. Probă sportivă de alergare pe teren variat și cu obstacole (naturale și artificiale), în care participanții trebuie să parcurgă o anumită distanță, pe un traseu dinainte stabilit, cu respectarea anumitor norme tehnice. – Din fr. cross[-country]. DOOM
cros s. n., pl. crósuri
crosa
CRÓSĂ2, crose, s. f. Smoc de pene folosit în trecut ca ornament la pălăriile femeilor sau la chipiele militarilor. – Et. nec. DOOM
crósă (baston, cârjă) s. f., g.-d. art. crósei; pl. cróse
crose
CRÓSĂ2, crose, s. f. Smoc de pene folosit în trecut ca ornament la pălăriile femeilor sau la chipiele militarilor. – Et. nec. DOOM
crósă (baston, cârjă) s. f., g.-d. art. crósei; pl. cróse
crosei
CRÓSĂ2, crose, s. f. Smoc de pene folosit în trecut ca ornament la pălăriile femeilor sau la chipiele militarilor. – Et. nec. DOOM
crósă (baston, cârjă) s. f., g.-d. art. crósei; pl. cróse
crosele
CRÓSĂ2, crose, s. f. Smoc de pene folosit în trecut ca ornament la pălăriile femeilor sau la chipiele militarilor. – Et. nec. DOOM
crósă (baston, cârjă) s. f., g.-d. art. crósei; pl. cróse
croselor
CRÓSĂ2, crose, s. f. Smoc de pene folosit în trecut ca ornament la pălăriile femeilor sau la chipiele militarilor. – Et. nec. DOOM
crósă (baston, cârjă) s. f., g.-d. art. crósei; pl. cróse
crosing
CRÓSING, crosinguri, s. n. Construcție subterană care asigură încrucișarea a doi curenți de aer, prin trecerea unuia pe deasupra celuilalt, în galeria unei mine. – Din engl. crossing. DOOM
crósing s. n., pl. crósinguri
crosingul
CRÓSING, crosinguri, s. n. Construcție subterană care asigură încrucișarea a doi curenți de aer, prin trecerea unuia pe deasupra celuilalt, în galeria unei mine. – Din engl. crossing. DOOM
crósing s. n., pl. crósinguri
crosingului
CRÓSING, crosinguri, s. n. Construcție subterană care asigură încrucișarea a doi curenți de aer, prin trecerea unuia pe deasupra celuilalt, în galeria unei mine. – Din engl. crossing. DOOM
crósing s. n., pl. crósinguri
crosinguri
CRÓSING, crosinguri, s. n. Construcție subterană care asigură încrucișarea a doi curenți de aer, prin trecerea unuia pe deasupra celuilalt, în galeria unei mine. – Din engl. crossing. DOOM
crósing s. n., pl. crósinguri
crosingurile
CRÓSING, crosinguri, s. n. Construcție subterană care asigură încrucișarea a doi curenți de aer, prin trecerea unuia pe deasupra celuilalt, în galeria unei mine. – Din engl. crossing. DOOM
crósing s. n., pl. crósinguri
crosingurilor
CRÓSING, crosinguri, s. n. Construcție subterană care asigură încrucișarea a doi curenți de aer, prin trecerea unuia pe deasupra celuilalt, în galeria unei mine. – Din engl. crossing. DOOM
crósing s. n., pl. crósinguri
crosist
CROSÍST, -Ă, crosiști, -ste, s. m. și f. Atlet specializat în crosuri. – Cros + suf. -ist. DOOM
crosístă s. f., g.-d. art. crosístei; pl. crosíste
crosista
CROSÍST, -Ă, crosiști, -ste, s. m. și f. Atlet specializat în crosuri. – Cros + suf. -ist. DOOM
crosístă s. f., g.-d. art. crosístei; pl. crosíste
crosiste
CROSÍST, -Ă, crosiști, -ste, s. m. și f. Atlet specializat în crosuri. – Cros + suf. -ist. DOOM
crosístă s. f., g.-d. art. crosístei; pl. crosíste
crosistei
CROSÍST, -Ă, crosiști, -ste, s. m. și f. Atlet specializat în crosuri. – Cros + suf. -ist. DOOM
crosístă s. f., g.-d. art. crosístei; pl. crosíste
crosistele
CROSÍST, -Ă, crosiști, -ste, s. m. și f. Atlet specializat în crosuri. – Cros + suf. -ist. DOOM
crosístă s. f., g.-d. art. crosístei; pl. crosíste
crosistelor
CROSÍST, -Ă, crosiști, -ste, s. m. și f. Atlet specializat în crosuri. – Cros + suf. -ist. DOOM
crosístă s. f., g.-d. art. crosístei; pl. crosíste
crosistul
CROSÍST, -Ă, crosiști, -ste, s. m. și f. Atlet specializat în crosuri. – Cros + suf. -ist. DOOM
crosístă s. f., g.-d. art. crosístei; pl. crosíste
crosistului
CROSÍST, -Ă, crosiști, -ste, s. m. și f. Atlet specializat în crosuri. – Cros + suf. -ist. DOOM
crosístă s. f., g.-d. art. crosístei; pl. crosíste
crosiști
CROSÍST, -Ă, crosiști, -ste, s. m. și f. Atlet specializat în crosuri. – Cros + suf. -ist. DOOM
crosístă s. f., g.-d. art. crosístei; pl. crosíste
crosiștii
CROSÍST, -Ă, crosiști, -ste, s. m. și f. Atlet specializat în crosuri. – Cros + suf. -ist. DOOM
crosístă s. f., g.-d. art. crosístei; pl. crosíste
crosiștilor
CROSÍST, -Ă, crosiști, -ste, s. m. și f. Atlet specializat în crosuri. – Cros + suf. -ist. DOOM
crosístă s. f., g.-d. art. crosístei; pl. crosíste
crosna
CRÓȘNĂ s. f. v. crosnă. DOOM
crósnă s. f., g.-d. art. crósnei; pl. crósne
crosne
CRÓȘNĂ s. f. v. crosnă. DOOM
crósnă s. f., g.-d. art. crósnei; pl. crósne
crosnei
CRÓȘNĂ s. f. v. crosnă. DOOM
crósnă s. f., g.-d. art. crósnei; pl. crósne
crosnele
CRÓȘNĂ s. f. v. crosnă. DOOM
crósnă s. f., g.-d. art. crósnei; pl. crósne
crosnelor
CRÓȘNĂ s. f. v. crosnă. DOOM
crósnă s. f., g.-d. art. crósnei; pl. crósne
crosnie
CRÓSNIE s. f. v. crosnă.
crosopterigian
CROSOPTERIGIÉNI s.m.pl. Ordin de pești marini, cunoscuți încă din era primară, cu corpul fusiform și cu înotătoarele perechi în formă de palete; (la sg.) pește din acest ordin. [Pron. -gi-eni, sg. crosopterigian. / < fr. crossoptérygiens, cf. gr. krossai – grindă, pteron – aripă].
crossbar
CRÓSSBAR s. n. Sistem de comutare prin bare comandate de relee, utilizat în telefonia automată. – Cuv. engl. DOOM
cróssbar (angl.) (cross-) s. n.
crossbarul
CRÓSSBAR s. n. Sistem de comutare prin bare comandate de relee, utilizat în telefonia automată. – Cuv. engl. DOOM
cróssbar (angl.) (cross-) s. n.
crossbarului
CRÓSSBAR s. n. Sistem de comutare prin bare comandate de relee, utilizat în telefonia automată. – Cuv. engl. DOOM
cróssbar (angl.) (cross-) s. n.
crossing
CRÓSSING s.n. v. crosing.
crosul
CROS, crosuri, s. n. Probă sportivă de alergare pe teren variat și cu obstacole (naturale și artificiale), în care participanții trebuie să parcurgă o anumită distanță, pe un traseu dinainte stabilit, cu respectarea anumitor norme tehnice. – Din fr. cross[-country]. DOOM
cros s. n., pl. crósuri
crosului
CROS, crosuri, s. n. Probă sportivă de alergare pe teren variat și cu obstacole (naturale și artificiale), în care participanții trebuie să parcurgă o anumită distanță, pe un traseu dinainte stabilit, cu respectarea anumitor norme tehnice. – Din fr. cross[-country]. DOOM
cros s. n., pl. crósuri
crosuri
CROS, crosuri, s. n. Probă sportivă de alergare pe teren variat și cu obstacole (naturale și artificiale), în care participanții trebuie să parcurgă o anumită distanță, pe un traseu dinainte stabilit, cu respectarea anumitor norme tehnice. – Din fr. cross[-country]. DOOM
cros s. n., pl. crósuri
crosurile
CROS, crosuri, s. n. Probă sportivă de alergare pe teren variat și cu obstacole (naturale și artificiale), în care participanții trebuie să parcurgă o anumită distanță, pe un traseu dinainte stabilit, cu respectarea anumitor norme tehnice. – Din fr. cross[-country]. DOOM
cros s. n., pl. crósuri
crosurilor
CROS, crosuri, s. n. Probă sportivă de alergare pe teren variat și cu obstacole (naturale și artificiale), în care participanții trebuie să parcurgă o anumită distanță, pe un traseu dinainte stabilit, cu respectarea anumitor norme tehnice. – Din fr. cross[-country]. DOOM
cros s. n., pl. crósuri
crotal
CROTÁL2, crotale, s. n. Castanietă. – Din ngr. krotalon.
crotal
CROTÁL1, crotali, s. m. (Zool.) Șarpe-cu-clopoței. – Din fr. crotale. DOOM
crotál2 (castanietă) s. n., pl. crotále
crotale
CROTÁL2, crotale, s. n. Castanietă. – Din ngr. krotalon.
crotalele
CROTÁL2, crotale, s. n. Castanietă. – Din ngr. krotalon.
crotalelor
CROTÁL2, crotale, s. n. Castanietă. – Din ngr. krotalon.
crotali
CROTÁL1, crotali, s. m. (Zool.) Șarpe-cu-clopoței. – Din fr. crotale. DOOM
crotál2 (castanietă) s. n., pl. crotále
crotalia
CROTÁLIE, crotalii, s. f. Marcă metalică aplicată pe urechea animalelor ca semn de recunoaștere. – Din ngr. krótalon „zurgălău”. DOOM
crotálie (-li-e) s. f., art. crotália (-li-a), g.-d. art. crotáliei; pl. crotálii, art. crotáliile (-li-i-)
crotalie
CROTÁLIE, crotalii, s. f. Marcă metalică aplicată pe urechea animalelor ca semn de recunoaștere. – Din ngr. krótalon „zurgălău”. DOOM
crotálie (-li-e) s. f., art. crotália (-li-a), g.-d. art. crotáliei; pl. crotálii, art. crotáliile (-li-i-)
crotaliei
CROTÁLIE, crotalii, s. f. Marcă metalică aplicată pe urechea animalelor ca semn de recunoaștere. – Din ngr. krótalon „zurgălău”. DOOM
crotálie (-li-e) s. f., art. crotália (-li-a), g.-d. art. crotáliei; pl. crotálii, art. crotáliile (-li-i-)
crotalii
CROTÁL1, crotali, s. m. (Zool.) Șarpe-cu-clopoței. – Din fr. crotale. DOOM
crotál2 (castanietă) s. n., pl. crotále
crotalii
CROTÁLIE, crotalii, s. f. Marcă metalică aplicată pe urechea animalelor ca semn de recunoaștere. – Din ngr. krótalon „zurgălău”. DOOM
crotálie (-li-e) s. f., art. crotália (-li-a), g.-d. art. crotáliei; pl. crotálii, art. crotáliile (-li-i-)
crotaliile
CROTÁLIE, crotalii, s. f. Marcă metalică aplicată pe urechea animalelor ca semn de recunoaștere. – Din ngr. krótalon „zurgălău”. DOOM
crotálie (-li-e) s. f., art. crotália (-li-a), g.-d. art. crotáliei; pl. crotálii, art. crotáliile (-li-i-)
crotaliilor
CROTÁLIE, crotalii, s. f. Marcă metalică aplicată pe urechea animalelor ca semn de recunoaștere. – Din ngr. krótalon „zurgălău”. DOOM
crotálie (-li-e) s. f., art. crotália (-li-a), g.-d. art. crotáliei; pl. crotálii, art. crotáliile (-li-i-)
crotalilor
CROTÁL1, crotali, s. m. (Zool.) Șarpe-cu-clopoței. – Din fr. crotale. DOOM
crotál2 (castanietă) s. n., pl. crotále
crotalul
CROTÁL2, crotale, s. n. Castanietă. – Din ngr. krotalon.
crotalul
CROTÁL1, crotali, s. m. (Zool.) Șarpe-cu-clopoței. – Din fr. crotale. DOOM
crotál2 (castanietă) s. n., pl. crotále
crotalului
CROTÁL2, crotale, s. n. Castanietă. – Din ngr. krotalon.
crotalului
CROTÁL1, crotali, s. m. (Zool.) Șarpe-cu-clopoței. – Din fr. crotale. DOOM
crotál2 (castanietă) s. n., pl. crotále
crotalus
ȘÁRPE, șerpi, s. m. (La pl.) Ordin de reptile (veninoase și neveninoase) lipsite de membre, cu corpul cilindric, adaptate la târâre prin mișcări ondulatorii; (și la sg.) reptilă din acest ordin. ◊ Șarpe de casă = specie de șarpe neveninos, lung de circa 1, 60 m, cu două pete galbene pe ceafă, care trăiește mai ales în regiunile inundabile, pe lângă casă (Natrix natrix). Șarpe de alun = șarpe neveninos, lung de circa 1 m, cu o bandă neagră pe laturile capului, care trăiește la noi prin pădurile de alun și prin locuri stâncoase (Coronella austriaca). Șarpe cu clopoței = specie de șarpe veninos din America de Nord, lung până la 2 metri, a cărui coadă este prevăzută cu solzi cornoși care produc un zgomot caracteristic (Crotalus horridus). Șarpe cu ochelari = cobră. ◊ Expr. (A țipa sau a striga, a urla) ca din (sau în) gură de șarpe = (a țipa, a striga, a urla) foarte tare. În gaură de șarpe = într-un loc ascuns, care poate fi aflat cu mare greutate. A sări ca mușcat de șarpe = a se înfuria, a-și ieși din fire. A încălzi (sau a crește) șarpele la (sau în) sân = a arăta dragoste și bunăvoință unui om nerecunoscător. A-l mușca pe cineva șarpele de inimă, se spune când cineva se simte ispitit să facă (sau să spună) ceea ce n-ar trebui. A-l mușca (pe cineva) șarpele invidiei (ori al vanității) = a fi cuprins de invidie, de vanitate. A călca șarpele pe coadă = a insulta, a supăra pe un om rău, iute la mânie. ♦ Fig. Persoană rea, vicleană, perfidă. [Var.: șérpe s. m.] – Lat. pop. serpes, -is (= serpens, -ntis).
crotină
CROTÍNĂ s.f. Conglomerat sferoid de fecale la cai, oi etc. [< fr. crottin].
crov
CROV, crovuri, s. n. Formă mică de relief cu aspect de depresiune circulară sau alungită, dezvoltată pe loess prin tasare; găvan, padină. – Din sb. krov. DOOM
crov s. n., pl. cróvuri
crovul
CROV, crovuri, s. n. Formă mică de relief cu aspect de depresiune circulară sau alungită, dezvoltată pe loess prin tasare; găvan, padină. – Din sb. krov. DOOM
crov s. n., pl. cróvuri
crovului
CROV, crovuri, s. n. Formă mică de relief cu aspect de depresiune circulară sau alungită, dezvoltată pe loess prin tasare; găvan, padină. – Din sb. krov. DOOM
crov s. n., pl. cróvuri
crovuri
CROV, crovuri, s. n. Formă mică de relief cu aspect de depresiune circulară sau alungită, dezvoltată pe loess prin tasare; găvan, padină. – Din sb. krov. DOOM
crov s. n., pl. cróvuri
crovurile
CROV, crovuri, s. n. Formă mică de relief cu aspect de depresiune circulară sau alungită, dezvoltată pe loess prin tasare; găvan, padină. – Din sb. krov. DOOM
crov s. n., pl. cróvuri
crovurilor
CROV, crovuri, s. n. Formă mică de relief cu aspect de depresiune circulară sau alungită, dezvoltată pe loess prin tasare; găvan, padină. – Din sb. krov. DOOM
crov s. n., pl. cróvuri
crowle
CROWLE s. n. v. craul.
crown
CROWN s.n. Sticlă cu însușiri speciale, foarte puțin dispersivă, din care se confecționează lentile divergente. [Pron. craun. / < engl., fr. crown(-glass)]. DOOM
crown (sticlă ~) (angl.) [pron. cravn] adj. invar.
croznie
cróznie (-ii), s. f. – 1. Cîrlig folosit de hamali. – 2. Sarcină de lemne, constituită de cantitatea pe care o poate căra în spinare un om. – 3. Povară, sarcină, legătură, balot. – Var. croznă, crosnă, croșnă, crojnă. Bg., sb., rut. krošnja „coș” (Cihac, II, 85; DAR); cf. ceh. krozno „cîrlig de hamal”; încrozn(i)a, vb. (a căra o povară în spate); descrozn(i)a, vb. (a descărca, a da jos o povară).
croșa
CRÓȘĂ s.f. (Muz.) Notă în valoare de o optime, a cărei coadă este terminată printr-un semn în formă de cârlig. [< fr. croche]. DOOM
cróșă (muz.) s. f., art. cróșa, g.-d. art. cróșei; pl. cróșe
croșe
CRÓȘĂ s.f. (Muz.) Notă în valoare de o optime, a cărei coadă este terminată printr-un semn în formă de cârlig. [< fr. croche]. DOOM
cróșă (muz.) s. f., art. cróșa, g.-d. art. cróșei; pl. cróșe
croșee
CROȘÉU, croșee, s. n. Lovitură laterală scurtă, la box, dată adversarului la cap sau la corp. – Din fr. crochet. DOOM
croșéu s. n., art. croșéul; pl. croșée
croșeele
CROȘÉU, croșee, s. n. Lovitură laterală scurtă, la box, dată adversarului la cap sau la corp. – Din fr. crochet. DOOM
croșéu s. n., art. croșéul; pl. croșée
croșeelor
CROȘÉU, croșee, s. n. Lovitură laterală scurtă, la box, dată adversarului la cap sau la corp. – Din fr. crochet. DOOM
croșéu s. n., art. croșéul; pl. croșée
croșei
CRÓȘĂ s.f. (Muz.) Notă în valoare de o optime, a cărei coadă este terminată printr-un semn în formă de cârlig. [< fr. croche]. DOOM
cróșă (muz.) s. f., art. cróșa, g.-d. art. cróșei; pl. cróșe
croșele
CRÓȘĂ s.f. (Muz.) Notă în valoare de o optime, a cărei coadă este terminată printr-un semn în formă de cârlig. [< fr. croche]. DOOM
cróșă (muz.) s. f., art. cróșa, g.-d. art. cróșei; pl. cróșe
croșelor
CRÓȘĂ s.f. (Muz.) Notă în valoare de o optime, a cărei coadă este terminată printr-un semn în formă de cârlig. [< fr. croche]. DOOM
cróșă (muz.) s. f., art. cróșa, g.-d. art. cróșei; pl. cróșe
croșet
CROȘÉTĂ, croșete, s. f. 1. Ac lung de metal, de lemn, de material plastic etc. cu vârful îndoit ca un cârlig, utilizat la mașinile de tricotat sau pentru croșetat, împletit etc. 2. Unealtă alcătuită dintr-o tijă prevăzută cu o lamă, cu ajutorul căreia se îndepărtează pământul rămas într-o formă de turnătorie. 3. Piesă de oțel de forma unui cui, cu un cap lățit prevăzut cu găuri, utilizat la solidarizarea îmbinărilor din lemn. 4. Paranteză dreaptă. 5. (În arhitectura gotică, în forma croșet) Ornament sculptat în formă de frunză cu vârful curbat. [Var.: croșét s. n.] – Din fr. crochet. DOOM
croșétă (ac, unealtă, piesă, paranteză dreaptă) s. f., g.-d. art. croșétei; pl. croșéte; (paranteze) [ ]
croșeta
CROȘETÁ, croșetez, vb. I. Tranz. A împleti manual dantele, tricoturi etc. cu croșeta. – Din fr. crocheter. DOOM
croșetá (a ~) vb., ind. prez. 3 croșeteáză
croșeta
CROȘÉTĂ, croșete, s. f. 1. Ac lung de metal, de lemn, de material plastic etc. cu vârful îndoit ca un cârlig, utilizat la mașinile de tricotat sau pentru croșetat, împletit etc. 2. Unealtă alcătuită dintr-o tijă prevăzută cu o lamă, cu ajutorul căreia se îndepărtează pământul rămas într-o formă de turnătorie. 3. Piesă de oțel de forma unui cui, cu un cap lățit prevăzut cu găuri, utilizat la solidarizarea îmbinărilor din lemn. 4. Paranteză dreaptă. 5. (În arhitectura gotică, în forma croșet) Ornament sculptat în formă de frunză cu vârful curbat. [Var.: croșét s. n.] – Din fr. crochet. DOOM
croșétă (ac, unealtă, piesă, paranteză dreaptă) s. f., g.-d. art. croșétei; pl. croșéte; (paranteze) [ ]
croșetai
CROȘETÁ, croșetez, vb. I. Tranz. A împleti manual dantele, tricoturi etc. cu croșeta. – Din fr. crocheter. DOOM
croșetá (a ~) vb., ind. prez. 3 croșeteáză
croșetam
CROȘETÁ, croșetez, vb. I. Tranz. A împleti manual dantele, tricoturi etc. cu croșeta. – Din fr. crocheter. DOOM
croșetá (a ~) vb., ind. prez. 3 croșeteáză
croșetare
CROȘETÁ, croșetez, vb. I. Tranz. A împleti manual dantele, tricoturi etc. cu croșeta. – Din fr. crocheter. DOOM
croșetá (a ~) vb., ind. prez. 3 croșeteáză
croșetare
CROȘETÁRE, croșetări, s. f. Acțiunea de a croșeta. – V. croșeta. DOOM
croșetáre s. f., g.-d. art. croșetắrii; pl. croșetắri
croșetarea
CROȘETÁRE, croșetări, s. f. Acțiunea de a croșeta. – V. croșeta. DOOM
croșetáre s. f., g.-d. art. croșetắrii; pl. croșetắri
croșetară
CROȘETÁ, croșetez, vb. I. Tranz. A împleti manual dantele, tricoturi etc. cu croșeta. – Din fr. crocheter. DOOM
croșetá (a ~) vb., ind. prez. 3 croșeteáză
croșetarăm
CROȘETÁ, croșetez, vb. I. Tranz. A împleti manual dantele, tricoturi etc. cu croșeta. – Din fr. crocheter. DOOM
croșetá (a ~) vb., ind. prez. 3 croșeteáză
croșetarăți
CROȘETÁ, croșetez, vb. I. Tranz. A împleti manual dantele, tricoturi etc. cu croșeta. – Din fr. crocheter. DOOM
croșetá (a ~) vb., ind. prez. 3 croșeteáză
croșetase
CROȘETÁ, croșetez, vb. I. Tranz. A împleti manual dantele, tricoturi etc. cu croșeta. – Din fr. crocheter. DOOM
croșetá (a ~) vb., ind. prez. 3 croșeteáză
croșetasem
CROȘETÁ, croșetez, vb. I. Tranz. A împleti manual dantele, tricoturi etc. cu croșeta. – Din fr. crocheter. DOOM
croșetá (a ~) vb., ind. prez. 3 croșeteáză
croșetaseră
CROȘETÁ, croșetez, vb. I. Tranz. A împleti manual dantele, tricoturi etc. cu croșeta. – Din fr. crocheter. DOOM
croșetá (a ~) vb., ind. prez. 3 croșeteáză
croșetaserăm
CROȘETÁ, croșetez, vb. I. Tranz. A împleti manual dantele, tricoturi etc. cu croșeta. – Din fr. crocheter. DOOM
croșetá (a ~) vb., ind. prez. 3 croșeteáză
croșetaserăți
CROȘETÁ, croșetez, vb. I. Tranz. A împleti manual dantele, tricoturi etc. cu croșeta. – Din fr. crocheter. DOOM
croșetá (a ~) vb., ind. prez. 3 croșeteáză
croșetaseși
CROȘETÁ, croșetez, vb. I. Tranz. A împleti manual dantele, tricoturi etc. cu croșeta. – Din fr. crocheter. DOOM
croșetá (a ~) vb., ind. prez. 3 croșeteáză
croșetaseți
CROȘETÁ, croșetez, vb. I. Tranz. A împleti manual dantele, tricoturi etc. cu croșeta. – Din fr. crocheter. DOOM
croșetá (a ~) vb., ind. prez. 3 croșeteáză
croșetat
CROȘETÁ, croșetez, vb. I. Tranz. A împleti manual dantele, tricoturi etc. cu croșeta. – Din fr. crocheter. DOOM
croșetá (a ~) vb., ind. prez. 3 croșeteáză
croșetat
CROȘETÁT s. n. Faptul de a croșeta. – V. croșeta. DOOM
croșetát s. n.
croșetata
CROȘETÁT s. n. Faptul de a croșeta. – V. croșeta. DOOM
croșetát s. n.
croșetate
CROȘETÁT s. n. Faptul de a croșeta. – V. croșeta. DOOM
croșetát s. n.
croșetatei
CROȘETÁT s. n. Faptul de a croșeta. – V. croșeta. DOOM
croșetát s. n.
croșetatele
CROȘETÁT s. n. Faptul de a croșeta. – V. croșeta. DOOM
croșetát s. n.
croșetatelor
CROȘETÁT s. n. Faptul de a croșeta. – V. croșeta. DOOM
croșetát s. n.
croșetatul
CROȘETÁT s. n. Faptul de a croșeta. – V. croșeta. DOOM
croșetát s. n.
croșetatului
CROȘETÁT s. n. Faptul de a croșeta. – V. croșeta. DOOM
croșetát s. n.
croșetau
CROȘETÁ, croșetez, vb. I. Tranz. A împleti manual dantele, tricoturi etc. cu croșeta. – Din fr. crocheter. DOOM
croșetá (a ~) vb., ind. prez. 3 croșeteáză
croșetași
CROȘETÁ, croșetez, vb. I. Tranz. A împleti manual dantele, tricoturi etc. cu croșeta. – Din fr. crocheter. DOOM
croșetá (a ~) vb., ind. prez. 3 croșeteáză
croșetați
CROȘETÁ, croșetez, vb. I. Tranz. A împleti manual dantele, tricoturi etc. cu croșeta. – Din fr. crocheter. DOOM
croșetá (a ~) vb., ind. prez. 3 croșeteáză
croșetați
CROȘETÁT s. n. Faptul de a croșeta. – V. croșeta. DOOM
croșetát s. n.
croșetații
CROȘETÁT s. n. Faptul de a croșeta. – V. croșeta. DOOM
croșetát s. n.
croșetaților
CROȘETÁT s. n. Faptul de a croșeta. – V. croșeta. DOOM
croșetát s. n.
croșete
CROȘÉTĂ, croșete, s. f. 1. Ac lung de metal, de lemn, de material plastic etc. cu vârful îndoit ca un cârlig, utilizat la mașinile de tricotat sau pentru croșetat, împletit etc. 2. Unealtă alcătuită dintr-o tijă prevăzută cu o lamă, cu ajutorul căreia se îndepărtează pământul rămas într-o formă de turnătorie. 3. Piesă de oțel de forma unui cui, cu un cap lățit prevăzut cu găuri, utilizat la solidarizarea îmbinărilor din lemn. 4. Paranteză dreaptă. 5. (În arhitectura gotică, în forma croșet) Ornament sculptat în formă de frunză cu vârful curbat. [Var.: croșét s. n.] – Din fr. crochet. DOOM
croșétă (ac, unealtă, piesă, paranteză dreaptă) s. f., g.-d. art. croșétei; pl. croșéte; (paranteze) [ ]
croșetează
CROȘETÁ, croșetez, vb. I. Tranz. A împleti manual dantele, tricoturi etc. cu croșeta. – Din fr. crocheter. DOOM
croșetá (a ~) vb., ind. prez. 3 croșeteáză
croșetei
CROȘÉTĂ, croșete, s. f. 1. Ac lung de metal, de lemn, de material plastic etc. cu vârful îndoit ca un cârlig, utilizat la mașinile de tricotat sau pentru croșetat, împletit etc. 2. Unealtă alcătuită dintr-o tijă prevăzută cu o lamă, cu ajutorul căreia se îndepărtează pământul rămas într-o formă de turnătorie. 3. Piesă de oțel de forma unui cui, cu un cap lățit prevăzut cu găuri, utilizat la solidarizarea îmbinărilor din lemn. 4. Paranteză dreaptă. 5. (În arhitectura gotică, în forma croșet) Ornament sculptat în formă de frunză cu vârful curbat. [Var.: croșét s. n.] – Din fr. crochet. DOOM
croșétă (ac, unealtă, piesă, paranteză dreaptă) s. f., g.-d. art. croșétei; pl. croșéte; (paranteze) [ ]
croșetele
CROȘÉTĂ, croșete, s. f. 1. Ac lung de metal, de lemn, de material plastic etc. cu vârful îndoit ca un cârlig, utilizat la mașinile de tricotat sau pentru croșetat, împletit etc. 2. Unealtă alcătuită dintr-o tijă prevăzută cu o lamă, cu ajutorul căreia se îndepărtează pământul rămas într-o formă de turnătorie. 3. Piesă de oțel de forma unui cui, cu un cap lățit prevăzut cu găuri, utilizat la solidarizarea îmbinărilor din lemn. 4. Paranteză dreaptă. 5. (În arhitectura gotică, în forma croșet) Ornament sculptat în formă de frunză cu vârful curbat. [Var.: croșét s. n.] – Din fr. crochet. DOOM
croșétă (ac, unealtă, piesă, paranteză dreaptă) s. f., g.-d. art. croșétei; pl. croșéte; (paranteze) [ ]
croșetelor
CROȘÉTĂ, croșete, s. f. 1. Ac lung de metal, de lemn, de material plastic etc. cu vârful îndoit ca un cârlig, utilizat la mașinile de tricotat sau pentru croșetat, împletit etc. 2. Unealtă alcătuită dintr-o tijă prevăzută cu o lamă, cu ajutorul căreia se îndepărtează pământul rămas într-o formă de turnătorie. 3. Piesă de oțel de forma unui cui, cu un cap lățit prevăzut cu găuri, utilizat la solidarizarea îmbinărilor din lemn. 4. Paranteză dreaptă. 5. (În arhitectura gotică, în forma croșet) Ornament sculptat în formă de frunză cu vârful curbat. [Var.: croșét s. n.] – Din fr. crochet. DOOM
croșétă (ac, unealtă, piesă, paranteză dreaptă) s. f., g.-d. art. croșétei; pl. croșéte; (paranteze) [ ]
croșetez
CROȘETÁ, croșetez, vb. I. Tranz. A împleti manual dantele, tricoturi etc. cu croșeta. – Din fr. crocheter. DOOM
croșetá (a ~) vb., ind. prez. 3 croșeteáză
croșeteze
CROȘETÁ, croșetez, vb. I. Tranz. A împleti manual dantele, tricoturi etc. cu croșeta. – Din fr. crocheter. DOOM
croșetá (a ~) vb., ind. prez. 3 croșeteáză
croșetezi
CROȘETÁ, croșetez, vb. I. Tranz. A împleti manual dantele, tricoturi etc. cu croșeta. – Din fr. crocheter. DOOM
croșetá (a ~) vb., ind. prez. 3 croșeteáză
croșetul
CROȘÉTĂ, croșete, s. f. 1. Ac lung de metal, de lemn, de material plastic etc. cu vârful îndoit ca un cârlig, utilizat la mașinile de tricotat sau pentru croșetat, împletit etc. 2. Unealtă alcătuită dintr-o tijă prevăzută cu o lamă, cu ajutorul căreia se îndepărtează pământul rămas într-o formă de turnătorie. 3. Piesă de oțel de forma unui cui, cu un cap lățit prevăzut cu găuri, utilizat la solidarizarea îmbinărilor din lemn. 4. Paranteză dreaptă. 5. (În arhitectura gotică, în forma croșet) Ornament sculptat în formă de frunză cu vârful curbat. [Var.: croșét s. n.] – Din fr. crochet. DOOM
croșétă (ac, unealtă, piesă, paranteză dreaptă) s. f., g.-d. art. croșétei; pl. croșéte; (paranteze) [ ]
croșetului
CROȘÉTĂ, croșete, s. f. 1. Ac lung de metal, de lemn, de material plastic etc. cu vârful îndoit ca un cârlig, utilizat la mașinile de tricotat sau pentru croșetat, împletit etc. 2. Unealtă alcătuită dintr-o tijă prevăzută cu o lamă, cu ajutorul căreia se îndepărtează pământul rămas într-o formă de turnătorie. 3. Piesă de oțel de forma unui cui, cu un cap lățit prevăzut cu găuri, utilizat la solidarizarea îmbinărilor din lemn. 4. Paranteză dreaptă. 5. (În arhitectura gotică, în forma croșet) Ornament sculptat în formă de frunză cu vârful curbat. [Var.: croșét s. n.] – Din fr. crochet. DOOM
croșétă (ac, unealtă, piesă, paranteză dreaptă) s. f., g.-d. art. croșétei; pl. croșéte; (paranteze) [ ]
croșetând
CROȘETÁ, croșetez, vb. I. Tranz. A împleti manual dantele, tricoturi etc. cu croșeta. – Din fr. crocheter. DOOM
croșetá (a ~) vb., ind. prez. 3 croșeteáză
croșetînd
CROȘETÁ, croșetez, vb. I. Tranz. A împleti manual dantele, tricoturi etc. cu croșeta. – Din fr. crocheter. DOOM
croșetá (a ~) vb., ind. prez. 3 croșeteáză
croșetări
CROȘETÁRE, croșetări, s. f. Acțiunea de a croșeta. – V. croșeta. DOOM
croșetáre s. f., g.-d. art. croșetắrii; pl. croșetắri
croșetării
CROȘETÁRE, croșetări, s. f. Acțiunea de a croșeta. – V. croșeta. DOOM
croșetáre s. f., g.-d. art. croșetắrii; pl. croșetắri
croșetările
CROȘETÁRE, croșetări, s. f. Acțiunea de a croșeta. – V. croșeta. DOOM
croșetáre s. f., g.-d. art. croșetắrii; pl. croșetắri
croșetărilor
CROȘETÁRE, croșetări, s. f. Acțiunea de a croșeta. – V. croșeta. DOOM
croșetáre s. f., g.-d. art. croșetắrii; pl. croșetắri
croșeu
CROȘÉU, croșee, s. n. Lovitură laterală scurtă, la box, dată adversarului la cap sau la corp. – Din fr. crochet. DOOM
croșéu s. n., art. croșéul; pl. croșée
croșeul
CROȘÉU, croșee, s. n. Lovitură laterală scurtă, la box, dată adversarului la cap sau la corp. – Din fr. crochet. DOOM
croșéu s. n., art. croșéul; pl. croșée
croșeului
CROȘÉU, croșee, s. n. Lovitură laterală scurtă, la box, dată adversarului la cap sau la corp. – Din fr. crochet. DOOM
croșéu s. n., art. croșéul; pl. croșée
cruce
CRÚCE, cruci, s. f. I. 1. Obiect format din două bucăți de lemn, de piatră, de metale prețioase etc. așezate perpendicular și simetric una peste alta și care constituie principalul simbol al religiei creștine, reprezentând jertfa de răscumpărare pentru oameni a lui Isus Hristos. ◊ Expr. A pune cruce cuiva (sau la ceva) = a considera ca mort, definitiv lichidat, pierdut. A fi cu crucea-n sân = a fi (sau a se preface) evlavios. Cruce de aur, spun oamenii superstițioși când aud numele diavolului. 2. Figură sau desen în formă de cruce (I 1), având diferite semnificații: într-o listă de nume de persoane arată că posesorul celui însemnat cu cruce a decedat; înaintea unui cuvânt atestă vechimea mare a cuvântului respectiv; în calendar marchează o zi de sărbătoare creștină; peste un text indică semnul anulării etc. ◊ Cruce roșie = semn distinctiv al spitalelor, ambulanțelor, centrelor de asistență medicală, de prim ajutor etc. 3. Simbol al ritualului creștin, care constă dintr-un gest (semnul crucii) făcut cu degetele la frunte, la piept și, succesiv, la cei doi umeri. ◊ Expr. A-și face cruce = a) a executa simbolul crucii (I 1); b) a se minuna, a se mira tare. 4. Religia, confesiunea creștină; creștinism. 5. Termen care intră în componența numelui unor decorații, insigne etc. în formă de cruce (I 1). Crucea „Sfântul Gheorghe”. 6. Nume dat la diverse obiecte sau părți ale unor obiecte, dispuse în formă de cruce (I 1). ◊ (Tehn.) Cruce cardanică = dispozitiv mecanic de asamblare prin articulare, permițând transmiterea mișcării circulare între doi arbori care pot forma între ei un unghi oarecare. ◊ Crucea căruței = bucată de lemn pusă de-a curmezișul peste proțap. 7. Piesă de oțel, fontă, beton etc. pentru legarea a două conducte în prelungire, din care se despart două orificii laterale perpendiculare. ♦ Fiting cu patru intrări. 8. (În sintagmele) Crucea amiezii = a) punct pe bolta cerească unde se află Soarele la amiază; b) ora 12 ziua. Crucea nopții = miezul nopții. ◊ Loc. adj. și adv. În cruce = (așezat) cruciș, încrucișat. ◊ Expr. (Soarele) e cruce amiazăzi sau în crucea amiezii sau Soarele e (în) cruci sau (în) cruce amiazăzi = (e) la amiază, (ne aflăm) la ora 12 din zi. ♦ (Adverbial) Cruciș. ◊ Expr. A se pune cruce = a se împotrivi unei acțiuni, a se pune de-a curmezișul spre a o zădărnici. 9. Instrument de tortură în Antichitate, pe care osânditul îl purta adesea în spinare până la locul de execuție și pe care era apoi pironit cu cuie. ◊ Drumul crucii = suită de 14 popasuri, marcate prin picturi sau sculpturi, reprezentând patimile lui Hristos de la judecata lui Pilat până la răstignire; calvar, drumul Golgotei. ◊ Expr. A-și purta crucea = a îndura o suferință mare. 10. (Pop.; art.) Constelația lebedei, formată din cinci stele așezate în formă de cruce (I 1). 11. (Adesea la pl.) Loc unde se întretaie două sau mai multe drumuri; răscruce, răspântie. ◊ Expr. A face cruce = (despre vehicule cu orar fix) a se întâlni într-o stație, venind din direcții diferite. (Reg.) A i se face (cuiva) calea cruce cu cineva = a-i ieși cuiva cineva în cale, a se încrucișa drumurile mai multor persoane. A da cu crucea peste cineva = a întâlni pe cineva din întâmplare, pe neașteptate. A i se face cuiva calea cruce = a se deschide înaintea cuiva o răspântie; fig. a avea de ales între mai multe soluții; a se ivi piedici înaintea cuiva. ♦ (Înv.) Echipă compusă din doi până la patru soldați, care erau obligați să plătească căpeteniilor, în mod solidar, o anumită cotă de impozite. 12. (În sintagma) Cruce de voinic (sau de om) = bărbat în toată puterea; bărbat bine făcut; voinic. II. (Bot.) Compuse: crucea-pământului = plantă erbacee meliferă din familia umbeliferelor, cu tulpina și frunzele păroase, cu flori albe sau roz (Heracleum sphondylium); brânca-ursului; crucea-voinicului = plantă erbacee din familia ranunculaceelor, cu flori mari, albastre (Hepatica transilvanica). – Lat. crux, -cis. DOOM
crúce s. f., g.-d. art. crúcii; pl. cruci
crucea
CRÚCE, cruci, s. f. I. 1. Obiect format din două bucăți de lemn, de piatră, de metale prețioase etc. așezate perpendicular și simetric una peste alta și care constituie principalul simbol al religiei creștine, reprezentând jertfa de răscumpărare pentru oameni a lui Isus Hristos. ◊ Expr. A pune cruce cuiva (sau la ceva) = a considera ca mort, definitiv lichidat, pierdut. A fi cu crucea-n sân = a fi (sau a se preface) evlavios. Cruce de aur, spun oamenii superstițioși când aud numele diavolului. 2. Figură sau desen în formă de cruce (I 1), având diferite semnificații: într-o listă de nume de persoane arată că posesorul celui însemnat cu cruce a decedat; înaintea unui cuvânt atestă vechimea mare a cuvântului respectiv; în calendar marchează o zi de sărbătoare creștină; peste un text indică semnul anulării etc. ◊ Cruce roșie = semn distinctiv al spitalelor, ambulanțelor, centrelor de asistență medicală, de prim ajutor etc. 3. Simbol al ritualului creștin, care constă dintr-un gest (semnul crucii) făcut cu degetele la frunte, la piept și, succesiv, la cei doi umeri. ◊ Expr. A-și face cruce = a) a executa simbolul crucii (I 1); b) a se minuna, a se mira tare. 4. Religia, confesiunea creștină; creștinism. 5. Termen care intră în componența numelui unor decorații, insigne etc. în formă de cruce (I 1). Crucea „Sfântul Gheorghe”. 6. Nume dat la diverse obiecte sau părți ale unor obiecte, dispuse în formă de cruce (I 1). ◊ (Tehn.) Cruce cardanică = dispozitiv mecanic de asamblare prin articulare, permițând transmiterea mișcării circulare între doi arbori care pot forma între ei un unghi oarecare. ◊ Crucea căruței = bucată de lemn pusă de-a curmezișul peste proțap. 7. Piesă de oțel, fontă, beton etc. pentru legarea a două conducte în prelungire, din care se despart două orificii laterale perpendiculare. ♦ Fiting cu patru intrări. 8. (În sintagmele) Crucea amiezii = a) punct pe bolta cerească unde se află Soarele la amiază; b) ora 12 ziua. Crucea nopții = miezul nopții. ◊ Loc. adj. și adv. În cruce = (așezat) cruciș, încrucișat. ◊ Expr. (Soarele) e cruce amiazăzi sau în crucea amiezii sau Soarele e (în) cruci sau (în) cruce amiazăzi = (e) la amiază, (ne aflăm) la ora 12 din zi. ♦ (Adverbial) Cruciș. ◊ Expr. A se pune cruce = a se împotrivi unei acțiuni, a se pune de-a curmezișul spre a o zădărnici. 9. Instrument de tortură în Antichitate, pe care osânditul îl purta adesea în spinare până la locul de execuție și pe care era apoi pironit cu cuie. ◊ Drumul crucii = suită de 14 popasuri, marcate prin picturi sau sculpturi, reprezentând patimile lui Hristos de la judecata lui Pilat până la răstignire; calvar, drumul Golgotei. ◊ Expr. A-și purta crucea = a îndura o suferință mare. 10. (Pop.; art.) Constelația lebedei, formată din cinci stele așezate în formă de cruce (I 1). 11. (Adesea la pl.) Loc unde se întretaie două sau mai multe drumuri; răscruce, răspântie. ◊ Expr. A face cruce = (despre vehicule cu orar fix) a se întâlni într-o stație, venind din direcții diferite. (Reg.) A i se face (cuiva) calea cruce cu cineva = a-i ieși cuiva cineva în cale, a se încrucișa drumurile mai multor persoane. A da cu crucea peste cineva = a întâlni pe cineva din întâmplare, pe neașteptate. A i se face cuiva calea cruce = a se deschide înaintea cuiva o răspântie; fig. a avea de ales între mai multe soluții; a se ivi piedici înaintea cuiva. ♦ (Înv.) Echipă compusă din doi până la patru soldați, care erau obligați să plătească căpeteniilor, în mod solidar, o anumită cotă de impozite. 12. (În sintagma) Cruce de voinic (sau de om) = bărbat în toată puterea; bărbat bine făcut; voinic. II. (Bot.) Compuse: crucea-pământului = plantă erbacee meliferă din familia umbeliferelor, cu tulpina și frunzele păroase, cu flori albe sau roz (Heracleum sphondylium); brânca-ursului; crucea-voinicului = plantă erbacee din familia ranunculaceelor, cu flori mari, albastre (Hepatica transilvanica). – Lat. crux, -cis. DOOM
crúce s. f., g.-d. art. crúcii; pl. cruci
crucea
CRUCÍ, crucesc, vb. IV. 1. Refl. A se mira foarte tare de un lucru neobișnuit; a se minuna (și a-și face semnul crucii); a se încruci. 2. Tranz. (Rar) A așeza în formă de cruce; a încrucișa. – Din cruce. DOOM
*crucí2 (a se ~) (a se mira) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se crucéște, imperf. 3 sg. se cruceá; conj. prez. 3 să se cruceáscă
cruceai
CRUCÍ, crucesc, vb. IV. 1. Refl. A se mira foarte tare de un lucru neobișnuit; a se minuna (și a-și face semnul crucii); a se încruci. 2. Tranz. (Rar) A așeza în formă de cruce; a încrucișa. – Din cruce. DOOM
*crucí2 (a se ~) (a se mira) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se crucéște, imperf. 3 sg. se cruceá; conj. prez. 3 să se cruceáscă
cruceam
CRUCÍ, crucesc, vb. IV. 1. Refl. A se mira foarte tare de un lucru neobișnuit; a se minuna (și a-și face semnul crucii); a se încruci. 2. Tranz. (Rar) A așeza în formă de cruce; a încrucișa. – Din cruce. DOOM
*crucí2 (a se ~) (a se mira) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se crucéște, imperf. 3 sg. se cruceá; conj. prez. 3 să se cruceáscă
crucească
CRUCÍ, crucesc, vb. IV. 1. Refl. A se mira foarte tare de un lucru neobișnuit; a se minuna (și a-și face semnul crucii); a se încruci. 2. Tranz. (Rar) A așeza în formă de cruce; a încrucișa. – Din cruce. DOOM
*crucí2 (a se ~) (a se mira) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se crucéște, imperf. 3 sg. se cruceá; conj. prez. 3 să se cruceáscă
cruceau
CRUCÍ, crucesc, vb. IV. 1. Refl. A se mira foarte tare de un lucru neobișnuit; a se minuna (și a-și face semnul crucii); a se încruci. 2. Tranz. (Rar) A așeza în formă de cruce; a încrucișa. – Din cruce. DOOM
*crucí2 (a se ~) (a se mira) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se crucéște, imperf. 3 sg. se cruceá; conj. prez. 3 să se cruceáscă
cruceați
CRUCÍ, crucesc, vb. IV. 1. Refl. A se mira foarte tare de un lucru neobișnuit; a se minuna (și a-și face semnul crucii); a se încruci. 2. Tranz. (Rar) A așeza în formă de cruce; a încrucișa. – Din cruce. DOOM
*crucí2 (a se ~) (a se mira) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se crucéște, imperf. 3 sg. se cruceá; conj. prez. 3 să se cruceáscă
crucer
CRUCÉR, cruceri, s. m. (Înv.) Creițar. – Din germ. Kreuzer (după cruce). DOOM
crucér (înv.) s. m., pl. crucéri
cruceri
CRUCÉR, cruceri, s. m. (Înv.) Creițar. – Din germ. Kreuzer (după cruce). DOOM
crucér (înv.) s. m., pl. crucéri
crucerii
CRUCÉR, cruceri, s. m. (Înv.) Creițar. – Din germ. Kreuzer (după cruce). DOOM
crucér (înv.) s. m., pl. crucéri
crucerilor
CRUCÉR, cruceri, s. m. (Înv.) Creițar. – Din germ. Kreuzer (după cruce). DOOM
crucér (înv.) s. m., pl. crucéri
crucerul
CRUCÉR, cruceri, s. m. (Înv.) Creițar. – Din germ. Kreuzer (după cruce). DOOM
crucér (înv.) s. m., pl. crucéri
crucerului
CRUCÉR, cruceri, s. m. (Înv.) Creițar. – Din germ. Kreuzer (după cruce). DOOM
crucér (înv.) s. m., pl. crucéri
crucesc
CRUCÍ, crucesc, vb. IV. 1. Refl. A se mira foarte tare de un lucru neobișnuit; a se minuna (și a-și face semnul crucii); a se încruci. 2. Tranz. (Rar) A așeza în formă de cruce; a încrucișa. – Din cruce. DOOM
*crucí2 (a se ~) (a se mira) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se crucéște, imperf. 3 sg. se cruceá; conj. prez. 3 să se cruceáscă
cruceta
CRUCÉTĂ, crucete, s. f. Platformă mică, semicirculară, din lemn sau din metal, fixată deasupra arborelui gabier al unei nave, pentru ancorarea arboretului. – Din it. crocetta (după cruce). DOOM
crucétă s. f., g.-d. art. crucétei; pl. crucéte
crucete
CRUCÉTĂ, crucete, s. f. Platformă mică, semicirculară, din lemn sau din metal, fixată deasupra arborelui gabier al unei nave, pentru ancorarea arboretului. – Din it. crocetta (după cruce). DOOM
crucétă s. f., g.-d. art. crucétei; pl. crucéte
crucetei
CRUCÉTĂ, crucete, s. f. Platformă mică, semicirculară, din lemn sau din metal, fixată deasupra arborelui gabier al unei nave, pentru ancorarea arboretului. – Din it. crocetta (după cruce). DOOM
crucétă s. f., g.-d. art. crucétei; pl. crucéte
crucetele
CRUCÉTĂ, crucete, s. f. Platformă mică, semicirculară, din lemn sau din metal, fixată deasupra arborelui gabier al unei nave, pentru ancorarea arboretului. – Din it. crocetta (după cruce). DOOM
crucétă s. f., g.-d. art. crucétei; pl. crucéte
crucetelor
CRUCÉTĂ, crucete, s. f. Platformă mică, semicirculară, din lemn sau din metal, fixată deasupra arborelui gabier al unei nave, pentru ancorarea arboretului. – Din it. crocetta (după cruce). DOOM
crucétă s. f., g.-d. art. crucétei; pl. crucéte
crucește
CRUCÍ, crucesc, vb. IV. 1. Refl. A se mira foarte tare de un lucru neobișnuit; a se minuna (și a-și face semnul crucii); a se încruci. 2. Tranz. (Rar) A așeza în formă de cruce; a încrucișa. – Din cruce. DOOM
*crucí2 (a se ~) (a se mira) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se crucéște, imperf. 3 sg. se cruceá; conj. prez. 3 să se cruceáscă
crucești
CRUCÍ, crucesc, vb. IV. 1. Refl. A se mira foarte tare de un lucru neobișnuit; a se minuna (și a-și face semnul crucii); a se încruci. 2. Tranz. (Rar) A așeza în formă de cruce; a încrucișa. – Din cruce. DOOM
*crucí2 (a se ~) (a se mira) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se crucéște, imperf. 3 sg. se cruceá; conj. prez. 3 să se cruceáscă
cruci
CRÚCE, cruci, s. f. I. 1. Obiect format din două bucăți de lemn, de piatră, de metale prețioase etc. așezate perpendicular și simetric una peste alta și care constituie principalul simbol al religiei creștine, reprezentând jertfa de răscumpărare pentru oameni a lui Isus Hristos. ◊ Expr. A pune cruce cuiva (sau la ceva) = a considera ca mort, definitiv lichidat, pierdut. A fi cu crucea-n sân = a fi (sau a se preface) evlavios. Cruce de aur, spun oamenii superstițioși când aud numele diavolului. 2. Figură sau desen în formă de cruce (I 1), având diferite semnificații: într-o listă de nume de persoane arată că posesorul celui însemnat cu cruce a decedat; înaintea unui cuvânt atestă vechimea mare a cuvântului respectiv; în calendar marchează o zi de sărbătoare creștină; peste un text indică semnul anulării etc. ◊ Cruce roșie = semn distinctiv al spitalelor, ambulanțelor, centrelor de asistență medicală, de prim ajutor etc. 3. Simbol al ritualului creștin, care constă dintr-un gest (semnul crucii) făcut cu degetele la frunte, la piept și, succesiv, la cei doi umeri. ◊ Expr. A-și face cruce = a) a executa simbolul crucii (I 1); b) a se minuna, a se mira tare. 4. Religia, confesiunea creștină; creștinism. 5. Termen care intră în componența numelui unor decorații, insigne etc. în formă de cruce (I 1). Crucea „Sfântul Gheorghe”. 6. Nume dat la diverse obiecte sau părți ale unor obiecte, dispuse în formă de cruce (I 1). ◊ (Tehn.) Cruce cardanică = dispozitiv mecanic de asamblare prin articulare, permițând transmiterea mișcării circulare între doi arbori care pot forma între ei un unghi oarecare. ◊ Crucea căruței = bucată de lemn pusă de-a curmezișul peste proțap. 7. Piesă de oțel, fontă, beton etc. pentru legarea a două conducte în prelungire, din care se despart două orificii laterale perpendiculare. ♦ Fiting cu patru intrări. 8. (În sintagmele) Crucea amiezii = a) punct pe bolta cerească unde se află Soarele la amiază; b) ora 12 ziua. Crucea nopții = miezul nopții. ◊ Loc. adj. și adv. În cruce = (așezat) cruciș, încrucișat. ◊ Expr. (Soarele) e cruce amiazăzi sau în crucea amiezii sau Soarele e (în) cruci sau (în) cruce amiazăzi = (e) la amiază, (ne aflăm) la ora 12 din zi. ♦ (Adverbial) Cruciș. ◊ Expr. A se pune cruce = a se împotrivi unei acțiuni, a se pune de-a curmezișul spre a o zădărnici. 9. Instrument de tortură în Antichitate, pe care osânditul îl purta adesea în spinare până la locul de execuție și pe care era apoi pironit cu cuie. ◊ Drumul crucii = suită de 14 popasuri, marcate prin picturi sau sculpturi, reprezentând patimile lui Hristos de la judecata lui Pilat până la răstignire; calvar, drumul Golgotei. ◊ Expr. A-și purta crucea = a îndura o suferință mare. 10. (Pop.; art.) Constelația lebedei, formată din cinci stele așezate în formă de cruce (I 1). 11. (Adesea la pl.) Loc unde se întretaie două sau mai multe drumuri; răscruce, răspântie. ◊ Expr. A face cruce = (despre vehicule cu orar fix) a se întâlni într-o stație, venind din direcții diferite. (Reg.) A i se face (cuiva) calea cruce cu cineva = a-i ieși cuiva cineva în cale, a se încrucișa drumurile mai multor persoane. A da cu crucea peste cineva = a întâlni pe cineva din întâmplare, pe neașteptate. A i se face cuiva calea cruce = a se deschide înaintea cuiva o răspântie; fig. a avea de ales între mai multe soluții; a se ivi piedici înaintea cuiva. ♦ (Înv.) Echipă compusă din doi până la patru soldați, care erau obligați să plătească căpeteniilor, în mod solidar, o anumită cotă de impozite. 12. (În sintagma) Cruce de voinic (sau de om) = bărbat în toată puterea; bărbat bine făcut; voinic. II. (Bot.) Compuse: crucea-pământului = plantă erbacee meliferă din familia umbeliferelor, cu tulpina și frunzele păroase, cu flori albe sau roz (Heracleum sphondylium); brânca-ursului; crucea-voinicului = plantă erbacee din familia ranunculaceelor, cu flori mari, albastre (Hepatica transilvanica). – Lat. crux, -cis. DOOM
crúce s. f., g.-d. art. crúcii; pl. cruci
cruci
CRUCÍ, crucesc, vb. IV. 1. Refl. A se mira foarte tare de un lucru neobișnuit; a se minuna (și a-și face semnul crucii); a se încruci. 2. Tranz. (Rar) A așeza în formă de cruce; a încrucișa. – Din cruce. DOOM
*crucí2 (a se ~) (a se mira) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se crucéște, imperf. 3 sg. se cruceá; conj. prez. 3 să se cruceáscă
cruciada
CRUCIÁDĂ, cruciade, s. f. Fiecare dintre cele opt expediții cu caracter militar, întreprinse la îndemnul Bisericii catolice de către cruciații din Europa Apuseană și Centrală în Orientul Apropiat în perioada dintre 1096 și 1270, sub motivul eliberării mormântului lui Hristos din Ierusalim de sub ocupația musulmanilor; p. gener. (în Evul Mediu) orice expediție militară împotriva unor eretici sau a adepților altor religii. [Pr.: -ci-a-. – Var.: cruciátă s. f.] – Din fr. croissade, it. crociata (refăcut după cruce). DOOM
cruciádă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. cruciádei; pl. cruciáde
cruciade
CRUCIÁDĂ, cruciade, s. f. Fiecare dintre cele opt expediții cu caracter militar, întreprinse la îndemnul Bisericii catolice de către cruciații din Europa Apuseană și Centrală în Orientul Apropiat în perioada dintre 1096 și 1270, sub motivul eliberării mormântului lui Hristos din Ierusalim de sub ocupația musulmanilor; p. gener. (în Evul Mediu) orice expediție militară împotriva unor eretici sau a adepților altor religii. [Pr.: -ci-a-. – Var.: cruciátă s. f.] – Din fr. croissade, it. crociata (refăcut după cruce). DOOM
cruciádă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. cruciádei; pl. cruciáde
cruciadei
CRUCIÁDĂ, cruciade, s. f. Fiecare dintre cele opt expediții cu caracter militar, întreprinse la îndemnul Bisericii catolice de către cruciații din Europa Apuseană și Centrală în Orientul Apropiat în perioada dintre 1096 și 1270, sub motivul eliberării mormântului lui Hristos din Ierusalim de sub ocupația musulmanilor; p. gener. (în Evul Mediu) orice expediție militară împotriva unor eretici sau a adepților altor religii. [Pr.: -ci-a-. – Var.: cruciátă s. f.] – Din fr. croissade, it. crociata (refăcut după cruce). DOOM
cruciádă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. cruciádei; pl. cruciáde
cruciadele
CRUCIÁDĂ, cruciade, s. f. Fiecare dintre cele opt expediții cu caracter militar, întreprinse la îndemnul Bisericii catolice de către cruciații din Europa Apuseană și Centrală în Orientul Apropiat în perioada dintre 1096 și 1270, sub motivul eliberării mormântului lui Hristos din Ierusalim de sub ocupația musulmanilor; p. gener. (în Evul Mediu) orice expediție militară împotriva unor eretici sau a adepților altor religii. [Pr.: -ci-a-. – Var.: cruciátă s. f.] – Din fr. croissade, it. crociata (refăcut după cruce). DOOM
cruciádă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. cruciádei; pl. cruciáde
cruciadelor
CRUCIÁDĂ, cruciade, s. f. Fiecare dintre cele opt expediții cu caracter militar, întreprinse la îndemnul Bisericii catolice de către cruciații din Europa Apuseană și Centrală în Orientul Apropiat în perioada dintre 1096 și 1270, sub motivul eliberării mormântului lui Hristos din Ierusalim de sub ocupația musulmanilor; p. gener. (în Evul Mediu) orice expediție militară împotriva unor eretici sau a adepților altor religii. [Pr.: -ci-a-. – Var.: cruciátă s. f.] – Din fr. croissade, it. crociata (refăcut după cruce). DOOM
cruciádă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. cruciádei; pl. cruciáde
crucial
CRUCIÁL, -Ă, cruciali, -e, adj. De o importanță capitală; hotărâtor. [Pr.: -ci-al] – Din fr. crucial. DOOM
cruciál (-ci-al) adj. m., pl. cruciáli; f. cruciálă, pl. cruciále
cruciala
CRUCIÁL, -Ă, cruciali, -e, adj. De o importanță capitală; hotărâtor. [Pr.: -ci-al] – Din fr. crucial. DOOM
cruciál (-ci-al) adj. m., pl. cruciáli; f. cruciálă, pl. cruciále
cruciale
CRUCIÁL, -Ă, cruciali, -e, adj. De o importanță capitală; hotărâtor. [Pr.: -ci-al] – Din fr. crucial. DOOM
cruciál (-ci-al) adj. m., pl. cruciáli; f. cruciálă, pl. cruciále
crucialei
CRUCIÁL, -Ă, cruciali, -e, adj. De o importanță capitală; hotărâtor. [Pr.: -ci-al] – Din fr. crucial. DOOM
cruciál (-ci-al) adj. m., pl. cruciáli; f. cruciálă, pl. cruciále
crucialele
CRUCIÁL, -Ă, cruciali, -e, adj. De o importanță capitală; hotărâtor. [Pr.: -ci-al] – Din fr. crucial. DOOM
cruciál (-ci-al) adj. m., pl. cruciáli; f. cruciálă, pl. cruciále
crucialelor
CRUCIÁL, -Ă, cruciali, -e, adj. De o importanță capitală; hotărâtor. [Pr.: -ci-al] – Din fr. crucial. DOOM
cruciál (-ci-al) adj. m., pl. cruciáli; f. cruciálă, pl. cruciále
cruciali
CRUCIÁL, -Ă, cruciali, -e, adj. De o importanță capitală; hotărâtor. [Pr.: -ci-al] – Din fr. crucial. DOOM
cruciál (-ci-al) adj. m., pl. cruciáli; f. cruciálă, pl. cruciále
crucialii
CRUCIÁL, -Ă, cruciali, -e, adj. De o importanță capitală; hotărâtor. [Pr.: -ci-al] – Din fr. crucial. DOOM
cruciál (-ci-al) adj. m., pl. cruciáli; f. cruciálă, pl. cruciále
crucialilor
CRUCIÁL, -Ă, cruciali, -e, adj. De o importanță capitală; hotărâtor. [Pr.: -ci-al] – Din fr. crucial. DOOM
cruciál (-ci-al) adj. m., pl. cruciáli; f. cruciálă, pl. cruciále
crucialul
CRUCIÁL, -Ă, cruciali, -e, adj. De o importanță capitală; hotărâtor. [Pr.: -ci-al] – Din fr. crucial. DOOM
cruciál (-ci-al) adj. m., pl. cruciáli; f. cruciálă, pl. cruciále
crucialului
CRUCIÁL, -Ă, cruciali, -e, adj. De o importanță capitală; hotărâtor. [Pr.: -ci-al] – Din fr. crucial. DOOM
cruciál (-ci-al) adj. m., pl. cruciáli; f. cruciálă, pl. cruciále
cruciat
CRUCIÁT, cruciați, s. m. Participant la o cruciadă. [Pr.: -ci-at] – Din fr. croisé (refăcut după cruce). DOOM
cruciát (-ci-at) s. m., pl. cruciáți
cruciatul
CRUCIÁT, cruciați, s. m. Participant la o cruciadă. [Pr.: -ci-at] – Din fr. croisé (refăcut după cruce). DOOM
cruciát (-ci-at) s. m., pl. cruciáți
cruciatului
CRUCIÁT, cruciați, s. m. Participant la o cruciadă. [Pr.: -ci-at] – Din fr. croisé (refăcut după cruce). DOOM
cruciát (-ci-at) s. m., pl. cruciáți
cruciată
CRUCIÁDĂ, cruciade, s. f. Fiecare dintre cele opt expediții cu caracter militar, întreprinse la îndemnul Bisericii catolice de către cruciații din Europa Apuseană și Centrală în Orientul Apropiat în perioada dintre 1096 și 1270, sub motivul eliberării mormântului lui Hristos din Ierusalim de sub ocupația musulmanilor; p. gener. (în Evul Mediu) orice expediție militară împotriva unor eretici sau a adepților altor religii. [Pr.: -ci-a-. – Var.: cruciátă s. f.] – Din fr. croissade, it. crociata (refăcut după cruce). DOOM
cruciádă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. cruciádei; pl. cruciáde
cruciați
CRUCIÁT, cruciați, s. m. Participant la o cruciadă. [Pr.: -ci-at] – Din fr. croisé (refăcut după cruce). DOOM
cruciát (-ci-at) s. m., pl. cruciáți
cruciații
CRUCIÁT, cruciați, s. m. Participant la o cruciadă. [Pr.: -ci-at] – Din fr. croisé (refăcut după cruce). DOOM
cruciát (-ci-at) s. m., pl. cruciáți
cruciaților
CRUCIÁT, cruciați, s. m. Participant la o cruciadă. [Pr.: -ci-at] – Din fr. croisé (refăcut după cruce). DOOM
cruciát (-ci-at) s. m., pl. cruciáți
cruciera
CRUCIÉRĂ, cruciere, s. f. Acțiune de luptă dusă de una sau de mai multe nave de luptă pe căi îndepărtate de comunicație maritimă ale inamicului, sistematic și pe timp mai îndelungat, în scopul dezorganizării transporturilor acestuia. [Pr.: -ci-e-] – Din it. crociera. DOOM
cruciéră (-ci-e-) s. f., g.-d. art. cruciérei; pl. cruciére
cruciere
CRUCIÉRĂ, cruciere, s. f. Acțiune de luptă dusă de una sau de mai multe nave de luptă pe căi îndepărtate de comunicație maritimă ale inamicului, sistematic și pe timp mai îndelungat, în scopul dezorganizării transporturilor acestuia. [Pr.: -ci-e-] – Din it. crociera. DOOM
cruciéră (-ci-e-) s. f., g.-d. art. cruciérei; pl. cruciére
crucierei
CRUCIÉRĂ, cruciere, s. f. Acțiune de luptă dusă de una sau de mai multe nave de luptă pe căi îndepărtate de comunicație maritimă ale inamicului, sistematic și pe timp mai îndelungat, în scopul dezorganizării transporturilor acestuia. [Pr.: -ci-e-] – Din it. crociera. DOOM
cruciéră (-ci-e-) s. f., g.-d. art. cruciérei; pl. cruciére
crucierele
CRUCIÉRĂ, cruciere, s. f. Acțiune de luptă dusă de una sau de mai multe nave de luptă pe căi îndepărtate de comunicație maritimă ale inamicului, sistematic și pe timp mai îndelungat, în scopul dezorganizării transporturilor acestuia. [Pr.: -ci-e-] – Din it. crociera. DOOM
cruciéră (-ci-e-) s. f., g.-d. art. cruciérei; pl. cruciére
crucierelor
CRUCIÉRĂ, cruciere, s. f. Acțiune de luptă dusă de una sau de mai multe nave de luptă pe căi îndepărtate de comunicație maritimă ale inamicului, sistematic și pe timp mai îndelungat, în scopul dezorganizării transporturilor acestuia. [Pr.: -ci-e-] – Din it. crociera. DOOM
cruciéră (-ci-e-) s. f., g.-d. art. cruciérei; pl. cruciére
crucifer
CRUCIFÉRĂ, crucifere, s. f., adj. 1. S. f. (La pl.) Familie de plante dicotiledonate, cu flori alcătuite din patru sepale și patru petale dispuse în formă de cruce (I 1); (și la sg.) plantă care face parte din această familie. 2. Adj. Care ține de crucifere (1), privitor la crucifere. Plante crucifere. – Din fr. crucifère. DOOM
cruciféră adj. f., s. f., pl. crucifére
crucifera
CRUCIFÉRĂ, crucifere, s. f., adj. 1. S. f. (La pl.) Familie de plante dicotiledonate, cu flori alcătuite din patru sepale și patru petale dispuse în formă de cruce (I 1); (și la sg.) plantă care face parte din această familie. 2. Adj. Care ține de crucifere (1), privitor la crucifere. Plante crucifere. – Din fr. crucifère. DOOM
cruciféră adj. f., s. f., pl. crucifére
crucifere
CRUCIFÉRĂ, crucifere, s. f., adj. 1. S. f. (La pl.) Familie de plante dicotiledonate, cu flori alcătuite din patru sepale și patru petale dispuse în formă de cruce (I 1); (și la sg.) plantă care face parte din această familie. 2. Adj. Care ține de crucifere (1), privitor la crucifere. Plante crucifere. – Din fr. crucifère. DOOM
cruciféră adj. f., s. f., pl. crucifére
cruciferei
CRUCIFÉRĂ, crucifere, s. f., adj. 1. S. f. (La pl.) Familie de plante dicotiledonate, cu flori alcătuite din patru sepale și patru petale dispuse în formă de cruce (I 1); (și la sg.) plantă care face parte din această familie. 2. Adj. Care ține de crucifere (1), privitor la crucifere. Plante crucifere. – Din fr. crucifère. DOOM
cruciféră adj. f., s. f., pl. crucifére
cruciferele
CRUCIFÉRĂ, crucifere, s. f., adj. 1. S. f. (La pl.) Familie de plante dicotiledonate, cu flori alcătuite din patru sepale și patru petale dispuse în formă de cruce (I 1); (și la sg.) plantă care face parte din această familie. 2. Adj. Care ține de crucifere (1), privitor la crucifere. Plante crucifere. – Din fr. crucifère. DOOM
cruciféră adj. f., s. f., pl. crucifére
cruciferelor
CRUCIFÉRĂ, crucifere, s. f., adj. 1. S. f. (La pl.) Familie de plante dicotiledonate, cu flori alcătuite din patru sepale și patru petale dispuse în formă de cruce (I 1); (și la sg.) plantă care face parte din această familie. 2. Adj. Care ține de crucifere (1), privitor la crucifere. Plante crucifere. – Din fr. crucifère. DOOM
cruciféră adj. f., s. f., pl. crucifére
cruciferi
CRUCIFÉRĂ, crucifere, s. f., adj. 1. S. f. (La pl.) Familie de plante dicotiledonate, cu flori alcătuite din patru sepale și patru petale dispuse în formă de cruce (I 1); (și la sg.) plantă care face parte din această familie. 2. Adj. Care ține de crucifere (1), privitor la crucifere. Plante crucifere. – Din fr. crucifère. DOOM
cruciféră adj. f., s. f., pl. crucifére
cruciferii
CRUCIFÉRĂ, crucifere, s. f., adj. 1. S. f. (La pl.) Familie de plante dicotiledonate, cu flori alcătuite din patru sepale și patru petale dispuse în formă de cruce (I 1); (și la sg.) plantă care face parte din această familie. 2. Adj. Care ține de crucifere (1), privitor la crucifere. Plante crucifere. – Din fr. crucifère. DOOM
cruciféră adj. f., s. f., pl. crucifére
cruciferilor
CRUCIFÉRĂ, crucifere, s. f., adj. 1. S. f. (La pl.) Familie de plante dicotiledonate, cu flori alcătuite din patru sepale și patru petale dispuse în formă de cruce (I 1); (și la sg.) plantă care face parte din această familie. 2. Adj. Care ține de crucifere (1), privitor la crucifere. Plante crucifere. – Din fr. crucifère. DOOM
cruciféră adj. f., s. f., pl. crucifére
cruciferul
CRUCIFÉRĂ, crucifere, s. f., adj. 1. S. f. (La pl.) Familie de plante dicotiledonate, cu flori alcătuite din patru sepale și patru petale dispuse în formă de cruce (I 1); (și la sg.) plantă care face parte din această familie. 2. Adj. Care ține de crucifere (1), privitor la crucifere. Plante crucifere. – Din fr. crucifère. DOOM
cruciféră adj. f., s. f., pl. crucifére
cruciferului
CRUCIFÉRĂ, crucifere, s. f., adj. 1. S. f. (La pl.) Familie de plante dicotiledonate, cu flori alcătuite din patru sepale și patru petale dispuse în formă de cruce (I 1); (și la sg.) plantă care face parte din această familie. 2. Adj. Care ține de crucifere (1), privitor la crucifere. Plante crucifere. – Din fr. crucifère. DOOM
cruciféră adj. f., s. f., pl. crucifére
crucific
CRUCIFICÁ, crucífic, vb. I. Tranz. (în Antichitate; azi fig.) A răstigni pe cruce. – Din fr. crucifier. DOOM
crucificá (a ~) vb., ind. prez. 3 crucífică
crucifica
CRUCIFICÁ, crucífic, vb. I. Tranz. (în Antichitate; azi fig.) A răstigni pe cruce. – Din fr. crucifier. DOOM
crucificá (a ~) vb., ind. prez. 3 crucífică
crucificai
CRUCIFICÁ, crucífic, vb. I. Tranz. (în Antichitate; azi fig.) A răstigni pe cruce. – Din fr. crucifier. DOOM
crucificá (a ~) vb., ind. prez. 3 crucífică
crucificam
CRUCIFICÁ, crucífic, vb. I. Tranz. (în Antichitate; azi fig.) A răstigni pe cruce. – Din fr. crucifier. DOOM
crucificá (a ~) vb., ind. prez. 3 crucífică
crucificare
CRUCIFICÁ, crucífic, vb. I. Tranz. (în Antichitate; azi fig.) A răstigni pe cruce. – Din fr. crucifier. DOOM
crucificá (a ~) vb., ind. prez. 3 crucífică
crucificare
CRUCIFICÁRE, crucificări, s. f. Acțiunea de a crucifica și rezultatul ei; răstignire pe cruce. – V. crucifica. DOOM
crucificáre s. f., g.-d. art. crucificắrii; pl. crucificắri
crucificarea
CRUCIFICÁRE, crucificări, s. f. Acțiunea de a crucifica și rezultatul ei; răstignire pe cruce. – V. crucifica. DOOM
crucificáre s. f., g.-d. art. crucificắrii; pl. crucificắri
crucificară
CRUCIFICÁ, crucífic, vb. I. Tranz. (în Antichitate; azi fig.) A răstigni pe cruce. – Din fr. crucifier. DOOM
crucificá (a ~) vb., ind. prez. 3 crucífică
crucificarăm
CRUCIFICÁ, crucífic, vb. I. Tranz. (în Antichitate; azi fig.) A răstigni pe cruce. – Din fr. crucifier. DOOM
crucificá (a ~) vb., ind. prez. 3 crucífică
crucificarăți
CRUCIFICÁ, crucífic, vb. I. Tranz. (în Antichitate; azi fig.) A răstigni pe cruce. – Din fr. crucifier. DOOM
crucificá (a ~) vb., ind. prez. 3 crucífică
crucificase
CRUCIFICÁ, crucífic, vb. I. Tranz. (în Antichitate; azi fig.) A răstigni pe cruce. – Din fr. crucifier. DOOM
crucificá (a ~) vb., ind. prez. 3 crucífică
crucificasem
CRUCIFICÁ, crucífic, vb. I. Tranz. (în Antichitate; azi fig.) A răstigni pe cruce. – Din fr. crucifier. DOOM
crucificá (a ~) vb., ind. prez. 3 crucífică
crucificaseră
CRUCIFICÁ, crucífic, vb. I. Tranz. (în Antichitate; azi fig.) A răstigni pe cruce. – Din fr. crucifier. DOOM
crucificá (a ~) vb., ind. prez. 3 crucífică
crucificaserăm
CRUCIFICÁ, crucífic, vb. I. Tranz. (în Antichitate; azi fig.) A răstigni pe cruce. – Din fr. crucifier. DOOM
crucificá (a ~) vb., ind. prez. 3 crucífică
crucificaserăți
CRUCIFICÁ, crucífic, vb. I. Tranz. (în Antichitate; azi fig.) A răstigni pe cruce. – Din fr. crucifier. DOOM
crucificá (a ~) vb., ind. prez. 3 crucífică
crucificaseși
CRUCIFICÁ, crucífic, vb. I. Tranz. (în Antichitate; azi fig.) A răstigni pe cruce. – Din fr. crucifier. DOOM
crucificá (a ~) vb., ind. prez. 3 crucífică
crucificaseți
CRUCIFICÁ, crucífic, vb. I. Tranz. (în Antichitate; azi fig.) A răstigni pe cruce. – Din fr. crucifier. DOOM
crucificá (a ~) vb., ind. prez. 3 crucífică
crucificat
CRUCIFICÁ, crucífic, vb. I. Tranz. (în Antichitate; azi fig.) A răstigni pe cruce. – Din fr. crucifier. DOOM
crucificá (a ~) vb., ind. prez. 3 crucífică
crucificau
CRUCIFICÁ, crucífic, vb. I. Tranz. (în Antichitate; azi fig.) A răstigni pe cruce. – Din fr. crucifier. DOOM
crucificá (a ~) vb., ind. prez. 3 crucífică
crucificași
CRUCIFICÁ, crucífic, vb. I. Tranz. (în Antichitate; azi fig.) A răstigni pe cruce. – Din fr. crucifier. DOOM
crucificá (a ~) vb., ind. prez. 3 crucífică
crucificați
CRUCIFICÁ, crucífic, vb. I. Tranz. (în Antichitate; azi fig.) A răstigni pe cruce. – Din fr. crucifier. DOOM
crucificá (a ~) vb., ind. prez. 3 crucífică
crucifice
CRUCIFICÁ, crucífic, vb. I. Tranz. (în Antichitate; azi fig.) A răstigni pe cruce. – Din fr. crucifier. DOOM
crucificá (a ~) vb., ind. prez. 3 crucífică
crucifici
CRUCIFICÁ, crucífic, vb. I. Tranz. (în Antichitate; azi fig.) A răstigni pe cruce. – Din fr. crucifier. DOOM
crucificá (a ~) vb., ind. prez. 3 crucífică
crucificând
CRUCIFICÁ, crucífic, vb. I. Tranz. (în Antichitate; azi fig.) A răstigni pe cruce. – Din fr. crucifier. DOOM
crucificá (a ~) vb., ind. prez. 3 crucífică
crucificînd
CRUCIFICÁ, crucífic, vb. I. Tranz. (în Antichitate; azi fig.) A răstigni pe cruce. – Din fr. crucifier. DOOM
crucificá (a ~) vb., ind. prez. 3 crucífică
crucificări
CRUCIFICÁRE, crucificări, s. f. Acțiunea de a crucifica și rezultatul ei; răstignire pe cruce. – V. crucifica. DOOM
crucificáre s. f., g.-d. art. crucificắrii; pl. crucificắri
crucificării
CRUCIFICÁRE, crucificări, s. f. Acțiunea de a crucifica și rezultatul ei; răstignire pe cruce. – V. crucifica. DOOM
crucificáre s. f., g.-d. art. crucificắrii; pl. crucificắri
crucificările
CRUCIFICÁRE, crucificări, s. f. Acțiunea de a crucifica și rezultatul ei; răstignire pe cruce. – V. crucifica. DOOM
crucificáre s. f., g.-d. art. crucificắrii; pl. crucificắri
crucificărilor
CRUCIFICÁRE, crucificări, s. f. Acțiunea de a crucifica și rezultatul ei; răstignire pe cruce. – V. crucifica. DOOM
crucificáre s. f., g.-d. art. crucificắrii; pl. crucificắri
crucifix
CRUCIFÍX, crucifixe, s. n. Reprezentare sculptată a lui Isus Hristos răstignit pe cruce. [Pl. și: crucifixuri] – Din fr. crucifix, lat. crucifixus. DOOM
crucifíx s. n., pl. crucifíxe/crucifíxuri
crucifix
CRUCIFÍX, crucifixe, s. n. Reprezentare sculptată a lui Isus Hristos răstignit pe cruce. [Pl. și: crucifixuri] – Din fr. crucifix, lat. crucifixus.
crucifolius
CRUCIULÍȚĂ, cruciulițe, s. f. 1. Diminutiv al lui cruce (I 1); cruciță. 2. Cusătură artistică de mână, foarte folosită în portul național și în lucrăturile românești. 3. Nume dat mai multor plante erbacee din familia compozeelor, cu flori galbene (Senecio). – Cruce + suf. -uliță.
cruciform
CRUCIFÓRM, -Ă, cruciformi, -e, adj. Care are formă de cruce (I 1). – Din fr. cruciforme. DOOM
crucifórm adj. m., pl. crucifórmi; f. crucifórmă, pl. crucifórme
cruciforma
CRUCIFÓRM, -Ă, cruciformi, -e, adj. Care are formă de cruce (I 1). – Din fr. cruciforme. DOOM
crucifórm adj. m., pl. crucifórmi; f. crucifórmă, pl. crucifórme
cruciforme
CRUCIFÓRM, -Ă, cruciformi, -e, adj. Care are formă de cruce (I 1). – Din fr. cruciforme. DOOM
crucifórm adj. m., pl. crucifórmi; f. crucifórmă, pl. crucifórme
cruciformei
CRUCIFÓRM, -Ă, cruciformi, -e, adj. Care are formă de cruce (I 1). – Din fr. cruciforme. DOOM
crucifórm adj. m., pl. crucifórmi; f. crucifórmă, pl. crucifórme
cruciformele
CRUCIFÓRM, -Ă, cruciformi, -e, adj. Care are formă de cruce (I 1). – Din fr. cruciforme. DOOM
crucifórm adj. m., pl. crucifórmi; f. crucifórmă, pl. crucifórme
cruciformelor
CRUCIFÓRM, -Ă, cruciformi, -e, adj. Care are formă de cruce (I 1). – Din fr. cruciforme. DOOM
crucifórm adj. m., pl. crucifórmi; f. crucifórmă, pl. crucifórme
cruciformi
CRUCIFÓRM, -Ă, cruciformi, -e, adj. Care are formă de cruce (I 1). – Din fr. cruciforme. DOOM
crucifórm adj. m., pl. crucifórmi; f. crucifórmă, pl. crucifórme
cruciformii
CRUCIFÓRM, -Ă, cruciformi, -e, adj. Care are formă de cruce (I 1). – Din fr. cruciforme. DOOM
crucifórm adj. m., pl. crucifórmi; f. crucifórmă, pl. crucifórme
cruciformilor
CRUCIFÓRM, -Ă, cruciformi, -e, adj. Care are formă de cruce (I 1). – Din fr. cruciforme. DOOM
crucifórm adj. m., pl. crucifórmi; f. crucifórmă, pl. crucifórme
cruciformul
CRUCIFÓRM, -Ă, cruciformi, -e, adj. Care are formă de cruce (I 1). – Din fr. cruciforme. DOOM
crucifórm adj. m., pl. crucifórmi; f. crucifórmă, pl. crucifórme
cruciformului
CRUCIFÓRM, -Ă, cruciformi, -e, adj. Care are formă de cruce (I 1). – Din fr. cruciforme. DOOM
crucifórm adj. m., pl. crucifórmi; f. crucifórmă, pl. crucifórme
crucii
CRÚCE, cruci, s. f. I. 1. Obiect format din două bucăți de lemn, de piatră, de metale prețioase etc. așezate perpendicular și simetric una peste alta și care constituie principalul simbol al religiei creștine, reprezentând jertfa de răscumpărare pentru oameni a lui Isus Hristos. ◊ Expr. A pune cruce cuiva (sau la ceva) = a considera ca mort, definitiv lichidat, pierdut. A fi cu crucea-n sân = a fi (sau a se preface) evlavios. Cruce de aur, spun oamenii superstițioși când aud numele diavolului. 2. Figură sau desen în formă de cruce (I 1), având diferite semnificații: într-o listă de nume de persoane arată că posesorul celui însemnat cu cruce a decedat; înaintea unui cuvânt atestă vechimea mare a cuvântului respectiv; în calendar marchează o zi de sărbătoare creștină; peste un text indică semnul anulării etc. ◊ Cruce roșie = semn distinctiv al spitalelor, ambulanțelor, centrelor de asistență medicală, de prim ajutor etc. 3. Simbol al ritualului creștin, care constă dintr-un gest (semnul crucii) făcut cu degetele la frunte, la piept și, succesiv, la cei doi umeri. ◊ Expr. A-și face cruce = a) a executa simbolul crucii (I 1); b) a se minuna, a se mira tare. 4. Religia, confesiunea creștină; creștinism. 5. Termen care intră în componența numelui unor decorații, insigne etc. în formă de cruce (I 1). Crucea „Sfântul Gheorghe”. 6. Nume dat la diverse obiecte sau părți ale unor obiecte, dispuse în formă de cruce (I 1). ◊ (Tehn.) Cruce cardanică = dispozitiv mecanic de asamblare prin articulare, permițând transmiterea mișcării circulare între doi arbori care pot forma între ei un unghi oarecare. ◊ Crucea căruței = bucată de lemn pusă de-a curmezișul peste proțap. 7. Piesă de oțel, fontă, beton etc. pentru legarea a două conducte în prelungire, din care se despart două orificii laterale perpendiculare. ♦ Fiting cu patru intrări. 8. (În sintagmele) Crucea amiezii = a) punct pe bolta cerească unde se află Soarele la amiază; b) ora 12 ziua. Crucea nopții = miezul nopții. ◊ Loc. adj. și adv. În cruce = (așezat) cruciș, încrucișat. ◊ Expr. (Soarele) e cruce amiazăzi sau în crucea amiezii sau Soarele e (în) cruci sau (în) cruce amiazăzi = (e) la amiază, (ne aflăm) la ora 12 din zi. ♦ (Adverbial) Cruciș. ◊ Expr. A se pune cruce = a se împotrivi unei acțiuni, a se pune de-a curmezișul spre a o zădărnici. 9. Instrument de tortură în Antichitate, pe care osânditul îl purta adesea în spinare până la locul de execuție și pe care era apoi pironit cu cuie. ◊ Drumul crucii = suită de 14 popasuri, marcate prin picturi sau sculpturi, reprezentând patimile lui Hristos de la judecata lui Pilat până la răstignire; calvar, drumul Golgotei. ◊ Expr. A-și purta crucea = a îndura o suferință mare. 10. (Pop.; art.) Constelația lebedei, formată din cinci stele așezate în formă de cruce (I 1). 11. (Adesea la pl.) Loc unde se întretaie două sau mai multe drumuri; răscruce, răspântie. ◊ Expr. A face cruce = (despre vehicule cu orar fix) a se întâlni într-o stație, venind din direcții diferite. (Reg.) A i se face (cuiva) calea cruce cu cineva = a-i ieși cuiva cineva în cale, a se încrucișa drumurile mai multor persoane. A da cu crucea peste cineva = a întâlni pe cineva din întâmplare, pe neașteptate. A i se face cuiva calea cruce = a se deschide înaintea cuiva o răspântie; fig. a avea de ales între mai multe soluții; a se ivi piedici înaintea cuiva. ♦ (Înv.) Echipă compusă din doi până la patru soldați, care erau obligați să plătească căpeteniilor, în mod solidar, o anumită cotă de impozite. 12. (În sintagma) Cruce de voinic (sau de om) = bărbat în toată puterea; bărbat bine făcut; voinic. II. (Bot.) Compuse: crucea-pământului = plantă erbacee meliferă din familia umbeliferelor, cu tulpina și frunzele păroase, cu flori albe sau roz (Heracleum sphondylium); brânca-ursului; crucea-voinicului = plantă erbacee din familia ranunculaceelor, cu flori mari, albastre (Hepatica transilvanica). – Lat. crux, -cis. DOOM
crúce s. f., g.-d. art. crúcii; pl. cruci
crucii
CRUCÍ, crucesc, vb. IV. 1. Refl. A se mira foarte tare de un lucru neobișnuit; a se minuna (și a-și face semnul crucii); a se încruci. 2. Tranz. (Rar) A așeza în formă de cruce; a încrucișa. – Din cruce. DOOM
*crucí2 (a se ~) (a se mira) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se crucéște, imperf. 3 sg. se cruceá; conj. prez. 3 să se cruceáscă
crucile
CRÚCE, cruci, s. f. I. 1. Obiect format din două bucăți de lemn, de piatră, de metale prețioase etc. așezate perpendicular și simetric una peste alta și care constituie principalul simbol al religiei creștine, reprezentând jertfa de răscumpărare pentru oameni a lui Isus Hristos. ◊ Expr. A pune cruce cuiva (sau la ceva) = a considera ca mort, definitiv lichidat, pierdut. A fi cu crucea-n sân = a fi (sau a se preface) evlavios. Cruce de aur, spun oamenii superstițioși când aud numele diavolului. 2. Figură sau desen în formă de cruce (I 1), având diferite semnificații: într-o listă de nume de persoane arată că posesorul celui însemnat cu cruce a decedat; înaintea unui cuvânt atestă vechimea mare a cuvântului respectiv; în calendar marchează o zi de sărbătoare creștină; peste un text indică semnul anulării etc. ◊ Cruce roșie = semn distinctiv al spitalelor, ambulanțelor, centrelor de asistență medicală, de prim ajutor etc. 3. Simbol al ritualului creștin, care constă dintr-un gest (semnul crucii) făcut cu degetele la frunte, la piept și, succesiv, la cei doi umeri. ◊ Expr. A-și face cruce = a) a executa simbolul crucii (I 1); b) a se minuna, a se mira tare. 4. Religia, confesiunea creștină; creștinism. 5. Termen care intră în componența numelui unor decorații, insigne etc. în formă de cruce (I 1). Crucea „Sfântul Gheorghe”. 6. Nume dat la diverse obiecte sau părți ale unor obiecte, dispuse în formă de cruce (I 1). ◊ (Tehn.) Cruce cardanică = dispozitiv mecanic de asamblare prin articulare, permițând transmiterea mișcării circulare între doi arbori care pot forma între ei un unghi oarecare. ◊ Crucea căruței = bucată de lemn pusă de-a curmezișul peste proțap. 7. Piesă de oțel, fontă, beton etc. pentru legarea a două conducte în prelungire, din care se despart două orificii laterale perpendiculare. ♦ Fiting cu patru intrări. 8. (În sintagmele) Crucea amiezii = a) punct pe bolta cerească unde se află Soarele la amiază; b) ora 12 ziua. Crucea nopții = miezul nopții. ◊ Loc. adj. și adv. În cruce = (așezat) cruciș, încrucișat. ◊ Expr. (Soarele) e cruce amiazăzi sau în crucea amiezii sau Soarele e (în) cruci sau (în) cruce amiazăzi = (e) la amiază, (ne aflăm) la ora 12 din zi. ♦ (Adverbial) Cruciș. ◊ Expr. A se pune cruce = a se împotrivi unei acțiuni, a se pune de-a curmezișul spre a o zădărnici. 9. Instrument de tortură în Antichitate, pe care osânditul îl purta adesea în spinare până la locul de execuție și pe care era apoi pironit cu cuie. ◊ Drumul crucii = suită de 14 popasuri, marcate prin picturi sau sculpturi, reprezentând patimile lui Hristos de la judecata lui Pilat până la răstignire; calvar, drumul Golgotei. ◊ Expr. A-și purta crucea = a îndura o suferință mare. 10. (Pop.; art.) Constelația lebedei, formată din cinci stele așezate în formă de cruce (I 1). 11. (Adesea la pl.) Loc unde se întretaie două sau mai multe drumuri; răscruce, răspântie. ◊ Expr. A face cruce = (despre vehicule cu orar fix) a se întâlni într-o stație, venind din direcții diferite. (Reg.) A i se face (cuiva) calea cruce cu cineva = a-i ieși cuiva cineva în cale, a se încrucișa drumurile mai multor persoane. A da cu crucea peste cineva = a întâlni pe cineva din întâmplare, pe neașteptate. A i se face cuiva calea cruce = a se deschide înaintea cuiva o răspântie; fig. a avea de ales între mai multe soluții; a se ivi piedici înaintea cuiva. ♦ (Înv.) Echipă compusă din doi până la patru soldați, care erau obligați să plătească căpeteniilor, în mod solidar, o anumită cotă de impozite. 12. (În sintagma) Cruce de voinic (sau de om) = bărbat în toată puterea; bărbat bine făcut; voinic. II. (Bot.) Compuse: crucea-pământului = plantă erbacee meliferă din familia umbeliferelor, cu tulpina și frunzele păroase, cu flori albe sau roz (Heracleum sphondylium); brânca-ursului; crucea-voinicului = plantă erbacee din familia ranunculaceelor, cu flori mari, albastre (Hepatica transilvanica). – Lat. crux, -cis. DOOM
crúce s. f., g.-d. art. crúcii; pl. cruci
crucilor
CRÚCE, cruci, s. f. I. 1. Obiect format din două bucăți de lemn, de piatră, de metale prețioase etc. așezate perpendicular și simetric una peste alta și care constituie principalul simbol al religiei creștine, reprezentând jertfa de răscumpărare pentru oameni a lui Isus Hristos. ◊ Expr. A pune cruce cuiva (sau la ceva) = a considera ca mort, definitiv lichidat, pierdut. A fi cu crucea-n sân = a fi (sau a se preface) evlavios. Cruce de aur, spun oamenii superstițioși când aud numele diavolului. 2. Figură sau desen în formă de cruce (I 1), având diferite semnificații: într-o listă de nume de persoane arată că posesorul celui însemnat cu cruce a decedat; înaintea unui cuvânt atestă vechimea mare a cuvântului respectiv; în calendar marchează o zi de sărbătoare creștină; peste un text indică semnul anulării etc. ◊ Cruce roșie = semn distinctiv al spitalelor, ambulanțelor, centrelor de asistență medicală, de prim ajutor etc. 3. Simbol al ritualului creștin, care constă dintr-un gest (semnul crucii) făcut cu degetele la frunte, la piept și, succesiv, la cei doi umeri. ◊ Expr. A-și face cruce = a) a executa simbolul crucii (I 1); b) a se minuna, a se mira tare. 4. Religia, confesiunea creștină; creștinism. 5. Termen care intră în componența numelui unor decorații, insigne etc. în formă de cruce (I 1). Crucea „Sfântul Gheorghe”. 6. Nume dat la diverse obiecte sau părți ale unor obiecte, dispuse în formă de cruce (I 1). ◊ (Tehn.) Cruce cardanică = dispozitiv mecanic de asamblare prin articulare, permițând transmiterea mișcării circulare între doi arbori care pot forma între ei un unghi oarecare. ◊ Crucea căruței = bucată de lemn pusă de-a curmezișul peste proțap. 7. Piesă de oțel, fontă, beton etc. pentru legarea a două conducte în prelungire, din care se despart două orificii laterale perpendiculare. ♦ Fiting cu patru intrări. 8. (În sintagmele) Crucea amiezii = a) punct pe bolta cerească unde se află Soarele la amiază; b) ora 12 ziua. Crucea nopții = miezul nopții. ◊ Loc. adj. și adv. În cruce = (așezat) cruciș, încrucișat. ◊ Expr. (Soarele) e cruce amiazăzi sau în crucea amiezii sau Soarele e (în) cruci sau (în) cruce amiazăzi = (e) la amiază, (ne aflăm) la ora 12 din zi. ♦ (Adverbial) Cruciș. ◊ Expr. A se pune cruce = a se împotrivi unei acțiuni, a se pune de-a curmezișul spre a o zădărnici. 9. Instrument de tortură în Antichitate, pe care osânditul îl purta adesea în spinare până la locul de execuție și pe care era apoi pironit cu cuie. ◊ Drumul crucii = suită de 14 popasuri, marcate prin picturi sau sculpturi, reprezentând patimile lui Hristos de la judecata lui Pilat până la răstignire; calvar, drumul Golgotei. ◊ Expr. A-și purta crucea = a îndura o suferință mare. 10. (Pop.; art.) Constelația lebedei, formată din cinci stele așezate în formă de cruce (I 1). 11. (Adesea la pl.) Loc unde se întretaie două sau mai multe drumuri; răscruce, răspântie. ◊ Expr. A face cruce = (despre vehicule cu orar fix) a se întâlni într-o stație, venind din direcții diferite. (Reg.) A i se face (cuiva) calea cruce cu cineva = a-i ieși cuiva cineva în cale, a se încrucișa drumurile mai multor persoane. A da cu crucea peste cineva = a întâlni pe cineva din întâmplare, pe neașteptate. A i se face cuiva calea cruce = a se deschide înaintea cuiva o răspântie; fig. a avea de ales între mai multe soluții; a se ivi piedici înaintea cuiva. ♦ (Înv.) Echipă compusă din doi până la patru soldați, care erau obligați să plătească căpeteniilor, în mod solidar, o anumită cotă de impozite. 12. (În sintagma) Cruce de voinic (sau de om) = bărbat în toată puterea; bărbat bine făcut; voinic. II. (Bot.) Compuse: crucea-pământului = plantă erbacee meliferă din familia umbeliferelor, cu tulpina și frunzele păroase, cu flori albe sau roz (Heracleum sphondylium); brânca-ursului; crucea-voinicului = plantă erbacee din familia ranunculaceelor, cu flori mari, albastre (Hepatica transilvanica). – Lat. crux, -cis. DOOM
crúce s. f., g.-d. art. crúcii; pl. cruci
crucim
CRUCÍ, crucesc, vb. IV. 1. Refl. A se mira foarte tare de un lucru neobișnuit; a se minuna (și a-și face semnul crucii); a se încruci. 2. Tranz. (Rar) A așeza în formă de cruce; a încrucișa. – Din cruce. DOOM
*crucí2 (a se ~) (a se mira) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se crucéște, imperf. 3 sg. se cruceá; conj. prez. 3 să se cruceáscă
crucind
CRUCÍ, crucesc, vb. IV. 1. Refl. A se mira foarte tare de un lucru neobișnuit; a se minuna (și a-și face semnul crucii); a se încruci. 2. Tranz. (Rar) A așeza în formă de cruce; a încrucișa. – Din cruce. DOOM
*crucí2 (a se ~) (a se mira) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se crucéște, imperf. 3 sg. se cruceá; conj. prez. 3 să se cruceáscă
crucire
CRUCÍ, crucesc, vb. IV. 1. Refl. A se mira foarte tare de un lucru neobișnuit; a se minuna (și a-și face semnul crucii); a se încruci. 2. Tranz. (Rar) A așeza în formă de cruce; a încrucișa. – Din cruce. DOOM
*crucí2 (a se ~) (a se mira) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se crucéște, imperf. 3 sg. se cruceá; conj. prez. 3 să se cruceáscă
crucire
CRUCÍ, crucesc, vb. IV. 1. Refl. A se mira foarte tare de un lucru neobișnuit; a se minuna (și a-și face semnul crucii); a se încruci. 2. Tranz. (Rar) A așeza în formă de cruce; a încrucișa. – Din cruce.
cruciră
CRUCÍ, crucesc, vb. IV. 1. Refl. A se mira foarte tare de un lucru neobișnuit; a se minuna (și a-și face semnul crucii); a se încruci. 2. Tranz. (Rar) A așeza în formă de cruce; a încrucișa. – Din cruce. DOOM
*crucí2 (a se ~) (a se mira) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se crucéște, imperf. 3 sg. se cruceá; conj. prez. 3 să se cruceáscă
crucirăm
CRUCÍ, crucesc, vb. IV. 1. Refl. A se mira foarte tare de un lucru neobișnuit; a se minuna (și a-și face semnul crucii); a se încruci. 2. Tranz. (Rar) A așeza în formă de cruce; a încrucișa. – Din cruce. DOOM
*crucí2 (a se ~) (a se mira) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se crucéște, imperf. 3 sg. se cruceá; conj. prez. 3 să se cruceáscă
crucirăți
CRUCÍ, crucesc, vb. IV. 1. Refl. A se mira foarte tare de un lucru neobișnuit; a se minuna (și a-și face semnul crucii); a se încruci. 2. Tranz. (Rar) A așeza în formă de cruce; a încrucișa. – Din cruce. DOOM
*crucí2 (a se ~) (a se mira) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se crucéște, imperf. 3 sg. se cruceá; conj. prez. 3 să se cruceáscă
crucise
CRUCÍ, crucesc, vb. IV. 1. Refl. A se mira foarte tare de un lucru neobișnuit; a se minuna (și a-și face semnul crucii); a se încruci. 2. Tranz. (Rar) A așeza în formă de cruce; a încrucișa. – Din cruce. DOOM
*crucí2 (a se ~) (a se mira) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se crucéște, imperf. 3 sg. se cruceá; conj. prez. 3 să se cruceáscă
crucisem
CRUCÍ, crucesc, vb. IV. 1. Refl. A se mira foarte tare de un lucru neobișnuit; a se minuna (și a-și face semnul crucii); a se încruci. 2. Tranz. (Rar) A așeza în formă de cruce; a încrucișa. – Din cruce. DOOM
*crucí2 (a se ~) (a se mira) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se crucéște, imperf. 3 sg. se cruceá; conj. prez. 3 să se cruceáscă
cruciseră
CRUCÍ, crucesc, vb. IV. 1. Refl. A se mira foarte tare de un lucru neobișnuit; a se minuna (și a-și face semnul crucii); a se încruci. 2. Tranz. (Rar) A așeza în formă de cruce; a încrucișa. – Din cruce. DOOM
*crucí2 (a se ~) (a se mira) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se crucéște, imperf. 3 sg. se cruceá; conj. prez. 3 să se cruceáscă
cruciserăm
CRUCÍ, crucesc, vb. IV. 1. Refl. A se mira foarte tare de un lucru neobișnuit; a se minuna (și a-și face semnul crucii); a se încruci. 2. Tranz. (Rar) A așeza în formă de cruce; a încrucișa. – Din cruce. DOOM
*crucí2 (a se ~) (a se mira) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se crucéște, imperf. 3 sg. se cruceá; conj. prez. 3 să se cruceáscă
cruciserăți
CRUCÍ, crucesc, vb. IV. 1. Refl. A se mira foarte tare de un lucru neobișnuit; a se minuna (și a-și face semnul crucii); a se încruci. 2. Tranz. (Rar) A așeza în formă de cruce; a încrucișa. – Din cruce. DOOM
*crucí2 (a se ~) (a se mira) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se crucéște, imperf. 3 sg. se cruceá; conj. prez. 3 să se cruceáscă
cruciseși
CRUCÍ, crucesc, vb. IV. 1. Refl. A se mira foarte tare de un lucru neobișnuit; a se minuna (și a-și face semnul crucii); a se încruci. 2. Tranz. (Rar) A așeza în formă de cruce; a încrucișa. – Din cruce. DOOM
*crucí2 (a se ~) (a se mira) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se crucéște, imperf. 3 sg. se cruceá; conj. prez. 3 să se cruceáscă
cruciseți
CRUCÍ, crucesc, vb. IV. 1. Refl. A se mira foarte tare de un lucru neobișnuit; a se minuna (și a-și face semnul crucii); a se încruci. 2. Tranz. (Rar) A așeza în formă de cruce; a încrucișa. – Din cruce. DOOM
*crucí2 (a se ~) (a se mira) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se crucéște, imperf. 3 sg. se cruceá; conj. prez. 3 să se cruceáscă
crucit
CRUCÍ, crucesc, vb. IV. 1. Refl. A se mira foarte tare de un lucru neobișnuit; a se minuna (și a-și face semnul crucii); a se încruci. 2. Tranz. (Rar) A așeza în formă de cruce; a încrucișa. – Din cruce. DOOM
*crucí2 (a se ~) (a se mira) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se crucéște, imperf. 3 sg. se cruceá; conj. prez. 3 să se cruceáscă
crucit
CRUCÍT, -Ă, cruciți, -te, adj. Mirat, uimit, înmărmurit. – V. cruci.
cruciulița
CRUCIULÍȚĂ, cruciulițe, s. f. 1. Diminutiv al lui cruce (I 1); cruciță. 2. Cusătură artistică de mână, foarte folosită în portul național și în broderia populară românească. 3. Nume dat mai multor plante erbacee din familia compozeelor, cu flori galbene (Senecio). – Cruce + suf. -uliță. DOOM
cruciulíță s. f., g.-d. art. cruciulíței; pl. cruciulíțe
cruciulițe
CRUCIULÍȚĂ, cruciulițe, s. f. 1. Diminutiv al lui cruce (I 1); cruciță. 2. Cusătură artistică de mână, foarte folosită în portul național și în broderia populară românească. 3. Nume dat mai multor plante erbacee din familia compozeelor, cu flori galbene (Senecio). – Cruce + suf. -uliță. DOOM
cruciulíță s. f., g.-d. art. cruciulíței; pl. cruciulíțe
cruciuliței
CRUCIULÍȚĂ, cruciulițe, s. f. 1. Diminutiv al lui cruce (I 1); cruciță. 2. Cusătură artistică de mână, foarte folosită în portul național și în broderia populară românească. 3. Nume dat mai multor plante erbacee din familia compozeelor, cu flori galbene (Senecio). – Cruce + suf. -uliță. DOOM
cruciulíță s. f., g.-d. art. cruciulíței; pl. cruciulíțe
cruciulițele
CRUCIULÍȚĂ, cruciulițe, s. f. 1. Diminutiv al lui cruce (I 1); cruciță. 2. Cusătură artistică de mână, foarte folosită în portul național și în broderia populară românească. 3. Nume dat mai multor plante erbacee din familia compozeelor, cu flori galbene (Senecio). – Cruce + suf. -uliță. DOOM
cruciulíță s. f., g.-d. art. cruciulíței; pl. cruciulíțe
cruciulițelor
CRUCIULÍȚĂ, cruciulițe, s. f. 1. Diminutiv al lui cruce (I 1); cruciță. 2. Cusătură artistică de mână, foarte folosită în portul național și în broderia populară românească. 3. Nume dat mai multor plante erbacee din familia compozeelor, cu flori galbene (Senecio). – Cruce + suf. -uliță. DOOM
cruciulíță s. f., g.-d. art. cruciulíței; pl. cruciulíțe
cruciș
CRUCÍȘ, -Ă, cruciși, -e, adj., adv. I. Adj. 1. (Despre ochi, p. ext., despre oameni) Sașiu; fig. dușmănos. 2. Care se întretaie, se încrucișează. ◊ Loc. adv. În cruciș = în cruce. II. Adv. 1. Întretăindu-se în formă de cruce (I 1). 2. În direcție piezișă; oblic. ◊ Expr. Și (în) cruciș, și (în) curmeziș = în lung și în lat, în toate părțile. A se pune (în) cruciș și (în) curmeziș = a încerca prin toate mijloacele să se opună, să zădărnicească o acțiune. – Cruce + suf. -iș. DOOM
crucíș2 adv.
crucișa
CRUCÍȘ, -Ă, cruciși, -e, adj., adv. I. Adj. 1. (Despre ochi, p. ext., despre oameni) Sașiu; fig. dușmănos. 2. Care se întretaie, se încrucișează. ◊ Loc. adv. În cruciș = în cruce. II. Adv. 1. Întretăindu-se în formă de cruce (I 1). 2. În direcție piezișă; oblic. ◊ Expr. Și (în) cruciș, și (în) curmeziș = în lung și în lat, în toate părțile. A se pune (în) cruciș și (în) curmeziș = a încerca prin toate mijloacele să se opună, să zădărnicească o acțiune. – Cruce + suf. -iș. DOOM
crucíș2 adv.
crucișe
CRUCÍȘ, -Ă, cruciși, -e, adj., adv. I. Adj. 1. (Despre ochi, p. ext., despre oameni) Sașiu; fig. dușmănos. 2. Care se întretaie, se încrucișează. ◊ Loc. adv. În cruciș = în cruce. II. Adv. 1. Întretăindu-se în formă de cruce (I 1). 2. În direcție piezișă; oblic. ◊ Expr. Și (în) cruciș, și (în) curmeziș = în lung și în lat, în toate părțile. A se pune (în) cruciș și (în) curmeziș = a încerca prin toate mijloacele să se opună, să zădărnicească o acțiune. – Cruce + suf. -iș. DOOM
crucíș2 adv.
crucișei
CRUCÍȘ, -Ă, cruciși, -e, adj., adv. I. Adj. 1. (Despre ochi, p. ext., despre oameni) Sașiu; fig. dușmănos. 2. Care se întretaie, se încrucișează. ◊ Loc. adv. În cruciș = în cruce. II. Adv. 1. Întretăindu-se în formă de cruce (I 1). 2. În direcție piezișă; oblic. ◊ Expr. Și (în) cruciș, și (în) curmeziș = în lung și în lat, în toate părțile. A se pune (în) cruciș și (în) curmeziș = a încerca prin toate mijloacele să se opună, să zădărnicească o acțiune. – Cruce + suf. -iș. DOOM
crucíș2 adv.
crucișele
CRUCÍȘ, -Ă, cruciși, -e, adj., adv. I. Adj. 1. (Despre ochi, p. ext., despre oameni) Sașiu; fig. dușmănos. 2. Care se întretaie, se încrucișează. ◊ Loc. adv. În cruciș = în cruce. II. Adv. 1. Întretăindu-se în formă de cruce (I 1). 2. În direcție piezișă; oblic. ◊ Expr. Și (în) cruciș, și (în) curmeziș = în lung și în lat, în toate părțile. A se pune (în) cruciș și (în) curmeziș = a încerca prin toate mijloacele să se opună, să zădărnicească o acțiune. – Cruce + suf. -iș. DOOM
crucíș2 adv.
crucișelor
CRUCÍȘ, -Ă, cruciși, -e, adj., adv. I. Adj. 1. (Despre ochi, p. ext., despre oameni) Sașiu; fig. dușmănos. 2. Care se întretaie, se încrucișează. ◊ Loc. adv. În cruciș = în cruce. II. Adv. 1. Întretăindu-se în formă de cruce (I 1). 2. În direcție piezișă; oblic. ◊ Expr. Și (în) cruciș, și (în) curmeziș = în lung și în lat, în toate părțile. A se pune (în) cruciș și (în) curmeziș = a încerca prin toate mijloacele să se opună, să zădărnicească o acțiune. – Cruce + suf. -iș. DOOM
crucíș2 adv.
crucișetor
CRUCIȘETÓR s. n. v. crucișător.
cruciși
CRUCÍ, crucesc, vb. IV. 1. Refl. A se mira foarte tare de un lucru neobișnuit; a se minuna (și a-și face semnul crucii); a se încruci. 2. Tranz. (Rar) A așeza în formă de cruce; a încrucișa. – Din cruce. DOOM
*crucí2 (a se ~) (a se mira) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se crucéște, imperf. 3 sg. se cruceá; conj. prez. 3 să se cruceáscă
cruciși
CRUCÍȘ, -Ă, cruciși, -e, adj., adv. I. Adj. 1. (Despre ochi, p. ext., despre oameni) Sașiu; fig. dușmănos. 2. Care se întretaie, se încrucișează. ◊ Loc. adv. În cruciș = în cruce. II. Adv. 1. Întretăindu-se în formă de cruce (I 1). 2. În direcție piezișă; oblic. ◊ Expr. Și (în) cruciș, și (în) curmeziș = în lung și în lat, în toate părțile. A se pune (în) cruciș și (în) curmeziș = a încerca prin toate mijloacele să se opună, să zădărnicească o acțiune. – Cruce + suf. -iș. DOOM
crucíș2 adv.
crucișii
CRUCÍȘ, -Ă, cruciși, -e, adj., adv. I. Adj. 1. (Despre ochi, p. ext., despre oameni) Sașiu; fig. dușmănos. 2. Care se întretaie, se încrucișează. ◊ Loc. adv. În cruciș = în cruce. II. Adv. 1. Întretăindu-se în formă de cruce (I 1). 2. În direcție piezișă; oblic. ◊ Expr. Și (în) cruciș, și (în) curmeziș = în lung și în lat, în toate părțile. A se pune (în) cruciș și (în) curmeziș = a încerca prin toate mijloacele să se opună, să zădărnicească o acțiune. – Cruce + suf. -iș. DOOM
crucíș2 adv.
crucișilor
CRUCÍȘ, -Ă, cruciși, -e, adj., adv. I. Adj. 1. (Despre ochi, p. ext., despre oameni) Sașiu; fig. dușmănos. 2. Care se întretaie, se încrucișează. ◊ Loc. adv. În cruciș = în cruce. II. Adv. 1. Întretăindu-se în formă de cruce (I 1). 2. În direcție piezișă; oblic. ◊ Expr. Și (în) cruciș, și (în) curmeziș = în lung și în lat, în toate părțile. A se pune (în) cruciș și (în) curmeziș = a încerca prin toate mijloacele să se opună, să zădărnicească o acțiune. – Cruce + suf. -iș. DOOM
crucíș2 adv.
crucișul
CRUCÍȘ, -Ă, cruciși, -e, adj., adv. I. Adj. 1. (Despre ochi, p. ext., despre oameni) Sașiu; fig. dușmănos. 2. Care se întretaie, se încrucișează. ◊ Loc. adv. În cruciș = în cruce. II. Adv. 1. Întretăindu-se în formă de cruce (I 1). 2. În direcție piezișă; oblic. ◊ Expr. Și (în) cruciș, și (în) curmeziș = în lung și în lat, în toate părțile. A se pune (în) cruciș și (în) curmeziș = a încerca prin toate mijloacele să se opună, să zădărnicească o acțiune. – Cruce + suf. -iș. DOOM
crucíș2 adv.
crucișului
CRUCÍȘ, -Ă, cruciși, -e, adj., adv. I. Adj. 1. (Despre ochi, p. ext., despre oameni) Sașiu; fig. dușmănos. 2. Care se întretaie, se încrucișează. ◊ Loc. adv. În cruciș = în cruce. II. Adv. 1. Întretăindu-se în formă de cruce (I 1). 2. În direcție piezișă; oblic. ◊ Expr. Și (în) cruciș, și (în) curmeziș = în lung și în lat, în toate părțile. A se pune (în) cruciș și (în) curmeziș = a încerca prin toate mijloacele să se opună, să zădărnicească o acțiune. – Cruce + suf. -iș. DOOM
crucíș2 adv.
crucișătoare
CRUCIȘĂTÓR, crucișătoare, s. n. Navă de luptă de 5 000 – 30 000 t, prevăzută cu cuirasă, dotată cu artilerie de calibru mijlociu și mare și cu rachete. – [În]crucișa + suf. -ător. (după fr. croiseur). DOOM
crucișătór s. n., pl. crucișătoáre
crucișătoarele
CRUCIȘĂTÓR, crucișătoare, s. n. Navă de luptă de 5 000 – 30 000 t, prevăzută cu cuirasă, dotată cu artilerie de calibru mijlociu și mare și cu rachete. – [În]crucișa + suf. -ător. (după fr. croiseur). DOOM
crucișătór s. n., pl. crucișătoáre
crucișătoarelor
CRUCIȘĂTÓR, crucișătoare, s. n. Navă de luptă de 5 000 – 30 000 t, prevăzută cu cuirasă, dotată cu artilerie de calibru mijlociu și mare și cu rachete. – [În]crucișa + suf. -ător. (după fr. croiseur). DOOM
crucișătór s. n., pl. crucișătoáre
crucișător
CRUCIȘĂTÓR, crucișătoare, s. n. Navă de luptă de 5 000 – 30 000 t, prevăzută cu cuirasă, dotată cu artilerie de calibru mijlociu și mare și cu rachete. – [În]crucișa + suf. -ător. (după fr. croiseur). DOOM
crucișătór s. n., pl. crucișătoáre
crucișătorul
CRUCIȘĂTÓR, crucișătoare, s. n. Navă de luptă de 5 000 – 30 000 t, prevăzută cu cuirasă, dotată cu artilerie de calibru mijlociu și mare și cu rachete. – [În]crucișa + suf. -ător. (după fr. croiseur). DOOM
crucișătór s. n., pl. crucișătoáre
crucișătorului
CRUCIȘĂTÓR, crucișătoare, s. n. Navă de luptă de 5 000 – 30 000 t, prevăzută cu cuirasă, dotată cu artilerie de calibru mijlociu și mare și cu rachete. – [În]crucișa + suf. -ător. (după fr. croiseur). DOOM
crucișătór s. n., pl. crucișătoáre
crucișătura
CRUCIȘĂTÚRĂ, crucișături, s. f. (Reg.) Încrucișare. – Din [în]crucișa + suf. -ătură. DOOM
crucișătúră (reg.) s. f., g.-d. art. crucișătúrii; pl. crucișătúri
crucișături
CRUCIȘĂTÚRĂ, crucișături, s. f. (Reg.) Încrucișare. – Din [în]crucișa + suf. -ătură. DOOM
crucișătúră (reg.) s. f., g.-d. art. crucișătúrii; pl. crucișătúri
crucișăturii
CRUCIȘĂTÚRĂ, crucișături, s. f. (Reg.) Încrucișare. – Din [în]crucișa + suf. -ătură. DOOM
crucișătúră (reg.) s. f., g.-d. art. crucișătúrii; pl. crucișătúri
crucișăturile
CRUCIȘĂTÚRĂ, crucișături, s. f. (Reg.) Încrucișare. – Din [în]crucișa + suf. -ătură. DOOM
crucișătúră (reg.) s. f., g.-d. art. crucișătúrii; pl. crucișătúri
crucișăturilor
CRUCIȘĂTÚRĂ, crucișături, s. f. (Reg.) Încrucișare. – Din [în]crucișa + suf. -ătură. DOOM
crucișătúră (reg.) s. f., g.-d. art. crucișătúrii; pl. crucișătúri
crucița
CRUCÍȚĂ, crucițe, s. f. (Rar) Cruciuliță (1). – Cruce + suf. -iță. DOOM
crucíță (rar) s. f., g.-d. art. crucíței; pl. crucíțe
crucițe
CRUCÍȚĂ, crucițe, s. f. (Rar) Cruciuliță (1). – Cruce + suf. -iță. DOOM
crucíță (rar) s. f., g.-d. art. crucíței; pl. crucíțe
cruciței
CRUCÍȚĂ, crucițe, s. f. (Rar) Cruciuliță (1). – Cruce + suf. -iță. DOOM
crucíță (rar) s. f., g.-d. art. crucíței; pl. crucíțe
crucițele
CRUCÍȚĂ, crucițe, s. f. (Rar) Cruciuliță (1). – Cruce + suf. -iță. DOOM
crucíță (rar) s. f., g.-d. art. crucíței; pl. crucíțe
crucițelor
CRUCÍȚĂ, crucițe, s. f. (Rar) Cruciuliță (1). – Cruce + suf. -iță. DOOM
crucíță (rar) s. f., g.-d. art. crucíței; pl. crucíțe
cruciți
CRUCÍ, crucesc, vb. IV. 1. Refl. A se mira foarte tare de un lucru neobișnuit; a se minuna (și a-și face semnul crucii); a se încruci. 2. Tranz. (Rar) A așeza în formă de cruce; a încrucișa. – Din cruce. DOOM
*crucí2 (a se ~) (a se mira) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se crucéște, imperf. 3 sg. se cruceá; conj. prez. 3 să se cruceáscă
crucna
CRÚCNĂ, crucne, s. f. Bară de oțel, cu mâner în formă de ochi, cu care se scutură zgura de pe vatra cuptorului ori cu care se amestecă baia de metal topit la fabricarea oțelului. – După germ. Krücke. DOOM
crúcnă s. f., g.-d. art. crúcnei; pl. crúcne
crucne
CRÚCNĂ, crucne, s. f. Bară de oțel, cu mâner în formă de ochi, cu care se scutură zgura de pe vatra cuptorului ori cu care se amestecă baia de metal topit la fabricarea oțelului. – După germ. Krücke. DOOM
crúcnă s. f., g.-d. art. crúcnei; pl. crúcne
crucnei
CRÚCNĂ, crucne, s. f. Bară de oțel, cu mâner în formă de ochi, cu care se scutură zgura de pe vatra cuptorului ori cu care se amestecă baia de metal topit la fabricarea oțelului. – După germ. Krücke. DOOM
crúcnă s. f., g.-d. art. crúcnei; pl. crúcne
crucnele
CRÚCNĂ, crucne, s. f. Bară de oțel, cu mâner în formă de ochi, cu care se scutură zgura de pe vatra cuptorului ori cu care se amestecă baia de metal topit la fabricarea oțelului. – După germ. Krücke. DOOM
crúcnă s. f., g.-d. art. crúcnei; pl. crúcne
crucnelor
CRÚCNĂ, crucne, s. f. Bară de oțel, cu mâner în formă de ochi, cu care se scutură zgura de pe vatra cuptorului ori cu care se amestecă baia de metal topit la fabricarea oțelului. – După germ. Krücke. DOOM
crúcnă s. f., g.-d. art. crúcnei; pl. crúcne
crud
CRUD, -Ă, cruzi, -de, adj. I. 1. (Despre alimente) Care n-a fost (suficient) supus acțiunii focului; nefiert, nefript, necopt (suficient). 2. (Despre fructe) Neajuns la maturitate; verde. ♦ (Despre plante sau părți ale lor) Care este încă în dezvoltare; fraged. ♦ (Despre ființe) În vârstă fragedă, tânăr; plăpând. 3. (Despre unele materiale) Brut, neprelucrat. II. Fig. 1. (Despre ființe și manifestările lor) Care simte plăcere când vede pe altul suferind; neomenos, nemilos. ♦ Neîndurător, implacabil. 2. Violent, sângeros, intens. Luptă crudă. – Lat. crudus. DOOM
crud adj. m., pl. cruzi; f. crúdă, pl. crúde
cruda
CRUD, -Ă, cruzi, -de, adj. I. 1. (Despre alimente) Care n-a fost (suficient) supus acțiunii focului; nefiert, nefript, necopt (suficient). 2. (Despre fructe) Neajuns la maturitate; verde. ♦ (Despre plante sau părți ale lor) Care este încă în dezvoltare; fraged. ♦ (Despre ființe) În vârstă fragedă, tânăr; plăpând. 3. (Despre unele materiale) Brut, neprelucrat. II. Fig. 1. (Despre ființe și manifestările lor) Care simte plăcere când vede pe altul suferind; neomenos, nemilos. ♦ Neîndurător, implacabil. 2. Violent, sângeros, intens. Luptă crudă. – Lat. crudus. DOOM
crud adj. m., pl. cruzi; f. crúdă, pl. crúde
crude
CRUD, -Ă, cruzi, -de, adj. I. 1. (Despre alimente) Care n-a fost (suficient) supus acțiunii focului; nefiert, nefript, necopt (suficient). 2. (Despre fructe) Neajuns la maturitate; verde. ♦ (Despre plante sau părți ale lor) Care este încă în dezvoltare; fraged. ♦ (Despre ființe) În vârstă fragedă, tânăr; plăpând. 3. (Despre unele materiale) Brut, neprelucrat. II. Fig. 1. (Despre ființe și manifestările lor) Care simte plăcere când vede pe altul suferind; neomenos, nemilos. ♦ Neîndurător, implacabil. 2. Violent, sângeros, intens. Luptă crudă. – Lat. crudus. DOOM
crud adj. m., pl. cruzi; f. crúdă, pl. crúde
crudei
CRUD, -Ă, cruzi, -de, adj. I. 1. (Despre alimente) Care n-a fost (suficient) supus acțiunii focului; nefiert, nefript, necopt (suficient). 2. (Despre fructe) Neajuns la maturitate; verde. ♦ (Despre plante sau părți ale lor) Care este încă în dezvoltare; fraged. ♦ (Despre ființe) În vârstă fragedă, tânăr; plăpând. 3. (Despre unele materiale) Brut, neprelucrat. II. Fig. 1. (Despre ființe și manifestările lor) Care simte plăcere când vede pe altul suferind; neomenos, nemilos. ♦ Neîndurător, implacabil. 2. Violent, sângeros, intens. Luptă crudă. – Lat. crudus. DOOM
crud adj. m., pl. cruzi; f. crúdă, pl. crúde
crudele
CRUD, -Ă, cruzi, -de, adj. I. 1. (Despre alimente) Care n-a fost (suficient) supus acțiunii focului; nefiert, nefript, necopt (suficient). 2. (Despre fructe) Neajuns la maturitate; verde. ♦ (Despre plante sau părți ale lor) Care este încă în dezvoltare; fraged. ♦ (Despre ființe) În vârstă fragedă, tânăr; plăpând. 3. (Despre unele materiale) Brut, neprelucrat. II. Fig. 1. (Despre ființe și manifestările lor) Care simte plăcere când vede pe altul suferind; neomenos, nemilos. ♦ Neîndurător, implacabil. 2. Violent, sângeros, intens. Luptă crudă. – Lat. crudus. DOOM
crud adj. m., pl. cruzi; f. crúdă, pl. crúde
crudelor
CRUD, -Ă, cruzi, -de, adj. I. 1. (Despre alimente) Care n-a fost (suficient) supus acțiunii focului; nefiert, nefript, necopt (suficient). 2. (Despre fructe) Neajuns la maturitate; verde. ♦ (Despre plante sau părți ale lor) Care este încă în dezvoltare; fraged. ♦ (Despre ființe) În vârstă fragedă, tânăr; plăpând. 3. (Despre unele materiale) Brut, neprelucrat. II. Fig. 1. (Despre ființe și manifestările lor) Care simte plăcere când vede pe altul suferind; neomenos, nemilos. ♦ Neîndurător, implacabil. 2. Violent, sângeros, intens. Luptă crudă. – Lat. crudus. DOOM
crud adj. m., pl. cruzi; f. crúdă, pl. crúde
crudiciune
CRUDICIÚNE, crudiciuni, s. f. (Reg.) Aliment care se mănâncă crud. – Crud + suf. -iciune. DOOM
crudiciúne (reg.) s. f., g.-d. art. crudiciúnii; pl. crudiciúni
crudiciunea
CRUDICIÚNE, crudiciuni, s. f. (Reg.) Aliment care se mănâncă crud. – Crud + suf. -iciune. DOOM
crudiciúne (reg.) s. f., g.-d. art. crudiciúnii; pl. crudiciúni
crudiciuni
CRUDICIÚNE, crudiciuni, s. f. (Reg.) Aliment care se mănâncă crud. – Crud + suf. -iciune. DOOM
crudiciúne (reg.) s. f., g.-d. art. crudiciúnii; pl. crudiciúni
crudiciunii
CRUDICIÚNE, crudiciuni, s. f. (Reg.) Aliment care se mănâncă crud. – Crud + suf. -iciune. DOOM
crudiciúne (reg.) s. f., g.-d. art. crudiciúnii; pl. crudiciúni
crudiciunile
CRUDICIÚNE, crudiciuni, s. f. (Reg.) Aliment care se mănâncă crud. – Crud + suf. -iciune. DOOM
crudiciúne (reg.) s. f., g.-d. art. crudiciúnii; pl. crudiciúni
crudiciunilor
CRUDICIÚNE, crudiciuni, s. f. (Reg.) Aliment care se mănâncă crud. – Crud + suf. -iciune. DOOM
crudiciúne (reg.) s. f., g.-d. art. crudiciúnii; pl. crudiciúni
cruditate
CRUDITÁTE, (2) crudități, s. f. 1. Însușirea de a fi crud. 2. (Concr.; la pl.) Fructe, legume proaspete, verdețuri. – Din fr. crudité. DOOM
cruditáte (însușire) s. f., g.-d. art. cruditắții
cruditatea
CRUDITÁTE, (2) crudități, s. f. 1. Însușirea de a fi crud. 2. (Concr.; la pl.) Fructe, legume proaspete, verdețuri. – Din fr. crudité. DOOM
cruditáte (însușire) s. f., g.-d. art. cruditắții
crudități
CRUDITÁTE, (2) crudități, s. f. 1. Însușirea de a fi crud. 2. (Concr.; la pl.) Fructe, legume proaspete, verdețuri. – Din fr. crudité. DOOM
cruditáte (însușire) s. f., g.-d. art. cruditắții
crudității
CRUDITÁTE, (2) crudități, s. f. 1. Însușirea de a fi crud. 2. (Concr.; la pl.) Fructe, legume proaspete, verdețuri. – Din fr. crudité. DOOM
cruditáte (însușire) s. f., g.-d. art. cruditắții
cruditățile
CRUDITÁTE, (2) crudități, s. f. 1. Însușirea de a fi crud. 2. (Concr.; la pl.) Fructe, legume proaspete, verdețuri. – Din fr. crudité. DOOM
cruditáte (însușire) s. f., g.-d. art. cruditắții
crudităților
CRUDITÁTE, (2) crudități, s. f. 1. Însușirea de a fi crud. 2. (Concr.; la pl.) Fructe, legume proaspete, verdețuri. – Din fr. crudité. DOOM
cruditáte (însușire) s. f., g.-d. art. cruditắții
crudul
CRUD, -Ă, cruzi, -de, adj. I. 1. (Despre alimente) Care n-a fost (suficient) supus acțiunii focului; nefiert, nefript, necopt (suficient). 2. (Despre fructe) Neajuns la maturitate; verde. ♦ (Despre plante sau părți ale lor) Care este încă în dezvoltare; fraged. ♦ (Despre ființe) În vârstă fragedă, tânăr; plăpând. 3. (Despre unele materiale) Brut, neprelucrat. II. Fig. 1. (Despre ființe și manifestările lor) Care simte plăcere când vede pe altul suferind; neomenos, nemilos. ♦ Neîndurător, implacabil. 2. Violent, sângeros, intens. Luptă crudă. – Lat. crudus. DOOM
crud adj. m., pl. cruzi; f. crúdă, pl. crúde
crudului
CRUD, -Ă, cruzi, -de, adj. I. 1. (Despre alimente) Care n-a fost (suficient) supus acțiunii focului; nefiert, nefript, necopt (suficient). 2. (Despre fructe) Neajuns la maturitate; verde. ♦ (Despre plante sau părți ale lor) Care este încă în dezvoltare; fraged. ♦ (Despre ființe) În vârstă fragedă, tânăr; plăpând. 3. (Despre unele materiale) Brut, neprelucrat. II. Fig. 1. (Despre ființe și manifestările lor) Care simte plăcere când vede pe altul suferind; neomenos, nemilos. ♦ Neîndurător, implacabil. 2. Violent, sângeros, intens. Luptă crudă. – Lat. crudus. DOOM
crud adj. m., pl. cruzi; f. crúdă, pl. crúde
cruduț
CRUDÚȚ, -Ă, cruduți, -e, adj. (Reg.) Diminutiv al lui crud (I). – Crud + suf. -uț. DOOM
crudúț (reg.) adj. m., pl. crudúți; f. crudúță, pl. crudúțe
cruduța
CRUDÚȚ, -Ă, cruduți, -e, adj. (Reg.) Diminutiv al lui crud (I). – Crud + suf. -uț. DOOM
crudúț (reg.) adj. m., pl. crudúți; f. crudúță, pl. crudúțe
cruduțe
CRUDÚȚ, -Ă, cruduți, -e, adj. (Reg.) Diminutiv al lui crud (I). – Crud + suf. -uț. DOOM
crudúț (reg.) adj. m., pl. crudúți; f. crudúță, pl. crudúțe
cruduței
CRUDÚȚ, -Ă, cruduți, -e, adj. (Reg.) Diminutiv al lui crud (I). – Crud + suf. -uț. DOOM
crudúț (reg.) adj. m., pl. crudúți; f. crudúță, pl. crudúțe
cruduțele
CRUDÚȚ, -Ă, cruduți, -e, adj. (Reg.) Diminutiv al lui crud (I). – Crud + suf. -uț. DOOM
crudúț (reg.) adj. m., pl. crudúți; f. crudúță, pl. crudúțe
cruduțelor
CRUDÚȚ, -Ă, cruduți, -e, adj. (Reg.) Diminutiv al lui crud (I). – Crud + suf. -uț. DOOM
crudúț (reg.) adj. m., pl. crudúți; f. crudúță, pl. crudúțe
cruduți
CRUDÚȚ, -Ă, cruduți, -e, adj. (Reg.) Diminutiv al lui crud (I). – Crud + suf. -uț. DOOM
crudúț (reg.) adj. m., pl. crudúți; f. crudúță, pl. crudúțe
cruduții
CRUDÚȚ, -Ă, cruduți, -e, adj. (Reg.) Diminutiv al lui crud (I). – Crud + suf. -uț. DOOM
crudúț (reg.) adj. m., pl. crudúți; f. crudúță, pl. crudúțe
cruduților
CRUDÚȚ, -Ă, cruduți, -e, adj. (Reg.) Diminutiv al lui crud (I). – Crud + suf. -uț. DOOM
crudúț (reg.) adj. m., pl. crudúți; f. crudúță, pl. crudúțe
cruduțul
CRUDÚȚ, -Ă, cruduți, -e, adj. (Reg.) Diminutiv al lui crud (I). – Crud + suf. -uț. DOOM
crudúț (reg.) adj. m., pl. crudúți; f. crudúță, pl. crudúțe
cruduțului
CRUDÚȚ, -Ă, cruduți, -e, adj. (Reg.) Diminutiv al lui crud (I). – Crud + suf. -uț. DOOM
crudúț (reg.) adj. m., pl. crudúți; f. crudúță, pl. crudúțe
crug
CRUG, cruguri, s. n. (Înv.) 1. Orbită a Lunii sau a unei planete. ◊ Crugul cerului (sau ceresc) = bolta cerească. 2. Ciclu solar (sau lunar). – Din rus., sb. krug. DOOM
crug (înv.) s. n., pl. crúguri
crugul
CRUG, cruguri, s. n. (Înv.) 1. Orbită a Lunii sau a unei planete. ◊ Crugul cerului (sau ceresc) = bolta cerească. 2. Ciclu solar (sau lunar). – Din rus., sb. krug. DOOM
crug (înv.) s. n., pl. crúguri
crugului
CRUG, cruguri, s. n. (Înv.) 1. Orbită a Lunii sau a unei planete. ◊ Crugul cerului (sau ceresc) = bolta cerească. 2. Ciclu solar (sau lunar). – Din rus., sb. krug. DOOM
crug (înv.) s. n., pl. crúguri
cruguri
CRUG, cruguri, s. n. (Înv.) 1. Orbită a Lunii sau a unei planete. ◊ Crugul cerului (sau ceresc) = bolta cerească. 2. Ciclu solar (sau lunar). – Din rus., sb. krug. DOOM
crug (înv.) s. n., pl. crúguri
crugurile
CRUG, cruguri, s. n. (Înv.) 1. Orbită a Lunii sau a unei planete. ◊ Crugul cerului (sau ceresc) = bolta cerească. 2. Ciclu solar (sau lunar). – Din rus., sb. krug. DOOM
crug (înv.) s. n., pl. crúguri
crugurilor
CRUG, cruguri, s. n. (Înv.) 1. Orbită a Lunii sau a unei planete. ◊ Crugul cerului (sau ceresc) = bolta cerească. 2. Ciclu solar (sau lunar). – Din rus., sb. krug. DOOM
crug (înv.) s. n., pl. crúguri
cruh
cruh (-huri), s. n. – (Mold.) Pietricică. Sl. kruchŭ „bucată”, rut. krucha „piatră”, sb. kruh „colț de pîine”. Circulă și (în Trans.) în forma crînf, s. n. (colț de pîine), cu infixul nazal și modificarea finalei, ca în praf, vîrf; și în numeroase forme der.: crihan, crifan, crifoi, clihan, călhan, cîlfan, cîlfete, s. n. (Trans. și Mold., colț de pîine), cf. rut. kricha (DAR). Der. cruhos, adj. (tare); crîmpoi, s. n. (bucată); crîmpei, s. n. (fragment, bucată), cuvînt folosit curent, care se pune în legătură în general cu sl. krǫpŭ „mic”; krǫpĕti „a contacta” (Cihac, II, 80; Byhan 316; Pușcariu, Lr., 291), cf. curpen; crîmpi, vb. (Trans., a face ghemotoc); crîmpiță, s. f. (Trans., încurcătură, încîlceală a urzelii la război; încurcătură, belea; greutate; greșeală); crîmpot, s. n. (fragment, bucată); crîmpoți (var. crîmpoti, crîmpota), vb. (a face bucăți; a rupe, a sfîșia; a desface, a anihila); crîmpoțeală, s. f. (acțiunea de a face bucăți); crîmpoșie, s. f. (varietate de struguri).
crumpena
CRÚMPENĂ, crumpene, s. f. (Reg.) Cartof. – Din sb. krumpir. DOOM
crúmpenă (reg.) s. f., g.-d. art. crúmpenei; pl. crúmpene
crumpene
CRÚMPENĂ, crumpene, s. f. (Reg.) Cartof. – Din sb. krumpir. DOOM
crúmpenă (reg.) s. f., g.-d. art. crúmpenei; pl. crúmpene
crumpenei
CRÚMPENĂ, crumpene, s. f. (Reg.) Cartof. – Din sb. krumpir. DOOM
crúmpenă (reg.) s. f., g.-d. art. crúmpenei; pl. crúmpene
crumpenele
CRÚMPENĂ, crumpene, s. f. (Reg.) Cartof. – Din sb. krumpir. DOOM
crúmpenă (reg.) s. f., g.-d. art. crúmpenei; pl. crúmpene
crumpenelor
CRÚMPENĂ, crumpene, s. f. (Reg.) Cartof. – Din sb. krumpir. DOOM
crúmpenă (reg.) s. f., g.-d. art. crúmpenei; pl. crúmpene
crumpănă
crúmpănă (-pene), s. f. – Cartof. – Var. crumpen(ă), crumpir(ă), crump(à), etc. Germ. Grundbirne (Borcea 184; REW 3892; cf. Byck-Graur 28), prin intermediul săs. Krumpirn în Trans., din sb., slov. krumpir în Banat și Olt.
crunt
CRUNT, -Ă, crunți, -te, adj. 1. (Despre oameni și manifestările lor) Care comite fapte crude; violent, inuman. ♦ Încruntat. 2. Care inspiră groază; înfiorător. ♦ (Și adv.) Fig. Foarte mult, foarte tare; strașnic, extraordinar, grozav. 3. (Despre războaie, lovituri etc.) Sângeros, crâncen, teribil. 4. (Înv. și reg.) Plin de sânge; însângerat. – Lat. cruentus. DOOM
crunt adj. m., pl. crunți; f. crúntă, pl. crúnte
crunta
CRUNT, -Ă, crunți, -te, adj. 1. (Despre oameni și manifestările lor) Care comite fapte crude; violent, inuman. ♦ Încruntat. 2. Care inspiră groază; înfiorător. ♦ (Și adv.) Fig. Foarte mult, foarte tare; strașnic, extraordinar, grozav. 3. (Despre războaie, lovituri etc.) Sângeros, crâncen, teribil. 4. (Înv. și reg.) Plin de sânge; însângerat. – Lat. cruentus. DOOM
crunt adj. m., pl. crunți; f. crúntă, pl. crúnte
crunta
CRUNTÁ, crunt, vb. I. Refl. (Înv. și reg.) A se încrunta. [Prez. ind. și: cruntez] – Lat. cruentare. DOOM
cruntá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 crúntă/crunteáză
crunta
CRUNTÁ, crunt, vb. I. Refl. (Înv. și reg.) A se încrunta. [Prez. ind. și: cruntez] – Lat. cruentare.
cruntat
CRUNTÁT, -Ă, cruntați, -te, adj. (Înv. și reg.) Încruntat. – V. crunta.
crunte
CRUNT, -Ă, crunți, -te, adj. 1. (Despre oameni și manifestările lor) Care comite fapte crude; violent, inuman. ♦ Încruntat. 2. Care inspiră groază; înfiorător. ♦ (Și adv.) Fig. Foarte mult, foarte tare; strașnic, extraordinar, grozav. 3. (Despre războaie, lovituri etc.) Sângeros, crâncen, teribil. 4. (Înv. și reg.) Plin de sânge; însângerat. – Lat. cruentus. DOOM
crunt adj. m., pl. crunți; f. crúntă, pl. crúnte
cruntei
CRUNT, -Ă, crunți, -te, adj. 1. (Despre oameni și manifestările lor) Care comite fapte crude; violent, inuman. ♦ Încruntat. 2. Care inspiră groază; înfiorător. ♦ (Și adv.) Fig. Foarte mult, foarte tare; strașnic, extraordinar, grozav. 3. (Despre războaie, lovituri etc.) Sângeros, crâncen, teribil. 4. (Înv. și reg.) Plin de sânge; însângerat. – Lat. cruentus. DOOM
crunt adj. m., pl. crunți; f. crúntă, pl. crúnte
cruntele
CRUNT, -Ă, crunți, -te, adj. 1. (Despre oameni și manifestările lor) Care comite fapte crude; violent, inuman. ♦ Încruntat. 2. Care inspiră groază; înfiorător. ♦ (Și adv.) Fig. Foarte mult, foarte tare; strașnic, extraordinar, grozav. 3. (Despre războaie, lovituri etc.) Sângeros, crâncen, teribil. 4. (Înv. și reg.) Plin de sânge; însângerat. – Lat. cruentus. DOOM
crunt adj. m., pl. crunți; f. crúntă, pl. crúnte
cruntelor
CRUNT, -Ă, crunți, -te, adj. 1. (Despre oameni și manifestările lor) Care comite fapte crude; violent, inuman. ♦ Încruntat. 2. Care inspiră groază; înfiorător. ♦ (Și adv.) Fig. Foarte mult, foarte tare; strașnic, extraordinar, grozav. 3. (Despre războaie, lovituri etc.) Sângeros, crâncen, teribil. 4. (Înv. și reg.) Plin de sânge; însângerat. – Lat. cruentus. DOOM
crunt adj. m., pl. crunți; f. crúntă, pl. crúnte
cruntul
CRUNT, -Ă, crunți, -te, adj. 1. (Despre oameni și manifestările lor) Care comite fapte crude; violent, inuman. ♦ Încruntat. 2. Care inspiră groază; înfiorător. ♦ (Și adv.) Fig. Foarte mult, foarte tare; strașnic, extraordinar, grozav. 3. (Despre războaie, lovituri etc.) Sângeros, crâncen, teribil. 4. (Înv. și reg.) Plin de sânge; însângerat. – Lat. cruentus. DOOM
crunt adj. m., pl. crunți; f. crúntă, pl. crúnte
cruntului
CRUNT, -Ă, crunți, -te, adj. 1. (Despre oameni și manifestările lor) Care comite fapte crude; violent, inuman. ♦ Încruntat. 2. Care inspiră groază; înfiorător. ♦ (Și adv.) Fig. Foarte mult, foarte tare; strașnic, extraordinar, grozav. 3. (Despre războaie, lovituri etc.) Sângeros, crâncen, teribil. 4. (Înv. și reg.) Plin de sânge; însângerat. – Lat. cruentus. DOOM
crunt adj. m., pl. crunți; f. crúntă, pl. crúnte
crunți
CRUNT, -Ă, crunți, -te, adj. 1. (Despre oameni și manifestările lor) Care comite fapte crude; violent, inuman. ♦ Încruntat. 2. Care inspiră groază; înfiorător. ♦ (Și adv.) Fig. Foarte mult, foarte tare; strașnic, extraordinar, grozav. 3. (Despre războaie, lovituri etc.) Sângeros, crâncen, teribil. 4. (Înv. și reg.) Plin de sânge; însângerat. – Lat. cruentus. DOOM
crunt adj. m., pl. crunți; f. crúntă, pl. crúnte
crunții
CRUNT, -Ă, crunți, -te, adj. 1. (Despre oameni și manifestările lor) Care comite fapte crude; violent, inuman. ♦ Încruntat. 2. Care inspiră groază; înfiorător. ♦ (Și adv.) Fig. Foarte mult, foarte tare; strașnic, extraordinar, grozav. 3. (Despre războaie, lovituri etc.) Sângeros, crâncen, teribil. 4. (Înv. și reg.) Plin de sânge; însângerat. – Lat. cruentus. DOOM
crunt adj. m., pl. crunți; f. crúntă, pl. crúnte
crunților
CRUNT, -Ă, crunți, -te, adj. 1. (Despre oameni și manifestările lor) Care comite fapte crude; violent, inuman. ♦ Încruntat. 2. Care inspiră groază; înfiorător. ♦ (Și adv.) Fig. Foarte mult, foarte tare; strașnic, extraordinar, grozav. 3. (Despre războaie, lovituri etc.) Sângeros, crâncen, teribil. 4. (Înv. și reg.) Plin de sânge; însângerat. – Lat. cruentus. DOOM
crunt adj. m., pl. crunți; f. crúntă, pl. crúnte
crup
CRUP s. n. Obstrucție a laringelui manifestată clinic prin respirație sufocantă și printr-o tuse răgușită, uneori cu formare de false membrane; gușter. – Din fr. croup. DOOM
crup (boală) s. n.
crupa
CRÚPĂ, crupe, s. f. 1. Regiune a corpului unor mamifere, aflată în partea superioară a trunchiului, cuprinsă între șale și baza cozii. 2. Regiunea dinspre coadă a cruponului (1). 3. Formă de relief alcătuită din două versante care se unesc după o linie; prelungire a unui mamelon. – Din fr. croupe. DOOM
crúpă (parte a corpului mamiferelor, formă de relief) s. f., g.-d. art. crúpei; pl. crúpe
crupada
CRUPÁDĂ, crupade, s. f. Săritură a calului cu picioarele dinainte sub burtă. – Din fr. croupade. DOOM
crupádă s. f., g.-d. art. crupádei; pl. crupáde
crupade
CRUPÁDĂ, crupade, s. f. Săritură a calului cu picioarele dinainte sub burtă. – Din fr. croupade. DOOM
crupádă s. f., g.-d. art. crupádei; pl. crupáde
crupadei
CRUPÁDĂ, crupade, s. f. Săritură a calului cu picioarele dinainte sub burtă. – Din fr. croupade. DOOM
crupádă s. f., g.-d. art. crupádei; pl. crupáde
crupadele
CRUPÁDĂ, crupade, s. f. Săritură a calului cu picioarele dinainte sub burtă. – Din fr. croupade. DOOM
crupádă s. f., g.-d. art. crupádei; pl. crupáde
crupadelor
CRUPÁDĂ, crupade, s. f. Săritură a calului cu picioarele dinainte sub burtă. – Din fr. croupade. DOOM
crupádă s. f., g.-d. art. crupádei; pl. crupáde
crupe
CRÚPĂ, crupe, s. f. 1. Regiune a corpului unor mamifere, aflată în partea superioară a trunchiului, cuprinsă între șale și baza cozii. 2. Regiunea dinspre coadă a cruponului (1). 3. Formă de relief alcătuită din două versante care se unesc după o linie; prelungire a unui mamelon. – Din fr. croupe. DOOM
crúpă (parte a corpului mamiferelor, formă de relief) s. f., g.-d. art. crúpei; pl. crúpe
crupe
CRÚPE s. f. pl. (Reg.) Boabe de porumb, de orez etc. măcinate mare, folosite la prepararea unor mâncăruri. – Din ucr. krupy. DOOM
crúpe (boabe) s. f. pl.
crupei
CRÚPĂ, crupe, s. f. 1. Regiune a corpului unor mamifere, aflată în partea superioară a trunchiului, cuprinsă între șale și baza cozii. 2. Regiunea dinspre coadă a cruponului (1). 3. Formă de relief alcătuită din două versante care se unesc după o linie; prelungire a unui mamelon. – Din fr. croupe. DOOM
crúpă (parte a corpului mamiferelor, formă de relief) s. f., g.-d. art. crúpei; pl. crúpe
crupele
CRÚPĂ, crupe, s. f. 1. Regiune a corpului unor mamifere, aflată în partea superioară a trunchiului, cuprinsă între șale și baza cozii. 2. Regiunea dinspre coadă a cruponului (1). 3. Formă de relief alcătuită din două versante care se unesc după o linie; prelungire a unui mamelon. – Din fr. croupe. DOOM
crúpă (parte a corpului mamiferelor, formă de relief) s. f., g.-d. art. crúpei; pl. crúpe
crupele
CRÚPE s. f. pl. (Reg.) Boabe de porumb, de orez etc. măcinate mare, folosite la prepararea unor mâncăruri. – Din ucr. krupy. DOOM
crúpe (boabe) s. f. pl.
crupelor
CRÚPĂ, crupe, s. f. 1. Regiune a corpului unor mamifere, aflată în partea superioară a trunchiului, cuprinsă între șale și baza cozii. 2. Regiunea dinspre coadă a cruponului (1). 3. Formă de relief alcătuită din două versante care se unesc după o linie; prelungire a unui mamelon. – Din fr. croupe. DOOM
crúpă (parte a corpului mamiferelor, formă de relief) s. f., g.-d. art. crúpei; pl. crúpe
crupelor
CRÚPE s. f. pl. (Reg.) Boabe de porumb, de orez etc. măcinate mare, folosite la prepararea unor mâncăruri. – Din ucr. krupy. DOOM
crúpe (boabe) s. f. pl.
crupier
CRUPIÉR, crupieri, s. m. Angajat al unei case de jocuri de noroc, care, la masa de joc, distribuie sau adună jetoanele sau banii pierduți și plătește câștigurile jucătorilor. [Pr.: -pi-er] – Din fr. croupier. DOOM
crupiér (-pi-er) s. m., pl. crupiéri
crupieri
CRUPIÉR, crupieri, s. m. Angajat al unei case de jocuri de noroc, care, la masa de joc, distribuie sau adună jetoanele sau banii pierduți și plătește câștigurile jucătorilor. [Pr.: -pi-er] – Din fr. croupier. DOOM
crupiér (-pi-er) s. m., pl. crupiéri
crupierii
CRUPIÉR, crupieri, s. m. Angajat al unei case de jocuri de noroc, care, la masa de joc, distribuie sau adună jetoanele sau banii pierduți și plătește câștigurile jucătorilor. [Pr.: -pi-er] – Din fr. croupier. DOOM
crupiér (-pi-er) s. m., pl. crupiéri
crupierilor
CRUPIÉR, crupieri, s. m. Angajat al unei case de jocuri de noroc, care, la masa de joc, distribuie sau adună jetoanele sau banii pierduți și plătește câștigurile jucătorilor. [Pr.: -pi-er] – Din fr. croupier. DOOM
crupiér (-pi-er) s. m., pl. crupiéri
crupierul
CRUPIÉR, crupieri, s. m. Angajat al unei case de jocuri de noroc, care, la masa de joc, distribuie sau adună jetoanele sau banii pierduți și plătește câștigurile jucătorilor. [Pr.: -pi-er] – Din fr. croupier. DOOM
crupiér (-pi-er) s. m., pl. crupiéri
crupierului
CRUPIÉR, crupieri, s. m. Angajat al unei case de jocuri de noroc, care, la masa de joc, distribuie sau adună jetoanele sau banii pierduți și plătește câștigurile jucătorilor. [Pr.: -pi-er] – Din fr. croupier. DOOM
crupiér (-pi-er) s. m., pl. crupiéri
crupoane
CRUPÓN, crupoane, s. n. 1. Partea din mijloc a unei piei de tăbăcărie, mai groasă și mai rezistentă, cuprinsă între coadă și gât. 2. Placă de cauciuc din care se fac tălpi pentru încălțăminte. – Din fr. croupon. DOOM
crupón s. n., pl. crupoáne
crupoanele
CRUPÓN, crupoane, s. n. 1. Partea din mijloc a unei piei de tăbăcărie, mai groasă și mai rezistentă, cuprinsă între coadă și gât. 2. Placă de cauciuc din care se fac tălpi pentru încălțăminte. – Din fr. croupon. DOOM
crupón s. n., pl. crupoáne
crupoanelor
CRUPÓN, crupoane, s. n. 1. Partea din mijloc a unei piei de tăbăcărie, mai groasă și mai rezistentă, cuprinsă între coadă și gât. 2. Placă de cauciuc din care se fac tălpi pentru încălțăminte. – Din fr. croupon. DOOM
crupón s. n., pl. crupoáne
crupon
CRUPÓN, crupoane, s. n. 1. Partea din mijloc a unei piei de tăbăcărie, mai groasă și mai rezistentă, cuprinsă între coadă și gât. 2. Placă de cauciuc din care se fac tălpi pentru încălțăminte. – Din fr. croupon. DOOM
crupón s. n., pl. crupoáne
cruponare
CRUPONÁRE, cruponări, s. f. Operația de despărțire a cruponului (1) de restul pieii. – Din crupon. DOOM
cruponáre s. f., g.-d. art. cruponắrii; pl. cruponắri
cruponarea
CRUPONÁRE, cruponări, s. f. Operația de despărțire a cruponului (1) de restul pieii. – Din crupon. DOOM
cruponáre s. f., g.-d. art. cruponắrii; pl. cruponắri
cruponul
CRUPÓN, crupoane, s. n. 1. Partea din mijloc a unei piei de tăbăcărie, mai groasă și mai rezistentă, cuprinsă între coadă și gât. 2. Placă de cauciuc din care se fac tălpi pentru încălțăminte. – Din fr. croupon. DOOM
crupón s. n., pl. crupoáne
cruponului
CRUPÓN, crupoane, s. n. 1. Partea din mijloc a unei piei de tăbăcărie, mai groasă și mai rezistentă, cuprinsă între coadă și gât. 2. Placă de cauciuc din care se fac tălpi pentru încălțăminte. – Din fr. croupon. DOOM
crupón s. n., pl. crupoáne
cruponări
CRUPONÁRE, cruponări, s. f. Operația de despărțire a cruponului (1) de restul pieii. – Din crupon. DOOM
cruponáre s. f., g.-d. art. cruponắrii; pl. cruponắri
cruponării
CRUPONÁRE, cruponări, s. f. Operația de despărțire a cruponului (1) de restul pieii. – Din crupon. DOOM
cruponáre s. f., g.-d. art. cruponắrii; pl. cruponắri
cruponările
CRUPONÁRE, cruponări, s. f. Operația de despărțire a cruponului (1) de restul pieii. – Din crupon. DOOM
cruponáre s. f., g.-d. art. cruponắrii; pl. cruponắri
cruponărilor
CRUPONÁRE, cruponări, s. f. Operația de despărțire a cruponului (1) de restul pieii. – Din crupon. DOOM
cruponáre s. f., g.-d. art. cruponắrii; pl. cruponắri
crupul
CRUP s. n. Obstrucție a laringelui manifestată clinic prin respirație sufocantă și printr-o tuse răgușită, uneori cu formare de false membrane; gușter. – Din fr. croup. DOOM
crup (boală) s. n.
crupului
CRUP s. n. Obstrucție a laringelui manifestată clinic prin respirație sufocantă și printr-o tuse răgușită, uneori cu formare de false membrane; gușter. – Din fr. croup. DOOM
crup (boală) s. n.
crural
CRURÁL, -Ă, crurali, -e, adj. Care ține de regiunea superioară a coapsei. Mușchi crural. – Din fr. crural. DOOM
crurál adj. m., pl. cruráli; f. crurálă, pl. crurále
crurala
CRURÁL, -Ă, crurali, -e, adj. Care ține de regiunea superioară a coapsei. Mușchi crural. – Din fr. crural. DOOM
crurál adj. m., pl. cruráli; f. crurálă, pl. crurále
crurale
CRURÁL, -Ă, crurali, -e, adj. Care ține de regiunea superioară a coapsei. Mușchi crural. – Din fr. crural. DOOM
crurál adj. m., pl. cruráli; f. crurálă, pl. crurále
cruralei
CRURÁL, -Ă, crurali, -e, adj. Care ține de regiunea superioară a coapsei. Mușchi crural. – Din fr. crural. DOOM
crurál adj. m., pl. cruráli; f. crurálă, pl. crurále
cruralele
CRURÁL, -Ă, crurali, -e, adj. Care ține de regiunea superioară a coapsei. Mușchi crural. – Din fr. crural. DOOM
crurál adj. m., pl. cruráli; f. crurálă, pl. crurále
cruralelor
CRURÁL, -Ă, crurali, -e, adj. Care ține de regiunea superioară a coapsei. Mușchi crural. – Din fr. crural. DOOM
crurál adj. m., pl. cruráli; f. crurálă, pl. crurále
crurali
CRURÁL, -Ă, crurali, -e, adj. Care ține de regiunea superioară a coapsei. Mușchi crural. – Din fr. crural. DOOM
crurál adj. m., pl. cruráli; f. crurálă, pl. crurále
cruralii
CRURÁL, -Ă, crurali, -e, adj. Care ține de regiunea superioară a coapsei. Mușchi crural. – Din fr. crural. DOOM
crurál adj. m., pl. cruráli; f. crurálă, pl. crurále
cruralilor
CRURÁL, -Ă, crurali, -e, adj. Care ține de regiunea superioară a coapsei. Mușchi crural. – Din fr. crural. DOOM
crurál adj. m., pl. cruráli; f. crurálă, pl. crurále
cruralul
CRURÁL, -Ă, crurali, -e, adj. Care ține de regiunea superioară a coapsei. Mușchi crural. – Din fr. crural. DOOM
crurál adj. m., pl. cruráli; f. crurálă, pl. crurále
cruralului
CRURÁL, -Ă, crurali, -e, adj. Care ține de regiunea superioară a coapsei. Mușchi crural. – Din fr. crural. DOOM
crurál adj. m., pl. cruráli; f. crurálă, pl. crurále
crusgalli
COSTRÉI, costrei, s. m. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu rizom târâtor și cu flori purpurii (Echinochloa crus-gallii). ◊ Costrei mare = plantă erbacee din familia gramineelor, cu rizom puternic și cu spiculețe roșcate, cea mai dăunătoare buruiană din culturile agricole (Sorghum halepense). – Cf. bg. koštrjava.
crusta
CRÚSTĂ, cruste, s. f. 1. Strat exterior care se formează, prin solidificare, uscare etc., la suprafața unor corpuri moi; coajă, scoarță. ♦ Spec. Strat anatomic protector format la suprafața unei plăgi care începe să se cicatrizeze. 2. Strat îndesat, uscat și întărit care se formează uneori la suprafața terenului arabil în urma ploilor, bătătoririi excesive etc. 3. Strat solid de săruri depuse pe pereții unui vas sau ai unei țevi în care se află sau prin care curge un lichid conținând săruri dizolvate. 4. (Zool.) Înveliș impregnat cu săruri de calciu la unele nevertebrate. – Din lat. crusta. DOOM
crústă s. f., g.-d. art. crústei; pl. crúste
crustaceu
CRUSTACÉU, crustacee, s. n., adj. 1. S. n. (La pl.) Clasă de animale artropode, în general acvatice, cu corpul alcătuit din segmente acoperite cu o carapace chitinoasă; (și la sg.) animal care face parte din această clasă. 2. Adj. Care ține de crustacee (1), privitor la crustacee. Animale crustacee. [Pl. și: (m.) crustacei] – Din fr. crustacé. DOOM
crustacéu2 s. n., pl. crustacée
cruste
CRÚSTĂ, cruste, s. f. 1. Strat exterior care se formează, prin solidificare, uscare etc., la suprafața unor corpuri moi; coajă, scoarță. ♦ Spec. Strat anatomic protector format la suprafața unei plăgi care începe să se cicatrizeze. 2. Strat îndesat, uscat și întărit care se formează uneori la suprafața terenului arabil în urma ploilor, bătătoririi excesive etc. 3. Strat solid de săruri depuse pe pereții unui vas sau ai unei țevi în care se află sau prin care curge un lichid conținând săruri dizolvate. 4. (Zool.) Înveliș impregnat cu săruri de calciu la unele nevertebrate. – Din lat. crusta. DOOM
crústă s. f., g.-d. art. crústei; pl. crúste
crustei
CRÚSTĂ, cruste, s. f. 1. Strat exterior care se formează, prin solidificare, uscare etc., la suprafața unor corpuri moi; coajă, scoarță. ♦ Spec. Strat anatomic protector format la suprafața unei plăgi care începe să se cicatrizeze. 2. Strat îndesat, uscat și întărit care se formează uneori la suprafața terenului arabil în urma ploilor, bătătoririi excesive etc. 3. Strat solid de săruri depuse pe pereții unui vas sau ai unei țevi în care se află sau prin care curge un lichid conținând săruri dizolvate. 4. (Zool.) Înveliș impregnat cu săruri de calciu la unele nevertebrate. – Din lat. crusta. DOOM
crústă s. f., g.-d. art. crústei; pl. crúste
crustele
CRÚSTĂ, cruste, s. f. 1. Strat exterior care se formează, prin solidificare, uscare etc., la suprafața unor corpuri moi; coajă, scoarță. ♦ Spec. Strat anatomic protector format la suprafața unei plăgi care începe să se cicatrizeze. 2. Strat îndesat, uscat și întărit care se formează uneori la suprafața terenului arabil în urma ploilor, bătătoririi excesive etc. 3. Strat solid de săruri depuse pe pereții unui vas sau ai unei țevi în care se află sau prin care curge un lichid conținând săruri dizolvate. 4. (Zool.) Înveliș impregnat cu săruri de calciu la unele nevertebrate. – Din lat. crusta. DOOM
crústă s. f., g.-d. art. crústei; pl. crúste
crustelor
CRÚSTĂ, cruste, s. f. 1. Strat exterior care se formează, prin solidificare, uscare etc., la suprafața unor corpuri moi; coajă, scoarță. ♦ Spec. Strat anatomic protector format la suprafața unei plăgi care începe să se cicatrizeze. 2. Strat îndesat, uscat și întărit care se formează uneori la suprafața terenului arabil în urma ploilor, bătătoririi excesive etc. 3. Strat solid de săruri depuse pe pereții unui vas sau ai unei țevi în care se află sau prin care curge un lichid conținând săruri dizolvate. 4. (Zool.) Înveliș impregnat cu săruri de calciu la unele nevertebrate. – Din lat. crusta. DOOM
crústă s. f., g.-d. art. crústei; pl. crúste
crutoane
CRUTÓN, crutoane, s. n. Bucată mică de pâine prăjită (în grăsime) care se servește în supă. – Din fr. croûton. DOOM
crutón s. n., pl. crutoáne
crutoanele
CRUTÓN, crutoane, s. n. Bucată mică de pâine prăjită (în grăsime) care se servește în supă. – Din fr. croûton. DOOM
crutón s. n., pl. crutoáne
crutoanelor
CRUTÓN, crutoane, s. n. Bucată mică de pâine prăjită (în grăsime) care se servește în supă. – Din fr. croûton. DOOM
crutón s. n., pl. crutoáne
cruton
CRUTÓN, crutoane, s. n. Bucată mică de pâine prăjită (în grăsime) care se servește în supă. – Din fr. croûton. DOOM
crutón s. n., pl. crutoáne
crutonul
CRUTÓN, crutoane, s. n. Bucată mică de pâine prăjită (în grăsime) care se servește în supă. – Din fr. croûton. DOOM
crutón s. n., pl. crutoáne
crutonului
CRUTÓN, crutoane, s. n. Bucată mică de pâine prăjită (în grăsime) care se servește în supă. – Din fr. croûton. DOOM
crutón s. n., pl. crutoáne
cruzeiro
CRUZÉIRO s. m. Unitate monetară în Brazilia. [Pr.: cru-zei-] – Din port. cruzeiro.
cruzeiro
CRUZÉIRO s. m. Unitate monetară în Brazilia. [Pr.: cru-zei-] – Din port. cruzeiro. DOOM
cruzéiro (port.) [z pron. s] (-zei) s. m., art. cruzéiroul; pl. cruzéiro
cruzi
CRUD, -Ă, cruzi, -de, adj. I. 1. (Despre alimente) Care n-a fost (suficient) supus acțiunii focului; nefiert, nefript, necopt (suficient). 2. (Despre fructe) Neajuns la maturitate; verde. ♦ (Despre plante sau părți ale lor) Care este încă în dezvoltare; fraged. ♦ (Despre ființe) În vârstă fragedă, tânăr; plăpând. 3. (Despre unele materiale) Brut, neprelucrat. II. Fig. 1. (Despre ființe și manifestările lor) Care simte plăcere când vede pe altul suferind; neomenos, nemilos. ♦ Neîndurător, implacabil. 2. Violent, sângeros, intens. Luptă crudă. – Lat. crudus. DOOM
crud adj. m., pl. cruzi; f. crúdă, pl. crúde
cruzia
CRUZÍE, cruzii, s. f. (Înv.) Cruzime. – Crud + suf. -ie. DOOM
cruzíe (înv.) s. f., art. cruzía, g.-d. art. cruzíei; pl. cruzíi, art. cruzíile
cruzie
CRUZÍE, cruzii, s. f. (Înv.) Cruzime. – Crud + suf. -ie. DOOM
cruzíe (înv.) s. f., art. cruzía, g.-d. art. cruzíei; pl. cruzíi, art. cruzíile
cruziei
CRUZÍE, cruzii, s. f. (Înv.) Cruzime. – Crud + suf. -ie. DOOM
cruzíe (înv.) s. f., art. cruzía, g.-d. art. cruzíei; pl. cruzíi, art. cruzíile
cruzii
CRUD, -Ă, cruzi, -de, adj. I. 1. (Despre alimente) Care n-a fost (suficient) supus acțiunii focului; nefiert, nefript, necopt (suficient). 2. (Despre fructe) Neajuns la maturitate; verde. ♦ (Despre plante sau părți ale lor) Care este încă în dezvoltare; fraged. ♦ (Despre ființe) În vârstă fragedă, tânăr; plăpând. 3. (Despre unele materiale) Brut, neprelucrat. II. Fig. 1. (Despre ființe și manifestările lor) Care simte plăcere când vede pe altul suferind; neomenos, nemilos. ♦ Neîndurător, implacabil. 2. Violent, sângeros, intens. Luptă crudă. – Lat. crudus. DOOM
crud adj. m., pl. cruzi; f. crúdă, pl. crúde
cruzii
CRUZÍE, cruzii, s. f. (Înv.) Cruzime. – Crud + suf. -ie. DOOM
cruzíe (înv.) s. f., art. cruzía, g.-d. art. cruzíei; pl. cruzíi, art. cruzíile
cruziile
CRUZÍE, cruzii, s. f. (Înv.) Cruzime. – Crud + suf. -ie. DOOM
cruzíe (înv.) s. f., art. cruzía, g.-d. art. cruzíei; pl. cruzíi, art. cruzíile
cruziilor
CRUZÍE, cruzii, s. f. (Înv.) Cruzime. – Crud + suf. -ie. DOOM
cruzíe (înv.) s. f., art. cruzía, g.-d. art. cruzíei; pl. cruzíi, art. cruzíile
cruzilor
CRUD, -Ă, cruzi, -de, adj. I. 1. (Despre alimente) Care n-a fost (suficient) supus acțiunii focului; nefiert, nefript, necopt (suficient). 2. (Despre fructe) Neajuns la maturitate; verde. ♦ (Despre plante sau părți ale lor) Care este încă în dezvoltare; fraged. ♦ (Despre ființe) În vârstă fragedă, tânăr; plăpând. 3. (Despre unele materiale) Brut, neprelucrat. II. Fig. 1. (Despre ființe și manifestările lor) Care simte plăcere când vede pe altul suferind; neomenos, nemilos. ♦ Neîndurător, implacabil. 2. Violent, sângeros, intens. Luptă crudă. – Lat. crudus. DOOM
crud adj. m., pl. cruzi; f. crúdă, pl. crúde
cruzime
CRUZÍME, cruzimi, s. f. Atitudine, faptă crudă; ferocitate, bestialitate, barbarie, cruzie. – Crud + suf. -ime. DOOM
cruzíme s. f., g.-d. art. cruzímii; pl. cruzími
cruzimea
CRUZÍME, cruzimi, s. f. Atitudine, faptă crudă; ferocitate, bestialitate, barbarie, cruzie. – Crud + suf. -ime. DOOM
cruzíme s. f., g.-d. art. cruzímii; pl. cruzími
cruzimi
CRUZÍME, cruzimi, s. f. Atitudine, faptă crudă; ferocitate, bestialitate, barbarie, cruzie. – Crud + suf. -ime. DOOM
cruzíme s. f., g.-d. art. cruzímii; pl. cruzími
cruzimii
CRUZÍME, cruzimi, s. f. Atitudine, faptă crudă; ferocitate, bestialitate, barbarie, cruzie. – Crud + suf. -ime. DOOM
cruzíme s. f., g.-d. art. cruzímii; pl. cruzími
cruzimile
CRUZÍME, cruzimi, s. f. Atitudine, faptă crudă; ferocitate, bestialitate, barbarie, cruzie. – Crud + suf. -ime. DOOM
cruzíme s. f., g.-d. art. cruzímii; pl. cruzími
cruzimilor
CRUZÍME, cruzimi, s. f. Atitudine, faptă crudă; ferocitate, bestialitate, barbarie, cruzie. – Crud + suf. -ime. DOOM
cruzíme s. f., g.-d. art. cruzímii; pl. cruzími
crușea
CRUȘÍ, crușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A argăsi, a tăbăci. – Din ucr. krušyty. DOOM
crușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crușésc, imperf. 3 sg. crușeá; conj. prez. 3 să crușeáscă
crușeai
CRUȘÍ, crușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A argăsi, a tăbăci. – Din ucr. krušyty. DOOM
crușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crușésc, imperf. 3 sg. crușeá; conj. prez. 3 să crușeáscă
crușeala
CRUȘEÁLĂ s. f. (Reg.) Argăseală. – Cruși + suf. -eală. DOOM
crușeálă (reg.) s. f., g.-d. art. crușélii; pl. crușéli
crușeam
CRUȘÍ, crușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A argăsi, a tăbăci. – Din ucr. krušyty. DOOM
crușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crușésc, imperf. 3 sg. crușeá; conj. prez. 3 să crușeáscă
crușească
CRUȘÍ, crușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A argăsi, a tăbăci. – Din ucr. krušyty. DOOM
crușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crușésc, imperf. 3 sg. crușeá; conj. prez. 3 să crușeáscă
crușeau
CRUȘÍ, crușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A argăsi, a tăbăci. – Din ucr. krušyty. DOOM
crușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crușésc, imperf. 3 sg. crușeá; conj. prez. 3 să crușeáscă
crușeați
CRUȘÍ, crușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A argăsi, a tăbăci. – Din ucr. krušyty. DOOM
crușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crușésc, imperf. 3 sg. crușeá; conj. prez. 3 să crușeáscă
crușeli
CRUȘEÁLĂ s. f. (Reg.) Argăseală. – Cruși + suf. -eală. DOOM
crușeálă (reg.) s. f., g.-d. art. crușélii; pl. crușéli
crușelii
CRUȘEÁLĂ s. f. (Reg.) Argăseală. – Cruși + suf. -eală. DOOM
crușeálă (reg.) s. f., g.-d. art. crușélii; pl. crușéli
crușelile
CRUȘEÁLĂ s. f. (Reg.) Argăseală. – Cruși + suf. -eală. DOOM
crușeálă (reg.) s. f., g.-d. art. crușélii; pl. crușéli
crușelilor
CRUȘEÁLĂ s. f. (Reg.) Argăseală. – Cruși + suf. -eală. DOOM
crușeálă (reg.) s. f., g.-d. art. crușélii; pl. crușéli
crușesc
CRUȘÍ, crușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A argăsi, a tăbăci. – Din ucr. krušyty. DOOM
crușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crușésc, imperf. 3 sg. crușeá; conj. prez. 3 să crușeáscă
crușește
CRUȘÍ, crușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A argăsi, a tăbăci. – Din ucr. krušyty. DOOM
crușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crușésc, imperf. 3 sg. crușeá; conj. prez. 3 să crușeáscă
crușești
CRUȘÍ, crușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A argăsi, a tăbăci. – Din ucr. krušyty. DOOM
crușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crușésc, imperf. 3 sg. crușeá; conj. prez. 3 să crușeáscă
cruși
CRUȘÍ, crușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A argăsi, a tăbăci. – Din ucr. krušyty. DOOM
crușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crușésc, imperf. 3 sg. crușeá; conj. prez. 3 să crușeáscă
crușii
CRUȘÍ, crușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A argăsi, a tăbăci. – Din ucr. krušyty. DOOM
crușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crușésc, imperf. 3 sg. crușeá; conj. prez. 3 să crușeáscă
crușim
CRUȘÍ, crușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A argăsi, a tăbăci. – Din ucr. krušyty. DOOM
crușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crușésc, imperf. 3 sg. crușeá; conj. prez. 3 să crușeáscă
crușin
CRUȘÍN, crușini, s. m. Arbust melifer cu flori albe-verzui, cu fructe la început roșii, apoi negre, din a cărui scoarță se prepară o băutură laxativă, iar din lemn se obține cel mai bun cărbune pentru prepararea prafului de pușcă (Rhamnus frangula). – Din ucr. krušyna. DOOM
crușín s. m., pl. crușíni
crușind
CRUȘÍ, crușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A argăsi, a tăbăci. – Din ucr. krušyty. DOOM
crușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crușésc, imperf. 3 sg. crușeá; conj. prez. 3 să crușeáscă
crușire
CRUȘÍ, crușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A argăsi, a tăbăci. – Din ucr. krušyty. DOOM
crușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crușésc, imperf. 3 sg. crușeá; conj. prez. 3 să crușeáscă
crușiră
CRUȘÍ, crușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A argăsi, a tăbăci. – Din ucr. krušyty. DOOM
crușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crușésc, imperf. 3 sg. crușeá; conj. prez. 3 să crușeáscă
crușirăm
CRUȘÍ, crușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A argăsi, a tăbăci. – Din ucr. krušyty. DOOM
crușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crușésc, imperf. 3 sg. crușeá; conj. prez. 3 să crușeáscă
crușirăți
CRUȘÍ, crușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A argăsi, a tăbăci. – Din ucr. krušyty. DOOM
crușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crușésc, imperf. 3 sg. crușeá; conj. prez. 3 să crușeáscă
crușise
CRUȘÍ, crușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A argăsi, a tăbăci. – Din ucr. krušyty. DOOM
crușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crușésc, imperf. 3 sg. crușeá; conj. prez. 3 să crușeáscă
crușisem
CRUȘÍ, crușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A argăsi, a tăbăci. – Din ucr. krušyty. DOOM
crușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crușésc, imperf. 3 sg. crușeá; conj. prez. 3 să crușeáscă
crușiseră
CRUȘÍ, crușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A argăsi, a tăbăci. – Din ucr. krušyty. DOOM
crușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crușésc, imperf. 3 sg. crușeá; conj. prez. 3 să crușeáscă
crușiserăm
CRUȘÍ, crușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A argăsi, a tăbăci. – Din ucr. krušyty. DOOM
crușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crușésc, imperf. 3 sg. crușeá; conj. prez. 3 să crușeáscă
crușiserăți
CRUȘÍ, crușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A argăsi, a tăbăci. – Din ucr. krušyty. DOOM
crușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crușésc, imperf. 3 sg. crușeá; conj. prez. 3 să crușeáscă
crușiseși
CRUȘÍ, crușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A argăsi, a tăbăci. – Din ucr. krušyty. DOOM
crușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crușésc, imperf. 3 sg. crușeá; conj. prez. 3 să crușeáscă
crușiseți
CRUȘÍ, crușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A argăsi, a tăbăci. – Din ucr. krušyty. DOOM
crușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crușésc, imperf. 3 sg. crușeá; conj. prez. 3 să crușeáscă
crușit
CRUȘÍ, crușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A argăsi, a tăbăci. – Din ucr. krušyty. DOOM
crușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crușésc, imperf. 3 sg. crușeá; conj. prez. 3 să crușeáscă
crușit
CRUȘÍT, -Ă, crușiți, -te, adj. (Reg.) 1. (Despre pielea unui animal) Argăsit. 2. Înroșit; p. ext. pătat (cu sânge). – V. cruși.
crușiși
CRUȘÍ, crușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A argăsi, a tăbăci. – Din ucr. krušyty. DOOM
crușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crușésc, imperf. 3 sg. crușeá; conj. prez. 3 să crușeáscă
crușiți
CRUȘÍ, crușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A argăsi, a tăbăci. – Din ucr. krušyty. DOOM
crușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crușésc, imperf. 3 sg. crușeá; conj. prez. 3 să crușeáscă
crușoane
CRUȘÓN, crușoane, s. n. Băutură alcoolică preparată din vin și alte băuturi, sirop de zahăr și fructe. – Din fr. cruchon, rus. kriuson. DOOM
crușón s. n., pl. crușoáne
crușoanele
CRUȘÓN, crușoane, s. n. Băutură alcoolică preparată din vin și alte băuturi, sirop de zahăr și fructe. – Din fr. cruchon, rus. kriuson. DOOM
crușón s. n., pl. crușoáne
crușoanelor
CRUȘÓN, crușoane, s. n. Băutură alcoolică preparată din vin și alte băuturi, sirop de zahăr și fructe. – Din fr. cruchon, rus. kriuson. DOOM
crușón s. n., pl. crușoáne
crușon
CRUȘÓN, crușoane, s. n. Băutură alcoolică preparată din vin și alte băuturi, sirop de zahăr și fructe. – Din fr. cruchon, rus. kriuson. DOOM
crușón s. n., pl. crușoáne
crușonul
CRUȘÓN, crușoane, s. n. Băutură alcoolică preparată din vin și alte băuturi, sirop de zahăr și fructe. – Din fr. cruchon, rus. kriuson. DOOM
crușón s. n., pl. crușoáne
crușonului
CRUȘÓN, crușoane, s. n. Băutură alcoolică preparată din vin și alte băuturi, sirop de zahăr și fructe. – Din fr. cruchon, rus. kriuson. DOOM
crușón s. n., pl. crușoáne
crușân
CRUȘẤN, crușâni, s. m. Arbust melifer cu flori albe-verzui, cu fructe la început roșii, apoi negre, din a cărui scoarță se prepară o băutură laxativă, iar din lemn se obține cel mai bun cărbune pentru prepararea prafului de pușcă (Rhamnus frangula). – Din ucr. krušyna.
crușâni
CRUȘẤN, crușâni, s. m. Arbust melifer cu flori albe-verzui, cu fructe la început roșii, apoi negre, din a cărui scoarță se prepară o băutură laxativă, iar din lemn se obține cel mai bun cărbune pentru prepararea prafului de pușcă (Rhamnus frangula). – Din ucr. krušyna.
crușânii
CRUȘẤN, crușâni, s. m. Arbust melifer cu flori albe-verzui, cu fructe la început roșii, apoi negre, din a cărui scoarță se prepară o băutură laxativă, iar din lemn se obține cel mai bun cărbune pentru prepararea prafului de pușcă (Rhamnus frangula). – Din ucr. krušyna.
crușânilor
CRUȘẤN, crușâni, s. m. Arbust melifer cu flori albe-verzui, cu fructe la început roșii, apoi negre, din a cărui scoarță se prepară o băutură laxativă, iar din lemn se obține cel mai bun cărbune pentru prepararea prafului de pușcă (Rhamnus frangula). – Din ucr. krušyna.
crușânul
CRUȘẤN, crușâni, s. m. Arbust melifer cu flori albe-verzui, cu fructe la început roșii, apoi negre, din a cărui scoarță se prepară o băutură laxativă, iar din lemn se obține cel mai bun cărbune pentru prepararea prafului de pușcă (Rhamnus frangula). – Din ucr. krušyna.
crușânului
CRUȘẤN, crușâni, s. m. Arbust melifer cu flori albe-verzui, cu fructe la început roșii, apoi negre, din a cărui scoarță se prepară o băutură laxativă, iar din lemn se obține cel mai bun cărbune pentru prepararea prafului de pușcă (Rhamnus frangula). – Din ucr. krušyna.
crușîn
CRUȘẤN, crușâni, s. m. Arbust melifer cu flori albe-verzui, cu fructe la început roșii, apoi negre, din a cărui scoarță se prepară o băutură laxativă, iar din lemn se obține cel mai bun cărbune pentru prepararea prafului de pușcă (Rhamnus frangula). – Din ucr. krušyna.
crușîni
CRUȘẤN, crușâni, s. m. Arbust melifer cu flori albe-verzui, cu fructe la început roșii, apoi negre, din a cărui scoarță se prepară o băutură laxativă, iar din lemn se obține cel mai bun cărbune pentru prepararea prafului de pușcă (Rhamnus frangula). – Din ucr. krušyna.
crușînii
CRUȘẤN, crușâni, s. m. Arbust melifer cu flori albe-verzui, cu fructe la început roșii, apoi negre, din a cărui scoarță se prepară o băutură laxativă, iar din lemn se obține cel mai bun cărbune pentru prepararea prafului de pușcă (Rhamnus frangula). – Din ucr. krušyna.
crușînilor
CRUȘẤN, crușâni, s. m. Arbust melifer cu flori albe-verzui, cu fructe la început roșii, apoi negre, din a cărui scoarță se prepară o băutură laxativă, iar din lemn se obține cel mai bun cărbune pentru prepararea prafului de pușcă (Rhamnus frangula). – Din ucr. krušyna.
crușînul
CRUȘẤN, crușâni, s. m. Arbust melifer cu flori albe-verzui, cu fructe la început roșii, apoi negre, din a cărui scoarță se prepară o băutură laxativă, iar din lemn se obține cel mai bun cărbune pentru prepararea prafului de pușcă (Rhamnus frangula). – Din ucr. krušyna.
crușînului
CRUȘẤN, crușâni, s. m. Arbust melifer cu flori albe-verzui, cu fructe la început roșii, apoi negre, din a cărui scoarță se prepară o băutură laxativă, iar din lemn se obține cel mai bun cărbune pentru prepararea prafului de pușcă (Rhamnus frangula). – Din ucr. krušyna.
crușățea
CRUȘĂȚEÁ, crușățele, s. f. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu flori galbene-aurii și cu frunze amărui, comestibile (Barbarea vulgaris). – Crușit + suf. -ea. DOOM
crușățeá s. f., art. crușățeáua, g.-d. art. crușățélei; pl. crușățéle, art. crușățélele
crușățeaua
CRUȘĂȚEÁ, crușățele, s. f. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu flori galbene-aurii și cu frunze amărui, comestibile (Barbarea vulgaris). – Crușit + suf. -ea. DOOM
crușățeá s. f., art. crușățeáua, g.-d. art. crușățélei; pl. crușățéle, art. crușățélele
crușățele
CRUȘĂȚEÁ, crușățele, s. f. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu flori galbene-aurii și cu frunze amărui, comestibile (Barbarea vulgaris). – Crușit + suf. -ea. DOOM
crușățeá s. f., art. crușățeáua, g.-d. art. crușățélei; pl. crușățéle, art. crușățélele
crușățelei
CRUȘĂȚEÁ, crușățele, s. f. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu flori galbene-aurii și cu frunze amărui, comestibile (Barbarea vulgaris). – Crușit + suf. -ea. DOOM
crușățeá s. f., art. crușățeáua, g.-d. art. crușățélei; pl. crușățéle, art. crușățélele
crușățelele
CRUȘĂȚEÁ, crușățele, s. f. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu flori galbene-aurii și cu frunze amărui, comestibile (Barbarea vulgaris). – Crușit + suf. -ea. DOOM
crușățeá s. f., art. crușățeáua, g.-d. art. crușățélei; pl. crușățéle, art. crușățélele
crușățelelor
CRUȘĂȚEÁ, crușățele, s. f. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu flori galbene-aurii și cu frunze amărui, comestibile (Barbarea vulgaris). – Crușit + suf. -ea. DOOM
crușățeá s. f., art. crușățeáua, g.-d. art. crușățélei; pl. crușățéle, art. crușățélele
cruț
CRUȚÁ, cruț, vb. I. Tranz. 1. A ierta, a scuti (de pedeapsă); a se îndura de..., a avea milă. ◊ Expr. A cruța viața cuiva = a lăsa pe cineva în viață (după ce-i fusese hotărâtă moartea). 2. A trata (pe cineva) cu înțelegere; a menaja. ♦ A păzi, a feri. 3. A folosi, a consuma un obiect cu prevedere; a economisi. 4. (Înv.) A se codi, a ezita. – Et. nec. DOOM
cruțá (a ~) vb., ind. prez. 3 crúță
cruța
CRUȚÁ, cruț, vb. I. Tranz. 1. A ierta, a scuti (de pedeapsă); a se îndura de..., a avea milă. ◊ Expr. A cruța viața cuiva = a lăsa pe cineva în viață (după ce-i fusese hotărâtă moartea). 2. A trata (pe cineva) cu înțelegere; a menaja. ♦ A păzi, a feri. 3. A folosi, a consuma un obiect cu prevedere; a economisi. 4. (Înv.) A se codi, a ezita. – Et. nec. DOOM
cruțá (a ~) vb., ind. prez. 3 crúță
cruțai
CRUȚÁ, cruț, vb. I. Tranz. 1. A ierta, a scuti (de pedeapsă); a se îndura de..., a avea milă. ◊ Expr. A cruța viața cuiva = a lăsa pe cineva în viață (după ce-i fusese hotărâtă moartea). 2. A trata (pe cineva) cu înțelegere; a menaja. ♦ A păzi, a feri. 3. A folosi, a consuma un obiect cu prevedere; a economisi. 4. (Înv.) A se codi, a ezita. – Et. nec. DOOM
cruțá (a ~) vb., ind. prez. 3 crúță
cruțam
CRUȚÁ, cruț, vb. I. Tranz. 1. A ierta, a scuti (de pedeapsă); a se îndura de..., a avea milă. ◊ Expr. A cruța viața cuiva = a lăsa pe cineva în viață (după ce-i fusese hotărâtă moartea). 2. A trata (pe cineva) cu înțelegere; a menaja. ♦ A păzi, a feri. 3. A folosi, a consuma un obiect cu prevedere; a economisi. 4. (Înv.) A se codi, a ezita. – Et. nec. DOOM
cruțá (a ~) vb., ind. prez. 3 crúță
cruțare
CRUȚÁ, cruț, vb. I. Tranz. 1. A ierta, a scuti (de pedeapsă); a se îndura de..., a avea milă. ◊ Expr. A cruța viața cuiva = a lăsa pe cineva în viață (după ce-i fusese hotărâtă moartea). 2. A trata (pe cineva) cu înțelegere; a menaja. ♦ A păzi, a feri. 3. A folosi, a consuma un obiect cu prevedere; a economisi. 4. (Înv.) A se codi, a ezita. – Et. nec. DOOM
cruțá (a ~) vb., ind. prez. 3 crúță
cruțare
CRUȚÁRE s. f. Faptul de a cruța; iertare, milă, îndurare. – V. cruța. DOOM
cruțáre s. f., g.-d. art. cruțắrii
cruțarea
CRUȚÁRE s. f. Faptul de a cruța; iertare, milă, îndurare. – V. cruța. DOOM
cruțáre s. f., g.-d. art. cruțắrii
cruțară
CRUȚÁ, cruț, vb. I. Tranz. 1. A ierta, a scuti (de pedeapsă); a se îndura de..., a avea milă. ◊ Expr. A cruța viața cuiva = a lăsa pe cineva în viață (după ce-i fusese hotărâtă moartea). 2. A trata (pe cineva) cu înțelegere; a menaja. ♦ A păzi, a feri. 3. A folosi, a consuma un obiect cu prevedere; a economisi. 4. (Înv.) A se codi, a ezita. – Et. nec. DOOM
cruțá (a ~) vb., ind. prez. 3 crúță
cruțarăm
CRUȚÁ, cruț, vb. I. Tranz. 1. A ierta, a scuti (de pedeapsă); a se îndura de..., a avea milă. ◊ Expr. A cruța viața cuiva = a lăsa pe cineva în viață (după ce-i fusese hotărâtă moartea). 2. A trata (pe cineva) cu înțelegere; a menaja. ♦ A păzi, a feri. 3. A folosi, a consuma un obiect cu prevedere; a economisi. 4. (Înv.) A se codi, a ezita. – Et. nec. DOOM
cruțá (a ~) vb., ind. prez. 3 crúță
cruțarăți
CRUȚÁ, cruț, vb. I. Tranz. 1. A ierta, a scuti (de pedeapsă); a se îndura de..., a avea milă. ◊ Expr. A cruța viața cuiva = a lăsa pe cineva în viață (după ce-i fusese hotărâtă moartea). 2. A trata (pe cineva) cu înțelegere; a menaja. ♦ A păzi, a feri. 3. A folosi, a consuma un obiect cu prevedere; a economisi. 4. (Înv.) A se codi, a ezita. – Et. nec. DOOM
cruțá (a ~) vb., ind. prez. 3 crúță
cruțase
CRUȚÁ, cruț, vb. I. Tranz. 1. A ierta, a scuti (de pedeapsă); a se îndura de..., a avea milă. ◊ Expr. A cruța viața cuiva = a lăsa pe cineva în viață (după ce-i fusese hotărâtă moartea). 2. A trata (pe cineva) cu înțelegere; a menaja. ♦ A păzi, a feri. 3. A folosi, a consuma un obiect cu prevedere; a economisi. 4. (Înv.) A se codi, a ezita. – Et. nec. DOOM
cruțá (a ~) vb., ind. prez. 3 crúță
cruțasem
CRUȚÁ, cruț, vb. I. Tranz. 1. A ierta, a scuti (de pedeapsă); a se îndura de..., a avea milă. ◊ Expr. A cruța viața cuiva = a lăsa pe cineva în viață (după ce-i fusese hotărâtă moartea). 2. A trata (pe cineva) cu înțelegere; a menaja. ♦ A păzi, a feri. 3. A folosi, a consuma un obiect cu prevedere; a economisi. 4. (Înv.) A se codi, a ezita. – Et. nec. DOOM
cruțá (a ~) vb., ind. prez. 3 crúță
cruțaseră
CRUȚÁ, cruț, vb. I. Tranz. 1. A ierta, a scuti (de pedeapsă); a se îndura de..., a avea milă. ◊ Expr. A cruța viața cuiva = a lăsa pe cineva în viață (după ce-i fusese hotărâtă moartea). 2. A trata (pe cineva) cu înțelegere; a menaja. ♦ A păzi, a feri. 3. A folosi, a consuma un obiect cu prevedere; a economisi. 4. (Înv.) A se codi, a ezita. – Et. nec. DOOM
cruțá (a ~) vb., ind. prez. 3 crúță
cruțaserăm
CRUȚÁ, cruț, vb. I. Tranz. 1. A ierta, a scuti (de pedeapsă); a se îndura de..., a avea milă. ◊ Expr. A cruța viața cuiva = a lăsa pe cineva în viață (după ce-i fusese hotărâtă moartea). 2. A trata (pe cineva) cu înțelegere; a menaja. ♦ A păzi, a feri. 3. A folosi, a consuma un obiect cu prevedere; a economisi. 4. (Înv.) A se codi, a ezita. – Et. nec. DOOM
cruțá (a ~) vb., ind. prez. 3 crúță
cruțaserăți
CRUȚÁ, cruț, vb. I. Tranz. 1. A ierta, a scuti (de pedeapsă); a se îndura de..., a avea milă. ◊ Expr. A cruța viața cuiva = a lăsa pe cineva în viață (după ce-i fusese hotărâtă moartea). 2. A trata (pe cineva) cu înțelegere; a menaja. ♦ A păzi, a feri. 3. A folosi, a consuma un obiect cu prevedere; a economisi. 4. (Înv.) A se codi, a ezita. – Et. nec. DOOM
cruțá (a ~) vb., ind. prez. 3 crúță
cruțaseși
CRUȚÁ, cruț, vb. I. Tranz. 1. A ierta, a scuti (de pedeapsă); a se îndura de..., a avea milă. ◊ Expr. A cruța viața cuiva = a lăsa pe cineva în viață (după ce-i fusese hotărâtă moartea). 2. A trata (pe cineva) cu înțelegere; a menaja. ♦ A păzi, a feri. 3. A folosi, a consuma un obiect cu prevedere; a economisi. 4. (Înv.) A se codi, a ezita. – Et. nec. DOOM
cruțá (a ~) vb., ind. prez. 3 crúță
cruțaseți
CRUȚÁ, cruț, vb. I. Tranz. 1. A ierta, a scuti (de pedeapsă); a se îndura de..., a avea milă. ◊ Expr. A cruța viața cuiva = a lăsa pe cineva în viață (după ce-i fusese hotărâtă moartea). 2. A trata (pe cineva) cu înțelegere; a menaja. ♦ A păzi, a feri. 3. A folosi, a consuma un obiect cu prevedere; a economisi. 4. (Înv.) A se codi, a ezita. – Et. nec. DOOM
cruțá (a ~) vb., ind. prez. 3 crúță
cruțat
CRUȚÁ, cruț, vb. I. Tranz. 1. A ierta, a scuti (de pedeapsă); a se îndura de..., a avea milă. ◊ Expr. A cruța viața cuiva = a lăsa pe cineva în viață (după ce-i fusese hotărâtă moartea). 2. A trata (pe cineva) cu înțelegere; a menaja. ♦ A păzi, a feri. 3. A folosi, a consuma un obiect cu prevedere; a economisi. 4. (Înv.) A se codi, a ezita. – Et. nec. DOOM
cruțá (a ~) vb., ind. prez. 3 crúță
cruțat
CRUȚÁ, cruț, vb. I. Tranz. 1. A ierta, a scuti (de pedeapsă); a se îndura de..., a avea milă. ◊ Expr. A cruța viața cuiva = a lăsa pe cineva în viață (după ce-i fusese hotărâtă moartea). 2. A trata (pe cineva) cu înțelegere; a menaja. ♦ A păzi, a feri. 3. A folosi, a consuma un obiect cu prevedere; a economisi. 4. (Înv.) A se codi, a ezita. – Et. nec.
cruțau
CRUȚÁ, cruț, vb. I. Tranz. 1. A ierta, a scuti (de pedeapsă); a se îndura de..., a avea milă. ◊ Expr. A cruța viața cuiva = a lăsa pe cineva în viață (după ce-i fusese hotărâtă moartea). 2. A trata (pe cineva) cu înțelegere; a menaja. ♦ A păzi, a feri. 3. A folosi, a consuma un obiect cu prevedere; a economisi. 4. (Înv.) A se codi, a ezita. – Et. nec. DOOM
cruțá (a ~) vb., ind. prez. 3 crúță
cruțași
CRUȚÁ, cruț, vb. I. Tranz. 1. A ierta, a scuti (de pedeapsă); a se îndura de..., a avea milă. ◊ Expr. A cruța viața cuiva = a lăsa pe cineva în viață (după ce-i fusese hotărâtă moartea). 2. A trata (pe cineva) cu înțelegere; a menaja. ♦ A păzi, a feri. 3. A folosi, a consuma un obiect cu prevedere; a economisi. 4. (Înv.) A se codi, a ezita. – Et. nec. DOOM
cruțá (a ~) vb., ind. prez. 3 crúță
cruțați
CRUȚÁ, cruț, vb. I. Tranz. 1. A ierta, a scuti (de pedeapsă); a se îndura de..., a avea milă. ◊ Expr. A cruța viața cuiva = a lăsa pe cineva în viață (după ce-i fusese hotărâtă moartea). 2. A trata (pe cineva) cu înțelegere; a menaja. ♦ A păzi, a feri. 3. A folosi, a consuma un obiect cu prevedere; a economisi. 4. (Înv.) A se codi, a ezita. – Et. nec. DOOM
cruțá (a ~) vb., ind. prez. 3 crúță
cruțe
CRUȚÁ, cruț, vb. I. Tranz. 1. A ierta, a scuti (de pedeapsă); a se îndura de..., a avea milă. ◊ Expr. A cruța viața cuiva = a lăsa pe cineva în viață (după ce-i fusese hotărâtă moartea). 2. A trata (pe cineva) cu înțelegere; a menaja. ♦ A păzi, a feri. 3. A folosi, a consuma un obiect cu prevedere; a economisi. 4. (Înv.) A se codi, a ezita. – Et. nec. DOOM
cruțá (a ~) vb., ind. prez. 3 crúță
cruți
CRUȚÁ, cruț, vb. I. Tranz. 1. A ierta, a scuti (de pedeapsă); a se îndura de..., a avea milă. ◊ Expr. A cruța viața cuiva = a lăsa pe cineva în viață (după ce-i fusese hotărâtă moartea). 2. A trata (pe cineva) cu înțelegere; a menaja. ♦ A păzi, a feri. 3. A folosi, a consuma un obiect cu prevedere; a economisi. 4. (Înv.) A se codi, a ezita. – Et. nec. DOOM
cruțá (a ~) vb., ind. prez. 3 crúță
cruțând
CRUȚÁ, cruț, vb. I. Tranz. 1. A ierta, a scuti (de pedeapsă); a se îndura de..., a avea milă. ◊ Expr. A cruța viața cuiva = a lăsa pe cineva în viață (după ce-i fusese hotărâtă moartea). 2. A trata (pe cineva) cu înțelegere; a menaja. ♦ A păzi, a feri. 3. A folosi, a consuma un obiect cu prevedere; a economisi. 4. (Înv.) A se codi, a ezita. – Et. nec. DOOM
cruțá (a ~) vb., ind. prez. 3 crúță
cruțînd
CRUȚÁ, cruț, vb. I. Tranz. 1. A ierta, a scuti (de pedeapsă); a se îndura de..., a avea milă. ◊ Expr. A cruța viața cuiva = a lăsa pe cineva în viață (după ce-i fusese hotărâtă moartea). 2. A trata (pe cineva) cu înțelegere; a menaja. ♦ A păzi, a feri. 3. A folosi, a consuma un obiect cu prevedere; a economisi. 4. (Înv.) A se codi, a ezita. – Et. nec. DOOM
cruțá (a ~) vb., ind. prez. 3 crúță
cruțări
CRUȚÁRE s. f. Faptul de a cruța; iertare, milă, îndurare. – V. cruța. DOOM
cruțáre s. f., g.-d. art. cruțắrii
cruțării
CRUȚÁRE s. f. Faptul de a cruța; iertare, milă, îndurare. – V. cruța. DOOM
cruțáre s. f., g.-d. art. cruțắrii
cruțările
CRUȚÁRE s. f. Faptul de a cruța; iertare, milă, îndurare. – V. cruța. DOOM
cruțáre s. f., g.-d. art. cruțắrii
cruțărilor
CRUȚÁRE s. f. Faptul de a cruța; iertare, milă, îndurare. – V. cruța. DOOM
cruțáre s. f., g.-d. art. cruțắrii
cruțătoare
CRUȚĂTÓR, -OÁRE, cruțători, -oare, adj. (Rar) 1. Milostiv, îndurător. 2. Econom. – Cruța + suf. -ător. DOOM
cruțătór (rar) adj. m., pl. cruțătóri; f. sg. și pl. cruțătoáre
cruțătoarea
CRUȚĂTÓR, -OÁRE, cruțători, -oare, adj. (Rar) 1. Milostiv, îndurător. 2. Econom. – Cruța + suf. -ător. DOOM
cruțătór (rar) adj. m., pl. cruțătóri; f. sg. și pl. cruțătoáre
cruțătoarei
CRUȚĂTÓR, -OÁRE, cruțători, -oare, adj. (Rar) 1. Milostiv, îndurător. 2. Econom. – Cruța + suf. -ător. DOOM
cruțătór (rar) adj. m., pl. cruțătóri; f. sg. și pl. cruțătoáre
cruțătoarele
CRUȚĂTÓR, -OÁRE, cruțători, -oare, adj. (Rar) 1. Milostiv, îndurător. 2. Econom. – Cruța + suf. -ător. DOOM
cruțătór (rar) adj. m., pl. cruțătóri; f. sg. și pl. cruțătoáre
cruțătoarelor
CRUȚĂTÓR, -OÁRE, cruțători, -oare, adj. (Rar) 1. Milostiv, îndurător. 2. Econom. – Cruța + suf. -ător. DOOM
cruțătór (rar) adj. m., pl. cruțătóri; f. sg. și pl. cruțătoáre
cruțător
CRUȚĂTÓR, -OÁRE, cruțători, -oare, adj. (Rar) 1. Milostiv, îndurător. 2. Econom. – Cruța + suf. -ător. DOOM
cruțătór (rar) adj. m., pl. cruțătóri; f. sg. și pl. cruțătoáre
cruțători
CRUȚĂTÓR, -OÁRE, cruțători, -oare, adj. (Rar) 1. Milostiv, îndurător. 2. Econom. – Cruța + suf. -ător. DOOM
cruțătór (rar) adj. m., pl. cruțătóri; f. sg. și pl. cruțătoáre
cruțătorii
CRUȚĂTÓR, -OÁRE, cruțători, -oare, adj. (Rar) 1. Milostiv, îndurător. 2. Econom. – Cruța + suf. -ător. DOOM
cruțătór (rar) adj. m., pl. cruțătóri; f. sg. și pl. cruțătoáre
cruțătorilor
CRUȚĂTÓR, -OÁRE, cruțători, -oare, adj. (Rar) 1. Milostiv, îndurător. 2. Econom. – Cruța + suf. -ător. DOOM
cruțătór (rar) adj. m., pl. cruțătóri; f. sg. și pl. cruțătoáre
cruțătorul
CRUȚĂTÓR, -OÁRE, cruțători, -oare, adj. (Rar) 1. Milostiv, îndurător. 2. Econom. – Cruța + suf. -ător. DOOM
cruțătór (rar) adj. m., pl. cruțătóri; f. sg. și pl. cruțătoáre
cruțătorului
CRUȚĂTÓR, -OÁRE, cruțători, -oare, adj. (Rar) 1. Milostiv, îndurător. 2. Econom. – Cruța + suf. -ător. DOOM
cruțătór (rar) adj. m., pl. cruțătóri; f. sg. și pl. cruțătoáre
crypsis
GHIMPÁRIȚĂ, ghimparițe, s. f. Mică plantă erbacee cu frunze foarte ascuțite și cu flori verzi (Crypsis aculeata). – Ghimpe + suf. -ariță.
crâcnea
CRÂCNÍ, crâcnesc, vb. IV. Intranz. (Mai ales în construcții negative) A protesta prin vorbe, fără prea multă vehemență, a murmura cuvinte de protest, a se împotrivi cu vorba. [Var.: cârcní vb. IV] – Cârc + suf. -ni. DOOM
crâcní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crâcnésc, imperf. 3 sg. crâcneá; conj. prez. 3 să crâcneáscă
crâcneai
CRÂCNÍ, crâcnesc, vb. IV. Intranz. (Mai ales în construcții negative) A protesta prin vorbe, fără prea multă vehemență, a murmura cuvinte de protest, a se împotrivi cu vorba. [Var.: cârcní vb. IV] – Cârc + suf. -ni. DOOM
crâcní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crâcnésc, imperf. 3 sg. crâcneá; conj. prez. 3 să crâcneáscă
crâcneala
CRÂCNEÁLĂ, crâcneli, s. f. Crâcnire. – Crâcni + suf. -eală. DOOM
crâcneálă s. f., g.-d. art. crâcnélii; pl. crâcnéli
crâcneam
CRÂCNÍ, crâcnesc, vb. IV. Intranz. (Mai ales în construcții negative) A protesta prin vorbe, fără prea multă vehemență, a murmura cuvinte de protest, a se împotrivi cu vorba. [Var.: cârcní vb. IV] – Cârc + suf. -ni. DOOM
crâcní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crâcnésc, imperf. 3 sg. crâcneá; conj. prez. 3 să crâcneáscă
crâcnească
CRÂCNÍ, crâcnesc, vb. IV. Intranz. (Mai ales în construcții negative) A protesta prin vorbe, fără prea multă vehemență, a murmura cuvinte de protest, a se împotrivi cu vorba. [Var.: cârcní vb. IV] – Cârc + suf. -ni. DOOM
crâcní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crâcnésc, imperf. 3 sg. crâcneá; conj. prez. 3 să crâcneáscă
crâcneau
CRÂCNÍ, crâcnesc, vb. IV. Intranz. (Mai ales în construcții negative) A protesta prin vorbe, fără prea multă vehemență, a murmura cuvinte de protest, a se împotrivi cu vorba. [Var.: cârcní vb. IV] – Cârc + suf. -ni. DOOM
crâcní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crâcnésc, imperf. 3 sg. crâcneá; conj. prez. 3 să crâcneáscă
crâcneați
CRÂCNÍ, crâcnesc, vb. IV. Intranz. (Mai ales în construcții negative) A protesta prin vorbe, fără prea multă vehemență, a murmura cuvinte de protest, a se împotrivi cu vorba. [Var.: cârcní vb. IV] – Cârc + suf. -ni. DOOM
crâcní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crâcnésc, imperf. 3 sg. crâcneá; conj. prez. 3 să crâcneáscă
crâcneli
CRÂCNEÁLĂ, crâcneli, s. f. Crâcnire. – Crâcni + suf. -eală. DOOM
crâcneálă s. f., g.-d. art. crâcnélii; pl. crâcnéli
crâcnelii
CRÂCNEÁLĂ, crâcneli, s. f. Crâcnire. – Crâcni + suf. -eală. DOOM
crâcneálă s. f., g.-d. art. crâcnélii; pl. crâcnéli
crâcnelile
CRÂCNEÁLĂ, crâcneli, s. f. Crâcnire. – Crâcni + suf. -eală. DOOM
crâcneálă s. f., g.-d. art. crâcnélii; pl. crâcnéli
crâcnelilor
CRÂCNEÁLĂ, crâcneli, s. f. Crâcnire. – Crâcni + suf. -eală. DOOM
crâcneálă s. f., g.-d. art. crâcnélii; pl. crâcnéli
crâcnesc
CRÂCNÍ, crâcnesc, vb. IV. Intranz. (Mai ales în construcții negative) A protesta prin vorbe, fără prea multă vehemență, a murmura cuvinte de protest, a se împotrivi cu vorba. [Var.: cârcní vb. IV] – Cârc + suf. -ni. DOOM
crâcní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crâcnésc, imperf. 3 sg. crâcneá; conj. prez. 3 să crâcneáscă
crâcnește
CRÂCNÍ, crâcnesc, vb. IV. Intranz. (Mai ales în construcții negative) A protesta prin vorbe, fără prea multă vehemență, a murmura cuvinte de protest, a se împotrivi cu vorba. [Var.: cârcní vb. IV] – Cârc + suf. -ni. DOOM
crâcní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crâcnésc, imperf. 3 sg. crâcneá; conj. prez. 3 să crâcneáscă
crâcnești
CRÂCNÍ, crâcnesc, vb. IV. Intranz. (Mai ales în construcții negative) A protesta prin vorbe, fără prea multă vehemență, a murmura cuvinte de protest, a se împotrivi cu vorba. [Var.: cârcní vb. IV] – Cârc + suf. -ni. DOOM
crâcní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crâcnésc, imperf. 3 sg. crâcneá; conj. prez. 3 să crâcneáscă
crâcni
CRÂCNÍ, crâcnesc, vb. IV. Intranz. (Mai ales în construcții negative) A protesta prin vorbe, fără prea multă vehemență, a murmura cuvinte de protest, a se împotrivi cu vorba. [Var.: cârcní vb. IV] – Cârc + suf. -ni. DOOM
crâcní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crâcnésc, imperf. 3 sg. crâcneá; conj. prez. 3 să crâcneáscă
crâcnii
CRÂCNÍ, crâcnesc, vb. IV. Intranz. (Mai ales în construcții negative) A protesta prin vorbe, fără prea multă vehemență, a murmura cuvinte de protest, a se împotrivi cu vorba. [Var.: cârcní vb. IV] – Cârc + suf. -ni. DOOM
crâcní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crâcnésc, imperf. 3 sg. crâcneá; conj. prez. 3 să crâcneáscă
crâcnim
CRÂCNÍ, crâcnesc, vb. IV. Intranz. (Mai ales în construcții negative) A protesta prin vorbe, fără prea multă vehemență, a murmura cuvinte de protest, a se împotrivi cu vorba. [Var.: cârcní vb. IV] – Cârc + suf. -ni. DOOM
crâcní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crâcnésc, imperf. 3 sg. crâcneá; conj. prez. 3 să crâcneáscă
crâcnind
CRÂCNÍ, crâcnesc, vb. IV. Intranz. (Mai ales în construcții negative) A protesta prin vorbe, fără prea multă vehemență, a murmura cuvinte de protest, a se împotrivi cu vorba. [Var.: cârcní vb. IV] – Cârc + suf. -ni. DOOM
crâcní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crâcnésc, imperf. 3 sg. crâcneá; conj. prez. 3 să crâcneáscă
crâcnire
CRÂCNÍ, crâcnesc, vb. IV. Intranz. (Mai ales în construcții negative) A protesta prin vorbe, fără prea multă vehemență, a murmura cuvinte de protest, a se împotrivi cu vorba. [Var.: cârcní vb. IV] – Cârc + suf. -ni. DOOM
crâcní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crâcnésc, imperf. 3 sg. crâcneá; conj. prez. 3 să crâcneáscă
crâcnire
CRÂCNÍRE, crâcniri, s. f. Acțiunea de a crâcni și rezultatul ei; crâcneală. – V. crâcni. DOOM
crâcníre s. f., g.-d. art. crâcnírii; pl. crâcníri
crâcnirea
CRÂCNÍRE, crâcniri, s. f. Acțiunea de a crâcni și rezultatul ei; crâcneală. – V. crâcni. DOOM
crâcníre s. f., g.-d. art. crâcnírii; pl. crâcníri
crâcniri
CRÂCNÍRE, crâcniri, s. f. Acțiunea de a crâcni și rezultatul ei; crâcneală. – V. crâcni. DOOM
crâcníre s. f., g.-d. art. crâcnírii; pl. crâcníri
crâcnirii
CRÂCNÍRE, crâcniri, s. f. Acțiunea de a crâcni și rezultatul ei; crâcneală. – V. crâcni. DOOM
crâcníre s. f., g.-d. art. crâcnírii; pl. crâcníri
crâcnirile
CRÂCNÍRE, crâcniri, s. f. Acțiunea de a crâcni și rezultatul ei; crâcneală. – V. crâcni. DOOM
crâcníre s. f., g.-d. art. crâcnírii; pl. crâcníri
crâcnirilor
CRÂCNÍRE, crâcniri, s. f. Acțiunea de a crâcni și rezultatul ei; crâcneală. – V. crâcni. DOOM
crâcníre s. f., g.-d. art. crâcnírii; pl. crâcníri
crâcniră
CRÂCNÍ, crâcnesc, vb. IV. Intranz. (Mai ales în construcții negative) A protesta prin vorbe, fără prea multă vehemență, a murmura cuvinte de protest, a se împotrivi cu vorba. [Var.: cârcní vb. IV] – Cârc + suf. -ni. DOOM
crâcní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crâcnésc, imperf. 3 sg. crâcneá; conj. prez. 3 să crâcneáscă
crâcnirăm
CRÂCNÍ, crâcnesc, vb. IV. Intranz. (Mai ales în construcții negative) A protesta prin vorbe, fără prea multă vehemență, a murmura cuvinte de protest, a se împotrivi cu vorba. [Var.: cârcní vb. IV] – Cârc + suf. -ni. DOOM
crâcní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crâcnésc, imperf. 3 sg. crâcneá; conj. prez. 3 să crâcneáscă
crâcnirăți
CRÂCNÍ, crâcnesc, vb. IV. Intranz. (Mai ales în construcții negative) A protesta prin vorbe, fără prea multă vehemență, a murmura cuvinte de protest, a se împotrivi cu vorba. [Var.: cârcní vb. IV] – Cârc + suf. -ni. DOOM
crâcní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crâcnésc, imperf. 3 sg. crâcneá; conj. prez. 3 să crâcneáscă
crâcnise
CRÂCNÍ, crâcnesc, vb. IV. Intranz. (Mai ales în construcții negative) A protesta prin vorbe, fără prea multă vehemență, a murmura cuvinte de protest, a se împotrivi cu vorba. [Var.: cârcní vb. IV] – Cârc + suf. -ni. DOOM
crâcní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crâcnésc, imperf. 3 sg. crâcneá; conj. prez. 3 să crâcneáscă
crâcnisem
CRÂCNÍ, crâcnesc, vb. IV. Intranz. (Mai ales în construcții negative) A protesta prin vorbe, fără prea multă vehemență, a murmura cuvinte de protest, a se împotrivi cu vorba. [Var.: cârcní vb. IV] – Cârc + suf. -ni. DOOM
crâcní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crâcnésc, imperf. 3 sg. crâcneá; conj. prez. 3 să crâcneáscă
crâcniseră
CRÂCNÍ, crâcnesc, vb. IV. Intranz. (Mai ales în construcții negative) A protesta prin vorbe, fără prea multă vehemență, a murmura cuvinte de protest, a se împotrivi cu vorba. [Var.: cârcní vb. IV] – Cârc + suf. -ni. DOOM
crâcní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crâcnésc, imperf. 3 sg. crâcneá; conj. prez. 3 să crâcneáscă
crâcniserăm
CRÂCNÍ, crâcnesc, vb. IV. Intranz. (Mai ales în construcții negative) A protesta prin vorbe, fără prea multă vehemență, a murmura cuvinte de protest, a se împotrivi cu vorba. [Var.: cârcní vb. IV] – Cârc + suf. -ni. DOOM
crâcní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crâcnésc, imperf. 3 sg. crâcneá; conj. prez. 3 să crâcneáscă
crâcniserăți
CRÂCNÍ, crâcnesc, vb. IV. Intranz. (Mai ales în construcții negative) A protesta prin vorbe, fără prea multă vehemență, a murmura cuvinte de protest, a se împotrivi cu vorba. [Var.: cârcní vb. IV] – Cârc + suf. -ni. DOOM
crâcní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crâcnésc, imperf. 3 sg. crâcneá; conj. prez. 3 să crâcneáscă
crâcniseși
CRÂCNÍ, crâcnesc, vb. IV. Intranz. (Mai ales în construcții negative) A protesta prin vorbe, fără prea multă vehemență, a murmura cuvinte de protest, a se împotrivi cu vorba. [Var.: cârcní vb. IV] – Cârc + suf. -ni. DOOM
crâcní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crâcnésc, imperf. 3 sg. crâcneá; conj. prez. 3 să crâcneáscă
crâcniseți
CRÂCNÍ, crâcnesc, vb. IV. Intranz. (Mai ales în construcții negative) A protesta prin vorbe, fără prea multă vehemență, a murmura cuvinte de protest, a se împotrivi cu vorba. [Var.: cârcní vb. IV] – Cârc + suf. -ni. DOOM
crâcní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crâcnésc, imperf. 3 sg. crâcneá; conj. prez. 3 să crâcneáscă
crâcnit
CRÂCNÍ, crâcnesc, vb. IV. Intranz. (Mai ales în construcții negative) A protesta prin vorbe, fără prea multă vehemență, a murmura cuvinte de protest, a se împotrivi cu vorba. [Var.: cârcní vb. IV] – Cârc + suf. -ni. DOOM
crâcní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crâcnésc, imperf. 3 sg. crâcneá; conj. prez. 3 să crâcneáscă
crâcniși
CRÂCNÍ, crâcnesc, vb. IV. Intranz. (Mai ales în construcții negative) A protesta prin vorbe, fără prea multă vehemență, a murmura cuvinte de protest, a se împotrivi cu vorba. [Var.: cârcní vb. IV] – Cârc + suf. -ni. DOOM
crâcní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crâcnésc, imperf. 3 sg. crâcneá; conj. prez. 3 să crâcneáscă
crâcniți
CRÂCNÍ, crâcnesc, vb. IV. Intranz. (Mai ales în construcții negative) A protesta prin vorbe, fără prea multă vehemență, a murmura cuvinte de protest, a se împotrivi cu vorba. [Var.: cârcní vb. IV] – Cârc + suf. -ni. DOOM
crâcní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crâcnésc, imperf. 3 sg. crâcneá; conj. prez. 3 să crâcneáscă
crâgni
CRÎGNÍ vb. IV v. crîcni.
crâmpei
CRÂMPÉI, crâmpeie, s. n. Parte ruptă, desprinsă sau rămasă din ceva; bucată, porțiune, fărâmă. ♦ Fragment, frântură (de fraze, de gânduri etc.). – Cf. sl. kronpu „mic”. DOOM
crâmpéi s. n., pl. crâmpéie
crâmpeiat
CRÂMPEIÁT, -Ă, crâmpeiați, -te, adj. (Rar) Făcut crâmpeie; fragmentat, fărâmițat. [Pr.: -pe-iat] – Crâmpei + suf. -at. DOOM
crâmpeiát (rar) adj. m., pl. crâmpeiáți; f. crâmpeiátă, pl. crâmpeiáte
crâmpeiata
CRÂMPEIÁT, -Ă, crâmpeiați, -te, adj. (Rar) Făcut crâmpeie; fragmentat, fărâmițat. [Pr.: -pe-iat] – Crâmpei + suf. -at. DOOM
crâmpeiát (rar) adj. m., pl. crâmpeiáți; f. crâmpeiátă, pl. crâmpeiáte
crâmpeiate
CRÂMPEIÁT, -Ă, crâmpeiați, -te, adj. (Rar) Făcut crâmpeie; fragmentat, fărâmițat. [Pr.: -pe-iat] – Crâmpei + suf. -at. DOOM
crâmpeiát (rar) adj. m., pl. crâmpeiáți; f. crâmpeiátă, pl. crâmpeiáte
crâmpeiatei
CRÂMPEIÁT, -Ă, crâmpeiați, -te, adj. (Rar) Făcut crâmpeie; fragmentat, fărâmițat. [Pr.: -pe-iat] – Crâmpei + suf. -at. DOOM
crâmpeiát (rar) adj. m., pl. crâmpeiáți; f. crâmpeiátă, pl. crâmpeiáte
crâmpeiatele
CRÂMPEIÁT, -Ă, crâmpeiați, -te, adj. (Rar) Făcut crâmpeie; fragmentat, fărâmițat. [Pr.: -pe-iat] – Crâmpei + suf. -at. DOOM
crâmpeiát (rar) adj. m., pl. crâmpeiáți; f. crâmpeiátă, pl. crâmpeiáte
crâmpeiatelor
CRÂMPEIÁT, -Ă, crâmpeiați, -te, adj. (Rar) Făcut crâmpeie; fragmentat, fărâmițat. [Pr.: -pe-iat] – Crâmpei + suf. -at. DOOM
crâmpeiát (rar) adj. m., pl. crâmpeiáți; f. crâmpeiátă, pl. crâmpeiáte
crâmpeiatul
CRÂMPEIÁT, -Ă, crâmpeiați, -te, adj. (Rar) Făcut crâmpeie; fragmentat, fărâmițat. [Pr.: -pe-iat] – Crâmpei + suf. -at. DOOM
crâmpeiát (rar) adj. m., pl. crâmpeiáți; f. crâmpeiátă, pl. crâmpeiáte
crâmpeiatului
CRÂMPEIÁT, -Ă, crâmpeiați, -te, adj. (Rar) Făcut crâmpeie; fragmentat, fărâmițat. [Pr.: -pe-iat] – Crâmpei + suf. -at. DOOM
crâmpeiát (rar) adj. m., pl. crâmpeiáți; f. crâmpeiátă, pl. crâmpeiáte
crâmpeiaș
CRÂMPEIÁȘ, crâmpeiașe, s. n. (Rar) Diminutiv al lui crâmpei. [Pr.: -pe-iaș] – Crâmpei + suf. -aș. DOOM
crâmpeiáș (rar) s. n., pl. crâmpeiáșe
crâmpeiașe
CRÂMPEIÁȘ, crâmpeiașe, s. n. (Rar) Diminutiv al lui crâmpei. [Pr.: -pe-iaș] – Crâmpei + suf. -aș. DOOM
crâmpeiáș (rar) s. n., pl. crâmpeiáșe
crâmpeiașele
CRÂMPEIÁȘ, crâmpeiașe, s. n. (Rar) Diminutiv al lui crâmpei. [Pr.: -pe-iaș] – Crâmpei + suf. -aș. DOOM
crâmpeiáș (rar) s. n., pl. crâmpeiáșe
crâmpeiașelor
CRÂMPEIÁȘ, crâmpeiașe, s. n. (Rar) Diminutiv al lui crâmpei. [Pr.: -pe-iaș] – Crâmpei + suf. -aș. DOOM
crâmpeiáș (rar) s. n., pl. crâmpeiáșe
crâmpeiașul
CRÂMPEIÁȘ, crâmpeiașe, s. n. (Rar) Diminutiv al lui crâmpei. [Pr.: -pe-iaș] – Crâmpei + suf. -aș. DOOM
crâmpeiáș (rar) s. n., pl. crâmpeiáșe
crâmpeiașului
CRÂMPEIÁȘ, crâmpeiașe, s. n. (Rar) Diminutiv al lui crâmpei. [Pr.: -pe-iaș] – Crâmpei + suf. -aș. DOOM
crâmpeiáș (rar) s. n., pl. crâmpeiáșe
crâmpeiați
CRÂMPEIÁT, -Ă, crâmpeiați, -te, adj. (Rar) Făcut crâmpeie; fragmentat, fărâmițat. [Pr.: -pe-iat] – Crâmpei + suf. -at. DOOM
crâmpeiát (rar) adj. m., pl. crâmpeiáți; f. crâmpeiátă, pl. crâmpeiáte
crâmpeiații
CRÂMPEIÁT, -Ă, crâmpeiați, -te, adj. (Rar) Făcut crâmpeie; fragmentat, fărâmițat. [Pr.: -pe-iat] – Crâmpei + suf. -at. DOOM
crâmpeiát (rar) adj. m., pl. crâmpeiáți; f. crâmpeiátă, pl. crâmpeiáte
crâmpeiaților
CRÂMPEIÁT, -Ă, crâmpeiați, -te, adj. (Rar) Făcut crâmpeie; fragmentat, fărâmițat. [Pr.: -pe-iat] – Crâmpei + suf. -at. DOOM
crâmpeiát (rar) adj. m., pl. crâmpeiáți; f. crâmpeiátă, pl. crâmpeiáte
crâmpeie
CRÂMPÉI, crâmpeie, s. n. Parte ruptă, desprinsă sau rămasă din ceva; bucată, porțiune, fărâmă. ♦ Fragment, frântură (de fraze, de gânduri etc.). – Cf. sl. kronpu „mic”. DOOM
crâmpéi s. n., pl. crâmpéie
crâmpeiele
CRÂMPÉI, crâmpeie, s. n. Parte ruptă, desprinsă sau rămasă din ceva; bucată, porțiune, fărâmă. ♦ Fragment, frântură (de fraze, de gânduri etc.). – Cf. sl. kronpu „mic”. DOOM
crâmpéi s. n., pl. crâmpéie
crâmpeielor
CRÂMPÉI, crâmpeie, s. n. Parte ruptă, desprinsă sau rămasă din ceva; bucată, porțiune, fărâmă. ♦ Fragment, frântură (de fraze, de gânduri etc.). – Cf. sl. kronpu „mic”. DOOM
crâmpéi s. n., pl. crâmpéie
crâmpeiul
CRÂMPÉI, crâmpeie, s. n. Parte ruptă, desprinsă sau rămasă din ceva; bucată, porțiune, fărâmă. ♦ Fragment, frântură (de fraze, de gânduri etc.). – Cf. sl. kronpu „mic”. DOOM
crâmpéi s. n., pl. crâmpéie
crâmpeiului
CRÂMPÉI, crâmpeie, s. n. Parte ruptă, desprinsă sau rămasă din ceva; bucată, porțiune, fărâmă. ♦ Fragment, frântură (de fraze, de gânduri etc.). – Cf. sl. kronpu „mic”. DOOM
crâmpéi s. n., pl. crâmpéie
crâmpița
CRẤMPIȚĂ, crâmpițe, s. f. (Reg.) Încurcătură a firelor din urzeală; fig. piedică, obstacol. – Cf. crâmpei. DOOM
crấmpiță (reg.) s. f., g.-d. art. crấmpiței; pl. crấmpițe
crâmpițe
CRẤMPIȚĂ, crâmpițe, s. f. (Reg.) Încurcătură a firelor din urzeală; fig. piedică, obstacol. – Cf. crâmpei. DOOM
crấmpiță (reg.) s. f., g.-d. art. crấmpiței; pl. crấmpițe
crâmpiței
CRẤMPIȚĂ, crâmpițe, s. f. (Reg.) Încurcătură a firelor din urzeală; fig. piedică, obstacol. – Cf. crâmpei. DOOM
crấmpiță (reg.) s. f., g.-d. art. crấmpiței; pl. crấmpițe
crâmpițele
CRẤMPIȚĂ, crâmpițe, s. f. (Reg.) Încurcătură a firelor din urzeală; fig. piedică, obstacol. – Cf. crâmpei. DOOM
crấmpiță (reg.) s. f., g.-d. art. crấmpiței; pl. crấmpițe
crâmpițelor
CRẤMPIȚĂ, crâmpițe, s. f. (Reg.) Încurcătură a firelor din urzeală; fig. piedică, obstacol. – Cf. crâmpei. DOOM
crấmpiță (reg.) s. f., g.-d. art. crấmpiței; pl. crấmpițe
crâmpoșia
CRÂMPOȘÍE s. f. (Reg.) Soi de viță-de-vie autohton, cu struguri albi-verzui sau ruginii cu boaba rotundă; vin făcut din acești struguri. – Et. nec. DOOM
crâmpoșíe (reg.) s. f., art. crâmpoșía, g.-d. crâmpoșíi, art. crâmpoșíei
crâmpoșie
CRÂMPOȘÍE s. f. (Reg.) Soi de viță-de-vie autohton, cu struguri albi-verzui sau ruginii cu boaba rotundă; vin făcut din acești struguri. – Et. nec. DOOM
crâmpoșíe (reg.) s. f., art. crâmpoșía, g.-d. crâmpoșíi, art. crâmpoșíei
crâmpoșiei
CRÂMPOȘÍE s. f. (Reg.) Soi de viță-de-vie autohton, cu struguri albi-verzui sau ruginii cu boaba rotundă; vin făcut din acești struguri. – Et. nec. DOOM
crâmpoșíe (reg.) s. f., art. crâmpoșía, g.-d. crâmpoșíi, art. crâmpoșíei
crâmpoșii
CRÂMPOȘÍE s. f. (Reg.) Soi de viță-de-vie autohton, cu struguri albi-verzui sau ruginii cu boaba rotundă; vin făcut din acești struguri. – Et. nec. DOOM
crâmpoșíe (reg.) s. f., art. crâmpoșía, g.-d. crâmpoșíi, art. crâmpoșíei
crâmpoțea
CRÂMPOȚÍ, crâmpoțesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A tăia, a rupe, a sfâșia în bucăți inegale; a ciopârți. ♦ A mânca fără rânduială, de ici de colo, câte puțin. – Din crâmpot (puțin folosit, „bucată”). DOOM
crâmpoțí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. crâmpoțésc, imperf. 3 sg. crâmpoțeá; conj. prez. 3 să crâmpoțeáscă
crâmpoțeai
CRÂMPOȚÍ, crâmpoțesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A tăia, a rupe, a sfâșia în bucăți inegale; a ciopârți. ♦ A mânca fără rânduială, de ici de colo, câte puțin. – Din crâmpot (puțin folosit, „bucată”). DOOM
crâmpoțí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. crâmpoțésc, imperf. 3 sg. crâmpoțeá; conj. prez. 3 să crâmpoțeáscă
crâmpoțeam
CRÂMPOȚÍ, crâmpoțesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A tăia, a rupe, a sfâșia în bucăți inegale; a ciopârți. ♦ A mânca fără rânduială, de ici de colo, câte puțin. – Din crâmpot (puțin folosit, „bucată”). DOOM
crâmpoțí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. crâmpoțésc, imperf. 3 sg. crâmpoțeá; conj. prez. 3 să crâmpoțeáscă
crâmpoțească
CRÂMPOȚÍ, crâmpoțesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A tăia, a rupe, a sfâșia în bucăți inegale; a ciopârți. ♦ A mânca fără rânduială, de ici de colo, câte puțin. – Din crâmpot (puțin folosit, „bucată”). DOOM
crâmpoțí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. crâmpoțésc, imperf. 3 sg. crâmpoțeá; conj. prez. 3 să crâmpoțeáscă
crâmpoțeau
CRÂMPOȚÍ, crâmpoțesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A tăia, a rupe, a sfâșia în bucăți inegale; a ciopârți. ♦ A mânca fără rânduială, de ici de colo, câte puțin. – Din crâmpot (puțin folosit, „bucată”). DOOM
crâmpoțí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. crâmpoțésc, imperf. 3 sg. crâmpoțeá; conj. prez. 3 să crâmpoțeáscă
crâmpoțeați
CRÂMPOȚÍ, crâmpoțesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A tăia, a rupe, a sfâșia în bucăți inegale; a ciopârți. ♦ A mânca fără rânduială, de ici de colo, câte puțin. – Din crâmpot (puțin folosit, „bucată”). DOOM
crâmpoțí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. crâmpoțésc, imperf. 3 sg. crâmpoțeá; conj. prez. 3 să crâmpoțeáscă
crâmpoțesc
CRÂMPOȚÍ, crâmpoțesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A tăia, a rupe, a sfâșia în bucăți inegale; a ciopârți. ♦ A mânca fără rânduială, de ici de colo, câte puțin. – Din crâmpot (puțin folosit, „bucată”). DOOM
crâmpoțí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. crâmpoțésc, imperf. 3 sg. crâmpoțeá; conj. prez. 3 să crâmpoțeáscă
crâmpoțește
CRÂMPOȚÍ, crâmpoțesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A tăia, a rupe, a sfâșia în bucăți inegale; a ciopârți. ♦ A mânca fără rânduială, de ici de colo, câte puțin. – Din crâmpot (puțin folosit, „bucată”). DOOM
crâmpoțí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. crâmpoțésc, imperf. 3 sg. crâmpoțeá; conj. prez. 3 să crâmpoțeáscă
crâmpoțești
CRÂMPOȚÍ, crâmpoțesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A tăia, a rupe, a sfâșia în bucăți inegale; a ciopârți. ♦ A mânca fără rânduială, de ici de colo, câte puțin. – Din crâmpot (puțin folosit, „bucată”). DOOM
crâmpoțí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. crâmpoțésc, imperf. 3 sg. crâmpoțeá; conj. prez. 3 să crâmpoțeáscă
crâmpoți
CRÂMPOȚÍ, crâmpoțesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A tăia, a rupe, a sfâșia în bucăți inegale; a ciopârți. ♦ A mânca fără rânduială, de ici de colo, câte puțin. – Din crâmpot (puțin folosit, „bucată”). DOOM
crâmpoțí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. crâmpoțésc, imperf. 3 sg. crâmpoțeá; conj. prez. 3 să crâmpoțeáscă
crâmpoții
CRÂMPOȚÍ, crâmpoțesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A tăia, a rupe, a sfâșia în bucăți inegale; a ciopârți. ♦ A mânca fără rânduială, de ici de colo, câte puțin. – Din crâmpot (puțin folosit, „bucată”). DOOM
crâmpoțí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. crâmpoțésc, imperf. 3 sg. crâmpoțeá; conj. prez. 3 să crâmpoțeáscă
crâmpoțim
CRÂMPOȚÍ, crâmpoțesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A tăia, a rupe, a sfâșia în bucăți inegale; a ciopârți. ♦ A mânca fără rânduială, de ici de colo, câte puțin. – Din crâmpot (puțin folosit, „bucată”). DOOM
crâmpoțí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. crâmpoțésc, imperf. 3 sg. crâmpoțeá; conj. prez. 3 să crâmpoțeáscă
crâmpoțind
CRÂMPOȚÍ, crâmpoțesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A tăia, a rupe, a sfâșia în bucăți inegale; a ciopârți. ♦ A mânca fără rânduială, de ici de colo, câte puțin. – Din crâmpot (puțin folosit, „bucată”). DOOM
crâmpoțí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. crâmpoțésc, imperf. 3 sg. crâmpoțeá; conj. prez. 3 să crâmpoțeáscă
crâmpoțire
CRÂMPOȚÍ, crâmpoțesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A tăia, a rupe, a sfâșia în bucăți inegale; a ciopârți. ♦ A mânca fără rânduială, de ici de colo, câte puțin. – Din crâmpot (puțin folosit, „bucată”). DOOM
crâmpoțí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. crâmpoțésc, imperf. 3 sg. crâmpoțeá; conj. prez. 3 să crâmpoțeáscă
crâmpoțire
CRÂMPOȚÍ, crâmpoțesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A tăia, a rupe, a sfâșia în bucăți inegale; a ciopârți. ♦ A mânca fără rânduială, de ici de colo, câte puțin. – Din crâmpot (puțin folosit, „bucată”, et. nec.).
crâmpoțiră
CRÂMPOȚÍ, crâmpoțesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A tăia, a rupe, a sfâșia în bucăți inegale; a ciopârți. ♦ A mânca fără rânduială, de ici de colo, câte puțin. – Din crâmpot (puțin folosit, „bucată”). DOOM
crâmpoțí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. crâmpoțésc, imperf. 3 sg. crâmpoțeá; conj. prez. 3 să crâmpoțeáscă
crâmpoțirăm
CRÂMPOȚÍ, crâmpoțesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A tăia, a rupe, a sfâșia în bucăți inegale; a ciopârți. ♦ A mânca fără rânduială, de ici de colo, câte puțin. – Din crâmpot (puțin folosit, „bucată”). DOOM
crâmpoțí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. crâmpoțésc, imperf. 3 sg. crâmpoțeá; conj. prez. 3 să crâmpoțeáscă
crâmpoțirăți
CRÂMPOȚÍ, crâmpoțesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A tăia, a rupe, a sfâșia în bucăți inegale; a ciopârți. ♦ A mânca fără rânduială, de ici de colo, câte puțin. – Din crâmpot (puțin folosit, „bucată”). DOOM
crâmpoțí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. crâmpoțésc, imperf. 3 sg. crâmpoțeá; conj. prez. 3 să crâmpoțeáscă
crâmpoțise
CRÂMPOȚÍ, crâmpoțesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A tăia, a rupe, a sfâșia în bucăți inegale; a ciopârți. ♦ A mânca fără rânduială, de ici de colo, câte puțin. – Din crâmpot (puțin folosit, „bucată”). DOOM
crâmpoțí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. crâmpoțésc, imperf. 3 sg. crâmpoțeá; conj. prez. 3 să crâmpoțeáscă
crâmpoțisem
CRÂMPOȚÍ, crâmpoțesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A tăia, a rupe, a sfâșia în bucăți inegale; a ciopârți. ♦ A mânca fără rânduială, de ici de colo, câte puțin. – Din crâmpot (puțin folosit, „bucată”). DOOM
crâmpoțí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. crâmpoțésc, imperf. 3 sg. crâmpoțeá; conj. prez. 3 să crâmpoțeáscă
crâmpoțiseră
CRÂMPOȚÍ, crâmpoțesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A tăia, a rupe, a sfâșia în bucăți inegale; a ciopârți. ♦ A mânca fără rânduială, de ici de colo, câte puțin. – Din crâmpot (puțin folosit, „bucată”). DOOM
crâmpoțí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. crâmpoțésc, imperf. 3 sg. crâmpoțeá; conj. prez. 3 să crâmpoțeáscă
crâmpoțiserăm
CRÂMPOȚÍ, crâmpoțesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A tăia, a rupe, a sfâșia în bucăți inegale; a ciopârți. ♦ A mânca fără rânduială, de ici de colo, câte puțin. – Din crâmpot (puțin folosit, „bucată”). DOOM
crâmpoțí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. crâmpoțésc, imperf. 3 sg. crâmpoțeá; conj. prez. 3 să crâmpoțeáscă
crâmpoțiserăți
CRÂMPOȚÍ, crâmpoțesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A tăia, a rupe, a sfâșia în bucăți inegale; a ciopârți. ♦ A mânca fără rânduială, de ici de colo, câte puțin. – Din crâmpot (puțin folosit, „bucată”). DOOM
crâmpoțí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. crâmpoțésc, imperf. 3 sg. crâmpoțeá; conj. prez. 3 să crâmpoțeáscă
crâmpoțiseși
CRÂMPOȚÍ, crâmpoțesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A tăia, a rupe, a sfâșia în bucăți inegale; a ciopârți. ♦ A mânca fără rânduială, de ici de colo, câte puțin. – Din crâmpot (puțin folosit, „bucată”). DOOM
crâmpoțí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. crâmpoțésc, imperf. 3 sg. crâmpoțeá; conj. prez. 3 să crâmpoțeáscă
crâmpoțiseți
CRÂMPOȚÍ, crâmpoțesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A tăia, a rupe, a sfâșia în bucăți inegale; a ciopârți. ♦ A mânca fără rânduială, de ici de colo, câte puțin. – Din crâmpot (puțin folosit, „bucată”). DOOM
crâmpoțí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. crâmpoțésc, imperf. 3 sg. crâmpoțeá; conj. prez. 3 să crâmpoțeáscă
crâmpoțit
CRÂMPOȚÍ, crâmpoțesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A tăia, a rupe, a sfâșia în bucăți inegale; a ciopârți. ♦ A mânca fără rânduială, de ici de colo, câte puțin. – Din crâmpot (puțin folosit, „bucată”). DOOM
crâmpoțí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. crâmpoțésc, imperf. 3 sg. crâmpoțeá; conj. prez. 3 să crâmpoțeáscă
crâmpoțiși
CRÂMPOȚÍ, crâmpoțesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A tăia, a rupe, a sfâșia în bucăți inegale; a ciopârți. ♦ A mânca fără rânduială, de ici de colo, câte puțin. – Din crâmpot (puțin folosit, „bucată”). DOOM
crâmpoțí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. crâmpoțésc, imperf. 3 sg. crâmpoțeá; conj. prez. 3 să crâmpoțeáscă
crâmpoțiți
CRÂMPOȚÍ, crâmpoțesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A tăia, a rupe, a sfâșia în bucăți inegale; a ciopârți. ♦ A mânca fără rânduială, de ici de colo, câte puțin. – Din crâmpot (puțin folosit, „bucată”). DOOM
crâmpoțí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. crâmpoțésc, imperf. 3 sg. crâmpoțeá; conj. prez. 3 să crâmpoțeáscă
crâncen
CRẤNCEN, -Ă, crânceni, -e, adj. Cumplit, îngrozitor, înverșunat, aprig, crud, violent, nemilos; crâncenit. – Et. nec. DOOM
crấncen adj. m., pl. crấnceni; f. crấncenă, pl. crấncene
crâncena
CRẤNCEN, -Ă, crânceni, -e, adj. Cumplit, îngrozitor, înverșunat, aprig, crud, violent, nemilos; crâncenit. – Et. nec. DOOM
crấncen adj. m., pl. crấnceni; f. crấncenă, pl. crấncene
crâncena
CRÂNCENÁ, crâncenez, vb. I. Refl. (Reg.) A se încrâncena. – Din crâncen. DOOM
!crâncená (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se crânceneáză
crâncenai
CRÂNCENÁ, crâncenez, vb. I. Refl. (Reg.) A se încrâncena. – Din crâncen. DOOM
!crâncená (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se crânceneáză
crâncenam
CRÂNCENÁ, crâncenez, vb. I. Refl. (Reg.) A se încrâncena. – Din crâncen. DOOM
!crâncená (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se crânceneáză
crâncenare
CRÂNCENÁ, crâncenez, vb. I. Refl. (Reg.) A se încrâncena. – Din crâncen. DOOM
!crâncená (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se crânceneáză
crâncenare
CRÂNCENÁ, crâncenez, vb. I. Refl. (Reg.) A se încrâncena. – Din crâncen.
crâncenară
CRÂNCENÁ, crâncenez, vb. I. Refl. (Reg.) A se încrâncena. – Din crâncen. DOOM
!crâncená (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se crânceneáză
crâncenarăm
CRÂNCENÁ, crâncenez, vb. I. Refl. (Reg.) A se încrâncena. – Din crâncen. DOOM
!crâncená (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se crânceneáză
crâncenarăți
CRÂNCENÁ, crâncenez, vb. I. Refl. (Reg.) A se încrâncena. – Din crâncen. DOOM
!crâncená (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se crânceneáză
crâncenase
CRÂNCENÁ, crâncenez, vb. I. Refl. (Reg.) A se încrâncena. – Din crâncen. DOOM
!crâncená (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se crânceneáză
crâncenasem
CRÂNCENÁ, crâncenez, vb. I. Refl. (Reg.) A se încrâncena. – Din crâncen. DOOM
!crâncená (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se crânceneáză
crâncenaseră
CRÂNCENÁ, crâncenez, vb. I. Refl. (Reg.) A se încrâncena. – Din crâncen. DOOM
!crâncená (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se crânceneáză
crâncenaserăm
CRÂNCENÁ, crâncenez, vb. I. Refl. (Reg.) A se încrâncena. – Din crâncen. DOOM
!crâncená (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se crânceneáză
crâncenaserăți
CRÂNCENÁ, crâncenez, vb. I. Refl. (Reg.) A se încrâncena. – Din crâncen. DOOM
!crâncená (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se crânceneáză
crâncenaseși
CRÂNCENÁ, crâncenez, vb. I. Refl. (Reg.) A se încrâncena. – Din crâncen. DOOM
!crâncená (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se crânceneáză
crâncenaseți
CRÂNCENÁ, crâncenez, vb. I. Refl. (Reg.) A se încrâncena. – Din crâncen. DOOM
!crâncená (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se crânceneáză
crâncenat
CRÂNCENÁ, crâncenez, vb. I. Refl. (Reg.) A se încrâncena. – Din crâncen. DOOM
!crâncená (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se crânceneáză
crâncenau
CRÂNCENÁ, crâncenez, vb. I. Refl. (Reg.) A se încrâncena. – Din crâncen. DOOM
!crâncená (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se crânceneáză
crâncenași
CRÂNCENÁ, crâncenez, vb. I. Refl. (Reg.) A se încrâncena. – Din crâncen. DOOM
!crâncená (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se crânceneáză
crâncenați
CRÂNCENÁ, crâncenez, vb. I. Refl. (Reg.) A se încrâncena. – Din crâncen. DOOM
!crâncená (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se crânceneáză
crâncene
CRẤNCEN, -Ă, crânceni, -e, adj. Cumplit, îngrozitor, înverșunat, aprig, crud, violent, nemilos; crâncenit. – Et. nec. DOOM
crấncen adj. m., pl. crấnceni; f. crấncenă, pl. crấncene
crâncenează
CRÂNCENÁ, crâncenez, vb. I. Refl. (Reg.) A se încrâncena. – Din crâncen. DOOM
!crâncená (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se crânceneáză
crâncenei
CRẤNCEN, -Ă, crânceni, -e, adj. Cumplit, îngrozitor, înverșunat, aprig, crud, violent, nemilos; crâncenit. – Et. nec. DOOM
crấncen adj. m., pl. crấnceni; f. crấncenă, pl. crấncene
crâncenele
CRẤNCEN, -Ă, crânceni, -e, adj. Cumplit, îngrozitor, înverșunat, aprig, crud, violent, nemilos; crâncenit. – Et. nec. DOOM
crấncen adj. m., pl. crấnceni; f. crấncenă, pl. crấncene
crâncenelor
CRẤNCEN, -Ă, crânceni, -e, adj. Cumplit, îngrozitor, înverșunat, aprig, crud, violent, nemilos; crâncenit. – Et. nec. DOOM
crấncen adj. m., pl. crấnceni; f. crấncenă, pl. crấncene
crâncenez
CRÂNCENÁ, crâncenez, vb. I. Refl. (Reg.) A se încrâncena. – Din crâncen. DOOM
!crâncená (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se crânceneáză
crânceneze
CRÂNCENÁ, crâncenez, vb. I. Refl. (Reg.) A se încrâncena. – Din crâncen. DOOM
!crâncená (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se crânceneáză
crâncenezi
CRÂNCENÁ, crâncenez, vb. I. Refl. (Reg.) A se încrâncena. – Din crâncen. DOOM
!crâncená (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se crânceneáză
crânceni
CRẤNCEN, -Ă, crânceni, -e, adj. Cumplit, îngrozitor, înverșunat, aprig, crud, violent, nemilos; crâncenit. – Et. nec. DOOM
crấncen adj. m., pl. crấnceni; f. crấncenă, pl. crấncene
crâncenia
CRÂNCENÍE, crâncenii, s. f. (Înv.) Cruzime, asprime. – Crâncen + suf. -ie. DOOM
crânceníe (înv.) s. f., art. crâncenía, g.-d. art. crânceníei; pl. crânceníi, art. crânceníile
crâncenie
CRÂNCENÍE, crâncenii, s. f. (Înv.) Cruzime, asprime. – Crâncen + suf. -ie. DOOM
crânceníe (înv.) s. f., art. crâncenía, g.-d. art. crânceníei; pl. crânceníi, art. crânceníile
crânceniei
CRÂNCENÍE, crâncenii, s. f. (Înv.) Cruzime, asprime. – Crâncen + suf. -ie. DOOM
crânceníe (înv.) s. f., art. crâncenía, g.-d. art. crânceníei; pl. crânceníi, art. crânceníile
crâncenii
CRẤNCEN, -Ă, crânceni, -e, adj. Cumplit, îngrozitor, înverșunat, aprig, crud, violent, nemilos; crâncenit. – Et. nec. DOOM
crấncen adj. m., pl. crấnceni; f. crấncenă, pl. crấncene
crâncenii
CRÂNCENÍE, crâncenii, s. f. (Înv.) Cruzime, asprime. – Crâncen + suf. -ie. DOOM
crânceníe (înv.) s. f., art. crâncenía, g.-d. art. crânceníei; pl. crânceníi, art. crânceníile
crânceniile
CRÂNCENÍE, crâncenii, s. f. (Înv.) Cruzime, asprime. – Crâncen + suf. -ie. DOOM
crânceníe (înv.) s. f., art. crâncenía, g.-d. art. crânceníei; pl. crânceníi, art. crânceníile
crânceniilor
CRÂNCENÍE, crâncenii, s. f. (Înv.) Cruzime, asprime. – Crâncen + suf. -ie. DOOM
crânceníe (înv.) s. f., art. crâncenía, g.-d. art. crânceníei; pl. crânceníi, art. crânceníile
crâncenilor
CRẤNCEN, -Ă, crânceni, -e, adj. Cumplit, îngrozitor, înverșunat, aprig, crud, violent, nemilos; crâncenit. – Et. nec. DOOM
crấncen adj. m., pl. crấnceni; f. crấncenă, pl. crấncene
crâncenit
CRÂNCENÍT, -Ă, crânceniți, -te, adj. (Rar) Crâncen. – Crâncen + suf. -it. DOOM
crâncenít (rar) adj. m., pl. crânceníți; f. crâncenítă, pl. crânceníte
crâncenita
CRÂNCENÍT, -Ă, crânceniți, -te, adj. (Rar) Crâncen. – Crâncen + suf. -it. DOOM
crâncenít (rar) adj. m., pl. crânceníți; f. crâncenítă, pl. crânceníte
crâncenite
CRÂNCENÍT, -Ă, crânceniți, -te, adj. (Rar) Crâncen. – Crâncen + suf. -it. DOOM
crâncenít (rar) adj. m., pl. crânceníți; f. crâncenítă, pl. crânceníte
crâncenitei
CRÂNCENÍT, -Ă, crânceniți, -te, adj. (Rar) Crâncen. – Crâncen + suf. -it. DOOM
crâncenít (rar) adj. m., pl. crânceníți; f. crâncenítă, pl. crânceníte
crâncenitele
CRÂNCENÍT, -Ă, crânceniți, -te, adj. (Rar) Crâncen. – Crâncen + suf. -it. DOOM
crâncenít (rar) adj. m., pl. crânceníți; f. crâncenítă, pl. crânceníte
crâncenitelor
CRÂNCENÍT, -Ă, crânceniți, -te, adj. (Rar) Crâncen. – Crâncen + suf. -it. DOOM
crâncenít (rar) adj. m., pl. crânceníți; f. crâncenítă, pl. crânceníte
crâncenitul
CRÂNCENÍT, -Ă, crânceniți, -te, adj. (Rar) Crâncen. – Crâncen + suf. -it. DOOM
crâncenít (rar) adj. m., pl. crânceníți; f. crâncenítă, pl. crânceníte
crâncenitului
CRÂNCENÍT, -Ă, crânceniți, -te, adj. (Rar) Crâncen. – Crâncen + suf. -it. DOOM
crâncenít (rar) adj. m., pl. crânceníți; f. crâncenítă, pl. crânceníte
crânceniți
CRÂNCENÍT, -Ă, crânceniți, -te, adj. (Rar) Crâncen. – Crâncen + suf. -it. DOOM
crâncenít (rar) adj. m., pl. crânceníți; f. crâncenítă, pl. crânceníte
crânceniții
CRÂNCENÍT, -Ă, crânceniți, -te, adj. (Rar) Crâncen. – Crâncen + suf. -it. DOOM
crâncenít (rar) adj. m., pl. crânceníți; f. crâncenítă, pl. crânceníte
crânceniților
CRÂNCENÍT, -Ă, crânceniți, -te, adj. (Rar) Crâncen. – Crâncen + suf. -it. DOOM
crâncenít (rar) adj. m., pl. crânceníți; f. crâncenítă, pl. crânceníte
crâncenul
CRẤNCEN, -Ă, crânceni, -e, adj. Cumplit, îngrozitor, înverșunat, aprig, crud, violent, nemilos; crâncenit. – Et. nec. DOOM
crấncen adj. m., pl. crấnceni; f. crấncenă, pl. crấncene
crâncenului
CRẤNCEN, -Ă, crânceni, -e, adj. Cumplit, îngrozitor, înverșunat, aprig, crud, violent, nemilos; crâncenit. – Et. nec. DOOM
crấncen adj. m., pl. crấnceni; f. crấncenă, pl. crấncene
crâncenând
CRÂNCENÁ, crâncenez, vb. I. Refl. (Reg.) A se încrâncena. – Din crâncen. DOOM
!crâncená (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se crânceneáză
crâng
CRÂNG, crânguri, s. n. 1. Pădurice de arbori tineri și de lăstari. ♦ Loc acoperit cu arbuști sau cu tufe; tufăriș, desiș. 2. (Rar; în sintagma) Crângul cerului = bolta cerească, firmament. – Din sl. krongu. DOOM
crâng s. n., pl. crấnguri
crângul
CRÂNG, crânguri, s. n. 1. Pădurice de arbori tineri și de lăstari. ♦ Loc acoperit cu arbuști sau cu tufe; tufăriș, desiș. 2. (Rar; în sintagma) Crângul cerului = bolta cerească, firmament. – Din sl. krongu. DOOM
crâng s. n., pl. crấnguri
crânguleț
CRÂNGULÉȚ, crângulețe, s. n. Diminutiv al lui crâng; crângușor. – Crâng + suf. -uleț. DOOM
crânguléț s. n., pl. crânguléțe
crângulețe
CRÂNGULÉȚ, crângulețe, s. n. Diminutiv al lui crâng; crângușor. – Crâng + suf. -uleț. DOOM
crânguléț s. n., pl. crânguléțe
crângulețele
CRÂNGULÉȚ, crângulețe, s. n. Diminutiv al lui crâng; crângușor. – Crâng + suf. -uleț. DOOM
crânguléț s. n., pl. crânguléțe
crângulețelor
CRÂNGULÉȚ, crângulețe, s. n. Diminutiv al lui crâng; crângușor. – Crâng + suf. -uleț. DOOM
crânguléț s. n., pl. crânguléțe
crângulețul
CRÂNGULÉȚ, crângulețe, s. n. Diminutiv al lui crâng; crângușor. – Crâng + suf. -uleț. DOOM
crânguléț s. n., pl. crânguléțe
crângulețului
CRÂNGULÉȚ, crângulețe, s. n. Diminutiv al lui crâng; crângușor. – Crâng + suf. -uleț. DOOM
crânguléț s. n., pl. crânguléțe
crângului
CRÂNG, crânguri, s. n. 1. Pădurice de arbori tineri și de lăstari. ♦ Loc acoperit cu arbuști sau cu tufe; tufăriș, desiș. 2. (Rar; în sintagma) Crângul cerului = bolta cerească, firmament. – Din sl. krongu. DOOM
crâng s. n., pl. crấnguri
crânguri
CRÂNG, crânguri, s. n. 1. Pădurice de arbori tineri și de lăstari. ♦ Loc acoperit cu arbuști sau cu tufe; tufăriș, desiș. 2. (Rar; în sintagma) Crângul cerului = bolta cerească, firmament. – Din sl. krongu. DOOM
crâng s. n., pl. crấnguri
crângurile
CRÂNG, crânguri, s. n. 1. Pădurice de arbori tineri și de lăstari. ♦ Loc acoperit cu arbuști sau cu tufe; tufăriș, desiș. 2. (Rar; în sintagma) Crângul cerului = bolta cerească, firmament. – Din sl. krongu. DOOM
crâng s. n., pl. crấnguri
crângurilor
CRÂNG, crânguri, s. n. 1. Pădurice de arbori tineri și de lăstari. ♦ Loc acoperit cu arbuști sau cu tufe; tufăriș, desiș. 2. (Rar; în sintagma) Crângul cerului = bolta cerească, firmament. – Din sl. krongu. DOOM
crâng s. n., pl. crấnguri
crângușoare
CRÂNGUȘÓR, crângușoare, s. n. Crânguleț. – Crâng + suf. -ușor. DOOM
crângușór s. n., pl. crângușoáre
crângușoarele
CRÂNGUȘÓR, crângușoare, s. n. Crânguleț. – Crâng + suf. -ușor. DOOM
crângușór s. n., pl. crângușoáre
crângușoarelor
CRÂNGUȘÓR, crângușoare, s. n. Crânguleț. – Crâng + suf. -ușor. DOOM
crângușór s. n., pl. crângușoáre
crângușor
CRÂNGUȘÓR, crângușoare, s. n. Crânguleț. – Crâng + suf. -ușor. DOOM
crângușór s. n., pl. crângușoáre
crângușorul
CRÂNGUȘÓR, crângușoare, s. n. Crânguleț. – Crâng + suf. -ușor. DOOM
crângușór s. n., pl. crângușoáre
crângușorului
CRÂNGUȘÓR, crângușoare, s. n. Crânguleț. – Crâng + suf. -ușor. DOOM
crângușór s. n., pl. crângușoáre
crâsnic
CRẤSNIC2, crâsnici, s. m. (Reg.) Paracliser, țârcovnic. – Cf. bg. krăstnik. DOOM
crấsnic2 (plasă de pescuit) s. n., pl. crấsnice
crâsnic
CRẤSNIC1, crâsnice, s. n. Unealtă de pescuit alcătuită dintr-o plasă (în formă de sac), legată la colțuri de capetele curbate și încrucișate a două nuiele și fixată de o prăjină lungă; halău1. – Cf. bg. krăstnik.
crâsnice
CRẤSNIC1, crâsnice, s. n. Unealtă de pescuit alcătuită dintr-o plasă (în formă de sac), legată la colțuri de capetele curbate și încrucișate a două nuiele și fixată de o prăjină lungă; halău1. – Cf. bg. krăstnik.
crâsnicele
CRẤSNIC1, crâsnice, s. n. Unealtă de pescuit alcătuită dintr-o plasă (în formă de sac), legată la colțuri de capetele curbate și încrucișate a două nuiele și fixată de o prăjină lungă; halău1. – Cf. bg. krăstnik.
crâsnicelor
CRẤSNIC1, crâsnice, s. n. Unealtă de pescuit alcătuită dintr-o plasă (în formă de sac), legată la colțuri de capetele curbate și încrucișate a două nuiele și fixată de o prăjină lungă; halău1. – Cf. bg. krăstnik.
crâsnici
CRẤSNIC2, crâsnici, s. m. (Reg.) Paracliser, țârcovnic. – Cf. bg. krăstnik. DOOM
crấsnic2 (plasă de pescuit) s. n., pl. crấsnice
crâsnicii
CRẤSNIC2, crâsnici, s. m. (Reg.) Paracliser, țârcovnic. – Cf. bg. krăstnik. DOOM
crấsnic2 (plasă de pescuit) s. n., pl. crấsnice
crâsnicilor
CRẤSNIC2, crâsnici, s. m. (Reg.) Paracliser, țârcovnic. – Cf. bg. krăstnik. DOOM
crấsnic2 (plasă de pescuit) s. n., pl. crấsnice
crâsnicul
CRẤSNIC2, crâsnici, s. m. (Reg.) Paracliser, țârcovnic. – Cf. bg. krăstnik. DOOM
crấsnic2 (plasă de pescuit) s. n., pl. crấsnice
crâsnicul
CRẤSNIC1, crâsnice, s. n. Unealtă de pescuit alcătuită dintr-o plasă (în formă de sac), legată la colțuri de capetele curbate și încrucișate a două nuiele și fixată de o prăjină lungă; halău1. – Cf. bg. krăstnik.
crâsnicului
CRẤSNIC2, crâsnici, s. m. (Reg.) Paracliser, țârcovnic. – Cf. bg. krăstnik. DOOM
crấsnic2 (plasă de pescuit) s. n., pl. crấsnice
crâsnicului
CRẤSNIC1, crâsnice, s. n. Unealtă de pescuit alcătuită dintr-o plasă (în formă de sac), legată la colțuri de capetele curbate și încrucișate a două nuiele și fixată de o prăjină lungă; halău1. – Cf. bg. krăstnik.
crâstei
CRÎSTEÍ s. m. v. cristei.
crâstel
CRISTÉI, cristei, s. m. Pasăre călătoare mai mare decât mierla, cu penajul brun-măsliniu și cu aripile roșcate, care trăiește pe câmp și în stufărișul din apropierea bălților (Crex crex). ◊ Compus: cristei-de-baltă = pasăre călătoare acvatică, cu aripi scurte, cu ciocul lung și ascuțit, cu penajul brun-măsliniu (Rallus aquaticus). [Var.: crâstél, cârstél s. m.] – Din sl. krastĕlĭ. DOOM
cristéi-de-báltă (pasăre) s. m., art. cristéiul-de-báltă; pl. cristéi-de-báltă, art. cristéii-de-báltă
crâșc
CRÂȘCÁ, crâșc, vb. I. Intranz. 1. (Reg.) A scrâșni din dinți de ciudă, de mânie etc. 2. (Despre zăpada înghețată) A scârțâi, a trosni (sub picioare). – Formație onomatopeică. DOOM
crâșcá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 crấșcă; conj. prez. 3 să crấște
crâșca
CRÂȘCÁ, crâșc, vb. I. Intranz. 1. (Reg.) A scrâșni din dinți de ciudă, de mânie etc. 2. (Despre zăpada înghețată) A scârțâi, a trosni (sub picioare). – Formație onomatopeică. DOOM
crâșcá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 crấșcă; conj. prez. 3 să crấște
crâșcai
CRÂȘCÁ, crâșc, vb. I. Intranz. 1. (Reg.) A scrâșni din dinți de ciudă, de mânie etc. 2. (Despre zăpada înghețată) A scârțâi, a trosni (sub picioare). – Formație onomatopeică. DOOM
crâșcá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 crấșcă; conj. prez. 3 să crấște
crâșcam
CRÂȘCÁ, crâșc, vb. I. Intranz. 1. (Reg.) A scrâșni din dinți de ciudă, de mânie etc. 2. (Despre zăpada înghețată) A scârțâi, a trosni (sub picioare). – Formație onomatopeică. DOOM
crâșcá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 crấșcă; conj. prez. 3 să crấște
crâșcare
CRÂȘCÁ, crâșc, vb. I. Intranz. 1. (Reg.) A scrâșni din dinți de ciudă, de mânie etc. 2. (Despre zăpada înghețată) A scârțâi, a trosni (sub picioare). – Formație onomatopeică. DOOM
crâșcá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 crấșcă; conj. prez. 3 să crấște
crâșcare
CRÂȘCÁRE, crâșcări, s. f. Acțiunea de a crâșca și rezultatul ei. ♦ Fig. Nemulțumire, durere; nenorocire. – V. crâșca. DOOM
crâșcáre (reg.) s. f., g.-d. art. crâșcắrii; pl. crâșcắri
crâșcarea
CRÂȘCÁRE, crâșcări, s. f. Acțiunea de a crâșca și rezultatul ei. ♦ Fig. Nemulțumire, durere; nenorocire. – V. crâșca. DOOM
crâșcáre (reg.) s. f., g.-d. art. crâșcắrii; pl. crâșcắri
crâșcară
CRÂȘCÁ, crâșc, vb. I. Intranz. 1. (Reg.) A scrâșni din dinți de ciudă, de mânie etc. 2. (Despre zăpada înghețată) A scârțâi, a trosni (sub picioare). – Formație onomatopeică. DOOM
crâșcá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 crấșcă; conj. prez. 3 să crấște
crâșcarăm
CRÂȘCÁ, crâșc, vb. I. Intranz. 1. (Reg.) A scrâșni din dinți de ciudă, de mânie etc. 2. (Despre zăpada înghețată) A scârțâi, a trosni (sub picioare). – Formație onomatopeică. DOOM
crâșcá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 crấșcă; conj. prez. 3 să crấște
crâșcarăți
CRÂȘCÁ, crâșc, vb. I. Intranz. 1. (Reg.) A scrâșni din dinți de ciudă, de mânie etc. 2. (Despre zăpada înghețată) A scârțâi, a trosni (sub picioare). – Formație onomatopeică. DOOM
crâșcá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 crấșcă; conj. prez. 3 să crấște
crâșcase
CRÂȘCÁ, crâșc, vb. I. Intranz. 1. (Reg.) A scrâșni din dinți de ciudă, de mânie etc. 2. (Despre zăpada înghețată) A scârțâi, a trosni (sub picioare). – Formație onomatopeică. DOOM
crâșcá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 crấșcă; conj. prez. 3 să crấște
crâșcasem
CRÂȘCÁ, crâșc, vb. I. Intranz. 1. (Reg.) A scrâșni din dinți de ciudă, de mânie etc. 2. (Despre zăpada înghețată) A scârțâi, a trosni (sub picioare). – Formație onomatopeică. DOOM
crâșcá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 crấșcă; conj. prez. 3 să crấște
crâșcaseră
CRÂȘCÁ, crâșc, vb. I. Intranz. 1. (Reg.) A scrâșni din dinți de ciudă, de mânie etc. 2. (Despre zăpada înghețată) A scârțâi, a trosni (sub picioare). – Formație onomatopeică. DOOM
crâșcá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 crấșcă; conj. prez. 3 să crấște
crâșcaserăm
CRÂȘCÁ, crâșc, vb. I. Intranz. 1. (Reg.) A scrâșni din dinți de ciudă, de mânie etc. 2. (Despre zăpada înghețată) A scârțâi, a trosni (sub picioare). – Formație onomatopeică. DOOM
crâșcá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 crấșcă; conj. prez. 3 să crấște
crâșcaserăți
CRÂȘCÁ, crâșc, vb. I. Intranz. 1. (Reg.) A scrâșni din dinți de ciudă, de mânie etc. 2. (Despre zăpada înghețată) A scârțâi, a trosni (sub picioare). – Formație onomatopeică. DOOM
crâșcá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 crấșcă; conj. prez. 3 să crấște
crâșcaseși
CRÂȘCÁ, crâșc, vb. I. Intranz. 1. (Reg.) A scrâșni din dinți de ciudă, de mânie etc. 2. (Despre zăpada înghețată) A scârțâi, a trosni (sub picioare). – Formație onomatopeică. DOOM
crâșcá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 crấșcă; conj. prez. 3 să crấște
crâșcaseți
CRÂȘCÁ, crâșc, vb. I. Intranz. 1. (Reg.) A scrâșni din dinți de ciudă, de mânie etc. 2. (Despre zăpada înghețată) A scârțâi, a trosni (sub picioare). – Formație onomatopeică. DOOM
crâșcá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 crấșcă; conj. prez. 3 să crấște
crâșcat
CRÂȘCÁ, crâșc, vb. I. Intranz. 1. (Reg.) A scrâșni din dinți de ciudă, de mânie etc. 2. (Despre zăpada înghețată) A scârțâi, a trosni (sub picioare). – Formație onomatopeică. DOOM
crâșcá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 crấșcă; conj. prez. 3 să crấște
crâșcau
CRÂȘCÁ, crâșc, vb. I. Intranz. 1. (Reg.) A scrâșni din dinți de ciudă, de mânie etc. 2. (Despre zăpada înghețată) A scârțâi, a trosni (sub picioare). – Formație onomatopeică. DOOM
crâșcá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 crấșcă; conj. prez. 3 să crấște
crâșcași
CRÂȘCÁ, crâșc, vb. I. Intranz. 1. (Reg.) A scrâșni din dinți de ciudă, de mânie etc. 2. (Despre zăpada înghețată) A scârțâi, a trosni (sub picioare). – Formație onomatopeică. DOOM
crâșcá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 crấșcă; conj. prez. 3 să crấște
crâșcați
CRÂȘCÁ, crâșc, vb. I. Intranz. 1. (Reg.) A scrâșni din dinți de ciudă, de mânie etc. 2. (Despre zăpada înghețată) A scârțâi, a trosni (sub picioare). – Formație onomatopeică. DOOM
crâșcá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 crấșcă; conj. prez. 3 să crấște
crâșcând
CRÂȘCÁ, crâșc, vb. I. Intranz. 1. (Reg.) A scrâșni din dinți de ciudă, de mânie etc. 2. (Despre zăpada înghețată) A scârțâi, a trosni (sub picioare). – Formație onomatopeică. DOOM
crâșcá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 crấșcă; conj. prez. 3 să crấște
crâșcări
CRÂȘCÁRE, crâșcări, s. f. Acțiunea de a crâșca și rezultatul ei. ♦ Fig. Nemulțumire, durere; nenorocire. – V. crâșca. DOOM
crâșcáre (reg.) s. f., g.-d. art. crâșcắrii; pl. crâșcắri
crâșcării
CRÂȘCÁRE, crâșcări, s. f. Acțiunea de a crâșca și rezultatul ei. ♦ Fig. Nemulțumire, durere; nenorocire. – V. crâșca. DOOM
crâșcáre (reg.) s. f., g.-d. art. crâșcắrii; pl. crâșcắri
crâșcările
CRÂȘCÁRE, crâșcări, s. f. Acțiunea de a crâșca și rezultatul ei. ♦ Fig. Nemulțumire, durere; nenorocire. – V. crâșca. DOOM
crâșcáre (reg.) s. f., g.-d. art. crâșcắrii; pl. crâșcắri
crâșcărilor
CRÂȘCÁRE, crâșcări, s. f. Acțiunea de a crâșca și rezultatul ei. ♦ Fig. Nemulțumire, durere; nenorocire. – V. crâșca. DOOM
crâșcáre (reg.) s. f., g.-d. art. crâșcắrii; pl. crâșcắri
crâșma
CẤRCIUMĂ, cârciumi, s. f. Local unde se consumă băuturi alcoolice (și mâncăruri); birt. [Var.: crấșmă, (reg.) cấrcimă s. f.] – Din sl. krucima. DOOM
crấșmă (pop.) s. f., g.-d. art. crấșmei; pl. crấșme
crâșmar
CÂRCIUMĂREÁSĂ, cârciumărese, s. f. 1. Femeie care are în proprietate o cârciumă; nevastă de cârciumar; cârciumăriță. 2. Plantă erbacee ornamentală cu frunze opuse, ovale, cu flori mari, divers colorate (Zinnia elegans). [Var.: crâșmăreásă, (reg.) cârcimăreásă s. f.] – Cârciumar + suf. -easă. DOOM
cârciumăríță s. f., g.-d. art. cârciumăríței; pl. cârciumăríțe
crâșme
CẤRCIUMĂ, cârciumi, s. f. Local unde se consumă băuturi alcoolice (și mâncăruri); birt. [Var.: crấșmă, (reg.) cấrcimă s. f.] – Din sl. krucima. DOOM
crấșmă (pop.) s. f., g.-d. art. crấșmei; pl. crấșme
crâșmei
CẤRCIUMĂ, cârciumi, s. f. Local unde se consumă băuturi alcoolice (și mâncăruri); birt. [Var.: crấșmă, (reg.) cấrcimă s. f.] – Din sl. krucima. DOOM
crấșmă (pop.) s. f., g.-d. art. crấșmei; pl. crấșme
crâșmele
CẤRCIUMĂ, cârciumi, s. f. Local unde se consumă băuturi alcoolice (și mâncăruri); birt. [Var.: crấșmă, (reg.) cấrcimă s. f.] – Din sl. krucima. DOOM
crấșmă (pop.) s. f., g.-d. art. crấșmei; pl. crấșme
crâșmelor
CẤRCIUMĂ, cârciumi, s. f. Local unde se consumă băuturi alcoolice (și mâncăruri); birt. [Var.: crấșmă, (reg.) cấrcimă s. f.] – Din sl. krucima. DOOM
crấșmă (pop.) s. f., g.-d. art. crấșmei; pl. crấșme
crâșmulița
CRÂȘMULÍȚĂ, crâșmulițe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui crâșmă; crâșmușoară, crâșmuță. – Crâșmă + suf. -uliță. DOOM
crâșmulíță (reg.) s. f., g.-d. art. crâșmulíței; pl. crâșmulíțe
crâșmulițe
CRÂȘMULÍȚĂ, crâșmulițe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui crâșmă; crâșmușoară, crâșmuță. – Crâșmă + suf. -uliță. DOOM
crâșmulíță (reg.) s. f., g.-d. art. crâșmulíței; pl. crâșmulíțe
crâșmuliței
CRÂȘMULÍȚĂ, crâșmulițe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui crâșmă; crâșmușoară, crâșmuță. – Crâșmă + suf. -uliță. DOOM
crâșmulíță (reg.) s. f., g.-d. art. crâșmulíței; pl. crâșmulíțe
crâșmulițele
CRÂȘMULÍȚĂ, crâșmulițe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui crâșmă; crâșmușoară, crâșmuță. – Crâșmă + suf. -uliță. DOOM
crâșmulíță (reg.) s. f., g.-d. art. crâșmulíței; pl. crâșmulíțe
crâșmulițelor
CRÂȘMULÍȚĂ, crâșmulițe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui crâșmă; crâșmușoară, crâșmuță. – Crâșmă + suf. -uliță. DOOM
crâșmulíță (reg.) s. f., g.-d. art. crâșmulíței; pl. crâșmulíțe
crâșmușoara
CRÂȘMUȘOÁRĂ, crâșmușoare, s. f. (Pop.) Crâșmuliță. – Crâșmă + suf. -ușoară. DOOM
crâșmușoáră (reg.) s. f., g.-d. art. crâșmușoárei; pl. crâșmușoáre
crâșmușoare
CRÂȘMUȘOÁRĂ, crâșmușoare, s. f. (Pop.) Crâșmuliță. – Crâșmă + suf. -ușoară. DOOM
crâșmușoáră (reg.) s. f., g.-d. art. crâșmușoárei; pl. crâșmușoáre
crâșmușoarei
CRÂȘMUȘOÁRĂ, crâșmușoare, s. f. (Pop.) Crâșmuliță. – Crâșmă + suf. -ușoară. DOOM
crâșmușoáră (reg.) s. f., g.-d. art. crâșmușoárei; pl. crâșmușoáre
crâșmușoarele
CRÂȘMUȘOÁRĂ, crâșmușoare, s. f. (Pop.) Crâșmuliță. – Crâșmă + suf. -ușoară. DOOM
crâșmușoáră (reg.) s. f., g.-d. art. crâșmușoárei; pl. crâșmușoáre
crâșmușoarelor
CRÂȘMUȘOÁRĂ, crâșmușoare, s. f. (Pop.) Crâșmuliță. – Crâșmă + suf. -ușoară. DOOM
crâșmușoáră (reg.) s. f., g.-d. art. crâșmușoárei; pl. crâșmușoáre
crâșmuța
CRÂȘMÚȚĂ, crâșmuțe, s. f. (Pop.) Crâșmuliță. – Crâșmă + suf. -uță. DOOM
crâșmúță (reg.) s. f., g.-d. art. crâșmúței; pl. crâșmúțe
crâșmuțe
CRÂȘMÚȚĂ, crâșmuțe, s. f. (Pop.) Crâșmuliță. – Crâșmă + suf. -uță. DOOM
crâșmúță (reg.) s. f., g.-d. art. crâșmúței; pl. crâșmúțe
crâșmuței
CRÂȘMÚȚĂ, crâșmuțe, s. f. (Pop.) Crâșmuliță. – Crâșmă + suf. -uță. DOOM
crâșmúță (reg.) s. f., g.-d. art. crâșmúței; pl. crâșmúțe
crâșmuțele
CRÂȘMÚȚĂ, crâșmuțe, s. f. (Pop.) Crâșmuliță. – Crâșmă + suf. -uță. DOOM
crâșmúță (reg.) s. f., g.-d. art. crâșmúței; pl. crâșmúțe
crâșmuțelor
CRÂȘMÚȚĂ, crâșmuțe, s. f. (Pop.) Crâșmuliță. – Crâșmă + suf. -uță. DOOM
crâșmúță (reg.) s. f., g.-d. art. crâșmúței; pl. crâșmúțe
crâșmăreasă
CÂRCIUMĂREÁSĂ, cârciumărese, s. f. 1. Femeie care are în proprietate o cârciumă; nevastă de cârciumar; cârciumăriță. 2. Plantă erbacee ornamentală cu frunze opuse, ovale, cu flori mari, divers colorate (Zinnia elegans). [Var.: crâșmăreásă, (reg.) cârcimăreásă s. f.] – Cârciumar + suf. -easă. DOOM
cârciumăríță s. f., g.-d. art. cârciumăríței; pl. cârciumăríțe
crâșmăriță
CÂRCIUMĂREÁSĂ, cârciumărese, s. f. 1. Femeie care are în proprietate o cârciumă; nevastă de cârciumar; cârciumăriță. 2. Plantă erbacee ornamentală cu frunze opuse, ovale, cu flori mari, divers colorate (Zinnia elegans). [Var.: crâșmăreásă, (reg.) cârcimăreásă s. f.] – Cârciumar + suf. -easă. DOOM
cârciumăríță s. f., g.-d. art. cârciumăríței; pl. cârciumăríțe
crâșni
SCRÂȘNÍ, scrâșnesc, vb. IV. Intranz. 1. A strânge fălcile și a freca dinții de jos cu cei de sus, făcând să se audă un zgomot caracteristic (în momente de furie, de durere etc.). ◊ Tranz. Își scrâșnea dinții. ♦ Tranz. Fig. A rosti, a spune ceva printre dinți cu ură, cu mânie. 2. P. gener. A produce un zgomot scârțâitor; a scârțâi. [Var.: (reg.) crâșní vb. IV] – Din bg. skărša, sb. scršiti. DOOM
scrâșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. scrâșnésc, imperf. 3 sg. scrâșneá; conj. prez. 3 să scrâșneáscă
crâșnire
CRÂȘNÍ vb. IV v. scrâșni.
crâșnit
CRÂȘNÍ vb. IV v. scrâșni.
crâște
CRÂȘCÁ, crâșc, vb. I. Intranz. 1. (Reg.) A scrâșni din dinți de ciudă, de mânie etc. 2. (Despre zăpada înghețată) A scârțâi, a trosni (sub picioare). – Formație onomatopeică. DOOM
crâșcá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 crấșcă; conj. prez. 3 să crấște
crâști
CRÂȘCÁ, crâșc, vb. I. Intranz. 1. (Reg.) A scrâșni din dinți de ciudă, de mânie etc. 2. (Despre zăpada înghețată) A scârțâi, a trosni (sub picioare). – Formație onomatopeică. DOOM
crâșcá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 crấșcă; conj. prez. 3 să crấște
crîcnea
CRÂCNÍ, crâcnesc, vb. IV. Intranz. (Mai ales în construcții negative) A protesta prin vorbe, fără prea multă vehemență, a murmura cuvinte de protest, a se împotrivi cu vorba. [Var.: cârcní vb. IV] – Cârc + suf. -ni. DOOM
crâcní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crâcnésc, imperf. 3 sg. crâcneá; conj. prez. 3 să crâcneáscă
crîcneai
CRÂCNÍ, crâcnesc, vb. IV. Intranz. (Mai ales în construcții negative) A protesta prin vorbe, fără prea multă vehemență, a murmura cuvinte de protest, a se împotrivi cu vorba. [Var.: cârcní vb. IV] – Cârc + suf. -ni. DOOM
crâcní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crâcnésc, imperf. 3 sg. crâcneá; conj. prez. 3 să crâcneáscă
crîcneala
CRÂCNEÁLĂ, crâcneli, s. f. Crâcnire. – Crâcni + suf. -eală. DOOM
crâcneálă s. f., g.-d. art. crâcnélii; pl. crâcnéli
crîcneam
CRÂCNÍ, crâcnesc, vb. IV. Intranz. (Mai ales în construcții negative) A protesta prin vorbe, fără prea multă vehemență, a murmura cuvinte de protest, a se împotrivi cu vorba. [Var.: cârcní vb. IV] – Cârc + suf. -ni. DOOM
crâcní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crâcnésc, imperf. 3 sg. crâcneá; conj. prez. 3 să crâcneáscă
crîcnească
CRÂCNÍ, crâcnesc, vb. IV. Intranz. (Mai ales în construcții negative) A protesta prin vorbe, fără prea multă vehemență, a murmura cuvinte de protest, a se împotrivi cu vorba. [Var.: cârcní vb. IV] – Cârc + suf. -ni. DOOM
crâcní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crâcnésc, imperf. 3 sg. crâcneá; conj. prez. 3 să crâcneáscă
crîcneau
CRÂCNÍ, crâcnesc, vb. IV. Intranz. (Mai ales în construcții negative) A protesta prin vorbe, fără prea multă vehemență, a murmura cuvinte de protest, a se împotrivi cu vorba. [Var.: cârcní vb. IV] – Cârc + suf. -ni. DOOM
crâcní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crâcnésc, imperf. 3 sg. crâcneá; conj. prez. 3 să crâcneáscă
crîcneați
CRÂCNÍ, crâcnesc, vb. IV. Intranz. (Mai ales în construcții negative) A protesta prin vorbe, fără prea multă vehemență, a murmura cuvinte de protest, a se împotrivi cu vorba. [Var.: cârcní vb. IV] – Cârc + suf. -ni. DOOM
crâcní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crâcnésc, imperf. 3 sg. crâcneá; conj. prez. 3 să crâcneáscă
crîcneli
CRÂCNEÁLĂ, crâcneli, s. f. Crâcnire. – Crâcni + suf. -eală. DOOM
crâcneálă s. f., g.-d. art. crâcnélii; pl. crâcnéli
crîcnelii
CRÂCNEÁLĂ, crâcneli, s. f. Crâcnire. – Crâcni + suf. -eală. DOOM
crâcneálă s. f., g.-d. art. crâcnélii; pl. crâcnéli
crîcnelile
CRÂCNEÁLĂ, crâcneli, s. f. Crâcnire. – Crâcni + suf. -eală. DOOM
crâcneálă s. f., g.-d. art. crâcnélii; pl. crâcnéli
crîcnelilor
CRÂCNEÁLĂ, crâcneli, s. f. Crâcnire. – Crâcni + suf. -eală. DOOM
crâcneálă s. f., g.-d. art. crâcnélii; pl. crâcnéli
crîcnesc
CRÂCNÍ, crâcnesc, vb. IV. Intranz. (Mai ales în construcții negative) A protesta prin vorbe, fără prea multă vehemență, a murmura cuvinte de protest, a se împotrivi cu vorba. [Var.: cârcní vb. IV] – Cârc + suf. -ni. DOOM
crâcní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crâcnésc, imperf. 3 sg. crâcneá; conj. prez. 3 să crâcneáscă
crîcnește
CRÂCNÍ, crâcnesc, vb. IV. Intranz. (Mai ales în construcții negative) A protesta prin vorbe, fără prea multă vehemență, a murmura cuvinte de protest, a se împotrivi cu vorba. [Var.: cârcní vb. IV] – Cârc + suf. -ni. DOOM
crâcní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crâcnésc, imperf. 3 sg. crâcneá; conj. prez. 3 să crâcneáscă
crîcnești
CRÂCNÍ, crâcnesc, vb. IV. Intranz. (Mai ales în construcții negative) A protesta prin vorbe, fără prea multă vehemență, a murmura cuvinte de protest, a se împotrivi cu vorba. [Var.: cârcní vb. IV] – Cârc + suf. -ni. DOOM
crâcní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crâcnésc, imperf. 3 sg. crâcneá; conj. prez. 3 să crâcneáscă
crîcni
CRÂCNÍ, crâcnesc, vb. IV. Intranz. (Mai ales în construcții negative) A protesta prin vorbe, fără prea multă vehemență, a murmura cuvinte de protest, a se împotrivi cu vorba. [Var.: cârcní vb. IV] – Cârc + suf. -ni. DOOM
crâcní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crâcnésc, imperf. 3 sg. crâcneá; conj. prez. 3 să crâcneáscă
crîcnii
CRÂCNÍ, crâcnesc, vb. IV. Intranz. (Mai ales în construcții negative) A protesta prin vorbe, fără prea multă vehemență, a murmura cuvinte de protest, a se împotrivi cu vorba. [Var.: cârcní vb. IV] – Cârc + suf. -ni. DOOM
crâcní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crâcnésc, imperf. 3 sg. crâcneá; conj. prez. 3 să crâcneáscă
crîcnim
CRÂCNÍ, crâcnesc, vb. IV. Intranz. (Mai ales în construcții negative) A protesta prin vorbe, fără prea multă vehemență, a murmura cuvinte de protest, a se împotrivi cu vorba. [Var.: cârcní vb. IV] – Cârc + suf. -ni. DOOM
crâcní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crâcnésc, imperf. 3 sg. crâcneá; conj. prez. 3 să crâcneáscă
crîcnind
CRÂCNÍ, crâcnesc, vb. IV. Intranz. (Mai ales în construcții negative) A protesta prin vorbe, fără prea multă vehemență, a murmura cuvinte de protest, a se împotrivi cu vorba. [Var.: cârcní vb. IV] – Cârc + suf. -ni. DOOM
crâcní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crâcnésc, imperf. 3 sg. crâcneá; conj. prez. 3 să crâcneáscă
crîcnire
CRÂCNÍ, crâcnesc, vb. IV. Intranz. (Mai ales în construcții negative) A protesta prin vorbe, fără prea multă vehemență, a murmura cuvinte de protest, a se împotrivi cu vorba. [Var.: cârcní vb. IV] – Cârc + suf. -ni. DOOM
crâcní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crâcnésc, imperf. 3 sg. crâcneá; conj. prez. 3 să crâcneáscă
crîcnire
CRÂCNÍRE, crâcniri, s. f. Acțiunea de a crâcni și rezultatul ei; crâcneală. – V. crâcni. DOOM
crâcníre s. f., g.-d. art. crâcnírii; pl. crâcníri
crîcnirea
CRÂCNÍRE, crâcniri, s. f. Acțiunea de a crâcni și rezultatul ei; crâcneală. – V. crâcni. DOOM
crâcníre s. f., g.-d. art. crâcnírii; pl. crâcníri
crîcniri
CRÂCNÍRE, crâcniri, s. f. Acțiunea de a crâcni și rezultatul ei; crâcneală. – V. crâcni. DOOM
crâcníre s. f., g.-d. art. crâcnírii; pl. crâcníri
crîcnirii
CRÂCNÍRE, crâcniri, s. f. Acțiunea de a crâcni și rezultatul ei; crâcneală. – V. crâcni. DOOM
crâcníre s. f., g.-d. art. crâcnírii; pl. crâcníri
crîcnirile
CRÂCNÍRE, crâcniri, s. f. Acțiunea de a crâcni și rezultatul ei; crâcneală. – V. crâcni. DOOM
crâcníre s. f., g.-d. art. crâcnírii; pl. crâcníri
crîcnirilor
CRÂCNÍRE, crâcniri, s. f. Acțiunea de a crâcni și rezultatul ei; crâcneală. – V. crâcni. DOOM
crâcníre s. f., g.-d. art. crâcnírii; pl. crâcníri
crîcniră
CRÂCNÍ, crâcnesc, vb. IV. Intranz. (Mai ales în construcții negative) A protesta prin vorbe, fără prea multă vehemență, a murmura cuvinte de protest, a se împotrivi cu vorba. [Var.: cârcní vb. IV] – Cârc + suf. -ni. DOOM
crâcní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crâcnésc, imperf. 3 sg. crâcneá; conj. prez. 3 să crâcneáscă
crîcnirăm
CRÂCNÍ, crâcnesc, vb. IV. Intranz. (Mai ales în construcții negative) A protesta prin vorbe, fără prea multă vehemență, a murmura cuvinte de protest, a se împotrivi cu vorba. [Var.: cârcní vb. IV] – Cârc + suf. -ni. DOOM
crâcní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crâcnésc, imperf. 3 sg. crâcneá; conj. prez. 3 să crâcneáscă
crîcnirăți
CRÂCNÍ, crâcnesc, vb. IV. Intranz. (Mai ales în construcții negative) A protesta prin vorbe, fără prea multă vehemență, a murmura cuvinte de protest, a se împotrivi cu vorba. [Var.: cârcní vb. IV] – Cârc + suf. -ni. DOOM
crâcní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crâcnésc, imperf. 3 sg. crâcneá; conj. prez. 3 să crâcneáscă
crîcnise
CRÂCNÍ, crâcnesc, vb. IV. Intranz. (Mai ales în construcții negative) A protesta prin vorbe, fără prea multă vehemență, a murmura cuvinte de protest, a se împotrivi cu vorba. [Var.: cârcní vb. IV] – Cârc + suf. -ni. DOOM
crâcní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crâcnésc, imperf. 3 sg. crâcneá; conj. prez. 3 să crâcneáscă
crîcnisem
CRÂCNÍ, crâcnesc, vb. IV. Intranz. (Mai ales în construcții negative) A protesta prin vorbe, fără prea multă vehemență, a murmura cuvinte de protest, a se împotrivi cu vorba. [Var.: cârcní vb. IV] – Cârc + suf. -ni. DOOM
crâcní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crâcnésc, imperf. 3 sg. crâcneá; conj. prez. 3 să crâcneáscă
crîcniseră
CRÂCNÍ, crâcnesc, vb. IV. Intranz. (Mai ales în construcții negative) A protesta prin vorbe, fără prea multă vehemență, a murmura cuvinte de protest, a se împotrivi cu vorba. [Var.: cârcní vb. IV] – Cârc + suf. -ni. DOOM
crâcní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crâcnésc, imperf. 3 sg. crâcneá; conj. prez. 3 să crâcneáscă
crîcniserăm
CRÂCNÍ, crâcnesc, vb. IV. Intranz. (Mai ales în construcții negative) A protesta prin vorbe, fără prea multă vehemență, a murmura cuvinte de protest, a se împotrivi cu vorba. [Var.: cârcní vb. IV] – Cârc + suf. -ni. DOOM
crâcní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crâcnésc, imperf. 3 sg. crâcneá; conj. prez. 3 să crâcneáscă
crîcniserăți
CRÂCNÍ, crâcnesc, vb. IV. Intranz. (Mai ales în construcții negative) A protesta prin vorbe, fără prea multă vehemență, a murmura cuvinte de protest, a se împotrivi cu vorba. [Var.: cârcní vb. IV] – Cârc + suf. -ni. DOOM
crâcní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crâcnésc, imperf. 3 sg. crâcneá; conj. prez. 3 să crâcneáscă
crîcniseși
CRÂCNÍ, crâcnesc, vb. IV. Intranz. (Mai ales în construcții negative) A protesta prin vorbe, fără prea multă vehemență, a murmura cuvinte de protest, a se împotrivi cu vorba. [Var.: cârcní vb. IV] – Cârc + suf. -ni. DOOM
crâcní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crâcnésc, imperf. 3 sg. crâcneá; conj. prez. 3 să crâcneáscă
crîcniseți
CRÂCNÍ, crâcnesc, vb. IV. Intranz. (Mai ales în construcții negative) A protesta prin vorbe, fără prea multă vehemență, a murmura cuvinte de protest, a se împotrivi cu vorba. [Var.: cârcní vb. IV] – Cârc + suf. -ni. DOOM
crâcní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crâcnésc, imperf. 3 sg. crâcneá; conj. prez. 3 să crâcneáscă
crîcnit
CRÂCNÍ, crâcnesc, vb. IV. Intranz. (Mai ales în construcții negative) A protesta prin vorbe, fără prea multă vehemență, a murmura cuvinte de protest, a se împotrivi cu vorba. [Var.: cârcní vb. IV] – Cârc + suf. -ni. DOOM
crâcní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crâcnésc, imperf. 3 sg. crâcneá; conj. prez. 3 să crâcneáscă
crîcniși
CRÂCNÍ, crâcnesc, vb. IV. Intranz. (Mai ales în construcții negative) A protesta prin vorbe, fără prea multă vehemență, a murmura cuvinte de protest, a se împotrivi cu vorba. [Var.: cârcní vb. IV] – Cârc + suf. -ni. DOOM
crâcní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crâcnésc, imperf. 3 sg. crâcneá; conj. prez. 3 să crâcneáscă
crîcniți
CRÂCNÍ, crâcnesc, vb. IV. Intranz. (Mai ales în construcții negative) A protesta prin vorbe, fără prea multă vehemență, a murmura cuvinte de protest, a se împotrivi cu vorba. [Var.: cârcní vb. IV] – Cârc + suf. -ni. DOOM
crâcní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crâcnésc, imperf. 3 sg. crâcneá; conj. prez. 3 să crâcneáscă
crîmpei
CRÂMPÉI, crâmpeie, s. n. Parte ruptă, desprinsă sau rămasă din ceva; bucată, porțiune, fărâmă. ♦ Fragment, frântură (de fraze, de gânduri etc.). – Cf. sl. kronpu „mic”. DOOM
crâmpéi s. n., pl. crâmpéie
crîmpeiat
CRÂMPEIÁT, -Ă, crâmpeiați, -te, adj. (Rar) Făcut crâmpeie; fragmentat, fărâmițat. [Pr.: -pe-iat] – Crâmpei + suf. -at. DOOM
crâmpeiát (rar) adj. m., pl. crâmpeiáți; f. crâmpeiátă, pl. crâmpeiáte
crîmpeiata
CRÂMPEIÁT, -Ă, crâmpeiați, -te, adj. (Rar) Făcut crâmpeie; fragmentat, fărâmițat. [Pr.: -pe-iat] – Crâmpei + suf. -at. DOOM
crâmpeiát (rar) adj. m., pl. crâmpeiáți; f. crâmpeiátă, pl. crâmpeiáte
crîmpeiate
CRÂMPEIÁT, -Ă, crâmpeiați, -te, adj. (Rar) Făcut crâmpeie; fragmentat, fărâmițat. [Pr.: -pe-iat] – Crâmpei + suf. -at. DOOM
crâmpeiát (rar) adj. m., pl. crâmpeiáți; f. crâmpeiátă, pl. crâmpeiáte
crîmpeiatei
CRÂMPEIÁT, -Ă, crâmpeiați, -te, adj. (Rar) Făcut crâmpeie; fragmentat, fărâmițat. [Pr.: -pe-iat] – Crâmpei + suf. -at. DOOM
crâmpeiát (rar) adj. m., pl. crâmpeiáți; f. crâmpeiátă, pl. crâmpeiáte
crîmpeiatele
CRÂMPEIÁT, -Ă, crâmpeiați, -te, adj. (Rar) Făcut crâmpeie; fragmentat, fărâmițat. [Pr.: -pe-iat] – Crâmpei + suf. -at. DOOM
crâmpeiát (rar) adj. m., pl. crâmpeiáți; f. crâmpeiátă, pl. crâmpeiáte
crîmpeiatelor
CRÂMPEIÁT, -Ă, crâmpeiați, -te, adj. (Rar) Făcut crâmpeie; fragmentat, fărâmițat. [Pr.: -pe-iat] – Crâmpei + suf. -at. DOOM
crâmpeiát (rar) adj. m., pl. crâmpeiáți; f. crâmpeiátă, pl. crâmpeiáte
crîmpeiatul
CRÂMPEIÁT, -Ă, crâmpeiați, -te, adj. (Rar) Făcut crâmpeie; fragmentat, fărâmițat. [Pr.: -pe-iat] – Crâmpei + suf. -at. DOOM
crâmpeiát (rar) adj. m., pl. crâmpeiáți; f. crâmpeiátă, pl. crâmpeiáte
crîmpeiatului
CRÂMPEIÁT, -Ă, crâmpeiați, -te, adj. (Rar) Făcut crâmpeie; fragmentat, fărâmițat. [Pr.: -pe-iat] – Crâmpei + suf. -at. DOOM
crâmpeiát (rar) adj. m., pl. crâmpeiáți; f. crâmpeiátă, pl. crâmpeiáte
crîmpeiaș
CRÂMPEIÁȘ, crâmpeiașe, s. n. (Rar) Diminutiv al lui crâmpei. [Pr.: -pe-iaș] – Crâmpei + suf. -aș. DOOM
crâmpeiáș (rar) s. n., pl. crâmpeiáșe
crîmpeiașe
CRÂMPEIÁȘ, crâmpeiașe, s. n. (Rar) Diminutiv al lui crâmpei. [Pr.: -pe-iaș] – Crâmpei + suf. -aș. DOOM
crâmpeiáș (rar) s. n., pl. crâmpeiáșe
crîmpeiașele
CRÂMPEIÁȘ, crâmpeiașe, s. n. (Rar) Diminutiv al lui crâmpei. [Pr.: -pe-iaș] – Crâmpei + suf. -aș. DOOM
crâmpeiáș (rar) s. n., pl. crâmpeiáșe
crîmpeiașelor
CRÂMPEIÁȘ, crâmpeiașe, s. n. (Rar) Diminutiv al lui crâmpei. [Pr.: -pe-iaș] – Crâmpei + suf. -aș. DOOM
crâmpeiáș (rar) s. n., pl. crâmpeiáșe
crîmpeiașul
CRÂMPEIÁȘ, crâmpeiașe, s. n. (Rar) Diminutiv al lui crâmpei. [Pr.: -pe-iaș] – Crâmpei + suf. -aș. DOOM
crâmpeiáș (rar) s. n., pl. crâmpeiáșe
crîmpeiașului
CRÂMPEIÁȘ, crâmpeiașe, s. n. (Rar) Diminutiv al lui crâmpei. [Pr.: -pe-iaș] – Crâmpei + suf. -aș. DOOM
crâmpeiáș (rar) s. n., pl. crâmpeiáșe
crîmpeiați
CRÂMPEIÁT, -Ă, crâmpeiați, -te, adj. (Rar) Făcut crâmpeie; fragmentat, fărâmițat. [Pr.: -pe-iat] – Crâmpei + suf. -at. DOOM
crâmpeiát (rar) adj. m., pl. crâmpeiáți; f. crâmpeiátă, pl. crâmpeiáte
crîmpeiații
CRÂMPEIÁT, -Ă, crâmpeiați, -te, adj. (Rar) Făcut crâmpeie; fragmentat, fărâmițat. [Pr.: -pe-iat] – Crâmpei + suf. -at. DOOM
crâmpeiát (rar) adj. m., pl. crâmpeiáți; f. crâmpeiátă, pl. crâmpeiáte
crîmpeiaților
CRÂMPEIÁT, -Ă, crâmpeiați, -te, adj. (Rar) Făcut crâmpeie; fragmentat, fărâmițat. [Pr.: -pe-iat] – Crâmpei + suf. -at. DOOM
crâmpeiát (rar) adj. m., pl. crâmpeiáți; f. crâmpeiátă, pl. crâmpeiáte
crîmpeie
CRÂMPÉI, crâmpeie, s. n. Parte ruptă, desprinsă sau rămasă din ceva; bucată, porțiune, fărâmă. ♦ Fragment, frântură (de fraze, de gânduri etc.). – Cf. sl. kronpu „mic”. DOOM
crâmpéi s. n., pl. crâmpéie
crîmpeiele
CRÂMPÉI, crâmpeie, s. n. Parte ruptă, desprinsă sau rămasă din ceva; bucată, porțiune, fărâmă. ♦ Fragment, frântură (de fraze, de gânduri etc.). – Cf. sl. kronpu „mic”. DOOM
crâmpéi s. n., pl. crâmpéie
crîmpeielor
CRÂMPÉI, crâmpeie, s. n. Parte ruptă, desprinsă sau rămasă din ceva; bucată, porțiune, fărâmă. ♦ Fragment, frântură (de fraze, de gânduri etc.). – Cf. sl. kronpu „mic”. DOOM
crâmpéi s. n., pl. crâmpéie
crîmpeiul
CRÂMPÉI, crâmpeie, s. n. Parte ruptă, desprinsă sau rămasă din ceva; bucată, porțiune, fărâmă. ♦ Fragment, frântură (de fraze, de gânduri etc.). – Cf. sl. kronpu „mic”. DOOM
crâmpéi s. n., pl. crâmpéie
crîmpeiului
CRÂMPÉI, crâmpeie, s. n. Parte ruptă, desprinsă sau rămasă din ceva; bucată, porțiune, fărâmă. ♦ Fragment, frântură (de fraze, de gânduri etc.). – Cf. sl. kronpu „mic”. DOOM
crâmpéi s. n., pl. crâmpéie
crîmpița
CRẤMPIȚĂ, crâmpițe, s. f. (Reg.) Încurcătură a firelor din urzeală; fig. piedică, obstacol. – Cf. crâmpei. DOOM
crấmpiță (reg.) s. f., g.-d. art. crấmpiței; pl. crấmpițe
crîmpițe
CRẤMPIȚĂ, crâmpițe, s. f. (Reg.) Încurcătură a firelor din urzeală; fig. piedică, obstacol. – Cf. crâmpei. DOOM
crấmpiță (reg.) s. f., g.-d. art. crấmpiței; pl. crấmpițe
crîmpiței
CRẤMPIȚĂ, crâmpițe, s. f. (Reg.) Încurcătură a firelor din urzeală; fig. piedică, obstacol. – Cf. crâmpei. DOOM
crấmpiță (reg.) s. f., g.-d. art. crấmpiței; pl. crấmpițe
crîmpițele
CRẤMPIȚĂ, crâmpițe, s. f. (Reg.) Încurcătură a firelor din urzeală; fig. piedică, obstacol. – Cf. crâmpei. DOOM
crấmpiță (reg.) s. f., g.-d. art. crấmpiței; pl. crấmpițe
crîmpițelor
CRẤMPIȚĂ, crâmpițe, s. f. (Reg.) Încurcătură a firelor din urzeală; fig. piedică, obstacol. – Cf. crâmpei. DOOM
crấmpiță (reg.) s. f., g.-d. art. crấmpiței; pl. crấmpițe
crîmpoșia
CRÂMPOȘÍE s. f. (Reg.) Soi de viță-de-vie autohton, cu struguri albi-verzui sau ruginii cu boaba rotundă; vin făcut din acești struguri. – Et. nec. DOOM
crâmpoșíe (reg.) s. f., art. crâmpoșía, g.-d. crâmpoșíi, art. crâmpoșíei
crîmpoșie
CRÂMPOȘÍE s. f. (Reg.) Soi de viță-de-vie autohton, cu struguri albi-verzui sau ruginii cu boaba rotundă; vin făcut din acești struguri. – Et. nec. DOOM
crâmpoșíe (reg.) s. f., art. crâmpoșía, g.-d. crâmpoșíi, art. crâmpoșíei
crîmpoșiei
CRÂMPOȘÍE s. f. (Reg.) Soi de viță-de-vie autohton, cu struguri albi-verzui sau ruginii cu boaba rotundă; vin făcut din acești struguri. – Et. nec. DOOM
crâmpoșíe (reg.) s. f., art. crâmpoșía, g.-d. crâmpoșíi, art. crâmpoșíei
crîmpoșii
CRÂMPOȘÍE s. f. (Reg.) Soi de viță-de-vie autohton, cu struguri albi-verzui sau ruginii cu boaba rotundă; vin făcut din acești struguri. – Et. nec. DOOM
crâmpoșíe (reg.) s. f., art. crâmpoșía, g.-d. crâmpoșíi, art. crâmpoșíei
crîmpoțea
CRÂMPOȚÍ, crâmpoțesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A tăia, a rupe, a sfâșia în bucăți inegale; a ciopârți. ♦ A mânca fără rânduială, de ici de colo, câte puțin. – Din crâmpot (puțin folosit, „bucată”). DOOM
crâmpoțí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. crâmpoțésc, imperf. 3 sg. crâmpoțeá; conj. prez. 3 să crâmpoțeáscă
crîmpoțeai
CRÂMPOȚÍ, crâmpoțesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A tăia, a rupe, a sfâșia în bucăți inegale; a ciopârți. ♦ A mânca fără rânduială, de ici de colo, câte puțin. – Din crâmpot (puțin folosit, „bucată”). DOOM
crâmpoțí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. crâmpoțésc, imperf. 3 sg. crâmpoțeá; conj. prez. 3 să crâmpoțeáscă
crîmpoțeam
CRÂMPOȚÍ, crâmpoțesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A tăia, a rupe, a sfâșia în bucăți inegale; a ciopârți. ♦ A mânca fără rânduială, de ici de colo, câte puțin. – Din crâmpot (puțin folosit, „bucată”). DOOM
crâmpoțí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. crâmpoțésc, imperf. 3 sg. crâmpoțeá; conj. prez. 3 să crâmpoțeáscă
crîmpoțească
CRÂMPOȚÍ, crâmpoțesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A tăia, a rupe, a sfâșia în bucăți inegale; a ciopârți. ♦ A mânca fără rânduială, de ici de colo, câte puțin. – Din crâmpot (puțin folosit, „bucată”). DOOM
crâmpoțí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. crâmpoțésc, imperf. 3 sg. crâmpoțeá; conj. prez. 3 să crâmpoțeáscă
crîmpoțeau
CRÂMPOȚÍ, crâmpoțesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A tăia, a rupe, a sfâșia în bucăți inegale; a ciopârți. ♦ A mânca fără rânduială, de ici de colo, câte puțin. – Din crâmpot (puțin folosit, „bucată”). DOOM
crâmpoțí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. crâmpoțésc, imperf. 3 sg. crâmpoțeá; conj. prez. 3 să crâmpoțeáscă
crîmpoțeați
CRÂMPOȚÍ, crâmpoțesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A tăia, a rupe, a sfâșia în bucăți inegale; a ciopârți. ♦ A mânca fără rânduială, de ici de colo, câte puțin. – Din crâmpot (puțin folosit, „bucată”). DOOM
crâmpoțí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. crâmpoțésc, imperf. 3 sg. crâmpoțeá; conj. prez. 3 să crâmpoțeáscă
crîmpoțesc
CRÂMPOȚÍ, crâmpoțesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A tăia, a rupe, a sfâșia în bucăți inegale; a ciopârți. ♦ A mânca fără rânduială, de ici de colo, câte puțin. – Din crâmpot (puțin folosit, „bucată”). DOOM
crâmpoțí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. crâmpoțésc, imperf. 3 sg. crâmpoțeá; conj. prez. 3 să crâmpoțeáscă
crîmpoțește
CRÂMPOȚÍ, crâmpoțesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A tăia, a rupe, a sfâșia în bucăți inegale; a ciopârți. ♦ A mânca fără rânduială, de ici de colo, câte puțin. – Din crâmpot (puțin folosit, „bucată”). DOOM
crâmpoțí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. crâmpoțésc, imperf. 3 sg. crâmpoțeá; conj. prez. 3 să crâmpoțeáscă
crîmpoțești
CRÂMPOȚÍ, crâmpoțesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A tăia, a rupe, a sfâșia în bucăți inegale; a ciopârți. ♦ A mânca fără rânduială, de ici de colo, câte puțin. – Din crâmpot (puțin folosit, „bucată”). DOOM
crâmpoțí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. crâmpoțésc, imperf. 3 sg. crâmpoțeá; conj. prez. 3 să crâmpoțeáscă
crîmpoți
CRÂMPOȚÍ, crâmpoțesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A tăia, a rupe, a sfâșia în bucăți inegale; a ciopârți. ♦ A mânca fără rânduială, de ici de colo, câte puțin. – Din crâmpot (puțin folosit, „bucată”). DOOM
crâmpoțí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. crâmpoțésc, imperf. 3 sg. crâmpoțeá; conj. prez. 3 să crâmpoțeáscă
crîmpoții
CRÂMPOȚÍ, crâmpoțesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A tăia, a rupe, a sfâșia în bucăți inegale; a ciopârți. ♦ A mânca fără rânduială, de ici de colo, câte puțin. – Din crâmpot (puțin folosit, „bucată”). DOOM
crâmpoțí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. crâmpoțésc, imperf. 3 sg. crâmpoțeá; conj. prez. 3 să crâmpoțeáscă
crîmpoțim
CRÂMPOȚÍ, crâmpoțesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A tăia, a rupe, a sfâșia în bucăți inegale; a ciopârți. ♦ A mânca fără rânduială, de ici de colo, câte puțin. – Din crâmpot (puțin folosit, „bucată”). DOOM
crâmpoțí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. crâmpoțésc, imperf. 3 sg. crâmpoțeá; conj. prez. 3 să crâmpoțeáscă
crîmpoțind
CRÂMPOȚÍ, crâmpoțesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A tăia, a rupe, a sfâșia în bucăți inegale; a ciopârți. ♦ A mânca fără rânduială, de ici de colo, câte puțin. – Din crâmpot (puțin folosit, „bucată”). DOOM
crâmpoțí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. crâmpoțésc, imperf. 3 sg. crâmpoțeá; conj. prez. 3 să crâmpoțeáscă
crîmpoțire
CRÂMPOȚÍ, crâmpoțesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A tăia, a rupe, a sfâșia în bucăți inegale; a ciopârți. ♦ A mânca fără rânduială, de ici de colo, câte puțin. – Din crâmpot (puțin folosit, „bucată”). DOOM
crâmpoțí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. crâmpoțésc, imperf. 3 sg. crâmpoțeá; conj. prez. 3 să crâmpoțeáscă
crîmpoțiră
CRÂMPOȚÍ, crâmpoțesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A tăia, a rupe, a sfâșia în bucăți inegale; a ciopârți. ♦ A mânca fără rânduială, de ici de colo, câte puțin. – Din crâmpot (puțin folosit, „bucată”). DOOM
crâmpoțí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. crâmpoțésc, imperf. 3 sg. crâmpoțeá; conj. prez. 3 să crâmpoțeáscă
crîmpoțirăm
CRÂMPOȚÍ, crâmpoțesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A tăia, a rupe, a sfâșia în bucăți inegale; a ciopârți. ♦ A mânca fără rânduială, de ici de colo, câte puțin. – Din crâmpot (puțin folosit, „bucată”). DOOM
crâmpoțí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. crâmpoțésc, imperf. 3 sg. crâmpoțeá; conj. prez. 3 să crâmpoțeáscă
crîmpoțirăți
CRÂMPOȚÍ, crâmpoțesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A tăia, a rupe, a sfâșia în bucăți inegale; a ciopârți. ♦ A mânca fără rânduială, de ici de colo, câte puțin. – Din crâmpot (puțin folosit, „bucată”). DOOM
crâmpoțí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. crâmpoțésc, imperf. 3 sg. crâmpoțeá; conj. prez. 3 să crâmpoțeáscă
crîmpoțise
CRÂMPOȚÍ, crâmpoțesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A tăia, a rupe, a sfâșia în bucăți inegale; a ciopârți. ♦ A mânca fără rânduială, de ici de colo, câte puțin. – Din crâmpot (puțin folosit, „bucată”). DOOM
crâmpoțí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. crâmpoțésc, imperf. 3 sg. crâmpoțeá; conj. prez. 3 să crâmpoțeáscă
crîmpoțisem
CRÂMPOȚÍ, crâmpoțesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A tăia, a rupe, a sfâșia în bucăți inegale; a ciopârți. ♦ A mânca fără rânduială, de ici de colo, câte puțin. – Din crâmpot (puțin folosit, „bucată”). DOOM
crâmpoțí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. crâmpoțésc, imperf. 3 sg. crâmpoțeá; conj. prez. 3 să crâmpoțeáscă
crîmpoțiseră
CRÂMPOȚÍ, crâmpoțesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A tăia, a rupe, a sfâșia în bucăți inegale; a ciopârți. ♦ A mânca fără rânduială, de ici de colo, câte puțin. – Din crâmpot (puțin folosit, „bucată”). DOOM
crâmpoțí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. crâmpoțésc, imperf. 3 sg. crâmpoțeá; conj. prez. 3 să crâmpoțeáscă
crîmpoțiserăm
CRÂMPOȚÍ, crâmpoțesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A tăia, a rupe, a sfâșia în bucăți inegale; a ciopârți. ♦ A mânca fără rânduială, de ici de colo, câte puțin. – Din crâmpot (puțin folosit, „bucată”). DOOM
crâmpoțí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. crâmpoțésc, imperf. 3 sg. crâmpoțeá; conj. prez. 3 să crâmpoțeáscă
crîmpoțiserăți
CRÂMPOȚÍ, crâmpoțesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A tăia, a rupe, a sfâșia în bucăți inegale; a ciopârți. ♦ A mânca fără rânduială, de ici de colo, câte puțin. – Din crâmpot (puțin folosit, „bucată”). DOOM
crâmpoțí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. crâmpoțésc, imperf. 3 sg. crâmpoțeá; conj. prez. 3 să crâmpoțeáscă
crîmpoțiseși
CRÂMPOȚÍ, crâmpoțesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A tăia, a rupe, a sfâșia în bucăți inegale; a ciopârți. ♦ A mânca fără rânduială, de ici de colo, câte puțin. – Din crâmpot (puțin folosit, „bucată”). DOOM
crâmpoțí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. crâmpoțésc, imperf. 3 sg. crâmpoțeá; conj. prez. 3 să crâmpoțeáscă
crîmpoțiseți
CRÂMPOȚÍ, crâmpoțesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A tăia, a rupe, a sfâșia în bucăți inegale; a ciopârți. ♦ A mânca fără rânduială, de ici de colo, câte puțin. – Din crâmpot (puțin folosit, „bucată”). DOOM
crâmpoțí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. crâmpoțésc, imperf. 3 sg. crâmpoțeá; conj. prez. 3 să crâmpoțeáscă
crîmpoțit
CRÂMPOȚÍ, crâmpoțesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A tăia, a rupe, a sfâșia în bucăți inegale; a ciopârți. ♦ A mânca fără rânduială, de ici de colo, câte puțin. – Din crâmpot (puțin folosit, „bucată”). DOOM
crâmpoțí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. crâmpoțésc, imperf. 3 sg. crâmpoțeá; conj. prez. 3 să crâmpoțeáscă
crîmpoțiși
CRÂMPOȚÍ, crâmpoțesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A tăia, a rupe, a sfâșia în bucăți inegale; a ciopârți. ♦ A mânca fără rânduială, de ici de colo, câte puțin. – Din crâmpot (puțin folosit, „bucată”). DOOM
crâmpoțí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. crâmpoțésc, imperf. 3 sg. crâmpoțeá; conj. prez. 3 să crâmpoțeáscă
crîmpoțiți
CRÂMPOȚÍ, crâmpoțesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A tăia, a rupe, a sfâșia în bucăți inegale; a ciopârți. ♦ A mânca fără rânduială, de ici de colo, câte puțin. – Din crâmpot (puțin folosit, „bucată”). DOOM
crâmpoțí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. crâmpoțésc, imperf. 3 sg. crâmpoțeá; conj. prez. 3 să crâmpoțeáscă
crîncen
CRẤNCEN, -Ă, crânceni, -e, adj. Cumplit, îngrozitor, înverșunat, aprig, crud, violent, nemilos; crâncenit. – Et. nec. DOOM
crấncen adj. m., pl. crấnceni; f. crấncenă, pl. crấncene
crîncena
CRẤNCEN, -Ă, crânceni, -e, adj. Cumplit, îngrozitor, înverșunat, aprig, crud, violent, nemilos; crâncenit. – Et. nec. DOOM
crấncen adj. m., pl. crấnceni; f. crấncenă, pl. crấncene
crîncena
CRÂNCENÁ, crâncenez, vb. I. Refl. (Reg.) A se încrâncena. – Din crâncen. DOOM
!crâncená (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se crânceneáză
crîncenai
CRÂNCENÁ, crâncenez, vb. I. Refl. (Reg.) A se încrâncena. – Din crâncen. DOOM
!crâncená (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se crânceneáză
crîncenam
CRÂNCENÁ, crâncenez, vb. I. Refl. (Reg.) A se încrâncena. – Din crâncen. DOOM
!crâncená (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se crânceneáză
crîncenare
CRÂNCENÁ, crâncenez, vb. I. Refl. (Reg.) A se încrâncena. – Din crâncen. DOOM
!crâncená (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se crânceneáză
crîncenară
CRÂNCENÁ, crâncenez, vb. I. Refl. (Reg.) A se încrâncena. – Din crâncen. DOOM
!crâncená (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se crânceneáză
crîncenarăm
CRÂNCENÁ, crâncenez, vb. I. Refl. (Reg.) A se încrâncena. – Din crâncen. DOOM
!crâncená (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se crânceneáză
crîncenarăți
CRÂNCENÁ, crâncenez, vb. I. Refl. (Reg.) A se încrâncena. – Din crâncen. DOOM
!crâncená (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se crânceneáză
crîncenase
CRÂNCENÁ, crâncenez, vb. I. Refl. (Reg.) A se încrâncena. – Din crâncen. DOOM
!crâncená (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se crânceneáză
crîncenasem
CRÂNCENÁ, crâncenez, vb. I. Refl. (Reg.) A se încrâncena. – Din crâncen. DOOM
!crâncená (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se crânceneáză
crîncenaseră
CRÂNCENÁ, crâncenez, vb. I. Refl. (Reg.) A se încrâncena. – Din crâncen. DOOM
!crâncená (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se crânceneáză
crîncenaserăm
CRÂNCENÁ, crâncenez, vb. I. Refl. (Reg.) A se încrâncena. – Din crâncen. DOOM
!crâncená (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se crânceneáză
crîncenaserăți
CRÂNCENÁ, crâncenez, vb. I. Refl. (Reg.) A se încrâncena. – Din crâncen. DOOM
!crâncená (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se crânceneáză
crîncenaseși
CRÂNCENÁ, crâncenez, vb. I. Refl. (Reg.) A se încrâncena. – Din crâncen. DOOM
!crâncená (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se crânceneáză
crîncenaseți
CRÂNCENÁ, crâncenez, vb. I. Refl. (Reg.) A se încrâncena. – Din crâncen. DOOM
!crâncená (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se crânceneáză
crîncenat
CRÂNCENÁ, crâncenez, vb. I. Refl. (Reg.) A se încrâncena. – Din crâncen. DOOM
!crâncená (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se crânceneáză
crîncenau
CRÂNCENÁ, crâncenez, vb. I. Refl. (Reg.) A se încrâncena. – Din crâncen. DOOM
!crâncená (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se crânceneáză
crîncenași
CRÂNCENÁ, crâncenez, vb. I. Refl. (Reg.) A se încrâncena. – Din crâncen. DOOM
!crâncená (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se crânceneáză
crîncenați
CRÂNCENÁ, crâncenez, vb. I. Refl. (Reg.) A se încrâncena. – Din crâncen. DOOM
!crâncená (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se crânceneáză
crîncene
CRẤNCEN, -Ă, crânceni, -e, adj. Cumplit, îngrozitor, înverșunat, aprig, crud, violent, nemilos; crâncenit. – Et. nec. DOOM
crấncen adj. m., pl. crấnceni; f. crấncenă, pl. crấncene
crîncenează
CRÂNCENÁ, crâncenez, vb. I. Refl. (Reg.) A se încrâncena. – Din crâncen. DOOM
!crâncená (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se crânceneáză
crîncenei
CRẤNCEN, -Ă, crânceni, -e, adj. Cumplit, îngrozitor, înverșunat, aprig, crud, violent, nemilos; crâncenit. – Et. nec. DOOM
crấncen adj. m., pl. crấnceni; f. crấncenă, pl. crấncene
crîncenele
CRẤNCEN, -Ă, crânceni, -e, adj. Cumplit, îngrozitor, înverșunat, aprig, crud, violent, nemilos; crâncenit. – Et. nec. DOOM
crấncen adj. m., pl. crấnceni; f. crấncenă, pl. crấncene
crîncenelor
CRẤNCEN, -Ă, crânceni, -e, adj. Cumplit, îngrozitor, înverșunat, aprig, crud, violent, nemilos; crâncenit. – Et. nec. DOOM
crấncen adj. m., pl. crấnceni; f. crấncenă, pl. crấncene
crîncenez
CRÂNCENÁ, crâncenez, vb. I. Refl. (Reg.) A se încrâncena. – Din crâncen. DOOM
!crâncená (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se crânceneáză
crînceneze
CRÂNCENÁ, crâncenez, vb. I. Refl. (Reg.) A se încrâncena. – Din crâncen. DOOM
!crâncená (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se crânceneáză
crîncenezi
CRÂNCENÁ, crâncenez, vb. I. Refl. (Reg.) A se încrâncena. – Din crâncen. DOOM
!crâncená (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se crânceneáză
crînceni
CRẤNCEN, -Ă, crânceni, -e, adj. Cumplit, îngrozitor, înverșunat, aprig, crud, violent, nemilos; crâncenit. – Et. nec. DOOM
crấncen adj. m., pl. crấnceni; f. crấncenă, pl. crấncene
crîncenia
CRÂNCENÍE, crâncenii, s. f. (Înv.) Cruzime, asprime. – Crâncen + suf. -ie. DOOM
crânceníe (înv.) s. f., art. crâncenía, g.-d. art. crânceníei; pl. crânceníi, art. crânceníile
crîncenie
CRÂNCENÍE, crâncenii, s. f. (Înv.) Cruzime, asprime. – Crâncen + suf. -ie. DOOM
crânceníe (înv.) s. f., art. crâncenía, g.-d. art. crânceníei; pl. crânceníi, art. crânceníile
crînceniei
CRÂNCENÍE, crâncenii, s. f. (Înv.) Cruzime, asprime. – Crâncen + suf. -ie. DOOM
crânceníe (înv.) s. f., art. crâncenía, g.-d. art. crânceníei; pl. crânceníi, art. crânceníile
crîncenii
CRẤNCEN, -Ă, crânceni, -e, adj. Cumplit, îngrozitor, înverșunat, aprig, crud, violent, nemilos; crâncenit. – Et. nec. DOOM
crấncen adj. m., pl. crấnceni; f. crấncenă, pl. crấncene
crîncenii
CRÂNCENÍE, crâncenii, s. f. (Înv.) Cruzime, asprime. – Crâncen + suf. -ie. DOOM
crânceníe (înv.) s. f., art. crâncenía, g.-d. art. crânceníei; pl. crânceníi, art. crânceníile
crînceniile
CRÂNCENÍE, crâncenii, s. f. (Înv.) Cruzime, asprime. – Crâncen + suf. -ie. DOOM
crânceníe (înv.) s. f., art. crâncenía, g.-d. art. crânceníei; pl. crânceníi, art. crânceníile
crînceniilor
CRÂNCENÍE, crâncenii, s. f. (Înv.) Cruzime, asprime. – Crâncen + suf. -ie. DOOM
crânceníe (înv.) s. f., art. crâncenía, g.-d. art. crânceníei; pl. crânceníi, art. crânceníile
crîncenilor
CRẤNCEN, -Ă, crânceni, -e, adj. Cumplit, îngrozitor, înverșunat, aprig, crud, violent, nemilos; crâncenit. – Et. nec. DOOM
crấncen adj. m., pl. crấnceni; f. crấncenă, pl. crấncene
crîncenit
CRÂNCENÍT, -Ă, crânceniți, -te, adj. (Rar) Crâncen. – Crâncen + suf. -it. DOOM
crâncenít (rar) adj. m., pl. crânceníți; f. crâncenítă, pl. crânceníte
crîncenita
CRÂNCENÍT, -Ă, crânceniți, -te, adj. (Rar) Crâncen. – Crâncen + suf. -it. DOOM
crâncenít (rar) adj. m., pl. crânceníți; f. crâncenítă, pl. crânceníte
crîncenite
CRÂNCENÍT, -Ă, crânceniți, -te, adj. (Rar) Crâncen. – Crâncen + suf. -it. DOOM
crâncenít (rar) adj. m., pl. crânceníți; f. crâncenítă, pl. crânceníte
crîncenitei
CRÂNCENÍT, -Ă, crânceniți, -te, adj. (Rar) Crâncen. – Crâncen + suf. -it. DOOM
crâncenít (rar) adj. m., pl. crânceníți; f. crâncenítă, pl. crânceníte
crîncenitele
CRÂNCENÍT, -Ă, crânceniți, -te, adj. (Rar) Crâncen. – Crâncen + suf. -it. DOOM
crâncenít (rar) adj. m., pl. crânceníți; f. crâncenítă, pl. crânceníte
crîncenitelor
CRÂNCENÍT, -Ă, crânceniți, -te, adj. (Rar) Crâncen. – Crâncen + suf. -it. DOOM
crâncenít (rar) adj. m., pl. crânceníți; f. crâncenítă, pl. crânceníte
crîncenitul
CRÂNCENÍT, -Ă, crânceniți, -te, adj. (Rar) Crâncen. – Crâncen + suf. -it. DOOM
crâncenít (rar) adj. m., pl. crânceníți; f. crâncenítă, pl. crânceníte
crîncenitului
CRÂNCENÍT, -Ă, crânceniți, -te, adj. (Rar) Crâncen. – Crâncen + suf. -it. DOOM
crâncenít (rar) adj. m., pl. crânceníți; f. crâncenítă, pl. crânceníte
crînceniți
CRÂNCENÍT, -Ă, crânceniți, -te, adj. (Rar) Crâncen. – Crâncen + suf. -it. DOOM
crâncenít (rar) adj. m., pl. crânceníți; f. crâncenítă, pl. crânceníte
crînceniții
CRÂNCENÍT, -Ă, crânceniți, -te, adj. (Rar) Crâncen. – Crâncen + suf. -it. DOOM
crâncenít (rar) adj. m., pl. crânceníți; f. crâncenítă, pl. crânceníte
crînceniților
CRÂNCENÍT, -Ă, crânceniți, -te, adj. (Rar) Crâncen. – Crâncen + suf. -it. DOOM
crâncenít (rar) adj. m., pl. crânceníți; f. crâncenítă, pl. crânceníte
crîncenul
CRẤNCEN, -Ă, crânceni, -e, adj. Cumplit, îngrozitor, înverșunat, aprig, crud, violent, nemilos; crâncenit. – Et. nec. DOOM
crấncen adj. m., pl. crấnceni; f. crấncenă, pl. crấncene
crîncenului
CRẤNCEN, -Ă, crânceni, -e, adj. Cumplit, îngrozitor, înverșunat, aprig, crud, violent, nemilos; crâncenit. – Et. nec. DOOM
crấncen adj. m., pl. crấnceni; f. crấncenă, pl. crấncene
crîncenînd
CRÂNCENÁ, crâncenez, vb. I. Refl. (Reg.) A se încrâncena. – Din crâncen. DOOM
!crâncená (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se crânceneáză
crîng
CRÂNG, crânguri, s. n. 1. Pădurice de arbori tineri și de lăstari. ♦ Loc acoperit cu arbuști sau cu tufe; tufăriș, desiș. 2. (Rar; în sintagma) Crângul cerului = bolta cerească, firmament. – Din sl. krongu. DOOM
crâng s. n., pl. crấnguri
crîngul
CRÂNG, crânguri, s. n. 1. Pădurice de arbori tineri și de lăstari. ♦ Loc acoperit cu arbuști sau cu tufe; tufăriș, desiș. 2. (Rar; în sintagma) Crângul cerului = bolta cerească, firmament. – Din sl. krongu. DOOM
crâng s. n., pl. crấnguri
crînguleț
CRÂNGULÉȚ, crângulețe, s. n. Diminutiv al lui crâng; crângușor. – Crâng + suf. -uleț. DOOM
crânguléț s. n., pl. crânguléțe
crîngulețe
CRÂNGULÉȚ, crângulețe, s. n. Diminutiv al lui crâng; crângușor. – Crâng + suf. -uleț. DOOM
crânguléț s. n., pl. crânguléțe
crîngulețele
CRÂNGULÉȚ, crângulețe, s. n. Diminutiv al lui crâng; crângușor. – Crâng + suf. -uleț. DOOM
crânguléț s. n., pl. crânguléțe
crîngulețelor
CRÂNGULÉȚ, crângulețe, s. n. Diminutiv al lui crâng; crângușor. – Crâng + suf. -uleț. DOOM
crânguléț s. n., pl. crânguléțe
crîngulețul
CRÂNGULÉȚ, crângulețe, s. n. Diminutiv al lui crâng; crângușor. – Crâng + suf. -uleț. DOOM
crânguléț s. n., pl. crânguléțe
crîngulețului
CRÂNGULÉȚ, crângulețe, s. n. Diminutiv al lui crâng; crângușor. – Crâng + suf. -uleț. DOOM
crânguléț s. n., pl. crânguléțe
crîngului
CRÂNG, crânguri, s. n. 1. Pădurice de arbori tineri și de lăstari. ♦ Loc acoperit cu arbuști sau cu tufe; tufăriș, desiș. 2. (Rar; în sintagma) Crângul cerului = bolta cerească, firmament. – Din sl. krongu. DOOM
crâng s. n., pl. crấnguri
crînguri
CRÂNG, crânguri, s. n. 1. Pădurice de arbori tineri și de lăstari. ♦ Loc acoperit cu arbuști sau cu tufe; tufăriș, desiș. 2. (Rar; în sintagma) Crângul cerului = bolta cerească, firmament. – Din sl. krongu. DOOM
crâng s. n., pl. crấnguri
crîngurile
CRÂNG, crânguri, s. n. 1. Pădurice de arbori tineri și de lăstari. ♦ Loc acoperit cu arbuști sau cu tufe; tufăriș, desiș. 2. (Rar; în sintagma) Crângul cerului = bolta cerească, firmament. – Din sl. krongu. DOOM
crâng s. n., pl. crấnguri
crîngurilor
CRÂNG, crânguri, s. n. 1. Pădurice de arbori tineri și de lăstari. ♦ Loc acoperit cu arbuști sau cu tufe; tufăriș, desiș. 2. (Rar; în sintagma) Crângul cerului = bolta cerească, firmament. – Din sl. krongu. DOOM
crâng s. n., pl. crấnguri
crîngușoare
CRÂNGUȘÓR, crângușoare, s. n. Crânguleț. – Crâng + suf. -ușor. DOOM
crângușór s. n., pl. crângușoáre
crîngușoarele
CRÂNGUȘÓR, crângușoare, s. n. Crânguleț. – Crâng + suf. -ușor. DOOM
crângușór s. n., pl. crângușoáre
crîngușoarelor
CRÂNGUȘÓR, crângușoare, s. n. Crânguleț. – Crâng + suf. -ușor. DOOM
crângușór s. n., pl. crângușoáre
crîngușor
CRÂNGUȘÓR, crângușoare, s. n. Crânguleț. – Crâng + suf. -ușor. DOOM
crângușór s. n., pl. crângușoáre
crîngușorul
CRÂNGUȘÓR, crângușoare, s. n. Crânguleț. – Crâng + suf. -ușor. DOOM
crângușór s. n., pl. crângușoáre
crîngușorului
CRÂNGUȘÓR, crângușoare, s. n. Crânguleț. – Crâng + suf. -ușor. DOOM
crângușór s. n., pl. crângușoáre
crîsnic
CRẤSNIC2, crâsnici, s. m. (Reg.) Paracliser, țârcovnic. – Cf. bg. krăstnik. DOOM
crấsnic2 (plasă de pescuit) s. n., pl. crấsnice
crîsnic
CRẤSNIC1, crâsnice, s. n. Unealtă de pescuit alcătuită dintr-o plasă (în formă de sac), legată la colțuri de capetele curbate și încrucișate a două nuiele și fixată de o prăjină lungă; halău1. – Cf. bg. krăstnik.
crîsnice
CRẤSNIC1, crâsnice, s. n. Unealtă de pescuit alcătuită dintr-o plasă (în formă de sac), legată la colțuri de capetele curbate și încrucișate a două nuiele și fixată de o prăjină lungă; halău1. – Cf. bg. krăstnik.
crîsnicele
CRẤSNIC1, crâsnice, s. n. Unealtă de pescuit alcătuită dintr-o plasă (în formă de sac), legată la colțuri de capetele curbate și încrucișate a două nuiele și fixată de o prăjină lungă; halău1. – Cf. bg. krăstnik.
crîsnicelor
CRẤSNIC1, crâsnice, s. n. Unealtă de pescuit alcătuită dintr-o plasă (în formă de sac), legată la colțuri de capetele curbate și încrucișate a două nuiele și fixată de o prăjină lungă; halău1. – Cf. bg. krăstnik.
crîsnici
CRẤSNIC2, crâsnici, s. m. (Reg.) Paracliser, țârcovnic. – Cf. bg. krăstnik. DOOM
crấsnic2 (plasă de pescuit) s. n., pl. crấsnice
crîsnicii
CRẤSNIC2, crâsnici, s. m. (Reg.) Paracliser, țârcovnic. – Cf. bg. krăstnik. DOOM
crấsnic2 (plasă de pescuit) s. n., pl. crấsnice
crîsnicilor
CRẤSNIC2, crâsnici, s. m. (Reg.) Paracliser, țârcovnic. – Cf. bg. krăstnik. DOOM
crấsnic2 (plasă de pescuit) s. n., pl. crấsnice
crîsnicul
CRẤSNIC2, crâsnici, s. m. (Reg.) Paracliser, țârcovnic. – Cf. bg. krăstnik. DOOM
crấsnic2 (plasă de pescuit) s. n., pl. crấsnice
crîsnicul
CRẤSNIC1, crâsnice, s. n. Unealtă de pescuit alcătuită dintr-o plasă (în formă de sac), legată la colțuri de capetele curbate și încrucișate a două nuiele și fixată de o prăjină lungă; halău1. – Cf. bg. krăstnik.
crîsnicului
CRẤSNIC2, crâsnici, s. m. (Reg.) Paracliser, țârcovnic. – Cf. bg. krăstnik. DOOM
crấsnic2 (plasă de pescuit) s. n., pl. crấsnice
crîsnicului
CRẤSNIC1, crâsnice, s. n. Unealtă de pescuit alcătuită dintr-o plasă (în formă de sac), legată la colțuri de capetele curbate și încrucișate a două nuiele și fixată de o prăjină lungă; halău1. – Cf. bg. krăstnik.
crîșc
CRÂȘCÁ, crâșc, vb. I. Intranz. 1. (Reg.) A scrâșni din dinți de ciudă, de mânie etc. 2. (Despre zăpada înghețată) A scârțâi, a trosni (sub picioare). – Formație onomatopeică. DOOM
crâșcá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 crấșcă; conj. prez. 3 să crấște
crîșca
CRÂȘCÁ, crâșc, vb. I. Intranz. 1. (Reg.) A scrâșni din dinți de ciudă, de mânie etc. 2. (Despre zăpada înghețată) A scârțâi, a trosni (sub picioare). – Formație onomatopeică. DOOM
crâșcá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 crấșcă; conj. prez. 3 să crấște
crîșcai
CRÂȘCÁ, crâșc, vb. I. Intranz. 1. (Reg.) A scrâșni din dinți de ciudă, de mânie etc. 2. (Despre zăpada înghețată) A scârțâi, a trosni (sub picioare). – Formație onomatopeică. DOOM
crâșcá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 crấșcă; conj. prez. 3 să crấște
crîșcam
CRÂȘCÁ, crâșc, vb. I. Intranz. 1. (Reg.) A scrâșni din dinți de ciudă, de mânie etc. 2. (Despre zăpada înghețată) A scârțâi, a trosni (sub picioare). – Formație onomatopeică. DOOM
crâșcá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 crấșcă; conj. prez. 3 să crấște
crîșcare
CRÂȘCÁ, crâșc, vb. I. Intranz. 1. (Reg.) A scrâșni din dinți de ciudă, de mânie etc. 2. (Despre zăpada înghețată) A scârțâi, a trosni (sub picioare). – Formație onomatopeică. DOOM
crâșcá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 crấșcă; conj. prez. 3 să crấște
crîșcare
CRÂȘCÁRE, crâșcări, s. f. Acțiunea de a crâșca și rezultatul ei. ♦ Fig. Nemulțumire, durere; nenorocire. – V. crâșca. DOOM
crâșcáre (reg.) s. f., g.-d. art. crâșcắrii; pl. crâșcắri
crîșcarea
CRÂȘCÁRE, crâșcări, s. f. Acțiunea de a crâșca și rezultatul ei. ♦ Fig. Nemulțumire, durere; nenorocire. – V. crâșca. DOOM
crâșcáre (reg.) s. f., g.-d. art. crâșcắrii; pl. crâșcắri
crîșcară
CRÂȘCÁ, crâșc, vb. I. Intranz. 1. (Reg.) A scrâșni din dinți de ciudă, de mânie etc. 2. (Despre zăpada înghețată) A scârțâi, a trosni (sub picioare). – Formație onomatopeică. DOOM
crâșcá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 crấșcă; conj. prez. 3 să crấște
crîșcarăm
CRÂȘCÁ, crâșc, vb. I. Intranz. 1. (Reg.) A scrâșni din dinți de ciudă, de mânie etc. 2. (Despre zăpada înghețată) A scârțâi, a trosni (sub picioare). – Formație onomatopeică. DOOM
crâșcá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 crấșcă; conj. prez. 3 să crấște
crîșcarăți
CRÂȘCÁ, crâșc, vb. I. Intranz. 1. (Reg.) A scrâșni din dinți de ciudă, de mânie etc. 2. (Despre zăpada înghețată) A scârțâi, a trosni (sub picioare). – Formație onomatopeică. DOOM
crâșcá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 crấșcă; conj. prez. 3 să crấște
crîșcase
CRÂȘCÁ, crâșc, vb. I. Intranz. 1. (Reg.) A scrâșni din dinți de ciudă, de mânie etc. 2. (Despre zăpada înghețată) A scârțâi, a trosni (sub picioare). – Formație onomatopeică. DOOM
crâșcá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 crấșcă; conj. prez. 3 să crấște
crîșcasem
CRÂȘCÁ, crâșc, vb. I. Intranz. 1. (Reg.) A scrâșni din dinți de ciudă, de mânie etc. 2. (Despre zăpada înghețată) A scârțâi, a trosni (sub picioare). – Formație onomatopeică. DOOM
crâșcá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 crấșcă; conj. prez. 3 să crấște
crîșcaseră
CRÂȘCÁ, crâșc, vb. I. Intranz. 1. (Reg.) A scrâșni din dinți de ciudă, de mânie etc. 2. (Despre zăpada înghețată) A scârțâi, a trosni (sub picioare). – Formație onomatopeică. DOOM
crâșcá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 crấșcă; conj. prez. 3 să crấște
crîșcaserăm
CRÂȘCÁ, crâșc, vb. I. Intranz. 1. (Reg.) A scrâșni din dinți de ciudă, de mânie etc. 2. (Despre zăpada înghețată) A scârțâi, a trosni (sub picioare). – Formație onomatopeică. DOOM
crâșcá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 crấșcă; conj. prez. 3 să crấște
crîșcaserăți
CRÂȘCÁ, crâșc, vb. I. Intranz. 1. (Reg.) A scrâșni din dinți de ciudă, de mânie etc. 2. (Despre zăpada înghețată) A scârțâi, a trosni (sub picioare). – Formație onomatopeică. DOOM
crâșcá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 crấșcă; conj. prez. 3 să crấște
crîșcaseși
CRÂȘCÁ, crâșc, vb. I. Intranz. 1. (Reg.) A scrâșni din dinți de ciudă, de mânie etc. 2. (Despre zăpada înghețată) A scârțâi, a trosni (sub picioare). – Formație onomatopeică. DOOM
crâșcá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 crấșcă; conj. prez. 3 să crấște
crîșcaseți
CRÂȘCÁ, crâșc, vb. I. Intranz. 1. (Reg.) A scrâșni din dinți de ciudă, de mânie etc. 2. (Despre zăpada înghețată) A scârțâi, a trosni (sub picioare). – Formație onomatopeică. DOOM
crâșcá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 crấșcă; conj. prez. 3 să crấște
crîșcat
CRÂȘCÁ, crâșc, vb. I. Intranz. 1. (Reg.) A scrâșni din dinți de ciudă, de mânie etc. 2. (Despre zăpada înghețată) A scârțâi, a trosni (sub picioare). – Formație onomatopeică. DOOM
crâșcá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 crấșcă; conj. prez. 3 să crấște
crîșcau
CRÂȘCÁ, crâșc, vb. I. Intranz. 1. (Reg.) A scrâșni din dinți de ciudă, de mânie etc. 2. (Despre zăpada înghețată) A scârțâi, a trosni (sub picioare). – Formație onomatopeică. DOOM
crâșcá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 crấșcă; conj. prez. 3 să crấște
crîșcași
CRÂȘCÁ, crâșc, vb. I. Intranz. 1. (Reg.) A scrâșni din dinți de ciudă, de mânie etc. 2. (Despre zăpada înghețată) A scârțâi, a trosni (sub picioare). – Formație onomatopeică. DOOM
crâșcá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 crấșcă; conj. prez. 3 să crấște
crîșcați
CRÂȘCÁ, crâșc, vb. I. Intranz. 1. (Reg.) A scrâșni din dinți de ciudă, de mânie etc. 2. (Despre zăpada înghețată) A scârțâi, a trosni (sub picioare). – Formație onomatopeică. DOOM
crâșcá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 crấșcă; conj. prez. 3 să crấște
crîșcînd
CRÂȘCÁ, crâșc, vb. I. Intranz. 1. (Reg.) A scrâșni din dinți de ciudă, de mânie etc. 2. (Despre zăpada înghețată) A scârțâi, a trosni (sub picioare). – Formație onomatopeică. DOOM
crâșcá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 crấșcă; conj. prez. 3 să crấște
crîșcări
CRÂȘCÁRE, crâșcări, s. f. Acțiunea de a crâșca și rezultatul ei. ♦ Fig. Nemulțumire, durere; nenorocire. – V. crâșca. DOOM
crâșcáre (reg.) s. f., g.-d. art. crâșcắrii; pl. crâșcắri
crîșcării
CRÂȘCÁRE, crâșcări, s. f. Acțiunea de a crâșca și rezultatul ei. ♦ Fig. Nemulțumire, durere; nenorocire. – V. crâșca. DOOM
crâșcáre (reg.) s. f., g.-d. art. crâșcắrii; pl. crâșcắri
crîșcările
CRÂȘCÁRE, crâșcări, s. f. Acțiunea de a crâșca și rezultatul ei. ♦ Fig. Nemulțumire, durere; nenorocire. – V. crâșca. DOOM
crâșcáre (reg.) s. f., g.-d. art. crâșcắrii; pl. crâșcắri
crîșcărilor
CRÂȘCÁRE, crâșcări, s. f. Acțiunea de a crâșca și rezultatul ei. ♦ Fig. Nemulțumire, durere; nenorocire. – V. crâșca. DOOM
crâșcáre (reg.) s. f., g.-d. art. crâșcắrii; pl. crâșcắri
crîșma
CẤRCIUMĂ, cârciumi, s. f. Local unde se consumă băuturi alcoolice (și mâncăruri); birt. [Var.: crấșmă, (reg.) cấrcimă s. f.] – Din sl. krucima. DOOM
crấșmă (pop.) s. f., g.-d. art. crấșmei; pl. crấșme
crîșme
CẤRCIUMĂ, cârciumi, s. f. Local unde se consumă băuturi alcoolice (și mâncăruri); birt. [Var.: crấșmă, (reg.) cấrcimă s. f.] – Din sl. krucima. DOOM
crấșmă (pop.) s. f., g.-d. art. crấșmei; pl. crấșme
crîșmei
CẤRCIUMĂ, cârciumi, s. f. Local unde se consumă băuturi alcoolice (și mâncăruri); birt. [Var.: crấșmă, (reg.) cấrcimă s. f.] – Din sl. krucima. DOOM
crấșmă (pop.) s. f., g.-d. art. crấșmei; pl. crấșme
crîșmele
CẤRCIUMĂ, cârciumi, s. f. Local unde se consumă băuturi alcoolice (și mâncăruri); birt. [Var.: crấșmă, (reg.) cấrcimă s. f.] – Din sl. krucima. DOOM
crấșmă (pop.) s. f., g.-d. art. crấșmei; pl. crấșme
crîșmelor
CẤRCIUMĂ, cârciumi, s. f. Local unde se consumă băuturi alcoolice (și mâncăruri); birt. [Var.: crấșmă, (reg.) cấrcimă s. f.] – Din sl. krucima. DOOM
crấșmă (pop.) s. f., g.-d. art. crấșmei; pl. crấșme
crîșmulița
CRÂȘMULÍȚĂ, crâșmulițe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui crâșmă; crâșmușoară, crâșmuță. – Crâșmă + suf. -uliță. DOOM
crâșmulíță (reg.) s. f., g.-d. art. crâșmulíței; pl. crâșmulíțe
crîșmulițe
CRÂȘMULÍȚĂ, crâșmulițe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui crâșmă; crâșmușoară, crâșmuță. – Crâșmă + suf. -uliță. DOOM
crâșmulíță (reg.) s. f., g.-d. art. crâșmulíței; pl. crâșmulíțe
crîșmuliței
CRÂȘMULÍȚĂ, crâșmulițe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui crâșmă; crâșmușoară, crâșmuță. – Crâșmă + suf. -uliță. DOOM
crâșmulíță (reg.) s. f., g.-d. art. crâșmulíței; pl. crâșmulíțe
crîșmulițele
CRÂȘMULÍȚĂ, crâșmulițe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui crâșmă; crâșmușoară, crâșmuță. – Crâșmă + suf. -uliță. DOOM
crâșmulíță (reg.) s. f., g.-d. art. crâșmulíței; pl. crâșmulíțe
crîșmulițelor
CRÂȘMULÍȚĂ, crâșmulițe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui crâșmă; crâșmușoară, crâșmuță. – Crâșmă + suf. -uliță. DOOM
crâșmulíță (reg.) s. f., g.-d. art. crâșmulíței; pl. crâșmulíțe
crîșmușoara
CRÂȘMUȘOÁRĂ, crâșmușoare, s. f. (Pop.) Crâșmuliță. – Crâșmă + suf. -ușoară. DOOM
crâșmușoáră (reg.) s. f., g.-d. art. crâșmușoárei; pl. crâșmușoáre
crîșmușoare
CRÂȘMUȘOÁRĂ, crâșmușoare, s. f. (Pop.) Crâșmuliță. – Crâșmă + suf. -ușoară. DOOM
crâșmușoáră (reg.) s. f., g.-d. art. crâșmușoárei; pl. crâșmușoáre
crîșmușoarei
CRÂȘMUȘOÁRĂ, crâșmușoare, s. f. (Pop.) Crâșmuliță. – Crâșmă + suf. -ușoară. DOOM
crâșmușoáră (reg.) s. f., g.-d. art. crâșmușoárei; pl. crâșmușoáre
crîșmușoarele
CRÂȘMUȘOÁRĂ, crâșmușoare, s. f. (Pop.) Crâșmuliță. – Crâșmă + suf. -ușoară. DOOM
crâșmușoáră (reg.) s. f., g.-d. art. crâșmușoárei; pl. crâșmușoáre
crîșmușoarelor
CRÂȘMUȘOÁRĂ, crâșmușoare, s. f. (Pop.) Crâșmuliță. – Crâșmă + suf. -ușoară. DOOM
crâșmușoáră (reg.) s. f., g.-d. art. crâșmușoárei; pl. crâșmușoáre
crîșmuța
CRÂȘMÚȚĂ, crâșmuțe, s. f. (Pop.) Crâșmuliță. – Crâșmă + suf. -uță. DOOM
crâșmúță (reg.) s. f., g.-d. art. crâșmúței; pl. crâșmúțe
crîșmuțe
CRÂȘMÚȚĂ, crâșmuțe, s. f. (Pop.) Crâșmuliță. – Crâșmă + suf. -uță. DOOM
crâșmúță (reg.) s. f., g.-d. art. crâșmúței; pl. crâșmúțe
crîșmuței
CRÂȘMÚȚĂ, crâșmuțe, s. f. (Pop.) Crâșmuliță. – Crâșmă + suf. -uță. DOOM
crâșmúță (reg.) s. f., g.-d. art. crâșmúței; pl. crâșmúțe
crîșmuțele
CRÂȘMÚȚĂ, crâșmuțe, s. f. (Pop.) Crâșmuliță. – Crâșmă + suf. -uță. DOOM
crâșmúță (reg.) s. f., g.-d. art. crâșmúței; pl. crâșmúțe
crîșmuțelor
CRÂȘMÚȚĂ, crâșmuțe, s. f. (Pop.) Crâșmuliță. – Crâșmă + suf. -uță. DOOM
crâșmúță (reg.) s. f., g.-d. art. crâșmúței; pl. crâșmúțe
crîște
CRÂȘCÁ, crâșc, vb. I. Intranz. 1. (Reg.) A scrâșni din dinți de ciudă, de mânie etc. 2. (Despre zăpada înghețată) A scârțâi, a trosni (sub picioare). – Formație onomatopeică. DOOM
crâșcá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 crấșcă; conj. prez. 3 să crấște
crîști
CRÂȘCÁ, crâșc, vb. I. Intranz. 1. (Reg.) A scrâșni din dinți de ciudă, de mânie etc. 2. (Despre zăpada înghețată) A scârțâi, a trosni (sub picioare). – Formație onomatopeică. DOOM
crâșcá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 crấșcă; conj. prez. 3 să crấște
crăcan
CRĂCÁNĂ, crăcane, s. f. I. 1. Ramură de copac bifurcată la capăt; lemn sau alt obiect desfăcut la un capăt în două sau în mai multe brațe; fiecare ramificație a unui obiect bifurcat; crac2. 2. Prăjină bifurcată la un capăt, folosită pentru a sprijini crengile prea încărcate de fructe, cumpăna fântânii etc. 3. Pirostrie. ♦ Unealtă făcută din trei prăjini împreunate la capătul de sus și așezate în formă de piramidă, de care se atârnă căldarea deasupra focului. II. Varietate de struguri cu boabe mari, albe sau negre; varietate de vin din astfel de struguri. [Var.: crăcán s. n.] – Cracă + suf. -ană. DOOM
crăcánă s. f., g.-d. art. crăcánei; pl. crăcáne
crăcana
CRĂCÁNĂ, crăcane, s. f. I. 1. Ramură de copac bifurcată la capăt; lemn sau alt obiect desfăcut la un capăt în două sau în mai multe brațe; fiecare ramificație a unui obiect bifurcat; crac2. 2. Prăjină bifurcată la un capăt, folosită pentru a sprijini crengile prea încărcate de fructe, cumpăna fântânii etc. 3. Pirostrie. ♦ Unealtă făcută din trei prăjini împreunate la capătul de sus și așezate în formă de piramidă, de care se atârnă căldarea deasupra focului. II. Varietate de struguri cu boabe mari, albe sau negre; varietate de vin din astfel de struguri. [Var.: crăcán s. n.] – Cracă + suf. -ană. DOOM
crăcánă s. f., g.-d. art. crăcánei; pl. crăcáne
crăcane
CRĂCÁNĂ, crăcane, s. f. I. 1. Ramură de copac bifurcată la capăt; lemn sau alt obiect desfăcut la un capăt în două sau în mai multe brațe; fiecare ramificație a unui obiect bifurcat; crac2. 2. Prăjină bifurcată la un capăt, folosită pentru a sprijini crengile prea încărcate de fructe, cumpăna fântânii etc. 3. Pirostrie. ♦ Unealtă făcută din trei prăjini împreunate la capătul de sus și așezate în formă de piramidă, de care se atârnă căldarea deasupra focului. II. Varietate de struguri cu boabe mari, albe sau negre; varietate de vin din astfel de struguri. [Var.: crăcán s. n.] – Cracă + suf. -ană. DOOM
crăcánă s. f., g.-d. art. crăcánei; pl. crăcáne
crăcanei
CRĂCÁNĂ, crăcane, s. f. I. 1. Ramură de copac bifurcată la capăt; lemn sau alt obiect desfăcut la un capăt în două sau în mai multe brațe; fiecare ramificație a unui obiect bifurcat; crac2. 2. Prăjină bifurcată la un capăt, folosită pentru a sprijini crengile prea încărcate de fructe, cumpăna fântânii etc. 3. Pirostrie. ♦ Unealtă făcută din trei prăjini împreunate la capătul de sus și așezate în formă de piramidă, de care se atârnă căldarea deasupra focului. II. Varietate de struguri cu boabe mari, albe sau negre; varietate de vin din astfel de struguri. [Var.: crăcán s. n.] – Cracă + suf. -ană. DOOM
crăcánă s. f., g.-d. art. crăcánei; pl. crăcáne
crăcanele
CRĂCÁNĂ, crăcane, s. f. I. 1. Ramură de copac bifurcată la capăt; lemn sau alt obiect desfăcut la un capăt în două sau în mai multe brațe; fiecare ramificație a unui obiect bifurcat; crac2. 2. Prăjină bifurcată la un capăt, folosită pentru a sprijini crengile prea încărcate de fructe, cumpăna fântânii etc. 3. Pirostrie. ♦ Unealtă făcută din trei prăjini împreunate la capătul de sus și așezate în formă de piramidă, de care se atârnă căldarea deasupra focului. II. Varietate de struguri cu boabe mari, albe sau negre; varietate de vin din astfel de struguri. [Var.: crăcán s. n.] – Cracă + suf. -ană. DOOM
crăcánă s. f., g.-d. art. crăcánei; pl. crăcáne
crăcanelor
CRĂCÁNĂ, crăcane, s. f. I. 1. Ramură de copac bifurcată la capăt; lemn sau alt obiect desfăcut la un capăt în două sau în mai multe brațe; fiecare ramificație a unui obiect bifurcat; crac2. 2. Prăjină bifurcată la un capăt, folosită pentru a sprijini crengile prea încărcate de fructe, cumpăna fântânii etc. 3. Pirostrie. ♦ Unealtă făcută din trei prăjini împreunate la capătul de sus și așezate în formă de piramidă, de care se atârnă căldarea deasupra focului. II. Varietate de struguri cu boabe mari, albe sau negre; varietate de vin din astfel de struguri. [Var.: crăcán s. n.] – Cracă + suf. -ană. DOOM
crăcánă s. f., g.-d. art. crăcánei; pl. crăcáne
crăcea
CRĂCÍ, crăcesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) crăcăna. – Din crac2. DOOM
crăcí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crăcésc, imperf. 3 sg. crăceá; conj. prez. 3 să crăceáscă
crăceai
CRĂCÍ, crăcesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) crăcăna. – Din crac2. DOOM
crăcí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crăcésc, imperf. 3 sg. crăceá; conj. prez. 3 să crăceáscă
crăceam
CRĂCÍ, crăcesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) crăcăna. – Din crac2. DOOM
crăcí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crăcésc, imperf. 3 sg. crăceá; conj. prez. 3 să crăceáscă
crăcească
CRĂCÍ, crăcesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) crăcăna. – Din crac2. DOOM
crăcí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crăcésc, imperf. 3 sg. crăceá; conj. prez. 3 să crăceáscă
crăceau
CRĂCÍ, crăcesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) crăcăna. – Din crac2. DOOM
crăcí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crăcésc, imperf. 3 sg. crăceá; conj. prez. 3 să crăceáscă
crăceați
CRĂCÍ, crăcesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) crăcăna. – Din crac2. DOOM
crăcí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crăcésc, imperf. 3 sg. crăceá; conj. prez. 3 să crăceáscă
crăcesc
CRĂCÍ, crăcesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) crăcăna. – Din crac2. DOOM
crăcí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crăcésc, imperf. 3 sg. crăceá; conj. prez. 3 să crăceáscă
crăcește
CRĂCÍ, crăcesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) crăcăna. – Din crac2. DOOM
crăcí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crăcésc, imperf. 3 sg. crăceá; conj. prez. 3 să crăceáscă
crăcești
CRĂCÍ, crăcesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) crăcăna. – Din crac2. DOOM
crăcí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crăcésc, imperf. 3 sg. crăceá; conj. prez. 3 să crăceáscă
crăci
CRÁCĂ, crăci, s. f. Ramură (mai groasă) a unui copac; creangă. ◊ Expr. A-și tăia craca de sub picioare = a-și pune în primejdie situația printr-o acțiune necugetată. – Din crac2. DOOM
crácă s. f., g.-d. art. crắcii; pl. crăci
crăci
CRĂCÍ, crăcesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) crăcăna. – Din crac2. DOOM
crăcí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crăcésc, imperf. 3 sg. crăceá; conj. prez. 3 să crăceáscă
crăcii
CRÁCĂ, crăci, s. f. Ramură (mai groasă) a unui copac; creangă. ◊ Expr. A-și tăia craca de sub picioare = a-și pune în primejdie situația printr-o acțiune necugetată. – Din crac2. DOOM
crácă s. f., g.-d. art. crắcii; pl. crăci
crăcii
CRĂCÍ, crăcesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) crăcăna. – Din crac2. DOOM
crăcí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crăcésc, imperf. 3 sg. crăceá; conj. prez. 3 să crăceáscă
crăcile
CRÁCĂ, crăci, s. f. Ramură (mai groasă) a unui copac; creangă. ◊ Expr. A-și tăia craca de sub picioare = a-și pune în primejdie situația printr-o acțiune necugetată. – Din crac2. DOOM
crácă s. f., g.-d. art. crắcii; pl. crăci
crăcilor
CRÁCĂ, crăci, s. f. Ramură (mai groasă) a unui copac; creangă. ◊ Expr. A-și tăia craca de sub picioare = a-și pune în primejdie situația printr-o acțiune necugetată. – Din crac2. DOOM
crácă s. f., g.-d. art. crắcii; pl. crăci
crăcim
CRĂCÍ, crăcesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) crăcăna. – Din crac2. DOOM
crăcí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crăcésc, imperf. 3 sg. crăceá; conj. prez. 3 să crăceáscă
crăcimar
CÂRCIUMĂREÁSĂ, cârciumărese, s. f. 1. Femeie care are în proprietate o cârciumă; nevastă de cârciumar; cârciumăriță. 2. Plantă erbacee ornamentală cu frunze opuse, ovale, cu flori mari, divers colorate (Zinnia elegans). [Var.: crâșmăreásă, (reg.) cârcimăreásă s. f.] – Cârciumar + suf. -easă. DOOM
cârciumăríță s. f., g.-d. art. cârciumăríței; pl. cârciumăríțe
crăcind
CRĂCÍ, crăcesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) crăcăna. – Din crac2. DOOM
crăcí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crăcésc, imperf. 3 sg. crăceá; conj. prez. 3 să crăceáscă
crăcire
CRĂCÍ, crăcesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) crăcăna. – Din crac2. DOOM
crăcí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crăcésc, imperf. 3 sg. crăceá; conj. prez. 3 să crăceáscă
crăcire
CRĂCÍ, crăcesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) crăcăna. – Din crac2.
crăciră
CRĂCÍ, crăcesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) crăcăna. – Din crac2. DOOM
crăcí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crăcésc, imperf. 3 sg. crăceá; conj. prez. 3 să crăceáscă
crăcirăm
CRĂCÍ, crăcesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) crăcăna. – Din crac2. DOOM
crăcí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crăcésc, imperf. 3 sg. crăceá; conj. prez. 3 să crăceáscă
crăcirăți
CRĂCÍ, crăcesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) crăcăna. – Din crac2. DOOM
crăcí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crăcésc, imperf. 3 sg. crăceá; conj. prez. 3 să crăceáscă
crăcise
CRĂCÍ, crăcesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) crăcăna. – Din crac2. DOOM
crăcí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crăcésc, imperf. 3 sg. crăceá; conj. prez. 3 să crăceáscă
crăcisem
CRĂCÍ, crăcesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) crăcăna. – Din crac2. DOOM
crăcí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crăcésc, imperf. 3 sg. crăceá; conj. prez. 3 să crăceáscă
crăciseră
CRĂCÍ, crăcesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) crăcăna. – Din crac2. DOOM
crăcí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crăcésc, imperf. 3 sg. crăceá; conj. prez. 3 să crăceáscă
crăciserăm
CRĂCÍ, crăcesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) crăcăna. – Din crac2. DOOM
crăcí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crăcésc, imperf. 3 sg. crăceá; conj. prez. 3 să crăceáscă
crăciserăți
CRĂCÍ, crăcesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) crăcăna. – Din crac2. DOOM
crăcí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crăcésc, imperf. 3 sg. crăceá; conj. prez. 3 să crăceáscă
crăciseși
CRĂCÍ, crăcesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) crăcăna. – Din crac2. DOOM
crăcí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crăcésc, imperf. 3 sg. crăceá; conj. prez. 3 să crăceáscă
crăciseți
CRĂCÍ, crăcesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) crăcăna. – Din crac2. DOOM
crăcí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crăcésc, imperf. 3 sg. crăceá; conj. prez. 3 să crăceáscă
crăcit
CRĂCÍ, crăcesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) crăcăna. – Din crac2. DOOM
crăcí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crăcésc, imperf. 3 sg. crăceá; conj. prez. 3 să crăceáscă
crăcit
CRĂCÍT, -Ă, crăciți, -te, adj. (Despre oameni) Crăcănat; (despre obiecte) bifurcat. – V. crăci.
crăcita
CRĂCÍT, -Ă, crăciți, -te, adj. (Despre oameni) Crăcănat; (despre obiecte) bifurcat. – V. crăci.
crăcite
CRĂCÍT, -Ă, crăciți, -te, adj. (Despre oameni) Crăcănat; (despre obiecte) bifurcat. – V. crăci.
crăcitei
CRĂCÍT, -Ă, crăciți, -te, adj. (Despre oameni) Crăcănat; (despre obiecte) bifurcat. – V. crăci.
crăcitele
CRĂCÍT, -Ă, crăciți, -te, adj. (Despre oameni) Crăcănat; (despre obiecte) bifurcat. – V. crăci.
crăcitelor
CRĂCÍT, -Ă, crăciți, -te, adj. (Despre oameni) Crăcănat; (despre obiecte) bifurcat. – V. crăci.
crăcitul
CRĂCÍT, -Ă, crăciți, -te, adj. (Despre oameni) Crăcănat; (despre obiecte) bifurcat. – V. crăci.
crăcitului
CRĂCÍT, -Ă, crăciți, -te, adj. (Despre oameni) Crăcănat; (despre obiecte) bifurcat. – V. crăci.
crăciun
CRĂCIÚN, crăciunuri, n. pr. n. Sărbătoare creștină care celebrează, la 25 decembrie, nașterea lui Isus Hristos. ◊ Moș Crăciun = personaj legendar, cu barbă mare albă, cu o mantie lungă roșie, care vine să împartă copiilor, în noaptea de Crăciun, jucării și dulciuri. – Probabil lat. creatio, -onis „naștere”. DOOM
Crăciún s. propriu n., pl. Crăciúnuri
crăciunul
CRĂCIÚN, crăciunuri, n. pr. n. Sărbătoare creștină care celebrează, la 25 decembrie, nașterea lui Isus Hristos. ◊ Moș Crăciun = personaj legendar, cu barbă mare albă, cu o mantie lungă roșie, care vine să împartă copiilor, în noaptea de Crăciun, jucării și dulciuri. – Probabil lat. creatio, -onis „naștere”. DOOM
Crăciún s. propriu n., pl. Crăciúnuri
crăciunului
CRĂCIÚN, crăciunuri, n. pr. n. Sărbătoare creștină care celebrează, la 25 decembrie, nașterea lui Isus Hristos. ◊ Moș Crăciun = personaj legendar, cu barbă mare albă, cu o mantie lungă roșie, care vine să împartă copiilor, în noaptea de Crăciun, jucării și dulciuri. – Probabil lat. creatio, -onis „naștere”. DOOM
Crăciún s. propriu n., pl. Crăciúnuri
crăciunuri
CRĂCIÚN, crăciunuri, n. pr. n. Sărbătoare creștină care celebrează, la 25 decembrie, nașterea lui Isus Hristos. ◊ Moș Crăciun = personaj legendar, cu barbă mare albă, cu o mantie lungă roșie, care vine să împartă copiilor, în noaptea de Crăciun, jucării și dulciuri. – Probabil lat. creatio, -onis „naștere”. DOOM
Crăciún s. propriu n., pl. Crăciúnuri
crăciunurile
CRĂCIÚN, crăciunuri, n. pr. n. Sărbătoare creștină care celebrează, la 25 decembrie, nașterea lui Isus Hristos. ◊ Moș Crăciun = personaj legendar, cu barbă mare albă, cu o mantie lungă roșie, care vine să împartă copiilor, în noaptea de Crăciun, jucării și dulciuri. – Probabil lat. creatio, -onis „naștere”. DOOM
Crăciún s. propriu n., pl. Crăciúnuri
crăciunurilor
CRĂCIÚN, crăciunuri, n. pr. n. Sărbătoare creștină care celebrează, la 25 decembrie, nașterea lui Isus Hristos. ◊ Moș Crăciun = personaj legendar, cu barbă mare albă, cu o mantie lungă roșie, care vine să împartă copiilor, în noaptea de Crăciun, jucării și dulciuri. – Probabil lat. creatio, -onis „naștere”. DOOM
Crăciún s. propriu n., pl. Crăciúnuri
crăciși
CRĂCÍ, crăcesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) crăcăna. – Din crac2. DOOM
crăcí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crăcésc, imperf. 3 sg. crăceá; conj. prez. 3 să crăceáscă
crăciți
CRĂCÍ, crăcesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) crăcăna. – Din crac2. DOOM
crăcí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crăcésc, imperf. 3 sg. crăceá; conj. prez. 3 să crăceáscă
crăciți
CRĂCÍT, -Ă, crăciți, -te, adj. (Despre oameni) Crăcănat; (despre obiecte) bifurcat. – V. crăci.
crăciții
CRĂCÍT, -Ă, crăciți, -te, adj. (Despre oameni) Crăcănat; (despre obiecte) bifurcat. – V. crăci.
crăciților
CRĂCÍT, -Ă, crăciți, -te, adj. (Despre oameni) Crăcănat; (despre obiecte) bifurcat. – V. crăci.
crăculița
CRĂCULÍȚĂ, crăculițe, s. f. Crăcuță. – Cracă + suf. -uliță. DOOM
crăculíță (rar) s. f., g.-d. art. crăculíței; pl. crăculíțe
crăculițe
CRĂCULÍȚĂ, crăculițe, s. f. Crăcuță. – Cracă + suf. -uliță. DOOM
crăculíță (rar) s. f., g.-d. art. crăculíței; pl. crăculíțe
crăculiței
CRĂCULÍȚĂ, crăculițe, s. f. Crăcuță. – Cracă + suf. -uliță. DOOM
crăculíță (rar) s. f., g.-d. art. crăculíței; pl. crăculíțe
crăculițele
CRĂCULÍȚĂ, crăculițe, s. f. Crăcuță. – Cracă + suf. -uliță. DOOM
crăculíță (rar) s. f., g.-d. art. crăculíței; pl. crăculíțe
crăculițelor
CRĂCULÍȚĂ, crăculițe, s. f. Crăcuță. – Cracă + suf. -uliță. DOOM
crăculíță (rar) s. f., g.-d. art. crăculíței; pl. crăculíțe
crăcușor
CRĂCUȘÓR, crăcușori, s. m. Diminutiv al lui crac2. – Crac2 + suf. -ușor. DOOM
crăcușór s. m., pl. crăcușóri
crăcușori
CRĂCUȘÓR, crăcușori, s. m. Diminutiv al lui crac2. – Crac2 + suf. -ușor. DOOM
crăcușór s. m., pl. crăcușóri
crăcușorii
CRĂCUȘÓR, crăcușori, s. m. Diminutiv al lui crac2. – Crac2 + suf. -ușor. DOOM
crăcușór s. m., pl. crăcușóri
crăcușorilor
CRĂCUȘÓR, crăcușori, s. m. Diminutiv al lui crac2. – Crac2 + suf. -ușor. DOOM
crăcușór s. m., pl. crăcușóri
crăcușorul
CRĂCUȘÓR, crăcușori, s. m. Diminutiv al lui crac2. – Crac2 + suf. -ușor. DOOM
crăcușór s. m., pl. crăcușóri
crăcușorului
CRĂCUȘÓR, crăcușori, s. m. Diminutiv al lui crac2. – Crac2 + suf. -ușor. DOOM
crăcușór s. m., pl. crăcușóri
crăcuța
CRĂCÚȚĂ, crăcuțe, s. f. Diminutiv al lui cracă; crăculiță. – Cracă + suf. -uță. DOOM
crăcúță s. f., g.-d. art. crăcúței; pl. crăcúțe
crăcuțe
CRĂCÚȚĂ, crăcuțe, s. f. Diminutiv al lui cracă; crăculiță. – Cracă + suf. -uță. DOOM
crăcúță s. f., g.-d. art. crăcúței; pl. crăcúțe
crăcuței
CRĂCÚȚĂ, crăcuțe, s. f. Diminutiv al lui cracă; crăculiță. – Cracă + suf. -uță. DOOM
crăcúță s. f., g.-d. art. crăcúței; pl. crăcúțe
crăcuțele
CRĂCÚȚĂ, crăcuțe, s. f. Diminutiv al lui cracă; crăculiță. – Cracă + suf. -uță. DOOM
crăcúță s. f., g.-d. art. crăcúței; pl. crăcúțe
crăcuțelor
CRĂCÚȚĂ, crăcuțe, s. f. Diminutiv al lui cracă; crăculiță. – Cracă + suf. -uță. DOOM
crăcúță s. f., g.-d. art. crăcúței; pl. crăcúțe
crăcăna
CRĂCĂNÁ, crăcănez, vb. I. Refl. și tranz. A(-și) desface picioarele în lături. ♦ Refl. (Despre picioare) A se întinde în lături; a se rășchira, a se crăci. – Din crăcană. DOOM
crăcăná (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 crăcăneáză
crăcănai
CRĂCĂNÁ, crăcănez, vb. I. Refl. și tranz. A(-și) desface picioarele în lături. ♦ Refl. (Despre picioare) A se întinde în lături; a se rășchira, a se crăci. – Din crăcană. DOOM
crăcăná (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 crăcăneáză
crăcănam
CRĂCĂNÁ, crăcănez, vb. I. Refl. și tranz. A(-și) desface picioarele în lături. ♦ Refl. (Despre picioare) A se întinde în lături; a se rășchira, a se crăci. – Din crăcană. DOOM
crăcăná (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 crăcăneáză
crăcănare
CRĂCĂNÁ, crăcănez, vb. I. Refl. și tranz. A(-și) desface picioarele în lături. ♦ Refl. (Despre picioare) A se întinde în lături; a se rășchira, a se crăci. – Din crăcană. DOOM
crăcăná (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 crăcăneáză
crăcănare
CRĂCĂNÁ, crăcănez, vb. I. Refl. și tranz. A(-și) desface picioarele în lături. ♦ Refl. (Despre picioare) A se întinde în lături; a se rășchira, a se crăci. – Din crăcană.
crăcănară
CRĂCĂNÁ, crăcănez, vb. I. Refl. și tranz. A(-și) desface picioarele în lături. ♦ Refl. (Despre picioare) A se întinde în lături; a se rășchira, a se crăci. – Din crăcană. DOOM
crăcăná (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 crăcăneáză
crăcănarăm
CRĂCĂNÁ, crăcănez, vb. I. Refl. și tranz. A(-și) desface picioarele în lături. ♦ Refl. (Despre picioare) A se întinde în lături; a se rășchira, a se crăci. – Din crăcană. DOOM
crăcăná (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 crăcăneáză
crăcănarăți
CRĂCĂNÁ, crăcănez, vb. I. Refl. și tranz. A(-și) desface picioarele în lături. ♦ Refl. (Despre picioare) A se întinde în lături; a se rășchira, a se crăci. – Din crăcană. DOOM
crăcăná (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 crăcăneáză
crăcănase
CRĂCĂNÁ, crăcănez, vb. I. Refl. și tranz. A(-și) desface picioarele în lături. ♦ Refl. (Despre picioare) A se întinde în lături; a se rășchira, a se crăci. – Din crăcană. DOOM
crăcăná (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 crăcăneáză
crăcănasem
CRĂCĂNÁ, crăcănez, vb. I. Refl. și tranz. A(-și) desface picioarele în lături. ♦ Refl. (Despre picioare) A se întinde în lături; a se rășchira, a se crăci. – Din crăcană. DOOM
crăcăná (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 crăcăneáză
crăcănaseră
CRĂCĂNÁ, crăcănez, vb. I. Refl. și tranz. A(-și) desface picioarele în lături. ♦ Refl. (Despre picioare) A se întinde în lături; a se rășchira, a se crăci. – Din crăcană. DOOM
crăcăná (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 crăcăneáză
crăcănaserăm
CRĂCĂNÁ, crăcănez, vb. I. Refl. și tranz. A(-și) desface picioarele în lături. ♦ Refl. (Despre picioare) A se întinde în lături; a se rășchira, a se crăci. – Din crăcană. DOOM
crăcăná (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 crăcăneáză
crăcănaserăți
CRĂCĂNÁ, crăcănez, vb. I. Refl. și tranz. A(-și) desface picioarele în lături. ♦ Refl. (Despre picioare) A se întinde în lături; a se rășchira, a se crăci. – Din crăcană. DOOM
crăcăná (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 crăcăneáză
crăcănaseși
CRĂCĂNÁ, crăcănez, vb. I. Refl. și tranz. A(-și) desface picioarele în lături. ♦ Refl. (Despre picioare) A se întinde în lături; a se rășchira, a se crăci. – Din crăcană. DOOM
crăcăná (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 crăcăneáză
crăcănaseți
CRĂCĂNÁ, crăcănez, vb. I. Refl. și tranz. A(-și) desface picioarele în lături. ♦ Refl. (Despre picioare) A se întinde în lături; a se rășchira, a se crăci. – Din crăcană. DOOM
crăcăná (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 crăcăneáză
crăcănat
CRĂCĂNÁ, crăcănez, vb. I. Refl. și tranz. A(-și) desface picioarele în lături. ♦ Refl. (Despre picioare) A se întinde în lături; a se rășchira, a se crăci. – Din crăcană. DOOM
crăcăná (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 crăcăneáză
crăcănat
CRĂCĂNÁT, -Ă, crăcănați, -te, adj. (La pl.; despre picioare) Depărtat unul de altul, întins în lături (și curbat în afară); desfăcut, rășchirat; (despre oameni și animale) cu picioarele depărtate și curbate în afară; crăcit. – V. crăcăna.
crăcănata
CRĂCĂNÁT, -Ă, crăcănați, -te, adj. (La pl.; despre picioare) Depărtat unul de altul, întins în lături (și curbat în afară); desfăcut, rășchirat; (despre oameni și animale) cu picioarele depărtate și curbate în afară; crăcit. – V. crăcăna.
crăcănate
CRĂCĂNÁT, -Ă, crăcănați, -te, adj. (La pl.; despre picioare) Depărtat unul de altul, întins în lături (și curbat în afară); desfăcut, rășchirat; (despre oameni și animale) cu picioarele depărtate și curbate în afară; crăcit. – V. crăcăna.
crăcănatei
CRĂCĂNÁT, -Ă, crăcănați, -te, adj. (La pl.; despre picioare) Depărtat unul de altul, întins în lături (și curbat în afară); desfăcut, rășchirat; (despre oameni și animale) cu picioarele depărtate și curbate în afară; crăcit. – V. crăcăna.
crăcănatele
CRĂCĂNÁT, -Ă, crăcănați, -te, adj. (La pl.; despre picioare) Depărtat unul de altul, întins în lături (și curbat în afară); desfăcut, rășchirat; (despre oameni și animale) cu picioarele depărtate și curbate în afară; crăcit. – V. crăcăna.
crăcănatelor
CRĂCĂNÁT, -Ă, crăcănați, -te, adj. (La pl.; despre picioare) Depărtat unul de altul, întins în lături (și curbat în afară); desfăcut, rășchirat; (despre oameni și animale) cu picioarele depărtate și curbate în afară; crăcit. – V. crăcăna.
crăcănatul
CRĂCĂNÁT, -Ă, crăcănați, -te, adj. (La pl.; despre picioare) Depărtat unul de altul, întins în lături (și curbat în afară); desfăcut, rășchirat; (despre oameni și animale) cu picioarele depărtate și curbate în afară; crăcit. – V. crăcăna.
crăcănatului
CRĂCĂNÁT, -Ă, crăcănați, -te, adj. (La pl.; despre picioare) Depărtat unul de altul, întins în lături (și curbat în afară); desfăcut, rășchirat; (despre oameni și animale) cu picioarele depărtate și curbate în afară; crăcit. – V. crăcăna.
crăcănau
CRĂCĂNÁ, crăcănez, vb. I. Refl. și tranz. A(-și) desface picioarele în lături. ♦ Refl. (Despre picioare) A se întinde în lături; a se rășchira, a se crăci. – Din crăcană. DOOM
crăcăná (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 crăcăneáză
crăcănași
CRĂCĂNÁ, crăcănez, vb. I. Refl. și tranz. A(-și) desface picioarele în lături. ♦ Refl. (Despre picioare) A se întinde în lături; a se rășchira, a se crăci. – Din crăcană. DOOM
crăcăná (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 crăcăneáză
crăcănați
CRĂCĂNÁ, crăcănez, vb. I. Refl. și tranz. A(-și) desface picioarele în lături. ♦ Refl. (Despre picioare) A se întinde în lături; a se rășchira, a se crăci. – Din crăcană. DOOM
crăcăná (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 crăcăneáză
crăcănați
CRĂCĂNÁT, -Ă, crăcănați, -te, adj. (La pl.; despre picioare) Depărtat unul de altul, întins în lături (și curbat în afară); desfăcut, rășchirat; (despre oameni și animale) cu picioarele depărtate și curbate în afară; crăcit. – V. crăcăna.
crăcănații
CRĂCĂNÁT, -Ă, crăcănați, -te, adj. (La pl.; despre picioare) Depărtat unul de altul, întins în lături (și curbat în afară); desfăcut, rășchirat; (despre oameni și animale) cu picioarele depărtate și curbate în afară; crăcit. – V. crăcăna.
crăcănaților
CRĂCĂNÁT, -Ă, crăcănați, -te, adj. (La pl.; despre picioare) Depărtat unul de altul, întins în lături (și curbat în afară); desfăcut, rășchirat; (despre oameni și animale) cu picioarele depărtate și curbate în afară; crăcit. – V. crăcăna.
crăcănează
CRĂCĂNÁ, crăcănez, vb. I. Refl. și tranz. A(-și) desface picioarele în lături. ♦ Refl. (Despre picioare) A se întinde în lături; a se rășchira, a se crăci. – Din crăcană. DOOM
crăcăná (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 crăcăneáză
crăcănez
CRĂCĂNÁ, crăcănez, vb. I. Refl. și tranz. A(-și) desface picioarele în lături. ♦ Refl. (Despre picioare) A se întinde în lături; a se rășchira, a se crăci. – Din crăcană. DOOM
crăcăná (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 crăcăneáză
crăcăneze
CRĂCĂNÁ, crăcănez, vb. I. Refl. și tranz. A(-și) desface picioarele în lături. ♦ Refl. (Despre picioare) A se întinde în lături; a se rășchira, a se crăci. – Din crăcană. DOOM
crăcăná (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 crăcăneáză
crăcănezi
CRĂCĂNÁ, crăcănez, vb. I. Refl. și tranz. A(-și) desface picioarele în lături. ♦ Refl. (Despre picioare) A se întinde în lături; a se rășchira, a se crăci. – Din crăcană. DOOM
crăcăná (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 crăcăneáză
crăcănuța
CRĂCĂNÚȚĂ, crăcănuțe, s. f. Diminutiv al lui crăcană. – Crăcană + suf. -uță. DOOM
crăcănúță (rar) s. f., g.-d. art. crăcănúței; pl. crăcănúțe
crăcănuțe
CRĂCĂNÚȚĂ, crăcănuțe, s. f. Diminutiv al lui crăcană. – Crăcană + suf. -uță. DOOM
crăcănúță (rar) s. f., g.-d. art. crăcănúței; pl. crăcănúțe
crăcănuței
CRĂCĂNÚȚĂ, crăcănuțe, s. f. Diminutiv al lui crăcană. – Crăcană + suf. -uță. DOOM
crăcănúță (rar) s. f., g.-d. art. crăcănúței; pl. crăcănúțe
crăcănuțele
CRĂCĂNÚȚĂ, crăcănuțe, s. f. Diminutiv al lui crăcană. – Crăcană + suf. -uță. DOOM
crăcănúță (rar) s. f., g.-d. art. crăcănúței; pl. crăcănúțe
crăcănuțelor
CRĂCĂNÚȚĂ, crăcănuțe, s. f. Diminutiv al lui crăcană. – Crăcană + suf. -uță. DOOM
crăcănúță (rar) s. f., g.-d. art. crăcănúței; pl. crăcănúțe
crăcănând
CRĂCĂNÁ, crăcănez, vb. I. Refl. și tranz. A(-și) desface picioarele în lături. ♦ Refl. (Despre picioare) A se întinde în lături; a se rășchira, a se crăci. – Din crăcană. DOOM
crăcăná (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 crăcăneáză
crăcănînd
CRĂCĂNÁ, crăcănez, vb. I. Refl. și tranz. A(-și) desface picioarele în lături. ♦ Refl. (Despre picioare) A se întinde în lături; a se rășchira, a se crăci. – Din crăcană. DOOM
crăcăná (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 crăcăneáză
crăgui
crăgúi (-i), s. m. – Copil care se joacă sărind într-un picior. Sb. kraguj „uliu” (DAR). În Banat.
crăia
CRĂÍE, crăii, s. f. (În basme) Țară peste care domnește un crai (1); regat, împărăție, crăime (2). – Crai + suf. -ie. DOOM
crăíe (înv.) s. f., art. crăía, g.-d. art. crăíei; pl. crăíi, art. crăíile
crăiasa
CRĂIÁSĂ, crăiese, s. f. (În basme) Împărăteasă, regină, zână. [Pr.: cră-ia-] – Crai + suf. -easă. DOOM
crăiásă s. f., g.-d. art. crăiései; pl. crăiése
crăiasca
CHEZARO-CRĂIÉSC adj. v. cezaro-crăiesc.
crăiasca
CRĂIÉSC, -IÁSCĂ, crăiești, adj. (În basme) Care ține de crai (1), privitor la crai; regesc, împărătesc. – Crai + suf. -esc. DOOM
crăiésc adj. m., f. crăiáscă; pl. m. și f. crăiéști
crăie
CRĂÍE, crăii, s. f. (În basme) Țară peste care domnește un crai (1); regat, împărăție, crăime (2). – Crai + suf. -ie. DOOM
crăíe (înv.) s. f., art. crăía, g.-d. art. crăíei; pl. crăíi, art. crăíile
crăiei
CRĂÍE, crăii, s. f. (În basme) Țară peste care domnește un crai (1); regat, împărăție, crăime (2). – Crai + suf. -ie. DOOM
crăíe (înv.) s. f., art. crăía, g.-d. art. crăíei; pl. crăíi, art. crăíile
crăielici
CRĂIELÍCI, crăielici, s. m. (Bot.; reg.) Verigel (Orobanche caryophyllacea). – Din sb. krajlic „crăișor”.
crăiesc
CHEZARO-CRĂIÉSC adj. v. cezaro-crăiesc.
crăiesc
CRĂIÉSC, -IÁSCĂ, crăiești, adj. (În basme) Care ține de crai (1), privitor la crai; regesc, împărătesc. – Crai + suf. -esc. DOOM
crăiésc adj. m., f. crăiáscă; pl. m. și f. crăiéști
crăiescul
CHEZARO-CRĂIÉSC adj. v. cezaro-crăiesc.
crăiescul
CRĂIÉSC, -IÁSCĂ, crăiești, adj. (În basme) Care ține de crai (1), privitor la crai; regesc, împărătesc. – Crai + suf. -esc. DOOM
crăiésc adj. m., f. crăiáscă; pl. m. și f. crăiéști
crăiescului
CHEZARO-CRĂIÉSC adj. v. cezaro-crăiesc.
crăiescului
CRĂIÉSC, -IÁSCĂ, crăiești, adj. (În basme) Care ține de crai (1), privitor la crai; regesc, împărătesc. – Crai + suf. -esc. DOOM
crăiésc adj. m., f. crăiáscă; pl. m. și f. crăiéști
crăiese
CRĂIÁSĂ, crăiese, s. f. (În basme) Împărăteasă, regină, zână. [Pr.: cră-ia-] – Crai + suf. -easă. DOOM
crăiásă s. f., g.-d. art. crăiései; pl. crăiése
crăiesei
CRĂIÁSĂ, crăiese, s. f. (În basme) Împărăteasă, regină, zână. [Pr.: cră-ia-] – Crai + suf. -easă. DOOM
crăiásă s. f., g.-d. art. crăiései; pl. crăiése
crăiesele
CRĂIÁSĂ, crăiese, s. f. (În basme) Împărăteasă, regină, zână. [Pr.: cră-ia-] – Crai + suf. -easă. DOOM
crăiásă s. f., g.-d. art. crăiései; pl. crăiése
crăieselor
CRĂIÁSĂ, crăiese, s. f. (În basme) Împărăteasă, regină, zână. [Pr.: cră-ia-] – Crai + suf. -easă. DOOM
crăiásă s. f., g.-d. art. crăiései; pl. crăiése
crăiește
CRĂIÉȘTE adv. (În basme) Ca un crai (1); regește, împărătește. – Crai + suf. -ește. DOOM
crăiéște adv.
crăiești
CHEZARO-CRĂIÉSC adj. v. cezaro-crăiesc.
crăiești
CRĂIÉSC, -IÁSCĂ, crăiești, adj. (În basme) Care ține de crai (1), privitor la crai; regesc, împărătesc. – Crai + suf. -esc. DOOM
crăiésc adj. m., f. crăiáscă; pl. m. și f. crăiéști
crăieștii
CHEZARO-CRĂIÉSC adj. v. cezaro-crăiesc.
crăieștii
CRĂIÉSC, -IÁSCĂ, crăiești, adj. (În basme) Care ține de crai (1), privitor la crai; regesc, împărătesc. – Crai + suf. -esc. DOOM
crăiésc adj. m., f. crăiáscă; pl. m. și f. crăiéști
crăieștile
CHEZARO-CRĂIÉSC adj. v. cezaro-crăiesc.
crăieștile
CRĂIÉSC, -IÁSCĂ, crăiești, adj. (În basme) Care ține de crai (1), privitor la crai; regesc, împărătesc. – Crai + suf. -esc. DOOM
crăiésc adj. m., f. crăiáscă; pl. m. și f. crăiéști
crăieștilor
CHEZARO-CRĂIÉSC adj. v. cezaro-crăiesc.
crăieștilor
CRĂIÉSC, -IÁSCĂ, crăiești, adj. (În basme) Care ține de crai (1), privitor la crai; regesc, împărătesc. – Crai + suf. -esc. DOOM
crăiésc adj. m., f. crăiáscă; pl. m. și f. crăiéști
crăii
CRĂÍE, crăii, s. f. (În basme) Țară peste care domnește un crai (1); regat, împărăție, crăime (2). – Crai + suf. -ie. DOOM
crăíe (înv.) s. f., art. crăía, g.-d. art. crăíei; pl. crăíi, art. crăíile
crăiie
CRĂÍIE, crăii, s. f. (Astăzi numai poetic sau în basme) Țară peste care domnește un crai; regat, împărăție. Țara în care împărățea fratele cel mai mare era tocmai la o margine a pămîntului, și crăiia istuilalt, la altă margine. CREANGĂ, P. 183. Eu țiu frînele crăiiei In părțile Arăpiei. TEODORESCU, P. P. 105.
crăiile
CRĂÍE, crăii, s. f. (În basme) Țară peste care domnește un crai (1); regat, împărăție, crăime (2). – Crai + suf. -ie. DOOM
crăíe (înv.) s. f., art. crăía, g.-d. art. crăíei; pl. crăíi, art. crăíile
crăiilor
CRĂÍE, crăii, s. f. (În basme) Țară peste care domnește un crai (1); regat, împărăție, crăime (2). – Crai + suf. -ie. DOOM
crăíe (înv.) s. f., art. crăía, g.-d. art. crăíei; pl. crăíi, art. crăíile
crăime
CRĂÍME, (rar) crăimi, s. f. (În basme) 1. Mulțime de crai (1). 2. Crăie. – Crai + suf. -ime. DOOM
crăíme s. f., g.-d. art. crăímii; pl. crăími
crăimea
CRĂÍME, (rar) crăimi, s. f. (În basme) 1. Mulțime de crai (1). 2. Crăie. – Crai + suf. -ime. DOOM
crăíme s. f., g.-d. art. crăímii; pl. crăími
crăimi
CRĂÍME, (rar) crăimi, s. f. (În basme) 1. Mulțime de crai (1). 2. Crăie. – Crai + suf. -ime. DOOM
crăíme s. f., g.-d. art. crăímii; pl. crăími
crăimii
CRĂÍME, (rar) crăimi, s. f. (În basme) 1. Mulțime de crai (1). 2. Crăie. – Crai + suf. -ime. DOOM
crăíme s. f., g.-d. art. crăímii; pl. crăími
crăimile
CRĂÍME, (rar) crăimi, s. f. (În basme) 1. Mulțime de crai (1). 2. Crăie. – Crai + suf. -ime. DOOM
crăíme s. f., g.-d. art. crăímii; pl. crăími
crăimilor
CRĂÍME, (rar) crăimi, s. f. (În basme) 1. Mulțime de crai (1). 2. Crăie. – Crai + suf. -ime. DOOM
crăíme s. f., g.-d. art. crăímii; pl. crăími
crăișor
CRĂIȘÓR, crăișori, s. m. Diminutiv al lui crai (1); fiu de crai, de prinț. [Pr.: cră-i-] – Crai + suf. -ișor. DOOM
crăișór (cră-i-) s. m., pl. crăișóri
crăișori
CRĂIȘÓR, crăișori, s. m. Diminutiv al lui crai (1); fiu de crai, de prinț. [Pr.: cră-i-] – Crai + suf. -ișor. DOOM
crăișór (cră-i-) s. m., pl. crăișóri
crăișorii
CRĂIȘÓR, crăișori, s. m. Diminutiv al lui crai (1); fiu de crai, de prinț. [Pr.: cră-i-] – Crai + suf. -ișor. DOOM
crăișór (cră-i-) s. m., pl. crăișóri
crăișorilor
CRĂIȘÓR, crăișori, s. m. Diminutiv al lui crai (1); fiu de crai, de prinț. [Pr.: cră-i-] – Crai + suf. -ișor. DOOM
crăișór (cră-i-) s. m., pl. crăișóri
crăișorul
CRĂIȘÓR, crăișori, s. m. Diminutiv al lui crai (1); fiu de crai, de prinț. [Pr.: cră-i-] – Crai + suf. -ișor. DOOM
crăișór (cră-i-) s. m., pl. crăișóri
crăișorului
CRĂIȘÓR, crăișori, s. m. Diminutiv al lui crai (1); fiu de crai, de prinț. [Pr.: cră-i-] – Crai + suf. -ișor. DOOM
crăișór (cră-i-) s. m., pl. crăișóri
crăița
CREÍȚĂ s. f. v. crăiță. DOOM
crăíță s. f., g.-d. art. crăíței; pl. crăíțe
crăițar
CRIȚÁR s. m. v. creițar. DOOM
creițár (crei-) s. m., pl. creițári
crăițe
CREÍȚĂ s. f. v. crăiță. DOOM
crăíță s. f., g.-d. art. crăíței; pl. crăíțe
crăiței
CREÍȚĂ s. f. v. crăiță. DOOM
crăíță s. f., g.-d. art. crăíței; pl. crăíțe
crăițele
CREÍȚĂ s. f. v. crăiță. DOOM
crăíță s. f., g.-d. art. crăíței; pl. crăíțe
crăițelor
CREÍȚĂ s. f. v. crăiță. DOOM
crăíță s. f., g.-d. art. crăíței; pl. crăíțe
crănțănea
CRĂNȚĂNÍ, crănțănésc, vb. IV. Intranz. 1. A face zgomot, rozând cu dinții ceva uscat sau tare; a ronțăi. 2. (Despre foarfece) A produce un zgomot caracteristic atunci când cele două lame se izbesc între ele. [Prez. ind. și: crắnțăn] – Cranț + suf. -ăni. DOOM
crănțăní (a crănțăni) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crănțănésc / crắnțăn, imperf. 3 sg. crănțăneá; conj. prez. 3 să crănțăneáscă / să crắnțăne
crănțăneai
CRĂNȚĂNÍ, crănțănésc, vb. IV. Intranz. 1. A face zgomot, rozând cu dinții ceva uscat sau tare; a ronțăi. 2. (Despre foarfece) A produce un zgomot caracteristic atunci când cele două lame se izbesc între ele. [Prez. ind. și: crắnțăn] – Cranț + suf. -ăni. DOOM
crănțăní (a crănțăni) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crănțănésc / crắnțăn, imperf. 3 sg. crănțăneá; conj. prez. 3 să crănțăneáscă / să crắnțăne
crănțăneam
CRĂNȚĂNÍ, crănțănésc, vb. IV. Intranz. 1. A face zgomot, rozând cu dinții ceva uscat sau tare; a ronțăi. 2. (Despre foarfece) A produce un zgomot caracteristic atunci când cele două lame se izbesc între ele. [Prez. ind. și: crắnțăn] – Cranț + suf. -ăni. DOOM
crănțăní (a crănțăni) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crănțănésc / crắnțăn, imperf. 3 sg. crănțăneá; conj. prez. 3 să crănțăneáscă / să crắnțăne
crănțănească
CRĂNȚĂNÍ, crănțănésc, vb. IV. Intranz. 1. A face zgomot, rozând cu dinții ceva uscat sau tare; a ronțăi. 2. (Despre foarfece) A produce un zgomot caracteristic atunci când cele două lame se izbesc între ele. [Prez. ind. și: crắnțăn] – Cranț + suf. -ăni. DOOM
crănțăní (a crănțăni) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crănțănésc / crắnțăn, imperf. 3 sg. crănțăneá; conj. prez. 3 să crănțăneáscă / să crắnțăne
crănțăneau
CRĂNȚĂNÍ, crănțănésc, vb. IV. Intranz. 1. A face zgomot, rozând cu dinții ceva uscat sau tare; a ronțăi. 2. (Despre foarfece) A produce un zgomot caracteristic atunci când cele două lame se izbesc între ele. [Prez. ind. și: crắnțăn] – Cranț + suf. -ăni. DOOM
crănțăní (a crănțăni) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crănțănésc / crắnțăn, imperf. 3 sg. crănțăneá; conj. prez. 3 să crănțăneáscă / să crắnțăne
crănțăneați
CRĂNȚĂNÍ, crănțănésc, vb. IV. Intranz. 1. A face zgomot, rozând cu dinții ceva uscat sau tare; a ronțăi. 2. (Despre foarfece) A produce un zgomot caracteristic atunci când cele două lame se izbesc între ele. [Prez. ind. și: crắnțăn] – Cranț + suf. -ăni. DOOM
crănțăní (a crănțăni) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crănțănésc / crắnțăn, imperf. 3 sg. crănțăneá; conj. prez. 3 să crănțăneáscă / să crắnțăne
crănțănesc
CRĂNȚĂNÍ, crănțănésc, vb. IV. Intranz. 1. A face zgomot, rozând cu dinții ceva uscat sau tare; a ronțăi. 2. (Despre foarfece) A produce un zgomot caracteristic atunci când cele două lame se izbesc între ele. [Prez. ind. și: crắnțăn] – Cranț + suf. -ăni. DOOM
crănțăní (a crănțăni) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crănțănésc / crắnțăn, imperf. 3 sg. crănțăneá; conj. prez. 3 să crănțăneáscă / să crắnțăne
crănțănește
CRĂNȚĂNÍ, crănțănésc, vb. IV. Intranz. 1. A face zgomot, rozând cu dinții ceva uscat sau tare; a ronțăi. 2. (Despre foarfece) A produce un zgomot caracteristic atunci când cele două lame se izbesc între ele. [Prez. ind. și: crắnțăn] – Cranț + suf. -ăni. DOOM
crănțăní (a crănțăni) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crănțănésc / crắnțăn, imperf. 3 sg. crănțăneá; conj. prez. 3 să crănțăneáscă / să crắnțăne
crănțănești
CRĂNȚĂNÍ, crănțănésc, vb. IV. Intranz. 1. A face zgomot, rozând cu dinții ceva uscat sau tare; a ronțăi. 2. (Despre foarfece) A produce un zgomot caracteristic atunci când cele două lame se izbesc între ele. [Prez. ind. și: crắnțăn] – Cranț + suf. -ăni. DOOM
crănțăní (a crănțăni) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crănțănésc / crắnțăn, imperf. 3 sg. crănțăneá; conj. prez. 3 să crănțăneáscă / să crắnțăne
crănțăni
CRĂNȚĂNÍ, crănțănésc, vb. IV. Intranz. 1. A face zgomot, rozând cu dinții ceva uscat sau tare; a ronțăi. 2. (Despre foarfece) A produce un zgomot caracteristic atunci când cele două lame se izbesc între ele. [Prez. ind. și: crắnțăn] – Cranț + suf. -ăni. DOOM
crănțăní (a crănțăni) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crănțănésc / crắnțăn, imperf. 3 sg. crănțăneá; conj. prez. 3 să crănțăneáscă / să crắnțăne
crănțăni
CRĂNȚĂNÍ, crănțănésc, vb. IV. Intranz. 1. A face zgomot, rozând cu dinții ceva uscat sau tare; a ronțăi. 2. (Despre foarfece) A produce un zgomot caracteristic atunci când cele două lame se izbesc între ele. [Prez. ind. și: crắnțăn] – Cranț + suf. -ăni. DOOM
crănțăní (a crănțăni) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crănțănésc / crắnțăn, imperf. 3 sg. crănțăneá; conj. prez. 3 să crănțăneáscă / să crắnțăne
crănțănii
CRĂNȚĂNÍ, crănțănésc, vb. IV. Intranz. 1. A face zgomot, rozând cu dinții ceva uscat sau tare; a ronțăi. 2. (Despre foarfece) A produce un zgomot caracteristic atunci când cele două lame se izbesc între ele. [Prez. ind. și: crắnțăn] – Cranț + suf. -ăni. DOOM
crănțăní (a crănțăni) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crănțănésc / crắnțăn, imperf. 3 sg. crănțăneá; conj. prez. 3 să crănțăneáscă / să crắnțăne
crănțănim
CRĂNȚĂNÍ, crănțănésc, vb. IV. Intranz. 1. A face zgomot, rozând cu dinții ceva uscat sau tare; a ronțăi. 2. (Despre foarfece) A produce un zgomot caracteristic atunci când cele două lame se izbesc între ele. [Prez. ind. și: crắnțăn] – Cranț + suf. -ăni. DOOM
crănțăní (a crănțăni) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crănțănésc / crắnțăn, imperf. 3 sg. crănțăneá; conj. prez. 3 să crănțăneáscă / să crắnțăne
crănțănind
CRĂNȚĂNÍ, crănțănésc, vb. IV. Intranz. 1. A face zgomot, rozând cu dinții ceva uscat sau tare; a ronțăi. 2. (Despre foarfece) A produce un zgomot caracteristic atunci când cele două lame se izbesc între ele. [Prez. ind. și: crắnțăn] – Cranț + suf. -ăni. DOOM
crănțăní (a crănțăni) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crănțănésc / crắnțăn, imperf. 3 sg. crănțăneá; conj. prez. 3 să crănțăneáscă / să crắnțăne
crănțănire
CRĂNȚĂNÍ, crănțănésc, vb. IV. Intranz. 1. A face zgomot, rozând cu dinții ceva uscat sau tare; a ronțăi. 2. (Despre foarfece) A produce un zgomot caracteristic atunci când cele două lame se izbesc între ele. [Prez. ind. și: crắnțăn] – Cranț + suf. -ăni. DOOM
crănțăní (a crănțăni) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crănțănésc / crắnțăn, imperf. 3 sg. crănțăneá; conj. prez. 3 să crănțăneáscă / să crắnțăne
crănțănire
CRĂNȚĂNÍ, crănțănesc, vb. IV. Intranz. 1. A face zgomot, rozând cu dinții ceva uscat sau tare; a ronțăi. 2. (Despre foarfece) A produce un zgomot caracteristic atunci când cele două lame se izbesc între ele. – Cranț + suf. -ăni.
crănțăniră
CRĂNȚĂNÍ, crănțănésc, vb. IV. Intranz. 1. A face zgomot, rozând cu dinții ceva uscat sau tare; a ronțăi. 2. (Despre foarfece) A produce un zgomot caracteristic atunci când cele două lame se izbesc între ele. [Prez. ind. și: crắnțăn] – Cranț + suf. -ăni. DOOM
crănțăní (a crănțăni) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crănțănésc / crắnțăn, imperf. 3 sg. crănțăneá; conj. prez. 3 să crănțăneáscă / să crắnțăne
crănțănirăm
CRĂNȚĂNÍ, crănțănésc, vb. IV. Intranz. 1. A face zgomot, rozând cu dinții ceva uscat sau tare; a ronțăi. 2. (Despre foarfece) A produce un zgomot caracteristic atunci când cele două lame se izbesc între ele. [Prez. ind. și: crắnțăn] – Cranț + suf. -ăni. DOOM
crănțăní (a crănțăni) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crănțănésc / crắnțăn, imperf. 3 sg. crănțăneá; conj. prez. 3 să crănțăneáscă / să crắnțăne
crănțănirăți
CRĂNȚĂNÍ, crănțănésc, vb. IV. Intranz. 1. A face zgomot, rozând cu dinții ceva uscat sau tare; a ronțăi. 2. (Despre foarfece) A produce un zgomot caracteristic atunci când cele două lame se izbesc între ele. [Prez. ind. și: crắnțăn] – Cranț + suf. -ăni. DOOM
crănțăní (a crănțăni) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crănțănésc / crắnțăn, imperf. 3 sg. crănțăneá; conj. prez. 3 să crănțăneáscă / să crắnțăne
crănțănise
CRĂNȚĂNÍ, crănțănésc, vb. IV. Intranz. 1. A face zgomot, rozând cu dinții ceva uscat sau tare; a ronțăi. 2. (Despre foarfece) A produce un zgomot caracteristic atunci când cele două lame se izbesc între ele. [Prez. ind. și: crắnțăn] – Cranț + suf. -ăni. DOOM
crănțăní (a crănțăni) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crănțănésc / crắnțăn, imperf. 3 sg. crănțăneá; conj. prez. 3 să crănțăneáscă / să crắnțăne
crănțănisem
CRĂNȚĂNÍ, crănțănésc, vb. IV. Intranz. 1. A face zgomot, rozând cu dinții ceva uscat sau tare; a ronțăi. 2. (Despre foarfece) A produce un zgomot caracteristic atunci când cele două lame se izbesc între ele. [Prez. ind. și: crắnțăn] – Cranț + suf. -ăni. DOOM
crănțăní (a crănțăni) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crănțănésc / crắnțăn, imperf. 3 sg. crănțăneá; conj. prez. 3 să crănțăneáscă / să crắnțăne
crănțăniseră
CRĂNȚĂNÍ, crănțănésc, vb. IV. Intranz. 1. A face zgomot, rozând cu dinții ceva uscat sau tare; a ronțăi. 2. (Despre foarfece) A produce un zgomot caracteristic atunci când cele două lame se izbesc între ele. [Prez. ind. și: crắnțăn] – Cranț + suf. -ăni. DOOM
crănțăní (a crănțăni) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crănțănésc / crắnțăn, imperf. 3 sg. crănțăneá; conj. prez. 3 să crănțăneáscă / să crắnțăne
crănțăniserăm
CRĂNȚĂNÍ, crănțănésc, vb. IV. Intranz. 1. A face zgomot, rozând cu dinții ceva uscat sau tare; a ronțăi. 2. (Despre foarfece) A produce un zgomot caracteristic atunci când cele două lame se izbesc între ele. [Prez. ind. și: crắnțăn] – Cranț + suf. -ăni. DOOM
crănțăní (a crănțăni) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crănțănésc / crắnțăn, imperf. 3 sg. crănțăneá; conj. prez. 3 să crănțăneáscă / să crắnțăne
crănțăniserăți
CRĂNȚĂNÍ, crănțănésc, vb. IV. Intranz. 1. A face zgomot, rozând cu dinții ceva uscat sau tare; a ronțăi. 2. (Despre foarfece) A produce un zgomot caracteristic atunci când cele două lame se izbesc între ele. [Prez. ind. și: crắnțăn] – Cranț + suf. -ăni. DOOM
crănțăní (a crănțăni) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crănțănésc / crắnțăn, imperf. 3 sg. crănțăneá; conj. prez. 3 să crănțăneáscă / să crắnțăne
crănțăniseși
CRĂNȚĂNÍ, crănțănésc, vb. IV. Intranz. 1. A face zgomot, rozând cu dinții ceva uscat sau tare; a ronțăi. 2. (Despre foarfece) A produce un zgomot caracteristic atunci când cele două lame se izbesc între ele. [Prez. ind. și: crắnțăn] – Cranț + suf. -ăni. DOOM
crănțăní (a crănțăni) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crănțănésc / crắnțăn, imperf. 3 sg. crănțăneá; conj. prez. 3 să crănțăneáscă / să crắnțăne
crănțăniseți
CRĂNȚĂNÍ, crănțănésc, vb. IV. Intranz. 1. A face zgomot, rozând cu dinții ceva uscat sau tare; a ronțăi. 2. (Despre foarfece) A produce un zgomot caracteristic atunci când cele două lame se izbesc între ele. [Prez. ind. și: crắnțăn] – Cranț + suf. -ăni. DOOM
crănțăní (a crănțăni) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crănțănésc / crắnțăn, imperf. 3 sg. crănțăneá; conj. prez. 3 să crănțăneáscă / să crắnțăne
crănțănit
CRĂNȚĂNÍ, crănțănésc, vb. IV. Intranz. 1. A face zgomot, rozând cu dinții ceva uscat sau tare; a ronțăi. 2. (Despre foarfece) A produce un zgomot caracteristic atunci când cele două lame se izbesc între ele. [Prez. ind. și: crắnțăn] – Cranț + suf. -ăni. DOOM
crănțăní (a crănțăni) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crănțănésc / crắnțăn, imperf. 3 sg. crănțăneá; conj. prez. 3 să crănțăneáscă / să crắnțăne
crănțăniși
CRĂNȚĂNÍ, crănțănésc, vb. IV. Intranz. 1. A face zgomot, rozând cu dinții ceva uscat sau tare; a ronțăi. 2. (Despre foarfece) A produce un zgomot caracteristic atunci când cele două lame se izbesc între ele. [Prez. ind. și: crắnțăn] – Cranț + suf. -ăni. DOOM
crănțăní (a crănțăni) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crănțănésc / crắnțăn, imperf. 3 sg. crănțăneá; conj. prez. 3 să crănțăneáscă / să crắnțăne
crănțăniți
CRĂNȚĂNÍ, crănțănésc, vb. IV. Intranz. 1. A face zgomot, rozând cu dinții ceva uscat sau tare; a ronțăi. 2. (Despre foarfece) A produce un zgomot caracteristic atunci când cele două lame se izbesc între ele. [Prez. ind. și: crắnțăn] – Cranț + suf. -ăni. DOOM
crănțăní (a crănțăni) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crănțănésc / crắnțăn, imperf. 3 sg. crănțăneá; conj. prez. 3 să crănțăneáscă / să crắnțăne
crăp
CRĂPÁ, crăp, vb. I. 1. Intranz. și refl. (Despre obiecte) A se desface (brusc) în mai multe bucăți; a plesni din cauza gerului, a unei lovituri etc.; a se sparge. ◊ Expr. Unde dai și unde crapă, se spune atunci când se obțin cu totul alte rezultate decât cele scontate. Crapă lemnele (sau pietrele) de ger sau {e un) ger de crapă lemnele (sau pietrele) = e un ger strașnic, e foarte frig. 2. Tranz. A sparge, a desface, a despica. ◊ Expr. A crăpa capul cuiva = a omorî pe cineva printr-o lovitură (în cap). A-i crăpa (sau a-i plesni) cuiva capul (de durere) = a-l durea pe cineva foarte tare capul. 3. Intranz. și refl. (Despre lucruri elastice) A se rupe (fiind prea tare întins), a plesni; (despre piele) a deveni aspru, cu crăpături. ◊ Expr. A-i crăpa (sau plesni) cuiva obrazul de rușine = a-i fi foarte rușine, a nu mai putea de rușine. A-i crăpa buza (sau măseaua) după ceva = a avea mare nevoie de ceva. 4. Tranz. A întredeschide. ◊ Expr. (Refl.) A se crăpa de ziuă sau a se crăpa zorii = a se face ziuă, a se lumina. 5. Intranz. (Ir.; despre animale și oameni) A muri. ◊ Expr. A crăpa de frig (sau de sete, de necaz etc.) = a-i fi cuiva foarte frig (sau foarte sete, necaz etc.). 6. Intranz. (Peior.) A mânca foarte mult, cu lăcomie (ca un animal). – Lat. crepare. DOOM
crăpá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. crăp, 2 sg. crăpi, 3 crápă; conj. prez. 3 să crápe
crăpai
CRĂPÁ, crăp, vb. I. 1. Intranz. și refl. (Despre obiecte) A se desface (brusc) în mai multe bucăți; a plesni din cauza gerului, a unei lovituri etc.; a se sparge. ◊ Expr. Unde dai și unde crapă, se spune atunci când se obțin cu totul alte rezultate decât cele scontate. Crapă lemnele (sau pietrele) de ger sau {e un) ger de crapă lemnele (sau pietrele) = e un ger strașnic, e foarte frig. 2. Tranz. A sparge, a desface, a despica. ◊ Expr. A crăpa capul cuiva = a omorî pe cineva printr-o lovitură (în cap). A-i crăpa (sau a-i plesni) cuiva capul (de durere) = a-l durea pe cineva foarte tare capul. 3. Intranz. și refl. (Despre lucruri elastice) A se rupe (fiind prea tare întins), a plesni; (despre piele) a deveni aspru, cu crăpături. ◊ Expr. A-i crăpa (sau plesni) cuiva obrazul de rușine = a-i fi foarte rușine, a nu mai putea de rușine. A-i crăpa buza (sau măseaua) după ceva = a avea mare nevoie de ceva. 4. Tranz. A întredeschide. ◊ Expr. (Refl.) A se crăpa de ziuă sau a se crăpa zorii = a se face ziuă, a se lumina. 5. Intranz. (Ir.; despre animale și oameni) A muri. ◊ Expr. A crăpa de frig (sau de sete, de necaz etc.) = a-i fi cuiva foarte frig (sau foarte sete, necaz etc.). 6. Intranz. (Peior.) A mânca foarte mult, cu lăcomie (ca un animal). – Lat. crepare. DOOM
crăpá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. crăp, 2 sg. crăpi, 3 crápă; conj. prez. 3 să crápe
crăpam
CRĂPÁ, crăp, vb. I. 1. Intranz. și refl. (Despre obiecte) A se desface (brusc) în mai multe bucăți; a plesni din cauza gerului, a unei lovituri etc.; a se sparge. ◊ Expr. Unde dai și unde crapă, se spune atunci când se obțin cu totul alte rezultate decât cele scontate. Crapă lemnele (sau pietrele) de ger sau {e un) ger de crapă lemnele (sau pietrele) = e un ger strașnic, e foarte frig. 2. Tranz. A sparge, a desface, a despica. ◊ Expr. A crăpa capul cuiva = a omorî pe cineva printr-o lovitură (în cap). A-i crăpa (sau a-i plesni) cuiva capul (de durere) = a-l durea pe cineva foarte tare capul. 3. Intranz. și refl. (Despre lucruri elastice) A se rupe (fiind prea tare întins), a plesni; (despre piele) a deveni aspru, cu crăpături. ◊ Expr. A-i crăpa (sau plesni) cuiva obrazul de rușine = a-i fi foarte rușine, a nu mai putea de rușine. A-i crăpa buza (sau măseaua) după ceva = a avea mare nevoie de ceva. 4. Tranz. A întredeschide. ◊ Expr. (Refl.) A se crăpa de ziuă sau a se crăpa zorii = a se face ziuă, a se lumina. 5. Intranz. (Ir.; despre animale și oameni) A muri. ◊ Expr. A crăpa de frig (sau de sete, de necaz etc.) = a-i fi cuiva foarte frig (sau foarte sete, necaz etc.). 6. Intranz. (Peior.) A mânca foarte mult, cu lăcomie (ca un animal). – Lat. crepare. DOOM
crăpá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. crăp, 2 sg. crăpi, 3 crápă; conj. prez. 3 să crápe
crăpare
CRĂPÁ, crăp, vb. I. 1. Intranz. și refl. (Despre obiecte) A se desface (brusc) în mai multe bucăți; a plesni din cauza gerului, a unei lovituri etc.; a se sparge. ◊ Expr. Unde dai și unde crapă, se spune atunci când se obțin cu totul alte rezultate decât cele scontate. Crapă lemnele (sau pietrele) de ger sau {e un) ger de crapă lemnele (sau pietrele) = e un ger strașnic, e foarte frig. 2. Tranz. A sparge, a desface, a despica. ◊ Expr. A crăpa capul cuiva = a omorî pe cineva printr-o lovitură (în cap). A-i crăpa (sau a-i plesni) cuiva capul (de durere) = a-l durea pe cineva foarte tare capul. 3. Intranz. și refl. (Despre lucruri elastice) A se rupe (fiind prea tare întins), a plesni; (despre piele) a deveni aspru, cu crăpături. ◊ Expr. A-i crăpa (sau plesni) cuiva obrazul de rușine = a-i fi foarte rușine, a nu mai putea de rușine. A-i crăpa buza (sau măseaua) după ceva = a avea mare nevoie de ceva. 4. Tranz. A întredeschide. ◊ Expr. (Refl.) A se crăpa de ziuă sau a se crăpa zorii = a se face ziuă, a se lumina. 5. Intranz. (Ir.; despre animale și oameni) A muri. ◊ Expr. A crăpa de frig (sau de sete, de necaz etc.) = a-i fi cuiva foarte frig (sau foarte sete, necaz etc.). 6. Intranz. (Peior.) A mânca foarte mult, cu lăcomie (ca un animal). – Lat. crepare. DOOM
crăpá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. crăp, 2 sg. crăpi, 3 crápă; conj. prez. 3 să crápe
crăpară
CRĂPÁ, crăp, vb. I. 1. Intranz. și refl. (Despre obiecte) A se desface (brusc) în mai multe bucăți; a plesni din cauza gerului, a unei lovituri etc.; a se sparge. ◊ Expr. Unde dai și unde crapă, se spune atunci când se obțin cu totul alte rezultate decât cele scontate. Crapă lemnele (sau pietrele) de ger sau {e un) ger de crapă lemnele (sau pietrele) = e un ger strașnic, e foarte frig. 2. Tranz. A sparge, a desface, a despica. ◊ Expr. A crăpa capul cuiva = a omorî pe cineva printr-o lovitură (în cap). A-i crăpa (sau a-i plesni) cuiva capul (de durere) = a-l durea pe cineva foarte tare capul. 3. Intranz. și refl. (Despre lucruri elastice) A se rupe (fiind prea tare întins), a plesni; (despre piele) a deveni aspru, cu crăpături. ◊ Expr. A-i crăpa (sau plesni) cuiva obrazul de rușine = a-i fi foarte rușine, a nu mai putea de rușine. A-i crăpa buza (sau măseaua) după ceva = a avea mare nevoie de ceva. 4. Tranz. A întredeschide. ◊ Expr. (Refl.) A se crăpa de ziuă sau a se crăpa zorii = a se face ziuă, a se lumina. 5. Intranz. (Ir.; despre animale și oameni) A muri. ◊ Expr. A crăpa de frig (sau de sete, de necaz etc.) = a-i fi cuiva foarte frig (sau foarte sete, necaz etc.). 6. Intranz. (Peior.) A mânca foarte mult, cu lăcomie (ca un animal). – Lat. crepare. DOOM
crăpá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. crăp, 2 sg. crăpi, 3 crápă; conj. prez. 3 să crápe
crăparăm
CRĂPÁ, crăp, vb. I. 1. Intranz. și refl. (Despre obiecte) A se desface (brusc) în mai multe bucăți; a plesni din cauza gerului, a unei lovituri etc.; a se sparge. ◊ Expr. Unde dai și unde crapă, se spune atunci când se obțin cu totul alte rezultate decât cele scontate. Crapă lemnele (sau pietrele) de ger sau {e un) ger de crapă lemnele (sau pietrele) = e un ger strașnic, e foarte frig. 2. Tranz. A sparge, a desface, a despica. ◊ Expr. A crăpa capul cuiva = a omorî pe cineva printr-o lovitură (în cap). A-i crăpa (sau a-i plesni) cuiva capul (de durere) = a-l durea pe cineva foarte tare capul. 3. Intranz. și refl. (Despre lucruri elastice) A se rupe (fiind prea tare întins), a plesni; (despre piele) a deveni aspru, cu crăpături. ◊ Expr. A-i crăpa (sau plesni) cuiva obrazul de rușine = a-i fi foarte rușine, a nu mai putea de rușine. A-i crăpa buza (sau măseaua) după ceva = a avea mare nevoie de ceva. 4. Tranz. A întredeschide. ◊ Expr. (Refl.) A se crăpa de ziuă sau a se crăpa zorii = a se face ziuă, a se lumina. 5. Intranz. (Ir.; despre animale și oameni) A muri. ◊ Expr. A crăpa de frig (sau de sete, de necaz etc.) = a-i fi cuiva foarte frig (sau foarte sete, necaz etc.). 6. Intranz. (Peior.) A mânca foarte mult, cu lăcomie (ca un animal). – Lat. crepare. DOOM
crăpá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. crăp, 2 sg. crăpi, 3 crápă; conj. prez. 3 să crápe
crăparăți
CRĂPÁ, crăp, vb. I. 1. Intranz. și refl. (Despre obiecte) A se desface (brusc) în mai multe bucăți; a plesni din cauza gerului, a unei lovituri etc.; a se sparge. ◊ Expr. Unde dai și unde crapă, se spune atunci când se obțin cu totul alte rezultate decât cele scontate. Crapă lemnele (sau pietrele) de ger sau {e un) ger de crapă lemnele (sau pietrele) = e un ger strașnic, e foarte frig. 2. Tranz. A sparge, a desface, a despica. ◊ Expr. A crăpa capul cuiva = a omorî pe cineva printr-o lovitură (în cap). A-i crăpa (sau a-i plesni) cuiva capul (de durere) = a-l durea pe cineva foarte tare capul. 3. Intranz. și refl. (Despre lucruri elastice) A se rupe (fiind prea tare întins), a plesni; (despre piele) a deveni aspru, cu crăpături. ◊ Expr. A-i crăpa (sau plesni) cuiva obrazul de rușine = a-i fi foarte rușine, a nu mai putea de rușine. A-i crăpa buza (sau măseaua) după ceva = a avea mare nevoie de ceva. 4. Tranz. A întredeschide. ◊ Expr. (Refl.) A se crăpa de ziuă sau a se crăpa zorii = a se face ziuă, a se lumina. 5. Intranz. (Ir.; despre animale și oameni) A muri. ◊ Expr. A crăpa de frig (sau de sete, de necaz etc.) = a-i fi cuiva foarte frig (sau foarte sete, necaz etc.). 6. Intranz. (Peior.) A mânca foarte mult, cu lăcomie (ca un animal). – Lat. crepare. DOOM
crăpá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. crăp, 2 sg. crăpi, 3 crápă; conj. prez. 3 să crápe
crăpase
CRĂPÁ, crăp, vb. I. 1. Intranz. și refl. (Despre obiecte) A se desface (brusc) în mai multe bucăți; a plesni din cauza gerului, a unei lovituri etc.; a se sparge. ◊ Expr. Unde dai și unde crapă, se spune atunci când se obțin cu totul alte rezultate decât cele scontate. Crapă lemnele (sau pietrele) de ger sau {e un) ger de crapă lemnele (sau pietrele) = e un ger strașnic, e foarte frig. 2. Tranz. A sparge, a desface, a despica. ◊ Expr. A crăpa capul cuiva = a omorî pe cineva printr-o lovitură (în cap). A-i crăpa (sau a-i plesni) cuiva capul (de durere) = a-l durea pe cineva foarte tare capul. 3. Intranz. și refl. (Despre lucruri elastice) A se rupe (fiind prea tare întins), a plesni; (despre piele) a deveni aspru, cu crăpături. ◊ Expr. A-i crăpa (sau plesni) cuiva obrazul de rușine = a-i fi foarte rușine, a nu mai putea de rușine. A-i crăpa buza (sau măseaua) după ceva = a avea mare nevoie de ceva. 4. Tranz. A întredeschide. ◊ Expr. (Refl.) A se crăpa de ziuă sau a se crăpa zorii = a se face ziuă, a se lumina. 5. Intranz. (Ir.; despre animale și oameni) A muri. ◊ Expr. A crăpa de frig (sau de sete, de necaz etc.) = a-i fi cuiva foarte frig (sau foarte sete, necaz etc.). 6. Intranz. (Peior.) A mânca foarte mult, cu lăcomie (ca un animal). – Lat. crepare. DOOM
crăpá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. crăp, 2 sg. crăpi, 3 crápă; conj. prez. 3 să crápe
crăpasem
CRĂPÁ, crăp, vb. I. 1. Intranz. și refl. (Despre obiecte) A se desface (brusc) în mai multe bucăți; a plesni din cauza gerului, a unei lovituri etc.; a se sparge. ◊ Expr. Unde dai și unde crapă, se spune atunci când se obțin cu totul alte rezultate decât cele scontate. Crapă lemnele (sau pietrele) de ger sau {e un) ger de crapă lemnele (sau pietrele) = e un ger strașnic, e foarte frig. 2. Tranz. A sparge, a desface, a despica. ◊ Expr. A crăpa capul cuiva = a omorî pe cineva printr-o lovitură (în cap). A-i crăpa (sau a-i plesni) cuiva capul (de durere) = a-l durea pe cineva foarte tare capul. 3. Intranz. și refl. (Despre lucruri elastice) A se rupe (fiind prea tare întins), a plesni; (despre piele) a deveni aspru, cu crăpături. ◊ Expr. A-i crăpa (sau plesni) cuiva obrazul de rușine = a-i fi foarte rușine, a nu mai putea de rușine. A-i crăpa buza (sau măseaua) după ceva = a avea mare nevoie de ceva. 4. Tranz. A întredeschide. ◊ Expr. (Refl.) A se crăpa de ziuă sau a se crăpa zorii = a se face ziuă, a se lumina. 5. Intranz. (Ir.; despre animale și oameni) A muri. ◊ Expr. A crăpa de frig (sau de sete, de necaz etc.) = a-i fi cuiva foarte frig (sau foarte sete, necaz etc.). 6. Intranz. (Peior.) A mânca foarte mult, cu lăcomie (ca un animal). – Lat. crepare. DOOM
crăpá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. crăp, 2 sg. crăpi, 3 crápă; conj. prez. 3 să crápe
crăpaseră
CRĂPÁ, crăp, vb. I. 1. Intranz. și refl. (Despre obiecte) A se desface (brusc) în mai multe bucăți; a plesni din cauza gerului, a unei lovituri etc.; a se sparge. ◊ Expr. Unde dai și unde crapă, se spune atunci când se obțin cu totul alte rezultate decât cele scontate. Crapă lemnele (sau pietrele) de ger sau {e un) ger de crapă lemnele (sau pietrele) = e un ger strașnic, e foarte frig. 2. Tranz. A sparge, a desface, a despica. ◊ Expr. A crăpa capul cuiva = a omorî pe cineva printr-o lovitură (în cap). A-i crăpa (sau a-i plesni) cuiva capul (de durere) = a-l durea pe cineva foarte tare capul. 3. Intranz. și refl. (Despre lucruri elastice) A se rupe (fiind prea tare întins), a plesni; (despre piele) a deveni aspru, cu crăpături. ◊ Expr. A-i crăpa (sau plesni) cuiva obrazul de rușine = a-i fi foarte rușine, a nu mai putea de rușine. A-i crăpa buza (sau măseaua) după ceva = a avea mare nevoie de ceva. 4. Tranz. A întredeschide. ◊ Expr. (Refl.) A se crăpa de ziuă sau a se crăpa zorii = a se face ziuă, a se lumina. 5. Intranz. (Ir.; despre animale și oameni) A muri. ◊ Expr. A crăpa de frig (sau de sete, de necaz etc.) = a-i fi cuiva foarte frig (sau foarte sete, necaz etc.). 6. Intranz. (Peior.) A mânca foarte mult, cu lăcomie (ca un animal). – Lat. crepare. DOOM
crăpá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. crăp, 2 sg. crăpi, 3 crápă; conj. prez. 3 să crápe
crăpaserăm
CRĂPÁ, crăp, vb. I. 1. Intranz. și refl. (Despre obiecte) A se desface (brusc) în mai multe bucăți; a plesni din cauza gerului, a unei lovituri etc.; a se sparge. ◊ Expr. Unde dai și unde crapă, se spune atunci când se obțin cu totul alte rezultate decât cele scontate. Crapă lemnele (sau pietrele) de ger sau {e un) ger de crapă lemnele (sau pietrele) = e un ger strașnic, e foarte frig. 2. Tranz. A sparge, a desface, a despica. ◊ Expr. A crăpa capul cuiva = a omorî pe cineva printr-o lovitură (în cap). A-i crăpa (sau a-i plesni) cuiva capul (de durere) = a-l durea pe cineva foarte tare capul. 3. Intranz. și refl. (Despre lucruri elastice) A se rupe (fiind prea tare întins), a plesni; (despre piele) a deveni aspru, cu crăpături. ◊ Expr. A-i crăpa (sau plesni) cuiva obrazul de rușine = a-i fi foarte rușine, a nu mai putea de rușine. A-i crăpa buza (sau măseaua) după ceva = a avea mare nevoie de ceva. 4. Tranz. A întredeschide. ◊ Expr. (Refl.) A se crăpa de ziuă sau a se crăpa zorii = a se face ziuă, a se lumina. 5. Intranz. (Ir.; despre animale și oameni) A muri. ◊ Expr. A crăpa de frig (sau de sete, de necaz etc.) = a-i fi cuiva foarte frig (sau foarte sete, necaz etc.). 6. Intranz. (Peior.) A mânca foarte mult, cu lăcomie (ca un animal). – Lat. crepare. DOOM
crăpá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. crăp, 2 sg. crăpi, 3 crápă; conj. prez. 3 să crápe
crăpaserăți
CRĂPÁ, crăp, vb. I. 1. Intranz. și refl. (Despre obiecte) A se desface (brusc) în mai multe bucăți; a plesni din cauza gerului, a unei lovituri etc.; a se sparge. ◊ Expr. Unde dai și unde crapă, se spune atunci când se obțin cu totul alte rezultate decât cele scontate. Crapă lemnele (sau pietrele) de ger sau {e un) ger de crapă lemnele (sau pietrele) = e un ger strașnic, e foarte frig. 2. Tranz. A sparge, a desface, a despica. ◊ Expr. A crăpa capul cuiva = a omorî pe cineva printr-o lovitură (în cap). A-i crăpa (sau a-i plesni) cuiva capul (de durere) = a-l durea pe cineva foarte tare capul. 3. Intranz. și refl. (Despre lucruri elastice) A se rupe (fiind prea tare întins), a plesni; (despre piele) a deveni aspru, cu crăpături. ◊ Expr. A-i crăpa (sau plesni) cuiva obrazul de rușine = a-i fi foarte rușine, a nu mai putea de rușine. A-i crăpa buza (sau măseaua) după ceva = a avea mare nevoie de ceva. 4. Tranz. A întredeschide. ◊ Expr. (Refl.) A se crăpa de ziuă sau a se crăpa zorii = a se face ziuă, a se lumina. 5. Intranz. (Ir.; despre animale și oameni) A muri. ◊ Expr. A crăpa de frig (sau de sete, de necaz etc.) = a-i fi cuiva foarte frig (sau foarte sete, necaz etc.). 6. Intranz. (Peior.) A mânca foarte mult, cu lăcomie (ca un animal). – Lat. crepare. DOOM
crăpá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. crăp, 2 sg. crăpi, 3 crápă; conj. prez. 3 să crápe
crăpaseși
CRĂPÁ, crăp, vb. I. 1. Intranz. și refl. (Despre obiecte) A se desface (brusc) în mai multe bucăți; a plesni din cauza gerului, a unei lovituri etc.; a se sparge. ◊ Expr. Unde dai și unde crapă, se spune atunci când se obțin cu totul alte rezultate decât cele scontate. Crapă lemnele (sau pietrele) de ger sau {e un) ger de crapă lemnele (sau pietrele) = e un ger strașnic, e foarte frig. 2. Tranz. A sparge, a desface, a despica. ◊ Expr. A crăpa capul cuiva = a omorî pe cineva printr-o lovitură (în cap). A-i crăpa (sau a-i plesni) cuiva capul (de durere) = a-l durea pe cineva foarte tare capul. 3. Intranz. și refl. (Despre lucruri elastice) A se rupe (fiind prea tare întins), a plesni; (despre piele) a deveni aspru, cu crăpături. ◊ Expr. A-i crăpa (sau plesni) cuiva obrazul de rușine = a-i fi foarte rușine, a nu mai putea de rușine. A-i crăpa buza (sau măseaua) după ceva = a avea mare nevoie de ceva. 4. Tranz. A întredeschide. ◊ Expr. (Refl.) A se crăpa de ziuă sau a se crăpa zorii = a se face ziuă, a se lumina. 5. Intranz. (Ir.; despre animale și oameni) A muri. ◊ Expr. A crăpa de frig (sau de sete, de necaz etc.) = a-i fi cuiva foarte frig (sau foarte sete, necaz etc.). 6. Intranz. (Peior.) A mânca foarte mult, cu lăcomie (ca un animal). – Lat. crepare. DOOM
crăpá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. crăp, 2 sg. crăpi, 3 crápă; conj. prez. 3 să crápe
crăpaseți
CRĂPÁ, crăp, vb. I. 1. Intranz. și refl. (Despre obiecte) A se desface (brusc) în mai multe bucăți; a plesni din cauza gerului, a unei lovituri etc.; a se sparge. ◊ Expr. Unde dai și unde crapă, se spune atunci când se obțin cu totul alte rezultate decât cele scontate. Crapă lemnele (sau pietrele) de ger sau {e un) ger de crapă lemnele (sau pietrele) = e un ger strașnic, e foarte frig. 2. Tranz. A sparge, a desface, a despica. ◊ Expr. A crăpa capul cuiva = a omorî pe cineva printr-o lovitură (în cap). A-i crăpa (sau a-i plesni) cuiva capul (de durere) = a-l durea pe cineva foarte tare capul. 3. Intranz. și refl. (Despre lucruri elastice) A se rupe (fiind prea tare întins), a plesni; (despre piele) a deveni aspru, cu crăpături. ◊ Expr. A-i crăpa (sau plesni) cuiva obrazul de rușine = a-i fi foarte rușine, a nu mai putea de rușine. A-i crăpa buza (sau măseaua) după ceva = a avea mare nevoie de ceva. 4. Tranz. A întredeschide. ◊ Expr. (Refl.) A se crăpa de ziuă sau a se crăpa zorii = a se face ziuă, a se lumina. 5. Intranz. (Ir.; despre animale și oameni) A muri. ◊ Expr. A crăpa de frig (sau de sete, de necaz etc.) = a-i fi cuiva foarte frig (sau foarte sete, necaz etc.). 6. Intranz. (Peior.) A mânca foarte mult, cu lăcomie (ca un animal). – Lat. crepare. DOOM
crăpá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. crăp, 2 sg. crăpi, 3 crápă; conj. prez. 3 să crápe
crăpat
CRĂPÁ, crăp, vb. I. 1. Intranz. și refl. (Despre obiecte) A se desface (brusc) în mai multe bucăți; a plesni din cauza gerului, a unei lovituri etc.; a se sparge. ◊ Expr. Unde dai și unde crapă, se spune atunci când se obțin cu totul alte rezultate decât cele scontate. Crapă lemnele (sau pietrele) de ger sau {e un) ger de crapă lemnele (sau pietrele) = e un ger strașnic, e foarte frig. 2. Tranz. A sparge, a desface, a despica. ◊ Expr. A crăpa capul cuiva = a omorî pe cineva printr-o lovitură (în cap). A-i crăpa (sau a-i plesni) cuiva capul (de durere) = a-l durea pe cineva foarte tare capul. 3. Intranz. și refl. (Despre lucruri elastice) A se rupe (fiind prea tare întins), a plesni; (despre piele) a deveni aspru, cu crăpături. ◊ Expr. A-i crăpa (sau plesni) cuiva obrazul de rușine = a-i fi foarte rușine, a nu mai putea de rușine. A-i crăpa buza (sau măseaua) după ceva = a avea mare nevoie de ceva. 4. Tranz. A întredeschide. ◊ Expr. (Refl.) A se crăpa de ziuă sau a se crăpa zorii = a se face ziuă, a se lumina. 5. Intranz. (Ir.; despre animale și oameni) A muri. ◊ Expr. A crăpa de frig (sau de sete, de necaz etc.) = a-i fi cuiva foarte frig (sau foarte sete, necaz etc.). 6. Intranz. (Peior.) A mânca foarte mult, cu lăcomie (ca un animal). – Lat. crepare. DOOM
crăpá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. crăp, 2 sg. crăpi, 3 crápă; conj. prez. 3 să crápe
crăpat
CRĂPÁT2, -Ă, crăpați, -te, adj. 1. Cu crăpături; plesnit. 2. Întredeschis. 3. (Ir.) Mort. – V. crăpa.
crăpat
CRĂPÁT1 s. n. Faptul de a (se) crăpa. ◊ Expr. Crăpatul zilei (sau de ziuă) = ivirea zorilor, zorii zilei. ♦ Spargerea unei membrane din stomacul vitelor, urmată uneori de moartea animalului. – V. crăpa. DOOM
crăpát s. n.
crăpata
CRĂPÁT2, -Ă, crăpați, -te, adj. 1. Cu crăpături; plesnit. 2. Întredeschis. 3. (Ir.) Mort. – V. crăpa.
crăpate
CRĂPÁT2, -Ă, crăpați, -te, adj. 1. Cu crăpături; plesnit. 2. Întredeschis. 3. (Ir.) Mort. – V. crăpa.
crăpatei
CRĂPÁT2, -Ă, crăpați, -te, adj. 1. Cu crăpături; plesnit. 2. Întredeschis. 3. (Ir.) Mort. – V. crăpa.
crăpatele
CRĂPÁT2, -Ă, crăpați, -te, adj. 1. Cu crăpături; plesnit. 2. Întredeschis. 3. (Ir.) Mort. – V. crăpa.
crăpatelor
CRĂPÁT2, -Ă, crăpați, -te, adj. 1. Cu crăpături; plesnit. 2. Întredeschis. 3. (Ir.) Mort. – V. crăpa.
crăpatul
CRĂPÁT2, -Ă, crăpați, -te, adj. 1. Cu crăpături; plesnit. 2. Întredeschis. 3. (Ir.) Mort. – V. crăpa.
crăpatului
CRĂPÁT2, -Ă, crăpați, -te, adj. 1. Cu crăpături; plesnit. 2. Întredeschis. 3. (Ir.) Mort. – V. crăpa.
crăpau
CRĂPÁ, crăp, vb. I. 1. Intranz. și refl. (Despre obiecte) A se desface (brusc) în mai multe bucăți; a plesni din cauza gerului, a unei lovituri etc.; a se sparge. ◊ Expr. Unde dai și unde crapă, se spune atunci când se obțin cu totul alte rezultate decât cele scontate. Crapă lemnele (sau pietrele) de ger sau {e un) ger de crapă lemnele (sau pietrele) = e un ger strașnic, e foarte frig. 2. Tranz. A sparge, a desface, a despica. ◊ Expr. A crăpa capul cuiva = a omorî pe cineva printr-o lovitură (în cap). A-i crăpa (sau a-i plesni) cuiva capul (de durere) = a-l durea pe cineva foarte tare capul. 3. Intranz. și refl. (Despre lucruri elastice) A se rupe (fiind prea tare întins), a plesni; (despre piele) a deveni aspru, cu crăpături. ◊ Expr. A-i crăpa (sau plesni) cuiva obrazul de rușine = a-i fi foarte rușine, a nu mai putea de rușine. A-i crăpa buza (sau măseaua) după ceva = a avea mare nevoie de ceva. 4. Tranz. A întredeschide. ◊ Expr. (Refl.) A se crăpa de ziuă sau a se crăpa zorii = a se face ziuă, a se lumina. 5. Intranz. (Ir.; despre animale și oameni) A muri. ◊ Expr. A crăpa de frig (sau de sete, de necaz etc.) = a-i fi cuiva foarte frig (sau foarte sete, necaz etc.). 6. Intranz. (Peior.) A mânca foarte mult, cu lăcomie (ca un animal). – Lat. crepare. DOOM
crăpá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. crăp, 2 sg. crăpi, 3 crápă; conj. prez. 3 să crápe
crăpași
CRĂPÁ, crăp, vb. I. 1. Intranz. și refl. (Despre obiecte) A se desface (brusc) în mai multe bucăți; a plesni din cauza gerului, a unei lovituri etc.; a se sparge. ◊ Expr. Unde dai și unde crapă, se spune atunci când se obțin cu totul alte rezultate decât cele scontate. Crapă lemnele (sau pietrele) de ger sau {e un) ger de crapă lemnele (sau pietrele) = e un ger strașnic, e foarte frig. 2. Tranz. A sparge, a desface, a despica. ◊ Expr. A crăpa capul cuiva = a omorî pe cineva printr-o lovitură (în cap). A-i crăpa (sau a-i plesni) cuiva capul (de durere) = a-l durea pe cineva foarte tare capul. 3. Intranz. și refl. (Despre lucruri elastice) A se rupe (fiind prea tare întins), a plesni; (despre piele) a deveni aspru, cu crăpături. ◊ Expr. A-i crăpa (sau plesni) cuiva obrazul de rușine = a-i fi foarte rușine, a nu mai putea de rușine. A-i crăpa buza (sau măseaua) după ceva = a avea mare nevoie de ceva. 4. Tranz. A întredeschide. ◊ Expr. (Refl.) A se crăpa de ziuă sau a se crăpa zorii = a se face ziuă, a se lumina. 5. Intranz. (Ir.; despre animale și oameni) A muri. ◊ Expr. A crăpa de frig (sau de sete, de necaz etc.) = a-i fi cuiva foarte frig (sau foarte sete, necaz etc.). 6. Intranz. (Peior.) A mânca foarte mult, cu lăcomie (ca un animal). – Lat. crepare. DOOM
crăpá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. crăp, 2 sg. crăpi, 3 crápă; conj. prez. 3 să crápe
crăpați
CRĂPÁ, crăp, vb. I. 1. Intranz. și refl. (Despre obiecte) A se desface (brusc) în mai multe bucăți; a plesni din cauza gerului, a unei lovituri etc.; a se sparge. ◊ Expr. Unde dai și unde crapă, se spune atunci când se obțin cu totul alte rezultate decât cele scontate. Crapă lemnele (sau pietrele) de ger sau {e un) ger de crapă lemnele (sau pietrele) = e un ger strașnic, e foarte frig. 2. Tranz. A sparge, a desface, a despica. ◊ Expr. A crăpa capul cuiva = a omorî pe cineva printr-o lovitură (în cap). A-i crăpa (sau a-i plesni) cuiva capul (de durere) = a-l durea pe cineva foarte tare capul. 3. Intranz. și refl. (Despre lucruri elastice) A se rupe (fiind prea tare întins), a plesni; (despre piele) a deveni aspru, cu crăpături. ◊ Expr. A-i crăpa (sau plesni) cuiva obrazul de rușine = a-i fi foarte rușine, a nu mai putea de rușine. A-i crăpa buza (sau măseaua) după ceva = a avea mare nevoie de ceva. 4. Tranz. A întredeschide. ◊ Expr. (Refl.) A se crăpa de ziuă sau a se crăpa zorii = a se face ziuă, a se lumina. 5. Intranz. (Ir.; despre animale și oameni) A muri. ◊ Expr. A crăpa de frig (sau de sete, de necaz etc.) = a-i fi cuiva foarte frig (sau foarte sete, necaz etc.). 6. Intranz. (Peior.) A mânca foarte mult, cu lăcomie (ca un animal). – Lat. crepare. DOOM
crăpá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. crăp, 2 sg. crăpi, 3 crápă; conj. prez. 3 să crápe
crăpați
CRĂPÁT2, -Ă, crăpați, -te, adj. 1. Cu crăpături; plesnit. 2. Întredeschis. 3. (Ir.) Mort. – V. crăpa.
crăpații
CRĂPÁT2, -Ă, crăpați, -te, adj. 1. Cu crăpături; plesnit. 2. Întredeschis. 3. (Ir.) Mort. – V. crăpa.
crăpaților
CRĂPÁT2, -Ă, crăpați, -te, adj. 1. Cu crăpături; plesnit. 2. Întredeschis. 3. (Ir.) Mort. – V. crăpa.
crăpcean
CRĂPCEÁN, crăpceni, s. m. Diminutiv al lui crap; crap mic, crăpuștean. – Din crap. DOOM
crăpceán s. m., pl. crăpcéni
crăpceanul
CRĂPCEÁN, crăpceni, s. m. Diminutiv al lui crap; crap mic, crăpuștean. – Din crap. DOOM
crăpceán s. m., pl. crăpcéni
crăpceanului
CRĂPCEÁN, crăpceni, s. m. Diminutiv al lui crap; crap mic, crăpuștean. – Din crap. DOOM
crăpceán s. m., pl. crăpcéni
crăpceni
CRĂPCEÁN, crăpceni, s. m. Diminutiv al lui crap; crap mic, crăpuștean. – Din crap. DOOM
crăpceán s. m., pl. crăpcéni
crăpcenii
CRĂPCEÁN, crăpceni, s. m. Diminutiv al lui crap; crap mic, crăpuștean. – Din crap. DOOM
crăpceán s. m., pl. crăpcéni
crăpcenilor
CRĂPCEÁN, crăpceni, s. m. Diminutiv al lui crap; crap mic, crăpuștean. – Din crap. DOOM
crăpceán s. m., pl. crăpcéni
crăpelnița
CRĂPÉLNIȚĂ s. f. (Fam.; depr.) Mâncare. – Crăpa + suf. -elniță. DOOM
crăpélniță (fam.) s. f., g.-d. art. crăpélniței
crăpelnițe
CRĂPÉLNIȚĂ s. f. (Fam.; depr.) Mâncare. – Crăpa + suf. -elniță. DOOM
crăpélniță (fam.) s. f., g.-d. art. crăpélniței
crăpelniței
CRĂPÉLNIȚĂ s. f. (Fam.; depr.) Mâncare. – Crăpa + suf. -elniță. DOOM
crăpélniță (fam.) s. f., g.-d. art. crăpélniței
crăpi
CRĂPÁ, crăp, vb. I. 1. Intranz. și refl. (Despre obiecte) A se desface (brusc) în mai multe bucăți; a plesni din cauza gerului, a unei lovituri etc.; a se sparge. ◊ Expr. Unde dai și unde crapă, se spune atunci când se obțin cu totul alte rezultate decât cele scontate. Crapă lemnele (sau pietrele) de ger sau {e un) ger de crapă lemnele (sau pietrele) = e un ger strașnic, e foarte frig. 2. Tranz. A sparge, a desface, a despica. ◊ Expr. A crăpa capul cuiva = a omorî pe cineva printr-o lovitură (în cap). A-i crăpa (sau a-i plesni) cuiva capul (de durere) = a-l durea pe cineva foarte tare capul. 3. Intranz. și refl. (Despre lucruri elastice) A se rupe (fiind prea tare întins), a plesni; (despre piele) a deveni aspru, cu crăpături. ◊ Expr. A-i crăpa (sau plesni) cuiva obrazul de rușine = a-i fi foarte rușine, a nu mai putea de rușine. A-i crăpa buza (sau măseaua) după ceva = a avea mare nevoie de ceva. 4. Tranz. A întredeschide. ◊ Expr. (Refl.) A se crăpa de ziuă sau a se crăpa zorii = a se face ziuă, a se lumina. 5. Intranz. (Ir.; despre animale și oameni) A muri. ◊ Expr. A crăpa de frig (sau de sete, de necaz etc.) = a-i fi cuiva foarte frig (sau foarte sete, necaz etc.). 6. Intranz. (Peior.) A mânca foarte mult, cu lăcomie (ca un animal). – Lat. crepare. DOOM
crăpá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. crăp, 2 sg. crăpi, 3 crápă; conj. prez. 3 să crápe
crăpoaica
CRĂPOÁICĂ, crăpoaice, s. f. Femela crapului. Este aicea un soi de crap cum nu se află în alte părți și acest crap se trage dintr-un crap și o crăpoaică pe care i-a adus și i-a dat aici, la întemeierea iazului, Petru-vodă Mușat. SADOVEANU, F. J. 106. Crăpoaicele depun sute de mii de ouă. SADOVEANU, V. F. 117. – Pronunțat: -poai-.
crăpoaice
CRĂPOÁICĂ, crăpoaice, s. f. Femela crapului. Este aicea un soi de crap cum nu se află în alte părți și acest crap se trage dintr-un crap și o crăpoaică pe care i-a adus și i-a dat aici, la întemeierea iazului, Petru-vodă Mușat. SADOVEANU, F. J. 106. Crăpoaicele depun sute de mii de ouă. SADOVEANU, V. F. 117. – Pronunțat: -poai-.
crăpoaicei
CRĂPOÁICĂ, crăpoaice, s. f. Femela crapului. Este aicea un soi de crap cum nu se află în alte părți și acest crap se trage dintr-un crap și o crăpoaică pe care i-a adus și i-a dat aici, la întemeierea iazului, Petru-vodă Mușat. SADOVEANU, F. J. 106. Crăpoaicele depun sute de mii de ouă. SADOVEANU, V. F. 117. – Pronunțat: -poai-.
crăpoaicele
CRĂPOÁICĂ, crăpoaice, s. f. Femela crapului. Este aicea un soi de crap cum nu se află în alte părți și acest crap se trage dintr-un crap și o crăpoaică pe care i-a adus și i-a dat aici, la întemeierea iazului, Petru-vodă Mușat. SADOVEANU, F. J. 106. Crăpoaicele depun sute de mii de ouă. SADOVEANU, V. F. 117. – Pronunțat: -poai-.
crăpoaicelor
CRĂPOÁICĂ, crăpoaice, s. f. Femela crapului. Este aicea un soi de crap cum nu se află în alte părți și acest crap se trage dintr-un crap și o crăpoaică pe care i-a adus și i-a dat aici, la întemeierea iazului, Petru-vodă Mușat. SADOVEANU, F. J. 106. Crăpoaicele depun sute de mii de ouă. SADOVEANU, V. F. 117. – Pronunțat: -poai-.
crăpuștean
CRĂPUȘTEÁN, crăpușteni, s. m. Crăpcean. – Din crap. DOOM
crăpușteán s. m., pl. crăpușténi
crăpușteanul
CRĂPUȘTEÁN, crăpușteni, s. m. Crăpcean. – Din crap. DOOM
crăpușteán s. m., pl. crăpușténi
crăpușteanului
CRĂPUȘTEÁN, crăpușteni, s. m. Crăpcean. – Din crap. DOOM
crăpușteán s. m., pl. crăpușténi
crăpușteni
CRĂPUȘTEÁN, crăpușteni, s. m. Crăpcean. – Din crap. DOOM
crăpușteán s. m., pl. crăpușténi
crăpuștenii
CRĂPUȘTEÁN, crăpușteni, s. m. Crăpcean. – Din crap. DOOM
crăpușteán s. m., pl. crăpușténi
crăpuștenilor
CRĂPUȘTEÁN, crăpușteni, s. m. Crăpcean. – Din crap. DOOM
crăpușteán s. m., pl. crăpușténi
crăpând
CRĂPÁ, crăp, vb. I. 1. Intranz. și refl. (Despre obiecte) A se desface (brusc) în mai multe bucăți; a plesni din cauza gerului, a unei lovituri etc.; a se sparge. ◊ Expr. Unde dai și unde crapă, se spune atunci când se obțin cu totul alte rezultate decât cele scontate. Crapă lemnele (sau pietrele) de ger sau {e un) ger de crapă lemnele (sau pietrele) = e un ger strașnic, e foarte frig. 2. Tranz. A sparge, a desface, a despica. ◊ Expr. A crăpa capul cuiva = a omorî pe cineva printr-o lovitură (în cap). A-i crăpa (sau a-i plesni) cuiva capul (de durere) = a-l durea pe cineva foarte tare capul. 3. Intranz. și refl. (Despre lucruri elastice) A se rupe (fiind prea tare întins), a plesni; (despre piele) a deveni aspru, cu crăpături. ◊ Expr. A-i crăpa (sau plesni) cuiva obrazul de rușine = a-i fi foarte rușine, a nu mai putea de rușine. A-i crăpa buza (sau măseaua) după ceva = a avea mare nevoie de ceva. 4. Tranz. A întredeschide. ◊ Expr. (Refl.) A se crăpa de ziuă sau a se crăpa zorii = a se face ziuă, a se lumina. 5. Intranz. (Ir.; despre animale și oameni) A muri. ◊ Expr. A crăpa de frig (sau de sete, de necaz etc.) = a-i fi cuiva foarte frig (sau foarte sete, necaz etc.). 6. Intranz. (Peior.) A mânca foarte mult, cu lăcomie (ca un animal). – Lat. crepare. DOOM
crăpá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. crăp, 2 sg. crăpi, 3 crápă; conj. prez. 3 să crápe
crăpînd
CRĂPÁ, crăp, vb. I. 1. Intranz. și refl. (Despre obiecte) A se desface (brusc) în mai multe bucăți; a plesni din cauza gerului, a unei lovituri etc.; a se sparge. ◊ Expr. Unde dai și unde crapă, se spune atunci când se obțin cu totul alte rezultate decât cele scontate. Crapă lemnele (sau pietrele) de ger sau {e un) ger de crapă lemnele (sau pietrele) = e un ger strașnic, e foarte frig. 2. Tranz. A sparge, a desface, a despica. ◊ Expr. A crăpa capul cuiva = a omorî pe cineva printr-o lovitură (în cap). A-i crăpa (sau a-i plesni) cuiva capul (de durere) = a-l durea pe cineva foarte tare capul. 3. Intranz. și refl. (Despre lucruri elastice) A se rupe (fiind prea tare întins), a plesni; (despre piele) a deveni aspru, cu crăpături. ◊ Expr. A-i crăpa (sau plesni) cuiva obrazul de rușine = a-i fi foarte rușine, a nu mai putea de rușine. A-i crăpa buza (sau măseaua) după ceva = a avea mare nevoie de ceva. 4. Tranz. A întredeschide. ◊ Expr. (Refl.) A se crăpa de ziuă sau a se crăpa zorii = a se face ziuă, a se lumina. 5. Intranz. (Ir.; despre animale și oameni) A muri. ◊ Expr. A crăpa de frig (sau de sete, de necaz etc.) = a-i fi cuiva foarte frig (sau foarte sete, necaz etc.). 6. Intranz. (Peior.) A mânca foarte mult, cu lăcomie (ca un animal). – Lat. crepare. DOOM
crăpá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. crăp, 2 sg. crăpi, 3 crápă; conj. prez. 3 să crápe
crăpăcioasa
CRĂPĂCIÓS, -OÁSĂ, crăpăcioși, -oase, adj. (Pop.) Plin de crăpături. – Crăpa + suf. -ăcios. DOOM
crăpăciós (pop.) adj. m., pl. crăpăcióși; f. crăpăcioásă, pl. crăpăcioáse
crăpăcioase
CRĂPĂCIÓS, -OÁSĂ, crăpăcioși, -oase, adj. (Pop.) Plin de crăpături. – Crăpa + suf. -ăcios. DOOM
crăpăciós (pop.) adj. m., pl. crăpăcióși; f. crăpăcioásă, pl. crăpăcioáse
crăpăcioasei
CRĂPĂCIÓS, -OÁSĂ, crăpăcioși, -oase, adj. (Pop.) Plin de crăpături. – Crăpa + suf. -ăcios. DOOM
crăpăciós (pop.) adj. m., pl. crăpăcióși; f. crăpăcioásă, pl. crăpăcioáse
crăpăcioasele
CRĂPĂCIÓS, -OÁSĂ, crăpăcioși, -oase, adj. (Pop.) Plin de crăpături. – Crăpa + suf. -ăcios. DOOM
crăpăciós (pop.) adj. m., pl. crăpăcióși; f. crăpăcioásă, pl. crăpăcioáse
crăpăcioaselor
CRĂPĂCIÓS, -OÁSĂ, crăpăcioși, -oase, adj. (Pop.) Plin de crăpături. – Crăpa + suf. -ăcios. DOOM
crăpăciós (pop.) adj. m., pl. crăpăcióși; f. crăpăcioásă, pl. crăpăcioáse
crăpăcios
CRĂPĂCIÓS, -OÁSĂ, crăpăcioși, -oase, adj. (Pop.) Plin de crăpături. – Crăpa + suf. -ăcios. DOOM
crăpăciós (pop.) adj. m., pl. crăpăcióși; f. crăpăcioásă, pl. crăpăcioáse
crăpăciosul
CRĂPĂCIÓS, -OÁSĂ, crăpăcioși, -oase, adj. (Pop.) Plin de crăpături. – Crăpa + suf. -ăcios. DOOM
crăpăciós (pop.) adj. m., pl. crăpăcióși; f. crăpăcioásă, pl. crăpăcioáse
crăpăciosului
CRĂPĂCIÓS, -OÁSĂ, crăpăcioși, -oase, adj. (Pop.) Plin de crăpături. – Crăpa + suf. -ăcios. DOOM
crăpăciós (pop.) adj. m., pl. crăpăcióși; f. crăpăcioásă, pl. crăpăcioáse
crăpăcioși
CRĂPĂCIÓS, -OÁSĂ, crăpăcioși, -oase, adj. (Pop.) Plin de crăpături. – Crăpa + suf. -ăcios. DOOM
crăpăciós (pop.) adj. m., pl. crăpăcióși; f. crăpăcioásă, pl. crăpăcioáse
crăpăcioșii
CRĂPĂCIÓS, -OÁSĂ, crăpăcioși, -oase, adj. (Pop.) Plin de crăpături. – Crăpa + suf. -ăcios. DOOM
crăpăciós (pop.) adj. m., pl. crăpăcióși; f. crăpăcioásă, pl. crăpăcioáse
crăpăcioșilor
CRĂPĂCIÓS, -OÁSĂ, crăpăcioși, -oase, adj. (Pop.) Plin de crăpături. – Crăpa + suf. -ăcios. DOOM
crăpăciós (pop.) adj. m., pl. crăpăcióși; f. crăpăcioásă, pl. crăpăcioáse
crăpăt
CRẮPĂT s. n. (Reg.) Arșiță, dogoare. – Crăpa + suf. -ăt. DOOM
crắpăt (reg.) s. n.
crăpătul
CRẮPĂT s. n. (Reg.) Arșiță, dogoare. – Crăpa + suf. -ăt. DOOM
crắpăt (reg.) s. n.
crăpătului
CRẮPĂT s. n. (Reg.) Arșiță, dogoare. – Crăpa + suf. -ăt. DOOM
crắpăt (reg.) s. n.
crăpătura
CRĂPĂTÚRĂ, crăpături, s. f. 1. Deschizătură; plesnitură; spărtură, fisură. 2. Spațiu îngust, între o ușă, o fereastră etc. (întredeschisă) și tocul respectiv; întredeschise. – Lat. crepatura. DOOM
crăpătúră s. f., g.-d. art. crăpătúrii; pl. crăpătúri
crăpături
CRĂPĂTÚRĂ, crăpături, s. f. 1. Deschizătură; plesnitură; spărtură, fisură. 2. Spațiu îngust, între o ușă, o fereastră etc. (întredeschisă) și tocul respectiv; întredeschise. – Lat. crepatura. DOOM
crăpătúră s. f., g.-d. art. crăpătúrii; pl. crăpătúri
crăpăturica
CRĂPĂTURÍCĂ, crăpăturici, s. f. (Rar) Diminutiv al lui crăpătură. – Crăpătură + suf. -ică. DOOM
crăpăturícă s. f., g.-d. art. crăpăturícii; pl. crăpăturíci
crăpăturici
CRĂPĂTURÍCĂ, crăpăturici, s. f. (Rar) Diminutiv al lui crăpătură. – Crăpătură + suf. -ică. DOOM
crăpăturícă s. f., g.-d. art. crăpăturícii; pl. crăpăturíci
crăpăturicii
CRĂPĂTURÍCĂ, crăpăturici, s. f. (Rar) Diminutiv al lui crăpătură. – Crăpătură + suf. -ică. DOOM
crăpăturícă s. f., g.-d. art. crăpăturícii; pl. crăpăturíci
crăpăturicile
CRĂPĂTURÍCĂ, crăpăturici, s. f. (Rar) Diminutiv al lui crăpătură. – Crăpătură + suf. -ică. DOOM
crăpăturícă s. f., g.-d. art. crăpăturícii; pl. crăpăturíci
crăpăturicilor
CRĂPĂTURÍCĂ, crăpăturici, s. f. (Rar) Diminutiv al lui crăpătură. – Crăpătură + suf. -ică. DOOM
crăpăturícă s. f., g.-d. art. crăpăturícii; pl. crăpăturíci
crăpăturii
CRĂPĂTÚRĂ, crăpături, s. f. 1. Deschizătură; plesnitură; spărtură, fisură. 2. Spațiu îngust, între o ușă, o fereastră etc. (întredeschisă) și tocul respectiv; întredeschise. – Lat. crepatura. DOOM
crăpătúră s. f., g.-d. art. crăpătúrii; pl. crăpătúri
crăpăturile
CRĂPĂTÚRĂ, crăpături, s. f. 1. Deschizătură; plesnitură; spărtură, fisură. 2. Spațiu îngust, între o ușă, o fereastră etc. (întredeschisă) și tocul respectiv; întredeschise. – Lat. crepatura. DOOM
crăpătúră s. f., g.-d. art. crăpătúrii; pl. crăpătúri
crăpăturilor
CRĂPĂTÚRĂ, crăpături, s. f. 1. Deschizătură; plesnitură; spărtură, fisură. 2. Spațiu îngust, între o ușă, o fereastră etc. (întredeschisă) și tocul respectiv; întredeschise. – Lat. crepatura. DOOM
crăpătúră s. f., g.-d. art. crăpătúrii; pl. crăpătúri
crăticioara
CRĂTICIOÁRĂ, crăticioare, s. f. Diminutiv al lui cratiță. – Cratiță + suf. -ioară. DOOM
crăticioáră (-cioa-) s. f., g.-d. art. crăticioárei; pl. crăticioáre
crăticioare
CRĂTICIOÁRĂ, crăticioare, s. f. Diminutiv al lui cratiță. – Cratiță + suf. -ioară. DOOM
crăticioáră (-cioa-) s. f., g.-d. art. crăticioárei; pl. crăticioáre
crăticioarei
CRĂTICIOÁRĂ, crăticioare, s. f. Diminutiv al lui cratiță. – Cratiță + suf. -ioară. DOOM
crăticioáră (-cioa-) s. f., g.-d. art. crăticioárei; pl. crăticioáre
crăticioarele
CRĂTICIOÁRĂ, crăticioare, s. f. Diminutiv al lui cratiță. – Cratiță + suf. -ioară. DOOM
crăticioáră (-cioa-) s. f., g.-d. art. crăticioárei; pl. crăticioáre
crăticioarelor
CRĂTICIOÁRĂ, crăticioare, s. f. Diminutiv al lui cratiță. – Cratiță + suf. -ioară. DOOM
crăticioáră (-cioa-) s. f., g.-d. art. crăticioárei; pl. crăticioáre