co
CON-1 Element de compunere însemnând „împreună cu”, care servește la formarea unor substantive (conșcolar, coreferent), a unor verbe (conlocui, conviețui) sau a unor adjective (conațional). [Var.: co-] – Din fr. co(n)-.
co
CÓBALT s. n. Element chimic metalic foarte dur, alb-argintiu, folosit la fabricarea unor oțeluri speciale, în radioterapie etc., iar sărurile sale la colorarea în albastru a obiectelor de sticlă, de porțelan etc. ♦ Vas, obiect de sticlă, de porțelan etc. colorat cu săruri de cobalt. [Acc. și: cobált] – Din fr. cobalt, germ. Kobalt. DOOM
!cóbalt s. n.; simb. Co
coabe
COÁBE s. f. v. cobe.
coabita
COABITÁ vb. I. intr. (Despre un bărbat și o femeie) A locui împreună, în aceeași casă; a conviețui. [Pron. co-a-, p.i. -tez, coabít. / cf. lat. cohabitare, fr. cohabiter]. DOOM
coabitá (a ~) (co-a-) vb., ind. prez. 3 coabiteáză
coabita
COABITÁ, coabitez, vb. I. Intranz. (Jur.) A locui, a trăi împreună (în aceeași casă) cu cineva; a conviețui. [Pr.: co-a-] – Din fr. cohabiter, lat. cohabitare.
coabitai
COABITÁ, coabitez, vb. I. Intranz. (Jur.) A locui, a trăi împreună (în aceeași casă) cu cineva; a conviețui. [Pr.: co-a-] – Din fr. cohabiter, lat. cohabitare.
coabitam
COABITÁ, coabitez, vb. I. Intranz. (Jur.) A locui, a trăi împreună (în aceeași casă) cu cineva; a conviețui. [Pr.: co-a-] – Din fr. cohabiter, lat. cohabitare.
coabitant
COABITÁNT, -Ă, coabitanți, -te, adj., s. m. și f. (Jur.) (Persoană) care locuiește împreună cu alții în aceeași casă. [Pr.: co-a-] – Din fr. cohabitant.
coabitanta
COABITÁNT, -Ă, coabitanți, -te, adj., s. m. și f. (Jur.) (Persoană) care locuiește împreună cu alții în aceeași casă. [Pr.: co-a-] – Din fr. cohabitant.
coabitante
COABITÁNT, -Ă, coabitanți, -te, adj., s. m. și f. (Jur.) (Persoană) care locuiește împreună cu alții în aceeași casă. [Pr.: co-a-] – Din fr. cohabitant.
coabitantei
COABITÁNT, -Ă, coabitanți, -te, adj., s. m. și f. (Jur.) (Persoană) care locuiește împreună cu alții în aceeași casă. [Pr.: co-a-] – Din fr. cohabitant.
coabitantele
COABITÁNT, -Ă, coabitanți, -te, adj., s. m. și f. (Jur.) (Persoană) care locuiește împreună cu alții în aceeași casă. [Pr.: co-a-] – Din fr. cohabitant.
coabitantelor
COABITÁNT, -Ă, coabitanți, -te, adj., s. m. și f. (Jur.) (Persoană) care locuiește împreună cu alții în aceeași casă. [Pr.: co-a-] – Din fr. cohabitant.
coabitantul
COABITÁNT, -Ă, coabitanți, -te, adj., s. m. și f. (Jur.) (Persoană) care locuiește împreună cu alții în aceeași casă. [Pr.: co-a-] – Din fr. cohabitant.
coabitantului
COABITÁNT, -Ă, coabitanți, -te, adj., s. m. și f. (Jur.) (Persoană) care locuiește împreună cu alții în aceeași casă. [Pr.: co-a-] – Din fr. cohabitant.
coabitanți
COABITÁNT, -Ă, coabitanți, -te, adj., s. m. și f. (Jur.) (Persoană) care locuiește împreună cu alții în aceeași casă. [Pr.: co-a-] – Din fr. cohabitant.
coabitanții
COABITÁNT, -Ă, coabitanți, -te, adj., s. m. și f. (Jur.) (Persoană) care locuiește împreună cu alții în aceeași casă. [Pr.: co-a-] – Din fr. cohabitant.
coabitanților
COABITÁNT, -Ă, coabitanți, -te, adj., s. m. și f. (Jur.) (Persoană) care locuiește împreună cu alții în aceeași casă. [Pr.: co-a-] – Din fr. cohabitant.
coabitare
COABITÁ, coabitez, vb. I. Intranz. (Jur.) A locui, a trăi împreună (în aceeași casă) cu cineva; a conviețui. [Pr.: co-a-] – Din fr. cohabiter, lat. cohabitare.
coabitare
COABITÁRE, coabitări, s. f. (Jur.) Faptul de a coabita: conviețuire. [Pr.: co-a-] – V. coabita. DOOM
coabitáre (co-a-) s. f., g.-d. art. coabitắrii; pl. coabitắri
coabitarea
COABITÁRE, coabitări, s. f. (Jur.) Faptul de a coabita: conviețuire. [Pr.: co-a-] – V. coabita. DOOM
coabitáre (co-a-) s. f., g.-d. art. coabitắrii; pl. coabitắri
coabitară
COABITÁ, coabitez, vb. I. Intranz. (Jur.) A locui, a trăi împreună (în aceeași casă) cu cineva; a conviețui. [Pr.: co-a-] – Din fr. cohabiter, lat. cohabitare.
coabitarăm
COABITÁ, coabitez, vb. I. Intranz. (Jur.) A locui, a trăi împreună (în aceeași casă) cu cineva; a conviețui. [Pr.: co-a-] – Din fr. cohabiter, lat. cohabitare.
coabitarăți
COABITÁ, coabitez, vb. I. Intranz. (Jur.) A locui, a trăi împreună (în aceeași casă) cu cineva; a conviețui. [Pr.: co-a-] – Din fr. cohabiter, lat. cohabitare.
coabitase
COABITÁ, coabitez, vb. I. Intranz. (Jur.) A locui, a trăi împreună (în aceeași casă) cu cineva; a conviețui. [Pr.: co-a-] – Din fr. cohabiter, lat. cohabitare.
coabitasem
COABITÁ, coabitez, vb. I. Intranz. (Jur.) A locui, a trăi împreună (în aceeași casă) cu cineva; a conviețui. [Pr.: co-a-] – Din fr. cohabiter, lat. cohabitare.
coabitaseră
COABITÁ, coabitez, vb. I. Intranz. (Jur.) A locui, a trăi împreună (în aceeași casă) cu cineva; a conviețui. [Pr.: co-a-] – Din fr. cohabiter, lat. cohabitare.
coabitaserăm
COABITÁ, coabitez, vb. I. Intranz. (Jur.) A locui, a trăi împreună (în aceeași casă) cu cineva; a conviețui. [Pr.: co-a-] – Din fr. cohabiter, lat. cohabitare.
coabitaserăți
COABITÁ, coabitez, vb. I. Intranz. (Jur.) A locui, a trăi împreună (în aceeași casă) cu cineva; a conviețui. [Pr.: co-a-] – Din fr. cohabiter, lat. cohabitare.
coabitaseși
COABITÁ, coabitez, vb. I. Intranz. (Jur.) A locui, a trăi împreună (în aceeași casă) cu cineva; a conviețui. [Pr.: co-a-] – Din fr. cohabiter, lat. cohabitare.
coabitaseți
COABITÁ, coabitez, vb. I. Intranz. (Jur.) A locui, a trăi împreună (în aceeași casă) cu cineva; a conviețui. [Pr.: co-a-] – Din fr. cohabiter, lat. cohabitare.
coabitat
COABITÁ, coabitez, vb. I. Intranz. (Jur.) A locui, a trăi împreună (în aceeași casă) cu cineva; a conviețui. [Pr.: co-a-] – Din fr. cohabiter, lat. cohabitare.
coabitau
COABITÁ, coabitez, vb. I. Intranz. (Jur.) A locui, a trăi împreună (în aceeași casă) cu cineva; a conviețui. [Pr.: co-a-] – Din fr. cohabiter, lat. cohabitare.
coabitași
COABITÁ, coabitez, vb. I. Intranz. (Jur.) A locui, a trăi împreună (în aceeași casă) cu cineva; a conviețui. [Pr.: co-a-] – Din fr. cohabiter, lat. cohabitare.
coabitați
COABITÁ, coabitez, vb. I. Intranz. (Jur.) A locui, a trăi împreună (în aceeași casă) cu cineva; a conviețui. [Pr.: co-a-] – Din fr. cohabiter, lat. cohabitare.
coabitația
COABITÁȚIE s. f. (Jur.) Coabitare. [Pr.: co-a-] – Din fr. cohabitation. DOOM
coabitáție (co-a-, -ți-e) s. f., art. coabitáția (-ți-a), g.-d. coabitáții, art. coabitáției
coabitație
COABITÁȚIE s. f. (Jur.) Coabitare. [Pr.: co-a-] – Din fr. cohabitation. DOOM
coabitáție (co-a-, -ți-e) s. f., art. coabitáția (-ți-a), g.-d. coabitáții, art. coabitáției
coabitației
COABITÁȚIE s. f. (Jur.) Coabitare. [Pr.: co-a-] – Din fr. cohabitation. DOOM
coabitáție (co-a-, -ți-e) s. f., art. coabitáția (-ți-a), g.-d. coabitáții, art. coabitáției
coabitații
COABITÁȚIE s. f. (Jur.) Coabitare. [Pr.: co-a-] – Din fr. cohabitation. DOOM
coabitáție (co-a-, -ți-e) s. f., art. coabitáția (-ți-a), g.-d. coabitáții, art. coabitáției
coabitațiile
COABITÁȚIE s. f. (Jur.) Coabitare. [Pr.: co-a-] – Din fr. cohabitation. DOOM
coabitáție (co-a-, -ți-e) s. f., art. coabitáția (-ți-a), g.-d. coabitáții, art. coabitáției
coabitațiilor
COABITÁȚIE s. f. (Jur.) Coabitare. [Pr.: co-a-] – Din fr. cohabitation. DOOM
coabitáție (co-a-, -ți-e) s. f., art. coabitáția (-ți-a), g.-d. coabitáții, art. coabitáției
coabitațiune
COABITAȚIÚNE s.f. v. coabitație
coabitează
COABITÁ, coabitez, vb. I. Intranz. (Jur.) A locui, a trăi împreună (în aceeași casă) cu cineva; a conviețui. [Pr.: co-a-] – Din fr. cohabiter, lat. cohabitare.
coabitez
COABITÁ, coabitez, vb. I. Intranz. (Jur.) A locui, a trăi împreună (în aceeași casă) cu cineva; a conviețui. [Pr.: co-a-] – Din fr. cohabiter, lat. cohabitare.
coabiteze
COABITÁ, coabitez, vb. I. Intranz. (Jur.) A locui, a trăi împreună (în aceeași casă) cu cineva; a conviețui. [Pr.: co-a-] – Din fr. cohabiter, lat. cohabitare.
coabitezi
COABITÁ, coabitez, vb. I. Intranz. (Jur.) A locui, a trăi împreună (în aceeași casă) cu cineva; a conviețui. [Pr.: co-a-] – Din fr. cohabiter, lat. cohabitare.
coabitând
COABITÁ, coabitez, vb. I. Intranz. (Jur.) A locui, a trăi împreună (în aceeași casă) cu cineva; a conviețui. [Pr.: co-a-] – Din fr. cohabiter, lat. cohabitare.
coabitînd
COABITÁ, coabitez, vb. I. Intranz. (Jur.) A locui, a trăi împreună (în aceeași casă) cu cineva; a conviețui. [Pr.: co-a-] – Din fr. cohabiter, lat. cohabitare.
coabitări
COABITÁRE, coabitări, s. f. (Jur.) Faptul de a coabita: conviețuire. [Pr.: co-a-] – V. coabita. DOOM
coabitáre (co-a-) s. f., g.-d. art. coabitắrii; pl. coabitắri
coabitării
COABITÁRE, coabitări, s. f. (Jur.) Faptul de a coabita: conviețuire. [Pr.: co-a-] – V. coabita. DOOM
coabitáre (co-a-) s. f., g.-d. art. coabitắrii; pl. coabitắri
coabitările
COABITÁRE, coabitări, s. f. (Jur.) Faptul de a coabita: conviețuire. [Pr.: co-a-] – V. coabita. DOOM
coabitáre (co-a-) s. f., g.-d. art. coabitắrii; pl. coabitắri
coabitărilor
COABITÁRE, coabitări, s. f. (Jur.) Faptul de a coabita: conviețuire. [Pr.: co-a-] – V. coabita. DOOM
coabitáre (co-a-) s. f., g.-d. art. coabitắrii; pl. coabitắri
coac
COAC s. m. Specie de stârc de noapte (Ardea nycticorax).
coace
COÁCE, coc, vb. III. 1. Tranz. A supune un aliment la acțiunea căldurii în cuptor pentru a deveni bun de mâncat. ◊ Expr. A-i coace (cuiva) turta sau a i-o coace = a încerca să-i facă rău (cuiva); a-i întinde (cuiva) o cursă. ♦ Refl. (Despre alimente) A deveni bun de mâncat prin acțiunea căldurii din cuptor. 2. Refl. (Despre fructe, semințe) A ajunge la maturitate sub acțiunea căldurii soarelui; a deveni bun de mâncat; (despre plante) a ajunge să aibă sămânța formată, maturizată. ♦ Tranz. (Despre soare sau căldură) A face ca fructele, plantele etc. să ajungă la maturitate, să fie bune de mâncat, să dea sămânță. ♦ Fig. (Despre oameni) A ajunge la maturitate, a se forma (din punct de vedere intelectual, al felului de a fi etc.); a se maturiza. 3. Refl. Fig. (Despre ființe) A se încinge, a se înăbuși de căldură. 4. Tranz. Fig. A pune ceva la cale cu intenții răuvoitoare; a urzi. 5. Intranz. (Despre bube și inflamații, p. ext. despre părți ale corpului) A face puroi. – Lat. pop. cocere (= coquere). DOOM
coáce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coc, 1 pl. coácem, imperf. 3 sg. coceá, perf. s. 1 sg. copséi, 1 pl. coápserăm; conj. prez. 3 să coácă; imper. 2 sg. coáce; ger. cocấnd; part. copt
coacem
COÁCE, coc, vb. III. 1. Tranz. A supune un aliment la acțiunea căldurii în cuptor pentru a deveni bun de mâncat. ◊ Expr. A-i coace (cuiva) turta sau a i-o coace = a încerca să-i facă rău (cuiva); a-i întinde (cuiva) o cursă. ♦ Refl. (Despre alimente) A deveni bun de mâncat prin acțiunea căldurii din cuptor. 2. Refl. (Despre fructe, semințe) A ajunge la maturitate sub acțiunea căldurii soarelui; a deveni bun de mâncat; (despre plante) a ajunge să aibă sămânța formată, maturizată. ♦ Tranz. (Despre soare sau căldură) A face ca fructele, plantele etc. să ajungă la maturitate, să fie bune de mâncat, să dea sămânță. ♦ Fig. (Despre oameni) A ajunge la maturitate, a se forma (din punct de vedere intelectual, al felului de a fi etc.); a se maturiza. 3. Refl. Fig. (Despre ființe) A se încinge, a se înăbuși de căldură. 4. Tranz. Fig. A pune ceva la cale cu intenții răuvoitoare; a urzi. 5. Intranz. (Despre bube și inflamații, p. ext. despre părți ale corpului) A face puroi. – Lat. pop. cocere (= coquere). DOOM
coáce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coc, 1 pl. coácem, imperf. 3 sg. coceá, perf. s. 1 sg. copséi, 1 pl. coápserăm; conj. prez. 3 să coácă; imper. 2 sg. coáce; ger. cocấnd; part. copt
coacere
COÁCE, coc, vb. III. 1. Tranz. A supune un aliment la acțiunea căldurii în cuptor pentru a deveni bun de mâncat. ◊ Expr. A-i coace (cuiva) turta sau a i-o coace = a încerca să-i facă rău (cuiva); a-i întinde (cuiva) o cursă. ♦ Refl. (Despre alimente) A deveni bun de mâncat prin acțiunea căldurii din cuptor. 2. Refl. (Despre fructe, semințe) A ajunge la maturitate sub acțiunea căldurii soarelui; a deveni bun de mâncat; (despre plante) a ajunge să aibă sămânța formată, maturizată. ♦ Tranz. (Despre soare sau căldură) A face ca fructele, plantele etc. să ajungă la maturitate, să fie bune de mâncat, să dea sămânță. ♦ Fig. (Despre oameni) A ajunge la maturitate, a se forma (din punct de vedere intelectual, al felului de a fi etc.); a se maturiza. 3. Refl. Fig. (Despre ființe) A se încinge, a se înăbuși de căldură. 4. Tranz. Fig. A pune ceva la cale cu intenții răuvoitoare; a urzi. 5. Intranz. (Despre bube și inflamații, p. ext. despre părți ale corpului) A face puroi. – Lat. pop. cocere (= coquere). DOOM
coáce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coc, 1 pl. coácem, imperf. 3 sg. coceá, perf. s. 1 sg. copséi, 1 pl. coápserăm; conj. prez. 3 să coácă; imper. 2 sg. coáce; ger. cocấnd; part. copt
coacere
COÁCERE s. f. Acțiunea de a (se) coace. – V. coace. DOOM
coácere s. f., g.-d. art. coácerii
coacerea
COÁCERE s. f. Acțiunea de a (se) coace. – V. coace. DOOM
coácere s. f., g.-d. art. coácerii
coaceri
COÁCERE s. f. Acțiunea de a (se) coace. – V. coace. DOOM
coácere s. f., g.-d. art. coácerii
coacerii
COÁCERE s. f. Acțiunea de a (se) coace. – V. coace. DOOM
coácere s. f., g.-d. art. coácerii
coacerile
COÁCERE s. f. Acțiunea de a (se) coace. – V. coace. DOOM
coácere s. f., g.-d. art. coácerii
coacerilor
COÁCERE s. f. Acțiunea de a (se) coace. – V. coace. DOOM
coácere s. f., g.-d. art. coácerii
coacervat
COACERVÁT, coacervate, s. n. (La pl.) Forme de viață microscopice considerate ca făcând trecerea între substanțele organice și primele organisme; (și la sg.) individ din aceste forme microscopice. [Pr.: co-a-] – Din fr. coacervat.
coacervate
COACERVÁT, coacervate, s. n. (La pl.) Forme de viață microscopice considerate ca făcând trecerea între substanțele organice și primele organisme; (și la sg.) individ din aceste forme microscopice. [Pr.: co-a-] – Din fr. coacervat.
coacervatele
COACERVÁT, coacervate, s. n. (La pl.) Forme de viață microscopice considerate ca făcând trecerea între substanțele organice și primele organisme; (și la sg.) individ din aceste forme microscopice. [Pr.: co-a-] – Din fr. coacervat.
coacervatelor
COACERVÁT, coacervate, s. n. (La pl.) Forme de viață microscopice considerate ca făcând trecerea între substanțele organice și primele organisme; (și la sg.) individ din aceste forme microscopice. [Pr.: co-a-] – Din fr. coacervat.
coacervatul
COACERVÁT, coacervate, s. n. (La pl.) Forme de viață microscopice considerate ca făcând trecerea între substanțele organice și primele organisme; (și la sg.) individ din aceste forme microscopice. [Pr.: co-a-] – Din fr. coacervat.
coacervatului
COACERVÁT, coacervate, s. n. (La pl.) Forme de viață microscopice considerate ca făcând trecerea între substanțele organice și primele organisme; (și la sg.) individ din aceste forme microscopice. [Pr.: co-a-] – Din fr. coacervat.
coacervația
COACERVÁȚIE s. f. (Chim.; Fiz.) Stare instabilă a unei soluții coloidale între starea de dizolvare și cea de precipitare. [Pr.: co-a-] – Din engl. coacervation. DOOM
coacerváție (co-a-, -ți-e) s. f., art. coacerváția (-ți-a), g.-d. coacerváții, art. coacerváției
coacervație
COACERVÁȚIE s. f. (Chim.; Fiz.) Stare instabilă a unei soluții coloidale între starea de dizolvare și cea de precipitare. [Pr.: co-a-] – Din engl. coacervation. DOOM
coacerváție (co-a-, -ți-e) s. f., art. coacerváția (-ți-a), g.-d. coacerváții, art. coacerváției
coacervației
COACERVÁȚIE s. f. (Chim.; Fiz.) Stare instabilă a unei soluții coloidale între starea de dizolvare și cea de precipitare. [Pr.: co-a-] – Din engl. coacervation. DOOM
coacerváție (co-a-, -ți-e) s. f., art. coacerváția (-ți-a), g.-d. coacerváții, art. coacerváției
coacervații
COACERVÁȚIE s. f. (Chim.; Fiz.) Stare instabilă a unei soluții coloidale între starea de dizolvare și cea de precipitare. [Pr.: co-a-] – Din engl. coacervation. DOOM
coacerváție (co-a-, -ți-e) s. f., art. coacerváția (-ți-a), g.-d. coacerváții, art. coacerváției
coaceți
COÁCE, coc, vb. III. 1. Tranz. A supune un aliment la acțiunea căldurii în cuptor pentru a deveni bun de mâncat. ◊ Expr. A-i coace (cuiva) turta sau a i-o coace = a încerca să-i facă rău (cuiva); a-i întinde (cuiva) o cursă. ♦ Refl. (Despre alimente) A deveni bun de mâncat prin acțiunea căldurii din cuptor. 2. Refl. (Despre fructe, semințe) A ajunge la maturitate sub acțiunea căldurii soarelui; a deveni bun de mâncat; (despre plante) a ajunge să aibă sămânța formată, maturizată. ♦ Tranz. (Despre soare sau căldură) A face ca fructele, plantele etc. să ajungă la maturitate, să fie bune de mâncat, să dea sămânță. ♦ Fig. (Despre oameni) A ajunge la maturitate, a se forma (din punct de vedere intelectual, al felului de a fi etc.); a se maturiza. 3. Refl. Fig. (Despre ființe) A se încinge, a se înăbuși de căldură. 4. Tranz. Fig. A pune ceva la cale cu intenții răuvoitoare; a urzi. 5. Intranz. (Despre bube și inflamații, p. ext. despre părți ale corpului) A face puroi. – Lat. pop. cocere (= coquere). DOOM
coáce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coc, 1 pl. coácem, imperf. 3 sg. coceá, perf. s. 1 sg. copséi, 1 pl. coápserăm; conj. prez. 3 să coácă; imper. 2 sg. coáce; ger. cocấnd; part. copt
coach
COACH s.m. (Rar) Antrenor cu sarcini mai ales administrative, organizatorice. // s.n. Automobil închis, cu două uși și scaune rabatabile pentru a permite accesul la locurile din spate. [Pron. coci. / < engl. coach].
coach
COACH s.m. (Rar) Antrenor cu sarcini mai ales administrative, organizatorice. // s.n. Automobil închis, cu două uși și scaune rabatabile pentru a permite accesul la locurile din spate. [Pron. coci. / < engl. coach].
coachizitoare
COACHIZITÓR, -OÁRE s.m. și f. Achizitor care cumpără ceva împreună cu altă persoană, tovarăș de cumpărare. [Pron. co-a-. / < co- + achizitor, după fr. coacquéreur]. DOOM
coachizitór (co-a-) s. m., pl. coachizitóri
coachizitoarea
COACHIZITÓR, -OÁRE s.m. și f. Achizitor care cumpără ceva împreună cu altă persoană, tovarăș de cumpărare. [Pron. co-a-. / < co- + achizitor, după fr. coacquéreur]. DOOM
coachizitór (co-a-) s. m., pl. coachizitóri
coachizitoarei
COACHIZITÓR, -OÁRE s.m. și f. Achizitor care cumpără ceva împreună cu altă persoană, tovarăș de cumpărare. [Pron. co-a-. / < co- + achizitor, după fr. coacquéreur]. DOOM
coachizitór (co-a-) s. m., pl. coachizitóri
coachizitoarele
COACHIZITÓR, -OÁRE s.m. și f. Achizitor care cumpără ceva împreună cu altă persoană, tovarăș de cumpărare. [Pron. co-a-. / < co- + achizitor, după fr. coacquéreur]. DOOM
coachizitór (co-a-) s. m., pl. coachizitóri
coachizitoarelor
COACHIZITÓR, -OÁRE s.m. și f. Achizitor care cumpără ceva împreună cu altă persoană, tovarăș de cumpărare. [Pron. co-a-. / < co- + achizitor, după fr. coacquéreur]. DOOM
coachizitór (co-a-) s. m., pl. coachizitóri
coachizitor
COACHIZITÓR, -OÁRE s.m. și f. Achizitor care cumpără ceva împreună cu altă persoană, tovarăș de cumpărare. [Pron. co-a-. / < co- + achizitor, după fr. coacquéreur]. DOOM
coachizitór (co-a-) s. m., pl. coachizitóri
coachizitori
COACHIZITÓR, -OÁRE s.m. și f. Achizitor care cumpără ceva împreună cu altă persoană, tovarăș de cumpărare. [Pron. co-a-. / < co- + achizitor, după fr. coacquéreur]. DOOM
coachizitór (co-a-) s. m., pl. coachizitóri
coachizitorii
COACHIZITÓR, -OÁRE s.m. și f. Achizitor care cumpără ceva împreună cu altă persoană, tovarăș de cumpărare. [Pron. co-a-. / < co- + achizitor, după fr. coacquéreur]. DOOM
coachizitór (co-a-) s. m., pl. coachizitóri
coachizitorilor
COACHIZITÓR, -OÁRE s.m. și f. Achizitor care cumpără ceva împreună cu altă persoană, tovarăș de cumpărare. [Pron. co-a-. / < co- + achizitor, după fr. coacquéreur]. DOOM
coachizitór (co-a-) s. m., pl. coachizitóri
coachizitorul
COACHIZITÓR, -OÁRE s.m. și f. Achizitor care cumpără ceva împreună cu altă persoană, tovarăș de cumpărare. [Pron. co-a-. / < co- + achizitor, după fr. coacquéreur]. DOOM
coachizitór (co-a-) s. m., pl. coachizitóri
coachizitorului
COACHIZITÓR, -OÁRE s.m. și f. Achizitor care cumpără ceva împreună cu altă persoană, tovarăș de cumpărare. [Pron. co-a-. / < co- + achizitor, după fr. coacquéreur]. DOOM
coachizitór (co-a-) s. m., pl. coachizitóri
coachiziția
COACHIZÍȚIE s.f. Achiziție comună făcută de mai multe persoane. [Pron. co-a-, gen. -iei. / < fr. coacquisition].
coachiziție
COACHIZÍȚIE s.f. Achiziție comună făcută de mai multe persoane. [Pron. co-a-, gen. -iei. / < fr. coacquisition].
coachiziției
COACHIZÍȚIE s.f. Achiziție comună făcută de mai multe persoane. [Pron. co-a-, gen. -iei. / < fr. coacquisition].
coachiziții
COACHIZÍȚIE s.f. Achiziție comună făcută de mai multe persoane. [Pron. co-a-, gen. -iei. / < fr. coacquisition].
coachizițiile
COACHIZÍȚIE s.f. Achiziție comună făcută de mai multe persoane. [Pron. co-a-, gen. -iei. / < fr. coacquisition].
coachizițiilor
COACHIZÍȚIE s.f. Achiziție comună făcută de mai multe persoane. [Pron. co-a-, gen. -iei. / < fr. coacquisition].
coacin
coácin (-nă), adj. – (Oaie) cu capul brun. – Mr., megl. coațin. Lat. coccĭnus „roșu” (Candrea, Éléments, 65; Pușcariu 383; Candrea-Dens., 382; REW 2008; Diculescu, Elemente, 438); cf. alb. kuatšë „cîrmîz”.
coacuzat
COACUZÁT, -Ă, coacuzați, -te, s. m. și f. Persoană acuzată împreună cu alta (sau cu altele) în același proces, considerată în raport cu aceasta (sau cu acestea). [Pr.: co-a-] – După fr. coaccusé. DOOM
coacuzátă (co-a-) s. f., g.-d. art. coacuzátei; pl. coacuzáte
coacuzata
COACUZÁT, -Ă, coacuzați, -te, s. m. și f. Persoană acuzată împreună cu alta (sau cu altele) în același proces, considerată în raport cu aceasta (sau cu acestea). [Pr.: co-a-] – După fr. coaccusé. DOOM
coacuzátă (co-a-) s. f., g.-d. art. coacuzátei; pl. coacuzáte
coacuzate
COACUZÁT, -Ă, coacuzați, -te, s. m. și f. Persoană acuzată împreună cu alta (sau cu altele) în același proces, considerată în raport cu aceasta (sau cu acestea). [Pr.: co-a-] – După fr. coaccusé. DOOM
coacuzátă (co-a-) s. f., g.-d. art. coacuzátei; pl. coacuzáte
coacuzatei
COACUZÁT, -Ă, coacuzați, -te, s. m. și f. Persoană acuzată împreună cu alta (sau cu altele) în același proces, considerată în raport cu aceasta (sau cu acestea). [Pr.: co-a-] – După fr. coaccusé. DOOM
coacuzátă (co-a-) s. f., g.-d. art. coacuzátei; pl. coacuzáte
coacuzatele
COACUZÁT, -Ă, coacuzați, -te, s. m. și f. Persoană acuzată împreună cu alta (sau cu altele) în același proces, considerată în raport cu aceasta (sau cu acestea). [Pr.: co-a-] – După fr. coaccusé. DOOM
coacuzátă (co-a-) s. f., g.-d. art. coacuzátei; pl. coacuzáte
coacuzatelor
COACUZÁT, -Ă, coacuzați, -te, s. m. și f. Persoană acuzată împreună cu alta (sau cu altele) în același proces, considerată în raport cu aceasta (sau cu acestea). [Pr.: co-a-] – După fr. coaccusé. DOOM
coacuzátă (co-a-) s. f., g.-d. art. coacuzátei; pl. coacuzáte
coacuzatul
COACUZÁT, -Ă, coacuzați, -te, s. m. și f. Persoană acuzată împreună cu alta (sau cu altele) în același proces, considerată în raport cu aceasta (sau cu acestea). [Pr.: co-a-] – După fr. coaccusé. DOOM
coacuzátă (co-a-) s. f., g.-d. art. coacuzátei; pl. coacuzáte
coacuzatului
COACUZÁT, -Ă, coacuzați, -te, s. m. și f. Persoană acuzată împreună cu alta (sau cu altele) în același proces, considerată în raport cu aceasta (sau cu acestea). [Pr.: co-a-] – După fr. coaccusé. DOOM
coacuzátă (co-a-) s. f., g.-d. art. coacuzátei; pl. coacuzáte
coacuzați
COACUZÁT, -Ă, coacuzați, -te, s. m. și f. Persoană acuzată împreună cu alta (sau cu altele) în același proces, considerată în raport cu aceasta (sau cu acestea). [Pr.: co-a-] – După fr. coaccusé. DOOM
coacuzátă (co-a-) s. f., g.-d. art. coacuzátei; pl. coacuzáte
coacuzații
COACUZÁT, -Ă, coacuzați, -te, s. m. și f. Persoană acuzată împreună cu alta (sau cu altele) în același proces, considerată în raport cu aceasta (sau cu acestea). [Pr.: co-a-] – După fr. coaccusé. DOOM
coacuzátă (co-a-) s. f., g.-d. art. coacuzátei; pl. coacuzáte
coacuzaților
COACUZÁT, -Ă, coacuzați, -te, s. m. și f. Persoană acuzată împreună cu alta (sau cu altele) în același proces, considerată în raport cu aceasta (sau cu acestea). [Pr.: co-a-] – După fr. coaccusé. DOOM
coacuzátă (co-a-) s. f., g.-d. art. coacuzátei; pl. coacuzáte
coacă
coácă (cóci), s. f. – 1. Manivelă. – 2. Cobiliță. Sb. kvaka „cîrlig” (DAR). Cuvînt rar, în Banat și Olt. – Der. cocaie, s. f. (cîrlig, cange; cobiliță; băț, par) cu suf. -aie (după DAR, din mag. kakó; după Scriban, din bg., sb. kuka).
coacă
COÁCE, coc, vb. III. 1. Tranz. A supune un aliment la acțiunea căldurii în cuptor pentru a deveni bun de mâncat. ◊ Expr. A-i coace (cuiva) turta sau a i-o coace = a încerca să-i facă rău (cuiva); a-i întinde (cuiva) o cursă. ♦ Refl. (Despre alimente) A deveni bun de mâncat prin acțiunea căldurii din cuptor. 2. Refl. (Despre fructe, semințe) A ajunge la maturitate sub acțiunea căldurii soarelui; a deveni bun de mâncat; (despre plante) a ajunge să aibă sămânța formată, maturizată. ♦ Tranz. (Despre soare sau căldură) A face ca fructele, plantele etc. să ajungă la maturitate, să fie bune de mâncat, să dea sămânță. ♦ Fig. (Despre oameni) A ajunge la maturitate, a se forma (din punct de vedere intelectual, al felului de a fi etc.); a se maturiza. 3. Refl. Fig. (Despre ființe) A se încinge, a se înăbuși de căldură. 4. Tranz. Fig. A pune ceva la cale cu intenții răuvoitoare; a urzi. 5. Intranz. (Despre bube și inflamații, p. ext. despre părți ale corpului) A face puroi. – Lat. pop. cocere (= coquere). DOOM
coáce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coc, 1 pl. coácem, imperf. 3 sg. coceá, perf. s. 1 sg. copséi, 1 pl. coápserăm; conj. prez. 3 să coácă; imper. 2 sg. coáce; ger. cocấnd; part. copt
coacăz
COÁCĂZ, coacăzi, s. m. Arbust cu frunze formate din cinci lobi, cu flori galbene-verzui dispuse în ciorchini, cultivat pentru fructele sale comestibile (Ribes rubrum). – Din coacăză (derivat regresiv). DOOM
coácăz s. m., pl. coácăzi
coacăza
COÁCĂZĂ, coacăze, s. f. Fructul comestibil al coacăzului, în formă de bobițe roșii, cu gust acrișor, dispuse în ciorchini; pomușoară. – Cf. alb. kokëzë. DOOM
coácăză s. f., g.-d. art. coácăzei; pl. coácăze
coacăze
COÁCĂZĂ, coacăze, s. f. Fructul comestibil al coacăzului, în formă de bobițe roșii, cu gust acrișor, dispuse în ciorchini; pomușoară. – Cf. alb. kokëzë. DOOM
coácăză s. f., g.-d. art. coácăzei; pl. coácăze
coacăzei
COÁCĂZĂ, coacăze, s. f. Fructul comestibil al coacăzului, în formă de bobițe roșii, cu gust acrișor, dispuse în ciorchini; pomușoară. – Cf. alb. kokëzë. DOOM
coácăză s. f., g.-d. art. coácăzei; pl. coácăze
coacăzele
COÁCĂZĂ, coacăze, s. f. Fructul comestibil al coacăzului, în formă de bobițe roșii, cu gust acrișor, dispuse în ciorchini; pomușoară. – Cf. alb. kokëzë. DOOM
coácăză s. f., g.-d. art. coácăzei; pl. coácăze
coacăzelor
COÁCĂZĂ, coacăze, s. f. Fructul comestibil al coacăzului, în formă de bobițe roșii, cu gust acrișor, dispuse în ciorchini; pomușoară. – Cf. alb. kokëzë. DOOM
coácăză s. f., g.-d. art. coácăzei; pl. coácăze
coacăzi
COÁCĂZ, coacăzi, s. m. Arbust cu frunze formate din cinci lobi, cu flori galbene-verzui dispuse în ciorchini, cultivat pentru fructele sale comestibile (Ribes rubrum). – Din coacăză (derivat regresiv). DOOM
coácăz s. m., pl. coácăzi
coacăzii
COÁCĂZ, coacăzi, s. m. Arbust cu frunze formate din cinci lobi, cu flori galbene-verzui dispuse în ciorchini, cultivat pentru fructele sale comestibile (Ribes rubrum). – Din coacăză (derivat regresiv). DOOM
coácăz s. m., pl. coácăzi
coacăzilor
COÁCĂZ, coacăzi, s. m. Arbust cu frunze formate din cinci lobi, cu flori galbene-verzui dispuse în ciorchini, cultivat pentru fructele sale comestibile (Ribes rubrum). – Din coacăză (derivat regresiv). DOOM
coácăz s. m., pl. coácăzi
coacăzul
COÁCĂZ, coacăzi, s. m. Arbust cu frunze formate din cinci lobi, cu flori galbene-verzui dispuse în ciorchini, cultivat pentru fructele sale comestibile (Ribes rubrum). – Din coacăză (derivat regresiv). DOOM
coácăz s. m., pl. coácăzi
coacăzului
COÁCĂZ, coacăzi, s. m. Arbust cu frunze formate din cinci lobi, cu flori galbene-verzui dispuse în ciorchini, cultivat pentru fructele sale comestibile (Ribes rubrum). – Din coacăză (derivat regresiv). DOOM
coácăz s. m., pl. coácăzi
coacționar
COACȚIONÁR, -Ă, coacționari, -e, s. m. și f. Persoană care posedă acțiuni (II) împreună cu altcineva. [Pr.: co-ac-ți-o-] – Co- + acționar.
coacționar
COACȚIONÁR, -Ă, coacționari, -e, s. m. și f. Persoană care posedă acțiuni (II) împreună cu altcineva. [Pr.: co-ac-ți-o-] – Co- + acționar.
coacționara
COACȚIONÁR, -Ă, coacționari, -e, s. m. și f. Persoană care posedă acțiuni (II) împreună cu altcineva. [Pr.: co-ac-ți-o-] – Co- + acționar.
coacționara
COACȚIONÁR, -Ă, coacționari, -e, s. m. și f. Persoană care posedă acțiuni (II) împreună cu altcineva. [Pr.: co-ac-ți-o-] – Co- + acționar.
coacționare
COACȚIONÁR, -Ă, coacționari, -e, s. m. și f. Persoană care posedă acțiuni (II) împreună cu altcineva. [Pr.: co-ac-ți-o-] – Co- + acționar.
coacționare
COACȚIONÁR, -Ă, coacționari, -e, s. m. și f. Persoană care posedă acțiuni (II) împreună cu altcineva. [Pr.: co-ac-ți-o-] – Co- + acționar.
coacționarei
COACȚIONÁR, -Ă, coacționari, -e, s. m. și f. Persoană care posedă acțiuni (II) împreună cu altcineva. [Pr.: co-ac-ți-o-] – Co- + acționar.
coacționarei
COACȚIONÁR, -Ă, coacționari, -e, s. m. și f. Persoană care posedă acțiuni (II) împreună cu altcineva. [Pr.: co-ac-ți-o-] – Co- + acționar.
coacționarele
COACȚIONÁR, -Ă, coacționari, -e, s. m. și f. Persoană care posedă acțiuni (II) împreună cu altcineva. [Pr.: co-ac-ți-o-] – Co- + acționar.
coacționarele
COACȚIONÁR, -Ă, coacționari, -e, s. m. și f. Persoană care posedă acțiuni (II) împreună cu altcineva. [Pr.: co-ac-ți-o-] – Co- + acționar.
coacționarelor
COACȚIONÁR, -Ă, coacționari, -e, s. m. și f. Persoană care posedă acțiuni (II) împreună cu altcineva. [Pr.: co-ac-ți-o-] – Co- + acționar.
coacționarelor
COACȚIONÁR, -Ă, coacționari, -e, s. m. și f. Persoană care posedă acțiuni (II) împreună cu altcineva. [Pr.: co-ac-ți-o-] – Co- + acționar.
coacționari
COACȚIONÁR, -Ă, coacționari, -e, s. m. și f. Persoană care posedă acțiuni (II) împreună cu altcineva. [Pr.: co-ac-ți-o-] – Co- + acționar.
coacționari
COACȚIONÁR, -Ă, coacționari, -e, s. m. și f. Persoană care posedă acțiuni (II) împreună cu altcineva. [Pr.: co-ac-ți-o-] – Co- + acționar.
coacționarii
COACȚIONÁR, -Ă, coacționari, -e, s. m. și f. Persoană care posedă acțiuni (II) împreună cu altcineva. [Pr.: co-ac-ți-o-] – Co- + acționar.
coacționarii
COACȚIONÁR, -Ă, coacționari, -e, s. m. și f. Persoană care posedă acțiuni (II) împreună cu altcineva. [Pr.: co-ac-ți-o-] – Co- + acționar.
coacționarilor
COACȚIONÁR, -Ă, coacționari, -e, s. m. și f. Persoană care posedă acțiuni (II) împreună cu altcineva. [Pr.: co-ac-ți-o-] – Co- + acționar.
coacționarilor
COACȚIONÁR, -Ă, coacționari, -e, s. m. și f. Persoană care posedă acțiuni (II) împreună cu altcineva. [Pr.: co-ac-ți-o-] – Co- + acționar.
coacționarul
COACȚIONÁR, -Ă, coacționari, -e, s. m. și f. Persoană care posedă acțiuni (II) împreună cu altcineva. [Pr.: co-ac-ți-o-] – Co- + acționar.
coacționarul
COACȚIONÁR, -Ă, coacționari, -e, s. m. și f. Persoană care posedă acțiuni (II) împreună cu altcineva. [Pr.: co-ac-ți-o-] – Co- + acționar.
coacționarului
COACȚIONÁR, -Ă, coacționari, -e, s. m. și f. Persoană care posedă acțiuni (II) împreună cu altcineva. [Pr.: co-ac-ți-o-] – Co- + acționar.
coacționarului
COACȚIONÁR, -Ă, coacționari, -e, s. m. și f. Persoană care posedă acțiuni (II) împreună cu altcineva. [Pr.: co-ac-ți-o-] – Co- + acționar.
coacțiune
COACȚIÚNE s.f. Acțiune făcută împreună cu altcineva. [Pron. co-ac- / cf. it. coazione].
coacțiunea
COACȚIÚNE s.f. Acțiune făcută împreună cu altcineva. [Pron. co-ac- / cf. it. coazione].
coacțiuni
COACȚIÚNE s.f. Acțiune făcută împreună cu altcineva. [Pron. co-ac- / cf. it. coazione].
coacțiunii
COACȚIÚNE s.f. Acțiune făcută împreună cu altcineva. [Pron. co-ac- / cf. it. coazione].
coacțiunile
COACȚIÚNE s.f. Acțiune făcută împreună cu altcineva. [Pron. co-ac- / cf. it. coazione].
coacțiunilor
COACȚIÚNE s.f. Acțiune făcută împreună cu altcineva. [Pron. co-ac- / cf. it. coazione].
coada
COÁDĂ, cozi, s. f. 1. Apendice terminal al părții posterioare a corpului animalelor vertebrate; smoc de păr sau de pene care acoperă acest apendice sau care crește în prelungirea lui. ◊ Expr. A da din coadă = (despre oameni; fam.) a se linguși pe lângă cineva; a se bucura. A-și vârî (sau băga) coada (în ceva) = a se amesteca în chestiuni care nu-l privesc. Își vâră (sau și-a vârât, își bagă, și-a băgat etc.) dracul coada (în ceva), se spune când într-o situație se ivesc neînțelegeri sau complicații (neașteptate). A călca (pe cineva) pe coadă = a jigni, a supăra (pe cineva). A pune coada pe (sau la) spinare = a pleca (pe furiș), a o șterge (lăsând lucrurile nerezolvate). Cu coada între picioare = (despre oameni) umilit, rușinat; fără a fi reușit. (Pop.) A-și face coada colac = a se sustrage de la ceva. A trage mâța (sau pe dracul) de coadă = a o duce greu din punct de vedere material, a face cu greu față nevoilor minime de trai. (Get-beget) coada vacii = neaoș; vechi, băștinaș; de origine rurală. (Fam.) A prinde prepelița (sau purceaua) de coadă = a se îmbăta. ♦ Partea dindărăt, mai îngustă, a corpului unor animale (a peștelui, a șarpelui, a racului etc.). 2. Păr (de pe capul femeilor) crescut lung și apoi împletit; cosiță. 3. Parte a unei plante care leagă fructul, frunza sau floarea de tulpină sau de creangă. V. peduncul. 4. Partea dinapoi (prelungită sau care se târăște pe jos) a unor obiecte de îmbrăcăminte (mai ales a celor purtate de femei); trenă. ◊ Expr. A se ține de coada cuiva sau a se ține (sau a umbla) coadă după cineva = a fi nedespărțit de cineva, a se ține cu insistență și pretutindeni de cineva. ♦ Prelungire luminoasă a cometelor. ♦ Fâșie foarte îngustă din cârpe (înnodate) sau din hârtie care se atârnă de partea de jos a unui zmeu spre a-i menține echilibrul în aer. 5. Parte a unui instrument sau a unui obiect de care se apucă cu mâna; mâner. ◊ Expr. A lua (sau a apuca ceva) de coadă = a se apuca de treabă, a începe (ceva). A-și vedea de coada măturii (sau tigăii) = a se ocupa (numai) de treburile gospodărești. Coadă de topor = persoană care servește drept unealtă în mâna dușmanului. 6. Partea terminală a unui lucru sau, p. gener., a unui fenomen, a unei perioade de timp etc.; bucată de la capătul unui lucru; sfârșit, extremitate. ◊ Loc. adv. La (sau în) coadă = pe cel din urmă loc sau printre ultimii (într-o întrecere, la școală etc.). De la coadă = de la sfârșit spre început. ◊ Expr. A nu avea nici cap, nici coadă = a nu avea niciun plan, nicio ordine; a fi fără înțeles, confuz. ♦ Coada ochiului = marginea, unghiul extern al ochiului. ♦ Partea unde se îngustează un lac, un iaz etc.; loc pe unde se scurge apa dintr-un râu în heleșteu. 7. Șir (lung) de oameni care își așteaptă rândul la ceva, undeva. ◊ Expr. A face coadă = a sta într-un șir (lung) de oameni, așteptând să-i vină rândul la ceva, undeva. 8. Compuse: coada-calului = a) nume dat mai multor plante erbacee caracterizate prin două tipuri de tulpini: una fertilă și alta sterilă; barba-ursului (Equisetum); b) plantă erbacee acvatică cu frunze liniare și cu flori mici, verzui (Hippuris vulgaris); coada-cocoșului = nume dat mai multor specii de plante erbacee cu flori albe, întrebuințate în medicina populară (Polygonatum); coada-mielului = a) plantă erbacee cu frunze lucitoare și cu flori violete (Verbascum phoeniceum); b) mică plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu flori de culoare albastru-deschis cu vinișoare mai întunecate (Veronica prostrata); coada-mâței = plantă erbacee cu flori mici, roz (Leonurus marrubiastrum); coada-mâței-de-baltă = nume dat mai multor specii de mușchi de culoare albă-gălbuie, care cresc prin locurile umede și contribuie la formarea turbei (Sphagnum); coada-racului = plantă erbacee cu flori mari de culoare galbenă (Potentilla anserina); coada-șoricelului = plantă erbacee medicinală cu frunze penate, păroase, cu flori albe sau trandafirii (Achillea millefolium); coada-vacii = a) plantă erbacee țepoasă, înaltă, cu frunze lanceolate și cu flori albe, dispuse în spice (Echium altissimum); b) plantă erbacee cu flori violete sau roșietice (Salvia silvestris); coada-vulpii = plantă erbacee cu frunze lucioase pe partea inferioară, cu flori verzi dispuse în formă de spic, folosită ca furaj (Alopecurus pratensis); coada-zmeului = plantă veninoasă cu tulpina târâtoare și cu fructele în forma unor bobițe roșii, care crește prin mlaștini (Calla palustris); coada-rândunicii = numele a doi fluturi mari, frumos colorați, care au câte o prelungire în partea posterioară a aripilor (Papilio machaon și podalirius). [Pl. și: (2) coade] – Lat. coda (= cauda). DOOM
coádă s. f., g.-d. art. cózii; pl. cozi
coadnat
COADNÁT, -Ă adj. (Despre părți ale plantei) Care s-au dezvoltat împreună, unindu-se, aderând una la alta. [Pron. co-ad-. / < fr. coadné].
coadnata
COADNÁT, -Ă adj. (Despre părți ale plantei) Care s-au dezvoltat împreună, unindu-se, aderând una la alta. [Pron. co-ad-. / < fr. coadné].
coadnate
COADNÁT, -Ă adj. (Despre părți ale plantei) Care s-au dezvoltat împreună, unindu-se, aderând una la alta. [Pron. co-ad-. / < fr. coadné].
coadnatei
COADNÁT, -Ă adj. (Despre părți ale plantei) Care s-au dezvoltat împreună, unindu-se, aderând una la alta. [Pron. co-ad-. / < fr. coadné].
coadnatele
COADNÁT, -Ă adj. (Despre părți ale plantei) Care s-au dezvoltat împreună, unindu-se, aderând una la alta. [Pron. co-ad-. / < fr. coadné].
coadnatelor
COADNÁT, -Ă adj. (Despre părți ale plantei) Care s-au dezvoltat împreună, unindu-se, aderând una la alta. [Pron. co-ad-. / < fr. coadné].
coadnatul
COADNÁT, -Ă adj. (Despre părți ale plantei) Care s-au dezvoltat împreună, unindu-se, aderând una la alta. [Pron. co-ad-. / < fr. coadné].
coadnatului
COADNÁT, -Ă adj. (Despre părți ale plantei) Care s-au dezvoltat împreună, unindu-se, aderând una la alta. [Pron. co-ad-. / < fr. coadné].
coadnați
COADNÁT, -Ă adj. (Despre părți ale plantei) Care s-au dezvoltat împreună, unindu-se, aderând una la alta. [Pron. co-ad-. / < fr. coadné].
coadnație
COADNÁȚIE s.f. (Bot.) Starea a două organe coadnate. [Pron. co-ad-, gen. -iei. / < fr. coadnation].
coadnații
COADNÁT, -Ă adj. (Despre părți ale plantei) Care s-au dezvoltat împreună, unindu-se, aderând una la alta. [Pron. co-ad-. / < fr. coadné].
coadnaților
COADNÁT, -Ă adj. (Despre părți ale plantei) Care s-au dezvoltat împreună, unindu-se, aderând una la alta. [Pron. co-ad-. / < fr. coadné].
coafa
COAFÁ, coafez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) pieptăna cu îngrijire, a(-și) aranja, a(-și) ondula părul (la coafor). – Din fr. coiffer. DOOM
coafá (a ~) (coa-) vb., ind. prez. 3 coafeáză
coafa
COÁFĂ s.f. Înveliș de metal sau de material plastic al părții ogivale a unor proiectile. [Pron. coa-fă. / < fr. coiffe]. DOOM
coáfă (coa-) s. f., g.-d. art. coáfei; pl. coáfe
coafai
COAFÁ, coafez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) pieptăna cu îngrijire, a(-și) aranja, a(-și) ondula părul (la coafor). – Din fr. coiffer. DOOM
coafá (a ~) (coa-) vb., ind. prez. 3 coafeáză
coafam
COAFÁ, coafez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) pieptăna cu îngrijire, a(-și) aranja, a(-și) ondula părul (la coafor). – Din fr. coiffer. DOOM
coafá (a ~) (coa-) vb., ind. prez. 3 coafeáză
coafare
COAFÁ, coafez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) pieptăna cu îngrijire, a(-și) aranja, a(-și) ondula părul (la coafor). – Din fr. coiffer. DOOM
coafá (a ~) (coa-) vb., ind. prez. 3 coafeáză
coafare
COAFÁRE s. f. Acțiunea de a (se) coafa. – V. coafa. DOOM
coafáre (coa-) s. f., g.-d. art. coafắrii
coafarea
COAFÁRE s. f. Acțiunea de a (se) coafa. – V. coafa. DOOM
coafáre (coa-) s. f., g.-d. art. coafắrii
coafară
COAFÁ, coafez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) pieptăna cu îngrijire, a(-și) aranja, a(-și) ondula părul (la coafor). – Din fr. coiffer. DOOM
coafá (a ~) (coa-) vb., ind. prez. 3 coafeáză
coafarăm
COAFÁ, coafez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) pieptăna cu îngrijire, a(-și) aranja, a(-și) ondula părul (la coafor). – Din fr. coiffer. DOOM
coafá (a ~) (coa-) vb., ind. prez. 3 coafeáză
coafarăți
COAFÁ, coafez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) pieptăna cu îngrijire, a(-și) aranja, a(-și) ondula părul (la coafor). – Din fr. coiffer. DOOM
coafá (a ~) (coa-) vb., ind. prez. 3 coafeáză
coafase
COAFÁ, coafez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) pieptăna cu îngrijire, a(-și) aranja, a(-și) ondula părul (la coafor). – Din fr. coiffer. DOOM
coafá (a ~) (coa-) vb., ind. prez. 3 coafeáză
coafasem
COAFÁ, coafez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) pieptăna cu îngrijire, a(-și) aranja, a(-și) ondula părul (la coafor). – Din fr. coiffer. DOOM
coafá (a ~) (coa-) vb., ind. prez. 3 coafeáză
coafaseră
COAFÁ, coafez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) pieptăna cu îngrijire, a(-și) aranja, a(-și) ondula părul (la coafor). – Din fr. coiffer. DOOM
coafá (a ~) (coa-) vb., ind. prez. 3 coafeáză
coafaserăm
COAFÁ, coafez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) pieptăna cu îngrijire, a(-și) aranja, a(-și) ondula părul (la coafor). – Din fr. coiffer. DOOM
coafá (a ~) (coa-) vb., ind. prez. 3 coafeáză
coafaserăți
COAFÁ, coafez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) pieptăna cu îngrijire, a(-și) aranja, a(-și) ondula părul (la coafor). – Din fr. coiffer. DOOM
coafá (a ~) (coa-) vb., ind. prez. 3 coafeáză
coafaseși
COAFÁ, coafez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) pieptăna cu îngrijire, a(-și) aranja, a(-și) ondula părul (la coafor). – Din fr. coiffer. DOOM
coafá (a ~) (coa-) vb., ind. prez. 3 coafeáză
coafaseți
COAFÁ, coafez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) pieptăna cu îngrijire, a(-și) aranja, a(-și) ondula părul (la coafor). – Din fr. coiffer. DOOM
coafá (a ~) (coa-) vb., ind. prez. 3 coafeáză
coafat
COAFÁ, coafez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) pieptăna cu îngrijire, a(-și) aranja, a(-și) ondula părul (la coafor). – Din fr. coiffer. DOOM
coafá (a ~) (coa-) vb., ind. prez. 3 coafeáză
coafat
COAFÁT2, -Ă, coafați, -te, adj. (Despre oameni) Care are părul pieptănat cu grijă, ondulat; (despre păr) care este pieptănat cu grijă, ondulat. – V. coafa.
coafat
COAFÁT1 s. n. Faptul de a (se) coafa. – V. coafa. DOOM
coafát (coa-) s. n.
coafata
COAFÁT2, -Ă, coafați, -te, adj. (Despre oameni) Care are părul pieptănat cu grijă, ondulat; (despre păr) care este pieptănat cu grijă, ondulat. – V. coafa.
coafate
COAFÁT2, -Ă, coafați, -te, adj. (Despre oameni) Care are părul pieptănat cu grijă, ondulat; (despre păr) care este pieptănat cu grijă, ondulat. – V. coafa.
coafatei
COAFÁT2, -Ă, coafați, -te, adj. (Despre oameni) Care are părul pieptănat cu grijă, ondulat; (despre păr) care este pieptănat cu grijă, ondulat. – V. coafa.
coafatele
COAFÁT2, -Ă, coafați, -te, adj. (Despre oameni) Care are părul pieptănat cu grijă, ondulat; (despre păr) care este pieptănat cu grijă, ondulat. – V. coafa.
coafatelor
COAFÁT2, -Ă, coafați, -te, adj. (Despre oameni) Care are părul pieptănat cu grijă, ondulat; (despre păr) care este pieptănat cu grijă, ondulat. – V. coafa.
coafatul
COAFÁT2, -Ă, coafați, -te, adj. (Despre oameni) Care are părul pieptănat cu grijă, ondulat; (despre păr) care este pieptănat cu grijă, ondulat. – V. coafa.
coafatului
COAFÁT2, -Ă, coafați, -te, adj. (Despre oameni) Care are părul pieptănat cu grijă, ondulat; (despre păr) care este pieptănat cu grijă, ondulat. – V. coafa.
coafau
COAFÁ, coafez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) pieptăna cu îngrijire, a(-și) aranja, a(-și) ondula părul (la coafor). – Din fr. coiffer. DOOM
coafá (a ~) (coa-) vb., ind. prez. 3 coafeáză
coafași
COAFÁ, coafez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) pieptăna cu îngrijire, a(-și) aranja, a(-și) ondula părul (la coafor). – Din fr. coiffer. DOOM
coafá (a ~) (coa-) vb., ind. prez. 3 coafeáză
coafați
COAFÁ, coafez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) pieptăna cu îngrijire, a(-și) aranja, a(-și) ondula părul (la coafor). – Din fr. coiffer. DOOM
coafá (a ~) (coa-) vb., ind. prez. 3 coafeáză
coafați
COAFÁT2, -Ă, coafați, -te, adj. (Despre oameni) Care are părul pieptănat cu grijă, ondulat; (despre păr) care este pieptănat cu grijă, ondulat. – V. coafa.
coafații
COAFÁT2, -Ă, coafați, -te, adj. (Despre oameni) Care are părul pieptănat cu grijă, ondulat; (despre păr) care este pieptănat cu grijă, ondulat. – V. coafa.
coafaților
COAFÁT2, -Ă, coafați, -te, adj. (Despre oameni) Care are părul pieptănat cu grijă, ondulat; (despre păr) care este pieptănat cu grijă, ondulat. – V. coafa.
coafe
COÁFĂ s.f. Înveliș de metal sau de material plastic al părții ogivale a unor proiectile. [Pron. coa-fă. / < fr. coiffe]. DOOM
coáfă (coa-) s. f., g.-d. art. coáfei; pl. coáfe
coafează
COAFÁ, coafez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) pieptăna cu îngrijire, a(-și) aranja, a(-și) ondula părul (la coafor). – Din fr. coiffer. DOOM
coafá (a ~) (coa-) vb., ind. prez. 3 coafeáză
coafei
COÁFĂ s.f. Înveliș de metal sau de material plastic al părții ogivale a unor proiectile. [Pron. coa-fă. / < fr. coiffe]. DOOM
coáfă (coa-) s. f., g.-d. art. coáfei; pl. coáfe
coafele
COÁFĂ s.f. Înveliș de metal sau de material plastic al părții ogivale a unor proiectile. [Pron. coa-fă. / < fr. coiffe]. DOOM
coáfă (coa-) s. f., g.-d. art. coáfei; pl. coáfe
coafelor
COÁFĂ s.f. Înveliș de metal sau de material plastic al părții ogivale a unor proiectile. [Pron. coa-fă. / < fr. coiffe]. DOOM
coáfă (coa-) s. f., g.-d. art. coáfei; pl. coáfe
coafez
COAFÁ, coafez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) pieptăna cu îngrijire, a(-și) aranja, a(-și) ondula părul (la coafor). – Din fr. coiffer. DOOM
coafá (a ~) (coa-) vb., ind. prez. 3 coafeáză
coafeza
COAFÉZĂ, coafeze, s. f. Femeie care are meseria de a coafa. – Din fr. coiffeuse. DOOM
coaféză (coa-) s. f., g.-d. art. coafézei; pl. coaféze
coafeze
COAFÁ, coafez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) pieptăna cu îngrijire, a(-și) aranja, a(-și) ondula părul (la coafor). – Din fr. coiffer. DOOM
coafá (a ~) (coa-) vb., ind. prez. 3 coafeáză
coafeze
COAFÉZĂ, coafeze, s. f. Femeie care are meseria de a coafa. – Din fr. coiffeuse. DOOM
coaféză (coa-) s. f., g.-d. art. coafézei; pl. coaféze
coafezei
COAFÉZĂ, coafeze, s. f. Femeie care are meseria de a coafa. – Din fr. coiffeuse. DOOM
coaféză (coa-) s. f., g.-d. art. coafézei; pl. coaféze
coafezele
COAFÉZĂ, coafeze, s. f. Femeie care are meseria de a coafa. – Din fr. coiffeuse. DOOM
coaféză (coa-) s. f., g.-d. art. coafézei; pl. coaféze
coafezelor
COAFÉZĂ, coafeze, s. f. Femeie care are meseria de a coafa. – Din fr. coiffeuse. DOOM
coaféză (coa-) s. f., g.-d. art. coafézei; pl. coaféze
coafezi
COAFÁ, coafez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) pieptăna cu îngrijire, a(-și) aranja, a(-și) ondula părul (la coafor). – Din fr. coiffer. DOOM
coafá (a ~) (coa-) vb., ind. prez. 3 coafeáză
coafor
COAFÓR, coafori, s. m. Bărbat care are meseria de a coafa. – Din fr. coiffeur. DOOM
coafór (coa-) s. m., pl. coafóri
coafori
COAFÓR, coafori, s. m. Bărbat care are meseria de a coafa. – Din fr. coiffeur. DOOM
coafór (coa-) s. m., pl. coafóri
coaforii
COAFÓR, coafori, s. m. Bărbat care are meseria de a coafa. – Din fr. coiffeur. DOOM
coafór (coa-) s. m., pl. coafóri
coaforilor
COAFÓR, coafori, s. m. Bărbat care are meseria de a coafa. – Din fr. coiffeur. DOOM
coafór (coa-) s. m., pl. coafóri
coaforul
COAFÓR, coafori, s. m. Bărbat care are meseria de a coafa. – Din fr. coiffeur. DOOM
coafór (coa-) s. m., pl. coafóri
coaforului
COAFÓR, coafori, s. m. Bărbat care are meseria de a coafa. – Din fr. coiffeur. DOOM
coafór (coa-) s. m., pl. coafóri
coaforuri
COAFÓR, coafori, s. m. Bărbat care are meseria de a coafa. – Din fr. coiffeur. DOOM
coafór (coa-) s. m., pl. coafóri
coaforurile
COAFÓR, coafori, s. m. Bărbat care are meseria de a coafa. – Din fr. coiffeur. DOOM
coafór (coa-) s. m., pl. coafóri
coaforurilor
COAFÓR, coafori, s. m. Bărbat care are meseria de a coafa. – Din fr. coiffeur. DOOM
coafór (coa-) s. m., pl. coafóri
coafura
COAFÚRĂ, coafuri, s. f. Fel în care este aranjat sau ondulat părul de pe cap (mai ales la femei). – Din fr. coiffure. DOOM
coafúră (coa-) s. f., g.-d. art. coafúrii; pl. coafúri
coafuri
COAFÚRĂ, coafuri, s. f. Fel în care este aranjat sau ondulat părul de pe cap (mai ales la femei). – Din fr. coiffure. DOOM
coafúră (coa-) s. f., g.-d. art. coafúrii; pl. coafúri
coafurii
COAFÚRĂ, coafuri, s. f. Fel în care este aranjat sau ondulat părul de pe cap (mai ales la femei). – Din fr. coiffure. DOOM
coafúră (coa-) s. f., g.-d. art. coafúrii; pl. coafúri
coafurile
COAFÚRĂ, coafuri, s. f. Fel în care este aranjat sau ondulat părul de pe cap (mai ales la femei). – Din fr. coiffure. DOOM
coafúră (coa-) s. f., g.-d. art. coafúrii; pl. coafúri
coafurilor
COAFÚRĂ, coafuri, s. f. Fel în care este aranjat sau ondulat părul de pe cap (mai ales la femei). – Din fr. coiffure. DOOM
coafúră (coa-) s. f., g.-d. art. coafúrii; pl. coafúri
coafând
COAFÁ, coafez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) pieptăna cu îngrijire, a(-și) aranja, a(-și) ondula părul (la coafor). – Din fr. coiffer. DOOM
coafá (a ~) (coa-) vb., ind. prez. 3 coafeáză
coafînd
COAFÁ, coafez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) pieptăna cu îngrijire, a(-și) aranja, a(-și) ondula părul (la coafor). – Din fr. coiffer. DOOM
coafá (a ~) (coa-) vb., ind. prez. 3 coafeáză
coafări
COAFÁRE s. f. Acțiunea de a (se) coafa. – V. coafa. DOOM
coafáre (coa-) s. f., g.-d. art. coafắrii
coafării
COAFÁRE s. f. Acțiunea de a (se) coafa. – V. coafa. DOOM
coafáre (coa-) s. f., g.-d. art. coafắrii
coafările
COAFÁRE s. f. Acțiunea de a (se) coafa. – V. coafa. DOOM
coafáre (coa-) s. f., g.-d. art. coafắrii
coafărilor
COAFÁRE s. f. Acțiunea de a (se) coafa. – V. coafa. DOOM
coafáre (coa-) s. f., g.-d. art. coafắrii
coagul
COÁGUL, coaguli, s. m. Masă de substanță coloidală închegată; cheag. [Pr.: co-a-] – Din lat., fr. coagulum. DOOM
coágul (co-a-) s. m., pl. coáguli
coagula
COAGULÁ, coagulez, vb. I. Refl. (Despre lichide și substanțe coloidale) A se închega. ♦ Tranz. A face să se închege. [Pr.: co-a-] – Din fr. coaguler, lat. coagulare. DOOM
coagulá (a ~) (co-a-) vb., ind. prez. 3 coaguleáză
coagulabil
COAGULÁBIL, -Ă, coagulabili, -e, adj. Care se poate coagula. [Pr.: co-a-] – Din fr. coagulable. DOOM
coagulábil (co-a-) adj. m., pl. coagulábili; f. coagulábilă, pl. coagulábile
coagulabila
COAGULÁBIL, -Ă, coagulabili, -e, adj. Care se poate coagula. [Pr.: co-a-] – Din fr. coagulable. DOOM
coagulábil (co-a-) adj. m., pl. coagulábili; f. coagulábilă, pl. coagulábile
coagulabile
COAGULÁBIL, -Ă, coagulabili, -e, adj. Care se poate coagula. [Pr.: co-a-] – Din fr. coagulable. DOOM
coagulábil (co-a-) adj. m., pl. coagulábili; f. coagulábilă, pl. coagulábile
coagulabilei
COAGULÁBIL, -Ă, coagulabili, -e, adj. Care se poate coagula. [Pr.: co-a-] – Din fr. coagulable. DOOM
coagulábil (co-a-) adj. m., pl. coagulábili; f. coagulábilă, pl. coagulábile
coagulabilele
COAGULÁBIL, -Ă, coagulabili, -e, adj. Care se poate coagula. [Pr.: co-a-] – Din fr. coagulable. DOOM
coagulábil (co-a-) adj. m., pl. coagulábili; f. coagulábilă, pl. coagulábile
coagulabilelor
COAGULÁBIL, -Ă, coagulabili, -e, adj. Care se poate coagula. [Pr.: co-a-] – Din fr. coagulable. DOOM
coagulábil (co-a-) adj. m., pl. coagulábili; f. coagulábilă, pl. coagulábile
coagulabili
COAGULÁBIL, -Ă, coagulabili, -e, adj. Care se poate coagula. [Pr.: co-a-] – Din fr. coagulable. DOOM
coagulábil (co-a-) adj. m., pl. coagulábili; f. coagulábilă, pl. coagulábile
coagulabilii
COAGULÁBIL, -Ă, coagulabili, -e, adj. Care se poate coagula. [Pr.: co-a-] – Din fr. coagulable. DOOM
coagulábil (co-a-) adj. m., pl. coagulábili; f. coagulábilă, pl. coagulábile
coagulabililor
COAGULÁBIL, -Ă, coagulabili, -e, adj. Care se poate coagula. [Pr.: co-a-] – Din fr. coagulable. DOOM
coagulábil (co-a-) adj. m., pl. coagulábili; f. coagulábilă, pl. coagulábile
coagulabilitate
COAGULABILITÁTE s.f. Însușirea de a fi coagulabil. [Pron. co-a-. / cf. fr. coagulabilité].
coagulabilitatea
COAGULABILITÁTE s.f. Însușirea de a fi coagulabil. [Pron. co-a-. / cf. fr. coagulabilité].
coagulabilități
COAGULABILITÁTE s.f. Însușirea de a fi coagulabil. [Pron. co-a-. / cf. fr. coagulabilité].
coagulabilității
COAGULABILITÁTE s.f. Însușirea de a fi coagulabil. [Pron. co-a-. / cf. fr. coagulabilité].
coagulabilul
COAGULÁBIL, -Ă, coagulabili, -e, adj. Care se poate coagula. [Pr.: co-a-] – Din fr. coagulable. DOOM
coagulábil (co-a-) adj. m., pl. coagulábili; f. coagulábilă, pl. coagulábile
coagulabilului
COAGULÁBIL, -Ă, coagulabili, -e, adj. Care se poate coagula. [Pr.: co-a-] – Din fr. coagulable. DOOM
coagulábil (co-a-) adj. m., pl. coagulábili; f. coagulábilă, pl. coagulábile
coagulai
COAGULÁ, coagulez, vb. I. Refl. (Despre lichide și substanțe coloidale) A se închega. ♦ Tranz. A face să se închege. [Pr.: co-a-] – Din fr. coaguler, lat. coagulare. DOOM
coagulá (a ~) (co-a-) vb., ind. prez. 3 coaguleáză
coagulam
COAGULÁ, coagulez, vb. I. Refl. (Despre lichide și substanțe coloidale) A se închega. ♦ Tranz. A face să se închege. [Pr.: co-a-] – Din fr. coaguler, lat. coagulare. DOOM
coagulá (a ~) (co-a-) vb., ind. prez. 3 coaguleáză
coagulant
COAGULÁNT, -Ă, coagulanți, -te, adj., s. m. (Agent fizic sau chimic) care poate produce coagularea unui sistem coloidal. [Pr.: co-a-] – Din fr. coagulant. DOOM
coagulánt2 (co-a-) s. m., pl. coagulánți
coagulant
COAGULÁNT, -Ă, coagulanți, -te, adj., s. m. (Agent fizic sau chimic) care poate produce coagularea unui sistem coloidal. [Pr.: co-a-] – Din fr. coagulant. DOOM
coagulánt2 (co-a-) s. m., pl. coagulánți
coagulanta
COAGULÁNT, -Ă, coagulanți, -te, adj., s. m. (Agent fizic sau chimic) care poate produce coagularea unui sistem coloidal. [Pr.: co-a-] – Din fr. coagulant. DOOM
coagulánt2 (co-a-) s. m., pl. coagulánți
coagulanta
COAGULÁNT, -Ă, coagulanți, -te, adj., s. m. (Agent fizic sau chimic) care poate produce coagularea unui sistem coloidal. [Pr.: co-a-] – Din fr. coagulant. DOOM
coagulánt2 (co-a-) s. m., pl. coagulánți
coagulante
COAGULÁNT, -Ă, coagulanți, -te, adj., s. m. (Agent fizic sau chimic) care poate produce coagularea unui sistem coloidal. [Pr.: co-a-] – Din fr. coagulant. DOOM
coagulánt2 (co-a-) s. m., pl. coagulánți
coagulante
COAGULÁNT, -Ă, coagulanți, -te, adj., s. m. (Agent fizic sau chimic) care poate produce coagularea unui sistem coloidal. [Pr.: co-a-] – Din fr. coagulant. DOOM
coagulánt2 (co-a-) s. m., pl. coagulánți
coagulantei
COAGULÁNT, -Ă, coagulanți, -te, adj., s. m. (Agent fizic sau chimic) care poate produce coagularea unui sistem coloidal. [Pr.: co-a-] – Din fr. coagulant. DOOM
coagulánt2 (co-a-) s. m., pl. coagulánți
coagulantei
COAGULÁNT, -Ă, coagulanți, -te, adj., s. m. (Agent fizic sau chimic) care poate produce coagularea unui sistem coloidal. [Pr.: co-a-] – Din fr. coagulant. DOOM
coagulánt2 (co-a-) s. m., pl. coagulánți
coagulantele
COAGULÁNT, -Ă, coagulanți, -te, adj., s. m. (Agent fizic sau chimic) care poate produce coagularea unui sistem coloidal. [Pr.: co-a-] – Din fr. coagulant. DOOM
coagulánt2 (co-a-) s. m., pl. coagulánți
coagulantele
COAGULÁNT, -Ă, coagulanți, -te, adj., s. m. (Agent fizic sau chimic) care poate produce coagularea unui sistem coloidal. [Pr.: co-a-] – Din fr. coagulant. DOOM
coagulánt2 (co-a-) s. m., pl. coagulánți
coagulantelor
COAGULÁNT, -Ă, coagulanți, -te, adj., s. m. (Agent fizic sau chimic) care poate produce coagularea unui sistem coloidal. [Pr.: co-a-] – Din fr. coagulant. DOOM
coagulánt2 (co-a-) s. m., pl. coagulánți
coagulantelor
COAGULÁNT, -Ă, coagulanți, -te, adj., s. m. (Agent fizic sau chimic) care poate produce coagularea unui sistem coloidal. [Pr.: co-a-] – Din fr. coagulant. DOOM
coagulánt2 (co-a-) s. m., pl. coagulánți
coagulantul
COAGULÁNT, -Ă, coagulanți, -te, adj., s. m. (Agent fizic sau chimic) care poate produce coagularea unui sistem coloidal. [Pr.: co-a-] – Din fr. coagulant. DOOM
coagulánt2 (co-a-) s. m., pl. coagulánți
coagulantul
COAGULÁNT, -Ă, coagulanți, -te, adj., s. m. (Agent fizic sau chimic) care poate produce coagularea unui sistem coloidal. [Pr.: co-a-] – Din fr. coagulant. DOOM
coagulánt2 (co-a-) s. m., pl. coagulánți
coagulantului
COAGULÁNT, -Ă, coagulanți, -te, adj., s. m. (Agent fizic sau chimic) care poate produce coagularea unui sistem coloidal. [Pr.: co-a-] – Din fr. coagulant. DOOM
coagulánt2 (co-a-) s. m., pl. coagulánți
coagulantului
COAGULÁNT, -Ă, coagulanți, -te, adj., s. m. (Agent fizic sau chimic) care poate produce coagularea unui sistem coloidal. [Pr.: co-a-] – Din fr. coagulant. DOOM
coagulánt2 (co-a-) s. m., pl. coagulánți
coagulanți
COAGULÁNT, -Ă, coagulanți, -te, adj., s. m. (Agent fizic sau chimic) care poate produce coagularea unui sistem coloidal. [Pr.: co-a-] – Din fr. coagulant. DOOM
coagulánt2 (co-a-) s. m., pl. coagulánți
coagulanți
COAGULÁNT, -Ă, coagulanți, -te, adj., s. m. (Agent fizic sau chimic) care poate produce coagularea unui sistem coloidal. [Pr.: co-a-] – Din fr. coagulant. DOOM
coagulánt2 (co-a-) s. m., pl. coagulánți
coagulanții
COAGULÁNT, -Ă, coagulanți, -te, adj., s. m. (Agent fizic sau chimic) care poate produce coagularea unui sistem coloidal. [Pr.: co-a-] – Din fr. coagulant. DOOM
coagulánt2 (co-a-) s. m., pl. coagulánți
coagulanții
COAGULÁNT, -Ă, coagulanți, -te, adj., s. m. (Agent fizic sau chimic) care poate produce coagularea unui sistem coloidal. [Pr.: co-a-] – Din fr. coagulant. DOOM
coagulánt2 (co-a-) s. m., pl. coagulánți
coagulanților
COAGULÁNT, -Ă, coagulanți, -te, adj., s. m. (Agent fizic sau chimic) care poate produce coagularea unui sistem coloidal. [Pr.: co-a-] – Din fr. coagulant. DOOM
coagulánt2 (co-a-) s. m., pl. coagulánți
coagulanților
COAGULÁNT, -Ă, coagulanți, -te, adj., s. m. (Agent fizic sau chimic) care poate produce coagularea unui sistem coloidal. [Pr.: co-a-] – Din fr. coagulant. DOOM
coagulánt2 (co-a-) s. m., pl. coagulánți
coagulare
COAGULÁ, coagulez, vb. I. Refl. (Despre lichide și substanțe coloidale) A se închega. ♦ Tranz. A face să se închege. [Pr.: co-a-] – Din fr. coaguler, lat. coagulare. DOOM
coagulá (a ~) (co-a-) vb., ind. prez. 3 coaguleáză
coagulare
COAGULÁRE, coagulări, s. f. Acțiunea de a (se) coagula; închegare. [Pr.: co-a-] – V. coagula. DOOM
coaguláre (co-a-) s. f., g.-d. art. coagulắrii; pl. coagulắri
coagularea
COAGULÁRE, coagulări, s. f. Acțiunea de a (se) coagula; închegare. [Pr.: co-a-] – V. coagula. DOOM
coaguláre (co-a-) s. f., g.-d. art. coagulắrii; pl. coagulắri
coagulară
COAGULÁ, coagulez, vb. I. Refl. (Despre lichide și substanțe coloidale) A se închega. ♦ Tranz. A face să se închege. [Pr.: co-a-] – Din fr. coaguler, lat. coagulare. DOOM
coagulá (a ~) (co-a-) vb., ind. prez. 3 coaguleáză
coagularăm
COAGULÁ, coagulez, vb. I. Refl. (Despre lichide și substanțe coloidale) A se închega. ♦ Tranz. A face să se închege. [Pr.: co-a-] – Din fr. coaguler, lat. coagulare. DOOM
coagulá (a ~) (co-a-) vb., ind. prez. 3 coaguleáză
coagularăți
COAGULÁ, coagulez, vb. I. Refl. (Despre lichide și substanțe coloidale) A se închega. ♦ Tranz. A face să se închege. [Pr.: co-a-] – Din fr. coaguler, lat. coagulare. DOOM
coagulá (a ~) (co-a-) vb., ind. prez. 3 coaguleáză
coagulase
COAGULÁ, coagulez, vb. I. Refl. (Despre lichide și substanțe coloidale) A se închega. ♦ Tranz. A face să se închege. [Pr.: co-a-] – Din fr. coaguler, lat. coagulare. DOOM
coagulá (a ~) (co-a-) vb., ind. prez. 3 coaguleáză
coagulasem
COAGULÁ, coagulez, vb. I. Refl. (Despre lichide și substanțe coloidale) A se închega. ♦ Tranz. A face să se închege. [Pr.: co-a-] – Din fr. coaguler, lat. coagulare. DOOM
coagulá (a ~) (co-a-) vb., ind. prez. 3 coaguleáză
coagulaseră
COAGULÁ, coagulez, vb. I. Refl. (Despre lichide și substanțe coloidale) A se închega. ♦ Tranz. A face să se închege. [Pr.: co-a-] – Din fr. coaguler, lat. coagulare. DOOM
coagulá (a ~) (co-a-) vb., ind. prez. 3 coaguleáză
coagulaserăm
COAGULÁ, coagulez, vb. I. Refl. (Despre lichide și substanțe coloidale) A se închega. ♦ Tranz. A face să se închege. [Pr.: co-a-] – Din fr. coaguler, lat. coagulare. DOOM
coagulá (a ~) (co-a-) vb., ind. prez. 3 coaguleáză
coagulaserăți
COAGULÁ, coagulez, vb. I. Refl. (Despre lichide și substanțe coloidale) A se închega. ♦ Tranz. A face să se închege. [Pr.: co-a-] – Din fr. coaguler, lat. coagulare. DOOM
coagulá (a ~) (co-a-) vb., ind. prez. 3 coaguleáză
coagulaseși
COAGULÁ, coagulez, vb. I. Refl. (Despre lichide și substanțe coloidale) A se închega. ♦ Tranz. A face să se închege. [Pr.: co-a-] – Din fr. coaguler, lat. coagulare. DOOM
coagulá (a ~) (co-a-) vb., ind. prez. 3 coaguleáză
coagulaseți
COAGULÁ, coagulez, vb. I. Refl. (Despre lichide și substanțe coloidale) A se închega. ♦ Tranz. A face să se închege. [Pr.: co-a-] – Din fr. coaguler, lat. coagulare. DOOM
coagulá (a ~) (co-a-) vb., ind. prez. 3 coaguleáză
coagulat
COAGULÁ, coagulez, vb. I. Refl. (Despre lichide și substanțe coloidale) A se închega. ♦ Tranz. A face să se închege. [Pr.: co-a-] – Din fr. coaguler, lat. coagulare. DOOM
coagulá (a ~) (co-a-) vb., ind. prez. 3 coaguleáză
coagulat
COAGULÁT, -Ă, coagulați, -te, adj. (Despre lichide și substanțe coloidale) Închegat. [Pr.: co-a-] – V. coagula.
coagulata
COAGULÁT, -Ă, coagulați, -te, adj. (Despre lichide și substanțe coloidale) Închegat. [Pr.: co-a-] – V. coagula.
coagulate
COAGULÁT, -Ă, coagulați, -te, adj. (Despre lichide și substanțe coloidale) Închegat. [Pr.: co-a-] – V. coagula.
coagulatei
COAGULÁT, -Ă, coagulați, -te, adj. (Despre lichide și substanțe coloidale) Închegat. [Pr.: co-a-] – V. coagula.
coagulatele
COAGULÁT, -Ă, coagulați, -te, adj. (Despre lichide și substanțe coloidale) Închegat. [Pr.: co-a-] – V. coagula.
coagulatelor
COAGULÁT, -Ă, coagulați, -te, adj. (Despre lichide și substanțe coloidale) Închegat. [Pr.: co-a-] – V. coagula.
coagulatul
COAGULÁT, -Ă, coagulați, -te, adj. (Despre lichide și substanțe coloidale) Închegat. [Pr.: co-a-] – V. coagula.
coagulatului
COAGULÁT, -Ă, coagulați, -te, adj. (Despre lichide și substanțe coloidale) Închegat. [Pr.: co-a-] – V. coagula.
coagulau
COAGULÁ, coagulez, vb. I. Refl. (Despre lichide și substanțe coloidale) A se închega. ♦ Tranz. A face să se închege. [Pr.: co-a-] – Din fr. coaguler, lat. coagulare. DOOM
coagulá (a ~) (co-a-) vb., ind. prez. 3 coaguleáză
coagulași
COAGULÁ, coagulez, vb. I. Refl. (Despre lichide și substanțe coloidale) A se închega. ♦ Tranz. A face să se închege. [Pr.: co-a-] – Din fr. coaguler, lat. coagulare. DOOM
coagulá (a ~) (co-a-) vb., ind. prez. 3 coaguleáză
coagulați
COAGULÁ, coagulez, vb. I. Refl. (Despre lichide și substanțe coloidale) A se închega. ♦ Tranz. A face să se închege. [Pr.: co-a-] – Din fr. coaguler, lat. coagulare. DOOM
coagulá (a ~) (co-a-) vb., ind. prez. 3 coaguleáză
coagulați
COAGULÁT, -Ă, coagulați, -te, adj. (Despre lichide și substanțe coloidale) Închegat. [Pr.: co-a-] – V. coagula.
coagulații
COAGULÁT, -Ă, coagulați, -te, adj. (Despre lichide și substanțe coloidale) Închegat. [Pr.: co-a-] – V. coagula.
coagulaților
COAGULÁT, -Ă, coagulați, -te, adj. (Despre lichide și substanțe coloidale) Închegat. [Pr.: co-a-] – V. coagula.
coagulează
COAGULÁ, coagulez, vb. I. Refl. (Despre lichide și substanțe coloidale) A se închega. ♦ Tranz. A face să se închege. [Pr.: co-a-] – Din fr. coaguler, lat. coagulare. DOOM
coagulá (a ~) (co-a-) vb., ind. prez. 3 coaguleáză
coagulez
COAGULÁ, coagulez, vb. I. Refl. (Despre lichide și substanțe coloidale) A se închega. ♦ Tranz. A face să se închege. [Pr.: co-a-] – Din fr. coaguler, lat. coagulare. DOOM
coagulá (a ~) (co-a-) vb., ind. prez. 3 coaguleáză
coaguleze
COAGULÁ, coagulez, vb. I. Refl. (Despre lichide și substanțe coloidale) A se închega. ♦ Tranz. A face să se închege. [Pr.: co-a-] – Din fr. coaguler, lat. coagulare. DOOM
coagulá (a ~) (co-a-) vb., ind. prez. 3 coaguleáză
coagulezi
COAGULÁ, coagulez, vb. I. Refl. (Despre lichide și substanțe coloidale) A se închega. ♦ Tranz. A face să se închege. [Pr.: co-a-] – Din fr. coaguler, lat. coagulare. DOOM
coagulá (a ~) (co-a-) vb., ind. prez. 3 coaguleáză
coaguli
COÁGUL, coaguli, s. m. Masă de substanță coloidală închegată; cheag. [Pr.: co-a-] – Din lat., fr. coagulum. DOOM
coágul (co-a-) s. m., pl. coáguli
coagulii
COÁGUL, coaguli, s. m. Masă de substanță coloidală închegată; cheag. [Pr.: co-a-] – Din lat., fr. coagulum. DOOM
coágul (co-a-) s. m., pl. coáguli
coagulilor
COÁGUL, coaguli, s. m. Masă de substanță coloidală închegată; cheag. [Pr.: co-a-] – Din lat., fr. coagulum. DOOM
coágul (co-a-) s. m., pl. coáguli
coagulograma
COAGULOGRÁMĂ, coagulograme, s. f. (Med.) Test care permite diagnosticarea unei coagulopatii; (concr.) buletin care cuprinde rezultatul unui astfel de test. [Pr.: co-a-] – Din fr. coagulogramme.
coagulograme
COAGULOGRÁMĂ, coagulograme, s. f. (Med.) Test care permite diagnosticarea unei coagulopatii; (concr.) buletin care cuprinde rezultatul unui astfel de test. [Pr.: co-a-] – Din fr. coagulogramme.
coagulogramei
COAGULOGRÁMĂ, coagulograme, s. f. (Med.) Test care permite diagnosticarea unei coagulopatii; (concr.) buletin care cuprinde rezultatul unui astfel de test. [Pr.: co-a-] – Din fr. coagulogramme.
coagulogramele
COAGULOGRÁMĂ, coagulograme, s. f. (Med.) Test care permite diagnosticarea unei coagulopatii; (concr.) buletin care cuprinde rezultatul unui astfel de test. [Pr.: co-a-] – Din fr. coagulogramme.
coagulogramelor
COAGULOGRÁMĂ, coagulograme, s. f. (Med.) Test care permite diagnosticarea unei coagulopatii; (concr.) buletin care cuprinde rezultatul unui astfel de test. [Pr.: co-a-] – Din fr. coagulogramme.
coagulopatia
COAGULOPATÍE, coagulopatii, s. f. (Med.) Denumire generică pentru sindroamele hemoragice datorate tulburărilor de coagulare a sângelui. [Pr.: co-a-] – Din fr. coagulopathie.
coagulopatie
COAGULOPATÍE, coagulopatii, s. f. (Med.) Denumire generică pentru sindroamele hemoragice datorate tulburărilor de coagulare a sângelui. [Pr.: co-a-] – Din fr. coagulopathie.
coagulopatiei
COAGULOPATÍE, coagulopatii, s. f. (Med.) Denumire generică pentru sindroamele hemoragice datorate tulburărilor de coagulare a sângelui. [Pr.: co-a-] – Din fr. coagulopathie.
coagulopatii
COAGULOPATÍE, coagulopatii, s. f. (Med.) Denumire generică pentru sindroamele hemoragice datorate tulburărilor de coagulare a sângelui. [Pr.: co-a-] – Din fr. coagulopathie.
coagulopatiile
COAGULOPATÍE, coagulopatii, s. f. (Med.) Denumire generică pentru sindroamele hemoragice datorate tulburărilor de coagulare a sângelui. [Pr.: co-a-] – Din fr. coagulopathie.
coagulopatiilor
COAGULOPATÍE, coagulopatii, s. f. (Med.) Denumire generică pentru sindroamele hemoragice datorate tulburărilor de coagulare a sângelui. [Pr.: co-a-] – Din fr. coagulopathie.
coagulul
COÁGUL, coaguli, s. m. Masă de substanță coloidală închegată; cheag. [Pr.: co-a-] – Din lat., fr. coagulum. DOOM
coágul (co-a-) s. m., pl. coáguli
coagulului
COÁGUL, coaguli, s. m. Masă de substanță coloidală închegată; cheag. [Pr.: co-a-] – Din lat., fr. coagulum. DOOM
coágul (co-a-) s. m., pl. coáguli
coagulând
COAGULÁ, coagulez, vb. I. Refl. (Despre lichide și substanțe coloidale) A se închega. ♦ Tranz. A face să se închege. [Pr.: co-a-] – Din fr. coaguler, lat. coagulare. DOOM
coagulá (a ~) (co-a-) vb., ind. prez. 3 coaguleáză
coagulînd
COAGULÁ, coagulez, vb. I. Refl. (Despre lichide și substanțe coloidale) A se închega. ♦ Tranz. A face să se închege. [Pr.: co-a-] – Din fr. coaguler, lat. coagulare. DOOM
coagulá (a ~) (co-a-) vb., ind. prez. 3 coaguleáză
coagulări
COAGULÁRE, coagulări, s. f. Acțiunea de a (se) coagula; închegare. [Pr.: co-a-] – V. coagula. DOOM
coaguláre (co-a-) s. f., g.-d. art. coagulắrii; pl. coagulắri
coagulării
COAGULÁRE, coagulări, s. f. Acțiunea de a (se) coagula; închegare. [Pr.: co-a-] – V. coagula. DOOM
coaguláre (co-a-) s. f., g.-d. art. coagulắrii; pl. coagulắri
coagulările
COAGULÁRE, coagulări, s. f. Acțiunea de a (se) coagula; închegare. [Pr.: co-a-] – V. coagula. DOOM
coaguláre (co-a-) s. f., g.-d. art. coagulắrii; pl. coagulắri
coagulărilor
COAGULÁRE, coagulări, s. f. Acțiunea de a (se) coagula; închegare. [Pr.: co-a-] – V. coagula. DOOM
coaguláre (co-a-) s. f., g.-d. art. coagulắrii; pl. coagulắri
coaie
COI, coaie, s. n. (Pop.) Testicul. – Lat. coleus. DOOM
coi (pop.) s. n., pl. coáie
coaiele
COI, coaie, s. n. (Pop.) Testicul. – Lat. coleus. DOOM
coi (pop.) s. n., pl. coáie
coaielor
COI, coaie, s. n. (Pop.) Testicul. – Lat. coleus. DOOM
coi (pop.) s. n., pl. coáie
coaja
COÁJĂ, coji, s. f. 1. Țesut protector extern, format din celule mari, al rădăcinilor, tulpinilor și ramurilor unor plante (lemnoase); scoarță. ♦ Înveliș exterior al fructelor, al semințelor etc. 2. Înveliș, tare și calcaros, al oului. 3. (Înv.) Înveliș, tare și calcaros, al unor moluște sau al unor crustacee. 4. Partea exterioară, mai tare, a unor alimente coapte, fripte, dospite etc. ♦ Bucățică uscată rămasă din pâine, mămăligă etc. 5. Crusta unei răni care începe să se cicatrizeze. 6. Stratul exterior, tare și răcit, al globului pământesc. 7. Strat exterior, superficial, care acoperă un obiect, o piesă (metalică) etc. – Din sl. koža. DOOM
coájă s. f., art. coája, g.-d. art. cójii; pl. coji
coaje
coáje (-óji), s. f. – 1. Țesut protector extern al rădăcinilor, tulpinilor și ramurilor unor plante (lemnoase). – 2. Scoarță (de copac). – 3. Înveliș al unor fructe. – 4. Găoace, înveliș de ou. – 5. (Arg.) Portofel. – Var. coarje. Mr. coaje, megl. coajă. Sl. koža „pieliță” (Miklosich, Slaw. Elem., 25; Miklosich, Lexicon, 292; Cihac, II, 65; Conev 89); cf. bg., sb., cr. koža „pieliță”. Var. se explică, poate, printr-o contaminare cu scoarță „coajă groasă” (DAR), sau cu sl. kora „scoarță” (Pușcariu, Dacor., VIII, 113). – Der. cojiță, s. f. (pieliță, membrană), cf. sl., bg., rus. kožica; cojan, s. m. (poreclă a locuitorilor de la cîmpie; după Ghibănescu, se explică prin faptul că, obișnuind să mergă cu pulpele goale, pielea li se îngroașă pînă ajunge să ia aspect de scoarță, dar este vorba de o etimologie populară; trebuie să ne gîndim mai curînd la o evoluție de la „scoarță, coajă” la „aspru, cu grunji”, și de aici la „necioplit, grosolan”, cf. coroblete); cojos, adj. (care are multă coajă); coji (var. descoji), vb. (a curăța de coajă, a curăța de teacă); cojnic, adj. (cu pieliță), cuvînt înv. (sec. XVII), împrumut literar din sl. kožĭna; cojoaică, s. f. (pițigoiul-mare, Certhia familiaris; Tichodroma muraria).
coala
COÁLĂ, coli, s. f. Foaie dreptunghiulară de hârtie (albă sau colorată), de celofan, de carton etc. ♦ (Și în sintagma coală de tipar) Unitate de măsură pentru volumul unei cărți, unui articol etc., egală cu 16 pagini tipărite. ♦ (Și în sintagma coală editorială) Unitate de măsură a producției editoriale, care, pe lângă coala de autor, cuprinde și adaosurile editurii. Coală de autor = unitate de măsură editorială egală cu 40 000 de semne tipografice, inclusiv spațiile dintre ele, sau cu 3 000 cm2 de desen. ♦ Totalitatea mărcilor sau timbrelor tipărite pe aceeași foaie dreptunghiulară de hârtie și nedesprinse unele de altele. [Pl. și: coale] – Din ngr. kólla.
coalescent
COALESCÉNT, -Ă, coalescenți, -te, adj. (Chim.) Care prezintă coalescență. [Pr.: co-a-] – Din fr. coalescent. DOOM
coalescént (co-a-) adj. m., pl. coalescénți; f. coalescéntă, pl. coalescénte
coalescenta
COALESCÉNT, -Ă, coalescenți, -te, adj. (Chim.) Care prezintă coalescență. [Pr.: co-a-] – Din fr. coalescent. DOOM
coalescént (co-a-) adj. m., pl. coalescénți; f. coalescéntă, pl. coalescénte
coalescente
COALESCÉNT, -Ă, coalescenți, -te, adj. (Chim.) Care prezintă coalescență. [Pr.: co-a-] – Din fr. coalescent. DOOM
coalescént (co-a-) adj. m., pl. coalescénți; f. coalescéntă, pl. coalescénte
coalescentei
COALESCÉNT, -Ă, coalescenți, -te, adj. (Chim.) Care prezintă coalescență. [Pr.: co-a-] – Din fr. coalescent. DOOM
coalescént (co-a-) adj. m., pl. coalescénți; f. coalescéntă, pl. coalescénte
coalescentele
COALESCÉNT, -Ă, coalescenți, -te, adj. (Chim.) Care prezintă coalescență. [Pr.: co-a-] – Din fr. coalescent. DOOM
coalescént (co-a-) adj. m., pl. coalescénți; f. coalescéntă, pl. coalescénte
coalescentelor
COALESCÉNT, -Ă, coalescenți, -te, adj. (Chim.) Care prezintă coalescență. [Pr.: co-a-] – Din fr. coalescent. DOOM
coalescént (co-a-) adj. m., pl. coalescénți; f. coalescéntă, pl. coalescénte
coalescentul
COALESCÉNT, -Ă, coalescenți, -te, adj. (Chim.) Care prezintă coalescență. [Pr.: co-a-] – Din fr. coalescent. DOOM
coalescént (co-a-) adj. m., pl. coalescénți; f. coalescéntă, pl. coalescénte
coalescentului
COALESCÉNT, -Ă, coalescenți, -te, adj. (Chim.) Care prezintă coalescență. [Pr.: co-a-] – Din fr. coalescent. DOOM
coalescént (co-a-) adj. m., pl. coalescénți; f. coalescéntă, pl. coalescénte
coalescența
COALESCÉNȚĂ s. f. (Chim.) Fenomen coloidal de reunire a picăturilor dintr-o emulsie sau a granulelor dintr-o suspensie. [Pr.: co-a-] – Din fr. coalescence. DOOM
coalescénță (co-a-) s. f., g.-d. art. coalescénței
coalescențe
COALESCÉNȚĂ s. f. (Chim.) Fenomen coloidal de reunire a picăturilor dintr-o emulsie sau a granulelor dintr-o suspensie. [Pr.: co-a-] – Din fr. coalescence. DOOM
coalescénță (co-a-) s. f., g.-d. art. coalescénței
coalescenței
COALESCÉNȚĂ s. f. (Chim.) Fenomen coloidal de reunire a picăturilor dintr-o emulsie sau a granulelor dintr-o suspensie. [Pr.: co-a-] – Din fr. coalescence. DOOM
coalescénță (co-a-) s. f., g.-d. art. coalescénței
coalescenți
COALESCÉNT, -Ă, coalescenți, -te, adj. (Chim.) Care prezintă coalescență. [Pr.: co-a-] – Din fr. coalescent. DOOM
coalescént (co-a-) adj. m., pl. coalescénți; f. coalescéntă, pl. coalescénte
coalescenții
COALESCÉNT, -Ă, coalescenți, -te, adj. (Chim.) Care prezintă coalescență. [Pr.: co-a-] – Din fr. coalescent. DOOM
coalescént (co-a-) adj. m., pl. coalescénți; f. coalescéntă, pl. coalescénte
coalescenților
COALESCÉNT, -Ă, coalescenți, -te, adj. (Chim.) Care prezintă coalescență. [Pr.: co-a-] – Din fr. coalescent. DOOM
coalescént (co-a-) adj. m., pl. coalescénți; f. coalescéntă, pl. coalescénte
coaliza
COALIZÁ, coalizez, vb. I. Refl. recipr. (Despre state, grupări politice, persoane etc.) A se uni, a se alia împotriva unui dușman comun sau în scopul unei acțiuni comune; a forma o coaliție. [Pr.: co-a-] – Din fr. coaliser. DOOM
!coalizá (a se ~) (co-a-) vb. refl., ind. prez. 3 se coalizeáză
coalizai
COALIZÁ, coalizez, vb. I. Refl. recipr. (Despre state, grupări politice, persoane etc.) A se uni, a se alia împotriva unui dușman comun sau în scopul unei acțiuni comune; a forma o coaliție. [Pr.: co-a-] – Din fr. coaliser. DOOM
!coalizá (a se ~) (co-a-) vb. refl., ind. prez. 3 se coalizeáză
coalizam
COALIZÁ, coalizez, vb. I. Refl. recipr. (Despre state, grupări politice, persoane etc.) A se uni, a se alia împotriva unui dușman comun sau în scopul unei acțiuni comune; a forma o coaliție. [Pr.: co-a-] – Din fr. coaliser. DOOM
!coalizá (a se ~) (co-a-) vb. refl., ind. prez. 3 se coalizeáză
coalizare
COALIZÁ, coalizez, vb. I. Refl. recipr. (Despre state, grupări politice, persoane etc.) A se uni, a se alia împotriva unui dușman comun sau în scopul unei acțiuni comune; a forma o coaliție. [Pr.: co-a-] – Din fr. coaliser. DOOM
!coalizá (a se ~) (co-a-) vb. refl., ind. prez. 3 se coalizeáză
coalizare
COALIZÁRE, coalizări, s. f. Acțiunea de a se coaliza și rezultatul ei. [Pr.: co-a-] – V. coaliza. DOOM
coalizáre (co-a-) s. f., g.-d. art. coalizắrii; pl. coalizắri
coalizarea
COALIZÁRE, coalizări, s. f. Acțiunea de a se coaliza și rezultatul ei. [Pr.: co-a-] – V. coaliza. DOOM
coalizáre (co-a-) s. f., g.-d. art. coalizắrii; pl. coalizắri
coalizară
COALIZÁ, coalizez, vb. I. Refl. recipr. (Despre state, grupări politice, persoane etc.) A se uni, a se alia împotriva unui dușman comun sau în scopul unei acțiuni comune; a forma o coaliție. [Pr.: co-a-] – Din fr. coaliser. DOOM
!coalizá (a se ~) (co-a-) vb. refl., ind. prez. 3 se coalizeáză
coalizarăm
COALIZÁ, coalizez, vb. I. Refl. recipr. (Despre state, grupări politice, persoane etc.) A se uni, a se alia împotriva unui dușman comun sau în scopul unei acțiuni comune; a forma o coaliție. [Pr.: co-a-] – Din fr. coaliser. DOOM
!coalizá (a se ~) (co-a-) vb. refl., ind. prez. 3 se coalizeáză
coalizarăți
COALIZÁ, coalizez, vb. I. Refl. recipr. (Despre state, grupări politice, persoane etc.) A se uni, a se alia împotriva unui dușman comun sau în scopul unei acțiuni comune; a forma o coaliție. [Pr.: co-a-] – Din fr. coaliser. DOOM
!coalizá (a se ~) (co-a-) vb. refl., ind. prez. 3 se coalizeáză
coalizase
COALIZÁ, coalizez, vb. I. Refl. recipr. (Despre state, grupări politice, persoane etc.) A se uni, a se alia împotriva unui dușman comun sau în scopul unei acțiuni comune; a forma o coaliție. [Pr.: co-a-] – Din fr. coaliser. DOOM
!coalizá (a se ~) (co-a-) vb. refl., ind. prez. 3 se coalizeáză
coalizasem
COALIZÁ, coalizez, vb. I. Refl. recipr. (Despre state, grupări politice, persoane etc.) A se uni, a se alia împotriva unui dușman comun sau în scopul unei acțiuni comune; a forma o coaliție. [Pr.: co-a-] – Din fr. coaliser. DOOM
!coalizá (a se ~) (co-a-) vb. refl., ind. prez. 3 se coalizeáză
coalizaseră
COALIZÁ, coalizez, vb. I. Refl. recipr. (Despre state, grupări politice, persoane etc.) A se uni, a se alia împotriva unui dușman comun sau în scopul unei acțiuni comune; a forma o coaliție. [Pr.: co-a-] – Din fr. coaliser. DOOM
!coalizá (a se ~) (co-a-) vb. refl., ind. prez. 3 se coalizeáză
coalizaserăm
COALIZÁ, coalizez, vb. I. Refl. recipr. (Despre state, grupări politice, persoane etc.) A se uni, a se alia împotriva unui dușman comun sau în scopul unei acțiuni comune; a forma o coaliție. [Pr.: co-a-] – Din fr. coaliser. DOOM
!coalizá (a se ~) (co-a-) vb. refl., ind. prez. 3 se coalizeáză
coalizaserăți
COALIZÁ, coalizez, vb. I. Refl. recipr. (Despre state, grupări politice, persoane etc.) A se uni, a se alia împotriva unui dușman comun sau în scopul unei acțiuni comune; a forma o coaliție. [Pr.: co-a-] – Din fr. coaliser. DOOM
!coalizá (a se ~) (co-a-) vb. refl., ind. prez. 3 se coalizeáză
coalizaseși
COALIZÁ, coalizez, vb. I. Refl. recipr. (Despre state, grupări politice, persoane etc.) A se uni, a se alia împotriva unui dușman comun sau în scopul unei acțiuni comune; a forma o coaliție. [Pr.: co-a-] – Din fr. coaliser. DOOM
!coalizá (a se ~) (co-a-) vb. refl., ind. prez. 3 se coalizeáză
coalizaseți
COALIZÁ, coalizez, vb. I. Refl. recipr. (Despre state, grupări politice, persoane etc.) A se uni, a se alia împotriva unui dușman comun sau în scopul unei acțiuni comune; a forma o coaliție. [Pr.: co-a-] – Din fr. coaliser. DOOM
!coalizá (a se ~) (co-a-) vb. refl., ind. prez. 3 se coalizeáză
coalizat
COALIZÁ, coalizez, vb. I. Refl. recipr. (Despre state, grupări politice, persoane etc.) A se uni, a se alia împotriva unui dușman comun sau în scopul unei acțiuni comune; a forma o coaliție. [Pr.: co-a-] – Din fr. coaliser. DOOM
!coalizá (a se ~) (co-a-) vb. refl., ind. prez. 3 se coalizeáză
coalizau
COALIZÁ, coalizez, vb. I. Refl. recipr. (Despre state, grupări politice, persoane etc.) A se uni, a se alia împotriva unui dușman comun sau în scopul unei acțiuni comune; a forma o coaliție. [Pr.: co-a-] – Din fr. coaliser. DOOM
!coalizá (a se ~) (co-a-) vb. refl., ind. prez. 3 se coalizeáză
coalizași
COALIZÁ, coalizez, vb. I. Refl. recipr. (Despre state, grupări politice, persoane etc.) A se uni, a se alia împotriva unui dușman comun sau în scopul unei acțiuni comune; a forma o coaliție. [Pr.: co-a-] – Din fr. coaliser. DOOM
!coalizá (a se ~) (co-a-) vb. refl., ind. prez. 3 se coalizeáză
coalizați
COALIZÁ, coalizez, vb. I. Refl. recipr. (Despre state, grupări politice, persoane etc.) A se uni, a se alia împotriva unui dușman comun sau în scopul unei acțiuni comune; a forma o coaliție. [Pr.: co-a-] – Din fr. coaliser. DOOM
!coalizá (a se ~) (co-a-) vb. refl., ind. prez. 3 se coalizeáză
coalizează
COALIZÁ, coalizez, vb. I. Refl. recipr. (Despre state, grupări politice, persoane etc.) A se uni, a se alia împotriva unui dușman comun sau în scopul unei acțiuni comune; a forma o coaliție. [Pr.: co-a-] – Din fr. coaliser. DOOM
!coalizá (a se ~) (co-a-) vb. refl., ind. prez. 3 se coalizeáză
coalizez
COALIZÁ, coalizez, vb. I. Refl. recipr. (Despre state, grupări politice, persoane etc.) A se uni, a se alia împotriva unui dușman comun sau în scopul unei acțiuni comune; a forma o coaliție. [Pr.: co-a-] – Din fr. coaliser. DOOM
!coalizá (a se ~) (co-a-) vb. refl., ind. prez. 3 se coalizeáză
coalizeze
COALIZÁ, coalizez, vb. I. Refl. recipr. (Despre state, grupări politice, persoane etc.) A se uni, a se alia împotriva unui dușman comun sau în scopul unei acțiuni comune; a forma o coaliție. [Pr.: co-a-] – Din fr. coaliser. DOOM
!coalizá (a se ~) (co-a-) vb. refl., ind. prez. 3 se coalizeáză
coalizezi
COALIZÁ, coalizez, vb. I. Refl. recipr. (Despre state, grupări politice, persoane etc.) A se uni, a se alia împotriva unui dușman comun sau în scopul unei acțiuni comune; a forma o coaliție. [Pr.: co-a-] – Din fr. coaliser. DOOM
!coalizá (a se ~) (co-a-) vb. refl., ind. prez. 3 se coalizeáză
coalizând
COALIZÁ, coalizez, vb. I. Refl. recipr. (Despre state, grupări politice, persoane etc.) A se uni, a se alia împotriva unui dușman comun sau în scopul unei acțiuni comune; a forma o coaliție. [Pr.: co-a-] – Din fr. coaliser. DOOM
!coalizá (a se ~) (co-a-) vb. refl., ind. prez. 3 se coalizeáză
coalizînd
COALIZÁ, coalizez, vb. I. Refl. recipr. (Despre state, grupări politice, persoane etc.) A se uni, a se alia împotriva unui dușman comun sau în scopul unei acțiuni comune; a forma o coaliție. [Pr.: co-a-] – Din fr. coaliser. DOOM
!coalizá (a se ~) (co-a-) vb. refl., ind. prez. 3 se coalizeáză
coalizări
COALIZÁRE, coalizări, s. f. Acțiunea de a se coaliza și rezultatul ei. [Pr.: co-a-] – V. coaliza. DOOM
coalizáre (co-a-) s. f., g.-d. art. coalizắrii; pl. coalizắri
coalizării
COALIZÁRE, coalizări, s. f. Acțiunea de a se coaliza și rezultatul ei. [Pr.: co-a-] – V. coaliza. DOOM
coalizáre (co-a-) s. f., g.-d. art. coalizắrii; pl. coalizắri
coalizările
COALIZÁRE, coalizări, s. f. Acțiunea de a se coaliza și rezultatul ei. [Pr.: co-a-] – V. coaliza. DOOM
coalizáre (co-a-) s. f., g.-d. art. coalizắrii; pl. coalizắri
coalizărilor
COALIZÁRE, coalizări, s. f. Acțiunea de a se coaliza și rezultatul ei. [Pr.: co-a-] – V. coaliza. DOOM
coalizáre (co-a-) s. f., g.-d. art. coalizắrii; pl. coalizắri
coaliția
COALÍȚIE, coaliții, s. f. Alianță între state, partide sau grupări politice, persoane etc., încheiată în vederea unei acțiuni comune. [Pr.: co-a-] – Din fr. coalition. DOOM
coalíție (co-a-, -ți-e) s. f., art. coalíția (-ți-a), g.-d. art. coalíției; pl. coalíții, art. coalíțiile (-ți-i-)
coaliție
COALÍȚIE, coaliții, s. f. Alianță între state, partide sau grupări politice, persoane etc., încheiată în vederea unei acțiuni comune. [Pr.: co-a-] – Din fr. coalition. DOOM
coalíție (co-a-, -ți-e) s. f., art. coalíția (-ți-a), g.-d. art. coalíției; pl. coalíții, art. coalíțiile (-ți-i-)
coaliției
COALÍȚIE, coaliții, s. f. Alianță între state, partide sau grupări politice, persoane etc., încheiată în vederea unei acțiuni comune. [Pr.: co-a-] – Din fr. coalition. DOOM
coalíție (co-a-, -ți-e) s. f., art. coalíția (-ți-a), g.-d. art. coalíției; pl. coalíții, art. coalíțiile (-ți-i-)
coaliții
COALÍȚIE, coaliții, s. f. Alianță între state, partide sau grupări politice, persoane etc., încheiată în vederea unei acțiuni comune. [Pr.: co-a-] – Din fr. coalition. DOOM
coalíție (co-a-, -ți-e) s. f., art. coalíția (-ți-a), g.-d. art. coalíției; pl. coalíții, art. coalíțiile (-ți-i-)
coalițiile
COALÍȚIE, coaliții, s. f. Alianță între state, partide sau grupări politice, persoane etc., încheiată în vederea unei acțiuni comune. [Pr.: co-a-] – Din fr. coalition. DOOM
coalíție (co-a-, -ți-e) s. f., art. coalíția (-ți-a), g.-d. art. coalíției; pl. coalíții, art. coalíțiile (-ți-i-)
coalițiilor
COALÍȚIE, coaliții, s. f. Alianță între state, partide sau grupări politice, persoane etc., încheiată în vederea unei acțiuni comune. [Pr.: co-a-] – Din fr. coalition. DOOM
coalíție (co-a-, -ți-e) s. f., art. coalíția (-ți-a), g.-d. art. coalíției; pl. coalíții, art. coalíțiile (-ți-i-)
coală
COÁLĂ, coli, s. f. Foaie dreptunghiulară de hârtie (albă sau colorată), de celofan, de carton etc. ♦ (Și în sintagma coală de tipar) Unitate de măsură pentru volumul unei cărți, unui articol etc., egală cu 16 pagini tipărite. ♦ (Și în sintagma coală editorială) Unitate de măsură a producției editoriale, care, pe lângă coala de autor, cuprinde și adaosurile editurii. Coală de autor = unitate de măsură editorială egală cu 40 000 de semne tipografice, inclusiv spațiile dintre ele, sau cu 3 000 cm2 de desen. ♦ Totalitatea mărcilor sau timbrelor tipărite pe aceeași foaie dreptunghiulară de hârtie și nedesprinse unele de altele. [Pl. și: coale] – Din ngr. kólla. DOOM
coálă s. f., g.-d. art. cólii; pl. coli
coama
COÁMĂ, coame, s. f. 1. Păr lung (și stufos) care crește pe grumazul sau de-a lungul spinării unor animale. ♦ Păr lăsat să crească (excesiv de) lung pe capul unei persoane, mai ales al unui bărbat. ♦ Fig. Frunziș des din vârful coroanei arborilor. 2. Culme prelungită de deal sau de munte; creastă. 3. Partea de deasupra a unui zid. ♦ Linie de intersecție (orizontală sau oblică) a două versante de acoperiș. – Lat. coma. DOOM
coámă s. f., g.-d. art. coámei; pl. coáme
coame
COÁMĂ, coame, s. f. 1. Păr lung (și stufos) care crește pe grumazul sau de-a lungul spinării unor animale. ♦ Păr lăsat să crească (excesiv de) lung pe capul unei persoane, mai ales al unui bărbat. ♦ Fig. Frunziș des din vârful coroanei arborilor. 2. Culme prelungită de deal sau de munte; creastă. 3. Partea de deasupra a unui zid. ♦ Linie de intersecție (orizontală sau oblică) a două versante de acoperiș. – Lat. coma. DOOM
coámă s. f., g.-d. art. coámei; pl. coáme
coamei
COÁMĂ, coame, s. f. 1. Păr lung (și stufos) care crește pe grumazul sau de-a lungul spinării unor animale. ♦ Păr lăsat să crească (excesiv de) lung pe capul unei persoane, mai ales al unui bărbat. ♦ Fig. Frunziș des din vârful coroanei arborilor. 2. Culme prelungită de deal sau de munte; creastă. 3. Partea de deasupra a unui zid. ♦ Linie de intersecție (orizontală sau oblică) a două versante de acoperiș. – Lat. coma. DOOM
coámă s. f., g.-d. art. coámei; pl. coáme
coamele
COÁMĂ, coame, s. f. 1. Păr lung (și stufos) care crește pe grumazul sau de-a lungul spinării unor animale. ♦ Păr lăsat să crească (excesiv de) lung pe capul unei persoane, mai ales al unui bărbat. ♦ Fig. Frunziș des din vârful coroanei arborilor. 2. Culme prelungită de deal sau de munte; creastă. 3. Partea de deasupra a unui zid. ♦ Linie de intersecție (orizontală sau oblică) a două versante de acoperiș. – Lat. coma. DOOM
coámă s. f., g.-d. art. coámei; pl. coáme
coamelor
COÁMĂ, coame, s. f. 1. Păr lung (și stufos) care crește pe grumazul sau de-a lungul spinării unor animale. ♦ Păr lăsat să crească (excesiv de) lung pe capul unei persoane, mai ales al unui bărbat. ♦ Fig. Frunziș des din vârful coroanei arborilor. 2. Culme prelungită de deal sau de munte; creastă. 3. Partea de deasupra a unui zid. ♦ Linie de intersecție (orizontală sau oblică) a două versante de acoperiș. – Lat. coma. DOOM
coámă s. f., g.-d. art. coámei; pl. coáme
coamăr
coámăr (-re), s. n. – Salon, sală principală în casele de la țară. Germ. Kammer (Candrea). În Trans.
coană
CUCOÁNĂ, cucoane, s. f. 1. Termen de politețe dat unei femei (măritate); doamnă. 2. (Înv.) Fată tânără dintr-o familie domnitoare. [Var.: cocoánă, coánă s. f.] – Cf. ngr. kokkóna. DOOM
*coánă-máre s. f., art. coána-máre, g.-d. art. coánei-mári
coapsa
COÁPSĂ, coapse, s. f. (La oameni) Segment al piciorului cuprins între șold și genunchi. ♦ (La animale) Partea superioară a membrelor posterioare, cuprinsă între crupă și gambă. – Lat. coxa. DOOM
coápsă s. f., g.-d. art. coápsei; pl. coápse
coapse
COÁCE, coc, vb. III. 1. Tranz. A supune un aliment la acțiunea căldurii în cuptor pentru a deveni bun de mâncat. ◊ Expr. A-i coace (cuiva) turta sau a i-o coace = a încerca să-i facă rău (cuiva); a-i întinde (cuiva) o cursă. ♦ Refl. (Despre alimente) A deveni bun de mâncat prin acțiunea căldurii din cuptor. 2. Refl. (Despre fructe, semințe) A ajunge la maturitate sub acțiunea căldurii soarelui; a deveni bun de mâncat; (despre plante) a ajunge să aibă sămânța formată, maturizată. ♦ Tranz. (Despre soare sau căldură) A face ca fructele, plantele etc. să ajungă la maturitate, să fie bune de mâncat, să dea sămânță. ♦ Fig. (Despre oameni) A ajunge la maturitate, a se forma (din punct de vedere intelectual, al felului de a fi etc.); a se maturiza. 3. Refl. Fig. (Despre ființe) A se încinge, a se înăbuși de căldură. 4. Tranz. Fig. A pune ceva la cale cu intenții răuvoitoare; a urzi. 5. Intranz. (Despre bube și inflamații, p. ext. despre părți ale corpului) A face puroi. – Lat. pop. cocere (= coquere). DOOM
coáce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coc, 1 pl. coácem, imperf. 3 sg. coceá, perf. s. 1 sg. copséi, 1 pl. coápserăm; conj. prez. 3 să coácă; imper. 2 sg. coáce; ger. cocấnd; part. copt
coapse
COÁPSĂ, coapse, s. f. (La oameni) Segment al piciorului cuprins între șold și genunchi. ♦ (La animale) Partea superioară a membrelor posterioare, cuprinsă între crupă și gambă. – Lat. coxa. DOOM
coápsă s. f., g.-d. art. coápsei; pl. coápse
coapsei
COÁPSĂ, coapse, s. f. (La oameni) Segment al piciorului cuprins între șold și genunchi. ♦ (La animale) Partea superioară a membrelor posterioare, cuprinsă între crupă și gambă. – Lat. coxa. DOOM
coápsă s. f., g.-d. art. coápsei; pl. coápse
coapsele
COÁPSĂ, coapse, s. f. (La oameni) Segment al piciorului cuprins între șold și genunchi. ♦ (La animale) Partea superioară a membrelor posterioare, cuprinsă între crupă și gambă. – Lat. coxa. DOOM
coápsă s. f., g.-d. art. coápsei; pl. coápse
coapselor
COÁPSĂ, coapse, s. f. (La oameni) Segment al piciorului cuprins între șold și genunchi. ♦ (La animale) Partea superioară a membrelor posterioare, cuprinsă între crupă și gambă. – Lat. coxa. DOOM
coápsă s. f., g.-d. art. coápsei; pl. coápse
coapseră
COÁCE, coc, vb. III. 1. Tranz. A supune un aliment la acțiunea căldurii în cuptor pentru a deveni bun de mâncat. ◊ Expr. A-i coace (cuiva) turta sau a i-o coace = a încerca să-i facă rău (cuiva); a-i întinde (cuiva) o cursă. ♦ Refl. (Despre alimente) A deveni bun de mâncat prin acțiunea căldurii din cuptor. 2. Refl. (Despre fructe, semințe) A ajunge la maturitate sub acțiunea căldurii soarelui; a deveni bun de mâncat; (despre plante) a ajunge să aibă sămânța formată, maturizată. ♦ Tranz. (Despre soare sau căldură) A face ca fructele, plantele etc. să ajungă la maturitate, să fie bune de mâncat, să dea sămânță. ♦ Fig. (Despre oameni) A ajunge la maturitate, a se forma (din punct de vedere intelectual, al felului de a fi etc.); a se maturiza. 3. Refl. Fig. (Despre ființe) A se încinge, a se înăbuși de căldură. 4. Tranz. Fig. A pune ceva la cale cu intenții răuvoitoare; a urzi. 5. Intranz. (Despre bube și inflamații, p. ext. despre părți ale corpului) A face puroi. – Lat. pop. cocere (= coquere). DOOM
coáce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coc, 1 pl. coácem, imperf. 3 sg. coceá, perf. s. 1 sg. copséi, 1 pl. coápserăm; conj. prez. 3 să coácă; imper. 2 sg. coáce; ger. cocấnd; part. copt
coapserăm
COÁCE, coc, vb. III. 1. Tranz. A supune un aliment la acțiunea căldurii în cuptor pentru a deveni bun de mâncat. ◊ Expr. A-i coace (cuiva) turta sau a i-o coace = a încerca să-i facă rău (cuiva); a-i întinde (cuiva) o cursă. ♦ Refl. (Despre alimente) A deveni bun de mâncat prin acțiunea căldurii din cuptor. 2. Refl. (Despre fructe, semințe) A ajunge la maturitate sub acțiunea căldurii soarelui; a deveni bun de mâncat; (despre plante) a ajunge să aibă sămânța formată, maturizată. ♦ Tranz. (Despre soare sau căldură) A face ca fructele, plantele etc. să ajungă la maturitate, să fie bune de mâncat, să dea sămânță. ♦ Fig. (Despre oameni) A ajunge la maturitate, a se forma (din punct de vedere intelectual, al felului de a fi etc.); a se maturiza. 3. Refl. Fig. (Despre ființe) A se încinge, a se înăbuși de căldură. 4. Tranz. Fig. A pune ceva la cale cu intenții răuvoitoare; a urzi. 5. Intranz. (Despre bube și inflamații, p. ext. despre părți ale corpului) A face puroi. – Lat. pop. cocere (= coquere). DOOM
coáce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coc, 1 pl. coácem, imperf. 3 sg. coceá, perf. s. 1 sg. copséi, 1 pl. coápserăm; conj. prez. 3 să coácă; imper. 2 sg. coáce; ger. cocấnd; part. copt
coapserăți
COÁCE, coc, vb. III. 1. Tranz. A supune un aliment la acțiunea căldurii în cuptor pentru a deveni bun de mâncat. ◊ Expr. A-i coace (cuiva) turta sau a i-o coace = a încerca să-i facă rău (cuiva); a-i întinde (cuiva) o cursă. ♦ Refl. (Despre alimente) A deveni bun de mâncat prin acțiunea căldurii din cuptor. 2. Refl. (Despre fructe, semințe) A ajunge la maturitate sub acțiunea căldurii soarelui; a deveni bun de mâncat; (despre plante) a ajunge să aibă sămânța formată, maturizată. ♦ Tranz. (Despre soare sau căldură) A face ca fructele, plantele etc. să ajungă la maturitate, să fie bune de mâncat, să dea sămânță. ♦ Fig. (Despre oameni) A ajunge la maturitate, a se forma (din punct de vedere intelectual, al felului de a fi etc.); a se maturiza. 3. Refl. Fig. (Despre ființe) A se încinge, a se înăbuși de căldură. 4. Tranz. Fig. A pune ceva la cale cu intenții răuvoitoare; a urzi. 5. Intranz. (Despre bube și inflamații, p. ext. despre părți ale corpului) A face puroi. – Lat. pop. cocere (= coquere). DOOM
coáce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coc, 1 pl. coácem, imperf. 3 sg. coceá, perf. s. 1 sg. copséi, 1 pl. coápserăm; conj. prez. 3 să coácă; imper. 2 sg. coáce; ger. cocấnd; part. copt
coaptare
COAPTÁRE s.f. Coaptație. [Pron. co-ap-. / după fr. coaptation].
coaptația
COAPTÁȚIE, coaptații, s. f. 1. (Biol.) Stare de interacțiune a organelor unui corp viu. 2. (Med.) Manevră chirurgicală sau ortopedică de a pune la loc fragmentele oaselor fracturate sau oasele luxate. [Pr.: co-ap-] – Din fr. coaptation. DOOM
!coaptáție (co-ap-, -ți-e) s. f., art. coaptáția (-ți-a), g.-d. coaptáții, art. coaptáției; pl. coaptáții
coaptație
COAPTÁȚIE, coaptații, s. f. 1. (Biol.) Stare de interacțiune a organelor unui corp viu. 2. (Med.) Manevră chirurgicală sau ortopedică de a pune la loc fragmentele oaselor fracturate sau oasele luxate. [Pr.: co-ap-] – Din fr. coaptation. DOOM
!coaptáție (co-ap-, -ți-e) s. f., art. coaptáția (-ți-a), g.-d. coaptáții, art. coaptáției; pl. coaptáții
coaptației
COAPTÁȚIE, coaptații, s. f. 1. (Biol.) Stare de interacțiune a organelor unui corp viu. 2. (Med.) Manevră chirurgicală sau ortopedică de a pune la loc fragmentele oaselor fracturate sau oasele luxate. [Pr.: co-ap-] – Din fr. coaptation. DOOM
!coaptáție (co-ap-, -ți-e) s. f., art. coaptáția (-ți-a), g.-d. coaptáții, art. coaptáției; pl. coaptáții
coaptații
COAPTÁȚIE, coaptații, s. f. 1. (Biol.) Stare de interacțiune a organelor unui corp viu. 2. (Med.) Manevră chirurgicală sau ortopedică de a pune la loc fragmentele oaselor fracturate sau oasele luxate. [Pr.: co-ap-] – Din fr. coaptation. DOOM
!coaptáție (co-ap-, -ți-e) s. f., art. coaptáția (-ți-a), g.-d. coaptáții, art. coaptáției; pl. coaptáții
coaptațiile
COAPTÁȚIE, coaptații, s. f. 1. (Biol.) Stare de interacțiune a organelor unui corp viu. 2. (Med.) Manevră chirurgicală sau ortopedică de a pune la loc fragmentele oaselor fracturate sau oasele luxate. [Pr.: co-ap-] – Din fr. coaptation. DOOM
!coaptáție (co-ap-, -ți-e) s. f., art. coaptáția (-ți-a), g.-d. coaptáții, art. coaptáției; pl. coaptáții
coaptațiilor
COAPTÁȚIE, coaptații, s. f. 1. (Biol.) Stare de interacțiune a organelor unui corp viu. 2. (Med.) Manevră chirurgicală sau ortopedică de a pune la loc fragmentele oaselor fracturate sau oasele luxate. [Pr.: co-ap-] – Din fr. coaptation. DOOM
!coaptáție (co-ap-, -ți-e) s. f., art. coaptáția (-ți-a), g.-d. coaptáții, art. coaptáției; pl. coaptáții
coarba
COÁRBĂ, coarbe, s. f. Unealtă de găurit, formată dintr-o tijă cotită de metal prevăzută la un capăt cu un dispozitiv de prindere a burghiului, iar la celălalt cu un buton de apăsare. – Din ucr. korba. DOOM
coárbă s. f., g.-d. art. coárbei; pl. coárbe
coarbe
COÁRBĂ, coarbe, s. f. Unealtă de găurit, formată dintr-o tijă cotită de metal prevăzută la un capăt cu un dispozitiv de prindere a burghiului, iar la celălalt cu un buton de apăsare. – Din ucr. korba. DOOM
coárbă s. f., g.-d. art. coárbei; pl. coárbe
coarbei
COÁRBĂ, coarbe, s. f. Unealtă de găurit, formată dintr-o tijă cotită de metal prevăzută la un capăt cu un dispozitiv de prindere a burghiului, iar la celălalt cu un buton de apăsare. – Din ucr. korba. DOOM
coárbă s. f., g.-d. art. coárbei; pl. coárbe
coarbele
COÁRBĂ, coarbe, s. f. Unealtă de găurit, formată dintr-o tijă cotită de metal prevăzută la un capăt cu un dispozitiv de prindere a burghiului, iar la celălalt cu un buton de apăsare. – Din ucr. korba. DOOM
coárbă s. f., g.-d. art. coárbei; pl. coárbe
coarbelor
COÁRBĂ, coarbe, s. f. Unealtă de găurit, formată dintr-o tijă cotită de metal prevăzută la un capăt cu un dispozitiv de prindere a burghiului, iar la celălalt cu un buton de apăsare. – Din ucr. korba. DOOM
coárbă s. f., g.-d. art. coárbei; pl. coárbe
coarda
COÁRDĂ1, coarde, s. f. 1. Fir elastic confecționat din metal, din intestine de animale etc., care întins pe anumite instrumente muzicale, produce, prin vibrare, sunete; strună. ◊ Expr. (Fam.) A atinge (pe cineva) la coarda sensibilă (sau simțitoare) = a se adresa cuiva punând accentul pe un fapt la care acesta este mai sensibil; a lăuda, a măguli pe cineva. A întinde coarda până se rupe (sau plesnește) sau a întinde prea tare coarda = a împinge până la extrem o situație, a depăși limitele îngăduite într-o situație dată. ♦ (La pl.) (Grup de) instrumente muzicale cu strune. ◊ Coardă vocală = fiecare dintre formațiunile ligamentoase simetrice care aparțin laringelui și prin vibrarea cărora se produc sunete. Coardă dorsală = schelet intern situat în partea dorsală la cefalocordate. 2. Fir împletit de sfoară, păr etc. care ține întinse capetele unui arc. 3. (Mat.) Segment de dreaptă care unește două puncte ale unei curbe sau extremitățile unui arc de cerc. 4. Sfoară care leagă brațele fierăstrăului și care, prin răsucire cu o pană, întinde pânza metalică a uneltei. 5. (La pl.) Cele trei rânduri de frânghii întinse pe laturile ringului de box pentru a împiedica pe boxeri să iasă sau să cadă de pe ring. 6. Frânghie sau sfoară mai groasă de care se servesc gimnaștii pentru a executa diverse exerciții; frânghie cu care se joacă copiii, sărind ritmic peste ea; frânghie folosită de alpiniști în ascensiuni. 7. Ramură (tânără și elastică) a butucului viței-de-vie. ♦ Fiecare dintre vițele sau nuielele unei împletituri. 8. (Pop.) Vână, nerv, mușchi, tendon, ligament (care se încordează la anumite mișcări). 9. Șuviță consistentă desprinsă dintr-o masă de sirop de zahăr care a fiert prea mult și este prea tare legat. 10. (Pop.) Bârnă sau grindă mare și groasă care susține tavanul casei (și de care se atârnă diferite lucruri). [Pl. și: corzi] – Lat. chorda (cu unele sensuri după fr. corde). DOOM
!coárdă s. f., g.-d. art. coárdei/córzii; pl. coárde/corzi
coarda
COÁRTĂ s. f. v. coardă2.
coarde
COÁRDĂ1, coarde, s. f. 1. Fir elastic confecționat din metal, din intestine de animale etc., care întins pe anumite instrumente muzicale, produce, prin vibrare, sunete; strună. ◊ Expr. (Fam.) A atinge (pe cineva) la coarda sensibilă (sau simțitoare) = a se adresa cuiva punând accentul pe un fapt la care acesta este mai sensibil; a lăuda, a măguli pe cineva. A întinde coarda până se rupe (sau plesnește) sau a întinde prea tare coarda = a împinge până la extrem o situație, a depăși limitele îngăduite într-o situație dată. ♦ (La pl.) (Grup de) instrumente muzicale cu strune. ◊ Coardă vocală = fiecare dintre formațiunile ligamentoase simetrice care aparțin laringelui și prin vibrarea cărora se produc sunete. Coardă dorsală = schelet intern situat în partea dorsală la cefalocordate. 2. Fir împletit de sfoară, păr etc. care ține întinse capetele unui arc. 3. (Mat.) Segment de dreaptă care unește două puncte ale unei curbe sau extremitățile unui arc de cerc. 4. Sfoară care leagă brațele fierăstrăului și care, prin răsucire cu o pană, întinde pânza metalică a uneltei. 5. (La pl.) Cele trei rânduri de frânghii întinse pe laturile ringului de box pentru a împiedica pe boxeri să iasă sau să cadă de pe ring. 6. Frânghie sau sfoară mai groasă de care se servesc gimnaștii pentru a executa diverse exerciții; frânghie cu care se joacă copiii, sărind ritmic peste ea; frânghie folosită de alpiniști în ascensiuni. 7. Ramură (tânără și elastică) a butucului viței-de-vie. ♦ Fiecare dintre vițele sau nuielele unei împletituri. 8. (Pop.) Vână, nerv, mușchi, tendon, ligament (care se încordează la anumite mișcări). 9. Șuviță consistentă desprinsă dintr-o masă de sirop de zahăr care a fiert prea mult și este prea tare legat. 10. (Pop.) Bârnă sau grindă mare și groasă care susține tavanul casei (și de care se atârnă diferite lucruri). [Pl. și: corzi] – Lat. chorda (cu unele sensuri după fr. corde). DOOM
!coárdă s. f., g.-d. art. coárdei/córzii; pl. coárde/corzi
coarde
COÁRTĂ s. f. v. coardă2.
coardei
COÁRDĂ1, coarde, s. f. 1. Fir elastic confecționat din metal, din intestine de animale etc., care întins pe anumite instrumente muzicale, produce, prin vibrare, sunete; strună. ◊ Expr. (Fam.) A atinge (pe cineva) la coarda sensibilă (sau simțitoare) = a se adresa cuiva punând accentul pe un fapt la care acesta este mai sensibil; a lăuda, a măguli pe cineva. A întinde coarda până se rupe (sau plesnește) sau a întinde prea tare coarda = a împinge până la extrem o situație, a depăși limitele îngăduite într-o situație dată. ♦ (La pl.) (Grup de) instrumente muzicale cu strune. ◊ Coardă vocală = fiecare dintre formațiunile ligamentoase simetrice care aparțin laringelui și prin vibrarea cărora se produc sunete. Coardă dorsală = schelet intern situat în partea dorsală la cefalocordate. 2. Fir împletit de sfoară, păr etc. care ține întinse capetele unui arc. 3. (Mat.) Segment de dreaptă care unește două puncte ale unei curbe sau extremitățile unui arc de cerc. 4. Sfoară care leagă brațele fierăstrăului și care, prin răsucire cu o pană, întinde pânza metalică a uneltei. 5. (La pl.) Cele trei rânduri de frânghii întinse pe laturile ringului de box pentru a împiedica pe boxeri să iasă sau să cadă de pe ring. 6. Frânghie sau sfoară mai groasă de care se servesc gimnaștii pentru a executa diverse exerciții; frânghie cu care se joacă copiii, sărind ritmic peste ea; frânghie folosită de alpiniști în ascensiuni. 7. Ramură (tânără și elastică) a butucului viței-de-vie. ♦ Fiecare dintre vițele sau nuielele unei împletituri. 8. (Pop.) Vână, nerv, mușchi, tendon, ligament (care se încordează la anumite mișcări). 9. Șuviță consistentă desprinsă dintr-o masă de sirop de zahăr care a fiert prea mult și este prea tare legat. 10. (Pop.) Bârnă sau grindă mare și groasă care susține tavanul casei (și de care se atârnă diferite lucruri). [Pl. și: corzi] – Lat. chorda (cu unele sensuri după fr. corde). DOOM
!coárdă s. f., g.-d. art. coárdei/córzii; pl. coárde/corzi
coardei
COÁRTĂ s. f. v. coardă2.
coardele
COÁRDĂ1, coarde, s. f. 1. Fir elastic confecționat din metal, din intestine de animale etc., care întins pe anumite instrumente muzicale, produce, prin vibrare, sunete; strună. ◊ Expr. (Fam.) A atinge (pe cineva) la coarda sensibilă (sau simțitoare) = a se adresa cuiva punând accentul pe un fapt la care acesta este mai sensibil; a lăuda, a măguli pe cineva. A întinde coarda până se rupe (sau plesnește) sau a întinde prea tare coarda = a împinge până la extrem o situație, a depăși limitele îngăduite într-o situație dată. ♦ (La pl.) (Grup de) instrumente muzicale cu strune. ◊ Coardă vocală = fiecare dintre formațiunile ligamentoase simetrice care aparțin laringelui și prin vibrarea cărora se produc sunete. Coardă dorsală = schelet intern situat în partea dorsală la cefalocordate. 2. Fir împletit de sfoară, păr etc. care ține întinse capetele unui arc. 3. (Mat.) Segment de dreaptă care unește două puncte ale unei curbe sau extremitățile unui arc de cerc. 4. Sfoară care leagă brațele fierăstrăului și care, prin răsucire cu o pană, întinde pânza metalică a uneltei. 5. (La pl.) Cele trei rânduri de frânghii întinse pe laturile ringului de box pentru a împiedica pe boxeri să iasă sau să cadă de pe ring. 6. Frânghie sau sfoară mai groasă de care se servesc gimnaștii pentru a executa diverse exerciții; frânghie cu care se joacă copiii, sărind ritmic peste ea; frânghie folosită de alpiniști în ascensiuni. 7. Ramură (tânără și elastică) a butucului viței-de-vie. ♦ Fiecare dintre vițele sau nuielele unei împletituri. 8. (Pop.) Vână, nerv, mușchi, tendon, ligament (care se încordează la anumite mișcări). 9. Șuviță consistentă desprinsă dintr-o masă de sirop de zahăr care a fiert prea mult și este prea tare legat. 10. (Pop.) Bârnă sau grindă mare și groasă care susține tavanul casei (și de care se atârnă diferite lucruri). [Pl. și: corzi] – Lat. chorda (cu unele sensuri după fr. corde). DOOM
!coárdă s. f., g.-d. art. coárdei/córzii; pl. coárde/corzi
coardele
COÁRTĂ s. f. v. coardă2.
coardelor
COÁRDĂ1, coarde, s. f. 1. Fir elastic confecționat din metal, din intestine de animale etc., care întins pe anumite instrumente muzicale, produce, prin vibrare, sunete; strună. ◊ Expr. (Fam.) A atinge (pe cineva) la coarda sensibilă (sau simțitoare) = a se adresa cuiva punând accentul pe un fapt la care acesta este mai sensibil; a lăuda, a măguli pe cineva. A întinde coarda până se rupe (sau plesnește) sau a întinde prea tare coarda = a împinge până la extrem o situație, a depăși limitele îngăduite într-o situație dată. ♦ (La pl.) (Grup de) instrumente muzicale cu strune. ◊ Coardă vocală = fiecare dintre formațiunile ligamentoase simetrice care aparțin laringelui și prin vibrarea cărora se produc sunete. Coardă dorsală = schelet intern situat în partea dorsală la cefalocordate. 2. Fir împletit de sfoară, păr etc. care ține întinse capetele unui arc. 3. (Mat.) Segment de dreaptă care unește două puncte ale unei curbe sau extremitățile unui arc de cerc. 4. Sfoară care leagă brațele fierăstrăului și care, prin răsucire cu o pană, întinde pânza metalică a uneltei. 5. (La pl.) Cele trei rânduri de frânghii întinse pe laturile ringului de box pentru a împiedica pe boxeri să iasă sau să cadă de pe ring. 6. Frânghie sau sfoară mai groasă de care se servesc gimnaștii pentru a executa diverse exerciții; frânghie cu care se joacă copiii, sărind ritmic peste ea; frânghie folosită de alpiniști în ascensiuni. 7. Ramură (tânără și elastică) a butucului viței-de-vie. ♦ Fiecare dintre vițele sau nuielele unei împletituri. 8. (Pop.) Vână, nerv, mușchi, tendon, ligament (care se încordează la anumite mișcări). 9. Șuviță consistentă desprinsă dintr-o masă de sirop de zahăr care a fiert prea mult și este prea tare legat. 10. (Pop.) Bârnă sau grindă mare și groasă care susține tavanul casei (și de care se atârnă diferite lucruri). [Pl. și: corzi] – Lat. chorda (cu unele sensuri după fr. corde). DOOM
!coárdă s. f., g.-d. art. coárdei/córzii; pl. coárde/corzi
coardelor
COÁRTĂ s. f. v. coardă2.
coarjă
coarjă s. f. sg. (intl.) bani.
coarmator
COARMATÓR s.m. Coproprietar al unei nave. [Pron. co-ar- / < fr. coarmateur].
coarmatori
COARMATÓR s.m. Coproprietar al unei nave. [Pron. co-ar- / < fr. coarmateur].
coarmatorii
COARMATÓR s.m. Coproprietar al unei nave. [Pron. co-ar- / < fr. coarmateur].
coarmatorilor
COARMATÓR s.m. Coproprietar al unei nave. [Pron. co-ar- / < fr. coarmateur].
coarmatorul
COARMATÓR s.m. Coproprietar al unei nave. [Pron. co-ar- / < fr. coarmateur].
coarmatorului
COARMATÓR s.m. Coproprietar al unei nave. [Pron. co-ar- / < fr. coarmateur].
coarna
COÁRNĂ, coarne, s. f. 1. Fructul comestibil, roșu și acrișor, al cornului. 2. (La sg.) Varietate de struguri de masă, cu boaba mare, lunguiață, neagră sau galbenă-verzuie și cu coaja tare. – Lat. corna (pl., devenit sg. f., al lui cornum). DOOM
coárnă (fruct) s. f., g.-d. art. coárnei; pl. coárne
coarne
COÁRNĂ, coarne, s. f. 1. Fructul comestibil, roșu și acrișor, al cornului. 2. (La sg.) Varietate de struguri de masă, cu boaba mare, lunguiață, neagră sau galbenă-verzuie și cu coaja tare. – Lat. corna (pl., devenit sg. f., al lui cornum). DOOM
coárnă (fruct) s. f., g.-d. art. coárnei; pl. coárne
coarne
CORN1, (I 1, 6) coarne, (I 4, 5, II) cornuri, s. n., (I 3, III) corni, s. m. I. I. Formațiune dură, pereche sau nepereche, de pe craniul multor copitate. ◊ Loc. adj. (Despre cuvintele, relatările cuiva) Cu coarne = exagerat, de necrezut, gogonat, umflat. ◊ Expr. A lua în coarne = (despre vite) a împunge cu coarnele; fig. a se repezi cu vorba la cineva, a certa pe cineva. A scoate coarne = a deveni agresiv; a se obrăznici. A fi mai cu coarne decât altul = a fi mai grozav decât altul. A pune (cuiva) funia în coarne = a înșela, a amăgi (pe cineva), a-i impune (cuiva) voința. A se lua în coarne cu cineva = a se încăiera, a se lua la harță. A-și arăta coarnele = a-și manifesta răutatea, dușmănia. A căuta (cuiva) în coarne sau a căuta (ori a se uita) în coarnele cuiva = a îndeplini toate gusturile, capriciile cuiva; a răsfăța. A pune coarne = a călca credința conjugală; a înșela. (Pop.) Cel cu coarne = dracul. ♦ P. anal. Fiecare dintre cele patru organe tactile și vizuale ale melcului; fiecare dintre cele două excrescențe chitinoase de lângă ochii unor cărăbuși. 2. (La sg.) Substanță chitinoasă din care sunt constituite coarnele1 (I 1) animalelor (folosită pentru fabricarea unor obiecte). 3. (Și în sintagma corn de vânătoare) Instrument de suflat, confecționat uneori din corn1, folosit la vânătoare sau pentru chemări, semnalizări etc. ♦ Instrument muzical de suflat, format dintr-un tub conic de alamă sau din alt metal. ◊ Corn englez = instrument de suflat din familia oboiului, dar cu un sunet mai grav, cu ancie dublă. 4. Recipient format dintr-un corn1 (I 1) sau de forma acestuia, în care se păstrează praful de pușcă, sarea etc.; p. ext. conținutul acestui recipient. ◊ Expr. Cornul abundenței = (în mitologia greacă) simbol al belșugului, reprezentat printr-un vas în formă de corn1 (I 1), umplut cu fructe și cu flori. 5. Produs de panificație din făină albă, de mici dimensiuni și în formă de semilună. 6. Parte a unor construcții, organe de mașini, unelte etc. în formă de corn1 (I 1). ♦ Recipient din corn1 (I 1) sau de lut prelungit cu o pană de gâscă prin care se scurge huma colorată, folosit în ceramica populară pentru decorarea vaselor. 7. (La sg.) Denumire dată unor formații anatomice cu aspect de corn1 (I 1). Corn uterin. 8. (În sintagma) Cornul Lunii = Luna în primul și în ultimul pătrar, când are formă de seceră. 9. Compus: cornul-secarei sau corn-de-secară = ciupercă parazită care trăiește în ovarul diferitelor plante graminee; pintenul-secarei (Claviceps purpurea); boală provocată de această ciupercă și manifestată prin apariția în spic a unor formații tari, negricioase, întrebuințate în farmacie pentru extragerea ergotinei. II. 1. (Reg.) Colț, ungher, margine. 2. (Înv.) Aripă de oaste, de tabără. III. (La pl.) Căpriorii casei. – Lat. cornu. DOOM
corn3 (franzeluță, recipient, colț, aripă de oaste) s. n., pl. córnuri
coarnei
COÁRNĂ, coarne, s. f. 1. Fructul comestibil, roșu și acrișor, al cornului. 2. (La sg.) Varietate de struguri de masă, cu boaba mare, lunguiață, neagră sau galbenă-verzuie și cu coaja tare. – Lat. corna (pl., devenit sg. f., al lui cornum). DOOM
coárnă (fruct) s. f., g.-d. art. coárnei; pl. coárne
coarnele
COÁRNĂ, coarne, s. f. 1. Fructul comestibil, roșu și acrișor, al cornului. 2. (La sg.) Varietate de struguri de masă, cu boaba mare, lunguiață, neagră sau galbenă-verzuie și cu coaja tare. – Lat. corna (pl., devenit sg. f., al lui cornum). DOOM
coárnă (fruct) s. f., g.-d. art. coárnei; pl. coárne
coarnele
CORN1, (I 1, 6) coarne, (I 4, 5, II) cornuri, s. n., (I 3, III) corni, s. m. I. I. Formațiune dură, pereche sau nepereche, de pe craniul multor copitate. ◊ Loc. adj. (Despre cuvintele, relatările cuiva) Cu coarne = exagerat, de necrezut, gogonat, umflat. ◊ Expr. A lua în coarne = (despre vite) a împunge cu coarnele; fig. a se repezi cu vorba la cineva, a certa pe cineva. A scoate coarne = a deveni agresiv; a se obrăznici. A fi mai cu coarne decât altul = a fi mai grozav decât altul. A pune (cuiva) funia în coarne = a înșela, a amăgi (pe cineva), a-i impune (cuiva) voința. A se lua în coarne cu cineva = a se încăiera, a se lua la harță. A-și arăta coarnele = a-și manifesta răutatea, dușmănia. A căuta (cuiva) în coarne sau a căuta (ori a se uita) în coarnele cuiva = a îndeplini toate gusturile, capriciile cuiva; a răsfăța. A pune coarne = a călca credința conjugală; a înșela. (Pop.) Cel cu coarne = dracul. ♦ P. anal. Fiecare dintre cele patru organe tactile și vizuale ale melcului; fiecare dintre cele două excrescențe chitinoase de lângă ochii unor cărăbuși. 2. (La sg.) Substanță chitinoasă din care sunt constituite coarnele1 (I 1) animalelor (folosită pentru fabricarea unor obiecte). 3. (Și în sintagma corn de vânătoare) Instrument de suflat, confecționat uneori din corn1, folosit la vânătoare sau pentru chemări, semnalizări etc. ♦ Instrument muzical de suflat, format dintr-un tub conic de alamă sau din alt metal. ◊ Corn englez = instrument de suflat din familia oboiului, dar cu un sunet mai grav, cu ancie dublă. 4. Recipient format dintr-un corn1 (I 1) sau de forma acestuia, în care se păstrează praful de pușcă, sarea etc.; p. ext. conținutul acestui recipient. ◊ Expr. Cornul abundenței = (în mitologia greacă) simbol al belșugului, reprezentat printr-un vas în formă de corn1 (I 1), umplut cu fructe și cu flori. 5. Produs de panificație din făină albă, de mici dimensiuni și în formă de semilună. 6. Parte a unor construcții, organe de mașini, unelte etc. în formă de corn1 (I 1). ♦ Recipient din corn1 (I 1) sau de lut prelungit cu o pană de gâscă prin care se scurge huma colorată, folosit în ceramica populară pentru decorarea vaselor. 7. (La sg.) Denumire dată unor formații anatomice cu aspect de corn1 (I 1). Corn uterin. 8. (În sintagma) Cornul Lunii = Luna în primul și în ultimul pătrar, când are formă de seceră. 9. Compus: cornul-secarei sau corn-de-secară = ciupercă parazită care trăiește în ovarul diferitelor plante graminee; pintenul-secarei (Claviceps purpurea); boală provocată de această ciupercă și manifestată prin apariția în spic a unor formații tari, negricioase, întrebuințate în farmacie pentru extragerea ergotinei. II. 1. (Reg.) Colț, ungher, margine. 2. (Înv.) Aripă de oaste, de tabără. III. (La pl.) Căpriorii casei. – Lat. cornu. DOOM
corn3 (franzeluță, recipient, colț, aripă de oaste) s. n., pl. córnuri
coarnelor
COÁRNĂ, coarne, s. f. 1. Fructul comestibil, roșu și acrișor, al cornului. 2. (La sg.) Varietate de struguri de masă, cu boaba mare, lunguiață, neagră sau galbenă-verzuie și cu coaja tare. – Lat. corna (pl., devenit sg. f., al lui cornum). DOOM
coárnă (fruct) s. f., g.-d. art. coárnei; pl. coárne
coarnelor
CORN1, (I 1, 6) coarne, (I 4, 5, II) cornuri, s. n., (I 3, III) corni, s. m. I. I. Formațiune dură, pereche sau nepereche, de pe craniul multor copitate. ◊ Loc. adj. (Despre cuvintele, relatările cuiva) Cu coarne = exagerat, de necrezut, gogonat, umflat. ◊ Expr. A lua în coarne = (despre vite) a împunge cu coarnele; fig. a se repezi cu vorba la cineva, a certa pe cineva. A scoate coarne = a deveni agresiv; a se obrăznici. A fi mai cu coarne decât altul = a fi mai grozav decât altul. A pune (cuiva) funia în coarne = a înșela, a amăgi (pe cineva), a-i impune (cuiva) voința. A se lua în coarne cu cineva = a se încăiera, a se lua la harță. A-și arăta coarnele = a-și manifesta răutatea, dușmănia. A căuta (cuiva) în coarne sau a căuta (ori a se uita) în coarnele cuiva = a îndeplini toate gusturile, capriciile cuiva; a răsfăța. A pune coarne = a călca credința conjugală; a înșela. (Pop.) Cel cu coarne = dracul. ♦ P. anal. Fiecare dintre cele patru organe tactile și vizuale ale melcului; fiecare dintre cele două excrescențe chitinoase de lângă ochii unor cărăbuși. 2. (La sg.) Substanță chitinoasă din care sunt constituite coarnele1 (I 1) animalelor (folosită pentru fabricarea unor obiecte). 3. (Și în sintagma corn de vânătoare) Instrument de suflat, confecționat uneori din corn1, folosit la vânătoare sau pentru chemări, semnalizări etc. ♦ Instrument muzical de suflat, format dintr-un tub conic de alamă sau din alt metal. ◊ Corn englez = instrument de suflat din familia oboiului, dar cu un sunet mai grav, cu ancie dublă. 4. Recipient format dintr-un corn1 (I 1) sau de forma acestuia, în care se păstrează praful de pușcă, sarea etc.; p. ext. conținutul acestui recipient. ◊ Expr. Cornul abundenței = (în mitologia greacă) simbol al belșugului, reprezentat printr-un vas în formă de corn1 (I 1), umplut cu fructe și cu flori. 5. Produs de panificație din făină albă, de mici dimensiuni și în formă de semilună. 6. Parte a unor construcții, organe de mașini, unelte etc. în formă de corn1 (I 1). ♦ Recipient din corn1 (I 1) sau de lut prelungit cu o pană de gâscă prin care se scurge huma colorată, folosit în ceramica populară pentru decorarea vaselor. 7. (La sg.) Denumire dată unor formații anatomice cu aspect de corn1 (I 1). Corn uterin. 8. (În sintagma) Cornul Lunii = Luna în primul și în ultimul pătrar, când are formă de seceră. 9. Compus: cornul-secarei sau corn-de-secară = ciupercă parazită care trăiește în ovarul diferitelor plante graminee; pintenul-secarei (Claviceps purpurea); boală provocată de această ciupercă și manifestată prin apariția în spic a unor formații tari, negricioase, întrebuințate în farmacie pentru extragerea ergotinei. II. 1. (Reg.) Colț, ungher, margine. 2. (Înv.) Aripă de oaste, de tabără. III. (La pl.) Căpriorii casei. – Lat. cornu. DOOM
corn3 (franzeluță, recipient, colț, aripă de oaste) s. n., pl. córnuri
coarticulația
COARTICULÁȚIE s. f. (Fon.) Articularea concomitentă a unor sunete succesive. [Pr.: co-ar-] – Din fr. coarticulation. DOOM
coarticuláție (co-ar-, -ți-e) s. f., art. coarticuláția (-ți-a), g.-d. coarticuláții, art. coarticuláției
coarticulație
COARTICULÁȚIE s. f. (Fon.) Articularea concomitentă a unor sunete succesive. [Pr.: co-ar-] – Din fr. coarticulation. DOOM
coarticuláție (co-ar-, -ți-e) s. f., art. coarticuláția (-ți-a), g.-d. coarticuláții, art. coarticuláției
coarticulației
COARTICULÁȚIE s. f. (Fon.) Articularea concomitentă a unor sunete succesive. [Pr.: co-ar-] – Din fr. coarticulation. DOOM
coarticuláție (co-ar-, -ți-e) s. f., art. coarticuláția (-ți-a), g.-d. coarticuláții, art. coarticuláției
coarticulații
COARTICULÁȚIE s. f. (Fon.) Articularea concomitentă a unor sunete succesive. [Pr.: co-ar-] – Din fr. coarticulation. DOOM
coarticuláție (co-ar-, -ți-e) s. f., art. coarticuláția (-ți-a), g.-d. coarticuláții, art. coarticuláției
coarticulațiile
COARTICULÁȚIE s. f. (Fon.) Articularea concomitentă a unor sunete succesive. [Pr.: co-ar-] – Din fr. coarticulation. DOOM
coarticuláție (co-ar-, -ți-e) s. f., art. coarticuláția (-ți-a), g.-d. coarticuláții, art. coarticuláției
coarticulațiilor
COARTICULÁȚIE s. f. (Fon.) Articularea concomitentă a unor sunete succesive. [Pr.: co-ar-] – Din fr. coarticulation. DOOM
coarticuláție (co-ar-, -ți-e) s. f., art. coarticuláția (-ți-a), g.-d. coarticuláții, art. coarticuláției
coartă
COÁRTĂ s. f. v. coardă2.
coasa
COÁSĂ, coase, s. f. 1. Unealtă agricolă compusă dintr-o lamă metalică cu vârful curbat fixată pe o coadă lungă, folosită la cosit. 2. Acțiunea de a cosi; perioada în care se cosește. ♦ Recoltă de plante erbacee cosite. – Din sl. kosa. DOOM
coásă s. f., g.-d. art. coásei; pl. coáse
coase
COÁSĂ, coase, s. f. 1. Unealtă agricolă compusă dintr-o lamă metalică cu vârful curbat fixată pe o coadă lungă, folosită la cosit. 2. Acțiunea de a cosi; perioada în care se cosește. ♦ Recoltă de plante erbacee cosite. – Din sl. kosa. DOOM
coásă s. f., g.-d. art. coásei; pl. coáse
coase
COÁSE, cos, vb. III. Tranz. 1. A fixa, a prinde între ele părțile unei haine sau un petic, un nasture etc. la o haină, trecând prin ele un fir de ață cu ajutorul unui ac. ◊ Expr. A coase petic de petic = a fi zgârcit. 2. A broda. 3. (Med.) A uni (cu un fir de mătase, de intestin preparat anume etc. și cu un ac special) marginile unei plăgi. – Lat. pop. cosere (= consuere). DOOM
coáse (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cos, 1 pl. coásem, imperf. 3 sg. coseá, perf. s. 1 sg. cusúi, 1 pl. cusúrăm; conj. prez. 3 să coásă; ger. cosấnd; part. cusút
coasei
COÁSĂ, coase, s. f. 1. Unealtă agricolă compusă dintr-o lamă metalică cu vârful curbat fixată pe o coadă lungă, folosită la cosit. 2. Acțiunea de a cosi; perioada în care se cosește. ♦ Recoltă de plante erbacee cosite. – Din sl. kosa. DOOM
coásă s. f., g.-d. art. coásei; pl. coáse
coasele
COÁSĂ, coase, s. f. 1. Unealtă agricolă compusă dintr-o lamă metalică cu vârful curbat fixată pe o coadă lungă, folosită la cosit. 2. Acțiunea de a cosi; perioada în care se cosește. ♦ Recoltă de plante erbacee cosite. – Din sl. kosa. DOOM
coásă s. f., g.-d. art. coásei; pl. coáse
coaselor
COÁSĂ, coase, s. f. 1. Unealtă agricolă compusă dintr-o lamă metalică cu vârful curbat fixată pe o coadă lungă, folosită la cosit. 2. Acțiunea de a cosi; perioada în care se cosește. ♦ Recoltă de plante erbacee cosite. – Din sl. kosa. DOOM
coásă s. f., g.-d. art. coásei; pl. coáse
coasem
COÁSE, cos, vb. III. Tranz. 1. A fixa, a prinde între ele părțile unei haine sau un petic, un nasture etc. la o haină, trecând prin ele un fir de ață cu ajutorul unui ac. ◊ Expr. A coase petic de petic = a fi zgârcit. 2. A broda. 3. (Med.) A uni (cu un fir de mătase, de intestin preparat anume etc. și cu un ac special) marginile unei plăgi. – Lat. pop. cosere (= consuere). DOOM
coáse (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cos, 1 pl. coásem, imperf. 3 sg. coseá, perf. s. 1 sg. cusúi, 1 pl. cusúrăm; conj. prez. 3 să coásă; ger. cosấnd; part. cusút
coasere
COÁSE, cos, vb. III. Tranz. 1. A fixa, a prinde între ele părțile unei haine sau un petic, un nasture etc. la o haină, trecând prin ele un fir de ață cu ajutorul unui ac. ◊ Expr. A coase petic de petic = a fi zgârcit. 2. A broda. 3. (Med.) A uni (cu un fir de mătase, de intestin preparat anume etc. și cu un ac special) marginile unei plăgi. – Lat. pop. cosere (= consuere). DOOM
coáse (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cos, 1 pl. coásem, imperf. 3 sg. coseá, perf. s. 1 sg. cusúi, 1 pl. cusúrăm; conj. prez. 3 să coásă; ger. cosấnd; part. cusút
coaseți
COÁSE, cos, vb. III. Tranz. 1. A fixa, a prinde între ele părțile unei haine sau un petic, un nasture etc. la o haină, trecând prin ele un fir de ață cu ajutorul unui ac. ◊ Expr. A coase petic de petic = a fi zgârcit. 2. A broda. 3. (Med.) A uni (cu un fir de mătase, de intestin preparat anume etc. și cu un ac special) marginile unei plăgi. – Lat. pop. cosere (= consuere). DOOM
coáse (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cos, 1 pl. coásem, imperf. 3 sg. coseá, perf. s. 1 sg. cusúi, 1 pl. cusúrăm; conj. prez. 3 să coásă; ger. cosấnd; part. cusút
coasigurare
COASIGURÁRE, coasigurări, s. f. Asigurare simultană a mai multor persoane în limita sumei depuse în prealabil. [Pr.: co-a-] – După fr. coassurance.
coasigurarea
COASIGURÁRE, coasigurări, s. f. Asigurare simultană a mai multor persoane în limita sumei depuse în prealabil. [Pr.: co-a-] – După fr. coassurance.
coasigurări
COASIGURÁRE, coasigurări, s. f. Asigurare simultană a mai multor persoane în limita sumei depuse în prealabil. [Pr.: co-a-] – După fr. coassurance.
coasigurării
COASIGURÁRE, coasigurări, s. f. Asigurare simultană a mai multor persoane în limita sumei depuse în prealabil. [Pr.: co-a-] – După fr. coassurance.
coasigurările
COASIGURÁRE, coasigurări, s. f. Asigurare simultană a mai multor persoane în limita sumei depuse în prealabil. [Pr.: co-a-] – După fr. coassurance.
coasigurărilor
COASIGURÁRE, coasigurări, s. f. Asigurare simultană a mai multor persoane în limita sumei depuse în prealabil. [Pr.: co-a-] – După fr. coassurance.
coasociat
COASOCIÁT, -Ă, coasociați, -te, s. m. și f. Fiecare dintre membrii unei asociații, în raport cu ceilalți asociați. [Pr.: co-a-so-ci-at] – După fr. coassocié. DOOM
coasociátă (co-a, -ci-a-) s. f., g.-d. art. coasociátei; pl. coasociáte
coasociata
COASOCIÁT, -Ă, coasociați, -te, s. m. și f. Fiecare dintre membrii unei asociații, în raport cu ceilalți asociați. [Pr.: co-a-so-ci-at] – După fr. coassocié. DOOM
coasociátă (co-a, -ci-a-) s. f., g.-d. art. coasociátei; pl. coasociáte
coasociate
COASOCIÁT, -Ă, coasociați, -te, s. m. și f. Fiecare dintre membrii unei asociații, în raport cu ceilalți asociați. [Pr.: co-a-so-ci-at] – După fr. coassocié. DOOM
coasociátă (co-a, -ci-a-) s. f., g.-d. art. coasociátei; pl. coasociáte
coasociatei
COASOCIÁT, -Ă, coasociați, -te, s. m. și f. Fiecare dintre membrii unei asociații, în raport cu ceilalți asociați. [Pr.: co-a-so-ci-at] – După fr. coassocié. DOOM
coasociátă (co-a, -ci-a-) s. f., g.-d. art. coasociátei; pl. coasociáte
coasociatele
COASOCIÁT, -Ă, coasociați, -te, s. m. și f. Fiecare dintre membrii unei asociații, în raport cu ceilalți asociați. [Pr.: co-a-so-ci-at] – După fr. coassocié. DOOM
coasociátă (co-a, -ci-a-) s. f., g.-d. art. coasociátei; pl. coasociáte
coasociatelor
COASOCIÁT, -Ă, coasociați, -te, s. m. și f. Fiecare dintre membrii unei asociații, în raport cu ceilalți asociați. [Pr.: co-a-so-ci-at] – După fr. coassocié. DOOM
coasociátă (co-a, -ci-a-) s. f., g.-d. art. coasociátei; pl. coasociáte
coasociatul
COASOCIÁT, -Ă, coasociați, -te, s. m. și f. Fiecare dintre membrii unei asociații, în raport cu ceilalți asociați. [Pr.: co-a-so-ci-at] – După fr. coassocié. DOOM
coasociátă (co-a, -ci-a-) s. f., g.-d. art. coasociátei; pl. coasociáte
coasociatului
COASOCIÁT, -Ă, coasociați, -te, s. m. și f. Fiecare dintre membrii unei asociații, în raport cu ceilalți asociați. [Pr.: co-a-so-ci-at] – După fr. coassocié. DOOM
coasociátă (co-a, -ci-a-) s. f., g.-d. art. coasociátei; pl. coasociáte
coasociați
COASOCIÁT, -Ă, coasociați, -te, s. m. și f. Fiecare dintre membrii unei asociații, în raport cu ceilalți asociați. [Pr.: co-a-so-ci-at] – După fr. coassocié. DOOM
coasociátă (co-a, -ci-a-) s. f., g.-d. art. coasociátei; pl. coasociáte
coasociații
COASOCIÁT, -Ă, coasociați, -te, s. m. și f. Fiecare dintre membrii unei asociații, în raport cu ceilalți asociați. [Pr.: co-a-so-ci-at] – După fr. coassocié. DOOM
coasociátă (co-a, -ci-a-) s. f., g.-d. art. coasociátei; pl. coasociáte
coasociaților
COASOCIÁT, -Ă, coasociați, -te, s. m. și f. Fiecare dintre membrii unei asociații, în raport cu ceilalți asociați. [Pr.: co-a-so-ci-at] – După fr. coassocié. DOOM
coasociátă (co-a, -ci-a-) s. f., g.-d. art. coasociátei; pl. coasociáte
coasta
COÁSTĂ, coaste, s. f. 1. Fiecare dintre oasele-perechi lungi, înguste și arcuite, articulate în spate de coloana vertebrală, iar în față de stern, care alcătuiesc toracele animalelor vertebrate. ◊ Expr. (E) slab de-i poți număra coastele sau îi numeri coastele de slab ce e = (e) foarte slab. A i se lipi (cuiva) coastele de foame sau a i se lipi coastele de pântece, a avea coastele lipite = a fi foarte flămând, a fi mort de foame. 2. Partea laterală a corpului omenesc, de la umeri până la coapse; partea analoagă a corpului animalelor. ◊ Expr. A avea pe cineva în coaste = a se simți stingherit în acțiuni de prezența permanentă (și indiscretă) a cuiva. A pune (cuiva) sula în coastă = a obliga (pe cineva) să facă (fără întârziere) un lucru neplăcut (și greu). ♦ Latură. ◊ Loc. adv. Pe o coastă = pe o parte, într-o dungă. ♦ Fiecare dintre grinzile care formează osatura transversală, de rezistență, a bordajului unei nave. 3. Pantă abruptă. 4. Mal, țărm (al unei mări). 5. (Înv.) Flanc al unei armate. – Lat. costa. DOOM
coástă s. f., g.-d. art. coástei; pl. coáste
coaste
COÁSTĂ, coaste, s. f. 1. Fiecare dintre oasele-perechi lungi, înguste și arcuite, articulate în spate de coloana vertebrală, iar în față de stern, care alcătuiesc toracele animalelor vertebrate. ◊ Expr. (E) slab de-i poți număra coastele sau îi numeri coastele de slab ce e = (e) foarte slab. A i se lipi (cuiva) coastele de foame sau a i se lipi coastele de pântece, a avea coastele lipite = a fi foarte flămând, a fi mort de foame. 2. Partea laterală a corpului omenesc, de la umeri până la coapse; partea analoagă a corpului animalelor. ◊ Expr. A avea pe cineva în coaste = a se simți stingherit în acțiuni de prezența permanentă (și indiscretă) a cuiva. A pune (cuiva) sula în coastă = a obliga (pe cineva) să facă (fără întârziere) un lucru neplăcut (și greu). ♦ Latură. ◊ Loc. adv. Pe o coastă = pe o parte, într-o dungă. ♦ Fiecare dintre grinzile care formează osatura transversală, de rezistență, a bordajului unei nave. 3. Pantă abruptă. 4. Mal, țărm (al unei mări). 5. (Înv.) Flanc al unei armate. – Lat. costa. DOOM
coástă s. f., g.-d. art. coástei; pl. coáste
coastei
COÁSTĂ, coaste, s. f. 1. Fiecare dintre oasele-perechi lungi, înguste și arcuite, articulate în spate de coloana vertebrală, iar în față de stern, care alcătuiesc toracele animalelor vertebrate. ◊ Expr. (E) slab de-i poți număra coastele sau îi numeri coastele de slab ce e = (e) foarte slab. A i se lipi (cuiva) coastele de foame sau a i se lipi coastele de pântece, a avea coastele lipite = a fi foarte flămând, a fi mort de foame. 2. Partea laterală a corpului omenesc, de la umeri până la coapse; partea analoagă a corpului animalelor. ◊ Expr. A avea pe cineva în coaste = a se simți stingherit în acțiuni de prezența permanentă (și indiscretă) a cuiva. A pune (cuiva) sula în coastă = a obliga (pe cineva) să facă (fără întârziere) un lucru neplăcut (și greu). ♦ Latură. ◊ Loc. adv. Pe o coastă = pe o parte, într-o dungă. ♦ Fiecare dintre grinzile care formează osatura transversală, de rezistență, a bordajului unei nave. 3. Pantă abruptă. 4. Mal, țărm (al unei mări). 5. (Înv.) Flanc al unei armate. – Lat. costa. DOOM
coástă s. f., g.-d. art. coástei; pl. coáste
coastele
COÁSTĂ, coaste, s. f. 1. Fiecare dintre oasele-perechi lungi, înguste și arcuite, articulate în spate de coloana vertebrală, iar în față de stern, care alcătuiesc toracele animalelor vertebrate. ◊ Expr. (E) slab de-i poți număra coastele sau îi numeri coastele de slab ce e = (e) foarte slab. A i se lipi (cuiva) coastele de foame sau a i se lipi coastele de pântece, a avea coastele lipite = a fi foarte flămând, a fi mort de foame. 2. Partea laterală a corpului omenesc, de la umeri până la coapse; partea analoagă a corpului animalelor. ◊ Expr. A avea pe cineva în coaste = a se simți stingherit în acțiuni de prezența permanentă (și indiscretă) a cuiva. A pune (cuiva) sula în coastă = a obliga (pe cineva) să facă (fără întârziere) un lucru neplăcut (și greu). ♦ Latură. ◊ Loc. adv. Pe o coastă = pe o parte, într-o dungă. ♦ Fiecare dintre grinzile care formează osatura transversală, de rezistență, a bordajului unei nave. 3. Pantă abruptă. 4. Mal, țărm (al unei mări). 5. (Înv.) Flanc al unei armate. – Lat. costa. DOOM
coástă s. f., g.-d. art. coástei; pl. coáste
coastelor
COÁSTĂ, coaste, s. f. 1. Fiecare dintre oasele-perechi lungi, înguste și arcuite, articulate în spate de coloana vertebrală, iar în față de stern, care alcătuiesc toracele animalelor vertebrate. ◊ Expr. (E) slab de-i poți număra coastele sau îi numeri coastele de slab ce e = (e) foarte slab. A i se lipi (cuiva) coastele de foame sau a i se lipi coastele de pântece, a avea coastele lipite = a fi foarte flămând, a fi mort de foame. 2. Partea laterală a corpului omenesc, de la umeri până la coapse; partea analoagă a corpului animalelor. ◊ Expr. A avea pe cineva în coaste = a se simți stingherit în acțiuni de prezența permanentă (și indiscretă) a cuiva. A pune (cuiva) sula în coastă = a obliga (pe cineva) să facă (fără întârziere) un lucru neplăcut (și greu). ♦ Latură. ◊ Loc. adv. Pe o coastă = pe o parte, într-o dungă. ♦ Fiecare dintre grinzile care formează osatura transversală, de rezistență, a bordajului unei nave. 3. Pantă abruptă. 4. Mal, țărm (al unei mări). 5. (Înv.) Flanc al unei armate. – Lat. costa. DOOM
coástă s. f., g.-d. art. coástei; pl. coáste
coastăn
coástăn (-ne), s. n. – Dulap. Germ. Kasten (DAR). În Trans.
coasă
COÁSE, cos, vb. III. Tranz. 1. A fixa, a prinde între ele părțile unei haine sau un petic, un nasture etc. la o haină, trecând prin ele un fir de ață cu ajutorul unui ac. ◊ Expr. A coase petic de petic = a fi zgârcit. 2. A broda. 3. (Med.) A uni (cu un fir de mătase, de intestin preparat anume etc. și cu un ac special) marginile unei plăgi. – Lat. pop. cosere (= consuere). DOOM
coáse (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cos, 1 pl. coásem, imperf. 3 sg. coseá, perf. s. 1 sg. cusúi, 1 pl. cusúrăm; conj. prez. 3 să coásă; ger. cosấnd; part. cusút
coate
COT, (I 1) coate, (I 2, 3, 4) coturi, s. n., (II) coți, s. m. I. S. n. 1. (Anat.; la om) Partea exterioară a articulației dintre humerus și cubitus, care unește brațul cu antebrațul. ◊ Loc. adv. Cot la cot = alături; împreună. ◊ Expr. A da din coate = a) a-și face loc împingând pe alții; b) a lupta (fără scrupule) pentru a ieși dintr-o încurcătură, pentru a obține o situație. A lega cot la cot = a lega (pe cineva) cu mâinile la spate (alături de altul). A-și da coate (sau cu cotul) = a-și face semne (cu cotul); a coti (2). A băga mâinile până-n (sau până la) coate = a fura mult și fără jenă. (Fam.) A-i arăta (sau a-i întoarce) cuiva cotul = a refuza pe cineva în mod batjocoritor; a nu lua în seamă, a trata cu indiferență. Mă doare-n cot! = puțin îmi pasă! ◊ Compus: s. m. și f. coate-goale = (depr.) om sărac. ♦ Parte a mânecii care acoperă cotul (I 1). ♦ (La cal) Parte ieșită în afara articulației de la mijlocul picioarelor de dinapoi. 2. Loc, porțiune unde un drum, o vale etc. își schimbă brusc direcția; cotitură, întorsătură. ♦ Meandru (al unei ape curgătoare). 3. Tub curbat în forma unui arc de cerc, folosit pentru a face legătura între două conducte cu direcții diferite. 4. (Reg.) Colț, unghi, ungher. II. S. m. Veche unitate de măsură pentru lungimi egală cu 0,664 metri (în Muntenia) sau cu 0,637 metri (în Moldova), care reprezenta distanța de la cot (I 1) până la încheietura palmei; p. ext. măsură considerată, subiectiv, mare sau mică, după împrejurări. ◊ Expr. A scoate (sau a-i ieși cuiva) limba de-un cot, se zice când cineva face un efort (fizic) peste măsură de mare. ♦ Bucată de material textil măsurată cu această unitate de măsură. ♦ (Reg.) Vergea de lemn sau de metal pentru măsurarea lungimii. – Lat. cubitus. DOOM
cot2 (articulație) s. n., pl. coáte
coatele
COT, (I 1) coate, (I 2, 3, 4) coturi, s. n., (II) coți, s. m. I. S. n. 1. (Anat.; la om) Partea exterioară a articulației dintre humerus și cubitus, care unește brațul cu antebrațul. ◊ Loc. adv. Cot la cot = alături; împreună. ◊ Expr. A da din coate = a) a-și face loc împingând pe alții; b) a lupta (fără scrupule) pentru a ieși dintr-o încurcătură, pentru a obține o situație. A lega cot la cot = a lega (pe cineva) cu mâinile la spate (alături de altul). A-și da coate (sau cu cotul) = a-și face semne (cu cotul); a coti (2). A băga mâinile până-n (sau până la) coate = a fura mult și fără jenă. (Fam.) A-i arăta (sau a-i întoarce) cuiva cotul = a refuza pe cineva în mod batjocoritor; a nu lua în seamă, a trata cu indiferență. Mă doare-n cot! = puțin îmi pasă! ◊ Compus: s. m. și f. coate-goale = (depr.) om sărac. ♦ Parte a mânecii care acoperă cotul (I 1). ♦ (La cal) Parte ieșită în afara articulației de la mijlocul picioarelor de dinapoi. 2. Loc, porțiune unde un drum, o vale etc. își schimbă brusc direcția; cotitură, întorsătură. ♦ Meandru (al unei ape curgătoare). 3. Tub curbat în forma unui arc de cerc, folosit pentru a face legătura între două conducte cu direcții diferite. 4. (Reg.) Colț, unghi, ungher. II. S. m. Veche unitate de măsură pentru lungimi egală cu 0,664 metri (în Muntenia) sau cu 0,637 metri (în Moldova), care reprezenta distanța de la cot (I 1) până la încheietura palmei; p. ext. măsură considerată, subiectiv, mare sau mică, după împrejurări. ◊ Expr. A scoate (sau a-i ieși cuiva) limba de-un cot, se zice când cineva face un efort (fizic) peste măsură de mare. ♦ Bucată de material textil măsurată cu această unitate de măsură. ♦ (Reg.) Vergea de lemn sau de metal pentru măsurarea lungimii. – Lat. cubitus. DOOM
cot2 (articulație) s. n., pl. coáte
coatelor
COT, (I 1) coate, (I 2, 3, 4) coturi, s. n., (II) coți, s. m. I. S. n. 1. (Anat.; la om) Partea exterioară a articulației dintre humerus și cubitus, care unește brațul cu antebrațul. ◊ Loc. adv. Cot la cot = alături; împreună. ◊ Expr. A da din coate = a) a-și face loc împingând pe alții; b) a lupta (fără scrupule) pentru a ieși dintr-o încurcătură, pentru a obține o situație. A lega cot la cot = a lega (pe cineva) cu mâinile la spate (alături de altul). A-și da coate (sau cu cotul) = a-și face semne (cu cotul); a coti (2). A băga mâinile până-n (sau până la) coate = a fura mult și fără jenă. (Fam.) A-i arăta (sau a-i întoarce) cuiva cotul = a refuza pe cineva în mod batjocoritor; a nu lua în seamă, a trata cu indiferență. Mă doare-n cot! = puțin îmi pasă! ◊ Compus: s. m. și f. coate-goale = (depr.) om sărac. ♦ Parte a mânecii care acoperă cotul (I 1). ♦ (La cal) Parte ieșită în afara articulației de la mijlocul picioarelor de dinapoi. 2. Loc, porțiune unde un drum, o vale etc. își schimbă brusc direcția; cotitură, întorsătură. ♦ Meandru (al unei ape curgătoare). 3. Tub curbat în forma unui arc de cerc, folosit pentru a face legătura între două conducte cu direcții diferite. 4. (Reg.) Colț, unghi, ungher. II. S. m. Veche unitate de măsură pentru lungimi egală cu 0,664 metri (în Muntenia) sau cu 0,637 metri (în Moldova), care reprezenta distanța de la cot (I 1) până la încheietura palmei; p. ext. măsură considerată, subiectiv, mare sau mică, după împrejurări. ◊ Expr. A scoate (sau a-i ieși cuiva) limba de-un cot, se zice când cineva face un efort (fizic) peste măsură de mare. ♦ Bucată de material textil măsurată cu această unitate de măsură. ♦ (Reg.) Vergea de lemn sau de metal pentru măsurarea lungimii. – Lat. cubitus. DOOM
cot2 (articulație) s. n., pl. coáte
coautoare
COAUTÓR, -OÁRE, coautori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care a scris o lucrare, a făcut o invenție etc. împreună cu alta sau cu altele, considerată în raport cu aceasta sau cu acestea. 2. Persoană care a comis o infracțiune împreună cu alta sau cu altele, considerată în raport cu aceasta sau cu acestea. [Pr.: co-a-u-] – Din fr. coauteur. DOOM
coautoáre (co-a-u-) s. f., g.-d. art. coautoárei; pl. coautoáre
coautoarea
COAUTÓR, -OÁRE, coautori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care a scris o lucrare, a făcut o invenție etc. împreună cu alta sau cu altele, considerată în raport cu aceasta sau cu acestea. 2. Persoană care a comis o infracțiune împreună cu alta sau cu altele, considerată în raport cu aceasta sau cu acestea. [Pr.: co-a-u-] – Din fr. coauteur. DOOM
coautoáre (co-a-u-) s. f., g.-d. art. coautoárei; pl. coautoáre
coautoarei
COAUTÓR, -OÁRE, coautori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care a scris o lucrare, a făcut o invenție etc. împreună cu alta sau cu altele, considerată în raport cu aceasta sau cu acestea. 2. Persoană care a comis o infracțiune împreună cu alta sau cu altele, considerată în raport cu aceasta sau cu acestea. [Pr.: co-a-u-] – Din fr. coauteur. DOOM
coautoáre (co-a-u-) s. f., g.-d. art. coautoárei; pl. coautoáre
coautoarele
COAUTÓR, -OÁRE, coautori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care a scris o lucrare, a făcut o invenție etc. împreună cu alta sau cu altele, considerată în raport cu aceasta sau cu acestea. 2. Persoană care a comis o infracțiune împreună cu alta sau cu altele, considerată în raport cu aceasta sau cu acestea. [Pr.: co-a-u-] – Din fr. coauteur. DOOM
coautoáre (co-a-u-) s. f., g.-d. art. coautoárei; pl. coautoáre
coautoarelor
COAUTÓR, -OÁRE, coautori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care a scris o lucrare, a făcut o invenție etc. împreună cu alta sau cu altele, considerată în raport cu aceasta sau cu acestea. 2. Persoană care a comis o infracțiune împreună cu alta sau cu altele, considerată în raport cu aceasta sau cu acestea. [Pr.: co-a-u-] – Din fr. coauteur. DOOM
coautoáre (co-a-u-) s. f., g.-d. art. coautoárei; pl. coautoáre
coautor
COAUTÓR, -OÁRE, coautori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care a scris o lucrare, a făcut o invenție etc. împreună cu alta sau cu altele, considerată în raport cu aceasta sau cu acestea. 2. Persoană care a comis o infracțiune împreună cu alta sau cu altele, considerată în raport cu aceasta sau cu acestea. [Pr.: co-a-u-] – Din fr. coauteur. DOOM
coautoáre (co-a-u-) s. f., g.-d. art. coautoárei; pl. coautoáre
coautori
COAUTÓR, -OÁRE, coautori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care a scris o lucrare, a făcut o invenție etc. împreună cu alta sau cu altele, considerată în raport cu aceasta sau cu acestea. 2. Persoană care a comis o infracțiune împreună cu alta sau cu altele, considerată în raport cu aceasta sau cu acestea. [Pr.: co-a-u-] – Din fr. coauteur. DOOM
coautoáre (co-a-u-) s. f., g.-d. art. coautoárei; pl. coautoáre
coautorii
COAUTÓR, -OÁRE, coautori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care a scris o lucrare, a făcut o invenție etc. împreună cu alta sau cu altele, considerată în raport cu aceasta sau cu acestea. 2. Persoană care a comis o infracțiune împreună cu alta sau cu altele, considerată în raport cu aceasta sau cu acestea. [Pr.: co-a-u-] – Din fr. coauteur. DOOM
coautoáre (co-a-u-) s. f., g.-d. art. coautoárei; pl. coautoáre
coautorilor
COAUTÓR, -OÁRE, coautori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care a scris o lucrare, a făcut o invenție etc. împreună cu alta sau cu altele, considerată în raport cu aceasta sau cu acestea. 2. Persoană care a comis o infracțiune împreună cu alta sau cu altele, considerată în raport cu aceasta sau cu acestea. [Pr.: co-a-u-] – Din fr. coauteur. DOOM
coautoáre (co-a-u-) s. f., g.-d. art. coautoárei; pl. coautoáre
coautorul
COAUTÓR, -OÁRE, coautori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care a scris o lucrare, a făcut o invenție etc. împreună cu alta sau cu altele, considerată în raport cu aceasta sau cu acestea. 2. Persoană care a comis o infracțiune împreună cu alta sau cu altele, considerată în raport cu aceasta sau cu acestea. [Pr.: co-a-u-] – Din fr. coauteur. DOOM
coautoáre (co-a-u-) s. f., g.-d. art. coautoárei; pl. coautoáre
coautorului
COAUTÓR, -OÁRE, coautori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care a scris o lucrare, a făcut o invenție etc. împreună cu alta sau cu altele, considerată în raport cu aceasta sau cu acestea. 2. Persoană care a comis o infracțiune împreună cu alta sau cu altele, considerată în raport cu aceasta sau cu acestea. [Pr.: co-a-u-] – Din fr. coauteur. DOOM
coautoáre (co-a-u-) s. f., g.-d. art. coautoárei; pl. coautoáre
coaxial
COAXIÁL, -Ă, coaxiali, -e, adj. Care are aceeași axă cu un alt corp. [Pr.: co-a-xi-al] – Din fr. coaxial. DOOM
coaxiál (co-a-xi-al) adj. m., pl. coaxiáli; f. coaxiálă, pl. coaxiále
coaxiala
COAXIÁL, -Ă, coaxiali, -e, adj. Care are aceeași axă cu un alt corp. [Pr.: co-a-xi-al] – Din fr. coaxial. DOOM
coaxiál (co-a-xi-al) adj. m., pl. coaxiáli; f. coaxiálă, pl. coaxiále
coaxiale
COAXIÁL, -Ă, coaxiali, -e, adj. Care are aceeași axă cu un alt corp. [Pr.: co-a-xi-al] – Din fr. coaxial. DOOM
coaxiál (co-a-xi-al) adj. m., pl. coaxiáli; f. coaxiálă, pl. coaxiále
coaxialei
COAXIÁL, -Ă, coaxiali, -e, adj. Care are aceeași axă cu un alt corp. [Pr.: co-a-xi-al] – Din fr. coaxial. DOOM
coaxiál (co-a-xi-al) adj. m., pl. coaxiáli; f. coaxiálă, pl. coaxiále
coaxialele
COAXIÁL, -Ă, coaxiali, -e, adj. Care are aceeași axă cu un alt corp. [Pr.: co-a-xi-al] – Din fr. coaxial. DOOM
coaxiál (co-a-xi-al) adj. m., pl. coaxiáli; f. coaxiálă, pl. coaxiále
coaxialelor
COAXIÁL, -Ă, coaxiali, -e, adj. Care are aceeași axă cu un alt corp. [Pr.: co-a-xi-al] – Din fr. coaxial. DOOM
coaxiál (co-a-xi-al) adj. m., pl. coaxiáli; f. coaxiálă, pl. coaxiále
coaxiali
COAXIÁL, -Ă, coaxiali, -e, adj. Care are aceeași axă cu un alt corp. [Pr.: co-a-xi-al] – Din fr. coaxial. DOOM
coaxiál (co-a-xi-al) adj. m., pl. coaxiáli; f. coaxiálă, pl. coaxiále
coaxialii
COAXIÁL, -Ă, coaxiali, -e, adj. Care are aceeași axă cu un alt corp. [Pr.: co-a-xi-al] – Din fr. coaxial. DOOM
coaxiál (co-a-xi-al) adj. m., pl. coaxiáli; f. coaxiálă, pl. coaxiále
coaxialilor
COAXIÁL, -Ă, coaxiali, -e, adj. Care are aceeași axă cu un alt corp. [Pr.: co-a-xi-al] – Din fr. coaxial. DOOM
coaxiál (co-a-xi-al) adj. m., pl. coaxiáli; f. coaxiálă, pl. coaxiále
coaxialitate
COAXIALITÁTE s.f. Însușire a ceea ce este coaxial. [Pron. co-a-xi-a-. / cf. fr. coaxialité].
coaxialitatea
COAXIALITÁTE s.f. Însușire a ceea ce este coaxial. [Pron. co-a-xi-a-. / cf. fr. coaxialité].
coaxialități
COAXIALITÁTE s.f. Însușire a ceea ce este coaxial. [Pron. co-a-xi-a-. / cf. fr. coaxialité].
coaxialității
COAXIALITÁTE s.f. Însușire a ceea ce este coaxial. [Pron. co-a-xi-a-. / cf. fr. coaxialité].
coaxialul
COAXIÁL, -Ă, coaxiali, -e, adj. Care are aceeași axă cu un alt corp. [Pr.: co-a-xi-al] – Din fr. coaxial. DOOM
coaxiál (co-a-xi-al) adj. m., pl. coaxiáli; f. coaxiálă, pl. coaxiále
coaxialului
COAXIÁL, -Ă, coaxiali, -e, adj. Care are aceeași axă cu un alt corp. [Pr.: co-a-xi-al] – Din fr. coaxial. DOOM
coaxiál (co-a-xi-al) adj. m., pl. coaxiáli; f. coaxiálă, pl. coaxiále
coașcă
coáșcă (coáște), s. f. – 1. Coșuleț. – 2. Minge. Mag. kaska „coș” (DAR). În Mold. și Bucov.
coață
coață, coațe s. f. proxenetă, matroană.
cobace
cobáce (-e), s. f. – 1. Colibă. – 2. Dependințe. – Var. (Trans.) cobașe. Sb. kòbača (Densusianu, Hațeg, 56; DAR). În Banat și Trans. de Sud. Din aceeași familie par a face parte mai multe cuvinte, a căror legătură exactă este greu de definit: cobîlcer (var. cobîlșer), s. n. (Banat, scrumieră); cobîlteață, s. f. (coteț de găini), pe care DAR îl pune în legătură cu germ. Kobel „colibă”; cobîrlău, s. n. (coteț de găini; vizuină de urs); cobîrnă, s. f. (colibă); cobilete (var. copileț), s. n. (nișă, firidă; colț, ungher). Poate sînt în legătură cu colibă (vezi cuvîntul), prin intermediul unei metateze a radicalului lor comun, cobil-.
cobai
COBÁI, cobai, s. m. Mic mamifer rozător, folosit în medicină pentru experiențe de laborator (Cavia porcellus). ♦ P. gener. Orice animal care servește pentru experiențe de laborator; fig. subiect de experimentare. – Din fr. cobaye. DOOM
cobái (rozător) s. m., pl. cobái
cobaia
COBÁIE, cobăi, s. f. (Reg.) Găină; (la pl.) păsări de curte, orătănii. – Cobe + suf. -aie. DOOM
cobáie (găină) (reg.) s. f., g.-d. art. cobắii; pl. cobắi
cobaie
COBÁIE, cobăi, s. f. (Reg.) Găină; (la pl.) păsări de curte, orătănii. – Cobe + suf. -aie. DOOM
cobáie (găină) (reg.) s. f., g.-d. art. cobắii; pl. cobắi
cobaii
COBÁI, cobai, s. m. Mic mamifer rozător, folosit în medicină pentru experiențe de laborator (Cavia porcellus). ♦ P. gener. Orice animal care servește pentru experiențe de laborator; fig. subiect de experimentare. – Din fr. cobaye. DOOM
cobái (rozător) s. m., pl. cobái
cobailor
COBÁI, cobai, s. m. Mic mamifer rozător, folosit în medicină pentru experiențe de laborator (Cavia porcellus). ♦ P. gener. Orice animal care servește pentru experiențe de laborator; fig. subiect de experimentare. – Din fr. cobaye. DOOM
cobái (rozător) s. m., pl. cobái
cobaiul
COBÁI, cobai, s. m. Mic mamifer rozător, folosit în medicină pentru experiențe de laborator (Cavia porcellus). ♦ P. gener. Orice animal care servește pentru experiențe de laborator; fig. subiect de experimentare. – Din fr. cobaye. DOOM
cobái (rozător) s. m., pl. cobái
cobaiului
COBÁI, cobai, s. m. Mic mamifer rozător, folosit în medicină pentru experiențe de laborator (Cavia porcellus). ♦ P. gener. Orice animal care servește pentru experiențe de laborator; fig. subiect de experimentare. – Din fr. cobaye. DOOM
cobái (rozător) s. m., pl. cobái
cobalamina
COBALAMÍNĂ s.f. Vitamina B12. [< germ. Kobalamin]. DOOM
!cobalamínă (-ba-la-/-bal-a-) s. f., g.-d. art. cobalamínei
cobalamine
COBALAMÍNĂ s.f. Vitamina B12. [< germ. Kobalamin]. DOOM
!cobalamínă (-ba-la-/-bal-a-) s. f., g.-d. art. cobalamínei
cobalaminei
COBALAMÍNĂ s.f. Vitamina B12. [< germ. Kobalamin]. DOOM
!cobalamínă (-ba-la-/-bal-a-) s. f., g.-d. art. cobalamínei
cobalt
CÓBALT s. n. Element chimic metalic foarte dur, alb-argintiu, folosit la fabricarea unor oțeluri speciale, în radioterapie etc., iar sărurile sale la colorarea în albastru a obiectelor de sticlă, de porțelan etc. ♦ Vas, obiect de sticlă, de porțelan etc. colorat cu săruri de cobalt. [Acc. și: cobált] – Din fr. cobalt, germ. Kobalt. DOOM
!cóbalt s. n.; simb. Co
cobalta
COBALTÁ, cobaltez, vb. I. Tranz. A acoperi cu un strat de cobalt suprafața unui obiect metalic. – Din cobalt.
cobaltai
COBALTÁ, cobaltez, vb. I. Tranz. A acoperi cu un strat de cobalt suprafața unui obiect metalic. – Din cobalt.
cobaltam
COBALTÁ, cobaltez, vb. I. Tranz. A acoperi cu un strat de cobalt suprafața unui obiect metalic. – Din cobalt.
cobaltare
COBALTÁ, cobaltez, vb. I. Tranz. A acoperi cu un strat de cobalt suprafața unui obiect metalic. – Din cobalt.
cobaltare
COBALTÁRE s. f. Acțiunea de a cobalta și rezultatul ei. – V. cobalta.
cobaltarea
COBALTÁRE s. f. Acțiunea de a cobalta și rezultatul ei. – V. cobalta.
cobaltară
COBALTÁ, cobaltez, vb. I. Tranz. A acoperi cu un strat de cobalt suprafața unui obiect metalic. – Din cobalt.
cobaltarăm
COBALTÁ, cobaltez, vb. I. Tranz. A acoperi cu un strat de cobalt suprafața unui obiect metalic. – Din cobalt.
cobaltarăți
COBALTÁ, cobaltez, vb. I. Tranz. A acoperi cu un strat de cobalt suprafața unui obiect metalic. – Din cobalt.
cobaltase
COBALTÁ, cobaltez, vb. I. Tranz. A acoperi cu un strat de cobalt suprafața unui obiect metalic. – Din cobalt.
cobaltasem
COBALTÁ, cobaltez, vb. I. Tranz. A acoperi cu un strat de cobalt suprafața unui obiect metalic. – Din cobalt.
cobaltaseră
COBALTÁ, cobaltez, vb. I. Tranz. A acoperi cu un strat de cobalt suprafața unui obiect metalic. – Din cobalt.
cobaltaserăm
COBALTÁ, cobaltez, vb. I. Tranz. A acoperi cu un strat de cobalt suprafața unui obiect metalic. – Din cobalt.
cobaltaserăți
COBALTÁ, cobaltez, vb. I. Tranz. A acoperi cu un strat de cobalt suprafața unui obiect metalic. – Din cobalt.
cobaltaseși
COBALTÁ, cobaltez, vb. I. Tranz. A acoperi cu un strat de cobalt suprafața unui obiect metalic. – Din cobalt.
cobaltaseți
COBALTÁ, cobaltez, vb. I. Tranz. A acoperi cu un strat de cobalt suprafața unui obiect metalic. – Din cobalt.
cobaltat
COBALTÁ, cobaltez, vb. I. Tranz. A acoperi cu un strat de cobalt suprafața unui obiect metalic. – Din cobalt.
cobaltat
COBALTÁT, -Ă, cobaltați, -te, adj. Care a fost acoperit cu un strat de cobalt. – V. cobalta.
cobaltau
COBALTÁ, cobaltez, vb. I. Tranz. A acoperi cu un strat de cobalt suprafața unui obiect metalic. – Din cobalt.
cobaltași
COBALTÁ, cobaltez, vb. I. Tranz. A acoperi cu un strat de cobalt suprafața unui obiect metalic. – Din cobalt.
cobaltați
COBALTÁ, cobaltez, vb. I. Tranz. A acoperi cu un strat de cobalt suprafața unui obiect metalic. – Din cobalt.
cobaltează
COBALTÁ, cobaltez, vb. I. Tranz. A acoperi cu un strat de cobalt suprafața unui obiect metalic. – Din cobalt.
cobaltez
COBALTÁ, cobaltez, vb. I. Tranz. A acoperi cu un strat de cobalt suprafața unui obiect metalic. – Din cobalt.
cobalteze
COBALTÁ, cobaltez, vb. I. Tranz. A acoperi cu un strat de cobalt suprafața unui obiect metalic. – Din cobalt.
cobaltezi
COBALTÁ, cobaltez, vb. I. Tranz. A acoperi cu un strat de cobalt suprafața unui obiect metalic. – Din cobalt.
cobaltina
COBALTÍNĂ s. f. Minereu de cobalt și arsen, de culoare cenușie-roz, cu un pronunțat luciu metalic. – Din fr. cobaltine. DOOM
cobaltínă s. f., g.-d. art. cobaltínei
cobaltine
COBALTÍNĂ s. f. Minereu de cobalt și arsen, de culoare cenușie-roz, cu un pronunțat luciu metalic. – Din fr. cobaltine. DOOM
cobaltínă s. f., g.-d. art. cobaltínei
cobaltinei
COBALTÍNĂ s. f. Minereu de cobalt și arsen, de culoare cenușie-roz, cu un pronunțat luciu metalic. – Din fr. cobaltine. DOOM
cobaltínă s. f., g.-d. art. cobaltínei
cobaltit
COBALTÍT s.n. Carbonat natural de cobalt. [< fr. cobaltite].
cobaltitul
COBALTÍT s.n. Carbonat natural de cobalt. [< fr. cobaltite].
cobaltitului
COBALTÍT s.n. Carbonat natural de cobalt. [< fr. cobaltite].
cobaltând
COBALTÁ, cobaltez, vb. I. Tranz. A acoperi cu un strat de cobalt suprafața unui obiect metalic. – Din cobalt.
cobaltînd
COBALTÁ, cobaltez, vb. I. Tranz. A acoperi cu un strat de cobalt suprafața unui obiect metalic. – Din cobalt.
cobaltări
COBALTÁRE s. f. Acțiunea de a cobalta și rezultatul ei. – V. cobalta.
cobaltării
COBALTÁRE s. f. Acțiunea de a cobalta și rezultatul ei. – V. cobalta.
cobaltările
COBALTÁRE s. f. Acțiunea de a cobalta și rezultatul ei. – V. cobalta.
cobaltărilor
COBALTÁRE s. f. Acțiunea de a cobalta și rezultatul ei. – V. cobalta.
cobar
cobár (-re), s. n. – (Trans.) Coș de trăsură, coviltir. Săs. Kober (Borcea 183).
cobcă
cóbcă (-ci), s. f. – Năvod, plasă de pescuit. Rus. kobka „sac” (DAR). În Dobr.
cobe
CÓBE, cobe, s. f. 1. Boală a găinilor care se manifestă prin apariția unei excrescențe cartilaginoase sub limbă; țâfnă. ♦ Găină care suferă de această boală. 2. (În superstiții) Pasăre care, prin strigătul sau prin cântul său, ar prevesti o nenorocire. ♦ P. gener. Ființă sau lucru care ar prevesti, ar aduce o nenorocire; piază rea; p. ext. ființă antipatică, nesuferită. – Din sl. kobĭ „geniu, augur”, bg. koba „semn rău”. DOOM
cóbe s. f., g.-d. art. cóbei; pl. cóbe
cobea
CÓBE, cobe, s. f. 1. Boală a găinilor care se manifestă prin apariția unei excrescențe cartilaginoase sub limbă; țâfnă. ♦ Găină care suferă de această boală. 2. (În superstiții) Pasăre care, prin strigătul sau prin cântul său, ar prevesti o nenorocire. ♦ P. gener. Ființă sau lucru care ar prevesti, ar aduce o nenorocire; piază rea; p. ext. ființă antipatică, nesuferită. – Din sl. kobĭ „geniu, augur”, bg. koba „semn rău”. DOOM
cóbe s. f., g.-d. art. cóbei; pl. cóbe
cobea
COBÉA s.f. (Bot.) Plantă agățătoare originară din Mexic, cultivată pentru florile sale mari, colorate în alb sau albastru-violet. [Pron. -be-a. / < fr. cobéa, cf. Cobo – botanist spaniol].
cobea
COBÍ, cobesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (În superstiții) A prevesti ceva rău. – Din bg. kobja, sb. kobiti. DOOM
cobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cobésc, imperf. 3 sg. cobeá; conj. prez. 3 să cobeáscă
cobeai
COBÍ, cobesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (În superstiții) A prevesti ceva rău. – Din bg. kobja, sb. kobiti. DOOM
cobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cobésc, imperf. 3 sg. cobeá; conj. prez. 3 să cobeáscă
cobeala
COBEÁLĂ, cobeli, s. f. Faptul de a cobi. – Cobi + suf. -eală. DOOM
cobeálă s. f., g.-d. art. cobélii; pl. cobéli
cobeam
COBÍ, cobesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (În superstiții) A prevesti ceva rău. – Din bg. kobja, sb. kobiti. DOOM
cobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cobésc, imperf. 3 sg. cobeá; conj. prez. 3 să cobeáscă
cobească
COBÍ, cobesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (În superstiții) A prevesti ceva rău. – Din bg. kobja, sb. kobiti. DOOM
cobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cobésc, imperf. 3 sg. cobeá; conj. prez. 3 să cobeáscă
cobeau
COBÍ, cobesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (În superstiții) A prevesti ceva rău. – Din bg. kobja, sb. kobiti. DOOM
cobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cobésc, imperf. 3 sg. cobeá; conj. prez. 3 să cobeáscă
cobeați
COBÍ, cobesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (În superstiții) A prevesti ceva rău. – Din bg. kobja, sb. kobiti. DOOM
cobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cobésc, imperf. 3 sg. cobeá; conj. prez. 3 să cobeáscă
cobei
CÓBE, cobe, s. f. 1. Boală a găinilor care se manifestă prin apariția unei excrescențe cartilaginoase sub limbă; țâfnă. ♦ Găină care suferă de această boală. 2. (În superstiții) Pasăre care, prin strigătul sau prin cântul său, ar prevesti o nenorocire. ♦ P. gener. Ființă sau lucru care ar prevesti, ar aduce o nenorocire; piază rea; p. ext. ființă antipatică, nesuferită. – Din sl. kobĭ „geniu, augur”, bg. koba „semn rău”. DOOM
cóbe s. f., g.-d. art. cóbei; pl. cóbe
cobele
CÓBE, cobe, s. f. 1. Boală a găinilor care se manifestă prin apariția unei excrescențe cartilaginoase sub limbă; țâfnă. ♦ Găină care suferă de această boală. 2. (În superstiții) Pasăre care, prin strigătul sau prin cântul său, ar prevesti o nenorocire. ♦ P. gener. Ființă sau lucru care ar prevesti, ar aduce o nenorocire; piază rea; p. ext. ființă antipatică, nesuferită. – Din sl. kobĭ „geniu, augur”, bg. koba „semn rău”. DOOM
cóbe s. f., g.-d. art. cóbei; pl. cóbe
cobeli
COBEÁLĂ, cobeli, s. f. Faptul de a cobi. – Cobi + suf. -eală. DOOM
cobeálă s. f., g.-d. art. cobélii; pl. cobéli
cobeligerant
COBELIGERÁNT, -Ă, cobeligeranți, -te, adj., s. m. și f. (Stat, armată etc.) care se află în război alături de un aliat contra unui inamic comun. – Din fr. cobelligérant. DOOM
cobeligeránt adj. m., s. m., pl. cobeligeránți; adj. f., s. f. cobeligerántă, pl. cobeligeránte
cobeligerant
COBELIGERÁNT, -Ă, cobeligeranți, -te, adj., s. m. și f. (Stat, armată etc.) care se află în război alături de un aliat contra unui inamic comun. – Din fr. cobelligérant. DOOM
cobeligeránt adj. m., s. m., pl. cobeligeránți; adj. f., s. f. cobeligerántă, pl. cobeligeránte
cobeligeranta
COBELIGERÁNT, -Ă, cobeligeranți, -te, adj., s. m. și f. (Stat, armată etc.) care se află în război alături de un aliat contra unui inamic comun. – Din fr. cobelligérant. DOOM
cobeligeránt adj. m., s. m., pl. cobeligeránți; adj. f., s. f. cobeligerántă, pl. cobeligeránte
cobeligeranta
COBELIGERÁNT, -Ă, cobeligeranți, -te, adj., s. m. și f. (Stat, armată etc.) care se află în război alături de un aliat contra unui inamic comun. – Din fr. cobelligérant. DOOM
cobeligeránt adj. m., s. m., pl. cobeligeránți; adj. f., s. f. cobeligerántă, pl. cobeligeránte
cobeligerante
COBELIGERÁNT, -Ă, cobeligeranți, -te, adj., s. m. și f. (Stat, armată etc.) care se află în război alături de un aliat contra unui inamic comun. – Din fr. cobelligérant. DOOM
cobeligeránt adj. m., s. m., pl. cobeligeránți; adj. f., s. f. cobeligerántă, pl. cobeligeránte
cobeligerante
COBELIGERÁNT, -Ă, cobeligeranți, -te, adj., s. m. și f. (Stat, armată etc.) care se află în război alături de un aliat contra unui inamic comun. – Din fr. cobelligérant. DOOM
cobeligeránt adj. m., s. m., pl. cobeligeránți; adj. f., s. f. cobeligerántă, pl. cobeligeránte
cobeligerantei
COBELIGERÁNT, -Ă, cobeligeranți, -te, adj., s. m. și f. (Stat, armată etc.) care se află în război alături de un aliat contra unui inamic comun. – Din fr. cobelligérant. DOOM
cobeligeránt adj. m., s. m., pl. cobeligeránți; adj. f., s. f. cobeligerántă, pl. cobeligeránte
cobeligerantei
COBELIGERÁNT, -Ă, cobeligeranți, -te, adj., s. m. și f. (Stat, armată etc.) care se află în război alături de un aliat contra unui inamic comun. – Din fr. cobelligérant. DOOM
cobeligeránt adj. m., s. m., pl. cobeligeránți; adj. f., s. f. cobeligerántă, pl. cobeligeránte
cobeligerantele
COBELIGERÁNT, -Ă, cobeligeranți, -te, adj., s. m. și f. (Stat, armată etc.) care se află în război alături de un aliat contra unui inamic comun. – Din fr. cobelligérant. DOOM
cobeligeránt adj. m., s. m., pl. cobeligeránți; adj. f., s. f. cobeligerántă, pl. cobeligeránte
cobeligerantele
COBELIGERÁNT, -Ă, cobeligeranți, -te, adj., s. m. și f. (Stat, armată etc.) care se află în război alături de un aliat contra unui inamic comun. – Din fr. cobelligérant. DOOM
cobeligeránt adj. m., s. m., pl. cobeligeránți; adj. f., s. f. cobeligerántă, pl. cobeligeránte
cobeligerantelor
COBELIGERÁNT, -Ă, cobeligeranți, -te, adj., s. m. și f. (Stat, armată etc.) care se află în război alături de un aliat contra unui inamic comun. – Din fr. cobelligérant. DOOM
cobeligeránt adj. m., s. m., pl. cobeligeránți; adj. f., s. f. cobeligerántă, pl. cobeligeránte
cobeligerantelor
COBELIGERÁNT, -Ă, cobeligeranți, -te, adj., s. m. și f. (Stat, armată etc.) care se află în război alături de un aliat contra unui inamic comun. – Din fr. cobelligérant. DOOM
cobeligeránt adj. m., s. m., pl. cobeligeránți; adj. f., s. f. cobeligerántă, pl. cobeligeránte
cobeligerantul
COBELIGERÁNT, -Ă, cobeligeranți, -te, adj., s. m. și f. (Stat, armată etc.) care se află în război alături de un aliat contra unui inamic comun. – Din fr. cobelligérant. DOOM
cobeligeránt adj. m., s. m., pl. cobeligeránți; adj. f., s. f. cobeligerántă, pl. cobeligeránte
cobeligerantul
COBELIGERÁNT, -Ă, cobeligeranți, -te, adj., s. m. și f. (Stat, armată etc.) care se află în război alături de un aliat contra unui inamic comun. – Din fr. cobelligérant. DOOM
cobeligeránt adj. m., s. m., pl. cobeligeránți; adj. f., s. f. cobeligerántă, pl. cobeligeránte
cobeligerantului
COBELIGERÁNT, -Ă, cobeligeranți, -te, adj., s. m. și f. (Stat, armată etc.) care se află în război alături de un aliat contra unui inamic comun. – Din fr. cobelligérant. DOOM
cobeligeránt adj. m., s. m., pl. cobeligeránți; adj. f., s. f. cobeligerántă, pl. cobeligeránte
cobeligerantului
COBELIGERÁNT, -Ă, cobeligeranți, -te, adj., s. m. și f. (Stat, armată etc.) care se află în război alături de un aliat contra unui inamic comun. – Din fr. cobelligérant. DOOM
cobeligeránt adj. m., s. m., pl. cobeligeránți; adj. f., s. f. cobeligerántă, pl. cobeligeránte
cobeligeranți
COBELIGERÁNT, -Ă, cobeligeranți, -te, adj., s. m. și f. (Stat, armată etc.) care se află în război alături de un aliat contra unui inamic comun. – Din fr. cobelligérant. DOOM
cobeligeránt adj. m., s. m., pl. cobeligeránți; adj. f., s. f. cobeligerántă, pl. cobeligeránte
cobeligeranți
COBELIGERÁNT, -Ă, cobeligeranți, -te, adj., s. m. și f. (Stat, armată etc.) care se află în război alături de un aliat contra unui inamic comun. – Din fr. cobelligérant. DOOM
cobeligeránt adj. m., s. m., pl. cobeligeránți; adj. f., s. f. cobeligerántă, pl. cobeligeránte
cobeligeranții
COBELIGERÁNT, -Ă, cobeligeranți, -te, adj., s. m. și f. (Stat, armată etc.) care se află în război alături de un aliat contra unui inamic comun. – Din fr. cobelligérant. DOOM
cobeligeránt adj. m., s. m., pl. cobeligeránți; adj. f., s. f. cobeligerántă, pl. cobeligeránte
cobeligeranții
COBELIGERÁNT, -Ă, cobeligeranți, -te, adj., s. m. și f. (Stat, armată etc.) care se află în război alături de un aliat contra unui inamic comun. – Din fr. cobelligérant. DOOM
cobeligeránt adj. m., s. m., pl. cobeligeránți; adj. f., s. f. cobeligerántă, pl. cobeligeránte
cobeligeranților
COBELIGERÁNT, -Ă, cobeligeranți, -te, adj., s. m. și f. (Stat, armată etc.) care se află în război alături de un aliat contra unui inamic comun. – Din fr. cobelligérant. DOOM
cobeligeránt adj. m., s. m., pl. cobeligeránți; adj. f., s. f. cobeligerántă, pl. cobeligeránte
cobeligeranților
COBELIGERÁNT, -Ă, cobeligeranți, -te, adj., s. m. și f. (Stat, armată etc.) care se află în război alături de un aliat contra unui inamic comun. – Din fr. cobelligérant. DOOM
cobeligeránt adj. m., s. m., pl. cobeligeránți; adj. f., s. f. cobeligerántă, pl. cobeligeránte
cobelii
COBEÁLĂ, cobeli, s. f. Faptul de a cobi. – Cobi + suf. -eală. DOOM
cobeálă s. f., g.-d. art. cobélii; pl. cobéli
cobelile
COBEÁLĂ, cobeli, s. f. Faptul de a cobi. – Cobi + suf. -eală. DOOM
cobeálă s. f., g.-d. art. cobélii; pl. cobéli
cobelilor
COBEÁLĂ, cobeli, s. f. Faptul de a cobi. – Cobi + suf. -eală. DOOM
cobeálă s. f., g.-d. art. cobélii; pl. cobéli
cobelor
CÓBE, cobe, s. f. 1. Boală a găinilor care se manifestă prin apariția unei excrescențe cartilaginoase sub limbă; țâfnă. ♦ Găină care suferă de această boală. 2. (În superstiții) Pasăre care, prin strigătul sau prin cântul său, ar prevesti o nenorocire. ♦ P. gener. Ființă sau lucru care ar prevesti, ar aduce o nenorocire; piază rea; p. ext. ființă antipatică, nesuferită. – Din sl. kobĭ „geniu, augur”, bg. koba „semn rău”. DOOM
cóbe s. f., g.-d. art. cóbei; pl. cóbe
cobesc
COBÍ, cobesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (În superstiții) A prevesti ceva rău. – Din bg. kobja, sb. kobiti. DOOM
cobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cobésc, imperf. 3 sg. cobeá; conj. prez. 3 să cobeáscă
cobește
COBÍ, cobesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (În superstiții) A prevesti ceva rău. – Din bg. kobja, sb. kobiti. DOOM
cobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cobésc, imperf. 3 sg. cobeá; conj. prez. 3 să cobeáscă
cobești
COBÍ, cobesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (În superstiții) A prevesti ceva rău. – Din bg. kobja, sb. kobiti. DOOM
cobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cobésc, imperf. 3 sg. cobeá; conj. prez. 3 să cobeáscă
cobi
COBÍ, cobesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (În superstiții) A prevesti ceva rău. – Din bg. kobja, sb. kobiti. DOOM
cobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cobésc, imperf. 3 sg. cobeá; conj. prez. 3 să cobeáscă
cobii
COBÍ, cobesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (În superstiții) A prevesti ceva rău. – Din bg. kobja, sb. kobiti. DOOM
cobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cobésc, imperf. 3 sg. cobeá; conj. prez. 3 să cobeáscă
cobilița
CÓBILIȚĂ, cobilițe, s. f. Piesă de lemn curbat, purtată pe umeri și care servește la transportarea găleților, a cofelor, a coșurilor etc. ◊ Compus: Cobilița-Ciobanului = numele popular al constelației Lebedei. – Din bg., sb. kobilica. DOOM
cóbiliță s. f., g.-d. art. cóbiliței; pl. cóbilițe
cobilițe
CÓBILIȚĂ, cobilițe, s. f. Piesă de lemn curbat, purtată pe umeri și care servește la transportarea găleților, a cofelor, a coșurilor etc. ◊ Compus: Cobilița-Ciobanului = numele popular al constelației Lebedei. – Din bg., sb. kobilica. DOOM
cóbiliță s. f., g.-d. art. cóbiliței; pl. cóbilițe
cobiliței
CÓBILIȚĂ, cobilițe, s. f. Piesă de lemn curbat, purtată pe umeri și care servește la transportarea găleților, a cofelor, a coșurilor etc. ◊ Compus: Cobilița-Ciobanului = numele popular al constelației Lebedei. – Din bg., sb. kobilica. DOOM
cóbiliță s. f., g.-d. art. cóbiliței; pl. cóbilițe
cobilițele
CÓBILIȚĂ, cobilițe, s. f. Piesă de lemn curbat, purtată pe umeri și care servește la transportarea găleților, a cofelor, a coșurilor etc. ◊ Compus: Cobilița-Ciobanului = numele popular al constelației Lebedei. – Din bg., sb. kobilica. DOOM
cóbiliță s. f., g.-d. art. cóbiliței; pl. cóbilițe
cobilițelor
CÓBILIȚĂ, cobilițe, s. f. Piesă de lemn curbat, purtată pe umeri și care servește la transportarea găleților, a cofelor, a coșurilor etc. ◊ Compus: Cobilița-Ciobanului = numele popular al constelației Lebedei. – Din bg., sb. kobilica. DOOM
cóbiliță s. f., g.-d. art. cóbiliței; pl. cóbilițe
cobilă
CÓBILĂ, cobile, s. f. 1. Suport alcătuit din două lemne împreunate, care servește la transportarea plugului pe drum. 2. Scaun pe care rotarul așază roțile când montează spițele sau obezile. [Var.: cobấlă s. f.] – Din sl. kobyla. DOOM
cóbilă/cobấlă (reg.) s. f., g.-d. art. cóbilei/cobấlei; pl. cóbile/cobấle
cobim
COBÍ, cobesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (În superstiții) A prevesti ceva rău. – Din bg. kobja, sb. kobiti. DOOM
cobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cobésc, imperf. 3 sg. cobeá; conj. prez. 3 să cobeáscă
cobind
COBÍ, cobesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (În superstiții) A prevesti ceva rău. – Din bg. kobja, sb. kobiti. DOOM
cobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cobésc, imperf. 3 sg. cobeá; conj. prez. 3 să cobeáscă
cobire
COBÍ, cobesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (În superstiții) A prevesti ceva rău. – Din bg. kobja, sb. kobiti. DOOM
cobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cobésc, imperf. 3 sg. cobeá; conj. prez. 3 să cobeáscă
cobire
COBÍ, cobesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (În superstiții) A prevesti ceva rău. – Din bg. kobja, scr. kobiti.
cobiră
COBÍ, cobesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (În superstiții) A prevesti ceva rău. – Din bg. kobja, sb. kobiti. DOOM
cobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cobésc, imperf. 3 sg. cobeá; conj. prez. 3 să cobeáscă
cobirăm
COBÍ, cobesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (În superstiții) A prevesti ceva rău. – Din bg. kobja, sb. kobiti. DOOM
cobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cobésc, imperf. 3 sg. cobeá; conj. prez. 3 să cobeáscă
cobirăți
COBÍ, cobesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (În superstiții) A prevesti ceva rău. – Din bg. kobja, sb. kobiti. DOOM
cobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cobésc, imperf. 3 sg. cobeá; conj. prez. 3 să cobeáscă
cobise
COBÍ, cobesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (În superstiții) A prevesti ceva rău. – Din bg. kobja, sb. kobiti. DOOM
cobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cobésc, imperf. 3 sg. cobeá; conj. prez. 3 să cobeáscă
cobisem
COBÍ, cobesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (În superstiții) A prevesti ceva rău. – Din bg. kobja, sb. kobiti. DOOM
cobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cobésc, imperf. 3 sg. cobeá; conj. prez. 3 să cobeáscă
cobiseră
COBÍ, cobesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (În superstiții) A prevesti ceva rău. – Din bg. kobja, sb. kobiti. DOOM
cobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cobésc, imperf. 3 sg. cobeá; conj. prez. 3 să cobeáscă
cobiserăm
COBÍ, cobesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (În superstiții) A prevesti ceva rău. – Din bg. kobja, sb. kobiti. DOOM
cobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cobésc, imperf. 3 sg. cobeá; conj. prez. 3 să cobeáscă
cobiserăți
COBÍ, cobesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (În superstiții) A prevesti ceva rău. – Din bg. kobja, sb. kobiti. DOOM
cobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cobésc, imperf. 3 sg. cobeá; conj. prez. 3 să cobeáscă
cobiseși
COBÍ, cobesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (În superstiții) A prevesti ceva rău. – Din bg. kobja, sb. kobiti. DOOM
cobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cobésc, imperf. 3 sg. cobeá; conj. prez. 3 să cobeáscă
cobiseți
COBÍ, cobesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (În superstiții) A prevesti ceva rău. – Din bg. kobja, sb. kobiti. DOOM
cobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cobésc, imperf. 3 sg. cobeá; conj. prez. 3 să cobeáscă
cobit
COBÍ, cobesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (În superstiții) A prevesti ceva rău. – Din bg. kobja, sb. kobiti. DOOM
cobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cobésc, imperf. 3 sg. cobeá; conj. prez. 3 să cobeáscă
cobit
COBÍ, cobesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (În superstiții) A prevesti ceva rău. – Din bg. kobja, scr. kobiti.
cobitoare
COBITÓR, -OÁRE, cobitori, -oare, adj. (În superstiții) Care cobește. – Cobi + suf. -tor. DOOM
cobitór adj. m., pl. cobitóri; f. sg. și pl. cobitoáre
cobitoarea
COBITÓR, -OÁRE, cobitori, -oare, adj. (În superstiții) Care cobește. – Cobi + suf. -tor. DOOM
cobitór adj. m., pl. cobitóri; f. sg. și pl. cobitoáre
cobitoarei
COBITÓR, -OÁRE, cobitori, -oare, adj. (În superstiții) Care cobește. – Cobi + suf. -tor. DOOM
cobitór adj. m., pl. cobitóri; f. sg. și pl. cobitoáre
cobitoarele
COBITÓR, -OÁRE, cobitori, -oare, adj. (În superstiții) Care cobește. – Cobi + suf. -tor. DOOM
cobitór adj. m., pl. cobitóri; f. sg. și pl. cobitoáre
cobitoarelor
COBITÓR, -OÁRE, cobitori, -oare, adj. (În superstiții) Care cobește. – Cobi + suf. -tor. DOOM
cobitór adj. m., pl. cobitóri; f. sg. și pl. cobitoáre
cobitor
COBITÓR, -OÁRE, cobitori, -oare, adj. (În superstiții) Care cobește. – Cobi + suf. -tor. DOOM
cobitór adj. m., pl. cobitóri; f. sg. și pl. cobitoáre
cobitori
COBITÓR, -OÁRE, cobitori, -oare, adj. (În superstiții) Care cobește. – Cobi + suf. -tor. DOOM
cobitór adj. m., pl. cobitóri; f. sg. și pl. cobitoáre
cobitorii
COBITÓR, -OÁRE, cobitori, -oare, adj. (În superstiții) Care cobește. – Cobi + suf. -tor. DOOM
cobitór adj. m., pl. cobitóri; f. sg. și pl. cobitoáre
cobitorilor
COBITÓR, -OÁRE, cobitori, -oare, adj. (În superstiții) Care cobește. – Cobi + suf. -tor. DOOM
cobitór adj. m., pl. cobitóri; f. sg. și pl. cobitoáre
cobitorul
COBITÓR, -OÁRE, cobitori, -oare, adj. (În superstiții) Care cobește. – Cobi + suf. -tor. DOOM
cobitór adj. m., pl. cobitóri; f. sg. și pl. cobitoáre
cobitorului
COBITÓR, -OÁRE, cobitori, -oare, adj. (În superstiții) Care cobește. – Cobi + suf. -tor. DOOM
cobitór adj. m., pl. cobitóri; f. sg. și pl. cobitoáre
cobiși
COBÍ, cobesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (În superstiții) A prevesti ceva rău. – Din bg. kobja, sb. kobiti. DOOM
cobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cobésc, imperf. 3 sg. cobeá; conj. prez. 3 să cobeáscă
cobiți
COBÍ, cobesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (În superstiții) A prevesti ceva rău. – Din bg. kobja, sb. kobiti. DOOM
cobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cobésc, imperf. 3 sg. cobeá; conj. prez. 3 să cobeáscă
coblențian
KOBLENZIÁN, -Ă, koblenzieni, -e, adj., s. n. 1. S. n. Al treilea etaj al devonianului inferior. 2. Adj. Care aparține koblenzianului (1), referitor la această perioadă. 3. S. n. Serie de strate geologice din koblenzian (1). [Pr.: koblențian] – Din fr. coblentzien. DOOM
koblenzián1 [z pron. ț] (ko-blen-zi-an) adj. m., pl. koblenziéni (-zi-eni); f. koblenziánă, pl. koblenziéne
coblențian
KOBLENZIÁN, -Ă, koblenzieni, -e, adj., s. n. 1. S. n. Al treilea etaj al devonianului inferior. 2. Adj. Care aparține koblenzianului (1), referitor la această perioadă. 3. S. n. Serie de strate geologice din koblenzian (1). [Pr.: koblențian] – Din fr. coblentzien. DOOM
koblenzián2 [z se pron. ț] (ko-blen-zi-a n) s. n.
coblizan
GOBLIZÁN s. m. v. coblizan. DOOM
coblizán (reg.) (co-bli-) s. m., pl. coblizáni
coblizani
GOBLIZÁN s. m. v. coblizan. DOOM
coblizán (reg.) (co-bli-) s. m., pl. coblizáni
coblizanii
GOBLIZÁN s. m. v. coblizan. DOOM
coblizán (reg.) (co-bli-) s. m., pl. coblizáni
coblizanilor
GOBLIZÁN s. m. v. coblizan. DOOM
coblizán (reg.) (co-bli-) s. m., pl. coblizáni
coblizanul
GOBLIZÁN s. m. v. coblizan. DOOM
coblizán (reg.) (co-bli-) s. m., pl. coblizáni
coblizanului
GOBLIZÁN s. m. v. coblizan. DOOM
coblizán (reg.) (co-bli-) s. m., pl. coblizáni
coboare
COBORÎ́, cobór, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A (se) da jos dintr-un loc ridicat sau dintr-un vehicul. ◊ Expr. (Tranz.) A coborî ochii (sau privirea) = a privi în jos, în pământ (de rușine, de timiditate etc.). ♦ A (se) deplasa în jos, pe o pantă, pe un loc înclinat. ♦ Intranz. A zbura spre pământ, a veni în jos din înălțime. ♦ Intranz. (Despre soare, lună) A apune. ♦ Fig. (Pop.) A renunța la domnie, la tron; a abdica. 2. Intranz. Fig. (Despre întuneric, noapte, ceață etc.) A se lăsa, a cădea; a sosi. 3. Intranz. (Despre coloana de mercur a termometrului, p. ext. despre termometru, temperatură etc.) A scădea (indicând răcirea timpului, atenuarea sau dispariția febrei etc.). 4. Tranz. A schimba înălțimea glasului, trecând la un registru mai profund; a vorbi, a cânta cu glas mai puțin intens, mai scăzut. 5. Intranz. și refl. A-și avea originea, a se trage din... 6. Refl. Fig. A se înjosi. [Var.: pogorî́ vb. IV] – Cf. pogorî. DOOM
coborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 coboáră, imperf. 3 sg. coborá, perf. s. 3 sg. coborî́, 3 pl. coborấră; conj. prez. 3 să coboáre; imper. 2 sg. coboáră; ger. coborấnd; part. coborất
coboară
COBORÎ́, cobór, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A (se) da jos dintr-un loc ridicat sau dintr-un vehicul. ◊ Expr. (Tranz.) A coborî ochii (sau privirea) = a privi în jos, în pământ (de rușine, de timiditate etc.). ♦ A (se) deplasa în jos, pe o pantă, pe un loc înclinat. ♦ Intranz. A zbura spre pământ, a veni în jos din înălțime. ♦ Intranz. (Despre soare, lună) A apune. ♦ Fig. (Pop.) A renunța la domnie, la tron; a abdica. 2. Intranz. Fig. (Despre întuneric, noapte, ceață etc.) A se lăsa, a cădea; a sosi. 3. Intranz. (Despre coloana de mercur a termometrului, p. ext. despre termometru, temperatură etc.) A scădea (indicând răcirea timpului, atenuarea sau dispariția febrei etc.). 4. Tranz. A schimba înălțimea glasului, trecând la un registru mai profund; a vorbi, a cânta cu glas mai puțin intens, mai scăzut. 5. Intranz. și refl. A-și avea originea, a se trage din... 6. Refl. Fig. A se înjosi. [Var.: pogorî́ vb. IV] – Cf. pogorî. DOOM
coborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 coboáră, imperf. 3 sg. coborá, perf. s. 3 sg. coborî́, 3 pl. coborấră; conj. prez. 3 să coboáre; imper. 2 sg. coboáră; ger. coborấnd; part. coborất
coboc
cobóc (-curi), s. m. – (Înv.) Pahar. Rut. kubok (DAR). Sec. XVI.
cobol
COBÓL s. n. (Inform.) Limbaj simbolic folosit în programarea automată, orientat pe probleme de gestiune economică. – Din engl., fr. cobol.
cobolul
COBÓL s. n. (Inform.) Limbaj simbolic folosit în programarea automată, orientat pe probleme de gestiune economică. – Din engl., fr. cobol.
cobolului
COBÓL s. n. (Inform.) Limbaj simbolic folosit în programarea automată, orientat pe probleme de gestiune economică. – Din engl., fr. cobol.
cobor
COBORÎ́, cobór, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A (se) da jos dintr-un loc ridicat sau dintr-un vehicul. ◊ Expr. (Tranz.) A coborî ochii (sau privirea) = a privi în jos, în pământ (de rușine, de timiditate etc.). ♦ A (se) deplasa în jos, pe o pantă, pe un loc înclinat. ♦ Intranz. A zbura spre pământ, a veni în jos din înălțime. ♦ Intranz. (Despre soare, lună) A apune. ♦ Fig. (Pop.) A renunța la domnie, la tron; a abdica. 2. Intranz. Fig. (Despre întuneric, noapte, ceață etc.) A se lăsa, a cădea; a sosi. 3. Intranz. (Despre coloana de mercur a termometrului, p. ext. despre termometru, temperatură etc.) A scădea (indicând răcirea timpului, atenuarea sau dispariția febrei etc.). 4. Tranz. A schimba înălțimea glasului, trecând la un registru mai profund; a vorbi, a cânta cu glas mai puțin intens, mai scăzut. 5. Intranz. și refl. A-și avea originea, a se trage din... 6. Refl. Fig. A se înjosi. [Var.: pogorî́ vb. IV] – Cf. pogorî. DOOM
coborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 coboáră, imperf. 3 sg. coborá, perf. s. 3 sg. coborî́, 3 pl. coborấră; conj. prez. 3 să coboáre; imper. 2 sg. coboáră; ger. coborấnd; part. coborất
cobora
COBORÎ́, cobór, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A (se) da jos dintr-un loc ridicat sau dintr-un vehicul. ◊ Expr. (Tranz.) A coborî ochii (sau privirea) = a privi în jos, în pământ (de rușine, de timiditate etc.). ♦ A (se) deplasa în jos, pe o pantă, pe un loc înclinat. ♦ Intranz. A zbura spre pământ, a veni în jos din înălțime. ♦ Intranz. (Despre soare, lună) A apune. ♦ Fig. (Pop.) A renunța la domnie, la tron; a abdica. 2. Intranz. Fig. (Despre întuneric, noapte, ceață etc.) A se lăsa, a cădea; a sosi. 3. Intranz. (Despre coloana de mercur a termometrului, p. ext. despre termometru, temperatură etc.) A scădea (indicând răcirea timpului, atenuarea sau dispariția febrei etc.). 4. Tranz. A schimba înălțimea glasului, trecând la un registru mai profund; a vorbi, a cânta cu glas mai puțin intens, mai scăzut. 5. Intranz. și refl. A-și avea originea, a se trage din... 6. Refl. Fig. A se înjosi. [Var.: pogorî́ vb. IV] – Cf. pogorî. DOOM
coborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 coboáră, imperf. 3 sg. coborá, perf. s. 3 sg. coborî́, 3 pl. coborấră; conj. prez. 3 să coboáre; imper. 2 sg. coboáră; ger. coborấnd; part. coborất
coborai
COBORÎ́, cobór, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A (se) da jos dintr-un loc ridicat sau dintr-un vehicul. ◊ Expr. (Tranz.) A coborî ochii (sau privirea) = a privi în jos, în pământ (de rușine, de timiditate etc.). ♦ A (se) deplasa în jos, pe o pantă, pe un loc înclinat. ♦ Intranz. A zbura spre pământ, a veni în jos din înălțime. ♦ Intranz. (Despre soare, lună) A apune. ♦ Fig. (Pop.) A renunța la domnie, la tron; a abdica. 2. Intranz. Fig. (Despre întuneric, noapte, ceață etc.) A se lăsa, a cădea; a sosi. 3. Intranz. (Despre coloana de mercur a termometrului, p. ext. despre termometru, temperatură etc.) A scădea (indicând răcirea timpului, atenuarea sau dispariția febrei etc.). 4. Tranz. A schimba înălțimea glasului, trecând la un registru mai profund; a vorbi, a cânta cu glas mai puțin intens, mai scăzut. 5. Intranz. și refl. A-și avea originea, a se trage din... 6. Refl. Fig. A se înjosi. [Var.: pogorî́ vb. IV] – Cf. pogorî. DOOM
coborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 coboáră, imperf. 3 sg. coborá, perf. s. 3 sg. coborî́, 3 pl. coborấră; conj. prez. 3 să coboáre; imper. 2 sg. coboáră; ger. coborấnd; part. coborất
coboram
COBORÎ́, cobór, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A (se) da jos dintr-un loc ridicat sau dintr-un vehicul. ◊ Expr. (Tranz.) A coborî ochii (sau privirea) = a privi în jos, în pământ (de rușine, de timiditate etc.). ♦ A (se) deplasa în jos, pe o pantă, pe un loc înclinat. ♦ Intranz. A zbura spre pământ, a veni în jos din înălțime. ♦ Intranz. (Despre soare, lună) A apune. ♦ Fig. (Pop.) A renunța la domnie, la tron; a abdica. 2. Intranz. Fig. (Despre întuneric, noapte, ceață etc.) A se lăsa, a cădea; a sosi. 3. Intranz. (Despre coloana de mercur a termometrului, p. ext. despre termometru, temperatură etc.) A scădea (indicând răcirea timpului, atenuarea sau dispariția febrei etc.). 4. Tranz. A schimba înălțimea glasului, trecând la un registru mai profund; a vorbi, a cânta cu glas mai puțin intens, mai scăzut. 5. Intranz. și refl. A-și avea originea, a se trage din... 6. Refl. Fig. A se înjosi. [Var.: pogorî́ vb. IV] – Cf. pogorî. DOOM
coborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 coboáră, imperf. 3 sg. coborá, perf. s. 3 sg. coborî́, 3 pl. coborấră; conj. prez. 3 să coboáre; imper. 2 sg. coboáră; ger. coborấnd; part. coborất
coborau
COBORÎ́, cobór, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A (se) da jos dintr-un loc ridicat sau dintr-un vehicul. ◊ Expr. (Tranz.) A coborî ochii (sau privirea) = a privi în jos, în pământ (de rușine, de timiditate etc.). ♦ A (se) deplasa în jos, pe o pantă, pe un loc înclinat. ♦ Intranz. A zbura spre pământ, a veni în jos din înălțime. ♦ Intranz. (Despre soare, lună) A apune. ♦ Fig. (Pop.) A renunța la domnie, la tron; a abdica. 2. Intranz. Fig. (Despre întuneric, noapte, ceață etc.) A se lăsa, a cădea; a sosi. 3. Intranz. (Despre coloana de mercur a termometrului, p. ext. despre termometru, temperatură etc.) A scădea (indicând răcirea timpului, atenuarea sau dispariția febrei etc.). 4. Tranz. A schimba înălțimea glasului, trecând la un registru mai profund; a vorbi, a cânta cu glas mai puțin intens, mai scăzut. 5. Intranz. și refl. A-și avea originea, a se trage din... 6. Refl. Fig. A se înjosi. [Var.: pogorî́ vb. IV] – Cf. pogorî. DOOM
coborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 coboáră, imperf. 3 sg. coborá, perf. s. 3 sg. coborî́, 3 pl. coborấră; conj. prez. 3 să coboáre; imper. 2 sg. coboáră; ger. coborấnd; part. coborất
coborați
COBORÎ́, cobór, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A (se) da jos dintr-un loc ridicat sau dintr-un vehicul. ◊ Expr. (Tranz.) A coborî ochii (sau privirea) = a privi în jos, în pământ (de rușine, de timiditate etc.). ♦ A (se) deplasa în jos, pe o pantă, pe un loc înclinat. ♦ Intranz. A zbura spre pământ, a veni în jos din înălțime. ♦ Intranz. (Despre soare, lună) A apune. ♦ Fig. (Pop.) A renunța la domnie, la tron; a abdica. 2. Intranz. Fig. (Despre întuneric, noapte, ceață etc.) A se lăsa, a cădea; a sosi. 3. Intranz. (Despre coloana de mercur a termometrului, p. ext. despre termometru, temperatură etc.) A scădea (indicând răcirea timpului, atenuarea sau dispariția febrei etc.). 4. Tranz. A schimba înălțimea glasului, trecând la un registru mai profund; a vorbi, a cânta cu glas mai puțin intens, mai scăzut. 5. Intranz. și refl. A-și avea originea, a se trage din... 6. Refl. Fig. A se înjosi. [Var.: pogorî́ vb. IV] – Cf. pogorî. DOOM
coborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 coboáră, imperf. 3 sg. coborá, perf. s. 3 sg. coborî́, 3 pl. coborấră; conj. prez. 3 să coboáre; imper. 2 sg. coboáră; ger. coborấnd; part. coborất
cobori
COBORÎ́, cobór, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A (se) da jos dintr-un loc ridicat sau dintr-un vehicul. ◊ Expr. (Tranz.) A coborî ochii (sau privirea) = a privi în jos, în pământ (de rușine, de timiditate etc.). ♦ A (se) deplasa în jos, pe o pantă, pe un loc înclinat. ♦ Intranz. A zbura spre pământ, a veni în jos din înălțime. ♦ Intranz. (Despre soare, lună) A apune. ♦ Fig. (Pop.) A renunța la domnie, la tron; a abdica. 2. Intranz. Fig. (Despre întuneric, noapte, ceață etc.) A se lăsa, a cădea; a sosi. 3. Intranz. (Despre coloana de mercur a termometrului, p. ext. despre termometru, temperatură etc.) A scădea (indicând răcirea timpului, atenuarea sau dispariția febrei etc.). 4. Tranz. A schimba înălțimea glasului, trecând la un registru mai profund; a vorbi, a cânta cu glas mai puțin intens, mai scăzut. 5. Intranz. și refl. A-și avea originea, a se trage din... 6. Refl. Fig. A se înjosi. [Var.: pogorî́ vb. IV] – Cf. pogorî. DOOM
coborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 coboáră, imperf. 3 sg. coborá, perf. s. 3 sg. coborî́, 3 pl. coborấră; conj. prez. 3 să coboáre; imper. 2 sg. coboáră; ger. coborấnd; part. coborất
coborând
COBORÎ́, cobór, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A (se) da jos dintr-un loc ridicat sau dintr-un vehicul. ◊ Expr. (Tranz.) A coborî ochii (sau privirea) = a privi în jos, în pământ (de rușine, de timiditate etc.). ♦ A (se) deplasa în jos, pe o pantă, pe un loc înclinat. ♦ Intranz. A zbura spre pământ, a veni în jos din înălțime. ♦ Intranz. (Despre soare, lună) A apune. ♦ Fig. (Pop.) A renunța la domnie, la tron; a abdica. 2. Intranz. Fig. (Despre întuneric, noapte, ceață etc.) A se lăsa, a cădea; a sosi. 3. Intranz. (Despre coloana de mercur a termometrului, p. ext. despre termometru, temperatură etc.) A scădea (indicând răcirea timpului, atenuarea sau dispariția febrei etc.). 4. Tranz. A schimba înălțimea glasului, trecând la un registru mai profund; a vorbi, a cânta cu glas mai puțin intens, mai scăzut. 5. Intranz. și refl. A-și avea originea, a se trage din... 6. Refl. Fig. A se înjosi. [Var.: pogorî́ vb. IV] – Cf. pogorî. DOOM
coborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 coboáră, imperf. 3 sg. coborá, perf. s. 3 sg. coborî́, 3 pl. coborấră; conj. prez. 3 să coboáre; imper. 2 sg. coboáră; ger. coborấnd; part. coborất
coborâre
COBORẤRE, coborâri, s. f. Acțiunea de a (se) coborî; coborâș. ♦ (Concr.) Loc pe unde se coboară. [Var.: pogorấre s. f.] – V. coborî. DOOM
coborấre s. f., g.-d. art. coborấrii; pl. coborấri
coborâre
COBORÎ́, cobór, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A (se) da jos dintr-un loc ridicat sau dintr-un vehicul. ◊ Expr. (Tranz.) A coborî ochii (sau privirea) = a privi în jos, în pământ (de rușine, de timiditate etc.). ♦ A (se) deplasa în jos, pe o pantă, pe un loc înclinat. ♦ Intranz. A zbura spre pământ, a veni în jos din înălțime. ♦ Intranz. (Despre soare, lună) A apune. ♦ Fig. (Pop.) A renunța la domnie, la tron; a abdica. 2. Intranz. Fig. (Despre întuneric, noapte, ceață etc.) A se lăsa, a cădea; a sosi. 3. Intranz. (Despre coloana de mercur a termometrului, p. ext. despre termometru, temperatură etc.) A scădea (indicând răcirea timpului, atenuarea sau dispariția febrei etc.). 4. Tranz. A schimba înălțimea glasului, trecând la un registru mai profund; a vorbi, a cânta cu glas mai puțin intens, mai scăzut. 5. Intranz. și refl. A-și avea originea, a se trage din... 6. Refl. Fig. A se înjosi. [Var.: pogorî́ vb. IV] – Cf. pogorî. DOOM
coborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 coboáră, imperf. 3 sg. coborá, perf. s. 3 sg. coborî́, 3 pl. coborấră; conj. prez. 3 să coboáre; imper. 2 sg. coboáră; ger. coborấnd; part. coborất
coborârea
COBORẤRE, coborâri, s. f. Acțiunea de a (se) coborî; coborâș. ♦ (Concr.) Loc pe unde se coboară. [Var.: pogorấre s. f.] – V. coborî. DOOM
coborấre s. f., g.-d. art. coborấrii; pl. coborấri
coborâri
COBORẤRE, coborâri, s. f. Acțiunea de a (se) coborî; coborâș. ♦ (Concr.) Loc pe unde se coboară. [Var.: pogorấre s. f.] – V. coborî. DOOM
coborấre s. f., g.-d. art. coborấrii; pl. coborấri
coborârii
COBORẤRE, coborâri, s. f. Acțiunea de a (se) coborî; coborâș. ♦ (Concr.) Loc pe unde se coboară. [Var.: pogorấre s. f.] – V. coborî. DOOM
coborấre s. f., g.-d. art. coborấrii; pl. coborấri
coborârile
COBORẤRE, coborâri, s. f. Acțiunea de a (se) coborî; coborâș. ♦ (Concr.) Loc pe unde se coboară. [Var.: pogorấre s. f.] – V. coborî. DOOM
coborấre s. f., g.-d. art. coborấrii; pl. coborấri
coborârilor
COBORẤRE, coborâri, s. f. Acțiunea de a (se) coborî; coborâș. ♦ (Concr.) Loc pe unde se coboară. [Var.: pogorấre s. f.] – V. coborî. DOOM
coborấre s. f., g.-d. art. coborấrii; pl. coborấri
coborâră
COBORÎ́, cobór, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A (se) da jos dintr-un loc ridicat sau dintr-un vehicul. ◊ Expr. (Tranz.) A coborî ochii (sau privirea) = a privi în jos, în pământ (de rușine, de timiditate etc.). ♦ A (se) deplasa în jos, pe o pantă, pe un loc înclinat. ♦ Intranz. A zbura spre pământ, a veni în jos din înălțime. ♦ Intranz. (Despre soare, lună) A apune. ♦ Fig. (Pop.) A renunța la domnie, la tron; a abdica. 2. Intranz. Fig. (Despre întuneric, noapte, ceață etc.) A se lăsa, a cădea; a sosi. 3. Intranz. (Despre coloana de mercur a termometrului, p. ext. despre termometru, temperatură etc.) A scădea (indicând răcirea timpului, atenuarea sau dispariția febrei etc.). 4. Tranz. A schimba înălțimea glasului, trecând la un registru mai profund; a vorbi, a cânta cu glas mai puțin intens, mai scăzut. 5. Intranz. și refl. A-și avea originea, a se trage din... 6. Refl. Fig. A se înjosi. [Var.: pogorî́ vb. IV] – Cf. pogorî. DOOM
coborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 coboáră, imperf. 3 sg. coborá, perf. s. 3 sg. coborî́, 3 pl. coborấră; conj. prez. 3 să coboáre; imper. 2 sg. coboáră; ger. coborấnd; part. coborất
coborârăm
COBORÎ́, cobór, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A (se) da jos dintr-un loc ridicat sau dintr-un vehicul. ◊ Expr. (Tranz.) A coborî ochii (sau privirea) = a privi în jos, în pământ (de rușine, de timiditate etc.). ♦ A (se) deplasa în jos, pe o pantă, pe un loc înclinat. ♦ Intranz. A zbura spre pământ, a veni în jos din înălțime. ♦ Intranz. (Despre soare, lună) A apune. ♦ Fig. (Pop.) A renunța la domnie, la tron; a abdica. 2. Intranz. Fig. (Despre întuneric, noapte, ceață etc.) A se lăsa, a cădea; a sosi. 3. Intranz. (Despre coloana de mercur a termometrului, p. ext. despre termometru, temperatură etc.) A scădea (indicând răcirea timpului, atenuarea sau dispariția febrei etc.). 4. Tranz. A schimba înălțimea glasului, trecând la un registru mai profund; a vorbi, a cânta cu glas mai puțin intens, mai scăzut. 5. Intranz. și refl. A-și avea originea, a se trage din... 6. Refl. Fig. A se înjosi. [Var.: pogorî́ vb. IV] – Cf. pogorî. DOOM
coborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 coboáră, imperf. 3 sg. coborá, perf. s. 3 sg. coborî́, 3 pl. coborấră; conj. prez. 3 să coboáre; imper. 2 sg. coboáră; ger. coborấnd; part. coborất
coborârăți
COBORÎ́, cobór, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A (se) da jos dintr-un loc ridicat sau dintr-un vehicul. ◊ Expr. (Tranz.) A coborî ochii (sau privirea) = a privi în jos, în pământ (de rușine, de timiditate etc.). ♦ A (se) deplasa în jos, pe o pantă, pe un loc înclinat. ♦ Intranz. A zbura spre pământ, a veni în jos din înălțime. ♦ Intranz. (Despre soare, lună) A apune. ♦ Fig. (Pop.) A renunța la domnie, la tron; a abdica. 2. Intranz. Fig. (Despre întuneric, noapte, ceață etc.) A se lăsa, a cădea; a sosi. 3. Intranz. (Despre coloana de mercur a termometrului, p. ext. despre termometru, temperatură etc.) A scădea (indicând răcirea timpului, atenuarea sau dispariția febrei etc.). 4. Tranz. A schimba înălțimea glasului, trecând la un registru mai profund; a vorbi, a cânta cu glas mai puțin intens, mai scăzut. 5. Intranz. și refl. A-și avea originea, a se trage din... 6. Refl. Fig. A se înjosi. [Var.: pogorî́ vb. IV] – Cf. pogorî. DOOM
coborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 coboáră, imperf. 3 sg. coborá, perf. s. 3 sg. coborî́, 3 pl. coborấră; conj. prez. 3 să coboáre; imper. 2 sg. coboáră; ger. coborấnd; part. coborất
coborâse
COBORÎ́, cobór, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A (se) da jos dintr-un loc ridicat sau dintr-un vehicul. ◊ Expr. (Tranz.) A coborî ochii (sau privirea) = a privi în jos, în pământ (de rușine, de timiditate etc.). ♦ A (se) deplasa în jos, pe o pantă, pe un loc înclinat. ♦ Intranz. A zbura spre pământ, a veni în jos din înălțime. ♦ Intranz. (Despre soare, lună) A apune. ♦ Fig. (Pop.) A renunța la domnie, la tron; a abdica. 2. Intranz. Fig. (Despre întuneric, noapte, ceață etc.) A se lăsa, a cădea; a sosi. 3. Intranz. (Despre coloana de mercur a termometrului, p. ext. despre termometru, temperatură etc.) A scădea (indicând răcirea timpului, atenuarea sau dispariția febrei etc.). 4. Tranz. A schimba înălțimea glasului, trecând la un registru mai profund; a vorbi, a cânta cu glas mai puțin intens, mai scăzut. 5. Intranz. și refl. A-și avea originea, a se trage din... 6. Refl. Fig. A se înjosi. [Var.: pogorî́ vb. IV] – Cf. pogorî. DOOM
coborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 coboáră, imperf. 3 sg. coborá, perf. s. 3 sg. coborî́, 3 pl. coborấră; conj. prez. 3 să coboáre; imper. 2 sg. coboáră; ger. coborấnd; part. coborất
coborâsem
COBORÎ́, cobór, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A (se) da jos dintr-un loc ridicat sau dintr-un vehicul. ◊ Expr. (Tranz.) A coborî ochii (sau privirea) = a privi în jos, în pământ (de rușine, de timiditate etc.). ♦ A (se) deplasa în jos, pe o pantă, pe un loc înclinat. ♦ Intranz. A zbura spre pământ, a veni în jos din înălțime. ♦ Intranz. (Despre soare, lună) A apune. ♦ Fig. (Pop.) A renunța la domnie, la tron; a abdica. 2. Intranz. Fig. (Despre întuneric, noapte, ceață etc.) A se lăsa, a cădea; a sosi. 3. Intranz. (Despre coloana de mercur a termometrului, p. ext. despre termometru, temperatură etc.) A scădea (indicând răcirea timpului, atenuarea sau dispariția febrei etc.). 4. Tranz. A schimba înălțimea glasului, trecând la un registru mai profund; a vorbi, a cânta cu glas mai puțin intens, mai scăzut. 5. Intranz. și refl. A-și avea originea, a se trage din... 6. Refl. Fig. A se înjosi. [Var.: pogorî́ vb. IV] – Cf. pogorî. DOOM
coborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 coboáră, imperf. 3 sg. coborá, perf. s. 3 sg. coborî́, 3 pl. coborấră; conj. prez. 3 să coboáre; imper. 2 sg. coboáră; ger. coborấnd; part. coborất
coborâseră
COBORÎ́, cobór, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A (se) da jos dintr-un loc ridicat sau dintr-un vehicul. ◊ Expr. (Tranz.) A coborî ochii (sau privirea) = a privi în jos, în pământ (de rușine, de timiditate etc.). ♦ A (se) deplasa în jos, pe o pantă, pe un loc înclinat. ♦ Intranz. A zbura spre pământ, a veni în jos din înălțime. ♦ Intranz. (Despre soare, lună) A apune. ♦ Fig. (Pop.) A renunța la domnie, la tron; a abdica. 2. Intranz. Fig. (Despre întuneric, noapte, ceață etc.) A se lăsa, a cădea; a sosi. 3. Intranz. (Despre coloana de mercur a termometrului, p. ext. despre termometru, temperatură etc.) A scădea (indicând răcirea timpului, atenuarea sau dispariția febrei etc.). 4. Tranz. A schimba înălțimea glasului, trecând la un registru mai profund; a vorbi, a cânta cu glas mai puțin intens, mai scăzut. 5. Intranz. și refl. A-și avea originea, a se trage din... 6. Refl. Fig. A se înjosi. [Var.: pogorî́ vb. IV] – Cf. pogorî. DOOM
coborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 coboáră, imperf. 3 sg. coborá, perf. s. 3 sg. coborî́, 3 pl. coborấră; conj. prez. 3 să coboáre; imper. 2 sg. coboáră; ger. coborấnd; part. coborất
coborâserăm
COBORÎ́, cobór, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A (se) da jos dintr-un loc ridicat sau dintr-un vehicul. ◊ Expr. (Tranz.) A coborî ochii (sau privirea) = a privi în jos, în pământ (de rușine, de timiditate etc.). ♦ A (se) deplasa în jos, pe o pantă, pe un loc înclinat. ♦ Intranz. A zbura spre pământ, a veni în jos din înălțime. ♦ Intranz. (Despre soare, lună) A apune. ♦ Fig. (Pop.) A renunța la domnie, la tron; a abdica. 2. Intranz. Fig. (Despre întuneric, noapte, ceață etc.) A se lăsa, a cădea; a sosi. 3. Intranz. (Despre coloana de mercur a termometrului, p. ext. despre termometru, temperatură etc.) A scădea (indicând răcirea timpului, atenuarea sau dispariția febrei etc.). 4. Tranz. A schimba înălțimea glasului, trecând la un registru mai profund; a vorbi, a cânta cu glas mai puțin intens, mai scăzut. 5. Intranz. și refl. A-și avea originea, a se trage din... 6. Refl. Fig. A se înjosi. [Var.: pogorî́ vb. IV] – Cf. pogorî. DOOM
coborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 coboáră, imperf. 3 sg. coborá, perf. s. 3 sg. coborî́, 3 pl. coborấră; conj. prez. 3 să coboáre; imper. 2 sg. coboáră; ger. coborấnd; part. coborất
coborâserăți
COBORÎ́, cobór, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A (se) da jos dintr-un loc ridicat sau dintr-un vehicul. ◊ Expr. (Tranz.) A coborî ochii (sau privirea) = a privi în jos, în pământ (de rușine, de timiditate etc.). ♦ A (se) deplasa în jos, pe o pantă, pe un loc înclinat. ♦ Intranz. A zbura spre pământ, a veni în jos din înălțime. ♦ Intranz. (Despre soare, lună) A apune. ♦ Fig. (Pop.) A renunța la domnie, la tron; a abdica. 2. Intranz. Fig. (Despre întuneric, noapte, ceață etc.) A se lăsa, a cădea; a sosi. 3. Intranz. (Despre coloana de mercur a termometrului, p. ext. despre termometru, temperatură etc.) A scădea (indicând răcirea timpului, atenuarea sau dispariția febrei etc.). 4. Tranz. A schimba înălțimea glasului, trecând la un registru mai profund; a vorbi, a cânta cu glas mai puțin intens, mai scăzut. 5. Intranz. și refl. A-și avea originea, a se trage din... 6. Refl. Fig. A se înjosi. [Var.: pogorî́ vb. IV] – Cf. pogorî. DOOM
coborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 coboáră, imperf. 3 sg. coborá, perf. s. 3 sg. coborî́, 3 pl. coborấră; conj. prez. 3 să coboáre; imper. 2 sg. coboáră; ger. coborấnd; part. coborất
coborâseși
COBORÎ́, cobór, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A (se) da jos dintr-un loc ridicat sau dintr-un vehicul. ◊ Expr. (Tranz.) A coborî ochii (sau privirea) = a privi în jos, în pământ (de rușine, de timiditate etc.). ♦ A (se) deplasa în jos, pe o pantă, pe un loc înclinat. ♦ Intranz. A zbura spre pământ, a veni în jos din înălțime. ♦ Intranz. (Despre soare, lună) A apune. ♦ Fig. (Pop.) A renunța la domnie, la tron; a abdica. 2. Intranz. Fig. (Despre întuneric, noapte, ceață etc.) A se lăsa, a cădea; a sosi. 3. Intranz. (Despre coloana de mercur a termometrului, p. ext. despre termometru, temperatură etc.) A scădea (indicând răcirea timpului, atenuarea sau dispariția febrei etc.). 4. Tranz. A schimba înălțimea glasului, trecând la un registru mai profund; a vorbi, a cânta cu glas mai puțin intens, mai scăzut. 5. Intranz. și refl. A-și avea originea, a se trage din... 6. Refl. Fig. A se înjosi. [Var.: pogorî́ vb. IV] – Cf. pogorî. DOOM
coborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 coboáră, imperf. 3 sg. coborá, perf. s. 3 sg. coborî́, 3 pl. coborấră; conj. prez. 3 să coboáre; imper. 2 sg. coboáră; ger. coborấnd; part. coborất
coborâseți
COBORÎ́, cobór, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A (se) da jos dintr-un loc ridicat sau dintr-un vehicul. ◊ Expr. (Tranz.) A coborî ochii (sau privirea) = a privi în jos, în pământ (de rușine, de timiditate etc.). ♦ A (se) deplasa în jos, pe o pantă, pe un loc înclinat. ♦ Intranz. A zbura spre pământ, a veni în jos din înălțime. ♦ Intranz. (Despre soare, lună) A apune. ♦ Fig. (Pop.) A renunța la domnie, la tron; a abdica. 2. Intranz. Fig. (Despre întuneric, noapte, ceață etc.) A se lăsa, a cădea; a sosi. 3. Intranz. (Despre coloana de mercur a termometrului, p. ext. despre termometru, temperatură etc.) A scădea (indicând răcirea timpului, atenuarea sau dispariția febrei etc.). 4. Tranz. A schimba înălțimea glasului, trecând la un registru mai profund; a vorbi, a cânta cu glas mai puțin intens, mai scăzut. 5. Intranz. și refl. A-și avea originea, a se trage din... 6. Refl. Fig. A se înjosi. [Var.: pogorî́ vb. IV] – Cf. pogorî. DOOM
coborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 coboáră, imperf. 3 sg. coborá, perf. s. 3 sg. coborî́, 3 pl. coborấră; conj. prez. 3 să coboáre; imper. 2 sg. coboáră; ger. coborấnd; part. coborất
coborât
COBORẤT2, -Ă, coborâți, -te, adj. 1. Care a fost dat jos de pe o înălțime sau dintr-un vehicul. 2. (Despre mercurul termometrului) Care nu s-a înălțat, indicând temperatură scăzută. ♦ (Despre temperatură) Scăzut. 3. (Despre glas) Puțin intens; scăzut. – V. coborî.
coborât
COBORẤT1 s. n. Faptul de a coborî. – V. coborî.
coborât
COBORÎ́, cobór, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A (se) da jos dintr-un loc ridicat sau dintr-un vehicul. ◊ Expr. (Tranz.) A coborî ochii (sau privirea) = a privi în jos, în pământ (de rușine, de timiditate etc.). ♦ A (se) deplasa în jos, pe o pantă, pe un loc înclinat. ♦ Intranz. A zbura spre pământ, a veni în jos din înălțime. ♦ Intranz. (Despre soare, lună) A apune. ♦ Fig. (Pop.) A renunța la domnie, la tron; a abdica. 2. Intranz. Fig. (Despre întuneric, noapte, ceață etc.) A se lăsa, a cădea; a sosi. 3. Intranz. (Despre coloana de mercur a termometrului, p. ext. despre termometru, temperatură etc.) A scădea (indicând răcirea timpului, atenuarea sau dispariția febrei etc.). 4. Tranz. A schimba înălțimea glasului, trecând la un registru mai profund; a vorbi, a cânta cu glas mai puțin intens, mai scăzut. 5. Intranz. și refl. A-și avea originea, a se trage din... 6. Refl. Fig. A se înjosi. [Var.: pogorî́ vb. IV] – Cf. pogorî. DOOM
coborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 coboáră, imperf. 3 sg. coborá, perf. s. 3 sg. coborî́, 3 pl. coborấră; conj. prez. 3 să coboáre; imper. 2 sg. coboáră; ger. coborấnd; part. coborất
coborâtoare
COBORÂTÓR, -OÁRE, coborâtori, -oare, adj. 1. Care coboară. ♦ Înclinat. 2. (Adesea substantivat) Care se trage din...; descendent, urmaș (al lui...). – Coborî + suf. -tor. DOOM
coborâtór adj. m., s. m., pl. coborâtóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. coborâtoáre
coborâtoare
COBORÂTÓR, -OÁRE, coborâtori, -oare, adj. 1. Care coboară. ♦ Înclinat. 2. (Adesea substantivat) Care se trage din...; descendent, urmaș (al lui...). – Coborî + suf. -tor. DOOM
coborâtór adj. m., s. m., pl. coborâtóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. coborâtoáre
coborâtoarea
COBORÂTÓR, -OÁRE, coborâtori, -oare, adj. 1. Care coboară. ♦ Înclinat. 2. (Adesea substantivat) Care se trage din...; descendent, urmaș (al lui...). – Coborî + suf. -tor. DOOM
coborâtór adj. m., s. m., pl. coborâtóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. coborâtoáre
coborâtoarea
COBORÂTÓR, -OÁRE, coborâtori, -oare, adj. 1. Care coboară. ♦ Înclinat. 2. (Adesea substantivat) Care se trage din...; descendent, urmaș (al lui...). – Coborî + suf. -tor. DOOM
coborâtór adj. m., s. m., pl. coborâtóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. coborâtoáre
coborâtoarei
COBORÂTÓR, -OÁRE, coborâtori, -oare, adj. 1. Care coboară. ♦ Înclinat. 2. (Adesea substantivat) Care se trage din...; descendent, urmaș (al lui...). – Coborî + suf. -tor. DOOM
coborâtór adj. m., s. m., pl. coborâtóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. coborâtoáre
coborâtoarei
COBORÂTÓR, -OÁRE, coborâtori, -oare, adj. 1. Care coboară. ♦ Înclinat. 2. (Adesea substantivat) Care se trage din...; descendent, urmaș (al lui...). – Coborî + suf. -tor. DOOM
coborâtór adj. m., s. m., pl. coborâtóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. coborâtoáre
coborâtoarele
COBORÂTÓR, -OÁRE, coborâtori, -oare, adj. 1. Care coboară. ♦ Înclinat. 2. (Adesea substantivat) Care se trage din...; descendent, urmaș (al lui...). – Coborî + suf. -tor. DOOM
coborâtór adj. m., s. m., pl. coborâtóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. coborâtoáre
coborâtoarele
COBORÂTÓR, -OÁRE, coborâtori, -oare, adj. 1. Care coboară. ♦ Înclinat. 2. (Adesea substantivat) Care se trage din...; descendent, urmaș (al lui...). – Coborî + suf. -tor. DOOM
coborâtór adj. m., s. m., pl. coborâtóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. coborâtoáre
coborâtoarelor
COBORÂTÓR, -OÁRE, coborâtori, -oare, adj. 1. Care coboară. ♦ Înclinat. 2. (Adesea substantivat) Care se trage din...; descendent, urmaș (al lui...). – Coborî + suf. -tor. DOOM
coborâtór adj. m., s. m., pl. coborâtóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. coborâtoáre
coborâtoarelor
COBORÂTÓR, -OÁRE, coborâtori, -oare, adj. 1. Care coboară. ♦ Înclinat. 2. (Adesea substantivat) Care se trage din...; descendent, urmaș (al lui...). – Coborî + suf. -tor. DOOM
coborâtór adj. m., s. m., pl. coborâtóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. coborâtoáre
coborâtor
COBORÂTÓR, -OÁRE, coborâtori, -oare, adj. 1. Care coboară. ♦ Înclinat. 2. (Adesea substantivat) Care se trage din...; descendent, urmaș (al lui...). – Coborî + suf. -tor. DOOM
coborâtór adj. m., s. m., pl. coborâtóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. coborâtoáre
coborâtor
COBORÂTÓR, -OÁRE, coborâtori, -oare, adj. 1. Care coboară. ♦ Înclinat. 2. (Adesea substantivat) Care se trage din...; descendent, urmaș (al lui...). – Coborî + suf. -tor. DOOM
coborâtór adj. m., s. m., pl. coborâtóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. coborâtoáre
coborâtori
COBORÂTÓR, -OÁRE, coborâtori, -oare, adj. 1. Care coboară. ♦ Înclinat. 2. (Adesea substantivat) Care se trage din...; descendent, urmaș (al lui...). – Coborî + suf. -tor. DOOM
coborâtór adj. m., s. m., pl. coborâtóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. coborâtoáre
coborâtori
COBORÂTÓR, -OÁRE, coborâtori, -oare, adj. 1. Care coboară. ♦ Înclinat. 2. (Adesea substantivat) Care se trage din...; descendent, urmaș (al lui...). – Coborî + suf. -tor. DOOM
coborâtór adj. m., s. m., pl. coborâtóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. coborâtoáre
coborâtorii
COBORÂTÓR, -OÁRE, coborâtori, -oare, adj. 1. Care coboară. ♦ Înclinat. 2. (Adesea substantivat) Care se trage din...; descendent, urmaș (al lui...). – Coborî + suf. -tor. DOOM
coborâtór adj. m., s. m., pl. coborâtóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. coborâtoáre
coborâtorii
COBORÂTÓR, -OÁRE, coborâtori, -oare, adj. 1. Care coboară. ♦ Înclinat. 2. (Adesea substantivat) Care se trage din...; descendent, urmaș (al lui...). – Coborî + suf. -tor. DOOM
coborâtór adj. m., s. m., pl. coborâtóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. coborâtoáre
coborâtorilor
COBORÂTÓR, -OÁRE, coborâtori, -oare, adj. 1. Care coboară. ♦ Înclinat. 2. (Adesea substantivat) Care se trage din...; descendent, urmaș (al lui...). – Coborî + suf. -tor. DOOM
coborâtór adj. m., s. m., pl. coborâtóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. coborâtoáre
coborâtorilor
COBORÂTÓR, -OÁRE, coborâtori, -oare, adj. 1. Care coboară. ♦ Înclinat. 2. (Adesea substantivat) Care se trage din...; descendent, urmaș (al lui...). – Coborî + suf. -tor. DOOM
coborâtór adj. m., s. m., pl. coborâtóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. coborâtoáre
coborâtorul
COBORÂTÓR, -OÁRE, coborâtori, -oare, adj. 1. Care coboară. ♦ Înclinat. 2. (Adesea substantivat) Care se trage din...; descendent, urmaș (al lui...). – Coborî + suf. -tor. DOOM
coborâtór adj. m., s. m., pl. coborâtóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. coborâtoáre
coborâtorul
COBORÂTÓR, -OÁRE, coborâtori, -oare, adj. 1. Care coboară. ♦ Înclinat. 2. (Adesea substantivat) Care se trage din...; descendent, urmaș (al lui...). – Coborî + suf. -tor. DOOM
coborâtór adj. m., s. m., pl. coborâtóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. coborâtoáre
coborâtorului
COBORÂTÓR, -OÁRE, coborâtori, -oare, adj. 1. Care coboară. ♦ Înclinat. 2. (Adesea substantivat) Care se trage din...; descendent, urmaș (al lui...). – Coborî + suf. -tor. DOOM
coborâtór adj. m., s. m., pl. coborâtóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. coborâtoáre
coborâtorului
COBORÂTÓR, -OÁRE, coborâtori, -oare, adj. 1. Care coboară. ♦ Înclinat. 2. (Adesea substantivat) Care se trage din...; descendent, urmaș (al lui...). – Coborî + suf. -tor. DOOM
coborâtór adj. m., s. m., pl. coborâtóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. coborâtoáre
coborâș
COBORẤȘ, coborâșuri, s. n. Coborâre; (concr.) drum sau loc care coboară (în pantă); povârniș. [Var.: pogorấș s. n.] – Coborî + suf. -âș. DOOM
coborấș s. n., pl. coborấșuri
coborâși
COBORÎ́, cobór, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A (se) da jos dintr-un loc ridicat sau dintr-un vehicul. ◊ Expr. (Tranz.) A coborî ochii (sau privirea) = a privi în jos, în pământ (de rușine, de timiditate etc.). ♦ A (se) deplasa în jos, pe o pantă, pe un loc înclinat. ♦ Intranz. A zbura spre pământ, a veni în jos din înălțime. ♦ Intranz. (Despre soare, lună) A apune. ♦ Fig. (Pop.) A renunța la domnie, la tron; a abdica. 2. Intranz. Fig. (Despre întuneric, noapte, ceață etc.) A se lăsa, a cădea; a sosi. 3. Intranz. (Despre coloana de mercur a termometrului, p. ext. despre termometru, temperatură etc.) A scădea (indicând răcirea timpului, atenuarea sau dispariția febrei etc.). 4. Tranz. A schimba înălțimea glasului, trecând la un registru mai profund; a vorbi, a cânta cu glas mai puțin intens, mai scăzut. 5. Intranz. și refl. A-și avea originea, a se trage din... 6. Refl. Fig. A se înjosi. [Var.: pogorî́ vb. IV] – Cf. pogorî. DOOM
coborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 coboáră, imperf. 3 sg. coborá, perf. s. 3 sg. coborî́, 3 pl. coborấră; conj. prez. 3 să coboáre; imper. 2 sg. coboáră; ger. coborấnd; part. coborất
coborâșul
COBORẤȘ, coborâșuri, s. n. Coborâre; (concr.) drum sau loc care coboară (în pantă); povârniș. [Var.: pogorấș s. n.] – Coborî + suf. -âș. DOOM
coborấș s. n., pl. coborấșuri
coborâșului
COBORẤȘ, coborâșuri, s. n. Coborâre; (concr.) drum sau loc care coboară (în pantă); povârniș. [Var.: pogorấș s. n.] – Coborî + suf. -âș. DOOM
coborấș s. n., pl. coborấșuri
coborâșuri
COBORẤȘ, coborâșuri, s. n. Coborâre; (concr.) drum sau loc care coboară (în pantă); povârniș. [Var.: pogorấș s. n.] – Coborî + suf. -âș. DOOM
coborấș s. n., pl. coborấșuri
coborâșurile
COBORẤȘ, coborâșuri, s. n. Coborâre; (concr.) drum sau loc care coboară (în pantă); povârniș. [Var.: pogorấș s. n.] – Coborî + suf. -âș. DOOM
coborấș s. n., pl. coborấșuri
coborâșurilor
COBORẤȘ, coborâșuri, s. n. Coborâre; (concr.) drum sau loc care coboară (în pantă); povârniș. [Var.: pogorấș s. n.] – Coborî + suf. -âș. DOOM
coborấș s. n., pl. coborấșuri
coborîi
COBORÎ́, cobór, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A (se) da jos dintr-un loc ridicat sau dintr-un vehicul. ◊ Expr. (Tranz.) A coborî ochii (sau privirea) = a privi în jos, în pământ (de rușine, de timiditate etc.). ♦ A (se) deplasa în jos, pe o pantă, pe un loc înclinat. ♦ Intranz. A zbura spre pământ, a veni în jos din înălțime. ♦ Intranz. (Despre soare, lună) A apune. ♦ Fig. (Pop.) A renunța la domnie, la tron; a abdica. 2. Intranz. Fig. (Despre întuneric, noapte, ceață etc.) A se lăsa, a cădea; a sosi. 3. Intranz. (Despre coloana de mercur a termometrului, p. ext. despre termometru, temperatură etc.) A scădea (indicând răcirea timpului, atenuarea sau dispariția febrei etc.). 4. Tranz. A schimba înălțimea glasului, trecând la un registru mai profund; a vorbi, a cânta cu glas mai puțin intens, mai scăzut. 5. Intranz. și refl. A-și avea originea, a se trage din... 6. Refl. Fig. A se înjosi. [Var.: pogorî́ vb. IV] – Cf. pogorî. DOOM
coborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 coboáră, imperf. 3 sg. coborá, perf. s. 3 sg. coborî́, 3 pl. coborấră; conj. prez. 3 să coboáre; imper. 2 sg. coboáră; ger. coborấnd; part. coborất
coborîm
COBORÎ́, cobór, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A (se) da jos dintr-un loc ridicat sau dintr-un vehicul. ◊ Expr. (Tranz.) A coborî ochii (sau privirea) = a privi în jos, în pământ (de rușine, de timiditate etc.). ♦ A (se) deplasa în jos, pe o pantă, pe un loc înclinat. ♦ Intranz. A zbura spre pământ, a veni în jos din înălțime. ♦ Intranz. (Despre soare, lună) A apune. ♦ Fig. (Pop.) A renunța la domnie, la tron; a abdica. 2. Intranz. Fig. (Despre întuneric, noapte, ceață etc.) A se lăsa, a cădea; a sosi. 3. Intranz. (Despre coloana de mercur a termometrului, p. ext. despre termometru, temperatură etc.) A scădea (indicând răcirea timpului, atenuarea sau dispariția febrei etc.). 4. Tranz. A schimba înălțimea glasului, trecând la un registru mai profund; a vorbi, a cânta cu glas mai puțin intens, mai scăzut. 5. Intranz. și refl. A-și avea originea, a se trage din... 6. Refl. Fig. A se înjosi. [Var.: pogorî́ vb. IV] – Cf. pogorî. DOOM
coborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 coboáră, imperf. 3 sg. coborá, perf. s. 3 sg. coborî́, 3 pl. coborấră; conj. prez. 3 să coboáre; imper. 2 sg. coboáră; ger. coborấnd; part. coborất
coborînd
COBORÎ́, cobór, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A (se) da jos dintr-un loc ridicat sau dintr-un vehicul. ◊ Expr. (Tranz.) A coborî ochii (sau privirea) = a privi în jos, în pământ (de rușine, de timiditate etc.). ♦ A (se) deplasa în jos, pe o pantă, pe un loc înclinat. ♦ Intranz. A zbura spre pământ, a veni în jos din înălțime. ♦ Intranz. (Despre soare, lună) A apune. ♦ Fig. (Pop.) A renunța la domnie, la tron; a abdica. 2. Intranz. Fig. (Despre întuneric, noapte, ceață etc.) A se lăsa, a cădea; a sosi. 3. Intranz. (Despre coloana de mercur a termometrului, p. ext. despre termometru, temperatură etc.) A scădea (indicând răcirea timpului, atenuarea sau dispariția febrei etc.). 4. Tranz. A schimba înălțimea glasului, trecând la un registru mai profund; a vorbi, a cânta cu glas mai puțin intens, mai scăzut. 5. Intranz. și refl. A-și avea originea, a se trage din... 6. Refl. Fig. A se înjosi. [Var.: pogorî́ vb. IV] – Cf. pogorî. DOOM
coborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 coboáră, imperf. 3 sg. coborá, perf. s. 3 sg. coborî́, 3 pl. coborấră; conj. prez. 3 să coboáre; imper. 2 sg. coboáră; ger. coborấnd; part. coborất
coborîre
COBORẤRE, coborâri, s. f. Acțiunea de a (se) coborî; coborâș. ♦ (Concr.) Loc pe unde se coboară. [Var.: pogorấre s. f.] – V. coborî. DOOM
coborấre s. f., g.-d. art. coborấrii; pl. coborấri
coborîre
COBORÎ́, cobór, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A (se) da jos dintr-un loc ridicat sau dintr-un vehicul. ◊ Expr. (Tranz.) A coborî ochii (sau privirea) = a privi în jos, în pământ (de rușine, de timiditate etc.). ♦ A (se) deplasa în jos, pe o pantă, pe un loc înclinat. ♦ Intranz. A zbura spre pământ, a veni în jos din înălțime. ♦ Intranz. (Despre soare, lună) A apune. ♦ Fig. (Pop.) A renunța la domnie, la tron; a abdica. 2. Intranz. Fig. (Despre întuneric, noapte, ceață etc.) A se lăsa, a cădea; a sosi. 3. Intranz. (Despre coloana de mercur a termometrului, p. ext. despre termometru, temperatură etc.) A scădea (indicând răcirea timpului, atenuarea sau dispariția febrei etc.). 4. Tranz. A schimba înălțimea glasului, trecând la un registru mai profund; a vorbi, a cânta cu glas mai puțin intens, mai scăzut. 5. Intranz. și refl. A-și avea originea, a se trage din... 6. Refl. Fig. A se înjosi. [Var.: pogorî́ vb. IV] – Cf. pogorî. DOOM
coborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 coboáră, imperf. 3 sg. coborá, perf. s. 3 sg. coborî́, 3 pl. coborấră; conj. prez. 3 să coboáre; imper. 2 sg. coboáră; ger. coborấnd; part. coborất
coborîrea
COBORẤRE, coborâri, s. f. Acțiunea de a (se) coborî; coborâș. ♦ (Concr.) Loc pe unde se coboară. [Var.: pogorấre s. f.] – V. coborî. DOOM
coborấre s. f., g.-d. art. coborấrii; pl. coborấri
coborîri
COBORẤRE, coborâri, s. f. Acțiunea de a (se) coborî; coborâș. ♦ (Concr.) Loc pe unde se coboară. [Var.: pogorấre s. f.] – V. coborî. DOOM
coborấre s. f., g.-d. art. coborấrii; pl. coborấri
coborîrii
COBORẤRE, coborâri, s. f. Acțiunea de a (se) coborî; coborâș. ♦ (Concr.) Loc pe unde se coboară. [Var.: pogorấre s. f.] – V. coborî. DOOM
coborấre s. f., g.-d. art. coborấrii; pl. coborấri
coborîrile
COBORẤRE, coborâri, s. f. Acțiunea de a (se) coborî; coborâș. ♦ (Concr.) Loc pe unde se coboară. [Var.: pogorấre s. f.] – V. coborî. DOOM
coborấre s. f., g.-d. art. coborấrii; pl. coborấri
coborîrilor
COBORẤRE, coborâri, s. f. Acțiunea de a (se) coborî; coborâș. ♦ (Concr.) Loc pe unde se coboară. [Var.: pogorấre s. f.] – V. coborî. DOOM
coborấre s. f., g.-d. art. coborấrii; pl. coborấri
coborîră
COBORÎ́, cobór, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A (se) da jos dintr-un loc ridicat sau dintr-un vehicul. ◊ Expr. (Tranz.) A coborî ochii (sau privirea) = a privi în jos, în pământ (de rușine, de timiditate etc.). ♦ A (se) deplasa în jos, pe o pantă, pe un loc înclinat. ♦ Intranz. A zbura spre pământ, a veni în jos din înălțime. ♦ Intranz. (Despre soare, lună) A apune. ♦ Fig. (Pop.) A renunța la domnie, la tron; a abdica. 2. Intranz. Fig. (Despre întuneric, noapte, ceață etc.) A se lăsa, a cădea; a sosi. 3. Intranz. (Despre coloana de mercur a termometrului, p. ext. despre termometru, temperatură etc.) A scădea (indicând răcirea timpului, atenuarea sau dispariția febrei etc.). 4. Tranz. A schimba înălțimea glasului, trecând la un registru mai profund; a vorbi, a cânta cu glas mai puțin intens, mai scăzut. 5. Intranz. și refl. A-și avea originea, a se trage din... 6. Refl. Fig. A se înjosi. [Var.: pogorî́ vb. IV] – Cf. pogorî. DOOM
coborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 coboáră, imperf. 3 sg. coborá, perf. s. 3 sg. coborî́, 3 pl. coborấră; conj. prez. 3 să coboáre; imper. 2 sg. coboáră; ger. coborấnd; part. coborất
coborîrăm
COBORÎ́, cobór, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A (se) da jos dintr-un loc ridicat sau dintr-un vehicul. ◊ Expr. (Tranz.) A coborî ochii (sau privirea) = a privi în jos, în pământ (de rușine, de timiditate etc.). ♦ A (se) deplasa în jos, pe o pantă, pe un loc înclinat. ♦ Intranz. A zbura spre pământ, a veni în jos din înălțime. ♦ Intranz. (Despre soare, lună) A apune. ♦ Fig. (Pop.) A renunța la domnie, la tron; a abdica. 2. Intranz. Fig. (Despre întuneric, noapte, ceață etc.) A se lăsa, a cădea; a sosi. 3. Intranz. (Despre coloana de mercur a termometrului, p. ext. despre termometru, temperatură etc.) A scădea (indicând răcirea timpului, atenuarea sau dispariția febrei etc.). 4. Tranz. A schimba înălțimea glasului, trecând la un registru mai profund; a vorbi, a cânta cu glas mai puțin intens, mai scăzut. 5. Intranz. și refl. A-și avea originea, a se trage din... 6. Refl. Fig. A se înjosi. [Var.: pogorî́ vb. IV] – Cf. pogorî. DOOM
coborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 coboáră, imperf. 3 sg. coborá, perf. s. 3 sg. coborî́, 3 pl. coborấră; conj. prez. 3 să coboáre; imper. 2 sg. coboáră; ger. coborấnd; part. coborất
coborîrăți
COBORÎ́, cobór, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A (se) da jos dintr-un loc ridicat sau dintr-un vehicul. ◊ Expr. (Tranz.) A coborî ochii (sau privirea) = a privi în jos, în pământ (de rușine, de timiditate etc.). ♦ A (se) deplasa în jos, pe o pantă, pe un loc înclinat. ♦ Intranz. A zbura spre pământ, a veni în jos din înălțime. ♦ Intranz. (Despre soare, lună) A apune. ♦ Fig. (Pop.) A renunța la domnie, la tron; a abdica. 2. Intranz. Fig. (Despre întuneric, noapte, ceață etc.) A se lăsa, a cădea; a sosi. 3. Intranz. (Despre coloana de mercur a termometrului, p. ext. despre termometru, temperatură etc.) A scădea (indicând răcirea timpului, atenuarea sau dispariția febrei etc.). 4. Tranz. A schimba înălțimea glasului, trecând la un registru mai profund; a vorbi, a cânta cu glas mai puțin intens, mai scăzut. 5. Intranz. și refl. A-și avea originea, a se trage din... 6. Refl. Fig. A se înjosi. [Var.: pogorî́ vb. IV] – Cf. pogorî. DOOM
coborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 coboáră, imperf. 3 sg. coborá, perf. s. 3 sg. coborî́, 3 pl. coborấră; conj. prez. 3 să coboáre; imper. 2 sg. coboáră; ger. coborấnd; part. coborất
coborîse
COBORÎ́, cobór, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A (se) da jos dintr-un loc ridicat sau dintr-un vehicul. ◊ Expr. (Tranz.) A coborî ochii (sau privirea) = a privi în jos, în pământ (de rușine, de timiditate etc.). ♦ A (se) deplasa în jos, pe o pantă, pe un loc înclinat. ♦ Intranz. A zbura spre pământ, a veni în jos din înălțime. ♦ Intranz. (Despre soare, lună) A apune. ♦ Fig. (Pop.) A renunța la domnie, la tron; a abdica. 2. Intranz. Fig. (Despre întuneric, noapte, ceață etc.) A se lăsa, a cădea; a sosi. 3. Intranz. (Despre coloana de mercur a termometrului, p. ext. despre termometru, temperatură etc.) A scădea (indicând răcirea timpului, atenuarea sau dispariția febrei etc.). 4. Tranz. A schimba înălțimea glasului, trecând la un registru mai profund; a vorbi, a cânta cu glas mai puțin intens, mai scăzut. 5. Intranz. și refl. A-și avea originea, a se trage din... 6. Refl. Fig. A se înjosi. [Var.: pogorî́ vb. IV] – Cf. pogorî. DOOM
coborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 coboáră, imperf. 3 sg. coborá, perf. s. 3 sg. coborî́, 3 pl. coborấră; conj. prez. 3 să coboáre; imper. 2 sg. coboáră; ger. coborấnd; part. coborất
coborîsem
COBORÎ́, cobór, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A (se) da jos dintr-un loc ridicat sau dintr-un vehicul. ◊ Expr. (Tranz.) A coborî ochii (sau privirea) = a privi în jos, în pământ (de rușine, de timiditate etc.). ♦ A (se) deplasa în jos, pe o pantă, pe un loc înclinat. ♦ Intranz. A zbura spre pământ, a veni în jos din înălțime. ♦ Intranz. (Despre soare, lună) A apune. ♦ Fig. (Pop.) A renunța la domnie, la tron; a abdica. 2. Intranz. Fig. (Despre întuneric, noapte, ceață etc.) A se lăsa, a cădea; a sosi. 3. Intranz. (Despre coloana de mercur a termometrului, p. ext. despre termometru, temperatură etc.) A scădea (indicând răcirea timpului, atenuarea sau dispariția febrei etc.). 4. Tranz. A schimba înălțimea glasului, trecând la un registru mai profund; a vorbi, a cânta cu glas mai puțin intens, mai scăzut. 5. Intranz. și refl. A-și avea originea, a se trage din... 6. Refl. Fig. A se înjosi. [Var.: pogorî́ vb. IV] – Cf. pogorî. DOOM
coborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 coboáră, imperf. 3 sg. coborá, perf. s. 3 sg. coborî́, 3 pl. coborấră; conj. prez. 3 să coboáre; imper. 2 sg. coboáră; ger. coborấnd; part. coborất
coborîseră
COBORÎ́, cobór, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A (se) da jos dintr-un loc ridicat sau dintr-un vehicul. ◊ Expr. (Tranz.) A coborî ochii (sau privirea) = a privi în jos, în pământ (de rușine, de timiditate etc.). ♦ A (se) deplasa în jos, pe o pantă, pe un loc înclinat. ♦ Intranz. A zbura spre pământ, a veni în jos din înălțime. ♦ Intranz. (Despre soare, lună) A apune. ♦ Fig. (Pop.) A renunța la domnie, la tron; a abdica. 2. Intranz. Fig. (Despre întuneric, noapte, ceață etc.) A se lăsa, a cădea; a sosi. 3. Intranz. (Despre coloana de mercur a termometrului, p. ext. despre termometru, temperatură etc.) A scădea (indicând răcirea timpului, atenuarea sau dispariția febrei etc.). 4. Tranz. A schimba înălțimea glasului, trecând la un registru mai profund; a vorbi, a cânta cu glas mai puțin intens, mai scăzut. 5. Intranz. și refl. A-și avea originea, a se trage din... 6. Refl. Fig. A se înjosi. [Var.: pogorî́ vb. IV] – Cf. pogorî. DOOM
coborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 coboáră, imperf. 3 sg. coborá, perf. s. 3 sg. coborî́, 3 pl. coborấră; conj. prez. 3 să coboáre; imper. 2 sg. coboáră; ger. coborấnd; part. coborất
coborîserăm
COBORÎ́, cobór, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A (se) da jos dintr-un loc ridicat sau dintr-un vehicul. ◊ Expr. (Tranz.) A coborî ochii (sau privirea) = a privi în jos, în pământ (de rușine, de timiditate etc.). ♦ A (se) deplasa în jos, pe o pantă, pe un loc înclinat. ♦ Intranz. A zbura spre pământ, a veni în jos din înălțime. ♦ Intranz. (Despre soare, lună) A apune. ♦ Fig. (Pop.) A renunța la domnie, la tron; a abdica. 2. Intranz. Fig. (Despre întuneric, noapte, ceață etc.) A se lăsa, a cădea; a sosi. 3. Intranz. (Despre coloana de mercur a termometrului, p. ext. despre termometru, temperatură etc.) A scădea (indicând răcirea timpului, atenuarea sau dispariția febrei etc.). 4. Tranz. A schimba înălțimea glasului, trecând la un registru mai profund; a vorbi, a cânta cu glas mai puțin intens, mai scăzut. 5. Intranz. și refl. A-și avea originea, a se trage din... 6. Refl. Fig. A se înjosi. [Var.: pogorî́ vb. IV] – Cf. pogorî. DOOM
coborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 coboáră, imperf. 3 sg. coborá, perf. s. 3 sg. coborî́, 3 pl. coborấră; conj. prez. 3 să coboáre; imper. 2 sg. coboáră; ger. coborấnd; part. coborất
coborîserăți
COBORÎ́, cobór, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A (se) da jos dintr-un loc ridicat sau dintr-un vehicul. ◊ Expr. (Tranz.) A coborî ochii (sau privirea) = a privi în jos, în pământ (de rușine, de timiditate etc.). ♦ A (se) deplasa în jos, pe o pantă, pe un loc înclinat. ♦ Intranz. A zbura spre pământ, a veni în jos din înălțime. ♦ Intranz. (Despre soare, lună) A apune. ♦ Fig. (Pop.) A renunța la domnie, la tron; a abdica. 2. Intranz. Fig. (Despre întuneric, noapte, ceață etc.) A se lăsa, a cădea; a sosi. 3. Intranz. (Despre coloana de mercur a termometrului, p. ext. despre termometru, temperatură etc.) A scădea (indicând răcirea timpului, atenuarea sau dispariția febrei etc.). 4. Tranz. A schimba înălțimea glasului, trecând la un registru mai profund; a vorbi, a cânta cu glas mai puțin intens, mai scăzut. 5. Intranz. și refl. A-și avea originea, a se trage din... 6. Refl. Fig. A se înjosi. [Var.: pogorî́ vb. IV] – Cf. pogorî. DOOM
coborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 coboáră, imperf. 3 sg. coborá, perf. s. 3 sg. coborî́, 3 pl. coborấră; conj. prez. 3 să coboáre; imper. 2 sg. coboáră; ger. coborấnd; part. coborất
coborîseși
COBORÎ́, cobór, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A (se) da jos dintr-un loc ridicat sau dintr-un vehicul. ◊ Expr. (Tranz.) A coborî ochii (sau privirea) = a privi în jos, în pământ (de rușine, de timiditate etc.). ♦ A (se) deplasa în jos, pe o pantă, pe un loc înclinat. ♦ Intranz. A zbura spre pământ, a veni în jos din înălțime. ♦ Intranz. (Despre soare, lună) A apune. ♦ Fig. (Pop.) A renunța la domnie, la tron; a abdica. 2. Intranz. Fig. (Despre întuneric, noapte, ceață etc.) A se lăsa, a cădea; a sosi. 3. Intranz. (Despre coloana de mercur a termometrului, p. ext. despre termometru, temperatură etc.) A scădea (indicând răcirea timpului, atenuarea sau dispariția febrei etc.). 4. Tranz. A schimba înălțimea glasului, trecând la un registru mai profund; a vorbi, a cânta cu glas mai puțin intens, mai scăzut. 5. Intranz. și refl. A-și avea originea, a se trage din... 6. Refl. Fig. A se înjosi. [Var.: pogorî́ vb. IV] – Cf. pogorî. DOOM
coborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 coboáră, imperf. 3 sg. coborá, perf. s. 3 sg. coborî́, 3 pl. coborấră; conj. prez. 3 să coboáre; imper. 2 sg. coboáră; ger. coborấnd; part. coborất
coborîseți
COBORÎ́, cobór, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A (se) da jos dintr-un loc ridicat sau dintr-un vehicul. ◊ Expr. (Tranz.) A coborî ochii (sau privirea) = a privi în jos, în pământ (de rușine, de timiditate etc.). ♦ A (se) deplasa în jos, pe o pantă, pe un loc înclinat. ♦ Intranz. A zbura spre pământ, a veni în jos din înălțime. ♦ Intranz. (Despre soare, lună) A apune. ♦ Fig. (Pop.) A renunța la domnie, la tron; a abdica. 2. Intranz. Fig. (Despre întuneric, noapte, ceață etc.) A se lăsa, a cădea; a sosi. 3. Intranz. (Despre coloana de mercur a termometrului, p. ext. despre termometru, temperatură etc.) A scădea (indicând răcirea timpului, atenuarea sau dispariția febrei etc.). 4. Tranz. A schimba înălțimea glasului, trecând la un registru mai profund; a vorbi, a cânta cu glas mai puțin intens, mai scăzut. 5. Intranz. și refl. A-și avea originea, a se trage din... 6. Refl. Fig. A se înjosi. [Var.: pogorî́ vb. IV] – Cf. pogorî. DOOM
coborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 coboáră, imperf. 3 sg. coborá, perf. s. 3 sg. coborî́, 3 pl. coborấră; conj. prez. 3 să coboáre; imper. 2 sg. coboáră; ger. coborấnd; part. coborất
coborît
COBORÎ́, cobór, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A (se) da jos dintr-un loc ridicat sau dintr-un vehicul. ◊ Expr. (Tranz.) A coborî ochii (sau privirea) = a privi în jos, în pământ (de rușine, de timiditate etc.). ♦ A (se) deplasa în jos, pe o pantă, pe un loc înclinat. ♦ Intranz. A zbura spre pământ, a veni în jos din înălțime. ♦ Intranz. (Despre soare, lună) A apune. ♦ Fig. (Pop.) A renunța la domnie, la tron; a abdica. 2. Intranz. Fig. (Despre întuneric, noapte, ceață etc.) A se lăsa, a cădea; a sosi. 3. Intranz. (Despre coloana de mercur a termometrului, p. ext. despre termometru, temperatură etc.) A scădea (indicând răcirea timpului, atenuarea sau dispariția febrei etc.). 4. Tranz. A schimba înălțimea glasului, trecând la un registru mai profund; a vorbi, a cânta cu glas mai puțin intens, mai scăzut. 5. Intranz. și refl. A-și avea originea, a se trage din... 6. Refl. Fig. A se înjosi. [Var.: pogorî́ vb. IV] – Cf. pogorî. DOOM
coborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 coboáră, imperf. 3 sg. coborá, perf. s. 3 sg. coborî́, 3 pl. coborấră; conj. prez. 3 să coboáre; imper. 2 sg. coboáră; ger. coborấnd; part. coborất
coborîtoare
COBORÂTÓR, -OÁRE, coborâtori, -oare, adj. 1. Care coboară. ♦ Înclinat. 2. (Adesea substantivat) Care se trage din...; descendent, urmaș (al lui...). – Coborî + suf. -tor. DOOM
coborâtór adj. m., s. m., pl. coborâtóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. coborâtoáre
coborîtoare
COBORÂTÓR, -OÁRE, coborâtori, -oare, adj. 1. Care coboară. ♦ Înclinat. 2. (Adesea substantivat) Care se trage din...; descendent, urmaș (al lui...). – Coborî + suf. -tor. DOOM
coborâtór adj. m., s. m., pl. coborâtóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. coborâtoáre
coborîtoarea
COBORÂTÓR, -OÁRE, coborâtori, -oare, adj. 1. Care coboară. ♦ Înclinat. 2. (Adesea substantivat) Care se trage din...; descendent, urmaș (al lui...). – Coborî + suf. -tor. DOOM
coborâtór adj. m., s. m., pl. coborâtóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. coborâtoáre
coborîtoarea
COBORÂTÓR, -OÁRE, coborâtori, -oare, adj. 1. Care coboară. ♦ Înclinat. 2. (Adesea substantivat) Care se trage din...; descendent, urmaș (al lui...). – Coborî + suf. -tor. DOOM
coborâtór adj. m., s. m., pl. coborâtóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. coborâtoáre
coborîtoarei
COBORÂTÓR, -OÁRE, coborâtori, -oare, adj. 1. Care coboară. ♦ Înclinat. 2. (Adesea substantivat) Care se trage din...; descendent, urmaș (al lui...). – Coborî + suf. -tor. DOOM
coborâtór adj. m., s. m., pl. coborâtóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. coborâtoáre
coborîtoarei
COBORÂTÓR, -OÁRE, coborâtori, -oare, adj. 1. Care coboară. ♦ Înclinat. 2. (Adesea substantivat) Care se trage din...; descendent, urmaș (al lui...). – Coborî + suf. -tor. DOOM
coborâtór adj. m., s. m., pl. coborâtóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. coborâtoáre
coborîtoarele
COBORÂTÓR, -OÁRE, coborâtori, -oare, adj. 1. Care coboară. ♦ Înclinat. 2. (Adesea substantivat) Care se trage din...; descendent, urmaș (al lui...). – Coborî + suf. -tor. DOOM
coborâtór adj. m., s. m., pl. coborâtóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. coborâtoáre
coborîtoarele
COBORÂTÓR, -OÁRE, coborâtori, -oare, adj. 1. Care coboară. ♦ Înclinat. 2. (Adesea substantivat) Care se trage din...; descendent, urmaș (al lui...). – Coborî + suf. -tor. DOOM
coborâtór adj. m., s. m., pl. coborâtóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. coborâtoáre
coborîtoarelor
COBORÂTÓR, -OÁRE, coborâtori, -oare, adj. 1. Care coboară. ♦ Înclinat. 2. (Adesea substantivat) Care se trage din...; descendent, urmaș (al lui...). – Coborî + suf. -tor. DOOM
coborâtór adj. m., s. m., pl. coborâtóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. coborâtoáre
coborîtoarelor
COBORÂTÓR, -OÁRE, coborâtori, -oare, adj. 1. Care coboară. ♦ Înclinat. 2. (Adesea substantivat) Care se trage din...; descendent, urmaș (al lui...). – Coborî + suf. -tor. DOOM
coborâtór adj. m., s. m., pl. coborâtóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. coborâtoáre
coborîtor
COBORÂTÓR, -OÁRE, coborâtori, -oare, adj. 1. Care coboară. ♦ Înclinat. 2. (Adesea substantivat) Care se trage din...; descendent, urmaș (al lui...). – Coborî + suf. -tor. DOOM
coborâtór adj. m., s. m., pl. coborâtóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. coborâtoáre
coborîtor
COBORÂTÓR, -OÁRE, coborâtori, -oare, adj. 1. Care coboară. ♦ Înclinat. 2. (Adesea substantivat) Care se trage din...; descendent, urmaș (al lui...). – Coborî + suf. -tor. DOOM
coborâtór adj. m., s. m., pl. coborâtóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. coborâtoáre
coborîtori
COBORÂTÓR, -OÁRE, coborâtori, -oare, adj. 1. Care coboară. ♦ Înclinat. 2. (Adesea substantivat) Care se trage din...; descendent, urmaș (al lui...). – Coborî + suf. -tor. DOOM
coborâtór adj. m., s. m., pl. coborâtóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. coborâtoáre
coborîtori
COBORÂTÓR, -OÁRE, coborâtori, -oare, adj. 1. Care coboară. ♦ Înclinat. 2. (Adesea substantivat) Care se trage din...; descendent, urmaș (al lui...). – Coborî + suf. -tor. DOOM
coborâtór adj. m., s. m., pl. coborâtóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. coborâtoáre
coborîtorii
COBORÂTÓR, -OÁRE, coborâtori, -oare, adj. 1. Care coboară. ♦ Înclinat. 2. (Adesea substantivat) Care se trage din...; descendent, urmaș (al lui...). – Coborî + suf. -tor. DOOM
coborâtór adj. m., s. m., pl. coborâtóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. coborâtoáre
coborîtorii
COBORÂTÓR, -OÁRE, coborâtori, -oare, adj. 1. Care coboară. ♦ Înclinat. 2. (Adesea substantivat) Care se trage din...; descendent, urmaș (al lui...). – Coborî + suf. -tor. DOOM
coborâtór adj. m., s. m., pl. coborâtóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. coborâtoáre
coborîtorilor
COBORÂTÓR, -OÁRE, coborâtori, -oare, adj. 1. Care coboară. ♦ Înclinat. 2. (Adesea substantivat) Care se trage din...; descendent, urmaș (al lui...). – Coborî + suf. -tor. DOOM
coborâtór adj. m., s. m., pl. coborâtóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. coborâtoáre
coborîtorilor
COBORÂTÓR, -OÁRE, coborâtori, -oare, adj. 1. Care coboară. ♦ Înclinat. 2. (Adesea substantivat) Care se trage din...; descendent, urmaș (al lui...). – Coborî + suf. -tor. DOOM
coborâtór adj. m., s. m., pl. coborâtóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. coborâtoáre
coborîtorul
COBORÂTÓR, -OÁRE, coborâtori, -oare, adj. 1. Care coboară. ♦ Înclinat. 2. (Adesea substantivat) Care se trage din...; descendent, urmaș (al lui...). – Coborî + suf. -tor. DOOM
coborâtór adj. m., s. m., pl. coborâtóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. coborâtoáre
coborîtorul
COBORÂTÓR, -OÁRE, coborâtori, -oare, adj. 1. Care coboară. ♦ Înclinat. 2. (Adesea substantivat) Care se trage din...; descendent, urmaș (al lui...). – Coborî + suf. -tor. DOOM
coborâtór adj. m., s. m., pl. coborâtóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. coborâtoáre
coborîtorului
COBORÂTÓR, -OÁRE, coborâtori, -oare, adj. 1. Care coboară. ♦ Înclinat. 2. (Adesea substantivat) Care se trage din...; descendent, urmaș (al lui...). – Coborî + suf. -tor. DOOM
coborâtór adj. m., s. m., pl. coborâtóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. coborâtoáre
coborîtorului
COBORÂTÓR, -OÁRE, coborâtori, -oare, adj. 1. Care coboară. ♦ Înclinat. 2. (Adesea substantivat) Care se trage din...; descendent, urmaș (al lui...). – Coborî + suf. -tor. DOOM
coborâtór adj. m., s. m., pl. coborâtóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. coborâtoáre
coborîș
COBORẤȘ, coborâșuri, s. n. Coborâre; (concr.) drum sau loc care coboară (în pantă); povârniș. [Var.: pogorấș s. n.] – Coborî + suf. -âș. DOOM
coborấș s. n., pl. coborấșuri
coborîși
COBORÎ́, cobór, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A (se) da jos dintr-un loc ridicat sau dintr-un vehicul. ◊ Expr. (Tranz.) A coborî ochii (sau privirea) = a privi în jos, în pământ (de rușine, de timiditate etc.). ♦ A (se) deplasa în jos, pe o pantă, pe un loc înclinat. ♦ Intranz. A zbura spre pământ, a veni în jos din înălțime. ♦ Intranz. (Despre soare, lună) A apune. ♦ Fig. (Pop.) A renunța la domnie, la tron; a abdica. 2. Intranz. Fig. (Despre întuneric, noapte, ceață etc.) A se lăsa, a cădea; a sosi. 3. Intranz. (Despre coloana de mercur a termometrului, p. ext. despre termometru, temperatură etc.) A scădea (indicând răcirea timpului, atenuarea sau dispariția febrei etc.). 4. Tranz. A schimba înălțimea glasului, trecând la un registru mai profund; a vorbi, a cânta cu glas mai puțin intens, mai scăzut. 5. Intranz. și refl. A-și avea originea, a se trage din... 6. Refl. Fig. A se înjosi. [Var.: pogorî́ vb. IV] – Cf. pogorî. DOOM
coborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 coboáră, imperf. 3 sg. coborá, perf. s. 3 sg. coborî́, 3 pl. coborấră; conj. prez. 3 să coboáre; imper. 2 sg. coboáră; ger. coborấnd; part. coborất
coborîșul
COBORẤȘ, coborâșuri, s. n. Coborâre; (concr.) drum sau loc care coboară (în pantă); povârniș. [Var.: pogorấș s. n.] – Coborî + suf. -âș. DOOM
coborấș s. n., pl. coborấșuri
coborîșului
COBORẤȘ, coborâșuri, s. n. Coborâre; (concr.) drum sau loc care coboară (în pantă); povârniș. [Var.: pogorấș s. n.] – Coborî + suf. -âș. DOOM
coborấș s. n., pl. coborấșuri
coborîșuri
COBORẤȘ, coborâșuri, s. n. Coborâre; (concr.) drum sau loc care coboară (în pantă); povârniș. [Var.: pogorấș s. n.] – Coborî + suf. -âș. DOOM
coborấș s. n., pl. coborấșuri
coborîșurile
COBORẤȘ, coborâșuri, s. n. Coborâre; (concr.) drum sau loc care coboară (în pantă); povârniș. [Var.: pogorấș s. n.] – Coborî + suf. -âș. DOOM
coborấș s. n., pl. coborấșuri
coborîșurilor
COBORẤȘ, coborâșuri, s. n. Coborâre; (concr.) drum sau loc care coboară (în pantă); povârniș. [Var.: pogorấș s. n.] – Coborî + suf. -âș. DOOM
coborấș s. n., pl. coborấșuri
coborîți
COBORÎ́, cobór, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A (se) da jos dintr-un loc ridicat sau dintr-un vehicul. ◊ Expr. (Tranz.) A coborî ochii (sau privirea) = a privi în jos, în pământ (de rușine, de timiditate etc.). ♦ A (se) deplasa în jos, pe o pantă, pe un loc înclinat. ♦ Intranz. A zbura spre pământ, a veni în jos din înălțime. ♦ Intranz. (Despre soare, lună) A apune. ♦ Fig. (Pop.) A renunța la domnie, la tron; a abdica. 2. Intranz. Fig. (Despre întuneric, noapte, ceață etc.) A se lăsa, a cădea; a sosi. 3. Intranz. (Despre coloana de mercur a termometrului, p. ext. despre termometru, temperatură etc.) A scădea (indicând răcirea timpului, atenuarea sau dispariția febrei etc.). 4. Tranz. A schimba înălțimea glasului, trecând la un registru mai profund; a vorbi, a cânta cu glas mai puțin intens, mai scăzut. 5. Intranz. și refl. A-și avea originea, a se trage din... 6. Refl. Fig. A se înjosi. [Var.: pogorî́ vb. IV] – Cf. pogorî. DOOM
coborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 coboáră, imperf. 3 sg. coborá, perf. s. 3 sg. coborî́, 3 pl. coborấră; conj. prez. 3 să coboáre; imper. 2 sg. coboáră; ger. coborấnd; part. coborất
cobra
CÓBRA s. f. Șarpe veninos din India, care are pe gît niște pete negre, mărginite cu alb, semănînd cu niște ochelari (Naja tripudians); șarpe-cu-ochelari.
cobra
CÓBRĂ, cobre, s. f. Șarpe veninos care trăiește în Africa și în sudul Asiei, caracterizat printr-un gât foarte lățit, cu pete negre mărginite cu alb, semănând cu niște ochelari; șarpe-cu-ochelari (Naja naja). – Din fr. cobra. DOOM
!cóbră (co-bră) s. f., g.-d. art. cóbrei; pl. cóbre
cobre
CÓBRĂ, cobre, s. f. Șarpe veninos care trăiește în Africa și în sudul Asiei, caracterizat printr-un gât foarte lățit, cu pete negre mărginite cu alb, semănând cu niște ochelari; șarpe-cu-ochelari (Naja naja). – Din fr. cobra. DOOM
!cóbră (co-bră) s. f., g.-d. art. cóbrei; pl. cóbre
cobrei
CÓBRĂ, cobre, s. f. Șarpe veninos care trăiește în Africa și în sudul Asiei, caracterizat printr-un gât foarte lățit, cu pete negre mărginite cu alb, semănând cu niște ochelari; șarpe-cu-ochelari (Naja naja). – Din fr. cobra. DOOM
!cóbră (co-bră) s. f., g.-d. art. cóbrei; pl. cóbre
cobrele
CÓBRĂ, cobre, s. f. Șarpe veninos care trăiește în Africa și în sudul Asiei, caracterizat printr-un gât foarte lățit, cu pete negre mărginite cu alb, semănând cu niște ochelari; șarpe-cu-ochelari (Naja naja). – Din fr. cobra. DOOM
!cóbră (co-bră) s. f., g.-d. art. cóbrei; pl. cóbre
cobrelor
CÓBRĂ, cobre, s. f. Șarpe veninos care trăiește în Africa și în sudul Asiei, caracterizat printr-un gât foarte lățit, cu pete negre mărginite cu alb, semănând cu niște ochelari; șarpe-cu-ochelari (Naja naja). – Din fr. cobra. DOOM
!cóbră (co-bră) s. f., g.-d. art. cóbrei; pl. cóbre
cobur
COBÚR, coburi, s. m. (Pop.) Toc de piele atârnat de șa, pentru pistol și hrana călărețului. – Din tc. kubur, ucr., bg. kobur. DOOM
cobúr (toc de piele) (pop.) s. m., pl. cobúri
coburi
COBÚR, coburi, s. m. (Pop.) Toc de piele atârnat de șa, pentru pistol și hrana călărețului. – Din tc. kubur, ucr., bg. kobur. DOOM
cobúr (toc de piele) (pop.) s. m., pl. cobúri
coburii
COBÚR, coburi, s. m. (Pop.) Toc de piele atârnat de șa, pentru pistol și hrana călărețului. – Din tc. kubur, ucr., bg. kobur. DOOM
cobúr (toc de piele) (pop.) s. m., pl. cobúri
coburilor
COBÚR, coburi, s. m. (Pop.) Toc de piele atârnat de șa, pentru pistol și hrana călărețului. – Din tc. kubur, ucr., bg. kobur. DOOM
cobúr (toc de piele) (pop.) s. m., pl. cobúri
coburul
COBÚR, coburi, s. m. (Pop.) Toc de piele atârnat de șa, pentru pistol și hrana călărețului. – Din tc. kubur, ucr., bg. kobur. DOOM
cobúr (toc de piele) (pop.) s. m., pl. cobúri
coburului
COBÚR, coburi, s. m. (Pop.) Toc de piele atârnat de șa, pentru pistol și hrana călărețului. – Din tc. kubur, ucr., bg. kobur. DOOM
cobúr (toc de piele) (pop.) s. m., pl. cobúri
cobuz
COBÚZ, cobuze, s. n. 1. Specie de fluier sau de caval. 2. Instrument muzical cu coarde asemănător cu lăuta. – Din tc. kopuz, (înv.) kobuz. DOOM
cobúz (instrument muzical) s. n., pl. cobúze
cobuze
COBÚZ, cobuze, s. n. 1. Specie de fluier sau de caval. 2. Instrument muzical cu coarde asemănător cu lăuta. – Din tc. kopuz, (înv.) kobuz. DOOM
cobúz (instrument muzical) s. n., pl. cobúze
cobuzele
COBÚZ, cobuze, s. n. 1. Specie de fluier sau de caval. 2. Instrument muzical cu coarde asemănător cu lăuta. – Din tc. kopuz, (înv.) kobuz. DOOM
cobúz (instrument muzical) s. n., pl. cobúze
cobuzelor
COBÚZ, cobuze, s. n. 1. Specie de fluier sau de caval. 2. Instrument muzical cu coarde asemănător cu lăuta. – Din tc. kopuz, (înv.) kobuz. DOOM
cobúz (instrument muzical) s. n., pl. cobúze
cobuzul
COBÚZ, cobuze, s. n. 1. Specie de fluier sau de caval. 2. Instrument muzical cu coarde asemănător cu lăuta. – Din tc. kopuz, (înv.) kobuz. DOOM
cobúz (instrument muzical) s. n., pl. cobúze
cobuzului
COBÚZ, cobuze, s. n. 1. Specie de fluier sau de caval. 2. Instrument muzical cu coarde asemănător cu lăuta. – Din tc. kopuz, (înv.) kobuz. DOOM
cobúz (instrument muzical) s. n., pl. cobúze
cobza
CÓBZĂ, cobze, s. f. Instrument muzical cu coarde, asemănător lăutei, având cutia de rezonanță foarte bombată, folosit mai ales la acompaniament (prin ciupirea coardelor). ◊ Expr. (Fam.; adverbial) A lega (pe cineva) cobză = a lega (pe cineva) strâns (de mâini și de picioare). – Din ucr., rus., pol. kobza. DOOM
cóbză s. f., g.-d. art. cóbzei; pl. cóbze
cobzar
COBZÁR, cobzari, s. m. 1. Lăutar care cântă din cobză. 2. (Entom.; reg.) Scripcar (2). – Cobză + suf. -ar. DOOM
cobzár s. m., pl. cobzári
cobzari
COBZÁR, cobzari, s. m. 1. Lăutar care cântă din cobză. 2. (Entom.; reg.) Scripcar (2). – Cobză + suf. -ar. DOOM
cobzár s. m., pl. cobzári
cobzarii
COBZÁR, cobzari, s. m. 1. Lăutar care cântă din cobză. 2. (Entom.; reg.) Scripcar (2). – Cobză + suf. -ar. DOOM
cobzár s. m., pl. cobzári
cobzarilor
COBZÁR, cobzari, s. m. 1. Lăutar care cântă din cobză. 2. (Entom.; reg.) Scripcar (2). – Cobză + suf. -ar. DOOM
cobzár s. m., pl. cobzári
cobzarul
COBZÁR, cobzari, s. m. 1. Lăutar care cântă din cobză. 2. (Entom.; reg.) Scripcar (2). – Cobză + suf. -ar. DOOM
cobzár s. m., pl. cobzári
cobzarului
COBZÁR, cobzari, s. m. 1. Lăutar care cântă din cobză. 2. (Entom.; reg.) Scripcar (2). – Cobză + suf. -ar. DOOM
cobzár s. m., pl. cobzári
cobze
CÓBZĂ, cobze, s. f. Instrument muzical cu coarde, asemănător lăutei, având cutia de rezonanță foarte bombată, folosit mai ales la acompaniament (prin ciupirea coardelor). ◊ Expr. (Fam.; adverbial) A lega (pe cineva) cobză = a lega (pe cineva) strâns (de mâini și de picioare). – Din ucr., rus., pol. kobza. DOOM
cóbză s. f., g.-d. art. cóbzei; pl. cóbze
cobzei
CÓBZĂ, cobze, s. f. Instrument muzical cu coarde, asemănător lăutei, având cutia de rezonanță foarte bombată, folosit mai ales la acompaniament (prin ciupirea coardelor). ◊ Expr. (Fam.; adverbial) A lega (pe cineva) cobză = a lega (pe cineva) strâns (de mâini și de picioare). – Din ucr., rus., pol. kobza. DOOM
cóbză s. f., g.-d. art. cóbzei; pl. cóbze
cobzele
CÓBZĂ, cobze, s. f. Instrument muzical cu coarde, asemănător lăutei, având cutia de rezonanță foarte bombată, folosit mai ales la acompaniament (prin ciupirea coardelor). ◊ Expr. (Fam.; adverbial) A lega (pe cineva) cobză = a lega (pe cineva) strâns (de mâini și de picioare). – Din ucr., rus., pol. kobza. DOOM
cóbză s. f., g.-d. art. cóbzei; pl. cóbze
cobzelor
CÓBZĂ, cobze, s. f. Instrument muzical cu coarde, asemănător lăutei, având cutia de rezonanță foarte bombată, folosit mai ales la acompaniament (prin ciupirea coardelor). ◊ Expr. (Fam.; adverbial) A lega (pe cineva) cobză = a lega (pe cineva) strâns (de mâini și de picioare). – Din ucr., rus., pol. kobza. DOOM
cóbză s. f., g.-d. art. cóbzei; pl. cóbze
cobzi
cobzi, cobzesc v. t., v. r. v. cobzări.
cobzire
cobzi, cobzesc v. t., v. r. v. cobzări.
cobzit
cobzi, cobzesc v. t., v. r. v. cobzări.
cobzișoara
COBZIȘOÁRĂ, cobzișoare, s. f. Diminutiv al lui cobză. – Cobză + suf. -ișoară. DOOM
cobzișoáră s. f., g.-d. art. cobzișoárei; pl. cobzișoáre
cobzișoare
COBZIȘOÁRĂ, cobzișoare, s. f. Diminutiv al lui cobză. – Cobză + suf. -ișoară. DOOM
cobzișoáră s. f., g.-d. art. cobzișoárei; pl. cobzișoáre
cobzișoarei
COBZIȘOÁRĂ, cobzișoare, s. f. Diminutiv al lui cobză. – Cobză + suf. -ișoară. DOOM
cobzișoáră s. f., g.-d. art. cobzișoárei; pl. cobzișoáre
cobzișoarele
COBZIȘOÁRĂ, cobzișoare, s. f. Diminutiv al lui cobză. – Cobză + suf. -ișoară. DOOM
cobzișoáră s. f., g.-d. art. cobzișoárei; pl. cobzișoáre
cobzișoarelor
COBZIȘOÁRĂ, cobzișoare, s. f. Diminutiv al lui cobză. – Cobză + suf. -ișoară. DOOM
cobzișoáră s. f., g.-d. art. cobzișoárei; pl. cobzișoáre
cobzăreală
cobzăreală, cobzăreli s. f. 1. curte făcută unei persoane de sex opus. 2. vorbărie. 3. fanfaronadă, lăudăroșenie.
cobzări
cobzări, cobzăresc I v. t. 1. (d. bărbați) a avea contact sexual cu o femeie. 2. a amăgi, a păcăli. II v. r. (d. femei) a avea contact sexual cu un bărbat.
cobzărire
cobzări, cobzăresc I v. t. 1. (d. bărbați) a avea contact sexual cu o femeie. 2. a amăgi, a păcăli. II v. r. (d. femei) a avea contact sexual cu un bărbat.
cobzărit
cobzărit s. n. sg. v. cobzăreală.
cobâlă
CÓBILĂ, cobile, s. f. 1. Suport alcătuit din două lemne împreunate, care servește la transportarea plugului pe drum. 2. Scaun pe care rotarul așază roțile când montează spițele sau obezile. [Var.: cobấlă s. f.] – Din sl. kobyla. DOOM
cóbilă/cobấlă (reg.) s. f., g.-d. art. cóbilei/cobấlei; pl. cóbile/cobấle
cobâlț
cobîlț interj. – Imită zgomotul apei răscolite sau agitate. – Var. cogîlț, gogîlț, interj. (imită zgomotul cu care înghit mîncarea unele persoane care mănîncă urît). Creație expresivă, cf. hîltîc, hîlț, ghiorț, zgîlțîi, șobîltîc, care exprimă aceleași idei. – Der. cobîlțîi, vb. (a agita, a amesteca un lichid), pe care DAR urmîndu-l pe Cihac, II, 66, îl pune în legătură cu sl. kolĕbati „a agita”; scobîlțîi, vb. (a agita, a amesteca); gogîlți, vb. (a înghiți mîncarea cu zgomot).
cobâlțâi
COBÎLȚÎÍ, cobîlțîiesc, vb. IV. Refl. (Regional, despre lichidul dintr-un vas) A se clătina, a se scutura. Clondirul... se cobîlțîia totdeauna sub brațul moșneagului. SADOVEANU, O. III 572.
cobâlțâia
COBÎLȚÎÍ, cobîlțîiesc, vb. IV. Refl. (Regional, despre lichidul dintr-un vas) A se clătina, a se scutura. Clondirul... se cobîlțîia totdeauna sub brațul moșneagului. SADOVEANU, O. III 572.
cobâlțâiau
COBÎLȚÎÍ, cobîlțîiesc, vb. IV. Refl. (Regional, despre lichidul dintr-un vas) A se clătina, a se scutura. Clondirul... se cobîlțîia totdeauna sub brațul moșneagului. SADOVEANU, O. III 572.
cobâlțâie
COBÎLȚÎÍ, cobîlțîiesc, vb. IV. Refl. (Regional, despre lichidul dintr-un vas) A se clătina, a se scutura. Clondirul... se cobîlțîia totdeauna sub brațul moșneagului. SADOVEANU, O. III 572.
cobâlțâind
COBÎLȚÎÍ, cobîlțîiesc, vb. IV. Refl. (Regional, despre lichidul dintr-un vas) A se clătina, a se scutura. Clondirul... se cobîlțîia totdeauna sub brațul moșneagului. SADOVEANU, O. III 572.
cobâlțâire
COBÎLȚÎÍ, cobîlțîiesc, vb. IV. Refl. (Regional, despre lichidul dintr-un vas) A se clătina, a se scutura. Clondirul... se cobîlțîia totdeauna sub brațul moșneagului. SADOVEANU, O. III 572.
cobâlțâiră
COBÎLȚÎÍ, cobîlțîiesc, vb. IV. Refl. (Regional, despre lichidul dintr-un vas) A se clătina, a se scutura. Clondirul... se cobîlțîia totdeauna sub brațul moșneagului. SADOVEANU, O. III 572.
cobâlțâise
COBÎLȚÎÍ, cobîlțîiesc, vb. IV. Refl. (Regional, despre lichidul dintr-un vas) A se clătina, a se scutura. Clondirul... se cobîlțîia totdeauna sub brațul moșneagului. SADOVEANU, O. III 572.
cobâlțâiseră
COBÎLȚÎÍ, cobîlțîiesc, vb. IV. Refl. (Regional, despre lichidul dintr-un vas) A se clătina, a se scutura. Clondirul... se cobîlțîia totdeauna sub brațul moșneagului. SADOVEANU, O. III 572.
cobâlțâit
COBÎLȚÎÍ, cobîlțîiesc, vb. IV. Refl. (Regional, despre lichidul dintr-un vas) A se clătina, a se scutura. Clondirul... se cobîlțîia totdeauna sub brațul moșneagului. SADOVEANU, O. III 572.
cobârlui
COBÂRLUÍ, cobârluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A cotrobăi, a scotoci într-o vizuină, într-un loc ascuns. – Magh. kóborol.
cobârluia
COBÂRLUÍ, cobârluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A cotrobăi, a scotoci într-o vizuină, într-un loc ascuns. – Magh. kóborol.
cobârluiai
COBÂRLUÍ, cobârluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A cotrobăi, a scotoci într-o vizuină, într-un loc ascuns. – Magh. kóborol.
cobârluiam
COBÂRLUÍ, cobârluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A cotrobăi, a scotoci într-o vizuină, într-un loc ascuns. – Magh. kóborol.
cobârluiască
COBÂRLUÍ, cobârluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A cotrobăi, a scotoci într-o vizuină, într-un loc ascuns. – Magh. kóborol.
cobârluiau
COBÂRLUÍ, cobârluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A cotrobăi, a scotoci într-o vizuină, într-un loc ascuns. – Magh. kóborol.
cobârluiați
COBÂRLUÍ, cobârluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A cotrobăi, a scotoci într-o vizuină, într-un loc ascuns. – Magh. kóborol.
cobârluiesc
COBÂRLUÍ, cobârluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A cotrobăi, a scotoci într-o vizuină, într-un loc ascuns. – Magh. kóborol.
cobârluiește
COBÂRLUÍ, cobârluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A cotrobăi, a scotoci într-o vizuină, într-un loc ascuns. – Magh. kóborol.
cobârluiești
COBÂRLUÍ, cobârluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A cotrobăi, a scotoci într-o vizuină, într-un loc ascuns. – Magh. kóborol.
cobârluii
COBÂRLUÍ, cobârluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A cotrobăi, a scotoci într-o vizuină, într-un loc ascuns. – Magh. kóborol.
cobârluim
COBÂRLUÍ, cobârluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A cotrobăi, a scotoci într-o vizuină, într-un loc ascuns. – Magh. kóborol.
cobârluind
COBÂRLUÍ, cobârluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A cotrobăi, a scotoci într-o vizuină, într-un loc ascuns. – Magh. kóborol.
cobârluire
COBÂRLUÍ, cobârluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A cotrobăi, a scotoci într-o vizuină, într-un loc ascuns. – Magh. kóborol.
cobârluiră
COBÂRLUÍ, cobârluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A cotrobăi, a scotoci într-o vizuină, într-un loc ascuns. – Magh. kóborol.
cobârluirăm
COBÂRLUÍ, cobârluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A cotrobăi, a scotoci într-o vizuină, într-un loc ascuns. – Magh. kóborol.
cobârluirăți
COBÂRLUÍ, cobârluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A cotrobăi, a scotoci într-o vizuină, într-un loc ascuns. – Magh. kóborol.
cobârluise
COBÂRLUÍ, cobârluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A cotrobăi, a scotoci într-o vizuină, într-un loc ascuns. – Magh. kóborol.
cobârluisem
COBÂRLUÍ, cobârluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A cotrobăi, a scotoci într-o vizuină, într-un loc ascuns. – Magh. kóborol.
cobârluiseră
COBÂRLUÍ, cobârluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A cotrobăi, a scotoci într-o vizuină, într-un loc ascuns. – Magh. kóborol.
cobârluiserăm
COBÂRLUÍ, cobârluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A cotrobăi, a scotoci într-o vizuină, într-un loc ascuns. – Magh. kóborol.
cobârluiserăți
COBÂRLUÍ, cobârluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A cotrobăi, a scotoci într-o vizuină, într-un loc ascuns. – Magh. kóborol.
cobârluiseși
COBÂRLUÍ, cobârluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A cotrobăi, a scotoci într-o vizuină, într-un loc ascuns. – Magh. kóborol.
cobârluiseți
COBÂRLUÍ, cobârluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A cotrobăi, a scotoci într-o vizuină, într-un loc ascuns. – Magh. kóborol.
cobârluit
COBÂRLUÍ, cobârluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A cotrobăi, a scotoci într-o vizuină, într-un loc ascuns. – Magh. kóborol.
cobârluiși
COBÂRLUÍ, cobârluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A cotrobăi, a scotoci într-o vizuină, într-un loc ascuns. – Magh. kóborol.
cobârluiți
COBÂRLUÍ, cobârluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A cotrobăi, a scotoci într-o vizuină, într-un loc ascuns. – Magh. kóborol.
cobârlău
COBÂRLẮU s. n. (Reg.) Vizuină, bârlog. – Magh. kóborló.
cobîlțîi
COBÎLȚÎÍ, cobîlțîiesc, vb. IV. Refl. (Regional, despre lichidul dintr-un vas) A se clătina, a se scutura. Clondirul... se cobîlțîia totdeauna sub brațul moșneagului. SADOVEANU, O. III 572.
cobîlțîia
COBÎLȚÎÍ, cobîlțîiesc, vb. IV. Refl. (Regional, despre lichidul dintr-un vas) A se clătina, a se scutura. Clondirul... se cobîlțîia totdeauna sub brațul moșneagului. SADOVEANU, O. III 572.
cobîlțîiau
COBÎLȚÎÍ, cobîlțîiesc, vb. IV. Refl. (Regional, despre lichidul dintr-un vas) A se clătina, a se scutura. Clondirul... se cobîlțîia totdeauna sub brațul moșneagului. SADOVEANU, O. III 572.
cobîlțîie
COBÎLȚÎÍ, cobîlțîiesc, vb. IV. Refl. (Regional, despre lichidul dintr-un vas) A se clătina, a se scutura. Clondirul... se cobîlțîia totdeauna sub brațul moșneagului. SADOVEANU, O. III 572.
cobîlțîind
COBÎLȚÎÍ, cobîlțîiesc, vb. IV. Refl. (Regional, despre lichidul dintr-un vas) A se clătina, a se scutura. Clondirul... se cobîlțîia totdeauna sub brațul moșneagului. SADOVEANU, O. III 572.
cobîlțîire
COBÎLȚÎÍ, cobîlțîiesc, vb. IV. Refl. (Regional, despre lichidul dintr-un vas) A se clătina, a se scutura. Clondirul... se cobîlțîia totdeauna sub brațul moșneagului. SADOVEANU, O. III 572.
cobîlțîiră
COBÎLȚÎÍ, cobîlțîiesc, vb. IV. Refl. (Regional, despre lichidul dintr-un vas) A se clătina, a se scutura. Clondirul... se cobîlțîia totdeauna sub brațul moșneagului. SADOVEANU, O. III 572.
cobîlțîise
COBÎLȚÎÍ, cobîlțîiesc, vb. IV. Refl. (Regional, despre lichidul dintr-un vas) A se clătina, a se scutura. Clondirul... se cobîlțîia totdeauna sub brațul moșneagului. SADOVEANU, O. III 572.
cobîlțîiseră
COBÎLȚÎÍ, cobîlțîiesc, vb. IV. Refl. (Regional, despre lichidul dintr-un vas) A se clătina, a se scutura. Clondirul... se cobîlțîia totdeauna sub brațul moșneagului. SADOVEANU, O. III 572.
cobîlțîit
COBÎLȚÎÍ, cobîlțîiesc, vb. IV. Refl. (Regional, despre lichidul dintr-un vas) A se clătina, a se scutura. Clondirul... se cobîlțîia totdeauna sub brațul moșneagului. SADOVEANU, O. III 572.
cobîrlui
COBÂRLUÍ, cobârluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A cotrobăi, a scotoci într-o vizuină, într-un loc ascuns. – Magh. kóborol.
cobîrluia
COBÂRLUÍ, cobârluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A cotrobăi, a scotoci într-o vizuină, într-un loc ascuns. – Magh. kóborol.
cobîrluiai
COBÂRLUÍ, cobârluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A cotrobăi, a scotoci într-o vizuină, într-un loc ascuns. – Magh. kóborol.
cobîrluiam
COBÂRLUÍ, cobârluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A cotrobăi, a scotoci într-o vizuină, într-un loc ascuns. – Magh. kóborol.
cobîrluiască
COBÂRLUÍ, cobârluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A cotrobăi, a scotoci într-o vizuină, într-un loc ascuns. – Magh. kóborol.
cobîrluiau
COBÂRLUÍ, cobârluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A cotrobăi, a scotoci într-o vizuină, într-un loc ascuns. – Magh. kóborol.
cobîrluiați
COBÂRLUÍ, cobârluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A cotrobăi, a scotoci într-o vizuină, într-un loc ascuns. – Magh. kóborol.
cobîrluiesc
COBÂRLUÍ, cobârluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A cotrobăi, a scotoci într-o vizuină, într-un loc ascuns. – Magh. kóborol.
cobîrluiește
COBÂRLUÍ, cobârluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A cotrobăi, a scotoci într-o vizuină, într-un loc ascuns. – Magh. kóborol.
cobîrluiești
COBÂRLUÍ, cobârluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A cotrobăi, a scotoci într-o vizuină, într-un loc ascuns. – Magh. kóborol.
cobîrluii
COBÂRLUÍ, cobârluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A cotrobăi, a scotoci într-o vizuină, într-un loc ascuns. – Magh. kóborol.
cobîrluim
COBÂRLUÍ, cobârluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A cotrobăi, a scotoci într-o vizuină, într-un loc ascuns. – Magh. kóborol.
cobîrluind
COBÂRLUÍ, cobârluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A cotrobăi, a scotoci într-o vizuină, într-un loc ascuns. – Magh. kóborol.
cobîrluire
COBÂRLUÍ, cobârluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A cotrobăi, a scotoci într-o vizuină, într-un loc ascuns. – Magh. kóborol.
cobîrluiră
COBÂRLUÍ, cobârluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A cotrobăi, a scotoci într-o vizuină, într-un loc ascuns. – Magh. kóborol.
cobîrluirăm
COBÂRLUÍ, cobârluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A cotrobăi, a scotoci într-o vizuină, într-un loc ascuns. – Magh. kóborol.
cobîrluirăți
COBÂRLUÍ, cobârluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A cotrobăi, a scotoci într-o vizuină, într-un loc ascuns. – Magh. kóborol.
cobîrluise
COBÂRLUÍ, cobârluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A cotrobăi, a scotoci într-o vizuină, într-un loc ascuns. – Magh. kóborol.
cobîrluisem
COBÂRLUÍ, cobârluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A cotrobăi, a scotoci într-o vizuină, într-un loc ascuns. – Magh. kóborol.
cobîrluiseră
COBÂRLUÍ, cobârluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A cotrobăi, a scotoci într-o vizuină, într-un loc ascuns. – Magh. kóborol.
cobîrluiserăm
COBÂRLUÍ, cobârluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A cotrobăi, a scotoci într-o vizuină, într-un loc ascuns. – Magh. kóborol.
cobîrluiserăți
COBÂRLUÍ, cobârluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A cotrobăi, a scotoci într-o vizuină, într-un loc ascuns. – Magh. kóborol.
cobîrluiseși
COBÂRLUÍ, cobârluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A cotrobăi, a scotoci într-o vizuină, într-un loc ascuns. – Magh. kóborol.
cobîrluiseți
COBÂRLUÍ, cobârluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A cotrobăi, a scotoci într-o vizuină, într-un loc ascuns. – Magh. kóborol.
cobîrluit
COBÂRLUÍ, cobârluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A cotrobăi, a scotoci într-o vizuină, într-un loc ascuns. – Magh. kóborol.
cobîrluiși
COBÂRLUÍ, cobârluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A cotrobăi, a scotoci într-o vizuină, într-un loc ascuns. – Magh. kóborol.
cobîrluiți
COBÂRLUÍ, cobârluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A cotrobăi, a scotoci într-o vizuină, într-un loc ascuns. – Magh. kóborol.
cobăi
COBÁIE, cobăi, s. f. (Reg.) Găină; (la pl.) păsări de curte, orătănii. – Cobe + suf. -aie. DOOM
cobáie (găină) (reg.) s. f., g.-d. art. cobắii; pl. cobắi
cobăii
COBÁIE, cobăi, s. f. (Reg.) Găină; (la pl.) păsări de curte, orătănii. – Cobe + suf. -aie. DOOM
cobáie (găină) (reg.) s. f., g.-d. art. cobắii; pl. cobắi
cobăile
COBÁIE, cobăi, s. f. (Reg.) Găină; (la pl.) păsări de curte, orătănii. – Cobe + suf. -aie. DOOM
cobáie (găină) (reg.) s. f., g.-d. art. cobắii; pl. cobắi
cobăilor
COBÁIE, cobăi, s. f. (Reg.) Găină; (la pl.) păsări de curte, orătănii. – Cobe + suf. -aie. DOOM
cobáie (găină) (reg.) s. f., g.-d. art. cobắii; pl. cobắi
cobăit
COBĂÍT, -Ă, cobăiți, -te, adj. (Reg.; despre oameni) Care nu este bun de nimic; mocăit, ticăit. – Cf. cobe. DOOM
cobăít (reg.) adj. m., pl. cobăíți; f. cobăítă, pl. cobăíte
cobăita
COBĂÍT, -Ă, cobăiți, -te, adj. (Reg.; despre oameni) Care nu este bun de nimic; mocăit, ticăit. – Cf. cobe. DOOM
cobăít (reg.) adj. m., pl. cobăíți; f. cobăítă, pl. cobăíte
cobăite
COBĂÍT, -Ă, cobăiți, -te, adj. (Reg.; despre oameni) Care nu este bun de nimic; mocăit, ticăit. – Cf. cobe. DOOM
cobăít (reg.) adj. m., pl. cobăíți; f. cobăítă, pl. cobăíte
cobăitei
COBĂÍT, -Ă, cobăiți, -te, adj. (Reg.; despre oameni) Care nu este bun de nimic; mocăit, ticăit. – Cf. cobe. DOOM
cobăít (reg.) adj. m., pl. cobăíți; f. cobăítă, pl. cobăíte
cobăitele
COBĂÍT, -Ă, cobăiți, -te, adj. (Reg.; despre oameni) Care nu este bun de nimic; mocăit, ticăit. – Cf. cobe. DOOM
cobăít (reg.) adj. m., pl. cobăíți; f. cobăítă, pl. cobăíte
cobăitelor
COBĂÍT, -Ă, cobăiți, -te, adj. (Reg.; despre oameni) Care nu este bun de nimic; mocăit, ticăit. – Cf. cobe. DOOM
cobăít (reg.) adj. m., pl. cobăíți; f. cobăítă, pl. cobăíte
cobăitul
COBĂÍT, -Ă, cobăiți, -te, adj. (Reg.; despre oameni) Care nu este bun de nimic; mocăit, ticăit. – Cf. cobe. DOOM
cobăít (reg.) adj. m., pl. cobăíți; f. cobăítă, pl. cobăíte
cobăitului
COBĂÍT, -Ă, cobăiți, -te, adj. (Reg.; despre oameni) Care nu este bun de nimic; mocăit, ticăit. – Cf. cobe. DOOM
cobăít (reg.) adj. m., pl. cobăíți; f. cobăítă, pl. cobăíte
cobăiți
COBĂÍT, -Ă, cobăiți, -te, adj. (Reg.; despre oameni) Care nu este bun de nimic; mocăit, ticăit. – Cf. cobe. DOOM
cobăít (reg.) adj. m., pl. cobăíți; f. cobăítă, pl. cobăíte
cobăiții
COBĂÍT, -Ă, cobăiți, -te, adj. (Reg.; despre oameni) Care nu este bun de nimic; mocăit, ticăit. – Cf. cobe. DOOM
cobăít (reg.) adj. m., pl. cobăíți; f. cobăítă, pl. cobăíte
cobăiților
COBĂÍT, -Ă, cobăiți, -te, adj. (Reg.; despre oameni) Care nu este bun de nimic; mocăit, ticăit. – Cf. cobe. DOOM
cobăít (reg.) adj. m., pl. cobăíți; f. cobăítă, pl. cobăíte
cobărlău
cobărlắu (-ắi), s. m. – 1. Vagabond, nomad. – 2. Hoț. Mag. koborló (Drăganu, Dacor., II, 900; DAR), de la kób(or)ol „a hoinări”. Aceleiași rădăcini îi aparțin cobăltoc, s. m. (Trans., cerșetor) și cobărlui, vb. (Banat, a fura).
coc
COÁCE, coc, vb. III. 1. Tranz. A supune un aliment la acțiunea căldurii în cuptor pentru a deveni bun de mâncat. ◊ Expr. A-i coace (cuiva) turta sau a i-o coace = a încerca să-i facă rău (cuiva); a-i întinde (cuiva) o cursă. ♦ Refl. (Despre alimente) A deveni bun de mâncat prin acțiunea căldurii din cuptor. 2. Refl. (Despre fructe, semințe) A ajunge la maturitate sub acțiunea căldurii soarelui; a deveni bun de mâncat; (despre plante) a ajunge să aibă sămânța formată, maturizată. ♦ Tranz. (Despre soare sau căldură) A face ca fructele, plantele etc. să ajungă la maturitate, să fie bune de mâncat, să dea sămânță. ♦ Fig. (Despre oameni) A ajunge la maturitate, a se forma (din punct de vedere intelectual, al felului de a fi etc.); a se maturiza. 3. Refl. Fig. (Despre ființe) A se încinge, a se înăbuși de căldură. 4. Tranz. Fig. A pune ceva la cale cu intenții răuvoitoare; a urzi. 5. Intranz. (Despre bube și inflamații, p. ext. despre părți ale corpului) A face puroi. – Lat. pop. cocere (= coquere). DOOM
coáce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coc, 1 pl. coácem, imperf. 3 sg. coceá, perf. s. 1 sg. copséi, 1 pl. coápserăm; conj. prez. 3 să coácă; imper. 2 sg. coáce; ger. cocấnd; part. copt
coc
COC1, coci, s. m. Bacterie sferică, izolată sau grupată împreună cu altele în formă de lanț, de ciorchine etc. – Din fr. coccus. DOOM
coc1 (bacterie) s. m., pl. coci
coc
COC2, cocuri, s. n. Pieptănătură femeiască cu părul strâns sau împletit și răsucit la ceafă sau în creștetul capului; conci. – Din fr. coque [de cheveux]. DOOM
coc2 (pieptănătură) s. n., pl. cócuri
coca
CÓCA®2, coca, s. f. Coca-cola. – Din fr., engl. coca. DOOM
*cóca2 (coca-cola) s. f.
coca
CÓCĂ3 s. f. (În graiul copiilor sau ca termen dezmierdător cu care ne adresăm lor) Copil mic. – Creație infantilă. Cf. sb. koka, it. cucco. DOOM
cócă1 (copil, aluat) s. f., g.-d. art. cócăi
coca
CÓCĂ2, coci, s. f. 1. Structură a fuzelajului unui avion, formată numai din pereți periferici. 2. Ansamblu format din scheletul unei nave și din învelișul ei exterior. – Din fr. coque. DOOM
cócă2 (parte a unui avion, a unei nave) s. f., g.-d. art. cócii; pl. coci
cocaială
cocaială, cocaieli s. f. păcăleală, înșelătorie.
cocaina
COCAÍNĂ s. f. (Farm.) Alcaloid extras din frunzele de coca, folosit ca anestezic local și ca stupefiant. – Din fr. cocaïne. DOOM
cocaínă s. f., g.-d. art. cocaínei
cocaine
COCAÍNĂ s. f. (Farm.) Alcaloid extras din frunzele de coca, folosit ca anestezic local și ca stupefiant. – Din fr. cocaïne. DOOM
cocaínă s. f., g.-d. art. cocaínei
cocainei
COCAÍNĂ s. f. (Farm.) Alcaloid extras din frunzele de coca, folosit ca anestezic local și ca stupefiant. – Din fr. cocaïne. DOOM
cocaínă s. f., g.-d. art. cocaínei
cocainism
COCAINÍSM s. n. (Med.) Intoxicație acută cu cocaină. [Pr.: -ca-i-] – Din fr. cocaïnisme.
cocainismul
COCAINÍSM s. n. (Med.) Intoxicație acută cu cocaină. [Pr.: -ca-i-] – Din fr. cocaïnisme.
cocainismului
COCAINÍSM s. n. (Med.) Intoxicație acută cu cocaină. [Pr.: -ca-i-] – Din fr. cocaïnisme.
cocainoman
COCAINOMÁN, -Ă, cocainomani, -e, s. m. și f. Persoană care folosește sistematic cocaina ca stupefiant. [Pr.: -ca-i-] – Din fr. cocaïnomane. DOOM
cocainománă (-ca-i-) s. f., g.-d. art. cocainománei; pl. cocainománe
cocainomana
COCAINOMÁN, -Ă, cocainomani, -e, s. m. și f. Persoană care folosește sistematic cocaina ca stupefiant. [Pr.: -ca-i-] – Din fr. cocaïnomane. DOOM
cocainománă (-ca-i-) s. f., g.-d. art. cocainománei; pl. cocainománe
cocainomane
COCAINOMÁN, -Ă, cocainomani, -e, s. m. și f. Persoană care folosește sistematic cocaina ca stupefiant. [Pr.: -ca-i-] – Din fr. cocaïnomane. DOOM
cocainománă (-ca-i-) s. f., g.-d. art. cocainománei; pl. cocainománe
cocainomanei
COCAINOMÁN, -Ă, cocainomani, -e, s. m. și f. Persoană care folosește sistematic cocaina ca stupefiant. [Pr.: -ca-i-] – Din fr. cocaïnomane. DOOM
cocainománă (-ca-i-) s. f., g.-d. art. cocainománei; pl. cocainománe
cocainomanele
COCAINOMÁN, -Ă, cocainomani, -e, s. m. și f. Persoană care folosește sistematic cocaina ca stupefiant. [Pr.: -ca-i-] – Din fr. cocaïnomane. DOOM
cocainománă (-ca-i-) s. f., g.-d. art. cocainománei; pl. cocainománe
cocainomanelor
COCAINOMÁN, -Ă, cocainomani, -e, s. m. și f. Persoană care folosește sistematic cocaina ca stupefiant. [Pr.: -ca-i-] – Din fr. cocaïnomane. DOOM
cocainománă (-ca-i-) s. f., g.-d. art. cocainománei; pl. cocainománe
cocainomani
COCAINOMÁN, -Ă, cocainomani, -e, s. m. și f. Persoană care folosește sistematic cocaina ca stupefiant. [Pr.: -ca-i-] – Din fr. cocaïnomane. DOOM
cocainománă (-ca-i-) s. f., g.-d. art. cocainománei; pl. cocainománe
cocainomania
COCAINOMANÍE s. f. Obișnuință morbidă de a folosi cocaina ca stupefiant; viciul cocainomanului. [Pr.: -ca-i-] – Din fr. cocaïnomanie. DOOM
cocainomaníe (-ca-i-) s. f., art. cocainomanía, g.-d. cocainomaníi, art. cocainomaníei
cocainomanie
COCAINOMANÍE s. f. Obișnuință morbidă de a folosi cocaina ca stupefiant; viciul cocainomanului. [Pr.: -ca-i-] – Din fr. cocaïnomanie. DOOM
cocainomaníe (-ca-i-) s. f., art. cocainomanía, g.-d. cocainomaníi, art. cocainomaníei
cocainomaniei
COCAINOMANÍE s. f. Obișnuință morbidă de a folosi cocaina ca stupefiant; viciul cocainomanului. [Pr.: -ca-i-] – Din fr. cocaïnomanie. DOOM
cocainomaníe (-ca-i-) s. f., art. cocainomanía, g.-d. cocainomaníi, art. cocainomaníei
cocainomanii
COCAINOMÁN, -Ă, cocainomani, -e, s. m. și f. Persoană care folosește sistematic cocaina ca stupefiant. [Pr.: -ca-i-] – Din fr. cocaïnomane. DOOM
cocainománă (-ca-i-) s. f., g.-d. art. cocainománei; pl. cocainománe
cocainomanii
COCAINOMANÍE s. f. Obișnuință morbidă de a folosi cocaina ca stupefiant; viciul cocainomanului. [Pr.: -ca-i-] – Din fr. cocaïnomanie. DOOM
cocainomaníe (-ca-i-) s. f., art. cocainomanía, g.-d. cocainomaníi, art. cocainomaníei
cocainomaniile
COCAINOMANÍE s. f. Obișnuință morbidă de a folosi cocaina ca stupefiant; viciul cocainomanului. [Pr.: -ca-i-] – Din fr. cocaïnomanie. DOOM
cocainomaníe (-ca-i-) s. f., art. cocainomanía, g.-d. cocainomaníi, art. cocainomaníei
cocainomaniilor
COCAINOMANÍE s. f. Obișnuință morbidă de a folosi cocaina ca stupefiant; viciul cocainomanului. [Pr.: -ca-i-] – Din fr. cocaïnomanie. DOOM
cocainomaníe (-ca-i-) s. f., art. cocainomanía, g.-d. cocainomaníi, art. cocainomaníei
cocainomanilor
COCAINOMÁN, -Ă, cocainomani, -e, s. m. și f. Persoană care folosește sistematic cocaina ca stupefiant. [Pr.: -ca-i-] – Din fr. cocaïnomane. DOOM
cocainománă (-ca-i-) s. f., g.-d. art. cocainománei; pl. cocainománe
cocainomanul
COCAINOMÁN, -Ă, cocainomani, -e, s. m. și f. Persoană care folosește sistematic cocaina ca stupefiant. [Pr.: -ca-i-] – Din fr. cocaïnomane. DOOM
cocainománă (-ca-i-) s. f., g.-d. art. cocainománei; pl. cocainománe
cocainomanului
COCAINOMÁN, -Ă, cocainomani, -e, s. m. și f. Persoană care folosește sistematic cocaina ca stupefiant. [Pr.: -ca-i-] – Din fr. cocaïnomane. DOOM
cocainománă (-ca-i-) s. f., g.-d. art. cocainománei; pl. cocainománe
cocal
cocál (-le), s. n. – Os, os lung. Țig. kokalo (Graur 141); din ngr. ϰόϰϰαλον, cf. bg. kokal. – Der. cocîlcă, s. f. (persoană zdravănă și puternică); cocîrlos, adj. (osos, ciolănos).
cocalar
cocalar, cocalari s. m. 1. țigan bișnițar. 2. șmecheraș de cartier. 3. (peior. – între rromi) țigan de cea mai joasă speță.
cocalus
Cocalus, rege din Sicilia, care l-a găzduit pe Daedalus cînd acesta a fugit cu aripile lui improvizate din labirintul regelui Minos. Văzîndu-se silit să-l predea în cele din urmă pe Daedalus lui Minos, care pornise pe urmele sale, Cocalus, pentru a nu-și trăda oaspetele, își îndeamnă fetele să-l ucidă pe Minos (v. și Minos).
cocar
cocár (-ri), s. m. – Penis, membru viril. Țig. kokar (Graur 141; Juilland 163).
cocarda
COCÁRDĂ, cocarde, s. f. 1. Semn distinctiv (de obicei în culorile naționale) purtat de către militari la chipiu sau de către civili la piept în anumite împrejurări solemne. ♦ Emblemă care reprezintă un partid, un curent etc. 2. Floare artificială pe care o poartă la piept nuntașii. – Din fr. cocarde. DOOM
cocárdă s. f., g.-d. art. cocárdei; pl. cocárde
cocarde
COCÁRDĂ, cocarde, s. f. 1. Semn distinctiv (de obicei în culorile naționale) purtat de către militari la chipiu sau de către civili la piept în anumite împrejurări solemne. ♦ Emblemă care reprezintă un partid, un curent etc. 2. Floare artificială pe care o poartă la piept nuntașii. – Din fr. cocarde. DOOM
cocárdă s. f., g.-d. art. cocárdei; pl. cocárde
cocardei
COCÁRDĂ, cocarde, s. f. 1. Semn distinctiv (de obicei în culorile naționale) purtat de către militari la chipiu sau de către civili la piept în anumite împrejurări solemne. ♦ Emblemă care reprezintă un partid, un curent etc. 2. Floare artificială pe care o poartă la piept nuntașii. – Din fr. cocarde. DOOM
cocárdă s. f., g.-d. art. cocárdei; pl. cocárde
cocardele
COCÁRDĂ, cocarde, s. f. 1. Semn distinctiv (de obicei în culorile naționale) purtat de către militari la chipiu sau de către civili la piept în anumite împrejurări solemne. ♦ Emblemă care reprezintă un partid, un curent etc. 2. Floare artificială pe care o poartă la piept nuntașii. – Din fr. cocarde. DOOM
cocárdă s. f., g.-d. art. cocárdei; pl. cocárde
cocardelor
COCÁRDĂ, cocarde, s. f. 1. Semn distinctiv (de obicei în culorile naționale) purtat de către militari la chipiu sau de către civili la piept în anumite împrejurări solemne. ♦ Emblemă care reprezintă un partid, un curent etc. 2. Floare artificială pe care o poartă la piept nuntașii. – Din fr. cocarde. DOOM
cocárdă s. f., g.-d. art. cocárdei; pl. cocárde
coccida
COCCÍDĂ, coccide, s. f. (Zool.; la pl.) Gen de protozoare parazite care trăiesc în celulele epiteliale ale unor animale; (și la sg.) protozoar aparținând acestui gen. – Din fr. coccidie. DOOM
coccídă (protozoar) s. f., g.-d. art. coccídei; pl. coccíde
coccide
COCCÍDĂ, coccide, s. f. (Zool.; la pl.) Gen de protozoare parazite care trăiesc în celulele epiteliale ale unor animale; (și la sg.) protozoar aparținând acestui gen. – Din fr. coccidie. DOOM
coccídă (protozoar) s. f., g.-d. art. coccídei; pl. coccíde
coccidei
COCCÍDĂ, coccide, s. f. (Zool.; la pl.) Gen de protozoare parazite care trăiesc în celulele epiteliale ale unor animale; (și la sg.) protozoar aparținând acestui gen. – Din fr. coccidie. DOOM
coccídă (protozoar) s. f., g.-d. art. coccídei; pl. coccíde
coccidele
COCCÍDĂ, coccide, s. f. (Zool.; la pl.) Gen de protozoare parazite care trăiesc în celulele epiteliale ale unor animale; (și la sg.) protozoar aparținând acestui gen. – Din fr. coccidie. DOOM
coccídă (protozoar) s. f., g.-d. art. coccídei; pl. coccíde
coccidelor
COCCÍDĂ, coccide, s. f. (Zool.; la pl.) Gen de protozoare parazite care trăiesc în celulele epiteliale ale unor animale; (și la sg.) protozoar aparținând acestui gen. – Din fr. coccidie. DOOM
coccídă (protozoar) s. f., g.-d. art. coccídei; pl. coccíde
coccidia
COCCÍDII s.f.pl. Ordin de protozoare cu numeroase specii, care trăiesc ca parazite ale celulelor epiteliale; (la sg.) protozoar din acest ordin. [Sg. coccidie. / < fr. coccidies]. DOOM
coccídie (parazit) (-di-e) s. f., art. coccídia (-di-a), g.-d. art. coccídiei; pl. coccídii, art. coccídiile (-di-i-)
coccidie
COCCÍDII s.f.pl. Ordin de protozoare cu numeroase specii, care trăiesc ca parazite ale celulelor epiteliale; (la sg.) protozoar din acest ordin. [Sg. coccidie. / < fr. coccidies]. DOOM
coccídie (parazit) (-di-e) s. f., art. coccídia (-di-a), g.-d. art. coccídiei; pl. coccídii, art. coccídiile (-di-i-)
coccidiei
COCCÍDII s.f.pl. Ordin de protozoare cu numeroase specii, care trăiesc ca parazite ale celulelor epiteliale; (la sg.) protozoar din acest ordin. [Sg. coccidie. / < fr. coccidies]. DOOM
coccídie (parazit) (-di-e) s. f., art. coccídia (-di-a), g.-d. art. coccídiei; pl. coccídii, art. coccídiile (-di-i-)
coccidii
COCCÍDII s.f.pl. Ordin de protozoare cu numeroase specii, care trăiesc ca parazite ale celulelor epiteliale; (la sg.) protozoar din acest ordin. [Sg. coccidie. / < fr. coccidies]. DOOM
coccídie (parazit) (-di-e) s. f., art. coccídia (-di-a), g.-d. art. coccídiei; pl. coccídii, art. coccídiile (-di-i-)
coccidiile
COCCÍDII s.f.pl. Ordin de protozoare cu numeroase specii, care trăiesc ca parazite ale celulelor epiteliale; (la sg.) protozoar din acest ordin. [Sg. coccidie. / < fr. coccidies]. DOOM
coccídie (parazit) (-di-e) s. f., art. coccídia (-di-a), g.-d. art. coccídiei; pl. coccídii, art. coccídiile (-di-i-)
coccidiilor
COCCÍDII s.f.pl. Ordin de protozoare cu numeroase specii, care trăiesc ca parazite ale celulelor epiteliale; (la sg.) protozoar din acest ordin. [Sg. coccidie. / < fr. coccidies]. DOOM
coccídie (parazit) (-di-e) s. f., art. coccídia (-di-a), g.-d. art. coccídiei; pl. coccídii, art. coccídiile (-di-i-)
coccidinia
COCCIDINÍE s.f. (Med.) Coccigodinie. [< fr. coccydynie].
coccidinie
COCCIDINÍE s.f. (Med.) Coccigodinie. [< fr. coccydynie].
coccidiniei
COCCIDINÍE s.f. (Med.) Coccigodinie. [< fr. coccydynie].
coccidinii
COCCIDINÍE s.f. (Med.) Coccigodinie. [< fr. coccydynie].
coccidiniile
COCCIDINÍE s.f. (Med.) Coccigodinie. [< fr. coccydynie].
coccidiniilor
COCCIDINÍE s.f. (Med.) Coccigodinie. [< fr. coccydynie].
coccidioza
COCCIDIÓZĂ s.f. (Med.) Boală parazitară a tubului digestiv provocată de coccidii. [Pron. -di-o-. / < fr. coccidiose]. DOOM
coccidióză (-di-o-) s. f., g.-d. art. coccidiózei; pl. coccidióze
coccidioze
COCCIDIÓZĂ s.f. (Med.) Boală parazitară a tubului digestiv provocată de coccidii. [Pron. -di-o-. / < fr. coccidiose]. DOOM
coccidióză (-di-o-) s. f., g.-d. art. coccidiózei; pl. coccidióze
coccidiozei
COCCIDIÓZĂ s.f. (Med.) Boală parazitară a tubului digestiv provocată de coccidii. [Pron. -di-o-. / < fr. coccidiose]. DOOM
coccidióză (-di-o-) s. f., g.-d. art. coccidiózei; pl. coccidióze
coccidiozele
COCCIDIÓZĂ s.f. (Med.) Boală parazitară a tubului digestiv provocată de coccidii. [Pron. -di-o-. / < fr. coccidiose]. DOOM
coccidióză (-di-o-) s. f., g.-d. art. coccidiózei; pl. coccidióze
coccidiozelor
COCCIDIÓZĂ s.f. (Med.) Boală parazitară a tubului digestiv provocată de coccidii. [Pron. -di-o-. / < fr. coccidiose]. DOOM
coccidióză (-di-o-) s. f., g.-d. art. coccidiózei; pl. coccidióze
coccige
CÓCCIS, coccisuri, s. n. Os mic, triunghiular, de la extremitatea inferioară a sacrumului; noadă. – Din fr. coccyx. DOOM
cóccis s. n., pl. cóccisuri
coccigian
COCCIGIÁN, -Ă, coccigieni, -e, adj. (Anat.) De coccis, al coccisului. Regiune coccigiană. [Pr.: -gi-an] – Din fr. coccygien. DOOM
coccigián (-gi-an) adj. m., pl. coccigiéni (-gi-eni); f. coccigiánă, pl. coccigiéne
coccigiana
COCCIGIÁN, -Ă, coccigieni, -e, adj. (Anat.) De coccis, al coccisului. Regiune coccigiană. [Pr.: -gi-an] – Din fr. coccygien. DOOM
coccigián (-gi-an) adj. m., pl. coccigiéni (-gi-eni); f. coccigiánă, pl. coccigiéne
coccigianul
COCCIGIÁN, -Ă, coccigieni, -e, adj. (Anat.) De coccis, al coccisului. Regiune coccigiană. [Pr.: -gi-an] – Din fr. coccygien. DOOM
coccigián (-gi-an) adj. m., pl. coccigiéni (-gi-eni); f. coccigiánă, pl. coccigiéne
coccigianului
COCCIGIÁN, -Ă, coccigieni, -e, adj. (Anat.) De coccis, al coccisului. Regiune coccigiană. [Pr.: -gi-an] – Din fr. coccygien. DOOM
coccigián (-gi-an) adj. m., pl. coccigiéni (-gi-eni); f. coccigiánă, pl. coccigiéne
coccigiene
COCCIGIÁN, -Ă, coccigieni, -e, adj. (Anat.) De coccis, al coccisului. Regiune coccigiană. [Pr.: -gi-an] – Din fr. coccygien. DOOM
coccigián (-gi-an) adj. m., pl. coccigiéni (-gi-eni); f. coccigiánă, pl. coccigiéne
coccigienei
COCCIGIÁN, -Ă, coccigieni, -e, adj. (Anat.) De coccis, al coccisului. Regiune coccigiană. [Pr.: -gi-an] – Din fr. coccygien. DOOM
coccigián (-gi-an) adj. m., pl. coccigiéni (-gi-eni); f. coccigiánă, pl. coccigiéne
coccigienele
COCCIGIÁN, -Ă, coccigieni, -e, adj. (Anat.) De coccis, al coccisului. Regiune coccigiană. [Pr.: -gi-an] – Din fr. coccygien. DOOM
coccigián (-gi-an) adj. m., pl. coccigiéni (-gi-eni); f. coccigiánă, pl. coccigiéne
coccigienelor
COCCIGIÁN, -Ă, coccigieni, -e, adj. (Anat.) De coccis, al coccisului. Regiune coccigiană. [Pr.: -gi-an] – Din fr. coccygien. DOOM
coccigián (-gi-an) adj. m., pl. coccigiéni (-gi-eni); f. coccigiánă, pl. coccigiéne
coccigieni
COCCIGIÁN, -Ă, coccigieni, -e, adj. (Anat.) De coccis, al coccisului. Regiune coccigiană. [Pr.: -gi-an] – Din fr. coccygien. DOOM
coccigián (-gi-an) adj. m., pl. coccigiéni (-gi-eni); f. coccigiánă, pl. coccigiéne
coccigienii
COCCIGIÁN, -Ă, coccigieni, -e, adj. (Anat.) De coccis, al coccisului. Regiune coccigiană. [Pr.: -gi-an] – Din fr. coccygien. DOOM
coccigián (-gi-an) adj. m., pl. coccigiéni (-gi-eni); f. coccigiánă, pl. coccigiéne
coccigienilor
COCCIGIÁN, -Ă, coccigieni, -e, adj. (Anat.) De coccis, al coccisului. Regiune coccigiană. [Pr.: -gi-an] – Din fr. coccygien. DOOM
coccigián (-gi-an) adj. m., pl. coccigiéni (-gi-eni); f. coccigiánă, pl. coccigiéne
coccigodinie
COCCIGODINÍE s.f. (Med.) Durere la nivelul coccisului, care apare mai ales în timpul sarcinilor și al afecțiunilor uterine. [Gen. -iei. / < fr. coccygodynie, cf. gr. kokkys – cuc, odyne – durere].
coccinia
TĂRTĂCÚȚĂ, tărtăcuțe, s. f. 1. Plantă târâtoare sau agățătoare din familia cucurbitaceelor, cu flori albe, cu frunze lunguiețe, roșii și cu fructe comestibile (Coccinia indica). ♦ P. restr. Fructul acestei plante. 2. Fig. (Glumeț) Cap. ♦ Ființă mică, bondoacă. – Tătarcă + suf. -uță.
coccis
CÓCCIS, coccisuri, s. n. Os mic, triunghiular, de la extremitatea inferioară a sacrumului; noadă. – Din fr. coccyx. DOOM
cóccis s. n., pl. cóccisuri
coccisul
CÓCCIS, coccisuri, s. n. Os mic, triunghiular, de la extremitatea inferioară a sacrumului; noadă. – Din fr. coccyx. DOOM
cóccis s. n., pl. cóccisuri
coccisului
CÓCCIS, coccisuri, s. n. Os mic, triunghiular, de la extremitatea inferioară a sacrumului; noadă. – Din fr. coccyx. DOOM
cóccis s. n., pl. cóccisuri
coccisuri
CÓCCIS, coccisuri, s. n. Os mic, triunghiular, de la extremitatea inferioară a sacrumului; noadă. – Din fr. coccyx. DOOM
cóccis s. n., pl. cóccisuri
coccisurile
CÓCCIS, coccisuri, s. n. Os mic, triunghiular, de la extremitatea inferioară a sacrumului; noadă. – Din fr. coccyx. DOOM
cóccis s. n., pl. cóccisuri
coccisurilor
CÓCCIS, coccisuri, s. n. Os mic, triunghiular, de la extremitatea inferioară a sacrumului; noadă. – Din fr. coccyx. DOOM
cóccis s. n., pl. cóccisuri
coccix
CÓCCIS, coccisuri, s. n. Os mic, triunghiular, de la extremitatea inferioară a sacrumului; noadă. – Din fr. coccyx. DOOM
cóccis s. n., pl. cóccisuri
coccothraustes
BOTGRÓS, botgroși, s. m. Pasăre mică, cu penele roșietice, pe piept și brune pe restul corpului, cu ciocul conic, gros și tare; cireșar. (Coccothraustes coccothraustes). – Bot + gros.
cocea
COÁCE, coc, vb. III. 1. Tranz. A supune un aliment la acțiunea căldurii în cuptor pentru a deveni bun de mâncat. ◊ Expr. A-i coace (cuiva) turta sau a i-o coace = a încerca să-i facă rău (cuiva); a-i întinde (cuiva) o cursă. ♦ Refl. (Despre alimente) A deveni bun de mâncat prin acțiunea căldurii din cuptor. 2. Refl. (Despre fructe, semințe) A ajunge la maturitate sub acțiunea căldurii soarelui; a deveni bun de mâncat; (despre plante) a ajunge să aibă sămânța formată, maturizată. ♦ Tranz. (Despre soare sau căldură) A face ca fructele, plantele etc. să ajungă la maturitate, să fie bune de mâncat, să dea sămânță. ♦ Fig. (Despre oameni) A ajunge la maturitate, a se forma (din punct de vedere intelectual, al felului de a fi etc.); a se maturiza. 3. Refl. Fig. (Despre ființe) A se încinge, a se înăbuși de căldură. 4. Tranz. Fig. A pune ceva la cale cu intenții răuvoitoare; a urzi. 5. Intranz. (Despre bube și inflamații, p. ext. despre părți ale corpului) A face puroi. – Lat. pop. cocere (= coquere). DOOM
coáce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coc, 1 pl. coácem, imperf. 3 sg. coceá, perf. s. 1 sg. copséi, 1 pl. coápserăm; conj. prez. 3 să coácă; imper. 2 sg. coáce; ger. cocấnd; part. copt
coceai
COÁCE, coc, vb. III. 1. Tranz. A supune un aliment la acțiunea căldurii în cuptor pentru a deveni bun de mâncat. ◊ Expr. A-i coace (cuiva) turta sau a i-o coace = a încerca să-i facă rău (cuiva); a-i întinde (cuiva) o cursă. ♦ Refl. (Despre alimente) A deveni bun de mâncat prin acțiunea căldurii din cuptor. 2. Refl. (Despre fructe, semințe) A ajunge la maturitate sub acțiunea căldurii soarelui; a deveni bun de mâncat; (despre plante) a ajunge să aibă sămânța formată, maturizată. ♦ Tranz. (Despre soare sau căldură) A face ca fructele, plantele etc. să ajungă la maturitate, să fie bune de mâncat, să dea sămânță. ♦ Fig. (Despre oameni) A ajunge la maturitate, a se forma (din punct de vedere intelectual, al felului de a fi etc.); a se maturiza. 3. Refl. Fig. (Despre ființe) A se încinge, a se înăbuși de căldură. 4. Tranz. Fig. A pune ceva la cale cu intenții răuvoitoare; a urzi. 5. Intranz. (Despre bube și inflamații, p. ext. despre părți ale corpului) A face puroi. – Lat. pop. cocere (= coquere). DOOM
coáce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coc, 1 pl. coácem, imperf. 3 sg. coceá, perf. s. 1 sg. copséi, 1 pl. coápserăm; conj. prez. 3 să coácă; imper. 2 sg. coáce; ger. cocấnd; part. copt
coceală
coceală, coceli s. f. (intl.) 1. afacere avantajoasă. 2. loc propice furturilor.
coceam
COÁCE, coc, vb. III. 1. Tranz. A supune un aliment la acțiunea căldurii în cuptor pentru a deveni bun de mâncat. ◊ Expr. A-i coace (cuiva) turta sau a i-o coace = a încerca să-i facă rău (cuiva); a-i întinde (cuiva) o cursă. ♦ Refl. (Despre alimente) A deveni bun de mâncat prin acțiunea căldurii din cuptor. 2. Refl. (Despre fructe, semințe) A ajunge la maturitate sub acțiunea căldurii soarelui; a deveni bun de mâncat; (despre plante) a ajunge să aibă sămânța formată, maturizată. ♦ Tranz. (Despre soare sau căldură) A face ca fructele, plantele etc. să ajungă la maturitate, să fie bune de mâncat, să dea sămânță. ♦ Fig. (Despre oameni) A ajunge la maturitate, a se forma (din punct de vedere intelectual, al felului de a fi etc.); a se maturiza. 3. Refl. Fig. (Despre ființe) A se încinge, a se înăbuși de căldură. 4. Tranz. Fig. A pune ceva la cale cu intenții răuvoitoare; a urzi. 5. Intranz. (Despre bube și inflamații, p. ext. despre părți ale corpului) A face puroi. – Lat. pop. cocere (= coquere). DOOM
coáce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coc, 1 pl. coácem, imperf. 3 sg. coceá, perf. s. 1 sg. copséi, 1 pl. coápserăm; conj. prez. 3 să coácă; imper. 2 sg. coáce; ger. cocấnd; part. copt
cocean
COCEÁN, coceni, s. m. 1. Tulpina unor plante cultivate, mai ales a porumbului, folosită ca nutreț. 2. Știulete de porumb desfăcut de boabe, folosit adesea drept combustibil. 3. Mijlocul (tare al) unor fructe sau legume; cotor. – Din bg. kočan, sb. kočanj. DOOM
coceán s. m., pl. cocéni
coceanul
COCEÁN, coceni, s. m. 1. Tulpina unor plante cultivate, mai ales a porumbului, folosită ca nutreț. 2. Știulete de porumb desfăcut de boabe, folosit adesea drept combustibil. 3. Mijlocul (tare al) unor fructe sau legume; cotor. – Din bg. kočan, sb. kočanj. DOOM
coceán s. m., pl. cocéni
coceanului
COCEÁN, coceni, s. m. 1. Tulpina unor plante cultivate, mai ales a porumbului, folosită ca nutreț. 2. Știulete de porumb desfăcut de boabe, folosit adesea drept combustibil. 3. Mijlocul (tare al) unor fructe sau legume; cotor. – Din bg. kočan, sb. kočanj. DOOM
coceán s. m., pl. cocéni
coceau
COÁCE, coc, vb. III. 1. Tranz. A supune un aliment la acțiunea căldurii în cuptor pentru a deveni bun de mâncat. ◊ Expr. A-i coace (cuiva) turta sau a i-o coace = a încerca să-i facă rău (cuiva); a-i întinde (cuiva) o cursă. ♦ Refl. (Despre alimente) A deveni bun de mâncat prin acțiunea căldurii din cuptor. 2. Refl. (Despre fructe, semințe) A ajunge la maturitate sub acțiunea căldurii soarelui; a deveni bun de mâncat; (despre plante) a ajunge să aibă sămânța formată, maturizată. ♦ Tranz. (Despre soare sau căldură) A face ca fructele, plantele etc. să ajungă la maturitate, să fie bune de mâncat, să dea sămânță. ♦ Fig. (Despre oameni) A ajunge la maturitate, a se forma (din punct de vedere intelectual, al felului de a fi etc.); a se maturiza. 3. Refl. Fig. (Despre ființe) A se încinge, a se înăbuși de căldură. 4. Tranz. Fig. A pune ceva la cale cu intenții răuvoitoare; a urzi. 5. Intranz. (Despre bube și inflamații, p. ext. despre părți ale corpului) A face puroi. – Lat. pop. cocere (= coquere). DOOM
coáce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coc, 1 pl. coácem, imperf. 3 sg. coceá, perf. s. 1 sg. copséi, 1 pl. coápserăm; conj. prez. 3 să coácă; imper. 2 sg. coáce; ger. cocấnd; part. copt
coceați
COÁCE, coc, vb. III. 1. Tranz. A supune un aliment la acțiunea căldurii în cuptor pentru a deveni bun de mâncat. ◊ Expr. A-i coace (cuiva) turta sau a i-o coace = a încerca să-i facă rău (cuiva); a-i întinde (cuiva) o cursă. ♦ Refl. (Despre alimente) A deveni bun de mâncat prin acțiunea căldurii din cuptor. 2. Refl. (Despre fructe, semințe) A ajunge la maturitate sub acțiunea căldurii soarelui; a deveni bun de mâncat; (despre plante) a ajunge să aibă sămânța formată, maturizată. ♦ Tranz. (Despre soare sau căldură) A face ca fructele, plantele etc. să ajungă la maturitate, să fie bune de mâncat, să dea sămânță. ♦ Fig. (Despre oameni) A ajunge la maturitate, a se forma (din punct de vedere intelectual, al felului de a fi etc.); a se maturiza. 3. Refl. Fig. (Despre ființe) A se încinge, a se înăbuși de căldură. 4. Tranz. Fig. A pune ceva la cale cu intenții răuvoitoare; a urzi. 5. Intranz. (Despre bube și inflamații, p. ext. despre părți ale corpului) A face puroi. – Lat. pop. cocere (= coquere). DOOM
coáce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coc, 1 pl. coácem, imperf. 3 sg. coceá, perf. s. 1 sg. copséi, 1 pl. coápserăm; conj. prez. 3 să coácă; imper. 2 sg. coáce; ger. cocấnd; part. copt
coceni
COCEÁN, coceni, s. m. 1. Tulpina unor plante cultivate, mai ales a porumbului, folosită ca nutreț. 2. Știulete de porumb desfăcut de boabe, folosit adesea drept combustibil. 3. Mijlocul (tare al) unor fructe sau legume; cotor. – Din bg. kočan, sb. kočanj. DOOM
coceán s. m., pl. cocéni
cocenii
COCEÁN, coceni, s. m. 1. Tulpina unor plante cultivate, mai ales a porumbului, folosită ca nutreț. 2. Știulete de porumb desfăcut de boabe, folosit adesea drept combustibil. 3. Mijlocul (tare al) unor fructe sau legume; cotor. – Din bg. kočan, sb. kočanj. DOOM
coceán s. m., pl. cocéni
cocenilor
COCEÁN, coceni, s. m. 1. Tulpina unor plante cultivate, mai ales a porumbului, folosită ca nutreț. 2. Știulete de porumb desfăcut de boabe, folosit adesea drept combustibil. 3. Mijlocul (tare al) unor fructe sau legume; cotor. – Din bg. kočan, sb. kočanj. DOOM
coceán s. m., pl. cocéni
coceriș
coceríș (-șe), adj. – Cîrtitor, nemulțumit. Origine necunoscută. În Trans.
cocher
CÓCKER, cockeri, s. m. Rasă de câini de vânătoare, de talie mijlocie, cu părul lung și cu urechile mari, lăsate în jos; câine care face parte din această rasă. [Pr.: cocăr] – Din engl. [wood]cocker, fr. cocker. DOOM
*cócker spaniel (angl.) [pron. cócăr spénĭăl] (co-cker, -niel) s. m., pl. cóckeri spaniel
cocheri
CÓCKER, cockeri, s. m. Rasă de câini de vânătoare, de talie mijlocie, cu părul lung și cu urechile mari, lăsate în jos; câine care face parte din această rasă. [Pr.: cocăr] – Din engl. [wood]cocker, fr. cocker. DOOM
*cócker spaniel (angl.) [pron. cócăr spénĭăl] (co-cker, -niel) s. m., pl. cóckeri spaniel
cocherii
CÓCKER, cockeri, s. m. Rasă de câini de vânătoare, de talie mijlocie, cu părul lung și cu urechile mari, lăsate în jos; câine care face parte din această rasă. [Pr.: cocăr] – Din engl. [wood]cocker, fr. cocker. DOOM
*cócker spaniel (angl.) [pron. cócăr spénĭăl] (co-cker, -niel) s. m., pl. cóckeri spaniel
cocherilor
CÓCKER, cockeri, s. m. Rasă de câini de vânătoare, de talie mijlocie, cu părul lung și cu urechile mari, lăsate în jos; câine care face parte din această rasă. [Pr.: cocăr] – Din engl. [wood]cocker, fr. cocker. DOOM
*cócker spaniel (angl.) [pron. cócăr spénĭăl] (co-cker, -niel) s. m., pl. cóckeri spaniel
cocherul
CÓCKER, cockeri, s. m. Rasă de câini de vânătoare, de talie mijlocie, cu părul lung și cu urechile mari, lăsate în jos; câine care face parte din această rasă. [Pr.: cocăr] – Din engl. [wood]cocker, fr. cocker. DOOM
*cócker spaniel (angl.) [pron. cócăr spénĭăl] (co-cker, -niel) s. m., pl. cóckeri spaniel
cocherului
CÓCKER, cockeri, s. m. Rasă de câini de vânătoare, de talie mijlocie, cu părul lung și cu urechile mari, lăsate în jos; câine care face parte din această rasă. [Pr.: cocăr] – Din engl. [wood]cocker, fr. cocker. DOOM
*cócker spaniel (angl.) [pron. cócăr spénĭăl] (co-cker, -niel) s. m., pl. cóckeri spaniel
cochet
COCHÉT, -Ă, cocheți, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care caută să placă (unei persoane de sex opus) mai ales printr-o îmbrăcăminte îngrijită, elegantă, printr-o comportare atrăgătoare; (despre manifestările oamenilor) care exprimă, trădează cochetărie. 2. Care are un aspect plăcut, îngrijit. Interior cochet. – Din fr. coquet. DOOM
cochét adj. m., pl. cochéți; f. cochétă, pl. cochéte
cocheta
COCHÉT, -Ă, cocheți, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care caută să placă (unei persoane de sex opus) mai ales printr-o îmbrăcăminte îngrijită, elegantă, printr-o comportare atrăgătoare; (despre manifestările oamenilor) care exprimă, trădează cochetărie. 2. Care are un aspect plăcut, îngrijit. Interior cochet. – Din fr. coquet. DOOM
cochét adj. m., pl. cochéți; f. cochétă, pl. cochéte
cocheta
COCHETÁ, cochetez, vb. I. Intranz. A căuta să placă, să atragă atenția, interesul, simpatia unei persoane (de sex opus) printr-o comportare atrăgătoare; a schimba cu cineva vorbe curtenitoare. – Din fr. coqueter. DOOM
cochetá (a ~) vb., ind. prez. 3 cocheteáză
cochetai
COCHETÁ, cochetez, vb. I. Intranz. A căuta să placă, să atragă atenția, interesul, simpatia unei persoane (de sex opus) printr-o comportare atrăgătoare; a schimba cu cineva vorbe curtenitoare. – Din fr. coqueter. DOOM
cochetá (a ~) vb., ind. prez. 3 cocheteáză
cochetam
COCHETÁ, cochetez, vb. I. Intranz. A căuta să placă, să atragă atenția, interesul, simpatia unei persoane (de sex opus) printr-o comportare atrăgătoare; a schimba cu cineva vorbe curtenitoare. – Din fr. coqueter. DOOM
cochetá (a ~) vb., ind. prez. 3 cocheteáză
cochetare
COCHETÁ, cochetez, vb. I. Intranz. A căuta să placă, să atragă atenția, interesul, simpatia unei persoane (de sex opus) printr-o comportare atrăgătoare; a schimba cu cineva vorbe curtenitoare. – Din fr. coqueter. DOOM
cochetá (a ~) vb., ind. prez. 3 cocheteáză
cochetare
COCHETÁ, cochetez, vb. I. Intranz. A căuta să placă, să atragă atenția, interesul, simpatia unei persoane (de sex opus) printr-un mod de comportare atrăgător; a schimba cu cineva vorbe curtenitoare. – Din fr. coqueter.
cochetară
COCHETÁ, cochetez, vb. I. Intranz. A căuta să placă, să atragă atenția, interesul, simpatia unei persoane (de sex opus) printr-o comportare atrăgătoare; a schimba cu cineva vorbe curtenitoare. – Din fr. coqueter. DOOM
cochetá (a ~) vb., ind. prez. 3 cocheteáză
cochetarăm
COCHETÁ, cochetez, vb. I. Intranz. A căuta să placă, să atragă atenția, interesul, simpatia unei persoane (de sex opus) printr-o comportare atrăgătoare; a schimba cu cineva vorbe curtenitoare. – Din fr. coqueter. DOOM
cochetá (a ~) vb., ind. prez. 3 cocheteáză
cochetarăți
COCHETÁ, cochetez, vb. I. Intranz. A căuta să placă, să atragă atenția, interesul, simpatia unei persoane (de sex opus) printr-o comportare atrăgătoare; a schimba cu cineva vorbe curtenitoare. – Din fr. coqueter. DOOM
cochetá (a ~) vb., ind. prez. 3 cocheteáză
cochetase
COCHETÁ, cochetez, vb. I. Intranz. A căuta să placă, să atragă atenția, interesul, simpatia unei persoane (de sex opus) printr-o comportare atrăgătoare; a schimba cu cineva vorbe curtenitoare. – Din fr. coqueter. DOOM
cochetá (a ~) vb., ind. prez. 3 cocheteáză
cochetasem
COCHETÁ, cochetez, vb. I. Intranz. A căuta să placă, să atragă atenția, interesul, simpatia unei persoane (de sex opus) printr-o comportare atrăgătoare; a schimba cu cineva vorbe curtenitoare. – Din fr. coqueter. DOOM
cochetá (a ~) vb., ind. prez. 3 cocheteáză
cochetaseră
COCHETÁ, cochetez, vb. I. Intranz. A căuta să placă, să atragă atenția, interesul, simpatia unei persoane (de sex opus) printr-o comportare atrăgătoare; a schimba cu cineva vorbe curtenitoare. – Din fr. coqueter. DOOM
cochetá (a ~) vb., ind. prez. 3 cocheteáză
cochetaserăm
COCHETÁ, cochetez, vb. I. Intranz. A căuta să placă, să atragă atenția, interesul, simpatia unei persoane (de sex opus) printr-o comportare atrăgătoare; a schimba cu cineva vorbe curtenitoare. – Din fr. coqueter. DOOM
cochetá (a ~) vb., ind. prez. 3 cocheteáză
cochetaserăți
COCHETÁ, cochetez, vb. I. Intranz. A căuta să placă, să atragă atenția, interesul, simpatia unei persoane (de sex opus) printr-o comportare atrăgătoare; a schimba cu cineva vorbe curtenitoare. – Din fr. coqueter. DOOM
cochetá (a ~) vb., ind. prez. 3 cocheteáză
cochetaseși
COCHETÁ, cochetez, vb. I. Intranz. A căuta să placă, să atragă atenția, interesul, simpatia unei persoane (de sex opus) printr-o comportare atrăgătoare; a schimba cu cineva vorbe curtenitoare. – Din fr. coqueter. DOOM
cochetá (a ~) vb., ind. prez. 3 cocheteáză
cochetaseți
COCHETÁ, cochetez, vb. I. Intranz. A căuta să placă, să atragă atenția, interesul, simpatia unei persoane (de sex opus) printr-o comportare atrăgătoare; a schimba cu cineva vorbe curtenitoare. – Din fr. coqueter. DOOM
cochetá (a ~) vb., ind. prez. 3 cocheteáză
cochetat
COCHETÁ, cochetez, vb. I. Intranz. A căuta să placă, să atragă atenția, interesul, simpatia unei persoane (de sex opus) printr-o comportare atrăgătoare; a schimba cu cineva vorbe curtenitoare. – Din fr. coqueter. DOOM
cochetá (a ~) vb., ind. prez. 3 cocheteáză
cochetau
COCHETÁ, cochetez, vb. I. Intranz. A căuta să placă, să atragă atenția, interesul, simpatia unei persoane (de sex opus) printr-o comportare atrăgătoare; a schimba cu cineva vorbe curtenitoare. – Din fr. coqueter. DOOM
cochetá (a ~) vb., ind. prez. 3 cocheteáză
cochetași
COCHETÁ, cochetez, vb. I. Intranz. A căuta să placă, să atragă atenția, interesul, simpatia unei persoane (de sex opus) printr-o comportare atrăgătoare; a schimba cu cineva vorbe curtenitoare. – Din fr. coqueter. DOOM
cochetá (a ~) vb., ind. prez. 3 cocheteáză
cochetați
COCHETÁ, cochetez, vb. I. Intranz. A căuta să placă, să atragă atenția, interesul, simpatia unei persoane (de sex opus) printr-o comportare atrăgătoare; a schimba cu cineva vorbe curtenitoare. – Din fr. coqueter. DOOM
cochetá (a ~) vb., ind. prez. 3 cocheteáză
cochete
COCHÉT, -Ă, cocheți, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care caută să placă (unei persoane de sex opus) mai ales printr-o îmbrăcăminte îngrijită, elegantă, printr-o comportare atrăgătoare; (despre manifestările oamenilor) care exprimă, trădează cochetărie. 2. Care are un aspect plăcut, îngrijit. Interior cochet. – Din fr. coquet. DOOM
cochét adj. m., pl. cochéți; f. cochétă, pl. cochéte
cochetează
COCHETÁ, cochetez, vb. I. Intranz. A căuta să placă, să atragă atenția, interesul, simpatia unei persoane (de sex opus) printr-o comportare atrăgătoare; a schimba cu cineva vorbe curtenitoare. – Din fr. coqueter. DOOM
cochetá (a ~) vb., ind. prez. 3 cocheteáză
cochetei
COCHÉT, -Ă, cocheți, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care caută să placă (unei persoane de sex opus) mai ales printr-o îmbrăcăminte îngrijită, elegantă, printr-o comportare atrăgătoare; (despre manifestările oamenilor) care exprimă, trădează cochetărie. 2. Care are un aspect plăcut, îngrijit. Interior cochet. – Din fr. coquet. DOOM
cochét adj. m., pl. cochéți; f. cochétă, pl. cochéte
cochetele
COCHÉT, -Ă, cocheți, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care caută să placă (unei persoane de sex opus) mai ales printr-o îmbrăcăminte îngrijită, elegantă, printr-o comportare atrăgătoare; (despre manifestările oamenilor) care exprimă, trădează cochetărie. 2. Care are un aspect plăcut, îngrijit. Interior cochet. – Din fr. coquet. DOOM
cochét adj. m., pl. cochéți; f. cochétă, pl. cochéte
cochetelor
COCHÉT, -Ă, cocheți, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care caută să placă (unei persoane de sex opus) mai ales printr-o îmbrăcăminte îngrijită, elegantă, printr-o comportare atrăgătoare; (despre manifestările oamenilor) care exprimă, trădează cochetărie. 2. Care are un aspect plăcut, îngrijit. Interior cochet. – Din fr. coquet. DOOM
cochét adj. m., pl. cochéți; f. cochétă, pl. cochéte
cochetez
COCHETÁ, cochetez, vb. I. Intranz. A căuta să placă, să atragă atenția, interesul, simpatia unei persoane (de sex opus) printr-o comportare atrăgătoare; a schimba cu cineva vorbe curtenitoare. – Din fr. coqueter. DOOM
cochetá (a ~) vb., ind. prez. 3 cocheteáză
cocheteze
COCHETÁ, cochetez, vb. I. Intranz. A căuta să placă, să atragă atenția, interesul, simpatia unei persoane (de sex opus) printr-o comportare atrăgătoare; a schimba cu cineva vorbe curtenitoare. – Din fr. coqueter. DOOM
cochetá (a ~) vb., ind. prez. 3 cocheteáză
cochetezi
COCHETÁ, cochetez, vb. I. Intranz. A căuta să placă, să atragă atenția, interesul, simpatia unei persoane (de sex opus) printr-o comportare atrăgătoare; a schimba cu cineva vorbe curtenitoare. – Din fr. coqueter. DOOM
cochetá (a ~) vb., ind. prez. 3 cocheteáză
cochetul
COCHÉT, -Ă, cocheți, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care caută să placă (unei persoane de sex opus) mai ales printr-o îmbrăcăminte îngrijită, elegantă, printr-o comportare atrăgătoare; (despre manifestările oamenilor) care exprimă, trădează cochetărie. 2. Care are un aspect plăcut, îngrijit. Interior cochet. – Din fr. coquet. DOOM
cochét adj. m., pl. cochéți; f. cochétă, pl. cochéte
cochetului
COCHÉT, -Ă, cocheți, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care caută să placă (unei persoane de sex opus) mai ales printr-o îmbrăcăminte îngrijită, elegantă, printr-o comportare atrăgătoare; (despre manifestările oamenilor) care exprimă, trădează cochetărie. 2. Care are un aspect plăcut, îngrijit. Interior cochet. – Din fr. coquet. DOOM
cochét adj. m., pl. cochéți; f. cochétă, pl. cochéte
cochetând
COCHETÁ, cochetez, vb. I. Intranz. A căuta să placă, să atragă atenția, interesul, simpatia unei persoane (de sex opus) printr-o comportare atrăgătoare; a schimba cu cineva vorbe curtenitoare. – Din fr. coqueter. DOOM
cochetá (a ~) vb., ind. prez. 3 cocheteáză
cochetînd
COCHETÁ, cochetez, vb. I. Intranz. A căuta să placă, să atragă atenția, interesul, simpatia unei persoane (de sex opus) printr-o comportare atrăgătoare; a schimba cu cineva vorbe curtenitoare. – Din fr. coqueter. DOOM
cochetá (a ~) vb., ind. prez. 3 cocheteáză
cochetăria
COCHETĂRÍE, cochetării, s. f. Purtare, atitudine, mod de a se îmbrăca (atrăgător) prin care o persoană caută să placă (altei persoane de sex opus). – Din fr. coquetterie. DOOM
cochetăríe s. f., art. cochetăría, g.-d. art. cochetăríei; pl. cochetăríi, art. cochetăríile
cochetărie
COCHETĂRÍE, cochetării, s. f. Purtare, atitudine, mod de a se îmbrăca (atrăgător) prin care o persoană caută să placă (altei persoane de sex opus). – Din fr. coquetterie. DOOM
cochetăríe s. f., art. cochetăría, g.-d. art. cochetăríei; pl. cochetăríi, art. cochetăríile
cochetăriei
COCHETĂRÍE, cochetării, s. f. Purtare, atitudine, mod de a se îmbrăca (atrăgător) prin care o persoană caută să placă (altei persoane de sex opus). – Din fr. coquetterie. DOOM
cochetăríe s. f., art. cochetăría, g.-d. art. cochetăríei; pl. cochetăríi, art. cochetăríile
cochetării
COCHETĂRÍE, cochetării, s. f. Purtare, atitudine, mod de a se îmbrăca (atrăgător) prin care o persoană caută să placă (altei persoane de sex opus). – Din fr. coquetterie. DOOM
cochetăríe s. f., art. cochetăría, g.-d. art. cochetăríei; pl. cochetăríi, art. cochetăríile
cochetăriile
COCHETĂRÍE, cochetării, s. f. Purtare, atitudine, mod de a se îmbrăca (atrăgător) prin care o persoană caută să placă (altei persoane de sex opus). – Din fr. coquetterie. DOOM
cochetăríe s. f., art. cochetăría, g.-d. art. cochetăríei; pl. cochetăríi, art. cochetăríile
cochetăriilor
COCHETĂRÍE, cochetării, s. f. Purtare, atitudine, mod de a se îmbrăca (atrăgător) prin care o persoană caută să placă (altei persoane de sex opus). – Din fr. coquetterie. DOOM
cochetăríe s. f., art. cochetăría, g.-d. art. cochetăríei; pl. cochetăríi, art. cochetăríile
cocheți
COCHÉT, -Ă, cocheți, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care caută să placă (unei persoane de sex opus) mai ales printr-o îmbrăcăminte îngrijită, elegantă, printr-o comportare atrăgătoare; (despre manifestările oamenilor) care exprimă, trădează cochetărie. 2. Care are un aspect plăcut, îngrijit. Interior cochet. – Din fr. coquet. DOOM
cochét adj. m., pl. cochéți; f. cochétă, pl. cochéte
cocheții
COCHÉT, -Ă, cocheți, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care caută să placă (unei persoane de sex opus) mai ales printr-o îmbrăcăminte îngrijită, elegantă, printr-o comportare atrăgătoare; (despre manifestările oamenilor) care exprimă, trădează cochetărie. 2. Care are un aspect plăcut, îngrijit. Interior cochet. – Din fr. coquet. DOOM
cochét adj. m., pl. cochéți; f. cochétă, pl. cochéte
cocheților
COCHÉT, -Ă, cocheți, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care caută să placă (unei persoane de sex opus) mai ales printr-o îmbrăcăminte îngrijită, elegantă, printr-o comportare atrăgătoare; (despre manifestările oamenilor) care exprimă, trădează cochetărie. 2. Care are un aspect plăcut, îngrijit. Interior cochet. – Din fr. coquet. DOOM
cochét adj. m., pl. cochéți; f. cochétă, pl. cochéte
cochiivechi
cóchii-véchi s. m. pl. – Licitație. Mag. kotyavetye, din sb. koče veče „cine dă mai mult?” (Cihac, II, 492; DAR; Gáldi, Dict., 174). În Trans. și Mold. Fonetismul a fost alterat de o etimologie populară.
cochila
COCHÍLĂ s. f. v. cochilie. DOOM
cochílie (-li-e) s. f., art. cochília (-li-a), g.-d. art. cochíliei; pl. cochílii, art. cochíliile (-li-i-)
cochile
COCHÍLĂ s. f. v. cochilie. DOOM
cochílie (-li-e) s. f., art. cochília (-li-a), g.-d. art. cochíliei; pl. cochílii, art. cochíliile (-li-i-)
cochilei
COCHÍLĂ s. f. v. cochilie. DOOM
cochílie (-li-e) s. f., art. cochília (-li-a), g.-d. art. cochíliei; pl. cochílii, art. cochíliile (-li-i-)
cochilele
COCHÍLĂ s. f. v. cochilie. DOOM
cochílie (-li-e) s. f., art. cochília (-li-a), g.-d. art. cochíliei; pl. cochílii, art. cochíliile (-li-i-)
cochilelor
COCHÍLĂ s. f. v. cochilie. DOOM
cochílie (-li-e) s. f., art. cochília (-li-a), g.-d. art. cochíliei; pl. cochílii, art. cochíliile (-li-i-)
cochilia
COCHÍLĂ s. f. v. cochilie. DOOM
cochílie (-li-e) s. f., art. cochília (-li-a), g.-d. art. cochíliei; pl. cochílii, art. cochíliile (-li-i-)
cochiliaj
COCHILIÁJ s.n. 1. Animal cu cochilie. 2. Cochilie. 3. Motiv alcătuit din scoici, folosit la ornarea fețelor mobilei. [Pron. -li-aj. / cf. fr. coquillage].
cochiliaje
COCHILIÁJ s.n. 1. Animal cu cochilie. 2. Cochilie. 3. Motiv alcătuit din scoici, folosit la ornarea fețelor mobilei. [Pron. -li-aj. / cf. fr. coquillage].
cochiliajele
COCHILIÁJ s.n. 1. Animal cu cochilie. 2. Cochilie. 3. Motiv alcătuit din scoici, folosit la ornarea fețelor mobilei. [Pron. -li-aj. / cf. fr. coquillage].
cochiliajelor
COCHILIÁJ s.n. 1. Animal cu cochilie. 2. Cochilie. 3. Motiv alcătuit din scoici, folosit la ornarea fețelor mobilei. [Pron. -li-aj. / cf. fr. coquillage].
cochiliajul
COCHILIÁJ s.n. 1. Animal cu cochilie. 2. Cochilie. 3. Motiv alcătuit din scoici, folosit la ornarea fețelor mobilei. [Pron. -li-aj. / cf. fr. coquillage].
cochiliajului
COCHILIÁJ s.n. 1. Animal cu cochilie. 2. Cochilie. 3. Motiv alcătuit din scoici, folosit la ornarea fețelor mobilei. [Pron. -li-aj. / cf. fr. coquillage].
cochilie
COCHÍLĂ s. f. v. cochilie. DOOM
cochílie (-li-e) s. f., art. cochília (-li-a), g.-d. art. cochíliei; pl. cochílii, art. cochíliile (-li-i-)
cochiliei
COCHÍLĂ s. f. v. cochilie. DOOM
cochílie (-li-e) s. f., art. cochília (-li-a), g.-d. art. cochíliei; pl. cochílii, art. cochíliile (-li-i-)
cochilifer
COCHILIFÉR, -Ă adj. (Despre roci) Format din cochilii. [Cf. fr. coquillier].
cochilii
COCHÍLĂ s. f. v. cochilie. DOOM
cochílie (-li-e) s. f., art. cochília (-li-a), g.-d. art. cochíliei; pl. cochílii, art. cochíliile (-li-i-)
cochiliile
COCHÍLĂ s. f. v. cochilie. DOOM
cochílie (-li-e) s. f., art. cochília (-li-a), g.-d. art. cochíliei; pl. cochílii, art. cochíliile (-li-i-)
cochiliilor
COCHÍLĂ s. f. v. cochilie. DOOM
cochílie (-li-e) s. f., art. cochília (-li-a), g.-d. art. cochíliei; pl. cochílii, art. cochíliile (-li-i-)
cochinadă
cochinádă (-de), s. f. – 1. Pojar. – 2. Scarlatină. Ngr. ϰοϰϰινάδα (DAR). Înv. (sec. XIX).
cochinchina
COCHINCHÍNA s. f. Rasă de găini originară din China, cu penaj bogat, crescută pentru producția mare de carne; găină din rasa Cochinchina*. – Din engl. Cochinchina.
cochlearia
LINGUREÁ, -ÍCĂ, lingurele, s. f. 1. Mică plantă medicinală din familia cruciferelor, cu frunze crestate, cu flori albe grupate în ciorchini, întrebuințată în combaterea afecțiunilor scorbutice, pulmonare etc. (Cochlearia officinalis). 2. (Pop.) Furca pieptului, lingura pieptului. ♦ Cavitate situată în partea inferioară a furcii pieptului. – Lingură + suf. -ea, -ică.
coci
COÁCE, coc, vb. III. 1. Tranz. A supune un aliment la acțiunea căldurii în cuptor pentru a deveni bun de mâncat. ◊ Expr. A-i coace (cuiva) turta sau a i-o coace = a încerca să-i facă rău (cuiva); a-i întinde (cuiva) o cursă. ♦ Refl. (Despre alimente) A deveni bun de mâncat prin acțiunea căldurii din cuptor. 2. Refl. (Despre fructe, semințe) A ajunge la maturitate sub acțiunea căldurii soarelui; a deveni bun de mâncat; (despre plante) a ajunge să aibă sămânța formată, maturizată. ♦ Tranz. (Despre soare sau căldură) A face ca fructele, plantele etc. să ajungă la maturitate, să fie bune de mâncat, să dea sămânță. ♦ Fig. (Despre oameni) A ajunge la maturitate, a se forma (din punct de vedere intelectual, al felului de a fi etc.); a se maturiza. 3. Refl. Fig. (Despre ființe) A se încinge, a se înăbuși de căldură. 4. Tranz. Fig. A pune ceva la cale cu intenții răuvoitoare; a urzi. 5. Intranz. (Despre bube și inflamații, p. ext. despre părți ale corpului) A face puroi. – Lat. pop. cocere (= coquere). DOOM
coáce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coc, 1 pl. coácem, imperf. 3 sg. coceá, perf. s. 1 sg. copséi, 1 pl. coápserăm; conj. prez. 3 să coácă; imper. 2 sg. coáce; ger. cocấnd; part. copt
coci
COC1, coci, s. m. Bacterie sferică, izolată sau grupată împreună cu altele în formă de lanț, de ciorchine etc. – Din fr. coccus. DOOM
coc1 (bacterie) s. m., pl. coci
coci
CÓCĂ2, coci, s. f. 1. Structură a fuzelajului unui avion, formată numai din pereți periferici. 2. Ansamblu format din scheletul unei nave și din învelișul ei exterior. – Din fr. coque. DOOM
cócă2 (parte a unui avion, a unei nave) s. f., g.-d. art. cócii; pl. coci
coci
COCI s. m. pl. Bacterii de formă sferică.
cocia
COCÍE, cocii, s. f. (Înv. și reg.) Trăsură (ușoară). ♦ Căruță. [Acc. și: cócie] – Din sb. kočija, magh. kocsi. DOOM
cocíe (înv., reg.) s. f., art. cocía, g.-d. art. cocíei; pl. cocíi, art. cocíile
cocie
COCÍE, cocii, s. f. (Înv. și reg.) Trăsură (ușoară). ♦ Căruță. [Acc. și: cócie] – Din sb. kočija, magh. kocsi. DOOM
cocíe (înv., reg.) s. f., art. cocía, g.-d. art. cocíei; pl. cocíi, art. cocíile
cocie
COCÍE, cocii, s. f. (Înv. și reg.) Trăsură (ușoară). ♦ Căruță. [Acc. și: cócie] – Din scr. kočija, magh. kocsi.
cociei
COCÍE, cocii, s. f. (Înv. și reg.) Trăsură (ușoară). ♦ Căruță. [Acc. și: cócie] – Din sb. kočija, magh. kocsi. DOOM
cocíe (înv., reg.) s. f., art. cocía, g.-d. art. cocíei; pl. cocíi, art. cocíile
cocii
COC1, coci, s. m. Bacterie sferică, izolată sau grupată împreună cu altele în formă de lanț, de ciorchine etc. – Din fr. coccus. DOOM
coc1 (bacterie) s. m., pl. coci
cocii
CÓCĂ2, coci, s. f. 1. Structură a fuzelajului unui avion, formată numai din pereți periferici. 2. Ansamblu format din scheletul unei nave și din învelișul ei exterior. – Din fr. coque. DOOM
cócă2 (parte a unui avion, a unei nave) s. f., g.-d. art. cócii; pl. coci
cocii
COCÍE, cocii, s. f. (Înv. și reg.) Trăsură (ușoară). ♦ Căruță. [Acc. și: cócie] – Din sb. kočija, magh. kocsi. DOOM
cocíe (înv., reg.) s. f., art. cocía, g.-d. art. cocíei; pl. cocíi, art. cocíile
cociile
COCÍE, cocii, s. f. (Înv. și reg.) Trăsură (ușoară). ♦ Căruță. [Acc. și: cócie] – Din sb. kočija, magh. kocsi. DOOM
cocíe (înv., reg.) s. f., art. cocía, g.-d. art. cocíei; pl. cocíi, art. cocíile
cociilor
COCÍE, cocii, s. f. (Înv. și reg.) Trăsură (ușoară). ♦ Căruță. [Acc. și: cócie] – Din sb. kočija, magh. kocsi. DOOM
cocíe (înv., reg.) s. f., art. cocía, g.-d. art. cocíei; pl. cocíi, art. cocíile
cocile
CÓCĂ2, coci, s. f. 1. Structură a fuzelajului unui avion, formată numai din pereți periferici. 2. Ansamblu format din scheletul unei nave și din învelișul ei exterior. – Din fr. coque. DOOM
cócă2 (parte a unui avion, a unei nave) s. f., g.-d. art. cócii; pl. coci
cocilor
COC1, coci, s. m. Bacterie sferică, izolată sau grupată împreună cu altele în formă de lanț, de ciorchine etc. – Din fr. coccus. DOOM
coc1 (bacterie) s. m., pl. coci
cocilor
CÓCĂ2, coci, s. f. 1. Structură a fuzelajului unui avion, formată numai din pereți periferici. 2. Ansamblu format din scheletul unei nave și din învelișul ei exterior. – Din fr. coque. DOOM
cócă2 (parte a unui avion, a unei nave) s. f., g.-d. art. cócii; pl. coci
cocina
CÓCINĂ, cocini, s. f. Adăpost sau coteț pentru porci. ♦ Cameră, locuință foarte murdară și neîngrijită. – Din bg., sb. kočina. DOOM
cócină s. f., g.-d. art. cócinii; pl. cócini
cocini
CÓCINĂ, cocini, s. f. Adăpost sau coteț pentru porci. ♦ Cameră, locuință foarte murdară și neîngrijită. – Din bg., sb. kočina. DOOM
cócină s. f., g.-d. art. cócinii; pl. cócini
cocinii
CÓCINĂ, cocini, s. f. Adăpost sau coteț pentru porci. ♦ Cameră, locuință foarte murdară și neîngrijită. – Din bg., sb. kočina. DOOM
cócină s. f., g.-d. art. cócinii; pl. cócini
cocinile
CÓCINĂ, cocini, s. f. Adăpost sau coteț pentru porci. ♦ Cameră, locuință foarte murdară și neîngrijită. – Din bg., sb. kočina. DOOM
cócină s. f., g.-d. art. cócinii; pl. cócini
cocinilor
CÓCINĂ, cocini, s. f. Adăpost sau coteț pentru porci. ♦ Cameră, locuință foarte murdară și neîngrijită. – Din bg., sb. kočina. DOOM
cócină s. f., g.-d. art. cócinii; pl. cócini
cocioaba
COCIOÁBĂ, cocioabe, s. f. Casă mică, sărăcăcioasă, dărăpănată. – Et. nec. DOOM
cocioábă s. f., g.-d. art. cocioábei; pl. cocioábe
cocioabe
COCIOÁBĂ, cocioabe, s. f. Casă mică, sărăcăcioasă, dărăpănată. – Et. nec. DOOM
cocioábă s. f., g.-d. art. cocioábei; pl. cocioábe
cocioabei
COCIOÁBĂ, cocioabe, s. f. Casă mică, sărăcăcioasă, dărăpănată. – Et. nec. DOOM
cocioábă s. f., g.-d. art. cocioábei; pl. cocioábe
cocioabele
COCIOÁBĂ, cocioabe, s. f. Casă mică, sărăcăcioasă, dărăpănată. – Et. nec. DOOM
cocioábă s. f., g.-d. art. cocioábei; pl. cocioábe
cocioabelor
COCIOÁBĂ, cocioabe, s. f. Casă mică, sărăcăcioasă, dărăpănată. – Et. nec. DOOM
cocioábă s. f., g.-d. art. cocioábei; pl. cocioábe
cocioace
COCIÓC, cocioace, s. n. 1. Nămol vegetal amestecat cu bucăți de rădăcini de stuf și de papură (care formează mici insule plutitoare). 2. Baltă mică, izolată, în regiunea inundabilă a unei ape curgătoare, care nu-și poate împrospăta apa. [Pl. și: cociocuri] – Et. nec. DOOM
cocióc s. n., pl. cocioáce/cociócuri
cocioacele
COCIÓC, cocioace, s. n. 1. Nămol vegetal amestecat cu bucăți de rădăcini de stuf și de papură (care formează mici insule plutitoare). 2. Baltă mică, izolată, în regiunea inundabilă a unei ape curgătoare, care nu-și poate împrospăta apa. [Pl. și: cociocuri] – Et. nec. DOOM
cocióc s. n., pl. cocioáce/cociócuri
cocioacelor
COCIÓC, cocioace, s. n. 1. Nămol vegetal amestecat cu bucăți de rădăcini de stuf și de papură (care formează mici insule plutitoare). 2. Baltă mică, izolată, în regiunea inundabilă a unei ape curgătoare, care nu-și poate împrospăta apa. [Pl. și: cociocuri] – Et. nec. DOOM
cocióc s. n., pl. cocioáce/cociócuri
cociobăi
COCIOBĂÍ, cociobăiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A scotoci, a cotrobăi. Au început a cociobăi prin căruțile negustorilor cu marfă. SBIERA, P. 6. ◊ Tranz. M-o cociobăit prin toate buzunarele. ȘEZ. XXIII 42.
cociobăia
COCIOBĂÍ, cociobăiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A scotoci, a cotrobăi. Au început a cociobăi prin căruțile negustorilor cu marfă. SBIERA, P. 6. ◊ Tranz. M-o cociobăit prin toate buzunarele. ȘEZ. XXIII 42.
cociobăiai
COCIOBĂÍ, cociobăiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A scotoci, a cotrobăi. Au început a cociobăi prin căruțile negustorilor cu marfă. SBIERA, P. 6. ◊ Tranz. M-o cociobăit prin toate buzunarele. ȘEZ. XXIII 42.
cociobăiam
COCIOBĂÍ, cociobăiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A scotoci, a cotrobăi. Au început a cociobăi prin căruțile negustorilor cu marfă. SBIERA, P. 6. ◊ Tranz. M-o cociobăit prin toate buzunarele. ȘEZ. XXIII 42.
cociobăiască
COCIOBĂÍ, cociobăiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A scotoci, a cotrobăi. Au început a cociobăi prin căruțile negustorilor cu marfă. SBIERA, P. 6. ◊ Tranz. M-o cociobăit prin toate buzunarele. ȘEZ. XXIII 42.
cociobăiau
COCIOBĂÍ, cociobăiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A scotoci, a cotrobăi. Au început a cociobăi prin căruțile negustorilor cu marfă. SBIERA, P. 6. ◊ Tranz. M-o cociobăit prin toate buzunarele. ȘEZ. XXIII 42.
cociobăiați
COCIOBĂÍ, cociobăiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A scotoci, a cotrobăi. Au început a cociobăi prin căruțile negustorilor cu marfă. SBIERA, P. 6. ◊ Tranz. M-o cociobăit prin toate buzunarele. ȘEZ. XXIII 42.
cociobăiesc
COCIOBĂÍ, cociobăiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A scotoci, a cotrobăi. Au început a cociobăi prin căruțile negustorilor cu marfă. SBIERA, P. 6. ◊ Tranz. M-o cociobăit prin toate buzunarele. ȘEZ. XXIII 42.
cociobăiește
COCIOBĂÍ, cociobăiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A scotoci, a cotrobăi. Au început a cociobăi prin căruțile negustorilor cu marfă. SBIERA, P. 6. ◊ Tranz. M-o cociobăit prin toate buzunarele. ȘEZ. XXIII 42.
cociobăiești
COCIOBĂÍ, cociobăiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A scotoci, a cotrobăi. Au început a cociobăi prin căruțile negustorilor cu marfă. SBIERA, P. 6. ◊ Tranz. M-o cociobăit prin toate buzunarele. ȘEZ. XXIII 42.
cociobăii
COCIOBĂÍ, cociobăiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A scotoci, a cotrobăi. Au început a cociobăi prin căruțile negustorilor cu marfă. SBIERA, P. 6. ◊ Tranz. M-o cociobăit prin toate buzunarele. ȘEZ. XXIII 42.
cociobăim
COCIOBĂÍ, cociobăiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A scotoci, a cotrobăi. Au început a cociobăi prin căruțile negustorilor cu marfă. SBIERA, P. 6. ◊ Tranz. M-o cociobăit prin toate buzunarele. ȘEZ. XXIII 42.
cociobăind
COCIOBĂÍ, cociobăiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A scotoci, a cotrobăi. Au început a cociobăi prin căruțile negustorilor cu marfă. SBIERA, P. 6. ◊ Tranz. M-o cociobăit prin toate buzunarele. ȘEZ. XXIII 42.
cociobăire
COCIOBĂÍ, cociobăiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A scotoci, a cotrobăi. Au început a cociobăi prin căruțile negustorilor cu marfă. SBIERA, P. 6. ◊ Tranz. M-o cociobăit prin toate buzunarele. ȘEZ. XXIII 42.
cociobăiră
COCIOBĂÍ, cociobăiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A scotoci, a cotrobăi. Au început a cociobăi prin căruțile negustorilor cu marfă. SBIERA, P. 6. ◊ Tranz. M-o cociobăit prin toate buzunarele. ȘEZ. XXIII 42.
cociobăirăm
COCIOBĂÍ, cociobăiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A scotoci, a cotrobăi. Au început a cociobăi prin căruțile negustorilor cu marfă. SBIERA, P. 6. ◊ Tranz. M-o cociobăit prin toate buzunarele. ȘEZ. XXIII 42.
cociobăirăți
COCIOBĂÍ, cociobăiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A scotoci, a cotrobăi. Au început a cociobăi prin căruțile negustorilor cu marfă. SBIERA, P. 6. ◊ Tranz. M-o cociobăit prin toate buzunarele. ȘEZ. XXIII 42.
cociobăise
COCIOBĂÍ, cociobăiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A scotoci, a cotrobăi. Au început a cociobăi prin căruțile negustorilor cu marfă. SBIERA, P. 6. ◊ Tranz. M-o cociobăit prin toate buzunarele. ȘEZ. XXIII 42.
cociobăisem
COCIOBĂÍ, cociobăiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A scotoci, a cotrobăi. Au început a cociobăi prin căruțile negustorilor cu marfă. SBIERA, P. 6. ◊ Tranz. M-o cociobăit prin toate buzunarele. ȘEZ. XXIII 42.
cociobăiseră
COCIOBĂÍ, cociobăiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A scotoci, a cotrobăi. Au început a cociobăi prin căruțile negustorilor cu marfă. SBIERA, P. 6. ◊ Tranz. M-o cociobăit prin toate buzunarele. ȘEZ. XXIII 42.
cociobăiserăm
COCIOBĂÍ, cociobăiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A scotoci, a cotrobăi. Au început a cociobăi prin căruțile negustorilor cu marfă. SBIERA, P. 6. ◊ Tranz. M-o cociobăit prin toate buzunarele. ȘEZ. XXIII 42.
cociobăiserăți
COCIOBĂÍ, cociobăiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A scotoci, a cotrobăi. Au început a cociobăi prin căruțile negustorilor cu marfă. SBIERA, P. 6. ◊ Tranz. M-o cociobăit prin toate buzunarele. ȘEZ. XXIII 42.
cociobăiseși
COCIOBĂÍ, cociobăiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A scotoci, a cotrobăi. Au început a cociobăi prin căruțile negustorilor cu marfă. SBIERA, P. 6. ◊ Tranz. M-o cociobăit prin toate buzunarele. ȘEZ. XXIII 42.
cociobăiseți
COCIOBĂÍ, cociobăiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A scotoci, a cotrobăi. Au început a cociobăi prin căruțile negustorilor cu marfă. SBIERA, P. 6. ◊ Tranz. M-o cociobăit prin toate buzunarele. ȘEZ. XXIII 42.
cociobăit
COCIOBĂÍ, cociobăiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A scotoci, a cotrobăi. Au început a cociobăi prin căruțile negustorilor cu marfă. SBIERA, P. 6. ◊ Tranz. M-o cociobăit prin toate buzunarele. ȘEZ. XXIII 42.
cociobăiși
COCIOBĂÍ, cociobăiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A scotoci, a cotrobăi. Au început a cociobăi prin căruțile negustorilor cu marfă. SBIERA, P. 6. ◊ Tranz. M-o cociobăit prin toate buzunarele. ȘEZ. XXIII 42.
cociobăiți
COCIOBĂÍ, cociobăiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A scotoci, a cotrobăi. Au început a cociobăi prin căruțile negustorilor cu marfă. SBIERA, P. 6. ◊ Tranz. M-o cociobăit prin toate buzunarele. ȘEZ. XXIII 42.
cocioc
COCIÓC, cocioace, s. n. 1. Nămol vegetal amestecat cu bucăți de rădăcini de stuf și de papură (care formează mici insule plutitoare). 2. Baltă mică, izolată, în regiunea inundabilă a unei ape curgătoare, care nu-și poate împrospăta apa. [Pl. și: cociocuri] – Et. nec. DOOM
cocióc s. n., pl. cocioáce/cociócuri
cocioc
COCIÓC, cocioace, s. n. 1. Nămol vegetal amestecat cu bucăți de rădăcini de stuf și de papură (care formează mici insule plutitoare). 2. Baltă mică, izolată, în regiunea inundabilă a unei ape curgătoare, care nu-și poate împrospăta apa. [Pl. și: cociocuri] – Et. nec.
cociocul
COCIÓC, cocioace, s. n. 1. Nămol vegetal amestecat cu bucăți de rădăcini de stuf și de papură (care formează mici insule plutitoare). 2. Baltă mică, izolată, în regiunea inundabilă a unei ape curgătoare, care nu-și poate împrospăta apa. [Pl. și: cociocuri] – Et. nec. DOOM
cocióc s. n., pl. cocioáce/cociócuri
cociocului
COCIÓC, cocioace, s. n. 1. Nămol vegetal amestecat cu bucăți de rădăcini de stuf și de papură (care formează mici insule plutitoare). 2. Baltă mică, izolată, în regiunea inundabilă a unei ape curgătoare, care nu-și poate împrospăta apa. [Pl. și: cociocuri] – Et. nec. DOOM
cocióc s. n., pl. cocioáce/cociócuri
cociorbă
COCIÓRVĂ, cociorve, s. f. Lopată mică de lemn în formă de triunghi sau de semicerc, cu coadă lungă, pentru scos jarul sau cenușa din cuptorul țărănesc de copt pâine. [Var.: cociórbă s. f.] – Din rus. kocerga, ucr. kocerha. DOOM
cociórvă s. f., g.-d. art. cociórvei; pl. cociórve
cociorva
COCIÓRVĂ, cociorve, s. f. Lopată mică de lemn în formă de triunghi sau de semicerc, cu coadă lungă, pentru scos jarul sau cenușa din cuptorul țărănesc de copt pâine. [Var.: cociórbă s. f.] – Din rus. kocerga, ucr. kocerha. DOOM
cociórvă s. f., g.-d. art. cociórvei; pl. cociórve
cociorve
COCIÓRVĂ, cociorve, s. f. Lopată mică de lemn în formă de triunghi sau de semicerc, cu coadă lungă, pentru scos jarul sau cenușa din cuptorul țărănesc de copt pâine. [Var.: cociórbă s. f.] – Din rus. kocerga, ucr. kocerha. DOOM
cociórvă s. f., g.-d. art. cociórvei; pl. cociórve
cociorvei
COCIÓRVĂ, cociorve, s. f. Lopată mică de lemn în formă de triunghi sau de semicerc, cu coadă lungă, pentru scos jarul sau cenușa din cuptorul țărănesc de copt pâine. [Var.: cociórbă s. f.] – Din rus. kocerga, ucr. kocerha. DOOM
cociórvă s. f., g.-d. art. cociórvei; pl. cociórve
cociorvele
COCIÓRVĂ, cociorve, s. f. Lopată mică de lemn în formă de triunghi sau de semicerc, cu coadă lungă, pentru scos jarul sau cenușa din cuptorul țărănesc de copt pâine. [Var.: cociórbă s. f.] – Din rus. kocerga, ucr. kocerha. DOOM
cociórvă s. f., g.-d. art. cociórvei; pl. cociórve
cociorvelor
COCIÓRVĂ, cociorve, s. f. Lopată mică de lemn în formă de triunghi sau de semicerc, cu coadă lungă, pentru scos jarul sau cenușa din cuptorul țărănesc de copt pâine. [Var.: cociórbă s. f.] – Din rus. kocerga, ucr. kocerha. DOOM
cociórvă s. f., g.-d. art. cociórvei; pl. cociórve
cocit
Cocit = Cocytus.
cociș
CÓCIȘ, cociși, s. m. (Reg.) Vizitiu. – Magh. kocsis.
cocker
CÓCKER, cockeri, s. m. Rasă de câini de vânătoare, de talie mijlocie, cu părul lung și cu urechile mari, lăsate în jos; câine care face parte din această rasă. [Pr.: cocăr] – Din engl. [wood]cocker, fr. cocker. DOOM
*cócker spaniel (angl.) [pron. cócăr spényăl] (co-cker, -niel) s. m., pl. cóckeri spaniel
cockeri
CÓCKER, cockeri, s. m. Rasă de câini de vânătoare, de talie mijlocie, cu părul lung și cu urechile mari, lăsate în jos; câine care face parte din această rasă. [Pr.: cocăr] – Din engl. [wood]cocker, fr. cocker. DOOM
*cócker spaniel (angl.) [pron. cócăr spényăl] (co-cker, -niel) s. m., pl. cóckeri spaniel
cockerii
CÓCKER, cockeri, s. m. Rasă de câini de vânătoare, de talie mijlocie, cu părul lung și cu urechile mari, lăsate în jos; câine care face parte din această rasă. [Pr.: cocăr] – Din engl. [wood]cocker, fr. cocker. DOOM
*cócker spaniel (angl.) [pron. cócăr spényăl] (co-cker, -niel) s. m., pl. cóckeri spaniel
cockerilor
CÓCKER, cockeri, s. m. Rasă de câini de vânătoare, de talie mijlocie, cu părul lung și cu urechile mari, lăsate în jos; câine care face parte din această rasă. [Pr.: cocăr] – Din engl. [wood]cocker, fr. cocker. DOOM
*cócker spaniel (angl.) [pron. cócăr spényăl] (co-cker, -niel) s. m., pl. cóckeri spaniel
cockerul
CÓCKER, cockeri, s. m. Rasă de câini de vânătoare, de talie mijlocie, cu părul lung și cu urechile mari, lăsate în jos; câine care face parte din această rasă. [Pr.: cocăr] – Din engl. [wood]cocker, fr. cocker. DOOM
*cócker spaniel (angl.) [pron. cócăr spényăl] (co-cker, -niel) s. m., pl. cóckeri spaniel
cockerului
CÓCKER, cockeri, s. m. Rasă de câini de vânătoare, de talie mijlocie, cu părul lung și cu urechile mari, lăsate în jos; câine care face parte din această rasă. [Pr.: cocăr] – Din engl. [wood]cocker, fr. cocker. DOOM
*cócker spaniel (angl.) [pron. cócăr spényăl] (co-cker, -niel) s. m., pl. cóckeri spaniel
cockpit
CÓCKPIT s.n. (Mar.) Spațiu neacoperit pe punte, amenajat cu banchete pentru călători sau pentru echipaj. [Pl. -te, -turi, var. cocpit s.n. / < engl. cockpit].
cockpit
CÓCKPIT s.n. (Mar.) Spațiu neacoperit pe punte, amenajat cu banchete pentru călători sau pentru echipaj. [Pl. -te, -turi, var. cocpit s.n. / < engl. cockpit]. DOOM
cóckpit (angl.) [ck pron. c] (cock-pit) s.n., pl. cóckpituri
cocktail
CÓCKTAIL, cocktailuri, s. n. 1. Amestec de băuturi alcoolice cu ingrediente. 2. Recepție de proporții mai modeste. [Pr.: cócteil. – Var.: cocteil] – Din engl., fr. cocktail. DOOM
!cócktail (angl.) [pron. cócteyl]/cócteil (cock-tail/coc-teil) s. n., pl. cócktailuri/cócteiluri
coclauri
COCLÁURI s. n. pl. Locuri neumblate sau puțin umblate, pustii, îndepărtate; locuri prăpăstioase. [Pr.: -cla-uri] – Et. nec. DOOM
cocláuri (co-cla-uri) s. n. pl.
coclaurile
COCLÁURI s. n. pl. Locuri neumblate sau puțin umblate, pustii, îndepărtate; locuri prăpăstioase. [Pr.: -cla-uri] – Et. nec. DOOM
cocláuri (co-cla-uri) s. n. pl.
coclaurilor
COCLÁURI s. n. pl. Locuri neumblate sau puțin umblate, pustii, îndepărtate; locuri prăpăstioase. [Pr.: -cla-uri] – Et. nec. DOOM
cocláuri (co-cla-uri) s. n. pl.
coclea
COCLÍ, pers. 3 coclește, vb. IV. 1. Refl. și intranz. (Despre obiecte de aramă) A se acoperi cu un strat de cocleală (1). ♦ (Despre alte obiecte metalice) A se oxida. 2. Refl. (Despre mâncăruri) A căpăta sau a avea cocleală (2). – Cf. bg. kotljasvam. DOOM
!coclí (a se ~) (a se oxida) (co-cli) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cocléște, imperf. 3 sg. se cocleá; conj. prez. 3 să se cocleáscă
cocleala
COCLEÁLĂ, cocleli, s. f. 1. Strat de carbonat de cupru, de culoare verde, toxic, care se formează pe suprafața obiectelor de aramă. 2. Gust specific neplăcut al mâncărurilor ținute în vase de aramă nespoite. ♦ Senzație neplăcută în gură, ca de aramă coclită. – Cocli + suf. -eală. DOOM
cocleálă (co-clea-) s. f., g.-d. art. coclélii; pl. cocléli
coclească
COCLÍ, pers. 3 coclește, vb. IV. 1. Refl. și intranz. (Despre obiecte de aramă) A se acoperi cu un strat de cocleală (1). ♦ (Despre alte obiecte metalice) A se oxida. 2. Refl. (Despre mâncăruri) A căpăta sau a avea cocleală (2). – Cf. bg. kotljasvam. DOOM
!coclí (a se ~) (a se oxida) (co-cli) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cocléște, imperf. 3 sg. se cocleá; conj. prez. 3 să se cocleáscă
cocleau
COCLÍ, pers. 3 coclește, vb. IV. 1. Refl. și intranz. (Despre obiecte de aramă) A se acoperi cu un strat de cocleală (1). ♦ (Despre alte obiecte metalice) A se oxida. 2. Refl. (Despre mâncăruri) A căpăta sau a avea cocleală (2). – Cf. bg. kotljasvam. DOOM
!coclí (a se ~) (a se oxida) (co-cli) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cocléște, imperf. 3 sg. se cocleá; conj. prez. 3 să se cocleáscă
cocleli
COCLEÁLĂ, cocleli, s. f. 1. Strat de carbonat de cupru, de culoare verde, toxic, care se formează pe suprafața obiectelor de aramă. 2. Gust specific neplăcut al mâncărurilor ținute în vase de aramă nespoite. ♦ Senzație neplăcută în gură, ca de aramă coclită. – Cocli + suf. -eală. DOOM
cocleálă (co-clea-) s. f., g.-d. art. coclélii; pl. cocléli
coclelii
COCLEÁLĂ, cocleli, s. f. 1. Strat de carbonat de cupru, de culoare verde, toxic, care se formează pe suprafața obiectelor de aramă. 2. Gust specific neplăcut al mâncărurilor ținute în vase de aramă nespoite. ♦ Senzație neplăcută în gură, ca de aramă coclită. – Cocli + suf. -eală. DOOM
cocleálă (co-clea-) s. f., g.-d. art. coclélii; pl. cocléli
coclelile
COCLEÁLĂ, cocleli, s. f. 1. Strat de carbonat de cupru, de culoare verde, toxic, care se formează pe suprafața obiectelor de aramă. 2. Gust specific neplăcut al mâncărurilor ținute în vase de aramă nespoite. ♦ Senzație neplăcută în gură, ca de aramă coclită. – Cocli + suf. -eală. DOOM
cocleálă (co-clea-) s. f., g.-d. art. coclélii; pl. cocléli
coclelilor
COCLEÁLĂ, cocleli, s. f. 1. Strat de carbonat de cupru, de culoare verde, toxic, care se formează pe suprafața obiectelor de aramă. 2. Gust specific neplăcut al mâncărurilor ținute în vase de aramă nespoite. ♦ Senzație neplăcută în gură, ca de aramă coclită. – Cocli + suf. -eală. DOOM
cocleálă (co-clea-) s. f., g.-d. art. coclélii; pl. cocléli
coclesc
COCLÍ, pers. 3 coclește, vb. IV. 1. Refl. și intranz. (Despre obiecte de aramă) A se acoperi cu un strat de cocleală (1). ♦ (Despre alte obiecte metalice) A se oxida. 2. Refl. (Despre mâncăruri) A căpăta sau a avea cocleală (2). – Cf. bg. kotljasvam. DOOM
!coclí (a se ~) (a se oxida) (co-cli) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cocléște, imperf. 3 sg. se cocleá; conj. prez. 3 să se cocleáscă
coclete
COCLÉȚ, coclețe, s. n. (Pop.) Element al războiului de țesut prin care se trec firele de urzeală. [Var.: cocléte (pl. cocleți) s. m.] – Et. nec. DOOM
!cocléț (co-cleț)/cocléte (co-cle-) (pop.) s. n./s. m., pl. cocléțe/cocléți
coclește
COCLÍ, pers. 3 coclește, vb. IV. 1. Refl. și intranz. (Despre obiecte de aramă) A se acoperi cu un strat de cocleală (1). ♦ (Despre alte obiecte metalice) A se oxida. 2. Refl. (Despre mâncăruri) A căpăta sau a avea cocleală (2). – Cf. bg. kotljasvam. DOOM
!coclí (a se ~) (a se oxida) (co-cli) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cocléște, imperf. 3 sg. se cocleá; conj. prez. 3 să se cocleáscă
cocleț
COCLÉȚ, coclețe, s. n. (Pop.) Element al războiului de țesut prin care se trec firele de urzeală. [Var.: cocléte (pl. cocleți) s. m.] – Et. nec. DOOM
!cocléț (co-cleț)/cocléte (co-cle-) (pop.) s. n./s. m., pl. cocléțe/cocléți
coclețele
COCLÉȚ, coclețe, s. n. (Pop.) Element al războiului de țesut prin care se trec firele de urzeală. [Var.: cocléte (pl. cocleți) s. m.] – Et. nec. DOOM
!cocléț (co-cleț)/cocléte (co-cle-) (pop.) s. n./s. m., pl. cocléțe/cocléți
coclețelor
COCLÉȚ, coclețe, s. n. (Pop.) Element al războiului de țesut prin care se trec firele de urzeală. [Var.: cocléte (pl. cocleți) s. m.] – Et. nec. DOOM
!cocléț (co-cleț)/cocléte (co-cle-) (pop.) s. n./s. m., pl. cocléțe/cocléți
coclețul
COCLÉȚ, coclețe, s. n. (Pop.) Element al războiului de țesut prin care se trec firele de urzeală. [Var.: cocléte (pl. cocleți) s. m.] – Et. nec. DOOM
!cocléț (co-cleț)/cocléte (co-cle-) (pop.) s. n./s. m., pl. cocléțe/cocléți
coclețului
COCLÉȚ, coclețe, s. n. (Pop.) Element al războiului de țesut prin care se trec firele de urzeală. [Var.: cocléte (pl. cocleți) s. m.] – Et. nec. DOOM
!cocléț (co-cleț)/cocléte (co-cle-) (pop.) s. n./s. m., pl. cocléțe/cocléți
cocli
COCLÍ, pers. 3 coclește, vb. IV. 1. Refl. și intranz. (Despre obiecte de aramă) A se acoperi cu un strat de cocleală (1). ♦ (Despre alte obiecte metalice) A se oxida. 2. Refl. (Despre mâncăruri) A căpăta sau a avea cocleală (2). – Cf. bg. kotljasvam. DOOM
!coclí (a se ~) (a se oxida) (co-cli) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cocléște, imperf. 3 sg. se cocleá; conj. prez. 3 să se cocleáscă
coclind
COCLÍ, pers. 3 coclește, vb. IV. 1. Refl. și intranz. (Despre obiecte de aramă) A se acoperi cu un strat de cocleală (1). ♦ (Despre alte obiecte metalice) A se oxida. 2. Refl. (Despre mâncăruri) A căpăta sau a avea cocleală (2). – Cf. bg. kotljasvam. DOOM
!coclí (a se ~) (a se oxida) (co-cli) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cocléște, imperf. 3 sg. se cocleá; conj. prez. 3 să se cocleáscă
coclire
COCLÍ, pers. 3 coclește, vb. IV. 1. Refl. și intranz. (Despre obiecte de aramă) A se acoperi cu un strat de cocleală (1). ♦ (Despre alte obiecte metalice) A se oxida. 2. Refl. (Despre mâncăruri) A căpăta sau a avea cocleală (2). – Cf. bg. kotljasvam. DOOM
!coclí (a se ~) (a se oxida) (co-cli) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cocléște, imperf. 3 sg. se cocleá; conj. prez. 3 să se cocleáscă
coclire
COCLÍRE s. f. Acțiunea de a (se) cocli. – V. cocli. DOOM
coclíre (co-cli-) s. f., g.-d. art. coclírii
coclirea
COCLÍRE s. f. Acțiunea de a (se) cocli. – V. cocli. DOOM
coclíre (co-cli-) s. f., g.-d. art. coclírii
cocliri
COCLÍRE s. f. Acțiunea de a (se) cocli. – V. cocli. DOOM
coclíre (co-cli-) s. f., g.-d. art. coclírii
coclirii
COCLÍRE s. f. Acțiunea de a (se) cocli. – V. cocli. DOOM
coclíre (co-cli-) s. f., g.-d. art. coclírii
coclirile
COCLÍRE s. f. Acțiunea de a (se) cocli. – V. cocli. DOOM
coclíre (co-cli-) s. f., g.-d. art. coclírii
coclirilor
COCLÍRE s. f. Acțiunea de a (se) cocli. – V. cocli. DOOM
coclíre (co-cli-) s. f., g.-d. art. coclírii
cocliră
COCLÍ, pers. 3 coclește, vb. IV. 1. Refl. și intranz. (Despre obiecte de aramă) A se acoperi cu un strat de cocleală (1). ♦ (Despre alte obiecte metalice) A se oxida. 2. Refl. (Despre mâncăruri) A căpăta sau a avea cocleală (2). – Cf. bg. kotljasvam. DOOM
!coclí (a se ~) (a se oxida) (co-cli) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cocléște, imperf. 3 sg. se cocleá; conj. prez. 3 să se cocleáscă
coclise
COCLÍ, pers. 3 coclește, vb. IV. 1. Refl. și intranz. (Despre obiecte de aramă) A se acoperi cu un strat de cocleală (1). ♦ (Despre alte obiecte metalice) A se oxida. 2. Refl. (Despre mâncăruri) A căpăta sau a avea cocleală (2). – Cf. bg. kotljasvam. DOOM
!coclí (a se ~) (a se oxida) (co-cli) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cocléște, imperf. 3 sg. se cocleá; conj. prez. 3 să se cocleáscă
cocliseră
COCLÍ, pers. 3 coclește, vb. IV. 1. Refl. și intranz. (Despre obiecte de aramă) A se acoperi cu un strat de cocleală (1). ♦ (Despre alte obiecte metalice) A se oxida. 2. Refl. (Despre mâncăruri) A căpăta sau a avea cocleală (2). – Cf. bg. kotljasvam. DOOM
!coclí (a se ~) (a se oxida) (co-cli) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cocléște, imperf. 3 sg. se cocleá; conj. prez. 3 să se cocleáscă
coclit
COCLÍ, pers. 3 coclește, vb. IV. 1. Refl. și intranz. (Despre obiecte de aramă) A se acoperi cu un strat de cocleală (1). ♦ (Despre alte obiecte metalice) A se oxida. 2. Refl. (Despre mâncăruri) A căpăta sau a avea cocleală (2). – Cf. bg. kotljasvam. DOOM
!coclí (a se ~) (a se oxida) (co-cli) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cocléște, imperf. 3 sg. se cocleá; conj. prez. 3 să se cocleáscă
coclit
COCLÍT, -Ă, cocliți, -te, adj. 1. (Despre obiecte de aramă) Acoperit cu cocleală (1). ♦ (Despre obiecte metalice) Oxidat. 2. (Despre mâncăruri) Care a căpătat gust de cocleală (2). ♦ (Despre gură) Cu o senzație neplăcută, amară, ca de aramă coclită. ♦ (Despre gust) Specific coclelii; amar. – V. cocli.
coclita
COCLÍT, -Ă, cocliți, -te, adj. 1. (Despre obiecte de aramă) Acoperit cu cocleală (1). ♦ (Despre obiecte metalice) Oxidat. 2. (Despre mâncăruri) Care a căpătat gust de cocleală (2). ♦ (Despre gură) Cu o senzație neplăcută, amară, ca de aramă coclită. ♦ (Despre gust) Specific coclelii; amar. – V. cocli.
coclite
COCLÍT, -Ă, cocliți, -te, adj. 1. (Despre obiecte de aramă) Acoperit cu cocleală (1). ♦ (Despre obiecte metalice) Oxidat. 2. (Despre mâncăruri) Care a căpătat gust de cocleală (2). ♦ (Despre gură) Cu o senzație neplăcută, amară, ca de aramă coclită. ♦ (Despre gust) Specific coclelii; amar. – V. cocli.
coclitei
COCLÍT, -Ă, cocliți, -te, adj. 1. (Despre obiecte de aramă) Acoperit cu cocleală (1). ♦ (Despre obiecte metalice) Oxidat. 2. (Despre mâncăruri) Care a căpătat gust de cocleală (2). ♦ (Despre gură) Cu o senzație neplăcută, amară, ca de aramă coclită. ♦ (Despre gust) Specific coclelii; amar. – V. cocli.
coclitele
COCLÍT, -Ă, cocliți, -te, adj. 1. (Despre obiecte de aramă) Acoperit cu cocleală (1). ♦ (Despre obiecte metalice) Oxidat. 2. (Despre mâncăruri) Care a căpătat gust de cocleală (2). ♦ (Despre gură) Cu o senzație neplăcută, amară, ca de aramă coclită. ♦ (Despre gust) Specific coclelii; amar. – V. cocli.
coclitelor
COCLÍT, -Ă, cocliți, -te, adj. 1. (Despre obiecte de aramă) Acoperit cu cocleală (1). ♦ (Despre obiecte metalice) Oxidat. 2. (Despre mâncăruri) Care a căpătat gust de cocleală (2). ♦ (Despre gură) Cu o senzație neplăcută, amară, ca de aramă coclită. ♦ (Despre gust) Specific coclelii; amar. – V. cocli.
coclitul
COCLÍT, -Ă, cocliți, -te, adj. 1. (Despre obiecte de aramă) Acoperit cu cocleală (1). ♦ (Despre obiecte metalice) Oxidat. 2. (Despre mâncăruri) Care a căpătat gust de cocleală (2). ♦ (Despre gură) Cu o senzație neplăcută, amară, ca de aramă coclită. ♦ (Despre gust) Specific coclelii; amar. – V. cocli.
coclitului
COCLÍT, -Ă, cocliți, -te, adj. 1. (Despre obiecte de aramă) Acoperit cu cocleală (1). ♦ (Despre obiecte metalice) Oxidat. 2. (Despre mâncăruri) Care a căpătat gust de cocleală (2). ♦ (Despre gură) Cu o senzație neplăcută, amară, ca de aramă coclită. ♦ (Despre gust) Specific coclelii; amar. – V. cocli.
cocliți
COCLÍT, -Ă, cocliți, -te, adj. 1. (Despre obiecte de aramă) Acoperit cu cocleală (1). ♦ (Despre obiecte metalice) Oxidat. 2. (Despre mâncăruri) Care a căpătat gust de cocleală (2). ♦ (Despre gură) Cu o senzație neplăcută, amară, ca de aramă coclită. ♦ (Despre gust) Specific coclelii; amar. – V. cocli.
cocliții
COCLÍT, -Ă, cocliți, -te, adj. 1. (Despre obiecte de aramă) Acoperit cu cocleală (1). ♦ (Despre obiecte metalice) Oxidat. 2. (Despre mâncăruri) Care a căpătat gust de cocleală (2). ♦ (Despre gură) Cu o senzație neplăcută, amară, ca de aramă coclită. ♦ (Despre gust) Specific coclelii; amar. – V. cocli.
cocliților
COCLÍT, -Ă, cocliți, -te, adj. 1. (Despre obiecte de aramă) Acoperit cu cocleală (1). ♦ (Despre obiecte metalice) Oxidat. 2. (Despre mâncăruri) Care a căpătat gust de cocleală (2). ♦ (Despre gură) Cu o senzație neplăcută, amară, ca de aramă coclită. ♦ (Despre gust) Specific coclelii; amar. – V. cocli.
coco
coco3 s. m. invar. euro.
cocoană
CUCOÁNĂ, cucoane, s. f. 1. Termen de politețe dat unei femei (măritate); doamnă. 2. (Înv.) Fată tânără dintr-o familie domnitoare. [Var.: cocoánă, coánă s. f.] – Cf. ngr. kokkóna.
cocoară
CUCOÁRĂ s. f. v. cocor. DOOM
cocór s. m., pl. cocóri
cocoașa
COCOÁȘĂ, cocoașe, s. f. 1. Deformație patologică a trunchiului unui om, care constă într-o curbură (posterioară, anterioară sau laterală) a coloanei vertebrale, a coastelor sau a sternului; gheb1. 2. Protuberanță naturală de pe spinarea unor animale (cămilă, zebu), formată din rezerve de grăsime. – Cf. gogoașă. DOOM
cocoáșă s. f., art. cocoáșa, g.-d. art. cocoáșei; pl. cocoáșe
cocoașe
COCOÁȘĂ, cocoașe, s. f. 1. Deformație patologică a trunchiului unui om, care constă într-o curbură (posterioară, anterioară sau laterală) a coloanei vertebrale, a coastelor sau a sternului; gheb1. 2. Protuberanță naturală de pe spinarea unor animale (cămilă, zebu), formată din rezerve de grăsime. – Cf. gogoașă. DOOM
cocoáșă s. f., art. cocoáșa, g.-d. art. cocoáșei; pl. cocoáșe
cocoașei
COCOÁȘĂ, cocoașe, s. f. 1. Deformație patologică a trunchiului unui om, care constă într-o curbură (posterioară, anterioară sau laterală) a coloanei vertebrale, a coastelor sau a sternului; gheb1. 2. Protuberanță naturală de pe spinarea unor animale (cămilă, zebu), formată din rezerve de grăsime. – Cf. gogoașă. DOOM
cocoáșă s. f., art. cocoáșa, g.-d. art. cocoáșei; pl. cocoáșe
cocoașele
COCOÁȘĂ, cocoașe, s. f. 1. Deformație patologică a trunchiului unui om, care constă într-o curbură (posterioară, anterioară sau laterală) a coloanei vertebrale, a coastelor sau a sternului; gheb1. 2. Protuberanță naturală de pe spinarea unor animale (cămilă, zebu), formată din rezerve de grăsime. – Cf. gogoașă. DOOM
cocoáșă s. f., art. cocoáșa, g.-d. art. cocoáșei; pl. cocoáșe
cocoașelor
COCOÁȘĂ, cocoașe, s. f. 1. Deformație patologică a trunchiului unui om, care constă într-o curbură (posterioară, anterioară sau laterală) a coloanei vertebrale, a coastelor sau a sternului; gheb1. 2. Protuberanță naturală de pe spinarea unor animale (cămilă, zebu), formată din rezerve de grăsime. – Cf. gogoașă. DOOM
cocoáșă s. f., art. cocoáșa, g.-d. art. cocoáșei; pl. cocoáșe
cocoațe
COCOȚÁ, cocóț, vb. I. Tranz. și refl. A (se) urca pe ceva, a (se) așeza pe un loc mai ridicat. ♦ Fig. A promova într-un post sau la o situație nemeritată. [Prez. ind. și: cocoțez] – Et. nec. DOOM
cocoțá (a ~) vb., ind. prez. 3 cocoáță
cocoață
COCOȚÁ, cocóț, vb. I. Tranz. și refl. A (se) urca pe ceva, a (se) așeza pe un loc mai ridicat. ♦ Fig. A promova într-un post sau la o situație nemeritată. [Prez. ind. și: cocoțez] – Et. nec. DOOM
cocoțá (a ~) vb., ind. prez. 3 cocoáță
cocoficos
cocoficos, -oasă, cocoficoși, -oase adj. 1. care dă o importanță exagerată detaliilor, care despică firu-n patru. 2. prețios, pretențios.
cocolea
COCOLÍ, cocolesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) 1. A îmbrăca cu multe haine groase; a înfofoli. 2. A îngriji pe cineva în mod exagerat. ♦ Refl. A se complăcea în alintări; a se alinta. – Et. nec. DOOM
cocolí (a ~) (a alinta) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cocolésc, imperf. 3 sg. cocoleá; conj. prez. 3 să cocoleáscă
cocoleai
COCOLÍ, cocolesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) 1. A îmbrăca cu multe haine groase; a înfofoli. 2. A îngriji pe cineva în mod exagerat. ♦ Refl. A se complăcea în alintări; a se alinta. – Et. nec. DOOM
cocolí (a ~) (a alinta) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cocolésc, imperf. 3 sg. cocoleá; conj. prez. 3 să cocoleáscă
cocoleam
COCOLÍ, cocolesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) 1. A îmbrăca cu multe haine groase; a înfofoli. 2. A îngriji pe cineva în mod exagerat. ♦ Refl. A se complăcea în alintări; a se alinta. – Et. nec. DOOM
cocolí (a ~) (a alinta) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cocolésc, imperf. 3 sg. cocoleá; conj. prez. 3 să cocoleáscă
cocolească
COCOLÍ, cocolesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) 1. A îmbrăca cu multe haine groase; a înfofoli. 2. A îngriji pe cineva în mod exagerat. ♦ Refl. A se complăcea în alintări; a se alinta. – Et. nec. DOOM
cocolí (a ~) (a alinta) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cocolésc, imperf. 3 sg. cocoleá; conj. prez. 3 să cocoleáscă
cocoleau
COCOLÍ, cocolesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) 1. A îmbrăca cu multe haine groase; a înfofoli. 2. A îngriji pe cineva în mod exagerat. ♦ Refl. A se complăcea în alintări; a se alinta. – Et. nec. DOOM
cocolí (a ~) (a alinta) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cocolésc, imperf. 3 sg. cocoleá; conj. prez. 3 să cocoleáscă
cocoleați
COCOLÍ, cocolesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) 1. A îmbrăca cu multe haine groase; a înfofoli. 2. A îngriji pe cineva în mod exagerat. ♦ Refl. A se complăcea în alintări; a se alinta. – Et. nec. DOOM
cocolí (a ~) (a alinta) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cocolésc, imperf. 3 sg. cocoleá; conj. prez. 3 să cocoleáscă
cocolesc
COCOLÍ, cocolesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) 1. A îmbrăca cu multe haine groase; a înfofoli. 2. A îngriji pe cineva în mod exagerat. ♦ Refl. A se complăcea în alintări; a se alinta. – Et. nec. DOOM
cocolí (a ~) (a alinta) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cocolésc, imperf. 3 sg. cocoleá; conj. prez. 3 să cocoleáscă
cocolește
COCOLÍ, cocolesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) 1. A îmbrăca cu multe haine groase; a înfofoli. 2. A îngriji pe cineva în mod exagerat. ♦ Refl. A se complăcea în alintări; a se alinta. – Et. nec. DOOM
cocolí (a ~) (a alinta) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cocolésc, imperf. 3 sg. cocoleá; conj. prez. 3 să cocoleáscă
cocolești
COCOLÍ, cocolesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) 1. A îmbrăca cu multe haine groase; a înfofoli. 2. A îngriji pe cineva în mod exagerat. ♦ Refl. A se complăcea în alintări; a se alinta. – Et. nec. DOOM
cocolí (a ~) (a alinta) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cocolésc, imperf. 3 sg. cocoleá; conj. prez. 3 să cocoleáscă
cocoli
COCOLÍ, cocolesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) 1. A îmbrăca cu multe haine groase; a înfofoli. 2. A îngriji pe cineva în mod exagerat. ♦ Refl. A se complăcea în alintări; a se alinta. – Et. nec. DOOM
cocolí (a ~) (a alinta) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cocolésc, imperf. 3 sg. cocoleá; conj. prez. 3 să cocoleáscă
cocolii
COCOLÍ, cocolesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) 1. A îmbrăca cu multe haine groase; a înfofoli. 2. A îngriji pe cineva în mod exagerat. ♦ Refl. A se complăcea în alintări; a se alinta. – Et. nec. DOOM
cocolí (a ~) (a alinta) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cocolésc, imperf. 3 sg. cocoleá; conj. prez. 3 să cocoleáscă
cocolim
COCOLÍ, cocolesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) 1. A îmbrăca cu multe haine groase; a înfofoli. 2. A îngriji pe cineva în mod exagerat. ♦ Refl. A se complăcea în alintări; a se alinta. – Et. nec. DOOM
cocolí (a ~) (a alinta) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cocolésc, imperf. 3 sg. cocoleá; conj. prez. 3 să cocoleáscă
cocolind
COCOLÍ, cocolesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) 1. A îmbrăca cu multe haine groase; a înfofoli. 2. A îngriji pe cineva în mod exagerat. ♦ Refl. A se complăcea în alintări; a se alinta. – Et. nec. DOOM
cocolí (a ~) (a alinta) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cocolésc, imperf. 3 sg. cocoleá; conj. prez. 3 să cocoleáscă
cocolire
COCOLÍ, cocolesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) 1. A îmbrăca cu multe haine groase; a înfofoli. 2. A îngriji pe cineva în mod exagerat. ♦ Refl. A se complăcea în alintări; a se alinta. – Et. nec. DOOM
cocolí (a ~) (a alinta) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cocolésc, imperf. 3 sg. cocoleá; conj. prez. 3 să cocoleáscă
cocoliră
COCOLÍ, cocolesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) 1. A îmbrăca cu multe haine groase; a înfofoli. 2. A îngriji pe cineva în mod exagerat. ♦ Refl. A se complăcea în alintări; a se alinta. – Et. nec. DOOM
cocolí (a ~) (a alinta) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cocolésc, imperf. 3 sg. cocoleá; conj. prez. 3 să cocoleáscă
cocolirăm
COCOLÍ, cocolesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) 1. A îmbrăca cu multe haine groase; a înfofoli. 2. A îngriji pe cineva în mod exagerat. ♦ Refl. A se complăcea în alintări; a se alinta. – Et. nec. DOOM
cocolí (a ~) (a alinta) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cocolésc, imperf. 3 sg. cocoleá; conj. prez. 3 să cocoleáscă
cocolirăți
COCOLÍ, cocolesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) 1. A îmbrăca cu multe haine groase; a înfofoli. 2. A îngriji pe cineva în mod exagerat. ♦ Refl. A se complăcea în alintări; a se alinta. – Et. nec. DOOM
cocolí (a ~) (a alinta) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cocolésc, imperf. 3 sg. cocoleá; conj. prez. 3 să cocoleáscă
cocolise
COCOLÍ, cocolesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) 1. A îmbrăca cu multe haine groase; a înfofoli. 2. A îngriji pe cineva în mod exagerat. ♦ Refl. A se complăcea în alintări; a se alinta. – Et. nec. DOOM
cocolí (a ~) (a alinta) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cocolésc, imperf. 3 sg. cocoleá; conj. prez. 3 să cocoleáscă
cocolisem
COCOLÍ, cocolesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) 1. A îmbrăca cu multe haine groase; a înfofoli. 2. A îngriji pe cineva în mod exagerat. ♦ Refl. A se complăcea în alintări; a se alinta. – Et. nec. DOOM
cocolí (a ~) (a alinta) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cocolésc, imperf. 3 sg. cocoleá; conj. prez. 3 să cocoleáscă
cocoliseră
COCOLÍ, cocolesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) 1. A îmbrăca cu multe haine groase; a înfofoli. 2. A îngriji pe cineva în mod exagerat. ♦ Refl. A se complăcea în alintări; a se alinta. – Et. nec. DOOM
cocolí (a ~) (a alinta) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cocolésc, imperf. 3 sg. cocoleá; conj. prez. 3 să cocoleáscă
cocoliserăm
COCOLÍ, cocolesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) 1. A îmbrăca cu multe haine groase; a înfofoli. 2. A îngriji pe cineva în mod exagerat. ♦ Refl. A se complăcea în alintări; a se alinta. – Et. nec. DOOM
cocolí (a ~) (a alinta) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cocolésc, imperf. 3 sg. cocoleá; conj. prez. 3 să cocoleáscă
cocoliserăți
COCOLÍ, cocolesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) 1. A îmbrăca cu multe haine groase; a înfofoli. 2. A îngriji pe cineva în mod exagerat. ♦ Refl. A se complăcea în alintări; a se alinta. – Et. nec. DOOM
cocolí (a ~) (a alinta) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cocolésc, imperf. 3 sg. cocoleá; conj. prez. 3 să cocoleáscă
cocoliseși
COCOLÍ, cocolesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) 1. A îmbrăca cu multe haine groase; a înfofoli. 2. A îngriji pe cineva în mod exagerat. ♦ Refl. A se complăcea în alintări; a se alinta. – Et. nec. DOOM
cocolí (a ~) (a alinta) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cocolésc, imperf. 3 sg. cocoleá; conj. prez. 3 să cocoleáscă
cocoliseți
COCOLÍ, cocolesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) 1. A îmbrăca cu multe haine groase; a înfofoli. 2. A îngriji pe cineva în mod exagerat. ♦ Refl. A se complăcea în alintări; a se alinta. – Et. nec. DOOM
cocolí (a ~) (a alinta) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cocolésc, imperf. 3 sg. cocoleá; conj. prez. 3 să cocoleáscă
cocolit
COCOLÍ, cocolesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) 1. A îmbrăca cu multe haine groase; a înfofoli. 2. A îngriji pe cineva în mod exagerat. ♦ Refl. A se complăcea în alintări; a se alinta. – Et. nec. DOOM
cocolí (a ~) (a alinta) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cocolésc, imperf. 3 sg. cocoleá; conj. prez. 3 să cocoleáscă
cocolit
COCOLÍT, -Ă, cocoliți, -te, adj. (Pop. și fam.) 1. Îmbrăcat cu haine (prea) groase; înfofolit. 2. Care se bucură de îngrijiri exagerate. – V. cocoli.
cocolita
COCOLÍT, -Ă, cocoliți, -te, adj. (Pop. și fam.) 1. Îmbrăcat cu haine (prea) groase; înfofolit. 2. Care se bucură de îngrijiri exagerate. – V. cocoli.
cocolite
COCOLÍT, -Ă, cocoliți, -te, adj. (Pop. și fam.) 1. Îmbrăcat cu haine (prea) groase; înfofolit. 2. Care se bucură de îngrijiri exagerate. – V. cocoli.
cocolitei
COCOLÍT, -Ă, cocoliți, -te, adj. (Pop. și fam.) 1. Îmbrăcat cu haine (prea) groase; înfofolit. 2. Care se bucură de îngrijiri exagerate. – V. cocoli.
cocolitele
COCOLÍT, -Ă, cocoliți, -te, adj. (Pop. și fam.) 1. Îmbrăcat cu haine (prea) groase; înfofolit. 2. Care se bucură de îngrijiri exagerate. – V. cocoli.
cocolitelor
COCOLÍT, -Ă, cocoliți, -te, adj. (Pop. și fam.) 1. Îmbrăcat cu haine (prea) groase; înfofolit. 2. Care se bucură de îngrijiri exagerate. – V. cocoli.
cocolitul
COCOLÍT, -Ă, cocoliți, -te, adj. (Pop. și fam.) 1. Îmbrăcat cu haine (prea) groase; înfofolit. 2. Care se bucură de îngrijiri exagerate. – V. cocoli.
cocolitului
COCOLÍT, -Ă, cocoliți, -te, adj. (Pop. și fam.) 1. Îmbrăcat cu haine (prea) groase; înfofolit. 2. Care se bucură de îngrijiri exagerate. – V. cocoli.
cocoliși
COCOLÍ, cocolesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) 1. A îmbrăca cu multe haine groase; a înfofoli. 2. A îngriji pe cineva în mod exagerat. ♦ Refl. A se complăcea în alintări; a se alinta. – Et. nec. DOOM
cocolí (a ~) (a alinta) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cocolésc, imperf. 3 sg. cocoleá; conj. prez. 3 să cocoleáscă
cocoliți
COCOLÍ, cocolesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) 1. A îmbrăca cu multe haine groase; a înfofoli. 2. A îngriji pe cineva în mod exagerat. ♦ Refl. A se complăcea în alintări; a se alinta. – Et. nec. DOOM
cocolí (a ~) (a alinta) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cocolésc, imperf. 3 sg. cocoleá; conj. prez. 3 să cocoleáscă
cocoliți
COCOLÍT, -Ă, cocoliți, -te, adj. (Pop. și fam.) 1. Îmbrăcat cu haine (prea) groase; înfofolit. 2. Care se bucură de îngrijiri exagerate. – V. cocoli.
cocoliții
COCOLÍT, -Ă, cocoliți, -te, adj. (Pop. și fam.) 1. Îmbrăcat cu haine (prea) groase; înfofolit. 2. Care se bucură de îngrijiri exagerate. – V. cocoli.
cocoliților
COCOLÍT, -Ă, cocoliți, -te, adj. (Pop. și fam.) 1. Îmbrăcat cu haine (prea) groase; înfofolit. 2. Care se bucură de îngrijiri exagerate. – V. cocoli.
cocoloașă
COCOLOÁȘĂ s. f. v. cocoloș.
cocoloș
COCOLÓȘ, cocoloașe, s. n. Bucată dintr-o substanță căreia i s-a dat o formă aproape sferică; bulgăre, boț1, ghemotoc. ♦ Bulgăre mic și compact de făină, de mălai etc. rămas întărit (și nefiert) într-o mâncare care nu a fost bine amestecată. [Pl. și: (m.) cocoloși] – Formație onomatopeică. DOOM
cocolóș s. n./s. m., pl. cocoloáșe/cocolóși
cocoloș
COCOLÓȘ, cocoloașe, s. n. Bucată dintr-o substanță căreia i s-a dat o formă aproape sferică; bulgăre, boț1, ghemotoc. ♦ Bulgăre mic și compact de făină, de mălai etc. rămas întărit (și nefiert) într-o mâncare care nu a fost bine amestecată. [Pl. și: (m.) cocoloși] – Formație onomatopeică.
cocoloșea
COCOLOȘÍ, cocoloșesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face cocoloș, a (se) mototoli. 2. Tranz. A trece cu vederea sau a ascunde lipsurile, greșelile, faptele reprobabile ale cuiva. 3. Tranz. A răsfăța, a răzgâia. 4. Refl. și tranz. A (se) înfofoli. – Din cocoloș. DOOM
cocoloșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cocoloșésc, imperf. 3 sg. cocoloșeá; conj. prez. 3 să cocoloșeáscă
cocoloșeai
COCOLOȘÍ, cocoloșesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face cocoloș, a (se) mototoli. 2. Tranz. A trece cu vederea sau a ascunde lipsurile, greșelile, faptele reprobabile ale cuiva. 3. Tranz. A răsfăța, a răzgâia. 4. Refl. și tranz. A (se) înfofoli. – Din cocoloș. DOOM
cocoloșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cocoloșésc, imperf. 3 sg. cocoloșeá; conj. prez. 3 să cocoloșeáscă
cocoloșeala
COCOLOȘEÁLĂ, cocoloșeli, s. f. Cocoloșire. – Cocoloși + suf. -eală. DOOM
cocoloșeálă s. f., g.-d. art. cocoloșélii; pl. cocoloșéli
cocoloșeam
COCOLOȘÍ, cocoloșesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face cocoloș, a (se) mototoli. 2. Tranz. A trece cu vederea sau a ascunde lipsurile, greșelile, faptele reprobabile ale cuiva. 3. Tranz. A răsfăța, a răzgâia. 4. Refl. și tranz. A (se) înfofoli. – Din cocoloș. DOOM
cocoloșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cocoloșésc, imperf. 3 sg. cocoloșeá; conj. prez. 3 să cocoloșeáscă
cocoloșească
COCOLOȘÍ, cocoloșesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face cocoloș, a (se) mototoli. 2. Tranz. A trece cu vederea sau a ascunde lipsurile, greșelile, faptele reprobabile ale cuiva. 3. Tranz. A răsfăța, a răzgâia. 4. Refl. și tranz. A (se) înfofoli. – Din cocoloș. DOOM
cocoloșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cocoloșésc, imperf. 3 sg. cocoloșeá; conj. prez. 3 să cocoloșeáscă
cocoloșeau
COCOLOȘÍ, cocoloșesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face cocoloș, a (se) mototoli. 2. Tranz. A trece cu vederea sau a ascunde lipsurile, greșelile, faptele reprobabile ale cuiva. 3. Tranz. A răsfăța, a răzgâia. 4. Refl. și tranz. A (se) înfofoli. – Din cocoloș. DOOM
cocoloșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cocoloșésc, imperf. 3 sg. cocoloșeá; conj. prez. 3 să cocoloșeáscă
cocoloșeați
COCOLOȘÍ, cocoloșesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face cocoloș, a (se) mototoli. 2. Tranz. A trece cu vederea sau a ascunde lipsurile, greșelile, faptele reprobabile ale cuiva. 3. Tranz. A răsfăța, a răzgâia. 4. Refl. și tranz. A (se) înfofoli. – Din cocoloș. DOOM
cocoloșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cocoloșésc, imperf. 3 sg. cocoloșeá; conj. prez. 3 să cocoloșeáscă
cocoloșeli
COCOLOȘEÁLĂ, cocoloșeli, s. f. Cocoloșire. – Cocoloși + suf. -eală. DOOM
cocoloșeálă s. f., g.-d. art. cocoloșélii; pl. cocoloșéli
cocoloșelii
COCOLOȘEÁLĂ, cocoloșeli, s. f. Cocoloșire. – Cocoloși + suf. -eală. DOOM
cocoloșeálă s. f., g.-d. art. cocoloșélii; pl. cocoloșéli
cocoloșelile
COCOLOȘEÁLĂ, cocoloșeli, s. f. Cocoloșire. – Cocoloși + suf. -eală. DOOM
cocoloșeálă s. f., g.-d. art. cocoloșélii; pl. cocoloșéli
cocoloșelilor
COCOLOȘEÁLĂ, cocoloșeli, s. f. Cocoloșire. – Cocoloși + suf. -eală. DOOM
cocoloșeálă s. f., g.-d. art. cocoloșélii; pl. cocoloșéli
cocoloșesc
COCOLOȘÍ, cocoloșesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face cocoloș, a (se) mototoli. 2. Tranz. A trece cu vederea sau a ascunde lipsurile, greșelile, faptele reprobabile ale cuiva. 3. Tranz. A răsfăța, a răzgâia. 4. Refl. și tranz. A (se) înfofoli. – Din cocoloș. DOOM
cocoloșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cocoloșésc, imperf. 3 sg. cocoloșeá; conj. prez. 3 să cocoloșeáscă
cocoloșește
COCOLOȘÍ, cocoloșesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face cocoloș, a (se) mototoli. 2. Tranz. A trece cu vederea sau a ascunde lipsurile, greșelile, faptele reprobabile ale cuiva. 3. Tranz. A răsfăța, a răzgâia. 4. Refl. și tranz. A (se) înfofoli. – Din cocoloș. DOOM
cocoloșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cocoloșésc, imperf. 3 sg. cocoloșeá; conj. prez. 3 să cocoloșeáscă
cocoloșești
COCOLOȘÍ, cocoloșesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face cocoloș, a (se) mototoli. 2. Tranz. A trece cu vederea sau a ascunde lipsurile, greșelile, faptele reprobabile ale cuiva. 3. Tranz. A răsfăța, a răzgâia. 4. Refl. și tranz. A (se) înfofoli. – Din cocoloș. DOOM
cocoloșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cocoloșésc, imperf. 3 sg. cocoloșeá; conj. prez. 3 să cocoloșeáscă
cocoloși
COCOLOȘÍ, cocoloșesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face cocoloș, a (se) mototoli. 2. Tranz. A trece cu vederea sau a ascunde lipsurile, greșelile, faptele reprobabile ale cuiva. 3. Tranz. A răsfăța, a răzgâia. 4. Refl. și tranz. A (se) înfofoli. – Din cocoloș. DOOM
cocoloșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cocoloșésc, imperf. 3 sg. cocoloșeá; conj. prez. 3 să cocoloșeáscă
cocoloșii
COCOLOȘÍ, cocoloșesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face cocoloș, a (se) mototoli. 2. Tranz. A trece cu vederea sau a ascunde lipsurile, greșelile, faptele reprobabile ale cuiva. 3. Tranz. A răsfăța, a răzgâia. 4. Refl. și tranz. A (se) înfofoli. – Din cocoloș. DOOM
cocoloșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cocoloșésc, imperf. 3 sg. cocoloșeá; conj. prez. 3 să cocoloșeáscă
cocoloșim
COCOLOȘÍ, cocoloșesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face cocoloș, a (se) mototoli. 2. Tranz. A trece cu vederea sau a ascunde lipsurile, greșelile, faptele reprobabile ale cuiva. 3. Tranz. A răsfăța, a răzgâia. 4. Refl. și tranz. A (se) înfofoli. – Din cocoloș. DOOM
cocoloșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cocoloșésc, imperf. 3 sg. cocoloșeá; conj. prez. 3 să cocoloșeáscă
cocoloșind
COCOLOȘÍ, cocoloșesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face cocoloș, a (se) mototoli. 2. Tranz. A trece cu vederea sau a ascunde lipsurile, greșelile, faptele reprobabile ale cuiva. 3. Tranz. A răsfăța, a răzgâia. 4. Refl. și tranz. A (se) înfofoli. – Din cocoloș. DOOM
cocoloșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cocoloșésc, imperf. 3 sg. cocoloșeá; conj. prez. 3 să cocoloșeáscă
cocoloșire
COCOLOȘÍ, cocoloșesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face cocoloș, a (se) mototoli. 2. Tranz. A trece cu vederea sau a ascunde lipsurile, greșelile, faptele reprobabile ale cuiva. 3. Tranz. A răsfăța, a răzgâia. 4. Refl. și tranz. A (se) înfofoli. – Din cocoloș. DOOM
cocoloșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cocoloșésc, imperf. 3 sg. cocoloșeá; conj. prez. 3 să cocoloșeáscă
cocoloșire
COCOLOȘÍRE, cocoloșiri, s. f. Acțiunea de a (se) cocoloși; cocoloșeală. – V. cocoloși. DOOM
cocoloșíre s. f., g.-d. art. cocoloșírii; pl. cocoloșíri
cocoloșirea
COCOLOȘÍRE, cocoloșiri, s. f. Acțiunea de a (se) cocoloși; cocoloșeală. – V. cocoloși. DOOM
cocoloșíre s. f., g.-d. art. cocoloșírii; pl. cocoloșíri
cocoloșiri
COCOLOȘÍRE, cocoloșiri, s. f. Acțiunea de a (se) cocoloși; cocoloșeală. – V. cocoloși. DOOM
cocoloșíre s. f., g.-d. art. cocoloșírii; pl. cocoloșíri
cocoloșirii
COCOLOȘÍRE, cocoloșiri, s. f. Acțiunea de a (se) cocoloși; cocoloșeală. – V. cocoloși. DOOM
cocoloșíre s. f., g.-d. art. cocoloșírii; pl. cocoloșíri
cocoloșirile
COCOLOȘÍRE, cocoloșiri, s. f. Acțiunea de a (se) cocoloși; cocoloșeală. – V. cocoloși. DOOM
cocoloșíre s. f., g.-d. art. cocoloșírii; pl. cocoloșíri
cocoloșirilor
COCOLOȘÍRE, cocoloșiri, s. f. Acțiunea de a (se) cocoloși; cocoloșeală. – V. cocoloși. DOOM
cocoloșíre s. f., g.-d. art. cocoloșírii; pl. cocoloșíri
cocoloșiră
COCOLOȘÍ, cocoloșesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face cocoloș, a (se) mototoli. 2. Tranz. A trece cu vederea sau a ascunde lipsurile, greșelile, faptele reprobabile ale cuiva. 3. Tranz. A răsfăța, a răzgâia. 4. Refl. și tranz. A (se) înfofoli. – Din cocoloș. DOOM
cocoloșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cocoloșésc, imperf. 3 sg. cocoloșeá; conj. prez. 3 să cocoloșeáscă
cocoloșirăm
COCOLOȘÍ, cocoloșesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face cocoloș, a (se) mototoli. 2. Tranz. A trece cu vederea sau a ascunde lipsurile, greșelile, faptele reprobabile ale cuiva. 3. Tranz. A răsfăța, a răzgâia. 4. Refl. și tranz. A (se) înfofoli. – Din cocoloș. DOOM
cocoloșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cocoloșésc, imperf. 3 sg. cocoloșeá; conj. prez. 3 să cocoloșeáscă
cocoloșirăți
COCOLOȘÍ, cocoloșesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face cocoloș, a (se) mototoli. 2. Tranz. A trece cu vederea sau a ascunde lipsurile, greșelile, faptele reprobabile ale cuiva. 3. Tranz. A răsfăța, a răzgâia. 4. Refl. și tranz. A (se) înfofoli. – Din cocoloș. DOOM
cocoloșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cocoloșésc, imperf. 3 sg. cocoloșeá; conj. prez. 3 să cocoloșeáscă
cocoloșise
COCOLOȘÍ, cocoloșesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face cocoloș, a (se) mototoli. 2. Tranz. A trece cu vederea sau a ascunde lipsurile, greșelile, faptele reprobabile ale cuiva. 3. Tranz. A răsfăța, a răzgâia. 4. Refl. și tranz. A (se) înfofoli. – Din cocoloș. DOOM
cocoloșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cocoloșésc, imperf. 3 sg. cocoloșeá; conj. prez. 3 să cocoloșeáscă
cocoloșisem
COCOLOȘÍ, cocoloșesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face cocoloș, a (se) mototoli. 2. Tranz. A trece cu vederea sau a ascunde lipsurile, greșelile, faptele reprobabile ale cuiva. 3. Tranz. A răsfăța, a răzgâia. 4. Refl. și tranz. A (se) înfofoli. – Din cocoloș. DOOM
cocoloșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cocoloșésc, imperf. 3 sg. cocoloșeá; conj. prez. 3 să cocoloșeáscă
cocoloșiseră
COCOLOȘÍ, cocoloșesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face cocoloș, a (se) mototoli. 2. Tranz. A trece cu vederea sau a ascunde lipsurile, greșelile, faptele reprobabile ale cuiva. 3. Tranz. A răsfăța, a răzgâia. 4. Refl. și tranz. A (se) înfofoli. – Din cocoloș. DOOM
cocoloșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cocoloșésc, imperf. 3 sg. cocoloșeá; conj. prez. 3 să cocoloșeáscă
cocoloșiserăm
COCOLOȘÍ, cocoloșesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face cocoloș, a (se) mototoli. 2. Tranz. A trece cu vederea sau a ascunde lipsurile, greșelile, faptele reprobabile ale cuiva. 3. Tranz. A răsfăța, a răzgâia. 4. Refl. și tranz. A (se) înfofoli. – Din cocoloș. DOOM
cocoloșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cocoloșésc, imperf. 3 sg. cocoloșeá; conj. prez. 3 să cocoloșeáscă
cocoloșiserăți
COCOLOȘÍ, cocoloșesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face cocoloș, a (se) mototoli. 2. Tranz. A trece cu vederea sau a ascunde lipsurile, greșelile, faptele reprobabile ale cuiva. 3. Tranz. A răsfăța, a răzgâia. 4. Refl. și tranz. A (se) înfofoli. – Din cocoloș. DOOM
cocoloșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cocoloșésc, imperf. 3 sg. cocoloșeá; conj. prez. 3 să cocoloșeáscă
cocoloșiseși
COCOLOȘÍ, cocoloșesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face cocoloș, a (se) mototoli. 2. Tranz. A trece cu vederea sau a ascunde lipsurile, greșelile, faptele reprobabile ale cuiva. 3. Tranz. A răsfăța, a răzgâia. 4. Refl. și tranz. A (se) înfofoli. – Din cocoloș. DOOM
cocoloșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cocoloșésc, imperf. 3 sg. cocoloșeá; conj. prez. 3 să cocoloșeáscă
cocoloșiseți
COCOLOȘÍ, cocoloșesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face cocoloș, a (se) mototoli. 2. Tranz. A trece cu vederea sau a ascunde lipsurile, greșelile, faptele reprobabile ale cuiva. 3. Tranz. A răsfăța, a răzgâia. 4. Refl. și tranz. A (se) înfofoli. – Din cocoloș. DOOM
cocoloșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cocoloșésc, imperf. 3 sg. cocoloșeá; conj. prez. 3 să cocoloșeáscă
cocoloșit
COCOLOȘÍ, cocoloșesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face cocoloș, a (se) mototoli. 2. Tranz. A trece cu vederea sau a ascunde lipsurile, greșelile, faptele reprobabile ale cuiva. 3. Tranz. A răsfăța, a răzgâia. 4. Refl. și tranz. A (se) înfofoli. – Din cocoloș. DOOM
cocoloșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cocoloșésc, imperf. 3 sg. cocoloșeá; conj. prez. 3 să cocoloșeáscă
cocoloșit
COCOLOȘÍ, cocoloșesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face cocoloș, a (se) mototoli. 2. Tranz. A trece cu vederea sau a ascunde lipsurile, greșelile, faptele reprobabile ale cuiva. 3. Tranz. A răsfăța, a răzgâia. 4. Refl. și tranz. A (se) înfofoli. – Din cocoloș.
cocoloșiși
COCOLOȘÍ, cocoloșesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face cocoloș, a (se) mototoli. 2. Tranz. A trece cu vederea sau a ascunde lipsurile, greșelile, faptele reprobabile ale cuiva. 3. Tranz. A răsfăța, a răzgâia. 4. Refl. și tranz. A (se) înfofoli. – Din cocoloș. DOOM
cocoloșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cocoloșésc, imperf. 3 sg. cocoloșeá; conj. prez. 3 să cocoloșeáscă
cocoloșiți
COCOLOȘÍ, cocoloșesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face cocoloș, a (se) mototoli. 2. Tranz. A trece cu vederea sau a ascunde lipsurile, greșelile, faptele reprobabile ale cuiva. 3. Tranz. A răsfăța, a răzgâia. 4. Refl. și tranz. A (se) înfofoli. – Din cocoloș. DOOM
cocoloșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cocoloșésc, imperf. 3 sg. cocoloșeá; conj. prez. 3 să cocoloșeáscă
cocon
COCÓN2, coconi, s. m. Înveliș protector făcut din fire foarte subțiri, pe care le secretează larvele sau pupele unor insecte; spec. gogoașă. ♦ Înveliș protector făcut dintr-o substanță gelatinoasă care se solidifică și cu care își înfășoară ouăle unele animale nevertebrate. – Din fr. cocon. DOOM
cocón1 (înveliș protector al unor animale) s. m., pl. cocóni
cocon
CUCÓN s. m. v. cocon1. DOOM
cucón2 v. cocón2
coconar
COCONÁR, coconari, s. m. 1. Arbore conifer ornamental cu coroana în formă de umbrelă, care crește în regiunea mediteraneană (Pinus pinea). 2. (La pl.) Semințele comestibile, de formă ovală și cu gust de alune, ale coconarului (1). – Din ngr. kukunári. DOOM
coconár s. m., pl. coconári
coconari
COCONÁR, coconari, s. m. 1. Arbore conifer ornamental cu coroana în formă de umbrelă, care crește în regiunea mediteraneană (Pinus pinea). 2. (La pl.) Semințele comestibile, de formă ovală și cu gust de alune, ale coconarului (1). – Din ngr. kukunári. DOOM
coconár s. m., pl. coconári
coconarii
COCONÁR, coconari, s. m. 1. Arbore conifer ornamental cu coroana în formă de umbrelă, care crește în regiunea mediteraneană (Pinus pinea). 2. (La pl.) Semințele comestibile, de formă ovală și cu gust de alune, ale coconarului (1). – Din ngr. kukunári. DOOM
coconár s. m., pl. coconári
coconarilor
COCONÁR, coconari, s. m. 1. Arbore conifer ornamental cu coroana în formă de umbrelă, care crește în regiunea mediteraneană (Pinus pinea). 2. (La pl.) Semințele comestibile, de formă ovală și cu gust de alune, ale coconarului (1). – Din ngr. kukunári. DOOM
coconár s. m., pl. coconári
coconarul
COCONÁR, coconari, s. m. 1. Arbore conifer ornamental cu coroana în formă de umbrelă, care crește în regiunea mediteraneană (Pinus pinea). 2. (La pl.) Semințele comestibile, de formă ovală și cu gust de alune, ale coconarului (1). – Din ngr. kukunári. DOOM
coconár s. m., pl. coconári
coconarului
COCONÁR, coconari, s. m. 1. Arbore conifer ornamental cu coroana în formă de umbrelă, care crește în regiunea mediteraneană (Pinus pinea). 2. (La pl.) Semințele comestibile, de formă ovală și cu gust de alune, ale coconarului (1). – Din ngr. kukunári. DOOM
coconár s. m., pl. coconári
coconaș
CONÁȘ s. m. v. coconaș. DOOM
*conașul (înv.) s. m. art.
coconașe
CONÁȘ s. m. v. coconaș. DOOM
*conașul (înv.) s. m. art.
coconași
CONÁȘ s. m. v. coconaș. DOOM
*conașul (înv.) s. m. art.
coconașii
CONÁȘ s. m. v. coconaș. DOOM
*conașul (înv.) s. m. art.
coconașilor
CONÁȘ s. m. v. coconaș. DOOM
*conașul (înv.) s. m. art.
coconașul
CONÁȘ s. m. v. coconaș. DOOM
*conașul (înv.) s. m. art.
coconașule
CONÁȘ s. m. v. coconaș. DOOM
*conașul (înv.) s. m. art.
coconașului
CONÁȘ s. m. v. coconaș. DOOM
*conașul (înv.) s. m. art.
coconet
CUCONÉT, cuconeturi, s. n. (Fam.) (Mulțime de) cucoane (1), grup de doamne. [Var.: coconét s. n.] – Cucoană + suf. -et. DOOM
cuconét (fam.) s. n., pl. cuconéturi
coconi
CUCÓN s. m. v. cocon1. DOOM
cucón2 v. cocón2
coconi
CUCONÍ, cuconesc, vb. IV. 1. Tranz. A se adresa cuiva cu termenul de „cucoană, cucoane”. 2. Refl. (Depr.) A-și da aere de cucoană (sau de boier); a se îngâmfa. [Var.: coconí vb. IV] – Din cucon, (2) și din cucoană. DOOM
cuconí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cuconésc, imperf. 3 sg. cuconeá; conj. prez. 3 să cuconeáscă
coconiera
COCONIÉRĂ s.f. Centru de colectare a gogoșilor de mătase pentru filatură. [Pron. -ni-e-. / < fr. coconnière]. DOOM
coconiéră (-ni-e-) s. f., g.-d. art. coconiérei; pl. coconiére
coconiere
COCONIÉRĂ s.f. Centru de colectare a gogoșilor de mătase pentru filatură. [Pron. -ni-e-. / < fr. coconnière]. DOOM
coconiéră (-ni-e-) s. f., g.-d. art. coconiérei; pl. coconiére
coconierei
COCONIÉRĂ s.f. Centru de colectare a gogoșilor de mătase pentru filatură. [Pron. -ni-e-. / < fr. coconnière]. DOOM
coconiéră (-ni-e-) s. f., g.-d. art. coconiérei; pl. coconiére
coconierele
COCONIÉRĂ s.f. Centru de colectare a gogoșilor de mătase pentru filatură. [Pron. -ni-e-. / < fr. coconnière]. DOOM
coconiéră (-ni-e-) s. f., g.-d. art. coconiérei; pl. coconiére
coconierelor
COCONIÉRĂ s.f. Centru de colectare a gogoșilor de mătase pentru filatură. [Pron. -ni-e-. / < fr. coconnière]. DOOM
coconiéră (-ni-e-) s. f., g.-d. art. coconiérei; pl. coconiére
coconii
CUCÓN s. m. v. cocon1. DOOM
cucón2 v. cocón2
coconilor
CUCÓN s. m. v. cocon1. DOOM
cucón2 v. cocón2
coconire
COCONÍ vb. IV v. cuconi.
coconit
COCONÍ vb. IV v. cuconi.
coconiță
CUCONÍȚĂ, cuconițe, s. f. Diminutiv al lui cucoană (1). [Var.: coconíță, coníță s. f.] – Cucoană + suf. -iță. DOOM
cuconíță s. f., g.-d. art. cuconíței; pl. cuconíțe
cocontractant
COCONTRACTÁNT, -Ă s.m. și f. Fiecare dintre părțile care participă la un contract. [Cf. fr. cocontractant].
cocontractanta
COCONTRACTÁNT, -Ă s.m. și f. Fiecare dintre părțile care participă la un contract. [Cf. fr. cocontractant].
cocontractante
COCONTRACTÁNT, -Ă s.m. și f. Fiecare dintre părțile care participă la un contract. [Cf. fr. cocontractant].
cocontractantei
COCONTRACTÁNT, -Ă s.m. și f. Fiecare dintre părțile care participă la un contract. [Cf. fr. cocontractant].
cocontractantele
COCONTRACTÁNT, -Ă s.m. și f. Fiecare dintre părțile care participă la un contract. [Cf. fr. cocontractant].
cocontractantelor
COCONTRACTÁNT, -Ă s.m. și f. Fiecare dintre părțile care participă la un contract. [Cf. fr. cocontractant].
cocontractantul
COCONTRACTÁNT, -Ă s.m. și f. Fiecare dintre părțile care participă la un contract. [Cf. fr. cocontractant].
cocontractantului
COCONTRACTÁNT, -Ă s.m. și f. Fiecare dintre părțile care participă la un contract. [Cf. fr. cocontractant].
cocontractanți
COCONTRACTÁNT, -Ă s.m. și f. Fiecare dintre părțile care participă la un contract. [Cf. fr. cocontractant].
cocontractanții
COCONTRACTÁNT, -Ă s.m. și f. Fiecare dintre părțile care participă la un contract. [Cf. fr. cocontractant].
cocontractanților
COCONTRACTÁNT, -Ă s.m. și f. Fiecare dintre părțile care participă la un contract. [Cf. fr. cocontractant].
coconul
CUCÓN s. m. v. cocon1. DOOM
cucón2 v. cocón2
coconule
CUCÓN s. m. v. cocon1. DOOM
cucón2 v. cocón2
coconului
CUCÓN s. m. v. cocon1. DOOM
cucón2 v. cocón2
cocor
CUCOÁRĂ s. f. v. cocor. DOOM
cocór s. m., pl. cocóri
cocori
CUCOÁRĂ s. f. v. cocor. DOOM
cocór s. m., pl. cocóri
cocorii
CUCOÁRĂ s. f. v. cocor. DOOM
cocór s. m., pl. cocóri
cocorilor
CUCOÁRĂ s. f. v. cocor. DOOM
cocór s. m., pl. cocóri
cocoroși
COCOROȘÍ, cocoroșesc, vb. IV. Refl. (Rar) A-și da aere, importanță.
cocoroșire
COCOROȘÍ, cocoroșesc, vb. IV. Refl. (Rar) A-și da aere, importanță.
cocorul
CUCOÁRĂ s. f. v. cocor. DOOM
cocór s. m., pl. cocóri
cocorului
CUCOÁRĂ s. f. v. cocor. DOOM
cocór s. m., pl. cocóri
cocos
COCOTIÉR, cocotieri, s. m. Arbore tropical din familia palmierilor, cultivat mai ales pentru fructele sale comestibile (Cocos nucifera). [Pr.: -ti-er] – Din fr. cocotier. DOOM
cócos s. m.
cocostârc
COCOSTẤRC, cocostârci, s. m. (Ornit.) Barză. – Contaminare între cocor și stârc. DOOM
!cocostấrc (-cos-târc/-co-stârc) s. m., pl. cocostấrci
cocostârci
COCOSTẤRC, cocostârci, s. m. (Ornit.) Barză. – Contaminare între cocor și stârc. DOOM
!cocostấrc (-cos-târc/-co-stârc) s. m., pl. cocostấrci
cocostârcii
COCOSTẤRC, cocostârci, s. m. (Ornit.) Barză. – Contaminare între cocor și stârc. DOOM
!cocostấrc (-cos-târc/-co-stârc) s. m., pl. cocostấrci
cocostârcilor
COCOSTẤRC, cocostârci, s. m. (Ornit.) Barză. – Contaminare între cocor și stârc. DOOM
!cocostấrc (-cos-târc/-co-stârc) s. m., pl. cocostấrci
cocostârcul
COCOSTẤRC, cocostârci, s. m. (Ornit.) Barză. – Contaminare între cocor și stârc. DOOM
!cocostấrc (-cos-târc/-co-stârc) s. m., pl. cocostấrci
cocostârcului
COCOSTẤRC, cocostârci, s. m. (Ornit.) Barză. – Contaminare între cocor și stârc. DOOM
!cocostấrc (-cos-târc/-co-stârc) s. m., pl. cocostấrci
cocostârcă
COCOSTÎ́RCĂ, cocostîrce, s. f. (Rar) Femela cocostîrcului. Acest ticălos pădurar cu numele Peceneaga glăsui cocostîrca, ne-a găzdui multe veri, pe mine și pe soțul meu. SADOVEANU, O. A. II 178.
cocostîrc
COCOSTẤRC, cocostârci, s. m. (Ornit.) Barză. – Contaminare între cocor și stârc. DOOM
!cocostấrc (-cos-târc/-co-stârc) s. m., pl. cocostấrci
cocostîrci
COCOSTẤRC, cocostârci, s. m. (Ornit.) Barză. – Contaminare între cocor și stârc. DOOM
!cocostấrc (-cos-târc/-co-stârc) s. m., pl. cocostấrci
cocostîrcii
COCOSTẤRC, cocostârci, s. m. (Ornit.) Barză. – Contaminare între cocor și stârc. DOOM
!cocostấrc (-cos-târc/-co-stârc) s. m., pl. cocostấrci
cocostîrcilor
COCOSTẤRC, cocostârci, s. m. (Ornit.) Barză. – Contaminare între cocor și stârc. DOOM
!cocostấrc (-cos-târc/-co-stârc) s. m., pl. cocostấrci
cocostîrcul
COCOSTẤRC, cocostârci, s. m. (Ornit.) Barză. – Contaminare între cocor și stârc. DOOM
!cocostấrc (-cos-târc/-co-stârc) s. m., pl. cocostấrci
cocostîrcului
COCOSTẤRC, cocostârci, s. m. (Ornit.) Barză. – Contaminare între cocor și stârc. DOOM
!cocostấrc (-cos-târc/-co-stârc) s. m., pl. cocostấrci
cocosul
COCOTIÉR, cocotieri, s. m. Arbore tropical din familia palmierilor, cultivat mai ales pentru fructele sale comestibile (Cocos nucifera). [Pr.: -ti-er] – Din fr. cocotier. DOOM
cócos s. m.
cocosului
COCOTIÉR, cocotieri, s. m. Arbore tropical din familia palmierilor, cultivat mai ales pentru fructele sale comestibile (Cocos nucifera). [Pr.: -ti-er] – Din fr. cocotier. DOOM
cócos s. m.
cocota
COCÓTĂ, cocote, s. f. Femeie de moravuri ușoare; prostituată. – Din fr. cocotte. DOOM
cocótă s. f., g.-d. art. cocótei; pl. cocóte
cocote
COCÓTĂ, cocote, s. f. Femeie de moravuri ușoare; prostituată. – Din fr. cocotte. DOOM
cocótă s. f., g.-d. art. cocótei; pl. cocóte
cocotei
COCÓTĂ, cocote, s. f. Femeie de moravuri ușoare; prostituată. – Din fr. cocotte. DOOM
cocótă s. f., g.-d. art. cocótei; pl. cocóte
cocotele
COCÓTĂ, cocote, s. f. Femeie de moravuri ușoare; prostituată. – Din fr. cocotte. DOOM
cocótă s. f., g.-d. art. cocótei; pl. cocóte
cocotelor
COCÓTĂ, cocote, s. f. Femeie de moravuri ușoare; prostituată. – Din fr. cocotte. DOOM
cocótă s. f., g.-d. art. cocótei; pl. cocóte
cocotier
COCOTIÉR, cocotieri, s. m. Palmier, cu un buchet mare de frunze penate în vârful unei tulpini înalte, ale cărui fructe sunt nucile de cocos. (Cocos nucifera). [Pr.: -ti-er] – Din fr. cocotier. DOOM
cocotiér (-ti-er) s. m., pl. cocotiéri
cocotieri
COCOTIÉR, cocotieri, s. m. Palmier, cu un buchet mare de frunze penate în vârful unei tulpini înalte, ale cărui fructe sunt nucile de cocos. (Cocos nucifera). [Pr.: -ti-er] – Din fr. cocotier. DOOM
cocotiér (-ti-er) s. m., pl. cocotiéri
cocotierii
COCOTIÉR, cocotieri, s. m. Palmier, cu un buchet mare de frunze penate în vârful unei tulpini înalte, ale cărui fructe sunt nucile de cocos. (Cocos nucifera). [Pr.: -ti-er] – Din fr. cocotier. DOOM
cocotiér (-ti-er) s. m., pl. cocotiéri
cocotierilor
COCOTIÉR, cocotieri, s. m. Palmier, cu un buchet mare de frunze penate în vârful unei tulpini înalte, ale cărui fructe sunt nucile de cocos. (Cocos nucifera). [Pr.: -ti-er] – Din fr. cocotier. DOOM
cocotiér (-ti-er) s. m., pl. cocotiéri
cocotierul
COCOTIÉR, cocotieri, s. m. Palmier, cu un buchet mare de frunze penate în vârful unei tulpini înalte, ale cărui fructe sunt nucile de cocos. (Cocos nucifera). [Pr.: -ti-er] – Din fr. cocotier. DOOM
cocotiér (-ti-er) s. m., pl. cocotiéri
cocotierului
COCOTIÉR, cocotieri, s. m. Palmier, cu un buchet mare de frunze penate în vârful unei tulpini înalte, ale cărui fructe sunt nucile de cocos. (Cocos nucifera). [Pr.: -ti-er] – Din fr. cocotier. DOOM
cocotiér (-ti-er) s. m., pl. cocotiéri
cocovig
cocovig, cocovige s. n. penis.
cocoș
CUCÓȘ s. m. și n. v. cocoș. DOOM
cocóș2 (piesă la arme, la ciocane) s. n., pl. cocoáșe
cocoșa
COCOȘÁ, cocoșez, vb. I. Refl. A se gheboșa; a se încovoia*, a se gârbovi. ♦ Tranz. A face să capete cocoașă; a face să se încovoaie* sub apăsarea unei greutăți. ◊ Expr. (Fam.) A cocoșa (pe cineva) în bătaie = a bate foarte tare (pe cineva). – Din cocoașă. DOOM
cocoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 cocoșeáză, 1 pl. cocoșắm; conj. prez. 3 să cocoșéze; ger. cocoșấnd
cocoșai
COCOȘÁ, cocoșez, vb. I. Refl. A se gheboșa; a se încovoia*, a se gârbovi. ♦ Tranz. A face să capete cocoașă; a face să se încovoaie* sub apăsarea unei greutăți. ◊ Expr. (Fam.) A cocoșa (pe cineva) în bătaie = a bate foarte tare (pe cineva). – Din cocoașă. DOOM
cocoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 cocoșeáză, 1 pl. cocoșắm; conj. prez. 3 să cocoșéze; ger. cocoșấnd
cocoșam
COCOȘÁ, cocoșez, vb. I. Refl. A se gheboșa; a se încovoia*, a se gârbovi. ♦ Tranz. A face să capete cocoașă; a face să se încovoaie* sub apăsarea unei greutăți. ◊ Expr. (Fam.) A cocoșa (pe cineva) în bătaie = a bate foarte tare (pe cineva). – Din cocoașă. DOOM
cocoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 cocoșeáză, 1 pl. cocoșắm; conj. prez. 3 să cocoșéze; ger. cocoșấnd
cocoșar
COCOȘÁR, cocoșari, s. m. Pasăre din genul sturzilor, cu pene sure pe spate și castanii pe restul corpului, care vine la noi toamna (Turdus pilaris). – Din bg. kokošar. DOOM
cocoșár s. m., pl. cocoșári
cocoșare
COCOȘÁ, cocoșez, vb. I. Refl. A se gheboșa; a se încovoia*, a se gârbovi. ♦ Tranz. A face să capete cocoașă; a face să se încovoaie* sub apăsarea unei greutăți. ◊ Expr. (Fam.) A cocoșa (pe cineva) în bătaie = a bate foarte tare (pe cineva). – Din cocoașă. DOOM
cocoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 cocoșeáză, 1 pl. cocoșắm; conj. prez. 3 să cocoșéze; ger. cocoșấnd
cocoșare
COCOȘÁ, cocoșez, vb. I. Refl. A se gheboșa; a se încovoia, a se gârbovi. ♦ Tranz. A face să capete cocoașă; a face să se încovoaie sub apăsarea unei greutăți. ◊ Expr. (Fam.) A cocoșa (pe cineva) în bătaie = a bate foarte tare (pe cineva). – Din cocoașă.
cocoșari
COCOȘÁR, cocoșari, s. m. Pasăre din genul sturzilor, cu pene sure pe spate și castanii pe restul corpului, care vine la noi toamna (Turdus pilaris). – Din bg. kokošar. DOOM
cocoșár s. m., pl. cocoșári
cocoșarii
COCOȘÁR, cocoșari, s. m. Pasăre din genul sturzilor, cu pene sure pe spate și castanii pe restul corpului, care vine la noi toamna (Turdus pilaris). – Din bg. kokošar. DOOM
cocoșár s. m., pl. cocoșári
cocoșarilor
COCOȘÁR, cocoșari, s. m. Pasăre din genul sturzilor, cu pene sure pe spate și castanii pe restul corpului, care vine la noi toamna (Turdus pilaris). – Din bg. kokošar. DOOM
cocoșár s. m., pl. cocoșári
cocoșarul
COCOȘÁR, cocoșari, s. m. Pasăre din genul sturzilor, cu pene sure pe spate și castanii pe restul corpului, care vine la noi toamna (Turdus pilaris). – Din bg. kokošar. DOOM
cocoșár s. m., pl. cocoșári
cocoșarului
COCOȘÁR, cocoșari, s. m. Pasăre din genul sturzilor, cu pene sure pe spate și castanii pe restul corpului, care vine la noi toamna (Turdus pilaris). – Din bg. kokošar. DOOM
cocoșár s. m., pl. cocoșári
cocoșară
COCOȘÁ, cocoșez, vb. I. Refl. A se gheboșa; a se încovoia*, a se gârbovi. ♦ Tranz. A face să capete cocoașă; a face să se încovoaie* sub apăsarea unei greutăți. ◊ Expr. (Fam.) A cocoșa (pe cineva) în bătaie = a bate foarte tare (pe cineva). – Din cocoașă. DOOM
cocoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 cocoșeáză, 1 pl. cocoșắm; conj. prez. 3 să cocoșéze; ger. cocoșấnd
cocoșarăm
COCOȘÁ, cocoșez, vb. I. Refl. A se gheboșa; a se încovoia*, a se gârbovi. ♦ Tranz. A face să capete cocoașă; a face să se încovoaie* sub apăsarea unei greutăți. ◊ Expr. (Fam.) A cocoșa (pe cineva) în bătaie = a bate foarte tare (pe cineva). – Din cocoașă. DOOM
cocoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 cocoșeáză, 1 pl. cocoșắm; conj. prez. 3 să cocoșéze; ger. cocoșấnd
cocoșarăți
COCOȘÁ, cocoșez, vb. I. Refl. A se gheboșa; a se încovoia*, a se gârbovi. ♦ Tranz. A face să capete cocoașă; a face să se încovoaie* sub apăsarea unei greutăți. ◊ Expr. (Fam.) A cocoșa (pe cineva) în bătaie = a bate foarte tare (pe cineva). – Din cocoașă. DOOM
cocoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 cocoșeáză, 1 pl. cocoșắm; conj. prez. 3 să cocoșéze; ger. cocoșấnd
cocoșase
COCOȘÁ, cocoșez, vb. I. Refl. A se gheboșa; a se încovoia*, a se gârbovi. ♦ Tranz. A face să capete cocoașă; a face să se încovoaie* sub apăsarea unei greutăți. ◊ Expr. (Fam.) A cocoșa (pe cineva) în bătaie = a bate foarte tare (pe cineva). – Din cocoașă. DOOM
cocoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 cocoșeáză, 1 pl. cocoșắm; conj. prez. 3 să cocoșéze; ger. cocoșấnd
cocoșasem
COCOȘÁ, cocoșez, vb. I. Refl. A se gheboșa; a se încovoia*, a se gârbovi. ♦ Tranz. A face să capete cocoașă; a face să se încovoaie* sub apăsarea unei greutăți. ◊ Expr. (Fam.) A cocoșa (pe cineva) în bătaie = a bate foarte tare (pe cineva). – Din cocoașă. DOOM
cocoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 cocoșeáză, 1 pl. cocoșắm; conj. prez. 3 să cocoșéze; ger. cocoșấnd
cocoșaseră
COCOȘÁ, cocoșez, vb. I. Refl. A se gheboșa; a se încovoia*, a se gârbovi. ♦ Tranz. A face să capete cocoașă; a face să se încovoaie* sub apăsarea unei greutăți. ◊ Expr. (Fam.) A cocoșa (pe cineva) în bătaie = a bate foarte tare (pe cineva). – Din cocoașă. DOOM
cocoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 cocoșeáză, 1 pl. cocoșắm; conj. prez. 3 să cocoșéze; ger. cocoșấnd
cocoșaserăm
COCOȘÁ, cocoșez, vb. I. Refl. A se gheboșa; a se încovoia*, a se gârbovi. ♦ Tranz. A face să capete cocoașă; a face să se încovoaie* sub apăsarea unei greutăți. ◊ Expr. (Fam.) A cocoșa (pe cineva) în bătaie = a bate foarte tare (pe cineva). – Din cocoașă. DOOM
cocoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 cocoșeáză, 1 pl. cocoșắm; conj. prez. 3 să cocoșéze; ger. cocoșấnd
cocoșaserăți
COCOȘÁ, cocoșez, vb. I. Refl. A se gheboșa; a se încovoia*, a se gârbovi. ♦ Tranz. A face să capete cocoașă; a face să se încovoaie* sub apăsarea unei greutăți. ◊ Expr. (Fam.) A cocoșa (pe cineva) în bătaie = a bate foarte tare (pe cineva). – Din cocoașă. DOOM
cocoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 cocoșeáză, 1 pl. cocoșắm; conj. prez. 3 să cocoșéze; ger. cocoșấnd
cocoșaseși
COCOȘÁ, cocoșez, vb. I. Refl. A se gheboșa; a se încovoia*, a se gârbovi. ♦ Tranz. A face să capete cocoașă; a face să se încovoaie* sub apăsarea unei greutăți. ◊ Expr. (Fam.) A cocoșa (pe cineva) în bătaie = a bate foarte tare (pe cineva). – Din cocoașă. DOOM
cocoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 cocoșeáză, 1 pl. cocoșắm; conj. prez. 3 să cocoșéze; ger. cocoșấnd
cocoșaseți
COCOȘÁ, cocoșez, vb. I. Refl. A se gheboșa; a se încovoia*, a se gârbovi. ♦ Tranz. A face să capete cocoașă; a face să se încovoaie* sub apăsarea unei greutăți. ◊ Expr. (Fam.) A cocoșa (pe cineva) în bătaie = a bate foarte tare (pe cineva). – Din cocoașă. DOOM
cocoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 cocoșeáză, 1 pl. cocoșắm; conj. prez. 3 să cocoșéze; ger. cocoșấnd
cocoșat
COCOȘÁ, cocoșez, vb. I. Refl. A se gheboșa; a se încovoia*, a se gârbovi. ♦ Tranz. A face să capete cocoașă; a face să se încovoaie* sub apăsarea unei greutăți. ◊ Expr. (Fam.) A cocoșa (pe cineva) în bătaie = a bate foarte tare (pe cineva). – Din cocoașă. DOOM
cocoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 cocoșeáză, 1 pl. cocoșắm; conj. prez. 3 să cocoșéze; ger. cocoșấnd
cocoșat
COCOȘÁT, -Ă, cocoșați, -te, s. m. și f. (Persoană) care are cocoașă; ghebos. – V. cocoșa. DOOM
cocoșát adj. m., s. m., pl. cocoșáți; adj. f., s. f. cocoșátă, pl. cocoșáte
cocoșat
COCOȘÁT, -Ă, cocoșați, -te, s. m. și f. (Persoană) care are cocoașă; ghebos. – V. cocoșa. DOOM
cocoșát adj. m., s. m., pl. cocoșáți; adj. f., s. f. cocoșátă, pl. cocoșáte
cocoșata
COCOȘÁT, -Ă, cocoșați, -te, s. m. și f. (Persoană) care are cocoașă; ghebos. – V. cocoșa. DOOM
cocoșát adj. m., s. m., pl. cocoșáți; adj. f., s. f. cocoșátă, pl. cocoșáte
cocoșata
COCOȘÁT, -Ă, cocoșați, -te, s. m. și f. (Persoană) care are cocoașă; ghebos. – V. cocoșa. DOOM
cocoșát adj. m., s. m., pl. cocoșáți; adj. f., s. f. cocoșátă, pl. cocoșáte
cocoșate
COCOȘÁT, -Ă, cocoșați, -te, s. m. și f. (Persoană) care are cocoașă; ghebos. – V. cocoșa. DOOM
cocoșát adj. m., s. m., pl. cocoșáți; adj. f., s. f. cocoșátă, pl. cocoșáte
cocoșate
COCOȘÁT, -Ă, cocoșați, -te, s. m. și f. (Persoană) care are cocoașă; ghebos. – V. cocoșa. DOOM
cocoșát adj. m., s. m., pl. cocoșáți; adj. f., s. f. cocoșátă, pl. cocoșáte
cocoșatei
COCOȘÁT, -Ă, cocoșați, -te, s. m. și f. (Persoană) care are cocoașă; ghebos. – V. cocoșa. DOOM
cocoșát adj. m., s. m., pl. cocoșáți; adj. f., s. f. cocoșátă, pl. cocoșáte
cocoșatei
COCOȘÁT, -Ă, cocoșați, -te, s. m. și f. (Persoană) care are cocoașă; ghebos. – V. cocoșa. DOOM
cocoșát adj. m., s. m., pl. cocoșáți; adj. f., s. f. cocoșátă, pl. cocoșáte
cocoșatele
COCOȘÁT, -Ă, cocoșați, -te, s. m. și f. (Persoană) care are cocoașă; ghebos. – V. cocoșa. DOOM
cocoșát adj. m., s. m., pl. cocoșáți; adj. f., s. f. cocoșátă, pl. cocoșáte
cocoșatele
COCOȘÁT, -Ă, cocoșați, -te, s. m. și f. (Persoană) care are cocoașă; ghebos. – V. cocoșa. DOOM
cocoșát adj. m., s. m., pl. cocoșáți; adj. f., s. f. cocoșátă, pl. cocoșáte
cocoșatelor
COCOȘÁT, -Ă, cocoșați, -te, s. m. și f. (Persoană) care are cocoașă; ghebos. – V. cocoșa. DOOM
cocoșát adj. m., s. m., pl. cocoșáți; adj. f., s. f. cocoșátă, pl. cocoșáte
cocoșatelor
COCOȘÁT, -Ă, cocoșați, -te, s. m. și f. (Persoană) care are cocoașă; ghebos. – V. cocoșa. DOOM
cocoșát adj. m., s. m., pl. cocoșáți; adj. f., s. f. cocoșátă, pl. cocoșáte
cocoșatul
COCOȘÁT, -Ă, cocoșați, -te, s. m. și f. (Persoană) care are cocoașă; ghebos. – V. cocoșa. DOOM
cocoșát adj. m., s. m., pl. cocoșáți; adj. f., s. f. cocoșátă, pl. cocoșáte
cocoșatul
COCOȘÁT, -Ă, cocoșați, -te, s. m. și f. (Persoană) care are cocoașă; ghebos. – V. cocoșa. DOOM
cocoșát adj. m., s. m., pl. cocoșáți; adj. f., s. f. cocoșátă, pl. cocoșáte
cocoșatului
COCOȘÁT, -Ă, cocoșați, -te, s. m. și f. (Persoană) care are cocoașă; ghebos. – V. cocoșa. DOOM
cocoșát adj. m., s. m., pl. cocoșáți; adj. f., s. f. cocoșátă, pl. cocoșáte
cocoșatului
COCOȘÁT, -Ă, cocoșați, -te, s. m. și f. (Persoană) care are cocoașă; ghebos. – V. cocoșa. DOOM
cocoșát adj. m., s. m., pl. cocoșáți; adj. f., s. f. cocoșátă, pl. cocoșáte
cocoșau
COCOȘÁ, cocoșez, vb. I. Refl. A se gheboșa; a se încovoia*, a se gârbovi. ♦ Tranz. A face să capete cocoașă; a face să se încovoaie* sub apăsarea unei greutăți. ◊ Expr. (Fam.) A cocoșa (pe cineva) în bătaie = a bate foarte tare (pe cineva). – Din cocoașă. DOOM
cocoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 cocoșeáză, 1 pl. cocoșắm; conj. prez. 3 să cocoșéze; ger. cocoșấnd
cocoșași
COCOȘÁ, cocoșez, vb. I. Refl. A se gheboșa; a se încovoia*, a se gârbovi. ♦ Tranz. A face să capete cocoașă; a face să se încovoaie* sub apăsarea unei greutăți. ◊ Expr. (Fam.) A cocoșa (pe cineva) în bătaie = a bate foarte tare (pe cineva). – Din cocoașă. DOOM
cocoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 cocoșeáză, 1 pl. cocoșắm; conj. prez. 3 să cocoșéze; ger. cocoșấnd
cocoșați
COCOȘÁ, cocoșez, vb. I. Refl. A se gheboșa; a se încovoia*, a se gârbovi. ♦ Tranz. A face să capete cocoașă; a face să se încovoaie* sub apăsarea unei greutăți. ◊ Expr. (Fam.) A cocoșa (pe cineva) în bătaie = a bate foarte tare (pe cineva). – Din cocoașă. DOOM
cocoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 cocoșeáză, 1 pl. cocoșắm; conj. prez. 3 să cocoșéze; ger. cocoșấnd
cocoșați
COCOȘÁT, -Ă, cocoșați, -te, s. m. și f. (Persoană) care are cocoașă; ghebos. – V. cocoșa. DOOM
cocoșát adj. m., s. m., pl. cocoșáți; adj. f., s. f. cocoșátă, pl. cocoșáte
cocoșați
COCOȘÁT, -Ă, cocoșați, -te, s. m. și f. (Persoană) care are cocoașă; ghebos. – V. cocoșa. DOOM
cocoșát adj. m., s. m., pl. cocoșáți; adj. f., s. f. cocoșátă, pl. cocoșáte
cocoșații
COCOȘÁT, -Ă, cocoșați, -te, s. m. și f. (Persoană) care are cocoașă; ghebos. – V. cocoșa. DOOM
cocoșát adj. m., s. m., pl. cocoșáți; adj. f., s. f. cocoșátă, pl. cocoșáte
cocoșații
COCOȘÁT, -Ă, cocoșați, -te, s. m. și f. (Persoană) care are cocoașă; ghebos. – V. cocoșa. DOOM
cocoșát adj. m., s. m., pl. cocoșáți; adj. f., s. f. cocoșátă, pl. cocoșáte
cocoșaților
COCOȘÁT, -Ă, cocoșați, -te, s. m. și f. (Persoană) care are cocoașă; ghebos. – V. cocoșa. DOOM
cocoșát adj. m., s. m., pl. cocoșáți; adj. f., s. f. cocoșátă, pl. cocoșáte
cocoșaților
COCOȘÁT, -Ă, cocoșați, -te, s. m. și f. (Persoană) care are cocoașă; ghebos. – V. cocoșa. DOOM
cocoșát adj. m., s. m., pl. cocoșáți; adj. f., s. f. cocoșátă, pl. cocoșáte
cocoșea
cocoși, cocoșesc v. r. a se grozăvi, a se fuduli.
cocoșeai
cocoși, cocoșesc v. r. a se grozăvi, a se fuduli.
cocoșeam
cocoși, cocoșesc v. r. a se grozăvi, a se fuduli.
cocoșeasca
COCOȘÉSC, -EÁSCĂ, cocoșești, adj. De cocoș (I), al cocoșului. – Cocoș + suf. -esc.
cocoșească
cocoși, cocoșesc v. r. a se grozăvi, a se fuduli.
cocoșeau
cocoși, cocoșesc v. r. a se grozăvi, a se fuduli.
cocoșează
COCOȘÁ, cocoșez, vb. I. Refl. A se gheboșa; a se încovoia*, a se gârbovi. ♦ Tranz. A face să capete cocoașă; a face să se încovoaie* sub apăsarea unei greutăți. ◊ Expr. (Fam.) A cocoșa (pe cineva) în bătaie = a bate foarte tare (pe cineva). – Din cocoașă. DOOM
cocoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 cocoșeáză, 1 pl. cocoșắm; conj. prez. 3 să cocoșéze; ger. cocoșấnd
cocoșeați
cocoși, cocoșesc v. r. a se grozăvi, a se fuduli.
cocoșei
COCOȘÉL, cocoșei, s. m. 1. Diminutiv al lui cocoș (I*). ◊ Compus: cocoșel-de-câmp = plantă erbacee cu flori roșii-cărămizii; ruscuță (Adonis aestivalis). 2. (Fam.) Monedă franceză de aur (în valoare de 20 de franci) pe care este gravat un cocoș (I); p. gener. monedă de aur. 3. (Reg.; la pl.) Floricele (de mâncat). – Cocoș + suf. -el. DOOM
cocoșél s. m., pl. cocoșéi, art. cocoșéii
cocoșeii
COCOȘÉL, cocoșei, s. m. 1. Diminutiv al lui cocoș (I*). ◊ Compus: cocoșel-de-câmp = plantă erbacee cu flori roșii-cărămizii; ruscuță (Adonis aestivalis). 2. (Fam.) Monedă franceză de aur (în valoare de 20 de franci) pe care este gravat un cocoș (I); p. gener. monedă de aur. 3. (Reg.; la pl.) Floricele (de mâncat). – Cocoș + suf. -el. DOOM
cocoșél s. m., pl. cocoșéi, art. cocoșéii
cocoșeilor
COCOȘÉL, cocoșei, s. m. 1. Diminutiv al lui cocoș (I*). ◊ Compus: cocoșel-de-câmp = plantă erbacee cu flori roșii-cărămizii; ruscuță (Adonis aestivalis). 2. (Fam.) Monedă franceză de aur (în valoare de 20 de franci) pe care este gravat un cocoș (I); p. gener. monedă de aur. 3. (Reg.; la pl.) Floricele (de mâncat). – Cocoș + suf. -el. DOOM
cocoșél s. m., pl. cocoșéi, art. cocoșéii
cocoșel
COCOȘÉL, cocoșei, s. m. 1. Diminutiv al lui cocoș (I*). ◊ Compus: cocoșel-de-câmp = plantă erbacee cu flori roșii-cărămizii; ruscuță (Adonis aestivalis). 2. (Fam.) Monedă franceză de aur (în valoare de 20 de franci) pe care este gravat un cocoș (I); p. gener. monedă de aur. 3. (Reg.; la pl.) Floricele (de mâncat). – Cocoș + suf. -el. DOOM
cocoșél s. m., pl. cocoșéi, art. cocoșéii
cocoșelul
COCOȘÉL, cocoșei, s. m. 1. Diminutiv al lui cocoș (I*). ◊ Compus: cocoșel-de-câmp = plantă erbacee cu flori roșii-cărămizii; ruscuță (Adonis aestivalis). 2. (Fam.) Monedă franceză de aur (în valoare de 20 de franci) pe care este gravat un cocoș (I); p. gener. monedă de aur. 3. (Reg.; la pl.) Floricele (de mâncat). – Cocoș + suf. -el. DOOM
cocoșél s. m., pl. cocoșéi, art. cocoșéii
cocoșelului
COCOȘÉL, cocoșei, s. m. 1. Diminutiv al lui cocoș (I*). ◊ Compus: cocoșel-de-câmp = plantă erbacee cu flori roșii-cărămizii; ruscuță (Adonis aestivalis). 2. (Fam.) Monedă franceză de aur (în valoare de 20 de franci) pe care este gravat un cocoș (I); p. gener. monedă de aur. 3. (Reg.; la pl.) Floricele (de mâncat). – Cocoș + suf. -el. DOOM
cocoșél s. m., pl. cocoșéi, art. cocoșéii
cocoșesc
COCOȘÉSC, -EÁSCĂ, cocoșești, adj. De cocoș (I), al cocoșului. – Cocoș + suf. -esc.
cocoșesc
cocoși, cocoșesc v. r. a se grozăvi, a se fuduli.
cocoșescul
COCOȘÉSC, -EÁSCĂ, cocoșești, adj. De cocoș (I), al cocoșului. – Cocoș + suf. -esc.
cocoșescului
COCOȘÉSC, -EÁSCĂ, cocoșești, adj. De cocoș (I), al cocoșului. – Cocoș + suf. -esc.
cocoșez
COCOȘÁ, cocoșez, vb. I. Refl. A se gheboșa; a se încovoia*, a se gârbovi. ♦ Tranz. A face să capete cocoașă; a face să se încovoaie* sub apăsarea unei greutăți. ◊ Expr. (Fam.) A cocoșa (pe cineva) în bătaie = a bate foarte tare (pe cineva). – Din cocoașă. DOOM
cocoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 cocoșeáză, 1 pl. cocoșắm; conj. prez. 3 să cocoșéze; ger. cocoșấnd
cocoșeze
COCOȘÁ, cocoșez, vb. I. Refl. A se gheboșa; a se încovoia*, a se gârbovi. ♦ Tranz. A face să capete cocoașă; a face să se încovoaie* sub apăsarea unei greutăți. ◊ Expr. (Fam.) A cocoșa (pe cineva) în bătaie = a bate foarte tare (pe cineva). – Din cocoașă. DOOM
cocoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 cocoșeáză, 1 pl. cocoșắm; conj. prez. 3 să cocoșéze; ger. cocoșấnd
cocoșezi
COCOȘÁ, cocoșez, vb. I. Refl. A se gheboșa; a se încovoia*, a se gârbovi. ♦ Tranz. A face să capete cocoașă; a face să se încovoaie* sub apăsarea unei greutăți. ◊ Expr. (Fam.) A cocoșa (pe cineva) în bătaie = a bate foarte tare (pe cineva). – Din cocoașă. DOOM
cocoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 cocoșeáză, 1 pl. cocoșắm; conj. prez. 3 să cocoșéze; ger. cocoșấnd
cocoșește
CUCOȘÉȘTE adv. v. cocoșește. DOOM
cocoșéște adv.
cocoșește
cocoși, cocoșesc v. r. a se grozăvi, a se fuduli.
cocoșești
COCOȘÉSC, -EÁSCĂ, cocoșești, adj. De cocoș (I), al cocoșului. – Cocoș + suf. -esc.
cocoșești
cocoși, cocoșesc v. r. a se grozăvi, a se fuduli.
cocoșeștii
COCOȘÉSC, -EÁSCĂ, cocoșești, adj. De cocoș (I), al cocoșului. – Cocoș + suf. -esc.
cocoșeștile
COCOȘÉSC, -EÁSCĂ, cocoșești, adj. De cocoș (I), al cocoșului. – Cocoș + suf. -esc.
cocoșeștilor
COCOȘÉSC, -EÁSCĂ, cocoșești, adj. De cocoș (I), al cocoșului. – Cocoș + suf. -esc.
cocoși
CUCÓȘ s. m. și n. v. cocoș. DOOM
cocóș2 (piesă la arme, la ciocane) s. n., pl. cocoáșe
cocoși
cocoși, cocoșesc v. r. a se grozăvi, a se fuduli.
cocoșii
CUCÓȘ s. m. și n. v. cocoș. DOOM
cocóș2 (piesă la arme, la ciocane) s. n., pl. cocoáșe
cocoșii
cocoși, cocoșesc v. r. a se grozăvi, a se fuduli.
cocoșilor
CUCÓȘ s. m. și n. v. cocoș. DOOM
cocóș2 (piesă la arme, la ciocane) s. n., pl. cocoáșe
cocoșim
cocoși, cocoșesc v. r. a se grozăvi, a se fuduli.
cocoșind
cocoși, cocoșesc v. r. a se grozăvi, a se fuduli.
cocoșire
cocoși, cocoșesc v. r. a se grozăvi, a se fuduli.
cocoșiră
cocoși, cocoșesc v. r. a se grozăvi, a se fuduli.
cocoșirăm
cocoși, cocoșesc v. r. a se grozăvi, a se fuduli.
cocoșirăți
cocoși, cocoșesc v. r. a se grozăvi, a se fuduli.
cocoșise
cocoși, cocoșesc v. r. a se grozăvi, a se fuduli.
cocoșisem
cocoși, cocoșesc v. r. a se grozăvi, a se fuduli.
cocoșiseră
cocoși, cocoșesc v. r. a se grozăvi, a se fuduli.
cocoșiserăm
cocoși, cocoșesc v. r. a se grozăvi, a se fuduli.
cocoșiserăți
cocoși, cocoșesc v. r. a se grozăvi, a se fuduli.
cocoșiseși
cocoși, cocoșesc v. r. a se grozăvi, a se fuduli.
cocoșiseți
cocoși, cocoșesc v. r. a se grozăvi, a se fuduli.
cocoșit
cocoși, cocoșesc v. r. a se grozăvi, a se fuduli.
cocoșiși
cocoși, cocoșesc v. r. a se grozăvi, a se fuduli.
cocoșiți
cocoși, cocoșesc v. r. a se grozăvi, a se fuduli.
cocoșneața
COCOȘNEÁȚĂ, cocoșnețe, s. f. (Ir.) Femeie cu pretenții, dar ridicolă prin purtări și îmbrăcăminte. – Contaminare între cocoană (sau coconiță) și fâșneață. DOOM
cocoșneáță s. f., g.-d. art. cocoșnéței; pl. cocoșnéțe
cocoșnețe
COCOȘNEÁȚĂ, cocoșnețe, s. f. (Ir.) Femeie cu pretenții, dar ridicolă prin purtări și îmbrăcăminte. – Contaminare între cocoană (sau coconiță) și fâșneață. DOOM
cocoșneáță s. f., g.-d. art. cocoșnéței; pl. cocoșnéțe
cocoșneței
COCOȘNEÁȚĂ, cocoșnețe, s. f. (Ir.) Femeie cu pretenții, dar ridicolă prin purtări și îmbrăcăminte. – Contaminare între cocoană (sau coconiță) și fâșneață. DOOM
cocoșneáță s. f., g.-d. art. cocoșnéței; pl. cocoșnéțe
cocoșnețele
COCOȘNEÁȚĂ, cocoșnețe, s. f. (Ir.) Femeie cu pretenții, dar ridicolă prin purtări și îmbrăcăminte. – Contaminare între cocoană (sau coconiță) și fâșneață. DOOM
cocoșneáță s. f., g.-d. art. cocoșnéței; pl. cocoșnéțe
cocoșnețelor
COCOȘNEÁȚĂ, cocoșnețe, s. f. (Ir.) Femeie cu pretenții, dar ridicolă prin purtări și îmbrăcăminte. – Contaminare între cocoană (sau coconiță) și fâșneață. DOOM
cocoșneáță s. f., g.-d. art. cocoșnéței; pl. cocoșnéțe
cocoșul
CUCÓȘ s. m. și n. v. cocoș. DOOM
cocóș2 (piesă la arme, la ciocane) s. n., pl. cocoáșe
cocoșule
CUCÓȘ s. m. și n. v. cocoș. DOOM
cocóș2 (piesă la arme, la ciocane) s. n., pl. cocoáșe
cocoșului
CUCÓȘ s. m. și n. v. cocoș. DOOM
cocóș2 (piesă la arme, la ciocane) s. n., pl. cocoáșe
cocoșând
COCOȘÁ, cocoșez, vb. I. Refl. A se gheboșa; a se încovoia*, a se gârbovi. ♦ Tranz. A face să capete cocoașă; a face să se încovoaie* sub apăsarea unei greutăți. ◊ Expr. (Fam.) A cocoșa (pe cineva) în bătaie = a bate foarte tare (pe cineva). – Din cocoașă. DOOM
cocoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 cocoșeáză, 1 pl. cocoșắm; conj. prez. 3 să cocoșéze; ger. cocoșấnd
cocoșînd
COCOȘÁ, cocoșez, vb. I. Refl. A se gheboșa; a se încovoia*, a se gârbovi. ♦ Tranz. A face să capete cocoașă; a face să se încovoaie* sub apăsarea unei greutăți. ◊ Expr. (Fam.) A cocoșa (pe cineva) în bătaie = a bate foarte tare (pe cineva). – Din cocoașă. DOOM
cocoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 cocoșeáză, 1 pl. cocoșắm; conj. prez. 3 să cocoșéze; ger. cocoșấnd
cocoț
COCOȚÁ, cocóț, vb. I. Tranz. și refl. A (se) urca pe ceva, a (se) așeza pe un loc mai ridicat. ♦ Fig. A promova într-un post sau la o situație nemeritată. [Prez. ind. și: cocoțez] – Et. nec. DOOM
cocoțá (a ~) vb., ind. prez. 3 cocoáță
cocoța
COCOȚÁ, cocóț, vb. I. Tranz. și refl. A (se) urca pe ceva, a (se) așeza pe un loc mai ridicat. ♦ Fig. A promova într-un post sau la o situație nemeritată. [Prez. ind. și: cocoțez] – Et. nec. DOOM
cocoțá (a ~) vb., ind. prez. 3 cocoáță
cocoța
COCOȚÁ, cocóț, vb. I. Tranz. și refl. A (se) urca pe ceva, a (se) așeza pe un loc mai ridicat. ♦ Fig. A promova într-un post sau la o situație nemeritată. [Prez. ind. și: cocoțez] – Et. nec.
cocoțai
COCOȚÁ, cocóț, vb. I. Tranz. și refl. A (se) urca pe ceva, a (se) așeza pe un loc mai ridicat. ♦ Fig. A promova într-un post sau la o situație nemeritată. [Prez. ind. și: cocoțez] – Et. nec. DOOM
cocoțá (a ~) vb., ind. prez. 3 cocoáță
cocoțam
COCOȚÁ, cocóț, vb. I. Tranz. și refl. A (se) urca pe ceva, a (se) așeza pe un loc mai ridicat. ♦ Fig. A promova într-un post sau la o situație nemeritată. [Prez. ind. și: cocoțez] – Et. nec. DOOM
cocoțá (a ~) vb., ind. prez. 3 cocoáță
cocoțare
COCOȚÁ, cocóț, vb. I. Tranz. și refl. A (se) urca pe ceva, a (se) așeza pe un loc mai ridicat. ♦ Fig. A promova într-un post sau la o situație nemeritată. [Prez. ind. și: cocoțez] – Et. nec. DOOM
cocoțá (a ~) vb., ind. prez. 3 cocoáță
cocoțară
COCOȚÁ, cocóț, vb. I. Tranz. și refl. A (se) urca pe ceva, a (se) așeza pe un loc mai ridicat. ♦ Fig. A promova într-un post sau la o situație nemeritată. [Prez. ind. și: cocoțez] – Et. nec. DOOM
cocoțá (a ~) vb., ind. prez. 3 cocoáță
cocoțarăm
COCOȚÁ, cocóț, vb. I. Tranz. și refl. A (se) urca pe ceva, a (se) așeza pe un loc mai ridicat. ♦ Fig. A promova într-un post sau la o situație nemeritată. [Prez. ind. și: cocoțez] – Et. nec. DOOM
cocoțá (a ~) vb., ind. prez. 3 cocoáță
cocoțarăți
COCOȚÁ, cocóț, vb. I. Tranz. și refl. A (se) urca pe ceva, a (se) așeza pe un loc mai ridicat. ♦ Fig. A promova într-un post sau la o situație nemeritată. [Prez. ind. și: cocoțez] – Et. nec. DOOM
cocoțá (a ~) vb., ind. prez. 3 cocoáță
cocoțase
COCOȚÁ, cocóț, vb. I. Tranz. și refl. A (se) urca pe ceva, a (se) așeza pe un loc mai ridicat. ♦ Fig. A promova într-un post sau la o situație nemeritată. [Prez. ind. și: cocoțez] – Et. nec. DOOM
cocoțá (a ~) vb., ind. prez. 3 cocoáță
cocoțasem
COCOȚÁ, cocóț, vb. I. Tranz. și refl. A (se) urca pe ceva, a (se) așeza pe un loc mai ridicat. ♦ Fig. A promova într-un post sau la o situație nemeritată. [Prez. ind. și: cocoțez] – Et. nec. DOOM
cocoțá (a ~) vb., ind. prez. 3 cocoáță
cocoțaseră
COCOȚÁ, cocóț, vb. I. Tranz. și refl. A (se) urca pe ceva, a (se) așeza pe un loc mai ridicat. ♦ Fig. A promova într-un post sau la o situație nemeritată. [Prez. ind. și: cocoțez] – Et. nec. DOOM
cocoțá (a ~) vb., ind. prez. 3 cocoáță
cocoțaserăm
COCOȚÁ, cocóț, vb. I. Tranz. și refl. A (se) urca pe ceva, a (se) așeza pe un loc mai ridicat. ♦ Fig. A promova într-un post sau la o situație nemeritată. [Prez. ind. și: cocoțez] – Et. nec. DOOM
cocoțá (a ~) vb., ind. prez. 3 cocoáță
cocoțaserăți
COCOȚÁ, cocóț, vb. I. Tranz. și refl. A (se) urca pe ceva, a (se) așeza pe un loc mai ridicat. ♦ Fig. A promova într-un post sau la o situație nemeritată. [Prez. ind. și: cocoțez] – Et. nec. DOOM
cocoțá (a ~) vb., ind. prez. 3 cocoáță
cocoțaseși
COCOȚÁ, cocóț, vb. I. Tranz. și refl. A (se) urca pe ceva, a (se) așeza pe un loc mai ridicat. ♦ Fig. A promova într-un post sau la o situație nemeritată. [Prez. ind. și: cocoțez] – Et. nec. DOOM
cocoțá (a ~) vb., ind. prez. 3 cocoáță
cocoțaseți
COCOȚÁ, cocóț, vb. I. Tranz. și refl. A (se) urca pe ceva, a (se) așeza pe un loc mai ridicat. ♦ Fig. A promova într-un post sau la o situație nemeritată. [Prez. ind. și: cocoțez] – Et. nec. DOOM
cocoțá (a ~) vb., ind. prez. 3 cocoáță
cocoțat
COCOȚÁ, cocóț, vb. I. Tranz. și refl. A (se) urca pe ceva, a (se) așeza pe un loc mai ridicat. ♦ Fig. A promova într-un post sau la o situație nemeritată. [Prez. ind. și: cocoțez] – Et. nec. DOOM
cocoțá (a ~) vb., ind. prez. 3 cocoáță
cocoțat
COCOȚÁ, cocóț, vb. I. Tranz. și refl. A (se) urca pe ceva, a (se) așeza pe un loc mai ridicat. ♦ Fig. A promova într-un post sau la o situație nemeritată. [Prez. ind. și: cocoțez] – Et. nec.
cocoțau
COCOȚÁ, cocóț, vb. I. Tranz. și refl. A (se) urca pe ceva, a (se) așeza pe un loc mai ridicat. ♦ Fig. A promova într-un post sau la o situație nemeritată. [Prez. ind. și: cocoțez] – Et. nec. DOOM
cocoțá (a ~) vb., ind. prez. 3 cocoáță
cocoțași
COCOȚÁ, cocóț, vb. I. Tranz. și refl. A (se) urca pe ceva, a (se) așeza pe un loc mai ridicat. ♦ Fig. A promova într-un post sau la o situație nemeritată. [Prez. ind. și: cocoțez] – Et. nec. DOOM
cocoțá (a ~) vb., ind. prez. 3 cocoáță
cocoțați
COCOȚÁ, cocóț, vb. I. Tranz. și refl. A (se) urca pe ceva, a (se) așeza pe un loc mai ridicat. ♦ Fig. A promova într-un post sau la o situație nemeritată. [Prez. ind. și: cocoțez] – Et. nec. DOOM
cocoțá (a ~) vb., ind. prez. 3 cocoáță
cocoți
COCOȚÁ, cocóț, vb. I. Tranz. și refl. A (se) urca pe ceva, a (se) așeza pe un loc mai ridicat. ♦ Fig. A promova într-un post sau la o situație nemeritată. [Prez. ind. și: cocoțez] – Et. nec. DOOM
cocoțá (a ~) vb., ind. prez. 3 cocoáță
cocoțând
COCOȚÁ, cocóț, vb. I. Tranz. și refl. A (se) urca pe ceva, a (se) așeza pe un loc mai ridicat. ♦ Fig. A promova într-un post sau la o situație nemeritată. [Prez. ind. și: cocoțez] – Et. nec. DOOM
cocoțá (a ~) vb., ind. prez. 3 cocoáță
cocoțînd
COCOȚÁ, cocóț, vb. I. Tranz. și refl. A (se) urca pe ceva, a (se) așeza pe un loc mai ridicat. ♦ Fig. A promova într-un post sau la o situație nemeritată. [Prez. ind. și: cocoțez] – Et. nec. DOOM
cocoțá (a ~) vb., ind. prez. 3 cocoáță
cocpit
CÓCPIT s.n. v. cockpit.
cocpit
CÓCPIT s.n. v. cockpit.
cocreatoare
COCREATÓR, -OÁRE s.m. și f. Cel care creează (ceva) împreună cu un altul. [Pron. -cre-a-. / et. incertă].
cocreatoarea
COCREATÓR, -OÁRE s.m. și f. Cel care creează (ceva) împreună cu un altul. [Pron. -cre-a-. / et. incertă].
cocreatoarei
COCREATÓR, -OÁRE s.m. și f. Cel care creează (ceva) împreună cu un altul. [Pron. -cre-a-. / et. incertă].
cocreatoarele
COCREATÓR, -OÁRE s.m. și f. Cel care creează (ceva) împreună cu un altul. [Pron. -cre-a-. / et. incertă].
cocreatoarelor
COCREATÓR, -OÁRE s.m. și f. Cel care creează (ceva) împreună cu un altul. [Pron. -cre-a-. / et. incertă].
cocreator
COCREATÓR, -OÁRE s.m. și f. Cel care creează (ceva) împreună cu un altul. [Pron. -cre-a-. / et. incertă].
cocreatori
COCREATÓR, -OÁRE s.m. și f. Cel care creează (ceva) împreună cu un altul. [Pron. -cre-a-. / et. incertă].
cocreatorii
COCREATÓR, -OÁRE s.m. și f. Cel care creează (ceva) împreună cu un altul. [Pron. -cre-a-. / et. incertă].
cocreatorilor
COCREATÓR, -OÁRE s.m. și f. Cel care creează (ceva) împreună cu un altul. [Pron. -cre-a-. / et. incertă].
cocreatorul
COCREATÓR, -OÁRE s.m. și f. Cel care creează (ceva) împreună cu un altul. [Pron. -cre-a-. / et. incertă].
cocreatorului
COCREATÓR, -OÁRE s.m. și f. Cel care creează (ceva) împreună cu un altul. [Pron. -cre-a-. / et. incertă].
cocreditoare
COCREDITÓR, -OÁRE s.m. și f. Creditor împreună cu altcineva. [Et. incertă].
cocreditoarea
COCREDITÓR, -OÁRE s.m. și f. Creditor împreună cu altcineva. [Et. incertă].
cocreditoarei
COCREDITÓR, -OÁRE s.m. și f. Creditor împreună cu altcineva. [Et. incertă].
cocreditoarele
COCREDITÓR, -OÁRE s.m. și f. Creditor împreună cu altcineva. [Et. incertă].
cocreditoarelor
COCREDITÓR, -OÁRE s.m. și f. Creditor împreună cu altcineva. [Et. incertă].
cocreditor
COCREDITÓR, -OÁRE s.m. și f. Creditor împreună cu altcineva. [Et. incertă].
cocreditori
COCREDITÓR, -OÁRE s.m. și f. Creditor împreună cu altcineva. [Et. incertă].
cocreditorii
COCREDITÓR, -OÁRE s.m. și f. Creditor împreună cu altcineva. [Et. incertă].
cocreditorilor
COCREDITÓR, -OÁRE s.m. și f. Creditor împreună cu altcineva. [Et. incertă].
cocreditorul
COCREDITÓR, -OÁRE s.m. și f. Creditor împreună cu altcineva. [Et. incertă].
cocreditorului
COCREDITÓR, -OÁRE s.m. și f. Creditor împreună cu altcineva. [Et. incertă].
cocs
COCS, cocsuri, s. n. Produs solid obținut din cărbunele de pământ, din reziduuri de petrol sau din gudroane prin încălzire la temperaturi înalte și întrebuințat ca materie primă sau combustibil în metalurgie, în industria chimică, în gospodărie etc. – Din germ. Koks. DOOM
!cocs s. n., (sorturi) pl. cócsuri
cocsacâz
COCSAGẤZ s. m. Plantă erbacee originară din Kazahstan, asemănătoare cu păpădia, cu rădăcina bogată în latex, din care se extrage cauciucul (Taraxacum koksaghyz). [Var.: cocsacấz s. m.] – Din rus. kok-sagâz. DOOM
cocsagấz s. m.
cocsagâz
COCSAGẤZ s. m. Plantă erbacee originară din Kazahstan, asemănătoare cu păpădia, cu rădăcina bogată în latex, din care se extrage cauciucul (Taraxacum koksaghyz). [Var.: cocsacấz s. m.] – Din rus. kok-sagâz. DOOM
cocsagấz s. m.
cocsagâzi
COCSAGẤZ s. m. Plantă erbacee originară din Kazahstan, asemănătoare cu păpădia, cu rădăcina bogată în latex, din care se extrage cauciucul (Taraxacum koksaghyz). [Var.: cocsacấz s. m.] – Din rus. kok-sagâz. DOOM
cocsagấz s. m.
cocsagâzii
COCSAGẤZ s. m. Plantă erbacee originară din Kazahstan, asemănătoare cu păpădia, cu rădăcina bogată în latex, din care se extrage cauciucul (Taraxacum koksaghyz). [Var.: cocsacấz s. m.] – Din rus. kok-sagâz. DOOM
cocsagấz s. m.
cocsagâzilor
COCSAGẤZ s. m. Plantă erbacee originară din Kazahstan, asemănătoare cu păpădia, cu rădăcina bogată în latex, din care se extrage cauciucul (Taraxacum koksaghyz). [Var.: cocsacấz s. m.] – Din rus. kok-sagâz. DOOM
cocsagấz s. m.
cocsagâzul
COCSAGẤZ s. m. Plantă erbacee originară din Kazahstan, asemănătoare cu păpădia, cu rădăcina bogată în latex, din care se extrage cauciucul (Taraxacum koksaghyz). [Var.: cocsacấz s. m.] – Din rus. kok-sagâz. DOOM
cocsagấz s. m.
cocsagâzului
COCSAGẤZ s. m. Plantă erbacee originară din Kazahstan, asemănătoare cu păpădia, cu rădăcina bogată în latex, din care se extrage cauciucul (Taraxacum koksaghyz). [Var.: cocsacấz s. m.] – Din rus. kok-sagâz. DOOM
cocsagấz s. m.
cocsagîz
COCSAGẤZ s. m. Plantă erbacee originară din Kazahstan, asemănătoare cu păpădia, cu rădăcina bogată în latex, din care se extrage cauciucul (Taraxacum koksaghyz). [Var.: cocsacấz s. m.] – Din rus. kok-sagâz. DOOM
cocsagấz s. m.
cocsagîzi
COCSAGẤZ s. m. Plantă erbacee originară din Kazahstan, asemănătoare cu păpădia, cu rădăcina bogată în latex, din care se extrage cauciucul (Taraxacum koksaghyz). [Var.: cocsacấz s. m.] – Din rus. kok-sagâz. DOOM
cocsagấz s. m.
cocsagîzii
COCSAGẤZ s. m. Plantă erbacee originară din Kazahstan, asemănătoare cu păpădia, cu rădăcina bogată în latex, din care se extrage cauciucul (Taraxacum koksaghyz). [Var.: cocsacấz s. m.] – Din rus. kok-sagâz. DOOM
cocsagấz s. m.
cocsagîzilor
COCSAGẤZ s. m. Plantă erbacee originară din Kazahstan, asemănătoare cu păpădia, cu rădăcina bogată în latex, din care se extrage cauciucul (Taraxacum koksaghyz). [Var.: cocsacấz s. m.] – Din rus. kok-sagâz. DOOM
cocsagấz s. m.
cocsagîzul
COCSAGẤZ s. m. Plantă erbacee originară din Kazahstan, asemănătoare cu păpădia, cu rădăcina bogată în latex, din care se extrage cauciucul (Taraxacum koksaghyz). [Var.: cocsacấz s. m.] – Din rus. kok-sagâz. DOOM
cocsagấz s. m.
cocsagîzului
COCSAGẤZ s. m. Plantă erbacee originară din Kazahstan, asemănătoare cu păpădia, cu rădăcina bogată în latex, din care se extrage cauciucul (Taraxacum koksaghyz). [Var.: cocsacấz s. m.] – Din rus. kok-sagâz. DOOM
cocsagấz s. m.
cocsare
COCSÁRE, cocsări, s. f. Cracare termică aplicată reziduurilor petroliere. – De la cocs.
cocsarea
COCSÁRE, cocsări, s. f. Cracare termică aplicată reziduurilor petroliere. – De la cocs.
cocseria
COCSERÍE, cocserii, s. f. Ansamblul instalațiilor sau secție într-o întreprindere în care se fabrică cocsul. – Cocs + suf. -erie (după fr. cokerie). DOOM
cocseríe s. f., art. cocsería, g.-d. art. cocseríei; pl. cocseríi, art. cocseríile
cocserie
COCSERÍE, cocserii, s. f. Ansamblul instalațiilor sau secție într-o întreprindere în care se fabrică cocsul. – Cocs + suf. -erie (după fr. cokerie). DOOM
cocseríe s. f., art. cocsería, g.-d. art. cocseríei; pl. cocseríi, art. cocseríile
cocseriei
COCSERÍE, cocserii, s. f. Ansamblul instalațiilor sau secție într-o întreprindere în care se fabrică cocsul. – Cocs + suf. -erie (după fr. cokerie). DOOM
cocseríe s. f., art. cocsería, g.-d. art. cocseríei; pl. cocseríi, art. cocseríile
cocserii
COCSERÍE, cocserii, s. f. Ansamblul instalațiilor sau secție într-o întreprindere în care se fabrică cocsul. – Cocs + suf. -erie (după fr. cokerie). DOOM
cocseríe s. f., art. cocsería, g.-d. art. cocseríei; pl. cocseríi, art. cocseríile
cocseriile
COCSERÍE, cocserii, s. f. Ansamblul instalațiilor sau secție într-o întreprindere în care se fabrică cocsul. – Cocs + suf. -erie (după fr. cokerie). DOOM
cocseríe s. f., art. cocsería, g.-d. art. cocseríei; pl. cocseríi, art. cocseríile
cocseriilor
COCSERÍE, cocserii, s. f. Ansamblul instalațiilor sau secție într-o întreprindere în care se fabrică cocsul. – Cocs + suf. -erie (după fr. cokerie). DOOM
cocseríe s. f., art. cocsería, g.-d. art. cocseríei; pl. cocseríi, art. cocseríile
cocsific
COCSIFICÁ, cocsífic, vb. I. Tranz. A transforma cărbunele de pământ sau reziduurile de petrol în cocs. – Din cocs (după fr. cokéfier). DOOM
cocsificá (a ~) vb., ind. prez. 3 cocsífică
cocsifica
COCSIFICÁ, cocsífic, vb. I. Tranz. A transforma cărbunele de pământ sau reziduurile de petrol în cocs. – Din cocs (după fr. cokéfier). DOOM
cocsificá (a ~) vb., ind. prez. 3 cocsífică
cocsificabil
COCSIFICÁBIL, -Ă, cocsificabili, -e, adj. (Despre cărbuni) Care se poate cocsifica. – Cocsifica + suf. -bil.
cocsificabila
COCSIFICÁBIL, -Ă, cocsificabili, -e, adj. (Despre cărbuni) Care se poate cocsifica. – Cocsifica + suf. -bil.
cocsificabile
COCSIFICÁBIL, -Ă, cocsificabili, -e, adj. (Despre cărbuni) Care se poate cocsifica. – Cocsifica + suf. -bil.
cocsificabilei
COCSIFICÁBIL, -Ă, cocsificabili, -e, adj. (Despre cărbuni) Care se poate cocsifica. – Cocsifica + suf. -bil.
cocsificabilele
COCSIFICÁBIL, -Ă, cocsificabili, -e, adj. (Despre cărbuni) Care se poate cocsifica. – Cocsifica + suf. -bil.
cocsificabilelor
COCSIFICÁBIL, -Ă, cocsificabili, -e, adj. (Despre cărbuni) Care se poate cocsifica. – Cocsifica + suf. -bil.
cocsificabili
COCSIFICÁBIL, -Ă, cocsificabili, -e, adj. (Despre cărbuni) Care se poate cocsifica. – Cocsifica + suf. -bil.
cocsificabilii
COCSIFICÁBIL, -Ă, cocsificabili, -e, adj. (Despre cărbuni) Care se poate cocsifica. – Cocsifica + suf. -bil.
cocsificabililor
COCSIFICÁBIL, -Ă, cocsificabili, -e, adj. (Despre cărbuni) Care se poate cocsifica. – Cocsifica + suf. -bil.
cocsificabilul
COCSIFICÁBIL, -Ă, cocsificabili, -e, adj. (Despre cărbuni) Care se poate cocsifica. – Cocsifica + suf. -bil.
cocsificabilului
COCSIFICÁBIL, -Ă, cocsificabili, -e, adj. (Despre cărbuni) Care se poate cocsifica. – Cocsifica + suf. -bil.
cocsificai
COCSIFICÁ, cocsífic, vb. I. Tranz. A transforma cărbunele de pământ sau reziduurile de petrol în cocs. – Din cocs (după fr. cokéfier). DOOM
cocsificá (a ~) vb., ind. prez. 3 cocsífică
cocsificam
COCSIFICÁ, cocsífic, vb. I. Tranz. A transforma cărbunele de pământ sau reziduurile de petrol în cocs. – Din cocs (după fr. cokéfier). DOOM
cocsificá (a ~) vb., ind. prez. 3 cocsífică
cocsificare
COCSIFICÁ, cocsífic, vb. I. Tranz. A transforma cărbunele de pământ sau reziduurile de petrol în cocs. – Din cocs (după fr. cokéfier). DOOM
cocsificá (a ~) vb., ind. prez. 3 cocsífică
cocsificare
COCSIFICÁRE, cocsificări, s. f. Acțiunea de a cocsifica. – V. cocsifica. DOOM
cocsificáre s. f., g.-d. art. cocsificắrii; pl. cocsificắri
cocsificarea
COCSIFICÁRE, cocsificări, s. f. Acțiunea de a cocsifica. – V. cocsifica. DOOM
cocsificáre s. f., g.-d. art. cocsificắrii; pl. cocsificắri
cocsificară
COCSIFICÁ, cocsífic, vb. I. Tranz. A transforma cărbunele de pământ sau reziduurile de petrol în cocs. – Din cocs (după fr. cokéfier). DOOM
cocsificá (a ~) vb., ind. prez. 3 cocsífică
cocsificarăm
COCSIFICÁ, cocsífic, vb. I. Tranz. A transforma cărbunele de pământ sau reziduurile de petrol în cocs. – Din cocs (după fr. cokéfier). DOOM
cocsificá (a ~) vb., ind. prez. 3 cocsífică
cocsificarăți
COCSIFICÁ, cocsífic, vb. I. Tranz. A transforma cărbunele de pământ sau reziduurile de petrol în cocs. – Din cocs (după fr. cokéfier). DOOM
cocsificá (a ~) vb., ind. prez. 3 cocsífică
cocsificase
COCSIFICÁ, cocsífic, vb. I. Tranz. A transforma cărbunele de pământ sau reziduurile de petrol în cocs. – Din cocs (după fr. cokéfier). DOOM
cocsificá (a ~) vb., ind. prez. 3 cocsífică
cocsificasem
COCSIFICÁ, cocsífic, vb. I. Tranz. A transforma cărbunele de pământ sau reziduurile de petrol în cocs. – Din cocs (după fr. cokéfier). DOOM
cocsificá (a ~) vb., ind. prez. 3 cocsífică
cocsificaseră
COCSIFICÁ, cocsífic, vb. I. Tranz. A transforma cărbunele de pământ sau reziduurile de petrol în cocs. – Din cocs (după fr. cokéfier). DOOM
cocsificá (a ~) vb., ind. prez. 3 cocsífică
cocsificaserăm
COCSIFICÁ, cocsífic, vb. I. Tranz. A transforma cărbunele de pământ sau reziduurile de petrol în cocs. – Din cocs (după fr. cokéfier). DOOM
cocsificá (a ~) vb., ind. prez. 3 cocsífică
cocsificaserăți
COCSIFICÁ, cocsífic, vb. I. Tranz. A transforma cărbunele de pământ sau reziduurile de petrol în cocs. – Din cocs (după fr. cokéfier). DOOM
cocsificá (a ~) vb., ind. prez. 3 cocsífică
cocsificaseși
COCSIFICÁ, cocsífic, vb. I. Tranz. A transforma cărbunele de pământ sau reziduurile de petrol în cocs. – Din cocs (după fr. cokéfier). DOOM
cocsificá (a ~) vb., ind. prez. 3 cocsífică
cocsificaseți
COCSIFICÁ, cocsífic, vb. I. Tranz. A transforma cărbunele de pământ sau reziduurile de petrol în cocs. – Din cocs (după fr. cokéfier). DOOM
cocsificá (a ~) vb., ind. prez. 3 cocsífică
cocsificat
COCSIFICÁ, cocsífic, vb. I. Tranz. A transforma cărbunele de pământ sau reziduurile de petrol în cocs. – Din cocs (după fr. cokéfier). DOOM
cocsificá (a ~) vb., ind. prez. 3 cocsífică
cocsificat
COCSIFICÁ, cocsífic, vb. I. Tranz. A transforma cărbunele de pământ sau reziduurile de petrol în cocs. – Din cocs (după fr. cokéfier).
cocsificau
COCSIFICÁ, cocsífic, vb. I. Tranz. A transforma cărbunele de pământ sau reziduurile de petrol în cocs. – Din cocs (după fr. cokéfier). DOOM
cocsificá (a ~) vb., ind. prez. 3 cocsífică
cocsificași
COCSIFICÁ, cocsífic, vb. I. Tranz. A transforma cărbunele de pământ sau reziduurile de petrol în cocs. – Din cocs (după fr. cokéfier). DOOM
cocsificá (a ~) vb., ind. prez. 3 cocsífică
cocsificați
COCSIFICÁ, cocsífic, vb. I. Tranz. A transforma cărbunele de pământ sau reziduurile de petrol în cocs. – Din cocs (după fr. cokéfier). DOOM
cocsificá (a ~) vb., ind. prez. 3 cocsífică
cocsifice
COCSIFICÁ, cocsífic, vb. I. Tranz. A transforma cărbunele de pământ sau reziduurile de petrol în cocs. – Din cocs (după fr. cokéfier). DOOM
cocsificá (a ~) vb., ind. prez. 3 cocsífică
cocsifici
COCSIFICÁ, cocsífic, vb. I. Tranz. A transforma cărbunele de pământ sau reziduurile de petrol în cocs. – Din cocs (după fr. cokéfier). DOOM
cocsificá (a ~) vb., ind. prez. 3 cocsífică
cocsificând
COCSIFICÁ, cocsífic, vb. I. Tranz. A transforma cărbunele de pământ sau reziduurile de petrol în cocs. – Din cocs (după fr. cokéfier). DOOM
cocsificá (a ~) vb., ind. prez. 3 cocsífică
cocsificînd
COCSIFICÁ, cocsífic, vb. I. Tranz. A transforma cărbunele de pământ sau reziduurile de petrol în cocs. – Din cocs (după fr. cokéfier). DOOM
cocsificá (a ~) vb., ind. prez. 3 cocsífică
cocsificări
COCSIFICÁRE, cocsificări, s. f. Acțiunea de a cocsifica. – V. cocsifica. DOOM
cocsificáre s. f., g.-d. art. cocsificắrii; pl. cocsificắri
cocsificării
COCSIFICÁRE, cocsificări, s. f. Acțiunea de a cocsifica. – V. cocsifica. DOOM
cocsificáre s. f., g.-d. art. cocsificắrii; pl. cocsificắri
cocsificările
COCSIFICÁRE, cocsificări, s. f. Acțiunea de a cocsifica. – V. cocsifica. DOOM
cocsificáre s. f., g.-d. art. cocsificắrii; pl. cocsificắri
cocsificărilor
COCSIFICÁRE, cocsificări, s. f. Acțiunea de a cocsifica. – V. cocsifica. DOOM
cocsificáre s. f., g.-d. art. cocsificắrii; pl. cocsificắri
cocsochimia
COCSOCHIMÍE s. f. 1. Ramură a industriei care prelucrează cărbunele de pământ prin cocsificare. 2. Studiul prelucrării și transformării produșilor chimici obținuți din cărbuni prin cocsificare. – Cocs + chimie. DOOM
cocsochimíe s. f., art. cocsochimía, g.-d. cocsochimíi, art. cocsochimíei
cocsochimic
COCSOCHÍMIC, -Ă, cocsochimici, -ce, adj. Care aparține cocsochimiei, privitor la cocsochimie. – Cocs + chimic. DOOM
cocsochímic adj. m., pl. cocsochímici; f. cocsochímică, pl. cocsochímice
cocsochimie
COCSOCHIMÍE s. f. 1. Ramură a industriei care prelucrează cărbunele de pământ prin cocsificare. 2. Studiul prelucrării și transformării produșilor chimici obținuți din cărbuni prin cocsificare. – Cocs + chimie. DOOM
cocsochimíe s. f., art. cocsochimía, g.-d. cocsochimíi, art. cocsochimíei
cocsochimiei
COCSOCHIMÍE s. f. 1. Ramură a industriei care prelucrează cărbunele de pământ prin cocsificare. 2. Studiul prelucrării și transformării produșilor chimici obținuți din cărbuni prin cocsificare. – Cocs + chimie. DOOM
cocsochimíe s. f., art. cocsochimía, g.-d. cocsochimíi, art. cocsochimíei
cocsochimii
COCSOCHIMÍE s. f. 1. Ramură a industriei care prelucrează cărbunele de pământ prin cocsificare. 2. Studiul prelucrării și transformării produșilor chimici obținuți din cărbuni prin cocsificare. – Cocs + chimie. DOOM
cocsochimíe s. f., art. cocsochimía, g.-d. cocsochimíi, art. cocsochimíei
cocsul
COCS, cocsuri, s. n. Produs solid obținut din cărbunele de pământ, din reziduuri de petrol sau din gudroane prin încălzire la temperaturi înalte și întrebuințat ca materie primă sau combustibil în metalurgie, în industria chimică, în gospodărie etc. – Din germ. Koks. DOOM
!cocs s. n., (sorturi) pl. cócsuri
cocsului
COCS, cocsuri, s. n. Produs solid obținut din cărbunele de pământ, din reziduuri de petrol sau din gudroane prin încălzire la temperaturi înalte și întrebuințat ca materie primă sau combustibil în metalurgie, în industria chimică, în gospodărie etc. – Din germ. Koks. DOOM
!cocs s. n., (sorturi) pl. cócsuri
cocsuri
COCS, cocsuri, s. n. Produs solid obținut din cărbunele de pământ, din reziduuri de petrol sau din gudroane prin încălzire la temperaturi înalte și întrebuințat ca materie primă sau combustibil în metalurgie, în industria chimică, în gospodărie etc. – Din germ. Koks. DOOM
!cocs s. n., (sorturi) pl. cócsuri
cocsurile
COCS, cocsuri, s. n. Produs solid obținut din cărbunele de pământ, din reziduuri de petrol sau din gudroane prin încălzire la temperaturi înalte și întrebuințat ca materie primă sau combustibil în metalurgie, în industria chimică, în gospodărie etc. – Din germ. Koks. DOOM
!cocs s. n., (sorturi) pl. cócsuri
cocsurilor
COCS, cocsuri, s. n. Produs solid obținut din cărbunele de pământ, din reziduuri de petrol sau din gudroane prin încălzire la temperaturi înalte și întrebuințat ca materie primă sau combustibil în metalurgie, în industria chimică, în gospodărie etc. – Din germ. Koks. DOOM
!cocs s. n., (sorturi) pl. cócsuri
cocsări
COCSÁRE, cocsări, s. f. Cracare termică aplicată reziduurilor petroliere. – De la cocs.
cocsării
COCSÁRE, cocsări, s. f. Cracare termică aplicată reziduurilor petroliere. – De la cocs.
cocsările
COCSÁRE, cocsări, s. f. Cracare termică aplicată reziduurilor petroliere. – De la cocs.
cocsărilor
COCSÁRE, cocsări, s. f. Cracare termică aplicată reziduurilor petroliere. – De la cocs.
coctail
CÓCTEIL, cocteiluri, s. n. 1. Băutură preparată dintr-un amestec de băuturi alcoolice (cu ingrediente). 2. Recepție de proporții mai modeste. [Scris și: cocktail] – Din engl., fr. cocktail.
cocteil
CÓCTEIL, s. n. v. cocktail. DOOM
cócteil v. cócktail
cocteil
CÓCTEIL, cocteiluri, s. n. 1. Băutură preparată dintr-un amestec de băuturi alcoolice (cu ingrediente). 2. Recepție de proporții mai modeste. [Scris și: cocktail] – Din engl., fr. cocktail. DOOM
!cócktail (angl.) [pron. cócteĭl]/cócteil (cock-tail/coc-teil), s. n., pl. cócktailuri/cócteiluri
cocul
COC1, coci, s. m. Bacterie sferică, izolată sau grupată împreună cu altele în formă de lanț, de ciorchine etc. – Din fr. coccus. DOOM
coc1 (bacterie) s. m., pl. coci
cocul
COC2, cocuri, s. n. Pieptănătură femeiască cu părul strâns sau împletit și răsucit la ceafă sau în creștetul capului; conci. – Din fr. coque [de cheveux]. DOOM
coc2 (pieptănătură) s. n., pl. cócuri
cocului
COC1, coci, s. m. Bacterie sferică, izolată sau grupată împreună cu altele în formă de lanț, de ciorchine etc. – Din fr. coccus. DOOM
coc1 (bacterie) s. m., pl. coci
cocului
COC2, cocuri, s. n. Pieptănătură femeiască cu părul strâns sau împletit și răsucit la ceafă sau în creștetul capului; conci. – Din fr. coque [de cheveux]. DOOM
coc2 (pieptănătură) s. n., pl. cócuri
cocuri
COC2, cocuri, s. n. Pieptănătură femeiască cu părul strâns sau împletit și răsucit la ceafă sau în creștetul capului; conci. – Din fr. coque [de cheveux]. DOOM
coc2 (pieptănătură) s. n., pl. cócuri
cocurile
COC2, cocuri, s. n. Pieptănătură femeiască cu părul strâns sau împletit și răsucit la ceafă sau în creștetul capului; conci. – Din fr. coque [de cheveux]. DOOM
coc2 (pieptănătură) s. n., pl. cócuri
cocurilor
COC2, cocuri, s. n. Pieptănătură femeiască cu părul strâns sau împletit și răsucit la ceafă sau în creștetul capului; conci. – Din fr. coque [de cheveux]. DOOM
coc2 (pieptănătură) s. n., pl. cócuri
cocuța
COCÚȚĂ, cocuțe, s. f. Diminutiv al lui cocă3; fetiță. – Cocă3 + suf. -uță. DOOM
cocúță (fam.) s. f., g.-d. art. cocúței; pl. cocúțe
cocuțe
COCÚȚĂ, cocuțe, s. f. Diminutiv al lui cocă3; fetiță. – Cocă3 + suf. -uță. DOOM
cocúță (fam.) s. f., g.-d. art. cocúței; pl. cocúțe
cocuței
COCÚȚĂ, cocuțe, s. f. Diminutiv al lui cocă3; fetiță. – Cocă3 + suf. -uță. DOOM
cocúță (fam.) s. f., g.-d. art. cocúței; pl. cocúțe
cocuțele
COCÚȚĂ, cocuțe, s. f. Diminutiv al lui cocă3; fetiță. – Cocă3 + suf. -uță. DOOM
cocúță (fam.) s. f., g.-d. art. cocúței; pl. cocúțe
cocuțelor
COCÚȚĂ, cocuțe, s. f. Diminutiv al lui cocă3; fetiță. – Cocă3 + suf. -uță. DOOM
cocúță (fam.) s. f., g.-d. art. cocúței; pl. cocúțe
cocytus
Cocytus, apă curgătoare din Epirus, socotită de cei vechi drept fluviu al Infernului.
cocâlcă
COCẤLCĂ s. f. Persoană robustă. (din cocal)
cocând
COÁCE, coc, vb. III. 1. Tranz. A supune un aliment la acțiunea căldurii în cuptor pentru a deveni bun de mâncat. ◊ Expr. A-i coace (cuiva) turta sau a i-o coace = a încerca să-i facă rău (cuiva); a-i întinde (cuiva) o cursă. ♦ Refl. (Despre alimente) A deveni bun de mâncat prin acțiunea căldurii din cuptor. 2. Refl. (Despre fructe, semințe) A ajunge la maturitate sub acțiunea căldurii soarelui; a deveni bun de mâncat; (despre plante) a ajunge să aibă sămânța formată, maturizată. ♦ Tranz. (Despre soare sau căldură) A face ca fructele, plantele etc. să ajungă la maturitate, să fie bune de mâncat, să dea sămânță. ♦ Fig. (Despre oameni) A ajunge la maturitate, a se forma (din punct de vedere intelectual, al felului de a fi etc.); a se maturiza. 3. Refl. Fig. (Despre ființe) A se încinge, a se înăbuși de căldură. 4. Tranz. Fig. A pune ceva la cale cu intenții răuvoitoare; a urzi. 5. Intranz. (Despre bube și inflamații, p. ext. despre părți ale corpului) A face puroi. – Lat. pop. cocere (= coquere). DOOM
coáce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coc, 1 pl. coácem, imperf. 3 sg. coceá, perf. s. 1 sg. copséi, 1 pl. coápserăm; conj. prez. 3 să coácă; imper. 2 sg. coáce; ger. cocấnd; part. copt
cocârja
COCÂRJÍ vb. IV v. cocârja. DOOM
!cocârjá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se cocârjeáză, 1 pl. ne cocârjắm; conj. prez. 3 să se cocârjéze; ger. cocârjấndu-se
cocârjare
COCÂRJÍ vb. IV v. cocârja. DOOM
!cocârjá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se cocârjeáză, 1 pl. ne cocârjắm; conj. prez. 3 să se cocârjéze; ger. cocârjấndu-se
cocârjat
COCÂRJÍT, -Ă adj. v. cocârjat.
cocârjata
COCÂRJÍT, -Ă adj. v. cocârjat.
cocârjate
COCÂRJÍT, -Ă adj. v. cocârjat.
cocârjatei
COCÂRJÍT, -Ă adj. v. cocârjat.
cocârjatele
COCÂRJÍT, -Ă adj. v. cocârjat.
cocârjatelor
COCÂRJÍT, -Ă adj. v. cocârjat.
cocârjatul
COCÂRJÍT, -Ă adj. v. cocârjat.
cocârjatului
COCÂRJÍT, -Ă adj. v. cocârjat.
cocârjați
COCÂRJÍT, -Ă adj. v. cocârjat.
cocârjații
COCÂRJÍT, -Ă adj. v. cocârjat.
cocârjaților
COCÂRJÍT, -Ă adj. v. cocârjat.
cocârji
COCÂRJÍ vb. IV v. cocârja. DOOM
!cocârjá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se cocârjeáză, 1 pl. ne cocârjắm; conj. prez. 3 să se cocârjéze; ger. cocârjấndu-se
cocârjire
COCÂRJÍ vb. IV v. cocârja. DOOM
!cocârjá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se cocârjeáză, 1 pl. ne cocârjắm; conj. prez. 3 să se cocârjéze; ger. cocârjấndu-se
cocârjit
COCÂRJÍT, -Ă adj. v. cocârjat.
cocârjă
cocârjă, cocârje s. f. (intl.) persoană naivă.
cocârla
COCẤRLĂ, cocârle, s. f. Mică ciupercă comestibilă, cu pălăria galbenă-roșcată, cu gust și cu miros de usturoi (Marasmius scorodonius). – Et. nec. DOOM
cocấrlă s. f., g.-d. art. cocấrlei; pl. cocấrle
cocârle
COCẤRLĂ, cocârle, s. f. Mică ciupercă comestibilă, cu pălăria galbenă-roșcată, cu gust și cu miros de usturoi (Marasmius scorodonius). – Et. nec. DOOM
cocấrlă s. f., g.-d. art. cocấrlei; pl. cocấrle
cocârlei
COCẤRLĂ, cocârle, s. f. Mică ciupercă comestibilă, cu pălăria galbenă-roșcată, cu gust și cu miros de usturoi (Marasmius scorodonius). – Et. nec. DOOM
cocấrlă s. f., g.-d. art. cocấrlei; pl. cocấrle
cocârlele
COCẤRLĂ, cocârle, s. f. Mică ciupercă comestibilă, cu pălăria galbenă-roșcată, cu gust și cu miros de usturoi (Marasmius scorodonius). – Et. nec. DOOM
cocấrlă s. f., g.-d. art. cocấrlei; pl. cocấrle
cocârlelor
COCẤRLĂ, cocârle, s. f. Mică ciupercă comestibilă, cu pălăria galbenă-roșcată, cu gust și cu miros de usturoi (Marasmius scorodonius). – Et. nec. DOOM
cocấrlă s. f., g.-d. art. cocấrlei; pl. cocấrle
cocârlos
COCÂRLÓS, -OÁSĂ, cocârlóși, -oáse, adj. Ciolănos, osos, uscățiv. (din cocal)
cocînd
COÁCE, coc, vb. III. 1. Tranz. A supune un aliment la acțiunea căldurii în cuptor pentru a deveni bun de mâncat. ◊ Expr. A-i coace (cuiva) turta sau a i-o coace = a încerca să-i facă rău (cuiva); a-i întinde (cuiva) o cursă. ♦ Refl. (Despre alimente) A deveni bun de mâncat prin acțiunea căldurii din cuptor. 2. Refl. (Despre fructe, semințe) A ajunge la maturitate sub acțiunea căldurii soarelui; a deveni bun de mâncat; (despre plante) a ajunge să aibă sămânța formată, maturizată. ♦ Tranz. (Despre soare sau căldură) A face ca fructele, plantele etc. să ajungă la maturitate, să fie bune de mâncat, să dea sămânță. ♦ Fig. (Despre oameni) A ajunge la maturitate, a se forma (din punct de vedere intelectual, al felului de a fi etc.); a se maturiza. 3. Refl. Fig. (Despre ființe) A se încinge, a se înăbuși de căldură. 4. Tranz. Fig. A pune ceva la cale cu intenții răuvoitoare; a urzi. 5. Intranz. (Despre bube și inflamații, p. ext. despre părți ale corpului) A face puroi. – Lat. pop. cocere (= coquere). DOOM
coáce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coc, 1 pl. coácem, imperf. 3 sg. coceá, perf. s. 1 sg. copséi, 1 pl. coápserăm; conj. prez. 3 să coácă; imper. 2 sg. coáce; ger. cocấnd; part. copt
cocîrjat
COCÂRJÍT, -Ă adj. v. cocârjat.
cocîrjata
COCÂRJÍT, -Ă adj. v. cocârjat.
cocîrjate
COCÂRJÍT, -Ă adj. v. cocârjat.
cocîrjatei
COCÂRJÍT, -Ă adj. v. cocârjat.
cocîrjatele
COCÂRJÍT, -Ă adj. v. cocârjat.
cocîrjatelor
COCÂRJÍT, -Ă adj. v. cocârjat.
cocîrjatul
COCÂRJÍT, -Ă adj. v. cocârjat.
cocîrjatului
COCÂRJÍT, -Ă adj. v. cocârjat.
cocîrjați
COCÂRJÍT, -Ă adj. v. cocârjat.
cocîrjații
COCÂRJÍT, -Ă adj. v. cocârjat.
cocîrjaților
COCÂRJÍT, -Ă adj. v. cocârjat.
cocîrla
COCẤRLĂ, cocârle, s. f. Mică ciupercă comestibilă, cu pălăria galbenă-roșcată, cu gust și cu miros de usturoi (Marasmius scorodonius). – Et. nec. DOOM
cocấrlă s. f., g.-d. art. cocấrlei; pl. cocấrle
cocîrle
COCẤRLĂ, cocârle, s. f. Mică ciupercă comestibilă, cu pălăria galbenă-roșcată, cu gust și cu miros de usturoi (Marasmius scorodonius). – Et. nec. DOOM
cocấrlă s. f., g.-d. art. cocấrlei; pl. cocấrle
cocîrlei
COCẤRLĂ, cocârle, s. f. Mică ciupercă comestibilă, cu pălăria galbenă-roșcată, cu gust și cu miros de usturoi (Marasmius scorodonius). – Et. nec. DOOM
cocấrlă s. f., g.-d. art. cocấrlei; pl. cocấrle
cocîrlele
COCẤRLĂ, cocârle, s. f. Mică ciupercă comestibilă, cu pălăria galbenă-roșcată, cu gust și cu miros de usturoi (Marasmius scorodonius). – Et. nec. DOOM
cocấrlă s. f., g.-d. art. cocấrlei; pl. cocấrle
cocîrlelor
COCẤRLĂ, cocârle, s. f. Mică ciupercă comestibilă, cu pălăria galbenă-roșcată, cu gust și cu miros de usturoi (Marasmius scorodonius). – Et. nec. DOOM
cocấrlă s. f., g.-d. art. cocấrlei; pl. cocấrle
cocăi
CÓCĂ3 s. f. (În graiul copiilor sau ca termen dezmierdător cu care ne adresăm lor) Copil mic. – Creație infantilă. Cf. sb. koka, it. cucco. DOOM
cócă1 (copil, aluat) s. f., g.-d. art. cócăi
cocătoare
COCĂTÓR, -OÁRE, cocători, -oare, s. m. și f. Persoană care prepară aluatul și supraveghează coptul într-o fabrică de pâine. – Coace + suf. -ător. DOOM
cocătór adj. m., s. m., pl. cocătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cocătoáre
cocătoare
COCĂTÓR, -OÁRE, cocători, -oare, s. m. și f. Persoană care prepară aluatul și supraveghează coptul într-o fabrică de pâine. – Coace + suf. -ător. DOOM
cocătór adj. m., s. m., pl. cocătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cocătoáre
cocătoarea
COCĂTÓR, -OÁRE, cocători, -oare, s. m. și f. Persoană care prepară aluatul și supraveghează coptul într-o fabrică de pâine. – Coace + suf. -ător. DOOM
cocătór adj. m., s. m., pl. cocătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cocătoáre
cocătoarea
COCĂTÓR, -OÁRE, cocători, -oare, s. m. și f. Persoană care prepară aluatul și supraveghează coptul într-o fabrică de pâine. – Coace + suf. -ător. DOOM
cocătór adj. m., s. m., pl. cocătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cocătoáre
cocătoarei
COCĂTÓR, -OÁRE, cocători, -oare, s. m. și f. Persoană care prepară aluatul și supraveghează coptul într-o fabrică de pâine. – Coace + suf. -ător. DOOM
cocătór adj. m., s. m., pl. cocătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cocătoáre
cocătoarei
COCĂTÓR, -OÁRE, cocători, -oare, s. m. și f. Persoană care prepară aluatul și supraveghează coptul într-o fabrică de pâine. – Coace + suf. -ător. DOOM
cocătór adj. m., s. m., pl. cocătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cocătoáre
cocătoarele
COCĂTÓR, -OÁRE, cocători, -oare, s. m. și f. Persoană care prepară aluatul și supraveghează coptul într-o fabrică de pâine. – Coace + suf. -ător. DOOM
cocătór adj. m., s. m., pl. cocătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cocătoáre
cocătoarele
COCĂTÓR, -OÁRE, cocători, -oare, s. m. și f. Persoană care prepară aluatul și supraveghează coptul într-o fabrică de pâine. – Coace + suf. -ător. DOOM
cocătór adj. m., s. m., pl. cocătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cocătoáre
cocătoarelor
COCĂTÓR, -OÁRE, cocători, -oare, s. m. și f. Persoană care prepară aluatul și supraveghează coptul într-o fabrică de pâine. – Coace + suf. -ător. DOOM
cocătór adj. m., s. m., pl. cocătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cocătoáre
cocătoarelor
COCĂTÓR, -OÁRE, cocători, -oare, s. m. și f. Persoană care prepară aluatul și supraveghează coptul într-o fabrică de pâine. – Coace + suf. -ător. DOOM
cocătór adj. m., s. m., pl. cocătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cocătoáre
cocător
COCĂTÓR, -OÁRE, cocători, -oare, s. m. și f. Persoană care prepară aluatul și supraveghează coptul într-o fabrică de pâine. – Coace + suf. -ător. DOOM
cocătór adj. m., s. m., pl. cocătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cocătoáre
cocător
COCĂTÓR, -OÁRE, cocători, -oare, s. m. și f. Persoană care prepară aluatul și supraveghează coptul într-o fabrică de pâine. – Coace + suf. -ător. DOOM
cocătór adj. m., s. m., pl. cocătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cocătoáre
cocători
COCĂTÓR, -OÁRE, cocători, -oare, s. m. și f. Persoană care prepară aluatul și supraveghează coptul într-o fabrică de pâine. – Coace + suf. -ător. DOOM
cocătór adj. m., s. m., pl. cocătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cocătoáre
cocători
COCĂTÓR, -OÁRE, cocători, -oare, s. m. și f. Persoană care prepară aluatul și supraveghează coptul într-o fabrică de pâine. – Coace + suf. -ător. DOOM
cocătór adj. m., s. m., pl. cocătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cocătoáre
cocătorii
COCĂTÓR, -OÁRE, cocători, -oare, s. m. și f. Persoană care prepară aluatul și supraveghează coptul într-o fabrică de pâine. – Coace + suf. -ător. DOOM
cocătór adj. m., s. m., pl. cocătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cocătoáre
cocătorii
COCĂTÓR, -OÁRE, cocători, -oare, s. m. și f. Persoană care prepară aluatul și supraveghează coptul într-o fabrică de pâine. – Coace + suf. -ător. DOOM
cocătór adj. m., s. m., pl. cocătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cocătoáre
cocătorilor
COCĂTÓR, -OÁRE, cocători, -oare, s. m. și f. Persoană care prepară aluatul și supraveghează coptul într-o fabrică de pâine. – Coace + suf. -ător. DOOM
cocătór adj. m., s. m., pl. cocătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cocătoáre
cocătorilor
COCĂTÓR, -OÁRE, cocători, -oare, s. m. și f. Persoană care prepară aluatul și supraveghează coptul într-o fabrică de pâine. – Coace + suf. -ător. DOOM
cocătór adj. m., s. m., pl. cocătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cocătoáre
cocătorul
COCĂTÓR, -OÁRE, cocători, -oare, s. m. și f. Persoană care prepară aluatul și supraveghează coptul într-o fabrică de pâine. – Coace + suf. -ător. DOOM
cocătór adj. m., s. m., pl. cocătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cocătoáre
cocătorul
COCĂTÓR, -OÁRE, cocători, -oare, s. m. și f. Persoană care prepară aluatul și supraveghează coptul într-o fabrică de pâine. – Coace + suf. -ător. DOOM
cocătór adj. m., s. m., pl. cocătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cocătoáre
cocătorului
COCĂTÓR, -OÁRE, cocători, -oare, s. m. și f. Persoană care prepară aluatul și supraveghează coptul într-o fabrică de pâine. – Coace + suf. -ător. DOOM
cocătór adj. m., s. m., pl. cocătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cocătoáre
cocătorului
COCĂTÓR, -OÁRE, cocători, -oare, s. m. și f. Persoană care prepară aluatul și supraveghează coptul într-o fabrică de pâine. – Coace + suf. -ător. DOOM
cocătór adj. m., s. m., pl. cocătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cocătoáre
cocțiune
COCȚIÚNE s. f. (Fam.) Fierbere a frunzelor, florilor etc. ale unor plante medicinale în scopul extragerii principiilor active pe care le conțin; medicament astfel obținut. – Din fr. coction. DOOM
cocțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. cocțiúnii
cocțiunea
COCȚIÚNE s. f. (Fam.) Fierbere a frunzelor, florilor etc. ale unor plante medicinale în scopul extragerii principiilor active pe care le conțin; medicament astfel obținut. – Din fr. coction. DOOM
cocțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. cocțiúnii
cocțiuni
COCȚIÚNE s. f. (Fam.) Fierbere a frunzelor, florilor etc. ale unor plante medicinale în scopul extragerii principiilor active pe care le conțin; medicament astfel obținut. – Din fr. coction. DOOM
cocțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. cocțiúnii
cocțiunii
COCȚIÚNE s. f. (Fam.) Fierbere a frunzelor, florilor etc. ale unor plante medicinale în scopul extragerii principiilor active pe care le conțin; medicament astfel obținut. – Din fr. coction. DOOM
cocțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. cocțiúnii
cocțiunile
COCȚIÚNE s. f. (Fam.) Fierbere a frunzelor, florilor etc. ale unor plante medicinale în scopul extragerii principiilor active pe care le conțin; medicament astfel obținut. – Din fr. coction. DOOM
cocțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. cocțiúnii
cocțiunilor
COCȚIÚNE s. f. (Fam.) Fierbere a frunzelor, florilor etc. ale unor plante medicinale în scopul extragerii principiilor active pe care le conțin; medicament astfel obținut. – Din fr. coction. DOOM
cocțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. cocțiúnii
cod
COD2, coduri, s. n. 1. Act normativ care cuprinde o culegere sistematică de reguli juridice privitoare la o anumită ramură a dreptului. Cod penal. Codul muncii. ♦ Ansamblu de reguli privind comportarea cuiva. 2. Sistem de semne sau de semnale convenționale care servește la transmiterea unui mesaj, a unei comunicări. ◊ Cod poștal = număr atribuit unei localități sau străzi. Cod de culori = sistem de notare prin culori a cifrelor care reprezintă parametrii principali ai rezistorilor și condensatoarelor. 3. (Biol.; în sintagma) Cod genetic = mecanism biochimic prin care se înregistrează, se conservă și se transmite informația ereditară. – Din fr. code. DOOM
cod2 (act, sistem) s. n., pl. códuri
coda
CÓDA1 s. f. Parte finală a unei compoziții muzicale. ♦ Spec. Grup de note muzicale care încheie tema unei fugi. [Var.: códă s. f.] – Din it. coda. DOOM
codá2 (a ~) vb., ind. prez. 3 codeáză
coda
CODÁ2, codez, vb. I. Tranz. A transforma un text scris în limbaj obișnuit în grupe de semne, de litere sau de cifre, potrivit echivalențelor stabilite într-un cod2 (2). – Din fr. coder.
codai
CODÁ2, codez, vb. I. Tranz. A transforma un text scris în limbaj obișnuit în grupe de semne, de litere sau de cifre, potrivit echivalențelor stabilite într-un cod2 (2). – Din fr. coder.
codaj
CODÁJ, codaje, s. n. Codare. – Din fr. codage. DOOM
!codáj s. n, pl. codáje
codaje
CODÁJ, codaje, s. n. Codare. – Din fr. codage. DOOM
!codáj s. n, pl. codáje
codajele
CODÁJ, codaje, s. n. Codare. – Din fr. codage. DOOM
!codáj s. n, pl. codáje
codajelor
CODÁJ, codaje, s. n. Codare. – Din fr. codage. DOOM
!codáj s. n, pl. codáje
codajul
CODÁJ, codaje, s. n. Codare. – Din fr. codage. DOOM
!codáj s. n, pl. codáje
codajului
CODÁJ, codaje, s. n. Codare. – Din fr. codage. DOOM
!codáj s. n, pl. codáje
codalb
CODÁLB, -Ă, codalbi, -e, adj., s. m. I. Adj. 1. (Despre animale) Care are coada sau vârful cozii de culoare albă, iar restul de culoare mai închisă. 2. (Despre oameni) Cu părul blond; bălai. II. S. m. Pasăre răpitoare de zi de talie mare, cu coada albă (Haliaëtus albicilla). [Var.: (reg.) cudálb, -ă, adj.] – Coadă + alb. DOOM
!codálb2 (co-dalb/cod-alb) s. m., pl. codálbi
codalb
CODÁLB, -Ă, codalbi, -e, adj., s. m. I. Adj. 1. (Despre animale) Care are coada sau vârful cozii de culoare albă, iar restul de culoare mai închisă. 2. (Despre oameni) Cu părul blond; bălai. II. S. m. Pasăre răpitoare de zi de talie mare, cu coada albă (Haliaëtus albicilla). [Var.: (reg.) cudálb, -ă, adj.] – Coadă + alb. DOOM
!codálb2 (co-dalb/cod-alb) s. m., pl. codálbi
codalba
CODÁLB, -Ă, codalbi, -e, adj., s. m. I. Adj. 1. (Despre animale) Care are coada sau vârful cozii de culoare albă, iar restul de culoare mai închisă. 2. (Despre oameni) Cu părul blond; bălai. II. S. m. Pasăre răpitoare de zi de talie mare, cu coada albă (Haliaëtus albicilla). [Var.: (reg.) cudálb, -ă, adj.] – Coadă + alb. DOOM
!codálb2 (co-dalb/cod-alb) s. m., pl. codálbi
codalba
CODÁLB, -Ă, codalbi, -e, adj., s. m. I. Adj. 1. (Despre animale) Care are coada sau vârful cozii de culoare albă, iar restul de culoare mai închisă. 2. (Despre oameni) Cu părul blond; bălai. II. S. m. Pasăre răpitoare de zi de talie mare, cu coada albă (Haliaëtus albicilla). [Var.: (reg.) cudálb, -ă, adj.] – Coadă + alb. DOOM
!codálb2 (co-dalb/cod-alb) s. m., pl. codálbi
codalbe
CODÁLB, -Ă, codalbi, -e, adj., s. m. I. Adj. 1. (Despre animale) Care are coada sau vârful cozii de culoare albă, iar restul de culoare mai închisă. 2. (Despre oameni) Cu părul blond; bălai. II. S. m. Pasăre răpitoare de zi de talie mare, cu coada albă (Haliaëtus albicilla). [Var.: (reg.) cudálb, -ă, adj.] – Coadă + alb. DOOM
!codálb2 (co-dalb/cod-alb) s. m., pl. codálbi
codalbe
CODÁLB, -Ă, codalbi, -e, adj., s. m. I. Adj. 1. (Despre animale) Care are coada sau vârful cozii de culoare albă, iar restul de culoare mai închisă. 2. (Despre oameni) Cu părul blond; bălai. II. S. m. Pasăre răpitoare de zi de talie mare, cu coada albă (Haliaëtus albicilla). [Var.: (reg.) cudálb, -ă, adj.] – Coadă + alb. DOOM
!codálb2 (co-dalb/cod-alb) s. m., pl. codálbi
codalbei
CODÁLB, -Ă, codalbi, -e, adj., s. m. I. Adj. 1. (Despre animale) Care are coada sau vârful cozii de culoare albă, iar restul de culoare mai închisă. 2. (Despre oameni) Cu părul blond; bălai. II. S. m. Pasăre răpitoare de zi de talie mare, cu coada albă (Haliaëtus albicilla). [Var.: (reg.) cudálb, -ă, adj.] – Coadă + alb. DOOM
!codálb2 (co-dalb/cod-alb) s. m., pl. codálbi
codalbei
CODÁLB, -Ă, codalbi, -e, adj., s. m. I. Adj. 1. (Despre animale) Care are coada sau vârful cozii de culoare albă, iar restul de culoare mai închisă. 2. (Despre oameni) Cu părul blond; bălai. II. S. m. Pasăre răpitoare de zi de talie mare, cu coada albă (Haliaëtus albicilla). [Var.: (reg.) cudálb, -ă, adj.] – Coadă + alb. DOOM
!codálb2 (co-dalb/cod-alb) s. m., pl. codálbi
codalbele
CODÁLB, -Ă, codalbi, -e, adj., s. m. I. Adj. 1. (Despre animale) Care are coada sau vârful cozii de culoare albă, iar restul de culoare mai închisă. 2. (Despre oameni) Cu părul blond; bălai. II. S. m. Pasăre răpitoare de zi de talie mare, cu coada albă (Haliaëtus albicilla). [Var.: (reg.) cudálb, -ă, adj.] – Coadă + alb. DOOM
!codálb2 (co-dalb/cod-alb) s. m., pl. codálbi
codalbele
CODÁLB, -Ă, codalbi, -e, adj., s. m. I. Adj. 1. (Despre animale) Care are coada sau vârful cozii de culoare albă, iar restul de culoare mai închisă. 2. (Despre oameni) Cu părul blond; bălai. II. S. m. Pasăre răpitoare de zi de talie mare, cu coada albă (Haliaëtus albicilla). [Var.: (reg.) cudálb, -ă, adj.] – Coadă + alb. DOOM
!codálb2 (co-dalb/cod-alb) s. m., pl. codálbi
codalbelor
CODÁLB, -Ă, codalbi, -e, adj., s. m. I. Adj. 1. (Despre animale) Care are coada sau vârful cozii de culoare albă, iar restul de culoare mai închisă. 2. (Despre oameni) Cu părul blond; bălai. II. S. m. Pasăre răpitoare de zi de talie mare, cu coada albă (Haliaëtus albicilla). [Var.: (reg.) cudálb, -ă, adj.] – Coadă + alb. DOOM
!codálb2 (co-dalb/cod-alb) s. m., pl. codálbi
codalbelor
CODÁLB, -Ă, codalbi, -e, adj., s. m. I. Adj. 1. (Despre animale) Care are coada sau vârful cozii de culoare albă, iar restul de culoare mai închisă. 2. (Despre oameni) Cu părul blond; bălai. II. S. m. Pasăre răpitoare de zi de talie mare, cu coada albă (Haliaëtus albicilla). [Var.: (reg.) cudálb, -ă, adj.] – Coadă + alb. DOOM
!codálb2 (co-dalb/cod-alb) s. m., pl. codálbi
codalbi
CODÁLB, -Ă, codalbi, -e, adj., s. m. I. Adj. 1. (Despre animale) Care are coada sau vârful cozii de culoare albă, iar restul de culoare mai închisă. 2. (Despre oameni) Cu părul blond; bălai. II. S. m. Pasăre răpitoare de zi de talie mare, cu coada albă (Haliaëtus albicilla). [Var.: (reg.) cudálb, -ă, adj.] – Coadă + alb. DOOM
!codálb2 (co-dalb/cod-alb) s. m., pl. codálbi
codalbi
CODÁLB, -Ă, codalbi, -e, adj., s. m. I. Adj. 1. (Despre animale) Care are coada sau vârful cozii de culoare albă, iar restul de culoare mai închisă. 2. (Despre oameni) Cu părul blond; bălai. II. S. m. Pasăre răpitoare de zi de talie mare, cu coada albă (Haliaëtus albicilla). [Var.: (reg.) cudálb, -ă, adj.] – Coadă + alb. DOOM
!codálb2 (co-dalb/cod-alb) s. m., pl. codálbi
codalbii
CODÁLB, -Ă, codalbi, -e, adj., s. m. I. Adj. 1. (Despre animale) Care are coada sau vârful cozii de culoare albă, iar restul de culoare mai închisă. 2. (Despre oameni) Cu părul blond; bălai. II. S. m. Pasăre răpitoare de zi de talie mare, cu coada albă (Haliaëtus albicilla). [Var.: (reg.) cudálb, -ă, adj.] – Coadă + alb. DOOM
!codálb2 (co-dalb/cod-alb) s. m., pl. codálbi
codalbii
CODÁLB, -Ă, codalbi, -e, adj., s. m. I. Adj. 1. (Despre animale) Care are coada sau vârful cozii de culoare albă, iar restul de culoare mai închisă. 2. (Despre oameni) Cu părul blond; bălai. II. S. m. Pasăre răpitoare de zi de talie mare, cu coada albă (Haliaëtus albicilla). [Var.: (reg.) cudálb, -ă, adj.] – Coadă + alb. DOOM
!codálb2 (co-dalb/cod-alb) s. m., pl. codálbi
codalbilor
CODÁLB, -Ă, codalbi, -e, adj., s. m. I. Adj. 1. (Despre animale) Care are coada sau vârful cozii de culoare albă, iar restul de culoare mai închisă. 2. (Despre oameni) Cu părul blond; bălai. II. S. m. Pasăre răpitoare de zi de talie mare, cu coada albă (Haliaëtus albicilla). [Var.: (reg.) cudálb, -ă, adj.] – Coadă + alb. DOOM
!codálb2 (co-dalb/cod-alb) s. m., pl. codálbi
codalbilor
CODÁLB, -Ă, codalbi, -e, adj., s. m. I. Adj. 1. (Despre animale) Care are coada sau vârful cozii de culoare albă, iar restul de culoare mai închisă. 2. (Despre oameni) Cu părul blond; bălai. II. S. m. Pasăre răpitoare de zi de talie mare, cu coada albă (Haliaëtus albicilla). [Var.: (reg.) cudálb, -ă, adj.] – Coadă + alb. DOOM
!codálb2 (co-dalb/cod-alb) s. m., pl. codálbi
codalbul
CODÁLB, -Ă, codalbi, -e, adj., s. m. I. Adj. 1. (Despre animale) Care are coada sau vârful cozii de culoare albă, iar restul de culoare mai închisă. 2. (Despre oameni) Cu părul blond; bălai. II. S. m. Pasăre răpitoare de zi de talie mare, cu coada albă (Haliaëtus albicilla). [Var.: (reg.) cudálb, -ă, adj.] – Coadă + alb. DOOM
!codálb2 (co-dalb/cod-alb) s. m., pl. codálbi
codalbul
CODÁLB, -Ă, codalbi, -e, adj., s. m. I. Adj. 1. (Despre animale) Care are coada sau vârful cozii de culoare albă, iar restul de culoare mai închisă. 2. (Despre oameni) Cu părul blond; bălai. II. S. m. Pasăre răpitoare de zi de talie mare, cu coada albă (Haliaëtus albicilla). [Var.: (reg.) cudálb, -ă, adj.] – Coadă + alb. DOOM
!codálb2 (co-dalb/cod-alb) s. m., pl. codálbi
codalbului
CODÁLB, -Ă, codalbi, -e, adj., s. m. I. Adj. 1. (Despre animale) Care are coada sau vârful cozii de culoare albă, iar restul de culoare mai închisă. 2. (Despre oameni) Cu părul blond; bălai. II. S. m. Pasăre răpitoare de zi de talie mare, cu coada albă (Haliaëtus albicilla). [Var.: (reg.) cudálb, -ă, adj.] – Coadă + alb. DOOM
!codálb2 (co-dalb/cod-alb) s. m., pl. codálbi
codalbului
CODÁLB, -Ă, codalbi, -e, adj., s. m. I. Adj. 1. (Despre animale) Care are coada sau vârful cozii de culoare albă, iar restul de culoare mai închisă. 2. (Despre oameni) Cu părul blond; bălai. II. S. m. Pasăre răpitoare de zi de talie mare, cu coada albă (Haliaëtus albicilla). [Var.: (reg.) cudálb, -ă, adj.] – Coadă + alb. DOOM
!codálb2 (co-dalb/cod-alb) s. m., pl. codálbi
codam
CODÁ2, codez, vb. I. Tranz. A transforma un text scris în limbaj obișnuit în grupe de semne, de litere sau de cifre, potrivit echivalențelor stabilite într-un cod2 (2). – Din fr. coder.
codan
CODÁN, -Ă, codani, -e, s. f., adj. 1. S. f. (Pop.) Fată tânără (cu cozi). 2. Adj. (Pop., rar; despre animale) Care are coadă (lungă și stufoasă). – Coadă + suf. -an. DOOM
!codán (pop., rar) adj. m., pl. codáni; f. codánă, pl. codáne
codan
CODÁN, -Ă, codani, -e, s. f., adj. 1. S. f. (Pop.) Fată tânără (cu cozi). 2. Adj. (Pop., rar; despre animale) Care are coadă (lungă și stufoasă). – Coadă + suf. -an. DOOM
!codán (pop., rar) adj. m., pl. codáni; f. codánă, pl. codáne
codana
CODÁN, -Ă, codani, -e, s. f., adj. 1. S. f. (Pop.) Fată tânără (cu cozi). 2. Adj. (Pop., rar; despre animale) Care are coadă (lungă și stufoasă). – Coadă + suf. -an. DOOM
!codán (pop., rar) adj. m., pl. codáni; f. codánă, pl. codáne
codana
CODÁN, -Ă, codani, -e, s. f., adj. 1. S. f. (Pop.) Fată tânără (cu cozi). 2. Adj. (Pop., rar; despre animale) Care are coadă (lungă și stufoasă). – Coadă + suf. -an. DOOM
!codán (pop., rar) adj. m., pl. codáni; f. codánă, pl. codáne
codane
CODÁN, -Ă, codani, -e, s. f., adj. 1. S. f. (Pop.) Fată tânără (cu cozi). 2. Adj. (Pop., rar; despre animale) Care are coadă (lungă și stufoasă). – Coadă + suf. -an. DOOM
!codán (pop., rar) adj. m., pl. codáni; f. codánă, pl. codáne
codane
CODÁN, -Ă, codani, -e, s. f., adj. 1. S. f. (Pop.) Fată tânără (cu cozi). 2. Adj. (Pop., rar; despre animale) Care are coadă (lungă și stufoasă). – Coadă + suf. -an. DOOM
!codán (pop., rar) adj. m., pl. codáni; f. codánă, pl. codáne
codanei
CODÁN, -Ă, codani, -e, s. f., adj. 1. S. f. (Pop.) Fată tânără (cu cozi). 2. Adj. (Pop., rar; despre animale) Care are coadă (lungă și stufoasă). – Coadă + suf. -an. DOOM
!codán (pop., rar) adj. m., pl. codáni; f. codánă, pl. codáne
codanei
CODÁN, -Ă, codani, -e, s. f., adj. 1. S. f. (Pop.) Fată tânără (cu cozi). 2. Adj. (Pop., rar; despre animale) Care are coadă (lungă și stufoasă). – Coadă + suf. -an. DOOM
!codán (pop., rar) adj. m., pl. codáni; f. codánă, pl. codáne
codanele
CODÁN, -Ă, codani, -e, s. f., adj. 1. S. f. (Pop.) Fată tânără (cu cozi). 2. Adj. (Pop., rar; despre animale) Care are coadă (lungă și stufoasă). – Coadă + suf. -an. DOOM
!codán (pop., rar) adj. m., pl. codáni; f. codánă, pl. codáne
codanele
CODÁN, -Ă, codani, -e, s. f., adj. 1. S. f. (Pop.) Fată tânără (cu cozi). 2. Adj. (Pop., rar; despre animale) Care are coadă (lungă și stufoasă). – Coadă + suf. -an. DOOM
!codán (pop., rar) adj. m., pl. codáni; f. codánă, pl. codáne
codanelor
CODÁN, -Ă, codani, -e, s. f., adj. 1. S. f. (Pop.) Fată tânără (cu cozi). 2. Adj. (Pop., rar; despre animale) Care are coadă (lungă și stufoasă). – Coadă + suf. -an. DOOM
!codán (pop., rar) adj. m., pl. codáni; f. codánă, pl. codáne
codanelor
CODÁN, -Ă, codani, -e, s. f., adj. 1. S. f. (Pop.) Fată tânără (cu cozi). 2. Adj. (Pop., rar; despre animale) Care are coadă (lungă și stufoasă). – Coadă + suf. -an. DOOM
!codán (pop., rar) adj. m., pl. codáni; f. codánă, pl. codáne
codani
CODÁN, -Ă, codani, -e, s. f., adj. 1. S. f. (Pop.) Fată tânără (cu cozi). 2. Adj. (Pop., rar; despre animale) Care are coadă (lungă și stufoasă). – Coadă + suf. -an. DOOM
!codán (pop., rar) adj. m., pl. codáni; f. codánă, pl. codáne
codani
CODÁN, -Ă, codani, -e, s. f., adj. 1. S. f. (Pop.) Fată tânără (cu cozi). 2. Adj. (Pop., rar; despre animale) Care are coadă (lungă și stufoasă). – Coadă + suf. -an. DOOM
!codán (pop., rar) adj. m., pl. codáni; f. codánă, pl. codáne
codanii
CODÁN, -Ă, codani, -e, s. f., adj. 1. S. f. (Pop.) Fată tânără (cu cozi). 2. Adj. (Pop., rar; despre animale) Care are coadă (lungă și stufoasă). – Coadă + suf. -an. DOOM
!codán (pop., rar) adj. m., pl. codáni; f. codánă, pl. codáne
codanii
CODÁN, -Ă, codani, -e, s. f., adj. 1. S. f. (Pop.) Fată tânără (cu cozi). 2. Adj. (Pop., rar; despre animale) Care are coadă (lungă și stufoasă). – Coadă + suf. -an. DOOM
!codán (pop., rar) adj. m., pl. codáni; f. codánă, pl. codáne
codanilor
CODÁN, -Ă, codani, -e, s. f., adj. 1. S. f. (Pop.) Fată tânără (cu cozi). 2. Adj. (Pop., rar; despre animale) Care are coadă (lungă și stufoasă). – Coadă + suf. -an. DOOM
!codán (pop., rar) adj. m., pl. codáni; f. codánă, pl. codáne
codanilor
CODÁN, -Ă, codani, -e, s. f., adj. 1. S. f. (Pop.) Fată tânără (cu cozi). 2. Adj. (Pop., rar; despre animale) Care are coadă (lungă și stufoasă). – Coadă + suf. -an. DOOM
!codán (pop., rar) adj. m., pl. codáni; f. codánă, pl. codáne
codanul
CODÁN, -Ă, codani, -e, s. f., adj. 1. S. f. (Pop.) Fată tânără (cu cozi). 2. Adj. (Pop., rar; despre animale) Care are coadă (lungă și stufoasă). – Coadă + suf. -an. DOOM
!codán (pop., rar) adj. m., pl. codáni; f. codánă, pl. codáne
codanul
CODÁN, -Ă, codani, -e, s. f., adj. 1. S. f. (Pop.) Fată tânără (cu cozi). 2. Adj. (Pop., rar; despre animale) Care are coadă (lungă și stufoasă). – Coadă + suf. -an. DOOM
!codán (pop., rar) adj. m., pl. codáni; f. codánă, pl. codáne
codanului
CODÁN, -Ă, codani, -e, s. f., adj. 1. S. f. (Pop.) Fată tânără (cu cozi). 2. Adj. (Pop., rar; despre animale) Care are coadă (lungă și stufoasă). – Coadă + suf. -an. DOOM
!codán (pop., rar) adj. m., pl. codáni; f. codánă, pl. codáne
codanului
CODÁN, -Ă, codani, -e, s. f., adj. 1. S. f. (Pop.) Fată tânără (cu cozi). 2. Adj. (Pop., rar; despre animale) Care are coadă (lungă și stufoasă). – Coadă + suf. -an. DOOM
!codán (pop., rar) adj. m., pl. codáni; f. codánă, pl. codáne
codană
CODÁNĂ, codane, s. f. Fetișcană. O codană de vreo treisprezece-paisprezece ani, care se tot ițăia încoace și încolo prin mulțime, se agăță de poala sumanului lui Dima. CALAN, Z. R. 32. Doamna Rainu i-a zîmbit cu sfială, întocmai ca o codană de la Păstrăvem. SADOVEANU, N. F. 174. Zăreau jucîndu-se codanele limbute, adunate toate la un loc sau purtînd pe umăr, cu umblet legănat, cobilița cu două donițe. ODOBESCU, S. III 570. ◊ (Adjectival) Mîndra mea-i fată codană, Jucăușă ca o mreană, Cu părul făcut cosiță, Lins ca solzii de lostriță. CORBEA, A. 31. DOOM
codánă (pop.) s. f., g.-d. art. codánei; pl. codáne
codare
CODÁ2, codez, vb. I. Tranz. A transforma un text scris în limbaj obișnuit în grupe de semne, de litere sau de cifre, potrivit echivalențelor stabilite într-un cod2 (2). – Din fr. coder.
codare
CODÁRE, codări, s. f. Acțiunea de a coda2; codaj. – V. coda2. DOOM
codáre s. f., g.-d. art. codắrii; pl. codắri
codarea
CODÁRE, codări, s. f. Acțiunea de a coda2; codaj. – V. coda2. DOOM
codáre s. f., g.-d. art. codắrii; pl. codắri
codară
CODÁ2, codez, vb. I. Tranz. A transforma un text scris în limbaj obișnuit în grupe de semne, de litere sau de cifre, potrivit echivalențelor stabilite într-un cod2 (2). – Din fr. coder.
codarăm
CODÁ2, codez, vb. I. Tranz. A transforma un text scris în limbaj obișnuit în grupe de semne, de litere sau de cifre, potrivit echivalențelor stabilite într-un cod2 (2). – Din fr. coder.
codarăți
CODÁ2, codez, vb. I. Tranz. A transforma un text scris în limbaj obișnuit în grupe de semne, de litere sau de cifre, potrivit echivalențelor stabilite într-un cod2 (2). – Din fr. coder.
codase
CODÁ2, codez, vb. I. Tranz. A transforma un text scris în limbaj obișnuit în grupe de semne, de litere sau de cifre, potrivit echivalențelor stabilite într-un cod2 (2). – Din fr. coder.
codasem
CODÁ2, codez, vb. I. Tranz. A transforma un text scris în limbaj obișnuit în grupe de semne, de litere sau de cifre, potrivit echivalențelor stabilite într-un cod2 (2). – Din fr. coder.
codaseră
CODÁ2, codez, vb. I. Tranz. A transforma un text scris în limbaj obișnuit în grupe de semne, de litere sau de cifre, potrivit echivalențelor stabilite într-un cod2 (2). – Din fr. coder.
codaserăm
CODÁ2, codez, vb. I. Tranz. A transforma un text scris în limbaj obișnuit în grupe de semne, de litere sau de cifre, potrivit echivalențelor stabilite într-un cod2 (2). – Din fr. coder.
codaserăți
CODÁ2, codez, vb. I. Tranz. A transforma un text scris în limbaj obișnuit în grupe de semne, de litere sau de cifre, potrivit echivalențelor stabilite într-un cod2 (2). – Din fr. coder.
codaseși
CODÁ2, codez, vb. I. Tranz. A transforma un text scris în limbaj obișnuit în grupe de semne, de litere sau de cifre, potrivit echivalențelor stabilite într-un cod2 (2). – Din fr. coder.
codaseți
CODÁ2, codez, vb. I. Tranz. A transforma un text scris în limbaj obișnuit în grupe de semne, de litere sau de cifre, potrivit echivalențelor stabilite într-un cod2 (2). – Din fr. coder.
codat
CODÁ2, codez, vb. I. Tranz. A transforma un text scris în limbaj obișnuit în grupe de semne, de litere sau de cifre, potrivit echivalențelor stabilite într-un cod2 (2). – Din fr. coder.
codat
CODÁT, -Ă, codați, -te, adj. 1. (Despre animale) Care are coadă (lungă și stufoasă). 2. (Despre ochi) Prelung, migdalat. – Coadă + suf, -at. DOOM
codát adj. m., pl. codáți; f. codátă, pl. codáte
codata
CODÁT, -Ă, codați, -te, adj. 1. (Despre animale) Care are coadă (lungă și stufoasă). 2. (Despre ochi) Prelung, migdalat. – Coadă + suf, -at. DOOM
codát adj. m., pl. codáți; f. codátă, pl. codáte
codate
CODÁT, -Ă, codați, -te, adj. 1. (Despre animale) Care are coadă (lungă și stufoasă). 2. (Despre ochi) Prelung, migdalat. – Coadă + suf, -at. DOOM
codát adj. m., pl. codáți; f. codátă, pl. codáte
codatei
CODÁT, -Ă, codați, -te, adj. 1. (Despre animale) Care are coadă (lungă și stufoasă). 2. (Despre ochi) Prelung, migdalat. – Coadă + suf, -at. DOOM
codát adj. m., pl. codáți; f. codátă, pl. codáte
codatele
CODÁT, -Ă, codați, -te, adj. 1. (Despre animale) Care are coadă (lungă și stufoasă). 2. (Despre ochi) Prelung, migdalat. – Coadă + suf, -at. DOOM
codát adj. m., pl. codáți; f. codátă, pl. codáte
codatelor
CODÁT, -Ă, codați, -te, adj. 1. (Despre animale) Care are coadă (lungă și stufoasă). 2. (Despre ochi) Prelung, migdalat. – Coadă + suf, -at. DOOM
codát adj. m., pl. codáți; f. codátă, pl. codáte
codatul
CODÁT, -Ă, codați, -te, adj. 1. (Despre animale) Care are coadă (lungă și stufoasă). 2. (Despre ochi) Prelung, migdalat. – Coadă + suf, -at. DOOM
codát adj. m., pl. codáți; f. codátă, pl. codáte
codatului
CODÁT, -Ă, codați, -te, adj. 1. (Despre animale) Care are coadă (lungă și stufoasă). 2. (Despre ochi) Prelung, migdalat. – Coadă + suf, -at. DOOM
codát adj. m., pl. codáți; f. codátă, pl. codáte
codau
CODÁ2, codez, vb. I. Tranz. A transforma un text scris în limbaj obișnuit în grupe de semne, de litere sau de cifre, potrivit echivalențelor stabilite într-un cod2 (2). – Din fr. coder.
codaș
CODÁȘ, -Ă, codași, -e, s. m. și f., adj. (Persoană, grup de persoane, instituție etc.) care a rămas în urmă, se află printre ultimii în muncă, la învățătură, într-o competiție sportivă etc. – Coadă + suf. -aș. DOOM
codáș adj. m., s. m., pl. codáși; adj. f., s. f. codáșă, art. codáșa; pl. codáșe
codaș
CODÁȘ, -Ă, codași, -e, s. m. și f., adj. (Persoană, grup de persoane, instituție etc.) care a rămas în urmă, se află printre ultimii în muncă, la învățătură, într-o competiție sportivă etc. – Coadă + suf. -aș. DOOM
codáș adj. m., s. m., pl. codáși; adj. f., s. f. codáșă, art. codáșa; pl. codáșe
codașa
CODÁȘ, -Ă, codași, -e, s. m. și f., adj. (Persoană, grup de persoane, instituție etc.) care a rămas în urmă, se află printre ultimii în muncă, la învățătură, într-o competiție sportivă etc. – Coadă + suf. -aș. DOOM
codáș adj. m., s. m., pl. codáși; adj. f., s. f. codáșă, art. codáșa; pl. codáșe
codașa
CODÁȘ, -Ă, codași, -e, s. m. și f., adj. (Persoană, grup de persoane, instituție etc.) care a rămas în urmă, se află printre ultimii în muncă, la învățătură, într-o competiție sportivă etc. – Coadă + suf. -aș. DOOM
codáș adj. m., s. m., pl. codáși; adj. f., s. f. codáșă, art. codáșa; pl. codáșe
codașe
CODÁȘ, -Ă, codași, -e, s. m. și f., adj. (Persoană, grup de persoane, instituție etc.) care a rămas în urmă, se află printre ultimii în muncă, la învățătură, într-o competiție sportivă etc. – Coadă + suf. -aș. DOOM
codáș adj. m., s. m., pl. codáși; adj. f., s. f. codáșă, art. codáșa; pl. codáșe
codașe
CODÁȘ, -Ă, codași, -e, s. m. și f., adj. (Persoană, grup de persoane, instituție etc.) care a rămas în urmă, se află printre ultimii în muncă, la învățătură, într-o competiție sportivă etc. – Coadă + suf. -aș. DOOM
codáș adj. m., s. m., pl. codáși; adj. f., s. f. codáșă, art. codáșa; pl. codáșe
codașei
CODÁȘ, -Ă, codași, -e, s. m. și f., adj. (Persoană, grup de persoane, instituție etc.) care a rămas în urmă, se află printre ultimii în muncă, la învățătură, într-o competiție sportivă etc. – Coadă + suf. -aș. DOOM
codáș adj. m., s. m., pl. codáși; adj. f., s. f. codáșă, art. codáșa; pl. codáșe
codașei
CODÁȘ, -Ă, codași, -e, s. m. și f., adj. (Persoană, grup de persoane, instituție etc.) care a rămas în urmă, se află printre ultimii în muncă, la învățătură, într-o competiție sportivă etc. – Coadă + suf. -aș. DOOM
codáș adj. m., s. m., pl. codáși; adj. f., s. f. codáșă, art. codáșa; pl. codáșe
codașele
CODÁȘ, -Ă, codași, -e, s. m. și f., adj. (Persoană, grup de persoane, instituție etc.) care a rămas în urmă, se află printre ultimii în muncă, la învățătură, într-o competiție sportivă etc. – Coadă + suf. -aș. DOOM
codáș adj. m., s. m., pl. codáși; adj. f., s. f. codáșă, art. codáșa; pl. codáșe
codașele
CODÁȘ, -Ă, codași, -e, s. m. și f., adj. (Persoană, grup de persoane, instituție etc.) care a rămas în urmă, se află printre ultimii în muncă, la învățătură, într-o competiție sportivă etc. – Coadă + suf. -aș. DOOM
codáș adj. m., s. m., pl. codáși; adj. f., s. f. codáșă, art. codáșa; pl. codáșe
codașelor
CODÁȘ, -Ă, codași, -e, s. m. și f., adj. (Persoană, grup de persoane, instituție etc.) care a rămas în urmă, se află printre ultimii în muncă, la învățătură, într-o competiție sportivă etc. – Coadă + suf. -aș. DOOM
codáș adj. m., s. m., pl. codáși; adj. f., s. f. codáșă, art. codáșa; pl. codáșe
codașelor
CODÁȘ, -Ă, codași, -e, s. m. și f., adj. (Persoană, grup de persoane, instituție etc.) care a rămas în urmă, se află printre ultimii în muncă, la învățătură, într-o competiție sportivă etc. – Coadă + suf. -aș. DOOM
codáș adj. m., s. m., pl. codáși; adj. f., s. f. codáșă, art. codáșa; pl. codáșe
codași
CODÁ2, codez, vb. I. Tranz. A transforma un text scris în limbaj obișnuit în grupe de semne, de litere sau de cifre, potrivit echivalențelor stabilite într-un cod2 (2). – Din fr. coder.
codași
CODÁȘ, -Ă, codași, -e, s. m. și f., adj. (Persoană, grup de persoane, instituție etc.) care a rămas în urmă, se află printre ultimii în muncă, la învățătură, într-o competiție sportivă etc. – Coadă + suf. -aș. DOOM
codáș adj. m., s. m., pl. codáși; adj. f., s. f. codáșă, art. codáșa; pl. codáșe
codași
CODÁȘ, -Ă, codași, -e, s. m. și f., adj. (Persoană, grup de persoane, instituție etc.) care a rămas în urmă, se află printre ultimii în muncă, la învățătură, într-o competiție sportivă etc. – Coadă + suf. -aș. DOOM
codáș adj. m., s. m., pl. codáși; adj. f., s. f. codáșă, art. codáșa; pl. codáșe
codașii
CODÁȘ, -Ă, codași, -e, s. m. și f., adj. (Persoană, grup de persoane, instituție etc.) care a rămas în urmă, se află printre ultimii în muncă, la învățătură, într-o competiție sportivă etc. – Coadă + suf. -aș. DOOM
codáș adj. m., s. m., pl. codáși; adj. f., s. f. codáșă, art. codáșa; pl. codáșe
codașii
CODÁȘ, -Ă, codași, -e, s. m. și f., adj. (Persoană, grup de persoane, instituție etc.) care a rămas în urmă, se află printre ultimii în muncă, la învățătură, într-o competiție sportivă etc. – Coadă + suf. -aș. DOOM
codáș adj. m., s. m., pl. codáși; adj. f., s. f. codáșă, art. codáșa; pl. codáșe
codașilor
CODÁȘ, -Ă, codași, -e, s. m. și f., adj. (Persoană, grup de persoane, instituție etc.) care a rămas în urmă, se află printre ultimii în muncă, la învățătură, într-o competiție sportivă etc. – Coadă + suf. -aș. DOOM
codáș adj. m., s. m., pl. codáși; adj. f., s. f. codáșă, art. codáșa; pl. codáșe
codașilor
CODÁȘ, -Ă, codași, -e, s. m. și f., adj. (Persoană, grup de persoane, instituție etc.) care a rămas în urmă, se află printre ultimii în muncă, la învățătură, într-o competiție sportivă etc. – Coadă + suf. -aș. DOOM
codáș adj. m., s. m., pl. codáși; adj. f., s. f. codáșă, art. codáșa; pl. codáșe
codașul
CODÁȘ, -Ă, codași, -e, s. m. și f., adj. (Persoană, grup de persoane, instituție etc.) care a rămas în urmă, se află printre ultimii în muncă, la învățătură, într-o competiție sportivă etc. – Coadă + suf. -aș. DOOM
codáș adj. m., s. m., pl. codáși; adj. f., s. f. codáșă, art. codáșa; pl. codáșe
codașul
CODÁȘ, -Ă, codași, -e, s. m. și f., adj. (Persoană, grup de persoane, instituție etc.) care a rămas în urmă, se află printre ultimii în muncă, la învățătură, într-o competiție sportivă etc. – Coadă + suf. -aș. DOOM
codáș adj. m., s. m., pl. codáși; adj. f., s. f. codáșă, art. codáșa; pl. codáșe
codașului
CODÁȘ, -Ă, codași, -e, s. m. și f., adj. (Persoană, grup de persoane, instituție etc.) care a rămas în urmă, se află printre ultimii în muncă, la învățătură, într-o competiție sportivă etc. – Coadă + suf. -aș. DOOM
codáș adj. m., s. m., pl. codáși; adj. f., s. f. codáșă, art. codáșa; pl. codáșe
codașului
CODÁȘ, -Ă, codași, -e, s. m. și f., adj. (Persoană, grup de persoane, instituție etc.) care a rămas în urmă, se află printre ultimii în muncă, la învățătură, într-o competiție sportivă etc. – Coadă + suf. -aș. DOOM
codáș adj. m., s. m., pl. codáși; adj. f., s. f. codáșă, art. codáșa; pl. codáșe
codați
CODÁ2, codez, vb. I. Tranz. A transforma un text scris în limbaj obișnuit în grupe de semne, de litere sau de cifre, potrivit echivalențelor stabilite într-un cod2 (2). – Din fr. coder.
codați
CODÁT, -Ă, codați, -te, adj. 1. (Despre animale) Care are coadă (lungă și stufoasă). 2. (Despre ochi) Prelung, migdalat. – Coadă + suf, -at. DOOM
codát adj. m., pl. codáți; f. codátă, pl. codáte
codații
CODÁT, -Ă, codați, -te, adj. 1. (Despre animale) Care are coadă (lungă și stufoasă). 2. (Despre ochi) Prelung, migdalat. – Coadă + suf, -at. DOOM
codát adj. m., pl. codáți; f. codátă, pl. codáte
codaților
CODÁT, -Ă, codați, -te, adj. 1. (Despre animale) Care are coadă (lungă și stufoasă). 2. (Despre ochi) Prelung, migdalat. – Coadă + suf, -at. DOOM
codát adj. m., pl. codáți; f. codátă, pl. codáte
code
CÓDA1 s. f. Parte finală a unei compoziții muzicale. ♦ Spec. Grup de note muzicale care încheie tema unei fugi. [Var.: códă s. f.] – Din it. coda. DOOM
codá2 (a ~) vb., ind. prez. 3 codeáză
codea
CODÍ, codesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A sta la îndoială, a șovăi, a ezita să facă ceva. ♦ A se da înapoi de la ceva, a se feri de ceva. – Din coadă. DOOM
!codí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se codéște, imperf. 3 sg. se codeá; conj. prez. 3 să se codeáscă
codeai
CODÍ, codesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A sta la îndoială, a șovăi, a ezita să facă ceva. ♦ A se da înapoi de la ceva, a se feri de ceva. – Din coadă. DOOM
!codí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se codéște, imperf. 3 sg. se codeá; conj. prez. 3 să se codeáscă
codeala
CODEÁLĂ, codeli, s. f. (Pop.) Codire. – Codi + suf. -eală. DOOM
codeálă (rar) s. f., g.-d. art. codélii; pl. codéli
codeam
CODÍ, codesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A sta la îndoială, a șovăi, a ezita să facă ceva. ♦ A se da înapoi de la ceva, a se feri de ceva. – Din coadă. DOOM
!codí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se codéște, imperf. 3 sg. se codeá; conj. prez. 3 să se codeáscă
codească
CODÍ, codesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A sta la îndoială, a șovăi, a ezita să facă ceva. ♦ A se da înapoi de la ceva, a se feri de ceva. – Din coadă. DOOM
!codí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se codéște, imperf. 3 sg. se codeá; conj. prez. 3 să se codeáscă
codeau
CODÍ, codesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A sta la îndoială, a șovăi, a ezita să facă ceva. ♦ A se da înapoi de la ceva, a se feri de ceva. – Din coadă. DOOM
!codí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se codéște, imperf. 3 sg. se codeá; conj. prez. 3 să se codeáscă
codează
CODÁ2, codez, vb. I. Tranz. A transforma un text scris în limbaj obișnuit în grupe de semne, de litere sau de cifre, potrivit echivalențelor stabilite într-un cod2 (2). – Din fr. coder.
codeați
CODÍ, codesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A sta la îndoială, a șovăi, a ezita să facă ceva. ♦ A se da înapoi de la ceva, a se feri de ceva. – Din coadă. DOOM
!codí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se codéște, imperf. 3 sg. se codeá; conj. prez. 3 să se codeáscă
codebitoare
CODEBITÓR, – OÁRE s.m. și f. Persoană care este datoare (cuiva) împreună cu alții. [Cf. fr. codébiteur]. DOOM
codebitór s. m., pl. codebitóri
codebitoarea
CODEBITÓR, – OÁRE s.m. și f. Persoană care este datoare (cuiva) împreună cu alții. [Cf. fr. codébiteur]. DOOM
codebitór s. m., pl. codebitóri
codebitoarei
CODEBITÓR, – OÁRE s.m. și f. Persoană care este datoare (cuiva) împreună cu alții. [Cf. fr. codébiteur]. DOOM
codebitór s. m., pl. codebitóri
codebitoarele
CODEBITÓR, – OÁRE s.m. și f. Persoană care este datoare (cuiva) împreună cu alții. [Cf. fr. codébiteur]. DOOM
codebitór s. m., pl. codebitóri
codebitoarelor
CODEBITÓR, – OÁRE s.m. și f. Persoană care este datoare (cuiva) împreună cu alții. [Cf. fr. codébiteur]. DOOM
codebitór s. m., pl. codebitóri
codebitor
CODEBITÓR, – OÁRE s.m. și f. Persoană care este datoare (cuiva) împreună cu alții. [Cf. fr. codébiteur]. DOOM
codebitór s. m., pl. codebitóri
codebitori
CODEBITÓR, – OÁRE s.m. și f. Persoană care este datoare (cuiva) împreună cu alții. [Cf. fr. codébiteur]. DOOM
codebitór s. m., pl. codebitóri
codebitorii
CODEBITÓR, – OÁRE s.m. și f. Persoană care este datoare (cuiva) împreună cu alții. [Cf. fr. codébiteur]. DOOM
codebitór s. m., pl. codebitóri
codebitorilor
CODEBITÓR, – OÁRE s.m. și f. Persoană care este datoare (cuiva) împreună cu alții. [Cf. fr. codébiteur]. DOOM
codebitór s. m., pl. codebitóri
codebitorul
CODEBITÓR, – OÁRE s.m. și f. Persoană care este datoare (cuiva) împreună cu alții. [Cf. fr. codébiteur]. DOOM
codebitór s. m., pl. codebitóri
codebitorului
CODEBITÓR, – OÁRE s.m. și f. Persoană care este datoare (cuiva) împreună cu alții. [Cf. fr. codébiteur]. DOOM
codebitór s. m., pl. codebitóri
codei
CÓDA1 s. f. Parte finală a unei compoziții muzicale. ♦ Spec. Grup de note muzicale care încheie tema unei fugi. [Var.: códă s. f.] – Din it. coda. DOOM
codá2 (a ~) vb., ind. prez. 3 codeáză
codeina
CODEÍNĂ s. f. Alcaloid extras din opiu utilizat ca analgezic și calmant al tusei. – Din fr. codéine. DOOM
codeínă s. f., g.-d. art. codeínei
codeine
CODEÍNĂ s. f. Alcaloid extras din opiu utilizat ca analgezic și calmant al tusei. – Din fr. codéine. DOOM
codeínă s. f., g.-d. art. codeínei
codeinei
CODEÍNĂ s. f. Alcaloid extras din opiu utilizat ca analgezic și calmant al tusei. – Din fr. codéine. DOOM
codeínă s. f., g.-d. art. codeínei
codeinomania
CODEINOMANÍE s.f. Obiceiul morbid de a lua codeină. [Pron. -de-i-, gen. -iei. / < fr. codéinomanie].
codeinomanie
CODEINOMANÍE s.f. Obiceiul morbid de a lua codeină. [Pron. -de-i-, gen. -iei. / < fr. codéinomanie].
codeinomaniei
CODEINOMANÍE s.f. Obiceiul morbid de a lua codeină. [Pron. -de-i-, gen. -iei. / < fr. codéinomanie].
codeinomanii
CODEINOMANÍE s.f. Obiceiul morbid de a lua codeină. [Pron. -de-i-, gen. -iei. / < fr. codéinomanie].
codeinomaniile
CODEINOMANÍE s.f. Obiceiul morbid de a lua codeină. [Pron. -de-i-, gen. -iei. / < fr. codéinomanie].
codeinomaniilor
CODEINOMANÍE s.f. Obiceiul morbid de a lua codeină. [Pron. -de-i-, gen. -iei. / < fr. codéinomanie].
codele
CÓDA1 s. f. Parte finală a unei compoziții muzicale. ♦ Spec. Grup de note muzicale care încheie tema unei fugi. [Var.: códă s. f.] – Din it. coda. DOOM
codá2 (a ~) vb., ind. prez. 3 codeáză
codeli
CODEÁLĂ, codeli, s. f. (Pop.) Codire. – Codi + suf. -eală. DOOM
codeálă (rar) s. f., g.-d. art. codélii; pl. codéli
codelii
CODEÁLĂ, codeli, s. f. (Pop.) Codire. – Codi + suf. -eală. DOOM
codeálă (rar) s. f., g.-d. art. codélii; pl. codéli
codelile
CODEÁLĂ, codeli, s. f. (Pop.) Codire. – Codi + suf. -eală. DOOM
codeálă (rar) s. f., g.-d. art. codélii; pl. codéli
codelilor
CODEÁLĂ, codeli, s. f. (Pop.) Codire. – Codi + suf. -eală. DOOM
codeálă (rar) s. f., g.-d. art. codélii; pl. codéli
codelor
CÓDA1 s. f. Parte finală a unei compoziții muzicale. ♦ Spec. Grup de note muzicale care încheie tema unei fugi. [Var.: códă s. f.] – Din it. coda. DOOM
codá2 (a ~) vb., ind. prez. 3 codeáză
codesc
CODÍ, codesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A sta la îndoială, a șovăi, a ezita să facă ceva. ♦ A se da înapoi de la ceva, a se feri de ceva. – Din coadă. DOOM
!codí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se codéște, imperf. 3 sg. se codeá; conj. prez. 3 să se codeáscă
codex
CÓDICE, codice, s. n. 1. Reunire de table cerate, reprezentând cea mai veche formă de carte la romani. 2. Culegere (manuscrisă) de legi, de documente din Evul Mediu sau, p. ext., de orice texte vechi (medievale), de obicei cu conținut variat. [Var.: códex, codexuri, s. n.] – Din lat. codex, -icis. DOOM
códice s. n., pl. códice
codexul
CÓDICE, codice, s. n. 1. Reunire de table cerate, reprezentând cea mai veche formă de carte la romani. 2. Culegere (manuscrisă) de legi, de documente din Evul Mediu sau, p. ext., de orice texte vechi (medievale), de obicei cu conținut variat. [Var.: códex, codexuri, s. n.] – Din lat. codex, -icis. DOOM
códice s. n., pl. códice
codexului
CÓDICE, codice, s. n. 1. Reunire de table cerate, reprezentând cea mai veche formă de carte la romani. 2. Culegere (manuscrisă) de legi, de documente din Evul Mediu sau, p. ext., de orice texte vechi (medievale), de obicei cu conținut variat. [Var.: códex, codexuri, s. n.] – Din lat. codex, -icis. DOOM
códice s. n., pl. códice
codexuri
CÓDICE, codice, s. n. 1. Reunire de table cerate, reprezentând cea mai veche formă de carte la romani. 2. Culegere (manuscrisă) de legi, de documente din Evul Mediu sau, p. ext., de orice texte vechi (medievale), de obicei cu conținut variat. [Var.: códex, codexuri, s. n.] – Din lat. codex, -icis. DOOM
códice s. n., pl. códice
codexurile
CÓDICE, codice, s. n. 1. Reunire de table cerate, reprezentând cea mai veche formă de carte la romani. 2. Culegere (manuscrisă) de legi, de documente din Evul Mediu sau, p. ext., de orice texte vechi (medievale), de obicei cu conținut variat. [Var.: códex, codexuri, s. n.] – Din lat. codex, -icis. DOOM
códice s. n., pl. códice
codexurilor
CÓDICE, codice, s. n. 1. Reunire de table cerate, reprezentând cea mai veche formă de carte la romani. 2. Culegere (manuscrisă) de legi, de documente din Evul Mediu sau, p. ext., de orice texte vechi (medievale), de obicei cu conținut variat. [Var.: códex, codexuri, s. n.] – Din lat. codex, -icis. DOOM
códice s. n., pl. códice
codez
CODÁ2, codez, vb. I. Tranz. A transforma un text scris în limbaj obișnuit în grupe de semne, de litere sau de cifre, potrivit echivalențelor stabilite într-un cod2 (2). – Din fr. coder.
codeze
CODÁ2, codez, vb. I. Tranz. A transforma un text scris în limbaj obișnuit în grupe de semne, de litere sau de cifre, potrivit echivalențelor stabilite într-un cod2 (2). – Din fr. coder.
codezi
CODÁ2, codez, vb. I. Tranz. A transforma un text scris în limbaj obișnuit în grupe de semne, de litere sau de cifre, potrivit echivalențelor stabilite într-un cod2 (2). – Din fr. coder.
codește
CODÍ, codesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A sta la îndoială, a șovăi, a ezita să facă ceva. ♦ A se da înapoi de la ceva, a se feri de ceva. – Din coadă. DOOM
!codí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se codéște, imperf. 3 sg. se codeá; conj. prez. 3 să se codeáscă
codești
CODÍ, codesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A sta la îndoială, a șovăi, a ezita să facă ceva. ♦ A se da înapoi de la ceva, a se feri de ceva. – Din coadă. DOOM
!codí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se codéște, imperf. 3 sg. se codeá; conj. prez. 3 să se codeáscă
codeținut
CODEȚINÚT, -Ă s.m. și f. Cel care este deținut împreună cu alții în același loc. [După fr. codétenu].
codeținuta
CODEȚINÚT, -Ă s.m. și f. Cel care este deținut împreună cu alții în același loc. [După fr. codétenu].
codeținute
CODEȚINÚT, -Ă s.m. și f. Cel care este deținut împreună cu alții în același loc. [După fr. codétenu].
codeținutei
CODEȚINÚT, -Ă s.m. și f. Cel care este deținut împreună cu alții în același loc. [După fr. codétenu].
codeținutele
CODEȚINÚT, -Ă s.m. și f. Cel care este deținut împreună cu alții în același loc. [După fr. codétenu].
codeținutelor
CODEȚINÚT, -Ă s.m. și f. Cel care este deținut împreună cu alții în același loc. [După fr. codétenu].
codeținutul
CODEȚINÚT, -Ă s.m. și f. Cel care este deținut împreună cu alții în același loc. [După fr. codétenu].
codeținutului
CODEȚINÚT, -Ă s.m. și f. Cel care este deținut împreună cu alții în același loc. [După fr. codétenu].
codeținuți
CODEȚINÚT, -Ă s.m. și f. Cel care este deținut împreună cu alții în același loc. [După fr. codétenu].
codeținuții
CODEȚINÚT, -Ă s.m. și f. Cel care este deținut împreună cu alții în același loc. [După fr. codétenu].
codeținuților
CODEȚINÚT, -Ă s.m. și f. Cel care este deținut împreună cu alții în același loc. [După fr. codétenu].
codeținătoare
CODEȚINĂTÓR, -OÁRE s.m. și f. (Rar) Cel care deține ceva împreună cu altul. [< co- + deținător].
codeținătoarea
CODEȚINĂTÓR, -OÁRE s.m. și f. (Rar) Cel care deține ceva împreună cu altul. [< co- + deținător].
codeținătoarei
CODEȚINĂTÓR, -OÁRE s.m. și f. (Rar) Cel care deține ceva împreună cu altul. [< co- + deținător].
codeținătoarele
CODEȚINĂTÓR, -OÁRE s.m. și f. (Rar) Cel care deține ceva împreună cu altul. [< co- + deținător].
codeținătoarelor
CODEȚINĂTÓR, -OÁRE s.m. și f. (Rar) Cel care deține ceva împreună cu altul. [< co- + deținător].
codeținător
CODEȚINĂTÓR, -OÁRE s.m. și f. (Rar) Cel care deține ceva împreună cu altul. [< co- + deținător].
codeținători
CODEȚINĂTÓR, -OÁRE s.m. și f. (Rar) Cel care deține ceva împreună cu altul. [< co- + deținător].
codeținătorii
CODEȚINĂTÓR, -OÁRE s.m. și f. (Rar) Cel care deține ceva împreună cu altul. [< co- + deținător].
codeținătorilor
CODEȚINĂTÓR, -OÁRE s.m. și f. (Rar) Cel care deține ceva împreună cu altul. [< co- + deținător].
codeținătorul
CODEȚINĂTÓR, -OÁRE s.m. și f. (Rar) Cel care deține ceva împreună cu altul. [< co- + deținător].
codeținătorului
CODEȚINĂTÓR, -OÁRE s.m. și f. (Rar) Cel care deține ceva împreună cu altul. [< co- + deținător].
codi
CODÍ, codesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A sta la îndoială, a șovăi, a ezita să facă ceva. ♦ A se da înapoi de la ceva, a se feri de ceva. – Din coadă. DOOM
!codí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se codéște, imperf. 3 sg. se codeá; conj. prez. 3 să se codeáscă
codice
CÓDICE, codice, s. n. 1. Reunire de table cerate, reprezentând cea mai veche formă de carte la romani. 2. Culegere (manuscrisă) de legi, de documente din Evul Mediu sau, p. ext., de orice texte vechi (medievale), de obicei cu conținut variat. [Var.: códex, codexuri, s. n.] – Din lat. codex, -icis. DOOM
códice s. n., pl. códice
codicele
CÓDICE, codice, s. n. 1. Reunire de table cerate, reprezentând cea mai veche formă de carte la romani. 2. Culegere (manuscrisă) de legi, de documente din Evul Mediu sau, p. ext., de orice texte vechi (medievale), de obicei cu conținut variat. [Var.: códex, codexuri, s. n.] – Din lat. codex, -icis. DOOM
códice s. n., pl. códice
codicelor
CÓDICE, codice, s. n. 1. Reunire de table cerate, reprezentând cea mai veche formă de carte la romani. 2. Culegere (manuscrisă) de legi, de documente din Evul Mediu sau, p. ext., de orice texte vechi (medievale), de obicei cu conținut variat. [Var.: códex, codexuri, s. n.] – Din lat. codex, -icis. DOOM
códice s. n., pl. códice
codicelui
CÓDICE, codice, s. n. 1. Reunire de table cerate, reprezentând cea mai veche formă de carte la romani. 2. Culegere (manuscrisă) de legi, de documente din Evul Mediu sau, p. ext., de orice texte vechi (medievale), de obicei cu conținut variat. [Var.: códex, codexuri, s. n.] – Din lat. codex, -icis. DOOM
códice s. n., pl. códice
codicil
CODICÍL, codicile, s. n. Act întocmit în formă testamentară prin care se modifică sau se completează conținutul inițial al unui testament. – Din fr. codicille, lat. codicillus. DOOM
!codicíl s. n., pl. codicíle
codicil
CODICÍL s.n. Adaos, îndreptare ulterioară la un testament. [Pl. -le, -luri, (s.m.) -li. / < fr. codicille, cf. lat. codicillus].
codicil
CODICÍL s.n. Adaos, îndreptare ulterioară la un testament. [Pl. -le, -luri, (s.m.) -li. / < fr. codicille, cf. lat. codicillus].
codicile
CODICÍL, codicile, s. n. Act întocmit în formă testamentară prin care se modifică sau se completează conținutul inițial al unui testament. – Din fr. codicille, lat. codicillus. DOOM
!codicíl s. n., pl. codicíle
codicilele
CODICÍL, codicile, s. n. Act întocmit în formă testamentară prin care se modifică sau se completează conținutul inițial al unui testament. – Din fr. codicille, lat. codicillus. DOOM
!codicíl s. n., pl. codicíle
codicilelor
CODICÍL, codicile, s. n. Act întocmit în formă testamentară prin care se modifică sau se completează conținutul inițial al unui testament. – Din fr. codicille, lat. codicillus. DOOM
!codicíl s. n., pl. codicíle
codicilul
CODICÍL, codicile, s. n. Act întocmit în formă testamentară prin care se modifică sau se completează conținutul inițial al unui testament. – Din fr. codicille, lat. codicillus. DOOM
!codicíl s. n., pl. codicíle
codicilului
CODICÍL, codicile, s. n. Act întocmit în formă testamentară prin care se modifică sau se completează conținutul inițial al unui testament. – Din fr. codicille, lat. codicillus. DOOM
!codicíl s. n., pl. codicíle
codicologia
CODICOLOGÍE s. f. Știință specială a istoriei care studiază manuscrisele din punctul de vedere al obiectului în sine și nu al textului. – Din fr. codicologie.
codicologie
CODICOLOGÍE s. f. Știință specială a istoriei care studiază manuscrisele din punctul de vedere al obiectului în sine și nu al textului. – Din fr. codicologie.
codicologiei
CODICOLOGÍE s. f. Știință specială a istoriei care studiază manuscrisele din punctul de vedere al obiectului în sine și nu al textului. – Din fr. codicologie.
codicologii
CODICOLOGÍE s. f. Știință specială a istoriei care studiază manuscrisele din punctul de vedere al obiectului în sine și nu al textului. – Din fr. codicologie.
codie
CODÍE, codii, s. f. (Regional) Codirișcâ. Codia. biciului i s-a spart în hășchii și sar din ea puzderii melițate de șoldurile uscate ale bieților cai. DELAVRANCEA, S. 205.
codific
CODIFICÁ, codífic, vb. I. Tranz. A sistematiza și a reuni într-un cod2 normele juridice care se referă la o anumită ramură a dreptului. – După fr. codifier. DOOM
codificá (a ~) vb., ind. prez. 3 codífică
codifica
CODIFICÁ, codífic, vb. I. Tranz. A sistematiza și a reuni într-un cod2 normele juridice care se referă la o anumită ramură a dreptului. – După fr. codifier. DOOM
codificá (a ~) vb., ind. prez. 3 codífică
codificai
CODIFICÁ, codífic, vb. I. Tranz. A sistematiza și a reuni într-un cod2 normele juridice care se referă la o anumită ramură a dreptului. – După fr. codifier. DOOM
codificá (a ~) vb., ind. prez. 3 codífică
codificam
CODIFICÁ, codífic, vb. I. Tranz. A sistematiza și a reuni într-un cod2 normele juridice care se referă la o anumită ramură a dreptului. – După fr. codifier. DOOM
codificá (a ~) vb., ind. prez. 3 codífică
codificare
CODIFICÁ, codífic, vb. I. Tranz. A sistematiza și a reuni într-un cod2 normele juridice care se referă la o anumită ramură a dreptului. – După fr. codifier. DOOM
codificá (a ~) vb., ind. prez. 3 codífică
codificare
CODIFICÁRE, codificări, s. f. Acțiunea de a codifica. – V. codifica. DOOM
codificáre s. f., g.-d. art. codificắrii; pl. codificắri
codificarea
CODIFICÁRE, codificări, s. f. Acțiunea de a codifica. – V. codifica. DOOM
codificáre s. f., g.-d. art. codificắrii; pl. codificắri
codificară
CODIFICÁ, codífic, vb. I. Tranz. A sistematiza și a reuni într-un cod2 normele juridice care se referă la o anumită ramură a dreptului. – După fr. codifier. DOOM
codificá (a ~) vb., ind. prez. 3 codífică
codificarăm
CODIFICÁ, codífic, vb. I. Tranz. A sistematiza și a reuni într-un cod2 normele juridice care se referă la o anumită ramură a dreptului. – După fr. codifier. DOOM
codificá (a ~) vb., ind. prez. 3 codífică
codificarăți
CODIFICÁ, codífic, vb. I. Tranz. A sistematiza și a reuni într-un cod2 normele juridice care se referă la o anumită ramură a dreptului. – După fr. codifier. DOOM
codificá (a ~) vb., ind. prez. 3 codífică
codificase
CODIFICÁ, codífic, vb. I. Tranz. A sistematiza și a reuni într-un cod2 normele juridice care se referă la o anumită ramură a dreptului. – După fr. codifier. DOOM
codificá (a ~) vb., ind. prez. 3 codífică
codificasem
CODIFICÁ, codífic, vb. I. Tranz. A sistematiza și a reuni într-un cod2 normele juridice care se referă la o anumită ramură a dreptului. – După fr. codifier. DOOM
codificá (a ~) vb., ind. prez. 3 codífică
codificaseră
CODIFICÁ, codífic, vb. I. Tranz. A sistematiza și a reuni într-un cod2 normele juridice care se referă la o anumită ramură a dreptului. – După fr. codifier. DOOM
codificá (a ~) vb., ind. prez. 3 codífică
codificaserăm
CODIFICÁ, codífic, vb. I. Tranz. A sistematiza și a reuni într-un cod2 normele juridice care se referă la o anumită ramură a dreptului. – După fr. codifier. DOOM
codificá (a ~) vb., ind. prez. 3 codífică
codificaserăți
CODIFICÁ, codífic, vb. I. Tranz. A sistematiza și a reuni într-un cod2 normele juridice care se referă la o anumită ramură a dreptului. – După fr. codifier. DOOM
codificá (a ~) vb., ind. prez. 3 codífică
codificaseși
CODIFICÁ, codífic, vb. I. Tranz. A sistematiza și a reuni într-un cod2 normele juridice care se referă la o anumită ramură a dreptului. – După fr. codifier. DOOM
codificá (a ~) vb., ind. prez. 3 codífică
codificaseți
CODIFICÁ, codífic, vb. I. Tranz. A sistematiza și a reuni într-un cod2 normele juridice care se referă la o anumită ramură a dreptului. – După fr. codifier. DOOM
codificá (a ~) vb., ind. prez. 3 codífică
codificat
CODIFICÁ, codífic, vb. I. Tranz. A sistematiza și a reuni într-un cod2 normele juridice care se referă la o anumită ramură a dreptului. – După fr. codifier. DOOM
codificá (a ~) vb., ind. prez. 3 codífică
codificatoare
CODIFICATÓR, -OÁRE, codificatori, -oare, adj. (Rar) Care codifică. – Din fr. codificateur. DOOM
codificatór (rar) adj. m., pl. codificatóri; f. sg. și pl. codificatoáre
codificatoarea
CODIFICATÓR, -OÁRE, codificatori, -oare, adj. (Rar) Care codifică. – Din fr. codificateur. DOOM
codificatór (rar) adj. m., pl. codificatóri; f. sg. și pl. codificatoáre
codificatoarei
CODIFICATÓR, -OÁRE, codificatori, -oare, adj. (Rar) Care codifică. – Din fr. codificateur. DOOM
codificatór (rar) adj. m., pl. codificatóri; f. sg. și pl. codificatoáre
codificatoarele
CODIFICATÓR, -OÁRE, codificatori, -oare, adj. (Rar) Care codifică. – Din fr. codificateur. DOOM
codificatór (rar) adj. m., pl. codificatóri; f. sg. și pl. codificatoáre
codificatoarelor
CODIFICATÓR, -OÁRE, codificatori, -oare, adj. (Rar) Care codifică. – Din fr. codificateur. DOOM
codificatór (rar) adj. m., pl. codificatóri; f. sg. și pl. codificatoáre
codificator
CODIFICATÓR, -OÁRE, codificatori, -oare, adj. (Rar) Care codifică. – Din fr. codificateur. DOOM
codificatór (rar) adj. m., pl. codificatóri; f. sg. și pl. codificatoáre
codificatori
CODIFICATÓR, -OÁRE, codificatori, -oare, adj. (Rar) Care codifică. – Din fr. codificateur. DOOM
codificatór (rar) adj. m., pl. codificatóri; f. sg. și pl. codificatoáre
codificatorii
CODIFICATÓR, -OÁRE, codificatori, -oare, adj. (Rar) Care codifică. – Din fr. codificateur. DOOM
codificatór (rar) adj. m., pl. codificatóri; f. sg. și pl. codificatoáre
codificatorilor
CODIFICATÓR, -OÁRE, codificatori, -oare, adj. (Rar) Care codifică. – Din fr. codificateur. DOOM
codificatór (rar) adj. m., pl. codificatóri; f. sg. și pl. codificatoáre
codificatorul
CODIFICATÓR, -OÁRE, codificatori, -oare, adj. (Rar) Care codifică. – Din fr. codificateur. DOOM
codificatór (rar) adj. m., pl. codificatóri; f. sg. și pl. codificatoáre
codificatorului
CODIFICATÓR, -OÁRE, codificatori, -oare, adj. (Rar) Care codifică. – Din fr. codificateur. DOOM
codificatór (rar) adj. m., pl. codificatóri; f. sg. și pl. codificatoáre
codificau
CODIFICÁ, codífic, vb. I. Tranz. A sistematiza și a reuni într-un cod2 normele juridice care se referă la o anumită ramură a dreptului. – După fr. codifier. DOOM
codificá (a ~) vb., ind. prez. 3 codífică
codificași
CODIFICÁ, codífic, vb. I. Tranz. A sistematiza și a reuni într-un cod2 normele juridice care se referă la o anumită ramură a dreptului. – După fr. codifier. DOOM
codificá (a ~) vb., ind. prez. 3 codífică
codificați
CODIFICÁ, codífic, vb. I. Tranz. A sistematiza și a reuni într-un cod2 normele juridice care se referă la o anumită ramură a dreptului. – După fr. codifier. DOOM
codificá (a ~) vb., ind. prez. 3 codífică
codifice
CODIFICÁ, codífic, vb. I. Tranz. A sistematiza și a reuni într-un cod2 normele juridice care se referă la o anumită ramură a dreptului. – După fr. codifier. DOOM
codificá (a ~) vb., ind. prez. 3 codífică
codifici
CODIFICÁ, codífic, vb. I. Tranz. A sistematiza și a reuni într-un cod2 normele juridice care se referă la o anumită ramură a dreptului. – După fr. codifier. DOOM
codificá (a ~) vb., ind. prez. 3 codífică
codificând
CODIFICÁ, codífic, vb. I. Tranz. A sistematiza și a reuni într-un cod2 normele juridice care se referă la o anumită ramură a dreptului. – După fr. codifier. DOOM
codificá (a ~) vb., ind. prez. 3 codífică
codificînd
CODIFICÁ, codífic, vb. I. Tranz. A sistematiza și a reuni într-un cod2 normele juridice care se referă la o anumită ramură a dreptului. – După fr. codifier. DOOM
codificá (a ~) vb., ind. prez. 3 codífică
codificări
CODIFICÁRE, codificări, s. f. Acțiunea de a codifica. – V. codifica. DOOM
codificáre s. f., g.-d. art. codificắrii; pl. codificắri
codificării
CODIFICÁRE, codificări, s. f. Acțiunea de a codifica. – V. codifica. DOOM
codificáre s. f., g.-d. art. codificắrii; pl. codificắri
codificările
CODIFICÁRE, codificări, s. f. Acțiunea de a codifica. – V. codifica. DOOM
codificáre s. f., g.-d. art. codificắrii; pl. codificắri
codificărilor
CODIFICÁRE, codificări, s. f. Acțiunea de a codifica. – V. codifica. DOOM
codificáre s. f., g.-d. art. codificắrii; pl. codificắri
codii
CODÍ, codesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A sta la îndoială, a șovăi, a ezita să facă ceva. ♦ A se da înapoi de la ceva, a se feri de ceva. – Din coadă. DOOM
!codí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se codéște, imperf. 3 sg. se codeá; conj. prez. 3 să se codeáscă
codim
CODÍ, codesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A sta la îndoială, a șovăi, a ezita să facă ceva. ♦ A se da înapoi de la ceva, a se feri de ceva. – Din coadă. DOOM
!codí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se codéște, imperf. 3 sg. se codeá; conj. prez. 3 să se codeáscă
codina
CÓDINĂ, codini, s. f. (Pop.). 1. Lână de calitate inferioară, tunsă de pe capul, picioarele și coada oilor. 2. Grâu de calitate inferioară, amestecat cu multe corpuri străine. – Coadă + suf. -ină.
codind
CODÍ, codesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A sta la îndoială, a șovăi, a ezita să facă ceva. ♦ A se da înapoi de la ceva, a se feri de ceva. – Din coadă. DOOM
!codí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se codéște, imperf. 3 sg. se codeá; conj. prez. 3 să se codeáscă
codini
CÓDINĂ, codini, s. f. (Pop.). 1. Lână de calitate inferioară, tunsă de pe capul, picioarele și coada oilor. 2. Grâu de calitate inferioară, amestecat cu multe corpuri străine. – Coadă + suf. -ină.
codinii
CÓDINĂ, codini, s. f. (Pop.). 1. Lână de calitate inferioară, tunsă de pe capul, picioarele și coada oilor. 2. Grâu de calitate inferioară, amestecat cu multe corpuri străine. – Coadă + suf. -ină.
codinile
CÓDINĂ, codini, s. f. (Pop.). 1. Lână de calitate inferioară, tunsă de pe capul, picioarele și coada oilor. 2. Grâu de calitate inferioară, amestecat cu multe corpuri străine. – Coadă + suf. -ină.
codinilor
CÓDINĂ, codini, s. f. (Pop.). 1. Lână de calitate inferioară, tunsă de pe capul, picioarele și coada oilor. 2. Grâu de calitate inferioară, amestecat cu multe corpuri străine. – Coadă + suf. -ină.
codinit
CODINÍT s. n. Tundere a lânii din jurul ugerului și de pe coada oii la fătare și în perioada alăptării. – De la codină.
codinitul
CODINÍT s. n. Tundere a lânii din jurul ugerului și de pe coada oii la fătare și în perioada alăptării. – De la codină.
codinitului
CODINÍT s. n. Tundere a lânii din jurul ugerului și de pe coada oii la fătare și în perioada alăptării. – De la codină.
codină
CÓDINĂ s. f. (Pop.) 1. Lână de calitate inferioară, tunsă de pe capul, picioarele și coada oilor. 2. Grâu de calitate inferioară, amestecat cu multe corpuri străine – Coadă + suf. -ină. DOOM
códină (pop.) s. f., g.-d. art. códinii; pl. códini
codire
CODÍ, codesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A sta la îndoială, a șovăi, a ezita să facă ceva. ♦ A se da înapoi de la ceva, a se feri de ceva. – Din coadă. DOOM
!codí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se codéște, imperf. 3 sg. se codeá; conj. prez. 3 să se codeáscă
codire
CODÍRE s. f. (Fam.) Acțiunea de a se codi; ezitare, șovăială, codeală. – V. codi. DOOM
codíre (fam.) s. f., g.-d. art. codírii
codirea
CODÍRE s. f. (Fam.) Acțiunea de a se codi; ezitare, șovăială, codeală. – V. codi. DOOM
codíre (fam.) s. f., g.-d. art. codírii
codirector
CODIRÉCTOR, codirectori, s. m. Persoană care conduce împreună cu alta (sau cu altele), în calitate de director, o întreprindere, o instituție, o publicație etc. – Din fr. codirecteur. DOOM
codiréctor s. m., pl. codiréctori
codirectori
CODIRÉCTOR, codirectori, s. m. Persoană care conduce împreună cu alta (sau cu altele), în calitate de director, o întreprindere, o instituție, o publicație etc. – Din fr. codirecteur. DOOM
codiréctor s. m., pl. codiréctori
codirectorii
CODIRÉCTOR, codirectori, s. m. Persoană care conduce împreună cu alta (sau cu altele), în calitate de director, o întreprindere, o instituție, o publicație etc. – Din fr. codirecteur. DOOM
codiréctor s. m., pl. codiréctori
codirectorilor
CODIRÉCTOR, codirectori, s. m. Persoană care conduce împreună cu alta (sau cu altele), în calitate de director, o întreprindere, o instituție, o publicație etc. – Din fr. codirecteur. DOOM
codiréctor s. m., pl. codiréctori
codirectorul
CODIRÉCTOR, codirectori, s. m. Persoană care conduce împreună cu alta (sau cu altele), în calitate de director, o întreprindere, o instituție, o publicație etc. – Din fr. codirecteur. DOOM
codiréctor s. m., pl. codiréctori
codirectorului
CODIRÉCTOR, codirectori, s. m. Persoană care conduce împreună cu alta (sau cu altele), în calitate de director, o întreprindere, o instituție, o publicație etc. – Din fr. codirecteur. DOOM
codiréctor s. m., pl. codiréctori
codirecția
CODIRÉCȚIE s.f. (Liv.) Direcție (a unei instituții, a unei întreprinderi etc.) exercitată de mai multe persoane cu același grad. [Gen. -iei. / < fr. codirection].
codirecție
CODIRÉCȚIE s.f. (Liv.) Direcție (a unei instituții, a unei întreprinderi etc.) exercitată de mai multe persoane cu același grad. [Gen. -iei. / < fr. codirection].
codirecției
CODIRÉCȚIE s.f. (Liv.) Direcție (a unei instituții, a unei întreprinderi etc.) exercitată de mai multe persoane cu același grad. [Gen. -iei. / < fr. codirection].
codirecții
CODIRÉCȚIE s.f. (Liv.) Direcție (a unei instituții, a unei întreprinderi etc.) exercitată de mai multe persoane cu același grad. [Gen. -iei. / < fr. codirection].
codirecțiile
CODIRÉCȚIE s.f. (Liv.) Direcție (a unei instituții, a unei întreprinderi etc.) exercitată de mai multe persoane cu același grad. [Gen. -iei. / < fr. codirection].
codirecțiilor
CODIRÉCȚIE s.f. (Liv.) Direcție (a unei instituții, a unei întreprinderi etc.) exercitată de mai multe persoane cu același grad. [Gen. -iei. / < fr. codirection].
codiri
CODÍRE s. f. (Fam.) Acțiunea de a se codi; ezitare, șovăială, codeală. – V. codi. DOOM
codíre (fam.) s. f., g.-d. art. codírii
codirii
CODÍRE s. f. (Fam.) Acțiunea de a se codi; ezitare, șovăială, codeală. – V. codi. DOOM
codíre (fam.) s. f., g.-d. art. codírii
codirile
CODÍRE s. f. (Fam.) Acțiunea de a se codi; ezitare, șovăială, codeală. – V. codi. DOOM
codíre (fam.) s. f., g.-d. art. codírii
codirilor
CODÍRE s. f. (Fam.) Acțiunea de a se codi; ezitare, șovăială, codeală. – V. codi. DOOM
codíre (fam.) s. f., g.-d. art. codírii
codirișcă
CODIRÍȘTE, codiriști, s. f. (Pop.) Coadă de bici. [Var.: codiríșcă s. f.] – Contaminare între coadă și toporiște. DOOM
codiríște (pop.) s. f., g.-d. art. codiríștii; pl. codiríști
codiriște
CODIRÍȘTE, codiriști, s. f. (Pop.) Coadă de bici. [Var.: codiríșcă s. f.] – Contaminare între coadă și toporiște. DOOM
codiríște (pop.) s. f., g.-d. art. codiríștii; pl. codiríști
codiriștea
CODIRÍȘTE, codiriști, s. f. (Pop.) Coadă de bici. [Var.: codiríșcă s. f.] – Contaminare între coadă și toporiște. DOOM
codiríște (pop.) s. f., g.-d. art. codiríștii; pl. codiríști
codiriști
CODIRÍȘTE, codiriști, s. f. (Pop.) Coadă de bici. [Var.: codiríșcă s. f.] – Contaminare între coadă și toporiște. DOOM
codiríște (pop.) s. f., g.-d. art. codiríștii; pl. codiríști
codiriștii
CODIRÍȘTE, codiriști, s. f. (Pop.) Coadă de bici. [Var.: codiríșcă s. f.] – Contaminare între coadă și toporiște. DOOM
codiríște (pop.) s. f., g.-d. art. codiríștii; pl. codiríști
codiriștile
CODIRÍȘTE, codiriști, s. f. (Pop.) Coadă de bici. [Var.: codiríșcă s. f.] – Contaminare între coadă și toporiște. DOOM
codiríște (pop.) s. f., g.-d. art. codiríștii; pl. codiríști
codiriștilor
CODIRÍȘTE, codiriști, s. f. (Pop.) Coadă de bici. [Var.: codiríșcă s. f.] – Contaminare între coadă și toporiște. DOOM
codiríște (pop.) s. f., g.-d. art. codiríștii; pl. codiríști
codirlă
CODẤRLĂ, codârle, s. f. 1. (Pop.) Partea dinapoi, mobilă, a unui car sau a unei căruțe, în care se pune de obicei nutreț pentru animalele de tracțiune. 2. Fig. (Fam.) Partea de la coadă a unei cete, a unui stol de păsări etc. [Var.: (reg.) codírlă s. f.] – Coadă + suf. -ârlă. DOOM
codấrlă (pop.) s. f., g.-d. art. codấrlei; pl. codấrle
codiră
CODÍ, codesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A sta la îndoială, a șovăi, a ezita să facă ceva. ♦ A se da înapoi de la ceva, a se feri de ceva. – Din coadă. DOOM
!codí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se codéște, imperf. 3 sg. se codeá; conj. prez. 3 să se codeáscă
codirăm
CODÍ, codesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A sta la îndoială, a șovăi, a ezita să facă ceva. ♦ A se da înapoi de la ceva, a se feri de ceva. – Din coadă. DOOM
!codí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se codéște, imperf. 3 sg. se codeá; conj. prez. 3 să se codeáscă
codirăți
CODÍ, codesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A sta la îndoială, a șovăi, a ezita să facă ceva. ♦ A se da înapoi de la ceva, a se feri de ceva. – Din coadă. DOOM
!codí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se codéște, imperf. 3 sg. se codeá; conj. prez. 3 să se codeáscă
codise
CODÍ, codesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A sta la îndoială, a șovăi, a ezita să facă ceva. ♦ A se da înapoi de la ceva, a se feri de ceva. – Din coadă. DOOM
!codí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se codéște, imperf. 3 sg. se codeá; conj. prez. 3 să se codeáscă
codisem
CODÍ, codesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A sta la îndoială, a șovăi, a ezita să facă ceva. ♦ A se da înapoi de la ceva, a se feri de ceva. – Din coadă. DOOM
!codí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se codéște, imperf. 3 sg. se codeá; conj. prez. 3 să se codeáscă
codiseră
CODÍ, codesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A sta la îndoială, a șovăi, a ezita să facă ceva. ♦ A se da înapoi de la ceva, a se feri de ceva. – Din coadă. DOOM
!codí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se codéște, imperf. 3 sg. se codeá; conj. prez. 3 să se codeáscă
codiserăm
CODÍ, codesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A sta la îndoială, a șovăi, a ezita să facă ceva. ♦ A se da înapoi de la ceva, a se feri de ceva. – Din coadă. DOOM
!codí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se codéște, imperf. 3 sg. se codeá; conj. prez. 3 să se codeáscă
codiserăți
CODÍ, codesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A sta la îndoială, a șovăi, a ezita să facă ceva. ♦ A se da înapoi de la ceva, a se feri de ceva. – Din coadă. DOOM
!codí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se codéște, imperf. 3 sg. se codeá; conj. prez. 3 să se codeáscă
codiseși
CODÍ, codesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A sta la îndoială, a șovăi, a ezita să facă ceva. ♦ A se da înapoi de la ceva, a se feri de ceva. – Din coadă. DOOM
!codí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se codéște, imperf. 3 sg. se codeá; conj. prez. 3 să se codeáscă
codiseți
CODÍ, codesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A sta la îndoială, a șovăi, a ezita să facă ceva. ♦ A se da înapoi de la ceva, a se feri de ceva. – Din coadă. DOOM
!codí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se codéște, imperf. 3 sg. se codeá; conj. prez. 3 să se codeáscă
codism
CODÍSM s. n. (În trecut) Curent ideologic care neagă rolul partidului comunist în instaurarea și exercitarea dictaturii proletariatului. – Coadă + suf. -ism (după rus. hvostizm). DOOM
codísm (înv.) s. n.
codismul
CODÍSM s. n. (În trecut) Curent ideologic care neagă rolul partidului comunist în instaurarea și exercitarea dictaturii proletariatului. – Coadă + suf. -ism (după rus. hvostizm). DOOM
codísm (înv.) s. n.
codismului
CODÍSM s. n. (În trecut) Curent ideologic care neagă rolul partidului comunist în instaurarea și exercitarea dictaturii proletariatului. – Coadă + suf. -ism (după rus. hvostizm). DOOM
codísm (înv.) s. n.
codist
CODÍST, -Ă, codiști, -ste, s. m. și f. (În trecut) Adept al codismului. – Coadă + suf. -ist (după rus. hvostist). DOOM
codístă (înv.) s. f., g.-d. art. codístei; pl. codíste
codista
CODÍST, -Ă, codiști, -ste, s. m. și f. (În trecut) Adept al codismului. – Coadă + suf. -ist (după rus. hvostist). DOOM
codístă (înv.) s. f., g.-d. art. codístei; pl. codíste
codiste
CODÍST, -Ă, codiști, -ste, s. m. și f. (În trecut) Adept al codismului. – Coadă + suf. -ist (după rus. hvostist). DOOM
codístă (înv.) s. f., g.-d. art. codístei; pl. codíste
codistei
CODÍST, -Ă, codiști, -ste, s. m. și f. (În trecut) Adept al codismului. – Coadă + suf. -ist (după rus. hvostist). DOOM
codístă (înv.) s. f., g.-d. art. codístei; pl. codíste
codistele
CODÍST, -Ă, codiști, -ste, s. m. și f. (În trecut) Adept al codismului. – Coadă + suf. -ist (după rus. hvostist). DOOM
codístă (înv.) s. f., g.-d. art. codístei; pl. codíste
codistelor
CODÍST, -Ă, codiști, -ste, s. m. și f. (În trecut) Adept al codismului. – Coadă + suf. -ist (după rus. hvostist). DOOM
codístă (înv.) s. f., g.-d. art. codístei; pl. codíste
codistul
CODÍST, -Ă, codiști, -ste, s. m. și f. (În trecut) Adept al codismului. – Coadă + suf. -ist (după rus. hvostist). DOOM
codístă (înv.) s. f., g.-d. art. codístei; pl. codíste
codistului
CODÍST, -Ă, codiști, -ste, s. m. și f. (În trecut) Adept al codismului. – Coadă + suf. -ist (după rus. hvostist). DOOM
codístă (înv.) s. f., g.-d. art. codístei; pl. codíste
codit
CODÍ, codesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A sta la îndoială, a șovăi, a ezita să facă ceva. ♦ A se da înapoi de la ceva, a se feri de ceva. – Din coadă. DOOM
!codí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se codéște, imperf. 3 sg. se codeá; conj. prez. 3 să se codeáscă
codiși
CODÍ, codesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A sta la îndoială, a șovăi, a ezita să facă ceva. ♦ A se da înapoi de la ceva, a se feri de ceva. – Din coadă. DOOM
!codí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se codéște, imperf. 3 sg. se codeá; conj. prez. 3 să se codeáscă
codiști
CODÍST, -Ă, codiști, -ste, s. m. și f. (În trecut) Adept al codismului. – Coadă + suf. -ist (după rus. hvostist). DOOM
codístă (înv.) s. f., g.-d. art. codístei; pl. codíste
codiștii
CODÍST, -Ă, codiști, -ste, s. m. și f. (În trecut) Adept al codismului. – Coadă + suf. -ist (după rus. hvostist). DOOM
codístă (înv.) s. f., g.-d. art. codístei; pl. codíste
codiștilor
CODÍST, -Ă, codiști, -ste, s. m. și f. (În trecut) Adept al codismului. – Coadă + suf. -ist (după rus. hvostist). DOOM
codístă (înv.) s. f., g.-d. art. codístei; pl. codíste
codița
CODÍȚĂ, codițe, s. f. 1. Diminutiv al lui coadă. ♦ Semn grafic care intră în alcătuirea unor litere. 2. Fig. Om lipsit de caracter și de personalitate, care servește ca unealtă cuiva; codoș (2). 3. (În legătură cu o știre, un zvon) Adaos, înfloritură, exagerare. – Coadă + suf. -iță. DOOM
codíță s. f., g.-d. art. codíței; pl. codíțe
codițe
CODÍȚĂ, codițe, s. f. 1. Diminutiv al lui coadă. ♦ Semn grafic care intră în alcătuirea unor litere. 2. Fig. Om lipsit de caracter și de personalitate, care servește ca unealtă cuiva; codoș (2). 3. (În legătură cu o știre, un zvon) Adaos, înfloritură, exagerare. – Coadă + suf. -iță. DOOM
codíță s. f., g.-d. art. codíței; pl. codíțe
codiței
CODÍȚĂ, codițe, s. f. 1. Diminutiv al lui coadă. ♦ Semn grafic care intră în alcătuirea unor litere. 2. Fig. Om lipsit de caracter și de personalitate, care servește ca unealtă cuiva; codoș (2). 3. (În legătură cu o știre, un zvon) Adaos, înfloritură, exagerare. – Coadă + suf. -iță. DOOM
codíță s. f., g.-d. art. codíței; pl. codíțe
codițele
CODÍȚĂ, codițe, s. f. 1. Diminutiv al lui coadă. ♦ Semn grafic care intră în alcătuirea unor litere. 2. Fig. Om lipsit de caracter și de personalitate, care servește ca unealtă cuiva; codoș (2). 3. (În legătură cu o știre, un zvon) Adaos, înfloritură, exagerare. – Coadă + suf. -iță. DOOM
codíță s. f., g.-d. art. codíței; pl. codíțe
codițelor
CODÍȚĂ, codițe, s. f. 1. Diminutiv al lui coadă. ♦ Semn grafic care intră în alcătuirea unor litere. 2. Fig. Om lipsit de caracter și de personalitate, care servește ca unealtă cuiva; codoș (2). 3. (În legătură cu o știre, un zvon) Adaos, înfloritură, exagerare. – Coadă + suf. -iță. DOOM
codíță s. f., g.-d. art. codíței; pl. codíțe
codiți
CODÍ, codesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A sta la îndoială, a șovăi, a ezita să facă ceva. ♦ A se da înapoi de la ceva, a se feri de ceva. – Din coadă. DOOM
!codí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se codéște, imperf. 3 sg. se codeá; conj. prez. 3 să se codeáscă
codoașa
CODÓȘ, -OÁȘĂ, codoși, -oașe, s. m. și f. (Pop.) 1. Persoană care mijlocește prostituția; proxenet. 2. Codiță (2). – Din tc. kodoș. DOOM
codóș (pop.) s. m., pl. codóși
codoașcă
CODOÁȘCĂ, codoaște, s. f. (Reg.) Femeie care mijlocește prostituția. – Codoașă + suf. -că. DOOM
codoáșcă (reg.) s. f., g.-d. art. codoáștei; pl. codoáște
codoașe
CODÓȘ, -OÁȘĂ, codoși, -oașe, s. m. și f. (Pop.) 1. Persoană care mijlocește prostituția; proxenet. 2. Codiță (2). – Din tc. kodoș. DOOM
codóș (pop.) s. m., pl. codóși
codoașei
CODÓȘ, -OÁȘĂ, codoși, -oașe, s. m. și f. (Pop.) 1. Persoană care mijlocește prostituția; proxenet. 2. Codiță (2). – Din tc. kodoș. DOOM
codóș (pop.) s. m., pl. codóși
codoașele
CODÓȘ, -OÁȘĂ, codoși, -oașe, s. m. și f. (Pop.) 1. Persoană care mijlocește prostituția; proxenet. 2. Codiță (2). – Din tc. kodoș. DOOM
codóș (pop.) s. m., pl. codóși
codoașelor
CODÓȘ, -OÁȘĂ, codoși, -oașe, s. m. și f. (Pop.) 1. Persoană care mijlocește prostituția; proxenet. 2. Codiță (2). – Din tc. kodoș. DOOM
codóș (pop.) s. m., pl. codóși
codobatura
CODOBÁTURĂ, codobaturi, s. f. Pasăre migratoare mică, cenușie, cu coada lungă, în veșnică mișcare, care trăiește pe lângă ape; prundar, prundaș (Motacilla alba). – Lat. *codabattula. DOOM
codobátură s. f., g.-d. art. codobáturii; pl. codobáturi
codobaturi
CODOBÁTURĂ, codobaturi, s. f. Pasăre migratoare mică, cenușie, cu coada lungă, în veșnică mișcare, care trăiește pe lângă ape; prundar, prundaș (Motacilla alba). – Lat. *codabattula. DOOM
codobátură s. f., g.-d. art. codobáturii; pl. codobáturi
codobaturii
CODOBÁTURĂ, codobaturi, s. f. Pasăre migratoare mică, cenușie, cu coada lungă, în veșnică mișcare, care trăiește pe lângă ape; prundar, prundaș (Motacilla alba). – Lat. *codabattula. DOOM
codobátură s. f., g.-d. art. codobáturii; pl. codobáturi
codobaturile
CODOBÁTURĂ, codobaturi, s. f. Pasăre migratoare mică, cenușie, cu coada lungă, în veșnică mișcare, care trăiește pe lângă ape; prundar, prundaș (Motacilla alba). – Lat. *codabattula. DOOM
codobátură s. f., g.-d. art. codobáturii; pl. codobáturi
codobaturilor
CODOBÁTURĂ, codobaturi, s. f. Pasăre migratoare mică, cenușie, cu coada lungă, în veșnică mișcare, care trăiește pe lângă ape; prundar, prundaș (Motacilla alba). – Lat. *codabattula. DOOM
codobátură s. f., g.-d. art. codobáturii; pl. codobáturi
codobelc
CODOBÉLC, codobelci, s. m. Nume dat melcului în unele jocuri de copii. – Contaminare între codoberc (puțin folosit, „fără coadă” <coadă + berc) și melc. DOOM
codobélc s. m., pl. codobélci
codobelci
CODOBÉLC, codobelci, s. m. Nume dat melcului în unele jocuri de copii. – Contaminare între codoberc (puțin folosit, „fără coadă” <coadă + berc) și melc. DOOM
codobélc s. m., pl. codobélci
codobelcii
CODOBÉLC, codobelci, s. m. Nume dat melcului în unele jocuri de copii. – Contaminare între codoberc (puțin folosit, „fără coadă” <coadă + berc) și melc. DOOM
codobélc s. m., pl. codobélci
codobelcilor
CODOBÉLC, codobelci, s. m. Nume dat melcului în unele jocuri de copii. – Contaminare între codoberc (puțin folosit, „fără coadă” <coadă + berc) și melc. DOOM
codobélc s. m., pl. codobélci
codobelcul
CODOBÉLC, codobelci, s. m. Nume dat melcului în unele jocuri de copii. – Contaminare între codoberc (puțin folosit, „fără coadă” <coadă + berc) și melc. DOOM
codobélc s. m., pl. codobélci
codobelcului
CODOBÉLC, codobelci, s. m. Nume dat melcului în unele jocuri de copii. – Contaminare între codoberc (puțin folosit, „fără coadă” <coadă + berc) și melc. DOOM
codobélc s. m., pl. codobélci
codolan
CODOLÁN, codolani, s. m. (Iht.) Somn mic. – Din coadă + suf. -ol-an.
codoriște
CODORÍȘTE s. f. v. codiriște.
codoș
CODÓȘ, -OÁȘĂ, codoși, -oașe, s. m. și f. (Pop.) 1. Persoană care mijlocește prostituția; proxenet. 2. Codiță (2). – Din tc. kodoș. DOOM
codóș (pop.) s. m., pl. codóși
codoșca
CODÓȘCĂ, codoște, s. f. (Peior.) Femeie care mijlocește practicarea prostituției. – Codoș + suf. -că.
codoșea
CODOȘÍ, codoșesc, vb. IV. Intranz. ( Pop.) A face pe codoșul; a practica ocupația de codoș. – Din codoș. DOOM
codoșí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. codoșésc, imperf. 3 sg. codoșeá; conj. prez. 3 să codoșeáscă
codoșeai
CODOȘÍ, codoșesc, vb. IV. Intranz. ( Pop.) A face pe codoșul; a practica ocupația de codoș. – Din codoș. DOOM
codoșí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. codoșésc, imperf. 3 sg. codoșeá; conj. prez. 3 să codoșeáscă
codoșeală
codoșeală, codoșeli s. f. acțiunea de a mijloci sau a facilita întâlnirile amanților.
codoșeam
CODOȘÍ, codoșesc, vb. IV. Intranz. ( Pop.) A face pe codoșul; a practica ocupația de codoș. – Din codoș. DOOM
codoșí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. codoșésc, imperf. 3 sg. codoșeá; conj. prez. 3 să codoșeáscă
codoșească
CODOȘÍ, codoșesc, vb. IV. Intranz. ( Pop.) A face pe codoșul; a practica ocupația de codoș. – Din codoș. DOOM
codoșí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. codoșésc, imperf. 3 sg. codoșeá; conj. prez. 3 să codoșeáscă
codoșeau
CODOȘÍ, codoșesc, vb. IV. Intranz. ( Pop.) A face pe codoșul; a practica ocupația de codoș. – Din codoș. DOOM
codoșí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. codoșésc, imperf. 3 sg. codoșeá; conj. prez. 3 să codoșeáscă
codoșeați
CODOȘÍ, codoșesc, vb. IV. Intranz. ( Pop.) A face pe codoșul; a practica ocupația de codoș. – Din codoș. DOOM
codoșí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. codoșésc, imperf. 3 sg. codoșeá; conj. prez. 3 să codoșeáscă
codoșenia
CODOȘÉNIE, codoșenii, s. f. ( Pop.) Faptul de a codoși; comportare de codoș. – Codoș + suf. -enie.
codoșenie
CODOȘÉNIE, codoșenii, s. f. ( Pop.) Faptul de a codoși; comportare de codoș. – Codoș + suf. -enie.
codoșeniei
CODOȘÉNIE, codoșenii, s. f. ( Pop.) Faptul de a codoși; comportare de codoș. – Codoș + suf. -enie.
codoșenii
CODOȘÉNIE, codoșenii, s. f. ( Pop.) Faptul de a codoși; comportare de codoș. – Codoș + suf. -enie.
codoșeniile
CODOȘÉNIE, codoșenii, s. f. ( Pop.) Faptul de a codoși; comportare de codoș. – Codoș + suf. -enie.
codoșeniilor
CODOȘÉNIE, codoșenii, s. f. ( Pop.) Faptul de a codoși; comportare de codoș. – Codoș + suf. -enie.
codoșesc
CODOȘÍ, codoșesc, vb. IV. Intranz. ( Pop.) A face pe codoșul; a practica ocupația de codoș. – Din codoș. DOOM
codoșí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. codoșésc, imperf. 3 sg. codoșeá; conj. prez. 3 să codoșeáscă
codoșește
CODOȘÍ, codoșesc, vb. IV. Intranz. ( Pop.) A face pe codoșul; a practica ocupația de codoș. – Din codoș. DOOM
codoșí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. codoșésc, imperf. 3 sg. codoșeá; conj. prez. 3 să codoșeáscă
codoșești
CODOȘÍ, codoșesc, vb. IV. Intranz. ( Pop.) A face pe codoșul; a practica ocupația de codoș. – Din codoș. DOOM
codoșí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. codoșésc, imperf. 3 sg. codoșeá; conj. prez. 3 să codoșeáscă
codoși
CODÓȘ, -OÁȘĂ, codoși, -oașe, s. m. și f. (Pop.) 1. Persoană care mijlocește prostituția; proxenet. 2. Codiță (2). – Din tc. kodoș. DOOM
codóș (pop.) s. m., pl. codóși
codoși
CODOȘÍ, codoșesc, vb. IV. Intranz. ( Pop.) A face pe codoșul; a practica ocupația de codoș. – Din codoș. DOOM
codoșí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. codoșésc, imperf. 3 sg. codoșeá; conj. prez. 3 să codoșeáscă
codoșia
CODOȘÍE, (2) codoșii, s. f. (Pop.) 1. Ocupația codoșului; proxenetism. 2. Faptă de codoș. – Codoș + suf. -ie. DOOM
!codoșíe (pop.) s. f., art. codoșía, g.-d. codoșíi, art. codoșíei; pl. codoșíi
codoșie
CODOȘÍE, (2) codoșii, s. f. (Pop.) 1. Ocupația codoșului; proxenetism. 2. Faptă de codoș. – Codoș + suf. -ie. DOOM
!codoșíe (pop.) s. f., art. codoșía, g.-d. codoșíi, art. codoșíei; pl. codoșíi
codoșiei
CODOȘÍE, (2) codoșii, s. f. (Pop.) 1. Ocupația codoșului; proxenetism. 2. Faptă de codoș. – Codoș + suf. -ie. DOOM
!codoșíe (pop.) s. f., art. codoșía, g.-d. codoșíi, art. codoșíei; pl. codoșíi
codoșii
CODÓȘ, -OÁȘĂ, codoși, -oașe, s. m. și f. (Pop.) 1. Persoană care mijlocește prostituția; proxenet. 2. Codiță (2). – Din tc. kodoș. DOOM
codóș (pop.) s. m., pl. codóși
codoșii
CODOȘÍ, codoșesc, vb. IV. Intranz. ( Pop.) A face pe codoșul; a practica ocupația de codoș. – Din codoș. DOOM
codoșí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. codoșésc, imperf. 3 sg. codoșeá; conj. prez. 3 să codoșeáscă
codoșii
CODOȘÍE, (2) codoșii, s. f. (Pop.) 1. Ocupația codoșului; proxenetism. 2. Faptă de codoș. – Codoș + suf. -ie. DOOM
!codoșíe (pop.) s. f., art. codoșía, g.-d. codoșíi, art. codoșíei; pl. codoșíi
codoșiile
CODOȘÍE, (2) codoșii, s. f. (Pop.) 1. Ocupația codoșului; proxenetism. 2. Faptă de codoș. – Codoș + suf. -ie. DOOM
!codoșíe (pop.) s. f., art. codoșía, g.-d. codoșíi, art. codoșíei; pl. codoșíi
codoșiilor
CODOȘÍE, (2) codoșii, s. f. (Pop.) 1. Ocupația codoșului; proxenetism. 2. Faptă de codoș. – Codoș + suf. -ie. DOOM
!codoșíe (pop.) s. f., art. codoșía, g.-d. codoșíi, art. codoșíei; pl. codoșíi
codoșilor
CODÓȘ, -OÁȘĂ, codoși, -oașe, s. m. și f. (Pop.) 1. Persoană care mijlocește prostituția; proxenet. 2. Codiță (2). – Din tc. kodoș. DOOM
codóș (pop.) s. m., pl. codóși
codoșim
CODOȘÍ, codoșesc, vb. IV. Intranz. ( Pop.) A face pe codoșul; a practica ocupația de codoș. – Din codoș. DOOM
codoșí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. codoșésc, imperf. 3 sg. codoșeá; conj. prez. 3 să codoșeáscă
codoșind
CODOȘÍ, codoșesc, vb. IV. Intranz. ( Pop.) A face pe codoșul; a practica ocupația de codoș. – Din codoș. DOOM
codoșí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. codoșésc, imperf. 3 sg. codoșeá; conj. prez. 3 să codoșeáscă
codoșire
CODOȘÍ, codoșesc, vb. IV. Intranz. ( Pop.) A face pe codoșul; a practica ocupația de codoș. – Din codoș. DOOM
codoșí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. codoșésc, imperf. 3 sg. codoșeá; conj. prez. 3 să codoșeáscă
codoșire
CODOȘÍ, codoșesc, vb. IV. Intranz. (Peior.) A face pe codoșul; a practica ocupația de codoș. – Din codoș.
codoșiră
CODOȘÍ, codoșesc, vb. IV. Intranz. ( Pop.) A face pe codoșul; a practica ocupația de codoș. – Din codoș. DOOM
codoșí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. codoșésc, imperf. 3 sg. codoșeá; conj. prez. 3 să codoșeáscă
codoșirăm
CODOȘÍ, codoșesc, vb. IV. Intranz. ( Pop.) A face pe codoșul; a practica ocupația de codoș. – Din codoș. DOOM
codoșí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. codoșésc, imperf. 3 sg. codoșeá; conj. prez. 3 să codoșeáscă
codoșirăți
CODOȘÍ, codoșesc, vb. IV. Intranz. ( Pop.) A face pe codoșul; a practica ocupația de codoș. – Din codoș. DOOM
codoșí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. codoșésc, imperf. 3 sg. codoșeá; conj. prez. 3 să codoșeáscă
codoșise
CODOȘÍ, codoșesc, vb. IV. Intranz. ( Pop.) A face pe codoșul; a practica ocupația de codoș. – Din codoș. DOOM
codoșí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. codoșésc, imperf. 3 sg. codoșeá; conj. prez. 3 să codoșeáscă
codoșisem
CODOȘÍ, codoșesc, vb. IV. Intranz. ( Pop.) A face pe codoșul; a practica ocupația de codoș. – Din codoș. DOOM
codoșí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. codoșésc, imperf. 3 sg. codoșeá; conj. prez. 3 să codoșeáscă
codoșiseră
CODOȘÍ, codoșesc, vb. IV. Intranz. ( Pop.) A face pe codoșul; a practica ocupația de codoș. – Din codoș. DOOM
codoșí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. codoșésc, imperf. 3 sg. codoșeá; conj. prez. 3 să codoșeáscă
codoșiserăm
CODOȘÍ, codoșesc, vb. IV. Intranz. ( Pop.) A face pe codoșul; a practica ocupația de codoș. – Din codoș. DOOM
codoșí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. codoșésc, imperf. 3 sg. codoșeá; conj. prez. 3 să codoșeáscă
codoșiserăți
CODOȘÍ, codoșesc, vb. IV. Intranz. ( Pop.) A face pe codoșul; a practica ocupația de codoș. – Din codoș. DOOM
codoșí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. codoșésc, imperf. 3 sg. codoșeá; conj. prez. 3 să codoșeáscă
codoșiseși
CODOȘÍ, codoșesc, vb. IV. Intranz. ( Pop.) A face pe codoșul; a practica ocupația de codoș. – Din codoș. DOOM
codoșí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. codoșésc, imperf. 3 sg. codoșeá; conj. prez. 3 să codoșeáscă
codoșiseți
CODOȘÍ, codoșesc, vb. IV. Intranz. ( Pop.) A face pe codoșul; a practica ocupația de codoș. – Din codoș. DOOM
codoșí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. codoșésc, imperf. 3 sg. codoșeá; conj. prez. 3 să codoșeáscă
codoșit
CODOȘÍ, codoșesc, vb. IV. Intranz. ( Pop.) A face pe codoșul; a practica ocupația de codoș. – Din codoș. DOOM
codoșí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. codoșésc, imperf. 3 sg. codoșeá; conj. prez. 3 să codoșeáscă
codoșiși
CODOȘÍ, codoșesc, vb. IV. Intranz. ( Pop.) A face pe codoșul; a practica ocupația de codoș. – Din codoș. DOOM
codoșí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. codoșésc, imperf. 3 sg. codoșeá; conj. prez. 3 să codoșeáscă
codoșiți
CODOȘÍ, codoșesc, vb. IV. Intranz. ( Pop.) A face pe codoșul; a practica ocupația de codoș. – Din codoș. DOOM
codoșí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. codoșésc, imperf. 3 sg. codoșeá; conj. prez. 3 să codoșeáscă
codoște
CODÓȘCĂ, codoște, s. f. (Peior.) Femeie care mijlocește practicarea prostituției. – Codoș + suf. -că.
codoștei
CODÓȘCĂ, codoște, s. f. (Peior.) Femeie care mijlocește practicarea prostituției. – Codoș + suf. -că.
codoștele
CODÓȘCĂ, codoște, s. f. (Peior.) Femeie care mijlocește practicarea prostituției. – Codoș + suf. -că.
codoștelor
CODÓȘCĂ, codoște, s. f. (Peior.) Femeie care mijlocește practicarea prostituției. – Codoș + suf. -că.
codoșul
CODÓȘ, -OÁȘĂ, codoși, -oașe, s. m. și f. (Pop.) 1. Persoană care mijlocește prostituția; proxenet. 2. Codiță (2). – Din tc. kodoș. DOOM
codóș (pop.) s. m., pl. codóși
codoșului
CODÓȘ, -OÁȘĂ, codoși, -oașe, s. m. și f. (Pop.) 1. Persoană care mijlocește prostituția; proxenet. 2. Codiță (2). – Din tc. kodoș. DOOM
codóș (pop.) s. m., pl. codóși
codrean
CODREÁN, -Ă, codreni, -e, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. Care aparține codrului, privitor la codru; din codru; codresc. 2. S. m. și f. Pădurean. – Codru + suf. -ean. DOOM
codreán (rar) (co-drean) adj. m., s. m., pl. codréni; adj. f., s. f. codreánă, pl. codréne
codrean
CODREÁN, -Ă, codreni, -e, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. Care aparține codrului, privitor la codru; din codru; codresc. 2. S. m. și f. Pădurean. – Codru + suf. -ean. DOOM
codreán (rar) (co-drean) adj. m., s. m., pl. codréni; adj. f., s. f. codreánă, pl. codréne
codreana
CODREÁN, -Ă, codreni, -e, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. Care aparține codrului, privitor la codru; din codru; codresc. 2. S. m. și f. Pădurean. – Codru + suf. -ean. DOOM
codreán (rar) (co-drean) adj. m., s. m., pl. codréni; adj. f., s. f. codreánă, pl. codréne
codreana
CODREÁN, -Ă, codreni, -e, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. Care aparține codrului, privitor la codru; din codru; codresc. 2. S. m. și f. Pădurean. – Codru + suf. -ean. DOOM
codreán (rar) (co-drean) adj. m., s. m., pl. codréni; adj. f., s. f. codreánă, pl. codréne
codreanul
CODREÁN, -Ă, codreni, -e, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. Care aparține codrului, privitor la codru; din codru; codresc. 2. S. m. și f. Pădurean. – Codru + suf. -ean. DOOM
codreán (rar) (co-drean) adj. m., s. m., pl. codréni; adj. f., s. f. codreánă, pl. codréne
codreanul
CODREÁN, -Ă, codreni, -e, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. Care aparține codrului, privitor la codru; din codru; codresc. 2. S. m. și f. Pădurean. – Codru + suf. -ean. DOOM
codreán (rar) (co-drean) adj. m., s. m., pl. codréni; adj. f., s. f. codreánă, pl. codréne
codreanului
CODREÁN, -Ă, codreni, -e, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. Care aparține codrului, privitor la codru; din codru; codresc. 2. S. m. și f. Pădurean. – Codru + suf. -ean. DOOM
codreán (rar) (co-drean) adj. m., s. m., pl. codréni; adj. f., s. f. codreánă, pl. codréne
codreanului
CODREÁN, -Ă, codreni, -e, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. Care aparține codrului, privitor la codru; din codru; codresc. 2. S. m. și f. Pădurean. – Codru + suf. -ean. DOOM
codreán (rar) (co-drean) adj. m., s. m., pl. codréni; adj. f., s. f. codreánă, pl. codréne
codreasca
CODRÉSC, -EÁSCĂ, codrești, adj. (Rar) Codrean. – Codru + suf. -esc. DOOM
codrésc (rar) (co-dresc) adj. m., f. codreáscă; pl. m. și f. codréști
codrene
CODREÁN, -Ă, codreni, -e, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. Care aparține codrului, privitor la codru; din codru; codresc. 2. S. m. și f. Pădurean. – Codru + suf. -ean. DOOM
codreán (rar) (co-drean) adj. m., s. m., pl. codréni; adj. f., s. f. codreánă, pl. codréne
codrene
CODREÁN, -Ă, codreni, -e, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. Care aparține codrului, privitor la codru; din codru; codresc. 2. S. m. și f. Pădurean. – Codru + suf. -ean. DOOM
codreán (rar) (co-drean) adj. m., s. m., pl. codréni; adj. f., s. f. codreánă, pl. codréne
codrenei
CODREÁN, -Ă, codreni, -e, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. Care aparține codrului, privitor la codru; din codru; codresc. 2. S. m. și f. Pădurean. – Codru + suf. -ean. DOOM
codreán (rar) (co-drean) adj. m., s. m., pl. codréni; adj. f., s. f. codreánă, pl. codréne
codrenei
CODREÁN, -Ă, codreni, -e, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. Care aparține codrului, privitor la codru; din codru; codresc. 2. S. m. și f. Pădurean. – Codru + suf. -ean. DOOM
codreán (rar) (co-drean) adj. m., s. m., pl. codréni; adj. f., s. f. codreánă, pl. codréne
codrenele
CODREÁN, -Ă, codreni, -e, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. Care aparține codrului, privitor la codru; din codru; codresc. 2. S. m. și f. Pădurean. – Codru + suf. -ean. DOOM
codreán (rar) (co-drean) adj. m., s. m., pl. codréni; adj. f., s. f. codreánă, pl. codréne
codrenele
CODREÁN, -Ă, codreni, -e, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. Care aparține codrului, privitor la codru; din codru; codresc. 2. S. m. și f. Pădurean. – Codru + suf. -ean. DOOM
codreán (rar) (co-drean) adj. m., s. m., pl. codréni; adj. f., s. f. codreánă, pl. codréne
codrenelor
CODREÁN, -Ă, codreni, -e, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. Care aparține codrului, privitor la codru; din codru; codresc. 2. S. m. și f. Pădurean. – Codru + suf. -ean. DOOM
codreán (rar) (co-drean) adj. m., s. m., pl. codréni; adj. f., s. f. codreánă, pl. codréne
codrenelor
CODREÁN, -Ă, codreni, -e, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. Care aparține codrului, privitor la codru; din codru; codresc. 2. S. m. și f. Pădurean. – Codru + suf. -ean. DOOM
codreán (rar) (co-drean) adj. m., s. m., pl. codréni; adj. f., s. f. codreánă, pl. codréne
codreni
CODREÁN, -Ă, codreni, -e, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. Care aparține codrului, privitor la codru; din codru; codresc. 2. S. m. și f. Pădurean. – Codru + suf. -ean. DOOM
codreán (rar) (co-drean) adj. m., s. m., pl. codréni; adj. f., s. f. codreánă, pl. codréne
codreni
CODREÁN, -Ă, codreni, -e, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. Care aparține codrului, privitor la codru; din codru; codresc. 2. S. m. și f. Pădurean. – Codru + suf. -ean. DOOM
codreán (rar) (co-drean) adj. m., s. m., pl. codréni; adj. f., s. f. codreánă, pl. codréne
codrenii
CODREÁN, -Ă, codreni, -e, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. Care aparține codrului, privitor la codru; din codru; codresc. 2. S. m. și f. Pădurean. – Codru + suf. -ean. DOOM
codreán (rar) (co-drean) adj. m., s. m., pl. codréni; adj. f., s. f. codreánă, pl. codréne
codrenii
CODREÁN, -Ă, codreni, -e, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. Care aparține codrului, privitor la codru; din codru; codresc. 2. S. m. și f. Pădurean. – Codru + suf. -ean. DOOM
codreán (rar) (co-drean) adj. m., s. m., pl. codréni; adj. f., s. f. codreánă, pl. codréne
codrenilor
CODREÁN, -Ă, codreni, -e, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. Care aparține codrului, privitor la codru; din codru; codresc. 2. S. m. și f. Pădurean. – Codru + suf. -ean. DOOM
codreán (rar) (co-drean) adj. m., s. m., pl. codréni; adj. f., s. f. codreánă, pl. codréne
codrenilor
CODREÁN, -Ă, codreni, -e, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. Care aparține codrului, privitor la codru; din codru; codresc. 2. S. m. și f. Pădurean. – Codru + suf. -ean. DOOM
codreán (rar) (co-drean) adj. m., s. m., pl. codréni; adj. f., s. f. codreánă, pl. codréne
codresc
CODRÉSC, -EÁSCĂ, codrești, adj. (Rar) Codrean. – Codru + suf. -esc. DOOM
codrésc (rar) (co-dresc) adj. m., f. codreáscă; pl. m. și f. codréști
codrescul
CODRÉSC, -EÁSCĂ, codrești, adj. (Rar) Codrean. – Codru + suf. -esc. DOOM
codrésc (rar) (co-dresc) adj. m., f. codreáscă; pl. m. și f. codréști
codrescului
CODRÉSC, -EÁSCĂ, codrești, adj. (Rar) Codrean. – Codru + suf. -esc. DOOM
codrésc (rar) (co-dresc) adj. m., f. codreáscă; pl. m. și f. codréști
codrești
CODRÉSC, -EÁSCĂ, codrești, adj. (Rar) Codrean. – Codru + suf. -esc. DOOM
codrésc (rar) (co-dresc) adj. m., f. codreáscă; pl. m. și f. codréști
codreștii
CODRÉSC, -EÁSCĂ, codrești, adj. (Rar) Codrean. – Codru + suf. -esc. DOOM
codrésc (rar) (co-dresc) adj. m., f. codreáscă; pl. m. și f. codréști
codreștile
CODRÉSC, -EÁSCĂ, codrești, adj. (Rar) Codrean. – Codru + suf. -esc. DOOM
codrésc (rar) (co-dresc) adj. m., f. codreáscă; pl. m. și f. codréști
codreștilor
CODRÉSC, -EÁSCĂ, codrești, adj. (Rar) Codrean. – Codru + suf. -esc. DOOM
codrésc (rar) (co-dresc) adj. m., f. codreáscă; pl. m. și f. codréști
codri
CÓDRU, codri, s. m. 1. Pădure (mare, deasă, bătrână). ◊ Loc. adv. Ca în codru = nestingherit, fără să-i pese de nimeni și de nimic; foarte tare. 2. Bucată mare de pâine, de mămăligă etc. – Lat. *quodrum (= quadrum). DOOM
códru (co-dru) s. m., art. códrul; pl. códri, art. códrii
codrii
CÓDRU, codri, s. m. 1. Pădure (mare, deasă, bătrână). ◊ Loc. adv. Ca în codru = nestingherit, fără să-i pese de nimeni și de nimic; foarte tare. 2. Bucată mare de pâine, de mămăligă etc. – Lat. *quodrum (= quadrum). DOOM
códru (co-dru) s. m., art. códrul; pl. códri, art. códrii
codrilor
CÓDRU, codri, s. m. 1. Pădure (mare, deasă, bătrână). ◊ Loc. adv. Ca în codru = nestingherit, fără să-i pese de nimeni și de nimic; foarte tare. 2. Bucată mare de pâine, de mămăligă etc. – Lat. *quodrum (= quadrum). DOOM
códru (co-dru) s. m., art. códrul; pl. códri, art. códrii
codroș
CODRÓȘ, codroși, s. m. Gen de păsări migratoare mici, cântătoare, cu penajul cenușiu-roșiatic și cu coada lungă, roșie (Phoenicurus); pasăre din acest gen. – Coadă + roșu. DOOM
!codróș (co-droș/cod-roș) s. m., pl. codróși
codroși
CODRÓȘ, codroși, s. m. Gen de păsări migratoare mici, cântătoare, cu penajul cenușiu-roșiatic și cu coada lungă, roșie (Phoenicurus); pasăre din acest gen. – Coadă + roșu. DOOM
!codróș (co-droș/cod-roș) s. m., pl. codróși
codroșii
CODRÓȘ, codroși, s. m. Gen de păsări migratoare mici, cântătoare, cu penajul cenușiu-roșiatic și cu coada lungă, roșie (Phoenicurus); pasăre din acest gen. – Coadă + roșu. DOOM
!codróș (co-droș/cod-roș) s. m., pl. codróși
codroșilor
CODRÓȘ, codroși, s. m. Gen de păsări migratoare mici, cântătoare, cu penajul cenușiu-roșiatic și cu coada lungă, roșie (Phoenicurus); pasăre din acest gen. – Coadă + roșu. DOOM
!codróș (co-droș/cod-roș) s. m., pl. codróși
codroșul
CODRÓȘ, codroși, s. m. Gen de păsări migratoare mici, cântătoare, cu penajul cenușiu-roșiatic și cu coada lungă, roșie (Phoenicurus); pasăre din acest gen. – Coadă + roșu. DOOM
!codróș (co-droș/cod-roș) s. m., pl. codróși
codroșului
CODRÓȘ, codroși, s. m. Gen de păsări migratoare mici, cântătoare, cu penajul cenușiu-roșiatic și cu coada lungă, roșie (Phoenicurus); pasăre din acest gen. – Coadă + roșu. DOOM
!codróș (co-droș/cod-roș) s. m., pl. codróși
codru
CÓDRU, codri, s. m. 1. Pădure (mare, deasă, bătrână). ◊ Loc. adv. Ca în codru = nestingherit, fără să-i pese de nimeni și de nimic; foarte tare. 2. Bucată mare de pâine, de mămăligă etc. – Lat. *quodrum (= quadrum). DOOM
códru (co-dru) s. m., art. códrul; pl. códri, art. códrii
codrul
CÓDRU, codri, s. m. 1. Pădure (mare, deasă, bătrână). ◊ Loc. adv. Ca în codru = nestingherit, fără să-i pese de nimeni și de nimic; foarte tare. 2. Bucată mare de pâine, de mămăligă etc. – Lat. *quodrum (= quadrum). DOOM
códru (co-dru) s. m., art. códrul; pl. códri, art. códrii
codrule
CÓDRU, codri, s. m. 1. Pădure (mare, deasă, bătrână). ◊ Loc. adv. Ca în codru = nestingherit, fără să-i pese de nimeni și de nimic; foarte tare. 2. Bucată mare de pâine, de mămăligă etc. – Lat. *quodrum (= quadrum). DOOM
códru (co-dru) s. m., art. códrul; pl. códri, art. códrii
codruleț
CODRULÉȚ, codrulețe, s. n. Diminutiv al lui codru; codruț. – Codru + suf. -(u)leț. DOOM
codruléț (co-dru-) s. n., pl. codruléțe
codrulețe
CODRULÉȚ, codrulețe, s. n. Diminutiv al lui codru; codruț. – Codru + suf. -(u)leț. DOOM
codruléț (co-dru-) s. n., pl. codruléțe
codrulețele
CODRULÉȚ, codrulețe, s. n. Diminutiv al lui codru; codruț. – Codru + suf. -(u)leț. DOOM
codruléț (co-dru-) s. n., pl. codruléțe
codrulețelor
CODRULÉȚ, codrulețe, s. n. Diminutiv al lui codru; codruț. – Codru + suf. -(u)leț. DOOM
codruléț (co-dru-) s. n., pl. codruléțe
codrulețul
CODRULÉȚ, codrulețe, s. n. Diminutiv al lui codru; codruț. – Codru + suf. -(u)leț. DOOM
codruléț (co-dru-) s. n., pl. codruléțe
codrulețule
CODRULÉȚ, codrulețe, s. n. Diminutiv al lui codru; codruț. – Codru + suf. -(u)leț. DOOM
codruléț (co-dru-) s. n., pl. codruléțe
codrulețului
CODRULÉȚ, codrulețe, s. n. Diminutiv al lui codru; codruț. – Codru + suf. -(u)leț. DOOM
codruléț (co-dru-) s. n., pl. codruléțe
codrului
CÓDRU, codri, s. m. 1. Pădure (mare, deasă, bătrână). ◊ Loc. adv. Ca în codru = nestingherit, fără să-i pese de nimeni și de nimic; foarte tare. 2. Bucată mare de pâine, de mămăligă etc. – Lat. *quodrum (= quadrum). DOOM
códru (co-dru) s. m., art. códrul; pl. códri, art. códrii
codrus
Codrus, rege din Athenae, pe vremea cînd cetatea a fost atacată de heraclizi. Cum un oracol prezisese că sorții războiului vor înclina în favoarea acelora care-și vor pierde regele în luptă, Codrus s-a lăsat de bunăvoie ucis de dușmani, pentru a-și salva, în felul acesta, patria.
codruț
CODRÚȚ, codruți, s. m. Codruleț. – Codru + suf. -uț. DOOM
codrúț (co-druț) s. m., pl. codrúți
codruțe
CODRÚȚ, codruți, s. m. Codruleț. – Codru + suf. -uț. DOOM
codrúț (co-druț) s. m., pl. codrúți
codruți
CODRÚȚ, codruți, s. m. Codruleț. – Codru + suf. -uț. DOOM
codrúț (co-druț) s. m., pl. codrúți
codruții
CODRÚȚ, codruți, s. m. Codruleț. – Codru + suf. -uț. DOOM
codrúț (co-druț) s. m., pl. codrúți
codruților
CODRÚȚ, codruți, s. m. Codruleț. – Codru + suf. -uț. DOOM
codrúț (co-druț) s. m., pl. codrúți
codruțul
CODRÚȚ, codruți, s. m. Codruleț. – Codru + suf. -uț. DOOM
codrúț (co-druț) s. m., pl. codrúți
codruțule
CODRÚȚ, codruți, s. m. Codruleț. – Codru + suf. -uț. DOOM
codrúț (co-druț) s. m., pl. codrúți
codruțului
CODRÚȚ, codruți, s. m. Codruleț. – Codru + suf. -uț. DOOM
codrúț (co-druț) s. m., pl. codrúți
codul
COD2, coduri, s. n. 1. Act normativ care cuprinde o culegere sistematică de reguli juridice privitoare la o anumită ramură a dreptului. Cod penal. Codul muncii. ♦ Ansamblu de reguli privind comportarea cuiva. 2. Sistem de semne sau de semnale convenționale care servește la transmiterea unui mesaj, a unei comunicări. ◊ Cod poștal = număr atribuit unei localități sau străzi. Cod de culori = sistem de notare prin culori a cifrelor care reprezintă parametrii principali ai rezistorilor și condensatoarelor. 3. (Biol.; în sintagma) Cod genetic = mecanism biochimic prin care se înregistrează, se conservă și se transmite informația ereditară. – Din fr. code. DOOM
cod2 (act, sistem) s. n., pl. códuri
codului
COD2, coduri, s. n. 1. Act normativ care cuprinde o culegere sistematică de reguli juridice privitoare la o anumită ramură a dreptului. Cod penal. Codul muncii. ♦ Ansamblu de reguli privind comportarea cuiva. 2. Sistem de semne sau de semnale convenționale care servește la transmiterea unui mesaj, a unei comunicări. ◊ Cod poștal = număr atribuit unei localități sau străzi. Cod de culori = sistem de notare prin culori a cifrelor care reprezintă parametrii principali ai rezistorilor și condensatoarelor. 3. (Biol.; în sintagma) Cod genetic = mecanism biochimic prin care se înregistrează, se conservă și se transmite informația ereditară. – Din fr. code. DOOM
cod2 (act, sistem) s. n., pl. códuri
coduri
COD2, coduri, s. n. 1. Act normativ care cuprinde o culegere sistematică de reguli juridice privitoare la o anumită ramură a dreptului. Cod penal. Codul muncii. ♦ Ansamblu de reguli privind comportarea cuiva. 2. Sistem de semne sau de semnale convenționale care servește la transmiterea unui mesaj, a unei comunicări. ◊ Cod poștal = număr atribuit unei localități sau străzi. Cod de culori = sistem de notare prin culori a cifrelor care reprezintă parametrii principali ai rezistorilor și condensatoarelor. 3. (Biol.; în sintagma) Cod genetic = mecanism biochimic prin care se înregistrează, se conservă și se transmite informația ereditară. – Din fr. code. DOOM
cod2 (act, sistem) s. n., pl. códuri
codurile
COD2, coduri, s. n. 1. Act normativ care cuprinde o culegere sistematică de reguli juridice privitoare la o anumită ramură a dreptului. Cod penal. Codul muncii. ♦ Ansamblu de reguli privind comportarea cuiva. 2. Sistem de semne sau de semnale convenționale care servește la transmiterea unui mesaj, a unei comunicări. ◊ Cod poștal = număr atribuit unei localități sau străzi. Cod de culori = sistem de notare prin culori a cifrelor care reprezintă parametrii principali ai rezistorilor și condensatoarelor. 3. (Biol.; în sintagma) Cod genetic = mecanism biochimic prin care se înregistrează, se conservă și se transmite informația ereditară. – Din fr. code. DOOM
cod2 (act, sistem) s. n., pl. códuri
codurilor
COD2, coduri, s. n. 1. Act normativ care cuprinde o culegere sistematică de reguli juridice privitoare la o anumită ramură a dreptului. Cod penal. Codul muncii. ♦ Ansamblu de reguli privind comportarea cuiva. 2. Sistem de semne sau de semnale convenționale care servește la transmiterea unui mesaj, a unei comunicări. ◊ Cod poștal = număr atribuit unei localități sau străzi. Cod de culori = sistem de notare prin culori a cifrelor care reprezintă parametrii principali ai rezistorilor și condensatoarelor. 3. (Biol.; în sintagma) Cod genetic = mecanism biochimic prin care se înregistrează, se conservă și se transmite informația ereditară. – Din fr. code. DOOM
cod2 (act, sistem) s. n., pl. códuri
codând
CODÁ2, codez, vb. I. Tranz. A transforma un text scris în limbaj obișnuit în grupe de semne, de litere sau de cifre, potrivit echivalențelor stabilite într-un cod2 (2). – Din fr. coder.
codârla
CODẤRLĂ, codârle, s. f. 1. (Pop.) Partea dinapoi, mobilă, a unui car sau a unei căruțe, în care se pune de obicei nutreț pentru animalele de tracțiune. 2. Fig. (Fam.) Partea de la coadă a unei cete, a unui stol de păsări etc. [Var.: (reg.) codírlă s. f.] – Coadă + suf. -ârlă. DOOM
codấrlă (pop.) s. f., g.-d. art. codấrlei; pl. codấrle
codârlaș
CODÎRLÁȘ, codîrlași, s. m. (Rar) Cel din coadă, ultimul. V. codaș. Licheaua de Pan, codîrlasul zeilor, se... lăuda. ISPIRESCU, U. 109.
codârle
CODẤRLĂ, codârle, s. f. 1. (Pop.) Partea dinapoi, mobilă, a unui car sau a unei căruțe, în care se pune de obicei nutreț pentru animalele de tracțiune. 2. Fig. (Fam.) Partea de la coadă a unei cete, a unui stol de păsări etc. [Var.: (reg.) codírlă s. f.] – Coadă + suf. -ârlă. DOOM
codấrlă (pop.) s. f., g.-d. art. codấrlei; pl. codấrle
codârlei
CODẤRLĂ, codârle, s. f. 1. (Pop.) Partea dinapoi, mobilă, a unui car sau a unei căruțe, în care se pune de obicei nutreț pentru animalele de tracțiune. 2. Fig. (Fam.) Partea de la coadă a unei cete, a unui stol de păsări etc. [Var.: (reg.) codírlă s. f.] – Coadă + suf. -ârlă. DOOM
codấrlă (pop.) s. f., g.-d. art. codấrlei; pl. codấrle
codârlele
CODẤRLĂ, codârle, s. f. 1. (Pop.) Partea dinapoi, mobilă, a unui car sau a unei căruțe, în care se pune de obicei nutreț pentru animalele de tracțiune. 2. Fig. (Fam.) Partea de la coadă a unei cete, a unui stol de păsări etc. [Var.: (reg.) codírlă s. f.] – Coadă + suf. -ârlă. DOOM
codấrlă (pop.) s. f., g.-d. art. codấrlei; pl. codấrle
codârlelor
CODẤRLĂ, codârle, s. f. 1. (Pop.) Partea dinapoi, mobilă, a unui car sau a unei căruțe, în care se pune de obicei nutreț pentru animalele de tracțiune. 2. Fig. (Fam.) Partea de la coadă a unei cete, a unui stol de păsări etc. [Var.: (reg.) codírlă s. f.] – Coadă + suf. -ârlă. DOOM
codấrlă (pop.) s. f., g.-d. art. codấrlei; pl. codấrle
codînd
CODÁ2, codez, vb. I. Tranz. A transforma un text scris în limbaj obișnuit în grupe de semne, de litere sau de cifre, potrivit echivalențelor stabilite într-un cod2 (2). – Din fr. coder.
codîrle
CODẤRLĂ, codârle, s. f. 1. (Pop.) Partea dinapoi, mobilă, a unui car sau a unei căruțe, în care se pune de obicei nutreț pentru animalele de tracțiune. 2. Fig. (Fam.) Partea de la coadă a unei cete, a unui stol de păsări etc. [Var.: (reg.) codírlă s. f.] – Coadă + suf. -ârlă. DOOM
codấrlă (pop.) s. f., g.-d. art. codấrlei; pl. codấrle
codîrlei
CODẤRLĂ, codârle, s. f. 1. (Pop.) Partea dinapoi, mobilă, a unui car sau a unei căruțe, în care se pune de obicei nutreț pentru animalele de tracțiune. 2. Fig. (Fam.) Partea de la coadă a unei cete, a unui stol de păsări etc. [Var.: (reg.) codírlă s. f.] – Coadă + suf. -ârlă. DOOM
codấrlă (pop.) s. f., g.-d. art. codấrlei; pl. codấrle
codîrlele
CODẤRLĂ, codârle, s. f. 1. (Pop.) Partea dinapoi, mobilă, a unui car sau a unei căruțe, în care se pune de obicei nutreț pentru animalele de tracțiune. 2. Fig. (Fam.) Partea de la coadă a unei cete, a unui stol de păsări etc. [Var.: (reg.) codírlă s. f.] – Coadă + suf. -ârlă. DOOM
codấrlă (pop.) s. f., g.-d. art. codấrlei; pl. codấrle
codîrlelor
CODẤRLĂ, codârle, s. f. 1. (Pop.) Partea dinapoi, mobilă, a unui car sau a unei căruțe, în care se pune de obicei nutreț pentru animalele de tracțiune. 2. Fig. (Fam.) Partea de la coadă a unei cete, a unui stol de păsări etc. [Var.: (reg.) codírlă s. f.] – Coadă + suf. -ârlă. DOOM
codấrlă (pop.) s. f., g.-d. art. codấrlei; pl. codấrle
codă
CÓDĂ s. f. v. coda1. DOOM
códa1 / códă (finalul unei piese muzicale) s. f., g.-d. art. códei, pl. códe
codălbea
CODĂLBÉL, -EÁ, codălbei, -ele, adj. (Reg.) Diminutiv al lui codalb. – Codalb + suf. -el. DOOM
!codălbél (reg.) (co-dăl-/cod-ăl-) adj. m., pl. codălbéi; f. codălbeá, pl. codălbéle
codălbea
CODĂLBÍ, codălbesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.; în expr.) A o codălbi = a nu izbuti, a nu reuși; a o păți. – Din codalb. DOOM
!codălbí (a o ~) (înv., reg.) (co-dăl-/cod-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o codălbésc, imperf. 3 sg. o codălbeá; conj. prez. 3 să o codălbeáscă; ger. codălbínd-o
codălbeai
CODĂLBÍ, codălbesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.; în expr.) A o codălbi = a nu izbuti, a nu reuși; a o păți. – Din codalb. DOOM
!codălbí (a o ~) (înv., reg.) (co-dăl-/cod-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o codălbésc, imperf. 3 sg. o codălbeá; conj. prez. 3 să o codălbeáscă; ger. codălbínd-o
codălbeam
CODĂLBÍ, codălbesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.; în expr.) A o codălbi = a nu izbuti, a nu reuși; a o păți. – Din codalb. DOOM
!codălbí (a o ~) (înv., reg.) (co-dăl-/cod-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o codălbésc, imperf. 3 sg. o codălbeá; conj. prez. 3 să o codălbeáscă; ger. codălbínd-o
codălbească
CODĂLBÍ, codălbesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.; în expr.) A o codălbi = a nu izbuti, a nu reuși; a o păți. – Din codalb. DOOM
!codălbí (a o ~) (înv., reg.) (co-dăl-/cod-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o codălbésc, imperf. 3 sg. o codălbeá; conj. prez. 3 să o codălbeáscă; ger. codălbínd-o
codălbeau
CODĂLBÍ, codălbesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.; în expr.) A o codălbi = a nu izbuti, a nu reuși; a o păți. – Din codalb. DOOM
!codălbí (a o ~) (înv., reg.) (co-dăl-/cod-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o codălbésc, imperf. 3 sg. o codălbeá; conj. prez. 3 să o codălbeáscă; ger. codălbínd-o
codălbeaua
CODĂLBÉL, -EÁ, codălbei, -ele, adj. (Reg.) Diminutiv al lui codalb. – Codalb + suf. -el. DOOM
!codălbél (reg.) (co-dăl-/cod-ăl-) adj. m., pl. codălbéi; f. codălbeá, pl. codălbéle
codălbeați
CODĂLBÍ, codălbesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.; în expr.) A o codălbi = a nu izbuti, a nu reuși; a o păți. – Din codalb. DOOM
!codălbí (a o ~) (înv., reg.) (co-dăl-/cod-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o codălbésc, imperf. 3 sg. o codălbeá; conj. prez. 3 să o codălbeáscă; ger. codălbínd-o
codălbei
CODĂLBÉL, -EÁ, codălbei, -ele, adj. (Reg.) Diminutiv al lui codalb. – Codalb + suf. -el. DOOM
!codălbél (reg.) (co-dăl-/cod-ăl-) adj. m., pl. codălbéi; f. codălbeá, pl. codălbéle
codălbeii
CODĂLBÉL, -EÁ, codălbei, -ele, adj. (Reg.) Diminutiv al lui codalb. – Codalb + suf. -el. DOOM
!codălbél (reg.) (co-dăl-/cod-ăl-) adj. m., pl. codălbéi; f. codălbeá, pl. codălbéle
codălbeilor
CODĂLBÉL, -EÁ, codălbei, -ele, adj. (Reg.) Diminutiv al lui codalb. – Codalb + suf. -el. DOOM
!codălbél (reg.) (co-dăl-/cod-ăl-) adj. m., pl. codălbéi; f. codălbeá, pl. codălbéle
codălbel
CODĂLBÉL, -EÁ, codălbei, -ele, adj. (Reg.) Diminutiv al lui codalb. – Codalb + suf. -el. DOOM
!codălbél (reg.) (co-dăl-/cod-ăl-) adj. m., pl. codălbéi; f. codălbeá, pl. codălbéle
codălbele
CODĂLBÉL, -EÁ, codălbei, -ele, adj. (Reg.) Diminutiv al lui codalb. – Codalb + suf. -el. DOOM
!codălbél (reg.) (co-dăl-/cod-ăl-) adj. m., pl. codălbéi; f. codălbeá, pl. codălbéle
codălbelei
CODĂLBÉL, -EÁ, codălbei, -ele, adj. (Reg.) Diminutiv al lui codalb. – Codalb + suf. -el. DOOM
!codălbél (reg.) (co-dăl-/cod-ăl-) adj. m., pl. codălbéi; f. codălbeá, pl. codălbéle
codălbelele
CODĂLBÉL, -EÁ, codălbei, -ele, adj. (Reg.) Diminutiv al lui codalb. – Codalb + suf. -el. DOOM
!codălbél (reg.) (co-dăl-/cod-ăl-) adj. m., pl. codălbéi; f. codălbeá, pl. codălbéle
codălbelelor
CODĂLBÉL, -EÁ, codălbei, -ele, adj. (Reg.) Diminutiv al lui codalb. – Codalb + suf. -el. DOOM
!codălbél (reg.) (co-dăl-/cod-ăl-) adj. m., pl. codălbéi; f. codălbeá, pl. codălbéle
codălbelul
CODĂLBÉL, -EÁ, codălbei, -ele, adj. (Reg.) Diminutiv al lui codalb. – Codalb + suf. -el. DOOM
!codălbél (reg.) (co-dăl-/cod-ăl-) adj. m., pl. codălbéi; f. codălbeá, pl. codălbéle
codălbelului
CODĂLBÉL, -EÁ, codălbei, -ele, adj. (Reg.) Diminutiv al lui codalb. – Codalb + suf. -el. DOOM
!codălbél (reg.) (co-dăl-/cod-ăl-) adj. m., pl. codălbéi; f. codălbeá, pl. codălbéle
codălbesc
CODĂLBÍ, codălbesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.; în expr.) A o codălbi = a nu izbuti, a nu reuși; a o păți. – Din codalb. DOOM
!codălbí (a o ~) (înv., reg.) (co-dăl-/cod-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o codălbésc, imperf. 3 sg. o codălbeá; conj. prez. 3 să o codălbeáscă; ger. codălbínd-o
codălbește
CODĂLBÍ, codălbesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.; în expr.) A o codălbi = a nu izbuti, a nu reuși; a o păți. – Din codalb. DOOM
!codălbí (a o ~) (înv., reg.) (co-dăl-/cod-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o codălbésc, imperf. 3 sg. o codălbeá; conj. prez. 3 să o codălbeáscă; ger. codălbínd-o
codălbești
CODĂLBÍ, codălbesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.; în expr.) A o codălbi = a nu izbuti, a nu reuși; a o păți. – Din codalb. DOOM
!codălbí (a o ~) (înv., reg.) (co-dăl-/cod-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o codălbésc, imperf. 3 sg. o codălbeá; conj. prez. 3 să o codălbeáscă; ger. codălbínd-o
codălbi
CODĂLBÍ, codălbesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.; în expr.) A o codălbi = a nu izbuti, a nu reuși; a o păți. – Din codalb. DOOM
!codălbí (a o ~) (înv., reg.) (co-dăl-/cod-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o codălbésc, imperf. 3 sg. o codălbeá; conj. prez. 3 să o codălbeáscă; ger. codălbínd-o
codălbii
CODĂLBÍ, codălbesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.; în expr.) A o codălbi = a nu izbuti, a nu reuși; a o păți. – Din codalb. DOOM
!codălbí (a o ~) (înv., reg.) (co-dăl-/cod-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o codălbésc, imperf. 3 sg. o codălbeá; conj. prez. 3 să o codălbeáscă; ger. codălbínd-o
codălbim
CODĂLBÍ, codălbesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.; în expr.) A o codălbi = a nu izbuti, a nu reuși; a o păți. – Din codalb. DOOM
!codălbí (a o ~) (înv., reg.) (co-dăl-/cod-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o codălbésc, imperf. 3 sg. o codălbeá; conj. prez. 3 să o codălbeáscă; ger. codălbínd-o
codălbind
CODĂLBÍ, codălbesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.; în expr.) A o codălbi = a nu izbuti, a nu reuși; a o păți. – Din codalb. DOOM
!codălbí (a o ~) (înv., reg.) (co-dăl-/cod-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o codălbésc, imperf. 3 sg. o codălbeá; conj. prez. 3 să o codălbeáscă; ger. codălbínd-o
codălbire
CODĂLBÍ, codălbesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.; în expr.) A o codălbi = a nu izbuti, a nu reuși; a o păți. – Din codalb. DOOM
!codălbí (a o ~) (înv., reg.) (co-dăl-/cod-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o codălbésc, imperf. 3 sg. o codălbeá; conj. prez. 3 să o codălbeáscă; ger. codălbínd-o
codălbire
CODĂLBÍ, codălbesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.; în expr.) A o codălbi = a nu izbuti, a nu reuși; a o păți. – Din codalb.
codălbiră
CODĂLBÍ, codălbesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.; în expr.) A o codălbi = a nu izbuti, a nu reuși; a o păți. – Din codalb. DOOM
!codălbí (a o ~) (înv., reg.) (co-dăl-/cod-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o codălbésc, imperf. 3 sg. o codălbeá; conj. prez. 3 să o codălbeáscă; ger. codălbínd-o
codălbirăm
CODĂLBÍ, codălbesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.; în expr.) A o codălbi = a nu izbuti, a nu reuși; a o păți. – Din codalb. DOOM
!codălbí (a o ~) (înv., reg.) (co-dăl-/cod-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o codălbésc, imperf. 3 sg. o codălbeá; conj. prez. 3 să o codălbeáscă; ger. codălbínd-o
codălbirăți
CODĂLBÍ, codălbesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.; în expr.) A o codălbi = a nu izbuti, a nu reuși; a o păți. – Din codalb. DOOM
!codălbí (a o ~) (înv., reg.) (co-dăl-/cod-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o codălbésc, imperf. 3 sg. o codălbeá; conj. prez. 3 să o codălbeáscă; ger. codălbínd-o
codălbise
CODĂLBÍ, codălbesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.; în expr.) A o codălbi = a nu izbuti, a nu reuși; a o păți. – Din codalb. DOOM
!codălbí (a o ~) (înv., reg.) (co-dăl-/cod-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o codălbésc, imperf. 3 sg. o codălbeá; conj. prez. 3 să o codălbeáscă; ger. codălbínd-o
codălbisem
CODĂLBÍ, codălbesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.; în expr.) A o codălbi = a nu izbuti, a nu reuși; a o păți. – Din codalb. DOOM
!codălbí (a o ~) (înv., reg.) (co-dăl-/cod-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o codălbésc, imperf. 3 sg. o codălbeá; conj. prez. 3 să o codălbeáscă; ger. codălbínd-o
codălbiseră
CODĂLBÍ, codălbesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.; în expr.) A o codălbi = a nu izbuti, a nu reuși; a o păți. – Din codalb. DOOM
!codălbí (a o ~) (înv., reg.) (co-dăl-/cod-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o codălbésc, imperf. 3 sg. o codălbeá; conj. prez. 3 să o codălbeáscă; ger. codălbínd-o
codălbiserăm
CODĂLBÍ, codălbesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.; în expr.) A o codălbi = a nu izbuti, a nu reuși; a o păți. – Din codalb. DOOM
!codălbí (a o ~) (înv., reg.) (co-dăl-/cod-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o codălbésc, imperf. 3 sg. o codălbeá; conj. prez. 3 să o codălbeáscă; ger. codălbínd-o
codălbiserăți
CODĂLBÍ, codălbesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.; în expr.) A o codălbi = a nu izbuti, a nu reuși; a o păți. – Din codalb. DOOM
!codălbí (a o ~) (înv., reg.) (co-dăl-/cod-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o codălbésc, imperf. 3 sg. o codălbeá; conj. prez. 3 să o codălbeáscă; ger. codălbínd-o
codălbiseși
CODĂLBÍ, codălbesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.; în expr.) A o codălbi = a nu izbuti, a nu reuși; a o păți. – Din codalb. DOOM
!codălbí (a o ~) (înv., reg.) (co-dăl-/cod-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o codălbésc, imperf. 3 sg. o codălbeá; conj. prez. 3 să o codălbeáscă; ger. codălbínd-o
codălbiseți
CODĂLBÍ, codălbesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.; în expr.) A o codălbi = a nu izbuti, a nu reuși; a o păți. – Din codalb. DOOM
!codălbí (a o ~) (înv., reg.) (co-dăl-/cod-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o codălbésc, imperf. 3 sg. o codălbeá; conj. prez. 3 să o codălbeáscă; ger. codălbínd-o
codălbit
CODĂLBÍ, codălbesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.; în expr.) A o codălbi = a nu izbuti, a nu reuși; a o păți. – Din codalb. DOOM
!codălbí (a o ~) (înv., reg.) (co-dăl-/cod-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o codălbésc, imperf. 3 sg. o codălbeá; conj. prez. 3 să o codălbeáscă; ger. codălbínd-o
codălbit
CODĂLBÍ, codălbesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.; în expr.) A o codălbi = a nu izbuti, a nu reuși; a o păți. – Din codalb.
codălbiși
CODĂLBÍ, codălbesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.; în expr.) A o codălbi = a nu izbuti, a nu reuși; a o păți. – Din codalb. DOOM
!codălbí (a o ~) (înv., reg.) (co-dăl-/cod-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o codălbésc, imperf. 3 sg. o codălbeá; conj. prez. 3 să o codălbeáscă; ger. codălbínd-o
codălbița
CODĂLBÍȚĂ, codălbițe, s. f. Pasăre cu penele multicolore, cu coada albă și neagră, care se hrănește cu insecte (Lanius collurio). – Codalb + suf. -iță. DOOM
!codălbíță (co-dăl-/cod-ăl-) s. f., g.-d. art. codălbíței; pl. codălbíțe
codălbițe
CODĂLBÍȚĂ, codălbițe, s. f. Pasăre cu penele multicolore, cu coada albă și neagră, care se hrănește cu insecte (Lanius collurio). – Codalb + suf. -iță. DOOM
!codălbíță (co-dăl-/cod-ăl-) s. f., g.-d. art. codălbíței; pl. codălbíțe
codălbiței
CODĂLBÍȚĂ, codălbițe, s. f. Pasăre cu penele multicolore, cu coada albă și neagră, care se hrănește cu insecte (Lanius collurio). – Codalb + suf. -iță. DOOM
!codălbíță (co-dăl-/cod-ăl-) s. f., g.-d. art. codălbíței; pl. codălbíțe
codălbițele
CODĂLBÍȚĂ, codălbițe, s. f. Pasăre cu penele multicolore, cu coada albă și neagră, care se hrănește cu insecte (Lanius collurio). – Codalb + suf. -iță. DOOM
!codălbíță (co-dăl-/cod-ăl-) s. f., g.-d. art. codălbíței; pl. codălbíțe
codălbițelor
CODĂLBÍȚĂ, codălbițe, s. f. Pasăre cu penele multicolore, cu coada albă și neagră, care se hrănește cu insecte (Lanius collurio). – Codalb + suf. -iță. DOOM
!codălbíță (co-dăl-/cod-ăl-) s. f., g.-d. art. codălbíței; pl. codălbíțe
codălbiți
CODĂLBÍ, codălbesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.; în expr.) A o codălbi = a nu izbuti, a nu reuși; a o păți. – Din codalb. DOOM
!codălbí (a o ~) (înv., reg.) (co-dăl-/cod-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o codălbésc, imperf. 3 sg. o codălbeá; conj. prez. 3 să o codălbeáscă; ger. codălbínd-o
codănea
CODĂNÍCĂ, codănele, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui codană (v. codan); codăniță. [Var.: codăneá s. f.] – Codan + suf. -ică. DOOM
codănícă / codăneá (reg.) s. f., g.-d. art. codănélei; pl. codănéle, art. codănélele
codăneaua
CODĂNÍCĂ, codănele, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui codană (v. codan); codăniță. [Var.: codăneá s. f.] – Codan + suf. -ică. DOOM
codănícă / codăneá (reg.) s. f., g.-d. art. codănélei; pl. codănéle, art. codănélele
codănei
CODĂNÉL, codănei, s. m. (Rar) Copil mic; băiețaș. – Codan + suf. -el. DOOM
codănél (reg.) s. m., pl. codănéi, art. codănéii
codăneii
CODĂNÉL, codănei, s. m. (Rar) Copil mic; băiețaș. – Codan + suf. -el. DOOM
codănél (reg.) s. m., pl. codănéi, art. codănéii
codăneilor
CODĂNÉL, codănei, s. m. (Rar) Copil mic; băiețaș. – Codan + suf. -el. DOOM
codănél (reg.) s. m., pl. codănéi, art. codănéii
codănel
CODĂNÉL, codănei, s. m. (Rar) Copil mic; băiețaș. – Codan + suf. -el. DOOM
codănél (reg.) s. m., pl. codănéi, art. codănéii
codănele
CODĂNÍCĂ, codănele, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui codană (v. codan); codăniță. [Var.: codăneá s. f.] – Codan + suf. -ică. DOOM
codănícă / codăneá (reg.) s. f., g.-d. art. codănélei; pl. codănéle, art. codănélele
codănelei
CODĂNÍCĂ, codănele, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui codană (v. codan); codăniță. [Var.: codăneá s. f.] – Codan + suf. -ică. DOOM
codănícă / codăneá (reg.) s. f., g.-d. art. codănélei; pl. codănéle, art. codănélele
codănelele
CODĂNÍCĂ, codănele, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui codană (v. codan); codăniță. [Var.: codăneá s. f.] – Codan + suf. -ică. DOOM
codănícă / codăneá (reg.) s. f., g.-d. art. codănélei; pl. codănéle, art. codănélele
codănelelor
CODĂNÍCĂ, codănele, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui codană (v. codan); codăniță. [Var.: codăneá s. f.] – Codan + suf. -ică. DOOM
codănícă / codăneá (reg.) s. f., g.-d. art. codănélei; pl. codănéle, art. codănélele
codănelul
CODĂNÉL, codănei, s. m. (Rar) Copil mic; băiețaș. – Codan + suf. -el. DOOM
codănél (reg.) s. m., pl. codănéi, art. codănéii
codănelului
CODĂNÉL, codănei, s. m. (Rar) Copil mic; băiețaș. – Codan + suf. -el. DOOM
codănél (reg.) s. m., pl. codănéi, art. codănéii
codănica
CODĂNÍCĂ, codănele, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui codană (v. codan); codăniță. [Var.: codăneá s. f.] – Codan + suf. -ică. DOOM
codănícă / codăneá (reg.) s. f., g.-d. art. codănélei; pl. codănéle, art. codănélele
codănița
CODĂNÍȚĂ, codănițe, s. f. (Reg.) Codănică. – Codan + suf. -iță. DOOM
codăníță (reg.) s. f., g.-d. art. codăníței; pl. codăníțe
codănițe
CODĂNÍȚĂ, codănițe, s. f. (Reg.) Codănică. – Codan + suf. -iță. DOOM
codăníță (reg.) s. f., g.-d. art. codăníței; pl. codăníțe
codăniței
CODĂNÍȚĂ, codănițe, s. f. (Reg.) Codănică. – Codan + suf. -iță. DOOM
codăníță (reg.) s. f., g.-d. art. codăníței; pl. codăníțe
codănițele
CODĂNÍȚĂ, codănițe, s. f. (Reg.) Codănică. – Codan + suf. -iță. DOOM
codăníță (reg.) s. f., g.-d. art. codăníței; pl. codăníțe
codănițelor
CODĂNÍȚĂ, codănițe, s. f. (Reg.) Codănică. – Codan + suf. -iță. DOOM
codăníță (reg.) s. f., g.-d. art. codăníței; pl. codăníțe
codări
CODÁRE, codări, s. f. Acțiunea de a coda2; codaj. – V. coda2. DOOM
codáre s. f., g.-d. art. codắrii; pl. codắri
codării
CODÁRE, codări, s. f. Acțiunea de a coda2; codaj. – V. coda2. DOOM
codáre s. f., g.-d. art. codắrii; pl. codắri
codările
CODÁRE, codări, s. f. Acțiunea de a coda2; codaj. – V. coda2. DOOM
codáre s. f., g.-d. art. codắrii; pl. codắri
codărilor
CODÁRE, codări, s. f. Acțiunea de a coda2; codaj. – V. coda2. DOOM
codáre s. f., g.-d. art. codắrii; pl. codắri
coechipier
COECHIPIÉR, -Ă, coechipieri, -e, s. m. și f. Membru al unei echipe de muncă sau al unei echipe sportive, considerat în raport cu ceilalți membri ai echipei. [Pr.: -pi-er] – Din fr. coéquipier. DOOM
coechipiéră (-pi-e-) s. f., g.-d. art. coechipiérei; pl. coechipiére
coechipiera
COECHIPIÉR, -Ă, coechipieri, -e, s. m. și f. Membru al unei echipe de muncă sau al unei echipe sportive, considerat în raport cu ceilalți membri ai echipei. [Pr.: -pi-er] – Din fr. coéquipier. DOOM
coechipiéră (-pi-e-) s. f., g.-d. art. coechipiérei; pl. coechipiére
coechipiere
COECHIPIÉR, -Ă, coechipieri, -e, s. m. și f. Membru al unei echipe de muncă sau al unei echipe sportive, considerat în raport cu ceilalți membri ai echipei. [Pr.: -pi-er] – Din fr. coéquipier. DOOM
coechipiéră (-pi-e-) s. f., g.-d. art. coechipiérei; pl. coechipiére
coechipierei
COECHIPIÉR, -Ă, coechipieri, -e, s. m. și f. Membru al unei echipe de muncă sau al unei echipe sportive, considerat în raport cu ceilalți membri ai echipei. [Pr.: -pi-er] – Din fr. coéquipier. DOOM
coechipiéră (-pi-e-) s. f., g.-d. art. coechipiérei; pl. coechipiére
coechipierele
COECHIPIÉR, -Ă, coechipieri, -e, s. m. și f. Membru al unei echipe de muncă sau al unei echipe sportive, considerat în raport cu ceilalți membri ai echipei. [Pr.: -pi-er] – Din fr. coéquipier. DOOM
coechipiéră (-pi-e-) s. f., g.-d. art. coechipiérei; pl. coechipiére
coechipierelor
COECHIPIÉR, -Ă, coechipieri, -e, s. m. și f. Membru al unei echipe de muncă sau al unei echipe sportive, considerat în raport cu ceilalți membri ai echipei. [Pr.: -pi-er] – Din fr. coéquipier. DOOM
coechipiéră (-pi-e-) s. f., g.-d. art. coechipiérei; pl. coechipiére
coechipieri
COECHIPIÉR, -Ă, coechipieri, -e, s. m. și f. Membru al unei echipe de muncă sau al unei echipe sportive, considerat în raport cu ceilalți membri ai echipei. [Pr.: -pi-er] – Din fr. coéquipier. DOOM
coechipiéră (-pi-e-) s. f., g.-d. art. coechipiérei; pl. coechipiére
coechipierii
COECHIPIÉR, -Ă, coechipieri, -e, s. m. și f. Membru al unei echipe de muncă sau al unei echipe sportive, considerat în raport cu ceilalți membri ai echipei. [Pr.: -pi-er] – Din fr. coéquipier. DOOM
coechipiéră (-pi-e-) s. f., g.-d. art. coechipiérei; pl. coechipiére
coechipierilor
COECHIPIÉR, -Ă, coechipieri, -e, s. m. și f. Membru al unei echipe de muncă sau al unei echipe sportive, considerat în raport cu ceilalți membri ai echipei. [Pr.: -pi-er] – Din fr. coéquipier. DOOM
coechipiéră (-pi-e-) s. f., g.-d. art. coechipiérei; pl. coechipiére
coechipierul
COECHIPIÉR, -Ă, coechipieri, -e, s. m. și f. Membru al unei echipe de muncă sau al unei echipe sportive, considerat în raport cu ceilalți membri ai echipei. [Pr.: -pi-er] – Din fr. coéquipier. DOOM
coechipiéră (-pi-e-) s. f., g.-d. art. coechipiérei; pl. coechipiére
coechipierului
COECHIPIÉR, -Ă, coechipieri, -e, s. m. și f. Membru al unei echipe de muncă sau al unei echipe sportive, considerat în raport cu ceilalți membri ai echipei. [Pr.: -pi-er] – Din fr. coéquipier. DOOM
coechipiéră (-pi-e-) s. f., g.-d. art. coechipiérei; pl. coechipiére
coeducația
COEDUCÁȚIE s. f. Educație a băieților la un loc cu fetele în școli mixte. – Din fr. coéducation.
coeducație
COEDUCÁȚIE s. f. Educație a băieților la un loc cu fetele în școli mixte. – Din fr. coéducation.
coeducației
COEDUCÁȚIE s. f. Educație a băieților la un loc cu fetele în școli mixte. – Din fr. coéducation.
coeducații
COEDUCÁȚIE s. f. Educație a băieților la un loc cu fetele în școli mixte. – Din fr. coéducation.
coeficient
COEFICIÉNT, coeficienți, s. m. 1. Element constant într-o expresie matematică, care multiplică o mărime variabilă. 2. Mărime care indică sau caracterizează o anumită proprietate a unui corp sau a unei substanțe și care este constantă pentru acel corp sau pentru acea substanță în condiții determinate. 3. Mărime relativă care exprimă raportul dintre doi indicatori, arătând câte unități din indicatorul raportat revin la o unitate din indicatorul luat ca bază de raportare. [Pr.: -ci-ent] – Din fr. coefficient. DOOM
coeficiént (-ci-ent) s. m., pl. coeficiénți
coeficientul
COEFICIÉNT, coeficienți, s. m. 1. Element constant într-o expresie matematică, care multiplică o mărime variabilă. 2. Mărime care indică sau caracterizează o anumită proprietate a unui corp sau a unei substanțe și care este constantă pentru acel corp sau pentru acea substanță în condiții determinate. 3. Mărime relativă care exprimă raportul dintre doi indicatori, arătând câte unități din indicatorul raportat revin la o unitate din indicatorul luat ca bază de raportare. [Pr.: -ci-ent] – Din fr. coefficient. DOOM
coeficiént (-ci-ent) s. m., pl. coeficiénți
coeficientului
COEFICIÉNT, coeficienți, s. m. 1. Element constant într-o expresie matematică, care multiplică o mărime variabilă. 2. Mărime care indică sau caracterizează o anumită proprietate a unui corp sau a unei substanțe și care este constantă pentru acel corp sau pentru acea substanță în condiții determinate. 3. Mărime relativă care exprimă raportul dintre doi indicatori, arătând câte unități din indicatorul raportat revin la o unitate din indicatorul luat ca bază de raportare. [Pr.: -ci-ent] – Din fr. coefficient. DOOM
coeficiént (-ci-ent) s. m., pl. coeficiénți
coeficienți
COEFICIÉNT, coeficienți, s. m. 1. Element constant într-o expresie matematică, care multiplică o mărime variabilă. 2. Mărime care indică sau caracterizează o anumită proprietate a unui corp sau a unei substanțe și care este constantă pentru acel corp sau pentru acea substanță în condiții determinate. 3. Mărime relativă care exprimă raportul dintre doi indicatori, arătând câte unități din indicatorul raportat revin la o unitate din indicatorul luat ca bază de raportare. [Pr.: -ci-ent] – Din fr. coefficient. DOOM
coeficiént (-ci-ent) s. m., pl. coeficiénți
coeficienții
COEFICIÉNT, coeficienți, s. m. 1. Element constant într-o expresie matematică, care multiplică o mărime variabilă. 2. Mărime care indică sau caracterizează o anumită proprietate a unui corp sau a unei substanțe și care este constantă pentru acel corp sau pentru acea substanță în condiții determinate. 3. Mărime relativă care exprimă raportul dintre doi indicatori, arătând câte unități din indicatorul raportat revin la o unitate din indicatorul luat ca bază de raportare. [Pr.: -ci-ent] – Din fr. coefficient. DOOM
coeficiént (-ci-ent) s. m., pl. coeficiénți
coeficienților
COEFICIÉNT, coeficienți, s. m. 1. Element constant într-o expresie matematică, care multiplică o mărime variabilă. 2. Mărime care indică sau caracterizează o anumită proprietate a unui corp sau a unei substanțe și care este constantă pentru acel corp sau pentru acea substanță în condiții determinate. 3. Mărime relativă care exprimă raportul dintre doi indicatori, arătând câte unități din indicatorul raportat revin la o unitate din indicatorul luat ca bază de raportare. [Pr.: -ci-ent] – Din fr. coefficient. DOOM
coeficiént (-ci-ent) s. m., pl. coeficiénți
coelio
CELIO- Element de compunere savantă cu semnificația „abdomen”, „în legătură cu abdomenul”. [Pron. -li-o-, var. celo-. / < fr. coelio-, lat. coeliacum < gr. koilia – pântece, abdomen].
coempțiune
COEMPȚIÚNE s.f. (Jur.) Cumpărare reciprocă. [Cf. fr. coemption, lat. coemptio]. DOOM
coempțiúne (-emp-ți-u-) s. f., g.-d. art. coempțiúnii
coeno
CENO3- Element de compunere savantă cu semnificația „general”, „comun”. [Var. cen-. / < fr. coen(o)- < gr. koinos – comun].
coenzima
COENZÍMĂ, coenzime, s. f. (Biochim.) Substanță produsă de celula vie, care contribuie la activarea enzimelor; coferment. – Din fr. coenzyme. DOOM
coenzímă s. f., g.-d. art. coenzímei; pl. coenzíme
coenzime
COENZÍMĂ, coenzime, s. f. (Biochim.) Substanță produsă de celula vie, care contribuie la activarea enzimelor; coferment. – Din fr. coenzyme. DOOM
coenzímă s. f., g.-d. art. coenzímei; pl. coenzíme
coenzimei
COENZÍMĂ, coenzime, s. f. (Biochim.) Substanță produsă de celula vie, care contribuie la activarea enzimelor; coferment. – Din fr. coenzyme. DOOM
coenzímă s. f., g.-d. art. coenzímei; pl. coenzíme
coenzimele
COENZÍMĂ, coenzime, s. f. (Biochim.) Substanță produsă de celula vie, care contribuie la activarea enzimelor; coferment. – Din fr. coenzyme. DOOM
coenzímă s. f., g.-d. art. coenzímei; pl. coenzíme
coenzimelor
COENZÍMĂ, coenzime, s. f. (Biochim.) Substanță produsă de celula vie, care contribuie la activarea enzimelor; coferment. – Din fr. coenzyme. DOOM
coenzímă s. f., g.-d. art. coenzímei; pl. coenzíme
coercibil
COERCÍBIL, -Ă, coercibili, -e, adj. (Despre gaze) Care poate fi comprimat și reținut într-un spațiu oarecare. – Din fr. coercible. DOOM
coercíbil adj. m., pl. coercíbili; f. coercíbilă, pl. coercíbile
coercibila
COERCÍBIL, -Ă, coercibili, -e, adj. (Despre gaze) Care poate fi comprimat și reținut într-un spațiu oarecare. – Din fr. coercible. DOOM
coercíbil adj. m., pl. coercíbili; f. coercíbilă, pl. coercíbile
coercibile
COERCÍBIL, -Ă, coercibili, -e, adj. (Despre gaze) Care poate fi comprimat și reținut într-un spațiu oarecare. – Din fr. coercible. DOOM
coercíbil adj. m., pl. coercíbili; f. coercíbilă, pl. coercíbile
coercibilei
COERCÍBIL, -Ă, coercibili, -e, adj. (Despre gaze) Care poate fi comprimat și reținut într-un spațiu oarecare. – Din fr. coercible. DOOM
coercíbil adj. m., pl. coercíbili; f. coercíbilă, pl. coercíbile
coercibilele
COERCÍBIL, -Ă, coercibili, -e, adj. (Despre gaze) Care poate fi comprimat și reținut într-un spațiu oarecare. – Din fr. coercible. DOOM
coercíbil adj. m., pl. coercíbili; f. coercíbilă, pl. coercíbile
coercibilelor
COERCÍBIL, -Ă, coercibili, -e, adj. (Despre gaze) Care poate fi comprimat și reținut într-un spațiu oarecare. – Din fr. coercible. DOOM
coercíbil adj. m., pl. coercíbili; f. coercíbilă, pl. coercíbile
coercibili
COERCÍBIL, -Ă, coercibili, -e, adj. (Despre gaze) Care poate fi comprimat și reținut într-un spațiu oarecare. – Din fr. coercible. DOOM
coercíbil adj. m., pl. coercíbili; f. coercíbilă, pl. coercíbile
coercibilii
COERCÍBIL, -Ă, coercibili, -e, adj. (Despre gaze) Care poate fi comprimat și reținut într-un spațiu oarecare. – Din fr. coercible. DOOM
coercíbil adj. m., pl. coercíbili; f. coercíbilă, pl. coercíbile
coercibililor
COERCÍBIL, -Ă, coercibili, -e, adj. (Despre gaze) Care poate fi comprimat și reținut într-un spațiu oarecare. – Din fr. coercible. DOOM
coercíbil adj. m., pl. coercíbili; f. coercíbilă, pl. coercíbile
coercibilitate
COERCIBILITÁTE s.f. Însușirea a ceea ce este coercibil. [Pron. co-er-. / cf. fr. coercibilité].
coercibilitatea
COERCIBILITÁTE s.f. Însușirea a ceea ce este coercibil. [Pron. co-er-. / cf. fr. coercibilité].
coercibilități
COERCIBILITÁTE s.f. Însușirea a ceea ce este coercibil. [Pron. co-er-. / cf. fr. coercibilité].
coercibilității
COERCIBILITÁTE s.f. Însușirea a ceea ce este coercibil. [Pron. co-er-. / cf. fr. coercibilité].
coercibilul
COERCÍBIL, -Ă, coercibili, -e, adj. (Despre gaze) Care poate fi comprimat și reținut într-un spațiu oarecare. – Din fr. coercible. DOOM
coercíbil adj. m., pl. coercíbili; f. coercíbilă, pl. coercíbile
coercibilului
COERCÍBIL, -Ă, coercibili, -e, adj. (Despre gaze) Care poate fi comprimat și reținut într-un spațiu oarecare. – Din fr. coercible. DOOM
coercíbil adj. m., pl. coercíbili; f. coercíbilă, pl. coercíbile
coercitiv
COERCITÍV, -Ă, coercitivi, -e, adj. Care are puterea, dreptul de a constrânge. – Din fr. coercitif. DOOM
coercitív adj. m., pl. coercitívi; f. coercitívă, pl. coercitíve
coercitiva
COERCITÍV, -Ă, coercitivi, -e, adj. Care are puterea, dreptul de a constrânge. – Din fr. coercitif. DOOM
coercitív adj. m., pl. coercitívi; f. coercitívă, pl. coercitíve
coercitive
COERCITÍV, -Ă, coercitivi, -e, adj. Care are puterea, dreptul de a constrânge. – Din fr. coercitif. DOOM
coercitív adj. m., pl. coercitívi; f. coercitívă, pl. coercitíve
coercitivei
COERCITÍV, -Ă, coercitivi, -e, adj. Care are puterea, dreptul de a constrânge. – Din fr. coercitif. DOOM
coercitív adj. m., pl. coercitívi; f. coercitívă, pl. coercitíve
coercitivele
COERCITÍV, -Ă, coercitivi, -e, adj. Care are puterea, dreptul de a constrânge. – Din fr. coercitif. DOOM
coercitív adj. m., pl. coercitívi; f. coercitívă, pl. coercitíve
coercitivelor
COERCITÍV, -Ă, coercitivi, -e, adj. Care are puterea, dreptul de a constrânge. – Din fr. coercitif. DOOM
coercitív adj. m., pl. coercitívi; f. coercitívă, pl. coercitíve
coercitivi
COERCITÍV, -Ă, coercitivi, -e, adj. Care are puterea, dreptul de a constrânge. – Din fr. coercitif. DOOM
coercitív adj. m., pl. coercitívi; f. coercitívă, pl. coercitíve
coercitivii
COERCITÍV, -Ă, coercitivi, -e, adj. Care are puterea, dreptul de a constrânge. – Din fr. coercitif. DOOM
coercitív adj. m., pl. coercitívi; f. coercitívă, pl. coercitíve
coercitivilor
COERCITÍV, -Ă, coercitivi, -e, adj. Care are puterea, dreptul de a constrânge. – Din fr. coercitif. DOOM
coercitív adj. m., pl. coercitívi; f. coercitívă, pl. coercitíve
coercitivul
COERCITÍV, -Ă, coercitivi, -e, adj. Care are puterea, dreptul de a constrânge. – Din fr. coercitif. DOOM
coercitív adj. m., pl. coercitívi; f. coercitívă, pl. coercitíve
coercitivului
COERCITÍV, -Ă, coercitivi, -e, adj. Care are puterea, dreptul de a constrânge. – Din fr. coercitif. DOOM
coercitív adj. m., pl. coercitívi; f. coercitívă, pl. coercitíve
coerciție
COERCÍȚIE s. f. (Livr.) Constrângere. ♦ Măsură de constrângere folosită de organele statului pentru a determina o persoană să-și îndeplinească o obligație. – Din fr. coercition. DOOM
coercíție (livr.) (-ți-e) s. f., art. coercíția (-ți-a), g.-d. coercíții, art. coercíției
coercițiune
COERCIȚIÚNE s.f. v. coerciție.
coerede
COERÉDE, coerezi, s. m. (Jur.) Persoană care moștenește împreună cu alții pe cineva, considerată în raport cu aceștia; comoștenitor. – Din lat. coheres, -edis. DOOM
coeréde s. m., pl. coerézi
coeredele
COERÉDE, coerezi, s. m. (Jur.) Persoană care moștenește împreună cu alții pe cineva, considerată în raport cu aceștia; comoștenitor. – Din lat. coheres, -edis. DOOM
coeréde s. m., pl. coerézi
coeredelui
COERÉDE, coerezi, s. m. (Jur.) Persoană care moștenește împreună cu alții pe cineva, considerată în raport cu aceștia; comoștenitor. – Din lat. coheres, -edis. DOOM
coeréde s. m., pl. coerézi
coerent
COERÉNT, -Ă, coerenți, -te, adj. 1. Care se compune din elemente strâns legate (și armonizate) între ele; închegat. 2. Logic, ordonat, armonios. 3. (Fiz.; despre unde) Care are aceeași lungime și diferențe de fază constante în timp. [Var.: coherént, -ă, adj.] – Din fr. cohérent, lat. cohaerens, -ntis. DOOM
coerént adj. m., pl. coerénți; f. coeréntă, pl. coerénte
coerenta
COERÉNT, -Ă, coerenți, -te, adj. 1. Care se compune din elemente strâns legate (și armonizate) între ele; închegat. 2. Logic, ordonat, armonios. 3. (Fiz.; despre unde) Care are aceeași lungime și diferențe de fază constante în timp. [Var.: coherént, -ă, adj.] – Din fr. cohérent, lat. cohaerens, -ntis. DOOM
coerént adj. m., pl. coerénți; f. coeréntă, pl. coerénte
coerente
COERÉNT, -Ă, coerenți, -te, adj. 1. Care se compune din elemente strâns legate (și armonizate) între ele; închegat. 2. Logic, ordonat, armonios. 3. (Fiz.; despre unde) Care are aceeași lungime și diferențe de fază constante în timp. [Var.: coherént, -ă, adj.] – Din fr. cohérent, lat. cohaerens, -ntis. DOOM
coerént adj. m., pl. coerénți; f. coeréntă, pl. coerénte
coerentei
COERÉNT, -Ă, coerenți, -te, adj. 1. Care se compune din elemente strâns legate (și armonizate) între ele; închegat. 2. Logic, ordonat, armonios. 3. (Fiz.; despre unde) Care are aceeași lungime și diferențe de fază constante în timp. [Var.: coherént, -ă, adj.] – Din fr. cohérent, lat. cohaerens, -ntis. DOOM
coerént adj. m., pl. coerénți; f. coeréntă, pl. coerénte
coerentele
COERÉNT, -Ă, coerenți, -te, adj. 1. Care se compune din elemente strâns legate (și armonizate) între ele; închegat. 2. Logic, ordonat, armonios. 3. (Fiz.; despre unde) Care are aceeași lungime și diferențe de fază constante în timp. [Var.: coherént, -ă, adj.] – Din fr. cohérent, lat. cohaerens, -ntis. DOOM
coerént adj. m., pl. coerénți; f. coeréntă, pl. coerénte
coerentelor
COERÉNT, -Ă, coerenți, -te, adj. 1. Care se compune din elemente strâns legate (și armonizate) între ele; închegat. 2. Logic, ordonat, armonios. 3. (Fiz.; despre unde) Care are aceeași lungime și diferențe de fază constante în timp. [Var.: coherént, -ă, adj.] – Din fr. cohérent, lat. cohaerens, -ntis. DOOM
coerént adj. m., pl. coerénți; f. coeréntă, pl. coerénte
coerentul
COERÉNT, -Ă, coerenți, -te, adj. 1. Care se compune din elemente strâns legate (și armonizate) între ele; închegat. 2. Logic, ordonat, armonios. 3. (Fiz.; despre unde) Care are aceeași lungime și diferențe de fază constante în timp. [Var.: coherént, -ă, adj.] – Din fr. cohérent, lat. cohaerens, -ntis. DOOM
coerént adj. m., pl. coerénți; f. coeréntă, pl. coerénte
coerentului
COERÉNT, -Ă, coerenți, -te, adj. 1. Care se compune din elemente strâns legate (și armonizate) între ele; închegat. 2. Logic, ordonat, armonios. 3. (Fiz.; despre unde) Care are aceeași lungime și diferențe de fază constante în timp. [Var.: coherént, -ă, adj.] – Din fr. cohérent, lat. cohaerens, -ntis. DOOM
coerént adj. m., pl. coerénți; f. coeréntă, pl. coerénte
coerența
COHERÉNȚĂ s. f. v. coerență. DOOM
coerénță s. f., g.-d. art. coerénței; pl. coerénțe
coerențe
COHERÉNȚĂ s. f. v. coerență. DOOM
coerénță s. f., g.-d. art. coerénței; pl. coerénțe
coerenței
COHERÉNȚĂ s. f. v. coerență. DOOM
coerénță s. f., g.-d. art. coerénței; pl. coerénțe
coerențele
COHERÉNȚĂ s. f. v. coerență. DOOM
coerénță s. f., g.-d. art. coerénței; pl. coerénțe
coerențelor
COHERÉNȚĂ s. f. v. coerență. DOOM
coerénță s. f., g.-d. art. coerénței; pl. coerénțe
coerenți
COERÉNT, -Ă, coerenți, -te, adj. 1. Care se compune din elemente strâns legate (și armonizate) între ele; închegat. 2. Logic, ordonat, armonios. 3. (Fiz.; despre unde) Care are aceeași lungime și diferențe de fază constante în timp. [Var.: coherént, -ă, adj.] – Din fr. cohérent, lat. cohaerens, -ntis. DOOM
coerént adj. m., pl. coerénți; f. coeréntă, pl. coerénte
coerenții
COERÉNT, -Ă, coerenți, -te, adj. 1. Care se compune din elemente strâns legate (și armonizate) între ele; închegat. 2. Logic, ordonat, armonios. 3. (Fiz.; despre unde) Care are aceeași lungime și diferențe de fază constante în timp. [Var.: coherént, -ă, adj.] – Din fr. cohérent, lat. cohaerens, -ntis. DOOM
coerént adj. m., pl. coerénți; f. coeréntă, pl. coerénte
coerenților
COERÉNT, -Ă, coerenți, -te, adj. 1. Care se compune din elemente strâns legate (și armonizate) între ele; închegat. 2. Logic, ordonat, armonios. 3. (Fiz.; despre unde) Care are aceeași lungime și diferențe de fază constante în timp. [Var.: coherént, -ă, adj.] – Din fr. cohérent, lat. cohaerens, -ntis. DOOM
coerént adj. m., pl. coerénți; f. coeréntă, pl. coerénte
coerezi
COERÉDE, coerezi, s. m. (Jur.) Persoană care moștenește împreună cu alții pe cineva, considerată în raport cu aceștia; comoștenitor. – Din lat. coheres, -edis. DOOM
coeréde s. m., pl. coerézi
coerezii
COERÉDE, coerezi, s. m. (Jur.) Persoană care moștenește împreună cu alții pe cineva, considerată în raport cu aceștia; comoștenitor. – Din lat. coheres, -edis. DOOM
coeréde s. m., pl. coerézi
coerezilor
COERÉDE, coerezi, s. m. (Jur.) Persoană care moștenește împreună cu alții pe cineva, considerată în raport cu aceștia; comoștenitor. – Din lat. coheres, -edis. DOOM
coeréde s. m., pl. coerézi
coeroare
COERÓR s.n. (Fiz.) Aparat imaginat de Branly pentru recepționarea semnalelor de telegrafie fără fir. [Pron. co-e-, pl. -roare. / < fr. cohéreur]. DOOM
coerór s. n., pl. coeroáre
coeroarele
COERÓR s.n. (Fiz.) Aparat imaginat de Branly pentru recepționarea semnalelor de telegrafie fără fir. [Pron. co-e-, pl. -roare. / < fr. cohéreur]. DOOM
coerór s. n., pl. coeroáre
coeroarelor
COERÓR s.n. (Fiz.) Aparat imaginat de Branly pentru recepționarea semnalelor de telegrafie fără fir. [Pron. co-e-, pl. -roare. / < fr. cohéreur]. DOOM
coerór s. n., pl. coeroáre
coeror
COERÓR s.n. (Fiz.) Aparat imaginat de Branly pentru recepționarea semnalelor de telegrafie fără fir. [Pron. co-e-, pl. -roare. / < fr. cohéreur]. DOOM
coerór s. n., pl. coeroáre
coerorul
COERÓR s.n. (Fiz.) Aparat imaginat de Branly pentru recepționarea semnalelor de telegrafie fără fir. [Pron. co-e-, pl. -roare. / < fr. cohéreur]. DOOM
coerór s. n., pl. coeroáre
coerorului
COERÓR s.n. (Fiz.) Aparat imaginat de Branly pentru recepționarea semnalelor de telegrafie fără fir. [Pron. co-e-, pl. -roare. / < fr. cohéreur]. DOOM
coerór s. n., pl. coeroáre
coerulea
CEASÓRNIC, ceasornice, s. n. 1. Ceas (3). ◊ Ceasornic de pontaj = ceasornic special pus la poarta de intrare într-o uzină, întreprindere etc., care imprimă pe fișele individuale momentul intrării și ieșirii muncitorilor. 2. (Bot.) Plantă agățătoare cu flori albe, trandafirii și albăstrii (Passiflora coerulea). – Din bg., scr. časovnik (modificat după ornic).
coeruleum
SCÁRĂ, scări, s. f. I. 1. Obiect (de lemn, de fier, de frânghie etc.) alcătuit din două părți laterale lungi și paralele, unite prin piese paralele așezate transversal la distanțe egale și servind pentru a urca și a coborî la alt nivel. ◊ Scară de pisică = scară flexibilă formată din două parâme care susțin trepte de lemn, folosită în navigație. ◊ Expr. Scara cerului, se spune, în glumă, despre un om foarte înalt. ◊ Compus: (Bot.) Scara domnului = plantă erbacee din regiunea muntoasă cu flori albastre sau albe (Polemonium coeruleum). 2. Element de construcție alcătuit dintr-un șir de trepte de lemn, marmură, piatră etc. (cu balustradă), servind pentru comunicarea între etaje, între o clădire și exteriorul ei etc.; (la pl.) trepte. ◊ Scară rulantă = scară cu trepte mobile montate pe o bandă rulantă; escalator. ♦ Treaptă sau șir de trepte la un vehicul, servind la urcare și la coborâre. 3. Fiecare dintre cele două inele prinse de o parte și de alta a șeii, în care călărețul își sprijină piciorul. II. 1. Succesiune, șir, serie ordonată de elemente (mărimi, cifre etc.) așezate în ordine crescândă, descrescândă sau cronologică, servind la stabilirea valorii a ceva. ◊ Scara ființelor (sau viețuitoarelor) = șirul neîntrerupt al ființelor organizate, de la cele mai simple până la cele mai evoluate. Scara durității (sau de duritate) = succesiunea progresivă a durității celor zece minerale adoptate ca etalon al gradului de duritate. Scară muzicală = succesiune a sunetelor muzicale, cuprinzând aproximativ opt octave. (Tel.) Scară de gri = scară (II 1) care reprezintă variația luminației în mai multe trepte între nivelul de alb și nivelul de negru, folosită pentru controlul și reglajul sistemelor de televiziune. ♦ (Înv.) Tablă de materii, index. ♦ Ierarhia condițiilor, a stărilor, a rangurilor sociale. ♦ Ierarhia manifestărilor și a valorilor morale și spirituale. 2. Serie de diviziuni la unele aparate și instrumente (termometru, barometru etc.), formând o linie gradată, cu ajutorul căreia se face determinarea unei mărimi prin deplasarea unei părți mobile. 3. Linie gradată care reproduce în mic unitățile de măsură și care servește la măsurarea distanțelor sau a cantităților cuprinse într-o hartă, într-un plan, într-un desen. ♦ Raport constant între dimensiunile reproduse pe o hartă, un desen etc. și cele reale. ◊ Loc. adj. și adv. La scară = într-un raport anumit și constant față de realitate. ◊ Expr. A reduce la scară = a reprezenta un obiect reducându-i dimensiunile, dar păstrând un raport constant al acestor dimensiuni față de realitate. 4. (În expr.) Pe (o) scară întinsă (sau largă) = în măsură mare, în proporții mari. 5. Fig. Măsură, proporție. – Lat. scala (cu sensuri după fr. échelle).
coeus
Coeus, unul dintre titani, fiul lui Uranus și al lui Gaea. Din unirea lui cu titanida Phoebe s-a născut Leto.
coexist
COEXISTÁ, coexíst, vb. I. Intranz. A exista în același timp sau împreună cu altcineva sau cu altceva. – Din fr. coexister. DOOM
coexistá (a ~) [x pron. gz] vb., ind. prez. 3 coexístă
coexista
COEXISTÁ, coexíst, vb. I. Intranz. A exista în același timp sau împreună cu altcineva sau cu altceva. – Din fr. coexister. DOOM
coexistá (a ~) [x pron. gz] vb., ind. prez. 3 coexístă
coexistai
COEXISTÁ, coexíst, vb. I. Intranz. A exista în același timp sau împreună cu altcineva sau cu altceva. – Din fr. coexister. DOOM
coexistá (a ~) [x pron. gz] vb., ind. prez. 3 coexístă
coexistam
COEXISTÁ, coexíst, vb. I. Intranz. A exista în același timp sau împreună cu altcineva sau cu altceva. – Din fr. coexister. DOOM
coexistá (a ~) [x pron. gz] vb., ind. prez. 3 coexístă
coexistare
COEXISTÁ, coexíst, vb. I. Intranz. A exista în același timp sau împreună cu altcineva sau cu altceva. – Din fr. coexister. DOOM
coexistá (a ~) [x pron. gz] vb., ind. prez. 3 coexístă
coexistare
COEXISTÁ, coexíst, vb. I. Intranz. A exista în același timp sau împreună cu altcineva sau cu altceva. – Din fr. coexister.
coexistară
COEXISTÁ, coexíst, vb. I. Intranz. A exista în același timp sau împreună cu altcineva sau cu altceva. – Din fr. coexister. DOOM
coexistá (a ~) [x pron. gz] vb., ind. prez. 3 coexístă
coexistarăm
COEXISTÁ, coexíst, vb. I. Intranz. A exista în același timp sau împreună cu altcineva sau cu altceva. – Din fr. coexister. DOOM
coexistá (a ~) [x pron. gz] vb., ind. prez. 3 coexístă
coexistarăți
COEXISTÁ, coexíst, vb. I. Intranz. A exista în același timp sau împreună cu altcineva sau cu altceva. – Din fr. coexister. DOOM
coexistá (a ~) [x pron. gz] vb., ind. prez. 3 coexístă
coexistase
COEXISTÁ, coexíst, vb. I. Intranz. A exista în același timp sau împreună cu altcineva sau cu altceva. – Din fr. coexister. DOOM
coexistá (a ~) [x pron. gz] vb., ind. prez. 3 coexístă
coexistasem
COEXISTÁ, coexíst, vb. I. Intranz. A exista în același timp sau împreună cu altcineva sau cu altceva. – Din fr. coexister. DOOM
coexistá (a ~) [x pron. gz] vb., ind. prez. 3 coexístă
coexistaseră
COEXISTÁ, coexíst, vb. I. Intranz. A exista în același timp sau împreună cu altcineva sau cu altceva. – Din fr. coexister. DOOM
coexistá (a ~) [x pron. gz] vb., ind. prez. 3 coexístă
coexistaserăm
COEXISTÁ, coexíst, vb. I. Intranz. A exista în același timp sau împreună cu altcineva sau cu altceva. – Din fr. coexister. DOOM
coexistá (a ~) [x pron. gz] vb., ind. prez. 3 coexístă
coexistaserăți
COEXISTÁ, coexíst, vb. I. Intranz. A exista în același timp sau împreună cu altcineva sau cu altceva. – Din fr. coexister. DOOM
coexistá (a ~) [x pron. gz] vb., ind. prez. 3 coexístă
coexistaseși
COEXISTÁ, coexíst, vb. I. Intranz. A exista în același timp sau împreună cu altcineva sau cu altceva. – Din fr. coexister. DOOM
coexistá (a ~) [x pron. gz] vb., ind. prez. 3 coexístă
coexistaseți
COEXISTÁ, coexíst, vb. I. Intranz. A exista în același timp sau împreună cu altcineva sau cu altceva. – Din fr. coexister. DOOM
coexistá (a ~) [x pron. gz] vb., ind. prez. 3 coexístă
coexistat
COEXISTÁ, coexíst, vb. I. Intranz. A exista în același timp sau împreună cu altcineva sau cu altceva. – Din fr. coexister. DOOM
coexistá (a ~) [x pron. gz] vb., ind. prez. 3 coexístă
coexistau
COEXISTÁ, coexíst, vb. I. Intranz. A exista în același timp sau împreună cu altcineva sau cu altceva. – Din fr. coexister. DOOM
coexistá (a ~) [x pron. gz] vb., ind. prez. 3 coexístă
coexistași
COEXISTÁ, coexíst, vb. I. Intranz. A exista în același timp sau împreună cu altcineva sau cu altceva. – Din fr. coexister. DOOM
coexistá (a ~) [x pron. gz] vb., ind. prez. 3 coexístă
coexistați
COEXISTÁ, coexíst, vb. I. Intranz. A exista în același timp sau împreună cu altcineva sau cu altceva. – Din fr. coexister. DOOM
coexistá (a ~) [x pron. gz] vb., ind. prez. 3 coexístă
coexiste
COEXISTÁ, coexíst, vb. I. Intranz. A exista în același timp sau împreună cu altcineva sau cu altceva. – Din fr. coexister. DOOM
coexistá (a ~) [x pron. gz] vb., ind. prez. 3 coexístă
coexistent
COEXISTÉNT, -Ă, coexistenți, -te, adj. Care există în același timp sau împreună cu altcineva sau cu altceva. – Din fr. coexistant. DOOM
coexistént [x pron. gz] adj. m., pl. coexisténți; f. coexisténtă, pl. coexisténte
coexistenta
COEXISTÉNT, -Ă, coexistenți, -te, adj. Care există în același timp sau împreună cu altcineva sau cu altceva. – Din fr. coexistant. DOOM
coexistént [x pron. gz] adj. m., pl. coexisténți; f. coexisténtă, pl. coexisténte
coexistente
COEXISTÉNT, -Ă, coexistenți, -te, adj. Care există în același timp sau împreună cu altcineva sau cu altceva. – Din fr. coexistant. DOOM
coexistént [x pron. gz] adj. m., pl. coexisténți; f. coexisténtă, pl. coexisténte
coexistentei
COEXISTÉNT, -Ă, coexistenți, -te, adj. Care există în același timp sau împreună cu altcineva sau cu altceva. – Din fr. coexistant. DOOM
coexistént [x pron. gz] adj. m., pl. coexisténți; f. coexisténtă, pl. coexisténte
coexistentele
COEXISTÉNT, -Ă, coexistenți, -te, adj. Care există în același timp sau împreună cu altcineva sau cu altceva. – Din fr. coexistant. DOOM
coexistént [x pron. gz] adj. m., pl. coexisténți; f. coexisténtă, pl. coexisténte
coexistentelor
COEXISTÉNT, -Ă, coexistenți, -te, adj. Care există în același timp sau împreună cu altcineva sau cu altceva. – Din fr. coexistant. DOOM
coexistént [x pron. gz] adj. m., pl. coexisténți; f. coexisténtă, pl. coexisténte
coexistentul
COEXISTÉNT, -Ă, coexistenți, -te, adj. Care există în același timp sau împreună cu altcineva sau cu altceva. – Din fr. coexistant. DOOM
coexistént [x pron. gz] adj. m., pl. coexisténți; f. coexisténtă, pl. coexisténte
coexistentului
COEXISTÉNT, -Ă, coexistenți, -te, adj. Care există în același timp sau împreună cu altcineva sau cu altceva. – Din fr. coexistant. DOOM
coexistént [x pron. gz] adj. m., pl. coexisténți; f. coexisténtă, pl. coexisténte
coexistența
COEXISTÉNȚĂ, coexistențe, s. f. Existență simultană a mai multor lucruri, ființe, fenomene. ◊ Coexistență pașnică = principiu de politică externă, însemnând existența în pace, împreună, a statelor cu ideologii diferite. – Din fr. coexistence. DOOM
coexisténță [x pron. gz] s. f., g.-d. art. coexisténței; pl. coexisténțe
coexistențe
COEXISTÉNȚĂ, coexistențe, s. f. Existență simultană a mai multor lucruri, ființe, fenomene. ◊ Coexistență pașnică = principiu de politică externă, însemnând existența în pace, împreună, a statelor cu ideologii diferite. – Din fr. coexistence. DOOM
coexisténță [x pron. gz] s. f., g.-d. art. coexisténței; pl. coexisténțe
coexistenței
COEXISTÉNȚĂ, coexistențe, s. f. Existență simultană a mai multor lucruri, ființe, fenomene. ◊ Coexistență pașnică = principiu de politică externă, însemnând existența în pace, împreună, a statelor cu ideologii diferite. – Din fr. coexistence. DOOM
coexisténță [x pron. gz] s. f., g.-d. art. coexisténței; pl. coexisténțe
coexistențele
COEXISTÉNȚĂ, coexistențe, s. f. Existență simultană a mai multor lucruri, ființe, fenomene. ◊ Coexistență pașnică = principiu de politică externă, însemnând existența în pace, împreună, a statelor cu ideologii diferite. – Din fr. coexistence. DOOM
coexisténță [x pron. gz] s. f., g.-d. art. coexisténței; pl. coexisténțe
coexistențelor
COEXISTÉNȚĂ, coexistențe, s. f. Existență simultană a mai multor lucruri, ființe, fenomene. ◊ Coexistență pașnică = principiu de politică externă, însemnând existența în pace, împreună, a statelor cu ideologii diferite. – Din fr. coexistence. DOOM
coexisténță [x pron. gz] s. f., g.-d. art. coexisténței; pl. coexisténțe
coexistenți
COEXISTÉNT, -Ă, coexistenți, -te, adj. Care există în același timp sau împreună cu altcineva sau cu altceva. – Din fr. coexistant. DOOM
coexistént [x pron. gz] adj. m., pl. coexisténți; f. coexisténtă, pl. coexisténte
coexistenții
COEXISTÉNT, -Ă, coexistenți, -te, adj. Care există în același timp sau împreună cu altcineva sau cu altceva. – Din fr. coexistant. DOOM
coexistént [x pron. gz] adj. m., pl. coexisténți; f. coexisténtă, pl. coexisténte
coexistenților
COEXISTÉNT, -Ă, coexistenți, -te, adj. Care există în același timp sau împreună cu altcineva sau cu altceva. – Din fr. coexistant. DOOM
coexistént [x pron. gz] adj. m., pl. coexisténți; f. coexisténtă, pl. coexisténte
coexistând
COEXISTÁ, coexíst, vb. I. Intranz. A exista în același timp sau împreună cu altcineva sau cu altceva. – Din fr. coexister. DOOM
coexistá (a ~) [x pron. gz] vb., ind. prez. 3 coexístă
coexistînd
COEXISTÁ, coexíst, vb. I. Intranz. A exista în același timp sau împreună cu altcineva sau cu altceva. – Din fr. coexister. DOOM
coexistá (a ~) [x pron. gz] vb., ind. prez. 3 coexístă
coexiști
COEXISTÁ, coexíst, vb. I. Intranz. A exista în același timp sau împreună cu altcineva sau cu altceva. – Din fr. coexister. DOOM
coexistá (a ~) [x pron. gz] vb., ind. prez. 3 coexístă
coeziune
COEZIÚNE, coeziuni, s. f. 1. Atracție care se exercită între moleculele corpurilor solide, lichide și gazoase. 2. Fig. Legătură internă strânsă; unitate. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. cohésion. DOOM
coeziúne (-zi-u-) s. f., g.-d. art. coeziúnii; pl. coeziúni
coeziunea
COEZIÚNE, coeziuni, s. f. 1. Atracție care se exercită între moleculele corpurilor solide, lichide și gazoase. 2. Fig. Legătură internă strânsă; unitate. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. cohésion. DOOM
coeziúne (-zi-u-) s. f., g.-d. art. coeziúnii; pl. coeziúni
coeziuni
COEZIÚNE, coeziuni, s. f. 1. Atracție care se exercită între moleculele corpurilor solide, lichide și gazoase. 2. Fig. Legătură internă strânsă; unitate. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. cohésion. DOOM
coeziúne (-zi-u-) s. f., g.-d. art. coeziúnii; pl. coeziúni
coeziunii
COEZIÚNE, coeziuni, s. f. 1. Atracție care se exercită între moleculele corpurilor solide, lichide și gazoase. 2. Fig. Legătură internă strânsă; unitate. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. cohésion. DOOM
coeziúne (-zi-u-) s. f., g.-d. art. coeziúnii; pl. coeziúni
coeziunile
COEZIÚNE, coeziuni, s. f. 1. Atracție care se exercită între moleculele corpurilor solide, lichide și gazoase. 2. Fig. Legătură internă strânsă; unitate. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. cohésion. DOOM
coeziúne (-zi-u-) s. f., g.-d. art. coeziúnii; pl. coeziúni
coeziunilor
COEZIÚNE, coeziuni, s. f. 1. Atracție care se exercită între moleculele corpurilor solide, lichide și gazoase. 2. Fig. Legătură internă strânsă; unitate. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. cohésion. DOOM
coeziúne (-zi-u-) s. f., g.-d. art. coeziúnii; pl. coeziúni
coeziv
COEZÍV, -Ă adj. (Rar) Coerent. [Pron. co-e-. [Cf. fr. cohésif].
coeziva
COEZÍV, -Ă adj. (Rar) Coerent. [Pron. co-e-. [Cf. fr. cohésif].
coezive
COEZÍV, -Ă adj. (Rar) Coerent. [Pron. co-e-. [Cf. fr. cohésif].
coezivei
COEZÍV, -Ă adj. (Rar) Coerent. [Pron. co-e-. [Cf. fr. cohésif].
coezivele
COEZÍV, -Ă adj. (Rar) Coerent. [Pron. co-e-. [Cf. fr. cohésif].
coezivelor
COEZÍV, -Ă adj. (Rar) Coerent. [Pron. co-e-. [Cf. fr. cohésif].
coezivi
COEZÍV, -Ă adj. (Rar) Coerent. [Pron. co-e-. [Cf. fr. cohésif].
coezivii
COEZÍV, -Ă adj. (Rar) Coerent. [Pron. co-e-. [Cf. fr. cohésif].
coezivilor
COEZÍV, -Ă adj. (Rar) Coerent. [Pron. co-e-. [Cf. fr. cohésif].
coezivitate
COEZIVITÁTE s.f. (Fiz.) Proprietate pe care o are o materie de a-și conserva stabilitatea prin jocul forțelor interioare. [Pron. co-e-. / cf. fr. cohésivité].
coezivitatea
COEZIVITÁTE s.f. (Fiz.) Proprietate pe care o are o materie de a-și conserva stabilitatea prin jocul forțelor interioare. [Pron. co-e-. / cf. fr. cohésivité].
coezivități
COEZIVITÁTE s.f. (Fiz.) Proprietate pe care o are o materie de a-și conserva stabilitatea prin jocul forțelor interioare. [Pron. co-e-. / cf. fr. cohésivité].
coezivității
COEZIVITÁTE s.f. (Fiz.) Proprietate pe care o are o materie de a-și conserva stabilitatea prin jocul forțelor interioare. [Pron. co-e-. / cf. fr. cohésivité].
coezivul
COEZÍV, -Ă adj. (Rar) Coerent. [Pron. co-e-. [Cf. fr. cohésif].
coezivului
COEZÍV, -Ă adj. (Rar) Coerent. [Pron. co-e-. [Cf. fr. cohésif].
cofa
CÓFĂ, cofe, s. f. Vas de formă (relativ) cilindrică, confecționat din doage de brad, cu o toartă, în care se ține la țară apa de băut: doniță; p. ext. conținutul unui astfel de vas. ◊ Expr. (Fam.) A pune (sau a băga pe cineva) în cofă = a întrece pe cineva (prin pricepere, prin viclenie); a înfunda. (Pop.) A ploua (sau a turna) cu cofa (sau ca din cofă) = a ploua foarte tare, torențial. – Cf. bg., sb. kofa. DOOM
cófă s. f., g.-d. art. cófei; pl. cófe
cofe
CÓFĂ, cofe, s. f. Vas de formă (relativ) cilindrică, confecționat din doage de brad, cu o toartă, în care se ține la țară apa de băut: doniță; p. ext. conținutul unui astfel de vas. ◊ Expr. (Fam.) A pune (sau a băga pe cineva) în cofă = a întrece pe cineva (prin pricepere, prin viclenie); a înfunda. (Pop.) A ploua (sau a turna) cu cofa (sau ca din cofă) = a ploua foarte tare, torențial. – Cf. bg., sb. kofa. DOOM
cófă s. f., g.-d. art. cófei; pl. cófe
cofei
CÓFĂ, cofe, s. f. Vas de formă (relativ) cilindrică, confecționat din doage de brad, cu o toartă, în care se ține la țară apa de băut: doniță; p. ext. conținutul unui astfel de vas. ◊ Expr. (Fam.) A pune (sau a băga pe cineva) în cofă = a întrece pe cineva (prin pricepere, prin viclenie); a înfunda. (Pop.) A ploua (sau a turna) cu cofa (sau ca din cofă) = a ploua foarte tare, torențial. – Cf. bg., sb. kofa. DOOM
cófă s. f., g.-d. art. cófei; pl. cófe
cofei
COFÉI, cofeie, s. n. (Reg.) Cofa mai puțin înaltă și mai largă. – Cofă + suf. -ei. DOOM
coféi (reg.) s. n., pl. coféie
cofeie
COFÉI, cofeie, s. n. (Reg.) Cofa mai puțin înaltă și mai largă. – Cofă + suf. -ei. DOOM
coféi (reg.) s. n., pl. coféie
cofeiele
COFÉI, cofeie, s. n. (Reg.) Cofa mai puțin înaltă și mai largă. – Cofă + suf. -ei. DOOM
coféi (reg.) s. n., pl. coféie
cofeielor
COFÉI, cofeie, s. n. (Reg.) Cofa mai puțin înaltă și mai largă. – Cofă + suf. -ei. DOOM
coféi (reg.) s. n., pl. coféie
cofeina
COFEÍNĂ s. f. Alcaloid extras din boabe de cafea, din frunze de ceai, nuci de cola etc., utilizat în medicină ca tonic al sistemului nervos central, cardiac, în industria alimentară etc. [Var.: cafeínă s. f.] – Din germ. Koffein. DOOM
cafeínă v. cofeínă
cofeine
COFEÍNĂ s. f. Alcaloid extras din boabe de cafea, din frunze de ceai, nuci de cola etc., utilizat în medicină ca tonic al sistemului nervos central, cardiac, în industria alimentară etc. [Var.: cafeínă s. f.] – Din germ. Koffein. DOOM
cafeínă v. cofeínă
cofeinei
COFEÍNĂ s. f. Alcaloid extras din boabe de cafea, din frunze de ceai, nuci de cola etc., utilizat în medicină ca tonic al sistemului nervos central, cardiac, în industria alimentară etc. [Var.: cafeínă s. f.] – Din germ. Koffein. DOOM
cafeínă v. cofeínă
cofeiul
COFÉI, cofeie, s. n. (Reg.) Cofa mai puțin înaltă și mai largă. – Cofă + suf. -ei. DOOM
coféi (reg.) s. n., pl. coféie
cofeiului
COFÉI, cofeie, s. n. (Reg.) Cofa mai puțin înaltă și mai largă. – Cofă + suf. -ei. DOOM
coféi (reg.) s. n., pl. coféie
cofele
CÓFĂ, cofe, s. f. Vas de formă (relativ) cilindrică, confecționat din doage de brad, cu o toartă, în care se ține la țară apa de băut: doniță; p. ext. conținutul unui astfel de vas. ◊ Expr. (Fam.) A pune (sau a băga pe cineva) în cofă = a întrece pe cineva (prin pricepere, prin viclenie); a înfunda. (Pop.) A ploua (sau a turna) cu cofa (sau ca din cofă) = a ploua foarte tare, torențial. – Cf. bg., sb. kofa. DOOM
cófă s. f., g.-d. art. cófei; pl. cófe
cofelor
CÓFĂ, cofe, s. f. Vas de formă (relativ) cilindrică, confecționat din doage de brad, cu o toartă, în care se ține la țară apa de băut: doniță; p. ext. conținutul unui astfel de vas. ◊ Expr. (Fam.) A pune (sau a băga pe cineva) în cofă = a întrece pe cineva (prin pricepere, prin viclenie); a înfunda. (Pop.) A ploua (sau a turna) cu cofa (sau ca din cofă) = a ploua foarte tare, torențial. – Cf. bg., sb. kofa. DOOM
cófă s. f., g.-d. art. cófei; pl. cófe
cofer
cófer (-re), s. n. – 1. Polonic, vas de scos lichide. – 2. Găleată, ciubăr. – Var. șofer, șofei. Săs. Schufel, contaminat cu cofă (Scriban). În Trans., Munt și Olt.
coferdam
COFERDÁM s.n. (Mar.) Compartiment al unei nave limitat de doi pereți transversali etanși, care separă magaziile de mărfuri de tancurile de combustibili sau lubrifianți. [< engl. cofferdam]. DOOM
cóferdam s. n., pl. cóferdamuri
coferdamul
COFERDÁM s.n. (Mar.) Compartiment al unei nave limitat de doi pereți transversali etanși, care separă magaziile de mărfuri de tancurile de combustibili sau lubrifianți. [< engl. cofferdam]. DOOM
cóferdam s. n., pl. cóferdamuri
coferdamului
COFERDÁM s.n. (Mar.) Compartiment al unei nave limitat de doi pereți transversali etanși, care separă magaziile de mărfuri de tancurile de combustibili sau lubrifianți. [< engl. cofferdam]. DOOM
cóferdam s. n., pl. cóferdamuri
coferdamuri
COFERDÁM s.n. (Mar.) Compartiment al unei nave limitat de doi pereți transversali etanși, care separă magaziile de mărfuri de tancurile de combustibili sau lubrifianți. [< engl. cofferdam]. DOOM
cóferdam s. n., pl. cóferdamuri
coferdamurile
COFERDÁM s.n. (Mar.) Compartiment al unei nave limitat de doi pereți transversali etanși, care separă magaziile de mărfuri de tancurile de combustibili sau lubrifianți. [< engl. cofferdam]. DOOM
cóferdam s. n., pl. cóferdamuri
coferdamurilor
COFERDÁM s.n. (Mar.) Compartiment al unei nave limitat de doi pereți transversali etanși, care separă magaziile de mărfuri de tancurile de combustibili sau lubrifianți. [< engl. cofferdam]. DOOM
cóferdam s. n., pl. cóferdamuri
coferment
COFERMÉNT, cofermenți, s. m. (Biochim.) Coenzimă. – Din fr. coferment. DOOM
cofermént s. m., pl. coferménți
cofet
cófet (-turi), s. n. – Bomboană dulce. – Mr. cufetă. It. confetto, prin intermediul ngr. ϰουφέτον. – Der. cofetar, s. m.; cofetărie, s. f. Din it. confetti provine direct confetti (var. confete), s. f. pl. al cărui nume se explică prin obiceiul vechi de a arunca în timpul sărbătorilor confeti.
cofetar
COFETÁR, cofetari, s. m. Persoană care face sau vinde produse de cofetărie. – Cofet (sg. înv. al lui cofeturi) + suf. -ar. DOOM
cofetár s. m., pl. cofetári
cofetari
COFETÁR, cofetari, s. m. Persoană care face sau vinde produse de cofetărie. – Cofet (sg. înv. al lui cofeturi) + suf. -ar. DOOM
cofetár s. m., pl. cofetári
cofetarii
COFETÁR, cofetari, s. m. Persoană care face sau vinde produse de cofetărie. – Cofet (sg. înv. al lui cofeturi) + suf. -ar. DOOM
cofetár s. m., pl. cofetári
cofetarilor
COFETÁR, cofetari, s. m. Persoană care face sau vinde produse de cofetărie. – Cofet (sg. înv. al lui cofeturi) + suf. -ar. DOOM
cofetár s. m., pl. cofetári
cofetarul
COFETÁR, cofetari, s. m. Persoană care face sau vinde produse de cofetărie. – Cofet (sg. înv. al lui cofeturi) + suf. -ar. DOOM
cofetár s. m., pl. cofetári
cofetarului
COFETÁR, cofetari, s. m. Persoană care face sau vinde produse de cofetărie. – Cofet (sg. înv. al lui cofeturi) + suf. -ar. DOOM
cofetár s. m., pl. cofetári
cofeturi
COFÉTURI s. n. pl. Diverse sortimente de bomboane, de zaharicale etc. – Din ngr. ko[n]féta. DOOM
coféturi s. n. pl.
cofetăreasa
COFETĂREÁSĂ, cofetărese, s. f. Femeie care face sau vinde produse de cofetărie1. – Cofetar + suf. -easă. DOOM
cofetăreásă s. f., g.-d. art. cofetărései; pl. cofetărése
cofetărese
COFETĂREÁSĂ, cofetărese, s. f. Femeie care face sau vinde produse de cofetărie1. – Cofetar + suf. -easă. DOOM
cofetăreásă s. f., g.-d. art. cofetărései; pl. cofetărése
cofetăresei
COFETĂREÁSĂ, cofetărese, s. f. Femeie care face sau vinde produse de cofetărie1. – Cofetar + suf. -easă. DOOM
cofetăreásă s. f., g.-d. art. cofetărései; pl. cofetărése
cofetăresele
COFETĂREÁSĂ, cofetărese, s. f. Femeie care face sau vinde produse de cofetărie1. – Cofetar + suf. -easă. DOOM
cofetăreásă s. f., g.-d. art. cofetărései; pl. cofetărése
cofetăreselor
COFETĂREÁSĂ, cofetărese, s. f. Femeie care face sau vinde produse de cofetărie1. – Cofetar + suf. -easă. DOOM
cofetăreásă s. f., g.-d. art. cofetărései; pl. cofetărése
cofetăria
COFETĂRÍE2 s. f. Meseria cofetarului. – Cofetar + suf. -ie. DOOM
cofetăríe s. f., art. cofetăría, g.-d. art. cofetăríei; (localuri) pl. cofetăríi, art. cofetăríile
cofetărie
COFETĂRÍE2 s. f. Meseria cofetarului. – Cofetar + suf. -ie. DOOM
cofetăríe s. f., art. cofetăría, g.-d. art. cofetăríei; (localuri) pl. cofetăríi, art. cofetăríile
cofetăriei
COFETĂRÍE2 s. f. Meseria cofetarului. – Cofetar + suf. -ie. DOOM
cofetăríe s. f., art. cofetăría, g.-d. art. cofetăríei; (localuri) pl. cofetăríi, art. cofetăríile
cofetării
COFETĂRÍE2 s. f. Meseria cofetarului. – Cofetar + suf. -ie. DOOM
cofetăríe s. f., art. cofetăría, g.-d. art. cofetăríei; (localuri) pl. cofetăríi, art. cofetăríile
cofetăriile
COFETĂRÍE2 s. f. Meseria cofetarului. – Cofetar + suf. -ie. DOOM
cofetăríe s. f., art. cofetăría, g.-d. art. cofetăríei; (localuri) pl. cofetăríi, art. cofetăríile
cofetăriilor
COFETĂRÍE2 s. f. Meseria cofetarului. – Cofetar + suf. -ie. DOOM
cofetăríe s. f., art. cofetăría, g.-d. art. cofetăríei; (localuri) pl. cofetăríi, art. cofetăríile
cofinanța
COFINANȚÁ, cofinanțez, vb. I. Tranz. A finanța proiecte de investiții, împreună cu alți deținători de capital. – Co- + finanța. DOOM
*cofinanțá (a ~) vb., ind. prez. 3 cofinanțeáză
cofinanțai
COFINANȚÁ, cofinanțez, vb. I. Tranz. A finanța proiecte de investiții, împreună cu alți deținători de capital. – Co- + finanța. DOOM
*cofinanțá (a ~) vb., ind. prez. 3 cofinanțeáză
cofinanțam
COFINANȚÁ, cofinanțez, vb. I. Tranz. A finanța proiecte de investiții, împreună cu alți deținători de capital. – Co- + finanța. DOOM
*cofinanțá (a ~) vb., ind. prez. 3 cofinanțeáză
cofinanțare
COFINANȚÁ, cofinanțez, vb. I. Tranz. A finanța proiecte de investiții, împreună cu alți deținători de capital. – Co- + finanța. DOOM
*cofinanțá (a ~) vb., ind. prez. 3 cofinanțeáză
cofinanțare
COFINANȚÁRE, cofinanțări, s. f. Acțiunea de a cofinanța și rezultatul ei. – V. cofinanța. DOOM
*cofinanțáre s. f., g.-d. art. cofinanțắrii, pl. cofinanțări
cofinanțarea
COFINANȚÁRE, cofinanțări, s. f. Acțiunea de a cofinanța și rezultatul ei. – V. cofinanța. DOOM
*cofinanțáre s. f., g.-d. art. cofinanțắrii, pl. cofinanțări
cofinanțară
COFINANȚÁ, cofinanțez, vb. I. Tranz. A finanța proiecte de investiții, împreună cu alți deținători de capital. – Co- + finanța. DOOM
*cofinanțá (a ~) vb., ind. prez. 3 cofinanțeáză
cofinanțarăm
COFINANȚÁ, cofinanțez, vb. I. Tranz. A finanța proiecte de investiții, împreună cu alți deținători de capital. – Co- + finanța. DOOM
*cofinanțá (a ~) vb., ind. prez. 3 cofinanțeáză
cofinanțarăți
COFINANȚÁ, cofinanțez, vb. I. Tranz. A finanța proiecte de investiții, împreună cu alți deținători de capital. – Co- + finanța. DOOM
*cofinanțá (a ~) vb., ind. prez. 3 cofinanțeáză
cofinanțase
COFINANȚÁ, cofinanțez, vb. I. Tranz. A finanța proiecte de investiții, împreună cu alți deținători de capital. – Co- + finanța. DOOM
*cofinanțá (a ~) vb., ind. prez. 3 cofinanțeáză
cofinanțasem
COFINANȚÁ, cofinanțez, vb. I. Tranz. A finanța proiecte de investiții, împreună cu alți deținători de capital. – Co- + finanța. DOOM
*cofinanțá (a ~) vb., ind. prez. 3 cofinanțeáză
cofinanțaseră
COFINANȚÁ, cofinanțez, vb. I. Tranz. A finanța proiecte de investiții, împreună cu alți deținători de capital. – Co- + finanța. DOOM
*cofinanțá (a ~) vb., ind. prez. 3 cofinanțeáză
cofinanțaserăm
COFINANȚÁ, cofinanțez, vb. I. Tranz. A finanța proiecte de investiții, împreună cu alți deținători de capital. – Co- + finanța. DOOM
*cofinanțá (a ~) vb., ind. prez. 3 cofinanțeáză
cofinanțaserăți
COFINANȚÁ, cofinanțez, vb. I. Tranz. A finanța proiecte de investiții, împreună cu alți deținători de capital. – Co- + finanța. DOOM
*cofinanțá (a ~) vb., ind. prez. 3 cofinanțeáză
cofinanțaseși
COFINANȚÁ, cofinanțez, vb. I. Tranz. A finanța proiecte de investiții, împreună cu alți deținători de capital. – Co- + finanța. DOOM
*cofinanțá (a ~) vb., ind. prez. 3 cofinanțeáză
cofinanțaseți
COFINANȚÁ, cofinanțez, vb. I. Tranz. A finanța proiecte de investiții, împreună cu alți deținători de capital. – Co- + finanța. DOOM
*cofinanțá (a ~) vb., ind. prez. 3 cofinanțeáză
cofinanțat
COFINANȚÁ, cofinanțez, vb. I. Tranz. A finanța proiecte de investiții, împreună cu alți deținători de capital. – Co- + finanța. DOOM
*cofinanțá (a ~) vb., ind. prez. 3 cofinanțeáză
cofinanțau
COFINANȚÁ, cofinanțez, vb. I. Tranz. A finanța proiecte de investiții, împreună cu alți deținători de capital. – Co- + finanța. DOOM
*cofinanțá (a ~) vb., ind. prez. 3 cofinanțeáză
cofinanțași
COFINANȚÁ, cofinanțez, vb. I. Tranz. A finanța proiecte de investiții, împreună cu alți deținători de capital. – Co- + finanța. DOOM
*cofinanțá (a ~) vb., ind. prez. 3 cofinanțeáză
cofinanțați
COFINANȚÁ, cofinanțez, vb. I. Tranz. A finanța proiecte de investiții, împreună cu alți deținători de capital. – Co- + finanța. DOOM
*cofinanțá (a ~) vb., ind. prez. 3 cofinanțeáză
cofinanțează
COFINANȚÁ, cofinanțez, vb. I. Tranz. A finanța proiecte de investiții, împreună cu alți deținători de capital. – Co- + finanța. DOOM
*cofinanțá (a ~) vb., ind. prez. 3 cofinanțeáză
cofinanțez
COFINANȚÁ, cofinanțez, vb. I. Tranz. A finanța proiecte de investiții, împreună cu alți deținători de capital. – Co- + finanța. DOOM
*cofinanțá (a ~) vb., ind. prez. 3 cofinanțeáză
cofinanțeze
COFINANȚÁ, cofinanțez, vb. I. Tranz. A finanța proiecte de investiții, împreună cu alți deținători de capital. – Co- + finanța. DOOM
*cofinanțá (a ~) vb., ind. prez. 3 cofinanțeáză
cofinanțezi
COFINANȚÁ, cofinanțez, vb. I. Tranz. A finanța proiecte de investiții, împreună cu alți deținători de capital. – Co- + finanța. DOOM
*cofinanțá (a ~) vb., ind. prez. 3 cofinanțeáză
cofinanțând
COFINANȚÁ, cofinanțez, vb. I. Tranz. A finanța proiecte de investiții, împreună cu alți deținători de capital. – Co- + finanța. DOOM
*cofinanțá (a ~) vb., ind. prez. 3 cofinanțeáză
cofinanțînd
COFINANȚÁ, cofinanțez, vb. I. Tranz. A finanța proiecte de investiții, împreună cu alți deținători de capital. – Co- + finanța. DOOM
*cofinanțá (a ~) vb., ind. prez. 3 cofinanțeáză
cofinanțări
COFINANȚÁRE, cofinanțări, s. f. Acțiunea de a cofinanța și rezultatul ei. – V. cofinanța. DOOM
*cofinanțáre s. f., g.-d. art. cofinanțắrii, pl. cofinanțări
cofinanțării
COFINANȚÁRE, cofinanțări, s. f. Acțiunea de a cofinanța și rezultatul ei. – V. cofinanța. DOOM
*cofinanțáre s. f., g.-d. art. cofinanțắrii, pl. cofinanțări
cofinanțările
COFINANȚÁRE, cofinanțări, s. f. Acțiunea de a cofinanța și rezultatul ei. – V. cofinanța. DOOM
*cofinanțáre s. f., g.-d. art. cofinanțắrii, pl. cofinanțări
cofinanțărilor
COFINANȚÁRE, cofinanțări, s. f. Acțiunea de a cofinanța și rezultatul ei. – V. cofinanța. DOOM
*cofinanțáre s. f., g.-d. art. cofinanțắrii, pl. cofinanțări
cofița
COFÍȚĂ, cofițe, s. f. Diminutiv al lui cofă; cofăiel, cofăieș. – Cofă + suf. -iță. DOOM
cofíță s. f., g.-d. art. cofíței; pl. cofíțe
cofițe
COFÍȚĂ, cofițe, s. f. Diminutiv al lui cofă; cofăiel, cofăieș. – Cofă + suf. -iță. DOOM
cofíță s. f., g.-d. art. cofíței; pl. cofíțe
cofiței
COFÍȚĂ, cofițe, s. f. Diminutiv al lui cofă; cofăiel, cofăieș. – Cofă + suf. -iță. DOOM
cofíță s. f., g.-d. art. cofíței; pl. cofíțe
cofițele
COFÍȚĂ, cofițe, s. f. Diminutiv al lui cofă; cofăiel, cofăieș. – Cofă + suf. -iță. DOOM
cofíță s. f., g.-d. art. cofíței; pl. cofíțe
cofițelor
COFÍȚĂ, cofițe, s. f. Diminutiv al lui cofă; cofăiel, cofăieș. – Cofă + suf. -iță. DOOM
cofíță s. f., g.-d. art. cofíței; pl. cofíțe
cofleșea
COFLEȘÍ, pers. 3 cofleșește, vb. IV. Refl. (Pop.; despre fructe) A se muia, a se fleșcăi. – Lat. *conflexire „a încovoia”. DOOM
!cofleșí (a se ~) (pop.) (co-fle-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cofleșéște, imperf. 3 sg. se cofleșeá; conj. prez. 3 să se cofleșeáscă
cofleșească
COFLEȘÍ, pers. 3 cofleșește, vb. IV. Refl. (Pop.; despre fructe) A se muia, a se fleșcăi. – Lat. *conflexire „a încovoia”. DOOM
!cofleșí (a se ~) (pop.) (co-fle-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cofleșéște, imperf. 3 sg. se cofleșeá; conj. prez. 3 să se cofleșeáscă
cofleșeau
COFLEȘÍ, pers. 3 cofleșește, vb. IV. Refl. (Pop.; despre fructe) A se muia, a se fleșcăi. – Lat. *conflexire „a încovoia”. DOOM
!cofleșí (a se ~) (pop.) (co-fle-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cofleșéște, imperf. 3 sg. se cofleșeá; conj. prez. 3 să se cofleșeáscă
cofleșesc
COFLEȘÍ, pers. 3 cofleșește, vb. IV. Refl. (Pop.; despre fructe) A se muia, a se fleșcăi. – Lat. *conflexire „a încovoia”. DOOM
!cofleșí (a se ~) (pop.) (co-fle-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cofleșéște, imperf. 3 sg. se cofleșeá; conj. prez. 3 să se cofleșeáscă
cofleșește
COFLEȘÍ, pers. 3 cofleșește, vb. IV. Refl. (Pop.; despre fructe) A se muia, a se fleșcăi. – Lat. *conflexire „a încovoia”. DOOM
!cofleșí (a se ~) (pop.) (co-fle-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cofleșéște, imperf. 3 sg. se cofleșeá; conj. prez. 3 să se cofleșeáscă
cofleși
COFLEȘÍ, pers. 3 cofleșește, vb. IV. Refl. (Pop.; despre fructe) A se muia, a se fleșcăi. – Lat. *conflexire „a încovoia”. DOOM
!cofleșí (a se ~) (pop.) (co-fle-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cofleșéște, imperf. 3 sg. se cofleșeá; conj. prez. 3 să se cofleșeáscă
cofleșind
COFLEȘÍ, pers. 3 cofleșește, vb. IV. Refl. (Pop.; despre fructe) A se muia, a se fleșcăi. – Lat. *conflexire „a încovoia”. DOOM
!cofleșí (a se ~) (pop.) (co-fle-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cofleșéște, imperf. 3 sg. se cofleșeá; conj. prez. 3 să se cofleșeáscă
cofleșire
COFLEȘÍ, pers. 3 cofleșește, vb. IV. Refl. (Pop.; despre fructe) A se muia, a se fleșcăi. – Lat. *conflexire „a încovoia”. DOOM
!cofleșí (a se ~) (pop.) (co-fle-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cofleșéște, imperf. 3 sg. se cofleșeá; conj. prez. 3 să se cofleșeáscă
cofleșire
COFLEȘÍ, pers. 3 cofleșește, vb. IV. Refl. (Pop.; despre fructe) A se muia, a se fleșcăi. – Lat. *conflexire „a încovoia”.
cofleșirea
COFLEȘÍ, pers. 3 cofleșește, vb. IV. Refl. (Pop.; despre fructe) A se muia, a se fleșcăi. – Lat. *conflexire „a încovoia”.
cofleșiri
COFLEȘÍ, pers. 3 cofleșește, vb. IV. Refl. (Pop.; despre fructe) A se muia, a se fleșcăi. – Lat. *conflexire „a încovoia”.
cofleșirii
COFLEȘÍ, pers. 3 cofleșește, vb. IV. Refl. (Pop.; despre fructe) A se muia, a se fleșcăi. – Lat. *conflexire „a încovoia”.
cofleșirile
COFLEȘÍ, pers. 3 cofleșește, vb. IV. Refl. (Pop.; despre fructe) A se muia, a se fleșcăi. – Lat. *conflexire „a încovoia”.
cofleșirilor
COFLEȘÍ, pers. 3 cofleșește, vb. IV. Refl. (Pop.; despre fructe) A se muia, a se fleșcăi. – Lat. *conflexire „a încovoia”.
cofleșiră
COFLEȘÍ, pers. 3 cofleșește, vb. IV. Refl. (Pop.; despre fructe) A se muia, a se fleșcăi. – Lat. *conflexire „a încovoia”. DOOM
!cofleșí (a se ~) (pop.) (co-fle-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cofleșéște, imperf. 3 sg. se cofleșeá; conj. prez. 3 să se cofleșeáscă
cofleșise
COFLEȘÍ, pers. 3 cofleșește, vb. IV. Refl. (Pop.; despre fructe) A se muia, a se fleșcăi. – Lat. *conflexire „a încovoia”. DOOM
!cofleșí (a se ~) (pop.) (co-fle-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cofleșéște, imperf. 3 sg. se cofleșeá; conj. prez. 3 să se cofleșeáscă
cofleșiseră
COFLEȘÍ, pers. 3 cofleșește, vb. IV. Refl. (Pop.; despre fructe) A se muia, a se fleșcăi. – Lat. *conflexire „a încovoia”. DOOM
!cofleșí (a se ~) (pop.) (co-fle-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cofleșéște, imperf. 3 sg. se cofleșeá; conj. prez. 3 să se cofleșeáscă
cofleșit
COFLEȘÍ, pers. 3 cofleșește, vb. IV. Refl. (Pop.; despre fructe) A se muia, a se fleșcăi. – Lat. *conflexire „a încovoia”. DOOM
!cofleșí (a se ~) (pop.) (co-fle-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cofleșéște, imperf. 3 sg. se cofleșeá; conj. prez. 3 să se cofleșeáscă
cofloșniță
cofloșniță, cofloșnițe s. f. (pop.) babă
cofochirurgia
COFOCHIRURGÍE s. f. (Med.) Chirurgie pentru înlăturarea surdității. – Din fr. cophochirurgie.
cofochirurgie
COFOCHIRURGÍE s. f. (Med.) Chirurgie pentru înlăturarea surdității. – Din fr. cophochirurgie.
cofochirurgiei
COFOCHIRURGÍE s. f. (Med.) Chirurgie pentru înlăturarea surdității. – Din fr. cophochirurgie.
cofochirurgii
COFOCHIRURGÍE s. f. (Med.) Chirurgie pentru înlăturarea surdității. – Din fr. cophochirurgie.
cofoză
COFÓZĂ, cofoze, s. f. (Med.) Surditate totală uni- sau bilaterală; anacuzie. – Din fr. cophose.
cofra
COFRÁ, cofrez, vb. I. Tranz. A turna un material de construcție fluid într-un cofraj. – Din fr. coffrer.
cofrai
COFRÁ, cofrez, vb. I. Tranz. A turna un material de construcție fluid într-un cofraj. – Din fr. coffrer.
cofraj
COFRÁJ, cofraje, s. n. Tipar (de lemn sau de metal) în care se toarnă un material de construcție în stare fluidă pentru a se întări după forma dorită. – Din fr. coffrage. DOOM
cofráj (co-fraj) s. n., pl. cofráje
cofraje
COFRÁJ, cofraje, s. n. Tipar (de lemn sau de metal) în care se toarnă un material de construcție în stare fluidă pentru a se întări după forma dorită. – Din fr. coffrage. DOOM
cofráj (co-fraj) s. n., pl. cofráje
cofrajele
COFRÁJ, cofraje, s. n. Tipar (de lemn sau de metal) în care se toarnă un material de construcție în stare fluidă pentru a se întări după forma dorită. – Din fr. coffrage. DOOM
cofráj (co-fraj) s. n., pl. cofráje
cofrajelor
COFRÁJ, cofraje, s. n. Tipar (de lemn sau de metal) în care se toarnă un material de construcție în stare fluidă pentru a se întări după forma dorită. – Din fr. coffrage. DOOM
cofráj (co-fraj) s. n., pl. cofráje
cofrajul
COFRÁJ, cofraje, s. n. Tipar (de lemn sau de metal) în care se toarnă un material de construcție în stare fluidă pentru a se întări după forma dorită. – Din fr. coffrage. DOOM
cofráj (co-fraj) s. n., pl. cofráje
cofrajului
COFRÁJ, cofraje, s. n. Tipar (de lemn sau de metal) în care se toarnă un material de construcție în stare fluidă pentru a se întări după forma dorită. – Din fr. coffrage. DOOM
cofráj (co-fraj) s. n., pl. cofráje
cofram
COFRÁ, cofrez, vb. I. Tranz. A turna un material de construcție fluid într-un cofraj. – Din fr. coffrer.
cofrare
COFRÁ, cofrez, vb. I. Tranz. A turna un material de construcție fluid într-un cofraj. – Din fr. coffrer.
cofrare
COFRÁRE s. f. Acțiunea de a cofra. – V. cofra.
cofrarea
COFRÁRE s. f. Acțiunea de a cofra. – V. cofra.
cofrară
COFRÁ, cofrez, vb. I. Tranz. A turna un material de construcție fluid într-un cofraj. – Din fr. coffrer.
cofrarăm
COFRÁ, cofrez, vb. I. Tranz. A turna un material de construcție fluid într-un cofraj. – Din fr. coffrer.
cofrarăți
COFRÁ, cofrez, vb. I. Tranz. A turna un material de construcție fluid într-un cofraj. – Din fr. coffrer.
cofrase
COFRÁ, cofrez, vb. I. Tranz. A turna un material de construcție fluid într-un cofraj. – Din fr. coffrer.
cofrasem
COFRÁ, cofrez, vb. I. Tranz. A turna un material de construcție fluid într-un cofraj. – Din fr. coffrer.
cofraseră
COFRÁ, cofrez, vb. I. Tranz. A turna un material de construcție fluid într-un cofraj. – Din fr. coffrer.
cofraserăm
COFRÁ, cofrez, vb. I. Tranz. A turna un material de construcție fluid într-un cofraj. – Din fr. coffrer.
cofraserăți
COFRÁ, cofrez, vb. I. Tranz. A turna un material de construcție fluid într-un cofraj. – Din fr. coffrer.
cofraseși
COFRÁ, cofrez, vb. I. Tranz. A turna un material de construcție fluid într-un cofraj. – Din fr. coffrer.
cofraseți
COFRÁ, cofrez, vb. I. Tranz. A turna un material de construcție fluid într-un cofraj. – Din fr. coffrer.
cofrat
COFRÁ, cofrez, vb. I. Tranz. A turna un material de construcție fluid într-un cofraj. – Din fr. coffrer.
cofrat
COFRÁT, -Ă, cofrați, -te, adj. (Despre materiale de construcție fluide) Care a fost turnat într-un cofraj. – V. cofra.
cofrau
COFRÁ, cofrez, vb. I. Tranz. A turna un material de construcție fluid într-un cofraj. – Din fr. coffrer.
cofrași
COFRÁ, cofrez, vb. I. Tranz. A turna un material de construcție fluid într-un cofraj. – Din fr. coffrer.
cofrați
COFRÁ, cofrez, vb. I. Tranz. A turna un material de construcție fluid într-un cofraj. – Din fr. coffrer.
cofrează
COFRÁ, cofrez, vb. I. Tranz. A turna un material de construcție fluid într-un cofraj. – Din fr. coffrer.
cofret
COFRÉT, cofrete, s. n. Firidă închisă cu o ușă metalică, în care sunt grupate siguranțele unei instalații de curent electric de putere relativ mică. – Din fr. coffret. DOOM
cofrét (co-fret) s. n., pl. cofréte
cofrete
COFRÉT, cofrete, s. n. Firidă închisă cu o ușă metalică, în care sunt grupate siguranțele unei instalații de curent electric de putere relativ mică. – Din fr. coffret. DOOM
cofrét (co-fret) s. n., pl. cofréte
cofretele
COFRÉT, cofrete, s. n. Firidă închisă cu o ușă metalică, în care sunt grupate siguranțele unei instalații de curent electric de putere relativ mică. – Din fr. coffret. DOOM
cofrét (co-fret) s. n., pl. cofréte
cofretelor
COFRÉT, cofrete, s. n. Firidă închisă cu o ușă metalică, în care sunt grupate siguranțele unei instalații de curent electric de putere relativ mică. – Din fr. coffret. DOOM
cofrét (co-fret) s. n., pl. cofréte
cofretul
COFRÉT, cofrete, s. n. Firidă închisă cu o ușă metalică, în care sunt grupate siguranțele unei instalații de curent electric de putere relativ mică. – Din fr. coffret. DOOM
cofrét (co-fret) s. n., pl. cofréte
cofretului
COFRÉT, cofrete, s. n. Firidă închisă cu o ușă metalică, în care sunt grupate siguranțele unei instalații de curent electric de putere relativ mică. – Din fr. coffret. DOOM
cofrét (co-fret) s. n., pl. cofréte
cofrez
COFRÁ, cofrez, vb. I. Tranz. A turna un material de construcție fluid într-un cofraj. – Din fr. coffrer.
cofreze
COFRÁ, cofrez, vb. I. Tranz. A turna un material de construcție fluid într-un cofraj. – Din fr. coffrer.
cofrezi
COFRÁ, cofrez, vb. I. Tranz. A turna un material de construcție fluid într-un cofraj. – Din fr. coffrer.
cofrând
COFRÁ, cofrez, vb. I. Tranz. A turna un material de construcție fluid într-un cofraj. – Din fr. coffrer.
cofrînd
COFRÁ, cofrez, vb. I. Tranz. A turna un material de construcție fluid într-un cofraj. – Din fr. coffrer.
cofrări
COFRÁRE s. f. Acțiunea de a cofra. – V. cofra.
cofrării
COFRÁRE s. f. Acțiunea de a cofra. – V. cofra.
cofrările
COFRÁRE s. f. Acțiunea de a cofra. – V. cofra.
cofrărilor
COFRÁRE s. f. Acțiunea de a cofra. – V. cofra.
cofterie
cofteríe (cofteríi), s. f. – Țesătură de mătase. – Var. coroftie. Tc. (per.) kofter (Șeineanu, II, 140; Berneker 537), cf. pol. kofter, rus. kufterĭ (Vasmer, I, 707). Sec. XVI., înv.
cofârță
cofîrță (-țe), s. f. – 1. Coadă, cosiță. – 2. Bagatelă, fleac. Sb. kovrčica „buclă” (DAR).
cofăiel
COFĂIÉL, cofăiele, s. n. (Reg.) Cofiță. [Pr.: -fă-iel] – Cofei + suf. -el. DOOM
cofăiél (reg.) s. n., pl. cofăiéle
cofăiele
COFĂIÉL, cofăiele, s. n. (Reg.) Cofiță. [Pr.: -fă-iel] – Cofei + suf. -el. DOOM
cofăiél (reg.) s. n., pl. cofăiéle
cofăielele
COFĂIÉL, cofăiele, s. n. (Reg.) Cofiță. [Pr.: -fă-iel] – Cofei + suf. -el. DOOM
cofăiél (reg.) s. n., pl. cofăiéle
cofăielelor
COFĂIÉL, cofăiele, s. n. (Reg.) Cofiță. [Pr.: -fă-iel] – Cofei + suf. -el. DOOM
cofăiél (reg.) s. n., pl. cofăiéle
cofăielul
COFĂIÉL, cofăiele, s. n. (Reg.) Cofiță. [Pr.: -fă-iel] – Cofei + suf. -el. DOOM
cofăiél (reg.) s. n., pl. cofăiéle
cofăielului
COFĂIÉL, cofăiele, s. n. (Reg.) Cofiță. [Pr.: -fă-iel] – Cofei + suf. -el. DOOM
cofăiél (reg.) s. n., pl. cofăiéle
cofăieș
COFĂIÉȘ, cofăieșe, s. n. (Reg.) Cofiță. [Pr.: -fă-ieș] – Cofei + suf. -aș. DOOM
cofăiéș (reg.) s. n., pl. cofăiéșe
cofăieșe
COFĂIÉȘ, cofăieșe, s. n. (Reg.) Cofiță. [Pr.: -fă-ieș] – Cofei + suf. -aș. DOOM
cofăiéș (reg.) s. n., pl. cofăiéșe
cofăieșele
COFĂIÉȘ, cofăieșe, s. n. (Reg.) Cofiță. [Pr.: -fă-ieș] – Cofei + suf. -aș. DOOM
cofăiéș (reg.) s. n., pl. cofăiéșe
cofăieșelor
COFĂIÉȘ, cofăieșe, s. n. (Reg.) Cofiță. [Pr.: -fă-ieș] – Cofei + suf. -aș. DOOM
cofăiéș (reg.) s. n., pl. cofăiéșe
cofăieșul
COFĂIÉȘ, cofăieșe, s. n. (Reg.) Cofiță. [Pr.: -fă-ieș] – Cofei + suf. -aș. DOOM
cofăiéș (reg.) s. n., pl. cofăiéșe
cofăieșului
COFĂIÉȘ, cofăieșe, s. n. (Reg.) Cofiță. [Pr.: -fă-ieș] – Cofei + suf. -aș. DOOM
cofăiéș (reg.) s. n., pl. cofăiéșe
cogeamite
GOGEÁMITE adj. invar. v. cogeamite. DOOM
cogeámite (pop.) (-gea-) adj. invar.
cogemite
GOGEÁMITE adj. invar. v. cogeamite. DOOM
cogeámite (pop.) (-gea-) adj. invar.
cogenerațional
COGENERAȚIONÁL, -Ă, cogeneraționali, -e, adj. (Rar) Din aceeași generație. [Pr.: -ți-o-] – Co + generație + suf. -onal.
cogeneraționala
COGENERAȚIONÁL, -Ă, cogeneraționali, -e, adj. (Rar) Din aceeași generație. [Pr.: -ți-o-] – Co + generație + suf. -onal.
cogeneraționale
COGENERAȚIONÁL, -Ă, cogeneraționali, -e, adj. (Rar) Din aceeași generație. [Pr.: -ți-o-] – Co + generație + suf. -onal.
cogeneraționalei
COGENERAȚIONÁL, -Ă, cogeneraționali, -e, adj. (Rar) Din aceeași generație. [Pr.: -ți-o-] – Co + generație + suf. -onal.
cogeneraționalele
COGENERAȚIONÁL, -Ă, cogeneraționali, -e, adj. (Rar) Din aceeași generație. [Pr.: -ți-o-] – Co + generație + suf. -onal.
cogeneraționalelor
COGENERAȚIONÁL, -Ă, cogeneraționali, -e, adj. (Rar) Din aceeași generație. [Pr.: -ți-o-] – Co + generație + suf. -onal.
cogeneraționali
COGENERAȚIONÁL, -Ă, cogeneraționali, -e, adj. (Rar) Din aceeași generație. [Pr.: -ți-o-] – Co + generație + suf. -onal.
cogeneraționalii
COGENERAȚIONÁL, -Ă, cogeneraționali, -e, adj. (Rar) Din aceeași generație. [Pr.: -ți-o-] – Co + generație + suf. -onal.
cogeneraționalilor
COGENERAȚIONÁL, -Ă, cogeneraționali, -e, adj. (Rar) Din aceeași generație. [Pr.: -ți-o-] – Co + generație + suf. -onal.
cogeneraționalul
COGENERAȚIONÁL, -Ă, cogeneraționali, -e, adj. (Rar) Din aceeași generație. [Pr.: -ți-o-] – Co + generație + suf. -onal.
cogeneraționalului
COGENERAȚIONÁL, -Ă, cogeneraționali, -e, adj. (Rar) Din aceeași generație. [Pr.: -ți-o-] – Co + generație + suf. -onal.
cogestiune
COGESTIÚNE, cogestiuni, s. f. Sistem de conducere a unei întreprinderi în care salariații iau parte la luarea deciziilor prin reprezentanții lor. [Pr.: -ti-u-] – Co + gestiune (după fr. cogestion).
cogestiunea
COGESTIÚNE, cogestiuni, s. f. Sistem de conducere a unei întreprinderi în care salariații iau parte la luarea deciziilor prin reprezentanții lor. [Pr.: -ti-u-] – Co + gestiune (după fr. cogestion).
cogestiuni
COGESTIÚNE, cogestiuni, s. f. Sistem de conducere a unei întreprinderi în care salariații iau parte la luarea deciziilor prin reprezentanții lor. [Pr.: -ti-u-] – Co + gestiune (după fr. cogestion).
cogestiunii
COGESTIÚNE, cogestiuni, s. f. Sistem de conducere a unei întreprinderi în care salariații iau parte la luarea deciziilor prin reprezentanții lor. [Pr.: -ti-u-] – Co + gestiune (după fr. cogestion).
cogestiunile
COGESTIÚNE, cogestiuni, s. f. Sistem de conducere a unei întreprinderi în care salariații iau parte la luarea deciziilor prin reprezentanții lor. [Pr.: -ti-u-] – Co + gestiune (după fr. cogestion).
cogestiunilor
COGESTIÚNE, cogestiuni, s. f. Sistem de conducere a unei întreprinderi în care salariații iau parte la luarea deciziilor prin reprezentanții lor. [Pr.: -ti-u-] – Co + gestiune (după fr. cogestion).
cogitabund
COGITABÚND, -Ă adj. (Liv.) Bogat în gândiri; gânditor. [< it. cogitabondo].
cogitabunda
COGITABÚND, -Ă adj. (Liv.) Bogat în gândiri; gânditor. [< it. cogitabondo].
cogitabunde
COGITABÚND, -Ă adj. (Liv.) Bogat în gândiri; gânditor. [< it. cogitabondo].
cogitabundei
COGITABÚND, -Ă adj. (Liv.) Bogat în gândiri; gânditor. [< it. cogitabondo].
cogitabundele
COGITABÚND, -Ă adj. (Liv.) Bogat în gândiri; gânditor. [< it. cogitabondo].
cogitabundelor
COGITABÚND, -Ă adj. (Liv.) Bogat în gândiri; gânditor. [< it. cogitabondo].
cogitabundul
COGITABÚND, -Ă adj. (Liv.) Bogat în gândiri; gânditor. [< it. cogitabondo].
cogitabundului
COGITABÚND, -Ă adj. (Liv.) Bogat în gândiri; gânditor. [< it. cogitabondo].
cogitabunzi
COGITABÚND, -Ă adj. (Liv.) Bogat în gândiri; gânditor. [< it. cogitabondo].
cogitabunzii
COGITABÚND, -Ă adj. (Liv.) Bogat în gândiri; gânditor. [< it. cogitabondo].
cogitabunzilor
COGITABÚND, -Ă adj. (Liv.) Bogat în gândiri; gânditor. [< it. cogitabondo].
cognat
COGNÁT s.m. Situația juridică a celui înrudit cu alții; legături naturale, în special pe linie femeiască, în dreptul roman. [< lat. cognatus]. DOOM
cognát s. m.
cognatul
COGNÁT s.m. Situația juridică a celui înrudit cu alții; legături naturale, în special pe linie femeiască, în dreptul roman. [< lat. cognatus]. DOOM
cognát s. m.
cognatului
COGNÁT s.m. Situația juridică a celui înrudit cu alții; legături naturale, în special pe linie femeiască, în dreptul roman. [< lat. cognatus]. DOOM
cognát s. m.
cognațiune
COGNAȚIÚNE s.f. Înrudire naturală în vechiul drept roman. [< lat. cognatio]. DOOM
cognațiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. cognațiúnii
cognitiv
COGNITÍV, -Ă, cognitivi, -e, adj. Referitor la capacitățile și mecanismele învățării și accederii la cunoștințe, la cunoaștere. – Din fr. cognitif. DOOM
cognitív adj. m., pl. cognitívi; f. cognitívă, pl. cognitíve
cognitiva
COGNITÍV, -Ă, cognitivi, -e, adj. Referitor la capacitățile și mecanismele învățării și accederii la cunoștințe, la cunoaștere. – Din fr. cognitif. DOOM
cognitív adj. m., pl. cognitívi; f. cognitívă, pl. cognitíve
cognitive
COGNITÍV, -Ă, cognitivi, -e, adj. Referitor la capacitățile și mecanismele învățării și accederii la cunoștințe, la cunoaștere. – Din fr. cognitif. DOOM
cognitív adj. m., pl. cognitívi; f. cognitívă, pl. cognitíve
cognitivei
COGNITÍV, -Ă, cognitivi, -e, adj. Referitor la capacitățile și mecanismele învățării și accederii la cunoștințe, la cunoaștere. – Din fr. cognitif. DOOM
cognitív adj. m., pl. cognitívi; f. cognitívă, pl. cognitíve
cognitivele
COGNITÍV, -Ă, cognitivi, -e, adj. Referitor la capacitățile și mecanismele învățării și accederii la cunoștințe, la cunoaștere. – Din fr. cognitif. DOOM
cognitív adj. m., pl. cognitívi; f. cognitívă, pl. cognitíve
cognitivelor
COGNITÍV, -Ă, cognitivi, -e, adj. Referitor la capacitățile și mecanismele învățării și accederii la cunoștințe, la cunoaștere. – Din fr. cognitif. DOOM
cognitív adj. m., pl. cognitívi; f. cognitívă, pl. cognitíve
cognitivi
COGNITÍV, -Ă, cognitivi, -e, adj. Referitor la capacitățile și mecanismele învățării și accederii la cunoștințe, la cunoaștere. – Din fr. cognitif. DOOM
cognitív adj. m., pl. cognitívi; f. cognitívă, pl. cognitíve
cognitivii
COGNITÍV, -Ă, cognitivi, -e, adj. Referitor la capacitățile și mecanismele învățării și accederii la cunoștințe, la cunoaștere. – Din fr. cognitif. DOOM
cognitív adj. m., pl. cognitívi; f. cognitívă, pl. cognitíve
cognitivilor
COGNITÍV, -Ă, cognitivi, -e, adj. Referitor la capacitățile și mecanismele învățării și accederii la cunoștințe, la cunoaștere. – Din fr. cognitif. DOOM
cognitív adj. m., pl. cognitívi; f. cognitívă, pl. cognitíve
cognitivul
COGNITÍV, -Ă, cognitivi, -e, adj. Referitor la capacitățile și mecanismele învățării și accederii la cunoștințe, la cunoaștere. – Din fr. cognitif. DOOM
cognitív adj. m., pl. cognitívi; f. cognitívă, pl. cognitíve
cognitivului
COGNITÍV, -Ă, cognitivi, -e, adj. Referitor la capacitățile și mecanismele învățării și accederii la cunoștințe, la cunoaștere. – Din fr. cognitif. DOOM
cognitív adj. m., pl. cognitívi; f. cognitívă, pl. cognitíve
cognomen
COGNÓMEN s.n. Al treilea nume al unei persoane, care arată familia, potrivit vechiului drept roman. ♦ Poreclă, supranume. [< lat. cognomen]. DOOM
cognómen (lat.) s. n., pl. cognómina
cognomene
COGNÓMEN s.n. Al treilea nume al unei persoane, care arată familia, potrivit vechiului drept roman. ♦ Poreclă, supranume. [< lat. cognomen]. DOOM
cognómen (lat.) s. n., pl. cognómina
cognomenele
COGNÓMEN s.n. Al treilea nume al unei persoane, care arată familia, potrivit vechiului drept roman. ♦ Poreclă, supranume. [< lat. cognomen]. DOOM
cognómen (lat.) s. n., pl. cognómina
cognomenelor
COGNÓMEN s.n. Al treilea nume al unei persoane, care arată familia, potrivit vechiului drept roman. ♦ Poreclă, supranume. [< lat. cognomen]. DOOM
cognómen (lat.) s. n., pl. cognómina
cognomenul
COGNÓMEN s.n. Al treilea nume al unei persoane, care arată familia, potrivit vechiului drept roman. ♦ Poreclă, supranume. [< lat. cognomen]. DOOM
cognómen (lat.) s. n., pl. cognómina
cognomenului
COGNÓMEN s.n. Al treilea nume al unei persoane, care arată familia, potrivit vechiului drept roman. ♦ Poreclă, supranume. [< lat. cognomen]. DOOM
cognómen (lat.) s. n., pl. cognómina
cognoscibil
COGNOSCÍBIL, -Ă, cognoscibili, -e, adj. (Fil.) Care poate fi cunoscut. – Din lat. cognoscibilis. DOOM
cognoscíbil adj. m., pl. cognoscíbili; f. cognoscíbilă, pl. cognoscíbile
cognoscibila
COGNOSCÍBIL, -Ă, cognoscibili, -e, adj. (Fil.) Care poate fi cunoscut. – Din lat. cognoscibilis. DOOM
cognoscíbil adj. m., pl. cognoscíbili; f. cognoscíbilă, pl. cognoscíbile
cognoscibile
COGNOSCÍBIL, -Ă, cognoscibili, -e, adj. (Fil.) Care poate fi cunoscut. – Din lat. cognoscibilis. DOOM
cognoscíbil adj. m., pl. cognoscíbili; f. cognoscíbilă, pl. cognoscíbile
cognoscibilei
COGNOSCÍBIL, -Ă, cognoscibili, -e, adj. (Fil.) Care poate fi cunoscut. – Din lat. cognoscibilis. DOOM
cognoscíbil adj. m., pl. cognoscíbili; f. cognoscíbilă, pl. cognoscíbile
cognoscibilele
COGNOSCÍBIL, -Ă, cognoscibili, -e, adj. (Fil.) Care poate fi cunoscut. – Din lat. cognoscibilis. DOOM
cognoscíbil adj. m., pl. cognoscíbili; f. cognoscíbilă, pl. cognoscíbile
cognoscibilelor
COGNOSCÍBIL, -Ă, cognoscibili, -e, adj. (Fil.) Care poate fi cunoscut. – Din lat. cognoscibilis. DOOM
cognoscíbil adj. m., pl. cognoscíbili; f. cognoscíbilă, pl. cognoscíbile
cognoscibili
COGNOSCÍBIL, -Ă, cognoscibili, -e, adj. (Fil.) Care poate fi cunoscut. – Din lat. cognoscibilis. DOOM
cognoscíbil adj. m., pl. cognoscíbili; f. cognoscíbilă, pl. cognoscíbile
cognoscibilii
COGNOSCÍBIL, -Ă, cognoscibili, -e, adj. (Fil.) Care poate fi cunoscut. – Din lat. cognoscibilis. DOOM
cognoscíbil adj. m., pl. cognoscíbili; f. cognoscíbilă, pl. cognoscíbile
cognoscibililor
COGNOSCÍBIL, -Ă, cognoscibili, -e, adj. (Fil.) Care poate fi cunoscut. – Din lat. cognoscibilis. DOOM
cognoscíbil adj. m., pl. cognoscíbili; f. cognoscíbilă, pl. cognoscíbile
cognoscibilitate
COGNOSCIBILITÁTE s. f. (Fil.) Însușirea de a putea fi cunoscut. – Din fr. cognoscibilité. DOOM
cognoscibilitáte s. f., g.-d. art. cognoscibilitắții
cognoscibilitatea
COGNOSCIBILITÁTE s. f. (Fil.) Însușirea de a putea fi cunoscut. – Din fr. cognoscibilité. DOOM
cognoscibilitáte s. f., g.-d. art. cognoscibilitắții
cognoscibilități
COGNOSCIBILITÁTE s. f. (Fil.) Însușirea de a putea fi cunoscut. – Din fr. cognoscibilité. DOOM
cognoscibilitáte s. f., g.-d. art. cognoscibilitắții
cognoscibilității
COGNOSCIBILITÁTE s. f. (Fil.) Însușirea de a putea fi cunoscut. – Din fr. cognoscibilité. DOOM
cognoscibilitáte s. f., g.-d. art. cognoscibilitắții
cognoscibilul
COGNOSCÍBIL, -Ă, cognoscibili, -e, adj. (Fil.) Care poate fi cunoscut. – Din lat. cognoscibilis. DOOM
cognoscíbil adj. m., pl. cognoscíbili; f. cognoscíbilă, pl. cognoscíbile
cognoscibilului
COGNOSCÍBIL, -Ă, cognoscibili, -e, adj. (Fil.) Care poate fi cunoscut. – Din lat. cognoscibilis. DOOM
cognoscíbil adj. m., pl. cognoscíbili; f. cognoscíbilă, pl. cognoscíbile
cohalm
COHÁLM, cohalmuri, s. n. (Reg.) Câmp; ogor. – Cf. magh. köhalom „deal pietros, stâncă, grămadă de pietre”. DOOM
cohálm (reg.) s. n., pl. cohálmuri
cohalmul
COHÁLM, cohalmuri, s. n. (Reg.) Câmp; ogor. – Cf. magh. köhalom „deal pietros, stâncă, grămadă de pietre”. DOOM
cohálm (reg.) s. n., pl. cohálmuri
cohalmului
COHÁLM, cohalmuri, s. n. (Reg.) Câmp; ogor. – Cf. magh. köhalom „deal pietros, stâncă, grămadă de pietre”. DOOM
cohálm (reg.) s. n., pl. cohálmuri
cohalmuri
COHÁLM, cohalmuri, s. n. (Reg.) Câmp; ogor. – Cf. magh. köhalom „deal pietros, stâncă, grămadă de pietre”. DOOM
cohálm (reg.) s. n., pl. cohálmuri
cohalmurile
COHÁLM, cohalmuri, s. n. (Reg.) Câmp; ogor. – Cf. magh. köhalom „deal pietros, stâncă, grămadă de pietre”. DOOM
cohálm (reg.) s. n., pl. cohálmuri
cohalmurilor
COHÁLM, cohalmuri, s. n. (Reg.) Câmp; ogor. – Cf. magh. köhalom „deal pietros, stâncă, grămadă de pietre”. DOOM
cohálm (reg.) s. n., pl. cohálmuri
coherent
COERÉNT, -Ă, coerenți, -te, adj. 1. Care se compune din elemente strâns legate (și armonizate) între ele; închegat. 2. Logic, ordonat, armonios. 3. (Fiz.; despre unde) Care are aceeași lungime și diferențe de fază constante în timp. [Var.: coherént, -ă, adj.] – Din fr. cohérent, lat. cohaerens, -ntis. DOOM
coerént adj. m., pl. coerénți; f. coeréntă, pl. coerénte
coherență
COHERÉNȚĂ s. f. v. coerență. DOOM
coerénță s. f., g.-d. art. coerénței; pl. coerénțe
cohlear
COHLEÁR, -Ă adj. Al cohleei, situat în cohlee. [Pron. -le-ar. / cf. fr. cochléaire].
cohleara
COHLEÁR, -Ă adj. Al cohleei, situat în cohlee. [Pron. -le-ar. / cf. fr. cochléaire].
cohleare
COHLEÁR, -Ă adj. Al cohleei, situat în cohlee. [Pron. -le-ar. / cf. fr. cochléaire].
cohlearei
COHLEÁR, -Ă adj. Al cohleei, situat în cohlee. [Pron. -le-ar. / cf. fr. cochléaire].
cohlearele
COHLEÁR, -Ă adj. Al cohleei, situat în cohlee. [Pron. -le-ar. / cf. fr. cochléaire].
cohlearelor
COHLEÁR, -Ă adj. Al cohleei, situat în cohlee. [Pron. -le-ar. / cf. fr. cochléaire].
cohleari
COHLEÁR, -Ă adj. Al cohleei, situat în cohlee. [Pron. -le-ar. / cf. fr. cochléaire].
cohlearii
COHLEÁR, -Ă adj. Al cohleei, situat în cohlee. [Pron. -le-ar. / cf. fr. cochléaire].
cohlearilor
COHLEÁR, -Ă adj. Al cohleei, situat în cohlee. [Pron. -le-ar. / cf. fr. cochléaire].
cohlearul
COHLEÁR, -Ă adj. Al cohleei, situat în cohlee. [Pron. -le-ar. / cf. fr. cochléaire].
cohlearului
COHLEÁR, -Ă adj. Al cohleei, situat în cohlee. [Pron. -le-ar. / cf. fr. cochléaire].
cohlee
COHLÉE s.f. Parte a urechii interne, formată dintr-un canal osos răsucit în spirală. [Pron. -le-e. / < fr. cochlée, cf. lat. cochlea – cochilie]. DOOM
cohlée (co-hle-) s. f., art. cohléea, g.-d. art. cohléei
cohleoidă
COHLEOÍDĂ s.f. Curbă plană, loc geometric al extremităților arcelor cercurilor tangente unei drepte într-un punct al ei, având originea comună și aceeași lungime. [Pron. -le-o-i-. / < fr. cochléoïde].
cohorta
COHÓRTĂ, cohorte, s. f. (La romani) Unitate de infanterie egală cu a zecea parte dintr-o legiune. ♦ Fig. Mulțime, ceată. – Din lat. cohors, -tis. DOOM
cohórtă s. f., g.-d. art. cohórtei; pl. cohórte
cohorte
COHÓRTĂ, cohorte, s. f. (La romani) Unitate de infanterie egală cu a zecea parte dintr-o legiune. ♦ Fig. Mulțime, ceată. – Din lat. cohors, -tis. DOOM
cohórtă s. f., g.-d. art. cohórtei; pl. cohórte
cohortei
COHÓRTĂ, cohorte, s. f. (La romani) Unitate de infanterie egală cu a zecea parte dintr-o legiune. ♦ Fig. Mulțime, ceată. – Din lat. cohors, -tis. DOOM
cohórtă s. f., g.-d. art. cohórtei; pl. cohórte
cohortele
COHÓRTĂ, cohorte, s. f. (La romani) Unitate de infanterie egală cu a zecea parte dintr-o legiune. ♦ Fig. Mulțime, ceată. – Din lat. cohors, -tis. DOOM
cohórtă s. f., g.-d. art. cohórtei; pl. cohórte
cohortelor
COHÓRTĂ, cohorte, s. f. (La romani) Unitate de infanterie egală cu a zecea parte dintr-o legiune. ♦ Fig. Mulțime, ceată. – Din lat. cohors, -tis. DOOM
cohórtă s. f., g.-d. art. cohórtei; pl. cohórte
coi
COI, coaie, s. n. (Pop.) Testicul. – Lat. coleus. DOOM
coi (pop.) s. n., pl. coáie
coif
COIF, coifuri, s. n. Acoperământ de metal (rar, de piele) pentru protecția capului, purtat în trecut de unii ostași în timpul luptei. ♦ Caschetă de hârtie în formă de bicorn, cu care se joacă copiii, purtată (ocazional) pentru a proteja capul de soare. – Lat. cofea. DOOM
coif s. n., pl. cóifuri
coiffure
COIFFURE s.f. (Franțuzism) Denumire generică pentru bonetă, caschetă, cască etc. [< fr. coiffure].
coiful
COIF, coifuri, s. n. Acoperământ de metal (rar, de piele) pentru protecția capului, purtat în trecut de unii ostași în timpul luptei. ♦ Caschetă de hârtie în formă de bicorn, cu care se joacă copiii, purtată (ocazional) pentru a proteja capul de soare. – Lat. cofea. DOOM
coif s. n., pl. cóifuri
coifului
COIF, coifuri, s. n. Acoperământ de metal (rar, de piele) pentru protecția capului, purtat în trecut de unii ostași în timpul luptei. ♦ Caschetă de hârtie în formă de bicorn, cu care se joacă copiii, purtată (ocazional) pentru a proteja capul de soare. – Lat. cofea. DOOM
coif s. n., pl. cóifuri
coifuri
COIF, coifuri, s. n. Acoperământ de metal (rar, de piele) pentru protecția capului, purtat în trecut de unii ostași în timpul luptei. ♦ Caschetă de hârtie în formă de bicorn, cu care se joacă copiii, purtată (ocazional) pentru a proteja capul de soare. – Lat. cofea. DOOM
coif s. n., pl. cóifuri
coifurile
COIF, coifuri, s. n. Acoperământ de metal (rar, de piele) pentru protecția capului, purtat în trecut de unii ostași în timpul luptei. ♦ Caschetă de hârtie în formă de bicorn, cu care se joacă copiii, purtată (ocazional) pentru a proteja capul de soare. – Lat. cofea. DOOM
coif s. n., pl. cóifuri
coifurilor
COIF, coifuri, s. n. Acoperământ de metal (rar, de piele) pentru protecția capului, purtat în trecut de unii ostași în timpul luptei. ♦ Caschetă de hârtie în formă de bicorn, cu care se joacă copiii, purtată (ocazional) pentru a proteja capul de soare. – Lat. cofea. DOOM
coif s. n., pl. cóifuri
coinac
coinac, coinaci s. m. (inrl. înv.) copil; adolescent.
coinac
coinác (-ce), s. n. – 1. Articulație în general. – 2. Gleznă. – 3. Zar. – 4. Sfoară de care se leagă o greutate sau o piatră, și care se folosește la pescuit sau pentru a coborî zmeul. – 5. Contragreutate. – 6. Membru viril. – 7. Flăcău, june. Tc. kainak „articulație” (Șeineanu, II, 141), cf. bg. kojnak și coi.
coincid
COINCÍDE, pers. 3 coincíde, vb. III. Intranz. 1. (Despre evenimente, fenomene etc.) A se petrece simultan, a se produce în același loc. 2. A fi identic, a se potrivi întocmai. ♦ (Despre linii, figuri, suprafețe) A se suprapune perfect. [Pr.: co-in-] – Din fr. coïncider, it. coincidere. DOOM
coincíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coincíd; conj. prez. 3 să coincídă; ger. coincizấnd; part. coincís
coincide
COINCÍDE, pers. 3 coincíde, vb. III. Intranz. 1. (Despre evenimente, fenomene etc.) A se petrece simultan, a se produce în același loc. 2. A fi identic, a se potrivi întocmai. ♦ (Despre linii, figuri, suprafețe) A se suprapune perfect. [Pr.: co-in-] – Din fr. coïncider, it. coincidere. DOOM
coincíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coincíd; conj. prez. 3 să coincídă; ger. coincizấnd; part. coincís
coincidea
COINCÍDE, pers. 3 coincíde, vb. III. Intranz. 1. (Despre evenimente, fenomene etc.) A se petrece simultan, a se produce în același loc. 2. A fi identic, a se potrivi întocmai. ♦ (Despre linii, figuri, suprafețe) A se suprapune perfect. [Pr.: co-in-] – Din fr. coïncider, it. coincidere. DOOM
coincíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coincíd; conj. prez. 3 să coincídă; ger. coincizấnd; part. coincís
coincideai
COINCÍDE, pers. 3 coincíde, vb. III. Intranz. 1. (Despre evenimente, fenomene etc.) A se petrece simultan, a se produce în același loc. 2. A fi identic, a se potrivi întocmai. ♦ (Despre linii, figuri, suprafețe) A se suprapune perfect. [Pr.: co-in-] – Din fr. coïncider, it. coincidere. DOOM
coincíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coincíd; conj. prez. 3 să coincídă; ger. coincizấnd; part. coincís
coincideam
COINCÍDE, pers. 3 coincíde, vb. III. Intranz. 1. (Despre evenimente, fenomene etc.) A se petrece simultan, a se produce în același loc. 2. A fi identic, a se potrivi întocmai. ♦ (Despre linii, figuri, suprafețe) A se suprapune perfect. [Pr.: co-in-] – Din fr. coïncider, it. coincidere. DOOM
coincíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coincíd; conj. prez. 3 să coincídă; ger. coincizấnd; part. coincís
coincideau
COINCÍDE, pers. 3 coincíde, vb. III. Intranz. 1. (Despre evenimente, fenomene etc.) A se petrece simultan, a se produce în același loc. 2. A fi identic, a se potrivi întocmai. ♦ (Despre linii, figuri, suprafețe) A se suprapune perfect. [Pr.: co-in-] – Din fr. coïncider, it. coincidere. DOOM
coincíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coincíd; conj. prez. 3 să coincídă; ger. coincizấnd; part. coincís
coincideați
COINCÍDE, pers. 3 coincíde, vb. III. Intranz. 1. (Despre evenimente, fenomene etc.) A se petrece simultan, a se produce în același loc. 2. A fi identic, a se potrivi întocmai. ♦ (Despre linii, figuri, suprafețe) A se suprapune perfect. [Pr.: co-in-] – Din fr. coïncider, it. coincidere. DOOM
coincíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coincíd; conj. prez. 3 să coincídă; ger. coincizấnd; part. coincís
coincidem
COINCÍDE, pers. 3 coincíde, vb. III. Intranz. 1. (Despre evenimente, fenomene etc.) A se petrece simultan, a se produce în același loc. 2. A fi identic, a se potrivi întocmai. ♦ (Despre linii, figuri, suprafețe) A se suprapune perfect. [Pr.: co-in-] – Din fr. coïncider, it. coincidere. DOOM
coincíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coincíd; conj. prez. 3 să coincídă; ger. coincizấnd; part. coincís
coincident
COINCIDÉNT, -Ă, coincidenți, -te, adj. (Rar) Care coincide. [Pr.: co-in-] – Din fr. coïncident. DOOM
coincidént (rar) adj. m., pl. coincidénți; f. coincidéntă, pl. coincidénte
coincidenta
COINCIDÉNT, -Ă, coincidenți, -te, adj. (Rar) Care coincide. [Pr.: co-in-] – Din fr. coïncident. DOOM
coincidént (rar) adj. m., pl. coincidénți; f. coincidéntă, pl. coincidénte
coincidente
COINCIDÉNT, -Ă, coincidenți, -te, adj. (Rar) Care coincide. [Pr.: co-in-] – Din fr. coïncident. DOOM
coincidént (rar) adj. m., pl. coincidénți; f. coincidéntă, pl. coincidénte
coincidentei
COINCIDÉNT, -Ă, coincidenți, -te, adj. (Rar) Care coincide. [Pr.: co-in-] – Din fr. coïncident. DOOM
coincidént (rar) adj. m., pl. coincidénți; f. coincidéntă, pl. coincidénte
coincidentele
COINCIDÉNT, -Ă, coincidenți, -te, adj. (Rar) Care coincide. [Pr.: co-in-] – Din fr. coïncident. DOOM
coincidént (rar) adj. m., pl. coincidénți; f. coincidéntă, pl. coincidénte
coincidentelor
COINCIDÉNT, -Ă, coincidenți, -te, adj. (Rar) Care coincide. [Pr.: co-in-] – Din fr. coïncident. DOOM
coincidént (rar) adj. m., pl. coincidénți; f. coincidéntă, pl. coincidénte
coincidentul
COINCIDÉNT, -Ă, coincidenți, -te, adj. (Rar) Care coincide. [Pr.: co-in-] – Din fr. coïncident. DOOM
coincidént (rar) adj. m., pl. coincidénți; f. coincidéntă, pl. coincidénte
coincidentului
COINCIDÉNT, -Ă, coincidenți, -te, adj. (Rar) Care coincide. [Pr.: co-in-] – Din fr. coïncident. DOOM
coincidént (rar) adj. m., pl. coincidénți; f. coincidéntă, pl. coincidénte
coincidența
COINCIDÉNȚĂ, coincidențe, s. f. Faptul de a coincide; potrivire (întâmplătoare) (a unor lucruri, evenimente, fapte etc.). [Pr.: co-in-] – Din fr. coïncidence. DOOM
coincidénță s. f., g.-d. art. coincidénței; pl. coincidénțe
coincidențe
COINCIDÉNȚĂ, coincidențe, s. f. Faptul de a coincide; potrivire (întâmplătoare) (a unor lucruri, evenimente, fapte etc.). [Pr.: co-in-] – Din fr. coïncidence. DOOM
coincidénță s. f., g.-d. art. coincidénței; pl. coincidénțe
coincidenței
COINCIDÉNȚĂ, coincidențe, s. f. Faptul de a coincide; potrivire (întâmplătoare) (a unor lucruri, evenimente, fapte etc.). [Pr.: co-in-] – Din fr. coïncidence. DOOM
coincidénță s. f., g.-d. art. coincidénței; pl. coincidénțe
coincidențele
COINCIDÉNȚĂ, coincidențe, s. f. Faptul de a coincide; potrivire (întâmplătoare) (a unor lucruri, evenimente, fapte etc.). [Pr.: co-in-] – Din fr. coïncidence. DOOM
coincidénță s. f., g.-d. art. coincidénței; pl. coincidénțe
coincidențelor
COINCIDÉNȚĂ, coincidențe, s. f. Faptul de a coincide; potrivire (întâmplătoare) (a unor lucruri, evenimente, fapte etc.). [Pr.: co-in-] – Din fr. coïncidence. DOOM
coincidénță s. f., g.-d. art. coincidénței; pl. coincidénțe
coincidenți
COINCIDÉNT, -Ă, coincidenți, -te, adj. (Rar) Care coincide. [Pr.: co-in-] – Din fr. coïncident. DOOM
coincidént (rar) adj. m., pl. coincidénți; f. coincidéntă, pl. coincidénte
coincidenții
COINCIDÉNT, -Ă, coincidenți, -te, adj. (Rar) Care coincide. [Pr.: co-in-] – Din fr. coïncident. DOOM
coincidént (rar) adj. m., pl. coincidénți; f. coincidéntă, pl. coincidénte
coincidenților
COINCIDÉNT, -Ă, coincidenți, -te, adj. (Rar) Care coincide. [Pr.: co-in-] – Din fr. coïncident. DOOM
coincidént (rar) adj. m., pl. coincidénți; f. coincidéntă, pl. coincidénte
coincidere
COINCÍDE, pers. 3 coincíde, vb. III. Intranz. 1. (Despre evenimente, fenomene etc.) A se petrece simultan, a se produce în același loc. 2. A fi identic, a se potrivi întocmai. ♦ (Despre linii, figuri, suprafețe) A se suprapune perfect. [Pr.: co-in-] – Din fr. coïncider, it. coincidere. DOOM
coincíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coincíd; conj. prez. 3 să coincídă; ger. coincizấnd; part. coincís
coincidere
COINCÍDERE s.f. Faptul de a coincide. [Pron. co-in-. / < coincide].
coincideți
COINCÍDE, pers. 3 coincíde, vb. III. Intranz. 1. (Despre evenimente, fenomene etc.) A se petrece simultan, a se produce în același loc. 2. A fi identic, a se potrivi întocmai. ♦ (Despre linii, figuri, suprafețe) A se suprapune perfect. [Pr.: co-in-] – Din fr. coïncider, it. coincidere. DOOM
coincíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coincíd; conj. prez. 3 să coincídă; ger. coincizấnd; part. coincís
coincidă
COINCÍDE, pers. 3 coincíde, vb. III. Intranz. 1. (Despre evenimente, fenomene etc.) A se petrece simultan, a se produce în același loc. 2. A fi identic, a se potrivi întocmai. ♦ (Despre linii, figuri, suprafețe) A se suprapune perfect. [Pr.: co-in-] – Din fr. coïncider, it. coincidere. DOOM
coincíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coincíd; conj. prez. 3 să coincídă; ger. coincizấnd; part. coincís
coincis
COINCÍDE, pers. 3 coincíde, vb. III. Intranz. 1. (Despre evenimente, fenomene etc.) A se petrece simultan, a se produce în același loc. 2. A fi identic, a se potrivi întocmai. ♦ (Despre linii, figuri, suprafețe) A se suprapune perfect. [Pr.: co-in-] – Din fr. coïncider, it. coincidere. DOOM
coincíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coincíd; conj. prez. 3 să coincídă; ger. coincizấnd; part. coincís
coincise
COINCÍDE, pers. 3 coincíde, vb. III. Intranz. 1. (Despre evenimente, fenomene etc.) A se petrece simultan, a se produce în același loc. 2. A fi identic, a se potrivi întocmai. ♦ (Despre linii, figuri, suprafețe) A se suprapune perfect. [Pr.: co-in-] – Din fr. coïncider, it. coincidere. DOOM
coincíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coincíd; conj. prez. 3 să coincídă; ger. coincizấnd; part. coincís
coincisei
COINCÍDE, pers. 3 coincíde, vb. III. Intranz. 1. (Despre evenimente, fenomene etc.) A se petrece simultan, a se produce în același loc. 2. A fi identic, a se potrivi întocmai. ♦ (Despre linii, figuri, suprafețe) A se suprapune perfect. [Pr.: co-in-] – Din fr. coïncider, it. coincidere. DOOM
coincíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coincíd; conj. prez. 3 să coincídă; ger. coincizấnd; part. coincís
coinciseră
COINCÍDE, pers. 3 coincíde, vb. III. Intranz. 1. (Despre evenimente, fenomene etc.) A se petrece simultan, a se produce în același loc. 2. A fi identic, a se potrivi întocmai. ♦ (Despre linii, figuri, suprafețe) A se suprapune perfect. [Pr.: co-in-] – Din fr. coïncider, it. coincidere. DOOM
coincíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coincíd; conj. prez. 3 să coincídă; ger. coincizấnd; part. coincís
coinciserăm
COINCÍDE, pers. 3 coincíde, vb. III. Intranz. 1. (Despre evenimente, fenomene etc.) A se petrece simultan, a se produce în același loc. 2. A fi identic, a se potrivi întocmai. ♦ (Despre linii, figuri, suprafețe) A se suprapune perfect. [Pr.: co-in-] – Din fr. coïncider, it. coincidere. DOOM
coincíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coincíd; conj. prez. 3 să coincídă; ger. coincizấnd; part. coincís
coinciserăți
COINCÍDE, pers. 3 coincíde, vb. III. Intranz. 1. (Despre evenimente, fenomene etc.) A se petrece simultan, a se produce în același loc. 2. A fi identic, a se potrivi întocmai. ♦ (Despre linii, figuri, suprafețe) A se suprapune perfect. [Pr.: co-in-] – Din fr. coïncider, it. coincidere. DOOM
coincíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coincíd; conj. prez. 3 să coincídă; ger. coincizấnd; part. coincís
coincisese
COINCÍDE, pers. 3 coincíde, vb. III. Intranz. 1. (Despre evenimente, fenomene etc.) A se petrece simultan, a se produce în același loc. 2. A fi identic, a se potrivi întocmai. ♦ (Despre linii, figuri, suprafețe) A se suprapune perfect. [Pr.: co-in-] – Din fr. coïncider, it. coincidere. DOOM
coincíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coincíd; conj. prez. 3 să coincídă; ger. coincizấnd; part. coincís
coincisesem
COINCÍDE, pers. 3 coincíde, vb. III. Intranz. 1. (Despre evenimente, fenomene etc.) A se petrece simultan, a se produce în același loc. 2. A fi identic, a se potrivi întocmai. ♦ (Despre linii, figuri, suprafețe) A se suprapune perfect. [Pr.: co-in-] – Din fr. coïncider, it. coincidere. DOOM
coincíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coincíd; conj. prez. 3 să coincídă; ger. coincizấnd; part. coincís
coinciseseră
COINCÍDE, pers. 3 coincíde, vb. III. Intranz. 1. (Despre evenimente, fenomene etc.) A se petrece simultan, a se produce în același loc. 2. A fi identic, a se potrivi întocmai. ♦ (Despre linii, figuri, suprafețe) A se suprapune perfect. [Pr.: co-in-] – Din fr. coïncider, it. coincidere. DOOM
coincíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coincíd; conj. prez. 3 să coincídă; ger. coincizấnd; part. coincís
coinciseserăm
COINCÍDE, pers. 3 coincíde, vb. III. Intranz. 1. (Despre evenimente, fenomene etc.) A se petrece simultan, a se produce în același loc. 2. A fi identic, a se potrivi întocmai. ♦ (Despre linii, figuri, suprafețe) A se suprapune perfect. [Pr.: co-in-] – Din fr. coïncider, it. coincidere. DOOM
coincíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coincíd; conj. prez. 3 să coincídă; ger. coincizấnd; part. coincís
coinciseserăți
COINCÍDE, pers. 3 coincíde, vb. III. Intranz. 1. (Despre evenimente, fenomene etc.) A se petrece simultan, a se produce în același loc. 2. A fi identic, a se potrivi întocmai. ♦ (Despre linii, figuri, suprafețe) A se suprapune perfect. [Pr.: co-in-] – Din fr. coïncider, it. coincidere. DOOM
coincíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coincíd; conj. prez. 3 să coincídă; ger. coincizấnd; part. coincís
coinciseseși
COINCÍDE, pers. 3 coincíde, vb. III. Intranz. 1. (Despre evenimente, fenomene etc.) A se petrece simultan, a se produce în același loc. 2. A fi identic, a se potrivi întocmai. ♦ (Despre linii, figuri, suprafețe) A se suprapune perfect. [Pr.: co-in-] – Din fr. coïncider, it. coincidere. DOOM
coincíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coincíd; conj. prez. 3 să coincídă; ger. coincizấnd; part. coincís
coinciseseți
COINCÍDE, pers. 3 coincíde, vb. III. Intranz. 1. (Despre evenimente, fenomene etc.) A se petrece simultan, a se produce în același loc. 2. A fi identic, a se potrivi întocmai. ♦ (Despre linii, figuri, suprafețe) A se suprapune perfect. [Pr.: co-in-] – Din fr. coïncider, it. coincidere. DOOM
coincíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coincíd; conj. prez. 3 să coincídă; ger. coincizấnd; part. coincís
coinciseși
COINCÍDE, pers. 3 coincíde, vb. III. Intranz. 1. (Despre evenimente, fenomene etc.) A se petrece simultan, a se produce în același loc. 2. A fi identic, a se potrivi întocmai. ♦ (Despre linii, figuri, suprafețe) A se suprapune perfect. [Pr.: co-in-] – Din fr. coïncider, it. coincidere. DOOM
coincíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coincíd; conj. prez. 3 să coincídă; ger. coincizấnd; part. coincís
coincizi
COINCÍDE, pers. 3 coincíde, vb. III. Intranz. 1. (Despre evenimente, fenomene etc.) A se petrece simultan, a se produce în același loc. 2. A fi identic, a se potrivi întocmai. ♦ (Despre linii, figuri, suprafețe) A se suprapune perfect. [Pr.: co-in-] – Din fr. coïncider, it. coincidere. DOOM
coincíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coincíd; conj. prez. 3 să coincídă; ger. coincizấnd; part. coincís
coincizând
COINCÍDE, pers. 3 coincíde, vb. III. Intranz. 1. (Despre evenimente, fenomene etc.) A se petrece simultan, a se produce în același loc. 2. A fi identic, a se potrivi întocmai. ♦ (Despre linii, figuri, suprafețe) A se suprapune perfect. [Pr.: co-in-] – Din fr. coïncider, it. coincidere. DOOM
coincíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coincíd; conj. prez. 3 să coincídă; ger. coincizấnd; part. coincís
coincizînd
COINCÍDE, pers. 3 coincíde, vb. III. Intranz. 1. (Despre evenimente, fenomene etc.) A se petrece simultan, a se produce în același loc. 2. A fi identic, a se potrivi întocmai. ♦ (Despre linii, figuri, suprafețe) A se suprapune perfect. [Pr.: co-in-] – Din fr. coïncider, it. coincidere. DOOM
coincíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coincíd; conj. prez. 3 să coincídă; ger. coincizấnd; part. coincís
coinculpat
COINCULPÁT, -Ă, coinculpați, -te, s. m. și f. Inculpat împreună cu alții în aceeași infracțiune penală. [Pr.: co-in-] – Din fr. coinculpé.
coinculpat
COINCULPÁT, -Ă, coinculpați, -te, s. m. și f. Inculpat împreună cu alții în aceeași infracțiune penală. [Pr.: co-in-] – Din fr. coinculpé.
coinculpata
COINCULPÁT, -Ă, coinculpați, -te, s. m. și f. Inculpat împreună cu alții în aceeași infracțiune penală. [Pr.: co-in-] – Din fr. coinculpé.
coinculpata
COINCULPÁT, -Ă, coinculpați, -te, s. m. și f. Inculpat împreună cu alții în aceeași infracțiune penală. [Pr.: co-in-] – Din fr. coinculpé.
coinculpate
COINCULPÁT, -Ă, coinculpați, -te, s. m. și f. Inculpat împreună cu alții în aceeași infracțiune penală. [Pr.: co-in-] – Din fr. coinculpé.
coinculpate
COINCULPÁT, -Ă, coinculpați, -te, s. m. și f. Inculpat împreună cu alții în aceeași infracțiune penală. [Pr.: co-in-] – Din fr. coinculpé.
coinculpatei
COINCULPÁT, -Ă, coinculpați, -te, s. m. și f. Inculpat împreună cu alții în aceeași infracțiune penală. [Pr.: co-in-] – Din fr. coinculpé.
coinculpatei
COINCULPÁT, -Ă, coinculpați, -te, s. m. și f. Inculpat împreună cu alții în aceeași infracțiune penală. [Pr.: co-in-] – Din fr. coinculpé.
coinculpatele
COINCULPÁT, -Ă, coinculpați, -te, s. m. și f. Inculpat împreună cu alții în aceeași infracțiune penală. [Pr.: co-in-] – Din fr. coinculpé.
coinculpatele
COINCULPÁT, -Ă, coinculpați, -te, s. m. și f. Inculpat împreună cu alții în aceeași infracțiune penală. [Pr.: co-in-] – Din fr. coinculpé.
coinculpatelor
COINCULPÁT, -Ă, coinculpați, -te, s. m. și f. Inculpat împreună cu alții în aceeași infracțiune penală. [Pr.: co-in-] – Din fr. coinculpé.
coinculpatelor
COINCULPÁT, -Ă, coinculpați, -te, s. m. și f. Inculpat împreună cu alții în aceeași infracțiune penală. [Pr.: co-in-] – Din fr. coinculpé.
coinculpatul
COINCULPÁT, -Ă, coinculpați, -te, s. m. și f. Inculpat împreună cu alții în aceeași infracțiune penală. [Pr.: co-in-] – Din fr. coinculpé.
coinculpatul
COINCULPÁT, -Ă, coinculpați, -te, s. m. și f. Inculpat împreună cu alții în aceeași infracțiune penală. [Pr.: co-in-] – Din fr. coinculpé.
coinculpatului
COINCULPÁT, -Ă, coinculpați, -te, s. m. și f. Inculpat împreună cu alții în aceeași infracțiune penală. [Pr.: co-in-] – Din fr. coinculpé.
coinculpatului
COINCULPÁT, -Ă, coinculpați, -te, s. m. și f. Inculpat împreună cu alții în aceeași infracțiune penală. [Pr.: co-in-] – Din fr. coinculpé.
coinculpați
COINCULPÁT, -Ă, coinculpați, -te, s. m. și f. Inculpat împreună cu alții în aceeași infracțiune penală. [Pr.: co-in-] – Din fr. coinculpé.
coinculpați
COINCULPÁT, -Ă, coinculpați, -te, s. m. și f. Inculpat împreună cu alții în aceeași infracțiune penală. [Pr.: co-in-] – Din fr. coinculpé.
coinculpații
COINCULPÁT, -Ă, coinculpați, -te, s. m. și f. Inculpat împreună cu alții în aceeași infracțiune penală. [Pr.: co-in-] – Din fr. coinculpé.
coinculpații
COINCULPÁT, -Ă, coinculpați, -te, s. m. și f. Inculpat împreună cu alții în aceeași infracțiune penală. [Pr.: co-in-] – Din fr. coinculpé.
coinculpaților
COINCULPÁT, -Ă, coinculpați, -te, s. m. și f. Inculpat împreună cu alții în aceeași infracțiune penală. [Pr.: co-in-] – Din fr. coinculpé.
coinculpaților
COINCULPÁT, -Ă, coinculpați, -te, s. m. și f. Inculpat împreună cu alții în aceeași infracțiune penală. [Pr.: co-in-] – Din fr. coinculpé.
coine
KOINÉ s. f. (Lingv.) Variantă lingvistică ce servește comunicării între vorbitori de dialecte sau graiuri diferite; limbă comună (b). – Din fr. koiné. DOOM
!koiné (koi-) s. f.
coinstigatoare
COINSTIGATÓR, -OÁRE, coinstigatori, -oare, s. m. și f. Instigator împreună cu alții la săvârșirea unei infracțiuni. [Pr.: co-in-] – Co + instigator.
coinstigatoarea
COINSTIGATÓR, -OÁRE, coinstigatori, -oare, s. m. și f. Instigator împreună cu alții la săvârșirea unei infracțiuni. [Pr.: co-in-] – Co + instigator.
coinstigatoarei
COINSTIGATÓR, -OÁRE, coinstigatori, -oare, s. m. și f. Instigator împreună cu alții la săvârșirea unei infracțiuni. [Pr.: co-in-] – Co + instigator.
coinstigatoarele
COINSTIGATÓR, -OÁRE, coinstigatori, -oare, s. m. și f. Instigator împreună cu alții la săvârșirea unei infracțiuni. [Pr.: co-in-] – Co + instigator.
coinstigatoarelor
COINSTIGATÓR, -OÁRE, coinstigatori, -oare, s. m. și f. Instigator împreună cu alții la săvârșirea unei infracțiuni. [Pr.: co-in-] – Co + instigator.
coinstigator
COINSTIGATÓR, -OÁRE, coinstigatori, -oare, s. m. și f. Instigator împreună cu alții la săvârșirea unei infracțiuni. [Pr.: co-in-] – Co + instigator.
coinstigatori
COINSTIGATÓR, -OÁRE, coinstigatori, -oare, s. m. și f. Instigator împreună cu alții la săvârșirea unei infracțiuni. [Pr.: co-in-] – Co + instigator.
coinstigatorii
COINSTIGATÓR, -OÁRE, coinstigatori, -oare, s. m. și f. Instigator împreună cu alții la săvârșirea unei infracțiuni. [Pr.: co-in-] – Co + instigator.
coinstigatorilor
COINSTIGATÓR, -OÁRE, coinstigatori, -oare, s. m. și f. Instigator împreună cu alții la săvârșirea unei infracțiuni. [Pr.: co-in-] – Co + instigator.
coinstigatorul
COINSTIGATÓR, -OÁRE, coinstigatori, -oare, s. m. și f. Instigator împreună cu alții la săvârșirea unei infracțiuni. [Pr.: co-in-] – Co + instigator.
coinstigatorului
COINSTIGATÓR, -OÁRE, coinstigatori, -oare, s. m. și f. Instigator împreună cu alții la săvârșirea unei infracțiuni. [Pr.: co-in-] – Co + instigator.
cointeresa
COINTERESÁ, cointeresez, vb. I. Tranz. A face ca cineva să fie interesat într-o acțiune comună împreună cu altul (sau cu alții); a suscita interesul cuiva pentru ceva (prin recompense materiale sau morale). [Pr.: co-in-] – Din cointeresat (derivat regresiv). Cf. fr. coïnteresser. DOOM
cointeresá (a ~) vb., ind. prez. 3 cointereseáză
cointeresai
COINTERESÁ, cointeresez, vb. I. Tranz. A face ca cineva să fie interesat într-o acțiune comună împreună cu altul (sau cu alții); a suscita interesul cuiva pentru ceva (prin recompense materiale sau morale). [Pr.: co-in-] – Din cointeresat (derivat regresiv). Cf. fr. coïnteresser. DOOM
cointeresá (a ~) vb., ind. prez. 3 cointereseáză
cointeresam
COINTERESÁ, cointeresez, vb. I. Tranz. A face ca cineva să fie interesat într-o acțiune comună împreună cu altul (sau cu alții); a suscita interesul cuiva pentru ceva (prin recompense materiale sau morale). [Pr.: co-in-] – Din cointeresat (derivat regresiv). Cf. fr. coïnteresser. DOOM
cointeresá (a ~) vb., ind. prez. 3 cointereseáză
cointeresare
COINTERESÁ, cointeresez, vb. I. Tranz. A face ca cineva să fie interesat într-o acțiune comună împreună cu altul (sau cu alții); a suscita interesul cuiva pentru ceva (prin recompense materiale sau morale). [Pr.: co-in-] – Din cointeresat (derivat regresiv). Cf. fr. coïnteresser. DOOM
cointeresá (a ~) vb., ind. prez. 3 cointereseáză
cointeresare
COINTERESÁRE, cointeresări, s. f. Acțiunea de a cointeresa și rezultatul ei. [Pr.: co-in-] – V. cointeresa. DOOM
cointeresáre s. f., g.-d. art. cointeresắrii; pl. cointerersắri
cointeresarea
COINTERESÁRE, cointeresări, s. f. Acțiunea de a cointeresa și rezultatul ei. [Pr.: co-in-] – V. cointeresa. DOOM
cointeresáre s. f., g.-d. art. cointeresắrii; pl. cointerersắri
cointeresară
COINTERESÁ, cointeresez, vb. I. Tranz. A face ca cineva să fie interesat într-o acțiune comună împreună cu altul (sau cu alții); a suscita interesul cuiva pentru ceva (prin recompense materiale sau morale). [Pr.: co-in-] – Din cointeresat (derivat regresiv). Cf. fr. coïnteresser. DOOM
cointeresá (a ~) vb., ind. prez. 3 cointereseáză
cointeresarăm
COINTERESÁ, cointeresez, vb. I. Tranz. A face ca cineva să fie interesat într-o acțiune comună împreună cu altul (sau cu alții); a suscita interesul cuiva pentru ceva (prin recompense materiale sau morale). [Pr.: co-in-] – Din cointeresat (derivat regresiv). Cf. fr. coïnteresser. DOOM
cointeresá (a ~) vb., ind. prez. 3 cointereseáză
cointeresarăți
COINTERESÁ, cointeresez, vb. I. Tranz. A face ca cineva să fie interesat într-o acțiune comună împreună cu altul (sau cu alții); a suscita interesul cuiva pentru ceva (prin recompense materiale sau morale). [Pr.: co-in-] – Din cointeresat (derivat regresiv). Cf. fr. coïnteresser. DOOM
cointeresá (a ~) vb., ind. prez. 3 cointereseáză
cointeresase
COINTERESÁ, cointeresez, vb. I. Tranz. A face ca cineva să fie interesat într-o acțiune comună împreună cu altul (sau cu alții); a suscita interesul cuiva pentru ceva (prin recompense materiale sau morale). [Pr.: co-in-] – Din cointeresat (derivat regresiv). Cf. fr. coïnteresser. DOOM
cointeresá (a ~) vb., ind. prez. 3 cointereseáză
cointeresasem
COINTERESÁ, cointeresez, vb. I. Tranz. A face ca cineva să fie interesat într-o acțiune comună împreună cu altul (sau cu alții); a suscita interesul cuiva pentru ceva (prin recompense materiale sau morale). [Pr.: co-in-] – Din cointeresat (derivat regresiv). Cf. fr. coïnteresser. DOOM
cointeresá (a ~) vb., ind. prez. 3 cointereseáză
cointeresaseră
COINTERESÁ, cointeresez, vb. I. Tranz. A face ca cineva să fie interesat într-o acțiune comună împreună cu altul (sau cu alții); a suscita interesul cuiva pentru ceva (prin recompense materiale sau morale). [Pr.: co-in-] – Din cointeresat (derivat regresiv). Cf. fr. coïnteresser. DOOM
cointeresá (a ~) vb., ind. prez. 3 cointereseáză
cointeresaserăm
COINTERESÁ, cointeresez, vb. I. Tranz. A face ca cineva să fie interesat într-o acțiune comună împreună cu altul (sau cu alții); a suscita interesul cuiva pentru ceva (prin recompense materiale sau morale). [Pr.: co-in-] – Din cointeresat (derivat regresiv). Cf. fr. coïnteresser. DOOM
cointeresá (a ~) vb., ind. prez. 3 cointereseáză
cointeresaserăți
COINTERESÁ, cointeresez, vb. I. Tranz. A face ca cineva să fie interesat într-o acțiune comună împreună cu altul (sau cu alții); a suscita interesul cuiva pentru ceva (prin recompense materiale sau morale). [Pr.: co-in-] – Din cointeresat (derivat regresiv). Cf. fr. coïnteresser. DOOM
cointeresá (a ~) vb., ind. prez. 3 cointereseáză
cointeresaseși
COINTERESÁ, cointeresez, vb. I. Tranz. A face ca cineva să fie interesat într-o acțiune comună împreună cu altul (sau cu alții); a suscita interesul cuiva pentru ceva (prin recompense materiale sau morale). [Pr.: co-in-] – Din cointeresat (derivat regresiv). Cf. fr. coïnteresser. DOOM
cointeresá (a ~) vb., ind. prez. 3 cointereseáză
cointeresaseți
COINTERESÁ, cointeresez, vb. I. Tranz. A face ca cineva să fie interesat într-o acțiune comună împreună cu altul (sau cu alții); a suscita interesul cuiva pentru ceva (prin recompense materiale sau morale). [Pr.: co-in-] – Din cointeresat (derivat regresiv). Cf. fr. coïnteresser. DOOM
cointeresá (a ~) vb., ind. prez. 3 cointereseáză
cointeresat
COINTERESÁ, cointeresez, vb. I. Tranz. A face ca cineva să fie interesat într-o acțiune comună împreună cu altul (sau cu alții); a suscita interesul cuiva pentru ceva (prin recompense materiale sau morale). [Pr.: co-in-] – Din cointeresat (derivat regresiv). Cf. fr. coïnteresser. DOOM
cointeresá (a ~) vb., ind. prez. 3 cointereseáză
cointeresat
COINTERESÁT, -Ă, cointeresați, -te, adj. Care este interesat împreună cu altul (sau cu alții) într-o acțiune comună (din care are ceva de câștigat). [Pr.: co-in-] – V. cointeresa.
cointeresata
COINTERESÁT, -Ă, cointeresați, -te, adj. Care este interesat împreună cu altul (sau cu alții) într-o acțiune comună (din care are ceva de câștigat). [Pr.: co-in-] – V. cointeresa.
cointeresate
COINTERESÁT, -Ă, cointeresați, -te, adj. Care este interesat împreună cu altul (sau cu alții) într-o acțiune comună (din care are ceva de câștigat). [Pr.: co-in-] – V. cointeresa.
cointeresatei
COINTERESÁT, -Ă, cointeresați, -te, adj. Care este interesat împreună cu altul (sau cu alții) într-o acțiune comună (din care are ceva de câștigat). [Pr.: co-in-] – V. cointeresa.
cointeresatele
COINTERESÁT, -Ă, cointeresați, -te, adj. Care este interesat împreună cu altul (sau cu alții) într-o acțiune comună (din care are ceva de câștigat). [Pr.: co-in-] – V. cointeresa.
cointeresatelor
COINTERESÁT, -Ă, cointeresați, -te, adj. Care este interesat împreună cu altul (sau cu alții) într-o acțiune comună (din care are ceva de câștigat). [Pr.: co-in-] – V. cointeresa.
cointeresatul
COINTERESÁT, -Ă, cointeresați, -te, adj. Care este interesat împreună cu altul (sau cu alții) într-o acțiune comună (din care are ceva de câștigat). [Pr.: co-in-] – V. cointeresa.
cointeresatului
COINTERESÁT, -Ă, cointeresați, -te, adj. Care este interesat împreună cu altul (sau cu alții) într-o acțiune comună (din care are ceva de câștigat). [Pr.: co-in-] – V. cointeresa.
cointeresau
COINTERESÁ, cointeresez, vb. I. Tranz. A face ca cineva să fie interesat într-o acțiune comună împreună cu altul (sau cu alții); a suscita interesul cuiva pentru ceva (prin recompense materiale sau morale). [Pr.: co-in-] – Din cointeresat (derivat regresiv). Cf. fr. coïnteresser. DOOM
cointeresá (a ~) vb., ind. prez. 3 cointereseáză
cointeresași
COINTERESÁ, cointeresez, vb. I. Tranz. A face ca cineva să fie interesat într-o acțiune comună împreună cu altul (sau cu alții); a suscita interesul cuiva pentru ceva (prin recompense materiale sau morale). [Pr.: co-in-] – Din cointeresat (derivat regresiv). Cf. fr. coïnteresser. DOOM
cointeresá (a ~) vb., ind. prez. 3 cointereseáză
cointeresați
COINTERESÁ, cointeresez, vb. I. Tranz. A face ca cineva să fie interesat într-o acțiune comună împreună cu altul (sau cu alții); a suscita interesul cuiva pentru ceva (prin recompense materiale sau morale). [Pr.: co-in-] – Din cointeresat (derivat regresiv). Cf. fr. coïnteresser. DOOM
cointeresá (a ~) vb., ind. prez. 3 cointereseáză
cointeresați
COINTERESÁT, -Ă, cointeresați, -te, adj. Care este interesat împreună cu altul (sau cu alții) într-o acțiune comună (din care are ceva de câștigat). [Pr.: co-in-] – V. cointeresa.
cointeresații
COINTERESÁT, -Ă, cointeresați, -te, adj. Care este interesat împreună cu altul (sau cu alții) într-o acțiune comună (din care are ceva de câștigat). [Pr.: co-in-] – V. cointeresa.
cointeresaților
COINTERESÁT, -Ă, cointeresați, -te, adj. Care este interesat împreună cu altul (sau cu alții) într-o acțiune comună (din care are ceva de câștigat). [Pr.: co-in-] – V. cointeresa.
cointeresează
COINTERESÁ, cointeresez, vb. I. Tranz. A face ca cineva să fie interesat într-o acțiune comună împreună cu altul (sau cu alții); a suscita interesul cuiva pentru ceva (prin recompense materiale sau morale). [Pr.: co-in-] – Din cointeresat (derivat regresiv). Cf. fr. coïnteresser. DOOM
cointeresá (a ~) vb., ind. prez. 3 cointereseáză
cointeresez
COINTERESÁ, cointeresez, vb. I. Tranz. A face ca cineva să fie interesat într-o acțiune comună împreună cu altul (sau cu alții); a suscita interesul cuiva pentru ceva (prin recompense materiale sau morale). [Pr.: co-in-] – Din cointeresat (derivat regresiv). Cf. fr. coïnteresser. DOOM
cointeresá (a ~) vb., ind. prez. 3 cointereseáză
cointereseze
COINTERESÁ, cointeresez, vb. I. Tranz. A face ca cineva să fie interesat într-o acțiune comună împreună cu altul (sau cu alții); a suscita interesul cuiva pentru ceva (prin recompense materiale sau morale). [Pr.: co-in-] – Din cointeresat (derivat regresiv). Cf. fr. coïnteresser. DOOM
cointeresá (a ~) vb., ind. prez. 3 cointereseáză
cointeresezi
COINTERESÁ, cointeresez, vb. I. Tranz. A face ca cineva să fie interesat într-o acțiune comună împreună cu altul (sau cu alții); a suscita interesul cuiva pentru ceva (prin recompense materiale sau morale). [Pr.: co-in-] – Din cointeresat (derivat regresiv). Cf. fr. coïnteresser. DOOM
cointeresá (a ~) vb., ind. prez. 3 cointereseáză
cointeresând
COINTERESÁ, cointeresez, vb. I. Tranz. A face ca cineva să fie interesat într-o acțiune comună împreună cu altul (sau cu alții); a suscita interesul cuiva pentru ceva (prin recompense materiale sau morale). [Pr.: co-in-] – Din cointeresat (derivat regresiv). Cf. fr. coïnteresser. DOOM
cointeresá (a ~) vb., ind. prez. 3 cointereseáză
cointeresînd
COINTERESÁ, cointeresez, vb. I. Tranz. A face ca cineva să fie interesat într-o acțiune comună împreună cu altul (sau cu alții); a suscita interesul cuiva pentru ceva (prin recompense materiale sau morale). [Pr.: co-in-] – Din cointeresat (derivat regresiv). Cf. fr. coïnteresser. DOOM
cointeresá (a ~) vb., ind. prez. 3 cointereseáză
cointeresări
COINTERESÁRE, cointeresări, s. f. Acțiunea de a cointeresa și rezultatul ei. [Pr.: co-in-] – V. cointeresa. DOOM
cointeresáre s. f., g.-d. art. cointeresắrii; pl. cointerersắri
cointeresării
COINTERESÁRE, cointeresări, s. f. Acțiunea de a cointeresa și rezultatul ei. [Pr.: co-in-] – V. cointeresa. DOOM
cointeresáre s. f., g.-d. art. cointeresắrii; pl. cointerersắri
cointeresările
COINTERESÁRE, cointeresări, s. f. Acțiunea de a cointeresa și rezultatul ei. [Pr.: co-in-] – V. cointeresa. DOOM
cointeresáre s. f., g.-d. art. cointeresắrii; pl. cointerersắri
cointeresărilor
COINTERESÁRE, cointeresări, s. f. Acțiunea de a cointeresa și rezultatul ei. [Pr.: co-in-] – V. cointeresa. DOOM
cointeresáre s. f., g.-d. art. cointeresắrii; pl. cointerersắri
coios
coios, coioși adj. (d. bărbați) 1. îndrăzneț, temerar. 2. care are o personalitate puternică. 3. care are o poziție socială importantă.
coiot
COIÓT, coioți, s. m. Carnivor din America de Nord, asemănător cu lupul și cu șacalul (Canis latrans). [Pr.: co-iot] – Din fr. coyote. DOOM
*coiót s. m., pl. coióți
coiotul
COIÓT, coioți, s. m. Carnivor din America de Nord, asemănător cu lupul și cu șacalul (Canis latrans). [Pr.: co-iot] – Din fr. coyote. DOOM
*coiót s. m., pl. coióți
coiotului
COIÓT, coioți, s. m. Carnivor din America de Nord, asemănător cu lupul și cu șacalul (Canis latrans). [Pr.: co-iot] – Din fr. coyote. DOOM
*coiót s. m., pl. coióți
coioți
COIÓT, coioți, s. m. Carnivor din America de Nord, asemănător cu lupul și cu șacalul (Canis latrans). [Pr.: co-iot] – Din fr. coyote. DOOM
*coiót s. m., pl. coióți
coioții
COIÓT, coioți, s. m. Carnivor din America de Nord, asemănător cu lupul și cu șacalul (Canis latrans). [Pr.: co-iot] – Din fr. coyote. DOOM
*coiót s. m., pl. coióți
coioților
COIÓT, coioți, s. m. Carnivor din America de Nord, asemănător cu lupul și cu șacalul (Canis latrans). [Pr.: co-iot] – Din fr. coyote. DOOM
*coiót s. m., pl. coióți
coir
COIR s.m. 1. Plantă textilă exotică. 2. Fibră elastică extrasă din această plantă. [Pron. coir. / < engl. coir].
coirul
COIR s.m. 1. Plantă textilă exotică. 2. Fibră elastică extrasă din această plantă. [Pron. coir. / < engl. coir].
coirului
COIR s.m. 1. Plantă textilă exotică. 2. Fibră elastică extrasă din această plantă. [Pron. coir. / < engl. coir].
coit
COÍT, coituri, s. n. Împreunare sexuală. – Din lat. coitus, fr. coït. DOOM
!coit s. n., pl. cóituri [pron. cóĭturi]
coitul
COÍT, coituri, s. n. Împreunare sexuală. – Din lat. coitus, fr. coït. DOOM
!coit s. n., pl. cóituri [pron. cóĭturi]
coitului
COÍT, coituri, s. n. Împreunare sexuală. – Din lat. coitus, fr. coït. DOOM
!coit s. n., pl. cóituri [pron. cóĭturi]
coituri
COÍT, coituri, s. n. Împreunare sexuală. – Din lat. coitus, fr. coït. DOOM
!coit s. n., pl. cóituri [pron. cóĭturi]
coiturile
COÍT, coituri, s. n. Împreunare sexuală. – Din lat. coitus, fr. coït. DOOM
!coit s. n., pl. cóituri [pron. cóĭturi]
coiturilor
COÍT, coituri, s. n. Împreunare sexuală. – Din lat. coitus, fr. coït. DOOM
!coit s. n., pl. cóituri [pron. cóĭturi]
coită
cóită (-te), s. f. – 1. Cățea. – 2. Prostituată, femeie de moravuri ușoare. Mag. kojtat „a umbla hai-hui, a vagabonda” (Pușcariu, Dacor., VIII, 117). Înainte, Pascu, Etimologii, 22, se gîndise la lat. coita.
coiul
COI, coaie, s. n. (Pop.) Testicul. – Lat. coleus. DOOM
coi (pop.) s. n., pl. coáie
coiului
COI, coaie, s. n. (Pop.) Testicul. – Lat. coleus. DOOM
coi (pop.) s. n., pl. coáie
cojea
COJÍ, cojesc, vb. IV. 1. Tranz. A curăța de coajă legume, fructe etc. 2. Refl. (Despre răni cicatrizate, despre pielea arsă de soare) A se curăța de coji; a se descuama. 3. Refl. (Despre pereți și despre tencuiala sau varul de pe ei) A se degrada (la suprafață) prin umflare, crăpare etc. din cauza condițiilor de mediu; a se coșcovi. – Din coajă. DOOM
cojí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cojésc, imperf. 3 sg. cojeá; conj. prez. 3 să cojeáscă
cojeai
COJÍ, cojesc, vb. IV. 1. Tranz. A curăța de coajă legume, fructe etc. 2. Refl. (Despre răni cicatrizate, despre pielea arsă de soare) A se curăța de coji; a se descuama. 3. Refl. (Despre pereți și despre tencuiala sau varul de pe ei) A se degrada (la suprafață) prin umflare, crăpare etc. din cauza condițiilor de mediu; a se coșcovi. – Din coajă. DOOM
cojí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cojésc, imperf. 3 sg. cojeá; conj. prez. 3 să cojeáscă
cojeala
COJEÁLĂ, cojeli, s. f. Cojire; (concr.) ceea ce se desprinde prin cojire. – Coji + suf. -eală. DOOM
cojeálă s. f., g.-d. art. cojélii; pl. cojéli
cojeam
COJÍ, cojesc, vb. IV. 1. Tranz. A curăța de coajă legume, fructe etc. 2. Refl. (Despre răni cicatrizate, despre pielea arsă de soare) A se curăța de coji; a se descuama. 3. Refl. (Despre pereți și despre tencuiala sau varul de pe ei) A se degrada (la suprafață) prin umflare, crăpare etc. din cauza condițiilor de mediu; a se coșcovi. – Din coajă. DOOM
cojí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cojésc, imperf. 3 sg. cojeá; conj. prez. 3 să cojeáscă
cojească
COJÍ, cojesc, vb. IV. 1. Tranz. A curăța de coajă legume, fructe etc. 2. Refl. (Despre răni cicatrizate, despre pielea arsă de soare) A se curăța de coji; a se descuama. 3. Refl. (Despre pereți și despre tencuiala sau varul de pe ei) A se degrada (la suprafață) prin umflare, crăpare etc. din cauza condițiilor de mediu; a se coșcovi. – Din coajă. DOOM
cojí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cojésc, imperf. 3 sg. cojeá; conj. prez. 3 să cojeáscă
cojeau
COJÍ, cojesc, vb. IV. 1. Tranz. A curăța de coajă legume, fructe etc. 2. Refl. (Despre răni cicatrizate, despre pielea arsă de soare) A se curăța de coji; a se descuama. 3. Refl. (Despre pereți și despre tencuiala sau varul de pe ei) A se degrada (la suprafață) prin umflare, crăpare etc. din cauza condițiilor de mediu; a se coșcovi. – Din coajă. DOOM
cojí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cojésc, imperf. 3 sg. cojeá; conj. prez. 3 să cojeáscă
cojeați
COJÍ, cojesc, vb. IV. 1. Tranz. A curăța de coajă legume, fructe etc. 2. Refl. (Despre răni cicatrizate, despre pielea arsă de soare) A se curăța de coji; a se descuama. 3. Refl. (Despre pereți și despre tencuiala sau varul de pe ei) A se degrada (la suprafață) prin umflare, crăpare etc. din cauza condițiilor de mediu; a se coșcovi. – Din coajă. DOOM
cojí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cojésc, imperf. 3 sg. cojeá; conj. prez. 3 să cojeáscă
cojeli
COJEÁLĂ, cojeli, s. f. Cojire; (concr.) ceea ce se desprinde prin cojire. – Coji + suf. -eală. DOOM
cojeálă s. f., g.-d. art. cojélii; pl. cojéli
cojelii
COJEÁLĂ, cojeli, s. f. Cojire; (concr.) ceea ce se desprinde prin cojire. – Coji + suf. -eală. DOOM
cojeálă s. f., g.-d. art. cojélii; pl. cojéli
cojelile
COJEÁLĂ, cojeli, s. f. Cojire; (concr.) ceea ce se desprinde prin cojire. – Coji + suf. -eală. DOOM
cojeálă s. f., g.-d. art. cojélii; pl. cojéli
cojelilor
COJEÁLĂ, cojeli, s. f. Cojire; (concr.) ceea ce se desprinde prin cojire. – Coji + suf. -eală. DOOM
cojeálă s. f., g.-d. art. cojélii; pl. cojéli
cojesc
COJÍ, cojesc, vb. IV. 1. Tranz. A curăța de coajă legume, fructe etc. 2. Refl. (Despre răni cicatrizate, despre pielea arsă de soare) A se curăța de coji; a se descuama. 3. Refl. (Despre pereți și despre tencuiala sau varul de pe ei) A se degrada (la suprafață) prin umflare, crăpare etc. din cauza condițiilor de mediu; a se coșcovi. – Din coajă. DOOM
cojí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cojésc, imperf. 3 sg. cojeá; conj. prez. 3 să cojeáscă
cojește
COJÍ, cojesc, vb. IV. 1. Tranz. A curăța de coajă legume, fructe etc. 2. Refl. (Despre răni cicatrizate, despre pielea arsă de soare) A se curăța de coji; a se descuama. 3. Refl. (Despre pereți și despre tencuiala sau varul de pe ei) A se degrada (la suprafață) prin umflare, crăpare etc. din cauza condițiilor de mediu; a se coșcovi. – Din coajă. DOOM
cojí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cojésc, imperf. 3 sg. cojeá; conj. prez. 3 să cojeáscă
cojești
COJÍ, cojesc, vb. IV. 1. Tranz. A curăța de coajă legume, fructe etc. 2. Refl. (Despre răni cicatrizate, despre pielea arsă de soare) A se curăța de coji; a se descuama. 3. Refl. (Despre pereți și despre tencuiala sau varul de pe ei) A se degrada (la suprafață) prin umflare, crăpare etc. din cauza condițiilor de mediu; a se coșcovi. – Din coajă. DOOM
cojí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cojésc, imperf. 3 sg. cojeá; conj. prez. 3 să cojeáscă
coji
COÁJĂ, coji, s. f. 1. Țesut protector extern, format din celule mari, al rădăcinilor, tulpinilor și ramurilor unor plante (lemnoase); scoarță. ♦ Înveliș exterior al fructelor, al semințelor etc. 2. Înveliș, tare și calcaros, al oului. 3. (Înv.) Înveliș, tare și calcaros, al unor moluște sau al unor crustacee. 4. Partea exterioară, mai tare, a unor alimente coapte, fripte, dospite etc. ♦ Bucățică uscată rămasă din pâine, mămăligă etc. 5. Crusta unei răni care începe să se cicatrizeze. 6. Stratul exterior, tare și răcit, al globului pământesc. 7. Strat exterior, superficial, care acoperă un obiect, o piesă (metalică) etc. – Din sl. koža. DOOM
coájă s. f., art. coája, g.-d. art. cójii; pl. coji
coji
COJÍ, cojesc, vb. IV. 1. Tranz. A curăța de coajă legume, fructe etc. 2. Refl. (Despre răni cicatrizate, despre pielea arsă de soare) A se curăța de coji; a se descuama. 3. Refl. (Despre pereți și despre tencuiala sau varul de pe ei) A se degrada (la suprafață) prin umflare, crăpare etc. din cauza condițiilor de mediu; a se coșcovi. – Din coajă. DOOM
cojí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cojésc, imperf. 3 sg. cojeá; conj. prez. 3 să cojeáscă
cojii
COÁJĂ, coji, s. f. 1. Țesut protector extern, format din celule mari, al rădăcinilor, tulpinilor și ramurilor unor plante (lemnoase); scoarță. ♦ Înveliș exterior al fructelor, al semințelor etc. 2. Înveliș, tare și calcaros, al oului. 3. (Înv.) Înveliș, tare și calcaros, al unor moluște sau al unor crustacee. 4. Partea exterioară, mai tare, a unor alimente coapte, fripte, dospite etc. ♦ Bucățică uscată rămasă din pâine, mămăligă etc. 5. Crusta unei răni care începe să se cicatrizeze. 6. Stratul exterior, tare și răcit, al globului pământesc. 7. Strat exterior, superficial, care acoperă un obiect, o piesă (metalică) etc. – Din sl. koža. DOOM
coájă s. f., art. coája, g.-d. art. cójii; pl. coji
cojii
COJÍ, cojesc, vb. IV. 1. Tranz. A curăța de coajă legume, fructe etc. 2. Refl. (Despre răni cicatrizate, despre pielea arsă de soare) A se curăța de coji; a se descuama. 3. Refl. (Despre pereți și despre tencuiala sau varul de pe ei) A se degrada (la suprafață) prin umflare, crăpare etc. din cauza condițiilor de mediu; a se coșcovi. – Din coajă. DOOM
cojí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cojésc, imperf. 3 sg. cojeá; conj. prez. 3 să cojeáscă
cojile
COÁJĂ, coji, s. f. 1. Țesut protector extern, format din celule mari, al rădăcinilor, tulpinilor și ramurilor unor plante (lemnoase); scoarță. ♦ Înveliș exterior al fructelor, al semințelor etc. 2. Înveliș, tare și calcaros, al oului. 3. (Înv.) Înveliș, tare și calcaros, al unor moluște sau al unor crustacee. 4. Partea exterioară, mai tare, a unor alimente coapte, fripte, dospite etc. ♦ Bucățică uscată rămasă din pâine, mămăligă etc. 5. Crusta unei răni care începe să se cicatrizeze. 6. Stratul exterior, tare și răcit, al globului pământesc. 7. Strat exterior, superficial, care acoperă un obiect, o piesă (metalică) etc. – Din sl. koža. DOOM
coájă s. f., art. coája, g.-d. art. cójii; pl. coji
cojilor
COÁJĂ, coji, s. f. 1. Țesut protector extern, format din celule mari, al rădăcinilor, tulpinilor și ramurilor unor plante (lemnoase); scoarță. ♦ Înveliș exterior al fructelor, al semințelor etc. 2. Înveliș, tare și calcaros, al oului. 3. (Înv.) Înveliș, tare și calcaros, al unor moluște sau al unor crustacee. 4. Partea exterioară, mai tare, a unor alimente coapte, fripte, dospite etc. ♦ Bucățică uscată rămasă din pâine, mămăligă etc. 5. Crusta unei răni care începe să se cicatrizeze. 6. Stratul exterior, tare și răcit, al globului pământesc. 7. Strat exterior, superficial, care acoperă un obiect, o piesă (metalică) etc. – Din sl. koža. DOOM
coájă s. f., art. coája, g.-d. art. cójii; pl. coji
cojim
COJÍ, cojesc, vb. IV. 1. Tranz. A curăța de coajă legume, fructe etc. 2. Refl. (Despre răni cicatrizate, despre pielea arsă de soare) A se curăța de coji; a se descuama. 3. Refl. (Despre pereți și despre tencuiala sau varul de pe ei) A se degrada (la suprafață) prin umflare, crăpare etc. din cauza condițiilor de mediu; a se coșcovi. – Din coajă. DOOM
cojí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cojésc, imperf. 3 sg. cojeá; conj. prez. 3 să cojeáscă
cojind
COJÍ, cojesc, vb. IV. 1. Tranz. A curăța de coajă legume, fructe etc. 2. Refl. (Despre răni cicatrizate, despre pielea arsă de soare) A se curăța de coji; a se descuama. 3. Refl. (Despre pereți și despre tencuiala sau varul de pe ei) A se degrada (la suprafață) prin umflare, crăpare etc. din cauza condițiilor de mediu; a se coșcovi. – Din coajă. DOOM
cojí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cojésc, imperf. 3 sg. cojeá; conj. prez. 3 să cojeáscă
cojire
COJÍ, cojesc, vb. IV. 1. Tranz. A curăța de coajă legume, fructe etc. 2. Refl. (Despre răni cicatrizate, despre pielea arsă de soare) A se curăța de coji; a se descuama. 3. Refl. (Despre pereți și despre tencuiala sau varul de pe ei) A se degrada (la suprafață) prin umflare, crăpare etc. din cauza condițiilor de mediu; a se coșcovi. – Din coajă. DOOM
cojí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cojésc, imperf. 3 sg. cojeá; conj. prez. 3 să cojeáscă
cojire
COJÍRE, cojiri, s. f. Acțiunea de a (se) coji; cojeală. – V. coji. DOOM
cojíre s. f., g.-d. art. cojírii; pl. cojíri
cojirea
COJÍRE, cojiri, s. f. Acțiunea de a (se) coji; cojeală. – V. coji. DOOM
cojíre s. f., g.-d. art. cojírii; pl. cojíri
cojiri
COJÍRE, cojiri, s. f. Acțiunea de a (se) coji; cojeală. – V. coji. DOOM
cojíre s. f., g.-d. art. cojírii; pl. cojíri
cojirii
COJÍRE, cojiri, s. f. Acțiunea de a (se) coji; cojeală. – V. coji. DOOM
cojíre s. f., g.-d. art. cojírii; pl. cojíri
cojirile
COJÍRE, cojiri, s. f. Acțiunea de a (se) coji; cojeală. – V. coji. DOOM
cojíre s. f., g.-d. art. cojírii; pl. cojíri
cojirilor
COJÍRE, cojiri, s. f. Acțiunea de a (se) coji; cojeală. – V. coji. DOOM
cojíre s. f., g.-d. art. cojírii; pl. cojíri
cojiră
COJÍ, cojesc, vb. IV. 1. Tranz. A curăța de coajă legume, fructe etc. 2. Refl. (Despre răni cicatrizate, despre pielea arsă de soare) A se curăța de coji; a se descuama. 3. Refl. (Despre pereți și despre tencuiala sau varul de pe ei) A se degrada (la suprafață) prin umflare, crăpare etc. din cauza condițiilor de mediu; a se coșcovi. – Din coajă. DOOM
cojí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cojésc, imperf. 3 sg. cojeá; conj. prez. 3 să cojeáscă
cojirăm
COJÍ, cojesc, vb. IV. 1. Tranz. A curăța de coajă legume, fructe etc. 2. Refl. (Despre răni cicatrizate, despre pielea arsă de soare) A se curăța de coji; a se descuama. 3. Refl. (Despre pereți și despre tencuiala sau varul de pe ei) A se degrada (la suprafață) prin umflare, crăpare etc. din cauza condițiilor de mediu; a se coșcovi. – Din coajă. DOOM
cojí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cojésc, imperf. 3 sg. cojeá; conj. prez. 3 să cojeáscă
cojirăți
COJÍ, cojesc, vb. IV. 1. Tranz. A curăța de coajă legume, fructe etc. 2. Refl. (Despre răni cicatrizate, despre pielea arsă de soare) A se curăța de coji; a se descuama. 3. Refl. (Despre pereți și despre tencuiala sau varul de pe ei) A se degrada (la suprafață) prin umflare, crăpare etc. din cauza condițiilor de mediu; a se coșcovi. – Din coajă. DOOM
cojí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cojésc, imperf. 3 sg. cojeá; conj. prez. 3 să cojeáscă
cojise
COJÍ, cojesc, vb. IV. 1. Tranz. A curăța de coajă legume, fructe etc. 2. Refl. (Despre răni cicatrizate, despre pielea arsă de soare) A se curăța de coji; a se descuama. 3. Refl. (Despre pereți și despre tencuiala sau varul de pe ei) A se degrada (la suprafață) prin umflare, crăpare etc. din cauza condițiilor de mediu; a se coșcovi. – Din coajă. DOOM
cojí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cojésc, imperf. 3 sg. cojeá; conj. prez. 3 să cojeáscă
cojisem
COJÍ, cojesc, vb. IV. 1. Tranz. A curăța de coajă legume, fructe etc. 2. Refl. (Despre răni cicatrizate, despre pielea arsă de soare) A se curăța de coji; a se descuama. 3. Refl. (Despre pereți și despre tencuiala sau varul de pe ei) A se degrada (la suprafață) prin umflare, crăpare etc. din cauza condițiilor de mediu; a se coșcovi. – Din coajă. DOOM
cojí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cojésc, imperf. 3 sg. cojeá; conj. prez. 3 să cojeáscă
cojiseră
COJÍ, cojesc, vb. IV. 1. Tranz. A curăța de coajă legume, fructe etc. 2. Refl. (Despre răni cicatrizate, despre pielea arsă de soare) A se curăța de coji; a se descuama. 3. Refl. (Despre pereți și despre tencuiala sau varul de pe ei) A se degrada (la suprafață) prin umflare, crăpare etc. din cauza condițiilor de mediu; a se coșcovi. – Din coajă. DOOM
cojí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cojésc, imperf. 3 sg. cojeá; conj. prez. 3 să cojeáscă
cojiserăm
COJÍ, cojesc, vb. IV. 1. Tranz. A curăța de coajă legume, fructe etc. 2. Refl. (Despre răni cicatrizate, despre pielea arsă de soare) A se curăța de coji; a se descuama. 3. Refl. (Despre pereți și despre tencuiala sau varul de pe ei) A se degrada (la suprafață) prin umflare, crăpare etc. din cauza condițiilor de mediu; a se coșcovi. – Din coajă. DOOM
cojí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cojésc, imperf. 3 sg. cojeá; conj. prez. 3 să cojeáscă
cojiserăți
COJÍ, cojesc, vb. IV. 1. Tranz. A curăța de coajă legume, fructe etc. 2. Refl. (Despre răni cicatrizate, despre pielea arsă de soare) A se curăța de coji; a se descuama. 3. Refl. (Despre pereți și despre tencuiala sau varul de pe ei) A se degrada (la suprafață) prin umflare, crăpare etc. din cauza condițiilor de mediu; a se coșcovi. – Din coajă. DOOM
cojí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cojésc, imperf. 3 sg. cojeá; conj. prez. 3 să cojeáscă
cojiseși
COJÍ, cojesc, vb. IV. 1. Tranz. A curăța de coajă legume, fructe etc. 2. Refl. (Despre răni cicatrizate, despre pielea arsă de soare) A se curăța de coji; a se descuama. 3. Refl. (Despre pereți și despre tencuiala sau varul de pe ei) A se degrada (la suprafață) prin umflare, crăpare etc. din cauza condițiilor de mediu; a se coșcovi. – Din coajă. DOOM
cojí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cojésc, imperf. 3 sg. cojeá; conj. prez. 3 să cojeáscă
cojiseți
COJÍ, cojesc, vb. IV. 1. Tranz. A curăța de coajă legume, fructe etc. 2. Refl. (Despre răni cicatrizate, despre pielea arsă de soare) A se curăța de coji; a se descuama. 3. Refl. (Despre pereți și despre tencuiala sau varul de pe ei) A se degrada (la suprafață) prin umflare, crăpare etc. din cauza condițiilor de mediu; a se coșcovi. – Din coajă. DOOM
cojí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cojésc, imperf. 3 sg. cojeá; conj. prez. 3 să cojeáscă
cojit
COJÍ, cojesc, vb. IV. 1. Tranz. A curăța de coajă legume, fructe etc. 2. Refl. (Despre răni cicatrizate, despre pielea arsă de soare) A se curăța de coji; a se descuama. 3. Refl. (Despre pereți și despre tencuiala sau varul de pe ei) A se degrada (la suprafață) prin umflare, crăpare etc. din cauza condițiilor de mediu; a se coșcovi. – Din coajă. DOOM
cojí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cojésc, imperf. 3 sg. cojeá; conj. prez. 3 să cojeáscă
cojit
COJÍT, -Ă, cojiți, -te, adj. 1. (Despre legume, fructe etc.) Care a fost curățat de coajă. 2. (Despre piele) De pe care s-au luat sau au căzut coji; descuamat. 3. (Despre pereți și despre varul sau tencuiala de pe pereți) Degradat (la suprafață) prin umflare, crăpare etc. din cauza condițiilor de mediu; coșcovit, scorojit. – V. coji.
cojita
COJÍT, -Ă, cojiți, -te, adj. 1. (Despre legume, fructe etc.) Care a fost curățat de coajă. 2. (Despre piele) De pe care s-au luat sau au căzut coji; descuamat. 3. (Despre pereți și despre varul sau tencuiala de pe pereți) Degradat (la suprafață) prin umflare, crăpare etc. din cauza condițiilor de mediu; coșcovit, scorojit. – V. coji.
cojite
COJÍT, -Ă, cojiți, -te, adj. 1. (Despre legume, fructe etc.) Care a fost curățat de coajă. 2. (Despre piele) De pe care s-au luat sau au căzut coji; descuamat. 3. (Despre pereți și despre varul sau tencuiala de pe pereți) Degradat (la suprafață) prin umflare, crăpare etc. din cauza condițiilor de mediu; coșcovit, scorojit. – V. coji.
cojitei
COJÍT, -Ă, cojiți, -te, adj. 1. (Despre legume, fructe etc.) Care a fost curățat de coajă. 2. (Despre piele) De pe care s-au luat sau au căzut coji; descuamat. 3. (Despre pereți și despre varul sau tencuiala de pe pereți) Degradat (la suprafață) prin umflare, crăpare etc. din cauza condițiilor de mediu; coșcovit, scorojit. – V. coji.
cojitele
COJÍT, -Ă, cojiți, -te, adj. 1. (Despre legume, fructe etc.) Care a fost curățat de coajă. 2. (Despre piele) De pe care s-au luat sau au căzut coji; descuamat. 3. (Despre pereți și despre varul sau tencuiala de pe pereți) Degradat (la suprafață) prin umflare, crăpare etc. din cauza condițiilor de mediu; coșcovit, scorojit. – V. coji.
cojitelor
COJÍT, -Ă, cojiți, -te, adj. 1. (Despre legume, fructe etc.) Care a fost curățat de coajă. 2. (Despre piele) De pe care s-au luat sau au căzut coji; descuamat. 3. (Despre pereți și despre varul sau tencuiala de pe pereți) Degradat (la suprafață) prin umflare, crăpare etc. din cauza condițiilor de mediu; coșcovit, scorojit. – V. coji.
cojitoare
COJITÓR, cojitoare, s. n. Instrument sau mașină cu care se execută descojirea trunchiurilor de arbori. – Coji + suf. -tor. DOOM
cojitór s. n., pl. cojitoáre
cojitoarele
COJITÓR, cojitoare, s. n. Instrument sau mașină cu care se execută descojirea trunchiurilor de arbori. – Coji + suf. -tor. DOOM
cojitór s. n., pl. cojitoáre
cojitoarelor
COJITÓR, cojitoare, s. n. Instrument sau mașină cu care se execută descojirea trunchiurilor de arbori. – Coji + suf. -tor. DOOM
cojitór s. n., pl. cojitoáre
cojitor
COJITÓR, cojitoare, s. n. Instrument sau mașină cu care se execută descojirea trunchiurilor de arbori. – Coji + suf. -tor. DOOM
cojitór s. n., pl. cojitoáre
cojitorul
COJITÓR, cojitoare, s. n. Instrument sau mașină cu care se execută descojirea trunchiurilor de arbori. – Coji + suf. -tor. DOOM
cojitór s. n., pl. cojitoáre
cojitorului
COJITÓR, cojitoare, s. n. Instrument sau mașină cu care se execută descojirea trunchiurilor de arbori. – Coji + suf. -tor. DOOM
cojitór s. n., pl. cojitoáre
cojitul
COJÍT, -Ă, cojiți, -te, adj. 1. (Despre legume, fructe etc.) Care a fost curățat de coajă. 2. (Despre piele) De pe care s-au luat sau au căzut coji; descuamat. 3. (Despre pereți și despre varul sau tencuiala de pe pereți) Degradat (la suprafață) prin umflare, crăpare etc. din cauza condițiilor de mediu; coșcovit, scorojit. – V. coji.
cojitului
COJÍT, -Ă, cojiți, -te, adj. 1. (Despre legume, fructe etc.) Care a fost curățat de coajă. 2. (Despre piele) De pe care s-au luat sau au căzut coji; descuamat. 3. (Despre pereți și despre varul sau tencuiala de pe pereți) Degradat (la suprafață) prin umflare, crăpare etc. din cauza condițiilor de mediu; coșcovit, scorojit. – V. coji.
cojiși
COJÍ, cojesc, vb. IV. 1. Tranz. A curăța de coajă legume, fructe etc. 2. Refl. (Despre răni cicatrizate, despre pielea arsă de soare) A se curăța de coji; a se descuama. 3. Refl. (Despre pereți și despre tencuiala sau varul de pe ei) A se degrada (la suprafață) prin umflare, crăpare etc. din cauza condițiilor de mediu; a se coșcovi. – Din coajă. DOOM
cojí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cojésc, imperf. 3 sg. cojeá; conj. prez. 3 să cojeáscă
cojița
COJÍȚĂ, cojițe, s. f. Diminutiv al lui coajă. – Coajă + suf. -iță. DOOM
cojíță s. f., g.-d. art. cojíței; pl. cojíțe
cojițe
COJÍȚĂ, cojițe, s. f. Diminutiv al lui coajă. – Coajă + suf. -iță. DOOM
cojíță s. f., g.-d. art. cojíței; pl. cojíțe
cojiței
COJÍȚĂ, cojițe, s. f. Diminutiv al lui coajă. – Coajă + suf. -iță. DOOM
cojíță s. f., g.-d. art. cojíței; pl. cojíțe
cojițele
COJÍȚĂ, cojițe, s. f. Diminutiv al lui coajă. – Coajă + suf. -iță. DOOM
cojíță s. f., g.-d. art. cojíței; pl. cojíțe
cojițelor
COJÍȚĂ, cojițe, s. f. Diminutiv al lui coajă. – Coajă + suf. -iță. DOOM
cojíță s. f., g.-d. art. cojíței; pl. cojíțe
cojiți
COJÍ, cojesc, vb. IV. 1. Tranz. A curăța de coajă legume, fructe etc. 2. Refl. (Despre răni cicatrizate, despre pielea arsă de soare) A se curăța de coji; a se descuama. 3. Refl. (Despre pereți și despre tencuiala sau varul de pe ei) A se degrada (la suprafață) prin umflare, crăpare etc. din cauza condițiilor de mediu; a se coșcovi. – Din coajă. DOOM
cojí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cojésc, imperf. 3 sg. cojeá; conj. prez. 3 să cojeáscă
cojiți
COJÍT, -Ă, cojiți, -te, adj. 1. (Despre legume, fructe etc.) Care a fost curățat de coajă. 2. (Despre piele) De pe care s-au luat sau au căzut coji; descuamat. 3. (Despre pereți și despre varul sau tencuiala de pe pereți) Degradat (la suprafață) prin umflare, crăpare etc. din cauza condițiilor de mediu; coșcovit, scorojit. – V. coji.
cojiții
COJÍT, -Ă, cojiți, -te, adj. 1. (Despre legume, fructe etc.) Care a fost curățat de coajă. 2. (Despre piele) De pe care s-au luat sau au căzut coji; descuamat. 3. (Despre pereți și despre varul sau tencuiala de pe pereți) Degradat (la suprafață) prin umflare, crăpare etc. din cauza condițiilor de mediu; coșcovit, scorojit. – V. coji.
cojiților
COJÍT, -Ă, cojiți, -te, adj. 1. (Despre legume, fructe etc.) Care a fost curățat de coajă. 2. (Despre piele) De pe care s-au luat sau au căzut coji; descuamat. 3. (Despre pereți și despre varul sau tencuiala de pe pereți) Degradat (la suprafață) prin umflare, crăpare etc. din cauza condițiilor de mediu; coșcovit, scorojit. – V. coji.
cojoace
COJÓC, cojoace, s. n. 1. Obiect de îmbrăcăminte confecționat din piele de oaie prelucrată cu mițe cu tot, care se poartă mai ales la țară ca palton (cu blana înăuntru). ◊ Expr. Iarnă cu șapte cojoace = iarnă foarte grea. A scutura (cuiva) cojocul sau a i se face (cuiva) pielea cojoc = a bate sau a fi bătut (zdravăn). A nu mai întreba (pe cineva) de ce-i e cojocul = a lua (pe cineva) repede, a nu-l mai lăsa să se gândească. A-și teme (sau a-și păzi) cocojul = a fi precaut, a evita cu prudență riscurile. 2. Pătură de bumbac bine presată, obținută în filaturile de bumbac. [Var.: (reg.) cojoácă s. f.] – Din sl. kožuhŭ. DOOM
cojóc s. n., pl. cojoáce
cojoacele
COJÓC, cojoace, s. n. 1. Obiect de îmbrăcăminte confecționat din piele de oaie prelucrată cu mițe cu tot, care se poartă mai ales la țară ca palton (cu blana înăuntru). ◊ Expr. Iarnă cu șapte cojoace = iarnă foarte grea. A scutura (cuiva) cojocul sau a i se face (cuiva) pielea cojoc = a bate sau a fi bătut (zdravăn). A nu mai întreba (pe cineva) de ce-i e cojocul = a lua (pe cineva) repede, a nu-l mai lăsa să se gândească. A-și teme (sau a-și păzi) cocojul = a fi precaut, a evita cu prudență riscurile. 2. Pătură de bumbac bine presată, obținută în filaturile de bumbac. [Var.: (reg.) cojoácă s. f.] – Din sl. kožuhŭ. DOOM
cojóc s. n., pl. cojoáce
cojoacelor
COJÓC, cojoace, s. n. 1. Obiect de îmbrăcăminte confecționat din piele de oaie prelucrată cu mițe cu tot, care se poartă mai ales la țară ca palton (cu blana înăuntru). ◊ Expr. Iarnă cu șapte cojoace = iarnă foarte grea. A scutura (cuiva) cojocul sau a i se face (cuiva) pielea cojoc = a bate sau a fi bătut (zdravăn). A nu mai întreba (pe cineva) de ce-i e cojocul = a lua (pe cineva) repede, a nu-l mai lăsa să se gândească. A-și teme (sau a-și păzi) cocojul = a fi precaut, a evita cu prudență riscurile. 2. Pătură de bumbac bine presată, obținută în filaturile de bumbac. [Var.: (reg.) cojoácă s. f.] – Din sl. kožuhŭ. DOOM
cojóc s. n., pl. cojoáce
cojoacă
COJÓC, cojoace, s. n. 1. Obiect de îmbrăcăminte confecționat din piele de oaie prelucrată cu mițe cu tot, care se poartă mai ales la țară ca palton (cu blana înăuntru). ◊ Expr. Iarnă cu șapte cojoace = iarnă foarte grea. A scutura (cuiva) cojocul sau a i se face (cuiva) pielea cojoc = a bate sau a fi bătut (zdravăn). A nu mai întreba (pe cineva) de ce-i e cojocul = a lua (pe cineva) repede, a nu-l mai lăsa să se gândească. A-și teme (sau a-și păzi) cocojul = a fi precaut, a evita cu prudență riscurile. 2. Pătură de bumbac bine presată, obținută în filaturile de bumbac. [Var.: (reg.) cojoácă s. f.] – Din sl. kožuhŭ. DOOM
cojóc s. n., pl. cojoáce
cojoaica
COJOÁICĂ, cojoaice, s. f. (Ornit.; reg.) Scorțărel. – Coajă + suf. -oaică. DOOM
cojoáică (reg.) s. f., g.-d. art. cojoáicei; pl. cojoáice
cojoaice
COJOÁICĂ, cojoaice, s. f. (Ornit.; reg.) Scorțărel. – Coajă + suf. -oaică. DOOM
cojoáică (reg.) s. f., g.-d. art. cojoáicei; pl. cojoáice
cojoaicei
COJOÁICĂ, cojoaice, s. f. (Ornit.; reg.) Scorțărel. – Coajă + suf. -oaică. DOOM
cojoáică (reg.) s. f., g.-d. art. cojoáicei; pl. cojoáice
cojoaicele
COJOÁICĂ, cojoaice, s. f. (Ornit.; reg.) Scorțărel. – Coajă + suf. -oaică. DOOM
cojoáică (reg.) s. f., g.-d. art. cojoáicei; pl. cojoáice
cojoaicelor
COJOÁICĂ, cojoaice, s. f. (Ornit.; reg.) Scorțărel. – Coajă + suf. -oaică. DOOM
cojoáică (reg.) s. f., g.-d. art. cojoáicei; pl. cojoáice
cojoc
COJÓC, cojoace, s. n. 1. Obiect de îmbrăcăminte confecționat din piele de oaie prelucrată cu mițe cu tot, care se poartă mai ales la țară ca palton (cu blana înăuntru). ◊ Expr. Iarnă cu șapte cojoace = iarnă foarte grea. A scutura (cuiva) cojocul sau a i se face (cuiva) pielea cojoc = a bate sau a fi bătut (zdravăn). A nu mai întreba (pe cineva) de ce-i e cojocul = a lua (pe cineva) repede, a nu-l mai lăsa să se gândească. A-și teme (sau a-și păzi) cocojul = a fi precaut, a evita cu prudență riscurile. 2. Pătură de bumbac bine presată, obținută în filaturile de bumbac. [Var.: (reg.) cojoácă s. f.] – Din sl. kožuhŭ. DOOM
cojóc s. n., pl. cojoáce
cojocar
COJOCÁR, cojocari, s. m. Bărbat care lucrează sau vinde cojoace, căciuli etc. – Cojoc + suf. -ar. DOOM
cojocár s. m., pl. cojocári
cojocari
COJOCÁR, cojocari, s. m. Bărbat care lucrează sau vinde cojoace, căciuli etc. – Cojoc + suf. -ar. DOOM
cojocár s. m., pl. cojocári
cojocarii
COJOCÁR, cojocari, s. m. Bărbat care lucrează sau vinde cojoace, căciuli etc. – Cojoc + suf. -ar. DOOM
cojocár s. m., pl. cojocári
cojocarilor
COJOCÁR, cojocari, s. m. Bărbat care lucrează sau vinde cojoace, căciuli etc. – Cojoc + suf. -ar. DOOM
cojocár s. m., pl. cojocári
cojocarul
COJOCÁR, cojocari, s. m. Bărbat care lucrează sau vinde cojoace, căciuli etc. – Cojoc + suf. -ar. DOOM
cojocár s. m., pl. cojocári
cojocarului
COJOCÁR, cojocari, s. m. Bărbat care lucrează sau vinde cojoace, căciuli etc. – Cojoc + suf. -ar. DOOM
cojocár s. m., pl. cojocári
cojocel
COJOCÉL, cojocele, s. n. Diminutiv al lui cojoc; cojoc (1) scurt, fără mâneci; pieptar, bundiță. – Cojoc + suf. -el. DOOM
cojocél s. n., pl. cojocéle
cojocele
COJOCÉL, cojocele, s. n. Diminutiv al lui cojoc; cojoc (1) scurt, fără mâneci; pieptar, bundiță. – Cojoc + suf. -el. DOOM
cojocél s. n., pl. cojocéle
cojocelele
COJOCÉL, cojocele, s. n. Diminutiv al lui cojoc; cojoc (1) scurt, fără mâneci; pieptar, bundiță. – Cojoc + suf. -el. DOOM
cojocél s. n., pl. cojocéle
cojocelelor
COJOCÉL, cojocele, s. n. Diminutiv al lui cojoc; cojoc (1) scurt, fără mâneci; pieptar, bundiță. – Cojoc + suf. -el. DOOM
cojocél s. n., pl. cojocéle
cojocelul
COJOCÉL, cojocele, s. n. Diminutiv al lui cojoc; cojoc (1) scurt, fără mâneci; pieptar, bundiță. – Cojoc + suf. -el. DOOM
cojocél s. n., pl. cojocéle
cojocelului
COJOCÉL, cojocele, s. n. Diminutiv al lui cojoc; cojoc (1) scurt, fără mâneci; pieptar, bundiță. – Cojoc + suf. -el. DOOM
cojocél s. n., pl. cojocéle
cojocul
COJÓC, cojoace, s. n. 1. Obiect de îmbrăcăminte confecționat din piele de oaie prelucrată cu mițe cu tot, care se poartă mai ales la țară ca palton (cu blana înăuntru). ◊ Expr. Iarnă cu șapte cojoace = iarnă foarte grea. A scutura (cuiva) cojocul sau a i se face (cuiva) pielea cojoc = a bate sau a fi bătut (zdravăn). A nu mai întreba (pe cineva) de ce-i e cojocul = a lua (pe cineva) repede, a nu-l mai lăsa să se gândească. A-și teme (sau a-și păzi) cocojul = a fi precaut, a evita cu prudență riscurile. 2. Pătură de bumbac bine presată, obținută în filaturile de bumbac. [Var.: (reg.) cojoácă s. f.] – Din sl. kožuhŭ. DOOM
cojóc s. n., pl. cojoáce
cojocului
COJÓC, cojoace, s. n. 1. Obiect de îmbrăcăminte confecționat din piele de oaie prelucrată cu mițe cu tot, care se poartă mai ales la țară ca palton (cu blana înăuntru). ◊ Expr. Iarnă cu șapte cojoace = iarnă foarte grea. A scutura (cuiva) cojocul sau a i se face (cuiva) pielea cojoc = a bate sau a fi bătut (zdravăn). A nu mai întreba (pe cineva) de ce-i e cojocul = a lua (pe cineva) repede, a nu-l mai lăsa să se gândească. A-și teme (sau a-și păzi) cocojul = a fi precaut, a evita cu prudență riscurile. 2. Pătură de bumbac bine presată, obținută în filaturile de bumbac. [Var.: (reg.) cojoácă s. f.] – Din sl. kožuhŭ. DOOM
cojóc s. n., pl. cojoáce
cojocăreasa
COJOCĂREÁSĂ, cojocărese, s. f. 1. Femeie care lucrează sau vinde cojoace, căciuli etc. 2. Nevastă de cojocar. – Cojocar + suf. -easă. DOOM
cojocăreásă s. f., g.-d. art. cojocărései; pl. cojocărése
cojocăreasca
COJOCĂRÉSC, -EÁSCĂ, cojocărești, adj. Care aparține cojocarului sau cojocăriei, privitor la cojocar sau la cojocărie. – Cojocar + suf. -esc. DOOM
cojocărésc (rar) adj. m., f. cojocăreáscă; pl. m. și f. cojocăréști
cojocăresc
COJOCĂRÉSC, -EÁSCĂ, cojocărești, adj. Care aparține cojocarului sau cojocăriei, privitor la cojocar sau la cojocărie. – Cojocar + suf. -esc. DOOM
cojocărésc (rar) adj. m., f. cojocăreáscă; pl. m. și f. cojocăréști
cojocărescul
COJOCĂRÉSC, -EÁSCĂ, cojocărești, adj. Care aparține cojocarului sau cojocăriei, privitor la cojocar sau la cojocărie. – Cojocar + suf. -esc. DOOM
cojocărésc (rar) adj. m., f. cojocăreáscă; pl. m. și f. cojocăréști
cojocărescului
COJOCĂRÉSC, -EÁSCĂ, cojocărești, adj. Care aparține cojocarului sau cojocăriei, privitor la cojocar sau la cojocărie. – Cojocar + suf. -esc. DOOM
cojocărésc (rar) adj. m., f. cojocăreáscă; pl. m. și f. cojocăréști
cojocărese
COJOCĂREÁSĂ, cojocărese, s. f. 1. Femeie care lucrează sau vinde cojoace, căciuli etc. 2. Nevastă de cojocar. – Cojocar + suf. -easă. DOOM
cojocăreásă s. f., g.-d. art. cojocărései; pl. cojocărése
cojocăresei
COJOCĂREÁSĂ, cojocărese, s. f. 1. Femeie care lucrează sau vinde cojoace, căciuli etc. 2. Nevastă de cojocar. – Cojocar + suf. -easă. DOOM
cojocăreásă s. f., g.-d. art. cojocărései; pl. cojocărése
cojocăresele
COJOCĂREÁSĂ, cojocărese, s. f. 1. Femeie care lucrează sau vinde cojoace, căciuli etc. 2. Nevastă de cojocar. – Cojocar + suf. -easă. DOOM
cojocăreásă s. f., g.-d. art. cojocărései; pl. cojocărése
cojocăreselor
COJOCĂREÁSĂ, cojocărese, s. f. 1. Femeie care lucrează sau vinde cojoace, căciuli etc. 2. Nevastă de cojocar. – Cojocar + suf. -easă. DOOM
cojocăreásă s. f., g.-d. art. cojocărései; pl. cojocărése
cojocărești
COJOCĂRÉSC, -EÁSCĂ, cojocărești, adj. Care aparține cojocarului sau cojocăriei, privitor la cojocar sau la cojocărie. – Cojocar + suf. -esc. DOOM
cojocărésc (rar) adj. m., f. cojocăreáscă; pl. m. și f. cojocăréști
cojocăreștii
COJOCĂRÉSC, -EÁSCĂ, cojocărești, adj. Care aparține cojocarului sau cojocăriei, privitor la cojocar sau la cojocărie. – Cojocar + suf. -esc. DOOM
cojocărésc (rar) adj. m., f. cojocăreáscă; pl. m. și f. cojocăréști
cojocăreștile
COJOCĂRÉSC, -EÁSCĂ, cojocărești, adj. Care aparține cojocarului sau cojocăriei, privitor la cojocar sau la cojocărie. – Cojocar + suf. -esc. DOOM
cojocărésc (rar) adj. m., f. cojocăreáscă; pl. m. și f. cojocăréști
cojocăreștilor
COJOCĂRÉSC, -EÁSCĂ, cojocărești, adj. Care aparține cojocarului sau cojocăriei, privitor la cojocar sau la cojocărie. – Cojocar + suf. -esc. DOOM
cojocărésc (rar) adj. m., f. cojocăreáscă; pl. m. și f. cojocăréști
cojocăria
COJOCĂRIE2, cojocării, s. f. Atelier în care se confecționează sau se vând cojoace, căciuli etc. – Cojoc + suf. -ărie. DOOM
cojocăríe s. f., art. cojocăría, g.-d. art. cojocăríei; (ateliere) pl. cojocăríi, art. cojocăríile
cojocărie
COJOCĂRIE2, cojocării, s. f. Atelier în care se confecționează sau se vând cojoace, căciuli etc. – Cojoc + suf. -ărie. DOOM
cojocăríe s. f., art. cojocăría, g.-d. art. cojocăríei; (ateliere) pl. cojocăríi, art. cojocăríile
cojocăriei
COJOCĂRIE2, cojocării, s. f. Atelier în care se confecționează sau se vând cojoace, căciuli etc. – Cojoc + suf. -ărie. DOOM
cojocăríe s. f., art. cojocăría, g.-d. art. cojocăríei; (ateliere) pl. cojocăríi, art. cojocăríile
cojocării
COJOCĂRIE2, cojocării, s. f. Atelier în care se confecționează sau se vând cojoace, căciuli etc. – Cojoc + suf. -ărie. DOOM
cojocăríe s. f., art. cojocăría, g.-d. art. cojocăríei; (ateliere) pl. cojocăríi, art. cojocăríile
cojocăriile
COJOCĂRIE2, cojocării, s. f. Atelier în care se confecționează sau se vând cojoace, căciuli etc. – Cojoc + suf. -ărie. DOOM
cojocăríe s. f., art. cojocăría, g.-d. art. cojocăríei; (ateliere) pl. cojocăríi, art. cojocăríile
cojocăriilor
COJOCĂRIE2, cojocării, s. f. Atelier în care se confecționează sau se vând cojoace, căciuli etc. – Cojoc + suf. -ărie. DOOM
cojocăríe s. f., art. cojocăría, g.-d. art. cojocăríei; (ateliere) pl. cojocăríi, art. cojocăríile
col
COL, coluri, s. n. (Anat.) Parte mai îngustă, mai strâmtă a unui organ sau a unui os. – Din fr. col. DOOM
col s. n., pl. cóluri
col
-COL Element secund de compunere savantă, cu semnificația „(referitor la) cultură, cultivare”, „care locuiește”, „locuitor”. [< fr. -cole, it. -colo].
cola
CÓLA1, cola, s. m. Arbore exotic, înalt de 10-15 m, cu fructe albe sau roșii de mărimea unei nuci, care conțin alcaloizi stimulanți (Cola nitida). – Din fr. cola, kola. DOOM
cóla1 (arbore) s. m., pl. cóla
cola
CÓLA2, cola, s. f. Coca-cola. – Din engl., fr. cola. DOOM
*cóla2 (coca-cola) s. f., g.-d. art. cólei; pl. cóla
cola
COLÁ3, colez, vb. I. Tranz. și refl. 1. Tranz. și refl. A (se) combina, a (se) asorta. 2. Refl. A trăi în concubinaj. 3. Refl. (Despre îmbrăcăminte) A se lipi de corp. – Din fr. coller. DOOM
colá3 (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 coleáză
colaba
COLABÁ vb. I. tr., refl. (Med.; despre un organ) A (se) turti. [< fr. collaber].
colabare
COLABÁ vb. I. tr., refl. (Med.; despre un organ) A (se) turti. [< fr. collaber].
colabare
COLABÁRE s.f. (Med.) Acțiunea de a (se) colaba. ♦ Turtire spontană sau provocată a unui organ în scop terapeutic. [< colaba].
colabarea
COLABÁRE s.f. (Med.) Acțiunea de a (se) colaba. ♦ Turtire spontană sau provocată a unui organ în scop terapeutic. [< colaba].
colabară
COLABÁ vb. I. tr., refl. (Med.; despre un organ) A (se) turti. [< fr. collaber].
colabase
COLABÁ vb. I. tr., refl. (Med.; despre un organ) A (se) turti. [< fr. collaber].
colabaseră
COLABÁ vb. I. tr., refl. (Med.; despre un organ) A (se) turti. [< fr. collaber].
colabat
COLABÁ vb. I. tr., refl. (Med.; despre un organ) A (se) turti. [< fr. collaber].
colabat
COLABÁ vb. I. tr., refl. (Med.; despre un organ) A (se) turti. [< fr. collaber].
colabata
COLABÁ vb. I. tr., refl. (Med.; despre un organ) A (se) turti. [< fr. collaber].
colabate
COLABÁ vb. I. tr., refl. (Med.; despre un organ) A (se) turti. [< fr. collaber].
colabatei
COLABÁ vb. I. tr., refl. (Med.; despre un organ) A (se) turti. [< fr. collaber].
colabatele
COLABÁ vb. I. tr., refl. (Med.; despre un organ) A (se) turti. [< fr. collaber].
colabatelor
COLABÁ vb. I. tr., refl. (Med.; despre un organ) A (se) turti. [< fr. collaber].
colabatul
COLABÁ vb. I. tr., refl. (Med.; despre un organ) A (se) turti. [< fr. collaber].
colabatului
COLABÁ vb. I. tr., refl. (Med.; despre un organ) A (se) turti. [< fr. collaber].
colabau
COLABÁ vb. I. tr., refl. (Med.; despre un organ) A (se) turti. [< fr. collaber].
colabați
COLABÁ vb. I. tr., refl. (Med.; despre un organ) A (se) turti. [< fr. collaber].
colabații
COLABÁ vb. I. tr., refl. (Med.; despre un organ) A (se) turti. [< fr. collaber].
colabaților
COLABÁ vb. I. tr., refl. (Med.; despre un organ) A (se) turti. [< fr. collaber].
colabează
COLABÁ vb. I. tr., refl. (Med.; despre un organ) A (se) turti. [< fr. collaber].
colabeze
COLABÁ vb. I. tr., refl. (Med.; despre un organ) A (se) turti. [< fr. collaber].
colabora
COLABORÁ, colaborez, vb. I. Intranz. 1. A participa alături de alții la realizarea unei acțiuni sau a unei opere care se efectuează în comun. 2. A publica o lucrare într-un periodic sau într-o culegere. – Din fr. collaborer. DOOM
colaborá (a ~) vb., ind. prez. 3 colaboreáză
colaborai
COLABORÁ, colaborez, vb. I. Intranz. 1. A participa alături de alții la realizarea unei acțiuni sau a unei opere care se efectuează în comun. 2. A publica o lucrare într-un periodic sau într-o culegere. – Din fr. collaborer. DOOM
colaborá (a ~) vb., ind. prez. 3 colaboreáză
colaboram
COLABORÁ, colaborez, vb. I. Intranz. 1. A participa alături de alții la realizarea unei acțiuni sau a unei opere care se efectuează în comun. 2. A publica o lucrare într-un periodic sau într-o culegere. – Din fr. collaborer. DOOM
colaborá (a ~) vb., ind. prez. 3 colaboreáză
colaborare
COLABORÁ, colaborez, vb. I. Intranz. 1. A participa alături de alții la realizarea unei acțiuni sau a unei opere care se efectuează în comun. 2. A publica o lucrare într-un periodic sau într-o culegere. – Din fr. collaborer. DOOM
colaborá (a ~) vb., ind. prez. 3 colaboreáză
colaborare
COLABORÁRE, colaborări, s. f. Acțiunea de a colabora și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. În colaborare (cu...) = participând activ, printr-o contribuție efectivă, la o muncă în comun; împreună (cu...). – V. colabora. DOOM
colaboráre s. f., g.-d. art. colaborắrii; pl. colaborắri
colaborarea
COLABORÁRE, colaborări, s. f. Acțiunea de a colabora și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. În colaborare (cu...) = participând activ, printr-o contribuție efectivă, la o muncă în comun; împreună (cu...). – V. colabora. DOOM
colaboráre s. f., g.-d. art. colaborắrii; pl. colaborắri
colaborară
COLABORÁ, colaborez, vb. I. Intranz. 1. A participa alături de alții la realizarea unei acțiuni sau a unei opere care se efectuează în comun. 2. A publica o lucrare într-un periodic sau într-o culegere. – Din fr. collaborer. DOOM
colaborá (a ~) vb., ind. prez. 3 colaboreáză
colaborarăm
COLABORÁ, colaborez, vb. I. Intranz. 1. A participa alături de alții la realizarea unei acțiuni sau a unei opere care se efectuează în comun. 2. A publica o lucrare într-un periodic sau într-o culegere. – Din fr. collaborer. DOOM
colaborá (a ~) vb., ind. prez. 3 colaboreáză
colaborarăți
COLABORÁ, colaborez, vb. I. Intranz. 1. A participa alături de alții la realizarea unei acțiuni sau a unei opere care se efectuează în comun. 2. A publica o lucrare într-un periodic sau într-o culegere. – Din fr. collaborer. DOOM
colaborá (a ~) vb., ind. prez. 3 colaboreáză
colaborase
COLABORÁ, colaborez, vb. I. Intranz. 1. A participa alături de alții la realizarea unei acțiuni sau a unei opere care se efectuează în comun. 2. A publica o lucrare într-un periodic sau într-o culegere. – Din fr. collaborer. DOOM
colaborá (a ~) vb., ind. prez. 3 colaboreáză
colaborasem
COLABORÁ, colaborez, vb. I. Intranz. 1. A participa alături de alții la realizarea unei acțiuni sau a unei opere care se efectuează în comun. 2. A publica o lucrare într-un periodic sau într-o culegere. – Din fr. collaborer. DOOM
colaborá (a ~) vb., ind. prez. 3 colaboreáză
colaboraseră
COLABORÁ, colaborez, vb. I. Intranz. 1. A participa alături de alții la realizarea unei acțiuni sau a unei opere care se efectuează în comun. 2. A publica o lucrare într-un periodic sau într-o culegere. – Din fr. collaborer. DOOM
colaborá (a ~) vb., ind. prez. 3 colaboreáză
colaboraserăm
COLABORÁ, colaborez, vb. I. Intranz. 1. A participa alături de alții la realizarea unei acțiuni sau a unei opere care se efectuează în comun. 2. A publica o lucrare într-un periodic sau într-o culegere. – Din fr. collaborer. DOOM
colaborá (a ~) vb., ind. prez. 3 colaboreáză
colaboraserăți
COLABORÁ, colaborez, vb. I. Intranz. 1. A participa alături de alții la realizarea unei acțiuni sau a unei opere care se efectuează în comun. 2. A publica o lucrare într-un periodic sau într-o culegere. – Din fr. collaborer. DOOM
colaborá (a ~) vb., ind. prez. 3 colaboreáză
colaboraseși
COLABORÁ, colaborez, vb. I. Intranz. 1. A participa alături de alții la realizarea unei acțiuni sau a unei opere care se efectuează în comun. 2. A publica o lucrare într-un periodic sau într-o culegere. – Din fr. collaborer. DOOM
colaborá (a ~) vb., ind. prez. 3 colaboreáză
colaboraseți
COLABORÁ, colaborez, vb. I. Intranz. 1. A participa alături de alții la realizarea unei acțiuni sau a unei opere care se efectuează în comun. 2. A publica o lucrare într-un periodic sau într-o culegere. – Din fr. collaborer. DOOM
colaborá (a ~) vb., ind. prez. 3 colaboreáză
colaborat
COLABORÁ, colaborez, vb. I. Intranz. 1. A participa alături de alții la realizarea unei acțiuni sau a unei opere care se efectuează în comun. 2. A publica o lucrare într-un periodic sau într-o culegere. – Din fr. collaborer. DOOM
colaborá (a ~) vb., ind. prez. 3 colaboreáză
colaboratoare
COLABORATÓR, -OÁRE, colaboratori, -oare, s. m. și f. Persoană care colaborează (la o acțiune, la o lucrare, la o publicație). – Din fr. collaborateur. DOOM
colaboratór s. m., pl. colaboratóri
colaboratoarea
COLABORATÓR, -OÁRE, colaboratori, -oare, s. m. și f. Persoană care colaborează (la o acțiune, la o lucrare, la o publicație). – Din fr. collaborateur. DOOM
colaboratór s. m., pl. colaboratóri
colaboratoarei
COLABORATÓR, -OÁRE, colaboratori, -oare, s. m. și f. Persoană care colaborează (la o acțiune, la o lucrare, la o publicație). – Din fr. collaborateur. DOOM
colaboratór s. m., pl. colaboratóri
colaboratoarele
COLABORATÓR, -OÁRE, colaboratori, -oare, s. m. și f. Persoană care colaborează (la o acțiune, la o lucrare, la o publicație). – Din fr. collaborateur. DOOM
colaboratór s. m., pl. colaboratóri
colaboratoarelor
COLABORATÓR, -OÁRE, colaboratori, -oare, s. m. și f. Persoană care colaborează (la o acțiune, la o lucrare, la o publicație). – Din fr. collaborateur. DOOM
colaboratór s. m., pl. colaboratóri
colaborator
COLABORATÓR, -OÁRE, colaboratori, -oare, s. m. și f. Persoană care colaborează (la o acțiune, la o lucrare, la o publicație). – Din fr. collaborateur. DOOM
colaboratór s. m., pl. colaboratóri
colaboratori
COLABORATÓR, -OÁRE, colaboratori, -oare, s. m. și f. Persoană care colaborează (la o acțiune, la o lucrare, la o publicație). – Din fr. collaborateur. DOOM
colaboratór s. m., pl. colaboratóri
colaboratorii
COLABORATÓR, -OÁRE, colaboratori, -oare, s. m. și f. Persoană care colaborează (la o acțiune, la o lucrare, la o publicație). – Din fr. collaborateur. DOOM
colaboratór s. m., pl. colaboratóri
colaboratorilor
COLABORATÓR, -OÁRE, colaboratori, -oare, s. m. și f. Persoană care colaborează (la o acțiune, la o lucrare, la o publicație). – Din fr. collaborateur. DOOM
colaboratór s. m., pl. colaboratóri
colaboratorul
COLABORATÓR, -OÁRE, colaboratori, -oare, s. m. și f. Persoană care colaborează (la o acțiune, la o lucrare, la o publicație). – Din fr. collaborateur. DOOM
colaboratór s. m., pl. colaboratóri
colaboratorului
COLABORATÓR, -OÁRE, colaboratori, -oare, s. m. și f. Persoană care colaborează (la o acțiune, la o lucrare, la o publicație). – Din fr. collaborateur. DOOM
colaboratór s. m., pl. colaboratóri
colaborau
COLABORÁ, colaborez, vb. I. Intranz. 1. A participa alături de alții la realizarea unei acțiuni sau a unei opere care se efectuează în comun. 2. A publica o lucrare într-un periodic sau într-o culegere. – Din fr. collaborer. DOOM
colaborá (a ~) vb., ind. prez. 3 colaboreáză
colaborași
COLABORÁ, colaborez, vb. I. Intranz. 1. A participa alături de alții la realizarea unei acțiuni sau a unei opere care se efectuează în comun. 2. A publica o lucrare într-un periodic sau într-o culegere. – Din fr. collaborer. DOOM
colaborá (a ~) vb., ind. prez. 3 colaboreáză
colaborați
COLABORÁ, colaborez, vb. I. Intranz. 1. A participa alături de alții la realizarea unei acțiuni sau a unei opere care se efectuează în comun. 2. A publica o lucrare într-un periodic sau într-o culegere. – Din fr. collaborer. DOOM
colaborá (a ~) vb., ind. prez. 3 colaboreáză
colaboraționism
COLABORAȚIONÍSM s. n. Atitudine sau politică de trădare a intereselor propriei țări, specifică celor care au colaborat cu ocupanții străini. [Pr.: -ți-o-] – Din colaboraționist. DOOM
colaboraționísm (-ți-o-) s. n.
colaboraționismul
COLABORAȚIONÍSM s. n. Atitudine sau politică de trădare a intereselor propriei țări, specifică celor care au colaborat cu ocupanții străini. [Pr.: -ți-o-] – Din colaboraționist. DOOM
colaboraționísm (-ți-o-) s. n.
colaboraționismului
COLABORAȚIONÍSM s. n. Atitudine sau politică de trădare a intereselor propriei țări, specifică celor care au colaborat cu ocupanții străini. [Pr.: -ți-o-] – Din colaboraționist. DOOM
colaboraționísm (-ți-o-) s. n.
colaboraționist
COLABORAȚIONÍST, -Ă, colaboraționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Partizan) al colaboraționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. collaborationniste. DOOM
!colaboraționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. colaboraționíști; adj. f., s. f. colaboraționístă, pl. colaboraționíste
colaboraționista
COLABORAȚIONÍST, -Ă, colaboraționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Partizan) al colaboraționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. collaborationniste. DOOM
!colaboraționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. colaboraționíști; adj. f., s. f. colaboraționístă, pl. colaboraționíste
colaboraționiste
COLABORAȚIONÍST, -Ă, colaboraționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Partizan) al colaboraționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. collaborationniste. DOOM
!colaboraționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. colaboraționíști; adj. f., s. f. colaboraționístă, pl. colaboraționíste
colaboraționistei
COLABORAȚIONÍST, -Ă, colaboraționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Partizan) al colaboraționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. collaborationniste. DOOM
!colaboraționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. colaboraționíști; adj. f., s. f. colaboraționístă, pl. colaboraționíste
colaboraționistele
COLABORAȚIONÍST, -Ă, colaboraționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Partizan) al colaboraționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. collaborationniste. DOOM
!colaboraționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. colaboraționíști; adj. f., s. f. colaboraționístă, pl. colaboraționíste
colaboraționistelor
COLABORAȚIONÍST, -Ă, colaboraționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Partizan) al colaboraționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. collaborationniste. DOOM
!colaboraționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. colaboraționíști; adj. f., s. f. colaboraționístă, pl. colaboraționíste
colaboraționistul
COLABORAȚIONÍST, -Ă, colaboraționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Partizan) al colaboraționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. collaborationniste. DOOM
!colaboraționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. colaboraționíști; adj. f., s. f. colaboraționístă, pl. colaboraționíste
colaboraționistului
COLABORAȚIONÍST, -Ă, colaboraționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Partizan) al colaboraționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. collaborationniste. DOOM
!colaboraționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. colaboraționíști; adj. f., s. f. colaboraționístă, pl. colaboraționíste
colaboraționiști
COLABORAȚIONÍST, -Ă, colaboraționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Partizan) al colaboraționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. collaborationniste. DOOM
!colaboraționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. colaboraționíști; adj. f., s. f. colaboraționístă, pl. colaboraționíste
colaboraționiștii
COLABORAȚIONÍST, -Ă, colaboraționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Partizan) al colaboraționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. collaborationniste. DOOM
!colaboraționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. colaboraționíști; adj. f., s. f. colaboraționístă, pl. colaboraționíste
colaboraționiștilor
COLABORAȚIONÍST, -Ă, colaboraționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Partizan) al colaboraționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. collaborationniste. DOOM
!colaboraționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. colaboraționíști; adj. f., s. f. colaboraționístă, pl. colaboraționíste
colaborează
COLABORÁ, colaborez, vb. I. Intranz. 1. A participa alături de alții la realizarea unei acțiuni sau a unei opere care se efectuează în comun. 2. A publica o lucrare într-un periodic sau într-o culegere. – Din fr. collaborer. DOOM
colaborá (a ~) vb., ind. prez. 3 colaboreáză
colaborez
COLABORÁ, colaborez, vb. I. Intranz. 1. A participa alături de alții la realizarea unei acțiuni sau a unei opere care se efectuează în comun. 2. A publica o lucrare într-un periodic sau într-o culegere. – Din fr. collaborer. DOOM
colaborá (a ~) vb., ind. prez. 3 colaboreáză
colaboreze
COLABORÁ, colaborez, vb. I. Intranz. 1. A participa alături de alții la realizarea unei acțiuni sau a unei opere care se efectuează în comun. 2. A publica o lucrare într-un periodic sau într-o culegere. – Din fr. collaborer. DOOM
colaborá (a ~) vb., ind. prez. 3 colaboreáză
colaborezi
COLABORÁ, colaborez, vb. I. Intranz. 1. A participa alături de alții la realizarea unei acțiuni sau a unei opere care se efectuează în comun. 2. A publica o lucrare într-un periodic sau într-o culegere. – Din fr. collaborer. DOOM
colaborá (a ~) vb., ind. prez. 3 colaboreáză
colaborând
COLABORÁ, colaborez, vb. I. Intranz. 1. A participa alături de alții la realizarea unei acțiuni sau a unei opere care se efectuează în comun. 2. A publica o lucrare într-un periodic sau într-o culegere. – Din fr. collaborer. DOOM
colaborá (a ~) vb., ind. prez. 3 colaboreáză
colaborînd
COLABORÁ, colaborez, vb. I. Intranz. 1. A participa alături de alții la realizarea unei acțiuni sau a unei opere care se efectuează în comun. 2. A publica o lucrare într-un periodic sau într-o culegere. – Din fr. collaborer. DOOM
colaborá (a ~) vb., ind. prez. 3 colaboreáză
colaborări
COLABORÁRE, colaborări, s. f. Acțiunea de a colabora și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. În colaborare (cu...) = participând activ, printr-o contribuție efectivă, la o muncă în comun; împreună (cu...). – V. colabora. DOOM
colaboráre s. f., g.-d. art. colaborắrii; pl. colaborắri
colaborării
COLABORÁRE, colaborări, s. f. Acțiunea de a colabora și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. În colaborare (cu...) = participând activ, printr-o contribuție efectivă, la o muncă în comun; împreună (cu...). – V. colabora. DOOM
colaboráre s. f., g.-d. art. colaborắrii; pl. colaborắri
colaborările
COLABORÁRE, colaborări, s. f. Acțiunea de a colabora și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. În colaborare (cu...) = participând activ, printr-o contribuție efectivă, la o muncă în comun; împreună (cu...). – V. colabora. DOOM
colaboráre s. f., g.-d. art. colaborắrii; pl. colaborắri
colaborărilor
COLABORÁRE, colaborări, s. f. Acțiunea de a colabora și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. În colaborare (cu...) = participând activ, printr-o contribuție efectivă, la o muncă în comun; împreună (cu...). – V. colabora. DOOM
colaboráre s. f., g.-d. art. colaborắrii; pl. colaborắri
colabând
COLABÁ vb. I. tr., refl. (Med.; despre un organ) A (se) turti. [< fr. collaber].
colabînd
COLABÁ vb. I. tr., refl. (Med.; despre un organ) A (se) turti. [< fr. collaber].
colabări
COLABÁRE s.f. (Med.) Acțiunea de a (se) colaba. ♦ Turtire spontană sau provocată a unui organ în scop terapeutic. [< colaba].
colabării
COLABÁRE s.f. (Med.) Acțiunea de a (se) colaba. ♦ Turtire spontană sau provocată a unui organ în scop terapeutic. [< colaba].
colabările
COLABÁRE s.f. (Med.) Acțiunea de a (se) colaba. ♦ Turtire spontană sau provocată a unui organ în scop terapeutic. [< colaba].
colabărilor
COLABÁRE s.f. (Med.) Acțiunea de a (se) colaba. ♦ Turtire spontană sau provocată a unui organ în scop terapeutic. [< colaba].
colac
COLÁC, colaci, s. m. 1. Produs de panificație, de obicei în formă de inel, împletit din două sau din mai multe suluri de cocă. ◊ Colaci domnești = daruri obligatorii trimise domniei de orașele din Țara Românească și din Moldova. ◊ Expr. A se face colac = a se așeza, a se culca cu corpul încolăcit. Colac peste pupăză = se zice când la un necaz sau la o nenorocire se adaugă un alt necaz sau o altă nenorocire. A umbla după (sau a aștepta) colaci calzi = a umbla după (sau a aștepta) lucruri bune, plăcute și venite de-a gata. A aștepta (sau a primi pe cineva) cu colaci calzi = a face (cuiva) o primire bună. 2. Obiect de metal, de lemn, de cauciuc etc. de formă inelară. ◊ Colac de salvare - inel de plută sau de cauciuc umflat cu aer, cu ajutorul căruia o persoană (naufragiată) se poate menține deasupra apei; centură de salvare. ♦ Împrejmuire de piatră sau de lemn în jurul unei fântâni; ghizd. 3. Rotocol de fum (de țigară] – Din sl. kolačĭ. DOOM
colác s. m., pl. coláci
colaca
cólaca s. m. – Lingușitor, periuță. Ngr. ϰόλαϰας (Tiktin; DAR). Sec. XIX, înv. – Der. colachie, s. f. (adulare, lingușire), din ngr. ϰόλαϰεία.
colaci
COLÁC, colaci, s. m. 1. Produs de panificație, de obicei în formă de inel, împletit din două sau din mai multe suluri de cocă. ◊ Colaci domnești = daruri obligatorii trimise domniei de orașele din Țara Românească și din Moldova. ◊ Expr. A se face colac = a se așeza, a se culca cu corpul încolăcit. Colac peste pupăză = se zice când la un necaz sau la o nenorocire se adaugă un alt necaz sau o altă nenorocire. A umbla după (sau a aștepta) colaci calzi = a umbla după (sau a aștepta) lucruri bune, plăcute și venite de-a gata. A aștepta (sau a primi pe cineva) cu colaci calzi = a face (cuiva) o primire bună. 2. Obiect de metal, de lemn, de cauciuc etc. de formă inelară. ◊ Colac de salvare - inel de plută sau de cauciuc umflat cu aer, cu ajutorul căruia o persoană (naufragiată) se poate menține deasupra apei; centură de salvare. ♦ Împrejmuire de piatră sau de lemn în jurul unei fântâni; ghizd. 3. Rotocol de fum (de țigară] – Din sl. kolačĭ. DOOM
colác s. m., pl. coláci
colacii
COLÁC, colaci, s. m. 1. Produs de panificație, de obicei în formă de inel, împletit din două sau din mai multe suluri de cocă. ◊ Colaci domnești = daruri obligatorii trimise domniei de orașele din Țara Românească și din Moldova. ◊ Expr. A se face colac = a se așeza, a se culca cu corpul încolăcit. Colac peste pupăză = se zice când la un necaz sau la o nenorocire se adaugă un alt necaz sau o altă nenorocire. A umbla după (sau a aștepta) colaci calzi = a umbla după (sau a aștepta) lucruri bune, plăcute și venite de-a gata. A aștepta (sau a primi pe cineva) cu colaci calzi = a face (cuiva) o primire bună. 2. Obiect de metal, de lemn, de cauciuc etc. de formă inelară. ◊ Colac de salvare - inel de plută sau de cauciuc umflat cu aer, cu ajutorul căruia o persoană (naufragiată) se poate menține deasupra apei; centură de salvare. ♦ Împrejmuire de piatră sau de lemn în jurul unei fântâni; ghizd. 3. Rotocol de fum (de țigară] – Din sl. kolačĭ. DOOM
colác s. m., pl. coláci
colacilor
COLÁC, colaci, s. m. 1. Produs de panificație, de obicei în formă de inel, împletit din două sau din mai multe suluri de cocă. ◊ Colaci domnești = daruri obligatorii trimise domniei de orașele din Țara Românească și din Moldova. ◊ Expr. A se face colac = a se așeza, a se culca cu corpul încolăcit. Colac peste pupăză = se zice când la un necaz sau la o nenorocire se adaugă un alt necaz sau o altă nenorocire. A umbla după (sau a aștepta) colaci calzi = a umbla după (sau a aștepta) lucruri bune, plăcute și venite de-a gata. A aștepta (sau a primi pe cineva) cu colaci calzi = a face (cuiva) o primire bună. 2. Obiect de metal, de lemn, de cauciuc etc. de formă inelară. ◊ Colac de salvare - inel de plută sau de cauciuc umflat cu aer, cu ajutorul căruia o persoană (naufragiată) se poate menține deasupra apei; centură de salvare. ♦ Împrejmuire de piatră sau de lemn în jurul unei fântâni; ghizd. 3. Rotocol de fum (de țigară] – Din sl. kolačĭ. DOOM
colác s. m., pl. coláci
colacul
COLÁC, colaci, s. m. 1. Produs de panificație, de obicei în formă de inel, împletit din două sau din mai multe suluri de cocă. ◊ Colaci domnești = daruri obligatorii trimise domniei de orașele din Țara Românească și din Moldova. ◊ Expr. A se face colac = a se așeza, a se culca cu corpul încolăcit. Colac peste pupăză = se zice când la un necaz sau la o nenorocire se adaugă un alt necaz sau o altă nenorocire. A umbla după (sau a aștepta) colaci calzi = a umbla după (sau a aștepta) lucruri bune, plăcute și venite de-a gata. A aștepta (sau a primi pe cineva) cu colaci calzi = a face (cuiva) o primire bună. 2. Obiect de metal, de lemn, de cauciuc etc. de formă inelară. ◊ Colac de salvare - inel de plută sau de cauciuc umflat cu aer, cu ajutorul căruia o persoană (naufragiată) se poate menține deasupra apei; centură de salvare. ♦ Împrejmuire de piatră sau de lemn în jurul unei fântâni; ghizd. 3. Rotocol de fum (de țigară] – Din sl. kolačĭ. DOOM
colác s. m., pl. coláci
colacului
COLÁC, colaci, s. m. 1. Produs de panificație, de obicei în formă de inel, împletit din două sau din mai multe suluri de cocă. ◊ Colaci domnești = daruri obligatorii trimise domniei de orașele din Țara Românească și din Moldova. ◊ Expr. A se face colac = a se așeza, a se culca cu corpul încolăcit. Colac peste pupăză = se zice când la un necaz sau la o nenorocire se adaugă un alt necaz sau o altă nenorocire. A umbla după (sau a aștepta) colaci calzi = a umbla după (sau a aștepta) lucruri bune, plăcute și venite de-a gata. A aștepta (sau a primi pe cineva) cu colaci calzi = a face (cuiva) o primire bună. 2. Obiect de metal, de lemn, de cauciuc etc. de formă inelară. ◊ Colac de salvare - inel de plută sau de cauciuc umflat cu aer, cu ajutorul căruia o persoană (naufragiată) se poate menține deasupra apei; centură de salvare. ♦ Împrejmuire de piatră sau de lemn în jurul unei fântâni; ghizd. 3. Rotocol de fum (de țigară] – Din sl. kolačĭ. DOOM
colác s. m., pl. coláci
colagen
COLAGÉN s. n. (Biol.) Proteină care se găsește în țesutul conjunctiv, osos și cartilaginos și care prin fierbere se transformă în gelatină. ◊ (Adjectival) Țesut colagen. – Din fr. collagène. DOOM
colagén2 s. n.
colagena
COLAGÉN s. n. (Biol.) Proteină care se găsește în țesutul conjunctiv, osos și cartilaginos și care prin fierbere se transformă în gelatină. ◊ (Adjectival) Țesut colagen. – Din fr. collagène. DOOM
colagén2 s. n.
colagene
COLAGÉN s. n. (Biol.) Proteină care se găsește în țesutul conjunctiv, osos și cartilaginos și care prin fierbere se transformă în gelatină. ◊ (Adjectival) Țesut colagen. – Din fr. collagène. DOOM
colagén2 s. n.
colagenei
COLAGÉN s. n. (Biol.) Proteină care se găsește în țesutul conjunctiv, osos și cartilaginos și care prin fierbere se transformă în gelatină. ◊ (Adjectival) Țesut colagen. – Din fr. collagène. DOOM
colagén2 s. n.
colagenele
COLAGÉN s. n. (Biol.) Proteină care se găsește în țesutul conjunctiv, osos și cartilaginos și care prin fierbere se transformă în gelatină. ◊ (Adjectival) Țesut colagen. – Din fr. collagène. DOOM
colagén2 s. n.
colagenelor
COLAGÉN s. n. (Biol.) Proteină care se găsește în țesutul conjunctiv, osos și cartilaginos și care prin fierbere se transformă în gelatină. ◊ (Adjectival) Țesut colagen. – Din fr. collagène. DOOM
colagén2 s. n.
colageni
COLAGÉN s. n. (Biol.) Proteină care se găsește în țesutul conjunctiv, osos și cartilaginos și care prin fierbere se transformă în gelatină. ◊ (Adjectival) Țesut colagen. – Din fr. collagène. DOOM
colagén2 s. n.
colagenii
COLAGÉN s. n. (Biol.) Proteină care se găsește în țesutul conjunctiv, osos și cartilaginos și care prin fierbere se transformă în gelatină. ◊ (Adjectival) Țesut colagen. – Din fr. collagène. DOOM
colagén2 s. n.
colagenilor
COLAGÉN s. n. (Biol.) Proteină care se găsește în țesutul conjunctiv, osos și cartilaginos și care prin fierbere se transformă în gelatină. ◊ (Adjectival) Țesut colagen. – Din fr. collagène. DOOM
colagén2 s. n.
colagenoza
COLAGENÓZĂ s. f. Boală caracterizată prin degenerescența fibrelor colagene, secundară unor reacții alergice. – Din fr. collagénose. DOOM
colagenóză s. f., g.-d. art. colagenózei
colagenoze
COLAGENÓZĂ s. f. Boală caracterizată prin degenerescența fibrelor colagene, secundară unor reacții alergice. – Din fr. collagénose. DOOM
colagenóză s. f., g.-d. art. colagenózei
colagenozei
COLAGENÓZĂ s. f. Boală caracterizată prin degenerescența fibrelor colagene, secundară unor reacții alergice. – Din fr. collagénose. DOOM
colagenóză s. f., g.-d. art. colagenózei
colagenozele
COLAGENÓZĂ s. f. Boală caracterizată prin degenerescența fibrelor colagene, secundară unor reacții alergice. – Din fr. collagénose. DOOM
colagenóză s. f., g.-d. art. colagenózei
colagenozelor
COLAGENÓZĂ s. f. Boală caracterizată prin degenerescența fibrelor colagene, secundară unor reacții alergice. – Din fr. collagénose. DOOM
colagenóză s. f., g.-d. art. colagenózei
colagenul
COLAGÉN s. n. (Biol.) Proteină care se găsește în țesutul conjunctiv, osos și cartilaginos și care prin fierbere se transformă în gelatină. ◊ (Adjectival) Țesut colagen. – Din fr. collagène. DOOM
colagén2 s. n.
colagenului
COLAGÉN s. n. (Biol.) Proteină care se găsește în țesutul conjunctiv, osos și cartilaginos și care prin fierbere se transformă în gelatină. ◊ (Adjectival) Țesut colagen. – Din fr. collagène. DOOM
colagén2 s. n.
colagog
COLAGÓG, -Ă, colagogi, -ge, adj., s. n. (Med.) (Substanță) care favorizează evacuarea bilei în duoden. – Din fr. cholagogue. DOOM
colagóg2 s. n.
colagoga
COLAGÓG, -Ă, colagogi, -ge, adj., s. n. (Med.) (Substanță) care favorizează evacuarea bilei în duoden. – Din fr. cholagogue. DOOM
colagóg2 s. n.
colagoge
COLAGÓG, -Ă, colagogi, -ge, adj., s. n. (Med.) (Substanță) care favorizează evacuarea bilei în duoden. – Din fr. cholagogue. DOOM
colagóg2 s. n.
colagogei
COLAGÓG, -Ă, colagogi, -ge, adj., s. n. (Med.) (Substanță) care favorizează evacuarea bilei în duoden. – Din fr. cholagogue. DOOM
colagóg2 s. n.
colagogele
COLAGÓG, -Ă, colagogi, -ge, adj., s. n. (Med.) (Substanță) care favorizează evacuarea bilei în duoden. – Din fr. cholagogue. DOOM
colagóg2 s. n.
colagogelor
COLAGÓG, -Ă, colagogi, -ge, adj., s. n. (Med.) (Substanță) care favorizează evacuarea bilei în duoden. – Din fr. cholagogue. DOOM
colagóg2 s. n.
colagogi
COLAGÓG, -Ă, colagogi, -ge, adj., s. n. (Med.) (Substanță) care favorizează evacuarea bilei în duoden. – Din fr. cholagogue. DOOM
colagóg2 s. n.
colagogii
COLAGÓG, -Ă, colagogi, -ge, adj., s. n. (Med.) (Substanță) care favorizează evacuarea bilei în duoden. – Din fr. cholagogue. DOOM
colagóg2 s. n.
colagogilor
COLAGÓG, -Ă, colagogi, -ge, adj., s. n. (Med.) (Substanță) care favorizează evacuarea bilei în duoden. – Din fr. cholagogue. DOOM
colagóg2 s. n.
colagogul
COLAGÓG, -Ă, colagogi, -ge, adj., s. n. (Med.) (Substanță) care favorizează evacuarea bilei în duoden. – Din fr. cholagogue. DOOM
colagóg2 s. n.
colagogului
COLAGÓG, -Ă, colagogi, -ge, adj., s. n. (Med.) (Substanță) care favorizează evacuarea bilei în duoden. – Din fr. cholagogue. DOOM
colagóg2 s. n.
colai
COLÁ3, colez, vb. I. Tranz. și refl. 1. Tranz. și refl. A (se) combina, a (se) asorta. 2. Refl. A trăi în concubinaj. 3. Refl. (Despre îmbrăcăminte) A se lipi de corp. – Din fr. coller. DOOM
colá3 (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 coleáză
colaj
COLÁJ, colaje, s. n. Procedeu artistic care constă în compunerea unui tablou prin lipirea laolaltă a unor elemente eterogene; p. ext. tablou realizat prin acest procedeu. – Din fr. collage. DOOM
coláj s. n., pl. coláje
colaje
COLÁJ, colaje, s. n. Procedeu artistic care constă în compunerea unui tablou prin lipirea laolaltă a unor elemente eterogene; p. ext. tablou realizat prin acest procedeu. – Din fr. collage. DOOM
coláj s. n., pl. coláje
colajele
COLÁJ, colaje, s. n. Procedeu artistic care constă în compunerea unui tablou prin lipirea laolaltă a unor elemente eterogene; p. ext. tablou realizat prin acest procedeu. – Din fr. collage. DOOM
coláj s. n., pl. coláje
colajelor
COLÁJ, colaje, s. n. Procedeu artistic care constă în compunerea unui tablou prin lipirea laolaltă a unor elemente eterogene; p. ext. tablou realizat prin acest procedeu. – Din fr. collage. DOOM
coláj s. n., pl. coláje
colajul
COLÁJ, colaje, s. n. Procedeu artistic care constă în compunerea unui tablou prin lipirea laolaltă a unor elemente eterogene; p. ext. tablou realizat prin acest procedeu. – Din fr. collage. DOOM
coláj s. n., pl. coláje
colajului
COLÁJ, colaje, s. n. Procedeu artistic care constă în compunerea unui tablou prin lipirea laolaltă a unor elemente eterogene; p. ext. tablou realizat prin acest procedeu. – Din fr. collage. DOOM
coláj s. n., pl. coláje
colam
COLÁ3, colez, vb. I. Tranz. și refl. 1. Tranz. și refl. A (se) combina, a (se) asorta. 2. Refl. A trăi în concubinaj. 3. Refl. (Despre îmbrăcăminte) A se lipi de corp. – Din fr. coller. DOOM
colá3 (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 coleáză
colan
COLÁN, colane, s. n. 1. Salbă, șirag purtat la gât ca podoabă. ♦ Colier cu decorații purtat la gât ca distincție. 2. Cingătoare împodobită, purtată îndeosebi de femei. – Din tc. kolan. DOOM
colán s. n., pl. coláne
colana
COLÁNĂ s.f. (Italienism) Culegere de poezii sau de proză cu temă comună; (p. ext.) colecție de opere. [< it. collana].
colane
COLÁN, colane, s. n. 1. Salbă, șirag purtat la gât ca podoabă. ♦ Colier cu decorații purtat la gât ca distincție. 2. Cingătoare împodobită, purtată îndeosebi de femei. – Din tc. kolan. DOOM
colán s. n., pl. coláne
colane
COLÁNĂ s.f. (Italienism) Culegere de poezii sau de proză cu temă comună; (p. ext.) colecție de opere. [< it. collana].
colanei
COLÁNĂ s.f. (Italienism) Culegere de poezii sau de proză cu temă comună; (p. ext.) colecție de opere. [< it. collana].
colanele
COLÁN, colane, s. n. 1. Salbă, șirag purtat la gât ca podoabă. ♦ Colier cu decorații purtat la gât ca distincție. 2. Cingătoare împodobită, purtată îndeosebi de femei. – Din tc. kolan. DOOM
colán s. n., pl. coláne
colanele
COLÁNĂ s.f. (Italienism) Culegere de poezii sau de proză cu temă comună; (p. ext.) colecție de opere. [< it. collana].
colanelor
COLÁN, colane, s. n. 1. Salbă, șirag purtat la gât ca podoabă. ♦ Colier cu decorații purtat la gât ca distincție. 2. Cingătoare împodobită, purtată îndeosebi de femei. – Din tc. kolan. DOOM
colán s. n., pl. coláne
colanelor
COLÁNĂ s.f. (Italienism) Culegere de poezii sau de proză cu temă comună; (p. ext.) colecție de opere. [< it. collana].
colangiografie
COLANGIOGRAFÍE s.f. (Med.) Radiografie a căilor biliare făcută cu ajutorul unei substanțe de contrast. [Pron. -gi-o-, gen. -iei. / < fr. cholangiographie, cf. gr. chole – bilă, angeion – vas, graphein – a scrie].
colangiotomie
COLANGIOTOMÍE s.f. (Med.) Deschidere chirurgicală a canalului biliar. [Pron. -gi-o-, gen. -iei. / < fr. cholangiotomie, cf. gr. chole – bilă, angeion – vas, tome – tăiere].
colangită
COLANGÍTĂ s.f. Angiocolită. [< fr. cholangite].
colant
COLÁNT, -Ă, colanți, -te, adj., s. m. pl. 1. Adj. (Despre îmbrăcăminte) Strâns lipit de corp. 2. S. m. pl. Dres3 (1). – Din fr. collant. DOOM
*colánt2 s. m., pl. colánți
colanta
COLÁNT, -Ă, colanți, -te, adj., s. m. pl. 1. Adj. (Despre îmbrăcăminte) Strâns lipit de corp. 2. S. m. pl. Dres3 (1). – Din fr. collant. DOOM
*colánt2 s. m., pl. colánți
colante
COLÁNT, -Ă, colanți, -te, adj., s. m. pl. 1. Adj. (Despre îmbrăcăminte) Strâns lipit de corp. 2. S. m. pl. Dres3 (1). – Din fr. collant. DOOM
*colánt2 s. m., pl. colánți
colantei
COLÁNT, -Ă, colanți, -te, adj., s. m. pl. 1. Adj. (Despre îmbrăcăminte) Strâns lipit de corp. 2. S. m. pl. Dres3 (1). – Din fr. collant. DOOM
*colánt2 s. m., pl. colánți
colantele
COLÁNT, -Ă, colanți, -te, adj., s. m. pl. 1. Adj. (Despre îmbrăcăminte) Strâns lipit de corp. 2. S. m. pl. Dres3 (1). – Din fr. collant. DOOM
*colánt2 s. m., pl. colánți
colantelor
COLÁNT, -Ă, colanți, -te, adj., s. m. pl. 1. Adj. (Despre îmbrăcăminte) Strâns lipit de corp. 2. S. m. pl. Dres3 (1). – Din fr. collant. DOOM
*colánt2 s. m., pl. colánți
colantul
COLÁNT, -Ă, colanți, -te, adj., s. m. pl. 1. Adj. (Despre îmbrăcăminte) Strâns lipit de corp. 2. S. m. pl. Dres3 (1). – Din fr. collant. DOOM
*colánt2 s. m., pl. colánți
colantului
COLÁNT, -Ă, colanți, -te, adj., s. m. pl. 1. Adj. (Despre îmbrăcăminte) Strâns lipit de corp. 2. S. m. pl. Dres3 (1). – Din fr. collant. DOOM
*colánt2 s. m., pl. colánți
colanul
COLÁN, colane, s. n. 1. Salbă, șirag purtat la gât ca podoabă. ♦ Colier cu decorații purtat la gât ca distincție. 2. Cingătoare împodobită, purtată îndeosebi de femei. – Din tc. kolan. DOOM
colán s. n., pl. coláne
colanului
COLÁN, colane, s. n. 1. Salbă, șirag purtat la gât ca podoabă. ♦ Colier cu decorații purtat la gât ca distincție. 2. Cingătoare împodobită, purtată îndeosebi de femei. – Din tc. kolan. DOOM
colán s. n., pl. coláne
colanți
COLÁNT, -Ă, colanți, -te, adj., s. m. pl. 1. Adj. (Despre îmbrăcăminte) Strâns lipit de corp. 2. S. m. pl. Dres3 (1). – Din fr. collant. DOOM
*colánt2 s. m., pl. colánți
colanții
COLÁNT, -Ă, colanți, -te, adj., s. m. pl. 1. Adj. (Despre îmbrăcăminte) Strâns lipit de corp. 2. S. m. pl. Dres3 (1). – Din fr. collant. DOOM
*colánt2 s. m., pl. colánți
colanților
COLÁNT, -Ă, colanți, -te, adj., s. m. pl. 1. Adj. (Despre îmbrăcăminte) Strâns lipit de corp. 2. S. m. pl. Dres3 (1). – Din fr. collant. DOOM
*colánt2 s. m., pl. colánți
colaps
CÓLAPS, colapsuri, s. n. Insuficiență circulatorie periferică, caracterizată prin pierderea oricărei forțe, scăderea bruscă a tensiunii arteriale, puls rapid și foarte slab, răcirea tegumentelor și a extremităților etc. [Acc. și: coláps] – Din lat. collapsus. DOOM
cólaps/coláps s. n., pl. cólapsuri/colápsuri
colaps
COLÁPS, colapsuri, s. n. Insuficiență circulatorie periferică, manifestată prin pierderea oricărei forțe, scăderea bruscă a tensiunii arteriale, puls rapid și foarte slab etc. [Acc. și: cólaps] – Din lat., fr. collapsus. DOOM
cólaps/coláps s. n., pl. cólapsuri/colápsuri
colapsoterapia
COLAPSOTERAPÍE s. f. (Med.) Tratament al anumitor forme de tuberculoză, care constă în presarea unui plămân cu ajutorul pneumotoraxului terapeutic, cu scopul de a-l pune în repaus funcțional. – Din fr. colapsothérapie. DOOM
colapsoterapíe s. f., art. colapsoterapía, g.-d. art. colapsoterapíei
colapsoterapie
COLAPSOTERAPÍE s. f. (Med.) Tratament al anumitor forme de tuberculoză, care constă în presarea unui plămân cu ajutorul pneumotoraxului terapeutic, cu scopul de a-l pune în repaus funcțional. – Din fr. colapsothérapie. DOOM
colapsoterapíe s. f., art. colapsoterapía, g.-d. art. colapsoterapíei
colapsoterapiei
COLAPSOTERAPÍE s. f. (Med.) Tratament al anumitor forme de tuberculoză, care constă în presarea unui plămân cu ajutorul pneumotoraxului terapeutic, cu scopul de a-l pune în repaus funcțional. – Din fr. colapsothérapie. DOOM
colapsoterapíe s. f., art. colapsoterapía, g.-d. art. colapsoterapíei
colapsoterapii
COLAPSOTERAPÍE s. f. (Med.) Tratament al anumitor forme de tuberculoză, care constă în presarea unui plămân cu ajutorul pneumotoraxului terapeutic, cu scopul de a-l pune în repaus funcțional. – Din fr. colapsothérapie. DOOM
colapsoterapíe s. f., art. colapsoterapía, g.-d. art. colapsoterapíei
colapsul
CÓLAPS, colapsuri, s. n. Insuficiență circulatorie periferică, caracterizată prin pierderea oricărei forțe, scăderea bruscă a tensiunii arteriale, puls rapid și foarte slab, răcirea tegumentelor și a extremităților etc. [Acc. și: coláps] – Din lat. collapsus. DOOM
cólaps/coláps s. n., pl. cólapsuri/colápsuri
colapsului
CÓLAPS, colapsuri, s. n. Insuficiență circulatorie periferică, caracterizată prin pierderea oricărei forțe, scăderea bruscă a tensiunii arteriale, puls rapid și foarte slab, răcirea tegumentelor și a extremităților etc. [Acc. și: coláps] – Din lat. collapsus. DOOM
cólaps/coláps s. n., pl. cólapsuri/colápsuri
colapsuri
CÓLAPS, colapsuri, s. n. Insuficiență circulatorie periferică, caracterizată prin pierderea oricărei forțe, scăderea bruscă a tensiunii arteriale, puls rapid și foarte slab, răcirea tegumentelor și a extremităților etc. [Acc. și: coláps] – Din lat. collapsus. DOOM
cólaps/coláps s. n., pl. cólapsuri/colápsuri
colapsurile
CÓLAPS, colapsuri, s. n. Insuficiență circulatorie periferică, caracterizată prin pierderea oricărei forțe, scăderea bruscă a tensiunii arteriale, puls rapid și foarte slab, răcirea tegumentelor și a extremităților etc. [Acc. și: coláps] – Din lat. collapsus. DOOM
cólaps/coláps s. n., pl. cólapsuri/colápsuri
colapsurilor
CÓLAPS, colapsuri, s. n. Insuficiență circulatorie periferică, caracterizată prin pierderea oricărei forțe, scăderea bruscă a tensiunii arteriale, puls rapid și foarte slab, răcirea tegumentelor și a extremităților etc. [Acc. și: coláps] – Din lat. collapsus. DOOM
cólaps/coláps s. n., pl. cólapsuri/colápsuri
colare
COLÁ3, colez, vb. I. Tranz. și refl. 1. Tranz. și refl. A (se) combina, a (se) asorta. 2. Refl. A trăi în concubinaj. 3. Refl. (Despre îmbrăcăminte) A se lipi de corp. – Din fr. coller. DOOM
colá3 (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 coleáză
colare
COLÁRE, colări, s. f. (Acțiunea) de a (se) cola3. – V. cola3.
colarea
COLÁRE, colări, s. f. (Acțiunea) de a (se) cola3. – V. cola3.
colargol
COLARGÓL s. n. (Farm.) Antiseptic preparat dintr-o soluție apoasă de argint coloidal, oxid de argint și substanțe albuminoide. – Din fr. collargol. DOOM
!colargól (co-lar-/col-ar-) s. n.
colargolul
COLARGÓL s. n. (Farm.) Antiseptic preparat dintr-o soluție apoasă de argint coloidal, oxid de argint și substanțe albuminoide. – Din fr. collargol. DOOM
!colargól (co-lar-/col-ar-) s. n.
colargolului
COLARGÓL s. n. (Farm.) Antiseptic preparat dintr-o soluție apoasă de argint coloidal, oxid de argint și substanțe albuminoide. – Din fr. collargol. DOOM
!colargól (co-lar-/col-ar-) s. n.
colariz
COLARÍZ s. m. v. colărezi.
colară
COLÁ3, colez, vb. I. Tranz. și refl. 1. Tranz. și refl. A (se) combina, a (se) asorta. 2. Refl. A trăi în concubinaj. 3. Refl. (Despre îmbrăcăminte) A se lipi de corp. – Din fr. coller. DOOM
colá3 (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 coleáză
colarăm
COLÁ3, colez, vb. I. Tranz. și refl. 1. Tranz. și refl. A (se) combina, a (se) asorta. 2. Refl. A trăi în concubinaj. 3. Refl. (Despre îmbrăcăminte) A se lipi de corp. – Din fr. coller. DOOM
colá3 (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 coleáză
colarăți
COLÁ3, colez, vb. I. Tranz. și refl. 1. Tranz. și refl. A (se) combina, a (se) asorta. 2. Refl. A trăi în concubinaj. 3. Refl. (Despre îmbrăcăminte) A se lipi de corp. – Din fr. coller. DOOM
colá3 (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 coleáză
colase
COLÁ3, colez, vb. I. Tranz. și refl. 1. Tranz. și refl. A (se) combina, a (se) asorta. 2. Refl. A trăi în concubinaj. 3. Refl. (Despre îmbrăcăminte) A se lipi de corp. – Din fr. coller. DOOM
colá3 (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 coleáză
colasem
COLÁ3, colez, vb. I. Tranz. și refl. 1. Tranz. și refl. A (se) combina, a (se) asorta. 2. Refl. A trăi în concubinaj. 3. Refl. (Despre îmbrăcăminte) A se lipi de corp. – Din fr. coller. DOOM
colá3 (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 coleáză
colaseră
COLÁ3, colez, vb. I. Tranz. și refl. 1. Tranz. și refl. A (se) combina, a (se) asorta. 2. Refl. A trăi în concubinaj. 3. Refl. (Despre îmbrăcăminte) A se lipi de corp. – Din fr. coller. DOOM
colá3 (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 coleáză
colaserăm
COLÁ3, colez, vb. I. Tranz. și refl. 1. Tranz. și refl. A (se) combina, a (se) asorta. 2. Refl. A trăi în concubinaj. 3. Refl. (Despre îmbrăcăminte) A se lipi de corp. – Din fr. coller. DOOM
colá3 (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 coleáză
colaserăți
COLÁ3, colez, vb. I. Tranz. și refl. 1. Tranz. și refl. A (se) combina, a (se) asorta. 2. Refl. A trăi în concubinaj. 3. Refl. (Despre îmbrăcăminte) A se lipi de corp. – Din fr. coller. DOOM
colá3 (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 coleáză
colaseși
COLÁ3, colez, vb. I. Tranz. și refl. 1. Tranz. și refl. A (se) combina, a (se) asorta. 2. Refl. A trăi în concubinaj. 3. Refl. (Despre îmbrăcăminte) A se lipi de corp. – Din fr. coller. DOOM
colá3 (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 coleáză
colaseți
COLÁ3, colez, vb. I. Tranz. și refl. 1. Tranz. și refl. A (se) combina, a (se) asorta. 2. Refl. A trăi în concubinaj. 3. Refl. (Despre îmbrăcăminte) A se lipi de corp. – Din fr. coller. DOOM
colá3 (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 coleáză
colastru
CULÁSTRĂ s. f. v. coraslă. DOOM
coráslă s. f., g.-d. art. coráslei
colastră
CULÁSTRĂ s. f. v. coraslă. DOOM
coráslă s. f., g.-d. art. coráslei
colat
COLÁ3, colez, vb. I. Tranz. și refl. 1. Tranz. și refl. A (se) combina, a (se) asorta. 2. Refl. A trăi în concubinaj. 3. Refl. (Despre îmbrăcăminte) A se lipi de corp. – Din fr. coller. DOOM
colá3 (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 coleáză
colat
COLÁT, -Ă, colați, -te, adj. 1. Care este combinat sau asortat. 2. Care trăiește în concubinaj. 3. (Despre îmbrăcăminte) Care este lipit de corp. – V. cola3.
colateral
COLATERÁL, -Ă, colaterali, -e, adj. Lăturalnic; secundar. ◊ Rudenie colaterală = rudenie între frați și surori și între descendenții acestora. – Din fr. collatéral, lat. collateralis. DOOM
colaterálă s. f., g.-d. art. colaterálei; pl. colaterále
colaterala
COLATERÁL, -Ă, colaterali, -e, adj. Lăturalnic; secundar. ◊ Rudenie colaterală = rudenie între frați și surori și între descendenții acestora. – Din fr. collatéral, lat. collateralis. DOOM
colaterálă s. f., g.-d. art. colaterálei; pl. colaterále
colaterala
COLATERÁL, -Ă, colaterali, -e, adj. Lăturalnic; secundar. ◊ Rudenie colaterală = rudenie între frați și surori și între descendenții acestora. – Din fr. collatéral, lat. collateralis. DOOM
colaterálă s. f., g.-d. art. colaterálei; pl. colaterále
colaterale
COLATERÁL, -Ă, colaterali, -e, adj. Lăturalnic; secundar. ◊ Rudenie colaterală = rudenie între frați și surori și între descendenții acestora. – Din fr. collatéral, lat. collateralis. DOOM
colaterálă s. f., g.-d. art. colaterálei; pl. colaterále
colaterale
COLATERÁL, -Ă, colaterali, -e, adj. Lăturalnic; secundar. ◊ Rudenie colaterală = rudenie între frați și surori și între descendenții acestora. – Din fr. collatéral, lat. collateralis. DOOM
colaterálă s. f., g.-d. art. colaterálei; pl. colaterále
colateralei
COLATERÁL, -Ă, colaterali, -e, adj. Lăturalnic; secundar. ◊ Rudenie colaterală = rudenie între frați și surori și între descendenții acestora. – Din fr. collatéral, lat. collateralis. DOOM
colaterálă s. f., g.-d. art. colaterálei; pl. colaterále
colateralei
COLATERÁL, -Ă, colaterali, -e, adj. Lăturalnic; secundar. ◊ Rudenie colaterală = rudenie între frați și surori și între descendenții acestora. – Din fr. collatéral, lat. collateralis. DOOM
colaterálă s. f., g.-d. art. colaterálei; pl. colaterále
colateralele
COLATERÁL, -Ă, colaterali, -e, adj. Lăturalnic; secundar. ◊ Rudenie colaterală = rudenie între frați și surori și între descendenții acestora. – Din fr. collatéral, lat. collateralis. DOOM
colaterálă s. f., g.-d. art. colaterálei; pl. colaterále
colateralele
COLATERÁL, -Ă, colaterali, -e, adj. Lăturalnic; secundar. ◊ Rudenie colaterală = rudenie între frați și surori și între descendenții acestora. – Din fr. collatéral, lat. collateralis. DOOM
colaterálă s. f., g.-d. art. colaterálei; pl. colaterále
colateralelor
COLATERÁL, -Ă, colaterali, -e, adj. Lăturalnic; secundar. ◊ Rudenie colaterală = rudenie între frați și surori și între descendenții acestora. – Din fr. collatéral, lat. collateralis. DOOM
colaterálă s. f., g.-d. art. colaterálei; pl. colaterále
colateralelor
COLATERÁL, -Ă, colaterali, -e, adj. Lăturalnic; secundar. ◊ Rudenie colaterală = rudenie între frați și surori și între descendenții acestora. – Din fr. collatéral, lat. collateralis. DOOM
colaterálă s. f., g.-d. art. colaterálei; pl. colaterále
colaterali
COLATERÁL, -Ă, colaterali, -e, adj. Lăturalnic; secundar. ◊ Rudenie colaterală = rudenie între frați și surori și între descendenții acestora. – Din fr. collatéral, lat. collateralis. DOOM
colaterálă s. f., g.-d. art. colaterálei; pl. colaterále
colateralii
COLATERÁL, -Ă, colaterali, -e, adj. Lăturalnic; secundar. ◊ Rudenie colaterală = rudenie între frați și surori și între descendenții acestora. – Din fr. collatéral, lat. collateralis. DOOM
colaterálă s. f., g.-d. art. colaterálei; pl. colaterále
colateralilor
COLATERÁL, -Ă, colaterali, -e, adj. Lăturalnic; secundar. ◊ Rudenie colaterală = rudenie între frați și surori și între descendenții acestora. – Din fr. collatéral, lat. collateralis. DOOM
colaterálă s. f., g.-d. art. colaterálei; pl. colaterále
colateralul
COLATERÁL, -Ă, colaterali, -e, adj. Lăturalnic; secundar. ◊ Rudenie colaterală = rudenie între frați și surori și între descendenții acestora. – Din fr. collatéral, lat. collateralis. DOOM
colaterálă s. f., g.-d. art. colaterálei; pl. colaterále
colateralului
COLATERÁL, -Ă, colaterali, -e, adj. Lăturalnic; secundar. ◊ Rudenie colaterală = rudenie între frați și surori și între descendenții acestora. – Din fr. collatéral, lat. collateralis. DOOM
colaterálă s. f., g.-d. art. colaterálei; pl. colaterále
colatitudine
COLATITÚDINE, colatitudini, s. f. (Astron.) Complementul latitudinii unui punct de pe sfera terestră sau cerească. – Co- + latitudine (după fr. collatitude).
colatitudinea
COLATITÚDINE, colatitudini, s. f. (Astron.) Complementul latitudinii unui punct de pe sfera terestră sau cerească. – Co- + latitudine (după fr. collatitude).
colatitudini
COLATITÚDINE, colatitudini, s. f. (Astron.) Complementul latitudinii unui punct de pe sfera terestră sau cerească. – Co- + latitudine (după fr. collatitude).
colatitudinii
COLATITÚDINE, colatitudini, s. f. (Astron.) Complementul latitudinii unui punct de pe sfera terestră sau cerească. – Co- + latitudine (după fr. collatitude).
colatitudinile
COLATITÚDINE, colatitudini, s. f. (Astron.) Complementul latitudinii unui punct de pe sfera terestră sau cerească. – Co- + latitudine (după fr. collatitude).
colatitudinilor
COLATITÚDINE, colatitudini, s. f. (Astron.) Complementul latitudinii unui punct de pe sfera terestră sau cerească. – Co- + latitudine (după fr. collatitude).
colau
COLÁ3, colez, vb. I. Tranz. și refl. 1. Tranz. și refl. A (se) combina, a (se) asorta. 2. Refl. A trăi în concubinaj. 3. Refl. (Despre îmbrăcăminte) A se lipi de corp. – Din fr. coller. DOOM
colá3 (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 coleáză
colași
COLÁ3, colez, vb. I. Tranz. și refl. 1. Tranz. și refl. A (se) combina, a (se) asorta. 2. Refl. A trăi în concubinaj. 3. Refl. (Despre îmbrăcăminte) A se lipi de corp. – Din fr. coller. DOOM
colá3 (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 coleáză
colați
COLÁ3, colez, vb. I. Tranz. și refl. 1. Tranz. și refl. A (se) combina, a (se) asorta. 2. Refl. A trăi în concubinaj. 3. Refl. (Despre îmbrăcăminte) A se lipi de corp. – Din fr. coller. DOOM
colá3 (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 coleáză
colaționa
COLAȚIONÁ, colaționez, vb. I. Tranz. A confrunta un text original cu copia sau cu reproducerea lui pentru a stabili exactitatea acestora sau spre a constata asemănările și deosebirile existente. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. collationner. DOOM
colaționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 colaționeáză
colaționai
COLAȚIONÁ, colaționez, vb. I. Tranz. A confrunta un text original cu copia sau cu reproducerea lui pentru a stabili exactitatea acestora sau spre a constata asemănările și deosebirile existente. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. collationner. DOOM
colaționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 colaționeáză
colaționam
COLAȚIONÁ, colaționez, vb. I. Tranz. A confrunta un text original cu copia sau cu reproducerea lui pentru a stabili exactitatea acestora sau spre a constata asemănările și deosebirile existente. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. collationner. DOOM
colaționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 colaționeáză
colaționare
COLAȚIONÁ, colaționez, vb. I. Tranz. A confrunta un text original cu copia sau cu reproducerea lui pentru a stabili exactitatea acestora sau spre a constata asemănările și deosebirile existente. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. collationner. DOOM
colaționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 colaționeáză
colaționare
COLAȚIONÁRE, colaționări, s. f. Acțiunea de a colaționa și rezultatul ei. [Pr.: -ți-o-] – V. colaționa. DOOM
colaționáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. colaționắrii; pl. colaționắri
colaționarea
COLAȚIONÁRE, colaționări, s. f. Acțiunea de a colaționa și rezultatul ei. [Pr.: -ți-o-] – V. colaționa. DOOM
colaționáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. colaționắrii; pl. colaționắri
colaționară
COLAȚIONÁ, colaționez, vb. I. Tranz. A confrunta un text original cu copia sau cu reproducerea lui pentru a stabili exactitatea acestora sau spre a constata asemănările și deosebirile existente. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. collationner. DOOM
colaționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 colaționeáză
colaționarăm
COLAȚIONÁ, colaționez, vb. I. Tranz. A confrunta un text original cu copia sau cu reproducerea lui pentru a stabili exactitatea acestora sau spre a constata asemănările și deosebirile existente. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. collationner. DOOM
colaționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 colaționeáză
colaționarăți
COLAȚIONÁ, colaționez, vb. I. Tranz. A confrunta un text original cu copia sau cu reproducerea lui pentru a stabili exactitatea acestora sau spre a constata asemănările și deosebirile existente. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. collationner. DOOM
colaționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 colaționeáză
colaționase
COLAȚIONÁ, colaționez, vb. I. Tranz. A confrunta un text original cu copia sau cu reproducerea lui pentru a stabili exactitatea acestora sau spre a constata asemănările și deosebirile existente. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. collationner. DOOM
colaționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 colaționeáză
colaționasem
COLAȚIONÁ, colaționez, vb. I. Tranz. A confrunta un text original cu copia sau cu reproducerea lui pentru a stabili exactitatea acestora sau spre a constata asemănările și deosebirile existente. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. collationner. DOOM
colaționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 colaționeáză
colaționaseră
COLAȚIONÁ, colaționez, vb. I. Tranz. A confrunta un text original cu copia sau cu reproducerea lui pentru a stabili exactitatea acestora sau spre a constata asemănările și deosebirile existente. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. collationner. DOOM
colaționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 colaționeáză
colaționaserăm
COLAȚIONÁ, colaționez, vb. I. Tranz. A confrunta un text original cu copia sau cu reproducerea lui pentru a stabili exactitatea acestora sau spre a constata asemănările și deosebirile existente. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. collationner. DOOM
colaționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 colaționeáză
colaționaserăți
COLAȚIONÁ, colaționez, vb. I. Tranz. A confrunta un text original cu copia sau cu reproducerea lui pentru a stabili exactitatea acestora sau spre a constata asemănările și deosebirile existente. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. collationner. DOOM
colaționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 colaționeáză
colaționaseși
COLAȚIONÁ, colaționez, vb. I. Tranz. A confrunta un text original cu copia sau cu reproducerea lui pentru a stabili exactitatea acestora sau spre a constata asemănările și deosebirile existente. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. collationner. DOOM
colaționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 colaționeáză
colaționaseți
COLAȚIONÁ, colaționez, vb. I. Tranz. A confrunta un text original cu copia sau cu reproducerea lui pentru a stabili exactitatea acestora sau spre a constata asemănările și deosebirile existente. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. collationner. DOOM
colaționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 colaționeáză
colaționat
COLAȚIONÁ, colaționez, vb. I. Tranz. A confrunta un text original cu copia sau cu reproducerea lui pentru a stabili exactitatea acestora sau spre a constata asemănările și deosebirile existente. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. collationner. DOOM
colaționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 colaționeáză
colaționat
COLAȚIONÁ vb. I. tr. A confrunta o copie cu originalul; a verifica dacă un document este complet și corect. ♦ A compara între ele manuscrise și ediții pentru a stabili variantele. [Pron. -ți-o-. [< fr. collationner].
colaționau
COLAȚIONÁ, colaționez, vb. I. Tranz. A confrunta un text original cu copia sau cu reproducerea lui pentru a stabili exactitatea acestora sau spre a constata asemănările și deosebirile existente. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. collationner. DOOM
colaționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 colaționeáză
colaționași
COLAȚIONÁ, colaționez, vb. I. Tranz. A confrunta un text original cu copia sau cu reproducerea lui pentru a stabili exactitatea acestora sau spre a constata asemănările și deosebirile existente. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. collationner. DOOM
colaționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 colaționeáză
colaționați
COLAȚIONÁ, colaționez, vb. I. Tranz. A confrunta un text original cu copia sau cu reproducerea lui pentru a stabili exactitatea acestora sau spre a constata asemănările și deosebirile existente. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. collationner. DOOM
colaționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 colaționeáză
colaționează
COLAȚIONÁ, colaționez, vb. I. Tranz. A confrunta un text original cu copia sau cu reproducerea lui pentru a stabili exactitatea acestora sau spre a constata asemănările și deosebirile existente. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. collationner. DOOM
colaționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 colaționeáză
colaționez
COLAȚIONÁ, colaționez, vb. I. Tranz. A confrunta un text original cu copia sau cu reproducerea lui pentru a stabili exactitatea acestora sau spre a constata asemănările și deosebirile existente. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. collationner. DOOM
colaționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 colaționeáză
colaționeze
COLAȚIONÁ, colaționez, vb. I. Tranz. A confrunta un text original cu copia sau cu reproducerea lui pentru a stabili exactitatea acestora sau spre a constata asemănările și deosebirile existente. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. collationner. DOOM
colaționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 colaționeáză
colaționezi
COLAȚIONÁ, colaționez, vb. I. Tranz. A confrunta un text original cu copia sau cu reproducerea lui pentru a stabili exactitatea acestora sau spre a constata asemănările și deosebirile existente. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. collationner. DOOM
colaționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 colaționeáză
colaționând
COLAȚIONÁ, colaționez, vb. I. Tranz. A confrunta un text original cu copia sau cu reproducerea lui pentru a stabili exactitatea acestora sau spre a constata asemănările și deosebirile existente. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. collationner. DOOM
colaționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 colaționeáză
colaționînd
COLAȚIONÁ, colaționez, vb. I. Tranz. A confrunta un text original cu copia sau cu reproducerea lui pentru a stabili exactitatea acestora sau spre a constata asemănările și deosebirile existente. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. collationner. DOOM
colaționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 colaționeáză
colaționări
COLAȚIONÁRE, colaționări, s. f. Acțiunea de a colaționa și rezultatul ei. [Pr.: -ți-o-] – V. colaționa. DOOM
colaționáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. colaționắrii; pl. colaționắri
colaționării
COLAȚIONÁRE, colaționări, s. f. Acțiunea de a colaționa și rezultatul ei. [Pr.: -ți-o-] – V. colaționa. DOOM
colaționáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. colaționắrii; pl. colaționắri
colaționările
COLAȚIONÁRE, colaționări, s. f. Acțiunea de a colaționa și rezultatul ei. [Pr.: -ți-o-] – V. colaționa. DOOM
colaționáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. colaționắrii; pl. colaționắri
colaționărilor
COLAȚIONÁRE, colaționări, s. f. Acțiunea de a colaționa și rezultatul ei. [Pr.: -ți-o-] – V. colaționa. DOOM
colaționáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. colaționắrii; pl. colaționắri
colațiune
COLAȚIÚNE s.f. 1. Colaționare. 2. Drept de a conferi un beneficiu, un grad universitar etc. 3. Gustare. [Cf. fr. collation < lat. collatio – reunire, adunare]. DOOM
colațiúne (livr.) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. colațiúnii; pl. colațiúni
colațiunea
COLAȚIÚNE s.f. 1. Colaționare. 2. Drept de a conferi un beneficiu, un grad universitar etc. 3. Gustare. [Cf. fr. collation < lat. collatio – reunire, adunare]. DOOM
colațiúne (livr.) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. colațiúnii; pl. colațiúni
colațiuni
COLAȚIÚNE s.f. 1. Colaționare. 2. Drept de a conferi un beneficiu, un grad universitar etc. 3. Gustare. [Cf. fr. collation < lat. collatio – reunire, adunare]. DOOM
colațiúne (livr.) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. colațiúnii; pl. colațiúni
colațiunii
COLAȚIÚNE s.f. 1. Colaționare. 2. Drept de a conferi un beneficiu, un grad universitar etc. 3. Gustare. [Cf. fr. collation < lat. collatio – reunire, adunare]. DOOM
colațiúne (livr.) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. colațiúnii; pl. colațiúni
colațiunile
COLAȚIÚNE s.f. 1. Colaționare. 2. Drept de a conferi un beneficiu, un grad universitar etc. 3. Gustare. [Cf. fr. collation < lat. collatio – reunire, adunare]. DOOM
colațiúne (livr.) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. colațiúnii; pl. colațiúni
colațiunilor
COLAȚIÚNE s.f. 1. Colaționare. 2. Drept de a conferi un beneficiu, un grad universitar etc. 3. Gustare. [Cf. fr. collation < lat. collatio – reunire, adunare]. DOOM
colațiúne (livr.) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. colațiúnii; pl. colațiúni
colb
COLB, (rar) colburi, s. n. (Reg.) Praf. ◊ Expr. A bate (pe cineva) să-i meargă (sau de-i merge) colbul = a bate tare (pe cineva). – Et. nec. DOOM
colb (reg.) s. n., pl. cólburi
colbertism
COLBERTÍSM s.n. (Ec.) Sistem economic potrivit căruia se cere protecționismul temporar al producției naționale, limitându-se importarea mărfurilor străine. [< fr. colbertisme, cf. Colbert – ministru de finanțe în Franța sub Ludovic al XIV-lea]. DOOM
colbertísm s. n.
colbertismul
COLBERTÍSM s.n. (Ec.) Sistem economic potrivit căruia se cere protecționismul temporar al producției naționale, limitându-se importarea mărfurilor străine. [< fr. colbertisme, cf. Colbert – ministru de finanțe în Franța sub Ludovic al XIV-lea]. DOOM
colbertísm s. n.
colbertismului
COLBERTÍSM s.n. (Ec.) Sistem economic potrivit căruia se cere protecționismul temporar al producției naționale, limitându-se importarea mărfurilor străine. [< fr. colbertisme, cf. Colbert – ministru de finanțe în Franța sub Ludovic al XIV-lea]. DOOM
colbertísm s. n.
colbertist
COLBERTÍST, -Ă adj. Referitor la colbertism. // s.m. și f. Adept al colbertismului. [< fr. colbertiste].
colbertist
COLBERTÍST, -Ă adj. Referitor la colbertism. // s.m. și f. Adept al colbertismului. [< fr. colbertiste].
colbertista
COLBERTÍST, -Ă adj. Referitor la colbertism. // s.m. și f. Adept al colbertismului. [< fr. colbertiste].
colbertista
COLBERTÍST, -Ă adj. Referitor la colbertism. // s.m. și f. Adept al colbertismului. [< fr. colbertiste].
colbertiste
COLBERTÍST, -Ă adj. Referitor la colbertism. // s.m. și f. Adept al colbertismului. [< fr. colbertiste].
colbertiste
COLBERTÍST, -Ă adj. Referitor la colbertism. // s.m. și f. Adept al colbertismului. [< fr. colbertiste].
colbertistei
COLBERTÍST, -Ă adj. Referitor la colbertism. // s.m. și f. Adept al colbertismului. [< fr. colbertiste].
colbertistei
COLBERTÍST, -Ă adj. Referitor la colbertism. // s.m. și f. Adept al colbertismului. [< fr. colbertiste].
colbertistele
COLBERTÍST, -Ă adj. Referitor la colbertism. // s.m. și f. Adept al colbertismului. [< fr. colbertiste].
colbertistele
COLBERTÍST, -Ă adj. Referitor la colbertism. // s.m. și f. Adept al colbertismului. [< fr. colbertiste].
colbertistelor
COLBERTÍST, -Ă adj. Referitor la colbertism. // s.m. și f. Adept al colbertismului. [< fr. colbertiste].
colbertistelor
COLBERTÍST, -Ă adj. Referitor la colbertism. // s.m. și f. Adept al colbertismului. [< fr. colbertiste].
colbertistul
COLBERTÍST, -Ă adj. Referitor la colbertism. // s.m. și f. Adept al colbertismului. [< fr. colbertiste].
colbertistul
COLBERTÍST, -Ă adj. Referitor la colbertism. // s.m. și f. Adept al colbertismului. [< fr. colbertiste].
colbertistului
COLBERTÍST, -Ă adj. Referitor la colbertism. // s.m. și f. Adept al colbertismului. [< fr. colbertiste].
colbertistului
COLBERTÍST, -Ă adj. Referitor la colbertism. // s.m. și f. Adept al colbertismului. [< fr. colbertiste].
colbertiști
COLBERTÍST, -Ă adj. Referitor la colbertism. // s.m. și f. Adept al colbertismului. [< fr. colbertiste].
colbertiști
COLBERTÍST, -Ă adj. Referitor la colbertism. // s.m. și f. Adept al colbertismului. [< fr. colbertiste].
colbertiștii
COLBERTÍST, -Ă adj. Referitor la colbertism. // s.m. și f. Adept al colbertismului. [< fr. colbertiste].
colbertiștii
COLBERTÍST, -Ă adj. Referitor la colbertism. // s.m. și f. Adept al colbertismului. [< fr. colbertiste].
colbertiștilor
COLBERTÍST, -Ă adj. Referitor la colbertism. // s.m. și f. Adept al colbertismului. [< fr. colbertiste].
colbertiștilor
COLBERTÍST, -Ă adj. Referitor la colbertism. // s.m. și f. Adept al colbertismului. [< fr. colbertiste].
colbui
COLBUÍ vb. IV v. colbăi. DOOM
colbăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. colbăiésc, imperf. 3 sg. colbăiá; conj. prez. 3 să colbăiáscă
colbuire
COLBUÍ vb. IV v. colbăi.
colbuit
COLBUÍT, -Ă adj. v. colbăit.
colbul
COLB, (rar) colburi, s. n. (Reg.) Praf. ◊ Expr. A bate (pe cineva) să-i meargă (sau de-i merge) colbul = a bate tare (pe cineva). – Et. nec. DOOM
colb (reg.) s. n., pl. cólburi
colbului
COLB, (rar) colburi, s. n. (Reg.) Praf. ◊ Expr. A bate (pe cineva) să-i meargă (sau de-i merge) colbul = a bate tare (pe cineva). – Et. nec. DOOM
colb (reg.) s. n., pl. cólburi
colburi
COLB, (rar) colburi, s. n. (Reg.) Praf. ◊ Expr. A bate (pe cineva) să-i meargă (sau de-i merge) colbul = a bate tare (pe cineva). – Et. nec. DOOM
colb (reg.) s. n., pl. cólburi
colburile
COLB, (rar) colburi, s. n. (Reg.) Praf. ◊ Expr. A bate (pe cineva) să-i meargă (sau de-i merge) colbul = a bate tare (pe cineva). – Et. nec. DOOM
colb (reg.) s. n., pl. cólburi
colburilor
COLB, (rar) colburi, s. n. (Reg.) Praf. ◊ Expr. A bate (pe cineva) să-i meargă (sau de-i merge) colbul = a bate tare (pe cineva). – Et. nec. DOOM
colb (reg.) s. n., pl. cólburi
colburoasa
COLBURÓS, -OÁSĂ, colburoși, -oase, adj. (Reg.) Prăfuit. – Colb + suf. -uros. DOOM
colburós (reg.) adj. m., pl. colburóși; f. colburoásă, pl. colburoáse
colburoase
COLBURÓS, -OÁSĂ, colburoși, -oase, adj. (Reg.) Prăfuit. – Colb + suf. -uros. DOOM
colburós (reg.) adj. m., pl. colburóși; f. colburoásă, pl. colburoáse
colburoasei
COLBURÓS, -OÁSĂ, colburoși, -oase, adj. (Reg.) Prăfuit. – Colb + suf. -uros. DOOM
colburós (reg.) adj. m., pl. colburóși; f. colburoásă, pl. colburoáse
colburoasele
COLBURÓS, -OÁSĂ, colburoși, -oase, adj. (Reg.) Prăfuit. – Colb + suf. -uros. DOOM
colburós (reg.) adj. m., pl. colburóși; f. colburoásă, pl. colburoáse
colburoaselor
COLBURÓS, -OÁSĂ, colburoși, -oase, adj. (Reg.) Prăfuit. – Colb + suf. -uros. DOOM
colburós (reg.) adj. m., pl. colburóși; f. colburoásă, pl. colburoáse
colburos
COLBURÓS, -OÁSĂ, colburoși, -oase, adj. (Reg.) Prăfuit. – Colb + suf. -uros. DOOM
colburós (reg.) adj. m., pl. colburóși; f. colburoásă, pl. colburoáse
colburosul
COLBURÓS, -OÁSĂ, colburoși, -oase, adj. (Reg.) Prăfuit. – Colb + suf. -uros. DOOM
colburós (reg.) adj. m., pl. colburóși; f. colburoásă, pl. colburoáse
colburosului
COLBURÓS, -OÁSĂ, colburoși, -oase, adj. (Reg.) Prăfuit. – Colb + suf. -uros. DOOM
colburós (reg.) adj. m., pl. colburóși; f. colburoásă, pl. colburoáse
colburoși
COLBURÓS, -OÁSĂ, colburoși, -oase, adj. (Reg.) Prăfuit. – Colb + suf. -uros. DOOM
colburós (reg.) adj. m., pl. colburóși; f. colburoásă, pl. colburoáse
colburoșii
COLBURÓS, -OÁSĂ, colburoși, -oase, adj. (Reg.) Prăfuit. – Colb + suf. -uros. DOOM
colburós (reg.) adj. m., pl. colburóși; f. colburoásă, pl. colburoáse
colburoșilor
COLBURÓS, -OÁSĂ, colburoși, -oase, adj. (Reg.) Prăfuit. – Colb + suf. -uros. DOOM
colburós (reg.) adj. m., pl. colburóși; f. colburoásă, pl. colburoáse
colbăi
COLBUÍ vb. IV v. colbăi. DOOM
colbăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. colbăiésc, imperf. 3 sg. colbăiá; conj. prez. 3 să colbăiáscă
colbăia
COLBUÍ vb. IV v. colbăi. DOOM
colbăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. colbăiésc, imperf. 3 sg. colbăiá; conj. prez. 3 să colbăiáscă
colbăiai
COLBUÍ vb. IV v. colbăi. DOOM
colbăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. colbăiésc, imperf. 3 sg. colbăiá; conj. prez. 3 să colbăiáscă
colbăiam
COLBUÍ vb. IV v. colbăi. DOOM
colbăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. colbăiésc, imperf. 3 sg. colbăiá; conj. prez. 3 să colbăiáscă
colbăiască
COLBUÍ vb. IV v. colbăi. DOOM
colbăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. colbăiésc, imperf. 3 sg. colbăiá; conj. prez. 3 să colbăiáscă
colbăiau
COLBUÍ vb. IV v. colbăi. DOOM
colbăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. colbăiésc, imperf. 3 sg. colbăiá; conj. prez. 3 să colbăiáscă
colbăiați
COLBUÍ vb. IV v. colbăi. DOOM
colbăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. colbăiésc, imperf. 3 sg. colbăiá; conj. prez. 3 să colbăiáscă
colbăiesc
COLBUÍ vb. IV v. colbăi. DOOM
colbăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. colbăiésc, imperf. 3 sg. colbăiá; conj. prez. 3 să colbăiáscă
colbăiește
COLBUÍ vb. IV v. colbăi. DOOM
colbăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. colbăiésc, imperf. 3 sg. colbăiá; conj. prez. 3 să colbăiáscă
colbăiești
COLBUÍ vb. IV v. colbăi. DOOM
colbăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. colbăiésc, imperf. 3 sg. colbăiá; conj. prez. 3 să colbăiáscă
colbăii
COLBUÍ vb. IV v. colbăi. DOOM
colbăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. colbăiésc, imperf. 3 sg. colbăiá; conj. prez. 3 să colbăiáscă
colbăim
COLBUÍ vb. IV v. colbăi. DOOM
colbăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. colbăiésc, imperf. 3 sg. colbăiá; conj. prez. 3 să colbăiáscă
colbăind
COLBUÍ vb. IV v. colbăi. DOOM
colbăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. colbăiésc, imperf. 3 sg. colbăiá; conj. prez. 3 să colbăiáscă
colbăire
COLBUÍ vb. IV v. colbăi. DOOM
colbăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. colbăiésc, imperf. 3 sg. colbăiá; conj. prez. 3 să colbăiáscă
colbăiră
COLBUÍ vb. IV v. colbăi. DOOM
colbăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. colbăiésc, imperf. 3 sg. colbăiá; conj. prez. 3 să colbăiáscă
colbăirăm
COLBUÍ vb. IV v. colbăi. DOOM
colbăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. colbăiésc, imperf. 3 sg. colbăiá; conj. prez. 3 să colbăiáscă
colbăirăți
COLBUÍ vb. IV v. colbăi. DOOM
colbăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. colbăiésc, imperf. 3 sg. colbăiá; conj. prez. 3 să colbăiáscă
colbăise
COLBUÍ vb. IV v. colbăi. DOOM
colbăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. colbăiésc, imperf. 3 sg. colbăiá; conj. prez. 3 să colbăiáscă
colbăisem
COLBUÍ vb. IV v. colbăi. DOOM
colbăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. colbăiésc, imperf. 3 sg. colbăiá; conj. prez. 3 să colbăiáscă
colbăiseră
COLBUÍ vb. IV v. colbăi. DOOM
colbăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. colbăiésc, imperf. 3 sg. colbăiá; conj. prez. 3 să colbăiáscă
colbăiserăm
COLBUÍ vb. IV v. colbăi. DOOM
colbăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. colbăiésc, imperf. 3 sg. colbăiá; conj. prez. 3 să colbăiáscă
colbăiserăți
COLBUÍ vb. IV v. colbăi. DOOM
colbăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. colbăiésc, imperf. 3 sg. colbăiá; conj. prez. 3 să colbăiáscă
colbăiseși
COLBUÍ vb. IV v. colbăi. DOOM
colbăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. colbăiésc, imperf. 3 sg. colbăiá; conj. prez. 3 să colbăiáscă
colbăiseți
COLBUÍ vb. IV v. colbăi. DOOM
colbăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. colbăiésc, imperf. 3 sg. colbăiá; conj. prez. 3 să colbăiáscă
colbăit
COLBUÍ vb. IV v. colbăi. DOOM
colbăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. colbăiésc, imperf. 3 sg. colbăiá; conj. prez. 3 să colbăiáscă
colbăit
COLBUÍT, -Ă adj. v. colbăit.
colbăita
COLBUÍT, -Ă adj. v. colbăit.
colbăite
COLBUÍT, -Ă adj. v. colbăit.
colbăitei
COLBUÍT, -Ă adj. v. colbăit.
colbăitele
COLBUÍT, -Ă adj. v. colbăit.
colbăitelor
COLBUÍT, -Ă adj. v. colbăit.
colbăitul
COLBUÍT, -Ă adj. v. colbăit.
colbăitului
COLBUÍT, -Ă adj. v. colbăit.
colbăiși
COLBUÍ vb. IV v. colbăi. DOOM
colbăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. colbăiésc, imperf. 3 sg. colbăiá; conj. prez. 3 să colbăiáscă
colbăiți
COLBUÍ vb. IV v. colbăi. DOOM
colbăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. colbăiésc, imperf. 3 sg. colbăiá; conj. prez. 3 să colbăiáscă
colbăiți
COLBUÍT, -Ă adj. v. colbăit.
colbăiții
COLBUÍT, -Ă adj. v. colbăit.
colbăiților
COLBUÍT, -Ă adj. v. colbăit.
colbăraie
COLBĂRÁIE s. f. (Reg.) Prăfăraie. – Colb + suf. -ăraie. DOOM
colbăráie (reg.) s. f., art colbăráia, g.-d. art. colbărắii
colbări
COLBĂRÍ vb. IV. v. colbăi.
colbăria
COLBĂRÍE s. f. (Reg.) Prăfărie. – Colb + suf. -ărie. DOOM
colbăríe (reg.) s. f., art. colbăría, g.-d. art. colbăríei
colbărie
COLBĂRÍE s. f. (Reg.) Prăfărie. – Colb + suf. -ărie. DOOM
colbăríe (reg.) s. f., art. colbăría, g.-d. art. colbăríei
colbăriei
COLBĂRÍE s. f. (Reg.) Prăfărie. – Colb + suf. -ărie. DOOM
colbăríe (reg.) s. f., art. colbăría, g.-d. art. colbăríei
colbării
COLBĂRÍE s. f. (Reg.) Prăfărie. – Colb + suf. -ărie. DOOM
colbăríe (reg.) s. f., art. colbăría, g.-d. art. colbăríei
colbărire
COLBĂRÍ vb. IV. v. colbăi.
colbărit
COLBĂRÍ vb. IV. v. colbăi.
colceac
COLCEÁC, colceacuri, s. n. (Înv.) Gheată care se încheia cu copci. – [Var.: colceág, colcegi, s. m.] – Din tc. kolçak. DOOM
colceác/colceág (înv.) s. n./s. m., pl. colceácuri/colcégi
colceag
COLCEÁC, colceacuri, s. n. (Înv.) Gheată care se încheia cu copci. – [Var.: colceág, colcegi, s. m.] – Din tc. kolçak. DOOM
colceác/colceág (înv.) s. n./s. m., pl. colceácuri/colcégi
colceag
COLCEÁG, colceaguri, s. n. (Înv.) Un fel de gheată care se încheia cu copci. – Tc. kolçak.
colchicum
BRÂNDÚȘĂ, brândușe, s. f. 1. Plantă erbacee cu flori violete în formă de pâlnie, care înflorește primăvara timpuriu (Crocus heuffelianus). 2. (În sintagma) Brândușă galbenă = plantă erbacee perenă cu florile galbene-aurii, ocrotită de lege (Crocus moesiacus). 3. Plantă veninoasă din familia liliaceelor, cu frunze mari alungite și cu flori roșietice sau liliachii, care înflorește toamna și care este folosită în medicină (Colchicum autumnale); floarea-brumei. – Cf. bg. brenduška, scr. brnduša.
colchida
Colchida = Colchis.
colchis
Colchis, ținut din Asia, socotit a fi patria Medeei, devenit celebru datorită Lînii de Aur și expediției întreprinse acolo de argonauți (v. și Argonautae).
colcot
CÓLCOT s. n. v. clocot. DOOM
clócot s. n., pl. clócote
colcoti
COLCOTÍ vb. IV v. clocoti. DOOM
clocotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clocotésc, imperf. 3 sg. clocoteá; conj. prez. 3 să clocoteáscă
colcotire
COLCOTÍ vb. IV v. clocoti.
colcotoasa
COLCOTÓS, -OÁSĂ, colcotoși, -oase, adj. (Rar) Clocotitor. – Colcot + suf. -os. DOOM
colcotós (rar) adj. m., pl. colcotóși; f. colcotoásă, pl. colcotoáse
colcotoase
COLCOTÓS, -OÁSĂ, colcotoși, -oase, adj. (Rar) Clocotitor. – Colcot + suf. -os. DOOM
colcotós (rar) adj. m., pl. colcotóși; f. colcotoásă, pl. colcotoáse
colcotoasei
COLCOTÓS, -OÁSĂ, colcotoși, -oase, adj. (Rar) Clocotitor. – Colcot + suf. -os. DOOM
colcotós (rar) adj. m., pl. colcotóși; f. colcotoásă, pl. colcotoáse
colcotoasele
COLCOTÓS, -OÁSĂ, colcotoși, -oase, adj. (Rar) Clocotitor. – Colcot + suf. -os. DOOM
colcotós (rar) adj. m., pl. colcotóși; f. colcotoásă, pl. colcotoáse
colcotoaselor
COLCOTÓS, -OÁSĂ, colcotoși, -oase, adj. (Rar) Clocotitor. – Colcot + suf. -os. DOOM
colcotós (rar) adj. m., pl. colcotóși; f. colcotoásă, pl. colcotoáse
colcotos
COLCOTÓS, -OÁSĂ, colcotoși, -oase, adj. (Rar) Clocotitor. – Colcot + suf. -os. DOOM
colcotós (rar) adj. m., pl. colcotóși; f. colcotoásă, pl. colcotoáse
colcotosul
COLCOTÓS, -OÁSĂ, colcotoși, -oase, adj. (Rar) Clocotitor. – Colcot + suf. -os. DOOM
colcotós (rar) adj. m., pl. colcotóși; f. colcotoásă, pl. colcotoáse
colcotosului
COLCOTÓS, -OÁSĂ, colcotoși, -oase, adj. (Rar) Clocotitor. – Colcot + suf. -os. DOOM
colcotós (rar) adj. m., pl. colcotóși; f. colcotoásă, pl. colcotoáse
colcotoși
COLCOTÓS, -OÁSĂ, colcotoși, -oase, adj. (Rar) Clocotitor. – Colcot + suf. -os. DOOM
colcotós (rar) adj. m., pl. colcotóși; f. colcotoásă, pl. colcotoáse
colcotoșii
COLCOTÓS, -OÁSĂ, colcotoși, -oase, adj. (Rar) Clocotitor. – Colcot + suf. -os. DOOM
colcotós (rar) adj. m., pl. colcotóși; f. colcotoásă, pl. colcotoáse
colcotoșilor
COLCOTÓS, -OÁSĂ, colcotoși, -oase, adj. (Rar) Clocotitor. – Colcot + suf. -os. DOOM
colcotós (rar) adj. m., pl. colcotóși; f. colcotoásă, pl. colcotoáse
colcotușă
CORCODÚȘĂ, corcodușe, s. f. Fructul corcodușului, de formă sferică, dulce-acrișor, comestibil. – Din corcoduș. DOOM
corcodúșă s. f., art. corcodúșa, g.-d. art. corcodúșei; pl. corcodúșe
colcăi
COLCĂÍ, pers. 3 cólcăie, vb. IV. Intranz. 1. (Despre oameni și animale) A umbla de colo până colo în număr mare; (despre locuri, obiecte) a fi plin de oameni sau de animale care umblă de colo până colo. 2. (Reg.) A clocoti; a vui. – Formație onomatopeică. DOOM
colcăí (a ~) vb., ind. prez. 3 cólcăie, imperf. 3 sg. colcăiá; conj. prez. 3 să cólcăie
colcăia
COLCĂÍ, pers. 3 cólcăie, vb. IV. Intranz. 1. (Despre oameni și animale) A umbla de colo până colo în număr mare; (despre locuri, obiecte) a fi plin de oameni sau de animale care umblă de colo până colo. 2. (Reg.) A clocoti; a vui. – Formație onomatopeică. DOOM
colcăí (a ~) vb., ind. prez. 3 cólcăie, imperf. 3 sg. colcăiá; conj. prez. 3 să cólcăie
colcăială
COLCĂIÁLĂ s. f. Faptul de a colcăi; zgomot făcut de cineva sau de ceva care colcăie. [Pr.: -că-ia-] – Colcăi + suf. -eală. DOOM
colcăiálă s. f., g.-d. art. colcăiélii
colcăiau
COLCĂÍ, pers. 3 cólcăie, vb. IV. Intranz. 1. (Despre oameni și animale) A umbla de colo până colo în număr mare; (despre locuri, obiecte) a fi plin de oameni sau de animale care umblă de colo până colo. 2. (Reg.) A clocoti; a vui. – Formație onomatopeică. DOOM
colcăí (a ~) vb., ind. prez. 3 cólcăie, imperf. 3 sg. colcăiá; conj. prez. 3 să cólcăie
colcăie
COLCĂÍ, pers. 3 cólcăie, vb. IV. Intranz. 1. (Despre oameni și animale) A umbla de colo până colo în număr mare; (despre locuri, obiecte) a fi plin de oameni sau de animale care umblă de colo până colo. 2. (Reg.) A clocoti; a vui. – Formație onomatopeică. DOOM
colcăí (a ~) vb., ind. prez. 3 cólcăie, imperf. 3 sg. colcăiá; conj. prez. 3 să cólcăie
colcăind
COLCĂÍ, pers. 3 cólcăie, vb. IV. Intranz. 1. (Despre oameni și animale) A umbla de colo până colo în număr mare; (despre locuri, obiecte) a fi plin de oameni sau de animale care umblă de colo până colo. 2. (Reg.) A clocoti; a vui. – Formație onomatopeică. DOOM
colcăí (a ~) vb., ind. prez. 3 cólcăie, imperf. 3 sg. colcăiá; conj. prez. 3 să cólcăie
colcăire
COLCĂÍ, pers. 3 cólcăie, vb. IV. Intranz. 1. (Despre oameni și animale) A umbla de colo până colo în număr mare; (despre locuri, obiecte) a fi plin de oameni sau de animale care umblă de colo până colo. 2. (Reg.) A clocoti; a vui. – Formație onomatopeică. DOOM
colcăí (a ~) vb., ind. prez. 3 cólcăie, imperf. 3 sg. colcăiá; conj. prez. 3 să cólcăie
colcăire
COLCĂÍ, pers. 3 cólcăie, vb. IV. Intranz. 1. (Despre oameni și animale) A umbla de colo până colo în număr mare; (despre locuri, obiecte) a fi plin de oameni sau de animale care umblă de colo până colo. 2. (Reg.) A clocoti; a vui. – Formație onomatopeică.
colcăiră
COLCĂÍ, pers. 3 cólcăie, vb. IV. Intranz. 1. (Despre oameni și animale) A umbla de colo până colo în număr mare; (despre locuri, obiecte) a fi plin de oameni sau de animale care umblă de colo până colo. 2. (Reg.) A clocoti; a vui. – Formație onomatopeică. DOOM
colcăí (a ~) vb., ind. prez. 3 cólcăie, imperf. 3 sg. colcăiá; conj. prez. 3 să cólcăie
colcăise
COLCĂÍ, pers. 3 cólcăie, vb. IV. Intranz. 1. (Despre oameni și animale) A umbla de colo până colo în număr mare; (despre locuri, obiecte) a fi plin de oameni sau de animale care umblă de colo până colo. 2. (Reg.) A clocoti; a vui. – Formație onomatopeică. DOOM
colcăí (a ~) vb., ind. prez. 3 cólcăie, imperf. 3 sg. colcăiá; conj. prez. 3 să cólcăie
colcăiseră
COLCĂÍ, pers. 3 cólcăie, vb. IV. Intranz. 1. (Despre oameni și animale) A umbla de colo până colo în număr mare; (despre locuri, obiecte) a fi plin de oameni sau de animale care umblă de colo până colo. 2. (Reg.) A clocoti; a vui. – Formație onomatopeică. DOOM
colcăí (a ~) vb., ind. prez. 3 cólcăie, imperf. 3 sg. colcăiá; conj. prez. 3 să cólcăie
colcăit
COLCĂÍ, pers. 3 cólcăie, vb. IV. Intranz. 1. (Despre oameni și animale) A umbla de colo până colo în număr mare; (despre locuri, obiecte) a fi plin de oameni sau de animale care umblă de colo până colo. 2. (Reg.) A clocoti; a vui. – Formație onomatopeică. DOOM
colcăí (a ~) vb., ind. prez. 3 cólcăie, imperf. 3 sg. colcăiá; conj. prez. 3 să cólcăie
coldan
COLDÁN, coldani, s. m. (Reg.) Haimana; calic. – Magh. kold[us] + suf. -an.
coldană
coldană, coldane s. f. prostituată urâtă și bețivă.
coldcremă
COLDCRÉMĂ s.f. Preparat cosmetic pe bază de ceară de albine, conținând o cantitate însemnată de apă. [< engl. cold-cream < cold – rece, cream – cremă].
colduș
coldúș (-și), s. n. – Cerșetor. – Var. culduș, coldan. Mag. koldus (Cihac, II, 494; DAR; Gáldi, Dict., 118). În Trans. și Bucov. – Der. coldui (var. culdui), vb. (a cerși, a cere de pomană), din mag. koldulni; coldănesc, adj. (de cerșetor).
colduș
CORCODÚȘĂ, corcodușe, s. f. Fructul corcodușului, de formă sferică, dulce-acrișor, comestibil. – Din corcoduș. DOOM
corcodúșă s. f., art. corcodúșa, g.-d. art. corcodúșei; pl. corcodúșe
coldușă
CORCODÚȘĂ, corcodușe, s. f. Fructul corcodușului, de formă sferică, dulce-acrișor, comestibil. – Din corcoduș. DOOM
corcodúșă s. f., art. corcodúșa, g.-d. art. corcodúșei; pl. corcodúșe
cole
COLÉ adv. v. colea.
colea
COLEÁ adv. (Pop.) 1. (Cu sens local) (Pe) aici (pe) aproape, în apropiere, alături. Stă colea. ◊ Expr. Ici (și) colea sau pe ici, (pe) colea = pe alocuri. De ici, (de) colea = de aici (și) din altă parte, dintr-un loc în altul. Colea și colea = rar, puțin; pe ici pe colo. Ba ici, ba colea = în toate părțile, pretutindeni. De colea până colea = dintr-un loc într-altul, încoace și încolo. Mai colea de... = ceva mai departe de... 2. (Cu sens temporal) Atunci, în timpul când..., în momentul când... ◊ Expr. Când colea, se spune pentru a pregăti pe ascultător că urmează ceva neașteptat. 3. (Cu sens modal) Cu adevărat, într-adevăr. Câștigă colea, nu glumă. ◊ Expr. Știi, colea = zdravăn; de soi; așa cum trebuie; extraordinar. [Acc. și: cólea] – Din acolea. DOOM
coleá/cólea (pop.) adv.
colea
COLEÁ adv. (Pop.) 1. (Cu sens local) (Pe) aici (pe) aproape, în apropiere, alături. Stă colea. ◊ Expr. Ici (și) colea sau pe ici, (pe) colea = pe alocuri. De ici, (de) colea = de aici (și) din altă parte, dintr-un loc în altul. Colea și colea = rar, puțin; pe ici pe colo. Ba ici, ba colea = în toate părțile, pretutindeni. De colea până colea = dintr-un loc într-altul, încoace și încolo. Mai colea de... = ceva mai departe de... 2. (Cu sens temporal) Atunci, în timpul când..., în momentul când... ◊ Expr. Când colea, se spune pentru a pregăti pe ascultător că urmează ceva neașteptat. 3. (Cu sens modal) Cu adevărat, într-adevăr. Câștigă colea, nu glumă. ◊ Expr. Știi, colea = zdravăn; de soi; așa cum trebuie; extraordinar. [Acc. și: cólea] – Din acolea.
colează
COLÁ3, colez, vb. I. Tranz. și refl. 1. Tranz. și refl. A (se) combina, a (se) asorta. 2. Refl. A trăi în concubinaj. 3. Refl. (Despre îmbrăcăminte) A se lipi de corp. – Din fr. coller. DOOM
colá3 (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 coleáză
coleașa
COLEÁȘĂ, coleșe, s. f. (Reg.) Mămăligă (moale). ♦ Un fel de terci făcut din făină de grâu fiartă sau prăjită în unt sau în untură. – Din sb. kuliješ, bg. kulijaša. DOOM
coleáșă (reg.) s. f., art. coleáșa, g.-d. art. coléșei; pl. coléșe
colecist
COLECÍST, colecisturi, s. n. (Anat.) Veziculă biliară. – Din fr. cholécyste. DOOM
colecíst s. n., pl. colecísturi
colecistectazie
COLECISTECTAZÍE s.f. (Med.) Dilatație a vezicii biliare. [Gen. -iei. / < fr. cholécystectasie].
colecistectomia
COLECISTECTOMÍE, colecistectomii, s. f. (Med.) Extirpare chirurgicală a veziculei biliare. – Din fr. cholécystectomie.
colecistectomie
COLECISTECTOMÍE, colecistectomii, s. f. (Med.) Extirpare chirurgicală a veziculei biliare. – Din fr. cholécystectomie.
colecistectomiei
COLECISTECTOMÍE, colecistectomii, s. f. (Med.) Extirpare chirurgicală a veziculei biliare. – Din fr. cholécystectomie.
colecistectomii
COLECISTECTOMÍE, colecistectomii, s. f. (Med.) Extirpare chirurgicală a veziculei biliare. – Din fr. cholécystectomie.
colecistectomiile
COLECISTECTOMÍE, colecistectomii, s. f. (Med.) Extirpare chirurgicală a veziculei biliare. – Din fr. cholécystectomie.
colecistectomiilor
COLECISTECTOMÍE, colecistectomii, s. f. (Med.) Extirpare chirurgicală a veziculei biliare. – Din fr. cholécystectomie.
colecistendeză
COLECISTENDÉZĂ s.f. (Med.) Incizie a vezicii biliare pentru scoaterea calculilor biliari. [< fr. cholécystendèse].
colecistita
COLECISTÍTĂ, colecistite, s. f. Inflamație acută sau cronică a vezicii biliare. – Din fr. cholécystite. DOOM
colecistítă s. f., g.-d. art. colecistítei; pl. colecistíte
colecistite
COLECISTÍTĂ, colecistite, s. f. Inflamație acută sau cronică a vezicii biliare. – Din fr. cholécystite. DOOM
colecistítă s. f., g.-d. art. colecistítei; pl. colecistíte
colecistitei
COLECISTÍTĂ, colecistite, s. f. Inflamație acută sau cronică a vezicii biliare. – Din fr. cholécystite. DOOM
colecistítă s. f., g.-d. art. colecistítei; pl. colecistíte
colecistitele
COLECISTÍTĂ, colecistite, s. f. Inflamație acută sau cronică a vezicii biliare. – Din fr. cholécystite. DOOM
colecistítă s. f., g.-d. art. colecistítei; pl. colecistíte
colecistitelor
COLECISTÍTĂ, colecistite, s. f. Inflamație acută sau cronică a vezicii biliare. – Din fr. cholécystite. DOOM
colecistítă s. f., g.-d. art. colecistítei; pl. colecistíte
colecisto
COLECÍST s.n. (Anat.) Vezica biliară. // (Și în forma colecisto-) Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) vezica biliară”, „colecist”. [< fr. cholécyste, cf. gr. chole – bilă, kystis – vezică].
colecistografia
COLECISTOGRAFÍE, colecistografii, s. f. Radiografie a vezicii biliare după introducerea în organism a unei substanțe de contrast. – Din fr. cholécystographie. DOOM
colecistografíe (-to-gra-) s. f., art. colecistografía, g.-d. art. colecistografíei; pl. colecistografíi, art. colecistografíile
colecistografie
COLECISTOGRAFÍE, colecistografii, s. f. Radiografie a vezicii biliare după introducerea în organism a unei substanțe de contrast. – Din fr. cholécystographie. DOOM
colecistografíe (-to-gra-) s. f., art. colecistografía, g.-d. art. colecistografíei; pl. colecistografíi, art. colecistografíile
colecistografiei
COLECISTOGRAFÍE, colecistografii, s. f. Radiografie a vezicii biliare după introducerea în organism a unei substanțe de contrast. – Din fr. cholécystographie. DOOM
colecistografíe (-to-gra-) s. f., art. colecistografía, g.-d. art. colecistografíei; pl. colecistografíi, art. colecistografíile
colecistografii
COLECISTOGRAFÍE, colecistografii, s. f. Radiografie a vezicii biliare după introducerea în organism a unei substanțe de contrast. – Din fr. cholécystographie. DOOM
colecistografíe (-to-gra-) s. f., art. colecistografía, g.-d. art. colecistografíei; pl. colecistografíi, art. colecistografíile
colecistografiile
COLECISTOGRAFÍE, colecistografii, s. f. Radiografie a vezicii biliare după introducerea în organism a unei substanțe de contrast. – Din fr. cholécystographie. DOOM
colecistografíe (-to-gra-) s. f., art. colecistografía, g.-d. art. colecistografíei; pl. colecistografíi, art. colecistografíile
colecistografiilor
COLECISTOGRAFÍE, colecistografii, s. f. Radiografie a vezicii biliare după introducerea în organism a unei substanțe de contrast. – Din fr. cholécystographie. DOOM
colecistografíe (-to-gra-) s. f., art. colecistografía, g.-d. art. colecistografíei; pl. colecistografíi, art. colecistografíile
colecistopatia
COLECISTOPATÍE, colecistopatii, s. f. (Med.) Denumire generică pentru bolile căilor biliare. – Din fr. cholécystopathie.
colecistopatie
COLECISTOPATÍE, colecistopatii, s. f. (Med.) Denumire generică pentru bolile căilor biliare. – Din fr. cholécystopathie.
colecistopatiei
COLECISTOPATÍE, colecistopatii, s. f. (Med.) Denumire generică pentru bolile căilor biliare. – Din fr. cholécystopathie.
colecistopatii
COLECISTOPATÍE, colecistopatii, s. f. (Med.) Denumire generică pentru bolile căilor biliare. – Din fr. cholécystopathie.
colecistopatiile
COLECISTOPATÍE, colecistopatii, s. f. (Med.) Denumire generică pentru bolile căilor biliare. – Din fr. cholécystopathie.
colecistopatiilor
COLECISTOPATÍE, colecistopatii, s. f. (Med.) Denumire generică pentru bolile căilor biliare. – Din fr. cholécystopathie.
colecistopexie
COLECISTOPEXÍE s.f. (Med.) Operație chirurgicală constând în fixarea vezicii biliare de peretele abdominal. [Gen. -iei. / < fr. cholécystopexie].
colecistorafie
COLECISTORAFÍE s.f. (Med.) Sutură chirurgicală a peretelui vezicii biliare. [Gen. -iei. / < fr. cholécystorrhaphie].
colecistostomie
COLECISTOSTOMÍE s.f. (Med.) Deschiderea și legarea chirurgicală a vezicii biliare de piele. [Gen. -iei. / < fr. cholécystostomie].
colecistul
COLECÍST, colecisturi, s. n. (Anat.) Veziculă biliară. – Din fr. cholécyste. DOOM
colecíst s. n., pl. colecísturi
colecistului
COLECÍST, colecisturi, s. n. (Anat.) Veziculă biliară. – Din fr. cholécyste. DOOM
colecíst s. n., pl. colecísturi
colecisturi
COLECÍST, colecisturi, s. n. (Anat.) Veziculă biliară. – Din fr. cholécyste. DOOM
colecíst s. n., pl. colecísturi
colecisturile
COLECÍST, colecisturi, s. n. (Anat.) Veziculă biliară. – Din fr. cholécyste. DOOM
colecíst s. n., pl. colecísturi
colecisturilor
COLECÍST, colecisturi, s. n. (Anat.) Veziculă biliară. – Din fr. cholécyste. DOOM
colecíst s. n., pl. colecísturi
colecta
COLECTÁ, colectez, vb. I. Tranz. l. A aduna, a strânge la un loc lucruri, diferite materiale, bani etc. pentru un anumit scop. 2. (Înv.) A strânge în mod organizat de la producători diferite produse. 3. (Despre abcese sau răni) A face puroi; a coace. – Din fr. collecter. DOOM
colectá (a ~) vb., ind. prez. 3 colecteáză
colecta
COLÉCTĂ, colecte, s. f. Acțiunea de a aduna bani sau obiecte date prin contribuție benevolă (în scopul ajutorării cuiva sau pentru a realiza ceva). – Din fr. collecte. DOOM
coléctă s. f., g.-d. art. coléctei; pl. colécte
colectai
COLECTÁ, colectez, vb. I. Tranz. l. A aduna, a strânge la un loc lucruri, diferite materiale, bani etc. pentru un anumit scop. 2. (Înv.) A strânge în mod organizat de la producători diferite produse. 3. (Despre abcese sau răni) A face puroi; a coace. – Din fr. collecter. DOOM
colectá (a ~) vb., ind. prez. 3 colecteáză
colectam
COLECTÁ, colectez, vb. I. Tranz. l. A aduna, a strânge la un loc lucruri, diferite materiale, bani etc. pentru un anumit scop. 2. (Înv.) A strânge în mod organizat de la producători diferite produse. 3. (Despre abcese sau răni) A face puroi; a coace. – Din fr. collecter. DOOM
colectá (a ~) vb., ind. prez. 3 colecteáză
colectare
COLECTÁ, colectez, vb. I. Tranz. l. A aduna, a strânge la un loc lucruri, diferite materiale, bani etc. pentru un anumit scop. 2. (Înv.) A strânge în mod organizat de la producători diferite produse. 3. (Despre abcese sau răni) A face puroi; a coace. – Din fr. collecter. DOOM
colectá (a ~) vb., ind. prez. 3 colecteáză
colectare
COLECTÁRE, colectări, s. f. Acțiunea de a colecta. – V. colecta. DOOM
colectáre s. f., g.-d. art. colectắrii; pl. colectắri
colectarea
COLECTÁRE, colectări, s. f. Acțiunea de a colecta. – V. colecta. DOOM
colectáre s. f., g.-d. art. colectắrii; pl. colectắri
colectară
COLECTÁ, colectez, vb. I. Tranz. l. A aduna, a strânge la un loc lucruri, diferite materiale, bani etc. pentru un anumit scop. 2. (Înv.) A strânge în mod organizat de la producători diferite produse. 3. (Despre abcese sau răni) A face puroi; a coace. – Din fr. collecter. DOOM
colectá (a ~) vb., ind. prez. 3 colecteáză
colectarăm
COLECTÁ, colectez, vb. I. Tranz. l. A aduna, a strânge la un loc lucruri, diferite materiale, bani etc. pentru un anumit scop. 2. (Înv.) A strânge în mod organizat de la producători diferite produse. 3. (Despre abcese sau răni) A face puroi; a coace. – Din fr. collecter. DOOM
colectá (a ~) vb., ind. prez. 3 colecteáză
colectarăți
COLECTÁ, colectez, vb. I. Tranz. l. A aduna, a strânge la un loc lucruri, diferite materiale, bani etc. pentru un anumit scop. 2. (Înv.) A strânge în mod organizat de la producători diferite produse. 3. (Despre abcese sau răni) A face puroi; a coace. – Din fr. collecter. DOOM
colectá (a ~) vb., ind. prez. 3 colecteáză
colectase
COLECTÁ, colectez, vb. I. Tranz. l. A aduna, a strânge la un loc lucruri, diferite materiale, bani etc. pentru un anumit scop. 2. (Înv.) A strânge în mod organizat de la producători diferite produse. 3. (Despre abcese sau răni) A face puroi; a coace. – Din fr. collecter. DOOM
colectá (a ~) vb., ind. prez. 3 colecteáză
colectasem
COLECTÁ, colectez, vb. I. Tranz. l. A aduna, a strânge la un loc lucruri, diferite materiale, bani etc. pentru un anumit scop. 2. (Înv.) A strânge în mod organizat de la producători diferite produse. 3. (Despre abcese sau răni) A face puroi; a coace. – Din fr. collecter. DOOM
colectá (a ~) vb., ind. prez. 3 colecteáză
colectaseră
COLECTÁ, colectez, vb. I. Tranz. l. A aduna, a strânge la un loc lucruri, diferite materiale, bani etc. pentru un anumit scop. 2. (Înv.) A strânge în mod organizat de la producători diferite produse. 3. (Despre abcese sau răni) A face puroi; a coace. – Din fr. collecter. DOOM
colectá (a ~) vb., ind. prez. 3 colecteáză
colectaserăm
COLECTÁ, colectez, vb. I. Tranz. l. A aduna, a strânge la un loc lucruri, diferite materiale, bani etc. pentru un anumit scop. 2. (Înv.) A strânge în mod organizat de la producători diferite produse. 3. (Despre abcese sau răni) A face puroi; a coace. – Din fr. collecter. DOOM
colectá (a ~) vb., ind. prez. 3 colecteáză
colectaserăți
COLECTÁ, colectez, vb. I. Tranz. l. A aduna, a strânge la un loc lucruri, diferite materiale, bani etc. pentru un anumit scop. 2. (Înv.) A strânge în mod organizat de la producători diferite produse. 3. (Despre abcese sau răni) A face puroi; a coace. – Din fr. collecter. DOOM
colectá (a ~) vb., ind. prez. 3 colecteáză
colectaseși
COLECTÁ, colectez, vb. I. Tranz. l. A aduna, a strânge la un loc lucruri, diferite materiale, bani etc. pentru un anumit scop. 2. (Înv.) A strânge în mod organizat de la producători diferite produse. 3. (Despre abcese sau răni) A face puroi; a coace. – Din fr. collecter. DOOM
colectá (a ~) vb., ind. prez. 3 colecteáză
colectaseți
COLECTÁ, colectez, vb. I. Tranz. l. A aduna, a strânge la un loc lucruri, diferite materiale, bani etc. pentru un anumit scop. 2. (Înv.) A strânge în mod organizat de la producători diferite produse. 3. (Despre abcese sau răni) A face puroi; a coace. – Din fr. collecter. DOOM
colectá (a ~) vb., ind. prez. 3 colecteáză
colectat
COLECTÁ, colectez, vb. I. Tranz. l. A aduna, a strânge la un loc lucruri, diferite materiale, bani etc. pentru un anumit scop. 2. (Înv.) A strânge în mod organizat de la producători diferite produse. 3. (Despre abcese sau răni) A face puroi; a coace. – Din fr. collecter. DOOM
colectá (a ~) vb., ind. prez. 3 colecteáză
colectat
COLECTÁ, colectez, vb. I. Tranz. 1. A aduna, a strânge la un loc lucruri, bani etc. pentru un anumit scop. 2. (Ieșit din uz) A strânge în mod organizat de la producători diferite produse. 3. (Despre abcese sau răni) A face puroi; a coace. – Din fr. collecter.
colectau
COLECTÁ, colectez, vb. I. Tranz. l. A aduna, a strânge la un loc lucruri, diferite materiale, bani etc. pentru un anumit scop. 2. (Înv.) A strânge în mod organizat de la producători diferite produse. 3. (Despre abcese sau răni) A face puroi; a coace. – Din fr. collecter. DOOM
colectá (a ~) vb., ind. prez. 3 colecteáză
colectazia
COLECTAZÍE, colectazii, s. f. (Med.) Dilatare a colonului. – Din fr. colectasie.
colectazie
COLECTAZÍE, colectazii, s. f. (Med.) Dilatare a colonului. – Din fr. colectasie.
colectaziei
COLECTAZÍE, colectazii, s. f. (Med.) Dilatare a colonului. – Din fr. colectasie.
colectazii
COLECTAZÍE, colectazii, s. f. (Med.) Dilatare a colonului. – Din fr. colectasie.
colectaziile
COLECTAZÍE, colectazii, s. f. (Med.) Dilatare a colonului. – Din fr. colectasie.
colectaziilor
COLECTAZÍE, colectazii, s. f. (Med.) Dilatare a colonului. – Din fr. colectasie.
colectași
COLECTÁ, colectez, vb. I. Tranz. l. A aduna, a strânge la un loc lucruri, diferite materiale, bani etc. pentru un anumit scop. 2. (Înv.) A strânge în mod organizat de la producători diferite produse. 3. (Despre abcese sau răni) A face puroi; a coace. – Din fr. collecter. DOOM
colectá (a ~) vb., ind. prez. 3 colecteáză
colectați
COLECTÁ, colectez, vb. I. Tranz. l. A aduna, a strânge la un loc lucruri, diferite materiale, bani etc. pentru un anumit scop. 2. (Înv.) A strânge în mod organizat de la producători diferite produse. 3. (Despre abcese sau răni) A face puroi; a coace. – Din fr. collecter. DOOM
colectá (a ~) vb., ind. prez. 3 colecteáză
colecte
COLÉCTĂ, colecte, s. f. Acțiunea de a aduna bani sau obiecte date prin contribuție benevolă (în scopul ajutorării cuiva sau pentru a realiza ceva). – Din fr. collecte. DOOM
coléctă s. f., g.-d. art. coléctei; pl. colécte
colectează
COLECTÁ, colectez, vb. I. Tranz. l. A aduna, a strânge la un loc lucruri, diferite materiale, bani etc. pentru un anumit scop. 2. (Înv.) A strânge în mod organizat de la producători diferite produse. 3. (Despre abcese sau răni) A face puroi; a coace. – Din fr. collecter. DOOM
colectá (a ~) vb., ind. prez. 3 colecteáză
colectei
COLÉCTĂ, colecte, s. f. Acțiunea de a aduna bani sau obiecte date prin contribuție benevolă (în scopul ajutorării cuiva sau pentru a realiza ceva). – Din fr. collecte. DOOM
coléctă s. f., g.-d. art. coléctei; pl. colécte
colectele
COLÉCTĂ, colecte, s. f. Acțiunea de a aduna bani sau obiecte date prin contribuție benevolă (în scopul ajutorării cuiva sau pentru a realiza ceva). – Din fr. collecte. DOOM
coléctă s. f., g.-d. art. coléctei; pl. colécte
colectelor
COLÉCTĂ, colecte, s. f. Acțiunea de a aduna bani sau obiecte date prin contribuție benevolă (în scopul ajutorării cuiva sau pentru a realiza ceva). – Din fr. collecte. DOOM
coléctă s. f., g.-d. art. coléctei; pl. colécte
colectez
COLECTÁ, colectez, vb. I. Tranz. l. A aduna, a strânge la un loc lucruri, diferite materiale, bani etc. pentru un anumit scop. 2. (Înv.) A strânge în mod organizat de la producători diferite produse. 3. (Despre abcese sau răni) A face puroi; a coace. – Din fr. collecter. DOOM
colectá (a ~) vb., ind. prez. 3 colecteáză
colecteze
COLECTÁ, colectez, vb. I. Tranz. l. A aduna, a strânge la un loc lucruri, diferite materiale, bani etc. pentru un anumit scop. 2. (Înv.) A strânge în mod organizat de la producători diferite produse. 3. (Despre abcese sau răni) A face puroi; a coace. – Din fr. collecter. DOOM
colectá (a ~) vb., ind. prez. 3 colecteáză
colectezi
COLECTÁ, colectez, vb. I. Tranz. l. A aduna, a strânge la un loc lucruri, diferite materiale, bani etc. pentru un anumit scop. 2. (Înv.) A strânge în mod organizat de la producători diferite produse. 3. (Despre abcese sau răni) A face puroi; a coace. – Din fr. collecter. DOOM
colectá (a ~) vb., ind. prez. 3 colecteáză
colectiv
COLECTÍV, -Ă, colectivi, -e, adj., s. n., s. f. I. Adj. 1. Care rezultă din participarea, din activitatea mai multor persoane (sau lucruri). 2. Care aparține tuturor; comun, obștesc, social. 3. Care se referă la ideea de colectivitate. ◊ Substantiv colectiv = substantiv care denumește prin forma de singular o pluralitate de obiecte identice, considerate ca un întreg, ca o totalitate. Sufix colectiv = sufix care dă unui substantiv valoarea de substantiv colectiv. II. S. n. Echipă. Colectiv de redacție. Colectiv de catedră. ♦ P. gener. Grup (organizat) de persoane. III. S. f. (În trecut) Cooperativă Agricolă de Producție. – Din fr. collectif, lat. collectivus. DOOM
colectívă (cooperativă) (înv.) s. f., g.-d. art. colectívei; pl. colectíve
colectiva
COLECTÍV, -Ă, colectivi, -e, adj., s. n., s. f. I. Adj. 1. Care rezultă din participarea, din activitatea mai multor persoane (sau lucruri). 2. Care aparține tuturor; comun, obștesc, social. 3. Care se referă la ideea de colectivitate. ◊ Substantiv colectiv = substantiv care denumește prin forma de singular o pluralitate de obiecte identice, considerate ca un întreg, ca o totalitate. Sufix colectiv = sufix care dă unui substantiv valoarea de substantiv colectiv. II. S. n. Echipă. Colectiv de redacție. Colectiv de catedră. ♦ P. gener. Grup (organizat) de persoane. III. S. f. (În trecut) Cooperativă Agricolă de Producție. – Din fr. collectif, lat. collectivus. DOOM
colectívă (cooperativă) (înv.) s. f., g.-d. art. colectívei; pl. colectíve
colective
COLECTÍV, -Ă, colectivi, -e, adj., s. n., s. f. I. Adj. 1. Care rezultă din participarea, din activitatea mai multor persoane (sau lucruri). 2. Care aparține tuturor; comun, obștesc, social. 3. Care se referă la ideea de colectivitate. ◊ Substantiv colectiv = substantiv care denumește prin forma de singular o pluralitate de obiecte identice, considerate ca un întreg, ca o totalitate. Sufix colectiv = sufix care dă unui substantiv valoarea de substantiv colectiv. II. S. n. Echipă. Colectiv de redacție. Colectiv de catedră. ♦ P. gener. Grup (organizat) de persoane. III. S. f. (În trecut) Cooperativă Agricolă de Producție. – Din fr. collectif, lat. collectivus. DOOM
colectívă (cooperativă) (înv.) s. f., g.-d. art. colectívei; pl. colectíve
colectivei
COLECTÍV, -Ă, colectivi, -e, adj., s. n., s. f. I. Adj. 1. Care rezultă din participarea, din activitatea mai multor persoane (sau lucruri). 2. Care aparține tuturor; comun, obștesc, social. 3. Care se referă la ideea de colectivitate. ◊ Substantiv colectiv = substantiv care denumește prin forma de singular o pluralitate de obiecte identice, considerate ca un întreg, ca o totalitate. Sufix colectiv = sufix care dă unui substantiv valoarea de substantiv colectiv. II. S. n. Echipă. Colectiv de redacție. Colectiv de catedră. ♦ P. gener. Grup (organizat) de persoane. III. S. f. (În trecut) Cooperativă Agricolă de Producție. – Din fr. collectif, lat. collectivus. DOOM
colectívă (cooperativă) (înv.) s. f., g.-d. art. colectívei; pl. colectíve
colectivele
COLECTÍV, -Ă, colectivi, -e, adj., s. n., s. f. I. Adj. 1. Care rezultă din participarea, din activitatea mai multor persoane (sau lucruri). 2. Care aparține tuturor; comun, obștesc, social. 3. Care se referă la ideea de colectivitate. ◊ Substantiv colectiv = substantiv care denumește prin forma de singular o pluralitate de obiecte identice, considerate ca un întreg, ca o totalitate. Sufix colectiv = sufix care dă unui substantiv valoarea de substantiv colectiv. II. S. n. Echipă. Colectiv de redacție. Colectiv de catedră. ♦ P. gener. Grup (organizat) de persoane. III. S. f. (În trecut) Cooperativă Agricolă de Producție. – Din fr. collectif, lat. collectivus. DOOM
colectívă (cooperativă) (înv.) s. f., g.-d. art. colectívei; pl. colectíve
colectivelor
COLECTÍV, -Ă, colectivi, -e, adj., s. n., s. f. I. Adj. 1. Care rezultă din participarea, din activitatea mai multor persoane (sau lucruri). 2. Care aparține tuturor; comun, obștesc, social. 3. Care se referă la ideea de colectivitate. ◊ Substantiv colectiv = substantiv care denumește prin forma de singular o pluralitate de obiecte identice, considerate ca un întreg, ca o totalitate. Sufix colectiv = sufix care dă unui substantiv valoarea de substantiv colectiv. II. S. n. Echipă. Colectiv de redacție. Colectiv de catedră. ♦ P. gener. Grup (organizat) de persoane. III. S. f. (În trecut) Cooperativă Agricolă de Producție. – Din fr. collectif, lat. collectivus. DOOM
colectívă (cooperativă) (înv.) s. f., g.-d. art. colectívei; pl. colectíve
colectivi
COLECTÍV, -Ă, colectivi, -e, adj., s. n., s. f. I. Adj. 1. Care rezultă din participarea, din activitatea mai multor persoane (sau lucruri). 2. Care aparține tuturor; comun, obștesc, social. 3. Care se referă la ideea de colectivitate. ◊ Substantiv colectiv = substantiv care denumește prin forma de singular o pluralitate de obiecte identice, considerate ca un întreg, ca o totalitate. Sufix colectiv = sufix care dă unui substantiv valoarea de substantiv colectiv. II. S. n. Echipă. Colectiv de redacție. Colectiv de catedră. ♦ P. gener. Grup (organizat) de persoane. III. S. f. (În trecut) Cooperativă Agricolă de Producție. – Din fr. collectif, lat. collectivus. DOOM
colectívă (cooperativă) (înv.) s. f., g.-d. art. colectívei; pl. colectíve
colectivii
COLECTÍV, -Ă, colectivi, -e, adj., s. n., s. f. I. Adj. 1. Care rezultă din participarea, din activitatea mai multor persoane (sau lucruri). 2. Care aparține tuturor; comun, obștesc, social. 3. Care se referă la ideea de colectivitate. ◊ Substantiv colectiv = substantiv care denumește prin forma de singular o pluralitate de obiecte identice, considerate ca un întreg, ca o totalitate. Sufix colectiv = sufix care dă unui substantiv valoarea de substantiv colectiv. II. S. n. Echipă. Colectiv de redacție. Colectiv de catedră. ♦ P. gener. Grup (organizat) de persoane. III. S. f. (În trecut) Cooperativă Agricolă de Producție. – Din fr. collectif, lat. collectivus. DOOM
colectívă (cooperativă) (înv.) s. f., g.-d. art. colectívei; pl. colectíve
colectivilor
COLECTÍV, -Ă, colectivi, -e, adj., s. n., s. f. I. Adj. 1. Care rezultă din participarea, din activitatea mai multor persoane (sau lucruri). 2. Care aparține tuturor; comun, obștesc, social. 3. Care se referă la ideea de colectivitate. ◊ Substantiv colectiv = substantiv care denumește prin forma de singular o pluralitate de obiecte identice, considerate ca un întreg, ca o totalitate. Sufix colectiv = sufix care dă unui substantiv valoarea de substantiv colectiv. II. S. n. Echipă. Colectiv de redacție. Colectiv de catedră. ♦ P. gener. Grup (organizat) de persoane. III. S. f. (În trecut) Cooperativă Agricolă de Producție. – Din fr. collectif, lat. collectivus. DOOM
colectívă (cooperativă) (înv.) s. f., g.-d. art. colectívei; pl. colectíve
colectivism
COLECTIVÍSM s. n. Doctrină și tip de organizare socială în care drepturile și interesele individului sunt subordonate celor ale unor colectivități sociale. – Din rus. kollektivizm, fr. collectivisme. DOOM
colectivísm s. n.
colectivismul
COLECTIVÍSM s. n. Doctrină și tip de organizare socială în care drepturile și interesele individului sunt subordonate celor ale unor colectivități sociale. – Din rus. kollektivizm, fr. collectivisme. DOOM
colectivísm s. n.
colectivismului
COLECTIVÍSM s. n. Doctrină și tip de organizare socială în care drepturile și interesele individului sunt subordonate celor ale unor colectivități sociale. – Din rus. kollektivizm, fr. collectivisme. DOOM
colectivísm s. n.
colectivist
COLECTIVÍST, -Ă, colectiviști, -ste, s. m. și f. 1. Partizan al colectivismului. 2. (Înv.) Membru al unei Cooperative Agricole de Producție. ◊ (Adjectival) Țăran colectivist. – Colectiv + suf. -ist. Cf. fr. collectiviste. DOOM
!colectivíst adj. m., s. m., pl. colectivíști; adj. f., s. f. colectivístă, pl. colectivíste
colectivista
COLECTIVÍST, -Ă, colectiviști, -ste, s. m. și f. 1. Partizan al colectivismului. 2. (Înv.) Membru al unei Cooperative Agricole de Producție. ◊ (Adjectival) Țăran colectivist. – Colectiv + suf. -ist. Cf. fr. collectiviste. DOOM
!colectivíst adj. m., s. m., pl. colectivíști; adj. f., s. f. colectivístă, pl. colectivíste
colectiviste
COLECTIVÍST, -Ă, colectiviști, -ste, s. m. și f. 1. Partizan al colectivismului. 2. (Înv.) Membru al unei Cooperative Agricole de Producție. ◊ (Adjectival) Țăran colectivist. – Colectiv + suf. -ist. Cf. fr. collectiviste. DOOM
!colectivíst adj. m., s. m., pl. colectivíști; adj. f., s. f. colectivístă, pl. colectivíste
colectivistei
COLECTIVÍST, -Ă, colectiviști, -ste, s. m. și f. 1. Partizan al colectivismului. 2. (Înv.) Membru al unei Cooperative Agricole de Producție. ◊ (Adjectival) Țăran colectivist. – Colectiv + suf. -ist. Cf. fr. collectiviste. DOOM
!colectivíst adj. m., s. m., pl. colectivíști; adj. f., s. f. colectivístă, pl. colectivíste
colectivistele
COLECTIVÍST, -Ă, colectiviști, -ste, s. m. și f. 1. Partizan al colectivismului. 2. (Înv.) Membru al unei Cooperative Agricole de Producție. ◊ (Adjectival) Țăran colectivist. – Colectiv + suf. -ist. Cf. fr. collectiviste. DOOM
!colectivíst adj. m., s. m., pl. colectivíști; adj. f., s. f. colectivístă, pl. colectivíste
colectivistelor
COLECTIVÍST, -Ă, colectiviști, -ste, s. m. și f. 1. Partizan al colectivismului. 2. (Înv.) Membru al unei Cooperative Agricole de Producție. ◊ (Adjectival) Țăran colectivist. – Colectiv + suf. -ist. Cf. fr. collectiviste. DOOM
!colectivíst adj. m., s. m., pl. colectivíști; adj. f., s. f. colectivístă, pl. colectivíste
colectivistul
COLECTIVÍST, -Ă, colectiviști, -ste, s. m. și f. 1. Partizan al colectivismului. 2. (Înv.) Membru al unei Cooperative Agricole de Producție. ◊ (Adjectival) Țăran colectivist. – Colectiv + suf. -ist. Cf. fr. collectiviste. DOOM
!colectivíst adj. m., s. m., pl. colectivíști; adj. f., s. f. colectivístă, pl. colectivíste
colectivistului
COLECTIVÍST, -Ă, colectiviști, -ste, s. m. și f. 1. Partizan al colectivismului. 2. (Înv.) Membru al unei Cooperative Agricole de Producție. ◊ (Adjectival) Țăran colectivist. – Colectiv + suf. -ist. Cf. fr. collectiviste. DOOM
!colectivíst adj. m., s. m., pl. colectivíști; adj. f., s. f. colectivístă, pl. colectivíste
colectivitate
COLECTIVITÁTE, colectivități, s. f. Grup de oameni care trăiesc și muncesc în comun, p. ext. societate. – Din fr. collectivité. DOOM
colectivitáte s. f., g.-d. art. colectivitắții; pl. colectivitắți
colectivitatea
COLECTIVITÁTE, colectivități, s. f. Grup de oameni care trăiesc și muncesc în comun, p. ext. societate. – Din fr. collectivité. DOOM
colectivitáte s. f., g.-d. art. colectivitắții; pl. colectivitắți
colectivități
COLECTIVITÁTE, colectivități, s. f. Grup de oameni care trăiesc și muncesc în comun, p. ext. societate. – Din fr. collectivité. DOOM
colectivitáte s. f., g.-d. art. colectivitắții; pl. colectivitắți
colectivității
COLECTIVITÁTE, colectivități, s. f. Grup de oameni care trăiesc și muncesc în comun, p. ext. societate. – Din fr. collectivité. DOOM
colectivitáte s. f., g.-d. art. colectivitắții; pl. colectivitắți
colectivitățile
COLECTIVITÁTE, colectivități, s. f. Grup de oameni care trăiesc și muncesc în comun, p. ext. societate. – Din fr. collectivité. DOOM
colectivitáte s. f., g.-d. art. colectivitắții; pl. colectivitắți
colectivităților
COLECTIVITÁTE, colectivități, s. f. Grup de oameni care trăiesc și muncesc în comun, p. ext. societate. – Din fr. collectivité. DOOM
colectivitáte s. f., g.-d. art. colectivitắții; pl. colectivitắți
colectiviza
COLECTIVIZÁ, colectivizez, vb. I. Tranz. (În trecut). 1. A trece mijloacele de producție în proprietate colectivă, prin naționalizare, expropriere etc. 2. A uni principalele mijloace de producție ale țărănimii în cooperative; a cooperativiza.- Din fr. collectiviser. DOOM
colectivizá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 colectivizeáză
colectivizai
COLECTIVIZÁ, colectivizez, vb. I. Tranz. (În trecut). 1. A trece mijloacele de producție în proprietate colectivă, prin naționalizare, expropriere etc. 2. A uni principalele mijloace de producție ale țărănimii în cooperative; a cooperativiza.- Din fr. collectiviser. DOOM
colectivizá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 colectivizeáză
colectivizam
COLECTIVIZÁ, colectivizez, vb. I. Tranz. (În trecut). 1. A trece mijloacele de producție în proprietate colectivă, prin naționalizare, expropriere etc. 2. A uni principalele mijloace de producție ale țărănimii în cooperative; a cooperativiza.- Din fr. collectiviser. DOOM
colectivizá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 colectivizeáză
colectivizare
COLECTIVIZÁ, colectivizez, vb. I. Tranz. (În trecut). 1. A trece mijloacele de producție în proprietate colectivă, prin naționalizare, expropriere etc. 2. A uni principalele mijloace de producție ale țărănimii în cooperative; a cooperativiza.- Din fr. collectiviser. DOOM
colectivizá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 colectivizeáză
colectivizare
COLECTIVIZÁRE, colectivizări, s. f. Acțiunea de a colectiviza și rezultatul ei. – V. colectiviza. DOOM
colectivizáre (înv.) s. f., g.-d. art. colectivizắrii; pl. colectivizắri
colectivizarea
COLECTIVIZÁRE, colectivizări, s. f. Acțiunea de a colectiviza și rezultatul ei. – V. colectiviza. DOOM
colectivizáre (înv.) s. f., g.-d. art. colectivizắrii; pl. colectivizắri
colectivizară
COLECTIVIZÁ, colectivizez, vb. I. Tranz. (În trecut). 1. A trece mijloacele de producție în proprietate colectivă, prin naționalizare, expropriere etc. 2. A uni principalele mijloace de producție ale țărănimii în cooperative; a cooperativiza.- Din fr. collectiviser. DOOM
colectivizá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 colectivizeáză
colectivizarăm
COLECTIVIZÁ, colectivizez, vb. I. Tranz. (În trecut). 1. A trece mijloacele de producție în proprietate colectivă, prin naționalizare, expropriere etc. 2. A uni principalele mijloace de producție ale țărănimii în cooperative; a cooperativiza.- Din fr. collectiviser. DOOM
colectivizá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 colectivizeáză
colectivizarăți
COLECTIVIZÁ, colectivizez, vb. I. Tranz. (În trecut). 1. A trece mijloacele de producție în proprietate colectivă, prin naționalizare, expropriere etc. 2. A uni principalele mijloace de producție ale țărănimii în cooperative; a cooperativiza.- Din fr. collectiviser. DOOM
colectivizá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 colectivizeáză
colectivizase
COLECTIVIZÁ, colectivizez, vb. I. Tranz. (În trecut). 1. A trece mijloacele de producție în proprietate colectivă, prin naționalizare, expropriere etc. 2. A uni principalele mijloace de producție ale țărănimii în cooperative; a cooperativiza.- Din fr. collectiviser. DOOM
colectivizá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 colectivizeáză
colectivizasem
COLECTIVIZÁ, colectivizez, vb. I. Tranz. (În trecut). 1. A trece mijloacele de producție în proprietate colectivă, prin naționalizare, expropriere etc. 2. A uni principalele mijloace de producție ale țărănimii în cooperative; a cooperativiza.- Din fr. collectiviser. DOOM
colectivizá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 colectivizeáză
colectivizaseră
COLECTIVIZÁ, colectivizez, vb. I. Tranz. (În trecut). 1. A trece mijloacele de producție în proprietate colectivă, prin naționalizare, expropriere etc. 2. A uni principalele mijloace de producție ale țărănimii în cooperative; a cooperativiza.- Din fr. collectiviser. DOOM
colectivizá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 colectivizeáză
colectivizaserăm
COLECTIVIZÁ, colectivizez, vb. I. Tranz. (În trecut). 1. A trece mijloacele de producție în proprietate colectivă, prin naționalizare, expropriere etc. 2. A uni principalele mijloace de producție ale țărănimii în cooperative; a cooperativiza.- Din fr. collectiviser. DOOM
colectivizá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 colectivizeáză
colectivizaserăți
COLECTIVIZÁ, colectivizez, vb. I. Tranz. (În trecut). 1. A trece mijloacele de producție în proprietate colectivă, prin naționalizare, expropriere etc. 2. A uni principalele mijloace de producție ale țărănimii în cooperative; a cooperativiza.- Din fr. collectiviser. DOOM
colectivizá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 colectivizeáză
colectivizaseși
COLECTIVIZÁ, colectivizez, vb. I. Tranz. (În trecut). 1. A trece mijloacele de producție în proprietate colectivă, prin naționalizare, expropriere etc. 2. A uni principalele mijloace de producție ale țărănimii în cooperative; a cooperativiza.- Din fr. collectiviser. DOOM
colectivizá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 colectivizeáză
colectivizaseți
COLECTIVIZÁ, colectivizez, vb. I. Tranz. (În trecut). 1. A trece mijloacele de producție în proprietate colectivă, prin naționalizare, expropriere etc. 2. A uni principalele mijloace de producție ale țărănimii în cooperative; a cooperativiza.- Din fr. collectiviser. DOOM
colectivizá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 colectivizeáză
colectivizat
COLECTIVIZÁ, colectivizez, vb. I. Tranz. (În trecut). 1. A trece mijloacele de producție în proprietate colectivă, prin naționalizare, expropriere etc. 2. A uni principalele mijloace de producție ale țărănimii în cooperative; a cooperativiza.- Din fr. collectiviser. DOOM
colectivizá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 colectivizeáză
colectivizat
COLECTIVIZÁ, colectivizez, vb. I. Tranz. (Ieșit din uz). 1. A trece mijloacele de producție în proprietate colectivă, prin naționalizare, expropriere etc. 2. A uni principalele mijloace de producție ale țărănimii în cooperative; a cooperativiza. – Din fr. collectiviser.
colectivizau
COLECTIVIZÁ, colectivizez, vb. I. Tranz. (În trecut). 1. A trece mijloacele de producție în proprietate colectivă, prin naționalizare, expropriere etc. 2. A uni principalele mijloace de producție ale țărănimii în cooperative; a cooperativiza.- Din fr. collectiviser. DOOM
colectivizá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 colectivizeáză
colectivizași
COLECTIVIZÁ, colectivizez, vb. I. Tranz. (În trecut). 1. A trece mijloacele de producție în proprietate colectivă, prin naționalizare, expropriere etc. 2. A uni principalele mijloace de producție ale țărănimii în cooperative; a cooperativiza.- Din fr. collectiviser. DOOM
colectivizá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 colectivizeáză
colectivizați
COLECTIVIZÁ, colectivizez, vb. I. Tranz. (În trecut). 1. A trece mijloacele de producție în proprietate colectivă, prin naționalizare, expropriere etc. 2. A uni principalele mijloace de producție ale țărănimii în cooperative; a cooperativiza.- Din fr. collectiviser. DOOM
colectivizá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 colectivizeáză
colectivizează
COLECTIVIZÁ, colectivizez, vb. I. Tranz. (În trecut). 1. A trece mijloacele de producție în proprietate colectivă, prin naționalizare, expropriere etc. 2. A uni principalele mijloace de producție ale țărănimii în cooperative; a cooperativiza.- Din fr. collectiviser. DOOM
colectivizá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 colectivizeáză
colectivizez
COLECTIVIZÁ, colectivizez, vb. I. Tranz. (În trecut). 1. A trece mijloacele de producție în proprietate colectivă, prin naționalizare, expropriere etc. 2. A uni principalele mijloace de producție ale țărănimii în cooperative; a cooperativiza.- Din fr. collectiviser. DOOM
colectivizá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 colectivizeáză
colectivizeze
COLECTIVIZÁ, colectivizez, vb. I. Tranz. (În trecut). 1. A trece mijloacele de producție în proprietate colectivă, prin naționalizare, expropriere etc. 2. A uni principalele mijloace de producție ale țărănimii în cooperative; a cooperativiza.- Din fr. collectiviser. DOOM
colectivizá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 colectivizeáză
colectivizezi
COLECTIVIZÁ, colectivizez, vb. I. Tranz. (În trecut). 1. A trece mijloacele de producție în proprietate colectivă, prin naționalizare, expropriere etc. 2. A uni principalele mijloace de producție ale țărănimii în cooperative; a cooperativiza.- Din fr. collectiviser. DOOM
colectivizá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 colectivizeáză
colectivizând
COLECTIVIZÁ, colectivizez, vb. I. Tranz. (În trecut). 1. A trece mijloacele de producție în proprietate colectivă, prin naționalizare, expropriere etc. 2. A uni principalele mijloace de producție ale țărănimii în cooperative; a cooperativiza.- Din fr. collectiviser. DOOM
colectivizá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 colectivizeáză
colectivizînd
COLECTIVIZÁ, colectivizez, vb. I. Tranz. (În trecut). 1. A trece mijloacele de producție în proprietate colectivă, prin naționalizare, expropriere etc. 2. A uni principalele mijloace de producție ale țărănimii în cooperative; a cooperativiza.- Din fr. collectiviser. DOOM
colectivizá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 colectivizeáză
colectivizări
COLECTIVIZÁRE, colectivizări, s. f. Acțiunea de a colectiviza și rezultatul ei. – V. colectiviza. DOOM
colectivizáre (înv.) s. f., g.-d. art. colectivizắrii; pl. colectivizắri
colectivizării
COLECTIVIZÁRE, colectivizări, s. f. Acțiunea de a colectiviza și rezultatul ei. – V. colectiviza. DOOM
colectivizáre (înv.) s. f., g.-d. art. colectivizắrii; pl. colectivizắri
colectivizările
COLECTIVIZÁRE, colectivizări, s. f. Acțiunea de a colectiviza și rezultatul ei. – V. colectiviza. DOOM
colectivizáre (înv.) s. f., g.-d. art. colectivizắrii; pl. colectivizắri
colectivizărilor
COLECTIVIZÁRE, colectivizări, s. f. Acțiunea de a colectiviza și rezultatul ei. – V. colectiviza. DOOM
colectivizáre (înv.) s. f., g.-d. art. colectivizắrii; pl. colectivizắri
colectiviști
COLECTIVÍST, -Ă, colectiviști, -ste, s. m. și f. 1. Partizan al colectivismului. 2. (Înv.) Membru al unei Cooperative Agricole de Producție. ◊ (Adjectival) Țăran colectivist. – Colectiv + suf. -ist. Cf. fr. collectiviste. DOOM
!colectivíst adj. m., s. m., pl. colectivíști; adj. f., s. f. colectivístă, pl. colectivíste
colectiviștii
COLECTIVÍST, -Ă, colectiviști, -ste, s. m. și f. 1. Partizan al colectivismului. 2. (Înv.) Membru al unei Cooperative Agricole de Producție. ◊ (Adjectival) Țăran colectivist. – Colectiv + suf. -ist. Cf. fr. collectiviste. DOOM
!colectivíst adj. m., s. m., pl. colectivíști; adj. f., s. f. colectivístă, pl. colectivíste
colectiviștilor
COLECTIVÍST, -Ă, colectiviști, -ste, s. m. și f. 1. Partizan al colectivismului. 2. (Înv.) Membru al unei Cooperative Agricole de Producție. ◊ (Adjectival) Țăran colectivist. – Colectiv + suf. -ist. Cf. fr. collectiviste. DOOM
!colectivíst adj. m., s. m., pl. colectivíști; adj. f., s. f. colectivístă, pl. colectivíste
colectivul
COLECTÍV, -Ă, colectivi, -e, adj., s. n., s. f. I. Adj. 1. Care rezultă din participarea, din activitatea mai multor persoane (sau lucruri). 2. Care aparține tuturor; comun, obștesc, social. 3. Care se referă la ideea de colectivitate. ◊ Substantiv colectiv = substantiv care denumește prin forma de singular o pluralitate de obiecte identice, considerate ca un întreg, ca o totalitate. Sufix colectiv = sufix care dă unui substantiv valoarea de substantiv colectiv. II. S. n. Echipă. Colectiv de redacție. Colectiv de catedră. ♦ P. gener. Grup (organizat) de persoane. III. S. f. (În trecut) Cooperativă Agricolă de Producție. – Din fr. collectif, lat. collectivus. DOOM
colectívă (cooperativă) (înv.) s. f., g.-d. art. colectívei; pl. colectíve
colectivului
COLECTÍV, -Ă, colectivi, -e, adj., s. n., s. f. I. Adj. 1. Care rezultă din participarea, din activitatea mai multor persoane (sau lucruri). 2. Care aparține tuturor; comun, obștesc, social. 3. Care se referă la ideea de colectivitate. ◊ Substantiv colectiv = substantiv care denumește prin forma de singular o pluralitate de obiecte identice, considerate ca un întreg, ca o totalitate. Sufix colectiv = sufix care dă unui substantiv valoarea de substantiv colectiv. II. S. n. Echipă. Colectiv de redacție. Colectiv de catedră. ♦ P. gener. Grup (organizat) de persoane. III. S. f. (În trecut) Cooperativă Agricolă de Producție. – Din fr. collectif, lat. collectivus. DOOM
colectívă (cooperativă) (înv.) s. f., g.-d. art. colectívei; pl. colectíve
colectoare
COLECTÓR, -OÁRE, colectori, -oare, adj., s. n., s. m. și f. 1. Adj. (Despre vase, tuburi, bazine) În care se adună, se colectează gaze sau lichide. 2. S. n. Încăpere, recipient sau conductă pentru adunarea și conducerea lichidelor sau a gazelor în diferite sisteme tehnice. 3. S. n. Organ al rotorului unor mașini electrice, care schimbă legăturile dintre înfășurarea rotorului și circuitul exterior. 4. S. m. și f. Persoană care strânge sau achiziționează de la producători mărfuri, produse etc. – Din fr. collecteur. DOOM
colectór2 (obiect) s. n., pl. colectoáre
colectoare
COLECTÓR, -OÁRE, colectori, -oare, adj., s. n., s. m. și f. 1. Adj. (Despre vase, tuburi, bazine) În care se adună, se colectează gaze sau lichide. 2. S. n. Încăpere, recipient sau conductă pentru adunarea și conducerea lichidelor sau a gazelor în diferite sisteme tehnice. 3. S. n. Organ al rotorului unor mașini electrice, care schimbă legăturile dintre înfășurarea rotorului și circuitul exterior. 4. S. m. și f. Persoană care strânge sau achiziționează de la producători mărfuri, produse etc. – Din fr. collecteur. DOOM
colectór2 (obiect) s. n., pl. colectoáre
colectoarea
COLECTÓR, -OÁRE, colectori, -oare, adj., s. n., s. m. și f. 1. Adj. (Despre vase, tuburi, bazine) În care se adună, se colectează gaze sau lichide. 2. S. n. Încăpere, recipient sau conductă pentru adunarea și conducerea lichidelor sau a gazelor în diferite sisteme tehnice. 3. S. n. Organ al rotorului unor mașini electrice, care schimbă legăturile dintre înfășurarea rotorului și circuitul exterior. 4. S. m. și f. Persoană care strânge sau achiziționează de la producători mărfuri, produse etc. – Din fr. collecteur. DOOM
colectór2 (obiect) s. n., pl. colectoáre
colectoarea
COLECTÓR, -OÁRE, colectori, -oare, adj., s. n., s. m. și f. 1. Adj. (Despre vase, tuburi, bazine) În care se adună, se colectează gaze sau lichide. 2. S. n. Încăpere, recipient sau conductă pentru adunarea și conducerea lichidelor sau a gazelor în diferite sisteme tehnice. 3. S. n. Organ al rotorului unor mașini electrice, care schimbă legăturile dintre înfășurarea rotorului și circuitul exterior. 4. S. m. și f. Persoană care strânge sau achiziționează de la producători mărfuri, produse etc. – Din fr. collecteur. DOOM
colectór2 (obiect) s. n., pl. colectoáre
colectoarei
COLECTÓR, -OÁRE, colectori, -oare, adj., s. n., s. m. și f. 1. Adj. (Despre vase, tuburi, bazine) În care se adună, se colectează gaze sau lichide. 2. S. n. Încăpere, recipient sau conductă pentru adunarea și conducerea lichidelor sau a gazelor în diferite sisteme tehnice. 3. S. n. Organ al rotorului unor mașini electrice, care schimbă legăturile dintre înfășurarea rotorului și circuitul exterior. 4. S. m. și f. Persoană care strânge sau achiziționează de la producători mărfuri, produse etc. – Din fr. collecteur. DOOM
colectór2 (obiect) s. n., pl. colectoáre
colectoarei
COLECTÓR, -OÁRE, colectori, -oare, adj., s. n., s. m. și f. 1. Adj. (Despre vase, tuburi, bazine) În care se adună, se colectează gaze sau lichide. 2. S. n. Încăpere, recipient sau conductă pentru adunarea și conducerea lichidelor sau a gazelor în diferite sisteme tehnice. 3. S. n. Organ al rotorului unor mașini electrice, care schimbă legăturile dintre înfășurarea rotorului și circuitul exterior. 4. S. m. și f. Persoană care strânge sau achiziționează de la producători mărfuri, produse etc. – Din fr. collecteur. DOOM
colectór2 (obiect) s. n., pl. colectoáre
colectoarele
COLECTÓR, -OÁRE, colectori, -oare, adj., s. n., s. m. și f. 1. Adj. (Despre vase, tuburi, bazine) În care se adună, se colectează gaze sau lichide. 2. S. n. Încăpere, recipient sau conductă pentru adunarea și conducerea lichidelor sau a gazelor în diferite sisteme tehnice. 3. S. n. Organ al rotorului unor mașini electrice, care schimbă legăturile dintre înfășurarea rotorului și circuitul exterior. 4. S. m. și f. Persoană care strânge sau achiziționează de la producători mărfuri, produse etc. – Din fr. collecteur. DOOM
colectór2 (obiect) s. n., pl. colectoáre
colectoarele
COLECTÓR, -OÁRE, colectori, -oare, adj., s. n., s. m. și f. 1. Adj. (Despre vase, tuburi, bazine) În care se adună, se colectează gaze sau lichide. 2. S. n. Încăpere, recipient sau conductă pentru adunarea și conducerea lichidelor sau a gazelor în diferite sisteme tehnice. 3. S. n. Organ al rotorului unor mașini electrice, care schimbă legăturile dintre înfășurarea rotorului și circuitul exterior. 4. S. m. și f. Persoană care strânge sau achiziționează de la producători mărfuri, produse etc. – Din fr. collecteur. DOOM
colectór2 (obiect) s. n., pl. colectoáre
colectoarelor
COLECTÓR, -OÁRE, colectori, -oare, adj., s. n., s. m. și f. 1. Adj. (Despre vase, tuburi, bazine) În care se adună, se colectează gaze sau lichide. 2. S. n. Încăpere, recipient sau conductă pentru adunarea și conducerea lichidelor sau a gazelor în diferite sisteme tehnice. 3. S. n. Organ al rotorului unor mașini electrice, care schimbă legăturile dintre înfășurarea rotorului și circuitul exterior. 4. S. m. și f. Persoană care strânge sau achiziționează de la producători mărfuri, produse etc. – Din fr. collecteur. DOOM
colectór2 (obiect) s. n., pl. colectoáre
colectoarelor
COLECTÓR, -OÁRE, colectori, -oare, adj., s. n., s. m. și f. 1. Adj. (Despre vase, tuburi, bazine) În care se adună, se colectează gaze sau lichide. 2. S. n. Încăpere, recipient sau conductă pentru adunarea și conducerea lichidelor sau a gazelor în diferite sisteme tehnice. 3. S. n. Organ al rotorului unor mașini electrice, care schimbă legăturile dintre înfășurarea rotorului și circuitul exterior. 4. S. m. și f. Persoană care strânge sau achiziționează de la producători mărfuri, produse etc. – Din fr. collecteur. DOOM
colectór2 (obiect) s. n., pl. colectoáre
colectomia
COLECTOMÍE, colectomii, s. f. (Med.) Extirpare operatorie (totală) a intestinului gros. – Din fr. colectomie.
colectomie
COLECTOMÍE, colectomii, s. f. (Med.) Extirpare operatorie (totală) a intestinului gros. – Din fr. colectomie.
colectomiei
COLECTOMÍE, colectomii, s. f. (Med.) Extirpare operatorie (totală) a intestinului gros. – Din fr. colectomie.
colectomii
COLECTOMÍE, colectomii, s. f. (Med.) Extirpare operatorie (totală) a intestinului gros. – Din fr. colectomie.
colectomiile
COLECTOMÍE, colectomii, s. f. (Med.) Extirpare operatorie (totală) a intestinului gros. – Din fr. colectomie.
colectomiilor
COLECTOMÍE, colectomii, s. f. (Med.) Extirpare operatorie (totală) a intestinului gros. – Din fr. colectomie.
colector
COLECTÓR, -OÁRE, colectori, -oare, adj., s. n., s. m. și f. 1. Adj. (Despre vase, tuburi, bazine) În care se adună, se colectează gaze sau lichide. 2. S. n. Încăpere, recipient sau conductă pentru adunarea și conducerea lichidelor sau a gazelor în diferite sisteme tehnice. 3. S. n. Organ al rotorului unor mașini electrice, care schimbă legăturile dintre înfășurarea rotorului și circuitul exterior. 4. S. m. și f. Persoană care strânge sau achiziționează de la producători mărfuri, produse etc. – Din fr. collecteur. DOOM
colectór2 (obiect) s. n., pl. colectoáre
colector
COLECTÓR, -OÁRE, colectori, -oare, adj., s. n., s. m. și f. 1. Adj. (Despre vase, tuburi, bazine) În care se adună, se colectează gaze sau lichide. 2. S. n. Încăpere, recipient sau conductă pentru adunarea și conducerea lichidelor sau a gazelor în diferite sisteme tehnice. 3. S. n. Organ al rotorului unor mașini electrice, care schimbă legăturile dintre înfășurarea rotorului și circuitul exterior. 4. S. m. și f. Persoană care strânge sau achiziționează de la producători mărfuri, produse etc. – Din fr. collecteur. DOOM
colectór2 (obiect) s. n., pl. colectoáre
colectori
COLECTÓR, -OÁRE, colectori, -oare, adj., s. n., s. m. și f. 1. Adj. (Despre vase, tuburi, bazine) În care se adună, se colectează gaze sau lichide. 2. S. n. Încăpere, recipient sau conductă pentru adunarea și conducerea lichidelor sau a gazelor în diferite sisteme tehnice. 3. S. n. Organ al rotorului unor mașini electrice, care schimbă legăturile dintre înfășurarea rotorului și circuitul exterior. 4. S. m. și f. Persoană care strânge sau achiziționează de la producători mărfuri, produse etc. – Din fr. collecteur. DOOM
colectór2 (obiect) s. n., pl. colectoáre
colectori
COLECTÓR, -OÁRE, colectori, -oare, adj., s. n., s. m. și f. 1. Adj. (Despre vase, tuburi, bazine) În care se adună, se colectează gaze sau lichide. 2. S. n. Încăpere, recipient sau conductă pentru adunarea și conducerea lichidelor sau a gazelor în diferite sisteme tehnice. 3. S. n. Organ al rotorului unor mașini electrice, care schimbă legăturile dintre înfășurarea rotorului și circuitul exterior. 4. S. m. și f. Persoană care strânge sau achiziționează de la producători mărfuri, produse etc. – Din fr. collecteur. DOOM
colectór2 (obiect) s. n., pl. colectoáre
colectorii
COLECTÓR, -OÁRE, colectori, -oare, adj., s. n., s. m. și f. 1. Adj. (Despre vase, tuburi, bazine) În care se adună, se colectează gaze sau lichide. 2. S. n. Încăpere, recipient sau conductă pentru adunarea și conducerea lichidelor sau a gazelor în diferite sisteme tehnice. 3. S. n. Organ al rotorului unor mașini electrice, care schimbă legăturile dintre înfășurarea rotorului și circuitul exterior. 4. S. m. și f. Persoană care strânge sau achiziționează de la producători mărfuri, produse etc. – Din fr. collecteur. DOOM
colectór2 (obiect) s. n., pl. colectoáre
colectorii
COLECTÓR, -OÁRE, colectori, -oare, adj., s. n., s. m. și f. 1. Adj. (Despre vase, tuburi, bazine) În care se adună, se colectează gaze sau lichide. 2. S. n. Încăpere, recipient sau conductă pentru adunarea și conducerea lichidelor sau a gazelor în diferite sisteme tehnice. 3. S. n. Organ al rotorului unor mașini electrice, care schimbă legăturile dintre înfășurarea rotorului și circuitul exterior. 4. S. m. și f. Persoană care strânge sau achiziționează de la producători mărfuri, produse etc. – Din fr. collecteur. DOOM
colectór2 (obiect) s. n., pl. colectoáre
colectorilor
COLECTÓR, -OÁRE, colectori, -oare, adj., s. n., s. m. și f. 1. Adj. (Despre vase, tuburi, bazine) În care se adună, se colectează gaze sau lichide. 2. S. n. Încăpere, recipient sau conductă pentru adunarea și conducerea lichidelor sau a gazelor în diferite sisteme tehnice. 3. S. n. Organ al rotorului unor mașini electrice, care schimbă legăturile dintre înfășurarea rotorului și circuitul exterior. 4. S. m. și f. Persoană care strânge sau achiziționează de la producători mărfuri, produse etc. – Din fr. collecteur. DOOM
colectór2 (obiect) s. n., pl. colectoáre
colectorilor
COLECTÓR, -OÁRE, colectori, -oare, adj., s. n., s. m. și f. 1. Adj. (Despre vase, tuburi, bazine) În care se adună, se colectează gaze sau lichide. 2. S. n. Încăpere, recipient sau conductă pentru adunarea și conducerea lichidelor sau a gazelor în diferite sisteme tehnice. 3. S. n. Organ al rotorului unor mașini electrice, care schimbă legăturile dintre înfășurarea rotorului și circuitul exterior. 4. S. m. și f. Persoană care strânge sau achiziționează de la producători mărfuri, produse etc. – Din fr. collecteur. DOOM
colectór2 (obiect) s. n., pl. colectoáre
colectorul
COLECTÓR, -OÁRE, colectori, -oare, adj., s. n., s. m. și f. 1. Adj. (Despre vase, tuburi, bazine) În care se adună, se colectează gaze sau lichide. 2. S. n. Încăpere, recipient sau conductă pentru adunarea și conducerea lichidelor sau a gazelor în diferite sisteme tehnice. 3. S. n. Organ al rotorului unor mașini electrice, care schimbă legăturile dintre înfășurarea rotorului și circuitul exterior. 4. S. m. și f. Persoană care strânge sau achiziționează de la producători mărfuri, produse etc. – Din fr. collecteur. DOOM
colectór2 (obiect) s. n., pl. colectoáre
colectorul
COLECTÓR, -OÁRE, colectori, -oare, adj., s. n., s. m. și f. 1. Adj. (Despre vase, tuburi, bazine) În care se adună, se colectează gaze sau lichide. 2. S. n. Încăpere, recipient sau conductă pentru adunarea și conducerea lichidelor sau a gazelor în diferite sisteme tehnice. 3. S. n. Organ al rotorului unor mașini electrice, care schimbă legăturile dintre înfășurarea rotorului și circuitul exterior. 4. S. m. și f. Persoană care strânge sau achiziționează de la producători mărfuri, produse etc. – Din fr. collecteur. DOOM
colectór2 (obiect) s. n., pl. colectoáre
colectorului
COLECTÓR, -OÁRE, colectori, -oare, adj., s. n., s. m. și f. 1. Adj. (Despre vase, tuburi, bazine) În care se adună, se colectează gaze sau lichide. 2. S. n. Încăpere, recipient sau conductă pentru adunarea și conducerea lichidelor sau a gazelor în diferite sisteme tehnice. 3. S. n. Organ al rotorului unor mașini electrice, care schimbă legăturile dintre înfășurarea rotorului și circuitul exterior. 4. S. m. și f. Persoană care strânge sau achiziționează de la producători mărfuri, produse etc. – Din fr. collecteur. DOOM
colectór2 (obiect) s. n., pl. colectoáre
colectorului
COLECTÓR, -OÁRE, colectori, -oare, adj., s. n., s. m. și f. 1. Adj. (Despre vase, tuburi, bazine) În care se adună, se colectează gaze sau lichide. 2. S. n. Încăpere, recipient sau conductă pentru adunarea și conducerea lichidelor sau a gazelor în diferite sisteme tehnice. 3. S. n. Organ al rotorului unor mașini electrice, care schimbă legăturile dintre înfășurarea rotorului și circuitul exterior. 4. S. m. și f. Persoană care strânge sau achiziționează de la producători mărfuri, produse etc. – Din fr. collecteur. DOOM
colectór2 (obiect) s. n., pl. colectoáre
colectura
COLECTÚRĂ, colecturi, s. f. Nume dat unor oficii de colectare a cărților (pentru aprovizionarea bibliotecilor). ♦ Agenție de vânzare a biletelor de loterie. – Din germ. Kollektur. DOOM
colectúră s. f., g.-d. art. colectúrii; pl. colectúri
colecturi
COLECTÚRĂ, colecturi, s. f. Nume dat unor oficii de colectare a cărților (pentru aprovizionarea bibliotecilor). ♦ Agenție de vânzare a biletelor de loterie. – Din germ. Kollektur. DOOM
colectúră s. f., g.-d. art. colectúrii; pl. colectúri
colecturii
COLECTÚRĂ, colecturi, s. f. Nume dat unor oficii de colectare a cărților (pentru aprovizionarea bibliotecilor). ♦ Agenție de vânzare a biletelor de loterie. – Din germ. Kollektur. DOOM
colectúră s. f., g.-d. art. colectúrii; pl. colectúri
colecturile
COLECTÚRĂ, colecturi, s. f. Nume dat unor oficii de colectare a cărților (pentru aprovizionarea bibliotecilor). ♦ Agenție de vânzare a biletelor de loterie. – Din germ. Kollektur. DOOM
colectúră s. f., g.-d. art. colectúrii; pl. colectúri
colecturilor
COLECTÚRĂ, colecturi, s. f. Nume dat unor oficii de colectare a cărților (pentru aprovizionarea bibliotecilor). ♦ Agenție de vânzare a biletelor de loterie. – Din germ. Kollektur. DOOM
colectúră s. f., g.-d. art. colectúrii; pl. colectúri
colectând
COLECTÁ, colectez, vb. I. Tranz. l. A aduna, a strânge la un loc lucruri, diferite materiale, bani etc. pentru un anumit scop. 2. (Înv.) A strânge în mod organizat de la producători diferite produse. 3. (Despre abcese sau răni) A face puroi; a coace. – Din fr. collecter. DOOM
colectá (a ~) vb., ind. prez. 3 colecteáză
colectînd
COLECTÁ, colectez, vb. I. Tranz. l. A aduna, a strânge la un loc lucruri, diferite materiale, bani etc. pentru un anumit scop. 2. (Înv.) A strânge în mod organizat de la producători diferite produse. 3. (Despre abcese sau răni) A face puroi; a coace. – Din fr. collecter. DOOM
colectá (a ~) vb., ind. prez. 3 colecteáză
colectări
COLECTÁRE, colectări, s. f. Acțiunea de a colecta. – V. colecta. DOOM
colectáre s. f., g.-d. art. colectắrii; pl. colectắri
colectării
COLECTÁRE, colectări, s. f. Acțiunea de a colecta. – V. colecta. DOOM
colectáre s. f., g.-d. art. colectắrii; pl. colectắri
colectările
COLECTÁRE, colectări, s. f. Acțiunea de a colecta. – V. colecta. DOOM
colectáre s. f., g.-d. art. colectắrii; pl. colectắri
colectărilor
COLECTÁRE, colectări, s. f. Acțiunea de a colecta. – V. colecta. DOOM
colectáre s. f., g.-d. art. colectắrii; pl. colectắri
colecția
COLECȚIÚNE s. f. v. colecție. DOOM
colécție (-ți-e) s. f., art. colécția (-ți-a), g.-d. art. colécției; pl. colécții, art. colécțiile (-ți-i-)
colecție
COLECȚIÚNE s. f. v. colecție. DOOM
colécție (-ți-e) s. f., art. colécția (-ți-a), g.-d. art. colécției; pl. colécții, art. colécțiile (-ți-i-)
colecției
COLECȚIÚNE s. f. v. colecție. DOOM
colécție (-ți-e) s. f., art. colécția (-ți-a), g.-d. art. colécției; pl. colécții, art. colécțiile (-ți-i-)
colecții
COLECȚIÚNE s. f. v. colecție. DOOM
colécție (-ți-e) s. f., art. colécția (-ți-a), g.-d. art. colécției; pl. colécții, art. colécțiile (-ți-i-)
colecțiile
COLECȚIÚNE s. f. v. colecție. DOOM
colécție (-ți-e) s. f., art. colécția (-ți-a), g.-d. art. colécției; pl. colécții, art. colécțiile (-ți-i-)
colecțiilor
COLECȚIÚNE s. f. v. colecție. DOOM
colécție (-ți-e) s. f., art. colécția (-ți-a), g.-d. art. colécției; pl. colécții, art. colécțiile (-ți-i-)
colecționa
COLECȚIONÁ, colecționez, vb. I. Tranz. A aduna, a strânge obiecte de același fel pentru a face o colecție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. collectionner. DOOM
colecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 colecționeáză
colecționai
COLECȚIONÁ, colecționez, vb. I. Tranz. A aduna, a strânge obiecte de același fel pentru a face o colecție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. collectionner. DOOM
colecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 colecționeáză
colecționam
COLECȚIONÁ, colecționez, vb. I. Tranz. A aduna, a strânge obiecte de același fel pentru a face o colecție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. collectionner. DOOM
colecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 colecționeáză
colecționar
COLECȚIONÁR, -Ă, colecționari, -e, s. m. și f. Persoană care colecționează obiecte sau care are o colecție (1). [Pr.: -ți-o-] – Din fr. collectionneur. DOOM
colecționáră (-ți-o-) s. f., g.-d. art. colecționárei; pl. colecționáre
colecționara
COLECȚIONÁR, -Ă, colecționari, -e, s. m. și f. Persoană care colecționează obiecte sau care are o colecție (1). [Pr.: -ți-o-] – Din fr. collectionneur. DOOM
colecționáră (-ți-o-) s. f., g.-d. art. colecționárei; pl. colecționáre
colecționare
COLECȚIONÁ, colecționez, vb. I. Tranz. A aduna, a strânge obiecte de același fel pentru a face o colecție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. collectionner. DOOM
colecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 colecționeáză
colecționare
COLECȚIONÁR, -Ă, colecționari, -e, s. m. și f. Persoană care colecționează obiecte sau care are o colecție (1). [Pr.: -ți-o-] – Din fr. collectionneur. DOOM
colecționáră (-ți-o-) s. f., g.-d. art. colecționárei; pl. colecționáre
colecționare
COLECȚIONÁRE, colecționări, s. f. Acțiunea de a colecționa. [Pr.: -ți-o-] – V. colecționa.
colecționarea
COLECȚIONÁRE, colecționări, s. f. Acțiunea de a colecționa. [Pr.: -ți-o-] – V. colecționa.
colecționarei
COLECȚIONÁR, -Ă, colecționari, -e, s. m. și f. Persoană care colecționează obiecte sau care are o colecție (1). [Pr.: -ți-o-] – Din fr. collectionneur. DOOM
colecționáră (-ți-o-) s. f., g.-d. art. colecționárei; pl. colecționáre
colecționarele
COLECȚIONÁR, -Ă, colecționari, -e, s. m. și f. Persoană care colecționează obiecte sau care are o colecție (1). [Pr.: -ți-o-] – Din fr. collectionneur. DOOM
colecționáră (-ți-o-) s. f., g.-d. art. colecționárei; pl. colecționáre
colecționarelor
COLECȚIONÁR, -Ă, colecționari, -e, s. m. și f. Persoană care colecționează obiecte sau care are o colecție (1). [Pr.: -ți-o-] – Din fr. collectionneur. DOOM
colecționáră (-ți-o-) s. f., g.-d. art. colecționárei; pl. colecționáre
colecționari
COLECȚIONÁR, -Ă, colecționari, -e, s. m. și f. Persoană care colecționează obiecte sau care are o colecție (1). [Pr.: -ți-o-] – Din fr. collectionneur. DOOM
colecționáră (-ți-o-) s. f., g.-d. art. colecționárei; pl. colecționáre
colecționarii
COLECȚIONÁR, -Ă, colecționari, -e, s. m. și f. Persoană care colecționează obiecte sau care are o colecție (1). [Pr.: -ți-o-] – Din fr. collectionneur. DOOM
colecționáră (-ți-o-) s. f., g.-d. art. colecționárei; pl. colecționáre
colecționarilor
COLECȚIONÁR, -Ă, colecționari, -e, s. m. și f. Persoană care colecționează obiecte sau care are o colecție (1). [Pr.: -ți-o-] – Din fr. collectionneur. DOOM
colecționáră (-ți-o-) s. f., g.-d. art. colecționárei; pl. colecționáre
colecționarul
COLECȚIONÁR, -Ă, colecționari, -e, s. m. și f. Persoană care colecționează obiecte sau care are o colecție (1). [Pr.: -ți-o-] – Din fr. collectionneur. DOOM
colecționáră (-ți-o-) s. f., g.-d. art. colecționárei; pl. colecționáre
colecționarului
COLECȚIONÁR, -Ă, colecționari, -e, s. m. și f. Persoană care colecționează obiecte sau care are o colecție (1). [Pr.: -ți-o-] – Din fr. collectionneur. DOOM
colecționáră (-ți-o-) s. f., g.-d. art. colecționárei; pl. colecționáre
colecționară
COLECȚIONÁ, colecționez, vb. I. Tranz. A aduna, a strânge obiecte de același fel pentru a face o colecție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. collectionner. DOOM
colecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 colecționeáză
colecționarăm
COLECȚIONÁ, colecționez, vb. I. Tranz. A aduna, a strânge obiecte de același fel pentru a face o colecție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. collectionner. DOOM
colecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 colecționeáză
colecționarăți
COLECȚIONÁ, colecționez, vb. I. Tranz. A aduna, a strânge obiecte de același fel pentru a face o colecție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. collectionner. DOOM
colecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 colecționeáză
colecționase
COLECȚIONÁ, colecționez, vb. I. Tranz. A aduna, a strânge obiecte de același fel pentru a face o colecție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. collectionner. DOOM
colecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 colecționeáză
colecționasem
COLECȚIONÁ, colecționez, vb. I. Tranz. A aduna, a strânge obiecte de același fel pentru a face o colecție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. collectionner. DOOM
colecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 colecționeáză
colecționaseră
COLECȚIONÁ, colecționez, vb. I. Tranz. A aduna, a strânge obiecte de același fel pentru a face o colecție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. collectionner. DOOM
colecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 colecționeáză
colecționaserăm
COLECȚIONÁ, colecționez, vb. I. Tranz. A aduna, a strânge obiecte de același fel pentru a face o colecție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. collectionner. DOOM
colecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 colecționeáză
colecționaserăți
COLECȚIONÁ, colecționez, vb. I. Tranz. A aduna, a strânge obiecte de același fel pentru a face o colecție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. collectionner. DOOM
colecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 colecționeáză
colecționaseși
COLECȚIONÁ, colecționez, vb. I. Tranz. A aduna, a strânge obiecte de același fel pentru a face o colecție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. collectionner. DOOM
colecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 colecționeáză
colecționaseți
COLECȚIONÁ, colecționez, vb. I. Tranz. A aduna, a strânge obiecte de același fel pentru a face o colecție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. collectionner. DOOM
colecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 colecționeáză
colecționat
COLECȚIONÁ, colecționez, vb. I. Tranz. A aduna, a strânge obiecte de același fel pentru a face o colecție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. collectionner. DOOM
colecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 colecționeáză
colecționat
COLECȚIONÁT, -Ă, colecționați, -te, adj. (Despre o serie de obiecte de același fel sau de aceeași categorie) Care face parte dintr-o colecție (1). [Pr.: -ți-o-] – V. colecționa.
colecționata
COLECȚIONÁT, -Ă, colecționați, -te, adj. (Despre o serie de obiecte de același fel sau de aceeași categorie) Care face parte dintr-o colecție (1). [Pr.: -ți-o-] – V. colecționa.
colecționate
COLECȚIONÁT, -Ă, colecționați, -te, adj. (Despre o serie de obiecte de același fel sau de aceeași categorie) Care face parte dintr-o colecție (1). [Pr.: -ți-o-] – V. colecționa.
colecționatei
COLECȚIONÁT, -Ă, colecționați, -te, adj. (Despre o serie de obiecte de același fel sau de aceeași categorie) Care face parte dintr-o colecție (1). [Pr.: -ți-o-] – V. colecționa.
colecționatele
COLECȚIONÁT, -Ă, colecționați, -te, adj. (Despre o serie de obiecte de același fel sau de aceeași categorie) Care face parte dintr-o colecție (1). [Pr.: -ți-o-] – V. colecționa.
colecționatelor
COLECȚIONÁT, -Ă, colecționați, -te, adj. (Despre o serie de obiecte de același fel sau de aceeași categorie) Care face parte dintr-o colecție (1). [Pr.: -ți-o-] – V. colecționa.
colecționatul
COLECȚIONÁT, -Ă, colecționați, -te, adj. (Despre o serie de obiecte de același fel sau de aceeași categorie) Care face parte dintr-o colecție (1). [Pr.: -ți-o-] – V. colecționa.
colecționatului
COLECȚIONÁT, -Ă, colecționați, -te, adj. (Despre o serie de obiecte de același fel sau de aceeași categorie) Care face parte dintr-o colecție (1). [Pr.: -ți-o-] – V. colecționa.
colecționau
COLECȚIONÁ, colecționez, vb. I. Tranz. A aduna, a strânge obiecte de același fel pentru a face o colecție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. collectionner. DOOM
colecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 colecționeáză
colecționași
COLECȚIONÁ, colecționez, vb. I. Tranz. A aduna, a strânge obiecte de același fel pentru a face o colecție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. collectionner. DOOM
colecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 colecționeáză
colecționați
COLECȚIONÁ, colecționez, vb. I. Tranz. A aduna, a strânge obiecte de același fel pentru a face o colecție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. collectionner. DOOM
colecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 colecționeáză
colecționați
COLECȚIONÁT, -Ă, colecționați, -te, adj. (Despre o serie de obiecte de același fel sau de aceeași categorie) Care face parte dintr-o colecție (1). [Pr.: -ți-o-] – V. colecționa.
colecționații
COLECȚIONÁT, -Ă, colecționați, -te, adj. (Despre o serie de obiecte de același fel sau de aceeași categorie) Care face parte dintr-o colecție (1). [Pr.: -ți-o-] – V. colecționa.
colecționaților
COLECȚIONÁT, -Ă, colecționați, -te, adj. (Despre o serie de obiecte de același fel sau de aceeași categorie) Care face parte dintr-o colecție (1). [Pr.: -ți-o-] – V. colecționa.
colecționează
COLECȚIONÁ, colecționez, vb. I. Tranz. A aduna, a strânge obiecte de același fel pentru a face o colecție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. collectionner. DOOM
colecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 colecționeáză
colecționez
COLECȚIONÁ, colecționez, vb. I. Tranz. A aduna, a strânge obiecte de același fel pentru a face o colecție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. collectionner. DOOM
colecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 colecționeáză
colecționeze
COLECȚIONÁ, colecționez, vb. I. Tranz. A aduna, a strânge obiecte de același fel pentru a face o colecție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. collectionner. DOOM
colecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 colecționeáză
colecționezi
COLECȚIONÁ, colecționez, vb. I. Tranz. A aduna, a strânge obiecte de același fel pentru a face o colecție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. collectionner. DOOM
colecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 colecționeáză
colecționând
COLECȚIONÁ, colecționez, vb. I. Tranz. A aduna, a strânge obiecte de același fel pentru a face o colecție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. collectionner. DOOM
colecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 colecționeáză
colecționînd
COLECȚIONÁ, colecționez, vb. I. Tranz. A aduna, a strânge obiecte de același fel pentru a face o colecție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. collectionner. DOOM
colecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 colecționeáză
colecționări
COLECȚIONÁRE, colecționări, s. f. Acțiunea de a colecționa. [Pr.: -ți-o-] – V. colecționa.
colecționării
COLECȚIONÁRE, colecționări, s. f. Acțiunea de a colecționa. [Pr.: -ți-o-] – V. colecționa.
colecționările
COLECȚIONÁRE, colecționări, s. f. Acțiunea de a colecționa. [Pr.: -ți-o-] – V. colecționa.
colecționărilor
COLECȚIONÁRE, colecționări, s. f. Acțiunea de a colecționa. [Pr.: -ți-o-] – V. colecționa.
colecțiune
COLECȚIÚNE s. f. v. colecție. DOOM
colécție (-ți-e) s. f., art. colécția (-ți-a), g.-d. art. colécției; pl. colécții, art. colécțiile (-ți-i-)
coledoc
COLEDÓC, (1) coledocuri, s. n., adj. 1. S. n. Canal musculos, lung de aproape 8 cm, prin care se varsă bila în duoden. 2. Adj. Care se referă la coledoc (1). Canal coledoc. – Din fr. cholédoque, lat. choledochus. DOOM
!coledóc2 s. n., pl. coledócuri
coledocectomie
COLEDOCECTOMÍE s.f. (Med.) Ablațiune chirurgicală a coledocului. [Gen. -iei. / < fr. cholédoquectomie, cf. fr. cholédoque, gr. ektome – excizie].
coledocita
COLEDOCÍTĂ, s. f. (Med.) Inflamație a canalului coledoc. – Din fr. cholédocite. DOOM
coledocítă s. f., g.-d. art. coledocítei
coledocite
COLEDOCÍTĂ, s. f. (Med.) Inflamație a canalului coledoc. – Din fr. cholédocite. DOOM
coledocítă s. f., g.-d. art. coledocítei
coledocitei
COLEDOCÍTĂ, s. f. (Med.) Inflamație a canalului coledoc. – Din fr. cholédocite. DOOM
coledocítă s. f., g.-d. art. coledocítei
coledocitele
COLEDOCÍTĂ, s. f. (Med.) Inflamație a canalului coledoc. – Din fr. cholédocite. DOOM
coledocítă s. f., g.-d. art. coledocítei
coledocitelor
COLEDOCÍTĂ, s. f. (Med.) Inflamație a canalului coledoc. – Din fr. cholédocite. DOOM
coledocítă s. f., g.-d. art. coledocítei
coledocostomie
COLEDOCOSTOMÍE s.f. (Med.) Derivație externă a bilei prin introducerea unui tub în lumenul coledocului. [Gen. -iei. / < fr. cholédochostomie].
coledocotomie
COLEDOCOTOMÍE s.f. (Med.) Deschidere chirurgicală a canalului coledoc pentru scoaterea calculilor biliari. [Gen. -iei. / < fr. cholédochotomie].
coledocul
COLEDÓC, (1) coledocuri, s. n., adj. 1. S. n. Canal musculos, lung de aproape 8 cm, prin care se varsă bila în duoden. 2. Adj. Care se referă la coledoc (1). Canal coledoc. – Din fr. cholédoque, lat. choledochus. DOOM
!coledóc2 s. n., pl. coledócuri
coledocului
COLEDÓC, (1) coledocuri, s. n., adj. 1. S. n. Canal musculos, lung de aproape 8 cm, prin care se varsă bila în duoden. 2. Adj. Care se referă la coledoc (1). Canal coledoc. – Din fr. cholédoque, lat. choledochus. DOOM
!coledóc2 s. n., pl. coledócuri
coledocuri
COLEDÓC, (1) coledocuri, s. n., adj. 1. S. n. Canal musculos, lung de aproape 8 cm, prin care se varsă bila în duoden. 2. Adj. Care se referă la coledoc (1). Canal coledoc. – Din fr. cholédoque, lat. choledochus. DOOM
!coledóc2 s. n., pl. coledócuri
coledocurile
COLEDÓC, (1) coledocuri, s. n., adj. 1. S. n. Canal musculos, lung de aproape 8 cm, prin care se varsă bila în duoden. 2. Adj. Care se referă la coledoc (1). Canal coledoc. – Din fr. cholédoque, lat. choledochus. DOOM
!coledóc2 s. n., pl. coledócuri
coledocurilor
COLEDÓC, (1) coledocuri, s. n., adj. 1. S. n. Canal musculos, lung de aproape 8 cm, prin care se varsă bila în duoden. 2. Adj. Care se referă la coledoc (1). Canal coledoc. – Din fr. cholédoque, lat. choledochus. DOOM
!coledóc2 s. n., pl. coledócuri
coleg
COLÉG, -Ă, colegi, -ge, s. m. și f. Persoană care învață, activează, muncește împreună cu altele într-un anumit loc, considerată în raport cu acestea. – Din fr. collègue. DOOM
colégă s. f., g.-d. art. colégei; pl. colége
colega
COLÉG, -Ă, colegi, -ge, s. m. și f. Persoană care învață, activează, muncește împreună cu altele într-un anumit loc, considerată în raport cu acestea. – Din fr. collègue. DOOM
colégă s. f., g.-d. art. colégei; pl. colége
colegat
COLEGÁT s.n. Colligatum. [< it. collegato].
colegatar
COLEGATÁR, -Ă, colegatari, -e, s. m. și f. Fiecare dintre persoanele care moștenesc o avere lăsată prin testament, considerată în raport cu ceilalți moștenitori. – Din fr. colégataire. DOOM
colegatáră s. f., g.-d. art. colegatárei; pl. colegatáre
colegatara
COLEGATÁR, -Ă, colegatari, -e, s. m. și f. Fiecare dintre persoanele care moștenesc o avere lăsată prin testament, considerată în raport cu ceilalți moștenitori. – Din fr. colégataire. DOOM
colegatáră s. f., g.-d. art. colegatárei; pl. colegatáre
colegatare
COLEGATÁR, -Ă, colegatari, -e, s. m. și f. Fiecare dintre persoanele care moștenesc o avere lăsată prin testament, considerată în raport cu ceilalți moștenitori. – Din fr. colégataire. DOOM
colegatáră s. f., g.-d. art. colegatárei; pl. colegatáre
colegatarei
COLEGATÁR, -Ă, colegatari, -e, s. m. și f. Fiecare dintre persoanele care moștenesc o avere lăsată prin testament, considerată în raport cu ceilalți moștenitori. – Din fr. colégataire. DOOM
colegatáră s. f., g.-d. art. colegatárei; pl. colegatáre
colegatarele
COLEGATÁR, -Ă, colegatari, -e, s. m. și f. Fiecare dintre persoanele care moștenesc o avere lăsată prin testament, considerată în raport cu ceilalți moștenitori. – Din fr. colégataire. DOOM
colegatáră s. f., g.-d. art. colegatárei; pl. colegatáre
colegatarelor
COLEGATÁR, -Ă, colegatari, -e, s. m. și f. Fiecare dintre persoanele care moștenesc o avere lăsată prin testament, considerată în raport cu ceilalți moștenitori. – Din fr. colégataire. DOOM
colegatáră s. f., g.-d. art. colegatárei; pl. colegatáre
colegatari
COLEGATÁR, -Ă, colegatari, -e, s. m. și f. Fiecare dintre persoanele care moștenesc o avere lăsată prin testament, considerată în raport cu ceilalți moștenitori. – Din fr. colégataire. DOOM
colegatáră s. f., g.-d. art. colegatárei; pl. colegatáre
colegatarii
COLEGATÁR, -Ă, colegatari, -e, s. m. și f. Fiecare dintre persoanele care moștenesc o avere lăsată prin testament, considerată în raport cu ceilalți moștenitori. – Din fr. colégataire. DOOM
colegatáră s. f., g.-d. art. colegatárei; pl. colegatáre
colegatarilor
COLEGATÁR, -Ă, colegatari, -e, s. m. și f. Fiecare dintre persoanele care moștenesc o avere lăsată prin testament, considerată în raport cu ceilalți moștenitori. – Din fr. colégataire. DOOM
colegatáră s. f., g.-d. art. colegatárei; pl. colegatáre
colegatarul
COLEGATÁR, -Ă, colegatari, -e, s. m. și f. Fiecare dintre persoanele care moștenesc o avere lăsată prin testament, considerată în raport cu ceilalți moștenitori. – Din fr. colégataire. DOOM
colegatáră s. f., g.-d. art. colegatárei; pl. colegatáre
colegatarului
COLEGATÁR, -Ă, colegatari, -e, s. m. și f. Fiecare dintre persoanele care moștenesc o avere lăsată prin testament, considerată în raport cu ceilalți moștenitori. – Din fr. colégataire. DOOM
colegatáră s. f., g.-d. art. colegatárei; pl. colegatáre
colege
COLÉG, -Ă, colegi, -ge, s. m. și f. Persoană care învață, activează, muncește împreună cu altele într-un anumit loc, considerată în raport cu acestea. – Din fr. collègue. DOOM
colégă s. f., g.-d. art. colégei; pl. colége
colegei
COLÉG, -Ă, colegi, -ge, s. m. și f. Persoană care învață, activează, muncește împreună cu altele într-un anumit loc, considerată în raport cu acestea. – Din fr. collègue. DOOM
colégă s. f., g.-d. art. colégei; pl. colége
colegele
COLÉG, -Ă, colegi, -ge, s. m. și f. Persoană care învață, activează, muncește împreună cu altele într-un anumit loc, considerată în raport cu acestea. – Din fr. collègue. DOOM
colégă s. f., g.-d. art. colégei; pl. colége
colegelor
COLÉG, -Ă, colegi, -ge, s. m. și f. Persoană care învață, activează, muncește împreună cu altele într-un anumit loc, considerată în raport cu acestea. – Din fr. collègue. DOOM
colégă s. f., g.-d. art. colégei; pl. colége
colegi
COLÉG, -Ă, colegi, -ge, s. m. și f. Persoană care învață, activează, muncește împreună cu altele într-un anumit loc, considerată în raport cu acestea. – Din fr. collègue. DOOM
colégă s. f., g.-d. art. colégei; pl. colége
colegial
COLEGIÁL, -Ă, colegiali, -e, adj. De coleg; camaraderesc, tovărășesc. [Pr.: -gi-al] – Din fr. collégial. DOOM
colegiál (-gi-al) adj. m., pl. colegiáli; f. colegiálă, pl. colegiále
colegiala
COLEGIÁL, -Ă, colegiali, -e, adj. De coleg; camaraderesc, tovărășesc. [Pr.: -gi-al] – Din fr. collégial. DOOM
colegiál (-gi-al) adj. m., pl. colegiáli; f. colegiálă, pl. colegiále
colegiale
COLEGIÁL, -Ă, colegiali, -e, adj. De coleg; camaraderesc, tovărășesc. [Pr.: -gi-al] – Din fr. collégial. DOOM
colegiál (-gi-al) adj. m., pl. colegiáli; f. colegiálă, pl. colegiále
colegialei
COLEGIÁL, -Ă, colegiali, -e, adj. De coleg; camaraderesc, tovărășesc. [Pr.: -gi-al] – Din fr. collégial. DOOM
colegiál (-gi-al) adj. m., pl. colegiáli; f. colegiálă, pl. colegiále
colegialele
COLEGIÁL, -Ă, colegiali, -e, adj. De coleg; camaraderesc, tovărășesc. [Pr.: -gi-al] – Din fr. collégial. DOOM
colegiál (-gi-al) adj. m., pl. colegiáli; f. colegiálă, pl. colegiále
colegialelor
COLEGIÁL, -Ă, colegiali, -e, adj. De coleg; camaraderesc, tovărășesc. [Pr.: -gi-al] – Din fr. collégial. DOOM
colegiál (-gi-al) adj. m., pl. colegiáli; f. colegiálă, pl. colegiále
colegiali
COLEGIÁL, -Ă, colegiali, -e, adj. De coleg; camaraderesc, tovărășesc. [Pr.: -gi-al] – Din fr. collégial. DOOM
colegiál (-gi-al) adj. m., pl. colegiáli; f. colegiálă, pl. colegiále
colegialii
COLEGIÁL, -Ă, colegiali, -e, adj. De coleg; camaraderesc, tovărășesc. [Pr.: -gi-al] – Din fr. collégial. DOOM
colegiál (-gi-al) adj. m., pl. colegiáli; f. colegiálă, pl. colegiále
colegialilor
COLEGIÁL, -Ă, colegiali, -e, adj. De coleg; camaraderesc, tovărășesc. [Pr.: -gi-al] – Din fr. collégial. DOOM
colegiál (-gi-al) adj. m., pl. colegiáli; f. colegiálă, pl. colegiále
colegialitate
COLEGIALITÁTE s. f. 1. Atitudine, sentimente de (bun) coleg; camaraderesc. 2. Principiu potrivit căruia conducerea unor organe sau organizații este exercitată de mai multe persoane, care iau împreună hotărâri prin votul majorității. [Pr.: -gi-a-] – Colegial + suf. -itate (după germ. Kollegialität). DOOM
colegialitáte (-gi-a-) s. f., g.-d. art. colegialitắții
colegialitatea
COLEGIALITÁTE s. f. 1. Atitudine, sentimente de (bun) coleg; camaraderesc. 2. Principiu potrivit căruia conducerea unor organe sau organizații este exercitată de mai multe persoane, care iau împreună hotărâri prin votul majorității. [Pr.: -gi-a-] – Colegial + suf. -itate (după germ. Kollegialität). DOOM
colegialitáte (-gi-a-) s. f., g.-d. art. colegialitắții
colegialități
COLEGIALITÁTE s. f. 1. Atitudine, sentimente de (bun) coleg; camaraderesc. 2. Principiu potrivit căruia conducerea unor organe sau organizații este exercitată de mai multe persoane, care iau împreună hotărâri prin votul majorității. [Pr.: -gi-a-] – Colegial + suf. -itate (după germ. Kollegialität). DOOM
colegialitáte (-gi-a-) s. f., g.-d. art. colegialitắții
colegialității
COLEGIALITÁTE s. f. 1. Atitudine, sentimente de (bun) coleg; camaraderesc. 2. Principiu potrivit căruia conducerea unor organe sau organizații este exercitată de mai multe persoane, care iau împreună hotărâri prin votul majorității. [Pr.: -gi-a-] – Colegial + suf. -itate (după germ. Kollegialität). DOOM
colegialitáte (-gi-a-) s. f., g.-d. art. colegialitắții
colegialul
COLEGIÁL, -Ă, colegiali, -e, adj. De coleg; camaraderesc, tovărășesc. [Pr.: -gi-al] – Din fr. collégial. DOOM
colegiál (-gi-al) adj. m., pl. colegiáli; f. colegiálă, pl. colegiále
colegialului
COLEGIÁL, -Ă, colegiali, -e, adj. De coleg; camaraderesc, tovărășesc. [Pr.: -gi-al] – Din fr. collégial. DOOM
colegiál (-gi-al) adj. m., pl. colegiáli; f. colegiálă, pl. colegiále
colegian
COLEGIÁN, colegieni, s. m. (Înv.) Elev al unui colegiu (6). [Pr.: -gi-an] – Din fr. collégien. DOOM
colegián (înv.) (-gi-an) s. m., pl. colegiéni (-gi-eni)
colegiana
COLEGIÁN, colegieni, s. m. (Înv.) Elev al unui colegiu (6). [Pr.: -gi-an] – Din fr. collégien. DOOM
colegián (înv.) (-gi-an) s. m., pl. colegiéni (-gi-eni)
colegianul
COLEGIÁN, colegieni, s. m. (Înv.) Elev al unui colegiu (6). [Pr.: -gi-an] – Din fr. collégien. DOOM
colegián (înv.) (-gi-an) s. m., pl. colegiéni (-gi-eni)
colegianului
COLEGIÁN, colegieni, s. m. (Înv.) Elev al unui colegiu (6). [Pr.: -gi-an] – Din fr. collégien. DOOM
colegián (înv.) (-gi-an) s. m., pl. colegiéni (-gi-eni)
colegiene
COLEGIÁN, colegieni, s. m. (Înv.) Elev al unui colegiu (6). [Pr.: -gi-an] – Din fr. collégien. DOOM
colegián (înv.) (-gi-an) s. m., pl. colegiéni (-gi-eni)
colegienei
COLEGIÁN, colegieni, s. m. (Înv.) Elev al unui colegiu (6). [Pr.: -gi-an] – Din fr. collégien. DOOM
colegián (înv.) (-gi-an) s. m., pl. colegiéni (-gi-eni)
colegienele
COLEGIÁN, colegieni, s. m. (Înv.) Elev al unui colegiu (6). [Pr.: -gi-an] – Din fr. collégien. DOOM
colegián (înv.) (-gi-an) s. m., pl. colegiéni (-gi-eni)
colegienelor
COLEGIÁN, colegieni, s. m. (Înv.) Elev al unui colegiu (6). [Pr.: -gi-an] – Din fr. collégien. DOOM
colegián (înv.) (-gi-an) s. m., pl. colegiéni (-gi-eni)
colegieni
COLEGIÁN, colegieni, s. m. (Înv.) Elev al unui colegiu (6). [Pr.: -gi-an] – Din fr. collégien. DOOM
colegián (înv.) (-gi-an) s. m., pl. colegiéni (-gi-eni)
colegienii
COLEGIÁN, colegieni, s. m. (Înv.) Elev al unui colegiu (6). [Pr.: -gi-an] – Din fr. collégien. DOOM
colegián (înv.) (-gi-an) s. m., pl. colegiéni (-gi-eni)
colegienilor
COLEGIÁN, colegieni, s. m. (Înv.) Elev al unui colegiu (6). [Pr.: -gi-an] – Din fr. collégien. DOOM
colegián (înv.) (-gi-an) s. m., pl. colegiéni (-gi-eni)
colegii
COLÉG, -Ă, colegi, -ge, s. m. și f. Persoană care învață, activează, muncește împreună cu altele într-un anumit loc, considerată în raport cu acestea. – Din fr. collègue. DOOM
colégă s. f., g.-d. art. colégei; pl. colége
colegii
COLÉGIU, colegii, s. n. 1. Colectiv de judecători în cadrul organizării interne a instanței supreme din România sau cu atribuții speciale pe lângă unele organe de jurisdicție. 2. Organizație de liber-profesioniști alcătuită cu scopul de a apăra interesele profesionale ale membrilor ei. 3. Reuniune de persoane egale în funcție. Colegiu de cardinali. ◊ Colegiu de avocați = colectiv al avocaților dintr-o unitate administrativ-teritorială. 4. (În sintagmele) Colegiu editorial = organ consultativ pe lângă conducerea unei edituri, format din specialiști. Colegiu de redacție (sau redacțional) = organ consultativ de pe lângă redactorul-șef al unei publicații. 5. (Înv.) Categorie electorală, în unele state, stabilită după avere sau ocupație. 6. Instituție de învățământ mediu sau superior, cu internat, în unele state. 7. (În Roma antică) Grup de persoane care aveau aceeași demnitate. – Din lat. collegium, fr. collège. DOOM
colégiu [giu pron. gĭu] s. n., art. colégiul; pl. colégii, art. colégiile (-gi-i-)
colegiile
COLÉGIU, colegii, s. n. 1. Colectiv de judecători în cadrul organizării interne a instanței supreme din România sau cu atribuții speciale pe lângă unele organe de jurisdicție. 2. Organizație de liber-profesioniști alcătuită cu scopul de a apăra interesele profesionale ale membrilor ei. 3. Reuniune de persoane egale în funcție. Colegiu de cardinali. ◊ Colegiu de avocați = colectiv al avocaților dintr-o unitate administrativ-teritorială. 4. (În sintagmele) Colegiu editorial = organ consultativ pe lângă conducerea unei edituri, format din specialiști. Colegiu de redacție (sau redacțional) = organ consultativ de pe lângă redactorul-șef al unei publicații. 5. (Înv.) Categorie electorală, în unele state, stabilită după avere sau ocupație. 6. Instituție de învățământ mediu sau superior, cu internat, în unele state. 7. (În Roma antică) Grup de persoane care aveau aceeași demnitate. – Din lat. collegium, fr. collège. DOOM
colégiu [giu pron. gĭu] s. n., art. colégiul; pl. colégii, art. colégiile (-gi-i-)
colegiilor
COLÉGIU, colegii, s. n. 1. Colectiv de judecători în cadrul organizării interne a instanței supreme din România sau cu atribuții speciale pe lângă unele organe de jurisdicție. 2. Organizație de liber-profesioniști alcătuită cu scopul de a apăra interesele profesionale ale membrilor ei. 3. Reuniune de persoane egale în funcție. Colegiu de cardinali. ◊ Colegiu de avocați = colectiv al avocaților dintr-o unitate administrativ-teritorială. 4. (În sintagmele) Colegiu editorial = organ consultativ pe lângă conducerea unei edituri, format din specialiști. Colegiu de redacție (sau redacțional) = organ consultativ de pe lângă redactorul-șef al unei publicații. 5. (Înv.) Categorie electorală, în unele state, stabilită după avere sau ocupație. 6. Instituție de învățământ mediu sau superior, cu internat, în unele state. 7. (În Roma antică) Grup de persoane care aveau aceeași demnitate. – Din lat. collegium, fr. collège. DOOM
colégiu [giu pron. gĭu] s. n., art. colégiul; pl. colégii, art. colégiile (-gi-i-)
colegilor
COLÉG, -Ă, colegi, -ge, s. m. și f. Persoană care învață, activează, muncește împreună cu altele într-un anumit loc, considerată în raport cu acestea. – Din fr. collègue. DOOM
colégă s. f., g.-d. art. colégei; pl. colége
colegiu
COLÉGIU, colegii, s. n. 1. Colectiv de judecători în cadrul organizării interne a instanței supreme din România sau cu atribuții speciale pe lângă unele organe de jurisdicție. 2. Organizație de liber-profesioniști alcătuită cu scopul de a apăra interesele profesionale ale membrilor ei. 3. Reuniune de persoane egale în funcție. Colegiu de cardinali. ◊ Colegiu de avocați = colectiv al avocaților dintr-o unitate administrativ-teritorială. 4. (În sintagmele) Colegiu editorial = organ consultativ pe lângă conducerea unei edituri, format din specialiști. Colegiu de redacție (sau redacțional) = organ consultativ de pe lângă redactorul-șef al unei publicații. 5. (Înv.) Categorie electorală, în unele state, stabilită după avere sau ocupație. 6. Instituție de învățământ mediu sau superior, cu internat, în unele state. 7. (În Roma antică) Grup de persoane care aveau aceeași demnitate. – Din lat. collegium, fr. collège. DOOM
colégiu [giu pron. gĭu] s. n., art. colégiul; pl. colégii, art. colégiile (-gi-i-)
colegiul
COLÉGIU, colegii, s. n. 1. Colectiv de judecători în cadrul organizării interne a instanței supreme din România sau cu atribuții speciale pe lângă unele organe de jurisdicție. 2. Organizație de liber-profesioniști alcătuită cu scopul de a apăra interesele profesionale ale membrilor ei. 3. Reuniune de persoane egale în funcție. Colegiu de cardinali. ◊ Colegiu de avocați = colectiv al avocaților dintr-o unitate administrativ-teritorială. 4. (În sintagmele) Colegiu editorial = organ consultativ pe lângă conducerea unei edituri, format din specialiști. Colegiu de redacție (sau redacțional) = organ consultativ de pe lângă redactorul-șef al unei publicații. 5. (Înv.) Categorie electorală, în unele state, stabilită după avere sau ocupație. 6. Instituție de învățământ mediu sau superior, cu internat, în unele state. 7. (În Roma antică) Grup de persoane care aveau aceeași demnitate. – Din lat. collegium, fr. collège. DOOM
colégiu [giu pron. gĭu] s. n., art. colégiul; pl. colégii, art. colégiile (-gi-i-)
colegiului
COLÉGIU, colegii, s. n. 1. Colectiv de judecători în cadrul organizării interne a instanței supreme din România sau cu atribuții speciale pe lângă unele organe de jurisdicție. 2. Organizație de liber-profesioniști alcătuită cu scopul de a apăra interesele profesionale ale membrilor ei. 3. Reuniune de persoane egale în funcție. Colegiu de cardinali. ◊ Colegiu de avocați = colectiv al avocaților dintr-o unitate administrativ-teritorială. 4. (În sintagmele) Colegiu editorial = organ consultativ pe lângă conducerea unei edituri, format din specialiști. Colegiu de redacție (sau redacțional) = organ consultativ de pe lângă redactorul-șef al unei publicații. 5. (Înv.) Categorie electorală, în unele state, stabilită după avere sau ocupație. 6. Instituție de învățământ mediu sau superior, cu internat, în unele state. 7. (În Roma antică) Grup de persoane care aveau aceeași demnitate. – Din lat. collegium, fr. collège. DOOM
colégiu [giu pron. gĭu] s. n., art. colégiul; pl. colégii, art. colégiile (-gi-i-)
colegul
COLÉG, -Ă, colegi, -ge, s. m. și f. Persoană care învață, activează, muncește împreună cu altele într-un anumit loc, considerată în raport cu acestea. – Din fr. collègue. DOOM
colégă s. f., g.-d. art. colégei; pl. colége
colegului
COLÉG, -Ă, colegi, -ge, s. m. și f. Persoană care învață, activează, muncește împreună cu altele într-un anumit loc, considerată în raport cu acestea. – Din fr. collègue. DOOM
colégă s. f., g.-d. art. colégei; pl. colége
coleire
COLEÍRE s. f. Operație de îndepărtare a părului de pe pieile unor animale prin aplicarea unei substanțe depilatoare. – Et. nec. DOOM
coleíre s. f., g.-d. art. coleírii
coleirea
COLEÍRE s. f. Operație de îndepărtare a părului de pe pieile unor animale prin aplicarea unei substanțe depilatoare. – Et. nec. DOOM
coleíre s. f., g.-d. art. coleírii
coleiri
COLEÍRE s. f. Operație de îndepărtare a părului de pe pieile unor animale prin aplicarea unei substanțe depilatoare. – Et. nec. DOOM
coleíre s. f., g.-d. art. coleírii
coleirii
COLEÍRE s. f. Operație de îndepărtare a părului de pe pieile unor animale prin aplicarea unei substanțe depilatoare. – Et. nec. DOOM
coleíre s. f., g.-d. art. coleírii
coleirile
COLEÍRE s. f. Operație de îndepărtare a părului de pe pieile unor animale prin aplicarea unei substanțe depilatoare. – Et. nec. DOOM
coleíre s. f., g.-d. art. coleírii
coleirilor
COLEÍRE s. f. Operație de îndepărtare a părului de pe pieile unor animale prin aplicarea unei substanțe depilatoare. – Et. nec. DOOM
coleíre s. f., g.-d. art. coleírii
colelitiază
COLELITIÁZĂ s.f. (Med.) Litiază biliară. [Pron. -ti-a-. / < fr. cholélithiase, cf. gr. chole – bilă, lithos – piatră].
colembola
COLEMBÓLĂ, colembole, s. f. (La pl.) Ordin de insecte primitive, fără aripi (Collembola); (și la sg.) insectă din acest ordin. – Din fr. collembole. DOOM
colembólă s. f., g.-d. art. colembólei; pl. colembóle
colembole
COLEMBÓLĂ, colembole, s. f. (La pl.) Ordin de insecte primitive, fără aripi (Collembola); (și la sg.) insectă din acest ordin. – Din fr. collembole. DOOM
colembólă s. f., g.-d. art. colembólei; pl. colembóle
colembolei
COLEMBÓLĂ, colembole, s. f. (La pl.) Ordin de insecte primitive, fără aripi (Collembola); (și la sg.) insectă din acest ordin. – Din fr. collembole. DOOM
colembólă s. f., g.-d. art. colembólei; pl. colembóle
colembolele
COLEMBÓLĂ, colembole, s. f. (La pl.) Ordin de insecte primitive, fără aripi (Collembola); (și la sg.) insectă din acest ordin. – Din fr. collembole. DOOM
colembólă s. f., g.-d. art. colembólei; pl. colembóle
colembolelor
COLEMBÓLĂ, colembole, s. f. (La pl.) Ordin de insecte primitive, fără aripi (Collembola); (și la sg.) insectă din acest ordin. – Din fr. collembole. DOOM
colembólă s. f., g.-d. art. colembólei; pl. colembóle
colemie
COLEMÍE s. f. Creștere a cantității de bilirubină sau a altor compuși ai bilei în sânge; trecere a bilei în sânge. – Din fr. cholémie. DOOM
!colemíe (co-le-/col-e-) s. f., art. colemía, g.-d. colemíi, art. colemíei
colenchim
COLENCHÍM s. n. Țesut de susținere din organele tinere, în curs de creștere, ale plantelor, format din celule vii, cu membranele celulozice puternic și inegal îngroșate. – Din fr. collenchyme. DOOM
!colenchím (co-len-/col-en-) s. n.
coleo
COLEO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „teacă”, „scoarță”. [Pron. -le-o-. / < fr. coleo-, cf. gr. koleos].
coleopter
COLEOPTÉR, coleoptere, s. n. (La pl.) Ordin de insecte cu patru aripi dintre care cele două superioare (elitre), întărite, au rol de protecție pentru celelalte două, care sunt subțiri, membranoase și servesc la zbor; (și la sg.) insectă care face parte din acest ordin. [Pr.: -le-o-] – Din fr. coléoptère. DOOM
!coleoptér (-le-op-ter/-o-pter) s. n., pl. coleoptére
coleoptera
COLEOPTÉR, coleoptere, s. n. (La pl.) Ordin de insecte cu patru aripi dintre care cele două superioare (elitre), întărite, au rol de protecție pentru celelalte două, care sunt subțiri, membranoase și servesc la zbor; (și la sg.) insectă care face parte din acest ordin. [Pr.: -le-o-] – Din fr. coléoptère. DOOM
!coleoptér (-le-op-ter/-o-pter) s. n., pl. coleoptére
coleoptere
COLEOPTÉR, coleoptere, s. n. (La pl.) Ordin de insecte cu patru aripi dintre care cele două superioare (elitre), întărite, au rol de protecție pentru celelalte două, care sunt subțiri, membranoase și servesc la zbor; (și la sg.) insectă care face parte din acest ordin. [Pr.: -le-o-] – Din fr. coléoptère. DOOM
!coleoptér (-le-op-ter/-o-pter) s. n., pl. coleoptére
coleopterei
COLEOPTÉR, coleoptere, s. n. (La pl.) Ordin de insecte cu patru aripi dintre care cele două superioare (elitre), întărite, au rol de protecție pentru celelalte două, care sunt subțiri, membranoase și servesc la zbor; (și la sg.) insectă care face parte din acest ordin. [Pr.: -le-o-] – Din fr. coléoptère. DOOM
!coleoptér (-le-op-ter/-o-pter) s. n., pl. coleoptére
coleopterele
COLEOPTÉR, coleoptere, s. n. (La pl.) Ordin de insecte cu patru aripi dintre care cele două superioare (elitre), întărite, au rol de protecție pentru celelalte două, care sunt subțiri, membranoase și servesc la zbor; (și la sg.) insectă care face parte din acest ordin. [Pr.: -le-o-] – Din fr. coléoptère. DOOM
!coleoptér (-le-op-ter/-o-pter) s. n., pl. coleoptére
coleopterelor
COLEOPTÉR, coleoptere, s. n. (La pl.) Ordin de insecte cu patru aripi dintre care cele două superioare (elitre), întărite, au rol de protecție pentru celelalte două, care sunt subțiri, membranoase și servesc la zbor; (și la sg.) insectă care face parte din acest ordin. [Pr.: -le-o-] – Din fr. coléoptère. DOOM
!coleoptér (-le-op-ter/-o-pter) s. n., pl. coleoptére
coleopteri
COLEOPTÉR, coleoptere, s. n. (La pl.) Ordin de insecte cu patru aripi dintre care cele două superioare (elitre), întărite, au rol de protecție pentru celelalte două, care sunt subțiri, membranoase și servesc la zbor; (și la sg.) insectă care face parte din acest ordin. [Pr.: -le-o-] – Din fr. coléoptère. DOOM
!coleoptér (-le-op-ter/-o-pter) s. n., pl. coleoptére
coleopterii
COLEOPTÉR, coleoptere, s. n. (La pl.) Ordin de insecte cu patru aripi dintre care cele două superioare (elitre), întărite, au rol de protecție pentru celelalte două, care sunt subțiri, membranoase și servesc la zbor; (și la sg.) insectă care face parte din acest ordin. [Pr.: -le-o-] – Din fr. coléoptère. DOOM
!coleoptér (-le-op-ter/-o-pter) s. n., pl. coleoptére
coleopterilor
COLEOPTÉR, coleoptere, s. n. (La pl.) Ordin de insecte cu patru aripi dintre care cele două superioare (elitre), întărite, au rol de protecție pentru celelalte două, care sunt subțiri, membranoase și servesc la zbor; (și la sg.) insectă care face parte din acest ordin. [Pr.: -le-o-] – Din fr. coléoptère. DOOM
!coleoptér (-le-op-ter/-o-pter) s. n., pl. coleoptére
coleopterul
COLEOPTÉR, coleoptere, s. n. (La pl.) Ordin de insecte cu patru aripi dintre care cele două superioare (elitre), întărite, au rol de protecție pentru celelalte două, care sunt subțiri, membranoase și servesc la zbor; (și la sg.) insectă care face parte din acest ordin. [Pr.: -le-o-] – Din fr. coléoptère. DOOM
!coleoptér (-le-op-ter/-o-pter) s. n., pl. coleoptére
coleopterului
COLEOPTÉR, coleoptere, s. n. (La pl.) Ordin de insecte cu patru aripi dintre care cele două superioare (elitre), întărite, au rol de protecție pentru celelalte două, care sunt subțiri, membranoase și servesc la zbor; (și la sg.) insectă care face parte din acest ordin. [Pr.: -le-o-] – Din fr. coléoptère. DOOM
!coleoptér (-le-op-ter/-o-pter) s. n., pl. coleoptére
coleoptil
COLEOPTÍL, coleoptile, s. n. Prima frunză, în formă de teacă, care învelește mugurașul embrionului la graminee. [Pr.: -le-o-] – Din fr. coléoptile. DOOM
!coleoptíl (-le-op-til/-o-ptil) s. n., pl. coleoptíle
coleoptile
COLEOPTÍL, coleoptile, s. n. Prima frunză, în formă de teacă, care învelește mugurașul embrionului la graminee. [Pr.: -le-o-] – Din fr. coléoptile. DOOM
!coleoptíl (-le-op-til/-o-ptil) s. n., pl. coleoptíle
coleoptilele
COLEOPTÍL, coleoptile, s. n. Prima frunză, în formă de teacă, care învelește mugurașul embrionului la graminee. [Pr.: -le-o-] – Din fr. coléoptile. DOOM
!coleoptíl (-le-op-til/-o-ptil) s. n., pl. coleoptíle
coleoptilelor
COLEOPTÍL, coleoptile, s. n. Prima frunză, în formă de teacă, care învelește mugurașul embrionului la graminee. [Pr.: -le-o-] – Din fr. coléoptile. DOOM
!coleoptíl (-le-op-til/-o-ptil) s. n., pl. coleoptíle
coleoptilul
COLEOPTÍL, coleoptile, s. n. Prima frunză, în formă de teacă, care învelește mugurașul embrionului la graminee. [Pr.: -le-o-] – Din fr. coléoptile. DOOM
!coleoptíl (-le-op-til/-o-ptil) s. n., pl. coleoptíle
coleoptilului
COLEOPTÍL, coleoptile, s. n. Prima frunză, în formă de teacă, care învelește mugurașul embrionului la graminee. [Pr.: -le-o-] – Din fr. coléoptile. DOOM
!coleoptíl (-le-op-til/-o-ptil) s. n., pl. coleoptíle
coleoptoză
COLEOPTÓZĂ s.f. (Med.) Prolaps al vaginului. [Pron. -le-op-. / < fr. coléoptose].
coleoriza
COLEORÍZĂ, coleorize, s. f. Organ membranos, în formă de sac sau de degetar, care acoperă radicula embrionului la unele plante monocotiledonate. [Pr.: -le-o-] – Din fr. coléorise. DOOM
coleoríză (-le-o-) s. f., g.-d. art. coleorízei; pl. coleoríze
coleorize
COLEORÍZĂ, coleorize, s. f. Organ membranos, în formă de sac sau de degetar, care acoperă radicula embrionului la unele plante monocotiledonate. [Pr.: -le-o-] – Din fr. coléorise. DOOM
coleoríză (-le-o-) s. f., g.-d. art. coleorízei; pl. coleoríze
coleorizei
COLEORÍZĂ, coleorize, s. f. Organ membranos, în formă de sac sau de degetar, care acoperă radicula embrionului la unele plante monocotiledonate. [Pr.: -le-o-] – Din fr. coléorise. DOOM
coleoríză (-le-o-) s. f., g.-d. art. coleorízei; pl. coleoríze
coleorizele
COLEORÍZĂ, coleorize, s. f. Organ membranos, în formă de sac sau de degetar, care acoperă radicula embrionului la unele plante monocotiledonate. [Pr.: -le-o-] – Din fr. coléorise. DOOM
coleoríză (-le-o-) s. f., g.-d. art. coleorízei; pl. coleoríze
coleorizelor
COLEORÍZĂ, coleorize, s. f. Organ membranos, în formă de sac sau de degetar, care acoperă radicula embrionului la unele plante monocotiledonate. [Pr.: -le-o-] – Din fr. coléorise. DOOM
coleoríză (-le-o-) s. f., g.-d. art. coleorízei; pl. coleoríze
colepatie
COLEPATÍE s.f. (Med.) Denumire generală pentru afecțiunile căilor biliare. [< fr. cholépathie, cf. gr. chole – bilă, pathos – boală].
colereta
COLERÉTĂ, colerete, s. f. Guleraș din țesătură fină sau din dantelă încrețit sau plisat. – Din fr. collerette. DOOM
colerétă s. f., g.-d. art. colerétei; pl. coleréte
colerete
COLERÉTĂ, colerete, s. f. Guleraș din țesătură fină sau din dantelă încrețit sau plisat. – Din fr. collerette. DOOM
colerétă s. f., g.-d. art. colerétei; pl. coleréte
coleretei
COLERÉTĂ, colerete, s. f. Guleraș din țesătură fină sau din dantelă încrețit sau plisat. – Din fr. collerette. DOOM
colerétă s. f., g.-d. art. colerétei; pl. coleréte
coleretele
COLERÉTĂ, colerete, s. f. Guleraș din țesătură fină sau din dantelă încrețit sau plisat. – Din fr. collerette. DOOM
colerétă s. f., g.-d. art. colerétei; pl. coleréte
coleretelor
COLERÉTĂ, colerete, s. f. Guleraș din țesătură fină sau din dantelă încrețit sau plisat. – Din fr. collerette. DOOM
colerétă s. f., g.-d. art. colerétei; pl. coleréte
coleretic
COLERÉTIC, -Ă, coleretici, -ce, adj., s. n. (Substanță) care stimulează secreția biliară a ficatului. – Din fr. coléretique. DOOM
*colerétic2 s. n., pl. colerétice
coleretica
COLERÉTIC, -Ă, coleretici, -ce, adj., s. n. (Substanță) care stimulează secreția biliară a ficatului. – Din fr. coléretique. DOOM
*colerétic2 s. n., pl. colerétice
coleretice
COLERÉTIC, -Ă, coleretici, -ce, adj., s. n. (Substanță) care stimulează secreția biliară a ficatului. – Din fr. coléretique. DOOM
*colerétic2 s. n., pl. colerétice
colereticei
COLERÉTIC, -Ă, coleretici, -ce, adj., s. n. (Substanță) care stimulează secreția biliară a ficatului. – Din fr. coléretique. DOOM
*colerétic2 s. n., pl. colerétice
colereticele
COLERÉTIC, -Ă, coleretici, -ce, adj., s. n. (Substanță) care stimulează secreția biliară a ficatului. – Din fr. coléretique. DOOM
*colerétic2 s. n., pl. colerétice
colereticelor
COLERÉTIC, -Ă, coleretici, -ce, adj., s. n. (Substanță) care stimulează secreția biliară a ficatului. – Din fr. coléretique. DOOM
*colerétic2 s. n., pl. colerétice
coleretici
COLERÉTIC, -Ă, coleretici, -ce, adj., s. n. (Substanță) care stimulează secreția biliară a ficatului. – Din fr. coléretique. DOOM
*colerétic2 s. n., pl. colerétice
colereticii
COLERÉTIC, -Ă, coleretici, -ce, adj., s. n. (Substanță) care stimulează secreția biliară a ficatului. – Din fr. coléretique. DOOM
*colerétic2 s. n., pl. colerétice
colereticilor
COLERÉTIC, -Ă, coleretici, -ce, adj., s. n. (Substanță) care stimulează secreția biliară a ficatului. – Din fr. coléretique. DOOM
*colerétic2 s. n., pl. colerétice
colereticul
COLERÉTIC, -Ă, coleretici, -ce, adj., s. n. (Substanță) care stimulează secreția biliară a ficatului. – Din fr. coléretique. DOOM
*colerétic2 s. n., pl. colerétice
colereticului
COLERÉTIC, -Ă, coleretici, -ce, adj., s. n. (Substanță) care stimulează secreția biliară a ficatului. – Din fr. coléretique. DOOM
*colerétic2 s. n., pl. colerétice
colereza
COLERÉZĂ s. f. Proces de elaborare a bilei de către celulele hepatice. – Din fr. cholérese. DOOM
!coleréză (co-le-/col-e-) s. f., g.-d. art. colerézei
colereze
COLERÉZĂ s. f. Proces de elaborare a bilei de către celulele hepatice. – Din fr. cholérese. DOOM
!coleréză (co-le-/col-e-) s. f., g.-d. art. colerézei
colerezei
COLERÉZĂ s. f. Proces de elaborare a bilei de către celulele hepatice. – Din fr. cholérese. DOOM
!coleréză (co-le-/col-e-) s. f., g.-d. art. colerézei
colergang
COLERGÁNG s.n. Moară cu tăvălugi verticali, folosită la măcinare în industria pigmenților și a coloranților. [Var. kollergang s.n. / < germ. Kollergang].
colergangul
COLERGÁNG s.n. Moară cu tăvălugi verticali, folosită la măcinare în industria pigmenților și a coloranților. [Var. kollergang s.n. / < germ. Kollergang].
colergangului
COLERGÁNG s.n. Moară cu tăvălugi verticali, folosită la măcinare în industria pigmenților și a coloranților. [Var. kollergang s.n. / < germ. Kollergang].
colerganguri
COLERGÁNG s.n. Moară cu tăvălugi verticali, folosită la măcinare în industria pigmenților și a coloranților. [Var. kollergang s.n. / < germ. Kollergang].
colergangurile
COLERGÁNG s.n. Moară cu tăvălugi verticali, folosită la măcinare în industria pigmenților și a coloranților. [Var. kollergang s.n. / < germ. Kollergang].
colergangurilor
COLERGÁNG s.n. Moară cu tăvălugi verticali, folosită la măcinare în industria pigmenților și a coloranților. [Var. kollergang s.n. / < germ. Kollergang].
coleric
COLÉRIC, -Ă, colerici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care se înfurie ușor, care are izbucniri de mânie. – Din fr. colérique. DOOM
coléric adj. m., s. m., pl. colérici; adj. f., s. f. colérică, pl. colérice
coleric
COLÉRIC, -Ă, colerici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care se înfurie ușor, care are izbucniri de mânie. – Din fr. colérique. DOOM
coléric adj. m., s. m., pl. colérici; adj. f., s. f. colérică, pl. colérice
colerica
COLÉRIC, -Ă, colerici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care se înfurie ușor, care are izbucniri de mânie. – Din fr. colérique. DOOM
coléric adj. m., s. m., pl. colérici; adj. f., s. f. colérică, pl. colérice
colerica
COLÉRIC, -Ă, colerici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care se înfurie ușor, care are izbucniri de mânie. – Din fr. colérique. DOOM
coléric adj. m., s. m., pl. colérici; adj. f., s. f. colérică, pl. colérice
colerice
COLÉRIC, -Ă, colerici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care se înfurie ușor, care are izbucniri de mânie. – Din fr. colérique. DOOM
coléric adj. m., s. m., pl. colérici; adj. f., s. f. colérică, pl. colérice
colerice
COLÉRIC, -Ă, colerici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care se înfurie ușor, care are izbucniri de mânie. – Din fr. colérique. DOOM
coléric adj. m., s. m., pl. colérici; adj. f., s. f. colérică, pl. colérice
colericei
COLÉRIC, -Ă, colerici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care se înfurie ușor, care are izbucniri de mânie. – Din fr. colérique. DOOM
coléric adj. m., s. m., pl. colérici; adj. f., s. f. colérică, pl. colérice
colericei
COLÉRIC, -Ă, colerici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care se înfurie ușor, care are izbucniri de mânie. – Din fr. colérique. DOOM
coléric adj. m., s. m., pl. colérici; adj. f., s. f. colérică, pl. colérice
colericele
COLÉRIC, -Ă, colerici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care se înfurie ușor, care are izbucniri de mânie. – Din fr. colérique. DOOM
coléric adj. m., s. m., pl. colérici; adj. f., s. f. colérică, pl. colérice
colericele
COLÉRIC, -Ă, colerici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care se înfurie ușor, care are izbucniri de mânie. – Din fr. colérique. DOOM
coléric adj. m., s. m., pl. colérici; adj. f., s. f. colérică, pl. colérice
colericelor
COLÉRIC, -Ă, colerici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care se înfurie ușor, care are izbucniri de mânie. – Din fr. colérique. DOOM
coléric adj. m., s. m., pl. colérici; adj. f., s. f. colérică, pl. colérice
colericelor
COLÉRIC, -Ă, colerici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care se înfurie ușor, care are izbucniri de mânie. – Din fr. colérique. DOOM
coléric adj. m., s. m., pl. colérici; adj. f., s. f. colérică, pl. colérice
colerici
COLÉRIC, -Ă, colerici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care se înfurie ușor, care are izbucniri de mânie. – Din fr. colérique. DOOM
coléric adj. m., s. m., pl. colérici; adj. f., s. f. colérică, pl. colérice
colerici
COLÉRIC, -Ă, colerici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care se înfurie ușor, care are izbucniri de mânie. – Din fr. colérique. DOOM
coléric adj. m., s. m., pl. colérici; adj. f., s. f. colérică, pl. colérice
colericii
COLÉRIC, -Ă, colerici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care se înfurie ușor, care are izbucniri de mânie. – Din fr. colérique. DOOM
coléric adj. m., s. m., pl. colérici; adj. f., s. f. colérică, pl. colérice
colericii
COLÉRIC, -Ă, colerici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care se înfurie ușor, care are izbucniri de mânie. – Din fr. colérique. DOOM
coléric adj. m., s. m., pl. colérici; adj. f., s. f. colérică, pl. colérice
colericilor
COLÉRIC, -Ă, colerici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care se înfurie ușor, care are izbucniri de mânie. – Din fr. colérique. DOOM
coléric adj. m., s. m., pl. colérici; adj. f., s. f. colérică, pl. colérice
colericilor
COLÉRIC, -Ă, colerici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care se înfurie ușor, care are izbucniri de mânie. – Din fr. colérique. DOOM
coléric adj. m., s. m., pl. colérici; adj. f., s. f. colérică, pl. colérice
colericul
COLÉRIC, -Ă, colerici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care se înfurie ușor, care are izbucniri de mânie. – Din fr. colérique. DOOM
coléric adj. m., s. m., pl. colérici; adj. f., s. f. colérică, pl. colérice
colericul
COLÉRIC, -Ă, colerici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care se înfurie ușor, care are izbucniri de mânie. – Din fr. colérique. DOOM
coléric adj. m., s. m., pl. colérici; adj. f., s. f. colérică, pl. colérice
colericului
COLÉRIC, -Ă, colerici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care se înfurie ușor, care are izbucniri de mânie. – Din fr. colérique. DOOM
coléric adj. m., s. m., pl. colérici; adj. f., s. f. colérică, pl. colérice
colericului
COLÉRIC, -Ă, colerici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care se înfurie ușor, care are izbucniri de mânie. – Din fr. colérique. DOOM
coléric adj. m., s. m., pl. colérici; adj. f., s. f. colérică, pl. colérice
colesterina
COLESTERÍNĂ s. f. Colesterol. – Din fr. cholestérine. DOOM
!colesterínă (-les-te-/-le-ste-) s. f., g.-d. art. colesterínei
colesterine
COLESTERÍNĂ s. f. Colesterol. – Din fr. cholestérine. DOOM
!colesterínă (-les-te-/-le-ste-) s. f., g.-d. art. colesterínei
colesterinei
COLESTERÍNĂ s. f. Colesterol. – Din fr. cholestérine. DOOM
!colesterínă (-les-te-/-le-ste-) s. f., g.-d. art. colesterínei
colesterol
COLESTERÓL s. m. Substanță care se găsește, liberă sau combinată, în untura de pește, în bilă, sânge, țesut nervos, gălbenuș de ou și care reglementează permeabilitatea față de lichide a membranelor celulare; colesterină. – Din fr. cholestérol. DOOM
!colesteról (-les-te-/-le-ste-) s. m.
colesterolemie
COLESTEROLEMÍE s.f. (Med.) Prezență a colesterolului în sânge. [Gen. -iei. / < fr. cholestérolémie].
colesterolul
COLESTERÓL s. m. Substanță care se găsește, liberă sau combinată, în untura de pește, în bilă, sânge, țesut nervos, gălbenuș de ou și care reglementează permeabilitatea față de lichide a membranelor celulare; colesterină. – Din fr. cholestérol. DOOM
!colesteról (-les-te-/-le-ste-) s. m.
colesterolului
COLESTERÓL s. m. Substanță care se găsește, liberă sau combinată, în untura de pește, în bilă, sânge, țesut nervos, gălbenuș de ou și care reglementează permeabilitatea față de lichide a membranelor celulare; colesterină. – Din fr. cholestérol. DOOM
!colesteról (-les-te-/-le-ste-) s. m.
colet
COLÉT1, colete, s. n. Pachet relativ mic, expediat de obicei prin poștă. ◊ Colet-capcană = colet conținând o bombă. – Din fr. colis (după pachet). DOOM
*colét-capcánă s. n., pl. coléte-capcánă
colet
COLÉT2 s. n. (Bot.) Zonă de trecere între rădăcina și baza tulpinii. – Din fr. collet.
colete
COLÉT1, colete, s. n. Pachet relativ mic, expediat de obicei prin poștă. ◊ Colet-capcană = colet conținând o bombă. – Din fr. colis (după pachet). DOOM
*colét-capcánă s. n., pl. coléte-capcánă
coletele
COLÉT1, colete, s. n. Pachet relativ mic, expediat de obicei prin poștă. ◊ Colet-capcană = colet conținând o bombă. – Din fr. colis (după pachet). DOOM
*colét-capcánă s. n., pl. coléte-capcánă
coletelor
COLÉT1, colete, s. n. Pachet relativ mic, expediat de obicei prin poștă. ◊ Colet-capcană = colet conținând o bombă. – Din fr. colis (după pachet). DOOM
*colét-capcánă s. n., pl. coléte-capcánă
coletul
COLÉT1, colete, s. n. Pachet relativ mic, expediat de obicei prin poștă. ◊ Colet-capcană = colet conținând o bombă. – Din fr. colis (după pachet). DOOM
*colét-capcánă s. n., pl. coléte-capcánă
coletului
COLÉT1, colete, s. n. Pachet relativ mic, expediat de obicei prin poștă. ◊ Colet-capcană = colet conținând o bombă. – Din fr. colis (după pachet). DOOM
*colét-capcánă s. n., pl. coléte-capcánă
coletăria
COLETĂRÍE, coletării, s. f. Mărfuri expediate în cantități mici și în forme ușor de mânuit; colete. ♦ Expediere de colete; p. ext. serviciu ori mijloc special de transport pentru colete. – Colet1 + suf. -ărie. DOOM
coletăríe s. f., art. coletăría, g.-d. art. coletăríei; pl. coletăríi, art. coletăríile
coletărie
COLETĂRÍE, coletării, s. f. Mărfuri expediate în cantități mici și în forme ușor de mânuit; colete. ♦ Expediere de colete; p. ext. serviciu ori mijloc special de transport pentru colete. – Colet1 + suf. -ărie. DOOM
coletăríe s. f., art. coletăría, g.-d. art. coletăríei; pl. coletăríi, art. coletăríile
coletăriei
COLETĂRÍE, coletării, s. f. Mărfuri expediate în cantități mici și în forme ușor de mânuit; colete. ♦ Expediere de colete; p. ext. serviciu ori mijloc special de transport pentru colete. – Colet1 + suf. -ărie. DOOM
coletăríe s. f., art. coletăría, g.-d. art. coletăríei; pl. coletăríi, art. coletăríile
coletării
COLETĂRÍE, coletării, s. f. Mărfuri expediate în cantități mici și în forme ușor de mânuit; colete. ♦ Expediere de colete; p. ext. serviciu ori mijloc special de transport pentru colete. – Colet1 + suf. -ărie. DOOM
coletăríe s. f., art. coletăría, g.-d. art. coletăríei; pl. coletăríi, art. coletăríile
coletăriile
COLETĂRÍE, coletării, s. f. Mărfuri expediate în cantități mici și în forme ușor de mânuit; colete. ♦ Expediere de colete; p. ext. serviciu ori mijloc special de transport pentru colete. – Colet1 + suf. -ărie. DOOM
coletăríe s. f., art. coletăría, g.-d. art. coletăríei; pl. coletăríi, art. coletăríile
coletăriilor
COLETĂRÍE, coletării, s. f. Mărfuri expediate în cantități mici și în forme ușor de mânuit; colete. ♦ Expediere de colete; p. ext. serviciu ori mijloc special de transport pentru colete. – Colet1 + suf. -ărie. DOOM
coletăríe s. f., art. coletăría, g.-d. art. coletăríei; pl. coletăríi, art. coletăríile
coleus
MIREÁSĂ, mirese, s. f. 1. Nume purtat de femeie în ziua sau în preajma căsătoriei sale. ◊ (Bis.) Mireasa Domnului = călugăriță. ◊ Expr. A plânge ca o mireasă = a plânge tare, cu foc. A mânca ca o mireasă = a mânca foarte puțin. A sta ca o mireasă = a nu lucra nimic, a sta degeaba. 2. Plantă erbacee cu frunzele verzi-gălbui pe margini și roșu-aprins în centru, cu flori albe și roșii dispuse în spice, cultivată ca plantă ornamentală (Coleus blumei). – Mire + suf. -easă.
colez
COLÁ3, colez, vb. I. Tranz. și refl. 1. Tranz. și refl. A (se) combina, a (se) asorta. 2. Refl. A trăi în concubinaj. 3. Refl. (Despre îmbrăcăminte) A se lipi de corp. – Din fr. coller. DOOM
colá3 (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 coleáză
coleze
COLÁ3, colez, vb. I. Tranz. și refl. 1. Tranz. și refl. A (se) combina, a (se) asorta. 2. Refl. A trăi în concubinaj. 3. Refl. (Despre îmbrăcăminte) A se lipi de corp. – Din fr. coller. DOOM
colá3 (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 coleáză
colezi
COLÁ3, colez, vb. I. Tranz. și refl. 1. Tranz. și refl. A (se) combina, a (se) asorta. 2. Refl. A trăi în concubinaj. 3. Refl. (Despre îmbrăcăminte) A se lipi de corp. – Din fr. coller. DOOM
colá3 (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 coleáză
coleșe
COLEÁȘĂ, coleșe, s. f. (Reg.) Mămăligă (moale). ♦ Un fel de terci făcut din făină de grâu fiartă sau prăjită în unt sau în untură. – Din sb. kuliješ, bg. kulijaša. DOOM
coleáșă (reg.) s. f., art. coleáșa, g.-d. art. coléșei; pl. coléșe
coleșei
COLEÁȘĂ, coleșe, s. f. (Reg.) Mămăligă (moale). ♦ Un fel de terci făcut din făină de grâu fiartă sau prăjită în unt sau în untură. – Din sb. kuliješ, bg. kulijaša. DOOM
coleáșă (reg.) s. f., art. coleáșa, g.-d. art. coléșei; pl. coléșe
coleșele
COLEÁȘĂ, coleșe, s. f. (Reg.) Mămăligă (moale). ♦ Un fel de terci făcut din făină de grâu fiartă sau prăjită în unt sau în untură. – Din sb. kuliješ, bg. kulijaša. DOOM
coleáșă (reg.) s. f., art. coleáșa, g.-d. art. coléșei; pl. coléșe
coleșelor
COLEÁȘĂ, coleșe, s. f. (Reg.) Mămăligă (moale). ♦ Un fel de terci făcut din făină de grâu fiartă sau prăjită în unt sau în untură. – Din sb. kuliješ, bg. kulijaša. DOOM
coleáșă (reg.) s. f., art. coleáșa, g.-d. art. coléșei; pl. coléșe
coleșă
COLÉȘĂ s. f. v. coleașă.
colhoz
COLHÓZ, colhozuri, s. n. Formă de cooperativă agricolă de producție în fosta URSS. – Din rus. kolhoz. DOOM
colhóz s. n., pl. colhózuri
colhoznic
COLHÓZNIC, -Ă, colhoznici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de colhoz, privitor la colhoz. 2. S. m. și f. (În trecut) Membru al unui colhoz. – (1) Colhoz + suf. -nic (după rus. kolhoznîi), (2) din rus. kolhoznik. DOOM
colhóznic adj. m., s. m., pl. colhóznici; adj. f., s. f. colhóznică, pl. colhóznice
colhoznic
COLHÓZNIC, -Ă, colhoznici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de colhoz, privitor la colhoz. 2. S. m. și f. (În trecut) Membru al unui colhoz. – (1) Colhoz + suf. -nic (după rus. kolhoznîi), (2) din rus. kolhoznik. DOOM
colhóznic adj. m., s. m., pl. colhóznici; adj. f., s. f. colhóznică, pl. colhóznice
colhoznica
COLHÓZNIC, -Ă, colhoznici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de colhoz, privitor la colhoz. 2. S. m. și f. (În trecut) Membru al unui colhoz. – (1) Colhoz + suf. -nic (după rus. kolhoznîi), (2) din rus. kolhoznik. DOOM
colhóznic adj. m., s. m., pl. colhóznici; adj. f., s. f. colhóznică, pl. colhóznice
colhoznica
COLHÓZNIC, -Ă, colhoznici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de colhoz, privitor la colhoz. 2. S. m. și f. (În trecut) Membru al unui colhoz. – (1) Colhoz + suf. -nic (după rus. kolhoznîi), (2) din rus. kolhoznik. DOOM
colhóznic adj. m., s. m., pl. colhóznici; adj. f., s. f. colhóznică, pl. colhóznice
colhoznice
COLHÓZNIC, -Ă, colhoznici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de colhoz, privitor la colhoz. 2. S. m. și f. (În trecut) Membru al unui colhoz. – (1) Colhoz + suf. -nic (după rus. kolhoznîi), (2) din rus. kolhoznik. DOOM
colhóznic adj. m., s. m., pl. colhóznici; adj. f., s. f. colhóznică, pl. colhóznice
colhoznice
COLHÓZNIC, -Ă, colhoznici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de colhoz, privitor la colhoz. 2. S. m. și f. (În trecut) Membru al unui colhoz. – (1) Colhoz + suf. -nic (după rus. kolhoznîi), (2) din rus. kolhoznik. DOOM
colhóznic adj. m., s. m., pl. colhóznici; adj. f., s. f. colhóznică, pl. colhóznice
colhoznicei
COLHÓZNIC, -Ă, colhoznici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de colhoz, privitor la colhoz. 2. S. m. și f. (În trecut) Membru al unui colhoz. – (1) Colhoz + suf. -nic (după rus. kolhoznîi), (2) din rus. kolhoznik. DOOM
colhóznic adj. m., s. m., pl. colhóznici; adj. f., s. f. colhóznică, pl. colhóznice
colhoznicei
COLHÓZNIC, -Ă, colhoznici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de colhoz, privitor la colhoz. 2. S. m. și f. (În trecut) Membru al unui colhoz. – (1) Colhoz + suf. -nic (după rus. kolhoznîi), (2) din rus. kolhoznik. DOOM
colhóznic adj. m., s. m., pl. colhóznici; adj. f., s. f. colhóznică, pl. colhóznice
colhoznicele
COLHÓZNIC, -Ă, colhoznici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de colhoz, privitor la colhoz. 2. S. m. și f. (În trecut) Membru al unui colhoz. – (1) Colhoz + suf. -nic (după rus. kolhoznîi), (2) din rus. kolhoznik. DOOM
colhóznic adj. m., s. m., pl. colhóznici; adj. f., s. f. colhóznică, pl. colhóznice
colhoznicele
COLHÓZNIC, -Ă, colhoznici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de colhoz, privitor la colhoz. 2. S. m. și f. (În trecut) Membru al unui colhoz. – (1) Colhoz + suf. -nic (după rus. kolhoznîi), (2) din rus. kolhoznik. DOOM
colhóznic adj. m., s. m., pl. colhóznici; adj. f., s. f. colhóznică, pl. colhóznice
colhoznicelor
COLHÓZNIC, -Ă, colhoznici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de colhoz, privitor la colhoz. 2. S. m. și f. (În trecut) Membru al unui colhoz. – (1) Colhoz + suf. -nic (după rus. kolhoznîi), (2) din rus. kolhoznik. DOOM
colhóznic adj. m., s. m., pl. colhóznici; adj. f., s. f. colhóznică, pl. colhóznice
colhoznicelor
COLHÓZNIC, -Ă, colhoznici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de colhoz, privitor la colhoz. 2. S. m. și f. (În trecut) Membru al unui colhoz. – (1) Colhoz + suf. -nic (după rus. kolhoznîi), (2) din rus. kolhoznik. DOOM
colhóznic adj. m., s. m., pl. colhóznici; adj. f., s. f. colhóznică, pl. colhóznice
colhoznici
COLHÓZNIC, -Ă, colhoznici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de colhoz, privitor la colhoz. 2. S. m. și f. (În trecut) Membru al unui colhoz. – (1) Colhoz + suf. -nic (după rus. kolhoznîi), (2) din rus. kolhoznik. DOOM
colhóznic adj. m., s. m., pl. colhóznici; adj. f., s. f. colhóznică, pl. colhóznice
colhoznici
COLHÓZNIC, -Ă, colhoznici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de colhoz, privitor la colhoz. 2. S. m. și f. (În trecut) Membru al unui colhoz. – (1) Colhoz + suf. -nic (după rus. kolhoznîi), (2) din rus. kolhoznik. DOOM
colhóznic adj. m., s. m., pl. colhóznici; adj. f., s. f. colhóznică, pl. colhóznice
colhoznicii
COLHÓZNIC, -Ă, colhoznici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de colhoz, privitor la colhoz. 2. S. m. și f. (În trecut) Membru al unui colhoz. – (1) Colhoz + suf. -nic (după rus. kolhoznîi), (2) din rus. kolhoznik. DOOM
colhóznic adj. m., s. m., pl. colhóznici; adj. f., s. f. colhóznică, pl. colhóznice
colhoznicii
COLHÓZNIC, -Ă, colhoznici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de colhoz, privitor la colhoz. 2. S. m. și f. (În trecut) Membru al unui colhoz. – (1) Colhoz + suf. -nic (după rus. kolhoznîi), (2) din rus. kolhoznik. DOOM
colhóznic adj. m., s. m., pl. colhóznici; adj. f., s. f. colhóznică, pl. colhóznice
colhoznicilor
COLHÓZNIC, -Ă, colhoznici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de colhoz, privitor la colhoz. 2. S. m. și f. (În trecut) Membru al unui colhoz. – (1) Colhoz + suf. -nic (după rus. kolhoznîi), (2) din rus. kolhoznik. DOOM
colhóznic adj. m., s. m., pl. colhóznici; adj. f., s. f. colhóznică, pl. colhóznice
colhoznicilor
COLHÓZNIC, -Ă, colhoznici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de colhoz, privitor la colhoz. 2. S. m. și f. (În trecut) Membru al unui colhoz. – (1) Colhoz + suf. -nic (după rus. kolhoznîi), (2) din rus. kolhoznik. DOOM
colhóznic adj. m., s. m., pl. colhóznici; adj. f., s. f. colhóznică, pl. colhóznice
colhoznicul
COLHÓZNIC, -Ă, colhoznici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de colhoz, privitor la colhoz. 2. S. m. și f. (În trecut) Membru al unui colhoz. – (1) Colhoz + suf. -nic (după rus. kolhoznîi), (2) din rus. kolhoznik. DOOM
colhóznic adj. m., s. m., pl. colhóznici; adj. f., s. f. colhóznică, pl. colhóznice
colhoznicul
COLHÓZNIC, -Ă, colhoznici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de colhoz, privitor la colhoz. 2. S. m. și f. (În trecut) Membru al unui colhoz. – (1) Colhoz + suf. -nic (după rus. kolhoznîi), (2) din rus. kolhoznik. DOOM
colhóznic adj. m., s. m., pl. colhóznici; adj. f., s. f. colhóznică, pl. colhóznice
colhoznicului
COLHÓZNIC, -Ă, colhoznici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de colhoz, privitor la colhoz. 2. S. m. și f. (În trecut) Membru al unui colhoz. – (1) Colhoz + suf. -nic (după rus. kolhoznîi), (2) din rus. kolhoznik. DOOM
colhóznic adj. m., s. m., pl. colhóznici; adj. f., s. f. colhóznică, pl. colhóznice
colhoznicului
COLHÓZNIC, -Ă, colhoznici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de colhoz, privitor la colhoz. 2. S. m. și f. (În trecut) Membru al unui colhoz. – (1) Colhoz + suf. -nic (după rus. kolhoznîi), (2) din rus. kolhoznik. DOOM
colhóznic adj. m., s. m., pl. colhóznici; adj. f., s. f. colhóznică, pl. colhóznice
colhozul
COLHÓZ, colhozuri, s. n. Formă de cooperativă agricolă de producție în fosta URSS. – Din rus. kolhoz. DOOM
colhóz s. n., pl. colhózuri
colhozului
COLHÓZ, colhozuri, s. n. Formă de cooperativă agricolă de producție în fosta URSS. – Din rus. kolhoz. DOOM
colhóz s. n., pl. colhózuri
colhozuri
COLHÓZ, colhozuri, s. n. Formă de cooperativă agricolă de producție în fosta URSS. – Din rus. kolhoz. DOOM
colhóz s. n., pl. colhózuri
colhozurile
COLHÓZ, colhozuri, s. n. Formă de cooperativă agricolă de producție în fosta URSS. – Din rus. kolhoz. DOOM
colhóz s. n., pl. colhózuri
colhozurilor
COLHÓZ, colhozuri, s. n. Formă de cooperativă agricolă de producție în fosta URSS. – Din rus. kolhoz. DOOM
colhóz s. n., pl. colhózuri
coli
COÁLĂ, coli, s. f. Foaie dreptunghiulară de hârtie (albă sau colorată), de celofan, de carton etc. ♦ (Și în sintagma coală de tipar) Unitate de măsură pentru volumul unei cărți, unui articol etc., egală cu 16 pagini tipărite. ♦ (Și în sintagma coală editorială) Unitate de măsură a producției editoriale, care, pe lângă coala de autor, cuprinde și adaosurile editurii. Coală de autor = unitate de măsură editorială egală cu 40 000 de semne tipografice, inclusiv spațiile dintre ele, sau cu 3 000 cm2 de desen. ♦ Totalitatea mărcilor sau timbrelor tipărite pe aceeași foaie dreptunghiulară de hârtie și nedesprinse unele de altele. [Pl. și: coale] – Din ngr. kólla.
coliba
COLÍBĂ, colibe, s. f. Casă mică și sărăcăcioasă. ♦ Adăpost provizoriu pentru oameni și, uneori, pentru animale, făcut din bârne, din crengi etc. și acoperit cu paie, ramuri etc. – Din sl. koliba. DOOM
colíbă s. f., g.-d. art. colíbei; pl. colíbe
colibacil
COLIBACÍL, colibacili, s. m. Bacterie prezentă, în mod normal, în intestinul gros la om și la animale, putând invada, în stări patologice, și alte organe. – Din fr. colibacille. DOOM
colibacíl s. m., pl. colibacíli
colibacilemie
COLIBACILEMÍE s.f. (Med.) Prezența colibacilului în sânge. [Gen. -iei. / < fr. colibacillémie].
colibacili
COLIBACÍL, colibacili, s. m. Bacterie prezentă, în mod normal, în intestinul gros la om și la animale, putând invada, în stări patologice, și alte organe. – Din fr. colibacille. DOOM
colibacíl s. m., pl. colibacíli
colibacilii
COLIBACÍL, colibacili, s. m. Bacterie prezentă, în mod normal, în intestinul gros la om și la animale, putând invada, în stări patologice, și alte organe. – Din fr. colibacille. DOOM
colibacíl s. m., pl. colibacíli
colibacililor
COLIBACÍL, colibacili, s. m. Bacterie prezentă, în mod normal, în intestinul gros la om și la animale, putând invada, în stări patologice, și alte organe. – Din fr. colibacille. DOOM
colibacíl s. m., pl. colibacíli
colibaciloza
COLIBACILÓZĂ, colibaciloze, s. f. Boală infecțioasă, provocată de tipuri patogene de colibacili, cu tendință de evoluție cronică. – Din fr. colibacillose. DOOM
colibacilóză s. f., g.-d. art. colibacilózei; pl. colibacilóze
colibaciloze
COLIBACILÓZĂ, colibaciloze, s. f. Boală infecțioasă, provocată de tipuri patogene de colibacili, cu tendință de evoluție cronică. – Din fr. colibacillose. DOOM
colibacilóză s. f., g.-d. art. colibacilózei; pl. colibacilóze
colibacilozei
COLIBACILÓZĂ, colibaciloze, s. f. Boală infecțioasă, provocată de tipuri patogene de colibacili, cu tendință de evoluție cronică. – Din fr. colibacillose. DOOM
colibacilóză s. f., g.-d. art. colibacilózei; pl. colibacilóze
colibacilozele
COLIBACILÓZĂ, colibaciloze, s. f. Boală infecțioasă, provocată de tipuri patogene de colibacili, cu tendință de evoluție cronică. – Din fr. colibacillose. DOOM
colibacilóză s. f., g.-d. art. colibacilózei; pl. colibacilóze
colibacilozelor
COLIBACILÓZĂ, colibaciloze, s. f. Boală infecțioasă, provocată de tipuri patogene de colibacili, cu tendință de evoluție cronică. – Din fr. colibacillose. DOOM
colibacilóză s. f., g.-d. art. colibacilózei; pl. colibacilóze
colibacilul
COLIBACÍL, colibacili, s. m. Bacterie prezentă, în mod normal, în intestinul gros la om și la animale, putând invada, în stări patologice, și alte organe. – Din fr. colibacille. DOOM
colibacíl s. m., pl. colibacíli
colibacilului
COLIBACÍL, colibacili, s. m. Bacterie prezentă, în mod normal, în intestinul gros la om și la animale, putând invada, în stări patologice, și alte organe. – Din fr. colibacille. DOOM
colibacíl s. m., pl. colibacíli
colibacilurie
COLIBACILURÍE s.f. Prezența colibacililor în urină. [Gen. -iei. / < fr. colibacillurie].
colibaș
COLIBÁȘ, colibași, s. m. 1. (În Evul Mediu, în Țara Românească; la pl.) Categorie de țărani dependenți; (și la sg.) țăran din această categorie. 2. (Rar) Om care locuiește într-o colibă. – Colibă + suf. -aș. DOOM
colibáș (rar) s. m., pl. colibáși
colibași
COLIBÁȘ, colibași, s. m. 1. (În Evul Mediu, în Țara Românească; la pl.) Categorie de țărani dependenți; (și la sg.) țăran din această categorie. 2. (Rar) Om care locuiește într-o colibă. – Colibă + suf. -aș. DOOM
colibáș (rar) s. m., pl. colibáși
colibașii
COLIBÁȘ, colibași, s. m. 1. (În Evul Mediu, în Țara Românească; la pl.) Categorie de țărani dependenți; (și la sg.) țăran din această categorie. 2. (Rar) Om care locuiește într-o colibă. – Colibă + suf. -aș. DOOM
colibáș (rar) s. m., pl. colibáși
colibașilor
COLIBÁȘ, colibași, s. m. 1. (În Evul Mediu, în Țara Românească; la pl.) Categorie de țărani dependenți; (și la sg.) țăran din această categorie. 2. (Rar) Om care locuiește într-o colibă. – Colibă + suf. -aș. DOOM
colibáș (rar) s. m., pl. colibáși
colibașul
COLIBÁȘ, colibași, s. m. 1. (În Evul Mediu, în Țara Românească; la pl.) Categorie de țărani dependenți; (și la sg.) țăran din această categorie. 2. (Rar) Om care locuiește într-o colibă. – Colibă + suf. -aș. DOOM
colibáș (rar) s. m., pl. colibáși
colibașului
COLIBÁȘ, colibași, s. m. 1. (În Evul Mediu, în Țara Românească; la pl.) Categorie de țărani dependenți; (și la sg.) țăran din această categorie. 2. (Rar) Om care locuiește într-o colibă. – Colibă + suf. -aș. DOOM
colibáș (rar) s. m., pl. colibáși
colibe
COLÍBĂ, colibe, s. f. Casă mică și sărăcăcioasă. ♦ Adăpost provizoriu pentru oameni și, uneori, pentru animale, făcut din bârne, din crengi etc. și acoperit cu paie, ramuri etc. – Din sl. koliba. DOOM
colíbă s. f., g.-d. art. colíbei; pl. colíbe
colibei
COLÍBĂ, colibe, s. f. Casă mică și sărăcăcioasă. ♦ Adăpost provizoriu pentru oameni și, uneori, pentru animale, făcut din bârne, din crengi etc. și acoperit cu paie, ramuri etc. – Din sl. koliba. DOOM
colíbă s. f., g.-d. art. colíbei; pl. colíbe
colibele
COLÍBĂ, colibe, s. f. Casă mică și sărăcăcioasă. ♦ Adăpost provizoriu pentru oameni și, uneori, pentru animale, făcut din bârne, din crengi etc. și acoperit cu paie, ramuri etc. – Din sl. koliba. DOOM
colíbă s. f., g.-d. art. colíbei; pl. colíbe
colibelor
COLÍBĂ, colibe, s. f. Casă mică și sărăcăcioasă. ♦ Adăpost provizoriu pentru oameni și, uneori, pentru animale, făcut din bârne, din crengi etc. și acoperit cu paie, ramuri etc. – Din sl. koliba. DOOM
colíbă s. f., g.-d. art. colíbei; pl. colíbe
colibri
COLIBRÍ, colibri, s. m. Nume dat mai multor specii de păsări foarte mici, cu cioc foarte subțire, dur, cu picioare scurte, cu pene viu colorate, răspândite în cele două Americi și care zboară foarte repede; pasăre-muscă (Trochilus). – Din fr. colibri. DOOM
colibrí (-li-bri) s. m., art. colibríul; pl. colibrí, art. colibríi (-bri-i)
colibrii
COLIBRÍ, colibri, s. m. Nume dat mai multor specii de păsări foarte mici, cu cioc foarte subțire, dur, cu picioare scurte, cu pene viu colorate, răspândite în cele două Americi și care zboară foarte repede; pasăre-muscă (Trochilus). – Din fr. colibri. DOOM
colibrí (-li-bri) s. m., art. colibríul; pl. colibrí, art. colibríi (-bri-i)
colibriii
COLIBRÍ, colibri, s. m. Nume dat mai multor specii de păsări foarte mici, cu cioc foarte subțire, dur, cu picioare scurte, cu pene viu colorate, răspândite în cele două Americi și care zboară foarte repede; pasăre-muscă (Trochilus). – Din fr. colibri. DOOM
colibrí (-li-bri) s. m., art. colibríul; pl. colibrí, art. colibríi (-bri-i)
colibriilor
COLIBRÍ, colibri, s. m. Nume dat mai multor specii de păsări foarte mici, cu cioc foarte subțire, dur, cu picioare scurte, cu pene viu colorate, răspândite în cele două Americi și care zboară foarte repede; pasăre-muscă (Trochilus). – Din fr. colibri. DOOM
colibrí (-li-bri) s. m., art. colibríul; pl. colibrí, art. colibríi (-bri-i)
colibriul
COLIBRÍ, colibri, s. m. Nume dat mai multor specii de păsări foarte mici, cu cioc foarte subțire, dur, cu picioare scurte, cu pene viu colorate, răspândite în cele două Americi și care zboară foarte repede; pasăre-muscă (Trochilus). – Din fr. colibri. DOOM
colibrí (-li-bri) s. m., art. colibríul; pl. colibrí, art. colibríi (-bri-i)
colibriului
COLIBRÍ, colibri, s. m. Nume dat mai multor specii de păsări foarte mici, cu cioc foarte subțire, dur, cu picioare scurte, cu pene viu colorate, răspândite în cele două Americi și care zboară foarte repede; pasăre-muscă (Trochilus). – Din fr. colibri. DOOM
colibrí (-li-bri) s. m., art. colibríul; pl. colibrí, art. colibríi (-bri-i)
colic
CÓLIC, -Ă, colici, -ce, adj. Care se referă la colon. Arteră colică. – Cf. fr. côlon. DOOM
cólic adj. m., pl. cólici; f. cólică, pl. cólice
colica
CÓLIC, -Ă, colici, -ce, adj. Care se referă la colon. Arteră colică. – Cf. fr. côlon. DOOM
cólic adj. m., pl. cólici; f. cólică, pl. cólice
colica
CÓLICĂ, colici, s. f. Durere abdominală intensă care survine în criză. Colică nefritică. Colică biliară. – Din fr. colique, lat. colica. DOOM
cólică s. f., g.-d. art. cólicii; pl. cólici
colice
CÓLIC, -Ă, colici, -ce, adj. Care se referă la colon. Arteră colică. – Cf. fr. côlon. DOOM
cólic adj. m., pl. cólici; f. cólică, pl. cólice
colicei
CÓLIC, -Ă, colici, -ce, adj. Care se referă la colon. Arteră colică. – Cf. fr. côlon. DOOM
cólic adj. m., pl. cólici; f. cólică, pl. cólice
colicele
CÓLIC, -Ă, colici, -ce, adj. Care se referă la colon. Arteră colică. – Cf. fr. côlon. DOOM
cólic adj. m., pl. cólici; f. cólică, pl. cólice
colicelor
CÓLIC, -Ă, colici, -ce, adj. Care se referă la colon. Arteră colică. – Cf. fr. côlon. DOOM
cólic adj. m., pl. cólici; f. cólică, pl. cólice
colici
CÓLIC, -Ă, colici, -ce, adj. Care se referă la colon. Arteră colică. – Cf. fr. côlon. DOOM
cólic adj. m., pl. cólici; f. cólică, pl. cólice
colici
CÓLICĂ, colici, s. f. Durere abdominală intensă care survine în criză. Colică nefritică. Colică biliară. – Din fr. colique, lat. colica. DOOM
cólică s. f., g.-d. art. cólicii; pl. cólici
colicii
CÓLIC, -Ă, colici, -ce, adj. Care se referă la colon. Arteră colică. – Cf. fr. côlon. DOOM
cólic adj. m., pl. cólici; f. cólică, pl. cólice
colicii
CÓLICĂ, colici, s. f. Durere abdominală intensă care survine în criză. Colică nefritică. Colică biliară. – Din fr. colique, lat. colica. DOOM
cólică s. f., g.-d. art. cólicii; pl. cólici
colicile
CÓLICĂ, colici, s. f. Durere abdominală intensă care survine în criză. Colică nefritică. Colică biliară. – Din fr. colique, lat. colica. DOOM
cólică s. f., g.-d. art. cólicii; pl. cólici
colicilor
CÓLIC, -Ă, colici, -ce, adj. Care se referă la colon. Arteră colică. – Cf. fr. côlon. DOOM
cólic adj. m., pl. cólici; f. cólică, pl. cólice
colicilor
CÓLICĂ, colici, s. f. Durere abdominală intensă care survine în criză. Colică nefritică. Colică biliară. – Din fr. colique, lat. colica. DOOM
cólică s. f., g.-d. art. cólicii; pl. cólici
colicul
CÓLIC, -Ă, colici, -ce, adj. Care se referă la colon. Arteră colică. – Cf. fr. côlon. DOOM
cólic adj. m., pl. cólici; f. cólică, pl. cólice
colicului
CÓLIC, -Ă, colici, -ce, adj. Care se referă la colon. Arteră colică. – Cf. fr. côlon. DOOM
cólic adj. m., pl. cólici; f. cólică, pl. cólice
colie
-COLIE Element secund de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) col”, „colită”; „colon”. [< fr. -colie, cf. gr. kolon].
colie
COLILÍU, -ÍE, colilii, s. f., adj. 1. S. f. Numele mai multor specii de plante erbacee din familia gramineelor, cu tulpini subțiri, înalte, cu frunze înguste, cu inflorescența un panicul cu prelungiri flexibile, prevăzute în vârful semințelor cu perișori albi și pufoși; năgară (Stipa). ◊ Expr. Alb-colilie = (despre părul capului, p. ext., despre oameni) (cu părul) complet alb. (Pop.) A-i fi (cuiva) calea în colilie = a avea un drum frumos, plăcut. 2. Adj. Alb (ca colilia). [Var.: (pop.) colíe s. f.] – Cf. sb. k o v i l j e. DOOM
colilíu adj. m., f. colilíe; pl. m. și f. colilíi
colier
COLIÉR, coliere, s. n. 1. Șirag, salbă, colan de mărgele, de pietre scumpe etc. care se poartă în jurul gâtului. ♦ Fig. Cerc, brâu. 2. Element de legătură, de obicei metalic, de forma unui inel sau a unei brățări, folosit pentru prinderea laolaltă a unor piese. [Pr.: -li-er] – Din fr. collier. DOOM
coliér (-li-er) s. n., pl. coliére
coliere
COLIÉR, coliere, s. n. 1. Șirag, salbă, colan de mărgele, de pietre scumpe etc. care se poartă în jurul gâtului. ♦ Fig. Cerc, brâu. 2. Element de legătură, de obicei metalic, de forma unui inel sau a unei brățări, folosit pentru prinderea laolaltă a unor piese. [Pr.: -li-er] – Din fr. collier. DOOM
coliér (-li-er) s. n., pl. coliére
colierele
COLIÉR, coliere, s. n. 1. Șirag, salbă, colan de mărgele, de pietre scumpe etc. care se poartă în jurul gâtului. ♦ Fig. Cerc, brâu. 2. Element de legătură, de obicei metalic, de forma unui inel sau a unei brățări, folosit pentru prinderea laolaltă a unor piese. [Pr.: -li-er] – Din fr. collier. DOOM
coliér (-li-er) s. n., pl. coliére
colierelor
COLIÉR, coliere, s. n. 1. Șirag, salbă, colan de mărgele, de pietre scumpe etc. care se poartă în jurul gâtului. ♦ Fig. Cerc, brâu. 2. Element de legătură, de obicei metalic, de forma unui inel sau a unei brățări, folosit pentru prinderea laolaltă a unor piese. [Pr.: -li-er] – Din fr. collier. DOOM
coliér (-li-er) s. n., pl. coliére
colierul
COLIÉR, coliere, s. n. 1. Șirag, salbă, colan de mărgele, de pietre scumpe etc. care se poartă în jurul gâtului. ♦ Fig. Cerc, brâu. 2. Element de legătură, de obicei metalic, de forma unui inel sau a unei brățări, folosit pentru prinderea laolaltă a unor piese. [Pr.: -li-er] – Din fr. collier. DOOM
coliér (-li-er) s. n., pl. coliére
colierului
COLIÉR, coliere, s. n. 1. Șirag, salbă, colan de mărgele, de pietre scumpe etc. care se poartă în jurul gâtului. ♦ Fig. Cerc, brâu. 2. Element de legătură, de obicei metalic, de forma unui inel sau a unei brățări, folosit pentru prinderea laolaltă a unor piese. [Pr.: -li-er] – Din fr. collier. DOOM
coliér (-li-er) s. n., pl. coliére
coligare
COLIGÁRE, coligări, s. f. 1. (Log.) Acțiunea de a sintetiza mai multe observații. 2. (Chim.) Formarea unei legături covalente prin unirea a doi atomi sau radicali liberi. – Din it. colligare „a lega împreună”.
coligarea
COLIGÁRE, coligări, s. f. 1. (Log.) Acțiunea de a sintetiza mai multe observații. 2. (Chim.) Formarea unei legături covalente prin unirea a doi atomi sau radicali liberi. – Din it. colligare „a lega împreună”.
coligativ
COLIGATÍV, -Ă, coligativi, -e, adj. (Fiz.; despre proprietăți ale substanțelor) Care depinde numai de numărul și de natura moleculelor substanței. – Din fr. colligatif. DOOM
coligatív adj. m., pl. coligatívi; f. coligatívă, pl. coligatíve
coligativa
COLIGATÍV, -Ă, coligativi, -e, adj. (Fiz.; despre proprietăți ale substanțelor) Care depinde numai de numărul și de natura moleculelor substanței. – Din fr. colligatif. DOOM
coligatív adj. m., pl. coligatívi; f. coligatívă, pl. coligatíve
coligative
COLIGATÍV, -Ă, coligativi, -e, adj. (Fiz.; despre proprietăți ale substanțelor) Care depinde numai de numărul și de natura moleculelor substanței. – Din fr. colligatif. DOOM
coligatív adj. m., pl. coligatívi; f. coligatívă, pl. coligatíve
coligativei
COLIGATÍV, -Ă, coligativi, -e, adj. (Fiz.; despre proprietăți ale substanțelor) Care depinde numai de numărul și de natura moleculelor substanței. – Din fr. colligatif. DOOM
coligatív adj. m., pl. coligatívi; f. coligatívă, pl. coligatíve
coligativele
COLIGATÍV, -Ă, coligativi, -e, adj. (Fiz.; despre proprietăți ale substanțelor) Care depinde numai de numărul și de natura moleculelor substanței. – Din fr. colligatif. DOOM
coligatív adj. m., pl. coligatívi; f. coligatívă, pl. coligatíve
coligativelor
COLIGATÍV, -Ă, coligativi, -e, adj. (Fiz.; despre proprietăți ale substanțelor) Care depinde numai de numărul și de natura moleculelor substanței. – Din fr. colligatif. DOOM
coligatív adj. m., pl. coligatívi; f. coligatívă, pl. coligatíve
coligativi
COLIGATÍV, -Ă, coligativi, -e, adj. (Fiz.; despre proprietăți ale substanțelor) Care depinde numai de numărul și de natura moleculelor substanței. – Din fr. colligatif. DOOM
coligatív adj. m., pl. coligatívi; f. coligatívă, pl. coligatíve
coligativii
COLIGATÍV, -Ă, coligativi, -e, adj. (Fiz.; despre proprietăți ale substanțelor) Care depinde numai de numărul și de natura moleculelor substanței. – Din fr. colligatif. DOOM
coligatív adj. m., pl. coligatívi; f. coligatívă, pl. coligatíve
coligativilor
COLIGATÍV, -Ă, coligativi, -e, adj. (Fiz.; despre proprietăți ale substanțelor) Care depinde numai de numărul și de natura moleculelor substanței. – Din fr. colligatif. DOOM
coligatív adj. m., pl. coligatívi; f. coligatívă, pl. coligatíve
coligativul
COLIGATÍV, -Ă, coligativi, -e, adj. (Fiz.; despre proprietăți ale substanțelor) Care depinde numai de numărul și de natura moleculelor substanței. – Din fr. colligatif. DOOM
coligatív adj. m., pl. coligatívi; f. coligatívă, pl. coligatíve
coligativului
COLIGATÍV, -Ă, coligativi, -e, adj. (Fiz.; despre proprietăți ale substanțelor) Care depinde numai de numărul și de natura moleculelor substanței. – Din fr. colligatif. DOOM
coligatív adj. m., pl. coligatívi; f. coligatívă, pl. coligatíve
coligări
COLIGÁRE, coligări, s. f. 1. (Log.) Acțiunea de a sintetiza mai multe observații. 2. (Chim.) Formarea unei legături covalente prin unirea a doi atomi sau radicali liberi. – Din it. colligare „a lega împreună”.
coligării
COLIGÁRE, coligări, s. f. 1. (Log.) Acțiunea de a sintetiza mai multe observații. 2. (Chim.) Formarea unei legături covalente prin unirea a doi atomi sau radicali liberi. – Din it. colligare „a lega împreună”.
coligările
COLIGÁRE, coligări, s. f. 1. (Log.) Acțiunea de a sintetiza mai multe observații. 2. (Chim.) Formarea unei legături covalente prin unirea a doi atomi sau radicali liberi. – Din it. colligare „a lega împreună”.
coligărilor
COLIGÁRE, coligări, s. f. 1. (Log.) Acțiunea de a sintetiza mai multe observații. 2. (Chim.) Formarea unei legături covalente prin unirea a doi atomi sau radicali liberi. – Din it. colligare „a lega împreună”.
colii
COÁLĂ, coli, s. f. Foaie dreptunghiulară de hârtie (albă sau colorată), de celofan, de carton etc. ♦ (Și în sintagma coală de tipar) Unitate de măsură pentru volumul unei cărți, unui articol etc., egală cu 16 pagini tipărite. ♦ (Și în sintagma coală editorială) Unitate de măsură a producției editoriale, care, pe lângă coala de autor, cuprinde și adaosurile editurii. Coală de autor = unitate de măsură editorială egală cu 40 000 de semne tipografice, inclusiv spațiile dintre ele, sau cu 3 000 cm2 de desen. ♦ Totalitatea mărcilor sau timbrelor tipărite pe aceeași foaie dreptunghiulară de hârtie și nedesprinse unele de altele. [Pl. și: coale] – Din ngr. kólla.
colile
COÁLĂ, coli, s. f. Foaie dreptunghiulară de hârtie (albă sau colorată), de celofan, de carton etc. ♦ (Și în sintagma coală de tipar) Unitate de măsură pentru volumul unei cărți, unui articol etc., egală cu 16 pagini tipărite. ♦ (Și în sintagma coală editorială) Unitate de măsură a producției editoriale, care, pe lângă coala de autor, cuprinde și adaosurile editurii. Coală de autor = unitate de măsură editorială egală cu 40 000 de semne tipografice, inclusiv spațiile dintre ele, sau cu 3 000 cm2 de desen. ♦ Totalitatea mărcilor sau timbrelor tipărite pe aceeași foaie dreptunghiulară de hârtie și nedesprinse unele de altele. [Pl. și: coale] – Din ngr. kólla.
colilia
COLILÍE, colilii, s. f. Plantă erbacee din familia gramineelor, foarte răspîndită în regiunile de stepă, caracterizată prin numeroșii peri lungi, albi, pufoși și moi cu care sînt prelungite semințele (Stipa pennata). Moș Vlad... cu ochi de vulpe, zărea creștetul delicat al dropiei, mișcînd printre fulgii coliliei. ODOBESCU, S. III 14. Ca colilia de alb. PANN, P. V. III 103. Cerbul... paște Pe-ntinsa cîmpie, Dalbă colilie. TEODORESCU, P. P. 64. ◊ Expr. (Popular) A-i fi (cuiva) calea în colilie = a-i fi calea semănată cu flori, a avea un drum frumos, plăcut. Las’ să vie, leica-l știe, Fi-i-ar calea-n colilie. TEODORESCU, P. P. 341. ◊ (In comparații și metafore, pe lîngă «alb») Zbîrcită, încovoiată... albă colilie, ca un troian de zăpadă. DELAVRANCEA, S. 213. Se dete de trei ori peste cap și, schimbîndu-se într-un bătrîn alb colilie și cu barba pînă la brîu, începu să taie rădăcina unui copac mare. POPESCU, B. II 74. Rumen la față... mustața și sprâncenele albe colilie. GHICA, S. 13. – Variantă: colíe (HODOS, P. P. 50, BIBICESCU, P. P. 64) s. f. DOOM
colilíe s. f., art. colilía, g.-d. art. colilíei; pl. colilíi, art. colilíile
colilia
COLILÍU, -ÍE, colilii, s. f., adj. 1. S. f. Numele mai multor specii de plante erbacee din familia gramineelor, cu tulpini subțiri, înalte, cu frunze înguste, cu inflorescența un panicul cu prelungiri flexibile, prevăzute în vârful semințelor cu perișori albi și pufoși; năgară (Stipa). ◊ Expr. Alb-colilie = (despre părul capului, p. ext., despre oameni) (cu părul) complet alb. (Pop.) A-i fi (cuiva) calea în colilie = a avea un drum frumos, plăcut. 2. Adj. Alb (ca colilia). [Var.: (pop.) colíe s. f.] – Cf. sb. k o v i l j e. DOOM
colilíu adj. m., f. colilíe; pl. m. și f. colilíi
colilie
COLILÍE, colilii, s. f. Plantă erbacee din familia gramineelor, foarte răspîndită în regiunile de stepă, caracterizată prin numeroșii peri lungi, albi, pufoși și moi cu care sînt prelungite semințele (Stipa pennata). Moș Vlad... cu ochi de vulpe, zărea creștetul delicat al dropiei, mișcînd printre fulgii coliliei. ODOBESCU, S. III 14. Ca colilia de alb. PANN, P. V. III 103. Cerbul... paște Pe-ntinsa cîmpie, Dalbă colilie. TEODORESCU, P. P. 64. ◊ Expr. (Popular) A-i fi (cuiva) calea în colilie = a-i fi calea semănată cu flori, a avea un drum frumos, plăcut. Las’ să vie, leica-l știe, Fi-i-ar calea-n colilie. TEODORESCU, P. P. 341. ◊ (In comparații și metafore, pe lîngă «alb») Zbîrcită, încovoiată... albă colilie, ca un troian de zăpadă. DELAVRANCEA, S. 213. Se dete de trei ori peste cap și, schimbîndu-se într-un bătrîn alb colilie și cu barba pînă la brîu, începu să taie rădăcina unui copac mare. POPESCU, B. II 74. Rumen la față... mustața și sprâncenele albe colilie. GHICA, S. 13. – Variantă: colíe (HODOS, P. P. 50, BIBICESCU, P. P. 64) s. f. DOOM
colilíe s. f., art. colilía, g.-d. art. colilíei; pl. colilíi, art. colilíile
colilie
COLILÍU, -ÍE, colilii, s. f., adj. 1. S. f. Numele mai multor specii de plante erbacee din familia gramineelor, cu tulpini subțiri, înalte, cu frunze înguste, cu inflorescența un panicul cu prelungiri flexibile, prevăzute în vârful semințelor cu perișori albi și pufoși; năgară (Stipa). ◊ Expr. Alb-colilie = (despre părul capului, p. ext., despre oameni) (cu părul) complet alb. (Pop.) A-i fi (cuiva) calea în colilie = a avea un drum frumos, plăcut. 2. Adj. Alb (ca colilia). [Var.: (pop.) colíe s. f.] – Cf. sb. k o v i l j e. DOOM
colilíu adj. m., f. colilíe; pl. m. și f. colilíi
coliliei
COLILÍE, colilii, s. f. Plantă erbacee din familia gramineelor, foarte răspîndită în regiunile de stepă, caracterizată prin numeroșii peri lungi, albi, pufoși și moi cu care sînt prelungite semințele (Stipa pennata). Moș Vlad... cu ochi de vulpe, zărea creștetul delicat al dropiei, mișcînd printre fulgii coliliei. ODOBESCU, S. III 14. Ca colilia de alb. PANN, P. V. III 103. Cerbul... paște Pe-ntinsa cîmpie, Dalbă colilie. TEODORESCU, P. P. 64. ◊ Expr. (Popular) A-i fi (cuiva) calea în colilie = a-i fi calea semănată cu flori, a avea un drum frumos, plăcut. Las’ să vie, leica-l știe, Fi-i-ar calea-n colilie. TEODORESCU, P. P. 341. ◊ (In comparații și metafore, pe lîngă «alb») Zbîrcită, încovoiată... albă colilie, ca un troian de zăpadă. DELAVRANCEA, S. 213. Se dete de trei ori peste cap și, schimbîndu-se într-un bătrîn alb colilie și cu barba pînă la brîu, începu să taie rădăcina unui copac mare. POPESCU, B. II 74. Rumen la față... mustața și sprâncenele albe colilie. GHICA, S. 13. – Variantă: colíe (HODOS, P. P. 50, BIBICESCU, P. P. 64) s. f. DOOM
colilíe s. f., art. colilía, g.-d. art. colilíei; pl. colilíi, art. colilíile
coliliei
COLILÍU, -ÍE, colilii, s. f., adj. 1. S. f. Numele mai multor specii de plante erbacee din familia gramineelor, cu tulpini subțiri, înalte, cu frunze înguste, cu inflorescența un panicul cu prelungiri flexibile, prevăzute în vârful semințelor cu perișori albi și pufoși; năgară (Stipa). ◊ Expr. Alb-colilie = (despre părul capului, p. ext., despre oameni) (cu părul) complet alb. (Pop.) A-i fi (cuiva) calea în colilie = a avea un drum frumos, plăcut. 2. Adj. Alb (ca colilia). [Var.: (pop.) colíe s. f.] – Cf. sb. k o v i l j e. DOOM
colilíu adj. m., f. colilíe; pl. m. și f. colilíi
colilii
COLILÍE, colilii, s. f. Plantă erbacee din familia gramineelor, foarte răspîndită în regiunile de stepă, caracterizată prin numeroșii peri lungi, albi, pufoși și moi cu care sînt prelungite semințele (Stipa pennata). Moș Vlad... cu ochi de vulpe, zărea creștetul delicat al dropiei, mișcînd printre fulgii coliliei. ODOBESCU, S. III 14. Ca colilia de alb. PANN, P. V. III 103. Cerbul... paște Pe-ntinsa cîmpie, Dalbă colilie. TEODORESCU, P. P. 64. ◊ Expr. (Popular) A-i fi (cuiva) calea în colilie = a-i fi calea semănată cu flori, a avea un drum frumos, plăcut. Las’ să vie, leica-l știe, Fi-i-ar calea-n colilie. TEODORESCU, P. P. 341. ◊ (In comparații și metafore, pe lîngă «alb») Zbîrcită, încovoiată... albă colilie, ca un troian de zăpadă. DELAVRANCEA, S. 213. Se dete de trei ori peste cap și, schimbîndu-se într-un bătrîn alb colilie și cu barba pînă la brîu, începu să taie rădăcina unui copac mare. POPESCU, B. II 74. Rumen la față... mustața și sprâncenele albe colilie. GHICA, S. 13. – Variantă: colíe (HODOS, P. P. 50, BIBICESCU, P. P. 64) s. f. DOOM
colilíe s. f., art. colilía, g.-d. art. colilíei; pl. colilíi, art. colilíile
colilii
COLILÍU, -ÍE, colilii, s. f., adj. 1. S. f. Numele mai multor specii de plante erbacee din familia gramineelor, cu tulpini subțiri, înalte, cu frunze înguste, cu inflorescența un panicul cu prelungiri flexibile, prevăzute în vârful semințelor cu perișori albi și pufoși; năgară (Stipa). ◊ Expr. Alb-colilie = (despre părul capului, p. ext., despre oameni) (cu părul) complet alb. (Pop.) A-i fi (cuiva) calea în colilie = a avea un drum frumos, plăcut. 2. Adj. Alb (ca colilia). [Var.: (pop.) colíe s. f.] – Cf. sb. k o v i l j e. DOOM
colilíu adj. m., f. colilíe; pl. m. și f. colilíi
coliliii
COLILÍU, -ÍE, colilii, s. f., adj. 1. S. f. Numele mai multor specii de plante erbacee din familia gramineelor, cu tulpini subțiri, înalte, cu frunze înguste, cu inflorescența un panicul cu prelungiri flexibile, prevăzute în vârful semințelor cu perișori albi și pufoși; năgară (Stipa). ◊ Expr. Alb-colilie = (despre părul capului, p. ext., despre oameni) (cu părul) complet alb. (Pop.) A-i fi (cuiva) calea în colilie = a avea un drum frumos, plăcut. 2. Adj. Alb (ca colilia). [Var.: (pop.) colíe s. f.] – Cf. sb. k o v i l j e. DOOM
colilíu adj. m., f. colilíe; pl. m. și f. colilíi
coliliile
COLILÍE, colilii, s. f. Plantă erbacee din familia gramineelor, foarte răspîndită în regiunile de stepă, caracterizată prin numeroșii peri lungi, albi, pufoși și moi cu care sînt prelungite semințele (Stipa pennata). Moș Vlad... cu ochi de vulpe, zărea creștetul delicat al dropiei, mișcînd printre fulgii coliliei. ODOBESCU, S. III 14. Ca colilia de alb. PANN, P. V. III 103. Cerbul... paște Pe-ntinsa cîmpie, Dalbă colilie. TEODORESCU, P. P. 64. ◊ Expr. (Popular) A-i fi (cuiva) calea în colilie = a-i fi calea semănată cu flori, a avea un drum frumos, plăcut. Las’ să vie, leica-l știe, Fi-i-ar calea-n colilie. TEODORESCU, P. P. 341. ◊ (In comparații și metafore, pe lîngă «alb») Zbîrcită, încovoiată... albă colilie, ca un troian de zăpadă. DELAVRANCEA, S. 213. Se dete de trei ori peste cap și, schimbîndu-se într-un bătrîn alb colilie și cu barba pînă la brîu, începu să taie rădăcina unui copac mare. POPESCU, B. II 74. Rumen la față... mustața și sprâncenele albe colilie. GHICA, S. 13. – Variantă: colíe (HODOS, P. P. 50, BIBICESCU, P. P. 64) s. f. DOOM
colilíe s. f., art. colilía, g.-d. art. colilíei; pl. colilíi, art. colilíile
coliliile
COLILÍU, -ÍE, colilii, s. f., adj. 1. S. f. Numele mai multor specii de plante erbacee din familia gramineelor, cu tulpini subțiri, înalte, cu frunze înguste, cu inflorescența un panicul cu prelungiri flexibile, prevăzute în vârful semințelor cu perișori albi și pufoși; năgară (Stipa). ◊ Expr. Alb-colilie = (despre părul capului, p. ext., despre oameni) (cu părul) complet alb. (Pop.) A-i fi (cuiva) calea în colilie = a avea un drum frumos, plăcut. 2. Adj. Alb (ca colilia). [Var.: (pop.) colíe s. f.] – Cf. sb. k o v i l j e. DOOM
colilíu adj. m., f. colilíe; pl. m. și f. colilíi
coliliilor
COLILÍE, colilii, s. f. Plantă erbacee din familia gramineelor, foarte răspîndită în regiunile de stepă, caracterizată prin numeroșii peri lungi, albi, pufoși și moi cu care sînt prelungite semințele (Stipa pennata). Moș Vlad... cu ochi de vulpe, zărea creștetul delicat al dropiei, mișcînd printre fulgii coliliei. ODOBESCU, S. III 14. Ca colilia de alb. PANN, P. V. III 103. Cerbul... paște Pe-ntinsa cîmpie, Dalbă colilie. TEODORESCU, P. P. 64. ◊ Expr. (Popular) A-i fi (cuiva) calea în colilie = a-i fi calea semănată cu flori, a avea un drum frumos, plăcut. Las’ să vie, leica-l știe, Fi-i-ar calea-n colilie. TEODORESCU, P. P. 341. ◊ (In comparații și metafore, pe lîngă «alb») Zbîrcită, încovoiată... albă colilie, ca un troian de zăpadă. DELAVRANCEA, S. 213. Se dete de trei ori peste cap și, schimbîndu-se într-un bătrîn alb colilie și cu barba pînă la brîu, începu să taie rădăcina unui copac mare. POPESCU, B. II 74. Rumen la față... mustața și sprâncenele albe colilie. GHICA, S. 13. – Variantă: colíe (HODOS, P. P. 50, BIBICESCU, P. P. 64) s. f. DOOM
colilíe s. f., art. colilía, g.-d. art. colilíei; pl. colilíi, art. colilíile
coliliilor
COLILÍU, -ÍE, colilii, s. f., adj. 1. S. f. Numele mai multor specii de plante erbacee din familia gramineelor, cu tulpini subțiri, înalte, cu frunze înguste, cu inflorescența un panicul cu prelungiri flexibile, prevăzute în vârful semințelor cu perișori albi și pufoși; năgară (Stipa). ◊ Expr. Alb-colilie = (despre părul capului, p. ext., despre oameni) (cu părul) complet alb. (Pop.) A-i fi (cuiva) calea în colilie = a avea un drum frumos, plăcut. 2. Adj. Alb (ca colilia). [Var.: (pop.) colíe s. f.] – Cf. sb. k o v i l j e. DOOM
colilíu adj. m., f. colilíe; pl. m. și f. colilíi
coliliu
COLILÍU, -ÍE, colilii, s. f., adj. 1. S. f. Numele mai multor specii de plante erbacee din familia gramineelor, cu tulpini subțiri, înalte, cu frunze înguste, cu inflorescența un panicul cu prelungiri flexibile, prevăzute în vârful semințelor cu perișori albi și pufoși; năgară (Stipa). ◊ Expr. Alb-colilie = (despre părul capului, p. ext., despre oameni) (cu părul) complet alb. (Pop.) A-i fi (cuiva) calea în colilie = a avea un drum frumos, plăcut. 2. Adj. Alb (ca colilia). [Var.: (pop.) colíe s. f.] – Cf. sb. k o v i l j e. DOOM
colilíu adj. m., f. colilíe; pl. m. și f. colilíi
coliliul
COLILÍU, -ÍE, colilii, s. f., adj. 1. S. f. Numele mai multor specii de plante erbacee din familia gramineelor, cu tulpini subțiri, înalte, cu frunze înguste, cu inflorescența un panicul cu prelungiri flexibile, prevăzute în vârful semințelor cu perișori albi și pufoși; năgară (Stipa). ◊ Expr. Alb-colilie = (despre părul capului, p. ext., despre oameni) (cu părul) complet alb. (Pop.) A-i fi (cuiva) calea în colilie = a avea un drum frumos, plăcut. 2. Adj. Alb (ca colilia). [Var.: (pop.) colíe s. f.] – Cf. sb. k o v i l j e. DOOM
colilíu adj. m., f. colilíe; pl. m. și f. colilíi
coliliului
COLILÍU, -ÍE, colilii, s. f., adj. 1. S. f. Numele mai multor specii de plante erbacee din familia gramineelor, cu tulpini subțiri, înalte, cu frunze înguste, cu inflorescența un panicul cu prelungiri flexibile, prevăzute în vârful semințelor cu perișori albi și pufoși; năgară (Stipa). ◊ Expr. Alb-colilie = (despre părul capului, p. ext., despre oameni) (cu părul) complet alb. (Pop.) A-i fi (cuiva) calea în colilie = a avea un drum frumos, plăcut. 2. Adj. Alb (ca colilia). [Var.: (pop.) colíe s. f.] – Cf. sb. k o v i l j e. DOOM
colilíu adj. m., f. colilíe; pl. m. și f. colilíi
colilor
COÁLĂ, coli, s. f. Foaie dreptunghiulară de hârtie (albă sau colorată), de celofan, de carton etc. ♦ (Și în sintagma coală de tipar) Unitate de măsură pentru volumul unei cărți, unui articol etc., egală cu 16 pagini tipărite. ♦ (Și în sintagma coală editorială) Unitate de măsură a producției editoriale, care, pe lângă coala de autor, cuprinde și adaosurile editurii. Coală de autor = unitate de măsură editorială egală cu 40 000 de semne tipografice, inclusiv spațiile dintre ele, sau cu 3 000 cm2 de desen. ♦ Totalitatea mărcilor sau timbrelor tipărite pe aceeași foaie dreptunghiulară de hârtie și nedesprinse unele de altele. [Pl. și: coale] – Din ngr. kólla.
colima
COLIMÁ, colimez, vb. I. Intranz. (Fiz.) A transforma un fascicul de raze divergent sau convergent într-unul paralel. ♦ A determina, a viza o anumită direcție. – Din lat. collimare. DOOM
colimá (a ~) vb., ind. prez. 3 colimeáză
colimai
COLIMÁ, colimez, vb. I. Intranz. (Fiz.) A transforma un fascicul de raze divergent sau convergent într-unul paralel. ♦ A determina, a viza o anumită direcție. – Din lat. collimare. DOOM
colimá (a ~) vb., ind. prez. 3 colimeáză
colimam
COLIMÁ, colimez, vb. I. Intranz. (Fiz.) A transforma un fascicul de raze divergent sau convergent într-unul paralel. ♦ A determina, a viza o anumită direcție. – Din lat. collimare. DOOM
colimá (a ~) vb., ind. prez. 3 colimeáză
colimare
COLIMÁ, colimez, vb. I. Intranz. (Fiz.) A transforma un fascicul de raze divergent sau convergent într-unul paralel. ♦ A determina, a viza o anumită direcție. – Din lat. collimare. DOOM
colimá (a ~) vb., ind. prez. 3 colimeáză
colimare
COLIMÁRE s. f. Acțiunea de a colima și rezultatul ei. – V. colima. DOOM
colimáre s. f., g.-d. art. colimắrii
colimarea
COLIMÁRE s. f. Acțiunea de a colima și rezultatul ei. – V. colima. DOOM
colimáre s. f., g.-d. art. colimắrii
colimară
COLIMÁ, colimez, vb. I. Intranz. (Fiz.) A transforma un fascicul de raze divergent sau convergent într-unul paralel. ♦ A determina, a viza o anumită direcție. – Din lat. collimare. DOOM
colimá (a ~) vb., ind. prez. 3 colimeáză
colimarăm
COLIMÁ, colimez, vb. I. Intranz. (Fiz.) A transforma un fascicul de raze divergent sau convergent într-unul paralel. ♦ A determina, a viza o anumită direcție. – Din lat. collimare. DOOM
colimá (a ~) vb., ind. prez. 3 colimeáză
colimarăți
COLIMÁ, colimez, vb. I. Intranz. (Fiz.) A transforma un fascicul de raze divergent sau convergent într-unul paralel. ♦ A determina, a viza o anumită direcție. – Din lat. collimare. DOOM
colimá (a ~) vb., ind. prez. 3 colimeáză
colimase
COLIMÁ, colimez, vb. I. Intranz. (Fiz.) A transforma un fascicul de raze divergent sau convergent într-unul paralel. ♦ A determina, a viza o anumită direcție. – Din lat. collimare. DOOM
colimá (a ~) vb., ind. prez. 3 colimeáză
colimasem
COLIMÁ, colimez, vb. I. Intranz. (Fiz.) A transforma un fascicul de raze divergent sau convergent într-unul paralel. ♦ A determina, a viza o anumită direcție. – Din lat. collimare. DOOM
colimá (a ~) vb., ind. prez. 3 colimeáză
colimaseră
COLIMÁ, colimez, vb. I. Intranz. (Fiz.) A transforma un fascicul de raze divergent sau convergent într-unul paralel. ♦ A determina, a viza o anumită direcție. – Din lat. collimare. DOOM
colimá (a ~) vb., ind. prez. 3 colimeáză
colimaserăm
COLIMÁ, colimez, vb. I. Intranz. (Fiz.) A transforma un fascicul de raze divergent sau convergent într-unul paralel. ♦ A determina, a viza o anumită direcție. – Din lat. collimare. DOOM
colimá (a ~) vb., ind. prez. 3 colimeáză
colimaserăți
COLIMÁ, colimez, vb. I. Intranz. (Fiz.) A transforma un fascicul de raze divergent sau convergent într-unul paralel. ♦ A determina, a viza o anumită direcție. – Din lat. collimare. DOOM
colimá (a ~) vb., ind. prez. 3 colimeáză
colimaseși
COLIMÁ, colimez, vb. I. Intranz. (Fiz.) A transforma un fascicul de raze divergent sau convergent într-unul paralel. ♦ A determina, a viza o anumită direcție. – Din lat. collimare. DOOM
colimá (a ~) vb., ind. prez. 3 colimeáză
colimaseți
COLIMÁ, colimez, vb. I. Intranz. (Fiz.) A transforma un fascicul de raze divergent sau convergent într-unul paralel. ♦ A determina, a viza o anumită direcție. – Din lat. collimare. DOOM
colimá (a ~) vb., ind. prez. 3 colimeáză
colimat
COLIMÁ, colimez, vb. I. Intranz. (Fiz.) A transforma un fascicul de raze divergent sau convergent într-unul paralel. ♦ A determina, a viza o anumită direcție. – Din lat. collimare. DOOM
colimá (a ~) vb., ind. prez. 3 colimeáză
colimatoare
COLIMATÓR, colimatoare, s. n. 1. Dispozitiv optic folosit pentru colimarea fasciculelor de raze. 2. Instrument optic pentru determinarea aproximativă a unei direcții. 3. (În expr.) A lua (pe cineva) în colimator = a urmări, a observa comportamentul cuiva; a persecuta (pe nedrept) pe cineva. [Pl. și: colimatori] – Din fr. collimateur. DOOM
colimatór s.n., pl. colimatoáre.
colimatoarele
COLIMATÓR, colimatoare, s. n. 1. Dispozitiv optic folosit pentru colimarea fasciculelor de raze. 2. Instrument optic pentru determinarea aproximativă a unei direcții. 3. (În expr.) A lua (pe cineva) în colimator = a urmări, a observa comportamentul cuiva; a persecuta (pe nedrept) pe cineva. [Pl. și: colimatori] – Din fr. collimateur. DOOM
colimatór s.n., pl. colimatoáre.
colimatoarelor
COLIMATÓR, colimatoare, s. n. 1. Dispozitiv optic folosit pentru colimarea fasciculelor de raze. 2. Instrument optic pentru determinarea aproximativă a unei direcții. 3. (În expr.) A lua (pe cineva) în colimator = a urmări, a observa comportamentul cuiva; a persecuta (pe nedrept) pe cineva. [Pl. și: colimatori] – Din fr. collimateur. DOOM
colimatór s.n., pl. colimatoáre.
colimator
COLIMATÓR, colimatoare, s. n. 1. Dispozitiv optic folosit pentru colimarea fasciculelor de raze. 2. Instrument optic pentru determinarea aproximativă a unei direcții. 3. (În expr.) A lua (pe cineva) în colimator = a urmări, a observa comportamentul cuiva; a persecuta (pe nedrept) pe cineva. [Pl. și: colimatori] – Din fr. collimateur. DOOM
colimatór s.n., pl. colimatoáre.
colimatorul
COLIMATÓR, colimatoare, s. n. 1. Dispozitiv optic folosit pentru colimarea fasciculelor de raze. 2. Instrument optic pentru determinarea aproximativă a unei direcții. 3. (În expr.) A lua (pe cineva) în colimator = a urmări, a observa comportamentul cuiva; a persecuta (pe nedrept) pe cineva. [Pl. și: colimatori] – Din fr. collimateur. DOOM
colimatór s.n., pl. colimatoáre.
colimatorului
COLIMATÓR, colimatoare, s. n. 1. Dispozitiv optic folosit pentru colimarea fasciculelor de raze. 2. Instrument optic pentru determinarea aproximativă a unei direcții. 3. (În expr.) A lua (pe cineva) în colimator = a urmări, a observa comportamentul cuiva; a persecuta (pe nedrept) pe cineva. [Pl. și: colimatori] – Din fr. collimateur. DOOM
colimatór s.n., pl. colimatoáre.
colimau
COLIMÁ, colimez, vb. I. Intranz. (Fiz.) A transforma un fascicul de raze divergent sau convergent într-unul paralel. ♦ A determina, a viza o anumită direcție. – Din lat. collimare. DOOM
colimá (a ~) vb., ind. prez. 3 colimeáză
colimași
COLIMÁ, colimez, vb. I. Intranz. (Fiz.) A transforma un fascicul de raze divergent sau convergent într-unul paralel. ♦ A determina, a viza o anumită direcție. – Din lat. collimare. DOOM
colimá (a ~) vb., ind. prez. 3 colimeáză
colimați
COLIMÁ, colimez, vb. I. Intranz. (Fiz.) A transforma un fascicul de raze divergent sau convergent într-unul paralel. ♦ A determina, a viza o anumită direcție. – Din lat. collimare. DOOM
colimá (a ~) vb., ind. prez. 3 colimeáză
colimație
COLIMÁȚIE s. f. (Fiz.) Reglare a instrumentelor optice în scopul realizării unei coincidențe între axa lor optică și cea de vizare. – Din fr. collimation, germ. Kollimation. DOOM
colimáție (-ți-e) s. f., art. colimáția (-ți-a), g.-d. colimáții, art. colimáției
colimațiune
COLIMAȚIÚNE s.f. v. colimație.
colimează
COLIMÁ, colimez, vb. I. Intranz. (Fiz.) A transforma un fascicul de raze divergent sau convergent într-unul paralel. ♦ A determina, a viza o anumită direcție. – Din lat. collimare. DOOM
colimá (a ~) vb., ind. prez. 3 colimeáză
colimez
COLIMÁ, colimez, vb. I. Intranz. (Fiz.) A transforma un fascicul de raze divergent sau convergent într-unul paralel. ♦ A determina, a viza o anumită direcție. – Din lat. collimare. DOOM
colimá (a ~) vb., ind. prez. 3 colimeáză
colimeze
COLIMÁ, colimez, vb. I. Intranz. (Fiz.) A transforma un fascicul de raze divergent sau convergent într-unul paralel. ♦ A determina, a viza o anumită direcție. – Din lat. collimare. DOOM
colimá (a ~) vb., ind. prez. 3 colimeáză
colimezi
COLIMÁ, colimez, vb. I. Intranz. (Fiz.) A transforma un fascicul de raze divergent sau convergent într-unul paralel. ♦ A determina, a viza o anumită direcție. – Din lat. collimare. DOOM
colimá (a ~) vb., ind. prez. 3 colimeáză
colimvitră
colimvítră (-re), s. f. – (Înv.) Baptisteriu. – Mr. culimviθră, megl. călăvitră. Ngr. ϰολυμβήθρα (sec. XVII).
colimând
COLIMÁ, colimez, vb. I. Intranz. (Fiz.) A transforma un fascicul de raze divergent sau convergent într-unul paralel. ♦ A determina, a viza o anumită direcție. – Din lat. collimare. DOOM
colimá (a ~) vb., ind. prez. 3 colimeáză
colimînd
COLIMÁ, colimez, vb. I. Intranz. (Fiz.) A transforma un fascicul de raze divergent sau convergent într-unul paralel. ♦ A determina, a viza o anumită direcție. – Din lat. collimare. DOOM
colimá (a ~) vb., ind. prez. 3 colimeáză
colimări
COLIMÁRE s. f. Acțiunea de a colima și rezultatul ei. – V. colima. DOOM
colimáre s. f., g.-d. art. colimắrii
colimării
COLIMÁRE s. f. Acțiunea de a colima și rezultatul ei. – V. colima. DOOM
colimáre s. f., g.-d. art. colimắrii
colimările
COLIMÁRE s. f. Acțiunea de a colima și rezultatul ei. – V. colima. DOOM
colimáre s. f., g.-d. art. colimắrii
colimărilor
COLIMÁRE s. f. Acțiunea de a colima și rezultatul ei. – V. colima. DOOM
colimáre s. f., g.-d. art. colimắrii
colin
COLÍN, colini, s. m. (Reg.) Cracă sau ramificație a tulpinii unui copac, crescută din rădăcină. – Et. nec. DOOM
colín (cracă) (reg.) s. m., pl. colíni
colina
COLÍNĂ2, coline, s. f. Amină care face parte din complexul vitaminei B, utilizată în tratamentul hepatitelor. – Din fr. choline. DOOM
colínă (delușor) s. f., g.-d. art. colínei; pl. colíne
colinar
COLINÁR, -Ă, colinari, -e, adj. Cu coline; caracteristic pentru coline, de coline. Zonă colinară. – Colină + suf. -ar.
colinara
COLINÁR, -Ă, colinari, -e, adj. Cu coline; caracteristic pentru coline, de coline. Zonă colinară. – Colină + suf. -ar.
colinare
COLINÁR, -Ă, colinari, -e, adj. Cu coline; caracteristic pentru coline, de coline. Zonă colinară. – Colină + suf. -ar.
colinarei
COLINÁR, -Ă, colinari, -e, adj. Cu coline; caracteristic pentru coline, de coline. Zonă colinară. – Colină + suf. -ar.
colinarele
COLINÁR, -Ă, colinari, -e, adj. Cu coline; caracteristic pentru coline, de coline. Zonă colinară. – Colină + suf. -ar.
colinarelor
COLINÁR, -Ă, colinari, -e, adj. Cu coline; caracteristic pentru coline, de coline. Zonă colinară. – Colină + suf. -ar.
colinari
COLINÁR, -Ă, colinari, -e, adj. Cu coline; caracteristic pentru coline, de coline. Zonă colinară. – Colină + suf. -ar.
colinarii
COLINÁR, -Ă, colinari, -e, adj. Cu coline; caracteristic pentru coline, de coline. Zonă colinară. – Colină + suf. -ar.
colinarilor
COLINÁR, -Ă, colinari, -e, adj. Cu coline; caracteristic pentru coline, de coline. Zonă colinară. – Colină + suf. -ar.
colinarul
COLINÁR, -Ă, colinari, -e, adj. Cu coline; caracteristic pentru coline, de coline. Zonă colinară. – Colină + suf. -ar.
colinarului
COLINÁR, -Ă, colinari, -e, adj. Cu coline; caracteristic pentru coline, de coline. Zonă colinară. – Colină + suf. -ar.
colind
COLÍND, colinde, s. n. 1. Faptul de a colinda; obiceiul de a colinda. 2. Vechi cântec popular românesc cântat de cete de copii, de flăcăi sau de adulți cu prilejul sărbătorilor de Crăciun și de Anul Nou; colindă. 3. Perindare din loc în loc, întreruptă de popasuri. – Din colinda (derivat regresiv). DOOM
colínd2/colíndă (cântec) s. n./s. f., pl. colínde
colind
COLINDÁ, colínd, vb. I. Intranz. 1. A umbla în seara de Crăciun sau de Anul Nou, din casă în casă, cântând colinde. 2. A umbla de colo până colo, dintr-un loc în altul. ♦ Tranz. A străbate, a cutreiera, a bate un drum. – Din colindă. DOOM
colindá (a ~) vb., ind. prez. 3 colíndă
colinda
COLINDÁ, colínd, vb. I. Intranz. 1. A umbla în seara de Crăciun sau de Anul Nou, din casă în casă, cântând colinde. 2. A umbla de colo până colo, dintr-un loc în altul. ♦ Tranz. A străbate, a cutreiera, a bate un drum. – Din colindă. DOOM
colindá (a ~) vb., ind. prez. 3 colíndă
colinda
COLÍNDĂ, colinde, s. f. Colind (2). – Din sl. kolenda. DOOM
colíndă v. colínd2
colindai
COLINDÁ, colínd, vb. I. Intranz. 1. A umbla în seara de Crăciun sau de Anul Nou, din casă în casă, cântând colinde. 2. A umbla de colo până colo, dintr-un loc în altul. ♦ Tranz. A străbate, a cutreiera, a bate un drum. – Din colindă. DOOM
colindá (a ~) vb., ind. prez. 3 colíndă
colindam
COLINDÁ, colínd, vb. I. Intranz. 1. A umbla în seara de Crăciun sau de Anul Nou, din casă în casă, cântând colinde. 2. A umbla de colo până colo, dintr-un loc în altul. ♦ Tranz. A străbate, a cutreiera, a bate un drum. – Din colindă. DOOM
colindá (a ~) vb., ind. prez. 3 colíndă
colindare
COLINDÁ, colínd, vb. I. Intranz. 1. A umbla în seara de Crăciun sau de Anul Nou, din casă în casă, cântând colinde. 2. A umbla de colo până colo, dintr-un loc în altul. ♦ Tranz. A străbate, a cutreiera, a bate un drum. – Din colindă. DOOM
colindá (a ~) vb., ind. prez. 3 colíndă
colindare
COLINDÁRE, colindări, s. f. Acțiunea de a colinda. – V. colinda. DOOM
colindáre s. f., g.-d. art. colindắrii; pl. colindắri
colindarea
COLINDÁRE, colindări, s. f. Acțiunea de a colinda. – V. colinda. DOOM
colindáre s. f., g.-d. art. colindắrii; pl. colindắri
colindară
COLINDÁ, colínd, vb. I. Intranz. 1. A umbla în seara de Crăciun sau de Anul Nou, din casă în casă, cântând colinde. 2. A umbla de colo până colo, dintr-un loc în altul. ♦ Tranz. A străbate, a cutreiera, a bate un drum. – Din colindă. DOOM
colindá (a ~) vb., ind. prez. 3 colíndă
colindarăm
COLINDÁ, colínd, vb. I. Intranz. 1. A umbla în seara de Crăciun sau de Anul Nou, din casă în casă, cântând colinde. 2. A umbla de colo până colo, dintr-un loc în altul. ♦ Tranz. A străbate, a cutreiera, a bate un drum. – Din colindă. DOOM
colindá (a ~) vb., ind. prez. 3 colíndă
colindarăți
COLINDÁ, colínd, vb. I. Intranz. 1. A umbla în seara de Crăciun sau de Anul Nou, din casă în casă, cântând colinde. 2. A umbla de colo până colo, dintr-un loc în altul. ♦ Tranz. A străbate, a cutreiera, a bate un drum. – Din colindă. DOOM
colindá (a ~) vb., ind. prez. 3 colíndă
colindase
COLINDÁ, colínd, vb. I. Intranz. 1. A umbla în seara de Crăciun sau de Anul Nou, din casă în casă, cântând colinde. 2. A umbla de colo până colo, dintr-un loc în altul. ♦ Tranz. A străbate, a cutreiera, a bate un drum. – Din colindă. DOOM
colindá (a ~) vb., ind. prez. 3 colíndă
colindasem
COLINDÁ, colínd, vb. I. Intranz. 1. A umbla în seara de Crăciun sau de Anul Nou, din casă în casă, cântând colinde. 2. A umbla de colo până colo, dintr-un loc în altul. ♦ Tranz. A străbate, a cutreiera, a bate un drum. – Din colindă. DOOM
colindá (a ~) vb., ind. prez. 3 colíndă
colindaseră
COLINDÁ, colínd, vb. I. Intranz. 1. A umbla în seara de Crăciun sau de Anul Nou, din casă în casă, cântând colinde. 2. A umbla de colo până colo, dintr-un loc în altul. ♦ Tranz. A străbate, a cutreiera, a bate un drum. – Din colindă. DOOM
colindá (a ~) vb., ind. prez. 3 colíndă
colindaserăm
COLINDÁ, colínd, vb. I. Intranz. 1. A umbla în seara de Crăciun sau de Anul Nou, din casă în casă, cântând colinde. 2. A umbla de colo până colo, dintr-un loc în altul. ♦ Tranz. A străbate, a cutreiera, a bate un drum. – Din colindă. DOOM
colindá (a ~) vb., ind. prez. 3 colíndă
colindaserăți
COLINDÁ, colínd, vb. I. Intranz. 1. A umbla în seara de Crăciun sau de Anul Nou, din casă în casă, cântând colinde. 2. A umbla de colo până colo, dintr-un loc în altul. ♦ Tranz. A străbate, a cutreiera, a bate un drum. – Din colindă. DOOM
colindá (a ~) vb., ind. prez. 3 colíndă
colindaseși
COLINDÁ, colínd, vb. I. Intranz. 1. A umbla în seara de Crăciun sau de Anul Nou, din casă în casă, cântând colinde. 2. A umbla de colo până colo, dintr-un loc în altul. ♦ Tranz. A străbate, a cutreiera, a bate un drum. – Din colindă. DOOM
colindá (a ~) vb., ind. prez. 3 colíndă
colindaseți
COLINDÁ, colínd, vb. I. Intranz. 1. A umbla în seara de Crăciun sau de Anul Nou, din casă în casă, cântând colinde. 2. A umbla de colo până colo, dintr-un loc în altul. ♦ Tranz. A străbate, a cutreiera, a bate un drum. – Din colindă. DOOM
colindá (a ~) vb., ind. prez. 3 colíndă
colindat
COLINDÁ, colínd, vb. I. Intranz. 1. A umbla în seara de Crăciun sau de Anul Nou, din casă în casă, cântând colinde. 2. A umbla de colo până colo, dintr-un loc în altul. ♦ Tranz. A străbate, a cutreiera, a bate un drum. – Din colindă. DOOM
colindá (a ~) vb., ind. prez. 3 colíndă
colindat
COLINDÁT s. n. Faptul de a colinda. 1. Mersul cu colindul (2). 2. Colind (3). – V. colinda. DOOM
colindát s. n.
colindata
COLINDÁT s. n. Faptul de a colinda. 1. Mersul cu colindul (2). 2. Colind (3). – V. colinda. DOOM
colindát s. n.
colindate
COLINDÁT s. n. Faptul de a colinda. 1. Mersul cu colindul (2). 2. Colind (3). – V. colinda. DOOM
colindát s. n.
colindatei
COLINDÁT s. n. Faptul de a colinda. 1. Mersul cu colindul (2). 2. Colind (3). – V. colinda. DOOM
colindát s. n.
colindatele
COLINDÁT s. n. Faptul de a colinda. 1. Mersul cu colindul (2). 2. Colind (3). – V. colinda. DOOM
colindát s. n.
colindatelor
COLINDÁT s. n. Faptul de a colinda. 1. Mersul cu colindul (2). 2. Colind (3). – V. colinda. DOOM
colindát s. n.
colindatul
COLINDÁT s. n. Faptul de a colinda. 1. Mersul cu colindul (2). 2. Colind (3). – V. colinda. DOOM
colindát s. n.
colindatului
COLINDÁT s. n. Faptul de a colinda. 1. Mersul cu colindul (2). 2. Colind (3). – V. colinda. DOOM
colindát s. n.
colindau
COLINDÁ, colínd, vb. I. Intranz. 1. A umbla în seara de Crăciun sau de Anul Nou, din casă în casă, cântând colinde. 2. A umbla de colo până colo, dintr-un loc în altul. ♦ Tranz. A străbate, a cutreiera, a bate un drum. – Din colindă. DOOM
colindá (a ~) vb., ind. prez. 3 colíndă
colindași
COLINDÁ, colínd, vb. I. Intranz. 1. A umbla în seara de Crăciun sau de Anul Nou, din casă în casă, cântând colinde. 2. A umbla de colo până colo, dintr-un loc în altul. ♦ Tranz. A străbate, a cutreiera, a bate un drum. – Din colindă. DOOM
colindá (a ~) vb., ind. prez. 3 colíndă
colindați
COLINDÁ, colínd, vb. I. Intranz. 1. A umbla în seara de Crăciun sau de Anul Nou, din casă în casă, cântând colinde. 2. A umbla de colo până colo, dintr-un loc în altul. ♦ Tranz. A străbate, a cutreiera, a bate un drum. – Din colindă. DOOM
colindá (a ~) vb., ind. prez. 3 colíndă
colindați
COLINDÁT s. n. Faptul de a colinda. 1. Mersul cu colindul (2). 2. Colind (3). – V. colinda. DOOM
colindát s. n.
colindații
COLINDÁT s. n. Faptul de a colinda. 1. Mersul cu colindul (2). 2. Colind (3). – V. colinda. DOOM
colindát s. n.
colindaților
COLINDÁT s. n. Faptul de a colinda. 1. Mersul cu colindul (2). 2. Colind (3). – V. colinda. DOOM
colindát s. n.
colinde
COLÍND, colinde, s. n. 1. Faptul de a colinda; obiceiul de a colinda. 2. Vechi cântec popular românesc cântat de cete de copii, de flăcăi sau de adulți cu prilejul sărbătorilor de Crăciun și de Anul Nou; colindă. 3. Perindare din loc în loc, întreruptă de popasuri. – Din colinda (derivat regresiv). DOOM
colínd2/colíndă (cântec) s. n./s. f., pl. colínde
colinde
COLINDÁ, colínd, vb. I. Intranz. 1. A umbla în seara de Crăciun sau de Anul Nou, din casă în casă, cântând colinde. 2. A umbla de colo până colo, dintr-un loc în altul. ♦ Tranz. A străbate, a cutreiera, a bate un drum. – Din colindă. DOOM
colindá (a ~) vb., ind. prez. 3 colíndă
colinde
COLÍNDĂ, colinde, s. f. Colind (2). – Din sl. kolenda. DOOM
colíndă v. colínd2
colindei
COLÍNDĂ, colinde, s. f. Colind (2). – Din sl. kolenda. DOOM
colíndă v. colínd2
colindele
COLÍND, colinde, s. n. 1. Faptul de a colinda; obiceiul de a colinda. 2. Vechi cântec popular românesc cântat de cete de copii, de flăcăi sau de adulți cu prilejul sărbătorilor de Crăciun și de Anul Nou; colindă. 3. Perindare din loc în loc, întreruptă de popasuri. – Din colinda (derivat regresiv). DOOM
colínd2/colíndă (cântec) s. n./s. f., pl. colínde
colindele
COLÍNDĂ, colinde, s. f. Colind (2). – Din sl. kolenda. DOOM
colíndă v. colínd2
colindelor
COLÍND, colinde, s. n. 1. Faptul de a colinda; obiceiul de a colinda. 2. Vechi cântec popular românesc cântat de cete de copii, de flăcăi sau de adulți cu prilejul sărbătorilor de Crăciun și de Anul Nou; colindă. 3. Perindare din loc în loc, întreruptă de popasuri. – Din colinda (derivat regresiv). DOOM
colínd2/colíndă (cântec) s. n./s. f., pl. colínde
colindelor
COLÍNDĂ, colinde, s. f. Colind (2). – Din sl. kolenda. DOOM
colíndă v. colínd2
colindeț
COLINDÉȚ, colindețe, s. n. (Pop.) Colăcel sau pâinișoară care se dă în dar colindătorilor; p. gener. (la pl.) orice dar care se dă colindătorilor. ◊ Expr. A umbla cu colindețele = a umbla cu colindul. – Colind + suf. -eț. DOOM
colindéț (pop.) s. n., pl. colindéțe
colindețe
COLINDÉȚ, colindețe, s. n. (Pop.) Colăcel sau pâinișoară care se dă în dar colindătorilor; p. gener. (la pl.) orice dar care se dă colindătorilor. ◊ Expr. A umbla cu colindețele = a umbla cu colindul. – Colind + suf. -eț. DOOM
colindéț (pop.) s. n., pl. colindéțe
colindețele
COLINDÉȚ, colindețe, s. n. (Pop.) Colăcel sau pâinișoară care se dă în dar colindătorilor; p. gener. (la pl.) orice dar care se dă colindătorilor. ◊ Expr. A umbla cu colindețele = a umbla cu colindul. – Colind + suf. -eț. DOOM
colindéț (pop.) s. n., pl. colindéțe
colindețelor
COLINDÉȚ, colindețe, s. n. (Pop.) Colăcel sau pâinișoară care se dă în dar colindătorilor; p. gener. (la pl.) orice dar care se dă colindătorilor. ◊ Expr. A umbla cu colindețele = a umbla cu colindul. – Colind + suf. -eț. DOOM
colindéț (pop.) s. n., pl. colindéțe
colindeți
COLINDÉȚ, colindețe, s. n. (Pop.) Colăcel sau pâinișoară care se dă în dar colindătorilor; p. gener. (la pl.) orice dar care se dă colindătorilor. ◊ Expr. A umbla cu colindețele = a umbla cu colindul. – Colind + suf. -eț. DOOM
colindéț (pop.) s. n., pl. colindéțe
colindeții
COLINDÉȚ, colindețe, s. n. (Pop.) Colăcel sau pâinișoară care se dă în dar colindătorilor; p. gener. (la pl.) orice dar care se dă colindătorilor. ◊ Expr. A umbla cu colindețele = a umbla cu colindul. – Colind + suf. -eț. DOOM
colindéț (pop.) s. n., pl. colindéțe
colindeților
COLINDÉȚ, colindețe, s. n. (Pop.) Colăcel sau pâinișoară care se dă în dar colindătorilor; p. gener. (la pl.) orice dar care se dă colindătorilor. ◊ Expr. A umbla cu colindețele = a umbla cu colindul. – Colind + suf. -eț. DOOM
colindéț (pop.) s. n., pl. colindéțe
colindețul
COLINDÉȚ, colindețe, s. n. (Pop.) Colăcel sau pâinișoară care se dă în dar colindătorilor; p. gener. (la pl.) orice dar care se dă colindătorilor. ◊ Expr. A umbla cu colindețele = a umbla cu colindul. – Colind + suf. -eț. DOOM
colindéț (pop.) s. n., pl. colindéțe
colindețului
COLINDÉȚ, colindețe, s. n. (Pop.) Colăcel sau pâinișoară care se dă în dar colindătorilor; p. gener. (la pl.) orice dar care se dă colindătorilor. ◊ Expr. A umbla cu colindețele = a umbla cu colindul. – Colind + suf. -eț. DOOM
colindéț (pop.) s. n., pl. colindéțe
colindul
COLÍND, colinde, s. n. 1. Faptul de a colinda; obiceiul de a colinda. 2. Vechi cântec popular românesc cântat de cete de copii, de flăcăi sau de adulți cu prilejul sărbătorilor de Crăciun și de Anul Nou; colindă. 3. Perindare din loc în loc, întreruptă de popasuri. – Din colinda (derivat regresiv). DOOM
colínd2/colíndă (cântec) s. n./s. f., pl. colínde
colindului
COLÍND, colinde, s. n. 1. Faptul de a colinda; obiceiul de a colinda. 2. Vechi cântec popular românesc cântat de cete de copii, de flăcăi sau de adulți cu prilejul sărbătorilor de Crăciun și de Anul Nou; colindă. 3. Perindare din loc în loc, întreruptă de popasuri. – Din colinda (derivat regresiv). DOOM
colínd2/colíndă (cântec) s. n./s. f., pl. colínde
colindând
COLINDÁ, colínd, vb. I. Intranz. 1. A umbla în seara de Crăciun sau de Anul Nou, din casă în casă, cântând colinde. 2. A umbla de colo până colo, dintr-un loc în altul. ♦ Tranz. A străbate, a cutreiera, a bate un drum. – Din colindă. DOOM
colindá (a ~) vb., ind. prez. 3 colíndă
colindînd
COLINDÁ, colínd, vb. I. Intranz. 1. A umbla în seara de Crăciun sau de Anul Nou, din casă în casă, cântând colinde. 2. A umbla de colo până colo, dintr-un loc în altul. ♦ Tranz. A străbate, a cutreiera, a bate un drum. – Din colindă. DOOM
colindá (a ~) vb., ind. prez. 3 colíndă
colindări
COLINDÁRE, colindări, s. f. Acțiunea de a colinda. – V. colinda. DOOM
colindáre s. f., g.-d. art. colindắrii; pl. colindắri
colindării
COLINDÁRE, colindări, s. f. Acțiunea de a colinda. – V. colinda. DOOM
colindáre s. f., g.-d. art. colindắrii; pl. colindắri
colindările
COLINDÁRE, colindări, s. f. Acțiunea de a colinda. – V. colinda. DOOM
colindáre s. f., g.-d. art. colindắrii; pl. colindắri
colindărilor
COLINDÁRE, colindări, s. f. Acțiunea de a colinda. – V. colinda. DOOM
colindáre s. f., g.-d. art. colindắrii; pl. colindắri
colindătoare
COLINDĂTÓR, -OÁRE, colindători, -oare, s. m. și f. Persoană care colindă (1), care cântă colinde (2). – Colinda + suf. -ător. DOOM
colindătór s. m., pl. colindătóri
colindătoarea
COLINDĂTÓR, -OÁRE, colindători, -oare, s. m. și f. Persoană care colindă (1), care cântă colinde (2). – Colinda + suf. -ător. DOOM
colindătór s. m., pl. colindătóri
colindătoarei
COLINDĂTÓR, -OÁRE, colindători, -oare, s. m. și f. Persoană care colindă (1), care cântă colinde (2). – Colinda + suf. -ător. DOOM
colindătór s. m., pl. colindătóri
colindătoarele
COLINDĂTÓR, -OÁRE, colindători, -oare, s. m. și f. Persoană care colindă (1), care cântă colinde (2). – Colinda + suf. -ător. DOOM
colindătór s. m., pl. colindătóri
colindătoarelor
COLINDĂTÓR, -OÁRE, colindători, -oare, s. m. și f. Persoană care colindă (1), care cântă colinde (2). – Colinda + suf. -ător. DOOM
colindătór s. m., pl. colindătóri
colindător
COLINDĂTÓR, -OÁRE, colindători, -oare, s. m. și f. Persoană care colindă (1), care cântă colinde (2). – Colinda + suf. -ător. DOOM
colindătór s. m., pl. colindătóri
colindători
COLINDĂTÓR, -OÁRE, colindători, -oare, s. m. și f. Persoană care colindă (1), care cântă colinde (2). – Colinda + suf. -ător. DOOM
colindătór s. m., pl. colindătóri
colindătorii
COLINDĂTÓR, -OÁRE, colindători, -oare, s. m. și f. Persoană care colindă (1), care cântă colinde (2). – Colinda + suf. -ător. DOOM
colindătór s. m., pl. colindătóri
colindătorilor
COLINDĂTÓR, -OÁRE, colindători, -oare, s. m. și f. Persoană care colindă (1), care cântă colinde (2). – Colinda + suf. -ător. DOOM
colindătór s. m., pl. colindătóri
colindătorul
COLINDĂTÓR, -OÁRE, colindători, -oare, s. m. și f. Persoană care colindă (1), care cântă colinde (2). – Colinda + suf. -ător. DOOM
colindătór s. m., pl. colindătóri
colindătorului
COLINDĂTÓR, -OÁRE, colindători, -oare, s. m. și f. Persoană care colindă (1), care cântă colinde (2). – Colinda + suf. -ător. DOOM
colindătór s. m., pl. colindătóri
coline
COLÍNĂ2, coline, s. f. Amină care face parte din complexul vitaminei B, utilizată în tratamentul hepatitelor. – Din fr. choline. DOOM
colínă (delușor) s. f., g.-d. art. colínei; pl. colíne
colinear
COLINIÁR, -Ă, coliniari, -e, adj. (Mat.; despre puncte) Situat pe aceeași dreaptă. [Pr.: -ni-ar. – Var.: colineár, -ă adj.] – Co- + liniar. Cf. fr. collinéaire, germ. Kollinear. DOOM
coliniár (-ni-ar) adj. m., pl. coliniári; f. coliniáră, pl. coliniáre
colinei
COLÍNĂ2, coline, s. f. Amină care face parte din complexul vitaminei B, utilizată în tratamentul hepatitelor. – Din fr. choline. DOOM
colínă (delușor) s. f., g.-d. art. colínei; pl. colíne
colinele
COLÍNĂ2, coline, s. f. Amină care face parte din complexul vitaminei B, utilizată în tratamentul hepatitelor. – Din fr. choline. DOOM
colínă (delușor) s. f., g.-d. art. colínei; pl. colíne
colinelor
COLÍNĂ2, coline, s. f. Amină care face parte din complexul vitaminei B, utilizată în tratamentul hepatitelor. – Din fr. choline. DOOM
colínă (delușor) s. f., g.-d. art. colínei; pl. colíne
colinergic
COLINÉRGIC, -Ă, colinergici, -ce, adj. Care se referă la o acțiune stimulantă, activată sau transmisă cu ajutorul colinei2. – Din fr. cholinérgique. DOOM
!colinérgic (-li-ner-/-lin-er-) adj. m., pl. colinérgici; f. colinérgică, pl. colinérgice
colinergica
COLINÉRGIC, -Ă, colinergici, -ce, adj. Care se referă la o acțiune stimulantă, activată sau transmisă cu ajutorul colinei2. – Din fr. cholinérgique. DOOM
!colinérgic (-li-ner-/-lin-er-) adj. m., pl. colinérgici; f. colinérgică, pl. colinérgice
colinergice
COLINÉRGIC, -Ă, colinergici, -ce, adj. Care se referă la o acțiune stimulantă, activată sau transmisă cu ajutorul colinei2. – Din fr. cholinérgique. DOOM
!colinérgic (-li-ner-/-lin-er-) adj. m., pl. colinérgici; f. colinérgică, pl. colinérgice
colinergicei
COLINÉRGIC, -Ă, colinergici, -ce, adj. Care se referă la o acțiune stimulantă, activată sau transmisă cu ajutorul colinei2. – Din fr. cholinérgique. DOOM
!colinérgic (-li-ner-/-lin-er-) adj. m., pl. colinérgici; f. colinérgică, pl. colinérgice
colinergicele
COLINÉRGIC, -Ă, colinergici, -ce, adj. Care se referă la o acțiune stimulantă, activată sau transmisă cu ajutorul colinei2. – Din fr. cholinérgique. DOOM
!colinérgic (-li-ner-/-lin-er-) adj. m., pl. colinérgici; f. colinérgică, pl. colinérgice
colinergicelor
COLINÉRGIC, -Ă, colinergici, -ce, adj. Care se referă la o acțiune stimulantă, activată sau transmisă cu ajutorul colinei2. – Din fr. cholinérgique. DOOM
!colinérgic (-li-ner-/-lin-er-) adj. m., pl. colinérgici; f. colinérgică, pl. colinérgice
colinergici
COLINÉRGIC, -Ă, colinergici, -ce, adj. Care se referă la o acțiune stimulantă, activată sau transmisă cu ajutorul colinei2. – Din fr. cholinérgique. DOOM
!colinérgic (-li-ner-/-lin-er-) adj. m., pl. colinérgici; f. colinérgică, pl. colinérgice
colinergicii
COLINÉRGIC, -Ă, colinergici, -ce, adj. Care se referă la o acțiune stimulantă, activată sau transmisă cu ajutorul colinei2. – Din fr. cholinérgique. DOOM
!colinérgic (-li-ner-/-lin-er-) adj. m., pl. colinérgici; f. colinérgică, pl. colinérgice
colinergicilor
COLINÉRGIC, -Ă, colinergici, -ce, adj. Care se referă la o acțiune stimulantă, activată sau transmisă cu ajutorul colinei2. – Din fr. cholinérgique. DOOM
!colinérgic (-li-ner-/-lin-er-) adj. m., pl. colinérgici; f. colinérgică, pl. colinérgice
colinergicul
COLINÉRGIC, -Ă, colinergici, -ce, adj. Care se referă la o acțiune stimulantă, activată sau transmisă cu ajutorul colinei2. – Din fr. cholinérgique. DOOM
!colinérgic (-li-ner-/-lin-er-) adj. m., pl. colinérgici; f. colinérgică, pl. colinérgice
colinergicului
COLINÉRGIC, -Ă, colinergici, -ce, adj. Care se referă la o acțiune stimulantă, activată sau transmisă cu ajutorul colinei2. – Din fr. cholinérgique. DOOM
!colinérgic (-li-ner-/-lin-er-) adj. m., pl. colinérgici; f. colinérgică, pl. colinérgice
colini
COLÍN, colini, s. m. (Reg.) Cracă sau ramificație a tulpinii unui copac, crescută din rădăcină. – Et. nec. DOOM
colín (cracă) (reg.) s. m., pl. colíni
coliniar
COLINIÁR, -Ă, coliniari, -e, adj. (Mat.; despre puncte) Situat pe aceeași dreaptă. [Pr.: -ni-ar. – Var.: colineár, -ă adj.] – Co- + liniar. Cf. fr. collinéaire, germ. Kollinear. DOOM
coliniár (-ni-ar) adj. m., pl. coliniári; f. coliniáră, pl. coliniáre
coliniara
COLINIÁR, -Ă, coliniari, -e, adj. (Mat.; despre puncte) Situat pe aceeași dreaptă. [Pr.: -ni-ar. – Var.: colineár, -ă adj.] – Co- + liniar. Cf. fr. collinéaire, germ. Kollinear. DOOM
coliniár (-ni-ar) adj. m., pl. coliniári; f. coliniáră, pl. coliniáre
coliniare
COLINIÁR, -Ă, coliniari, -e, adj. (Mat.; despre puncte) Situat pe aceeași dreaptă. [Pr.: -ni-ar. – Var.: colineár, -ă adj.] – Co- + liniar. Cf. fr. collinéaire, germ. Kollinear. DOOM
coliniár (-ni-ar) adj. m., pl. coliniári; f. coliniáră, pl. coliniáre
coliniarei
COLINIÁR, -Ă, coliniari, -e, adj. (Mat.; despre puncte) Situat pe aceeași dreaptă. [Pr.: -ni-ar. – Var.: colineár, -ă adj.] – Co- + liniar. Cf. fr. collinéaire, germ. Kollinear. DOOM
coliniár (-ni-ar) adj. m., pl. coliniári; f. coliniáră, pl. coliniáre
coliniarele
COLINIÁR, -Ă, coliniari, -e, adj. (Mat.; despre puncte) Situat pe aceeași dreaptă. [Pr.: -ni-ar. – Var.: colineár, -ă adj.] – Co- + liniar. Cf. fr. collinéaire, germ. Kollinear. DOOM
coliniár (-ni-ar) adj. m., pl. coliniári; f. coliniáră, pl. coliniáre
coliniarelor
COLINIÁR, -Ă, coliniari, -e, adj. (Mat.; despre puncte) Situat pe aceeași dreaptă. [Pr.: -ni-ar. – Var.: colineár, -ă adj.] – Co- + liniar. Cf. fr. collinéaire, germ. Kollinear. DOOM
coliniár (-ni-ar) adj. m., pl. coliniári; f. coliniáră, pl. coliniáre
coliniari
COLINIÁR, -Ă, coliniari, -e, adj. (Mat.; despre puncte) Situat pe aceeași dreaptă. [Pr.: -ni-ar. – Var.: colineár, -ă adj.] – Co- + liniar. Cf. fr. collinéaire, germ. Kollinear. DOOM
coliniár (-ni-ar) adj. m., pl. coliniári; f. coliniáră, pl. coliniáre
coliniarii
COLINIÁR, -Ă, coliniari, -e, adj. (Mat.; despre puncte) Situat pe aceeași dreaptă. [Pr.: -ni-ar. – Var.: colineár, -ă adj.] – Co- + liniar. Cf. fr. collinéaire, germ. Kollinear. DOOM
coliniár (-ni-ar) adj. m., pl. coliniári; f. coliniáră, pl. coliniáre
coliniarilor
COLINIÁR, -Ă, coliniari, -e, adj. (Mat.; despre puncte) Situat pe aceeași dreaptă. [Pr.: -ni-ar. – Var.: colineár, -ă adj.] – Co- + liniar. Cf. fr. collinéaire, germ. Kollinear. DOOM
coliniár (-ni-ar) adj. m., pl. coliniári; f. coliniáră, pl. coliniáre
coliniaritate
COLINIARITÁTE s. f. (Mat.) Calitatea mai multor puncte de a fi coliniare. [Pr.: -ni-a-] – Cf. it. collinearità.
coliniaritatea
COLINIARITÁTE s. f. (Mat.) Calitatea mai multor puncte de a fi coliniare. [Pr.: -ni-a-] – Cf. it. collinearità.
coliniarități
COLINIARITÁTE s. f. (Mat.) Calitatea mai multor puncte de a fi coliniare. [Pr.: -ni-a-] – Cf. it. collinearità.
coliniarității
COLINIARITÁTE s. f. (Mat.) Calitatea mai multor puncte de a fi coliniare. [Pr.: -ni-a-] – Cf. it. collinearità.
coliniarul
COLINIÁR, -Ă, coliniari, -e, adj. (Mat.; despre puncte) Situat pe aceeași dreaptă. [Pr.: -ni-ar. – Var.: colineár, -ă adj.] – Co- + liniar. Cf. fr. collinéaire, germ. Kollinear. DOOM
coliniár (-ni-ar) adj. m., pl. coliniári; f. coliniáră, pl. coliniáre
coliniarului
COLINIÁR, -Ă, coliniari, -e, adj. (Mat.; despre puncte) Situat pe aceeași dreaptă. [Pr.: -ni-ar. – Var.: colineár, -ă adj.] – Co- + liniar. Cf. fr. collinéaire, germ. Kollinear. DOOM
coliniár (-ni-ar) adj. m., pl. coliniári; f. coliniáră, pl. coliniáre
colinii
COLÍN, colini, s. m. (Reg.) Cracă sau ramificație a tulpinii unui copac, crescută din rădăcină. – Et. nec. DOOM
colín (cracă) (reg.) s. m., pl. colíni
colinilor
COLÍN, colini, s. m. (Reg.) Cracă sau ramificație a tulpinii unui copac, crescută din rădăcină. – Et. nec. DOOM
colín (cracă) (reg.) s. m., pl. colíni
colinul
COLÍN, colini, s. m. (Reg.) Cracă sau ramificație a tulpinii unui copac, crescută din rădăcină. – Et. nec. DOOM
colín (cracă) (reg.) s. m., pl. colíni
colinului
COLÍN, colini, s. m. (Reg.) Cracă sau ramificație a tulpinii unui copac, crescută din rădăcină. – Et. nec. DOOM
colín (cracă) (reg.) s. m., pl. colíni
colinzi
COLINDÁ, colínd, vb. I. Intranz. 1. A umbla în seara de Crăciun sau de Anul Nou, din casă în casă, cântând colinde. 2. A umbla de colo până colo, dintr-un loc în altul. ♦ Tranz. A străbate, a cutreiera, a bate un drum. – Din colindă. DOOM
colindá (a ~) vb., ind. prez. 3 colíndă
colir
COLÍR s. n. Medicament folosit în tratamentul unor afecțiuni ale ochilor. – Din fr. collyre. DOOM
colír s. n.
colirul
COLÍR s. n. Medicament folosit în tratamentul unor afecțiuni ale ochilor. – Din fr. collyre. DOOM
colír s. n.
colirului
COLÍR s. n. Medicament folosit în tratamentul unor afecțiuni ale ochilor. – Din fr. collyre. DOOM
colír s. n.
colita
COLÍTĂ, colite, s. f. Inflamație acută sau cronică a colonului4, manifestată prin dureri abdominale, alternanță de constipație și diaree. – Din fr. colite. DOOM
colítă s. f., g.-d. art. colítei; pl. colíte
colite
COLÍTĂ, colite, s. f. Inflamație acută sau cronică a colonului4, manifestată prin dureri abdominale, alternanță de constipație și diaree. – Din fr. colite. DOOM
colítă s. f., g.-d. art. colítei; pl. colíte
colitei
COLÍTĂ, colite, s. f. Inflamație acută sau cronică a colonului4, manifestată prin dureri abdominale, alternanță de constipație și diaree. – Din fr. colite. DOOM
colítă s. f., g.-d. art. colítei; pl. colíte
colitele
COLÍTĂ, colite, s. f. Inflamație acută sau cronică a colonului4, manifestată prin dureri abdominale, alternanță de constipație și diaree. – Din fr. colite. DOOM
colítă s. f., g.-d. art. colítei; pl. colíte
colitelor
COLÍTĂ, colite, s. f. Inflamație acută sau cronică a colonului4, manifestată prin dureri abdominale, alternanță de constipație și diaree. – Din fr. colite. DOOM
colítă s. f., g.-d. art. colítei; pl. colíte
coliva
COLÍVĂ, colive, s. f. (În practicile religioase ortodoxe) Grâu fiert amestecat cu zahăr și cu nuci pisate și ornat cu bomboane și zahăr pudră, care se împarte pentru pomenirea morților, la înmormântări și la parastase. – Din sl. kolivo. DOOM
colívă s. f., g.-d. art. colívei; pl. colíve
colivar
COLIVÁR, colivari, s. m. 1. Termen disprețuitor pentru oamenii care aleargă pe la toate înmormântările și parastasele ca să mănânce colivă sau alte pomeni; fig. persoană care vrea să aibă totul de-a gata, pomanagiu. 2. Cel care poartă coliva la înmormântări. – Colivă + suf. -ar.
colivari
COLIVÁR, colivari, s. m. 1. Termen disprețuitor pentru oamenii care aleargă pe la toate înmormântările și parastasele ca să mănânce colivă sau alte pomeni; fig. persoană care vrea să aibă totul de-a gata, pomanagiu. 2. Cel care poartă coliva la înmormântări. – Colivă + suf. -ar.
colivarii
COLIVÁR, colivari, s. m. 1. Termen disprețuitor pentru oamenii care aleargă pe la toate înmormântările și parastasele ca să mănânce colivă sau alte pomeni; fig. persoană care vrea să aibă totul de-a gata, pomanagiu. 2. Cel care poartă coliva la înmormântări. – Colivă + suf. -ar.
colivarilor
COLIVÁR, colivari, s. m. 1. Termen disprețuitor pentru oamenii care aleargă pe la toate înmormântările și parastasele ca să mănânce colivă sau alte pomeni; fig. persoană care vrea să aibă totul de-a gata, pomanagiu. 2. Cel care poartă coliva la înmormântări. – Colivă + suf. -ar.
colivarul
COLIVÁR, colivari, s. m. 1. Termen disprețuitor pentru oamenii care aleargă pe la toate înmormântările și parastasele ca să mănânce colivă sau alte pomeni; fig. persoană care vrea să aibă totul de-a gata, pomanagiu. 2. Cel care poartă coliva la înmormântări. – Colivă + suf. -ar.
colivarului
COLIVÁR, colivari, s. m. 1. Termen disprețuitor pentru oamenii care aleargă pe la toate înmormântările și parastasele ca să mănânce colivă sau alte pomeni; fig. persoană care vrea să aibă totul de-a gata, pomanagiu. 2. Cel care poartă coliva la înmormântări. – Colivă + suf. -ar.
colive
COLÍVĂ, colive, s. f. (În practicile religioase ortodoxe) Grâu fiert amestecat cu zahăr și cu nuci pisate și ornat cu bomboane și zahăr pudră, care se împarte pentru pomenirea morților, la înmormântări și la parastase. – Din sl. kolivo. DOOM
colívă s. f., g.-d. art. colívei; pl. colíve
colivei
COLÍVĂ, colive, s. f. (În practicile religioase ortodoxe) Grâu fiert amestecat cu zahăr și cu nuci pisate și ornat cu bomboane și zahăr pudră, care se împarte pentru pomenirea morților, la înmormântări și la parastase. – Din sl. kolivo. DOOM
colívă s. f., g.-d. art. colívei; pl. colíve
colivele
COLÍVĂ, colive, s. f. (În practicile religioase ortodoxe) Grâu fiert amestecat cu zahăr și cu nuci pisate și ornat cu bomboane și zahăr pudră, care se împarte pentru pomenirea morților, la înmormântări și la parastase. – Din sl. kolivo. DOOM
colívă s. f., g.-d. art. colívei; pl. colíve
colivelor
COLÍVĂ, colive, s. f. (În practicile religioase ortodoxe) Grâu fiert amestecat cu zahăr și cu nuci pisate și ornat cu bomboane și zahăr pudră, care se împarte pentru pomenirea morților, la înmormântări și la parastase. – Din sl. kolivo. DOOM
colívă s. f., g.-d. art. colívei; pl. colíve
colivia
COLIVÍE, colivii, s. f. 1. Cușcă mică făcută din vergele de metal sau de lemn, în care sunt ținute păsările cântătoare sau decorative. 2. Construcție de metal acționată mecanic, care servește la transportarea persoanelor și materialelor în puțurile unei mine. – Din sl. kulĭvija. DOOM
colivíe s. f., art. colivía, g.-d. art. colivíei; pl. colivíi, art. colivíile
colivie
COLIVÍE, colivii, s. f. 1. Cușcă mică făcută din vergele de metal sau de lemn, în care sunt ținute păsările cântătoare sau decorative. 2. Construcție de metal acționată mecanic, care servește la transportarea persoanelor și materialelor în puțurile unei mine. – Din sl. kulĭvija. DOOM
colivíe s. f., art. colivía, g.-d. art. colivíei; pl. colivíi, art. colivíile
coliviei
COLIVÍE, colivii, s. f. 1. Cușcă mică făcută din vergele de metal sau de lemn, în care sunt ținute păsările cântătoare sau decorative. 2. Construcție de metal acționată mecanic, care servește la transportarea persoanelor și materialelor în puțurile unei mine. – Din sl. kulĭvija. DOOM
colivíe s. f., art. colivía, g.-d. art. colivíei; pl. colivíi, art. colivíile
colivii
COLIVÍE, colivii, s. f. 1. Cușcă mică făcută din vergele de metal sau de lemn, în care sunt ținute păsările cântătoare sau decorative. 2. Construcție de metal acționată mecanic, care servește la transportarea persoanelor și materialelor în puțurile unei mine. – Din sl. kulĭvija. DOOM
colivíe s. f., art. colivía, g.-d. art. colivíei; pl. colivíi, art. colivíile
coliviile
COLIVÍE, colivii, s. f. 1. Cușcă mică făcută din vergele de metal sau de lemn, în care sunt ținute păsările cântătoare sau decorative. 2. Construcție de metal acționată mecanic, care servește la transportarea persoanelor și materialelor în puțurile unei mine. – Din sl. kulĭvija. DOOM
colivíe s. f., art. colivía, g.-d. art. colivíei; pl. colivíi, art. colivíile
coliviilor
COLIVÍE, colivii, s. f. 1. Cușcă mică făcută din vergele de metal sau de lemn, în care sunt ținute păsările cântătoare sau decorative. 2. Construcție de metal acționată mecanic, care servește la transportarea persoanelor și materialelor în puțurile unei mine. – Din sl. kulĭvija. DOOM
colivíe s. f., art. colivía, g.-d. art. colivíei; pl. colivíi, art. colivíile
colivioara
COLIVIOÁRĂ, colivioare, s. f. (Fam.) Diminutiv al lui colivă. – Colivă + suf. -ioară. DOOM
colivioáră (fam.) (-vioa-) s. f., g.-d. art. colivioárei; pl. colivioáre
colivioare
COLIVIOÁRĂ, colivioare, s. f. (Fam.) Diminutiv al lui colivă. – Colivă + suf. -ioară. DOOM
colivioáră (fam.) (-vioa-) s. f., g.-d. art. colivioárei; pl. colivioáre
colivioarei
COLIVIOÁRĂ, colivioare, s. f. (Fam.) Diminutiv al lui colivă. – Colivă + suf. -ioară. DOOM
colivioáră (fam.) (-vioa-) s. f., g.-d. art. colivioárei; pl. colivioáre
colivioarele
COLIVIOÁRĂ, colivioare, s. f. (Fam.) Diminutiv al lui colivă. – Colivă + suf. -ioară. DOOM
colivioáră (fam.) (-vioa-) s. f., g.-d. art. colivioárei; pl. colivioáre
colivioarelor
COLIVIOÁRĂ, colivioare, s. f. (Fam.) Diminutiv al lui colivă. – Colivă + suf. -ioară. DOOM
colivioáră (fam.) (-vioa-) s. f., g.-d. art. colivioárei; pl. colivioáre
colizie
COLIZIÚNE, coliziuni, s. f. 1. Ciocnire violentă între două corpuri care se mișcă unul spre altul; izbire, lovire. 2. Ciocnire de forțe, tendințe, interese contrare în domeniul relațiilor omenești; conflict, ceartă, dispută. ♦ (Rar) Încăierare, bătaie, luptă. 3. (În sintagma) Coliziune omonimică = fenomen lingvistic prin care două sau mai multe cuvinte diferite ajung omonime. [Pr.: -zi-u-. – Var.: (înv.) colízie s. f.] – Din fr. collision, lat. collisio, -onis. DOOM
coliziúne (ciocnire) (-zi-u-) s. f., g.-d. art. coliziúnii; pl. coliziúni
coliziune
COLIZIÚNE, coliziuni, s. f. 1. Ciocnire violentă între două corpuri care se mișcă unul spre altul; izbire, lovire. 2. Ciocnire de forțe, tendințe, interese contrare în domeniul relațiilor omenești; conflict, ceartă, dispută. ♦ (Rar) Încăierare, bătaie, luptă. 3. (În sintagma) Coliziune omonimică = fenomen lingvistic prin care două sau mai multe cuvinte diferite ajung omonime. [Pr.: -zi-u-. – Var.: (înv.) colízie s. f.] – Din fr. collision, lat. collisio, -onis. DOOM
coliziúne (ciocnire) (-zi-u-) s. f., g.-d. art. coliziúnii; pl. coliziúni
coliziunea
COLIZIÚNE, coliziuni, s. f. 1. Ciocnire violentă între două corpuri care se mișcă unul spre altul; izbire, lovire. 2. Ciocnire de forțe, tendințe, interese contrare în domeniul relațiilor omenești; conflict, ceartă, dispută. ♦ (Rar) Încăierare, bătaie, luptă. 3. (În sintagma) Coliziune omonimică = fenomen lingvistic prin care două sau mai multe cuvinte diferite ajung omonime. [Pr.: -zi-u-. – Var.: (înv.) colízie s. f.] – Din fr. collision, lat. collisio, -onis. DOOM
coliziúne (ciocnire) (-zi-u-) s. f., g.-d. art. coliziúnii; pl. coliziúni
coliziuni
COLIZIÚNE, coliziuni, s. f. 1. Ciocnire violentă între două corpuri care se mișcă unul spre altul; izbire, lovire. 2. Ciocnire de forțe, tendințe, interese contrare în domeniul relațiilor omenești; conflict, ceartă, dispută. ♦ (Rar) Încăierare, bătaie, luptă. 3. (În sintagma) Coliziune omonimică = fenomen lingvistic prin care două sau mai multe cuvinte diferite ajung omonime. [Pr.: -zi-u-. – Var.: (înv.) colízie s. f.] – Din fr. collision, lat. collisio, -onis. DOOM
coliziúne (ciocnire) (-zi-u-) s. f., g.-d. art. coliziúnii; pl. coliziúni
coliziunii
COLIZIÚNE, coliziuni, s. f. 1. Ciocnire violentă între două corpuri care se mișcă unul spre altul; izbire, lovire. 2. Ciocnire de forțe, tendințe, interese contrare în domeniul relațiilor omenești; conflict, ceartă, dispută. ♦ (Rar) Încăierare, bătaie, luptă. 3. (În sintagma) Coliziune omonimică = fenomen lingvistic prin care două sau mai multe cuvinte diferite ajung omonime. [Pr.: -zi-u-. – Var.: (înv.) colízie s. f.] – Din fr. collision, lat. collisio, -onis. DOOM
coliziúne (ciocnire) (-zi-u-) s. f., g.-d. art. coliziúnii; pl. coliziúni
coliziunile
COLIZIÚNE, coliziuni, s. f. 1. Ciocnire violentă între două corpuri care se mișcă unul spre altul; izbire, lovire. 2. Ciocnire de forțe, tendințe, interese contrare în domeniul relațiilor omenești; conflict, ceartă, dispută. ♦ (Rar) Încăierare, bătaie, luptă. 3. (În sintagma) Coliziune omonimică = fenomen lingvistic prin care două sau mai multe cuvinte diferite ajung omonime. [Pr.: -zi-u-. – Var.: (înv.) colízie s. f.] – Din fr. collision, lat. collisio, -onis. DOOM
coliziúne (ciocnire) (-zi-u-) s. f., g.-d. art. coliziúnii; pl. coliziúni
coliziunilor
COLIZIÚNE, coliziuni, s. f. 1. Ciocnire violentă între două corpuri care se mișcă unul spre altul; izbire, lovire. 2. Ciocnire de forțe, tendințe, interese contrare în domeniul relațiilor omenești; conflict, ceartă, dispută. ♦ (Rar) Încăierare, bătaie, luptă. 3. (În sintagma) Coliziune omonimică = fenomen lingvistic prin care două sau mai multe cuvinte diferite ajung omonime. [Pr.: -zi-u-. – Var.: (înv.) colízie s. f.] – Din fr. collision, lat. collisio, -onis. DOOM
coliziúne (ciocnire) (-zi-u-) s. f., g.-d. art. coliziúnii; pl. coliziúni
colița
COLÍȚĂ, colițe, s. f. 1. Coală de carte sau de revistă, tipărită și fălțuită, înainte de a fi legată sau broșată; fasciculă. 2. Mică coală de hârtie pe care sunt tipărite una sau mai multe mărci poștale și pe care se găsește o inscripție indicând ocazia cu care s-a lansat emisiunea respectivă. – Coală + suf. -iță. DOOM
colíță s. f., g.-d. art. colíței; pl. colíțe
colițe
COLÍȚĂ, colițe, s. f. 1. Coală de carte sau de revistă, tipărită și fălțuită, înainte de a fi legată sau broșată; fasciculă. 2. Mică coală de hârtie pe care sunt tipărite una sau mai multe mărci poștale și pe care se găsește o inscripție indicând ocazia cu care s-a lansat emisiunea respectivă. – Coală + suf. -iță. DOOM
colíță s. f., g.-d. art. colíței; pl. colíțe
coliței
COLÍȚĂ, colițe, s. f. 1. Coală de carte sau de revistă, tipărită și fălțuită, înainte de a fi legată sau broșată; fasciculă. 2. Mică coală de hârtie pe care sunt tipărite una sau mai multe mărci poștale și pe care se găsește o inscripție indicând ocazia cu care s-a lansat emisiunea respectivă. – Coală + suf. -iță. DOOM
colíță s. f., g.-d. art. colíței; pl. colíțe
colițele
COLÍȚĂ, colițe, s. f. 1. Coală de carte sau de revistă, tipărită și fălțuită, înainte de a fi legată sau broșată; fasciculă. 2. Mică coală de hârtie pe care sunt tipărite una sau mai multe mărci poștale și pe care se găsește o inscripție indicând ocazia cu care s-a lansat emisiunea respectivă. – Coală + suf. -iță. DOOM
colíță s. f., g.-d. art. colíței; pl. colíțe
colițelor
COLÍȚĂ, colițe, s. f. 1. Coală de carte sau de revistă, tipărită și fălțuită, înainte de a fi legată sau broșată; fasciculă. 2. Mică coală de hârtie pe care sunt tipărite una sau mai multe mărci poștale și pe care se găsește o inscripție indicând ocazia cu care s-a lansat emisiunea respectivă. – Coală + suf. -iță. DOOM
colíță s. f., g.-d. art. colíței; pl. colíțe
collatinus
Tarquinius 1. Tarquinius Priscus, cel de-al cincilea rege al Romei. Era fiul unui grec, pe nume Damaratus, stabilit în Italia. S-a căsătorit cu Tanaquil, o prințesă de origine etruscă. La moartea lui Ancus Marcius a fost ales drept succesor al acestuia. Domnia sa lungă, de aproape patruzeci de ani, a fost marcată de prosperitate și de succese atît în războaie, cît și în organizarea statului. 2. Tarquinius Superbus, nepotul lui Tarquinius Priscus, s-a distins prin cruzime și trufie, fapt datorită căruia și-a cîștigat renumele de Superbus. Alungat de la domnie, s-a zbătut în van să-și recapete tronul cerînd ajutor străin, de la Porsenna. 3. Tarquinius Sextus, fiul lui Tarquinius Superbus. A necinstit-o pe Lucreția, soția vărului său, determinînd-o să se sinucidă. În felul acesta a atras ura romanilor asupra întregii sale familii. Datorită mîrșăviei lui, Tarquinii au fost alungați de la domnie. 4. Tarquinius Collatinus, nepotul lui Tarquinius Superbus și soțul Lucreției. Cînd soția sa a fost necinstită de către Tarquinius Sextus, el s-a aliat cu Brutus și i-a izgonit pe Tarquini din Roma.
colle
PAPIER COLLÉ s.n. (Arte) Tehnică în pictura modernă, constând în folosirea ca elemente de compoziție a unor fragmente de hârtie imprimată sau decorativă lipite pe pânză sau pe carton; colaj. [Pron. papié colé. / < fr. papier collé].
colligatum
COLLIGÁTUM s. n. Volum alcătuit din două sau mai multe lucrări diferite legate împreună. – Cuv. lat. DOOM
colligátum (lat.) s. n.
colligatumul
COLLIGÁTUM s. n. Volum alcătuit din două sau mai multe lucrări diferite legate împreună. – Cuv. lat. DOOM
colligátum (lat.) s. n.
colligatumului
COLLIGÁTUM s. n. Volum alcătuit din două sau mai multe lucrări diferite legate împreună. – Cuv. lat. DOOM
colligátum (lat.) s. n.
colmata
COLMATÁ, colmatez, vb. I. Tranz. A produce o colmatare. – Din fr. colmater. DOOM
*colmatá (a ~) vb., ind. prez. 3 colmateáză
colmatai
COLMATÁ, colmatez, vb. I. Tranz. A produce o colmatare. – Din fr. colmater. DOOM
*colmatá (a ~) vb., ind. prez. 3 colmateáză
colmataj
COLMATÁJ, colmataje, s. n. Colmatare. – Din fr. colmatage.
colmataje
COLMATÁJ, colmataje, s. n. Colmatare. – Din fr. colmatage.
colmatajele
COLMATÁJ, colmataje, s. n. Colmatare. – Din fr. colmatage.
colmatajelor
COLMATÁJ, colmataje, s. n. Colmatare. – Din fr. colmatage.
colmatajul
COLMATÁJ, colmataje, s. n. Colmatare. – Din fr. colmatage.
colmatajului
COLMATÁJ, colmataje, s. n. Colmatare. – Din fr. colmatage.
colmatam
COLMATÁ, colmatez, vb. I. Tranz. A produce o colmatare. – Din fr. colmater. DOOM
*colmatá (a ~) vb., ind. prez. 3 colmateáză
colmatare
COLMATÁ, colmatez, vb. I. Tranz. A produce o colmatare. – Din fr. colmater. DOOM
*colmatá (a ~) vb., ind. prez. 3 colmateáză
colmatare
COLMATÁRE, colmatări, s. f. 1. (Tehn.) Astupare a porilor unui material poros prin introducerea unei substanțe coloidale în masa lui. 2. Fenomen de depunere a materialului transportat de apele curgătoare, având ca rezultat ridicarea treptată a fundului unui bazin, a unei porțiuni dintr-o albie etc. 3. Depunere a particulelor de oxid de pe banda magnetică pe suprafața frontală a capetelor magnetice. – Cf. fr. colmatage. DOOM
colmatáre s. f., g.-d. art. colmatắrii; pl. colmatắri
colmatarea
COLMATÁRE, colmatări, s. f. 1. (Tehn.) Astupare a porilor unui material poros prin introducerea unei substanțe coloidale în masa lui. 2. Fenomen de depunere a materialului transportat de apele curgătoare, având ca rezultat ridicarea treptată a fundului unui bazin, a unei porțiuni dintr-o albie etc. 3. Depunere a particulelor de oxid de pe banda magnetică pe suprafața frontală a capetelor magnetice. – Cf. fr. colmatage. DOOM
colmatáre s. f., g.-d. art. colmatắrii; pl. colmatắri
colmatară
COLMATÁ, colmatez, vb. I. Tranz. A produce o colmatare. – Din fr. colmater. DOOM
*colmatá (a ~) vb., ind. prez. 3 colmateáză
colmatarăm
COLMATÁ, colmatez, vb. I. Tranz. A produce o colmatare. – Din fr. colmater. DOOM
*colmatá (a ~) vb., ind. prez. 3 colmateáză
colmatarăți
COLMATÁ, colmatez, vb. I. Tranz. A produce o colmatare. – Din fr. colmater. DOOM
*colmatá (a ~) vb., ind. prez. 3 colmateáză
colmatase
COLMATÁ, colmatez, vb. I. Tranz. A produce o colmatare. – Din fr. colmater. DOOM
*colmatá (a ~) vb., ind. prez. 3 colmateáză
colmatasem
COLMATÁ, colmatez, vb. I. Tranz. A produce o colmatare. – Din fr. colmater. DOOM
*colmatá (a ~) vb., ind. prez. 3 colmateáză
colmataseră
COLMATÁ, colmatez, vb. I. Tranz. A produce o colmatare. – Din fr. colmater. DOOM
*colmatá (a ~) vb., ind. prez. 3 colmateáză
colmataserăm
COLMATÁ, colmatez, vb. I. Tranz. A produce o colmatare. – Din fr. colmater. DOOM
*colmatá (a ~) vb., ind. prez. 3 colmateáză
colmataserăți
COLMATÁ, colmatez, vb. I. Tranz. A produce o colmatare. – Din fr. colmater. DOOM
*colmatá (a ~) vb., ind. prez. 3 colmateáză
colmataseși
COLMATÁ, colmatez, vb. I. Tranz. A produce o colmatare. – Din fr. colmater. DOOM
*colmatá (a ~) vb., ind. prez. 3 colmateáză
colmataseți
COLMATÁ, colmatez, vb. I. Tranz. A produce o colmatare. – Din fr. colmater. DOOM
*colmatá (a ~) vb., ind. prez. 3 colmateáză
colmatat
COLMATÁ, colmatez, vb. I. Tranz. A produce o colmatare. – Din fr. colmater. DOOM
*colmatá (a ~) vb., ind. prez. 3 colmateáză
colmatat
COLMATÁ, colmatez, vb. I. Tranz. A produce o colmatare. – Din fr. colmater.
colmatau
COLMATÁ, colmatez, vb. I. Tranz. A produce o colmatare. – Din fr. colmater. DOOM
*colmatá (a ~) vb., ind. prez. 3 colmateáză
colmatași
COLMATÁ, colmatez, vb. I. Tranz. A produce o colmatare. – Din fr. colmater. DOOM
*colmatá (a ~) vb., ind. prez. 3 colmateáză
colmatați
COLMATÁ, colmatez, vb. I. Tranz. A produce o colmatare. – Din fr. colmater. DOOM
*colmatá (a ~) vb., ind. prez. 3 colmateáză
colmatează
COLMATÁ, colmatez, vb. I. Tranz. A produce o colmatare. – Din fr. colmater. DOOM
*colmatá (a ~) vb., ind. prez. 3 colmateáză
colmatez
COLMATÁ, colmatez, vb. I. Tranz. A produce o colmatare. – Din fr. colmater. DOOM
*colmatá (a ~) vb., ind. prez. 3 colmateáză
colmateze
COLMATÁ, colmatez, vb. I. Tranz. A produce o colmatare. – Din fr. colmater. DOOM
*colmatá (a ~) vb., ind. prez. 3 colmateáză
colmatezi
COLMATÁ, colmatez, vb. I. Tranz. A produce o colmatare. – Din fr. colmater. DOOM
*colmatá (a ~) vb., ind. prez. 3 colmateáză
colmatând
COLMATÁ, colmatez, vb. I. Tranz. A produce o colmatare. – Din fr. colmater. DOOM
*colmatá (a ~) vb., ind. prez. 3 colmateáză
colmatînd
COLMATÁ, colmatez, vb. I. Tranz. A produce o colmatare. – Din fr. colmater. DOOM
*colmatá (a ~) vb., ind. prez. 3 colmateáză
colmatări
COLMATÁRE, colmatări, s. f. 1. (Tehn.) Astupare a porilor unui material poros prin introducerea unei substanțe coloidale în masa lui. 2. Fenomen de depunere a materialului transportat de apele curgătoare, având ca rezultat ridicarea treptată a fundului unui bazin, a unei porțiuni dintr-o albie etc. 3. Depunere a particulelor de oxid de pe banda magnetică pe suprafața frontală a capetelor magnetice. – Cf. fr. colmatage. DOOM
colmatáre s. f., g.-d. art. colmatắrii; pl. colmatắri
colmatării
COLMATÁRE, colmatări, s. f. 1. (Tehn.) Astupare a porilor unui material poros prin introducerea unei substanțe coloidale în masa lui. 2. Fenomen de depunere a materialului transportat de apele curgătoare, având ca rezultat ridicarea treptată a fundului unui bazin, a unei porțiuni dintr-o albie etc. 3. Depunere a particulelor de oxid de pe banda magnetică pe suprafața frontală a capetelor magnetice. – Cf. fr. colmatage. DOOM
colmatáre s. f., g.-d. art. colmatắrii; pl. colmatắri
colmatările
COLMATÁRE, colmatări, s. f. 1. (Tehn.) Astupare a porilor unui material poros prin introducerea unei substanțe coloidale în masa lui. 2. Fenomen de depunere a materialului transportat de apele curgătoare, având ca rezultat ridicarea treptată a fundului unui bazin, a unei porțiuni dintr-o albie etc. 3. Depunere a particulelor de oxid de pe banda magnetică pe suprafața frontală a capetelor magnetice. – Cf. fr. colmatage. DOOM
colmatáre s. f., g.-d. art. colmatắrii; pl. colmatắri
colmatărilor
COLMATÁRE, colmatări, s. f. 1. (Tehn.) Astupare a porilor unui material poros prin introducerea unei substanțe coloidale în masa lui. 2. Fenomen de depunere a materialului transportat de apele curgătoare, având ca rezultat ridicarea treptată a fundului unui bazin, a unei porțiuni dintr-o albie etc. 3. Depunere a particulelor de oxid de pe banda magnetică pe suprafața frontală a capetelor magnetice. – Cf. fr. colmatage. DOOM
colmatáre s. f., g.-d. art. colmatắrii; pl. colmatắri
colna
CÓLNĂ, colne, s. f. (Reg.) Colibă sau casă (la vie). ♦ Construcție (primitivă) servind, într-o gospodărie țărănească, la păstrarea uneltelor sau la adăpostirea vitelor. – Din sb. kolna. DOOM
cólnă (reg.) s. f., g.-d. art. cólnei; pl. cólne
colne
CÓLNĂ, colne, s. f. (Reg.) Colibă sau casă (la vie). ♦ Construcție (primitivă) servind, într-o gospodărie țărănească, la păstrarea uneltelor sau la adăpostirea vitelor. – Din sb. kolna. DOOM
cólnă (reg.) s. f., g.-d. art. cólnei; pl. cólne
colnei
CÓLNĂ, colne, s. f. (Reg.) Colibă sau casă (la vie). ♦ Construcție (primitivă) servind, într-o gospodărie țărănească, la păstrarea uneltelor sau la adăpostirea vitelor. – Din sb. kolna. DOOM
cólnă (reg.) s. f., g.-d. art. cólnei; pl. cólne
colnele
CÓLNĂ, colne, s. f. (Reg.) Colibă sau casă (la vie). ♦ Construcție (primitivă) servind, într-o gospodărie țărănească, la păstrarea uneltelor sau la adăpostirea vitelor. – Din sb. kolna. DOOM
cólnă (reg.) s. f., g.-d. art. cólnei; pl. cólne
colnelor
CÓLNĂ, colne, s. f. (Reg.) Colibă sau casă (la vie). ♦ Construcție (primitivă) servind, într-o gospodărie țărănească, la păstrarea uneltelor sau la adăpostirea vitelor. – Din sb. kolna. DOOM
cólnă (reg.) s. f., g.-d. art. cólnei; pl. cólne
colnic
COLNÍC, colnice, s. n. 1. Colină1. 2. Drum îngust care trece peste un deal sau printr-o pădure. 3. Loc mic, în pădure, lipsit de arbori; luminiș. – Din bg., sb. kolnik. DOOM
colníc s. n., pl. colníce
colnice
COLNÍC, colnice, s. n. 1. Colină1. 2. Drum îngust care trece peste un deal sau printr-o pădure. 3. Loc mic, în pădure, lipsit de arbori; luminiș. – Din bg., sb. kolnik. DOOM
colníc s. n., pl. colníce
colnicel
COLNICÉL, colnicele, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui colnic. – Colnic + suf. -el. DOOM
colnicél (pop.) s. n., pl. colnicéle
colnicele
COLNÍC, colnice, s. n. 1. Colină1. 2. Drum îngust care trece peste un deal sau printr-o pădure. 3. Loc mic, în pădure, lipsit de arbori; luminiș. – Din bg., sb. kolnik. DOOM
colníc s. n., pl. colníce
colnicele
COLNICÉL, colnicele, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui colnic. – Colnic + suf. -el. DOOM
colnicél (pop.) s. n., pl. colnicéle
colnicelele
COLNICÉL, colnicele, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui colnic. – Colnic + suf. -el. DOOM
colnicél (pop.) s. n., pl. colnicéle
colnicelelor
COLNICÉL, colnicele, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui colnic. – Colnic + suf. -el. DOOM
colnicél (pop.) s. n., pl. colnicéle
colnicelor
COLNÍC, colnice, s. n. 1. Colină1. 2. Drum îngust care trece peste un deal sau printr-o pădure. 3. Loc mic, în pădure, lipsit de arbori; luminiș. – Din bg., sb. kolnik. DOOM
colníc s. n., pl. colníce
colnicelul
COLNICÉL, colnicele, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui colnic. – Colnic + suf. -el. DOOM
colnicél (pop.) s. n., pl. colnicéle
colnicelului
COLNICÉL, colnicele, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui colnic. – Colnic + suf. -el. DOOM
colnicél (pop.) s. n., pl. colnicéle
colnicul
COLNÍC, colnice, s. n. 1. Colină1. 2. Drum îngust care trece peste un deal sau printr-o pădure. 3. Loc mic, în pădure, lipsit de arbori; luminiș. – Din bg., sb. kolnik. DOOM
colníc s. n., pl. colníce
colnicului
COLNÍC, colnice, s. n. 1. Colină1. 2. Drum îngust care trece peste un deal sau printr-o pădure. 3. Loc mic, în pădure, lipsit de arbori; luminiș. – Din bg., sb. kolnik. DOOM
colníc s. n., pl. colníce
colnița
CÓLNIȚĂ1, colnițe, s. f. (Reg.) Adăpost pentru oi sau pentru vite, construit din nuiele și acoperit cu paie; șură, șopron. – Din sb. kolnica. DOOM
colníță2 (delușor) (pop.) s. f., g.-d. art. colníței; pl. colníțe
colnițe
CÓLNIȚĂ1, colnițe, s. f. (Reg.) Adăpost pentru oi sau pentru vite, construit din nuiele și acoperit cu paie; șură, șopron. – Din sb. kolnica. DOOM
colníță2 (delușor) (pop.) s. f., g.-d. art. colníței; pl. colníțe
colniței
CÓLNIȚĂ1, colnițe, s. f. (Reg.) Adăpost pentru oi sau pentru vite, construit din nuiele și acoperit cu paie; șură, șopron. – Din sb. kolnica. DOOM
colníță2 (delușor) (pop.) s. f., g.-d. art. colníței; pl. colníțe
colnițele
CÓLNIȚĂ1, colnițe, s. f. (Reg.) Adăpost pentru oi sau pentru vite, construit din nuiele și acoperit cu paie; șură, șopron. – Din sb. kolnica. DOOM
colníță2 (delușor) (pop.) s. f., g.-d. art. colníței; pl. colníțe
colnițelor
CÓLNIȚĂ1, colnițe, s. f. (Reg.) Adăpost pentru oi sau pentru vite, construit din nuiele și acoperit cu paie; șură, șopron. – Din sb. kolnica. DOOM
colníță2 (delușor) (pop.) s. f., g.-d. art. colníței; pl. colníțe
colniță
COLNÍȚĂ2, colnițe, s. f. (Reg.) Deal mic, delușor. – Coliniță (rar, < colină + suf. -iță), influențat de colnic.
colo
CÓLO adv. (Cu sens local) Acolo. ◊ Expr. De colo (până) colo = dintr-un loc într-altul, de la un capăt la altul, încoace și încolo, peste tot. (Pe) ici, (pe) colo sau colo și colo = din loc în loc, pe alocurea, foarte rar. Pe colo..., pe dincolo = într-o parte..., într-alta. Cât colo = la oarecare depărtare. Când colo = (exprimând o surprindere) de fapt, în realitate. A se cunoaște (sau a se vedea etc.) cât de colo = a se cunoaște (sau a se vedea etc.) de departe, a fi foarte evident. Ia te uită colo! = (exprimând mirarea) i-auzi! de unde și până unde? [Acc. și: (pop.) coló] – Din acolo. DOOM
cólo (pop.) adv.
coloana
COLOÁNĂ, coloane, s. f. 1. Stâlp cilindric de marmură, piatră, lemn etc., destinat să susțină o parte dintr-un edificiu sau să-l ornamenteze, format din bază, fus și capitel. ♦ (Anat.) Coloană vertebrală = totalitatea vertebrelor reunite cap la cap, formând axul de susținere a scheletului la animalele vertebrate; șira spinării. 2. (Fiz.) Masă de lichid conținută într-un tub sau care țâșnește cu putere dintr-o conductă sau dintr-un rezervor. Coloană de mercur. 3. Fiecare dintre secțiunile verticale în care se împarte o pagină tipărită de ziar, revistă etc. și care este despărțită de celelalte printr-o linie neagră verticală sau printr-un spațiu alb; p. ext. conținutul unei astfel de despărțituri. ◊ Expr. A pune (pe cineva) pe două coloane = a demonstra că cineva a plagiat, expunând, în coloane alăturate, textul plagiatorului și originalul folosit de acesta. ♦ Rubrică într-un formular, registru etc. 4. Șir de cifre așezate unele sub altele într-un tabel, într-o matrice etc. pentru a putea fi adunate. 5. Nume dat mai multor aparate folosite în chimie și în industria chimică, alcătuite dintr-o manta cilindrică verticală de metal, de sticlă etc. care conține materiale adsorbante sau talere de formă specială, materiale filtrante etc. 6. Formație realizată prin dispunerea în adâncime a unităților militare în vederea deplasării lor. ♦ (Și în sintagma coloană de marș) Grup de oameni, de soldați, de vehicule etc. care se deplasează pe același itinerar în șiruri paralele. 7. (Cin.; în sintagma) Coloană sonoră = ansamblu de sunete (cuvinte, muzică etc.) care însoțesc imaginile unui film; pistă sonoră. – Din fr. colonne. DOOM
coloánă s. f., g.-d. art. coloánei; pl. coloáne
coloane
COLOÁNĂ, coloane, s. f. 1. Stâlp cilindric de marmură, piatră, lemn etc., destinat să susțină o parte dintr-un edificiu sau să-l ornamenteze, format din bază, fus și capitel. ♦ (Anat.) Coloană vertebrală = totalitatea vertebrelor reunite cap la cap, formând axul de susținere a scheletului la animalele vertebrate; șira spinării. 2. (Fiz.) Masă de lichid conținută într-un tub sau care țâșnește cu putere dintr-o conductă sau dintr-un rezervor. Coloană de mercur. 3. Fiecare dintre secțiunile verticale în care se împarte o pagină tipărită de ziar, revistă etc. și care este despărțită de celelalte printr-o linie neagră verticală sau printr-un spațiu alb; p. ext. conținutul unei astfel de despărțituri. ◊ Expr. A pune (pe cineva) pe două coloane = a demonstra că cineva a plagiat, expunând, în coloane alăturate, textul plagiatorului și originalul folosit de acesta. ♦ Rubrică într-un formular, registru etc. 4. Șir de cifre așezate unele sub altele într-un tabel, într-o matrice etc. pentru a putea fi adunate. 5. Nume dat mai multor aparate folosite în chimie și în industria chimică, alcătuite dintr-o manta cilindrică verticală de metal, de sticlă etc. care conține materiale adsorbante sau talere de formă specială, materiale filtrante etc. 6. Formație realizată prin dispunerea în adâncime a unităților militare în vederea deplasării lor. ♦ (Și în sintagma coloană de marș) Grup de oameni, de soldați, de vehicule etc. care se deplasează pe același itinerar în șiruri paralele. 7. (Cin.; în sintagma) Coloană sonoră = ansamblu de sunete (cuvinte, muzică etc.) care însoțesc imaginile unui film; pistă sonoră. – Din fr. colonne. DOOM
coloánă s. f., g.-d. art. coloánei; pl. coloáne
coloanei
COLOÁNĂ, coloane, s. f. 1. Stâlp cilindric de marmură, piatră, lemn etc., destinat să susțină o parte dintr-un edificiu sau să-l ornamenteze, format din bază, fus și capitel. ♦ (Anat.) Coloană vertebrală = totalitatea vertebrelor reunite cap la cap, formând axul de susținere a scheletului la animalele vertebrate; șira spinării. 2. (Fiz.) Masă de lichid conținută într-un tub sau care țâșnește cu putere dintr-o conductă sau dintr-un rezervor. Coloană de mercur. 3. Fiecare dintre secțiunile verticale în care se împarte o pagină tipărită de ziar, revistă etc. și care este despărțită de celelalte printr-o linie neagră verticală sau printr-un spațiu alb; p. ext. conținutul unei astfel de despărțituri. ◊ Expr. A pune (pe cineva) pe două coloane = a demonstra că cineva a plagiat, expunând, în coloane alăturate, textul plagiatorului și originalul folosit de acesta. ♦ Rubrică într-un formular, registru etc. 4. Șir de cifre așezate unele sub altele într-un tabel, într-o matrice etc. pentru a putea fi adunate. 5. Nume dat mai multor aparate folosite în chimie și în industria chimică, alcătuite dintr-o manta cilindrică verticală de metal, de sticlă etc. care conține materiale adsorbante sau talere de formă specială, materiale filtrante etc. 6. Formație realizată prin dispunerea în adâncime a unităților militare în vederea deplasării lor. ♦ (Și în sintagma coloană de marș) Grup de oameni, de soldați, de vehicule etc. care se deplasează pe același itinerar în șiruri paralele. 7. (Cin.; în sintagma) Coloană sonoră = ansamblu de sunete (cuvinte, muzică etc.) care însoțesc imaginile unui film; pistă sonoră. – Din fr. colonne. DOOM
coloánă s. f., g.-d. art. coloánei; pl. coloáne
coloanele
COLOÁNĂ, coloane, s. f. 1. Stâlp cilindric de marmură, piatră, lemn etc., destinat să susțină o parte dintr-un edificiu sau să-l ornamenteze, format din bază, fus și capitel. ♦ (Anat.) Coloană vertebrală = totalitatea vertebrelor reunite cap la cap, formând axul de susținere a scheletului la animalele vertebrate; șira spinării. 2. (Fiz.) Masă de lichid conținută într-un tub sau care țâșnește cu putere dintr-o conductă sau dintr-un rezervor. Coloană de mercur. 3. Fiecare dintre secțiunile verticale în care se împarte o pagină tipărită de ziar, revistă etc. și care este despărțită de celelalte printr-o linie neagră verticală sau printr-un spațiu alb; p. ext. conținutul unei astfel de despărțituri. ◊ Expr. A pune (pe cineva) pe două coloane = a demonstra că cineva a plagiat, expunând, în coloane alăturate, textul plagiatorului și originalul folosit de acesta. ♦ Rubrică într-un formular, registru etc. 4. Șir de cifre așezate unele sub altele într-un tabel, într-o matrice etc. pentru a putea fi adunate. 5. Nume dat mai multor aparate folosite în chimie și în industria chimică, alcătuite dintr-o manta cilindrică verticală de metal, de sticlă etc. care conține materiale adsorbante sau talere de formă specială, materiale filtrante etc. 6. Formație realizată prin dispunerea în adâncime a unităților militare în vederea deplasării lor. ♦ (Și în sintagma coloană de marș) Grup de oameni, de soldați, de vehicule etc. care se deplasează pe același itinerar în șiruri paralele. 7. (Cin.; în sintagma) Coloană sonoră = ansamblu de sunete (cuvinte, muzică etc.) care însoțesc imaginile unui film; pistă sonoră. – Din fr. colonne. DOOM
coloánă s. f., g.-d. art. coloánei; pl. coloáne
coloaneleluiheracles
Coloanele lui Heracles = Columnae Herculis.
coloanelor
COLOÁNĂ, coloane, s. f. 1. Stâlp cilindric de marmură, piatră, lemn etc., destinat să susțină o parte dintr-un edificiu sau să-l ornamenteze, format din bază, fus și capitel. ♦ (Anat.) Coloană vertebrală = totalitatea vertebrelor reunite cap la cap, formând axul de susținere a scheletului la animalele vertebrate; șira spinării. 2. (Fiz.) Masă de lichid conținută într-un tub sau care țâșnește cu putere dintr-o conductă sau dintr-un rezervor. Coloană de mercur. 3. Fiecare dintre secțiunile verticale în care se împarte o pagină tipărită de ziar, revistă etc. și care este despărțită de celelalte printr-o linie neagră verticală sau printr-un spațiu alb; p. ext. conținutul unei astfel de despărțituri. ◊ Expr. A pune (pe cineva) pe două coloane = a demonstra că cineva a plagiat, expunând, în coloane alăturate, textul plagiatorului și originalul folosit de acesta. ♦ Rubrică într-un formular, registru etc. 4. Șir de cifre așezate unele sub altele într-un tabel, într-o matrice etc. pentru a putea fi adunate. 5. Nume dat mai multor aparate folosite în chimie și în industria chimică, alcătuite dintr-o manta cilindrică verticală de metal, de sticlă etc. care conține materiale adsorbante sau talere de formă specială, materiale filtrante etc. 6. Formație realizată prin dispunerea în adâncime a unităților militare în vederea deplasării lor. ♦ (Și în sintagma coloană de marș) Grup de oameni, de soldați, de vehicule etc. care se deplasează pe același itinerar în șiruri paralele. 7. (Cin.; în sintagma) Coloană sonoră = ansamblu de sunete (cuvinte, muzică etc.) care însoțesc imaginile unui film; pistă sonoră. – Din fr. colonne. DOOM
coloánă s. f., g.-d. art. coloánei; pl. coloáne
coloare
CULOÁRE, culori, s. f. 1. Însușire a luminii determinată de compoziția sa spectrală, care permite ochiului să perceapă în mod diferit radiațiile vizibile incidente pe retină, având aceeași intensitate, dar lungimi de undă diferite. ♦ Proprietate a corpurilor de a absorbi inegal diferitele componente monocromatice ale luminii, modificând astfel compoziția luminii împrăștiate sau transmise de ele; aspectul colorat al corpurilor. ◊ Culoare caldă = culoare aflată în prima jumătate a domeniului radiațiilor luminoase (spre infraroșu). Culoare rece = culoare aflată în cea de a doua jumătate a domeniului radiațiilor luminoase (spre ultraviolet). Culoare fundamentală = fiecare dintre culorile (roșu, galben și albastru) care nu pot fi obținute prin amestecul altor culori, dar care amestecate între ele dau toate celelalte nuanțe și culori. ◊ Loc. adj. (Despre oameni) De culoare = care are pigmentație neagră, galbenă etc. ◊ Expr. A avea culoare = a avea obrajii rumeni, a arăta bine. A-și pierde culoarea = a) (despre fața omului) a deveni palid; b) (despre țesuturi) a se decolora. 2. Fig. Fel de a descrie sau de a prezenta pe cineva sau ceva. ◊ Culoare locală = trăsăturile caracteristice ale unei țări, ale unei epoci etc., redate într-o operă literară, artistică. Culoare istorică = evocare a unei epoci istorice prin ceea ce are ea mai caracteristic. Culoare politică = apartenență la un partid politic. 3. Substanță întrebuințată pentru a vopsi, a picta etc.; materie colorantă. 4. Fiecare dintre cele patru categorii în care se împart cărțile de joc după culoare (1) și forma punctelor. [Var.: coloáre s. f.] – Din lat. color, -oris, fr. couleur. DOOM
culoáre s. f., g.-d. art. culórii; pl. culóri
coloboma
COLOBÓMĂ s.f. (Med.) Fisură congenitală sau traumatică a formațiilor din segmentul anterior al ochiului. [< fr. coloboma, cf. gr. koloboma – mutilare].
colobome
COLOBÓMĂ s.f. (Med.) Fisură congenitală sau traumatică a formațiilor din segmentul anterior al ochiului. [< fr. coloboma, cf. gr. koloboma – mutilare].
colobomei
COLOBÓMĂ s.f. (Med.) Fisură congenitală sau traumatică a formațiilor din segmentul anterior al ochiului. [< fr. coloboma, cf. gr. koloboma – mutilare].
colobomele
COLOBÓMĂ s.f. (Med.) Fisură congenitală sau traumatică a formațiilor din segmentul anterior al ochiului. [< fr. coloboma, cf. gr. koloboma – mutilare].
colobomelor
COLOBÓMĂ s.f. (Med.) Fisură congenitală sau traumatică a formațiilor din segmentul anterior al ochiului. [< fr. coloboma, cf. gr. koloboma – mutilare].
colocatar
COLOCATÁR, -Ă, colocatari, -e, s. m. și f. Persoană care locuiește în aceeași casă cu persoane străine de familia sa, în temeiul unui contract. – Din fr. colocataire. DOOM
colocatáră s. f., g.-d. art. colocatárei; pl. colocatáre
colocatara
COLOCATÁR, -Ă, colocatari, -e, s. m. și f. Persoană care locuiește în aceeași casă cu persoane străine de familia sa, în temeiul unui contract. – Din fr. colocataire. DOOM
colocatáră s. f., g.-d. art. colocatárei; pl. colocatáre
colocatare
COLOCATÁR, -Ă, colocatari, -e, s. m. și f. Persoană care locuiește în aceeași casă cu persoane străine de familia sa, în temeiul unui contract. – Din fr. colocataire. DOOM
colocatáră s. f., g.-d. art. colocatárei; pl. colocatáre
colocatarei
COLOCATÁR, -Ă, colocatari, -e, s. m. și f. Persoană care locuiește în aceeași casă cu persoane străine de familia sa, în temeiul unui contract. – Din fr. colocataire. DOOM
colocatáră s. f., g.-d. art. colocatárei; pl. colocatáre
colocatarele
COLOCATÁR, -Ă, colocatari, -e, s. m. și f. Persoană care locuiește în aceeași casă cu persoane străine de familia sa, în temeiul unui contract. – Din fr. colocataire. DOOM
colocatáră s. f., g.-d. art. colocatárei; pl. colocatáre
colocatarelor
COLOCATÁR, -Ă, colocatari, -e, s. m. și f. Persoană care locuiește în aceeași casă cu persoane străine de familia sa, în temeiul unui contract. – Din fr. colocataire. DOOM
colocatáră s. f., g.-d. art. colocatárei; pl. colocatáre
colocatari
COLOCATÁR, -Ă, colocatari, -e, s. m. și f. Persoană care locuiește în aceeași casă cu persoane străine de familia sa, în temeiul unui contract. – Din fr. colocataire. DOOM
colocatáră s. f., g.-d. art. colocatárei; pl. colocatáre
colocatarii
COLOCATÁR, -Ă, colocatari, -e, s. m. și f. Persoană care locuiește în aceeași casă cu persoane străine de familia sa, în temeiul unui contract. – Din fr. colocataire. DOOM
colocatáră s. f., g.-d. art. colocatárei; pl. colocatáre
colocatarilor
COLOCATÁR, -Ă, colocatari, -e, s. m. și f. Persoană care locuiește în aceeași casă cu persoane străine de familia sa, în temeiul unui contract. – Din fr. colocataire. DOOM
colocatáră s. f., g.-d. art. colocatárei; pl. colocatáre
colocatarul
COLOCATÁR, -Ă, colocatari, -e, s. m. și f. Persoană care locuiește în aceeași casă cu persoane străine de familia sa, în temeiul unui contract. – Din fr. colocataire. DOOM
colocatáră s. f., g.-d. art. colocatárei; pl. colocatáre
colocatarului
COLOCATÁR, -Ă, colocatari, -e, s. m. și f. Persoană care locuiește în aceeași casă cu persoane străine de familia sa, în temeiul unui contract. – Din fr. colocataire. DOOM
colocatáră s. f., g.-d. art. colocatárei; pl. colocatáre
colocazia
COLOCÁZIE, colocazii, s. f. Plantă tropicală cu frunze foarte mari, cu rizomul bogat în feculă, cultivată la noi ca plantă ornamentală de interior (Colocasia antiquorum). – Din lat. Colocasia [antiquorum], denumirea științifică a plantei.
colocazie
COLOCÁZIE, colocazii, s. f. Plantă tropicală cu frunze foarte mari, cu rizomul bogat în feculă, cultivată la noi ca plantă ornamentală de interior (Colocasia antiquorum). – Din lat. Colocasia [antiquorum], denumirea științifică a plantei.
colocaziei
COLOCÁZIE, colocazii, s. f. Plantă tropicală cu frunze foarte mari, cu rizomul bogat în feculă, cultivată la noi ca plantă ornamentală de interior (Colocasia antiquorum). – Din lat. Colocasia [antiquorum], denumirea științifică a plantei.
colocazii
COLOCÁZIE, colocazii, s. f. Plantă tropicală cu frunze foarte mari, cu rizomul bogat în feculă, cultivată la noi ca plantă ornamentală de interior (Colocasia antiquorum). – Din lat. Colocasia [antiquorum], denumirea științifică a plantei.
colocaziile
COLOCÁZIE, colocazii, s. f. Plantă tropicală cu frunze foarte mari, cu rizomul bogat în feculă, cultivată la noi ca plantă ornamentală de interior (Colocasia antiquorum). – Din lat. Colocasia [antiquorum], denumirea științifică a plantei.
colocaziilor
COLOCÁZIE, colocazii, s. f. Plantă tropicală cu frunze foarte mari, cu rizomul bogat în feculă, cultivată la noi ca plantă ornamentală de interior (Colocasia antiquorum). – Din lat. Colocasia [antiquorum], denumirea științifică a plantei.
colocvial
COLOCVIÁL, -Ă, colocviali, -e, adj. De conversație (familiară). [Pr.: -vi-al] – Din engl. colloquial. DOOM
*colocviál (-vi-al) adj. m., pl. colocviáli; f. colocviálă, pl. colocviále
colocviala
COLOCVIÁL, -Ă, colocviali, -e, adj. De conversație (familiară). [Pr.: -vi-al] – Din engl. colloquial. DOOM
*colocviál (-vi-al) adj. m., pl. colocviáli; f. colocviálă, pl. colocviále
colocviale
COLOCVIÁL, -Ă, colocviali, -e, adj. De conversație (familiară). [Pr.: -vi-al] – Din engl. colloquial. DOOM
*colocviál (-vi-al) adj. m., pl. colocviáli; f. colocviálă, pl. colocviále
colocvialei
COLOCVIÁL, -Ă, colocviali, -e, adj. De conversație (familiară). [Pr.: -vi-al] – Din engl. colloquial. DOOM
*colocviál (-vi-al) adj. m., pl. colocviáli; f. colocviálă, pl. colocviále
colocvialele
COLOCVIÁL, -Ă, colocviali, -e, adj. De conversație (familiară). [Pr.: -vi-al] – Din engl. colloquial. DOOM
*colocviál (-vi-al) adj. m., pl. colocviáli; f. colocviálă, pl. colocviále
colocvialelor
COLOCVIÁL, -Ă, colocviali, -e, adj. De conversație (familiară). [Pr.: -vi-al] – Din engl. colloquial. DOOM
*colocviál (-vi-al) adj. m., pl. colocviáli; f. colocviálă, pl. colocviále
colocviali
COLOCVIÁL, -Ă, colocviali, -e, adj. De conversație (familiară). [Pr.: -vi-al] – Din engl. colloquial. DOOM
*colocviál (-vi-al) adj. m., pl. colocviáli; f. colocviálă, pl. colocviále
colocvialii
COLOCVIÁL, -Ă, colocviali, -e, adj. De conversație (familiară). [Pr.: -vi-al] – Din engl. colloquial. DOOM
*colocviál (-vi-al) adj. m., pl. colocviáli; f. colocviálă, pl. colocviále
colocvialilor
COLOCVIÁL, -Ă, colocviali, -e, adj. De conversație (familiară). [Pr.: -vi-al] – Din engl. colloquial. DOOM
*colocviál (-vi-al) adj. m., pl. colocviáli; f. colocviálă, pl. colocviále
colocvialul
COLOCVIÁL, -Ă, colocviali, -e, adj. De conversație (familiară). [Pr.: -vi-al] – Din engl. colloquial. DOOM
*colocviál (-vi-al) adj. m., pl. colocviáli; f. colocviálă, pl. colocviále
colocvialului
COLOCVIÁL, -Ă, colocviali, -e, adj. De conversație (familiară). [Pr.: -vi-al] – Din engl. colloquial. DOOM
*colocviál (-vi-al) adj. m., pl. colocviáli; f. colocviálă, pl. colocviále
colocvii
COLÓCVIU, colocvii, s. n. 1. Convorbire, discuție (pe o temă dată). ♦ Formă de control a cunoștințelor dobândite de studenți, care constă în discuții, lucrări de laborator, lucrări practice. 2. Simpozion. – Din lat. coloquium. DOOM
colócviu [viu pron. vĭu] s. n., art. colócviul; pl. colócvii, art. colócviile (-vi-i-)
colocviile
COLÓCVIU, colocvii, s. n. 1. Convorbire, discuție (pe o temă dată). ♦ Formă de control a cunoștințelor dobândite de studenți, care constă în discuții, lucrări de laborator, lucrări practice. 2. Simpozion. – Din lat. coloquium. DOOM
colócviu [viu pron. vĭu] s. n., art. colócviul; pl. colócvii, art. colócviile (-vi-i-)
colocviilor
COLÓCVIU, colocvii, s. n. 1. Convorbire, discuție (pe o temă dată). ♦ Formă de control a cunoștințelor dobândite de studenți, care constă în discuții, lucrări de laborator, lucrări practice. 2. Simpozion. – Din lat. coloquium. DOOM
colócviu [viu pron. vĭu] s. n., art. colócviul; pl. colócvii, art. colócviile (-vi-i-)
colocviu
COLÓCVIU, colocvii, s. n. 1. Convorbire, discuție (pe o temă dată). ♦ Formă de control a cunoștințelor dobândite de studenți, care constă în discuții, lucrări de laborator, lucrări practice. 2. Simpozion. – Din lat. coloquium. DOOM
colócviu [viu pron. vĭu] s. n., art. colócviul; pl. colócvii, art. colócviile (-vi-i-)
colocviul
COLÓCVIU, colocvii, s. n. 1. Convorbire, discuție (pe o temă dată). ♦ Formă de control a cunoștințelor dobândite de studenți, care constă în discuții, lucrări de laborator, lucrări practice. 2. Simpozion. – Din lat. coloquium. DOOM
colócviu [viu pron. vĭu] s. n., art. colócviul; pl. colócvii, art. colócviile (-vi-i-)
colocviului
COLÓCVIU, colocvii, s. n. 1. Convorbire, discuție (pe o temă dată). ♦ Formă de control a cunoștințelor dobândite de studenți, care constă în discuții, lucrări de laborator, lucrări practice. 2. Simpozion. – Din lat. coloquium. DOOM
colócviu [viu pron. vĭu] s. n., art. colócviul; pl. colócvii, art. colócviile (-vi-i-)
colodiona
COLODIONÁ vb. I. tr. A face operația de colodionare. [Pron. -di-o-. / < fr. collodionner].
colodionai
COLODIONÁ vb. I. tr. A face operația de colodionare. [Pron. -di-o-. / < fr. collodionner].
colodionam
COLODIONÁ vb. I. tr. A face operația de colodionare. [Pron. -di-o-. / < fr. collodionner].
colodionare
COLODIONÁ vb. I. tr. A face operația de colodionare. [Pron. -di-o-. / < fr. collodionner].
colodionare
COLODIONÁRE s.f. (Tehn.) Operația de aplicare a unui strat de colodiu iodat pe suprafața unei plăci de sticlă. [< colodiona].
colodionarea
COLODIONÁRE s.f. (Tehn.) Operația de aplicare a unui strat de colodiu iodat pe suprafața unei plăci de sticlă. [< colodiona].
colodionară
COLODIONÁ vb. I. tr. A face operația de colodionare. [Pron. -di-o-. / < fr. collodionner].
colodionarăm
COLODIONÁ vb. I. tr. A face operația de colodionare. [Pron. -di-o-. / < fr. collodionner].
colodionarăți
COLODIONÁ vb. I. tr. A face operația de colodionare. [Pron. -di-o-. / < fr. collodionner].
colodionase
COLODIONÁ vb. I. tr. A face operația de colodionare. [Pron. -di-o-. / < fr. collodionner].
colodionasem
COLODIONÁ vb. I. tr. A face operația de colodionare. [Pron. -di-o-. / < fr. collodionner].
colodionaseră
COLODIONÁ vb. I. tr. A face operația de colodionare. [Pron. -di-o-. / < fr. collodionner].
colodionaserăm
COLODIONÁ vb. I. tr. A face operația de colodionare. [Pron. -di-o-. / < fr. collodionner].
colodionaserăți
COLODIONÁ vb. I. tr. A face operația de colodionare. [Pron. -di-o-. / < fr. collodionner].
colodionaseși
COLODIONÁ vb. I. tr. A face operația de colodionare. [Pron. -di-o-. / < fr. collodionner].
colodionaseți
COLODIONÁ vb. I. tr. A face operația de colodionare. [Pron. -di-o-. / < fr. collodionner].
colodionat
COLODIONÁ vb. I. tr. A face operația de colodionare. [Pron. -di-o-. / < fr. collodionner].
colodionat
COLODIONÁ vb. I. tr. A face operația de colodionare. [Pron. -di-o-. / < fr. collodionner].
colodionau
COLODIONÁ vb. I. tr. A face operația de colodionare. [Pron. -di-o-. / < fr. collodionner].
colodionași
COLODIONÁ vb. I. tr. A face operația de colodionare. [Pron. -di-o-. / < fr. collodionner].
colodionați
COLODIONÁ vb. I. tr. A face operația de colodionare. [Pron. -di-o-. / < fr. collodionner].
colodionează
COLODIONÁ vb. I. tr. A face operația de colodionare. [Pron. -di-o-. / < fr. collodionner].
colodionez
COLODIONÁ vb. I. tr. A face operația de colodionare. [Pron. -di-o-. / < fr. collodionner].
colodioneze
COLODIONÁ vb. I. tr. A face operația de colodionare. [Pron. -di-o-. / < fr. collodionner].
colodionezi
COLODIONÁ vb. I. tr. A face operația de colodionare. [Pron. -di-o-. / < fr. collodionner].
colodionând
COLODIONÁ vb. I. tr. A face operația de colodionare. [Pron. -di-o-. / < fr. collodionner].
colodionînd
COLODIONÁ vb. I. tr. A face operația de colodionare. [Pron. -di-o-. / < fr. collodionner].
colodionări
COLODIONÁRE s.f. (Tehn.) Operația de aplicare a unui strat de colodiu iodat pe suprafața unei plăci de sticlă. [< colodiona].
colodionării
COLODIONÁRE s.f. (Tehn.) Operația de aplicare a unui strat de colodiu iodat pe suprafața unei plăci de sticlă. [< colodiona].
colodionările
COLODIONÁRE s.f. (Tehn.) Operația de aplicare a unui strat de colodiu iodat pe suprafața unei plăci de sticlă. [< colodiona].
colodionărilor
COLODIONÁRE s.f. (Tehn.) Operația de aplicare a unui strat de colodiu iodat pe suprafața unei plăci de sticlă. [< colodiona].
colodiu
COLÓDIU s. n. Soluție obținută prin dizolvarea nitrocelulozei într-un amestec de eter și alcool și care, prin evaporare, lasă o peliculă aderentă. – Din fr. collodion. DOOM
colódiu [diu pron. dĭu] s. n., art. colódiul
colodiul
COLÓDIU s. n. Soluție obținută prin dizolvarea nitrocelulozei într-un amestec de eter și alcool și care, prin evaporare, lasă o peliculă aderentă. – Din fr. collodion. DOOM
colódiu [diu pron. dĭu] s. n., art. colódiul
colodiului
COLÓDIU s. n. Soluție obținută prin dizolvarea nitrocelulozei într-un amestec de eter și alcool și care, prin evaporare, lasă o peliculă aderentă. – Din fr. collodion. DOOM
colódiu [diu pron. dĭu] s. n., art. colódiul
colofoane
COLOFÓN, colofoane, s. n. (Livr.) Notă, însemnare finală a unei cărți, care reproduce sau completează cele spuse în titlu. – Din fr. colophon. DOOM
!colofón (însemnare) (livr.) s. n., pl. colofoáne
colofoanele
COLOFÓN, colofoane, s. n. (Livr.) Notă, însemnare finală a unei cărți, care reproduce sau completează cele spuse în titlu. – Din fr. colophon. DOOM
!colofón (însemnare) (livr.) s. n., pl. colofoáne
colofoanelor
COLOFÓN, colofoane, s. n. (Livr.) Notă, însemnare finală a unei cărți, care reproduce sau completează cele spuse în titlu. – Din fr. colophon. DOOM
!colofón (însemnare) (livr.) s. n., pl. colofoáne
colofon
COLOFÓN, colofoane, s. n. (Livr.) Notă, însemnare finală a unei cărți, care reproduce sau completează cele spuse în titlu. – Din fr. colophon. DOOM
!colofón (însemnare) (livr.) s. n., pl. colofoáne
colofoniu
COLOFÓNIU s. n. Reziduu de culoare galbenă-roșcată obținut după îndepărtarea terebentinei din rășina de conifere, folosit în industria hârtiei, a lacurilor, a cauciucului etc.; sacâz. – Din ngr. kolofónion, germ. Kolophonium. DOOM
colofóniu (sacâz) [niu pron. nĭu] s. n., art. colofóniul
colofoniul
COLOFÓNIU s. n. Reziduu de culoare galbenă-roșcată obținut după îndepărtarea terebentinei din rășina de conifere, folosit în industria hârtiei, a lacurilor, a cauciucului etc.; sacâz. – Din ngr. kolofónion, germ. Kolophonium. DOOM
colofóniu (sacâz) [niu pron. nĭu] s. n., art. colofóniul
colofoniului
COLOFÓNIU s. n. Reziduu de culoare galbenă-roșcată obținut după îndepărtarea terebentinei din rășina de conifere, folosit în industria hârtiei, a lacurilor, a cauciucului etc.; sacâz. – Din ngr. kolofónion, germ. Kolophonium. DOOM
colofóniu (sacâz) [niu pron. nĭu] s. n., art. colofóniul
colofonul
COLOFÓN, colofoane, s. n. (Livr.) Notă, însemnare finală a unei cărți, care reproduce sau completează cele spuse în titlu. – Din fr. colophon. DOOM
!colofón (însemnare) (livr.) s. n., pl. colofoáne
colofonului
COLOFÓN, colofoane, s. n. (Livr.) Notă, însemnare finală a unei cărți, care reproduce sau completează cele spuse în titlu. – Din fr. colophon. DOOM
!colofón (însemnare) (livr.) s. n., pl. colofoáne
cologaritm
COLOGARÍTM, cologaritmi, s. m. Logaritmul inversului unui număr. – Din fr. cologarithme. DOOM
cologarítm s. m., pl. cologarítmi; abr. colog
cologaritmi
COLOGARÍTM, cologaritmi, s. m. Logaritmul inversului unui număr. – Din fr. cologarithme. DOOM
cologarítm s. m., pl. cologarítmi; abr. colog
cologaritmii
COLOGARÍTM, cologaritmi, s. m. Logaritmul inversului unui număr. – Din fr. cologarithme. DOOM
cologarítm s. m., pl. cologarítmi; abr. colog
cologaritmilor
COLOGARÍTM, cologaritmi, s. m. Logaritmul inversului unui număr. – Din fr. cologarithme. DOOM
cologarítm s. m., pl. cologarítmi; abr. colog
cologaritmul
COLOGARÍTM, cologaritmi, s. m. Logaritmul inversului unui număr. – Din fr. cologarithme. DOOM
cologarítm s. m., pl. cologarítmi; abr. colog
cologaritmului
COLOGARÍTM, cologaritmi, s. m. Logaritmul inversului unui număr. – Din fr. cologarithme. DOOM
cologarítm s. m., pl. cologarítmi; abr. colog
colografia
COLOGRAFÍE s. f. Procedeu de tipărire la care clișeul imprimabil este preparat pe o placă de sticlă. – Din fr. colographie. DOOM
colografíe (-lo-gra-) s. f., art. colografía, g.-d. colografíi, art. colografíei
colografie
COLOGRAFÍE s. f. Procedeu de tipărire la care clișeul imprimabil este preparat pe o placă de sticlă. – Din fr. colographie. DOOM
colografíe (-lo-gra-) s. f., art. colografía, g.-d. colografíi, art. colografíei
colografiei
COLOGRAFÍE s. f. Procedeu de tipărire la care clișeul imprimabil este preparat pe o placă de sticlă. – Din fr. colographie. DOOM
colografíe (-lo-gra-) s. f., art. colografía, g.-d. colografíi, art. colografíei
colografii
COLOGRAFÍE s. f. Procedeu de tipărire la care clișeul imprimabil este preparat pe o placă de sticlă. – Din fr. colographie. DOOM
colografíe (-lo-gra-) s. f., art. colografía, g.-d. colografíi, art. colografíei
colografiile
COLOGRAFÍE s. f. Procedeu de tipărire la care clișeul imprimabil este preparat pe o placă de sticlă. – Din fr. colographie. DOOM
colografíe (-lo-gra-) s. f., art. colografía, g.-d. colografíi, art. colografíei
colografiilor
COLOGRAFÍE s. f. Procedeu de tipărire la care clișeul imprimabil este preparat pe o placă de sticlă. – Din fr. colographie. DOOM
colografíe (-lo-gra-) s. f., art. colografía, g.-d. colografíi, art. colografíei
coloid
COLOÍD, -Ă, coloizi, -de, adj., s. m. 1. Adj. (Chim.; despre unele substanțe sau materii) Ale cărei particule se află în stare de dispersie și nu difuzează prin membrane. 2. S. m. Substanță cu proprietăți coloide (1), aflată în stare coloidă. – Din fr. colloïde. DOOM
coloíd2 s. m., pl. coloízi
coloid
COLOÍD, -Ă, coloizi, -de, adj., s. m. 1. Adj. (Chim.; despre unele substanțe sau materii) Ale cărei particule se află în stare de dispersie și nu difuzează prin membrane. 2. S. m. Substanță cu proprietăți coloide (1), aflată în stare coloidă. – Din fr. colloïde. DOOM
coloíd2 s. m., pl. coloízi
coloida
COLOÍD, -Ă, coloizi, -de, adj., s. m. 1. Adj. (Chim.; despre unele substanțe sau materii) Ale cărei particule se află în stare de dispersie și nu difuzează prin membrane. 2. S. m. Substanță cu proprietăți coloide (1), aflată în stare coloidă. – Din fr. colloïde. DOOM
coloíd2 s. m., pl. coloízi
coloida
COLOÍD, -Ă, coloizi, -de, adj., s. m. 1. Adj. (Chim.; despre unele substanțe sau materii) Ale cărei particule se află în stare de dispersie și nu difuzează prin membrane. 2. S. m. Substanță cu proprietăți coloide (1), aflată în stare coloidă. – Din fr. colloïde. DOOM
coloíd2 s. m., pl. coloízi
coloidal
COLOIDÁL, -Ă, coloidali, -e, adj. (Chim.) Care are aspectul și proprietățile unui coloid (2). ◊ Stare coloidală = stare de diviziune a materiei, în care particulele constitutive au dimensiuni cuprinse între aceea a moleculelor și aceea a suspensiilor. [Pr.: -lo-i-] – Din fr. colloïdal. DOOM
coloidál (-lo-i-) adj. m., pl. coloidáli; f. coloidálă, pl. coloidále
coloidala
COLOIDÁL, -Ă, coloidali, -e, adj. (Chim.) Care are aspectul și proprietățile unui coloid (2). ◊ Stare coloidală = stare de diviziune a materiei, în care particulele constitutive au dimensiuni cuprinse între aceea a moleculelor și aceea a suspensiilor. [Pr.: -lo-i-] – Din fr. colloïdal. DOOM
coloidál (-lo-i-) adj. m., pl. coloidáli; f. coloidálă, pl. coloidále
coloidale
COLOIDÁL, -Ă, coloidali, -e, adj. (Chim.) Care are aspectul și proprietățile unui coloid (2). ◊ Stare coloidală = stare de diviziune a materiei, în care particulele constitutive au dimensiuni cuprinse între aceea a moleculelor și aceea a suspensiilor. [Pr.: -lo-i-] – Din fr. colloïdal. DOOM
coloidál (-lo-i-) adj. m., pl. coloidáli; f. coloidálă, pl. coloidále
coloidalei
COLOIDÁL, -Ă, coloidali, -e, adj. (Chim.) Care are aspectul și proprietățile unui coloid (2). ◊ Stare coloidală = stare de diviziune a materiei, în care particulele constitutive au dimensiuni cuprinse între aceea a moleculelor și aceea a suspensiilor. [Pr.: -lo-i-] – Din fr. colloïdal. DOOM
coloidál (-lo-i-) adj. m., pl. coloidáli; f. coloidálă, pl. coloidále
coloidalele
COLOIDÁL, -Ă, coloidali, -e, adj. (Chim.) Care are aspectul și proprietățile unui coloid (2). ◊ Stare coloidală = stare de diviziune a materiei, în care particulele constitutive au dimensiuni cuprinse între aceea a moleculelor și aceea a suspensiilor. [Pr.: -lo-i-] – Din fr. colloïdal. DOOM
coloidál (-lo-i-) adj. m., pl. coloidáli; f. coloidálă, pl. coloidále
coloidalelor
COLOIDÁL, -Ă, coloidali, -e, adj. (Chim.) Care are aspectul și proprietățile unui coloid (2). ◊ Stare coloidală = stare de diviziune a materiei, în care particulele constitutive au dimensiuni cuprinse între aceea a moleculelor și aceea a suspensiilor. [Pr.: -lo-i-] – Din fr. colloïdal. DOOM
coloidál (-lo-i-) adj. m., pl. coloidáli; f. coloidálă, pl. coloidále
coloidali
COLOIDÁL, -Ă, coloidali, -e, adj. (Chim.) Care are aspectul și proprietățile unui coloid (2). ◊ Stare coloidală = stare de diviziune a materiei, în care particulele constitutive au dimensiuni cuprinse între aceea a moleculelor și aceea a suspensiilor. [Pr.: -lo-i-] – Din fr. colloïdal. DOOM
coloidál (-lo-i-) adj. m., pl. coloidáli; f. coloidálă, pl. coloidále
coloidalii
COLOIDÁL, -Ă, coloidali, -e, adj. (Chim.) Care are aspectul și proprietățile unui coloid (2). ◊ Stare coloidală = stare de diviziune a materiei, în care particulele constitutive au dimensiuni cuprinse între aceea a moleculelor și aceea a suspensiilor. [Pr.: -lo-i-] – Din fr. colloïdal. DOOM
coloidál (-lo-i-) adj. m., pl. coloidáli; f. coloidálă, pl. coloidále
coloidalilor
COLOIDÁL, -Ă, coloidali, -e, adj. (Chim.) Care are aspectul și proprietățile unui coloid (2). ◊ Stare coloidală = stare de diviziune a materiei, în care particulele constitutive au dimensiuni cuprinse între aceea a moleculelor și aceea a suspensiilor. [Pr.: -lo-i-] – Din fr. colloïdal. DOOM
coloidál (-lo-i-) adj. m., pl. coloidáli; f. coloidálă, pl. coloidále
coloidalul
COLOIDÁL, -Ă, coloidali, -e, adj. (Chim.) Care are aspectul și proprietățile unui coloid (2). ◊ Stare coloidală = stare de diviziune a materiei, în care particulele constitutive au dimensiuni cuprinse între aceea a moleculelor și aceea a suspensiilor. [Pr.: -lo-i-] – Din fr. colloïdal. DOOM
coloidál (-lo-i-) adj. m., pl. coloidáli; f. coloidálă, pl. coloidále
coloidalului
COLOIDÁL, -Ă, coloidali, -e, adj. (Chim.) Care are aspectul și proprietățile unui coloid (2). ◊ Stare coloidală = stare de diviziune a materiei, în care particulele constitutive au dimensiuni cuprinse între aceea a moleculelor și aceea a suspensiilor. [Pr.: -lo-i-] – Din fr. colloïdal. DOOM
coloidál (-lo-i-) adj. m., pl. coloidáli; f. coloidálă, pl. coloidále
coloide
COLOÍD, -Ă, coloizi, -de, adj., s. m. 1. Adj. (Chim.; despre unele substanțe sau materii) Ale cărei particule se află în stare de dispersie și nu difuzează prin membrane. 2. S. m. Substanță cu proprietăți coloide (1), aflată în stare coloidă. – Din fr. colloïde. DOOM
coloíd2 s. m., pl. coloízi
coloide
COLOÍD, -Ă, coloizi, -de, adj., s. m. 1. Adj. (Chim.; despre unele substanțe sau materii) Ale cărei particule se află în stare de dispersie și nu difuzează prin membrane. 2. S. m. Substanță cu proprietăți coloide (1), aflată în stare coloidă. – Din fr. colloïde. DOOM
coloíd2 s. m., pl. coloízi
coloidei
COLOÍD, -Ă, coloizi, -de, adj., s. m. 1. Adj. (Chim.; despre unele substanțe sau materii) Ale cărei particule se află în stare de dispersie și nu difuzează prin membrane. 2. S. m. Substanță cu proprietăți coloide (1), aflată în stare coloidă. – Din fr. colloïde. DOOM
coloíd2 s. m., pl. coloízi
coloidei
COLOÍD, -Ă, coloizi, -de, adj., s. m. 1. Adj. (Chim.; despre unele substanțe sau materii) Ale cărei particule se află în stare de dispersie și nu difuzează prin membrane. 2. S. m. Substanță cu proprietăți coloide (1), aflată în stare coloidă. – Din fr. colloïde. DOOM
coloíd2 s. m., pl. coloízi
coloidele
COLOÍD, -Ă, coloizi, -de, adj., s. m. 1. Adj. (Chim.; despre unele substanțe sau materii) Ale cărei particule se află în stare de dispersie și nu difuzează prin membrane. 2. S. m. Substanță cu proprietăți coloide (1), aflată în stare coloidă. – Din fr. colloïde. DOOM
coloíd2 s. m., pl. coloízi
coloidele
COLOÍD, -Ă, coloizi, -de, adj., s. m. 1. Adj. (Chim.; despre unele substanțe sau materii) Ale cărei particule se află în stare de dispersie și nu difuzează prin membrane. 2. S. m. Substanță cu proprietăți coloide (1), aflată în stare coloidă. – Din fr. colloïde. DOOM
coloíd2 s. m., pl. coloízi
coloidelor
COLOÍD, -Ă, coloizi, -de, adj., s. m. 1. Adj. (Chim.; despre unele substanțe sau materii) Ale cărei particule se află în stare de dispersie și nu difuzează prin membrane. 2. S. m. Substanță cu proprietăți coloide (1), aflată în stare coloidă. – Din fr. colloïde. DOOM
coloíd2 s. m., pl. coloízi
coloidelor
COLOÍD, -Ă, coloizi, -de, adj., s. m. 1. Adj. (Chim.; despre unele substanțe sau materii) Ale cărei particule se află în stare de dispersie și nu difuzează prin membrane. 2. S. m. Substanță cu proprietăți coloide (1), aflată în stare coloidă. – Din fr. colloïde. DOOM
coloíd2 s. m., pl. coloízi
coloidopexie
COLOIDOPEXÍE s.f. (Biol.) Fixare a coloranților coloidali de către celule. [Pron. -lo-i-. / < fr. colloïdopexie].
coloidoterapie
COLOIDOTERAPÍE s.f. (Med.) Tratare a unor boli cu substanțe în stare coloidală. [Pron. -lo-i-. / < fr. colloïdothérapie].
coloidul
COLOÍD, -Ă, coloizi, -de, adj., s. m. 1. Adj. (Chim.; despre unele substanțe sau materii) Ale cărei particule se află în stare de dispersie și nu difuzează prin membrane. 2. S. m. Substanță cu proprietăți coloide (1), aflată în stare coloidă. – Din fr. colloïde. DOOM
coloíd2 s. m., pl. coloízi
coloidul
COLOÍD, -Ă, coloizi, -de, adj., s. m. 1. Adj. (Chim.; despre unele substanțe sau materii) Ale cărei particule se află în stare de dispersie și nu difuzează prin membrane. 2. S. m. Substanță cu proprietăți coloide (1), aflată în stare coloidă. – Din fr. colloïde. DOOM
coloíd2 s. m., pl. coloízi
coloidului
COLOÍD, -Ă, coloizi, -de, adj., s. m. 1. Adj. (Chim.; despre unele substanțe sau materii) Ale cărei particule se află în stare de dispersie și nu difuzează prin membrane. 2. S. m. Substanță cu proprietăți coloide (1), aflată în stare coloidă. – Din fr. colloïde. DOOM
coloíd2 s. m., pl. coloízi
coloidului
COLOÍD, -Ă, coloizi, -de, adj., s. m. 1. Adj. (Chim.; despre unele substanțe sau materii) Ale cărei particule se află în stare de dispersie și nu difuzează prin membrane. 2. S. m. Substanță cu proprietăți coloide (1), aflată în stare coloidă. – Din fr. colloïde. DOOM
coloíd2 s. m., pl. coloízi
coloizi
COLOÍD, -Ă, coloizi, -de, adj., s. m. 1. Adj. (Chim.; despre unele substanțe sau materii) Ale cărei particule se află în stare de dispersie și nu difuzează prin membrane. 2. S. m. Substanță cu proprietăți coloide (1), aflată în stare coloidă. – Din fr. colloïde. DOOM
coloíd2 s. m., pl. coloízi
coloizi
COLOÍD, -Ă, coloizi, -de, adj., s. m. 1. Adj. (Chim.; despre unele substanțe sau materii) Ale cărei particule se află în stare de dispersie și nu difuzează prin membrane. 2. S. m. Substanță cu proprietăți coloide (1), aflată în stare coloidă. – Din fr. colloïde. DOOM
coloíd2 s. m., pl. coloízi
coloizii
COLOÍD, -Ă, coloizi, -de, adj., s. m. 1. Adj. (Chim.; despre unele substanțe sau materii) Ale cărei particule se află în stare de dispersie și nu difuzează prin membrane. 2. S. m. Substanță cu proprietăți coloide (1), aflată în stare coloidă. – Din fr. colloïde. DOOM
coloíd2 s. m., pl. coloízi
coloizii
COLOÍD, -Ă, coloizi, -de, adj., s. m. 1. Adj. (Chim.; despre unele substanțe sau materii) Ale cărei particule se află în stare de dispersie și nu difuzează prin membrane. 2. S. m. Substanță cu proprietăți coloide (1), aflată în stare coloidă. – Din fr. colloïde. DOOM
coloíd2 s. m., pl. coloízi
coloizilor
COLOÍD, -Ă, coloizi, -de, adj., s. m. 1. Adj. (Chim.; despre unele substanțe sau materii) Ale cărei particule se află în stare de dispersie și nu difuzează prin membrane. 2. S. m. Substanță cu proprietăți coloide (1), aflată în stare coloidă. – Din fr. colloïde. DOOM
coloíd2 s. m., pl. coloízi
coloizilor
COLOÍD, -Ă, coloizi, -de, adj., s. m. 1. Adj. (Chim.; despre unele substanțe sau materii) Ale cărei particule se află în stare de dispersie și nu difuzează prin membrane. 2. S. m. Substanță cu proprietăți coloide (1), aflată în stare coloidă. – Din fr. colloïde. DOOM
coloíd2 s. m., pl. coloízi
colombina
COLOMBÍNĂ, colombine, s. f. Personaj feminin din comedia bufă italiană, care purta, ca și arlechinul, costum pestriț. – Din it. colombina. DOOM
colombínă s. f., g.-d. art. colombínei; pl. colombíne
colombine
COLOMBÍNĂ, colombine, s. f. Personaj feminin din comedia bufă italiană, care purta, ca și arlechinul, costum pestriț. – Din it. colombina. DOOM
colombínă s. f., g.-d. art. colombínei; pl. colombíne
colombinei
COLOMBÍNĂ, colombine, s. f. Personaj feminin din comedia bufă italiană, care purta, ca și arlechinul, costum pestriț. – Din it. colombina. DOOM
colombínă s. f., g.-d. art. colombínei; pl. colombíne
colombinele
COLOMBÍNĂ, colombine, s. f. Personaj feminin din comedia bufă italiană, care purta, ca și arlechinul, costum pestriț. – Din it. colombina. DOOM
colombínă s. f., g.-d. art. colombínei; pl. colombíne
colombinelor
COLOMBÍNĂ, colombine, s. f. Personaj feminin din comedia bufă italiană, care purta, ca și arlechinul, costum pestriț. – Din it. colombina. DOOM
colombínă s. f., g.-d. art. colombínei; pl. colombíne
colomeică
coloméică (coloméici), s. f. – Dans tipic din nordul Mold. Rut. kolomijka „ca în orașul Kolomija (sudul Poloniei)”.
colon
COLÓN4, colonuri, s. n. Porțiune a intestinului gros cuprinsă între cec și rect. – Din fr. côlon, lat. colon. DOOM
colón2 (parte a intestinului) s. n., pl. colónuri
colon
COLÓN3, coloni, s. m. Unitate monetară în Costa Rica și El Salvador. – Din sp. colono. DOOM
colón1 (persoană, element de versificație, monedă) s. m., pl. colóni
colon
COLÓN1 s.n. Parte a intestinului gros cuprinsă între cecum și rect. // Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) intestinul gros”. [Pl. -nuri. / < fr. cólon, cf. gr. kolon – intestin].
colonada
COLONÁDĂ, colonade, s. f. Ansamblu de coloane dispuse într-unul sau mai multe șiruri, formând, în cadrul unui edificiu, un peron ori o galerie sau fiind constituit dintr-o unitate independentă cu rol decorativ. – Din fr. colonnade. DOOM
colonádă s. f., g.-d. art. colonádei; pl. colonáde
colonade
COLONÁDĂ, colonade, s. f. Ansamblu de coloane dispuse într-unul sau mai multe șiruri, formând, în cadrul unui edificiu, un peron ori o galerie sau fiind constituit dintr-o unitate independentă cu rol decorativ. – Din fr. colonnade. DOOM
colonádă s. f., g.-d. art. colonádei; pl. colonáde
colonadei
COLONÁDĂ, colonade, s. f. Ansamblu de coloane dispuse într-unul sau mai multe șiruri, formând, în cadrul unui edificiu, un peron ori o galerie sau fiind constituit dintr-o unitate independentă cu rol decorativ. – Din fr. colonnade. DOOM
colonádă s. f., g.-d. art. colonádei; pl. colonáde
colonadele
COLONÁDĂ, colonade, s. f. Ansamblu de coloane dispuse într-unul sau mai multe șiruri, formând, în cadrul unui edificiu, un peron ori o galerie sau fiind constituit dintr-o unitate independentă cu rol decorativ. – Din fr. colonnade. DOOM
colonádă s. f., g.-d. art. colonádei; pl. colonáde
colonadelor
COLONÁDĂ, colonade, s. f. Ansamblu de coloane dispuse într-unul sau mai multe șiruri, formând, în cadrul unui edificiu, un peron ori o galerie sau fiind constituit dintr-o unitate independentă cu rol decorativ. – Din fr. colonnade. DOOM
colonádă s. f., g.-d. art. colonádei; pl. colonáde
colonalgie
COLONALGÍE s.f. (Med.) Durere de-a lungul colonului. [Gen. -iei. / < fr. côlonalgie].
colonat
COLONÁT s. n. (În Imperiul Roman și în Evul Mediu în Europa) Sistem de relații sociale potrivit căruia marii proprietari acordau colonului1 un lot de pământ în schimbul unei dijme. – Din lat. colonatus, fr. colonat. DOOM
colonát s. n.
coloncifra
COLONCÍFRĂ, coloncifre, s. f. Cifră plasată în partea de sus sau de jos a paginii unei cărți, reviste etc., care indică numărul de ordine al paginii respective în volum. – Din rus. kolonțifra (refăcut după cifră). Cf. germ. Kolumnenziffer. DOOM
coloncífră (-ci-fră) s.f., g.-d. art. coloncífrei; pl. coloncífre.
coloncifre
COLONCÍFRĂ, coloncifre, s. f. Cifră plasată în partea de sus sau de jos a paginii unei cărți, reviste etc., care indică numărul de ordine al paginii respective în volum. – Din rus. kolonțifra (refăcut după cifră). Cf. germ. Kolumnenziffer. DOOM
coloncífră (-ci-fră) s.f., g.-d. art. coloncífrei; pl. coloncífre.
coloncifrei
COLONCÍFRĂ, coloncifre, s. f. Cifră plasată în partea de sus sau de jos a paginii unei cărți, reviste etc., care indică numărul de ordine al paginii respective în volum. – Din rus. kolonțifra (refăcut după cifră). Cf. germ. Kolumnenziffer. DOOM
coloncífră (-ci-fră) s.f., g.-d. art. coloncífrei; pl. coloncífre.
coloncifrele
COLONCÍFRĂ, coloncifre, s. f. Cifră plasată în partea de sus sau de jos a paginii unei cărți, reviste etc., care indică numărul de ordine al paginii respective în volum. – Din rus. kolonțifra (refăcut după cifră). Cf. germ. Kolumnenziffer. DOOM
coloncífră (-ci-fră) s.f., g.-d. art. coloncífrei; pl. coloncífre.
coloncifrelor
COLONCÍFRĂ, coloncifre, s. f. Cifră plasată în partea de sus sau de jos a paginii unei cărți, reviste etc., care indică numărul de ordine al paginii respective în volum. – Din rus. kolonțifra (refăcut după cifră). Cf. germ. Kolumnenziffer. DOOM
coloncífră (-ci-fră) s.f., g.-d. art. coloncífrei; pl. coloncífre.
coloncifru
COLONCÍFRU s.n. (Poligr.) Cifră care arată numărul de ordine al paginii unei cărți. [Var. coloncifră s.f. / < fr. colonne-chiffre, cf. germ. Kolumnenziffer].
colonei
COLONÉL1, colonei, s. m. Cel mai mare grad de ofițer superior din armata României; pe scară ierarhică, urmează gradului de locotenent-colonel; persoană care poartă acest titlu. – Din fr. colonel. DOOM
colonél2 (corp de literă) s. n.
coloneii
COLONÉL1, colonei, s. m. Cel mai mare grad de ofițer superior din armata României; pe scară ierarhică, urmează gradului de locotenent-colonel; persoană care poartă acest titlu. – Din fr. colonel. DOOM
colonél2 (corp de literă) s. n.
coloneilor
COLONÉL1, colonei, s. m. Cel mai mare grad de ofițer superior din armata României; pe scară ierarhică, urmează gradului de locotenent-colonel; persoană care poartă acest titlu. – Din fr. colonel. DOOM
colonél2 (corp de literă) s. n.
colonel
COLONÉL1, colonei, s. m. Cel mai mare grad de ofițer superior din armata României; pe scară ierarhică, urmează gradului de locotenent-colonel; persoană care poartă acest titlu. – Din fr. colonel. DOOM
colonél2 (corp de literă) s. n.
colonela
COLONÉLĂ, colonele, s. f. (Înv.; rar) Coloneleasă. – Din fr. colonelle. DOOM
!colonélă (înv., rar) s. f., g.-d. art. colonélei; pl. colonéle
colonele
COLONÉL1, colonei, s. m. Cel mai mare grad de ofițer superior din armata României; pe scară ierarhică, urmează gradului de locotenent-colonel; persoană care poartă acest titlu. – Din fr. colonel. DOOM
colonél2 (corp de literă) s. n.
colonele
COLONÉLĂ, colonele, s. f. (Înv.; rar) Coloneleasă. – Din fr. colonelle. DOOM
!colonélă (înv., rar) s. f., g.-d. art. colonélei; pl. colonéle
coloneleasa
COLONELEÁSĂ, colonelese, s. f. (Fam.) Soție de colonel1; colonelă. – Colonel1 + suf. -easă. DOOM
coloneleásă (fam.) s. f., g.-d. art. colonelései; pl. colonelése
colonelei
COLONÉLĂ, colonele, s. f. (Înv.; rar) Coloneleasă. – Din fr. colonelle. DOOM
!colonélă (înv., rar) s. f., g.-d. art. colonélei; pl. colonéle
colonelele
COLONÉLĂ, colonele, s. f. (Înv.; rar) Coloneleasă. – Din fr. colonelle. DOOM
!colonélă (înv., rar) s. f., g.-d. art. colonélei; pl. colonéle
colonelelor
COLONÉLĂ, colonele, s. f. (Înv.; rar) Coloneleasă. – Din fr. colonelle. DOOM
!colonélă (înv., rar) s. f., g.-d. art. colonélei; pl. colonéle
colonelese
COLONELEÁSĂ, colonelese, s. f. (Fam.) Soție de colonel1; colonelă. – Colonel1 + suf. -easă. DOOM
coloneleásă (fam.) s. f., g.-d. art. colonelései; pl. colonelése
colonelesei
COLONELEÁSĂ, colonelese, s. f. (Fam.) Soție de colonel1; colonelă. – Colonel1 + suf. -easă. DOOM
coloneleásă (fam.) s. f., g.-d. art. colonelései; pl. colonelése
colonelesele
COLONELEÁSĂ, colonelese, s. f. (Fam.) Soție de colonel1; colonelă. – Colonel1 + suf. -easă. DOOM
coloneleásă (fam.) s. f., g.-d. art. colonelései; pl. colonelése
coloneleselor
COLONELEÁSĂ, colonelese, s. f. (Fam.) Soție de colonel1; colonelă. – Colonel1 + suf. -easă. DOOM
coloneleásă (fam.) s. f., g.-d. art. colonelései; pl. colonelése
colonelul
COLONÉL1, colonei, s. m. Cel mai mare grad de ofițer superior din armata României; pe scară ierarhică, urmează gradului de locotenent-colonel; persoană care poartă acest titlu. – Din fr. colonel. DOOM
colonél2 (corp de literă) s. n.
colonelule
COLONÉL1, colonei, s. m. Cel mai mare grad de ofițer superior din armata României; pe scară ierarhică, urmează gradului de locotenent-colonel; persoană care poartă acest titlu. – Din fr. colonel. DOOM
colonél2 (corp de literă) s. n.
colonelului
COLONÉL1, colonei, s. m. Cel mai mare grad de ofițer superior din armata României; pe scară ierarhică, urmează gradului de locotenent-colonel; persoană care poartă acest titlu. – Din fr. colonel. DOOM
colonél2 (corp de literă) s. n.
colones
COLÓN3, coloni, s. m. Unitate monetară în Costa Rica și El Salvador. – Din sp. colono. DOOM
colón1 (persoană, element de versificație, monedă) s. m., pl. colóni
coloneta
COLONÉTĂ, colonete, s. f. (Înv.) Diminutiv al lui coloană (1); coloană mică și zveltă, folosită mai ales în arhitectura romanică și în cea gotică (la galerii, porticuri). – Din fr. colonnette. DOOM
colonétă s. f., g.-d. art. colonétei; pl. colonéte
colonete
COLONÉTĂ, colonete, s. f. (Înv.) Diminutiv al lui coloană (1); coloană mică și zveltă, folosită mai ales în arhitectura romanică și în cea gotică (la galerii, porticuri). – Din fr. colonnette. DOOM
colonétă s. f., g.-d. art. colonétei; pl. colonéte
colonetei
COLONÉTĂ, colonete, s. f. (Înv.) Diminutiv al lui coloană (1); coloană mică și zveltă, folosită mai ales în arhitectura romanică și în cea gotică (la galerii, porticuri). – Din fr. colonnette. DOOM
colonétă s. f., g.-d. art. colonétei; pl. colonéte
colonetele
COLONÉTĂ, colonete, s. f. (Înv.) Diminutiv al lui coloană (1); coloană mică și zveltă, folosită mai ales în arhitectura romanică și în cea gotică (la galerii, porticuri). – Din fr. colonnette. DOOM
colonétă s. f., g.-d. art. colonétei; pl. colonéte
colonetelor
COLONÉTĂ, colonete, s. f. (Înv.) Diminutiv al lui coloană (1); coloană mică și zveltă, folosită mai ales în arhitectura romanică și în cea gotică (la galerii, porticuri). – Din fr. colonnette. DOOM
colonétă s. f., g.-d. art. colonétei; pl. colonéte
coloni
COLÓN3, coloni, s. m. Unitate monetară în Costa Rica și El Salvador. – Din sp. colono. DOOM
colón1 (persoană, element de versificație, monedă) s. m., pl. colóni
colonia
COLÓNIE2, colonii, s. f. (Și în sintagma apă de colonie) Lichid parfumat, fabricat din alcool și diverse uleiuri vegetale, folosit în cosmetică. – Din fr. [eau de] Cologne. DOOM
colónie2 (apă de colonie) (-ni-e) s. f., art. colónia (-ni-a), g.-d. art. colóniei; pl. colónii, art. colóniile (-ni-i-)
colonial
COLONIÁL, -Ă, coloniali, -e, adj. Care ține de colonii1 și de colonialism, privitor la colonii; aflat în colonii, provenind din colonii; în stare de colonie. ◊ Putere colonială = stat cu una sau mai multe colonii. Politică colonială = colonialism. Război colonial = război dus de un stat pentru cucerirea de colonii1 (2) sau menținerea coloniilor cucerite anterior. [Pr.: -ni-al] – Din fr. colonial. DOOM
coloniál (-ni-al) adj. m., pl. coloniáli; f. coloniálă, pl. coloniále
coloniala
COLONIÁL, -Ă, coloniali, -e, adj. Care ține de colonii1 și de colonialism, privitor la colonii; aflat în colonii, provenind din colonii; în stare de colonie. ◊ Putere colonială = stat cu una sau mai multe colonii. Politică colonială = colonialism. Război colonial = război dus de un stat pentru cucerirea de colonii1 (2) sau menținerea coloniilor cucerite anterior. [Pr.: -ni-al] – Din fr. colonial. DOOM
coloniál (-ni-al) adj. m., pl. coloniáli; f. coloniálă, pl. coloniále
coloniale
COLONIÁL, -Ă, coloniali, -e, adj. Care ține de colonii1 și de colonialism, privitor la colonii; aflat în colonii, provenind din colonii; în stare de colonie. ◊ Putere colonială = stat cu una sau mai multe colonii. Politică colonială = colonialism. Război colonial = război dus de un stat pentru cucerirea de colonii1 (2) sau menținerea coloniilor cucerite anterior. [Pr.: -ni-al] – Din fr. colonial. DOOM
coloniál (-ni-al) adj. m., pl. coloniáli; f. coloniálă, pl. coloniále
coloniale
COLONIÁLE s. f. pl. (Înv.) Articole alimentare de băcănie (ceai, cafea etc.) provenite din țări exotice (în trecut, adesea, din țări coloniale) sau, p. ext. produse în interiorul țării. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. [denrées] coloniales, germ. Kolonial[waren]. DOOM
coloniále (înv.) (-ni-a-) s. f. pl.
colonialei
COLONIÁL, -Ă, coloniali, -e, adj. Care ține de colonii1 și de colonialism, privitor la colonii; aflat în colonii, provenind din colonii; în stare de colonie. ◊ Putere colonială = stat cu una sau mai multe colonii. Politică colonială = colonialism. Război colonial = război dus de un stat pentru cucerirea de colonii1 (2) sau menținerea coloniilor cucerite anterior. [Pr.: -ni-al] – Din fr. colonial. DOOM
coloniál (-ni-al) adj. m., pl. coloniáli; f. coloniálă, pl. coloniále
colonialele
COLONIÁL, -Ă, coloniali, -e, adj. Care ține de colonii1 și de colonialism, privitor la colonii; aflat în colonii, provenind din colonii; în stare de colonie. ◊ Putere colonială = stat cu una sau mai multe colonii. Politică colonială = colonialism. Război colonial = război dus de un stat pentru cucerirea de colonii1 (2) sau menținerea coloniilor cucerite anterior. [Pr.: -ni-al] – Din fr. colonial. DOOM
coloniál (-ni-al) adj. m., pl. coloniáli; f. coloniálă, pl. coloniále
colonialele
COLONIÁLE s. f. pl. (Înv.) Articole alimentare de băcănie (ceai, cafea etc.) provenite din țări exotice (în trecut, adesea, din țări coloniale) sau, p. ext. produse în interiorul țării. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. [denrées] coloniales, germ. Kolonial[waren]. DOOM
coloniále (înv.) (-ni-a-) s. f. pl.
colonialelor
COLONIÁL, -Ă, coloniali, -e, adj. Care ține de colonii1 și de colonialism, privitor la colonii; aflat în colonii, provenind din colonii; în stare de colonie. ◊ Putere colonială = stat cu una sau mai multe colonii. Politică colonială = colonialism. Război colonial = război dus de un stat pentru cucerirea de colonii1 (2) sau menținerea coloniilor cucerite anterior. [Pr.: -ni-al] – Din fr. colonial. DOOM
coloniál (-ni-al) adj. m., pl. coloniáli; f. coloniálă, pl. coloniále
colonialelor
COLONIÁLE s. f. pl. (Înv.) Articole alimentare de băcănie (ceai, cafea etc.) provenite din țări exotice (în trecut, adesea, din țări coloniale) sau, p. ext. produse în interiorul țării. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. [denrées] coloniales, germ. Kolonial[waren]. DOOM
coloniále (înv.) (-ni-a-) s. f. pl.
coloniali
COLONIÁL, -Ă, coloniali, -e, adj. Care ține de colonii1 și de colonialism, privitor la colonii; aflat în colonii, provenind din colonii; în stare de colonie. ◊ Putere colonială = stat cu una sau mai multe colonii. Politică colonială = colonialism. Război colonial = război dus de un stat pentru cucerirea de colonii1 (2) sau menținerea coloniilor cucerite anterior. [Pr.: -ni-al] – Din fr. colonial. DOOM
coloniál (-ni-al) adj. m., pl. coloniáli; f. coloniálă, pl. coloniále
colonialii
COLONIÁL, -Ă, coloniali, -e, adj. Care ține de colonii1 și de colonialism, privitor la colonii; aflat în colonii, provenind din colonii; în stare de colonie. ◊ Putere colonială = stat cu una sau mai multe colonii. Politică colonială = colonialism. Război colonial = război dus de un stat pentru cucerirea de colonii1 (2) sau menținerea coloniilor cucerite anterior. [Pr.: -ni-al] – Din fr. colonial. DOOM
coloniál (-ni-al) adj. m., pl. coloniáli; f. coloniálă, pl. coloniále
colonialilor
COLONIÁL, -Ă, coloniali, -e, adj. Care ține de colonii1 și de colonialism, privitor la colonii; aflat în colonii, provenind din colonii; în stare de colonie. ◊ Putere colonială = stat cu una sau mai multe colonii. Politică colonială = colonialism. Război colonial = război dus de un stat pentru cucerirea de colonii1 (2) sau menținerea coloniilor cucerite anterior. [Pr.: -ni-al] – Din fr. colonial. DOOM
coloniál (-ni-al) adj. m., pl. coloniáli; f. coloniálă, pl. coloniále
colonialism
COLONIALÍSM s. n. Sistem de expansiune colonială. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. colonialisme. DOOM
colonialísm (-ni-a-) s. n.
colonialismul
COLONIALÍSM s. n. Sistem de expansiune colonială. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. colonialisme. DOOM
colonialísm (-ni-a-) s. n.
colonialismului
COLONIALÍSM s. n. Sistem de expansiune colonială. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. colonialisme. DOOM
colonialísm (-ni-a-) s. n.
colonialist
COLONIALÍST, -Ă, colonialiști, -ste, adj. Care ține de colonialism sau de colonii1 (2), privitor la colonialism sau la colonii1. ♦ (Substantivat) Adept al colonialismului. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. colonialiste. DOOM
colonialíst (-ni-a-) adj. m., s. m., pl. colonialíști; adj. f., s. f. colonialístă, pl. colonialíste
colonialist
COLONIALÍST, -Ă, colonialiști, -ste, adj. Care ține de colonialism sau de colonii1 (2), privitor la colonialism sau la colonii1. ♦ (Substantivat) Adept al colonialismului. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. colonialiste. DOOM
colonialíst (-ni-a-) adj. m., s. m., pl. colonialíști; adj. f., s. f. colonialístă, pl. colonialíste
colonialista
COLONIALÍST, -Ă, colonialiști, -ste, adj. Care ține de colonialism sau de colonii1 (2), privitor la colonialism sau la colonii1. ♦ (Substantivat) Adept al colonialismului. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. colonialiste. DOOM
colonialíst (-ni-a-) adj. m., s. m., pl. colonialíști; adj. f., s. f. colonialístă, pl. colonialíste
colonialista
COLONIALÍST, -Ă, colonialiști, -ste, adj. Care ține de colonialism sau de colonii1 (2), privitor la colonialism sau la colonii1. ♦ (Substantivat) Adept al colonialismului. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. colonialiste. DOOM
colonialíst (-ni-a-) adj. m., s. m., pl. colonialíști; adj. f., s. f. colonialístă, pl. colonialíste
colonialiste
COLONIALÍST, -Ă, colonialiști, -ste, adj. Care ține de colonialism sau de colonii1 (2), privitor la colonialism sau la colonii1. ♦ (Substantivat) Adept al colonialismului. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. colonialiste. DOOM
colonialíst (-ni-a-) adj. m., s. m., pl. colonialíști; adj. f., s. f. colonialístă, pl. colonialíste
colonialiste
COLONIALÍST, -Ă, colonialiști, -ste, adj. Care ține de colonialism sau de colonii1 (2), privitor la colonialism sau la colonii1. ♦ (Substantivat) Adept al colonialismului. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. colonialiste. DOOM
colonialíst (-ni-a-) adj. m., s. m., pl. colonialíști; adj. f., s. f. colonialístă, pl. colonialíste
colonialistei
COLONIALÍST, -Ă, colonialiști, -ste, adj. Care ține de colonialism sau de colonii1 (2), privitor la colonialism sau la colonii1. ♦ (Substantivat) Adept al colonialismului. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. colonialiste. DOOM
colonialíst (-ni-a-) adj. m., s. m., pl. colonialíști; adj. f., s. f. colonialístă, pl. colonialíste
colonialistei
COLONIALÍST, -Ă, colonialiști, -ste, adj. Care ține de colonialism sau de colonii1 (2), privitor la colonialism sau la colonii1. ♦ (Substantivat) Adept al colonialismului. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. colonialiste. DOOM
colonialíst (-ni-a-) adj. m., s. m., pl. colonialíști; adj. f., s. f. colonialístă, pl. colonialíste
colonialistele
COLONIALÍST, -Ă, colonialiști, -ste, adj. Care ține de colonialism sau de colonii1 (2), privitor la colonialism sau la colonii1. ♦ (Substantivat) Adept al colonialismului. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. colonialiste. DOOM
colonialíst (-ni-a-) adj. m., s. m., pl. colonialíști; adj. f., s. f. colonialístă, pl. colonialíste
colonialistele
COLONIALÍST, -Ă, colonialiști, -ste, adj. Care ține de colonialism sau de colonii1 (2), privitor la colonialism sau la colonii1. ♦ (Substantivat) Adept al colonialismului. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. colonialiste. DOOM
colonialíst (-ni-a-) adj. m., s. m., pl. colonialíști; adj. f., s. f. colonialístă, pl. colonialíste
colonialistelor
COLONIALÍST, -Ă, colonialiști, -ste, adj. Care ține de colonialism sau de colonii1 (2), privitor la colonialism sau la colonii1. ♦ (Substantivat) Adept al colonialismului. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. colonialiste. DOOM
colonialíst (-ni-a-) adj. m., s. m., pl. colonialíști; adj. f., s. f. colonialístă, pl. colonialíste
colonialistelor
COLONIALÍST, -Ă, colonialiști, -ste, adj. Care ține de colonialism sau de colonii1 (2), privitor la colonialism sau la colonii1. ♦ (Substantivat) Adept al colonialismului. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. colonialiste. DOOM
colonialíst (-ni-a-) adj. m., s. m., pl. colonialíști; adj. f., s. f. colonialístă, pl. colonialíste
colonialistul
COLONIALÍST, -Ă, colonialiști, -ste, adj. Care ține de colonialism sau de colonii1 (2), privitor la colonialism sau la colonii1. ♦ (Substantivat) Adept al colonialismului. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. colonialiste. DOOM
colonialíst (-ni-a-) adj. m., s. m., pl. colonialíști; adj. f., s. f. colonialístă, pl. colonialíste
colonialistul
COLONIALÍST, -Ă, colonialiști, -ste, adj. Care ține de colonialism sau de colonii1 (2), privitor la colonialism sau la colonii1. ♦ (Substantivat) Adept al colonialismului. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. colonialiste. DOOM
colonialíst (-ni-a-) adj. m., s. m., pl. colonialíști; adj. f., s. f. colonialístă, pl. colonialíste
colonialistului
COLONIALÍST, -Ă, colonialiști, -ste, adj. Care ține de colonialism sau de colonii1 (2), privitor la colonialism sau la colonii1. ♦ (Substantivat) Adept al colonialismului. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. colonialiste. DOOM
colonialíst (-ni-a-) adj. m., s. m., pl. colonialíști; adj. f., s. f. colonialístă, pl. colonialíste
colonialistului
COLONIALÍST, -Ă, colonialiști, -ste, adj. Care ține de colonialism sau de colonii1 (2), privitor la colonialism sau la colonii1. ♦ (Substantivat) Adept al colonialismului. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. colonialiste. DOOM
colonialíst (-ni-a-) adj. m., s. m., pl. colonialíști; adj. f., s. f. colonialístă, pl. colonialíste
colonialiști
COLONIALÍST, -Ă, colonialiști, -ste, adj. Care ține de colonialism sau de colonii1 (2), privitor la colonialism sau la colonii1. ♦ (Substantivat) Adept al colonialismului. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. colonialiste. DOOM
colonialíst (-ni-a-) adj. m., s. m., pl. colonialíști; adj. f., s. f. colonialístă, pl. colonialíste
colonialiști
COLONIALÍST, -Ă, colonialiști, -ste, adj. Care ține de colonialism sau de colonii1 (2), privitor la colonialism sau la colonii1. ♦ (Substantivat) Adept al colonialismului. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. colonialiste. DOOM
colonialíst (-ni-a-) adj. m., s. m., pl. colonialíști; adj. f., s. f. colonialístă, pl. colonialíste
colonialiștii
COLONIALÍST, -Ă, colonialiști, -ste, adj. Care ține de colonialism sau de colonii1 (2), privitor la colonialism sau la colonii1. ♦ (Substantivat) Adept al colonialismului. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. colonialiste. DOOM
colonialíst (-ni-a-) adj. m., s. m., pl. colonialíști; adj. f., s. f. colonialístă, pl. colonialíste
colonialiștii
COLONIALÍST, -Ă, colonialiști, -ste, adj. Care ține de colonialism sau de colonii1 (2), privitor la colonialism sau la colonii1. ♦ (Substantivat) Adept al colonialismului. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. colonialiste. DOOM
colonialíst (-ni-a-) adj. m., s. m., pl. colonialíști; adj. f., s. f. colonialístă, pl. colonialíste
colonialiștilor
COLONIALÍST, -Ă, colonialiști, -ste, adj. Care ține de colonialism sau de colonii1 (2), privitor la colonialism sau la colonii1. ♦ (Substantivat) Adept al colonialismului. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. colonialiste. DOOM
colonialíst (-ni-a-) adj. m., s. m., pl. colonialíști; adj. f., s. f. colonialístă, pl. colonialíste
colonialiștilor
COLONIALÍST, -Ă, colonialiști, -ste, adj. Care ține de colonialism sau de colonii1 (2), privitor la colonialism sau la colonii1. ♦ (Substantivat) Adept al colonialismului. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. colonialiste. DOOM
colonialíst (-ni-a-) adj. m., s. m., pl. colonialíști; adj. f., s. f. colonialístă, pl. colonialíste
colonialul
COLONIÁL, -Ă, coloniali, -e, adj. Care ține de colonii1 și de colonialism, privitor la colonii; aflat în colonii, provenind din colonii; în stare de colonie. ◊ Putere colonială = stat cu una sau mai multe colonii. Politică colonială = colonialism. Război colonial = război dus de un stat pentru cucerirea de colonii1 (2) sau menținerea coloniilor cucerite anterior. [Pr.: -ni-al] – Din fr. colonial. DOOM
coloniál (-ni-al) adj. m., pl. coloniáli; f. coloniálă, pl. coloniále
colonialului
COLONIÁL, -Ă, coloniali, -e, adj. Care ține de colonii1 și de colonialism, privitor la colonii; aflat în colonii, provenind din colonii; în stare de colonie. ◊ Putere colonială = stat cu una sau mai multe colonii. Politică colonială = colonialism. Război colonial = război dus de un stat pentru cucerirea de colonii1 (2) sau menținerea coloniilor cucerite anterior. [Pr.: -ni-al] – Din fr. colonial. DOOM
coloniál (-ni-al) adj. m., pl. coloniáli; f. coloniálă, pl. coloniále
colonie
COLÓNIE2, colonii, s. f. (Și în sintagma apă de colonie) Lichid parfumat, fabricat din alcool și diverse uleiuri vegetale, folosit în cosmetică. – Din fr. [eau de] Cologne. DOOM
colónie2 (apă de colonie) (-ni-e) s. f., art. colónia (-ni-a), g.-d. art. colóniei; pl. colónii, art. colóniile (-ni-i-)
colonie
COLÓNIE2 s. f. (Și în sintagma apă de colonie) Lichid parfumat, fabricat din alcool și diverse uleiuri vegetale, folosit în cosmetică. – Din fr. [eau de] Cologne.
coloniei
COLÓNIE2, colonii, s. f. (Și în sintagma apă de colonie) Lichid parfumat, fabricat din alcool și diverse uleiuri vegetale, folosit în cosmetică. – Din fr. [eau de] Cologne. DOOM
colónie2 (apă de colonie) (-ni-e) s. f., art. colónia (-ni-a), g.-d. art. colóniei; pl. colónii, art. colóniile (-ni-i-)
colonii
COLÓN3, coloni, s. m. Unitate monetară în Costa Rica și El Salvador. – Din sp. colono. DOOM
colón1 (persoană, element de versificație, monedă) s. m., pl. colóni
colonii
COLÓNIE2, colonii, s. f. (Și în sintagma apă de colonie) Lichid parfumat, fabricat din alcool și diverse uleiuri vegetale, folosit în cosmetică. – Din fr. [eau de] Cologne. DOOM
colónie2 (apă de colonie) (-ni-e) s. f., art. colónia (-ni-a), g.-d. art. colóniei; pl. colónii, art. colóniile (-ni-i-)
coloniile
COLÓNIE2, colonii, s. f. (Și în sintagma apă de colonie) Lichid parfumat, fabricat din alcool și diverse uleiuri vegetale, folosit în cosmetică. – Din fr. [eau de] Cologne. DOOM
colónie2 (apă de colonie) (-ni-e) s. f., art. colónia (-ni-a), g.-d. art. colóniei; pl. colónii, art. colóniile (-ni-i-)
coloniilor
COLÓNIE2, colonii, s. f. (Și în sintagma apă de colonie) Lichid parfumat, fabricat din alcool și diverse uleiuri vegetale, folosit în cosmetică. – Din fr. [eau de] Cologne. DOOM
colónie2 (apă de colonie) (-ni-e) s. f., art. colónia (-ni-a), g.-d. art. colóniei; pl. colónii, art. colóniile (-ni-i-)
colonilor
COLÓN3, coloni, s. m. Unitate monetară în Costa Rica și El Salvador. – Din sp. colono. DOOM
colón1 (persoană, element de versificație, monedă) s. m., pl. colóni
colonist
COLONÍST, -Ă, coloniști, -ste, s. m. și f. Persoană care și-a părăsit țara sau locul de origine și s-a stabilit într-o colonie1. – Din germ. Kolonist. DOOM
colonístă s. f., g.-d. art. colonístei; pl. coloníste
colonista
COLONÍST, -Ă, coloniști, -ste, s. m. și f. Persoană care și-a părăsit țara sau locul de origine și s-a stabilit într-o colonie1. – Din germ. Kolonist. DOOM
colonístă s. f., g.-d. art. colonístei; pl. coloníste
coloniste
COLONÍST, -Ă, coloniști, -ste, s. m. și f. Persoană care și-a părăsit țara sau locul de origine și s-a stabilit într-o colonie1. – Din germ. Kolonist. DOOM
colonístă s. f., g.-d. art. colonístei; pl. coloníste
colonistei
COLONÍST, -Ă, coloniști, -ste, s. m. și f. Persoană care și-a părăsit țara sau locul de origine și s-a stabilit într-o colonie1. – Din germ. Kolonist. DOOM
colonístă s. f., g.-d. art. colonístei; pl. coloníste
colonistele
COLONÍST, -Ă, coloniști, -ste, s. m. și f. Persoană care și-a părăsit țara sau locul de origine și s-a stabilit într-o colonie1. – Din germ. Kolonist. DOOM
colonístă s. f., g.-d. art. colonístei; pl. coloníste
colonistelor
COLONÍST, -Ă, coloniști, -ste, s. m. și f. Persoană care și-a părăsit țara sau locul de origine și s-a stabilit într-o colonie1. – Din germ. Kolonist. DOOM
colonístă s. f., g.-d. art. colonístei; pl. coloníste
colonistul
COLONÍST, -Ă, coloniști, -ste, s. m. și f. Persoană care și-a părăsit țara sau locul de origine și s-a stabilit într-o colonie1. – Din germ. Kolonist. DOOM
colonístă s. f., g.-d. art. colonístei; pl. coloníste
colonistului
COLONÍST, -Ă, coloniști, -ste, s. m. și f. Persoană care și-a părăsit țara sau locul de origine și s-a stabilit într-o colonie1. – Din germ. Kolonist. DOOM
colonístă s. f., g.-d. art. colonístei; pl. coloníste
coloniza
COLONIZÁ, colonizez, vb. I. Tranz. 1. A transforma în colonie1 un teritoriu sau o țară. 2. A popula o țară sau o regiune cucerită cu oameni aduși de pe alte teritorii sau din alte țări. 3. A popula regiuni (slab populate sau depopulate) din propria țară cu oameni aduși din alte regiuni. – Din fr. coloniser. DOOM
colonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 colonizeáză
colonizabil
COLONIZÁBIL, -Ă, colonizabili, -e, adj. Care poate fi colonizat. – Din fr. colonisable.
colonizabila
COLONIZÁBIL, -Ă, colonizabili, -e, adj. Care poate fi colonizat. – Din fr. colonisable.
colonizabile
COLONIZÁBIL, -Ă, colonizabili, -e, adj. Care poate fi colonizat. – Din fr. colonisable.
colonizabilei
COLONIZÁBIL, -Ă, colonizabili, -e, adj. Care poate fi colonizat. – Din fr. colonisable.
colonizabilele
COLONIZÁBIL, -Ă, colonizabili, -e, adj. Care poate fi colonizat. – Din fr. colonisable.
colonizabilelor
COLONIZÁBIL, -Ă, colonizabili, -e, adj. Care poate fi colonizat. – Din fr. colonisable.
colonizabili
COLONIZÁBIL, -Ă, colonizabili, -e, adj. Care poate fi colonizat. – Din fr. colonisable.
colonizabilii
COLONIZÁBIL, -Ă, colonizabili, -e, adj. Care poate fi colonizat. – Din fr. colonisable.
colonizabililor
COLONIZÁBIL, -Ă, colonizabili, -e, adj. Care poate fi colonizat. – Din fr. colonisable.
colonizabilul
COLONIZÁBIL, -Ă, colonizabili, -e, adj. Care poate fi colonizat. – Din fr. colonisable.
colonizabilului
COLONIZÁBIL, -Ă, colonizabili, -e, adj. Care poate fi colonizat. – Din fr. colonisable.
colonizai
COLONIZÁ, colonizez, vb. I. Tranz. 1. A transforma în colonie1 un teritoriu sau o țară. 2. A popula o țară sau o regiune cucerită cu oameni aduși de pe alte teritorii sau din alte țări. 3. A popula regiuni (slab populate sau depopulate) din propria țară cu oameni aduși din alte regiuni. – Din fr. coloniser. DOOM
colonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 colonizeáză
colonizam
COLONIZÁ, colonizez, vb. I. Tranz. 1. A transforma în colonie1 un teritoriu sau o țară. 2. A popula o țară sau o regiune cucerită cu oameni aduși de pe alte teritorii sau din alte țări. 3. A popula regiuni (slab populate sau depopulate) din propria țară cu oameni aduși din alte regiuni. – Din fr. coloniser. DOOM
colonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 colonizeáză
colonizare
COLONIZÁ, colonizez, vb. I. Tranz. 1. A transforma în colonie1 un teritoriu sau o țară. 2. A popula o țară sau o regiune cucerită cu oameni aduși de pe alte teritorii sau din alte țări. 3. A popula regiuni (slab populate sau depopulate) din propria țară cu oameni aduși din alte regiuni. – Din fr. coloniser. DOOM
colonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 colonizeáză
colonizare
COLONIZÁRE, colonizări, s. f. Acțiunea de a coloniza. – V. coloniza. DOOM
colonizáre s. f., g.-d. art. colonizắrii; pl. colonizắri
colonizarea
COLONIZÁRE, colonizări, s. f. Acțiunea de a coloniza. – V. coloniza. DOOM
colonizáre s. f., g.-d. art. colonizắrii; pl. colonizắri
colonizară
COLONIZÁ, colonizez, vb. I. Tranz. 1. A transforma în colonie1 un teritoriu sau o țară. 2. A popula o țară sau o regiune cucerită cu oameni aduși de pe alte teritorii sau din alte țări. 3. A popula regiuni (slab populate sau depopulate) din propria țară cu oameni aduși din alte regiuni. – Din fr. coloniser. DOOM
colonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 colonizeáză
colonizarăm
COLONIZÁ, colonizez, vb. I. Tranz. 1. A transforma în colonie1 un teritoriu sau o țară. 2. A popula o țară sau o regiune cucerită cu oameni aduși de pe alte teritorii sau din alte țări. 3. A popula regiuni (slab populate sau depopulate) din propria țară cu oameni aduși din alte regiuni. – Din fr. coloniser. DOOM
colonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 colonizeáză
colonizarăți
COLONIZÁ, colonizez, vb. I. Tranz. 1. A transforma în colonie1 un teritoriu sau o țară. 2. A popula o țară sau o regiune cucerită cu oameni aduși de pe alte teritorii sau din alte țări. 3. A popula regiuni (slab populate sau depopulate) din propria țară cu oameni aduși din alte regiuni. – Din fr. coloniser. DOOM
colonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 colonizeáză
colonizase
COLONIZÁ, colonizez, vb. I. Tranz. 1. A transforma în colonie1 un teritoriu sau o țară. 2. A popula o țară sau o regiune cucerită cu oameni aduși de pe alte teritorii sau din alte țări. 3. A popula regiuni (slab populate sau depopulate) din propria țară cu oameni aduși din alte regiuni. – Din fr. coloniser. DOOM
colonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 colonizeáză
colonizasem
COLONIZÁ, colonizez, vb. I. Tranz. 1. A transforma în colonie1 un teritoriu sau o țară. 2. A popula o țară sau o regiune cucerită cu oameni aduși de pe alte teritorii sau din alte țări. 3. A popula regiuni (slab populate sau depopulate) din propria țară cu oameni aduși din alte regiuni. – Din fr. coloniser. DOOM
colonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 colonizeáză
colonizaseră
COLONIZÁ, colonizez, vb. I. Tranz. 1. A transforma în colonie1 un teritoriu sau o țară. 2. A popula o țară sau o regiune cucerită cu oameni aduși de pe alte teritorii sau din alte țări. 3. A popula regiuni (slab populate sau depopulate) din propria țară cu oameni aduși din alte regiuni. – Din fr. coloniser. DOOM
colonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 colonizeáză
colonizaserăm
COLONIZÁ, colonizez, vb. I. Tranz. 1. A transforma în colonie1 un teritoriu sau o țară. 2. A popula o țară sau o regiune cucerită cu oameni aduși de pe alte teritorii sau din alte țări. 3. A popula regiuni (slab populate sau depopulate) din propria țară cu oameni aduși din alte regiuni. – Din fr. coloniser. DOOM
colonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 colonizeáză
colonizaserăți
COLONIZÁ, colonizez, vb. I. Tranz. 1. A transforma în colonie1 un teritoriu sau o țară. 2. A popula o țară sau o regiune cucerită cu oameni aduși de pe alte teritorii sau din alte țări. 3. A popula regiuni (slab populate sau depopulate) din propria țară cu oameni aduși din alte regiuni. – Din fr. coloniser. DOOM
colonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 colonizeáză
colonizaseși
COLONIZÁ, colonizez, vb. I. Tranz. 1. A transforma în colonie1 un teritoriu sau o țară. 2. A popula o țară sau o regiune cucerită cu oameni aduși de pe alte teritorii sau din alte țări. 3. A popula regiuni (slab populate sau depopulate) din propria țară cu oameni aduși din alte regiuni. – Din fr. coloniser. DOOM
colonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 colonizeáză
colonizaseți
COLONIZÁ, colonizez, vb. I. Tranz. 1. A transforma în colonie1 un teritoriu sau o țară. 2. A popula o țară sau o regiune cucerită cu oameni aduși de pe alte teritorii sau din alte țări. 3. A popula regiuni (slab populate sau depopulate) din propria țară cu oameni aduși din alte regiuni. – Din fr. coloniser. DOOM
colonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 colonizeáză
colonizat
COLONIZÁ, colonizez, vb. I. Tranz. 1. A transforma în colonie1 un teritoriu sau o țară. 2. A popula o țară sau o regiune cucerită cu oameni aduși de pe alte teritorii sau din alte țări. 3. A popula regiuni (slab populate sau depopulate) din propria țară cu oameni aduși din alte regiuni. – Din fr. coloniser. DOOM
colonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 colonizeáză
colonizat
COLONIZÁ, colonizez, vb. I. Tranz. 1. A transforma în colonie1 un teritoriu sau o țară. 2. A popula o țară sau o regiune cucerită cu oameni aduși de pe alte teritorii sau din alte țări. 3. A popula regiuni (slab populate sau depopulate) din propria țară cu oameni aduși din alte regiuni. – Din fr. coloniser.
colonizatoare
COLONIZATÓR, -OÁRE, colonizatori, -oare, adj., s. m. și f. (Stat, populație etc.) care colonizează un teritoriu. – Din fr. colonisateur. DOOM
colonizatór adj. m., s. m., pl. colonizatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. colonizatoáre
colonizatoare
COLONIZATÓR, -OÁRE, colonizatori, -oare, adj., s. m. și f. (Stat, populație etc.) care colonizează un teritoriu. – Din fr. colonisateur. DOOM
colonizatór adj. m., s. m., pl. colonizatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. colonizatoáre
colonizatoarea
COLONIZATÓR, -OÁRE, colonizatori, -oare, adj., s. m. și f. (Stat, populație etc.) care colonizează un teritoriu. – Din fr. colonisateur. DOOM
colonizatór adj. m., s. m., pl. colonizatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. colonizatoáre
colonizatoarea
COLONIZATÓR, -OÁRE, colonizatori, -oare, adj., s. m. și f. (Stat, populație etc.) care colonizează un teritoriu. – Din fr. colonisateur. DOOM
colonizatór adj. m., s. m., pl. colonizatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. colonizatoáre
colonizatoarei
COLONIZATÓR, -OÁRE, colonizatori, -oare, adj., s. m. și f. (Stat, populație etc.) care colonizează un teritoriu. – Din fr. colonisateur. DOOM
colonizatór adj. m., s. m., pl. colonizatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. colonizatoáre
colonizatoarei
COLONIZATÓR, -OÁRE, colonizatori, -oare, adj., s. m. și f. (Stat, populație etc.) care colonizează un teritoriu. – Din fr. colonisateur. DOOM
colonizatór adj. m., s. m., pl. colonizatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. colonizatoáre
colonizatoarele
COLONIZATÓR, -OÁRE, colonizatori, -oare, adj., s. m. și f. (Stat, populație etc.) care colonizează un teritoriu. – Din fr. colonisateur. DOOM
colonizatór adj. m., s. m., pl. colonizatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. colonizatoáre
colonizatoarele
COLONIZATÓR, -OÁRE, colonizatori, -oare, adj., s. m. și f. (Stat, populație etc.) care colonizează un teritoriu. – Din fr. colonisateur. DOOM
colonizatór adj. m., s. m., pl. colonizatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. colonizatoáre
colonizatoarelor
COLONIZATÓR, -OÁRE, colonizatori, -oare, adj., s. m. și f. (Stat, populație etc.) care colonizează un teritoriu. – Din fr. colonisateur. DOOM
colonizatór adj. m., s. m., pl. colonizatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. colonizatoáre
colonizatoarelor
COLONIZATÓR, -OÁRE, colonizatori, -oare, adj., s. m. și f. (Stat, populație etc.) care colonizează un teritoriu. – Din fr. colonisateur. DOOM
colonizatór adj. m., s. m., pl. colonizatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. colonizatoáre
colonizator
COLONIZATÓR, -OÁRE, colonizatori, -oare, adj., s. m. și f. (Stat, populație etc.) care colonizează un teritoriu. – Din fr. colonisateur. DOOM
colonizatór adj. m., s. m., pl. colonizatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. colonizatoáre
colonizator
COLONIZATÓR, -OÁRE, colonizatori, -oare, adj., s. m. și f. (Stat, populație etc.) care colonizează un teritoriu. – Din fr. colonisateur. DOOM
colonizatór adj. m., s. m., pl. colonizatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. colonizatoáre
colonizatori
COLONIZATÓR, -OÁRE, colonizatori, -oare, adj., s. m. și f. (Stat, populație etc.) care colonizează un teritoriu. – Din fr. colonisateur. DOOM
colonizatór adj. m., s. m., pl. colonizatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. colonizatoáre
colonizatori
COLONIZATÓR, -OÁRE, colonizatori, -oare, adj., s. m. și f. (Stat, populație etc.) care colonizează un teritoriu. – Din fr. colonisateur. DOOM
colonizatór adj. m., s. m., pl. colonizatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. colonizatoáre
colonizatorii
COLONIZATÓR, -OÁRE, colonizatori, -oare, adj., s. m. și f. (Stat, populație etc.) care colonizează un teritoriu. – Din fr. colonisateur. DOOM
colonizatór adj. m., s. m., pl. colonizatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. colonizatoáre
colonizatorii
COLONIZATÓR, -OÁRE, colonizatori, -oare, adj., s. m. și f. (Stat, populație etc.) care colonizează un teritoriu. – Din fr. colonisateur. DOOM
colonizatór adj. m., s. m., pl. colonizatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. colonizatoáre
colonizatorilor
COLONIZATÓR, -OÁRE, colonizatori, -oare, adj., s. m. și f. (Stat, populație etc.) care colonizează un teritoriu. – Din fr. colonisateur. DOOM
colonizatór adj. m., s. m., pl. colonizatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. colonizatoáre
colonizatorilor
COLONIZATÓR, -OÁRE, colonizatori, -oare, adj., s. m. și f. (Stat, populație etc.) care colonizează un teritoriu. – Din fr. colonisateur. DOOM
colonizatór adj. m., s. m., pl. colonizatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. colonizatoáre
colonizatorul
COLONIZATÓR, -OÁRE, colonizatori, -oare, adj., s. m. și f. (Stat, populație etc.) care colonizează un teritoriu. – Din fr. colonisateur. DOOM
colonizatór adj. m., s. m., pl. colonizatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. colonizatoáre
colonizatorul
COLONIZATÓR, -OÁRE, colonizatori, -oare, adj., s. m. și f. (Stat, populație etc.) care colonizează un teritoriu. – Din fr. colonisateur. DOOM
colonizatór adj. m., s. m., pl. colonizatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. colonizatoáre
colonizatorului
COLONIZATÓR, -OÁRE, colonizatori, -oare, adj., s. m. și f. (Stat, populație etc.) care colonizează un teritoriu. – Din fr. colonisateur. DOOM
colonizatór adj. m., s. m., pl. colonizatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. colonizatoáre
colonizatorului
COLONIZATÓR, -OÁRE, colonizatori, -oare, adj., s. m. și f. (Stat, populație etc.) care colonizează un teritoriu. – Din fr. colonisateur. DOOM
colonizatór adj. m., s. m., pl. colonizatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. colonizatoáre
colonizau
COLONIZÁ, colonizez, vb. I. Tranz. 1. A transforma în colonie1 un teritoriu sau o țară. 2. A popula o țară sau o regiune cucerită cu oameni aduși de pe alte teritorii sau din alte țări. 3. A popula regiuni (slab populate sau depopulate) din propria țară cu oameni aduși din alte regiuni. – Din fr. coloniser. DOOM
colonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 colonizeáză
colonizași
COLONIZÁ, colonizez, vb. I. Tranz. 1. A transforma în colonie1 un teritoriu sau o țară. 2. A popula o țară sau o regiune cucerită cu oameni aduși de pe alte teritorii sau din alte țări. 3. A popula regiuni (slab populate sau depopulate) din propria țară cu oameni aduși din alte regiuni. – Din fr. coloniser. DOOM
colonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 colonizeáză
colonizați
COLONIZÁ, colonizez, vb. I. Tranz. 1. A transforma în colonie1 un teritoriu sau o țară. 2. A popula o țară sau o regiune cucerită cu oameni aduși de pe alte teritorii sau din alte țări. 3. A popula regiuni (slab populate sau depopulate) din propria țară cu oameni aduși din alte regiuni. – Din fr. coloniser. DOOM
colonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 colonizeáză
colonizează
COLONIZÁ, colonizez, vb. I. Tranz. 1. A transforma în colonie1 un teritoriu sau o țară. 2. A popula o țară sau o regiune cucerită cu oameni aduși de pe alte teritorii sau din alte țări. 3. A popula regiuni (slab populate sau depopulate) din propria țară cu oameni aduși din alte regiuni. – Din fr. coloniser. DOOM
colonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 colonizeáză
colonizez
COLONIZÁ, colonizez, vb. I. Tranz. 1. A transforma în colonie1 un teritoriu sau o țară. 2. A popula o țară sau o regiune cucerită cu oameni aduși de pe alte teritorii sau din alte țări. 3. A popula regiuni (slab populate sau depopulate) din propria țară cu oameni aduși din alte regiuni. – Din fr. coloniser. DOOM
colonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 colonizeáză
colonizeze
COLONIZÁ, colonizez, vb. I. Tranz. 1. A transforma în colonie1 un teritoriu sau o țară. 2. A popula o țară sau o regiune cucerită cu oameni aduși de pe alte teritorii sau din alte țări. 3. A popula regiuni (slab populate sau depopulate) din propria țară cu oameni aduși din alte regiuni. – Din fr. coloniser. DOOM
colonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 colonizeáză
colonizezi
COLONIZÁ, colonizez, vb. I. Tranz. 1. A transforma în colonie1 un teritoriu sau o țară. 2. A popula o țară sau o regiune cucerită cu oameni aduși de pe alte teritorii sau din alte țări. 3. A popula regiuni (slab populate sau depopulate) din propria țară cu oameni aduși din alte regiuni. – Din fr. coloniser. DOOM
colonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 colonizeáză
colonizând
COLONIZÁ, colonizez, vb. I. Tranz. 1. A transforma în colonie1 un teritoriu sau o țară. 2. A popula o țară sau o regiune cucerită cu oameni aduși de pe alte teritorii sau din alte țări. 3. A popula regiuni (slab populate sau depopulate) din propria țară cu oameni aduși din alte regiuni. – Din fr. coloniser. DOOM
colonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 colonizeáză
colonizînd
COLONIZÁ, colonizez, vb. I. Tranz. 1. A transforma în colonie1 un teritoriu sau o țară. 2. A popula o țară sau o regiune cucerită cu oameni aduși de pe alte teritorii sau din alte țări. 3. A popula regiuni (slab populate sau depopulate) din propria țară cu oameni aduși din alte regiuni. – Din fr. coloniser. DOOM
colonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 colonizeáză
colonizări
COLONIZÁRE, colonizări, s. f. Acțiunea de a coloniza. – V. coloniza. DOOM
colonizáre s. f., g.-d. art. colonizắrii; pl. colonizắri
colonizării
COLONIZÁRE, colonizări, s. f. Acțiunea de a coloniza. – V. coloniza. DOOM
colonizáre s. f., g.-d. art. colonizắrii; pl. colonizắri
colonizările
COLONIZÁRE, colonizări, s. f. Acțiunea de a coloniza. – V. coloniza. DOOM
colonizáre s. f., g.-d. art. colonizắrii; pl. colonizắri
colonizărilor
COLONIZÁRE, colonizări, s. f. Acțiunea de a coloniza. – V. coloniza. DOOM
colonizáre s. f., g.-d. art. colonizắrii; pl. colonizắri
coloniști
COLONÍST, -Ă, coloniști, -ste, s. m. și f. Persoană care și-a părăsit țara sau locul de origine și s-a stabilit într-o colonie1. – Din germ. Kolonist. DOOM
colonístă s. f., g.-d. art. colonístei; pl. coloníste
coloniștii
COLONÍST, -Ă, coloniști, -ste, s. m. și f. Persoană care și-a părăsit țara sau locul de origine și s-a stabilit într-o colonie1. – Din germ. Kolonist. DOOM
colonístă s. f., g.-d. art. colonístei; pl. coloníste
coloniștilor
COLONÍST, -Ă, coloniști, -ste, s. m. și f. Persoană care și-a părăsit țara sau locul de origine și s-a stabilit într-o colonie1. – Din germ. Kolonist. DOOM
colonístă s. f., g.-d. art. colonístei; pl. coloníste
colonlinia
COLONLÍNIE, colonlinii, s. f. (Tipogr.) Linie care marchează începutul textului de sub colontitlu. – Din germ. Kolumnelinie.
colonlinie
COLONLÍNIE, colonlinii, s. f. (Tipogr.) Linie care marchează începutul textului de sub colontitlu. – Din germ. Kolumnelinie.
colonliniei
COLONLÍNIE, colonlinii, s. f. (Tipogr.) Linie care marchează începutul textului de sub colontitlu. – Din germ. Kolumnelinie.
colonlinii
COLONLÍNIE, colonlinii, s. f. (Tipogr.) Linie care marchează începutul textului de sub colontitlu. – Din germ. Kolumnelinie.
colonliniile
COLONLÍNIE, colonlinii, s. f. (Tipogr.) Linie care marchează începutul textului de sub colontitlu. – Din germ. Kolumnelinie.
colonliniilor
COLONLÍNIE, colonlinii, s. f. (Tipogr.) Linie care marchează începutul textului de sub colontitlu. – Din germ. Kolumnelinie.
colontitlu
COLONTÍTLU, colontitluri, s. n. Indicație auxiliară care se tipărește deasupra textului curent al fiecărei pagini de carte și care cuprinde titlul lucrării sau al capitolului, numele autorului etc. – Cf. fr. colonne-titre. DOOM
colontítlu (-ti-tlu) s.n., art. colontítlul; pl. colontítluri.
colontitlul
COLONTÍTLU, colontitluri, s. n. Indicație auxiliară care se tipărește deasupra textului curent al fiecărei pagini de carte și care cuprinde titlul lucrării sau al capitolului, numele autorului etc. – Cf. fr. colonne-titre. DOOM
colontítlu (-ti-tlu) s.n., art. colontítlul; pl. colontítluri.
colontitlului
COLONTÍTLU, colontitluri, s. n. Indicație auxiliară care se tipărește deasupra textului curent al fiecărei pagini de carte și care cuprinde titlul lucrării sau al capitolului, numele autorului etc. – Cf. fr. colonne-titre. DOOM
colontítlu (-ti-tlu) s.n., art. colontítlul; pl. colontítluri.
colontitluri
COLONTÍTLU, colontitluri, s. n. Indicație auxiliară care se tipărește deasupra textului curent al fiecărei pagini de carte și care cuprinde titlul lucrării sau al capitolului, numele autorului etc. – Cf. fr. colonne-titre. DOOM
colontítlu (-ti-tlu) s.n., art. colontítlul; pl. colontítluri.
colontitlurile
COLONTÍTLU, colontitluri, s. n. Indicație auxiliară care se tipărește deasupra textului curent al fiecărei pagini de carte și care cuprinde titlul lucrării sau al capitolului, numele autorului etc. – Cf. fr. colonne-titre. DOOM
colontítlu (-ti-tlu) s.n., art. colontítlul; pl. colontítluri.
colontitlurilor
COLONTÍTLU, colontitluri, s. n. Indicație auxiliară care se tipărește deasupra textului curent al fiecărei pagini de carte și care cuprinde titlul lucrării sau al capitolului, numele autorului etc. – Cf. fr. colonne-titre. DOOM
colontítlu (-ti-tlu) s.n., art. colontítlul; pl. colontítluri.
colonul
COLÓN4, colonuri, s. n. Porțiune a intestinului gros cuprinsă între cec și rect. – Din fr. côlon, lat. colon. DOOM
colón2 (parte a intestinului) s. n., pl. colónuri
colonul
COLÓN3, coloni, s. m. Unitate monetară în Costa Rica și El Salvador. – Din sp. colono. DOOM
colón1 (persoană, element de versificație, monedă) s. m., pl. colóni
colonului
COLÓN4, colonuri, s. n. Porțiune a intestinului gros cuprinsă între cec și rect. – Din fr. côlon, lat. colon. DOOM
colón2 (parte a intestinului) s. n., pl. colónuri
colonului
COLÓN3, coloni, s. m. Unitate monetară în Costa Rica și El Salvador. – Din sp. colono. DOOM
colón1 (persoană, element de versificație, monedă) s. m., pl. colóni
colonuri
COLÓN4, colonuri, s. n. Porțiune a intestinului gros cuprinsă între cec și rect. – Din fr. côlon, lat. colon. DOOM
colón2 (parte a intestinului) s. n., pl. colónuri
colonurile
COLÓN4, colonuri, s. n. Porțiune a intestinului gros cuprinsă între cec și rect. – Din fr. côlon, lat. colon. DOOM
colón2 (parte a intestinului) s. n., pl. colónuri
colonurilor
COLÓN4, colonuri, s. n. Porțiune a intestinului gros cuprinsă între cec și rect. – Din fr. côlon, lat. colon. DOOM
colón2 (parte a intestinului) s. n., pl. colónuri
colonus
Colonus, colină situată în apropiere de Athenae. Acolo s-a retras Oedipus în timpul exilului său.
colopatia
COLOPATÍE, colopatii, s. f. (Med.) Denumire generică pentru afecțiunile colonului. – Din fr. colopathie.
colopatie
COLOPATÍE, colopatii, s. f. (Med.) Denumire generică pentru afecțiunile colonului. – Din fr. colopathie.
colopatiei
COLOPATÍE, colopatii, s. f. (Med.) Denumire generică pentru afecțiunile colonului. – Din fr. colopathie.
colopatii
COLOPATÍE, colopatii, s. f. (Med.) Denumire generică pentru afecțiunile colonului. – Din fr. colopathie.
colopatiile
COLOPATÍE, colopatii, s. f. (Med.) Denumire generică pentru afecțiunile colonului. – Din fr. colopathie.
colopatiilor
COLOPATÍE, colopatii, s. f. (Med.) Denumire generică pentru afecțiunile colonului. – Din fr. colopathie.
colopexie
COLOPEXÍE s.f. (Med.) Fixare operatorie a colonului de peretele abdomenului. [Gen. -iei. / < fr. colopexie].
colopexotomie
COLOPEXOTOMÍE s.f. (Med.) Colopexie cu deschiderea intestinului la peretele abdominal. [Gen. -iei. / < fr. colopexotomie].
coloptoză
COLOPTÓZĂ s.f. (Med.) Ptoză a colonului transversal. [< fr. coloptose].
color
COLÓR adj. invar. (Despre filme, fotografii etc.) Tehnicolor; colorat. – Din engl. color. DOOM
colór adj. invar.
color
COLOR-, -COLOR v. colori-.
color
COLOR-, -COLOR v. colori-.
colora
COLORÁ, colorez, vb. I. Tranz. 1. A da unui obiect o anumită culoare cu ajutorul unei vopsele; a vopsi. 2. Fig. A da o nuanță expresivă stilului, exprimării etc.; a nuanța, a reliefa. – Din fr. colorer, lat. colorare. DOOM
colorá (a ~) vb., ind. prez. 3 coloreáză
colorabil
COLORÁBIL, -Ă, colorabili, -e, adj. Care poate fi colorat. – Colora + suf. -bil.
colorabila
COLORÁBIL, -Ă, colorabili, -e, adj. Care poate fi colorat. – Colora + suf. -bil.
colorabile
COLORÁBIL, -Ă, colorabili, -e, adj. Care poate fi colorat. – Colora + suf. -bil.
colorabilei
COLORÁBIL, -Ă, colorabili, -e, adj. Care poate fi colorat. – Colora + suf. -bil.
colorabilele
COLORÁBIL, -Ă, colorabili, -e, adj. Care poate fi colorat. – Colora + suf. -bil.
colorabilelor
COLORÁBIL, -Ă, colorabili, -e, adj. Care poate fi colorat. – Colora + suf. -bil.
colorabili
COLORÁBIL, -Ă, colorabili, -e, adj. Care poate fi colorat. – Colora + suf. -bil.
colorabilii
COLORÁBIL, -Ă, colorabili, -e, adj. Care poate fi colorat. – Colora + suf. -bil.
colorabililor
COLORÁBIL, -Ă, colorabili, -e, adj. Care poate fi colorat. – Colora + suf. -bil.
colorabilul
COLORÁBIL, -Ă, colorabili, -e, adj. Care poate fi colorat. – Colora + suf. -bil.
colorabilului
COLORÁBIL, -Ă, colorabili, -e, adj. Care poate fi colorat. – Colora + suf. -bil.
colorai
COLORÁ, colorez, vb. I. Tranz. 1. A da unui obiect o anumită culoare cu ajutorul unei vopsele; a vopsi. 2. Fig. A da o nuanță expresivă stilului, exprimării etc.; a nuanța, a reliefa. – Din fr. colorer, lat. colorare. DOOM
colorá (a ~) vb., ind. prez. 3 coloreáză
coloram
COLORÁ, colorez, vb. I. Tranz. 1. A da unui obiect o anumită culoare cu ajutorul unei vopsele; a vopsi. 2. Fig. A da o nuanță expresivă stilului, exprimării etc.; a nuanța, a reliefa. – Din fr. colorer, lat. colorare. DOOM
colorá (a ~) vb., ind. prez. 3 coloreáză
colorant
COLORÁNT, -Ă, coloranți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care are proprietatea de a colora. 2. S. m. Substanță, de obicei organică, cu care se colorează diverse produse (fibre textile, piele, materiale plastice etc.). Industria coloranților. – Din fr. colorant. DOOM
coloránt2 s. m., pl. coloránți
colorant
COLORÁNT, -Ă, coloranți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care are proprietatea de a colora. 2. S. m. Substanță, de obicei organică, cu care se colorează diverse produse (fibre textile, piele, materiale plastice etc.). Industria coloranților. – Din fr. colorant. DOOM
coloránt2 s. m., pl. coloránți
coloranta
COLORÁNT, -Ă, coloranți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care are proprietatea de a colora. 2. S. m. Substanță, de obicei organică, cu care se colorează diverse produse (fibre textile, piele, materiale plastice etc.). Industria coloranților. – Din fr. colorant. DOOM
coloránt2 s. m., pl. coloránți
coloranta
COLORÁNT, -Ă, coloranți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care are proprietatea de a colora. 2. S. m. Substanță, de obicei organică, cu care se colorează diverse produse (fibre textile, piele, materiale plastice etc.). Industria coloranților. – Din fr. colorant. DOOM
coloránt2 s. m., pl. coloránți
colorante
COLORÁNT, -Ă, coloranți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care are proprietatea de a colora. 2. S. m. Substanță, de obicei organică, cu care se colorează diverse produse (fibre textile, piele, materiale plastice etc.). Industria coloranților. – Din fr. colorant. DOOM
coloránt2 s. m., pl. coloránți
colorante
COLORÁNT, -Ă, coloranți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care are proprietatea de a colora. 2. S. m. Substanță, de obicei organică, cu care se colorează diverse produse (fibre textile, piele, materiale plastice etc.). Industria coloranților. – Din fr. colorant. DOOM
coloránt2 s. m., pl. coloránți
colorantei
COLORÁNT, -Ă, coloranți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care are proprietatea de a colora. 2. S. m. Substanță, de obicei organică, cu care se colorează diverse produse (fibre textile, piele, materiale plastice etc.). Industria coloranților. – Din fr. colorant. DOOM
coloránt2 s. m., pl. coloránți
colorantei
COLORÁNT, -Ă, coloranți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care are proprietatea de a colora. 2. S. m. Substanță, de obicei organică, cu care se colorează diverse produse (fibre textile, piele, materiale plastice etc.). Industria coloranților. – Din fr. colorant. DOOM
coloránt2 s. m., pl. coloránți
colorantele
COLORÁNT, -Ă, coloranți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care are proprietatea de a colora. 2. S. m. Substanță, de obicei organică, cu care se colorează diverse produse (fibre textile, piele, materiale plastice etc.). Industria coloranților. – Din fr. colorant. DOOM
coloránt2 s. m., pl. coloránți
colorantele
COLORÁNT, -Ă, coloranți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care are proprietatea de a colora. 2. S. m. Substanță, de obicei organică, cu care se colorează diverse produse (fibre textile, piele, materiale plastice etc.). Industria coloranților. – Din fr. colorant. DOOM
coloránt2 s. m., pl. coloránți
colorantelor
COLORÁNT, -Ă, coloranți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care are proprietatea de a colora. 2. S. m. Substanță, de obicei organică, cu care se colorează diverse produse (fibre textile, piele, materiale plastice etc.). Industria coloranților. – Din fr. colorant. DOOM
coloránt2 s. m., pl. coloránți
colorantelor
COLORÁNT, -Ă, coloranți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care are proprietatea de a colora. 2. S. m. Substanță, de obicei organică, cu care se colorează diverse produse (fibre textile, piele, materiale plastice etc.). Industria coloranților. – Din fr. colorant. DOOM
coloránt2 s. m., pl. coloránți
colorantul
COLORÁNT, -Ă, coloranți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care are proprietatea de a colora. 2. S. m. Substanță, de obicei organică, cu care se colorează diverse produse (fibre textile, piele, materiale plastice etc.). Industria coloranților. – Din fr. colorant. DOOM
coloránt2 s. m., pl. coloránți
colorantul
COLORÁNT, -Ă, coloranți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care are proprietatea de a colora. 2. S. m. Substanță, de obicei organică, cu care se colorează diverse produse (fibre textile, piele, materiale plastice etc.). Industria coloranților. – Din fr. colorant. DOOM
coloránt2 s. m., pl. coloránți
colorantului
COLORÁNT, -Ă, coloranți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care are proprietatea de a colora. 2. S. m. Substanță, de obicei organică, cu care se colorează diverse produse (fibre textile, piele, materiale plastice etc.). Industria coloranților. – Din fr. colorant. DOOM
coloránt2 s. m., pl. coloránți
colorantului
COLORÁNT, -Ă, coloranți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care are proprietatea de a colora. 2. S. m. Substanță, de obicei organică, cu care se colorează diverse produse (fibre textile, piele, materiale plastice etc.). Industria coloranților. – Din fr. colorant. DOOM
coloránt2 s. m., pl. coloránți
coloranți
COLORÁNT, -Ă, coloranți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care are proprietatea de a colora. 2. S. m. Substanță, de obicei organică, cu care se colorează diverse produse (fibre textile, piele, materiale plastice etc.). Industria coloranților. – Din fr. colorant. DOOM
coloránt2 s. m., pl. coloránți
coloranți
COLORÁNT, -Ă, coloranți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care are proprietatea de a colora. 2. S. m. Substanță, de obicei organică, cu care se colorează diverse produse (fibre textile, piele, materiale plastice etc.). Industria coloranților. – Din fr. colorant. DOOM
coloránt2 s. m., pl. coloránți
coloranții
COLORÁNT, -Ă, coloranți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care are proprietatea de a colora. 2. S. m. Substanță, de obicei organică, cu care se colorează diverse produse (fibre textile, piele, materiale plastice etc.). Industria coloranților. – Din fr. colorant. DOOM
coloránt2 s. m., pl. coloránți
coloranții
COLORÁNT, -Ă, coloranți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care are proprietatea de a colora. 2. S. m. Substanță, de obicei organică, cu care se colorează diverse produse (fibre textile, piele, materiale plastice etc.). Industria coloranților. – Din fr. colorant. DOOM
coloránt2 s. m., pl. coloránți
coloranților
COLORÁNT, -Ă, coloranți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care are proprietatea de a colora. 2. S. m. Substanță, de obicei organică, cu care se colorează diverse produse (fibre textile, piele, materiale plastice etc.). Industria coloranților. – Din fr. colorant. DOOM
coloránt2 s. m., pl. coloránți
coloranților
COLORÁNT, -Ă, coloranți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care are proprietatea de a colora. 2. S. m. Substanță, de obicei organică, cu care se colorează diverse produse (fibre textile, piele, materiale plastice etc.). Industria coloranților. – Din fr. colorant. DOOM
coloránt2 s. m., pl. coloránți
colorare
COLORÁ, colorez, vb. I. Tranz. 1. A da unui obiect o anumită culoare cu ajutorul unei vopsele; a vopsi. 2. Fig. A da o nuanță expresivă stilului, exprimării etc.; a nuanța, a reliefa. – Din fr. colorer, lat. colorare. DOOM
colorá (a ~) vb., ind. prez. 3 coloreáză
colorare
COLORÁRE, colorări, s. f. Acțiunea de a colora; vopsire. – V. colora. DOOM
coloráre s. f., g.-d. art. colorắrii; pl. colorắri
colorarea
COLORÁRE, colorări, s. f. Acțiunea de a colora; vopsire. – V. colora. DOOM
coloráre s. f., g.-d. art. colorắrii; pl. colorắri
colorară
COLORÁ, colorez, vb. I. Tranz. 1. A da unui obiect o anumită culoare cu ajutorul unei vopsele; a vopsi. 2. Fig. A da o nuanță expresivă stilului, exprimării etc.; a nuanța, a reliefa. – Din fr. colorer, lat. colorare. DOOM
colorá (a ~) vb., ind. prez. 3 coloreáză
colorarăm
COLORÁ, colorez, vb. I. Tranz. 1. A da unui obiect o anumită culoare cu ajutorul unei vopsele; a vopsi. 2. Fig. A da o nuanță expresivă stilului, exprimării etc.; a nuanța, a reliefa. – Din fr. colorer, lat. colorare. DOOM
colorá (a ~) vb., ind. prez. 3 coloreáză
colorarăți
COLORÁ, colorez, vb. I. Tranz. 1. A da unui obiect o anumită culoare cu ajutorul unei vopsele; a vopsi. 2. Fig. A da o nuanță expresivă stilului, exprimării etc.; a nuanța, a reliefa. – Din fr. colorer, lat. colorare. DOOM
colorá (a ~) vb., ind. prez. 3 coloreáză
colorase
COLORÁ, colorez, vb. I. Tranz. 1. A da unui obiect o anumită culoare cu ajutorul unei vopsele; a vopsi. 2. Fig. A da o nuanță expresivă stilului, exprimării etc.; a nuanța, a reliefa. – Din fr. colorer, lat. colorare. DOOM
colorá (a ~) vb., ind. prez. 3 coloreáză
colorasem
COLORÁ, colorez, vb. I. Tranz. 1. A da unui obiect o anumită culoare cu ajutorul unei vopsele; a vopsi. 2. Fig. A da o nuanță expresivă stilului, exprimării etc.; a nuanța, a reliefa. – Din fr. colorer, lat. colorare. DOOM
colorá (a ~) vb., ind. prez. 3 coloreáză
coloraseră
COLORÁ, colorez, vb. I. Tranz. 1. A da unui obiect o anumită culoare cu ajutorul unei vopsele; a vopsi. 2. Fig. A da o nuanță expresivă stilului, exprimării etc.; a nuanța, a reliefa. – Din fr. colorer, lat. colorare. DOOM
colorá (a ~) vb., ind. prez. 3 coloreáză
coloraserăm
COLORÁ, colorez, vb. I. Tranz. 1. A da unui obiect o anumită culoare cu ajutorul unei vopsele; a vopsi. 2. Fig. A da o nuanță expresivă stilului, exprimării etc.; a nuanța, a reliefa. – Din fr. colorer, lat. colorare. DOOM
colorá (a ~) vb., ind. prez. 3 coloreáză
coloraserăți
COLORÁ, colorez, vb. I. Tranz. 1. A da unui obiect o anumită culoare cu ajutorul unei vopsele; a vopsi. 2. Fig. A da o nuanță expresivă stilului, exprimării etc.; a nuanța, a reliefa. – Din fr. colorer, lat. colorare. DOOM
colorá (a ~) vb., ind. prez. 3 coloreáză
coloraseși
COLORÁ, colorez, vb. I. Tranz. 1. A da unui obiect o anumită culoare cu ajutorul unei vopsele; a vopsi. 2. Fig. A da o nuanță expresivă stilului, exprimării etc.; a nuanța, a reliefa. – Din fr. colorer, lat. colorare. DOOM
colorá (a ~) vb., ind. prez. 3 coloreáză
coloraseți
COLORÁ, colorez, vb. I. Tranz. 1. A da unui obiect o anumită culoare cu ajutorul unei vopsele; a vopsi. 2. Fig. A da o nuanță expresivă stilului, exprimării etc.; a nuanța, a reliefa. – Din fr. colorer, lat. colorare. DOOM
colorá (a ~) vb., ind. prez. 3 coloreáză
colorat
COLORÁ, colorez, vb. I. Tranz. 1. A da unui obiect o anumită culoare cu ajutorul unei vopsele; a vopsi. 2. Fig. A da o nuanță expresivă stilului, exprimării etc.; a nuanța, a reliefa. – Din fr. colorer, lat. colorare. DOOM
colorá (a ~) vb., ind. prez. 3 coloreáză
colorat
COLORÁT, -Ă, colorați, -te, adj. 1. Care are o anumită culoare (alta decât cea albă sau neagră); care are mai multe culori. 2. Fig. (Despre stilul, felul de exprimare al cuiva etc.) Bogat în nuanțări sau în imagini; viu, expresiv. – V. colora.
colorata
COLORÁT, -Ă, colorați, -te, adj. 1. Care are o anumită culoare (alta decât cea albă sau neagră); care are mai multe culori. 2. Fig. (Despre stilul, felul de exprimare al cuiva etc.) Bogat în nuanțări sau în imagini; viu, expresiv. – V. colora.
colorate
COLORÁT, -Ă, colorați, -te, adj. 1. Care are o anumită culoare (alta decât cea albă sau neagră); care are mai multe culori. 2. Fig. (Despre stilul, felul de exprimare al cuiva etc.) Bogat în nuanțări sau în imagini; viu, expresiv. – V. colora.
coloratei
COLORÁT, -Ă, colorați, -te, adj. 1. Care are o anumită culoare (alta decât cea albă sau neagră); care are mai multe culori. 2. Fig. (Despre stilul, felul de exprimare al cuiva etc.) Bogat în nuanțări sau în imagini; viu, expresiv. – V. colora.
coloratele
COLORÁT, -Ă, colorați, -te, adj. 1. Care are o anumită culoare (alta decât cea albă sau neagră); care are mai multe culori. 2. Fig. (Despre stilul, felul de exprimare al cuiva etc.) Bogat în nuanțări sau în imagini; viu, expresiv. – V. colora.
coloratelor
COLORÁT, -Ă, colorați, -te, adj. 1. Care are o anumită culoare (alta decât cea albă sau neagră); care are mai multe culori. 2. Fig. (Despre stilul, felul de exprimare al cuiva etc.) Bogat în nuanțări sau în imagini; viu, expresiv. – V. colora.
coloratul
COLORÁT, -Ă, colorați, -te, adj. 1. Care are o anumită culoare (alta decât cea albă sau neagră); care are mai multe culori. 2. Fig. (Despre stilul, felul de exprimare al cuiva etc.) Bogat în nuanțări sau în imagini; viu, expresiv. – V. colora.
coloratului
COLORÁT, -Ă, colorați, -te, adj. 1. Care are o anumită culoare (alta decât cea albă sau neagră); care are mai multe culori. 2. Fig. (Despre stilul, felul de exprimare al cuiva etc.) Bogat în nuanțări sau în imagini; viu, expresiv. – V. colora.
coloratura
COLORATÚRĂ, coloraturi, s. f. 1. Ornamentație virtuoză a liniei melodice vocale (în operă). ◊ Soprană de coloratură = soprană cu un registru acut extins. 2. (Rar) Bogăție de culori; colorit. – Din it. coloratura. DOOM
coloratúră s. f., g.-d. art. coloratúrii; pl. coloratúri
coloraturi
COLORATÚRĂ, coloraturi, s. f. 1. Ornamentație virtuoză a liniei melodice vocale (în operă). ◊ Soprană de coloratură = soprană cu un registru acut extins. 2. (Rar) Bogăție de culori; colorit. – Din it. coloratura. DOOM
coloratúră s. f., g.-d. art. coloratúrii; pl. coloratúri
coloraturii
COLORATÚRĂ, coloraturi, s. f. 1. Ornamentație virtuoză a liniei melodice vocale (în operă). ◊ Soprană de coloratură = soprană cu un registru acut extins. 2. (Rar) Bogăție de culori; colorit. – Din it. coloratura. DOOM
coloratúră s. f., g.-d. art. coloratúrii; pl. coloratúri
coloraturile
COLORATÚRĂ, coloraturi, s. f. 1. Ornamentație virtuoză a liniei melodice vocale (în operă). ◊ Soprană de coloratură = soprană cu un registru acut extins. 2. (Rar) Bogăție de culori; colorit. – Din it. coloratura. DOOM
coloratúră s. f., g.-d. art. coloratúrii; pl. coloratúri
coloraturilor
COLORATÚRĂ, coloraturi, s. f. 1. Ornamentație virtuoză a liniei melodice vocale (în operă). ◊ Soprană de coloratură = soprană cu un registru acut extins. 2. (Rar) Bogăție de culori; colorit. – Din it. coloratura. DOOM
coloratúră s. f., g.-d. art. coloratúrii; pl. coloratúri
colorau
COLORÁ, colorez, vb. I. Tranz. 1. A da unui obiect o anumită culoare cu ajutorul unei vopsele; a vopsi. 2. Fig. A da o nuanță expresivă stilului, exprimării etc.; a nuanța, a reliefa. – Din fr. colorer, lat. colorare. DOOM
colorá (a ~) vb., ind. prez. 3 coloreáză
colorași
COLORÁ, colorez, vb. I. Tranz. 1. A da unui obiect o anumită culoare cu ajutorul unei vopsele; a vopsi. 2. Fig. A da o nuanță expresivă stilului, exprimării etc.; a nuanța, a reliefa. – Din fr. colorer, lat. colorare. DOOM
colorá (a ~) vb., ind. prez. 3 coloreáză
colorați
COLORÁ, colorez, vb. I. Tranz. 1. A da unui obiect o anumită culoare cu ajutorul unei vopsele; a vopsi. 2. Fig. A da o nuanță expresivă stilului, exprimării etc.; a nuanța, a reliefa. – Din fr. colorer, lat. colorare. DOOM
colorá (a ~) vb., ind. prez. 3 coloreáză
colorați
COLORÁT, -Ă, colorați, -te, adj. 1. Care are o anumită culoare (alta decât cea albă sau neagră); care are mai multe culori. 2. Fig. (Despre stilul, felul de exprimare al cuiva etc.) Bogat în nuanțări sau în imagini; viu, expresiv. – V. colora.
colorația
COLORÁȚIE, colorații, s. f. (Rar) Colorit. – Din fr. coloration. DOOM
coloráție (-ți-e) s. f., art. coloráția (-ți-a), g.-d. art. coloráției; pl. coloráții, art. coloráțiile (-ți-i-)
colorație
COLORÁȚIE, colorații, s. f. (Rar) Colorit. – Din fr. coloration. DOOM
coloráție (-ți-e) s. f., art. coloráția (-ți-a), g.-d. art. coloráției; pl. coloráții, art. coloráțiile (-ți-i-)
colorației
COLORÁȚIE, colorații, s. f. (Rar) Colorit. – Din fr. coloration. DOOM
coloráție (-ți-e) s. f., art. coloráția (-ți-a), g.-d. art. coloráției; pl. coloráții, art. coloráțiile (-ți-i-)
colorații
COLORÁT, -Ă, colorați, -te, adj. 1. Care are o anumită culoare (alta decât cea albă sau neagră); care are mai multe culori. 2. Fig. (Despre stilul, felul de exprimare al cuiva etc.) Bogat în nuanțări sau în imagini; viu, expresiv. – V. colora.
colorații
COLORÁȚIE, colorații, s. f. (Rar) Colorit. – Din fr. coloration. DOOM
coloráție (-ți-e) s. f., art. coloráția (-ți-a), g.-d. art. coloráției; pl. coloráții, art. coloráțiile (-ți-i-)
colorațiile
COLORÁȚIE, colorații, s. f. (Rar) Colorit. – Din fr. coloration. DOOM
coloráție (-ți-e) s. f., art. coloráția (-ți-a), g.-d. art. coloráției; pl. coloráții, art. coloráțiile (-ți-i-)
colorațiilor
COLORÁȚIE, colorații, s. f. (Rar) Colorit. – Din fr. coloration. DOOM
coloráție (-ți-e) s. f., art. coloráția (-ți-a), g.-d. art. coloráției; pl. coloráții, art. coloráțiile (-ți-i-)
coloraților
COLORÁT, -Ă, colorați, -te, adj. 1. Care are o anumită culoare (alta decât cea albă sau neagră); care are mai multe culori. 2. Fig. (Despre stilul, felul de exprimare al cuiva etc.) Bogat în nuanțări sau în imagini; viu, expresiv. – V. colora.
colorațiune
COLORAȚIÚNE s.f. v. colorație.
colorează
COLORÁ, colorez, vb. I. Tranz. 1. A da unui obiect o anumită culoare cu ajutorul unei vopsele; a vopsi. 2. Fig. A da o nuanță expresivă stilului, exprimării etc.; a nuanța, a reliefa. – Din fr. colorer, lat. colorare. DOOM
colorá (a ~) vb., ind. prez. 3 coloreáză
colorectită
COLORECTÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a colonului și a rectului. [< fr. colorectite].
colorez
COLORÁ, colorez, vb. I. Tranz. 1. A da unui obiect o anumită culoare cu ajutorul unei vopsele; a vopsi. 2. Fig. A da o nuanță expresivă stilului, exprimării etc.; a nuanța, a reliefa. – Din fr. colorer, lat. colorare. DOOM
colorá (a ~) vb., ind. prez. 3 coloreáză
coloreze
COLORÁ, colorez, vb. I. Tranz. 1. A da unui obiect o anumită culoare cu ajutorul unei vopsele; a vopsi. 2. Fig. A da o nuanță expresivă stilului, exprimării etc.; a nuanța, a reliefa. – Din fr. colorer, lat. colorare. DOOM
colorá (a ~) vb., ind. prez. 3 coloreáză
colorezi
COLORÁ, colorez, vb. I. Tranz. 1. A da unui obiect o anumită culoare cu ajutorul unei vopsele; a vopsi. 2. Fig. A da o nuanță expresivă stilului, exprimării etc.; a nuanța, a reliefa. – Din fr. colorer, lat. colorare. DOOM
colorá (a ~) vb., ind. prez. 3 coloreáză
colorgraf
COLORGRÁF s.n. (Poligr.) Aparat electronic de corectat și de dozat extrasele de culori obținute pe negative fotografice. [< fr. colorgraphe].
colorgrafe
COLORGRÁF s.n. (Poligr.) Aparat electronic de corectat și de dozat extrasele de culori obținute pe negative fotografice. [< fr. colorgraphe].
colorgrafele
COLORGRÁF s.n. (Poligr.) Aparat electronic de corectat și de dozat extrasele de culori obținute pe negative fotografice. [< fr. colorgraphe].
colorgrafelor
COLORGRÁF s.n. (Poligr.) Aparat electronic de corectat și de dozat extrasele de culori obținute pe negative fotografice. [< fr. colorgraphe].
colorgraful
COLORGRÁF s.n. (Poligr.) Aparat electronic de corectat și de dozat extrasele de culori obținute pe negative fotografice. [< fr. colorgraphe].
colorgrafului
COLORGRÁF s.n. (Poligr.) Aparat electronic de corectat și de dozat extrasele de culori obținute pe negative fotografice. [< fr. colorgraphe].
colori
COLORI- Element de compunere savantă cu semnificația „colorat”, „tehnicolor”, „culoare”. [Var. color-, -color. / < lat. color].
coloriaj
COLORIÁJ s.n. (Arte) Acțiunea de a colora (un desen, o poză). [Pron. -ri-aj. / < fr. coloriage].
coloriaje
COLORIÁJ s.n. (Arte) Acțiunea de a colora (un desen, o poză). [Pron. -ri-aj. / < fr. coloriage].
coloriajele
COLORIÁJ s.n. (Arte) Acțiunea de a colora (un desen, o poză). [Pron. -ri-aj. / < fr. coloriage].
coloriajelor
COLORIÁJ s.n. (Arte) Acțiunea de a colora (un desen, o poză). [Pron. -ri-aj. / < fr. coloriage].
coloriajul
COLORIÁJ s.n. (Arte) Acțiunea de a colora (un desen, o poză). [Pron. -ri-aj. / < fr. coloriage].
coloriajului
COLORIÁJ s.n. (Arte) Acțiunea de a colora (un desen, o poză). [Pron. -ri-aj. / < fr. coloriage].
colorimetre
COLORIMÉTRU, colorimetre, s. n. Aparat optic întrebuințat la determinarea concentrației soluțiilor colorate. – Din fr. colorimètre. DOOM
colorimétru (-me-tru) s. n., art. colorimétrul; pl. colorimétre
colorimetrele
COLORIMÉTRU, colorimetre, s. n. Aparat optic întrebuințat la determinarea concentrației soluțiilor colorate. – Din fr. colorimètre. DOOM
colorimétru (-me-tru) s. n., art. colorimétrul; pl. colorimétre
colorimetrelor
COLORIMÉTRU, colorimetre, s. n. Aparat optic întrebuințat la determinarea concentrației soluțiilor colorate. – Din fr. colorimètre. DOOM
colorimétru (-me-tru) s. n., art. colorimétrul; pl. colorimétre
colorimetria
COLORIMETRÍE s. f. 1. Determinare a concentrației unei soluții colorate. 2. Metodă de determinare a caracteristicilor unei culori. – Din fr. colorimétrie, germ. Kolorimetrie. DOOM
colorimetríe (-me-tri-) s. f., art. colorimetría, g.-d. colorimetríi, art. colorimetríei
colorimetric
COLORIMÉTRIC, -Ă, colorimetrici, -ce, adj. De colorimetrie. – Din fr. colorimétrique. DOOM
colorimétric (-me-tric) adj. m., pl. colorimétrici; f. colorimétrică, pl. colorimétrice
colorimetrica
COLORIMÉTRIC, -Ă, colorimetrici, -ce, adj. De colorimetrie. – Din fr. colorimétrique. DOOM
colorimétric (-me-tric) adj. m., pl. colorimétrici; f. colorimétrică, pl. colorimétrice
colorimetrice
COLORIMÉTRIC, -Ă, colorimetrici, -ce, adj. De colorimetrie. – Din fr. colorimétrique. DOOM
colorimétric (-me-tric) adj. m., pl. colorimétrici; f. colorimétrică, pl. colorimétrice
colorimetricei
COLORIMÉTRIC, -Ă, colorimetrici, -ce, adj. De colorimetrie. – Din fr. colorimétrique. DOOM
colorimétric (-me-tric) adj. m., pl. colorimétrici; f. colorimétrică, pl. colorimétrice
colorimetricele
COLORIMÉTRIC, -Ă, colorimetrici, -ce, adj. De colorimetrie. – Din fr. colorimétrique. DOOM
colorimétric (-me-tric) adj. m., pl. colorimétrici; f. colorimétrică, pl. colorimétrice
colorimetricelor
COLORIMÉTRIC, -Ă, colorimetrici, -ce, adj. De colorimetrie. – Din fr. colorimétrique. DOOM
colorimétric (-me-tric) adj. m., pl. colorimétrici; f. colorimétrică, pl. colorimétrice
colorimetrici
COLORIMÉTRIC, -Ă, colorimetrici, -ce, adj. De colorimetrie. – Din fr. colorimétrique. DOOM
colorimétric (-me-tric) adj. m., pl. colorimétrici; f. colorimétrică, pl. colorimétrice
colorimetricii
COLORIMÉTRIC, -Ă, colorimetrici, -ce, adj. De colorimetrie. – Din fr. colorimétrique. DOOM
colorimétric (-me-tric) adj. m., pl. colorimétrici; f. colorimétrică, pl. colorimétrice
colorimetricilor
COLORIMÉTRIC, -Ă, colorimetrici, -ce, adj. De colorimetrie. – Din fr. colorimétrique. DOOM
colorimétric (-me-tric) adj. m., pl. colorimétrici; f. colorimétrică, pl. colorimétrice
colorimetricul
COLORIMÉTRIC, -Ă, colorimetrici, -ce, adj. De colorimetrie. – Din fr. colorimétrique. DOOM
colorimétric (-me-tric) adj. m., pl. colorimétrici; f. colorimétrică, pl. colorimétrice
colorimetricului
COLORIMÉTRIC, -Ă, colorimetrici, -ce, adj. De colorimetrie. – Din fr. colorimétrique. DOOM
colorimétric (-me-tric) adj. m., pl. colorimétrici; f. colorimétrică, pl. colorimétrice
colorimetrie
COLORIMETRÍE s. f. 1. Determinare a concentrației unei soluții colorate. 2. Metodă de determinare a caracteristicilor unei culori. – Din fr. colorimétrie, germ. Kolorimetrie. DOOM
colorimetríe (-me-tri-) s. f., art. colorimetría, g.-d. colorimetríi, art. colorimetríei
colorimetriei
COLORIMETRÍE s. f. 1. Determinare a concentrației unei soluții colorate. 2. Metodă de determinare a caracteristicilor unei culori. – Din fr. colorimétrie, germ. Kolorimetrie. DOOM
colorimetríe (-me-tri-) s. f., art. colorimetría, g.-d. colorimetríi, art. colorimetríei
colorimetrii
COLORIMETRÍE s. f. 1. Determinare a concentrației unei soluții colorate. 2. Metodă de determinare a caracteristicilor unei culori. – Din fr. colorimétrie, germ. Kolorimetrie. DOOM
colorimetríe (-me-tri-) s. f., art. colorimetría, g.-d. colorimetríi, art. colorimetríei
colorimetriile
COLORIMETRÍE s. f. 1. Determinare a concentrației unei soluții colorate. 2. Metodă de determinare a caracteristicilor unei culori. – Din fr. colorimétrie, germ. Kolorimetrie. DOOM
colorimetríe (-me-tri-) s. f., art. colorimetría, g.-d. colorimetríi, art. colorimetríei
colorimetriilor
COLORIMETRÍE s. f. 1. Determinare a concentrației unei soluții colorate. 2. Metodă de determinare a caracteristicilor unei culori. – Din fr. colorimétrie, germ. Kolorimetrie. DOOM
colorimetríe (-me-tri-) s. f., art. colorimetría, g.-d. colorimetríi, art. colorimetríei
colorimetru
COLORIMÉTRU, colorimetre, s. n. Aparat optic întrebuințat la determinarea concentrației soluțiilor colorate. – Din fr. colorimètre. DOOM
colorimétru (-me-tru) s. n., art. colorimétrul; pl. colorimétre
colorimetrul
COLORIMÉTRU, colorimetre, s. n. Aparat optic întrebuințat la determinarea concentrației soluțiilor colorate. – Din fr. colorimètre. DOOM
colorimétru (-me-tru) s. n., art. colorimétrul; pl. colorimétre
colorimetrului
COLORIMÉTRU, colorimetre, s. n. Aparat optic întrebuințat la determinarea concentrației soluțiilor colorate. – Din fr. colorimètre. DOOM
colorimétru (-me-tru) s. n., art. colorimétrul; pl. colorimétre
colorism
COLORÍSM s. n. Tendință în pictură de a da o importanță deosebită coloritului. – Din germ. Kolorismus.
colorismul
COLORÍSM s. n. Tendință în pictură de a da o importanță deosebită coloritului. – Din germ. Kolorismus.
colorismului
COLORÍSM s. n. Tendință în pictură de a da o importanță deosebită coloritului. – Din germ. Kolorismus.
colorist
COLORÍST, -Ă, coloriști, -ste, s. m. și f. Pictor care se distinge printr-un simț deosebit al culorii. – Din fr. coloriste. DOOM
colorístă s. f., g.-d. art. colorístei; pl. coloríste
colorista
COLORÍST, -Ă, coloriști, -ste, s. m. și f. Pictor care se distinge printr-un simț deosebit al culorii. – Din fr. coloriste. DOOM
colorístă s. f., g.-d. art. colorístei; pl. coloríste
coloriste
COLORÍST, -Ă, coloriști, -ste, s. m. și f. Pictor care se distinge printr-un simț deosebit al culorii. – Din fr. coloriste. DOOM
colorístă s. f., g.-d. art. colorístei; pl. coloríste
coloristei
COLORÍST, -Ă, coloriști, -ste, s. m. și f. Pictor care se distinge printr-un simț deosebit al culorii. – Din fr. coloriste. DOOM
colorístă s. f., g.-d. art. colorístei; pl. coloríste
coloristele
COLORÍST, -Ă, coloriști, -ste, s. m. și f. Pictor care se distinge printr-un simț deosebit al culorii. – Din fr. coloriste. DOOM
colorístă s. f., g.-d. art. colorístei; pl. coloríste
coloristelor
COLORÍST, -Ă, coloriști, -ste, s. m. și f. Pictor care se distinge printr-un simț deosebit al culorii. – Din fr. coloriste. DOOM
colorístă s. f., g.-d. art. colorístei; pl. coloríste
coloristic
COLORÍSTIC, -Ă, coloristici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. De culori, al culorilor. 2. S. f. Studiu al culorilor. – Din fr. coloristique. DOOM
*colorístic adj. m., pl. colorístici; f. colorístică, pl. colorístice
coloristica
COLORÍSTIC, -Ă, coloristici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. De culori, al culorilor. 2. S. f. Studiu al culorilor. – Din fr. coloristique. DOOM
*colorístic adj. m., pl. colorístici; f. colorístică, pl. colorístice
coloristice
COLORÍSTIC, -Ă, coloristici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. De culori, al culorilor. 2. S. f. Studiu al culorilor. – Din fr. coloristique. DOOM
*colorístic adj. m., pl. colorístici; f. colorístică, pl. colorístice
coloristicei
COLORÍSTIC, -Ă, coloristici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. De culori, al culorilor. 2. S. f. Studiu al culorilor. – Din fr. coloristique. DOOM
*colorístic adj. m., pl. colorístici; f. colorístică, pl. colorístice
coloristicele
COLORÍSTIC, -Ă, coloristici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. De culori, al culorilor. 2. S. f. Studiu al culorilor. – Din fr. coloristique. DOOM
*colorístic adj. m., pl. colorístici; f. colorístică, pl. colorístice
coloristicelor
COLORÍSTIC, -Ă, coloristici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. De culori, al culorilor. 2. S. f. Studiu al culorilor. – Din fr. coloristique. DOOM
*colorístic adj. m., pl. colorístici; f. colorístică, pl. colorístice
coloristici
COLORÍSTIC, -Ă, coloristici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. De culori, al culorilor. 2. S. f. Studiu al culorilor. – Din fr. coloristique. DOOM
*colorístic adj. m., pl. colorístici; f. colorístică, pl. colorístice
coloristicii
COLORÍSTIC, -Ă, coloristici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. De culori, al culorilor. 2. S. f. Studiu al culorilor. – Din fr. coloristique. DOOM
*colorístic adj. m., pl. colorístici; f. colorístică, pl. colorístice
coloristicilor
COLORÍSTIC, -Ă, coloristici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. De culori, al culorilor. 2. S. f. Studiu al culorilor. – Din fr. coloristique. DOOM
*colorístic adj. m., pl. colorístici; f. colorístică, pl. colorístice
coloristicul
COLORÍSTIC, -Ă, coloristici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. De culori, al culorilor. 2. S. f. Studiu al culorilor. – Din fr. coloristique. DOOM
*colorístic adj. m., pl. colorístici; f. colorístică, pl. colorístice
coloristicului
COLORÍSTIC, -Ă, coloristici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. De culori, al culorilor. 2. S. f. Studiu al culorilor. – Din fr. coloristique. DOOM
*colorístic adj. m., pl. colorístici; f. colorístică, pl. colorístice
coloristică
COLORÍSTIC, -Ă, coloristici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. De culori, al culorilor. 2. S. f. Studiu al culorilor. – Din fr. coloristique.
coloristul
COLORÍST, -Ă, coloriști, -ste, s. m. și f. Pictor care se distinge printr-un simț deosebit al culorii. – Din fr. coloriste. DOOM
colorístă s. f., g.-d. art. colorístei; pl. coloríste
coloristului
COLORÍST, -Ă, coloriști, -ste, s. m. și f. Pictor care se distinge printr-un simț deosebit al culorii. – Din fr. coloriste. DOOM
colorístă s. f., g.-d. art. colorístei; pl. coloríste
colorit
COLORÍT, colorituri, s. n. 1. Totalitatea culorilor unui obiect; bogăție de culori. ♦ Efect de ansamblu al culorilor unui tablou. 2. Culoare. 3. Fig. Expresivitate, strălucire a stilului; bogăție de imagini. – Din fr. coloris, it. colorito. DOOM
colorít s. n., pl. coloríturi
coloritul
COLORÍT, colorituri, s. n. 1. Totalitatea culorilor unui obiect; bogăție de culori. ♦ Efect de ansamblu al culorilor unui tablou. 2. Culoare. 3. Fig. Expresivitate, strălucire a stilului; bogăție de imagini. – Din fr. coloris, it. colorito. DOOM
colorít s. n., pl. coloríturi
coloritului
COLORÍT, colorituri, s. n. 1. Totalitatea culorilor unui obiect; bogăție de culori. ♦ Efect de ansamblu al culorilor unui tablou. 2. Culoare. 3. Fig. Expresivitate, strălucire a stilului; bogăție de imagini. – Din fr. coloris, it. colorito. DOOM
colorít s. n., pl. coloríturi
colorituri
COLORÍT, colorituri, s. n. 1. Totalitatea culorilor unui obiect; bogăție de culori. ♦ Efect de ansamblu al culorilor unui tablou. 2. Culoare. 3. Fig. Expresivitate, strălucire a stilului; bogăție de imagini. – Din fr. coloris, it. colorito. DOOM
colorít s. n., pl. coloríturi
coloriturile
COLORÍT, colorituri, s. n. 1. Totalitatea culorilor unui obiect; bogăție de culori. ♦ Efect de ansamblu al culorilor unui tablou. 2. Culoare. 3. Fig. Expresivitate, strălucire a stilului; bogăție de imagini. – Din fr. coloris, it. colorito. DOOM
colorít s. n., pl. coloríturi
coloriturilor
COLORÍT, colorituri, s. n. 1. Totalitatea culorilor unui obiect; bogăție de culori. ♦ Efect de ansamblu al culorilor unui tablou. 2. Culoare. 3. Fig. Expresivitate, strălucire a stilului; bogăție de imagini. – Din fr. coloris, it. colorito. DOOM
colorít s. n., pl. coloríturi
coloriști
COLORÍST, -Ă, coloriști, -ste, s. m. și f. Pictor care se distinge printr-un simț deosebit al culorii. – Din fr. coloriste. DOOM
colorístă s. f., g.-d. art. colorístei; pl. coloríste
coloriștii
COLORÍST, -Ă, coloriști, -ste, s. m. și f. Pictor care se distinge printr-un simț deosebit al culorii. – Din fr. coloriste. DOOM
colorístă s. f., g.-d. art. colorístei; pl. coloríste
coloriștilor
COLORÍST, -Ă, coloriști, -ste, s. m. și f. Pictor care se distinge printr-un simț deosebit al culorii. – Din fr. coloriste. DOOM
colorístă s. f., g.-d. art. colorístei; pl. coloríste
colorând
COLORÁ, colorez, vb. I. Tranz. 1. A da unui obiect o anumită culoare cu ajutorul unei vopsele; a vopsi. 2. Fig. A da o nuanță expresivă stilului, exprimării etc.; a nuanța, a reliefa. – Din fr. colorer, lat. colorare. DOOM
colorá (a ~) vb., ind. prez. 3 coloreáză
colorînd
COLORÁ, colorez, vb. I. Tranz. 1. A da unui obiect o anumită culoare cu ajutorul unei vopsele; a vopsi. 2. Fig. A da o nuanță expresivă stilului, exprimării etc.; a nuanța, a reliefa. – Din fr. colorer, lat. colorare. DOOM
colorá (a ~) vb., ind. prez. 3 coloreáză
colorări
COLORÁRE, colorări, s. f. Acțiunea de a colora; vopsire. – V. colora. DOOM
coloráre s. f., g.-d. art. colorắrii; pl. colorắri
colorării
COLORÁRE, colorări, s. f. Acțiunea de a colora; vopsire. – V. colora. DOOM
coloráre s. f., g.-d. art. colorắrii; pl. colorắri
colorările
COLORÁRE, colorări, s. f. Acțiunea de a colora; vopsire. – V. colora. DOOM
coloráre s. f., g.-d. art. colorắrii; pl. colorắri
colorărilor
COLORÁRE, colorări, s. f. Acțiunea de a colora; vopsire. – V. colora. DOOM
coloráre s. f., g.-d. art. colorắrii; pl. colorắri
colos
COLÓS, coloși, s. m. 1. Statuie de o mărime extraordinară; p. ext. obiect de proporții foarte mari. 2. Om, animal de mărime și putere neobișnuite. [Pl. și: (n.) colosuri] – Din fr. colosse, lat. colossus. DOOM
!colós s. m., pl. colóși
colosal
COLOSÁL, -Ă, colosali, -e, adj. Care depășește cu mult mărimea obișnuită; imens, gigantic, uriaș, enorm. ♦ Care depășește cu mult un anumit nivel (de intensitate, calitate etc.). Succes colosal. – Din fr. colossal. DOOM
colosál adj. m., pl. colosáli; f. colosálă, pl. colosále
colosala
COLOSÁL, -Ă, colosali, -e, adj. Care depășește cu mult mărimea obișnuită; imens, gigantic, uriaș, enorm. ♦ Care depășește cu mult un anumit nivel (de intensitate, calitate etc.). Succes colosal. – Din fr. colossal. DOOM
colosál adj. m., pl. colosáli; f. colosálă, pl. colosále
colosale
COLOSÁL, -Ă, colosali, -e, adj. Care depășește cu mult mărimea obișnuită; imens, gigantic, uriaș, enorm. ♦ Care depășește cu mult un anumit nivel (de intensitate, calitate etc.). Succes colosal. – Din fr. colossal. DOOM
colosál adj. m., pl. colosáli; f. colosálă, pl. colosále
colosalei
COLOSÁL, -Ă, colosali, -e, adj. Care depășește cu mult mărimea obișnuită; imens, gigantic, uriaș, enorm. ♦ Care depășește cu mult un anumit nivel (de intensitate, calitate etc.). Succes colosal. – Din fr. colossal. DOOM
colosál adj. m., pl. colosáli; f. colosálă, pl. colosále
colosalele
COLOSÁL, -Ă, colosali, -e, adj. Care depășește cu mult mărimea obișnuită; imens, gigantic, uriaș, enorm. ♦ Care depășește cu mult un anumit nivel (de intensitate, calitate etc.). Succes colosal. – Din fr. colossal. DOOM
colosál adj. m., pl. colosáli; f. colosálă, pl. colosále
colosalelor
COLOSÁL, -Ă, colosali, -e, adj. Care depășește cu mult mărimea obișnuită; imens, gigantic, uriaș, enorm. ♦ Care depășește cu mult un anumit nivel (de intensitate, calitate etc.). Succes colosal. – Din fr. colossal. DOOM
colosál adj. m., pl. colosáli; f. colosálă, pl. colosále
colosali
COLOSÁL, -Ă, colosali, -e, adj. Care depășește cu mult mărimea obișnuită; imens, gigantic, uriaș, enorm. ♦ Care depășește cu mult un anumit nivel (de intensitate, calitate etc.). Succes colosal. – Din fr. colossal. DOOM
colosál adj. m., pl. colosáli; f. colosálă, pl. colosále
colosalii
COLOSÁL, -Ă, colosali, -e, adj. Care depășește cu mult mărimea obișnuită; imens, gigantic, uriaș, enorm. ♦ Care depășește cu mult un anumit nivel (de intensitate, calitate etc.). Succes colosal. – Din fr. colossal. DOOM
colosál adj. m., pl. colosáli; f. colosálă, pl. colosále
colosalilor
COLOSÁL, -Ă, colosali, -e, adj. Care depășește cu mult mărimea obișnuită; imens, gigantic, uriaș, enorm. ♦ Care depășește cu mult un anumit nivel (de intensitate, calitate etc.). Succes colosal. – Din fr. colossal. DOOM
colosál adj. m., pl. colosáli; f. colosálă, pl. colosále
colosalitate
COLOSALITÁTE s.f. (Rar) Însușirea a ceea ce este colosal. [< colosal + -itate].
colosalitatea
COLOSALITÁTE s.f. (Rar) Însușirea a ceea ce este colosal. [< colosal + -itate].
colosalități
COLOSALITÁTE s.f. (Rar) Însușirea a ceea ce este colosal. [< colosal + -itate].
colosalității
COLOSALITÁTE s.f. (Rar) Însușirea a ceea ce este colosal. [< colosal + -itate].
colosalul
COLOSÁL, -Ă, colosali, -e, adj. Care depășește cu mult mărimea obișnuită; imens, gigantic, uriaș, enorm. ♦ Care depășește cu mult un anumit nivel (de intensitate, calitate etc.). Succes colosal. – Din fr. colossal. DOOM
colosál adj. m., pl. colosáli; f. colosálă, pl. colosále
colosalului
COLOSÁL, -Ă, colosali, -e, adj. Care depășește cu mult mărimea obișnuită; imens, gigantic, uriaș, enorm. ♦ Care depășește cu mult un anumit nivel (de intensitate, calitate etc.). Succes colosal. – Din fr. colossal. DOOM
colosál adj. m., pl. colosáli; f. colosálă, pl. colosále
colostomie
COLOSTOMÍE s.f. (Med.) Deschidere a colonului la piele pentru a crea un anus artificial. [< fr. colostomie].
colostru
COLÓSTRU s.n. Lapte special secretat câteva zile după nașterea copilului și care alcătuiește prima hrană a nou-născutului. [< lat., fr. colostrum, cf. it. colostro]. DOOM
colóstru s. n., art. colóstrul
colostrul
COLÓSTRU s.n. Lapte special secretat câteva zile după nașterea copilului și care alcătuiește prima hrană a nou-născutului. [< lat., fr. colostrum, cf. it. colostro]. DOOM
colóstru s. n., art. colóstrul
colostrului
COLÓSTRU s.n. Lapte special secretat câteva zile după nașterea copilului și care alcătuiește prima hrană a nou-născutului. [< lat., fr. colostrum, cf. it. colostro]. DOOM
colóstru s. n., art. colóstrul
colosul
COLÓS, coloși, s. m. 1. Statuie de o mărime extraordinară; p. ext. obiect de proporții foarte mari. 2. Om, animal de mărime și putere neobișnuite. [Pl. și: (n.) colosuri] – Din fr. colosse, lat. colossus. DOOM
!colós s. m., pl. colóși
colosului
COLÓS, coloși, s. m. 1. Statuie de o mărime extraordinară; p. ext. obiect de proporții foarte mari. 2. Om, animal de mărime și putere neobișnuite. [Pl. și: (n.) colosuri] – Din fr. colosse, lat. colossus. DOOM
!colós s. m., pl. colóși
colotomie
COLOTOMÍE s.f. (Med.) Secționarea operatorie a colonului. [Gen. -iei. / < fr. colotomie].
colotău
colotắu (-ắi), s. m. – Vagabond, pribeag; leneș. – Var. colotan. Mag. kolotálni „a hoinări” (Drăganu, Dacor., IX, 207). Pare a fi cuvînt identic cu rut., rus. kolotitĭ „a agita”, de unde, în Bucov., coloti, vb. (a urmări, a hăitui).
coloz
colóz s. m. – Varietate de grîu. – Var. coluz, colus. Rut. kolos „spic” (DAR). Este cuvînt identic cu coluz, s. n. (bățul de la năvodul de pescuit) pe care DAR îl pune în legătură, greșit, cu bg. kol „țăruș”.
coloși
COLÓS, coloși, s. m. 1. Statuie de o mărime extraordinară; p. ext. obiect de proporții foarte mari. 2. Om, animal de mărime și putere neobișnuite. [Pl. și: (n.) colosuri] – Din fr. colosse, lat. colossus. DOOM
!colós s. m., pl. colóși
coloșii
COLÓS, coloși, s. m. 1. Statuie de o mărime extraordinară; p. ext. obiect de proporții foarte mari. 2. Om, animal de mărime și putere neobișnuite. [Pl. și: (n.) colosuri] – Din fr. colosse, lat. colossus. DOOM
!colós s. m., pl. colóși
coloșilor
COLÓS, coloși, s. m. 1. Statuie de o mărime extraordinară; p. ext. obiect de proporții foarte mari. 2. Om, animal de mărime și putere neobișnuite. [Pl. și: (n.) colosuri] – Din fr. colosse, lat. colossus. DOOM
!colós s. m., pl. colóși
colp
COLP- v. colpo-.
colpectomie
COLPECTOMÍE s.f. Rezecție a unei porțiuni din vagin. [< fr. colpectomie, cf. gr. kolpos – vagin, ektome – excizie].
colpita
COLPÍTĂ, colpite, s. f. Inflamație a colului uterin. – Din fr. colpite. DOOM
colpítă s. f., g.-d. art. colpítei; pl. colpíte
colpite
COLPÍTĂ, colpite, s. f. Inflamație a colului uterin. – Din fr. colpite. DOOM
colpítă s. f., g.-d. art. colpítei; pl. colpíte
colpitei
COLPÍTĂ, colpite, s. f. Inflamație a colului uterin. – Din fr. colpite. DOOM
colpítă s. f., g.-d. art. colpítei; pl. colpíte
colpitele
COLPÍTĂ, colpite, s. f. Inflamație a colului uterin. – Din fr. colpite. DOOM
colpítă s. f., g.-d. art. colpítei; pl. colpíte
colpitelor
COLPÍTĂ, colpite, s. f. Inflamație a colului uterin. – Din fr. colpite. DOOM
colpítă s. f., g.-d. art. colpítei; pl. colpíte
colpo
COLPO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „referitor la vagin”, „vagin”. [Var. colp-. / < fr. colp(o)-, cf. gr. kolpos].
colpocel
COLPOCÉL s.n. Hernie intravaginală. [< fr. colpocèle, cf. gr. kolpos – vagin, kele – hernie].
colpoceliotomie
COLPOCELIOTOMÍE s.f. Deschidere a cavității abdominale prin vagin; celiotomie vaginală. [Gen. -iei. / < fr. colpocéliotomie].
colpocistostomie
COLPOCISTOSTOMÍE s.f. Incizare prin vagin a colonului vezicii urinare. [Gen. -iei. / < fr. colpocystostomie].
colpohisterectomie
COLPOHISTERECTOMÍE s.f. (Med.) Extirpare chirurgicală a uterului și a unei porțiuni din vagin. [< fr. colpohystérectomie].
colpopexie
COLPOPEXÍE s.f. (Med.) Fixare chirurgicală a vaginului la țesuturile înconjurătoare. [Gen. -iei. / < fr. colpopexie].
colpoplastie
COLPOPLASTÍE s.f. (Med.) Refacere chirurgicală plastică a vaginului. [Gen. -iei. / < fr. colpoplastie, cf. gr. kolpos – vagin, plassein – a forma].
colpoptoză
COLPOPTÓZĂ s.f. (Med.) Prolaps al vaginului. [< fr. colpoptose].
colporafia
COLPORAFÍE, colporafii, s. f. (Med.) Sutură chirurgicală a vaginului. – Din fr. colporaphie.
colporafie
COLPORAFÍE, colporafii, s. f. (Med.) Sutură chirurgicală a vaginului. – Din fr. colporaphie.
colporafiei
COLPORAFÍE, colporafii, s. f. (Med.) Sutură chirurgicală a vaginului. – Din fr. colporaphie.
colporafii
COLPORAFÍE, colporafii, s. f. (Med.) Sutură chirurgicală a vaginului. – Din fr. colporaphie.
colporafiile
COLPORAFÍE, colporafii, s. f. (Med.) Sutură chirurgicală a vaginului. – Din fr. colporaphie.
colporafiilor
COLPORAFÍE, colporafii, s. f. (Med.) Sutură chirurgicală a vaginului. – Din fr. colporaphie.
colporta
COLPORTÁ, colportez, vb. I. Tranz. A răspândi știri, zvonuri etc. (false). – Din fr. colporter. DOOM
colportá (a ~) vb., ind. prez. 3 colporteáză
colportai
COLPORTÁ, colportez, vb. I. Tranz. A răspândi știri, zvonuri etc. (false). – Din fr. colporter. DOOM
colportá (a ~) vb., ind. prez. 3 colporteáză
colportaj
COLPORTÁJ, colportaje, s. n. 1. Răspândire, distribuire (a cărților, a presei). ◊ Carte de colportaj = carte cu preț redus, ilustrată, tipărită în tiraje mari, tratând sumar, la nivel de popularizare, teme foarte variate. 2. (Înv.) Comerț ambulant. – Din fr. colportage. DOOM
colportáj s. n., pl. colportáje
colportaje
COLPORTÁJ, colportaje, s. n. 1. Răspândire, distribuire (a cărților, a presei). ◊ Carte de colportaj = carte cu preț redus, ilustrată, tipărită în tiraje mari, tratând sumar, la nivel de popularizare, teme foarte variate. 2. (Înv.) Comerț ambulant. – Din fr. colportage. DOOM
colportáj s. n., pl. colportáje
colportajele
COLPORTÁJ, colportaje, s. n. 1. Răspândire, distribuire (a cărților, a presei). ◊ Carte de colportaj = carte cu preț redus, ilustrată, tipărită în tiraje mari, tratând sumar, la nivel de popularizare, teme foarte variate. 2. (Înv.) Comerț ambulant. – Din fr. colportage. DOOM
colportáj s. n., pl. colportáje
colportajelor
COLPORTÁJ, colportaje, s. n. 1. Răspândire, distribuire (a cărților, a presei). ◊ Carte de colportaj = carte cu preț redus, ilustrată, tipărită în tiraje mari, tratând sumar, la nivel de popularizare, teme foarte variate. 2. (Înv.) Comerț ambulant. – Din fr. colportage. DOOM
colportáj s. n., pl. colportáje
colportajul
COLPORTÁJ, colportaje, s. n. 1. Răspândire, distribuire (a cărților, a presei). ◊ Carte de colportaj = carte cu preț redus, ilustrată, tipărită în tiraje mari, tratând sumar, la nivel de popularizare, teme foarte variate. 2. (Înv.) Comerț ambulant. – Din fr. colportage. DOOM
colportáj s. n., pl. colportáje
colportajului
COLPORTÁJ, colportaje, s. n. 1. Răspândire, distribuire (a cărților, a presei). ◊ Carte de colportaj = carte cu preț redus, ilustrată, tipărită în tiraje mari, tratând sumar, la nivel de popularizare, teme foarte variate. 2. (Înv.) Comerț ambulant. – Din fr. colportage. DOOM
colportáj s. n., pl. colportáje
colportam
COLPORTÁ, colportez, vb. I. Tranz. A răspândi știri, zvonuri etc. (false). – Din fr. colporter. DOOM
colportá (a ~) vb., ind. prez. 3 colporteáză
colportare
COLPORTÁ, colportez, vb. I. Tranz. A răspândi știri, zvonuri etc. (false). – Din fr. colporter. DOOM
colportá (a ~) vb., ind. prez. 3 colporteáză
colportare
COLPORTÁRE s.f. Acțiunea de a colporta și rezultatul ei; colportaj. [< colporta].
colportarea
COLPORTÁRE s.f. Acțiunea de a colporta și rezultatul ei; colportaj. [< colporta].
colportară
COLPORTÁ, colportez, vb. I. Tranz. A răspândi știri, zvonuri etc. (false). – Din fr. colporter. DOOM
colportá (a ~) vb., ind. prez. 3 colporteáză
colportarăm
COLPORTÁ, colportez, vb. I. Tranz. A răspândi știri, zvonuri etc. (false). – Din fr. colporter. DOOM
colportá (a ~) vb., ind. prez. 3 colporteáză
colportarăți
COLPORTÁ, colportez, vb. I. Tranz. A răspândi știri, zvonuri etc. (false). – Din fr. colporter. DOOM
colportá (a ~) vb., ind. prez. 3 colporteáză
colportase
COLPORTÁ, colportez, vb. I. Tranz. A răspândi știri, zvonuri etc. (false). – Din fr. colporter. DOOM
colportá (a ~) vb., ind. prez. 3 colporteáză
colportasem
COLPORTÁ, colportez, vb. I. Tranz. A răspândi știri, zvonuri etc. (false). – Din fr. colporter. DOOM
colportá (a ~) vb., ind. prez. 3 colporteáză
colportaseră
COLPORTÁ, colportez, vb. I. Tranz. A răspândi știri, zvonuri etc. (false). – Din fr. colporter. DOOM
colportá (a ~) vb., ind. prez. 3 colporteáză
colportaserăm
COLPORTÁ, colportez, vb. I. Tranz. A răspândi știri, zvonuri etc. (false). – Din fr. colporter. DOOM
colportá (a ~) vb., ind. prez. 3 colporteáză
colportaserăți
COLPORTÁ, colportez, vb. I. Tranz. A răspândi știri, zvonuri etc. (false). – Din fr. colporter. DOOM
colportá (a ~) vb., ind. prez. 3 colporteáză
colportaseși
COLPORTÁ, colportez, vb. I. Tranz. A răspândi știri, zvonuri etc. (false). – Din fr. colporter. DOOM
colportá (a ~) vb., ind. prez. 3 colporteáză
colportaseți
COLPORTÁ, colportez, vb. I. Tranz. A răspândi știri, zvonuri etc. (false). – Din fr. colporter. DOOM
colportá (a ~) vb., ind. prez. 3 colporteáză
colportat
COLPORTÁ, colportez, vb. I. Tranz. A răspândi știri, zvonuri etc. (false). – Din fr. colporter. DOOM
colportá (a ~) vb., ind. prez. 3 colporteáză
colportat
COLPORTÁ, colportez, vb. I. Tranz. A răspândi știri, zvonuri etc. (false). – Din fr. colporter.
colportau
COLPORTÁ, colportez, vb. I. Tranz. A răspândi știri, zvonuri etc. (false). – Din fr. colporter. DOOM
colportá (a ~) vb., ind. prez. 3 colporteáză
colportași
COLPORTÁ, colportez, vb. I. Tranz. A răspândi știri, zvonuri etc. (false). – Din fr. colporter. DOOM
colportá (a ~) vb., ind. prez. 3 colporteáză
colportați
COLPORTÁ, colportez, vb. I. Tranz. A răspândi știri, zvonuri etc. (false). – Din fr. colporter. DOOM
colportá (a ~) vb., ind. prez. 3 colporteáză
colportează
COLPORTÁ, colportez, vb. I. Tranz. A răspândi știri, zvonuri etc. (false). – Din fr. colporter. DOOM
colportá (a ~) vb., ind. prez. 3 colporteáză
colportez
COLPORTÁ, colportez, vb. I. Tranz. A răspândi știri, zvonuri etc. (false). – Din fr. colporter. DOOM
colportá (a ~) vb., ind. prez. 3 colporteáză
colporteze
COLPORTÁ, colportez, vb. I. Tranz. A răspândi știri, zvonuri etc. (false). – Din fr. colporter. DOOM
colportá (a ~) vb., ind. prez. 3 colporteáză
colportezi
COLPORTÁ, colportez, vb. I. Tranz. A răspândi știri, zvonuri etc. (false). – Din fr. colporter. DOOM
colportá (a ~) vb., ind. prez. 3 colporteáză
colportoare
COLPORTÓR, -OÁRE, colportori, -oare, subst. 1. S. m. și f. Persoană care răspândește știri, zvonuri etc. (false). 2. S. m. (Înv.) Negustor ambulant. – Din fr. colporteur. DOOM
colportór s. m., pl. colportóri
colportoarea
COLPORTÓR, -OÁRE, colportori, -oare, subst. 1. S. m. și f. Persoană care răspândește știri, zvonuri etc. (false). 2. S. m. (Înv.) Negustor ambulant. – Din fr. colporteur. DOOM
colportór s. m., pl. colportóri
colportoarei
COLPORTÓR, -OÁRE, colportori, -oare, subst. 1. S. m. și f. Persoană care răspândește știri, zvonuri etc. (false). 2. S. m. (Înv.) Negustor ambulant. – Din fr. colporteur. DOOM
colportór s. m., pl. colportóri
colportoarele
COLPORTÓR, -OÁRE, colportori, -oare, subst. 1. S. m. și f. Persoană care răspândește știri, zvonuri etc. (false). 2. S. m. (Înv.) Negustor ambulant. – Din fr. colporteur. DOOM
colportór s. m., pl. colportóri
colportoarelor
COLPORTÓR, -OÁRE, colportori, -oare, subst. 1. S. m. și f. Persoană care răspândește știri, zvonuri etc. (false). 2. S. m. (Înv.) Negustor ambulant. – Din fr. colporteur. DOOM
colportór s. m., pl. colportóri
colportor
COLPORTÓR, -OÁRE, colportori, -oare, subst. 1. S. m. și f. Persoană care răspândește știri, zvonuri etc. (false). 2. S. m. (Înv.) Negustor ambulant. – Din fr. colporteur. DOOM
colportór s. m., pl. colportóri
colportori
COLPORTÓR, -OÁRE, colportori, -oare, subst. 1. S. m. și f. Persoană care răspândește știri, zvonuri etc. (false). 2. S. m. (Înv.) Negustor ambulant. – Din fr. colporteur. DOOM
colportór s. m., pl. colportóri
colportorii
COLPORTÓR, -OÁRE, colportori, -oare, subst. 1. S. m. și f. Persoană care răspândește știri, zvonuri etc. (false). 2. S. m. (Înv.) Negustor ambulant. – Din fr. colporteur. DOOM
colportór s. m., pl. colportóri
colportorilor
COLPORTÓR, -OÁRE, colportori, -oare, subst. 1. S. m. și f. Persoană care răspândește știri, zvonuri etc. (false). 2. S. m. (Înv.) Negustor ambulant. – Din fr. colporteur. DOOM
colportór s. m., pl. colportóri
colportorul
COLPORTÓR, -OÁRE, colportori, -oare, subst. 1. S. m. și f. Persoană care răspândește știri, zvonuri etc. (false). 2. S. m. (Înv.) Negustor ambulant. – Din fr. colporteur. DOOM
colportór s. m., pl. colportóri
colportorului
COLPORTÓR, -OÁRE, colportori, -oare, subst. 1. S. m. și f. Persoană care răspândește știri, zvonuri etc. (false). 2. S. m. (Înv.) Negustor ambulant. – Din fr. colporteur. DOOM
colportór s. m., pl. colportóri
colportând
COLPORTÁ, colportez, vb. I. Tranz. A răspândi știri, zvonuri etc. (false). – Din fr. colporter. DOOM
colportá (a ~) vb., ind. prez. 3 colporteáză
colportînd
COLPORTÁ, colportez, vb. I. Tranz. A răspândi știri, zvonuri etc. (false). – Din fr. colporter. DOOM
colportá (a ~) vb., ind. prez. 3 colporteáză
colportări
COLPORTÁRE s.f. Acțiunea de a colporta și rezultatul ei; colportaj. [< colporta].
colportării
COLPORTÁRE s.f. Acțiunea de a colporta și rezultatul ei; colportaj. [< colporta].
colportările
COLPORTÁRE s.f. Acțiunea de a colporta și rezultatul ei; colportaj. [< colporta].
colportărilor
COLPORTÁRE s.f. Acțiunea de a colporta și rezultatul ei; colportaj. [< colporta].
colposcoape
COLPOSCÓP, colposcoape, s. n. Aparat cu ajutorul căruia se face colposcopia. – Din fr. colposcope. DOOM
!colposcóp (-pos-cop/-po-scop) s. n., pl. colposcoápe
colposcoapele
COLPOSCÓP, colposcoape, s. n. Aparat cu ajutorul căruia se face colposcopia. – Din fr. colposcope. DOOM
!colposcóp (-pos-cop/-po-scop) s. n., pl. colposcoápe
colposcoapelor
COLPOSCÓP, colposcoape, s. n. Aparat cu ajutorul căruia se face colposcopia. – Din fr. colposcope. DOOM
!colposcóp (-pos-cop/-po-scop) s. n., pl. colposcoápe
colposcop
COLPOSCÓP, colposcoape, s. n. Aparat cu ajutorul căruia se face colposcopia. – Din fr. colposcope. DOOM
!colposcóp (-pos-cop/-po-scop) s. n., pl. colposcoápe
colposcopia
COLPOSCOPÍE, colposcopii, s. f. Examen optic direct al vaginului și al colului uterin cu ajutorul colposcopului. – Din fr. colposcopie. DOOM
!colposcopíe (-pos-co-/-po-sco-) s. f., art. colposcopía, g.-d. art. colposcopíei; pl. colposcopíi, art. colposcopíile
colposcopie
COLPOSCOPÍE, colposcopii, s. f. Examen optic direct al vaginului și al colului uterin cu ajutorul colposcopului. – Din fr. colposcopie. DOOM
!colposcopíe (-pos-co-/-po-sco-) s. f., art. colposcopía, g.-d. art. colposcopíei; pl. colposcopíi, art. colposcopíile
colposcopiei
COLPOSCOPÍE, colposcopii, s. f. Examen optic direct al vaginului și al colului uterin cu ajutorul colposcopului. – Din fr. colposcopie. DOOM
!colposcopíe (-pos-co-/-po-sco-) s. f., art. colposcopía, g.-d. art. colposcopíei; pl. colposcopíi, art. colposcopíile
colposcopii
COLPOSCOPÍE, colposcopii, s. f. Examen optic direct al vaginului și al colului uterin cu ajutorul colposcopului. – Din fr. colposcopie. DOOM
!colposcopíe (-pos-co-/-po-sco-) s. f., art. colposcopía, g.-d. art. colposcopíei; pl. colposcopíi, art. colposcopíile
colposcopiile
COLPOSCOPÍE, colposcopii, s. f. Examen optic direct al vaginului și al colului uterin cu ajutorul colposcopului. – Din fr. colposcopie. DOOM
!colposcopíe (-pos-co-/-po-sco-) s. f., art. colposcopía, g.-d. art. colposcopíei; pl. colposcopíi, art. colposcopíile
colposcopiilor
COLPOSCOPÍE, colposcopii, s. f. Examen optic direct al vaginului și al colului uterin cu ajutorul colposcopului. – Din fr. colposcopie. DOOM
!colposcopíe (-pos-co-/-po-sco-) s. f., art. colposcopía, g.-d. art. colposcopíei; pl. colposcopíi, art. colposcopíile
colposcopul
COLPOSCÓP, colposcoape, s. n. Aparat cu ajutorul căruia se face colposcopia. – Din fr. colposcope. DOOM
!colposcóp (-pos-cop/-po-scop) s. n., pl. colposcoápe
colposcopului
COLPOSCÓP, colposcoape, s. n. Aparat cu ajutorul căruia se face colposcopia. – Din fr. colposcope. DOOM
!colposcóp (-pos-cop/-po-scop) s. n., pl. colposcoápe
colpotomie
COLPOTOMÍE s.f. (Med.) Incizie a peretelui vaginal; elitrotomie. [< fr. colpotomie, cf. gr. kolpos – vagin, tome – tăiere].
colt
COLT, colturi, s. n. Tip de revolver sau de pistolet. – Din engl. Colt, fr. colt. DOOM
colt s. n., pl. cólturi
colteș
cólteș (-șe), s. n. – Trunchi, buștean. Rut. kołotyca „așchie” (DAR). În Bucov. și Maram.
coltosi
coltosí (-sésc, -ít), vb. – A muta. Mag. költözni (DAR). În Mold.
coltosire
coltosí (-sésc, -ít), vb. – A muta. Mag. költözni (DAR). În Mold.
coltosit
coltosí (-sésc, -ít), vb. – A muta. Mag. költözni (DAR). În Mold.
coltuc
COLTÚC, coltuce, s. n. 1. Fiecare dintre cele două capete ale unei pâini lungi. 2. (Reg.) Pernă mică servind drept căpătâi. ♦ Perniță (de ace). [Pl. și: coltucuri] – Din tc. koltuk. DOOM
coltúc s. n., pl. coltúce
coltuc
COLTÚC, coltuce, s. n. 1. Fiecare dintre cele două capete ale unei pâini lungi. 2. (Reg.) Pernă mică servind drept căpătâi. ♦ Perniță (de ace). [Pl. și: coltucuri] – Din tc. koltuk.
coltuce
COLTÚC, coltuce, s. n. 1. Fiecare dintre cele două capete ale unei pâini lungi. 2. (Reg.) Pernă mică servind drept căpătâi. ♦ Perniță (de ace). [Pl. și: coltucuri] – Din tc. koltuk. DOOM
coltúc s. n., pl. coltúce
coltucel
COLTUCÉL, coltucele, s. n. Diminutiv al lui coltuc. – Coltuc + suf. -el. DOOM
coltucél s. n., pl. coltucéle
coltucele
COLTÚC, coltuce, s. n. 1. Fiecare dintre cele două capete ale unei pâini lungi. 2. (Reg.) Pernă mică servind drept căpătâi. ♦ Perniță (de ace). [Pl. și: coltucuri] – Din tc. koltuk. DOOM
coltúc s. n., pl. coltúce
coltucele
COLTUCÉL, coltucele, s. n. Diminutiv al lui coltuc. – Coltuc + suf. -el. DOOM
coltucél s. n., pl. coltucéle
coltucelele
COLTUCÉL, coltucele, s. n. Diminutiv al lui coltuc. – Coltuc + suf. -el. DOOM
coltucél s. n., pl. coltucéle
coltucelelor
COLTUCÉL, coltucele, s. n. Diminutiv al lui coltuc. – Coltuc + suf. -el. DOOM
coltucél s. n., pl. coltucéle
coltucelor
COLTÚC, coltuce, s. n. 1. Fiecare dintre cele două capete ale unei pâini lungi. 2. (Reg.) Pernă mică servind drept căpătâi. ♦ Perniță (de ace). [Pl. și: coltucuri] – Din tc. koltuk. DOOM
coltúc s. n., pl. coltúce
coltucelul
COLTUCÉL, coltucele, s. n. Diminutiv al lui coltuc. – Coltuc + suf. -el. DOOM
coltucél s. n., pl. coltucéle
coltucelului
COLTUCÉL, coltucele, s. n. Diminutiv al lui coltuc. – Coltuc + suf. -el. DOOM
coltucél s. n., pl. coltucéle
coltucul
COLTÚC, coltuce, s. n. 1. Fiecare dintre cele două capete ale unei pâini lungi. 2. (Reg.) Pernă mică servind drept căpătâi. ♦ Perniță (de ace). [Pl. și: coltucuri] – Din tc. koltuk. DOOM
coltúc s. n., pl. coltúce
coltucului
COLTÚC, coltuce, s. n. 1. Fiecare dintre cele două capete ale unei pâini lungi. 2. (Reg.) Pernă mică servind drept căpătâi. ♦ Perniță (de ace). [Pl. și: coltucuri] – Din tc. koltuk. DOOM
coltúc s. n., pl. coltúce
coltul
COLT, colturi, s. n. Tip de revolver sau de pistolet. – Din engl. Colt, fr. colt. DOOM
colt s. n., pl. cólturi
coltului
COLT, colturi, s. n. Tip de revolver sau de pistolet. – Din engl. Colt, fr. colt. DOOM
colt s. n., pl. cólturi
colturi
COLT, colturi, s. n. Tip de revolver sau de pistolet. – Din engl. Colt, fr. colt. DOOM
colt s. n., pl. cólturi
colturile
COLT, colturi, s. n. Tip de revolver sau de pistolet. – Din engl. Colt, fr. colt. DOOM
colt s. n., pl. cólturi
colturilor
COLT, colturi, s. n. Tip de revolver sau de pistolet. – Din engl. Colt, fr. colt. DOOM
colt s. n., pl. cólturi
colugă
colúgă (-gi), s. f. – Ciorchine. Origine obscură. După DAR, este în legătură cu rut. koljučka „ghimpe”.
colul
COL, coluri, s. n. (Anat.) Parte mai îngustă, mai strâmtă a unui organ sau a unui os. – Din fr. col. DOOM
col s. n., pl. cóluri
colului
COL, coluri, s. n. (Anat.) Parte mai îngustă, mai strâmtă a unui organ sau a unui os. – Din fr. col. DOOM
col s. n., pl. cóluri
columba
PORUMBÉL, -EÁ, porumbei, -ele, subst., adj. I. 1. S. m. Nume dat mai multor specii de păsări sălbatice sau domestice, de talie mijlocie sau mică, cu ciocul scurt, cu penajul extrem de variat (Columba); pasăre aparținând uneia dintre aceste specii; hulub, porumb (II), porumbaș. ◊ Porumbel călător (sau de poștă, voiajor) = porumbel dresat să se întoarcă la locul de unde a fost trimis, folosit pentru transmiterea mesajelor. ◊ Expr. A trăi (sau a se iubi) ca porumbeii (sau ca doi porumbei) = a trăi în dragoste și în bună înțelegere. ◊ Compus: porumbel-râzător = guguștiuc. 2. S. f. (Reg.) Porumbiță. II. S. m. Știulete de porumb cu boabele încă necoapte, în lapte, care se mănâncă fierte sau coapte în spuză. III. 1. S. f. Fructul porumbarului1, sferic, de culoare neagră-vineție, cu gust acru, astringent; porumbă1. 2. S. m. (Bot.) Porumbar1. 3. S. m. (bot.; la pl.) Mică plantă erbacee din familia liliaceelor, cu flori albastre, care crește prin vii și livezi (Muscari botryoides). IV. Adj. (Reg.) Porumb (III). – Porumb + suf. -el, -ea.
columba
COLÚMBĂ, columbe, s. f. (Înv.) Porumbiță. – Din lat. columba. DOOM
colúmbă (înv.) s. f., g.-d. art. colúmbei; pl. colúmbe
columbaca
COLUMBÁCĂ, columbace, adj. (În sintagma) Muscă columbacă (și substantivat, f.) = insectă mică, dipteră, a cărei înțepătură veninoasă poate provoca moartea vitelor sau chiar a copiilor (Simulium columbaczense). – Din sb. Kolumbaci (localitate în Serbia). DOOM
!columbácă adj. f., s. f., pl. columbáce
columbace
COLUMBÁCĂ, columbace, adj. (În sintagma) Muscă columbacă (și substantivat, f.) = insectă mică, dipteră, a cărei înțepătură veninoasă poate provoca moartea vitelor sau chiar a copiilor (Simulium columbaczense). – Din sb. Kolumbaci (localitate în Serbia). DOOM
!columbácă adj. f., s. f., pl. columbáce
columbacei
COLUMBÁCĂ, columbace, adj. (În sintagma) Muscă columbacă (și substantivat, f.) = insectă mică, dipteră, a cărei înțepătură veninoasă poate provoca moartea vitelor sau chiar a copiilor (Simulium columbaczense). – Din sb. Kolumbaci (localitate în Serbia). DOOM
!columbácă adj. f., s. f., pl. columbáce
columbacele
COLUMBÁCĂ, columbace, adj. (În sintagma) Muscă columbacă (și substantivat, f.) = insectă mică, dipteră, a cărei înțepătură veninoasă poate provoca moartea vitelor sau chiar a copiilor (Simulium columbaczense). – Din sb. Kolumbaci (localitate în Serbia). DOOM
!columbácă adj. f., s. f., pl. columbáce
columbacelor
COLUMBÁCĂ, columbace, adj. (În sintagma) Muscă columbacă (și substantivat, f.) = insectă mică, dipteră, a cărei înțepătură veninoasă poate provoca moartea vitelor sau chiar a copiilor (Simulium columbaczense). – Din sb. Kolumbaci (localitate în Serbia). DOOM
!columbácă adj. f., s. f., pl. columbáce
columbar
COLUMBÁR, columbare, s. n. Cameră funerară, prevăzută cu firide destinate păstrării urnelor cu cenușa morților. – Din lat., fr. columbarium. DOOM
columbár s. n., pl. columbáre
columbare
COLUMBÁR, columbare, s. n. Cameră funerară, prevăzută cu firide destinate păstrării urnelor cu cenușa morților. – Din lat., fr. columbarium. DOOM
columbár s. n., pl. columbáre
columbarele
COLUMBÁR, columbare, s. n. Cameră funerară, prevăzută cu firide destinate păstrării urnelor cu cenușa morților. – Din lat., fr. columbarium. DOOM
columbár s. n., pl. columbáre
columbarelor
COLUMBÁR, columbare, s. n. Cameră funerară, prevăzută cu firide destinate păstrării urnelor cu cenușa morților. – Din lat., fr. columbarium. DOOM
columbár s. n., pl. columbáre
columbariu
COLUMBÁRIU s.n. v. columbar.
columbarul
COLUMBÁR, columbare, s. n. Cameră funerară, prevăzută cu firide destinate păstrării urnelor cu cenușa morților. – Din lat., fr. columbarium. DOOM
columbár s. n., pl. columbáre
columbarului
COLUMBÁR, columbare, s. n. Cameră funerară, prevăzută cu firide destinate păstrării urnelor cu cenușa morților. – Din lat., fr. columbarium. DOOM
columbár s. n., pl. columbáre
columbe
COLÚMBĂ, columbe, s. f. (Înv.) Porumbiță. – Din lat. columba. DOOM
colúmbă (înv.) s. f., g.-d. art. colúmbei; pl. colúmbe
columbei
COLÚMBĂ, columbe, s. f. (Înv.) Porumbiță. – Din lat. columba. DOOM
colúmbă (înv.) s. f., g.-d. art. colúmbei; pl. colúmbe
columbele
COLÚMBĂ, columbe, s. f. (Înv.) Porumbiță. – Din lat. columba. DOOM
colúmbă (înv.) s. f., g.-d. art. colúmbei; pl. colúmbe
columbelor
COLÚMBĂ, columbe, s. f. (Înv.) Porumbiță. – Din lat. columba. DOOM
colúmbă (înv.) s. f., g.-d. art. colúmbei; pl. colúmbe
columbian
COLUMBIÁN, -Ă, columbieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Columbiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Columbiei sau columbienilor (1), care se referă la Columbia ori la columbieni. [Pr.: -bi-an] – Columbia (n. pr.) + suf. -an. DOOM
columbián (-bi-an) adj. m., s. m., pl. columbiéni (-bi-eni); adj. f., s. f. columbiánă, pl. columbiéne
columbian
COLUMBIÁN, -Ă, columbieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Columbiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Columbiei sau columbienilor (1), care se referă la Columbia ori la columbieni. [Pr.: -bi-an] – Columbia (n. pr.) + suf. -an. DOOM
columbián (-bi-an) adj. m., s. m., pl. columbiéni (-bi-eni); adj. f., s. f. columbiánă, pl. columbiéne
columbiana
COLUMBIÁN, -Ă, columbieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Columbiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Columbiei sau columbienilor (1), care se referă la Columbia ori la columbieni. [Pr.: -bi-an] – Columbia (n. pr.) + suf. -an. DOOM
columbián (-bi-an) adj. m., s. m., pl. columbiéni (-bi-eni); adj. f., s. f. columbiánă, pl. columbiéne
columbiana
COLUMBIÁN, -Ă, columbieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Columbiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Columbiei sau columbienilor (1), care se referă la Columbia ori la columbieni. [Pr.: -bi-an] – Columbia (n. pr.) + suf. -an. DOOM
columbián (-bi-an) adj. m., s. m., pl. columbiéni (-bi-eni); adj. f., s. f. columbiánă, pl. columbiéne
columbiano
COLUMBIÁN, -Ă, columbieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Columbiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Columbiei sau columbienilor (1), care se referă la Columbia ori la columbieni. [Pr.: -bi-an] – Columbia (n. pr.) + suf. -an. DOOM
columbián (-bi-an) adj. m., s. m., pl. columbiéni (-bi-eni); adj. f., s. f. columbiánă, pl. columbiéne
columbiano
COLUMBIÁN, -Ă, columbieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Columbiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Columbiei sau columbienilor (1), care se referă la Columbia ori la columbieni. [Pr.: -bi-an] – Columbia (n. pr.) + suf. -an. DOOM
columbián (-bi-an) adj. m., s. m., pl. columbiéni (-bi-eni); adj. f., s. f. columbiánă, pl. columbiéne
columbianul
COLUMBIÁN, -Ă, columbieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Columbiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Columbiei sau columbienilor (1), care se referă la Columbia ori la columbieni. [Pr.: -bi-an] – Columbia (n. pr.) + suf. -an. DOOM
columbián (-bi-an) adj. m., s. m., pl. columbiéni (-bi-eni); adj. f., s. f. columbiánă, pl. columbiéne
columbianul
COLUMBIÁN, -Ă, columbieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Columbiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Columbiei sau columbienilor (1), care se referă la Columbia ori la columbieni. [Pr.: -bi-an] – Columbia (n. pr.) + suf. -an. DOOM
columbián (-bi-an) adj. m., s. m., pl. columbiéni (-bi-eni); adj. f., s. f. columbiánă, pl. columbiéne
columbianule
COLUMBIÁN, -Ă, columbieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Columbiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Columbiei sau columbienilor (1), care se referă la Columbia ori la columbieni. [Pr.: -bi-an] – Columbia (n. pr.) + suf. -an. DOOM
columbián (-bi-an) adj. m., s. m., pl. columbiéni (-bi-eni); adj. f., s. f. columbiánă, pl. columbiéne
columbianule
COLUMBIÁN, -Ă, columbieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Columbiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Columbiei sau columbienilor (1), care se referă la Columbia ori la columbieni. [Pr.: -bi-an] – Columbia (n. pr.) + suf. -an. DOOM
columbián (-bi-an) adj. m., s. m., pl. columbiéni (-bi-eni); adj. f., s. f. columbiánă, pl. columbiéne
columbianului
COLUMBIÁN, -Ă, columbieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Columbiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Columbiei sau columbienilor (1), care se referă la Columbia ori la columbieni. [Pr.: -bi-an] – Columbia (n. pr.) + suf. -an. DOOM
columbián (-bi-an) adj. m., s. m., pl. columbiéni (-bi-eni); adj. f., s. f. columbiánă, pl. columbiéne
columbianului
COLUMBIÁN, -Ă, columbieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Columbiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Columbiei sau columbienilor (1), care se referă la Columbia ori la columbieni. [Pr.: -bi-an] – Columbia (n. pr.) + suf. -an. DOOM
columbián (-bi-an) adj. m., s. m., pl. columbiéni (-bi-eni); adj. f., s. f. columbiánă, pl. columbiéne
columbiene
COLUMBIÁN, -Ă, columbieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Columbiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Columbiei sau columbienilor (1), care se referă la Columbia ori la columbieni. [Pr.: -bi-an] – Columbia (n. pr.) + suf. -an. DOOM
columbián (-bi-an) adj. m., s. m., pl. columbiéni (-bi-eni); adj. f., s. f. columbiánă, pl. columbiéne
columbiene
COLUMBIÁN, -Ă, columbieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Columbiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Columbiei sau columbienilor (1), care se referă la Columbia ori la columbieni. [Pr.: -bi-an] – Columbia (n. pr.) + suf. -an. DOOM
columbián (-bi-an) adj. m., s. m., pl. columbiéni (-bi-eni); adj. f., s. f. columbiánă, pl. columbiéne
columbiene
COLUMBIÁN, -Ă, columbieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Columbiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Columbiei sau columbienilor (1), care se referă la Columbia ori la columbieni. [Pr.: -bi-an] – Columbia (n. pr.) + suf. -an. DOOM
columbián (-bi-an) adj. m., s. m., pl. columbiéni (-bi-eni); adj. f., s. f. columbiánă, pl. columbiéne
columbienei
COLUMBIÁN, -Ă, columbieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Columbiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Columbiei sau columbienilor (1), care se referă la Columbia ori la columbieni. [Pr.: -bi-an] – Columbia (n. pr.) + suf. -an. DOOM
columbián (-bi-an) adj. m., s. m., pl. columbiéni (-bi-eni); adj. f., s. f. columbiánă, pl. columbiéne
columbienei
COLUMBIÁN, -Ă, columbieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Columbiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Columbiei sau columbienilor (1), care se referă la Columbia ori la columbieni. [Pr.: -bi-an] – Columbia (n. pr.) + suf. -an. DOOM
columbián (-bi-an) adj. m., s. m., pl. columbiéni (-bi-eni); adj. f., s. f. columbiánă, pl. columbiéne
columbienele
COLUMBIÁN, -Ă, columbieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Columbiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Columbiei sau columbienilor (1), care se referă la Columbia ori la columbieni. [Pr.: -bi-an] – Columbia (n. pr.) + suf. -an. DOOM
columbián (-bi-an) adj. m., s. m., pl. columbiéni (-bi-eni); adj. f., s. f. columbiánă, pl. columbiéne
columbienele
COLUMBIÁN, -Ă, columbieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Columbiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Columbiei sau columbienilor (1), care se referă la Columbia ori la columbieni. [Pr.: -bi-an] – Columbia (n. pr.) + suf. -an. DOOM
columbián (-bi-an) adj. m., s. m., pl. columbiéni (-bi-eni); adj. f., s. f. columbiánă, pl. columbiéne
columbienelor
COLUMBIÁN, -Ă, columbieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Columbiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Columbiei sau columbienilor (1), care se referă la Columbia ori la columbieni. [Pr.: -bi-an] – Columbia (n. pr.) + suf. -an. DOOM
columbián (-bi-an) adj. m., s. m., pl. columbiéni (-bi-eni); adj. f., s. f. columbiánă, pl. columbiéne
columbienelor
COLUMBIÁN, -Ă, columbieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Columbiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Columbiei sau columbienilor (1), care se referă la Columbia ori la columbieni. [Pr.: -bi-an] – Columbia (n. pr.) + suf. -an. DOOM
columbián (-bi-an) adj. m., s. m., pl. columbiéni (-bi-eni); adj. f., s. f. columbiánă, pl. columbiéne
columbieni
COLUMBIÁN, -Ă, columbieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Columbiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Columbiei sau columbienilor (1), care se referă la Columbia ori la columbieni. [Pr.: -bi-an] – Columbia (n. pr.) + suf. -an. DOOM
columbián (-bi-an) adj. m., s. m., pl. columbiéni (-bi-eni); adj. f., s. f. columbiánă, pl. columbiéne
columbieni
COLUMBIÁN, -Ă, columbieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Columbiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Columbiei sau columbienilor (1), care se referă la Columbia ori la columbieni. [Pr.: -bi-an] – Columbia (n. pr.) + suf. -an. DOOM
columbián (-bi-an) adj. m., s. m., pl. columbiéni (-bi-eni); adj. f., s. f. columbiánă, pl. columbiéne
columbienii
COLUMBIÁN, -Ă, columbieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Columbiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Columbiei sau columbienilor (1), care se referă la Columbia ori la columbieni. [Pr.: -bi-an] – Columbia (n. pr.) + suf. -an. DOOM
columbián (-bi-an) adj. m., s. m., pl. columbiéni (-bi-eni); adj. f., s. f. columbiánă, pl. columbiéne
columbienii
COLUMBIÁN, -Ă, columbieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Columbiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Columbiei sau columbienilor (1), care se referă la Columbia ori la columbieni. [Pr.: -bi-an] – Columbia (n. pr.) + suf. -an. DOOM
columbián (-bi-an) adj. m., s. m., pl. columbiéni (-bi-eni); adj. f., s. f. columbiánă, pl. columbiéne
columbienilor
COLUMBIÁN, -Ă, columbieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Columbiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Columbiei sau columbienilor (1), care se referă la Columbia ori la columbieni. [Pr.: -bi-an] – Columbia (n. pr.) + suf. -an. DOOM
columbián (-bi-an) adj. m., s. m., pl. columbiéni (-bi-eni); adj. f., s. f. columbiánă, pl. columbiéne
columbienilor
COLUMBIÁN, -Ă, columbieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Columbiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Columbiei sau columbienilor (1), care se referă la Columbia ori la columbieni. [Pr.: -bi-an] – Columbia (n. pr.) + suf. -an. DOOM
columbián (-bi-an) adj. m., s. m., pl. columbiéni (-bi-eni); adj. f., s. f. columbiánă, pl. columbiéne
columbiform
COLUMBIFÓRM, -Ă, columbiformi, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Despre păsări) Care se aseamănă cu porumbelul. 2. S. f. (La pl.) Ordin de păsări bune zburătoare, care își hrănesc puii, în primele zile, cu un fel de lapte secretat de mucoasa gușii părinților; (și la sg.) pasăre din acest ordin. – Din fr. colombiforme.
columbiforma
COLUMBIFÓRM, -Ă, columbiformi, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Despre păsări) Care se aseamănă cu porumbelul. 2. S. f. (La pl.) Ordin de păsări bune zburătoare, care își hrănesc puii, în primele zile, cu un fel de lapte secretat de mucoasa gușii părinților; (și la sg.) pasăre din acest ordin. – Din fr. colombiforme.
columbiforma
COLUMBIFÓRM, -Ă, columbiformi, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Despre păsări) Care se aseamănă cu porumbelul. 2. S. f. (La pl.) Ordin de păsări bune zburătoare, care își hrănesc puii, în primele zile, cu un fel de lapte secretat de mucoasa gușii părinților; (și la sg.) pasăre din acest ordin. – Din fr. colombiforme.
columbiforme
COLUMBIFÓRM, -Ă, columbiformi, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Despre păsări) Care se aseamănă cu porumbelul. 2. S. f. (La pl.) Ordin de păsări bune zburătoare, care își hrănesc puii, în primele zile, cu un fel de lapte secretat de mucoasa gușii părinților; (și la sg.) pasăre din acest ordin. – Din fr. colombiforme.
columbiforme
COLUMBIFÓRM, -Ă, columbiformi, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Despre păsări) Care se aseamănă cu porumbelul. 2. S. f. (La pl.) Ordin de păsări bune zburătoare, care își hrănesc puii, în primele zile, cu un fel de lapte secretat de mucoasa gușii părinților; (și la sg.) pasăre din acest ordin. – Din fr. colombiforme.
columbiformei
COLUMBIFÓRM, -Ă, columbiformi, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Despre păsări) Care se aseamănă cu porumbelul. 2. S. f. (La pl.) Ordin de păsări bune zburătoare, care își hrănesc puii, în primele zile, cu un fel de lapte secretat de mucoasa gușii părinților; (și la sg.) pasăre din acest ordin. – Din fr. colombiforme.
columbiformei
COLUMBIFÓRM, -Ă, columbiformi, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Despre păsări) Care se aseamănă cu porumbelul. 2. S. f. (La pl.) Ordin de păsări bune zburătoare, care își hrănesc puii, în primele zile, cu un fel de lapte secretat de mucoasa gușii părinților; (și la sg.) pasăre din acest ordin. – Din fr. colombiforme.
columbiformele
COLUMBIFÓRM, -Ă, columbiformi, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Despre păsări) Care se aseamănă cu porumbelul. 2. S. f. (La pl.) Ordin de păsări bune zburătoare, care își hrănesc puii, în primele zile, cu un fel de lapte secretat de mucoasa gușii părinților; (și la sg.) pasăre din acest ordin. – Din fr. colombiforme.
columbiformele
COLUMBIFÓRM, -Ă, columbiformi, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Despre păsări) Care se aseamănă cu porumbelul. 2. S. f. (La pl.) Ordin de păsări bune zburătoare, care își hrănesc puii, în primele zile, cu un fel de lapte secretat de mucoasa gușii părinților; (și la sg.) pasăre din acest ordin. – Din fr. colombiforme.
columbiformelor
COLUMBIFÓRM, -Ă, columbiformi, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Despre păsări) Care se aseamănă cu porumbelul. 2. S. f. (La pl.) Ordin de păsări bune zburătoare, care își hrănesc puii, în primele zile, cu un fel de lapte secretat de mucoasa gușii părinților; (și la sg.) pasăre din acest ordin. – Din fr. colombiforme.
columbiformelor
COLUMBIFÓRM, -Ă, columbiformi, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Despre păsări) Care se aseamănă cu porumbelul. 2. S. f. (La pl.) Ordin de păsări bune zburătoare, care își hrănesc puii, în primele zile, cu un fel de lapte secretat de mucoasa gușii părinților; (și la sg.) pasăre din acest ordin. – Din fr. colombiforme.
columbiformi
COLUMBIFÓRM, -Ă, columbiformi, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Despre păsări) Care se aseamănă cu porumbelul. 2. S. f. (La pl.) Ordin de păsări bune zburătoare, care își hrănesc puii, în primele zile, cu un fel de lapte secretat de mucoasa gușii părinților; (și la sg.) pasăre din acest ordin. – Din fr. colombiforme.
columbiformii
COLUMBIFÓRM, -Ă, columbiformi, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Despre păsări) Care se aseamănă cu porumbelul. 2. S. f. (La pl.) Ordin de păsări bune zburătoare, care își hrănesc puii, în primele zile, cu un fel de lapte secretat de mucoasa gușii părinților; (și la sg.) pasăre din acest ordin. – Din fr. colombiforme.
columbiformilor
COLUMBIFÓRM, -Ă, columbiformi, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Despre păsări) Care se aseamănă cu porumbelul. 2. S. f. (La pl.) Ordin de păsări bune zburătoare, care își hrănesc puii, în primele zile, cu un fel de lapte secretat de mucoasa gușii părinților; (și la sg.) pasăre din acest ordin. – Din fr. colombiforme.
columbiformul
COLUMBIFÓRM, -Ă, columbiformi, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Despre păsări) Care se aseamănă cu porumbelul. 2. S. f. (La pl.) Ordin de păsări bune zburătoare, care își hrănesc puii, în primele zile, cu un fel de lapte secretat de mucoasa gușii părinților; (și la sg.) pasăre din acest ordin. – Din fr. colombiforme.
columbiformului
COLUMBIFÓRM, -Ă, columbiformi, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Despre păsări) Care se aseamănă cu porumbelul. 2. S. f. (La pl.) Ordin de păsări bune zburătoare, care își hrănesc puii, în primele zile, cu un fel de lapte secretat de mucoasa gușii părinților; (și la sg.) pasăre din acest ordin. – Din fr. colombiforme.
columbit
COLUMBÍT s. n. Mineral care conține niobiu. – Din fr. columbite. DOOM
columbít s. n.
columbitul
COLUMBÍT s. n. Mineral care conține niobiu. – Din fr. columbite. DOOM
columbít s. n.
columbitului
COLUMBÍT s. n. Mineral care conține niobiu. – Din fr. columbite. DOOM
columbít s. n.
columbiu
COLÚMBIU s. n. (Chim.; rar) Niobiu. – Din fr. columbium. DOOM
colúmbiu [biu pron. bĭu] (rar) s. n., art. colúmbiul; simb. Nb
columbiul
COLÚMBIU s. n. (Chim.; rar) Niobiu. – Din fr. columbium. DOOM
colúmbiu [biu pron. bĭu] (rar) s. n., art. colúmbiul; simb. Nb
columbiului
COLÚMBIU s. n. (Chim.; rar) Niobiu. – Din fr. columbium. DOOM
colúmbiu [biu pron. bĭu] (rar) s. n., art. colúmbiul; simb. Nb
columbium
COLÚMBIU s. n. (Chim.; rar) Niobiu. – Din fr. columbium. DOOM
colúmbiu [biu pron. bĭu] (rar) s. n., art. colúmbiul; simb. Nb
columbofil
COLUMBOFÍL, -Ă, columbofili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține porumbeilor, privitor la porumbei. 2. S. m. și f. Crescător de porumbei. – Din fr. colombophile. DOOM
columbofíl adj. m., s. m., pl. columbofíli; adj. f., s. f. columbofílă, pl. columbofíle
columbofil
COLUMBOFÍL, -Ă, columbofili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține porumbeilor, privitor la porumbei. 2. S. m. și f. Crescător de porumbei. – Din fr. colombophile. DOOM
columbofíl adj. m., s. m., pl. columbofíli; adj. f., s. f. columbofílă, pl. columbofíle
columbofila
COLUMBOFÍL, -Ă, columbofili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține porumbeilor, privitor la porumbei. 2. S. m. și f. Crescător de porumbei. – Din fr. colombophile. DOOM
columbofíl adj. m., s. m., pl. columbofíli; adj. f., s. f. columbofílă, pl. columbofíle
columbofila
COLUMBOFÍL, -Ă, columbofili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține porumbeilor, privitor la porumbei. 2. S. m. și f. Crescător de porumbei. – Din fr. colombophile. DOOM
columbofíl adj. m., s. m., pl. columbofíli; adj. f., s. f. columbofílă, pl. columbofíle
columbofile
COLUMBOFÍL, -Ă, columbofili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține porumbeilor, privitor la porumbei. 2. S. m. și f. Crescător de porumbei. – Din fr. colombophile. DOOM
columbofíl adj. m., s. m., pl. columbofíli; adj. f., s. f. columbofílă, pl. columbofíle
columbofile
COLUMBOFÍL, -Ă, columbofili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține porumbeilor, privitor la porumbei. 2. S. m. și f. Crescător de porumbei. – Din fr. colombophile. DOOM
columbofíl adj. m., s. m., pl. columbofíli; adj. f., s. f. columbofílă, pl. columbofíle
columbofilei
COLUMBOFÍL, -Ă, columbofili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține porumbeilor, privitor la porumbei. 2. S. m. și f. Crescător de porumbei. – Din fr. colombophile. DOOM
columbofíl adj. m., s. m., pl. columbofíli; adj. f., s. f. columbofílă, pl. columbofíle
columbofilei
COLUMBOFÍL, -Ă, columbofili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține porumbeilor, privitor la porumbei. 2. S. m. și f. Crescător de porumbei. – Din fr. colombophile. DOOM
columbofíl adj. m., s. m., pl. columbofíli; adj. f., s. f. columbofílă, pl. columbofíle
columbofilele
COLUMBOFÍL, -Ă, columbofili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține porumbeilor, privitor la porumbei. 2. S. m. și f. Crescător de porumbei. – Din fr. colombophile. DOOM
columbofíl adj. m., s. m., pl. columbofíli; adj. f., s. f. columbofílă, pl. columbofíle
columbofilele
COLUMBOFÍL, -Ă, columbofili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține porumbeilor, privitor la porumbei. 2. S. m. și f. Crescător de porumbei. – Din fr. colombophile. DOOM
columbofíl adj. m., s. m., pl. columbofíli; adj. f., s. f. columbofílă, pl. columbofíle
columbofilelor
COLUMBOFÍL, -Ă, columbofili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține porumbeilor, privitor la porumbei. 2. S. m. și f. Crescător de porumbei. – Din fr. colombophile. DOOM
columbofíl adj. m., s. m., pl. columbofíli; adj. f., s. f. columbofílă, pl. columbofíle
columbofilelor
COLUMBOFÍL, -Ă, columbofili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține porumbeilor, privitor la porumbei. 2. S. m. și f. Crescător de porumbei. – Din fr. colombophile. DOOM
columbofíl adj. m., s. m., pl. columbofíli; adj. f., s. f. columbofílă, pl. columbofíle
columbofili
COLUMBOFÍL, -Ă, columbofili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține porumbeilor, privitor la porumbei. 2. S. m. și f. Crescător de porumbei. – Din fr. colombophile. DOOM
columbofíl adj. m., s. m., pl. columbofíli; adj. f., s. f. columbofílă, pl. columbofíle
columbofili
COLUMBOFÍL, -Ă, columbofili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține porumbeilor, privitor la porumbei. 2. S. m. și f. Crescător de porumbei. – Din fr. colombophile. DOOM
columbofíl adj. m., s. m., pl. columbofíli; adj. f., s. f. columbofílă, pl. columbofíle
columbofilia
COLUMBOFILÍE, columbofilii, s. f. Pasiune de a crește porumbei (voiajori). – Din fr. colombophilie.
columbofilie
COLUMBOFILÍE, columbofilii, s. f. Pasiune de a crește porumbei (voiajori). – Din fr. colombophilie.
columbofiliei
COLUMBOFILÍE, columbofilii, s. f. Pasiune de a crește porumbei (voiajori). – Din fr. colombophilie.
columbofilii
COLUMBOFÍL, -Ă, columbofili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține porumbeilor, privitor la porumbei. 2. S. m. și f. Crescător de porumbei. – Din fr. colombophile. DOOM
columbofíl adj. m., s. m., pl. columbofíli; adj. f., s. f. columbofílă, pl. columbofíle
columbofilii
COLUMBOFÍL, -Ă, columbofili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține porumbeilor, privitor la porumbei. 2. S. m. și f. Crescător de porumbei. – Din fr. colombophile. DOOM
columbofíl adj. m., s. m., pl. columbofíli; adj. f., s. f. columbofílă, pl. columbofíle
columbofilii
COLUMBOFILÍE, columbofilii, s. f. Pasiune de a crește porumbei (voiajori). – Din fr. colombophilie.
columbofiliile
COLUMBOFILÍE, columbofilii, s. f. Pasiune de a crește porumbei (voiajori). – Din fr. colombophilie.
columbofiliilor
COLUMBOFILÍE, columbofilii, s. f. Pasiune de a crește porumbei (voiajori). – Din fr. colombophilie.
columbofililor
COLUMBOFÍL, -Ă, columbofili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține porumbeilor, privitor la porumbei. 2. S. m. și f. Crescător de porumbei. – Din fr. colombophile. DOOM
columbofíl adj. m., s. m., pl. columbofíli; adj. f., s. f. columbofílă, pl. columbofíle
columbofililor
COLUMBOFÍL, -Ă, columbofili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține porumbeilor, privitor la porumbei. 2. S. m. și f. Crescător de porumbei. – Din fr. colombophile. DOOM
columbofíl adj. m., s. m., pl. columbofíli; adj. f., s. f. columbofílă, pl. columbofíle
columbofilul
COLUMBOFÍL, -Ă, columbofili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține porumbeilor, privitor la porumbei. 2. S. m. și f. Crescător de porumbei. – Din fr. colombophile. DOOM
columbofíl adj. m., s. m., pl. columbofíli; adj. f., s. f. columbofílă, pl. columbofíle
columbofilul
COLUMBOFÍL, -Ă, columbofili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține porumbeilor, privitor la porumbei. 2. S. m. și f. Crescător de porumbei. – Din fr. colombophile. DOOM
columbofíl adj. m., s. m., pl. columbofíli; adj. f., s. f. columbofílă, pl. columbofíle
columbofilului
COLUMBOFÍL, -Ă, columbofili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține porumbeilor, privitor la porumbei. 2. S. m. și f. Crescător de porumbei. – Din fr. colombophile. DOOM
columbofíl adj. m., s. m., pl. columbofíli; adj. f., s. f. columbofílă, pl. columbofíle
columbofilului
COLUMBOFÍL, -Ă, columbofili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține porumbeilor, privitor la porumbei. 2. S. m. și f. Crescător de porumbei. – Din fr. colombophile. DOOM
columbofíl adj. m., s. m., pl. columbofíli; adj. f., s. f. columbofílă, pl. columbofíle
columbograma
COLUMBOGRÁMĂ, columbograme, s. f. Mesaj dus la destinație de porumbei (voiajori). – Columb[ă] + [aero]gramă.
columbograme
COLUMBOGRÁMĂ, columbograme, s. f. Mesaj dus la destinație de porumbei (voiajori). – Columb[ă] + [aero]gramă.
columbogramei
COLUMBOGRÁMĂ, columbograme, s. f. Mesaj dus la destinație de porumbei (voiajori). – Columb[ă] + [aero]gramă.
columbogramele
COLUMBOGRÁMĂ, columbograme, s. f. Mesaj dus la destinație de porumbei (voiajori). – Columb[ă] + [aero]gramă.
columbogramelor
COLUMBOGRÁMĂ, columbograme, s. f. Mesaj dus la destinație de porumbei (voiajori). – Columb[ă] + [aero]gramă.
columbăria
COLUMBĂRÍE, columbării, s. f. Crescătorie de porumbei. – Columbă + suf. -ărie.
columbărie
COLUMBĂRÍE, columbării, s. f. Crescătorie de porumbei. – Columbă + suf. -ărie.
columbăriei
COLUMBĂRÍE, columbării, s. f. Crescătorie de porumbei. – Columbă + suf. -ărie.
columbării
COLUMBĂRÍE, columbării, s. f. Crescătorie de porumbei. – Columbă + suf. -ărie.
columbăriile
COLUMBĂRÍE, columbării, s. f. Crescătorie de porumbei. – Columbă + suf. -ărie.
columbăriilor
COLUMBĂRÍE, columbării, s. f. Crescătorie de porumbei. – Columbă + suf. -ărie.
columela
COLUMÉLĂ, columele, s. f. 1. Axă a cochiliei melcilor. 2. (Rar) Coloană funerară mică. – Din fr. columelle. DOOM
columélă s. f., g.-d. art. columélei; pl. columéle
columele
COLUMÉLĂ, columele, s. f. 1. Axă a cochiliei melcilor. 2. (Rar) Coloană funerară mică. – Din fr. columelle. DOOM
columélă s. f., g.-d. art. columélei; pl. columéle
columelei
COLUMÉLĂ, columele, s. f. 1. Axă a cochiliei melcilor. 2. (Rar) Coloană funerară mică. – Din fr. columelle. DOOM
columélă s. f., g.-d. art. columélei; pl. columéle
columelele
COLUMÉLĂ, columele, s. f. 1. Axă a cochiliei melcilor. 2. (Rar) Coloană funerară mică. – Din fr. columelle. DOOM
columélă s. f., g.-d. art. columélei; pl. columéle
columelelor
COLUMÉLĂ, columele, s. f. 1. Axă a cochiliei melcilor. 2. (Rar) Coloană funerară mică. – Din fr. columelle. DOOM
columélă s. f., g.-d. art. columélei; pl. columéle
columna
Columnae Herculis, denumire purtată de cele două promontorii, Abyla și Calpe, care formează actuala strîmtoare a Gibraltarului. Inițial legate, se spunea că ele ar fi fost despărțite de către erou și că de atunci îi purtau numele.
columna
COLÚMNĂ, columne, s. f. Monument în formă de coloană izolată, ridicat (în antichitate) spre a comemora un eveniment important. – Din lat. columna. DOOM
colúmnă s. f., g.-d. art. colúmnei; pl. colúmne
columnae
Columnae Herculis, denumire purtată de cele două promontorii, Abyla și Calpe, care formează actuala strîmtoare a Gibraltarului. Inițial legate, se spunea că ele ar fi fost despărțite de către erou și că de atunci îi purtau numele.
columnar
COLUMNÁR, columbare, s. n. Construcție funerară cu firide, destinate urnelor cu cenușa celor incinerați.
columnara
COLUMNÁR, columbare, s. n. Construcție funerară cu firide, destinate urnelor cu cenușa celor incinerați.
columnare
COLUMNÁR, columbare, s. n. Construcție funerară cu firide, destinate urnelor cu cenușa celor incinerați.
columnarei
COLUMNÁR, columbare, s. n. Construcție funerară cu firide, destinate urnelor cu cenușa celor incinerați.
columnarele
COLUMNÁR, columbare, s. n. Construcție funerară cu firide, destinate urnelor cu cenușa celor incinerați.
columnarelor
COLUMNÁR, columbare, s. n. Construcție funerară cu firide, destinate urnelor cu cenușa celor incinerați.
columnari
COLUMNÁR, columbare, s. n. Construcție funerară cu firide, destinate urnelor cu cenușa celor incinerați.
columnarii
COLUMNÁR, columbare, s. n. Construcție funerară cu firide, destinate urnelor cu cenușa celor incinerați.
columnarilor
COLUMNÁR, columbare, s. n. Construcție funerară cu firide, destinate urnelor cu cenușa celor incinerați.
columnarul
COLUMNÁR, columbare, s. n. Construcție funerară cu firide, destinate urnelor cu cenușa celor incinerați.
columnarului
COLUMNÁR, columbare, s. n. Construcție funerară cu firide, destinate urnelor cu cenușa celor incinerați.
columne
COLÚMNĂ, columne, s. f. Monument în formă de coloană izolată, ridicat (în antichitate) spre a comemora un eveniment important. – Din lat. columna. DOOM
colúmnă s. f., g.-d. art. colúmnei; pl. colúmne
columnei
COLÚMNĂ, columne, s. f. Monument în formă de coloană izolată, ridicat (în antichitate) spre a comemora un eveniment important. – Din lat. columna. DOOM
colúmnă s. f., g.-d. art. colúmnei; pl. colúmne
columnele
COLÚMNĂ, columne, s. f. Monument în formă de coloană izolată, ridicat (în antichitate) spre a comemora un eveniment important. – Din lat. columna. DOOM
colúmnă s. f., g.-d. art. colúmnei; pl. colúmne
columnelor
COLÚMNĂ, columne, s. f. Monument în formă de coloană izolată, ridicat (în antichitate) spre a comemora un eveniment important. – Din lat. columna. DOOM
colúmnă s. f., g.-d. art. colúmnei; pl. colúmne
columnizare
COLUMNIZÁRE s.f. (Med.) Introducere de tampoane de tifon sau de vată în cavitatea vaginală. [Cf. fr. columnisation].
colun
COLÚN, coluni, s. m. (Înv.) Măgar sălbatic. – Din sl. kolunŭ. DOOM
colún (înv.) s. m., pl. colúni
coluni
COLÚN, coluni, s. m. (Înv.) Măgar sălbatic. – Din sl. kolunŭ. DOOM
colún (înv.) s. m., pl. colúni
colunii
COLÚN, coluni, s. m. (Înv.) Măgar sălbatic. – Din sl. kolunŭ. DOOM
colún (înv.) s. m., pl. colúni
colunilor
COLÚN, coluni, s. m. (Înv.) Măgar sălbatic. – Din sl. kolunŭ. DOOM
colún (înv.) s. m., pl. colúni
colunul
COLÚN, coluni, s. m. (Înv.) Măgar sălbatic. – Din sl. kolunŭ. DOOM
colún (înv.) s. m., pl. colúni
colunului
COLÚN, coluni, s. m. (Înv.) Măgar sălbatic. – Din sl. kolunŭ. DOOM
colún (înv.) s. m., pl. colúni
coluri
COL, coluri, s. n. (Anat.) Parte mai îngustă, mai strâmtă a unui organ sau a unui os. – Din fr. col. DOOM
col s. n., pl. cóluri
coluria
COLURÍE, colurii, s. f. (Fiziol.) Prezență a pigmenților biliari în urină; cantitate de pigmenți biliari prezentă în urină. – Din fr. cholurie.
colurie
COLURÍE, colurii, s. f. (Fiziol.) Prezență a pigmenților biliari în urină; cantitate de pigmenți biliari prezentă în urină. – Din fr. cholurie.
coluriei
COLURÍE, colurii, s. f. (Fiziol.) Prezență a pigmenților biliari în urină; cantitate de pigmenți biliari prezentă în urină. – Din fr. cholurie.
colurii
COLURÍE, colurii, s. f. (Fiziol.) Prezență a pigmenților biliari în urină; cantitate de pigmenți biliari prezentă în urină. – Din fr. cholurie.
coluriile
COLURÍE, colurii, s. f. (Fiziol.) Prezență a pigmenților biliari în urină; cantitate de pigmenți biliari prezentă în urină. – Din fr. cholurie.
coluriilor
COLURÍE, colurii, s. f. (Fiziol.) Prezență a pigmenților biliari în urină; cantitate de pigmenți biliari prezentă în urină. – Din fr. cholurie.
colurile
COL, coluri, s. n. (Anat.) Parte mai îngustă, mai strâmtă a unui organ sau a unui os. – Din fr. col. DOOM
col s. n., pl. cóluri
colurilor
COL, coluri, s. n. (Anat.) Parte mai îngustă, mai strâmtă a unui organ sau a unui os. – Din fr. col. DOOM
col s. n., pl. cóluri
coluvial
COLUVIÁL, -Ă, coluviali, -e, adj. (Geol.) Referitor la coluviu; care formează un coluviu. [Pr.: -vi-al] – Din fr. colluvial.
coluviala
COLUVIÁL, -Ă, coluviali, -e, adj. (Geol.) Referitor la coluviu; care formează un coluviu. [Pr.: -vi-al] – Din fr. colluvial.
coluviale
COLUVIÁL, -Ă, coluviali, -e, adj. (Geol.) Referitor la coluviu; care formează un coluviu. [Pr.: -vi-al] – Din fr. colluvial.
coluvialei
COLUVIÁL, -Ă, coluviali, -e, adj. (Geol.) Referitor la coluviu; care formează un coluviu. [Pr.: -vi-al] – Din fr. colluvial.
coluvialele
COLUVIÁL, -Ă, coluviali, -e, adj. (Geol.) Referitor la coluviu; care formează un coluviu. [Pr.: -vi-al] – Din fr. colluvial.
coluvialelor
COLUVIÁL, -Ă, coluviali, -e, adj. (Geol.) Referitor la coluviu; care formează un coluviu. [Pr.: -vi-al] – Din fr. colluvial.
coluviali
COLUVIÁL, -Ă, coluviali, -e, adj. (Geol.) Referitor la coluviu; care formează un coluviu. [Pr.: -vi-al] – Din fr. colluvial.
coluvialii
COLUVIÁL, -Ă, coluviali, -e, adj. (Geol.) Referitor la coluviu; care formează un coluviu. [Pr.: -vi-al] – Din fr. colluvial.
coluvialilor
COLUVIÁL, -Ă, coluviali, -e, adj. (Geol.) Referitor la coluviu; care formează un coluviu. [Pr.: -vi-al] – Din fr. colluvial.
coluvialul
COLUVIÁL, -Ă, coluviali, -e, adj. (Geol.) Referitor la coluviu; care formează un coluviu. [Pr.: -vi-al] – Din fr. colluvial.
coluvialului
COLUVIÁL, -Ă, coluviali, -e, adj. (Geol.) Referitor la coluviu; care formează un coluviu. [Pr.: -vi-al] – Din fr. colluvial.
coluvii
COLÚVIU s. n. Material detritic acumulat la baza pantelor și provenit din dezagregarea rocilor și din deplasarea fragmentelor lor pe versanții munților sub acțiunea gravitației. – Din fr. colluvium. DOOM
colúviu [viu pron. vĭu] s. n., art. colúviul
coluviile
COLÚVIU s. n. Material detritic acumulat la baza pantelor și provenit din dezagregarea rocilor și din deplasarea fragmentelor lor pe versanții munților sub acțiunea gravitației. – Din fr. colluvium. DOOM
colúviu [viu pron. vĭu] s. n., art. colúviul
coluviilor
COLÚVIU s. n. Material detritic acumulat la baza pantelor și provenit din dezagregarea rocilor și din deplasarea fragmentelor lor pe versanții munților sub acțiunea gravitației. – Din fr. colluvium. DOOM
colúviu [viu pron. vĭu] s. n., art. colúviul
coluviu
COLÚVIU s. n. Material detritic acumulat la baza pantelor și provenit din dezagregarea rocilor și din deplasarea fragmentelor lor pe versanții munților sub acțiunea gravitației. – Din fr. colluvium. DOOM
colúviu [viu pron. vĭu] s. n., art. colúviul
coluviul
COLÚVIU s. n. Material detritic acumulat la baza pantelor și provenit din dezagregarea rocilor și din deplasarea fragmentelor lor pe versanții munților sub acțiunea gravitației. – Din fr. colluvium. DOOM
colúviu [viu pron. vĭu] s. n., art. colúviul
coluviului
COLÚVIU s. n. Material detritic acumulat la baza pantelor și provenit din dezagregarea rocilor și din deplasarea fragmentelor lor pe versanții munților sub acțiunea gravitației. – Din fr. colluvium. DOOM
colúviu [viu pron. vĭu] s. n., art. colúviul
coluziune
COLUZIÚNE, coluziuni, s. f. (Rar) Înțelegere secretă între două părți, două persoane etc. în defavoarea unei a treia. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. collusion, lat. collusio, -onis. DOOM
coluziúne (înțelegere secretă) (rar) (-zi-u-) s. f., g.-d. art. coluziúnii; pl. coluziúni
coluziunea
COLUZIÚNE, coluziuni, s. f. (Rar) Înțelegere secretă între două părți, două persoane etc. în defavoarea unei a treia. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. collusion, lat. collusio, -onis. DOOM
coluziúne (înțelegere secretă) (rar) (-zi-u-) s. f., g.-d. art. coluziúnii; pl. coluziúni
coluziuni
COLUZIÚNE, coluziuni, s. f. (Rar) Înțelegere secretă între două părți, două persoane etc. în defavoarea unei a treia. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. collusion, lat. collusio, -onis. DOOM
coluziúne (înțelegere secretă) (rar) (-zi-u-) s. f., g.-d. art. coluziúnii; pl. coluziúni
coluziunii
COLUZIÚNE, coluziuni, s. f. (Rar) Înțelegere secretă între două părți, două persoane etc. în defavoarea unei a treia. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. collusion, lat. collusio, -onis. DOOM
coluziúne (înțelegere secretă) (rar) (-zi-u-) s. f., g.-d. art. coluziúnii; pl. coluziúni
coluziunile
COLUZIÚNE, coluziuni, s. f. (Rar) Înțelegere secretă între două părți, două persoane etc. în defavoarea unei a treia. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. collusion, lat. collusio, -onis. DOOM
coluziúne (înțelegere secretă) (rar) (-zi-u-) s. f., g.-d. art. coluziúnii; pl. coluziúni
coluziunilor
COLUZIÚNE, coluziuni, s. f. (Rar) Înțelegere secretă între două părți, două persoane etc. în defavoarea unei a treia. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. collusion, lat. collusio, -onis. DOOM
coluziúne (înțelegere secretă) (rar) (-zi-u-) s. f., g.-d. art. coluziúnii; pl. coluziúni
colând
COLÁ3, colez, vb. I. Tranz. și refl. 1. Tranz. și refl. A (se) combina, a (se) asorta. 2. Refl. A trăi în concubinaj. 3. Refl. (Despre îmbrăcăminte) A se lipi de corp. – Din fr. coller. DOOM
colá3 (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 coleáză
colînd
COLÁ3, colez, vb. I. Tranz. și refl. 1. Tranz. și refl. A (se) combina, a (se) asorta. 2. Refl. A trăi în concubinaj. 3. Refl. (Despre îmbrăcăminte) A se lipi de corp. – Din fr. coller. DOOM
colá3 (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 coleáză
colăcar
COLĂCÉR s. m. v. colăcar. DOOM
colăcár (pop.) s. m., pl. colăcári
colăcari
COLĂCÉR s. m. v. colăcar. DOOM
colăcár (pop.) s. m., pl. colăcári
colăcarii
COLĂCÉR s. m. v. colăcar. DOOM
colăcár (pop.) s. m., pl. colăcári
colăcarilor
COLĂCÉR s. m. v. colăcar. DOOM
colăcár (pop.) s. m., pl. colăcári
colăcarul
COLĂCÉR s. m. v. colăcar. DOOM
colăcár (pop.) s. m., pl. colăcári
colăcarului
COLĂCÉR s. m. v. colăcar. DOOM
colăcár (pop.) s. m., pl. colăcári
colăcea
COLĂCÍ, colăcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A recomanda cuiva pe cineva pentru căsătorie; a peți. 2. A introduce undeva pe un străin (nepoftit) care se stabilește apoi acolo. 3. A sfătui pe cineva (să facă ceva rău). – Din colac. DOOM
colăcí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. colăcésc, imperf. 3 sg. colăceá; conj. prez. 3 să colăceáscă
colăceai
COLĂCÍ, colăcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A recomanda cuiva pe cineva pentru căsătorie; a peți. 2. A introduce undeva pe un străin (nepoftit) care se stabilește apoi acolo. 3. A sfătui pe cineva (să facă ceva rău). – Din colac. DOOM
colăcí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. colăcésc, imperf. 3 sg. colăceá; conj. prez. 3 să colăceáscă
colăceam
COLĂCÍ, colăcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A recomanda cuiva pe cineva pentru căsătorie; a peți. 2. A introduce undeva pe un străin (nepoftit) care se stabilește apoi acolo. 3. A sfătui pe cineva (să facă ceva rău). – Din colac. DOOM
colăcí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. colăcésc, imperf. 3 sg. colăceá; conj. prez. 3 să colăceáscă
colăcească
COLĂCÍ, colăcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A recomanda cuiva pe cineva pentru căsătorie; a peți. 2. A introduce undeva pe un străin (nepoftit) care se stabilește apoi acolo. 3. A sfătui pe cineva (să facă ceva rău). – Din colac. DOOM
colăcí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. colăcésc, imperf. 3 sg. colăceá; conj. prez. 3 să colăceáscă
colăceau
COLĂCÍ, colăcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A recomanda cuiva pe cineva pentru căsătorie; a peți. 2. A introduce undeva pe un străin (nepoftit) care se stabilește apoi acolo. 3. A sfătui pe cineva (să facă ceva rău). – Din colac. DOOM
colăcí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. colăcésc, imperf. 3 sg. colăceá; conj. prez. 3 să colăceáscă
colăceați
COLĂCÍ, colăcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A recomanda cuiva pe cineva pentru căsătorie; a peți. 2. A introduce undeva pe un străin (nepoftit) care se stabilește apoi acolo. 3. A sfătui pe cineva (să facă ceva rău). – Din colac. DOOM
colăcí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. colăcésc, imperf. 3 sg. colăceá; conj. prez. 3 să colăceáscă
colăcei
COLĂCÉL, colăcei, s. m. 1. Diminutiv al lui colac; colac mic care se împarte la nunți, la înmormântări etc. 2. (Bot.; reg.) Pelargonie. – Colac + suf. -el. DOOM
colăcél s. m., pl. colăcéi, art. colăcéii
colăceii
COLĂCÉL, colăcei, s. m. 1. Diminutiv al lui colac; colac mic care se împarte la nunți, la înmormântări etc. 2. (Bot.; reg.) Pelargonie. – Colac + suf. -el. DOOM
colăcél s. m., pl. colăcéi, art. colăcéii
colăceilor
COLĂCÉL, colăcei, s. m. 1. Diminutiv al lui colac; colac mic care se împarte la nunți, la înmormântări etc. 2. (Bot.; reg.) Pelargonie. – Colac + suf. -el. DOOM
colăcél s. m., pl. colăcéi, art. colăcéii
colăcel
COLĂCÉL, colăcei, s. m. 1. Diminutiv al lui colac; colac mic care se împarte la nunți, la înmormântări etc. 2. (Bot.; reg.) Pelargonie. – Colac + suf. -el. DOOM
colăcél s. m., pl. colăcéi, art. colăcéii
colăcelul
COLĂCÉL, colăcei, s. m. 1. Diminutiv al lui colac; colac mic care se împarte la nunți, la înmormântări etc. 2. (Bot.; reg.) Pelargonie. – Colac + suf. -el. DOOM
colăcél s. m., pl. colăcéi, art. colăcéii
colăcelului
COLĂCÉL, colăcei, s. m. 1. Diminutiv al lui colac; colac mic care se împarte la nunți, la înmormântări etc. 2. (Bot.; reg.) Pelargonie. – Colac + suf. -el. DOOM
colăcél s. m., pl. colăcéi, art. colăcéii
colăcer
COLĂCÉR s. m. v. colăcar. DOOM
colăcár (pop.) s. m., pl. colăcári
colăcesc
COLĂCÍ, colăcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A recomanda cuiva pe cineva pentru căsătorie; a peți. 2. A introduce undeva pe un străin (nepoftit) care se stabilește apoi acolo. 3. A sfătui pe cineva (să facă ceva rău). – Din colac. DOOM
colăcí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. colăcésc, imperf. 3 sg. colăceá; conj. prez. 3 să colăceáscă
colăcește
COLĂCÍ, colăcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A recomanda cuiva pe cineva pentru căsătorie; a peți. 2. A introduce undeva pe un străin (nepoftit) care se stabilește apoi acolo. 3. A sfătui pe cineva (să facă ceva rău). – Din colac. DOOM
colăcí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. colăcésc, imperf. 3 sg. colăceá; conj. prez. 3 să colăceáscă
colăcești
COLĂCÍ, colăcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A recomanda cuiva pe cineva pentru căsătorie; a peți. 2. A introduce undeva pe un străin (nepoftit) care se stabilește apoi acolo. 3. A sfătui pe cineva (să facă ceva rău). – Din colac. DOOM
colăcí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. colăcésc, imperf. 3 sg. colăceá; conj. prez. 3 să colăceáscă
colăci
COLĂCÍ, colăcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A recomanda cuiva pe cineva pentru căsătorie; a peți. 2. A introduce undeva pe un străin (nepoftit) care se stabilește apoi acolo. 3. A sfătui pe cineva (să facă ceva rău). – Din colac. DOOM
colăcí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. colăcésc, imperf. 3 sg. colăceá; conj. prez. 3 să colăceáscă
colăcii
COLĂCÍ, colăcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A recomanda cuiva pe cineva pentru căsătorie; a peți. 2. A introduce undeva pe un străin (nepoftit) care se stabilește apoi acolo. 3. A sfătui pe cineva (să facă ceva rău). – Din colac. DOOM
colăcí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. colăcésc, imperf. 3 sg. colăceá; conj. prez. 3 să colăceáscă
colăcim
COLĂCÍ, colăcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A recomanda cuiva pe cineva pentru căsătorie; a peți. 2. A introduce undeva pe un străin (nepoftit) care se stabilește apoi acolo. 3. A sfătui pe cineva (să facă ceva rău). – Din colac. DOOM
colăcí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. colăcésc, imperf. 3 sg. colăceá; conj. prez. 3 să colăceáscă
colăcind
COLĂCÍ, colăcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A recomanda cuiva pe cineva pentru căsătorie; a peți. 2. A introduce undeva pe un străin (nepoftit) care se stabilește apoi acolo. 3. A sfătui pe cineva (să facă ceva rău). – Din colac. DOOM
colăcí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. colăcésc, imperf. 3 sg. colăceá; conj. prez. 3 să colăceáscă
colăcire
COLĂCÍ, colăcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A recomanda cuiva pe cineva pentru căsătorie; a peți. 2. A introduce undeva pe un străin (nepoftit) care se stabilește apoi acolo. 3. A sfătui pe cineva (să facă ceva rău). – Din colac. DOOM
colăcí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. colăcésc, imperf. 3 sg. colăceá; conj. prez. 3 să colăceáscă
colăcire
COLĂCÍ, colăcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A recomanda cuiva pe cineva pentru căsătorie; a peți. 2. A introduce undeva pe un străin (nepoftit) care se stabilește apoi acolo. 3. A sfătui pe cineva (să facă ceva rău). – Probabil din colac.
colăciră
COLĂCÍ, colăcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A recomanda cuiva pe cineva pentru căsătorie; a peți. 2. A introduce undeva pe un străin (nepoftit) care se stabilește apoi acolo. 3. A sfătui pe cineva (să facă ceva rău). – Din colac. DOOM
colăcí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. colăcésc, imperf. 3 sg. colăceá; conj. prez. 3 să colăceáscă
colăcirăm
COLĂCÍ, colăcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A recomanda cuiva pe cineva pentru căsătorie; a peți. 2. A introduce undeva pe un străin (nepoftit) care se stabilește apoi acolo. 3. A sfătui pe cineva (să facă ceva rău). – Din colac. DOOM
colăcí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. colăcésc, imperf. 3 sg. colăceá; conj. prez. 3 să colăceáscă
colăcirăți
COLĂCÍ, colăcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A recomanda cuiva pe cineva pentru căsătorie; a peți. 2. A introduce undeva pe un străin (nepoftit) care se stabilește apoi acolo. 3. A sfătui pe cineva (să facă ceva rău). – Din colac. DOOM
colăcí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. colăcésc, imperf. 3 sg. colăceá; conj. prez. 3 să colăceáscă
colăcise
COLĂCÍ, colăcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A recomanda cuiva pe cineva pentru căsătorie; a peți. 2. A introduce undeva pe un străin (nepoftit) care se stabilește apoi acolo. 3. A sfătui pe cineva (să facă ceva rău). – Din colac. DOOM
colăcí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. colăcésc, imperf. 3 sg. colăceá; conj. prez. 3 să colăceáscă
colăcisem
COLĂCÍ, colăcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A recomanda cuiva pe cineva pentru căsătorie; a peți. 2. A introduce undeva pe un străin (nepoftit) care se stabilește apoi acolo. 3. A sfătui pe cineva (să facă ceva rău). – Din colac. DOOM
colăcí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. colăcésc, imperf. 3 sg. colăceá; conj. prez. 3 să colăceáscă
colăciseră
COLĂCÍ, colăcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A recomanda cuiva pe cineva pentru căsătorie; a peți. 2. A introduce undeva pe un străin (nepoftit) care se stabilește apoi acolo. 3. A sfătui pe cineva (să facă ceva rău). – Din colac. DOOM
colăcí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. colăcésc, imperf. 3 sg. colăceá; conj. prez. 3 să colăceáscă
colăciserăm
COLĂCÍ, colăcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A recomanda cuiva pe cineva pentru căsătorie; a peți. 2. A introduce undeva pe un străin (nepoftit) care se stabilește apoi acolo. 3. A sfătui pe cineva (să facă ceva rău). – Din colac. DOOM
colăcí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. colăcésc, imperf. 3 sg. colăceá; conj. prez. 3 să colăceáscă
colăciserăți
COLĂCÍ, colăcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A recomanda cuiva pe cineva pentru căsătorie; a peți. 2. A introduce undeva pe un străin (nepoftit) care se stabilește apoi acolo. 3. A sfătui pe cineva (să facă ceva rău). – Din colac. DOOM
colăcí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. colăcésc, imperf. 3 sg. colăceá; conj. prez. 3 să colăceáscă
colăciseși
COLĂCÍ, colăcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A recomanda cuiva pe cineva pentru căsătorie; a peți. 2. A introduce undeva pe un străin (nepoftit) care se stabilește apoi acolo. 3. A sfătui pe cineva (să facă ceva rău). – Din colac. DOOM
colăcí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. colăcésc, imperf. 3 sg. colăceá; conj. prez. 3 să colăceáscă
colăciseți
COLĂCÍ, colăcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A recomanda cuiva pe cineva pentru căsătorie; a peți. 2. A introduce undeva pe un străin (nepoftit) care se stabilește apoi acolo. 3. A sfătui pe cineva (să facă ceva rău). – Din colac. DOOM
colăcí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. colăcésc, imperf. 3 sg. colăceá; conj. prez. 3 să colăceáscă
colăcit
COLĂCÍ, colăcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A recomanda cuiva pe cineva pentru căsătorie; a peți. 2. A introduce undeva pe un străin (nepoftit) care se stabilește apoi acolo. 3. A sfătui pe cineva (să facă ceva rău). – Din colac. DOOM
colăcí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. colăcésc, imperf. 3 sg. colăceá; conj. prez. 3 să colăceáscă
colăcit
COLĂCÍ, colăcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A recomanda cuiva pe cineva pentru căsătorie; a peți. 2. A introduce undeva pe un străin (nepoftit) care se stabilește apoi acolo. 3. A sfătui pe cineva (să facă ceva rău). – Probabil din colac.
colăciși
COLĂCÍ, colăcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A recomanda cuiva pe cineva pentru căsătorie; a peți. 2. A introduce undeva pe un străin (nepoftit) care se stabilește apoi acolo. 3. A sfătui pe cineva (să facă ceva rău). – Din colac. DOOM
colăcí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. colăcésc, imperf. 3 sg. colăceá; conj. prez. 3 să colăceáscă
colăciți
COLĂCÍ, colăcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A recomanda cuiva pe cineva pentru căsătorie; a peți. 2. A introduce undeva pe un străin (nepoftit) care se stabilește apoi acolo. 3. A sfătui pe cineva (să facă ceva rău). – Din colac. DOOM
colăcí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. colăcésc, imperf. 3 sg. colăceá; conj. prez. 3 să colăceáscă
colăcărea
COLĂCĂRÍ, colăcăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A rosti orația de nuntă (în calitate de colăcar). – Din colăcar. DOOM
colăcărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. colăcărésc, imperf. 3 sg. colăcăreá; conj. prez. 3 să colăcăreáscă
colăcăreai
COLĂCĂRÍ, colăcăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A rosti orația de nuntă (în calitate de colăcar). – Din colăcar. DOOM
colăcărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. colăcărésc, imperf. 3 sg. colăcăreá; conj. prez. 3 să colăcăreáscă
colăcăream
COLĂCĂRÍ, colăcăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A rosti orația de nuntă (în calitate de colăcar). – Din colăcar. DOOM
colăcărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. colăcărésc, imperf. 3 sg. colăcăreá; conj. prez. 3 să colăcăreáscă
colăcărească
COLĂCĂRÍ, colăcăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A rosti orația de nuntă (în calitate de colăcar). – Din colăcar. DOOM
colăcărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. colăcărésc, imperf. 3 sg. colăcăreá; conj. prez. 3 să colăcăreáscă
colăcăreau
COLĂCĂRÍ, colăcăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A rosti orația de nuntă (în calitate de colăcar). – Din colăcar. DOOM
colăcărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. colăcărésc, imperf. 3 sg. colăcăreá; conj. prez. 3 să colăcăreáscă
colăcăreați
COLĂCĂRÍ, colăcăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A rosti orația de nuntă (în calitate de colăcar). – Din colăcar. DOOM
colăcărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. colăcărésc, imperf. 3 sg. colăcăreá; conj. prez. 3 să colăcăreáscă
colăcăresc
COLĂCĂRÍ, colăcăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A rosti orația de nuntă (în calitate de colăcar). – Din colăcar. DOOM
colăcărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. colăcărésc, imperf. 3 sg. colăcăreá; conj. prez. 3 să colăcăreáscă
colăcărește
COLĂCĂRÍ, colăcăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A rosti orația de nuntă (în calitate de colăcar). – Din colăcar. DOOM
colăcărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. colăcărésc, imperf. 3 sg. colăcăreá; conj. prez. 3 să colăcăreáscă
colăcărești
COLĂCĂRÍ, colăcăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A rosti orația de nuntă (în calitate de colăcar). – Din colăcar. DOOM
colăcărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. colăcărésc, imperf. 3 sg. colăcăreá; conj. prez. 3 să colăcăreáscă
colăcări
COLĂCĂRÍ, colăcăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A rosti orația de nuntă (în calitate de colăcar). – Din colăcar. DOOM
colăcărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. colăcărésc, imperf. 3 sg. colăcăreá; conj. prez. 3 să colăcăreáscă
colăcăria
COLĂCĂRÍE, colăcării, s. f. (Pop.) Orație de nuntă. – Colăcar + suf. -ie. DOOM
colăcăríe (pop.) s. f., art. colăcăría, g.-d. art. colăcăríei; pl. colăcăríi, art. colăcăríile
colăcărie
COLĂCĂRÍE, colăcării, s. f. (Pop.) Orație de nuntă. – Colăcar + suf. -ie. DOOM
colăcăríe (pop.) s. f., art. colăcăría, g.-d. art. colăcăríei; pl. colăcăríi, art. colăcăríile
colăcăriei
COLĂCĂRÍE, colăcării, s. f. (Pop.) Orație de nuntă. – Colăcar + suf. -ie. DOOM
colăcăríe (pop.) s. f., art. colăcăría, g.-d. art. colăcăríei; pl. colăcăríi, art. colăcăríile
colăcării
COLĂCĂRÍ, colăcăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A rosti orația de nuntă (în calitate de colăcar). – Din colăcar. DOOM
colăcărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. colăcărésc, imperf. 3 sg. colăcăreá; conj. prez. 3 să colăcăreáscă
colăcării
COLĂCĂRÍE, colăcării, s. f. (Pop.) Orație de nuntă. – Colăcar + suf. -ie. DOOM
colăcăríe (pop.) s. f., art. colăcăría, g.-d. art. colăcăríei; pl. colăcăríi, art. colăcăríile
colăcăriile
COLĂCĂRÍE, colăcării, s. f. (Pop.) Orație de nuntă. – Colăcar + suf. -ie. DOOM
colăcăríe (pop.) s. f., art. colăcăría, g.-d. art. colăcăríei; pl. colăcăríi, art. colăcăríile
colăcăriilor
COLĂCĂRÍE, colăcării, s. f. (Pop.) Orație de nuntă. – Colăcar + suf. -ie. DOOM
colăcăríe (pop.) s. f., art. colăcăría, g.-d. art. colăcăríei; pl. colăcăríi, art. colăcăríile
colăcărim
COLĂCĂRÍ, colăcăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A rosti orația de nuntă (în calitate de colăcar). – Din colăcar. DOOM
colăcărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. colăcărésc, imperf. 3 sg. colăcăreá; conj. prez. 3 să colăcăreáscă
colăcărind
COLĂCĂRÍ, colăcăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A rosti orația de nuntă (în calitate de colăcar). – Din colăcar. DOOM
colăcărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. colăcărésc, imperf. 3 sg. colăcăreá; conj. prez. 3 să colăcăreáscă
colăcărire
COLĂCĂRÍ, colăcăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A rosti orația de nuntă (în calitate de colăcar). – Din colăcar. DOOM
colăcărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. colăcărésc, imperf. 3 sg. colăcăreá; conj. prez. 3 să colăcăreáscă
colăcărire
COLĂCĂRÍ, colăcăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A rosti orația de nuntă (în calitate de colăcar). – Din colăcar.
colăcăriră
COLĂCĂRÍ, colăcăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A rosti orația de nuntă (în calitate de colăcar). – Din colăcar. DOOM
colăcărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. colăcărésc, imperf. 3 sg. colăcăreá; conj. prez. 3 să colăcăreáscă
colăcărirăm
COLĂCĂRÍ, colăcăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A rosti orația de nuntă (în calitate de colăcar). – Din colăcar. DOOM
colăcărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. colăcărésc, imperf. 3 sg. colăcăreá; conj. prez. 3 să colăcăreáscă
colăcărirăți
COLĂCĂRÍ, colăcăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A rosti orația de nuntă (în calitate de colăcar). – Din colăcar. DOOM
colăcărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. colăcărésc, imperf. 3 sg. colăcăreá; conj. prez. 3 să colăcăreáscă
colăcărise
COLĂCĂRÍ, colăcăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A rosti orația de nuntă (în calitate de colăcar). – Din colăcar. DOOM
colăcărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. colăcărésc, imperf. 3 sg. colăcăreá; conj. prez. 3 să colăcăreáscă
colăcărisem
COLĂCĂRÍ, colăcăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A rosti orația de nuntă (în calitate de colăcar). – Din colăcar. DOOM
colăcărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. colăcărésc, imperf. 3 sg. colăcăreá; conj. prez. 3 să colăcăreáscă
colăcăriseră
COLĂCĂRÍ, colăcăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A rosti orația de nuntă (în calitate de colăcar). – Din colăcar. DOOM
colăcărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. colăcărésc, imperf. 3 sg. colăcăreá; conj. prez. 3 să colăcăreáscă
colăcăriserăm
COLĂCĂRÍ, colăcăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A rosti orația de nuntă (în calitate de colăcar). – Din colăcar. DOOM
colăcărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. colăcărésc, imperf. 3 sg. colăcăreá; conj. prez. 3 să colăcăreáscă
colăcăriserăți
COLĂCĂRÍ, colăcăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A rosti orația de nuntă (în calitate de colăcar). – Din colăcar. DOOM
colăcărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. colăcărésc, imperf. 3 sg. colăcăreá; conj. prez. 3 să colăcăreáscă
colăcăriseși
COLĂCĂRÍ, colăcăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A rosti orația de nuntă (în calitate de colăcar). – Din colăcar. DOOM
colăcărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. colăcărésc, imperf. 3 sg. colăcăreá; conj. prez. 3 să colăcăreáscă
colăcăriseți
COLĂCĂRÍ, colăcăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A rosti orația de nuntă (în calitate de colăcar). – Din colăcar. DOOM
colăcărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. colăcărésc, imperf. 3 sg. colăcăreá; conj. prez. 3 să colăcăreáscă
colăcărit
COLĂCĂRÍ, colăcăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A rosti orația de nuntă (în calitate de colăcar). – Din colăcar. DOOM
colăcărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. colăcărésc, imperf. 3 sg. colăcăreá; conj. prez. 3 să colăcăreáscă
colăcăriși
COLĂCĂRÍ, colăcăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A rosti orația de nuntă (în calitate de colăcar). – Din colăcar. DOOM
colăcărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. colăcărésc, imperf. 3 sg. colăcăreá; conj. prez. 3 să colăcăreáscă
colăcăriți
COLĂCĂRÍ, colăcăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A rosti orația de nuntă (în calitate de colăcar). – Din colăcar. DOOM
colăcărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. colăcărésc, imperf. 3 sg. colăcăreá; conj. prez. 3 să colăcăreáscă
colăier
colăiér (-ri), s. m. – Persoană care merge cu colindul de sărbătorile Crăciunului. După DAR, de la călăie „dulce,” prăjitură, și acesta din tc. kaliie „puré de verdețuri cu unt”. În Mold.
colărez
COLĂRÉZ, colărezi, s. m. (Pop.) Bucățele de cocă1 care se fierb în lapte sau în anumite mâncăruri; p. ext. mâncare (pentru copii) făcută din făină fiartă în lapte. – Et. nec. DOOM
colăréz (pop.) s. m., pl. colărézi
colărezi
COLĂRÉZ, colărezi, s. m. (Pop.) Bucățele de cocă1 care se fierb în lapte sau în anumite mâncăruri; p. ext. mâncare (pentru copii) făcută din făină fiartă în lapte. – Et. nec. DOOM
colăréz (pop.) s. m., pl. colărézi
colărezii
COLĂRÉZ, colărezi, s. m. (Pop.) Bucățele de cocă1 care se fierb în lapte sau în anumite mâncăruri; p. ext. mâncare (pentru copii) făcută din făină fiartă în lapte. – Et. nec. DOOM
colăréz (pop.) s. m., pl. colărézi
colărezilor
COLĂRÉZ, colărezi, s. m. (Pop.) Bucățele de cocă1 care se fierb în lapte sau în anumite mâncăruri; p. ext. mâncare (pentru copii) făcută din făină fiartă în lapte. – Et. nec. DOOM
colăréz (pop.) s. m., pl. colărézi
colărezul
COLĂRÉZ, colărezi, s. m. (Pop.) Bucățele de cocă1 care se fierb în lapte sau în anumite mâncăruri; p. ext. mâncare (pentru copii) făcută din făină fiartă în lapte. – Et. nec. DOOM
colăréz (pop.) s. m., pl. colărézi
colărezului
COLĂRÉZ, colărezi, s. m. (Pop.) Bucățele de cocă1 care se fierb în lapte sau în anumite mâncăruri; p. ext. mâncare (pentru copii) făcută din făină fiartă în lapte. – Et. nec. DOOM
colăréz (pop.) s. m., pl. colărézi
colări
COLÁRE, colări, s. f. (Acțiunea) de a (se) cola3. – V. cola3.
colări
colắri s. f. – Cantitate de mușchi ce atîrnă de o stîncă sau de povîrnișul unei prăpăstii. Lat. collāre „colier, salbă” (Pușcariu, Dacor., IV, 681; REW 2042; DAR); cf. it. collare, prov. colar, fr. collier, sp., port. collar. Este neîndoios cuvînt identic cu culare, s. f. (trestie ce crește la malul bălților sau rîurilor; cheie, strîmtoare; peșteră), pe care îl derivă din lat. *cŭbῑlāre, de la cŭbῑle „cuib” și DAR îl consideră de origine necunoscută.
colării
COLÁRE, colări, s. f. (Acțiunea) de a (se) cola3. – V. cola3.
colările
COLÁRE, colări, s. f. (Acțiunea) de a (se) cola3. – V. cola3.
colărilor
COLÁRE, colări, s. f. (Acțiunea) de a (se) cola3. – V. cola3.
colț
COLȚ, (I, II 4) colțuri, s. n., (II, III) colți, s. m. I. S. n. 1. Punct în care se întâlnesc muchiile unui obiect sau laturile unei figuri. ◊ Colțul gurii = fiecare dintre cele două extremități laterale ale gurii, unde se întâlnesc buzele. ♦ Fiecare dintre unghiurile formate de două străzi care se întâlnesc; locul format de fiecare dintre aceste unghiuri. ◊ Expr. Colț cu... = în unghiul format de străzile... ♦ Margine, extremitate. ◊ Colț de pâine = coltuc (1); p. gener. orice bucată de pâine (tăiată de la o margine). 2. Rubrică rezervată, într-o publicație, unei specialități. ◊ Expr. A da din colț în colț = a recurge la tot felul de subterfugii pentru a ieși dintr-o încurcătură. A pune (un copil) la colț = a pedepsi un copil, așezându-l într-un ungher al camerei cu fața la perete. 3. Loc îndepărtat, retras, dosnic; refugiu, ascunziș. ◊ Expr. În (sau din) toate colțurile = în (sau din) toate părțile. II. S. m. 1. Dinte al animalelor (p. ext. și al oamenilor), în special caninul. ◊ Expr. A-și arăta colții = a manifesta o atitudine agresivă, aprigă. A (se) lua la colți = a (se) certa, a fi gata de încăierare. A avea colți (sau un colț) = a fi dârz; a fi obraznic. ♦ Fragment dintr-un dinte sau dintr-o măsea ruptă. 2. Fiecare dintre vârfurile lungi și ascuțite ale greblei, furcii sau ale altor unelte asemănătoare. 3. Fiecare dintre cuiele de fier pe care le aplică cineva pe talpa încălțămintei de iarnă ca să nu alunece pe gheață; țintă. 4. Vârf ascuțit și proeminent de stâncă, de gheață etc. 5. Vârful plantelor, în special al ierbii, la începutul dezvoltării lor, când încolțesc. 6. Compus: colții-babei = plantă erbacee târâtoare cu frunze penate, cu flori galbene și cu fructe țepoase (Tribulus terrestris). III. S. m. 1. Fiecare dintre tăieturile de formă aproximativ triunghiulară făcute pe marginea unei stofe; dantelă împletită în această formă. 2. Șuviță de păr ondulată trasă pe frunte sau pe tâmple. – Din bg. kolec, sb. kolac. DOOM
colț2 (unghi, extremitate) s. n., pl. cólțuri
colț
COLȚ, (I, II 4) colțuri, s. n., (II, III) colți, s. m. I. S. n. 1. Punct în care se întâlnesc muchiile unui obiect sau laturile unei figuri. ◊ Colțul gurii = fiecare dintre cele două extremități laterale ale gurii, unde se întâlnesc buzele. ♦ Fiecare dintre unghiurile formate de două străzi care se întâlnesc; locul format de fiecare dintre aceste unghiuri. ◊ Expr. Colț cu... = în unghiul format de străzile... ♦ Margine, extremitate. ◊ Colț de pâine = coltuc (1); p. gener. orice bucată de pâine (tăiată de la o margine). 2. Rubrică rezervată, într-o publicație, unei specialități. ◊ Expr. A da din colț în colț = a recurge la tot felul de subterfugii pentru a ieși dintr-o încurcătură. A pune (un copil) la colț = a pedepsi un copil, așezându-l într-un ungher al camerei cu fața la perete. 3. Loc îndepărtat, retras, dosnic; refugiu, ascunziș. ◊ Expr. În (sau din) toate colțurile = în (sau din) toate părțile. II. S. m. 1. Dinte al animalelor (p. ext. și al oamenilor), în special caninul. ◊ Expr. A-și arăta colții = a manifesta o atitudine agresivă, aprigă. A (se) lua la colți = a (se) certa, a fi gata de încăierare. A avea colți (sau un colț) = a fi dârz; a fi obraznic. ♦ Fragment dintr-un dinte sau dintr-o măsea ruptă. 2. Fiecare dintre vârfurile lungi și ascuțite ale greblei, furcii sau ale altor unelte asemănătoare. 3. Fiecare dintre cuiele de fier pe care le aplică cineva pe talpa încălțămintei de iarnă ca să nu alunece pe gheață; țintă. 4. Vârf ascuțit și proeminent de stâncă, de gheață etc. 5. Vârful plantelor, în special al ierbii, la începutul dezvoltării lor, când încolțesc. 6. Compus: colții-babei = plantă erbacee târâtoare cu frunze penate, cu flori galbene și cu fructe țepoase (Tribulus terrestris). III. S. m. 1. Fiecare dintre tăieturile de formă aproximativ triunghiulară făcute pe marginea unei stofe; dantelă împletită în această formă. 2. Șuviță de păr ondulată trasă pe frunte sau pe tâmple. – Din bg. kolec, sb. kolac.
colțan
COLȚÁN, colțani, s. m. (Rar) Colț mare de stâncă; loc inaccesibil. – Colț + suf. -an. DOOM
colțán (colț de stâncă) (rar) s. m., pl. colțáni
colțani
COLȚÁN, colțani, s. m. (Rar) Colț mare de stâncă; loc inaccesibil. – Colț + suf. -an. DOOM
colțán (colț de stâncă) (rar) s. m., pl. colțáni
colțanii
COLȚÁN, colțani, s. m. (Rar) Colț mare de stâncă; loc inaccesibil. – Colț + suf. -an. DOOM
colțán (colț de stâncă) (rar) s. m., pl. colțáni
colțanilor
COLȚÁN, colțani, s. m. (Rar) Colț mare de stâncă; loc inaccesibil. – Colț + suf. -an. DOOM
colțán (colț de stâncă) (rar) s. m., pl. colțáni
colțanul
COLȚÁN, colțani, s. m. (Rar) Colț mare de stâncă; loc inaccesibil. – Colț + suf. -an. DOOM
colțán (colț de stâncă) (rar) s. m., pl. colțáni
colțanului
COLȚÁN, colțani, s. m. (Rar) Colț mare de stâncă; loc inaccesibil. – Colț + suf. -an. DOOM
colțán (colț de stâncă) (rar) s. m., pl. colțáni
colțar
COLȚÁR, (1, 2, 3, 4, 5) colțare, s. n., (6) colțari, s. m. 1. S. n. Poliță așezată în colțul dintre doi pereți ai unei camere; dulăpior în formă de prismă triunghiulară, așezat într-un colț al camerei. 2. S. n. (Reg.) Sobă de cărămidă, cu coloane, instalată în colțul unei camere. 3. S. n. Piesă metalică sau din lemn, cu două aripi sau laturi așezate în unghi drept, utilizată la consolidarea și la protejarea unor îmbinări de colț. 4. S. n. Echer. 5. S. n. Calibru folosit la controlul înălțimii literelor tipografice. ♦ Element tipografic ornamental de alamă sau de plumb, folosit la formarea colțului unui chenar. 6. S. m. Ramă metalică prevăzută cu cuie lungi și ascuțite, care se atașează la bocanci, cu ajutorul unor curele, pentru a împiedica alunecarea pe stânci, pe gheață, pe bușteni. – Colț + suf. -ar. DOOM
colțár2 (sobă, poliță, echer) s. n., pl. colțáre
colțar
COLȚÁR, (1, 2, 3, 4, 5) colțare, s. n., (6) colțari, s. m. 1. S. n. Poliță așezată în colțul dintre doi pereți ai unei camere; dulăpior în formă de prismă triunghiulară, așezat într-un colț al camerei. 2. S. n. (Reg.) Sobă de cărămidă, cu coloane, instalată în colțul unei camere. 3. S. n. Piesă metalică sau din lemn, cu două aripi sau laturi așezate în unghi drept, utilizată la consolidarea și la protejarea unor îmbinări de colț. 4. S. n. Echer. 5. S. n. Calibru folosit la controlul înălțimii literelor tipografice. ♦ Element tipografic ornamental de alamă sau de plumb, folosit la formarea colțului unui chenar. 6. S. m. Ramă metalică prevăzută cu cuie lungi și ascuțite, care se atașează la bocanci, cu ajutorul unor curele, pentru a împiedica alunecarea pe stânci, pe gheață, pe bușteni. – Colț + suf. -ar.
colțare
COLȚÁR, (1, 2, 3, 4, 5) colțare, s. n., (6) colțari, s. m. 1. S. n. Poliță așezată în colțul dintre doi pereți ai unei camere; dulăpior în formă de prismă triunghiulară, așezat într-un colț al camerei. 2. S. n. (Reg.) Sobă de cărămidă, cu coloane, instalată în colțul unei camere. 3. S. n. Piesă metalică sau din lemn, cu două aripi sau laturi așezate în unghi drept, utilizată la consolidarea și la protejarea unor îmbinări de colț. 4. S. n. Echer. 5. S. n. Calibru folosit la controlul înălțimii literelor tipografice. ♦ Element tipografic ornamental de alamă sau de plumb, folosit la formarea colțului unui chenar. 6. S. m. Ramă metalică prevăzută cu cuie lungi și ascuțite, care se atașează la bocanci, cu ajutorul unor curele, pentru a împiedica alunecarea pe stânci, pe gheață, pe bușteni. – Colț + suf. -ar. DOOM
colțár2 (sobă, poliță, echer) s. n., pl. colțáre
colțarele
COLȚÁR, (1, 2, 3, 4, 5) colțare, s. n., (6) colțari, s. m. 1. S. n. Poliță așezată în colțul dintre doi pereți ai unei camere; dulăpior în formă de prismă triunghiulară, așezat într-un colț al camerei. 2. S. n. (Reg.) Sobă de cărămidă, cu coloane, instalată în colțul unei camere. 3. S. n. Piesă metalică sau din lemn, cu două aripi sau laturi așezate în unghi drept, utilizată la consolidarea și la protejarea unor îmbinări de colț. 4. S. n. Echer. 5. S. n. Calibru folosit la controlul înălțimii literelor tipografice. ♦ Element tipografic ornamental de alamă sau de plumb, folosit la formarea colțului unui chenar. 6. S. m. Ramă metalică prevăzută cu cuie lungi și ascuțite, care se atașează la bocanci, cu ajutorul unor curele, pentru a împiedica alunecarea pe stânci, pe gheață, pe bușteni. – Colț + suf. -ar. DOOM
colțár2 (sobă, poliță, echer) s. n., pl. colțáre
colțarelor
COLȚÁR, (1, 2, 3, 4, 5) colțare, s. n., (6) colțari, s. m. 1. S. n. Poliță așezată în colțul dintre doi pereți ai unei camere; dulăpior în formă de prismă triunghiulară, așezat într-un colț al camerei. 2. S. n. (Reg.) Sobă de cărămidă, cu coloane, instalată în colțul unei camere. 3. S. n. Piesă metalică sau din lemn, cu două aripi sau laturi așezate în unghi drept, utilizată la consolidarea și la protejarea unor îmbinări de colț. 4. S. n. Echer. 5. S. n. Calibru folosit la controlul înălțimii literelor tipografice. ♦ Element tipografic ornamental de alamă sau de plumb, folosit la formarea colțului unui chenar. 6. S. m. Ramă metalică prevăzută cu cuie lungi și ascuțite, care se atașează la bocanci, cu ajutorul unor curele, pentru a împiedica alunecarea pe stânci, pe gheață, pe bușteni. – Colț + suf. -ar. DOOM
colțár2 (sobă, poliță, echer) s. n., pl. colțáre
colțari
COLȚÁR, (1, 2, 3, 4, 5) colțare, s. n., (6) colțari, s. m. 1. S. n. Poliță așezată în colțul dintre doi pereți ai unei camere; dulăpior în formă de prismă triunghiulară, așezat într-un colț al camerei. 2. S. n. (Reg.) Sobă de cărămidă, cu coloane, instalată în colțul unei camere. 3. S. n. Piesă metalică sau din lemn, cu două aripi sau laturi așezate în unghi drept, utilizată la consolidarea și la protejarea unor îmbinări de colț. 4. S. n. Echer. 5. S. n. Calibru folosit la controlul înălțimii literelor tipografice. ♦ Element tipografic ornamental de alamă sau de plumb, folosit la formarea colțului unui chenar. 6. S. m. Ramă metalică prevăzută cu cuie lungi și ascuțite, care se atașează la bocanci, cu ajutorul unor curele, pentru a împiedica alunecarea pe stânci, pe gheață, pe bușteni. – Colț + suf. -ar.
colțarii
COLȚÁR, (1, 2, 3, 4, 5) colțare, s. n., (6) colțari, s. m. 1. S. n. Poliță așezată în colțul dintre doi pereți ai unei camere; dulăpior în formă de prismă triunghiulară, așezat într-un colț al camerei. 2. S. n. (Reg.) Sobă de cărămidă, cu coloane, instalată în colțul unei camere. 3. S. n. Piesă metalică sau din lemn, cu două aripi sau laturi așezate în unghi drept, utilizată la consolidarea și la protejarea unor îmbinări de colț. 4. S. n. Echer. 5. S. n. Calibru folosit la controlul înălțimii literelor tipografice. ♦ Element tipografic ornamental de alamă sau de plumb, folosit la formarea colțului unui chenar. 6. S. m. Ramă metalică prevăzută cu cuie lungi și ascuțite, care se atașează la bocanci, cu ajutorul unor curele, pentru a împiedica alunecarea pe stânci, pe gheață, pe bușteni. – Colț + suf. -ar.
colțarilor
COLȚÁR, (1, 2, 3, 4, 5) colțare, s. n., (6) colțari, s. m. 1. S. n. Poliță așezată în colțul dintre doi pereți ai unei camere; dulăpior în formă de prismă triunghiulară, așezat într-un colț al camerei. 2. S. n. (Reg.) Sobă de cărămidă, cu coloane, instalată în colțul unei camere. 3. S. n. Piesă metalică sau din lemn, cu două aripi sau laturi așezate în unghi drept, utilizată la consolidarea și la protejarea unor îmbinări de colț. 4. S. n. Echer. 5. S. n. Calibru folosit la controlul înălțimii literelor tipografice. ♦ Element tipografic ornamental de alamă sau de plumb, folosit la formarea colțului unui chenar. 6. S. m. Ramă metalică prevăzută cu cuie lungi și ascuțite, care se atașează la bocanci, cu ajutorul unor curele, pentru a împiedica alunecarea pe stânci, pe gheață, pe bușteni. – Colț + suf. -ar.
colțarul
COLȚÁR, (1, 2, 3, 4, 5) colțare, s. n., (6) colțari, s. m. 1. S. n. Poliță așezată în colțul dintre doi pereți ai unei camere; dulăpior în formă de prismă triunghiulară, așezat într-un colț al camerei. 2. S. n. (Reg.) Sobă de cărămidă, cu coloane, instalată în colțul unei camere. 3. S. n. Piesă metalică sau din lemn, cu două aripi sau laturi așezate în unghi drept, utilizată la consolidarea și la protejarea unor îmbinări de colț. 4. S. n. Echer. 5. S. n. Calibru folosit la controlul înălțimii literelor tipografice. ♦ Element tipografic ornamental de alamă sau de plumb, folosit la formarea colțului unui chenar. 6. S. m. Ramă metalică prevăzută cu cuie lungi și ascuțite, care se atașează la bocanci, cu ajutorul unor curele, pentru a împiedica alunecarea pe stânci, pe gheață, pe bușteni. – Colț + suf. -ar. DOOM
colțár2 (sobă, poliță, echer) s. n., pl. colțáre
colțarul
COLȚÁR, (1, 2, 3, 4, 5) colțare, s. n., (6) colțari, s. m. 1. S. n. Poliță așezată în colțul dintre doi pereți ai unei camere; dulăpior în formă de prismă triunghiulară, așezat într-un colț al camerei. 2. S. n. (Reg.) Sobă de cărămidă, cu coloane, instalată în colțul unei camere. 3. S. n. Piesă metalică sau din lemn, cu două aripi sau laturi așezate în unghi drept, utilizată la consolidarea și la protejarea unor îmbinări de colț. 4. S. n. Echer. 5. S. n. Calibru folosit la controlul înălțimii literelor tipografice. ♦ Element tipografic ornamental de alamă sau de plumb, folosit la formarea colțului unui chenar. 6. S. m. Ramă metalică prevăzută cu cuie lungi și ascuțite, care se atașează la bocanci, cu ajutorul unor curele, pentru a împiedica alunecarea pe stânci, pe gheață, pe bușteni. – Colț + suf. -ar.
colțarului
COLȚÁR, (1, 2, 3, 4, 5) colțare, s. n., (6) colțari, s. m. 1. S. n. Poliță așezată în colțul dintre doi pereți ai unei camere; dulăpior în formă de prismă triunghiulară, așezat într-un colț al camerei. 2. S. n. (Reg.) Sobă de cărămidă, cu coloane, instalată în colțul unei camere. 3. S. n. Piesă metalică sau din lemn, cu două aripi sau laturi așezate în unghi drept, utilizată la consolidarea și la protejarea unor îmbinări de colț. 4. S. n. Echer. 5. S. n. Calibru folosit la controlul înălțimii literelor tipografice. ♦ Element tipografic ornamental de alamă sau de plumb, folosit la formarea colțului unui chenar. 6. S. m. Ramă metalică prevăzută cu cuie lungi și ascuțite, care se atașează la bocanci, cu ajutorul unor curele, pentru a împiedica alunecarea pe stânci, pe gheață, pe bușteni. – Colț + suf. -ar. DOOM
colțár2 (sobă, poliță, echer) s. n., pl. colțáre
colțarului
COLȚÁR, (1, 2, 3, 4, 5) colțare, s. n., (6) colțari, s. m. 1. S. n. Poliță așezată în colțul dintre doi pereți ai unei camere; dulăpior în formă de prismă triunghiulară, așezat într-un colț al camerei. 2. S. n. (Reg.) Sobă de cărămidă, cu coloane, instalată în colțul unei camere. 3. S. n. Piesă metalică sau din lemn, cu două aripi sau laturi așezate în unghi drept, utilizată la consolidarea și la protejarea unor îmbinări de colț. 4. S. n. Echer. 5. S. n. Calibru folosit la controlul înălțimii literelor tipografice. ♦ Element tipografic ornamental de alamă sau de plumb, folosit la formarea colțului unui chenar. 6. S. m. Ramă metalică prevăzută cu cuie lungi și ascuțite, care se atașează la bocanci, cu ajutorul unor curele, pentru a împiedica alunecarea pe stânci, pe gheață, pe bușteni. – Colț + suf. -ar.
colțat
COLȚÁT, -Ă, colțați, -te, adj. Colțos. – Colț + suf. -at. DOOM
colțát adj. m., pl. colțáți; f. colțátă, pl. colțáte
colțata
COLȚÁT, -Ă, colțați, -te, adj. Colțos. – Colț + suf. -at. DOOM
colțát adj. m., pl. colțáți; f. colțátă, pl. colțáte
colțate
COLȚÁT, -Ă, colțați, -te, adj. Colțos. – Colț + suf. -at. DOOM
colțát adj. m., pl. colțáți; f. colțátă, pl. colțáte
colțatei
COLȚÁT, -Ă, colțați, -te, adj. Colțos. – Colț + suf. -at. DOOM
colțát adj. m., pl. colțáți; f. colțátă, pl. colțáte
colțatele
COLȚÁT, -Ă, colțați, -te, adj. Colțos. – Colț + suf. -at. DOOM
colțát adj. m., pl. colțáți; f. colțátă, pl. colțáte
colțatelor
COLȚÁT, -Ă, colțați, -te, adj. Colțos. – Colț + suf. -at. DOOM
colțát adj. m., pl. colțáți; f. colțátă, pl. colțáte
colțatul
COLȚÁT, -Ă, colțați, -te, adj. Colțos. – Colț + suf. -at. DOOM
colțát adj. m., pl. colțáți; f. colțátă, pl. colțáte
colțatului
COLȚÁT, -Ă, colțați, -te, adj. Colțos. – Colț + suf. -at. DOOM
colțát adj. m., pl. colțáți; f. colțátă, pl. colțáte
colțați
COLȚÁT, -Ă, colțați, -te, adj. Colțos. – Colț + suf. -at. DOOM
colțát adj. m., pl. colțáți; f. colțátă, pl. colțáte
colțații
COLȚÁT, -Ă, colțați, -te, adj. Colțos. – Colț + suf. -at. DOOM
colțát adj. m., pl. colțáți; f. colțátă, pl. colțáte
colțaților
COLȚÁT, -Ă, colțați, -te, adj. Colțos. – Colț + suf. -at. DOOM
colțát adj. m., pl. colțáți; f. colțátă, pl. colțáte
colți
COLȚ, (I, II 4) colțuri, s. n., (II, III) colți, s. m. I. S. n. 1. Punct în care se întâlnesc muchiile unui obiect sau laturile unei figuri. ◊ Colțul gurii = fiecare dintre cele două extremități laterale ale gurii, unde se întâlnesc buzele. ♦ Fiecare dintre unghiurile formate de două străzi care se întâlnesc; locul format de fiecare dintre aceste unghiuri. ◊ Expr. Colț cu... = în unghiul format de străzile... ♦ Margine, extremitate. ◊ Colț de pâine = coltuc (1); p. gener. orice bucată de pâine (tăiată de la o margine). 2. Rubrică rezervată, într-o publicație, unei specialități. ◊ Expr. A da din colț în colț = a recurge la tot felul de subterfugii pentru a ieși dintr-o încurcătură. A pune (un copil) la colț = a pedepsi un copil, așezându-l într-un ungher al camerei cu fața la perete. 3. Loc îndepărtat, retras, dosnic; refugiu, ascunziș. ◊ Expr. În (sau din) toate colțurile = în (sau din) toate părțile. II. S. m. 1. Dinte al animalelor (p. ext. și al oamenilor), în special caninul. ◊ Expr. A-și arăta colții = a manifesta o atitudine agresivă, aprigă. A (se) lua la colți = a (se) certa, a fi gata de încăierare. A avea colți (sau un colț) = a fi dârz; a fi obraznic. ♦ Fragment dintr-un dinte sau dintr-o măsea ruptă. 2. Fiecare dintre vârfurile lungi și ascuțite ale greblei, furcii sau ale altor unelte asemănătoare. 3. Fiecare dintre cuiele de fier pe care le aplică cineva pe talpa încălțămintei de iarnă ca să nu alunece pe gheață; țintă. 4. Vârf ascuțit și proeminent de stâncă, de gheață etc. 5. Vârful plantelor, în special al ierbii, la începutul dezvoltării lor, când încolțesc. 6. Compus: colții-babei = plantă erbacee târâtoare cu frunze penate, cu flori galbene și cu fructe țepoase (Tribulus terrestris). III. S. m. 1. Fiecare dintre tăieturile de formă aproximativ triunghiulară făcute pe marginea unei stofe; dantelă împletită în această formă. 2. Șuviță de păr ondulată trasă pe frunte sau pe tâmple. – Din bg. kolec, sb. kolac. DOOM
colț2 (unghi, extremitate) s. n., pl. cólțuri
colții
COLȚ, (I, II 4) colțuri, s. n., (II, III) colți, s. m. I. S. n. 1. Punct în care se întâlnesc muchiile unui obiect sau laturile unei figuri. ◊ Colțul gurii = fiecare dintre cele două extremități laterale ale gurii, unde se întâlnesc buzele. ♦ Fiecare dintre unghiurile formate de două străzi care se întâlnesc; locul format de fiecare dintre aceste unghiuri. ◊ Expr. Colț cu... = în unghiul format de străzile... ♦ Margine, extremitate. ◊ Colț de pâine = coltuc (1); p. gener. orice bucată de pâine (tăiată de la o margine). 2. Rubrică rezervată, într-o publicație, unei specialități. ◊ Expr. A da din colț în colț = a recurge la tot felul de subterfugii pentru a ieși dintr-o încurcătură. A pune (un copil) la colț = a pedepsi un copil, așezându-l într-un ungher al camerei cu fața la perete. 3. Loc îndepărtat, retras, dosnic; refugiu, ascunziș. ◊ Expr. În (sau din) toate colțurile = în (sau din) toate părțile. II. S. m. 1. Dinte al animalelor (p. ext. și al oamenilor), în special caninul. ◊ Expr. A-și arăta colții = a manifesta o atitudine agresivă, aprigă. A (se) lua la colți = a (se) certa, a fi gata de încăierare. A avea colți (sau un colț) = a fi dârz; a fi obraznic. ♦ Fragment dintr-un dinte sau dintr-o măsea ruptă. 2. Fiecare dintre vârfurile lungi și ascuțite ale greblei, furcii sau ale altor unelte asemănătoare. 3. Fiecare dintre cuiele de fier pe care le aplică cineva pe talpa încălțămintei de iarnă ca să nu alunece pe gheață; țintă. 4. Vârf ascuțit și proeminent de stâncă, de gheață etc. 5. Vârful plantelor, în special al ierbii, la începutul dezvoltării lor, când încolțesc. 6. Compus: colții-babei = plantă erbacee târâtoare cu frunze penate, cu flori galbene și cu fructe țepoase (Tribulus terrestris). III. S. m. 1. Fiecare dintre tăieturile de formă aproximativ triunghiulară făcute pe marginea unei stofe; dantelă împletită în această formă. 2. Șuviță de păr ondulată trasă pe frunte sau pe tâmple. – Din bg. kolec, sb. kolac. DOOM
colț2 (unghi, extremitate) s. n., pl. cólțuri
colților
COLȚ, (I, II 4) colțuri, s. n., (II, III) colți, s. m. I. S. n. 1. Punct în care se întâlnesc muchiile unui obiect sau laturile unei figuri. ◊ Colțul gurii = fiecare dintre cele două extremități laterale ale gurii, unde se întâlnesc buzele. ♦ Fiecare dintre unghiurile formate de două străzi care se întâlnesc; locul format de fiecare dintre aceste unghiuri. ◊ Expr. Colț cu... = în unghiul format de străzile... ♦ Margine, extremitate. ◊ Colț de pâine = coltuc (1); p. gener. orice bucată de pâine (tăiată de la o margine). 2. Rubrică rezervată, într-o publicație, unei specialități. ◊ Expr. A da din colț în colț = a recurge la tot felul de subterfugii pentru a ieși dintr-o încurcătură. A pune (un copil) la colț = a pedepsi un copil, așezându-l într-un ungher al camerei cu fața la perete. 3. Loc îndepărtat, retras, dosnic; refugiu, ascunziș. ◊ Expr. În (sau din) toate colțurile = în (sau din) toate părțile. II. S. m. 1. Dinte al animalelor (p. ext. și al oamenilor), în special caninul. ◊ Expr. A-și arăta colții = a manifesta o atitudine agresivă, aprigă. A (se) lua la colți = a (se) certa, a fi gata de încăierare. A avea colți (sau un colț) = a fi dârz; a fi obraznic. ♦ Fragment dintr-un dinte sau dintr-o măsea ruptă. 2. Fiecare dintre vârfurile lungi și ascuțite ale greblei, furcii sau ale altor unelte asemănătoare. 3. Fiecare dintre cuiele de fier pe care le aplică cineva pe talpa încălțămintei de iarnă ca să nu alunece pe gheață; țintă. 4. Vârf ascuțit și proeminent de stâncă, de gheață etc. 5. Vârful plantelor, în special al ierbii, la începutul dezvoltării lor, când încolțesc. 6. Compus: colții-babei = plantă erbacee târâtoare cu frunze penate, cu flori galbene și cu fructe țepoase (Tribulus terrestris). III. S. m. 1. Fiecare dintre tăieturile de formă aproximativ triunghiulară făcute pe marginea unei stofe; dantelă împletită în această formă. 2. Șuviță de păr ondulată trasă pe frunte sau pe tâmple. – Din bg. kolec, sb. kolac. DOOM
colț2 (unghi, extremitate) s. n., pl. cólțuri
colțișoare
COLȚIȘÓR, (1) colțișoare, s. n., (2) colțișori, s. m. 1. S. n. Diminutiv al lui colț; colțuleț. 2. S. m. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu frunze alterne, cu flori albe sau roșietice, răspândită prin păduri umbroase (Dentaria bulbifera). – Colț + suf. -ișor.
colțișoarele
COLȚIȘÓR, (1) colțișoare, s. n., (2) colțișori, s. m. 1. S. n. Diminutiv al lui colț; colțuleț. 2. S. m. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu frunze alterne, cu flori albe sau roșietice, răspândită prin păduri umbroase (Dentaria bulbifera). – Colț + suf. -ișor.
colțișoarelor
COLȚIȘÓR, (1) colțișoare, s. n., (2) colțișori, s. m. 1. S. n. Diminutiv al lui colț; colțuleț. 2. S. m. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu frunze alterne, cu flori albe sau roșietice, răspândită prin păduri umbroase (Dentaria bulbifera). – Colț + suf. -ișor.
colțișor
COLȚIȘÓR, (1) colțișoare, s. n., (2) colțișori, s. m. 1. S. n. Diminutiv al lui colț; colțuleț. 2. S. m. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu frunze alterne, cu flori albe sau roșietice, răspândită prin păduri umbroase (Dentaria bulbifera). – Colț + suf. -ișor. DOOM
colțișór2 (colțuleț) s. n., pl. colțișoáre
colțișor
COLȚIȘÓR, (1) colțișoare, s. n., (2) colțișori, s. m. 1. S. n. Diminutiv al lui colț; colțuleț. 2. S. m. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu frunze alterne, cu flori albe sau roșietice, răspândită prin păduri umbroase (Dentaria bulbifera). – Colț + suf. -ișor.
colțișori
COLȚIȘÓR, (1) colțișoare, s. n., (2) colțișori, s. m. 1. S. n. Diminutiv al lui colț; colțuleț. 2. S. m. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu frunze alterne, cu flori albe sau roșietice, răspândită prin păduri umbroase (Dentaria bulbifera). – Colț + suf. -ișor. DOOM
colțișór2 (colțuleț) s. n., pl. colțișoáre
colțișorii
COLȚIȘÓR, (1) colțișoare, s. n., (2) colțișori, s. m. 1. S. n. Diminutiv al lui colț; colțuleț. 2. S. m. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu frunze alterne, cu flori albe sau roșietice, răspândită prin păduri umbroase (Dentaria bulbifera). – Colț + suf. -ișor. DOOM
colțișór2 (colțuleț) s. n., pl. colțișoáre
colțișorilor
COLȚIȘÓR, (1) colțișoare, s. n., (2) colțișori, s. m. 1. S. n. Diminutiv al lui colț; colțuleț. 2. S. m. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu frunze alterne, cu flori albe sau roșietice, răspândită prin păduri umbroase (Dentaria bulbifera). – Colț + suf. -ișor. DOOM
colțișór2 (colțuleț) s. n., pl. colțișoáre
colțișorul
COLȚIȘÓR, (1) colțișoare, s. n., (2) colțișori, s. m. 1. S. n. Diminutiv al lui colț; colțuleț. 2. S. m. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu frunze alterne, cu flori albe sau roșietice, răspândită prin păduri umbroase (Dentaria bulbifera). – Colț + suf. -ișor. DOOM
colțișór2 (colțuleț) s. n., pl. colțișoáre
colțișorul
COLȚIȘÓR, (1) colțișoare, s. n., (2) colțișori, s. m. 1. S. n. Diminutiv al lui colț; colțuleț. 2. S. m. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu frunze alterne, cu flori albe sau roșietice, răspândită prin păduri umbroase (Dentaria bulbifera). – Colț + suf. -ișor.
colțișorului
COLȚIȘÓR, (1) colțișoare, s. n., (2) colțișori, s. m. 1. S. n. Diminutiv al lui colț; colțuleț. 2. S. m. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu frunze alterne, cu flori albe sau roșietice, răspândită prin păduri umbroase (Dentaria bulbifera). – Colț + suf. -ișor. DOOM
colțișór2 (colțuleț) s. n., pl. colțișoáre
colțișorului
COLȚIȘÓR, (1) colțișoare, s. n., (2) colțișori, s. m. 1. S. n. Diminutiv al lui colț; colțuleț. 2. S. m. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu frunze alterne, cu flori albe sau roșietice, răspândită prin păduri umbroase (Dentaria bulbifera). – Colț + suf. -ișor.
colțoasa
COLȚÓS, -OÁSĂ, colțoși, -oase, adj. Cu colții ieșiți în afară; cu dinți mari. ♦ Fig. Bun de gură, arțăgos; obraznic, recalcitrant. – Colț + suf. -os. DOOM
colțós adj. m., pl. colțóși; f. colțoásă, pl. colțoáse
colțoase
COLȚÓS, -OÁSĂ, colțoși, -oase, adj. Cu colții ieșiți în afară; cu dinți mari. ♦ Fig. Bun de gură, arțăgos; obraznic, recalcitrant. – Colț + suf. -os. DOOM
colțós adj. m., pl. colțóși; f. colțoásă, pl. colțoáse
colțoasei
COLȚÓS, -OÁSĂ, colțoși, -oase, adj. Cu colții ieșiți în afară; cu dinți mari. ♦ Fig. Bun de gură, arțăgos; obraznic, recalcitrant. – Colț + suf. -os. DOOM
colțós adj. m., pl. colțóși; f. colțoásă, pl. colțoáse
colțoasele
COLȚÓS, -OÁSĂ, colțoși, -oase, adj. Cu colții ieșiți în afară; cu dinți mari. ♦ Fig. Bun de gură, arțăgos; obraznic, recalcitrant. – Colț + suf. -os. DOOM
colțós adj. m., pl. colțóși; f. colțoásă, pl. colțoáse
colțoaselor
COLȚÓS, -OÁSĂ, colțoși, -oase, adj. Cu colții ieșiți în afară; cu dinți mari. ♦ Fig. Bun de gură, arțăgos; obraznic, recalcitrant. – Colț + suf. -os. DOOM
colțós adj. m., pl. colțóși; f. colțoásă, pl. colțoáse
colțos
COLȚÓS, -OÁSĂ, colțoși, -oase, adj. Cu colții ieșiți în afară; cu dinți mari. ♦ Fig. Bun de gură, arțăgos; obraznic, recalcitrant. – Colț + suf. -os. DOOM
colțós adj. m., pl. colțóși; f. colțoásă, pl. colțoáse
colțosul
COLȚÓS, -OÁSĂ, colțoși, -oase, adj. Cu colții ieșiți în afară; cu dinți mari. ♦ Fig. Bun de gură, arțăgos; obraznic, recalcitrant. – Colț + suf. -os. DOOM
colțós adj. m., pl. colțóși; f. colțoásă, pl. colțoáse
colțosului
COLȚÓS, -OÁSĂ, colțoși, -oase, adj. Cu colții ieșiți în afară; cu dinți mari. ♦ Fig. Bun de gură, arțăgos; obraznic, recalcitrant. – Colț + suf. -os. DOOM
colțós adj. m., pl. colțóși; f. colțoásă, pl. colțoáse
colțoși
COLȚÓS, -OÁSĂ, colțoși, -oase, adj. Cu colții ieșiți în afară; cu dinți mari. ♦ Fig. Bun de gură, arțăgos; obraznic, recalcitrant. – Colț + suf. -os. DOOM
colțós adj. m., pl. colțóși; f. colțoásă, pl. colțoáse
colțoșii
COLȚÓS, -OÁSĂ, colțoși, -oase, adj. Cu colții ieșiți în afară; cu dinți mari. ♦ Fig. Bun de gură, arțăgos; obraznic, recalcitrant. – Colț + suf. -os. DOOM
colțós adj. m., pl. colțóși; f. colțoásă, pl. colțoáse
colțoșilor
COLȚÓS, -OÁSĂ, colțoși, -oase, adj. Cu colții ieșiți în afară; cu dinți mari. ♦ Fig. Bun de gură, arțăgos; obraznic, recalcitrant. – Colț + suf. -os. DOOM
colțós adj. m., pl. colțóși; f. colțoásă, pl. colțoáse
colțul
COLȚ, (I, II 4) colțuri, s. n., (II, III) colți, s. m. I. S. n. 1. Punct în care se întâlnesc muchiile unui obiect sau laturile unei figuri. ◊ Colțul gurii = fiecare dintre cele două extremități laterale ale gurii, unde se întâlnesc buzele. ♦ Fiecare dintre unghiurile formate de două străzi care se întâlnesc; locul format de fiecare dintre aceste unghiuri. ◊ Expr. Colț cu... = în unghiul format de străzile... ♦ Margine, extremitate. ◊ Colț de pâine = coltuc (1); p. gener. orice bucată de pâine (tăiată de la o margine). 2. Rubrică rezervată, într-o publicație, unei specialități. ◊ Expr. A da din colț în colț = a recurge la tot felul de subterfugii pentru a ieși dintr-o încurcătură. A pune (un copil) la colț = a pedepsi un copil, așezându-l într-un ungher al camerei cu fața la perete. 3. Loc îndepărtat, retras, dosnic; refugiu, ascunziș. ◊ Expr. În (sau din) toate colțurile = în (sau din) toate părțile. II. S. m. 1. Dinte al animalelor (p. ext. și al oamenilor), în special caninul. ◊ Expr. A-și arăta colții = a manifesta o atitudine agresivă, aprigă. A (se) lua la colți = a (se) certa, a fi gata de încăierare. A avea colți (sau un colț) = a fi dârz; a fi obraznic. ♦ Fragment dintr-un dinte sau dintr-o măsea ruptă. 2. Fiecare dintre vârfurile lungi și ascuțite ale greblei, furcii sau ale altor unelte asemănătoare. 3. Fiecare dintre cuiele de fier pe care le aplică cineva pe talpa încălțămintei de iarnă ca să nu alunece pe gheață; țintă. 4. Vârf ascuțit și proeminent de stâncă, de gheață etc. 5. Vârful plantelor, în special al ierbii, la începutul dezvoltării lor, când încolțesc. 6. Compus: colții-babei = plantă erbacee târâtoare cu frunze penate, cu flori galbene și cu fructe țepoase (Tribulus terrestris). III. S. m. 1. Fiecare dintre tăieturile de formă aproximativ triunghiulară făcute pe marginea unei stofe; dantelă împletită în această formă. 2. Șuviță de păr ondulată trasă pe frunte sau pe tâmple. – Din bg. kolec, sb. kolac. DOOM
colț2 (unghi, extremitate) s. n., pl. cólțuri
colțul
COLȚ, (I, II 4) colțuri, s. n., (II, III) colți, s. m. I. S. n. 1. Punct în care se întâlnesc muchiile unui obiect sau laturile unei figuri. ◊ Colțul gurii = fiecare dintre cele două extremități laterale ale gurii, unde se întâlnesc buzele. ♦ Fiecare dintre unghiurile formate de două străzi care se întâlnesc; locul format de fiecare dintre aceste unghiuri. ◊ Expr. Colț cu... = în unghiul format de străzile... ♦ Margine, extremitate. ◊ Colț de pâine = coltuc (1); p. gener. orice bucată de pâine (tăiată de la o margine). 2. Rubrică rezervată, într-o publicație, unei specialități. ◊ Expr. A da din colț în colț = a recurge la tot felul de subterfugii pentru a ieși dintr-o încurcătură. A pune (un copil) la colț = a pedepsi un copil, așezându-l într-un ungher al camerei cu fața la perete. 3. Loc îndepărtat, retras, dosnic; refugiu, ascunziș. ◊ Expr. În (sau din) toate colțurile = în (sau din) toate părțile. II. S. m. 1. Dinte al animalelor (p. ext. și al oamenilor), în special caninul. ◊ Expr. A-și arăta colții = a manifesta o atitudine agresivă, aprigă. A (se) lua la colți = a (se) certa, a fi gata de încăierare. A avea colți (sau un colț) = a fi dârz; a fi obraznic. ♦ Fragment dintr-un dinte sau dintr-o măsea ruptă. 2. Fiecare dintre vârfurile lungi și ascuțite ale greblei, furcii sau ale altor unelte asemănătoare. 3. Fiecare dintre cuiele de fier pe care le aplică cineva pe talpa încălțămintei de iarnă ca să nu alunece pe gheață; țintă. 4. Vârf ascuțit și proeminent de stâncă, de gheață etc. 5. Vârful plantelor, în special al ierbii, la începutul dezvoltării lor, când încolțesc. 6. Compus: colții-babei = plantă erbacee târâtoare cu frunze penate, cu flori galbene și cu fructe țepoase (Tribulus terrestris). III. S. m. 1. Fiecare dintre tăieturile de formă aproximativ triunghiulară făcute pe marginea unei stofe; dantelă împletită în această formă. 2. Șuviță de păr ondulată trasă pe frunte sau pe tâmple. – Din bg. kolec, sb. kolac.
colțuleț
COLȚULÉȚ, colțulețe, s. n. Colțișor. – Colț + suf. -uleț. DOOM
colțuléț s. n., pl. colțuléțe
colțulețe
COLȚULÉȚ, colțulețe, s. n. Colțișor. – Colț + suf. -uleț. DOOM
colțuléț s. n., pl. colțuléțe
colțulețele
COLȚULÉȚ, colțulețe, s. n. Colțișor. – Colț + suf. -uleț. DOOM
colțuléț s. n., pl. colțuléțe
colțulețelor
COLȚULÉȚ, colțulețe, s. n. Colțișor. – Colț + suf. -uleț. DOOM
colțuléț s. n., pl. colțuléțe
colțulețul
COLȚULÉȚ, colțulețe, s. n. Colțișor. – Colț + suf. -uleț. DOOM
colțuléț s. n., pl. colțuléțe
colțulețului
COLȚULÉȚ, colțulețe, s. n. Colțișor. – Colț + suf. -uleț. DOOM
colțuléț s. n., pl. colțuléțe
colțului
COLȚ, (I, II 4) colțuri, s. n., (II, III) colți, s. m. I. S. n. 1. Punct în care se întâlnesc muchiile unui obiect sau laturile unei figuri. ◊ Colțul gurii = fiecare dintre cele două extremități laterale ale gurii, unde se întâlnesc buzele. ♦ Fiecare dintre unghiurile formate de două străzi care se întâlnesc; locul format de fiecare dintre aceste unghiuri. ◊ Expr. Colț cu... = în unghiul format de străzile... ♦ Margine, extremitate. ◊ Colț de pâine = coltuc (1); p. gener. orice bucată de pâine (tăiată de la o margine). 2. Rubrică rezervată, într-o publicație, unei specialități. ◊ Expr. A da din colț în colț = a recurge la tot felul de subterfugii pentru a ieși dintr-o încurcătură. A pune (un copil) la colț = a pedepsi un copil, așezându-l într-un ungher al camerei cu fața la perete. 3. Loc îndepărtat, retras, dosnic; refugiu, ascunziș. ◊ Expr. În (sau din) toate colțurile = în (sau din) toate părțile. II. S. m. 1. Dinte al animalelor (p. ext. și al oamenilor), în special caninul. ◊ Expr. A-și arăta colții = a manifesta o atitudine agresivă, aprigă. A (se) lua la colți = a (se) certa, a fi gata de încăierare. A avea colți (sau un colț) = a fi dârz; a fi obraznic. ♦ Fragment dintr-un dinte sau dintr-o măsea ruptă. 2. Fiecare dintre vârfurile lungi și ascuțite ale greblei, furcii sau ale altor unelte asemănătoare. 3. Fiecare dintre cuiele de fier pe care le aplică cineva pe talpa încălțămintei de iarnă ca să nu alunece pe gheață; țintă. 4. Vârf ascuțit și proeminent de stâncă, de gheață etc. 5. Vârful plantelor, în special al ierbii, la începutul dezvoltării lor, când încolțesc. 6. Compus: colții-babei = plantă erbacee târâtoare cu frunze penate, cu flori galbene și cu fructe țepoase (Tribulus terrestris). III. S. m. 1. Fiecare dintre tăieturile de formă aproximativ triunghiulară făcute pe marginea unei stofe; dantelă împletită în această formă. 2. Șuviță de păr ondulată trasă pe frunte sau pe tâmple. – Din bg. kolec, sb. kolac. DOOM
colț2 (unghi, extremitate) s. n., pl. cólțuri
colțului
COLȚ, (I, II 4) colțuri, s. n., (II, III) colți, s. m. I. S. n. 1. Punct în care se întâlnesc muchiile unui obiect sau laturile unei figuri. ◊ Colțul gurii = fiecare dintre cele două extremități laterale ale gurii, unde se întâlnesc buzele. ♦ Fiecare dintre unghiurile formate de două străzi care se întâlnesc; locul format de fiecare dintre aceste unghiuri. ◊ Expr. Colț cu... = în unghiul format de străzile... ♦ Margine, extremitate. ◊ Colț de pâine = coltuc (1); p. gener. orice bucată de pâine (tăiată de la o margine). 2. Rubrică rezervată, într-o publicație, unei specialități. ◊ Expr. A da din colț în colț = a recurge la tot felul de subterfugii pentru a ieși dintr-o încurcătură. A pune (un copil) la colț = a pedepsi un copil, așezându-l într-un ungher al camerei cu fața la perete. 3. Loc îndepărtat, retras, dosnic; refugiu, ascunziș. ◊ Expr. În (sau din) toate colțurile = în (sau din) toate părțile. II. S. m. 1. Dinte al animalelor (p. ext. și al oamenilor), în special caninul. ◊ Expr. A-și arăta colții = a manifesta o atitudine agresivă, aprigă. A (se) lua la colți = a (se) certa, a fi gata de încăierare. A avea colți (sau un colț) = a fi dârz; a fi obraznic. ♦ Fragment dintr-un dinte sau dintr-o măsea ruptă. 2. Fiecare dintre vârfurile lungi și ascuțite ale greblei, furcii sau ale altor unelte asemănătoare. 3. Fiecare dintre cuiele de fier pe care le aplică cineva pe talpa încălțămintei de iarnă ca să nu alunece pe gheață; țintă. 4. Vârf ascuțit și proeminent de stâncă, de gheață etc. 5. Vârful plantelor, în special al ierbii, la începutul dezvoltării lor, când încolțesc. 6. Compus: colții-babei = plantă erbacee târâtoare cu frunze penate, cu flori galbene și cu fructe țepoase (Tribulus terrestris). III. S. m. 1. Fiecare dintre tăieturile de formă aproximativ triunghiulară făcute pe marginea unei stofe; dantelă împletită în această formă. 2. Șuviță de păr ondulată trasă pe frunte sau pe tâmple. – Din bg. kolec, sb. kolac.
colțun
COLȚÚN, colțuni, s. m. 1. (Reg.) Ciorap. 2. Compus: colțunul-popii sau colțunii-popii = plantă erbacee mică, cu tulpina întinsă pe pământ, cu flori inodore, albastre sau violete, cu un pinten scurt și cu fructul o capsulă ascuțită (Viola silvestris). [Var.: (1) călțun s. m.] – Din ngr. kaltsúni. DOOM
colțún/călțún2 (ciorap) (înv., pop.) s. m., pl. colțúni/călțúni
colțunaș
COLȚUNÁȘ, colțunași, s. m. Preparat culinar făcut din aluat tăiat în pătrate mici, care se umplu cu carne, cu brânză, cu marmeladă etc. și apoi se fierb în apă. [Var.: călțunáș s. m.] – Colțun + suf. -aș. DOOM
colțunáș (preparat culinar) s. m., pl. colțunáși
colțunași
COLȚUNÁȘ, colțunași, s. m. Preparat culinar făcut din aluat tăiat în pătrate mici, care se umplu cu carne, cu brânză, cu marmeladă etc. și apoi se fierb în apă. [Var.: călțunáș s. m.] – Colțun + suf. -aș. DOOM
colțunáș (preparat culinar) s. m., pl. colțunáși
colțunașii
COLȚUNÁȘ, colțunași, s. m. Preparat culinar făcut din aluat tăiat în pătrate mici, care se umplu cu carne, cu brânză, cu marmeladă etc. și apoi se fierb în apă. [Var.: călțunáș s. m.] – Colțun + suf. -aș. DOOM
colțunáș (preparat culinar) s. m., pl. colțunáși
colțunașilor
COLȚUNÁȘ, colțunași, s. m. Preparat culinar făcut din aluat tăiat în pătrate mici, care se umplu cu carne, cu brânză, cu marmeladă etc. și apoi se fierb în apă. [Var.: călțunáș s. m.] – Colțun + suf. -aș. DOOM
colțunáș (preparat culinar) s. m., pl. colțunáși
colțunașul
COLȚUNÁȘ, colțunași, s. m. Preparat culinar făcut din aluat tăiat în pătrate mici, care se umplu cu carne, cu brânză, cu marmeladă etc. și apoi se fierb în apă. [Var.: călțunáș s. m.] – Colțun + suf. -aș. DOOM
colțunáș (preparat culinar) s. m., pl. colțunáși
colțunașului
COLȚUNÁȘ, colțunași, s. m. Preparat culinar făcut din aluat tăiat în pătrate mici, care se umplu cu carne, cu brânză, cu marmeladă etc. și apoi se fierb în apă. [Var.: călțunáș s. m.] – Colțun + suf. -aș. DOOM
colțunáș (preparat culinar) s. m., pl. colțunáși
colțuni
COLȚÚN, colțuni, s. m. 1. (Reg.) Ciorap. 2. Compus: colțunul-popii sau colțunii-popii = plantă erbacee mică, cu tulpina întinsă pe pământ, cu flori inodore, albastre sau violete, cu un pinten scurt și cu fructul o capsulă ascuțită (Viola silvestris). [Var.: (1) călțun s. m.] – Din ngr. kaltsúni. DOOM
colțún/călțún2 (ciorap) (înv., pop.) s. m., pl. colțúni/călțúni
colțunii
COLȚÚN, colțuni, s. m. 1. (Reg.) Ciorap. 2. Compus: colțunul-popii sau colțunii-popii = plantă erbacee mică, cu tulpina întinsă pe pământ, cu flori inodore, albastre sau violete, cu un pinten scurt și cu fructul o capsulă ascuțită (Viola silvestris). [Var.: (1) călțun s. m.] – Din ngr. kaltsúni. DOOM
colțún/călțún2 (ciorap) (înv., pop.) s. m., pl. colțúni/călțúni
colțunilor
COLȚÚN, colțuni, s. m. 1. (Reg.) Ciorap. 2. Compus: colțunul-popii sau colțunii-popii = plantă erbacee mică, cu tulpina întinsă pe pământ, cu flori inodore, albastre sau violete, cu un pinten scurt și cu fructul o capsulă ascuțită (Viola silvestris). [Var.: (1) călțun s. m.] – Din ngr. kaltsúni. DOOM
colțún/călțún2 (ciorap) (înv., pop.) s. m., pl. colțúni/călțúni
colțunul
COLȚÚN, colțuni, s. m. 1. (Reg.) Ciorap. 2. Compus: colțunul-popii sau colțunii-popii = plantă erbacee mică, cu tulpina întinsă pe pământ, cu flori inodore, albastre sau violete, cu un pinten scurt și cu fructul o capsulă ascuțită (Viola silvestris). [Var.: (1) călțun s. m.] – Din ngr. kaltsúni. DOOM
colțún/călțún2 (ciorap) (înv., pop.) s. m., pl. colțúni/călțúni
colțunului
COLȚÚN, colțuni, s. m. 1. (Reg.) Ciorap. 2. Compus: colțunul-popii sau colțunii-popii = plantă erbacee mică, cu tulpina întinsă pe pământ, cu flori inodore, albastre sau violete, cu un pinten scurt și cu fructul o capsulă ascuțită (Viola silvestris). [Var.: (1) călțun s. m.] – Din ngr. kaltsúni. DOOM
colțún/călțún2 (ciorap) (înv., pop.) s. m., pl. colțúni/călțúni
colțurat
COLȚURÁT, -Ă, colțurați, -te, adj. Colțuros. – Colț + suf. -at. DOOM
colțurát adj. m., pl. colțuráți; f. colțurátă, pl. colțuráte
colțurata
COLȚURÁT, -Ă, colțurați, -te, adj. Colțuros. – Colț + suf. -at. DOOM
colțurát adj. m., pl. colțuráți; f. colțurátă, pl. colțuráte
colțurate
COLȚURÁT, -Ă, colțurați, -te, adj. Colțuros. – Colț + suf. -at. DOOM
colțurát adj. m., pl. colțuráți; f. colțurátă, pl. colțuráte
colțuratei
COLȚURÁT, -Ă, colțurați, -te, adj. Colțuros. – Colț + suf. -at. DOOM
colțurát adj. m., pl. colțuráți; f. colțurátă, pl. colțuráte
colțuratele
COLȚURÁT, -Ă, colțurați, -te, adj. Colțuros. – Colț + suf. -at. DOOM
colțurát adj. m., pl. colțuráți; f. colțurátă, pl. colțuráte
colțuratelor
COLȚURÁT, -Ă, colțurați, -te, adj. Colțuros. – Colț + suf. -at. DOOM
colțurát adj. m., pl. colțuráți; f. colțurátă, pl. colțuráte
colțuratul
COLȚURÁT, -Ă, colțurați, -te, adj. Colțuros. – Colț + suf. -at. DOOM
colțurát adj. m., pl. colțuráți; f. colțurátă, pl. colțuráte
colțuratului
COLȚURÁT, -Ă, colțurați, -te, adj. Colțuros. – Colț + suf. -at. DOOM
colțurát adj. m., pl. colțuráți; f. colțurátă, pl. colțuráte
colțurați
COLȚURÁT, -Ă, colțurați, -te, adj. Colțuros. – Colț + suf. -at. DOOM
colțurát adj. m., pl. colțuráți; f. colțurátă, pl. colțuráte
colțurații
COLȚURÁT, -Ă, colțurați, -te, adj. Colțuros. – Colț + suf. -at. DOOM
colțurát adj. m., pl. colțuráți; f. colțurátă, pl. colțuráte
colțuraților
COLȚURÁT, -Ă, colțurați, -te, adj. Colțuros. – Colț + suf. -at. DOOM
colțurát adj. m., pl. colțuráți; f. colțurátă, pl. colțuráte
colțurele
COLȚURÉLE s. n. pl. (Popular) Diminutiv al lui c o l ț (I 2). M-oi lipi lîng-o cetate Și ți-oi scrie, mîndro, carte, Carte-n patru colțurele. Scrisă cu lacrimi d-a mele. HODOS, P. P. 219.
colțuri
COLȚ, (I, II 4) colțuri, s. n., (II, III) colți, s. m. I. S. n. 1. Punct în care se întâlnesc muchiile unui obiect sau laturile unei figuri. ◊ Colțul gurii = fiecare dintre cele două extremități laterale ale gurii, unde se întâlnesc buzele. ♦ Fiecare dintre unghiurile formate de două străzi care se întâlnesc; locul format de fiecare dintre aceste unghiuri. ◊ Expr. Colț cu... = în unghiul format de străzile... ♦ Margine, extremitate. ◊ Colț de pâine = coltuc (1); p. gener. orice bucată de pâine (tăiată de la o margine). 2. Rubrică rezervată, într-o publicație, unei specialități. ◊ Expr. A da din colț în colț = a recurge la tot felul de subterfugii pentru a ieși dintr-o încurcătură. A pune (un copil) la colț = a pedepsi un copil, așezându-l într-un ungher al camerei cu fața la perete. 3. Loc îndepărtat, retras, dosnic; refugiu, ascunziș. ◊ Expr. În (sau din) toate colțurile = în (sau din) toate părțile. II. S. m. 1. Dinte al animalelor (p. ext. și al oamenilor), în special caninul. ◊ Expr. A-și arăta colții = a manifesta o atitudine agresivă, aprigă. A (se) lua la colți = a (se) certa, a fi gata de încăierare. A avea colți (sau un colț) = a fi dârz; a fi obraznic. ♦ Fragment dintr-un dinte sau dintr-o măsea ruptă. 2. Fiecare dintre vârfurile lungi și ascuțite ale greblei, furcii sau ale altor unelte asemănătoare. 3. Fiecare dintre cuiele de fier pe care le aplică cineva pe talpa încălțămintei de iarnă ca să nu alunece pe gheață; țintă. 4. Vârf ascuțit și proeminent de stâncă, de gheață etc. 5. Vârful plantelor, în special al ierbii, la începutul dezvoltării lor, când încolțesc. 6. Compus: colții-babei = plantă erbacee târâtoare cu frunze penate, cu flori galbene și cu fructe țepoase (Tribulus terrestris). III. S. m. 1. Fiecare dintre tăieturile de formă aproximativ triunghiulară făcute pe marginea unei stofe; dantelă împletită în această formă. 2. Șuviță de păr ondulată trasă pe frunte sau pe tâmple. – Din bg. kolec, sb. kolac.
colțurile
COLȚ, (I, II 4) colțuri, s. n., (II, III) colți, s. m. I. S. n. 1. Punct în care se întâlnesc muchiile unui obiect sau laturile unei figuri. ◊ Colțul gurii = fiecare dintre cele două extremități laterale ale gurii, unde se întâlnesc buzele. ♦ Fiecare dintre unghiurile formate de două străzi care se întâlnesc; locul format de fiecare dintre aceste unghiuri. ◊ Expr. Colț cu... = în unghiul format de străzile... ♦ Margine, extremitate. ◊ Colț de pâine = coltuc (1); p. gener. orice bucată de pâine (tăiată de la o margine). 2. Rubrică rezervată, într-o publicație, unei specialități. ◊ Expr. A da din colț în colț = a recurge la tot felul de subterfugii pentru a ieși dintr-o încurcătură. A pune (un copil) la colț = a pedepsi un copil, așezându-l într-un ungher al camerei cu fața la perete. 3. Loc îndepărtat, retras, dosnic; refugiu, ascunziș. ◊ Expr. În (sau din) toate colțurile = în (sau din) toate părțile. II. S. m. 1. Dinte al animalelor (p. ext. și al oamenilor), în special caninul. ◊ Expr. A-și arăta colții = a manifesta o atitudine agresivă, aprigă. A (se) lua la colți = a (se) certa, a fi gata de încăierare. A avea colți (sau un colț) = a fi dârz; a fi obraznic. ♦ Fragment dintr-un dinte sau dintr-o măsea ruptă. 2. Fiecare dintre vârfurile lungi și ascuțite ale greblei, furcii sau ale altor unelte asemănătoare. 3. Fiecare dintre cuiele de fier pe care le aplică cineva pe talpa încălțămintei de iarnă ca să nu alunece pe gheață; țintă. 4. Vârf ascuțit și proeminent de stâncă, de gheață etc. 5. Vârful plantelor, în special al ierbii, la începutul dezvoltării lor, când încolțesc. 6. Compus: colții-babei = plantă erbacee târâtoare cu frunze penate, cu flori galbene și cu fructe țepoase (Tribulus terrestris). III. S. m. 1. Fiecare dintre tăieturile de formă aproximativ triunghiulară făcute pe marginea unei stofe; dantelă împletită în această formă. 2. Șuviță de păr ondulată trasă pe frunte sau pe tâmple. – Din bg. kolec, sb. kolac.
colțurilor
COLȚ, (I, II 4) colțuri, s. n., (II, III) colți, s. m. I. S. n. 1. Punct în care se întâlnesc muchiile unui obiect sau laturile unei figuri. ◊ Colțul gurii = fiecare dintre cele două extremități laterale ale gurii, unde se întâlnesc buzele. ♦ Fiecare dintre unghiurile formate de două străzi care se întâlnesc; locul format de fiecare dintre aceste unghiuri. ◊ Expr. Colț cu... = în unghiul format de străzile... ♦ Margine, extremitate. ◊ Colț de pâine = coltuc (1); p. gener. orice bucată de pâine (tăiată de la o margine). 2. Rubrică rezervată, într-o publicație, unei specialități. ◊ Expr. A da din colț în colț = a recurge la tot felul de subterfugii pentru a ieși dintr-o încurcătură. A pune (un copil) la colț = a pedepsi un copil, așezându-l într-un ungher al camerei cu fața la perete. 3. Loc îndepărtat, retras, dosnic; refugiu, ascunziș. ◊ Expr. În (sau din) toate colțurile = în (sau din) toate părțile. II. S. m. 1. Dinte al animalelor (p. ext. și al oamenilor), în special caninul. ◊ Expr. A-și arăta colții = a manifesta o atitudine agresivă, aprigă. A (se) lua la colți = a (se) certa, a fi gata de încăierare. A avea colți (sau un colț) = a fi dârz; a fi obraznic. ♦ Fragment dintr-un dinte sau dintr-o măsea ruptă. 2. Fiecare dintre vârfurile lungi și ascuțite ale greblei, furcii sau ale altor unelte asemănătoare. 3. Fiecare dintre cuiele de fier pe care le aplică cineva pe talpa încălțămintei de iarnă ca să nu alunece pe gheață; țintă. 4. Vârf ascuțit și proeminent de stâncă, de gheață etc. 5. Vârful plantelor, în special al ierbii, la începutul dezvoltării lor, când încolțesc. 6. Compus: colții-babei = plantă erbacee târâtoare cu frunze penate, cu flori galbene și cu fructe țepoase (Tribulus terrestris). III. S. m. 1. Fiecare dintre tăieturile de formă aproximativ triunghiulară făcute pe marginea unei stofe; dantelă împletită în această formă. 2. Șuviță de păr ondulată trasă pe frunte sau pe tâmple. – Din bg. kolec, sb. kolac.
colțuroasa
COLȚURÓS, -OÁSĂ, colțuroși, -oase, adj. 1. (Despre pietre, bolovani etc.) Care are unul sau mai multe colțuri; plin de colțuri. 2. Fig. (Despre fața oamenilor) Cu trăsături proeminente; osos. – Colțuri (pl. lui colț) + suf. -os. DOOM
colțurós adj. m., pl. colțuróși; f. colțuroásă, pl. colțuroáse
colțuroase
COLȚURÓS, -OÁSĂ, colțuroși, -oase, adj. 1. (Despre pietre, bolovani etc.) Care are unul sau mai multe colțuri; plin de colțuri. 2. Fig. (Despre fața oamenilor) Cu trăsături proeminente; osos. – Colțuri (pl. lui colț) + suf. -os. DOOM
colțurós adj. m., pl. colțuróși; f. colțuroásă, pl. colțuroáse
colțuroasei
COLȚURÓS, -OÁSĂ, colțuroși, -oase, adj. 1. (Despre pietre, bolovani etc.) Care are unul sau mai multe colțuri; plin de colțuri. 2. Fig. (Despre fața oamenilor) Cu trăsături proeminente; osos. – Colțuri (pl. lui colț) + suf. -os. DOOM
colțurós adj. m., pl. colțuróși; f. colțuroásă, pl. colțuroáse
colțuroasele
COLȚURÓS, -OÁSĂ, colțuroși, -oase, adj. 1. (Despre pietre, bolovani etc.) Care are unul sau mai multe colțuri; plin de colțuri. 2. Fig. (Despre fața oamenilor) Cu trăsături proeminente; osos. – Colțuri (pl. lui colț) + suf. -os. DOOM
colțurós adj. m., pl. colțuróși; f. colțuroásă, pl. colțuroáse
colțuroaselor
COLȚURÓS, -OÁSĂ, colțuroși, -oase, adj. 1. (Despre pietre, bolovani etc.) Care are unul sau mai multe colțuri; plin de colțuri. 2. Fig. (Despre fața oamenilor) Cu trăsături proeminente; osos. – Colțuri (pl. lui colț) + suf. -os. DOOM
colțurós adj. m., pl. colțuróși; f. colțuroásă, pl. colțuroáse
colțuros
COLȚURÓS, -OÁSĂ, colțuroși, -oase, adj. 1. (Despre pietre, bolovani etc.) Care are unul sau mai multe colțuri; plin de colțuri. 2. Fig. (Despre fața oamenilor) Cu trăsături proeminente; osos. – Colțuri (pl. lui colț) + suf. -os. DOOM
colțurós adj. m., pl. colțuróși; f. colțuroásă, pl. colțuroáse
colțurosul
COLȚURÓS, -OÁSĂ, colțuroși, -oase, adj. 1. (Despre pietre, bolovani etc.) Care are unul sau mai multe colțuri; plin de colțuri. 2. Fig. (Despre fața oamenilor) Cu trăsături proeminente; osos. – Colțuri (pl. lui colț) + suf. -os. DOOM
colțurós adj. m., pl. colțuróși; f. colțuroásă, pl. colțuroáse
colțurosului
COLȚURÓS, -OÁSĂ, colțuroși, -oase, adj. 1. (Despre pietre, bolovani etc.) Care are unul sau mai multe colțuri; plin de colțuri. 2. Fig. (Despre fața oamenilor) Cu trăsături proeminente; osos. – Colțuri (pl. lui colț) + suf. -os. DOOM
colțurós adj. m., pl. colțuróși; f. colțuroásă, pl. colțuroáse
colțuroși
COLȚURÓS, -OÁSĂ, colțuroși, -oase, adj. 1. (Despre pietre, bolovani etc.) Care are unul sau mai multe colțuri; plin de colțuri. 2. Fig. (Despre fața oamenilor) Cu trăsături proeminente; osos. – Colțuri (pl. lui colț) + suf. -os. DOOM
colțurós adj. m., pl. colțuróși; f. colțuroásă, pl. colțuroáse
colțuroșii
COLȚURÓS, -OÁSĂ, colțuroși, -oase, adj. 1. (Despre pietre, bolovani etc.) Care are unul sau mai multe colțuri; plin de colțuri. 2. Fig. (Despre fața oamenilor) Cu trăsături proeminente; osos. – Colțuri (pl. lui colț) + suf. -os. DOOM
colțurós adj. m., pl. colțuróși; f. colțuroásă, pl. colțuroáse
colțuroșilor
COLȚURÓS, -OÁSĂ, colțuroși, -oase, adj. 1. (Despre pietre, bolovani etc.) Care are unul sau mai multe colțuri; plin de colțuri. 2. Fig. (Despre fața oamenilor) Cu trăsături proeminente; osos. – Colțuri (pl. lui colț) + suf. -os. DOOM
colțurós adj. m., pl. colțuróși; f. colțuroásă, pl. colțuroáse
colțușor
COLȚUȘÓR s. n. v. colțișor.
com
COM- v. con-.
coma
CÓMA s. f. (Fiz.) 1. Aberație a sistemelor optice, care constă în apariția unei imagini în formă de cometă. 2. Aberație a lentilelor electronice, caracterizată prin apariția unei estompări spre periferia imaginii. – Din fr. coma. DOOM
cóma (aberație optică) s. f., g.-d. cóme, art. cómei
coma
CÓMĂ2, come, s. f. 1. Cel mai mic interval muzical, greu perceptibil pentru auz; semn folosit pentru a indica în muzica instrumentală frazarea, iar în muzica vocală locurile unde se respiră. 2. (Reg.) Virgulă. – Din germ. Komma, fr. comma. DOOM
cómă (pierderea cunoștinței, interval muzical) s. f., g.-d. art. cómei; pl. cóme
coman
comán s. n. – Diavolul. Cuvînt rar, atestat o singură dată, în Mold. După DAR, de la numele cumanilor, popor turanic care a ocupat partea răsăriteană a României în sec. XI-XIII; însă această ipoteză este puțin probabilă. Este posibil să fie vorba de un der. cu suf. – man, de tipul *drăcoman, cf. gogoman, hoțoman, pronunțat pe jumătate din scrupule de tip tabu.
comanac
COMĂNÁC1, comănace, s. n. 1. Acoperământ al capului, de formă cilindrică, fără boruri, confecționat din lână sau din pâslă, purtat de călugări și de călugărițe. ◊ Expr. (Glumeț) A-și pune capul sub comănac = a se călugări. 2. Acoperământ al capului asemănător cu comănacul1 (1) purtat în trecut de bărbați. ♦ Căciuliță de mătase sau de stofă scumpă, purtată în trecut de femei. [Var.: comanác s. n.] – Et. nec.
comand
COMANDÁ, cománd, vb. I. Tranz. 1. (Mil.) A da un ordin sau un semnal pentru executarea unei mișcări, a unei așezări etc.; a avea comanda unei unități armate sau a unei subdiviziuni a armatei. ♦ A porunci, a ordona. 2. A da în lucru (un obiect, o lucrare etc.) la un meșteșugar. 3. A solicita mâncare sau băutură într-un local public. – Din fr. commander. DOOM
comandá (a ~) vb., ind. prez. 3 comándă
comanda
COMANDÁ, cománd, vb. I. Tranz. 1. (Mil.) A da un ordin sau un semnal pentru executarea unei mișcări, a unei așezări etc.; a avea comanda unei unități armate sau a unei subdiviziuni a armatei. ♦ A porunci, a ordona. 2. A da în lucru (un obiect, o lucrare etc.) la un meșteșugar. 3. A solicita mâncare sau băutură într-un local public. – Din fr. commander. DOOM
comandá (a ~) vb., ind. prez. 3 comándă
comanda
COMÁNDĂ, comenzi, s. f. 1. Acțiunea de a comanda; ordin de executare a unei mișcări, a unui exercițiu; poruncă. ◊ Metodă de comandă = metodă folosită de un conducător care ia decizii personale și le impune colaboratorilor fără a-i consulta. Ton de comandă = ton poruncitor. ◊ Expr. La comandă = a) la porunca, la cererea cuiva; b) la momentul dorit sau potrivit; intenționat. Plânge la comandă. 2. Funcție de conducere a unei unități militare. ♦ Exercitare a funcției de comandant. ◊ Post de comandă = loc unde stă comandantul trupelor și de unde transmite comanda operațiilor. 3. Operație manuală, semiautomată sau automată, prin care se pune în funcțiune, se reglează sau se oprește un sistem tehnic. ◊ Post de comandă = loc unde sunt concentrate organele și aparatele de acționare a unui sistem tehnic. ♦ (Concr.) Ansamblu de aparate a căror acțiune conduce un sistem tehnic. 4. Construcția cea mai înaltă de pe puntea superioară a unei nave, de unde se efectuează conducerea navei. ♦ Frânghie subțire folosită la înfășurarea capătului unei parâme. 5. Cerere prin care o persoană, o întreprindere etc. solicită livrarea unui anumit produs, executarea unei lucrări sau prestarea unui serviciu. ◊ Loc. adj. De comandă = care este sau a fost executat după indicațiile date de client. – Din fr. commande. DOOM
comándă s. f., g.-d. art. coménzii; pl. coménzi
comandai
COMANDÁ, cománd, vb. I. Tranz. 1. (Mil.) A da un ordin sau un semnal pentru executarea unei mișcări, a unei așezări etc.; a avea comanda unei unități armate sau a unei subdiviziuni a armatei. ♦ A porunci, a ordona. 2. A da în lucru (un obiect, o lucrare etc.) la un meșteșugar. 3. A solicita mâncare sau băutură într-un local public. – Din fr. commander. DOOM
comandá (a ~) vb., ind. prez. 3 comándă
comandam
COMANDÁ, cománd, vb. I. Tranz. 1. (Mil.) A da un ordin sau un semnal pentru executarea unei mișcări, a unei așezări etc.; a avea comanda unei unități armate sau a unei subdiviziuni a armatei. ♦ A porunci, a ordona. 2. A da în lucru (un obiect, o lucrare etc.) la un meșteșugar. 3. A solicita mâncare sau băutură într-un local public. – Din fr. commander. DOOM
comandá (a ~) vb., ind. prez. 3 comándă
comandament
COMANDAMÉNT, comandamente, s. n. 1. Organ de conducere a unei (mari) unități sau a unei instituții militare. ◊ Comandament suprem = cel mai înalt organ de conducere a armatei unui stat sau a unui grup de state în timp de război. ♦ Loc unde este instalat acest organ de conducere. 2. Fig. Precept, poruncă, regulă, normă. 3. (Jur.) Act prin care începe executarea silită imobiliară a unui debitor. – Din fr. commandement. DOOM
comandamént s. n., pl. comandaménte
comandamente
COMANDAMÉNT, comandamente, s. n. 1. Organ de conducere a unei (mari) unități sau a unei instituții militare. ◊ Comandament suprem = cel mai înalt organ de conducere a armatei unui stat sau a unui grup de state în timp de război. ♦ Loc unde este instalat acest organ de conducere. 2. Fig. Precept, poruncă, regulă, normă. 3. (Jur.) Act prin care începe executarea silită imobiliară a unui debitor. – Din fr. commandement. DOOM
comandamént s. n., pl. comandaménte
comandamentele
COMANDAMÉNT, comandamente, s. n. 1. Organ de conducere a unei (mari) unități sau a unei instituții militare. ◊ Comandament suprem = cel mai înalt organ de conducere a armatei unui stat sau a unui grup de state în timp de război. ♦ Loc unde este instalat acest organ de conducere. 2. Fig. Precept, poruncă, regulă, normă. 3. (Jur.) Act prin care începe executarea silită imobiliară a unui debitor. – Din fr. commandement. DOOM
comandamént s. n., pl. comandaménte
comandamentelor
COMANDAMÉNT, comandamente, s. n. 1. Organ de conducere a unei (mari) unități sau a unei instituții militare. ◊ Comandament suprem = cel mai înalt organ de conducere a armatei unui stat sau a unui grup de state în timp de război. ♦ Loc unde este instalat acest organ de conducere. 2. Fig. Precept, poruncă, regulă, normă. 3. (Jur.) Act prin care începe executarea silită imobiliară a unui debitor. – Din fr. commandement. DOOM
comandamént s. n., pl. comandaménte
comandamentul
COMANDAMÉNT, comandamente, s. n. 1. Organ de conducere a unei (mari) unități sau a unei instituții militare. ◊ Comandament suprem = cel mai înalt organ de conducere a armatei unui stat sau a unui grup de state în timp de război. ♦ Loc unde este instalat acest organ de conducere. 2. Fig. Precept, poruncă, regulă, normă. 3. (Jur.) Act prin care începe executarea silită imobiliară a unui debitor. – Din fr. commandement. DOOM
comandamént s. n., pl. comandaménte
comandamentului
COMANDAMÉNT, comandamente, s. n. 1. Organ de conducere a unei (mari) unități sau a unei instituții militare. ◊ Comandament suprem = cel mai înalt organ de conducere a armatei unui stat sau a unui grup de state în timp de război. ♦ Loc unde este instalat acest organ de conducere. 2. Fig. Precept, poruncă, regulă, normă. 3. (Jur.) Act prin care începe executarea silită imobiliară a unui debitor. – Din fr. commandement. DOOM
comandamént s. n., pl. comandaménte
comandant
COMANDÁNT, comandanți, s. m. Persoană care comandă o unitate militară, o navă, o garnizoană etc. ◊ Comandant suprem = a) funcție de comandant al forțelor armate ale unui stat, îndeplinită fie de ministrul forțelor armate, fie de către șeful statului; persoană care îndeplinește această funcție; b) funcție de comandant al forțelor armate ale unui grup de state aliate, mai ales în timp de război; persoană care îndeplinește această funcție. (Înv.) Comandant al pieței = ofițer care supraveghea desfășurarea activității într-o garnizoană. – Din fr. commandant. DOOM
comandánt s. m., pl. comandánți
comandantul
COMANDÁNT, comandanți, s. m. Persoană care comandă o unitate militară, o navă, o garnizoană etc. ◊ Comandant suprem = a) funcție de comandant al forțelor armate ale unui stat, îndeplinită fie de ministrul forțelor armate, fie de către șeful statului; persoană care îndeplinește această funcție; b) funcție de comandant al forțelor armate ale unui grup de state aliate, mai ales în timp de război; persoană care îndeplinește această funcție. (Înv.) Comandant al pieței = ofițer care supraveghea desfășurarea activității într-o garnizoană. – Din fr. commandant. DOOM
comandánt s. m., pl. comandánți
comandantului
COMANDÁNT, comandanți, s. m. Persoană care comandă o unitate militară, o navă, o garnizoană etc. ◊ Comandant suprem = a) funcție de comandant al forțelor armate ale unui stat, îndeplinită fie de ministrul forțelor armate, fie de către șeful statului; persoană care îndeplinește această funcție; b) funcție de comandant al forțelor armate ale unui grup de state aliate, mai ales în timp de război; persoană care îndeplinește această funcție. (Înv.) Comandant al pieței = ofițer care supraveghea desfășurarea activității într-o garnizoană. – Din fr. commandant. DOOM
comandánt s. m., pl. comandánți
comandanți
COMANDÁNT, comandanți, s. m. Persoană care comandă o unitate militară, o navă, o garnizoană etc. ◊ Comandant suprem = a) funcție de comandant al forțelor armate ale unui stat, îndeplinită fie de ministrul forțelor armate, fie de către șeful statului; persoană care îndeplinește această funcție; b) funcție de comandant al forțelor armate ale unui grup de state aliate, mai ales în timp de război; persoană care îndeplinește această funcție. (Înv.) Comandant al pieței = ofițer care supraveghea desfășurarea activității într-o garnizoană. – Din fr. commandant. DOOM
comandánt s. m., pl. comandánți
comandanții
COMANDÁNT, comandanți, s. m. Persoană care comandă o unitate militară, o navă, o garnizoană etc. ◊ Comandant suprem = a) funcție de comandant al forțelor armate ale unui stat, îndeplinită fie de ministrul forțelor armate, fie de către șeful statului; persoană care îndeplinește această funcție; b) funcție de comandant al forțelor armate ale unui grup de state aliate, mai ales în timp de război; persoană care îndeplinește această funcție. (Înv.) Comandant al pieței = ofițer care supraveghea desfășurarea activității într-o garnizoană. – Din fr. commandant. DOOM
comandánt s. m., pl. comandánți
comandanților
COMANDÁNT, comandanți, s. m. Persoană care comandă o unitate militară, o navă, o garnizoană etc. ◊ Comandant suprem = a) funcție de comandant al forțelor armate ale unui stat, îndeplinită fie de ministrul forțelor armate, fie de către șeful statului; persoană care îndeplinește această funcție; b) funcție de comandant al forțelor armate ale unui grup de state aliate, mai ales în timp de război; persoană care îndeplinește această funcție. (Înv.) Comandant al pieței = ofițer care supraveghea desfășurarea activității într-o garnizoană. – Din fr. commandant. DOOM
comandánt s. m., pl. comandánți
comandare
COMANDÁ, cománd, vb. I. Tranz. 1. (Mil.) A da un ordin sau un semnal pentru executarea unei mișcări, a unei așezări etc.; a avea comanda unei unități armate sau a unei subdiviziuni a armatei. ♦ A porunci, a ordona. 2. A da în lucru (un obiect, o lucrare etc.) la un meșteșugar. 3. A solicita mâncare sau băutură într-un local public. – Din fr. commander. DOOM
comandá (a ~) vb., ind. prez. 3 comándă
comandare
COMANDÁRE s. f. Acțiunea de a comanda și rezultatul ei. – V. comanda. DOOM
comandáre s. f., g.-d. art. comandắrii
comandarea
COMANDÁRE s. f. Acțiunea de a comanda și rezultatul ei. – V. comanda. DOOM
comandáre s. f., g.-d. art. comandắrii
comandară
COMANDÁ, cománd, vb. I. Tranz. 1. (Mil.) A da un ordin sau un semnal pentru executarea unei mișcări, a unei așezări etc.; a avea comanda unei unități armate sau a unei subdiviziuni a armatei. ♦ A porunci, a ordona. 2. A da în lucru (un obiect, o lucrare etc.) la un meșteșugar. 3. A solicita mâncare sau băutură într-un local public. – Din fr. commander. DOOM
comandá (a ~) vb., ind. prez. 3 comándă
comandarăm
COMANDÁ, cománd, vb. I. Tranz. 1. (Mil.) A da un ordin sau un semnal pentru executarea unei mișcări, a unei așezări etc.; a avea comanda unei unități armate sau a unei subdiviziuni a armatei. ♦ A porunci, a ordona. 2. A da în lucru (un obiect, o lucrare etc.) la un meșteșugar. 3. A solicita mâncare sau băutură într-un local public. – Din fr. commander. DOOM
comandá (a ~) vb., ind. prez. 3 comándă
comandarăți
COMANDÁ, cománd, vb. I. Tranz. 1. (Mil.) A da un ordin sau un semnal pentru executarea unei mișcări, a unei așezări etc.; a avea comanda unei unități armate sau a unei subdiviziuni a armatei. ♦ A porunci, a ordona. 2. A da în lucru (un obiect, o lucrare etc.) la un meșteșugar. 3. A solicita mâncare sau băutură într-un local public. – Din fr. commander. DOOM
comandá (a ~) vb., ind. prez. 3 comándă
comandase
COMANDÁ, cománd, vb. I. Tranz. 1. (Mil.) A da un ordin sau un semnal pentru executarea unei mișcări, a unei așezări etc.; a avea comanda unei unități armate sau a unei subdiviziuni a armatei. ♦ A porunci, a ordona. 2. A da în lucru (un obiect, o lucrare etc.) la un meșteșugar. 3. A solicita mâncare sau băutură într-un local public. – Din fr. commander. DOOM
comandá (a ~) vb., ind. prez. 3 comándă
comandasem
COMANDÁ, cománd, vb. I. Tranz. 1. (Mil.) A da un ordin sau un semnal pentru executarea unei mișcări, a unei așezări etc.; a avea comanda unei unități armate sau a unei subdiviziuni a armatei. ♦ A porunci, a ordona. 2. A da în lucru (un obiect, o lucrare etc.) la un meșteșugar. 3. A solicita mâncare sau băutură într-un local public. – Din fr. commander. DOOM
comandá (a ~) vb., ind. prez. 3 comándă
comandaseră
COMANDÁ, cománd, vb. I. Tranz. 1. (Mil.) A da un ordin sau un semnal pentru executarea unei mișcări, a unei așezări etc.; a avea comanda unei unități armate sau a unei subdiviziuni a armatei. ♦ A porunci, a ordona. 2. A da în lucru (un obiect, o lucrare etc.) la un meșteșugar. 3. A solicita mâncare sau băutură într-un local public. – Din fr. commander. DOOM
comandá (a ~) vb., ind. prez. 3 comándă
comandaserăm
COMANDÁ, cománd, vb. I. Tranz. 1. (Mil.) A da un ordin sau un semnal pentru executarea unei mișcări, a unei așezări etc.; a avea comanda unei unități armate sau a unei subdiviziuni a armatei. ♦ A porunci, a ordona. 2. A da în lucru (un obiect, o lucrare etc.) la un meșteșugar. 3. A solicita mâncare sau băutură într-un local public. – Din fr. commander. DOOM
comandá (a ~) vb., ind. prez. 3 comándă
comandaserăți
COMANDÁ, cománd, vb. I. Tranz. 1. (Mil.) A da un ordin sau un semnal pentru executarea unei mișcări, a unei așezări etc.; a avea comanda unei unități armate sau a unei subdiviziuni a armatei. ♦ A porunci, a ordona. 2. A da în lucru (un obiect, o lucrare etc.) la un meșteșugar. 3. A solicita mâncare sau băutură într-un local public. – Din fr. commander. DOOM
comandá (a ~) vb., ind. prez. 3 comándă
comandaseși
COMANDÁ, cománd, vb. I. Tranz. 1. (Mil.) A da un ordin sau un semnal pentru executarea unei mișcări, a unei așezări etc.; a avea comanda unei unități armate sau a unei subdiviziuni a armatei. ♦ A porunci, a ordona. 2. A da în lucru (un obiect, o lucrare etc.) la un meșteșugar. 3. A solicita mâncare sau băutură într-un local public. – Din fr. commander. DOOM
comandá (a ~) vb., ind. prez. 3 comándă
comandaseți
COMANDÁ, cománd, vb. I. Tranz. 1. (Mil.) A da un ordin sau un semnal pentru executarea unei mișcări, a unei așezări etc.; a avea comanda unei unități armate sau a unei subdiviziuni a armatei. ♦ A porunci, a ordona. 2. A da în lucru (un obiect, o lucrare etc.) la un meșteșugar. 3. A solicita mâncare sau băutură într-un local public. – Din fr. commander. DOOM
comandá (a ~) vb., ind. prez. 3 comándă
comandat
COMANDÁ, cománd, vb. I. Tranz. 1. (Mil.) A da un ordin sau un semnal pentru executarea unei mișcări, a unei așezări etc.; a avea comanda unei unități armate sau a unei subdiviziuni a armatei. ♦ A porunci, a ordona. 2. A da în lucru (un obiect, o lucrare etc.) la un meșteșugar. 3. A solicita mâncare sau băutură într-un local public. – Din fr. commander. DOOM
comandá (a ~) vb., ind. prez. 3 comándă
comandat
COMANDÁT, -Ă, comandați, -te, adj. 1. (Despre mișcări, acțiuni) Executat printr-o comandă (3). 2. (Despre camerele unei locuințe) Care comunică între ele; (despre apartamente) cu camere care comunică între ele. – V. comanda.
comandata
COMANDÁT, -Ă, comandați, -te, adj. 1. (Despre mișcări, acțiuni) Executat printr-o comandă (3). 2. (Despre camerele unei locuințe) Care comunică între ele; (despre apartamente) cu camere care comunică între ele. – V. comanda.
comandate
COMANDÁT, -Ă, comandați, -te, adj. 1. (Despre mișcări, acțiuni) Executat printr-o comandă (3). 2. (Despre camerele unei locuințe) Care comunică între ele; (despre apartamente) cu camere care comunică între ele. – V. comanda.
comandatei
COMANDÁT, -Ă, comandați, -te, adj. 1. (Despre mișcări, acțiuni) Executat printr-o comandă (3). 2. (Despre camerele unei locuințe) Care comunică între ele; (despre apartamente) cu camere care comunică între ele. – V. comanda.
comandatele
COMANDÁT, -Ă, comandați, -te, adj. 1. (Despre mișcări, acțiuni) Executat printr-o comandă (3). 2. (Despre camerele unei locuințe) Care comunică între ele; (despre apartamente) cu camere care comunică între ele. – V. comanda.
comandatelor
COMANDÁT, -Ă, comandați, -te, adj. 1. (Despre mișcări, acțiuni) Executat printr-o comandă (3). 2. (Despre camerele unei locuințe) Care comunică între ele; (despre apartamente) cu camere care comunică între ele. – V. comanda.
comandatul
COMANDÁT, -Ă, comandați, -te, adj. 1. (Despre mișcări, acțiuni) Executat printr-o comandă (3). 2. (Despre camerele unei locuințe) Care comunică între ele; (despre apartamente) cu camere care comunică între ele. – V. comanda.
comandatului
COMANDÁT, -Ă, comandați, -te, adj. 1. (Despre mișcări, acțiuni) Executat printr-o comandă (3). 2. (Despre camerele unei locuințe) Care comunică între ele; (despre apartamente) cu camere care comunică între ele. – V. comanda.
comandatura
COMANDATÚRĂ, comandaturi, s. f. Comandament al trupelor germane de ocupație. – Din germ. Kommandatur. DOOM
comandatúră s. f., g.-d. art. comandatúrii; pl. comandatúri
comandaturi
COMANDATÚRĂ, comandaturi, s. f. Comandament al trupelor germane de ocupație. – Din germ. Kommandatur. DOOM
comandatúră s. f., g.-d. art. comandatúrii; pl. comandatúri
comandaturii
COMANDATÚRĂ, comandaturi, s. f. Comandament al trupelor germane de ocupație. – Din germ. Kommandatur. DOOM
comandatúră s. f., g.-d. art. comandatúrii; pl. comandatúri
comandaturile
COMANDATÚRĂ, comandaturi, s. f. Comandament al trupelor germane de ocupație. – Din germ. Kommandatur. DOOM
comandatúră s. f., g.-d. art. comandatúrii; pl. comandatúri
comandaturilor
COMANDATÚRĂ, comandaturi, s. f. Comandament al trupelor germane de ocupație. – Din germ. Kommandatur. DOOM
comandatúră s. f., g.-d. art. comandatúrii; pl. comandatúri
comandau
COMANDÁ, cománd, vb. I. Tranz. 1. (Mil.) A da un ordin sau un semnal pentru executarea unei mișcări, a unei așezări etc.; a avea comanda unei unități armate sau a unei subdiviziuni a armatei. ♦ A porunci, a ordona. 2. A da în lucru (un obiect, o lucrare etc.) la un meșteșugar. 3. A solicita mâncare sau băutură într-un local public. – Din fr. commander. DOOM
comandá (a ~) vb., ind. prez. 3 comándă
comandași
COMANDÁ, cománd, vb. I. Tranz. 1. (Mil.) A da un ordin sau un semnal pentru executarea unei mișcări, a unei așezări etc.; a avea comanda unei unități armate sau a unei subdiviziuni a armatei. ♦ A porunci, a ordona. 2. A da în lucru (un obiect, o lucrare etc.) la un meșteșugar. 3. A solicita mâncare sau băutură într-un local public. – Din fr. commander. DOOM
comandá (a ~) vb., ind. prez. 3 comándă
comandați
COMANDÁ, cománd, vb. I. Tranz. 1. (Mil.) A da un ordin sau un semnal pentru executarea unei mișcări, a unei așezări etc.; a avea comanda unei unități armate sau a unei subdiviziuni a armatei. ♦ A porunci, a ordona. 2. A da în lucru (un obiect, o lucrare etc.) la un meșteșugar. 3. A solicita mâncare sau băutură într-un local public. – Din fr. commander. DOOM
comandá (a ~) vb., ind. prez. 3 comándă
comandați
COMANDÁT, -Ă, comandați, -te, adj. 1. (Despre mișcări, acțiuni) Executat printr-o comandă (3). 2. (Despre camerele unei locuințe) Care comunică între ele; (despre apartamente) cu camere care comunică între ele. – V. comanda.
comandații
COMANDÁT, -Ă, comandați, -te, adj. 1. (Despre mișcări, acțiuni) Executat printr-o comandă (3). 2. (Despre camerele unei locuințe) Care comunică între ele; (despre apartamente) cu camere care comunică între ele. – V. comanda.
comandaților
COMANDÁT, -Ă, comandați, -te, adj. 1. (Despre mișcări, acțiuni) Executat printr-o comandă (3). 2. (Despre camerele unei locuințe) Care comunică între ele; (despre apartamente) cu camere care comunică între ele. – V. comanda.
comande
COMANDÁ, cománd, vb. I. Tranz. 1. (Mil.) A da un ordin sau un semnal pentru executarea unei mișcări, a unei așezări etc.; a avea comanda unei unități armate sau a unei subdiviziuni a armatei. ♦ A porunci, a ordona. 2. A da în lucru (un obiect, o lucrare etc.) la un meșteșugar. 3. A solicita mâncare sau băutură într-un local public. – Din fr. commander. DOOM
comandá (a ~) vb., ind. prez. 3 comándă
comandir
COMANDÍR, comandiri, s. m. (Înv.) Comandant. – Din rus. komandir. DOOM
comandír (înv.) s. m., pl. comandíri
comandiri
COMANDÍR, comandiri, s. m. (Înv.) Comandant. – Din rus. komandir. DOOM
comandír (înv.) s. m., pl. comandíri
comandirii
COMANDÍR, comandiri, s. m. (Înv.) Comandant. – Din rus. komandir. DOOM
comandír (înv.) s. m., pl. comandíri
comandirilor
COMANDÍR, comandiri, s. m. (Înv.) Comandant. – Din rus. komandir. DOOM
comandír (înv.) s. m., pl. comandíri
comandirovcă
COMANDIRÓVCĂ, comandirovci, s. f. (Înv.) Anchetă. Rus komandirovka.
comandirul
COMANDÍR, comandiri, s. m. (Înv.) Comandant. – Din rus. komandir. DOOM
comandír (înv.) s. m., pl. comandíri
comandirului
COMANDÍR, comandiri, s. m. (Înv.) Comandant. – Din rus. komandir. DOOM
comandír (înv.) s. m., pl. comandíri
comandita
COMANDITÁ, comanditez, vb. I. Tranz. A participa bănește la o societate comercială sau industrială, cu răspundere față de creditori pentru eventualele pierderi în limitele părții de capital social investit. – Din fr. commanditer. DOOM
comanditá (a ~) vb., ind. prez. 3 comanditeáză
comandita
COMANDÍTĂ, comandite, s. f. Contract de asociație în care una dintre părți, comanditatul, răspunde solidar și cu întreaga sa avere pentru obligațiile societății față de creditori, pe când cealaltă parte, comanditarul, nu răspunde decât în limitele capitalului social investit de el. ◊ Societate în comandită = societate alcătuită pe baza unui asemenea contract. – Din fr. commandite. DOOM
comandítă s. f., g.-d. art. comandítei; pl. comandíte
comanditai
COMANDITÁ, comanditez, vb. I. Tranz. A participa bănește la o societate comercială sau industrială, cu răspundere față de creditori pentru eventualele pierderi în limitele părții de capital social investit. – Din fr. commanditer. DOOM
comanditá (a ~) vb., ind. prez. 3 comanditeáză
comanditam
COMANDITÁ, comanditez, vb. I. Tranz. A participa bănește la o societate comercială sau industrială, cu răspundere față de creditori pentru eventualele pierderi în limitele părții de capital social investit. – Din fr. commanditer. DOOM
comanditá (a ~) vb., ind. prez. 3 comanditeáză
comanditar
COMANDITÁR, -Ă, comanditari, -e, s. m. și f. Persoană care comanditează sau, p. ext., finanțează. – Din fr. commanditaire. DOOM
comanditáră s. f., g.-d. art. comanditárei; pl. comanditáre
comanditara
COMANDITÁR, -Ă, comanditari, -e, s. m. și f. Persoană care comanditează sau, p. ext., finanțează. – Din fr. commanditaire. DOOM
comanditáră s. f., g.-d. art. comanditárei; pl. comanditáre
comanditare
COMANDITÁ, comanditez, vb. I. Tranz. A participa bănește la o societate comercială sau industrială, cu răspundere față de creditori pentru eventualele pierderi în limitele părții de capital social investit. – Din fr. commanditer. DOOM
comanditá (a ~) vb., ind. prez. 3 comanditeáză
comanditare
COMANDITÁR, -Ă, comanditari, -e, s. m. și f. Persoană care comanditează sau, p. ext., finanțează. – Din fr. commanditaire. DOOM
comanditáră s. f., g.-d. art. comanditárei; pl. comanditáre
comanditare
COMANDITÁRE, comanditări, s. f. Acțiunea de a comandita. – V. comandita.
comanditarea
COMANDITÁRE, comanditări, s. f. Acțiunea de a comandita. – V. comandita.
comanditarei
COMANDITÁR, -Ă, comanditari, -e, s. m. și f. Persoană care comanditează sau, p. ext., finanțează. – Din fr. commanditaire. DOOM
comanditáră s. f., g.-d. art. comanditárei; pl. comanditáre
comanditarele
COMANDITÁR, -Ă, comanditari, -e, s. m. și f. Persoană care comanditează sau, p. ext., finanțează. – Din fr. commanditaire. DOOM
comanditáră s. f., g.-d. art. comanditárei; pl. comanditáre
comanditarelor
COMANDITÁR, -Ă, comanditari, -e, s. m. și f. Persoană care comanditează sau, p. ext., finanțează. – Din fr. commanditaire. DOOM
comanditáră s. f., g.-d. art. comanditárei; pl. comanditáre
comanditari
COMANDITÁR, -Ă, comanditari, -e, s. m. și f. Persoană care comanditează sau, p. ext., finanțează. – Din fr. commanditaire. DOOM
comanditáră s. f., g.-d. art. comanditárei; pl. comanditáre
comanditarii
COMANDITÁR, -Ă, comanditari, -e, s. m. și f. Persoană care comanditează sau, p. ext., finanțează. – Din fr. commanditaire. DOOM
comanditáră s. f., g.-d. art. comanditárei; pl. comanditáre
comanditarilor
COMANDITÁR, -Ă, comanditari, -e, s. m. și f. Persoană care comanditează sau, p. ext., finanțează. – Din fr. commanditaire. DOOM
comanditáră s. f., g.-d. art. comanditárei; pl. comanditáre
comanditarul
COMANDITÁR, -Ă, comanditari, -e, s. m. și f. Persoană care comanditează sau, p. ext., finanțează. – Din fr. commanditaire. DOOM
comanditáră s. f., g.-d. art. comanditárei; pl. comanditáre
comanditarului
COMANDITÁR, -Ă, comanditari, -e, s. m. și f. Persoană care comanditează sau, p. ext., finanțează. – Din fr. commanditaire. DOOM
comanditáră s. f., g.-d. art. comanditárei; pl. comanditáre
comanditară
COMANDITÁ, comanditez, vb. I. Tranz. A participa bănește la o societate comercială sau industrială, cu răspundere față de creditori pentru eventualele pierderi în limitele părții de capital social investit. – Din fr. commanditer. DOOM
comanditá (a ~) vb., ind. prez. 3 comanditeáză
comanditarăm
COMANDITÁ, comanditez, vb. I. Tranz. A participa bănește la o societate comercială sau industrială, cu răspundere față de creditori pentru eventualele pierderi în limitele părții de capital social investit. – Din fr. commanditer. DOOM
comanditá (a ~) vb., ind. prez. 3 comanditeáză
comanditarăți
COMANDITÁ, comanditez, vb. I. Tranz. A participa bănește la o societate comercială sau industrială, cu răspundere față de creditori pentru eventualele pierderi în limitele părții de capital social investit. – Din fr. commanditer. DOOM
comanditá (a ~) vb., ind. prez. 3 comanditeáză
comanditase
COMANDITÁ, comanditez, vb. I. Tranz. A participa bănește la o societate comercială sau industrială, cu răspundere față de creditori pentru eventualele pierderi în limitele părții de capital social investit. – Din fr. commanditer. DOOM
comanditá (a ~) vb., ind. prez. 3 comanditeáză
comanditasem
COMANDITÁ, comanditez, vb. I. Tranz. A participa bănește la o societate comercială sau industrială, cu răspundere față de creditori pentru eventualele pierderi în limitele părții de capital social investit. – Din fr. commanditer. DOOM
comanditá (a ~) vb., ind. prez. 3 comanditeáză
comanditaseră
COMANDITÁ, comanditez, vb. I. Tranz. A participa bănește la o societate comercială sau industrială, cu răspundere față de creditori pentru eventualele pierderi în limitele părții de capital social investit. – Din fr. commanditer. DOOM
comanditá (a ~) vb., ind. prez. 3 comanditeáză
comanditaserăm
COMANDITÁ, comanditez, vb. I. Tranz. A participa bănește la o societate comercială sau industrială, cu răspundere față de creditori pentru eventualele pierderi în limitele părții de capital social investit. – Din fr. commanditer. DOOM
comanditá (a ~) vb., ind. prez. 3 comanditeáză
comanditaserăți
COMANDITÁ, comanditez, vb. I. Tranz. A participa bănește la o societate comercială sau industrială, cu răspundere față de creditori pentru eventualele pierderi în limitele părții de capital social investit. – Din fr. commanditer. DOOM
comanditá (a ~) vb., ind. prez. 3 comanditeáză
comanditaseși
COMANDITÁ, comanditez, vb. I. Tranz. A participa bănește la o societate comercială sau industrială, cu răspundere față de creditori pentru eventualele pierderi în limitele părții de capital social investit. – Din fr. commanditer. DOOM
comanditá (a ~) vb., ind. prez. 3 comanditeáză
comanditaseți
COMANDITÁ, comanditez, vb. I. Tranz. A participa bănește la o societate comercială sau industrială, cu răspundere față de creditori pentru eventualele pierderi în limitele părții de capital social investit. – Din fr. commanditer. DOOM
comanditá (a ~) vb., ind. prez. 3 comanditeáză
comanditat
COMANDITÁ, comanditez, vb. I. Tranz. A participa bănește la o societate comercială sau industrială, cu răspundere față de creditori pentru eventualele pierderi în limitele părții de capital social investit. – Din fr. commanditer. DOOM
comanditá (a ~) vb., ind. prez. 3 comanditeáză
comanditat
COMANDITÁT, -Ă, comanditați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană sau întreprindere) care se asociază la câștig și la pierdere cu comanditarul și răspunde nelimitat față de creditori pentru capitalul societății. – V. comandita. DOOM
comanditát adj. m., s. m., pl. comanditáți; adj. f., s. f. comanditátă, pl. comanditáte
comanditat
COMANDITÁT, -Ă, comanditați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană sau întreprindere) care se asociază la câștig și la pierdere cu comanditarul și răspunde nelimitat față de creditori pentru capitalul societății. – V. comandita. DOOM
comanditát adj. m., s. m., pl. comanditáți; adj. f., s. f. comanditátă, pl. comanditáte
comanditata
COMANDITÁT, -Ă, comanditați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană sau întreprindere) care se asociază la câștig și la pierdere cu comanditarul și răspunde nelimitat față de creditori pentru capitalul societății. – V. comandita. DOOM
comanditát adj. m., s. m., pl. comanditáți; adj. f., s. f. comanditátă, pl. comanditáte
comanditata
COMANDITÁT, -Ă, comanditați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană sau întreprindere) care se asociază la câștig și la pierdere cu comanditarul și răspunde nelimitat față de creditori pentru capitalul societății. – V. comandita. DOOM
comanditát adj. m., s. m., pl. comanditáți; adj. f., s. f. comanditátă, pl. comanditáte
comanditate
COMANDITÁT, -Ă, comanditați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană sau întreprindere) care se asociază la câștig și la pierdere cu comanditarul și răspunde nelimitat față de creditori pentru capitalul societății. – V. comandita. DOOM
comanditát adj. m., s. m., pl. comanditáți; adj. f., s. f. comanditátă, pl. comanditáte
comanditate
COMANDITÁT, -Ă, comanditați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană sau întreprindere) care se asociază la câștig și la pierdere cu comanditarul și răspunde nelimitat față de creditori pentru capitalul societății. – V. comandita. DOOM
comanditát adj. m., s. m., pl. comanditáți; adj. f., s. f. comanditátă, pl. comanditáte
comanditatei
COMANDITÁT, -Ă, comanditați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană sau întreprindere) care se asociază la câștig și la pierdere cu comanditarul și răspunde nelimitat față de creditori pentru capitalul societății. – V. comandita. DOOM
comanditát adj. m., s. m., pl. comanditáți; adj. f., s. f. comanditátă, pl. comanditáte
comanditatei
COMANDITÁT, -Ă, comanditați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană sau întreprindere) care se asociază la câștig și la pierdere cu comanditarul și răspunde nelimitat față de creditori pentru capitalul societății. – V. comandita. DOOM
comanditát adj. m., s. m., pl. comanditáți; adj. f., s. f. comanditátă, pl. comanditáte
comanditatele
COMANDITÁT, -Ă, comanditați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană sau întreprindere) care se asociază la câștig și la pierdere cu comanditarul și răspunde nelimitat față de creditori pentru capitalul societății. – V. comandita. DOOM
comanditát adj. m., s. m., pl. comanditáți; adj. f., s. f. comanditátă, pl. comanditáte
comanditatele
COMANDITÁT, -Ă, comanditați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană sau întreprindere) care se asociază la câștig și la pierdere cu comanditarul și răspunde nelimitat față de creditori pentru capitalul societății. – V. comandita. DOOM
comanditát adj. m., s. m., pl. comanditáți; adj. f., s. f. comanditátă, pl. comanditáte
comanditatelor
COMANDITÁT, -Ă, comanditați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană sau întreprindere) care se asociază la câștig și la pierdere cu comanditarul și răspunde nelimitat față de creditori pentru capitalul societății. – V. comandita. DOOM
comanditát adj. m., s. m., pl. comanditáți; adj. f., s. f. comanditátă, pl. comanditáte
comanditatelor
COMANDITÁT, -Ă, comanditați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană sau întreprindere) care se asociază la câștig și la pierdere cu comanditarul și răspunde nelimitat față de creditori pentru capitalul societății. – V. comandita. DOOM
comanditát adj. m., s. m., pl. comanditáți; adj. f., s. f. comanditátă, pl. comanditáte
comanditatul
COMANDITÁT, -Ă, comanditați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană sau întreprindere) care se asociază la câștig și la pierdere cu comanditarul și răspunde nelimitat față de creditori pentru capitalul societății. – V. comandita. DOOM
comanditát adj. m., s. m., pl. comanditáți; adj. f., s. f. comanditátă, pl. comanditáte
comanditatul
COMANDITÁT, -Ă, comanditați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană sau întreprindere) care se asociază la câștig și la pierdere cu comanditarul și răspunde nelimitat față de creditori pentru capitalul societății. – V. comandita. DOOM
comanditát adj. m., s. m., pl. comanditáți; adj. f., s. f. comanditátă, pl. comanditáte
comanditatului
COMANDITÁT, -Ă, comanditați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană sau întreprindere) care se asociază la câștig și la pierdere cu comanditarul și răspunde nelimitat față de creditori pentru capitalul societății. – V. comandita. DOOM
comanditát adj. m., s. m., pl. comanditáți; adj. f., s. f. comanditátă, pl. comanditáte
comanditatului
COMANDITÁT, -Ă, comanditați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană sau întreprindere) care se asociază la câștig și la pierdere cu comanditarul și răspunde nelimitat față de creditori pentru capitalul societății. – V. comandita. DOOM
comanditát adj. m., s. m., pl. comanditáți; adj. f., s. f. comanditátă, pl. comanditáte
comanditau
COMANDITÁ, comanditez, vb. I. Tranz. A participa bănește la o societate comercială sau industrială, cu răspundere față de creditori pentru eventualele pierderi în limitele părții de capital social investit. – Din fr. commanditer. DOOM
comanditá (a ~) vb., ind. prez. 3 comanditeáză
comanditași
COMANDITÁ, comanditez, vb. I. Tranz. A participa bănește la o societate comercială sau industrială, cu răspundere față de creditori pentru eventualele pierderi în limitele părții de capital social investit. – Din fr. commanditer. DOOM
comanditá (a ~) vb., ind. prez. 3 comanditeáză
comanditați
COMANDITÁ, comanditez, vb. I. Tranz. A participa bănește la o societate comercială sau industrială, cu răspundere față de creditori pentru eventualele pierderi în limitele părții de capital social investit. – Din fr. commanditer. DOOM
comanditá (a ~) vb., ind. prez. 3 comanditeáză
comanditați
COMANDITÁT, -Ă, comanditați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană sau întreprindere) care se asociază la câștig și la pierdere cu comanditarul și răspunde nelimitat față de creditori pentru capitalul societății. – V. comandita. DOOM
comanditát adj. m., s. m., pl. comanditáți; adj. f., s. f. comanditátă, pl. comanditáte
comanditați
COMANDITÁT, -Ă, comanditați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană sau întreprindere) care se asociază la câștig și la pierdere cu comanditarul și răspunde nelimitat față de creditori pentru capitalul societății. – V. comandita. DOOM
comanditát adj. m., s. m., pl. comanditáți; adj. f., s. f. comanditátă, pl. comanditáte
comanditații
COMANDITÁT, -Ă, comanditați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană sau întreprindere) care se asociază la câștig și la pierdere cu comanditarul și răspunde nelimitat față de creditori pentru capitalul societății. – V. comandita. DOOM
comanditát adj. m., s. m., pl. comanditáți; adj. f., s. f. comanditátă, pl. comanditáte
comanditații
COMANDITÁT, -Ă, comanditați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană sau întreprindere) care se asociază la câștig și la pierdere cu comanditarul și răspunde nelimitat față de creditori pentru capitalul societății. – V. comandita. DOOM
comanditát adj. m., s. m., pl. comanditáți; adj. f., s. f. comanditátă, pl. comanditáte
comanditaților
COMANDITÁT, -Ă, comanditați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană sau întreprindere) care se asociază la câștig și la pierdere cu comanditarul și răspunde nelimitat față de creditori pentru capitalul societății. – V. comandita. DOOM
comanditát adj. m., s. m., pl. comanditáți; adj. f., s. f. comanditátă, pl. comanditáte
comanditaților
COMANDITÁT, -Ă, comanditați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană sau întreprindere) care se asociază la câștig și la pierdere cu comanditarul și răspunde nelimitat față de creditori pentru capitalul societății. – V. comandita. DOOM
comanditát adj. m., s. m., pl. comanditáți; adj. f., s. f. comanditátă, pl. comanditáte
comandite
COMANDÍTĂ, comandite, s. f. Contract de asociație în care una dintre părți, comanditatul, răspunde solidar și cu întreaga sa avere pentru obligațiile societății față de creditori, pe când cealaltă parte, comanditarul, nu răspunde decât în limitele capitalului social investit de el. ◊ Societate în comandită = societate alcătuită pe baza unui asemenea contract. – Din fr. commandite. DOOM
comandítă s. f., g.-d. art. comandítei; pl. comandíte
comanditează
COMANDITÁ, comanditez, vb. I. Tranz. A participa bănește la o societate comercială sau industrială, cu răspundere față de creditori pentru eventualele pierderi în limitele părții de capital social investit. – Din fr. commanditer. DOOM
comanditá (a ~) vb., ind. prez. 3 comanditeáză
comanditei
COMANDÍTĂ, comandite, s. f. Contract de asociație în care una dintre părți, comanditatul, răspunde solidar și cu întreaga sa avere pentru obligațiile societății față de creditori, pe când cealaltă parte, comanditarul, nu răspunde decât în limitele capitalului social investit de el. ◊ Societate în comandită = societate alcătuită pe baza unui asemenea contract. – Din fr. commandite. DOOM
comandítă s. f., g.-d. art. comandítei; pl. comandíte
comanditele
COMANDÍTĂ, comandite, s. f. Contract de asociație în care una dintre părți, comanditatul, răspunde solidar și cu întreaga sa avere pentru obligațiile societății față de creditori, pe când cealaltă parte, comanditarul, nu răspunde decât în limitele capitalului social investit de el. ◊ Societate în comandită = societate alcătuită pe baza unui asemenea contract. – Din fr. commandite. DOOM
comandítă s. f., g.-d. art. comandítei; pl. comandíte
comanditelor
COMANDÍTĂ, comandite, s. f. Contract de asociație în care una dintre părți, comanditatul, răspunde solidar și cu întreaga sa avere pentru obligațiile societății față de creditori, pe când cealaltă parte, comanditarul, nu răspunde decât în limitele capitalului social investit de el. ◊ Societate în comandită = societate alcătuită pe baza unui asemenea contract. – Din fr. commandite. DOOM
comandítă s. f., g.-d. art. comandítei; pl. comandíte
comanditez
COMANDITÁ, comanditez, vb. I. Tranz. A participa bănește la o societate comercială sau industrială, cu răspundere față de creditori pentru eventualele pierderi în limitele părții de capital social investit. – Din fr. commanditer. DOOM
comanditá (a ~) vb., ind. prez. 3 comanditeáză
comanditeze
COMANDITÁ, comanditez, vb. I. Tranz. A participa bănește la o societate comercială sau industrială, cu răspundere față de creditori pentru eventualele pierderi în limitele părții de capital social investit. – Din fr. commanditer. DOOM
comanditá (a ~) vb., ind. prez. 3 comanditeáză
comanditezi
COMANDITÁ, comanditez, vb. I. Tranz. A participa bănește la o societate comercială sau industrială, cu răspundere față de creditori pentru eventualele pierderi în limitele părții de capital social investit. – Din fr. commanditer. DOOM
comanditá (a ~) vb., ind. prez. 3 comanditeáză
comanditând
COMANDITÁ, comanditez, vb. I. Tranz. A participa bănește la o societate comercială sau industrială, cu răspundere față de creditori pentru eventualele pierderi în limitele părții de capital social investit. – Din fr. commanditer. DOOM
comanditá (a ~) vb., ind. prez. 3 comanditeáză
comanditînd
COMANDITÁ, comanditez, vb. I. Tranz. A participa bănește la o societate comercială sau industrială, cu răspundere față de creditori pentru eventualele pierderi în limitele părții de capital social investit. – Din fr. commanditer. DOOM
comanditá (a ~) vb., ind. prez. 3 comanditeáză
comanditări
COMANDITÁRE, comanditări, s. f. Acțiunea de a comandita. – V. comandita.
comanditării
COMANDITÁRE, comanditări, s. f. Acțiunea de a comandita. – V. comandita.
comanditările
COMANDITÁRE, comanditări, s. f. Acțiunea de a comandita. – V. comandita.
comanditărilor
COMANDITÁRE, comanditări, s. f. Acțiunea de a comandita. – V. comandita.
comando
COMÁNDO, comandouri, s. n. Corp de trupe organizat și antrenat în mod special pentru acțiuni deosebite, executate independent. – Din fr. commando. DOOM
comándo s. n., art. comándoul; pl. comándouri
comandor
COMANDÓR, comandori, s. m. 1. Grad de ofițer superior din aviația și marina militară, corespunzător gradului de colonel din armata terestră; persoană care are acest grad. 2. Rang în ierarhia unor decorații militare și civile. – Din fr. commandeur. DOOM
comandór s. m., pl. comandóri
comandori
COMANDÓR, comandori, s. m. 1. Grad de ofițer superior din aviația și marina militară, corespunzător gradului de colonel din armata terestră; persoană care are acest grad. 2. Rang în ierarhia unor decorații militare și civile. – Din fr. commandeur. DOOM
comandór s. m., pl. comandóri
comandorii
COMANDÓR, comandori, s. m. 1. Grad de ofițer superior din aviația și marina militară, corespunzător gradului de colonel din armata terestră; persoană care are acest grad. 2. Rang în ierarhia unor decorații militare și civile. – Din fr. commandeur. DOOM
comandór s. m., pl. comandóri
comandorilor
COMANDÓR, comandori, s. m. 1. Grad de ofițer superior din aviația și marina militară, corespunzător gradului de colonel din armata terestră; persoană care are acest grad. 2. Rang în ierarhia unor decorații militare și civile. – Din fr. commandeur. DOOM
comandór s. m., pl. comandóri
comandorul
COMANDÓR, comandori, s. m. 1. Grad de ofițer superior din aviația și marina militară, corespunzător gradului de colonel din armata terestră; persoană care are acest grad. 2. Rang în ierarhia unor decorații militare și civile. – Din fr. commandeur. DOOM
comandór s. m., pl. comandóri
comandorule
COMANDÓR, comandori, s. m. 1. Grad de ofițer superior din aviația și marina militară, corespunzător gradului de colonel din armata terestră; persoană care are acest grad. 2. Rang în ierarhia unor decorații militare și civile. – Din fr. commandeur. DOOM
comandór s. m., pl. comandóri
comandorului
COMANDÓR, comandori, s. m. 1. Grad de ofițer superior din aviația și marina militară, corespunzător gradului de colonel din armata terestră; persoană care are acest grad. 2. Rang în ierarhia unor decorații militare și civile. – Din fr. commandeur. DOOM
comandór s. m., pl. comandóri
comandând
COMANDÁ, cománd, vb. I. Tranz. 1. (Mil.) A da un ordin sau un semnal pentru executarea unei mișcări, a unei așezări etc.; a avea comanda unei unități armate sau a unei subdiviziuni a armatei. ♦ A porunci, a ordona. 2. A da în lucru (un obiect, o lucrare etc.) la un meșteșugar. 3. A solicita mâncare sau băutură într-un local public. – Din fr. commander. DOOM
comandá (a ~) vb., ind. prez. 3 comándă
comandînd
COMANDÁ, cománd, vb. I. Tranz. 1. (Mil.) A da un ordin sau un semnal pentru executarea unei mișcări, a unei așezări etc.; a avea comanda unei unități armate sau a unei subdiviziuni a armatei. ♦ A porunci, a ordona. 2. A da în lucru (un obiect, o lucrare etc.) la un meșteșugar. 3. A solicita mâncare sau băutură într-un local public. – Din fr. commander. DOOM
comandá (a ~) vb., ind. prez. 3 comándă
comandă
COMÁNDĂ s.f. 1. Ordin, poruncă. ◊ Metodă de comandă = metodă folosită de un conducător care ia decizii personale fără să-și consulte colaboratorii. 2. Conducere a unei unități militare. ◊ Post de comandă = loc unde stă comandantul trupelor și de unde transmite comanda operațiilor. 3. Acțiune de comandare a unui sistem tehnic. ♦ Echipamentul necesar efectuării ei. 4. Cerere de marfă, de efectuare a unei lucrări etc., făcută unui meseriaș, unui negustor etc. ◊ De comandă = executat după indicațiile clientului. 5. (Mar.) Construcția cea mai înaltă pe puntea superioară a unei nave, de unde se efectuează conducerea navei. ♦ Parâmă de dimensiuni mici, cu diametrul de 4-5 mm. [Pl. -enzi, -de. / < fr. commande, germ. Kommando].
comandări
COMANDÁRE s. f. Acțiunea de a comanda și rezultatul ei. – V. comanda. DOOM
comandáre s. f., g.-d. art. comandắrii
comandării
COMANDÁRE s. f. Acțiunea de a comanda și rezultatul ei. – V. comanda. DOOM
comandáre s. f., g.-d. art. comandắrii
comandările
COMANDÁRE s. f. Acțiunea de a comanda și rezultatul ei. – V. comanda. DOOM
comandáre s. f., g.-d. art. comandắrii
comandărilor
COMANDÁRE s. f. Acțiunea de a comanda și rezultatul ei. – V. comanda. DOOM
comandáre s. f., g.-d. art. comandắrii
comanzi
COMANDÁ, cománd, vb. I. Tranz. 1. (Mil.) A da un ordin sau un semnal pentru executarea unei mișcări, a unei așezări etc.; a avea comanda unei unități armate sau a unei subdiviziuni a armatei. ♦ A porunci, a ordona. 2. A da în lucru (un obiect, o lucrare etc.) la un meșteșugar. 3. A solicita mâncare sau băutură într-un local public. – Din fr. commander. DOOM
comandá (a ~) vb., ind. prez. 3 comándă
comanș
COMÁNȘ, -Ă, comanși, -e, s. m. și f. 1. S. m. și f. (La pl.) Amerindieni din America de Nord, care populau sudul Podișului Preriilor. 2. Adj. Care aparține comanșilor (1), care se referă la comanși. – Din fr. commanci. DOOM
!cománș adj. m., s. m., pl. cománși; adj. f., s. f. cománșă, art. cománșa, pl. cománșe
comanșa
COMÁNȘ, -Ă, comanși, -e, s. m. și f. 1. S. m. și f. (La pl.) Amerindieni din America de Nord, care populau sudul Podișului Preriilor. 2. Adj. Care aparține comanșilor (1), care se referă la comanși. – Din fr. commanci. DOOM
!cománș adj. m., s. m., pl. cománși; adj. f., s. f. cománșă, art. cománșa, pl. cománșe
comanșe
COMÁNȘ, -Ă, comanși, -e, s. m. și f. 1. S. m. și f. (La pl.) Amerindieni din America de Nord, care populau sudul Podișului Preriilor. 2. Adj. Care aparține comanșilor (1), care se referă la comanși. – Din fr. commanci. DOOM
!cománș adj. m., s. m., pl. cománși; adj. f., s. f. cománșă, art. cománșa, pl. cománșe
comanșei
COMÁNȘ, -Ă, comanși, -e, s. m. și f. 1. S. m. și f. (La pl.) Amerindieni din America de Nord, care populau sudul Podișului Preriilor. 2. Adj. Care aparține comanșilor (1), care se referă la comanși. – Din fr. commanci. DOOM
!cománș adj. m., s. m., pl. cománși; adj. f., s. f. cománșă, art. cománșa, pl. cománșe
comanșele
COMÁNȘ, -Ă, comanși, -e, s. m. și f. 1. S. m. și f. (La pl.) Amerindieni din America de Nord, care populau sudul Podișului Preriilor. 2. Adj. Care aparține comanșilor (1), care se referă la comanși. – Din fr. commanci. DOOM
!cománș adj. m., s. m., pl. cománși; adj. f., s. f. cománșă, art. cománșa, pl. cománșe
comanșelor
COMÁNȘ, -Ă, comanși, -e, s. m. și f. 1. S. m. și f. (La pl.) Amerindieni din America de Nord, care populau sudul Podișului Preriilor. 2. Adj. Care aparține comanșilor (1), care se referă la comanși. – Din fr. commanci. DOOM
!cománș adj. m., s. m., pl. cománși; adj. f., s. f. cománșă, art. cománșa, pl. cománșe
comanși
COMÁNȘ, -Ă, comanși, -e, s. m. și f. 1. S. m. și f. (La pl.) Amerindieni din America de Nord, care populau sudul Podișului Preriilor. 2. Adj. Care aparține comanșilor (1), care se referă la comanși. – Din fr. commanci. DOOM
!cománș adj. m., s. m., pl. cománși; adj. f., s. f. cománșă, art. cománșa, pl. cománșe
comanșii
COMÁNȘ, -Ă, comanși, -e, s. m. și f. 1. S. m. și f. (La pl.) Amerindieni din America de Nord, care populau sudul Podișului Preriilor. 2. Adj. Care aparține comanșilor (1), care se referă la comanși. – Din fr. commanci. DOOM
!cománș adj. m., s. m., pl. cománși; adj. f., s. f. cománșă, art. cománșa, pl. cománșe
comanșilor
COMÁNȘ, -Ă, comanși, -e, s. m. și f. 1. S. m. și f. (La pl.) Amerindieni din America de Nord, care populau sudul Podișului Preriilor. 2. Adj. Care aparține comanșilor (1), care se referă la comanși. – Din fr. commanci. DOOM
!cománș adj. m., s. m., pl. cománși; adj. f., s. f. cománșă, art. cománșa, pl. cománșe
comanșul
COMÁNȘ, -Ă, comanși, -e, s. m. și f. 1. S. m. și f. (La pl.) Amerindieni din America de Nord, care populau sudul Podișului Preriilor. 2. Adj. Care aparține comanșilor (1), care se referă la comanși. – Din fr. commanci. DOOM
!cománș adj. m., s. m., pl. cománși; adj. f., s. f. cománșă, art. cománșa, pl. cománșe
comanșului
COMÁNȘ, -Ă, comanși, -e, s. m. și f. 1. S. m. și f. (La pl.) Amerindieni din America de Nord, care populau sudul Podișului Preriilor. 2. Adj. Care aparține comanșilor (1), care se referă la comanși. – Din fr. commanci. DOOM
!cománș adj. m., s. m., pl. cománși; adj. f., s. f. cománșă, art. cománșa, pl. cománșe
comarnic
COMÁRNIC, comarnice, s. n. 1. Colibă mică în care locuiesc ciobanii la stână; umbrar pentru ciobani. 2. Adăpost la stână care servește la păstrarea și la uscarea cașului. 3. Poliță, scândură sau leasă de nuiele pe care se pune cașul la uscat. – Din bg. komarnik. DOOM
comárnic s. n., pl. comárnice
comarnice
COMÁRNIC, comarnice, s. n. 1. Colibă mică în care locuiesc ciobanii la stână; umbrar pentru ciobani. 2. Adăpost la stână care servește la păstrarea și la uscarea cașului. 3. Poliță, scândură sau leasă de nuiele pe care se pune cașul la uscat. – Din bg. komarnik. DOOM
comárnic s. n., pl. comárnice
comarnicele
COMÁRNIC, comarnice, s. n. 1. Colibă mică în care locuiesc ciobanii la stână; umbrar pentru ciobani. 2. Adăpost la stână care servește la păstrarea și la uscarea cașului. 3. Poliță, scândură sau leasă de nuiele pe care se pune cașul la uscat. – Din bg. komarnik. DOOM
comárnic s. n., pl. comárnice
comarnicelor
COMÁRNIC, comarnice, s. n. 1. Colibă mică în care locuiesc ciobanii la stână; umbrar pentru ciobani. 2. Adăpost la stână care servește la păstrarea și la uscarea cașului. 3. Poliță, scândură sau leasă de nuiele pe care se pune cașul la uscat. – Din bg. komarnik. DOOM
comárnic s. n., pl. comárnice
comarnicul
COMÁRNIC, comarnice, s. n. 1. Colibă mică în care locuiesc ciobanii la stână; umbrar pentru ciobani. 2. Adăpost la stână care servește la păstrarea și la uscarea cașului. 3. Poliță, scândură sau leasă de nuiele pe care se pune cașul la uscat. – Din bg. komarnik. DOOM
comárnic s. n., pl. comárnice
comarnicului
COMÁRNIC, comarnice, s. n. 1. Colibă mică în care locuiesc ciobanii la stână; umbrar pentru ciobani. 2. Adăpost la stână care servește la păstrarea și la uscarea cașului. 3. Poliță, scândură sau leasă de nuiele pe care se pune cașul la uscat. – Din bg. komarnik. DOOM
comárnic s. n., pl. comárnice
comasa
COMASÁ, comasez, vb. I. Tranz. A reuni, a strânge laolaltă loturi de teren, unități agricole, unități industriale, unități comerciale, instituții etc.; a concentra. – Din germ. kommassieren, lat. comassare. DOOM
comasá (a ~) vb., ind. prez. 3 comaseáză
comasai
COMASÁ, comasez, vb. I. Tranz. A reuni, a strânge laolaltă loturi de teren, unități agricole, unități industriale, unități comerciale, instituții etc.; a concentra. – Din germ. kommassieren, lat. comassare. DOOM
comasá (a ~) vb., ind. prez. 3 comaseáză
comasam
COMASÁ, comasez, vb. I. Tranz. A reuni, a strânge laolaltă loturi de teren, unități agricole, unități industriale, unități comerciale, instituții etc.; a concentra. – Din germ. kommassieren, lat. comassare. DOOM
comasá (a ~) vb., ind. prez. 3 comaseáză
comasare
COMASÁ, comasez, vb. I. Tranz. A reuni, a strânge laolaltă loturi de teren, unități agricole, unități industriale, unități comerciale, instituții etc.; a concentra. – Din germ. kommassieren, lat. comassare. DOOM
comasá (a ~) vb., ind. prez. 3 comaseáză
comasare
COMASÁRE, comasări, s. f. Acțiunea de a comasa. – V. comasa. DOOM
comasáre s. f., g.-d. art. comasắrii; pl. comasắri
comasarea
COMASÁRE, comasări, s. f. Acțiunea de a comasa. – V. comasa. DOOM
comasáre s. f., g.-d. art. comasắrii; pl. comasắri
comasară
COMASÁ, comasez, vb. I. Tranz. A reuni, a strânge laolaltă loturi de teren, unități agricole, unități industriale, unități comerciale, instituții etc.; a concentra. – Din germ. kommassieren, lat. comassare. DOOM
comasá (a ~) vb., ind. prez. 3 comaseáză
comasarăm
COMASÁ, comasez, vb. I. Tranz. A reuni, a strânge laolaltă loturi de teren, unități agricole, unități industriale, unități comerciale, instituții etc.; a concentra. – Din germ. kommassieren, lat. comassare. DOOM
comasá (a ~) vb., ind. prez. 3 comaseáză
comasarăți
COMASÁ, comasez, vb. I. Tranz. A reuni, a strânge laolaltă loturi de teren, unități agricole, unități industriale, unități comerciale, instituții etc.; a concentra. – Din germ. kommassieren, lat. comassare. DOOM
comasá (a ~) vb., ind. prez. 3 comaseáză
comasase
COMASÁ, comasez, vb. I. Tranz. A reuni, a strânge laolaltă loturi de teren, unități agricole, unități industriale, unități comerciale, instituții etc.; a concentra. – Din germ. kommassieren, lat. comassare. DOOM
comasá (a ~) vb., ind. prez. 3 comaseáză
comasasem
COMASÁ, comasez, vb. I. Tranz. A reuni, a strânge laolaltă loturi de teren, unități agricole, unități industriale, unități comerciale, instituții etc.; a concentra. – Din germ. kommassieren, lat. comassare. DOOM
comasá (a ~) vb., ind. prez. 3 comaseáză
comasaseră
COMASÁ, comasez, vb. I. Tranz. A reuni, a strânge laolaltă loturi de teren, unități agricole, unități industriale, unități comerciale, instituții etc.; a concentra. – Din germ. kommassieren, lat. comassare. DOOM
comasá (a ~) vb., ind. prez. 3 comaseáză
comasaserăm
COMASÁ, comasez, vb. I. Tranz. A reuni, a strânge laolaltă loturi de teren, unități agricole, unități industriale, unități comerciale, instituții etc.; a concentra. – Din germ. kommassieren, lat. comassare. DOOM
comasá (a ~) vb., ind. prez. 3 comaseáză
comasaserăți
COMASÁ, comasez, vb. I. Tranz. A reuni, a strânge laolaltă loturi de teren, unități agricole, unități industriale, unități comerciale, instituții etc.; a concentra. – Din germ. kommassieren, lat. comassare. DOOM
comasá (a ~) vb., ind. prez. 3 comaseáză
comasaseși
COMASÁ, comasez, vb. I. Tranz. A reuni, a strânge laolaltă loturi de teren, unități agricole, unități industriale, unități comerciale, instituții etc.; a concentra. – Din germ. kommassieren, lat. comassare. DOOM
comasá (a ~) vb., ind. prez. 3 comaseáză
comasaseți
COMASÁ, comasez, vb. I. Tranz. A reuni, a strânge laolaltă loturi de teren, unități agricole, unități industriale, unități comerciale, instituții etc.; a concentra. – Din germ. kommassieren, lat. comassare. DOOM
comasá (a ~) vb., ind. prez. 3 comaseáză
comasat
COMASÁ, comasez, vb. I. Tranz. A reuni, a strânge laolaltă loturi de teren, unități agricole, unități industriale, unități comerciale, instituții etc.; a concentra. – Din germ. kommassieren, lat. comassare. DOOM
comasá (a ~) vb., ind. prez. 3 comaseáză
comasat
COMASÁ, comasez, vb. I. Tranz. A reuni, a strânge laolaltă loturi de teren, unități agricole, unități industriale, unități comerciale, instituții etc.; a concentra. – Din germ. kommassieren, lat. comassare.
comasata
COMASÁ, comasez, vb. I. Tranz. A reuni, a strânge laolaltă loturi de teren, unități agricole, unități industriale, unități comerciale, instituții etc.; a concentra. – Din germ. kommassieren, lat. comassare.
comasate
COMASÁ, comasez, vb. I. Tranz. A reuni, a strânge laolaltă loturi de teren, unități agricole, unități industriale, unități comerciale, instituții etc.; a concentra. – Din germ. kommassieren, lat. comassare.
comasatei
COMASÁ, comasez, vb. I. Tranz. A reuni, a strânge laolaltă loturi de teren, unități agricole, unități industriale, unități comerciale, instituții etc.; a concentra. – Din germ. kommassieren, lat. comassare.
comasatele
COMASÁ, comasez, vb. I. Tranz. A reuni, a strânge laolaltă loturi de teren, unități agricole, unități industriale, unități comerciale, instituții etc.; a concentra. – Din germ. kommassieren, lat. comassare.
comasatelor
COMASÁ, comasez, vb. I. Tranz. A reuni, a strânge laolaltă loturi de teren, unități agricole, unități industriale, unități comerciale, instituții etc.; a concentra. – Din germ. kommassieren, lat. comassare.
comasatul
COMASÁ, comasez, vb. I. Tranz. A reuni, a strânge laolaltă loturi de teren, unități agricole, unități industriale, unități comerciale, instituții etc.; a concentra. – Din germ. kommassieren, lat. comassare.
comasatului
COMASÁ, comasez, vb. I. Tranz. A reuni, a strânge laolaltă loturi de teren, unități agricole, unități industriale, unități comerciale, instituții etc.; a concentra. – Din germ. kommassieren, lat. comassare.
comasau
COMASÁ, comasez, vb. I. Tranz. A reuni, a strânge laolaltă loturi de teren, unități agricole, unități industriale, unități comerciale, instituții etc.; a concentra. – Din germ. kommassieren, lat. comassare. DOOM
comasá (a ~) vb., ind. prez. 3 comaseáză
comasași
COMASÁ, comasez, vb. I. Tranz. A reuni, a strânge laolaltă loturi de teren, unități agricole, unități industriale, unități comerciale, instituții etc.; a concentra. – Din germ. kommassieren, lat. comassare. DOOM
comasá (a ~) vb., ind. prez. 3 comaseáză
comasați
COMASÁ, comasez, vb. I. Tranz. A reuni, a strânge laolaltă loturi de teren, unități agricole, unități industriale, unități comerciale, instituții etc.; a concentra. – Din germ. kommassieren, lat. comassare. DOOM
comasá (a ~) vb., ind. prez. 3 comaseáză
comasați
COMASÁ, comasez, vb. I. Tranz. A reuni, a strânge laolaltă loturi de teren, unități agricole, unități industriale, unități comerciale, instituții etc.; a concentra. – Din germ. kommassieren, lat. comassare.
comasații
COMASÁ, comasez, vb. I. Tranz. A reuni, a strânge laolaltă loturi de teren, unități agricole, unități industriale, unități comerciale, instituții etc.; a concentra. – Din germ. kommassieren, lat. comassare.
comasaților
COMASÁ, comasez, vb. I. Tranz. A reuni, a strânge laolaltă loturi de teren, unități agricole, unități industriale, unități comerciale, instituții etc.; a concentra. – Din germ. kommassieren, lat. comassare.
comasează
COMASÁ, comasez, vb. I. Tranz. A reuni, a strânge laolaltă loturi de teren, unități agricole, unități industriale, unități comerciale, instituții etc.; a concentra. – Din germ. kommassieren, lat. comassare. DOOM
comasá (a ~) vb., ind. prez. 3 comaseáză
comasez
COMASÁ, comasez, vb. I. Tranz. A reuni, a strânge laolaltă loturi de teren, unități agricole, unități industriale, unități comerciale, instituții etc.; a concentra. – Din germ. kommassieren, lat. comassare. DOOM
comasá (a ~) vb., ind. prez. 3 comaseáză
comaseze
COMASÁ, comasez, vb. I. Tranz. A reuni, a strânge laolaltă loturi de teren, unități agricole, unități industriale, unități comerciale, instituții etc.; a concentra. – Din germ. kommassieren, lat. comassare. DOOM
comasá (a ~) vb., ind. prez. 3 comaseáză
comasezi
COMASÁ, comasez, vb. I. Tranz. A reuni, a strânge laolaltă loturi de teren, unități agricole, unități industriale, unități comerciale, instituții etc.; a concentra. – Din germ. kommassieren, lat. comassare. DOOM
comasá (a ~) vb., ind. prez. 3 comaseáză
comasând
COMASÁ, comasez, vb. I. Tranz. A reuni, a strânge laolaltă loturi de teren, unități agricole, unități industriale, unități comerciale, instituții etc.; a concentra. – Din germ. kommassieren, lat. comassare. DOOM
comasá (a ~) vb., ind. prez. 3 comaseáză
comasînd
COMASÁ, comasez, vb. I. Tranz. A reuni, a strânge laolaltă loturi de teren, unități agricole, unități industriale, unități comerciale, instituții etc.; a concentra. – Din germ. kommassieren, lat. comassare. DOOM
comasá (a ~) vb., ind. prez. 3 comaseáză
comasări
COMASÁRE, comasări, s. f. Acțiunea de a comasa. – V. comasa. DOOM
comasáre s. f., g.-d. art. comasắrii; pl. comasắri
comasării
COMASÁRE, comasări, s. f. Acțiunea de a comasa. – V. comasa. DOOM
comasáre s. f., g.-d. art. comasắrii; pl. comasắri
comasările
COMASÁRE, comasări, s. f. Acțiunea de a comasa. – V. comasa. DOOM
comasáre s. f., g.-d. art. comasắrii; pl. comasắri
comasărilor
COMASÁRE, comasări, s. f. Acțiunea de a comasa. – V. comasa. DOOM
comasáre s. f., g.-d. art. comasắrii; pl. comasắri
comat
COMÁT, -Ă, comați, -te, adj. (Rar) Care are coamă bogată, cu plete bogate; încomat. ◊ Stea comată = cometă. – Din coamă. Cf. lat. comatus. DOOM
comát (cu coamă) (rar) adj. m., pl. comáți; f. comátă, pl. comáte
comata
COMÁT, -Ă, comați, -te, adj. (Rar) Care are coamă bogată, cu plete bogate; încomat. ◊ Stea comată = cometă. – Din coamă. Cf. lat. comatus. DOOM
comát (cu coamă) (rar) adj. m., pl. comáți; f. comátă, pl. comáte
comate
COMÁT, -Ă, comați, -te, adj. (Rar) Care are coamă bogată, cu plete bogate; încomat. ◊ Stea comată = cometă. – Din coamă. Cf. lat. comatus. DOOM
comát (cu coamă) (rar) adj. m., pl. comáți; f. comátă, pl. comáte
comatei
COMÁT, -Ă, comați, -te, adj. (Rar) Care are coamă bogată, cu plete bogate; încomat. ◊ Stea comată = cometă. – Din coamă. Cf. lat. comatus. DOOM
comát (cu coamă) (rar) adj. m., pl. comáți; f. comátă, pl. comáte
comatele
COMÁT, -Ă, comați, -te, adj. (Rar) Care are coamă bogată, cu plete bogate; încomat. ◊ Stea comată = cometă. – Din coamă. Cf. lat. comatus. DOOM
comát (cu coamă) (rar) adj. m., pl. comáți; f. comátă, pl. comáte
comatelor
COMÁT, -Ă, comați, -te, adj. (Rar) Care are coamă bogată, cu plete bogate; încomat. ◊ Stea comată = cometă. – Din coamă. Cf. lat. comatus. DOOM
comát (cu coamă) (rar) adj. m., pl. comáți; f. comátă, pl. comáte
comati
COMÁTI s. m. pl. Nume dat (de romani) dacilor de rând (care purtau plete și capul descoperit). – Din lat. comati. DOOM
comáti (lat.) (-ti) s. m. pl.
comatic
COMÁTIC, -Ă adj. (Fiz.) Care prezintă aberația de coma. [< fr. comatique].
comatica
COMÁTIC, -Ă adj. (Fiz.) Care prezintă aberația de coma. [< fr. comatique].
comatice
COMÁTIC, -Ă adj. (Fiz.) Care prezintă aberația de coma. [< fr. comatique].
comaticei
COMÁTIC, -Ă adj. (Fiz.) Care prezintă aberația de coma. [< fr. comatique].
comaticele
COMÁTIC, -Ă adj. (Fiz.) Care prezintă aberația de coma. [< fr. comatique].
comaticelor
COMÁTIC, -Ă adj. (Fiz.) Care prezintă aberația de coma. [< fr. comatique].
comatici
COMÁTIC, -Ă adj. (Fiz.) Care prezintă aberația de coma. [< fr. comatique].
comaticii
COMÁTIC, -Ă adj. (Fiz.) Care prezintă aberația de coma. [< fr. comatique].
comaticilor
COMÁTIC, -Ă adj. (Fiz.) Care prezintă aberația de coma. [< fr. comatique].
comaticul
COMÁTIC, -Ă adj. (Fiz.) Care prezintă aberația de coma. [< fr. comatique].
comaticului
COMÁTIC, -Ă adj. (Fiz.) Care prezintă aberația de coma. [< fr. comatique].
comatii
COMÁTI s. m. pl. Nume dat (de romani) dacilor de rând (care purtau plete și capul descoperit). – Din lat. comati. DOOM
comáti (lat.) (-ti) s. m. pl.
comatilor
COMÁTI s. m. pl. Nume dat (de romani) dacilor de rând (care purtau plete și capul descoperit). – Din lat. comati. DOOM
comáti (lat.) (-ti) s. m. pl.
comatoasa
COMATÓS, -OÁSĂ, comatoși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. De comă1. Stare comatoasă. 2. Adj., s. m. și f. (Bolnav) care este în comă1. – Din fr. comateux.
comatoase
COMATÓS, -OÁSĂ, comatoși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. De comă1. Stare comatoasă. 2. Adj., s. m. și f. (Bolnav) care este în comă1. – Din fr. comateux.
comatoasei
COMATÓS, -OÁSĂ, comatoși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. De comă1. Stare comatoasă. 2. Adj., s. m. și f. (Bolnav) care este în comă1. – Din fr. comateux.
comatoasele
COMATÓS, -OÁSĂ, comatoși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. De comă1. Stare comatoasă. 2. Adj., s. m. și f. (Bolnav) care este în comă1. – Din fr. comateux.
comatoaselor
COMATÓS, -OÁSĂ, comatoși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. De comă1. Stare comatoasă. 2. Adj., s. m. și f. (Bolnav) care este în comă1. – Din fr. comateux.
comatogen
COMATOGÉN, -Ă, comatogeni, -e, adj. (Med.) Care produce o stare de comă1. Factor comatogen. – Din fr. comatogène.
comatogena
COMATOGÉN, -Ă, comatogeni, -e, adj. (Med.) Care produce o stare de comă1. Factor comatogen. – Din fr. comatogène.
comatogene
COMATOGÉN, -Ă, comatogeni, -e, adj. (Med.) Care produce o stare de comă1. Factor comatogen. – Din fr. comatogène.
comatogenei
COMATOGÉN, -Ă, comatogeni, -e, adj. (Med.) Care produce o stare de comă1. Factor comatogen. – Din fr. comatogène.
comatogenele
COMATOGÉN, -Ă, comatogeni, -e, adj. (Med.) Care produce o stare de comă1. Factor comatogen. – Din fr. comatogène.
comatogenelor
COMATOGÉN, -Ă, comatogeni, -e, adj. (Med.) Care produce o stare de comă1. Factor comatogen. – Din fr. comatogène.
comatogeni
COMATOGÉN, -Ă, comatogeni, -e, adj. (Med.) Care produce o stare de comă1. Factor comatogen. – Din fr. comatogène.
comatogenii
COMATOGÉN, -Ă, comatogeni, -e, adj. (Med.) Care produce o stare de comă1. Factor comatogen. – Din fr. comatogène.
comatogenilor
COMATOGÉN, -Ă, comatogeni, -e, adj. (Med.) Care produce o stare de comă1. Factor comatogen. – Din fr. comatogène.
comatogenul
COMATOGÉN, -Ă, comatogeni, -e, adj. (Med.) Care produce o stare de comă1. Factor comatogen. – Din fr. comatogène.
comatogenului
COMATOGÉN, -Ă, comatogeni, -e, adj. (Med.) Care produce o stare de comă1. Factor comatogen. – Din fr. comatogène.
comatos
COMATÓS, -OÁSĂ, comatoși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. De comă1. Stare comatoasă. 2. Adj., s. m. și f. (Bolnav) care este în comă1. – Din fr. comateux.
comatosul
COMATÓS, -OÁSĂ, comatoși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. De comă1. Stare comatoasă. 2. Adj., s. m. și f. (Bolnav) care este în comă1. – Din fr. comateux.
comatosului
COMATÓS, -OÁSĂ, comatoși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. De comă1. Stare comatoasă. 2. Adj., s. m. și f. (Bolnav) care este în comă1. – Din fr. comateux.
comatoși
COMATÓS, -OÁSĂ, comatoși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. De comă1. Stare comatoasă. 2. Adj., s. m. și f. (Bolnav) care este în comă1. – Din fr. comateux.
comatoșii
COMATÓS, -OÁSĂ, comatoși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. De comă1. Stare comatoasă. 2. Adj., s. m. și f. (Bolnav) care este în comă1. – Din fr. comateux.
comatoșilor
COMATÓS, -OÁSĂ, comatoși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. De comă1. Stare comatoasă. 2. Adj., s. m. și f. (Bolnav) care este în comă1. – Din fr. comateux.
comatul
COMÁT, -Ă, comați, -te, adj. (Rar) Care are coamă bogată, cu plete bogate; încomat. ◊ Stea comată = cometă. – Din coamă. Cf. lat. comatus. DOOM
comát (cu coamă) (rar) adj. m., pl. comáți; f. comátă, pl. comáte
comatule
COMATÚLE s.f.pl. Specie de echinoderme marine. [< fr. comatules].
comatului
COMÁT, -Ă, comați, -te, adj. (Rar) Care are coamă bogată, cu plete bogate; încomat. ◊ Stea comată = cometă. – Din coamă. Cf. lat. comatus. DOOM
comát (cu coamă) (rar) adj. m., pl. comáți; f. comátă, pl. comáte
comatus
POPÉNCHI, popenchi, s. m. Numele a două specii de ciuperci comestibile (Coprinus atramentarius și comatus). – Et. nec.
comați
COMÁT, -Ă, comați, -te, adj. (Rar) Care are coamă bogată, cu plete bogate; încomat. ◊ Stea comată = cometă. – Din coamă. Cf. lat. comatus. DOOM
comát (cu coamă) (rar) adj. m., pl. comáți; f. comátă, pl. comáte
comații
COMÁT, -Ă, comați, -te, adj. (Rar) Care are coamă bogată, cu plete bogate; încomat. ◊ Stea comată = cometă. – Din coamă. Cf. lat. comatus. DOOM
comát (cu coamă) (rar) adj. m., pl. comáți; f. comátă, pl. comáte
comaților
COMÁT, -Ă, comați, -te, adj. (Rar) Care are coamă bogată, cu plete bogate; încomat. ◊ Stea comată = cometă. – Din coamă. Cf. lat. comatus. DOOM
comát (cu coamă) (rar) adj. m., pl. comáți; f. comátă, pl. comáte
combainer
COMBINÉR, -Ă, combineri, -e, s. m. și f. Muncitor calificat care manevrează o combină. [Var.: combainér, -ă s. m. și f.] – Combină + suf. -ar. Cf. rus. kombainer. DOOM
combinéră (rar) s. f., g.-d. art. combinérei; pl. combinére
combaineră
COMBINÉR, -Ă, combineri, -e, s. m. și f. Muncitor calificat care manevrează o combină. [Var.: combainér, -ă s. m. și f.] – Combină + suf. -ar. Cf. rus. kombainer. DOOM
combinéră (rar) s. f., g.-d. art. combinérei; pl. combinére
combainist
COMBAINÍST, -Ă, combainiști, -ste, s. m. și f. Combiner. – Combaină + suf. -ist. DOOM
combainístă (-bai-) (înv.) s. f., g.-d. art. combainístei; pl. combainíste
combainista
COMBAINÍST, -Ă, combainiști, -ste, s. m. și f. Combiner. – Combaină + suf. -ist. DOOM
combainístă (-bai-) (înv.) s. f., g.-d. art. combainístei; pl. combainíste
combainiste
COMBAINÍST, -Ă, combainiști, -ste, s. m. și f. Combiner. – Combaină + suf. -ist. DOOM
combainístă (-bai-) (înv.) s. f., g.-d. art. combainístei; pl. combainíste
combainistei
COMBAINÍST, -Ă, combainiști, -ste, s. m. și f. Combiner. – Combaină + suf. -ist. DOOM
combainístă (-bai-) (înv.) s. f., g.-d. art. combainístei; pl. combainíste
combainistele
COMBAINÍST, -Ă, combainiști, -ste, s. m. și f. Combiner. – Combaină + suf. -ist. DOOM
combainístă (-bai-) (înv.) s. f., g.-d. art. combainístei; pl. combainíste
combainistelor
COMBAINÍST, -Ă, combainiști, -ste, s. m. și f. Combiner. – Combaină + suf. -ist. DOOM
combainístă (-bai-) (înv.) s. f., g.-d. art. combainístei; pl. combainíste
combainistul
COMBAINÍST, -Ă, combainiști, -ste, s. m. și f. Combiner. – Combaină + suf. -ist. DOOM
combainístă (-bai-) (înv.) s. f., g.-d. art. combainístei; pl. combainíste
combainistului
COMBAINÍST, -Ă, combainiști, -ste, s. m. și f. Combiner. – Combaină + suf. -ist. DOOM
combainístă (-bai-) (înv.) s. f., g.-d. art. combainístei; pl. combainíste
combainiști
COMBAINÍST, -Ă, combainiști, -ste, s. m. și f. Combiner. – Combaină + suf. -ist. DOOM
combainístă (-bai-) (înv.) s. f., g.-d. art. combainístei; pl. combainíste
combainiștii
COMBAINÍST, -Ă, combainiști, -ste, s. m. și f. Combiner. – Combaină + suf. -ist. DOOM
combainístă (-bai-) (înv.) s. f., g.-d. art. combainístei; pl. combainíste
combainiștilor
COMBAINÍST, -Ă, combainiști, -ste, s. m. și f. Combiner. – Combaină + suf. -ist. DOOM
combainístă (-bai-) (înv.) s. f., g.-d. art. combainístei; pl. combainíste
combaină
COMBÍNĂ, combine, s. f. Mașină de lucru complexă care îndeplinește simultan mai multe operații. ◊ Combină agricolă = mașină (autopropulsată) care execută simultan mai multe lucrări agricole. Combină minieră = mașină care efectuează operațiile de tăiere și de desprindere a rocilor și a minereurilor, precum și de evacuare a materialului de pe locul unde se lucrează. Combină muzicală = set de aparate (tuner, pick-up, casetofon, amplificatoare audio) de înregistrare-redare a sunetului; sistem audio. [Var.: combáină s. f.] – Din engl. combine. Cf. rus. kombain. DOOM
combínă s. f., g.-d. art. combínei; pl. combíne
combat
COMBÁTE, combát, vb. III. 1. Tranz. A lupta împotriva unor atitudini, unor idei și împotriva persoanelor care le susțin. 2. Tranz. A lua măsuri de stârpire a unui flagel social, a unei boli etc. 3. Intranz. (Înv.) A lua parte la o luptă, a lupta. – Din fr. combattre (după bate). DOOM
combáte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. combát, 1 pl. combátem, 2 pl. combáteți, imperf. 3 sg. combăteá; conj. prez. 3 să combátă; imper. 2 sg. combáte, 2 pl. combáteți; part. combătút
combatant
COMBATÁNT, -Ă, combatanți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care ia (sau este apt să ia) parte la lupte, care aparține unei unități militare de luptă. ♦ Fig. Care luptă activ, care militează pentru triumful unor idei. – Din fr. combattant. DOOM
combatánt adj. m., s. m., pl. combatánți; adj. f., s. f. combatántă, pl. combatánte
combatant
COMBATÁNT, -Ă, combatanți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care ia (sau este apt să ia) parte la lupte, care aparține unei unități militare de luptă. ♦ Fig. Care luptă activ, care militează pentru triumful unor idei. – Din fr. combattant. DOOM
combatánt adj. m., s. m., pl. combatánți; adj. f., s. f. combatántă, pl. combatánte
combatanta
COMBATÁNT, -Ă, combatanți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care ia (sau este apt să ia) parte la lupte, care aparține unei unități militare de luptă. ♦ Fig. Care luptă activ, care militează pentru triumful unor idei. – Din fr. combattant. DOOM
combatánt adj. m., s. m., pl. combatánți; adj. f., s. f. combatántă, pl. combatánte
combatanta
COMBATÁNT, -Ă, combatanți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care ia (sau este apt să ia) parte la lupte, care aparține unei unități militare de luptă. ♦ Fig. Care luptă activ, care militează pentru triumful unor idei. – Din fr. combattant. DOOM
combatánt adj. m., s. m., pl. combatánți; adj. f., s. f. combatántă, pl. combatánte
combatante
COMBATÁNT, -Ă, combatanți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care ia (sau este apt să ia) parte la lupte, care aparține unei unități militare de luptă. ♦ Fig. Care luptă activ, care militează pentru triumful unor idei. – Din fr. combattant. DOOM
combatánt adj. m., s. m., pl. combatánți; adj. f., s. f. combatántă, pl. combatánte
combatante
COMBATÁNT, -Ă, combatanți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care ia (sau este apt să ia) parte la lupte, care aparține unei unități militare de luptă. ♦ Fig. Care luptă activ, care militează pentru triumful unor idei. – Din fr. combattant. DOOM
combatánt adj. m., s. m., pl. combatánți; adj. f., s. f. combatántă, pl. combatánte
combatantei
COMBATÁNT, -Ă, combatanți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care ia (sau este apt să ia) parte la lupte, care aparține unei unități militare de luptă. ♦ Fig. Care luptă activ, care militează pentru triumful unor idei. – Din fr. combattant. DOOM
combatánt adj. m., s. m., pl. combatánți; adj. f., s. f. combatántă, pl. combatánte
combatantei
COMBATÁNT, -Ă, combatanți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care ia (sau este apt să ia) parte la lupte, care aparține unei unități militare de luptă. ♦ Fig. Care luptă activ, care militează pentru triumful unor idei. – Din fr. combattant. DOOM
combatánt adj. m., s. m., pl. combatánți; adj. f., s. f. combatántă, pl. combatánte
combatantele
COMBATÁNT, -Ă, combatanți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care ia (sau este apt să ia) parte la lupte, care aparține unei unități militare de luptă. ♦ Fig. Care luptă activ, care militează pentru triumful unor idei. – Din fr. combattant. DOOM
combatánt adj. m., s. m., pl. combatánți; adj. f., s. f. combatántă, pl. combatánte
combatantele
COMBATÁNT, -Ă, combatanți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care ia (sau este apt să ia) parte la lupte, care aparține unei unități militare de luptă. ♦ Fig. Care luptă activ, care militează pentru triumful unor idei. – Din fr. combattant. DOOM
combatánt adj. m., s. m., pl. combatánți; adj. f., s. f. combatántă, pl. combatánte
combatantelor
COMBATÁNT, -Ă, combatanți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care ia (sau este apt să ia) parte la lupte, care aparține unei unități militare de luptă. ♦ Fig. Care luptă activ, care militează pentru triumful unor idei. – Din fr. combattant. DOOM
combatánt adj. m., s. m., pl. combatánți; adj. f., s. f. combatántă, pl. combatánte
combatantelor
COMBATÁNT, -Ă, combatanți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care ia (sau este apt să ia) parte la lupte, care aparține unei unități militare de luptă. ♦ Fig. Care luptă activ, care militează pentru triumful unor idei. – Din fr. combattant. DOOM
combatánt adj. m., s. m., pl. combatánți; adj. f., s. f. combatántă, pl. combatánte
combatantul
COMBATÁNT, -Ă, combatanți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care ia (sau este apt să ia) parte la lupte, care aparține unei unități militare de luptă. ♦ Fig. Care luptă activ, care militează pentru triumful unor idei. – Din fr. combattant. DOOM
combatánt adj. m., s. m., pl. combatánți; adj. f., s. f. combatántă, pl. combatánte
combatantul
COMBATÁNT, -Ă, combatanți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care ia (sau este apt să ia) parte la lupte, care aparține unei unități militare de luptă. ♦ Fig. Care luptă activ, care militează pentru triumful unor idei. – Din fr. combattant. DOOM
combatánt adj. m., s. m., pl. combatánți; adj. f., s. f. combatántă, pl. combatánte
combatantului
COMBATÁNT, -Ă, combatanți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care ia (sau este apt să ia) parte la lupte, care aparține unei unități militare de luptă. ♦ Fig. Care luptă activ, care militează pentru triumful unor idei. – Din fr. combattant. DOOM
combatánt adj. m., s. m., pl. combatánți; adj. f., s. f. combatántă, pl. combatánte
combatantului
COMBATÁNT, -Ă, combatanți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care ia (sau este apt să ia) parte la lupte, care aparține unei unități militare de luptă. ♦ Fig. Care luptă activ, care militează pentru triumful unor idei. – Din fr. combattant. DOOM
combatánt adj. m., s. m., pl. combatánți; adj. f., s. f. combatántă, pl. combatánte
combatanți
COMBATÁNT, -Ă, combatanți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care ia (sau este apt să ia) parte la lupte, care aparține unei unități militare de luptă. ♦ Fig. Care luptă activ, care militează pentru triumful unor idei. – Din fr. combattant. DOOM
combatánt adj. m., s. m., pl. combatánți; adj. f., s. f. combatántă, pl. combatánte
combatanți
COMBATÁNT, -Ă, combatanți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care ia (sau este apt să ia) parte la lupte, care aparține unei unități militare de luptă. ♦ Fig. Care luptă activ, care militează pentru triumful unor idei. – Din fr. combattant. DOOM
combatánt adj. m., s. m., pl. combatánți; adj. f., s. f. combatántă, pl. combatánte
combatanții
COMBATÁNT, -Ă, combatanți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care ia (sau este apt să ia) parte la lupte, care aparține unei unități militare de luptă. ♦ Fig. Care luptă activ, care militează pentru triumful unor idei. – Din fr. combattant. DOOM
combatánt adj. m., s. m., pl. combatánți; adj. f., s. f. combatántă, pl. combatánte
combatanții
COMBATÁNT, -Ă, combatanți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care ia (sau este apt să ia) parte la lupte, care aparține unei unități militare de luptă. ♦ Fig. Care luptă activ, care militează pentru triumful unor idei. – Din fr. combattant. DOOM
combatánt adj. m., s. m., pl. combatánți; adj. f., s. f. combatántă, pl. combatánte
combatanților
COMBATÁNT, -Ă, combatanți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care ia (sau este apt să ia) parte la lupte, care aparține unei unități militare de luptă. ♦ Fig. Care luptă activ, care militează pentru triumful unor idei. – Din fr. combattant. DOOM
combatánt adj. m., s. m., pl. combatánți; adj. f., s. f. combatántă, pl. combatánte
combatanților
COMBATÁNT, -Ă, combatanți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care ia (sau este apt să ia) parte la lupte, care aparține unei unități militare de luptă. ♦ Fig. Care luptă activ, care militează pentru triumful unor idei. – Din fr. combattant. DOOM
combatánt adj. m., s. m., pl. combatánți; adj. f., s. f. combatántă, pl. combatánte
combate
COMBÁTE, combát, vb. III. 1. Tranz. A lupta împotriva unor atitudini, unor idei și împotriva persoanelor care le susțin. 2. Tranz. A lua măsuri de stârpire a unui flagel social, a unei boli etc. 3. Intranz. (Înv.) A lua parte la o luptă, a lupta. – Din fr. combattre (după bate). DOOM
combáte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. combát, 1 pl. combátem, 2 pl. combáteți, imperf. 3 sg. combăteá; conj. prez. 3 să combátă; imper. 2 sg. combáte, 2 pl. combáteți; part. combătút
combatem
COMBÁTE, combát, vb. III. 1. Tranz. A lupta împotriva unor atitudini, unor idei și împotriva persoanelor care le susțin. 2. Tranz. A lua măsuri de stârpire a unui flagel social, a unei boli etc. 3. Intranz. (Înv.) A lua parte la o luptă, a lupta. – Din fr. combattre (după bate). DOOM
combáte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. combát, 1 pl. combátem, 2 pl. combáteți, imperf. 3 sg. combăteá; conj. prez. 3 să combátă; imper. 2 sg. combáte, 2 pl. combáteți; part. combătút
combatere
COMBÁTE, combát, vb. III. 1. Tranz. A lupta împotriva unor atitudini, unor idei și împotriva persoanelor care le susțin. 2. Tranz. A lua măsuri de stârpire a unui flagel social, a unei boli etc. 3. Intranz. (Înv.) A lua parte la o luptă, a lupta. – Din fr. combattre (după bate). DOOM
combáte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. combát, 1 pl. combátem, 2 pl. combáteți, imperf. 3 sg. combăteá; conj. prez. 3 să combátă; imper. 2 sg. combáte, 2 pl. combáteți; part. combătút
combatere
COMBÁTERE, combateri, s. f. Acțiunea de a combate; luptă. – V. combate. DOOM
combátere s. f., g.-d. art. combáterii; pl. combáteri
combateți
COMBÁTE, combát, vb. III. 1. Tranz. A lupta împotriva unor atitudini, unor idei și împotriva persoanelor care le susțin. 2. Tranz. A lua măsuri de stârpire a unui flagel social, a unei boli etc. 3. Intranz. (Înv.) A lua parte la o luptă, a lupta. – Din fr. combattre (după bate). DOOM
combáte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. combát, 1 pl. combátem, 2 pl. combáteți, imperf. 3 sg. combăteá; conj. prez. 3 să combátă; imper. 2 sg. combáte, 2 pl. combáteți; part. combătút
combativ
COMBATÍV, -Ă, combativi, -e, adj. Care susține cu dârzenie și cu perseverență o idee, un punct de vedere, o concepție. – Din fr. combatif. DOOM
combatív adj. m., pl. combatívi; f. combatívă, pl. combatíve
combativa
COMBATÍV, -Ă, combativi, -e, adj. Care susține cu dârzenie și cu perseverență o idee, un punct de vedere, o concepție. – Din fr. combatif. DOOM
combatív adj. m., pl. combatívi; f. combatívă, pl. combatíve
combative
COMBATÍV, -Ă, combativi, -e, adj. Care susține cu dârzenie și cu perseverență o idee, un punct de vedere, o concepție. – Din fr. combatif. DOOM
combatív adj. m., pl. combatívi; f. combatívă, pl. combatíve
combativei
COMBATÍV, -Ă, combativi, -e, adj. Care susține cu dârzenie și cu perseverență o idee, un punct de vedere, o concepție. – Din fr. combatif. DOOM
combatív adj. m., pl. combatívi; f. combatívă, pl. combatíve
combativele
COMBATÍV, -Ă, combativi, -e, adj. Care susține cu dârzenie și cu perseverență o idee, un punct de vedere, o concepție. – Din fr. combatif. DOOM
combatív adj. m., pl. combatívi; f. combatívă, pl. combatíve
combativelor
COMBATÍV, -Ă, combativi, -e, adj. Care susține cu dârzenie și cu perseverență o idee, un punct de vedere, o concepție. – Din fr. combatif. DOOM
combatív adj. m., pl. combatívi; f. combatívă, pl. combatíve
combativi
COMBATÍV, -Ă, combativi, -e, adj. Care susține cu dârzenie și cu perseverență o idee, un punct de vedere, o concepție. – Din fr. combatif. DOOM
combatív adj. m., pl. combatívi; f. combatívă, pl. combatíve
combativii
COMBATÍV, -Ă, combativi, -e, adj. Care susține cu dârzenie și cu perseverență o idee, un punct de vedere, o concepție. – Din fr. combatif. DOOM
combatív adj. m., pl. combatívi; f. combatívă, pl. combatíve
combativilor
COMBATÍV, -Ă, combativi, -e, adj. Care susține cu dârzenie și cu perseverență o idee, un punct de vedere, o concepție. – Din fr. combatif. DOOM
combatív adj. m., pl. combatívi; f. combatívă, pl. combatíve
combativitate
COMBATIVITÁTE s. f. Însușirea de a fi combativ. – Din fr. combativité. DOOM
combativitáte s. f., g.-d. art. combativitắții
combativitatea
COMBATIVITÁTE s. f. Însușirea de a fi combativ. – Din fr. combativité. DOOM
combativitáte s. f., g.-d. art. combativitắții
combativități
COMBATIVITÁTE s. f. Însușirea de a fi combativ. – Din fr. combativité. DOOM
combativitáte s. f., g.-d. art. combativitắții
combativității
COMBATIVITÁTE s. f. Însușirea de a fi combativ. – Din fr. combativité. DOOM
combativitáte s. f., g.-d. art. combativitắții
combativul
COMBATÍV, -Ă, combativi, -e, adj. Care susține cu dârzenie și cu perseverență o idee, un punct de vedere, o concepție. – Din fr. combatif. DOOM
combatív adj. m., pl. combatívi; f. combatívă, pl. combatíve
combativului
COMBATÍV, -Ă, combativi, -e, adj. Care susține cu dârzenie și cu perseverență o idee, un punct de vedere, o concepție. – Din fr. combatif. DOOM
combatív adj. m., pl. combatívi; f. combatívă, pl. combatíve
combată
COMBÁTE, combát, vb. III. 1. Tranz. A lupta împotriva unor atitudini, unor idei și împotriva persoanelor care le susțin. 2. Tranz. A lua măsuri de stârpire a unui flagel social, a unei boli etc. 3. Intranz. (Înv.) A lua parte la o luptă, a lupta. – Din fr. combattre (după bate). DOOM
combáte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. combát, 1 pl. combátem, 2 pl. combáteți, imperf. 3 sg. combăteá; conj. prez. 3 să combátă; imper. 2 sg. combáte, 2 pl. combáteți; part. combătút
combați
COMBÁTE, combát, vb. III. 1. Tranz. A lupta împotriva unor atitudini, unor idei și împotriva persoanelor care le susțin. 2. Tranz. A lua măsuri de stârpire a unui flagel social, a unei boli etc. 3. Intranz. (Înv.) A lua parte la o luptă, a lupta. – Din fr. combattre (după bate). DOOM
combáte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. combát, 1 pl. combátem, 2 pl. combáteți, imperf. 3 sg. combăteá; conj. prez. 3 să combátă; imper. 2 sg. combáte, 2 pl. combáteți; part. combătút
combe
CÓMBE s.f. (Geol.) Depresiune alungită, deschisă la un capăt, dezvoltată în bolta unui anticlinal din jurasic. [< fr. combe < cuv. celtic].
combea
CÓMBE s.f. (Geol.) Depresiune alungită, deschisă la un capăt, dezvoltată în bolta unui anticlinal din jurasic. [< fr. combe < cuv. celtic].
combei
CÓMBE s.f. (Geol.) Depresiune alungită, deschisă la un capăt, dezvoltată în bolta unui anticlinal din jurasic. [< fr. combe < cuv. celtic].
combele
CÓMBE s.f. (Geol.) Depresiune alungită, deschisă la un capăt, dezvoltată în bolta unui anticlinal din jurasic. [< fr. combe < cuv. celtic].
combelor
CÓMBE s.f. (Geol.) Depresiune alungită, deschisă la un capăt, dezvoltată în bolta unui anticlinal din jurasic. [< fr. combe < cuv. celtic].
combi
CÓMBI s. n. Autoturism cu portbagajul plasat în interiorul mașinii, la spate. ◊ (Adjectival) Trabant combi. – Din germ. Kombi[wagen].
combin
COMBINÁ, combín, vb. I. 1. Tranz. A îmbina, a potrivi lucruri diferite. ♦ (Fam.) A plănui, a chibzui. 2. Tranz. și refl. A (se) uni (atomi, molecule sau radicali ai unor substanțe) printr-o reacție chimică, dând naștere unei substanțe compuse. – Din fr. combiner, lat. combinare. DOOM
combiná (a ~) vb., ind. prez. 3 combínă
combina
COMBINÁ, combín, vb. I. 1. Tranz. A îmbina, a potrivi lucruri diferite. ♦ (Fam.) A plănui, a chibzui. 2. Tranz. și refl. A (se) uni (atomi, molecule sau radicali ai unor substanțe) printr-o reacție chimică, dând naștere unei substanțe compuse. – Din fr. combiner, lat. combinare. DOOM
combiná (a ~) vb., ind. prez. 3 combínă
combina
COMBÍNĂ, combine, s. f. Mașină de lucru complexă care îndeplinește simultan mai multe operații. ◊ Combină agricolă = mașină (autopropulsată) care execută simultan mai multe lucrări agricole. Combină minieră = mașină care efectuează operațiile de tăiere și de desprindere a rocilor și a minereurilor, precum și de evacuare a materialului de pe locul unde se lucrează. Combină muzicală = set de aparate (tuner, pick-up, casetofon, amplificatoare audio) de înregistrare-redare a sunetului; sistem audio. [Var.: combáină s. f.] – Din engl. combine. Cf. rus. kombain. DOOM
combínă s. f., g.-d. art. combínei; pl. combíne
combinabil
COMBINÁBIL, -Ă, combinabili, -e, adj. Care se poate combina. – Combina + suf. -bil.
combinabila
COMBINÁBIL, -Ă, combinabili, -e, adj. Care se poate combina. – Combina + suf. -bil.
combinabile
COMBINÁBIL, -Ă, combinabili, -e, adj. Care se poate combina. – Combina + suf. -bil.
combinabilei
COMBINÁBIL, -Ă, combinabili, -e, adj. Care se poate combina. – Combina + suf. -bil.
combinabilele
COMBINÁBIL, -Ă, combinabili, -e, adj. Care se poate combina. – Combina + suf. -bil.
combinabilelor
COMBINÁBIL, -Ă, combinabili, -e, adj. Care se poate combina. – Combina + suf. -bil.
combinabili
COMBINÁBIL, -Ă, combinabili, -e, adj. Care se poate combina. – Combina + suf. -bil.
combinabilii
COMBINÁBIL, -Ă, combinabili, -e, adj. Care se poate combina. – Combina + suf. -bil.
combinabililor
COMBINÁBIL, -Ă, combinabili, -e, adj. Care se poate combina. – Combina + suf. -bil.
combinabilul
COMBINÁBIL, -Ă, combinabili, -e, adj. Care se poate combina. – Combina + suf. -bil.
combinabilului
COMBINÁBIL, -Ă, combinabili, -e, adj. Care se poate combina. – Combina + suf. -bil.
combinagii
COMBINAGÍU, combinagii, s. m. (Peior.) Persoană care face tot felul de combinații (necinstite). – Combina + suf. -giu.
combinagiii
COMBINAGÍU, combinagii, s. m. (Peior.) Persoană care face tot felul de combinații (necinstite). – Combina + suf. -giu.
combinagiilor
COMBINAGÍU, combinagii, s. m. (Peior.) Persoană care face tot felul de combinații (necinstite). – Combina + suf. -giu.
combinagiu
COMBINAGÍU, combinagii, s. m. (Peior.) Persoană care face tot felul de combinații (necinstite). – Combina + suf. -giu.
combinagiul
COMBINAGÍU, combinagii, s. m. (Peior.) Persoană care face tot felul de combinații (necinstite). – Combina + suf. -giu.
combinagiului
COMBINAGÍU, combinagii, s. m. (Peior.) Persoană care face tot felul de combinații (necinstite). – Combina + suf. -giu.
combinai
COMBINÁ, combín, vb. I. 1. Tranz. A îmbina, a potrivi lucruri diferite. ♦ (Fam.) A plănui, a chibzui. 2. Tranz. și refl. A (se) uni (atomi, molecule sau radicali ai unor substanțe) printr-o reacție chimică, dând naștere unei substanțe compuse. – Din fr. combiner, lat. combinare. DOOM
combiná (a ~) vb., ind. prez. 3 combínă
combinam
COMBINÁ, combín, vb. I. 1. Tranz. A îmbina, a potrivi lucruri diferite. ♦ (Fam.) A plănui, a chibzui. 2. Tranz. și refl. A (se) uni (atomi, molecule sau radicali ai unor substanțe) printr-o reacție chimică, dând naștere unei substanțe compuse. – Din fr. combiner, lat. combinare. DOOM
combiná (a ~) vb., ind. prez. 3 combínă
combinare
COMBINÁ, combín, vb. I. 1. Tranz. A îmbina, a potrivi lucruri diferite. ♦ (Fam.) A plănui, a chibzui. 2. Tranz. și refl. A (se) uni (atomi, molecule sau radicali ai unor substanțe) printr-o reacție chimică, dând naștere unei substanțe compuse. – Din fr. combiner, lat. combinare. DOOM
combiná (a ~) vb., ind. prez. 3 combínă
combinare
COMBINÁRE, combinări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) combina; îmbinare, combinație. 2. (Mat.; la pl.) Totalitatea grupurilor care se pot alcătui cu un număr dat de elemente (alese dintr-un număr mai mare), astfel încât fiecare grup să conțină sau numai elemente diferite între ele, sau numai elemente identice. 3. Fenomen chimic de unire a doi sau a mai multor atomi, molecule sau radicali pentru a forma molecula unei noi substanțe, cu însușiri diferite de cele ale substanțelor de la care s-a pornit. – V. combina. DOOM
combináre s. f., g.-d. art. combinắrii; pl. combinắri
combinarea
COMBINÁRE, combinări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) combina; îmbinare, combinație. 2. (Mat.; la pl.) Totalitatea grupurilor care se pot alcătui cu un număr dat de elemente (alese dintr-un număr mai mare), astfel încât fiecare grup să conțină sau numai elemente diferite între ele, sau numai elemente identice. 3. Fenomen chimic de unire a doi sau a mai multor atomi, molecule sau radicali pentru a forma molecula unei noi substanțe, cu însușiri diferite de cele ale substanțelor de la care s-a pornit. – V. combina. DOOM
combináre s. f., g.-d. art. combinắrii; pl. combinắri
combinară
COMBINÁ, combín, vb. I. 1. Tranz. A îmbina, a potrivi lucruri diferite. ♦ (Fam.) A plănui, a chibzui. 2. Tranz. și refl. A (se) uni (atomi, molecule sau radicali ai unor substanțe) printr-o reacție chimică, dând naștere unei substanțe compuse. – Din fr. combiner, lat. combinare. DOOM
combiná (a ~) vb., ind. prez. 3 combínă
combinarăm
COMBINÁ, combín, vb. I. 1. Tranz. A îmbina, a potrivi lucruri diferite. ♦ (Fam.) A plănui, a chibzui. 2. Tranz. și refl. A (se) uni (atomi, molecule sau radicali ai unor substanțe) printr-o reacție chimică, dând naștere unei substanțe compuse. – Din fr. combiner, lat. combinare. DOOM
combiná (a ~) vb., ind. prez. 3 combínă
combinarăți
COMBINÁ, combín, vb. I. 1. Tranz. A îmbina, a potrivi lucruri diferite. ♦ (Fam.) A plănui, a chibzui. 2. Tranz. și refl. A (se) uni (atomi, molecule sau radicali ai unor substanțe) printr-o reacție chimică, dând naștere unei substanțe compuse. – Din fr. combiner, lat. combinare. DOOM
combiná (a ~) vb., ind. prez. 3 combínă
combinase
COMBINÁ, combín, vb. I. 1. Tranz. A îmbina, a potrivi lucruri diferite. ♦ (Fam.) A plănui, a chibzui. 2. Tranz. și refl. A (se) uni (atomi, molecule sau radicali ai unor substanțe) printr-o reacție chimică, dând naștere unei substanțe compuse. – Din fr. combiner, lat. combinare. DOOM
combiná (a ~) vb., ind. prez. 3 combínă
combinasem
COMBINÁ, combín, vb. I. 1. Tranz. A îmbina, a potrivi lucruri diferite. ♦ (Fam.) A plănui, a chibzui. 2. Tranz. și refl. A (se) uni (atomi, molecule sau radicali ai unor substanțe) printr-o reacție chimică, dând naștere unei substanțe compuse. – Din fr. combiner, lat. combinare. DOOM
combiná (a ~) vb., ind. prez. 3 combínă
combinaseră
COMBINÁ, combín, vb. I. 1. Tranz. A îmbina, a potrivi lucruri diferite. ♦ (Fam.) A plănui, a chibzui. 2. Tranz. și refl. A (se) uni (atomi, molecule sau radicali ai unor substanțe) printr-o reacție chimică, dând naștere unei substanțe compuse. – Din fr. combiner, lat. combinare. DOOM
combiná (a ~) vb., ind. prez. 3 combínă
combinaserăm
COMBINÁ, combín, vb. I. 1. Tranz. A îmbina, a potrivi lucruri diferite. ♦ (Fam.) A plănui, a chibzui. 2. Tranz. și refl. A (se) uni (atomi, molecule sau radicali ai unor substanțe) printr-o reacție chimică, dând naștere unei substanțe compuse. – Din fr. combiner, lat. combinare. DOOM
combiná (a ~) vb., ind. prez. 3 combínă
combinaserăți
COMBINÁ, combín, vb. I. 1. Tranz. A îmbina, a potrivi lucruri diferite. ♦ (Fam.) A plănui, a chibzui. 2. Tranz. și refl. A (se) uni (atomi, molecule sau radicali ai unor substanțe) printr-o reacție chimică, dând naștere unei substanțe compuse. – Din fr. combiner, lat. combinare. DOOM
combiná (a ~) vb., ind. prez. 3 combínă
combinaseși
COMBINÁ, combín, vb. I. 1. Tranz. A îmbina, a potrivi lucruri diferite. ♦ (Fam.) A plănui, a chibzui. 2. Tranz. și refl. A (se) uni (atomi, molecule sau radicali ai unor substanțe) printr-o reacție chimică, dând naștere unei substanțe compuse. – Din fr. combiner, lat. combinare. DOOM
combiná (a ~) vb., ind. prez. 3 combínă
combinaseți
COMBINÁ, combín, vb. I. 1. Tranz. A îmbina, a potrivi lucruri diferite. ♦ (Fam.) A plănui, a chibzui. 2. Tranz. și refl. A (se) uni (atomi, molecule sau radicali ai unor substanțe) printr-o reacție chimică, dând naștere unei substanțe compuse. – Din fr. combiner, lat. combinare. DOOM
combiná (a ~) vb., ind. prez. 3 combínă
combinat
COMBINÁ, combín, vb. I. 1. Tranz. A îmbina, a potrivi lucruri diferite. ♦ (Fam.) A plănui, a chibzui. 2. Tranz. și refl. A (se) uni (atomi, molecule sau radicali ai unor substanțe) printr-o reacție chimică, dând naștere unei substanțe compuse. – Din fr. combiner, lat. combinare. DOOM
combiná (a ~) vb., ind. prez. 3 combínă
combinat
COMBINÁT2, -Ă, combinați, -te, adj. Care este alcătuit din mai multe elemente diferite; care formează o combinație. ♦ Spec. (Chim.; despre substanțe) Compus. ♦ (Substantivat, f.) Probă sportivă complexă (de schi). – V. combina. Cf. fr. combiné.
combinat
COMBINÁT1, combinate, s. n. Mare complex productiv constituit din mai multe sectoare productive care se completează reciproc. ♦ Combinat sportiv = reunire a mai multor terenuri și săli de sport. – Din rus. kombinat, fr. combinat. DOOM
combinát s. n., pl. combináte
combinata
COMBINÁT2, -Ă, combinați, -te, adj. Care este alcătuit din mai multe elemente diferite; care formează o combinație. ♦ Spec. (Chim.; despre substanțe) Compus. ♦ (Substantivat, f.) Probă sportivă complexă (de schi). – V. combina. Cf. fr. combiné.
combinate
COMBINÁT2, -Ă, combinați, -te, adj. Care este alcătuit din mai multe elemente diferite; care formează o combinație. ♦ Spec. (Chim.; despre substanțe) Compus. ♦ (Substantivat, f.) Probă sportivă complexă (de schi). – V. combina. Cf. fr. combiné.
combinatei
COMBINÁT2, -Ă, combinați, -te, adj. Care este alcătuit din mai multe elemente diferite; care formează o combinație. ♦ Spec. (Chim.; despre substanțe) Compus. ♦ (Substantivat, f.) Probă sportivă complexă (de schi). – V. combina. Cf. fr. combiné.
combinatele
COMBINÁT2, -Ă, combinați, -te, adj. Care este alcătuit din mai multe elemente diferite; care formează o combinație. ♦ Spec. (Chim.; despre substanțe) Compus. ♦ (Substantivat, f.) Probă sportivă complexă (de schi). – V. combina. Cf. fr. combiné.
combinatelor
COMBINÁT2, -Ă, combinați, -te, adj. Care este alcătuit din mai multe elemente diferite; care formează o combinație. ♦ Spec. (Chim.; despre substanțe) Compus. ♦ (Substantivat, f.) Probă sportivă complexă (de schi). – V. combina. Cf. fr. combiné.
combinativ
COMBINATÍV, -Ă, combinativi, -e, adj. De combinare (1). – Din engl. combinative.
combinatoare
COMBINATÓR, -OÁRE, combinatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care combină, care determină o combinație. 2. S. n. Aparat care poate realiza combinații de asociație între mașini, aparate și instrumente electrice. – Din rus. kombinator, fr. combinateur. DOOM
combinatór2 s. n., pl. combinatoáre
combinatoarea
COMBINATÓR, -OÁRE, combinatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care combină, care determină o combinație. 2. S. n. Aparat care poate realiza combinații de asociație între mașini, aparate și instrumente electrice. – Din rus. kombinator, fr. combinateur. DOOM
combinatór2 s. n., pl. combinatoáre
combinatoarei
COMBINATÓR, -OÁRE, combinatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care combină, care determină o combinație. 2. S. n. Aparat care poate realiza combinații de asociație între mașini, aparate și instrumente electrice. – Din rus. kombinator, fr. combinateur. DOOM
combinatór2 s. n., pl. combinatoáre
combinatoarele
COMBINATÓR, -OÁRE, combinatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care combină, care determină o combinație. 2. S. n. Aparat care poate realiza combinații de asociație între mașini, aparate și instrumente electrice. – Din rus. kombinator, fr. combinateur. DOOM
combinatór2 s. n., pl. combinatoáre
combinatoarelor
COMBINATÓR, -OÁRE, combinatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care combină, care determină o combinație. 2. S. n. Aparat care poate realiza combinații de asociație între mașini, aparate și instrumente electrice. – Din rus. kombinator, fr. combinateur. DOOM
combinatór2 s. n., pl. combinatoáre
combinator
COMBINATÓR, -OÁRE, combinatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care combină, care determină o combinație. 2. S. n. Aparat care poate realiza combinații de asociație între mașini, aparate și instrumente electrice. – Din rus. kombinator, fr. combinateur. DOOM
combinatór2 s. n., pl. combinatoáre
combinatori
COMBINATÓR, -OÁRE, combinatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care combină, care determină o combinație. 2. S. n. Aparat care poate realiza combinații de asociație între mașini, aparate și instrumente electrice. – Din rus. kombinator, fr. combinateur. DOOM
combinatór2 s. n., pl. combinatoáre
combinatoria
COMBINATÓRIE, combinatorii, adj. (În sintagma) Analiză combinatorie = capitol din calculul probabilităților care studiază aranjamentele, permutările și combinările. – Din fr. combinatoire. DOOM
combinatórie (-ri-e) adj. f., pl. combinatórii
combinatoria
COMBINATÓRIU, -IE adj. Referitor la combinații, care combină, care determină o combinație; combinator. ◊ Analiză combinatorie = capitol al algebrei care studiază aranjamentele, permutările și combinările. [Pron. -riu. / cf. fr. combinatoire].
combinatorie
COMBINATÓRIE, combinatorii, adj. (În sintagma) Analiză combinatorie = capitol din calculul probabilităților care studiază aranjamentele, permutările și combinările. – Din fr. combinatoire. DOOM
combinatórie (-ri-e) adj. f., pl. combinatórii
combinatorie
COMBINATÓRIU, -IE adj. Referitor la combinații, care combină, care determină o combinație; combinator. ◊ Analiză combinatorie = capitol al algebrei care studiază aranjamentele, permutările și combinările. [Pron. -riu. / cf. fr. combinatoire].
combinatoriei
COMBINATÓRIE, combinatorii, adj. (În sintagma) Analiză combinatorie = capitol din calculul probabilităților care studiază aranjamentele, permutările și combinările. – Din fr. combinatoire. DOOM
combinatórie (-ri-e) adj. f., pl. combinatórii
combinatoriei
COMBINATÓRIU, -IE adj. Referitor la combinații, care combină, care determină o combinație; combinator. ◊ Analiză combinatorie = capitol al algebrei care studiază aranjamentele, permutările și combinările. [Pron. -riu. / cf. fr. combinatoire].
combinatorii
COMBINATÓR, -OÁRE, combinatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care combină, care determină o combinație. 2. S. n. Aparat care poate realiza combinații de asociație între mașini, aparate și instrumente electrice. – Din rus. kombinator, fr. combinateur. DOOM
combinatór2 s. n., pl. combinatoáre
combinatorii
COMBINATÓRIE, combinatorii, adj. (În sintagma) Analiză combinatorie = capitol din calculul probabilităților care studiază aranjamentele, permutările și combinările. – Din fr. combinatoire. DOOM
combinatórie (-ri-e) adj. f., pl. combinatórii
combinatorii
COMBINATÓRIU, -IE adj. Referitor la combinații, care combină, care determină o combinație; combinator. ◊ Analiză combinatorie = capitol al algebrei care studiază aranjamentele, permutările și combinările. [Pron. -riu. / cf. fr. combinatoire].
combinatoriii
COMBINATÓRIU, -IE adj. Referitor la combinații, care combină, care determină o combinație; combinator. ◊ Analiză combinatorie = capitol al algebrei care studiază aranjamentele, permutările și combinările. [Pron. -riu. / cf. fr. combinatoire].
combinatoriile
COMBINATÓRIE, combinatorii, adj. (În sintagma) Analiză combinatorie = capitol din calculul probabilităților care studiază aranjamentele, permutările și combinările. – Din fr. combinatoire. DOOM
combinatórie (-ri-e) adj. f., pl. combinatórii
combinatoriile
COMBINATÓRIU, -IE adj. Referitor la combinații, care combină, care determină o combinație; combinator. ◊ Analiză combinatorie = capitol al algebrei care studiază aranjamentele, permutările și combinările. [Pron. -riu. / cf. fr. combinatoire].
combinatoriilor
COMBINATÓRIE, combinatorii, adj. (În sintagma) Analiză combinatorie = capitol din calculul probabilităților care studiază aranjamentele, permutările și combinările. – Din fr. combinatoire. DOOM
combinatórie (-ri-e) adj. f., pl. combinatórii
combinatoriilor
COMBINATÓRIU, -IE adj. Referitor la combinații, care combină, care determină o combinație; combinator. ◊ Analiză combinatorie = capitol al algebrei care studiază aranjamentele, permutările și combinările. [Pron. -riu. / cf. fr. combinatoire].
combinatorilor
COMBINATÓR, -OÁRE, combinatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care combină, care determină o combinație. 2. S. n. Aparat care poate realiza combinații de asociație între mașini, aparate și instrumente electrice. – Din rus. kombinator, fr. combinateur. DOOM
combinatór2 s. n., pl. combinatoáre
combinatoriu
COMBINATÓRIU, -IE adj. Referitor la combinații, care combină, care determină o combinație; combinator. ◊ Analiză combinatorie = capitol al algebrei care studiază aranjamentele, permutările și combinările. [Pron. -riu. / cf. fr. combinatoire].
combinatoriul
COMBINATÓRIU, -IE adj. Referitor la combinații, care combină, care determină o combinație; combinator. ◊ Analiză combinatorie = capitol al algebrei care studiază aranjamentele, permutările și combinările. [Pron. -riu. / cf. fr. combinatoire].
combinatoriului
COMBINATÓRIU, -IE adj. Referitor la combinații, care combină, care determină o combinație; combinator. ◊ Analiză combinatorie = capitol al algebrei care studiază aranjamentele, permutările și combinările. [Pron. -riu. / cf. fr. combinatoire].
combinatorul
COMBINATÓR, -OÁRE, combinatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care combină, care determină o combinație. 2. S. n. Aparat care poate realiza combinații de asociație între mașini, aparate și instrumente electrice. – Din rus. kombinator, fr. combinateur. DOOM
combinatór2 s. n., pl. combinatoáre
combinatorului
COMBINATÓR, -OÁRE, combinatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care combină, care determină o combinație. 2. S. n. Aparat care poate realiza combinații de asociație între mașini, aparate și instrumente electrice. – Din rus. kombinator, fr. combinateur. DOOM
combinatór2 s. n., pl. combinatoáre
combinatul
COMBINÁT2, -Ă, combinați, -te, adj. Care este alcătuit din mai multe elemente diferite; care formează o combinație. ♦ Spec. (Chim.; despre substanțe) Compus. ♦ (Substantivat, f.) Probă sportivă complexă (de schi). – V. combina. Cf. fr. combiné.
combinatului
COMBINÁT2, -Ă, combinați, -te, adj. Care este alcătuit din mai multe elemente diferite; care formează o combinație. ♦ Spec. (Chim.; despre substanțe) Compus. ♦ (Substantivat, f.) Probă sportivă complexă (de schi). – V. combina. Cf. fr. combiné.
combinau
COMBINÁ, combín, vb. I. 1. Tranz. A îmbina, a potrivi lucruri diferite. ♦ (Fam.) A plănui, a chibzui. 2. Tranz. și refl. A (se) uni (atomi, molecule sau radicali ai unor substanțe) printr-o reacție chimică, dând naștere unei substanțe compuse. – Din fr. combiner, lat. combinare. DOOM
combiná (a ~) vb., ind. prez. 3 combínă
combinași
COMBINÁ, combín, vb. I. 1. Tranz. A îmbina, a potrivi lucruri diferite. ♦ (Fam.) A plănui, a chibzui. 2. Tranz. și refl. A (se) uni (atomi, molecule sau radicali ai unor substanțe) printr-o reacție chimică, dând naștere unei substanțe compuse. – Din fr. combiner, lat. combinare. DOOM
combiná (a ~) vb., ind. prez. 3 combínă
combinați
COMBINÁ, combín, vb. I. 1. Tranz. A îmbina, a potrivi lucruri diferite. ♦ (Fam.) A plănui, a chibzui. 2. Tranz. și refl. A (se) uni (atomi, molecule sau radicali ai unor substanțe) printr-o reacție chimică, dând naștere unei substanțe compuse. – Din fr. combiner, lat. combinare. DOOM
combiná (a ~) vb., ind. prez. 3 combínă
combinați
COMBINÁT2, -Ă, combinați, -te, adj. Care este alcătuit din mai multe elemente diferite; care formează o combinație. ♦ Spec. (Chim.; despre substanțe) Compus. ♦ (Substantivat, f.) Probă sportivă complexă (de schi). – V. combina. Cf. fr. combiné.
combinația
COMBINAȚIÚNE s. f. v. combinație. DOOM
combináție (-ți-e) s. f., art. combináția (-ți-a), g.-d. art. combináției; pl. combináții, art. combináțiile (-ți-i-)
combinație
COMBINAȚIÚNE s. f. v. combinație. DOOM
combináție (-ți-e) s. f., art. combináția (-ți-a), g.-d. art. combináției; pl. combináții, art. combináțiile (-ți-i-)
combinației
COMBINAȚIÚNE s. f. v. combinație. DOOM
combináție (-ți-e) s. f., art. combináția (-ți-a), g.-d. art. combináției; pl. combináții, art. combináțiile (-ți-i-)
combinații
COMBINÁT2, -Ă, combinați, -te, adj. Care este alcătuit din mai multe elemente diferite; care formează o combinație. ♦ Spec. (Chim.; despre substanțe) Compus. ♦ (Substantivat, f.) Probă sportivă complexă (de schi). – V. combina. Cf. fr. combiné.
combinații
COMBINAȚIÚNE s. f. v. combinație. DOOM
combináție (-ți-e) s. f., art. combináția (-ți-a), g.-d. art. combináției; pl. combináții, art. combináțiile (-ți-i-)
combinațiile
COMBINAȚIÚNE s. f. v. combinație. DOOM
combináție (-ți-e) s. f., art. combináția (-ți-a), g.-d. art. combináției; pl. combináții, art. combináțiile (-ți-i-)
combinațiilor
COMBINAȚIÚNE s. f. v. combinație. DOOM
combináție (-ți-e) s. f., art. combináția (-ți-a), g.-d. art. combináției; pl. combináții, art. combináțiile (-ți-i-)
combinaților
COMBINÁT2, -Ă, combinați, -te, adj. Care este alcătuit din mai multe elemente diferite; care formează o combinație. ♦ Spec. (Chim.; despre substanțe) Compus. ♦ (Substantivat, f.) Probă sportivă complexă (de schi). – V. combina. Cf. fr. combiné.
combinațiune
COMBINAȚIÚNE s. f. v. combinație. DOOM
combináție (-ți-e) s. f., art. combináția (-ți-a), g.-d. art. combináției; pl. combináții, art. combináțiile (-ți-i-)
combine
COMBINÁ, combín, vb. I. 1. Tranz. A îmbina, a potrivi lucruri diferite. ♦ (Fam.) A plănui, a chibzui. 2. Tranz. și refl. A (se) uni (atomi, molecule sau radicali ai unor substanțe) printr-o reacție chimică, dând naștere unei substanțe compuse. – Din fr. combiner, lat. combinare. DOOM
combiná (a ~) vb., ind. prez. 3 combínă
combine
COMBÍNĂ, combine, s. f. Mașină de lucru complexă care îndeplinește simultan mai multe operații. ◊ Combină agricolă = mașină (autopropulsată) care execută simultan mai multe lucrări agricole. Combină minieră = mașină care efectuează operațiile de tăiere și de desprindere a rocilor și a minereurilor, precum și de evacuare a materialului de pe locul unde se lucrează. Combină muzicală = set de aparate (tuner, pick-up, casetofon, amplificatoare audio) de înregistrare-redare a sunetului; sistem audio. [Var.: combáină s. f.] – Din engl. combine. Cf. rus. kombain. DOOM
combínă s. f., g.-d. art. combínei; pl. combíne
combinei
COMBÍNĂ, combine, s. f. Mașină de lucru complexă care îndeplinește simultan mai multe operații. ◊ Combină agricolă = mașină (autopropulsată) care execută simultan mai multe lucrări agricole. Combină minieră = mașină care efectuează operațiile de tăiere și de desprindere a rocilor și a minereurilor, precum și de evacuare a materialului de pe locul unde se lucrează. Combină muzicală = set de aparate (tuner, pick-up, casetofon, amplificatoare audio) de înregistrare-redare a sunetului; sistem audio. [Var.: combáină s. f.] – Din engl. combine. Cf. rus. kombain. DOOM
combínă s. f., g.-d. art. combínei; pl. combíne
combinele
COMBÍNĂ, combine, s. f. Mașină de lucru complexă care îndeplinește simultan mai multe operații. ◊ Combină agricolă = mașină (autopropulsată) care execută simultan mai multe lucrări agricole. Combină minieră = mașină care efectuează operațiile de tăiere și de desprindere a rocilor și a minereurilor, precum și de evacuare a materialului de pe locul unde se lucrează. Combină muzicală = set de aparate (tuner, pick-up, casetofon, amplificatoare audio) de înregistrare-redare a sunetului; sistem audio. [Var.: combáină s. f.] – Din engl. combine. Cf. rus. kombain. DOOM
combínă s. f., g.-d. art. combínei; pl. combíne
combinelor
COMBÍNĂ, combine, s. f. Mașină de lucru complexă care îndeplinește simultan mai multe operații. ◊ Combină agricolă = mașină (autopropulsată) care execută simultan mai multe lucrări agricole. Combină minieră = mașină care efectuează operațiile de tăiere și de desprindere a rocilor și a minereurilor, precum și de evacuare a materialului de pe locul unde se lucrează. Combină muzicală = set de aparate (tuner, pick-up, casetofon, amplificatoare audio) de înregistrare-redare a sunetului; sistem audio. [Var.: combáină s. f.] – Din engl. combine. Cf. rus. kombain. DOOM
combínă s. f., g.-d. art. combínei; pl. combíne
combiner
COMBINÉR, -Ă, combineri, -e, s. m. și f. Muncitor calificat care manevrează o combină. [Var.: combainér, -ă s. m. și f.] – Combină + suf. -ar. Cf. rus. kombainer. DOOM
combinéră (rar) s. f., g.-d. art. combinérei; pl. combinére
combinera
COMBINÉR, -Ă, combineri, -e, s. m. și f. Muncitor calificat care manevrează o combină. [Var.: combainér, -ă s. m. și f.] – Combină + suf. -ar. Cf. rus. kombainer. DOOM
combinéră (rar) s. f., g.-d. art. combinérei; pl. combinére
combinere
COMBINÉR, -Ă, combineri, -e, s. m. și f. Muncitor calificat care manevrează o combină. [Var.: combainér, -ă s. m. și f.] – Combină + suf. -ar. Cf. rus. kombainer. DOOM
combinéră (rar) s. f., g.-d. art. combinérei; pl. combinére
combinerei
COMBINÉR, -Ă, combineri, -e, s. m. și f. Muncitor calificat care manevrează o combină. [Var.: combainér, -ă s. m. și f.] – Combină + suf. -ar. Cf. rus. kombainer. DOOM
combinéră (rar) s. f., g.-d. art. combinérei; pl. combinére
combinerele
COMBINÉR, -Ă, combineri, -e, s. m. și f. Muncitor calificat care manevrează o combină. [Var.: combainér, -ă s. m. și f.] – Combină + suf. -ar. Cf. rus. kombainer. DOOM
combinéră (rar) s. f., g.-d. art. combinérei; pl. combinére
combinerelor
COMBINÉR, -Ă, combineri, -e, s. m. și f. Muncitor calificat care manevrează o combină. [Var.: combainér, -ă s. m. și f.] – Combină + suf. -ar. Cf. rus. kombainer. DOOM
combinéră (rar) s. f., g.-d. art. combinérei; pl. combinére
combineri
COMBINÉR, -Ă, combineri, -e, s. m. și f. Muncitor calificat care manevrează o combină. [Var.: combainér, -ă s. m. și f.] – Combină + suf. -ar. Cf. rus. kombainer. DOOM
combinéră (rar) s. f., g.-d. art. combinérei; pl. combinére
combinerii
COMBINÉR, -Ă, combineri, -e, s. m. și f. Muncitor calificat care manevrează o combină. [Var.: combainér, -ă s. m. și f.] – Combină + suf. -ar. Cf. rus. kombainer. DOOM
combinéră (rar) s. f., g.-d. art. combinérei; pl. combinére
combinerilor
COMBINÉR, -Ă, combineri, -e, s. m. și f. Muncitor calificat care manevrează o combină. [Var.: combainér, -ă s. m. și f.] – Combină + suf. -ar. Cf. rus. kombainer. DOOM
combinéră (rar) s. f., g.-d. art. combinérei; pl. combinére
combinerul
COMBINÉR, -Ă, combineri, -e, s. m. și f. Muncitor calificat care manevrează o combină. [Var.: combainér, -ă s. m. și f.] – Combină + suf. -ar. Cf. rus. kombainer. DOOM
combinéră (rar) s. f., g.-d. art. combinérei; pl. combinére
combinerului
COMBINÉR, -Ă, combineri, -e, s. m. și f. Muncitor calificat care manevrează o combină. [Var.: combainér, -ă s. m. și f.] – Combină + suf. -ar. Cf. rus. kombainer. DOOM
combinéră (rar) s. f., g.-d. art. combinérei; pl. combinére
combinezoane
COMBINEZÓN, combinezoane, s. n. 1. Obiect de lenjerie pentru femei, confecționat din pânză, mătase, nailon etc., care acoperă corpul, sub rochie, de la umeri până deasupra genunchilor; furou. 2. Îmbrăcăminte de protecție împotriva murdăririi în timpul lucrului, mai ales pentru muncitorii care execută lucrări de reparații. ♦ Salopetă. – Din fr. combinaison. DOOM
combinezón s. n., pl. combinezoáne
combinezoanele
COMBINEZÓN, combinezoane, s. n. 1. Obiect de lenjerie pentru femei, confecționat din pânză, mătase, nailon etc., care acoperă corpul, sub rochie, de la umeri până deasupra genunchilor; furou. 2. Îmbrăcăminte de protecție împotriva murdăririi în timpul lucrului, mai ales pentru muncitorii care execută lucrări de reparații. ♦ Salopetă. – Din fr. combinaison. DOOM
combinezón s. n., pl. combinezoáne
combinezoanelor
COMBINEZÓN, combinezoane, s. n. 1. Obiect de lenjerie pentru femei, confecționat din pânză, mătase, nailon etc., care acoperă corpul, sub rochie, de la umeri până deasupra genunchilor; furou. 2. Îmbrăcăminte de protecție împotriva murdăririi în timpul lucrului, mai ales pentru muncitorii care execută lucrări de reparații. ♦ Salopetă. – Din fr. combinaison. DOOM
combinezón s. n., pl. combinezoáne
combinezon
COMBINEZÓN, combinezoane, s. n. 1. Obiect de lenjerie pentru femei, confecționat din pânză, mătase, nailon etc., care acoperă corpul, sub rochie, de la umeri până deasupra genunchilor; furou. 2. Îmbrăcăminte de protecție împotriva murdăririi în timpul lucrului, mai ales pentru muncitorii care execută lucrări de reparații. ♦ Salopetă. – Din fr. combinaison. DOOM
combinezón s. n., pl. combinezoáne
combinezonul
COMBINEZÓN, combinezoane, s. n. 1. Obiect de lenjerie pentru femei, confecționat din pânză, mătase, nailon etc., care acoperă corpul, sub rochie, de la umeri până deasupra genunchilor; furou. 2. Îmbrăcăminte de protecție împotriva murdăririi în timpul lucrului, mai ales pentru muncitorii care execută lucrări de reparații. ♦ Salopetă. – Din fr. combinaison. DOOM
combinezón s. n., pl. combinezoáne
combinezonului
COMBINEZÓN, combinezoane, s. n. 1. Obiect de lenjerie pentru femei, confecționat din pânză, mătase, nailon etc., care acoperă corpul, sub rochie, de la umeri până deasupra genunchilor; furou. 2. Îmbrăcăminte de protecție împotriva murdăririi în timpul lucrului, mai ales pentru muncitorii care execută lucrări de reparații. ♦ Salopetă. – Din fr. combinaison. DOOM
combinezón s. n., pl. combinezoáne
combini
COMBINÁ, combín, vb. I. 1. Tranz. A îmbina, a potrivi lucruri diferite. ♦ (Fam.) A plănui, a chibzui. 2. Tranz. și refl. A (se) uni (atomi, molecule sau radicali ai unor substanțe) printr-o reacție chimică, dând naștere unei substanțe compuse. – Din fr. combiner, lat. combinare. DOOM
combiná (a ~) vb., ind. prez. 3 combínă
combinoare
COMBINÓR, combinoare, s. n. Organ suplimentar al fiecărui selector dintr-o centrală telefonică automată, folosit pentru a produce schimbări succesive în constituția circuitelor. – Combina + suf. -or. DOOM
combinór s. n., pl. combinoáre
combinoarele
COMBINÓR, combinoare, s. n. Organ suplimentar al fiecărui selector dintr-o centrală telefonică automată, folosit pentru a produce schimbări succesive în constituția circuitelor. – Combina + suf. -or. DOOM
combinór s. n., pl. combinoáre
combinoarelor
COMBINÓR, combinoare, s. n. Organ suplimentar al fiecărui selector dintr-o centrală telefonică automată, folosit pentru a produce schimbări succesive în constituția circuitelor. – Combina + suf. -or. DOOM
combinór s. n., pl. combinoáre
combinor
COMBINÓR, combinoare, s. n. Organ suplimentar al fiecărui selector dintr-o centrală telefonică automată, folosit pentru a produce schimbări succesive în constituția circuitelor. – Combina + suf. -or. DOOM
combinór s. n., pl. combinoáre
combinorul
COMBINÓR, combinoare, s. n. Organ suplimentar al fiecărui selector dintr-o centrală telefonică automată, folosit pentru a produce schimbări succesive în constituția circuitelor. – Combina + suf. -or. DOOM
combinór s. n., pl. combinoáre
combinorului
COMBINÓR, combinoare, s. n. Organ suplimentar al fiecărui selector dintr-o centrală telefonică automată, folosit pentru a produce schimbări succesive în constituția circuitelor. – Combina + suf. -or. DOOM
combinór s. n., pl. combinoáre
combinând
COMBINÁ, combín, vb. I. 1. Tranz. A îmbina, a potrivi lucruri diferite. ♦ (Fam.) A plănui, a chibzui. 2. Tranz. și refl. A (se) uni (atomi, molecule sau radicali ai unor substanțe) printr-o reacție chimică, dând naștere unei substanțe compuse. – Din fr. combiner, lat. combinare. DOOM
combiná (a ~) vb., ind. prez. 3 combínă
combinînd
COMBINÁ, combín, vb. I. 1. Tranz. A îmbina, a potrivi lucruri diferite. ♦ (Fam.) A plănui, a chibzui. 2. Tranz. și refl. A (se) uni (atomi, molecule sau radicali ai unor substanțe) printr-o reacție chimică, dând naștere unei substanțe compuse. – Din fr. combiner, lat. combinare. DOOM
combiná (a ~) vb., ind. prez. 3 combínă
combinări
COMBINÁRE, combinări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) combina; îmbinare, combinație. 2. (Mat.; la pl.) Totalitatea grupurilor care se pot alcătui cu un număr dat de elemente (alese dintr-un număr mai mare), astfel încât fiecare grup să conțină sau numai elemente diferite între ele, sau numai elemente identice. 3. Fenomen chimic de unire a doi sau a mai multor atomi, molecule sau radicali pentru a forma molecula unei noi substanțe, cu însușiri diferite de cele ale substanțelor de la care s-a pornit. – V. combina. DOOM
combináre s. f., g.-d. art. combinắrii; pl. combinắri
combinării
COMBINÁRE, combinări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) combina; îmbinare, combinație. 2. (Mat.; la pl.) Totalitatea grupurilor care se pot alcătui cu un număr dat de elemente (alese dintr-un număr mai mare), astfel încât fiecare grup să conțină sau numai elemente diferite între ele, sau numai elemente identice. 3. Fenomen chimic de unire a doi sau a mai multor atomi, molecule sau radicali pentru a forma molecula unei noi substanțe, cu însușiri diferite de cele ale substanțelor de la care s-a pornit. – V. combina. DOOM
combináre s. f., g.-d. art. combinắrii; pl. combinắri
combinările
COMBINÁRE, combinări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) combina; îmbinare, combinație. 2. (Mat.; la pl.) Totalitatea grupurilor care se pot alcătui cu un număr dat de elemente (alese dintr-un număr mai mare), astfel încât fiecare grup să conțină sau numai elemente diferite între ele, sau numai elemente identice. 3. Fenomen chimic de unire a doi sau a mai multor atomi, molecule sau radicali pentru a forma molecula unei noi substanțe, cu însușiri diferite de cele ale substanțelor de la care s-a pornit. – V. combina. DOOM
combináre s. f., g.-d. art. combinắrii; pl. combinắri
combinărilor
COMBINÁRE, combinări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) combina; îmbinare, combinație. 2. (Mat.; la pl.) Totalitatea grupurilor care se pot alcătui cu un număr dat de elemente (alese dintr-un număr mai mare), astfel încât fiecare grup să conțină sau numai elemente diferite între ele, sau numai elemente identice. 3. Fenomen chimic de unire a doi sau a mai multor atomi, molecule sau radicali pentru a forma molecula unei noi substanțe, cu însușiri diferite de cele ale substanțelor de la care s-a pornit. – V. combina. DOOM
combináre s. f., g.-d. art. combinắrii; pl. combinắri
combo
CÓMBO s. n. Formație orchestrală de jazz compusă din trei până la opt instrumentiști. – Cf. engl. combinaty.
comboul
CÓMBO s. n. Formație orchestrală de jazz compusă din trei până la opt instrumentiști. – Cf. engl. combinaty.
comboului
CÓMBO s. n. Formație orchestrală de jazz compusă din trei până la opt instrumentiști. – Cf. engl. combinaty.
comburant
COMBURÁNT, -Ă, comburanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care produce combustie, care întreține arderea. 2. S. m. Gaz sau substanță care asigură arderea carburantului (în motorul-rachetă). – Din fr. comburant. DOOM
comburánt2 s. m., pl. comburánți
comburant
COMBURÁNT, -Ă, comburanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care produce combustie, care întreține arderea. 2. S. m. Gaz sau substanță care asigură arderea carburantului (în motorul-rachetă). – Din fr. comburant. DOOM
comburánt2 s. m., pl. comburánți
comburanta
COMBURÁNT, -Ă, comburanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care produce combustie, care întreține arderea. 2. S. m. Gaz sau substanță care asigură arderea carburantului (în motorul-rachetă). – Din fr. comburant. DOOM
comburánt2 s. m., pl. comburánți
comburanta
COMBURÁNT, -Ă, comburanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care produce combustie, care întreține arderea. 2. S. m. Gaz sau substanță care asigură arderea carburantului (în motorul-rachetă). – Din fr. comburant. DOOM
comburánt2 s. m., pl. comburánți
comburante
COMBURÁNT, -Ă, comburanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care produce combustie, care întreține arderea. 2. S. m. Gaz sau substanță care asigură arderea carburantului (în motorul-rachetă). – Din fr. comburant. DOOM
comburánt2 s. m., pl. comburánți
comburante
COMBURÁNT, -Ă, comburanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care produce combustie, care întreține arderea. 2. S. m. Gaz sau substanță care asigură arderea carburantului (în motorul-rachetă). – Din fr. comburant. DOOM
comburánt2 s. m., pl. comburánți
comburantei
COMBURÁNT, -Ă, comburanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care produce combustie, care întreține arderea. 2. S. m. Gaz sau substanță care asigură arderea carburantului (în motorul-rachetă). – Din fr. comburant. DOOM
comburánt2 s. m., pl. comburánți
comburantei
COMBURÁNT, -Ă, comburanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care produce combustie, care întreține arderea. 2. S. m. Gaz sau substanță care asigură arderea carburantului (în motorul-rachetă). – Din fr. comburant. DOOM
comburánt2 s. m., pl. comburánți
comburantele
COMBURÁNT, -Ă, comburanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care produce combustie, care întreține arderea. 2. S. m. Gaz sau substanță care asigură arderea carburantului (în motorul-rachetă). – Din fr. comburant. DOOM
comburánt2 s. m., pl. comburánți
comburantele
COMBURÁNT, -Ă, comburanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care produce combustie, care întreține arderea. 2. S. m. Gaz sau substanță care asigură arderea carburantului (în motorul-rachetă). – Din fr. comburant. DOOM
comburánt2 s. m., pl. comburánți
comburantelor
COMBURÁNT, -Ă, comburanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care produce combustie, care întreține arderea. 2. S. m. Gaz sau substanță care asigură arderea carburantului (în motorul-rachetă). – Din fr. comburant. DOOM
comburánt2 s. m., pl. comburánți
comburantelor
COMBURÁNT, -Ă, comburanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care produce combustie, care întreține arderea. 2. S. m. Gaz sau substanță care asigură arderea carburantului (în motorul-rachetă). – Din fr. comburant. DOOM
comburánt2 s. m., pl. comburánți
comburantul
COMBURÁNT, -Ă, comburanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care produce combustie, care întreține arderea. 2. S. m. Gaz sau substanță care asigură arderea carburantului (în motorul-rachetă). – Din fr. comburant. DOOM
comburánt2 s. m., pl. comburánți
comburantul
COMBURÁNT, -Ă, comburanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care produce combustie, care întreține arderea. 2. S. m. Gaz sau substanță care asigură arderea carburantului (în motorul-rachetă). – Din fr. comburant. DOOM
comburánt2 s. m., pl. comburánți
comburantului
COMBURÁNT, -Ă, comburanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care produce combustie, care întreține arderea. 2. S. m. Gaz sau substanță care asigură arderea carburantului (în motorul-rachetă). – Din fr. comburant. DOOM
comburánt2 s. m., pl. comburánți
comburantului
COMBURÁNT, -Ă, comburanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care produce combustie, care întreține arderea. 2. S. m. Gaz sau substanță care asigură arderea carburantului (în motorul-rachetă). – Din fr. comburant. DOOM
comburánt2 s. m., pl. comburánți
comburanți
COMBURÁNT, -Ă, comburanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care produce combustie, care întreține arderea. 2. S. m. Gaz sau substanță care asigură arderea carburantului (în motorul-rachetă). – Din fr. comburant. DOOM
comburánt2 s. m., pl. comburánți
comburanți
COMBURÁNT, -Ă, comburanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care produce combustie, care întreține arderea. 2. S. m. Gaz sau substanță care asigură arderea carburantului (în motorul-rachetă). – Din fr. comburant. DOOM
comburánt2 s. m., pl. comburánți
comburanții
COMBURÁNT, -Ă, comburanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care produce combustie, care întreține arderea. 2. S. m. Gaz sau substanță care asigură arderea carburantului (în motorul-rachetă). – Din fr. comburant. DOOM
comburánt2 s. m., pl. comburánți
comburanții
COMBURÁNT, -Ă, comburanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care produce combustie, care întreține arderea. 2. S. m. Gaz sau substanță care asigură arderea carburantului (în motorul-rachetă). – Din fr. comburant. DOOM
comburánt2 s. m., pl. comburánți
comburanților
COMBURÁNT, -Ă, comburanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care produce combustie, care întreține arderea. 2. S. m. Gaz sau substanță care asigură arderea carburantului (în motorul-rachetă). – Din fr. comburant. DOOM
comburánt2 s. m., pl. comburánți
comburanților
COMBURÁNT, -Ă, comburanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care produce combustie, care întreține arderea. 2. S. m. Gaz sau substanță care asigură arderea carburantului (în motorul-rachetă). – Din fr. comburant. DOOM
comburánt2 s. m., pl. comburánți
combustia
COMBÚSTIE, combustii, s. f. Ardere. – Din fr. combustion, lat. combustio. DOOM
combústie (-ti-e) s. f., art. combústia (-ti-a), g.-d. art. combústiei; pl. combústii, art. combústiile (-ti-i-)
combustibil
COMBUSTÍBIL, -Ă, combustibili, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre materiale) Care are însușirea de a arde. 2. S. m. Materie, de obicei organică, care arde, dezvoltând căldură, și care este folosită ca izvor de energie în industrie și în economia casnică. ◊ Combustibil convențional = combustibil teoretic cu putere calorică de 7000 kcal/kg, utilizat ca etalon pentru compararea diferiților combustibili reali. Combustibil nuclear = material fisionabil întrebuințat pentru a produce energie în reactoarele nucleare. – Din fr. combustible. DOOM
combustíbil2 s. m., pl. combustíbili
combustibil
COMBUSTÍBIL, -Ă, combustibili, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre materiale) Care are însușirea de a arde. 2. S. m. Materie, de obicei organică, care arde, dezvoltând căldură, și care este folosită ca izvor de energie în industrie și în economia casnică. ◊ Combustibil convențional = combustibil teoretic cu putere calorică de 7000 kcal/kg, utilizat ca etalon pentru compararea diferiților combustibili reali. Combustibil nuclear = material fisionabil întrebuințat pentru a produce energie în reactoarele nucleare. – Din fr. combustible. DOOM
combustíbil2 s. m., pl. combustíbili
combustibila
COMBUSTÍBIL, -Ă, combustibili, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre materiale) Care are însușirea de a arde. 2. S. m. Materie, de obicei organică, care arde, dezvoltând căldură, și care este folosită ca izvor de energie în industrie și în economia casnică. ◊ Combustibil convențional = combustibil teoretic cu putere calorică de 7000 kcal/kg, utilizat ca etalon pentru compararea diferiților combustibili reali. Combustibil nuclear = material fisionabil întrebuințat pentru a produce energie în reactoarele nucleare. – Din fr. combustible. DOOM
combustíbil2 s. m., pl. combustíbili
combustibile
COMBUSTÍBIL, -Ă, combustibili, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre materiale) Care are însușirea de a arde. 2. S. m. Materie, de obicei organică, care arde, dezvoltând căldură, și care este folosită ca izvor de energie în industrie și în economia casnică. ◊ Combustibil convențional = combustibil teoretic cu putere calorică de 7000 kcal/kg, utilizat ca etalon pentru compararea diferiților combustibili reali. Combustibil nuclear = material fisionabil întrebuințat pentru a produce energie în reactoarele nucleare. – Din fr. combustible. DOOM
combustíbil2 s. m., pl. combustíbili
combustibilei
COMBUSTÍBIL, -Ă, combustibili, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre materiale) Care are însușirea de a arde. 2. S. m. Materie, de obicei organică, care arde, dezvoltând căldură, și care este folosită ca izvor de energie în industrie și în economia casnică. ◊ Combustibil convențional = combustibil teoretic cu putere calorică de 7000 kcal/kg, utilizat ca etalon pentru compararea diferiților combustibili reali. Combustibil nuclear = material fisionabil întrebuințat pentru a produce energie în reactoarele nucleare. – Din fr. combustible. DOOM
combustíbil2 s. m., pl. combustíbili
combustibilele
COMBUSTÍBIL, -Ă, combustibili, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre materiale) Care are însușirea de a arde. 2. S. m. Materie, de obicei organică, care arde, dezvoltând căldură, și care este folosită ca izvor de energie în industrie și în economia casnică. ◊ Combustibil convențional = combustibil teoretic cu putere calorică de 7000 kcal/kg, utilizat ca etalon pentru compararea diferiților combustibili reali. Combustibil nuclear = material fisionabil întrebuințat pentru a produce energie în reactoarele nucleare. – Din fr. combustible. DOOM
combustíbil2 s. m., pl. combustíbili
combustibilelor
COMBUSTÍBIL, -Ă, combustibili, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre materiale) Care are însușirea de a arde. 2. S. m. Materie, de obicei organică, care arde, dezvoltând căldură, și care este folosită ca izvor de energie în industrie și în economia casnică. ◊ Combustibil convențional = combustibil teoretic cu putere calorică de 7000 kcal/kg, utilizat ca etalon pentru compararea diferiților combustibili reali. Combustibil nuclear = material fisionabil întrebuințat pentru a produce energie în reactoarele nucleare. – Din fr. combustible. DOOM
combustíbil2 s. m., pl. combustíbili
combustibili
COMBUSTÍBIL, -Ă, combustibili, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre materiale) Care are însușirea de a arde. 2. S. m. Materie, de obicei organică, care arde, dezvoltând căldură, și care este folosită ca izvor de energie în industrie și în economia casnică. ◊ Combustibil convențional = combustibil teoretic cu putere calorică de 7000 kcal/kg, utilizat ca etalon pentru compararea diferiților combustibili reali. Combustibil nuclear = material fisionabil întrebuințat pentru a produce energie în reactoarele nucleare. – Din fr. combustible. DOOM
combustíbil2 s. m., pl. combustíbili
combustibilii
COMBUSTÍBIL, -Ă, combustibili, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre materiale) Care are însușirea de a arde. 2. S. m. Materie, de obicei organică, care arde, dezvoltând căldură, și care este folosită ca izvor de energie în industrie și în economia casnică. ◊ Combustibil convențional = combustibil teoretic cu putere calorică de 7000 kcal/kg, utilizat ca etalon pentru compararea diferiților combustibili reali. Combustibil nuclear = material fisionabil întrebuințat pentru a produce energie în reactoarele nucleare. – Din fr. combustible. DOOM
combustíbil2 s. m., pl. combustíbili
combustibililor
COMBUSTÍBIL, -Ă, combustibili, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre materiale) Care are însușirea de a arde. 2. S. m. Materie, de obicei organică, care arde, dezvoltând căldură, și care este folosită ca izvor de energie în industrie și în economia casnică. ◊ Combustibil convențional = combustibil teoretic cu putere calorică de 7000 kcal/kg, utilizat ca etalon pentru compararea diferiților combustibili reali. Combustibil nuclear = material fisionabil întrebuințat pentru a produce energie în reactoarele nucleare. – Din fr. combustible. DOOM
combustíbil2 s. m., pl. combustíbili
combustibilitate
COMBUSTIBILITÁTE s. f. Proprietate a unor corpuri de a arde în contact cu aerul. – Din fr. combustibilité. DOOM
combustibilitáte s. f., g.-d. art. combustibilitắții
combustibilitatea
COMBUSTIBILITÁTE s. f. Proprietate a unor corpuri de a arde în contact cu aerul. – Din fr. combustibilité. DOOM
combustibilitáte s. f., g.-d. art. combustibilitắții
combustibilități
COMBUSTIBILITÁTE s. f. Proprietate a unor corpuri de a arde în contact cu aerul. – Din fr. combustibilité. DOOM
combustibilitáte s. f., g.-d. art. combustibilitắții
combustibilității
COMBUSTIBILITÁTE s. f. Proprietate a unor corpuri de a arde în contact cu aerul. – Din fr. combustibilité. DOOM
combustibilitáte s. f., g.-d. art. combustibilitắții
combustibilul
COMBUSTÍBIL, -Ă, combustibili, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre materiale) Care are însușirea de a arde. 2. S. m. Materie, de obicei organică, care arde, dezvoltând căldură, și care este folosită ca izvor de energie în industrie și în economia casnică. ◊ Combustibil convențional = combustibil teoretic cu putere calorică de 7000 kcal/kg, utilizat ca etalon pentru compararea diferiților combustibili reali. Combustibil nuclear = material fisionabil întrebuințat pentru a produce energie în reactoarele nucleare. – Din fr. combustible. DOOM
combustíbil2 s. m., pl. combustíbili
combustibilului
COMBUSTÍBIL, -Ă, combustibili, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre materiale) Care are însușirea de a arde. 2. S. m. Materie, de obicei organică, care arde, dezvoltând căldură, și care este folosită ca izvor de energie în industrie și în economia casnică. ◊ Combustibil convențional = combustibil teoretic cu putere calorică de 7000 kcal/kg, utilizat ca etalon pentru compararea diferiților combustibili reali. Combustibil nuclear = material fisionabil întrebuințat pentru a produce energie în reactoarele nucleare. – Din fr. combustible. DOOM
combustíbil2 s. m., pl. combustíbili
combustie
COMBÚSTIE, combustii, s. f. Ardere. – Din fr. combustion, lat. combustio. DOOM
combústie (-ti-e) s. f., art. combústia (-ti-a), g.-d. art. combústiei; pl. combústii, art. combústiile (-ti-i-)
combustiei
COMBÚSTIE, combustii, s. f. Ardere. – Din fr. combustion, lat. combustio. DOOM
combústie (-ti-e) s. f., art. combústia (-ti-a), g.-d. art. combústiei; pl. combústii, art. combústiile (-ti-i-)
combustii
COMBÚSTIE, combustii, s. f. Ardere. – Din fr. combustion, lat. combustio. DOOM
combústie (-ti-e) s. f., art. combústia (-ti-a), g.-d. art. combústiei; pl. combústii, art. combústiile (-ti-i-)
combustiile
COMBÚSTIE, combustii, s. f. Ardere. – Din fr. combustion, lat. combustio. DOOM
combústie (-ti-e) s. f., art. combústia (-ti-a), g.-d. art. combústiei; pl. combústii, art. combústiile (-ti-i-)
combustiilor
COMBÚSTIE, combustii, s. f. Ardere. – Din fr. combustion, lat. combustio. DOOM
combústie (-ti-e) s. f., art. combústia (-ti-a), g.-d. art. combústiei; pl. combústii, art. combústiile (-ti-i-)
combustiune
COMBUSTlÚNE s. f. v. combustie.
combătea
COMBÁTE, combát, vb. III. 1. Tranz. A lupta împotriva unor atitudini, unor idei și împotriva persoanelor care le susțin. 2. Tranz. A lua măsuri de stârpire a unui flagel social, a unei boli etc. 3. Intranz. (Înv.) A lua parte la o luptă, a lupta. – Din fr. combattre (după bate). DOOM
combáte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. combát, 1 pl. combátem, 2 pl. combáteți, imperf. 3 sg. combăteá; conj. prez. 3 să combátă; imper. 2 sg. combáte, 2 pl. combáteți; part. combătút
combăteai
COMBÁTE, combát, vb. III. 1. Tranz. A lupta împotriva unor atitudini, unor idei și împotriva persoanelor care le susțin. 2. Tranz. A lua măsuri de stârpire a unui flagel social, a unei boli etc. 3. Intranz. (Înv.) A lua parte la o luptă, a lupta. – Din fr. combattre (după bate). DOOM
combáte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. combát, 1 pl. combátem, 2 pl. combáteți, imperf. 3 sg. combăteá; conj. prez. 3 să combátă; imper. 2 sg. combáte, 2 pl. combáteți; part. combătút
combăteam
COMBÁTE, combát, vb. III. 1. Tranz. A lupta împotriva unor atitudini, unor idei și împotriva persoanelor care le susțin. 2. Tranz. A lua măsuri de stârpire a unui flagel social, a unei boli etc. 3. Intranz. (Înv.) A lua parte la o luptă, a lupta. – Din fr. combattre (după bate). DOOM
combáte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. combát, 1 pl. combátem, 2 pl. combáteți, imperf. 3 sg. combăteá; conj. prez. 3 să combátă; imper. 2 sg. combáte, 2 pl. combáteți; part. combătút
combăteau
COMBÁTE, combát, vb. III. 1. Tranz. A lupta împotriva unor atitudini, unor idei și împotriva persoanelor care le susțin. 2. Tranz. A lua măsuri de stârpire a unui flagel social, a unei boli etc. 3. Intranz. (Înv.) A lua parte la o luptă, a lupta. – Din fr. combattre (după bate). DOOM
combáte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. combát, 1 pl. combátem, 2 pl. combáteți, imperf. 3 sg. combăteá; conj. prez. 3 să combátă; imper. 2 sg. combáte, 2 pl. combáteți; part. combătút
combăteați
COMBÁTE, combát, vb. III. 1. Tranz. A lupta împotriva unor atitudini, unor idei și împotriva persoanelor care le susțin. 2. Tranz. A lua măsuri de stârpire a unui flagel social, a unei boli etc. 3. Intranz. (Înv.) A lua parte la o luptă, a lupta. – Din fr. combattre (după bate). DOOM
combáte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. combát, 1 pl. combátem, 2 pl. combáteți, imperf. 3 sg. combăteá; conj. prez. 3 să combátă; imper. 2 sg. combáte, 2 pl. combáteți; part. combătút
combătu
COMBÁTE, combát, vb. III. 1. Tranz. A lupta împotriva unor atitudini, unor idei și împotriva persoanelor care le susțin. 2. Tranz. A lua măsuri de stârpire a unui flagel social, a unei boli etc. 3. Intranz. (Înv.) A lua parte la o luptă, a lupta. – Din fr. combattre (după bate). DOOM
combáte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. combát, 1 pl. combátem, 2 pl. combáteți, imperf. 3 sg. combăteá; conj. prez. 3 să combátă; imper. 2 sg. combáte, 2 pl. combáteți; part. combătút
combătui
COMBÁTE, combát, vb. III. 1. Tranz. A lupta împotriva unor atitudini, unor idei și împotriva persoanelor care le susțin. 2. Tranz. A lua măsuri de stârpire a unui flagel social, a unei boli etc. 3. Intranz. (Înv.) A lua parte la o luptă, a lupta. – Din fr. combattre (după bate). DOOM
combáte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. combát, 1 pl. combátem, 2 pl. combáteți, imperf. 3 sg. combăteá; conj. prez. 3 să combátă; imper. 2 sg. combáte, 2 pl. combáteți; part. combătút
combătură
COMBÁTE, combát, vb. III. 1. Tranz. A lupta împotriva unor atitudini, unor idei și împotriva persoanelor care le susțin. 2. Tranz. A lua măsuri de stârpire a unui flagel social, a unei boli etc. 3. Intranz. (Înv.) A lua parte la o luptă, a lupta. – Din fr. combattre (după bate). DOOM
combáte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. combát, 1 pl. combátem, 2 pl. combáteți, imperf. 3 sg. combăteá; conj. prez. 3 să combátă; imper. 2 sg. combáte, 2 pl. combáteți; part. combătút
combăturăm
COMBÁTE, combát, vb. III. 1. Tranz. A lupta împotriva unor atitudini, unor idei și împotriva persoanelor care le susțin. 2. Tranz. A lua măsuri de stârpire a unui flagel social, a unei boli etc. 3. Intranz. (Înv.) A lua parte la o luptă, a lupta. – Din fr. combattre (după bate). DOOM
combáte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. combát, 1 pl. combátem, 2 pl. combáteți, imperf. 3 sg. combăteá; conj. prez. 3 să combátă; imper. 2 sg. combáte, 2 pl. combáteți; part. combătút
combăturăți
COMBÁTE, combát, vb. III. 1. Tranz. A lupta împotriva unor atitudini, unor idei și împotriva persoanelor care le susțin. 2. Tranz. A lua măsuri de stârpire a unui flagel social, a unei boli etc. 3. Intranz. (Înv.) A lua parte la o luptă, a lupta. – Din fr. combattre (după bate). DOOM
combáte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. combát, 1 pl. combátem, 2 pl. combáteți, imperf. 3 sg. combăteá; conj. prez. 3 să combátă; imper. 2 sg. combáte, 2 pl. combáteți; part. combătút
combătuse
COMBÁTE, combát, vb. III. 1. Tranz. A lupta împotriva unor atitudini, unor idei și împotriva persoanelor care le susțin. 2. Tranz. A lua măsuri de stârpire a unui flagel social, a unei boli etc. 3. Intranz. (Înv.) A lua parte la o luptă, a lupta. – Din fr. combattre (după bate). DOOM
combáte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. combát, 1 pl. combátem, 2 pl. combáteți, imperf. 3 sg. combăteá; conj. prez. 3 să combátă; imper. 2 sg. combáte, 2 pl. combáteți; part. combătút
combătusem
COMBÁTE, combát, vb. III. 1. Tranz. A lupta împotriva unor atitudini, unor idei și împotriva persoanelor care le susțin. 2. Tranz. A lua măsuri de stârpire a unui flagel social, a unei boli etc. 3. Intranz. (Înv.) A lua parte la o luptă, a lupta. – Din fr. combattre (după bate). DOOM
combáte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. combát, 1 pl. combátem, 2 pl. combáteți, imperf. 3 sg. combăteá; conj. prez. 3 să combátă; imper. 2 sg. combáte, 2 pl. combáteți; part. combătút
combătuseră
COMBÁTE, combát, vb. III. 1. Tranz. A lupta împotriva unor atitudini, unor idei și împotriva persoanelor care le susțin. 2. Tranz. A lua măsuri de stârpire a unui flagel social, a unei boli etc. 3. Intranz. (Înv.) A lua parte la o luptă, a lupta. – Din fr. combattre (după bate). DOOM
combáte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. combát, 1 pl. combátem, 2 pl. combáteți, imperf. 3 sg. combăteá; conj. prez. 3 să combátă; imper. 2 sg. combáte, 2 pl. combáteți; part. combătút
combătuserăm
COMBÁTE, combát, vb. III. 1. Tranz. A lupta împotriva unor atitudini, unor idei și împotriva persoanelor care le susțin. 2. Tranz. A lua măsuri de stârpire a unui flagel social, a unei boli etc. 3. Intranz. (Înv.) A lua parte la o luptă, a lupta. – Din fr. combattre (după bate). DOOM
combáte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. combát, 1 pl. combátem, 2 pl. combáteți, imperf. 3 sg. combăteá; conj. prez. 3 să combátă; imper. 2 sg. combáte, 2 pl. combáteți; part. combătút
combătuserăți
COMBÁTE, combát, vb. III. 1. Tranz. A lupta împotriva unor atitudini, unor idei și împotriva persoanelor care le susțin. 2. Tranz. A lua măsuri de stârpire a unui flagel social, a unei boli etc. 3. Intranz. (Înv.) A lua parte la o luptă, a lupta. – Din fr. combattre (după bate). DOOM
combáte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. combát, 1 pl. combátem, 2 pl. combáteți, imperf. 3 sg. combăteá; conj. prez. 3 să combátă; imper. 2 sg. combáte, 2 pl. combáteți; part. combătút
combătuseși
COMBÁTE, combát, vb. III. 1. Tranz. A lupta împotriva unor atitudini, unor idei și împotriva persoanelor care le susțin. 2. Tranz. A lua măsuri de stârpire a unui flagel social, a unei boli etc. 3. Intranz. (Înv.) A lua parte la o luptă, a lupta. – Din fr. combattre (după bate). DOOM
combáte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. combát, 1 pl. combátem, 2 pl. combáteți, imperf. 3 sg. combăteá; conj. prez. 3 să combátă; imper. 2 sg. combáte, 2 pl. combáteți; part. combătút
combătuseți
COMBÁTE, combát, vb. III. 1. Tranz. A lupta împotriva unor atitudini, unor idei și împotriva persoanelor care le susțin. 2. Tranz. A lua măsuri de stârpire a unui flagel social, a unei boli etc. 3. Intranz. (Înv.) A lua parte la o luptă, a lupta. – Din fr. combattre (după bate). DOOM
combáte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. combát, 1 pl. combátem, 2 pl. combáteți, imperf. 3 sg. combăteá; conj. prez. 3 să combátă; imper. 2 sg. combáte, 2 pl. combáteți; part. combătút
combătut
COMBÁTE, combát, vb. III. 1. Tranz. A lupta împotriva unor atitudini, unor idei și împotriva persoanelor care le susțin. 2. Tranz. A lua măsuri de stârpire a unui flagel social, a unei boli etc. 3. Intranz. (Înv.) A lua parte la o luptă, a lupta. – Din fr. combattre (după bate). DOOM
combáte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. combát, 1 pl. combátem, 2 pl. combáteți, imperf. 3 sg. combăteá; conj. prez. 3 să combátă; imper. 2 sg. combáte, 2 pl. combáteți; part. combătút
combătut
COMBÁTE, combát, vb. III. 1. Tranz. A lupta împotriva unor atitudini, unor idei și împotriva persoanelor care le susțin. 2. Tranz. A lua măsuri de stârpire a unui flagel social, a unei boli etc. 3. Intranz. (Franțuzism, înv.) A lua parte la o luptă, a (se) lupta. – Din fr. combattre (după bate).
combătuși
COMBÁTE, combát, vb. III. 1. Tranz. A lupta împotriva unor atitudini, unor idei și împotriva persoanelor care le susțin. 2. Tranz. A lua măsuri de stârpire a unui flagel social, a unei boli etc. 3. Intranz. (Înv.) A lua parte la o luptă, a lupta. – Din fr. combattre (după bate). DOOM
combáte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. combát, 1 pl. combátem, 2 pl. combáteți, imperf. 3 sg. combăteá; conj. prez. 3 să combátă; imper. 2 sg. combáte, 2 pl. combáteți; part. combătút
combătând
COMBÁTE, combát, vb. III. 1. Tranz. A lupta împotriva unor atitudini, unor idei și împotriva persoanelor care le susțin. 2. Tranz. A lua măsuri de stârpire a unui flagel social, a unei boli etc. 3. Intranz. (Înv.) A lua parte la o luptă, a lupta. – Din fr. combattre (după bate). DOOM
combáte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. combát, 1 pl. combátem, 2 pl. combáteți, imperf. 3 sg. combăteá; conj. prez. 3 să combátă; imper. 2 sg. combáte, 2 pl. combáteți; part. combătút
combătînd
COMBÁTE, combát, vb. III. 1. Tranz. A lupta împotriva unor atitudini, unor idei și împotriva persoanelor care le susțin. 2. Tranz. A lua măsuri de stârpire a unui flagel social, a unei boli etc. 3. Intranz. (Înv.) A lua parte la o luptă, a lupta. – Din fr. combattre (după bate). DOOM
combáte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. combát, 1 pl. combátem, 2 pl. combáteți, imperf. 3 sg. combăteá; conj. prez. 3 să combátă; imper. 2 sg. combáte, 2 pl. combáteți; part. combătút
come
CÓMA s. f. (Fiz.) 1. Aberație a sistemelor optice, care constă în apariția unei imagini în formă de cometă. 2. Aberație a lentilelor electronice, caracterizată prin apariția unei estompări spre periferia imaginii. – Din fr. coma. DOOM
cóma (aberație optică) s. f., g.-d. cóme, art. cómei
come
CÓMĂ2, come, s. f. 1. Cel mai mic interval muzical, greu perceptibil pentru auz; semn folosit pentru a indica în muzica instrumentală frazarea, iar în muzica vocală locurile unde se respiră. 2. (Reg.) Virgulă. – Din germ. Komma, fr. comma. DOOM
cómă (pierderea cunoștinței, interval muzical) s. f., g.-d. art. cómei; pl. cóme
comedia
COMÉDIE2, comedii, s. f. 1. (Pop. și fam.) Întâmplare ciudată și hazlie; poznă, bazaconie. ♦ Lucru neașteptat, surprinzător; minune. 2. (Rar) Spectacol public cu numere de circ, panoramă, călușei etc. ♦ Mecanism, mașinărie. – Din tc. komedya.
comedia
COMÉDIE2, comedii, s. f. 1. (Pop. și fam.) Întâmplare ciudată și hazlie; poznă, bazaconie. ♦ Lucru neașteptat, surprinzător; minune. 2. (Rar) Spectacol public cu numere de circ, panoramă, călușei etc. ♦ Mecanism, mașinărie. – Din tc. komedya. DOOM
comédie2 (întâmplare ciudată) (pop., fam.) (-di-e) s. f., art. comédia (-di-a), g.-d. art. comédiei; pl. comédii, art. comédiile (-di-i-)
comedian
COMEDIÁN, -Ă, comedieni, -e, s. m. și f. (Rar) Actor sau actriță de comedie; comediant. ♦ Fig. Persoană care știe să se prefacă, care adoptă atitudini teatrale în viața de toate zilele. [Pr.: -di-an] – Din fr. comédien. DOOM
comediánă (rar) (-di-a-) s. f., g.-d. art. comediénei (-di-e-); pl. comediéne
comediana
COMEDIÁN, -Ă, comedieni, -e, s. m. și f. (Rar) Actor sau actriță de comedie; comediant. ♦ Fig. Persoană care știe să se prefacă, care adoptă atitudini teatrale în viața de toate zilele. [Pr.: -di-an] – Din fr. comédien. DOOM
comediánă (rar) (-di-a-) s. f., g.-d. art. comediénei (-di-e-); pl. comediéne
comediant
COMEDIÁNT, -Ă, comedianți, -te, s. m. și f. 1. (Înv.) Comedian. ♦ Actor sau actriță de circ, de bâlci; saltimbanc. ♦ Actor sau actriță fără talent. 2. Fig. Persoană prefăcută, fățarnică, ipocrită; șarlatan. [Pr.: -di-ant] – Din germ. Komödiant, it. commediante. DOOM
comediántă (-di-an-) s. f., g.-d. art. comediántei; pl. comediánte
comedianta
COMEDIÁNT, -Ă, comedianți, -te, s. m. și f. 1. (Înv.) Comedian. ♦ Actor sau actriță de circ, de bâlci; saltimbanc. ♦ Actor sau actriță fără talent. 2. Fig. Persoană prefăcută, fățarnică, ipocrită; șarlatan. [Pr.: -di-ant] – Din germ. Komödiant, it. commediante. DOOM
comediántă (-di-an-) s. f., g.-d. art. comediántei; pl. comediánte
comediante
COMEDIÁNT, -Ă, comedianți, -te, s. m. și f. 1. (Înv.) Comedian. ♦ Actor sau actriță de circ, de bâlci; saltimbanc. ♦ Actor sau actriță fără talent. 2. Fig. Persoană prefăcută, fățarnică, ipocrită; șarlatan. [Pr.: -di-ant] – Din germ. Komödiant, it. commediante. DOOM
comediántă (-di-an-) s. f., g.-d. art. comediántei; pl. comediánte
comediantei
COMEDIÁNT, -Ă, comedianți, -te, s. m. și f. 1. (Înv.) Comedian. ♦ Actor sau actriță de circ, de bâlci; saltimbanc. ♦ Actor sau actriță fără talent. 2. Fig. Persoană prefăcută, fățarnică, ipocrită; șarlatan. [Pr.: -di-ant] – Din germ. Komödiant, it. commediante. DOOM
comediántă (-di-an-) s. f., g.-d. art. comediántei; pl. comediánte
comediantele
COMEDIÁNT, -Ă, comedianți, -te, s. m. și f. 1. (Înv.) Comedian. ♦ Actor sau actriță de circ, de bâlci; saltimbanc. ♦ Actor sau actriță fără talent. 2. Fig. Persoană prefăcută, fățarnică, ipocrită; șarlatan. [Pr.: -di-ant] – Din germ. Komödiant, it. commediante. DOOM
comediántă (-di-an-) s. f., g.-d. art. comediántei; pl. comediánte
comediantelor
COMEDIÁNT, -Ă, comedianți, -te, s. m. și f. 1. (Înv.) Comedian. ♦ Actor sau actriță de circ, de bâlci; saltimbanc. ♦ Actor sau actriță fără talent. 2. Fig. Persoană prefăcută, fățarnică, ipocrită; șarlatan. [Pr.: -di-ant] – Din germ. Komödiant, it. commediante. DOOM
comediántă (-di-an-) s. f., g.-d. art. comediántei; pl. comediánte
comediantul
COMEDIÁNT, -Ă, comedianți, -te, s. m. și f. 1. (Înv.) Comedian. ♦ Actor sau actriță de circ, de bâlci; saltimbanc. ♦ Actor sau actriță fără talent. 2. Fig. Persoană prefăcută, fățarnică, ipocrită; șarlatan. [Pr.: -di-ant] – Din germ. Komödiant, it. commediante. DOOM
comediántă (-di-an-) s. f., g.-d. art. comediántei; pl. comediánte
comediantului
COMEDIÁNT, -Ă, comedianți, -te, s. m. și f. 1. (Înv.) Comedian. ♦ Actor sau actriță de circ, de bâlci; saltimbanc. ♦ Actor sau actriță fără talent. 2. Fig. Persoană prefăcută, fățarnică, ipocrită; șarlatan. [Pr.: -di-ant] – Din germ. Komödiant, it. commediante. DOOM
comediántă (-di-an-) s. f., g.-d. art. comediántei; pl. comediánte
comedianul
COMEDIÁN, -Ă, comedieni, -e, s. m. și f. (Rar) Actor sau actriță de comedie; comediant. ♦ Fig. Persoană care știe să se prefacă, care adoptă atitudini teatrale în viața de toate zilele. [Pr.: -di-an] – Din fr. comédien. DOOM
comediánă (rar) (-di-a-) s. f., g.-d. art. comediénei (-di-e-); pl. comediéne
comedianului
COMEDIÁN, -Ă, comedieni, -e, s. m. și f. (Rar) Actor sau actriță de comedie; comediant. ♦ Fig. Persoană care știe să se prefacă, care adoptă atitudini teatrale în viața de toate zilele. [Pr.: -di-an] – Din fr. comédien. DOOM
comediánă (rar) (-di-a-) s. f., g.-d. art. comediénei (-di-e-); pl. comediéne
comedianț
COMEDIÁNȚ s. m. v. comediant.
comedianți
COMEDIÁNT, -Ă, comedianți, -te, s. m. și f. 1. (Înv.) Comedian. ♦ Actor sau actriță de circ, de bâlci; saltimbanc. ♦ Actor sau actriță fără talent. 2. Fig. Persoană prefăcută, fățarnică, ipocrită; șarlatan. [Pr.: -di-ant] – Din germ. Komödiant, it. commediante. DOOM
comediántă (-di-an-) s. f., g.-d. art. comediántei; pl. comediánte
comedianții
COMEDIÁNT, -Ă, comedianți, -te, s. m. și f. 1. (Înv.) Comedian. ♦ Actor sau actriță de circ, de bâlci; saltimbanc. ♦ Actor sau actriță fără talent. 2. Fig. Persoană prefăcută, fățarnică, ipocrită; șarlatan. [Pr.: -di-ant] – Din germ. Komödiant, it. commediante. DOOM
comediántă (-di-an-) s. f., g.-d. art. comediántei; pl. comediánte
comedianților
COMEDIÁNT, -Ă, comedianți, -te, s. m. și f. 1. (Înv.) Comedian. ♦ Actor sau actriță de circ, de bâlci; saltimbanc. ♦ Actor sau actriță fără talent. 2. Fig. Persoană prefăcută, fățarnică, ipocrită; șarlatan. [Pr.: -di-ant] – Din germ. Komödiant, it. commediante. DOOM
comediántă (-di-an-) s. f., g.-d. art. comediántei; pl. comediánte
comedianță
COMEDIÁNȚ s. m. v. comediant.
comedie
COMÉDIE2, comedii, s. f. 1. (Pop. și fam.) Întâmplare ciudată și hazlie; poznă, bazaconie. ♦ Lucru neașteptat, surprinzător; minune. 2. (Rar) Spectacol public cu numere de circ, panoramă, călușei etc. ♦ Mecanism, mașinărie. – Din tc. komedya.
comedie
COMÉDIE2, comedii, s. f. 1. (Pop. și fam.) Întâmplare ciudată și hazlie; poznă, bazaconie. ♦ Lucru neașteptat, surprinzător; minune. 2. (Rar) Spectacol public cu numere de circ, panoramă, călușei etc. ♦ Mecanism, mașinărie. – Din tc. komedya. DOOM
comédie2 (întâmplare ciudată) (pop., fam.) (-di-e) s. f., art. comédia (-di-a), g.-d. art. comédiei; pl. comédii, art. comédiile (-di-i-)
comediei
COMÉDIE2, comedii, s. f. 1. (Pop. și fam.) Întâmplare ciudată și hazlie; poznă, bazaconie. ♦ Lucru neașteptat, surprinzător; minune. 2. (Rar) Spectacol public cu numere de circ, panoramă, călușei etc. ♦ Mecanism, mașinărie. – Din tc. komedya.
comediei
COMÉDIE2, comedii, s. f. 1. (Pop. și fam.) Întâmplare ciudată și hazlie; poznă, bazaconie. ♦ Lucru neașteptat, surprinzător; minune. 2. (Rar) Spectacol public cu numere de circ, panoramă, călușei etc. ♦ Mecanism, mașinărie. – Din tc. komedya. DOOM
comédie2 (întâmplare ciudată) (pop., fam.) (-di-e) s. f., art. comédia (-di-a), g.-d. art. comédiei; pl. comédii, art. comédiile (-di-i-)
comediene
COMEDIÁN, -Ă, comedieni, -e, s. m. și f. (Rar) Actor sau actriță de comedie; comediant. ♦ Fig. Persoană care știe să se prefacă, care adoptă atitudini teatrale în viața de toate zilele. [Pr.: -di-an] – Din fr. comédien. DOOM
comediánă (rar) (-di-a-) s. f., g.-d. art. comediénei (-di-e-); pl. comediéne
comedienei
COMEDIÁN, -Ă, comedieni, -e, s. m. și f. (Rar) Actor sau actriță de comedie; comediant. ♦ Fig. Persoană care știe să se prefacă, care adoptă atitudini teatrale în viața de toate zilele. [Pr.: -di-an] – Din fr. comédien. DOOM
comediánă (rar) (-di-a-) s. f., g.-d. art. comediénei (-di-e-); pl. comediéne
comedienele
COMEDIÁN, -Ă, comedieni, -e, s. m. și f. (Rar) Actor sau actriță de comedie; comediant. ♦ Fig. Persoană care știe să se prefacă, care adoptă atitudini teatrale în viața de toate zilele. [Pr.: -di-an] – Din fr. comédien. DOOM
comediánă (rar) (-di-a-) s. f., g.-d. art. comediénei (-di-e-); pl. comediéne
comedienelor
COMEDIÁN, -Ă, comedieni, -e, s. m. și f. (Rar) Actor sau actriță de comedie; comediant. ♦ Fig. Persoană care știe să se prefacă, care adoptă atitudini teatrale în viața de toate zilele. [Pr.: -di-an] – Din fr. comédien. DOOM
comediánă (rar) (-di-a-) s. f., g.-d. art. comediénei (-di-e-); pl. comediéne
comedieni
COMEDIÁN, -Ă, comedieni, -e, s. m. și f. (Rar) Actor sau actriță de comedie; comediant. ♦ Fig. Persoană care știe să se prefacă, care adoptă atitudini teatrale în viața de toate zilele. [Pr.: -di-an] – Din fr. comédien. DOOM
comediánă (rar) (-di-a-) s. f., g.-d. art. comediénei (-di-e-); pl. comediéne
comedienii
COMEDIÁN, -Ă, comedieni, -e, s. m. și f. (Rar) Actor sau actriță de comedie; comediant. ♦ Fig. Persoană care știe să se prefacă, care adoptă atitudini teatrale în viața de toate zilele. [Pr.: -di-an] – Din fr. comédien. DOOM
comediánă (rar) (-di-a-) s. f., g.-d. art. comediénei (-di-e-); pl. comediéne
comedienilor
COMEDIÁN, -Ă, comedieni, -e, s. m. și f. (Rar) Actor sau actriță de comedie; comediant. ♦ Fig. Persoană care știe să se prefacă, care adoptă atitudini teatrale în viața de toate zilele. [Pr.: -di-an] – Din fr. comédien. DOOM
comediánă (rar) (-di-a-) s. f., g.-d. art. comediénei (-di-e-); pl. comediéne
comedii
COMÉDIE2, comedii, s. f. 1. (Pop. și fam.) Întâmplare ciudată și hazlie; poznă, bazaconie. ♦ Lucru neașteptat, surprinzător; minune. 2. (Rar) Spectacol public cu numere de circ, panoramă, călușei etc. ♦ Mecanism, mașinărie. – Din tc. komedya.
comedii
COMÉDIE2, comedii, s. f. 1. (Pop. și fam.) Întâmplare ciudată și hazlie; poznă, bazaconie. ♦ Lucru neașteptat, surprinzător; minune. 2. (Rar) Spectacol public cu numere de circ, panoramă, călușei etc. ♦ Mecanism, mașinărie. – Din tc. komedya. DOOM
comédie2 (întâmplare ciudată) (pop., fam.) (-di-e) s. f., art. comédia (-di-a), g.-d. art. comédiei; pl. comédii, art. comédiile (-di-i-)
comediile
COMÉDIE2, comedii, s. f. 1. (Pop. și fam.) Întâmplare ciudată și hazlie; poznă, bazaconie. ♦ Lucru neașteptat, surprinzător; minune. 2. (Rar) Spectacol public cu numere de circ, panoramă, călușei etc. ♦ Mecanism, mașinărie. – Din tc. komedya.
comediile
COMÉDIE2, comedii, s. f. 1. (Pop. și fam.) Întâmplare ciudată și hazlie; poznă, bazaconie. ♦ Lucru neașteptat, surprinzător; minune. 2. (Rar) Spectacol public cu numere de circ, panoramă, călușei etc. ♦ Mecanism, mașinărie. – Din tc. komedya. DOOM
comédie2 (întâmplare ciudată) (pop., fam.) (-di-e) s. f., art. comédia (-di-a), g.-d. art. comédiei; pl. comédii, art. comédiile (-di-i-)
comediilor
COMÉDIE2, comedii, s. f. 1. (Pop. și fam.) Întâmplare ciudată și hazlie; poznă, bazaconie. ♦ Lucru neașteptat, surprinzător; minune. 2. (Rar) Spectacol public cu numere de circ, panoramă, călușei etc. ♦ Mecanism, mașinărie. – Din tc. komedya.
comediilor
COMÉDIE2, comedii, s. f. 1. (Pop. și fam.) Întâmplare ciudată și hazlie; poznă, bazaconie. ♦ Lucru neașteptat, surprinzător; minune. 2. (Rar) Spectacol public cu numere de circ, panoramă, călușei etc. ♦ Mecanism, mașinărie. – Din tc. komedya. DOOM
comédie2 (întâmplare ciudată) (pop., fam.) (-di-e) s. f., art. comédia (-di-a), g.-d. art. comédiei; pl. comédii, art. comédiile (-di-i-)
comedio
COMEDIO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) comedie”. [Pron. -di-o-. / < lat. comoedia].
comedioara
COMEDIOÁRĂ, comedioare, s. f. (Fam.) Diminutiv al lui comedie1.[Pr.: -di-oa-] – Comedie1 + suf. -ioară. DOOM
comedioáră (fam.) (-di-oa-) s. f., g.-d. art. comedioárei; pl. comedioáre
comedioare
COMEDIOÁRĂ, comedioare, s. f. (Fam.) Diminutiv al lui comedie1.[Pr.: -di-oa-] – Comedie1 + suf. -ioară. DOOM
comedioáră (fam.) (-di-oa-) s. f., g.-d. art. comedioárei; pl. comedioáre
comedioarei
COMEDIOÁRĂ, comedioare, s. f. (Fam.) Diminutiv al lui comedie1.[Pr.: -di-oa-] – Comedie1 + suf. -ioară. DOOM
comedioáră (fam.) (-di-oa-) s. f., g.-d. art. comedioárei; pl. comedioáre
comedioarele
COMEDIOÁRĂ, comedioare, s. f. (Fam.) Diminutiv al lui comedie1.[Pr.: -di-oa-] – Comedie1 + suf. -ioară. DOOM
comedioáră (fam.) (-di-oa-) s. f., g.-d. art. comedioárei; pl. comedioáre
comedioarelor
COMEDIOÁRĂ, comedioare, s. f. (Fam.) Diminutiv al lui comedie1.[Pr.: -di-oa-] – Comedie1 + suf. -ioară. DOOM
comedioáră (fam.) (-di-oa-) s. f., g.-d. art. comedioárei; pl. comedioáre
comediograf
COMEDIOGRÁF, comediografi, s. m. Autor de comedii1. [Pr.: -di-o-] – Din it. commediografo, lat. comoediographus. DOOM
comediográf (-di-o-graf) s. m., pl. comediográfi
comediografa
COMEDIOGRÁF, comediografi, s. m. Autor de comedii1. [Pr.: -di-o-] – Din it. commediografo, lat. comoediographus. DOOM
comediográf (-di-o-graf) s. m., pl. comediográfi
comediografe
COMEDIOGRÁF, comediografi, s. m. Autor de comedii1. [Pr.: -di-o-] – Din it. commediografo, lat. comoediographus. DOOM
comediográf (-di-o-graf) s. m., pl. comediográfi
comediografei
COMEDIOGRÁF, comediografi, s. m. Autor de comedii1. [Pr.: -di-o-] – Din it. commediografo, lat. comoediographus. DOOM
comediográf (-di-o-graf) s. m., pl. comediográfi
comediografele
COMEDIOGRÁF, comediografi, s. m. Autor de comedii1. [Pr.: -di-o-] – Din it. commediografo, lat. comoediographus. DOOM
comediográf (-di-o-graf) s. m., pl. comediográfi
comediografelor
COMEDIOGRÁF, comediografi, s. m. Autor de comedii1. [Pr.: -di-o-] – Din it. commediografo, lat. comoediographus. DOOM
comediográf (-di-o-graf) s. m., pl. comediográfi
comediografi
COMEDIOGRÁF, comediografi, s. m. Autor de comedii1. [Pr.: -di-o-] – Din it. commediografo, lat. comoediographus. DOOM
comediográf (-di-o-graf) s. m., pl. comediográfi
comediografii
COMEDIOGRÁF, comediografi, s. m. Autor de comedii1. [Pr.: -di-o-] – Din it. commediografo, lat. comoediographus. DOOM
comediográf (-di-o-graf) s. m., pl. comediográfi
comediografilor
COMEDIOGRÁF, comediografi, s. m. Autor de comedii1. [Pr.: -di-o-] – Din it. commediografo, lat. comoediographus. DOOM
comediográf (-di-o-graf) s. m., pl. comediográfi
comediograful
COMEDIOGRÁF, comediografi, s. m. Autor de comedii1. [Pr.: -di-o-] – Din it. commediografo, lat. comoediographus. DOOM
comediográf (-di-o-graf) s. m., pl. comediográfi
comediografului
COMEDIOGRÁF, comediografi, s. m. Autor de comedii1. [Pr.: -di-o-] – Din it. commediografo, lat. comoediographus. DOOM
comediográf (-di-o-graf) s. m., pl. comediográfi
comedoane
COMEDÓN, comedoane, s. n. Mică formație cilindrică de substanțe sebacee cu extremitatea neagră, care astupă uneori glandele sebacee ale feței. – Din fr. comédon. DOOM
comedón s. n., pl. comedoáne
comedoanele
COMEDÓN, comedoane, s. n. Mică formație cilindrică de substanțe sebacee cu extremitatea neagră, care astupă uneori glandele sebacee ale feței. – Din fr. comédon. DOOM
comedón s. n., pl. comedoáne
comedoanelor
COMEDÓN, comedoane, s. n. Mică formație cilindrică de substanțe sebacee cu extremitatea neagră, care astupă uneori glandele sebacee ale feței. – Din fr. comédon. DOOM
comedón s. n., pl. comedoáne
comedon
COMEDÓN, comedoane, s. n. Mică formație cilindrică de substanțe sebacee cu extremitatea neagră, care astupă uneori glandele sebacee ale feței. – Din fr. comédon. DOOM
comedón s. n., pl. comedoáne
comedonul
COMEDÓN, comedoane, s. n. Mică formație cilindrică de substanțe sebacee cu extremitatea neagră, care astupă uneori glandele sebacee ale feței. – Din fr. comédon. DOOM
comedón s. n., pl. comedoáne
comedonului
COMEDÓN, comedoane, s. n. Mică formație cilindrică de substanțe sebacee cu extremitatea neagră, care astupă uneori glandele sebacee ale feței. – Din fr. comédon. DOOM
comedón s. n., pl. comedoáne
comei
CÓMA s. f. (Fiz.) 1. Aberație a sistemelor optice, care constă în apariția unei imagini în formă de cometă. 2. Aberație a lentilelor electronice, caracterizată prin apariția unei estompări spre periferia imaginii. – Din fr. coma. DOOM
cóma (aberație optică) s. f., g.-d. cóme, art. cómei
comei
CÓMĂ2, come, s. f. 1. Cel mai mic interval muzical, greu perceptibil pentru auz; semn folosit pentru a indica în muzica instrumentală frazarea, iar în muzica vocală locurile unde se respiră. 2. (Reg.) Virgulă. – Din germ. Komma, fr. comma. DOOM
cómă (pierderea cunoștinței, interval muzical) s. f., g.-d. art. cómei; pl. cóme
comele
CÓMA s. f. (Fiz.) 1. Aberație a sistemelor optice, care constă în apariția unei imagini în formă de cometă. 2. Aberație a lentilelor electronice, caracterizată prin apariția unei estompări spre periferia imaginii. – Din fr. coma. DOOM
cóma (aberație optică) s. f., g.-d. cóme, art. cómei
comele
CÓMĂ2, come, s. f. 1. Cel mai mic interval muzical, greu perceptibil pentru auz; semn folosit pentru a indica în muzica instrumentală frazarea, iar în muzica vocală locurile unde se respiră. 2. (Reg.) Virgulă. – Din germ. Komma, fr. comma. DOOM
cómă (pierderea cunoștinței, interval muzical) s. f., g.-d. art. cómei; pl. cóme
comelor
CÓMA s. f. (Fiz.) 1. Aberație a sistemelor optice, care constă în apariția unei imagini în formă de cometă. 2. Aberație a lentilelor electronice, caracterizată prin apariția unei estompări spre periferia imaginii. – Din fr. coma. DOOM
cóma (aberație optică) s. f., g.-d. cóme, art. cómei
comelor
CÓMĂ2, come, s. f. 1. Cel mai mic interval muzical, greu perceptibil pentru auz; semn folosit pentru a indica în muzica instrumentală frazarea, iar în muzica vocală locurile unde se respiră. 2. (Reg.) Virgulă. – Din germ. Komma, fr. comma. DOOM
cómă (pierderea cunoștinței, interval muzical) s. f., g.-d. art. cómei; pl. cóme
comemora
COMEMORÁ, comemorez, vb. I. Tranz. A celebra solemn amintirea unei personalități sau a unui eveniment important. – Din fr. commémorer, lat. commemorare. DOOM
comemorá (a ~) vb., ind. prez. 3 comemoreáză
comemorabil
COMEMORÁBIL, -Ă, comemorabili, -e, adj. Care trebuie (sau poate) să fie comemorat; de comemorat. – Din fr. commémorable, lat. commemorabilis. DOOM
comemorábil adj. m., pl. comemorábili; f. comemorábilă, pl. comemorábile
comemorabila
COMEMORÁBIL, -Ă, comemorabili, -e, adj. Care trebuie (sau poate) să fie comemorat; de comemorat. – Din fr. commémorable, lat. commemorabilis. DOOM
comemorábil adj. m., pl. comemorábili; f. comemorábilă, pl. comemorábile
comemorabile
COMEMORÁBIL, -Ă, comemorabili, -e, adj. Care trebuie (sau poate) să fie comemorat; de comemorat. – Din fr. commémorable, lat. commemorabilis. DOOM
comemorábil adj. m., pl. comemorábili; f. comemorábilă, pl. comemorábile
comemorabilei
COMEMORÁBIL, -Ă, comemorabili, -e, adj. Care trebuie (sau poate) să fie comemorat; de comemorat. – Din fr. commémorable, lat. commemorabilis. DOOM
comemorábil adj. m., pl. comemorábili; f. comemorábilă, pl. comemorábile
comemorabilele
COMEMORÁBIL, -Ă, comemorabili, -e, adj. Care trebuie (sau poate) să fie comemorat; de comemorat. – Din fr. commémorable, lat. commemorabilis. DOOM
comemorábil adj. m., pl. comemorábili; f. comemorábilă, pl. comemorábile
comemorabilelor
COMEMORÁBIL, -Ă, comemorabili, -e, adj. Care trebuie (sau poate) să fie comemorat; de comemorat. – Din fr. commémorable, lat. commemorabilis. DOOM
comemorábil adj. m., pl. comemorábili; f. comemorábilă, pl. comemorábile
comemorabili
COMEMORÁBIL, -Ă, comemorabili, -e, adj. Care trebuie (sau poate) să fie comemorat; de comemorat. – Din fr. commémorable, lat. commemorabilis. DOOM
comemorábil adj. m., pl. comemorábili; f. comemorábilă, pl. comemorábile
comemorabilii
COMEMORÁBIL, -Ă, comemorabili, -e, adj. Care trebuie (sau poate) să fie comemorat; de comemorat. – Din fr. commémorable, lat. commemorabilis. DOOM
comemorábil adj. m., pl. comemorábili; f. comemorábilă, pl. comemorábile
comemorabililor
COMEMORÁBIL, -Ă, comemorabili, -e, adj. Care trebuie (sau poate) să fie comemorat; de comemorat. – Din fr. commémorable, lat. commemorabilis. DOOM
comemorábil adj. m., pl. comemorábili; f. comemorábilă, pl. comemorábile
comemorabilul
COMEMORÁBIL, -Ă, comemorabili, -e, adj. Care trebuie (sau poate) să fie comemorat; de comemorat. – Din fr. commémorable, lat. commemorabilis. DOOM
comemorábil adj. m., pl. comemorábili; f. comemorábilă, pl. comemorábile
comemorabilului
COMEMORÁBIL, -Ă, comemorabili, -e, adj. Care trebuie (sau poate) să fie comemorat; de comemorat. – Din fr. commémorable, lat. commemorabilis. DOOM
comemorábil adj. m., pl. comemorábili; f. comemorábilă, pl. comemorábile
comemorai
COMEMORÁ, comemorez, vb. I. Tranz. A celebra solemn amintirea unei personalități sau a unui eveniment important. – Din fr. commémorer, lat. commemorare. DOOM
comemorá (a ~) vb., ind. prez. 3 comemoreáză
comemoram
COMEMORÁ, comemorez, vb. I. Tranz. A celebra solemn amintirea unei personalități sau a unui eveniment important. – Din fr. commémorer, lat. commemorare. DOOM
comemorá (a ~) vb., ind. prez. 3 comemoreáză
comemorare
COMEMORÁ, comemorez, vb. I. Tranz. A celebra solemn amintirea unei personalități sau a unui eveniment important. – Din fr. commémorer, lat. commemorare. DOOM
comemorá (a ~) vb., ind. prez. 3 comemoreáză
comemorare
COMEMORÁRE, comemorări, s. f. Acțiunea de a comemora; ceremonie menită să evoce amintirea unei persoane sau a unui eveniment important; comemorație. – V. comemora. DOOM
comemoráre s. f., g.-d. art. comemorắrii; pl. comemorắri
comemorarea
COMEMORÁRE, comemorări, s. f. Acțiunea de a comemora; ceremonie menită să evoce amintirea unei persoane sau a unui eveniment important; comemorație. – V. comemora. DOOM
comemoráre s. f., g.-d. art. comemorắrii; pl. comemorắri
comemorară
COMEMORÁ, comemorez, vb. I. Tranz. A celebra solemn amintirea unei personalități sau a unui eveniment important. – Din fr. commémorer, lat. commemorare. DOOM
comemorá (a ~) vb., ind. prez. 3 comemoreáză
comemorarăm
COMEMORÁ, comemorez, vb. I. Tranz. A celebra solemn amintirea unei personalități sau a unui eveniment important. – Din fr. commémorer, lat. commemorare. DOOM
comemorá (a ~) vb., ind. prez. 3 comemoreáză
comemorarăți
COMEMORÁ, comemorez, vb. I. Tranz. A celebra solemn amintirea unei personalități sau a unui eveniment important. – Din fr. commémorer, lat. commemorare. DOOM
comemorá (a ~) vb., ind. prez. 3 comemoreáză
comemorase
COMEMORÁ, comemorez, vb. I. Tranz. A celebra solemn amintirea unei personalități sau a unui eveniment important. – Din fr. commémorer, lat. commemorare. DOOM
comemorá (a ~) vb., ind. prez. 3 comemoreáză
comemorasem
COMEMORÁ, comemorez, vb. I. Tranz. A celebra solemn amintirea unei personalități sau a unui eveniment important. – Din fr. commémorer, lat. commemorare. DOOM
comemorá (a ~) vb., ind. prez. 3 comemoreáză
comemoraseră
COMEMORÁ, comemorez, vb. I. Tranz. A celebra solemn amintirea unei personalități sau a unui eveniment important. – Din fr. commémorer, lat. commemorare. DOOM
comemorá (a ~) vb., ind. prez. 3 comemoreáză
comemoraserăm
COMEMORÁ, comemorez, vb. I. Tranz. A celebra solemn amintirea unei personalități sau a unui eveniment important. – Din fr. commémorer, lat. commemorare. DOOM
comemorá (a ~) vb., ind. prez. 3 comemoreáză
comemoraserăți
COMEMORÁ, comemorez, vb. I. Tranz. A celebra solemn amintirea unei personalități sau a unui eveniment important. – Din fr. commémorer, lat. commemorare. DOOM
comemorá (a ~) vb., ind. prez. 3 comemoreáză
comemoraseși
COMEMORÁ, comemorez, vb. I. Tranz. A celebra solemn amintirea unei personalități sau a unui eveniment important. – Din fr. commémorer, lat. commemorare. DOOM
comemorá (a ~) vb., ind. prez. 3 comemoreáză
comemoraseți
COMEMORÁ, comemorez, vb. I. Tranz. A celebra solemn amintirea unei personalități sau a unui eveniment important. – Din fr. commémorer, lat. commemorare. DOOM
comemorá (a ~) vb., ind. prez. 3 comemoreáză
comemorat
COMEMORÁ, comemorez, vb. I. Tranz. A celebra solemn amintirea unei personalități sau a unui eveniment important. – Din fr. commémorer, lat. commemorare. DOOM
comemorá (a ~) vb., ind. prez. 3 comemoreáză
comemorat
COMEMORÁ, comemorez, vb. I. Tranz. A celebra solemn amintirea unei personalități sau a unui eveniment important. – Din fr. commémorer, lat. commemorare.
comemorativ
COMEMORATÍV, -Ă, comemorativi, -e, adj. Care evocă amintirea unui eveniment important, a unei personalități etc. – Din fr. commémoratif. DOOM
comemoratív adj. m., pl. comemoratívi; f. comemoratívă, pl. comemoratíve
comemorativa
COMEMORATÍV, -Ă, comemorativi, -e, adj. Care evocă amintirea unui eveniment important, a unei personalități etc. – Din fr. commémoratif. DOOM
comemoratív adj. m., pl. comemoratívi; f. comemoratívă, pl. comemoratíve
comemorative
COMEMORATÍV, -Ă, comemorativi, -e, adj. Care evocă amintirea unui eveniment important, a unei personalități etc. – Din fr. commémoratif. DOOM
comemoratív adj. m., pl. comemoratívi; f. comemoratívă, pl. comemoratíve
comemorativei
COMEMORATÍV, -Ă, comemorativi, -e, adj. Care evocă amintirea unui eveniment important, a unei personalități etc. – Din fr. commémoratif. DOOM
comemoratív adj. m., pl. comemoratívi; f. comemoratívă, pl. comemoratíve
comemorativele
COMEMORATÍV, -Ă, comemorativi, -e, adj. Care evocă amintirea unui eveniment important, a unei personalități etc. – Din fr. commémoratif. DOOM
comemoratív adj. m., pl. comemoratívi; f. comemoratívă, pl. comemoratíve
comemorativelor
COMEMORATÍV, -Ă, comemorativi, -e, adj. Care evocă amintirea unui eveniment important, a unei personalități etc. – Din fr. commémoratif. DOOM
comemoratív adj. m., pl. comemoratívi; f. comemoratívă, pl. comemoratíve
comemorativi
COMEMORATÍV, -Ă, comemorativi, -e, adj. Care evocă amintirea unui eveniment important, a unei personalități etc. – Din fr. commémoratif. DOOM
comemoratív adj. m., pl. comemoratívi; f. comemoratívă, pl. comemoratíve
comemorativii
COMEMORATÍV, -Ă, comemorativi, -e, adj. Care evocă amintirea unui eveniment important, a unei personalități etc. – Din fr. commémoratif. DOOM
comemoratív adj. m., pl. comemoratívi; f. comemoratívă, pl. comemoratíve
comemorativilor
COMEMORATÍV, -Ă, comemorativi, -e, adj. Care evocă amintirea unui eveniment important, a unei personalități etc. – Din fr. commémoratif. DOOM
comemoratív adj. m., pl. comemoratívi; f. comemoratívă, pl. comemoratíve
comemorativul
COMEMORATÍV, -Ă, comemorativi, -e, adj. Care evocă amintirea unui eveniment important, a unei personalități etc. – Din fr. commémoratif. DOOM
comemoratív adj. m., pl. comemoratívi; f. comemoratívă, pl. comemoratíve
comemorativului
COMEMORATÍV, -Ă, comemorativi, -e, adj. Care evocă amintirea unui eveniment important, a unei personalități etc. – Din fr. commémoratif. DOOM
comemoratív adj. m., pl. comemoratívi; f. comemoratívă, pl. comemoratíve
comemorau
COMEMORÁ, comemorez, vb. I. Tranz. A celebra solemn amintirea unei personalități sau a unui eveniment important. – Din fr. commémorer, lat. commemorare. DOOM
comemorá (a ~) vb., ind. prez. 3 comemoreáză
comemorași
COMEMORÁ, comemorez, vb. I. Tranz. A celebra solemn amintirea unei personalități sau a unui eveniment important. – Din fr. commémorer, lat. commemorare. DOOM
comemorá (a ~) vb., ind. prez. 3 comemoreáză
comemorați
COMEMORÁ, comemorez, vb. I. Tranz. A celebra solemn amintirea unei personalități sau a unui eveniment important. – Din fr. commémorer, lat. commemorare. DOOM
comemorá (a ~) vb., ind. prez. 3 comemoreáză
comemorația
COMEMORÁȚIE, comemorații, s. f. (Rar) Comemorare. – Din fr. commémoration, lat. commemoratio. DOOM
comemoráție (rar) (-ți-e) s. f., art. comemoráția (-ți-a), g.-d. art. comemoráției; pl. comemoráții, art. comemoráțiile (-ți-i-)
comemorație
COMEMORÁȚIE, comemorații, s. f. (Rar) Comemorare. – Din fr. commémoration, lat. commemoratio. DOOM
comemoráție (rar) (-ți-e) s. f., art. comemoráția (-ți-a), g.-d. art. comemoráției; pl. comemoráții, art. comemoráțiile (-ți-i-)
comemorației
COMEMORÁȚIE, comemorații, s. f. (Rar) Comemorare. – Din fr. commémoration, lat. commemoratio. DOOM
comemoráție (rar) (-ți-e) s. f., art. comemoráția (-ți-a), g.-d. art. comemoráției; pl. comemoráții, art. comemoráțiile (-ți-i-)
comemorații
COMEMORÁȚIE, comemorații, s. f. (Rar) Comemorare. – Din fr. commémoration, lat. commemoratio. DOOM
comemoráție (rar) (-ți-e) s. f., art. comemoráția (-ți-a), g.-d. art. comemoráției; pl. comemoráții, art. comemoráțiile (-ți-i-)
comemorațiile
COMEMORÁȚIE, comemorații, s. f. (Rar) Comemorare. – Din fr. commémoration, lat. commemoratio. DOOM
comemoráție (rar) (-ți-e) s. f., art. comemoráția (-ți-a), g.-d. art. comemoráției; pl. comemoráții, art. comemoráțiile (-ți-i-)
comemorațiilor
COMEMORÁȚIE, comemorații, s. f. (Rar) Comemorare. – Din fr. commémoration, lat. commemoratio. DOOM
comemoráție (rar) (-ți-e) s. f., art. comemoráția (-ți-a), g.-d. art. comemoráției; pl. comemoráții, art. comemoráțiile (-ți-i-)
comemorațiune
COMEMORAȚIÚNE s.f. v. comemorație.
comemorează
COMEMORÁ, comemorez, vb. I. Tranz. A celebra solemn amintirea unei personalități sau a unui eveniment important. – Din fr. commémorer, lat. commemorare. DOOM
comemorá (a ~) vb., ind. prez. 3 comemoreáză
comemorez
COMEMORÁ, comemorez, vb. I. Tranz. A celebra solemn amintirea unei personalități sau a unui eveniment important. – Din fr. commémorer, lat. commemorare. DOOM
comemorá (a ~) vb., ind. prez. 3 comemoreáză
comemoreze
COMEMORÁ, comemorez, vb. I. Tranz. A celebra solemn amintirea unei personalități sau a unui eveniment important. – Din fr. commémorer, lat. commemorare. DOOM
comemorá (a ~) vb., ind. prez. 3 comemoreáză
comemorezi
COMEMORÁ, comemorez, vb. I. Tranz. A celebra solemn amintirea unei personalități sau a unui eveniment important. – Din fr. commémorer, lat. commemorare. DOOM
comemorá (a ~) vb., ind. prez. 3 comemoreáză
comemorând
COMEMORÁ, comemorez, vb. I. Tranz. A celebra solemn amintirea unei personalități sau a unui eveniment important. – Din fr. commémorer, lat. commemorare. DOOM
comemorá (a ~) vb., ind. prez. 3 comemoreáză
comemorînd
COMEMORÁ, comemorez, vb. I. Tranz. A celebra solemn amintirea unei personalități sau a unui eveniment important. – Din fr. commémorer, lat. commemorare. DOOM
comemorá (a ~) vb., ind. prez. 3 comemoreáză
comemorări
COMEMORÁRE, comemorări, s. f. Acțiunea de a comemora; ceremonie menită să evoce amintirea unei persoane sau a unui eveniment important; comemorație. – V. comemora. DOOM
comemoráre s. f., g.-d. art. comemorắrii; pl. comemorắri
comemorării
COMEMORÁRE, comemorări, s. f. Acțiunea de a comemora; ceremonie menită să evoce amintirea unei persoane sau a unui eveniment important; comemorație. – V. comemora. DOOM
comemoráre s. f., g.-d. art. comemorắrii; pl. comemorắri
comemorările
COMEMORÁRE, comemorări, s. f. Acțiunea de a comemora; ceremonie menită să evoce amintirea unei persoane sau a unui eveniment important; comemorație. – V. comemora. DOOM
comemoráre s. f., g.-d. art. comemorắrii; pl. comemorắri
comemorărilor
COMEMORÁRE, comemorări, s. f. Acțiunea de a comemora; ceremonie menită să evoce amintirea unei persoane sau a unui eveniment important; comemorație. – V. comemora. DOOM
comemoráre s. f., g.-d. art. comemorắrii; pl. comemorắri
comenduire
COMENDUÍRE, comenduiri, s. f. Organ militar care supraveghează îndeplinirea corectă a serviciului de gardă, păstrarea ordinii și a disciplinei într-o localitate, într-o unitate militară, într-o stație de cale ferată etc. ♦ Local în care își are sediul un asemenea organ militar. – Din comendui (ieșit din uz „a comanda” < comendie < pol. komenda). DOOM
comenduíre s. f., g.-d. art. comenduírii; pl. comenduíri
comenduirea
COMENDUÍRE, comenduiri, s. f. Organ militar care supraveghează îndeplinirea corectă a serviciului de gardă, păstrarea ordinii și a disciplinei într-o localitate, într-o unitate militară, într-o stație de cale ferată etc. ♦ Local în care își are sediul un asemenea organ militar. – Din comendui (ieșit din uz „a comanda” < comendie < pol. komenda). DOOM
comenduíre s. f., g.-d. art. comenduírii; pl. comenduíri
comenduiri
COMENDUÍRE, comenduiri, s. f. Organ militar care supraveghează îndeplinirea corectă a serviciului de gardă, păstrarea ordinii și a disciplinei într-o localitate, într-o unitate militară, într-o stație de cale ferată etc. ♦ Local în care își are sediul un asemenea organ militar. – Din comendui (ieșit din uz „a comanda” < comendie < pol. komenda). DOOM
comenduíre s. f., g.-d. art. comenduírii; pl. comenduíri
comenduirii
COMENDUÍRE, comenduiri, s. f. Organ militar care supraveghează îndeplinirea corectă a serviciului de gardă, păstrarea ordinii și a disciplinei într-o localitate, într-o unitate militară, într-o stație de cale ferată etc. ♦ Local în care își are sediul un asemenea organ militar. – Din comendui (ieșit din uz „a comanda” < comendie < pol. komenda). DOOM
comenduíre s. f., g.-d. art. comenduírii; pl. comenduíri
comenduirile
COMENDUÍRE, comenduiri, s. f. Organ militar care supraveghează îndeplinirea corectă a serviciului de gardă, păstrarea ordinii și a disciplinei într-o localitate, într-o unitate militară, într-o stație de cale ferată etc. ♦ Local în care își are sediul un asemenea organ militar. – Din comendui (ieșit din uz „a comanda” < comendie < pol. komenda). DOOM
comenduíre s. f., g.-d. art. comenduírii; pl. comenduíri
comenduirilor
COMENDUÍRE, comenduiri, s. f. Organ militar care supraveghează îndeplinirea corectă a serviciului de gardă, păstrarea ordinii și a disciplinei într-o localitate, într-o unitate militară, într-o stație de cale ferată etc. ♦ Local în care își are sediul un asemenea organ militar. – Din comendui (ieșit din uz „a comanda” < comendie < pol. komenda). DOOM
comenduíre s. f., g.-d. art. comenduírii; pl. comenduíri
comensal
COMENSÁL, -Ă adj. (Biol.; despre organisme) Care trăiește în relații de comensalism. [< fr. commensal, cf. lat. cum – cu, mensa – masă].
comensala
COMENSÁL, -Ă adj. (Biol.; despre organisme) Care trăiește în relații de comensalism. [< fr. commensal, cf. lat. cum – cu, mensa – masă].
comensale
COMENSÁL, -Ă adj. (Biol.; despre organisme) Care trăiește în relații de comensalism. [< fr. commensal, cf. lat. cum – cu, mensa – masă].
comensalei
COMENSÁL, -Ă adj. (Biol.; despre organisme) Care trăiește în relații de comensalism. [< fr. commensal, cf. lat. cum – cu, mensa – masă].
comensalele
COMENSÁL, -Ă adj. (Biol.; despre organisme) Care trăiește în relații de comensalism. [< fr. commensal, cf. lat. cum – cu, mensa – masă].
comensalelor
COMENSÁL, -Ă adj. (Biol.; despre organisme) Care trăiește în relații de comensalism. [< fr. commensal, cf. lat. cum – cu, mensa – masă].
comensali
COMENSÁL, -Ă adj. (Biol.; despre organisme) Care trăiește în relații de comensalism. [< fr. commensal, cf. lat. cum – cu, mensa – masă].
comensalii
COMENSÁL, -Ă adj. (Biol.; despre organisme) Care trăiește în relații de comensalism. [< fr. commensal, cf. lat. cum – cu, mensa – masă].
comensalilor
COMENSÁL, -Ă adj. (Biol.; despre organisme) Care trăiește în relații de comensalism. [< fr. commensal, cf. lat. cum – cu, mensa – masă].
comensalism
COMENSUALÍSM s. n. (Biol.) Formă specifică de relații între două plante sau două animale, în care unul folosește resturile de hrană ale celuilalt. [Pr.: -su-a-. – Var.: comensalísm s. n.] – După germ. Kommensalismus, fr. commensalisme. DOOM
comensualísm (-su-a-) s. n.
comensalismul
COMENSUALÍSM s. n. (Biol.) Formă specifică de relații între două plante sau două animale, în care unul folosește resturile de hrană ale celuilalt. [Pr.: -su-a-. – Var.: comensalísm s. n.] – După germ. Kommensalismus, fr. commensalisme. DOOM
comensualísm (-su-a-) s. n.
comensalismului
COMENSUALÍSM s. n. (Biol.) Formă specifică de relații între două plante sau două animale, în care unul folosește resturile de hrană ale celuilalt. [Pr.: -su-a-. – Var.: comensalísm s. n.] – După germ. Kommensalismus, fr. commensalisme. DOOM
comensualísm (-su-a-) s. n.
comensalul
COMENSÁL, -Ă adj. (Biol.; despre organisme) Care trăiește în relații de comensalism. [< fr. commensal, cf. lat. cum – cu, mensa – masă].
comensalului
COMENSÁL, -Ă adj. (Biol.; despre organisme) Care trăiește în relații de comensalism. [< fr. commensal, cf. lat. cum – cu, mensa – masă].
comensualism
COMENSUALÍSM s. n. (Biol.) Formă specifică de relații între două plante sau două animale, în care unul folosește resturile de hrană ale celuilalt. [Pr.: -su-a-. – Var.: comensalísm s. n.] – După germ. Kommensalismus, fr. commensalisme. DOOM
comensualísm (-su-a-) s. n.
comensualismul
COMENSUALÍSM s. n. (Biol.) Formă specifică de relații între două plante sau două animale, în care unul folosește resturile de hrană ale celuilalt. [Pr.: -su-a-. – Var.: comensalísm s. n.] – După germ. Kommensalismus, fr. commensalisme. DOOM
comensualísm (-su-a-) s. n.
comensualismului
COMENSUALÍSM s. n. (Biol.) Formă specifică de relații între două plante sau două animale, în care unul folosește resturile de hrană ale celuilalt. [Pr.: -su-a-. – Var.: comensalísm s. n.] – După germ. Kommensalismus, fr. commensalisme. DOOM
comensualísm (-su-a-) s. n.
comensurabil
COMENSURÁBIL, -Ă, comensurabili, -e, adj. (Mat.; despre două sau mai multe mărimi) Care pot fi măsurate cu aceeași unitate de măsură, valorile amândurora fiind multipli întregi ai unității folosite. – Din fr. commensurable, lat. commensurabilis. DOOM
comensurábil adj. m., pl. comensurábili; f. comensurábilă, pl. comensurábile
comensurabila
COMENSURÁBIL, -Ă, comensurabili, -e, adj. (Mat.; despre două sau mai multe mărimi) Care pot fi măsurate cu aceeași unitate de măsură, valorile amândurora fiind multipli întregi ai unității folosite. – Din fr. commensurable, lat. commensurabilis. DOOM
comensurábil adj. m., pl. comensurábili; f. comensurábilă, pl. comensurábile
comensurabile
COMENSURÁBIL, -Ă, comensurabili, -e, adj. (Mat.; despre două sau mai multe mărimi) Care pot fi măsurate cu aceeași unitate de măsură, valorile amândurora fiind multipli întregi ai unității folosite. – Din fr. commensurable, lat. commensurabilis. DOOM
comensurábil adj. m., pl. comensurábili; f. comensurábilă, pl. comensurábile
comensurabilei
COMENSURÁBIL, -Ă, comensurabili, -e, adj. (Mat.; despre două sau mai multe mărimi) Care pot fi măsurate cu aceeași unitate de măsură, valorile amândurora fiind multipli întregi ai unității folosite. – Din fr. commensurable, lat. commensurabilis. DOOM
comensurábil adj. m., pl. comensurábili; f. comensurábilă, pl. comensurábile
comensurabilele
COMENSURÁBIL, -Ă, comensurabili, -e, adj. (Mat.; despre două sau mai multe mărimi) Care pot fi măsurate cu aceeași unitate de măsură, valorile amândurora fiind multipli întregi ai unității folosite. – Din fr. commensurable, lat. commensurabilis. DOOM
comensurábil adj. m., pl. comensurábili; f. comensurábilă, pl. comensurábile
comensurabilelor
COMENSURÁBIL, -Ă, comensurabili, -e, adj. (Mat.; despre două sau mai multe mărimi) Care pot fi măsurate cu aceeași unitate de măsură, valorile amândurora fiind multipli întregi ai unității folosite. – Din fr. commensurable, lat. commensurabilis. DOOM
comensurábil adj. m., pl. comensurábili; f. comensurábilă, pl. comensurábile
comensurabili
COMENSURÁBIL, -Ă, comensurabili, -e, adj. (Mat.; despre două sau mai multe mărimi) Care pot fi măsurate cu aceeași unitate de măsură, valorile amândurora fiind multipli întregi ai unității folosite. – Din fr. commensurable, lat. commensurabilis. DOOM
comensurábil adj. m., pl. comensurábili; f. comensurábilă, pl. comensurábile
comensurabilii
COMENSURÁBIL, -Ă, comensurabili, -e, adj. (Mat.; despre două sau mai multe mărimi) Care pot fi măsurate cu aceeași unitate de măsură, valorile amândurora fiind multipli întregi ai unității folosite. – Din fr. commensurable, lat. commensurabilis. DOOM
comensurábil adj. m., pl. comensurábili; f. comensurábilă, pl. comensurábile
comensurabililor
COMENSURÁBIL, -Ă, comensurabili, -e, adj. (Mat.; despre două sau mai multe mărimi) Care pot fi măsurate cu aceeași unitate de măsură, valorile amândurora fiind multipli întregi ai unității folosite. – Din fr. commensurable, lat. commensurabilis. DOOM
comensurábil adj. m., pl. comensurábili; f. comensurábilă, pl. comensurábile
comensurabilitate
COMENSURABILITÁTE s. f. Proprietatea a două mărimi de aceeași natură de a admite o a treia mărime ca măsură comună, care se cuprinde în primele de un număr întreg de ori. – Din fr. commensurabilité. DOOM
comensurabilitáte s. f., g.-d. art. comensurabilitắții
comensurabilitatea
COMENSURABILITÁTE s. f. Proprietatea a două mărimi de aceeași natură de a admite o a treia mărime ca măsură comună, care se cuprinde în primele de un număr întreg de ori. – Din fr. commensurabilité. DOOM
comensurabilitáte s. f., g.-d. art. comensurabilitắții
comensurabilități
COMENSURABILITÁTE s. f. Proprietatea a două mărimi de aceeași natură de a admite o a treia mărime ca măsură comună, care se cuprinde în primele de un număr întreg de ori. – Din fr. commensurabilité. DOOM
comensurabilitáte s. f., g.-d. art. comensurabilitắții
comensurabilității
COMENSURABILITÁTE s. f. Proprietatea a două mărimi de aceeași natură de a admite o a treia mărime ca măsură comună, care se cuprinde în primele de un număr întreg de ori. – Din fr. commensurabilité. DOOM
comensurabilitáte s. f., g.-d. art. comensurabilitắții
comensurabilul
COMENSURÁBIL, -Ă, comensurabili, -e, adj. (Mat.; despre două sau mai multe mărimi) Care pot fi măsurate cu aceeași unitate de măsură, valorile amândurora fiind multipli întregi ai unității folosite. – Din fr. commensurable, lat. commensurabilis. DOOM
comensurábil adj. m., pl. comensurábili; f. comensurábilă, pl. comensurábile
comensurabilului
COMENSURÁBIL, -Ă, comensurabili, -e, adj. (Mat.; despre două sau mai multe mărimi) Care pot fi măsurate cu aceeași unitate de măsură, valorile amândurora fiind multipli întregi ai unității folosite. – Din fr. commensurable, lat. commensurabilis. DOOM
comensurábil adj. m., pl. comensurábili; f. comensurábilă, pl. comensurábile
comenta
COMENTÁ, comentez, vb. I. Tranz. 1. A face observații asupra unei întâmplări, a unui eveniment etc.; a interpreta, a lămuri. 2. A analiza, a interpreta critic textul unei opere literare, istorice, un articol de lege etc. – Din fr. commenter, lat. commentari. DOOM
comentá (a ~) vb., ind. prez. 3 comenteáză
comentai
COMENTÁ, comentez, vb. I. Tranz. 1. A face observații asupra unei întâmplări, a unui eveniment etc.; a interpreta, a lămuri. 2. A analiza, a interpreta critic textul unei opere literare, istorice, un articol de lege etc. – Din fr. commenter, lat. commentari. DOOM
comentá (a ~) vb., ind. prez. 3 comenteáză
comentam
COMENTÁ, comentez, vb. I. Tranz. 1. A face observații asupra unei întâmplări, a unui eveniment etc.; a interpreta, a lămuri. 2. A analiza, a interpreta critic textul unei opere literare, istorice, un articol de lege etc. – Din fr. commenter, lat. commentari. DOOM
comentá (a ~) vb., ind. prez. 3 comenteáză
comentare
COMENTÁ, comentez, vb. I. Tranz. 1. A face observații asupra unei întâmplări, a unui eveniment etc.; a interpreta, a lămuri. 2. A analiza, a interpreta critic textul unei opere literare, istorice, un articol de lege etc. – Din fr. commenter, lat. commentari. DOOM
comentá (a ~) vb., ind. prez. 3 comenteáză
comentare
COMENTÁRE, comentări, s. f. Acțiunea de a comenta. – V. comenta. DOOM
comentáre s. f., g.-d. art. comentắrii; pl. comentắri
comentarea
COMENTÁRE, comentări, s. f. Acțiunea de a comenta. – V. comenta. DOOM
comentáre s. f., g.-d. art. comentắrii; pl. comentắri
comentarii
COMENTÁRIU, comentarii, s. n. 1. Apreciere, comentare (în spirit critic) a unei probleme, a unui eveniment etc.; material publicistic prezentând o asemenea apreciere. 2. Explicare a unei opere literare, istorice etc., făcută adesea prin note marginale; interpretare. – Din fr. commentaire, lat. commentarium. DOOM
comentáriu [riu pron. rĭu] s. n., art. comentáriul; pl. comentárii, art. comentáriile (-ri-i-)
comentariile
COMENTÁRIU, comentarii, s. n. 1. Apreciere, comentare (în spirit critic) a unei probleme, a unui eveniment etc.; material publicistic prezentând o asemenea apreciere. 2. Explicare a unei opere literare, istorice etc., făcută adesea prin note marginale; interpretare. – Din fr. commentaire, lat. commentarium. DOOM
comentáriu [riu pron. rĭu] s. n., art. comentáriul; pl. comentárii, art. comentáriile (-ri-i-)
comentariilor
COMENTÁRIU, comentarii, s. n. 1. Apreciere, comentare (în spirit critic) a unei probleme, a unui eveniment etc.; material publicistic prezentând o asemenea apreciere. 2. Explicare a unei opere literare, istorice etc., făcută adesea prin note marginale; interpretare. – Din fr. commentaire, lat. commentarium. DOOM
comentáriu [riu pron. rĭu] s. n., art. comentáriul; pl. comentárii, art. comentáriile (-ri-i-)
comentariu
COMENTÁRIU, comentarii, s. n. 1. Apreciere, comentare (în spirit critic) a unei probleme, a unui eveniment etc.; material publicistic prezentând o asemenea apreciere. 2. Explicare a unei opere literare, istorice etc., făcută adesea prin note marginale; interpretare. – Din fr. commentaire, lat. commentarium. DOOM
comentáriu [riu pron. rĭu] s. n., art. comentáriul; pl. comentárii, art. comentáriile (-ri-i-)
comentariul
COMENTÁRIU, comentarii, s. n. 1. Apreciere, comentare (în spirit critic) a unei probleme, a unui eveniment etc.; material publicistic prezentând o asemenea apreciere. 2. Explicare a unei opere literare, istorice etc., făcută adesea prin note marginale; interpretare. – Din fr. commentaire, lat. commentarium. DOOM
comentáriu [riu pron. rĭu] s. n., art. comentáriul; pl. comentárii, art. comentáriile (-ri-i-)
comentariului
COMENTÁRIU, comentarii, s. n. 1. Apreciere, comentare (în spirit critic) a unei probleme, a unui eveniment etc.; material publicistic prezentând o asemenea apreciere. 2. Explicare a unei opere literare, istorice etc., făcută adesea prin note marginale; interpretare. – Din fr. commentaire, lat. commentarium. DOOM
comentáriu [riu pron. rĭu] s. n., art. comentáriul; pl. comentárii, art. comentáriile (-ri-i-)
comentară
COMENTÁ, comentez, vb. I. Tranz. 1. A face observații asupra unei întâmplări, a unui eveniment etc.; a interpreta, a lămuri. 2. A analiza, a interpreta critic textul unei opere literare, istorice, un articol de lege etc. – Din fr. commenter, lat. commentari. DOOM
comentá (a ~) vb., ind. prez. 3 comenteáză
comentarăm
COMENTÁ, comentez, vb. I. Tranz. 1. A face observații asupra unei întâmplări, a unui eveniment etc.; a interpreta, a lămuri. 2. A analiza, a interpreta critic textul unei opere literare, istorice, un articol de lege etc. – Din fr. commenter, lat. commentari. DOOM
comentá (a ~) vb., ind. prez. 3 comenteáză
comentarăți
COMENTÁ, comentez, vb. I. Tranz. 1. A face observații asupra unei întâmplări, a unui eveniment etc.; a interpreta, a lămuri. 2. A analiza, a interpreta critic textul unei opere literare, istorice, un articol de lege etc. – Din fr. commenter, lat. commentari. DOOM
comentá (a ~) vb., ind. prez. 3 comenteáză
comentase
COMENTÁ, comentez, vb. I. Tranz. 1. A face observații asupra unei întâmplări, a unui eveniment etc.; a interpreta, a lămuri. 2. A analiza, a interpreta critic textul unei opere literare, istorice, un articol de lege etc. – Din fr. commenter, lat. commentari. DOOM
comentá (a ~) vb., ind. prez. 3 comenteáză
comentasem
COMENTÁ, comentez, vb. I. Tranz. 1. A face observații asupra unei întâmplări, a unui eveniment etc.; a interpreta, a lămuri. 2. A analiza, a interpreta critic textul unei opere literare, istorice, un articol de lege etc. – Din fr. commenter, lat. commentari. DOOM
comentá (a ~) vb., ind. prez. 3 comenteáză
comentaseră
COMENTÁ, comentez, vb. I. Tranz. 1. A face observații asupra unei întâmplări, a unui eveniment etc.; a interpreta, a lămuri. 2. A analiza, a interpreta critic textul unei opere literare, istorice, un articol de lege etc. – Din fr. commenter, lat. commentari. DOOM
comentá (a ~) vb., ind. prez. 3 comenteáză
comentaserăm
COMENTÁ, comentez, vb. I. Tranz. 1. A face observații asupra unei întâmplări, a unui eveniment etc.; a interpreta, a lămuri. 2. A analiza, a interpreta critic textul unei opere literare, istorice, un articol de lege etc. – Din fr. commenter, lat. commentari. DOOM
comentá (a ~) vb., ind. prez. 3 comenteáză
comentaserăți
COMENTÁ, comentez, vb. I. Tranz. 1. A face observații asupra unei întâmplări, a unui eveniment etc.; a interpreta, a lămuri. 2. A analiza, a interpreta critic textul unei opere literare, istorice, un articol de lege etc. – Din fr. commenter, lat. commentari. DOOM
comentá (a ~) vb., ind. prez. 3 comenteáză
comentaseși
COMENTÁ, comentez, vb. I. Tranz. 1. A face observații asupra unei întâmplări, a unui eveniment etc.; a interpreta, a lămuri. 2. A analiza, a interpreta critic textul unei opere literare, istorice, un articol de lege etc. – Din fr. commenter, lat. commentari. DOOM
comentá (a ~) vb., ind. prez. 3 comenteáză
comentaseți
COMENTÁ, comentez, vb. I. Tranz. 1. A face observații asupra unei întâmplări, a unui eveniment etc.; a interpreta, a lămuri. 2. A analiza, a interpreta critic textul unei opere literare, istorice, un articol de lege etc. – Din fr. commenter, lat. commentari. DOOM
comentá (a ~) vb., ind. prez. 3 comenteáză
comentat
COMENTÁ, comentez, vb. I. Tranz. 1. A face observații asupra unei întâmplări, a unui eveniment etc.; a interpreta, a lămuri. 2. A analiza, a interpreta critic textul unei opere literare, istorice, un articol de lege etc. – Din fr. commenter, lat. commentari. DOOM
comentá (a ~) vb., ind. prez. 3 comenteáză
comentat
COMENTÁ, comentez, vb. I. Tranz. 1. A face observații asupra unei întâmplări, a unui eveniment etc.; a interpreta, a lămuri. 2. A analiza, a interpreta critic textul unei opere literare, istorice, un articol de lege etc. – Din fr. commenter, lat. commentari.
comentata
COMENTÁ, comentez, vb. I. Tranz. 1. A face observații asupra unei întâmplări, a unui eveniment etc.; a interpreta, a lămuri. 2. A analiza, a interpreta critic textul unei opere literare, istorice, un articol de lege etc. – Din fr. commenter, lat. commentari.
comentate
COMENTÁ, comentez, vb. I. Tranz. 1. A face observații asupra unei întâmplări, a unui eveniment etc.; a interpreta, a lămuri. 2. A analiza, a interpreta critic textul unei opere literare, istorice, un articol de lege etc. – Din fr. commenter, lat. commentari.
comentatei
COMENTÁ, comentez, vb. I. Tranz. 1. A face observații asupra unei întâmplări, a unui eveniment etc.; a interpreta, a lămuri. 2. A analiza, a interpreta critic textul unei opere literare, istorice, un articol de lege etc. – Din fr. commenter, lat. commentari.
comentatele
COMENTÁ, comentez, vb. I. Tranz. 1. A face observații asupra unei întâmplări, a unui eveniment etc.; a interpreta, a lămuri. 2. A analiza, a interpreta critic textul unei opere literare, istorice, un articol de lege etc. – Din fr. commenter, lat. commentari.
comentatelor
COMENTÁ, comentez, vb. I. Tranz. 1. A face observații asupra unei întâmplări, a unui eveniment etc.; a interpreta, a lămuri. 2. A analiza, a interpreta critic textul unei opere literare, istorice, un articol de lege etc. – Din fr. commenter, lat. commentari.
comentatoare
COMENTATÓR, -OÁRE, comentatori, -oare, s. m. și f. Persoană care interpretează o operă literară, istorică etc.; autor de comentarii. ♦ Persoană care comentează desfășurarea unui eveniment, a unei întreceri sportive etc. (la radio, televiziune). – Din fr. commentateur, lat. commentator, -oris. DOOM
comentatór s. m., pl. comentatóri
comentatoarea
COMENTATÓR, -OÁRE, comentatori, -oare, s. m. și f. Persoană care interpretează o operă literară, istorică etc.; autor de comentarii. ♦ Persoană care comentează desfășurarea unui eveniment, a unei întreceri sportive etc. (la radio, televiziune). – Din fr. commentateur, lat. commentator, -oris. DOOM
comentatór s. m., pl. comentatóri
comentatoarei
COMENTATÓR, -OÁRE, comentatori, -oare, s. m. și f. Persoană care interpretează o operă literară, istorică etc.; autor de comentarii. ♦ Persoană care comentează desfășurarea unui eveniment, a unei întreceri sportive etc. (la radio, televiziune). – Din fr. commentateur, lat. commentator, -oris. DOOM
comentatór s. m., pl. comentatóri
comentatoarele
COMENTATÓR, -OÁRE, comentatori, -oare, s. m. și f. Persoană care interpretează o operă literară, istorică etc.; autor de comentarii. ♦ Persoană care comentează desfășurarea unui eveniment, a unei întreceri sportive etc. (la radio, televiziune). – Din fr. commentateur, lat. commentator, -oris. DOOM
comentatór s. m., pl. comentatóri
comentatoarelor
COMENTATÓR, -OÁRE, comentatori, -oare, s. m. și f. Persoană care interpretează o operă literară, istorică etc.; autor de comentarii. ♦ Persoană care comentează desfășurarea unui eveniment, a unei întreceri sportive etc. (la radio, televiziune). – Din fr. commentateur, lat. commentator, -oris. DOOM
comentatór s. m., pl. comentatóri
comentator
COMENTATÓR, -OÁRE, comentatori, -oare, s. m. și f. Persoană care interpretează o operă literară, istorică etc.; autor de comentarii. ♦ Persoană care comentează desfășurarea unui eveniment, a unei întreceri sportive etc. (la radio, televiziune). – Din fr. commentateur, lat. commentator, -oris. DOOM
comentatór s. m., pl. comentatóri
comentatori
COMENTATÓR, -OÁRE, comentatori, -oare, s. m. și f. Persoană care interpretează o operă literară, istorică etc.; autor de comentarii. ♦ Persoană care comentează desfășurarea unui eveniment, a unei întreceri sportive etc. (la radio, televiziune). – Din fr. commentateur, lat. commentator, -oris. DOOM
comentatór s. m., pl. comentatóri
comentatorii
COMENTATÓR, -OÁRE, comentatori, -oare, s. m. și f. Persoană care interpretează o operă literară, istorică etc.; autor de comentarii. ♦ Persoană care comentează desfășurarea unui eveniment, a unei întreceri sportive etc. (la radio, televiziune). – Din fr. commentateur, lat. commentator, -oris. DOOM
comentatór s. m., pl. comentatóri
comentatorilor
COMENTATÓR, -OÁRE, comentatori, -oare, s. m. și f. Persoană care interpretează o operă literară, istorică etc.; autor de comentarii. ♦ Persoană care comentează desfășurarea unui eveniment, a unei întreceri sportive etc. (la radio, televiziune). – Din fr. commentateur, lat. commentator, -oris. DOOM
comentatór s. m., pl. comentatóri
comentatorul
COMENTATÓR, -OÁRE, comentatori, -oare, s. m. și f. Persoană care interpretează o operă literară, istorică etc.; autor de comentarii. ♦ Persoană care comentează desfășurarea unui eveniment, a unei întreceri sportive etc. (la radio, televiziune). – Din fr. commentateur, lat. commentator, -oris. DOOM
comentatór s. m., pl. comentatóri
comentatorului
COMENTATÓR, -OÁRE, comentatori, -oare, s. m. și f. Persoană care interpretează o operă literară, istorică etc.; autor de comentarii. ♦ Persoană care comentează desfășurarea unui eveniment, a unei întreceri sportive etc. (la radio, televiziune). – Din fr. commentateur, lat. commentator, -oris. DOOM
comentatór s. m., pl. comentatóri
comentatul
COMENTÁ, comentez, vb. I. Tranz. 1. A face observații asupra unei întâmplări, a unui eveniment etc.; a interpreta, a lămuri. 2. A analiza, a interpreta critic textul unei opere literare, istorice, un articol de lege etc. – Din fr. commenter, lat. commentari.
comentatului
COMENTÁ, comentez, vb. I. Tranz. 1. A face observații asupra unei întâmplări, a unui eveniment etc.; a interpreta, a lămuri. 2. A analiza, a interpreta critic textul unei opere literare, istorice, un articol de lege etc. – Din fr. commenter, lat. commentari.
comentau
COMENTÁ, comentez, vb. I. Tranz. 1. A face observații asupra unei întâmplări, a unui eveniment etc.; a interpreta, a lămuri. 2. A analiza, a interpreta critic textul unei opere literare, istorice, un articol de lege etc. – Din fr. commenter, lat. commentari. DOOM
comentá (a ~) vb., ind. prez. 3 comenteáză
comentași
COMENTÁ, comentez, vb. I. Tranz. 1. A face observații asupra unei întâmplări, a unui eveniment etc.; a interpreta, a lămuri. 2. A analiza, a interpreta critic textul unei opere literare, istorice, un articol de lege etc. – Din fr. commenter, lat. commentari. DOOM
comentá (a ~) vb., ind. prez. 3 comenteáză
comentați
COMENTÁ, comentez, vb. I. Tranz. 1. A face observații asupra unei întâmplări, a unui eveniment etc.; a interpreta, a lămuri. 2. A analiza, a interpreta critic textul unei opere literare, istorice, un articol de lege etc. – Din fr. commenter, lat. commentari. DOOM
comentá (a ~) vb., ind. prez. 3 comenteáză
comentați
COMENTÁ, comentez, vb. I. Tranz. 1. A face observații asupra unei întâmplări, a unui eveniment etc.; a interpreta, a lămuri. 2. A analiza, a interpreta critic textul unei opere literare, istorice, un articol de lege etc. – Din fr. commenter, lat. commentari.
comentații
COMENTÁ, comentez, vb. I. Tranz. 1. A face observații asupra unei întâmplări, a unui eveniment etc.; a interpreta, a lămuri. 2. A analiza, a interpreta critic textul unei opere literare, istorice, un articol de lege etc. – Din fr. commenter, lat. commentari.
comentaților
COMENTÁ, comentez, vb. I. Tranz. 1. A face observații asupra unei întâmplări, a unui eveniment etc.; a interpreta, a lămuri. 2. A analiza, a interpreta critic textul unei opere literare, istorice, un articol de lege etc. – Din fr. commenter, lat. commentari.
comentează
COMENTÁ, comentez, vb. I. Tranz. 1. A face observații asupra unei întâmplări, a unui eveniment etc.; a interpreta, a lămuri. 2. A analiza, a interpreta critic textul unei opere literare, istorice, un articol de lege etc. – Din fr. commenter, lat. commentari. DOOM
comentá (a ~) vb., ind. prez. 3 comenteáză
comentez
COMENTÁ, comentez, vb. I. Tranz. 1. A face observații asupra unei întâmplări, a unui eveniment etc.; a interpreta, a lămuri. 2. A analiza, a interpreta critic textul unei opere literare, istorice, un articol de lege etc. – Din fr. commenter, lat. commentari. DOOM
comentá (a ~) vb., ind. prez. 3 comenteáză
comenteze
COMENTÁ, comentez, vb. I. Tranz. 1. A face observații asupra unei întâmplări, a unui eveniment etc.; a interpreta, a lămuri. 2. A analiza, a interpreta critic textul unei opere literare, istorice, un articol de lege etc. – Din fr. commenter, lat. commentari. DOOM
comentá (a ~) vb., ind. prez. 3 comenteáză
comentezi
COMENTÁ, comentez, vb. I. Tranz. 1. A face observații asupra unei întâmplări, a unui eveniment etc.; a interpreta, a lămuri. 2. A analiza, a interpreta critic textul unei opere literare, istorice, un articol de lege etc. – Din fr. commenter, lat. commentari. DOOM
comentá (a ~) vb., ind. prez. 3 comenteáză
comentând
COMENTÁ, comentez, vb. I. Tranz. 1. A face observații asupra unei întâmplări, a unui eveniment etc.; a interpreta, a lămuri. 2. A analiza, a interpreta critic textul unei opere literare, istorice, un articol de lege etc. – Din fr. commenter, lat. commentari. DOOM
comentá (a ~) vb., ind. prez. 3 comenteáză
comentînd
COMENTÁ, comentez, vb. I. Tranz. 1. A face observații asupra unei întâmplări, a unui eveniment etc.; a interpreta, a lămuri. 2. A analiza, a interpreta critic textul unei opere literare, istorice, un articol de lege etc. – Din fr. commenter, lat. commentari. DOOM
comentá (a ~) vb., ind. prez. 3 comenteáză
comentări
COMENTÁRE, comentări, s. f. Acțiunea de a comenta. – V. comenta. DOOM
comentáre s. f., g.-d. art. comentắrii; pl. comentắri
comentării
COMENTÁRE, comentări, s. f. Acțiunea de a comenta. – V. comenta. DOOM
comentáre s. f., g.-d. art. comentắrii; pl. comentắri
comentările
COMENTÁRE, comentări, s. f. Acțiunea de a comenta. – V. comenta. DOOM
comentáre s. f., g.-d. art. comentắrii; pl. comentắri
comentărilor
COMENTÁRE, comentări, s. f. Acțiunea de a comenta. – V. comenta. DOOM
comentáre s. f., g.-d. art. comentắrii; pl. comentắri
comenzi
COMÁNDĂ, comenzi, s. f. 1. Acțiunea de a comanda; ordin de executare a unei mișcări, a unui exercițiu; poruncă. ◊ Metodă de comandă = metodă folosită de un conducător care ia decizii personale și le impune colaboratorilor fără a-i consulta. Ton de comandă = ton poruncitor. ◊ Expr. La comandă = a) la porunca, la cererea cuiva; b) la momentul dorit sau potrivit; intenționat. Plânge la comandă. 2. Funcție de conducere a unei unități militare. ♦ Exercitare a funcției de comandant. ◊ Post de comandă = loc unde stă comandantul trupelor și de unde transmite comanda operațiilor. 3. Operație manuală, semiautomată sau automată, prin care se pune în funcțiune, se reglează sau se oprește un sistem tehnic. ◊ Post de comandă = loc unde sunt concentrate organele și aparatele de acționare a unui sistem tehnic. ♦ (Concr.) Ansamblu de aparate a căror acțiune conduce un sistem tehnic. 4. Construcția cea mai înaltă de pe puntea superioară a unei nave, de unde se efectuează conducerea navei. ♦ Frânghie subțire folosită la înfășurarea capătului unei parâme. 5. Cerere prin care o persoană, o întreprindere etc. solicită livrarea unui anumit produs, executarea unei lucrări sau prestarea unui serviciu. ◊ Loc. adj. De comandă = care este sau a fost executat după indicațiile date de client. – Din fr. commande. DOOM
comándă s. f., g.-d. art. coménzii; pl. coménzi
comenzii
COMÁNDĂ, comenzi, s. f. 1. Acțiunea de a comanda; ordin de executare a unei mișcări, a unui exercițiu; poruncă. ◊ Metodă de comandă = metodă folosită de un conducător care ia decizii personale și le impune colaboratorilor fără a-i consulta. Ton de comandă = ton poruncitor. ◊ Expr. La comandă = a) la porunca, la cererea cuiva; b) la momentul dorit sau potrivit; intenționat. Plânge la comandă. 2. Funcție de conducere a unei unități militare. ♦ Exercitare a funcției de comandant. ◊ Post de comandă = loc unde stă comandantul trupelor și de unde transmite comanda operațiilor. 3. Operație manuală, semiautomată sau automată, prin care se pune în funcțiune, se reglează sau se oprește un sistem tehnic. ◊ Post de comandă = loc unde sunt concentrate organele și aparatele de acționare a unui sistem tehnic. ♦ (Concr.) Ansamblu de aparate a căror acțiune conduce un sistem tehnic. 4. Construcția cea mai înaltă de pe puntea superioară a unei nave, de unde se efectuează conducerea navei. ♦ Frânghie subțire folosită la înfășurarea capătului unei parâme. 5. Cerere prin care o persoană, o întreprindere etc. solicită livrarea unui anumit produs, executarea unei lucrări sau prestarea unui serviciu. ◊ Loc. adj. De comandă = care este sau a fost executat după indicațiile date de client. – Din fr. commande. DOOM
comándă s. f., g.-d. art. coménzii; pl. coménzi
comenzile
COMÁNDĂ, comenzi, s. f. 1. Acțiunea de a comanda; ordin de executare a unei mișcări, a unui exercițiu; poruncă. ◊ Metodă de comandă = metodă folosită de un conducător care ia decizii personale și le impune colaboratorilor fără a-i consulta. Ton de comandă = ton poruncitor. ◊ Expr. La comandă = a) la porunca, la cererea cuiva; b) la momentul dorit sau potrivit; intenționat. Plânge la comandă. 2. Funcție de conducere a unei unități militare. ♦ Exercitare a funcției de comandant. ◊ Post de comandă = loc unde stă comandantul trupelor și de unde transmite comanda operațiilor. 3. Operație manuală, semiautomată sau automată, prin care se pune în funcțiune, se reglează sau se oprește un sistem tehnic. ◊ Post de comandă = loc unde sunt concentrate organele și aparatele de acționare a unui sistem tehnic. ♦ (Concr.) Ansamblu de aparate a căror acțiune conduce un sistem tehnic. 4. Construcția cea mai înaltă de pe puntea superioară a unei nave, de unde se efectuează conducerea navei. ♦ Frânghie subțire folosită la înfășurarea capătului unei parâme. 5. Cerere prin care o persoană, o întreprindere etc. solicită livrarea unui anumit produs, executarea unei lucrări sau prestarea unui serviciu. ◊ Loc. adj. De comandă = care este sau a fost executat după indicațiile date de client. – Din fr. commande. DOOM
comándă s. f., g.-d. art. coménzii; pl. coménzi
comenzilor
COMÁNDĂ, comenzi, s. f. 1. Acțiunea de a comanda; ordin de executare a unei mișcări, a unui exercițiu; poruncă. ◊ Metodă de comandă = metodă folosită de un conducător care ia decizii personale și le impune colaboratorilor fără a-i consulta. Ton de comandă = ton poruncitor. ◊ Expr. La comandă = a) la porunca, la cererea cuiva; b) la momentul dorit sau potrivit; intenționat. Plânge la comandă. 2. Funcție de conducere a unei unități militare. ♦ Exercitare a funcției de comandant. ◊ Post de comandă = loc unde stă comandantul trupelor și de unde transmite comanda operațiilor. 3. Operație manuală, semiautomată sau automată, prin care se pune în funcțiune, se reglează sau se oprește un sistem tehnic. ◊ Post de comandă = loc unde sunt concentrate organele și aparatele de acționare a unui sistem tehnic. ♦ (Concr.) Ansamblu de aparate a căror acțiune conduce un sistem tehnic. 4. Construcția cea mai înaltă de pe puntea superioară a unei nave, de unde se efectuează conducerea navei. ♦ Frânghie subțire folosită la înfășurarea capătului unei parâme. 5. Cerere prin care o persoană, o întreprindere etc. solicită livrarea unui anumit produs, executarea unei lucrări sau prestarea unui serviciu. ◊ Loc. adj. De comandă = care este sau a fost executat după indicațiile date de client. – Din fr. commande. DOOM
comándă s. f., g.-d. art. coménzii; pl. coménzi
comeraj
COMERÁJ s. n. (Franțuzism) Flecăreală; bârfă. – Din fr. commérage.
comerci
COMÉRCI s. n. v. comerț.
comerciabil
COMERCIÁBIL, -Ă, comerciabili, -e, adj. Care îndeplinește condițiile pentru a fi comercializat (ușor); vandabil; de comercializat. [Pr.: -ci-a-] – Din it. commerciabile.
comerciabila
COMERCIÁBIL, -Ă, comerciabili, -e, adj. Care îndeplinește condițiile pentru a fi comercializat (ușor); vandabil; de comercializat. [Pr.: -ci-a-] – Din it. commerciabile.
comerciabile
COMERCIÁBIL, -Ă, comerciabili, -e, adj. Care îndeplinește condițiile pentru a fi comercializat (ușor); vandabil; de comercializat. [Pr.: -ci-a-] – Din it. commerciabile.
comerciabilei
COMERCIÁBIL, -Ă, comerciabili, -e, adj. Care îndeplinește condițiile pentru a fi comercializat (ușor); vandabil; de comercializat. [Pr.: -ci-a-] – Din it. commerciabile.
comerciabilele
COMERCIÁBIL, -Ă, comerciabili, -e, adj. Care îndeplinește condițiile pentru a fi comercializat (ușor); vandabil; de comercializat. [Pr.: -ci-a-] – Din it. commerciabile.
comerciabilelor
COMERCIÁBIL, -Ă, comerciabili, -e, adj. Care îndeplinește condițiile pentru a fi comercializat (ușor); vandabil; de comercializat. [Pr.: -ci-a-] – Din it. commerciabile.
comerciabili
COMERCIÁBIL, -Ă, comerciabili, -e, adj. Care îndeplinește condițiile pentru a fi comercializat (ușor); vandabil; de comercializat. [Pr.: -ci-a-] – Din it. commerciabile.
comerciabilii
COMERCIÁBIL, -Ă, comerciabili, -e, adj. Care îndeplinește condițiile pentru a fi comercializat (ușor); vandabil; de comercializat. [Pr.: -ci-a-] – Din it. commerciabile.
comerciabililor
COMERCIÁBIL, -Ă, comerciabili, -e, adj. Care îndeplinește condițiile pentru a fi comercializat (ușor); vandabil; de comercializat. [Pr.: -ci-a-] – Din it. commerciabile.
comerciabilul
COMERCIÁBIL, -Ă, comerciabili, -e, adj. Care îndeplinește condițiile pentru a fi comercializat (ușor); vandabil; de comercializat. [Pr.: -ci-a-] – Din it. commerciabile.
comerciabilului
COMERCIÁBIL, -Ă, comerciabili, -e, adj. Care îndeplinește condițiile pentru a fi comercializat (ușor); vandabil; de comercializat. [Pr.: -ci-a-] – Din it. commerciabile.
comercial
COMERCIÁL, -Ă, comerciali, -e, adj. Care aparține comerțului, privitor la comerț; din comerț; negustoresc. [Pr.: -ci-al] – Din fr. commercial, lat. commercialis. DOOM
comerciál (-ci-al) adj. m., pl. comerciáli; f. comerciálă, pl. comerciále
comerciala
COMERCIÁL, -Ă, comerciali, -e, adj. Care aparține comerțului, privitor la comerț; din comerț; negustoresc. [Pr.: -ci-al] – Din fr. commercial, lat. commercialis. DOOM
comerciál (-ci-al) adj. m., pl. comerciáli; f. comerciálă, pl. comerciále
comerciale
COMERCIÁL, -Ă, comerciali, -e, adj. Care aparține comerțului, privitor la comerț; din comerț; negustoresc. [Pr.: -ci-al] – Din fr. commercial, lat. commercialis. DOOM
comerciál (-ci-al) adj. m., pl. comerciáli; f. comerciálă, pl. comerciále
comercialei
COMERCIÁL, -Ă, comerciali, -e, adj. Care aparține comerțului, privitor la comerț; din comerț; negustoresc. [Pr.: -ci-al] – Din fr. commercial, lat. commercialis. DOOM
comerciál (-ci-al) adj. m., pl. comerciáli; f. comerciálă, pl. comerciále
comercialele
COMERCIÁL, -Ă, comerciali, -e, adj. Care aparține comerțului, privitor la comerț; din comerț; negustoresc. [Pr.: -ci-al] – Din fr. commercial, lat. commercialis. DOOM
comerciál (-ci-al) adj. m., pl. comerciáli; f. comerciálă, pl. comerciále
comercialelor
COMERCIÁL, -Ă, comerciali, -e, adj. Care aparține comerțului, privitor la comerț; din comerț; negustoresc. [Pr.: -ci-al] – Din fr. commercial, lat. commercialis. DOOM
comerciál (-ci-al) adj. m., pl. comerciáli; f. comerciálă, pl. comerciále
comerciali
COMERCIÁL, -Ă, comerciali, -e, adj. Care aparține comerțului, privitor la comerț; din comerț; negustoresc. [Pr.: -ci-al] – Din fr. commercial, lat. commercialis. DOOM
comerciál (-ci-al) adj. m., pl. comerciáli; f. comerciálă, pl. comerciále
comercialii
COMERCIÁL, -Ă, comerciali, -e, adj. Care aparține comerțului, privitor la comerț; din comerț; negustoresc. [Pr.: -ci-al] – Din fr. commercial, lat. commercialis. DOOM
comerciál (-ci-al) adj. m., pl. comerciáli; f. comerciálă, pl. comerciále
comercialilor
COMERCIÁL, -Ă, comerciali, -e, adj. Care aparține comerțului, privitor la comerț; din comerț; negustoresc. [Pr.: -ci-al] – Din fr. commercial, lat. commercialis. DOOM
comerciál (-ci-al) adj. m., pl. comerciáli; f. comerciálă, pl. comerciále
comercialism
COMERCIALÍSM s. n. Spirit comercial (exagerat). [Pr.: -ci-a-] – Din engl. commercialism.
comercialismul
COMERCIALÍSM s. n. Spirit comercial (exagerat). [Pr.: -ci-a-] – Din engl. commercialism.
comercialismului
COMERCIALÍSM s. n. Spirit comercial (exagerat). [Pr.: -ci-a-] – Din engl. commercialism.
comercializa
COMERCIALIZÁ, comercializez, vb. I. Tranz. A pune o marfă, un bun etc. în comerț, a face să devină obiect de comerț. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. commercialiser. DOOM
comercializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 comercializeáză
comercializai
COMERCIALIZÁ, comercializez, vb. I. Tranz. A pune o marfă, un bun etc. în comerț, a face să devină obiect de comerț. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. commercialiser. DOOM
comercializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 comercializeáză
comercializam
COMERCIALIZÁ, comercializez, vb. I. Tranz. A pune o marfă, un bun etc. în comerț, a face să devină obiect de comerț. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. commercialiser. DOOM
comercializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 comercializeáză
comercializare
COMERCIALIZÁ, comercializez, vb. I. Tranz. A pune o marfă, un bun etc. în comerț, a face să devină obiect de comerț. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. commercialiser. DOOM
comercializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 comercializeáză
comercializare
COMERCIALIZÁRE, comercializări, s. f. Acțiunea de a comercializa și rezultatul ei. [Pr.: -ci-a-] – V. comercializa. DOOM
comercializáre (-ci-a-) s. f., g.-d. art. comercializắrii; pl. comercializắri
comercializarea
COMERCIALIZÁRE, comercializări, s. f. Acțiunea de a comercializa și rezultatul ei. [Pr.: -ci-a-] – V. comercializa. DOOM
comercializáre (-ci-a-) s. f., g.-d. art. comercializắrii; pl. comercializắri
comercializară
COMERCIALIZÁ, comercializez, vb. I. Tranz. A pune o marfă, un bun etc. în comerț, a face să devină obiect de comerț. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. commercialiser. DOOM
comercializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 comercializeáză
comercializarăm
COMERCIALIZÁ, comercializez, vb. I. Tranz. A pune o marfă, un bun etc. în comerț, a face să devină obiect de comerț. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. commercialiser. DOOM
comercializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 comercializeáză
comercializarăți
COMERCIALIZÁ, comercializez, vb. I. Tranz. A pune o marfă, un bun etc. în comerț, a face să devină obiect de comerț. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. commercialiser. DOOM
comercializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 comercializeáză
comercializase
COMERCIALIZÁ, comercializez, vb. I. Tranz. A pune o marfă, un bun etc. în comerț, a face să devină obiect de comerț. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. commercialiser. DOOM
comercializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 comercializeáză
comercializasem
COMERCIALIZÁ, comercializez, vb. I. Tranz. A pune o marfă, un bun etc. în comerț, a face să devină obiect de comerț. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. commercialiser. DOOM
comercializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 comercializeáză
comercializaseră
COMERCIALIZÁ, comercializez, vb. I. Tranz. A pune o marfă, un bun etc. în comerț, a face să devină obiect de comerț. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. commercialiser. DOOM
comercializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 comercializeáză
comercializaserăm
COMERCIALIZÁ, comercializez, vb. I. Tranz. A pune o marfă, un bun etc. în comerț, a face să devină obiect de comerț. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. commercialiser. DOOM
comercializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 comercializeáză
comercializaserăți
COMERCIALIZÁ, comercializez, vb. I. Tranz. A pune o marfă, un bun etc. în comerț, a face să devină obiect de comerț. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. commercialiser. DOOM
comercializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 comercializeáză
comercializaseși
COMERCIALIZÁ, comercializez, vb. I. Tranz. A pune o marfă, un bun etc. în comerț, a face să devină obiect de comerț. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. commercialiser. DOOM
comercializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 comercializeáză
comercializaseți
COMERCIALIZÁ, comercializez, vb. I. Tranz. A pune o marfă, un bun etc. în comerț, a face să devină obiect de comerț. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. commercialiser. DOOM
comercializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 comercializeáză
comercializat
COMERCIALIZÁ, comercializez, vb. I. Tranz. A pune o marfă, un bun etc. în comerț, a face să devină obiect de comerț. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. commercialiser. DOOM
comercializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 comercializeáză
comercializat
COMERCIALIZÁ, comercializez, vb. I. Tranz. A pune o marfă, un bun etc. în comerț, a face să devină obiect de comerț. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. commercialiser.
comercializau
COMERCIALIZÁ, comercializez, vb. I. Tranz. A pune o marfă, un bun etc. în comerț, a face să devină obiect de comerț. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. commercialiser. DOOM
comercializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 comercializeáză
comercializași
COMERCIALIZÁ, comercializez, vb. I. Tranz. A pune o marfă, un bun etc. în comerț, a face să devină obiect de comerț. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. commercialiser. DOOM
comercializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 comercializeáză
comercializați
COMERCIALIZÁ, comercializez, vb. I. Tranz. A pune o marfă, un bun etc. în comerț, a face să devină obiect de comerț. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. commercialiser. DOOM
comercializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 comercializeáză
comercializează
COMERCIALIZÁ, comercializez, vb. I. Tranz. A pune o marfă, un bun etc. în comerț, a face să devină obiect de comerț. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. commercialiser. DOOM
comercializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 comercializeáză
comercializez
COMERCIALIZÁ, comercializez, vb. I. Tranz. A pune o marfă, un bun etc. în comerț, a face să devină obiect de comerț. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. commercialiser. DOOM
comercializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 comercializeáză
comercializeze
COMERCIALIZÁ, comercializez, vb. I. Tranz. A pune o marfă, un bun etc. în comerț, a face să devină obiect de comerț. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. commercialiser. DOOM
comercializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 comercializeáză
comercializezi
COMERCIALIZÁ, comercializez, vb. I. Tranz. A pune o marfă, un bun etc. în comerț, a face să devină obiect de comerț. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. commercialiser. DOOM
comercializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 comercializeáză
comercializând
COMERCIALIZÁ, comercializez, vb. I. Tranz. A pune o marfă, un bun etc. în comerț, a face să devină obiect de comerț. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. commercialiser. DOOM
comercializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 comercializeáză
comercializînd
COMERCIALIZÁ, comercializez, vb. I. Tranz. A pune o marfă, un bun etc. în comerț, a face să devină obiect de comerț. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. commercialiser. DOOM
comercializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 comercializeáză
comercializări
COMERCIALIZÁRE, comercializări, s. f. Acțiunea de a comercializa și rezultatul ei. [Pr.: -ci-a-] – V. comercializa. DOOM
comercializáre (-ci-a-) s. f., g.-d. art. comercializắrii; pl. comercializắri
comercializării
COMERCIALIZÁRE, comercializări, s. f. Acțiunea de a comercializa și rezultatul ei. [Pr.: -ci-a-] – V. comercializa. DOOM
comercializáre (-ci-a-) s. f., g.-d. art. comercializắrii; pl. comercializắri
comercializările
COMERCIALIZÁRE, comercializări, s. f. Acțiunea de a comercializa și rezultatul ei. [Pr.: -ci-a-] – V. comercializa. DOOM
comercializáre (-ci-a-) s. f., g.-d. art. comercializắrii; pl. comercializắri
comercializărilor
COMERCIALIZÁRE, comercializări, s. f. Acțiunea de a comercializa și rezultatul ei. [Pr.: -ci-a-] – V. comercializa. DOOM
comercializáre (-ci-a-) s. f., g.-d. art. comercializắrii; pl. comercializắri
comercialul
COMERCIÁL, -Ă, comerciali, -e, adj. Care aparține comerțului, privitor la comerț; din comerț; negustoresc. [Pr.: -ci-al] – Din fr. commercial, lat. commercialis. DOOM
comerciál (-ci-al) adj. m., pl. comerciáli; f. comerciálă, pl. comerciále
comercialului
COMERCIÁL, -Ă, comerciali, -e, adj. Care aparține comerțului, privitor la comerț; din comerț; negustoresc. [Pr.: -ci-al] – Din fr. commercial, lat. commercialis. DOOM
comerciál (-ci-al) adj. m., pl. comerciáli; f. comerciálă, pl. comerciále
comerciant
COMERCIÁNT, -Ă, comercianți, -te, s. m. și f. Persoană fizică sau juridică specializată în efectuarea actelor de comerț. [Pr.: -ci-ant] – Din it. commerciante, fr. commerçant. DOOM
comerciántă (-ci-an-) s. f., g.-d. art. comerciántei; pl. comerciánte
comercianta
COMERCIÁNT, -Ă, comercianți, -te, s. m. și f. Persoană fizică sau juridică specializată în efectuarea actelor de comerț. [Pr.: -ci-ant] – Din it. commerciante, fr. commerçant. DOOM
comerciántă (-ci-an-) s. f., g.-d. art. comerciántei; pl. comerciánte
comerciante
COMERCIÁNT, -Ă, comercianți, -te, s. m. și f. Persoană fizică sau juridică specializată în efectuarea actelor de comerț. [Pr.: -ci-ant] – Din it. commerciante, fr. commerçant. DOOM
comerciántă (-ci-an-) s. f., g.-d. art. comerciántei; pl. comerciánte
comerciantei
COMERCIÁNT, -Ă, comercianți, -te, s. m. și f. Persoană fizică sau juridică specializată în efectuarea actelor de comerț. [Pr.: -ci-ant] – Din it. commerciante, fr. commerçant. DOOM
comerciántă (-ci-an-) s. f., g.-d. art. comerciántei; pl. comerciánte
comerciantele
COMERCIÁNT, -Ă, comercianți, -te, s. m. și f. Persoană fizică sau juridică specializată în efectuarea actelor de comerț. [Pr.: -ci-ant] – Din it. commerciante, fr. commerçant. DOOM
comerciántă (-ci-an-) s. f., g.-d. art. comerciántei; pl. comerciánte
comerciantelor
COMERCIÁNT, -Ă, comercianți, -te, s. m. și f. Persoană fizică sau juridică specializată în efectuarea actelor de comerț. [Pr.: -ci-ant] – Din it. commerciante, fr. commerçant. DOOM
comerciántă (-ci-an-) s. f., g.-d. art. comerciántei; pl. comerciánte
comerciantul
COMERCIÁNT, -Ă, comercianți, -te, s. m. și f. Persoană fizică sau juridică specializată în efectuarea actelor de comerț. [Pr.: -ci-ant] – Din it. commerciante, fr. commerçant. DOOM
comerciántă (-ci-an-) s. f., g.-d. art. comerciántei; pl. comerciánte
comerciantului
COMERCIÁNT, -Ă, comercianți, -te, s. m. și f. Persoană fizică sau juridică specializată în efectuarea actelor de comerț. [Pr.: -ci-ant] – Din it. commerciante, fr. commerçant. DOOM
comerciántă (-ci-an-) s. f., g.-d. art. comerciántei; pl. comerciánte
comercianți
COMERCIÁNT, -Ă, comercianți, -te, s. m. și f. Persoană fizică sau juridică specializată în efectuarea actelor de comerț. [Pr.: -ci-ant] – Din it. commerciante, fr. commerçant. DOOM
comerciántă (-ci-an-) s. f., g.-d. art. comerciántei; pl. comerciánte
comercianții
COMERCIÁNT, -Ă, comercianți, -te, s. m. și f. Persoană fizică sau juridică specializată în efectuarea actelor de comerț. [Pr.: -ci-ant] – Din it. commerciante, fr. commerçant. DOOM
comerciántă (-ci-an-) s. f., g.-d. art. comerciántei; pl. comerciánte
comercianților
COMERCIÁNT, -Ă, comercianți, -te, s. m. și f. Persoană fizică sau juridică specializată în efectuarea actelor de comerț. [Pr.: -ci-ant] – Din it. commerciante, fr. commerçant. DOOM
comerciántă (-ci-an-) s. f., g.-d. art. comerciántei; pl. comerciánte
comerț
COMÉRȚ s. n. Schimb de produse prin cumpărarea și vânzarea lor; ramură a economiei în cadrul căreia se desfășoară circulația mărfurilor. – Din fr. commerce, lat. commercium. DOOM
!comérț s. n
comerțul
COMÉRȚ s. n. Schimb de produse prin cumpărarea și vânzarea lor; ramură a economiei în cadrul căreia se desfășoară circulația mărfurilor. – Din fr. commerce, lat. commercium. DOOM
!comérț s. n
comerțului
COMÉRȚ s. n. Schimb de produse prin cumpărarea și vânzarea lor; ramură a economiei în cadrul căreia se desfășoară circulația mărfurilor. – Din fr. commerce, lat. commercium. DOOM
!comérț s. n
comerțuri
COMÉRȚ s. n. Schimb de produse prin cumpărarea și vânzarea lor; ramură a economiei în cadrul căreia se desfășoară circulația mărfurilor. – Din fr. commerce, lat. commercium. DOOM
!comérț s. n
comerțurile
COMÉRȚ s. n. Schimb de produse prin cumpărarea și vânzarea lor; ramură a economiei în cadrul căreia se desfășoară circulația mărfurilor. – Din fr. commerce, lat. commercium. DOOM
!comérț s. n
comerțurilor
COMÉRȚ s. n. Schimb de produse prin cumpărarea și vânzarea lor; ramură a economiei în cadrul căreia se desfășoară circulația mărfurilor. – Din fr. commerce, lat. commercium. DOOM
!comérț s. n
comesan
COMESÁN, -Ă s.m. și f. v. comesean.
comesean
CONMESEÁN, -Ă s. m. și f. v. comesean. DOOM
comeseánă s. f., g.-d. art. comesénei; pl. comeséne
comeseana
CONMESEÁN, -Ă s. m. și f. v. comesean. DOOM
comeseánă s. f., g.-d. art. comesénei; pl. comeséne
comeseanul
CONMESEÁN, -Ă s. m. și f. v. comesean. DOOM
comeseánă s. f., g.-d. art. comesénei; pl. comeséne
comeseanului
CONMESEÁN, -Ă s. m. și f. v. comesean. DOOM
comeseánă s. f., g.-d. art. comesénei; pl. comeséne
comesene
CONMESEÁN, -Ă s. m. și f. v. comesean. DOOM
comeseánă s. f., g.-d. art. comesénei; pl. comeséne
comesenei
CONMESEÁN, -Ă s. m. și f. v. comesean. DOOM
comeseánă s. f., g.-d. art. comesénei; pl. comeséne
comesenele
CONMESEÁN, -Ă s. m. și f. v. comesean. DOOM
comeseánă s. f., g.-d. art. comesénei; pl. comeséne
comesenelor
CONMESEÁN, -Ă s. m. și f. v. comesean. DOOM
comeseánă s. f., g.-d. art. comesénei; pl. comeséne
comeseni
CONMESEÁN, -Ă s. m. și f. v. comesean. DOOM
comeseánă s. f., g.-d. art. comesénei; pl. comeséne
comesenii
CONMESEÁN, -Ă s. m. și f. v. comesean. DOOM
comeseánă s. f., g.-d. art. comesénei; pl. comeséne
comesenilor
CONMESEÁN, -Ă s. m. și f. v. comesean. DOOM
comeseánă s. f., g.-d. art. comesénei; pl. comeséne
comestibil
COMESTÍBIL, -Ă, comestibili, -e, adj. Care poate servi ca hrană; bun de mâncat. – Din fr. comestible, lat. comestibilis. DOOM
comestíbil adj. m., pl. comestíbili; f. comestíbilă, pl. comestíbile
comestibila
COMESTÍBIL, -Ă, comestibili, -e, adj. Care poate servi ca hrană; bun de mâncat. – Din fr. comestible, lat. comestibilis. DOOM
comestíbil adj. m., pl. comestíbili; f. comestíbilă, pl. comestíbile
comestibile
COMESTÍBIL, -Ă, comestibili, -e, adj. Care poate servi ca hrană; bun de mâncat. – Din fr. comestible, lat. comestibilis. DOOM
comestíbil adj. m., pl. comestíbili; f. comestíbilă, pl. comestíbile
comestibilei
COMESTÍBIL, -Ă, comestibili, -e, adj. Care poate servi ca hrană; bun de mâncat. – Din fr. comestible, lat. comestibilis. DOOM
comestíbil adj. m., pl. comestíbili; f. comestíbilă, pl. comestíbile
comestibilele
COMESTÍBIL, -Ă, comestibili, -e, adj. Care poate servi ca hrană; bun de mâncat. – Din fr. comestible, lat. comestibilis. DOOM
comestíbil adj. m., pl. comestíbili; f. comestíbilă, pl. comestíbile
comestibilelor
COMESTÍBIL, -Ă, comestibili, -e, adj. Care poate servi ca hrană; bun de mâncat. – Din fr. comestible, lat. comestibilis. DOOM
comestíbil adj. m., pl. comestíbili; f. comestíbilă, pl. comestíbile
comestibili
COMESTÍBIL, -Ă, comestibili, -e, adj. Care poate servi ca hrană; bun de mâncat. – Din fr. comestible, lat. comestibilis. DOOM
comestíbil adj. m., pl. comestíbili; f. comestíbilă, pl. comestíbile
comestibilii
COMESTÍBIL, -Ă, comestibili, -e, adj. Care poate servi ca hrană; bun de mâncat. – Din fr. comestible, lat. comestibilis. DOOM
comestíbil adj. m., pl. comestíbili; f. comestíbilă, pl. comestíbile
comestibililor
COMESTÍBIL, -Ă, comestibili, -e, adj. Care poate servi ca hrană; bun de mâncat. – Din fr. comestible, lat. comestibilis. DOOM
comestíbil adj. m., pl. comestíbili; f. comestíbilă, pl. comestíbile
comestibilitate
COMESTIBILITÁTE s.f. Calitatea a ceea ce este comestibil. [Cf. fr. comestibilité].
comestibilitatea
COMESTIBILITÁTE s.f. Calitatea a ceea ce este comestibil. [Cf. fr. comestibilité].
comestibilități
COMESTIBILITÁTE s.f. Calitatea a ceea ce este comestibil. [Cf. fr. comestibilité].
comestibilității
COMESTIBILITÁTE s.f. Calitatea a ceea ce este comestibil. [Cf. fr. comestibilité].
comestibilul
COMESTÍBIL, -Ă, comestibili, -e, adj. Care poate servi ca hrană; bun de mâncat. – Din fr. comestible, lat. comestibilis. DOOM
comestíbil adj. m., pl. comestíbili; f. comestíbilă, pl. comestíbile
comestibilului
COMESTÍBIL, -Ă, comestibili, -e, adj. Care poate servi ca hrană; bun de mâncat. – Din fr. comestible, lat. comestibilis. DOOM
comestíbil adj. m., pl. comestíbili; f. comestíbilă, pl. comestíbile
comet
COMÉTĂ, comete, s. f. Corp ceresc alcătuit dintr-un nucleu luminos înconjurat de gaze și de pulberi, care, uneori, se prelungește sub forma unei cozi îndreptate în sens opus Soarelui din cauza presiunii luminii acestuia; stea cu coadă. [Var.: (înv.) comét s. n.] – Din fr. comète, lat. cometa. DOOM
cométă s. f., g.-d. art. cométei; pl. cométe
cometa
COMÉTĂ, comete, s. f. Corp ceresc alcătuit dintr-un nucleu luminos înconjurat de gaze și de pulberi, care, uneori, se prelungește sub forma unei cozi îndreptate în sens opus Soarelui din cauza presiunii luminii acestuia; stea cu coadă. [Var.: (înv.) comét s. n.] – Din fr. comète, lat. cometa. DOOM
cométă s. f., g.-d. art. cométei; pl. cométe
comete
COMÉTĂ, comete, s. f. Corp ceresc alcătuit dintr-un nucleu luminos înconjurat de gaze și de pulberi, care, uneori, se prelungește sub forma unei cozi îndreptate în sens opus Soarelui din cauza presiunii luminii acestuia; stea cu coadă. [Var.: (înv.) comét s. n.] – Din fr. comète, lat. cometa. DOOM
cométă s. f., g.-d. art. cométei; pl. cométe
cometei
COMÉTĂ, comete, s. f. Corp ceresc alcătuit dintr-un nucleu luminos înconjurat de gaze și de pulberi, care, uneori, se prelungește sub forma unei cozi îndreptate în sens opus Soarelui din cauza presiunii luminii acestuia; stea cu coadă. [Var.: (înv.) comét s. n.] – Din fr. comète, lat. cometa. DOOM
cométă s. f., g.-d. art. cométei; pl. cométe
cometele
COMÉTĂ, comete, s. f. Corp ceresc alcătuit dintr-un nucleu luminos înconjurat de gaze și de pulberi, care, uneori, se prelungește sub forma unei cozi îndreptate în sens opus Soarelui din cauza presiunii luminii acestuia; stea cu coadă. [Var.: (înv.) comét s. n.] – Din fr. comète, lat. cometa. DOOM
cométă s. f., g.-d. art. cométei; pl. cométe
cometelor
COMÉTĂ, comete, s. f. Corp ceresc alcătuit dintr-un nucleu luminos înconjurat de gaze și de pulberi, care, uneori, se prelungește sub forma unei cozi îndreptate în sens opus Soarelui din cauza presiunii luminii acestuia; stea cu coadă. [Var.: (înv.) comét s. n.] – Din fr. comète, lat. cometa. DOOM
cométă s. f., g.-d. art. cométei; pl. cométe
comic
CÓMIC, -Ă, comici, -ce, adj., s. m., s. n. 1. Adj. Care aparține comediei1, de comedie, relativ la comedie. ♦ Care provoacă râsul; hazliu, ridicol. 2. S. m. Actor care interpretează roluri de comedie1. 3. S. n. Categorie estetică în a cărei sferă intră actele, situațiile sau personajele din viață sau din artă care provoacă râsul; ceea ce constituie temeiul ridicolului; parte hazlie, element sau efect comic, notă ridicolă pe care o reprezintă ceva sau cineva. – Din fr. comique, lat. comicus. DOOM
cómic3 (categorie estetică) s. n.
comic
CÓMIC, -Ă, comici, -ce, adj., s. m., s. n. 1. Adj. Care aparține comediei1, de comedie, relativ la comedie. ♦ Care provoacă râsul; hazliu, ridicol. 2. S. m. Actor care interpretează roluri de comedie1. 3. S. n. Categorie estetică în a cărei sferă intră actele, situațiile sau personajele din viață sau din artă care provoacă râsul; ceea ce constituie temeiul ridicolului; parte hazlie, element sau efect comic, notă ridicolă pe care o reprezintă ceva sau cineva. – Din fr. comique, lat. comicus. DOOM
cómic3 (categorie estetică) s. n.
comica
CÓMIC, -Ă, comici, -ce, adj., s. m., s. n. 1. Adj. Care aparține comediei1, de comedie, relativ la comedie. ♦ Care provoacă râsul; hazliu, ridicol. 2. S. m. Actor care interpretează roluri de comedie1. 3. S. n. Categorie estetică în a cărei sferă intră actele, situațiile sau personajele din viață sau din artă care provoacă râsul; ceea ce constituie temeiul ridicolului; parte hazlie, element sau efect comic, notă ridicolă pe care o reprezintă ceva sau cineva. – Din fr. comique, lat. comicus. DOOM
cómic3 (categorie estetică) s. n.
comica
CÓMIC, -Ă, comici, -ce, adj., s. m., s. n. 1. Adj. Care aparține comediei1, de comedie, relativ la comedie. ♦ Care provoacă râsul; hazliu, ridicol. 2. S. m. Actor care interpretează roluri de comedie1. 3. S. n. Categorie estetică în a cărei sferă intră actele, situațiile sau personajele din viață sau din artă care provoacă râsul; ceea ce constituie temeiul ridicolului; parte hazlie, element sau efect comic, notă ridicolă pe care o reprezintă ceva sau cineva. – Din fr. comique, lat. comicus. DOOM
cómic3 (categorie estetică) s. n.
comice
CÓMIC, -Ă, comici, -ce, adj., s. m., s. n. 1. Adj. Care aparține comediei1, de comedie, relativ la comedie. ♦ Care provoacă râsul; hazliu, ridicol. 2. S. m. Actor care interpretează roluri de comedie1. 3. S. n. Categorie estetică în a cărei sferă intră actele, situațiile sau personajele din viață sau din artă care provoacă râsul; ceea ce constituie temeiul ridicolului; parte hazlie, element sau efect comic, notă ridicolă pe care o reprezintă ceva sau cineva. – Din fr. comique, lat. comicus. DOOM
cómic3 (categorie estetică) s. n.
comice
CÓMIC, -Ă, comici, -ce, adj., s. m., s. n. 1. Adj. Care aparține comediei1, de comedie, relativ la comedie. ♦ Care provoacă râsul; hazliu, ridicol. 2. S. m. Actor care interpretează roluri de comedie1. 3. S. n. Categorie estetică în a cărei sferă intră actele, situațiile sau personajele din viață sau din artă care provoacă râsul; ceea ce constituie temeiul ridicolului; parte hazlie, element sau efect comic, notă ridicolă pe care o reprezintă ceva sau cineva. – Din fr. comique, lat. comicus. DOOM
cómic3 (categorie estetică) s. n.
comicei
CÓMIC, -Ă, comici, -ce, adj., s. m., s. n. 1. Adj. Care aparține comediei1, de comedie, relativ la comedie. ♦ Care provoacă râsul; hazliu, ridicol. 2. S. m. Actor care interpretează roluri de comedie1. 3. S. n. Categorie estetică în a cărei sferă intră actele, situațiile sau personajele din viață sau din artă care provoacă râsul; ceea ce constituie temeiul ridicolului; parte hazlie, element sau efect comic, notă ridicolă pe care o reprezintă ceva sau cineva. – Din fr. comique, lat. comicus. DOOM
cómic3 (categorie estetică) s. n.
comicei
CÓMIC, -Ă, comici, -ce, adj., s. m., s. n. 1. Adj. Care aparține comediei1, de comedie, relativ la comedie. ♦ Care provoacă râsul; hazliu, ridicol. 2. S. m. Actor care interpretează roluri de comedie1. 3. S. n. Categorie estetică în a cărei sferă intră actele, situațiile sau personajele din viață sau din artă care provoacă râsul; ceea ce constituie temeiul ridicolului; parte hazlie, element sau efect comic, notă ridicolă pe care o reprezintă ceva sau cineva. – Din fr. comique, lat. comicus. DOOM
cómic3 (categorie estetică) s. n.
comicele
CÓMIC, -Ă, comici, -ce, adj., s. m., s. n. 1. Adj. Care aparține comediei1, de comedie, relativ la comedie. ♦ Care provoacă râsul; hazliu, ridicol. 2. S. m. Actor care interpretează roluri de comedie1. 3. S. n. Categorie estetică în a cărei sferă intră actele, situațiile sau personajele din viață sau din artă care provoacă râsul; ceea ce constituie temeiul ridicolului; parte hazlie, element sau efect comic, notă ridicolă pe care o reprezintă ceva sau cineva. – Din fr. comique, lat. comicus. DOOM
cómic3 (categorie estetică) s. n.
comicele
CÓMIC, -Ă, comici, -ce, adj., s. m., s. n. 1. Adj. Care aparține comediei1, de comedie, relativ la comedie. ♦ Care provoacă râsul; hazliu, ridicol. 2. S. m. Actor care interpretează roluri de comedie1. 3. S. n. Categorie estetică în a cărei sferă intră actele, situațiile sau personajele din viață sau din artă care provoacă râsul; ceea ce constituie temeiul ridicolului; parte hazlie, element sau efect comic, notă ridicolă pe care o reprezintă ceva sau cineva. – Din fr. comique, lat. comicus. DOOM
cómic3 (categorie estetică) s. n.
comicelor
CÓMIC, -Ă, comici, -ce, adj., s. m., s. n. 1. Adj. Care aparține comediei1, de comedie, relativ la comedie. ♦ Care provoacă râsul; hazliu, ridicol. 2. S. m. Actor care interpretează roluri de comedie1. 3. S. n. Categorie estetică în a cărei sferă intră actele, situațiile sau personajele din viață sau din artă care provoacă râsul; ceea ce constituie temeiul ridicolului; parte hazlie, element sau efect comic, notă ridicolă pe care o reprezintă ceva sau cineva. – Din fr. comique, lat. comicus. DOOM
cómic3 (categorie estetică) s. n.
comicelor
CÓMIC, -Ă, comici, -ce, adj., s. m., s. n. 1. Adj. Care aparține comediei1, de comedie, relativ la comedie. ♦ Care provoacă râsul; hazliu, ridicol. 2. S. m. Actor care interpretează roluri de comedie1. 3. S. n. Categorie estetică în a cărei sferă intră actele, situațiile sau personajele din viață sau din artă care provoacă râsul; ceea ce constituie temeiul ridicolului; parte hazlie, element sau efect comic, notă ridicolă pe care o reprezintă ceva sau cineva. – Din fr. comique, lat. comicus. DOOM
cómic3 (categorie estetică) s. n.
comici
CÓMIC, -Ă, comici, -ce, adj., s. m., s. n. 1. Adj. Care aparține comediei1, de comedie, relativ la comedie. ♦ Care provoacă râsul; hazliu, ridicol. 2. S. m. Actor care interpretează roluri de comedie1. 3. S. n. Categorie estetică în a cărei sferă intră actele, situațiile sau personajele din viață sau din artă care provoacă râsul; ceea ce constituie temeiul ridicolului; parte hazlie, element sau efect comic, notă ridicolă pe care o reprezintă ceva sau cineva. – Din fr. comique, lat. comicus. DOOM
cómic3 (categorie estetică) s. n.
comici
CÓMIC, -Ă, comici, -ce, adj., s. m., s. n. 1. Adj. Care aparține comediei1, de comedie, relativ la comedie. ♦ Care provoacă râsul; hazliu, ridicol. 2. S. m. Actor care interpretează roluri de comedie1. 3. S. n. Categorie estetică în a cărei sferă intră actele, situațiile sau personajele din viață sau din artă care provoacă râsul; ceea ce constituie temeiul ridicolului; parte hazlie, element sau efect comic, notă ridicolă pe care o reprezintă ceva sau cineva. – Din fr. comique, lat. comicus. DOOM
cómic3 (categorie estetică) s. n.
comicii
CÓMIC, -Ă, comici, -ce, adj., s. m., s. n. 1. Adj. Care aparține comediei1, de comedie, relativ la comedie. ♦ Care provoacă râsul; hazliu, ridicol. 2. S. m. Actor care interpretează roluri de comedie1. 3. S. n. Categorie estetică în a cărei sferă intră actele, situațiile sau personajele din viață sau din artă care provoacă râsul; ceea ce constituie temeiul ridicolului; parte hazlie, element sau efect comic, notă ridicolă pe care o reprezintă ceva sau cineva. – Din fr. comique, lat. comicus. DOOM
cómic3 (categorie estetică) s. n.
comicii
CÓMIC, -Ă, comici, -ce, adj., s. m., s. n. 1. Adj. Care aparține comediei1, de comedie, relativ la comedie. ♦ Care provoacă râsul; hazliu, ridicol. 2. S. m. Actor care interpretează roluri de comedie1. 3. S. n. Categorie estetică în a cărei sferă intră actele, situațiile sau personajele din viață sau din artă care provoacă râsul; ceea ce constituie temeiul ridicolului; parte hazlie, element sau efect comic, notă ridicolă pe care o reprezintă ceva sau cineva. – Din fr. comique, lat. comicus. DOOM
cómic3 (categorie estetică) s. n.
comicilor
CÓMIC, -Ă, comici, -ce, adj., s. m., s. n. 1. Adj. Care aparține comediei1, de comedie, relativ la comedie. ♦ Care provoacă râsul; hazliu, ridicol. 2. S. m. Actor care interpretează roluri de comedie1. 3. S. n. Categorie estetică în a cărei sferă intră actele, situațiile sau personajele din viață sau din artă care provoacă râsul; ceea ce constituie temeiul ridicolului; parte hazlie, element sau efect comic, notă ridicolă pe care o reprezintă ceva sau cineva. – Din fr. comique, lat. comicus. DOOM
cómic3 (categorie estetică) s. n.
comicilor
CÓMIC, -Ă, comici, -ce, adj., s. m., s. n. 1. Adj. Care aparține comediei1, de comedie, relativ la comedie. ♦ Care provoacă râsul; hazliu, ridicol. 2. S. m. Actor care interpretează roluri de comedie1. 3. S. n. Categorie estetică în a cărei sferă intră actele, situațiile sau personajele din viață sau din artă care provoacă râsul; ceea ce constituie temeiul ridicolului; parte hazlie, element sau efect comic, notă ridicolă pe care o reprezintă ceva sau cineva. – Din fr. comique, lat. comicus. DOOM
cómic3 (categorie estetică) s. n.
comicitate
COMICITÁTE s. f. (Rar) Caracter comic. – Comic + suf. -itate.
comicitatea
COMICITÁTE s. f. (Rar) Caracter comic. – Comic + suf. -itate.
comicități
COMICITÁTE s. f. (Rar) Caracter comic. – Comic + suf. -itate.
comicității
COMICITÁTE s. f. (Rar) Caracter comic. – Comic + suf. -itate.
comics
CÓMICS, comicsuri, s. n. Nume dat unor povestiri prezentate sub formă de desene seriale (publicate în reviste, broșuri etc.), însoțite de texte scurte. – Din engl. comics. DOOM
cómics (broșură) s. n., pl. cómicsuri
comicsul
CÓMICS, comicsuri, s. n. Nume dat unor povestiri prezentate sub formă de desene seriale (publicate în reviste, broșuri etc.), însoțite de texte scurte. – Din engl. comics. DOOM
cómics (broșură) s. n., pl. cómicsuri
comicsului
CÓMICS, comicsuri, s. n. Nume dat unor povestiri prezentate sub formă de desene seriale (publicate în reviste, broșuri etc.), însoțite de texte scurte. – Din engl. comics. DOOM
cómics (broșură) s. n., pl. cómicsuri
comicsuri
CÓMICS, comicsuri, s. n. Nume dat unor povestiri prezentate sub formă de desene seriale (publicate în reviste, broșuri etc.), însoțite de texte scurte. – Din engl. comics. DOOM
cómics (broșură) s. n., pl. cómicsuri
comicsurile
CÓMICS, comicsuri, s. n. Nume dat unor povestiri prezentate sub formă de desene seriale (publicate în reviste, broșuri etc.), însoțite de texte scurte. – Din engl. comics. DOOM
cómics (broșură) s. n., pl. cómicsuri
comicsurilor
CÓMICS, comicsuri, s. n. Nume dat unor povestiri prezentate sub formă de desene seriale (publicate în reviste, broșuri etc.), însoțite de texte scurte. – Din engl. comics. DOOM
cómics (broșură) s. n., pl. cómicsuri
comicul
CÓMIC, -Ă, comici, -ce, adj., s. m., s. n. 1. Adj. Care aparține comediei1, de comedie, relativ la comedie. ♦ Care provoacă râsul; hazliu, ridicol. 2. S. m. Actor care interpretează roluri de comedie1. 3. S. n. Categorie estetică în a cărei sferă intră actele, situațiile sau personajele din viață sau din artă care provoacă râsul; ceea ce constituie temeiul ridicolului; parte hazlie, element sau efect comic, notă ridicolă pe care o reprezintă ceva sau cineva. – Din fr. comique, lat. comicus. DOOM
cómic3 (categorie estetică) s. n.
comicul
CÓMIC, -Ă, comici, -ce, adj., s. m., s. n. 1. Adj. Care aparține comediei1, de comedie, relativ la comedie. ♦ Care provoacă râsul; hazliu, ridicol. 2. S. m. Actor care interpretează roluri de comedie1. 3. S. n. Categorie estetică în a cărei sferă intră actele, situațiile sau personajele din viață sau din artă care provoacă râsul; ceea ce constituie temeiul ridicolului; parte hazlie, element sau efect comic, notă ridicolă pe care o reprezintă ceva sau cineva. – Din fr. comique, lat. comicus. DOOM
cómic3 (categorie estetică) s. n.
comicului
CÓMIC, -Ă, comici, -ce, adj., s. m., s. n. 1. Adj. Care aparține comediei1, de comedie, relativ la comedie. ♦ Care provoacă râsul; hazliu, ridicol. 2. S. m. Actor care interpretează roluri de comedie1. 3. S. n. Categorie estetică în a cărei sferă intră actele, situațiile sau personajele din viață sau din artă care provoacă râsul; ceea ce constituie temeiul ridicolului; parte hazlie, element sau efect comic, notă ridicolă pe care o reprezintă ceva sau cineva. – Din fr. comique, lat. comicus. DOOM
cómic3 (categorie estetică) s. n.
comicului
CÓMIC, -Ă, comici, -ce, adj., s. m., s. n. 1. Adj. Care aparține comediei1, de comedie, relativ la comedie. ♦ Care provoacă râsul; hazliu, ridicol. 2. S. m. Actor care interpretează roluri de comedie1. 3. S. n. Categorie estetică în a cărei sferă intră actele, situațiile sau personajele din viață sau din artă care provoacă râsul; ceea ce constituie temeiul ridicolului; parte hazlie, element sau efect comic, notă ridicolă pe care o reprezintă ceva sau cineva. – Din fr. comique, lat. comicus. DOOM
cómic3 (categorie estetică) s. n.
comicăria
COMICĂRÍE, comicării, s. f. (Fam.) Faptă, situație care provoacă râsul; caraghioslâc. – Comic + suf. -ărie. DOOM
comicăríe (fam.) s. f., art. comicăría, g.-d. art. comicăríei; pl. comicăríi, art. comicăríile
comicărie
COMICĂRÍE, comicării, s. f. (Fam.) Faptă, situație care provoacă râsul; caraghioslâc. – Comic + suf. -ărie. DOOM
comicăríe (fam.) s. f., art. comicăría, g.-d. art. comicăríei; pl. comicăríi, art. comicăríile
comicăriei
COMICĂRÍE, comicării, s. f. (Fam.) Faptă, situație care provoacă râsul; caraghioslâc. – Comic + suf. -ărie. DOOM
comicăríe (fam.) s. f., art. comicăría, g.-d. art. comicăríei; pl. comicăríi, art. comicăríile
comicării
COMICĂRÍE, comicării, s. f. (Fam.) Faptă, situație care provoacă râsul; caraghioslâc. – Comic + suf. -ărie. DOOM
comicăríe (fam.) s. f., art. comicăría, g.-d. art. comicăríei; pl. comicăríi, art. comicăríile
comicăriile
COMICĂRÍE, comicării, s. f. (Fam.) Faptă, situație care provoacă râsul; caraghioslâc. – Comic + suf. -ărie. DOOM
comicăríe (fam.) s. f., art. comicăría, g.-d. art. comicăríei; pl. comicăríi, art. comicăríile
comicăriilor
COMICĂRÍE, comicării, s. f. (Fam.) Faptă, situație care provoacă râsul; caraghioslâc. – Comic + suf. -ărie. DOOM
comicăríe (fam.) s. f., art. comicăría, g.-d. art. comicăríei; pl. comicăríi, art. comicăríile
comid
comíd s. m. – Gumă. Ngr. ϰομμίδι (DAR). Sec. XVIII, înv.
comiher
COMIHÉR, comihere, s. n. (Reg.) Crâsnic1.
comiheri
COMIHÉRI, comihere, s. n. (Regional) Crîsnic. A doua zi-și lepădă toate hainele de pe sine și să îmbrăcă într-un... comiheri. RETEGANUL, P. IV 30.
comiheriu
COMIHÉRI, comihere, s. n. (Regional) Crîsnic. A doua zi-și lepădă toate hainele de pe sine și să îmbrăcă într-un... comiheri. RETEGANUL, P. IV 30.
comiliton
COMILITÓN s.m. (Italienism) Tovarăș de luptă, de idei; camarad de arme. [< it. commilitone, cf. lat. cum – cu, militare – a fi soldat].
comilitoni
COMILITÓN s.m. (Italienism) Tovarăș de luptă, de idei; camarad de arme. [< it. commilitone, cf. lat. cum – cu, militare – a fi soldat].
comilitonii
COMILITÓN s.m. (Italienism) Tovarăș de luptă, de idei; camarad de arme. [< it. commilitone, cf. lat. cum – cu, militare – a fi soldat].
comilitonilor
COMILITÓN s.m. (Italienism) Tovarăș de luptă, de idei; camarad de arme. [< it. commilitone, cf. lat. cum – cu, militare – a fi soldat].
comilitonul
COMILITÓN s.m. (Italienism) Tovarăș de luptă, de idei; camarad de arme. [< it. commilitone, cf. lat. cum – cu, militare – a fi soldat].
comilitonului
COMILITÓN s.m. (Italienism) Tovarăș de luptă, de idei; camarad de arme. [< it. commilitone, cf. lat. cum – cu, militare – a fi soldat].
comina
CÓMINĂ s. f. (Reg.) Tescovină. – Din sb. komina. DOOM
cómină (reg.) s. f., g.-d. art. cóminei
cominatoria
COMINATÓRIU, -IE, cominatorii, adj. (Despre o măsură luată de un organ de jurisdicție) Care constrânge o persoană la comiterea sau la abținerea de la săvârșirea unui fapt. ◊ Daune cominatorii = sumă de bani ce urmează a se plăti periodic de către o persoană până la achitarea obligației ce îi revine. – Din fr. comminatoire. DOOM
cominatóriu [riu pron. rĭu] adj. m., f. cominatórie (-ri-e); pl. m. și f. cominatórii
cominatorie
COMINATÓRIU, -IE, cominatorii, adj. (Despre o măsură luată de un organ de jurisdicție) Care constrânge o persoană la comiterea sau la abținerea de la săvârșirea unui fapt. ◊ Daune cominatorii = sumă de bani ce urmează a se plăti periodic de către o persoană până la achitarea obligației ce îi revine. – Din fr. comminatoire. DOOM
cominatóriu [riu pron. rĭu] adj. m., f. cominatórie (-ri-e); pl. m. și f. cominatórii
cominatoriei
COMINATÓRIU, -IE, cominatorii, adj. (Despre o măsură luată de un organ de jurisdicție) Care constrânge o persoană la comiterea sau la abținerea de la săvârșirea unui fapt. ◊ Daune cominatorii = sumă de bani ce urmează a se plăti periodic de către o persoană până la achitarea obligației ce îi revine. – Din fr. comminatoire. DOOM
cominatóriu [riu pron. rĭu] adj. m., f. cominatórie (-ri-e); pl. m. și f. cominatórii
cominatorii
COMINATÓRIU, -IE, cominatorii, adj. (Despre o măsură luată de un organ de jurisdicție) Care constrânge o persoană la comiterea sau la abținerea de la săvârșirea unui fapt. ◊ Daune cominatorii = sumă de bani ce urmează a se plăti periodic de către o persoană până la achitarea obligației ce îi revine. – Din fr. comminatoire. DOOM
cominatóriu [riu pron. rĭu] adj. m., f. cominatórie (-ri-e); pl. m. și f. cominatórii
cominatoriii
COMINATÓRIU, -IE, cominatorii, adj. (Despre o măsură luată de un organ de jurisdicție) Care constrânge o persoană la comiterea sau la abținerea de la săvârșirea unui fapt. ◊ Daune cominatorii = sumă de bani ce urmează a se plăti periodic de către o persoană până la achitarea obligației ce îi revine. – Din fr. comminatoire. DOOM
cominatóriu [riu pron. rĭu] adj. m., f. cominatórie (-ri-e); pl. m. și f. cominatórii
cominatoriile
COMINATÓRIU, -IE, cominatorii, adj. (Despre o măsură luată de un organ de jurisdicție) Care constrânge o persoană la comiterea sau la abținerea de la săvârșirea unui fapt. ◊ Daune cominatorii = sumă de bani ce urmează a se plăti periodic de către o persoană până la achitarea obligației ce îi revine. – Din fr. comminatoire. DOOM
cominatóriu [riu pron. rĭu] adj. m., f. cominatórie (-ri-e); pl. m. și f. cominatórii
cominatoriilor
COMINATÓRIU, -IE, cominatorii, adj. (Despre o măsură luată de un organ de jurisdicție) Care constrânge o persoană la comiterea sau la abținerea de la săvârșirea unui fapt. ◊ Daune cominatorii = sumă de bani ce urmează a se plăti periodic de către o persoană până la achitarea obligației ce îi revine. – Din fr. comminatoire. DOOM
cominatóriu [riu pron. rĭu] adj. m., f. cominatórie (-ri-e); pl. m. și f. cominatórii
cominatoriu
COMINATÓRIU, -IE, cominatorii, adj. (Despre o măsură luată de un organ de jurisdicție) Care constrânge o persoană la comiterea sau la abținerea de la săvârșirea unui fapt. ◊ Daune cominatorii = sumă de bani ce urmează a se plăti periodic de către o persoană până la achitarea obligației ce îi revine. – Din fr. comminatoire. DOOM
cominatóriu [riu pron. rĭu] adj. m., f. cominatórie (-ri-e); pl. m. și f. cominatórii
cominatoriul
COMINATÓRIU, -IE, cominatorii, adj. (Despre o măsură luată de un organ de jurisdicție) Care constrânge o persoană la comiterea sau la abținerea de la săvârșirea unui fapt. ◊ Daune cominatorii = sumă de bani ce urmează a se plăti periodic de către o persoană până la achitarea obligației ce îi revine. – Din fr. comminatoire. DOOM
cominatóriu [riu pron. rĭu] adj. m., f. cominatórie (-ri-e); pl. m. și f. cominatórii
cominatoriului
COMINATÓRIU, -IE, cominatorii, adj. (Despre o măsură luată de un organ de jurisdicție) Care constrânge o persoană la comiterea sau la abținerea de la săvârșirea unui fapt. ◊ Daune cominatorii = sumă de bani ce urmează a se plăti periodic de către o persoană până la achitarea obligației ce îi revine. – Din fr. comminatoire. DOOM
cominatóriu [riu pron. rĭu] adj. m., f. cominatórie (-ri-e); pl. m. și f. cominatórii
cominația
COMINÁȚIE s.f. (Lit.) Figură retorică prin care oratorul sau un autor enunță, sub formă de avertisment la adresa auditoriului sau a unui personaj, o nenorocire inevitabilă. [< fr. commination, cf. lat. comminatio – amenințare].
cominație
COMINÁȚIE s.f. (Lit.) Figură retorică prin care oratorul sau un autor enunță, sub formă de avertisment la adresa auditoriului sau a unui personaj, o nenorocire inevitabilă. [< fr. commination, cf. lat. comminatio – amenințare].
cominației
COMINÁȚIE s.f. (Lit.) Figură retorică prin care oratorul sau un autor enunță, sub formă de avertisment la adresa auditoriului sau a unui personaj, o nenorocire inevitabilă. [< fr. commination, cf. lat. comminatio – amenințare].
cominații
COMINÁȚIE s.f. (Lit.) Figură retorică prin care oratorul sau un autor enunță, sub formă de avertisment la adresa auditoriului sau a unui personaj, o nenorocire inevitabilă. [< fr. commination, cf. lat. comminatio – amenințare].
cominațiile
COMINÁȚIE s.f. (Lit.) Figură retorică prin care oratorul sau un autor enunță, sub formă de avertisment la adresa auditoriului sau a unui personaj, o nenorocire inevitabilă. [< fr. commination, cf. lat. comminatio – amenințare].
cominațiilor
COMINÁȚIE s.f. (Lit.) Figură retorică prin care oratorul sau un autor enunță, sub formă de avertisment la adresa auditoriului sau a unui personaj, o nenorocire inevitabilă. [< fr. commination, cf. lat. comminatio – amenințare].
comine
CÓMINĂ s. f. (Reg.) Tescovină. – Din sb. komina. DOOM
cómină (reg.) s. f., g.-d. art. cóminei
cominei
CÓMINĂ s. f. (Reg.) Tescovină. – Din sb. komina. DOOM
cómină (reg.) s. f., g.-d. art. cóminei
cominternist
COMINTERNÍST, -Ă, cominterniști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al Cominternului. – Comintern (= Internaționala a III-a Comunistă) + suf. -ist. DOOM
cominterníst adj. m., s. m., pl. cominterníști; adj. f., s. f. cominternístă, pl. cominterníste
cominternist
COMINTERNÍST, -Ă, cominterniști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al Cominternului. – Comintern (= Internaționala a III-a Comunistă) + suf. -ist. DOOM
cominterníst adj. m., s. m., pl. cominterníști; adj. f., s. f. cominternístă, pl. cominterníste
cominternistă
COMINTERNÍST, -Ă, cominterniști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al Cominternului. – Comintern (= Internaționala a III-a Comunistă) + suf. -ist. DOOM
cominterníst adj. m., s. m., pl. cominterníști; adj. f., s. f. cominternístă, pl. cominterníste
cominutiv
COMINUTÍV, -Ă, cominutivi, -e, adj. (Med.; despre fracturi) În fragmente mici. – Din fr. comminutif.
cominutiva
COMINUTÍV, -Ă, cominutivi, -e, adj. (Med.; despre fracturi) În fragmente mici. – Din fr. comminutif.
cominutive
COMINUTÍV, -Ă, cominutivi, -e, adj. (Med.; despre fracturi) În fragmente mici. – Din fr. comminutif.
cominutivei
COMINUTÍV, -Ă, cominutivi, -e, adj. (Med.; despre fracturi) În fragmente mici. – Din fr. comminutif.
cominutivele
COMINUTÍV, -Ă, cominutivi, -e, adj. (Med.; despre fracturi) În fragmente mici. – Din fr. comminutif.
cominutivelor
COMINUTÍV, -Ă, cominutivi, -e, adj. (Med.; despre fracturi) În fragmente mici. – Din fr. comminutif.
cominutivi
COMINUTÍV, -Ă, cominutivi, -e, adj. (Med.; despre fracturi) În fragmente mici. – Din fr. comminutif.
cominutivii
COMINUTÍV, -Ă, cominutivi, -e, adj. (Med.; despre fracturi) În fragmente mici. – Din fr. comminutif.
cominutivilor
COMINUTÍV, -Ă, cominutivi, -e, adj. (Med.; despre fracturi) În fragmente mici. – Din fr. comminutif.
cominutivul
COMINUTÍV, -Ă, cominutivi, -e, adj. (Med.; despre fracturi) În fragmente mici. – Din fr. comminutif.
cominutivului
COMINUTÍV, -Ă, cominutivi, -e, adj. (Med.; despre fracturi) În fragmente mici. – Din fr. comminutif.
cominuția
COMINÚȚIE, cominuții, s. f. (Rar) Reducere, împărțire în bucăți mici. – Cf. lat. comminuere. DOOM
cominúție (rar) (-ți-e) s. f., art. cominúția (-ți-a), g.-d. art. cominúției; pl. cominúții, art. cominúțiile (-ți-i-)
cominuție
COMINÚȚIE, cominuții, s. f. (Rar) Reducere, împărțire în bucăți mici. – Cf. lat. comminuere. DOOM
cominúție (rar) (-ți-e) s. f., art. cominúția (-ți-a), g.-d. art. cominúției; pl. cominúții, art. cominúțiile (-ți-i-)
cominuției
COMINÚȚIE, cominuții, s. f. (Rar) Reducere, împărțire în bucăți mici. – Cf. lat. comminuere. DOOM
cominúție (rar) (-ți-e) s. f., art. cominúția (-ți-a), g.-d. art. cominúției; pl. cominúții, art. cominúțiile (-ți-i-)
cominuții
COMINÚȚIE, cominuții, s. f. (Rar) Reducere, împărțire în bucăți mici. – Cf. lat. comminuere. DOOM
cominúție (rar) (-ți-e) s. f., art. cominúția (-ți-a), g.-d. art. cominúției; pl. cominúții, art. cominúțiile (-ți-i-)
cominuțiile
COMINÚȚIE, cominuții, s. f. (Rar) Reducere, împărțire în bucăți mici. – Cf. lat. comminuere. DOOM
cominúție (rar) (-ți-e) s. f., art. cominúția (-ți-a), g.-d. art. cominúției; pl. cominúții, art. cominúțiile (-ți-i-)
cominuțiilor
COMINÚȚIE, cominuții, s. f. (Rar) Reducere, împărțire în bucăți mici. – Cf. lat. comminuere. DOOM
cominúție (rar) (-ți-e) s. f., art. cominúția (-ți-a), g.-d. art. cominúției; pl. cominúții, art. cominúțiile (-ți-i-)
cominuțiune
COMINUȚIÚNE s.f. v. cominuție.
comis
COMÍS s.n. Confiscare a bunurilor unui vasal. ♦ Confiscare a unor mărfuri prohibite sau introduse prin fraudă. [Pl. -suri. / < fr. commis, cf. commettre – a comite]. DOOM
comís2 (confiscare de bunuri) s. n., pl. comísuri
comis
COMÍS-VOIAJÓR, comis-voiajori, s. m. Persoană care se ocupă cu mijlocirea vânzărilor de mărfuri, deplasându-se în diverse locuri în căutarea unor beneficiari. [Pr.: -vo-ia-] – Din fr. commis voyageur. DOOM
comís-voiajór s. m., pl. comís-voiajóri
comis
COMÍTE1, comít, vb. III. Tranz. A face, a înfăptui, a săvârși (o greșeală, o faptă rea). – Din lat. committere.
comisar
COMISÁR, comisari, s. m. 1. Ofițer de poliție, șef al unui comisariat. 2. (În sintagma) Comisar militar = comandant al unui comisariat militar. 3. (În fosta URSS, până în anul 1946; în sintagma) Comisar al poporului = membru al guvernului sovietic. 4. Persoană învestită de către o autoritate superioară cu împuterniciri speciale; mandatar. – Din fr. commissaire, (3) rus. komissar. DOOM
comisár s. m., pl. comisári
comisari
COMISÁR, comisari, s. m. 1. Ofițer de poliție, șef al unui comisariat. 2. (În sintagma) Comisar militar = comandant al unui comisariat militar. 3. (În fosta URSS, până în anul 1946; în sintagma) Comisar al poporului = membru al guvernului sovietic. 4. Persoană învestită de către o autoritate superioară cu împuterniciri speciale; mandatar. – Din fr. commissaire, (3) rus. komissar. DOOM
comisár s. m., pl. comisári
comisariat
COMISARIÁT, comisariate, s. n. 1. (În vechea organizare administrativă a țării) Secție a poliției orășenești condusă de un comisar (1). ♦ Localul acestei secții. 2. (În sintagma) Comisariat militar = organ de conducere militară locală de pe lângă fiecare unitate administrativă, ale cărei funcții de bază sunt recrutarea și încorporarea celor supuși serviciului militar, precum și evidența situației militare a cetățenilor. ♦ Localul acestui organ. 3. (În fosta URSS, până în anul 1946; în sintagma) Comisariat al poporului = minister. [Pr.: -ri-at] – Din fr. commissariat, (3) rus. komissariat. DOOM
comisariát (-ri-at) s. n., pl. comisariáte
comisariate
COMISARIÁT, comisariate, s. n. 1. (În vechea organizare administrativă a țării) Secție a poliției orășenești condusă de un comisar (1). ♦ Localul acestei secții. 2. (În sintagma) Comisariat militar = organ de conducere militară locală de pe lângă fiecare unitate administrativă, ale cărei funcții de bază sunt recrutarea și încorporarea celor supuși serviciului militar, precum și evidența situației militare a cetățenilor. ♦ Localul acestui organ. 3. (În fosta URSS, până în anul 1946; în sintagma) Comisariat al poporului = minister. [Pr.: -ri-at] – Din fr. commissariat, (3) rus. komissariat. DOOM
comisariát (-ri-at) s. n., pl. comisariáte
comisariatele
COMISARIÁT, comisariate, s. n. 1. (În vechea organizare administrativă a țării) Secție a poliției orășenești condusă de un comisar (1). ♦ Localul acestei secții. 2. (În sintagma) Comisariat militar = organ de conducere militară locală de pe lângă fiecare unitate administrativă, ale cărei funcții de bază sunt recrutarea și încorporarea celor supuși serviciului militar, precum și evidența situației militare a cetățenilor. ♦ Localul acestui organ. 3. (În fosta URSS, până în anul 1946; în sintagma) Comisariat al poporului = minister. [Pr.: -ri-at] – Din fr. commissariat, (3) rus. komissariat. DOOM
comisariát (-ri-at) s. n., pl. comisariáte
comisariatelor
COMISARIÁT, comisariate, s. n. 1. (În vechea organizare administrativă a țării) Secție a poliției orășenești condusă de un comisar (1). ♦ Localul acestei secții. 2. (În sintagma) Comisariat militar = organ de conducere militară locală de pe lângă fiecare unitate administrativă, ale cărei funcții de bază sunt recrutarea și încorporarea celor supuși serviciului militar, precum și evidența situației militare a cetățenilor. ♦ Localul acestui organ. 3. (În fosta URSS, până în anul 1946; în sintagma) Comisariat al poporului = minister. [Pr.: -ri-at] – Din fr. commissariat, (3) rus. komissariat. DOOM
comisariát (-ri-at) s. n., pl. comisariáte
comisariatul
COMISARIÁT, comisariate, s. n. 1. (În vechea organizare administrativă a țării) Secție a poliției orășenești condusă de un comisar (1). ♦ Localul acestei secții. 2. (În sintagma) Comisariat militar = organ de conducere militară locală de pe lângă fiecare unitate administrativă, ale cărei funcții de bază sunt recrutarea și încorporarea celor supuși serviciului militar, precum și evidența situației militare a cetățenilor. ♦ Localul acestui organ. 3. (În fosta URSS, până în anul 1946; în sintagma) Comisariat al poporului = minister. [Pr.: -ri-at] – Din fr. commissariat, (3) rus. komissariat. DOOM
comisariát (-ri-at) s. n., pl. comisariáte
comisariatului
COMISARIÁT, comisariate, s. n. 1. (În vechea organizare administrativă a țării) Secție a poliției orășenești condusă de un comisar (1). ♦ Localul acestei secții. 2. (În sintagma) Comisariat militar = organ de conducere militară locală de pe lângă fiecare unitate administrativă, ale cărei funcții de bază sunt recrutarea și încorporarea celor supuși serviciului militar, precum și evidența situației militare a cetățenilor. ♦ Localul acestui organ. 3. (În fosta URSS, până în anul 1946; în sintagma) Comisariat al poporului = minister. [Pr.: -ri-at] – Din fr. commissariat, (3) rus. komissariat. DOOM
comisariát (-ri-at) s. n., pl. comisariáte
comisarii
COMISÁR, comisari, s. m. 1. Ofițer de poliție, șef al unui comisariat. 2. (În sintagma) Comisar militar = comandant al unui comisariat militar. 3. (În fosta URSS, până în anul 1946; în sintagma) Comisar al poporului = membru al guvernului sovietic. 4. Persoană învestită de către o autoritate superioară cu împuterniciri speciale; mandatar. – Din fr. commissaire, (3) rus. komissar. DOOM
comisár s. m., pl. comisári
comisarilor
COMISÁR, comisari, s. m. 1. Ofițer de poliție, șef al unui comisariat. 2. (În sintagma) Comisar militar = comandant al unui comisariat militar. 3. (În fosta URSS, până în anul 1946; în sintagma) Comisar al poporului = membru al guvernului sovietic. 4. Persoană învestită de către o autoritate superioară cu împuterniciri speciale; mandatar. – Din fr. commissaire, (3) rus. komissar. DOOM
comisár s. m., pl. comisári
comisarul
COMISÁR, comisari, s. m. 1. Ofițer de poliție, șef al unui comisariat. 2. (În sintagma) Comisar militar = comandant al unui comisariat militar. 3. (În fosta URSS, până în anul 1946; în sintagma) Comisar al poporului = membru al guvernului sovietic. 4. Persoană învestită de către o autoritate superioară cu împuterniciri speciale; mandatar. – Din fr. commissaire, (3) rus. komissar. DOOM
comisár s. m., pl. comisári
comisarului
COMISÁR, comisari, s. m. 1. Ofițer de poliție, șef al unui comisariat. 2. (În sintagma) Comisar militar = comandant al unui comisariat militar. 3. (În fosta URSS, până în anul 1946; în sintagma) Comisar al poporului = membru al guvernului sovietic. 4. Persoană învestită de către o autoritate superioară cu împuterniciri speciale; mandatar. – Din fr. commissaire, (3) rus. komissar. DOOM
comisár s. m., pl. comisári
comise
COMÍTE1, comít, vb. III. Tranz. A face, a înfăptui, a săvârși (o greșeală, o faptă rea). – Din lat. committere.
comisei
COMÍTE1, comít, vb. III. Tranz. A face, a înfăptui, a săvârși (o greșeală, o faptă rea). – Din lat. committere.
comiserativ
COMISERATÍV, -Ă, comiserativi, -e, adj. (Rar) Compătimitor. [Pr. și: -ze-] – Din it. commiserativo.
comiseră
COMÍTE1, comít, vb. III. Tranz. A face, a înfăptui, a săvârși (o greșeală, o faptă rea). – Din lat. committere.
comiserăm
COMÍTE1, comít, vb. III. Tranz. A face, a înfăptui, a săvârși (o greșeală, o faptă rea). – Din lat. committere.
comiserăți
COMÍTE1, comít, vb. III. Tranz. A face, a înfăptui, a săvârși (o greșeală, o faptă rea). – Din lat. committere.
comisese
COMÍTE1, comít, vb. III. Tranz. A face, a înfăptui, a săvârși (o greșeală, o faptă rea). – Din lat. committere.
comisesem
COMÍTE1, comít, vb. III. Tranz. A face, a înfăptui, a săvârși (o greșeală, o faptă rea). – Din lat. committere.
comiseseră
COMÍTE1, comít, vb. III. Tranz. A face, a înfăptui, a săvârși (o greșeală, o faptă rea). – Din lat. committere.
comiseserăm
COMÍTE1, comít, vb. III. Tranz. A face, a înfăptui, a săvârși (o greșeală, o faptă rea). – Din lat. committere.
comiseserăți
COMÍTE1, comít, vb. III. Tranz. A face, a înfăptui, a săvârși (o greșeală, o faptă rea). – Din lat. committere.
comiseseși
COMÍTE1, comít, vb. III. Tranz. A face, a înfăptui, a săvârși (o greșeală, o faptă rea). – Din lat. committere.
comiseseți
COMÍTE1, comít, vb. III. Tranz. A face, a înfăptui, a săvârși (o greșeală, o faptă rea). – Din lat. committere.
comiseși
COMÍTE1, comít, vb. III. Tranz. A face, a înfăptui, a săvârși (o greșeală, o faptă rea). – Din lat. committere.
comisia
COMÍSIE, comisii, s. f. 1. Colectiv având sarcina de a coordona sau de a sprijini o anumită activitate. 2. Organizație internațională sau organ al unei organizații internaționale. 3. (Înv.) Secție de poliție. [Var.: comisiúne s. f.] – Din rus. komissiia, fr. commission. DOOM
comisiúne (comitere a unei infracțiuni) (-si-u-) s. f., g.-d. art. comisiúnii
comisie
COMÍSIE, comisii, s. f. 1. Colectiv având sarcina de a coordona sau de a sprijini o anumită activitate. 2. Organizație internațională sau organ al unei organizații internaționale. 3. (Înv.) Secție de poliție. [Var.: comisiúne s. f.] – Din rus. komissiia, fr. commission. DOOM
comisiúne (comitere a unei infracțiuni) (-si-u-) s. f., g.-d. art. comisiúnii
comisiei
COMÍSIE, comisii, s. f. 1. Colectiv având sarcina de a coordona sau de a sprijini o anumită activitate. 2. Organizație internațională sau organ al unei organizații internaționale. 3. (Înv.) Secție de poliție. [Var.: comisiúne s. f.] – Din rus. komissiia, fr. commission. DOOM
comisiúne (comitere a unei infracțiuni) (-si-u-) s. f., g.-d. art. comisiúnii
comisii
COMÍSIE, comisii, s. f. 1. Colectiv având sarcina de a coordona sau de a sprijini o anumită activitate. 2. Organizație internațională sau organ al unei organizații internaționale. 3. (Înv.) Secție de poliție. [Var.: comisiúne s. f.] – Din rus. komissiia, fr. commission. DOOM
comisiúne (comitere a unei infracțiuni) (-si-u-) s. f., g.-d. art. comisiúnii
comisiile
COMÍSIE, comisii, s. f. 1. Colectiv având sarcina de a coordona sau de a sprijini o anumită activitate. 2. Organizație internațională sau organ al unei organizații internaționale. 3. (Înv.) Secție de poliție. [Var.: comisiúne s. f.] – Din rus. komissiia, fr. commission. DOOM
comisiúne (comitere a unei infracțiuni) (-si-u-) s. f., g.-d. art. comisiúnii
comisiilor
COMÍSIE, comisii, s. f. 1. Colectiv având sarcina de a coordona sau de a sprijini o anumită activitate. 2. Organizație internațională sau organ al unei organizații internaționale. 3. (Înv.) Secție de poliție. [Var.: comisiúne s. f.] – Din rus. komissiia, fr. commission. DOOM
comisiúne (comitere a unei infracțiuni) (-si-u-) s. f., g.-d. art. comisiúnii
comisioane
COMISIÓN, comisioane, s. n. 1. Însărcinare dată unei persoane de a procura sau de a transmite ceva; serviciu făcut cuiva în urma unei astfel de însărcinări. 2. (Jur.) Contract în baza căruia o persoană tratează afaceri comerciale în nume propriu, dar pe socoteala altei persoane, în schimbul unei remunerații (procentuale). ♦ Remunerație (procentuală) primită de o persoană, de o bancă etc. care a mijlocit o afacere comercială sau care a efectuat un serviciu. [Pr.: -si-on] – Din fr. commission. DOOM
comisión (-si-on) s. n., pl. comisioáne
comisioanele
COMISIÓN, comisioane, s. n. 1. Însărcinare dată unei persoane de a procura sau de a transmite ceva; serviciu făcut cuiva în urma unei astfel de însărcinări. 2. (Jur.) Contract în baza căruia o persoană tratează afaceri comerciale în nume propriu, dar pe socoteala altei persoane, în schimbul unei remunerații (procentuale). ♦ Remunerație (procentuală) primită de o persoană, de o bancă etc. care a mijlocit o afacere comercială sau care a efectuat un serviciu. [Pr.: -si-on] – Din fr. commission. DOOM
comisión (-si-on) s. n., pl. comisioáne
comisioanelor
COMISIÓN, comisioane, s. n. 1. Însărcinare dată unei persoane de a procura sau de a transmite ceva; serviciu făcut cuiva în urma unei astfel de însărcinări. 2. (Jur.) Contract în baza căruia o persoană tratează afaceri comerciale în nume propriu, dar pe socoteala altei persoane, în schimbul unei remunerații (procentuale). ♦ Remunerație (procentuală) primită de o persoană, de o bancă etc. care a mijlocit o afacere comercială sau care a efectuat un serviciu. [Pr.: -si-on] – Din fr. commission. DOOM
comisión (-si-on) s. n., pl. comisioáne
comision
COMISIÓN, comisioane, s. n. 1. Însărcinare dată unei persoane de a procura sau de a transmite ceva; serviciu făcut cuiva în urma unei astfel de însărcinări. 2. (Jur.) Contract în baza căruia o persoană tratează afaceri comerciale în nume propriu, dar pe socoteala altei persoane, în schimbul unei remunerații (procentuale). ♦ Remunerație (procentuală) primită de o persoană, de o bancă etc. care a mijlocit o afacere comercială sau care a efectuat un serviciu. [Pr.: -si-on] – Din fr. commission. DOOM
comisión (-si-on) s. n., pl. comisioáne
comisiona
COMISIONÁ, comisionez, vb. I. Tranz. A procura ceva prin mijlocirea unui comisionar. [Pr.: -si-o-] – Din fr. commissionner. DOOM
comisioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 comisioneáză
comisionai
COMISIONÁ, comisionez, vb. I. Tranz. A procura ceva prin mijlocirea unui comisionar. [Pr.: -si-o-] – Din fr. commissionner. DOOM
comisioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 comisioneáză
comisionam
COMISIONÁ, comisionez, vb. I. Tranz. A procura ceva prin mijlocirea unui comisionar. [Pr.: -si-o-] – Din fr. commissionner. DOOM
comisioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 comisioneáză
comisionar
COMISIONÁR, comisionari, s. m. 1. Persoană care tratează afaceri comerciale în numele său, dar pe socoteala altei persoane, în schimbul unui beneficiu. 2. Persoană care se ocupă cu transmiterea de scrisori, pachete etc. pe cale particulară. [Pr.: -si-o-] – Din fr. commissionnaire. DOOM
comisionár (-si-o-) s. m., pl. comisionári
comisionare
COMISIONÁ, comisionez, vb. I. Tranz. A procura ceva prin mijlocirea unui comisionar. [Pr.: -si-o-] – Din fr. commissionner. DOOM
comisioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 comisioneáză
comisionare
COMISIONÁ, comisionez, vb. I. Tranz. (Înv.) A procura ceva prin mijlocirea unui comisionar. [Pr.: -si-o-] – Din fr. commissionner.
comisionari
COMISIONÁR, comisionari, s. m. 1. Persoană care tratează afaceri comerciale în numele său, dar pe socoteala altei persoane, în schimbul unui beneficiu. 2. Persoană care se ocupă cu transmiterea de scrisori, pachete etc. pe cale particulară. [Pr.: -si-o-] – Din fr. commissionnaire. DOOM
comisionár (-si-o-) s. m., pl. comisionári
comisionarii
COMISIONÁR, comisionari, s. m. 1. Persoană care tratează afaceri comerciale în numele său, dar pe socoteala altei persoane, în schimbul unui beneficiu. 2. Persoană care se ocupă cu transmiterea de scrisori, pachete etc. pe cale particulară. [Pr.: -si-o-] – Din fr. commissionnaire. DOOM
comisionár (-si-o-) s. m., pl. comisionári
comisionarilor
COMISIONÁR, comisionari, s. m. 1. Persoană care tratează afaceri comerciale în numele său, dar pe socoteala altei persoane, în schimbul unui beneficiu. 2. Persoană care se ocupă cu transmiterea de scrisori, pachete etc. pe cale particulară. [Pr.: -si-o-] – Din fr. commissionnaire. DOOM
comisionár (-si-o-) s. m., pl. comisionári
comisionarul
COMISIONÁR, comisionari, s. m. 1. Persoană care tratează afaceri comerciale în numele său, dar pe socoteala altei persoane, în schimbul unui beneficiu. 2. Persoană care se ocupă cu transmiterea de scrisori, pachete etc. pe cale particulară. [Pr.: -si-o-] – Din fr. commissionnaire. DOOM
comisionár (-si-o-) s. m., pl. comisionári
comisionarului
COMISIONÁR, comisionari, s. m. 1. Persoană care tratează afaceri comerciale în numele său, dar pe socoteala altei persoane, în schimbul unui beneficiu. 2. Persoană care se ocupă cu transmiterea de scrisori, pachete etc. pe cale particulară. [Pr.: -si-o-] – Din fr. commissionnaire. DOOM
comisionár (-si-o-) s. m., pl. comisionári
comisionară
COMISIONÁ, comisionez, vb. I. Tranz. A procura ceva prin mijlocirea unui comisionar. [Pr.: -si-o-] – Din fr. commissionner. DOOM
comisioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 comisioneáză
comisionarăm
COMISIONÁ, comisionez, vb. I. Tranz. A procura ceva prin mijlocirea unui comisionar. [Pr.: -si-o-] – Din fr. commissionner. DOOM
comisioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 comisioneáză
comisionarăți
COMISIONÁ, comisionez, vb. I. Tranz. A procura ceva prin mijlocirea unui comisionar. [Pr.: -si-o-] – Din fr. commissionner. DOOM
comisioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 comisioneáză
comisionase
COMISIONÁ, comisionez, vb. I. Tranz. A procura ceva prin mijlocirea unui comisionar. [Pr.: -si-o-] – Din fr. commissionner. DOOM
comisioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 comisioneáză
comisionasem
COMISIONÁ, comisionez, vb. I. Tranz. A procura ceva prin mijlocirea unui comisionar. [Pr.: -si-o-] – Din fr. commissionner. DOOM
comisioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 comisioneáză
comisionaseră
COMISIONÁ, comisionez, vb. I. Tranz. A procura ceva prin mijlocirea unui comisionar. [Pr.: -si-o-] – Din fr. commissionner. DOOM
comisioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 comisioneáză
comisionaserăm
COMISIONÁ, comisionez, vb. I. Tranz. A procura ceva prin mijlocirea unui comisionar. [Pr.: -si-o-] – Din fr. commissionner. DOOM
comisioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 comisioneáză
comisionaserăți
COMISIONÁ, comisionez, vb. I. Tranz. A procura ceva prin mijlocirea unui comisionar. [Pr.: -si-o-] – Din fr. commissionner. DOOM
comisioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 comisioneáză
comisionaseși
COMISIONÁ, comisionez, vb. I. Tranz. A procura ceva prin mijlocirea unui comisionar. [Pr.: -si-o-] – Din fr. commissionner. DOOM
comisioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 comisioneáză
comisionaseți
COMISIONÁ, comisionez, vb. I. Tranz. A procura ceva prin mijlocirea unui comisionar. [Pr.: -si-o-] – Din fr. commissionner. DOOM
comisioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 comisioneáză
comisionat
COMISIONÁ, comisionez, vb. I. Tranz. A procura ceva prin mijlocirea unui comisionar. [Pr.: -si-o-] – Din fr. commissionner. DOOM
comisioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 comisioneáză
comisionat
COMISIONÁ, comisionez, vb. I. Tranz. (Înv.) A procura ceva prin mijlocirea unui comisionar. [Pr.: -si-o-] – Din fr. commissionner.
comisionau
COMISIONÁ, comisionez, vb. I. Tranz. A procura ceva prin mijlocirea unui comisionar. [Pr.: -si-o-] – Din fr. commissionner. DOOM
comisioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 comisioneáză
comisionași
COMISIONÁ, comisionez, vb. I. Tranz. A procura ceva prin mijlocirea unui comisionar. [Pr.: -si-o-] – Din fr. commissionner. DOOM
comisioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 comisioneáză
comisionați
COMISIONÁ, comisionez, vb. I. Tranz. A procura ceva prin mijlocirea unui comisionar. [Pr.: -si-o-] – Din fr. commissionner. DOOM
comisioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 comisioneáză
comisionează
COMISIONÁ, comisionez, vb. I. Tranz. A procura ceva prin mijlocirea unui comisionar. [Pr.: -si-o-] – Din fr. commissionner. DOOM
comisioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 comisioneáză
comisionez
COMISIONÁ, comisionez, vb. I. Tranz. A procura ceva prin mijlocirea unui comisionar. [Pr.: -si-o-] – Din fr. commissionner. DOOM
comisioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 comisioneáză
comisioneze
COMISIONÁ, comisionez, vb. I. Tranz. A procura ceva prin mijlocirea unui comisionar. [Pr.: -si-o-] – Din fr. commissionner. DOOM
comisioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 comisioneáză
comisionezi
COMISIONÁ, comisionez, vb. I. Tranz. A procura ceva prin mijlocirea unui comisionar. [Pr.: -si-o-] – Din fr. commissionner. DOOM
comisioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 comisioneáză
comisionul
COMISIÓN, comisioane, s. n. 1. Însărcinare dată unei persoane de a procura sau de a transmite ceva; serviciu făcut cuiva în urma unei astfel de însărcinări. 2. (Jur.) Contract în baza căruia o persoană tratează afaceri comerciale în nume propriu, dar pe socoteala altei persoane, în schimbul unei remunerații (procentuale). ♦ Remunerație (procentuală) primită de o persoană, de o bancă etc. care a mijlocit o afacere comercială sau care a efectuat un serviciu. [Pr.: -si-on] – Din fr. commission. DOOM
comisión (-si-on) s. n., pl. comisioáne
comisionului
COMISIÓN, comisioane, s. n. 1. Însărcinare dată unei persoane de a procura sau de a transmite ceva; serviciu făcut cuiva în urma unei astfel de însărcinări. 2. (Jur.) Contract în baza căruia o persoană tratează afaceri comerciale în nume propriu, dar pe socoteala altei persoane, în schimbul unei remunerații (procentuale). ♦ Remunerație (procentuală) primită de o persoană, de o bancă etc. care a mijlocit o afacere comercială sau care a efectuat un serviciu. [Pr.: -si-on] – Din fr. commission. DOOM
comisión (-si-on) s. n., pl. comisioáne
comisionând
COMISIONÁ, comisionez, vb. I. Tranz. A procura ceva prin mijlocirea unui comisionar. [Pr.: -si-o-] – Din fr. commissionner. DOOM
comisioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 comisioneáză
comisionînd
COMISIONÁ, comisionez, vb. I. Tranz. A procura ceva prin mijlocirea unui comisionar. [Pr.: -si-o-] – Din fr. commissionner. DOOM
comisioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 comisioneáză
comisiune
COMÍSIE, comisii, s. f. 1. Colectiv având sarcina de a coordona sau de a sprijini o anumită activitate. 2. Organizație internațională sau organ al unei organizații internaționale. 3. (Înv.) Secție de poliție. [Var.: comisiúne s. f.] – Din rus. komissiia, fr. commission. DOOM
comisiúne (comitere a unei infracțiuni) (-si-u-) s. f., g.-d. art. comisiúnii
comisiunea
COMÍSIE, comisii, s. f. 1. Colectiv având sarcina de a coordona sau de a sprijini o anumită activitate. 2. Organizație internațională sau organ al unei organizații internaționale. 3. (Înv.) Secție de poliție. [Var.: comisiúne s. f.] – Din rus. komissiia, fr. commission. DOOM
comisiúne (comitere a unei infracțiuni) (-si-u-) s. f., g.-d. art. comisiúnii
comisiuni
COMÍSIE, comisii, s. f. 1. Colectiv având sarcina de a coordona sau de a sprijini o anumită activitate. 2. Organizație internațională sau organ al unei organizații internaționale. 3. (Înv.) Secție de poliție. [Var.: comisiúne s. f.] – Din rus. komissiia, fr. commission. DOOM
comisiúne (comitere a unei infracțiuni) (-si-u-) s. f., g.-d. art. comisiúnii
comisiunii
COMÍSIE, comisii, s. f. 1. Colectiv având sarcina de a coordona sau de a sprijini o anumită activitate. 2. Organizație internațională sau organ al unei organizații internaționale. 3. (Înv.) Secție de poliție. [Var.: comisiúne s. f.] – Din rus. komissiia, fr. commission. DOOM
comisiúne (comitere a unei infracțiuni) (-si-u-) s. f., g.-d. art. comisiúnii
comisiunile
COMÍSIE, comisii, s. f. 1. Colectiv având sarcina de a coordona sau de a sprijini o anumită activitate. 2. Organizație internațională sau organ al unei organizații internaționale. 3. (Înv.) Secție de poliție. [Var.: comisiúne s. f.] – Din rus. komissiia, fr. commission. DOOM
comisiúne (comitere a unei infracțiuni) (-si-u-) s. f., g.-d. art. comisiúnii
comisiunilor
COMÍSIE, comisii, s. f. 1. Colectiv având sarcina de a coordona sau de a sprijini o anumită activitate. 2. Organizație internațională sau organ al unei organizații internaționale. 3. (Înv.) Secție de poliție. [Var.: comisiúne s. f.] – Din rus. komissiia, fr. commission. DOOM
comisiúne (comitere a unei infracțiuni) (-si-u-) s. f., g.-d. art. comisiúnii
comisoaia
COMISOÁIE, comisoaie, s. f. (Înv.) Soție de comis. – Comis + suf. -oaie. DOOM
comisoáie (înv.) s. f., g.-d. art. comisoáiei; pl. comisoáie
comisoaie
COMISOÁIE, comisoaie, s. f. (Înv.) Soție de comis. – Comis + suf. -oaie. DOOM
comisoáie (înv.) s. f., g.-d. art. comisoáiei; pl. comisoáie
comisoaiei
COMISOÁIE, comisoaie, s. f. (Înv.) Soție de comis. – Comis + suf. -oaie. DOOM
comisoáie (înv.) s. f., g.-d. art. comisoáiei; pl. comisoáie
comisoaiele
COMISOÁIE, comisoaie, s. f. (Înv.) Soție de comis. – Comis + suf. -oaie. DOOM
comisoáie (înv.) s. f., g.-d. art. comisoáiei; pl. comisoáie
comisoaielor
COMISOÁIE, comisoaie, s. f. (Înv.) Soție de comis. – Comis + suf. -oaie. DOOM
comisoáie (înv.) s. f., g.-d. art. comisoáiei; pl. comisoáie
comisoria
COMISÓRIU, -IE, comisorii, adj. (Jur.) Care duce la rezilierea, anularea, desființarea unui contract. – Din fr. commissoire, lat. commissorius. DOOM
comisóriu [riu pron. rĭu] adj. m., f. comisórie (-ri-e); pl. m. și f. comisórii
comisorie
COMISÓRIU, -IE, comisorii, adj. (Jur.) Care duce la rezilierea, anularea, desființarea unui contract. – Din fr. commissoire, lat. commissorius. DOOM
comisóriu [riu pron. rĭu] adj. m., f. comisórie (-ri-e); pl. m. și f. comisórii
comisoriei
COMISÓRIU, -IE, comisorii, adj. (Jur.) Care duce la rezilierea, anularea, desființarea unui contract. – Din fr. commissoire, lat. commissorius. DOOM
comisóriu [riu pron. rĭu] adj. m., f. comisórie (-ri-e); pl. m. și f. comisórii
comisorii
COMISÓRIU, -IE, comisorii, adj. (Jur.) Care duce la rezilierea, anularea, desființarea unui contract. – Din fr. commissoire, lat. commissorius. DOOM
comisóriu [riu pron. rĭu] adj. m., f. comisórie (-ri-e); pl. m. și f. comisórii
comisoriii
COMISÓRIU, -IE, comisorii, adj. (Jur.) Care duce la rezilierea, anularea, desființarea unui contract. – Din fr. commissoire, lat. commissorius. DOOM
comisóriu [riu pron. rĭu] adj. m., f. comisórie (-ri-e); pl. m. și f. comisórii
comisoriile
COMISÓRIU, -IE, comisorii, adj. (Jur.) Care duce la rezilierea, anularea, desființarea unui contract. – Din fr. commissoire, lat. commissorius. DOOM
comisóriu [riu pron. rĭu] adj. m., f. comisórie (-ri-e); pl. m. și f. comisórii
comisoriilor
COMISÓRIU, -IE, comisorii, adj. (Jur.) Care duce la rezilierea, anularea, desființarea unui contract. – Din fr. commissoire, lat. commissorius. DOOM
comisóriu [riu pron. rĭu] adj. m., f. comisórie (-ri-e); pl. m. și f. comisórii
comisoriu
COMISÓRIU, -IE, comisorii, adj. (Jur.) Care duce la rezilierea, anularea, desființarea unui contract. – Din fr. commissoire, lat. commissorius. DOOM
comisóriu [riu pron. rĭu] adj. m., f. comisórie (-ri-e); pl. m. și f. comisórii
comisoriul
COMISÓRIU, -IE, comisorii, adj. (Jur.) Care duce la rezilierea, anularea, desființarea unui contract. – Din fr. commissoire, lat. commissorius. DOOM
comisóriu [riu pron. rĭu] adj. m., f. comisórie (-ri-e); pl. m. și f. comisórii
comisoriului
COMISÓRIU, -IE, comisorii, adj. (Jur.) Care duce la rezilierea, anularea, desființarea unui contract. – Din fr. commissoire, lat. commissorius. DOOM
comisóriu [riu pron. rĭu] adj. m., f. comisórie (-ri-e); pl. m. și f. comisórii
comisul
COMÍS s.n. Confiscare a bunurilor unui vasal. ♦ Confiscare a unor mărfuri prohibite sau introduse prin fraudă. [Pl. -suri. / < fr. commis, cf. commettre – a comite]. DOOM
comís2 (confiscare de bunuri) s. n., pl. comísuri
comisul
COMÍS-VOIAJÓR, comis-voiajori, s. m. Persoană care se ocupă cu mijlocirea vânzărilor de mărfuri, deplasându-se în diverse locuri în căutarea unor beneficiari. [Pr.: -vo-ia-] – Din fr. commis voyageur. DOOM
comís-voiajór s. m., pl. comís-voiajóri
comisului
COMÍS s.n. Confiscare a bunurilor unui vasal. ♦ Confiscare a unor mărfuri prohibite sau introduse prin fraudă. [Pl. -suri. / < fr. commis, cf. commettre – a comite]. DOOM
comís2 (confiscare de bunuri) s. n., pl. comísuri
comisului
COMÍS-VOIAJÓR, comis-voiajori, s. m. Persoană care se ocupă cu mijlocirea vânzărilor de mărfuri, deplasându-se în diverse locuri în căutarea unor beneficiari. [Pr.: -vo-ia-] – Din fr. commis voyageur. DOOM
comís-voiajór s. m., pl. comís-voiajóri
comisura
COMISÚRĂ, comisuri, s. f. 1. Punct de unire a două formațiuni anatomice. Comisura buzelor. Comisura pleoapelor. 2. Fascicul de fibre nervoase care unește două regiuni simetrice ale emisferelor cerebrale sau ale altor segmente din sistemul nervos central. – Din fr. commissure, lat. commissura. DOOM
comisúră s. f., g.-d. art. comisúrii; pl. comisúri
comisural
COMISURÁL, -Ă, comisurali, -e, adj. (Anat.) Al comisurii, de comisură. – Din fr. commissural.
comisurala
COMISURÁL, -Ă, comisurali, -e, adj. (Anat.) Al comisurii, de comisură. – Din fr. commissural.
comisurale
COMISURÁL, -Ă, comisurali, -e, adj. (Anat.) Al comisurii, de comisură. – Din fr. commissural.
comisuralei
COMISURÁL, -Ă, comisurali, -e, adj. (Anat.) Al comisurii, de comisură. – Din fr. commissural.
comisuralele
COMISURÁL, -Ă, comisurali, -e, adj. (Anat.) Al comisurii, de comisură. – Din fr. commissural.
comisuralelor
COMISURÁL, -Ă, comisurali, -e, adj. (Anat.) Al comisurii, de comisură. – Din fr. commissural.
comisurali
COMISURÁL, -Ă, comisurali, -e, adj. (Anat.) Al comisurii, de comisură. – Din fr. commissural.
comisuralii
COMISURÁL, -Ă, comisurali, -e, adj. (Anat.) Al comisurii, de comisură. – Din fr. commissural.
comisuralilor
COMISURÁL, -Ă, comisurali, -e, adj. (Anat.) Al comisurii, de comisură. – Din fr. commissural.
comisuralul
COMISURÁL, -Ă, comisurali, -e, adj. (Anat.) Al comisurii, de comisură. – Din fr. commissural.
comisuralului
COMISURÁL, -Ă, comisurali, -e, adj. (Anat.) Al comisurii, de comisură. – Din fr. commissural.
comisuri
COMÍS s.n. Confiscare a bunurilor unui vasal. ♦ Confiscare a unor mărfuri prohibite sau introduse prin fraudă. [Pl. -suri. / < fr. commis, cf. commettre – a comite]. DOOM
comís2 (confiscare de bunuri) s. n., pl. comísuri
comisuri
COMISÚRĂ, comisuri, s. f. 1. Punct de unire a două formațiuni anatomice. Comisura buzelor. Comisura pleoapelor. 2. Fascicul de fibre nervoase care unește două regiuni simetrice ale emisferelor cerebrale sau ale altor segmente din sistemul nervos central. – Din fr. commissure, lat. commissura. DOOM
comisúră s. f., g.-d. art. comisúrii; pl. comisúri
comisurii
COMISÚRĂ, comisuri, s. f. 1. Punct de unire a două formațiuni anatomice. Comisura buzelor. Comisura pleoapelor. 2. Fascicul de fibre nervoase care unește două regiuni simetrice ale emisferelor cerebrale sau ale altor segmente din sistemul nervos central. – Din fr. commissure, lat. commissura. DOOM
comisúră s. f., g.-d. art. comisúrii; pl. comisúri
comisurile
COMÍS s.n. Confiscare a bunurilor unui vasal. ♦ Confiscare a unor mărfuri prohibite sau introduse prin fraudă. [Pl. -suri. / < fr. commis, cf. commettre – a comite]. DOOM
comís2 (confiscare de bunuri) s. n., pl. comísuri
comisurile
COMISÚRĂ, comisuri, s. f. 1. Punct de unire a două formațiuni anatomice. Comisura buzelor. Comisura pleoapelor. 2. Fascicul de fibre nervoase care unește două regiuni simetrice ale emisferelor cerebrale sau ale altor segmente din sistemul nervos central. – Din fr. commissure, lat. commissura. DOOM
comisúră s. f., g.-d. art. comisúrii; pl. comisúri
comisurilor
COMÍS s.n. Confiscare a bunurilor unui vasal. ♦ Confiscare a unor mărfuri prohibite sau introduse prin fraudă. [Pl. -suri. / < fr. commis, cf. commettre – a comite]. DOOM
comís2 (confiscare de bunuri) s. n., pl. comísuri
comisurilor
COMISÚRĂ, comisuri, s. f. 1. Punct de unire a două formațiuni anatomice. Comisura buzelor. Comisura pleoapelor. 2. Fascicul de fibre nervoase care unește două regiuni simetrice ale emisferelor cerebrale sau ale altor segmente din sistemul nervos central. – Din fr. commissure, lat. commissura. DOOM
comisúră s. f., g.-d. art. comisúrii; pl. comisúri
comisurotom
COMISUROTÓM s.n. (Med.) Instrument chirurgical care permite secționarea comisurilor. [< fr. commissurotome].
comit
COMÍTE1, comít, vb. III. Tranz. A face, a înfăptui, a săvârși (o greșeală, o faptă rea). – Din lat. committere.
comitagii
COMITAGÍU, comitagii, s. m. Membru al unei organizații revoluționare bulgare care a luptat în trecut pentru eliberare. – Din tc. komitacı. DOOM
comitagíu s. m., art. comitagíul; pl. comitagíi, art. comitagíii (-gi-ii)
comitagiii
COMITAGÍU, comitagii, s. m. Membru al unei organizații revoluționare bulgare care a luptat în trecut pentru eliberare. – Din tc. komitacı. DOOM
comitagíu s. m., art. comitagíul; pl. comitagíi, art. comitagíii (-gi-ii)
comitagiilor
COMITAGÍU, comitagii, s. m. Membru al unei organizații revoluționare bulgare care a luptat în trecut pentru eliberare. – Din tc. komitacı. DOOM
comitagíu s. m., art. comitagíul; pl. comitagíi, art. comitagíii (-gi-ii)
comitagiu
COMITAGÍU, comitagii, s. m. Membru al unei organizații revoluționare bulgare care a luptat în trecut pentru eliberare. – Din tc. komitacı. DOOM
comitagíu s. m., art. comitagíul; pl. comitagíi, art. comitagíii (-gi-ii)
comitagiu
COMITAGÍU, comitagii, s. m. Membru al unei organizații revoluționare bulgare care a luptat în trecut pentru eliberare. – Din tc. komitacı.
comitagiul
COMITAGÍU, comitagii, s. m. Membru al unei organizații revoluționare bulgare care a luptat în trecut pentru eliberare. – Din tc. komitacı. DOOM
comitagíu s. m., art. comitagíul; pl. comitagíi, art. comitagíii (-gi-ii)
comitagiului
COMITAGÍU, comitagii, s. m. Membru al unei organizații revoluționare bulgare care a luptat în trecut pentru eliberare. – Din tc. komitacı. DOOM
comitagíu s. m., art. comitagíul; pl. comitagíi, art. comitagíii (-gi-ii)
comitat
COMITÁT, comitate, s. n. Unitate administrativ-teritorială, în unele țări condusă de un comite2 (sau conte); district. – Din germ. Komitat. DOOM
comitát s. n., pl. comitáte
comitate
COMITÁT, comitate, s. n. Unitate administrativ-teritorială, în unele țări condusă de un comite2 (sau conte); district. – Din germ. Komitat. DOOM
comitát s. n., pl. comitáte
comitatele
COMITÁT, comitate, s. n. Unitate administrativ-teritorială, în unele țări condusă de un comite2 (sau conte); district. – Din germ. Komitat. DOOM
comitát s. n., pl. comitáte
comitatelor
COMITÁT, comitate, s. n. Unitate administrativ-teritorială, în unele țări condusă de un comite2 (sau conte); district. – Din germ. Komitat. DOOM
comitát s. n., pl. comitáte
comitatul
COMITÁT, comitate, s. n. Unitate administrativ-teritorială, în unele țări condusă de un comite2 (sau conte); district. – Din germ. Komitat. DOOM
comitát s. n., pl. comitáte
comitatului
COMITÁT, comitate, s. n. Unitate administrativ-teritorială, în unele țări condusă de un comite2 (sau conte); district. – Din germ. Komitat. DOOM
comitát s. n., pl. comitáte
comite
CÓMITE2, comiți, s. m. Conducător al unui comitat. – Din lat. comes, -itis. DOOM
comíte2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. comít; conj. prez. 3 să comítă; ger. comițấnd; part. comís
comite
COMÍTE1, comít, vb. III. Tranz. A face, a înfăptui, a săvârși (o greșeală, o faptă rea). – Din lat. committere.
comitea
COMÍTE1, comít, vb. III. Tranz. A face, a înfăptui, a săvârși (o greșeală, o faptă rea). – Din lat. committere.
comiteai
COMÍTE1, comít, vb. III. Tranz. A face, a înfăptui, a săvârși (o greșeală, o faptă rea). – Din lat. committere.
comiteam
COMÍTE1, comít, vb. III. Tranz. A face, a înfăptui, a săvârși (o greșeală, o faptă rea). – Din lat. committere.
comiteau
COMÍTE1, comít, vb. III. Tranz. A face, a înfăptui, a săvârși (o greșeală, o faptă rea). – Din lat. committere.
comiteați
COMÍTE1, comít, vb. III. Tranz. A face, a înfăptui, a săvârși (o greșeală, o faptă rea). – Din lat. committere.
comitele
CÓMITE2, comiți, s. m. Conducător al unui comitat. – Din lat. comes, -itis. DOOM
comíte2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. comít; conj. prez. 3 să comítă; ger. comițấnd; part. comís
comitelui
CÓMITE2, comiți, s. m. Conducător al unui comitat. – Din lat. comes, -itis. DOOM
comíte2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. comít; conj. prez. 3 să comítă; ger. comițấnd; part. comís
comitem
COMÍTE1, comít, vb. III. Tranz. A face, a înfăptui, a săvârși (o greșeală, o faptă rea). – Din lat. committere.
comitent
COMITÉNT, -Ă, comitenți, -te, s. m. și f. Persoană care încredințează cuiva un mandat prin care îl împuternicește să săvârșească anumite acte sub controlul său și după directivele sale. – Din it. committente, lat. commitens, -ntis. DOOM
comiténtă s. f., g.-d. art. comiténtei; pl. comiténte
comitenta
COMITÉNT, -Ă, comitenți, -te, s. m. și f. Persoană care încredințează cuiva un mandat prin care îl împuternicește să săvârșească anumite acte sub controlul său și după directivele sale. – Din it. committente, lat. commitens, -ntis. DOOM
comiténtă s. f., g.-d. art. comiténtei; pl. comiténte
comitente
COMITÉNT, -Ă, comitenți, -te, s. m. și f. Persoană care încredințează cuiva un mandat prin care îl împuternicește să săvârșească anumite acte sub controlul său și după directivele sale. – Din it. committente, lat. commitens, -ntis. DOOM
comiténtă s. f., g.-d. art. comiténtei; pl. comiténte
comitentei
COMITÉNT, -Ă, comitenți, -te, s. m. și f. Persoană care încredințează cuiva un mandat prin care îl împuternicește să săvârșească anumite acte sub controlul său și după directivele sale. – Din it. committente, lat. commitens, -ntis. DOOM
comiténtă s. f., g.-d. art. comiténtei; pl. comiténte
comitentele
COMITÉNT, -Ă, comitenți, -te, s. m. și f. Persoană care încredințează cuiva un mandat prin care îl împuternicește să săvârșească anumite acte sub controlul său și după directivele sale. – Din it. committente, lat. commitens, -ntis. DOOM
comiténtă s. f., g.-d. art. comiténtei; pl. comiténte
comitentelor
COMITÉNT, -Ă, comitenți, -te, s. m. și f. Persoană care încredințează cuiva un mandat prin care îl împuternicește să săvârșească anumite acte sub controlul său și după directivele sale. – Din it. committente, lat. commitens, -ntis. DOOM
comiténtă s. f., g.-d. art. comiténtei; pl. comiténte
comitentul
COMITÉNT, -Ă, comitenți, -te, s. m. și f. Persoană care încredințează cuiva un mandat prin care îl împuternicește să săvârșească anumite acte sub controlul său și după directivele sale. – Din it. committente, lat. commitens, -ntis. DOOM
comiténtă s. f., g.-d. art. comiténtei; pl. comiténte
comitentului
COMITÉNT, -Ă, comitenți, -te, s. m. și f. Persoană care încredințează cuiva un mandat prin care îl împuternicește să săvârșească anumite acte sub controlul său și după directivele sale. – Din it. committente, lat. commitens, -ntis. DOOM
comiténtă s. f., g.-d. art. comiténtei; pl. comiténte
comitenți
COMITÉNT, -Ă, comitenți, -te, s. m. și f. Persoană care încredințează cuiva un mandat prin care îl împuternicește să săvârșească anumite acte sub controlul său și după directivele sale. – Din it. committente, lat. commitens, -ntis. DOOM
comiténtă s. f., g.-d. art. comiténtei; pl. comiténte
comitenții
COMITÉNT, -Ă, comitenți, -te, s. m. și f. Persoană care încredințează cuiva un mandat prin care îl împuternicește să săvârșească anumite acte sub controlul său și după directivele sale. – Din it. committente, lat. commitens, -ntis. DOOM
comiténtă s. f., g.-d. art. comiténtei; pl. comiténte
comitenților
COMITÉNT, -Ă, comitenți, -te, s. m. și f. Persoană care încredințează cuiva un mandat prin care îl împuternicește să săvârșească anumite acte sub controlul său și după directivele sale. – Din it. committente, lat. commitens, -ntis. DOOM
comiténtă s. f., g.-d. art. comiténtei; pl. comiténte
comitere
COMÍTE1, comít, vb. III. Tranz. A face, a înfăptui, a săvârși (o greșeală, o faptă rea). – Din lat. committere.
comitere
COMÍTERE, comiteri, s. f. Acțiunea de a comite1. – V. comite1. DOOM
comítere s. f., g.-d. art. comíterii; pl. comíteri
comiterea
COMÍTERE, comiteri, s. f. Acțiunea de a comite1. – V. comite1. DOOM
comítere s. f., g.-d. art. comíterii; pl. comíteri
comiteri
COMÍTERE, comiteri, s. f. Acțiunea de a comite1. – V. comite1. DOOM
comítere s. f., g.-d. art. comíterii; pl. comíteri
comiterii
COMÍTERE, comiteri, s. f. Acțiunea de a comite1. – V. comite1. DOOM
comítere s. f., g.-d. art. comíterii; pl. comíteri
comiterile
COMÍTERE, comiteri, s. f. Acțiunea de a comite1. – V. comite1. DOOM
comítere s. f., g.-d. art. comíterii; pl. comíteri
comiterilor
COMÍTERE, comiteri, s. f. Acțiunea de a comite1. – V. comite1. DOOM
comítere s. f., g.-d. art. comíterii; pl. comíteri
comitet
COMITÉT, comitete, s. n. Organ de conducere colectivă a unor organizații politice, obștești etc. – Din rus. komitet, fr. comité. DOOM
comitét s. n., pl. comitéte
comitete
COMITÉT, comitete, s. n. Organ de conducere colectivă a unor organizații politice, obștești etc. – Din rus. komitet, fr. comité. DOOM
comitét s. n., pl. comitéte
comitetele
COMITÉT, comitete, s. n. Organ de conducere colectivă a unor organizații politice, obștești etc. – Din rus. komitet, fr. comité. DOOM
comitét s. n., pl. comitéte
comitetelor
COMITÉT, comitete, s. n. Organ de conducere colectivă a unor organizații politice, obștești etc. – Din rus. komitet, fr. comité. DOOM
comitét s. n., pl. comitéte
comitetul
COMITÉT, comitete, s. n. Organ de conducere colectivă a unor organizații politice, obștești etc. – Din rus. komitet, fr. comité. DOOM
comitét s. n., pl. comitéte
comitetului
COMITÉT, comitete, s. n. Organ de conducere colectivă a unor organizații politice, obștești etc. – Din rus. komitet, fr. comité. DOOM
comitét s. n., pl. comitéte
comiteți
COMÍTE1, comít, vb. III. Tranz. A face, a înfăptui, a săvârși (o greșeală, o faptă rea). – Din lat. committere.
comită
COMÍTĂ s. f. v. cometă.
comită
COMÍTE1, comít, vb. III. Tranz. A face, a înfăptui, a săvârși (o greșeală, o faptă rea). – Din lat. committere.
comizerativ
COMIZERATIV, -Ă adj. (Rar) Compătimitor. [Cf. it. commiserativo].
comizerativa
COMIZERATIV, -Ă adj. (Rar) Compătimitor. [Cf. it. commiserativo].
comizerative
COMIZERATIV, -Ă adj. (Rar) Compătimitor. [Cf. it. commiserativo].
comizerativei
COMIZERATIV, -Ă adj. (Rar) Compătimitor. [Cf. it. commiserativo].
comizerativele
COMIZERATIV, -Ă adj. (Rar) Compătimitor. [Cf. it. commiserativo].
comizerativelor
COMIZERATIV, -Ă adj. (Rar) Compătimitor. [Cf. it. commiserativo].
comizerativi
COMIZERATIV, -Ă adj. (Rar) Compătimitor. [Cf. it. commiserativo].
comizerativii
COMIZERATIV, -Ă adj. (Rar) Compătimitor. [Cf. it. commiserativo].
comizerativilor
COMIZERATIV, -Ă adj. (Rar) Compătimitor. [Cf. it. commiserativo].
comizerativul
COMIZERATIV, -Ă adj. (Rar) Compătimitor. [Cf. it. commiserativo].
comizerativului
COMIZERATIV, -Ă adj. (Rar) Compătimitor. [Cf. it. commiserativo].
comizerație
COMIZERÁȚIE s. f. (Livr.) Milă, compătimire. – Din fr. commisération. DOOM
comizeráție (livr.) (-ți-e) s. f., art. comizeráția (-ți-a), g.-d. comizeráții, art. comizeráției
comizerațiune
COMIZERAȚIÚNE s.f. v. comizerație.
comișei
COMIȘÉL, comișei, s. m. Ajutor de comis. – Comis + suf. -el. DOOM
comișél s. m., pl. comișéi, art. comișéii
comișeii
COMIȘÉL, comișei, s. m. Ajutor de comis. – Comis + suf. -el. DOOM
comișél s. m., pl. comișéi, art. comișéii
comișeilor
COMIȘÉL, comișei, s. m. Ajutor de comis. – Comis + suf. -el. DOOM
comișél s. m., pl. comișéi, art. comișéii
comișel
COMIȘÉL, comișei, s. m. Ajutor de comis. – Comis + suf. -el. DOOM
comișél s. m., pl. comișéi, art. comișéii
comișelul
COMIȘÉL, comișei, s. m. Ajutor de comis. – Comis + suf. -el. DOOM
comișél s. m., pl. comișéi, art. comișéii
comișelului
COMIȘÉL, comișei, s. m. Ajutor de comis. – Comis + suf. -el. DOOM
comișél s. m., pl. comișéi, art. comișéii
comiși
COMÍS-VOIAJÓR, comis-voiajori, s. m. Persoană care se ocupă cu mijlocirea vânzărilor de mărfuri, deplasându-se în diverse locuri în căutarea unor beneficiari. [Pr.: -vo-ia-] – Din fr. commis voyageur. DOOM
comís-voiajór s. m., pl. comís-voiajóri
comișii
COMÍS-VOIAJÓR, comis-voiajori, s. m. Persoană care se ocupă cu mijlocirea vânzărilor de mărfuri, deplasându-se în diverse locuri în căutarea unor beneficiari. [Pr.: -vo-ia-] – Din fr. commis voyageur. DOOM
comís-voiajór s. m., pl. comís-voiajóri
comișilor
COMÍS-VOIAJÓR, comis-voiajori, s. m. Persoană care se ocupă cu mijlocirea vânzărilor de mărfuri, deplasându-se în diverse locuri în căutarea unor beneficiari. [Pr.: -vo-ia-] – Din fr. commis voyageur. DOOM
comís-voiajór s. m., pl. comís-voiajóri
comiți
CÓMITE2, comiți, s. m. Conducător al unui comitat. – Din lat. comes, -itis. DOOM
comíte2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. comít; conj. prez. 3 să comítă; ger. comițấnd; part. comís
comiți
COMÍTE1, comít, vb. III. Tranz. A face, a înfăptui, a săvârși (o greșeală, o faptă rea). – Din lat. committere.
comițial
COMIȚIÁL, -Ă, comițiali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la epilepsie, care aparține epilepsiei. Criză comițială. 2. S. m. și f. Bolnav de epilepsie. [Pr.: -ți-al] – Din fr. comitial. DOOM
comițiál (-ți-al) adj. m., s. m., pl. comițiáli; adj. f., s. f. comițiálă, pl. comițiále
comițial
COMIȚIÁL, -Ă, comițiali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la epilepsie, care aparține epilepsiei. Criză comițială. 2. S. m. și f. Bolnav de epilepsie. [Pr.: -ți-al] – Din fr. comitial. DOOM
comițiál (-ți-al) adj. m., s. m., pl. comițiáli; adj. f., s. f. comițiálă, pl. comițiále
comițiala
COMIȚIÁL, -Ă, comițiali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la epilepsie, care aparține epilepsiei. Criză comițială. 2. S. m. și f. Bolnav de epilepsie. [Pr.: -ți-al] – Din fr. comitial. DOOM
comițiál (-ți-al) adj. m., s. m., pl. comițiáli; adj. f., s. f. comițiálă, pl. comițiále
comițiala
COMIȚIÁL, -Ă, comițiali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la epilepsie, care aparține epilepsiei. Criză comițială. 2. S. m. și f. Bolnav de epilepsie. [Pr.: -ți-al] – Din fr. comitial. DOOM
comițiál (-ți-al) adj. m., s. m., pl. comițiáli; adj. f., s. f. comițiálă, pl. comițiále
comițiale
COMIȚIÁL, -Ă, comițiali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la epilepsie, care aparține epilepsiei. Criză comițială. 2. S. m. și f. Bolnav de epilepsie. [Pr.: -ți-al] – Din fr. comitial. DOOM
comițiál (-ți-al) adj. m., s. m., pl. comițiáli; adj. f., s. f. comițiálă, pl. comițiále
comițiale
COMIȚIÁL, -Ă, comițiali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la epilepsie, care aparține epilepsiei. Criză comițială. 2. S. m. și f. Bolnav de epilepsie. [Pr.: -ți-al] – Din fr. comitial. DOOM
comițiál (-ți-al) adj. m., s. m., pl. comițiáli; adj. f., s. f. comițiálă, pl. comițiále
comițialei
COMIȚIÁL, -Ă, comițiali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la epilepsie, care aparține epilepsiei. Criză comițială. 2. S. m. și f. Bolnav de epilepsie. [Pr.: -ți-al] – Din fr. comitial. DOOM
comițiál (-ți-al) adj. m., s. m., pl. comițiáli; adj. f., s. f. comițiálă, pl. comițiále
comițialei
COMIȚIÁL, -Ă, comițiali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la epilepsie, care aparține epilepsiei. Criză comițială. 2. S. m. și f. Bolnav de epilepsie. [Pr.: -ți-al] – Din fr. comitial. DOOM
comițiál (-ți-al) adj. m., s. m., pl. comițiáli; adj. f., s. f. comițiálă, pl. comițiále
comițialele
COMIȚIÁL, -Ă, comițiali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la epilepsie, care aparține epilepsiei. Criză comițială. 2. S. m. și f. Bolnav de epilepsie. [Pr.: -ți-al] – Din fr. comitial. DOOM
comițiál (-ți-al) adj. m., s. m., pl. comițiáli; adj. f., s. f. comițiálă, pl. comițiále
comițialele
COMIȚIÁL, -Ă, comițiali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la epilepsie, care aparține epilepsiei. Criză comițială. 2. S. m. și f. Bolnav de epilepsie. [Pr.: -ți-al] – Din fr. comitial. DOOM
comițiál (-ți-al) adj. m., s. m., pl. comițiáli; adj. f., s. f. comițiálă, pl. comițiále
comițialelor
COMIȚIÁL, -Ă, comițiali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la epilepsie, care aparține epilepsiei. Criză comițială. 2. S. m. și f. Bolnav de epilepsie. [Pr.: -ți-al] – Din fr. comitial. DOOM
comițiál (-ți-al) adj. m., s. m., pl. comițiáli; adj. f., s. f. comițiálă, pl. comițiále
comițialelor
COMIȚIÁL, -Ă, comițiali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la epilepsie, care aparține epilepsiei. Criză comițială. 2. S. m. și f. Bolnav de epilepsie. [Pr.: -ți-al] – Din fr. comitial. DOOM
comițiál (-ți-al) adj. m., s. m., pl. comițiáli; adj. f., s. f. comițiálă, pl. comițiále
comițiali
COMIȚIÁL, -Ă, comițiali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la epilepsie, care aparține epilepsiei. Criză comițială. 2. S. m. și f. Bolnav de epilepsie. [Pr.: -ți-al] – Din fr. comitial. DOOM
comițiál (-ți-al) adj. m., s. m., pl. comițiáli; adj. f., s. f. comițiálă, pl. comițiále
comițiali
COMIȚIÁL, -Ă, comițiali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la epilepsie, care aparține epilepsiei. Criză comițială. 2. S. m. și f. Bolnav de epilepsie. [Pr.: -ți-al] – Din fr. comitial. DOOM
comițiál (-ți-al) adj. m., s. m., pl. comițiáli; adj. f., s. f. comițiálă, pl. comițiále
comițialii
COMIȚIÁL, -Ă, comițiali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la epilepsie, care aparține epilepsiei. Criză comițială. 2. S. m. și f. Bolnav de epilepsie. [Pr.: -ți-al] – Din fr. comitial. DOOM
comițiál (-ți-al) adj. m., s. m., pl. comițiáli; adj. f., s. f. comițiálă, pl. comițiále
comițialii
COMIȚIÁL, -Ă, comițiali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la epilepsie, care aparține epilepsiei. Criză comițială. 2. S. m. și f. Bolnav de epilepsie. [Pr.: -ți-al] – Din fr. comitial. DOOM
comițiál (-ți-al) adj. m., s. m., pl. comițiáli; adj. f., s. f. comițiálă, pl. comițiále
comițialilor
COMIȚIÁL, -Ă, comițiali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la epilepsie, care aparține epilepsiei. Criză comițială. 2. S. m. și f. Bolnav de epilepsie. [Pr.: -ți-al] – Din fr. comitial. DOOM
comițiál (-ți-al) adj. m., s. m., pl. comițiáli; adj. f., s. f. comițiálă, pl. comițiále
comițialilor
COMIȚIÁL, -Ă, comițiali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la epilepsie, care aparține epilepsiei. Criză comițială. 2. S. m. și f. Bolnav de epilepsie. [Pr.: -ți-al] – Din fr. comitial. DOOM
comițiál (-ți-al) adj. m., s. m., pl. comițiáli; adj. f., s. f. comițiálă, pl. comițiále
comițialul
COMIȚIÁL, -Ă, comițiali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la epilepsie, care aparține epilepsiei. Criză comițială. 2. S. m. și f. Bolnav de epilepsie. [Pr.: -ți-al] – Din fr. comitial. DOOM
comițiál (-ți-al) adj. m., s. m., pl. comițiáli; adj. f., s. f. comițiálă, pl. comițiále
comițialul
COMIȚIÁL, -Ă, comițiali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la epilepsie, care aparține epilepsiei. Criză comițială. 2. S. m. și f. Bolnav de epilepsie. [Pr.: -ți-al] – Din fr. comitial. DOOM
comițiál (-ți-al) adj. m., s. m., pl. comițiáli; adj. f., s. f. comițiálă, pl. comițiále
comițialului
COMIȚIÁL, -Ă, comițiali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la epilepsie, care aparține epilepsiei. Criză comițială. 2. S. m. și f. Bolnav de epilepsie. [Pr.: -ți-al] – Din fr. comitial. DOOM
comițiál (-ți-al) adj. m., s. m., pl. comițiáli; adj. f., s. f. comițiálă, pl. comițiále
comițialului
COMIȚIÁL, -Ă, comițiali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la epilepsie, care aparține epilepsiei. Criză comițială. 2. S. m. și f. Bolnav de epilepsie. [Pr.: -ți-al] – Din fr. comitial. DOOM
comițiál (-ți-al) adj. m., s. m., pl. comițiáli; adj. f., s. f. comițiálă, pl. comițiále
comiții
CÓMITE2, comiți, s. m. Conducător al unui comitat. – Din lat. comes, -itis. DOOM
comíte2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. comít; conj. prez. 3 să comítă; ger. comițấnd; part. comís
comiții
COMÍȚII s. f. pl. (În Roma antică, în perioada republicii) Adunări ale poporului cu atribuții politice, legislative, judecătorești și religioase. – Din lat. comitia, -orum. DOOM
!comíții s. f. pl., art. comíțiile (-ți-i-)
comițiile
COMÍȚII s. f. pl. (În Roma antică, în perioada republicii) Adunări ale poporului cu atribuții politice, legislative, judecătorești și religioase. – Din lat. comitia, -orum. DOOM
!comíții s. f. pl., art. comíțiile (-ți-i-)
comițiilor
COMÍȚII s. f. pl. (În Roma antică, în perioada republicii) Adunări ale poporului cu atribuții politice, legislative, judecătorești și religioase. – Din lat. comitia, -orum. DOOM
!comíții s. f. pl., art. comíțiile (-ți-i-)
comiților
CÓMITE2, comiți, s. m. Conducător al unui comitat. – Din lat. comes, -itis. DOOM
comíte2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. comít; conj. prez. 3 să comítă; ger. comițấnd; part. comís
comițiu
COMÍȚII s. f. pl. (În Roma antică, în perioada republicii) Adunări ale poporului cu atribuții politice, legislative, judecătorești și religioase. – Din lat. comitia, -orum. DOOM
!comíții s. f. pl., art. comíțiile (-ți-i-)
comițiul
COMÍȚII s. f. pl. (În Roma antică, în perioada republicii) Adunări ale poporului cu atribuții politice, legislative, judecătorești și religioase. – Din lat. comitia, -orum. DOOM
!comíții s. f. pl., art. comíțiile (-ți-i-)
comițiului
COMÍȚII s. f. pl. (În Roma antică, în perioada republicii) Adunări ale poporului cu atribuții politice, legislative, judecătorești și religioase. – Din lat. comitia, -orum. DOOM
!comíții s. f. pl., art. comíțiile (-ți-i-)
comițând
COMÍTE1, comít, vb. III. Tranz. A face, a înfăptui, a săvârși (o greșeală, o faptă rea). – Din lat. committere.
comițînd
COMÍTE1, comít, vb. III. Tranz. A face, a înfăptui, a săvârși (o greșeală, o faptă rea). – Din lat. committere.
comlău
comlắu s. m. – (Trans. și Banat) Drojdie de bere. Mag. komló „hamei” (DAR).
commedia
COMMEDIA DELL'ARTE s.f. Producție dramatică specifică literaturii italiene din sec. XVI-XVIII, cu un pronunțat caracter de improvizație, care exprimă cu vervă spiritul satiric și forța observației realiste, personajele fiind tipuri simbolice, a căror mască, costum și destinație comică ilustrau anumite caractere, situații sociale etc. [< it. commedia dell'arte]. DOOM
*commédia dell’árte (it.) (-di-a) s. f., g.-d. commédia dell’arte, art. commédiei dell’árte
commelina
SCÂNTEIOÁRĂ, scânteioare, s. f. 1. Diminutiv al lui scânteie; scânteiuță (I). 2. (Bot.) Scânteiuță (II 1). [Pr.: -te-ioa-] – Scânteie + suf. -ioară.
commodo
COMMÓDO adv. (Indică modul de executare a unei bucăți muzicale) Într-un tempo liniștit, ușor. – Cuv. it. DOOM
!cómmodo (muz.) (it.) adv.
commodo
COMMÓDO adv. (Indică modul de executare a unei lucrări muzicale) Într-un tempo liniștit, ușor. – Cuv. it.
communis
STUF, stufuri, s. n. Plantă erbacee perenă din familia gramineelor, cu tulpina înaltă și dreaptă, cu frunzele lanceolate și cu florile violete sau gălbui, dispuse în panicule terminale, folosită la acoperitul caselor, ca materie primă pentru obținerea celulozei, a hârtiei etc.; trestie (Phragmites communis). ♦ (Rar) Desiș; tufiș, boschet. [Var.: (reg.) stuh s. n.] – Lat. *styphus (= stypa + typyhe).
commutatus
TĂTÁRNICĂ, tătarnice, s. f. Plantă erbacee, spinoasă, din familia compozitelor (Echinops commutatus). – Probabil de la tătar.
comoara
COMOÁRĂ, comori, s. f. Mulțime de bani sau de obiecte de preț (păstrate sub lacăt, ascunse în pământ etc.). ♦ Avuție, avere, avut. ♦ Fig. Persoană extrem de iubită sau de prețuită. – Din sl. komora. DOOM
comoáră s. f., g.-d. art. comórii; pl. comóri
comod
COMÓD, -Ă, comozi, -de, adj. 1. De care te poți folosi ușor și cu plăcere; lesnicios, plăcut, confortabil. ♦ Tihnit, liniștit. 2. (Peior.; despre oameni) Care nu vrea să facă eforturi; care nu înțelege să iasă din obiceiurile lui, din ritmul lui tihnit, obișnuit de viață; p. ext. leneș, indolent. – Din fr. commode, lat. commodus. DOOM
comód adj. m., pl. comózi; f. comódă, pl. comóde
comoda
COMÓD, -Ă, comozi, -de, adj. 1. De care te poți folosi ușor și cu plăcere; lesnicios, plăcut, confortabil. ♦ Tihnit, liniștit. 2. (Peior.; despre oameni) Care nu vrea să facă eforturi; care nu înțelege să iasă din obiceiurile lui, din ritmul lui tihnit, obișnuit de viață; p. ext. leneș, indolent. – Din fr. commode, lat. commodus. DOOM
comód adj. m., pl. comózi; f. comódă, pl. comóde
comoda
COMÓDĂ, comode, s. f. Mobilă cu sertare mari, suprapuse, în care se păstrează lenjeria; scrin. – Din fr. commode. DOOM
comódă s. f., g.-d. art. comódei; pl. comóde
comodant
COMODÁNT s.m. (Jur.) Cel care dă ceva împrumut prin comodat. [Cf. fr. comodant, it. commodante].
comodantul
COMODÁNT s.m. (Jur.) Cel care dă ceva împrumut prin comodat. [Cf. fr. comodant, it. commodante].
comodantului
COMODÁNT s.m. (Jur.) Cel care dă ceva împrumut prin comodat. [Cf. fr. comodant, it. commodante].
comodanți
COMODÁNT s.m. (Jur.) Cel care dă ceva împrumut prin comodat. [Cf. fr. comodant, it. commodante].
comodanții
COMODÁNT s.m. (Jur.) Cel care dă ceva împrumut prin comodat. [Cf. fr. comodant, it. commodante].
comodanților
COMODÁNT s.m. (Jur.) Cel care dă ceva împrumut prin comodat. [Cf. fr. comodant, it. commodante].
comodat
COMODÁT s. n. Împrumut făcut pentru o folosință curentă. – Din fr. commodé, lat. commodatus. DOOM
comodát s. n.
comodatul
COMODÁT s. n. Împrumut făcut pentru o folosință curentă. – Din fr. commodé, lat. commodatus. DOOM
comodát s. n.
comodatului
COMODÁT s. n. Împrumut făcut pentru o folosință curentă. – Din fr. commodé, lat. commodatus. DOOM
comodát s. n.
comode
COMÓD, -Ă, comozi, -de, adj. 1. De care te poți folosi ușor și cu plăcere; lesnicios, plăcut, confortabil. ♦ Tihnit, liniștit. 2. (Peior.; despre oameni) Care nu vrea să facă eforturi; care nu înțelege să iasă din obiceiurile lui, din ritmul lui tihnit, obișnuit de viață; p. ext. leneș, indolent. – Din fr. commode, lat. commodus. DOOM
comód adj. m., pl. comózi; f. comódă, pl. comóde
comode
COMÓDĂ, comode, s. f. Mobilă cu sertare mari, suprapuse, în care se păstrează lenjeria; scrin. – Din fr. commode. DOOM
comódă s. f., g.-d. art. comódei; pl. comóde
comodei
COMÓD, -Ă, comozi, -de, adj. 1. De care te poți folosi ușor și cu plăcere; lesnicios, plăcut, confortabil. ♦ Tihnit, liniștit. 2. (Peior.; despre oameni) Care nu vrea să facă eforturi; care nu înțelege să iasă din obiceiurile lui, din ritmul lui tihnit, obișnuit de viață; p. ext. leneș, indolent. – Din fr. commode, lat. commodus. DOOM
comód adj. m., pl. comózi; f. comódă, pl. comóde
comodei
COMÓDĂ, comode, s. f. Mobilă cu sertare mari, suprapuse, în care se păstrează lenjeria; scrin. – Din fr. commode. DOOM
comódă s. f., g.-d. art. comódei; pl. comóde
comodele
COMÓD, -Ă, comozi, -de, adj. 1. De care te poți folosi ușor și cu plăcere; lesnicios, plăcut, confortabil. ♦ Tihnit, liniștit. 2. (Peior.; despre oameni) Care nu vrea să facă eforturi; care nu înțelege să iasă din obiceiurile lui, din ritmul lui tihnit, obișnuit de viață; p. ext. leneș, indolent. – Din fr. commode, lat. commodus. DOOM
comód adj. m., pl. comózi; f. comódă, pl. comóde
comodele
COMÓDĂ, comode, s. f. Mobilă cu sertare mari, suprapuse, în care se păstrează lenjeria; scrin. – Din fr. commode. DOOM
comódă s. f., g.-d. art. comódei; pl. comóde
comodelor
COMÓD, -Ă, comozi, -de, adj. 1. De care te poți folosi ușor și cu plăcere; lesnicios, plăcut, confortabil. ♦ Tihnit, liniștit. 2. (Peior.; despre oameni) Care nu vrea să facă eforturi; care nu înțelege să iasă din obiceiurile lui, din ritmul lui tihnit, obișnuit de viață; p. ext. leneș, indolent. – Din fr. commode, lat. commodus. DOOM
comód adj. m., pl. comózi; f. comódă, pl. comóde
comodelor
COMÓDĂ, comode, s. f. Mobilă cu sertare mari, suprapuse, în care se păstrează lenjeria; scrin. – Din fr. commode. DOOM
comódă s. f., g.-d. art. comódei; pl. comóde
comoditate
COMODITÁTE, comodități, s. f. 1. Însușirea de a fi comod (1); confort. 2. (Peior.) Atitudinea unei persoane comode (2). – Din fr. commodité, lat. commoditas, -atis. DOOM
comoditáte s. f., g.-d. art. comoditắții; pl. comoditắți
comoditatea
COMODITÁTE, comodități, s. f. 1. Însușirea de a fi comod (1); confort. 2. (Peior.) Atitudinea unei persoane comode (2). – Din fr. commodité, lat. commoditas, -atis. DOOM
comoditáte s. f., g.-d. art. comoditắții; pl. comoditắți
comodități
COMODITÁTE, comodități, s. f. 1. Însușirea de a fi comod (1); confort. 2. (Peior.) Atitudinea unei persoane comode (2). – Din fr. commodité, lat. commoditas, -atis. DOOM
comoditáte s. f., g.-d. art. comoditắții; pl. comoditắți
comodității
COMODITÁTE, comodități, s. f. 1. Însușirea de a fi comod (1); confort. 2. (Peior.) Atitudinea unei persoane comode (2). – Din fr. commodité, lat. commoditas, -atis. DOOM
comoditáte s. f., g.-d. art. comoditắții; pl. comoditắți
comoditățile
COMODITÁTE, comodități, s. f. 1. Însușirea de a fi comod (1); confort. 2. (Peior.) Atitudinea unei persoane comode (2). – Din fr. commodité, lat. commoditas, -atis. DOOM
comoditáte s. f., g.-d. art. comoditắții; pl. comoditắți
comodităților
COMODITÁTE, comodități, s. f. 1. Însușirea de a fi comod (1); confort. 2. (Peior.) Atitudinea unei persoane comode (2). – Din fr. commodité, lat. commoditas, -atis. DOOM
comoditáte s. f., g.-d. art. comoditắții; pl. comoditắți
comodor
COMODÓR, comodori, s. m. Grad de ofițer superior căpitanului de vas și inferior contraamiralului, în marina engleză și americană; persoană care are acest grad. – Din fr., engl. commodore. DOOM
comodór s. m., pl. comodóri
comodori
COMODÓR, comodori, s. m. Grad de ofițer superior căpitanului de vas și inferior contraamiralului, în marina engleză și americană; persoană care are acest grad. – Din fr., engl. commodore. DOOM
comodór s. m., pl. comodóri
comodorii
COMODÓR, comodori, s. m. Grad de ofițer superior căpitanului de vas și inferior contraamiralului, în marina engleză și americană; persoană care are acest grad. – Din fr., engl. commodore. DOOM
comodór s. m., pl. comodóri
comodorilor
COMODÓR, comodori, s. m. Grad de ofițer superior căpitanului de vas și inferior contraamiralului, în marina engleză și americană; persoană care are acest grad. – Din fr., engl. commodore. DOOM
comodór s. m., pl. comodóri
comodorul
COMODÓR, comodori, s. m. Grad de ofițer superior căpitanului de vas și inferior contraamiralului, în marina engleză și americană; persoană care are acest grad. – Din fr., engl. commodore. DOOM
comodór s. m., pl. comodóri
comodorului
COMODÓR, comodori, s. m. Grad de ofițer superior căpitanului de vas și inferior contraamiralului, în marina engleză și americană; persoană care are acest grad. – Din fr., engl. commodore. DOOM
comodór s. m., pl. comodóri
comodul
COMÓD, -Ă, comozi, -de, adj. 1. De care te poți folosi ușor și cu plăcere; lesnicios, plăcut, confortabil. ♦ Tihnit, liniștit. 2. (Peior.; despre oameni) Care nu vrea să facă eforturi; care nu înțelege să iasă din obiceiurile lui, din ritmul lui tihnit, obișnuit de viață; p. ext. leneș, indolent. – Din fr. commode, lat. commodus. DOOM
comód adj. m., pl. comózi; f. comódă, pl. comóde
comodului
COMÓD, -Ă, comozi, -de, adj. 1. De care te poți folosi ușor și cu plăcere; lesnicios, plăcut, confortabil. ♦ Tihnit, liniștit. 2. (Peior.; despre oameni) Care nu vrea să facă eforturi; care nu înțelege să iasă din obiceiurile lui, din ritmul lui tihnit, obișnuit de viață; p. ext. leneș, indolent. – Din fr. commode, lat. commodus. DOOM
comód adj. m., pl. comózi; f. comódă, pl. comóde
comor
COMÓR s. n. Varietate de rasă de oi caracul, cu lână de culoare maro-roșcată. – Et. nec. DOOM
comór s. n.
comorația
COMORÁȚIE s.f. Insistență asupra unui punct sau a unei chestiuni deja dezvoltate. ♦ Figură de retorică realizată prin folosirea excesivă a conjuncțiilor coordonatoare „și”, „sau” în propoziție; epimonă. [Gen. -iei, var. comorațiune s.f. / < lat. commoratio, fr. commoration]. DOOM
comoráție (-ți-e) s. f., art. comoráția (-ți-a), g.-d. comoráții, art. comoráției
comorație
COMORÁȚIE s.f. Insistență asupra unui punct sau a unei chestiuni deja dezvoltate. ♦ Figură de retorică realizată prin folosirea excesivă a conjuncțiilor coordonatoare „și”, „sau” în propoziție; epimonă. [Gen. -iei, var. comorațiune s.f. / < lat. commoratio, fr. commoration]. DOOM
comoráție (-ți-e) s. f., art. comoráția (-ți-a), g.-d. comoráții, art. comoráției
comorației
COMORÁȚIE s.f. Insistență asupra unui punct sau a unei chestiuni deja dezvoltate. ♦ Figură de retorică realizată prin folosirea excesivă a conjuncțiilor coordonatoare „și”, „sau” în propoziție; epimonă. [Gen. -iei, var. comorațiune s.f. / < lat. commoratio, fr. commoration]. DOOM
comoráție (-ți-e) s. f., art. comoráția (-ți-a), g.-d. comoráții, art. comoráției
comorații
COMORÁȚIE s.f. Insistență asupra unui punct sau a unei chestiuni deja dezvoltate. ♦ Figură de retorică realizată prin folosirea excesivă a conjuncțiilor coordonatoare „și”, „sau” în propoziție; epimonă. [Gen. -iei, var. comorațiune s.f. / < lat. commoratio, fr. commoration]. DOOM
comoráție (-ți-e) s. f., art. comoráția (-ți-a), g.-d. comoráții, art. comoráției
comorațiune
COMORAȚIÚNE s.f. v. comorație.
comori
COMOÁRĂ, comori, s. f. Mulțime de bani sau de obiecte de preț (păstrate sub lacăt, ascunse în pământ etc.). ♦ Avuție, avere, avut. ♦ Fig. Persoană extrem de iubită sau de prețuită. – Din sl. komora. DOOM
comoáră s. f., g.-d. art. comórii; pl. comóri
comorii
COMOÁRĂ, comori, s. f. Mulțime de bani sau de obiecte de preț (păstrate sub lacăt, ascunse în pământ etc.). ♦ Avuție, avere, avut. ♦ Fig. Persoană extrem de iubită sau de prețuită. – Din sl. komora. DOOM
comoáră s. f., g.-d. art. comórii; pl. comóri
comorile
COMOÁRĂ, comori, s. f. Mulțime de bani sau de obiecte de preț (păstrate sub lacăt, ascunse în pământ etc.). ♦ Avuție, avere, avut. ♦ Fig. Persoană extrem de iubită sau de prețuită. – Din sl. komora. DOOM
comoáră s. f., g.-d. art. comórii; pl. comóri
comorilor
COMOÁRĂ, comori, s. f. Mulțime de bani sau de obiecte de preț (păstrate sub lacăt, ascunse în pământ etc.). ♦ Avuție, avere, avut. ♦ Fig. Persoană extrem de iubită sau de prețuită. – Din sl. komora. DOOM
comoáră s. f., g.-d. art. comórii; pl. comóri
comornic
COMÓRNIC, comornice, s. n. (Înv.) Celar la stână. – Din pol. komornik.
comorul
COMÓR s. n. Varietate de rasă de oi caracul, cu lână de culoare maro-roșcată. – Et. nec. DOOM
comór s. n.
comorului
COMÓR s. n. Varietate de rasă de oi caracul, cu lână de culoare maro-roșcată. – Et. nec. DOOM
comór s. n.
comosa
AMĂREÁLĂ, amăreli, s. f. 1. (Proprietarea de a avea un) gust amar; amărăciune. ◊ Amăreala merelor și perelor = boală a fructelor de măr și păr, manifestată prin apariția pe aceasta a unor pete în dreptul cărora carnea fructului respectiv capătă un gust amar. 2. Mică plantă erbacee cu flori albastre, roșii sau (rar) albe, dispuse în raceme, cu fructe capsule, întrebuințată, pentru proprietățile sale expectorante, contra afecțiunilor pulmonare (Polygala vulgaris); șopârliță. – Amărî + suf. -eală.
comosum
CEÁPĂ, cepe, s. f. 1. Plantă erbacee legumicolă, bienală, din familia liliaceelor, comestibilă, cu miros puternic, specific, cu tulpina aeriană dreaptă, cilindrică și verde și cu cea subterană în formă de bulb, cu frunze cilindrice și cu flori albe numeroase, dispuse în inflorescențe dese (Allium cepa). ◊ Ceapă de apă = ceapă care se cultivă prin răsad și se recoltează în același an în care s-a semănat. Ceapă de sămânță = arpagic. ♦ Bulbul cepei (1), cu miros specific și cu conținut bogat de vitamine, folosit în alimentație; p. gener. orice bulb al unei plante. ◊ Expr. Nu face (sau nu valorează nici cât) o ceapă degerată, se spune despre cineva (sau despre ceva) fără nici o valoare. 2. Compus: ceapa-ciorii = numele a trei plante erbacee bulboase din familia liliaceelor, una cu flori galbene (Gagea pratensis), alta cu flori albastre (Muscari comosum), iar a treia cu flori albe-verzui sau violete (Muscari tenuiflorum). – Lat. caepa.
comosus
SĂPUNÉL, -EÁ, -ÍCĂ, săpunei, -ele, subst. I. S. n. 1. Diminutiv al lui săpun. 2. Supozitor (pe bază de săpun) pentru copii. II. (Bot.) 1. S. n. Odagaci. 2. S. f. pl. Plantă erbacee ornamentală cu flori mari (Aster laexigatus). – Săpun + suf. -el.
comozi
COMÓD, -Ă, comozi, -de, adj. 1. De care te poți folosi ușor și cu plăcere; lesnicios, plăcut, confortabil. ♦ Tihnit, liniștit. 2. (Peior.; despre oameni) Care nu vrea să facă eforturi; care nu înțelege să iasă din obiceiurile lui, din ritmul lui tihnit, obișnuit de viață; p. ext. leneș, indolent. – Din fr. commode, lat. commodus. DOOM
comód adj. m., pl. comózi; f. comódă, pl. comóde
comozii
COMÓD, -Ă, comozi, -de, adj. 1. De care te poți folosi ușor și cu plăcere; lesnicios, plăcut, confortabil. ♦ Tihnit, liniștit. 2. (Peior.; despre oameni) Care nu vrea să facă eforturi; care nu înțelege să iasă din obiceiurile lui, din ritmul lui tihnit, obișnuit de viață; p. ext. leneș, indolent. – Din fr. commode, lat. commodus. DOOM
comód adj. m., pl. comózi; f. comódă, pl. comóde
comozilor
COMÓD, -Ă, comozi, -de, adj. 1. De care te poți folosi ușor și cu plăcere; lesnicios, plăcut, confortabil. ♦ Tihnit, liniștit. 2. (Peior.; despre oameni) Care nu vrea să facă eforturi; care nu înțelege să iasă din obiceiurile lui, din ritmul lui tihnit, obișnuit de viață; p. ext. leneș, indolent. – Din fr. commode, lat. commodus. DOOM
comód adj. m., pl. comózi; f. comódă, pl. comóde
comoștenitoare
COMOȘTENITÓR, -OÁRE, comoștenitori, -oare, s. m. și f. (Jur.) Persoană care moștenește împreună cu alții pe cineva, considerată în raport cu aceștia. – Co- + moștenitor (după fr. cohéritier). DOOM
comoștenitór s. m., pl. comoștenitóri
comoștenitoarea
COMOȘTENITÓR, -OÁRE, comoștenitori, -oare, s. m. și f. (Jur.) Persoană care moștenește împreună cu alții pe cineva, considerată în raport cu aceștia. – Co- + moștenitor (după fr. cohéritier). DOOM
comoștenitór s. m., pl. comoștenitóri
comoștenitoarei
COMOȘTENITÓR, -OÁRE, comoștenitori, -oare, s. m. și f. (Jur.) Persoană care moștenește împreună cu alții pe cineva, considerată în raport cu aceștia. – Co- + moștenitor (după fr. cohéritier). DOOM
comoștenitór s. m., pl. comoștenitóri
comoștenitoarele
COMOȘTENITÓR, -OÁRE, comoștenitori, -oare, s. m. și f. (Jur.) Persoană care moștenește împreună cu alții pe cineva, considerată în raport cu aceștia. – Co- + moștenitor (după fr. cohéritier). DOOM
comoștenitór s. m., pl. comoștenitóri
comoștenitoarelor
COMOȘTENITÓR, -OÁRE, comoștenitori, -oare, s. m. și f. (Jur.) Persoană care moștenește împreună cu alții pe cineva, considerată în raport cu aceștia. – Co- + moștenitor (după fr. cohéritier). DOOM
comoștenitór s. m., pl. comoștenitóri
comoștenitor
COMOȘTENITÓR, -OÁRE, comoștenitori, -oare, s. m. și f. (Jur.) Persoană care moștenește împreună cu alții pe cineva, considerată în raport cu aceștia. – Co- + moștenitor (după fr. cohéritier). DOOM
comoștenitór s. m., pl. comoștenitóri
comoștenitori
COMOȘTENITÓR, -OÁRE, comoștenitori, -oare, s. m. și f. (Jur.) Persoană care moștenește împreună cu alții pe cineva, considerată în raport cu aceștia. – Co- + moștenitor (după fr. cohéritier). DOOM
comoștenitór s. m., pl. comoștenitóri
comoștenitorii
COMOȘTENITÓR, -OÁRE, comoștenitori, -oare, s. m. și f. (Jur.) Persoană care moștenește împreună cu alții pe cineva, considerată în raport cu aceștia. – Co- + moștenitor (după fr. cohéritier). DOOM
comoștenitór s. m., pl. comoștenitóri
comoștenitorilor
COMOȘTENITÓR, -OÁRE, comoștenitori, -oare, s. m. și f. (Jur.) Persoană care moștenește împreună cu alții pe cineva, considerată în raport cu aceștia. – Co- + moștenitor (după fr. cohéritier). DOOM
comoștenitór s. m., pl. comoștenitóri
comoștenitorul
COMOȘTENITÓR, -OÁRE, comoștenitori, -oare, s. m. și f. (Jur.) Persoană care moștenește împreună cu alții pe cineva, considerată în raport cu aceștia. – Co- + moștenitor (după fr. cohéritier). DOOM
comoștenitór s. m., pl. comoștenitóri
comoștenitorului
COMOȘTENITÓR, -OÁRE, comoștenitori, -oare, s. m. și f. (Jur.) Persoană care moștenește împreună cu alții pe cineva, considerată în raport cu aceștia. – Co- + moștenitor (după fr. cohéritier). DOOM
comoștenitór s. m., pl. comoștenitóri
comoția
COMÓȚIE, comoții, s. f. 1. Perturbare puternică, bruscă a stării unui organ determinată de o lovire sau de o cădere. ◊ Comoție cerebrală = tulburare consecutivă a unui traumatism cranio-cerebral închis. 2. Fig. Emoție violentă. – Din fr. commotion. DOOM
comóție (-ți-e) s. f., art. comóția (-ți-a), g.-d. art. comóției; pl. comóții, art. comóțiile (-ți-i-)
comoție
COMÓȚIE, comoții, s. f. 1. Perturbare puternică, bruscă a stării unui organ determinată de o lovire sau de o cădere. ◊ Comoție cerebrală = tulburare consecutivă a unui traumatism cranio-cerebral închis. 2. Fig. Emoție violentă. – Din fr. commotion. DOOM
comóție (-ți-e) s. f., art. comóția (-ți-a), g.-d. art. comóției; pl. comóții, art. comóțiile (-ți-i-)
comoției
COMÓȚIE, comoții, s. f. 1. Perturbare puternică, bruscă a stării unui organ determinată de o lovire sau de o cădere. ◊ Comoție cerebrală = tulburare consecutivă a unui traumatism cranio-cerebral închis. 2. Fig. Emoție violentă. – Din fr. commotion. DOOM
comóție (-ți-e) s. f., art. comóția (-ți-a), g.-d. art. comóției; pl. comóții, art. comóțiile (-ți-i-)
comoții
COMÓȚIE, comoții, s. f. 1. Perturbare puternică, bruscă a stării unui organ determinată de o lovire sau de o cădere. ◊ Comoție cerebrală = tulburare consecutivă a unui traumatism cranio-cerebral închis. 2. Fig. Emoție violentă. – Din fr. commotion. DOOM
comóție (-ți-e) s. f., art. comóția (-ți-a), g.-d. art. comóției; pl. comóții, art. comóțiile (-ți-i-)
comoțiile
COMÓȚIE, comoții, s. f. 1. Perturbare puternică, bruscă a stării unui organ determinată de o lovire sau de o cădere. ◊ Comoție cerebrală = tulburare consecutivă a unui traumatism cranio-cerebral închis. 2. Fig. Emoție violentă. – Din fr. commotion. DOOM
comóție (-ți-e) s. f., art. comóția (-ți-a), g.-d. art. comóției; pl. comóții, art. comóțiile (-ți-i-)
comoțiilor
COMÓȚIE, comoții, s. f. 1. Perturbare puternică, bruscă a stării unui organ determinată de o lovire sau de o cădere. ◊ Comoție cerebrală = tulburare consecutivă a unui traumatism cranio-cerebral închis. 2. Fig. Emoție violentă. – Din fr. commotion. DOOM
comóție (-ți-e) s. f., art. comóția (-ți-a), g.-d. art. comóției; pl. comóții, art. comóțiile (-ți-i-)
comoțiune
COMOȚIÚNE s. f. v. comoție.
compacitate
COMPACITÁTE s. f. Raportul dintre greutatea specifică aparentă a unui material granular sau poros și greutatea lui specifică reală; p. gener. însușirea de a fi compact. – Din fr. compacité. DOOM
compacitáte s. f., g.-d. art. compacitắții
compacitatea
COMPACITÁTE s. f. Raportul dintre greutatea specifică aparentă a unui material granular sau poros și greutatea lui specifică reală; p. gener. însușirea de a fi compact. – Din fr. compacité. DOOM
compacitáte s. f., g.-d. art. compacitắții
compacități
COMPACITÁTE s. f. Raportul dintre greutatea specifică aparentă a unui material granular sau poros și greutatea lui specifică reală; p. gener. însușirea de a fi compact. – Din fr. compacité. DOOM
compacitáte s. f., g.-d. art. compacitắții
compacității
COMPACITÁTE s. f. Raportul dintre greutatea specifică aparentă a unui material granular sau poros și greutatea lui specifică reală; p. gener. însușirea de a fi compact. – Din fr. compacité. DOOM
compacitáte s. f., g.-d. art. compacitắții
compact
COMPÁCT, -Ă, compacți, -te, adj. 1. Care se compune din particule strâns legate între ele; îndesat, dens. ◊ Caractere compacte = litere de tipar groase și negre; aldine. ♦ (Despre o mulțime, un grup de oameni etc.) Numeros și des. 2. Fig. (Despre noapte, întuneric etc.) În care nu străbate nicio rază de lumină; întunecos. – Din fr. compact, lat. compactus. DOOM
compáct adj. m., pl. compácți; f. compáctă, pl. compácte
compacta
COMPÁCT, -Ă, compacți, -te, adj. 1. Care se compune din particule strâns legate între ele; îndesat, dens. ◊ Caractere compacte = litere de tipar groase și negre; aldine. ♦ (Despre o mulțime, un grup de oameni etc.) Numeros și des. 2. Fig. (Despre noapte, întuneric etc.) În care nu străbate nicio rază de lumină; întunecos. – Din fr. compact, lat. compactus. DOOM
compáct adj. m., pl. compácți; f. compáctă, pl. compácte
compacta
COMPACTÁ, compactez, vb. I. Tranz. 1. (Reg.) A lega cărți. 2. A îndesa cu ajutorul compactorului. – Din compactor. DOOM
compactá (a ~) vb., ind. prez. 3 compacteáză
compactabil
COMPACTÍBIL, -Ă, compactibili, -e, adj. Care poate fi compactat. [Var.: compactábil, -ă adj.] – Compact + suf. -ibil.
compactai
COMPACTÁ, compactez, vb. I. Tranz. 1. (Reg.) A lega cărți. 2. A îndesa cu ajutorul compactorului. – Din compactor. DOOM
compactá (a ~) vb., ind. prez. 3 compacteáză
compactam
COMPACTÁ, compactez, vb. I. Tranz. 1. (Reg.) A lega cărți. 2. A îndesa cu ajutorul compactorului. – Din compactor. DOOM
compactá (a ~) vb., ind. prez. 3 compacteáză
compactare
COMPACTÁ, compactez, vb. I. Tranz. 1. (Reg.) A lega cărți. 2. A îndesa cu ajutorul compactorului. – Din compactor. DOOM
compactá (a ~) vb., ind. prez. 3 compacteáză
compactare
COMPACTÁRE, compactări, s. f. 1. (Reg.) Faptul de a compacta. 2. Operație de îndesare a pământului, a materialelor cu ajutorul compactorului. – V. compacta. DOOM
compactáre s. f., g.-d. art. compactắrii; pl. compactắri
compactarea
COMPACTÁRE, compactări, s. f. 1. (Reg.) Faptul de a compacta. 2. Operație de îndesare a pământului, a materialelor cu ajutorul compactorului. – V. compacta. DOOM
compactáre s. f., g.-d. art. compactắrii; pl. compactắri
compactară
COMPACTÁ, compactez, vb. I. Tranz. 1. (Reg.) A lega cărți. 2. A îndesa cu ajutorul compactorului. – Din compactor. DOOM
compactá (a ~) vb., ind. prez. 3 compacteáză
compactarăm
COMPACTÁ, compactez, vb. I. Tranz. 1. (Reg.) A lega cărți. 2. A îndesa cu ajutorul compactorului. – Din compactor. DOOM
compactá (a ~) vb., ind. prez. 3 compacteáză
compactarăți
COMPACTÁ, compactez, vb. I. Tranz. 1. (Reg.) A lega cărți. 2. A îndesa cu ajutorul compactorului. – Din compactor. DOOM
compactá (a ~) vb., ind. prez. 3 compacteáză
compactase
COMPACTÁ, compactez, vb. I. Tranz. 1. (Reg.) A lega cărți. 2. A îndesa cu ajutorul compactorului. – Din compactor. DOOM
compactá (a ~) vb., ind. prez. 3 compacteáză
compactasem
COMPACTÁ, compactez, vb. I. Tranz. 1. (Reg.) A lega cărți. 2. A îndesa cu ajutorul compactorului. – Din compactor. DOOM
compactá (a ~) vb., ind. prez. 3 compacteáză
compactaseră
COMPACTÁ, compactez, vb. I. Tranz. 1. (Reg.) A lega cărți. 2. A îndesa cu ajutorul compactorului. – Din compactor. DOOM
compactá (a ~) vb., ind. prez. 3 compacteáză
compactaserăm
COMPACTÁ, compactez, vb. I. Tranz. 1. (Reg.) A lega cărți. 2. A îndesa cu ajutorul compactorului. – Din compactor. DOOM
compactá (a ~) vb., ind. prez. 3 compacteáză
compactaserăți
COMPACTÁ, compactez, vb. I. Tranz. 1. (Reg.) A lega cărți. 2. A îndesa cu ajutorul compactorului. – Din compactor. DOOM
compactá (a ~) vb., ind. prez. 3 compacteáză
compactaseși
COMPACTÁ, compactez, vb. I. Tranz. 1. (Reg.) A lega cărți. 2. A îndesa cu ajutorul compactorului. – Din compactor. DOOM
compactá (a ~) vb., ind. prez. 3 compacteáză
compactaseți
COMPACTÁ, compactez, vb. I. Tranz. 1. (Reg.) A lega cărți. 2. A îndesa cu ajutorul compactorului. – Din compactor. DOOM
compactá (a ~) vb., ind. prez. 3 compacteáză
compactat
COMPACTÁ, compactez, vb. I. Tranz. 1. (Reg.) A lega cărți. 2. A îndesa cu ajutorul compactorului. – Din compactor. DOOM
compactá (a ~) vb., ind. prez. 3 compacteáză
compactau
COMPACTÁ, compactez, vb. I. Tranz. 1. (Reg.) A lega cărți. 2. A îndesa cu ajutorul compactorului. – Din compactor. DOOM
compactá (a ~) vb., ind. prez. 3 compacteáză
compactași
COMPACTÁ, compactez, vb. I. Tranz. 1. (Reg.) A lega cărți. 2. A îndesa cu ajutorul compactorului. – Din compactor. DOOM
compactá (a ~) vb., ind. prez. 3 compacteáză
compactați
COMPACTÁ, compactez, vb. I. Tranz. 1. (Reg.) A lega cărți. 2. A îndesa cu ajutorul compactorului. – Din compactor. DOOM
compactá (a ~) vb., ind. prez. 3 compacteáză
compacte
COMPÁCT, -Ă, compacți, -te, adj. 1. Care se compune din particule strâns legate între ele; îndesat, dens. ◊ Caractere compacte = litere de tipar groase și negre; aldine. ♦ (Despre o mulțime, un grup de oameni etc.) Numeros și des. 2. Fig. (Despre noapte, întuneric etc.) În care nu străbate nicio rază de lumină; întunecos. – Din fr. compact, lat. compactus. DOOM
compáct adj. m., pl. compácți; f. compáctă, pl. compácte
compactează
COMPACTÁ, compactez, vb. I. Tranz. 1. (Reg.) A lega cărți. 2. A îndesa cu ajutorul compactorului. – Din compactor. DOOM
compactá (a ~) vb., ind. prez. 3 compacteáză
compactei
COMPÁCT, -Ă, compacți, -te, adj. 1. Care se compune din particule strâns legate între ele; îndesat, dens. ◊ Caractere compacte = litere de tipar groase și negre; aldine. ♦ (Despre o mulțime, un grup de oameni etc.) Numeros și des. 2. Fig. (Despre noapte, întuneric etc.) În care nu străbate nicio rază de lumină; întunecos. – Din fr. compact, lat. compactus. DOOM
compáct adj. m., pl. compácți; f. compáctă, pl. compácte
compactele
COMPÁCT, -Ă, compacți, -te, adj. 1. Care se compune din particule strâns legate între ele; îndesat, dens. ◊ Caractere compacte = litere de tipar groase și negre; aldine. ♦ (Despre o mulțime, un grup de oameni etc.) Numeros și des. 2. Fig. (Despre noapte, întuneric etc.) În care nu străbate nicio rază de lumină; întunecos. – Din fr. compact, lat. compactus. DOOM
compáct adj. m., pl. compácți; f. compáctă, pl. compácte
compactelor
COMPÁCT, -Ă, compacți, -te, adj. 1. Care se compune din particule strâns legate între ele; îndesat, dens. ◊ Caractere compacte = litere de tipar groase și negre; aldine. ♦ (Despre o mulțime, un grup de oameni etc.) Numeros și des. 2. Fig. (Despre noapte, întuneric etc.) În care nu străbate nicio rază de lumină; întunecos. – Din fr. compact, lat. compactus. DOOM
compáct adj. m., pl. compácți; f. compáctă, pl. compácte
compactez
COMPACTÁ, compactez, vb. I. Tranz. 1. (Reg.) A lega cărți. 2. A îndesa cu ajutorul compactorului. – Din compactor. DOOM
compactá (a ~) vb., ind. prez. 3 compacteáză
compacteze
COMPACTÁ, compactez, vb. I. Tranz. 1. (Reg.) A lega cărți. 2. A îndesa cu ajutorul compactorului. – Din compactor. DOOM
compactá (a ~) vb., ind. prez. 3 compacteáză
compactezi
COMPACTÁ, compactez, vb. I. Tranz. 1. (Reg.) A lega cărți. 2. A îndesa cu ajutorul compactorului. – Din compactor. DOOM
compactá (a ~) vb., ind. prez. 3 compacteáză
compactibil
COMPACTÍBIL, -Ă, compactibili, -e, adj. Care poate fi compactat. [Var.: compactábil, -ă adj.] – Compact + suf. -ibil.
compactibila
COMPACTÍBIL, -Ă, compactibili, -e, adj. Care poate fi compactat. [Var.: compactábil, -ă adj.] – Compact + suf. -ibil.
compactibile
COMPACTÍBIL, -Ă, compactibili, -e, adj. Care poate fi compactat. [Var.: compactábil, -ă adj.] – Compact + suf. -ibil.
compactibilei
COMPACTÍBIL, -Ă, compactibili, -e, adj. Care poate fi compactat. [Var.: compactábil, -ă adj.] – Compact + suf. -ibil.
compactibilele
COMPACTÍBIL, -Ă, compactibili, -e, adj. Care poate fi compactat. [Var.: compactábil, -ă adj.] – Compact + suf. -ibil.
compactibilelor
COMPACTÍBIL, -Ă, compactibili, -e, adj. Care poate fi compactat. [Var.: compactábil, -ă adj.] – Compact + suf. -ibil.
compactibili
COMPACTÍBIL, -Ă, compactibili, -e, adj. Care poate fi compactat. [Var.: compactábil, -ă adj.] – Compact + suf. -ibil.
compactibilii
COMPACTÍBIL, -Ă, compactibili, -e, adj. Care poate fi compactat. [Var.: compactábil, -ă adj.] – Compact + suf. -ibil.
compactibililor
COMPACTÍBIL, -Ă, compactibili, -e, adj. Care poate fi compactat. [Var.: compactábil, -ă adj.] – Compact + suf. -ibil.
compactibilitate
COMPACTIBILITÁTE s. f. Proprietatea de a putea fi compactat. – Din fr. compactibilité.
compactibilitatea
COMPACTIBILITÁTE s. f. Proprietatea de a putea fi compactat. – Din fr. compactibilité.
compactibilități
COMPACTIBILITÁTE s. f. Proprietatea de a putea fi compactat. – Din fr. compactibilité.
compactibilității
COMPACTIBILITÁTE s. f. Proprietatea de a putea fi compactat. – Din fr. compactibilité.
compactibilul
COMPACTÍBIL, -Ă, compactibili, -e, adj. Care poate fi compactat. [Var.: compactábil, -ă adj.] – Compact + suf. -ibil.
compactibilului
COMPACTÍBIL, -Ă, compactibili, -e, adj. Care poate fi compactat. [Var.: compactábil, -ă adj.] – Compact + suf. -ibil.
compactitate
COMPACTITÁTE, compactități, s. f. Însușire de a fi compact; compacitate. – Compact + suf. -itate (după germ. Kompaktheit).
compactitatea
COMPACTITÁTE, compactități, s. f. Însușire de a fi compact; compacitate. – Compact + suf. -itate (după germ. Kompaktheit).
compactități
COMPACTITÁTE, compactități, s. f. Însușire de a fi compact; compacitate. – Compact + suf. -itate (după germ. Kompaktheit).
compactității
COMPACTITÁTE, compactități, s. f. Însușire de a fi compact; compacitate. – Compact + suf. -itate (după germ. Kompaktheit).
compactitățile
COMPACTITÁTE, compactități, s. f. Însușire de a fi compact; compacitate. – Compact + suf. -itate (după germ. Kompaktheit).
compactităților
COMPACTITÁTE, compactități, s. f. Însușire de a fi compact; compacitate. – Compact + suf. -itate (după germ. Kompaktheit).
compactizare
COMPACTIZÁRE, compactizări, s. f. Condensare. – Din compact.
compactizarea
COMPACTIZÁRE, compactizări, s. f. Condensare. – Din compact.
compactizări
COMPACTIZÁRE, compactizări, s. f. Condensare. – Din compact.
compactizării
COMPACTIZÁRE, compactizări, s. f. Condensare. – Din compact.
compactizările
COMPACTIZÁRE, compactizări, s. f. Condensare. – Din compact.
compactizărilor
COMPACTIZÁRE, compactizări, s. f. Condensare. – Din compact.
compactoare
COMPACTÓR, (1) compactori, s. m., (2) compactoare, s. n. 1. S. m. (Reg.) Legător de cărți. 2. S. n. Utilaj folosit la îndesarea umpluturilor de pământ, a stratului de la suprafața unui teren ori a unei șosele etc. – Din fr. compacteur, lat. compactor.
compactoarele
COMPACTÓR, (1) compactori, s. m., (2) compactoare, s. n. 1. S. m. (Reg.) Legător de cărți. 2. S. n. Utilaj folosit la îndesarea umpluturilor de pământ, a stratului de la suprafața unui teren ori a unei șosele etc. – Din fr. compacteur, lat. compactor.
compactoarelor
COMPACTÓR, (1) compactori, s. m., (2) compactoare, s. n. 1. S. m. (Reg.) Legător de cărți. 2. S. n. Utilaj folosit la îndesarea umpluturilor de pământ, a stratului de la suprafața unui teren ori a unei șosele etc. – Din fr. compacteur, lat. compactor.
compactometre
COMPACTOMÉTRU, compactometre, s. n. Aparat pentru măsurarea gradului de afânare a solului. – Din fr. compactomètre. DOOM
compactométru (-me-tru) s. n., art. compactométrul; pl. compactométre
compactometrele
COMPACTOMÉTRU, compactometre, s. n. Aparat pentru măsurarea gradului de afânare a solului. – Din fr. compactomètre. DOOM
compactométru (-me-tru) s. n., art. compactométrul; pl. compactométre
compactometrelor
COMPACTOMÉTRU, compactometre, s. n. Aparat pentru măsurarea gradului de afânare a solului. – Din fr. compactomètre. DOOM
compactométru (-me-tru) s. n., art. compactométrul; pl. compactométre
compactometru
COMPACTOMÉTRU, compactometre, s. n. Aparat pentru măsurarea gradului de afânare a solului. – Din fr. compactomètre. DOOM
compactométru (-me-tru) s. n., art. compactométrul; pl. compactométre
compactometrul
COMPACTOMÉTRU, compactometre, s. n. Aparat pentru măsurarea gradului de afânare a solului. – Din fr. compactomètre. DOOM
compactométru (-me-tru) s. n., art. compactométrul; pl. compactométre
compactometrului
COMPACTOMÉTRU, compactometre, s. n. Aparat pentru măsurarea gradului de afânare a solului. – Din fr. compactomètre. DOOM
compactométru (-me-tru) s. n., art. compactométrul; pl. compactométre
compactor
COMPACTÓR, (1) compactori, s. m., (2) compactoare, s. n. 1. S. m. (Reg.) Legător de cărți. 2. S. n. Utilaj folosit la îndesarea umpluturilor de pământ, a stratului de la suprafața unui teren ori a unei șosele etc. – Din fr. compacteur, lat. compactor. DOOM
compactór2 (utilaj) s. n., pl. compactoáre
compactor
COMPACTÓR, (1) compactori, s. m., (2) compactoare, s. n. 1. S. m. (Reg.) Legător de cărți. 2. S. n. Utilaj folosit la îndesarea umpluturilor de pământ, a stratului de la suprafața unui teren ori a unei șosele etc. – Din fr. compacteur, lat. compactor.
compactori
COMPACTÓR, (1) compactori, s. m., (2) compactoare, s. n. 1. S. m. (Reg.) Legător de cărți. 2. S. n. Utilaj folosit la îndesarea umpluturilor de pământ, a stratului de la suprafața unui teren ori a unei șosele etc. – Din fr. compacteur, lat. compactor. DOOM
compactór2 (utilaj) s. n., pl. compactoáre
compactorii
COMPACTÓR, (1) compactori, s. m., (2) compactoare, s. n. 1. S. m. (Reg.) Legător de cărți. 2. S. n. Utilaj folosit la îndesarea umpluturilor de pământ, a stratului de la suprafața unui teren ori a unei șosele etc. – Din fr. compacteur, lat. compactor. DOOM
compactór2 (utilaj) s. n., pl. compactoáre
compactorilor
COMPACTÓR, (1) compactori, s. m., (2) compactoare, s. n. 1. S. m. (Reg.) Legător de cărți. 2. S. n. Utilaj folosit la îndesarea umpluturilor de pământ, a stratului de la suprafața unui teren ori a unei șosele etc. – Din fr. compacteur, lat. compactor. DOOM
compactór2 (utilaj) s. n., pl. compactoáre
compactorul
COMPACTÓR, (1) compactori, s. m., (2) compactoare, s. n. 1. S. m. (Reg.) Legător de cărți. 2. S. n. Utilaj folosit la îndesarea umpluturilor de pământ, a stratului de la suprafața unui teren ori a unei șosele etc. – Din fr. compacteur, lat. compactor. DOOM
compactór2 (utilaj) s. n., pl. compactoáre
compactorul
COMPACTÓR, (1) compactori, s. m., (2) compactoare, s. n. 1. S. m. (Reg.) Legător de cărți. 2. S. n. Utilaj folosit la îndesarea umpluturilor de pământ, a stratului de la suprafața unui teren ori a unei șosele etc. – Din fr. compacteur, lat. compactor.
compactorului
COMPACTÓR, (1) compactori, s. m., (2) compactoare, s. n. 1. S. m. (Reg.) Legător de cărți. 2. S. n. Utilaj folosit la îndesarea umpluturilor de pământ, a stratului de la suprafața unui teren ori a unei șosele etc. – Din fr. compacteur, lat. compactor. DOOM
compactór2 (utilaj) s. n., pl. compactoáre
compactorului
COMPACTÓR, (1) compactori, s. m., (2) compactoare, s. n. 1. S. m. (Reg.) Legător de cărți. 2. S. n. Utilaj folosit la îndesarea umpluturilor de pământ, a stratului de la suprafața unui teren ori a unei șosele etc. – Din fr. compacteur, lat. compactor.
compactul
COMPÁCT, -Ă, compacți, -te, adj. 1. Care se compune din particule strâns legate între ele; îndesat, dens. ◊ Caractere compacte = litere de tipar groase și negre; aldine. ♦ (Despre o mulțime, un grup de oameni etc.) Numeros și des. 2. Fig. (Despre noapte, întuneric etc.) În care nu străbate nicio rază de lumină; întunecos. – Din fr. compact, lat. compactus. DOOM
compáct adj. m., pl. compácți; f. compáctă, pl. compácte
compactului
COMPÁCT, -Ă, compacți, -te, adj. 1. Care se compune din particule strâns legate între ele; îndesat, dens. ◊ Caractere compacte = litere de tipar groase și negre; aldine. ♦ (Despre o mulțime, un grup de oameni etc.) Numeros și des. 2. Fig. (Despre noapte, întuneric etc.) În care nu străbate nicio rază de lumină; întunecos. – Din fr. compact, lat. compactus. DOOM
compáct adj. m., pl. compácți; f. compáctă, pl. compácte
compactând
COMPACTÁ, compactez, vb. I. Tranz. 1. (Reg.) A lega cărți. 2. A îndesa cu ajutorul compactorului. – Din compactor. DOOM
compactá (a ~) vb., ind. prez. 3 compacteáză
compactînd
COMPACTÁ, compactez, vb. I. Tranz. 1. (Reg.) A lega cărți. 2. A îndesa cu ajutorul compactorului. – Din compactor. DOOM
compactá (a ~) vb., ind. prez. 3 compacteáză
compactări
COMPACTÁRE, compactări, s. f. 1. (Reg.) Faptul de a compacta. 2. Operație de îndesare a pământului, a materialelor cu ajutorul compactorului. – V. compacta. DOOM
compactáre s. f., g.-d. art. compactắrii; pl. compactắri
compactării
COMPACTÁRE, compactări, s. f. 1. (Reg.) Faptul de a compacta. 2. Operație de îndesare a pământului, a materialelor cu ajutorul compactorului. – V. compacta. DOOM
compactáre s. f., g.-d. art. compactắrii; pl. compactắri
compactările
COMPACTÁRE, compactări, s. f. 1. (Reg.) Faptul de a compacta. 2. Operație de îndesare a pământului, a materialelor cu ajutorul compactorului. – V. compacta. DOOM
compactáre s. f., g.-d. art. compactắrii; pl. compactắri
compactărilor
COMPACTÁRE, compactări, s. f. 1. (Reg.) Faptul de a compacta. 2. Operație de îndesare a pământului, a materialelor cu ajutorul compactorului. – V. compacta. DOOM
compactáre s. f., g.-d. art. compactắrii; pl. compactắri
compacți
COMPÁCT, -Ă, compacți, -te, adj. 1. Care se compune din particule strâns legate între ele; îndesat, dens. ◊ Caractere compacte = litere de tipar groase și negre; aldine. ♦ (Despre o mulțime, un grup de oameni etc.) Numeros și des. 2. Fig. (Despre noapte, întuneric etc.) În care nu străbate nicio rază de lumină; întunecos. – Din fr. compact, lat. compactus. DOOM
compáct adj. m., pl. compácți; f. compáctă, pl. compácte
compacții
COMPÁCT, -Ă, compacți, -te, adj. 1. Care se compune din particule strâns legate între ele; îndesat, dens. ◊ Caractere compacte = litere de tipar groase și negre; aldine. ♦ (Despre o mulțime, un grup de oameni etc.) Numeros și des. 2. Fig. (Despre noapte, întuneric etc.) În care nu străbate nicio rază de lumină; întunecos. – Din fr. compact, lat. compactus. DOOM
compáct adj. m., pl. compácți; f. compáctă, pl. compácte
compacților
COMPÁCT, -Ă, compacți, -te, adj. 1. Care se compune din particule strâns legate între ele; îndesat, dens. ◊ Caractere compacte = litere de tipar groase și negre; aldine. ♦ (Despre o mulțime, un grup de oameni etc.) Numeros și des. 2. Fig. (Despre noapte, întuneric etc.) În care nu străbate nicio rază de lumină; întunecos. – Din fr. compact, lat. compactus. DOOM
compáct adj. m., pl. compácți; f. compáctă, pl. compácte
compailer
COMPÁILER s.n. Compilator al unui calculator electronic. [Pron. -pai- / < engl. compiler].
compania
COMPANÍE1, companii, s. f. 1. Tovărășie, însoțire. ◊ Damă (sau doamnă) de companie = persoană angajată să îngrijească de o persoană bătrână sau bolnavă sau ca să-i țină de urât. 2. Grup mic de persoane care-și petrec vremea împreună; societate. 3. Asociere de persoane fizice și juridice, constituite în societăți comerciale, în vederea efectuării de acte de comerț. – Din fr. compagnie. DOOM
compánie2 (unitate militară) (-ni-e) s. f., art. compánia (-ni-a), g.-d. art. compániei; pl. compánii, art. compániile (-ni-i-)
compania
COMPÁNIE2, companii, s. f. Subunitate militară mai mare decât plutonul și mai mică decât batalionul. ◊ Companie de onoare = denumire a unei companii2 care îndeplinește rolul de gardă de onoare. – Din fr. compagnie, it. compagnia.
companie
COMPANÍE1, companii, s. f. 1. Tovărășie, însoțire. ◊ Damă (sau doamnă) de companie = persoană angajată să îngrijească de o persoană bătrână sau bolnavă sau ca să-i țină de urât. 2. Grup mic de persoane care-și petrec vremea împreună; societate. 3. Asociere de persoane fizice și juridice, constituite în societăți comerciale, în vederea efectuării de acte de comerț. – Din fr. compagnie. DOOM
compánie2 (unitate militară) (-ni-e) s. f., art. compánia (-ni-a), g.-d. art. compániei; pl. compánii, art. compániile (-ni-i-)
companie
COMPÁNIE2, companii, s. f. Subunitate militară mai mare decât plutonul și mai mică decât batalionul. ◊ Companie de onoare = denumire a unei companii2 care îndeplinește rolul de gardă de onoare. – Din fr. compagnie, it. compagnia.
companiei
COMPANÍE1, companii, s. f. 1. Tovărășie, însoțire. ◊ Damă (sau doamnă) de companie = persoană angajată să îngrijească de o persoană bătrână sau bolnavă sau ca să-i țină de urât. 2. Grup mic de persoane care-și petrec vremea împreună; societate. 3. Asociere de persoane fizice și juridice, constituite în societăți comerciale, în vederea efectuării de acte de comerț. – Din fr. compagnie. DOOM
compánie2 (unitate militară) (-ni-e) s. f., art. compánia (-ni-a), g.-d. art. compániei; pl. compánii, art. compániile (-ni-i-)
companiei
COMPÁNIE2, companii, s. f. Subunitate militară mai mare decât plutonul și mai mică decât batalionul. ◊ Companie de onoare = denumire a unei companii2 care îndeplinește rolul de gardă de onoare. – Din fr. compagnie, it. compagnia.
companii
COMPANÍE1, companii, s. f. 1. Tovărășie, însoțire. ◊ Damă (sau doamnă) de companie = persoană angajată să îngrijească de o persoană bătrână sau bolnavă sau ca să-i țină de urât. 2. Grup mic de persoane care-și petrec vremea împreună; societate. 3. Asociere de persoane fizice și juridice, constituite în societăți comerciale, în vederea efectuării de acte de comerț. – Din fr. compagnie. DOOM
compánie2 (unitate militară) (-ni-e) s. f., art. compánia (-ni-a), g.-d. art. compániei; pl. compánii, art. compániile (-ni-i-)
companii
COMPÁNIE2, companii, s. f. Subunitate militară mai mare decât plutonul și mai mică decât batalionul. ◊ Companie de onoare = denumire a unei companii2 care îndeplinește rolul de gardă de onoare. – Din fr. compagnie, it. compagnia.
companiile
COMPANÍE1, companii, s. f. 1. Tovărășie, însoțire. ◊ Damă (sau doamnă) de companie = persoană angajată să îngrijească de o persoană bătrână sau bolnavă sau ca să-i țină de urât. 2. Grup mic de persoane care-și petrec vremea împreună; societate. 3. Asociere de persoane fizice și juridice, constituite în societăți comerciale, în vederea efectuării de acte de comerț. – Din fr. compagnie. DOOM
compánie2 (unitate militară) (-ni-e) s. f., art. compánia (-ni-a), g.-d. art. compániei; pl. compánii, art. compániile (-ni-i-)
companiile
COMPÁNIE2, companii, s. f. Subunitate militară mai mare decât plutonul și mai mică decât batalionul. ◊ Companie de onoare = denumire a unei companii2 care îndeplinește rolul de gardă de onoare. – Din fr. compagnie, it. compagnia.
companiilor
COMPANÍE1, companii, s. f. 1. Tovărășie, însoțire. ◊ Damă (sau doamnă) de companie = persoană angajată să îngrijească de o persoană bătrână sau bolnavă sau ca să-i țină de urât. 2. Grup mic de persoane care-și petrec vremea împreună; societate. 3. Asociere de persoane fizice și juridice, constituite în societăți comerciale, în vederea efectuării de acte de comerț. – Din fr. compagnie. DOOM
compánie2 (unitate militară) (-ni-e) s. f., art. compánia (-ni-a), g.-d. art. compániei; pl. compánii, art. compániile (-ni-i-)
companiilor
COMPÁNIE2, companii, s. f. Subunitate militară mai mare decât plutonul și mai mică decât batalionul. ◊ Companie de onoare = denumire a unei companii2 care îndeplinește rolul de gardă de onoare. – Din fr. compagnie, it. compagnia.
companioana
COMPANIÓN, -OÁNĂ, companioni, -oane, s. m. și f. (Livr.). 1. Camarad, tovarăș. 2. Persoană care făcea parte dintr-o societate comercială, artistică etc. – Din fr. compagnon. DOOM
companión (livr.) (-nion) s. m., pl. companióni
companioane
COMPANIÓN, -OÁNĂ, companioni, -oane, s. m. și f. (Livr.). 1. Camarad, tovarăș. 2. Persoană care făcea parte dintr-o societate comercială, artistică etc. – Din fr. compagnon. DOOM
companión (livr.) (-nion) s. m., pl. companióni
companioanei
COMPANIÓN, -OÁNĂ, companioni, -oane, s. m. și f. (Livr.). 1. Camarad, tovarăș. 2. Persoană care făcea parte dintr-o societate comercială, artistică etc. – Din fr. compagnon. DOOM
companión (livr.) (-nion) s. m., pl. companióni
companioanele
COMPANIÓN, -OÁNĂ, companioni, -oane, s. m. și f. (Livr.). 1. Camarad, tovarăș. 2. Persoană care făcea parte dintr-o societate comercială, artistică etc. – Din fr. compagnon. DOOM
companión (livr.) (-nion) s. m., pl. companióni
companioanelor
COMPANIÓN, -OÁNĂ, companioni, -oane, s. m. și f. (Livr.). 1. Camarad, tovarăș. 2. Persoană care făcea parte dintr-o societate comercială, artistică etc. – Din fr. compagnon. DOOM
companión (livr.) (-nion) s. m., pl. companióni
companion
COMPANIÓN, -OÁNĂ, companioni, -oane, s. m. și f. (Livr.). 1. Camarad, tovarăș. 2. Persoană care făcea parte dintr-o societate comercială, artistică etc. – Din fr. compagnon. DOOM
companión (livr.) (-nion) s. m., pl. companióni
companioni
COMPANIÓN, -OÁNĂ, companioni, -oane, s. m. și f. (Livr.). 1. Camarad, tovarăș. 2. Persoană care făcea parte dintr-o societate comercială, artistică etc. – Din fr. compagnon. DOOM
companión (livr.) (-nion) s. m., pl. companióni
companionii
COMPANIÓN, -OÁNĂ, companioni, -oane, s. m. și f. (Livr.). 1. Camarad, tovarăș. 2. Persoană care făcea parte dintr-o societate comercială, artistică etc. – Din fr. compagnon. DOOM
companión (livr.) (-nion) s. m., pl. companióni
companionilor
COMPANIÓN, -OÁNĂ, companioni, -oane, s. m. și f. (Livr.). 1. Camarad, tovarăș. 2. Persoană care făcea parte dintr-o societate comercială, artistică etc. – Din fr. compagnon. DOOM
companión (livr.) (-nion) s. m., pl. companióni
companionul
COMPANIÓN, -OÁNĂ, companioni, -oane, s. m. și f. (Livr.). 1. Camarad, tovarăș. 2. Persoană care făcea parte dintr-o societate comercială, artistică etc. – Din fr. compagnon. DOOM
companión (livr.) (-nion) s. m., pl. companióni
companionului
COMPANIÓN, -OÁNĂ, companioni, -oane, s. m. și f. (Livr.). 1. Camarad, tovarăș. 2. Persoană care făcea parte dintr-o societate comercială, artistică etc. – Din fr. compagnon. DOOM
companión (livr.) (-nion) s. m., pl. companióni
compar
COMPARÁ, compár, vb. I. Tranz. A examina pentru a stabili asemănările și deosebirile; a confrunta. – Din fr. comparer, lat. comparare. DOOM
compará (a ~) vb., ind. prez. 3 compáră
compara
COMPARÁ, compár, vb. I. Tranz. A examina pentru a stabili asemănările și deosebirile; a confrunta. – Din fr. comparer, lat. comparare. DOOM
compará (a ~) vb., ind. prez. 3 compáră
comparabil
COMPARÁBIL, -Ă, comparabili, -e, adj. Care poate fi comparat. – Din fr. comparable, lat. comparabilis. DOOM
comparábil adj. m., pl. comparábili; f. comparábilă, pl. comparábile
comparabila
COMPARÁBIL, -Ă, comparabili, -e, adj. Care poate fi comparat. – Din fr. comparable, lat. comparabilis. DOOM
comparábil adj. m., pl. comparábili; f. comparábilă, pl. comparábile
comparabile
COMPARÁBIL, -Ă, comparabili, -e, adj. Care poate fi comparat. – Din fr. comparable, lat. comparabilis. DOOM
comparábil adj. m., pl. comparábili; f. comparábilă, pl. comparábile
comparabilei
COMPARÁBIL, -Ă, comparabili, -e, adj. Care poate fi comparat. – Din fr. comparable, lat. comparabilis. DOOM
comparábil adj. m., pl. comparábili; f. comparábilă, pl. comparábile
comparabilele
COMPARÁBIL, -Ă, comparabili, -e, adj. Care poate fi comparat. – Din fr. comparable, lat. comparabilis. DOOM
comparábil adj. m., pl. comparábili; f. comparábilă, pl. comparábile
comparabilelor
COMPARÁBIL, -Ă, comparabili, -e, adj. Care poate fi comparat. – Din fr. comparable, lat. comparabilis. DOOM
comparábil adj. m., pl. comparábili; f. comparábilă, pl. comparábile
comparabili
COMPARÁBIL, -Ă, comparabili, -e, adj. Care poate fi comparat. – Din fr. comparable, lat. comparabilis. DOOM
comparábil adj. m., pl. comparábili; f. comparábilă, pl. comparábile
comparabilii
COMPARÁBIL, -Ă, comparabili, -e, adj. Care poate fi comparat. – Din fr. comparable, lat. comparabilis. DOOM
comparábil adj. m., pl. comparábili; f. comparábilă, pl. comparábile
comparabililor
COMPARÁBIL, -Ă, comparabili, -e, adj. Care poate fi comparat. – Din fr. comparable, lat. comparabilis. DOOM
comparábil adj. m., pl. comparábili; f. comparábilă, pl. comparábile
comparabilul
COMPARÁBIL, -Ă, comparabili, -e, adj. Care poate fi comparat. – Din fr. comparable, lat. comparabilis. DOOM
comparábil adj. m., pl. comparábili; f. comparábilă, pl. comparábile
comparabilului
COMPARÁBIL, -Ă, comparabili, -e, adj. Care poate fi comparat. – Din fr. comparable, lat. comparabilis. DOOM
comparábil adj. m., pl. comparábili; f. comparábilă, pl. comparábile
comparai
COMPARÁ, compár, vb. I. Tranz. A examina pentru a stabili asemănările și deosebirile; a confrunta. – Din fr. comparer, lat. comparare. DOOM
compará (a ~) vb., ind. prez. 3 compáră
comparam
COMPARÁ, compár, vb. I. Tranz. A examina pentru a stabili asemănările și deosebirile; a confrunta. – Din fr. comparer, lat. comparare. DOOM
compará (a ~) vb., ind. prez. 3 compáră
comparare
COMPARÁ, compár, vb. I. Tranz. A examina pentru a stabili asemănările și deosebirile; a confrunta. – Din fr. comparer, lat. comparare. DOOM
compará (a ~) vb., ind. prez. 3 compáră
comparare
COMPARÁRE, comparări, s. f. Acțiunea de a compara. – V. compara. DOOM
comparáre s. f., g.-d. art. comparắrii; pl. comparắri
compararea
COMPARÁRE, comparări, s. f. Acțiunea de a compara. – V. compara. DOOM
comparáre s. f., g.-d. art. comparắrii; pl. comparắri
comparară
COMPARÁ, compár, vb. I. Tranz. A examina pentru a stabili asemănările și deosebirile; a confrunta. – Din fr. comparer, lat. comparare. DOOM
compará (a ~) vb., ind. prez. 3 compáră
compararăm
COMPARÁ, compár, vb. I. Tranz. A examina pentru a stabili asemănările și deosebirile; a confrunta. – Din fr. comparer, lat. comparare. DOOM
compará (a ~) vb., ind. prez. 3 compáră
compararăți
COMPARÁ, compár, vb. I. Tranz. A examina pentru a stabili asemănările și deosebirile; a confrunta. – Din fr. comparer, lat. comparare. DOOM
compará (a ~) vb., ind. prez. 3 compáră
comparase
COMPARÁ, compár, vb. I. Tranz. A examina pentru a stabili asemănările și deosebirile; a confrunta. – Din fr. comparer, lat. comparare. DOOM
compará (a ~) vb., ind. prez. 3 compáră
comparasem
COMPARÁ, compár, vb. I. Tranz. A examina pentru a stabili asemănările și deosebirile; a confrunta. – Din fr. comparer, lat. comparare. DOOM
compará (a ~) vb., ind. prez. 3 compáră
comparaseră
COMPARÁ, compár, vb. I. Tranz. A examina pentru a stabili asemănările și deosebirile; a confrunta. – Din fr. comparer, lat. comparare. DOOM
compará (a ~) vb., ind. prez. 3 compáră
comparaserăm
COMPARÁ, compár, vb. I. Tranz. A examina pentru a stabili asemănările și deosebirile; a confrunta. – Din fr. comparer, lat. comparare. DOOM
compará (a ~) vb., ind. prez. 3 compáră
comparaserăți
COMPARÁ, compár, vb. I. Tranz. A examina pentru a stabili asemănările și deosebirile; a confrunta. – Din fr. comparer, lat. comparare. DOOM
compará (a ~) vb., ind. prez. 3 compáră
comparaseși
COMPARÁ, compár, vb. I. Tranz. A examina pentru a stabili asemănările și deosebirile; a confrunta. – Din fr. comparer, lat. comparare. DOOM
compará (a ~) vb., ind. prez. 3 compáră
comparaseți
COMPARÁ, compár, vb. I. Tranz. A examina pentru a stabili asemănările și deosebirile; a confrunta. – Din fr. comparer, lat. comparare. DOOM
compará (a ~) vb., ind. prez. 3 compáră
comparat
COMPARÁ, compár, vb. I. Tranz. A examina pentru a stabili asemănările și deosebirile; a confrunta. – Din fr. comparer, lat. comparare. DOOM
compará (a ~) vb., ind. prez. 3 compáră
comparat
COMPARÁT, -Ă, comparați, -te, adj. (Despre discipline științifice) Care studiază prin comparație, care folosește metoda comparației. Gramatică comparată. – V. compara.
comparata
COMPARÁT, -Ă, comparați, -te, adj. (Despre discipline științifice) Care studiază prin comparație, care folosește metoda comparației. Gramatică comparată. – V. compara.
comparate
COMPARÁT, -Ă, comparați, -te, adj. (Despre discipline științifice) Care studiază prin comparație, care folosește metoda comparației. Gramatică comparată. – V. compara.
comparatei
COMPARÁT, -Ă, comparați, -te, adj. (Despre discipline științifice) Care studiază prin comparație, care folosește metoda comparației. Gramatică comparată. – V. compara.
comparatele
COMPARÁT, -Ă, comparați, -te, adj. (Despre discipline științifice) Care studiază prin comparație, care folosește metoda comparației. Gramatică comparată. – V. compara.
comparatelor
COMPARÁT, -Ă, comparați, -te, adj. (Despre discipline științifice) Care studiază prin comparație, care folosește metoda comparației. Gramatică comparată. – V. compara.
comparatism
COMPARATÍSM s. n. Metodă de cercetare (în literatură, muzică etc.) bazată pe identificarea și compararea motivelor (3) comune din culturile diferitelor țări. ♦ (Lingv.) Cercetare bazată pe metoda comparativ-istorică; comparativism. – Din fr. comparatisme.
comparatismul
COMPARATÍSM s. n. Metodă de cercetare (în literatură, muzică etc.) bazată pe identificarea și compararea motivelor (3) comune din culturile diferitelor țări. ♦ (Lingv.) Cercetare bazată pe metoda comparativ-istorică; comparativism. – Din fr. comparatisme.
comparatismului
COMPARATÍSM s. n. Metodă de cercetare (în literatură, muzică etc.) bazată pe identificarea și compararea motivelor (3) comune din culturile diferitelor țări. ♦ (Lingv.) Cercetare bazată pe metoda comparativ-istorică; comparativism. – Din fr. comparatisme.
comparatist
COMPARATÍST, -Ă, comparatiști, -ste, s. m. și f. Specialist în studiul unei discipline comparate. – Din fr. comparatiste. DOOM
comparatístă s. f., g.-d. art. comparatístei; pl. comparatíste
comparatista
COMPARATÍST, -Ă, comparatiști, -ste, s. m. și f. Specialist în studiul unei discipline comparate. – Din fr. comparatiste. DOOM
comparatístă s. f., g.-d. art. comparatístei; pl. comparatíste
comparatiste
COMPARATÍST, -Ă, comparatiști, -ste, s. m. și f. Specialist în studiul unei discipline comparate. – Din fr. comparatiste. DOOM
comparatístă s. f., g.-d. art. comparatístei; pl. comparatíste
comparatistei
COMPARATÍST, -Ă, comparatiști, -ste, s. m. și f. Specialist în studiul unei discipline comparate. – Din fr. comparatiste. DOOM
comparatístă s. f., g.-d. art. comparatístei; pl. comparatíste
comparatistele
COMPARATÍST, -Ă, comparatiști, -ste, s. m. și f. Specialist în studiul unei discipline comparate. – Din fr. comparatiste. DOOM
comparatístă s. f., g.-d. art. comparatístei; pl. comparatíste
comparatistelor
COMPARATÍST, -Ă, comparatiști, -ste, s. m. și f. Specialist în studiul unei discipline comparate. – Din fr. comparatiste. DOOM
comparatístă s. f., g.-d. art. comparatístei; pl. comparatíste
comparatistica
COMPARATÍSTICĂ s.f. Metoda, concepția comparatiștilor. [Cf. it. comparatistica].
comparatistici
COMPARATÍSTICĂ s.f. Metoda, concepția comparatiștilor. [Cf. it. comparatistica].
comparatisticii
COMPARATÍSTICĂ s.f. Metoda, concepția comparatiștilor. [Cf. it. comparatistica].
comparatistul
COMPARATÍST, -Ă, comparatiști, -ste, s. m. și f. Specialist în studiul unei discipline comparate. – Din fr. comparatiste. DOOM
comparatístă s. f., g.-d. art. comparatístei; pl. comparatíste
comparatistului
COMPARATÍST, -Ă, comparatiști, -ste, s. m. și f. Specialist în studiul unei discipline comparate. – Din fr. comparatiste. DOOM
comparatístă s. f., g.-d. art. comparatístei; pl. comparatíste
comparativ
COMPARATÍV, -Ă, comparativi, -e, adj. Care este bazat pe comparație, pe stabilirea de raporturi între diferite fenomene; care stabilește sau servește pentru comparație. ◊ Grad comparativ (și substantivat, n.) = unul dintre gradele de comparație ale adjectivelor și ale adverbelor, care exprimă superioritatea, inferioritatea sau egalitatea mai multor obiecte (sau acțiuni) cu aceeași însușire sau caracteristică ori a aceluiași obiect (sau a aceleiași acțiuni) în momente diferite. Metodă comparativă = metodă de cercetare în lingvistica istorică, care constă în reconstituirea faptelor de limbă din trecut, nescrise, prin compararea unor fapte corespunzătoare de mai târziu, din diferite limbi existente. – Din fr. comparatif, lat. comparativus. DOOM
comparatív2 (grad de comparație) s. n., pl. comparatíve
comparativa
COMPARATÍV, -Ă, comparativi, -e, adj. Care este bazat pe comparație, pe stabilirea de raporturi între diferite fenomene; care stabilește sau servește pentru comparație. ◊ Grad comparativ (și substantivat, n.) = unul dintre gradele de comparație ale adjectivelor și ale adverbelor, care exprimă superioritatea, inferioritatea sau egalitatea mai multor obiecte (sau acțiuni) cu aceeași însușire sau caracteristică ori a aceluiași obiect (sau a aceleiași acțiuni) în momente diferite. Metodă comparativă = metodă de cercetare în lingvistica istorică, care constă în reconstituirea faptelor de limbă din trecut, nescrise, prin compararea unor fapte corespunzătoare de mai târziu, din diferite limbi existente. – Din fr. comparatif, lat. comparativus. DOOM
comparatív2 (grad de comparație) s. n., pl. comparatíve
comparative
COMPARATÍV, -Ă, comparativi, -e, adj. Care este bazat pe comparație, pe stabilirea de raporturi între diferite fenomene; care stabilește sau servește pentru comparație. ◊ Grad comparativ (și substantivat, n.) = unul dintre gradele de comparație ale adjectivelor și ale adverbelor, care exprimă superioritatea, inferioritatea sau egalitatea mai multor obiecte (sau acțiuni) cu aceeași însușire sau caracteristică ori a aceluiași obiect (sau a aceleiași acțiuni) în momente diferite. Metodă comparativă = metodă de cercetare în lingvistica istorică, care constă în reconstituirea faptelor de limbă din trecut, nescrise, prin compararea unor fapte corespunzătoare de mai târziu, din diferite limbi existente. – Din fr. comparatif, lat. comparativus. DOOM
comparatív2 (grad de comparație) s. n., pl. comparatíve
comparativei
COMPARATÍV, -Ă, comparativi, -e, adj. Care este bazat pe comparație, pe stabilirea de raporturi între diferite fenomene; care stabilește sau servește pentru comparație. ◊ Grad comparativ (și substantivat, n.) = unul dintre gradele de comparație ale adjectivelor și ale adverbelor, care exprimă superioritatea, inferioritatea sau egalitatea mai multor obiecte (sau acțiuni) cu aceeași însușire sau caracteristică ori a aceluiași obiect (sau a aceleiași acțiuni) în momente diferite. Metodă comparativă = metodă de cercetare în lingvistica istorică, care constă în reconstituirea faptelor de limbă din trecut, nescrise, prin compararea unor fapte corespunzătoare de mai târziu, din diferite limbi existente. – Din fr. comparatif, lat. comparativus. DOOM
comparatív2 (grad de comparație) s. n., pl. comparatíve
comparativele
COMPARATÍV, -Ă, comparativi, -e, adj. Care este bazat pe comparație, pe stabilirea de raporturi între diferite fenomene; care stabilește sau servește pentru comparație. ◊ Grad comparativ (și substantivat, n.) = unul dintre gradele de comparație ale adjectivelor și ale adverbelor, care exprimă superioritatea, inferioritatea sau egalitatea mai multor obiecte (sau acțiuni) cu aceeași însușire sau caracteristică ori a aceluiași obiect (sau a aceleiași acțiuni) în momente diferite. Metodă comparativă = metodă de cercetare în lingvistica istorică, care constă în reconstituirea faptelor de limbă din trecut, nescrise, prin compararea unor fapte corespunzătoare de mai târziu, din diferite limbi existente. – Din fr. comparatif, lat. comparativus. DOOM
comparatív2 (grad de comparație) s. n., pl. comparatíve
comparativelor
COMPARATÍV, -Ă, comparativi, -e, adj. Care este bazat pe comparație, pe stabilirea de raporturi între diferite fenomene; care stabilește sau servește pentru comparație. ◊ Grad comparativ (și substantivat, n.) = unul dintre gradele de comparație ale adjectivelor și ale adverbelor, care exprimă superioritatea, inferioritatea sau egalitatea mai multor obiecte (sau acțiuni) cu aceeași însușire sau caracteristică ori a aceluiași obiect (sau a aceleiași acțiuni) în momente diferite. Metodă comparativă = metodă de cercetare în lingvistica istorică, care constă în reconstituirea faptelor de limbă din trecut, nescrise, prin compararea unor fapte corespunzătoare de mai târziu, din diferite limbi existente. – Din fr. comparatif, lat. comparativus. DOOM
comparatív2 (grad de comparație) s. n., pl. comparatíve
comparativi
COMPARATÍV, -Ă, comparativi, -e, adj. Care este bazat pe comparație, pe stabilirea de raporturi între diferite fenomene; care stabilește sau servește pentru comparație. ◊ Grad comparativ (și substantivat, n.) = unul dintre gradele de comparație ale adjectivelor și ale adverbelor, care exprimă superioritatea, inferioritatea sau egalitatea mai multor obiecte (sau acțiuni) cu aceeași însușire sau caracteristică ori a aceluiași obiect (sau a aceleiași acțiuni) în momente diferite. Metodă comparativă = metodă de cercetare în lingvistica istorică, care constă în reconstituirea faptelor de limbă din trecut, nescrise, prin compararea unor fapte corespunzătoare de mai târziu, din diferite limbi existente. – Din fr. comparatif, lat. comparativus. DOOM
comparatív2 (grad de comparație) s. n., pl. comparatíve
comparativii
COMPARATÍV, -Ă, comparativi, -e, adj. Care este bazat pe comparație, pe stabilirea de raporturi între diferite fenomene; care stabilește sau servește pentru comparație. ◊ Grad comparativ (și substantivat, n.) = unul dintre gradele de comparație ale adjectivelor și ale adverbelor, care exprimă superioritatea, inferioritatea sau egalitatea mai multor obiecte (sau acțiuni) cu aceeași însușire sau caracteristică ori a aceluiași obiect (sau a aceleiași acțiuni) în momente diferite. Metodă comparativă = metodă de cercetare în lingvistica istorică, care constă în reconstituirea faptelor de limbă din trecut, nescrise, prin compararea unor fapte corespunzătoare de mai târziu, din diferite limbi existente. – Din fr. comparatif, lat. comparativus. DOOM
comparatív2 (grad de comparație) s. n., pl. comparatíve
comparativilor
COMPARATÍV, -Ă, comparativi, -e, adj. Care este bazat pe comparație, pe stabilirea de raporturi între diferite fenomene; care stabilește sau servește pentru comparație. ◊ Grad comparativ (și substantivat, n.) = unul dintre gradele de comparație ale adjectivelor și ale adverbelor, care exprimă superioritatea, inferioritatea sau egalitatea mai multor obiecte (sau acțiuni) cu aceeași însușire sau caracteristică ori a aceluiași obiect (sau a aceleiași acțiuni) în momente diferite. Metodă comparativă = metodă de cercetare în lingvistica istorică, care constă în reconstituirea faptelor de limbă din trecut, nescrise, prin compararea unor fapte corespunzătoare de mai târziu, din diferite limbi existente. – Din fr. comparatif, lat. comparativus. DOOM
comparatív2 (grad de comparație) s. n., pl. comparatíve
comparativism
COMPARATIVÍSM s. n. (Lingv.) Comparatism. – Din germ. Komparativismus.
comparativismul
COMPARATIVÍSM s. n. (Lingv.) Comparatism. – Din germ. Komparativismus.
comparativismului
COMPARATIVÍSM s. n. (Lingv.) Comparatism. – Din germ. Komparativismus.
comparativul
COMPARATÍV, -Ă, comparativi, -e, adj. Care este bazat pe comparație, pe stabilirea de raporturi între diferite fenomene; care stabilește sau servește pentru comparație. ◊ Grad comparativ (și substantivat, n.) = unul dintre gradele de comparație ale adjectivelor și ale adverbelor, care exprimă superioritatea, inferioritatea sau egalitatea mai multor obiecte (sau acțiuni) cu aceeași însușire sau caracteristică ori a aceluiași obiect (sau a aceleiași acțiuni) în momente diferite. Metodă comparativă = metodă de cercetare în lingvistica istorică, care constă în reconstituirea faptelor de limbă din trecut, nescrise, prin compararea unor fapte corespunzătoare de mai târziu, din diferite limbi existente. – Din fr. comparatif, lat. comparativus. DOOM
comparatív2 (grad de comparație) s. n., pl. comparatíve
comparativului
COMPARATÍV, -Ă, comparativi, -e, adj. Care este bazat pe comparație, pe stabilirea de raporturi între diferite fenomene; care stabilește sau servește pentru comparație. ◊ Grad comparativ (și substantivat, n.) = unul dintre gradele de comparație ale adjectivelor și ale adverbelor, care exprimă superioritatea, inferioritatea sau egalitatea mai multor obiecte (sau acțiuni) cu aceeași însușire sau caracteristică ori a aceluiași obiect (sau a aceleiași acțiuni) în momente diferite. Metodă comparativă = metodă de cercetare în lingvistica istorică, care constă în reconstituirea faptelor de limbă din trecut, nescrise, prin compararea unor fapte corespunzătoare de mai târziu, din diferite limbi existente. – Din fr. comparatif, lat. comparativus. DOOM
comparatív2 (grad de comparație) s. n., pl. comparatíve
comparatiști
COMPARATÍST, -Ă, comparatiști, -ste, s. m. și f. Specialist în studiul unei discipline comparate. – Din fr. comparatiste. DOOM
comparatístă s. f., g.-d. art. comparatístei; pl. comparatíste
comparatiștii
COMPARATÍST, -Ă, comparatiști, -ste, s. m. și f. Specialist în studiul unei discipline comparate. – Din fr. comparatiste. DOOM
comparatístă s. f., g.-d. art. comparatístei; pl. comparatíste
comparatiștilor
COMPARATÍST, -Ă, comparatiști, -ste, s. m. și f. Specialist în studiul unei discipline comparate. – Din fr. comparatiste. DOOM
comparatístă s. f., g.-d. art. comparatístei; pl. comparatíste
comparatoare
COMPARATÓR, comparatoare, s. n. Instrument de măsură format dintr-un șurub micrometric și două microscoape, care servește la măsurarea distanței dintre două puncte sau dintre două repere. – Din fr. comparateur. DOOM
comparatór s. n., pl. comparatoáre
comparatoarea
COMPARATÓR, comparatoare, s. n. Instrument de măsură format dintr-un șurub micrometric și două microscoape, care servește la măsurarea distanței dintre două puncte sau dintre două repere. – Din fr. comparateur. DOOM
comparatór s. n., pl. comparatoáre
comparatoarei
COMPARATÓR, comparatoare, s. n. Instrument de măsură format dintr-un șurub micrometric și două microscoape, care servește la măsurarea distanței dintre două puncte sau dintre două repere. – Din fr. comparateur. DOOM
comparatór s. n., pl. comparatoáre
comparatoarele
COMPARATÓR, comparatoare, s. n. Instrument de măsură format dintr-un șurub micrometric și două microscoape, care servește la măsurarea distanței dintre două puncte sau dintre două repere. – Din fr. comparateur. DOOM
comparatór s. n., pl. comparatoáre
comparatoarelor
COMPARATÓR, comparatoare, s. n. Instrument de măsură format dintr-un șurub micrometric și două microscoape, care servește la măsurarea distanței dintre două puncte sau dintre două repere. – Din fr. comparateur. DOOM
comparatór s. n., pl. comparatoáre
comparator
COMPARATÓR, comparatoare, s. n. Instrument de măsură format dintr-un șurub micrometric și două microscoape, care servește la măsurarea distanței dintre două puncte sau dintre două repere. – Din fr. comparateur. DOOM
comparatór s. n., pl. comparatoáre
comparatori
COMPARATÓR, comparatoare, s. n. Instrument de măsură format dintr-un șurub micrometric și două microscoape, care servește la măsurarea distanței dintre două puncte sau dintre două repere. – Din fr. comparateur. DOOM
comparatór s. n., pl. comparatoáre
comparatorii
COMPARATÓR, comparatoare, s. n. Instrument de măsură format dintr-un șurub micrometric și două microscoape, care servește la măsurarea distanței dintre două puncte sau dintre două repere. – Din fr. comparateur. DOOM
comparatór s. n., pl. comparatoáre
comparatorilor
COMPARATÓR, comparatoare, s. n. Instrument de măsură format dintr-un șurub micrometric și două microscoape, care servește la măsurarea distanței dintre două puncte sau dintre două repere. – Din fr. comparateur. DOOM
comparatór s. n., pl. comparatoáre
comparatorul
COMPARATÓR, comparatoare, s. n. Instrument de măsură format dintr-un șurub micrometric și două microscoape, care servește la măsurarea distanței dintre două puncte sau dintre două repere. – Din fr. comparateur. DOOM
comparatór s. n., pl. comparatoáre
comparatorului
COMPARATÓR, comparatoare, s. n. Instrument de măsură format dintr-un șurub micrometric și două microscoape, care servește la măsurarea distanței dintre două puncte sau dintre două repere. – Din fr. comparateur. DOOM
comparatór s. n., pl. comparatoáre
comparatul
COMPARÁT, -Ă, comparați, -te, adj. (Despre discipline științifice) Care studiază prin comparație, care folosește metoda comparației. Gramatică comparată. – V. compara.
comparatului
COMPARÁT, -Ă, comparați, -te, adj. (Despre discipline științifice) Care studiază prin comparație, care folosește metoda comparației. Gramatică comparată. – V. compara.
comparau
COMPARÁ, compár, vb. I. Tranz. A examina pentru a stabili asemănările și deosebirile; a confrunta. – Din fr. comparer, lat. comparare. DOOM
compará (a ~) vb., ind. prez. 3 compáră
comparași
COMPARÁ, compár, vb. I. Tranz. A examina pentru a stabili asemănările și deosebirile; a confrunta. – Din fr. comparer, lat. comparare. DOOM
compará (a ~) vb., ind. prez. 3 compáră
comparați
COMPARÁ, compár, vb. I. Tranz. A examina pentru a stabili asemănările și deosebirile; a confrunta. – Din fr. comparer, lat. comparare. DOOM
compará (a ~) vb., ind. prez. 3 compáră
comparați
COMPARÁT, -Ă, comparați, -te, adj. (Despre discipline științifice) Care studiază prin comparație, care folosește metoda comparației. Gramatică comparată. – V. compara.
comparația
COMPARÁȚIE, comparații, s. f. 1. Examinare a două sau a mai multor lucruri, ființe sau fenomene, făcută cu scopul de a se stabili asemănările și deosebirile dintre ele. ◊ Grad de comparație = formă pe care o ia adjectivul și unele categorii de adverbe pentru a arăta măsura mai mică sau mai mare în care un substantiv sau un verb posedă însușirea sau caracteristica exprimată de acel adjectiv sau adverb. Termen de comparație = cuvânt, expresie sau noțiune care servește pentru a compara ceva. ◊ Expr. În comparație cu... = comparativ, față de... A nu suferi comparație = a fi mai presus de orice alt obiect sau ființă cu care ar putea fi comparat. 2. Procedeu stilistic de asociere a doi termeni (obiecte, personaje, acțiuni), pe baza însușirilor comune, în vederea reliefării însușirilor primului termen. [Var.: (înv.) comparațiúne s. f.] – Din lat. comparatio, -onis. DOOM
comparáție (-ți-e) s. f., art. comparáția (-ți-a), g.-d. art. comparáției; pl. comparáții, art. comparáțiile (-ți-i-)
comparație
COMPARÁȚIE, comparații, s. f. 1. Examinare a două sau a mai multor lucruri, ființe sau fenomene, făcută cu scopul de a se stabili asemănările și deosebirile dintre ele. ◊ Grad de comparație = formă pe care o ia adjectivul și unele categorii de adverbe pentru a arăta măsura mai mică sau mai mare în care un substantiv sau un verb posedă însușirea sau caracteristica exprimată de acel adjectiv sau adverb. Termen de comparație = cuvânt, expresie sau noțiune care servește pentru a compara ceva. ◊ Expr. În comparație cu... = comparativ, față de... A nu suferi comparație = a fi mai presus de orice alt obiect sau ființă cu care ar putea fi comparat. 2. Procedeu stilistic de asociere a doi termeni (obiecte, personaje, acțiuni), pe baza însușirilor comune, în vederea reliefării însușirilor primului termen. [Var.: (înv.) comparațiúne s. f.] – Din lat. comparatio, -onis. DOOM
comparáție (-ți-e) s. f., art. comparáția (-ți-a), g.-d. art. comparáției; pl. comparáții, art. comparáțiile (-ți-i-)
comparației
COMPARÁȚIE, comparații, s. f. 1. Examinare a două sau a mai multor lucruri, ființe sau fenomene, făcută cu scopul de a se stabili asemănările și deosebirile dintre ele. ◊ Grad de comparație = formă pe care o ia adjectivul și unele categorii de adverbe pentru a arăta măsura mai mică sau mai mare în care un substantiv sau un verb posedă însușirea sau caracteristica exprimată de acel adjectiv sau adverb. Termen de comparație = cuvânt, expresie sau noțiune care servește pentru a compara ceva. ◊ Expr. În comparație cu... = comparativ, față de... A nu suferi comparație = a fi mai presus de orice alt obiect sau ființă cu care ar putea fi comparat. 2. Procedeu stilistic de asociere a doi termeni (obiecte, personaje, acțiuni), pe baza însușirilor comune, în vederea reliefării însușirilor primului termen. [Var.: (înv.) comparațiúne s. f.] – Din lat. comparatio, -onis. DOOM
comparáție (-ți-e) s. f., art. comparáția (-ți-a), g.-d. art. comparáției; pl. comparáții, art. comparáțiile (-ți-i-)
comparații
COMPARÁT, -Ă, comparați, -te, adj. (Despre discipline științifice) Care studiază prin comparație, care folosește metoda comparației. Gramatică comparată. – V. compara.
comparații
COMPARÁȚIE, comparații, s. f. 1. Examinare a două sau a mai multor lucruri, ființe sau fenomene, făcută cu scopul de a se stabili asemănările și deosebirile dintre ele. ◊ Grad de comparație = formă pe care o ia adjectivul și unele categorii de adverbe pentru a arăta măsura mai mică sau mai mare în care un substantiv sau un verb posedă însușirea sau caracteristica exprimată de acel adjectiv sau adverb. Termen de comparație = cuvânt, expresie sau noțiune care servește pentru a compara ceva. ◊ Expr. În comparație cu... = comparativ, față de... A nu suferi comparație = a fi mai presus de orice alt obiect sau ființă cu care ar putea fi comparat. 2. Procedeu stilistic de asociere a doi termeni (obiecte, personaje, acțiuni), pe baza însușirilor comune, în vederea reliefării însușirilor primului termen. [Var.: (înv.) comparațiúne s. f.] – Din lat. comparatio, -onis. DOOM
comparáție (-ți-e) s. f., art. comparáția (-ți-a), g.-d. art. comparáției; pl. comparáții, art. comparáțiile (-ți-i-)
comparațiile
COMPARÁȚIE, comparații, s. f. 1. Examinare a două sau a mai multor lucruri, ființe sau fenomene, făcută cu scopul de a se stabili asemănările și deosebirile dintre ele. ◊ Grad de comparație = formă pe care o ia adjectivul și unele categorii de adverbe pentru a arăta măsura mai mică sau mai mare în care un substantiv sau un verb posedă însușirea sau caracteristica exprimată de acel adjectiv sau adverb. Termen de comparație = cuvânt, expresie sau noțiune care servește pentru a compara ceva. ◊ Expr. În comparație cu... = comparativ, față de... A nu suferi comparație = a fi mai presus de orice alt obiect sau ființă cu care ar putea fi comparat. 2. Procedeu stilistic de asociere a doi termeni (obiecte, personaje, acțiuni), pe baza însușirilor comune, în vederea reliefării însușirilor primului termen. [Var.: (înv.) comparațiúne s. f.] – Din lat. comparatio, -onis. DOOM
comparáție (-ți-e) s. f., art. comparáția (-ți-a), g.-d. art. comparáției; pl. comparáții, art. comparáțiile (-ți-i-)
comparațiilor
COMPARÁȚIE, comparații, s. f. 1. Examinare a două sau a mai multor lucruri, ființe sau fenomene, făcută cu scopul de a se stabili asemănările și deosebirile dintre ele. ◊ Grad de comparație = formă pe care o ia adjectivul și unele categorii de adverbe pentru a arăta măsura mai mică sau mai mare în care un substantiv sau un verb posedă însușirea sau caracteristica exprimată de acel adjectiv sau adverb. Termen de comparație = cuvânt, expresie sau noțiune care servește pentru a compara ceva. ◊ Expr. În comparație cu... = comparativ, față de... A nu suferi comparație = a fi mai presus de orice alt obiect sau ființă cu care ar putea fi comparat. 2. Procedeu stilistic de asociere a doi termeni (obiecte, personaje, acțiuni), pe baza însușirilor comune, în vederea reliefării însușirilor primului termen. [Var.: (înv.) comparațiúne s. f.] – Din lat. comparatio, -onis. DOOM
comparáție (-ți-e) s. f., art. comparáția (-ți-a), g.-d. art. comparáției; pl. comparáții, art. comparáțiile (-ți-i-)
comparaților
COMPARÁT, -Ă, comparați, -te, adj. (Despre discipline științifice) Care studiază prin comparație, care folosește metoda comparației. Gramatică comparată. – V. compara.
comparațiune
COMPARÁȚIE, comparații, s. f. 1. Examinare a două sau a mai multor lucruri, ființe sau fenomene, făcută cu scopul de a se stabili asemănările și deosebirile dintre ele. ◊ Grad de comparație = formă pe care o ia adjectivul și unele categorii de adverbe pentru a arăta măsura mai mică sau mai mare în care un substantiv sau un verb posedă însușirea sau caracteristica exprimată de acel adjectiv sau adverb. Termen de comparație = cuvânt, expresie sau noțiune care servește pentru a compara ceva. ◊ Expr. În comparație cu... = comparativ, față de... A nu suferi comparație = a fi mai presus de orice alt obiect sau ființă cu care ar putea fi comparat. 2. Procedeu stilistic de asociere a doi termeni (obiecte, personaje, acțiuni), pe baza însușirilor comune, în vederea reliefării însușirilor primului termen. [Var.: (înv.) comparațiúne s. f.] – Din lat. comparatio, -onis. DOOM
comparáție (-ți-e) s. f., art. comparáția (-ți-a), g.-d. art. comparáției; pl. comparáții, art. comparáțiile (-ți-i-)
compare
COMPARÁ, compár, vb. I. Tranz. A examina pentru a stabili asemănările și deosebirile; a confrunta. – Din fr. comparer, lat. comparare. DOOM
compará (a ~) vb., ind. prez. 3 compáră
compari
COMPARÁ, compár, vb. I. Tranz. A examina pentru a stabili asemănările și deosebirile; a confrunta. – Din fr. comparer, lat. comparare. DOOM
compará (a ~) vb., ind. prez. 3 compáră
compars
COMPÁRS s. m. (Livr.) Personaj mut sau cu rol minor într-un spectacol; figurant. – Din fr. comparse, it. comparsa.
compartiment
COMPARTIMÉNT, compartimente, s. n. 1. Despărțitură într-un vagon de cale ferată, într-o încăpere mai mare, într-un dulap, într-o cutie etc. ♦ Diviziune obținută prin împărțirea unei suprafețe plane. 2. Sferă, sector, domeniu (de activitate) într-o întreprindere, într-o instituție etc. – Din fr. compartiment. DOOM
compartimént s. n., pl. compartiménte
compartimenta
COMPARTIMENTÁ, compartimentez, vb. I. Tranz. A împărți un spațiu în compartimente. – Din fr. compartimenter. DOOM
compartimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 compartimenteáză
compartimentai
COMPARTIMENTÁ, compartimentez, vb. I. Tranz. A împărți un spațiu în compartimente. – Din fr. compartimenter. DOOM
compartimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 compartimenteáză
compartimentaj
COMPARTIMENTÁJ, compartimentaje, s. n. (Rar) (Mod de) împărțire în compartimente. – Din fr. compartimentage. DOOM
compartimentáj (rar) s. n., pl. compartimentáje
compartimentaje
COMPARTIMENTÁJ, compartimentaje, s. n. (Rar) (Mod de) împărțire în compartimente. – Din fr. compartimentage. DOOM
compartimentáj (rar) s. n., pl. compartimentáje
compartimentajele
COMPARTIMENTÁJ, compartimentaje, s. n. (Rar) (Mod de) împărțire în compartimente. – Din fr. compartimentage. DOOM
compartimentáj (rar) s. n., pl. compartimentáje
compartimentajelor
COMPARTIMENTÁJ, compartimentaje, s. n. (Rar) (Mod de) împărțire în compartimente. – Din fr. compartimentage. DOOM
compartimentáj (rar) s. n., pl. compartimentáje
compartimentajul
COMPARTIMENTÁJ, compartimentaje, s. n. (Rar) (Mod de) împărțire în compartimente. – Din fr. compartimentage. DOOM
compartimentáj (rar) s. n., pl. compartimentáje
compartimentajului
COMPARTIMENTÁJ, compartimentaje, s. n. (Rar) (Mod de) împărțire în compartimente. – Din fr. compartimentage. DOOM
compartimentáj (rar) s. n., pl. compartimentáje
compartimental
COMPARTIMENTÁL, -Ă, compartimentali, -e, adj. Care ține de un compartiment, referitor la un compartiment. – Din fr. compartimental.
compartimentala
COMPARTIMENTÁL, -Ă, compartimentali, -e, adj. Care ține de un compartiment, referitor la un compartiment. – Din fr. compartimental.
compartimentale
COMPARTIMENTÁL, -Ă, compartimentali, -e, adj. Care ține de un compartiment, referitor la un compartiment. – Din fr. compartimental.
compartimentalei
COMPARTIMENTÁL, -Ă, compartimentali, -e, adj. Care ține de un compartiment, referitor la un compartiment. – Din fr. compartimental.
compartimentalele
COMPARTIMENTÁL, -Ă, compartimentali, -e, adj. Care ține de un compartiment, referitor la un compartiment. – Din fr. compartimental.
compartimentalelor
COMPARTIMENTÁL, -Ă, compartimentali, -e, adj. Care ține de un compartiment, referitor la un compartiment. – Din fr. compartimental.
compartimentali
COMPARTIMENTÁL, -Ă, compartimentali, -e, adj. Care ține de un compartiment, referitor la un compartiment. – Din fr. compartimental.
compartimentalii
COMPARTIMENTÁL, -Ă, compartimentali, -e, adj. Care ține de un compartiment, referitor la un compartiment. – Din fr. compartimental.
compartimentalilor
COMPARTIMENTÁL, -Ă, compartimentali, -e, adj. Care ține de un compartiment, referitor la un compartiment. – Din fr. compartimental.
compartimentalul
COMPARTIMENTÁL, -Ă, compartimentali, -e, adj. Care ține de un compartiment, referitor la un compartiment. – Din fr. compartimental.
compartimentalului
COMPARTIMENTÁL, -Ă, compartimentali, -e, adj. Care ține de un compartiment, referitor la un compartiment. – Din fr. compartimental.
compartimentam
COMPARTIMENTÁ, compartimentez, vb. I. Tranz. A împărți un spațiu în compartimente. – Din fr. compartimenter. DOOM
compartimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 compartimenteáză
compartimentare
COMPARTIMENTÁ, compartimentez, vb. I. Tranz. A împărți un spațiu în compartimente. – Din fr. compartimenter. DOOM
compartimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 compartimenteáză
compartimentare
COMPARTIMENTÁRE, compartimentări, s. f. Faptul de a compartimenta. – V. compartimenta. DOOM
compartimentáre s. f., g.-d. art. compartimentắrii; pl. compartimentắri
compartimentară
COMPARTIMENTÁ, compartimentez, vb. I. Tranz. A împărți un spațiu în compartimente. – Din fr. compartimenter. DOOM
compartimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 compartimenteáză
compartimentarăm
COMPARTIMENTÁ, compartimentez, vb. I. Tranz. A împărți un spațiu în compartimente. – Din fr. compartimenter. DOOM
compartimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 compartimenteáză
compartimentarăți
COMPARTIMENTÁ, compartimentez, vb. I. Tranz. A împărți un spațiu în compartimente. – Din fr. compartimenter. DOOM
compartimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 compartimenteáză
compartimentase
COMPARTIMENTÁ, compartimentez, vb. I. Tranz. A împărți un spațiu în compartimente. – Din fr. compartimenter. DOOM
compartimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 compartimenteáză
compartimentasem
COMPARTIMENTÁ, compartimentez, vb. I. Tranz. A împărți un spațiu în compartimente. – Din fr. compartimenter. DOOM
compartimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 compartimenteáză
compartimentaseră
COMPARTIMENTÁ, compartimentez, vb. I. Tranz. A împărți un spațiu în compartimente. – Din fr. compartimenter. DOOM
compartimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 compartimenteáză
compartimentaserăm
COMPARTIMENTÁ, compartimentez, vb. I. Tranz. A împărți un spațiu în compartimente. – Din fr. compartimenter. DOOM
compartimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 compartimenteáză
compartimentaserăți
COMPARTIMENTÁ, compartimentez, vb. I. Tranz. A împărți un spațiu în compartimente. – Din fr. compartimenter. DOOM
compartimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 compartimenteáză
compartimentaseși
COMPARTIMENTÁ, compartimentez, vb. I. Tranz. A împărți un spațiu în compartimente. – Din fr. compartimenter. DOOM
compartimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 compartimenteáză
compartimentaseți
COMPARTIMENTÁ, compartimentez, vb. I. Tranz. A împărți un spațiu în compartimente. – Din fr. compartimenter. DOOM
compartimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 compartimenteáză
compartimentat
COMPARTIMENTÁ, compartimentez, vb. I. Tranz. A împărți un spațiu în compartimente. – Din fr. compartimenter. DOOM
compartimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 compartimenteáză
compartimentat
COMPARTIMENTÁT, -Ă, compartimentați, -te, adj. Împărțit în compartimente. – V. compartimenta.
compartimentata
COMPARTIMENTÁT, -Ă, compartimentați, -te, adj. Împărțit în compartimente. – V. compartimenta.
compartimentate
COMPARTIMENTÁT, -Ă, compartimentați, -te, adj. Împărțit în compartimente. – V. compartimenta.
compartimentatei
COMPARTIMENTÁT, -Ă, compartimentați, -te, adj. Împărțit în compartimente. – V. compartimenta.
compartimentatele
COMPARTIMENTÁT, -Ă, compartimentați, -te, adj. Împărțit în compartimente. – V. compartimenta.
compartimentatelor
COMPARTIMENTÁT, -Ă, compartimentați, -te, adj. Împărțit în compartimente. – V. compartimenta.
compartimentatul
COMPARTIMENTÁT, -Ă, compartimentați, -te, adj. Împărțit în compartimente. – V. compartimenta.
compartimentatului
COMPARTIMENTÁT, -Ă, compartimentați, -te, adj. Împărțit în compartimente. – V. compartimenta.
compartimentau
COMPARTIMENTÁ, compartimentez, vb. I. Tranz. A împărți un spațiu în compartimente. – Din fr. compartimenter. DOOM
compartimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 compartimenteáză
compartimentași
COMPARTIMENTÁ, compartimentez, vb. I. Tranz. A împărți un spațiu în compartimente. – Din fr. compartimenter. DOOM
compartimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 compartimenteáză
compartimentați
COMPARTIMENTÁ, compartimentez, vb. I. Tranz. A împărți un spațiu în compartimente. – Din fr. compartimenter. DOOM
compartimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 compartimenteáză
compartimentați
COMPARTIMENTÁT, -Ă, compartimentați, -te, adj. Împărțit în compartimente. – V. compartimenta.
compartimentații
COMPARTIMENTÁT, -Ă, compartimentați, -te, adj. Împărțit în compartimente. – V. compartimenta.
compartimentaților
COMPARTIMENTÁT, -Ă, compartimentați, -te, adj. Împărțit în compartimente. – V. compartimenta.
compartimente
COMPARTIMÉNT, compartimente, s. n. 1. Despărțitură într-un vagon de cale ferată, într-o încăpere mai mare, într-un dulap, într-o cutie etc. ♦ Diviziune obținută prin împărțirea unei suprafețe plane. 2. Sferă, sector, domeniu (de activitate) într-o întreprindere, într-o instituție etc. – Din fr. compartiment. DOOM
compartimént s. n., pl. compartiménte
compartimentează
COMPARTIMENTÁ, compartimentez, vb. I. Tranz. A împărți un spațiu în compartimente. – Din fr. compartimenter. DOOM
compartimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 compartimenteáză
compartimentele
COMPARTIMÉNT, compartimente, s. n. 1. Despărțitură într-un vagon de cale ferată, într-o încăpere mai mare, într-un dulap, într-o cutie etc. ♦ Diviziune obținută prin împărțirea unei suprafețe plane. 2. Sferă, sector, domeniu (de activitate) într-o întreprindere, într-o instituție etc. – Din fr. compartiment. DOOM
compartimént s. n., pl. compartiménte
compartimentelor
COMPARTIMÉNT, compartimente, s. n. 1. Despărțitură într-un vagon de cale ferată, într-o încăpere mai mare, într-un dulap, într-o cutie etc. ♦ Diviziune obținută prin împărțirea unei suprafețe plane. 2. Sferă, sector, domeniu (de activitate) într-o întreprindere, într-o instituție etc. – Din fr. compartiment. DOOM
compartimént s. n., pl. compartiménte
compartimentez
COMPARTIMENTÁ, compartimentez, vb. I. Tranz. A împărți un spațiu în compartimente. – Din fr. compartimenter. DOOM
compartimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 compartimenteáză
compartimenteze
COMPARTIMENTÁ, compartimentez, vb. I. Tranz. A împărți un spațiu în compartimente. – Din fr. compartimenter. DOOM
compartimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 compartimenteáză
compartimentezi
COMPARTIMENTÁ, compartimentez, vb. I. Tranz. A împărți un spațiu în compartimente. – Din fr. compartimenter. DOOM
compartimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 compartimenteáză
compartimentul
COMPARTIMÉNT, compartimente, s. n. 1. Despărțitură într-un vagon de cale ferată, într-o încăpere mai mare, într-un dulap, într-o cutie etc. ♦ Diviziune obținută prin împărțirea unei suprafețe plane. 2. Sferă, sector, domeniu (de activitate) într-o întreprindere, într-o instituție etc. – Din fr. compartiment. DOOM
compartimént s. n., pl. compartiménte
compartimentului
COMPARTIMÉNT, compartimente, s. n. 1. Despărțitură într-un vagon de cale ferată, într-o încăpere mai mare, într-un dulap, într-o cutie etc. ♦ Diviziune obținută prin împărțirea unei suprafețe plane. 2. Sferă, sector, domeniu (de activitate) într-o întreprindere, într-o instituție etc. – Din fr. compartiment. DOOM
compartimént s. n., pl. compartiménte
compartimentând
COMPARTIMENTÁ, compartimentez, vb. I. Tranz. A împărți un spațiu în compartimente. – Din fr. compartimenter. DOOM
compartimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 compartimenteáză
compartimentînd
COMPARTIMENTÁ, compartimentez, vb. I. Tranz. A împărți un spațiu în compartimente. – Din fr. compartimenter. DOOM
compartimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 compartimenteáză
comparând
COMPARÁ, compár, vb. I. Tranz. A examina pentru a stabili asemănările și deosebirile; a confrunta. – Din fr. comparer, lat. comparare. DOOM
compará (a ~) vb., ind. prez. 3 compáră
comparînd
COMPARÁ, compár, vb. I. Tranz. A examina pentru a stabili asemănările și deosebirile; a confrunta. – Din fr. comparer, lat. comparare. DOOM
compará (a ~) vb., ind. prez. 3 compáră
comparări
COMPARÁRE, comparări, s. f. Acțiunea de a compara. – V. compara. DOOM
comparáre s. f., g.-d. art. comparắrii; pl. comparắri
comparării
COMPARÁRE, comparări, s. f. Acțiunea de a compara. – V. compara. DOOM
comparáre s. f., g.-d. art. comparắrii; pl. comparắri
comparările
COMPARÁRE, comparări, s. f. Acțiunea de a compara. – V. compara. DOOM
comparáre s. f., g.-d. art. comparắrii; pl. comparắri
comparărilor
COMPARÁRE, comparări, s. f. Acțiunea de a compara. – V. compara. DOOM
comparáre s. f., g.-d. art. comparắrii; pl. comparắri
compas
COMPÁS s.n. 1. Instrument cu care se trasează linii curbe și cu care se fac măsurători de distanțe. 2. Busolă. ◊ Cap compas = drum urmat de o navă sau de o aeronavă după busolă. [Pl. -suri, -se. / < fr. compas, it. compasso].
compas
COMPÁS, compasuri, s. n. 1. Instrument de măsură și de trasare a cercurilor sau a arcelor de cerc, format din două brațe articulate, prevăzute la capete cu un vârf și cu un dispozitiv de desenat (creion, trăgător, cretă etc.). 2. (Rar) Busolă. ◊ Expr. (Fam.) A-și pierde compasul = a se încurca, a se zăpăci. – Din fr. compas. DOOM
compás s. n., pl. compásuri
compasional
COMPASIONÁL, -Ă adj. Referitor la compasiune, cu compasiune. [Pron. -si-o-. / < compasiune + -al].
compasionala
COMPASIONÁL, -Ă adj. Referitor la compasiune, cu compasiune. [Pron. -si-o-. / < compasiune + -al].
compasionale
COMPASIONÁL, -Ă adj. Referitor la compasiune, cu compasiune. [Pron. -si-o-. / < compasiune + -al].
compasionalei
COMPASIONÁL, -Ă adj. Referitor la compasiune, cu compasiune. [Pron. -si-o-. / < compasiune + -al].
compasionalele
COMPASIONÁL, -Ă adj. Referitor la compasiune, cu compasiune. [Pron. -si-o-. / < compasiune + -al].
compasionalelor
COMPASIONÁL, -Ă adj. Referitor la compasiune, cu compasiune. [Pron. -si-o-. / < compasiune + -al].
compasionali
COMPASIONÁL, -Ă adj. Referitor la compasiune, cu compasiune. [Pron. -si-o-. / < compasiune + -al].
compasionalii
COMPASIONÁL, -Ă adj. Referitor la compasiune, cu compasiune. [Pron. -si-o-. / < compasiune + -al].
compasionalilor
COMPASIONÁL, -Ă adj. Referitor la compasiune, cu compasiune. [Pron. -si-o-. / < compasiune + -al].
compasionalul
COMPASIONÁL, -Ă adj. Referitor la compasiune, cu compasiune. [Pron. -si-o-. / < compasiune + -al].
compasionalului
COMPASIONÁL, -Ă adj. Referitor la compasiune, cu compasiune. [Pron. -si-o-. / < compasiune + -al].
compasiune
COMPASIÚNE s. f. Milă, compătimire. [Pr.: -si-u-] – Din fr. compassion. DOOM
compasiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. compasiúnii
compasul
COMPÁS, compasuri, s. n. 1. Instrument de măsură și de trasare a cercurilor sau a arcelor de cerc, format din două brațe articulate, prevăzute la capete cu un vârf și cu un dispozitiv de desenat (creion, trăgător, cretă etc.). 2. (Rar) Busolă. ◊ Expr. (Fam.) A-și pierde compasul = a se încurca, a se zăpăci. – Din fr. compas. DOOM
compás s. n., pl. compásuri
compasului
COMPÁS, compasuri, s. n. 1. Instrument de măsură și de trasare a cercurilor sau a arcelor de cerc, format din două brațe articulate, prevăzute la capete cu un vârf și cu un dispozitiv de desenat (creion, trăgător, cretă etc.). 2. (Rar) Busolă. ◊ Expr. (Fam.) A-și pierde compasul = a se încurca, a se zăpăci. – Din fr. compas. DOOM
compás s. n., pl. compásuri
compasuri
COMPÁS, compasuri, s. n. 1. Instrument de măsură și de trasare a cercurilor sau a arcelor de cerc, format din două brațe articulate, prevăzute la capete cu un vârf și cu un dispozitiv de desenat (creion, trăgător, cretă etc.). 2. (Rar) Busolă. ◊ Expr. (Fam.) A-și pierde compasul = a se încurca, a se zăpăci. – Din fr. compas. DOOM
compás s. n., pl. compásuri
compasurile
COMPÁS, compasuri, s. n. 1. Instrument de măsură și de trasare a cercurilor sau a arcelor de cerc, format din două brațe articulate, prevăzute la capete cu un vârf și cu un dispozitiv de desenat (creion, trăgător, cretă etc.). 2. (Rar) Busolă. ◊ Expr. (Fam.) A-și pierde compasul = a se încurca, a se zăpăci. – Din fr. compas. DOOM
compás s. n., pl. compásuri
compasurilor
COMPÁS, compasuri, s. n. 1. Instrument de măsură și de trasare a cercurilor sau a arcelor de cerc, format din două brațe articulate, prevăzute la capete cu un vârf și cu un dispozitiv de desenat (creion, trăgător, cretă etc.). 2. (Rar) Busolă. ◊ Expr. (Fam.) A-și pierde compasul = a se încurca, a se zăpăci. – Din fr. compas. DOOM
compás s. n., pl. compásuri
compatibil
COMPATÍBIL, -Ă, compatibili, -e, adj. Care se poate împăca cu altceva, care poate sta împreună sau poate exista simultan cu altceva; corespunzător, potrivit. ♦ (Despre o funcție, o profesie) Care poate fi exercitat simultan cu altceva. ♦ (Despre un sistem de ecuații) Care admite (aceleași) soluții. – Din fr. compatible. DOOM
compatíbil adj. m., pl. compatíbili; f. compatíbilă, pl. compatíbile
compatibila
COMPATÍBIL, -Ă, compatibili, -e, adj. Care se poate împăca cu altceva, care poate sta împreună sau poate exista simultan cu altceva; corespunzător, potrivit. ♦ (Despre o funcție, o profesie) Care poate fi exercitat simultan cu altceva. ♦ (Despre un sistem de ecuații) Care admite (aceleași) soluții. – Din fr. compatible. DOOM
compatíbil adj. m., pl. compatíbili; f. compatíbilă, pl. compatíbile
compatibile
COMPATÍBIL, -Ă, compatibili, -e, adj. Care se poate împăca cu altceva, care poate sta împreună sau poate exista simultan cu altceva; corespunzător, potrivit. ♦ (Despre o funcție, o profesie) Care poate fi exercitat simultan cu altceva. ♦ (Despre un sistem de ecuații) Care admite (aceleași) soluții. – Din fr. compatible. DOOM
compatíbil adj. m., pl. compatíbili; f. compatíbilă, pl. compatíbile
compatibilei
COMPATÍBIL, -Ă, compatibili, -e, adj. Care se poate împăca cu altceva, care poate sta împreună sau poate exista simultan cu altceva; corespunzător, potrivit. ♦ (Despre o funcție, o profesie) Care poate fi exercitat simultan cu altceva. ♦ (Despre un sistem de ecuații) Care admite (aceleași) soluții. – Din fr. compatible. DOOM
compatíbil adj. m., pl. compatíbili; f. compatíbilă, pl. compatíbile
compatibilele
COMPATÍBIL, -Ă, compatibili, -e, adj. Care se poate împăca cu altceva, care poate sta împreună sau poate exista simultan cu altceva; corespunzător, potrivit. ♦ (Despre o funcție, o profesie) Care poate fi exercitat simultan cu altceva. ♦ (Despre un sistem de ecuații) Care admite (aceleași) soluții. – Din fr. compatible. DOOM
compatíbil adj. m., pl. compatíbili; f. compatíbilă, pl. compatíbile
compatibilelor
COMPATÍBIL, -Ă, compatibili, -e, adj. Care se poate împăca cu altceva, care poate sta împreună sau poate exista simultan cu altceva; corespunzător, potrivit. ♦ (Despre o funcție, o profesie) Care poate fi exercitat simultan cu altceva. ♦ (Despre un sistem de ecuații) Care admite (aceleași) soluții. – Din fr. compatible. DOOM
compatíbil adj. m., pl. compatíbili; f. compatíbilă, pl. compatíbile
compatibili
COMPATÍBIL, -Ă, compatibili, -e, adj. Care se poate împăca cu altceva, care poate sta împreună sau poate exista simultan cu altceva; corespunzător, potrivit. ♦ (Despre o funcție, o profesie) Care poate fi exercitat simultan cu altceva. ♦ (Despre un sistem de ecuații) Care admite (aceleași) soluții. – Din fr. compatible. DOOM
compatíbil adj. m., pl. compatíbili; f. compatíbilă, pl. compatíbile
compatibilii
COMPATÍBIL, -Ă, compatibili, -e, adj. Care se poate împăca cu altceva, care poate sta împreună sau poate exista simultan cu altceva; corespunzător, potrivit. ♦ (Despre o funcție, o profesie) Care poate fi exercitat simultan cu altceva. ♦ (Despre un sistem de ecuații) Care admite (aceleași) soluții. – Din fr. compatible. DOOM
compatíbil adj. m., pl. compatíbili; f. compatíbilă, pl. compatíbile
compatibililor
COMPATÍBIL, -Ă, compatibili, -e, adj. Care se poate împăca cu altceva, care poate sta împreună sau poate exista simultan cu altceva; corespunzător, potrivit. ♦ (Despre o funcție, o profesie) Care poate fi exercitat simultan cu altceva. ♦ (Despre un sistem de ecuații) Care admite (aceleași) soluții. – Din fr. compatible. DOOM
compatíbil adj. m., pl. compatíbili; f. compatíbilă, pl. compatíbile
compatibilitate
COMPATIBILITÁTE s. f. 1. Faptul de a fi compatibil; însușirea a tot ce e compatibil; potrivire. 2. (Log.) Raport între două enunțuri care nu se exclud reciproc. 3. (Mat.) Proprietate a unui sistem de relații de a fi compatibil, părțile sale neexcluzându-se una pe cealaltă. 4. (Tel.; în sintagma) Compatibilitate inversă = retrocompatibilitate. – Din fr. compatibilité. DOOM
compatibilitáte s. f., g.-d. art. compatibilitắții
compatibilitatea
COMPATIBILITÁTE s. f. 1. Faptul de a fi compatibil; însușirea a tot ce e compatibil; potrivire. 2. (Log.) Raport între două enunțuri care nu se exclud reciproc. 3. (Mat.) Proprietate a unui sistem de relații de a fi compatibil, părțile sale neexcluzându-se una pe cealaltă. 4. (Tel.; în sintagma) Compatibilitate inversă = retrocompatibilitate. – Din fr. compatibilité. DOOM
compatibilitáte s. f., g.-d. art. compatibilitắții
compatibilități
COMPATIBILITÁTE s. f. 1. Faptul de a fi compatibil; însușirea a tot ce e compatibil; potrivire. 2. (Log.) Raport între două enunțuri care nu se exclud reciproc. 3. (Mat.) Proprietate a unui sistem de relații de a fi compatibil, părțile sale neexcluzându-se una pe cealaltă. 4. (Tel.; în sintagma) Compatibilitate inversă = retrocompatibilitate. – Din fr. compatibilité. DOOM
compatibilitáte s. f., g.-d. art. compatibilitắții
compatibilității
COMPATIBILITÁTE s. f. 1. Faptul de a fi compatibil; însușirea a tot ce e compatibil; potrivire. 2. (Log.) Raport între două enunțuri care nu se exclud reciproc. 3. (Mat.) Proprietate a unui sistem de relații de a fi compatibil, părțile sale neexcluzându-se una pe cealaltă. 4. (Tel.; în sintagma) Compatibilitate inversă = retrocompatibilitate. – Din fr. compatibilité. DOOM
compatibilitáte s. f., g.-d. art. compatibilitắții
compatibilul
COMPATÍBIL, -Ă, compatibili, -e, adj. Care se poate împăca cu altceva, care poate sta împreună sau poate exista simultan cu altceva; corespunzător, potrivit. ♦ (Despre o funcție, o profesie) Care poate fi exercitat simultan cu altceva. ♦ (Despre un sistem de ecuații) Care admite (aceleași) soluții. – Din fr. compatible. DOOM
compatíbil adj. m., pl. compatíbili; f. compatíbilă, pl. compatíbile
compatibilului
COMPATÍBIL, -Ă, compatibili, -e, adj. Care se poate împăca cu altceva, care poate sta împreună sau poate exista simultan cu altceva; corespunzător, potrivit. ♦ (Despre o funcție, o profesie) Care poate fi exercitat simultan cu altceva. ♦ (Despre un sistem de ecuații) Care admite (aceleași) soluții. – Din fr. compatible. DOOM
compatíbil adj. m., pl. compatíbili; f. compatíbilă, pl. compatíbile
compatrioata
COMPATRIÓT, -OÁTĂ, compatrioți, -oate, s. m. și f. Persoană considerată în raport cu altă persoană din aceeași țară. [Pr.: -tri-ot] – Din fr. compatriote, lat. compatriota. DOOM
compatriót (-pa-tri-ot) s. m., pl. compatrióți
compatrioate
COMPATRIÓT, -OÁTĂ, compatrioți, -oate, s. m. și f. Persoană considerată în raport cu altă persoană din aceeași țară. [Pr.: -tri-ot] – Din fr. compatriote, lat. compatriota. DOOM
compatriót (-pa-tri-ot) s. m., pl. compatrióți
compatrioatei
COMPATRIÓT, -OÁTĂ, compatrioți, -oate, s. m. și f. Persoană considerată în raport cu altă persoană din aceeași țară. [Pr.: -tri-ot] – Din fr. compatriote, lat. compatriota. DOOM
compatriót (-pa-tri-ot) s. m., pl. compatrióți
compatrioatele
COMPATRIÓT, -OÁTĂ, compatrioți, -oate, s. m. și f. Persoană considerată în raport cu altă persoană din aceeași țară. [Pr.: -tri-ot] – Din fr. compatriote, lat. compatriota. DOOM
compatriót (-pa-tri-ot) s. m., pl. compatrióți
compatrioatelor
COMPATRIÓT, -OÁTĂ, compatrioți, -oate, s. m. și f. Persoană considerată în raport cu altă persoană din aceeași țară. [Pr.: -tri-ot] – Din fr. compatriote, lat. compatriota. DOOM
compatriót (-pa-tri-ot) s. m., pl. compatrióți
compatriot
COMPATRIÓT, -OÁTĂ, compatrioți, -oate, s. m. și f. Persoană considerată în raport cu altă persoană din aceeași țară. [Pr.: -tri-ot] – Din fr. compatriote, lat. compatriota. DOOM
compatriót (-pa-tri-ot) s. m., pl. compatrióți
compatriotul
COMPATRIÓT, -OÁTĂ, compatrioți, -oate, s. m. și f. Persoană considerată în raport cu altă persoană din aceeași țară. [Pr.: -tri-ot] – Din fr. compatriote, lat. compatriota. DOOM
compatriót (-pa-tri-ot) s. m., pl. compatrióți
compatriotului
COMPATRIÓT, -OÁTĂ, compatrioți, -oate, s. m. și f. Persoană considerată în raport cu altă persoană din aceeași țară. [Pr.: -tri-ot] – Din fr. compatriote, lat. compatriota. DOOM
compatriót (-pa-tri-ot) s. m., pl. compatrióți
compatrioți
COMPATRIÓT, -OÁTĂ, compatrioți, -oate, s. m. și f. Persoană considerată în raport cu altă persoană din aceeași țară. [Pr.: -tri-ot] – Din fr. compatriote, lat. compatriota. DOOM
compatriót (-pa-tri-ot) s. m., pl. compatrióți
compatrioții
COMPATRIÓT, -OÁTĂ, compatrioți, -oate, s. m. și f. Persoană considerată în raport cu altă persoană din aceeași țară. [Pr.: -tri-ot] – Din fr. compatriote, lat. compatriota. DOOM
compatriót (-pa-tri-ot) s. m., pl. compatrióți
compatrioților
COMPATRIÓT, -OÁTĂ, compatrioți, -oate, s. m. și f. Persoană considerată în raport cu altă persoană din aceeași țară. [Pr.: -tri-ot] – Din fr. compatriote, lat. compatriota. DOOM
compatriót (-pa-tri-ot) s. m., pl. compatrióți
compendiatoare
COMPENDIATÓR, -OÁRE, compendiatori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care face un compendiu (1). [Pr.: -di-a-] – După fr. compendiaire. DOOM
compendiatór (rar) (-di-a-) s. m., pl. compendiatóri
compendiatoarea
COMPENDIATÓR, -OÁRE, compendiatori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care face un compendiu (1). [Pr.: -di-a-] – După fr. compendiaire. DOOM
compendiatór (rar) (-di-a-) s. m., pl. compendiatóri
compendiatoarei
COMPENDIATÓR, -OÁRE, compendiatori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care face un compendiu (1). [Pr.: -di-a-] – După fr. compendiaire. DOOM
compendiatór (rar) (-di-a-) s. m., pl. compendiatóri
compendiatoarele
COMPENDIATÓR, -OÁRE, compendiatori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care face un compendiu (1). [Pr.: -di-a-] – După fr. compendiaire. DOOM
compendiatór (rar) (-di-a-) s. m., pl. compendiatóri
compendiatoarelor
COMPENDIATÓR, -OÁRE, compendiatori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care face un compendiu (1). [Pr.: -di-a-] – După fr. compendiaire. DOOM
compendiatór (rar) (-di-a-) s. m., pl. compendiatóri
compendiator
COMPENDIATÓR, -OÁRE, compendiatori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care face un compendiu (1). [Pr.: -di-a-] – După fr. compendiaire. DOOM
compendiatór (rar) (-di-a-) s. m., pl. compendiatóri
compendiatori
COMPENDIATÓR, -OÁRE, compendiatori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care face un compendiu (1). [Pr.: -di-a-] – După fr. compendiaire. DOOM
compendiatór (rar) (-di-a-) s. m., pl. compendiatóri
compendiatorii
COMPENDIATÓR, -OÁRE, compendiatori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care face un compendiu (1). [Pr.: -di-a-] – După fr. compendiaire. DOOM
compendiatór (rar) (-di-a-) s. m., pl. compendiatóri
compendiatorilor
COMPENDIATÓR, -OÁRE, compendiatori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care face un compendiu (1). [Pr.: -di-a-] – După fr. compendiaire. DOOM
compendiatór (rar) (-di-a-) s. m., pl. compendiatóri
compendiatorul
COMPENDIATÓR, -OÁRE, compendiatori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care face un compendiu (1). [Pr.: -di-a-] – După fr. compendiaire. DOOM
compendiatór (rar) (-di-a-) s. m., pl. compendiatóri
compendiatorului
COMPENDIATÓR, -OÁRE, compendiatori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care face un compendiu (1). [Pr.: -di-a-] – După fr. compendiaire. DOOM
compendiatór (rar) (-di-a-) s. m., pl. compendiatóri
compendie
COMPÉNDIE s.f. v. compendiu.
compendii
COMPÉNDIUM s. n. v. compendiu. DOOM
compéndium (dispozitiv) (-di-um) s. n., pl. compéndiumuri
compendiile
COMPÉNDIUM s. n. v. compendiu. DOOM
compéndium (dispozitiv) (-di-um) s. n., pl. compéndiumuri
compendiilor
COMPÉNDIUM s. n. v. compendiu. DOOM
compéndium (dispozitiv) (-di-um) s. n., pl. compéndiumuri
compendiu
COMPÉNDIUM s. n. v. compendiu. DOOM
compéndium (dispozitiv) (-di-um) s. n., pl. compéndiumuri
compendiul
COMPÉNDIUM s. n. v. compendiu. DOOM
compéndium (dispozitiv) (-di-um) s. n., pl. compéndiumuri
compendiului
COMPÉNDIUM s. n. v. compendiu. DOOM
compéndium (dispozitiv) (-di-um) s. n., pl. compéndiumuri
compendium
COMPÉNDIUM s. n. v. compendiu. DOOM
compéndium (dispozitiv) (-di-um) s. n., pl. compéndiumuri
compendiumul
COMPÉNDIUM s. n. v. compendiu. DOOM
compéndium (dispozitiv) (-di-um) s. n., pl. compéndiumuri
compendiumului
COMPÉNDIUM s. n. v. compendiu. DOOM
compéndium (dispozitiv) (-di-um) s. n., pl. compéndiumuri
compendiumuri
COMPÉNDIUM s. n. v. compendiu. DOOM
compéndium (dispozitiv) (-di-um) s. n., pl. compéndiumuri
compendiumurile
COMPÉNDIUM s. n. v. compendiu. DOOM
compéndium (dispozitiv) (-di-um) s. n., pl. compéndiumuri
compendiumurilor
COMPÉNDIUM s. n. v. compendiu. DOOM
compéndium (dispozitiv) (-di-um) s. n., pl. compéndiumuri
compenetrație
COMPENETRÁȚIE s.f. (Med.) Întrepătrundere a senzațiilor de miros, văz și auz; sinestezie. [< fr. compénétration].
compensa
COMPENSÁ, compensez, vb. I. 1. Tranz. A înlocui ceva consumat sau cheltuit prin altceva (egal în valoare); a completa, a înlocui ceva insuficient cu altceva; a echilibra. ♦ A îndrepta un rău printr-un bine; a răsplăti în mod corespunzător; a despăgubi. 2. Tranz. (Fiz.) A micșora sau a anula efectul unei anumite acțiuni. 3. Tranz. și refl. (Med.) A face să-și revină sau a-și reveni la o stare de funcționare normală, de echilibru. – Din fr. compenser, lat. compensare. DOOM
compensá (a ~) vb., ind. prez. 3 compenseáză
compensabil
COMPENSÁBIL, -Ă, compensabili, -e, adj. Care poate fi compensat. – Din fr. compensable. DOOM
compensábil adj. m., pl. compensábili; f. compensábilă, pl. compensábile
compensabila
COMPENSÁBIL, -Ă, compensabili, -e, adj. Care poate fi compensat. – Din fr. compensable. DOOM
compensábil adj. m., pl. compensábili; f. compensábilă, pl. compensábile
compensabile
COMPENSÁBIL, -Ă, compensabili, -e, adj. Care poate fi compensat. – Din fr. compensable. DOOM
compensábil adj. m., pl. compensábili; f. compensábilă, pl. compensábile
compensabilei
COMPENSÁBIL, -Ă, compensabili, -e, adj. Care poate fi compensat. – Din fr. compensable. DOOM
compensábil adj. m., pl. compensábili; f. compensábilă, pl. compensábile
compensabilele
COMPENSÁBIL, -Ă, compensabili, -e, adj. Care poate fi compensat. – Din fr. compensable. DOOM
compensábil adj. m., pl. compensábili; f. compensábilă, pl. compensábile
compensabilelor
COMPENSÁBIL, -Ă, compensabili, -e, adj. Care poate fi compensat. – Din fr. compensable. DOOM
compensábil adj. m., pl. compensábili; f. compensábilă, pl. compensábile
compensabili
COMPENSÁBIL, -Ă, compensabili, -e, adj. Care poate fi compensat. – Din fr. compensable. DOOM
compensábil adj. m., pl. compensábili; f. compensábilă, pl. compensábile
compensabilii
COMPENSÁBIL, -Ă, compensabili, -e, adj. Care poate fi compensat. – Din fr. compensable. DOOM
compensábil adj. m., pl. compensábili; f. compensábilă, pl. compensábile
compensabililor
COMPENSÁBIL, -Ă, compensabili, -e, adj. Care poate fi compensat. – Din fr. compensable. DOOM
compensábil adj. m., pl. compensábili; f. compensábilă, pl. compensábile
compensabilul
COMPENSÁBIL, -Ă, compensabili, -e, adj. Care poate fi compensat. – Din fr. compensable. DOOM
compensábil adj. m., pl. compensábili; f. compensábilă, pl. compensábile
compensabilului
COMPENSÁBIL, -Ă, compensabili, -e, adj. Care poate fi compensat. – Din fr. compensable. DOOM
compensábil adj. m., pl. compensábili; f. compensábilă, pl. compensábile
compensai
COMPENSÁ, compensez, vb. I. 1. Tranz. A înlocui ceva consumat sau cheltuit prin altceva (egal în valoare); a completa, a înlocui ceva insuficient cu altceva; a echilibra. ♦ A îndrepta un rău printr-un bine; a răsplăti în mod corespunzător; a despăgubi. 2. Tranz. (Fiz.) A micșora sau a anula efectul unei anumite acțiuni. 3. Tranz. și refl. (Med.) A face să-și revină sau a-și reveni la o stare de funcționare normală, de echilibru. – Din fr. compenser, lat. compensare. DOOM
compensá (a ~) vb., ind. prez. 3 compenseáză
compensam
COMPENSÁ, compensez, vb. I. 1. Tranz. A înlocui ceva consumat sau cheltuit prin altceva (egal în valoare); a completa, a înlocui ceva insuficient cu altceva; a echilibra. ♦ A îndrepta un rău printr-un bine; a răsplăti în mod corespunzător; a despăgubi. 2. Tranz. (Fiz.) A micșora sau a anula efectul unei anumite acțiuni. 3. Tranz. și refl. (Med.) A face să-și revină sau a-și reveni la o stare de funcționare normală, de echilibru. – Din fr. compenser, lat. compensare. DOOM
compensá (a ~) vb., ind. prez. 3 compenseáză
compensare
COMPENSÁ, compensez, vb. I. 1. Tranz. A înlocui ceva consumat sau cheltuit prin altceva (egal în valoare); a completa, a înlocui ceva insuficient cu altceva; a echilibra. ♦ A îndrepta un rău printr-un bine; a răsplăti în mod corespunzător; a despăgubi. 2. Tranz. (Fiz.) A micșora sau a anula efectul unei anumite acțiuni. 3. Tranz. și refl. (Med.) A face să-și revină sau a-și reveni la o stare de funcționare normală, de echilibru. – Din fr. compenser, lat. compensare. DOOM
compensá (a ~) vb., ind. prez. 3 compenseáză
compensare
COMPENSÁRE, compensări, s. f. Acțiunea de a (se) compensa și rezultatul ei. – V. compensa. DOOM
compensáre s. f., g.-d. art. compensắrii; pl. compensắri
compensarea
COMPENSÁRE, compensări, s. f. Acțiunea de a (se) compensa și rezultatul ei. – V. compensa. DOOM
compensáre s. f., g.-d. art. compensắrii; pl. compensắri
compensară
COMPENSÁ, compensez, vb. I. 1. Tranz. A înlocui ceva consumat sau cheltuit prin altceva (egal în valoare); a completa, a înlocui ceva insuficient cu altceva; a echilibra. ♦ A îndrepta un rău printr-un bine; a răsplăti în mod corespunzător; a despăgubi. 2. Tranz. (Fiz.) A micșora sau a anula efectul unei anumite acțiuni. 3. Tranz. și refl. (Med.) A face să-și revină sau a-și reveni la o stare de funcționare normală, de echilibru. – Din fr. compenser, lat. compensare. DOOM
compensá (a ~) vb., ind. prez. 3 compenseáză
compensarăm
COMPENSÁ, compensez, vb. I. 1. Tranz. A înlocui ceva consumat sau cheltuit prin altceva (egal în valoare); a completa, a înlocui ceva insuficient cu altceva; a echilibra. ♦ A îndrepta un rău printr-un bine; a răsplăti în mod corespunzător; a despăgubi. 2. Tranz. (Fiz.) A micșora sau a anula efectul unei anumite acțiuni. 3. Tranz. și refl. (Med.) A face să-și revină sau a-și reveni la o stare de funcționare normală, de echilibru. – Din fr. compenser, lat. compensare. DOOM
compensá (a ~) vb., ind. prez. 3 compenseáză
compensarăți
COMPENSÁ, compensez, vb. I. 1. Tranz. A înlocui ceva consumat sau cheltuit prin altceva (egal în valoare); a completa, a înlocui ceva insuficient cu altceva; a echilibra. ♦ A îndrepta un rău printr-un bine; a răsplăti în mod corespunzător; a despăgubi. 2. Tranz. (Fiz.) A micșora sau a anula efectul unei anumite acțiuni. 3. Tranz. și refl. (Med.) A face să-și revină sau a-și reveni la o stare de funcționare normală, de echilibru. – Din fr. compenser, lat. compensare. DOOM
compensá (a ~) vb., ind. prez. 3 compenseáză
compensase
COMPENSÁ, compensez, vb. I. 1. Tranz. A înlocui ceva consumat sau cheltuit prin altceva (egal în valoare); a completa, a înlocui ceva insuficient cu altceva; a echilibra. ♦ A îndrepta un rău printr-un bine; a răsplăti în mod corespunzător; a despăgubi. 2. Tranz. (Fiz.) A micșora sau a anula efectul unei anumite acțiuni. 3. Tranz. și refl. (Med.) A face să-și revină sau a-și reveni la o stare de funcționare normală, de echilibru. – Din fr. compenser, lat. compensare. DOOM
compensá (a ~) vb., ind. prez. 3 compenseáză
compensasem
COMPENSÁ, compensez, vb. I. 1. Tranz. A înlocui ceva consumat sau cheltuit prin altceva (egal în valoare); a completa, a înlocui ceva insuficient cu altceva; a echilibra. ♦ A îndrepta un rău printr-un bine; a răsplăti în mod corespunzător; a despăgubi. 2. Tranz. (Fiz.) A micșora sau a anula efectul unei anumite acțiuni. 3. Tranz. și refl. (Med.) A face să-și revină sau a-și reveni la o stare de funcționare normală, de echilibru. – Din fr. compenser, lat. compensare. DOOM
compensá (a ~) vb., ind. prez. 3 compenseáză
compensaseră
COMPENSÁ, compensez, vb. I. 1. Tranz. A înlocui ceva consumat sau cheltuit prin altceva (egal în valoare); a completa, a înlocui ceva insuficient cu altceva; a echilibra. ♦ A îndrepta un rău printr-un bine; a răsplăti în mod corespunzător; a despăgubi. 2. Tranz. (Fiz.) A micșora sau a anula efectul unei anumite acțiuni. 3. Tranz. și refl. (Med.) A face să-și revină sau a-și reveni la o stare de funcționare normală, de echilibru. – Din fr. compenser, lat. compensare. DOOM
compensá (a ~) vb., ind. prez. 3 compenseáză
compensaserăm
COMPENSÁ, compensez, vb. I. 1. Tranz. A înlocui ceva consumat sau cheltuit prin altceva (egal în valoare); a completa, a înlocui ceva insuficient cu altceva; a echilibra. ♦ A îndrepta un rău printr-un bine; a răsplăti în mod corespunzător; a despăgubi. 2. Tranz. (Fiz.) A micșora sau a anula efectul unei anumite acțiuni. 3. Tranz. și refl. (Med.) A face să-și revină sau a-și reveni la o stare de funcționare normală, de echilibru. – Din fr. compenser, lat. compensare. DOOM
compensá (a ~) vb., ind. prez. 3 compenseáză
compensaserăți
COMPENSÁ, compensez, vb. I. 1. Tranz. A înlocui ceva consumat sau cheltuit prin altceva (egal în valoare); a completa, a înlocui ceva insuficient cu altceva; a echilibra. ♦ A îndrepta un rău printr-un bine; a răsplăti în mod corespunzător; a despăgubi. 2. Tranz. (Fiz.) A micșora sau a anula efectul unei anumite acțiuni. 3. Tranz. și refl. (Med.) A face să-și revină sau a-și reveni la o stare de funcționare normală, de echilibru. – Din fr. compenser, lat. compensare. DOOM
compensá (a ~) vb., ind. prez. 3 compenseáză
compensaseși
COMPENSÁ, compensez, vb. I. 1. Tranz. A înlocui ceva consumat sau cheltuit prin altceva (egal în valoare); a completa, a înlocui ceva insuficient cu altceva; a echilibra. ♦ A îndrepta un rău printr-un bine; a răsplăti în mod corespunzător; a despăgubi. 2. Tranz. (Fiz.) A micșora sau a anula efectul unei anumite acțiuni. 3. Tranz. și refl. (Med.) A face să-și revină sau a-și reveni la o stare de funcționare normală, de echilibru. – Din fr. compenser, lat. compensare. DOOM
compensá (a ~) vb., ind. prez. 3 compenseáză
compensaseți
COMPENSÁ, compensez, vb. I. 1. Tranz. A înlocui ceva consumat sau cheltuit prin altceva (egal în valoare); a completa, a înlocui ceva insuficient cu altceva; a echilibra. ♦ A îndrepta un rău printr-un bine; a răsplăti în mod corespunzător; a despăgubi. 2. Tranz. (Fiz.) A micșora sau a anula efectul unei anumite acțiuni. 3. Tranz. și refl. (Med.) A face să-și revină sau a-și reveni la o stare de funcționare normală, de echilibru. – Din fr. compenser, lat. compensare. DOOM
compensá (a ~) vb., ind. prez. 3 compenseáză
compensat
COMPENSÁ, compensez, vb. I. 1. Tranz. A înlocui ceva consumat sau cheltuit prin altceva (egal în valoare); a completa, a înlocui ceva insuficient cu altceva; a echilibra. ♦ A îndrepta un rău printr-un bine; a răsplăti în mod corespunzător; a despăgubi. 2. Tranz. (Fiz.) A micșora sau a anula efectul unei anumite acțiuni. 3. Tranz. și refl. (Med.) A face să-și revină sau a-și reveni la o stare de funcționare normală, de echilibru. – Din fr. compenser, lat. compensare. DOOM
compensá (a ~) vb., ind. prez. 3 compenseáză
compensat
COMPENSÁT, -Ă, compensați, -te, adj. În stare de compensare; echilibrat. ♦ (Med.) Care a revenit la o stare de funcționare normală. – V. compensa.
compensata
COMPENSÁT, -Ă, compensați, -te, adj. În stare de compensare; echilibrat. ♦ (Med.) Care a revenit la o stare de funcționare normală. – V. compensa.
compensate
COMPENSÁT, -Ă, compensați, -te, adj. În stare de compensare; echilibrat. ♦ (Med.) Care a revenit la o stare de funcționare normală. – V. compensa.
compensatei
COMPENSÁT, -Ă, compensați, -te, adj. În stare de compensare; echilibrat. ♦ (Med.) Care a revenit la o stare de funcționare normală. – V. compensa.
compensatele
COMPENSÁT, -Ă, compensați, -te, adj. În stare de compensare; echilibrat. ♦ (Med.) Care a revenit la o stare de funcționare normală. – V. compensa.
compensatelor
COMPENSÁT, -Ă, compensați, -te, adj. În stare de compensare; echilibrat. ♦ (Med.) Care a revenit la o stare de funcționare normală. – V. compensa.
compensativ
COMPENSATÍV, -Ă, compensativi, -e, adj. Care stabilește o compensație, care compensează. – Din fr. compensativ.
compensativa
COMPENSATÍV, -Ă, compensativi, -e, adj. Care stabilește o compensație, care compensează. – Din fr. compensativ.
compensative
COMPENSATÍV, -Ă, compensativi, -e, adj. Care stabilește o compensație, care compensează. – Din fr. compensativ.
compensativei
COMPENSATÍV, -Ă, compensativi, -e, adj. Care stabilește o compensație, care compensează. – Din fr. compensativ.
compensativele
COMPENSATÍV, -Ă, compensativi, -e, adj. Care stabilește o compensație, care compensează. – Din fr. compensativ.
compensativelor
COMPENSATÍV, -Ă, compensativi, -e, adj. Care stabilește o compensație, care compensează. – Din fr. compensativ.
compensativi
COMPENSATÍV, -Ă, compensativi, -e, adj. Care stabilește o compensație, care compensează. – Din fr. compensativ.
compensativii
COMPENSATÍV, -Ă, compensativi, -e, adj. Care stabilește o compensație, care compensează. – Din fr. compensativ.
compensativilor
COMPENSATÍV, -Ă, compensativi, -e, adj. Care stabilește o compensație, care compensează. – Din fr. compensativ.
compensativul
COMPENSATÍV, -Ă, compensativi, -e, adj. Care stabilește o compensație, care compensează. – Din fr. compensativ.
compensativului
COMPENSATÍV, -Ă, compensativi, -e, adj. Care stabilește o compensație, care compensează. – Din fr. compensativ.
compensatoare
COMPENSATÓR, -OÁRE, compensatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care compensează; compensatoriu. ♦ (Despre aparate, dispozitive sau mărimi) Care compensează un anumit efect în vederea menținerii unui anumit regim. 2. S. n. Aparat, dispozitiv sau sistem cu care se efectuează o compensare sau se realizează o echilibrare. – Din fr. compensateur. DOOM
compensatór2 s. n., pl. compensatoáre
compensatoarea
COMPENSATÓR, -OÁRE, compensatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care compensează; compensatoriu. ♦ (Despre aparate, dispozitive sau mărimi) Care compensează un anumit efect în vederea menținerii unui anumit regim. 2. S. n. Aparat, dispozitiv sau sistem cu care se efectuează o compensare sau se realizează o echilibrare. – Din fr. compensateur. DOOM
compensatór2 s. n., pl. compensatoáre
compensatoarei
COMPENSATÓR, -OÁRE, compensatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care compensează; compensatoriu. ♦ (Despre aparate, dispozitive sau mărimi) Care compensează un anumit efect în vederea menținerii unui anumit regim. 2. S. n. Aparat, dispozitiv sau sistem cu care se efectuează o compensare sau se realizează o echilibrare. – Din fr. compensateur. DOOM
compensatór2 s. n., pl. compensatoáre
compensatoarele
COMPENSATÓR, -OÁRE, compensatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care compensează; compensatoriu. ♦ (Despre aparate, dispozitive sau mărimi) Care compensează un anumit efect în vederea menținerii unui anumit regim. 2. S. n. Aparat, dispozitiv sau sistem cu care se efectuează o compensare sau se realizează o echilibrare. – Din fr. compensateur. DOOM
compensatór2 s. n., pl. compensatoáre
compensatoarelor
COMPENSATÓR, -OÁRE, compensatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care compensează; compensatoriu. ♦ (Despre aparate, dispozitive sau mărimi) Care compensează un anumit efect în vederea menținerii unui anumit regim. 2. S. n. Aparat, dispozitiv sau sistem cu care se efectuează o compensare sau se realizează o echilibrare. – Din fr. compensateur. DOOM
compensatór2 s. n., pl. compensatoáre
compensator
COMPENSATÓR, -OÁRE, compensatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care compensează; compensatoriu. ♦ (Despre aparate, dispozitive sau mărimi) Care compensează un anumit efect în vederea menținerii unui anumit regim. 2. S. n. Aparat, dispozitiv sau sistem cu care se efectuează o compensare sau se realizează o echilibrare. – Din fr. compensateur. DOOM
compensatór2 s. n., pl. compensatoáre
compensator
COMPENSATÓR, -OÁRE, compensatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care compensează; compensatoriu. ♦ (Despre aparate, dispozitive sau mărimi) Care compensează un anumit efect în vederea menținerii unui anumit regim. 2. S. n. Aparat, dispozitiv sau sistem cu care se efectuează o compensare sau se realizează o echilibrare. – Din fr. compensateur. DOOM
compensatór2 s. n., pl. compensatoáre
compensatori
COMPENSATÓR, -OÁRE, compensatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care compensează; compensatoriu. ♦ (Despre aparate, dispozitive sau mărimi) Care compensează un anumit efect în vederea menținerii unui anumit regim. 2. S. n. Aparat, dispozitiv sau sistem cu care se efectuează o compensare sau se realizează o echilibrare. – Din fr. compensateur. DOOM
compensatór2 s. n., pl. compensatoáre
compensatoria
COMPENSATÓRIU, -IE, compensatorii, adj. Care compensează; compensator. ♦ (Jur.) Care duce la repararea unei pagube. ◊ Daune compensatorii = sumă de bani ce se plătește de către debitor creditorului pentru a-i acoperi pagubele rezultate din neexecutarea unei obligații. – Din fr. compensatoire. DOOM
compensatóriu [riu pron. rĭu] adj. m., f. compensatórie (-ri-e); pl. m. și f. compensatórii
compensatorie
COMPENSATÓRIU, -IE, compensatorii, adj. Care compensează; compensator. ♦ (Jur.) Care duce la repararea unei pagube. ◊ Daune compensatorii = sumă de bani ce se plătește de către debitor creditorului pentru a-i acoperi pagubele rezultate din neexecutarea unei obligații. – Din fr. compensatoire. DOOM
compensatóriu [riu pron. rĭu] adj. m., f. compensatórie (-ri-e); pl. m. și f. compensatórii
compensatoriei
COMPENSATÓRIU, -IE, compensatorii, adj. Care compensează; compensator. ♦ (Jur.) Care duce la repararea unei pagube. ◊ Daune compensatorii = sumă de bani ce se plătește de către debitor creditorului pentru a-i acoperi pagubele rezultate din neexecutarea unei obligații. – Din fr. compensatoire. DOOM
compensatóriu [riu pron. rĭu] adj. m., f. compensatórie (-ri-e); pl. m. și f. compensatórii
compensatorii
COMPENSATÓR, -OÁRE, compensatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care compensează; compensatoriu. ♦ (Despre aparate, dispozitive sau mărimi) Care compensează un anumit efect în vederea menținerii unui anumit regim. 2. S. n. Aparat, dispozitiv sau sistem cu care se efectuează o compensare sau se realizează o echilibrare. – Din fr. compensateur. DOOM
compensatór2 s. n., pl. compensatoáre
compensatorii
COMPENSATÓRIU, -IE, compensatorii, adj. Care compensează; compensator. ♦ (Jur.) Care duce la repararea unei pagube. ◊ Daune compensatorii = sumă de bani ce se plătește de către debitor creditorului pentru a-i acoperi pagubele rezultate din neexecutarea unei obligații. – Din fr. compensatoire. DOOM
compensatóriu [riu pron. rĭu] adj. m., f. compensatórie (-ri-e); pl. m. și f. compensatórii
compensatoriii
COMPENSATÓRIU, -IE, compensatorii, adj. Care compensează; compensator. ♦ (Jur.) Care duce la repararea unei pagube. ◊ Daune compensatorii = sumă de bani ce se plătește de către debitor creditorului pentru a-i acoperi pagubele rezultate din neexecutarea unei obligații. – Din fr. compensatoire. DOOM
compensatóriu [riu pron. rĭu] adj. m., f. compensatórie (-ri-e); pl. m. și f. compensatórii
compensatoriile
COMPENSATÓRIU, -IE, compensatorii, adj. Care compensează; compensator. ♦ (Jur.) Care duce la repararea unei pagube. ◊ Daune compensatorii = sumă de bani ce se plătește de către debitor creditorului pentru a-i acoperi pagubele rezultate din neexecutarea unei obligații. – Din fr. compensatoire. DOOM
compensatóriu [riu pron. rĭu] adj. m., f. compensatórie (-ri-e); pl. m. și f. compensatórii
compensatoriilor
COMPENSATÓRIU, -IE, compensatorii, adj. Care compensează; compensator. ♦ (Jur.) Care duce la repararea unei pagube. ◊ Daune compensatorii = sumă de bani ce se plătește de către debitor creditorului pentru a-i acoperi pagubele rezultate din neexecutarea unei obligații. – Din fr. compensatoire. DOOM
compensatóriu [riu pron. rĭu] adj. m., f. compensatórie (-ri-e); pl. m. și f. compensatórii
compensatorilor
COMPENSATÓR, -OÁRE, compensatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care compensează; compensatoriu. ♦ (Despre aparate, dispozitive sau mărimi) Care compensează un anumit efect în vederea menținerii unui anumit regim. 2. S. n. Aparat, dispozitiv sau sistem cu care se efectuează o compensare sau se realizează o echilibrare. – Din fr. compensateur. DOOM
compensatór2 s. n., pl. compensatoáre
compensatoriu
COMPENSATÓRIU, -IE, compensatorii, adj. Care compensează; compensator. ♦ (Jur.) Care duce la repararea unei pagube. ◊ Daune compensatorii = sumă de bani ce se plătește de către debitor creditorului pentru a-i acoperi pagubele rezultate din neexecutarea unei obligații. – Din fr. compensatoire. DOOM
compensatóriu [riu pron. rĭu] adj. m., f. compensatórie (-ri-e); pl. m. și f. compensatórii
compensatoriul
COMPENSATÓRIU, -IE, compensatorii, adj. Care compensează; compensator. ♦ (Jur.) Care duce la repararea unei pagube. ◊ Daune compensatorii = sumă de bani ce se plătește de către debitor creditorului pentru a-i acoperi pagubele rezultate din neexecutarea unei obligații. – Din fr. compensatoire. DOOM
compensatóriu [riu pron. rĭu] adj. m., f. compensatórie (-ri-e); pl. m. și f. compensatórii
compensatoriului
COMPENSATÓRIU, -IE, compensatorii, adj. Care compensează; compensator. ♦ (Jur.) Care duce la repararea unei pagube. ◊ Daune compensatorii = sumă de bani ce se plătește de către debitor creditorului pentru a-i acoperi pagubele rezultate din neexecutarea unei obligații. – Din fr. compensatoire. DOOM
compensatóriu [riu pron. rĭu] adj. m., f. compensatórie (-ri-e); pl. m. și f. compensatórii
compensatorul
COMPENSATÓR, -OÁRE, compensatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care compensează; compensatoriu. ♦ (Despre aparate, dispozitive sau mărimi) Care compensează un anumit efect în vederea menținerii unui anumit regim. 2. S. n. Aparat, dispozitiv sau sistem cu care se efectuează o compensare sau se realizează o echilibrare. – Din fr. compensateur. DOOM
compensatór2 s. n., pl. compensatoáre
compensatorului
COMPENSATÓR, -OÁRE, compensatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care compensează; compensatoriu. ♦ (Despre aparate, dispozitive sau mărimi) Care compensează un anumit efect în vederea menținerii unui anumit regim. 2. S. n. Aparat, dispozitiv sau sistem cu care se efectuează o compensare sau se realizează o echilibrare. – Din fr. compensateur. DOOM
compensatór2 s. n., pl. compensatoáre
compensatul
COMPENSÁT, -Ă, compensați, -te, adj. În stare de compensare; echilibrat. ♦ (Med.) Care a revenit la o stare de funcționare normală. – V. compensa.
compensatului
COMPENSÁT, -Ă, compensați, -te, adj. În stare de compensare; echilibrat. ♦ (Med.) Care a revenit la o stare de funcționare normală. – V. compensa.
compensau
COMPENSÁ, compensez, vb. I. 1. Tranz. A înlocui ceva consumat sau cheltuit prin altceva (egal în valoare); a completa, a înlocui ceva insuficient cu altceva; a echilibra. ♦ A îndrepta un rău printr-un bine; a răsplăti în mod corespunzător; a despăgubi. 2. Tranz. (Fiz.) A micșora sau a anula efectul unei anumite acțiuni. 3. Tranz. și refl. (Med.) A face să-și revină sau a-și reveni la o stare de funcționare normală, de echilibru. – Din fr. compenser, lat. compensare. DOOM
compensá (a ~) vb., ind. prez. 3 compenseáză
compensași
COMPENSÁ, compensez, vb. I. 1. Tranz. A înlocui ceva consumat sau cheltuit prin altceva (egal în valoare); a completa, a înlocui ceva insuficient cu altceva; a echilibra. ♦ A îndrepta un rău printr-un bine; a răsplăti în mod corespunzător; a despăgubi. 2. Tranz. (Fiz.) A micșora sau a anula efectul unei anumite acțiuni. 3. Tranz. și refl. (Med.) A face să-și revină sau a-și reveni la o stare de funcționare normală, de echilibru. – Din fr. compenser, lat. compensare. DOOM
compensá (a ~) vb., ind. prez. 3 compenseáză
compensați
COMPENSÁ, compensez, vb. I. 1. Tranz. A înlocui ceva consumat sau cheltuit prin altceva (egal în valoare); a completa, a înlocui ceva insuficient cu altceva; a echilibra. ♦ A îndrepta un rău printr-un bine; a răsplăti în mod corespunzător; a despăgubi. 2. Tranz. (Fiz.) A micșora sau a anula efectul unei anumite acțiuni. 3. Tranz. și refl. (Med.) A face să-și revină sau a-și reveni la o stare de funcționare normală, de echilibru. – Din fr. compenser, lat. compensare. DOOM
compensá (a ~) vb., ind. prez. 3 compenseáză
compensați
COMPENSÁT, -Ă, compensați, -te, adj. În stare de compensare; echilibrat. ♦ (Med.) Care a revenit la o stare de funcționare normală. – V. compensa.
compensația
COMPENSAȚIÚNE s. f. v. compensație. DOOM
compensáție (-ți-e) s. f., art. compensáția (-ți-a), g.-d. art. compensáției; pl. compensáții, art. compensáțiile (-ți-i)
compensație
COMPENSAȚIÚNE s. f. v. compensație. DOOM
compensáție (-ți-e) s. f., art. compensáția (-ți-a), g.-d. art. compensáției; pl. compensáții, art. compensáțiile (-ți-i)
compensației
COMPENSAȚIÚNE s. f. v. compensație. DOOM
compensáție (-ți-e) s. f., art. compensáția (-ți-a), g.-d. art. compensáției; pl. compensáții, art. compensáțiile (-ți-i)
compensații
COMPENSÁT, -Ă, compensați, -te, adj. În stare de compensare; echilibrat. ♦ (Med.) Care a revenit la o stare de funcționare normală. – V. compensa.
compensații
COMPENSAȚIÚNE s. f. v. compensație. DOOM
compensáție (-ți-e) s. f., art. compensáția (-ți-a), g.-d. art. compensáției; pl. compensáții, art. compensáțiile (-ți-i)
compensațiile
COMPENSAȚIÚNE s. f. v. compensație. DOOM
compensáție (-ți-e) s. f., art. compensáția (-ți-a), g.-d. art. compensáției; pl. compensáții, art. compensáțiile (-ți-i)
compensațiilor
COMPENSAȚIÚNE s. f. v. compensație. DOOM
compensáție (-ți-e) s. f., art. compensáția (-ți-a), g.-d. art. compensáției; pl. compensáții, art. compensáțiile (-ți-i)
compensaților
COMPENSÁT, -Ă, compensați, -te, adj. În stare de compensare; echilibrat. ♦ (Med.) Care a revenit la o stare de funcționare normală. – V. compensa.
compensațiune
COMPENSAȚIÚNE s. f. v. compensație. DOOM
compensáție (-ți-e) s. f., art. compensáția (-ți-a), g.-d. art. compensáției; pl. compensáții, art. compensáțiile (-ți-i)
compensează
COMPENSÁ, compensez, vb. I. 1. Tranz. A înlocui ceva consumat sau cheltuit prin altceva (egal în valoare); a completa, a înlocui ceva insuficient cu altceva; a echilibra. ♦ A îndrepta un rău printr-un bine; a răsplăti în mod corespunzător; a despăgubi. 2. Tranz. (Fiz.) A micșora sau a anula efectul unei anumite acțiuni. 3. Tranz. și refl. (Med.) A face să-și revină sau a-și reveni la o stare de funcționare normală, de echilibru. – Din fr. compenser, lat. compensare. DOOM
compensá (a ~) vb., ind. prez. 3 compenseáză
compensez
COMPENSÁ, compensez, vb. I. 1. Tranz. A înlocui ceva consumat sau cheltuit prin altceva (egal în valoare); a completa, a înlocui ceva insuficient cu altceva; a echilibra. ♦ A îndrepta un rău printr-un bine; a răsplăti în mod corespunzător; a despăgubi. 2. Tranz. (Fiz.) A micșora sau a anula efectul unei anumite acțiuni. 3. Tranz. și refl. (Med.) A face să-și revină sau a-și reveni la o stare de funcționare normală, de echilibru. – Din fr. compenser, lat. compensare. DOOM
compensá (a ~) vb., ind. prez. 3 compenseáză
compenseze
COMPENSÁ, compensez, vb. I. 1. Tranz. A înlocui ceva consumat sau cheltuit prin altceva (egal în valoare); a completa, a înlocui ceva insuficient cu altceva; a echilibra. ♦ A îndrepta un rău printr-un bine; a răsplăti în mod corespunzător; a despăgubi. 2. Tranz. (Fiz.) A micșora sau a anula efectul unei anumite acțiuni. 3. Tranz. și refl. (Med.) A face să-și revină sau a-și reveni la o stare de funcționare normală, de echilibru. – Din fr. compenser, lat. compensare. DOOM
compensá (a ~) vb., ind. prez. 3 compenseáză
compensezi
COMPENSÁ, compensez, vb. I. 1. Tranz. A înlocui ceva consumat sau cheltuit prin altceva (egal în valoare); a completa, a înlocui ceva insuficient cu altceva; a echilibra. ♦ A îndrepta un rău printr-un bine; a răsplăti în mod corespunzător; a despăgubi. 2. Tranz. (Fiz.) A micșora sau a anula efectul unei anumite acțiuni. 3. Tranz. și refl. (Med.) A face să-și revină sau a-și reveni la o stare de funcționare normală, de echilibru. – Din fr. compenser, lat. compensare. DOOM
compensá (a ~) vb., ind. prez. 3 compenseáză
compensând
COMPENSÁ, compensez, vb. I. 1. Tranz. A înlocui ceva consumat sau cheltuit prin altceva (egal în valoare); a completa, a înlocui ceva insuficient cu altceva; a echilibra. ♦ A îndrepta un rău printr-un bine; a răsplăti în mod corespunzător; a despăgubi. 2. Tranz. (Fiz.) A micșora sau a anula efectul unei anumite acțiuni. 3. Tranz. și refl. (Med.) A face să-și revină sau a-și reveni la o stare de funcționare normală, de echilibru. – Din fr. compenser, lat. compensare. DOOM
compensá (a ~) vb., ind. prez. 3 compenseáză
compensînd
COMPENSÁ, compensez, vb. I. 1. Tranz. A înlocui ceva consumat sau cheltuit prin altceva (egal în valoare); a completa, a înlocui ceva insuficient cu altceva; a echilibra. ♦ A îndrepta un rău printr-un bine; a răsplăti în mod corespunzător; a despăgubi. 2. Tranz. (Fiz.) A micșora sau a anula efectul unei anumite acțiuni. 3. Tranz. și refl. (Med.) A face să-și revină sau a-și reveni la o stare de funcționare normală, de echilibru. – Din fr. compenser, lat. compensare. DOOM
compensá (a ~) vb., ind. prez. 3 compenseáză
compensări
COMPENSÁRE, compensări, s. f. Acțiunea de a (se) compensa și rezultatul ei. – V. compensa. DOOM
compensáre s. f., g.-d. art. compensắrii; pl. compensắri
compensării
COMPENSÁRE, compensări, s. f. Acțiunea de a (se) compensa și rezultatul ei. – V. compensa. DOOM
compensáre s. f., g.-d. art. compensắrii; pl. compensắri
compensările
COMPENSÁRE, compensări, s. f. Acțiunea de a (se) compensa și rezultatul ei. – V. compensa. DOOM
compensáre s. f., g.-d. art. compensắrii; pl. compensắri
compensărilor
COMPENSÁRE, compensări, s. f. Acțiunea de a (se) compensa și rezultatul ei. – V. compensa. DOOM
compensáre s. f., g.-d. art. compensắrii; pl. compensắri
comper
COMPÉR, comperi, s. m. Prezentator al unui spectacol de estradă, de varietăți etc. – Din engl. compeer. DOOM
compér s. m., pl. compéri
comperaj
COMPERÁJ, comperaje, s. n. Prezentare a unui spectacol de estradă, de varietăți etc.; text care conține această prezentare. – Din fr. compérage. DOOM
comperáj s. n., pl. comperáje
comperaje
COMPERÁJ, comperaje, s. n. Prezentare a unui spectacol de estradă, de varietăți etc.; text care conține această prezentare. – Din fr. compérage. DOOM
comperáj s. n., pl. comperáje
comperajele
COMPERÁJ, comperaje, s. n. Prezentare a unui spectacol de estradă, de varietăți etc.; text care conține această prezentare. – Din fr. compérage. DOOM
comperáj s. n., pl. comperáje
comperajelor
COMPERÁJ, comperaje, s. n. Prezentare a unui spectacol de estradă, de varietăți etc.; text care conține această prezentare. – Din fr. compérage. DOOM
comperáj s. n., pl. comperáje
comperajul
COMPERÁJ, comperaje, s. n. Prezentare a unui spectacol de estradă, de varietăți etc.; text care conține această prezentare. – Din fr. compérage. DOOM
comperáj s. n., pl. comperáje
comperajului
COMPERÁJ, comperaje, s. n. Prezentare a unui spectacol de estradă, de varietăți etc.; text care conține această prezentare. – Din fr. compérage. DOOM
comperáj s. n., pl. comperáje
comperi
COMPÉR, comperi, s. m. Prezentator al unui spectacol de estradă, de varietăți etc. – Din engl. compeer. DOOM
compér s. m., pl. compéri
comperii
COMPÉR, comperi, s. m. Prezentator al unui spectacol de estradă, de varietăți etc. – Din engl. compeer. DOOM
compér s. m., pl. compéri
comperilor
COMPÉR, comperi, s. m. Prezentator al unui spectacol de estradă, de varietăți etc. – Din engl. compeer. DOOM
compér s. m., pl. compéri
comperul
COMPÉR, comperi, s. m. Prezentator al unui spectacol de estradă, de varietăți etc. – Din engl. compeer. DOOM
compér s. m., pl. compéri
comperului
COMPÉR, comperi, s. m. Prezentator al unui spectacol de estradă, de varietăți etc. – Din engl. compeer. DOOM
compér s. m., pl. compéri
competent
COMPETÍNTE adj. v. competent. DOOM
competént adj. m., pl. competénți; f. competéntă, pl. competénte
competenta
COMPETÍNTE adj. v. competent. DOOM
competént adj. m., pl. competénți; f. competéntă, pl. competénte
competente
COMPETÍNTE adj. v. competent. DOOM
competént adj. m., pl. competénți; f. competéntă, pl. competénte
competentei
COMPETÍNTE adj. v. competent. DOOM
competént adj. m., pl. competénți; f. competéntă, pl. competénte
competentele
COMPETÍNTE adj. v. competent. DOOM
competént adj. m., pl. competénți; f. competéntă, pl. competénte
competentelor
COMPETÍNTE adj. v. competent. DOOM
competént adj. m., pl. competénți; f. competéntă, pl. competénte
competentul
COMPETÍNTE adj. v. competent. DOOM
competént adj. m., pl. competénți; f. competéntă, pl. competénte
competentului
COMPETÍNTE adj. v. competent. DOOM
competént adj. m., pl. competénți; f. competéntă, pl. competénte
competența
COMPETÍNȚĂ s. f. v. competență. DOOM
competénță s. f., g.-d. art. competénței; pl. competénțe
competențe
COMPETÍNȚĂ s. f. v. competență. DOOM
competénță s. f., g.-d. art. competénței; pl. competénțe
competenței
COMPETÍNȚĂ s. f. v. competență. DOOM
competénță s. f., g.-d. art. competénței; pl. competénțe
competențele
COMPETÍNȚĂ s. f. v. competență. DOOM
competénță s. f., g.-d. art. competénței; pl. competénțe
competențelor
COMPETÍNȚĂ s. f. v. competență. DOOM
competénță s. f., g.-d. art. competénței; pl. competénțe
competenți
COMPETÍNTE adj. v. competent. DOOM
competént adj. m., pl. competénți; f. competéntă, pl. competénte
competenții
COMPETÍNTE adj. v. competent. DOOM
competént adj. m., pl. competénți; f. competéntă, pl. competénte
competenților
COMPETÍNTE adj. v. competent. DOOM
competént adj. m., pl. competénți; f. competéntă, pl. competénte
competinte
COMPETÍNTE adj. v. competent. DOOM
competént adj. m., pl. competénți; f. competéntă, pl. competénte
competință
COMPETÍNȚĂ s. f. v. competență. DOOM
competénță s. f., g.-d. art. competénței; pl. competénțe
competitiv
COMPETITÍV, -Ă, competitivi, -e, adj. 1. Susceptibil de a suporta concurența. 2. În care concurența este posibilă, unde se poate concura. – Din fr. compétitif. DOOM
competitív adj. m., pl. competitívi; f. competitívă, pl. competitíve
competitiva
COMPETITÍV, -Ă, competitivi, -e, adj. 1. Susceptibil de a suporta concurența. 2. În care concurența este posibilă, unde se poate concura. – Din fr. compétitif. DOOM
competitív adj. m., pl. competitívi; f. competitívă, pl. competitíve
competitive
COMPETITÍV, -Ă, competitivi, -e, adj. 1. Susceptibil de a suporta concurența. 2. În care concurența este posibilă, unde se poate concura. – Din fr. compétitif. DOOM
competitív adj. m., pl. competitívi; f. competitívă, pl. competitíve
competitivei
COMPETITÍV, -Ă, competitivi, -e, adj. 1. Susceptibil de a suporta concurența. 2. În care concurența este posibilă, unde se poate concura. – Din fr. compétitif. DOOM
competitív adj. m., pl. competitívi; f. competitívă, pl. competitíve
competitivele
COMPETITÍV, -Ă, competitivi, -e, adj. 1. Susceptibil de a suporta concurența. 2. În care concurența este posibilă, unde se poate concura. – Din fr. compétitif. DOOM
competitív adj. m., pl. competitívi; f. competitívă, pl. competitíve
competitivelor
COMPETITÍV, -Ă, competitivi, -e, adj. 1. Susceptibil de a suporta concurența. 2. În care concurența este posibilă, unde se poate concura. – Din fr. compétitif. DOOM
competitív adj. m., pl. competitívi; f. competitívă, pl. competitíve
competitivi
COMPETITÍV, -Ă, competitivi, -e, adj. 1. Susceptibil de a suporta concurența. 2. În care concurența este posibilă, unde se poate concura. – Din fr. compétitif. DOOM
competitív adj. m., pl. competitívi; f. competitívă, pl. competitíve
competitivii
COMPETITÍV, -Ă, competitivi, -e, adj. 1. Susceptibil de a suporta concurența. 2. În care concurența este posibilă, unde se poate concura. – Din fr. compétitif. DOOM
competitív adj. m., pl. competitívi; f. competitívă, pl. competitíve
competitivilor
COMPETITÍV, -Ă, competitivi, -e, adj. 1. Susceptibil de a suporta concurența. 2. În care concurența este posibilă, unde se poate concura. – Din fr. compétitif. DOOM
competitív adj. m., pl. competitívi; f. competitívă, pl. competitíve
competitivitate
COMPETITIVITÁTE s. f. Însușirea de a fi competitiv. – Competitiv + suf. -itate. DOOM
competitivitáte s. f., g.-d. art. competitivitắții
competitivitatea
COMPETITIVITÁTE s. f. Însușirea de a fi competitiv. – Competitiv + suf. -itate. DOOM
competitivitáte s. f., g.-d. art. competitivitắții
competitivități
COMPETITIVITÁTE s. f. Însușirea de a fi competitiv. – Competitiv + suf. -itate. DOOM
competitivitáte s. f., g.-d. art. competitivitắții
competitivității
COMPETITIVITÁTE s. f. Însușirea de a fi competitiv. – Competitiv + suf. -itate. DOOM
competitivitáte s. f., g.-d. art. competitivitắții
competitivul
COMPETITÍV, -Ă, competitivi, -e, adj. 1. Susceptibil de a suporta concurența. 2. În care concurența este posibilă, unde se poate concura. – Din fr. compétitif. DOOM
competitív adj. m., pl. competitívi; f. competitívă, pl. competitíve
competitivului
COMPETITÍV, -Ă, competitivi, -e, adj. 1. Susceptibil de a suporta concurența. 2. În care concurența este posibilă, unde se poate concura. – Din fr. compétitif. DOOM
competitív adj. m., pl. competitívi; f. competitívă, pl. competitíve
competitoare
COMPEȚITÓR, -OÁRE s. m. și f. v. competitor. DOOM
competitór s. m., pl. competitóri
competitoarea
COMPEȚITÓR, -OÁRE s. m. și f. v. competitor. DOOM
competitór s. m., pl. competitóri
competitoarei
COMPEȚITÓR, -OÁRE s. m. și f. v. competitor. DOOM
competitór s. m., pl. competitóri
competitoarele
COMPEȚITÓR, -OÁRE s. m. și f. v. competitor. DOOM
competitór s. m., pl. competitóri
competitoarelor
COMPEȚITÓR, -OÁRE s. m. și f. v. competitor. DOOM
competitór s. m., pl. competitóri
competitor
COMPEȚITÓR, -OÁRE s. m. și f. v. competitor. DOOM
competitór s. m., pl. competitóri
competitori
COMPEȚITÓR, -OÁRE s. m. și f. v. competitor. DOOM
competitór s. m., pl. competitóri
competitorii
COMPEȚITÓR, -OÁRE s. m. și f. v. competitor. DOOM
competitór s. m., pl. competitóri
competitorilor
COMPEȚITÓR, -OÁRE s. m. și f. v. competitor. DOOM
competitór s. m., pl. competitóri
competitorul
COMPEȚITÓR, -OÁRE s. m. și f. v. competitor. DOOM
competitór s. m., pl. competitóri
competitorului
COMPEȚITÓR, -OÁRE s. m. și f. v. competitor. DOOM
competitór s. m., pl. competitóri
competiția
COMPETÍȚIE, competiții, s. f. Concurs, întrecere. – Din fr. compétition. DOOM
competíție (-ți-e) s. f., art. competíția (-ți-a), g.-d. art. competíției; pl. competíții, art. competíțiile (-ți-i-)
competiție
COMPETÍȚIE, competiții, s. f. Concurs, întrecere. – Din fr. compétition. DOOM
competíție (-ți-e) s. f., art. competíția (-ți-a), g.-d. art. competíției; pl. competíții, art. competíțiile (-ți-i-)
competiției
COMPETÍȚIE, competiții, s. f. Concurs, întrecere. – Din fr. compétition. DOOM
competíție (-ți-e) s. f., art. competíția (-ți-a), g.-d. art. competíției; pl. competíții, art. competíțiile (-ți-i-)
competiții
COMPETÍȚIE, competiții, s. f. Concurs, întrecere. – Din fr. compétition. DOOM
competíție (-ți-e) s. f., art. competíția (-ți-a), g.-d. art. competíției; pl. competíții, art. competíțiile (-ți-i-)
competițiile
COMPETÍȚIE, competiții, s. f. Concurs, întrecere. – Din fr. compétition. DOOM
competíție (-ți-e) s. f., art. competíția (-ți-a), g.-d. art. competíției; pl. competíții, art. competíțiile (-ți-i-)
competițiilor
COMPETÍȚIE, competiții, s. f. Concurs, întrecere. – Din fr. compétition. DOOM
competíție (-ți-e) s. f., art. competíția (-ți-a), g.-d. art. competíției; pl. competíții, art. competíțiile (-ți-i-)
competiționa
COMPETIȚIONÁ vb. I. intr., tr. A participa la o competiție; a concura; a avea un caracter competitiv. [Pron. -ți-o-. / et. incertă].
competiționai
COMPETIȚIONÁ vb. I. intr., tr. A participa la o competiție; a concura; a avea un caracter competitiv. [Pron. -ți-o-. / et. incertă].
competițional
COMPETIȚIONÁL, -Ă, competiționali, -e, adj. De competiție. Activitate competițională. [Pr.: -ți-o-] – Din competiție. DOOM
*competiționál (-ți-o-) adj. m., pl. competiționáli; f. competiționálă, pl. competiționále
competiționala
COMPETIȚIONÁL, -Ă, competiționali, -e, adj. De competiție. Activitate competițională. [Pr.: -ți-o-] – Din competiție. DOOM
*competiționál (-ți-o-) adj. m., pl. competiționáli; f. competiționálă, pl. competiționále
competiționale
COMPETIȚIONÁL, -Ă, competiționali, -e, adj. De competiție. Activitate competițională. [Pr.: -ți-o-] – Din competiție. DOOM
*competiționál (-ți-o-) adj. m., pl. competiționáli; f. competiționálă, pl. competiționále
competiționalei
COMPETIȚIONÁL, -Ă, competiționali, -e, adj. De competiție. Activitate competițională. [Pr.: -ți-o-] – Din competiție. DOOM
*competiționál (-ți-o-) adj. m., pl. competiționáli; f. competiționálă, pl. competiționále
competiționalele
COMPETIȚIONÁL, -Ă, competiționali, -e, adj. De competiție. Activitate competițională. [Pr.: -ți-o-] – Din competiție. DOOM
*competiționál (-ți-o-) adj. m., pl. competiționáli; f. competiționálă, pl. competiționále
competiționalelor
COMPETIȚIONÁL, -Ă, competiționali, -e, adj. De competiție. Activitate competițională. [Pr.: -ți-o-] – Din competiție. DOOM
*competiționál (-ți-o-) adj. m., pl. competiționáli; f. competiționálă, pl. competiționále
competiționali
COMPETIȚIONÁL, -Ă, competiționali, -e, adj. De competiție. Activitate competițională. [Pr.: -ți-o-] – Din competiție. DOOM
*competiționál (-ți-o-) adj. m., pl. competiționáli; f. competiționálă, pl. competiționále
competiționalii
COMPETIȚIONÁL, -Ă, competiționali, -e, adj. De competiție. Activitate competițională. [Pr.: -ți-o-] – Din competiție. DOOM
*competiționál (-ți-o-) adj. m., pl. competiționáli; f. competiționálă, pl. competiționále
competiționalilor
COMPETIȚIONÁL, -Ă, competiționali, -e, adj. De competiție. Activitate competițională. [Pr.: -ți-o-] – Din competiție. DOOM
*competiționál (-ți-o-) adj. m., pl. competiționáli; f. competiționálă, pl. competiționále
competiționalul
COMPETIȚIONÁL, -Ă, competiționali, -e, adj. De competiție. Activitate competițională. [Pr.: -ți-o-] – Din competiție. DOOM
*competiționál (-ți-o-) adj. m., pl. competiționáli; f. competiționálă, pl. competiționále
competiționalului
COMPETIȚIONÁL, -Ă, competiționali, -e, adj. De competiție. Activitate competițională. [Pr.: -ți-o-] – Din competiție. DOOM
*competiționál (-ți-o-) adj. m., pl. competiționáli; f. competiționálă, pl. competiționále
competiționam
COMPETIȚIONÁ vb. I. intr., tr. A participa la o competiție; a concura; a avea un caracter competitiv. [Pron. -ți-o-. / et. incertă].
competiționare
COMPETIȚIONÁ vb. I. intr., tr. A participa la o competiție; a concura; a avea un caracter competitiv. [Pron. -ți-o-. / et. incertă].
competiționare
COMPETIȚIONÁ vb. I. intr., tr. A participa la o competiție; a concura; a avea un caracter competitiv. [Pron. -ți-o-. / et. incertă].
competiționară
COMPETIȚIONÁ vb. I. intr., tr. A participa la o competiție; a concura; a avea un caracter competitiv. [Pron. -ți-o-. / et. incertă].
competiționarăm
COMPETIȚIONÁ vb. I. intr., tr. A participa la o competiție; a concura; a avea un caracter competitiv. [Pron. -ți-o-. / et. incertă].
competiționarăți
COMPETIȚIONÁ vb. I. intr., tr. A participa la o competiție; a concura; a avea un caracter competitiv. [Pron. -ți-o-. / et. incertă].
competiționase
COMPETIȚIONÁ vb. I. intr., tr. A participa la o competiție; a concura; a avea un caracter competitiv. [Pron. -ți-o-. / et. incertă].
competiționasem
COMPETIȚIONÁ vb. I. intr., tr. A participa la o competiție; a concura; a avea un caracter competitiv. [Pron. -ți-o-. / et. incertă].
competiționaseră
COMPETIȚIONÁ vb. I. intr., tr. A participa la o competiție; a concura; a avea un caracter competitiv. [Pron. -ți-o-. / et. incertă].
competiționaserăm
COMPETIȚIONÁ vb. I. intr., tr. A participa la o competiție; a concura; a avea un caracter competitiv. [Pron. -ți-o-. / et. incertă].
competiționaserăți
COMPETIȚIONÁ vb. I. intr., tr. A participa la o competiție; a concura; a avea un caracter competitiv. [Pron. -ți-o-. / et. incertă].
competiționaseși
COMPETIȚIONÁ vb. I. intr., tr. A participa la o competiție; a concura; a avea un caracter competitiv. [Pron. -ți-o-. / et. incertă].
competiționaseți
COMPETIȚIONÁ vb. I. intr., tr. A participa la o competiție; a concura; a avea un caracter competitiv. [Pron. -ți-o-. / et. incertă].
competiționat
COMPETIȚIONÁ vb. I. intr., tr. A participa la o competiție; a concura; a avea un caracter competitiv. [Pron. -ți-o-. / et. incertă].
competiționat
COMPETIȚIONÁ vb. I. intr., tr. A participa la o competiție; a concura; a avea un caracter competitiv. [Pron. -ți-o-. / et. incertă].
competiționau
COMPETIȚIONÁ vb. I. intr., tr. A participa la o competiție; a concura; a avea un caracter competitiv. [Pron. -ți-o-. / et. incertă].
competiționași
COMPETIȚIONÁ vb. I. intr., tr. A participa la o competiție; a concura; a avea un caracter competitiv. [Pron. -ți-o-. / et. incertă].
competiționați
COMPETIȚIONÁ vb. I. intr., tr. A participa la o competiție; a concura; a avea un caracter competitiv. [Pron. -ți-o-. / et. incertă].
competiționează
COMPETIȚIONÁ vb. I. intr., tr. A participa la o competiție; a concura; a avea un caracter competitiv. [Pron. -ți-o-. / et. incertă].
competiționez
COMPETIȚIONÁ vb. I. intr., tr. A participa la o competiție; a concura; a avea un caracter competitiv. [Pron. -ți-o-. / et. incertă].
competiționeze
COMPETIȚIONÁ vb. I. intr., tr. A participa la o competiție; a concura; a avea un caracter competitiv. [Pron. -ți-o-. / et. incertă].
competiționezi
COMPETIȚIONÁ vb. I. intr., tr. A participa la o competiție; a concura; a avea un caracter competitiv. [Pron. -ți-o-. / et. incertă].
competiționând
COMPETIȚIONÁ vb. I. intr., tr. A participa la o competiție; a concura; a avea un caracter competitiv. [Pron. -ți-o-. / et. incertă].
competiționînd
COMPETIȚIONÁ vb. I. intr., tr. A participa la o competiție; a concura; a avea un caracter competitiv. [Pron. -ți-o-. / et. incertă].
competițiune
COMPETIȚIÚNE s.f. v. competiție.
compila
COMPILÁ, compilez, vb. I. Tranz. A aduna fapte sau păreri din operele diverșilor autori pentru a alcătui o lucrare nouă, fără o contribuție personală. – Din fr. compiler, lat. compilare. DOOM
compilá (a ~) vb., ind. prez. 3 compileáză
compilai
COMPILÁ, compilez, vb. I. Tranz. A aduna fapte sau păreri din operele diverșilor autori pentru a alcătui o lucrare nouă, fără o contribuție personală. – Din fr. compiler, lat. compilare. DOOM
compilá (a ~) vb., ind. prez. 3 compileáză
compilam
COMPILÁ, compilez, vb. I. Tranz. A aduna fapte sau păreri din operele diverșilor autori pentru a alcătui o lucrare nouă, fără o contribuție personală. – Din fr. compiler, lat. compilare. DOOM
compilá (a ~) vb., ind. prez. 3 compileáză
compilare
COMPILÁ, compilez, vb. I. Tranz. A aduna fapte sau păreri din operele diverșilor autori pentru a alcătui o lucrare nouă, fără o contribuție personală. – Din fr. compiler, lat. compilare. DOOM
compilá (a ~) vb., ind. prez. 3 compileáză
compilare
COMPILÁRE, compilări, s. f. Acțiunea de a compila și rezultatul ei. – V. compila. DOOM
compiláre s. f., g.-d. art. compilắrii; pl. compilắri
compilarea
COMPILÁRE, compilări, s. f. Acțiunea de a compila și rezultatul ei. – V. compila. DOOM
compiláre s. f., g.-d. art. compilắrii; pl. compilắri
compilară
COMPILÁ, compilez, vb. I. Tranz. A aduna fapte sau păreri din operele diverșilor autori pentru a alcătui o lucrare nouă, fără o contribuție personală. – Din fr. compiler, lat. compilare. DOOM
compilá (a ~) vb., ind. prez. 3 compileáză
compilarăm
COMPILÁ, compilez, vb. I. Tranz. A aduna fapte sau păreri din operele diverșilor autori pentru a alcătui o lucrare nouă, fără o contribuție personală. – Din fr. compiler, lat. compilare. DOOM
compilá (a ~) vb., ind. prez. 3 compileáză
compilarăți
COMPILÁ, compilez, vb. I. Tranz. A aduna fapte sau păreri din operele diverșilor autori pentru a alcătui o lucrare nouă, fără o contribuție personală. – Din fr. compiler, lat. compilare. DOOM
compilá (a ~) vb., ind. prez. 3 compileáză
compilase
COMPILÁ, compilez, vb. I. Tranz. A aduna fapte sau păreri din operele diverșilor autori pentru a alcătui o lucrare nouă, fără o contribuție personală. – Din fr. compiler, lat. compilare. DOOM
compilá (a ~) vb., ind. prez. 3 compileáză
compilasem
COMPILÁ, compilez, vb. I. Tranz. A aduna fapte sau păreri din operele diverșilor autori pentru a alcătui o lucrare nouă, fără o contribuție personală. – Din fr. compiler, lat. compilare. DOOM
compilá (a ~) vb., ind. prez. 3 compileáză
compilaseră
COMPILÁ, compilez, vb. I. Tranz. A aduna fapte sau păreri din operele diverșilor autori pentru a alcătui o lucrare nouă, fără o contribuție personală. – Din fr. compiler, lat. compilare. DOOM
compilá (a ~) vb., ind. prez. 3 compileáză
compilaserăm
COMPILÁ, compilez, vb. I. Tranz. A aduna fapte sau păreri din operele diverșilor autori pentru a alcătui o lucrare nouă, fără o contribuție personală. – Din fr. compiler, lat. compilare. DOOM
compilá (a ~) vb., ind. prez. 3 compileáză
compilaserăți
COMPILÁ, compilez, vb. I. Tranz. A aduna fapte sau păreri din operele diverșilor autori pentru a alcătui o lucrare nouă, fără o contribuție personală. – Din fr. compiler, lat. compilare. DOOM
compilá (a ~) vb., ind. prez. 3 compileáză
compilaseși
COMPILÁ, compilez, vb. I. Tranz. A aduna fapte sau păreri din operele diverșilor autori pentru a alcătui o lucrare nouă, fără o contribuție personală. – Din fr. compiler, lat. compilare. DOOM
compilá (a ~) vb., ind. prez. 3 compileáză
compilaseți
COMPILÁ, compilez, vb. I. Tranz. A aduna fapte sau păreri din operele diverșilor autori pentru a alcătui o lucrare nouă, fără o contribuție personală. – Din fr. compiler, lat. compilare. DOOM
compilá (a ~) vb., ind. prez. 3 compileáză
compilat
COMPILÁ, compilez, vb. I. Tranz. A aduna fapte sau păreri din operele diverșilor autori pentru a alcătui o lucrare nouă, fără o contribuție personală. – Din fr. compiler, lat. compilare. DOOM
compilá (a ~) vb., ind. prez. 3 compileáză
compilat
COMPILÁ, compilez, vb. I. Tranz. A aduna fapte sau păreri din operele diverșilor autori pentru a alcătui o lucrare nouă, fără o contribuție personală. – Din fr. compiler, lat. compilare.
compilativ
COMPILATÍV, -Ă adj. (Cu caracter) de compilație. [< compila + -(t)iv].
compilativa
COMPILATÍV, -Ă adj. (Cu caracter) de compilație. [< compila + -(t)iv].
compilative
COMPILATÍV, -Ă adj. (Cu caracter) de compilație. [< compila + -(t)iv].
compilativei
COMPILATÍV, -Ă adj. (Cu caracter) de compilație. [< compila + -(t)iv].
compilativele
COMPILATÍV, -Ă adj. (Cu caracter) de compilație. [< compila + -(t)iv].
compilativelor
COMPILATÍV, -Ă adj. (Cu caracter) de compilație. [< compila + -(t)iv].
compilativi
COMPILATÍV, -Ă adj. (Cu caracter) de compilație. [< compila + -(t)iv].
compilativii
COMPILATÍV, -Ă adj. (Cu caracter) de compilație. [< compila + -(t)iv].
compilativilor
COMPILATÍV, -Ă adj. (Cu caracter) de compilație. [< compila + -(t)iv].
compilativul
COMPILATÍV, -Ă adj. (Cu caracter) de compilație. [< compila + -(t)iv].
compilativului
COMPILATÍV, -Ă adj. (Cu caracter) de compilație. [< compila + -(t)iv].
compilatoare
COMPILATÓR, -OÁRE, compilatori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care compilează, autor de compilații. 2. S. n. (Cib.) Program utilitar de transformare a unui limbaj algoritmic în alt limbaj de programare. – Din fr. compilateur, lat. compilator. DOOM
compilatór2 (program) s. n., pl. compilatoáre
compilatoarea
COMPILATÓR, -OÁRE, compilatori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care compilează, autor de compilații. 2. S. n. (Cib.) Program utilitar de transformare a unui limbaj algoritmic în alt limbaj de programare. – Din fr. compilateur, lat. compilator. DOOM
compilatór2 (program) s. n., pl. compilatoáre
compilatoarei
COMPILATÓR, -OÁRE, compilatori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care compilează, autor de compilații. 2. S. n. (Cib.) Program utilitar de transformare a unui limbaj algoritmic în alt limbaj de programare. – Din fr. compilateur, lat. compilator. DOOM
compilatór2 (program) s. n., pl. compilatoáre
compilatoarele
COMPILATÓR, -OÁRE, compilatori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care compilează, autor de compilații. 2. S. n. (Cib.) Program utilitar de transformare a unui limbaj algoritmic în alt limbaj de programare. – Din fr. compilateur, lat. compilator. DOOM
compilatór2 (program) s. n., pl. compilatoáre
compilatoarelor
COMPILATÓR, -OÁRE, compilatori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care compilează, autor de compilații. 2. S. n. (Cib.) Program utilitar de transformare a unui limbaj algoritmic în alt limbaj de programare. – Din fr. compilateur, lat. compilator. DOOM
compilatór2 (program) s. n., pl. compilatoáre
compilator
COMPILATÓR, -OÁRE, compilatori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care compilează, autor de compilații. 2. S. n. (Cib.) Program utilitar de transformare a unui limbaj algoritmic în alt limbaj de programare. – Din fr. compilateur, lat. compilator. DOOM
compilatór2 (program) s. n., pl. compilatoáre
compilatori
COMPILATÓR, -OÁRE, compilatori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care compilează, autor de compilații. 2. S. n. (Cib.) Program utilitar de transformare a unui limbaj algoritmic în alt limbaj de programare. – Din fr. compilateur, lat. compilator. DOOM
compilatór2 (program) s. n., pl. compilatoáre
compilatorii
COMPILATÓR, -OÁRE, compilatori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care compilează, autor de compilații. 2. S. n. (Cib.) Program utilitar de transformare a unui limbaj algoritmic în alt limbaj de programare. – Din fr. compilateur, lat. compilator. DOOM
compilatór2 (program) s. n., pl. compilatoáre
compilatorilor
COMPILATÓR, -OÁRE, compilatori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care compilează, autor de compilații. 2. S. n. (Cib.) Program utilitar de transformare a unui limbaj algoritmic în alt limbaj de programare. – Din fr. compilateur, lat. compilator. DOOM
compilatór2 (program) s. n., pl. compilatoáre
compilatorul
COMPILATÓR, -OÁRE, compilatori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care compilează, autor de compilații. 2. S. n. (Cib.) Program utilitar de transformare a unui limbaj algoritmic în alt limbaj de programare. – Din fr. compilateur, lat. compilator. DOOM
compilatór2 (program) s. n., pl. compilatoáre
compilatorului
COMPILATÓR, -OÁRE, compilatori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care compilează, autor de compilații. 2. S. n. (Cib.) Program utilitar de transformare a unui limbaj algoritmic în alt limbaj de programare. – Din fr. compilateur, lat. compilator. DOOM
compilatór2 (program) s. n., pl. compilatoáre
compilau
COMPILÁ, compilez, vb. I. Tranz. A aduna fapte sau păreri din operele diverșilor autori pentru a alcătui o lucrare nouă, fără o contribuție personală. – Din fr. compiler, lat. compilare. DOOM
compilá (a ~) vb., ind. prez. 3 compileáză
compilași
COMPILÁ, compilez, vb. I. Tranz. A aduna fapte sau păreri din operele diverșilor autori pentru a alcătui o lucrare nouă, fără o contribuție personală. – Din fr. compiler, lat. compilare. DOOM
compilá (a ~) vb., ind. prez. 3 compileáză
compilați
COMPILÁ, compilez, vb. I. Tranz. A aduna fapte sau păreri din operele diverșilor autori pentru a alcătui o lucrare nouă, fără o contribuție personală. – Din fr. compiler, lat. compilare. DOOM
compilá (a ~) vb., ind. prez. 3 compileáză
compilația
COMPILÁȚIE, compilații, s. f. Lucrare, operă care cuprinde idei și fragmente din diverși autori, neprelucrate în mod personal. – Din fr. compilation, lat. compilatio. DOOM
compiláție (-ți-e) s. f., art. compiláția (-ți-a), g.-d. art. compiláției; pl. compiláții, art. compiláțiile (-ți-i-)
compilație
COMPILÁȚIE, compilații, s. f. Lucrare, operă care cuprinde idei și fragmente din diverși autori, neprelucrate în mod personal. – Din fr. compilation, lat. compilatio. DOOM
compiláție (-ți-e) s. f., art. compiláția (-ți-a), g.-d. art. compiláției; pl. compiláții, art. compiláțiile (-ți-i-)
compilației
COMPILÁȚIE, compilații, s. f. Lucrare, operă care cuprinde idei și fragmente din diverși autori, neprelucrate în mod personal. – Din fr. compilation, lat. compilatio. DOOM
compiláție (-ți-e) s. f., art. compiláția (-ți-a), g.-d. art. compiláției; pl. compiláții, art. compiláțiile (-ți-i-)
compilații
COMPILÁȚIE, compilații, s. f. Lucrare, operă care cuprinde idei și fragmente din diverși autori, neprelucrate în mod personal. – Din fr. compilation, lat. compilatio. DOOM
compiláție (-ți-e) s. f., art. compiláția (-ți-a), g.-d. art. compiláției; pl. compiláții, art. compiláțiile (-ți-i-)
compilațiile
COMPILÁȚIE, compilații, s. f. Lucrare, operă care cuprinde idei și fragmente din diverși autori, neprelucrate în mod personal. – Din fr. compilation, lat. compilatio. DOOM
compiláție (-ți-e) s. f., art. compiláția (-ți-a), g.-d. art. compiláției; pl. compiláții, art. compiláțiile (-ți-i-)
compilațiilor
COMPILÁȚIE, compilații, s. f. Lucrare, operă care cuprinde idei și fragmente din diverși autori, neprelucrate în mod personal. – Din fr. compilation, lat. compilatio. DOOM
compiláție (-ți-e) s. f., art. compiláția (-ți-a), g.-d. art. compiláției; pl. compiláții, art. compiláțiile (-ți-i-)
compilațiune
COMPILAȚIÚNE s.f. v. compilație.
compilează
COMPILÁ, compilez, vb. I. Tranz. A aduna fapte sau păreri din operele diverșilor autori pentru a alcătui o lucrare nouă, fără o contribuție personală. – Din fr. compiler, lat. compilare. DOOM
compilá (a ~) vb., ind. prez. 3 compileáză
compilez
COMPILÁ, compilez, vb. I. Tranz. A aduna fapte sau păreri din operele diverșilor autori pentru a alcătui o lucrare nouă, fără o contribuție personală. – Din fr. compiler, lat. compilare. DOOM
compilá (a ~) vb., ind. prez. 3 compileáză
compileze
COMPILÁ, compilez, vb. I. Tranz. A aduna fapte sau păreri din operele diverșilor autori pentru a alcătui o lucrare nouă, fără o contribuție personală. – Din fr. compiler, lat. compilare. DOOM
compilá (a ~) vb., ind. prez. 3 compileáză
compilezi
COMPILÁ, compilez, vb. I. Tranz. A aduna fapte sau păreri din operele diverșilor autori pentru a alcătui o lucrare nouă, fără o contribuție personală. – Din fr. compiler, lat. compilare. DOOM
compilá (a ~) vb., ind. prez. 3 compileáză
compilând
COMPILÁ, compilez, vb. I. Tranz. A aduna fapte sau păreri din operele diverșilor autori pentru a alcătui o lucrare nouă, fără o contribuție personală. – Din fr. compiler, lat. compilare. DOOM
compilá (a ~) vb., ind. prez. 3 compileáză
compilînd
COMPILÁ, compilez, vb. I. Tranz. A aduna fapte sau păreri din operele diverșilor autori pentru a alcătui o lucrare nouă, fără o contribuție personală. – Din fr. compiler, lat. compilare. DOOM
compilá (a ~) vb., ind. prez. 3 compileáză
compilări
COMPILÁRE, compilări, s. f. Acțiunea de a compila și rezultatul ei. – V. compila. DOOM
compiláre s. f., g.-d. art. compilắrii; pl. compilắri
compilării
COMPILÁRE, compilări, s. f. Acțiunea de a compila și rezultatul ei. – V. compila. DOOM
compiláre s. f., g.-d. art. compilắrii; pl. compilắri
compilările
COMPILÁRE, compilări, s. f. Acțiunea de a compila și rezultatul ei. – V. compila. DOOM
compiláre s. f., g.-d. art. compilắrii; pl. compilắri
compilărilor
COMPILÁRE, compilări, s. f. Acțiunea de a compila și rezultatul ei. – V. compila. DOOM
compiláre s. f., g.-d. art. compilắrii; pl. compilắri
compitale
COMPITÁLE s.f.pl. Sărbători romane care se celebrau în cinstea zeilor protectori ai răscrucilor de drumuri. [< fr. compitales, lat. compitalia < compitum – răscruce].
complac
COMPLĂCEÁ, complác, vb. II. Refl. A găsi o mulțumire completă în ceva; (peior.) a se mulțumi cu o anumită situație fără a încerca să o depășească. [Var.: compláce vb. III] – Con1- + plăcea (după fr. complaire). DOOM
!complăceá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se compláce; part. complăcút
complace
COMPLĂCEÁ, complác, vb. II. Refl. A găsi o mulțumire completă în ceva; (peior.) a se mulțumi cu o anumită situație fără a încerca să o depășească. [Var.: compláce vb. III] – Con1- + plăcea (după fr. complaire). DOOM
!complăceá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se compláce; part. complăcút
complacere
COMPLÁCE vb. III v. complăcea.
complaci
COMPLĂCEÁ, complác, vb. II. Refl. A găsi o mulțumire completă în ceva; (peior.) a se mulțumi cu o anumită situație fără a încerca să o depășească. [Var.: compláce vb. III] – Con1- + plăcea (după fr. complaire). DOOM
!complăceá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se compláce; part. complăcút
complacă
COMPLĂCEÁ, complác, vb. II. Refl. A găsi o mulțumire completă în ceva; (peior.) a se mulțumi cu o anumită situație fără a încerca să o depășească. [Var.: compláce vb. III] – Con1- + plăcea (după fr. complaire). DOOM
!complăceá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se compláce; part. complăcút
complect
COMPLÉT2, -Ă (1) compleți, -te, adj., (2, 3) completuri, s. n., (4) adv. 1. Adj. Care conține toate elementele necesare; căruia nu-i lipsește niciuna dintre părțile constitutive; întreg, desăvârșit, deplin, împlinit. ◊ Opere complete = ediție cuprinzând toate operele unui scriitor. ♦ (Despre un vehicul de transport în comun) Care are toate locurile ocupate; plin. 2. S. n. (În sintagma) Complet de judecată = colectiv alcătuit din numărul legal de judecători (și asesori) care iau parte la soluționarea unui litigiu. 3. S. n. (Ieșit din uz) Compleu. 4. Adv. În întregime, cu desăvârșire. [Var.: compléct, -ă adj.] – Din fr. complet, lat. completus.
complecta
COMPLETÁ, completez, vb. I. Tranz. A întregi, a adăuga pentru a fi complet2. [Var.: complectá vb. I] – Din fr. compléter. DOOM
completá (a ~) vb., ind. prez. 3 completeáză
complectamente
COMPLETAMÉNTE adv. (Livr.) În mod complet2, cu desăvârșire. [Var.: complectaménte adv.] – Din it. completamente, fr. complètement. DOOM
completaménte (livr.) adv.
complectare
COMPLECTÁRE s. f. v. completare. DOOM
completáre s. f., g.-d. art. completắrii; pl. completắri
complecși
COMPLÉX, -Ă, complecși, -xe, adj., s. n. 1. Adj. Format din mai multe părți; care întrunește în sine mai multe laturi sau elemente diferite. ♦ (Mat.) Număr complex = număr alcătuit prin însumarea unui număr real cu un număr imaginar. 2. S. n. Întreg, unitate formată din mai multe părți, din mai multe elemente diferite; sistem care întrunește în sine mai multe laturi, care îmbrățișează mai multe domenii; combinare, asociere într-un tot a mai multor fenomene, stări de lucruri etc. ♦ Ansamblu de construcții, de unități industriale, comerciale etc. cu funcții deosebite, grupate teritorial, care alcătuiesc un tot unitar servind aceluiași scop. ◊ Complex sportiv = bază sportivă special amenajată pentru practicarea mai multor ramuri de sport. 3. S. n. Ansamblu de tendințe, amintiri etc. (inconștiente) formate în copilărie pe baza anumitor relații familiale și sociale, care determină comportarea ulterioară a persoanei. ◊ Complex de inferioritate = sentiment de neîncredere în forțele proprii, care se formează de obicei în copilărie, uneori în legătură cu o deficiență fizică sau psihică. (Psih.) Complexul lui Oedip = atașament erotic al copilului față de părintele de sex opus. – Din fr. complexe, lat. complexus. DOOM
compléx1 adj. m., pl. complécși; f. compléxă, pl. compléxe
complecșii
COMPLÉX, -Ă, complecși, -xe, adj., s. n. 1. Adj. Format din mai multe părți; care întrunește în sine mai multe laturi sau elemente diferite. ♦ (Mat.) Număr complex = număr alcătuit prin însumarea unui număr real cu un număr imaginar. 2. S. n. Întreg, unitate formată din mai multe părți, din mai multe elemente diferite; sistem care întrunește în sine mai multe laturi, care îmbrățișează mai multe domenii; combinare, asociere într-un tot a mai multor fenomene, stări de lucruri etc. ♦ Ansamblu de construcții, de unități industriale, comerciale etc. cu funcții deosebite, grupate teritorial, care alcătuiesc un tot unitar servind aceluiași scop. ◊ Complex sportiv = bază sportivă special amenajată pentru practicarea mai multor ramuri de sport. 3. S. n. Ansamblu de tendințe, amintiri etc. (inconștiente) formate în copilărie pe baza anumitor relații familiale și sociale, care determină comportarea ulterioară a persoanei. ◊ Complex de inferioritate = sentiment de neîncredere în forțele proprii, care se formează de obicei în copilărie, uneori în legătură cu o deficiență fizică sau psihică. (Psih.) Complexul lui Oedip = atașament erotic al copilului față de părintele de sex opus. – Din fr. complexe, lat. complexus. DOOM
compléx1 adj. m., pl. complécși; f. compléxă, pl. compléxe
complecșilor
COMPLÉX, -Ă, complecși, -xe, adj., s. n. 1. Adj. Format din mai multe părți; care întrunește în sine mai multe laturi sau elemente diferite. ♦ (Mat.) Număr complex = număr alcătuit prin însumarea unui număr real cu un număr imaginar. 2. S. n. Întreg, unitate formată din mai multe părți, din mai multe elemente diferite; sistem care întrunește în sine mai multe laturi, care îmbrățișează mai multe domenii; combinare, asociere într-un tot a mai multor fenomene, stări de lucruri etc. ♦ Ansamblu de construcții, de unități industriale, comerciale etc. cu funcții deosebite, grupate teritorial, care alcătuiesc un tot unitar servind aceluiași scop. ◊ Complex sportiv = bază sportivă special amenajată pentru practicarea mai multor ramuri de sport. 3. S. n. Ansamblu de tendințe, amintiri etc. (inconștiente) formate în copilărie pe baza anumitor relații familiale și sociale, care determină comportarea ulterioară a persoanei. ◊ Complex de inferioritate = sentiment de neîncredere în forțele proprii, care se formează de obicei în copilărie, uneori în legătură cu o deficiență fizică sau psihică. (Psih.) Complexul lui Oedip = atașament erotic al copilului față de părintele de sex opus. – Din fr. complexe, lat. complexus. DOOM
compléx1 adj. m., pl. complécși; f. compléxă, pl. compléxe
complecție
COMPLÉCȚIE s.f. v. complexiune.
complecțiune
COMPLECȚIÚNE s.f. v. complexiune.
complement
COMPLEMÉNT, complemente, s. n. 1. Ceea ce se adaugă la ceva spre a-l întregi; complinire. 2. Parte secundară a propoziției care determină un verb, un adjectiv sau un adverb. 3. Substanță de natură proteică prezentă în serul sangvin și care participă la procesul imunității. – Din fr. complément, lat. complementum. DOOM
complemént (complinire, parte de propoziție, substanță) s. n., pl. compleménte
complementar
COMPLIMENTÁR, -Ă adj. v. complementar. DOOM
complementár adj. m., pl. complementári; f. complementáră, pl. complementáre
complementara
COMPLIMENTÁR, -Ă adj. v. complementar. DOOM
complementár adj. m., pl. complementári; f. complementáră, pl. complementáre
complementare
COMPLIMENTÁR, -Ă adj. v. complementar. DOOM
complementár adj. m., pl. complementári; f. complementáră, pl. complementáre
complementarei
COMPLIMENTÁR, -Ă adj. v. complementar. DOOM
complementár adj. m., pl. complementári; f. complementáră, pl. complementáre
complementarele
COMPLIMENTÁR, -Ă adj. v. complementar. DOOM
complementár adj. m., pl. complementári; f. complementáră, pl. complementáre
complementarelor
COMPLIMENTÁR, -Ă adj. v. complementar. DOOM
complementár adj. m., pl. complementári; f. complementáră, pl. complementáre
complementari
COMPLIMENTÁR, -Ă adj. v. complementar. DOOM
complementár adj. m., pl. complementári; f. complementáră, pl. complementáre
complementarii
COMPLIMENTÁR, -Ă adj. v. complementar. DOOM
complementár adj. m., pl. complementári; f. complementáră, pl. complementáre
complementarilor
COMPLIMENTÁR, -Ă adj. v. complementar. DOOM
complementár adj. m., pl. complementári; f. complementáră, pl. complementáre
complementarism
COMPLEMENTARÍSM s. n. (Fil.) Teză fundamentală a empirismului logic constând în asocierea empirismului cu logicismul. – Din fr. complémentarisme.
complementarismul
COMPLEMENTARÍSM s. n. (Fil.) Teză fundamentală a empirismului logic constând în asocierea empirismului cu logicismul. – Din fr. complémentarisme.
complementarismului
COMPLEMENTARÍSM s. n. (Fil.) Teză fundamentală a empirismului logic constând în asocierea empirismului cu logicismul. – Din fr. complémentarisme.
complementaritate
COMPLEMENTARITÁTE s. f. Însușirea de a prezenta un caracter complementar, de a fi alcătuit din părți complementare. – Din fr. complémentarité. DOOM
complementaritáte s. f., g.-d. art. complementaritắții
complementaritatea
COMPLEMENTARITÁTE s. f. Însușirea de a prezenta un caracter complementar, de a fi alcătuit din părți complementare. – Din fr. complémentarité. DOOM
complementaritáte s. f., g.-d. art. complementaritắții
complementarități
COMPLEMENTARITÁTE s. f. Însușirea de a prezenta un caracter complementar, de a fi alcătuit din părți complementare. – Din fr. complémentarité. DOOM
complementaritáte s. f., g.-d. art. complementaritắții
complementarității
COMPLEMENTARITÁTE s. f. Însușirea de a prezenta un caracter complementar, de a fi alcătuit din părți complementare. – Din fr. complémentarité. DOOM
complementaritáte s. f., g.-d. art. complementaritắții
complementariza
COMPLEMENTARIZÁ, complementarizez, vb. I. Refl. (Rar) A deveni complementar la ceva. ♦ A se întregi. – Complementar + suf. -iza.
complementarizai
COMPLEMENTARIZÁ, complementarizez, vb. I. Refl. (Rar) A deveni complementar la ceva. ♦ A se întregi. – Complementar + suf. -iza.
complementarizam
COMPLEMENTARIZÁ, complementarizez, vb. I. Refl. (Rar) A deveni complementar la ceva. ♦ A se întregi. – Complementar + suf. -iza.
complementarizare
COMPLEMENTARIZÁ, complementarizez, vb. I. Refl. (Rar) A deveni complementar la ceva. ♦ A se întregi. – Complementar + suf. -iza.
complementarizare
COMPLEMENTARIZÁ, complementarizez, vb. I. Refl. (Rar) A deveni complementar la ceva; a se completa, a se întregi. – Complementar + suf. -iza.
complementarizară
COMPLEMENTARIZÁ, complementarizez, vb. I. Refl. (Rar) A deveni complementar la ceva. ♦ A se întregi. – Complementar + suf. -iza.
complementarizarăm
COMPLEMENTARIZÁ, complementarizez, vb. I. Refl. (Rar) A deveni complementar la ceva. ♦ A se întregi. – Complementar + suf. -iza.
complementarizarăți
COMPLEMENTARIZÁ, complementarizez, vb. I. Refl. (Rar) A deveni complementar la ceva. ♦ A se întregi. – Complementar + suf. -iza.
complementarizase
COMPLEMENTARIZÁ, complementarizez, vb. I. Refl. (Rar) A deveni complementar la ceva. ♦ A se întregi. – Complementar + suf. -iza.
complementarizasem
COMPLEMENTARIZÁ, complementarizez, vb. I. Refl. (Rar) A deveni complementar la ceva. ♦ A se întregi. – Complementar + suf. -iza.
complementarizaseră
COMPLEMENTARIZÁ, complementarizez, vb. I. Refl. (Rar) A deveni complementar la ceva. ♦ A se întregi. – Complementar + suf. -iza.
complementarizaserăm
COMPLEMENTARIZÁ, complementarizez, vb. I. Refl. (Rar) A deveni complementar la ceva. ♦ A se întregi. – Complementar + suf. -iza.
complementarizaserăți
COMPLEMENTARIZÁ, complementarizez, vb. I. Refl. (Rar) A deveni complementar la ceva. ♦ A se întregi. – Complementar + suf. -iza.
complementarizaseși
COMPLEMENTARIZÁ, complementarizez, vb. I. Refl. (Rar) A deveni complementar la ceva. ♦ A se întregi. – Complementar + suf. -iza.
complementarizaseți
COMPLEMENTARIZÁ, complementarizez, vb. I. Refl. (Rar) A deveni complementar la ceva. ♦ A se întregi. – Complementar + suf. -iza.
complementarizat
COMPLEMENTARIZÁ, complementarizez, vb. I. Refl. (Rar) A deveni complementar la ceva. ♦ A se întregi. – Complementar + suf. -iza.
complementarizau
COMPLEMENTARIZÁ, complementarizez, vb. I. Refl. (Rar) A deveni complementar la ceva. ♦ A se întregi. – Complementar + suf. -iza.
complementarizași
COMPLEMENTARIZÁ, complementarizez, vb. I. Refl. (Rar) A deveni complementar la ceva. ♦ A se întregi. – Complementar + suf. -iza.
complementarizați
COMPLEMENTARIZÁ, complementarizez, vb. I. Refl. (Rar) A deveni complementar la ceva. ♦ A se întregi. – Complementar + suf. -iza.
complementarizează
COMPLEMENTARIZÁ, complementarizez, vb. I. Refl. (Rar) A deveni complementar la ceva. ♦ A se întregi. – Complementar + suf. -iza.
complementarizez
COMPLEMENTARIZÁ, complementarizez, vb. I. Refl. (Rar) A deveni complementar la ceva. ♦ A se întregi. – Complementar + suf. -iza.
complementarizeze
COMPLEMENTARIZÁ, complementarizez, vb. I. Refl. (Rar) A deveni complementar la ceva. ♦ A se întregi. – Complementar + suf. -iza.
complementarizezi
COMPLEMENTARIZÁ, complementarizez, vb. I. Refl. (Rar) A deveni complementar la ceva. ♦ A se întregi. – Complementar + suf. -iza.
complementarizând
COMPLEMENTARIZÁ, complementarizez, vb. I. Refl. (Rar) A deveni complementar la ceva. ♦ A se întregi. – Complementar + suf. -iza.
complementarizînd
COMPLEMENTARIZÁ, complementarizez, vb. I. Refl. (Rar) A deveni complementar la ceva. ♦ A se întregi. – Complementar + suf. -iza.
complementarul
COMPLIMENTÁR, -Ă adj. v. complementar. DOOM
complementár adj. m., pl. complementári; f. complementáră, pl. complementáre
complementarului
COMPLIMENTÁR, -Ă adj. v. complementar. DOOM
complementár adj. m., pl. complementári; f. complementáră, pl. complementáre
complemente
COMPLEMÉNT, complemente, s. n. 1. Ceea ce se adaugă la ceva spre a-l întregi; complinire. 2. Parte secundară a propoziției care determină un verb, un adjectiv sau un adverb. 3. Substanță de natură proteică prezentă în serul sangvin și care participă la procesul imunității. – Din fr. complément, lat. complementum. DOOM
complemént (complinire, parte de propoziție, substanță) s. n., pl. compleménte
complementele
COMPLEMÉNT, complemente, s. n. 1. Ceea ce se adaugă la ceva spre a-l întregi; complinire. 2. Parte secundară a propoziției care determină un verb, un adjectiv sau un adverb. 3. Substanță de natură proteică prezentă în serul sangvin și care participă la procesul imunității. – Din fr. complément, lat. complementum. DOOM
complemént (complinire, parte de propoziție, substanță) s. n., pl. compleménte
complementelor
COMPLEMÉNT, complemente, s. n. 1. Ceea ce se adaugă la ceva spre a-l întregi; complinire. 2. Parte secundară a propoziției care determină un verb, un adjectiv sau un adverb. 3. Substanță de natură proteică prezentă în serul sangvin și care participă la procesul imunității. – Din fr. complément, lat. complementum. DOOM
complemént (complinire, parte de propoziție, substanță) s. n., pl. compleménte
complementul
COMPLEMÉNT, complemente, s. n. 1. Ceea ce se adaugă la ceva spre a-l întregi; complinire. 2. Parte secundară a propoziției care determină un verb, un adjectiv sau un adverb. 3. Substanță de natură proteică prezentă în serul sangvin și care participă la procesul imunității. – Din fr. complément, lat. complementum. DOOM
complemént (complinire, parte de propoziție, substanță) s. n., pl. compleménte
complementului
COMPLEMÉNT, complemente, s. n. 1. Ceea ce se adaugă la ceva spre a-l întregi; complinire. 2. Parte secundară a propoziției care determină un verb, un adjectiv sau un adverb. 3. Substanță de natură proteică prezentă în serul sangvin și care participă la procesul imunității. – Din fr. complément, lat. complementum. DOOM
complemént (complinire, parte de propoziție, substanță) s. n., pl. compleménte
complesiune
COMPLESIÚNE s.f. v. complexiune.
complet
COMPLÉT2, -Ă (1) compleți, -te, adj., (2, 3) completuri, s. n., (4) adv. 1. Adj. Care conține toate elementele necesare; căruia nu-i lipsește niciuna dintre părțile constitutive; întreg, desăvârșit, deplin, împlinit. ◊ Opere complete = ediție cuprinzând toate operele unui scriitor. ♦ (Despre un vehicul de transport în comun) Care are toate locurile ocupate; plin. 2. S. n. (În sintagma) Complet de judecată = colectiv alcătuit din numărul legal de judecători (și asesori) care iau parte la soluționarea unui litigiu. 3. S. n. (Ieșit din uz) Compleu. 4. Adv. În întregime, cu desăvârșire. [Var.: compléct, -ă adj.] – Din fr. complet, lat. completus. DOOM
!complét2 (bal, local, colectiv de judecată) s. n., pl. compléturi
complet
COMPLÉT2, -Ă (1) compleți, -te, adj., (2, 3) completuri, s. n., (4) adv. 1. Adj. Care conține toate elementele necesare; căruia nu-i lipsește niciuna dintre părțile constitutive; întreg, desăvârșit, deplin, împlinit. ◊ Opere complete = ediție cuprinzând toate operele unui scriitor. ♦ (Despre un vehicul de transport în comun) Care are toate locurile ocupate; plin. 2. S. n. (În sintagma) Complet de judecată = colectiv alcătuit din numărul legal de judecători (și asesori) care iau parte la soluționarea unui litigiu. 3. S. n. (Ieșit din uz) Compleu. 4. Adv. În întregime, cu desăvârșire. [Var.: compléct, -ă adj.] – Din fr. complet, lat. completus.
completa
COMPLÉT2, -Ă (1) compleți, -te, adj., (2, 3) completuri, s. n., (4) adv. 1. Adj. Care conține toate elementele necesare; căruia nu-i lipsește niciuna dintre părțile constitutive; întreg, desăvârșit, deplin, împlinit. ◊ Opere complete = ediție cuprinzând toate operele unui scriitor. ♦ (Despre un vehicul de transport în comun) Care are toate locurile ocupate; plin. 2. S. n. (În sintagma) Complet de judecată = colectiv alcătuit din numărul legal de judecători (și asesori) care iau parte la soluționarea unui litigiu. 3. S. n. (Ieșit din uz) Compleu. 4. Adv. În întregime, cu desăvârșire. [Var.: compléct, -ă adj.] – Din fr. complet, lat. completus. DOOM
!complét2 (bal, local, colectiv de judecată) s. n., pl. compléturi
completa
COMPLETÁ, completez, vb. I. Tranz. A întregi, a adăuga pentru a fi complet2. [Var.: complectá vb. I] – Din fr. compléter. DOOM
completá (a ~) vb., ind. prez. 3 completeáză
completai
COMPLETÁ, completez, vb. I. Tranz. A întregi, a adăuga pentru a fi complet2. [Var.: complectá vb. I] – Din fr. compléter. DOOM
completá (a ~) vb., ind. prez. 3 completeáză
completam
COMPLETÁ, completez, vb. I. Tranz. A întregi, a adăuga pentru a fi complet2. [Var.: complectá vb. I] – Din fr. compléter. DOOM
completá (a ~) vb., ind. prez. 3 completeáză
completamente
COMPLETAMÉNTE adv. (Livr.) În mod complet2, cu desăvârșire. [Var.: complectaménte adv.] – Din it. completamente, fr. complètement. DOOM
completaménte (livr.) adv.
completare
COMPLETÁ, completez, vb. I. Tranz. A întregi, a adăuga pentru a fi complet2. [Var.: complectá vb. I] – Din fr. compléter. DOOM
completá (a ~) vb., ind. prez. 3 completeáză
completare
COMPLECTÁRE s. f. v. completare. DOOM
completáre s. f., g.-d. art. completắrii; pl. completắri
completarea
COMPLECTÁRE s. f. v. completare. DOOM
completáre s. f., g.-d. art. completắrii; pl. completắri
completară
COMPLETÁ, completez, vb. I. Tranz. A întregi, a adăuga pentru a fi complet2. [Var.: complectá vb. I] – Din fr. compléter. DOOM
completá (a ~) vb., ind. prez. 3 completeáză
completarăm
COMPLETÁ, completez, vb. I. Tranz. A întregi, a adăuga pentru a fi complet2. [Var.: complectá vb. I] – Din fr. compléter. DOOM
completá (a ~) vb., ind. prez. 3 completeáză
completarăți
COMPLETÁ, completez, vb. I. Tranz. A întregi, a adăuga pentru a fi complet2. [Var.: complectá vb. I] – Din fr. compléter. DOOM
completá (a ~) vb., ind. prez. 3 completeáză
completase
COMPLETÁ, completez, vb. I. Tranz. A întregi, a adăuga pentru a fi complet2. [Var.: complectá vb. I] – Din fr. compléter. DOOM
completá (a ~) vb., ind. prez. 3 completeáză
completasem
COMPLETÁ, completez, vb. I. Tranz. A întregi, a adăuga pentru a fi complet2. [Var.: complectá vb. I] – Din fr. compléter. DOOM
completá (a ~) vb., ind. prez. 3 completeáză
completaseră
COMPLETÁ, completez, vb. I. Tranz. A întregi, a adăuga pentru a fi complet2. [Var.: complectá vb. I] – Din fr. compléter. DOOM
completá (a ~) vb., ind. prez. 3 completeáză
completaserăm
COMPLETÁ, completez, vb. I. Tranz. A întregi, a adăuga pentru a fi complet2. [Var.: complectá vb. I] – Din fr. compléter. DOOM
completá (a ~) vb., ind. prez. 3 completeáză
completaserăți
COMPLETÁ, completez, vb. I. Tranz. A întregi, a adăuga pentru a fi complet2. [Var.: complectá vb. I] – Din fr. compléter. DOOM
completá (a ~) vb., ind. prez. 3 completeáză
completaseși
COMPLETÁ, completez, vb. I. Tranz. A întregi, a adăuga pentru a fi complet2. [Var.: complectá vb. I] – Din fr. compléter. DOOM
completá (a ~) vb., ind. prez. 3 completeáză
completaseți
COMPLETÁ, completez, vb. I. Tranz. A întregi, a adăuga pentru a fi complet2. [Var.: complectá vb. I] – Din fr. compléter. DOOM
completá (a ~) vb., ind. prez. 3 completeáză
completat
COMPLETÁ, completez, vb. I. Tranz. A întregi, a adăuga pentru a fi complet2. [Var.: complectá vb. I] – Din fr. compléter. DOOM
completá (a ~) vb., ind. prez. 3 completeáză
completat
COMPLETÁT, -Ă, completați, -te, adj. Care a devenit complet; întregit. – V. completa.
completata
COMPLETÁT, -Ă, completați, -te, adj. Care a devenit complet; întregit. – V. completa.
completate
COMPLETÁT, -Ă, completați, -te, adj. Care a devenit complet; întregit. – V. completa.
completatei
COMPLETÁT, -Ă, completați, -te, adj. Care a devenit complet; întregit. – V. completa.
completatele
COMPLETÁT, -Ă, completați, -te, adj. Care a devenit complet; întregit. – V. completa.
completatelor
COMPLETÁT, -Ă, completați, -te, adj. Care a devenit complet; întregit. – V. completa.
completatul
COMPLETÁT, -Ă, completați, -te, adj. Care a devenit complet; întregit. – V. completa.
completatului
COMPLETÁT, -Ă, completați, -te, adj. Care a devenit complet; întregit. – V. completa.
completau
COMPLETÁ, completez, vb. I. Tranz. A întregi, a adăuga pentru a fi complet2. [Var.: complectá vb. I] – Din fr. compléter. DOOM
completá (a ~) vb., ind. prez. 3 completeáză
completaș
COMPLETÁȘ, completași, s. m. (Înv.) Soldat care, după terminarea serviciului militar, era ținut în evidența armatei o anumită perioadă de timp, înainte de a fi trecut în rezervă. – Completa + suf. -aș. DOOM
completáș (înv.) s. m., pl. completáși
completași
COMPLETÁ, completez, vb. I. Tranz. A întregi, a adăuga pentru a fi complet2. [Var.: complectá vb. I] – Din fr. compléter. DOOM
completá (a ~) vb., ind. prez. 3 completeáză
completași
COMPLETÁȘ, completași, s. m. (Înv.) Soldat care, după terminarea serviciului militar, era ținut în evidența armatei o anumită perioadă de timp, înainte de a fi trecut în rezervă. – Completa + suf. -aș. DOOM
completáș (înv.) s. m., pl. completáși
completașii
COMPLETÁȘ, completași, s. m. (Înv.) Soldat care, după terminarea serviciului militar, era ținut în evidența armatei o anumită perioadă de timp, înainte de a fi trecut în rezervă. – Completa + suf. -aș. DOOM
completáș (înv.) s. m., pl. completáși
completașilor
COMPLETÁȘ, completași, s. m. (Înv.) Soldat care, după terminarea serviciului militar, era ținut în evidența armatei o anumită perioadă de timp, înainte de a fi trecut în rezervă. – Completa + suf. -aș. DOOM
completáș (înv.) s. m., pl. completáși
completașul
COMPLETÁȘ, completași, s. m. (Înv.) Soldat care, după terminarea serviciului militar, era ținut în evidența armatei o anumită perioadă de timp, înainte de a fi trecut în rezervă. – Completa + suf. -aș. DOOM
completáș (înv.) s. m., pl. completáși
completașului
COMPLETÁȘ, completași, s. m. (Înv.) Soldat care, după terminarea serviciului militar, era ținut în evidența armatei o anumită perioadă de timp, înainte de a fi trecut în rezervă. – Completa + suf. -aș. DOOM
completáș (înv.) s. m., pl. completáși
completați
COMPLETÁ, completez, vb. I. Tranz. A întregi, a adăuga pentru a fi complet2. [Var.: complectá vb. I] – Din fr. compléter. DOOM
completá (a ~) vb., ind. prez. 3 completeáză
completați
COMPLETÁT, -Ă, completați, -te, adj. Care a devenit complet; întregit. – V. completa.
completații
COMPLETÁT, -Ă, completați, -te, adj. Care a devenit complet; întregit. – V. completa.
completaților
COMPLETÁT, -Ă, completați, -te, adj. Care a devenit complet; întregit. – V. completa.
complete
COMPLÉT2, -Ă (1) compleți, -te, adj., (2, 3) completuri, s. n., (4) adv. 1. Adj. Care conține toate elementele necesare; căruia nu-i lipsește niciuna dintre părțile constitutive; întreg, desăvârșit, deplin, împlinit. ◊ Opere complete = ediție cuprinzând toate operele unui scriitor. ♦ (Despre un vehicul de transport în comun) Care are toate locurile ocupate; plin. 2. S. n. (În sintagma) Complet de judecată = colectiv alcătuit din numărul legal de judecători (și asesori) care iau parte la soluționarea unui litigiu. 3. S. n. (Ieșit din uz) Compleu. 4. Adv. În întregime, cu desăvârșire. [Var.: compléct, -ă adj.] – Din fr. complet, lat. completus. DOOM
!complét2 (bal, local, colectiv de judecată) s. n., pl. compléturi
completează
COMPLETÁ, completez, vb. I. Tranz. A întregi, a adăuga pentru a fi complet2. [Var.: complectá vb. I] – Din fr. compléter. DOOM
completá (a ~) vb., ind. prez. 3 completeáză
completei
COMPLÉT2, -Ă (1) compleți, -te, adj., (2, 3) completuri, s. n., (4) adv. 1. Adj. Care conține toate elementele necesare; căruia nu-i lipsește niciuna dintre părțile constitutive; întreg, desăvârșit, deplin, împlinit. ◊ Opere complete = ediție cuprinzând toate operele unui scriitor. ♦ (Despre un vehicul de transport în comun) Care are toate locurile ocupate; plin. 2. S. n. (În sintagma) Complet de judecată = colectiv alcătuit din numărul legal de judecători (și asesori) care iau parte la soluționarea unui litigiu. 3. S. n. (Ieșit din uz) Compleu. 4. Adv. În întregime, cu desăvârșire. [Var.: compléct, -ă adj.] – Din fr. complet, lat. completus. DOOM
!complét2 (bal, local, colectiv de judecată) s. n., pl. compléturi
completele
COMPLÉT2, -Ă (1) compleți, -te, adj., (2, 3) completuri, s. n., (4) adv. 1. Adj. Care conține toate elementele necesare; căruia nu-i lipsește niciuna dintre părțile constitutive; întreg, desăvârșit, deplin, împlinit. ◊ Opere complete = ediție cuprinzând toate operele unui scriitor. ♦ (Despre un vehicul de transport în comun) Care are toate locurile ocupate; plin. 2. S. n. (În sintagma) Complet de judecată = colectiv alcătuit din numărul legal de judecători (și asesori) care iau parte la soluționarea unui litigiu. 3. S. n. (Ieșit din uz) Compleu. 4. Adv. În întregime, cu desăvârșire. [Var.: compléct, -ă adj.] – Din fr. complet, lat. completus. DOOM
!complét2 (bal, local, colectiv de judecată) s. n., pl. compléturi
completelor
COMPLÉT2, -Ă (1) compleți, -te, adj., (2, 3) completuri, s. n., (4) adv. 1. Adj. Care conține toate elementele necesare; căruia nu-i lipsește niciuna dintre părțile constitutive; întreg, desăvârșit, deplin, împlinit. ◊ Opere complete = ediție cuprinzând toate operele unui scriitor. ♦ (Despre un vehicul de transport în comun) Care are toate locurile ocupate; plin. 2. S. n. (În sintagma) Complet de judecată = colectiv alcătuit din numărul legal de judecători (și asesori) care iau parte la soluționarea unui litigiu. 3. S. n. (Ieșit din uz) Compleu. 4. Adv. În întregime, cu desăvârșire. [Var.: compléct, -ă adj.] – Din fr. complet, lat. completus. DOOM
!complét2 (bal, local, colectiv de judecată) s. n., pl. compléturi
completez
COMPLETÁ, completez, vb. I. Tranz. A întregi, a adăuga pentru a fi complet2. [Var.: complectá vb. I] – Din fr. compléter. DOOM
completá (a ~) vb., ind. prez. 3 completeáză
completeze
COMPLETÁ, completez, vb. I. Tranz. A întregi, a adăuga pentru a fi complet2. [Var.: complectá vb. I] – Din fr. compléter. DOOM
completá (a ~) vb., ind. prez. 3 completeáză
completezi
COMPLETÁ, completez, vb. I. Tranz. A întregi, a adăuga pentru a fi complet2. [Var.: complectá vb. I] – Din fr. compléter. DOOM
completá (a ~) vb., ind. prez. 3 completeáză
completitudine
COMPLETITÚDINE s. f. (Log.) Proprietate a unui sistem ipotetic-deductiv în care orice propoziție supusă regulilor de deducție poate fi demonstrată. – Cf. fr. complétude.
completiv
COMPLETÍV, -Ă, completivi, -e, adj. (În sintagma) Propoziție completivă (și substantivat, f.) = propoziție subordonată care are rol de complement pe lângă verbul din altă propoziție. – Din fr. complétive, lat. completivus. DOOM
completívă s. f., g.-d. art. completívei; pl. completíve
completiva
COMPLETÍV, -Ă, completivi, -e, adj. (În sintagma) Propoziție completivă (și substantivat, f.) = propoziție subordonată care are rol de complement pe lângă verbul din altă propoziție. – Din fr. complétive, lat. completivus. DOOM
completívă s. f., g.-d. art. completívei; pl. completíve
completiva
COMPLETÍV, -Ă, completivi, -e, adj. (În sintagma) Propoziție completivă (și substantivat, f.) = propoziție subordonată care are rol de complement pe lângă verbul din altă propoziție. – Din fr. complétive, lat. completivus. DOOM
completívă s. f., g.-d. art. completívei; pl. completíve
completive
COMPLETÍV, -Ă, completivi, -e, adj. (În sintagma) Propoziție completivă (și substantivat, f.) = propoziție subordonată care are rol de complement pe lângă verbul din altă propoziție. – Din fr. complétive, lat. completivus. DOOM
completívă s. f., g.-d. art. completívei; pl. completíve
completive
COMPLETÍV, -Ă, completivi, -e, adj. (În sintagma) Propoziție completivă (și substantivat, f.) = propoziție subordonată care are rol de complement pe lângă verbul din altă propoziție. – Din fr. complétive, lat. completivus. DOOM
completívă s. f., g.-d. art. completívei; pl. completíve
completivei
COMPLETÍV, -Ă, completivi, -e, adj. (În sintagma) Propoziție completivă (și substantivat, f.) = propoziție subordonată care are rol de complement pe lângă verbul din altă propoziție. – Din fr. complétive, lat. completivus. DOOM
completívă s. f., g.-d. art. completívei; pl. completíve
completivei
COMPLETÍV, -Ă, completivi, -e, adj. (În sintagma) Propoziție completivă (și substantivat, f.) = propoziție subordonată care are rol de complement pe lângă verbul din altă propoziție. – Din fr. complétive, lat. completivus. DOOM
completívă s. f., g.-d. art. completívei; pl. completíve
completivele
COMPLETÍV, -Ă, completivi, -e, adj. (În sintagma) Propoziție completivă (și substantivat, f.) = propoziție subordonată care are rol de complement pe lângă verbul din altă propoziție. – Din fr. complétive, lat. completivus. DOOM
completívă s. f., g.-d. art. completívei; pl. completíve
completivele
COMPLETÍV, -Ă, completivi, -e, adj. (În sintagma) Propoziție completivă (și substantivat, f.) = propoziție subordonată care are rol de complement pe lângă verbul din altă propoziție. – Din fr. complétive, lat. completivus. DOOM
completívă s. f., g.-d. art. completívei; pl. completíve
completivelor
COMPLETÍV, -Ă, completivi, -e, adj. (În sintagma) Propoziție completivă (și substantivat, f.) = propoziție subordonată care are rol de complement pe lângă verbul din altă propoziție. – Din fr. complétive, lat. completivus. DOOM
completívă s. f., g.-d. art. completívei; pl. completíve
completivelor
COMPLETÍV, -Ă, completivi, -e, adj. (În sintagma) Propoziție completivă (și substantivat, f.) = propoziție subordonată care are rol de complement pe lângă verbul din altă propoziție. – Din fr. complétive, lat. completivus. DOOM
completívă s. f., g.-d. art. completívei; pl. completíve
completivi
COMPLETÍV, -Ă, completivi, -e, adj. (În sintagma) Propoziție completivă (și substantivat, f.) = propoziție subordonată care are rol de complement pe lângă verbul din altă propoziție. – Din fr. complétive, lat. completivus. DOOM
completívă s. f., g.-d. art. completívei; pl. completíve
completivii
COMPLETÍV, -Ă, completivi, -e, adj. (În sintagma) Propoziție completivă (și substantivat, f.) = propoziție subordonată care are rol de complement pe lângă verbul din altă propoziție. – Din fr. complétive, lat. completivus. DOOM
completívă s. f., g.-d. art. completívei; pl. completíve
completivilor
COMPLETÍV, -Ă, completivi, -e, adj. (În sintagma) Propoziție completivă (și substantivat, f.) = propoziție subordonată care are rol de complement pe lângă verbul din altă propoziție. – Din fr. complétive, lat. completivus. DOOM
completívă s. f., g.-d. art. completívei; pl. completíve
completivitate
COMPLETIVITÁTE s. f. (Rar) Însușirea de a fi completiv. – Din fr. complétivité.
completivul
COMPLETÍV, -Ă, completivi, -e, adj. (În sintagma) Propoziție completivă (și substantivat, f.) = propoziție subordonată care are rol de complement pe lângă verbul din altă propoziție. – Din fr. complétive, lat. completivus. DOOM
completívă s. f., g.-d. art. completívei; pl. completíve
completivului
COMPLETÍV, -Ă, completivi, -e, adj. (În sintagma) Propoziție completivă (și substantivat, f.) = propoziție subordonată care are rol de complement pe lângă verbul din altă propoziție. – Din fr. complétive, lat. completivus. DOOM
completívă s. f., g.-d. art. completívei; pl. completíve
completul
COMPLÉT2, -Ă (1) compleți, -te, adj., (2, 3) completuri, s. n., (4) adv. 1. Adj. Care conține toate elementele necesare; căruia nu-i lipsește niciuna dintre părțile constitutive; întreg, desăvârșit, deplin, împlinit. ◊ Opere complete = ediție cuprinzând toate operele unui scriitor. ♦ (Despre un vehicul de transport în comun) Care are toate locurile ocupate; plin. 2. S. n. (În sintagma) Complet de judecată = colectiv alcătuit din numărul legal de judecători (și asesori) care iau parte la soluționarea unui litigiu. 3. S. n. (Ieșit din uz) Compleu. 4. Adv. În întregime, cu desăvârșire. [Var.: compléct, -ă adj.] – Din fr. complet, lat. completus. DOOM
!complét2 (bal, local, colectiv de judecată) s. n., pl. compléturi
completul
COMPLÉT2, -Ă (1) compleți, -te, adj., (2, 3) completuri, s. n., (4) adv. 1. Adj. Care conține toate elementele necesare; căruia nu-i lipsește niciuna dintre părțile constitutive; întreg, desăvârșit, deplin, împlinit. ◊ Opere complete = ediție cuprinzând toate operele unui scriitor. ♦ (Despre un vehicul de transport în comun) Care are toate locurile ocupate; plin. 2. S. n. (În sintagma) Complet de judecată = colectiv alcătuit din numărul legal de judecători (și asesori) care iau parte la soluționarea unui litigiu. 3. S. n. (Ieșit din uz) Compleu. 4. Adv. În întregime, cu desăvârșire. [Var.: compléct, -ă adj.] – Din fr. complet, lat. completus.
completului
COMPLÉT2, -Ă (1) compleți, -te, adj., (2, 3) completuri, s. n., (4) adv. 1. Adj. Care conține toate elementele necesare; căruia nu-i lipsește niciuna dintre părțile constitutive; întreg, desăvârșit, deplin, împlinit. ◊ Opere complete = ediție cuprinzând toate operele unui scriitor. ♦ (Despre un vehicul de transport în comun) Care are toate locurile ocupate; plin. 2. S. n. (În sintagma) Complet de judecată = colectiv alcătuit din numărul legal de judecători (și asesori) care iau parte la soluționarea unui litigiu. 3. S. n. (Ieșit din uz) Compleu. 4. Adv. În întregime, cu desăvârșire. [Var.: compléct, -ă adj.] – Din fr. complet, lat. completus. DOOM
!complét2 (bal, local, colectiv de judecată) s. n., pl. compléturi
completului
COMPLÉT2, -Ă (1) compleți, -te, adj., (2, 3) completuri, s. n., (4) adv. 1. Adj. Care conține toate elementele necesare; căruia nu-i lipsește niciuna dintre părțile constitutive; întreg, desăvârșit, deplin, împlinit. ◊ Opere complete = ediție cuprinzând toate operele unui scriitor. ♦ (Despre un vehicul de transport în comun) Care are toate locurile ocupate; plin. 2. S. n. (În sintagma) Complet de judecată = colectiv alcătuit din numărul legal de judecători (și asesori) care iau parte la soluționarea unui litigiu. 3. S. n. (Ieșit din uz) Compleu. 4. Adv. În întregime, cu desăvârșire. [Var.: compléct, -ă adj.] – Din fr. complet, lat. completus.
completuri
COMPLÉT2, -Ă (1) compleți, -te, adj., (2, 3) completuri, s. n., (4) adv. 1. Adj. Care conține toate elementele necesare; căruia nu-i lipsește niciuna dintre părțile constitutive; întreg, desăvârșit, deplin, împlinit. ◊ Opere complete = ediție cuprinzând toate operele unui scriitor. ♦ (Despre un vehicul de transport în comun) Care are toate locurile ocupate; plin. 2. S. n. (În sintagma) Complet de judecată = colectiv alcătuit din numărul legal de judecători (și asesori) care iau parte la soluționarea unui litigiu. 3. S. n. (Ieșit din uz) Compleu. 4. Adv. În întregime, cu desăvârșire. [Var.: compléct, -ă adj.] – Din fr. complet, lat. completus.
completurile
COMPLÉT2, -Ă (1) compleți, -te, adj., (2, 3) completuri, s. n., (4) adv. 1. Adj. Care conține toate elementele necesare; căruia nu-i lipsește niciuna dintre părțile constitutive; întreg, desăvârșit, deplin, împlinit. ◊ Opere complete = ediție cuprinzând toate operele unui scriitor. ♦ (Despre un vehicul de transport în comun) Care are toate locurile ocupate; plin. 2. S. n. (În sintagma) Complet de judecată = colectiv alcătuit din numărul legal de judecători (și asesori) care iau parte la soluționarea unui litigiu. 3. S. n. (Ieșit din uz) Compleu. 4. Adv. În întregime, cu desăvârșire. [Var.: compléct, -ă adj.] – Din fr. complet, lat. completus.
completurilor
COMPLÉT2, -Ă (1) compleți, -te, adj., (2, 3) completuri, s. n., (4) adv. 1. Adj. Care conține toate elementele necesare; căruia nu-i lipsește niciuna dintre părțile constitutive; întreg, desăvârșit, deplin, împlinit. ◊ Opere complete = ediție cuprinzând toate operele unui scriitor. ♦ (Despre un vehicul de transport în comun) Care are toate locurile ocupate; plin. 2. S. n. (În sintagma) Complet de judecată = colectiv alcătuit din numărul legal de judecători (și asesori) care iau parte la soluționarea unui litigiu. 3. S. n. (Ieșit din uz) Compleu. 4. Adv. În întregime, cu desăvârșire. [Var.: compléct, -ă adj.] – Din fr. complet, lat. completus.
completând
COMPLETÁ, completez, vb. I. Tranz. A întregi, a adăuga pentru a fi complet2. [Var.: complectá vb. I] – Din fr. compléter. DOOM
completá (a ~) vb., ind. prez. 3 completeáză
completînd
COMPLETÁ, completez, vb. I. Tranz. A întregi, a adăuga pentru a fi complet2. [Var.: complectá vb. I] – Din fr. compléter. DOOM
completá (a ~) vb., ind. prez. 3 completeáză
completări
COMPLECTÁRE s. f. v. completare. DOOM
completáre s. f., g.-d. art. completắrii; pl. completắri
completării
COMPLECTÁRE s. f. v. completare. DOOM
completáre s. f., g.-d. art. completắrii; pl. completắri
completările
COMPLECTÁRE s. f. v. completare. DOOM
completáre s. f., g.-d. art. completắrii; pl. completắri
completărilor
COMPLECTÁRE s. f. v. completare. DOOM
completáre s. f., g.-d. art. completắrii; pl. completắri
compleu
COMPLÉU, compleuri, s. n. Costum de haine; obiect de îmbrăcăminte compus din două (sau mai multe) piese asortate; complet (3). – Din fr. complet. DOOM
!compléu (costum) s. n., art. compléul; pl. compléuri
compleul
COMPLÉU, compleuri, s. n. Costum de haine; obiect de îmbrăcăminte compus din două (sau mai multe) piese asortate; complet (3). – Din fr. complet. DOOM
!compléu (costum) s. n., art. compléul; pl. compléuri
compleului
COMPLÉU, compleuri, s. n. Costum de haine; obiect de îmbrăcăminte compus din două (sau mai multe) piese asortate; complet (3). – Din fr. complet. DOOM
!compléu (costum) s. n., art. compléul; pl. compléuri
compleuri
COMPLÉU, compleuri, s. n. Costum de haine; obiect de îmbrăcăminte compus din două (sau mai multe) piese asortate; complet (3). – Din fr. complet. DOOM
!compléu (costum) s. n., art. compléul; pl. compléuri
compleurile
COMPLÉU, compleuri, s. n. Costum de haine; obiect de îmbrăcăminte compus din două (sau mai multe) piese asortate; complet (3). – Din fr. complet. DOOM
!compléu (costum) s. n., art. compléul; pl. compléuri
compleurilor
COMPLÉU, compleuri, s. n. Costum de haine; obiect de îmbrăcăminte compus din două (sau mai multe) piese asortate; complet (3). – Din fr. complet. DOOM
!compléu (costum) s. n., art. compléul; pl. compléuri
complex
COMPLÉX, -Ă, complecși, -xe, adj., s. n. 1. Adj. Format din mai multe părți; care întrunește în sine mai multe laturi sau elemente diferite. ♦ (Mat.) Număr complex = număr alcătuit prin însumarea unui număr real cu un număr imaginar. 2. S. n. Întreg, unitate formată din mai multe părți, din mai multe elemente diferite; sistem care întrunește în sine mai multe laturi, care îmbrățișează mai multe domenii; combinare, asociere într-un tot a mai multor fenomene, stări de lucruri etc. ♦ Ansamblu de construcții, de unități industriale, comerciale etc. cu funcții deosebite, grupate teritorial, care alcătuiesc un tot unitar servind aceluiași scop. ◊ Complex sportiv = bază sportivă special amenajată pentru practicarea mai multor ramuri de sport. 3. S. n. Ansamblu de tendințe, amintiri etc. (inconștiente) formate în copilărie pe baza anumitor relații familiale și sociale, care determină comportarea ulterioară a persoanei. ◊ Complex de inferioritate = sentiment de neîncredere în forțele proprii, care se formează de obicei în copilărie, uneori în legătură cu o deficiență fizică sau psihică. (Psih.) Complexul lui Oedip = atașament erotic al copilului față de părintele de sex opus. – Din fr. complexe, lat. complexus. DOOM
compléx1 adj. m., pl. complécși; f. compléxă, pl. compléxe
complex
COMPLÉX, -Ă, complecși, -xe, adj., s. n. 1. Adj. Format din mai multe părți; care întrunește în sine mai multe laturi sau elemente diferite. ♦ (Mat.) Număr complex = număr alcătuit prin însumarea unui număr real cu un număr imaginar. 2. S. n. Întreg, unitate formată din mai multe părți, din mai multe elemente diferite; sistem care întrunește în sine mai multe laturi, care îmbrățișează mai multe domenii; combinare, asociere într-un tot a mai multor fenomene, stări de lucruri etc. ♦ Ansamblu de construcții, de unități industriale, comerciale etc. cu funcții deosebite, grupate teritorial, care alcătuiesc un tot unitar servind aceluiași scop. ◊ Complex sportiv = bază sportivă special amenajată pentru practicarea mai multor ramuri de sport. 3. S. n. Ansamblu de tendințe, amintiri etc. (inconștiente) formate în copilărie pe baza anumitor relații familiale și sociale, care determină comportarea ulterioară a persoanei. ◊ Complex de inferioritate = sentiment de neîncredere în forțele proprii, care se formează de obicei în copilărie, uneori în legătură cu o deficiență fizică sau psihică. (Psih.) Complexul lui Oedip = atașament erotic al copilului față de părintele de sex opus. – Din fr. complexe, lat. complexus. DOOM
compléx3(construcție) s. n., pl. compléxuri
complexa
COMPLÉX, -Ă, complecși, -xe, adj., s. n. 1. Adj. Format din mai multe părți; care întrunește în sine mai multe laturi sau elemente diferite. ♦ (Mat.) Număr complex = număr alcătuit prin însumarea unui număr real cu un număr imaginar. 2. S. n. Întreg, unitate formată din mai multe părți, din mai multe elemente diferite; sistem care întrunește în sine mai multe laturi, care îmbrățișează mai multe domenii; combinare, asociere într-un tot a mai multor fenomene, stări de lucruri etc. ♦ Ansamblu de construcții, de unități industriale, comerciale etc. cu funcții deosebite, grupate teritorial, care alcătuiesc un tot unitar servind aceluiași scop. ◊ Complex sportiv = bază sportivă special amenajată pentru practicarea mai multor ramuri de sport. 3. S. n. Ansamblu de tendințe, amintiri etc. (inconștiente) formate în copilărie pe baza anumitor relații familiale și sociale, care determină comportarea ulterioară a persoanei. ◊ Complex de inferioritate = sentiment de neîncredere în forțele proprii, care se formează de obicei în copilărie, uneori în legătură cu o deficiență fizică sau psihică. (Psih.) Complexul lui Oedip = atașament erotic al copilului față de părintele de sex opus. – Din fr. complexe, lat. complexus. DOOM
compléx1 adj. m., pl. complécși; f. compléxă, pl. compléxe
complexat
COMPLEXÁT, -Ă, complexați, -te, adj. (Livr.) Stăpânit de complexe (3). – Din fr. complexé. DOOM
complexát adj. m., pl. complexáți; f. complexátă, pl. complexáte
complexata
COMPLEXÁT, -Ă, complexați, -te, adj. (Livr.) Stăpânit de complexe (3). – Din fr. complexé. DOOM
complexát adj. m., pl. complexáți; f. complexátă, pl. complexáte
complexate
COMPLEXÁT, -Ă, complexați, -te, adj. (Livr.) Stăpânit de complexe (3). – Din fr. complexé. DOOM
complexát adj. m., pl. complexáți; f. complexátă, pl. complexáte
complexatei
COMPLEXÁT, -Ă, complexați, -te, adj. (Livr.) Stăpânit de complexe (3). – Din fr. complexé. DOOM
complexát adj. m., pl. complexáți; f. complexátă, pl. complexáte
complexatele
COMPLEXÁT, -Ă, complexați, -te, adj. (Livr.) Stăpânit de complexe (3). – Din fr. complexé. DOOM
complexát adj. m., pl. complexáți; f. complexátă, pl. complexáte
complexatelor
COMPLEXÁT, -Ă, complexați, -te, adj. (Livr.) Stăpânit de complexe (3). – Din fr. complexé. DOOM
complexát adj. m., pl. complexáți; f. complexátă, pl. complexáte
complexatul
COMPLEXÁT, -Ă, complexați, -te, adj. (Livr.) Stăpânit de complexe (3). – Din fr. complexé. DOOM
complexát adj. m., pl. complexáți; f. complexátă, pl. complexáte
complexatului
COMPLEXÁT, -Ă, complexați, -te, adj. (Livr.) Stăpânit de complexe (3). – Din fr. complexé. DOOM
complexát adj. m., pl. complexáți; f. complexátă, pl. complexáte
complexați
COMPLEXÁT, -Ă, complexați, -te, adj. (Livr.) Stăpânit de complexe (3). – Din fr. complexé. DOOM
complexát adj. m., pl. complexáți; f. complexátă, pl. complexáte
complexații
COMPLEXÁT, -Ă, complexați, -te, adj. (Livr.) Stăpânit de complexe (3). – Din fr. complexé. DOOM
complexát adj. m., pl. complexáți; f. complexátă, pl. complexáte
complexaților
COMPLEXÁT, -Ă, complexați, -te, adj. (Livr.) Stăpânit de complexe (3). – Din fr. complexé. DOOM
complexát adj. m., pl. complexáți; f. complexátă, pl. complexáte
complexe
COMPLÉX, -Ă, complecși, -xe, adj., s. n. 1. Adj. Format din mai multe părți; care întrunește în sine mai multe laturi sau elemente diferite. ♦ (Mat.) Număr complex = număr alcătuit prin însumarea unui număr real cu un număr imaginar. 2. S. n. Întreg, unitate formată din mai multe părți, din mai multe elemente diferite; sistem care întrunește în sine mai multe laturi, care îmbrățișează mai multe domenii; combinare, asociere într-un tot a mai multor fenomene, stări de lucruri etc. ♦ Ansamblu de construcții, de unități industriale, comerciale etc. cu funcții deosebite, grupate teritorial, care alcătuiesc un tot unitar servind aceluiași scop. ◊ Complex sportiv = bază sportivă special amenajată pentru practicarea mai multor ramuri de sport. 3. S. n. Ansamblu de tendințe, amintiri etc. (inconștiente) formate în copilărie pe baza anumitor relații familiale și sociale, care determină comportarea ulterioară a persoanei. ◊ Complex de inferioritate = sentiment de neîncredere în forțele proprii, care se formează de obicei în copilărie, uneori în legătură cu o deficiență fizică sau psihică. (Psih.) Complexul lui Oedip = atașament erotic al copilului față de părintele de sex opus. – Din fr. complexe, lat. complexus. DOOM
compléx1 adj. m., pl. complécși; f. compléxă, pl. compléxe
complexei
COMPLÉX, -Ă, complecși, -xe, adj., s. n. 1. Adj. Format din mai multe părți; care întrunește în sine mai multe laturi sau elemente diferite. ♦ (Mat.) Număr complex = număr alcătuit prin însumarea unui număr real cu un număr imaginar. 2. S. n. Întreg, unitate formată din mai multe părți, din mai multe elemente diferite; sistem care întrunește în sine mai multe laturi, care îmbrățișează mai multe domenii; combinare, asociere într-un tot a mai multor fenomene, stări de lucruri etc. ♦ Ansamblu de construcții, de unități industriale, comerciale etc. cu funcții deosebite, grupate teritorial, care alcătuiesc un tot unitar servind aceluiași scop. ◊ Complex sportiv = bază sportivă special amenajată pentru practicarea mai multor ramuri de sport. 3. S. n. Ansamblu de tendințe, amintiri etc. (inconștiente) formate în copilărie pe baza anumitor relații familiale și sociale, care determină comportarea ulterioară a persoanei. ◊ Complex de inferioritate = sentiment de neîncredere în forțele proprii, care se formează de obicei în copilărie, uneori în legătură cu o deficiență fizică sau psihică. (Psih.) Complexul lui Oedip = atașament erotic al copilului față de părintele de sex opus. – Din fr. complexe, lat. complexus. DOOM
compléx1 adj. m., pl. complécși; f. compléxă, pl. compléxe
complexele
COMPLÉX, -Ă, complecși, -xe, adj., s. n. 1. Adj. Format din mai multe părți; care întrunește în sine mai multe laturi sau elemente diferite. ♦ (Mat.) Număr complex = număr alcătuit prin însumarea unui număr real cu un număr imaginar. 2. S. n. Întreg, unitate formată din mai multe părți, din mai multe elemente diferite; sistem care întrunește în sine mai multe laturi, care îmbrățișează mai multe domenii; combinare, asociere într-un tot a mai multor fenomene, stări de lucruri etc. ♦ Ansamblu de construcții, de unități industriale, comerciale etc. cu funcții deosebite, grupate teritorial, care alcătuiesc un tot unitar servind aceluiași scop. ◊ Complex sportiv = bază sportivă special amenajată pentru practicarea mai multor ramuri de sport. 3. S. n. Ansamblu de tendințe, amintiri etc. (inconștiente) formate în copilărie pe baza anumitor relații familiale și sociale, care determină comportarea ulterioară a persoanei. ◊ Complex de inferioritate = sentiment de neîncredere în forțele proprii, care se formează de obicei în copilărie, uneori în legătură cu o deficiență fizică sau psihică. (Psih.) Complexul lui Oedip = atașament erotic al copilului față de părintele de sex opus. – Din fr. complexe, lat. complexus. DOOM
compléx1 adj. m., pl. complécși; f. compléxă, pl. compléxe
complexelor
COMPLÉX, -Ă, complecși, -xe, adj., s. n. 1. Adj. Format din mai multe părți; care întrunește în sine mai multe laturi sau elemente diferite. ♦ (Mat.) Număr complex = număr alcătuit prin însumarea unui număr real cu un număr imaginar. 2. S. n. Întreg, unitate formată din mai multe părți, din mai multe elemente diferite; sistem care întrunește în sine mai multe laturi, care îmbrățișează mai multe domenii; combinare, asociere într-un tot a mai multor fenomene, stări de lucruri etc. ♦ Ansamblu de construcții, de unități industriale, comerciale etc. cu funcții deosebite, grupate teritorial, care alcătuiesc un tot unitar servind aceluiași scop. ◊ Complex sportiv = bază sportivă special amenajată pentru practicarea mai multor ramuri de sport. 3. S. n. Ansamblu de tendințe, amintiri etc. (inconștiente) formate în copilărie pe baza anumitor relații familiale și sociale, care determină comportarea ulterioară a persoanei. ◊ Complex de inferioritate = sentiment de neîncredere în forțele proprii, care se formează de obicei în copilărie, uneori în legătură cu o deficiență fizică sau psihică. (Psih.) Complexul lui Oedip = atașament erotic al copilului față de părintele de sex opus. – Din fr. complexe, lat. complexus. DOOM
compléx1 adj. m., pl. complécși; f. compléxă, pl. compléxe
complexific
COMPLEXIFICÁ, complexífic, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A face să devină sau a deveni (mai) complex. – Complex + suf. -ifica.
complexifica
COMPLEXIFICÁ, complexífic, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A face să devină sau a deveni (mai) complex. – Complex + suf. -ifica.
complexificai
COMPLEXIFICÁ, complexífic, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A face să devină sau a deveni (mai) complex. – Complex + suf. -ifica.
complexificam
COMPLEXIFICÁ, complexífic, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A face să devină sau a deveni (mai) complex. – Complex + suf. -ifica.
complexificare
COMPLEXIFICÁ, complexífic, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A face să devină sau a deveni (mai) complex. – Complex + suf. -ifica.
complexificare
COMPLEXIFICÁRE, complexificări, s. f. Acțiunea de a (se) complexifica. – V. complexifica.
complexificară
COMPLEXIFICÁ, complexífic, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A face să devină sau a deveni (mai) complex. – Complex + suf. -ifica.
complexificarăm
COMPLEXIFICÁ, complexífic, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A face să devină sau a deveni (mai) complex. – Complex + suf. -ifica.
complexificarăți
COMPLEXIFICÁ, complexífic, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A face să devină sau a deveni (mai) complex. – Complex + suf. -ifica.
complexificase
COMPLEXIFICÁ, complexífic, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A face să devină sau a deveni (mai) complex. – Complex + suf. -ifica.
complexificasem
COMPLEXIFICÁ, complexífic, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A face să devină sau a deveni (mai) complex. – Complex + suf. -ifica.
complexificaseră
COMPLEXIFICÁ, complexífic, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A face să devină sau a deveni (mai) complex. – Complex + suf. -ifica.
complexificaserăm
COMPLEXIFICÁ, complexífic, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A face să devină sau a deveni (mai) complex. – Complex + suf. -ifica.
complexificaserăți
COMPLEXIFICÁ, complexífic, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A face să devină sau a deveni (mai) complex. – Complex + suf. -ifica.
complexificaseși
COMPLEXIFICÁ, complexífic, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A face să devină sau a deveni (mai) complex. – Complex + suf. -ifica.
complexificaseți
COMPLEXIFICÁ, complexífic, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A face să devină sau a deveni (mai) complex. – Complex + suf. -ifica.
complexificat
COMPLEXIFICÁ, complexífic, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A face să devină sau a deveni (mai) complex. – Complex + suf. -ifica.
complexificat
COMPLEXIFICÁT, -Ă, complexificați, -te, adj. Care a devenit (mai) complex. – V. complexifica.
complexificau
COMPLEXIFICÁ, complexífic, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A face să devină sau a deveni (mai) complex. – Complex + suf. -ifica.
complexificași
COMPLEXIFICÁ, complexífic, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A face să devină sau a deveni (mai) complex. – Complex + suf. -ifica.
complexificați
COMPLEXIFICÁ, complexífic, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A face să devină sau a deveni (mai) complex. – Complex + suf. -ifica.
complexifice
COMPLEXIFICÁ, complexífic, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A face să devină sau a deveni (mai) complex. – Complex + suf. -ifica.
complexifici
COMPLEXIFICÁ, complexífic, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A face să devină sau a deveni (mai) complex. – Complex + suf. -ifica.
complexificând
COMPLEXIFICÁ, complexífic, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A face să devină sau a deveni (mai) complex. – Complex + suf. -ifica.
complexificînd
COMPLEXIFICÁ, complexífic, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A face să devină sau a deveni (mai) complex. – Complex + suf. -ifica.
complexitate
COMPLEXITÁTE s. f. Faptul de a fi complex, însușirea a ceea ce este complex. – Din fr. complexité. DOOM
complexitáte s. f., g.-d. art. complexitắții
complexitatea
COMPLEXITÁTE s. f. Faptul de a fi complex, însușirea a ceea ce este complex. – Din fr. complexité. DOOM
complexitáte s. f., g.-d. art. complexitắții
complexități
COMPLEXITÁTE s. f. Faptul de a fi complex, însușirea a ceea ce este complex. – Din fr. complexité. DOOM
complexitáte s. f., g.-d. art. complexitắții
complexității
COMPLEXITÁTE s. f. Faptul de a fi complex, însușirea a ceea ce este complex. – Din fr. complexité. DOOM
complexitáte s. f., g.-d. art. complexitắții
complexiune
COMPLEXIÚNE, complexiuni, s. f. (Rar) Totalitatea trăsăturilor psihofizice care caracterizează o persoană. [Pr.: -xi-u-] – Din fr. complexion. DOOM
complexiúne (rar) (-xi-u-) s. f., g.-d. art. complexiúnii; pl. complexiúni
complexiunea
COMPLEXIÚNE, complexiuni, s. f. (Rar) Totalitatea trăsăturilor psihofizice care caracterizează o persoană. [Pr.: -xi-u-] – Din fr. complexion. DOOM
complexiúne (rar) (-xi-u-) s. f., g.-d. art. complexiúnii; pl. complexiúni
complexiuni
COMPLEXIÚNE, complexiuni, s. f. (Rar) Totalitatea trăsăturilor psihofizice care caracterizează o persoană. [Pr.: -xi-u-] – Din fr. complexion. DOOM
complexiúne (rar) (-xi-u-) s. f., g.-d. art. complexiúnii; pl. complexiúni
complexiunii
COMPLEXIÚNE, complexiuni, s. f. (Rar) Totalitatea trăsăturilor psihofizice care caracterizează o persoană. [Pr.: -xi-u-] – Din fr. complexion. DOOM
complexiúne (rar) (-xi-u-) s. f., g.-d. art. complexiúnii; pl. complexiúni
complexiunile
COMPLEXIÚNE, complexiuni, s. f. (Rar) Totalitatea trăsăturilor psihofizice care caracterizează o persoană. [Pr.: -xi-u-] – Din fr. complexion. DOOM
complexiúne (rar) (-xi-u-) s. f., g.-d. art. complexiúnii; pl. complexiúni
complexiunilor
COMPLEXIÚNE, complexiuni, s. f. (Rar) Totalitatea trăsăturilor psihofizice care caracterizează o persoană. [Pr.: -xi-u-] – Din fr. complexion. DOOM
complexiúne (rar) (-xi-u-) s. f., g.-d. art. complexiúnii; pl. complexiúni
complexual
COMPLEXUÁL, -Ă, complexuali, -e, adj. (Psih.) Referitor la complex (3), la natura emoțională a acestuia. [Pr.: -xu-al] – Din fr. complexuel.
complexuala
COMPLEXUÁL, -Ă, complexuali, -e, adj. (Psih.) Referitor la complex (3), la natura emoțională a acestuia. [Pr.: -xu-al] – Din fr. complexuel.
complexuale
COMPLEXUÁL, -Ă, complexuali, -e, adj. (Psih.) Referitor la complex (3), la natura emoțională a acestuia. [Pr.: -xu-al] – Din fr. complexuel.
complexualei
COMPLEXUÁL, -Ă, complexuali, -e, adj. (Psih.) Referitor la complex (3), la natura emoțională a acestuia. [Pr.: -xu-al] – Din fr. complexuel.
complexualele
COMPLEXUÁL, -Ă, complexuali, -e, adj. (Psih.) Referitor la complex (3), la natura emoțională a acestuia. [Pr.: -xu-al] – Din fr. complexuel.
complexualelor
COMPLEXUÁL, -Ă, complexuali, -e, adj. (Psih.) Referitor la complex (3), la natura emoțională a acestuia. [Pr.: -xu-al] – Din fr. complexuel.
complexuali
COMPLEXUÁL, -Ă, complexuali, -e, adj. (Psih.) Referitor la complex (3), la natura emoțională a acestuia. [Pr.: -xu-al] – Din fr. complexuel.
complexualii
COMPLEXUÁL, -Ă, complexuali, -e, adj. (Psih.) Referitor la complex (3), la natura emoțională a acestuia. [Pr.: -xu-al] – Din fr. complexuel.
complexualilor
COMPLEXUÁL, -Ă, complexuali, -e, adj. (Psih.) Referitor la complex (3), la natura emoțională a acestuia. [Pr.: -xu-al] – Din fr. complexuel.
complexualul
COMPLEXUÁL, -Ă, complexuali, -e, adj. (Psih.) Referitor la complex (3), la natura emoțională a acestuia. [Pr.: -xu-al] – Din fr. complexuel.
complexualului
COMPLEXUÁL, -Ă, complexuali, -e, adj. (Psih.) Referitor la complex (3), la natura emoțională a acestuia. [Pr.: -xu-al] – Din fr. complexuel.
complexul
COMPLÉX, -Ă, complecși, -xe, adj., s. n. 1. Adj. Format din mai multe părți; care întrunește în sine mai multe laturi sau elemente diferite. ♦ (Mat.) Număr complex = număr alcătuit prin însumarea unui număr real cu un număr imaginar. 2. S. n. Întreg, unitate formată din mai multe părți, din mai multe elemente diferite; sistem care întrunește în sine mai multe laturi, care îmbrățișează mai multe domenii; combinare, asociere într-un tot a mai multor fenomene, stări de lucruri etc. ♦ Ansamblu de construcții, de unități industriale, comerciale etc. cu funcții deosebite, grupate teritorial, care alcătuiesc un tot unitar servind aceluiași scop. ◊ Complex sportiv = bază sportivă special amenajată pentru practicarea mai multor ramuri de sport. 3. S. n. Ansamblu de tendințe, amintiri etc. (inconștiente) formate în copilărie pe baza anumitor relații familiale și sociale, care determină comportarea ulterioară a persoanei. ◊ Complex de inferioritate = sentiment de neîncredere în forțele proprii, care se formează de obicei în copilărie, uneori în legătură cu o deficiență fizică sau psihică. (Psih.) Complexul lui Oedip = atașament erotic al copilului față de părintele de sex opus. – Din fr. complexe, lat. complexus. DOOM
compléx1 adj. m., pl. complécși; f. compléxă, pl. compléxe
complexului
COMPLÉX, -Ă, complecși, -xe, adj., s. n. 1. Adj. Format din mai multe părți; care întrunește în sine mai multe laturi sau elemente diferite. ♦ (Mat.) Număr complex = număr alcătuit prin însumarea unui număr real cu un număr imaginar. 2. S. n. Întreg, unitate formată din mai multe părți, din mai multe elemente diferite; sistem care întrunește în sine mai multe laturi, care îmbrățișează mai multe domenii; combinare, asociere într-un tot a mai multor fenomene, stări de lucruri etc. ♦ Ansamblu de construcții, de unități industriale, comerciale etc. cu funcții deosebite, grupate teritorial, care alcătuiesc un tot unitar servind aceluiași scop. ◊ Complex sportiv = bază sportivă special amenajată pentru practicarea mai multor ramuri de sport. 3. S. n. Ansamblu de tendințe, amintiri etc. (inconștiente) formate în copilărie pe baza anumitor relații familiale și sociale, care determină comportarea ulterioară a persoanei. ◊ Complex de inferioritate = sentiment de neîncredere în forțele proprii, care se formează de obicei în copilărie, uneori în legătură cu o deficiență fizică sau psihică. (Psih.) Complexul lui Oedip = atașament erotic al copilului față de părintele de sex opus. – Din fr. complexe, lat. complexus. DOOM
compléx1 adj. m., pl. complécși; f. compléxă, pl. compléxe
complezent
COMPLEZÉNT, -Ă, complezenți, -te, adj. Care este gata de a servi pe cineva, doritor de a face plăcere cuiva; serviabil, amabil. – Din fr. complaisant. DOOM
complezént adj. m., pl. complezénți; f. complezéntă, pl. complezénte
complezenta
COMPLEZÉNT, -Ă, complezenți, -te, adj. Care este gata de a servi pe cineva, doritor de a face plăcere cuiva; serviabil, amabil. – Din fr. complaisant. DOOM
complezént adj. m., pl. complezénți; f. complezéntă, pl. complezénte
complezente
COMPLEZÉNT, -Ă, complezenți, -te, adj. Care este gata de a servi pe cineva, doritor de a face plăcere cuiva; serviabil, amabil. – Din fr. complaisant. DOOM
complezént adj. m., pl. complezénți; f. complezéntă, pl. complezénte
complezentei
COMPLEZÉNT, -Ă, complezenți, -te, adj. Care este gata de a servi pe cineva, doritor de a face plăcere cuiva; serviabil, amabil. – Din fr. complaisant. DOOM
complezént adj. m., pl. complezénți; f. complezéntă, pl. complezénte
complezentele
COMPLEZÉNT, -Ă, complezenți, -te, adj. Care este gata de a servi pe cineva, doritor de a face plăcere cuiva; serviabil, amabil. – Din fr. complaisant. DOOM
complezént adj. m., pl. complezénți; f. complezéntă, pl. complezénte
complezentelor
COMPLEZÉNT, -Ă, complezenți, -te, adj. Care este gata de a servi pe cineva, doritor de a face plăcere cuiva; serviabil, amabil. – Din fr. complaisant. DOOM
complezént adj. m., pl. complezénți; f. complezéntă, pl. complezénte
complezentul
COMPLEZÉNT, -Ă, complezenți, -te, adj. Care este gata de a servi pe cineva, doritor de a face plăcere cuiva; serviabil, amabil. – Din fr. complaisant. DOOM
complezént adj. m., pl. complezénți; f. complezéntă, pl. complezénte
complezentului
COMPLEZÉNT, -Ă, complezenți, -te, adj. Care este gata de a servi pe cineva, doritor de a face plăcere cuiva; serviabil, amabil. – Din fr. complaisant. DOOM
complezént adj. m., pl. complezénți; f. complezéntă, pl. complezénte
complezența
COMPLEZÉNȚĂ, complezențe, s. f. Faptul de a fi complezent; serviabilitate, amabilitate. – Din fr. complaisance. DOOM
complezénță s. f., g.-d. art. complezénței; pl. complezénțe
complezențe
COMPLEZÉNȚĂ, complezențe, s. f. Faptul de a fi complezent; serviabilitate, amabilitate. – Din fr. complaisance. DOOM
complezénță s. f., g.-d. art. complezénței; pl. complezénțe
complezenței
COMPLEZÉNȚĂ, complezențe, s. f. Faptul de a fi complezent; serviabilitate, amabilitate. – Din fr. complaisance. DOOM
complezénță s. f., g.-d. art. complezénței; pl. complezénțe
complezențele
COMPLEZÉNȚĂ, complezențe, s. f. Faptul de a fi complezent; serviabilitate, amabilitate. – Din fr. complaisance. DOOM
complezénță s. f., g.-d. art. complezénței; pl. complezénțe
complezențelor
COMPLEZÉNȚĂ, complezențe, s. f. Faptul de a fi complezent; serviabilitate, amabilitate. – Din fr. complaisance. DOOM
complezénță s. f., g.-d. art. complezénței; pl. complezénțe
complezenți
COMPLEZÉNT, -Ă, complezenți, -te, adj. Care este gata de a servi pe cineva, doritor de a face plăcere cuiva; serviabil, amabil. – Din fr. complaisant. DOOM
complezént adj. m., pl. complezénți; f. complezéntă, pl. complezénte
complezenții
COMPLEZÉNT, -Ă, complezenți, -te, adj. Care este gata de a servi pe cineva, doritor de a face plăcere cuiva; serviabil, amabil. – Din fr. complaisant. DOOM
complezént adj. m., pl. complezénți; f. complezéntă, pl. complezénte
complezenților
COMPLEZÉNT, -Ă, complezenți, -te, adj. Care este gata de a servi pe cineva, doritor de a face plăcere cuiva; serviabil, amabil. – Din fr. complaisant. DOOM
complezént adj. m., pl. complezénți; f. complezéntă, pl. complezénte
compleți
COMPLÉT2, -Ă (1) compleți, -te, adj., (2, 3) completuri, s. n., (4) adv. 1. Adj. Care conține toate elementele necesare; căruia nu-i lipsește niciuna dintre părțile constitutive; întreg, desăvârșit, deplin, împlinit. ◊ Opere complete = ediție cuprinzând toate operele unui scriitor. ♦ (Despre un vehicul de transport în comun) Care are toate locurile ocupate; plin. 2. S. n. (În sintagma) Complet de judecată = colectiv alcătuit din numărul legal de judecători (și asesori) care iau parte la soluționarea unui litigiu. 3. S. n. (Ieșit din uz) Compleu. 4. Adv. În întregime, cu desăvârșire. [Var.: compléct, -ă adj.] – Din fr. complet, lat. completus. DOOM
!complét2 (bal, local, colectiv de judecată) s. n., pl. compléturi
compleții
COMPLÉT2, -Ă (1) compleți, -te, adj., (2, 3) completuri, s. n., (4) adv. 1. Adj. Care conține toate elementele necesare; căruia nu-i lipsește niciuna dintre părțile constitutive; întreg, desăvârșit, deplin, împlinit. ◊ Opere complete = ediție cuprinzând toate operele unui scriitor. ♦ (Despre un vehicul de transport în comun) Care are toate locurile ocupate; plin. 2. S. n. (În sintagma) Complet de judecată = colectiv alcătuit din numărul legal de judecători (și asesori) care iau parte la soluționarea unui litigiu. 3. S. n. (Ieșit din uz) Compleu. 4. Adv. În întregime, cu desăvârșire. [Var.: compléct, -ă adj.] – Din fr. complet, lat. completus. DOOM
!complét2 (bal, local, colectiv de judecată) s. n., pl. compléturi
compleților
COMPLÉT2, -Ă (1) compleți, -te, adj., (2, 3) completuri, s. n., (4) adv. 1. Adj. Care conține toate elementele necesare; căruia nu-i lipsește niciuna dintre părțile constitutive; întreg, desăvârșit, deplin, împlinit. ◊ Opere complete = ediție cuprinzând toate operele unui scriitor. ♦ (Despre un vehicul de transport în comun) Care are toate locurile ocupate; plin. 2. S. n. (În sintagma) Complet de judecată = colectiv alcătuit din numărul legal de judecători (și asesori) care iau parte la soluționarea unui litigiu. 3. S. n. (Ieșit din uz) Compleu. 4. Adv. În întregime, cu desăvârșire. [Var.: compléct, -ă adj.] – Din fr. complet, lat. completus. DOOM
!complét2 (bal, local, colectiv de judecată) s. n., pl. compléturi
complianța
COMPLIÁNȚĂ s. f. Mărime care indică gradul de elasticitate al unui sistem mecanic. [Pr.: -pli-an-] – Din engl. compliance. DOOM
compliánță (-pli-an-) s. f., g.-d. art. compliánței
complianțe
COMPLIÁNȚĂ s. f. Mărime care indică gradul de elasticitate al unui sistem mecanic. [Pr.: -pli-an-] – Din engl. compliance. DOOM
compliánță (-pli-an-) s. f., g.-d. art. compliánței
complianței
COMPLIÁNȚĂ s. f. Mărime care indică gradul de elasticitate al unui sistem mecanic. [Pr.: -pli-an-] – Din engl. compliance. DOOM
compliánță (-pli-an-) s. f., g.-d. art. compliánței
complic
COMPLICÁ, complíc, vb. I. Tranz. și refl. A (se) încurca; a (se) agrava, a (se) înrăutăți. – Din fr. compliquer. DOOM
complicá (a ~) vb., ind. prez. 3 complícă
complica
COMPLICÁ, complíc, vb. I. Tranz. și refl. A (se) încurca; a (se) agrava, a (se) înrăutăți. – Din fr. compliquer. DOOM
complicá (a ~) vb., ind. prez. 3 complícă
complicai
COMPLICÁ, complíc, vb. I. Tranz. și refl. A (se) încurca; a (se) agrava, a (se) înrăutăți. – Din fr. compliquer. DOOM
complicá (a ~) vb., ind. prez. 3 complícă
complicam
COMPLICÁ, complíc, vb. I. Tranz. și refl. A (se) încurca; a (se) agrava, a (se) înrăutăți. – Din fr. compliquer. DOOM
complicá (a ~) vb., ind. prez. 3 complícă
complicare
COMPLICÁ, complíc, vb. I. Tranz. și refl. A (se) încurca; a (se) agrava, a (se) înrăutăți. – Din fr. compliquer. DOOM
complicá (a ~) vb., ind. prez. 3 complícă
complicare
COMPLICÁRE, complicări, s. f. Acțiunea de a (se) complica. – V. complica. DOOM
complicáre s. f., g.-d. art. complicắrii; pl. complicắri
complicarea
COMPLICÁRE, complicări, s. f. Acțiunea de a (se) complica. – V. complica. DOOM
complicáre s. f., g.-d. art. complicắrii; pl. complicắri
complicară
COMPLICÁ, complíc, vb. I. Tranz. și refl. A (se) încurca; a (se) agrava, a (se) înrăutăți. – Din fr. compliquer. DOOM
complicá (a ~) vb., ind. prez. 3 complícă
complicarăm
COMPLICÁ, complíc, vb. I. Tranz. și refl. A (se) încurca; a (se) agrava, a (se) înrăutăți. – Din fr. compliquer. DOOM
complicá (a ~) vb., ind. prez. 3 complícă
complicarăți
COMPLICÁ, complíc, vb. I. Tranz. și refl. A (se) încurca; a (se) agrava, a (se) înrăutăți. – Din fr. compliquer. DOOM
complicá (a ~) vb., ind. prez. 3 complícă
complicase
COMPLICÁ, complíc, vb. I. Tranz. și refl. A (se) încurca; a (se) agrava, a (se) înrăutăți. – Din fr. compliquer. DOOM
complicá (a ~) vb., ind. prez. 3 complícă
complicasem
COMPLICÁ, complíc, vb. I. Tranz. și refl. A (se) încurca; a (se) agrava, a (se) înrăutăți. – Din fr. compliquer. DOOM
complicá (a ~) vb., ind. prez. 3 complícă
complicaseră
COMPLICÁ, complíc, vb. I. Tranz. și refl. A (se) încurca; a (se) agrava, a (se) înrăutăți. – Din fr. compliquer. DOOM
complicá (a ~) vb., ind. prez. 3 complícă
complicaserăm
COMPLICÁ, complíc, vb. I. Tranz. și refl. A (se) încurca; a (se) agrava, a (se) înrăutăți. – Din fr. compliquer. DOOM
complicá (a ~) vb., ind. prez. 3 complícă
complicaserăți
COMPLICÁ, complíc, vb. I. Tranz. și refl. A (se) încurca; a (se) agrava, a (se) înrăutăți. – Din fr. compliquer. DOOM
complicá (a ~) vb., ind. prez. 3 complícă
complicaseși
COMPLICÁ, complíc, vb. I. Tranz. și refl. A (se) încurca; a (se) agrava, a (se) înrăutăți. – Din fr. compliquer. DOOM
complicá (a ~) vb., ind. prez. 3 complícă
complicaseți
COMPLICÁ, complíc, vb. I. Tranz. și refl. A (se) încurca; a (se) agrava, a (se) înrăutăți. – Din fr. compliquer. DOOM
complicá (a ~) vb., ind. prez. 3 complícă
complicat
COMPLICÁ, complíc, vb. I. Tranz. și refl. A (se) încurca; a (se) agrava, a (se) înrăutăți. – Din fr. compliquer. DOOM
complicá (a ~) vb., ind. prez. 3 complícă
complicat
COMPLICÁT, -Ă, complicați, -te, adj. Alcătuit din (prea) multe elemente; greu de descurcat sau de înțeles; încurcat, încâlcit. – V. complica.
complicata
COMPLICÁT, -Ă, complicați, -te, adj. Alcătuit din (prea) multe elemente; greu de descurcat sau de înțeles; încurcat, încâlcit. – V. complica.
complicate
COMPLICÁT, -Ă, complicați, -te, adj. Alcătuit din (prea) multe elemente; greu de descurcat sau de înțeles; încurcat, încâlcit. – V. complica.
complicatei
COMPLICÁT, -Ă, complicați, -te, adj. Alcătuit din (prea) multe elemente; greu de descurcat sau de înțeles; încurcat, încâlcit. – V. complica.
complicatele
COMPLICÁT, -Ă, complicați, -te, adj. Alcătuit din (prea) multe elemente; greu de descurcat sau de înțeles; încurcat, încâlcit. – V. complica.
complicatelor
COMPLICÁT, -Ă, complicați, -te, adj. Alcătuit din (prea) multe elemente; greu de descurcat sau de înțeles; încurcat, încâlcit. – V. complica.
complicatul
COMPLICÁT, -Ă, complicați, -te, adj. Alcătuit din (prea) multe elemente; greu de descurcat sau de înțeles; încurcat, încâlcit. – V. complica.
complicatului
COMPLICÁT, -Ă, complicați, -te, adj. Alcătuit din (prea) multe elemente; greu de descurcat sau de înțeles; încurcat, încâlcit. – V. complica.
complicau
COMPLICÁ, complíc, vb. I. Tranz. și refl. A (se) încurca; a (se) agrava, a (se) înrăutăți. – Din fr. compliquer. DOOM
complicá (a ~) vb., ind. prez. 3 complícă
complicași
COMPLICÁ, complíc, vb. I. Tranz. și refl. A (se) încurca; a (se) agrava, a (se) înrăutăți. – Din fr. compliquer. DOOM
complicá (a ~) vb., ind. prez. 3 complícă
complicați
COMPLICÁ, complíc, vb. I. Tranz. și refl. A (se) încurca; a (se) agrava, a (se) înrăutăți. – Din fr. compliquer. DOOM
complicá (a ~) vb., ind. prez. 3 complícă
complicați
COMPLICÁT, -Ă, complicați, -te, adj. Alcătuit din (prea) multe elemente; greu de descurcat sau de înțeles; încurcat, încâlcit. – V. complica.
complicația
COMPLICAȚIÚNE s. f. v. complicație. DOOM
complicáție (-ți-e-) s. f., art. complicáția (-ți-a), g.-d. art. complicáției; pl. complicáții, art. complicáțiile (-ți-i-)
complicație
COMPLICAȚIÚNE s. f. v. complicație. DOOM
complicáție (-ți-e-) s. f., art. complicáția (-ți-a), g.-d. art. complicáției; pl. complicáții, art. complicáțiile (-ți-i-)
complicației
COMPLICAȚIÚNE s. f. v. complicație. DOOM
complicáție (-ți-e-) s. f., art. complicáția (-ți-a), g.-d. art. complicáției; pl. complicáții, art. complicáțiile (-ți-i-)
complicații
COMPLICÁT, -Ă, complicați, -te, adj. Alcătuit din (prea) multe elemente; greu de descurcat sau de înțeles; încurcat, încâlcit. – V. complica.
complicații
COMPLICAȚIÚNE s. f. v. complicație. DOOM
complicáție (-ți-e-) s. f., art. complicáția (-ți-a), g.-d. art. complicáției; pl. complicáții, art. complicáțiile (-ți-i-)
complicațiile
COMPLICAȚIÚNE s. f. v. complicație. DOOM
complicáție (-ți-e-) s. f., art. complicáția (-ți-a), g.-d. art. complicáției; pl. complicáții, art. complicáțiile (-ți-i-)
complicațiilor
COMPLICAȚIÚNE s. f. v. complicație. DOOM
complicáție (-ți-e-) s. f., art. complicáția (-ți-a), g.-d. art. complicáției; pl. complicáții, art. complicáțiile (-ți-i-)
complicaților
COMPLICÁT, -Ă, complicați, -te, adj. Alcătuit din (prea) multe elemente; greu de descurcat sau de înțeles; încurcat, încâlcit. – V. complica.
complicațiune
COMPLICAȚIÚNE s. f. v. complicație. DOOM
complicáție (-ți-e-) s. f., art. complicáția (-ți-a), g.-d. art. complicáției; pl. complicáții, art. complicáțiile (-ți-i-)
complice
COMPLICÁ, complíc, vb. I. Tranz. și refl. A (se) încurca; a (se) agrava, a (se) înrăutăți. – Din fr. compliquer. DOOM
complicá (a ~) vb., ind. prez. 3 complícă
complice
COMPLÍCE, complici, -ce, s. m. și f. Persoană care participă în mod secundar la săvârșirea unei infracțiuni sau, p. ext., care înlesnește, tolerează, ascunde săvârșirea unei fapte reprobabile. – Din fr. complice. DOOM
!complíce adj. m., s. m., pl. complíci; adj. f., s. f. sg. și pl. complíce
complice
COMPLÍCE, complici, -ce, s. m. și f. Persoană care participă în mod secundar la săvârșirea unei infracțiuni sau, p. ext., care înlesnește, tolerează, ascunde săvârșirea unei fapte reprobabile. – Din fr. complice. DOOM
!complíce adj. m., s. m., pl. complíci; adj. f., s. f. sg. și pl. complíce
complicea
COMPLÍCE, complici, -ce, s. m. și f. Persoană care participă în mod secundar la săvârșirea unei infracțiuni sau, p. ext., care înlesnește, tolerează, ascunde săvârșirea unei fapte reprobabile. – Din fr. complice. DOOM
!complíce adj. m., s. m., pl. complíci; adj. f., s. f. sg. și pl. complíce
complicei
COMPLÍCE, complici, -ce, s. m. și f. Persoană care participă în mod secundar la săvârșirea unei infracțiuni sau, p. ext., care înlesnește, tolerează, ascunde săvârșirea unei fapte reprobabile. – Din fr. complice. DOOM
!complíce adj. m., s. m., pl. complíci; adj. f., s. f. sg. și pl. complíce
complicele
COMPLÍCE, complici, -ce, s. m. și f. Persoană care participă în mod secundar la săvârșirea unei infracțiuni sau, p. ext., care înlesnește, tolerează, ascunde săvârșirea unei fapte reprobabile. – Din fr. complice. DOOM
!complíce adj. m., s. m., pl. complíci; adj. f., s. f. sg. și pl. complíce
complicele
COMPLÍCE, complici, -ce, s. m. și f. Persoană care participă în mod secundar la săvârșirea unei infracțiuni sau, p. ext., care înlesnește, tolerează, ascunde săvârșirea unei fapte reprobabile. – Din fr. complice. DOOM
!complíce adj. m., s. m., pl. complíci; adj. f., s. f. sg. și pl. complíce
complicelor
COMPLÍCE, complici, -ce, s. m. și f. Persoană care participă în mod secundar la săvârșirea unei infracțiuni sau, p. ext., care înlesnește, tolerează, ascunde săvârșirea unei fapte reprobabile. – Din fr. complice. DOOM
!complíce adj. m., s. m., pl. complíci; adj. f., s. f. sg. și pl. complíce
complicelui
COMPLÍCE, complici, -ce, s. m. și f. Persoană care participă în mod secundar la săvârșirea unei infracțiuni sau, p. ext., care înlesnește, tolerează, ascunde săvârșirea unei fapte reprobabile. – Din fr. complice. DOOM
!complíce adj. m., s. m., pl. complíci; adj. f., s. f. sg. și pl. complíce
complici
COMPLICÁ, complíc, vb. I. Tranz. și refl. A (se) încurca; a (se) agrava, a (se) înrăutăți. – Din fr. compliquer. DOOM
complicá (a ~) vb., ind. prez. 3 complícă
complici
COMPLÍCE, complici, -ce, s. m. și f. Persoană care participă în mod secundar la săvârșirea unei infracțiuni sau, p. ext., care înlesnește, tolerează, ascunde săvârșirea unei fapte reprobabile. – Din fr. complice. DOOM
!complíce adj. m., s. m., pl. complíci; adj. f., s. f. sg. și pl. complíce
complicii
COMPLÍCE, complici, -ce, s. m. și f. Persoană care participă în mod secundar la săvârșirea unei infracțiuni sau, p. ext., care înlesnește, tolerează, ascunde săvârșirea unei fapte reprobabile. – Din fr. complice. DOOM
!complíce adj. m., s. m., pl. complíci; adj. f., s. f. sg. și pl. complíce
complicilor
COMPLÍCE, complici, -ce, s. m. și f. Persoană care participă în mod secundar la săvârșirea unei infracțiuni sau, p. ext., care înlesnește, tolerează, ascunde săvârșirea unei fapte reprobabile. – Din fr. complice. DOOM
!complíce adj. m., s. m., pl. complíci; adj. f., s. f. sg. și pl. complíce
complicitate
COMPLICITÁTE, (rar) complicități, s. f. Participare secundară la săvârșirea unei infracțiuni; p. ext. tolerarea sau ascunderea unei abateri de la normele de conduită. – Din fr. complicité. DOOM
complicitáte s. f., g.-d. art. complicitắții; pl. complicitắți
complicitatea
COMPLICITÁTE, (rar) complicități, s. f. Participare secundară la săvârșirea unei infracțiuni; p. ext. tolerarea sau ascunderea unei abateri de la normele de conduită. – Din fr. complicité. DOOM
complicitáte s. f., g.-d. art. complicitắții; pl. complicitắți
complicități
COMPLICITÁTE, (rar) complicități, s. f. Participare secundară la săvârșirea unei infracțiuni; p. ext. tolerarea sau ascunderea unei abateri de la normele de conduită. – Din fr. complicité. DOOM
complicitáte s. f., g.-d. art. complicitắții; pl. complicitắți
complicității
COMPLICITÁTE, (rar) complicități, s. f. Participare secundară la săvârșirea unei infracțiuni; p. ext. tolerarea sau ascunderea unei abateri de la normele de conduită. – Din fr. complicité. DOOM
complicitáte s. f., g.-d. art. complicitắții; pl. complicitắți
complicitățile
COMPLICITÁTE, (rar) complicități, s. f. Participare secundară la săvârșirea unei infracțiuni; p. ext. tolerarea sau ascunderea unei abateri de la normele de conduită. – Din fr. complicité. DOOM
complicitáte s. f., g.-d. art. complicitắții; pl. complicitắți
complicităților
COMPLICITÁTE, (rar) complicități, s. f. Participare secundară la săvârșirea unei infracțiuni; p. ext. tolerarea sau ascunderea unei abateri de la normele de conduită. – Din fr. complicité. DOOM
complicitáte s. f., g.-d. art. complicitắții; pl. complicitắți
complicând
COMPLICÁ, complíc, vb. I. Tranz. și refl. A (se) încurca; a (se) agrava, a (se) înrăutăți. – Din fr. compliquer. DOOM
complicá (a ~) vb., ind. prez. 3 complícă
complicînd
COMPLICÁ, complíc, vb. I. Tranz. și refl. A (se) încurca; a (se) agrava, a (se) înrăutăți. – Din fr. compliquer. DOOM
complicá (a ~) vb., ind. prez. 3 complícă
complicări
COMPLICÁRE, complicări, s. f. Acțiunea de a (se) complica. – V. complica. DOOM
complicáre s. f., g.-d. art. complicắrii; pl. complicắri
complicării
COMPLICÁRE, complicări, s. f. Acțiunea de a (se) complica. – V. complica. DOOM
complicáre s. f., g.-d. art. complicắrii; pl. complicắri
complicările
COMPLICÁRE, complicări, s. f. Acțiunea de a (se) complica. – V. complica. DOOM
complicáre s. f., g.-d. art. complicắrii; pl. complicắri
complicărilor
COMPLICÁRE, complicări, s. f. Acțiunea de a (se) complica. – V. complica. DOOM
complicáre s. f., g.-d. art. complicắrii; pl. complicắri
compliment
COMPLIMÉNT, complimente, s. n. 1. Cuvânt de laudă, de măgulire, care exprimă o atitudine prietenească, de stimă, de respect sau de considerație. ◊ Loc. adv. Fără compliment = fără exagerare, fără gândul de a măguli; pe față, sincer. 2. (La pl.) Salutări trimise unei persoane prin intermediul cuiva ca expresie a politeții. 3. Înclinare a capului sau a corpului în semn de salut respectuos; plecăciune, reverență. – Din fr. compliment. DOOM
complimént (laudă, salutare, plecăciune) s. n., pl. compliménte
complimenta
COMPLIMENTÁ, complimentez, vb. I. Tranz. 1. A exprima complimente (1). 2. (Înv.) A saluta. – Din fr. complimenter. DOOM
complimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 complimenteáză
complimentai
COMPLIMENTÁ, complimentez, vb. I. Tranz. 1. A exprima complimente (1). 2. (Înv.) A saluta. – Din fr. complimenter. DOOM
complimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 complimenteáză
complimentam
COMPLIMENTÁ, complimentez, vb. I. Tranz. 1. A exprima complimente (1). 2. (Înv.) A saluta. – Din fr. complimenter. DOOM
complimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 complimenteáză
complimentar
COMPLIMENTÁR, -Ă adj. v. complementar. DOOM
complementár adj. m., pl. complementári; f. complementáră, pl. complementáre
complimentare
COMPLIMENTÁ, complimentez, vb. I. Tranz. 1. A exprima complimente (1). 2. (Înv.) A saluta. – Din fr. complimenter. DOOM
complimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 complimenteáză
complimentare
COMPLIMENTÁRE, complimentări, s. f. Acțiunea de a complimenta și rezultatul ei. – V. complimenta.
complimentarea
COMPLIMENTÁRE, complimentări, s. f. Acțiunea de a complimenta și rezultatul ei. – V. complimenta.
complimentară
COMPLIMENTÁ, complimentez, vb. I. Tranz. 1. A exprima complimente (1). 2. (Înv.) A saluta. – Din fr. complimenter. DOOM
complimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 complimenteáză
complimentarăm
COMPLIMENTÁ, complimentez, vb. I. Tranz. 1. A exprima complimente (1). 2. (Înv.) A saluta. – Din fr. complimenter. DOOM
complimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 complimenteáză
complimentarăți
COMPLIMENTÁ, complimentez, vb. I. Tranz. 1. A exprima complimente (1). 2. (Înv.) A saluta. – Din fr. complimenter. DOOM
complimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 complimenteáză
complimentase
COMPLIMENTÁ, complimentez, vb. I. Tranz. 1. A exprima complimente (1). 2. (Înv.) A saluta. – Din fr. complimenter. DOOM
complimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 complimenteáză
complimentasem
COMPLIMENTÁ, complimentez, vb. I. Tranz. 1. A exprima complimente (1). 2. (Înv.) A saluta. – Din fr. complimenter. DOOM
complimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 complimenteáză
complimentaseră
COMPLIMENTÁ, complimentez, vb. I. Tranz. 1. A exprima complimente (1). 2. (Înv.) A saluta. – Din fr. complimenter. DOOM
complimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 complimenteáză
complimentaserăm
COMPLIMENTÁ, complimentez, vb. I. Tranz. 1. A exprima complimente (1). 2. (Înv.) A saluta. – Din fr. complimenter. DOOM
complimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 complimenteáză
complimentaserăți
COMPLIMENTÁ, complimentez, vb. I. Tranz. 1. A exprima complimente (1). 2. (Înv.) A saluta. – Din fr. complimenter. DOOM
complimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 complimenteáză
complimentaseși
COMPLIMENTÁ, complimentez, vb. I. Tranz. 1. A exprima complimente (1). 2. (Înv.) A saluta. – Din fr. complimenter. DOOM
complimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 complimenteáză
complimentaseți
COMPLIMENTÁ, complimentez, vb. I. Tranz. 1. A exprima complimente (1). 2. (Înv.) A saluta. – Din fr. complimenter. DOOM
complimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 complimenteáză
complimentat
COMPLIMENTÁ, complimentez, vb. I. Tranz. 1. A exprima complimente (1). 2. (Înv.) A saluta. – Din fr. complimenter. DOOM
complimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 complimenteáză
complimentat
COMPLIMENTÁ, complimentez, vb. I. Tranz. 1. A exprima complimente (1). 2. (Înv.) A saluta. – Din fr. complimenter.
complimentau
COMPLIMENTÁ, complimentez, vb. I. Tranz. 1. A exprima complimente (1). 2. (Înv.) A saluta. – Din fr. complimenter. DOOM
complimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 complimenteáză
complimentași
COMPLIMENTÁ, complimentez, vb. I. Tranz. 1. A exprima complimente (1). 2. (Înv.) A saluta. – Din fr. complimenter. DOOM
complimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 complimenteáză
complimentați
COMPLIMENTÁ, complimentez, vb. I. Tranz. 1. A exprima complimente (1). 2. (Înv.) A saluta. – Din fr. complimenter. DOOM
complimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 complimenteáză
complimente
COMPLIMÉNT, complimente, s. n. 1. Cuvânt de laudă, de măgulire, care exprimă o atitudine prietenească, de stimă, de respect sau de considerație. ◊ Loc. adv. Fără compliment = fără exagerare, fără gândul de a măguli; pe față, sincer. 2. (La pl.) Salutări trimise unei persoane prin intermediul cuiva ca expresie a politeții. 3. Înclinare a capului sau a corpului în semn de salut respectuos; plecăciune, reverență. – Din fr. compliment. DOOM
complimént (laudă, salutare, plecăciune) s. n., pl. compliménte
complimentează
COMPLIMENTÁ, complimentez, vb. I. Tranz. 1. A exprima complimente (1). 2. (Înv.) A saluta. – Din fr. complimenter. DOOM
complimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 complimenteáză
complimentele
COMPLIMÉNT, complimente, s. n. 1. Cuvânt de laudă, de măgulire, care exprimă o atitudine prietenească, de stimă, de respect sau de considerație. ◊ Loc. adv. Fără compliment = fără exagerare, fără gândul de a măguli; pe față, sincer. 2. (La pl.) Salutări trimise unei persoane prin intermediul cuiva ca expresie a politeții. 3. Înclinare a capului sau a corpului în semn de salut respectuos; plecăciune, reverență. – Din fr. compliment. DOOM
complimént (laudă, salutare, plecăciune) s. n., pl. compliménte
complimentelor
COMPLIMÉNT, complimente, s. n. 1. Cuvânt de laudă, de măgulire, care exprimă o atitudine prietenească, de stimă, de respect sau de considerație. ◊ Loc. adv. Fără compliment = fără exagerare, fără gândul de a măguli; pe față, sincer. 2. (La pl.) Salutări trimise unei persoane prin intermediul cuiva ca expresie a politeții. 3. Înclinare a capului sau a corpului în semn de salut respectuos; plecăciune, reverență. – Din fr. compliment. DOOM
complimént (laudă, salutare, plecăciune) s. n., pl. compliménte
complimentez
COMPLIMENTÁ, complimentez, vb. I. Tranz. 1. A exprima complimente (1). 2. (Înv.) A saluta. – Din fr. complimenter. DOOM
complimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 complimenteáză
complimenteze
COMPLIMENTÁ, complimentez, vb. I. Tranz. 1. A exprima complimente (1). 2. (Înv.) A saluta. – Din fr. complimenter. DOOM
complimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 complimenteáză
complimentezi
COMPLIMENTÁ, complimentez, vb. I. Tranz. 1. A exprima complimente (1). 2. (Înv.) A saluta. – Din fr. complimenter. DOOM
complimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 complimenteáză
complimentul
COMPLIMÉNT, complimente, s. n. 1. Cuvânt de laudă, de măgulire, care exprimă o atitudine prietenească, de stimă, de respect sau de considerație. ◊ Loc. adv. Fără compliment = fără exagerare, fără gândul de a măguli; pe față, sincer. 2. (La pl.) Salutări trimise unei persoane prin intermediul cuiva ca expresie a politeții. 3. Înclinare a capului sau a corpului în semn de salut respectuos; plecăciune, reverență. – Din fr. compliment. DOOM
complimént (laudă, salutare, plecăciune) s. n., pl. compliménte
complimentului
COMPLIMÉNT, complimente, s. n. 1. Cuvânt de laudă, de măgulire, care exprimă o atitudine prietenească, de stimă, de respect sau de considerație. ◊ Loc. adv. Fără compliment = fără exagerare, fără gândul de a măguli; pe față, sincer. 2. (La pl.) Salutări trimise unei persoane prin intermediul cuiva ca expresie a politeții. 3. Înclinare a capului sau a corpului în semn de salut respectuos; plecăciune, reverență. – Din fr. compliment. DOOM
complimént (laudă, salutare, plecăciune) s. n., pl. compliménte
complimentând
COMPLIMENTÁ, complimentez, vb. I. Tranz. 1. A exprima complimente (1). 2. (Înv.) A saluta. – Din fr. complimenter. DOOM
complimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 complimenteáză
complimentînd
COMPLIMENTÁ, complimentez, vb. I. Tranz. 1. A exprima complimente (1). 2. (Înv.) A saluta. – Din fr. complimenter. DOOM
complimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 complimenteáză
complimentări
COMPLIMENTÁRE, complimentări, s. f. Acțiunea de a complimenta și rezultatul ei. – V. complimenta.
complimentării
COMPLIMENTÁRE, complimentări, s. f. Acțiunea de a complimenta și rezultatul ei. – V. complimenta.
complimentările
COMPLIMENTÁRE, complimentări, s. f. Acțiunea de a complimenta și rezultatul ei. – V. complimenta.
complimentărilor
COMPLIMENTÁRE, complimentări, s. f. Acțiunea de a complimenta și rezultatul ei. – V. complimenta.
complinea
COMPLINÍ, complinésc, vb. IV. Tranz. A completa, a împlini, a întregi. ♦ (Înv.) A determina. – Con1- + [îm]plini (după completa). DOOM
compliní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. complinésc, imperf. 3 sg. complineá; conj. prez. 3 să complineáscă
complineai
COMPLINÍ, complinésc, vb. IV. Tranz. A completa, a împlini, a întregi. ♦ (Înv.) A determina. – Con1- + [îm]plini (după completa). DOOM
compliní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. complinésc, imperf. 3 sg. complineá; conj. prez. 3 să complineáscă
complineam
COMPLINÍ, complinésc, vb. IV. Tranz. A completa, a împlini, a întregi. ♦ (Înv.) A determina. – Con1- + [îm]plini (după completa). DOOM
compliní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. complinésc, imperf. 3 sg. complineá; conj. prez. 3 să complineáscă
complinească
COMPLINÍ, complinésc, vb. IV. Tranz. A completa, a împlini, a întregi. ♦ (Înv.) A determina. – Con1- + [îm]plini (după completa). DOOM
compliní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. complinésc, imperf. 3 sg. complineá; conj. prez. 3 să complineáscă
complineau
COMPLINÍ, complinésc, vb. IV. Tranz. A completa, a împlini, a întregi. ♦ (Înv.) A determina. – Con1- + [îm]plini (după completa). DOOM
compliní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. complinésc, imperf. 3 sg. complineá; conj. prez. 3 să complineáscă
complineați
COMPLINÍ, complinésc, vb. IV. Tranz. A completa, a împlini, a întregi. ♦ (Înv.) A determina. – Con1- + [îm]plini (după completa). DOOM
compliní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. complinésc, imperf. 3 sg. complineá; conj. prez. 3 să complineáscă
complinesc
COMPLINÍ, complinésc, vb. IV. Tranz. A completa, a împlini, a întregi. ♦ (Înv.) A determina. – Con1- + [îm]plini (după completa). DOOM
compliní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. complinésc, imperf. 3 sg. complineá; conj. prez. 3 să complineáscă
complinește
COMPLINÍ, complinésc, vb. IV. Tranz. A completa, a împlini, a întregi. ♦ (Înv.) A determina. – Con1- + [îm]plini (după completa). DOOM
compliní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. complinésc, imperf. 3 sg. complineá; conj. prez. 3 să complineáscă
complinești
COMPLINÍ, complinésc, vb. IV. Tranz. A completa, a împlini, a întregi. ♦ (Înv.) A determina. – Con1- + [îm]plini (după completa). DOOM
compliní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. complinésc, imperf. 3 sg. complineá; conj. prez. 3 să complineáscă
complini
COMPLINÍ, complinésc, vb. IV. Tranz. A completa, a împlini, a întregi. ♦ (Înv.) A determina. – Con1- + [îm]plini (după completa). DOOM
compliní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. complinésc, imperf. 3 sg. complineá; conj. prez. 3 să complineáscă
complinii
COMPLINÍ, complinésc, vb. IV. Tranz. A completa, a împlini, a întregi. ♦ (Înv.) A determina. – Con1- + [îm]plini (după completa). DOOM
compliní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. complinésc, imperf. 3 sg. complineá; conj. prez. 3 să complineáscă
complinim
COMPLINÍ, complinésc, vb. IV. Tranz. A completa, a împlini, a întregi. ♦ (Înv.) A determina. – Con1- + [îm]plini (după completa). DOOM
compliní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. complinésc, imperf. 3 sg. complineá; conj. prez. 3 să complineáscă
complinind
COMPLINÍ, complinésc, vb. IV. Tranz. A completa, a împlini, a întregi. ♦ (Înv.) A determina. – Con1- + [îm]plini (după completa). DOOM
compliní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. complinésc, imperf. 3 sg. complineá; conj. prez. 3 să complineáscă
complinire
COMPLINÍ, complinésc, vb. IV. Tranz. A completa, a împlini, a întregi. ♦ (Înv.) A determina. – Con1- + [îm]plini (după completa). DOOM
compliní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. complinésc, imperf. 3 sg. complineá; conj. prez. 3 să complineáscă
complinire
COMPLINÍRE, compliniri, s. f. Acțiunea de a complini și rezultatul ei; întregire, împlinire, completare; (concr.) ceea ce complinește. – V. complini. DOOM
compliníre s. f., g.-d. art. complinírii; pl. compliníri
complinirea
COMPLINÍRE, compliniri, s. f. Acțiunea de a complini și rezultatul ei; întregire, împlinire, completare; (concr.) ceea ce complinește. – V. complini. DOOM
compliníre s. f., g.-d. art. complinírii; pl. compliníri
compliniri
COMPLINÍRE, compliniri, s. f. Acțiunea de a complini și rezultatul ei; întregire, împlinire, completare; (concr.) ceea ce complinește. – V. complini. DOOM
compliníre s. f., g.-d. art. complinírii; pl. compliníri
complinirii
COMPLINÍRE, compliniri, s. f. Acțiunea de a complini și rezultatul ei; întregire, împlinire, completare; (concr.) ceea ce complinește. – V. complini. DOOM
compliníre s. f., g.-d. art. complinírii; pl. compliníri
complinirile
COMPLINÍRE, compliniri, s. f. Acțiunea de a complini și rezultatul ei; întregire, împlinire, completare; (concr.) ceea ce complinește. – V. complini. DOOM
compliníre s. f., g.-d. art. complinírii; pl. compliníri
complinirilor
COMPLINÍRE, compliniri, s. f. Acțiunea de a complini și rezultatul ei; întregire, împlinire, completare; (concr.) ceea ce complinește. – V. complini. DOOM
compliníre s. f., g.-d. art. complinírii; pl. compliníri
compliniră
COMPLINÍ, complinésc, vb. IV. Tranz. A completa, a împlini, a întregi. ♦ (Înv.) A determina. – Con1- + [îm]plini (după completa). DOOM
compliní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. complinésc, imperf. 3 sg. complineá; conj. prez. 3 să complineáscă
complinirăm
COMPLINÍ, complinésc, vb. IV. Tranz. A completa, a împlini, a întregi. ♦ (Înv.) A determina. – Con1- + [îm]plini (după completa). DOOM
compliní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. complinésc, imperf. 3 sg. complineá; conj. prez. 3 să complineáscă
complinirăți
COMPLINÍ, complinésc, vb. IV. Tranz. A completa, a împlini, a întregi. ♦ (Înv.) A determina. – Con1- + [îm]plini (după completa). DOOM
compliní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. complinésc, imperf. 3 sg. complineá; conj. prez. 3 să complineáscă
complinise
COMPLINÍ, complinésc, vb. IV. Tranz. A completa, a împlini, a întregi. ♦ (Înv.) A determina. – Con1- + [îm]plini (după completa). DOOM
compliní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. complinésc, imperf. 3 sg. complineá; conj. prez. 3 să complineáscă
complinisem
COMPLINÍ, complinésc, vb. IV. Tranz. A completa, a împlini, a întregi. ♦ (Înv.) A determina. – Con1- + [îm]plini (după completa). DOOM
compliní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. complinésc, imperf. 3 sg. complineá; conj. prez. 3 să complineáscă
compliniseră
COMPLINÍ, complinésc, vb. IV. Tranz. A completa, a împlini, a întregi. ♦ (Înv.) A determina. – Con1- + [îm]plini (după completa). DOOM
compliní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. complinésc, imperf. 3 sg. complineá; conj. prez. 3 să complineáscă
compliniserăm
COMPLINÍ, complinésc, vb. IV. Tranz. A completa, a împlini, a întregi. ♦ (Înv.) A determina. – Con1- + [îm]plini (după completa). DOOM
compliní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. complinésc, imperf. 3 sg. complineá; conj. prez. 3 să complineáscă
compliniserăți
COMPLINÍ, complinésc, vb. IV. Tranz. A completa, a împlini, a întregi. ♦ (Înv.) A determina. – Con1- + [îm]plini (după completa). DOOM
compliní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. complinésc, imperf. 3 sg. complineá; conj. prez. 3 să complineáscă
compliniseși
COMPLINÍ, complinésc, vb. IV. Tranz. A completa, a împlini, a întregi. ♦ (Înv.) A determina. – Con1- + [îm]plini (după completa). DOOM
compliní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. complinésc, imperf. 3 sg. complineá; conj. prez. 3 să complineáscă
compliniseți
COMPLINÍ, complinésc, vb. IV. Tranz. A completa, a împlini, a întregi. ♦ (Înv.) A determina. – Con1- + [îm]plini (după completa). DOOM
compliní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. complinésc, imperf. 3 sg. complineá; conj. prez. 3 să complineáscă
complinit
COMPLINÍ, complinésc, vb. IV. Tranz. A completa, a împlini, a întregi. ♦ (Înv.) A determina. – Con1- + [îm]plini (după completa). DOOM
compliní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. complinésc, imperf. 3 sg. complineá; conj. prez. 3 să complineáscă
complinit
COMPLINÍ, complinesc, vb. IV. Tranz. A completa, a împlini, a întregi; a determina. – Con1- + [îm]plini (după completa).
complinitoare
COMPLINITÓR, -OÁRE, complinitori, -oare, adj. Care complinește. – Complini + suf. -tor. DOOM
complinitór adj. m., pl. complinitóri; f. sg. și pl. complinitoáre
complinitoarea
COMPLINITÓR, -OÁRE, complinitori, -oare, adj. Care complinește. – Complini + suf. -tor. DOOM
complinitór adj. m., pl. complinitóri; f. sg. și pl. complinitoáre
complinitoarei
COMPLINITÓR, -OÁRE, complinitori, -oare, adj. Care complinește. – Complini + suf. -tor. DOOM
complinitór adj. m., pl. complinitóri; f. sg. și pl. complinitoáre
complinitoarele
COMPLINITÓR, -OÁRE, complinitori, -oare, adj. Care complinește. – Complini + suf. -tor. DOOM
complinitór adj. m., pl. complinitóri; f. sg. și pl. complinitoáre
complinitoarelor
COMPLINITÓR, -OÁRE, complinitori, -oare, adj. Care complinește. – Complini + suf. -tor. DOOM
complinitór adj. m., pl. complinitóri; f. sg. și pl. complinitoáre
complinitor
COMPLINITÓR, -OÁRE, complinitori, -oare, adj. Care complinește. – Complini + suf. -tor. DOOM
complinitór adj. m., pl. complinitóri; f. sg. și pl. complinitoáre
complinitori
COMPLINITÓR, -OÁRE, complinitori, -oare, adj. Care complinește. – Complini + suf. -tor. DOOM
complinitór adj. m., pl. complinitóri; f. sg. și pl. complinitoáre
complinitorii
COMPLINITÓR, -OÁRE, complinitori, -oare, adj. Care complinește. – Complini + suf. -tor. DOOM
complinitór adj. m., pl. complinitóri; f. sg. și pl. complinitoáre
complinitorilor
COMPLINITÓR, -OÁRE, complinitori, -oare, adj. Care complinește. – Complini + suf. -tor. DOOM
complinitór adj. m., pl. complinitóri; f. sg. și pl. complinitoáre
complinitorul
COMPLINITÓR, -OÁRE, complinitori, -oare, adj. Care complinește. – Complini + suf. -tor. DOOM
complinitór adj. m., pl. complinitóri; f. sg. și pl. complinitoáre
complinitorului
COMPLINITÓR, -OÁRE, complinitori, -oare, adj. Care complinește. – Complini + suf. -tor. DOOM
complinitór adj. m., pl. complinitóri; f. sg. și pl. complinitoáre
compliniși
COMPLINÍ, complinésc, vb. IV. Tranz. A completa, a împlini, a întregi. ♦ (Înv.) A determina. – Con1- + [îm]plini (după completa). DOOM
compliní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. complinésc, imperf. 3 sg. complineá; conj. prez. 3 să complineáscă
compliniți
COMPLINÍ, complinésc, vb. IV. Tranz. A completa, a împlini, a întregi. ♦ (Înv.) A determina. – Con1- + [îm]plini (după completa). DOOM
compliní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. complinésc, imperf. 3 sg. complineá; conj. prez. 3 să complineáscă
complot
COMPLÓT, comploturi, s. n. Înțelegere secretă a câtorva persoane care uneltesc o acțiune împotriva unei persoane, a unui stat etc.; conspirație, conjurație. – Din fr. complot. DOOM
complót s. n., pl. complóturi
complota
COMPLOTÁ, complotez, vb. I. Intranz. A urzi un complot. – Din fr. comploter. DOOM
complotá (a ~) vb., ind. prez. 3 comploteáză
complotai
COMPLOTÁ, complotez, vb. I. Intranz. A urzi un complot. – Din fr. comploter. DOOM
complotá (a ~) vb., ind. prez. 3 comploteáză
complotam
COMPLOTÁ, complotez, vb. I. Intranz. A urzi un complot. – Din fr. comploter. DOOM
complotá (a ~) vb., ind. prez. 3 comploteáză
complotare
COMPLOTÁ, complotez, vb. I. Intranz. A urzi un complot. – Din fr. comploter. DOOM
complotá (a ~) vb., ind. prez. 3 comploteáză
complotară
COMPLOTÁ, complotez, vb. I. Intranz. A urzi un complot. – Din fr. comploter. DOOM
complotá (a ~) vb., ind. prez. 3 comploteáză
complotarăm
COMPLOTÁ, complotez, vb. I. Intranz. A urzi un complot. – Din fr. comploter. DOOM
complotá (a ~) vb., ind. prez. 3 comploteáză
complotarăți
COMPLOTÁ, complotez, vb. I. Intranz. A urzi un complot. – Din fr. comploter. DOOM
complotá (a ~) vb., ind. prez. 3 comploteáză
complotase
COMPLOTÁ, complotez, vb. I. Intranz. A urzi un complot. – Din fr. comploter. DOOM
complotá (a ~) vb., ind. prez. 3 comploteáză
complotasem
COMPLOTÁ, complotez, vb. I. Intranz. A urzi un complot. – Din fr. comploter. DOOM
complotá (a ~) vb., ind. prez. 3 comploteáză
complotaseră
COMPLOTÁ, complotez, vb. I. Intranz. A urzi un complot. – Din fr. comploter. DOOM
complotá (a ~) vb., ind. prez. 3 comploteáză
complotaserăm
COMPLOTÁ, complotez, vb. I. Intranz. A urzi un complot. – Din fr. comploter. DOOM
complotá (a ~) vb., ind. prez. 3 comploteáză
complotaserăți
COMPLOTÁ, complotez, vb. I. Intranz. A urzi un complot. – Din fr. comploter. DOOM
complotá (a ~) vb., ind. prez. 3 comploteáză
complotaseși
COMPLOTÁ, complotez, vb. I. Intranz. A urzi un complot. – Din fr. comploter. DOOM
complotá (a ~) vb., ind. prez. 3 comploteáză
complotaseți
COMPLOTÁ, complotez, vb. I. Intranz. A urzi un complot. – Din fr. comploter. DOOM
complotá (a ~) vb., ind. prez. 3 comploteáză
complotat
COMPLOTÁ, complotez, vb. I. Intranz. A urzi un complot. – Din fr. comploter. DOOM
complotá (a ~) vb., ind. prez. 3 comploteáză
complotau
COMPLOTÁ, complotez, vb. I. Intranz. A urzi un complot. – Din fr. comploter. DOOM
complotá (a ~) vb., ind. prez. 3 comploteáză
complotaș
COMPLOTÁȘ, -Ă, complotași, -e, s. m. și f. (Înv.) Complotist. – Complot + suf. -aș. DOOM
complotáșă (înv.) s. f., art. complotáșa, g.-d. art. complotáșei; pl. complotáșe
complotașa
COMPLOTÁȘ, -Ă, complotași, -e, s. m. și f. (Înv.) Complotist. – Complot + suf. -aș. DOOM
complotáșă (înv.) s. f., art. complotáșa, g.-d. art. complotáșei; pl. complotáșe
complotașe
COMPLOTÁȘ, -Ă, complotași, -e, s. m. și f. (Înv.) Complotist. – Complot + suf. -aș. DOOM
complotáșă (înv.) s. f., art. complotáșa, g.-d. art. complotáșei; pl. complotáșe
complotașei
COMPLOTÁȘ, -Ă, complotași, -e, s. m. și f. (Înv.) Complotist. – Complot + suf. -aș. DOOM
complotáșă (înv.) s. f., art. complotáșa, g.-d. art. complotáșei; pl. complotáșe
complotașele
COMPLOTÁȘ, -Ă, complotași, -e, s. m. și f. (Înv.) Complotist. – Complot + suf. -aș. DOOM
complotáșă (înv.) s. f., art. complotáșa, g.-d. art. complotáșei; pl. complotáșe
complotașelor
COMPLOTÁȘ, -Ă, complotași, -e, s. m. și f. (Înv.) Complotist. – Complot + suf. -aș. DOOM
complotáșă (înv.) s. f., art. complotáșa, g.-d. art. complotáșei; pl. complotáșe
complotași
COMPLOTÁ, complotez, vb. I. Intranz. A urzi un complot. – Din fr. comploter. DOOM
complotá (a ~) vb., ind. prez. 3 comploteáză
complotași
COMPLOTÁȘ, -Ă, complotași, -e, s. m. și f. (Înv.) Complotist. – Complot + suf. -aș. DOOM
complotáșă (înv.) s. f., art. complotáșa, g.-d. art. complotáșei; pl. complotáșe
complotașii
COMPLOTÁȘ, -Ă, complotași, -e, s. m. și f. (Înv.) Complotist. – Complot + suf. -aș. DOOM
complotáșă (înv.) s. f., art. complotáșa, g.-d. art. complotáșei; pl. complotáșe
complotașilor
COMPLOTÁȘ, -Ă, complotași, -e, s. m. și f. (Înv.) Complotist. – Complot + suf. -aș. DOOM
complotáșă (înv.) s. f., art. complotáșa, g.-d. art. complotáșei; pl. complotáșe
complotașul
COMPLOTÁȘ, -Ă, complotași, -e, s. m. și f. (Înv.) Complotist. – Complot + suf. -aș. DOOM
complotáșă (înv.) s. f., art. complotáșa, g.-d. art. complotáșei; pl. complotáșe
complotașului
COMPLOTÁȘ, -Ă, complotași, -e, s. m. și f. (Înv.) Complotist. – Complot + suf. -aș. DOOM
complotáșă (înv.) s. f., art. complotáșa, g.-d. art. complotáșei; pl. complotáșe
complotați
COMPLOTÁ, complotez, vb. I. Intranz. A urzi un complot. – Din fr. comploter. DOOM
complotá (a ~) vb., ind. prez. 3 comploteáză
complotează
COMPLOTÁ, complotez, vb. I. Intranz. A urzi un complot. – Din fr. comploter. DOOM
complotá (a ~) vb., ind. prez. 3 comploteáză
complotez
COMPLOTÁ, complotez, vb. I. Intranz. A urzi un complot. – Din fr. comploter. DOOM
complotá (a ~) vb., ind. prez. 3 comploteáză
comploteze
COMPLOTÁ, complotez, vb. I. Intranz. A urzi un complot. – Din fr. comploter. DOOM
complotá (a ~) vb., ind. prez. 3 comploteáză
complotezi
COMPLOTÁ, complotez, vb. I. Intranz. A urzi un complot. – Din fr. comploter. DOOM
complotá (a ~) vb., ind. prez. 3 comploteáză
complotism
COMPLOTÍSM s. n. (Rar) Tactică de complotist. – Complot + suf. -ism.
complotismul
COMPLOTÍSM s. n. (Rar) Tactică de complotist. – Complot + suf. -ism.
complotismului
COMPLOTÍSM s. n. (Rar) Tactică de complotist. – Complot + suf. -ism.
complotist
COMPLOTÍST, -Ă, complotiști, -ste, s. m. și f. Persoană care participă la un complot; complotaș. – Complot + suf. -ist. DOOM
complotístă s. f., g.-d. art. complotístei; pl. complotíste
complotista
COMPLOTÍST, -Ă, complotiști, -ste, s. m. și f. Persoană care participă la un complot; complotaș. – Complot + suf. -ist. DOOM
complotístă s. f., g.-d. art. complotístei; pl. complotíste
complotiste
COMPLOTÍST, -Ă, complotiști, -ste, s. m. și f. Persoană care participă la un complot; complotaș. – Complot + suf. -ist. DOOM
complotístă s. f., g.-d. art. complotístei; pl. complotíste
complotistei
COMPLOTÍST, -Ă, complotiști, -ste, s. m. și f. Persoană care participă la un complot; complotaș. – Complot + suf. -ist. DOOM
complotístă s. f., g.-d. art. complotístei; pl. complotíste
complotistele
COMPLOTÍST, -Ă, complotiști, -ste, s. m. și f. Persoană care participă la un complot; complotaș. – Complot + suf. -ist. DOOM
complotístă s. f., g.-d. art. complotístei; pl. complotíste
complotistelor
COMPLOTÍST, -Ă, complotiști, -ste, s. m. și f. Persoană care participă la un complot; complotaș. – Complot + suf. -ist. DOOM
complotístă s. f., g.-d. art. complotístei; pl. complotíste
complotistul
COMPLOTÍST, -Ă, complotiști, -ste, s. m. și f. Persoană care participă la un complot; complotaș. – Complot + suf. -ist. DOOM
complotístă s. f., g.-d. art. complotístei; pl. complotíste
complotistului
COMPLOTÍST, -Ă, complotiști, -ste, s. m. și f. Persoană care participă la un complot; complotaș. – Complot + suf. -ist. DOOM
complotístă s. f., g.-d. art. complotístei; pl. complotíste
complotiști
COMPLOTÍST, -Ă, complotiști, -ste, s. m. și f. Persoană care participă la un complot; complotaș. – Complot + suf. -ist. DOOM
complotístă s. f., g.-d. art. complotístei; pl. complotíste
complotiștii
COMPLOTÍST, -Ă, complotiști, -ste, s. m. și f. Persoană care participă la un complot; complotaș. – Complot + suf. -ist. DOOM
complotístă s. f., g.-d. art. complotístei; pl. complotíste
complotiștilor
COMPLOTÍST, -Ă, complotiști, -ste, s. m. și f. Persoană care participă la un complot; complotaș. – Complot + suf. -ist. DOOM
complotístă s. f., g.-d. art. complotístei; pl. complotíste
complotul
COMPLÓT, comploturi, s. n. Înțelegere secretă a câtorva persoane care uneltesc o acțiune împotriva unei persoane, a unui stat etc.; conspirație, conjurație. – Din fr. complot. DOOM
complót s. n., pl. complóturi
complotului
COMPLÓT, comploturi, s. n. Înțelegere secretă a câtorva persoane care uneltesc o acțiune împotriva unei persoane, a unui stat etc.; conspirație, conjurație. – Din fr. complot. DOOM
complót s. n., pl. complóturi
comploturi
COMPLÓT, comploturi, s. n. Înțelegere secretă a câtorva persoane care uneltesc o acțiune împotriva unei persoane, a unui stat etc.; conspirație, conjurație. – Din fr. complot. DOOM
complót s. n., pl. complóturi
comploturile
COMPLÓT, comploturi, s. n. Înțelegere secretă a câtorva persoane care uneltesc o acțiune împotriva unei persoane, a unui stat etc.; conspirație, conjurație. – Din fr. complot. DOOM
complót s. n., pl. complóturi
comploturilor
COMPLÓT, comploturi, s. n. Înțelegere secretă a câtorva persoane care uneltesc o acțiune împotriva unei persoane, a unui stat etc.; conspirație, conjurație. – Din fr. complot. DOOM
complót s. n., pl. complóturi
complotând
COMPLOTÁ, complotez, vb. I. Intranz. A urzi un complot. – Din fr. comploter. DOOM
complotá (a ~) vb., ind. prez. 3 comploteáză
complotînd
COMPLOTÁ, complotez, vb. I. Intranz. A urzi un complot. – Din fr. comploter. DOOM
complotá (a ~) vb., ind. prez. 3 comploteáză
compluviu
COMPLÚVIU s.n. Deschizătură în mijlocul acoperișului la casele romane, prin care cădea în impluvium apa de ploaie. [Pron. -viu, pl. -ii, -viuri. / < lat., fr. compluvium].
complăcea
COMPLĂCEÁ, complác, vb. II. Refl. A găsi o mulțumire completă în ceva; (peior.) a se mulțumi cu o anumită situație fără a încerca să o depășească. [Var.: compláce vb. III] – Con1- + plăcea (după fr. complaire). DOOM
!complăceá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se compláce; part. complăcút
complăceai
COMPLĂCEÁ, complác, vb. II. Refl. A găsi o mulțumire completă în ceva; (peior.) a se mulțumi cu o anumită situație fără a încerca să o depășească. [Var.: compláce vb. III] – Con1- + plăcea (după fr. complaire). DOOM
!complăceá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se compláce; part. complăcút
complăceam
COMPLĂCEÁ, complác, vb. II. Refl. A găsi o mulțumire completă în ceva; (peior.) a se mulțumi cu o anumită situație fără a încerca să o depășească. [Var.: compláce vb. III] – Con1- + plăcea (după fr. complaire). DOOM
!complăceá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se compláce; part. complăcút
complăceau
COMPLĂCEÁ, complác, vb. II. Refl. A găsi o mulțumire completă în ceva; (peior.) a se mulțumi cu o anumită situație fără a încerca să o depășească. [Var.: compláce vb. III] – Con1- + plăcea (după fr. complaire). DOOM
!complăceá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se compláce; part. complăcút
complăceați
COMPLĂCEÁ, complác, vb. II. Refl. A găsi o mulțumire completă în ceva; (peior.) a se mulțumi cu o anumită situație fără a încerca să o depășească. [Var.: compláce vb. III] – Con1- + plăcea (după fr. complaire). DOOM
!complăceá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se compláce; part. complăcút
complăcem
COMPLĂCEÁ, complác, vb. II. Refl. A găsi o mulțumire completă în ceva; (peior.) a se mulțumi cu o anumită situație fără a încerca să o depășească. [Var.: compláce vb. III] – Con1- + plăcea (după fr. complaire). DOOM
!complăceá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se compláce; part. complăcút
complăcere
COMPLĂCEÁ, complác, vb. II. Refl. A găsi o mulțumire completă în ceva; (peior.) a se mulțumi cu o anumită situație fără a încerca să o depășească. [Var.: compláce vb. III] – Con1- + plăcea (după fr. complaire). DOOM
!complăceá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se compláce; part. complăcút
complăcere
COMPLĂCÉRE s. f. (Înv.) Amabilitate, complezență. – V. complăcea.
complăcerea
COMPLĂCÉRE s. f. (Înv.) Amabilitate, complezență. – V. complăcea.
complăceri
COMPLĂCÉRE s. f. (Înv.) Amabilitate, complezență. – V. complăcea.
complăcerii
COMPLĂCÉRE s. f. (Înv.) Amabilitate, complezență. – V. complăcea.
complăcerile
COMPLĂCÉRE s. f. (Înv.) Amabilitate, complezență. – V. complăcea.
complăcerilor
COMPLĂCÉRE s. f. (Înv.) Amabilitate, complezență. – V. complăcea.
complăceți
COMPLĂCEÁ, complác, vb. II. Refl. A găsi o mulțumire completă în ceva; (peior.) a se mulțumi cu o anumită situație fără a încerca să o depășească. [Var.: compláce vb. III] – Con1- + plăcea (după fr. complaire). DOOM
!complăceá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se compláce; part. complăcút
complăcu
COMPLĂCEÁ, complác, vb. II. Refl. A găsi o mulțumire completă în ceva; (peior.) a se mulțumi cu o anumită situație fără a încerca să o depășească. [Var.: compláce vb. III] – Con1- + plăcea (după fr. complaire). DOOM
!complăceá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se compláce; part. complăcút
complăcui
COMPLĂCEÁ, complác, vb. II. Refl. A găsi o mulțumire completă în ceva; (peior.) a se mulțumi cu o anumită situație fără a încerca să o depășească. [Var.: compláce vb. III] – Con1- + plăcea (după fr. complaire). DOOM
!complăceá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se compláce; part. complăcút
complăcură
COMPLĂCEÁ, complác, vb. II. Refl. A găsi o mulțumire completă în ceva; (peior.) a se mulțumi cu o anumită situație fără a încerca să o depășească. [Var.: compláce vb. III] – Con1- + plăcea (după fr. complaire). DOOM
!complăceá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se compláce; part. complăcút
complăcurăm
COMPLĂCEÁ, complác, vb. II. Refl. A găsi o mulțumire completă în ceva; (peior.) a se mulțumi cu o anumită situație fără a încerca să o depășească. [Var.: compláce vb. III] – Con1- + plăcea (după fr. complaire). DOOM
!complăceá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se compláce; part. complăcút
complăcurăți
COMPLĂCEÁ, complác, vb. II. Refl. A găsi o mulțumire completă în ceva; (peior.) a se mulțumi cu o anumită situație fără a încerca să o depășească. [Var.: compláce vb. III] – Con1- + plăcea (după fr. complaire). DOOM
!complăceá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se compláce; part. complăcút
complăcuse
COMPLĂCEÁ, complác, vb. II. Refl. A găsi o mulțumire completă în ceva; (peior.) a se mulțumi cu o anumită situație fără a încerca să o depășească. [Var.: compláce vb. III] – Con1- + plăcea (după fr. complaire). DOOM
!complăceá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se compláce; part. complăcút
complăcusem
COMPLĂCEÁ, complác, vb. II. Refl. A găsi o mulțumire completă în ceva; (peior.) a se mulțumi cu o anumită situație fără a încerca să o depășească. [Var.: compláce vb. III] – Con1- + plăcea (după fr. complaire). DOOM
!complăceá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se compláce; part. complăcút
complăcuseră
COMPLĂCEÁ, complác, vb. II. Refl. A găsi o mulțumire completă în ceva; (peior.) a se mulțumi cu o anumită situație fără a încerca să o depășească. [Var.: compláce vb. III] – Con1- + plăcea (după fr. complaire). DOOM
!complăceá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se compláce; part. complăcút
complăcuserăm
COMPLĂCEÁ, complác, vb. II. Refl. A găsi o mulțumire completă în ceva; (peior.) a se mulțumi cu o anumită situație fără a încerca să o depășească. [Var.: compláce vb. III] – Con1- + plăcea (după fr. complaire). DOOM
!complăceá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se compláce; part. complăcút
complăcuserăți
COMPLĂCEÁ, complác, vb. II. Refl. A găsi o mulțumire completă în ceva; (peior.) a se mulțumi cu o anumită situație fără a încerca să o depășească. [Var.: compláce vb. III] – Con1- + plăcea (după fr. complaire). DOOM
!complăceá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se compláce; part. complăcút
complăcuseși
COMPLĂCEÁ, complác, vb. II. Refl. A găsi o mulțumire completă în ceva; (peior.) a se mulțumi cu o anumită situație fără a încerca să o depășească. [Var.: compláce vb. III] – Con1- + plăcea (după fr. complaire). DOOM
!complăceá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se compláce; part. complăcút
complăcuseți
COMPLĂCEÁ, complác, vb. II. Refl. A găsi o mulțumire completă în ceva; (peior.) a se mulțumi cu o anumită situație fără a încerca să o depășească. [Var.: compláce vb. III] – Con1- + plăcea (după fr. complaire). DOOM
!complăceá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se compláce; part. complăcút
complăcut
COMPLĂCEÁ, complác, vb. II. Refl. A găsi o mulțumire completă în ceva; (peior.) a se mulțumi cu o anumită situație fără a încerca să o depășească. [Var.: compláce vb. III] – Con1- + plăcea (după fr. complaire). DOOM
!complăceá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se compláce; part. complăcút
complăcuși
COMPLĂCEÁ, complác, vb. II. Refl. A găsi o mulțumire completă în ceva; (peior.) a se mulțumi cu o anumită situație fără a încerca să o depășească. [Var.: compláce vb. III] – Con1- + plăcea (după fr. complaire). DOOM
!complăceá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se compláce; part. complăcút
complăcând
COMPLĂCEÁ, complác, vb. II. Refl. A găsi o mulțumire completă în ceva; (peior.) a se mulțumi cu o anumită situație fără a încerca să o depășească. [Var.: compláce vb. III] – Con1- + plăcea (după fr. complaire). DOOM
!complăceá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se compláce; part. complăcút
complăcînd
COMPLĂCEÁ, complác, vb. II. Refl. A găsi o mulțumire completă în ceva; (peior.) a se mulțumi cu o anumită situație fără a încerca să o depășească. [Var.: compláce vb. III] – Con1- + plăcea (după fr. complaire). DOOM
!complăceá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se compláce; part. complăcút
component
COMPONÉNT, -Ă, componenți, -te, adj., s. n., s. f., s. m. 1. Adj. Care intră ca parte într-un întreg; alcătuitor. ♦ (Substantivat, f.) Element component (1). 2. S. n. (Chim.) Fiecare dintre substanțele sau speciile moleculare ale unui sistem fizico-chimic. 3. S. f. (Fiz.) Fiecare dintre vectorii în care se descompune un anumit vector și ale căror efecte însumate sunt echivalente cu efectul vectorului dat. 4. S. n. pl. (Electron.; în sintagmele) Componente active = denumire generică pentru diode, tranzistoare, circuite integrate. Componente pasive = denumire generică pentru rezistoare, capacitoare etc. 5. S. m. și f. Membru al unei echipe, al unei formații (sportive, coregrafice, muzicale etc.). – Din germ. Komponente, it. componente. DOOM
componéntă (element constitutiv, persoană, vector, element electronic) s. f., g.-d. art. componéntei; pl. componénte
component
COMPONÉNT, -Ă, componenți, -te, adj., s. n., s. f., s. m. 1. Adj. Care intră ca parte într-un întreg; alcătuitor. ♦ (Substantivat, f.) Element component (1). 2. S. n. (Chim.) Fiecare dintre substanțele sau speciile moleculare ale unui sistem fizico-chimic. 3. S. f. (Fiz.) Fiecare dintre vectorii în care se descompune un anumit vector și ale căror efecte însumate sunt echivalente cu efectul vectorului dat. 4. S. n. pl. (Electron.; în sintagmele) Componente active = denumire generică pentru diode, tranzistoare, circuite integrate. Componente pasive = denumire generică pentru rezistoare, capacitoare etc. 5. S. m. și f. Membru al unei echipe, al unei formații (sportive, coregrafice, muzicale etc.). – Din germ. Komponente, it. componente. DOOM
componéntă (element constitutiv, persoană, vector, element electronic) s. f., g.-d. art. componéntei; pl. componénte
componenta
COMPONÉNT, -Ă, componenți, -te, adj., s. n., s. f., s. m. 1. Adj. Care intră ca parte într-un întreg; alcătuitor. ♦ (Substantivat, f.) Element component (1). 2. S. n. (Chim.) Fiecare dintre substanțele sau speciile moleculare ale unui sistem fizico-chimic. 3. S. f. (Fiz.) Fiecare dintre vectorii în care se descompune un anumit vector și ale căror efecte însumate sunt echivalente cu efectul vectorului dat. 4. S. n. pl. (Electron.; în sintagmele) Componente active = denumire generică pentru diode, tranzistoare, circuite integrate. Componente pasive = denumire generică pentru rezistoare, capacitoare etc. 5. S. m. și f. Membru al unei echipe, al unei formații (sportive, coregrafice, muzicale etc.). – Din germ. Komponente, it. componente. DOOM
componéntă (element constitutiv, persoană, vector, element electronic) s. f., g.-d. art. componéntei; pl. componénte
componenta
COMPONÉNT, -Ă, componenți, -te, adj., s. n., s. f., s. m. 1. Adj. Care intră ca parte într-un întreg; alcătuitor. ♦ (Substantivat, f.) Element component (1). 2. S. n. (Chim.) Fiecare dintre substanțele sau speciile moleculare ale unui sistem fizico-chimic. 3. S. f. (Fiz.) Fiecare dintre vectorii în care se descompune un anumit vector și ale căror efecte însumate sunt echivalente cu efectul vectorului dat. 4. S. n. pl. (Electron.; în sintagmele) Componente active = denumire generică pentru diode, tranzistoare, circuite integrate. Componente pasive = denumire generică pentru rezistoare, capacitoare etc. 5. S. m. și f. Membru al unei echipe, al unei formații (sportive, coregrafice, muzicale etc.). – Din germ. Komponente, it. componente. DOOM
componéntă (element constitutiv, persoană, vector, element electronic) s. f., g.-d. art. componéntei; pl. componénte
componente
COMPONÉNT, -Ă, componenți, -te, adj., s. n., s. f., s. m. 1. Adj. Care intră ca parte într-un întreg; alcătuitor. ♦ (Substantivat, f.) Element component (1). 2. S. n. (Chim.) Fiecare dintre substanțele sau speciile moleculare ale unui sistem fizico-chimic. 3. S. f. (Fiz.) Fiecare dintre vectorii în care se descompune un anumit vector și ale căror efecte însumate sunt echivalente cu efectul vectorului dat. 4. S. n. pl. (Electron.; în sintagmele) Componente active = denumire generică pentru diode, tranzistoare, circuite integrate. Componente pasive = denumire generică pentru rezistoare, capacitoare etc. 5. S. m. și f. Membru al unei echipe, al unei formații (sportive, coregrafice, muzicale etc.). – Din germ. Komponente, it. componente. DOOM
componéntă (element constitutiv, persoană, vector, element electronic) s. f., g.-d. art. componéntei; pl. componénte
componente
COMPONÉNT, -Ă, componenți, -te, adj., s. n., s. f., s. m. 1. Adj. Care intră ca parte într-un întreg; alcătuitor. ♦ (Substantivat, f.) Element component (1). 2. S. n. (Chim.) Fiecare dintre substanțele sau speciile moleculare ale unui sistem fizico-chimic. 3. S. f. (Fiz.) Fiecare dintre vectorii în care se descompune un anumit vector și ale căror efecte însumate sunt echivalente cu efectul vectorului dat. 4. S. n. pl. (Electron.; în sintagmele) Componente active = denumire generică pentru diode, tranzistoare, circuite integrate. Componente pasive = denumire generică pentru rezistoare, capacitoare etc. 5. S. m. și f. Membru al unei echipe, al unei formații (sportive, coregrafice, muzicale etc.). – Din germ. Komponente, it. componente. DOOM
componéntă (element constitutiv, persoană, vector, element electronic) s. f., g.-d. art. componéntei; pl. componénte
componentei
COMPONÉNT, -Ă, componenți, -te, adj., s. n., s. f., s. m. 1. Adj. Care intră ca parte într-un întreg; alcătuitor. ♦ (Substantivat, f.) Element component (1). 2. S. n. (Chim.) Fiecare dintre substanțele sau speciile moleculare ale unui sistem fizico-chimic. 3. S. f. (Fiz.) Fiecare dintre vectorii în care se descompune un anumit vector și ale căror efecte însumate sunt echivalente cu efectul vectorului dat. 4. S. n. pl. (Electron.; în sintagmele) Componente active = denumire generică pentru diode, tranzistoare, circuite integrate. Componente pasive = denumire generică pentru rezistoare, capacitoare etc. 5. S. m. și f. Membru al unei echipe, al unei formații (sportive, coregrafice, muzicale etc.). – Din germ. Komponente, it. componente. DOOM
componéntă (element constitutiv, persoană, vector, element electronic) s. f., g.-d. art. componéntei; pl. componénte
componentei
COMPONÉNT, -Ă, componenți, -te, adj., s. n., s. f., s. m. 1. Adj. Care intră ca parte într-un întreg; alcătuitor. ♦ (Substantivat, f.) Element component (1). 2. S. n. (Chim.) Fiecare dintre substanțele sau speciile moleculare ale unui sistem fizico-chimic. 3. S. f. (Fiz.) Fiecare dintre vectorii în care se descompune un anumit vector și ale căror efecte însumate sunt echivalente cu efectul vectorului dat. 4. S. n. pl. (Electron.; în sintagmele) Componente active = denumire generică pentru diode, tranzistoare, circuite integrate. Componente pasive = denumire generică pentru rezistoare, capacitoare etc. 5. S. m. și f. Membru al unei echipe, al unei formații (sportive, coregrafice, muzicale etc.). – Din germ. Komponente, it. componente. DOOM
componéntă (element constitutiv, persoană, vector, element electronic) s. f., g.-d. art. componéntei; pl. componénte
componentele
COMPONÉNT, -Ă, componenți, -te, adj., s. n., s. f., s. m. 1. Adj. Care intră ca parte într-un întreg; alcătuitor. ♦ (Substantivat, f.) Element component (1). 2. S. n. (Chim.) Fiecare dintre substanțele sau speciile moleculare ale unui sistem fizico-chimic. 3. S. f. (Fiz.) Fiecare dintre vectorii în care se descompune un anumit vector și ale căror efecte însumate sunt echivalente cu efectul vectorului dat. 4. S. n. pl. (Electron.; în sintagmele) Componente active = denumire generică pentru diode, tranzistoare, circuite integrate. Componente pasive = denumire generică pentru rezistoare, capacitoare etc. 5. S. m. și f. Membru al unei echipe, al unei formații (sportive, coregrafice, muzicale etc.). – Din germ. Komponente, it. componente. DOOM
componéntă (element constitutiv, persoană, vector, element electronic) s. f., g.-d. art. componéntei; pl. componénte
componentele
COMPONÉNT, -Ă, componenți, -te, adj., s. n., s. f., s. m. 1. Adj. Care intră ca parte într-un întreg; alcătuitor. ♦ (Substantivat, f.) Element component (1). 2. S. n. (Chim.) Fiecare dintre substanțele sau speciile moleculare ale unui sistem fizico-chimic. 3. S. f. (Fiz.) Fiecare dintre vectorii în care se descompune un anumit vector și ale căror efecte însumate sunt echivalente cu efectul vectorului dat. 4. S. n. pl. (Electron.; în sintagmele) Componente active = denumire generică pentru diode, tranzistoare, circuite integrate. Componente pasive = denumire generică pentru rezistoare, capacitoare etc. 5. S. m. și f. Membru al unei echipe, al unei formații (sportive, coregrafice, muzicale etc.). – Din germ. Komponente, it. componente. DOOM
componéntă (element constitutiv, persoană, vector, element electronic) s. f., g.-d. art. componéntei; pl. componénte
componentelor
COMPONÉNT, -Ă, componenți, -te, adj., s. n., s. f., s. m. 1. Adj. Care intră ca parte într-un întreg; alcătuitor. ♦ (Substantivat, f.) Element component (1). 2. S. n. (Chim.) Fiecare dintre substanțele sau speciile moleculare ale unui sistem fizico-chimic. 3. S. f. (Fiz.) Fiecare dintre vectorii în care se descompune un anumit vector și ale căror efecte însumate sunt echivalente cu efectul vectorului dat. 4. S. n. pl. (Electron.; în sintagmele) Componente active = denumire generică pentru diode, tranzistoare, circuite integrate. Componente pasive = denumire generică pentru rezistoare, capacitoare etc. 5. S. m. și f. Membru al unei echipe, al unei formații (sportive, coregrafice, muzicale etc.). – Din germ. Komponente, it. componente. DOOM
componéntă (element constitutiv, persoană, vector, element electronic) s. f., g.-d. art. componéntei; pl. componénte
componentelor
COMPONÉNT, -Ă, componenți, -te, adj., s. n., s. f., s. m. 1. Adj. Care intră ca parte într-un întreg; alcătuitor. ♦ (Substantivat, f.) Element component (1). 2. S. n. (Chim.) Fiecare dintre substanțele sau speciile moleculare ale unui sistem fizico-chimic. 3. S. f. (Fiz.) Fiecare dintre vectorii în care se descompune un anumit vector și ale căror efecte însumate sunt echivalente cu efectul vectorului dat. 4. S. n. pl. (Electron.; în sintagmele) Componente active = denumire generică pentru diode, tranzistoare, circuite integrate. Componente pasive = denumire generică pentru rezistoare, capacitoare etc. 5. S. m. și f. Membru al unei echipe, al unei formații (sportive, coregrafice, muzicale etc.). – Din germ. Komponente, it. componente. DOOM
componéntă (element constitutiv, persoană, vector, element electronic) s. f., g.-d. art. componéntei; pl. componénte
componentul
COMPONÉNT, -Ă, componenți, -te, adj., s. n., s. f., s. m. 1. Adj. Care intră ca parte într-un întreg; alcătuitor. ♦ (Substantivat, f.) Element component (1). 2. S. n. (Chim.) Fiecare dintre substanțele sau speciile moleculare ale unui sistem fizico-chimic. 3. S. f. (Fiz.) Fiecare dintre vectorii în care se descompune un anumit vector și ale căror efecte însumate sunt echivalente cu efectul vectorului dat. 4. S. n. pl. (Electron.; în sintagmele) Componente active = denumire generică pentru diode, tranzistoare, circuite integrate. Componente pasive = denumire generică pentru rezistoare, capacitoare etc. 5. S. m. și f. Membru al unei echipe, al unei formații (sportive, coregrafice, muzicale etc.). – Din germ. Komponente, it. componente. DOOM
componéntă (element constitutiv, persoană, vector, element electronic) s. f., g.-d. art. componéntei; pl. componénte
componentul
COMPONÉNT, -Ă, componenți, -te, adj., s. n., s. f., s. m. 1. Adj. Care intră ca parte într-un întreg; alcătuitor. ♦ (Substantivat, f.) Element component (1). 2. S. n. (Chim.) Fiecare dintre substanțele sau speciile moleculare ale unui sistem fizico-chimic. 3. S. f. (Fiz.) Fiecare dintre vectorii în care se descompune un anumit vector și ale căror efecte însumate sunt echivalente cu efectul vectorului dat. 4. S. n. pl. (Electron.; în sintagmele) Componente active = denumire generică pentru diode, tranzistoare, circuite integrate. Componente pasive = denumire generică pentru rezistoare, capacitoare etc. 5. S. m. și f. Membru al unei echipe, al unei formații (sportive, coregrafice, muzicale etc.). – Din germ. Komponente, it. componente. DOOM
componéntă (element constitutiv, persoană, vector, element electronic) s. f., g.-d. art. componéntei; pl. componénte
componentului
COMPONÉNT, -Ă, componenți, -te, adj., s. n., s. f., s. m. 1. Adj. Care intră ca parte într-un întreg; alcătuitor. ♦ (Substantivat, f.) Element component (1). 2. S. n. (Chim.) Fiecare dintre substanțele sau speciile moleculare ale unui sistem fizico-chimic. 3. S. f. (Fiz.) Fiecare dintre vectorii în care se descompune un anumit vector și ale căror efecte însumate sunt echivalente cu efectul vectorului dat. 4. S. n. pl. (Electron.; în sintagmele) Componente active = denumire generică pentru diode, tranzistoare, circuite integrate. Componente pasive = denumire generică pentru rezistoare, capacitoare etc. 5. S. m. și f. Membru al unei echipe, al unei formații (sportive, coregrafice, muzicale etc.). – Din germ. Komponente, it. componente. DOOM
componéntă (element constitutiv, persoană, vector, element electronic) s. f., g.-d. art. componéntei; pl. componénte
componentului
COMPONÉNT, -Ă, componenți, -te, adj., s. n., s. f., s. m. 1. Adj. Care intră ca parte într-un întreg; alcătuitor. ♦ (Substantivat, f.) Element component (1). 2. S. n. (Chim.) Fiecare dintre substanțele sau speciile moleculare ale unui sistem fizico-chimic. 3. S. f. (Fiz.) Fiecare dintre vectorii în care se descompune un anumit vector și ale căror efecte însumate sunt echivalente cu efectul vectorului dat. 4. S. n. pl. (Electron.; în sintagmele) Componente active = denumire generică pentru diode, tranzistoare, circuite integrate. Componente pasive = denumire generică pentru rezistoare, capacitoare etc. 5. S. m. și f. Membru al unei echipe, al unei formații (sportive, coregrafice, muzicale etc.). – Din germ. Komponente, it. componente. DOOM
componéntă (element constitutiv, persoană, vector, element electronic) s. f., g.-d. art. componéntei; pl. componénte
componența
COMPONÉNȚĂ, componențe, s. f. Totalitatea elementelor care alcătuiesc o unitate; compoziție, alcătuire. – Compon[ent] + suf. -ență (după absent-absență). DOOM
componénță s. f., g.-d. art. componénței; pl. componénțe
componențe
COMPONÉNȚĂ, componențe, s. f. Totalitatea elementelor care alcătuiesc o unitate; compoziție, alcătuire. – Compon[ent] + suf. -ență (după absent-absență). DOOM
componénță s. f., g.-d. art. componénței; pl. componénțe
componenței
COMPONÉNȚĂ, componențe, s. f. Totalitatea elementelor care alcătuiesc o unitate; compoziție, alcătuire. – Compon[ent] + suf. -ență (după absent-absență). DOOM
componénță s. f., g.-d. art. componénței; pl. componénțe
componențele
COMPONÉNȚĂ, componențe, s. f. Totalitatea elementelor care alcătuiesc o unitate; compoziție, alcătuire. – Compon[ent] + suf. -ență (după absent-absență). DOOM
componénță s. f., g.-d. art. componénței; pl. componénțe
componențelor
COMPONÉNȚĂ, componențe, s. f. Totalitatea elementelor care alcătuiesc o unitate; compoziție, alcătuire. – Compon[ent] + suf. -ență (după absent-absență). DOOM
componénță s. f., g.-d. art. componénței; pl. componénțe
componenți
COMPONÉNT, -Ă, componenți, -te, adj., s. n., s. f., s. m. 1. Adj. Care intră ca parte într-un întreg; alcătuitor. ♦ (Substantivat, f.) Element component (1). 2. S. n. (Chim.) Fiecare dintre substanțele sau speciile moleculare ale unui sistem fizico-chimic. 3. S. f. (Fiz.) Fiecare dintre vectorii în care se descompune un anumit vector și ale căror efecte însumate sunt echivalente cu efectul vectorului dat. 4. S. n. pl. (Electron.; în sintagmele) Componente active = denumire generică pentru diode, tranzistoare, circuite integrate. Componente pasive = denumire generică pentru rezistoare, capacitoare etc. 5. S. m. și f. Membru al unei echipe, al unei formații (sportive, coregrafice, muzicale etc.). – Din germ. Komponente, it. componente. DOOM
componéntă (element constitutiv, persoană, vector, element electronic) s. f., g.-d. art. componéntei; pl. componénte
componenți
COMPONÉNT, -Ă, componenți, -te, adj., s. n., s. f., s. m. 1. Adj. Care intră ca parte într-un întreg; alcătuitor. ♦ (Substantivat, f.) Element component (1). 2. S. n. (Chim.) Fiecare dintre substanțele sau speciile moleculare ale unui sistem fizico-chimic. 3. S. f. (Fiz.) Fiecare dintre vectorii în care se descompune un anumit vector și ale căror efecte însumate sunt echivalente cu efectul vectorului dat. 4. S. n. pl. (Electron.; în sintagmele) Componente active = denumire generică pentru diode, tranzistoare, circuite integrate. Componente pasive = denumire generică pentru rezistoare, capacitoare etc. 5. S. m. și f. Membru al unei echipe, al unei formații (sportive, coregrafice, muzicale etc.). – Din germ. Komponente, it. componente. DOOM
componéntă (element constitutiv, persoană, vector, element electronic) s. f., g.-d. art. componéntei; pl. componénte
componenții
COMPONÉNT, -Ă, componenți, -te, adj., s. n., s. f., s. m. 1. Adj. Care intră ca parte într-un întreg; alcătuitor. ♦ (Substantivat, f.) Element component (1). 2. S. n. (Chim.) Fiecare dintre substanțele sau speciile moleculare ale unui sistem fizico-chimic. 3. S. f. (Fiz.) Fiecare dintre vectorii în care se descompune un anumit vector și ale căror efecte însumate sunt echivalente cu efectul vectorului dat. 4. S. n. pl. (Electron.; în sintagmele) Componente active = denumire generică pentru diode, tranzistoare, circuite integrate. Componente pasive = denumire generică pentru rezistoare, capacitoare etc. 5. S. m. și f. Membru al unei echipe, al unei formații (sportive, coregrafice, muzicale etc.). – Din germ. Komponente, it. componente. DOOM
componéntă (element constitutiv, persoană, vector, element electronic) s. f., g.-d. art. componéntei; pl. componénte
componenții
COMPONÉNT, -Ă, componenți, -te, adj., s. n., s. f., s. m. 1. Adj. Care intră ca parte într-un întreg; alcătuitor. ♦ (Substantivat, f.) Element component (1). 2. S. n. (Chim.) Fiecare dintre substanțele sau speciile moleculare ale unui sistem fizico-chimic. 3. S. f. (Fiz.) Fiecare dintre vectorii în care se descompune un anumit vector și ale căror efecte însumate sunt echivalente cu efectul vectorului dat. 4. S. n. pl. (Electron.; în sintagmele) Componente active = denumire generică pentru diode, tranzistoare, circuite integrate. Componente pasive = denumire generică pentru rezistoare, capacitoare etc. 5. S. m. și f. Membru al unei echipe, al unei formații (sportive, coregrafice, muzicale etc.). – Din germ. Komponente, it. componente. DOOM
componéntă (element constitutiv, persoană, vector, element electronic) s. f., g.-d. art. componéntei; pl. componénte
componenților
COMPONÉNT, -Ă, componenți, -te, adj., s. n., s. f., s. m. 1. Adj. Care intră ca parte într-un întreg; alcătuitor. ♦ (Substantivat, f.) Element component (1). 2. S. n. (Chim.) Fiecare dintre substanțele sau speciile moleculare ale unui sistem fizico-chimic. 3. S. f. (Fiz.) Fiecare dintre vectorii în care se descompune un anumit vector și ale căror efecte însumate sunt echivalente cu efectul vectorului dat. 4. S. n. pl. (Electron.; în sintagmele) Componente active = denumire generică pentru diode, tranzistoare, circuite integrate. Componente pasive = denumire generică pentru rezistoare, capacitoare etc. 5. S. m. și f. Membru al unei echipe, al unei formații (sportive, coregrafice, muzicale etc.). – Din germ. Komponente, it. componente. DOOM
componéntă (element constitutiv, persoană, vector, element electronic) s. f., g.-d. art. componéntei; pl. componénte
componenților
COMPONÉNT, -Ă, componenți, -te, adj., s. n., s. f., s. m. 1. Adj. Care intră ca parte într-un întreg; alcătuitor. ♦ (Substantivat, f.) Element component (1). 2. S. n. (Chim.) Fiecare dintre substanțele sau speciile moleculare ale unui sistem fizico-chimic. 3. S. f. (Fiz.) Fiecare dintre vectorii în care se descompune un anumit vector și ale căror efecte însumate sunt echivalente cu efectul vectorului dat. 4. S. n. pl. (Electron.; în sintagmele) Componente active = denumire generică pentru diode, tranzistoare, circuite integrate. Componente pasive = denumire generică pentru rezistoare, capacitoare etc. 5. S. m. și f. Membru al unei echipe, al unei formații (sportive, coregrafice, muzicale etc.). – Din germ. Komponente, it. componente. DOOM
componéntă (element constitutiv, persoană, vector, element electronic) s. f., g.-d. art. componéntei; pl. componénte
componist
COMPONÍST, -Ă, componiști, -ste, s. m. și f. (Înv.) Compozitor. – Din germ. Komponist. DOOM
componístă (înv.) s. f., g.-d. art. componístei; pl. componíste
componista
COMPONÍST, -Ă, componiști, -ste, s. m. și f. (Înv.) Compozitor. – Din germ. Komponist. DOOM
componístă (înv.) s. f., g.-d. art. componístei; pl. componíste
componiste
COMPONÍST, -Ă, componiști, -ste, s. m. și f. (Înv.) Compozitor. – Din germ. Komponist. DOOM
componístă (înv.) s. f., g.-d. art. componístei; pl. componíste
componistei
COMPONÍST, -Ă, componiști, -ste, s. m. și f. (Înv.) Compozitor. – Din germ. Komponist. DOOM
componístă (înv.) s. f., g.-d. art. componístei; pl. componíste
componistele
COMPONÍST, -Ă, componiști, -ste, s. m. și f. (Înv.) Compozitor. – Din germ. Komponist. DOOM
componístă (înv.) s. f., g.-d. art. componístei; pl. componíste
componistelor
COMPONÍST, -Ă, componiști, -ste, s. m. și f. (Înv.) Compozitor. – Din germ. Komponist. DOOM
componístă (înv.) s. f., g.-d. art. componístei; pl. componíste
componistic
COMPONÍSTIC, -Ă, componistici, -ce, adj. Al unei compoziții muzicale, privitor la o compoziție muzicală. – Componist + suf. -ic. DOOM
componístic adj. m., pl. componístici; f. componístică, pl. componístice
componistica
COMPONÍSTIC, -Ă, componistici, -ce, adj. Al unei compoziții muzicale, privitor la o compoziție muzicală. – Componist + suf. -ic. DOOM
componístic adj. m., pl. componístici; f. componístică, pl. componístice
componistice
COMPONÍSTIC, -Ă, componistici, -ce, adj. Al unei compoziții muzicale, privitor la o compoziție muzicală. – Componist + suf. -ic. DOOM
componístic adj. m., pl. componístici; f. componístică, pl. componístice
componisticei
COMPONÍSTIC, -Ă, componistici, -ce, adj. Al unei compoziții muzicale, privitor la o compoziție muzicală. – Componist + suf. -ic. DOOM
componístic adj. m., pl. componístici; f. componístică, pl. componístice
componisticele
COMPONÍSTIC, -Ă, componistici, -ce, adj. Al unei compoziții muzicale, privitor la o compoziție muzicală. – Componist + suf. -ic. DOOM
componístic adj. m., pl. componístici; f. componístică, pl. componístice
componisticelor
COMPONÍSTIC, -Ă, componistici, -ce, adj. Al unei compoziții muzicale, privitor la o compoziție muzicală. – Componist + suf. -ic. DOOM
componístic adj. m., pl. componístici; f. componístică, pl. componístice
componistici
COMPONÍSTIC, -Ă, componistici, -ce, adj. Al unei compoziții muzicale, privitor la o compoziție muzicală. – Componist + suf. -ic. DOOM
componístic adj. m., pl. componístici; f. componístică, pl. componístice
componisticii
COMPONÍSTIC, -Ă, componistici, -ce, adj. Al unei compoziții muzicale, privitor la o compoziție muzicală. – Componist + suf. -ic. DOOM
componístic adj. m., pl. componístici; f. componístică, pl. componístice
componisticilor
COMPONÍSTIC, -Ă, componistici, -ce, adj. Al unei compoziții muzicale, privitor la o compoziție muzicală. – Componist + suf. -ic. DOOM
componístic adj. m., pl. componístici; f. componístică, pl. componístice
componisticul
COMPONÍSTIC, -Ă, componistici, -ce, adj. Al unei compoziții muzicale, privitor la o compoziție muzicală. – Componist + suf. -ic. DOOM
componístic adj. m., pl. componístici; f. componístică, pl. componístice
componisticului
COMPONÍSTIC, -Ă, componistici, -ce, adj. Al unei compoziții muzicale, privitor la o compoziție muzicală. – Componist + suf. -ic. DOOM
componístic adj. m., pl. componístici; f. componístică, pl. componístice
componistul
COMPONÍST, -Ă, componiști, -ste, s. m. și f. (Înv.) Compozitor. – Din germ. Komponist. DOOM
componístă (înv.) s. f., g.-d. art. componístei; pl. componíste
componistului
COMPONÍST, -Ă, componiști, -ste, s. m. și f. (Înv.) Compozitor. – Din germ. Komponist. DOOM
componístă (înv.) s. f., g.-d. art. componístei; pl. componíste
componiști
COMPONÍST, -Ă, componiști, -ste, s. m. și f. (Înv.) Compozitor. – Din germ. Komponist. DOOM
componístă (înv.) s. f., g.-d. art. componístei; pl. componíste
componiștii
COMPONÍST, -Ă, componiști, -ste, s. m. și f. (Înv.) Compozitor. – Din germ. Komponist. DOOM
componístă (înv.) s. f., g.-d. art. componístei; pl. componíste
componiștilor
COMPONÍST, -Ă, componiști, -ste, s. m. și f. (Înv.) Compozitor. – Din germ. Komponist. DOOM
componístă (înv.) s. f., g.-d. art. componístei; pl. componíste
comport
COMPORTÁ, compórt, vb. I. 1. Refl. A avea o anumită conduită. 2. Tranz. A aduce cu sine; a necesita, a cere. – Din fr. comporter. DOOM
comportá (a ~) vb., ind. prez. 3 compórtă; conj. prez. 3 să compórte
comporta
COMPORTÁ, compórt, vb. I. 1. Refl. A avea o anumită conduită. 2. Tranz. A aduce cu sine; a necesita, a cere. – Din fr. comporter. DOOM
comportá (a ~) vb., ind. prez. 3 compórtă; conj. prez. 3 să compórte
comportai
COMPORTÁ, compórt, vb. I. 1. Refl. A avea o anumită conduită. 2. Tranz. A aduce cu sine; a necesita, a cere. – Din fr. comporter. DOOM
comportá (a ~) vb., ind. prez. 3 compórtă; conj. prez. 3 să compórte
comportam
COMPORTÁ, compórt, vb. I. 1. Refl. A avea o anumită conduită. 2. Tranz. A aduce cu sine; a necesita, a cere. – Din fr. comporter. DOOM
comportá (a ~) vb., ind. prez. 3 compórtă; conj. prez. 3 să compórte
comportament
COMPORTAMÉNT, comportamente, s. n. 1. Modalitate de a acționa și de a reacționa în anumite împrejurări sau situații; conduită, purtare, comportare. 2. Ansamblul reacțiilor unui organism sau al unei colectivități animale ori umane la factorii de mediu; conduită (2). – Din fr. comportement. DOOM
comportamént s. n., pl. comportaménte
comportamental
COMPORTAMENTÁL, -Ă, comportamentali, -e, adj. De comportament. – Din fr. comportemental.
comportamentala
COMPORTAMENTÁL, -Ă, comportamentali, -e, adj. De comportament. – Din fr. comportemental.
comportamentale
COMPORTAMENTÁL, -Ă, comportamentali, -e, adj. De comportament. – Din fr. comportemental.
comportamentalei
COMPORTAMENTÁL, -Ă, comportamentali, -e, adj. De comportament. – Din fr. comportemental.
comportamentalele
COMPORTAMENTÁL, -Ă, comportamentali, -e, adj. De comportament. – Din fr. comportemental.
comportamentalelor
COMPORTAMENTÁL, -Ă, comportamentali, -e, adj. De comportament. – Din fr. comportemental.
comportamentali
COMPORTAMENTÁL, -Ă, comportamentali, -e, adj. De comportament. – Din fr. comportemental.
comportamentalii
COMPORTAMENTÁL, -Ă, comportamentali, -e, adj. De comportament. – Din fr. comportemental.
comportamentalilor
COMPORTAMENTÁL, -Ă, comportamentali, -e, adj. De comportament. – Din fr. comportemental.
comportamentalul
COMPORTAMENTÁL, -Ă, comportamentali, -e, adj. De comportament. – Din fr. comportemental.
comportamentalului
COMPORTAMENTÁL, -Ă, comportamentali, -e, adj. De comportament. – Din fr. comportemental.
comportamente
COMPORTAMÉNT, comportamente, s. n. 1. Modalitate de a acționa și de a reacționa în anumite împrejurări sau situații; conduită, purtare, comportare. 2. Ansamblul reacțiilor unui organism sau al unei colectivități animale ori umane la factorii de mediu; conduită (2). – Din fr. comportement. DOOM
comportamént s. n., pl. comportaménte
comportamentele
COMPORTAMÉNT, comportamente, s. n. 1. Modalitate de a acționa și de a reacționa în anumite împrejurări sau situații; conduită, purtare, comportare. 2. Ansamblul reacțiilor unui organism sau al unei colectivități animale ori umane la factorii de mediu; conduită (2). – Din fr. comportement. DOOM
comportamént s. n., pl. comportaménte
comportamentelor
COMPORTAMÉNT, comportamente, s. n. 1. Modalitate de a acționa și de a reacționa în anumite împrejurări sau situații; conduită, purtare, comportare. 2. Ansamblul reacțiilor unui organism sau al unei colectivități animale ori umane la factorii de mediu; conduită (2). – Din fr. comportement. DOOM
comportamént s. n., pl. comportaménte
comportamentism
COMPORTAMENTÍSM s. n. (Livr.) Behaviorism. – Comportament + suf. -ism.
comportamentismul
COMPORTAMENTÍSM s. n. (Livr.) Behaviorism. – Comportament + suf. -ism.
comportamentismului
COMPORTAMENTÍSM s. n. (Livr.) Behaviorism. – Comportament + suf. -ism.
comportamentist
COMPORTAMENTÍST, -Ă, comportamentiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al comportamentismului. – De la comportamentism, cu schimbarea sufixului.
comportamentist
COMPORTAMENTÍST, -Ă, comportamentiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al comportamentismului. – De la comportamentism, cu schimbarea sufixului.
comportamentista
COMPORTAMENTÍST, -Ă, comportamentiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al comportamentismului. – De la comportamentism, cu schimbarea sufixului.
comportamentista
COMPORTAMENTÍST, -Ă, comportamentiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al comportamentismului. – De la comportamentism, cu schimbarea sufixului.
comportamentiste
COMPORTAMENTÍST, -Ă, comportamentiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al comportamentismului. – De la comportamentism, cu schimbarea sufixului.
comportamentiste
COMPORTAMENTÍST, -Ă, comportamentiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al comportamentismului. – De la comportamentism, cu schimbarea sufixului.
comportamentistei
COMPORTAMENTÍST, -Ă, comportamentiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al comportamentismului. – De la comportamentism, cu schimbarea sufixului.
comportamentistei
COMPORTAMENTÍST, -Ă, comportamentiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al comportamentismului. – De la comportamentism, cu schimbarea sufixului.
comportamentistele
COMPORTAMENTÍST, -Ă, comportamentiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al comportamentismului. – De la comportamentism, cu schimbarea sufixului.
comportamentistele
COMPORTAMENTÍST, -Ă, comportamentiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al comportamentismului. – De la comportamentism, cu schimbarea sufixului.
comportamentistelor
COMPORTAMENTÍST, -Ă, comportamentiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al comportamentismului. – De la comportamentism, cu schimbarea sufixului.
comportamentistelor
COMPORTAMENTÍST, -Ă, comportamentiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al comportamentismului. – De la comportamentism, cu schimbarea sufixului.
comportamentistul
COMPORTAMENTÍST, -Ă, comportamentiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al comportamentismului. – De la comportamentism, cu schimbarea sufixului.
comportamentistul
COMPORTAMENTÍST, -Ă, comportamentiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al comportamentismului. – De la comportamentism, cu schimbarea sufixului.
comportamentistului
COMPORTAMENTÍST, -Ă, comportamentiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al comportamentismului. – De la comportamentism, cu schimbarea sufixului.
comportamentistului
COMPORTAMENTÍST, -Ă, comportamentiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al comportamentismului. – De la comportamentism, cu schimbarea sufixului.
comportamentiști
COMPORTAMENTÍST, -Ă, comportamentiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al comportamentismului. – De la comportamentism, cu schimbarea sufixului.
comportamentiști
COMPORTAMENTÍST, -Ă, comportamentiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al comportamentismului. – De la comportamentism, cu schimbarea sufixului.
comportamentiștii
COMPORTAMENTÍST, -Ă, comportamentiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al comportamentismului. – De la comportamentism, cu schimbarea sufixului.
comportamentiștii
COMPORTAMENTÍST, -Ă, comportamentiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al comportamentismului. – De la comportamentism, cu schimbarea sufixului.
comportamentiștilor
COMPORTAMENTÍST, -Ă, comportamentiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al comportamentismului. – De la comportamentism, cu schimbarea sufixului.
comportamentiștilor
COMPORTAMENTÍST, -Ă, comportamentiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al comportamentismului. – De la comportamentism, cu schimbarea sufixului.
comportamentul
COMPORTAMÉNT, comportamente, s. n. 1. Modalitate de a acționa și de a reacționa în anumite împrejurări sau situații; conduită, purtare, comportare. 2. Ansamblul reacțiilor unui organism sau al unei colectivități animale ori umane la factorii de mediu; conduită (2). – Din fr. comportement. DOOM
comportamént s. n., pl. comportaménte
comportamentului
COMPORTAMÉNT, comportamente, s. n. 1. Modalitate de a acționa și de a reacționa în anumite împrejurări sau situații; conduită, purtare, comportare. 2. Ansamblul reacțiilor unui organism sau al unei colectivități animale ori umane la factorii de mediu; conduită (2). – Din fr. comportement. DOOM
comportamént s. n., pl. comportaménte
comportare
COMPORTÁ, compórt, vb. I. 1. Refl. A avea o anumită conduită. 2. Tranz. A aduce cu sine; a necesita, a cere. – Din fr. comporter. DOOM
comportá (a ~) vb., ind. prez. 3 compórtă; conj. prez. 3 să compórte
comportare
COMPORTÁRE, comportări, s. f. Fel de a se comporta; comportament. – V. comporta. DOOM
comportáre s. f., g.-d. art. comportắrii; pl. comportắri
comportarea
COMPORTÁRE, comportări, s. f. Fel de a se comporta; comportament. – V. comporta. DOOM
comportáre s. f., g.-d. art. comportắrii; pl. comportắri
comportară
COMPORTÁ, compórt, vb. I. 1. Refl. A avea o anumită conduită. 2. Tranz. A aduce cu sine; a necesita, a cere. – Din fr. comporter. DOOM
comportá (a ~) vb., ind. prez. 3 compórtă; conj. prez. 3 să compórte
comportarăm
COMPORTÁ, compórt, vb. I. 1. Refl. A avea o anumită conduită. 2. Tranz. A aduce cu sine; a necesita, a cere. – Din fr. comporter. DOOM
comportá (a ~) vb., ind. prez. 3 compórtă; conj. prez. 3 să compórte
comportarăți
COMPORTÁ, compórt, vb. I. 1. Refl. A avea o anumită conduită. 2. Tranz. A aduce cu sine; a necesita, a cere. – Din fr. comporter. DOOM
comportá (a ~) vb., ind. prez. 3 compórtă; conj. prez. 3 să compórte
comportase
COMPORTÁ, compórt, vb. I. 1. Refl. A avea o anumită conduită. 2. Tranz. A aduce cu sine; a necesita, a cere. – Din fr. comporter. DOOM
comportá (a ~) vb., ind. prez. 3 compórtă; conj. prez. 3 să compórte
comportasem
COMPORTÁ, compórt, vb. I. 1. Refl. A avea o anumită conduită. 2. Tranz. A aduce cu sine; a necesita, a cere. – Din fr. comporter. DOOM
comportá (a ~) vb., ind. prez. 3 compórtă; conj. prez. 3 să compórte
comportaseră
COMPORTÁ, compórt, vb. I. 1. Refl. A avea o anumită conduită. 2. Tranz. A aduce cu sine; a necesita, a cere. – Din fr. comporter. DOOM
comportá (a ~) vb., ind. prez. 3 compórtă; conj. prez. 3 să compórte
comportaserăm
COMPORTÁ, compórt, vb. I. 1. Refl. A avea o anumită conduită. 2. Tranz. A aduce cu sine; a necesita, a cere. – Din fr. comporter. DOOM
comportá (a ~) vb., ind. prez. 3 compórtă; conj. prez. 3 să compórte
comportaserăți
COMPORTÁ, compórt, vb. I. 1. Refl. A avea o anumită conduită. 2. Tranz. A aduce cu sine; a necesita, a cere. – Din fr. comporter. DOOM
comportá (a ~) vb., ind. prez. 3 compórtă; conj. prez. 3 să compórte
comportaseși
COMPORTÁ, compórt, vb. I. 1. Refl. A avea o anumită conduită. 2. Tranz. A aduce cu sine; a necesita, a cere. – Din fr. comporter. DOOM
comportá (a ~) vb., ind. prez. 3 compórtă; conj. prez. 3 să compórte
comportaseți
COMPORTÁ, compórt, vb. I. 1. Refl. A avea o anumită conduită. 2. Tranz. A aduce cu sine; a necesita, a cere. – Din fr. comporter. DOOM
comportá (a ~) vb., ind. prez. 3 compórtă; conj. prez. 3 să compórte
comportat
COMPORTÁ, compórt, vb. I. 1. Refl. A avea o anumită conduită. 2. Tranz. A aduce cu sine; a necesita, a cere. – Din fr. comporter. DOOM
comportá (a ~) vb., ind. prez. 3 compórtă; conj. prez. 3 să compórte
comportat
COMPORTÁ, compórt, vb. I. 1. Refl. A avea o anumită conduită. 2. Tranz. A aduce cu sine; a necesita, a cere. – Din fr. comporter.
comportau
COMPORTÁ, compórt, vb. I. 1. Refl. A avea o anumită conduită. 2. Tranz. A aduce cu sine; a necesita, a cere. – Din fr. comporter. DOOM
comportá (a ~) vb., ind. prez. 3 compórtă; conj. prez. 3 să compórte
comportași
COMPORTÁ, compórt, vb. I. 1. Refl. A avea o anumită conduită. 2. Tranz. A aduce cu sine; a necesita, a cere. – Din fr. comporter. DOOM
comportá (a ~) vb., ind. prez. 3 compórtă; conj. prez. 3 să compórte
comportați
COMPORTÁ, compórt, vb. I. 1. Refl. A avea o anumită conduită. 2. Tranz. A aduce cu sine; a necesita, a cere. – Din fr. comporter. DOOM
comportá (a ~) vb., ind. prez. 3 compórtă; conj. prez. 3 să compórte
comporte
COMPORTÁ, compórt, vb. I. 1. Refl. A avea o anumită conduită. 2. Tranz. A aduce cu sine; a necesita, a cere. – Din fr. comporter. DOOM
comportá (a ~) vb., ind. prez. 3 compórtă; conj. prez. 3 să compórte
comportism
COMPORTÍSM s.n. (Rar) Mod de comportare. [Cf. it. comportamentismo].
comportismul
COMPORTÍSM s.n. (Rar) Mod de comportare. [Cf. it. comportamentismo].
comportismului
COMPORTÍSM s.n. (Rar) Mod de comportare. [Cf. it. comportamentismo].
comportând
COMPORTÁ, compórt, vb. I. 1. Refl. A avea o anumită conduită. 2. Tranz. A aduce cu sine; a necesita, a cere. – Din fr. comporter. DOOM
comportá (a ~) vb., ind. prez. 3 compórtă; conj. prez. 3 să compórte
comportînd
COMPORTÁ, compórt, vb. I. 1. Refl. A avea o anumită conduită. 2. Tranz. A aduce cu sine; a necesita, a cere. – Din fr. comporter. DOOM
comportá (a ~) vb., ind. prez. 3 compórtă; conj. prez. 3 să compórte
comportări
COMPORTÁRE, comportări, s. f. Fel de a se comporta; comportament. – V. comporta. DOOM
comportáre s. f., g.-d. art. comportắrii; pl. comportắri
comportării
COMPORTÁRE, comportări, s. f. Fel de a se comporta; comportament. – V. comporta. DOOM
comportáre s. f., g.-d. art. comportắrii; pl. comportắri
comportările
COMPORTÁRE, comportări, s. f. Fel de a se comporta; comportament. – V. comporta. DOOM
comportáre s. f., g.-d. art. comportắrii; pl. comportắri
comportărilor
COMPORTÁRE, comportări, s. f. Fel de a se comporta; comportament. – V. comporta. DOOM
comportáre s. f., g.-d. art. comportắrii; pl. comportắri
comporți
COMPORTÁ, compórt, vb. I. 1. Refl. A avea o anumită conduită. 2. Tranz. A aduce cu sine; a necesita, a cere. – Din fr. comporter. DOOM
comportá (a ~) vb., ind. prez. 3 compórtă; conj. prez. 3 să compórte
compositum
COMPÓSITUM s.n. Totalitatea mijloacelor pe care le are un cântăreț. [< fr. compositum].
compositum
MIXTUM COMPOSITUM loc. s. n. (Livr.) Amestec artificial și nereușit. [Pr.: micstum compózitum] – Expr. lat. DOOM
*míxtum compósitum (lat.) loc. s. n.
compositumul
COMPÓSITUM s.n. Totalitatea mijloacelor pe care le are un cântăreț. [< fr. compositum].
compositumul
MIXTUM COMPOSITUM loc. s. n. (Livr.) Amestec artificial și nereușit. [Pr.: micstum compózitum] – Expr. lat. DOOM
*míxtum compósitum (lat.) loc. s. n.
compositumului
COMPÓSITUM s.n. Totalitatea mijloacelor pe care le are un cântăreț. [< fr. compositum].
compositumului
MIXTUM COMPOSITUM loc. s. n. (Livr.) Amestec artificial și nereușit. [Pr.: micstum compózitum] – Expr. lat. DOOM
*míxtum compósitum (lat.) loc. s. n.
compost
COMPÓST, composturi, s. n. Îngrășământ agricol natural, rezultat în urma fermentării lente a diferitelor resturi vegetale și animale, amestecate cu unele substanțe minerale. – Din fr. compost. DOOM
compóst s. n., pl. compósturi
composta
COMPOSTÁ, compostez, vb. I. Tranz. 1. A marca data cu compostorul. 2. A perfora cu compostorul biletul de călătorie. – Din fr. composter. DOOM
compostá (a ~) vb., ind. prez. 3 composteáză
compostai
COMPOSTÁ, compostez, vb. I. Tranz. 1. A marca data cu compostorul. 2. A perfora cu compostorul biletul de călătorie. – Din fr. composter. DOOM
compostá (a ~) vb., ind. prez. 3 composteáză
compostam
COMPOSTÁ, compostez, vb. I. Tranz. 1. A marca data cu compostorul. 2. A perfora cu compostorul biletul de călătorie. – Din fr. composter. DOOM
compostá (a ~) vb., ind. prez. 3 composteáză
compostare
COMPOSTÁ, compostez, vb. I. Tranz. 1. A marca data cu compostorul. 2. A perfora cu compostorul biletul de călătorie. – Din fr. composter. DOOM
compostá (a ~) vb., ind. prez. 3 composteáză
compostare
COMPOSTÁRE, compostări, s. f. Acțiunea de a composta. – V. composta.
compostarea
COMPOSTÁRE, compostări, s. f. Acțiunea de a composta. – V. composta.
compostară
COMPOSTÁ, compostez, vb. I. Tranz. 1. A marca data cu compostorul. 2. A perfora cu compostorul biletul de călătorie. – Din fr. composter. DOOM
compostá (a ~) vb., ind. prez. 3 composteáză
compostarăm
COMPOSTÁ, compostez, vb. I. Tranz. 1. A marca data cu compostorul. 2. A perfora cu compostorul biletul de călătorie. – Din fr. composter. DOOM
compostá (a ~) vb., ind. prez. 3 composteáză
compostarăți
COMPOSTÁ, compostez, vb. I. Tranz. 1. A marca data cu compostorul. 2. A perfora cu compostorul biletul de călătorie. – Din fr. composter. DOOM
compostá (a ~) vb., ind. prez. 3 composteáză
compostase
COMPOSTÁ, compostez, vb. I. Tranz. 1. A marca data cu compostorul. 2. A perfora cu compostorul biletul de călătorie. – Din fr. composter. DOOM
compostá (a ~) vb., ind. prez. 3 composteáză
compostasem
COMPOSTÁ, compostez, vb. I. Tranz. 1. A marca data cu compostorul. 2. A perfora cu compostorul biletul de călătorie. – Din fr. composter. DOOM
compostá (a ~) vb., ind. prez. 3 composteáză
compostaseră
COMPOSTÁ, compostez, vb. I. Tranz. 1. A marca data cu compostorul. 2. A perfora cu compostorul biletul de călătorie. – Din fr. composter. DOOM
compostá (a ~) vb., ind. prez. 3 composteáză
compostaserăm
COMPOSTÁ, compostez, vb. I. Tranz. 1. A marca data cu compostorul. 2. A perfora cu compostorul biletul de călătorie. – Din fr. composter. DOOM
compostá (a ~) vb., ind. prez. 3 composteáză
compostaserăți
COMPOSTÁ, compostez, vb. I. Tranz. 1. A marca data cu compostorul. 2. A perfora cu compostorul biletul de călătorie. – Din fr. composter. DOOM
compostá (a ~) vb., ind. prez. 3 composteáză
compostaseși
COMPOSTÁ, compostez, vb. I. Tranz. 1. A marca data cu compostorul. 2. A perfora cu compostorul biletul de călătorie. – Din fr. composter. DOOM
compostá (a ~) vb., ind. prez. 3 composteáză
compostaseți
COMPOSTÁ, compostez, vb. I. Tranz. 1. A marca data cu compostorul. 2. A perfora cu compostorul biletul de călătorie. – Din fr. composter. DOOM
compostá (a ~) vb., ind. prez. 3 composteáză
compostat
COMPOSTÁ, compostez, vb. I. Tranz. 1. A marca data cu compostorul. 2. A perfora cu compostorul biletul de călătorie. – Din fr. composter. DOOM
compostá (a ~) vb., ind. prez. 3 composteáză
compostat
COMPOSTÁT, -Ă, compostați, -te, adj. (Despre bilete de călătorie) Care a fost marcat cu compostorul. – V. composta.
compostau
COMPOSTÁ, compostez, vb. I. Tranz. 1. A marca data cu compostorul. 2. A perfora cu compostorul biletul de călătorie. – Din fr. composter. DOOM
compostá (a ~) vb., ind. prez. 3 composteáză
compostași
COMPOSTÁ, compostez, vb. I. Tranz. 1. A marca data cu compostorul. 2. A perfora cu compostorul biletul de călătorie. – Din fr. composter. DOOM
compostá (a ~) vb., ind. prez. 3 composteáză
compostați
COMPOSTÁ, compostez, vb. I. Tranz. 1. A marca data cu compostorul. 2. A perfora cu compostorul biletul de călătorie. – Din fr. composter. DOOM
compostá (a ~) vb., ind. prez. 3 composteáză
compostează
COMPOSTÁ, compostez, vb. I. Tranz. 1. A marca data cu compostorul. 2. A perfora cu compostorul biletul de călătorie. – Din fr. composter. DOOM
compostá (a ~) vb., ind. prez. 3 composteáză
compostez
COMPOSTÁ, compostez, vb. I. Tranz. 1. A marca data cu compostorul. 2. A perfora cu compostorul biletul de călătorie. – Din fr. composter. DOOM
compostá (a ~) vb., ind. prez. 3 composteáză
composteze
COMPOSTÁ, compostez, vb. I. Tranz. 1. A marca data cu compostorul. 2. A perfora cu compostorul biletul de călătorie. – Din fr. composter. DOOM
compostá (a ~) vb., ind. prez. 3 composteáză
compostezi
COMPOSTÁ, compostez, vb. I. Tranz. 1. A marca data cu compostorul. 2. A perfora cu compostorul biletul de călătorie. – Din fr. composter. DOOM
compostá (a ~) vb., ind. prez. 3 composteáză
compostiera
COMPOSTIÉRĂ s.f. Platformă special amenajată sau groapă în care se depozitează resturile organice în vederea preparării compostului. [Pron. -ti-e-. / < compost + -ieră].
compostiere
COMPOSTIÉRĂ s.f. Platformă special amenajată sau groapă în care se depozitează resturile organice în vederea preparării compostului. [Pron. -ti-e-. / < compost + -ieră].
compostierei
COMPOSTIÉRĂ s.f. Platformă special amenajată sau groapă în care se depozitează resturile organice în vederea preparării compostului. [Pron. -ti-e-. / < compost + -ieră].
compostierele
COMPOSTIÉRĂ s.f. Platformă special amenajată sau groapă în care se depozitează resturile organice în vederea preparării compostului. [Pron. -ti-e-. / < compost + -ieră].
compostierelor
COMPOSTIÉRĂ s.f. Platformă special amenajată sau groapă în care se depozitează resturile organice în vederea preparării compostului. [Pron. -ti-e-. / < compost + -ieră].
compostoare
COMPOSTÓR, compostoare, s. n. 1. Aparat mecanic, cu litere și cifre mobile, folosit pentru a imprima data și uneori numărul trenului (sau al altui vehicul) pe un bilet de călătorie. 2. Aparat pentru perforat biletele în vehiculele de transport în comun cu autotaxare. – Din fr. composteur. DOOM
compostór s. n., pl. compostoáre
compostoarele
COMPOSTÓR, compostoare, s. n. 1. Aparat mecanic, cu litere și cifre mobile, folosit pentru a imprima data și uneori numărul trenului (sau al altui vehicul) pe un bilet de călătorie. 2. Aparat pentru perforat biletele în vehiculele de transport în comun cu autotaxare. – Din fr. composteur. DOOM
compostór s. n., pl. compostoáre
compostoarelor
COMPOSTÓR, compostoare, s. n. 1. Aparat mecanic, cu litere și cifre mobile, folosit pentru a imprima data și uneori numărul trenului (sau al altui vehicul) pe un bilet de călătorie. 2. Aparat pentru perforat biletele în vehiculele de transport în comun cu autotaxare. – Din fr. composteur. DOOM
compostór s. n., pl. compostoáre
compostor
COMPOSTÓR, compostoare, s. n. 1. Aparat mecanic, cu litere și cifre mobile, folosit pentru a imprima data și uneori numărul trenului (sau al altui vehicul) pe un bilet de călătorie. 2. Aparat pentru perforat biletele în vehiculele de transport în comun cu autotaxare. – Din fr. composteur. DOOM
compostór s. n., pl. compostoáre
compostorul
COMPOSTÓR, compostoare, s. n. 1. Aparat mecanic, cu litere și cifre mobile, folosit pentru a imprima data și uneori numărul trenului (sau al altui vehicul) pe un bilet de călătorie. 2. Aparat pentru perforat biletele în vehiculele de transport în comun cu autotaxare. – Din fr. composteur. DOOM
compostór s. n., pl. compostoáre
compostorului
COMPOSTÓR, compostoare, s. n. 1. Aparat mecanic, cu litere și cifre mobile, folosit pentru a imprima data și uneori numărul trenului (sau al altui vehicul) pe un bilet de călătorie. 2. Aparat pentru perforat biletele în vehiculele de transport în comun cu autotaxare. – Din fr. composteur. DOOM
compostór s. n., pl. compostoáre
compostul
COMPÓST, composturi, s. n. Îngrășământ agricol natural, rezultat în urma fermentării lente a diferitelor resturi vegetale și animale, amestecate cu unele substanțe minerale. – Din fr. compost. DOOM
compóst s. n., pl. compósturi
compostului
COMPÓST, composturi, s. n. Îngrășământ agricol natural, rezultat în urma fermentării lente a diferitelor resturi vegetale și animale, amestecate cu unele substanțe minerale. – Din fr. compost. DOOM
compóst s. n., pl. compósturi
composturi
COMPÓST, composturi, s. n. Îngrășământ agricol natural, rezultat în urma fermentării lente a diferitelor resturi vegetale și animale, amestecate cu unele substanțe minerale. – Din fr. compost. DOOM
compóst s. n., pl. compósturi
composturile
COMPÓST, composturi, s. n. Îngrășământ agricol natural, rezultat în urma fermentării lente a diferitelor resturi vegetale și animale, amestecate cu unele substanțe minerale. – Din fr. compost. DOOM
compóst s. n., pl. compósturi
composturilor
COMPÓST, composturi, s. n. Îngrășământ agricol natural, rezultat în urma fermentării lente a diferitelor resturi vegetale și animale, amestecate cu unele substanțe minerale. – Din fr. compost. DOOM
compóst s. n., pl. compósturi
compostând
COMPOSTÁ, compostez, vb. I. Tranz. 1. A marca data cu compostorul. 2. A perfora cu compostorul biletul de călătorie. – Din fr. composter. DOOM
compostá (a ~) vb., ind. prez. 3 composteáză
compostînd
COMPOSTÁ, compostez, vb. I. Tranz. 1. A marca data cu compostorul. 2. A perfora cu compostorul biletul de călătorie. – Din fr. composter. DOOM
compostá (a ~) vb., ind. prez. 3 composteáză
compostări
COMPOSTÁRE, compostări, s. f. Acțiunea de a composta. – V. composta.
compostării
COMPOSTÁRE, compostări, s. f. Acțiunea de a composta. – V. composta.
compostările
COMPOSTÁRE, compostări, s. f. Acțiunea de a composta. – V. composta.
compostărilor
COMPOSTÁRE, compostări, s. f. Acțiunea de a composta. – V. composta.
compot
COMPÓT, compoturi, s. n. Produs alimentar preparat din fructe, proaspete sau uscate, fierte în apă cu zahăr. – Din fr. compote. DOOM
compót s. n., pl. compóturi
compotiera
COMPOTIÉRĂ, compotiere, s. f. Vas în care se toarnă compotul pentru a fi servit la masă. [Pr.: -ti-e-] – Compot + suf. -ieră. Cf. fr. compotier. DOOM
compotiéră (-ti-e-) s. f., g.-d. art. compotiérei; pl. compotiére
compotiere
COMPOTIÉRĂ, compotiere, s. f. Vas în care se toarnă compotul pentru a fi servit la masă. [Pr.: -ti-e-] – Compot + suf. -ieră. Cf. fr. compotier. DOOM
compotiéră (-ti-e-) s. f., g.-d. art. compotiérei; pl. compotiére
compotierei
COMPOTIÉRĂ, compotiere, s. f. Vas în care se toarnă compotul pentru a fi servit la masă. [Pr.: -ti-e-] – Compot + suf. -ieră. Cf. fr. compotier. DOOM
compotiéră (-ti-e-) s. f., g.-d. art. compotiérei; pl. compotiére
compotierele
COMPOTIÉRĂ, compotiere, s. f. Vas în care se toarnă compotul pentru a fi servit la masă. [Pr.: -ti-e-] – Compot + suf. -ieră. Cf. fr. compotier. DOOM
compotiéră (-ti-e-) s. f., g.-d. art. compotiérei; pl. compotiére
compotierelor
COMPOTIÉRĂ, compotiere, s. f. Vas în care se toarnă compotul pentru a fi servit la masă. [Pr.: -ti-e-] – Compot + suf. -ieră. Cf. fr. compotier. DOOM
compotiéră (-ti-e-) s. f., g.-d. art. compotiérei; pl. compotiére
compotul
COMPÓT, compoturi, s. n. Produs alimentar preparat din fructe, proaspete sau uscate, fierte în apă cu zahăr. – Din fr. compote. DOOM
compót s. n., pl. compóturi
compotului
COMPÓT, compoturi, s. n. Produs alimentar preparat din fructe, proaspete sau uscate, fierte în apă cu zahăr. – Din fr. compote. DOOM
compót s. n., pl. compóturi
compoturi
COMPÓT, compoturi, s. n. Produs alimentar preparat din fructe, proaspete sau uscate, fierte în apă cu zahăr. – Din fr. compote. DOOM
compót s. n., pl. compóturi
compoturile
COMPÓT, compoturi, s. n. Produs alimentar preparat din fructe, proaspete sau uscate, fierte în apă cu zahăr. – Din fr. compote. DOOM
compót s. n., pl. compóturi
compoturilor
COMPÓT, compoturi, s. n. Produs alimentar preparat din fructe, proaspete sau uscate, fierte în apă cu zahăr. – Din fr. compote. DOOM
compót s. n., pl. compóturi
compound
COMPOUND s. n. 1. Mod de grupare a două mecanisme, mașini etc. pentru a asigura funcționarea lor asociată. 2. Masă electroizolantă constituită dintr-un amestec de materiale electroizolante organice. [Pr.: -páŭnd] – Cuv. engl. DOOM
compound (angl.) [pron. compávnd] (-pound) s. n.
compounda
COMPOUNDÁ, compoundez, vb. I. Tranz. (Elt.) A face operația de compoundare. [Pr.: -paŭn-] – Din engl. compound.
compoundai
COMPOUNDÁ, compoundez, vb. I. Tranz. (Elt.) A face operația de compoundare. [Pr.: -paŭn-] – Din engl. compound.
compoundam
COMPOUNDÁ, compoundez, vb. I. Tranz. (Elt.) A face operația de compoundare. [Pr.: -paŭn-] – Din engl. compound.
compoundare
COMPOUNDÁ, compoundez, vb. I. Tranz. (Elt.) A face operația de compoundare. [Pr.: -paŭn-] – Din engl. compound.
compoundare
COMPOUNDÁRE s. f. Metodă de reglare a tensiunii la generatoare sau a turației la motoarele de curent continuu, care constă în excitarea suplimentară a mașinii cu un curent egal sau proporțional cu curentul din indus. [Pr.: -paŭn-] – Cf. compound. DOOM
compoundáre [ou pron. av] (-poun-) s. f., g.-d. art. compoundắrii
compoundarea
COMPOUNDÁRE s. f. Metodă de reglare a tensiunii la generatoare sau a turației la motoarele de curent continuu, care constă în excitarea suplimentară a mașinii cu un curent egal sau proporțional cu curentul din indus. [Pr.: -paŭn-] – Cf. compound. DOOM
compoundáre [ou pron. av] (-poun-) s. f., g.-d. art. compoundắrii
compoundară
COMPOUNDÁ, compoundez, vb. I. Tranz. (Elt.) A face operația de compoundare. [Pr.: -paŭn-] – Din engl. compound.
compoundarăm
COMPOUNDÁ, compoundez, vb. I. Tranz. (Elt.) A face operația de compoundare. [Pr.: -paŭn-] – Din engl. compound.
compoundarăți
COMPOUNDÁ, compoundez, vb. I. Tranz. (Elt.) A face operația de compoundare. [Pr.: -paŭn-] – Din engl. compound.
compoundase
COMPOUNDÁ, compoundez, vb. I. Tranz. (Elt.) A face operația de compoundare. [Pr.: -paŭn-] – Din engl. compound.
compoundasem
COMPOUNDÁ, compoundez, vb. I. Tranz. (Elt.) A face operația de compoundare. [Pr.: -paŭn-] – Din engl. compound.
compoundaseră
COMPOUNDÁ, compoundez, vb. I. Tranz. (Elt.) A face operația de compoundare. [Pr.: -paŭn-] – Din engl. compound.
compoundaserăm
COMPOUNDÁ, compoundez, vb. I. Tranz. (Elt.) A face operația de compoundare. [Pr.: -paŭn-] – Din engl. compound.
compoundaserăți
COMPOUNDÁ, compoundez, vb. I. Tranz. (Elt.) A face operația de compoundare. [Pr.: -paŭn-] – Din engl. compound.
compoundaseși
COMPOUNDÁ, compoundez, vb. I. Tranz. (Elt.) A face operația de compoundare. [Pr.: -paŭn-] – Din engl. compound.
compoundaseți
COMPOUNDÁ, compoundez, vb. I. Tranz. (Elt.) A face operația de compoundare. [Pr.: -paŭn-] – Din engl. compound.
compoundat
COMPOUNDÁ, compoundez, vb. I. Tranz. (Elt.) A face operația de compoundare. [Pr.: -paŭn-] – Din engl. compound.
compoundat
COMPOUNDÁT, -Ă, compoundați, -te, adj. (În sintagma) Grăsimi compoundate = substanțe grase formate dintr-un amestec omogenizat de mai multe sorturi de grăsimi, substitute ale unturii de porc. [Pr.: -paŭn-] – V. compounda. DOOM
compoundát [ou pron. av] (-poun-) adj. m., pl. compoundáți; f. compoundátă, pl. compoundáte
compoundata
COMPOUNDÁT, -Ă, compoundați, -te, adj. (În sintagma) Grăsimi compoundate = substanțe grase formate dintr-un amestec omogenizat de mai multe sorturi de grăsimi, substitute ale unturii de porc. [Pr.: -paŭn-] – V. compounda. DOOM
compoundát [ou pron. av] (-poun-) adj. m., pl. compoundáți; f. compoundátă, pl. compoundáte
compoundate
COMPOUNDÁT, -Ă, compoundați, -te, adj. (În sintagma) Grăsimi compoundate = substanțe grase formate dintr-un amestec omogenizat de mai multe sorturi de grăsimi, substitute ale unturii de porc. [Pr.: -paŭn-] – V. compounda. DOOM
compoundát [ou pron. av] (-poun-) adj. m., pl. compoundáți; f. compoundátă, pl. compoundáte
compoundatei
COMPOUNDÁT, -Ă, compoundați, -te, adj. (În sintagma) Grăsimi compoundate = substanțe grase formate dintr-un amestec omogenizat de mai multe sorturi de grăsimi, substitute ale unturii de porc. [Pr.: -paŭn-] – V. compounda. DOOM
compoundát [ou pron. av] (-poun-) adj. m., pl. compoundáți; f. compoundátă, pl. compoundáte
compoundatele
COMPOUNDÁT, -Ă, compoundați, -te, adj. (În sintagma) Grăsimi compoundate = substanțe grase formate dintr-un amestec omogenizat de mai multe sorturi de grăsimi, substitute ale unturii de porc. [Pr.: -paŭn-] – V. compounda. DOOM
compoundát [ou pron. av] (-poun-) adj. m., pl. compoundáți; f. compoundátă, pl. compoundáte
compoundatelor
COMPOUNDÁT, -Ă, compoundați, -te, adj. (În sintagma) Grăsimi compoundate = substanțe grase formate dintr-un amestec omogenizat de mai multe sorturi de grăsimi, substitute ale unturii de porc. [Pr.: -paŭn-] – V. compounda. DOOM
compoundát [ou pron. av] (-poun-) adj. m., pl. compoundáți; f. compoundátă, pl. compoundáte
compoundatul
COMPOUNDÁT, -Ă, compoundați, -te, adj. (În sintagma) Grăsimi compoundate = substanțe grase formate dintr-un amestec omogenizat de mai multe sorturi de grăsimi, substitute ale unturii de porc. [Pr.: -paŭn-] – V. compounda. DOOM
compoundát [ou pron. av] (-poun-) adj. m., pl. compoundáți; f. compoundátă, pl. compoundáte
compoundatului
COMPOUNDÁT, -Ă, compoundați, -te, adj. (În sintagma) Grăsimi compoundate = substanțe grase formate dintr-un amestec omogenizat de mai multe sorturi de grăsimi, substitute ale unturii de porc. [Pr.: -paŭn-] – V. compounda. DOOM
compoundát [ou pron. av] (-poun-) adj. m., pl. compoundáți; f. compoundátă, pl. compoundáte
compoundau
COMPOUNDÁ, compoundez, vb. I. Tranz. (Elt.) A face operația de compoundare. [Pr.: -paŭn-] – Din engl. compound.
compoundași
COMPOUNDÁ, compoundez, vb. I. Tranz. (Elt.) A face operația de compoundare. [Pr.: -paŭn-] – Din engl. compound.
compoundați
COMPOUNDÁ, compoundez, vb. I. Tranz. (Elt.) A face operația de compoundare. [Pr.: -paŭn-] – Din engl. compound.
compoundați
COMPOUNDÁT, -Ă, compoundați, -te, adj. (În sintagma) Grăsimi compoundate = substanțe grase formate dintr-un amestec omogenizat de mai multe sorturi de grăsimi, substitute ale unturii de porc. [Pr.: -paŭn-] – V. compounda. DOOM
compoundát [ou pron. av] (-poun-) adj. m., pl. compoundáți; f. compoundátă, pl. compoundáte
compoundații
COMPOUNDÁT, -Ă, compoundați, -te, adj. (În sintagma) Grăsimi compoundate = substanțe grase formate dintr-un amestec omogenizat de mai multe sorturi de grăsimi, substitute ale unturii de porc. [Pr.: -paŭn-] – V. compounda. DOOM
compoundát [ou pron. av] (-poun-) adj. m., pl. compoundáți; f. compoundátă, pl. compoundáte
compoundaților
COMPOUNDÁT, -Ă, compoundați, -te, adj. (În sintagma) Grăsimi compoundate = substanțe grase formate dintr-un amestec omogenizat de mai multe sorturi de grăsimi, substitute ale unturii de porc. [Pr.: -paŭn-] – V. compounda. DOOM
compoundát [ou pron. av] (-poun-) adj. m., pl. compoundáți; f. compoundátă, pl. compoundáte
compoundează
COMPOUNDÁ, compoundez, vb. I. Tranz. (Elt.) A face operația de compoundare. [Pr.: -paŭn-] – Din engl. compound.
compoundez
COMPOUNDÁ, compoundez, vb. I. Tranz. (Elt.) A face operația de compoundare. [Pr.: -paŭn-] – Din engl. compound.
compoundeze
COMPOUNDÁ, compoundez, vb. I. Tranz. (Elt.) A face operația de compoundare. [Pr.: -paŭn-] – Din engl. compound.
compoundezi
COMPOUNDÁ, compoundez, vb. I. Tranz. (Elt.) A face operația de compoundare. [Pr.: -paŭn-] – Din engl. compound.
compoundul
COMPOUND s. n. 1. Mod de grupare a două mecanisme, mașini etc. pentru a asigura funcționarea lor asociată. 2. Masă electroizolantă constituită dintr-un amestec de materiale electroizolante organice. [Pr.: -páŭnd] – Cuv. engl. DOOM
compound (angl.) [pron. compávnd] (-pound) s. n.
compoundului
COMPOUND s. n. 1. Mod de grupare a două mecanisme, mașini etc. pentru a asigura funcționarea lor asociată. 2. Masă electroizolantă constituită dintr-un amestec de materiale electroizolante organice. [Pr.: -páŭnd] – Cuv. engl. DOOM
compound (angl.) [pron. compávnd] (-pound) s. n.
compoundând
COMPOUNDÁ, compoundez, vb. I. Tranz. (Elt.) A face operația de compoundare. [Pr.: -paŭn-] – Din engl. compound.
compoundînd
COMPOUNDÁ, compoundez, vb. I. Tranz. (Elt.) A face operația de compoundare. [Pr.: -paŭn-] – Din engl. compound.
compoundări
COMPOUNDÁRE s. f. Metodă de reglare a tensiunii la generatoare sau a turației la motoarele de curent continuu, care constă în excitarea suplimentară a mașinii cu un curent egal sau proporțional cu curentul din indus. [Pr.: -paŭn-] – Cf. compound. DOOM
compoundáre [ou pron. av] (-poun-) s. f., g.-d. art. compoundắrii
compoundării
COMPOUNDÁRE s. f. Metodă de reglare a tensiunii la generatoare sau a turației la motoarele de curent continuu, care constă în excitarea suplimentară a mașinii cu un curent egal sau proporțional cu curentul din indus. [Pr.: -paŭn-] – Cf. compound. DOOM
compoundáre [ou pron. av] (-poun-) s. f., g.-d. art. compoundắrii
compoundările
COMPOUNDÁRE s. f. Metodă de reglare a tensiunii la generatoare sau a turației la motoarele de curent continuu, care constă în excitarea suplimentară a mașinii cu un curent egal sau proporțional cu curentul din indus. [Pr.: -paŭn-] – Cf. compound. DOOM
compoundáre [ou pron. av] (-poun-) s. f., g.-d. art. compoundắrii
compoundărilor
COMPOUNDÁRE s. f. Metodă de reglare a tensiunii la generatoare sau a turației la motoarele de curent continuu, care constă în excitarea suplimentară a mașinii cu un curent egal sau proporțional cu curentul din indus. [Pr.: -paŭn-] – Cf. compound. DOOM
compoundáre [ou pron. av] (-poun-) s. f., g.-d. art. compoundắrii
compozee
COMPOZÉE, compozee, s. f. Compozită. – Din fr. composée. DOOM
compozée s. f., art. compozéea, g.-d. art. compozéei; pl. compozée
compozeea
COMPOZÉE, compozee, s. f. Compozită. – Din fr. composée. DOOM
compozée s. f., art. compozéea, g.-d. art. compozéei; pl. compozée
compozeei
COMPOZÉE, compozee, s. f. Compozită. – Din fr. composée. DOOM
compozée s. f., art. compozéea, g.-d. art. compozéei; pl. compozée
compozeele
COMPOZÉE, compozee, s. f. Compozită. – Din fr. composée. DOOM
compozée s. f., art. compozéea, g.-d. art. compozéei; pl. compozée
compozeelor
COMPOZÉE, compozee, s. f. Compozită. – Din fr. composée. DOOM
compozée s. f., art. compozéea, g.-d. art. compozéei; pl. compozée
compozit
COMPOZÍT, -Ă, compoziți, -te, adj., s. f., s. n. 1. Adj. Alcătuit din elemente disparate, felurite, heteroclit. ◊ Ordinul compozit (și substantivat, n.) = ordin arhitectonic antic, caracterizat în special prin capitelul cu volute și cu frunze de acantă, rezultat din combinarea capitelului ionic cu cel corintic. 2. S. f. (La pl.) Familie de plante superioare, dicotiledonate, erbacee, rar lemnoase, cu frunze de obicei alterne, cu flori mici, simple și numeroase, dispuse în inflorescențe în formă de capitule și adesea cu latex în organele vegetative; compozee; (și la sg.) plantă din această familie. ◊ (Adjectival) Plantă compozită. 3. S. n. pl. (Tehn.) Materiale ce reunesc într-un singur produs unele elemente care, de obicei, nu se asociază în mod natural. – Din fr. composite, lat. compositus. DOOM
compozíte (materiale) s. n. pl.
compozita
COMPOZÍT, -Ă, compoziți, -te, adj., s. f., s. n. 1. Adj. Alcătuit din elemente disparate, felurite, heteroclit. ◊ Ordinul compozit (și substantivat, n.) = ordin arhitectonic antic, caracterizat în special prin capitelul cu volute și cu frunze de acantă, rezultat din combinarea capitelului ionic cu cel corintic. 2. S. f. (La pl.) Familie de plante superioare, dicotiledonate, erbacee, rar lemnoase, cu frunze de obicei alterne, cu flori mici, simple și numeroase, dispuse în inflorescențe în formă de capitule și adesea cu latex în organele vegetative; compozee; (și la sg.) plantă din această familie. ◊ (Adjectival) Plantă compozită. 3. S. n. pl. (Tehn.) Materiale ce reunesc într-un singur produs unele elemente care, de obicei, nu se asociază în mod natural. – Din fr. composite, lat. compositus. DOOM
compozíte (materiale) s. n. pl.
compozite
COMPOZÍT, -Ă, compoziți, -te, adj., s. f., s. n. 1. Adj. Alcătuit din elemente disparate, felurite, heteroclit. ◊ Ordinul compozit (și substantivat, n.) = ordin arhitectonic antic, caracterizat în special prin capitelul cu volute și cu frunze de acantă, rezultat din combinarea capitelului ionic cu cel corintic. 2. S. f. (La pl.) Familie de plante superioare, dicotiledonate, erbacee, rar lemnoase, cu frunze de obicei alterne, cu flori mici, simple și numeroase, dispuse în inflorescențe în formă de capitule și adesea cu latex în organele vegetative; compozee; (și la sg.) plantă din această familie. ◊ (Adjectival) Plantă compozită. 3. S. n. pl. (Tehn.) Materiale ce reunesc într-un singur produs unele elemente care, de obicei, nu se asociază în mod natural. – Din fr. composite, lat. compositus. DOOM
compozíte (materiale) s. n. pl.
compozitei
COMPOZÍT, -Ă, compoziți, -te, adj., s. f., s. n. 1. Adj. Alcătuit din elemente disparate, felurite, heteroclit. ◊ Ordinul compozit (și substantivat, n.) = ordin arhitectonic antic, caracterizat în special prin capitelul cu volute și cu frunze de acantă, rezultat din combinarea capitelului ionic cu cel corintic. 2. S. f. (La pl.) Familie de plante superioare, dicotiledonate, erbacee, rar lemnoase, cu frunze de obicei alterne, cu flori mici, simple și numeroase, dispuse în inflorescențe în formă de capitule și adesea cu latex în organele vegetative; compozee; (și la sg.) plantă din această familie. ◊ (Adjectival) Plantă compozită. 3. S. n. pl. (Tehn.) Materiale ce reunesc într-un singur produs unele elemente care, de obicei, nu se asociază în mod natural. – Din fr. composite, lat. compositus. DOOM
compozíte (materiale) s. n. pl.
compozitele
COMPOZÍT, -Ă, compoziți, -te, adj., s. f., s. n. 1. Adj. Alcătuit din elemente disparate, felurite, heteroclit. ◊ Ordinul compozit (și substantivat, n.) = ordin arhitectonic antic, caracterizat în special prin capitelul cu volute și cu frunze de acantă, rezultat din combinarea capitelului ionic cu cel corintic. 2. S. f. (La pl.) Familie de plante superioare, dicotiledonate, erbacee, rar lemnoase, cu frunze de obicei alterne, cu flori mici, simple și numeroase, dispuse în inflorescențe în formă de capitule și adesea cu latex în organele vegetative; compozee; (și la sg.) plantă din această familie. ◊ (Adjectival) Plantă compozită. 3. S. n. pl. (Tehn.) Materiale ce reunesc într-un singur produs unele elemente care, de obicei, nu se asociază în mod natural. – Din fr. composite, lat. compositus. DOOM
compozíte (materiale) s. n. pl.
compozitelor
COMPOZÍT, -Ă, compoziți, -te, adj., s. f., s. n. 1. Adj. Alcătuit din elemente disparate, felurite, heteroclit. ◊ Ordinul compozit (și substantivat, n.) = ordin arhitectonic antic, caracterizat în special prin capitelul cu volute și cu frunze de acantă, rezultat din combinarea capitelului ionic cu cel corintic. 2. S. f. (La pl.) Familie de plante superioare, dicotiledonate, erbacee, rar lemnoase, cu frunze de obicei alterne, cu flori mici, simple și numeroase, dispuse în inflorescențe în formă de capitule și adesea cu latex în organele vegetative; compozee; (și la sg.) plantă din această familie. ◊ (Adjectival) Plantă compozită. 3. S. n. pl. (Tehn.) Materiale ce reunesc într-un singur produs unele elemente care, de obicei, nu se asociază în mod natural. – Din fr. composite, lat. compositus. DOOM
compozíte (materiale) s. n. pl.
compozitoare
COMPOZITÓR, -OÁRE, compozitori, -oare, s. m. și f. Persoană care compune lucrări muzicale. – Din fr. compositeur. DOOM
compozitór s. m., pl. compozitóri
compozitoarea
COMPOZITÓR, -OÁRE, compozitori, -oare, s. m. și f. Persoană care compune lucrări muzicale. – Din fr. compositeur. DOOM
compozitór s. m., pl. compozitóri
compozitoarei
COMPOZITÓR, -OÁRE, compozitori, -oare, s. m. și f. Persoană care compune lucrări muzicale. – Din fr. compositeur. DOOM
compozitór s. m., pl. compozitóri
compozitoarele
COMPOZITÓR, -OÁRE, compozitori, -oare, s. m. și f. Persoană care compune lucrări muzicale. – Din fr. compositeur. DOOM
compozitór s. m., pl. compozitóri
compozitoarelor
COMPOZITÓR, -OÁRE, compozitori, -oare, s. m. și f. Persoană care compune lucrări muzicale. – Din fr. compositeur. DOOM
compozitór s. m., pl. compozitóri
compozitor
COMPOZITÓR, -OÁRE, compozitori, -oare, s. m. și f. Persoană care compune lucrări muzicale. – Din fr. compositeur. DOOM
compozitór s. m., pl. compozitóri
compozitori
COMPOZITÓR, -OÁRE, compozitori, -oare, s. m. și f. Persoană care compune lucrări muzicale. – Din fr. compositeur. DOOM
compozitór s. m., pl. compozitóri
compozitorii
COMPOZITÓR, -OÁRE, compozitori, -oare, s. m. și f. Persoană care compune lucrări muzicale. – Din fr. compositeur. DOOM
compozitór s. m., pl. compozitóri
compozitorilor
COMPOZITÓR, -OÁRE, compozitori, -oare, s. m. și f. Persoană care compune lucrări muzicale. – Din fr. compositeur. DOOM
compozitór s. m., pl. compozitóri
compozitorul
COMPOZITÓR, -OÁRE, compozitori, -oare, s. m. și f. Persoană care compune lucrări muzicale. – Din fr. compositeur. DOOM
compozitór s. m., pl. compozitóri
compozitorului
COMPOZITÓR, -OÁRE, compozitori, -oare, s. m. și f. Persoană care compune lucrări muzicale. – Din fr. compositeur. DOOM
compozitór s. m., pl. compozitóri
compozitul
COMPOZÍT, -Ă, compoziți, -te, adj., s. f., s. n. 1. Adj. Alcătuit din elemente disparate, felurite, heteroclit. ◊ Ordinul compozit (și substantivat, n.) = ordin arhitectonic antic, caracterizat în special prin capitelul cu volute și cu frunze de acantă, rezultat din combinarea capitelului ionic cu cel corintic. 2. S. f. (La pl.) Familie de plante superioare, dicotiledonate, erbacee, rar lemnoase, cu frunze de obicei alterne, cu flori mici, simple și numeroase, dispuse în inflorescențe în formă de capitule și adesea cu latex în organele vegetative; compozee; (și la sg.) plantă din această familie. ◊ (Adjectival) Plantă compozită. 3. S. n. pl. (Tehn.) Materiale ce reunesc într-un singur produs unele elemente care, de obicei, nu se asociază în mod natural. – Din fr. composite, lat. compositus. DOOM
compozíte (materiale) s. n. pl.
compozitului
COMPOZÍT, -Ă, compoziți, -te, adj., s. f., s. n. 1. Adj. Alcătuit din elemente disparate, felurite, heteroclit. ◊ Ordinul compozit (și substantivat, n.) = ordin arhitectonic antic, caracterizat în special prin capitelul cu volute și cu frunze de acantă, rezultat din combinarea capitelului ionic cu cel corintic. 2. S. f. (La pl.) Familie de plante superioare, dicotiledonate, erbacee, rar lemnoase, cu frunze de obicei alterne, cu flori mici, simple și numeroase, dispuse în inflorescențe în formă de capitule și adesea cu latex în organele vegetative; compozee; (și la sg.) plantă din această familie. ◊ (Adjectival) Plantă compozită. 3. S. n. pl. (Tehn.) Materiale ce reunesc într-un singur produs unele elemente care, de obicei, nu se asociază în mod natural. – Din fr. composite, lat. compositus. DOOM
compozíte (materiale) s. n. pl.
compoziți
COMPOZÍT, -Ă, compoziți, -te, adj., s. f., s. n. 1. Adj. Alcătuit din elemente disparate, felurite, heteroclit. ◊ Ordinul compozit (și substantivat, n.) = ordin arhitectonic antic, caracterizat în special prin capitelul cu volute și cu frunze de acantă, rezultat din combinarea capitelului ionic cu cel corintic. 2. S. f. (La pl.) Familie de plante superioare, dicotiledonate, erbacee, rar lemnoase, cu frunze de obicei alterne, cu flori mici, simple și numeroase, dispuse în inflorescențe în formă de capitule și adesea cu latex în organele vegetative; compozee; (și la sg.) plantă din această familie. ◊ (Adjectival) Plantă compozită. 3. S. n. pl. (Tehn.) Materiale ce reunesc într-un singur produs unele elemente care, de obicei, nu se asociază în mod natural. – Din fr. composite, lat. compositus. DOOM
compozíte (materiale) s. n. pl.
compoziția
COMPOZÍȚIE, compoziții, s. f. 1. Totalitatea elementelor care alcătuiesc o unitate; structură, compunere, alcătuire, componență. 2. Operă, bucată, compunere artistică, în special muzicală. ♦ Studiul regulilor de compunere a unei bucăți muzicale; totalitatea cunoștințelor muzicale care permite compozitorului să se exprime într-o formă artistică. 3. Felul în care sunt dispuse elementele imaginii într-un tablou, astfel încât se se echilibreze între ele. ♦ Gen de pictură, de sculptură, de desen reprezentând personaje în acțiune. 4. Joc al unui actor care interpretează un rol bazându-se în primul rând pe trăsăturile distinctive ale personajului respectiv, cu calități fizice sau de vârstă deosebite de ale sale. 5. Lucrare școlară pe o temă dată; compunere (3). 6. Aliaj de cositor și plumb, folosit la căptușirea cuzineților lagărelor de alunecare. – Din fr. composition, lat. compositio. DOOM
compozíție (-ți-e) s. f., art. compozíția (-ți-a), g.-d. art. compozíției; pl. compozíții, art. compozíțiile (-ți-i-)
compoziție
COMPOZÍȚIE, compoziții, s. f. 1. Totalitatea elementelor care alcătuiesc o unitate; structură, compunere, alcătuire, componență. 2. Operă, bucată, compunere artistică, în special muzicală. ♦ Studiul regulilor de compunere a unei bucăți muzicale; totalitatea cunoștințelor muzicale care permite compozitorului să se exprime într-o formă artistică. 3. Felul în care sunt dispuse elementele imaginii într-un tablou, astfel încât se se echilibreze între ele. ♦ Gen de pictură, de sculptură, de desen reprezentând personaje în acțiune. 4. Joc al unui actor care interpretează un rol bazându-se în primul rând pe trăsăturile distinctive ale personajului respectiv, cu calități fizice sau de vârstă deosebite de ale sale. 5. Lucrare școlară pe o temă dată; compunere (3). 6. Aliaj de cositor și plumb, folosit la căptușirea cuzineților lagărelor de alunecare. – Din fr. composition, lat. compositio. DOOM
compozíție (-ți-e) s. f., art. compozíția (-ți-a), g.-d. art. compozíției; pl. compozíții, art. compozíțiile (-ți-i-)
compoziției
COMPOZÍȚIE, compoziții, s. f. 1. Totalitatea elementelor care alcătuiesc o unitate; structură, compunere, alcătuire, componență. 2. Operă, bucată, compunere artistică, în special muzicală. ♦ Studiul regulilor de compunere a unei bucăți muzicale; totalitatea cunoștințelor muzicale care permite compozitorului să se exprime într-o formă artistică. 3. Felul în care sunt dispuse elementele imaginii într-un tablou, astfel încât se se echilibreze între ele. ♦ Gen de pictură, de sculptură, de desen reprezentând personaje în acțiune. 4. Joc al unui actor care interpretează un rol bazându-se în primul rând pe trăsăturile distinctive ale personajului respectiv, cu calități fizice sau de vârstă deosebite de ale sale. 5. Lucrare școlară pe o temă dată; compunere (3). 6. Aliaj de cositor și plumb, folosit la căptușirea cuzineților lagărelor de alunecare. – Din fr. composition, lat. compositio. DOOM
compozíție (-ți-e) s. f., art. compozíția (-ți-a), g.-d. art. compozíției; pl. compozíții, art. compozíțiile (-ți-i-)
compoziții
COMPOZÍT, -Ă, compoziți, -te, adj., s. f., s. n. 1. Adj. Alcătuit din elemente disparate, felurite, heteroclit. ◊ Ordinul compozit (și substantivat, n.) = ordin arhitectonic antic, caracterizat în special prin capitelul cu volute și cu frunze de acantă, rezultat din combinarea capitelului ionic cu cel corintic. 2. S. f. (La pl.) Familie de plante superioare, dicotiledonate, erbacee, rar lemnoase, cu frunze de obicei alterne, cu flori mici, simple și numeroase, dispuse în inflorescențe în formă de capitule și adesea cu latex în organele vegetative; compozee; (și la sg.) plantă din această familie. ◊ (Adjectival) Plantă compozită. 3. S. n. pl. (Tehn.) Materiale ce reunesc într-un singur produs unele elemente care, de obicei, nu se asociază în mod natural. – Din fr. composite, lat. compositus. DOOM
compozíte (materiale) s. n. pl.
compoziții
COMPOZÍȚIE, compoziții, s. f. 1. Totalitatea elementelor care alcătuiesc o unitate; structură, compunere, alcătuire, componență. 2. Operă, bucată, compunere artistică, în special muzicală. ♦ Studiul regulilor de compunere a unei bucăți muzicale; totalitatea cunoștințelor muzicale care permite compozitorului să se exprime într-o formă artistică. 3. Felul în care sunt dispuse elementele imaginii într-un tablou, astfel încât se se echilibreze între ele. ♦ Gen de pictură, de sculptură, de desen reprezentând personaje în acțiune. 4. Joc al unui actor care interpretează un rol bazându-se în primul rând pe trăsăturile distinctive ale personajului respectiv, cu calități fizice sau de vârstă deosebite de ale sale. 5. Lucrare școlară pe o temă dată; compunere (3). 6. Aliaj de cositor și plumb, folosit la căptușirea cuzineților lagărelor de alunecare. – Din fr. composition, lat. compositio. DOOM
compozíție (-ți-e) s. f., art. compozíția (-ți-a), g.-d. art. compozíției; pl. compozíții, art. compozíțiile (-ți-i-)
compozițiile
COMPOZÍȚIE, compoziții, s. f. 1. Totalitatea elementelor care alcătuiesc o unitate; structură, compunere, alcătuire, componență. 2. Operă, bucată, compunere artistică, în special muzicală. ♦ Studiul regulilor de compunere a unei bucăți muzicale; totalitatea cunoștințelor muzicale care permite compozitorului să se exprime într-o formă artistică. 3. Felul în care sunt dispuse elementele imaginii într-un tablou, astfel încât se se echilibreze între ele. ♦ Gen de pictură, de sculptură, de desen reprezentând personaje în acțiune. 4. Joc al unui actor care interpretează un rol bazându-se în primul rând pe trăsăturile distinctive ale personajului respectiv, cu calități fizice sau de vârstă deosebite de ale sale. 5. Lucrare școlară pe o temă dată; compunere (3). 6. Aliaj de cositor și plumb, folosit la căptușirea cuzineților lagărelor de alunecare. – Din fr. composition, lat. compositio. DOOM
compozíție (-ți-e) s. f., art. compozíția (-ți-a), g.-d. art. compozíției; pl. compozíții, art. compozíțiile (-ți-i-)
compozițiilor
COMPOZÍȚIE, compoziții, s. f. 1. Totalitatea elementelor care alcătuiesc o unitate; structură, compunere, alcătuire, componență. 2. Operă, bucată, compunere artistică, în special muzicală. ♦ Studiul regulilor de compunere a unei bucăți muzicale; totalitatea cunoștințelor muzicale care permite compozitorului să se exprime într-o formă artistică. 3. Felul în care sunt dispuse elementele imaginii într-un tablou, astfel încât se se echilibreze între ele. ♦ Gen de pictură, de sculptură, de desen reprezentând personaje în acțiune. 4. Joc al unui actor care interpretează un rol bazându-se în primul rând pe trăsăturile distinctive ale personajului respectiv, cu calități fizice sau de vârstă deosebite de ale sale. 5. Lucrare școlară pe o temă dată; compunere (3). 6. Aliaj de cositor și plumb, folosit la căptușirea cuzineților lagărelor de alunecare. – Din fr. composition, lat. compositio. DOOM
compozíție (-ți-e) s. f., art. compozíția (-ți-a), g.-d. art. compozíției; pl. compozíții, art. compozíțiile (-ți-i-)
compoziților
COMPOZÍT, -Ă, compoziți, -te, adj., s. f., s. n. 1. Adj. Alcătuit din elemente disparate, felurite, heteroclit. ◊ Ordinul compozit (și substantivat, n.) = ordin arhitectonic antic, caracterizat în special prin capitelul cu volute și cu frunze de acantă, rezultat din combinarea capitelului ionic cu cel corintic. 2. S. f. (La pl.) Familie de plante superioare, dicotiledonate, erbacee, rar lemnoase, cu frunze de obicei alterne, cu flori mici, simple și numeroase, dispuse în inflorescențe în formă de capitule și adesea cu latex în organele vegetative; compozee; (și la sg.) plantă din această familie. ◊ (Adjectival) Plantă compozită. 3. S. n. pl. (Tehn.) Materiale ce reunesc într-un singur produs unele elemente care, de obicei, nu se asociază în mod natural. – Din fr. composite, lat. compositus. DOOM
compozíte (materiale) s. n. pl.
compozițional
COMPOZIȚIONÁL, -Ă, compoziționali, -e, adj. Privitor la compoziția unei opere de artă. [Pr.: -ți-o-] – Din compoziție (după convențional, emoțional etc.). DOOM
compoziționál (-ți-o-) adj. m., pl. compoziționáli; f. compoziționálă, pl. compoziționále
compoziționala
COMPOZIȚIONÁL, -Ă, compoziționali, -e, adj. Privitor la compoziția unei opere de artă. [Pr.: -ți-o-] – Din compoziție (după convențional, emoțional etc.). DOOM
compoziționál (-ți-o-) adj. m., pl. compoziționáli; f. compoziționálă, pl. compoziționále
compoziționale
COMPOZIȚIONÁL, -Ă, compoziționali, -e, adj. Privitor la compoziția unei opere de artă. [Pr.: -ți-o-] – Din compoziție (după convențional, emoțional etc.). DOOM
compoziționál (-ți-o-) adj. m., pl. compoziționáli; f. compoziționálă, pl. compoziționále
compoziționalei
COMPOZIȚIONÁL, -Ă, compoziționali, -e, adj. Privitor la compoziția unei opere de artă. [Pr.: -ți-o-] – Din compoziție (după convențional, emoțional etc.). DOOM
compoziționál (-ți-o-) adj. m., pl. compoziționáli; f. compoziționálă, pl. compoziționále
compoziționalele
COMPOZIȚIONÁL, -Ă, compoziționali, -e, adj. Privitor la compoziția unei opere de artă. [Pr.: -ți-o-] – Din compoziție (după convențional, emoțional etc.). DOOM
compoziționál (-ți-o-) adj. m., pl. compoziționáli; f. compoziționálă, pl. compoziționále
compoziționalelor
COMPOZIȚIONÁL, -Ă, compoziționali, -e, adj. Privitor la compoziția unei opere de artă. [Pr.: -ți-o-] – Din compoziție (după convențional, emoțional etc.). DOOM
compoziționál (-ți-o-) adj. m., pl. compoziționáli; f. compoziționálă, pl. compoziționále
compoziționali
COMPOZIȚIONÁL, -Ă, compoziționali, -e, adj. Privitor la compoziția unei opere de artă. [Pr.: -ți-o-] – Din compoziție (după convențional, emoțional etc.). DOOM
compoziționál (-ți-o-) adj. m., pl. compoziționáli; f. compoziționálă, pl. compoziționále
compoziționalii
COMPOZIȚIONÁL, -Ă, compoziționali, -e, adj. Privitor la compoziția unei opere de artă. [Pr.: -ți-o-] – Din compoziție (după convențional, emoțional etc.). DOOM
compoziționál (-ți-o-) adj. m., pl. compoziționáli; f. compoziționálă, pl. compoziționále
compoziționalilor
COMPOZIȚIONÁL, -Ă, compoziționali, -e, adj. Privitor la compoziția unei opere de artă. [Pr.: -ți-o-] – Din compoziție (după convențional, emoțional etc.). DOOM
compoziționál (-ți-o-) adj. m., pl. compoziționáli; f. compoziționálă, pl. compoziționále
compoziționalul
COMPOZIȚIONÁL, -Ă, compoziționali, -e, adj. Privitor la compoziția unei opere de artă. [Pr.: -ți-o-] – Din compoziție (după convențional, emoțional etc.). DOOM
compoziționál (-ți-o-) adj. m., pl. compoziționáli; f. compoziționálă, pl. compoziționále
compoziționalului
COMPOZIȚIONÁL, -Ă, compoziționali, -e, adj. Privitor la compoziția unei opere de artă. [Pr.: -ți-o-] – Din compoziție (după convențional, emoțional etc.). DOOM
compoziționál (-ți-o-) adj. m., pl. compoziționáli; f. compoziționálă, pl. compoziționále
compozițiune
COMPOZIȚIÚNE s.f. v. compoziție.
comprador
COMPRADÓR, -Ă adj. Burghezie compradoră = parte a burgheziei din țările coloniale și dependente care pactizează cu imperialismul străin în scopul menținerii asupririi coloniale. ♦ (s.m.) Membru al acestei burghezii. [Cf. rus. komprador, sp. comprador – cumpărător]. DOOM
compradór adj. m., s. m., pl. compradóri; adj. f. compradóră, pl. compradóre
comprador
COMPRADÓR, -Ă adj. Burghezie compradoră = parte a burgheziei din țările coloniale și dependente care pactizează cu imperialismul străin în scopul menținerii asupririi coloniale. ♦ (s.m.) Membru al acestei burghezii. [Cf. rus. komprador, sp. comprador – cumpărător]. DOOM
compradór adj. m., s. m., pl. compradóri; adj. f. compradóră, pl. compradóre
compradora
COMPRADÓR, -Ă adj. Burghezie compradoră = parte a burgheziei din țările coloniale și dependente care pactizează cu imperialismul străin în scopul menținerii asupririi coloniale. ♦ (s.m.) Membru al acestei burghezii. [Cf. rus. komprador, sp. comprador – cumpărător]. DOOM
compradór adj. m., s. m., pl. compradóri; adj. f. compradóră, pl. compradóre
compradora
COMPRADÓR, -Ă adj. Burghezie compradoră = parte a burgheziei din țările coloniale și dependente care pactizează cu imperialismul străin în scopul menținerii asupririi coloniale. ♦ (s.m.) Membru al acestei burghezii. [Cf. rus. komprador, sp. comprador – cumpărător]. DOOM
compradór adj. m., s. m., pl. compradóri; adj. f. compradóră, pl. compradóre
compradore
COMPRADÓR, -Ă adj. Burghezie compradoră = parte a burgheziei din țările coloniale și dependente care pactizează cu imperialismul străin în scopul menținerii asupririi coloniale. ♦ (s.m.) Membru al acestei burghezii. [Cf. rus. komprador, sp. comprador – cumpărător]. DOOM
compradór adj. m., s. m., pl. compradóri; adj. f. compradóră, pl. compradóre
compradore
COMPRADÓR, -Ă adj. Burghezie compradoră = parte a burgheziei din țările coloniale și dependente care pactizează cu imperialismul străin în scopul menținerii asupririi coloniale. ♦ (s.m.) Membru al acestei burghezii. [Cf. rus. komprador, sp. comprador – cumpărător]. DOOM
compradór adj. m., s. m., pl. compradóri; adj. f. compradóră, pl. compradóre
compradorei
COMPRADÓR, -Ă adj. Burghezie compradoră = parte a burgheziei din țările coloniale și dependente care pactizează cu imperialismul străin în scopul menținerii asupririi coloniale. ♦ (s.m.) Membru al acestei burghezii. [Cf. rus. komprador, sp. comprador – cumpărător]. DOOM
compradór adj. m., s. m., pl. compradóri; adj. f. compradóră, pl. compradóre
compradorei
COMPRADÓR, -Ă adj. Burghezie compradoră = parte a burgheziei din țările coloniale și dependente care pactizează cu imperialismul străin în scopul menținerii asupririi coloniale. ♦ (s.m.) Membru al acestei burghezii. [Cf. rus. komprador, sp. comprador – cumpărător]. DOOM
compradór adj. m., s. m., pl. compradóri; adj. f. compradóră, pl. compradóre
compradorele
COMPRADÓR, -Ă adj. Burghezie compradoră = parte a burgheziei din țările coloniale și dependente care pactizează cu imperialismul străin în scopul menținerii asupririi coloniale. ♦ (s.m.) Membru al acestei burghezii. [Cf. rus. komprador, sp. comprador – cumpărător]. DOOM
compradór adj. m., s. m., pl. compradóri; adj. f. compradóră, pl. compradóre
compradorele
COMPRADÓR, -Ă adj. Burghezie compradoră = parte a burgheziei din țările coloniale și dependente care pactizează cu imperialismul străin în scopul menținerii asupririi coloniale. ♦ (s.m.) Membru al acestei burghezii. [Cf. rus. komprador, sp. comprador – cumpărător]. DOOM
compradór adj. m., s. m., pl. compradóri; adj. f. compradóră, pl. compradóre
compradorelor
COMPRADÓR, -Ă adj. Burghezie compradoră = parte a burgheziei din țările coloniale și dependente care pactizează cu imperialismul străin în scopul menținerii asupririi coloniale. ♦ (s.m.) Membru al acestei burghezii. [Cf. rus. komprador, sp. comprador – cumpărător]. DOOM
compradór adj. m., s. m., pl. compradóri; adj. f. compradóră, pl. compradóre
compradorelor
COMPRADÓR, -Ă adj. Burghezie compradoră = parte a burgheziei din țările coloniale și dependente care pactizează cu imperialismul străin în scopul menținerii asupririi coloniale. ♦ (s.m.) Membru al acestei burghezii. [Cf. rus. komprador, sp. comprador – cumpărător]. DOOM
compradór adj. m., s. m., pl. compradóri; adj. f. compradóră, pl. compradóre
compradori
COMPRADÓR, -Ă adj. Burghezie compradoră = parte a burgheziei din țările coloniale și dependente care pactizează cu imperialismul străin în scopul menținerii asupririi coloniale. ♦ (s.m.) Membru al acestei burghezii. [Cf. rus. komprador, sp. comprador – cumpărător]. DOOM
compradór adj. m., s. m., pl. compradóri; adj. f. compradóră, pl. compradóre
compradori
COMPRADÓR, -Ă adj. Burghezie compradoră = parte a burgheziei din țările coloniale și dependente care pactizează cu imperialismul străin în scopul menținerii asupririi coloniale. ♦ (s.m.) Membru al acestei burghezii. [Cf. rus. komprador, sp. comprador – cumpărător]. DOOM
compradór adj. m., s. m., pl. compradóri; adj. f. compradóră, pl. compradóre
compradorii
COMPRADÓR, -Ă adj. Burghezie compradoră = parte a burgheziei din țările coloniale și dependente care pactizează cu imperialismul străin în scopul menținerii asupririi coloniale. ♦ (s.m.) Membru al acestei burghezii. [Cf. rus. komprador, sp. comprador – cumpărător]. DOOM
compradór adj. m., s. m., pl. compradóri; adj. f. compradóră, pl. compradóre
compradorii
COMPRADÓR, -Ă adj. Burghezie compradoră = parte a burgheziei din țările coloniale și dependente care pactizează cu imperialismul străin în scopul menținerii asupririi coloniale. ♦ (s.m.) Membru al acestei burghezii. [Cf. rus. komprador, sp. comprador – cumpărător]. DOOM
compradór adj. m., s. m., pl. compradóri; adj. f. compradóră, pl. compradóre
compradorilor
COMPRADÓR, -Ă adj. Burghezie compradoră = parte a burgheziei din țările coloniale și dependente care pactizează cu imperialismul străin în scopul menținerii asupririi coloniale. ♦ (s.m.) Membru al acestei burghezii. [Cf. rus. komprador, sp. comprador – cumpărător]. DOOM
compradór adj. m., s. m., pl. compradóri; adj. f. compradóră, pl. compradóre
compradorilor
COMPRADÓR, -Ă adj. Burghezie compradoră = parte a burgheziei din țările coloniale și dependente care pactizează cu imperialismul străin în scopul menținerii asupririi coloniale. ♦ (s.m.) Membru al acestei burghezii. [Cf. rus. komprador, sp. comprador – cumpărător]. DOOM
compradór adj. m., s. m., pl. compradóri; adj. f. compradóră, pl. compradóre
compradorul
COMPRADÓR, -Ă adj. Burghezie compradoră = parte a burgheziei din țările coloniale și dependente care pactizează cu imperialismul străin în scopul menținerii asupririi coloniale. ♦ (s.m.) Membru al acestei burghezii. [Cf. rus. komprador, sp. comprador – cumpărător]. DOOM
compradór adj. m., s. m., pl. compradóri; adj. f. compradóră, pl. compradóre
compradorul
COMPRADÓR, -Ă adj. Burghezie compradoră = parte a burgheziei din țările coloniale și dependente care pactizează cu imperialismul străin în scopul menținerii asupririi coloniale. ♦ (s.m.) Membru al acestei burghezii. [Cf. rus. komprador, sp. comprador – cumpărător]. DOOM
compradór adj. m., s. m., pl. compradóri; adj. f. compradóră, pl. compradóre
compradorului
COMPRADÓR, -Ă adj. Burghezie compradoră = parte a burgheziei din țările coloniale și dependente care pactizează cu imperialismul străin în scopul menținerii asupririi coloniale. ♦ (s.m.) Membru al acestei burghezii. [Cf. rus. komprador, sp. comprador – cumpărător]. DOOM
compradór adj. m., s. m., pl. compradóri; adj. f. compradóră, pl. compradóre
compradorului
COMPRADÓR, -Ă adj. Burghezie compradoră = parte a burgheziei din țările coloniale și dependente care pactizează cu imperialismul străin în scopul menținerii asupririi coloniale. ♦ (s.m.) Membru al acestei burghezii. [Cf. rus. komprador, sp. comprador – cumpărător]. DOOM
compradór adj. m., s. m., pl. compradóri; adj. f. compradóră, pl. compradóre
comprehensibil
COMPREHENSÍBIL, -Ă, comprehensibili, -e, adj. Care se poate înțelege ușor; clar, inteligibil, limpede. – Din fr. compréhensible, lat. comprehensibilis. DOOM
comprehensíbil adj. m., pl. comprehensíbili; f. comprehensíbilă, pl. comprehensíbile
comprehensibila
COMPREHENSÍBIL, -Ă, comprehensibili, -e, adj. Care se poate înțelege ușor; clar, inteligibil, limpede. – Din fr. compréhensible, lat. comprehensibilis. DOOM
comprehensíbil adj. m., pl. comprehensíbili; f. comprehensíbilă, pl. comprehensíbile
comprehensibile
COMPREHENSÍBIL, -Ă, comprehensibili, -e, adj. Care se poate înțelege ușor; clar, inteligibil, limpede. – Din fr. compréhensible, lat. comprehensibilis. DOOM
comprehensíbil adj. m., pl. comprehensíbili; f. comprehensíbilă, pl. comprehensíbile
comprehensibilei
COMPREHENSÍBIL, -Ă, comprehensibili, -e, adj. Care se poate înțelege ușor; clar, inteligibil, limpede. – Din fr. compréhensible, lat. comprehensibilis. DOOM
comprehensíbil adj. m., pl. comprehensíbili; f. comprehensíbilă, pl. comprehensíbile
comprehensibilele
COMPREHENSÍBIL, -Ă, comprehensibili, -e, adj. Care se poate înțelege ușor; clar, inteligibil, limpede. – Din fr. compréhensible, lat. comprehensibilis. DOOM
comprehensíbil adj. m., pl. comprehensíbili; f. comprehensíbilă, pl. comprehensíbile
comprehensibilelor
COMPREHENSÍBIL, -Ă, comprehensibili, -e, adj. Care se poate înțelege ușor; clar, inteligibil, limpede. – Din fr. compréhensible, lat. comprehensibilis. DOOM
comprehensíbil adj. m., pl. comprehensíbili; f. comprehensíbilă, pl. comprehensíbile
comprehensibili
COMPREHENSÍBIL, -Ă, comprehensibili, -e, adj. Care se poate înțelege ușor; clar, inteligibil, limpede. – Din fr. compréhensible, lat. comprehensibilis. DOOM
comprehensíbil adj. m., pl. comprehensíbili; f. comprehensíbilă, pl. comprehensíbile
comprehensibilii
COMPREHENSÍBIL, -Ă, comprehensibili, -e, adj. Care se poate înțelege ușor; clar, inteligibil, limpede. – Din fr. compréhensible, lat. comprehensibilis. DOOM
comprehensíbil adj. m., pl. comprehensíbili; f. comprehensíbilă, pl. comprehensíbile
comprehensibililor
COMPREHENSÍBIL, -Ă, comprehensibili, -e, adj. Care se poate înțelege ușor; clar, inteligibil, limpede. – Din fr. compréhensible, lat. comprehensibilis. DOOM
comprehensíbil adj. m., pl. comprehensíbili; f. comprehensíbilă, pl. comprehensíbile
comprehensibilitate
COMPREHENSIBILITÁTE s. f. Însușirea de a fi comprehensibil. – Din fr. compréhensibilité.
comprehensibilitatea
COMPREHENSIBILITÁTE s. f. Însușirea de a fi comprehensibil. – Din fr. compréhensibilité.
comprehensibilități
COMPREHENSIBILITÁTE s. f. Însușirea de a fi comprehensibil. – Din fr. compréhensibilité.
comprehensibilității
COMPREHENSIBILITÁTE s. f. Însușirea de a fi comprehensibil. – Din fr. compréhensibilité.
comprehensibilul
COMPREHENSÍBIL, -Ă, comprehensibili, -e, adj. Care se poate înțelege ușor; clar, inteligibil, limpede. – Din fr. compréhensible, lat. comprehensibilis. DOOM
comprehensíbil adj. m., pl. comprehensíbili; f. comprehensíbilă, pl. comprehensíbile
comprehensibilului
COMPREHENSÍBIL, -Ă, comprehensibili, -e, adj. Care se poate înțelege ușor; clar, inteligibil, limpede. – Din fr. compréhensible, lat. comprehensibilis. DOOM
comprehensíbil adj. m., pl. comprehensíbili; f. comprehensíbilă, pl. comprehensíbile
comprehensiune
COMPREHENSIÚNE s. f. 1. Capacitate de a pătrunde, de a înțelege ceva; înțelegere, pătrundere. 2. Conținut. [Pr.: -si-u-] – Din fr. compréhension, lat. comprehensio, -onis. DOOM
comprehensiúne (livr.) (-si-u-) s. f., g.-d. art. comprehensiúnii
comprehensiunea
COMPREHENSIÚNE s. f. 1. Capacitate de a pătrunde, de a înțelege ceva; înțelegere, pătrundere. 2. Conținut. [Pr.: -si-u-] – Din fr. compréhension, lat. comprehensio, -onis. DOOM
comprehensiúne (livr.) (-si-u-) s. f., g.-d. art. comprehensiúnii
comprehensiuni
COMPREHENSIÚNE s. f. 1. Capacitate de a pătrunde, de a înțelege ceva; înțelegere, pătrundere. 2. Conținut. [Pr.: -si-u-] – Din fr. compréhension, lat. comprehensio, -onis. DOOM
comprehensiúne (livr.) (-si-u-) s. f., g.-d. art. comprehensiúnii
comprehensiunii
COMPREHENSIÚNE s. f. 1. Capacitate de a pătrunde, de a înțelege ceva; înțelegere, pătrundere. 2. Conținut. [Pr.: -si-u-] – Din fr. compréhension, lat. comprehensio, -onis. DOOM
comprehensiúne (livr.) (-si-u-) s. f., g.-d. art. comprehensiúnii
comprehensiv
COMPREHENSÍV, -Ă, comprehensivi, -e, adj. Care înțelege repede și corect; inteligent, pătrunzător. – Din fr. compréhensif, lat. comprehensivus. DOOM
comprehensív (livr.) adj. m., pl. comprehensívi; f. comprehensívă, pl. comprehensíve
comprehensiva
COMPREHENSÍV, -Ă, comprehensivi, -e, adj. Care înțelege repede și corect; inteligent, pătrunzător. – Din fr. compréhensif, lat. comprehensivus. DOOM
comprehensív (livr.) adj. m., pl. comprehensívi; f. comprehensívă, pl. comprehensíve
comprehensive
COMPREHENSÍV, -Ă, comprehensivi, -e, adj. Care înțelege repede și corect; inteligent, pătrunzător. – Din fr. compréhensif, lat. comprehensivus. DOOM
comprehensív (livr.) adj. m., pl. comprehensívi; f. comprehensívă, pl. comprehensíve
comprehensivei
COMPREHENSÍV, -Ă, comprehensivi, -e, adj. Care înțelege repede și corect; inteligent, pătrunzător. – Din fr. compréhensif, lat. comprehensivus. DOOM
comprehensív (livr.) adj. m., pl. comprehensívi; f. comprehensívă, pl. comprehensíve
comprehensivele
COMPREHENSÍV, -Ă, comprehensivi, -e, adj. Care înțelege repede și corect; inteligent, pătrunzător. – Din fr. compréhensif, lat. comprehensivus. DOOM
comprehensív (livr.) adj. m., pl. comprehensívi; f. comprehensívă, pl. comprehensíve
comprehensivelor
COMPREHENSÍV, -Ă, comprehensivi, -e, adj. Care înțelege repede și corect; inteligent, pătrunzător. – Din fr. compréhensif, lat. comprehensivus. DOOM
comprehensív (livr.) adj. m., pl. comprehensívi; f. comprehensívă, pl. comprehensíve
comprehensivi
COMPREHENSÍV, -Ă, comprehensivi, -e, adj. Care înțelege repede și corect; inteligent, pătrunzător. – Din fr. compréhensif, lat. comprehensivus. DOOM
comprehensív (livr.) adj. m., pl. comprehensívi; f. comprehensívă, pl. comprehensíve
comprehensivii
COMPREHENSÍV, -Ă, comprehensivi, -e, adj. Care înțelege repede și corect; inteligent, pătrunzător. – Din fr. compréhensif, lat. comprehensivus. DOOM
comprehensív (livr.) adj. m., pl. comprehensívi; f. comprehensívă, pl. comprehensíve
comprehensivilor
COMPREHENSÍV, -Ă, comprehensivi, -e, adj. Care înțelege repede și corect; inteligent, pătrunzător. – Din fr. compréhensif, lat. comprehensivus. DOOM
comprehensív (livr.) adj. m., pl. comprehensívi; f. comprehensívă, pl. comprehensíve
comprehensivitate
COMPREHENSIVITÁTE s.f. (Rar) Comprehensiune, înțelegere. [Cf. it. comprensività].
comprehensivitatea
COMPREHENSIVITÁTE s.f. (Rar) Comprehensiune, înțelegere. [Cf. it. comprensività].
comprehensivități
COMPREHENSIVITÁTE s.f. (Rar) Comprehensiune, înțelegere. [Cf. it. comprensività].
comprehensivității
COMPREHENSIVITÁTE s.f. (Rar) Comprehensiune, înțelegere. [Cf. it. comprensività].
comprehensivul
COMPREHENSÍV, -Ă, comprehensivi, -e, adj. Care înțelege repede și corect; inteligent, pătrunzător. – Din fr. compréhensif, lat. comprehensivus. DOOM
comprehensív (livr.) adj. m., pl. comprehensívi; f. comprehensívă, pl. comprehensíve
comprehensivului
COMPREHENSÍV, -Ă, comprehensivi, -e, adj. Care înțelege repede și corect; inteligent, pătrunzător. – Din fr. compréhensif, lat. comprehensivus. DOOM
comprehensív (livr.) adj. m., pl. comprehensívi; f. comprehensívă, pl. comprehensíve
compres
COMPRÉS s. n. Text cules cât mai strâns, fără spații mari între rânduri. – Din germ. Kompress. DOOM
comprés (text tipărit compact) s. n.
compresa
COMPRÉS s. n. Text cules cât mai strâns, fără spații mari între rânduri. – Din germ. Kompress. DOOM
comprés (text tipărit compact) s. n.
compresa
COMPRÉSĂ, comprese, s. f. Bucată împăturită de tifon sau de pânză, folosită pentru pansarea plăgilor sau pentru aplicarea unor substanțe pe o regiune bolnavă a corpului; prișniț. – Din fr. compresse. DOOM
comprésă (tifon, prișniț) s. f., g.-d. art. comprései; pl. comprése
comprese
COMPRÉS s. n. Text cules cât mai strâns, fără spații mari între rânduri. – Din germ. Kompress. DOOM
comprés (text tipărit compact) s. n.
comprese
COMPRÉSĂ, comprese, s. f. Bucată împăturită de tifon sau de pânză, folosită pentru pansarea plăgilor sau pentru aplicarea unor substanțe pe o regiune bolnavă a corpului; prișniț. – Din fr. compresse. DOOM
comprésă (tifon, prișniț) s. f., g.-d. art. comprései; pl. comprése
compresei
COMPRÉS s. n. Text cules cât mai strâns, fără spații mari între rânduri. – Din germ. Kompress. DOOM
comprés (text tipărit compact) s. n.
compresei
COMPRÉSĂ, comprese, s. f. Bucată împăturită de tifon sau de pânză, folosită pentru pansarea plăgilor sau pentru aplicarea unor substanțe pe o regiune bolnavă a corpului; prișniț. – Din fr. compresse. DOOM
comprésă (tifon, prișniț) s. f., g.-d. art. comprései; pl. comprése
compresele
COMPRÉS s. n. Text cules cât mai strâns, fără spații mari între rânduri. – Din germ. Kompress. DOOM
comprés (text tipărit compact) s. n.
compresele
COMPRÉSĂ, comprese, s. f. Bucată împăturită de tifon sau de pânză, folosită pentru pansarea plăgilor sau pentru aplicarea unor substanțe pe o regiune bolnavă a corpului; prișniț. – Din fr. compresse. DOOM
comprésă (tifon, prișniț) s. f., g.-d. art. comprései; pl. comprése
compreselor
COMPRÉS s. n. Text cules cât mai strâns, fără spații mari între rânduri. – Din germ. Kompress. DOOM
comprés (text tipărit compact) s. n.
compreselor
COMPRÉSĂ, comprese, s. f. Bucată împăturită de tifon sau de pânză, folosită pentru pansarea plăgilor sau pentru aplicarea unor substanțe pe o regiune bolnavă a corpului; prișniț. – Din fr. compresse. DOOM
comprésă (tifon, prișniț) s. f., g.-d. art. comprései; pl. comprése
compresibil
COMPRESÍBIL, -Ă, compresibili, -e, adj. (Fiz.; despre corpuri) Care își poate micșora volumul, care se comprimă când crește presiunea exterioară la care este supus; comprimabil. – Din fr. compressible. DOOM
compresíbil adj. m., pl. compresíbili; f. compresíbilă, pl. compresíbile
compresibila
COMPRESÍBIL, -Ă, compresibili, -e, adj. (Fiz.; despre corpuri) Care își poate micșora volumul, care se comprimă când crește presiunea exterioară la care este supus; comprimabil. – Din fr. compressible. DOOM
compresíbil adj. m., pl. compresíbili; f. compresíbilă, pl. compresíbile
compresibile
COMPRESÍBIL, -Ă, compresibili, -e, adj. (Fiz.; despre corpuri) Care își poate micșora volumul, care se comprimă când crește presiunea exterioară la care este supus; comprimabil. – Din fr. compressible. DOOM
compresíbil adj. m., pl. compresíbili; f. compresíbilă, pl. compresíbile
compresibilei
COMPRESÍBIL, -Ă, compresibili, -e, adj. (Fiz.; despre corpuri) Care își poate micșora volumul, care se comprimă când crește presiunea exterioară la care este supus; comprimabil. – Din fr. compressible. DOOM
compresíbil adj. m., pl. compresíbili; f. compresíbilă, pl. compresíbile
compresibilele
COMPRESÍBIL, -Ă, compresibili, -e, adj. (Fiz.; despre corpuri) Care își poate micșora volumul, care se comprimă când crește presiunea exterioară la care este supus; comprimabil. – Din fr. compressible. DOOM
compresíbil adj. m., pl. compresíbili; f. compresíbilă, pl. compresíbile
compresibilelor
COMPRESÍBIL, -Ă, compresibili, -e, adj. (Fiz.; despre corpuri) Care își poate micșora volumul, care se comprimă când crește presiunea exterioară la care este supus; comprimabil. – Din fr. compressible. DOOM
compresíbil adj. m., pl. compresíbili; f. compresíbilă, pl. compresíbile
compresibili
COMPRESÍBIL, -Ă, compresibili, -e, adj. (Fiz.; despre corpuri) Care își poate micșora volumul, care se comprimă când crește presiunea exterioară la care este supus; comprimabil. – Din fr. compressible. DOOM
compresíbil adj. m., pl. compresíbili; f. compresíbilă, pl. compresíbile
compresibilii
COMPRESÍBIL, -Ă, compresibili, -e, adj. (Fiz.; despre corpuri) Care își poate micșora volumul, care se comprimă când crește presiunea exterioară la care este supus; comprimabil. – Din fr. compressible. DOOM
compresíbil adj. m., pl. compresíbili; f. compresíbilă, pl. compresíbile
compresibililor
COMPRESÍBIL, -Ă, compresibili, -e, adj. (Fiz.; despre corpuri) Care își poate micșora volumul, care se comprimă când crește presiunea exterioară la care este supus; comprimabil. – Din fr. compressible. DOOM
compresíbil adj. m., pl. compresíbili; f. compresíbilă, pl. compresíbile
compresibilitate
COMPRESIBILITÁTE s. f. (Fiz.) Proprietate a unui corp de a fi compresibil. – Din fr. compressibilité. DOOM
compresibilitáte s. f., g.-d. art. compresibilitắții
compresibilitatea
COMPRESIBILITÁTE s. f. (Fiz.) Proprietate a unui corp de a fi compresibil. – Din fr. compressibilité. DOOM
compresibilitáte s. f., g.-d. art. compresibilitắții
compresibilități
COMPRESIBILITÁTE s. f. (Fiz.) Proprietate a unui corp de a fi compresibil. – Din fr. compressibilité. DOOM
compresibilitáte s. f., g.-d. art. compresibilitắții
compresibilității
COMPRESIBILITÁTE s. f. (Fiz.) Proprietate a unui corp de a fi compresibil. – Din fr. compressibilité. DOOM
compresibilitáte s. f., g.-d. art. compresibilitắții
compresibilul
COMPRESÍBIL, -Ă, compresibili, -e, adj. (Fiz.; despre corpuri) Care își poate micșora volumul, care se comprimă când crește presiunea exterioară la care este supus; comprimabil. – Din fr. compressible. DOOM
compresíbil adj. m., pl. compresíbili; f. compresíbilă, pl. compresíbile
compresibilului
COMPRESÍBIL, -Ă, compresibili, -e, adj. (Fiz.; despre corpuri) Care își poate micșora volumul, care se comprimă când crește presiunea exterioară la care este supus; comprimabil. – Din fr. compressible. DOOM
compresíbil adj. m., pl. compresíbili; f. compresíbilă, pl. compresíbile
compresie
COMPRESIÚNE, compresiuni, s. f. (Fiz.) 1. Micșorare a volumului unui corp; comprimare. 2. Fază de funcționare a unei mașini în timpul căreia fluidul din cilindrul unui motor este comprimat prin deplasarea unui piston în cilindru. 3. Stare de solicitare a unei piese sub acțiunea a două forțe egale și de sens contrar. 4. (Med.) Metodă de hemostază care constă într-o apăsare pe un vas cu leziuni. ♦ Apăsare exercitată asupra unui organ de către o tumoră, un cheag de sânge etc. [Pr.: -si-u-. – Var.: comprésie s. f.] – Din fr. compression, lat. compressio, -onis. DOOM
compresiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. compresiúnii; pl. compresiúni
compresiune
COMPRESIÚNE, compresiuni, s. f. (Fiz.) 1. Micșorare a volumului unui corp; comprimare. 2. Fază de funcționare a unei mașini în timpul căreia fluidul din cilindrul unui motor este comprimat prin deplasarea unui piston în cilindru. 3. Stare de solicitare a unei piese sub acțiunea a două forțe egale și de sens contrar. 4. (Med.) Metodă de hemostază care constă într-o apăsare pe un vas cu leziuni. ♦ Apăsare exercitată asupra unui organ de către o tumoră, un cheag de sânge etc. [Pr.: -si-u-. – Var.: comprésie s. f.] – Din fr. compression, lat. compressio, -onis. DOOM
compresiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. compresiúnii; pl. compresiúni
compresiunea
COMPRESIÚNE, compresiuni, s. f. (Fiz.) 1. Micșorare a volumului unui corp; comprimare. 2. Fază de funcționare a unei mașini în timpul căreia fluidul din cilindrul unui motor este comprimat prin deplasarea unui piston în cilindru. 3. Stare de solicitare a unei piese sub acțiunea a două forțe egale și de sens contrar. 4. (Med.) Metodă de hemostază care constă într-o apăsare pe un vas cu leziuni. ♦ Apăsare exercitată asupra unui organ de către o tumoră, un cheag de sânge etc. [Pr.: -si-u-. – Var.: comprésie s. f.] – Din fr. compression, lat. compressio, -onis. DOOM
compresiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. compresiúnii; pl. compresiúni
compresiuni
COMPRESIÚNE, compresiuni, s. f. (Fiz.) 1. Micșorare a volumului unui corp; comprimare. 2. Fază de funcționare a unei mașini în timpul căreia fluidul din cilindrul unui motor este comprimat prin deplasarea unui piston în cilindru. 3. Stare de solicitare a unei piese sub acțiunea a două forțe egale și de sens contrar. 4. (Med.) Metodă de hemostază care constă într-o apăsare pe un vas cu leziuni. ♦ Apăsare exercitată asupra unui organ de către o tumoră, un cheag de sânge etc. [Pr.: -si-u-. – Var.: comprésie s. f.] – Din fr. compression, lat. compressio, -onis. DOOM
compresiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. compresiúnii; pl. compresiúni
compresiunii
COMPRESIÚNE, compresiuni, s. f. (Fiz.) 1. Micșorare a volumului unui corp; comprimare. 2. Fază de funcționare a unei mașini în timpul căreia fluidul din cilindrul unui motor este comprimat prin deplasarea unui piston în cilindru. 3. Stare de solicitare a unei piese sub acțiunea a două forțe egale și de sens contrar. 4. (Med.) Metodă de hemostază care constă într-o apăsare pe un vas cu leziuni. ♦ Apăsare exercitată asupra unui organ de către o tumoră, un cheag de sânge etc. [Pr.: -si-u-. – Var.: comprésie s. f.] – Din fr. compression, lat. compressio, -onis. DOOM
compresiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. compresiúnii; pl. compresiúni
compresiunile
COMPRESIÚNE, compresiuni, s. f. (Fiz.) 1. Micșorare a volumului unui corp; comprimare. 2. Fază de funcționare a unei mașini în timpul căreia fluidul din cilindrul unui motor este comprimat prin deplasarea unui piston în cilindru. 3. Stare de solicitare a unei piese sub acțiunea a două forțe egale și de sens contrar. 4. (Med.) Metodă de hemostază care constă într-o apăsare pe un vas cu leziuni. ♦ Apăsare exercitată asupra unui organ de către o tumoră, un cheag de sânge etc. [Pr.: -si-u-. – Var.: comprésie s. f.] – Din fr. compression, lat. compressio, -onis. DOOM
compresiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. compresiúnii; pl. compresiúni
compresiunilor
COMPRESIÚNE, compresiuni, s. f. (Fiz.) 1. Micșorare a volumului unui corp; comprimare. 2. Fază de funcționare a unei mașini în timpul căreia fluidul din cilindrul unui motor este comprimat prin deplasarea unui piston în cilindru. 3. Stare de solicitare a unei piese sub acțiunea a două forțe egale și de sens contrar. 4. (Med.) Metodă de hemostază care constă într-o apăsare pe un vas cu leziuni. ♦ Apăsare exercitată asupra unui organ de către o tumoră, un cheag de sânge etc. [Pr.: -si-u-. – Var.: comprésie s. f.] – Din fr. compression, lat. compressio, -onis. DOOM
compresiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. compresiúnii; pl. compresiúni
compresiv
COMPRESÍV, -Ă, compresivi, -e, adj. (Livr.) Care servește pentru a lega strâns. ♦ Fig. Care restrânge, comprimă. – Din fr. compressif, engl. compressive. DOOM
compresív (livr.) adj. m., pl. compresívi; f. compresívă, pl. compresíve
compresiva
COMPRESÍV, -Ă, compresivi, -e, adj. (Livr.) Care servește pentru a lega strâns. ♦ Fig. Care restrânge, comprimă. – Din fr. compressif, engl. compressive. DOOM
compresív (livr.) adj. m., pl. compresívi; f. compresívă, pl. compresíve
compresive
COMPRESÍV, -Ă, compresivi, -e, adj. (Livr.) Care servește pentru a lega strâns. ♦ Fig. Care restrânge, comprimă. – Din fr. compressif, engl. compressive. DOOM
compresív (livr.) adj. m., pl. compresívi; f. compresívă, pl. compresíve
compresivei
COMPRESÍV, -Ă, compresivi, -e, adj. (Livr.) Care servește pentru a lega strâns. ♦ Fig. Care restrânge, comprimă. – Din fr. compressif, engl. compressive. DOOM
compresív (livr.) adj. m., pl. compresívi; f. compresívă, pl. compresíve
compresivele
COMPRESÍV, -Ă, compresivi, -e, adj. (Livr.) Care servește pentru a lega strâns. ♦ Fig. Care restrânge, comprimă. – Din fr. compressif, engl. compressive. DOOM
compresív (livr.) adj. m., pl. compresívi; f. compresívă, pl. compresíve
compresivelor
COMPRESÍV, -Ă, compresivi, -e, adj. (Livr.) Care servește pentru a lega strâns. ♦ Fig. Care restrânge, comprimă. – Din fr. compressif, engl. compressive. DOOM
compresív (livr.) adj. m., pl. compresívi; f. compresívă, pl. compresíve
compresivi
COMPRESÍV, -Ă, compresivi, -e, adj. (Livr.) Care servește pentru a lega strâns. ♦ Fig. Care restrânge, comprimă. – Din fr. compressif, engl. compressive. DOOM
compresív (livr.) adj. m., pl. compresívi; f. compresívă, pl. compresíve
compresivii
COMPRESÍV, -Ă, compresivi, -e, adj. (Livr.) Care servește pentru a lega strâns. ♦ Fig. Care restrânge, comprimă. – Din fr. compressif, engl. compressive. DOOM
compresív (livr.) adj. m., pl. compresívi; f. compresívă, pl. compresíve
compresivilor
COMPRESÍV, -Ă, compresivi, -e, adj. (Livr.) Care servește pentru a lega strâns. ♦ Fig. Care restrânge, comprimă. – Din fr. compressif, engl. compressive. DOOM
compresív (livr.) adj. m., pl. compresívi; f. compresívă, pl. compresíve
compresivul
COMPRESÍV, -Ă, compresivi, -e, adj. (Livr.) Care servește pentru a lega strâns. ♦ Fig. Care restrânge, comprimă. – Din fr. compressif, engl. compressive. DOOM
compresív (livr.) adj. m., pl. compresívi; f. compresívă, pl. compresíve
compresivului
COMPRESÍV, -Ă, compresivi, -e, adj. (Livr.) Care servește pentru a lega strâns. ♦ Fig. Care restrânge, comprimă. – Din fr. compressif, engl. compressive. DOOM
compresív (livr.) adj. m., pl. compresívi; f. compresívă, pl. compresíve
compresoare
COMPRESÓR, -OÁRE, compresori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care comprimă. 2. S. n. Mașină, cu piston și cu rotor, întrebuințată pentru ridicarea presiunii unui gaz. 3. S. n. Cilindru metalic masiv, cu tracțiune animală sau mecanică, servind la tasarea terasamentelor, nivelarea șoselelor etc. 4. S. n. (În sintagma) Compresor de dinamică = aparat electronic care realizează compresia dinamicii semnalelor electrice. 5. S. n. (Med.) Instrument cu care se strânge un vas sanguin în timpul unei operații. – Din fr. compresseur. DOOM
compresór2 s. n., pl. compresoáre
compresoarea
COMPRESÓR, -OÁRE, compresori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care comprimă. 2. S. n. Mașină, cu piston și cu rotor, întrebuințată pentru ridicarea presiunii unui gaz. 3. S. n. Cilindru metalic masiv, cu tracțiune animală sau mecanică, servind la tasarea terasamentelor, nivelarea șoselelor etc. 4. S. n. (În sintagma) Compresor de dinamică = aparat electronic care realizează compresia dinamicii semnalelor electrice. 5. S. n. (Med.) Instrument cu care se strânge un vas sanguin în timpul unei operații. – Din fr. compresseur. DOOM
compresór2 s. n., pl. compresoáre
compresoarei
COMPRESÓR, -OÁRE, compresori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care comprimă. 2. S. n. Mașină, cu piston și cu rotor, întrebuințată pentru ridicarea presiunii unui gaz. 3. S. n. Cilindru metalic masiv, cu tracțiune animală sau mecanică, servind la tasarea terasamentelor, nivelarea șoselelor etc. 4. S. n. (În sintagma) Compresor de dinamică = aparat electronic care realizează compresia dinamicii semnalelor electrice. 5. S. n. (Med.) Instrument cu care se strânge un vas sanguin în timpul unei operații. – Din fr. compresseur. DOOM
compresór2 s. n., pl. compresoáre
compresoarele
COMPRESÓR, -OÁRE, compresori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care comprimă. 2. S. n. Mașină, cu piston și cu rotor, întrebuințată pentru ridicarea presiunii unui gaz. 3. S. n. Cilindru metalic masiv, cu tracțiune animală sau mecanică, servind la tasarea terasamentelor, nivelarea șoselelor etc. 4. S. n. (În sintagma) Compresor de dinamică = aparat electronic care realizează compresia dinamicii semnalelor electrice. 5. S. n. (Med.) Instrument cu care se strânge un vas sanguin în timpul unei operații. – Din fr. compresseur. DOOM
compresór2 s. n., pl. compresoáre
compresoarelor
COMPRESÓR, -OÁRE, compresori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care comprimă. 2. S. n. Mașină, cu piston și cu rotor, întrebuințată pentru ridicarea presiunii unui gaz. 3. S. n. Cilindru metalic masiv, cu tracțiune animală sau mecanică, servind la tasarea terasamentelor, nivelarea șoselelor etc. 4. S. n. (În sintagma) Compresor de dinamică = aparat electronic care realizează compresia dinamicii semnalelor electrice. 5. S. n. (Med.) Instrument cu care se strânge un vas sanguin în timpul unei operații. – Din fr. compresseur. DOOM
compresór2 s. n., pl. compresoáre
compresor
COMPRESÓR, -OÁRE, compresori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care comprimă. 2. S. n. Mașină, cu piston și cu rotor, întrebuințată pentru ridicarea presiunii unui gaz. 3. S. n. Cilindru metalic masiv, cu tracțiune animală sau mecanică, servind la tasarea terasamentelor, nivelarea șoselelor etc. 4. S. n. (În sintagma) Compresor de dinamică = aparat electronic care realizează compresia dinamicii semnalelor electrice. 5. S. n. (Med.) Instrument cu care se strânge un vas sanguin în timpul unei operații. – Din fr. compresseur. DOOM
compresór2 s. n., pl. compresoáre
compresori
COMPRESÓR, -OÁRE, compresori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care comprimă. 2. S. n. Mașină, cu piston și cu rotor, întrebuințată pentru ridicarea presiunii unui gaz. 3. S. n. Cilindru metalic masiv, cu tracțiune animală sau mecanică, servind la tasarea terasamentelor, nivelarea șoselelor etc. 4. S. n. (În sintagma) Compresor de dinamică = aparat electronic care realizează compresia dinamicii semnalelor electrice. 5. S. n. (Med.) Instrument cu care se strânge un vas sanguin în timpul unei operații. – Din fr. compresseur. DOOM
compresór2 s. n., pl. compresoáre
compresorii
COMPRESÓR, -OÁRE, compresori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care comprimă. 2. S. n. Mașină, cu piston și cu rotor, întrebuințată pentru ridicarea presiunii unui gaz. 3. S. n. Cilindru metalic masiv, cu tracțiune animală sau mecanică, servind la tasarea terasamentelor, nivelarea șoselelor etc. 4. S. n. (În sintagma) Compresor de dinamică = aparat electronic care realizează compresia dinamicii semnalelor electrice. 5. S. n. (Med.) Instrument cu care se strânge un vas sanguin în timpul unei operații. – Din fr. compresseur. DOOM
compresór2 s. n., pl. compresoáre
compresorilor
COMPRESÓR, -OÁRE, compresori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care comprimă. 2. S. n. Mașină, cu piston și cu rotor, întrebuințată pentru ridicarea presiunii unui gaz. 3. S. n. Cilindru metalic masiv, cu tracțiune animală sau mecanică, servind la tasarea terasamentelor, nivelarea șoselelor etc. 4. S. n. (În sintagma) Compresor de dinamică = aparat electronic care realizează compresia dinamicii semnalelor electrice. 5. S. n. (Med.) Instrument cu care se strânge un vas sanguin în timpul unei operații. – Din fr. compresseur. DOOM
compresór2 s. n., pl. compresoáre
compresorul
COMPRESÓR, -OÁRE, compresori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care comprimă. 2. S. n. Mașină, cu piston și cu rotor, întrebuințată pentru ridicarea presiunii unui gaz. 3. S. n. Cilindru metalic masiv, cu tracțiune animală sau mecanică, servind la tasarea terasamentelor, nivelarea șoselelor etc. 4. S. n. (În sintagma) Compresor de dinamică = aparat electronic care realizează compresia dinamicii semnalelor electrice. 5. S. n. (Med.) Instrument cu care se strânge un vas sanguin în timpul unei operații. – Din fr. compresseur. DOOM
compresór2 s. n., pl. compresoáre
compresorului
COMPRESÓR, -OÁRE, compresori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care comprimă. 2. S. n. Mașină, cu piston și cu rotor, întrebuințată pentru ridicarea presiunii unui gaz. 3. S. n. Cilindru metalic masiv, cu tracțiune animală sau mecanică, servind la tasarea terasamentelor, nivelarea șoselelor etc. 4. S. n. (În sintagma) Compresor de dinamică = aparat electronic care realizează compresia dinamicii semnalelor electrice. 5. S. n. (Med.) Instrument cu care se strânge un vas sanguin în timpul unei operații. – Din fr. compresseur. DOOM
compresór2 s. n., pl. compresoáre
compresul
COMPRÉS s. n. Text cules cât mai strâns, fără spații mari între rânduri. – Din germ. Kompress. DOOM
comprés (text tipărit compact) s. n.
compresului
COMPRÉS s. n. Text cules cât mai strâns, fără spații mari între rânduri. – Din germ. Kompress. DOOM
comprés (text tipărit compact) s. n.
compreși
COMPRÉS s. n. Text cules cât mai strâns, fără spații mari între rânduri. – Din germ. Kompress. DOOM
comprés (text tipărit compact) s. n.
compreșii
COMPRÉS s. n. Text cules cât mai strâns, fără spații mari între rânduri. – Din germ. Kompress. DOOM
comprés (text tipărit compact) s. n.
compreșilor
COMPRÉS s. n. Text cules cât mai strâns, fără spații mari între rânduri. – Din germ. Kompress. DOOM
comprés (text tipărit compact) s. n.
comprim
COMPRIMÁ, comprím, vb. I. Tranz. 1. A micșora volumul unui corp cu ajutorul unei presiuni exterioare; a presa. ♦ Fig. A împiedica să se manifeste; a înăbuși. 2. A restrânge, a reduce personalul unei întreprinderi. – Din fr. comprimer. DOOM
comprimá (a ~) vb., ind. prez. 3 comprímă
comprima
COMPRIMÁ, comprím, vb. I. Tranz. 1. A micșora volumul unui corp cu ajutorul unei presiuni exterioare; a presa. ♦ Fig. A împiedica să se manifeste; a înăbuși. 2. A restrânge, a reduce personalul unei întreprinderi. – Din fr. comprimer. DOOM
comprimá (a ~) vb., ind. prez. 3 comprímă
comprimabil
COMPRIMÁBIL, -Ă, comprimabili, -e, adj. 1. Care poate fi comprimat. 2. (Fiz.) Compresibil. – Din fr. comprimable. DOOM
comprimábil adj. m., pl. comprimábili; f. comprimábilă, pl. comprimábile
comprimabila
COMPRIMÁBIL, -Ă, comprimabili, -e, adj. 1. Care poate fi comprimat. 2. (Fiz.) Compresibil. – Din fr. comprimable. DOOM
comprimábil adj. m., pl. comprimábili; f. comprimábilă, pl. comprimábile
comprimabile
COMPRIMÁBIL, -Ă, comprimabili, -e, adj. 1. Care poate fi comprimat. 2. (Fiz.) Compresibil. – Din fr. comprimable. DOOM
comprimábil adj. m., pl. comprimábili; f. comprimábilă, pl. comprimábile
comprimabilei
COMPRIMÁBIL, -Ă, comprimabili, -e, adj. 1. Care poate fi comprimat. 2. (Fiz.) Compresibil. – Din fr. comprimable. DOOM
comprimábil adj. m., pl. comprimábili; f. comprimábilă, pl. comprimábile
comprimabilele
COMPRIMÁBIL, -Ă, comprimabili, -e, adj. 1. Care poate fi comprimat. 2. (Fiz.) Compresibil. – Din fr. comprimable. DOOM
comprimábil adj. m., pl. comprimábili; f. comprimábilă, pl. comprimábile
comprimabilelor
COMPRIMÁBIL, -Ă, comprimabili, -e, adj. 1. Care poate fi comprimat. 2. (Fiz.) Compresibil. – Din fr. comprimable. DOOM
comprimábil adj. m., pl. comprimábili; f. comprimábilă, pl. comprimábile
comprimabili
COMPRIMÁBIL, -Ă, comprimabili, -e, adj. 1. Care poate fi comprimat. 2. (Fiz.) Compresibil. – Din fr. comprimable. DOOM
comprimábil adj. m., pl. comprimábili; f. comprimábilă, pl. comprimábile
comprimabilii
COMPRIMÁBIL, -Ă, comprimabili, -e, adj. 1. Care poate fi comprimat. 2. (Fiz.) Compresibil. – Din fr. comprimable. DOOM
comprimábil adj. m., pl. comprimábili; f. comprimábilă, pl. comprimábile
comprimabililor
COMPRIMÁBIL, -Ă, comprimabili, -e, adj. 1. Care poate fi comprimat. 2. (Fiz.) Compresibil. – Din fr. comprimable. DOOM
comprimábil adj. m., pl. comprimábili; f. comprimábilă, pl. comprimábile
comprimabilul
COMPRIMÁBIL, -Ă, comprimabili, -e, adj. 1. Care poate fi comprimat. 2. (Fiz.) Compresibil. – Din fr. comprimable. DOOM
comprimábil adj. m., pl. comprimábili; f. comprimábilă, pl. comprimábile
comprimabilului
COMPRIMÁBIL, -Ă, comprimabili, -e, adj. 1. Care poate fi comprimat. 2. (Fiz.) Compresibil. – Din fr. comprimable. DOOM
comprimábil adj. m., pl. comprimábili; f. comprimábilă, pl. comprimábile
comprimai
COMPRIMÁ, comprím, vb. I. Tranz. 1. A micșora volumul unui corp cu ajutorul unei presiuni exterioare; a presa. ♦ Fig. A împiedica să se manifeste; a înăbuși. 2. A restrânge, a reduce personalul unei întreprinderi. – Din fr. comprimer. DOOM
comprimá (a ~) vb., ind. prez. 3 comprímă
comprimam
COMPRIMÁ, comprím, vb. I. Tranz. 1. A micșora volumul unui corp cu ajutorul unei presiuni exterioare; a presa. ♦ Fig. A împiedica să se manifeste; a înăbuși. 2. A restrânge, a reduce personalul unei întreprinderi. – Din fr. comprimer. DOOM
comprimá (a ~) vb., ind. prez. 3 comprímă
comprimare
COMPRIMÁ, comprím, vb. I. Tranz. 1. A micșora volumul unui corp cu ajutorul unei presiuni exterioare; a presa. ♦ Fig. A împiedica să se manifeste; a înăbuși. 2. A restrânge, a reduce personalul unei întreprinderi. – Din fr. comprimer. DOOM
comprimá (a ~) vb., ind. prez. 3 comprímă
comprimare
COMPRIMÁRE, comprimări, s. f. Acțiunea de a comprima. – V. comprima. DOOM
comprimáre s. f., g.-d. art. comprimắrii; pl. comprimắri
comprimarea
COMPRIMÁRE, comprimări, s. f. Acțiunea de a comprima. – V. comprima. DOOM
comprimáre s. f., g.-d. art. comprimắrii; pl. comprimắri
comprimară
COMPRIMÁ, comprím, vb. I. Tranz. 1. A micșora volumul unui corp cu ajutorul unei presiuni exterioare; a presa. ♦ Fig. A împiedica să se manifeste; a înăbuși. 2. A restrânge, a reduce personalul unei întreprinderi. – Din fr. comprimer. DOOM
comprimá (a ~) vb., ind. prez. 3 comprímă
comprimarăm
COMPRIMÁ, comprím, vb. I. Tranz. 1. A micșora volumul unui corp cu ajutorul unei presiuni exterioare; a presa. ♦ Fig. A împiedica să se manifeste; a înăbuși. 2. A restrânge, a reduce personalul unei întreprinderi. – Din fr. comprimer. DOOM
comprimá (a ~) vb., ind. prez. 3 comprímă
comprimarăți
COMPRIMÁ, comprím, vb. I. Tranz. 1. A micșora volumul unui corp cu ajutorul unei presiuni exterioare; a presa. ♦ Fig. A împiedica să se manifeste; a înăbuși. 2. A restrânge, a reduce personalul unei întreprinderi. – Din fr. comprimer. DOOM
comprimá (a ~) vb., ind. prez. 3 comprímă
comprimase
COMPRIMÁ, comprím, vb. I. Tranz. 1. A micșora volumul unui corp cu ajutorul unei presiuni exterioare; a presa. ♦ Fig. A împiedica să se manifeste; a înăbuși. 2. A restrânge, a reduce personalul unei întreprinderi. – Din fr. comprimer. DOOM
comprimá (a ~) vb., ind. prez. 3 comprímă
comprimasem
COMPRIMÁ, comprím, vb. I. Tranz. 1. A micșora volumul unui corp cu ajutorul unei presiuni exterioare; a presa. ♦ Fig. A împiedica să se manifeste; a înăbuși. 2. A restrânge, a reduce personalul unei întreprinderi. – Din fr. comprimer. DOOM
comprimá (a ~) vb., ind. prez. 3 comprímă
comprimaseră
COMPRIMÁ, comprím, vb. I. Tranz. 1. A micșora volumul unui corp cu ajutorul unei presiuni exterioare; a presa. ♦ Fig. A împiedica să se manifeste; a înăbuși. 2. A restrânge, a reduce personalul unei întreprinderi. – Din fr. comprimer. DOOM
comprimá (a ~) vb., ind. prez. 3 comprímă
comprimaserăm
COMPRIMÁ, comprím, vb. I. Tranz. 1. A micșora volumul unui corp cu ajutorul unei presiuni exterioare; a presa. ♦ Fig. A împiedica să se manifeste; a înăbuși. 2. A restrânge, a reduce personalul unei întreprinderi. – Din fr. comprimer. DOOM
comprimá (a ~) vb., ind. prez. 3 comprímă
comprimaserăți
COMPRIMÁ, comprím, vb. I. Tranz. 1. A micșora volumul unui corp cu ajutorul unei presiuni exterioare; a presa. ♦ Fig. A împiedica să se manifeste; a înăbuși. 2. A restrânge, a reduce personalul unei întreprinderi. – Din fr. comprimer. DOOM
comprimá (a ~) vb., ind. prez. 3 comprímă
comprimaseși
COMPRIMÁ, comprím, vb. I. Tranz. 1. A micșora volumul unui corp cu ajutorul unei presiuni exterioare; a presa. ♦ Fig. A împiedica să se manifeste; a înăbuși. 2. A restrânge, a reduce personalul unei întreprinderi. – Din fr. comprimer. DOOM
comprimá (a ~) vb., ind. prez. 3 comprímă
comprimaseți
COMPRIMÁ, comprím, vb. I. Tranz. 1. A micșora volumul unui corp cu ajutorul unei presiuni exterioare; a presa. ♦ Fig. A împiedica să se manifeste; a înăbuși. 2. A restrânge, a reduce personalul unei întreprinderi. – Din fr. comprimer. DOOM
comprimá (a ~) vb., ind. prez. 3 comprímă
comprimat
COMPRIMÁ, comprím, vb. I. Tranz. 1. A micșora volumul unui corp cu ajutorul unei presiuni exterioare; a presa. ♦ Fig. A împiedica să se manifeste; a înăbuși. 2. A restrânge, a reduce personalul unei întreprinderi. – Din fr. comprimer. DOOM
comprimá (a ~) vb., ind. prez. 3 comprímă
comprimat
COMPRIMÁT, -Ă, comprimați, -te, adj., s. n. 1. Adj. Condensat, redus (ca volum) prin presiune, prin presare. ◊ Aer comprimat = aer supus unei presiuni mari și având diferite întrebuințări în industrie. 2. S. n. Medicament de consistență solidă obținut prin reducerea acestuia în stare de pulbere și amestecarea cu un liant; pastilă, tabletă, bulin. – V. comprima. DOOM
comprimát s. n., pl. comprimáte
comprimata
COMPRIMÁT, -Ă, comprimați, -te, adj., s. n. 1. Adj. Condensat, redus (ca volum) prin presiune, prin presare. ◊ Aer comprimat = aer supus unei presiuni mari și având diferite întrebuințări în industrie. 2. S. n. Medicament de consistență solidă obținut prin reducerea acestuia în stare de pulbere și amestecarea cu un liant; pastilă, tabletă, bulin. – V. comprima. DOOM
comprimát s. n., pl. comprimáte
comprimate
COMPRIMÁT, -Ă, comprimați, -te, adj., s. n. 1. Adj. Condensat, redus (ca volum) prin presiune, prin presare. ◊ Aer comprimat = aer supus unei presiuni mari și având diferite întrebuințări în industrie. 2. S. n. Medicament de consistență solidă obținut prin reducerea acestuia în stare de pulbere și amestecarea cu un liant; pastilă, tabletă, bulin. – V. comprima. DOOM
comprimát s. n., pl. comprimáte
comprimatei
COMPRIMÁT, -Ă, comprimați, -te, adj., s. n. 1. Adj. Condensat, redus (ca volum) prin presiune, prin presare. ◊ Aer comprimat = aer supus unei presiuni mari și având diferite întrebuințări în industrie. 2. S. n. Medicament de consistență solidă obținut prin reducerea acestuia în stare de pulbere și amestecarea cu un liant; pastilă, tabletă, bulin. – V. comprima. DOOM
comprimát s. n., pl. comprimáte
comprimatele
COMPRIMÁT, -Ă, comprimați, -te, adj., s. n. 1. Adj. Condensat, redus (ca volum) prin presiune, prin presare. ◊ Aer comprimat = aer supus unei presiuni mari și având diferite întrebuințări în industrie. 2. S. n. Medicament de consistență solidă obținut prin reducerea acestuia în stare de pulbere și amestecarea cu un liant; pastilă, tabletă, bulin. – V. comprima. DOOM
comprimát s. n., pl. comprimáte
comprimatelor
COMPRIMÁT, -Ă, comprimați, -te, adj., s. n. 1. Adj. Condensat, redus (ca volum) prin presiune, prin presare. ◊ Aer comprimat = aer supus unei presiuni mari și având diferite întrebuințări în industrie. 2. S. n. Medicament de consistență solidă obținut prin reducerea acestuia în stare de pulbere și amestecarea cu un liant; pastilă, tabletă, bulin. – V. comprima. DOOM
comprimát s. n., pl. comprimáte
comprimatul
COMPRIMÁT, -Ă, comprimați, -te, adj., s. n. 1. Adj. Condensat, redus (ca volum) prin presiune, prin presare. ◊ Aer comprimat = aer supus unei presiuni mari și având diferite întrebuințări în industrie. 2. S. n. Medicament de consistență solidă obținut prin reducerea acestuia în stare de pulbere și amestecarea cu un liant; pastilă, tabletă, bulin. – V. comprima. DOOM
comprimát s. n., pl. comprimáte
comprimatului
COMPRIMÁT, -Ă, comprimați, -te, adj., s. n. 1. Adj. Condensat, redus (ca volum) prin presiune, prin presare. ◊ Aer comprimat = aer supus unei presiuni mari și având diferite întrebuințări în industrie. 2. S. n. Medicament de consistență solidă obținut prin reducerea acestuia în stare de pulbere și amestecarea cu un liant; pastilă, tabletă, bulin. – V. comprima. DOOM
comprimát s. n., pl. comprimáte
comprimau
COMPRIMÁ, comprím, vb. I. Tranz. 1. A micșora volumul unui corp cu ajutorul unei presiuni exterioare; a presa. ♦ Fig. A împiedica să se manifeste; a înăbuși. 2. A restrânge, a reduce personalul unei întreprinderi. – Din fr. comprimer. DOOM
comprimá (a ~) vb., ind. prez. 3 comprímă
comprimași
COMPRIMÁ, comprím, vb. I. Tranz. 1. A micșora volumul unui corp cu ajutorul unei presiuni exterioare; a presa. ♦ Fig. A împiedica să se manifeste; a înăbuși. 2. A restrânge, a reduce personalul unei întreprinderi. – Din fr. comprimer. DOOM
comprimá (a ~) vb., ind. prez. 3 comprímă
comprimați
COMPRIMÁ, comprím, vb. I. Tranz. 1. A micșora volumul unui corp cu ajutorul unei presiuni exterioare; a presa. ♦ Fig. A împiedica să se manifeste; a înăbuși. 2. A restrânge, a reduce personalul unei întreprinderi. – Din fr. comprimer. DOOM
comprimá (a ~) vb., ind. prez. 3 comprímă
comprimați
COMPRIMÁT, -Ă, comprimați, -te, adj., s. n. 1. Adj. Condensat, redus (ca volum) prin presiune, prin presare. ◊ Aer comprimat = aer supus unei presiuni mari și având diferite întrebuințări în industrie. 2. S. n. Medicament de consistență solidă obținut prin reducerea acestuia în stare de pulbere și amestecarea cu un liant; pastilă, tabletă, bulin. – V. comprima. DOOM
comprimát s. n., pl. comprimáte
comprimații
COMPRIMÁT, -Ă, comprimați, -te, adj., s. n. 1. Adj. Condensat, redus (ca volum) prin presiune, prin presare. ◊ Aer comprimat = aer supus unei presiuni mari și având diferite întrebuințări în industrie. 2. S. n. Medicament de consistență solidă obținut prin reducerea acestuia în stare de pulbere și amestecarea cu un liant; pastilă, tabletă, bulin. – V. comprima. DOOM
comprimát s. n., pl. comprimáte
comprimaților
COMPRIMÁT, -Ă, comprimați, -te, adj., s. n. 1. Adj. Condensat, redus (ca volum) prin presiune, prin presare. ◊ Aer comprimat = aer supus unei presiuni mari și având diferite întrebuințări în industrie. 2. S. n. Medicament de consistență solidă obținut prin reducerea acestuia în stare de pulbere și amestecarea cu un liant; pastilă, tabletă, bulin. – V. comprima. DOOM
comprimát s. n., pl. comprimáte
comprime
COMPRIMÁ, comprím, vb. I. Tranz. 1. A micșora volumul unui corp cu ajutorul unei presiuni exterioare; a presa. ♦ Fig. A împiedica să se manifeste; a înăbuși. 2. A restrânge, a reduce personalul unei întreprinderi. – Din fr. comprimer. DOOM
comprimá (a ~) vb., ind. prez. 3 comprímă
comprimi
COMPRIMÁ, comprím, vb. I. Tranz. 1. A micșora volumul unui corp cu ajutorul unei presiuni exterioare; a presa. ♦ Fig. A împiedica să se manifeste; a înăbuși. 2. A restrânge, a reduce personalul unei întreprinderi. – Din fr. comprimer. DOOM
comprimá (a ~) vb., ind. prez. 3 comprímă
comprimând
COMPRIMÁ, comprím, vb. I. Tranz. 1. A micșora volumul unui corp cu ajutorul unei presiuni exterioare; a presa. ♦ Fig. A împiedica să se manifeste; a înăbuși. 2. A restrânge, a reduce personalul unei întreprinderi. – Din fr. comprimer. DOOM
comprimá (a ~) vb., ind. prez. 3 comprímă
comprimînd
COMPRIMÁ, comprím, vb. I. Tranz. 1. A micșora volumul unui corp cu ajutorul unei presiuni exterioare; a presa. ♦ Fig. A împiedica să se manifeste; a înăbuși. 2. A restrânge, a reduce personalul unei întreprinderi. – Din fr. comprimer. DOOM
comprimá (a ~) vb., ind. prez. 3 comprímă
comprimări
COMPRIMÁRE, comprimări, s. f. Acțiunea de a comprima. – V. comprima. DOOM
comprimáre s. f., g.-d. art. comprimắrii; pl. comprimắri
comprimării
COMPRIMÁRE, comprimări, s. f. Acțiunea de a comprima. – V. comprima. DOOM
comprimáre s. f., g.-d. art. comprimắrii; pl. comprimắri
comprimările
COMPRIMÁRE, comprimări, s. f. Acțiunea de a comprima. – V. comprima. DOOM
comprimáre s. f., g.-d. art. comprimắrii; pl. comprimắri
comprimărilor
COMPRIMÁRE, comprimări, s. f. Acțiunea de a comprima. – V. comprima. DOOM
comprimáre s. f., g.-d. art. comprimắrii; pl. comprimắri
compromis
COMPROMÍS2, -Ă, compromiși, -se, adj. 1. (Despre oameni) Cu reputația pătată; discreditat. 2. Primejduit, stricat. – V. compromite. DOOM
compromís s. n., pl. compromísuri
compromis
COMPROMÍS1, compromisuri, s. n. Înțelegere, acord bazat pe cedări reciproce; concesie. ♦ Înțelegere între două sau mai multe persoane ori state de a supune unui arbitru rezolvarea litigiului dintre ele. – Din fr. compromis.
compromisa
COMPROMÍS2, -Ă, compromiși, -se, adj. 1. (Despre oameni) Cu reputația pătată; discreditat. 2. Primejduit, stricat. – V. compromite. DOOM
compromís s. n., pl. compromísuri
compromise
COMPROMÍS2, -Ă, compromiși, -se, adj. 1. (Despre oameni) Cu reputația pătată; discreditat. 2. Primejduit, stricat. – V. compromite. DOOM
compromís s. n., pl. compromísuri
compromisei
COMPROMÍS2, -Ă, compromiși, -se, adj. 1. (Despre oameni) Cu reputația pătată; discreditat. 2. Primejduit, stricat. – V. compromite. DOOM
compromís s. n., pl. compromísuri
compromisele
COMPROMÍS2, -Ă, compromiși, -se, adj. 1. (Despre oameni) Cu reputația pătată; discreditat. 2. Primejduit, stricat. – V. compromite. DOOM
compromís s. n., pl. compromísuri
compromiselor
COMPROMÍS2, -Ă, compromiși, -se, adj. 1. (Despre oameni) Cu reputația pătată; discreditat. 2. Primejduit, stricat. – V. compromite. DOOM
compromís s. n., pl. compromísuri
compromisoria
COMPROMISÓRIU, -IE, compromisorii, adj. (Livr.) Care este în legătură cu un compromis. ◊ Judecată compromisorie = judecată pronunțată de arbitri. Clauză compromisorie = clauză a unui contract prin care se menționează că dificultățile survenite în executarea lui vor fi rezolvate de arbitri. – Din fr. compromissoire. DOOM
compromisóriu [riu pron. rĭu] adj. m., f. compromisórie (-ri-e); pl. m. și f. compromisórii
compromisorie
COMPROMISÓRIU, -IE, compromisorii, adj. (Livr.) Care este în legătură cu un compromis. ◊ Judecată compromisorie = judecată pronunțată de arbitri. Clauză compromisorie = clauză a unui contract prin care se menționează că dificultățile survenite în executarea lui vor fi rezolvate de arbitri. – Din fr. compromissoire. DOOM
compromisóriu [riu pron. rĭu] adj. m., f. compromisórie (-ri-e); pl. m. și f. compromisórii
compromisoriei
COMPROMISÓRIU, -IE, compromisorii, adj. (Livr.) Care este în legătură cu un compromis. ◊ Judecată compromisorie = judecată pronunțată de arbitri. Clauză compromisorie = clauză a unui contract prin care se menționează că dificultățile survenite în executarea lui vor fi rezolvate de arbitri. – Din fr. compromissoire. DOOM
compromisóriu [riu pron. rĭu] adj. m., f. compromisórie (-ri-e); pl. m. și f. compromisórii
compromisorii
COMPROMISÓRIU, -IE, compromisorii, adj. (Livr.) Care este în legătură cu un compromis. ◊ Judecată compromisorie = judecată pronunțată de arbitri. Clauză compromisorie = clauză a unui contract prin care se menționează că dificultățile survenite în executarea lui vor fi rezolvate de arbitri. – Din fr. compromissoire. DOOM
compromisóriu [riu pron. rĭu] adj. m., f. compromisórie (-ri-e); pl. m. și f. compromisórii
compromisoriii
COMPROMISÓRIU, -IE, compromisorii, adj. (Livr.) Care este în legătură cu un compromis. ◊ Judecată compromisorie = judecată pronunțată de arbitri. Clauză compromisorie = clauză a unui contract prin care se menționează că dificultățile survenite în executarea lui vor fi rezolvate de arbitri. – Din fr. compromissoire. DOOM
compromisóriu [riu pron. rĭu] adj. m., f. compromisórie (-ri-e); pl. m. și f. compromisórii
compromisoriile
COMPROMISÓRIU, -IE, compromisorii, adj. (Livr.) Care este în legătură cu un compromis. ◊ Judecată compromisorie = judecată pronunțată de arbitri. Clauză compromisorie = clauză a unui contract prin care se menționează că dificultățile survenite în executarea lui vor fi rezolvate de arbitri. – Din fr. compromissoire. DOOM
compromisóriu [riu pron. rĭu] adj. m., f. compromisórie (-ri-e); pl. m. și f. compromisórii
compromisoriilor
COMPROMISÓRIU, -IE, compromisorii, adj. (Livr.) Care este în legătură cu un compromis. ◊ Judecată compromisorie = judecată pronunțată de arbitri. Clauză compromisorie = clauză a unui contract prin care se menționează că dificultățile survenite în executarea lui vor fi rezolvate de arbitri. – Din fr. compromissoire. DOOM
compromisóriu [riu pron. rĭu] adj. m., f. compromisórie (-ri-e); pl. m. și f. compromisórii
compromisoriu
COMPROMISÓRIU, -IE, compromisorii, adj. (Livr.) Care este în legătură cu un compromis. ◊ Judecată compromisorie = judecată pronunțată de arbitri. Clauză compromisorie = clauză a unui contract prin care se menționează că dificultățile survenite în executarea lui vor fi rezolvate de arbitri. – Din fr. compromissoire. DOOM
compromisóriu [riu pron. rĭu] adj. m., f. compromisórie (-ri-e); pl. m. și f. compromisórii
compromisoriul
COMPROMISÓRIU, -IE, compromisorii, adj. (Livr.) Care este în legătură cu un compromis. ◊ Judecată compromisorie = judecată pronunțată de arbitri. Clauză compromisorie = clauză a unui contract prin care se menționează că dificultățile survenite în executarea lui vor fi rezolvate de arbitri. – Din fr. compromissoire. DOOM
compromisóriu [riu pron. rĭu] adj. m., f. compromisórie (-ri-e); pl. m. și f. compromisórii
compromisoriului
COMPROMISÓRIU, -IE, compromisorii, adj. (Livr.) Care este în legătură cu un compromis. ◊ Judecată compromisorie = judecată pronunțată de arbitri. Clauză compromisorie = clauză a unui contract prin care se menționează că dificultățile survenite în executarea lui vor fi rezolvate de arbitri. – Din fr. compromissoire. DOOM
compromisóriu [riu pron. rĭu] adj. m., f. compromisórie (-ri-e); pl. m. și f. compromisórii
compromisul
COMPROMÍS2, -Ă, compromiși, -se, adj. 1. (Despre oameni) Cu reputația pătată; discreditat. 2. Primejduit, stricat. – V. compromite. DOOM
compromís s. n., pl. compromísuri
compromisul
COMPROMÍS1, compromisuri, s. n. Înțelegere, acord bazat pe cedări reciproce; concesie. ♦ Înțelegere între două sau mai multe persoane ori state de a supune unui arbitru rezolvarea litigiului dintre ele. – Din fr. compromis.
compromisului
COMPROMÍS2, -Ă, compromiși, -se, adj. 1. (Despre oameni) Cu reputația pătată; discreditat. 2. Primejduit, stricat. – V. compromite. DOOM
compromís s. n., pl. compromísuri
compromisului
COMPROMÍS1, compromisuri, s. n. Înțelegere, acord bazat pe cedări reciproce; concesie. ♦ Înțelegere între două sau mai multe persoane ori state de a supune unui arbitru rezolvarea litigiului dintre ele. – Din fr. compromis.
compromisuri
COMPROMÍS1, compromisuri, s. n. Înțelegere, acord bazat pe cedări reciproce; concesie. ♦ Înțelegere între două sau mai multe persoane ori state de a supune unui arbitru rezolvarea litigiului dintre ele. – Din fr. compromis.
compromisurile
COMPROMÍS1, compromisuri, s. n. Înțelegere, acord bazat pe cedări reciproce; concesie. ♦ Înțelegere între două sau mai multe persoane ori state de a supune unui arbitru rezolvarea litigiului dintre ele. – Din fr. compromis.
compromisurilor
COMPROMÍS1, compromisuri, s. n. Înțelegere, acord bazat pe cedări reciproce; concesie. ♦ Înțelegere între două sau mai multe persoane ori state de a supune unui arbitru rezolvarea litigiului dintre ele. – Din fr. compromis.
compromite
COMPROMÍTE, compromít, vb. III. 1. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde buna reputație; a (se) discredita. 2. Tranz. A pricinui un rău, a primejdui; a strica, a distruge. [Perf. s. compromiséi, part. compromis] – Din fr. compromettre, lat. compromittere. DOOM
compromíte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. compromít, 1 pl. compromítem; conj. prez. 3 să compromítă; part. compromís
compromitere
COMPROMÍTERE, compromiteri, s. f. Acțiunea de a (se) compromite. – V. compromite. DOOM
compromítere s. f., g.-d. art. compromíterii; pl. compromíteri
compromiterea
COMPROMÍTERE, compromiteri, s. f. Acțiunea de a (se) compromite. – V. compromite. DOOM
compromítere s. f., g.-d. art. compromíterii; pl. compromíteri
compromiteri
COMPROMÍTERE, compromiteri, s. f. Acțiunea de a (se) compromite. – V. compromite. DOOM
compromítere s. f., g.-d. art. compromíterii; pl. compromíteri
compromiterii
COMPROMÍTERE, compromiteri, s. f. Acțiunea de a (se) compromite. – V. compromite. DOOM
compromítere s. f., g.-d. art. compromíterii; pl. compromíteri
compromiterile
COMPROMÍTERE, compromiteri, s. f. Acțiunea de a (se) compromite. – V. compromite. DOOM
compromítere s. f., g.-d. art. compromíterii; pl. compromíteri
compromiterilor
COMPROMÍTERE, compromiteri, s. f. Acțiunea de a (se) compromite. – V. compromite. DOOM
compromítere s. f., g.-d. art. compromíterii; pl. compromíteri
compromiși
COMPROMÍS2, -Ă, compromiși, -se, adj. 1. (Despre oameni) Cu reputația pătată; discreditat. 2. Primejduit, stricat. – V. compromite. DOOM
compromís s. n., pl. compromísuri
compromișii
COMPROMÍS2, -Ă, compromiși, -se, adj. 1. (Despre oameni) Cu reputația pătată; discreditat. 2. Primejduit, stricat. – V. compromite. DOOM
compromís s. n., pl. compromísuri
compromișilor
COMPROMÍS2, -Ă, compromiși, -se, adj. 1. (Despre oameni) Cu reputația pătată; discreditat. 2. Primejduit, stricat. – V. compromite. DOOM
compromís s. n., pl. compromísuri
compromițătoare
COMPROMIȚĂTÓR, -OÁRE, compromițători, -oare, adj. Care (poate) compromite pe cineva. – Compromite + suf. -ător. DOOM
compromițătór adj. m., pl. compromițătóri; f. sg. și pl. compromițătoáre
compromițătoarea
COMPROMIȚĂTÓR, -OÁRE, compromițători, -oare, adj. Care (poate) compromite pe cineva. – Compromite + suf. -ător. DOOM
compromițătór adj. m., pl. compromițătóri; f. sg. și pl. compromițătoáre
compromițătoarei
COMPROMIȚĂTÓR, -OÁRE, compromițători, -oare, adj. Care (poate) compromite pe cineva. – Compromite + suf. -ător. DOOM
compromițătór adj. m., pl. compromițătóri; f. sg. și pl. compromițătoáre
compromițătoarele
COMPROMIȚĂTÓR, -OÁRE, compromițători, -oare, adj. Care (poate) compromite pe cineva. – Compromite + suf. -ător. DOOM
compromițătór adj. m., pl. compromițătóri; f. sg. și pl. compromițătoáre
compromițătoarelor
COMPROMIȚĂTÓR, -OÁRE, compromițători, -oare, adj. Care (poate) compromite pe cineva. – Compromite + suf. -ător. DOOM
compromițătór adj. m., pl. compromițătóri; f. sg. și pl. compromițătoáre
compromițător
COMPROMIȚĂTÓR, -OÁRE, compromițători, -oare, adj. Care (poate) compromite pe cineva. – Compromite + suf. -ător. DOOM
compromițătór adj. m., pl. compromițătóri; f. sg. și pl. compromițătoáre
compromițători
COMPROMIȚĂTÓR, -OÁRE, compromițători, -oare, adj. Care (poate) compromite pe cineva. – Compromite + suf. -ător. DOOM
compromițătór adj. m., pl. compromițătóri; f. sg. și pl. compromițătoáre
compromițătorii
COMPROMIȚĂTÓR, -OÁRE, compromițători, -oare, adj. Care (poate) compromite pe cineva. – Compromite + suf. -ător. DOOM
compromițătór adj. m., pl. compromițătóri; f. sg. și pl. compromițătoáre
compromițătorilor
COMPROMIȚĂTÓR, -OÁRE, compromițători, -oare, adj. Care (poate) compromite pe cineva. – Compromite + suf. -ător. DOOM
compromițătór adj. m., pl. compromițătóri; f. sg. și pl. compromițătoáre
compromițătorul
COMPROMIȚĂTÓR, -OÁRE, compromițători, -oare, adj. Care (poate) compromite pe cineva. – Compromite + suf. -ător. DOOM
compromițătór adj. m., pl. compromițătóri; f. sg. și pl. compromițătoáre
compromițătorului
COMPROMIȚĂTÓR, -OÁRE, compromițători, -oare, adj. Care (poate) compromite pe cineva. – Compromite + suf. -ător. DOOM
compromițătór adj. m., pl. compromițătóri; f. sg. și pl. compromițătoáre
compta
COMPTÁ vb. I. v. conta.
comptabil
COMPTÁBIL, -Ă adj., s.m. și f. v. contabil.
comptabilitate
COMPTABILITÁTE s.f. v. contabilitate.
comptare
COMPTÁ vb. I. v. conta.
comptoar
CONTOÁR, contoare, s. n. 1. Birou de comerț (în special al unui bancher). 2. Birou, masă pentru numărat banii, pentru etalat mărfuri (mici) etc. 3. Agenție comercială într-un stat străin. [Var.: comptoár s. n.] – Din fr. comptoir. DOOM
comptoár v. contoár
comptuar
CONTOÁR, contoare, s. n. 1. Birou de comerț (în special al unui bancher). 2. Birou, masă pentru numărat banii, pentru etalat mărfuri (mici) etc. 3. Agenție comercială într-un stat străin. [Var.: comptoár s. n.] – Din fr. comptoir.
compui
COMPÚNE, compún, vb. III. Tranz. 1. (Despre elementele unui întreg) A forma, a alcătui un întreg. ♦ Refl. (Despre un întreg) A fi alcătuit, a consta din... 2. A crea, a scrie, a redacta o operă literară, muzicală etc. [Perf. s. compuséi, part. compus] – Din lat. componere (după pune). DOOM
compúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. compún, 2 sg. compúi, 1 pl. compúnem; conj. prez. 3 să compúnă; ger. compunấnd; part. compús
compuie
COMPÚNE, compún, vb. III. Tranz. 1. (Despre elementele unui întreg) A forma, a alcătui un întreg. ♦ Refl. (Despre un întreg) A fi alcătuit, a consta din... 2. A crea, a scrie, a redacta o operă literară, muzicală etc. [Perf. s. compuséi, part. compus] – Din lat. componere (după pune). DOOM
compúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. compún, 2 sg. compúi, 1 pl. compúnem; conj. prez. 3 să compúnă; ger. compunấnd; part. compús
compulsa
COMPULSÁ, compulsez, vb. I. Tranz. (Înv.) A cerceta acte, documente; a aduna date, a strânge informații. – Din fr. compulser, lat. compulsare. DOOM
compulsá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 compulseáză
compulsai
COMPULSÁ, compulsez, vb. I. Tranz. (Înv.) A cerceta acte, documente; a aduna date, a strânge informații. – Din fr. compulser, lat. compulsare. DOOM
compulsá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 compulseáză
compulsam
COMPULSÁ, compulsez, vb. I. Tranz. (Înv.) A cerceta acte, documente; a aduna date, a strânge informații. – Din fr. compulser, lat. compulsare. DOOM
compulsá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 compulseáză
compulsare
COMPULSÁ, compulsez, vb. I. Tranz. (Înv.) A cerceta acte, documente; a aduna date, a strânge informații. – Din fr. compulser, lat. compulsare. DOOM
compulsá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 compulseáză
compulsare
COMPULSÁRE, compulsări, s. f. (Înv.) Acțiunea de a compulsa. – V. compulsa. DOOM
compulsáre (înv.) s. f., g.-d. art. compulsắrii; pl. compulsắri
compulsarea
COMPULSÁRE, compulsări, s. f. (Înv.) Acțiunea de a compulsa. – V. compulsa. DOOM
compulsáre (înv.) s. f., g.-d. art. compulsắrii; pl. compulsắri
compulsară
COMPULSÁ, compulsez, vb. I. Tranz. (Înv.) A cerceta acte, documente; a aduna date, a strânge informații. – Din fr. compulser, lat. compulsare. DOOM
compulsá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 compulseáză
compulsarăm
COMPULSÁ, compulsez, vb. I. Tranz. (Înv.) A cerceta acte, documente; a aduna date, a strânge informații. – Din fr. compulser, lat. compulsare. DOOM
compulsá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 compulseáză
compulsarăți
COMPULSÁ, compulsez, vb. I. Tranz. (Înv.) A cerceta acte, documente; a aduna date, a strânge informații. – Din fr. compulser, lat. compulsare. DOOM
compulsá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 compulseáză
compulsase
COMPULSÁ, compulsez, vb. I. Tranz. (Înv.) A cerceta acte, documente; a aduna date, a strânge informații. – Din fr. compulser, lat. compulsare. DOOM
compulsá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 compulseáză
compulsasem
COMPULSÁ, compulsez, vb. I. Tranz. (Înv.) A cerceta acte, documente; a aduna date, a strânge informații. – Din fr. compulser, lat. compulsare. DOOM
compulsá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 compulseáză
compulsaseră
COMPULSÁ, compulsez, vb. I. Tranz. (Înv.) A cerceta acte, documente; a aduna date, a strânge informații. – Din fr. compulser, lat. compulsare. DOOM
compulsá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 compulseáză
compulsaserăm
COMPULSÁ, compulsez, vb. I. Tranz. (Înv.) A cerceta acte, documente; a aduna date, a strânge informații. – Din fr. compulser, lat. compulsare. DOOM
compulsá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 compulseáză
compulsaserăți
COMPULSÁ, compulsez, vb. I. Tranz. (Înv.) A cerceta acte, documente; a aduna date, a strânge informații. – Din fr. compulser, lat. compulsare. DOOM
compulsá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 compulseáză
compulsaseși
COMPULSÁ, compulsez, vb. I. Tranz. (Înv.) A cerceta acte, documente; a aduna date, a strânge informații. – Din fr. compulser, lat. compulsare. DOOM
compulsá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 compulseáză
compulsaseți
COMPULSÁ, compulsez, vb. I. Tranz. (Înv.) A cerceta acte, documente; a aduna date, a strânge informații. – Din fr. compulser, lat. compulsare. DOOM
compulsá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 compulseáză
compulsat
COMPULSÁ, compulsez, vb. I. Tranz. (Înv.) A cerceta acte, documente; a aduna date, a strânge informații. – Din fr. compulser, lat. compulsare. DOOM
compulsá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 compulseáză
compulsat
COMPULSÁ, compulsez, vb. I. Tranz. (Înv.) A cerceta acte, documente; a aduna date, a strânge informații. – Din fr. compulser, lat. compulsare.
compulsau
COMPULSÁ, compulsez, vb. I. Tranz. (Înv.) A cerceta acte, documente; a aduna date, a strânge informații. – Din fr. compulser, lat. compulsare. DOOM
compulsá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 compulseáză
compulsași
COMPULSÁ, compulsez, vb. I. Tranz. (Înv.) A cerceta acte, documente; a aduna date, a strânge informații. – Din fr. compulser, lat. compulsare. DOOM
compulsá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 compulseáză
compulsați
COMPULSÁ, compulsez, vb. I. Tranz. (Înv.) A cerceta acte, documente; a aduna date, a strânge informații. – Din fr. compulser, lat. compulsare. DOOM
compulsá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 compulseáză
compulsează
COMPULSÁ, compulsez, vb. I. Tranz. (Înv.) A cerceta acte, documente; a aduna date, a strânge informații. – Din fr. compulser, lat. compulsare. DOOM
compulsá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 compulseáză
compulsez
COMPULSÁ, compulsez, vb. I. Tranz. (Înv.) A cerceta acte, documente; a aduna date, a strânge informații. – Din fr. compulser, lat. compulsare. DOOM
compulsá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 compulseáză
compulseze
COMPULSÁ, compulsez, vb. I. Tranz. (Înv.) A cerceta acte, documente; a aduna date, a strânge informații. – Din fr. compulser, lat. compulsare. DOOM
compulsá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 compulseáză
compulsezi
COMPULSÁ, compulsez, vb. I. Tranz. (Înv.) A cerceta acte, documente; a aduna date, a strânge informații. – Din fr. compulser, lat. compulsare. DOOM
compulsá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 compulseáză
compulsie
COMPÚLSIE s.f. (Med.) Nevroză caracterizată prin teama de a nu comite un act impulsiv. [Cf. fr. compulsion, lat. compulsio].
compulsând
COMPULSÁ, compulsez, vb. I. Tranz. (Înv.) A cerceta acte, documente; a aduna date, a strânge informații. – Din fr. compulser, lat. compulsare. DOOM
compulsá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 compulseáză
compulsînd
COMPULSÁ, compulsez, vb. I. Tranz. (Înv.) A cerceta acte, documente; a aduna date, a strânge informații. – Din fr. compulser, lat. compulsare. DOOM
compulsá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 compulseáză
compulsări
COMPULSÁRE, compulsări, s. f. (Înv.) Acțiunea de a compulsa. – V. compulsa. DOOM
compulsáre (înv.) s. f., g.-d. art. compulsắrii; pl. compulsắri
compulsării
COMPULSÁRE, compulsări, s. f. (Înv.) Acțiunea de a compulsa. – V. compulsa. DOOM
compulsáre (înv.) s. f., g.-d. art. compulsắrii; pl. compulsắri
compulsările
COMPULSÁRE, compulsări, s. f. (Înv.) Acțiunea de a compulsa. – V. compulsa. DOOM
compulsáre (înv.) s. f., g.-d. art. compulsắrii; pl. compulsắri
compulsărilor
COMPULSÁRE, compulsări, s. f. (Înv.) Acțiunea de a compulsa. – V. compulsa. DOOM
compulsáre (înv.) s. f., g.-d. art. compulsắrii; pl. compulsắri
compun
COMPÚNE, compún, vb. III. Tranz. 1. (Despre elementele unui întreg) A forma, a alcătui un întreg. ♦ Refl. (Despre un întreg) A fi alcătuit, a consta din... 2. A crea, a scrie, a redacta o operă literară, muzicală etc. [Perf. s. compuséi, part. compus] – Din lat. componere (după pune). DOOM
compúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. compún, 2 sg. compúi, 1 pl. compúnem; conj. prez. 3 să compúnă; ger. compunấnd; part. compús
compund
COMPÚND s.n. v. compound.
compundare
COMPUNDÁRE s.f. v. compoundare.
compune
COMPÚNE, compún, vb. III. Tranz. 1. (Despre elementele unui întreg) A forma, a alcătui un întreg. ♦ Refl. (Despre un întreg) A fi alcătuit, a consta din... 2. A crea, a scrie, a redacta o operă literară, muzicală etc. [Perf. s. compuséi, part. compus] – Din lat. componere (după pune). DOOM
compúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. compún, 2 sg. compúi, 1 pl. compúnem; conj. prez. 3 să compúnă; ger. compunấnd; part. compús
compunea
COMPÚNE, compún, vb. III. Tranz. 1. (Despre elementele unui întreg) A forma, a alcătui un întreg. ♦ Refl. (Despre un întreg) A fi alcătuit, a consta din... 2. A crea, a scrie, a redacta o operă literară, muzicală etc. [Perf. s. compuséi, part. compus] – Din lat. componere (după pune). DOOM
compúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. compún, 2 sg. compúi, 1 pl. compúnem; conj. prez. 3 să compúnă; ger. compunấnd; part. compús
compuneai
COMPÚNE, compún, vb. III. Tranz. 1. (Despre elementele unui întreg) A forma, a alcătui un întreg. ♦ Refl. (Despre un întreg) A fi alcătuit, a consta din... 2. A crea, a scrie, a redacta o operă literară, muzicală etc. [Perf. s. compuséi, part. compus] – Din lat. componere (după pune). DOOM
compúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. compún, 2 sg. compúi, 1 pl. compúnem; conj. prez. 3 să compúnă; ger. compunấnd; part. compús
compuneam
COMPÚNE, compún, vb. III. Tranz. 1. (Despre elementele unui întreg) A forma, a alcătui un întreg. ♦ Refl. (Despre un întreg) A fi alcătuit, a consta din... 2. A crea, a scrie, a redacta o operă literară, muzicală etc. [Perf. s. compuséi, part. compus] – Din lat. componere (după pune). DOOM
compúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. compún, 2 sg. compúi, 1 pl. compúnem; conj. prez. 3 să compúnă; ger. compunấnd; part. compús
compuneau
COMPÚNE, compún, vb. III. Tranz. 1. (Despre elementele unui întreg) A forma, a alcătui un întreg. ♦ Refl. (Despre un întreg) A fi alcătuit, a consta din... 2. A crea, a scrie, a redacta o operă literară, muzicală etc. [Perf. s. compuséi, part. compus] – Din lat. componere (după pune). DOOM
compúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. compún, 2 sg. compúi, 1 pl. compúnem; conj. prez. 3 să compúnă; ger. compunấnd; part. compús
compuneați
COMPÚNE, compún, vb. III. Tranz. 1. (Despre elementele unui întreg) A forma, a alcătui un întreg. ♦ Refl. (Despre un întreg) A fi alcătuit, a consta din... 2. A crea, a scrie, a redacta o operă literară, muzicală etc. [Perf. s. compuséi, part. compus] – Din lat. componere (după pune). DOOM
compúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. compún, 2 sg. compúi, 1 pl. compúnem; conj. prez. 3 să compúnă; ger. compunấnd; part. compús
compunem
COMPÚNE, compún, vb. III. Tranz. 1. (Despre elementele unui întreg) A forma, a alcătui un întreg. ♦ Refl. (Despre un întreg) A fi alcătuit, a consta din... 2. A crea, a scrie, a redacta o operă literară, muzicală etc. [Perf. s. compuséi, part. compus] – Din lat. componere (după pune). DOOM
compúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. compún, 2 sg. compúi, 1 pl. compúnem; conj. prez. 3 să compúnă; ger. compunấnd; part. compús
compunere
COMPÚNE, compún, vb. III. Tranz. 1. (Despre elementele unui întreg) A forma, a alcătui un întreg. ♦ Refl. (Despre un întreg) A fi alcătuit, a consta din... 2. A crea, a scrie, a redacta o operă literară, muzicală etc. [Perf. s. compuséi, part. compus] – Din lat. componere (după pune). DOOM
compúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. compún, 2 sg. compúi, 1 pl. compúnem; conj. prez. 3 să compúnă; ger. compunấnd; part. compús
compunere
COMPÚNERE, compuneri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) compune și rezultatul ei; alcătuire, îmbinare. 2. (Concr.) Bucată literară sau muzicală; compoziție. 3. (Concr.) Lucrare școlară pe o temă dată; compoziție (5). 4. (Lingv.) Sistem de formare a cuvintelor prin alipirea mai multor cuvinte având drept rezultat un cuvânt nou. – V. compune. DOOM
compúnere s. f., g.-d. art. compúnerii; pl. compúneri
compunerea
COMPÚNERE, compuneri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) compune și rezultatul ei; alcătuire, îmbinare. 2. (Concr.) Bucată literară sau muzicală; compoziție. 3. (Concr.) Lucrare școlară pe o temă dată; compoziție (5). 4. (Lingv.) Sistem de formare a cuvintelor prin alipirea mai multor cuvinte având drept rezultat un cuvânt nou. – V. compune. DOOM
compúnere s. f., g.-d. art. compúnerii; pl. compúneri
compuneri
COMPÚNERE, compuneri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) compune și rezultatul ei; alcătuire, îmbinare. 2. (Concr.) Bucată literară sau muzicală; compoziție. 3. (Concr.) Lucrare școlară pe o temă dată; compoziție (5). 4. (Lingv.) Sistem de formare a cuvintelor prin alipirea mai multor cuvinte având drept rezultat un cuvânt nou. – V. compune. DOOM
compúnere s. f., g.-d. art. compúnerii; pl. compúneri
compunerii
COMPÚNERE, compuneri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) compune și rezultatul ei; alcătuire, îmbinare. 2. (Concr.) Bucată literară sau muzicală; compoziție. 3. (Concr.) Lucrare școlară pe o temă dată; compoziție (5). 4. (Lingv.) Sistem de formare a cuvintelor prin alipirea mai multor cuvinte având drept rezultat un cuvânt nou. – V. compune. DOOM
compúnere s. f., g.-d. art. compúnerii; pl. compúneri
compunerile
COMPÚNERE, compuneri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) compune și rezultatul ei; alcătuire, îmbinare. 2. (Concr.) Bucată literară sau muzicală; compoziție. 3. (Concr.) Lucrare școlară pe o temă dată; compoziție (5). 4. (Lingv.) Sistem de formare a cuvintelor prin alipirea mai multor cuvinte având drept rezultat un cuvânt nou. – V. compune. DOOM
compúnere s. f., g.-d. art. compúnerii; pl. compúneri
compunerilor
COMPÚNERE, compuneri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) compune și rezultatul ei; alcătuire, îmbinare. 2. (Concr.) Bucată literară sau muzicală; compoziție. 3. (Concr.) Lucrare școlară pe o temă dată; compoziție (5). 4. (Lingv.) Sistem de formare a cuvintelor prin alipirea mai multor cuvinte având drept rezultat un cuvânt nou. – V. compune. DOOM
compúnere s. f., g.-d. art. compúnerii; pl. compúneri
compuneți
COMPÚNE, compún, vb. III. Tranz. 1. (Despre elementele unui întreg) A forma, a alcătui un întreg. ♦ Refl. (Despre un întreg) A fi alcătuit, a consta din... 2. A crea, a scrie, a redacta o operă literară, muzicală etc. [Perf. s. compuséi, part. compus] – Din lat. componere (după pune). DOOM
compúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. compún, 2 sg. compúi, 1 pl. compúnem; conj. prez. 3 să compúnă; ger. compunấnd; part. compús
compunând
COMPÚNE, compún, vb. III. Tranz. 1. (Despre elementele unui întreg) A forma, a alcătui un întreg. ♦ Refl. (Despre un întreg) A fi alcătuit, a consta din... 2. A crea, a scrie, a redacta o operă literară, muzicală etc. [Perf. s. compuséi, part. compus] – Din lat. componere (după pune). DOOM
compúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. compún, 2 sg. compúi, 1 pl. compúnem; conj. prez. 3 să compúnă; ger. compunấnd; part. compús
compunînd
COMPÚNE, compún, vb. III. Tranz. 1. (Despre elementele unui întreg) A forma, a alcătui un întreg. ♦ Refl. (Despre un întreg) A fi alcătuit, a consta din... 2. A crea, a scrie, a redacta o operă literară, muzicală etc. [Perf. s. compuséi, part. compus] – Din lat. componere (după pune). DOOM
compúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. compún, 2 sg. compúi, 1 pl. compúnem; conj. prez. 3 să compúnă; ger. compunấnd; part. compús
compună
COMPÚNE, compún, vb. III. Tranz. 1. (Despre elementele unui întreg) A forma, a alcătui un întreg. ♦ Refl. (Despre un întreg) A fi alcătuit, a consta din... 2. A crea, a scrie, a redacta o operă literară, muzicală etc. [Perf. s. compuséi, part. compus] – Din lat. componere (după pune). DOOM
compúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. compún, 2 sg. compúi, 1 pl. compúnem; conj. prez. 3 să compúnă; ger. compunấnd; part. compús
compur
COMPÚR s.n. (Tehn., fot.) Obturator central al unui aparat fotografic. [< germ. Compur(verschluss)].
compurul
COMPÚR s.n. (Tehn., fot.) Obturator central al unui aparat fotografic. [< germ. Compur(verschluss)].
compurului
COMPÚR s.n. (Tehn., fot.) Obturator central al unui aparat fotografic. [< germ. Compur(verschluss)].
compururi
COMPÚR s.n. (Tehn., fot.) Obturator central al unui aparat fotografic. [< germ. Compur(verschluss)].
compururile
COMPÚR s.n. (Tehn., fot.) Obturator central al unui aparat fotografic. [< germ. Compur(verschluss)].
compururilor
COMPÚR s.n. (Tehn., fot.) Obturator central al unui aparat fotografic. [< germ. Compur(verschluss)].
compus
COMPÚNE, compún, vb. III. Tranz. 1. (Despre elementele unui întreg) A forma, a alcătui un întreg. ♦ Refl. (Despre un întreg) A fi alcătuit, a consta din... 2. A crea, a scrie, a redacta o operă literară, muzicală etc. [Perf. s. compuséi, part. compus] – Din lat. componere (după pune). DOOM
compúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. compún, 2 sg. compúi, 1 pl. compúnem; conj. prez. 3 să compúnă; ger. compunấnd; part. compús
compus
COMPÚS, -Ă, compuși, -se, adj., s. m. 1. Adj. Alcătuit din mai multe părți sau elemente; combinat. ◊ (Muz.) Măsură compusă = măsură formată din fracțiuni ale măsurii simple. (Gram.) Timp compus = timp format cu ajutorul unui verb auxiliar. (Bot.) Frunză compusă = frunză cu limbul constituit din mai multe foliole, dispuse pe un ax principal. Inflorescență compusă = inflorescență constituită din mai multe inflorescențe simple. Fruct compus = fruct constituit din mai multe fructe concrescute pe aceeași axă. 2. S. m. (Chim.) Combinație (4); corp compus (1). – V. compune. DOOM
compús3 (cuvânt compus) s. n./s. m., pl. compúse/compúși
compus
COMPÚS, -Ă, compuși, -se, adj., s. m. 1. Adj. Alcătuit din mai multe părți sau elemente; combinat. ◊ (Muz.) Măsură compusă = măsură formată din fracțiuni ale măsurii simple. (Gram.) Timp compus = timp format cu ajutorul unui verb auxiliar. (Bot.) Frunză compusă = frunză cu limbul constituit din mai multe foliole, dispuse pe un ax principal. Inflorescență compusă = inflorescență constituită din mai multe inflorescențe simple. Fruct compus = fruct constituit din mai multe fructe concrescute pe aceeași axă. 2. S. m. (Chim.) Combinație (4); corp compus (1). – V. compune. DOOM
compús3 (cuvânt compus) s. n./s. m., pl. compúse/compúși
compusa
COMPÚS, -Ă, compuși, -se, adj., s. m. 1. Adj. Alcătuit din mai multe părți sau elemente; combinat. ◊ (Muz.) Măsură compusă = măsură formată din fracțiuni ale măsurii simple. (Gram.) Timp compus = timp format cu ajutorul unui verb auxiliar. (Bot.) Frunză compusă = frunză cu limbul constituit din mai multe foliole, dispuse pe un ax principal. Inflorescență compusă = inflorescență constituită din mai multe inflorescențe simple. Fruct compus = fruct constituit din mai multe fructe concrescute pe aceeași axă. 2. S. m. (Chim.) Combinație (4); corp compus (1). – V. compune. DOOM
compús3 (cuvânt compus) s. n./s. m., pl. compúse/compúși
compusa
COMPÚS, -Ă, compuși, -se, adj., s. m. 1. Adj. Alcătuit din mai multe părți sau elemente; combinat. ◊ (Muz.) Măsură compusă = măsură formată din fracțiuni ale măsurii simple. (Gram.) Timp compus = timp format cu ajutorul unui verb auxiliar. (Bot.) Frunză compusă = frunză cu limbul constituit din mai multe foliole, dispuse pe un ax principal. Inflorescență compusă = inflorescență constituită din mai multe inflorescențe simple. Fruct compus = fruct constituit din mai multe fructe concrescute pe aceeași axă. 2. S. m. (Chim.) Combinație (4); corp compus (1). – V. compune. DOOM
compús3 (cuvânt compus) s. n./s. m., pl. compúse/compúși
compuse
COMPÚNE, compún, vb. III. Tranz. 1. (Despre elementele unui întreg) A forma, a alcătui un întreg. ♦ Refl. (Despre un întreg) A fi alcătuit, a consta din... 2. A crea, a scrie, a redacta o operă literară, muzicală etc. [Perf. s. compuséi, part. compus] – Din lat. componere (după pune). DOOM
compúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. compún, 2 sg. compúi, 1 pl. compúnem; conj. prez. 3 să compúnă; ger. compunấnd; part. compús
compuse
COMPÚS, -Ă, compuși, -se, adj., s. m. 1. Adj. Alcătuit din mai multe părți sau elemente; combinat. ◊ (Muz.) Măsură compusă = măsură formată din fracțiuni ale măsurii simple. (Gram.) Timp compus = timp format cu ajutorul unui verb auxiliar. (Bot.) Frunză compusă = frunză cu limbul constituit din mai multe foliole, dispuse pe un ax principal. Inflorescență compusă = inflorescență constituită din mai multe inflorescențe simple. Fruct compus = fruct constituit din mai multe fructe concrescute pe aceeași axă. 2. S. m. (Chim.) Combinație (4); corp compus (1). – V. compune. DOOM
compús3 (cuvânt compus) s. n./s. m., pl. compúse/compúși
compuse
COMPÚS, -Ă, compuși, -se, adj., s. m. 1. Adj. Alcătuit din mai multe părți sau elemente; combinat. ◊ (Muz.) Măsură compusă = măsură formată din fracțiuni ale măsurii simple. (Gram.) Timp compus = timp format cu ajutorul unui verb auxiliar. (Bot.) Frunză compusă = frunză cu limbul constituit din mai multe foliole, dispuse pe un ax principal. Inflorescență compusă = inflorescență constituită din mai multe inflorescențe simple. Fruct compus = fruct constituit din mai multe fructe concrescute pe aceeași axă. 2. S. m. (Chim.) Combinație (4); corp compus (1). – V. compune. DOOM
compús3 (cuvânt compus) s. n./s. m., pl. compúse/compúși
compusei
COMPÚNE, compún, vb. III. Tranz. 1. (Despre elementele unui întreg) A forma, a alcătui un întreg. ♦ Refl. (Despre un întreg) A fi alcătuit, a consta din... 2. A crea, a scrie, a redacta o operă literară, muzicală etc. [Perf. s. compuséi, part. compus] – Din lat. componere (după pune). DOOM
compúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. compún, 2 sg. compúi, 1 pl. compúnem; conj. prez. 3 să compúnă; ger. compunấnd; part. compús
compusei
COMPÚS, -Ă, compuși, -se, adj., s. m. 1. Adj. Alcătuit din mai multe părți sau elemente; combinat. ◊ (Muz.) Măsură compusă = măsură formată din fracțiuni ale măsurii simple. (Gram.) Timp compus = timp format cu ajutorul unui verb auxiliar. (Bot.) Frunză compusă = frunză cu limbul constituit din mai multe foliole, dispuse pe un ax principal. Inflorescență compusă = inflorescență constituită din mai multe inflorescențe simple. Fruct compus = fruct constituit din mai multe fructe concrescute pe aceeași axă. 2. S. m. (Chim.) Combinație (4); corp compus (1). – V. compune. DOOM
compús3 (cuvânt compus) s. n./s. m., pl. compúse/compúși
compusei
COMPÚS, -Ă, compuși, -se, adj., s. m. 1. Adj. Alcătuit din mai multe părți sau elemente; combinat. ◊ (Muz.) Măsură compusă = măsură formată din fracțiuni ale măsurii simple. (Gram.) Timp compus = timp format cu ajutorul unui verb auxiliar. (Bot.) Frunză compusă = frunză cu limbul constituit din mai multe foliole, dispuse pe un ax principal. Inflorescență compusă = inflorescență constituită din mai multe inflorescențe simple. Fruct compus = fruct constituit din mai multe fructe concrescute pe aceeași axă. 2. S. m. (Chim.) Combinație (4); corp compus (1). – V. compune. DOOM
compús3 (cuvânt compus) s. n./s. m., pl. compúse/compúși
compusele
COMPÚS, -Ă, compuși, -se, adj., s. m. 1. Adj. Alcătuit din mai multe părți sau elemente; combinat. ◊ (Muz.) Măsură compusă = măsură formată din fracțiuni ale măsurii simple. (Gram.) Timp compus = timp format cu ajutorul unui verb auxiliar. (Bot.) Frunză compusă = frunză cu limbul constituit din mai multe foliole, dispuse pe un ax principal. Inflorescență compusă = inflorescență constituită din mai multe inflorescențe simple. Fruct compus = fruct constituit din mai multe fructe concrescute pe aceeași axă. 2. S. m. (Chim.) Combinație (4); corp compus (1). – V. compune. DOOM
compús3 (cuvânt compus) s. n./s. m., pl. compúse/compúși
compusele
COMPÚS, -Ă, compuși, -se, adj., s. m. 1. Adj. Alcătuit din mai multe părți sau elemente; combinat. ◊ (Muz.) Măsură compusă = măsură formată din fracțiuni ale măsurii simple. (Gram.) Timp compus = timp format cu ajutorul unui verb auxiliar. (Bot.) Frunză compusă = frunză cu limbul constituit din mai multe foliole, dispuse pe un ax principal. Inflorescență compusă = inflorescență constituită din mai multe inflorescențe simple. Fruct compus = fruct constituit din mai multe fructe concrescute pe aceeași axă. 2. S. m. (Chim.) Combinație (4); corp compus (1). – V. compune. DOOM
compús3 (cuvânt compus) s. n./s. m., pl. compúse/compúși
compuselor
COMPÚS, -Ă, compuși, -se, adj., s. m. 1. Adj. Alcătuit din mai multe părți sau elemente; combinat. ◊ (Muz.) Măsură compusă = măsură formată din fracțiuni ale măsurii simple. (Gram.) Timp compus = timp format cu ajutorul unui verb auxiliar. (Bot.) Frunză compusă = frunză cu limbul constituit din mai multe foliole, dispuse pe un ax principal. Inflorescență compusă = inflorescență constituită din mai multe inflorescențe simple. Fruct compus = fruct constituit din mai multe fructe concrescute pe aceeași axă. 2. S. m. (Chim.) Combinație (4); corp compus (1). – V. compune. DOOM
compús3 (cuvânt compus) s. n./s. m., pl. compúse/compúși
compuselor
COMPÚS, -Ă, compuși, -se, adj., s. m. 1. Adj. Alcătuit din mai multe părți sau elemente; combinat. ◊ (Muz.) Măsură compusă = măsură formată din fracțiuni ale măsurii simple. (Gram.) Timp compus = timp format cu ajutorul unui verb auxiliar. (Bot.) Frunză compusă = frunză cu limbul constituit din mai multe foliole, dispuse pe un ax principal. Inflorescență compusă = inflorescență constituită din mai multe inflorescențe simple. Fruct compus = fruct constituit din mai multe fructe concrescute pe aceeași axă. 2. S. m. (Chim.) Combinație (4); corp compus (1). – V. compune. DOOM
compús3 (cuvânt compus) s. n./s. m., pl. compúse/compúși
compuseră
COMPÚNE, compún, vb. III. Tranz. 1. (Despre elementele unui întreg) A forma, a alcătui un întreg. ♦ Refl. (Despre un întreg) A fi alcătuit, a consta din... 2. A crea, a scrie, a redacta o operă literară, muzicală etc. [Perf. s. compuséi, part. compus] – Din lat. componere (după pune). DOOM
compúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. compún, 2 sg. compúi, 1 pl. compúnem; conj. prez. 3 să compúnă; ger. compunấnd; part. compús
compuserăm
COMPÚNE, compún, vb. III. Tranz. 1. (Despre elementele unui întreg) A forma, a alcătui un întreg. ♦ Refl. (Despre un întreg) A fi alcătuit, a consta din... 2. A crea, a scrie, a redacta o operă literară, muzicală etc. [Perf. s. compuséi, part. compus] – Din lat. componere (după pune). DOOM
compúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. compún, 2 sg. compúi, 1 pl. compúnem; conj. prez. 3 să compúnă; ger. compunấnd; part. compús
compuserăți
COMPÚNE, compún, vb. III. Tranz. 1. (Despre elementele unui întreg) A forma, a alcătui un întreg. ♦ Refl. (Despre un întreg) A fi alcătuit, a consta din... 2. A crea, a scrie, a redacta o operă literară, muzicală etc. [Perf. s. compuséi, part. compus] – Din lat. componere (după pune). DOOM
compúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. compún, 2 sg. compúi, 1 pl. compúnem; conj. prez. 3 să compúnă; ger. compunấnd; part. compús
compusese
COMPÚNE, compún, vb. III. Tranz. 1. (Despre elementele unui întreg) A forma, a alcătui un întreg. ♦ Refl. (Despre un întreg) A fi alcătuit, a consta din... 2. A crea, a scrie, a redacta o operă literară, muzicală etc. [Perf. s. compuséi, part. compus] – Din lat. componere (după pune). DOOM
compúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. compún, 2 sg. compúi, 1 pl. compúnem; conj. prez. 3 să compúnă; ger. compunấnd; part. compús
compusesem
COMPÚNE, compún, vb. III. Tranz. 1. (Despre elementele unui întreg) A forma, a alcătui un întreg. ♦ Refl. (Despre un întreg) A fi alcătuit, a consta din... 2. A crea, a scrie, a redacta o operă literară, muzicală etc. [Perf. s. compuséi, part. compus] – Din lat. componere (după pune). DOOM
compúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. compún, 2 sg. compúi, 1 pl. compúnem; conj. prez. 3 să compúnă; ger. compunấnd; part. compús
compuseseră
COMPÚNE, compún, vb. III. Tranz. 1. (Despre elementele unui întreg) A forma, a alcătui un întreg. ♦ Refl. (Despre un întreg) A fi alcătuit, a consta din... 2. A crea, a scrie, a redacta o operă literară, muzicală etc. [Perf. s. compuséi, part. compus] – Din lat. componere (după pune). DOOM
compúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. compún, 2 sg. compúi, 1 pl. compúnem; conj. prez. 3 să compúnă; ger. compunấnd; part. compús
compuseserăm
COMPÚNE, compún, vb. III. Tranz. 1. (Despre elementele unui întreg) A forma, a alcătui un întreg. ♦ Refl. (Despre un întreg) A fi alcătuit, a consta din... 2. A crea, a scrie, a redacta o operă literară, muzicală etc. [Perf. s. compuséi, part. compus] – Din lat. componere (după pune). DOOM
compúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. compún, 2 sg. compúi, 1 pl. compúnem; conj. prez. 3 să compúnă; ger. compunấnd; part. compús
compuseserăți
COMPÚNE, compún, vb. III. Tranz. 1. (Despre elementele unui întreg) A forma, a alcătui un întreg. ♦ Refl. (Despre un întreg) A fi alcătuit, a consta din... 2. A crea, a scrie, a redacta o operă literară, muzicală etc. [Perf. s. compuséi, part. compus] – Din lat. componere (după pune). DOOM
compúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. compún, 2 sg. compúi, 1 pl. compúnem; conj. prez. 3 să compúnă; ger. compunấnd; part. compús
compuseseși
COMPÚNE, compún, vb. III. Tranz. 1. (Despre elementele unui întreg) A forma, a alcătui un întreg. ♦ Refl. (Despre un întreg) A fi alcătuit, a consta din... 2. A crea, a scrie, a redacta o operă literară, muzicală etc. [Perf. s. compuséi, part. compus] – Din lat. componere (după pune). DOOM
compúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. compún, 2 sg. compúi, 1 pl. compúnem; conj. prez. 3 să compúnă; ger. compunấnd; part. compús
compuseseți
COMPÚNE, compún, vb. III. Tranz. 1. (Despre elementele unui întreg) A forma, a alcătui un întreg. ♦ Refl. (Despre un întreg) A fi alcătuit, a consta din... 2. A crea, a scrie, a redacta o operă literară, muzicală etc. [Perf. s. compuséi, part. compus] – Din lat. componere (după pune). DOOM
compúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. compún, 2 sg. compúi, 1 pl. compúnem; conj. prez. 3 să compúnă; ger. compunấnd; part. compús
compuseși
COMPÚNE, compún, vb. III. Tranz. 1. (Despre elementele unui întreg) A forma, a alcătui un întreg. ♦ Refl. (Despre un întreg) A fi alcătuit, a consta din... 2. A crea, a scrie, a redacta o operă literară, muzicală etc. [Perf. s. compuséi, part. compus] – Din lat. componere (după pune). DOOM
compúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. compún, 2 sg. compúi, 1 pl. compúnem; conj. prez. 3 să compúnă; ger. compunấnd; part. compús
compusul
COMPÚS, -Ă, compuși, -se, adj., s. m. 1. Adj. Alcătuit din mai multe părți sau elemente; combinat. ◊ (Muz.) Măsură compusă = măsură formată din fracțiuni ale măsurii simple. (Gram.) Timp compus = timp format cu ajutorul unui verb auxiliar. (Bot.) Frunză compusă = frunză cu limbul constituit din mai multe foliole, dispuse pe un ax principal. Inflorescență compusă = inflorescență constituită din mai multe inflorescențe simple. Fruct compus = fruct constituit din mai multe fructe concrescute pe aceeași axă. 2. S. m. (Chim.) Combinație (4); corp compus (1). – V. compune. DOOM
compús3 (cuvânt compus) s. n./s. m., pl. compúse/compúși
compusul
COMPÚS, -Ă, compuși, -se, adj., s. m. 1. Adj. Alcătuit din mai multe părți sau elemente; combinat. ◊ (Muz.) Măsură compusă = măsură formată din fracțiuni ale măsurii simple. (Gram.) Timp compus = timp format cu ajutorul unui verb auxiliar. (Bot.) Frunză compusă = frunză cu limbul constituit din mai multe foliole, dispuse pe un ax principal. Inflorescență compusă = inflorescență constituită din mai multe inflorescențe simple. Fruct compus = fruct constituit din mai multe fructe concrescute pe aceeași axă. 2. S. m. (Chim.) Combinație (4); corp compus (1). – V. compune. DOOM
compús3 (cuvânt compus) s. n./s. m., pl. compúse/compúși
compusului
COMPÚS, -Ă, compuși, -se, adj., s. m. 1. Adj. Alcătuit din mai multe părți sau elemente; combinat. ◊ (Muz.) Măsură compusă = măsură formată din fracțiuni ale măsurii simple. (Gram.) Timp compus = timp format cu ajutorul unui verb auxiliar. (Bot.) Frunză compusă = frunză cu limbul constituit din mai multe foliole, dispuse pe un ax principal. Inflorescență compusă = inflorescență constituită din mai multe inflorescențe simple. Fruct compus = fruct constituit din mai multe fructe concrescute pe aceeași axă. 2. S. m. (Chim.) Combinație (4); corp compus (1). – V. compune. DOOM
compús3 (cuvânt compus) s. n./s. m., pl. compúse/compúși
compusului
COMPÚS, -Ă, compuși, -se, adj., s. m. 1. Adj. Alcătuit din mai multe părți sau elemente; combinat. ◊ (Muz.) Măsură compusă = măsură formată din fracțiuni ale măsurii simple. (Gram.) Timp compus = timp format cu ajutorul unui verb auxiliar. (Bot.) Frunză compusă = frunză cu limbul constituit din mai multe foliole, dispuse pe un ax principal. Inflorescență compusă = inflorescență constituită din mai multe inflorescențe simple. Fruct compus = fruct constituit din mai multe fructe concrescute pe aceeași axă. 2. S. m. (Chim.) Combinație (4); corp compus (1). – V. compune. DOOM
compús3 (cuvânt compus) s. n./s. m., pl. compúse/compúși
comput
COMPÚT, computuri, s. n. Calcul al timpului, făcut pentru a fixa data Paștilor și pentru a socoti calendarul bisericesc. – Din fr. comput. DOOM
compút s. n., pl. compúturi
computa
COMPUTÁ, computez, vb. I. Tranz. (Jur.) A scădea prevenția din durata unei condamnări. – Din fr. computer.
computai
COMPUTÁ, computez, vb. I. Tranz. (Jur.) A scădea prevenția din durata unei condamnări. – Din fr. computer.
computam
COMPUTÁ, computez, vb. I. Tranz. (Jur.) A scădea prevenția din durata unei condamnări. – Din fr. computer.
computare
COMPUTÁ, computez, vb. I. Tranz. (Jur.) A scădea prevenția din durata unei condamnări. – Din fr. computer.
computare
COMPUTÁRE, computări, s. f. (În sintagma) Computarea prevenției = scădere a perioadei de arest preventiv din timpul total al pedepsei privative de libertate la care e condamnată o persoană. – Din lat. computare. DOOM
computáre s. f., g.-d. art. computắrii; pl. computắri
computarea
COMPUTÁRE, computări, s. f. (În sintagma) Computarea prevenției = scădere a perioadei de arest preventiv din timpul total al pedepsei privative de libertate la care e condamnată o persoană. – Din lat. computare. DOOM
computáre s. f., g.-d. art. computắrii; pl. computắri
computară
COMPUTÁ, computez, vb. I. Tranz. (Jur.) A scădea prevenția din durata unei condamnări. – Din fr. computer.
computarăm
COMPUTÁ, computez, vb. I. Tranz. (Jur.) A scădea prevenția din durata unei condamnări. – Din fr. computer.
computarăți
COMPUTÁ, computez, vb. I. Tranz. (Jur.) A scădea prevenția din durata unei condamnări. – Din fr. computer.
computase
COMPUTÁ, computez, vb. I. Tranz. (Jur.) A scădea prevenția din durata unei condamnări. – Din fr. computer.
computasem
COMPUTÁ, computez, vb. I. Tranz. (Jur.) A scădea prevenția din durata unei condamnări. – Din fr. computer.
computaseră
COMPUTÁ, computez, vb. I. Tranz. (Jur.) A scădea prevenția din durata unei condamnări. – Din fr. computer.
computaserăm
COMPUTÁ, computez, vb. I. Tranz. (Jur.) A scădea prevenția din durata unei condamnări. – Din fr. computer.
computaserăți
COMPUTÁ, computez, vb. I. Tranz. (Jur.) A scădea prevenția din durata unei condamnări. – Din fr. computer.
computaseși
COMPUTÁ, computez, vb. I. Tranz. (Jur.) A scădea prevenția din durata unei condamnări. – Din fr. computer.
computaseți
COMPUTÁ, computez, vb. I. Tranz. (Jur.) A scădea prevenția din durata unei condamnări. – Din fr. computer.
computat
COMPUTÁ, computez, vb. I. Tranz. (Jur.) A scădea prevenția din durata unei condamnări. – Din fr. computer.
computat
COMPUTÁ, computez, vb. I. Tranz. (Jur.) A scădea prevenția din durata unei condamnări. – Din fr. computer.
computau
COMPUTÁ, computez, vb. I. Tranz. (Jur.) A scădea prevenția din durata unei condamnări. – Din fr. computer.
computași
COMPUTÁ, computez, vb. I. Tranz. (Jur.) A scădea prevenția din durata unei condamnări. – Din fr. computer.
computați
COMPUTÁ, computez, vb. I. Tranz. (Jur.) A scădea prevenția din durata unei condamnări. – Din fr. computer.
computație
COMPUTAȚIÚNE s.f. v. computație. DOOM
computáție (-ți-e) s. f., art. computáția (-ți-a), g.-d. computáții, art. computáției
computațiune
COMPUTAȚIÚNE s.f. v. computație. DOOM
computáție (-ți-e) s. f., art. computáția (-ți-a), g.-d. computáții, art. computáției
computează
COMPUTÁ, computez, vb. I. Tranz. (Jur.) A scădea prevenția din durata unei condamnări. – Din fr. computer.
computer
COMPÚTER, computere, s. n. Calculator electronic; ordinator. [Pr.: -piu-] – Din engl. computer. DOOM
!computer (angl.) [pron. compyúter] s. n., pl. computere
computere
COMPÚTER, computere, s. n. Calculator electronic; ordinator. [Pr.: -piu-] – Din engl. computer. DOOM
!computer (angl.) [pron. compyúter] s. n., pl. computere
computerele
COMPÚTER, computere, s. n. Calculator electronic; ordinator. [Pr.: -piu-] – Din engl. computer. DOOM
!computer (angl.) [pron. compyúter] s. n., pl. computere
computerelor
COMPÚTER, computere, s. n. Calculator electronic; ordinator. [Pr.: -piu-] – Din engl. computer. DOOM
!computer (angl.) [pron. compyúter] s. n., pl. computere
computeriza
COMPUTERIZÁ, computerizez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra cu ajutorul computerului. 2. A introduce folosirea computerului în diverse domenii de activitate. [Pr.: -piu-] – Din engl. computerize. DOOM
*computerizá (a ~) [u pron. ĭu] vb., ind. prez. 3 computerizeáză
computerizai
COMPUTERIZÁ, computerizez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra cu ajutorul computerului. 2. A introduce folosirea computerului în diverse domenii de activitate. [Pr.: -piu-] – Din engl. computerize. DOOM
*computerizá (a ~) [u pron. ĭu] vb., ind. prez. 3 computerizeáză
computerizam
COMPUTERIZÁ, computerizez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra cu ajutorul computerului. 2. A introduce folosirea computerului în diverse domenii de activitate. [Pr.: -piu-] – Din engl. computerize. DOOM
*computerizá (a ~) [u pron. ĭu] vb., ind. prez. 3 computerizeáză
computerizare
COMPUTERIZÁ, computerizez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra cu ajutorul computerului. 2. A introduce folosirea computerului în diverse domenii de activitate. [Pr.: -piu-] – Din engl. computerize. DOOM
*computerizá (a ~) [u pron. ĭu] vb., ind. prez. 3 computerizeáză
computerizare
COMPUTERIZÁRE, computerizări, s. f. Acțiunea de a computeriza și rezultatul ei. [Pr.: -piu-] – V. computeriza. DOOM
*computerizáre [u pron. ĭu] s. f., g.-d. art. computerizắrii
computerizarea
COMPUTERIZÁRE, computerizări, s. f. Acțiunea de a computeriza și rezultatul ei. [Pr.: -piu-] – V. computeriza. DOOM
*computerizáre [u pron. ĭu] s. f., g.-d. art. computerizắrii
computerizară
COMPUTERIZÁ, computerizez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra cu ajutorul computerului. 2. A introduce folosirea computerului în diverse domenii de activitate. [Pr.: -piu-] – Din engl. computerize. DOOM
*computerizá (a ~) [u pron. ĭu] vb., ind. prez. 3 computerizeáză
computerizarăm
COMPUTERIZÁ, computerizez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra cu ajutorul computerului. 2. A introduce folosirea computerului în diverse domenii de activitate. [Pr.: -piu-] – Din engl. computerize. DOOM
*computerizá (a ~) [u pron. ĭu] vb., ind. prez. 3 computerizeáză
computerizarăți
COMPUTERIZÁ, computerizez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra cu ajutorul computerului. 2. A introduce folosirea computerului în diverse domenii de activitate. [Pr.: -piu-] – Din engl. computerize. DOOM
*computerizá (a ~) [u pron. ĭu] vb., ind. prez. 3 computerizeáză
computerizase
COMPUTERIZÁ, computerizez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra cu ajutorul computerului. 2. A introduce folosirea computerului în diverse domenii de activitate. [Pr.: -piu-] – Din engl. computerize. DOOM
*computerizá (a ~) [u pron. ĭu] vb., ind. prez. 3 computerizeáză
computerizasem
COMPUTERIZÁ, computerizez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra cu ajutorul computerului. 2. A introduce folosirea computerului în diverse domenii de activitate. [Pr.: -piu-] – Din engl. computerize. DOOM
*computerizá (a ~) [u pron. ĭu] vb., ind. prez. 3 computerizeáză
computerizaseră
COMPUTERIZÁ, computerizez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra cu ajutorul computerului. 2. A introduce folosirea computerului în diverse domenii de activitate. [Pr.: -piu-] – Din engl. computerize. DOOM
*computerizá (a ~) [u pron. ĭu] vb., ind. prez. 3 computerizeáză
computerizaserăm
COMPUTERIZÁ, computerizez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra cu ajutorul computerului. 2. A introduce folosirea computerului în diverse domenii de activitate. [Pr.: -piu-] – Din engl. computerize. DOOM
*computerizá (a ~) [u pron. ĭu] vb., ind. prez. 3 computerizeáză
computerizaserăți
COMPUTERIZÁ, computerizez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra cu ajutorul computerului. 2. A introduce folosirea computerului în diverse domenii de activitate. [Pr.: -piu-] – Din engl. computerize. DOOM
*computerizá (a ~) [u pron. ĭu] vb., ind. prez. 3 computerizeáză
computerizaseși
COMPUTERIZÁ, computerizez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra cu ajutorul computerului. 2. A introduce folosirea computerului în diverse domenii de activitate. [Pr.: -piu-] – Din engl. computerize. DOOM
*computerizá (a ~) [u pron. ĭu] vb., ind. prez. 3 computerizeáză
computerizaseți
COMPUTERIZÁ, computerizez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra cu ajutorul computerului. 2. A introduce folosirea computerului în diverse domenii de activitate. [Pr.: -piu-] – Din engl. computerize. DOOM
*computerizá (a ~) [u pron. ĭu] vb., ind. prez. 3 computerizeáză
computerizat
COMPUTERIZÁ, computerizez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra cu ajutorul computerului. 2. A introduce folosirea computerului în diverse domenii de activitate. [Pr.: -piu-] – Din engl. computerize. DOOM
*computerizá (a ~) [u pron. ĭu] vb., ind. prez. 3 computerizeáză
computerizat
COMPUTERIZÁT, -Ă, computerizați, -te, adj. Cu activitate aflată sub controlul computerului. [Pr.: -piu-] – V. computeriza.
computerizata
COMPUTERIZÁT, -Ă, computerizați, -te, adj. Cu activitate aflată sub controlul computerului. [Pr.: -piu-] – V. computeriza.
computerizate
COMPUTERIZÁT, -Ă, computerizați, -te, adj. Cu activitate aflată sub controlul computerului. [Pr.: -piu-] – V. computeriza.
computerizatei
COMPUTERIZÁT, -Ă, computerizați, -te, adj. Cu activitate aflată sub controlul computerului. [Pr.: -piu-] – V. computeriza.
computerizatele
COMPUTERIZÁT, -Ă, computerizați, -te, adj. Cu activitate aflată sub controlul computerului. [Pr.: -piu-] – V. computeriza.
computerizatelor
COMPUTERIZÁT, -Ă, computerizați, -te, adj. Cu activitate aflată sub controlul computerului. [Pr.: -piu-] – V. computeriza.
computerizatul
COMPUTERIZÁT, -Ă, computerizați, -te, adj. Cu activitate aflată sub controlul computerului. [Pr.: -piu-] – V. computeriza.
computerizatului
COMPUTERIZÁT, -Ă, computerizați, -te, adj. Cu activitate aflată sub controlul computerului. [Pr.: -piu-] – V. computeriza.
computerizau
COMPUTERIZÁ, computerizez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra cu ajutorul computerului. 2. A introduce folosirea computerului în diverse domenii de activitate. [Pr.: -piu-] – Din engl. computerize. DOOM
*computerizá (a ~) [u pron. ĭu] vb., ind. prez. 3 computerizeáză
computerizași
COMPUTERIZÁ, computerizez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra cu ajutorul computerului. 2. A introduce folosirea computerului în diverse domenii de activitate. [Pr.: -piu-] – Din engl. computerize. DOOM
*computerizá (a ~) [u pron. ĭu] vb., ind. prez. 3 computerizeáză
computerizați
COMPUTERIZÁ, computerizez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra cu ajutorul computerului. 2. A introduce folosirea computerului în diverse domenii de activitate. [Pr.: -piu-] – Din engl. computerize. DOOM
*computerizá (a ~) [u pron. ĭu] vb., ind. prez. 3 computerizeáză
computerizați
COMPUTERIZÁT, -Ă, computerizați, -te, adj. Cu activitate aflată sub controlul computerului. [Pr.: -piu-] – V. computeriza.
computerizații
COMPUTERIZÁT, -Ă, computerizați, -te, adj. Cu activitate aflată sub controlul computerului. [Pr.: -piu-] – V. computeriza.
computerizaților
COMPUTERIZÁT, -Ă, computerizați, -te, adj. Cu activitate aflată sub controlul computerului. [Pr.: -piu-] – V. computeriza.
computerizează
COMPUTERIZÁ, computerizez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra cu ajutorul computerului. 2. A introduce folosirea computerului în diverse domenii de activitate. [Pr.: -piu-] – Din engl. computerize. DOOM
*computerizá (a ~) [u pron. ĭu] vb., ind. prez. 3 computerizeáză
computerizez
COMPUTERIZÁ, computerizez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra cu ajutorul computerului. 2. A introduce folosirea computerului în diverse domenii de activitate. [Pr.: -piu-] – Din engl. computerize. DOOM
*computerizá (a ~) [u pron. ĭu] vb., ind. prez. 3 computerizeáză
computerizeze
COMPUTERIZÁ, computerizez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra cu ajutorul computerului. 2. A introduce folosirea computerului în diverse domenii de activitate. [Pr.: -piu-] – Din engl. computerize. DOOM
*computerizá (a ~) [u pron. ĭu] vb., ind. prez. 3 computerizeáză
computerizezi
COMPUTERIZÁ, computerizez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra cu ajutorul computerului. 2. A introduce folosirea computerului în diverse domenii de activitate. [Pr.: -piu-] – Din engl. computerize. DOOM
*computerizá (a ~) [u pron. ĭu] vb., ind. prez. 3 computerizeáză
computerizând
COMPUTERIZÁ, computerizez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra cu ajutorul computerului. 2. A introduce folosirea computerului în diverse domenii de activitate. [Pr.: -piu-] – Din engl. computerize. DOOM
*computerizá (a ~) [u pron. ĭu] vb., ind. prez. 3 computerizeáză
computerizînd
COMPUTERIZÁ, computerizez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra cu ajutorul computerului. 2. A introduce folosirea computerului în diverse domenii de activitate. [Pr.: -piu-] – Din engl. computerize. DOOM
*computerizá (a ~) [u pron. ĭu] vb., ind. prez. 3 computerizeáză
computerizări
COMPUTERIZÁRE, computerizări, s. f. Acțiunea de a computeriza și rezultatul ei. [Pr.: -piu-] – V. computeriza. DOOM
*computerizáre [u pron. ĭu] s. f., g.-d. art. computerizắrii
computerizării
COMPUTERIZÁRE, computerizări, s. f. Acțiunea de a computeriza și rezultatul ei. [Pr.: -piu-] – V. computeriza. DOOM
*computerizáre [u pron. ĭu] s. f., g.-d. art. computerizắrii
computerizările
COMPUTERIZÁRE, computerizări, s. f. Acțiunea de a computeriza și rezultatul ei. [Pr.: -piu-] – V. computeriza. DOOM
*computerizáre [u pron. ĭu] s. f., g.-d. art. computerizắrii
computerizărilor
COMPUTERIZÁRE, computerizări, s. f. Acțiunea de a computeriza și rezultatul ei. [Pr.: -piu-] – V. computeriza. DOOM
*computerizáre [u pron. ĭu] s. f., g.-d. art. computerizắrii
computerul
COMPÚTER, computere, s. n. Calculator electronic; ordinator. [Pr.: -piu-] – Din engl. computer. DOOM
!computer (angl.) [pron. compyúter] s. n., pl. computere
computerului
COMPÚTER, computere, s. n. Calculator electronic; ordinator. [Pr.: -piu-] – Din engl. computer. DOOM
!computer (angl.) [pron. compyúter] s. n., pl. computere
computez
COMPUTÁ, computez, vb. I. Tranz. (Jur.) A scădea prevenția din durata unei condamnări. – Din fr. computer.
computeze
COMPUTÁ, computez, vb. I. Tranz. (Jur.) A scădea prevenția din durata unei condamnări. – Din fr. computer.
computezi
COMPUTÁ, computez, vb. I. Tranz. (Jur.) A scădea prevenția din durata unei condamnări. – Din fr. computer.
computul
COMPÚT, computuri, s. n. Calcul al timpului, făcut pentru a fixa data Paștilor și pentru a socoti calendarul bisericesc. – Din fr. comput. DOOM
compút s. n., pl. compúturi
computului
COMPÚT, computuri, s. n. Calcul al timpului, făcut pentru a fixa data Paștilor și pentru a socoti calendarul bisericesc. – Din fr. comput. DOOM
compút s. n., pl. compúturi
computuri
COMPÚT, computuri, s. n. Calcul al timpului, făcut pentru a fixa data Paștilor și pentru a socoti calendarul bisericesc. – Din fr. comput. DOOM
compút s. n., pl. compúturi
computurile
COMPÚT, computuri, s. n. Calcul al timpului, făcut pentru a fixa data Paștilor și pentru a socoti calendarul bisericesc. – Din fr. comput. DOOM
compút s. n., pl. compúturi
computurilor
COMPÚT, computuri, s. n. Calcul al timpului, făcut pentru a fixa data Paștilor și pentru a socoti calendarul bisericesc. – Din fr. comput. DOOM
compút s. n., pl. compúturi
computând
COMPUTÁ, computez, vb. I. Tranz. (Jur.) A scădea prevenția din durata unei condamnări. – Din fr. computer.
computînd
COMPUTÁ, computez, vb. I. Tranz. (Jur.) A scădea prevenția din durata unei condamnări. – Din fr. computer.
computări
COMPUTÁRE, computări, s. f. (În sintagma) Computarea prevenției = scădere a perioadei de arest preventiv din timpul total al pedepsei privative de libertate la care e condamnată o persoană. – Din lat. computare. DOOM
computáre s. f., g.-d. art. computắrii; pl. computắri
computării
COMPUTÁRE, computări, s. f. (În sintagma) Computarea prevenției = scădere a perioadei de arest preventiv din timpul total al pedepsei privative de libertate la care e condamnată o persoană. – Din lat. computare. DOOM
computáre s. f., g.-d. art. computắrii; pl. computắri
computările
COMPUTÁRE, computări, s. f. (În sintagma) Computarea prevenției = scădere a perioadei de arest preventiv din timpul total al pedepsei privative de libertate la care e condamnată o persoană. – Din lat. computare. DOOM
computáre s. f., g.-d. art. computắrii; pl. computắri
computărilor
COMPUTÁRE, computări, s. f. (În sintagma) Computarea prevenției = scădere a perioadei de arest preventiv din timpul total al pedepsei privative de libertate la care e condamnată o persoană. – Din lat. computare. DOOM
computáre s. f., g.-d. art. computắrii; pl. computắri
compuși
COMPÚS, -Ă, compuși, -se, adj., s. m. 1. Adj. Alcătuit din mai multe părți sau elemente; combinat. ◊ (Muz.) Măsură compusă = măsură formată din fracțiuni ale măsurii simple. (Gram.) Timp compus = timp format cu ajutorul unui verb auxiliar. (Bot.) Frunză compusă = frunză cu limbul constituit din mai multe foliole, dispuse pe un ax principal. Inflorescență compusă = inflorescență constituită din mai multe inflorescențe simple. Fruct compus = fruct constituit din mai multe fructe concrescute pe aceeași axă. 2. S. m. (Chim.) Combinație (4); corp compus (1). – V. compune. DOOM
compús3 (cuvânt compus) s. n./s. m., pl. compúse/compúși
compuși
COMPÚS, -Ă, compuși, -se, adj., s. m. 1. Adj. Alcătuit din mai multe părți sau elemente; combinat. ◊ (Muz.) Măsură compusă = măsură formată din fracțiuni ale măsurii simple. (Gram.) Timp compus = timp format cu ajutorul unui verb auxiliar. (Bot.) Frunză compusă = frunză cu limbul constituit din mai multe foliole, dispuse pe un ax principal. Inflorescență compusă = inflorescență constituită din mai multe inflorescențe simple. Fruct compus = fruct constituit din mai multe fructe concrescute pe aceeași axă. 2. S. m. (Chim.) Combinație (4); corp compus (1). – V. compune. DOOM
compús3 (cuvânt compus) s. n./s. m., pl. compúse/compúși
compușii
COMPÚS, -Ă, compuși, -se, adj., s. m. 1. Adj. Alcătuit din mai multe părți sau elemente; combinat. ◊ (Muz.) Măsură compusă = măsură formată din fracțiuni ale măsurii simple. (Gram.) Timp compus = timp format cu ajutorul unui verb auxiliar. (Bot.) Frunză compusă = frunză cu limbul constituit din mai multe foliole, dispuse pe un ax principal. Inflorescență compusă = inflorescență constituită din mai multe inflorescențe simple. Fruct compus = fruct constituit din mai multe fructe concrescute pe aceeași axă. 2. S. m. (Chim.) Combinație (4); corp compus (1). – V. compune. DOOM
compús3 (cuvânt compus) s. n./s. m., pl. compúse/compúși
compușii
COMPÚS, -Ă, compuși, -se, adj., s. m. 1. Adj. Alcătuit din mai multe părți sau elemente; combinat. ◊ (Muz.) Măsură compusă = măsură formată din fracțiuni ale măsurii simple. (Gram.) Timp compus = timp format cu ajutorul unui verb auxiliar. (Bot.) Frunză compusă = frunză cu limbul constituit din mai multe foliole, dispuse pe un ax principal. Inflorescență compusă = inflorescență constituită din mai multe inflorescențe simple. Fruct compus = fruct constituit din mai multe fructe concrescute pe aceeași axă. 2. S. m. (Chim.) Combinație (4); corp compus (1). – V. compune. DOOM
compús3 (cuvânt compus) s. n./s. m., pl. compúse/compúși
compușilor
COMPÚS, -Ă, compuși, -se, adj., s. m. 1. Adj. Alcătuit din mai multe părți sau elemente; combinat. ◊ (Muz.) Măsură compusă = măsură formată din fracțiuni ale măsurii simple. (Gram.) Timp compus = timp format cu ajutorul unui verb auxiliar. (Bot.) Frunză compusă = frunză cu limbul constituit din mai multe foliole, dispuse pe un ax principal. Inflorescență compusă = inflorescență constituită din mai multe inflorescențe simple. Fruct compus = fruct constituit din mai multe fructe concrescute pe aceeași axă. 2. S. m. (Chim.) Combinație (4); corp compus (1). – V. compune. DOOM
compús3 (cuvânt compus) s. n./s. m., pl. compúse/compúși
compușilor
COMPÚS, -Ă, compuși, -se, adj., s. m. 1. Adj. Alcătuit din mai multe părți sau elemente; combinat. ◊ (Muz.) Măsură compusă = măsură formată din fracțiuni ale măsurii simple. (Gram.) Timp compus = timp format cu ajutorul unui verb auxiliar. (Bot.) Frunză compusă = frunză cu limbul constituit din mai multe foliole, dispuse pe un ax principal. Inflorescență compusă = inflorescență constituită din mai multe inflorescențe simple. Fruct compus = fruct constituit din mai multe fructe concrescute pe aceeași axă. 2. S. m. (Chim.) Combinație (4); corp compus (1). – V. compune. DOOM
compús3 (cuvânt compus) s. n./s. m., pl. compúse/compúși
compărea
COMPĂREÁ, compár, vb. II. Intranz. A apărea, a se prezenta sau a fi adus în fața unei instanțe judecătorești (ca inculpat sau ca martor). – Din fr. comparaître (după părea). DOOM
compăreá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. compár, 2 sg. compári, 1 pl. compărém, viit. va compăreá; conj. prez. 3 să compáră; cond. ar compăreá; ger. compărấnd; part. compărút
compărere
COMPĂREÁ, compár, vb. II. Intranz. A apărea, a se prezenta sau a fi adus în fața unei instanțe judecătorești (ca inculpat sau ca martor). – Din fr. comparaître (după părea).
compătimea
COMPĂTIMÍ, compătimesc, vb. IV. 1. Tranz. A avea sau a manifesta părere de rău față de suferințele cuiva. 2. Intranz. (Înv.) A suferi împreună cu altcineva; a lua parte la suferința cuiva. – Con1- + pătimi (după fr. compatir). DOOM
compătimí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. compătimésc, imperf. 3 sg. compătimeá; conj. prez. 3 să compătimeáscă
compătimeai
COMPĂTIMÍ, compătimesc, vb. IV. 1. Tranz. A avea sau a manifesta părere de rău față de suferințele cuiva. 2. Intranz. (Înv.) A suferi împreună cu altcineva; a lua parte la suferința cuiva. – Con1- + pătimi (după fr. compatir). DOOM
compătimí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. compătimésc, imperf. 3 sg. compătimeá; conj. prez. 3 să compătimeáscă
compătimeam
COMPĂTIMÍ, compătimesc, vb. IV. 1. Tranz. A avea sau a manifesta părere de rău față de suferințele cuiva. 2. Intranz. (Înv.) A suferi împreună cu altcineva; a lua parte la suferința cuiva. – Con1- + pătimi (după fr. compatir). DOOM
compătimí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. compătimésc, imperf. 3 sg. compătimeá; conj. prez. 3 să compătimeáscă
compătimească
COMPĂTIMÍ, compătimesc, vb. IV. 1. Tranz. A avea sau a manifesta părere de rău față de suferințele cuiva. 2. Intranz. (Înv.) A suferi împreună cu altcineva; a lua parte la suferința cuiva. – Con1- + pătimi (după fr. compatir). DOOM
compătimí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. compătimésc, imperf. 3 sg. compătimeá; conj. prez. 3 să compătimeáscă
compătimeau
COMPĂTIMÍ, compătimesc, vb. IV. 1. Tranz. A avea sau a manifesta părere de rău față de suferințele cuiva. 2. Intranz. (Înv.) A suferi împreună cu altcineva; a lua parte la suferința cuiva. – Con1- + pătimi (după fr. compatir). DOOM
compătimí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. compătimésc, imperf. 3 sg. compătimeá; conj. prez. 3 să compătimeáscă
compătimeați
COMPĂTIMÍ, compătimesc, vb. IV. 1. Tranz. A avea sau a manifesta părere de rău față de suferințele cuiva. 2. Intranz. (Înv.) A suferi împreună cu altcineva; a lua parte la suferința cuiva. – Con1- + pătimi (după fr. compatir). DOOM
compătimí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. compătimésc, imperf. 3 sg. compătimeá; conj. prez. 3 să compătimeáscă
compătimesc
COMPĂTIMÍ, compătimesc, vb. IV. 1. Tranz. A avea sau a manifesta părere de rău față de suferințele cuiva. 2. Intranz. (Înv.) A suferi împreună cu altcineva; a lua parte la suferința cuiva. – Con1- + pătimi (după fr. compatir). DOOM
compătimí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. compătimésc, imperf. 3 sg. compătimeá; conj. prez. 3 să compătimeáscă
compătimește
COMPĂTIMÍ, compătimesc, vb. IV. 1. Tranz. A avea sau a manifesta părere de rău față de suferințele cuiva. 2. Intranz. (Înv.) A suferi împreună cu altcineva; a lua parte la suferința cuiva. – Con1- + pătimi (după fr. compatir). DOOM
compătimí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. compătimésc, imperf. 3 sg. compătimeá; conj. prez. 3 să compătimeáscă
compătimești
COMPĂTIMÍ, compătimesc, vb. IV. 1. Tranz. A avea sau a manifesta părere de rău față de suferințele cuiva. 2. Intranz. (Înv.) A suferi împreună cu altcineva; a lua parte la suferința cuiva. – Con1- + pătimi (după fr. compatir). DOOM
compătimí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. compătimésc, imperf. 3 sg. compătimeá; conj. prez. 3 să compătimeáscă
compătimi
COMPĂTIMÍ, compătimesc, vb. IV. 1. Tranz. A avea sau a manifesta părere de rău față de suferințele cuiva. 2. Intranz. (Înv.) A suferi împreună cu altcineva; a lua parte la suferința cuiva. – Con1- + pătimi (după fr. compatir). DOOM
compătimí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. compătimésc, imperf. 3 sg. compătimeá; conj. prez. 3 să compătimeáscă
compătimii
COMPĂTIMÍ, compătimesc, vb. IV. 1. Tranz. A avea sau a manifesta părere de rău față de suferințele cuiva. 2. Intranz. (Înv.) A suferi împreună cu altcineva; a lua parte la suferința cuiva. – Con1- + pătimi (după fr. compatir). DOOM
compătimí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. compătimésc, imperf. 3 sg. compătimeá; conj. prez. 3 să compătimeáscă
compătimim
COMPĂTIMÍ, compătimesc, vb. IV. 1. Tranz. A avea sau a manifesta părere de rău față de suferințele cuiva. 2. Intranz. (Înv.) A suferi împreună cu altcineva; a lua parte la suferința cuiva. – Con1- + pătimi (după fr. compatir). DOOM
compătimí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. compătimésc, imperf. 3 sg. compătimeá; conj. prez. 3 să compătimeáscă
compătimind
COMPĂTIMÍ, compătimesc, vb. IV. 1. Tranz. A avea sau a manifesta părere de rău față de suferințele cuiva. 2. Intranz. (Înv.) A suferi împreună cu altcineva; a lua parte la suferința cuiva. – Con1- + pătimi (după fr. compatir). DOOM
compătimí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. compătimésc, imperf. 3 sg. compătimeá; conj. prez. 3 să compătimeáscă
compătimire
COMPĂTIMÍ, compătimesc, vb. IV. 1. Tranz. A avea sau a manifesta părere de rău față de suferințele cuiva. 2. Intranz. (Înv.) A suferi împreună cu altcineva; a lua parte la suferința cuiva. – Con1- + pătimi (după fr. compatir). DOOM
compătimí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. compătimésc, imperf. 3 sg. compătimeá; conj. prez. 3 să compătimeáscă
compătimire
COMPĂTIMÍRE, compătimiri, s. f. Acțiunea de a compătimi și rezultatul ei; părere de rău, milă față de starea, de suferințele cuiva. – V. compătimi. DOOM
compătimíre s. f., g.-d. art. compătimírii; pl. compătimíri
compătimirea
COMPĂTIMÍRE, compătimiri, s. f. Acțiunea de a compătimi și rezultatul ei; părere de rău, milă față de starea, de suferințele cuiva. – V. compătimi. DOOM
compătimíre s. f., g.-d. art. compătimírii; pl. compătimíri
compătimiri
COMPĂTIMÍRE, compătimiri, s. f. Acțiunea de a compătimi și rezultatul ei; părere de rău, milă față de starea, de suferințele cuiva. – V. compătimi. DOOM
compătimíre s. f., g.-d. art. compătimírii; pl. compătimíri
compătimirii
COMPĂTIMÍRE, compătimiri, s. f. Acțiunea de a compătimi și rezultatul ei; părere de rău, milă față de starea, de suferințele cuiva. – V. compătimi. DOOM
compătimíre s. f., g.-d. art. compătimírii; pl. compătimíri
compătimirile
COMPĂTIMÍRE, compătimiri, s. f. Acțiunea de a compătimi și rezultatul ei; părere de rău, milă față de starea, de suferințele cuiva. – V. compătimi. DOOM
compătimíre s. f., g.-d. art. compătimírii; pl. compătimíri
compătimirilor
COMPĂTIMÍRE, compătimiri, s. f. Acțiunea de a compătimi și rezultatul ei; părere de rău, milă față de starea, de suferințele cuiva. – V. compătimi. DOOM
compătimíre s. f., g.-d. art. compătimírii; pl. compătimíri
compătimiră
COMPĂTIMÍ, compătimesc, vb. IV. 1. Tranz. A avea sau a manifesta părere de rău față de suferințele cuiva. 2. Intranz. (Înv.) A suferi împreună cu altcineva; a lua parte la suferința cuiva. – Con1- + pătimi (după fr. compatir). DOOM
compătimí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. compătimésc, imperf. 3 sg. compătimeá; conj. prez. 3 să compătimeáscă
compătimirăm
COMPĂTIMÍ, compătimesc, vb. IV. 1. Tranz. A avea sau a manifesta părere de rău față de suferințele cuiva. 2. Intranz. (Înv.) A suferi împreună cu altcineva; a lua parte la suferința cuiva. – Con1- + pătimi (după fr. compatir). DOOM
compătimí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. compătimésc, imperf. 3 sg. compătimeá; conj. prez. 3 să compătimeáscă
compătimirăți
COMPĂTIMÍ, compătimesc, vb. IV. 1. Tranz. A avea sau a manifesta părere de rău față de suferințele cuiva. 2. Intranz. (Înv.) A suferi împreună cu altcineva; a lua parte la suferința cuiva. – Con1- + pătimi (după fr. compatir). DOOM
compătimí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. compătimésc, imperf. 3 sg. compătimeá; conj. prez. 3 să compătimeáscă
compătimise
COMPĂTIMÍ, compătimesc, vb. IV. 1. Tranz. A avea sau a manifesta părere de rău față de suferințele cuiva. 2. Intranz. (Înv.) A suferi împreună cu altcineva; a lua parte la suferința cuiva. – Con1- + pătimi (după fr. compatir). DOOM
compătimí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. compătimésc, imperf. 3 sg. compătimeá; conj. prez. 3 să compătimeáscă
compătimisem
COMPĂTIMÍ, compătimesc, vb. IV. 1. Tranz. A avea sau a manifesta părere de rău față de suferințele cuiva. 2. Intranz. (Înv.) A suferi împreună cu altcineva; a lua parte la suferința cuiva. – Con1- + pătimi (după fr. compatir). DOOM
compătimí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. compătimésc, imperf. 3 sg. compătimeá; conj. prez. 3 să compătimeáscă
compătimiseră
COMPĂTIMÍ, compătimesc, vb. IV. 1. Tranz. A avea sau a manifesta părere de rău față de suferințele cuiva. 2. Intranz. (Înv.) A suferi împreună cu altcineva; a lua parte la suferința cuiva. – Con1- + pătimi (după fr. compatir). DOOM
compătimí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. compătimésc, imperf. 3 sg. compătimeá; conj. prez. 3 să compătimeáscă
compătimiserăm
COMPĂTIMÍ, compătimesc, vb. IV. 1. Tranz. A avea sau a manifesta părere de rău față de suferințele cuiva. 2. Intranz. (Înv.) A suferi împreună cu altcineva; a lua parte la suferința cuiva. – Con1- + pătimi (după fr. compatir). DOOM
compătimí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. compătimésc, imperf. 3 sg. compătimeá; conj. prez. 3 să compătimeáscă
compătimiserăți
COMPĂTIMÍ, compătimesc, vb. IV. 1. Tranz. A avea sau a manifesta părere de rău față de suferințele cuiva. 2. Intranz. (Înv.) A suferi împreună cu altcineva; a lua parte la suferința cuiva. – Con1- + pătimi (după fr. compatir). DOOM
compătimí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. compătimésc, imperf. 3 sg. compătimeá; conj. prez. 3 să compătimeáscă
compătimiseși
COMPĂTIMÍ, compătimesc, vb. IV. 1. Tranz. A avea sau a manifesta părere de rău față de suferințele cuiva. 2. Intranz. (Înv.) A suferi împreună cu altcineva; a lua parte la suferința cuiva. – Con1- + pătimi (după fr. compatir). DOOM
compătimí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. compătimésc, imperf. 3 sg. compătimeá; conj. prez. 3 să compătimeáscă
compătimiseți
COMPĂTIMÍ, compătimesc, vb. IV. 1. Tranz. A avea sau a manifesta părere de rău față de suferințele cuiva. 2. Intranz. (Înv.) A suferi împreună cu altcineva; a lua parte la suferința cuiva. – Con1- + pătimi (după fr. compatir). DOOM
compătimí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. compătimésc, imperf. 3 sg. compătimeá; conj. prez. 3 să compătimeáscă
compătimit
COMPĂTIMÍ, compătimesc, vb. IV. 1. Tranz. A avea sau a manifesta părere de rău față de suferințele cuiva. 2. Intranz. (Înv.) A suferi împreună cu altcineva; a lua parte la suferința cuiva. – Con1- + pătimi (după fr. compatir). DOOM
compătimí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. compătimésc, imperf. 3 sg. compătimeá; conj. prez. 3 să compătimeáscă
compătimit
COMPĂTIMÍ, compătimesc, vb. IV. 1. Tranz. A avea sau a manifesta părere de rău față de suferințele cuiva. 2. Intranz. (Înv.) A suferi împreună cu altcineva; a lua parte la suferința cuiva. – Con1- + pătimi (după fr. compatir).
compătimitoare
COMPĂTIMITÓR, -OÁRE, compătimitori, -oare, adj. Care simte sau manifestă compătimire față de cineva. – Compătimi + suf. -tor. DOOM
compătimitór adj. m., pl. compătimitóri; f. sg. și pl. compătimitoáre
compătimitoarea
COMPĂTIMITÓR, -OÁRE, compătimitori, -oare, adj. Care simte sau manifestă compătimire față de cineva. – Compătimi + suf. -tor. DOOM
compătimitór adj. m., pl. compătimitóri; f. sg. și pl. compătimitoáre
compătimitoarei
COMPĂTIMITÓR, -OÁRE, compătimitori, -oare, adj. Care simte sau manifestă compătimire față de cineva. – Compătimi + suf. -tor. DOOM
compătimitór adj. m., pl. compătimitóri; f. sg. și pl. compătimitoáre
compătimitoarele
COMPĂTIMITÓR, -OÁRE, compătimitori, -oare, adj. Care simte sau manifestă compătimire față de cineva. – Compătimi + suf. -tor. DOOM
compătimitór adj. m., pl. compătimitóri; f. sg. și pl. compătimitoáre
compătimitoarelor
COMPĂTIMITÓR, -OÁRE, compătimitori, -oare, adj. Care simte sau manifestă compătimire față de cineva. – Compătimi + suf. -tor. DOOM
compătimitór adj. m., pl. compătimitóri; f. sg. și pl. compătimitoáre
compătimitor
COMPĂTIMITÓR, -OÁRE, compătimitori, -oare, adj. Care simte sau manifestă compătimire față de cineva. – Compătimi + suf. -tor. DOOM
compătimitór adj. m., pl. compătimitóri; f. sg. și pl. compătimitoáre
compătimitori
COMPĂTIMITÓR, -OÁRE, compătimitori, -oare, adj. Care simte sau manifestă compătimire față de cineva. – Compătimi + suf. -tor. DOOM
compătimitór adj. m., pl. compătimitóri; f. sg. și pl. compătimitoáre
compătimitorii
COMPĂTIMITÓR, -OÁRE, compătimitori, -oare, adj. Care simte sau manifestă compătimire față de cineva. – Compătimi + suf. -tor. DOOM
compătimitór adj. m., pl. compătimitóri; f. sg. și pl. compătimitoáre
compătimitorilor
COMPĂTIMITÓR, -OÁRE, compătimitori, -oare, adj. Care simte sau manifestă compătimire față de cineva. – Compătimi + suf. -tor. DOOM
compătimitór adj. m., pl. compătimitóri; f. sg. și pl. compătimitoáre
compătimitorul
COMPĂTIMITÓR, -OÁRE, compătimitori, -oare, adj. Care simte sau manifestă compătimire față de cineva. – Compătimi + suf. -tor. DOOM
compătimitór adj. m., pl. compătimitóri; f. sg. și pl. compătimitoáre
compătimitorului
COMPĂTIMITÓR, -OÁRE, compătimitori, -oare, adj. Care simte sau manifestă compătimire față de cineva. – Compătimi + suf. -tor. DOOM
compătimitór adj. m., pl. compătimitóri; f. sg. și pl. compătimitoáre
compătimiși
COMPĂTIMÍ, compătimesc, vb. IV. 1. Tranz. A avea sau a manifesta părere de rău față de suferințele cuiva. 2. Intranz. (Înv.) A suferi împreună cu altcineva; a lua parte la suferința cuiva. – Con1- + pătimi (după fr. compatir). DOOM
compătimí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. compătimésc, imperf. 3 sg. compătimeá; conj. prez. 3 să compătimeáscă
compătimiți
COMPĂTIMÍ, compătimesc, vb. IV. 1. Tranz. A avea sau a manifesta părere de rău față de suferințele cuiva. 2. Intranz. (Înv.) A suferi împreună cu altcineva; a lua parte la suferința cuiva. – Con1- + pătimi (după fr. compatir). DOOM
compătimí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. compătimésc, imperf. 3 sg. compătimeá; conj. prez. 3 să compătimeáscă
comsomol
COMSOMÓL s.n. (În trecut în fosta U.R.S.S.) Organizație revoluționară a tineretului sovietic. [< rus. Komsomol].
comsomolist
COMSOMOLÍST, -Ă adj., s.m. și f. (În trecut în fosta U.R.S.S.) Membru al organizației revoluționare a tineretului sovietic. // adj. Care aparține Comsomolului. [Pl. -iști, -iste. / < rus. Komsomol + -ist]. DOOM
comsomolíst adj. m., s. m., pl. comsomolíști; adj. f., s. f. comsomolístă, pl. comsomolíste
comsomolist
COMSOMOLÍST, -Ă adj., s.m. și f. (În trecut în fosta U.R.S.S.) Membru al organizației revoluționare a tineretului sovietic. // adj. Care aparține Comsomolului. [Pl. -iști, -iste. / < rus. Komsomol + -ist]. DOOM
comsomolíst adj. m., s. m., pl. comsomolíști; adj. f., s. f. comsomolístă, pl. comsomolíste
comsomolista
COMSOMOLÍST, -Ă adj., s.m. și f. (În trecut în fosta U.R.S.S.) Membru al organizației revoluționare a tineretului sovietic. // adj. Care aparține Comsomolului. [Pl. -iști, -iste. / < rus. Komsomol + -ist]. DOOM
comsomolíst adj. m., s. m., pl. comsomolíști; adj. f., s. f. comsomolístă, pl. comsomolíste
comsomolista
COMSOMOLÍST, -Ă adj., s.m. și f. (În trecut în fosta U.R.S.S.) Membru al organizației revoluționare a tineretului sovietic. // adj. Care aparține Comsomolului. [Pl. -iști, -iste. / < rus. Komsomol + -ist]. DOOM
comsomolíst adj. m., s. m., pl. comsomolíști; adj. f., s. f. comsomolístă, pl. comsomolíste
comsomoliste
COMSOMOLÍST, -Ă adj., s.m. și f. (În trecut în fosta U.R.S.S.) Membru al organizației revoluționare a tineretului sovietic. // adj. Care aparține Comsomolului. [Pl. -iști, -iste. / < rus. Komsomol + -ist]. DOOM
comsomolíst adj. m., s. m., pl. comsomolíști; adj. f., s. f. comsomolístă, pl. comsomolíste
comsomoliste
COMSOMOLÍST, -Ă adj., s.m. și f. (În trecut în fosta U.R.S.S.) Membru al organizației revoluționare a tineretului sovietic. // adj. Care aparține Comsomolului. [Pl. -iști, -iste. / < rus. Komsomol + -ist]. DOOM
comsomolíst adj. m., s. m., pl. comsomolíști; adj. f., s. f. comsomolístă, pl. comsomolíste
comsomolistei
COMSOMOLÍST, -Ă adj., s.m. și f. (În trecut în fosta U.R.S.S.) Membru al organizației revoluționare a tineretului sovietic. // adj. Care aparține Comsomolului. [Pl. -iști, -iste. / < rus. Komsomol + -ist]. DOOM
comsomolíst adj. m., s. m., pl. comsomolíști; adj. f., s. f. comsomolístă, pl. comsomolíste
comsomolistei
COMSOMOLÍST, -Ă adj., s.m. și f. (În trecut în fosta U.R.S.S.) Membru al organizației revoluționare a tineretului sovietic. // adj. Care aparține Comsomolului. [Pl. -iști, -iste. / < rus. Komsomol + -ist]. DOOM
comsomolíst adj. m., s. m., pl. comsomolíști; adj. f., s. f. comsomolístă, pl. comsomolíste
comsomolistele
COMSOMOLÍST, -Ă adj., s.m. și f. (În trecut în fosta U.R.S.S.) Membru al organizației revoluționare a tineretului sovietic. // adj. Care aparține Comsomolului. [Pl. -iști, -iste. / < rus. Komsomol + -ist]. DOOM
comsomolíst adj. m., s. m., pl. comsomolíști; adj. f., s. f. comsomolístă, pl. comsomolíste
comsomolistele
COMSOMOLÍST, -Ă adj., s.m. și f. (În trecut în fosta U.R.S.S.) Membru al organizației revoluționare a tineretului sovietic. // adj. Care aparține Comsomolului. [Pl. -iști, -iste. / < rus. Komsomol + -ist]. DOOM
comsomolíst adj. m., s. m., pl. comsomolíști; adj. f., s. f. comsomolístă, pl. comsomolíste
comsomolistelor
COMSOMOLÍST, -Ă adj., s.m. și f. (În trecut în fosta U.R.S.S.) Membru al organizației revoluționare a tineretului sovietic. // adj. Care aparține Comsomolului. [Pl. -iști, -iste. / < rus. Komsomol + -ist]. DOOM
comsomolíst adj. m., s. m., pl. comsomolíști; adj. f., s. f. comsomolístă, pl. comsomolíste
comsomolistelor
COMSOMOLÍST, -Ă adj., s.m. și f. (În trecut în fosta U.R.S.S.) Membru al organizației revoluționare a tineretului sovietic. // adj. Care aparține Comsomolului. [Pl. -iști, -iste. / < rus. Komsomol + -ist]. DOOM
comsomolíst adj. m., s. m., pl. comsomolíști; adj. f., s. f. comsomolístă, pl. comsomolíste
comsomolistul
COMSOMOLÍST, -Ă adj., s.m. și f. (În trecut în fosta U.R.S.S.) Membru al organizației revoluționare a tineretului sovietic. // adj. Care aparține Comsomolului. [Pl. -iști, -iste. / < rus. Komsomol + -ist]. DOOM
comsomolíst adj. m., s. m., pl. comsomolíști; adj. f., s. f. comsomolístă, pl. comsomolíste
comsomolistul
COMSOMOLÍST, -Ă adj., s.m. și f. (În trecut în fosta U.R.S.S.) Membru al organizației revoluționare a tineretului sovietic. // adj. Care aparține Comsomolului. [Pl. -iști, -iste. / < rus. Komsomol + -ist]. DOOM
comsomolíst adj. m., s. m., pl. comsomolíști; adj. f., s. f. comsomolístă, pl. comsomolíste
comsomolistului
COMSOMOLÍST, -Ă adj., s.m. și f. (În trecut în fosta U.R.S.S.) Membru al organizației revoluționare a tineretului sovietic. // adj. Care aparține Comsomolului. [Pl. -iști, -iste. / < rus. Komsomol + -ist]. DOOM
comsomolíst adj. m., s. m., pl. comsomolíști; adj. f., s. f. comsomolístă, pl. comsomolíste
comsomolistului
COMSOMOLÍST, -Ă adj., s.m. și f. (În trecut în fosta U.R.S.S.) Membru al organizației revoluționare a tineretului sovietic. // adj. Care aparține Comsomolului. [Pl. -iști, -iste. / < rus. Komsomol + -ist]. DOOM
comsomolíst adj. m., s. m., pl. comsomolíști; adj. f., s. f. comsomolístă, pl. comsomolíste
comsomoliști
COMSOMOLÍST, -Ă adj., s.m. și f. (În trecut în fosta U.R.S.S.) Membru al organizației revoluționare a tineretului sovietic. // adj. Care aparține Comsomolului. [Pl. -iști, -iste. / < rus. Komsomol + -ist]. DOOM
comsomolíst adj. m., s. m., pl. comsomolíști; adj. f., s. f. comsomolístă, pl. comsomolíste
comsomoliști
COMSOMOLÍST, -Ă adj., s.m. și f. (În trecut în fosta U.R.S.S.) Membru al organizației revoluționare a tineretului sovietic. // adj. Care aparține Comsomolului. [Pl. -iști, -iste. / < rus. Komsomol + -ist]. DOOM
comsomolíst adj. m., s. m., pl. comsomolíști; adj. f., s. f. comsomolístă, pl. comsomolíste
comsomoliștii
COMSOMOLÍST, -Ă adj., s.m. și f. (În trecut în fosta U.R.S.S.) Membru al organizației revoluționare a tineretului sovietic. // adj. Care aparține Comsomolului. [Pl. -iști, -iste. / < rus. Komsomol + -ist]. DOOM
comsomolíst adj. m., s. m., pl. comsomolíști; adj. f., s. f. comsomolístă, pl. comsomolíste
comsomoliștii
COMSOMOLÍST, -Ă adj., s.m. și f. (În trecut în fosta U.R.S.S.) Membru al organizației revoluționare a tineretului sovietic. // adj. Care aparține Comsomolului. [Pl. -iști, -iste. / < rus. Komsomol + -ist]. DOOM
comsomolíst adj. m., s. m., pl. comsomolíști; adj. f., s. f. comsomolístă, pl. comsomolíste
comsomoliștilor
COMSOMOLÍST, -Ă adj., s.m. și f. (În trecut în fosta U.R.S.S.) Membru al organizației revoluționare a tineretului sovietic. // adj. Care aparține Comsomolului. [Pl. -iști, -iste. / < rus. Komsomol + -ist]. DOOM
comsomolíst adj. m., s. m., pl. comsomolíști; adj. f., s. f. comsomolístă, pl. comsomolíste
comsomoliștilor
COMSOMOLÍST, -Ă adj., s.m. și f. (În trecut în fosta U.R.S.S.) Membru al organizației revoluționare a tineretului sovietic. // adj. Care aparține Comsomolului. [Pl. -iști, -iste. / < rus. Komsomol + -ist]. DOOM
comsomolíst adj. m., s. m., pl. comsomolíști; adj. f., s. f. comsomolístă, pl. comsomolíste
comsomolul
COMSOMÓL s.n. (În trecut în fosta U.R.S.S.) Organizație revoluționară a tineretului sovietic. [< rus. Komsomol].
comsomolului
COMSOMÓL s.n. (În trecut în fosta U.R.S.S.) Organizație revoluționară a tineretului sovietic. [< rus. Komsomol].
comun
COMÚN, -Ă, comuni, -e, adj. 1. Care aparține mai multora sau tuturor; care privește sau interesează pe mai mulți sau pe toți; de care se folosesc mai mulți sau toți; obștesc. ◊ Drept comun = parte a dreptului care are aplicare generală (spre deosebire de dreptul care se aplică în domenii speciale). Criminal de drept comun = criminal care a comis o crimă obișnuită. Substantiv comun = substantiv care servește la indicarea obiectelor de același fel. Factor comun = număr cu care se înmulțesc toți termenii unei sume. Divizor comun = număr întreg care împarte exact mai multe numere întregi date. Multiplu comun = număr care e divizibil cu mai multe numere întregi date. Cel mai mic multiplu comun = cel mai mic număr întreg care se poate împărți exact prin mai multe numere întregi. Numitor comun = numitor care aparține mai multor fracții. An comun = an calendaristic. ◊ Expr. A face cauză comună cu cineva = a lua partea cuiva într-o chestiune sau într-o discuție. A nu avea nimic comun cu cineva (sau ceva) = a nu avea nicio legătură cu cineva, a fi străin de... A duce viață comună cu cineva = a trăi sub același acoperiș; a conviețui. ♦ (Substantivat, n.) Ceea ce aparține unei colectivități; ceea ce este alcătuit pe baze obștești. ◊ Loc. adv. În comun = laolaltă, împreună. 2. Obișnuit, normal, firesc; frecvent. ◊ Loc comun = idee cunoscută de toată lumea, lucru știut; banalitate. ◊ Expr. (Substantivat) A ieși din comun = a se prezenta ca ceva aparte, neobișnuit, deosebit de ceilalți. 3. Banal, de rând; de proastă calitate. – Din fr. commun, lat. communis. DOOM
común adj. m., pl. comúni; f. comúnă, pl. comúne
comuna
COMÚN, -Ă, comuni, -e, adj. 1. Care aparține mai multora sau tuturor; care privește sau interesează pe mai mulți sau pe toți; de care se folosesc mai mulți sau toți; obștesc. ◊ Drept comun = parte a dreptului care are aplicare generală (spre deosebire de dreptul care se aplică în domenii speciale). Criminal de drept comun = criminal care a comis o crimă obișnuită. Substantiv comun = substantiv care servește la indicarea obiectelor de același fel. Factor comun = număr cu care se înmulțesc toți termenii unei sume. Divizor comun = număr întreg care împarte exact mai multe numere întregi date. Multiplu comun = număr care e divizibil cu mai multe numere întregi date. Cel mai mic multiplu comun = cel mai mic număr întreg care se poate împărți exact prin mai multe numere întregi. Numitor comun = numitor care aparține mai multor fracții. An comun = an calendaristic. ◊ Expr. A face cauză comună cu cineva = a lua partea cuiva într-o chestiune sau într-o discuție. A nu avea nimic comun cu cineva (sau ceva) = a nu avea nicio legătură cu cineva, a fi străin de... A duce viață comună cu cineva = a trăi sub același acoperiș; a conviețui. ♦ (Substantivat, n.) Ceea ce aparține unei colectivități; ceea ce este alcătuit pe baze obștești. ◊ Loc. adv. În comun = laolaltă, împreună. 2. Obișnuit, normal, firesc; frecvent. ◊ Loc comun = idee cunoscută de toată lumea, lucru știut; banalitate. ◊ Expr. (Substantivat) A ieși din comun = a se prezenta ca ceva aparte, neobișnuit, deosebit de ceilalți. 3. Banal, de rând; de proastă calitate. – Din fr. commun, lat. communis. DOOM
común adj. m., pl. comúni; f. comúnă, pl. comúne
comuna
COMÚNĂ, comune, s. f. 1. Unitate de bază administrativ-teritorială, alcătuită din unul sau mai multe sate și condusă de un primar. ♦ (În Evul Mediu) Așezare urbană în țările din Apusul Europei, dezvoltată în cadrul vechilor cetăți așezate pe marile drumuri comerciale și posedând o anumită autonomie. 2. (În sintagma) Comuna primitivă = prima treaptă de dezvoltare a societății omenești, caracterizată prin munca în comun și prin împărțirea egală a bunurilor materiale. – Din fr. commune. DOOM
comúnă s. f., g.-d. art. comúnei; pl. comúne
comunal
COMUNÁL, -Ă, comunali, -e, adj. Al comunei, privitor la comună. – Din fr. communal, lat. communalis. DOOM
comunál adj. m., pl. comunáli; f. comunálă, pl. comunále
comunala
COMUNÁL, -Ă, comunali, -e, adj. Al comunei, privitor la comună. – Din fr. communal, lat. communalis. DOOM
comunál adj. m., pl. comunáli; f. comunálă, pl. comunále
comunale
COMUNÁL, -Ă, comunali, -e, adj. Al comunei, privitor la comună. – Din fr. communal, lat. communalis. DOOM
comunál adj. m., pl. comunáli; f. comunálă, pl. comunále
comunalei
COMUNÁL, -Ă, comunali, -e, adj. Al comunei, privitor la comună. – Din fr. communal, lat. communalis. DOOM
comunál adj. m., pl. comunáli; f. comunálă, pl. comunále
comunalele
COMUNÁL, -Ă, comunali, -e, adj. Al comunei, privitor la comună. – Din fr. communal, lat. communalis. DOOM
comunál adj. m., pl. comunáli; f. comunálă, pl. comunále
comunalelor
COMUNÁL, -Ă, comunali, -e, adj. Al comunei, privitor la comună. – Din fr. communal, lat. communalis. DOOM
comunál adj. m., pl. comunáli; f. comunálă, pl. comunále
comunali
COMUNÁL, -Ă, comunali, -e, adj. Al comunei, privitor la comună. – Din fr. communal, lat. communalis. DOOM
comunál adj. m., pl. comunáli; f. comunálă, pl. comunále
comunalii
COMUNÁL, -Ă, comunali, -e, adj. Al comunei, privitor la comună. – Din fr. communal, lat. communalis. DOOM
comunál adj. m., pl. comunáli; f. comunálă, pl. comunále
comunalilor
COMUNÁL, -Ă, comunali, -e, adj. Al comunei, privitor la comună. – Din fr. communal, lat. communalis. DOOM
comunál adj. m., pl. comunáli; f. comunálă, pl. comunále
comunalul
COMUNÁL, -Ă, comunali, -e, adj. Al comunei, privitor la comună. – Din fr. communal, lat. communalis. DOOM
comunál adj. m., pl. comunáli; f. comunálă, pl. comunále
comunalului
COMUNÁL, -Ă, comunali, -e, adj. Al comunei, privitor la comună. – Din fr. communal, lat. communalis. DOOM
comunál adj. m., pl. comunáli; f. comunálă, pl. comunále
comunard
COMUNÁRD, -Ă, comunarzi, -de, s. m. și f. Partizan, adept, membru al Comunei din Paris din 1871. – Din fr. communard. DOOM
comunárdă s. f., g.-d. art. comunárdei; pl. comunárde
comunarda
COMUNÁRD, -Ă, comunarzi, -de, s. m. și f. Partizan, adept, membru al Comunei din Paris din 1871. – Din fr. communard. DOOM
comunárdă s. f., g.-d. art. comunárdei; pl. comunárde
comunarde
COMUNÁRD, -Ă, comunarzi, -de, s. m. și f. Partizan, adept, membru al Comunei din Paris din 1871. – Din fr. communard. DOOM
comunárdă s. f., g.-d. art. comunárdei; pl. comunárde
comunardei
COMUNÁRD, -Ă, comunarzi, -de, s. m. și f. Partizan, adept, membru al Comunei din Paris din 1871. – Din fr. communard. DOOM
comunárdă s. f., g.-d. art. comunárdei; pl. comunárde
comunardele
COMUNÁRD, -Ă, comunarzi, -de, s. m. și f. Partizan, adept, membru al Comunei din Paris din 1871. – Din fr. communard. DOOM
comunárdă s. f., g.-d. art. comunárdei; pl. comunárde
comunardelor
COMUNÁRD, -Ă, comunarzi, -de, s. m. și f. Partizan, adept, membru al Comunei din Paris din 1871. – Din fr. communard. DOOM
comunárdă s. f., g.-d. art. comunárdei; pl. comunárde
comunardul
COMUNÁRD, -Ă, comunarzi, -de, s. m. și f. Partizan, adept, membru al Comunei din Paris din 1871. – Din fr. communard. DOOM
comunárdă s. f., g.-d. art. comunárdei; pl. comunárde
comunardului
COMUNÁRD, -Ă, comunarzi, -de, s. m. și f. Partizan, adept, membru al Comunei din Paris din 1871. – Din fr. communard. DOOM
comunárdă s. f., g.-d. art. comunárdei; pl. comunárde
comunarzi
COMUNÁRD, -Ă, comunarzi, -de, s. m. și f. Partizan, adept, membru al Comunei din Paris din 1871. – Din fr. communard. DOOM
comunárdă s. f., g.-d. art. comunárdei; pl. comunárde
comunarzii
COMUNÁRD, -Ă, comunarzi, -de, s. m. și f. Partizan, adept, membru al Comunei din Paris din 1871. – Din fr. communard. DOOM
comunárdă s. f., g.-d. art. comunárdei; pl. comunárde
comunarzilor
COMUNÁRD, -Ă, comunarzi, -de, s. m. și f. Partizan, adept, membru al Comunei din Paris din 1871. – Din fr. communard. DOOM
comunárdă s. f., g.-d. art. comunárdei; pl. comunárde
comune
COMÚN, -Ă, comuni, -e, adj. 1. Care aparține mai multora sau tuturor; care privește sau interesează pe mai mulți sau pe toți; de care se folosesc mai mulți sau toți; obștesc. ◊ Drept comun = parte a dreptului care are aplicare generală (spre deosebire de dreptul care se aplică în domenii speciale). Criminal de drept comun = criminal care a comis o crimă obișnuită. Substantiv comun = substantiv care servește la indicarea obiectelor de același fel. Factor comun = număr cu care se înmulțesc toți termenii unei sume. Divizor comun = număr întreg care împarte exact mai multe numere întregi date. Multiplu comun = număr care e divizibil cu mai multe numere întregi date. Cel mai mic multiplu comun = cel mai mic număr întreg care se poate împărți exact prin mai multe numere întregi. Numitor comun = numitor care aparține mai multor fracții. An comun = an calendaristic. ◊ Expr. A face cauză comună cu cineva = a lua partea cuiva într-o chestiune sau într-o discuție. A nu avea nimic comun cu cineva (sau ceva) = a nu avea nicio legătură cu cineva, a fi străin de... A duce viață comună cu cineva = a trăi sub același acoperiș; a conviețui. ♦ (Substantivat, n.) Ceea ce aparține unei colectivități; ceea ce este alcătuit pe baze obștești. ◊ Loc. adv. În comun = laolaltă, împreună. 2. Obișnuit, normal, firesc; frecvent. ◊ Loc comun = idee cunoscută de toată lumea, lucru știut; banalitate. ◊ Expr. (Substantivat) A ieși din comun = a se prezenta ca ceva aparte, neobișnuit, deosebit de ceilalți. 3. Banal, de rând; de proastă calitate. – Din fr. commun, lat. communis. DOOM
común adj. m., pl. comúni; f. comúnă, pl. comúne
comune
COMÚNĂ, comune, s. f. 1. Unitate de bază administrativ-teritorială, alcătuită din unul sau mai multe sate și condusă de un primar. ♦ (În Evul Mediu) Așezare urbană în țările din Apusul Europei, dezvoltată în cadrul vechilor cetăți așezate pe marile drumuri comerciale și posedând o anumită autonomie. 2. (În sintagma) Comuna primitivă = prima treaptă de dezvoltare a societății omenești, caracterizată prin munca în comun și prin împărțirea egală a bunurilor materiale. – Din fr. commune. DOOM
comúnă s. f., g.-d. art. comúnei; pl. comúne
comunei
COMÚN, -Ă, comuni, -e, adj. 1. Care aparține mai multora sau tuturor; care privește sau interesează pe mai mulți sau pe toți; de care se folosesc mai mulți sau toți; obștesc. ◊ Drept comun = parte a dreptului care are aplicare generală (spre deosebire de dreptul care se aplică în domenii speciale). Criminal de drept comun = criminal care a comis o crimă obișnuită. Substantiv comun = substantiv care servește la indicarea obiectelor de același fel. Factor comun = număr cu care se înmulțesc toți termenii unei sume. Divizor comun = număr întreg care împarte exact mai multe numere întregi date. Multiplu comun = număr care e divizibil cu mai multe numere întregi date. Cel mai mic multiplu comun = cel mai mic număr întreg care se poate împărți exact prin mai multe numere întregi. Numitor comun = numitor care aparține mai multor fracții. An comun = an calendaristic. ◊ Expr. A face cauză comună cu cineva = a lua partea cuiva într-o chestiune sau într-o discuție. A nu avea nimic comun cu cineva (sau ceva) = a nu avea nicio legătură cu cineva, a fi străin de... A duce viață comună cu cineva = a trăi sub același acoperiș; a conviețui. ♦ (Substantivat, n.) Ceea ce aparține unei colectivități; ceea ce este alcătuit pe baze obștești. ◊ Loc. adv. În comun = laolaltă, împreună. 2. Obișnuit, normal, firesc; frecvent. ◊ Loc comun = idee cunoscută de toată lumea, lucru știut; banalitate. ◊ Expr. (Substantivat) A ieși din comun = a se prezenta ca ceva aparte, neobișnuit, deosebit de ceilalți. 3. Banal, de rând; de proastă calitate. – Din fr. commun, lat. communis. DOOM
común adj. m., pl. comúni; f. comúnă, pl. comúne
comunei
COMÚNĂ, comune, s. f. 1. Unitate de bază administrativ-teritorială, alcătuită din unul sau mai multe sate și condusă de un primar. ♦ (În Evul Mediu) Așezare urbană în țările din Apusul Europei, dezvoltată în cadrul vechilor cetăți așezate pe marile drumuri comerciale și posedând o anumită autonomie. 2. (În sintagma) Comuna primitivă = prima treaptă de dezvoltare a societății omenești, caracterizată prin munca în comun și prin împărțirea egală a bunurilor materiale. – Din fr. commune. DOOM
comúnă s. f., g.-d. art. comúnei; pl. comúne
comunele
COMÚN, -Ă, comuni, -e, adj. 1. Care aparține mai multora sau tuturor; care privește sau interesează pe mai mulți sau pe toți; de care se folosesc mai mulți sau toți; obștesc. ◊ Drept comun = parte a dreptului care are aplicare generală (spre deosebire de dreptul care se aplică în domenii speciale). Criminal de drept comun = criminal care a comis o crimă obișnuită. Substantiv comun = substantiv care servește la indicarea obiectelor de același fel. Factor comun = număr cu care se înmulțesc toți termenii unei sume. Divizor comun = număr întreg care împarte exact mai multe numere întregi date. Multiplu comun = număr care e divizibil cu mai multe numere întregi date. Cel mai mic multiplu comun = cel mai mic număr întreg care se poate împărți exact prin mai multe numere întregi. Numitor comun = numitor care aparține mai multor fracții. An comun = an calendaristic. ◊ Expr. A face cauză comună cu cineva = a lua partea cuiva într-o chestiune sau într-o discuție. A nu avea nimic comun cu cineva (sau ceva) = a nu avea nicio legătură cu cineva, a fi străin de... A duce viață comună cu cineva = a trăi sub același acoperiș; a conviețui. ♦ (Substantivat, n.) Ceea ce aparține unei colectivități; ceea ce este alcătuit pe baze obștești. ◊ Loc. adv. În comun = laolaltă, împreună. 2. Obișnuit, normal, firesc; frecvent. ◊ Loc comun = idee cunoscută de toată lumea, lucru știut; banalitate. ◊ Expr. (Substantivat) A ieși din comun = a se prezenta ca ceva aparte, neobișnuit, deosebit de ceilalți. 3. Banal, de rând; de proastă calitate. – Din fr. commun, lat. communis. DOOM
común adj. m., pl. comúni; f. comúnă, pl. comúne
comunele
COMÚNĂ, comune, s. f. 1. Unitate de bază administrativ-teritorială, alcătuită din unul sau mai multe sate și condusă de un primar. ♦ (În Evul Mediu) Așezare urbană în țările din Apusul Europei, dezvoltată în cadrul vechilor cetăți așezate pe marile drumuri comerciale și posedând o anumită autonomie. 2. (În sintagma) Comuna primitivă = prima treaptă de dezvoltare a societății omenești, caracterizată prin munca în comun și prin împărțirea egală a bunurilor materiale. – Din fr. commune. DOOM
comúnă s. f., g.-d. art. comúnei; pl. comúne
comunelor
COMÚN, -Ă, comuni, -e, adj. 1. Care aparține mai multora sau tuturor; care privește sau interesează pe mai mulți sau pe toți; de care se folosesc mai mulți sau toți; obștesc. ◊ Drept comun = parte a dreptului care are aplicare generală (spre deosebire de dreptul care se aplică în domenii speciale). Criminal de drept comun = criminal care a comis o crimă obișnuită. Substantiv comun = substantiv care servește la indicarea obiectelor de același fel. Factor comun = număr cu care se înmulțesc toți termenii unei sume. Divizor comun = număr întreg care împarte exact mai multe numere întregi date. Multiplu comun = număr care e divizibil cu mai multe numere întregi date. Cel mai mic multiplu comun = cel mai mic număr întreg care se poate împărți exact prin mai multe numere întregi. Numitor comun = numitor care aparține mai multor fracții. An comun = an calendaristic. ◊ Expr. A face cauză comună cu cineva = a lua partea cuiva într-o chestiune sau într-o discuție. A nu avea nimic comun cu cineva (sau ceva) = a nu avea nicio legătură cu cineva, a fi străin de... A duce viață comună cu cineva = a trăi sub același acoperiș; a conviețui. ♦ (Substantivat, n.) Ceea ce aparține unei colectivități; ceea ce este alcătuit pe baze obștești. ◊ Loc. adv. În comun = laolaltă, împreună. 2. Obișnuit, normal, firesc; frecvent. ◊ Loc comun = idee cunoscută de toată lumea, lucru știut; banalitate. ◊ Expr. (Substantivat) A ieși din comun = a se prezenta ca ceva aparte, neobișnuit, deosebit de ceilalți. 3. Banal, de rând; de proastă calitate. – Din fr. commun, lat. communis. DOOM
común adj. m., pl. comúni; f. comúnă, pl. comúne
comunelor
COMÚNĂ, comune, s. f. 1. Unitate de bază administrativ-teritorială, alcătuită din unul sau mai multe sate și condusă de un primar. ♦ (În Evul Mediu) Așezare urbană în țările din Apusul Europei, dezvoltată în cadrul vechilor cetăți așezate pe marile drumuri comerciale și posedând o anumită autonomie. 2. (În sintagma) Comuna primitivă = prima treaptă de dezvoltare a societății omenești, caracterizată prin munca în comun și prin împărțirea egală a bunurilor materiale. – Din fr. commune. DOOM
comúnă s. f., g.-d. art. comúnei; pl. comúne
comuneros
COMUNÉROS s. m. pl. 1. Denumire a orașelor libere din Castilia, care s-au răsculat împotriva absolutismului regal în 1520. 2. Denumire dată participanților la răscoala antispaniolă din 1871 din Noua Granadă (Columbia). 3. Denumire dată curentului de stânga din revoluția spaniolă (1820-1823), care reprezenta interesele burgheziei mici și mijlocii. – Cuv. sp. DOOM
comunéros (hisp.) s. m. pl.
comuni
COMÚN, -Ă, comuni, -e, adj. 1. Care aparține mai multora sau tuturor; care privește sau interesează pe mai mulți sau pe toți; de care se folosesc mai mulți sau toți; obștesc. ◊ Drept comun = parte a dreptului care are aplicare generală (spre deosebire de dreptul care se aplică în domenii speciale). Criminal de drept comun = criminal care a comis o crimă obișnuită. Substantiv comun = substantiv care servește la indicarea obiectelor de același fel. Factor comun = număr cu care se înmulțesc toți termenii unei sume. Divizor comun = număr întreg care împarte exact mai multe numere întregi date. Multiplu comun = număr care e divizibil cu mai multe numere întregi date. Cel mai mic multiplu comun = cel mai mic număr întreg care se poate împărți exact prin mai multe numere întregi. Numitor comun = numitor care aparține mai multor fracții. An comun = an calendaristic. ◊ Expr. A face cauză comună cu cineva = a lua partea cuiva într-o chestiune sau într-o discuție. A nu avea nimic comun cu cineva (sau ceva) = a nu avea nicio legătură cu cineva, a fi străin de... A duce viață comună cu cineva = a trăi sub același acoperiș; a conviețui. ♦ (Substantivat, n.) Ceea ce aparține unei colectivități; ceea ce este alcătuit pe baze obștești. ◊ Loc. adv. În comun = laolaltă, împreună. 2. Obișnuit, normal, firesc; frecvent. ◊ Loc comun = idee cunoscută de toată lumea, lucru știut; banalitate. ◊ Expr. (Substantivat) A ieși din comun = a se prezenta ca ceva aparte, neobișnuit, deosebit de ceilalți. 3. Banal, de rând; de proastă calitate. – Din fr. commun, lat. communis. DOOM
común adj. m., pl. comúni; f. comúnă, pl. comúne
comunia
COMUNIÁ vb. I. tr., intr. A (se) împărtăși. ♦ (Fig.) A fi în comuniune de idei sau de sentimente. [Pron. -ni-a, p.i. 3 -iază. / < fr. communier].
comuniai
COMUNIÁ vb. I. tr., intr. A (se) împărtăși. ♦ (Fig.) A fi în comuniune de idei sau de sentimente. [Pron. -ni-a, p.i. 3 -iază. / < fr. communier].
comuniam
COMUNIÁ vb. I. tr., intr. A (se) împărtăși. ♦ (Fig.) A fi în comuniune de idei sau de sentimente. [Pron. -ni-a, p.i. 3 -iază. / < fr. communier].
comuniant
COMUNIÁNT, -Ă, comunianți, -te, s. m. și f. Persoană care primește comuniunea (2); persoană care face comuniunea. [Pr.: -ni-ant] – Din fr. communiant. DOOM
comuniántă (-ni-an-) s. f., g.-d. art. comuniántei; pl. comuniánte
comunianta
COMUNIÁNT, -Ă, comunianți, -te, s. m. și f. Persoană care primește comuniunea (2); persoană care face comuniunea. [Pr.: -ni-ant] – Din fr. communiant. DOOM
comuniántă (-ni-an-) s. f., g.-d. art. comuniántei; pl. comuniánte
comuniante
COMUNIÁNT, -Ă, comunianți, -te, s. m. și f. Persoană care primește comuniunea (2); persoană care face comuniunea. [Pr.: -ni-ant] – Din fr. communiant. DOOM
comuniántă (-ni-an-) s. f., g.-d. art. comuniántei; pl. comuniánte
comuniantei
COMUNIÁNT, -Ă, comunianți, -te, s. m. și f. Persoană care primește comuniunea (2); persoană care face comuniunea. [Pr.: -ni-ant] – Din fr. communiant. DOOM
comuniántă (-ni-an-) s. f., g.-d. art. comuniántei; pl. comuniánte
comuniantele
COMUNIÁNT, -Ă, comunianți, -te, s. m. și f. Persoană care primește comuniunea (2); persoană care face comuniunea. [Pr.: -ni-ant] – Din fr. communiant. DOOM
comuniántă (-ni-an-) s. f., g.-d. art. comuniántei; pl. comuniánte
comuniantelor
COMUNIÁNT, -Ă, comunianți, -te, s. m. și f. Persoană care primește comuniunea (2); persoană care face comuniunea. [Pr.: -ni-ant] – Din fr. communiant. DOOM
comuniántă (-ni-an-) s. f., g.-d. art. comuniántei; pl. comuniánte
comuniantul
COMUNIÁNT, -Ă, comunianți, -te, s. m. și f. Persoană care primește comuniunea (2); persoană care face comuniunea. [Pr.: -ni-ant] – Din fr. communiant. DOOM
comuniántă (-ni-an-) s. f., g.-d. art. comuniántei; pl. comuniánte
comuniantului
COMUNIÁNT, -Ă, comunianți, -te, s. m. și f. Persoană care primește comuniunea (2); persoană care face comuniunea. [Pr.: -ni-ant] – Din fr. communiant. DOOM
comuniántă (-ni-an-) s. f., g.-d. art. comuniántei; pl. comuniánte
comunianți
COMUNIÁNT, -Ă, comunianți, -te, s. m. și f. Persoană care primește comuniunea (2); persoană care face comuniunea. [Pr.: -ni-ant] – Din fr. communiant. DOOM
comuniántă (-ni-an-) s. f., g.-d. art. comuniántei; pl. comuniánte
comunianții
COMUNIÁNT, -Ă, comunianți, -te, s. m. și f. Persoană care primește comuniunea (2); persoană care face comuniunea. [Pr.: -ni-ant] – Din fr. communiant. DOOM
comuniántă (-ni-an-) s. f., g.-d. art. comuniántei; pl. comuniánte
comunianților
COMUNIÁNT, -Ă, comunianți, -te, s. m. și f. Persoană care primește comuniunea (2); persoană care face comuniunea. [Pr.: -ni-ant] – Din fr. communiant. DOOM
comuniántă (-ni-an-) s. f., g.-d. art. comuniántei; pl. comuniánte
comuniară
COMUNIÁ vb. I. tr., intr. A (se) împărtăși. ♦ (Fig.) A fi în comuniune de idei sau de sentimente. [Pron. -ni-a, p.i. 3 -iază. / < fr. communier].
comuniarăm
COMUNIÁ vb. I. tr., intr. A (se) împărtăși. ♦ (Fig.) A fi în comuniune de idei sau de sentimente. [Pron. -ni-a, p.i. 3 -iază. / < fr. communier].
comuniarăți
COMUNIÁ vb. I. tr., intr. A (se) împărtăși. ♦ (Fig.) A fi în comuniune de idei sau de sentimente. [Pron. -ni-a, p.i. 3 -iază. / < fr. communier].
comuniase
COMUNIÁ vb. I. tr., intr. A (se) împărtăși. ♦ (Fig.) A fi în comuniune de idei sau de sentimente. [Pron. -ni-a, p.i. 3 -iază. / < fr. communier].
comuniasem
COMUNIÁ vb. I. tr., intr. A (se) împărtăși. ♦ (Fig.) A fi în comuniune de idei sau de sentimente. [Pron. -ni-a, p.i. 3 -iază. / < fr. communier].
comuniaseră
COMUNIÁ vb. I. tr., intr. A (se) împărtăși. ♦ (Fig.) A fi în comuniune de idei sau de sentimente. [Pron. -ni-a, p.i. 3 -iază. / < fr. communier].
comuniaserăm
COMUNIÁ vb. I. tr., intr. A (se) împărtăși. ♦ (Fig.) A fi în comuniune de idei sau de sentimente. [Pron. -ni-a, p.i. 3 -iază. / < fr. communier].
comuniaserăți
COMUNIÁ vb. I. tr., intr. A (se) împărtăși. ♦ (Fig.) A fi în comuniune de idei sau de sentimente. [Pron. -ni-a, p.i. 3 -iază. / < fr. communier].
comuniaseși
COMUNIÁ vb. I. tr., intr. A (se) împărtăși. ♦ (Fig.) A fi în comuniune de idei sau de sentimente. [Pron. -ni-a, p.i. 3 -iază. / < fr. communier].
comuniaseți
COMUNIÁ vb. I. tr., intr. A (se) împărtăși. ♦ (Fig.) A fi în comuniune de idei sau de sentimente. [Pron. -ni-a, p.i. 3 -iază. / < fr. communier].
comuniat
COMUNIÁ vb. I. tr., intr. A (se) împărtăși. ♦ (Fig.) A fi în comuniune de idei sau de sentimente. [Pron. -ni-a, p.i. 3 -iază. / < fr. communier].
comuniat
COMUNIÁ vb. I. tr., intr. A (se) împărtăși. ♦ (Fig.) A fi în comuniune de idei sau de sentimente. [Pron. -ni-a, p.i. 3 -iază. / < fr. communier].
comuniau
COMUNIÁ vb. I. tr., intr. A (se) împărtăși. ♦ (Fig.) A fi în comuniune de idei sau de sentimente. [Pron. -ni-a, p.i. 3 -iază. / < fr. communier].
comuniază
COMUNIÁ vb. I. tr., intr. A (se) împărtăși. ♦ (Fig.) A fi în comuniune de idei sau de sentimente. [Pron. -ni-a, p.i. 3 -iază. / < fr. communier].
comuniași
COMUNIÁ vb. I. tr., intr. A (se) împărtăși. ♦ (Fig.) A fi în comuniune de idei sau de sentimente. [Pron. -ni-a, p.i. 3 -iază. / < fr. communier].
comuniați
COMUNIÁ vb. I. tr., intr. A (se) împărtăși. ♦ (Fig.) A fi în comuniune de idei sau de sentimente. [Pron. -ni-a, p.i. 3 -iază. / < fr. communier].
comunic
COMUNICÁ, comúnic, vb. I. 1. Tranz. A face cunoscut, a da de știre; a informa, a înștiința, a spune. ♦ Intranz. (Despre oameni, comunități sociale etc.) A se pune în legătură, în contact cu...; a vorbi cu... 2. Intranz. A fi în legătură cu..., a duce la... Cămara comunică cu pivnița. – Din fr. communiquer. DOOM
comunicá (a ~) vb., ind. prez. 3 comúnică
comunica
COMUNICÁ, comúnic, vb. I. 1. Tranz. A face cunoscut, a da de știre; a informa, a înștiința, a spune. ♦ Intranz. (Despre oameni, comunități sociale etc.) A se pune în legătură, în contact cu...; a vorbi cu... 2. Intranz. A fi în legătură cu..., a duce la... Cămara comunică cu pivnița. – Din fr. communiquer. DOOM
comunicá (a ~) vb., ind. prez. 3 comúnică
comunicabil
COMUNICÁBIL, -Ă, comunicabili, -e, adj. Care poate fi comunicat. – Din fr. communicable, lat. communicabilis. DOOM
comunicábil adj. m., pl. comunicábili; f. comunicábilă, pl. comunicábile
comunicabila
COMUNICÁBIL, -Ă, comunicabili, -e, adj. Care poate fi comunicat. – Din fr. communicable, lat. communicabilis. DOOM
comunicábil adj. m., pl. comunicábili; f. comunicábilă, pl. comunicábile
comunicabile
COMUNICÁBIL, -Ă, comunicabili, -e, adj. Care poate fi comunicat. – Din fr. communicable, lat. communicabilis. DOOM
comunicábil adj. m., pl. comunicábili; f. comunicábilă, pl. comunicábile
comunicabilei
COMUNICÁBIL, -Ă, comunicabili, -e, adj. Care poate fi comunicat. – Din fr. communicable, lat. communicabilis. DOOM
comunicábil adj. m., pl. comunicábili; f. comunicábilă, pl. comunicábile
comunicabilele
COMUNICÁBIL, -Ă, comunicabili, -e, adj. Care poate fi comunicat. – Din fr. communicable, lat. communicabilis. DOOM
comunicábil adj. m., pl. comunicábili; f. comunicábilă, pl. comunicábile
comunicabilelor
COMUNICÁBIL, -Ă, comunicabili, -e, adj. Care poate fi comunicat. – Din fr. communicable, lat. communicabilis. DOOM
comunicábil adj. m., pl. comunicábili; f. comunicábilă, pl. comunicábile
comunicabili
COMUNICÁBIL, -Ă, comunicabili, -e, adj. Care poate fi comunicat. – Din fr. communicable, lat. communicabilis. DOOM
comunicábil adj. m., pl. comunicábili; f. comunicábilă, pl. comunicábile
comunicabilii
COMUNICÁBIL, -Ă, comunicabili, -e, adj. Care poate fi comunicat. – Din fr. communicable, lat. communicabilis. DOOM
comunicábil adj. m., pl. comunicábili; f. comunicábilă, pl. comunicábile
comunicabililor
COMUNICÁBIL, -Ă, comunicabili, -e, adj. Care poate fi comunicat. – Din fr. communicable, lat. communicabilis. DOOM
comunicábil adj. m., pl. comunicábili; f. comunicábilă, pl. comunicábile
comunicabilitate
COMUNICABILITÁTE s. f. Calitatea sau starea a ceea ce este comunicabil. – Din fr. communicabilité. DOOM
*comunicabilitáte s. f., g.-d. art. comunicabilitắții
comunicabilitatea
COMUNICABILITÁTE s. f. Calitatea sau starea a ceea ce este comunicabil. – Din fr. communicabilité. DOOM
*comunicabilitáte s. f., g.-d. art. comunicabilitắții
comunicabilități
COMUNICABILITÁTE s. f. Calitatea sau starea a ceea ce este comunicabil. – Din fr. communicabilité. DOOM
*comunicabilitáte s. f., g.-d. art. comunicabilitắții
comunicabilității
COMUNICABILITÁTE s. f. Calitatea sau starea a ceea ce este comunicabil. – Din fr. communicabilité. DOOM
*comunicabilitáte s. f., g.-d. art. comunicabilitắții
comunicabilul
COMUNICÁBIL, -Ă, comunicabili, -e, adj. Care poate fi comunicat. – Din fr. communicable, lat. communicabilis. DOOM
comunicábil adj. m., pl. comunicábili; f. comunicábilă, pl. comunicábile
comunicabilului
COMUNICÁBIL, -Ă, comunicabili, -e, adj. Care poate fi comunicat. – Din fr. communicable, lat. communicabilis. DOOM
comunicábil adj. m., pl. comunicábili; f. comunicábilă, pl. comunicábile
comunicai
COMUNICÁ, comúnic, vb. I. 1. Tranz. A face cunoscut, a da de știre; a informa, a înștiința, a spune. ♦ Intranz. (Despre oameni, comunități sociale etc.) A se pune în legătură, în contact cu...; a vorbi cu... 2. Intranz. A fi în legătură cu..., a duce la... Cămara comunică cu pivnița. – Din fr. communiquer. DOOM
comunicá (a ~) vb., ind. prez. 3 comúnică
comunicam
COMUNICÁ, comúnic, vb. I. 1. Tranz. A face cunoscut, a da de știre; a informa, a înștiința, a spune. ♦ Intranz. (Despre oameni, comunități sociale etc.) A se pune în legătură, în contact cu...; a vorbi cu... 2. Intranz. A fi în legătură cu..., a duce la... Cămara comunică cu pivnița. – Din fr. communiquer. DOOM
comunicá (a ~) vb., ind. prez. 3 comúnică
comunicant
COMUNICÁNT1, comunicante, adj. n. (Fiz.; în sintagma) Vase comunicante = sistem de tuburi sau de vase care comunică între ele, astfel încât un lichid turnat într-unul dintre tuburi trece și în celelalte, ridicându-se în toate la același nivel. – Din fr. communicant.
comunicant
COMUNICÁNT2, -Ă, comunicanți, -te, s. m. și f. Persoană care comunică ceva; spec. persoană care dă răspunsul la o anchetă lingvistică. – V. comunica. DOOM
!comunicánt adj. m.; f. comunicántă, pl. comunicánte
comunicanta
COMUNICÁNT2, -Ă, comunicanți, -te, s. m. și f. Persoană care comunică ceva; spec. persoană care dă răspunsul la o anchetă lingvistică. – V. comunica. DOOM
!comunicánt adj. m.; f. comunicántă, pl. comunicánte
comunicante
COMUNICÁNT2, -Ă, comunicanți, -te, s. m. și f. Persoană care comunică ceva; spec. persoană care dă răspunsul la o anchetă lingvistică. – V. comunica. DOOM
!comunicánt adj. m.; f. comunicántă, pl. comunicánte
comunicantei
COMUNICÁNT2, -Ă, comunicanți, -te, s. m. și f. Persoană care comunică ceva; spec. persoană care dă răspunsul la o anchetă lingvistică. – V. comunica. DOOM
!comunicánt adj. m.; f. comunicántă, pl. comunicánte
comunicantele
COMUNICÁNT2, -Ă, comunicanți, -te, s. m. și f. Persoană care comunică ceva; spec. persoană care dă răspunsul la o anchetă lingvistică. – V. comunica. DOOM
!comunicánt adj. m.; f. comunicántă, pl. comunicánte
comunicantelor
COMUNICÁNT2, -Ă, comunicanți, -te, s. m. și f. Persoană care comunică ceva; spec. persoană care dă răspunsul la o anchetă lingvistică. – V. comunica. DOOM
!comunicánt adj. m.; f. comunicántă, pl. comunicánte
comunicantul
COMUNICÁNT2, -Ă, comunicanți, -te, s. m. și f. Persoană care comunică ceva; spec. persoană care dă răspunsul la o anchetă lingvistică. – V. comunica. DOOM
!comunicánt adj. m.; f. comunicántă, pl. comunicánte
comunicantului
COMUNICÁNT2, -Ă, comunicanți, -te, s. m. și f. Persoană care comunică ceva; spec. persoană care dă răspunsul la o anchetă lingvistică. – V. comunica. DOOM
!comunicánt adj. m.; f. comunicántă, pl. comunicánte
comunicanți
COMUNICÁNT2, -Ă, comunicanți, -te, s. m. și f. Persoană care comunică ceva; spec. persoană care dă răspunsul la o anchetă lingvistică. – V. comunica. DOOM
!comunicánt adj. m.; f. comunicántă, pl. comunicánte
comunicanții
COMUNICÁNT2, -Ă, comunicanți, -te, s. m. și f. Persoană care comunică ceva; spec. persoană care dă răspunsul la o anchetă lingvistică. – V. comunica. DOOM
!comunicánt adj. m.; f. comunicántă, pl. comunicánte
comunicanților
COMUNICÁNT2, -Ă, comunicanți, -te, s. m. și f. Persoană care comunică ceva; spec. persoană care dă răspunsul la o anchetă lingvistică. – V. comunica. DOOM
!comunicánt adj. m.; f. comunicántă, pl. comunicánte
comunicare
COMUNICÁ, comúnic, vb. I. 1. Tranz. A face cunoscut, a da de știre; a informa, a înștiința, a spune. ♦ Intranz. (Despre oameni, comunități sociale etc.) A se pune în legătură, în contact cu...; a vorbi cu... 2. Intranz. A fi în legătură cu..., a duce la... Cămara comunică cu pivnița. – Din fr. communiquer. DOOM
comunicá (a ~) vb., ind. prez. 3 comúnică
comunicare
COMUNICÁRE, comunicări, s. f. Acțiunea de a comunica și rezultatul ei. 1. Înștiințare, știre, veste; raport, relație, legătură. 2. Prezentare, într-un cerc de specialiști, a unei contribuții personale într-o problemă științifică. – V. comunica. DOOM
comunicáre s. f., g.-d. art. comunicắrii; pl. comunicắri
comunicarea
COMUNICÁRE, comunicări, s. f. Acțiunea de a comunica și rezultatul ei. 1. Înștiințare, știre, veste; raport, relație, legătură. 2. Prezentare, într-un cerc de specialiști, a unei contribuții personale într-o problemă științifică. – V. comunica. DOOM
comunicáre s. f., g.-d. art. comunicắrii; pl. comunicắri
comunicară
COMUNICÁ, comúnic, vb. I. 1. Tranz. A face cunoscut, a da de știre; a informa, a înștiința, a spune. ♦ Intranz. (Despre oameni, comunități sociale etc.) A se pune în legătură, în contact cu...; a vorbi cu... 2. Intranz. A fi în legătură cu..., a duce la... Cămara comunică cu pivnița. – Din fr. communiquer. DOOM
comunicá (a ~) vb., ind. prez. 3 comúnică
comunicarăm
COMUNICÁ, comúnic, vb. I. 1. Tranz. A face cunoscut, a da de știre; a informa, a înștiința, a spune. ♦ Intranz. (Despre oameni, comunități sociale etc.) A se pune în legătură, în contact cu...; a vorbi cu... 2. Intranz. A fi în legătură cu..., a duce la... Cămara comunică cu pivnița. – Din fr. communiquer. DOOM
comunicá (a ~) vb., ind. prez. 3 comúnică
comunicarăți
COMUNICÁ, comúnic, vb. I. 1. Tranz. A face cunoscut, a da de știre; a informa, a înștiința, a spune. ♦ Intranz. (Despre oameni, comunități sociale etc.) A se pune în legătură, în contact cu...; a vorbi cu... 2. Intranz. A fi în legătură cu..., a duce la... Cămara comunică cu pivnița. – Din fr. communiquer. DOOM
comunicá (a ~) vb., ind. prez. 3 comúnică
comunicase
COMUNICÁ, comúnic, vb. I. 1. Tranz. A face cunoscut, a da de știre; a informa, a înștiința, a spune. ♦ Intranz. (Despre oameni, comunități sociale etc.) A se pune în legătură, în contact cu...; a vorbi cu... 2. Intranz. A fi în legătură cu..., a duce la... Cămara comunică cu pivnița. – Din fr. communiquer. DOOM
comunicá (a ~) vb., ind. prez. 3 comúnică
comunicasem
COMUNICÁ, comúnic, vb. I. 1. Tranz. A face cunoscut, a da de știre; a informa, a înștiința, a spune. ♦ Intranz. (Despre oameni, comunități sociale etc.) A se pune în legătură, în contact cu...; a vorbi cu... 2. Intranz. A fi în legătură cu..., a duce la... Cămara comunică cu pivnița. – Din fr. communiquer. DOOM
comunicá (a ~) vb., ind. prez. 3 comúnică
comunicaseră
COMUNICÁ, comúnic, vb. I. 1. Tranz. A face cunoscut, a da de știre; a informa, a înștiința, a spune. ♦ Intranz. (Despre oameni, comunități sociale etc.) A se pune în legătură, în contact cu...; a vorbi cu... 2. Intranz. A fi în legătură cu..., a duce la... Cămara comunică cu pivnița. – Din fr. communiquer. DOOM
comunicá (a ~) vb., ind. prez. 3 comúnică
comunicaserăm
COMUNICÁ, comúnic, vb. I. 1. Tranz. A face cunoscut, a da de știre; a informa, a înștiința, a spune. ♦ Intranz. (Despre oameni, comunități sociale etc.) A se pune în legătură, în contact cu...; a vorbi cu... 2. Intranz. A fi în legătură cu..., a duce la... Cămara comunică cu pivnița. – Din fr. communiquer. DOOM
comunicá (a ~) vb., ind. prez. 3 comúnică
comunicaserăți
COMUNICÁ, comúnic, vb. I. 1. Tranz. A face cunoscut, a da de știre; a informa, a înștiința, a spune. ♦ Intranz. (Despre oameni, comunități sociale etc.) A se pune în legătură, în contact cu...; a vorbi cu... 2. Intranz. A fi în legătură cu..., a duce la... Cămara comunică cu pivnița. – Din fr. communiquer. DOOM
comunicá (a ~) vb., ind. prez. 3 comúnică
comunicaseși
COMUNICÁ, comúnic, vb. I. 1. Tranz. A face cunoscut, a da de știre; a informa, a înștiința, a spune. ♦ Intranz. (Despre oameni, comunități sociale etc.) A se pune în legătură, în contact cu...; a vorbi cu... 2. Intranz. A fi în legătură cu..., a duce la... Cămara comunică cu pivnița. – Din fr. communiquer. DOOM
comunicá (a ~) vb., ind. prez. 3 comúnică
comunicaseți
COMUNICÁ, comúnic, vb. I. 1. Tranz. A face cunoscut, a da de știre; a informa, a înștiința, a spune. ♦ Intranz. (Despre oameni, comunități sociale etc.) A se pune în legătură, în contact cu...; a vorbi cu... 2. Intranz. A fi în legătură cu..., a duce la... Cămara comunică cu pivnița. – Din fr. communiquer. DOOM
comunicá (a ~) vb., ind. prez. 3 comúnică
comunicat
COMUNICÁ, comúnic, vb. I. 1. Tranz. A face cunoscut, a da de știre; a informa, a înștiința, a spune. ♦ Intranz. (Despre oameni, comunități sociale etc.) A se pune în legătură, în contact cu...; a vorbi cu... 2. Intranz. A fi în legătură cu..., a duce la... Cămara comunică cu pivnița. – Din fr. communiquer. DOOM
comunicá (a ~) vb., ind. prez. 3 comúnică
comunicat
COMUNICÁT, comunicate, s. n. Înștiințare oficială specială, difuzată prin presă, radio etc., asupra unor evenimente importante de actualitate. ♦ Buletin prin care comandamentul suprem al unei armate informează publicul în timp de război asupra operațiilor militare. – Din fr. communiqué. DOOM
comunicát s. n., pl. comunicáte
comunicata
COMUNICÁT, comunicate, s. n. Înștiințare oficială specială, difuzată prin presă, radio etc., asupra unor evenimente importante de actualitate. ♦ Buletin prin care comandamentul suprem al unei armate informează publicul în timp de război asupra operațiilor militare. – Din fr. communiqué. DOOM
comunicát s. n., pl. comunicáte
comunicate
COMUNICÁT, comunicate, s. n. Înștiințare oficială specială, difuzată prin presă, radio etc., asupra unor evenimente importante de actualitate. ♦ Buletin prin care comandamentul suprem al unei armate informează publicul în timp de război asupra operațiilor militare. – Din fr. communiqué. DOOM
comunicát s. n., pl. comunicáte
comunicatei
COMUNICÁT, comunicate, s. n. Înștiințare oficială specială, difuzată prin presă, radio etc., asupra unor evenimente importante de actualitate. ♦ Buletin prin care comandamentul suprem al unei armate informează publicul în timp de război asupra operațiilor militare. – Din fr. communiqué. DOOM
comunicát s. n., pl. comunicáte
comunicatele
COMUNICÁT, comunicate, s. n. Înștiințare oficială specială, difuzată prin presă, radio etc., asupra unor evenimente importante de actualitate. ♦ Buletin prin care comandamentul suprem al unei armate informează publicul în timp de război asupra operațiilor militare. – Din fr. communiqué. DOOM
comunicát s. n., pl. comunicáte
comunicatelor
COMUNICÁT, comunicate, s. n. Înștiințare oficială specială, difuzată prin presă, radio etc., asupra unor evenimente importante de actualitate. ♦ Buletin prin care comandamentul suprem al unei armate informează publicul în timp de război asupra operațiilor militare. – Din fr. communiqué. DOOM
comunicát s. n., pl. comunicáte
comunicativ
COMUNICATÍV, -Ă, comunicativi, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care intră ușor în legătură cu ceilalți; sociabil. 2. (Despre unele manifestări ale oamenilor) Care se transmite ușor de la o persoană la alta. – Din fr. communicatif, lat. communicativus. DOOM
comunicatív adj. m., pl. comunicatívi; f. comunicatívă, pl. comunicatíve
comunicativa
COMUNICATÍV, -Ă, comunicativi, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care intră ușor în legătură cu ceilalți; sociabil. 2. (Despre unele manifestări ale oamenilor) Care se transmite ușor de la o persoană la alta. – Din fr. communicatif, lat. communicativus. DOOM
comunicatív adj. m., pl. comunicatívi; f. comunicatívă, pl. comunicatíve
comunicative
COMUNICATÍV, -Ă, comunicativi, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care intră ușor în legătură cu ceilalți; sociabil. 2. (Despre unele manifestări ale oamenilor) Care se transmite ușor de la o persoană la alta. – Din fr. communicatif, lat. communicativus. DOOM
comunicatív adj. m., pl. comunicatívi; f. comunicatívă, pl. comunicatíve
comunicativei
COMUNICATÍV, -Ă, comunicativi, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care intră ușor în legătură cu ceilalți; sociabil. 2. (Despre unele manifestări ale oamenilor) Care se transmite ușor de la o persoană la alta. – Din fr. communicatif, lat. communicativus. DOOM
comunicatív adj. m., pl. comunicatívi; f. comunicatívă, pl. comunicatíve
comunicativele
COMUNICATÍV, -Ă, comunicativi, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care intră ușor în legătură cu ceilalți; sociabil. 2. (Despre unele manifestări ale oamenilor) Care se transmite ușor de la o persoană la alta. – Din fr. communicatif, lat. communicativus. DOOM
comunicatív adj. m., pl. comunicatívi; f. comunicatívă, pl. comunicatíve
comunicativelor
COMUNICATÍV, -Ă, comunicativi, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care intră ușor în legătură cu ceilalți; sociabil. 2. (Despre unele manifestări ale oamenilor) Care se transmite ușor de la o persoană la alta. – Din fr. communicatif, lat. communicativus. DOOM
comunicatív adj. m., pl. comunicatívi; f. comunicatívă, pl. comunicatíve
comunicativi
COMUNICATÍV, -Ă, comunicativi, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care intră ușor în legătură cu ceilalți; sociabil. 2. (Despre unele manifestări ale oamenilor) Care se transmite ușor de la o persoană la alta. – Din fr. communicatif, lat. communicativus. DOOM
comunicatív adj. m., pl. comunicatívi; f. comunicatívă, pl. comunicatíve
comunicativii
COMUNICATÍV, -Ă, comunicativi, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care intră ușor în legătură cu ceilalți; sociabil. 2. (Despre unele manifestări ale oamenilor) Care se transmite ușor de la o persoană la alta. – Din fr. communicatif, lat. communicativus. DOOM
comunicatív adj. m., pl. comunicatívi; f. comunicatívă, pl. comunicatíve
comunicativilor
COMUNICATÍV, -Ă, comunicativi, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care intră ușor în legătură cu ceilalți; sociabil. 2. (Despre unele manifestări ale oamenilor) Care se transmite ușor de la o persoană la alta. – Din fr. communicatif, lat. communicativus. DOOM
comunicatív adj. m., pl. comunicatívi; f. comunicatívă, pl. comunicatíve
comunicativitate
COMUNICATIVITÁTE s. f. Însușirea de a fi comunicativ. – Comunicativ + suf. -itate. DOOM
comunicativitáte s. f., g.-d. art. comunicativitắții
comunicativitatea
COMUNICATIVITÁTE s. f. Însușirea de a fi comunicativ. – Comunicativ + suf. -itate. DOOM
comunicativitáte s. f., g.-d. art. comunicativitắții
comunicativități
COMUNICATIVITÁTE s. f. Însușirea de a fi comunicativ. – Comunicativ + suf. -itate. DOOM
comunicativitáte s. f., g.-d. art. comunicativitắții
comunicativității
COMUNICATIVITÁTE s. f. Însușirea de a fi comunicativ. – Comunicativ + suf. -itate. DOOM
comunicativitáte s. f., g.-d. art. comunicativitắții
comunicativul
COMUNICATÍV, -Ă, comunicativi, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care intră ușor în legătură cu ceilalți; sociabil. 2. (Despre unele manifestări ale oamenilor) Care se transmite ușor de la o persoană la alta. – Din fr. communicatif, lat. communicativus. DOOM
comunicatív adj. m., pl. comunicatívi; f. comunicatívă, pl. comunicatíve
comunicativului
COMUNICATÍV, -Ă, comunicativi, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care intră ușor în legătură cu ceilalți; sociabil. 2. (Despre unele manifestări ale oamenilor) Care se transmite ușor de la o persoană la alta. – Din fr. communicatif, lat. communicativus. DOOM
comunicatív adj. m., pl. comunicatívi; f. comunicatívă, pl. comunicatíve
comunicatul
COMUNICÁT, comunicate, s. n. Înștiințare oficială specială, difuzată prin presă, radio etc., asupra unor evenimente importante de actualitate. ♦ Buletin prin care comandamentul suprem al unei armate informează publicul în timp de război asupra operațiilor militare. – Din fr. communiqué. DOOM
comunicát s. n., pl. comunicáte
comunicatului
COMUNICÁT, comunicate, s. n. Înștiințare oficială specială, difuzată prin presă, radio etc., asupra unor evenimente importante de actualitate. ♦ Buletin prin care comandamentul suprem al unei armate informează publicul în timp de război asupra operațiilor militare. – Din fr. communiqué. DOOM
comunicát s. n., pl. comunicáte
comunicau
COMUNICÁ, comúnic, vb. I. 1. Tranz. A face cunoscut, a da de știre; a informa, a înștiința, a spune. ♦ Intranz. (Despre oameni, comunități sociale etc.) A se pune în legătură, în contact cu...; a vorbi cu... 2. Intranz. A fi în legătură cu..., a duce la... Cămara comunică cu pivnița. – Din fr. communiquer. DOOM
comunicá (a ~) vb., ind. prez. 3 comúnică
comunicași
COMUNICÁ, comúnic, vb. I. 1. Tranz. A face cunoscut, a da de știre; a informa, a înștiința, a spune. ♦ Intranz. (Despre oameni, comunități sociale etc.) A se pune în legătură, în contact cu...; a vorbi cu... 2. Intranz. A fi în legătură cu..., a duce la... Cămara comunică cu pivnița. – Din fr. communiquer. DOOM
comunicá (a ~) vb., ind. prez. 3 comúnică
comunicați
COMUNICÁ, comúnic, vb. I. 1. Tranz. A face cunoscut, a da de știre; a informa, a înștiința, a spune. ♦ Intranz. (Despre oameni, comunități sociale etc.) A se pune în legătură, în contact cu...; a vorbi cu... 2. Intranz. A fi în legătură cu..., a duce la... Cămara comunică cu pivnița. – Din fr. communiquer. DOOM
comunicá (a ~) vb., ind. prez. 3 comúnică
comunicați
COMUNICÁT, comunicate, s. n. Înștiințare oficială specială, difuzată prin presă, radio etc., asupra unor evenimente importante de actualitate. ♦ Buletin prin care comandamentul suprem al unei armate informează publicul în timp de război asupra operațiilor militare. – Din fr. communiqué. DOOM
comunicát s. n., pl. comunicáte
comunicația
COMUNICAȚIÚNE s. f. v. comunicație. DOOM
comunicáție (-ți-e) s. f., art. comunicáția (-ți-a), g.-d. art. comunicáției; pl. comunicáții, art. comunicáțiile (-ți-i-)
comunicație
COMUNICAȚIÚNE s. f. v. comunicație. DOOM
comunicáție (-ți-e) s. f., art. comunicáția (-ți-a), g.-d. art. comunicáției; pl. comunicáții, art. comunicáțiile (-ți-i-)
comunicației
COMUNICAȚIÚNE s. f. v. comunicație. DOOM
comunicáție (-ți-e) s. f., art. comunicáția (-ți-a), g.-d. art. comunicáției; pl. comunicáții, art. comunicáțiile (-ți-i-)
comunicații
COMUNICÁT, comunicate, s. n. Înștiințare oficială specială, difuzată prin presă, radio etc., asupra unor evenimente importante de actualitate. ♦ Buletin prin care comandamentul suprem al unei armate informează publicul în timp de război asupra operațiilor militare. – Din fr. communiqué. DOOM
comunicát s. n., pl. comunicáte
comunicații
COMUNICAȚIÚNE s. f. v. comunicație. DOOM
comunicáție (-ți-e) s. f., art. comunicáția (-ți-a), g.-d. art. comunicáției; pl. comunicáții, art. comunicáțiile (-ți-i-)
comunicațiile
COMUNICAȚIÚNE s. f. v. comunicație. DOOM
comunicáție (-ți-e) s. f., art. comunicáția (-ți-a), g.-d. art. comunicáției; pl. comunicáții, art. comunicáțiile (-ți-i-)
comunicațiilor
COMUNICAȚIÚNE s. f. v. comunicație. DOOM
comunicáție (-ți-e) s. f., art. comunicáția (-ți-a), g.-d. art. comunicáției; pl. comunicáții, art. comunicáțiile (-ți-i-)
comunicaților
COMUNICÁT, comunicate, s. n. Înștiințare oficială specială, difuzată prin presă, radio etc., asupra unor evenimente importante de actualitate. ♦ Buletin prin care comandamentul suprem al unei armate informează publicul în timp de război asupra operațiilor militare. – Din fr. communiqué. DOOM
comunicát s. n., pl. comunicáte
comunicațiune
COMUNICAȚIÚNE s. f. v. comunicație. DOOM
comunicáție (-ți-e) s. f., art. comunicáția (-ți-a), g.-d. art. comunicáției; pl. comunicáții, art. comunicáțiile (-ți-i-)
comunice
COMUNICÁ, comúnic, vb. I. 1. Tranz. A face cunoscut, a da de știre; a informa, a înștiința, a spune. ♦ Intranz. (Despre oameni, comunități sociale etc.) A se pune în legătură, în contact cu...; a vorbi cu... 2. Intranz. A fi în legătură cu..., a duce la... Cămara comunică cu pivnița. – Din fr. communiquer. DOOM
comunicá (a ~) vb., ind. prez. 3 comúnică
comunici
COMUNICÁ, comúnic, vb. I. 1. Tranz. A face cunoscut, a da de știre; a informa, a înștiința, a spune. ♦ Intranz. (Despre oameni, comunități sociale etc.) A se pune în legătură, în contact cu...; a vorbi cu... 2. Intranz. A fi în legătură cu..., a duce la... Cămara comunică cu pivnița. – Din fr. communiquer. DOOM
comunicá (a ~) vb., ind. prez. 3 comúnică
comunicând
COMUNICÁ, comúnic, vb. I. 1. Tranz. A face cunoscut, a da de știre; a informa, a înștiința, a spune. ♦ Intranz. (Despre oameni, comunități sociale etc.) A se pune în legătură, în contact cu...; a vorbi cu... 2. Intranz. A fi în legătură cu..., a duce la... Cămara comunică cu pivnița. – Din fr. communiquer. DOOM
comunicá (a ~) vb., ind. prez. 3 comúnică
comunicînd
COMUNICÁ, comúnic, vb. I. 1. Tranz. A face cunoscut, a da de știre; a informa, a înștiința, a spune. ♦ Intranz. (Despre oameni, comunități sociale etc.) A se pune în legătură, în contact cu...; a vorbi cu... 2. Intranz. A fi în legătură cu..., a duce la... Cămara comunică cu pivnița. – Din fr. communiquer. DOOM
comunicá (a ~) vb., ind. prez. 3 comúnică
comunicări
COMUNICÁRE, comunicări, s. f. Acțiunea de a comunica și rezultatul ei. 1. Înștiințare, știre, veste; raport, relație, legătură. 2. Prezentare, într-un cerc de specialiști, a unei contribuții personale într-o problemă științifică. – V. comunica. DOOM
comunicáre s. f., g.-d. art. comunicắrii; pl. comunicắri
comunicării
COMUNICÁRE, comunicări, s. f. Acțiunea de a comunica și rezultatul ei. 1. Înștiințare, știre, veste; raport, relație, legătură. 2. Prezentare, într-un cerc de specialiști, a unei contribuții personale într-o problemă științifică. – V. comunica. DOOM
comunicáre s. f., g.-d. art. comunicắrii; pl. comunicắri
comunicările
COMUNICÁRE, comunicări, s. f. Acțiunea de a comunica și rezultatul ei. 1. Înștiințare, știre, veste; raport, relație, legătură. 2. Prezentare, într-un cerc de specialiști, a unei contribuții personale într-o problemă științifică. – V. comunica. DOOM
comunicáre s. f., g.-d. art. comunicắrii; pl. comunicắri
comunicărilor
COMUNICÁRE, comunicări, s. f. Acțiunea de a comunica și rezultatul ei. 1. Înștiințare, știre, veste; raport, relație, legătură. 2. Prezentare, într-un cerc de specialiști, a unei contribuții personale într-o problemă științifică. – V. comunica. DOOM
comunicáre s. f., g.-d. art. comunicắrii; pl. comunicắri
comunie
COMUNIÁ vb. I. tr., intr. A (se) împărtăși. ♦ (Fig.) A fi în comuniune de idei sau de sentimente. [Pron. -ni-a, p.i. 3 -iază. / < fr. communier].
comuniem
COMUNIÁ vb. I. tr., intr. A (se) împărtăși. ♦ (Fig.) A fi în comuniune de idei sau de sentimente. [Pron. -ni-a, p.i. 3 -iază. / < fr. communier].
comuniere
COMUNIÁ vb. I. tr., intr. A (se) împărtăși. ♦ (Fig.) A fi în comuniune de idei sau de sentimente. [Pron. -ni-a, p.i. 3 -iază. / < fr. communier].
comuniere
COMUNIÁ vb. I. tr., intr. A (se) împărtăși. ♦ (Fig.) A fi în comuniune de idei sau de sentimente. [Pron. -ni-a, p.i. 3 -iază. / < fr. communier].
comuniez
COMUNIÁ vb. I. tr., intr. A (se) împărtăși. ♦ (Fig.) A fi în comuniune de idei sau de sentimente. [Pron. -ni-a, p.i. 3 -iază. / < fr. communier].
comunieze
COMUNIÁ vb. I. tr., intr. A (se) împărtăși. ♦ (Fig.) A fi în comuniune de idei sau de sentimente. [Pron. -ni-a, p.i. 3 -iază. / < fr. communier].
comuniezi
COMUNIÁ vb. I. tr., intr. A (se) împărtăși. ♦ (Fig.) A fi în comuniune de idei sau de sentimente. [Pron. -ni-a, p.i. 3 -iază. / < fr. communier].
comunii
COMÚN, -Ă, comuni, -e, adj. 1. Care aparține mai multora sau tuturor; care privește sau interesează pe mai mulți sau pe toți; de care se folosesc mai mulți sau toți; obștesc. ◊ Drept comun = parte a dreptului care are aplicare generală (spre deosebire de dreptul care se aplică în domenii speciale). Criminal de drept comun = criminal care a comis o crimă obișnuită. Substantiv comun = substantiv care servește la indicarea obiectelor de același fel. Factor comun = număr cu care se înmulțesc toți termenii unei sume. Divizor comun = număr întreg care împarte exact mai multe numere întregi date. Multiplu comun = număr care e divizibil cu mai multe numere întregi date. Cel mai mic multiplu comun = cel mai mic număr întreg care se poate împărți exact prin mai multe numere întregi. Numitor comun = numitor care aparține mai multor fracții. An comun = an calendaristic. ◊ Expr. A face cauză comună cu cineva = a lua partea cuiva într-o chestiune sau într-o discuție. A nu avea nimic comun cu cineva (sau ceva) = a nu avea nicio legătură cu cineva, a fi străin de... A duce viață comună cu cineva = a trăi sub același acoperiș; a conviețui. ♦ (Substantivat, n.) Ceea ce aparține unei colectivități; ceea ce este alcătuit pe baze obștești. ◊ Loc. adv. În comun = laolaltă, împreună. 2. Obișnuit, normal, firesc; frecvent. ◊ Loc comun = idee cunoscută de toată lumea, lucru știut; banalitate. ◊ Expr. (Substantivat) A ieși din comun = a se prezenta ca ceva aparte, neobișnuit, deosebit de ceilalți. 3. Banal, de rând; de proastă calitate. – Din fr. commun, lat. communis. DOOM
común adj. m., pl. comúni; f. comúnă, pl. comúne
comuniind
COMUNIÁ vb. I. tr., intr. A (se) împărtăși. ♦ (Fig.) A fi în comuniune de idei sau de sentimente. [Pron. -ni-a, p.i. 3 -iază. / < fr. communier].
comunilor
COMÚN, -Ă, comuni, -e, adj. 1. Care aparține mai multora sau tuturor; care privește sau interesează pe mai mulți sau pe toți; de care se folosesc mai mulți sau toți; obștesc. ◊ Drept comun = parte a dreptului care are aplicare generală (spre deosebire de dreptul care se aplică în domenii speciale). Criminal de drept comun = criminal care a comis o crimă obișnuită. Substantiv comun = substantiv care servește la indicarea obiectelor de același fel. Factor comun = număr cu care se înmulțesc toți termenii unei sume. Divizor comun = număr întreg care împarte exact mai multe numere întregi date. Multiplu comun = număr care e divizibil cu mai multe numere întregi date. Cel mai mic multiplu comun = cel mai mic număr întreg care se poate împărți exact prin mai multe numere întregi. Numitor comun = numitor care aparține mai multor fracții. An comun = an calendaristic. ◊ Expr. A face cauză comună cu cineva = a lua partea cuiva într-o chestiune sau într-o discuție. A nu avea nimic comun cu cineva (sau ceva) = a nu avea nicio legătură cu cineva, a fi străin de... A duce viață comună cu cineva = a trăi sub același acoperiș; a conviețui. ♦ (Substantivat, n.) Ceea ce aparține unei colectivități; ceea ce este alcătuit pe baze obștești. ◊ Loc. adv. În comun = laolaltă, împreună. 2. Obișnuit, normal, firesc; frecvent. ◊ Loc comun = idee cunoscută de toată lumea, lucru știut; banalitate. ◊ Expr. (Substantivat) A ieși din comun = a se prezenta ca ceva aparte, neobișnuit, deosebit de ceilalți. 3. Banal, de rând; de proastă calitate. – Din fr. commun, lat. communis. DOOM
común adj. m., pl. comúni; f. comúnă, pl. comúne
comunism
COMUNÍSM s. n. 1. Sistem social, politic și economic constituit pe principiul abolirii proprietății private și al instaurării proprietății colective asupra mijloacelor de producție și de schimb. 2. Mișcare care dorește să implementeze acest sistem. 3. Ideologie care promovează acest sistem. – Din fr. communisme. DOOM
comunísm s. n.
comunismul
COMUNÍSM s. n. 1. Sistem social, politic și economic constituit pe principiul abolirii proprietății private și al instaurării proprietății colective asupra mijloacelor de producție și de schimb. 2. Mișcare care dorește să implementeze acest sistem. 3. Ideologie care promovează acest sistem. – Din fr. communisme. DOOM
comunísm s. n.
comunismului
COMUNÍSM s. n. 1. Sistem social, politic și economic constituit pe principiul abolirii proprietății private și al instaurării proprietății colective asupra mijloacelor de producție și de schimb. 2. Mișcare care dorește să implementeze acest sistem. 3. Ideologie care promovează acest sistem. – Din fr. communisme. DOOM
comunísm s. n.
comunist
COMUNÍST, -Ă, comuniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de comunism, care se bazează pe principiile comunismului sau este caracteristic comunismului; privitor la comunism. 2. S. m. și f. Membru al unui partid comunist. ♦ Persoană cu convingeri comuniste. – Din fr. communiste. DOOM
comuníst adj. m., s. m., pl. comuníști; adj. f., s. f. comunístă, pl. comuníste
comunist
COMUNÍST, -Ă, comuniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de comunism, care se bazează pe principiile comunismului sau este caracteristic comunismului; privitor la comunism. 2. S. m. și f. Membru al unui partid comunist. ♦ Persoană cu convingeri comuniste. – Din fr. communiste. DOOM
comuníst adj. m., s. m., pl. comuníști; adj. f., s. f. comunístă, pl. comuníste
comunista
COMUNÍST, -Ă, comuniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de comunism, care se bazează pe principiile comunismului sau este caracteristic comunismului; privitor la comunism. 2. S. m. și f. Membru al unui partid comunist. ♦ Persoană cu convingeri comuniste. – Din fr. communiste. DOOM
comuníst adj. m., s. m., pl. comuníști; adj. f., s. f. comunístă, pl. comuníste
comunista
COMUNÍST, -Ă, comuniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de comunism, care se bazează pe principiile comunismului sau este caracteristic comunismului; privitor la comunism. 2. S. m. și f. Membru al unui partid comunist. ♦ Persoană cu convingeri comuniste. – Din fr. communiste. DOOM
comuníst adj. m., s. m., pl. comuníști; adj. f., s. f. comunístă, pl. comuníste
comuniste
COMUNÍST, -Ă, comuniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de comunism, care se bazează pe principiile comunismului sau este caracteristic comunismului; privitor la comunism. 2. S. m. și f. Membru al unui partid comunist. ♦ Persoană cu convingeri comuniste. – Din fr. communiste. DOOM
comuníst adj. m., s. m., pl. comuníști; adj. f., s. f. comunístă, pl. comuníste
comuniste
COMUNÍST, -Ă, comuniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de comunism, care se bazează pe principiile comunismului sau este caracteristic comunismului; privitor la comunism. 2. S. m. și f. Membru al unui partid comunist. ♦ Persoană cu convingeri comuniste. – Din fr. communiste. DOOM
comuníst adj. m., s. m., pl. comuníști; adj. f., s. f. comunístă, pl. comuníste
comunistei
COMUNÍST, -Ă, comuniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de comunism, care se bazează pe principiile comunismului sau este caracteristic comunismului; privitor la comunism. 2. S. m. și f. Membru al unui partid comunist. ♦ Persoană cu convingeri comuniste. – Din fr. communiste. DOOM
comuníst adj. m., s. m., pl. comuníști; adj. f., s. f. comunístă, pl. comuníste
comunistei
COMUNÍST, -Ă, comuniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de comunism, care se bazează pe principiile comunismului sau este caracteristic comunismului; privitor la comunism. 2. S. m. și f. Membru al unui partid comunist. ♦ Persoană cu convingeri comuniste. – Din fr. communiste. DOOM
comuníst adj. m., s. m., pl. comuníști; adj. f., s. f. comunístă, pl. comuníste
comunistele
COMUNÍST, -Ă, comuniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de comunism, care se bazează pe principiile comunismului sau este caracteristic comunismului; privitor la comunism. 2. S. m. și f. Membru al unui partid comunist. ♦ Persoană cu convingeri comuniste. – Din fr. communiste. DOOM
comuníst adj. m., s. m., pl. comuníști; adj. f., s. f. comunístă, pl. comuníste
comunistele
COMUNÍST, -Ă, comuniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de comunism, care se bazează pe principiile comunismului sau este caracteristic comunismului; privitor la comunism. 2. S. m. și f. Membru al unui partid comunist. ♦ Persoană cu convingeri comuniste. – Din fr. communiste. DOOM
comuníst adj. m., s. m., pl. comuníști; adj. f., s. f. comunístă, pl. comuníste
comunistelor
COMUNÍST, -Ă, comuniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de comunism, care se bazează pe principiile comunismului sau este caracteristic comunismului; privitor la comunism. 2. S. m. și f. Membru al unui partid comunist. ♦ Persoană cu convingeri comuniste. – Din fr. communiste. DOOM
comuníst adj. m., s. m., pl. comuníști; adj. f., s. f. comunístă, pl. comuníste
comunistelor
COMUNÍST, -Ă, comuniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de comunism, care se bazează pe principiile comunismului sau este caracteristic comunismului; privitor la comunism. 2. S. m. și f. Membru al unui partid comunist. ♦ Persoană cu convingeri comuniste. – Din fr. communiste. DOOM
comuníst adj. m., s. m., pl. comuníști; adj. f., s. f. comunístă, pl. comuníste
comunistul
COMUNÍST, -Ă, comuniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de comunism, care se bazează pe principiile comunismului sau este caracteristic comunismului; privitor la comunism. 2. S. m. și f. Membru al unui partid comunist. ♦ Persoană cu convingeri comuniste. – Din fr. communiste. DOOM
comuníst adj. m., s. m., pl. comuníști; adj. f., s. f. comunístă, pl. comuníste
comunistul
COMUNÍST, -Ă, comuniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de comunism, care se bazează pe principiile comunismului sau este caracteristic comunismului; privitor la comunism. 2. S. m. și f. Membru al unui partid comunist. ♦ Persoană cu convingeri comuniste. – Din fr. communiste. DOOM
comuníst adj. m., s. m., pl. comuníști; adj. f., s. f. comunístă, pl. comuníste
comunistului
COMUNÍST, -Ă, comuniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de comunism, care se bazează pe principiile comunismului sau este caracteristic comunismului; privitor la comunism. 2. S. m. și f. Membru al unui partid comunist. ♦ Persoană cu convingeri comuniste. – Din fr. communiste. DOOM
comuníst adj. m., s. m., pl. comuníști; adj. f., s. f. comunístă, pl. comuníste
comunistului
COMUNÍST, -Ă, comuniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de comunism, care se bazează pe principiile comunismului sau este caracteristic comunismului; privitor la comunism. 2. S. m. și f. Membru al unui partid comunist. ♦ Persoană cu convingeri comuniste. – Din fr. communiste. DOOM
comuníst adj. m., s. m., pl. comuníști; adj. f., s. f. comunístă, pl. comuníste
comunitar
COMUNITÁR, -Ă, comunitari, -e, adj. 1. Care aparține comunității, care se referă la comunitate. 2. Care se referă la Comunitatea Economică Europeană (devenită Uniunea Europeană), care aparține Comunității Economice Europene. – Din fr. communitaire. DOOM
comunitár adj. m., pl. comunitári; f. comunitáră, pl. comunitáre
comunitara
COMUNITÁR, -Ă, comunitari, -e, adj. 1. Care aparține comunității, care se referă la comunitate. 2. Care se referă la Comunitatea Economică Europeană (devenită Uniunea Europeană), care aparține Comunității Economice Europene. – Din fr. communitaire. DOOM
comunitár adj. m., pl. comunitári; f. comunitáră, pl. comunitáre
comunitare
COMUNITÁR, -Ă, comunitari, -e, adj. 1. Care aparține comunității, care se referă la comunitate. 2. Care se referă la Comunitatea Economică Europeană (devenită Uniunea Europeană), care aparține Comunității Economice Europene. – Din fr. communitaire. DOOM
comunitár adj. m., pl. comunitári; f. comunitáră, pl. comunitáre
comunitarei
COMUNITÁR, -Ă, comunitari, -e, adj. 1. Care aparține comunității, care se referă la comunitate. 2. Care se referă la Comunitatea Economică Europeană (devenită Uniunea Europeană), care aparține Comunității Economice Europene. – Din fr. communitaire. DOOM
comunitár adj. m., pl. comunitári; f. comunitáră, pl. comunitáre
comunitarele
COMUNITÁR, -Ă, comunitari, -e, adj. 1. Care aparține comunității, care se referă la comunitate. 2. Care se referă la Comunitatea Economică Europeană (devenită Uniunea Europeană), care aparține Comunității Economice Europene. – Din fr. communitaire. DOOM
comunitár adj. m., pl. comunitári; f. comunitáră, pl. comunitáre
comunitarelor
COMUNITÁR, -Ă, comunitari, -e, adj. 1. Care aparține comunității, care se referă la comunitate. 2. Care se referă la Comunitatea Economică Europeană (devenită Uniunea Europeană), care aparține Comunității Economice Europene. – Din fr. communitaire. DOOM
comunitár adj. m., pl. comunitári; f. comunitáră, pl. comunitáre
comunitari
COMUNITÁR, -Ă, comunitari, -e, adj. 1. Care aparține comunității, care se referă la comunitate. 2. Care se referă la Comunitatea Economică Europeană (devenită Uniunea Europeană), care aparține Comunității Economice Europene. – Din fr. communitaire. DOOM
comunitár adj. m., pl. comunitári; f. comunitáră, pl. comunitáre
comunitarii
COMUNITÁR, -Ă, comunitari, -e, adj. 1. Care aparține comunității, care se referă la comunitate. 2. Care se referă la Comunitatea Economică Europeană (devenită Uniunea Europeană), care aparține Comunității Economice Europene. – Din fr. communitaire. DOOM
comunitár adj. m., pl. comunitári; f. comunitáră, pl. comunitáre
comunitarilor
COMUNITÁR, -Ă, comunitari, -e, adj. 1. Care aparține comunității, care se referă la comunitate. 2. Care se referă la Comunitatea Economică Europeană (devenită Uniunea Europeană), care aparține Comunității Economice Europene. – Din fr. communitaire. DOOM
comunitár adj. m., pl. comunitári; f. comunitáră, pl. comunitáre
comunitarism
COMUNITARÍSM s.n. Caracter comunitar. [Cf. fr. communitarisme].
comunitarismul
COMUNITARÍSM s.n. Caracter comunitar. [Cf. fr. communitarisme].
comunitarismului
COMUNITARÍSM s.n. Caracter comunitar. [Cf. fr. communitarisme].
comunitarul
COMUNITÁR, -Ă, comunitari, -e, adj. 1. Care aparține comunității, care se referă la comunitate. 2. Care se referă la Comunitatea Economică Europeană (devenită Uniunea Europeană), care aparține Comunității Economice Europene. – Din fr. communitaire. DOOM
comunitár adj. m., pl. comunitári; f. comunitáră, pl. comunitáre
comunitarului
COMUNITÁR, -Ă, comunitari, -e, adj. 1. Care aparține comunității, care se referă la comunitate. 2. Care se referă la Comunitatea Economică Europeană (devenită Uniunea Europeană), care aparține Comunității Economice Europene. – Din fr. communitaire. DOOM
comunitár adj. m., pl. comunitári; f. comunitáră, pl. comunitáre
comunitate
COMUNITÁTE, (2) comunități, s. f. 1. Faptul de a fi comun mai multor lucruri sau ființe; posesiune în comun. 2. Grup de oameni cu interese, credințe sau norme de viață comune; totalitatea locuitorilor unei localități, a unei țări etc. – Comun + suf. -itate (după fr. communauté). Cf. lat. communitas, -atis, it. comunità. DOOM
comunitáte s. f., g.-d. art. comunitắții; pl. comunitắți
comunitatea
COMUNITÁTE, (2) comunități, s. f. 1. Faptul de a fi comun mai multor lucruri sau ființe; posesiune în comun. 2. Grup de oameni cu interese, credințe sau norme de viață comune; totalitatea locuitorilor unei localități, a unei țări etc. – Comun + suf. -itate (după fr. communauté). Cf. lat. communitas, -atis, it. comunità. DOOM
comunitáte s. f., g.-d. art. comunitắții; pl. comunitắți
comunități
COMUNITÁTE, (2) comunități, s. f. 1. Faptul de a fi comun mai multor lucruri sau ființe; posesiune în comun. 2. Grup de oameni cu interese, credințe sau norme de viață comune; totalitatea locuitorilor unei localități, a unei țări etc. – Comun + suf. -itate (după fr. communauté). Cf. lat. communitas, -atis, it. comunità. DOOM
comunitáte s. f., g.-d. art. comunitắții; pl. comunitắți
comunității
COMUNITÁTE, (2) comunități, s. f. 1. Faptul de a fi comun mai multor lucruri sau ființe; posesiune în comun. 2. Grup de oameni cu interese, credințe sau norme de viață comune; totalitatea locuitorilor unei localități, a unei țări etc. – Comun + suf. -itate (după fr. communauté). Cf. lat. communitas, -atis, it. comunità. DOOM
comunitáte s. f., g.-d. art. comunitắții; pl. comunitắți
comunitățile
COMUNITÁTE, (2) comunități, s. f. 1. Faptul de a fi comun mai multor lucruri sau ființe; posesiune în comun. 2. Grup de oameni cu interese, credințe sau norme de viață comune; totalitatea locuitorilor unei localități, a unei țări etc. – Comun + suf. -itate (după fr. communauté). Cf. lat. communitas, -atis, it. comunità. DOOM
comunitáte s. f., g.-d. art. comunitắții; pl. comunitắți
comunităților
COMUNITÁTE, (2) comunități, s. f. 1. Faptul de a fi comun mai multor lucruri sau ființe; posesiune în comun. 2. Grup de oameni cu interese, credințe sau norme de viață comune; totalitatea locuitorilor unei localități, a unei țări etc. – Comun + suf. -itate (după fr. communauté). Cf. lat. communitas, -atis, it. comunità. DOOM
comunitáte s. f., g.-d. art. comunitắții; pl. comunitắți
comuniune
COMUNIÚNE, comuniuni, s. f. 1. Legătură puternică, unire strânsă. 2. Unitate a celor care au aceeași credință. 3. (Bis.) Împărtășanie, euharistie. [Pr.: -ni-u-] – Din fr. communion, lat. communio, -onis. DOOM
comuniúne (-ni-u-) s. f., g.-d. art. comuniúnii; pl. comuniúni
comuniunea
COMUNIÚNE, comuniuni, s. f. 1. Legătură puternică, unire strânsă. 2. Unitate a celor care au aceeași credință. 3. (Bis.) Împărtășanie, euharistie. [Pr.: -ni-u-] – Din fr. communion, lat. communio, -onis. DOOM
comuniúne (-ni-u-) s. f., g.-d. art. comuniúnii; pl. comuniúni
comuniuni
COMUNIÚNE, comuniuni, s. f. 1. Legătură puternică, unire strânsă. 2. Unitate a celor care au aceeași credință. 3. (Bis.) Împărtășanie, euharistie. [Pr.: -ni-u-] – Din fr. communion, lat. communio, -onis. DOOM
comuniúne (-ni-u-) s. f., g.-d. art. comuniúnii; pl. comuniúni
comuniunii
COMUNIÚNE, comuniuni, s. f. 1. Legătură puternică, unire strânsă. 2. Unitate a celor care au aceeași credință. 3. (Bis.) Împărtășanie, euharistie. [Pr.: -ni-u-] – Din fr. communion, lat. communio, -onis. DOOM
comuniúne (-ni-u-) s. f., g.-d. art. comuniúnii; pl. comuniúni
comuniunile
COMUNIÚNE, comuniuni, s. f. 1. Legătură puternică, unire strânsă. 2. Unitate a celor care au aceeași credință. 3. (Bis.) Împărtășanie, euharistie. [Pr.: -ni-u-] – Din fr. communion, lat. communio, -onis. DOOM
comuniúne (-ni-u-) s. f., g.-d. art. comuniúnii; pl. comuniúni
comuniunilor
COMUNIÚNE, comuniuni, s. f. 1. Legătură puternică, unire strânsă. 2. Unitate a celor care au aceeași credință. 3. (Bis.) Împărtășanie, euharistie. [Pr.: -ni-u-] – Din fr. communion, lat. communio, -onis. DOOM
comuniúne (-ni-u-) s. f., g.-d. art. comuniúnii; pl. comuniúni
comuniști
COMUNÍST, -Ă, comuniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de comunism, care se bazează pe principiile comunismului sau este caracteristic comunismului; privitor la comunism. 2. S. m. și f. Membru al unui partid comunist. ♦ Persoană cu convingeri comuniste. – Din fr. communiste. DOOM
comuníst adj. m., s. m., pl. comuníști; adj. f., s. f. comunístă, pl. comuníste
comuniști
COMUNÍST, -Ă, comuniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de comunism, care se bazează pe principiile comunismului sau este caracteristic comunismului; privitor la comunism. 2. S. m. și f. Membru al unui partid comunist. ♦ Persoană cu convingeri comuniste. – Din fr. communiste. DOOM
comuníst adj. m., s. m., pl. comuníști; adj. f., s. f. comunístă, pl. comuníste
comuniștii
COMUNÍST, -Ă, comuniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de comunism, care se bazează pe principiile comunismului sau este caracteristic comunismului; privitor la comunism. 2. S. m. și f. Membru al unui partid comunist. ♦ Persoană cu convingeri comuniste. – Din fr. communiste. DOOM
comuníst adj. m., s. m., pl. comuníști; adj. f., s. f. comunístă, pl. comuníste
comuniștii
COMUNÍST, -Ă, comuniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de comunism, care se bazează pe principiile comunismului sau este caracteristic comunismului; privitor la comunism. 2. S. m. și f. Membru al unui partid comunist. ♦ Persoană cu convingeri comuniste. – Din fr. communiste. DOOM
comuníst adj. m., s. m., pl. comuníști; adj. f., s. f. comunístă, pl. comuníste
comuniștilor
COMUNÍST, -Ă, comuniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de comunism, care se bazează pe principiile comunismului sau este caracteristic comunismului; privitor la comunism. 2. S. m. și f. Membru al unui partid comunist. ♦ Persoană cu convingeri comuniste. – Din fr. communiste. DOOM
comuníst adj. m., s. m., pl. comuníști; adj. f., s. f. comunístă, pl. comuníste
comuniștilor
COMUNÍST, -Ă, comuniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de comunism, care se bazează pe principiile comunismului sau este caracteristic comunismului; privitor la comunism. 2. S. m. și f. Membru al unui partid comunist. ♦ Persoană cu convingeri comuniste. – Din fr. communiste. DOOM
comuníst adj. m., s. m., pl. comuníști; adj. f., s. f. comunístă, pl. comuníste
comunul
COMÚN, -Ă, comuni, -e, adj. 1. Care aparține mai multora sau tuturor; care privește sau interesează pe mai mulți sau pe toți; de care se folosesc mai mulți sau toți; obștesc. ◊ Drept comun = parte a dreptului care are aplicare generală (spre deosebire de dreptul care se aplică în domenii speciale). Criminal de drept comun = criminal care a comis o crimă obișnuită. Substantiv comun = substantiv care servește la indicarea obiectelor de același fel. Factor comun = număr cu care se înmulțesc toți termenii unei sume. Divizor comun = număr întreg care împarte exact mai multe numere întregi date. Multiplu comun = număr care e divizibil cu mai multe numere întregi date. Cel mai mic multiplu comun = cel mai mic număr întreg care se poate împărți exact prin mai multe numere întregi. Numitor comun = numitor care aparține mai multor fracții. An comun = an calendaristic. ◊ Expr. A face cauză comună cu cineva = a lua partea cuiva într-o chestiune sau într-o discuție. A nu avea nimic comun cu cineva (sau ceva) = a nu avea nicio legătură cu cineva, a fi străin de... A duce viață comună cu cineva = a trăi sub același acoperiș; a conviețui. ♦ (Substantivat, n.) Ceea ce aparține unei colectivități; ceea ce este alcătuit pe baze obștești. ◊ Loc. adv. În comun = laolaltă, împreună. 2. Obișnuit, normal, firesc; frecvent. ◊ Loc comun = idee cunoscută de toată lumea, lucru știut; banalitate. ◊ Expr. (Substantivat) A ieși din comun = a se prezenta ca ceva aparte, neobișnuit, deosebit de ceilalți. 3. Banal, de rând; de proastă calitate. – Din fr. commun, lat. communis. DOOM
común adj. m., pl. comúni; f. comúnă, pl. comúne
comunului
COMÚN, -Ă, comuni, -e, adj. 1. Care aparține mai multora sau tuturor; care privește sau interesează pe mai mulți sau pe toți; de care se folosesc mai mulți sau toți; obștesc. ◊ Drept comun = parte a dreptului care are aplicare generală (spre deosebire de dreptul care se aplică în domenii speciale). Criminal de drept comun = criminal care a comis o crimă obișnuită. Substantiv comun = substantiv care servește la indicarea obiectelor de același fel. Factor comun = număr cu care se înmulțesc toți termenii unei sume. Divizor comun = număr întreg care împarte exact mai multe numere întregi date. Multiplu comun = număr care e divizibil cu mai multe numere întregi date. Cel mai mic multiplu comun = cel mai mic număr întreg care se poate împărți exact prin mai multe numere întregi. Numitor comun = numitor care aparține mai multor fracții. An comun = an calendaristic. ◊ Expr. A face cauză comună cu cineva = a lua partea cuiva într-o chestiune sau într-o discuție. A nu avea nimic comun cu cineva (sau ceva) = a nu avea nicio legătură cu cineva, a fi străin de... A duce viață comună cu cineva = a trăi sub același acoperiș; a conviețui. ♦ (Substantivat, n.) Ceea ce aparține unei colectivități; ceea ce este alcătuit pe baze obștești. ◊ Loc. adv. În comun = laolaltă, împreună. 2. Obișnuit, normal, firesc; frecvent. ◊ Loc comun = idee cunoscută de toată lumea, lucru știut; banalitate. ◊ Expr. (Substantivat) A ieși din comun = a se prezenta ca ceva aparte, neobișnuit, deosebit de ceilalți. 3. Banal, de rând; de proastă calitate. – Din fr. commun, lat. communis. DOOM
común adj. m., pl. comúni; f. comúnă, pl. comúne
comur
comúr (-ră), adj. – Închis la culoare. Origine necunoscută. Se folosește în Dobr. După Drăganu, Dacor., IX, 208, din mag. komor „înfiorător”, soluție ce nu convine nici semantic nici geografic.
comut
COMUTÁ, comút, vb. I. Tranz. 1. A schimba legăturile unei porțiuni de circuit electric prin altele sau a modifica succesiv conexiunile mai multor circuite electrice. ♦ A face racordarea unui circuit electric la rețea. 2. (Jur.) A schimba o pedeapsă mai grea cu una mai ușoară. – Din lat. commutare. DOOM
comutá (a ~) vb., ind. prez. 3 comútă
comuta
COMUTÁ, comút, vb. I. Tranz. 1. A schimba legăturile unei porțiuni de circuit electric prin altele sau a modifica succesiv conexiunile mai multor circuite electrice. ♦ A face racordarea unui circuit electric la rețea. 2. (Jur.) A schimba o pedeapsă mai grea cu una mai ușoară. – Din lat. commutare. DOOM
comutá (a ~) vb., ind. prez. 3 comútă
comutabil
COMUTÁBIL, -Ă, comutabili, -e, adj. Care poate fi comutat. – Din fr. commutable. DOOM
comutábil adj. m., pl. comutábili; f. comutábilă, pl. comutábile
comutabila
COMUTÁBIL, -Ă, comutabili, -e, adj. Care poate fi comutat. – Din fr. commutable. DOOM
comutábil adj. m., pl. comutábili; f. comutábilă, pl. comutábile
comutabile
COMUTÁBIL, -Ă, comutabili, -e, adj. Care poate fi comutat. – Din fr. commutable. DOOM
comutábil adj. m., pl. comutábili; f. comutábilă, pl. comutábile
comutabilei
COMUTÁBIL, -Ă, comutabili, -e, adj. Care poate fi comutat. – Din fr. commutable. DOOM
comutábil adj. m., pl. comutábili; f. comutábilă, pl. comutábile
comutabilele
COMUTÁBIL, -Ă, comutabili, -e, adj. Care poate fi comutat. – Din fr. commutable. DOOM
comutábil adj. m., pl. comutábili; f. comutábilă, pl. comutábile
comutabilelor
COMUTÁBIL, -Ă, comutabili, -e, adj. Care poate fi comutat. – Din fr. commutable. DOOM
comutábil adj. m., pl. comutábili; f. comutábilă, pl. comutábile
comutabili
COMUTÁBIL, -Ă, comutabili, -e, adj. Care poate fi comutat. – Din fr. commutable. DOOM
comutábil adj. m., pl. comutábili; f. comutábilă, pl. comutábile
comutabilii
COMUTÁBIL, -Ă, comutabili, -e, adj. Care poate fi comutat. – Din fr. commutable. DOOM
comutábil adj. m., pl. comutábili; f. comutábilă, pl. comutábile
comutabililor
COMUTÁBIL, -Ă, comutabili, -e, adj. Care poate fi comutat. – Din fr. commutable. DOOM
comutábil adj. m., pl. comutábili; f. comutábilă, pl. comutábile
comutabilul
COMUTÁBIL, -Ă, comutabili, -e, adj. Care poate fi comutat. – Din fr. commutable. DOOM
comutábil adj. m., pl. comutábili; f. comutábilă, pl. comutábile
comutabilului
COMUTÁBIL, -Ă, comutabili, -e, adj. Care poate fi comutat. – Din fr. commutable. DOOM
comutábil adj. m., pl. comutábili; f. comutábilă, pl. comutábile
comutai
COMUTÁ, comút, vb. I. Tranz. 1. A schimba legăturile unei porțiuni de circuit electric prin altele sau a modifica succesiv conexiunile mai multor circuite electrice. ♦ A face racordarea unui circuit electric la rețea. 2. (Jur.) A schimba o pedeapsă mai grea cu una mai ușoară. – Din lat. commutare. DOOM
comutá (a ~) vb., ind. prez. 3 comútă
comutam
COMUTÁ, comút, vb. I. Tranz. 1. A schimba legăturile unei porțiuni de circuit electric prin altele sau a modifica succesiv conexiunile mai multor circuite electrice. ♦ A face racordarea unui circuit electric la rețea. 2. (Jur.) A schimba o pedeapsă mai grea cu una mai ușoară. – Din lat. commutare. DOOM
comutá (a ~) vb., ind. prez. 3 comútă
comutare
COMUTÁ, comút, vb. I. Tranz. 1. A schimba legăturile unei porțiuni de circuit electric prin altele sau a modifica succesiv conexiunile mai multor circuite electrice. ♦ A face racordarea unui circuit electric la rețea. 2. (Jur.) A schimba o pedeapsă mai grea cu una mai ușoară. – Din lat. commutare. DOOM
comutá (a ~) vb., ind. prez. 3 comútă
comutare
COMUTÁRE, comutări, s. f. 1. Acțiunea de a comuta și rezultatul ei. ◊ (Jur.) Comutarea pedepsei = înlocuirea unei pedepse mai grele cu una mai ușoară. 2. Particularitate a atenției unei persoane de a trece cu ușurință de la o activitate la alta. – V. comuta. DOOM
comutáre (jur., lingv., mat., psih.) s. f., g.-d. art. comutắrii; pl. comutắri
comutarea
COMUTÁRE, comutări, s. f. 1. Acțiunea de a comuta și rezultatul ei. ◊ (Jur.) Comutarea pedepsei = înlocuirea unei pedepse mai grele cu una mai ușoară. 2. Particularitate a atenției unei persoane de a trece cu ușurință de la o activitate la alta. – V. comuta. DOOM
comutáre (jur., lingv., mat., psih.) s. f., g.-d. art. comutắrii; pl. comutắri
comutară
COMUTÁ, comút, vb. I. Tranz. 1. A schimba legăturile unei porțiuni de circuit electric prin altele sau a modifica succesiv conexiunile mai multor circuite electrice. ♦ A face racordarea unui circuit electric la rețea. 2. (Jur.) A schimba o pedeapsă mai grea cu una mai ușoară. – Din lat. commutare. DOOM
comutá (a ~) vb., ind. prez. 3 comútă
comutarăm
COMUTÁ, comút, vb. I. Tranz. 1. A schimba legăturile unei porțiuni de circuit electric prin altele sau a modifica succesiv conexiunile mai multor circuite electrice. ♦ A face racordarea unui circuit electric la rețea. 2. (Jur.) A schimba o pedeapsă mai grea cu una mai ușoară. – Din lat. commutare. DOOM
comutá (a ~) vb., ind. prez. 3 comútă
comutarăți
COMUTÁ, comút, vb. I. Tranz. 1. A schimba legăturile unei porțiuni de circuit electric prin altele sau a modifica succesiv conexiunile mai multor circuite electrice. ♦ A face racordarea unui circuit electric la rețea. 2. (Jur.) A schimba o pedeapsă mai grea cu una mai ușoară. – Din lat. commutare. DOOM
comutá (a ~) vb., ind. prez. 3 comútă
comutase
COMUTÁ, comút, vb. I. Tranz. 1. A schimba legăturile unei porțiuni de circuit electric prin altele sau a modifica succesiv conexiunile mai multor circuite electrice. ♦ A face racordarea unui circuit electric la rețea. 2. (Jur.) A schimba o pedeapsă mai grea cu una mai ușoară. – Din lat. commutare. DOOM
comutá (a ~) vb., ind. prez. 3 comútă
comutasem
COMUTÁ, comút, vb. I. Tranz. 1. A schimba legăturile unei porțiuni de circuit electric prin altele sau a modifica succesiv conexiunile mai multor circuite electrice. ♦ A face racordarea unui circuit electric la rețea. 2. (Jur.) A schimba o pedeapsă mai grea cu una mai ușoară. – Din lat. commutare. DOOM
comutá (a ~) vb., ind. prez. 3 comútă
comutaseră
COMUTÁ, comút, vb. I. Tranz. 1. A schimba legăturile unei porțiuni de circuit electric prin altele sau a modifica succesiv conexiunile mai multor circuite electrice. ♦ A face racordarea unui circuit electric la rețea. 2. (Jur.) A schimba o pedeapsă mai grea cu una mai ușoară. – Din lat. commutare. DOOM
comutá (a ~) vb., ind. prez. 3 comútă
comutaserăm
COMUTÁ, comút, vb. I. Tranz. 1. A schimba legăturile unei porțiuni de circuit electric prin altele sau a modifica succesiv conexiunile mai multor circuite electrice. ♦ A face racordarea unui circuit electric la rețea. 2. (Jur.) A schimba o pedeapsă mai grea cu una mai ușoară. – Din lat. commutare. DOOM
comutá (a ~) vb., ind. prez. 3 comútă
comutaserăți
COMUTÁ, comút, vb. I. Tranz. 1. A schimba legăturile unei porțiuni de circuit electric prin altele sau a modifica succesiv conexiunile mai multor circuite electrice. ♦ A face racordarea unui circuit electric la rețea. 2. (Jur.) A schimba o pedeapsă mai grea cu una mai ușoară. – Din lat. commutare. DOOM
comutá (a ~) vb., ind. prez. 3 comútă
comutaseși
COMUTÁ, comút, vb. I. Tranz. 1. A schimba legăturile unei porțiuni de circuit electric prin altele sau a modifica succesiv conexiunile mai multor circuite electrice. ♦ A face racordarea unui circuit electric la rețea. 2. (Jur.) A schimba o pedeapsă mai grea cu una mai ușoară. – Din lat. commutare. DOOM
comutá (a ~) vb., ind. prez. 3 comútă
comutaseți
COMUTÁ, comút, vb. I. Tranz. 1. A schimba legăturile unei porțiuni de circuit electric prin altele sau a modifica succesiv conexiunile mai multor circuite electrice. ♦ A face racordarea unui circuit electric la rețea. 2. (Jur.) A schimba o pedeapsă mai grea cu una mai ușoară. – Din lat. commutare. DOOM
comutá (a ~) vb., ind. prez. 3 comútă
comutat
COMUTÁ, comút, vb. I. Tranz. 1. A schimba legăturile unei porțiuni de circuit electric prin altele sau a modifica succesiv conexiunile mai multor circuite electrice. ♦ A face racordarea unui circuit electric la rețea. 2. (Jur.) A schimba o pedeapsă mai grea cu una mai ușoară. – Din lat. commutare. DOOM
comutá (a ~) vb., ind. prez. 3 comútă
comutat
COMUTÁ, comút, vb. I. Tranz. 1. A schimba legăturile unei porțiuni de circuit electric prin altele sau a modifica succesiv conexiunile mai multor circuite electrice. ♦ A face racordarea unui circuit electric la rețea. 2. (Jur.) A schimba o pedeapsă mai grea în una mai ușoară. – Din lat. commutare.
comutativ
COMUTATÍV, -Ă, comutativi, -e, adj. Care prezintă comutativitate. – Din fr. commutatif. DOOM
comutatív adj. m., pl. comutatívi; f. comutatívă, pl. comutatíve
comutativa
COMUTATÍV, -Ă, comutativi, -e, adj. Care prezintă comutativitate. – Din fr. commutatif. DOOM
comutatív adj. m., pl. comutatívi; f. comutatívă, pl. comutatíve
comutative
COMUTATÍV, -Ă, comutativi, -e, adj. Care prezintă comutativitate. – Din fr. commutatif. DOOM
comutatív adj. m., pl. comutatívi; f. comutatívă, pl. comutatíve
comutativei
COMUTATÍV, -Ă, comutativi, -e, adj. Care prezintă comutativitate. – Din fr. commutatif. DOOM
comutatív adj. m., pl. comutatívi; f. comutatívă, pl. comutatíve
comutativele
COMUTATÍV, -Ă, comutativi, -e, adj. Care prezintă comutativitate. – Din fr. commutatif. DOOM
comutatív adj. m., pl. comutatívi; f. comutatívă, pl. comutatíve
comutativelor
COMUTATÍV, -Ă, comutativi, -e, adj. Care prezintă comutativitate. – Din fr. commutatif. DOOM
comutatív adj. m., pl. comutatívi; f. comutatívă, pl. comutatíve
comutativi
COMUTATÍV, -Ă, comutativi, -e, adj. Care prezintă comutativitate. – Din fr. commutatif. DOOM
comutatív adj. m., pl. comutatívi; f. comutatívă, pl. comutatíve
comutativii
COMUTATÍV, -Ă, comutativi, -e, adj. Care prezintă comutativitate. – Din fr. commutatif. DOOM
comutatív adj. m., pl. comutatívi; f. comutatívă, pl. comutatíve
comutativilor
COMUTATÍV, -Ă, comutativi, -e, adj. Care prezintă comutativitate. – Din fr. commutatif. DOOM
comutatív adj. m., pl. comutatívi; f. comutatívă, pl. comutatíve
comutativitate
COMUTATIVITÁTE s. f. Proprietate a unei relații sau a unei operații matematice de a fi independentă de ordinea elementelor pe care le conține. – Comutativ + suf. -itate. DOOM
comutativitáte s. f., g.-d. art. comutativitắții
comutativitatea
COMUTATIVITÁTE s. f. Proprietate a unei relații sau a unei operații matematice de a fi independentă de ordinea elementelor pe care le conține. – Comutativ + suf. -itate. DOOM
comutativitáte s. f., g.-d. art. comutativitắții
comutativități
COMUTATIVITÁTE s. f. Proprietate a unei relații sau a unei operații matematice de a fi independentă de ordinea elementelor pe care le conține. – Comutativ + suf. -itate. DOOM
comutativitáte s. f., g.-d. art. comutativitắții
comutativității
COMUTATIVITÁTE s. f. Proprietate a unei relații sau a unei operații matematice de a fi independentă de ordinea elementelor pe care le conține. – Comutativ + suf. -itate. DOOM
comutativitáte s. f., g.-d. art. comutativitắții
comutativul
COMUTATÍV, -Ă, comutativi, -e, adj. Care prezintă comutativitate. – Din fr. commutatif. DOOM
comutatív adj. m., pl. comutatívi; f. comutatívă, pl. comutatíve
comutativului
COMUTATÍV, -Ă, comutativi, -e, adj. Care prezintă comutativitate. – Din fr. commutatif. DOOM
comutatív adj. m., pl. comutatívi; f. comutatívă, pl. comutatíve
comutatoare
COMUTATOÁRE, comutatori, s. f. Mașină electrică folosită pentru transformarea curentului alternativ în curent continuu și invers. – Comuta + suf. -toare. DOOM
comutatoáre (mașină electrică) s. f., g.-d. art. comutatórii; pl. comutatóri
comutatoare
COMUTATÓR, comutatoare, s. n. Dispozitiv pentru închiderea sau deschiderea rețelei prin care trece un curent electric sau pentru schimbarea direcției lui; întrerupător, șaltăr. – Din fr. commutateur. DOOM
comutatór (întrerupător) s. n., pl. comutatoáre
comutatoarele
COMUTATÓR, comutatoare, s. n. Dispozitiv pentru închiderea sau deschiderea rețelei prin care trece un curent electric sau pentru schimbarea direcției lui; întrerupător, șaltăr. – Din fr. commutateur. DOOM
comutatór (întrerupător) s. n., pl. comutatoáre
comutatoarelor
COMUTATÓR, comutatoare, s. n. Dispozitiv pentru închiderea sau deschiderea rețelei prin care trece un curent electric sau pentru schimbarea direcției lui; întrerupător, șaltăr. – Din fr. commutateur. DOOM
comutatór (întrerupător) s. n., pl. comutatoáre
comutator
COMUTATÓR, comutatoare, s. n. Dispozitiv pentru închiderea sau deschiderea rețelei prin care trece un curent electric sau pentru schimbarea direcției lui; întrerupător, șaltăr. – Din fr. commutateur. DOOM
comutatór (întrerupător) s. n., pl. comutatoáre
comutator
COMUTATÓR s.n. Dispozitiv pentru inversarea sensului unui curent electric sau pentru schimbarea unui sistem de conexiuni prin altul; întrerupător; șaltăr. [Pl. -oare (s.m.) -ori. / < fr. commutateur].
comutatorul
COMUTATÓR, comutatoare, s. n. Dispozitiv pentru închiderea sau deschiderea rețelei prin care trece un curent electric sau pentru schimbarea direcției lui; întrerupător, șaltăr. – Din fr. commutateur. DOOM
comutatór (întrerupător) s. n., pl. comutatoáre
comutatorului
COMUTATÓR, comutatoare, s. n. Dispozitiv pentru închiderea sau deschiderea rețelei prin care trece un curent electric sau pentru schimbarea direcției lui; întrerupător, șaltăr. – Din fr. commutateur. DOOM
comutatór (întrerupător) s. n., pl. comutatoáre
comutau
COMUTÁ, comút, vb. I. Tranz. 1. A schimba legăturile unei porțiuni de circuit electric prin altele sau a modifica succesiv conexiunile mai multor circuite electrice. ♦ A face racordarea unui circuit electric la rețea. 2. (Jur.) A schimba o pedeapsă mai grea cu una mai ușoară. – Din lat. commutare. DOOM
comutá (a ~) vb., ind. prez. 3 comútă
comutași
COMUTÁ, comút, vb. I. Tranz. 1. A schimba legăturile unei porțiuni de circuit electric prin altele sau a modifica succesiv conexiunile mai multor circuite electrice. ♦ A face racordarea unui circuit electric la rețea. 2. (Jur.) A schimba o pedeapsă mai grea cu una mai ușoară. – Din lat. commutare. DOOM
comutá (a ~) vb., ind. prez. 3 comútă
comutați
COMUTÁ, comút, vb. I. Tranz. 1. A schimba legăturile unei porțiuni de circuit electric prin altele sau a modifica succesiv conexiunile mai multor circuite electrice. ♦ A face racordarea unui circuit electric la rețea. 2. (Jur.) A schimba o pedeapsă mai grea cu una mai ușoară. – Din lat. commutare. DOOM
comutá (a ~) vb., ind. prez. 3 comútă
comutația
COMUTÁȚIE, comutații, s. f. 1. Totalitatea operațiilor, manuale sau automate, de conectare și de deconectare a liniilor în vederea realizării unei legături telefonice. 2. Proces de schimbare rapidă a sensului sau a valorii curentului dintr-o secțiune a înfășurării indusului unei mașini electrice cu colector când lamelele la care este legată trec pe sub perii. – Din fr. commutation. DOOM
comutáție (lit., tehn.) (-ți-e) s. f., art. comutáția (-ți-a), g.-d. art. comutáției; pl. comutáții, art. comutáțiile (-ți-i-)
comutație
COMUTÁȚIE, comutații, s. f. 1. Totalitatea operațiilor, manuale sau automate, de conectare și de deconectare a liniilor în vederea realizării unei legături telefonice. 2. Proces de schimbare rapidă a sensului sau a valorii curentului dintr-o secțiune a înfășurării indusului unei mașini electrice cu colector când lamelele la care este legată trec pe sub perii. – Din fr. commutation. DOOM
comutáție (lit., tehn.) (-ți-e) s. f., art. comutáția (-ți-a), g.-d. art. comutáției; pl. comutáții, art. comutáțiile (-ți-i-)
comutației
COMUTÁȚIE, comutații, s. f. 1. Totalitatea operațiilor, manuale sau automate, de conectare și de deconectare a liniilor în vederea realizării unei legături telefonice. 2. Proces de schimbare rapidă a sensului sau a valorii curentului dintr-o secțiune a înfășurării indusului unei mașini electrice cu colector când lamelele la care este legată trec pe sub perii. – Din fr. commutation. DOOM
comutáție (lit., tehn.) (-ți-e) s. f., art. comutáția (-ți-a), g.-d. art. comutáției; pl. comutáții, art. comutáțiile (-ți-i-)
comutații
COMUTÁȚIE, comutații, s. f. 1. Totalitatea operațiilor, manuale sau automate, de conectare și de deconectare a liniilor în vederea realizării unei legături telefonice. 2. Proces de schimbare rapidă a sensului sau a valorii curentului dintr-o secțiune a înfășurării indusului unei mașini electrice cu colector când lamelele la care este legată trec pe sub perii. – Din fr. commutation. DOOM
comutáție (lit., tehn.) (-ți-e) s. f., art. comutáția (-ți-a), g.-d. art. comutáției; pl. comutáții, art. comutáțiile (-ți-i-)
comutațiile
COMUTÁȚIE, comutații, s. f. 1. Totalitatea operațiilor, manuale sau automate, de conectare și de deconectare a liniilor în vederea realizării unei legături telefonice. 2. Proces de schimbare rapidă a sensului sau a valorii curentului dintr-o secțiune a înfășurării indusului unei mașini electrice cu colector când lamelele la care este legată trec pe sub perii. – Din fr. commutation. DOOM
comutáție (lit., tehn.) (-ți-e) s. f., art. comutáția (-ți-a), g.-d. art. comutáției; pl. comutáții, art. comutáțiile (-ți-i-)
comutațiilor
COMUTÁȚIE, comutații, s. f. 1. Totalitatea operațiilor, manuale sau automate, de conectare și de deconectare a liniilor în vederea realizării unei legături telefonice. 2. Proces de schimbare rapidă a sensului sau a valorii curentului dintr-o secțiune a înfășurării indusului unei mașini electrice cu colector când lamelele la care este legată trec pe sub perii. – Din fr. commutation. DOOM
comutáție (lit., tehn.) (-ți-e) s. f., art. comutáția (-ți-a), g.-d. art. comutáției; pl. comutáții, art. comutáțiile (-ți-i-)
comutațiune
COMUTAȚIÚNE s.f. v. comutație.
comute
COMUTÁ, comút, vb. I. Tranz. 1. A schimba legăturile unei porțiuni de circuit electric prin altele sau a modifica succesiv conexiunile mai multor circuite electrice. ♦ A face racordarea unui circuit electric la rețea. 2. (Jur.) A schimba o pedeapsă mai grea cu una mai ușoară. – Din lat. commutare. DOOM
comutá (a ~) vb., ind. prez. 3 comútă
comutând
COMUTÁ, comút, vb. I. Tranz. 1. A schimba legăturile unei porțiuni de circuit electric prin altele sau a modifica succesiv conexiunile mai multor circuite electrice. ♦ A face racordarea unui circuit electric la rețea. 2. (Jur.) A schimba o pedeapsă mai grea cu una mai ușoară. – Din lat. commutare. DOOM
comutá (a ~) vb., ind. prez. 3 comútă
comutînd
COMUTÁ, comút, vb. I. Tranz. 1. A schimba legăturile unei porțiuni de circuit electric prin altele sau a modifica succesiv conexiunile mai multor circuite electrice. ♦ A face racordarea unui circuit electric la rețea. 2. (Jur.) A schimba o pedeapsă mai grea cu una mai ușoară. – Din lat. commutare. DOOM
comutá (a ~) vb., ind. prez. 3 comútă
comutări
COMUTÁRE, comutări, s. f. 1. Acțiunea de a comuta și rezultatul ei. ◊ (Jur.) Comutarea pedepsei = înlocuirea unei pedepse mai grele cu una mai ușoară. 2. Particularitate a atenției unei persoane de a trece cu ușurință de la o activitate la alta. – V. comuta. DOOM
comutáre (jur., lingv., mat., psih.) s. f., g.-d. art. comutắrii; pl. comutắri
comutării
COMUTÁRE, comutări, s. f. 1. Acțiunea de a comuta și rezultatul ei. ◊ (Jur.) Comutarea pedepsei = înlocuirea unei pedepse mai grele cu una mai ușoară. 2. Particularitate a atenției unei persoane de a trece cu ușurință de la o activitate la alta. – V. comuta. DOOM
comutáre (jur., lingv., mat., psih.) s. f., g.-d. art. comutắrii; pl. comutắri
comutările
COMUTÁRE, comutări, s. f. 1. Acțiunea de a comuta și rezultatul ei. ◊ (Jur.) Comutarea pedepsei = înlocuirea unei pedepse mai grele cu una mai ușoară. 2. Particularitate a atenției unei persoane de a trece cu ușurință de la o activitate la alta. – V. comuta. DOOM
comutáre (jur., lingv., mat., psih.) s. f., g.-d. art. comutắrii; pl. comutắri
comutărilor
COMUTÁRE, comutări, s. f. 1. Acțiunea de a comuta și rezultatul ei. ◊ (Jur.) Comutarea pedepsei = înlocuirea unei pedepse mai grele cu una mai ușoară. 2. Particularitate a atenției unei persoane de a trece cu ușurință de la o activitate la alta. – V. comuta. DOOM
comutáre (jur., lingv., mat., psih.) s. f., g.-d. art. comutắrii; pl. comutắri
comuți
COMUTÁ, comút, vb. I. Tranz. 1. A schimba legăturile unei porțiuni de circuit electric prin altele sau a modifica succesiv conexiunile mai multor circuite electrice. ♦ A face racordarea unui circuit electric la rețea. 2. (Jur.) A schimba o pedeapsă mai grea cu una mai ușoară. – Din lat. commutare. DOOM
comutá (a ~) vb., ind. prez. 3 comútă
comând
COMẤND, comânduri, s. n. (Înv.) 1. Masă de pomenire a unui mort; praznic; mâncare care se servește la o astfel de masă. 2. Bani, lucruri, vite etc. pe care și le păstrau oamenii pentru înmormântare și pentru praznic. – Din comânda (derivat regresiv). DOOM
comấnd (înv.) s. n., pl. comấnduri
comând
COMÂNDÁ, comấnd, vb. I. Tranz. (Înv.) A face comândul; a îngriji de cele necesare pentru comând. – Lat. commandare (= commendare). DOOM
comândá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 comấndă
comânda
COMÂNDÁ, comấnd, vb. I. Tranz. (Înv.) A face comândul; a îngriji de cele necesare pentru comând. – Lat. commandare (= commendare). DOOM
comândá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 comấndă
comândai
COMÂNDÁ, comấnd, vb. I. Tranz. (Înv.) A face comândul; a îngriji de cele necesare pentru comând. – Lat. commandare (= commendare). DOOM
comândá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 comấndă
comândam
COMÂNDÁ, comấnd, vb. I. Tranz. (Înv.) A face comândul; a îngriji de cele necesare pentru comând. – Lat. commandare (= commendare). DOOM
comândá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 comấndă
comândare
COMÂNDÁ, comấnd, vb. I. Tranz. (Înv.) A face comândul; a îngriji de cele necesare pentru comând. – Lat. commandare (= commendare). DOOM
comândá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 comấndă
comândarea
COMÂNDÁRE, comândări, s. f. (Înv.) Praznic, ospăț la înmormântare, pomană. [Var.: comăndáre s. f.] – V. comânda. DOOM
comândáre (înv.) s. f., g.-d. art. comândắrii; pl. comândắri
comândară
COMÂNDÁ, comấnd, vb. I. Tranz. (Înv.) A face comândul; a îngriji de cele necesare pentru comând. – Lat. commandare (= commendare). DOOM
comândá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 comấndă
comândarăm
COMÂNDÁ, comấnd, vb. I. Tranz. (Înv.) A face comândul; a îngriji de cele necesare pentru comând. – Lat. commandare (= commendare). DOOM
comândá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 comấndă
comândarăți
COMÂNDÁ, comấnd, vb. I. Tranz. (Înv.) A face comândul; a îngriji de cele necesare pentru comând. – Lat. commandare (= commendare). DOOM
comândá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 comấndă
comândase
COMÂNDÁ, comấnd, vb. I. Tranz. (Înv.) A face comândul; a îngriji de cele necesare pentru comând. – Lat. commandare (= commendare). DOOM
comândá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 comấndă
comândasem
COMÂNDÁ, comấnd, vb. I. Tranz. (Înv.) A face comândul; a îngriji de cele necesare pentru comând. – Lat. commandare (= commendare). DOOM
comândá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 comấndă
comândaseră
COMÂNDÁ, comấnd, vb. I. Tranz. (Înv.) A face comândul; a îngriji de cele necesare pentru comând. – Lat. commandare (= commendare). DOOM
comândá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 comấndă
comândaserăm
COMÂNDÁ, comấnd, vb. I. Tranz. (Înv.) A face comândul; a îngriji de cele necesare pentru comând. – Lat. commandare (= commendare). DOOM
comândá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 comấndă
comândaserăți
COMÂNDÁ, comấnd, vb. I. Tranz. (Înv.) A face comândul; a îngriji de cele necesare pentru comând. – Lat. commandare (= commendare). DOOM
comândá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 comấndă
comândaseși
COMÂNDÁ, comấnd, vb. I. Tranz. (Înv.) A face comândul; a îngriji de cele necesare pentru comând. – Lat. commandare (= commendare). DOOM
comândá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 comấndă
comândaseți
COMÂNDÁ, comấnd, vb. I. Tranz. (Înv.) A face comândul; a îngriji de cele necesare pentru comând. – Lat. commandare (= commendare). DOOM
comândá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 comấndă
comândat
COMÂNDÁ, comấnd, vb. I. Tranz. (Înv.) A face comândul; a îngriji de cele necesare pentru comând. – Lat. commandare (= commendare). DOOM
comândá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 comấndă
comândat
COMÂNDÁ, comấnd, vb. I. Tranz. (Înv.) A face comândul; a îngriji de cele necesare pentru comând. – Lat. commandare (= commendare).
comândau
COMÂNDÁ, comấnd, vb. I. Tranz. (Înv.) A face comândul; a îngriji de cele necesare pentru comând. – Lat. commandare (= commendare). DOOM
comândá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 comấndă
comândași
COMÂNDÁ, comấnd, vb. I. Tranz. (Înv.) A face comândul; a îngriji de cele necesare pentru comând. – Lat. commandare (= commendare). DOOM
comândá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 comấndă
comândați
COMÂNDÁ, comấnd, vb. I. Tranz. (Înv.) A face comândul; a îngriji de cele necesare pentru comând. – Lat. commandare (= commendare). DOOM
comândá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 comấndă
comânde
COMÂNDÁ, comấnd, vb. I. Tranz. (Înv.) A face comândul; a îngriji de cele necesare pentru comând. – Lat. commandare (= commendare). DOOM
comândá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 comấndă
comândul
COMẤND, comânduri, s. n. (Înv.) 1. Masă de pomenire a unui mort; praznic; mâncare care se servește la o astfel de masă. 2. Bani, lucruri, vite etc. pe care și le păstrau oamenii pentru înmormântare și pentru praznic. – Din comânda (derivat regresiv). DOOM
comấnd (înv.) s. n., pl. comấnduri
comândului
COMẤND, comânduri, s. n. (Înv.) 1. Masă de pomenire a unui mort; praznic; mâncare care se servește la o astfel de masă. 2. Bani, lucruri, vite etc. pe care și le păstrau oamenii pentru înmormântare și pentru praznic. – Din comânda (derivat regresiv). DOOM
comấnd (înv.) s. n., pl. comấnduri
comânduri
COMẤND, comânduri, s. n. (Înv.) 1. Masă de pomenire a unui mort; praznic; mâncare care se servește la o astfel de masă. 2. Bani, lucruri, vite etc. pe care și le păstrau oamenii pentru înmormântare și pentru praznic. – Din comânda (derivat regresiv). DOOM
comấnd (înv.) s. n., pl. comấnduri
comândurile
COMẤND, comânduri, s. n. (Înv.) 1. Masă de pomenire a unui mort; praznic; mâncare care se servește la o astfel de masă. 2. Bani, lucruri, vite etc. pe care și le păstrau oamenii pentru înmormântare și pentru praznic. – Din comânda (derivat regresiv). DOOM
comấnd (înv.) s. n., pl. comấnduri
comândurilor
COMẤND, comânduri, s. n. (Înv.) 1. Masă de pomenire a unui mort; praznic; mâncare care se servește la o astfel de masă. 2. Bani, lucruri, vite etc. pe care și le păstrau oamenii pentru înmormântare și pentru praznic. – Din comânda (derivat regresiv). DOOM
comấnd (înv.) s. n., pl. comấnduri
comândând
COMÂNDÁ, comấnd, vb. I. Tranz. (Înv.) A face comândul; a îngriji de cele necesare pentru comând. – Lat. commandare (= commendare). DOOM
comândá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 comấndă
comândări
COMÂNDÁRE, comândări, s. f. (Înv.) Praznic, ospăț la înmormântare, pomană. [Var.: comăndáre s. f.] – V. comânda. DOOM
comândáre (înv.) s. f., g.-d. art. comândắrii; pl. comândắri
comândării
COMÂNDÁRE, comândări, s. f. (Înv.) Praznic, ospăț la înmormântare, pomană. [Var.: comăndáre s. f.] – V. comânda. DOOM
comândáre (înv.) s. f., g.-d. art. comândắrii; pl. comândắri
comândările
COMÂNDÁRE, comândări, s. f. (Înv.) Praznic, ospăț la înmormântare, pomană. [Var.: comăndáre s. f.] – V. comânda. DOOM
comândáre (înv.) s. f., g.-d. art. comândắrii; pl. comândắri
comândărilor
COMÂNDÁRE, comândări, s. f. (Înv.) Praznic, ospăț la înmormântare, pomană. [Var.: comăndáre s. f.] – V. comânda. DOOM
comândáre (înv.) s. f., g.-d. art. comândắrii; pl. comândắri
comânji
comînjí (-jésc, -ít), vb. – A murdări, a mînji, a spurca. – Var. (Mold.) tămînji. Origine expresivă, plecînd de la mînji. Pentru valoarea expresivă a compunerii pe baza lui co-, cf. cofleși, față de fleașcă, copleși, față de pleoști, și probabil de cotropi. După Philippide, ZRPh., XXXI, 304, din lat. commingĕre „a murdări cu urină”, opinie acceptată de Pușcariu, Dacor., IV, 1350 și REW 2085 și reprodusă cu rezerve în DAR. Cuvîntul este rar, în Trans. – Der. comînjeală, s. f. (murdărie).
comânjire
comînjí (-jésc, -ít), vb. – A murdări, a mînji, a spurca. – Var. (Mold.) tămînji. Origine expresivă, plecînd de la mînji. Pentru valoarea expresivă a compunerii pe baza lui co-, cf. cofleși, față de fleașcă, copleși, față de pleoști, și probabil de cotropi. După Philippide, ZRPh., XXXI, 304, din lat. commingĕre „a murdări cu urină”, opinie acceptată de Pușcariu, Dacor., IV, 1350 și REW 2085 și reprodusă cu rezerve în DAR. Cuvîntul este rar, în Trans. – Der. comînjeală, s. f. (murdărie).
comânjit
comînjí (-jésc, -ít), vb. – A murdări, a mînji, a spurca. – Var. (Mold.) tămînji. Origine expresivă, plecînd de la mînji. Pentru valoarea expresivă a compunerii pe baza lui co-, cf. cofleși, față de fleașcă, copleși, față de pleoști, și probabil de cotropi. După Philippide, ZRPh., XXXI, 304, din lat. commingĕre „a murdări cu urină”, opinie acceptată de Pușcariu, Dacor., IV, 1350 și REW 2085 și reprodusă cu rezerve în DAR. Cuvîntul este rar, în Trans. – Der. comînjeală, s. f. (murdărie).
comânzi
COMÂNDÁ, comấnd, vb. I. Tranz. (Înv.) A face comândul; a îngriji de cele necesare pentru comând. – Lat. commandare (= commendare). DOOM
comândá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 comấndă
comînd
COMẤND, comânduri, s. n. (Înv.) 1. Masă de pomenire a unui mort; praznic; mâncare care se servește la o astfel de masă. 2. Bani, lucruri, vite etc. pe care și le păstrau oamenii pentru înmormântare și pentru praznic. – Din comânda (derivat regresiv). DOOM
comấnd (înv.) s. n., pl. comấnduri
comînd
COMÂNDÁ, comấnd, vb. I. Tranz. (Înv.) A face comândul; a îngriji de cele necesare pentru comând. – Lat. commandare (= commendare). DOOM
comândá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 comấndă
comînda
COMÂNDÁ, comấnd, vb. I. Tranz. (Înv.) A face comândul; a îngriji de cele necesare pentru comând. – Lat. commandare (= commendare). DOOM
comândá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 comấndă
comîndai
COMÂNDÁ, comấnd, vb. I. Tranz. (Înv.) A face comândul; a îngriji de cele necesare pentru comând. – Lat. commandare (= commendare). DOOM
comândá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 comấndă
comîndam
COMÂNDÁ, comấnd, vb. I. Tranz. (Înv.) A face comândul; a îngriji de cele necesare pentru comând. – Lat. commandare (= commendare). DOOM
comândá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 comấndă
comîndare
COMÂNDÁ, comấnd, vb. I. Tranz. (Înv.) A face comândul; a îngriji de cele necesare pentru comând. – Lat. commandare (= commendare). DOOM
comândá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 comấndă
comîndare
COMÂNDÁRE, comândări, s. f. (Înv.) Praznic, ospăț la înmormântare, pomană. [Var.: comăndáre s. f.] – V. comânda. DOOM
comândáre (înv.) s. f., g.-d. art. comândắrii; pl. comândắri
comîndarea
COMÂNDÁRE, comândări, s. f. (Înv.) Praznic, ospăț la înmormântare, pomană. [Var.: comăndáre s. f.] – V. comânda. DOOM
comândáre (înv.) s. f., g.-d. art. comândắrii; pl. comândắri
comîndară
COMÂNDÁ, comấnd, vb. I. Tranz. (Înv.) A face comândul; a îngriji de cele necesare pentru comând. – Lat. commandare (= commendare). DOOM
comândá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 comấndă
comîndarăm
COMÂNDÁ, comấnd, vb. I. Tranz. (Înv.) A face comândul; a îngriji de cele necesare pentru comând. – Lat. commandare (= commendare). DOOM
comândá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 comấndă
comîndarăți
COMÂNDÁ, comấnd, vb. I. Tranz. (Înv.) A face comândul; a îngriji de cele necesare pentru comând. – Lat. commandare (= commendare). DOOM
comândá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 comấndă
comîndase
COMÂNDÁ, comấnd, vb. I. Tranz. (Înv.) A face comândul; a îngriji de cele necesare pentru comând. – Lat. commandare (= commendare). DOOM
comândá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 comấndă
comîndasem
COMÂNDÁ, comấnd, vb. I. Tranz. (Înv.) A face comândul; a îngriji de cele necesare pentru comând. – Lat. commandare (= commendare). DOOM
comândá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 comấndă
comîndaseră
COMÂNDÁ, comấnd, vb. I. Tranz. (Înv.) A face comândul; a îngriji de cele necesare pentru comând. – Lat. commandare (= commendare). DOOM
comândá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 comấndă
comîndaserăm
COMÂNDÁ, comấnd, vb. I. Tranz. (Înv.) A face comândul; a îngriji de cele necesare pentru comând. – Lat. commandare (= commendare). DOOM
comândá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 comấndă
comîndaserăți
COMÂNDÁ, comấnd, vb. I. Tranz. (Înv.) A face comândul; a îngriji de cele necesare pentru comând. – Lat. commandare (= commendare). DOOM
comândá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 comấndă
comîndaseși
COMÂNDÁ, comấnd, vb. I. Tranz. (Înv.) A face comândul; a îngriji de cele necesare pentru comând. – Lat. commandare (= commendare). DOOM
comândá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 comấndă
comîndaseți
COMÂNDÁ, comấnd, vb. I. Tranz. (Înv.) A face comândul; a îngriji de cele necesare pentru comând. – Lat. commandare (= commendare). DOOM
comândá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 comấndă
comîndat
COMÂNDÁ, comấnd, vb. I. Tranz. (Înv.) A face comândul; a îngriji de cele necesare pentru comând. – Lat. commandare (= commendare). DOOM
comândá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 comấndă
comîndau
COMÂNDÁ, comấnd, vb. I. Tranz. (Înv.) A face comândul; a îngriji de cele necesare pentru comând. – Lat. commandare (= commendare). DOOM
comândá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 comấndă
comîndași
COMÂNDÁ, comấnd, vb. I. Tranz. (Înv.) A face comândul; a îngriji de cele necesare pentru comând. – Lat. commandare (= commendare). DOOM
comândá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 comấndă
comîndați
COMÂNDÁ, comấnd, vb. I. Tranz. (Înv.) A face comândul; a îngriji de cele necesare pentru comând. – Lat. commandare (= commendare). DOOM
comândá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 comấndă
comînde
COMÂNDÁ, comấnd, vb. I. Tranz. (Înv.) A face comândul; a îngriji de cele necesare pentru comând. – Lat. commandare (= commendare). DOOM
comândá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 comấndă
comîndul
COMẤND, comânduri, s. n. (Înv.) 1. Masă de pomenire a unui mort; praznic; mâncare care se servește la o astfel de masă. 2. Bani, lucruri, vite etc. pe care și le păstrau oamenii pentru înmormântare și pentru praznic. – Din comânda (derivat regresiv). DOOM
comấnd (înv.) s. n., pl. comấnduri
comîndului
COMẤND, comânduri, s. n. (Înv.) 1. Masă de pomenire a unui mort; praznic; mâncare care se servește la o astfel de masă. 2. Bani, lucruri, vite etc. pe care și le păstrau oamenii pentru înmormântare și pentru praznic. – Din comânda (derivat regresiv). DOOM
comấnd (înv.) s. n., pl. comấnduri
comînduri
COMẤND, comânduri, s. n. (Înv.) 1. Masă de pomenire a unui mort; praznic; mâncare care se servește la o astfel de masă. 2. Bani, lucruri, vite etc. pe care și le păstrau oamenii pentru înmormântare și pentru praznic. – Din comânda (derivat regresiv). DOOM
comấnd (înv.) s. n., pl. comấnduri
comîndurile
COMẤND, comânduri, s. n. (Înv.) 1. Masă de pomenire a unui mort; praznic; mâncare care se servește la o astfel de masă. 2. Bani, lucruri, vite etc. pe care și le păstrau oamenii pentru înmormântare și pentru praznic. – Din comânda (derivat regresiv). DOOM
comấnd (înv.) s. n., pl. comấnduri
comîndurilor
COMẤND, comânduri, s. n. (Înv.) 1. Masă de pomenire a unui mort; praznic; mâncare care se servește la o astfel de masă. 2. Bani, lucruri, vite etc. pe care și le păstrau oamenii pentru înmormântare și pentru praznic. – Din comânda (derivat regresiv). DOOM
comấnd (înv.) s. n., pl. comấnduri
comîndînd
COMÂNDÁ, comấnd, vb. I. Tranz. (Înv.) A face comândul; a îngriji de cele necesare pentru comând. – Lat. commandare (= commendare). DOOM
comândá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 comấndă
comîndări
COMÂNDÁRE, comândări, s. f. (Înv.) Praznic, ospăț la înmormântare, pomană. [Var.: comăndáre s. f.] – V. comânda. DOOM
comândáre (înv.) s. f., g.-d. art. comândắrii; pl. comândắri
comîndării
COMÂNDÁRE, comândări, s. f. (Înv.) Praznic, ospăț la înmormântare, pomană. [Var.: comăndáre s. f.] – V. comânda. DOOM
comândáre (înv.) s. f., g.-d. art. comândắrii; pl. comândắri
comîndările
COMÂNDÁRE, comândări, s. f. (Înv.) Praznic, ospăț la înmormântare, pomană. [Var.: comăndáre s. f.] – V. comânda. DOOM
comândáre (înv.) s. f., g.-d. art. comândắrii; pl. comândắri
comîndărilor
COMÂNDÁRE, comândări, s. f. (Înv.) Praznic, ospăț la înmormântare, pomană. [Var.: comăndáre s. f.] – V. comânda. DOOM
comândáre (înv.) s. f., g.-d. art. comândắrii; pl. comândắri
comînzi
COMÂNDÁ, comấnd, vb. I. Tranz. (Înv.) A face comândul; a îngriji de cele necesare pentru comând. – Lat. commandare (= commendare). DOOM
comândá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 comấndă
comănac
COMĂNÁC1, comănace, s. n. 1. Acoperământ al capului, de formă cilindrică, fără boruri, confecționat din lână sau din pâslă, purtat de călugări și de călugărițe. ◊ Expr. (Glumeț) A-și pune capul sub comănac = a se călugări. 2. Acoperământ al capului asemănător cu comănacul1 (1) purtat în trecut de bărbați. ♦ Căciuliță de mătase sau de stofă scumpă, purtată în trecut de femei. [Var.: comanác s. n.] – Et. nec.
comănac
COMĂNÁC2, comănaci, s. m. (Reg.) Creangă, ramură. – Et. nec. DOOM
comănác2 (acoperământ al capului) s. n., pl. comănáce
comănace
COMĂNÁC1, comănace, s. n. 1. Acoperământ al capului, de formă cilindrică, fără boruri, confecționat din lână sau din pâslă, purtat de călugări și de călugărițe. ◊ Expr. (Glumeț) A-și pune capul sub comănac = a se călugări. 2. Acoperământ al capului asemănător cu comănacul1 (1) purtat în trecut de bărbați. ♦ Căciuliță de mătase sau de stofă scumpă, purtată în trecut de femei. [Var.: comanác s. n.] – Et. nec.
comănacele
COMĂNÁC1, comănace, s. n. 1. Acoperământ al capului, de formă cilindrică, fără boruri, confecționat din lână sau din pâslă, purtat de călugări și de călugărițe. ◊ Expr. (Glumeț) A-și pune capul sub comănac = a se călugări. 2. Acoperământ al capului asemănător cu comănacul1 (1) purtat în trecut de bărbați. ♦ Căciuliță de mătase sau de stofă scumpă, purtată în trecut de femei. [Var.: comanác s. n.] – Et. nec.
comănacelor
COMĂNÁC1, comănace, s. n. 1. Acoperământ al capului, de formă cilindrică, fără boruri, confecționat din lână sau din pâslă, purtat de călugări și de călugărițe. ◊ Expr. (Glumeț) A-și pune capul sub comănac = a se călugări. 2. Acoperământ al capului asemănător cu comănacul1 (1) purtat în trecut de bărbați. ♦ Căciuliță de mătase sau de stofă scumpă, purtată în trecut de femei. [Var.: comanác s. n.] – Et. nec.
comănaci
COMĂNÁC2, comănaci, s. m. (Reg.) Creangă, ramură. – Et. nec. DOOM
comănác2 (acoperământ al capului) s. n., pl. comănáce
comănacii
COMĂNÁC2, comănaci, s. m. (Reg.) Creangă, ramură. – Et. nec. DOOM
comănác2 (acoperământ al capului) s. n., pl. comănáce
comănacilor
COMĂNÁC2, comănaci, s. m. (Reg.) Creangă, ramură. – Et. nec. DOOM
comănác2 (acoperământ al capului) s. n., pl. comănáce
comănacul
COMĂNÁC1, comănace, s. n. 1. Acoperământ al capului, de formă cilindrică, fără boruri, confecționat din lână sau din pâslă, purtat de călugări și de călugărițe. ◊ Expr. (Glumeț) A-și pune capul sub comănac = a se călugări. 2. Acoperământ al capului asemănător cu comănacul1 (1) purtat în trecut de bărbați. ♦ Căciuliță de mătase sau de stofă scumpă, purtată în trecut de femei. [Var.: comanác s. n.] – Et. nec.
comănacul
COMĂNÁC2, comănaci, s. m. (Reg.) Creangă, ramură. – Et. nec. DOOM
comănác2 (acoperământ al capului) s. n., pl. comănáce
comănacului
COMĂNÁC1, comănace, s. n. 1. Acoperământ al capului, de formă cilindrică, fără boruri, confecționat din lână sau din pâslă, purtat de călugări și de călugărițe. ◊ Expr. (Glumeț) A-și pune capul sub comănac = a se călugări. 2. Acoperământ al capului asemănător cu comănacul1 (1) purtat în trecut de bărbați. ♦ Căciuliță de mătase sau de stofă scumpă, purtată în trecut de femei. [Var.: comanác s. n.] – Et. nec.
comănacului
COMĂNÁC2, comănaci, s. m. (Reg.) Creangă, ramură. – Et. nec. DOOM
comănác2 (acoperământ al capului) s. n., pl. comănáce
comăndare
COMÂNDÁRE, comândări, s. f. (Înv.) Praznic, ospăț la înmormântare, pomană. [Var.: comăndáre s. f.] – V. comânda. DOOM
comândáre (înv.) s. f., g.-d. art. comândắrii; pl. comândắri
con
CUCÓN s. m. v. cocon1. DOOM
cucón2 v. cocón2
con
CON-1 Element de compunere însemnând „împreună cu”, care servește la formarea unor substantive (conșcolar, coreferent), a unor verbe (conlocui, conviețui) sau a unor adjective (conațional). [Var.: co-] – Din fr. co(n)-.
con
CON BRÍO loc. adv. (Muz.; indică modul de executare) Cu vervă, cu însuflețire. – Loc. it. DOOM
con móto (indicație muzicală) (it.) loc. adv.
con
CON2, conuri, s. n. 1. Suprafață descrisă de o dreaptă care se deplasează sprijinindu-se pe o curbă închisă imobilă și pe un punct fix exterior. ♦ Corp geometric mărginit de o asemenea suprafață și de un plan. 2. (Geogr.; în sintagmele) Con vulcanic = formă de relief conică de dimensiunea unui munte, constituită în urma erupțiilor vulcanice, din lavă, cenușă etc. Con de dejecție = formă de relief în evantai, rezultată din acumularea materialului transportat de torenți acolo unde se micșorează panta; agestru. ♦ (Fiz.) Con de lumină = fascicul de raze care pleacă dintr-un punct luminos și cade pe o suprafață. 3. Fructul coniferelor, format dintr-un ax cu numeroși solzi lemnoși, care reprezintă florile mascule sau femele. – Din fr. cône. DOOM
con s. n., pl. cónuri
conabia
CONABÍU, -ÍE, conabii, adj., s. n. 1. Adj. (Înv.) Roșu-închis, de culoarea vișinei coapte; vișiniu. 2. S. n. Culoare conabie (1). – Din tc. kunebi. DOOM
conabíu2 (înv.) s. n., art. conabíul
conabie
CONABÍU, -ÍE, conabii, adj., s. n. 1. Adj. (Înv.) Roșu-închis, de culoarea vișinei coapte; vișiniu. 2. S. n. Culoare conabie (1). – Din tc. kunebi. DOOM
conabíu2 (înv.) s. n., art. conabíul
conabiei
CONABÍU, -ÍE, conabii, adj., s. n. 1. Adj. (Înv.) Roșu-închis, de culoarea vișinei coapte; vișiniu. 2. S. n. Culoare conabie (1). – Din tc. kunebi. DOOM
conabíu2 (înv.) s. n., art. conabíul
conabii
CONABÍU, -ÍE, conabii, adj., s. n. 1. Adj. (Înv.) Roșu-închis, de culoarea vișinei coapte; vișiniu. 2. S. n. Culoare conabie (1). – Din tc. kunebi. DOOM
conabíu2 (înv.) s. n., art. conabíul
conabiii
CONABÍU, -ÍE, conabii, adj., s. n. 1. Adj. (Înv.) Roșu-închis, de culoarea vișinei coapte; vișiniu. 2. S. n. Culoare conabie (1). – Din tc. kunebi. DOOM
conabíu2 (înv.) s. n., art. conabíul
conabiile
CONABÍU, -ÍE, conabii, adj., s. n. 1. Adj. (Înv.) Roșu-închis, de culoarea vișinei coapte; vișiniu. 2. S. n. Culoare conabie (1). – Din tc. kunebi. DOOM
conabíu2 (înv.) s. n., art. conabíul
conabiilor
CONABÍU, -ÍE, conabii, adj., s. n. 1. Adj. (Înv.) Roșu-închis, de culoarea vișinei coapte; vișiniu. 2. S. n. Culoare conabie (1). – Din tc. kunebi. DOOM
conabíu2 (înv.) s. n., art. conabíul
conabiu
CONABÍU, -ÍE, conabii, adj., s. n. 1. Adj. (Înv.) Roșu-închis, de culoarea vișinei coapte; vișiniu. 2. S. n. Culoare conabie (1). – Din tc. kunebi. DOOM
conabíu2 (înv.) s. n., art. conabíul
conabiul
CONABÍU, -ÍE, conabii, adj., s. n. 1. Adj. (Înv.) Roșu-închis, de culoarea vișinei coapte; vișiniu. 2. S. n. Culoare conabie (1). – Din tc. kunebi. DOOM
conabíu2 (înv.) s. n., art. conabíul
conabiului
CONABÍU, -ÍE, conabii, adj., s. n. 1. Adj. (Înv.) Roșu-închis, de culoarea vișinei coapte; vișiniu. 2. S. n. Culoare conabie (1). – Din tc. kunebi. DOOM
conabíu2 (înv.) s. n., art. conabíul
conac
CONÁC, conace, s. n. I. 1. Casă boierească la țară, pe o moșie. 2. Reședință a unui ispravnic sau a unui subprefect, a unui vizir sau a unui pașă; cartier oficial. II. (Înv.) 1. Loc de popas; popas. 2. Distanță de la un loc de popas la altul. 3. Interval de timp egal cu o jumătate de zi. – Din tc. konak. DOOM
conác s. n., pl. conáce
conace
CONÁC, conace, s. n. I. 1. Casă boierească la țară, pe o moșie. 2. Reședință a unui ispravnic sau a unui subprefect, a unui vizir sau a unui pașă; cartier oficial. II. (Înv.) 1. Loc de popas; popas. 2. Distanță de la un loc de popas la altul. 3. Interval de timp egal cu o jumătate de zi. – Din tc. konak. DOOM
conác s. n., pl. conáce
conacele
CONÁC, conace, s. n. I. 1. Casă boierească la țară, pe o moșie. 2. Reședință a unui ispravnic sau a unui subprefect, a unui vizir sau a unui pașă; cartier oficial. II. (Înv.) 1. Loc de popas; popas. 2. Distanță de la un loc de popas la altul. 3. Interval de timp egal cu o jumătate de zi. – Din tc. konak. DOOM
conác s. n., pl. conáce
conacelor
CONÁC, conace, s. n. I. 1. Casă boierească la țară, pe o moșie. 2. Reședință a unui ispravnic sau a unui subprefect, a unui vizir sau a unui pașă; cartier oficial. II. (Înv.) 1. Loc de popas; popas. 2. Distanță de la un loc de popas la altul. 3. Interval de timp egal cu o jumătate de zi. – Din tc. konak. DOOM
conác s. n., pl. conáce
conacul
CONÁC, conace, s. n. I. 1. Casă boierească la țară, pe o moșie. 2. Reședință a unui ispravnic sau a unui subprefect, a unui vizir sau a unui pașă; cartier oficial. II. (Înv.) 1. Loc de popas; popas. 2. Distanță de la un loc de popas la altul. 3. Interval de timp egal cu o jumătate de zi. – Din tc. konak. DOOM
conác s. n., pl. conáce
conacului
CONÁC, conace, s. n. I. 1. Casă boierească la țară, pe o moșie. 2. Reședință a unui ispravnic sau a unui subprefect, a unui vizir sau a unui pașă; cartier oficial. II. (Înv.) 1. Loc de popas; popas. 2. Distanță de la un loc de popas la altul. 3. Interval de timp egal cu o jumătate de zi. – Din tc. konak. DOOM
conác s. n., pl. conáce
conat
CONÁT, -Ă adj. (Bot.; despre organe) Unit la bază, concrescut. [Cf. it. connato, lat. connatus].
conata
CONÁT, -Ă adj. (Bot.; despre organe) Unit la bază, concrescut. [Cf. it. connato, lat. connatus].
conate
CONÁT, -Ă adj. (Bot.; despre organe) Unit la bază, concrescut. [Cf. it. connato, lat. connatus].
conatei
CONÁT, -Ă adj. (Bot.; despre organe) Unit la bază, concrescut. [Cf. it. connato, lat. connatus].
conatele
CONÁT, -Ă adj. (Bot.; despre organe) Unit la bază, concrescut. [Cf. it. connato, lat. connatus].
conatelor
CONÁT, -Ă adj. (Bot.; despre organe) Unit la bază, concrescut. [Cf. it. connato, lat. connatus].
conatul
CONÁT, -Ă adj. (Bot.; despre organe) Unit la bază, concrescut. [Cf. it. connato, lat. connatus].
conatului
CONÁT, -Ă adj. (Bot.; despre organe) Unit la bază, concrescut. [Cf. it. connato, lat. connatus].
conaș
CONÁȘ s. m. v. coconaș. DOOM
*conașul (înv.) s. m. art.
conați
CONÁT, -Ă adj. (Bot.; despre organe) Unit la bază, concrescut. [Cf. it. connato, lat. connatus].
conații
CONÁT, -Ă adj. (Bot.; despre organe) Unit la bază, concrescut. [Cf. it. connato, lat. connatus].
conaților
CONÁT, -Ă adj. (Bot.; despre organe) Unit la bază, concrescut. [Cf. it. connato, lat. connatus].
conațional
CONAȚIONÁL, -Ă, conaționali, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care, în raport cu altă persoană, face parte din aceeași națiune. [Pr.: -ți-o-] – Co(n)1- + național. DOOM
conaționál (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. conaționáli; adj. f., s. f. conaționálă, pl conaționále
conațional
CONAȚIONÁL, -Ă, conaționali, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care, în raport cu altă persoană, face parte din aceeași națiune. [Pr.: -ți-o-] – Co(n)1- + național. DOOM
conaționál (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. conaționáli; adj. f., s. f. conaționálă, pl conaționále
conaționala
CONAȚIONÁL, -Ă, conaționali, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care, în raport cu altă persoană, face parte din aceeași națiune. [Pr.: -ți-o-] – Co(n)1- + național. DOOM
conaționál (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. conaționáli; adj. f., s. f. conaționálă, pl conaționále
conaționala
CONAȚIONÁL, -Ă, conaționali, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care, în raport cu altă persoană, face parte din aceeași națiune. [Pr.: -ți-o-] – Co(n)1- + național. DOOM
conaționál (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. conaționáli; adj. f., s. f. conaționálă, pl conaționále
conaționale
CONAȚIONÁL, -Ă, conaționali, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care, în raport cu altă persoană, face parte din aceeași națiune. [Pr.: -ți-o-] – Co(n)1- + național. DOOM
conaționál (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. conaționáli; adj. f., s. f. conaționálă, pl conaționále
conaționale
CONAȚIONÁL, -Ă, conaționali, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care, în raport cu altă persoană, face parte din aceeași națiune. [Pr.: -ți-o-] – Co(n)1- + național. DOOM
conaționál (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. conaționáli; adj. f., s. f. conaționálă, pl conaționále
conaționalei
CONAȚIONÁL, -Ă, conaționali, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care, în raport cu altă persoană, face parte din aceeași națiune. [Pr.: -ți-o-] – Co(n)1- + național. DOOM
conaționál (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. conaționáli; adj. f., s. f. conaționálă, pl conaționále
conaționalei
CONAȚIONÁL, -Ă, conaționali, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care, în raport cu altă persoană, face parte din aceeași națiune. [Pr.: -ți-o-] – Co(n)1- + național. DOOM
conaționál (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. conaționáli; adj. f., s. f. conaționálă, pl conaționále
conaționalele
CONAȚIONÁL, -Ă, conaționali, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care, în raport cu altă persoană, face parte din aceeași națiune. [Pr.: -ți-o-] – Co(n)1- + național. DOOM
conaționál (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. conaționáli; adj. f., s. f. conaționálă, pl conaționále
conaționalele
CONAȚIONÁL, -Ă, conaționali, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care, în raport cu altă persoană, face parte din aceeași națiune. [Pr.: -ți-o-] – Co(n)1- + național. DOOM
conaționál (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. conaționáli; adj. f., s. f. conaționálă, pl conaționále
conaționalelor
CONAȚIONÁL, -Ă, conaționali, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care, în raport cu altă persoană, face parte din aceeași națiune. [Pr.: -ți-o-] – Co(n)1- + național. DOOM
conaționál (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. conaționáli; adj. f., s. f. conaționálă, pl conaționále
conaționalelor
CONAȚIONÁL, -Ă, conaționali, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care, în raport cu altă persoană, face parte din aceeași națiune. [Pr.: -ți-o-] – Co(n)1- + național. DOOM
conaționál (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. conaționáli; adj. f., s. f. conaționálă, pl conaționále
conaționali
CONAȚIONÁL, -Ă, conaționali, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care, în raport cu altă persoană, face parte din aceeași națiune. [Pr.: -ți-o-] – Co(n)1- + național. DOOM
conaționál (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. conaționáli; adj. f., s. f. conaționálă, pl conaționále
conaționali
CONAȚIONÁL, -Ă, conaționali, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care, în raport cu altă persoană, face parte din aceeași națiune. [Pr.: -ți-o-] – Co(n)1- + național. DOOM
conaționál (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. conaționáli; adj. f., s. f. conaționálă, pl conaționále
conaționalii
CONAȚIONÁL, -Ă, conaționali, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care, în raport cu altă persoană, face parte din aceeași națiune. [Pr.: -ți-o-] – Co(n)1- + național. DOOM
conaționál (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. conaționáli; adj. f., s. f. conaționálă, pl conaționále
conaționalii
CONAȚIONÁL, -Ă, conaționali, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care, în raport cu altă persoană, face parte din aceeași națiune. [Pr.: -ți-o-] – Co(n)1- + național. DOOM
conaționál (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. conaționáli; adj. f., s. f. conaționálă, pl conaționále
conaționalilor
CONAȚIONÁL, -Ă, conaționali, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care, în raport cu altă persoană, face parte din aceeași națiune. [Pr.: -ți-o-] – Co(n)1- + național. DOOM
conaționál (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. conaționáli; adj. f., s. f. conaționálă, pl conaționále
conaționalilor
CONAȚIONÁL, -Ă, conaționali, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care, în raport cu altă persoană, face parte din aceeași națiune. [Pr.: -ți-o-] – Co(n)1- + național. DOOM
conaționál (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. conaționáli; adj. f., s. f. conaționálă, pl conaționále
conaționalul
CONAȚIONÁL, -Ă, conaționali, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care, în raport cu altă persoană, face parte din aceeași națiune. [Pr.: -ți-o-] – Co(n)1- + național. DOOM
conaționál (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. conaționáli; adj. f., s. f. conaționálă, pl conaționále
conaționalul
CONAȚIONÁL, -Ă, conaționali, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care, în raport cu altă persoană, face parte din aceeași națiune. [Pr.: -ți-o-] – Co(n)1- + național. DOOM
conaționál (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. conaționáli; adj. f., s. f. conaționálă, pl conaționále
conaționalului
CONAȚIONÁL, -Ă, conaționali, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care, în raport cu altă persoană, face parte din aceeași națiune. [Pr.: -ți-o-] – Co(n)1- + național. DOOM
conaționál (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. conaționáli; adj. f., s. f. conaționálă, pl conaționále
conaționalului
CONAȚIONÁL, -Ă, conaționali, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care, în raport cu altă persoană, face parte din aceeași națiune. [Pr.: -ți-o-] – Co(n)1- + național. DOOM
conaționál (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. conaționáli; adj. f., s. f. conaționálă, pl conaționále
conca
CÓNCĂ s. f. (Arhit.) Acoperământ în forma unei jumătăți de cupolă deasupra absidei altarului. – Din fr. conque. DOOM
cóncă s. f., g.-d. art. cóncii
concasa
CONCASÁ, concasez, vb. I. Tranz. A sfărâma un material solid în bucăți mici cu ajutorul concasorului. – Din fr. concasser. DOOM
concasá (a ~) vb., ind. prez. 3 concaseáză
concasai
CONCASÁ, concasez, vb. I. Tranz. A sfărâma un material solid în bucăți mici cu ajutorul concasorului. – Din fr. concasser. DOOM
concasá (a ~) vb., ind. prez. 3 concaseáză
concasam
CONCASÁ, concasez, vb. I. Tranz. A sfărâma un material solid în bucăți mici cu ajutorul concasorului. – Din fr. concasser. DOOM
concasá (a ~) vb., ind. prez. 3 concaseáză
concasare
CONCASÁ, concasez, vb. I. Tranz. A sfărâma un material solid în bucăți mici cu ajutorul concasorului. – Din fr. concasser. DOOM
concasá (a ~) vb., ind. prez. 3 concaseáză
concasare
CONCASÁRE s. f. Acțiunea de a concasa și rezultatul ei. – V. concasa. DOOM
concasáre s. f., g.-d. art. concasắrii
concasarea
CONCASÁRE s. f. Acțiunea de a concasa și rezultatul ei. – V. concasa. DOOM
concasáre s. f., g.-d. art. concasắrii
concasară
CONCASÁ, concasez, vb. I. Tranz. A sfărâma un material solid în bucăți mici cu ajutorul concasorului. – Din fr. concasser. DOOM
concasá (a ~) vb., ind. prez. 3 concaseáză
concasarăm
CONCASÁ, concasez, vb. I. Tranz. A sfărâma un material solid în bucăți mici cu ajutorul concasorului. – Din fr. concasser. DOOM
concasá (a ~) vb., ind. prez. 3 concaseáză
concasarăți
CONCASÁ, concasez, vb. I. Tranz. A sfărâma un material solid în bucăți mici cu ajutorul concasorului. – Din fr. concasser. DOOM
concasá (a ~) vb., ind. prez. 3 concaseáză
concasase
CONCASÁ, concasez, vb. I. Tranz. A sfărâma un material solid în bucăți mici cu ajutorul concasorului. – Din fr. concasser. DOOM
concasá (a ~) vb., ind. prez. 3 concaseáză
concasasem
CONCASÁ, concasez, vb. I. Tranz. A sfărâma un material solid în bucăți mici cu ajutorul concasorului. – Din fr. concasser. DOOM
concasá (a ~) vb., ind. prez. 3 concaseáză
concasaseră
CONCASÁ, concasez, vb. I. Tranz. A sfărâma un material solid în bucăți mici cu ajutorul concasorului. – Din fr. concasser. DOOM
concasá (a ~) vb., ind. prez. 3 concaseáză
concasaserăm
CONCASÁ, concasez, vb. I. Tranz. A sfărâma un material solid în bucăți mici cu ajutorul concasorului. – Din fr. concasser. DOOM
concasá (a ~) vb., ind. prez. 3 concaseáză
concasaserăți
CONCASÁ, concasez, vb. I. Tranz. A sfărâma un material solid în bucăți mici cu ajutorul concasorului. – Din fr. concasser. DOOM
concasá (a ~) vb., ind. prez. 3 concaseáză
concasaseși
CONCASÁ, concasez, vb. I. Tranz. A sfărâma un material solid în bucăți mici cu ajutorul concasorului. – Din fr. concasser. DOOM
concasá (a ~) vb., ind. prez. 3 concaseáză
concasaseți
CONCASÁ, concasez, vb. I. Tranz. A sfărâma un material solid în bucăți mici cu ajutorul concasorului. – Din fr. concasser. DOOM
concasá (a ~) vb., ind. prez. 3 concaseáză
concasat
CONCASÁ, concasez, vb. I. Tranz. A sfărâma un material solid în bucăți mici cu ajutorul concasorului. – Din fr. concasser. DOOM
concasá (a ~) vb., ind. prez. 3 concaseáză
concasat
CONCASÁ, concasez, vb. I. Tranz. A sfărâma un material solid în bucăți mici cu ajutorul concasorului. – Din fr. concasser.
concasau
CONCASÁ, concasez, vb. I. Tranz. A sfărâma un material solid în bucăți mici cu ajutorul concasorului. – Din fr. concasser. DOOM
concasá (a ~) vb., ind. prez. 3 concaseáză
concasași
CONCASÁ, concasez, vb. I. Tranz. A sfărâma un material solid în bucăți mici cu ajutorul concasorului. – Din fr. concasser. DOOM
concasá (a ~) vb., ind. prez. 3 concaseáză
concasați
CONCASÁ, concasez, vb. I. Tranz. A sfărâma un material solid în bucăți mici cu ajutorul concasorului. – Din fr. concasser. DOOM
concasá (a ~) vb., ind. prez. 3 concaseáză
concasează
CONCASÁ, concasez, vb. I. Tranz. A sfărâma un material solid în bucăți mici cu ajutorul concasorului. – Din fr. concasser. DOOM
concasá (a ~) vb., ind. prez. 3 concaseáză
concasez
CONCASÁ, concasez, vb. I. Tranz. A sfărâma un material solid în bucăți mici cu ajutorul concasorului. – Din fr. concasser. DOOM
concasá (a ~) vb., ind. prez. 3 concaseáză
concaseze
CONCASÁ, concasez, vb. I. Tranz. A sfărâma un material solid în bucăți mici cu ajutorul concasorului. – Din fr. concasser. DOOM
concasá (a ~) vb., ind. prez. 3 concaseáză
concasezi
CONCASÁ, concasez, vb. I. Tranz. A sfărâma un material solid în bucăți mici cu ajutorul concasorului. – Din fr. concasser. DOOM
concasá (a ~) vb., ind. prez. 3 concaseáză
concasoare
CONCASÓR, concasoare, s. n. Mașină de sfărâmat materiale dure, folosită în industriile extractive sau de prelucrare. – Din fr. concasseur. DOOM
concasór s. n., pl. concasoáre
concasoarele
CONCASÓR, concasoare, s. n. Mașină de sfărâmat materiale dure, folosită în industriile extractive sau de prelucrare. – Din fr. concasseur. DOOM
concasór s. n., pl. concasoáre
concasoarelor
CONCASÓR, concasoare, s. n. Mașină de sfărâmat materiale dure, folosită în industriile extractive sau de prelucrare. – Din fr. concasseur. DOOM
concasór s. n., pl. concasoáre
concasor
CONCASÓR, concasoare, s. n. Mașină de sfărâmat materiale dure, folosită în industriile extractive sau de prelucrare. – Din fr. concasseur. DOOM
concasór s. n., pl. concasoáre
concasorul
CONCASÓR, concasoare, s. n. Mașină de sfărâmat materiale dure, folosită în industriile extractive sau de prelucrare. – Din fr. concasseur. DOOM
concasór s. n., pl. concasoáre
concasorului
CONCASÓR, concasoare, s. n. Mașină de sfărâmat materiale dure, folosită în industriile extractive sau de prelucrare. – Din fr. concasseur. DOOM
concasór s. n., pl. concasoáre
concasând
CONCASÁ, concasez, vb. I. Tranz. A sfărâma un material solid în bucăți mici cu ajutorul concasorului. – Din fr. concasser. DOOM
concasá (a ~) vb., ind. prez. 3 concaseáză
concasînd
CONCASÁ, concasez, vb. I. Tranz. A sfărâma un material solid în bucăți mici cu ajutorul concasorului. – Din fr. concasser. DOOM
concasá (a ~) vb., ind. prez. 3 concaseáză
concasări
CONCASÁRE s. f. Acțiunea de a concasa și rezultatul ei. – V. concasa. DOOM
concasáre s. f., g.-d. art. concasắrii
concasării
CONCASÁRE s. f. Acțiunea de a concasa și rezultatul ei. – V. concasa. DOOM
concasáre s. f., g.-d. art. concasắrii
concasările
CONCASÁRE s. f. Acțiunea de a concasa și rezultatul ei. – V. concasa. DOOM
concasáre s. f., g.-d. art. concasắrii
concasărilor
CONCASÁRE s. f. Acțiunea de a concasa și rezultatul ei. – V. concasa. DOOM
concasáre s. f., g.-d. art. concasắrii
concatena
CONCATENÁ, concatenez, vb. I. Tranz. A efectua o concatenare. – Din lat. concatenare. DOOM
concatená (a concatena) vb., ind. prez. 3 concateneáză
concatenai
CONCATENÁ, concatenez, vb. I. Tranz. A efectua o concatenare. – Din lat. concatenare. DOOM
concatená (a concatena) vb., ind. prez. 3 concateneáză
concatenam
CONCATENÁ, concatenez, vb. I. Tranz. A efectua o concatenare. – Din lat. concatenare. DOOM
concatená (a concatena) vb., ind. prez. 3 concateneáză
concatenare
CONCATENÁ, concatenez, vb. I. Tranz. A efectua o concatenare. – Din lat. concatenare. DOOM
concatená (a concatena) vb., ind. prez. 3 concateneáză
concatenare
CONCATENÁRE, concatenări, s. f. Acțiunea de a concatena și rezultatul ei. – V. concatena. DOOM
concatenáre s. f., g.-d. art. concatenắrii; pl. concatenắri
concatenarea
CONCATENÁRE, concatenări, s. f. Acțiunea de a concatena și rezultatul ei. – V. concatena. DOOM
concatenáre s. f., g.-d. art. concatenắrii; pl. concatenắri
concatenară
CONCATENÁ, concatenez, vb. I. Tranz. A efectua o concatenare. – Din lat. concatenare. DOOM
concatená (a concatena) vb., ind. prez. 3 concateneáză
concatenarăm
CONCATENÁ, concatenez, vb. I. Tranz. A efectua o concatenare. – Din lat. concatenare. DOOM
concatená (a concatena) vb., ind. prez. 3 concateneáză
concatenarăți
CONCATENÁ, concatenez, vb. I. Tranz. A efectua o concatenare. – Din lat. concatenare. DOOM
concatená (a concatena) vb., ind. prez. 3 concateneáză
concatenase
CONCATENÁ, concatenez, vb. I. Tranz. A efectua o concatenare. – Din lat. concatenare. DOOM
concatená (a concatena) vb., ind. prez. 3 concateneáză
concatenasem
CONCATENÁ, concatenez, vb. I. Tranz. A efectua o concatenare. – Din lat. concatenare. DOOM
concatená (a concatena) vb., ind. prez. 3 concateneáză
concatenaseră
CONCATENÁ, concatenez, vb. I. Tranz. A efectua o concatenare. – Din lat. concatenare. DOOM
concatená (a concatena) vb., ind. prez. 3 concateneáză
concatenaserăm
CONCATENÁ, concatenez, vb. I. Tranz. A efectua o concatenare. – Din lat. concatenare. DOOM
concatená (a concatena) vb., ind. prez. 3 concateneáză
concatenaserăți
CONCATENÁ, concatenez, vb. I. Tranz. A efectua o concatenare. – Din lat. concatenare. DOOM
concatená (a concatena) vb., ind. prez. 3 concateneáză
concatenaseși
CONCATENÁ, concatenez, vb. I. Tranz. A efectua o concatenare. – Din lat. concatenare. DOOM
concatená (a concatena) vb., ind. prez. 3 concateneáză
concatenaseți
CONCATENÁ, concatenez, vb. I. Tranz. A efectua o concatenare. – Din lat. concatenare. DOOM
concatená (a concatena) vb., ind. prez. 3 concateneáză
concatenat
CONCATENÁ, concatenez, vb. I. Tranz. A efectua o concatenare. – Din lat. concatenare. DOOM
concatená (a concatena) vb., ind. prez. 3 concateneáză
concatenau
CONCATENÁ, concatenez, vb. I. Tranz. A efectua o concatenare. – Din lat. concatenare. DOOM
concatená (a concatena) vb., ind. prez. 3 concateneáză
concatenași
CONCATENÁ, concatenez, vb. I. Tranz. A efectua o concatenare. – Din lat. concatenare. DOOM
concatená (a concatena) vb., ind. prez. 3 concateneáză
concatenați
CONCATENÁ, concatenez, vb. I. Tranz. A efectua o concatenare. – Din lat. concatenare. DOOM
concatená (a concatena) vb., ind. prez. 3 concateneáză
concatenația
CONCATENÁȚIE, concatenații, s. f. 1. (Lingv.) Înlănțuire a elementelor vecine, în plan sintagmatic. 2. Înlănțuire retorică de anadiploze succesive; epiplocă. – Din fr. concaténation. DOOM
*concatenáție (-ți-e) s. f., art. concatenáția (-ți-a), g.-d. art. concatenáției; pl. concatenáții, art. concatenáțiile(-ți-i-)
concatenație
CONCATENÁȚIE, concatenații, s. f. 1. (Lingv.) Înlănțuire a elementelor vecine, în plan sintagmatic. 2. Înlănțuire retorică de anadiploze succesive; epiplocă. – Din fr. concaténation. DOOM
*concatenáție (-ți-e) s. f., art. concatenáția (-ți-a), g.-d. art. concatenáției; pl. concatenáții, art. concatenáțiile(-ți-i-)
concatenației
CONCATENÁȚIE, concatenații, s. f. 1. (Lingv.) Înlănțuire a elementelor vecine, în plan sintagmatic. 2. Înlănțuire retorică de anadiploze succesive; epiplocă. – Din fr. concaténation. DOOM
*concatenáție (-ți-e) s. f., art. concatenáția (-ți-a), g.-d. art. concatenáției; pl. concatenáții, art. concatenáțiile(-ți-i-)
concatenații
CONCATENÁȚIE, concatenații, s. f. 1. (Lingv.) Înlănțuire a elementelor vecine, în plan sintagmatic. 2. Înlănțuire retorică de anadiploze succesive; epiplocă. – Din fr. concaténation. DOOM
*concatenáție (-ți-e) s. f., art. concatenáția (-ți-a), g.-d. art. concatenáției; pl. concatenáții, art. concatenáțiile(-ți-i-)
concatenațiile
CONCATENÁȚIE, concatenații, s. f. 1. (Lingv.) Înlănțuire a elementelor vecine, în plan sintagmatic. 2. Înlănțuire retorică de anadiploze succesive; epiplocă. – Din fr. concaténation. DOOM
*concatenáție (-ți-e) s. f., art. concatenáția (-ți-a), g.-d. art. concatenáției; pl. concatenáții, art. concatenáțiile(-ți-i-)
concatenațiilor
CONCATENÁȚIE, concatenații, s. f. 1. (Lingv.) Înlănțuire a elementelor vecine, în plan sintagmatic. 2. Înlănțuire retorică de anadiploze succesive; epiplocă. – Din fr. concaténation. DOOM
*concatenáție (-ți-e) s. f., art. concatenáția (-ți-a), g.-d. art. concatenáției; pl. concatenáții, art. concatenáțiile(-ți-i-)
concatenează
CONCATENÁ, concatenez, vb. I. Tranz. A efectua o concatenare. – Din lat. concatenare. DOOM
concatená (a concatena) vb., ind. prez. 3 concateneáză
concatenez
CONCATENÁ, concatenez, vb. I. Tranz. A efectua o concatenare. – Din lat. concatenare. DOOM
concatená (a concatena) vb., ind. prez. 3 concateneáză
concateneze
CONCATENÁ, concatenez, vb. I. Tranz. A efectua o concatenare. – Din lat. concatenare. DOOM
concatená (a concatena) vb., ind. prez. 3 concateneáză
concatenezi
CONCATENÁ, concatenez, vb. I. Tranz. A efectua o concatenare. – Din lat. concatenare. DOOM
concatená (a concatena) vb., ind. prez. 3 concateneáză
concatenând
CONCATENÁ, concatenez, vb. I. Tranz. A efectua o concatenare. – Din lat. concatenare. DOOM
concatená (a concatena) vb., ind. prez. 3 concateneáză
concatenînd
CONCATENÁ, concatenez, vb. I. Tranz. A efectua o concatenare. – Din lat. concatenare. DOOM
concatená (a concatena) vb., ind. prez. 3 concateneáză
concatenări
CONCATENÁRE, concatenări, s. f. Acțiunea de a concatena și rezultatul ei. – V. concatena. DOOM
concatenáre s. f., g.-d. art. concatenắrii; pl. concatenắri
concatenării
CONCATENÁRE, concatenări, s. f. Acțiunea de a concatena și rezultatul ei. – V. concatena. DOOM
concatenáre s. f., g.-d. art. concatenắrii; pl. concatenắri
concatenările
CONCATENÁRE, concatenări, s. f. Acțiunea de a concatena și rezultatul ei. – V. concatena. DOOM
concatenáre s. f., g.-d. art. concatenắrii; pl. concatenắri
concatenărilor
CONCATENÁRE, concatenări, s. f. Acțiunea de a concatena și rezultatul ei. – V. concatena. DOOM
concatenáre s. f., g.-d. art. concatenắrii; pl. concatenắri
concav
CONCÁV, -Ă, concavi, -e, adj. Care prezintă o scobitură; în formă de adâncitură. ♦ (Înv.; despre formații militare) Dispus în semicerc. – Din fr. concave, lat. concavus. DOOM
concáv adj. m., pl. concávi; f. concávă, pl. concáve
concava
CONCÁV, -Ă, concavi, -e, adj. Care prezintă o scobitură; în formă de adâncitură. ♦ (Înv.; despre formații militare) Dispus în semicerc. – Din fr. concave, lat. concavus. DOOM
concáv adj. m., pl. concávi; f. concávă, pl. concáve
concave
CONCÁV, -Ă, concavi, -e, adj. Care prezintă o scobitură; în formă de adâncitură. ♦ (Înv.; despre formații militare) Dispus în semicerc. – Din fr. concave, lat. concavus. DOOM
concáv adj. m., pl. concávi; f. concávă, pl. concáve
concavei
CONCÁV, -Ă, concavi, -e, adj. Care prezintă o scobitură; în formă de adâncitură. ♦ (Înv.; despre formații militare) Dispus în semicerc. – Din fr. concave, lat. concavus. DOOM
concáv adj. m., pl. concávi; f. concávă, pl. concáve
concavele
CONCÁV, -Ă, concavi, -e, adj. Care prezintă o scobitură; în formă de adâncitură. ♦ (Înv.; despre formații militare) Dispus în semicerc. – Din fr. concave, lat. concavus. DOOM
concáv adj. m., pl. concávi; f. concávă, pl. concáve
concavelor
CONCÁV, -Ă, concavi, -e, adj. Care prezintă o scobitură; în formă de adâncitură. ♦ (Înv.; despre formații militare) Dispus în semicerc. – Din fr. concave, lat. concavus. DOOM
concáv adj. m., pl. concávi; f. concávă, pl. concáve
concavi
CONCÁV, -Ă, concavi, -e, adj. Care prezintă o scobitură; în formă de adâncitură. ♦ (Înv.; despre formații militare) Dispus în semicerc. – Din fr. concave, lat. concavus. DOOM
concáv adj. m., pl. concávi; f. concávă, pl. concáve
concavii
CONCÁV, -Ă, concavi, -e, adj. Care prezintă o scobitură; în formă de adâncitură. ♦ (Înv.; despre formații militare) Dispus în semicerc. – Din fr. concave, lat. concavus. DOOM
concáv adj. m., pl. concávi; f. concávă, pl. concáve
concavilor
CONCÁV, -Ă, concavi, -e, adj. Care prezintă o scobitură; în formă de adâncitură. ♦ (Înv.; despre formații militare) Dispus în semicerc. – Din fr. concave, lat. concavus. DOOM
concáv adj. m., pl. concávi; f. concávă, pl. concáve
concavitate
CONCAVITÁTE, concavități, s. f. Scobitură, adâncitură a unui corp concav. – Din fr. concavité. DOOM
concavitáte s. f., g.-d. art. concavitắții; pl. concavitắți
concavitatea
CONCAVITÁTE, concavități, s. f. Scobitură, adâncitură a unui corp concav. – Din fr. concavité. DOOM
concavitáte s. f., g.-d. art. concavitắții; pl. concavitắți
concavități
CONCAVITÁTE, concavități, s. f. Scobitură, adâncitură a unui corp concav. – Din fr. concavité. DOOM
concavitáte s. f., g.-d. art. concavitắții; pl. concavitắți
concavității
CONCAVITÁTE, concavități, s. f. Scobitură, adâncitură a unui corp concav. – Din fr. concavité. DOOM
concavitáte s. f., g.-d. art. concavitắții; pl. concavitắți
concavitățile
CONCAVITÁTE, concavități, s. f. Scobitură, adâncitură a unui corp concav. – Din fr. concavité. DOOM
concavitáte s. f., g.-d. art. concavitắții; pl. concavitắți
concavităților
CONCAVITÁTE, concavități, s. f. Scobitură, adâncitură a unui corp concav. – Din fr. concavité. DOOM
concavitáte s. f., g.-d. art. concavitắții; pl. concavitắți
concavul
CONCÁV, -Ă, concavi, -e, adj. Care prezintă o scobitură; în formă de adâncitură. ♦ (Înv.; despre formații militare) Dispus în semicerc. – Din fr. concave, lat. concavus. DOOM
concáv adj. m., pl. concávi; f. concávă, pl. concáve
concavului
CONCÁV, -Ă, concavi, -e, adj. Care prezintă o scobitură; în formă de adâncitură. ♦ (Înv.; despre formații militare) Dispus în semicerc. – Din fr. concave, lat. concavus. DOOM
concáv adj. m., pl. concávi; f. concávă, pl. concáve
conceadă
CONCÉDE, concéd, vb. III. Tranz. (Livr.) A îngădui, a încuviința; a ceda un drept, un privilegiu etc. – Din fr. concéder. DOOM
concéde (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. concéd, 3 sg. concéde; conj. prez. 3 să conceádă; ger. concedấnd (nu se folosește la perf. s., m.m.c.p., part., forme compuse cu part.)
conceapă
CONCÉPE, concép, vb. III. I. Tranz. 1. A imagina, a proiecta, a gândi ceva nou. 2. A-și face o idee despre ceva; a pricepe, a înțelege. ◊ Loc. adv. De neconceput = de neînțeles, de neimaginat; imposibil. 3. A exprima în anumiți termeni, a formula într-un anumit fel. II. Intranz. (Despre o femeie) A rămâne însărcinată; a zămisli, a procrea. – Din lat. concipere. DOOM
concépe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. concép, imperf. 3 sg. concepeá; conj. prez. 3 să conceápă; part. concepút
conced
CONCÉDE, concéd, vb. III. Tranz. (Livr.) A îngădui, a încuviința; a ceda un drept, un privilegiu etc. – Din fr. concéder. DOOM
concéde (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. concéd, 3 sg. concéde; conj. prez. 3 să conceádă; ger. concedấnd (nu se folosește la perf. s., m.m.c.p., part., forme compuse cu part.)
concede
CONCÉDE, concéd, vb. III. Tranz. (Livr.) A îngădui, a încuviința; a ceda un drept, un privilegiu etc. – Din fr. concéder. DOOM
concéde (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. concéd, 3 sg. concéde; conj. prez. 3 să conceádă; ger. concedấnd (nu se folosește la perf. s., m.m.c.p., part., forme compuse cu part.)
concedea
CONCÉDE, concéd, vb. III. Tranz. (Livr.) A îngădui, a încuviința; a ceda un drept, un privilegiu etc. – Din fr. concéder. DOOM
concéde (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. concéd, 3 sg. concéde; conj. prez. 3 să conceádă; ger. concedấnd (nu se folosește la perf. s., m.m.c.p., part., forme compuse cu part.)
concedeai
CONCÉDE, concéd, vb. III. Tranz. (Livr.) A îngădui, a încuviința; a ceda un drept, un privilegiu etc. – Din fr. concéder. DOOM
concéde (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. concéd, 3 sg. concéde; conj. prez. 3 să conceádă; ger. concedấnd (nu se folosește la perf. s., m.m.c.p., part., forme compuse cu part.)
concedeam
CONCÉDE, concéd, vb. III. Tranz. (Livr.) A îngădui, a încuviința; a ceda un drept, un privilegiu etc. – Din fr. concéder. DOOM
concéde (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. concéd, 3 sg. concéde; conj. prez. 3 să conceádă; ger. concedấnd (nu se folosește la perf. s., m.m.c.p., part., forme compuse cu part.)
concedeau
CONCÉDE, concéd, vb. III. Tranz. (Livr.) A îngădui, a încuviința; a ceda un drept, un privilegiu etc. – Din fr. concéder. DOOM
concéde (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. concéd, 3 sg. concéde; conj. prez. 3 să conceádă; ger. concedấnd (nu se folosește la perf. s., m.m.c.p., part., forme compuse cu part.)
concedeați
CONCÉDE, concéd, vb. III. Tranz. (Livr.) A îngădui, a încuviința; a ceda un drept, un privilegiu etc. – Din fr. concéder. DOOM
concéde (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. concéd, 3 sg. concéde; conj. prez. 3 să conceádă; ger. concedấnd (nu se folosește la perf. s., m.m.c.p., part., forme compuse cu part.)
concedem
CONCÉDE, concéd, vb. III. Tranz. (Livr.) A îngădui, a încuviința; a ceda un drept, un privilegiu etc. – Din fr. concéder. DOOM
concéde (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. concéd, 3 sg. concéde; conj. prez. 3 să conceádă; ger. concedấnd (nu se folosește la perf. s., m.m.c.p., part., forme compuse cu part.)
concedere
CONCÉDE, concéd, vb. III. Tranz. (Livr.) A îngădui, a încuviința; a ceda un drept, un privilegiu etc. – Din fr. concéder. DOOM
concéde (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. concéd, 3 sg. concéde; conj. prez. 3 să conceádă; ger. concedấnd (nu se folosește la perf. s., m.m.c.p., part., forme compuse cu part.)
concedere
CONCÉDE, concéd, vb. III. Tranz. (Livr.) A îngădui, a încuviința; a ceda un drept, un privilegiu etc. – Din fr. concéder.
concederea
CONCÉDE, concéd, vb. III. Tranz. (Livr.) A îngădui, a încuviința; a ceda un drept, un privilegiu etc. – Din fr. concéder.
concederi
CONCÉDE, concéd, vb. III. Tranz. (Livr.) A îngădui, a încuviința; a ceda un drept, un privilegiu etc. – Din fr. concéder.
concederii
CONCÉDE, concéd, vb. III. Tranz. (Livr.) A îngădui, a încuviința; a ceda un drept, un privilegiu etc. – Din fr. concéder.
concederile
CONCÉDE, concéd, vb. III. Tranz. (Livr.) A îngădui, a încuviința; a ceda un drept, un privilegiu etc. – Din fr. concéder.
concederilor
CONCÉDE, concéd, vb. III. Tranz. (Livr.) A îngădui, a încuviința; a ceda un drept, un privilegiu etc. – Din fr. concéder.
concedeți
CONCÉDE, concéd, vb. III. Tranz. (Livr.) A îngădui, a încuviința; a ceda un drept, un privilegiu etc. – Din fr. concéder. DOOM
concéde (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. concéd, 3 sg. concéde; conj. prez. 3 să conceádă; ger. concedấnd (nu se folosește la perf. s., m.m.c.p., part., forme compuse cu part.)
concedia
CONCEDIÁ, concediez, vb. I. Tranz. 1. A elibera dintr-o funcție, a îndepărta din serviciu, a da afară. 2. (Rar) A îngădui cuiva să se retragă; a pofti pe cineva să iasă; a îndepărta. [Pr.: -di-a] – Din fr. congédier. DOOM
concediá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 concediáză, 1 pl. concediém (-di-em); conj. prez. 3 să concediéze; ger. concediínd (-di-ind)
concediai
CONCEDIÁ, concediez, vb. I. Tranz. 1. A elibera dintr-o funcție, a îndepărta din serviciu, a da afară. 2. (Rar) A îngădui cuiva să se retragă; a pofti pe cineva să iasă; a îndepărta. [Pr.: -di-a] – Din fr. congédier. DOOM
concediá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 concediáză, 1 pl. concediém (-di-em); conj. prez. 3 să concediéze; ger. concediínd (-di-ind)
concediam
CONCEDIÁ, concediez, vb. I. Tranz. 1. A elibera dintr-o funcție, a îndepărta din serviciu, a da afară. 2. (Rar) A îngădui cuiva să se retragă; a pofti pe cineva să iasă; a îndepărta. [Pr.: -di-a] – Din fr. congédier. DOOM
concediá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 concediáză, 1 pl. concediém (-di-em); conj. prez. 3 să concediéze; ger. concediínd (-di-ind)
concediară
CONCEDIÁ, concediez, vb. I. Tranz. 1. A elibera dintr-o funcție, a îndepărta din serviciu, a da afară. 2. (Rar) A îngădui cuiva să se retragă; a pofti pe cineva să iasă; a îndepărta. [Pr.: -di-a] – Din fr. congédier. DOOM
concediá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 concediáză, 1 pl. concediém (-di-em); conj. prez. 3 să concediéze; ger. concediínd (-di-ind)
concediarăm
CONCEDIÁ, concediez, vb. I. Tranz. 1. A elibera dintr-o funcție, a îndepărta din serviciu, a da afară. 2. (Rar) A îngădui cuiva să se retragă; a pofti pe cineva să iasă; a îndepărta. [Pr.: -di-a] – Din fr. congédier. DOOM
concediá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 concediáză, 1 pl. concediém (-di-em); conj. prez. 3 să concediéze; ger. concediínd (-di-ind)
concediarăți
CONCEDIÁ, concediez, vb. I. Tranz. 1. A elibera dintr-o funcție, a îndepărta din serviciu, a da afară. 2. (Rar) A îngădui cuiva să se retragă; a pofti pe cineva să iasă; a îndepărta. [Pr.: -di-a] – Din fr. congédier. DOOM
concediá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 concediáză, 1 pl. concediém (-di-em); conj. prez. 3 să concediéze; ger. concediínd (-di-ind)
concediase
CONCEDIÁ, concediez, vb. I. Tranz. 1. A elibera dintr-o funcție, a îndepărta din serviciu, a da afară. 2. (Rar) A îngădui cuiva să se retragă; a pofti pe cineva să iasă; a îndepărta. [Pr.: -di-a] – Din fr. congédier. DOOM
concediá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 concediáză, 1 pl. concediém (-di-em); conj. prez. 3 să concediéze; ger. concediínd (-di-ind)
concediasem
CONCEDIÁ, concediez, vb. I. Tranz. 1. A elibera dintr-o funcție, a îndepărta din serviciu, a da afară. 2. (Rar) A îngădui cuiva să se retragă; a pofti pe cineva să iasă; a îndepărta. [Pr.: -di-a] – Din fr. congédier. DOOM
concediá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 concediáză, 1 pl. concediém (-di-em); conj. prez. 3 să concediéze; ger. concediínd (-di-ind)
concediaseră
CONCEDIÁ, concediez, vb. I. Tranz. 1. A elibera dintr-o funcție, a îndepărta din serviciu, a da afară. 2. (Rar) A îngădui cuiva să se retragă; a pofti pe cineva să iasă; a îndepărta. [Pr.: -di-a] – Din fr. congédier. DOOM
concediá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 concediáză, 1 pl. concediém (-di-em); conj. prez. 3 să concediéze; ger. concediínd (-di-ind)
concediaserăm
CONCEDIÁ, concediez, vb. I. Tranz. 1. A elibera dintr-o funcție, a îndepărta din serviciu, a da afară. 2. (Rar) A îngădui cuiva să se retragă; a pofti pe cineva să iasă; a îndepărta. [Pr.: -di-a] – Din fr. congédier. DOOM
concediá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 concediáză, 1 pl. concediém (-di-em); conj. prez. 3 să concediéze; ger. concediínd (-di-ind)
concediaserăți
CONCEDIÁ, concediez, vb. I. Tranz. 1. A elibera dintr-o funcție, a îndepărta din serviciu, a da afară. 2. (Rar) A îngădui cuiva să se retragă; a pofti pe cineva să iasă; a îndepărta. [Pr.: -di-a] – Din fr. congédier. DOOM
concediá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 concediáză, 1 pl. concediém (-di-em); conj. prez. 3 să concediéze; ger. concediínd (-di-ind)
concediaseși
CONCEDIÁ, concediez, vb. I. Tranz. 1. A elibera dintr-o funcție, a îndepărta din serviciu, a da afară. 2. (Rar) A îngădui cuiva să se retragă; a pofti pe cineva să iasă; a îndepărta. [Pr.: -di-a] – Din fr. congédier. DOOM
concediá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 concediáză, 1 pl. concediém (-di-em); conj. prez. 3 să concediéze; ger. concediínd (-di-ind)
concediaseți
CONCEDIÁ, concediez, vb. I. Tranz. 1. A elibera dintr-o funcție, a îndepărta din serviciu, a da afară. 2. (Rar) A îngădui cuiva să se retragă; a pofti pe cineva să iasă; a îndepărta. [Pr.: -di-a] – Din fr. congédier. DOOM
concediá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 concediáză, 1 pl. concediém (-di-em); conj. prez. 3 să concediéze; ger. concediínd (-di-ind)
concediat
CONCEDIÁ, concediez, vb. I. Tranz. 1. A elibera dintr-o funcție, a îndepărta din serviciu, a da afară. 2. (Rar) A îngădui cuiva să se retragă; a pofti pe cineva să iasă; a îndepărta. [Pr.: -di-a] – Din fr. congédier. DOOM
concediá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 concediáză, 1 pl. concediém (-di-em); conj. prez. 3 să concediéze; ger. concediínd (-di-ind)
concediat
CONCEDIÁ, concediez, vb. I. Tranz. 1. A elibera dintr-o funcție, a îndepărta din serviciu, a da afară. 2. (Rar) A îngădui cuiva să se retragă; a pofti pe cineva să iasă; a îndepărta. [Pr.: -di-a] – Din fr. congédier.
concediau
CONCEDIÁ, concediez, vb. I. Tranz. 1. A elibera dintr-o funcție, a îndepărta din serviciu, a da afară. 2. (Rar) A îngădui cuiva să se retragă; a pofti pe cineva să iasă; a îndepărta. [Pr.: -di-a] – Din fr. congédier. DOOM
concediá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 concediáză, 1 pl. concediém (-di-em); conj. prez. 3 să concediéze; ger. concediínd (-di-ind)
concediază
CONCEDIÁ, concediez, vb. I. Tranz. 1. A elibera dintr-o funcție, a îndepărta din serviciu, a da afară. 2. (Rar) A îngădui cuiva să se retragă; a pofti pe cineva să iasă; a îndepărta. [Pr.: -di-a] – Din fr. congédier. DOOM
concediá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 concediáză, 1 pl. concediém (-di-em); conj. prez. 3 să concediéze; ger. concediínd (-di-ind)
concediași
CONCEDIÁ, concediez, vb. I. Tranz. 1. A elibera dintr-o funcție, a îndepărta din serviciu, a da afară. 2. (Rar) A îngădui cuiva să se retragă; a pofti pe cineva să iasă; a îndepărta. [Pr.: -di-a] – Din fr. congédier. DOOM
concediá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 concediáză, 1 pl. concediém (-di-em); conj. prez. 3 să concediéze; ger. concediínd (-di-ind)
concediați
CONCEDIÁ, concediez, vb. I. Tranz. 1. A elibera dintr-o funcție, a îndepărta din serviciu, a da afară. 2. (Rar) A îngădui cuiva să se retragă; a pofti pe cineva să iasă; a îndepărta. [Pr.: -di-a] – Din fr. congédier. DOOM
concediá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 concediáză, 1 pl. concediém (-di-em); conj. prez. 3 să concediéze; ger. concediínd (-di-ind)
concedie
CONCEDIÁ, concediez, vb. I. Tranz. 1. A elibera dintr-o funcție, a îndepărta din serviciu, a da afară. 2. (Rar) A îngădui cuiva să se retragă; a pofti pe cineva să iasă; a îndepărta. [Pr.: -di-a] – Din fr. congédier. DOOM
concediá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 concediáză, 1 pl. concediém (-di-em); conj. prez. 3 să concediéze; ger. concediínd (-di-ind)
concediem
CONCEDIÁ, concediez, vb. I. Tranz. 1. A elibera dintr-o funcție, a îndepărta din serviciu, a da afară. 2. (Rar) A îngădui cuiva să se retragă; a pofti pe cineva să iasă; a îndepărta. [Pr.: -di-a] – Din fr. congédier. DOOM
concediá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 concediáză, 1 pl. concediém (-di-em); conj. prez. 3 să concediéze; ger. concediínd (-di-ind)
concediere
CONCEDIÁ, concediez, vb. I. Tranz. 1. A elibera dintr-o funcție, a îndepărta din serviciu, a da afară. 2. (Rar) A îngădui cuiva să se retragă; a pofti pe cineva să iasă; a îndepărta. [Pr.: -di-a] – Din fr. congédier. DOOM
concediá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 concediáză, 1 pl. concediém (-di-em); conj. prez. 3 să concediéze; ger. concediínd (-di-ind)
concediere
CONCEDIÉRE, concedieri, s. f. Acțiunea de a concedia și rezultatul ei; eliberare sau îndepărtare din serviciu. [Pr.: -di-e-] – V. concedia. DOOM
concediére (-di-e-) s. f., g.-d. art. concediérii; pl. concediéri
concedierea
CONCEDIÉRE, concedieri, s. f. Acțiunea de a concedia și rezultatul ei; eliberare sau îndepărtare din serviciu. [Pr.: -di-e-] – V. concedia. DOOM
concediére (-di-e-) s. f., g.-d. art. concediérii; pl. concediéri
concedieri
CONCEDIÉRE, concedieri, s. f. Acțiunea de a concedia și rezultatul ei; eliberare sau îndepărtare din serviciu. [Pr.: -di-e-] – V. concedia. DOOM
concediére (-di-e-) s. f., g.-d. art. concediérii; pl. concediéri
concedierii
CONCEDIÉRE, concedieri, s. f. Acțiunea de a concedia și rezultatul ei; eliberare sau îndepărtare din serviciu. [Pr.: -di-e-] – V. concedia. DOOM
concediére (-di-e-) s. f., g.-d. art. concediérii; pl. concediéri
concedierile
CONCEDIÉRE, concedieri, s. f. Acțiunea de a concedia și rezultatul ei; eliberare sau îndepărtare din serviciu. [Pr.: -di-e-] – V. concedia. DOOM
concediére (-di-e-) s. f., g.-d. art. concediérii; pl. concediéri
concedierilor
CONCEDIÉRE, concedieri, s. f. Acțiunea de a concedia și rezultatul ei; eliberare sau îndepărtare din serviciu. [Pr.: -di-e-] – V. concedia. DOOM
concediére (-di-e-) s. f., g.-d. art. concediérii; pl. concediéri
concediez
CONCEDIÁ, concediez, vb. I. Tranz. 1. A elibera dintr-o funcție, a îndepărta din serviciu, a da afară. 2. (Rar) A îngădui cuiva să se retragă; a pofti pe cineva să iasă; a îndepărta. [Pr.: -di-a] – Din fr. congédier. DOOM
concediá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 concediáză, 1 pl. concediém (-di-em); conj. prez. 3 să concediéze; ger. concediínd (-di-ind)
concedieze
CONCEDIÁ, concediez, vb. I. Tranz. 1. A elibera dintr-o funcție, a îndepărta din serviciu, a da afară. 2. (Rar) A îngădui cuiva să se retragă; a pofti pe cineva să iasă; a îndepărta. [Pr.: -di-a] – Din fr. congédier. DOOM
concediá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 concediáză, 1 pl. concediém (-di-em); conj. prez. 3 să concediéze; ger. concediínd (-di-ind)
concediezi
CONCEDIÁ, concediez, vb. I. Tranz. 1. A elibera dintr-o funcție, a îndepărta din serviciu, a da afară. 2. (Rar) A îngădui cuiva să se retragă; a pofti pe cineva să iasă; a îndepărta. [Pr.: -di-a] – Din fr. congédier. DOOM
concediá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 concediáză, 1 pl. concediém (-di-em); conj. prez. 3 să concediéze; ger. concediínd (-di-ind)
concedii
CONGÉDIU s. n. v. concediu. DOOM
concédiu [diu pron. dĭu] s. n., art. concédiul; pl. concédii, art. concédiile (-di-i-)
concediile
CONGÉDIU s. n. v. concediu. DOOM
concédiu [diu pron. dĭu] s. n., art. concédiul; pl. concédii, art. concédiile (-di-i-)
concediilor
CONGÉDIU s. n. v. concediu. DOOM
concédiu [diu pron. dĭu] s. n., art. concédiul; pl. concédii, art. concédiile (-di-i-)
concediind
CONCEDIÁ, concediez, vb. I. Tranz. 1. A elibera dintr-o funcție, a îndepărta din serviciu, a da afară. 2. (Rar) A îngădui cuiva să se retragă; a pofti pe cineva să iasă; a îndepărta. [Pr.: -di-a] – Din fr. congédier. DOOM
concediá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 concediáză, 1 pl. concediém (-di-em); conj. prez. 3 să concediéze; ger. concediínd (-di-ind)
concediu
CONGÉDIU s. n. v. concediu. DOOM
concédiu [diu pron. dĭu] s. n., art. concédiul; pl. concédii, art. concédiile (-di-i-)
concediul
CONGÉDIU s. n. v. concediu. DOOM
concédiu [diu pron. dĭu] s. n., art. concédiul; pl. concédii, art. concédiile (-di-i-)
concediului
CONGÉDIU s. n. v. concediu. DOOM
concédiu [diu pron. dĭu] s. n., art. concédiul; pl. concédii, art. concédiile (-di-i-)
concedând
CONCÉDE, concéd, vb. III. Tranz. (Livr.) A îngădui, a încuviința; a ceda un drept, un privilegiu etc. – Din fr. concéder. DOOM
concéde (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. concéd, 3 sg. concéde; conj. prez. 3 să conceádă; ger. concedấnd (nu se folosește la perf. s., m.m.c.p., part., forme compuse cu part.)
concedînd
CONCÉDE, concéd, vb. III. Tranz. (Livr.) A îngădui, a încuviința; a ceda un drept, un privilegiu etc. – Din fr. concéder. DOOM
concéde (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. concéd, 3 sg. concéde; conj. prez. 3 să conceádă; ger. concedấnd (nu se folosește la perf. s., m.m.c.p., part., forme compuse cu part.)
concenea
CONCENÍ, concenesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A nimici, a prăpădi. – Slav (v. sl. koničati).
conceneai
CONCENÍ, concenesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A nimici, a prăpădi. – Slav (v. sl. koničati).
conceneam
CONCENÍ, concenesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A nimici, a prăpădi. – Slav (v. sl. koničati).
concenească
CONCENÍ, concenesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A nimici, a prăpădi. – Slav (v. sl. koničati).
conceneau
CONCENÍ, concenesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A nimici, a prăpădi. – Slav (v. sl. koničati).
conceneați
CONCENÍ, concenesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A nimici, a prăpădi. – Slav (v. sl. koničati).
concenesc
CONCENÍ, concenesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A nimici, a prăpădi. – Slav (v. sl. koničati).
concenește
CONCENÍ, concenesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A nimici, a prăpădi. – Slav (v. sl. koničati).
concenești
CONCENÍ, concenesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A nimici, a prăpădi. – Slav (v. sl. koničati).
conceni
CONCENÍ, concenesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A nimici, a prăpădi. – Slav (v. sl. koničati).
concenii
CONCENÍ, concenesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A nimici, a prăpădi. – Slav (v. sl. koničati).
concenim
CONCENÍ, concenesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A nimici, a prăpădi. – Slav (v. sl. koničati).
concenind
CONCENÍ, concenesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A nimici, a prăpădi. – Slav (v. sl. koničati).
concenire
CONCENÍ, concenesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A nimici, a prăpădi. – Slav (v. sl. koničati).
concenire
concení (-nésc, -ít), vb. – A distruge, a anihila, a suprima. Sl. konĭčati „a termina”, part. konĭčanŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 25; DAR). Din aceeași familie sl. face parte concină, s. f. (moarte), din sl. končina; și coneț, s. n. (sfîrșit; moarte), înv., din sl. konĭcĭ; Bucov., conță, s. f. (resturi de pînză), din rut. konec. – Der. concenie, s. f. (înv., sfîrșit, deces), din sl. konĭčanije; comcină, s. f. (joc de cărți), mr. cunțină, din ngr. ϰοντσνα (Gáldi 167), care la rîndul său provine din sl. končina menționat.
conceniră
CONCENÍ, concenesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A nimici, a prăpădi. – Slav (v. sl. koničati).
concenirăm
CONCENÍ, concenesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A nimici, a prăpădi. – Slav (v. sl. koničati).
concenirăți
CONCENÍ, concenesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A nimici, a prăpădi. – Slav (v. sl. koničati).
concenise
CONCENÍ, concenesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A nimici, a prăpădi. – Slav (v. sl. koničati).
concenisem
CONCENÍ, concenesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A nimici, a prăpădi. – Slav (v. sl. koničati).
conceniseră
CONCENÍ, concenesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A nimici, a prăpădi. – Slav (v. sl. koničati).
conceniserăm
CONCENÍ, concenesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A nimici, a prăpădi. – Slav (v. sl. koničati).
conceniserăți
CONCENÍ, concenesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A nimici, a prăpădi. – Slav (v. sl. koničati).
conceniseși
CONCENÍ, concenesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A nimici, a prăpădi. – Slav (v. sl. koničati).
conceniseți
CONCENÍ, concenesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A nimici, a prăpădi. – Slav (v. sl. koničati).
concenit
CONCENÍ, concenesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A nimici, a prăpădi. – Slav (v. sl. koničati).
concenit
concení (-nésc, -ít), vb. – A distruge, a anihila, a suprima. Sl. konĭčati „a termina”, part. konĭčanŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 25; DAR). Din aceeași familie sl. face parte concină, s. f. (moarte), din sl. končina; și coneț, s. n. (sfîrșit; moarte), înv., din sl. konĭcĭ; Bucov., conță, s. f. (resturi de pînză), din rut. konec. – Der. concenie, s. f. (înv., sfîrșit, deces), din sl. konĭčanije; comcină, s. f. (joc de cărți), mr. cunțină, din ngr. ϰοντσνα (Gáldi 167), care la rîndul său provine din sl. končina menționat.
conceniși
CONCENÍ, concenesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A nimici, a prăpădi. – Slav (v. sl. koničati).
conceniți
CONCENÍ, concenesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A nimici, a prăpădi. – Slav (v. sl. koničati).
concentra
CONCENTRÁ, concentrez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) strânge, a (se) acumula într-un singur loc; a (se) îndrepta spre un singur punct. 2. Tranz. A chema vremelnic rezerviști sub arme în timp de pace, pentru completarea pregătirii militare sau în alt scop. ♦ A strânge mai multe unități militare într-o anumită zonă. 3. Refl. A-și îndrepta întreaga atenție sau preocupare într-o singură direcție; a fi absorbit, preocupat de ceva. 4. Tranz. (Chim.) A mări conținutul procentual al unui component într-o soluție sau într-un amestec. 5. Tranz. A separa dintr-un minereu brut părțile bogate în minereuri utile de părțile sterile. – Din fr. concentrer. DOOM
concentrá (a ~) vb., ind. prez. 3 concentreáză
concentrai
CONCENTRÁ, concentrez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) strânge, a (se) acumula într-un singur loc; a (se) îndrepta spre un singur punct. 2. Tranz. A chema vremelnic rezerviști sub arme în timp de pace, pentru completarea pregătirii militare sau în alt scop. ♦ A strânge mai multe unități militare într-o anumită zonă. 3. Refl. A-și îndrepta întreaga atenție sau preocupare într-o singură direcție; a fi absorbit, preocupat de ceva. 4. Tranz. (Chim.) A mări conținutul procentual al unui component într-o soluție sau într-un amestec. 5. Tranz. A separa dintr-un minereu brut părțile bogate în minereuri utile de părțile sterile. – Din fr. concentrer. DOOM
concentrá (a ~) vb., ind. prez. 3 concentreáză
concentram
CONCENTRÁ, concentrez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) strânge, a (se) acumula într-un singur loc; a (se) îndrepta spre un singur punct. 2. Tranz. A chema vremelnic rezerviști sub arme în timp de pace, pentru completarea pregătirii militare sau în alt scop. ♦ A strânge mai multe unități militare într-o anumită zonă. 3. Refl. A-și îndrepta întreaga atenție sau preocupare într-o singură direcție; a fi absorbit, preocupat de ceva. 4. Tranz. (Chim.) A mări conținutul procentual al unui component într-o soluție sau într-un amestec. 5. Tranz. A separa dintr-un minereu brut părțile bogate în minereuri utile de părțile sterile. – Din fr. concentrer. DOOM
concentrá (a ~) vb., ind. prez. 3 concentreáză
concentrare
CONCENTRÁ, concentrez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) strânge, a (se) acumula într-un singur loc; a (se) îndrepta spre un singur punct. 2. Tranz. A chema vremelnic rezerviști sub arme în timp de pace, pentru completarea pregătirii militare sau în alt scop. ♦ A strânge mai multe unități militare într-o anumită zonă. 3. Refl. A-și îndrepta întreaga atenție sau preocupare într-o singură direcție; a fi absorbit, preocupat de ceva. 4. Tranz. (Chim.) A mări conținutul procentual al unui component într-o soluție sau într-un amestec. 5. Tranz. A separa dintr-un minereu brut părțile bogate în minereuri utile de părțile sterile. – Din fr. concentrer. DOOM
concentrá (a ~) vb., ind. prez. 3 concentreáză
concentrare
CONCENTRÁRE, concentrări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) concentra și rezultatul ei. 2. Însușire a atenției de a se fixa asupra unui obiect, a unei probleme sau a unei activități. 3. Operație de separare a mineralelor utile de cele sterile, utilizând metoda flotației, gravimetriei, magnetică etc. 4. (Chim.) Operație de mărire a concentrației unui component dintr-un amestec sau dintr-o soluție. 5. (Ec. pol.; în sintagmele) Concentrarea producției = comasare și organizare a producției în întreprinderi din ce în ce mai mari. Concentrarea capitalului = creșterea capitalului prin acumulare. 6. (În sintagma) Lagăr de concentrare = loc izolat în care sunt închise anumite persoane pentru activitatea politică considerată indezirabilă sau din motive rasiale. – V. concentra. DOOM
concentráre s. f., g.-d. art. concentrắrii; pl. concentrắri
concentrarea
CONCENTRÁRE, concentrări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) concentra și rezultatul ei. 2. Însușire a atenției de a se fixa asupra unui obiect, a unei probleme sau a unei activități. 3. Operație de separare a mineralelor utile de cele sterile, utilizând metoda flotației, gravimetriei, magnetică etc. 4. (Chim.) Operație de mărire a concentrației unui component dintr-un amestec sau dintr-o soluție. 5. (Ec. pol.; în sintagmele) Concentrarea producției = comasare și organizare a producției în întreprinderi din ce în ce mai mari. Concentrarea capitalului = creșterea capitalului prin acumulare. 6. (În sintagma) Lagăr de concentrare = loc izolat în care sunt închise anumite persoane pentru activitatea politică considerată indezirabilă sau din motive rasiale. – V. concentra. DOOM
concentráre s. f., g.-d. art. concentrắrii; pl. concentrắri
concentrară
CONCENTRÁ, concentrez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) strânge, a (se) acumula într-un singur loc; a (se) îndrepta spre un singur punct. 2. Tranz. A chema vremelnic rezerviști sub arme în timp de pace, pentru completarea pregătirii militare sau în alt scop. ♦ A strânge mai multe unități militare într-o anumită zonă. 3. Refl. A-și îndrepta întreaga atenție sau preocupare într-o singură direcție; a fi absorbit, preocupat de ceva. 4. Tranz. (Chim.) A mări conținutul procentual al unui component într-o soluție sau într-un amestec. 5. Tranz. A separa dintr-un minereu brut părțile bogate în minereuri utile de părțile sterile. – Din fr. concentrer. DOOM
concentrá (a ~) vb., ind. prez. 3 concentreáză
concentrarăm
CONCENTRÁ, concentrez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) strânge, a (se) acumula într-un singur loc; a (se) îndrepta spre un singur punct. 2. Tranz. A chema vremelnic rezerviști sub arme în timp de pace, pentru completarea pregătirii militare sau în alt scop. ♦ A strânge mai multe unități militare într-o anumită zonă. 3. Refl. A-și îndrepta întreaga atenție sau preocupare într-o singură direcție; a fi absorbit, preocupat de ceva. 4. Tranz. (Chim.) A mări conținutul procentual al unui component într-o soluție sau într-un amestec. 5. Tranz. A separa dintr-un minereu brut părțile bogate în minereuri utile de părțile sterile. – Din fr. concentrer. DOOM
concentrá (a ~) vb., ind. prez. 3 concentreáză
concentrarăți
CONCENTRÁ, concentrez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) strânge, a (se) acumula într-un singur loc; a (se) îndrepta spre un singur punct. 2. Tranz. A chema vremelnic rezerviști sub arme în timp de pace, pentru completarea pregătirii militare sau în alt scop. ♦ A strânge mai multe unități militare într-o anumită zonă. 3. Refl. A-și îndrepta întreaga atenție sau preocupare într-o singură direcție; a fi absorbit, preocupat de ceva. 4. Tranz. (Chim.) A mări conținutul procentual al unui component într-o soluție sau într-un amestec. 5. Tranz. A separa dintr-un minereu brut părțile bogate în minereuri utile de părțile sterile. – Din fr. concentrer. DOOM
concentrá (a ~) vb., ind. prez. 3 concentreáză
concentrase
CONCENTRÁ, concentrez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) strânge, a (se) acumula într-un singur loc; a (se) îndrepta spre un singur punct. 2. Tranz. A chema vremelnic rezerviști sub arme în timp de pace, pentru completarea pregătirii militare sau în alt scop. ♦ A strânge mai multe unități militare într-o anumită zonă. 3. Refl. A-și îndrepta întreaga atenție sau preocupare într-o singură direcție; a fi absorbit, preocupat de ceva. 4. Tranz. (Chim.) A mări conținutul procentual al unui component într-o soluție sau într-un amestec. 5. Tranz. A separa dintr-un minereu brut părțile bogate în minereuri utile de părțile sterile. – Din fr. concentrer. DOOM
concentrá (a ~) vb., ind. prez. 3 concentreáză
concentrasem
CONCENTRÁ, concentrez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) strânge, a (se) acumula într-un singur loc; a (se) îndrepta spre un singur punct. 2. Tranz. A chema vremelnic rezerviști sub arme în timp de pace, pentru completarea pregătirii militare sau în alt scop. ♦ A strânge mai multe unități militare într-o anumită zonă. 3. Refl. A-și îndrepta întreaga atenție sau preocupare într-o singură direcție; a fi absorbit, preocupat de ceva. 4. Tranz. (Chim.) A mări conținutul procentual al unui component într-o soluție sau într-un amestec. 5. Tranz. A separa dintr-un minereu brut părțile bogate în minereuri utile de părțile sterile. – Din fr. concentrer. DOOM
concentrá (a ~) vb., ind. prez. 3 concentreáză
concentraseră
CONCENTRÁ, concentrez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) strânge, a (se) acumula într-un singur loc; a (se) îndrepta spre un singur punct. 2. Tranz. A chema vremelnic rezerviști sub arme în timp de pace, pentru completarea pregătirii militare sau în alt scop. ♦ A strânge mai multe unități militare într-o anumită zonă. 3. Refl. A-și îndrepta întreaga atenție sau preocupare într-o singură direcție; a fi absorbit, preocupat de ceva. 4. Tranz. (Chim.) A mări conținutul procentual al unui component într-o soluție sau într-un amestec. 5. Tranz. A separa dintr-un minereu brut părțile bogate în minereuri utile de părțile sterile. – Din fr. concentrer. DOOM
concentrá (a ~) vb., ind. prez. 3 concentreáză
concentraserăm
CONCENTRÁ, concentrez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) strânge, a (se) acumula într-un singur loc; a (se) îndrepta spre un singur punct. 2. Tranz. A chema vremelnic rezerviști sub arme în timp de pace, pentru completarea pregătirii militare sau în alt scop. ♦ A strânge mai multe unități militare într-o anumită zonă. 3. Refl. A-și îndrepta întreaga atenție sau preocupare într-o singură direcție; a fi absorbit, preocupat de ceva. 4. Tranz. (Chim.) A mări conținutul procentual al unui component într-o soluție sau într-un amestec. 5. Tranz. A separa dintr-un minereu brut părțile bogate în minereuri utile de părțile sterile. – Din fr. concentrer. DOOM
concentrá (a ~) vb., ind. prez. 3 concentreáză
concentraserăți
CONCENTRÁ, concentrez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) strânge, a (se) acumula într-un singur loc; a (se) îndrepta spre un singur punct. 2. Tranz. A chema vremelnic rezerviști sub arme în timp de pace, pentru completarea pregătirii militare sau în alt scop. ♦ A strânge mai multe unități militare într-o anumită zonă. 3. Refl. A-și îndrepta întreaga atenție sau preocupare într-o singură direcție; a fi absorbit, preocupat de ceva. 4. Tranz. (Chim.) A mări conținutul procentual al unui component într-o soluție sau într-un amestec. 5. Tranz. A separa dintr-un minereu brut părțile bogate în minereuri utile de părțile sterile. – Din fr. concentrer. DOOM
concentrá (a ~) vb., ind. prez. 3 concentreáză
concentraseși
CONCENTRÁ, concentrez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) strânge, a (se) acumula într-un singur loc; a (se) îndrepta spre un singur punct. 2. Tranz. A chema vremelnic rezerviști sub arme în timp de pace, pentru completarea pregătirii militare sau în alt scop. ♦ A strânge mai multe unități militare într-o anumită zonă. 3. Refl. A-și îndrepta întreaga atenție sau preocupare într-o singură direcție; a fi absorbit, preocupat de ceva. 4. Tranz. (Chim.) A mări conținutul procentual al unui component într-o soluție sau într-un amestec. 5. Tranz. A separa dintr-un minereu brut părțile bogate în minereuri utile de părțile sterile. – Din fr. concentrer. DOOM
concentrá (a ~) vb., ind. prez. 3 concentreáză
concentraseți
CONCENTRÁ, concentrez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) strânge, a (se) acumula într-un singur loc; a (se) îndrepta spre un singur punct. 2. Tranz. A chema vremelnic rezerviști sub arme în timp de pace, pentru completarea pregătirii militare sau în alt scop. ♦ A strânge mai multe unități militare într-o anumită zonă. 3. Refl. A-și îndrepta întreaga atenție sau preocupare într-o singură direcție; a fi absorbit, preocupat de ceva. 4. Tranz. (Chim.) A mări conținutul procentual al unui component într-o soluție sau într-un amestec. 5. Tranz. A separa dintr-un minereu brut părțile bogate în minereuri utile de părțile sterile. – Din fr. concentrer. DOOM
concentrá (a ~) vb., ind. prez. 3 concentreáză
concentrat
CONCENTRÁ, concentrez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) strânge, a (se) acumula într-un singur loc; a (se) îndrepta spre un singur punct. 2. Tranz. A chema vremelnic rezerviști sub arme în timp de pace, pentru completarea pregătirii militare sau în alt scop. ♦ A strânge mai multe unități militare într-o anumită zonă. 3. Refl. A-și îndrepta întreaga atenție sau preocupare într-o singură direcție; a fi absorbit, preocupat de ceva. 4. Tranz. (Chim.) A mări conținutul procentual al unui component într-o soluție sau într-un amestec. 5. Tranz. A separa dintr-un minereu brut părțile bogate în minereuri utile de părțile sterile. – Din fr. concentrer. DOOM
concentrá (a ~) vb., ind. prez. 3 concentreáză
concentrat
CONCENTRÁT2, -Ă, concentrați, -te, adj. 1. Care are o concentrație mare. ◊ Furaje concentrate = nutrețuri de origine vegetală sau animală cu valoare nutritivă ridicată, bogate în proteine și cu procent redus de apă. 2. (Despre stil, limbaj) Concis. – V. concentra.
concentrat
CONCENTRÁT1, concentrate, s. n. 1. Produs bogat în minerale utile, obținut prin concentrare (3). 2. Produs alimentar caracterizat prin volum mic și printr-un procent mare de substanțe hrănitoare, care poate fi consumat după ce a fost încălzit, fiert în apă etc. – Din fr. concentré. DOOM
concentrát s. n., pl. concentráte
concentrata
CONCENTRÁT2, -Ă, concentrați, -te, adj. 1. Care are o concentrație mare. ◊ Furaje concentrate = nutrețuri de origine vegetală sau animală cu valoare nutritivă ridicată, bogate în proteine și cu procent redus de apă. 2. (Despre stil, limbaj) Concis. – V. concentra.
concentrate
CONCENTRÁT2, -Ă, concentrați, -te, adj. 1. Care are o concentrație mare. ◊ Furaje concentrate = nutrețuri de origine vegetală sau animală cu valoare nutritivă ridicată, bogate în proteine și cu procent redus de apă. 2. (Despre stil, limbaj) Concis. – V. concentra.
concentratei
CONCENTRÁT2, -Ă, concentrați, -te, adj. 1. Care are o concentrație mare. ◊ Furaje concentrate = nutrețuri de origine vegetală sau animală cu valoare nutritivă ridicată, bogate în proteine și cu procent redus de apă. 2. (Despre stil, limbaj) Concis. – V. concentra.
concentratele
CONCENTRÁT2, -Ă, concentrați, -te, adj. 1. Care are o concentrație mare. ◊ Furaje concentrate = nutrețuri de origine vegetală sau animală cu valoare nutritivă ridicată, bogate în proteine și cu procent redus de apă. 2. (Despre stil, limbaj) Concis. – V. concentra.
concentratelor
CONCENTRÁT2, -Ă, concentrați, -te, adj. 1. Care are o concentrație mare. ◊ Furaje concentrate = nutrețuri de origine vegetală sau animală cu valoare nutritivă ridicată, bogate în proteine și cu procent redus de apă. 2. (Despre stil, limbaj) Concis. – V. concentra.
concentratul
CONCENTRÁT2, -Ă, concentrați, -te, adj. 1. Care are o concentrație mare. ◊ Furaje concentrate = nutrețuri de origine vegetală sau animală cu valoare nutritivă ridicată, bogate în proteine și cu procent redus de apă. 2. (Despre stil, limbaj) Concis. – V. concentra.
concentratului
CONCENTRÁT2, -Ă, concentrați, -te, adj. 1. Care are o concentrație mare. ◊ Furaje concentrate = nutrețuri de origine vegetală sau animală cu valoare nutritivă ridicată, bogate în proteine și cu procent redus de apă. 2. (Despre stil, limbaj) Concis. – V. concentra.
concentrau
CONCENTRÁ, concentrez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) strânge, a (se) acumula într-un singur loc; a (se) îndrepta spre un singur punct. 2. Tranz. A chema vremelnic rezerviști sub arme în timp de pace, pentru completarea pregătirii militare sau în alt scop. ♦ A strânge mai multe unități militare într-o anumită zonă. 3. Refl. A-și îndrepta întreaga atenție sau preocupare într-o singură direcție; a fi absorbit, preocupat de ceva. 4. Tranz. (Chim.) A mări conținutul procentual al unui component într-o soluție sau într-un amestec. 5. Tranz. A separa dintr-un minereu brut părțile bogate în minereuri utile de părțile sterile. – Din fr. concentrer. DOOM
concentrá (a ~) vb., ind. prez. 3 concentreáză
concentrași
CONCENTRÁ, concentrez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) strânge, a (se) acumula într-un singur loc; a (se) îndrepta spre un singur punct. 2. Tranz. A chema vremelnic rezerviști sub arme în timp de pace, pentru completarea pregătirii militare sau în alt scop. ♦ A strânge mai multe unități militare într-o anumită zonă. 3. Refl. A-și îndrepta întreaga atenție sau preocupare într-o singură direcție; a fi absorbit, preocupat de ceva. 4. Tranz. (Chim.) A mări conținutul procentual al unui component într-o soluție sau într-un amestec. 5. Tranz. A separa dintr-un minereu brut părțile bogate în minereuri utile de părțile sterile. – Din fr. concentrer. DOOM
concentrá (a ~) vb., ind. prez. 3 concentreáză
concentrați
CONCENTRÁ, concentrez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) strânge, a (se) acumula într-un singur loc; a (se) îndrepta spre un singur punct. 2. Tranz. A chema vremelnic rezerviști sub arme în timp de pace, pentru completarea pregătirii militare sau în alt scop. ♦ A strânge mai multe unități militare într-o anumită zonă. 3. Refl. A-și îndrepta întreaga atenție sau preocupare într-o singură direcție; a fi absorbit, preocupat de ceva. 4. Tranz. (Chim.) A mări conținutul procentual al unui component într-o soluție sau într-un amestec. 5. Tranz. A separa dintr-un minereu brut părțile bogate în minereuri utile de părțile sterile. – Din fr. concentrer. DOOM
concentrá (a ~) vb., ind. prez. 3 concentreáză
concentrați
CONCENTRÁT2, -Ă, concentrați, -te, adj. 1. Care are o concentrație mare. ◊ Furaje concentrate = nutrețuri de origine vegetală sau animală cu valoare nutritivă ridicată, bogate în proteine și cu procent redus de apă. 2. (Despre stil, limbaj) Concis. – V. concentra.
concentrația
CONCENTRÁȚIE, concentrații, s. f. (Chim.) Cantitate de substanță dizolvată, conținută într-o anumită cantitate de solvent sau de soluție. – Din fr. concentration. DOOM
concentráție (-ți-e) s. f., art. concentráția (-ți-a), g.-d. art. concentráției; pl. concentráții, art. concentráțiile (-ți-i-)
concentrație
CONCENTRÁȚIE, concentrații, s. f. (Chim.) Cantitate de substanță dizolvată, conținută într-o anumită cantitate de solvent sau de soluție. – Din fr. concentration. DOOM
concentráție (-ți-e) s. f., art. concentráția (-ți-a), g.-d. art. concentráției; pl. concentráții, art. concentráțiile (-ți-i-)
concentrației
CONCENTRÁȚIE, concentrații, s. f. (Chim.) Cantitate de substanță dizolvată, conținută într-o anumită cantitate de solvent sau de soluție. – Din fr. concentration. DOOM
concentráție (-ți-e) s. f., art. concentráția (-ți-a), g.-d. art. concentráției; pl. concentráții, art. concentráțiile (-ți-i-)
concentrații
CONCENTRÁT2, -Ă, concentrați, -te, adj. 1. Care are o concentrație mare. ◊ Furaje concentrate = nutrețuri de origine vegetală sau animală cu valoare nutritivă ridicată, bogate în proteine și cu procent redus de apă. 2. (Despre stil, limbaj) Concis. – V. concentra.
concentrații
CONCENTRÁȚIE, concentrații, s. f. (Chim.) Cantitate de substanță dizolvată, conținută într-o anumită cantitate de solvent sau de soluție. – Din fr. concentration. DOOM
concentráție (-ți-e) s. f., art. concentráția (-ți-a), g.-d. art. concentráției; pl. concentráții, art. concentráțiile (-ți-i-)
concentrațiile
CONCENTRÁȚIE, concentrații, s. f. (Chim.) Cantitate de substanță dizolvată, conținută într-o anumită cantitate de solvent sau de soluție. – Din fr. concentration. DOOM
concentráție (-ți-e) s. f., art. concentráția (-ți-a), g.-d. art. concentráției; pl. concentráții, art. concentráțiile (-ți-i-)
concentrațiilor
CONCENTRÁȚIE, concentrații, s. f. (Chim.) Cantitate de substanță dizolvată, conținută într-o anumită cantitate de solvent sau de soluție. – Din fr. concentration. DOOM
concentráție (-ți-e) s. f., art. concentráția (-ți-a), g.-d. art. concentráției; pl. concentráții, art. concentráțiile (-ți-i-)
concentraților
CONCENTRÁT2, -Ă, concentrați, -te, adj. 1. Care are o concentrație mare. ◊ Furaje concentrate = nutrețuri de origine vegetală sau animală cu valoare nutritivă ridicată, bogate în proteine și cu procent redus de apă. 2. (Despre stil, limbaj) Concis. – V. concentra.
concentraționar
CONCENTRAȚIONÁR, -Ă, concentraționari, -e, adj. Privitor la lagărele de concentrare. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. concentrationnaire. DOOM
*concentraționár (-ți-o-) adj. m., pl. concentraționári; f. concentraționáră, pl. concentraționáre
concentraționar
CONCENTRAȚIONÁR, -Ă, concentraționari, -e, adj. Privitor la lagărele de concentrare. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. concentrationnaire. DOOM
*concentraționár (-ți-o-) adj. m., pl. concentraționári; f. concentraționáră, pl. concentraționáre
concentraționara
CONCENTRAȚIONÁR, -Ă, concentraționari, -e, adj. Privitor la lagărele de concentrare. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. concentrationnaire. DOOM
*concentraționár (-ți-o-) adj. m., pl. concentraționári; f. concentraționáră, pl. concentraționáre
concentraționara
CONCENTRAȚIONÁR, -Ă, concentraționari, -e, adj. Privitor la lagărele de concentrare. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. concentrationnaire. DOOM
*concentraționár (-ți-o-) adj. m., pl. concentraționári; f. concentraționáră, pl. concentraționáre
concentraționare
CONCENTRAȚIONÁR, -Ă, concentraționari, -e, adj. Privitor la lagărele de concentrare. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. concentrationnaire. DOOM
*concentraționár (-ți-o-) adj. m., pl. concentraționári; f. concentraționáră, pl. concentraționáre
concentraționare
CONCENTRAȚIONÁR, -Ă, concentraționari, -e, adj. Privitor la lagărele de concentrare. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. concentrationnaire. DOOM
*concentraționár (-ți-o-) adj. m., pl. concentraționári; f. concentraționáră, pl. concentraționáre
concentraționarei
CONCENTRAȚIONÁR, -Ă, concentraționari, -e, adj. Privitor la lagărele de concentrare. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. concentrationnaire. DOOM
*concentraționár (-ți-o-) adj. m., pl. concentraționári; f. concentraționáră, pl. concentraționáre
concentraționarei
CONCENTRAȚIONÁR, -Ă, concentraționari, -e, adj. Privitor la lagărele de concentrare. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. concentrationnaire. DOOM
*concentraționár (-ți-o-) adj. m., pl. concentraționári; f. concentraționáră, pl. concentraționáre
concentraționarele
CONCENTRAȚIONÁR, -Ă, concentraționari, -e, adj. Privitor la lagărele de concentrare. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. concentrationnaire. DOOM
*concentraționár (-ți-o-) adj. m., pl. concentraționári; f. concentraționáră, pl. concentraționáre
concentraționarele
CONCENTRAȚIONÁR, -Ă, concentraționari, -e, adj. Privitor la lagărele de concentrare. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. concentrationnaire. DOOM
*concentraționár (-ți-o-) adj. m., pl. concentraționári; f. concentraționáră, pl. concentraționáre
concentraționarelor
CONCENTRAȚIONÁR, -Ă, concentraționari, -e, adj. Privitor la lagărele de concentrare. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. concentrationnaire. DOOM
*concentraționár (-ți-o-) adj. m., pl. concentraționári; f. concentraționáră, pl. concentraționáre
concentraționarelor
CONCENTRAȚIONÁR, -Ă, concentraționari, -e, adj. Privitor la lagărele de concentrare. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. concentrationnaire. DOOM
*concentraționár (-ți-o-) adj. m., pl. concentraționári; f. concentraționáră, pl. concentraționáre
concentraționari
CONCENTRAȚIONÁR, -Ă, concentraționari, -e, adj. Privitor la lagărele de concentrare. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. concentrationnaire. DOOM
*concentraționár (-ți-o-) adj. m., pl. concentraționári; f. concentraționáră, pl. concentraționáre
concentraționari
CONCENTRAȚIONÁR, -Ă, concentraționari, -e, adj. Privitor la lagărele de concentrare. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. concentrationnaire. DOOM
*concentraționár (-ți-o-) adj. m., pl. concentraționári; f. concentraționáră, pl. concentraționáre
concentraționarii
CONCENTRAȚIONÁR, -Ă, concentraționari, -e, adj. Privitor la lagărele de concentrare. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. concentrationnaire. DOOM
*concentraționár (-ți-o-) adj. m., pl. concentraționári; f. concentraționáră, pl. concentraționáre
concentraționarii
CONCENTRAȚIONÁR, -Ă, concentraționari, -e, adj. Privitor la lagărele de concentrare. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. concentrationnaire. DOOM
*concentraționár (-ți-o-) adj. m., pl. concentraționári; f. concentraționáră, pl. concentraționáre
concentraționarilor
CONCENTRAȚIONÁR, -Ă, concentraționari, -e, adj. Privitor la lagărele de concentrare. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. concentrationnaire. DOOM
*concentraționár (-ți-o-) adj. m., pl. concentraționári; f. concentraționáră, pl. concentraționáre
concentraționarilor
CONCENTRAȚIONÁR, -Ă, concentraționari, -e, adj. Privitor la lagărele de concentrare. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. concentrationnaire. DOOM
*concentraționár (-ți-o-) adj. m., pl. concentraționári; f. concentraționáră, pl. concentraționáre
concentraționarul
CONCENTRAȚIONÁR, -Ă, concentraționari, -e, adj. Privitor la lagărele de concentrare. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. concentrationnaire. DOOM
*concentraționár (-ți-o-) adj. m., pl. concentraționári; f. concentraționáră, pl. concentraționáre
concentraționarul
CONCENTRAȚIONÁR, -Ă, concentraționari, -e, adj. Privitor la lagărele de concentrare. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. concentrationnaire. DOOM
*concentraționár (-ți-o-) adj. m., pl. concentraționári; f. concentraționáră, pl. concentraționáre
concentraționarului
CONCENTRAȚIONÁR, -Ă, concentraționari, -e, adj. Privitor la lagărele de concentrare. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. concentrationnaire. DOOM
*concentraționár (-ți-o-) adj. m., pl. concentraționári; f. concentraționáră, pl. concentraționáre
concentraționarului
CONCENTRAȚIONÁR, -Ă, concentraționari, -e, adj. Privitor la lagărele de concentrare. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. concentrationnaire. DOOM
*concentraționár (-ți-o-) adj. m., pl. concentraționári; f. concentraționáră, pl. concentraționáre
concentrațiune
CONCENTRAȚIÚNE s.f. v. concentrație.
concentrează
CONCENTRÁ, concentrez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) strânge, a (se) acumula într-un singur loc; a (se) îndrepta spre un singur punct. 2. Tranz. A chema vremelnic rezerviști sub arme în timp de pace, pentru completarea pregătirii militare sau în alt scop. ♦ A strânge mai multe unități militare într-o anumită zonă. 3. Refl. A-și îndrepta întreaga atenție sau preocupare într-o singură direcție; a fi absorbit, preocupat de ceva. 4. Tranz. (Chim.) A mări conținutul procentual al unui component într-o soluție sau într-un amestec. 5. Tranz. A separa dintr-un minereu brut părțile bogate în minereuri utile de părțile sterile. – Din fr. concentrer. DOOM
concentrá (a ~) vb., ind. prez. 3 concentreáză
concentrez
CONCENTRÁ, concentrez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) strânge, a (se) acumula într-un singur loc; a (se) îndrepta spre un singur punct. 2. Tranz. A chema vremelnic rezerviști sub arme în timp de pace, pentru completarea pregătirii militare sau în alt scop. ♦ A strânge mai multe unități militare într-o anumită zonă. 3. Refl. A-și îndrepta întreaga atenție sau preocupare într-o singură direcție; a fi absorbit, preocupat de ceva. 4. Tranz. (Chim.) A mări conținutul procentual al unui component într-o soluție sau într-un amestec. 5. Tranz. A separa dintr-un minereu brut părțile bogate în minereuri utile de părțile sterile. – Din fr. concentrer. DOOM
concentrá (a ~) vb., ind. prez. 3 concentreáză
concentreze
CONCENTRÁ, concentrez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) strânge, a (se) acumula într-un singur loc; a (se) îndrepta spre un singur punct. 2. Tranz. A chema vremelnic rezerviști sub arme în timp de pace, pentru completarea pregătirii militare sau în alt scop. ♦ A strânge mai multe unități militare într-o anumită zonă. 3. Refl. A-și îndrepta întreaga atenție sau preocupare într-o singură direcție; a fi absorbit, preocupat de ceva. 4. Tranz. (Chim.) A mări conținutul procentual al unui component într-o soluție sau într-un amestec. 5. Tranz. A separa dintr-un minereu brut părțile bogate în minereuri utile de părțile sterile. – Din fr. concentrer. DOOM
concentrá (a ~) vb., ind. prez. 3 concentreáză
concentrezi
CONCENTRÁ, concentrez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) strânge, a (se) acumula într-un singur loc; a (se) îndrepta spre un singur punct. 2. Tranz. A chema vremelnic rezerviști sub arme în timp de pace, pentru completarea pregătirii militare sau în alt scop. ♦ A strânge mai multe unități militare într-o anumită zonă. 3. Refl. A-și îndrepta întreaga atenție sau preocupare într-o singură direcție; a fi absorbit, preocupat de ceva. 4. Tranz. (Chim.) A mări conținutul procentual al unui component într-o soluție sau într-un amestec. 5. Tranz. A separa dintr-un minereu brut părțile bogate în minereuri utile de părțile sterile. – Din fr. concentrer. DOOM
concentrá (a ~) vb., ind. prez. 3 concentreáză
concentric
CONCÉNTRIC, -Ă, concentrici, -ce, adj. (Despre linii sau figuri geometrice) Care au același centru. – Din fr. concentrique. DOOM
concéntric adj. m., pl. concéntrici; f. concéntrică, pl. concéntrice
concentrica
CONCÉNTRIC, -Ă, concentrici, -ce, adj. (Despre linii sau figuri geometrice) Care au același centru. – Din fr. concentrique. DOOM
concéntric adj. m., pl. concéntrici; f. concéntrică, pl. concéntrice
concentrice
CONCÉNTRIC, -Ă, concentrici, -ce, adj. (Despre linii sau figuri geometrice) Care au același centru. – Din fr. concentrique. DOOM
concéntric adj. m., pl. concéntrici; f. concéntrică, pl. concéntrice
concentricei
CONCÉNTRIC, -Ă, concentrici, -ce, adj. (Despre linii sau figuri geometrice) Care au același centru. – Din fr. concentrique. DOOM
concéntric adj. m., pl. concéntrici; f. concéntrică, pl. concéntrice
concentricele
CONCÉNTRIC, -Ă, concentrici, -ce, adj. (Despre linii sau figuri geometrice) Care au același centru. – Din fr. concentrique. DOOM
concéntric adj. m., pl. concéntrici; f. concéntrică, pl. concéntrice
concentricelor
CONCÉNTRIC, -Ă, concentrici, -ce, adj. (Despre linii sau figuri geometrice) Care au același centru. – Din fr. concentrique. DOOM
concéntric adj. m., pl. concéntrici; f. concéntrică, pl. concéntrice
concentrici
CONCÉNTRIC, -Ă, concentrici, -ce, adj. (Despre linii sau figuri geometrice) Care au același centru. – Din fr. concentrique. DOOM
concéntric adj. m., pl. concéntrici; f. concéntrică, pl. concéntrice
concentricii
CONCÉNTRIC, -Ă, concentrici, -ce, adj. (Despre linii sau figuri geometrice) Care au același centru. – Din fr. concentrique. DOOM
concéntric adj. m., pl. concéntrici; f. concéntrică, pl. concéntrice
concentricilor
CONCÉNTRIC, -Ă, concentrici, -ce, adj. (Despre linii sau figuri geometrice) Care au același centru. – Din fr. concentrique. DOOM
concéntric adj. m., pl. concéntrici; f. concéntrică, pl. concéntrice
concentricul
CONCÉNTRIC, -Ă, concentrici, -ce, adj. (Despre linii sau figuri geometrice) Care au același centru. – Din fr. concentrique. DOOM
concéntric adj. m., pl. concéntrici; f. concéntrică, pl. concéntrice
concentricului
CONCÉNTRIC, -Ă, concentrici, -ce, adj. (Despre linii sau figuri geometrice) Care au același centru. – Din fr. concentrique. DOOM
concéntric adj. m., pl. concéntrici; f. concéntrică, pl. concéntrice
concentrând
CONCENTRÁ, concentrez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) strânge, a (se) acumula într-un singur loc; a (se) îndrepta spre un singur punct. 2. Tranz. A chema vremelnic rezerviști sub arme în timp de pace, pentru completarea pregătirii militare sau în alt scop. ♦ A strânge mai multe unități militare într-o anumită zonă. 3. Refl. A-și îndrepta întreaga atenție sau preocupare într-o singură direcție; a fi absorbit, preocupat de ceva. 4. Tranz. (Chim.) A mări conținutul procentual al unui component într-o soluție sau într-un amestec. 5. Tranz. A separa dintr-un minereu brut părțile bogate în minereuri utile de părțile sterile. – Din fr. concentrer. DOOM
concentrá (a ~) vb., ind. prez. 3 concentreáză
concentrînd
CONCENTRÁ, concentrez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) strânge, a (se) acumula într-un singur loc; a (se) îndrepta spre un singur punct. 2. Tranz. A chema vremelnic rezerviști sub arme în timp de pace, pentru completarea pregătirii militare sau în alt scop. ♦ A strânge mai multe unități militare într-o anumită zonă. 3. Refl. A-și îndrepta întreaga atenție sau preocupare într-o singură direcție; a fi absorbit, preocupat de ceva. 4. Tranz. (Chim.) A mări conținutul procentual al unui component într-o soluție sau într-un amestec. 5. Tranz. A separa dintr-un minereu brut părțile bogate în minereuri utile de părțile sterile. – Din fr. concentrer. DOOM
concentrá (a ~) vb., ind. prez. 3 concentreáză
concentrări
CONCENTRÁRE, concentrări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) concentra și rezultatul ei. 2. Însușire a atenției de a se fixa asupra unui obiect, a unei probleme sau a unei activități. 3. Operație de separare a mineralelor utile de cele sterile, utilizând metoda flotației, gravimetriei, magnetică etc. 4. (Chim.) Operație de mărire a concentrației unui component dintr-un amestec sau dintr-o soluție. 5. (Ec. pol.; în sintagmele) Concentrarea producției = comasare și organizare a producției în întreprinderi din ce în ce mai mari. Concentrarea capitalului = creșterea capitalului prin acumulare. 6. (În sintagma) Lagăr de concentrare = loc izolat în care sunt închise anumite persoane pentru activitatea politică considerată indezirabilă sau din motive rasiale. – V. concentra. DOOM
concentráre s. f., g.-d. art. concentrắrii; pl. concentrắri
concentrării
CONCENTRÁRE, concentrări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) concentra și rezultatul ei. 2. Însușire a atenției de a se fixa asupra unui obiect, a unei probleme sau a unei activități. 3. Operație de separare a mineralelor utile de cele sterile, utilizând metoda flotației, gravimetriei, magnetică etc. 4. (Chim.) Operație de mărire a concentrației unui component dintr-un amestec sau dintr-o soluție. 5. (Ec. pol.; în sintagmele) Concentrarea producției = comasare și organizare a producției în întreprinderi din ce în ce mai mari. Concentrarea capitalului = creșterea capitalului prin acumulare. 6. (În sintagma) Lagăr de concentrare = loc izolat în care sunt închise anumite persoane pentru activitatea politică considerată indezirabilă sau din motive rasiale. – V. concentra. DOOM
concentráre s. f., g.-d. art. concentrắrii; pl. concentrắri
concentrările
CONCENTRÁRE, concentrări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) concentra și rezultatul ei. 2. Însușire a atenției de a se fixa asupra unui obiect, a unei probleme sau a unei activități. 3. Operație de separare a mineralelor utile de cele sterile, utilizând metoda flotației, gravimetriei, magnetică etc. 4. (Chim.) Operație de mărire a concentrației unui component dintr-un amestec sau dintr-o soluție. 5. (Ec. pol.; în sintagmele) Concentrarea producției = comasare și organizare a producției în întreprinderi din ce în ce mai mari. Concentrarea capitalului = creșterea capitalului prin acumulare. 6. (În sintagma) Lagăr de concentrare = loc izolat în care sunt închise anumite persoane pentru activitatea politică considerată indezirabilă sau din motive rasiale. – V. concentra. DOOM
concentráre s. f., g.-d. art. concentrắrii; pl. concentrắri
concentrărilor
CONCENTRÁRE, concentrări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) concentra și rezultatul ei. 2. Însușire a atenției de a se fixa asupra unui obiect, a unei probleme sau a unei activități. 3. Operație de separare a mineralelor utile de cele sterile, utilizând metoda flotației, gravimetriei, magnetică etc. 4. (Chim.) Operație de mărire a concentrației unui component dintr-un amestec sau dintr-o soluție. 5. (Ec. pol.; în sintagmele) Concentrarea producției = comasare și organizare a producției în întreprinderi din ce în ce mai mari. Concentrarea capitalului = creșterea capitalului prin acumulare. 6. (În sintagma) Lagăr de concentrare = loc izolat în care sunt închise anumite persoane pentru activitatea politică considerată indezirabilă sau din motive rasiale. – V. concentra. DOOM
concentráre s. f., g.-d. art. concentrắrii; pl. concentrắri
concep
CONCÉPE, concép, vb. III. I. Tranz. 1. A imagina, a proiecta, a gândi ceva nou. 2. A-și face o idee despre ceva; a pricepe, a înțelege. ◊ Loc. adv. De neconceput = de neînțeles, de neimaginat; imposibil. 3. A exprima în anumiți termeni, a formula într-un anumit fel. II. Intranz. (Despre o femeie) A rămâne însărcinată; a zămisli, a procrea. – Din lat. concipere. DOOM
concépe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. concép, imperf. 3 sg. concepeá; conj. prez. 3 să conceápă; part. concepút
concepe
CONCÉPE, concép, vb. III. I. Tranz. 1. A imagina, a proiecta, a gândi ceva nou. 2. A-și face o idee despre ceva; a pricepe, a înțelege. ◊ Loc. adv. De neconceput = de neînțeles, de neimaginat; imposibil. 3. A exprima în anumiți termeni, a formula într-un anumit fel. II. Intranz. (Despre o femeie) A rămâne însărcinată; a zămisli, a procrea. – Din lat. concipere. DOOM
concépe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. concép, imperf. 3 sg. concepeá; conj. prez. 3 să conceápă; part. concepút
concepea
CONCÉPE, concép, vb. III. I. Tranz. 1. A imagina, a proiecta, a gândi ceva nou. 2. A-și face o idee despre ceva; a pricepe, a înțelege. ◊ Loc. adv. De neconceput = de neînțeles, de neimaginat; imposibil. 3. A exprima în anumiți termeni, a formula într-un anumit fel. II. Intranz. (Despre o femeie) A rămâne însărcinată; a zămisli, a procrea. – Din lat. concipere. DOOM
concépe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. concép, imperf. 3 sg. concepeá; conj. prez. 3 să conceápă; part. concepút
concepeai
CONCÉPE, concép, vb. III. I. Tranz. 1. A imagina, a proiecta, a gândi ceva nou. 2. A-și face o idee despre ceva; a pricepe, a înțelege. ◊ Loc. adv. De neconceput = de neînțeles, de neimaginat; imposibil. 3. A exprima în anumiți termeni, a formula într-un anumit fel. II. Intranz. (Despre o femeie) A rămâne însărcinată; a zămisli, a procrea. – Din lat. concipere. DOOM
concépe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. concép, imperf. 3 sg. concepeá; conj. prez. 3 să conceápă; part. concepút
concepeam
CONCÉPE, concép, vb. III. I. Tranz. 1. A imagina, a proiecta, a gândi ceva nou. 2. A-și face o idee despre ceva; a pricepe, a înțelege. ◊ Loc. adv. De neconceput = de neînțeles, de neimaginat; imposibil. 3. A exprima în anumiți termeni, a formula într-un anumit fel. II. Intranz. (Despre o femeie) A rămâne însărcinată; a zămisli, a procrea. – Din lat. concipere. DOOM
concépe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. concép, imperf. 3 sg. concepeá; conj. prez. 3 să conceápă; part. concepút
concepeau
CONCÉPE, concép, vb. III. I. Tranz. 1. A imagina, a proiecta, a gândi ceva nou. 2. A-și face o idee despre ceva; a pricepe, a înțelege. ◊ Loc. adv. De neconceput = de neînțeles, de neimaginat; imposibil. 3. A exprima în anumiți termeni, a formula într-un anumit fel. II. Intranz. (Despre o femeie) A rămâne însărcinată; a zămisli, a procrea. – Din lat. concipere. DOOM
concépe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. concép, imperf. 3 sg. concepeá; conj. prez. 3 să conceápă; part. concepút
concepeați
CONCÉPE, concép, vb. III. I. Tranz. 1. A imagina, a proiecta, a gândi ceva nou. 2. A-și face o idee despre ceva; a pricepe, a înțelege. ◊ Loc. adv. De neconceput = de neînțeles, de neimaginat; imposibil. 3. A exprima în anumiți termeni, a formula într-un anumit fel. II. Intranz. (Despre o femeie) A rămâne însărcinată; a zămisli, a procrea. – Din lat. concipere. DOOM
concépe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. concép, imperf. 3 sg. concepeá; conj. prez. 3 să conceápă; part. concepút
concepem
CONCÉPE, concép, vb. III. I. Tranz. 1. A imagina, a proiecta, a gândi ceva nou. 2. A-și face o idee despre ceva; a pricepe, a înțelege. ◊ Loc. adv. De neconceput = de neînțeles, de neimaginat; imposibil. 3. A exprima în anumiți termeni, a formula într-un anumit fel. II. Intranz. (Despre o femeie) A rămâne însărcinată; a zămisli, a procrea. – Din lat. concipere. DOOM
concépe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. concép, imperf. 3 sg. concepeá; conj. prez. 3 să conceápă; part. concepút
concepere
CONCÉPE, concép, vb. III. I. Tranz. 1. A imagina, a proiecta, a gândi ceva nou. 2. A-și face o idee despre ceva; a pricepe, a înțelege. ◊ Loc. adv. De neconceput = de neînțeles, de neimaginat; imposibil. 3. A exprima în anumiți termeni, a formula într-un anumit fel. II. Intranz. (Despre o femeie) A rămâne însărcinată; a zămisli, a procrea. – Din lat. concipere. DOOM
concépe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. concép, imperf. 3 sg. concepeá; conj. prez. 3 să conceápă; part. concepút
concepere
CONCÉPERE, conceperi, s. f. Acțiunea de a concepe; imaginare, proiectare; creare; zămislire. – V. concepe. DOOM
concépere s. f., g.-d. art. concéperii; pl. concéperi
conceperea
CONCÉPERE, conceperi, s. f. Acțiunea de a concepe; imaginare, proiectare; creare; zămislire. – V. concepe. DOOM
concépere s. f., g.-d. art. concéperii; pl. concéperi
conceperi
CONCÉPERE, conceperi, s. f. Acțiunea de a concepe; imaginare, proiectare; creare; zămislire. – V. concepe. DOOM
concépere s. f., g.-d. art. concéperii; pl. concéperi
conceperii
CONCÉPERE, conceperi, s. f. Acțiunea de a concepe; imaginare, proiectare; creare; zămislire. – V. concepe. DOOM
concépere s. f., g.-d. art. concéperii; pl. concéperi
conceperile
CONCÉPERE, conceperi, s. f. Acțiunea de a concepe; imaginare, proiectare; creare; zămislire. – V. concepe. DOOM
concépere s. f., g.-d. art. concéperii; pl. concéperi
conceperilor
CONCÉPERE, conceperi, s. f. Acțiunea de a concepe; imaginare, proiectare; creare; zămislire. – V. concepe. DOOM
concépere s. f., g.-d. art. concéperii; pl. concéperi
concepeți
CONCÉPE, concép, vb. III. I. Tranz. 1. A imagina, a proiecta, a gândi ceva nou. 2. A-și face o idee despre ceva; a pricepe, a înțelege. ◊ Loc. adv. De neconceput = de neînțeles, de neimaginat; imposibil. 3. A exprima în anumiți termeni, a formula într-un anumit fel. II. Intranz. (Despre o femeie) A rămâne însărcinată; a zămisli, a procrea. – Din lat. concipere. DOOM
concépe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. concép, imperf. 3 sg. concepeá; conj. prez. 3 să conceápă; part. concepút
concepi
CONCÉPE, concép, vb. III. I. Tranz. 1. A imagina, a proiecta, a gândi ceva nou. 2. A-și face o idee despre ceva; a pricepe, a înțelege. ◊ Loc. adv. De neconceput = de neînțeles, de neimaginat; imposibil. 3. A exprima în anumiți termeni, a formula într-un anumit fel. II. Intranz. (Despre o femeie) A rămâne însărcinată; a zămisli, a procrea. – Din lat. concipere. DOOM
concépe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. concép, imperf. 3 sg. concepeá; conj. prez. 3 să conceápă; part. concepút
concepibil
CONCEPÍBIL, -Ă adj. (Rar) Conceptibil. [< it. concepibile].
concept
CONCÉPT, concepte, s. n. 1. Idee generală care reflectă corect realitatea; noțiune. 2. Ciornă, schiță, bruion. – Din fr. concept. DOOM
concépt s. n., pl. concépte
conceptacul
CONCEPTÁCUL, conceptacule, s. n. Cavitate mică unde se formează gameții la unele criptogame. – Din fr. conceptacle, lat. conceptaculum. DOOM
conceptácul s. n., pl. conceptácule
conceptacule
CONCEPTÁCUL, conceptacule, s. n. Cavitate mică unde se formează gameții la unele criptogame. – Din fr. conceptacle, lat. conceptaculum. DOOM
conceptácul s. n., pl. conceptácule
conceptaculele
CONCEPTÁCUL, conceptacule, s. n. Cavitate mică unde se formează gameții la unele criptogame. – Din fr. conceptacle, lat. conceptaculum. DOOM
conceptácul s. n., pl. conceptácule
conceptaculelor
CONCEPTÁCUL, conceptacule, s. n. Cavitate mică unde se formează gameții la unele criptogame. – Din fr. conceptacle, lat. conceptaculum. DOOM
conceptácul s. n., pl. conceptácule
conceptaculul
CONCEPTÁCUL, conceptacule, s. n. Cavitate mică unde se formează gameții la unele criptogame. – Din fr. conceptacle, lat. conceptaculum. DOOM
conceptácul s. n., pl. conceptácule
conceptaculului
CONCEPTÁCUL, conceptacule, s. n. Cavitate mică unde se formează gameții la unele criptogame. – Din fr. conceptacle, lat. conceptaculum. DOOM
conceptácul s. n., pl. conceptácule
concepte
CONCÉPT, concepte, s. n. 1. Idee generală care reflectă corect realitatea; noțiune. 2. Ciornă, schiță, bruion. – Din fr. concept. DOOM
concépt s. n., pl. concépte
conceptele
CONCÉPT, concepte, s. n. 1. Idee generală care reflectă corect realitatea; noțiune. 2. Ciornă, schiță, bruion. – Din fr. concept. DOOM
concépt s. n., pl. concépte
conceptelor
CONCÉPT, concepte, s. n. 1. Idee generală care reflectă corect realitatea; noțiune. 2. Ciornă, schiță, bruion. – Din fr. concept. DOOM
concépt s. n., pl. concépte
conceptibil
CONCEPTÍBIL, -Ă, conceptibili, -e, adj. (Rar) De conceput. – Concept + suf. -ibil.
conceptibila
CONCEPTÍBIL, -Ă, conceptibili, -e, adj. (Rar) De conceput. – Concept + suf. -ibil.
conceptibile
CONCEPTÍBIL, -Ă, conceptibili, -e, adj. (Rar) De conceput. – Concept + suf. -ibil.
conceptibilei
CONCEPTÍBIL, -Ă, conceptibili, -e, adj. (Rar) De conceput. – Concept + suf. -ibil.
conceptibilele
CONCEPTÍBIL, -Ă, conceptibili, -e, adj. (Rar) De conceput. – Concept + suf. -ibil.
conceptibilelor
CONCEPTÍBIL, -Ă, conceptibili, -e, adj. (Rar) De conceput. – Concept + suf. -ibil.
conceptibili
CONCEPTÍBIL, -Ă, conceptibili, -e, adj. (Rar) De conceput. – Concept + suf. -ibil.
conceptibilii
CONCEPTÍBIL, -Ă, conceptibili, -e, adj. (Rar) De conceput. – Concept + suf. -ibil.
conceptibililor
CONCEPTÍBIL, -Ă, conceptibili, -e, adj. (Rar) De conceput. – Concept + suf. -ibil.
conceptibilul
CONCEPTÍBIL, -Ă, conceptibili, -e, adj. (Rar) De conceput. – Concept + suf. -ibil.
conceptibilului
CONCEPTÍBIL, -Ă, conceptibili, -e, adj. (Rar) De conceput. – Concept + suf. -ibil.
conceptism
CONCEPTÍSM s. n. Școală literară spaniolă care se caracterizează prin rafinamentul excesiv al gândirii, cultul pentru alegorie și erudiție scolastică. – Din fr. conceptisme. DOOM
conceptísm s. n.
conceptismul
CONCEPTÍSM s. n. Școală literară spaniolă care se caracterizează prin rafinamentul excesiv al gândirii, cultul pentru alegorie și erudiție scolastică. – Din fr. conceptisme. DOOM
conceptísm s. n.
conceptismului
CONCEPTÍSM s. n. Școală literară spaniolă care se caracterizează prin rafinamentul excesiv al gândirii, cultul pentru alegorie și erudiție scolastică. – Din fr. conceptisme. DOOM
conceptísm s. n.
conceptist
CONCEPTÍST, -Ă adj. Referitor la conceptism. // s.m. și f. Adept al conceptismului. [< fr. conceptiste].
conceptist
CONCEPTÍST, -Ă adj. Referitor la conceptism. // s.m. și f. Adept al conceptismului. [< fr. conceptiste].
conceptista
CONCEPTÍST, -Ă adj. Referitor la conceptism. // s.m. și f. Adept al conceptismului. [< fr. conceptiste].
conceptista
CONCEPTÍST, -Ă adj. Referitor la conceptism. // s.m. și f. Adept al conceptismului. [< fr. conceptiste].
conceptiste
CONCEPTÍST, -Ă adj. Referitor la conceptism. // s.m. și f. Adept al conceptismului. [< fr. conceptiste].
conceptiste
CONCEPTÍST, -Ă adj. Referitor la conceptism. // s.m. și f. Adept al conceptismului. [< fr. conceptiste].
conceptistei
CONCEPTÍST, -Ă adj. Referitor la conceptism. // s.m. și f. Adept al conceptismului. [< fr. conceptiste].
conceptistei
CONCEPTÍST, -Ă adj. Referitor la conceptism. // s.m. și f. Adept al conceptismului. [< fr. conceptiste].
conceptistele
CONCEPTÍST, -Ă adj. Referitor la conceptism. // s.m. și f. Adept al conceptismului. [< fr. conceptiste].
conceptistele
CONCEPTÍST, -Ă adj. Referitor la conceptism. // s.m. și f. Adept al conceptismului. [< fr. conceptiste].
conceptistelor
CONCEPTÍST, -Ă adj. Referitor la conceptism. // s.m. și f. Adept al conceptismului. [< fr. conceptiste].
conceptistelor
CONCEPTÍST, -Ă adj. Referitor la conceptism. // s.m. și f. Adept al conceptismului. [< fr. conceptiste].
conceptistul
CONCEPTÍST, -Ă adj. Referitor la conceptism. // s.m. și f. Adept al conceptismului. [< fr. conceptiste].
conceptistul
CONCEPTÍST, -Ă adj. Referitor la conceptism. // s.m. și f. Adept al conceptismului. [< fr. conceptiste].
conceptistului
CONCEPTÍST, -Ă adj. Referitor la conceptism. // s.m. și f. Adept al conceptismului. [< fr. conceptiste].
conceptistului
CONCEPTÍST, -Ă adj. Referitor la conceptism. // s.m. și f. Adept al conceptismului. [< fr. conceptiste].
conceptiști
CONCEPTÍST, -Ă adj. Referitor la conceptism. // s.m. și f. Adept al conceptismului. [< fr. conceptiste].
conceptiști
CONCEPTÍST, -Ă adj. Referitor la conceptism. // s.m. și f. Adept al conceptismului. [< fr. conceptiste].
conceptiștii
CONCEPTÍST, -Ă adj. Referitor la conceptism. // s.m. și f. Adept al conceptismului. [< fr. conceptiste].
conceptiștii
CONCEPTÍST, -Ă adj. Referitor la conceptism. // s.m. și f. Adept al conceptismului. [< fr. conceptiste].
conceptiștilor
CONCEPTÍST, -Ă adj. Referitor la conceptism. // s.m. și f. Adept al conceptismului. [< fr. conceptiste].
conceptiștilor
CONCEPTÍST, -Ă adj. Referitor la conceptism. // s.m. și f. Adept al conceptismului. [< fr. conceptiste].
conceptual
CONCEPTUÁL, -Ă, conceptuali, -e, adj. Care ține de concept (1); abstract. [Pr.: -tu-al] – Din fr. conceptuel. DOOM
conceptuál (-tu-al) adj. m., pl. conceptuáli; f. conceptuálă, pl. conceptuále
conceptuala
CONCEPTUÁL, -Ă, conceptuali, -e, adj. Care ține de concept (1); abstract. [Pr.: -tu-al] – Din fr. conceptuel. DOOM
conceptuál (-tu-al) adj. m., pl. conceptuáli; f. conceptuálă, pl. conceptuále
conceptuale
CONCEPTUÁL, -Ă, conceptuali, -e, adj. Care ține de concept (1); abstract. [Pr.: -tu-al] – Din fr. conceptuel. DOOM
conceptuál (-tu-al) adj. m., pl. conceptuáli; f. conceptuálă, pl. conceptuále
conceptualei
CONCEPTUÁL, -Ă, conceptuali, -e, adj. Care ține de concept (1); abstract. [Pr.: -tu-al] – Din fr. conceptuel. DOOM
conceptuál (-tu-al) adj. m., pl. conceptuáli; f. conceptuálă, pl. conceptuále
conceptualele
CONCEPTUÁL, -Ă, conceptuali, -e, adj. Care ține de concept (1); abstract. [Pr.: -tu-al] – Din fr. conceptuel. DOOM
conceptuál (-tu-al) adj. m., pl. conceptuáli; f. conceptuálă, pl. conceptuále
conceptualelor
CONCEPTUÁL, -Ă, conceptuali, -e, adj. Care ține de concept (1); abstract. [Pr.: -tu-al] – Din fr. conceptuel. DOOM
conceptuál (-tu-al) adj. m., pl. conceptuáli; f. conceptuálă, pl. conceptuále
conceptuali
CONCEPTUÁL, -Ă, conceptuali, -e, adj. Care ține de concept (1); abstract. [Pr.: -tu-al] – Din fr. conceptuel. DOOM
conceptuál (-tu-al) adj. m., pl. conceptuáli; f. conceptuálă, pl. conceptuále
conceptualii
CONCEPTUÁL, -Ă, conceptuali, -e, adj. Care ține de concept (1); abstract. [Pr.: -tu-al] – Din fr. conceptuel. DOOM
conceptuál (-tu-al) adj. m., pl. conceptuáli; f. conceptuálă, pl. conceptuále
conceptualilor
CONCEPTUÁL, -Ă, conceptuali, -e, adj. Care ține de concept (1); abstract. [Pr.: -tu-al] – Din fr. conceptuel. DOOM
conceptuál (-tu-al) adj. m., pl. conceptuáli; f. conceptuálă, pl. conceptuále
conceptualism
CONCEPTUALÍSM s. n. Concepție filosofică scolastică, situată între nominalism și realism, care recunoaște existența mentală a generalului, a conceptelor. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. conceptualisme. DOOM
conceptualísm (-tu-a-) s. n.
conceptualismul
CONCEPTUALÍSM s. n. Concepție filosofică scolastică, situată între nominalism și realism, care recunoaște existența mentală a generalului, a conceptelor. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. conceptualisme. DOOM
conceptualísm (-tu-a-) s. n.
conceptualismului
CONCEPTUALÍSM s. n. Concepție filosofică scolastică, situată între nominalism și realism, care recunoaște existența mentală a generalului, a conceptelor. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. conceptualisme. DOOM
conceptualísm (-tu-a-) s. n.
conceptualist
CONCEPTUALÍST, -Ă, conceptualiști, -ste, s. m. și f., adj. (Adept) al conceptualismului. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. conceptualiste.
conceptualist
CONCEPTUALÍST, -Ă, conceptualiști, -ste, s. m. și f., adj. (Adept) al conceptualismului. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. conceptualiste.
conceptualista
CONCEPTUALÍST, -Ă, conceptualiști, -ste, s. m. și f., adj. (Adept) al conceptualismului. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. conceptualiste.
conceptualista
CONCEPTUALÍST, -Ă, conceptualiști, -ste, s. m. și f., adj. (Adept) al conceptualismului. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. conceptualiste.
conceptualiste
CONCEPTUALÍST, -Ă, conceptualiști, -ste, s. m. și f., adj. (Adept) al conceptualismului. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. conceptualiste.
conceptualiste
CONCEPTUALÍST, -Ă, conceptualiști, -ste, s. m. și f., adj. (Adept) al conceptualismului. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. conceptualiste.
conceptualistei
CONCEPTUALÍST, -Ă, conceptualiști, -ste, s. m. și f., adj. (Adept) al conceptualismului. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. conceptualiste.
conceptualistei
CONCEPTUALÍST, -Ă, conceptualiști, -ste, s. m. și f., adj. (Adept) al conceptualismului. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. conceptualiste.
conceptualistele
CONCEPTUALÍST, -Ă, conceptualiști, -ste, s. m. și f., adj. (Adept) al conceptualismului. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. conceptualiste.
conceptualistele
CONCEPTUALÍST, -Ă, conceptualiști, -ste, s. m. și f., adj. (Adept) al conceptualismului. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. conceptualiste.
conceptualistelor
CONCEPTUALÍST, -Ă, conceptualiști, -ste, s. m. și f., adj. (Adept) al conceptualismului. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. conceptualiste.
conceptualistelor
CONCEPTUALÍST, -Ă, conceptualiști, -ste, s. m. și f., adj. (Adept) al conceptualismului. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. conceptualiste.
conceptualistul
CONCEPTUALÍST, -Ă, conceptualiști, -ste, s. m. și f., adj. (Adept) al conceptualismului. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. conceptualiste.
conceptualistul
CONCEPTUALÍST, -Ă, conceptualiști, -ste, s. m. și f., adj. (Adept) al conceptualismului. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. conceptualiste.
conceptualistului
CONCEPTUALÍST, -Ă, conceptualiști, -ste, s. m. și f., adj. (Adept) al conceptualismului. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. conceptualiste.
conceptualistului
CONCEPTUALÍST, -Ă, conceptualiști, -ste, s. m. și f., adj. (Adept) al conceptualismului. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. conceptualiste.
conceptualiza
CONCEPTUALIZÁ, conceptualizez, vb. I. Tranz. A transpune o teorie în concepte (1). [Pr.: -tu-a-] – Din fr. conceptualiser. DOOM
*conceptualizá (a ~) (-tu-a-) vb., ind. prez. 3 conceptualizeáză
conceptualizai
CONCEPTUALIZÁ, conceptualizez, vb. I. Tranz. A transpune o teorie în concepte (1). [Pr.: -tu-a-] – Din fr. conceptualiser. DOOM
*conceptualizá (a ~) (-tu-a-) vb., ind. prez. 3 conceptualizeáză
conceptualizam
CONCEPTUALIZÁ, conceptualizez, vb. I. Tranz. A transpune o teorie în concepte (1). [Pr.: -tu-a-] – Din fr. conceptualiser. DOOM
*conceptualizá (a ~) (-tu-a-) vb., ind. prez. 3 conceptualizeáză
conceptualizare
CONCEPTUALIZÁ, conceptualizez, vb. I. Tranz. A transpune o teorie în concepte (1). [Pr.: -tu-a-] – Din fr. conceptualiser. DOOM
*conceptualizá (a ~) (-tu-a-) vb., ind. prez. 3 conceptualizeáză
conceptualizare
CONCEPTUALIZÁRE, conceptualizări, s. f. Transpunere a unei teorii în concepte (1). [Pr.: -tu-a-] – V. conceptualiza. DOOM
*conceptualizáre (-tu-a-) s. f., g.-d. art. conceptualizắrii; pl. conceptualizắri
conceptualizarea
CONCEPTUALIZÁRE, conceptualizări, s. f. Transpunere a unei teorii în concepte (1). [Pr.: -tu-a-] – V. conceptualiza. DOOM
*conceptualizáre (-tu-a-) s. f., g.-d. art. conceptualizắrii; pl. conceptualizắri
conceptualizară
CONCEPTUALIZÁ, conceptualizez, vb. I. Tranz. A transpune o teorie în concepte (1). [Pr.: -tu-a-] – Din fr. conceptualiser. DOOM
*conceptualizá (a ~) (-tu-a-) vb., ind. prez. 3 conceptualizeáză
conceptualizarăm
CONCEPTUALIZÁ, conceptualizez, vb. I. Tranz. A transpune o teorie în concepte (1). [Pr.: -tu-a-] – Din fr. conceptualiser. DOOM
*conceptualizá (a ~) (-tu-a-) vb., ind. prez. 3 conceptualizeáză
conceptualizarăți
CONCEPTUALIZÁ, conceptualizez, vb. I. Tranz. A transpune o teorie în concepte (1). [Pr.: -tu-a-] – Din fr. conceptualiser. DOOM
*conceptualizá (a ~) (-tu-a-) vb., ind. prez. 3 conceptualizeáză
conceptualizase
CONCEPTUALIZÁ, conceptualizez, vb. I. Tranz. A transpune o teorie în concepte (1). [Pr.: -tu-a-] – Din fr. conceptualiser. DOOM
*conceptualizá (a ~) (-tu-a-) vb., ind. prez. 3 conceptualizeáză
conceptualizasem
CONCEPTUALIZÁ, conceptualizez, vb. I. Tranz. A transpune o teorie în concepte (1). [Pr.: -tu-a-] – Din fr. conceptualiser. DOOM
*conceptualizá (a ~) (-tu-a-) vb., ind. prez. 3 conceptualizeáză
conceptualizaseră
CONCEPTUALIZÁ, conceptualizez, vb. I. Tranz. A transpune o teorie în concepte (1). [Pr.: -tu-a-] – Din fr. conceptualiser. DOOM
*conceptualizá (a ~) (-tu-a-) vb., ind. prez. 3 conceptualizeáză
conceptualizaserăm
CONCEPTUALIZÁ, conceptualizez, vb. I. Tranz. A transpune o teorie în concepte (1). [Pr.: -tu-a-] – Din fr. conceptualiser. DOOM
*conceptualizá (a ~) (-tu-a-) vb., ind. prez. 3 conceptualizeáză
conceptualizaserăți
CONCEPTUALIZÁ, conceptualizez, vb. I. Tranz. A transpune o teorie în concepte (1). [Pr.: -tu-a-] – Din fr. conceptualiser. DOOM
*conceptualizá (a ~) (-tu-a-) vb., ind. prez. 3 conceptualizeáză
conceptualizaseși
CONCEPTUALIZÁ, conceptualizez, vb. I. Tranz. A transpune o teorie în concepte (1). [Pr.: -tu-a-] – Din fr. conceptualiser. DOOM
*conceptualizá (a ~) (-tu-a-) vb., ind. prez. 3 conceptualizeáză
conceptualizaseți
CONCEPTUALIZÁ, conceptualizez, vb. I. Tranz. A transpune o teorie în concepte (1). [Pr.: -tu-a-] – Din fr. conceptualiser. DOOM
*conceptualizá (a ~) (-tu-a-) vb., ind. prez. 3 conceptualizeáză
conceptualizat
CONCEPTUALIZÁ, conceptualizez, vb. I. Tranz. A transpune o teorie în concepte (1). [Pr.: -tu-a-] – Din fr. conceptualiser. DOOM
*conceptualizá (a ~) (-tu-a-) vb., ind. prez. 3 conceptualizeáză
conceptualizat
CONCEPTUALIZÁT, -Ă, conceptualizați, -te, adj. Care a fost transpus în concepte (1). [Pr.: -tu-a-] – V. conceptualiza.
conceptualizata
CONCEPTUALIZÁT, -Ă, conceptualizați, -te, adj. Care a fost transpus în concepte (1). [Pr.: -tu-a-] – V. conceptualiza.
conceptualizate
CONCEPTUALIZÁT, -Ă, conceptualizați, -te, adj. Care a fost transpus în concepte (1). [Pr.: -tu-a-] – V. conceptualiza.
conceptualizatei
CONCEPTUALIZÁT, -Ă, conceptualizați, -te, adj. Care a fost transpus în concepte (1). [Pr.: -tu-a-] – V. conceptualiza.
conceptualizatele
CONCEPTUALIZÁT, -Ă, conceptualizați, -te, adj. Care a fost transpus în concepte (1). [Pr.: -tu-a-] – V. conceptualiza.
conceptualizatelor
CONCEPTUALIZÁT, -Ă, conceptualizați, -te, adj. Care a fost transpus în concepte (1). [Pr.: -tu-a-] – V. conceptualiza.
conceptualizatul
CONCEPTUALIZÁT, -Ă, conceptualizați, -te, adj. Care a fost transpus în concepte (1). [Pr.: -tu-a-] – V. conceptualiza.
conceptualizatului
CONCEPTUALIZÁT, -Ă, conceptualizați, -te, adj. Care a fost transpus în concepte (1). [Pr.: -tu-a-] – V. conceptualiza.
conceptualizau
CONCEPTUALIZÁ, conceptualizez, vb. I. Tranz. A transpune o teorie în concepte (1). [Pr.: -tu-a-] – Din fr. conceptualiser. DOOM
*conceptualizá (a ~) (-tu-a-) vb., ind. prez. 3 conceptualizeáză
conceptualizași
CONCEPTUALIZÁ, conceptualizez, vb. I. Tranz. A transpune o teorie în concepte (1). [Pr.: -tu-a-] – Din fr. conceptualiser. DOOM
*conceptualizá (a ~) (-tu-a-) vb., ind. prez. 3 conceptualizeáză
conceptualizați
CONCEPTUALIZÁ, conceptualizez, vb. I. Tranz. A transpune o teorie în concepte (1). [Pr.: -tu-a-] – Din fr. conceptualiser. DOOM
*conceptualizá (a ~) (-tu-a-) vb., ind. prez. 3 conceptualizeáză
conceptualizați
CONCEPTUALIZÁT, -Ă, conceptualizați, -te, adj. Care a fost transpus în concepte (1). [Pr.: -tu-a-] – V. conceptualiza.
conceptualizații
CONCEPTUALIZÁT, -Ă, conceptualizați, -te, adj. Care a fost transpus în concepte (1). [Pr.: -tu-a-] – V. conceptualiza.
conceptualizaților
CONCEPTUALIZÁT, -Ă, conceptualizați, -te, adj. Care a fost transpus în concepte (1). [Pr.: -tu-a-] – V. conceptualiza.
conceptualizează
CONCEPTUALIZÁ, conceptualizez, vb. I. Tranz. A transpune o teorie în concepte (1). [Pr.: -tu-a-] – Din fr. conceptualiser. DOOM
*conceptualizá (a ~) (-tu-a-) vb., ind. prez. 3 conceptualizeáză
conceptualizez
CONCEPTUALIZÁ, conceptualizez, vb. I. Tranz. A transpune o teorie în concepte (1). [Pr.: -tu-a-] – Din fr. conceptualiser. DOOM
*conceptualizá (a ~) (-tu-a-) vb., ind. prez. 3 conceptualizeáză
conceptualizeze
CONCEPTUALIZÁ, conceptualizez, vb. I. Tranz. A transpune o teorie în concepte (1). [Pr.: -tu-a-] – Din fr. conceptualiser. DOOM
*conceptualizá (a ~) (-tu-a-) vb., ind. prez. 3 conceptualizeáză
conceptualizezi
CONCEPTUALIZÁ, conceptualizez, vb. I. Tranz. A transpune o teorie în concepte (1). [Pr.: -tu-a-] – Din fr. conceptualiser. DOOM
*conceptualizá (a ~) (-tu-a-) vb., ind. prez. 3 conceptualizeáză
conceptualizând
CONCEPTUALIZÁ, conceptualizez, vb. I. Tranz. A transpune o teorie în concepte (1). [Pr.: -tu-a-] – Din fr. conceptualiser. DOOM
*conceptualizá (a ~) (-tu-a-) vb., ind. prez. 3 conceptualizeáză
conceptualizînd
CONCEPTUALIZÁ, conceptualizez, vb. I. Tranz. A transpune o teorie în concepte (1). [Pr.: -tu-a-] – Din fr. conceptualiser. DOOM
*conceptualizá (a ~) (-tu-a-) vb., ind. prez. 3 conceptualizeáză
conceptualizări
CONCEPTUALIZÁRE, conceptualizări, s. f. Transpunere a unei teorii în concepte (1). [Pr.: -tu-a-] – V. conceptualiza. DOOM
*conceptualizáre (-tu-a-) s. f., g.-d. art. conceptualizắrii; pl. conceptualizắri
conceptualizării
CONCEPTUALIZÁRE, conceptualizări, s. f. Transpunere a unei teorii în concepte (1). [Pr.: -tu-a-] – V. conceptualiza. DOOM
*conceptualizáre (-tu-a-) s. f., g.-d. art. conceptualizắrii; pl. conceptualizắri
conceptualizările
CONCEPTUALIZÁRE, conceptualizări, s. f. Transpunere a unei teorii în concepte (1). [Pr.: -tu-a-] – V. conceptualiza. DOOM
*conceptualizáre (-tu-a-) s. f., g.-d. art. conceptualizắrii; pl. conceptualizắri
conceptualizărilor
CONCEPTUALIZÁRE, conceptualizări, s. f. Transpunere a unei teorii în concepte (1). [Pr.: -tu-a-] – V. conceptualiza. DOOM
*conceptualizáre (-tu-a-) s. f., g.-d. art. conceptualizắrii; pl. conceptualizắri
conceptualiști
CONCEPTUALÍST, -Ă, conceptualiști, -ste, s. m. și f., adj. (Adept) al conceptualismului. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. conceptualiste.
conceptualiști
CONCEPTUALÍST, -Ă, conceptualiști, -ste, s. m. și f., adj. (Adept) al conceptualismului. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. conceptualiste.
conceptualiștii
CONCEPTUALÍST, -Ă, conceptualiști, -ste, s. m. și f., adj. (Adept) al conceptualismului. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. conceptualiste.
conceptualiștii
CONCEPTUALÍST, -Ă, conceptualiști, -ste, s. m. și f., adj. (Adept) al conceptualismului. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. conceptualiste.
conceptualiștilor
CONCEPTUALÍST, -Ă, conceptualiști, -ste, s. m. și f., adj. (Adept) al conceptualismului. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. conceptualiste.
conceptualiștilor
CONCEPTUALÍST, -Ă, conceptualiști, -ste, s. m. și f., adj. (Adept) al conceptualismului. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. conceptualiste.
conceptualul
CONCEPTUÁL, -Ă, conceptuali, -e, adj. Care ține de concept (1); abstract. [Pr.: -tu-al] – Din fr. conceptuel. DOOM
conceptuál (-tu-al) adj. m., pl. conceptuáli; f. conceptuálă, pl. conceptuále
conceptualului
CONCEPTUÁL, -Ă, conceptuali, -e, adj. Care ține de concept (1); abstract. [Pr.: -tu-al] – Din fr. conceptuel. DOOM
conceptuál (-tu-al) adj. m., pl. conceptuáli; f. conceptuálă, pl. conceptuále
conceptul
CONCÉPT, concepte, s. n. 1. Idee generală care reflectă corect realitatea; noțiune. 2. Ciornă, schiță, bruion. – Din fr. concept. DOOM
concépt s. n., pl. concépte
conceptului
CONCÉPT, concepte, s. n. 1. Idee generală care reflectă corect realitatea; noțiune. 2. Ciornă, schiță, bruion. – Din fr. concept. DOOM
concépt s. n., pl. concépte
concepu
CONCÉPE, concép, vb. III. I. Tranz. 1. A imagina, a proiecta, a gândi ceva nou. 2. A-și face o idee despre ceva; a pricepe, a înțelege. ◊ Loc. adv. De neconceput = de neînțeles, de neimaginat; imposibil. 3. A exprima în anumiți termeni, a formula într-un anumit fel. II. Intranz. (Despre o femeie) A rămâne însărcinată; a zămisli, a procrea. – Din lat. concipere. DOOM
concépe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. concép, imperf. 3 sg. concepeá; conj. prez. 3 să conceápă; part. concepút
concepui
CONCÉPE, concép, vb. III. I. Tranz. 1. A imagina, a proiecta, a gândi ceva nou. 2. A-și face o idee despre ceva; a pricepe, a înțelege. ◊ Loc. adv. De neconceput = de neînțeles, de neimaginat; imposibil. 3. A exprima în anumiți termeni, a formula într-un anumit fel. II. Intranz. (Despre o femeie) A rămâne însărcinată; a zămisli, a procrea. – Din lat. concipere. DOOM
concépe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. concép, imperf. 3 sg. concepeá; conj. prez. 3 să conceápă; part. concepút
concepură
CONCÉPE, concép, vb. III. I. Tranz. 1. A imagina, a proiecta, a gândi ceva nou. 2. A-și face o idee despre ceva; a pricepe, a înțelege. ◊ Loc. adv. De neconceput = de neînțeles, de neimaginat; imposibil. 3. A exprima în anumiți termeni, a formula într-un anumit fel. II. Intranz. (Despre o femeie) A rămâne însărcinată; a zămisli, a procrea. – Din lat. concipere. DOOM
concépe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. concép, imperf. 3 sg. concepeá; conj. prez. 3 să conceápă; part. concepút
concepurăm
CONCÉPE, concép, vb. III. I. Tranz. 1. A imagina, a proiecta, a gândi ceva nou. 2. A-și face o idee despre ceva; a pricepe, a înțelege. ◊ Loc. adv. De neconceput = de neînțeles, de neimaginat; imposibil. 3. A exprima în anumiți termeni, a formula într-un anumit fel. II. Intranz. (Despre o femeie) A rămâne însărcinată; a zămisli, a procrea. – Din lat. concipere. DOOM
concépe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. concép, imperf. 3 sg. concepeá; conj. prez. 3 să conceápă; part. concepút
concepurăți
CONCÉPE, concép, vb. III. I. Tranz. 1. A imagina, a proiecta, a gândi ceva nou. 2. A-și face o idee despre ceva; a pricepe, a înțelege. ◊ Loc. adv. De neconceput = de neînțeles, de neimaginat; imposibil. 3. A exprima în anumiți termeni, a formula într-un anumit fel. II. Intranz. (Despre o femeie) A rămâne însărcinată; a zămisli, a procrea. – Din lat. concipere. DOOM
concépe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. concép, imperf. 3 sg. concepeá; conj. prez. 3 să conceápă; part. concepút
concepuse
CONCÉPE, concép, vb. III. I. Tranz. 1. A imagina, a proiecta, a gândi ceva nou. 2. A-și face o idee despre ceva; a pricepe, a înțelege. ◊ Loc. adv. De neconceput = de neînțeles, de neimaginat; imposibil. 3. A exprima în anumiți termeni, a formula într-un anumit fel. II. Intranz. (Despre o femeie) A rămâne însărcinată; a zămisli, a procrea. – Din lat. concipere. DOOM
concépe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. concép, imperf. 3 sg. concepeá; conj. prez. 3 să conceápă; part. concepút
concepusem
CONCÉPE, concép, vb. III. I. Tranz. 1. A imagina, a proiecta, a gândi ceva nou. 2. A-și face o idee despre ceva; a pricepe, a înțelege. ◊ Loc. adv. De neconceput = de neînțeles, de neimaginat; imposibil. 3. A exprima în anumiți termeni, a formula într-un anumit fel. II. Intranz. (Despre o femeie) A rămâne însărcinată; a zămisli, a procrea. – Din lat. concipere. DOOM
concépe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. concép, imperf. 3 sg. concepeá; conj. prez. 3 să conceápă; part. concepút
concepuseră
CONCÉPE, concép, vb. III. I. Tranz. 1. A imagina, a proiecta, a gândi ceva nou. 2. A-și face o idee despre ceva; a pricepe, a înțelege. ◊ Loc. adv. De neconceput = de neînțeles, de neimaginat; imposibil. 3. A exprima în anumiți termeni, a formula într-un anumit fel. II. Intranz. (Despre o femeie) A rămâne însărcinată; a zămisli, a procrea. – Din lat. concipere. DOOM
concépe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. concép, imperf. 3 sg. concepeá; conj. prez. 3 să conceápă; part. concepút
concepuserăm
CONCÉPE, concép, vb. III. I. Tranz. 1. A imagina, a proiecta, a gândi ceva nou. 2. A-și face o idee despre ceva; a pricepe, a înțelege. ◊ Loc. adv. De neconceput = de neînțeles, de neimaginat; imposibil. 3. A exprima în anumiți termeni, a formula într-un anumit fel. II. Intranz. (Despre o femeie) A rămâne însărcinată; a zămisli, a procrea. – Din lat. concipere. DOOM
concépe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. concép, imperf. 3 sg. concepeá; conj. prez. 3 să conceápă; part. concepút
concepuserăți
CONCÉPE, concép, vb. III. I. Tranz. 1. A imagina, a proiecta, a gândi ceva nou. 2. A-și face o idee despre ceva; a pricepe, a înțelege. ◊ Loc. adv. De neconceput = de neînțeles, de neimaginat; imposibil. 3. A exprima în anumiți termeni, a formula într-un anumit fel. II. Intranz. (Despre o femeie) A rămâne însărcinată; a zămisli, a procrea. – Din lat. concipere. DOOM
concépe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. concép, imperf. 3 sg. concepeá; conj. prez. 3 să conceápă; part. concepút
concepuseși
CONCÉPE, concép, vb. III. I. Tranz. 1. A imagina, a proiecta, a gândi ceva nou. 2. A-și face o idee despre ceva; a pricepe, a înțelege. ◊ Loc. adv. De neconceput = de neînțeles, de neimaginat; imposibil. 3. A exprima în anumiți termeni, a formula într-un anumit fel. II. Intranz. (Despre o femeie) A rămâne însărcinată; a zămisli, a procrea. – Din lat. concipere. DOOM
concépe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. concép, imperf. 3 sg. concepeá; conj. prez. 3 să conceápă; part. concepút
concepuseți
CONCÉPE, concép, vb. III. I. Tranz. 1. A imagina, a proiecta, a gândi ceva nou. 2. A-și face o idee despre ceva; a pricepe, a înțelege. ◊ Loc. adv. De neconceput = de neînțeles, de neimaginat; imposibil. 3. A exprima în anumiți termeni, a formula într-un anumit fel. II. Intranz. (Despre o femeie) A rămâne însărcinată; a zămisli, a procrea. – Din lat. concipere. DOOM
concépe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. concép, imperf. 3 sg. concepeá; conj. prez. 3 să conceápă; part. concepút
conceput
CONCÉPE, concép, vb. III. I. Tranz. 1. A imagina, a proiecta, a gândi ceva nou. 2. A-și face o idee despre ceva; a pricepe, a înțelege. ◊ Loc. adv. De neconceput = de neînțeles, de neimaginat; imposibil. 3. A exprima în anumiți termeni, a formula într-un anumit fel. II. Intranz. (Despre o femeie) A rămâne însărcinată; a zămisli, a procrea. – Din lat. concipere. DOOM
concépe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. concép, imperf. 3 sg. concepeá; conj. prez. 3 să conceápă; part. concepút
conceput
CONCÉPE, concép, vb. III. I. Tranz. 1. A imagina, a proiecta, a gândi ceva nou. 2. A-și face o idee despre ceva; a pricepe, a înțelege. ◊ Loc. adv. De neconceput = de neînțeles, de neimaginat; imposibil. 3. A exprima în anumiți termeni, a formula într-un anumit fel. II. Intranz. (Despre o femeie) A rămâne însărcinată; a zămisli, a procrea. – Din lat. concipere.
concepuși
CONCÉPE, concép, vb. III. I. Tranz. 1. A imagina, a proiecta, a gândi ceva nou. 2. A-și face o idee despre ceva; a pricepe, a înțelege. ◊ Loc. adv. De neconceput = de neînțeles, de neimaginat; imposibil. 3. A exprima în anumiți termeni, a formula într-un anumit fel. II. Intranz. (Despre o femeie) A rămâne însărcinată; a zămisli, a procrea. – Din lat. concipere. DOOM
concépe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. concép, imperf. 3 sg. concepeá; conj. prez. 3 să conceápă; part. concepút
concepând
CONCÉPE, concép, vb. III. I. Tranz. 1. A imagina, a proiecta, a gândi ceva nou. 2. A-și face o idee despre ceva; a pricepe, a înțelege. ◊ Loc. adv. De neconceput = de neînțeles, de neimaginat; imposibil. 3. A exprima în anumiți termeni, a formula într-un anumit fel. II. Intranz. (Despre o femeie) A rămâne însărcinată; a zămisli, a procrea. – Din lat. concipere. DOOM
concépe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. concép, imperf. 3 sg. concepeá; conj. prez. 3 să conceápă; part. concepút
concepînd
CONCÉPE, concép, vb. III. I. Tranz. 1. A imagina, a proiecta, a gândi ceva nou. 2. A-și face o idee despre ceva; a pricepe, a înțelege. ◊ Loc. adv. De neconceput = de neînțeles, de neimaginat; imposibil. 3. A exprima în anumiți termeni, a formula într-un anumit fel. II. Intranz. (Despre o femeie) A rămâne însărcinată; a zămisli, a procrea. – Din lat. concipere. DOOM
concépe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. concép, imperf. 3 sg. concepeá; conj. prez. 3 să conceápă; part. concepút
concepția
CONCÉPȚIE, concepții, s. f. 1. Mod de a concepe, ansamblu de păreri, de idei cu privire la probleme filosofice, științifice, tehnice, literare etc. ◊ Concepție despre lume = viziune de ansamblu asupra existenței. 2. Proces prin care ia ființă un nou individ animal, în urma fecundării ovulului de către un spermatozoid; procreare, zămislire. [Var.: concepțiúne s. f.] – Din fr. conception, lat. conceptio, -onis. DOOM
concépție (-ți-e) s. f., art. concépția (-ți-a), g.-d. art. concépției; pl. concépții, art. concépțiile (-ți-i-)
concepție
CONCÉPȚIE, concepții, s. f. 1. Mod de a concepe, ansamblu de păreri, de idei cu privire la probleme filosofice, științifice, tehnice, literare etc. ◊ Concepție despre lume = viziune de ansamblu asupra existenței. 2. Proces prin care ia ființă un nou individ animal, în urma fecundării ovulului de către un spermatozoid; procreare, zămislire. [Var.: concepțiúne s. f.] – Din fr. conception, lat. conceptio, -onis. DOOM
concépție (-ți-e) s. f., art. concépția (-ți-a), g.-d. art. concépției; pl. concépții, art. concépțiile (-ți-i-)
concepției
CONCÉPȚIE, concepții, s. f. 1. Mod de a concepe, ansamblu de păreri, de idei cu privire la probleme filosofice, științifice, tehnice, literare etc. ◊ Concepție despre lume = viziune de ansamblu asupra existenței. 2. Proces prin care ia ființă un nou individ animal, în urma fecundării ovulului de către un spermatozoid; procreare, zămislire. [Var.: concepțiúne s. f.] – Din fr. conception, lat. conceptio, -onis. DOOM
concépție (-ți-e) s. f., art. concépția (-ți-a), g.-d. art. concépției; pl. concépții, art. concépțiile (-ți-i-)
concepții
CONCÉPȚIE, concepții, s. f. 1. Mod de a concepe, ansamblu de păreri, de idei cu privire la probleme filosofice, științifice, tehnice, literare etc. ◊ Concepție despre lume = viziune de ansamblu asupra existenței. 2. Proces prin care ia ființă un nou individ animal, în urma fecundării ovulului de către un spermatozoid; procreare, zămislire. [Var.: concepțiúne s. f.] – Din fr. conception, lat. conceptio, -onis. DOOM
concépție (-ți-e) s. f., art. concépția (-ți-a), g.-d. art. concépției; pl. concépții, art. concépțiile (-ți-i-)
concepțiile
CONCÉPȚIE, concepții, s. f. 1. Mod de a concepe, ansamblu de păreri, de idei cu privire la probleme filosofice, științifice, tehnice, literare etc. ◊ Concepție despre lume = viziune de ansamblu asupra existenței. 2. Proces prin care ia ființă un nou individ animal, în urma fecundării ovulului de către un spermatozoid; procreare, zămislire. [Var.: concepțiúne s. f.] – Din fr. conception, lat. conceptio, -onis. DOOM
concépție (-ți-e) s. f., art. concépția (-ți-a), g.-d. art. concépției; pl. concépții, art. concépțiile (-ți-i-)
concepțiilor
CONCÉPȚIE, concepții, s. f. 1. Mod de a concepe, ansamblu de păreri, de idei cu privire la probleme filosofice, științifice, tehnice, literare etc. ◊ Concepție despre lume = viziune de ansamblu asupra existenței. 2. Proces prin care ia ființă un nou individ animal, în urma fecundării ovulului de către un spermatozoid; procreare, zămislire. [Var.: concepțiúne s. f.] – Din fr. conception, lat. conceptio, -onis. DOOM
concépție (-ți-e) s. f., art. concépția (-ți-a), g.-d. art. concépției; pl. concépții, art. concépțiile (-ți-i-)
concepțional
CONCEPȚIONÁL, -Ă, concepționali, -e, adj. Al concepției, de concepție. [Pr.: -ți-o-] – Din engl. conceptional.
concepționala
CONCEPȚIONÁL, -Ă, concepționali, -e, adj. Al concepției, de concepție. [Pr.: -ți-o-] – Din engl. conceptional.
concepționale
CONCEPȚIONÁL, -Ă, concepționali, -e, adj. Al concepției, de concepție. [Pr.: -ți-o-] – Din engl. conceptional.
concepționalei
CONCEPȚIONÁL, -Ă, concepționali, -e, adj. Al concepției, de concepție. [Pr.: -ți-o-] – Din engl. conceptional.
concepționalele
CONCEPȚIONÁL, -Ă, concepționali, -e, adj. Al concepției, de concepție. [Pr.: -ți-o-] – Din engl. conceptional.
concepționalelor
CONCEPȚIONÁL, -Ă, concepționali, -e, adj. Al concepției, de concepție. [Pr.: -ți-o-] – Din engl. conceptional.
concepționali
CONCEPȚIONÁL, -Ă, concepționali, -e, adj. Al concepției, de concepție. [Pr.: -ți-o-] – Din engl. conceptional.
concepționalii
CONCEPȚIONÁL, -Ă, concepționali, -e, adj. Al concepției, de concepție. [Pr.: -ți-o-] – Din engl. conceptional.
concepționalilor
CONCEPȚIONÁL, -Ă, concepționali, -e, adj. Al concepției, de concepție. [Pr.: -ți-o-] – Din engl. conceptional.
concepționalul
CONCEPȚIONÁL, -Ă, concepționali, -e, adj. Al concepției, de concepție. [Pr.: -ți-o-] – Din engl. conceptional.
concepționalului
CONCEPȚIONÁL, -Ă, concepționali, -e, adj. Al concepției, de concepție. [Pr.: -ți-o-] – Din engl. conceptional.
concepțiune
CONCÉPȚIE, concepții, s. f. 1. Mod de a concepe, ansamblu de păreri, de idei cu privire la probleme filosofice, științifice, tehnice, literare etc. ◊ Concepție despre lume = viziune de ansamblu asupra existenței. 2. Proces prin care ia ființă un nou individ animal, în urma fecundării ovulului de către un spermatozoid; procreare, zămislire. [Var.: concepțiúne s. f.] – Din fr. conception, lat. conceptio, -onis. DOOM
concépție (-ți-e) s. f., art. concépția (-ți-a), g.-d. art. concépției; pl. concépții, art. concépțiile (-ți-i-)
concern
CONCÉRN, concerne, s. n. Organizație complexă care reunește întreprinderi economice legate între ele prin activitatea lor, întreprinderile rămânând formal independente. – Din engl. concern. DOOM
concérn s. n., pl. concérne
concern
CONCÉRN s.n. Reunire de întreprinderi economice capitaliste din diferite ramuri sub conducerea unui grup restrâns de monopoliști, în care întreprinderile își păstrează formal o anumită independență. [Pl. -ne, -nuri. / < germ. Konzern, engl. concern].
concerne
CONCÉRN, concerne, s. n. Organizație complexă care reunește întreprinderi economice legate între ele prin activitatea lor, întreprinderile rămânând formal independente. – Din engl. concern. DOOM
concérn s. n., pl. concérne
concernele
CONCÉRN, concerne, s. n. Organizație complexă care reunește întreprinderi economice legate între ele prin activitatea lor, întreprinderile rămânând formal independente. – Din engl. concern. DOOM
concérn s. n., pl. concérne
concernelor
CONCÉRN, concerne, s. n. Organizație complexă care reunește întreprinderi economice legate între ele prin activitatea lor, întreprinderile rămânând formal independente. – Din engl. concern. DOOM
concérn s. n., pl. concérne
concernul
CONCÉRN, concerne, s. n. Organizație complexă care reunește întreprinderi economice legate între ele prin activitatea lor, întreprinderile rămânând formal independente. – Din engl. concern. DOOM
concérn s. n., pl. concérne
concernului
CONCÉRN, concerne, s. n. Organizație complexă care reunește întreprinderi economice legate între ele prin activitatea lor, întreprinderile rămânând formal independente. – Din engl. concern. DOOM
concérn s. n., pl. concérne
concert
CONCÉRT, concerte, s. n. 1. Manifestare publică, spectacol în care sunt interpretate lucrări muzicale. ♦ Piesă muzicală amplă scrisă pentru unul sau mai multe instrumente solistice, cu acompaniament de orchestră. ◊ Concert pentru orchestră = lucrare orchestrală de virtuozitate. 2. (Rar) Înțelegere, unire, acord între mai multe state sau persoane în vederea unui scop comun. – Din fr. concert, it. concerto. DOOM
concért s. n., pl. concérte
concerta
CONCERTÁ, concertez, vb. I. Intranz. 1. A da un concert (1). 2. (Mai ales despre șefi de state, diplomați etc.) A se consulta, a schimba puncte de vedere pentru a cădea de acord asupra unui proiect comun, pentru a lua o atitudine, o măsură (politică) comună. – Din it. concertare. DOOM
concertá (a ~) vb., ind. prez. 3 concerteáză
concertai
CONCERTÁ, concertez, vb. I. Intranz. 1. A da un concert (1). 2. (Mai ales despre șefi de state, diplomați etc.) A se consulta, a schimba puncte de vedere pentru a cădea de acord asupra unui proiect comun, pentru a lua o atitudine, o măsură (politică) comună. – Din it. concertare. DOOM
concertá (a ~) vb., ind. prez. 3 concerteáză
concertam
CONCERTÁ, concertez, vb. I. Intranz. 1. A da un concert (1). 2. (Mai ales despre șefi de state, diplomați etc.) A se consulta, a schimba puncte de vedere pentru a cădea de acord asupra unui proiect comun, pentru a lua o atitudine, o măsură (politică) comună. – Din it. concertare. DOOM
concertá (a ~) vb., ind. prez. 3 concerteáză
concertant
CONCERTÁNT, -Ă, concertanți, -te, adj. Cu caracter de concert (1). ◊ Simfonie concertantă = compoziție muzicală rezultată din îmbinarea simfoniei și a concertului instrumental. Voce concertantă = voce principală cu caracter solistic-virtuoz într-un ansamblu coral. – Din fr. concertant. DOOM
concertánt (cu caracter de concert) adj. m., pl. concertánți; f. concertántă, pl. concertánte
concertanta
CONCERTÁNT, -Ă, concertanți, -te, adj. Cu caracter de concert (1). ◊ Simfonie concertantă = compoziție muzicală rezultată din îmbinarea simfoniei și a concertului instrumental. Voce concertantă = voce principală cu caracter solistic-virtuoz într-un ansamblu coral. – Din fr. concertant. DOOM
concertánt (cu caracter de concert) adj. m., pl. concertánți; f. concertántă, pl. concertánte
concertante
CONCERTÁNT, -Ă, concertanți, -te, adj. Cu caracter de concert (1). ◊ Simfonie concertantă = compoziție muzicală rezultată din îmbinarea simfoniei și a concertului instrumental. Voce concertantă = voce principală cu caracter solistic-virtuoz într-un ansamblu coral. – Din fr. concertant. DOOM
concertánt (cu caracter de concert) adj. m., pl. concertánți; f. concertántă, pl. concertánte
concertantei
CONCERTÁNT, -Ă, concertanți, -te, adj. Cu caracter de concert (1). ◊ Simfonie concertantă = compoziție muzicală rezultată din îmbinarea simfoniei și a concertului instrumental. Voce concertantă = voce principală cu caracter solistic-virtuoz într-un ansamblu coral. – Din fr. concertant. DOOM
concertánt (cu caracter de concert) adj. m., pl. concertánți; f. concertántă, pl. concertánte
concertantele
CONCERTÁNT, -Ă, concertanți, -te, adj. Cu caracter de concert (1). ◊ Simfonie concertantă = compoziție muzicală rezultată din îmbinarea simfoniei și a concertului instrumental. Voce concertantă = voce principală cu caracter solistic-virtuoz într-un ansamblu coral. – Din fr. concertant. DOOM
concertánt (cu caracter de concert) adj. m., pl. concertánți; f. concertántă, pl. concertánte
concertantelor
CONCERTÁNT, -Ă, concertanți, -te, adj. Cu caracter de concert (1). ◊ Simfonie concertantă = compoziție muzicală rezultată din îmbinarea simfoniei și a concertului instrumental. Voce concertantă = voce principală cu caracter solistic-virtuoz într-un ansamblu coral. – Din fr. concertant. DOOM
concertánt (cu caracter de concert) adj. m., pl. concertánți; f. concertántă, pl. concertánte
concertantul
CONCERTÁNT, -Ă, concertanți, -te, adj. Cu caracter de concert (1). ◊ Simfonie concertantă = compoziție muzicală rezultată din îmbinarea simfoniei și a concertului instrumental. Voce concertantă = voce principală cu caracter solistic-virtuoz într-un ansamblu coral. – Din fr. concertant. DOOM
concertánt (cu caracter de concert) adj. m., pl. concertánți; f. concertántă, pl. concertánte
concertantului
CONCERTÁNT, -Ă, concertanți, -te, adj. Cu caracter de concert (1). ◊ Simfonie concertantă = compoziție muzicală rezultată din îmbinarea simfoniei și a concertului instrumental. Voce concertantă = voce principală cu caracter solistic-virtuoz într-un ansamblu coral. – Din fr. concertant. DOOM
concertánt (cu caracter de concert) adj. m., pl. concertánți; f. concertántă, pl. concertánte
concertanți
CONCERTÁNT, -Ă, concertanți, -te, adj. Cu caracter de concert (1). ◊ Simfonie concertantă = compoziție muzicală rezultată din îmbinarea simfoniei și a concertului instrumental. Voce concertantă = voce principală cu caracter solistic-virtuoz într-un ansamblu coral. – Din fr. concertant. DOOM
concertánt (cu caracter de concert) adj. m., pl. concertánți; f. concertántă, pl. concertánte
concertanții
CONCERTÁNT, -Ă, concertanți, -te, adj. Cu caracter de concert (1). ◊ Simfonie concertantă = compoziție muzicală rezultată din îmbinarea simfoniei și a concertului instrumental. Voce concertantă = voce principală cu caracter solistic-virtuoz într-un ansamblu coral. – Din fr. concertant. DOOM
concertánt (cu caracter de concert) adj. m., pl. concertánți; f. concertántă, pl. concertánte
concertanților
CONCERTÁNT, -Ă, concertanți, -te, adj. Cu caracter de concert (1). ◊ Simfonie concertantă = compoziție muzicală rezultată din îmbinarea simfoniei și a concertului instrumental. Voce concertantă = voce principală cu caracter solistic-virtuoz într-un ansamblu coral. – Din fr. concertant. DOOM
concertánt (cu caracter de concert) adj. m., pl. concertánți; f. concertántă, pl. concertánte
concertare
CONCERTÁ, concertez, vb. I. Intranz. 1. A da un concert (1). 2. (Mai ales despre șefi de state, diplomați etc.) A se consulta, a schimba puncte de vedere pentru a cădea de acord asupra unui proiect comun, pentru a lua o atitudine, o măsură (politică) comună. – Din it. concertare. DOOM
concertá (a ~) vb., ind. prez. 3 concerteáză
concertare
CONCERTÁ, concertez, vb. I. Intranz. 1. A da un concert (1). 2. (Mai ales despre șefi de state, diplomați etc.) A se consulta, a schimba puncte de vedere pentru a cădea de acord asupra unui proiect comun, pentru a lua o atitudine, o măsură (politică) comună. – Din it. concertare.
concertară
CONCERTÁ, concertez, vb. I. Intranz. 1. A da un concert (1). 2. (Mai ales despre șefi de state, diplomați etc.) A se consulta, a schimba puncte de vedere pentru a cădea de acord asupra unui proiect comun, pentru a lua o atitudine, o măsură (politică) comună. – Din it. concertare. DOOM
concertá (a ~) vb., ind. prez. 3 concerteáză
concertarăm
CONCERTÁ, concertez, vb. I. Intranz. 1. A da un concert (1). 2. (Mai ales despre șefi de state, diplomați etc.) A se consulta, a schimba puncte de vedere pentru a cădea de acord asupra unui proiect comun, pentru a lua o atitudine, o măsură (politică) comună. – Din it. concertare. DOOM
concertá (a ~) vb., ind. prez. 3 concerteáză
concertarăți
CONCERTÁ, concertez, vb. I. Intranz. 1. A da un concert (1). 2. (Mai ales despre șefi de state, diplomați etc.) A se consulta, a schimba puncte de vedere pentru a cădea de acord asupra unui proiect comun, pentru a lua o atitudine, o măsură (politică) comună. – Din it. concertare. DOOM
concertá (a ~) vb., ind. prez. 3 concerteáză
concertase
CONCERTÁ, concertez, vb. I. Intranz. 1. A da un concert (1). 2. (Mai ales despre șefi de state, diplomați etc.) A se consulta, a schimba puncte de vedere pentru a cădea de acord asupra unui proiect comun, pentru a lua o atitudine, o măsură (politică) comună. – Din it. concertare. DOOM
concertá (a ~) vb., ind. prez. 3 concerteáză
concertasem
CONCERTÁ, concertez, vb. I. Intranz. 1. A da un concert (1). 2. (Mai ales despre șefi de state, diplomați etc.) A se consulta, a schimba puncte de vedere pentru a cădea de acord asupra unui proiect comun, pentru a lua o atitudine, o măsură (politică) comună. – Din it. concertare. DOOM
concertá (a ~) vb., ind. prez. 3 concerteáză
concertaseră
CONCERTÁ, concertez, vb. I. Intranz. 1. A da un concert (1). 2. (Mai ales despre șefi de state, diplomați etc.) A se consulta, a schimba puncte de vedere pentru a cădea de acord asupra unui proiect comun, pentru a lua o atitudine, o măsură (politică) comună. – Din it. concertare. DOOM
concertá (a ~) vb., ind. prez. 3 concerteáză
concertaserăm
CONCERTÁ, concertez, vb. I. Intranz. 1. A da un concert (1). 2. (Mai ales despre șefi de state, diplomați etc.) A se consulta, a schimba puncte de vedere pentru a cădea de acord asupra unui proiect comun, pentru a lua o atitudine, o măsură (politică) comună. – Din it. concertare. DOOM
concertá (a ~) vb., ind. prez. 3 concerteáză
concertaserăți
CONCERTÁ, concertez, vb. I. Intranz. 1. A da un concert (1). 2. (Mai ales despre șefi de state, diplomați etc.) A se consulta, a schimba puncte de vedere pentru a cădea de acord asupra unui proiect comun, pentru a lua o atitudine, o măsură (politică) comună. – Din it. concertare. DOOM
concertá (a ~) vb., ind. prez. 3 concerteáză
concertaseși
CONCERTÁ, concertez, vb. I. Intranz. 1. A da un concert (1). 2. (Mai ales despre șefi de state, diplomați etc.) A se consulta, a schimba puncte de vedere pentru a cădea de acord asupra unui proiect comun, pentru a lua o atitudine, o măsură (politică) comună. – Din it. concertare. DOOM
concertá (a ~) vb., ind. prez. 3 concerteáză
concertaseți
CONCERTÁ, concertez, vb. I. Intranz. 1. A da un concert (1). 2. (Mai ales despre șefi de state, diplomați etc.) A se consulta, a schimba puncte de vedere pentru a cădea de acord asupra unui proiect comun, pentru a lua o atitudine, o măsură (politică) comună. – Din it. concertare. DOOM
concertá (a ~) vb., ind. prez. 3 concerteáză
concertat
CONCERTÁ, concertez, vb. I. Intranz. 1. A da un concert (1). 2. (Mai ales despre șefi de state, diplomați etc.) A se consulta, a schimba puncte de vedere pentru a cădea de acord asupra unui proiect comun, pentru a lua o atitudine, o măsură (politică) comună. – Din it. concertare. DOOM
concertá (a ~) vb., ind. prez. 3 concerteáză
concertat
CONCERTÁT, -Ă, concertați, -te, adj. Care este stabilit, hotărât împreună cu alții, care rezultă dintr-o înțelegere. – V. concerta. DOOM
*concertát (unit) adj. m., pl. concertáți; f. concertátă, pl. concertáte
concertata
CONCERTÁT, -Ă, concertați, -te, adj. Care este stabilit, hotărât împreună cu alții, care rezultă dintr-o înțelegere. – V. concerta. DOOM
*concertát (unit) adj. m., pl. concertáți; f. concertátă, pl. concertáte
concertate
CONCERTÁT, -Ă, concertați, -te, adj. Care este stabilit, hotărât împreună cu alții, care rezultă dintr-o înțelegere. – V. concerta. DOOM
*concertát (unit) adj. m., pl. concertáți; f. concertátă, pl. concertáte
concertatei
CONCERTÁT, -Ă, concertați, -te, adj. Care este stabilit, hotărât împreună cu alții, care rezultă dintr-o înțelegere. – V. concerta. DOOM
*concertát (unit) adj. m., pl. concertáți; f. concertátă, pl. concertáte
concertatele
CONCERTÁT, -Ă, concertați, -te, adj. Care este stabilit, hotărât împreună cu alții, care rezultă dintr-o înțelegere. – V. concerta. DOOM
*concertát (unit) adj. m., pl. concertáți; f. concertátă, pl. concertáte
concertatelor
CONCERTÁT, -Ă, concertați, -te, adj. Care este stabilit, hotărât împreună cu alții, care rezultă dintr-o înțelegere. – V. concerta. DOOM
*concertát (unit) adj. m., pl. concertáți; f. concertátă, pl. concertáte
concertatul
CONCERTÁT, -Ă, concertați, -te, adj. Care este stabilit, hotărât împreună cu alții, care rezultă dintr-o înțelegere. – V. concerta. DOOM
*concertát (unit) adj. m., pl. concertáți; f. concertátă, pl. concertáte
concertatului
CONCERTÁT, -Ă, concertați, -te, adj. Care este stabilit, hotărât împreună cu alții, care rezultă dintr-o înțelegere. – V. concerta. DOOM
*concertát (unit) adj. m., pl. concertáți; f. concertátă, pl. concertáte
concertau
CONCERTÁ, concertez, vb. I. Intranz. 1. A da un concert (1). 2. (Mai ales despre șefi de state, diplomați etc.) A se consulta, a schimba puncte de vedere pentru a cădea de acord asupra unui proiect comun, pentru a lua o atitudine, o măsură (politică) comună. – Din it. concertare. DOOM
concertá (a ~) vb., ind. prez. 3 concerteáză
concertași
CONCERTÁ, concertez, vb. I. Intranz. 1. A da un concert (1). 2. (Mai ales despre șefi de state, diplomați etc.) A se consulta, a schimba puncte de vedere pentru a cădea de acord asupra unui proiect comun, pentru a lua o atitudine, o măsură (politică) comună. – Din it. concertare. DOOM
concertá (a ~) vb., ind. prez. 3 concerteáză
concertați
CONCERTÁ, concertez, vb. I. Intranz. 1. A da un concert (1). 2. (Mai ales despre șefi de state, diplomați etc.) A se consulta, a schimba puncte de vedere pentru a cădea de acord asupra unui proiect comun, pentru a lua o atitudine, o măsură (politică) comună. – Din it. concertare. DOOM
concertá (a ~) vb., ind. prez. 3 concerteáză
concertați
CONCERTÁT, -Ă, concertați, -te, adj. Care este stabilit, hotărât împreună cu alții, care rezultă dintr-o înțelegere. – V. concerta. DOOM
*concertát (unit) adj. m., pl. concertáți; f. concertátă, pl. concertáte
concertații
CONCERTÁT, -Ă, concertați, -te, adj. Care este stabilit, hotărât împreună cu alții, care rezultă dintr-o înțelegere. – V. concerta. DOOM
*concertát (unit) adj. m., pl. concertáți; f. concertátă, pl. concertáte
concertaților
CONCERTÁT, -Ă, concertați, -te, adj. Care este stabilit, hotărât împreună cu alții, care rezultă dintr-o înțelegere. – V. concerta. DOOM
*concertát (unit) adj. m., pl. concertáți; f. concertátă, pl. concertáte
concerte
CONCÉRT, concerte, s. n. 1. Manifestare publică, spectacol în care sunt interpretate lucrări muzicale. ♦ Piesă muzicală amplă scrisă pentru unul sau mai multe instrumente solistice, cu acompaniament de orchestră. ◊ Concert pentru orchestră = lucrare orchestrală de virtuozitate. 2. (Rar) Înțelegere, unire, acord între mai multe state sau persoane în vederea unui scop comun. – Din fr. concert, it. concerto. DOOM
concért s. n., pl. concérte
concertează
CONCERTÁ, concertez, vb. I. Intranz. 1. A da un concert (1). 2. (Mai ales despre șefi de state, diplomați etc.) A se consulta, a schimba puncte de vedere pentru a cădea de acord asupra unui proiect comun, pentru a lua o atitudine, o măsură (politică) comună. – Din it. concertare. DOOM
concertá (a ~) vb., ind. prez. 3 concerteáză
concertele
CONCÉRT, concerte, s. n. 1. Manifestare publică, spectacol în care sunt interpretate lucrări muzicale. ♦ Piesă muzicală amplă scrisă pentru unul sau mai multe instrumente solistice, cu acompaniament de orchestră. ◊ Concert pentru orchestră = lucrare orchestrală de virtuozitate. 2. (Rar) Înțelegere, unire, acord între mai multe state sau persoane în vederea unui scop comun. – Din fr. concert, it. concerto. DOOM
concért s. n., pl. concérte
concertelor
CONCÉRT, concerte, s. n. 1. Manifestare publică, spectacol în care sunt interpretate lucrări muzicale. ♦ Piesă muzicală amplă scrisă pentru unul sau mai multe instrumente solistice, cu acompaniament de orchestră. ◊ Concert pentru orchestră = lucrare orchestrală de virtuozitate. 2. (Rar) Înțelegere, unire, acord între mai multe state sau persoane în vederea unui scop comun. – Din fr. concert, it. concerto. DOOM
concért s. n., pl. concérte
concertez
CONCERTÁ, concertez, vb. I. Intranz. 1. A da un concert (1). 2. (Mai ales despre șefi de state, diplomați etc.) A se consulta, a schimba puncte de vedere pentru a cădea de acord asupra unui proiect comun, pentru a lua o atitudine, o măsură (politică) comună. – Din it. concertare. DOOM
concertá (a ~) vb., ind. prez. 3 concerteáză
concerteze
CONCERTÁ, concertez, vb. I. Intranz. 1. A da un concert (1). 2. (Mai ales despre șefi de state, diplomați etc.) A se consulta, a schimba puncte de vedere pentru a cădea de acord asupra unui proiect comun, pentru a lua o atitudine, o măsură (politică) comună. – Din it. concertare. DOOM
concertá (a ~) vb., ind. prez. 3 concerteáză
concertezi
CONCERTÁ, concertez, vb. I. Intranz. 1. A da un concert (1). 2. (Mai ales despre șefi de state, diplomați etc.) A se consulta, a schimba puncte de vedere pentru a cădea de acord asupra unui proiect comun, pentru a lua o atitudine, o măsură (politică) comună. – Din it. concertare. DOOM
concertá (a ~) vb., ind. prez. 3 concerteáză
concertina
CONCERTÍNĂ, concertine, s. f. Instrument muzical asemănător cu acordeonul, cu fețele laterale hexagonale. – Din fr. concertina. DOOM
concertínă (instrument muzical) s. f., g.-d. art. concertínei; pl. concertíne
concertine
CONCERTÍNĂ, concertine, s. f. Instrument muzical asemănător cu acordeonul, cu fețele laterale hexagonale. – Din fr. concertina. DOOM
concertínă (instrument muzical) s. f., g.-d. art. concertínei; pl. concertíne
concertinei
CONCERTÍNĂ, concertine, s. f. Instrument muzical asemănător cu acordeonul, cu fețele laterale hexagonale. – Din fr. concertina. DOOM
concertínă (instrument muzical) s. f., g.-d. art. concertínei; pl. concertíne
concertinele
CONCERTÍNĂ, concertine, s. f. Instrument muzical asemănător cu acordeonul, cu fețele laterale hexagonale. – Din fr. concertina. DOOM
concertínă (instrument muzical) s. f., g.-d. art. concertínei; pl. concertíne
concertinelor
CONCERTÍNĂ, concertine, s. f. Instrument muzical asemănător cu acordeonul, cu fețele laterale hexagonale. – Din fr. concertina. DOOM
concertínă (instrument muzical) s. f., g.-d. art. concertínei; pl. concertíne
concertino
CONCERTÍNO s. n. 1. Compoziție muzicală mai redusă decât concertul. 2. Nume dat grupului de instrumente solistice în concerto-grosso. – Cuv. it. DOOM
concertíno (compoziție muzicală) s. n., art. concetínoul; pl. concertínouri
concertinoul
CONCERTÍNO s. n. 1. Compoziție muzicală mai redusă decât concertul. 2. Nume dat grupului de instrumente solistice în concerto-grosso. – Cuv. it. DOOM
concertíno (compoziție muzicală) s. n., art. concetínoul; pl. concertínouri
concertinoului
CONCERTÍNO s. n. 1. Compoziție muzicală mai redusă decât concertul. 2. Nume dat grupului de instrumente solistice în concerto-grosso. – Cuv. it. DOOM
concertíno (compoziție muzicală) s. n., art. concetínoul; pl. concertínouri
concertinouri
CONCERTÍNO s. n. 1. Compoziție muzicală mai redusă decât concertul. 2. Nume dat grupului de instrumente solistice în concerto-grosso. – Cuv. it. DOOM
concertíno (compoziție muzicală) s. n., art. concetínoul; pl. concertínouri
concertinourile
CONCERTÍNO s. n. 1. Compoziție muzicală mai redusă decât concertul. 2. Nume dat grupului de instrumente solistice în concerto-grosso. – Cuv. it. DOOM
concertíno (compoziție muzicală) s. n., art. concetínoul; pl. concertínouri
concertinourilor
CONCERTÍNO s. n. 1. Compoziție muzicală mai redusă decât concertul. 2. Nume dat grupului de instrumente solistice în concerto-grosso. – Cuv. it. DOOM
concertíno (compoziție muzicală) s. n., art. concetínoul; pl. concertínouri
concertist
CONCERTÍST, -Ă, concertiști, -ste, s. m. și f. Interpret care susține o activitate solistică de concert. – Din fr. concertiste. DOOM
concertístă s. f., g.-d. art. concertístei; pl. concertíste
concertista
CONCERTÍST, -Ă, concertiști, -ste, s. m. și f. Interpret care susține o activitate solistică de concert. – Din fr. concertiste. DOOM
concertístă s. f., g.-d. art. concertístei; pl. concertíste
concertiste
CONCERTÍST, -Ă, concertiști, -ste, s. m. și f. Interpret care susține o activitate solistică de concert. – Din fr. concertiste. DOOM
concertístă s. f., g.-d. art. concertístei; pl. concertíste
concertistei
CONCERTÍST, -Ă, concertiști, -ste, s. m. și f. Interpret care susține o activitate solistică de concert. – Din fr. concertiste. DOOM
concertístă s. f., g.-d. art. concertístei; pl. concertíste
concertistele
CONCERTÍST, -Ă, concertiști, -ste, s. m. și f. Interpret care susține o activitate solistică de concert. – Din fr. concertiste. DOOM
concertístă s. f., g.-d. art. concertístei; pl. concertíste
concertistelor
CONCERTÍST, -Ă, concertiști, -ste, s. m. și f. Interpret care susține o activitate solistică de concert. – Din fr. concertiste. DOOM
concertístă s. f., g.-d. art. concertístei; pl. concertíste
concertistic
CONCERTÍSTIC, -Ă, concertistici, -ce, adj. De concert, al concertului. – Concert + suf. -istic. DOOM
*concertístic adj. m., pl. concertístici; f. concertístică, pl. concertístice
concertistica
CONCERTÍSTIC, -Ă, concertistici, -ce, adj. De concert, al concertului. – Concert + suf. -istic. DOOM
*concertístic adj. m., pl. concertístici; f. concertístică, pl. concertístice
concertistice
CONCERTÍSTIC, -Ă, concertistici, -ce, adj. De concert, al concertului. – Concert + suf. -istic. DOOM
*concertístic adj. m., pl. concertístici; f. concertístică, pl. concertístice
concertisticei
CONCERTÍSTIC, -Ă, concertistici, -ce, adj. De concert, al concertului. – Concert + suf. -istic. DOOM
*concertístic adj. m., pl. concertístici; f. concertístică, pl. concertístice
concertisticele
CONCERTÍSTIC, -Ă, concertistici, -ce, adj. De concert, al concertului. – Concert + suf. -istic. DOOM
*concertístic adj. m., pl. concertístici; f. concertístică, pl. concertístice
concertisticelor
CONCERTÍSTIC, -Ă, concertistici, -ce, adj. De concert, al concertului. – Concert + suf. -istic. DOOM
*concertístic adj. m., pl. concertístici; f. concertístică, pl. concertístice
concertistici
CONCERTÍSTIC, -Ă, concertistici, -ce, adj. De concert, al concertului. – Concert + suf. -istic. DOOM
*concertístic adj. m., pl. concertístici; f. concertístică, pl. concertístice
concertisticii
CONCERTÍSTIC, -Ă, concertistici, -ce, adj. De concert, al concertului. – Concert + suf. -istic. DOOM
*concertístic adj. m., pl. concertístici; f. concertístică, pl. concertístice
concertisticilor
CONCERTÍSTIC, -Ă, concertistici, -ce, adj. De concert, al concertului. – Concert + suf. -istic. DOOM
*concertístic adj. m., pl. concertístici; f. concertístică, pl. concertístice
concertisticul
CONCERTÍSTIC, -Ă, concertistici, -ce, adj. De concert, al concertului. – Concert + suf. -istic. DOOM
*concertístic adj. m., pl. concertístici; f. concertístică, pl. concertístice
concertisticului
CONCERTÍSTIC, -Ă, concertistici, -ce, adj. De concert, al concertului. – Concert + suf. -istic. DOOM
*concertístic adj. m., pl. concertístici; f. concertístică, pl. concertístice
concertistul
CONCERTÍST, -Ă, concertiști, -ste, s. m. și f. Interpret care susține o activitate solistică de concert. – Din fr. concertiste. DOOM
concertístă s. f., g.-d. art. concertístei; pl. concertíste
concertistului
CONCERTÍST, -Ă, concertiști, -ste, s. m. și f. Interpret care susține o activitate solistică de concert. – Din fr. concertiste. DOOM
concertístă s. f., g.-d. art. concertístei; pl. concertíste
concertiști
CONCERTÍST, -Ă, concertiști, -ste, s. m. și f. Interpret care susține o activitate solistică de concert. – Din fr. concertiste. DOOM
concertístă s. f., g.-d. art. concertístei; pl. concertíste
concertiștii
CONCERTÍST, -Ă, concertiști, -ste, s. m. și f. Interpret care susține o activitate solistică de concert. – Din fr. concertiste. DOOM
concertístă s. f., g.-d. art. concertístei; pl. concertíste
concertiștilor
CONCERTÍST, -Ă, concertiști, -ste, s. m. și f. Interpret care susține o activitate solistică de concert. – Din fr. concertiste. DOOM
concertístă s. f., g.-d. art. concertístei; pl. concertíste
concertmaestru
CONCERTMÁISTRU, concertmaiștri, s. m. Primul violonist (sau instrumentist) al unei orchestre simfonice, de cameră etc., care are și rol de coordonare și supraveghere. – Concert + maistru (după germ. Konzertmeister). DOOM
concertmáistru (-cert-mais-) s. m., art. concertmáistrul; pl. concertmáiștri, art. concertmáiștrii
concertmaistru
CONCERTMÁISTRU, concertmaiștri, s. m. Primul violonist (sau instrumentist) al unei orchestre simfonice, de cameră etc., care are și rol de coordonare și supraveghere. – Concert + maistru (după germ. Konzertmeister). DOOM
concertmáistru (-cert-mais-) s. m., art. concertmáistrul; pl. concertmáiștri, art. concertmáiștrii
concerto
CONCÉRTO GRÓSSO, concerti grossi, s. n. Compoziție muzicală veche, de virtuozitate, care stă la baza concertului și în care un mic grup de instrumente solistice cântă alternativ cu restul orchestrei. – Cuv. it. DOOM
concérto grósso (it.) s. n., pl. concérti gróssi
concertul
CONCÉRT, concerte, s. n. 1. Manifestare publică, spectacol în care sunt interpretate lucrări muzicale. ♦ Piesă muzicală amplă scrisă pentru unul sau mai multe instrumente solistice, cu acompaniament de orchestră. ◊ Concert pentru orchestră = lucrare orchestrală de virtuozitate. 2. (Rar) Înțelegere, unire, acord între mai multe state sau persoane în vederea unui scop comun. – Din fr. concert, it. concerto. DOOM
concért s. n., pl. concérte
concertului
CONCÉRT, concerte, s. n. 1. Manifestare publică, spectacol în care sunt interpretate lucrări muzicale. ♦ Piesă muzicală amplă scrisă pentru unul sau mai multe instrumente solistice, cu acompaniament de orchestră. ◊ Concert pentru orchestră = lucrare orchestrală de virtuozitate. 2. (Rar) Înțelegere, unire, acord între mai multe state sau persoane în vederea unui scop comun. – Din fr. concert, it. concerto. DOOM
concért s. n., pl. concérte
concertând
CONCERTÁ, concertez, vb. I. Intranz. 1. A da un concert (1). 2. (Mai ales despre șefi de state, diplomați etc.) A se consulta, a schimba puncte de vedere pentru a cădea de acord asupra unui proiect comun, pentru a lua o atitudine, o măsură (politică) comună. – Din it. concertare. DOOM
concertá (a ~) vb., ind. prez. 3 concerteáză
concertînd
CONCERTÁ, concertez, vb. I. Intranz. 1. A da un concert (1). 2. (Mai ales despre șefi de state, diplomați etc.) A se consulta, a schimba puncte de vedere pentru a cădea de acord asupra unui proiect comun, pentru a lua o atitudine, o măsură (politică) comună. – Din it. concertare. DOOM
concertá (a ~) vb., ind. prez. 3 concerteáză
concesia
CONCÉSIE, concesii, s. f. Îngăduință, cedare, renunțare (la ceva) în folosul sau în interesul altuia. – Din fr. concession, lat. concessio. DOOM
concésie (îngăduință) (-si-e) s. f., art. concésia (-si-a), g.-d. art. concésiei; pl. concésii, art. concésiile (-si-i-)
concesie
CONCÉSIE, concesii, s. f. Îngăduință, cedare, renunțare (la ceva) în folosul sau în interesul altuia. – Din fr. concession, lat. concessio. DOOM
concésie (îngăduință) (-si-e) s. f., art. concésia (-si-a), g.-d. art. concésiei; pl. concésii, art. concésiile (-si-i-)
concesiei
CONCÉSIE, concesii, s. f. Îngăduință, cedare, renunțare (la ceva) în folosul sau în interesul altuia. – Din fr. concession, lat. concessio. DOOM
concésie (îngăduință) (-si-e) s. f., art. concésia (-si-a), g.-d. art. concésiei; pl. concésii, art. concésiile (-si-i-)
concesii
CONCÉSIE, concesii, s. f. Îngăduință, cedare, renunțare (la ceva) în folosul sau în interesul altuia. – Din fr. concession, lat. concessio. DOOM
concésie (îngăduință) (-si-e) s. f., art. concésia (-si-a), g.-d. art. concésiei; pl. concésii, art. concésiile (-si-i-)
concesiile
CONCÉSIE, concesii, s. f. Îngăduință, cedare, renunțare (la ceva) în folosul sau în interesul altuia. – Din fr. concession, lat. concessio. DOOM
concésie (îngăduință) (-si-e) s. f., art. concésia (-si-a), g.-d. art. concésiei; pl. concésii, art. concésiile (-si-i-)
concesiilor
CONCÉSIE, concesii, s. f. Îngăduință, cedare, renunțare (la ceva) în folosul sau în interesul altuia. – Din fr. concession, lat. concessio. DOOM
concésie (îngăduință) (-si-e) s. f., art. concésia (-si-a), g.-d. art. concésiei; pl. concésii, art. concésiile (-si-i-)
concesiona
CONCESIONÁ, concesionez, vb. I. Tranz. A da în concesiune. [Pr.: -si-o-] – Din concesiune. DOOM
concesioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 concesioneáză
concesionai
CONCESIONÁ, concesionez, vb. I. Tranz. A da în concesiune. [Pr.: -si-o-] – Din concesiune. DOOM
concesioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 concesioneáză
concesional
CONCESIONÁL, -Ă, concesionali, -e, adj. (Jur.) De concesiune, al concesiunii. [Pr.: -si-o-] – Din fr. concessionale.
concesionala
CONCESIONÁL, -Ă, concesionali, -e, adj. (Jur.) De concesiune, al concesiunii. [Pr.: -si-o-] – Din fr. concessionale.
concesionale
CONCESIONÁL, -Ă, concesionali, -e, adj. (Jur.) De concesiune, al concesiunii. [Pr.: -si-o-] – Din fr. concessionale.
concesionalei
CONCESIONÁL, -Ă, concesionali, -e, adj. (Jur.) De concesiune, al concesiunii. [Pr.: -si-o-] – Din fr. concessionale.
concesionalele
CONCESIONÁL, -Ă, concesionali, -e, adj. (Jur.) De concesiune, al concesiunii. [Pr.: -si-o-] – Din fr. concessionale.
concesionalelor
CONCESIONÁL, -Ă, concesionali, -e, adj. (Jur.) De concesiune, al concesiunii. [Pr.: -si-o-] – Din fr. concessionale.
concesionali
CONCESIONÁL, -Ă, concesionali, -e, adj. (Jur.) De concesiune, al concesiunii. [Pr.: -si-o-] – Din fr. concessionale.
concesionalii
CONCESIONÁL, -Ă, concesionali, -e, adj. (Jur.) De concesiune, al concesiunii. [Pr.: -si-o-] – Din fr. concessionale.
concesionalilor
CONCESIONÁL, -Ă, concesionali, -e, adj. (Jur.) De concesiune, al concesiunii. [Pr.: -si-o-] – Din fr. concessionale.
concesionalul
CONCESIONÁL, -Ă, concesionali, -e, adj. (Jur.) De concesiune, al concesiunii. [Pr.: -si-o-] – Din fr. concessionale.
concesionalului
CONCESIONÁL, -Ă, concesionali, -e, adj. (Jur.) De concesiune, al concesiunii. [Pr.: -si-o-] – Din fr. concessionale.
concesionam
CONCESIONÁ, concesionez, vb. I. Tranz. A da în concesiune. [Pr.: -si-o-] – Din concesiune. DOOM
concesioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 concesioneáză
concesionar
CONCESIONÁR, concesionari, s. m. Persoană (fizică sau juridică) care a obținut o concesiune. [Pr.: -si-o-] – Din fr. concessionnaire. DOOM
concesionár (-si-o-) s. m., pl. concesionári
concesionare
CONCESIONÁ, concesionez, vb. I. Tranz. A da în concesiune. [Pr.: -si-o-] – Din concesiune. DOOM
concesioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 concesioneáză
concesionare
CONCESIONÁRE, concesionări, s. f. Faptul de a concesiona. [Pr.: -si-o-] – V. concesiona. DOOM
concesionáre (-si-o-) s. f., g.-d. art. concesionắrii; pl. concesionắri
concesionarea
CONCESIONÁRE, concesionări, s. f. Faptul de a concesiona. [Pr.: -si-o-] – V. concesiona. DOOM
concesionáre (-si-o-) s. f., g.-d. art. concesionắrii; pl. concesionắri
concesionari
CONCESIONÁR, concesionari, s. m. Persoană (fizică sau juridică) care a obținut o concesiune. [Pr.: -si-o-] – Din fr. concessionnaire. DOOM
concesionár (-si-o-) s. m., pl. concesionári
concesionarii
CONCESIONÁR, concesionari, s. m. Persoană (fizică sau juridică) care a obținut o concesiune. [Pr.: -si-o-] – Din fr. concessionnaire. DOOM
concesionár (-si-o-) s. m., pl. concesionári
concesionarilor
CONCESIONÁR, concesionari, s. m. Persoană (fizică sau juridică) care a obținut o concesiune. [Pr.: -si-o-] – Din fr. concessionnaire. DOOM
concesionár (-si-o-) s. m., pl. concesionári
concesionarul
CONCESIONÁR, concesionari, s. m. Persoană (fizică sau juridică) care a obținut o concesiune. [Pr.: -si-o-] – Din fr. concessionnaire. DOOM
concesionár (-si-o-) s. m., pl. concesionári
concesionarului
CONCESIONÁR, concesionari, s. m. Persoană (fizică sau juridică) care a obținut o concesiune. [Pr.: -si-o-] – Din fr. concessionnaire. DOOM
concesionár (-si-o-) s. m., pl. concesionári
concesionară
CONCESIONÁ, concesionez, vb. I. Tranz. A da în concesiune. [Pr.: -si-o-] – Din concesiune. DOOM
concesioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 concesioneáză
concesionarăm
CONCESIONÁ, concesionez, vb. I. Tranz. A da în concesiune. [Pr.: -si-o-] – Din concesiune. DOOM
concesioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 concesioneáză
concesionarăți
CONCESIONÁ, concesionez, vb. I. Tranz. A da în concesiune. [Pr.: -si-o-] – Din concesiune. DOOM
concesioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 concesioneáză
concesionase
CONCESIONÁ, concesionez, vb. I. Tranz. A da în concesiune. [Pr.: -si-o-] – Din concesiune. DOOM
concesioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 concesioneáză
concesionasem
CONCESIONÁ, concesionez, vb. I. Tranz. A da în concesiune. [Pr.: -si-o-] – Din concesiune. DOOM
concesioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 concesioneáză
concesionaseră
CONCESIONÁ, concesionez, vb. I. Tranz. A da în concesiune. [Pr.: -si-o-] – Din concesiune. DOOM
concesioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 concesioneáză
concesionaserăm
CONCESIONÁ, concesionez, vb. I. Tranz. A da în concesiune. [Pr.: -si-o-] – Din concesiune. DOOM
concesioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 concesioneáză
concesionaserăți
CONCESIONÁ, concesionez, vb. I. Tranz. A da în concesiune. [Pr.: -si-o-] – Din concesiune. DOOM
concesioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 concesioneáză
concesionaseși
CONCESIONÁ, concesionez, vb. I. Tranz. A da în concesiune. [Pr.: -si-o-] – Din concesiune. DOOM
concesioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 concesioneáză
concesionaseți
CONCESIONÁ, concesionez, vb. I. Tranz. A da în concesiune. [Pr.: -si-o-] – Din concesiune. DOOM
concesioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 concesioneáză
concesionat
CONCESIONÁ, concesionez, vb. I. Tranz. A da în concesiune. [Pr.: -si-o-] – Din concesiune. DOOM
concesioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 concesioneáză
concesionat
CONCESIONÁ, concesionez, vb. I. Tranz. A da în concesiune. [Pr.: -si-o-] – Din concesiune.
concesionau
CONCESIONÁ, concesionez, vb. I. Tranz. A da în concesiune. [Pr.: -si-o-] – Din concesiune. DOOM
concesioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 concesioneáză
concesionași
CONCESIONÁ, concesionez, vb. I. Tranz. A da în concesiune. [Pr.: -si-o-] – Din concesiune. DOOM
concesioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 concesioneáză
concesionați
CONCESIONÁ, concesionez, vb. I. Tranz. A da în concesiune. [Pr.: -si-o-] – Din concesiune. DOOM
concesioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 concesioneáză
concesionează
CONCESIONÁ, concesionez, vb. I. Tranz. A da în concesiune. [Pr.: -si-o-] – Din concesiune. DOOM
concesioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 concesioneáză
concesionez
CONCESIONÁ, concesionez, vb. I. Tranz. A da în concesiune. [Pr.: -si-o-] – Din concesiune. DOOM
concesioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 concesioneáză
concesioneze
CONCESIONÁ, concesionez, vb. I. Tranz. A da în concesiune. [Pr.: -si-o-] – Din concesiune. DOOM
concesioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 concesioneáză
concesionezi
CONCESIONÁ, concesionez, vb. I. Tranz. A da în concesiune. [Pr.: -si-o-] – Din concesiune. DOOM
concesioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 concesioneáză
concesionând
CONCESIONÁ, concesionez, vb. I. Tranz. A da în concesiune. [Pr.: -si-o-] – Din concesiune. DOOM
concesioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 concesioneáză
concesionînd
CONCESIONÁ, concesionez, vb. I. Tranz. A da în concesiune. [Pr.: -si-o-] – Din concesiune. DOOM
concesioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 concesioneáză
concesionări
CONCESIONÁRE, concesionări, s. f. Faptul de a concesiona. [Pr.: -si-o-] – V. concesiona. DOOM
concesionáre (-si-o-) s. f., g.-d. art. concesionắrii; pl. concesionắri
concesionării
CONCESIONÁRE, concesionări, s. f. Faptul de a concesiona. [Pr.: -si-o-] – V. concesiona. DOOM
concesionáre (-si-o-) s. f., g.-d. art. concesionắrii; pl. concesionắri
concesionările
CONCESIONÁRE, concesionări, s. f. Faptul de a concesiona. [Pr.: -si-o-] – V. concesiona. DOOM
concesionáre (-si-o-) s. f., g.-d. art. concesionắrii; pl. concesionắri
concesionărilor
CONCESIONÁRE, concesionări, s. f. Faptul de a concesiona. [Pr.: -si-o-] – V. concesiona. DOOM
concesionáre (-si-o-) s. f., g.-d. art. concesionắrii; pl. concesionắri
concesiune
CONCESIÚNE, concesiuni, s. f. Convenție prin care o persoană (fizică sau juridică) dobândește dreptul de a exploata anumite servicii publice sau anumite bunuri ale statului, în schimbul unor beneficii care revin acestuia din urmă. ♦ Bunurile care formează obiectul acestei convenții. [Pr.: -si-u-] – Din fr. concession, lat. concessio, -onis. DOOM
concesiúne (drept de exploatare) (-si-u-) s. f., g.-d. art. concesiúnii; pl. concesiúni
concesiunea
CONCESIÚNE, concesiuni, s. f. Convenție prin care o persoană (fizică sau juridică) dobândește dreptul de a exploata anumite servicii publice sau anumite bunuri ale statului, în schimbul unor beneficii care revin acestuia din urmă. ♦ Bunurile care formează obiectul acestei convenții. [Pr.: -si-u-] – Din fr. concession, lat. concessio, -onis. DOOM
concesiúne (drept de exploatare) (-si-u-) s. f., g.-d. art. concesiúnii; pl. concesiúni
concesiuni
CONCESIÚNE, concesiuni, s. f. Convenție prin care o persoană (fizică sau juridică) dobândește dreptul de a exploata anumite servicii publice sau anumite bunuri ale statului, în schimbul unor beneficii care revin acestuia din urmă. ♦ Bunurile care formează obiectul acestei convenții. [Pr.: -si-u-] – Din fr. concession, lat. concessio, -onis. DOOM
concesiúne (drept de exploatare) (-si-u-) s. f., g.-d. art. concesiúnii; pl. concesiúni
concesiunii
CONCESIÚNE, concesiuni, s. f. Convenție prin care o persoană (fizică sau juridică) dobândește dreptul de a exploata anumite servicii publice sau anumite bunuri ale statului, în schimbul unor beneficii care revin acestuia din urmă. ♦ Bunurile care formează obiectul acestei convenții. [Pr.: -si-u-] – Din fr. concession, lat. concessio, -onis. DOOM
concesiúne (drept de exploatare) (-si-u-) s. f., g.-d. art. concesiúnii; pl. concesiúni
concesiunile
CONCESIÚNE, concesiuni, s. f. Convenție prin care o persoană (fizică sau juridică) dobândește dreptul de a exploata anumite servicii publice sau anumite bunuri ale statului, în schimbul unor beneficii care revin acestuia din urmă. ♦ Bunurile care formează obiectul acestei convenții. [Pr.: -si-u-] – Din fr. concession, lat. concessio, -onis. DOOM
concesiúne (drept de exploatare) (-si-u-) s. f., g.-d. art. concesiúnii; pl. concesiúni
concesiunilor
CONCESIÚNE, concesiuni, s. f. Convenție prin care o persoană (fizică sau juridică) dobândește dreptul de a exploata anumite servicii publice sau anumite bunuri ale statului, în schimbul unor beneficii care revin acestuia din urmă. ♦ Bunurile care formează obiectul acestei convenții. [Pr.: -si-u-] – Din fr. concession, lat. concessio, -onis. DOOM
concesiúne (drept de exploatare) (-si-u-) s. f., g.-d. art. concesiúnii; pl. concesiúni
concesiv
CONCESÍV, -Ă, concesivi, -e, adj. Care face concesii; îngăduitor. ◊ Propoziție concesivă = propoziție subordonată care arată că, deși există o piedică, acțiunea din propoziția regentă se realizează sau se poate realiza. Conjuncție concesivă = conjuncție care introduce o propoziție concesivă. – Din fr. concessif, lat. concessivus. DOOM
concesív adj. m., pl. concesívi; f. concesívă, pl. concesíve
concesiva
CONCESÍV, -Ă, concesivi, -e, adj. Care face concesii; îngăduitor. ◊ Propoziție concesivă = propoziție subordonată care arată că, deși există o piedică, acțiunea din propoziția regentă se realizează sau se poate realiza. Conjuncție concesivă = conjuncție care introduce o propoziție concesivă. – Din fr. concessif, lat. concessivus. DOOM
concesív adj. m., pl. concesívi; f. concesívă, pl. concesíve
concesive
CONCESÍV, -Ă, concesivi, -e, adj. Care face concesii; îngăduitor. ◊ Propoziție concesivă = propoziție subordonată care arată că, deși există o piedică, acțiunea din propoziția regentă se realizează sau se poate realiza. Conjuncție concesivă = conjuncție care introduce o propoziție concesivă. – Din fr. concessif, lat. concessivus. DOOM
concesív adj. m., pl. concesívi; f. concesívă, pl. concesíve
concesivei
CONCESÍV, -Ă, concesivi, -e, adj. Care face concesii; îngăduitor. ◊ Propoziție concesivă = propoziție subordonată care arată că, deși există o piedică, acțiunea din propoziția regentă se realizează sau se poate realiza. Conjuncție concesivă = conjuncție care introduce o propoziție concesivă. – Din fr. concessif, lat. concessivus. DOOM
concesív adj. m., pl. concesívi; f. concesívă, pl. concesíve
concesivele
CONCESÍV, -Ă, concesivi, -e, adj. Care face concesii; îngăduitor. ◊ Propoziție concesivă = propoziție subordonată care arată că, deși există o piedică, acțiunea din propoziția regentă se realizează sau se poate realiza. Conjuncție concesivă = conjuncție care introduce o propoziție concesivă. – Din fr. concessif, lat. concessivus. DOOM
concesív adj. m., pl. concesívi; f. concesívă, pl. concesíve
concesivelor
CONCESÍV, -Ă, concesivi, -e, adj. Care face concesii; îngăduitor. ◊ Propoziție concesivă = propoziție subordonată care arată că, deși există o piedică, acțiunea din propoziția regentă se realizează sau se poate realiza. Conjuncție concesivă = conjuncție care introduce o propoziție concesivă. – Din fr. concessif, lat. concessivus. DOOM
concesív adj. m., pl. concesívi; f. concesívă, pl. concesíve
concesivi
CONCESÍV, -Ă, concesivi, -e, adj. Care face concesii; îngăduitor. ◊ Propoziție concesivă = propoziție subordonată care arată că, deși există o piedică, acțiunea din propoziția regentă se realizează sau se poate realiza. Conjuncție concesivă = conjuncție care introduce o propoziție concesivă. – Din fr. concessif, lat. concessivus. DOOM
concesív adj. m., pl. concesívi; f. concesívă, pl. concesíve
concesivii
CONCESÍV, -Ă, concesivi, -e, adj. Care face concesii; îngăduitor. ◊ Propoziție concesivă = propoziție subordonată care arată că, deși există o piedică, acțiunea din propoziția regentă se realizează sau se poate realiza. Conjuncție concesivă = conjuncție care introduce o propoziție concesivă. – Din fr. concessif, lat. concessivus. DOOM
concesív adj. m., pl. concesívi; f. concesívă, pl. concesíve
concesivilor
CONCESÍV, -Ă, concesivi, -e, adj. Care face concesii; îngăduitor. ◊ Propoziție concesivă = propoziție subordonată care arată că, deși există o piedică, acțiunea din propoziția regentă se realizează sau se poate realiza. Conjuncție concesivă = conjuncție care introduce o propoziție concesivă. – Din fr. concessif, lat. concessivus. DOOM
concesív adj. m., pl. concesívi; f. concesívă, pl. concesíve
concesivul
CONCESÍV, -Ă, concesivi, -e, adj. Care face concesii; îngăduitor. ◊ Propoziție concesivă = propoziție subordonată care arată că, deși există o piedică, acțiunea din propoziția regentă se realizează sau se poate realiza. Conjuncție concesivă = conjuncție care introduce o propoziție concesivă. – Din fr. concessif, lat. concessivus. DOOM
concesív adj. m., pl. concesívi; f. concesívă, pl. concesíve
concesivului
CONCESÍV, -Ă, concesivi, -e, adj. Care face concesii; îngăduitor. ◊ Propoziție concesivă = propoziție subordonată care arată că, deși există o piedică, acțiunea din propoziția regentă se realizează sau se poate realiza. Conjuncție concesivă = conjuncție care introduce o propoziție concesivă. – Din fr. concessif, lat. concessivus. DOOM
concesív adj. m., pl. concesívi; f. concesívă, pl. concesíve
concetism
CONCETÍSM s.n. (Liv.) Tendință artistică și estetică din sec. XVIII, care recomanda o exprimare încărcată, metaforică, cu nuanțe de afectare și de prețiozitate. [< it. concettismo].
concetist
CONCETÍST, -Ă adj. Referitor la concetism. // s.m. și f. Scriitor adept al concetismului. [< it. concettista].
concetățean
CONCETĂȚEÁN, -Ă, concetățeni, -e, s. m. și f. Persoană considerată în raport cu alta care face parte din același stat sau din același oraș cu ea. – Con1 + cetățean (după fr. concitoyen). DOOM
concetățeánă s. f., g.-d. art. concetățénei; pl. concetățéne
concetățeana
CONCETĂȚEÁN, -Ă, concetățeni, -e, s. m. și f. Persoană considerată în raport cu alta care face parte din același stat sau din același oraș cu ea. – Con1 + cetățean (după fr. concitoyen). DOOM
concetățeánă s. f., g.-d. art. concetățénei; pl. concetățéne
concetățeanul
CONCETĂȚEÁN, -Ă, concetățeni, -e, s. m. și f. Persoană considerată în raport cu alta care face parte din același stat sau din același oraș cu ea. – Con1 + cetățean (după fr. concitoyen). DOOM
concetățeánă s. f., g.-d. art. concetățénei; pl. concetățéne
concetățeanului
CONCETĂȚEÁN, -Ă, concetățeni, -e, s. m. și f. Persoană considerată în raport cu alta care face parte din același stat sau din același oraș cu ea. – Con1 + cetățean (după fr. concitoyen). DOOM
concetățeánă s. f., g.-d. art. concetățénei; pl. concetățéne
concetățene
CONCETĂȚEÁN, -Ă, concetățeni, -e, s. m. și f. Persoană considerată în raport cu alta care face parte din același stat sau din același oraș cu ea. – Con1 + cetățean (după fr. concitoyen). DOOM
concetățeánă s. f., g.-d. art. concetățénei; pl. concetățéne
concetățenei
CONCETĂȚEÁN, -Ă, concetățeni, -e, s. m. și f. Persoană considerată în raport cu alta care face parte din același stat sau din același oraș cu ea. – Con1 + cetățean (după fr. concitoyen). DOOM
concetățeánă s. f., g.-d. art. concetățénei; pl. concetățéne
concetățenele
CONCETĂȚEÁN, -Ă, concetățeni, -e, s. m. și f. Persoană considerată în raport cu alta care face parte din același stat sau din același oraș cu ea. – Con1 + cetățean (după fr. concitoyen). DOOM
concetățeánă s. f., g.-d. art. concetățénei; pl. concetățéne
concetățenelor
CONCETĂȚEÁN, -Ă, concetățeni, -e, s. m. și f. Persoană considerată în raport cu alta care face parte din același stat sau din același oraș cu ea. – Con1 + cetățean (după fr. concitoyen). DOOM
concetățeánă s. f., g.-d. art. concetățénei; pl. concetățéne
concetățeni
CONCETĂȚEÁN, -Ă, concetățeni, -e, s. m. și f. Persoană considerată în raport cu alta care face parte din același stat sau din același oraș cu ea. – Con1 + cetățean (după fr. concitoyen). DOOM
concetățeánă s. f., g.-d. art. concetățénei; pl. concetățéne
concetățenii
CONCETĂȚEÁN, -Ă, concetățeni, -e, s. m. și f. Persoană considerată în raport cu alta care face parte din același stat sau din același oraș cu ea. – Con1 + cetățean (după fr. concitoyen). DOOM
concetățeánă s. f., g.-d. art. concetățénei; pl. concetățéne
concetățenilor
CONCETĂȚEÁN, -Ă, concetățeni, -e, s. m. și f. Persoană considerată în raport cu alta care face parte din același stat sau din același oraș cu ea. – Con1 + cetățean (după fr. concitoyen). DOOM
concetățeánă s. f., g.-d. art. concetățénei; pl. concetățéne
concezi
CONCÉDE, concéd, vb. III. Tranz. (Livr.) A îngădui, a încuviința; a ceda un drept, un privilegiu etc. – Din fr. concéder. DOOM
concéde (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. concéd, 3 sg. concéde; conj. prez. 3 să conceádă; ger. concedấnd (nu se folosește la perf. s., m.m.c.p., part., forme compuse cu part.)
concherant
CONCHERÁNT, -Ă, concheranți, -te, adj. (Înv.) Cuceritor. – Din fr. conquérant. DOOM
concheránt (înv.) adj. m., pl. concheránți; f. concherántă, pl. concheránte
concheranta
CONCHERÁNT, -Ă, concheranți, -te, adj. (Înv.) Cuceritor. – Din fr. conquérant. DOOM
concheránt (înv.) adj. m., pl. concheránți; f. concherántă, pl. concheránte
concherante
CONCHERÁNT, -Ă, concheranți, -te, adj. (Înv.) Cuceritor. – Din fr. conquérant. DOOM
concheránt (înv.) adj. m., pl. concheránți; f. concherántă, pl. concheránte
concherantei
CONCHERÁNT, -Ă, concheranți, -te, adj. (Înv.) Cuceritor. – Din fr. conquérant. DOOM
concheránt (înv.) adj. m., pl. concheránți; f. concherántă, pl. concheránte
concherantele
CONCHERÁNT, -Ă, concheranți, -te, adj. (Înv.) Cuceritor. – Din fr. conquérant. DOOM
concheránt (înv.) adj. m., pl. concheránți; f. concherántă, pl. concheránte
concherantelor
CONCHERÁNT, -Ă, concheranți, -te, adj. (Înv.) Cuceritor. – Din fr. conquérant. DOOM
concheránt (înv.) adj. m., pl. concheránți; f. concherántă, pl. concheránte
concherantul
CONCHERÁNT, -Ă, concheranți, -te, adj. (Înv.) Cuceritor. – Din fr. conquérant. DOOM
concheránt (înv.) adj. m., pl. concheránți; f. concherántă, pl. concheránte
concherantului
CONCHERÁNT, -Ă, concheranți, -te, adj. (Înv.) Cuceritor. – Din fr. conquérant. DOOM
concheránt (înv.) adj. m., pl. concheránți; f. concherántă, pl. concheránte
concheranți
CONCHERÁNT, -Ă, concheranți, -te, adj. (Înv.) Cuceritor. – Din fr. conquérant. DOOM
concheránt (înv.) adj. m., pl. concheránți; f. concherántă, pl. concheránte
concheranții
CONCHERÁNT, -Ă, concheranți, -te, adj. (Înv.) Cuceritor. – Din fr. conquérant. DOOM
concheránt (înv.) adj. m., pl. concheránți; f. concherántă, pl. concheránte
concheranților
CONCHERÁNT, -Ă, concheranți, -te, adj. (Înv.) Cuceritor. – Din fr. conquérant. DOOM
concheránt (înv.) adj. m., pl. concheránți; f. concherántă, pl. concheránte
concheta
CONCHÉTĂ, conchete, s. f. (Înv.) Cucerire. – Din fr. conquête. DOOM
conchétă (înv.) s. f., g.-d. art. conchétei; pl. conchéte
conchete
CONCHÉTĂ, conchete, s. f. (Înv.) Cucerire. – Din fr. conquête. DOOM
conchétă (înv.) s. f., g.-d. art. conchétei; pl. conchéte
conchetei
CONCHÉTĂ, conchete, s. f. (Înv.) Cucerire. – Din fr. conquête. DOOM
conchétă (înv.) s. f., g.-d. art. conchétei; pl. conchéte
conchetele
CONCHÉTĂ, conchete, s. f. (Înv.) Cucerire. – Din fr. conquête. DOOM
conchétă (înv.) s. f., g.-d. art. conchétei; pl. conchéte
conchetelor
CONCHÉTĂ, conchete, s. f. (Înv.) Cucerire. – Din fr. conquête. DOOM
conchétă (înv.) s. f., g.-d. art. conchétei; pl. conchéte
conchid
CONCHÍDE, conchíd, vb. III. Tranz. și intranz. A trage o concluzie, a încheia o expunere, o cercetare etc. [Perf. s. conchisei, part. conchis] – Din lat. concludere (după închide). DOOM
conchíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conchíd; conj. prez. 3 să conchídă; ger. conchizấnd; part. conchís
conchide
CONCHÍDE, conchíd, vb. III. Tranz. și intranz. A trage o concluzie, a încheia o expunere, o cercetare etc. [Perf. s. conchisei, part. conchis] – Din lat. concludere (după închide). DOOM
conchíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conchíd; conj. prez. 3 să conchídă; ger. conchizấnd; part. conchís
conchidea
CONCHÍDE, conchíd, vb. III. Tranz. și intranz. A trage o concluzie, a încheia o expunere, o cercetare etc. [Perf. s. conchisei, part. conchis] – Din lat. concludere (după închide). DOOM
conchíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conchíd; conj. prez. 3 să conchídă; ger. conchizấnd; part. conchís
conchideai
CONCHÍDE, conchíd, vb. III. Tranz. și intranz. A trage o concluzie, a încheia o expunere, o cercetare etc. [Perf. s. conchisei, part. conchis] – Din lat. concludere (după închide). DOOM
conchíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conchíd; conj. prez. 3 să conchídă; ger. conchizấnd; part. conchís
conchideam
CONCHÍDE, conchíd, vb. III. Tranz. și intranz. A trage o concluzie, a încheia o expunere, o cercetare etc. [Perf. s. conchisei, part. conchis] – Din lat. concludere (după închide). DOOM
conchíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conchíd; conj. prez. 3 să conchídă; ger. conchizấnd; part. conchís
conchideau
CONCHÍDE, conchíd, vb. III. Tranz. și intranz. A trage o concluzie, a încheia o expunere, o cercetare etc. [Perf. s. conchisei, part. conchis] – Din lat. concludere (după închide). DOOM
conchíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conchíd; conj. prez. 3 să conchídă; ger. conchizấnd; part. conchís
conchideați
CONCHÍDE, conchíd, vb. III. Tranz. și intranz. A trage o concluzie, a încheia o expunere, o cercetare etc. [Perf. s. conchisei, part. conchis] – Din lat. concludere (după închide). DOOM
conchíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conchíd; conj. prez. 3 să conchídă; ger. conchizấnd; part. conchís
conchidem
CONCHÍDE, conchíd, vb. III. Tranz. și intranz. A trage o concluzie, a încheia o expunere, o cercetare etc. [Perf. s. conchisei, part. conchis] – Din lat. concludere (după închide). DOOM
conchíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conchíd; conj. prez. 3 să conchídă; ger. conchizấnd; part. conchís
conchidere
CONCHÍDE, conchíd, vb. III. Tranz. și intranz. A trage o concluzie, a încheia o expunere, o cercetare etc. [Perf. s. conchisei, part. conchis] – Din lat. concludere (după închide). DOOM
conchíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conchíd; conj. prez. 3 să conchídă; ger. conchizấnd; part. conchís
conchidere
CONCHÍDERE s.f. Acțiunea de a conchide. [< conchide].
conchiderea
CONCHÍDERE s.f. Acțiunea de a conchide. [< conchide].
conchideri
CONCHÍDERE s.f. Acțiunea de a conchide. [< conchide].
conchiderii
CONCHÍDERE s.f. Acțiunea de a conchide. [< conchide].
conchiderile
CONCHÍDERE s.f. Acțiunea de a conchide. [< conchide].
conchiderilor
CONCHÍDERE s.f. Acțiunea de a conchide. [< conchide].
conchideți
CONCHÍDE, conchíd, vb. III. Tranz. și intranz. A trage o concluzie, a încheia o expunere, o cercetare etc. [Perf. s. conchisei, part. conchis] – Din lat. concludere (după închide). DOOM
conchíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conchíd; conj. prez. 3 să conchídă; ger. conchizấnd; part. conchís
conchidă
CONCHÍDE, conchíd, vb. III. Tranz. și intranz. A trage o concluzie, a încheia o expunere, o cercetare etc. [Perf. s. conchisei, part. conchis] – Din lat. concludere (după închide). DOOM
conchíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conchíd; conj. prez. 3 să conchídă; ger. conchizấnd; part. conchís
conchilio
CONCHILIO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „scoică”. [Pron. -li-o-. / < fr. conchylio-, cf. gr. konkhylion].
conchiliocultura
CONCHILIOCULTÚRĂ s.f. Creșterea scoicilor. [< fr. conchylioculture].
conchilioculturi
CONCHILIOCULTÚRĂ s.f. Creșterea scoicilor. [< fr. conchylioculture].
conchilioculturii
CONCHILIOCULTÚRĂ s.f. Creșterea scoicilor. [< fr. conchylioculture].
conchiliologia
CONCHILIOLOGÍE s. f. Parte a zoologiei care se ocupă cu studiul scoicilor. [Pr.: -li-o-] – Din fr. conchyliologie. DOOM
conchiliologíe (-li-o-) s. f., art. conchiliología, g.-d. conchiliologíi, art. conchiliologíei
conchiliologic
CONCHILIOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la conchiliologie. [< fr. conchyliologique].
conchiliologica
CONCHILIOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la conchiliologie. [< fr. conchyliologique].
conchiliologice
CONCHILIOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la conchiliologie. [< fr. conchyliologique].
conchiliologicei
CONCHILIOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la conchiliologie. [< fr. conchyliologique].
conchiliologicele
CONCHILIOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la conchiliologie. [< fr. conchyliologique].
conchiliologicelor
CONCHILIOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la conchiliologie. [< fr. conchyliologique].
conchiliologici
CONCHILIOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la conchiliologie. [< fr. conchyliologique].
conchiliologicii
CONCHILIOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la conchiliologie. [< fr. conchyliologique].
conchiliologicilor
CONCHILIOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la conchiliologie. [< fr. conchyliologique].
conchiliologicul
CONCHILIOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la conchiliologie. [< fr. conchyliologique].
conchiliologicului
CONCHILIOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la conchiliologie. [< fr. conchyliologique].
conchiliologie
CONCHILIOLOGÍE s. f. Parte a zoologiei care se ocupă cu studiul scoicilor. [Pr.: -li-o-] – Din fr. conchyliologie. DOOM
conchiliologíe (-li-o-) s. f., art. conchiliología, g.-d. conchiliologíi, art. conchiliologíei
conchiliologiei
CONCHILIOLOGÍE s. f. Parte a zoologiei care se ocupă cu studiul scoicilor. [Pr.: -li-o-] – Din fr. conchyliologie. DOOM
conchiliologíe (-li-o-) s. f., art. conchiliología, g.-d. conchiliologíi, art. conchiliologíei
conchiliologii
CONCHILIOLOGÍE s. f. Parte a zoologiei care se ocupă cu studiul scoicilor. [Pr.: -li-o-] – Din fr. conchyliologie. DOOM
conchiliologíe (-li-o-) s. f., art. conchiliología, g.-d. conchiliologíi, art. conchiliologíei
conchis
CONCHÍDE, conchíd, vb. III. Tranz. și intranz. A trage o concluzie, a încheia o expunere, o cercetare etc. [Perf. s. conchisei, part. conchis] – Din lat. concludere (după închide). DOOM
conchíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conchíd; conj. prez. 3 să conchídă; ger. conchizấnd; part. conchís
conchis
CONCHÍDE, conchíd, vb. III. Tranz. și intranz. A trage o concluzie, a încheia o expunere, o cercetare etc. [Perf. s. conchisei, part. conchis] – Din lat. concludere (după închide).
conchise
CONCHÍDE, conchíd, vb. III. Tranz. și intranz. A trage o concluzie, a încheia o expunere, o cercetare etc. [Perf. s. conchisei, part. conchis] – Din lat. concludere (după închide). DOOM
conchíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conchíd; conj. prez. 3 să conchídă; ger. conchizấnd; part. conchís
conchisei
CONCHÍDE, conchíd, vb. III. Tranz. și intranz. A trage o concluzie, a încheia o expunere, o cercetare etc. [Perf. s. conchisei, part. conchis] – Din lat. concludere (după închide). DOOM
conchíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conchíd; conj. prez. 3 să conchídă; ger. conchizấnd; part. conchís
conchiseră
CONCHÍDE, conchíd, vb. III. Tranz. și intranz. A trage o concluzie, a încheia o expunere, o cercetare etc. [Perf. s. conchisei, part. conchis] – Din lat. concludere (după închide). DOOM
conchíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conchíd; conj. prez. 3 să conchídă; ger. conchizấnd; part. conchís
conchiserăm
CONCHÍDE, conchíd, vb. III. Tranz. și intranz. A trage o concluzie, a încheia o expunere, o cercetare etc. [Perf. s. conchisei, part. conchis] – Din lat. concludere (după închide). DOOM
conchíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conchíd; conj. prez. 3 să conchídă; ger. conchizấnd; part. conchís
conchiserăți
CONCHÍDE, conchíd, vb. III. Tranz. și intranz. A trage o concluzie, a încheia o expunere, o cercetare etc. [Perf. s. conchisei, part. conchis] – Din lat. concludere (după închide). DOOM
conchíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conchíd; conj. prez. 3 să conchídă; ger. conchizấnd; part. conchís
conchisese
CONCHÍDE, conchíd, vb. III. Tranz. și intranz. A trage o concluzie, a încheia o expunere, o cercetare etc. [Perf. s. conchisei, part. conchis] – Din lat. concludere (după închide). DOOM
conchíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conchíd; conj. prez. 3 să conchídă; ger. conchizấnd; part. conchís
conchisesem
CONCHÍDE, conchíd, vb. III. Tranz. și intranz. A trage o concluzie, a încheia o expunere, o cercetare etc. [Perf. s. conchisei, part. conchis] – Din lat. concludere (după închide). DOOM
conchíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conchíd; conj. prez. 3 să conchídă; ger. conchizấnd; part. conchís
conchiseseră
CONCHÍDE, conchíd, vb. III. Tranz. și intranz. A trage o concluzie, a încheia o expunere, o cercetare etc. [Perf. s. conchisei, part. conchis] – Din lat. concludere (după închide). DOOM
conchíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conchíd; conj. prez. 3 să conchídă; ger. conchizấnd; part. conchís
conchiseserăm
CONCHÍDE, conchíd, vb. III. Tranz. și intranz. A trage o concluzie, a încheia o expunere, o cercetare etc. [Perf. s. conchisei, part. conchis] – Din lat. concludere (după închide). DOOM
conchíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conchíd; conj. prez. 3 să conchídă; ger. conchizấnd; part. conchís
conchiseserăți
CONCHÍDE, conchíd, vb. III. Tranz. și intranz. A trage o concluzie, a încheia o expunere, o cercetare etc. [Perf. s. conchisei, part. conchis] – Din lat. concludere (după închide). DOOM
conchíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conchíd; conj. prez. 3 să conchídă; ger. conchizấnd; part. conchís
conchiseseși
CONCHÍDE, conchíd, vb. III. Tranz. și intranz. A trage o concluzie, a încheia o expunere, o cercetare etc. [Perf. s. conchisei, part. conchis] – Din lat. concludere (după închide). DOOM
conchíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conchíd; conj. prez. 3 să conchídă; ger. conchizấnd; part. conchís
conchiseseți
CONCHÍDE, conchíd, vb. III. Tranz. și intranz. A trage o concluzie, a încheia o expunere, o cercetare etc. [Perf. s. conchisei, part. conchis] – Din lat. concludere (după închide). DOOM
conchíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conchíd; conj. prez. 3 să conchídă; ger. conchizấnd; part. conchís
conchiseși
CONCHÍDE, conchíd, vb. III. Tranz. și intranz. A trage o concluzie, a încheia o expunere, o cercetare etc. [Perf. s. conchisei, part. conchis] – Din lat. concludere (după închide). DOOM
conchíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conchíd; conj. prez. 3 să conchídă; ger. conchizấnd; part. conchís
conchista
CONCHÍSTĂ, conchiste, s. f. (Rar) Cucerire (amoroasă). ♦ Femeie cucerită, sedusă. – Din it. conquista. DOOM
conchístă (rar) s. f., g.-d. art. conchístei; pl. conchíste
conchistador
CONCHISTADÓR, conchistadori, s. m. Aventurier spaniol plecat să cucerească teritorii în America, imediat după descoperirea acestui continent. – Din fr. conquistador (< sp.). DOOM
conchistadór s. m., pl. conchistadóri
conchistadori
CONCHISTADÓR, conchistadori, s. m. Aventurier spaniol plecat să cucerească teritorii în America, imediat după descoperirea acestui continent. – Din fr. conquistador (< sp.). DOOM
conchistadór s. m., pl. conchistadóri
conchistadorii
CONCHISTADÓR, conchistadori, s. m. Aventurier spaniol plecat să cucerească teritorii în America, imediat după descoperirea acestui continent. – Din fr. conquistador (< sp.). DOOM
conchistadór s. m., pl. conchistadóri
conchistadorilor
CONCHISTADÓR, conchistadori, s. m. Aventurier spaniol plecat să cucerească teritorii în America, imediat după descoperirea acestui continent. – Din fr. conquistador (< sp.). DOOM
conchistadór s. m., pl. conchistadóri
conchistadorul
CONCHISTADÓR, conchistadori, s. m. Aventurier spaniol plecat să cucerească teritorii în America, imediat după descoperirea acestui continent. – Din fr. conquistador (< sp.). DOOM
conchistadór s. m., pl. conchistadóri
conchistadorului
CONCHISTADÓR, conchistadori, s. m. Aventurier spaniol plecat să cucerească teritorii în America, imediat după descoperirea acestui continent. – Din fr. conquistador (< sp.). DOOM
conchistadór s. m., pl. conchistadóri
conchiste
CONCHÍSTĂ, conchiste, s. f. (Rar) Cucerire (amoroasă). ♦ Femeie cucerită, sedusă. – Din it. conquista. DOOM
conchístă (rar) s. f., g.-d. art. conchístei; pl. conchíste
conchistei
CONCHÍSTĂ, conchiste, s. f. (Rar) Cucerire (amoroasă). ♦ Femeie cucerită, sedusă. – Din it. conquista. DOOM
conchístă (rar) s. f., g.-d. art. conchístei; pl. conchíste
conchistele
CONCHÍSTĂ, conchiste, s. f. (Rar) Cucerire (amoroasă). ♦ Femeie cucerită, sedusă. – Din it. conquista. DOOM
conchístă (rar) s. f., g.-d. art. conchístei; pl. conchíste
conchistelor
CONCHÍSTĂ, conchiste, s. f. (Rar) Cucerire (amoroasă). ♦ Femeie cucerită, sedusă. – Din it. conquista. DOOM
conchístă (rar) s. f., g.-d. art. conchístei; pl. conchíste
conchizi
CONCHÍDE, conchíd, vb. III. Tranz. și intranz. A trage o concluzie, a încheia o expunere, o cercetare etc. [Perf. s. conchisei, part. conchis] – Din lat. concludere (după închide). DOOM
conchíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conchíd; conj. prez. 3 să conchídă; ger. conchizấnd; part. conchís
conchizând
CONCHÍDE, conchíd, vb. III. Tranz. și intranz. A trage o concluzie, a încheia o expunere, o cercetare etc. [Perf. s. conchisei, part. conchis] – Din lat. concludere (după închide). DOOM
conchíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conchíd; conj. prez. 3 să conchídă; ger. conchizấnd; part. conchís
conchizînd
CONCHÍDE, conchíd, vb. III. Tranz. și intranz. A trage o concluzie, a încheia o expunere, o cercetare etc. [Perf. s. conchisei, part. conchis] – Din lat. concludere (după închide). DOOM
conchíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conchíd; conj. prez. 3 să conchídă; ger. conchizấnd; part. conchís
conci
CÓNCĂ s. f. (Arhit.) Acoperământ în forma unei jumătăți de cupolă deasupra absidei altarului. – Din fr. conque. DOOM
cóncă s. f., g.-d. art. cóncii
conci
CÓNCI, conciuri, s. n. Coc2. ♦ (Reg.) Cerc de lemn, de lână împletită etc., învelit în pânză sau într-o împletitură de păr, pe care, în unele regiuni de la țară, îl poartă femeile măritate pe creștetul capului, sub basma. – Din magh. konty. DOOM
conci s. n., pl. cónciuri
conciclic
CONCÍCLIC, -Ă, conciclici, -ce, adj. (Despre puncte) Care se află pe același cerc. – Con1 + ciclic. DOOM
concíclic (-ci-clic) adj. m., pl. concíclici; f. concíclică, pl. concíclice
conciclica
CONCÍCLIC, -Ă, conciclici, -ce, adj. (Despre puncte) Care se află pe același cerc. – Con1 + ciclic. DOOM
concíclic (-ci-clic) adj. m., pl. concíclici; f. concíclică, pl. concíclice
conciclice
CONCÍCLIC, -Ă, conciclici, -ce, adj. (Despre puncte) Care se află pe același cerc. – Con1 + ciclic. DOOM
concíclic (-ci-clic) adj. m., pl. concíclici; f. concíclică, pl. concíclice
conciclicei
CONCÍCLIC, -Ă, conciclici, -ce, adj. (Despre puncte) Care se află pe același cerc. – Con1 + ciclic. DOOM
concíclic (-ci-clic) adj. m., pl. concíclici; f. concíclică, pl. concíclice
conciclicele
CONCÍCLIC, -Ă, conciclici, -ce, adj. (Despre puncte) Care se află pe același cerc. – Con1 + ciclic. DOOM
concíclic (-ci-clic) adj. m., pl. concíclici; f. concíclică, pl. concíclice
conciclicelor
CONCÍCLIC, -Ă, conciclici, -ce, adj. (Despre puncte) Care se află pe același cerc. – Con1 + ciclic. DOOM
concíclic (-ci-clic) adj. m., pl. concíclici; f. concíclică, pl. concíclice
conciclici
CONCÍCLIC, -Ă, conciclici, -ce, adj. (Despre puncte) Care se află pe același cerc. – Con1 + ciclic. DOOM
concíclic (-ci-clic) adj. m., pl. concíclici; f. concíclică, pl. concíclice
conciclicii
CONCÍCLIC, -Ă, conciclici, -ce, adj. (Despre puncte) Care se află pe același cerc. – Con1 + ciclic. DOOM
concíclic (-ci-clic) adj. m., pl. concíclici; f. concíclică, pl. concíclice
conciclicilor
CONCÍCLIC, -Ă, conciclici, -ce, adj. (Despre puncte) Care se află pe același cerc. – Con1 + ciclic. DOOM
concíclic (-ci-clic) adj. m., pl. concíclici; f. concíclică, pl. concíclice
conciclicul
CONCÍCLIC, -Ă, conciclici, -ce, adj. (Despre puncte) Care se află pe același cerc. – Con1 + ciclic. DOOM
concíclic (-ci-clic) adj. m., pl. concíclici; f. concíclică, pl. concíclice
conciclicului
CONCÍCLIC, -Ă, conciclici, -ce, adj. (Despre puncte) Care se află pe același cerc. – Con1 + ciclic. DOOM
concíclic (-ci-clic) adj. m., pl. concíclici; f. concíclică, pl. concíclice
concii
CÓNCĂ s. f. (Arhit.) Acoperământ în forma unei jumătăți de cupolă deasupra absidei altarului. – Din fr. conque. DOOM
cóncă s. f., g.-d. art. cóncii
concile
CÓNCĂ s. f. (Arhit.) Acoperământ în forma unei jumătăți de cupolă deasupra absidei altarului. – Din fr. conque. DOOM
cóncă s. f., g.-d. art. cóncii
concilia
CONCILIÁ, conciliez, vb. I. Intranz. A pune de acord, a împăca, a înlătura divergențele, contradicțiile dintre două sau mai multe păreri, idei, doctrine etc. ♦ (Jur.) A încerca aplanarea sau evitarea unui litigiu prin împăcarea părților. [Pr.: -li-a] – Din fr. concilier, lat. conciliare. DOOM
conciliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 conciliáză, 1 pl. conciliém (-li-em); conj. prez. 3 să conciliéze; ger. conciliínd (-li-ind)
conciliabil
CONCILIÁBIL, -Ă adj. Care poate fi conciliat. [Pron. -li-a-. / cf. fr. conciliable].
conciliabila
CONCILIÁBIL, -Ă adj. Care poate fi conciliat. [Pron. -li-a-. / cf. fr. conciliable].
conciliabile
CONCILIÁBIL, -Ă adj. Care poate fi conciliat. [Pron. -li-a-. / cf. fr. conciliable].
conciliabilei
CONCILIÁBIL, -Ă adj. Care poate fi conciliat. [Pron. -li-a-. / cf. fr. conciliable].
conciliabilele
CONCILIÁBIL, -Ă adj. Care poate fi conciliat. [Pron. -li-a-. / cf. fr. conciliable].
conciliabilelor
CONCILIÁBIL, -Ă adj. Care poate fi conciliat. [Pron. -li-a-. / cf. fr. conciliable].
conciliabili
CONCILIÁBIL, -Ă adj. Care poate fi conciliat. [Pron. -li-a-. / cf. fr. conciliable].
conciliabilii
CONCILIÁBIL, -Ă adj. Care poate fi conciliat. [Pron. -li-a-. / cf. fr. conciliable].
conciliabililor
CONCILIÁBIL, -Ă adj. Care poate fi conciliat. [Pron. -li-a-. / cf. fr. conciliable].
conciliabilul
CONCILIÁBIL, -Ă adj. Care poate fi conciliat. [Pron. -li-a-. / cf. fr. conciliable].
conciliabilului
CONCILIÁBIL, -Ă adj. Care poate fi conciliat. [Pron. -li-a-. / cf. fr. conciliable].
conciliabul
CONCILIÁBUL, conciliabule, s. n. Consfătuire (secretă) între persoane care plănuiesc ceva. [Pr.: -li-a-] – Din fr. conciliabule, lat. conciliabulum. DOOM
conciliábul (-li-a-) s. n., pl. conciliábule
conciliabule
CONCILIÁBUL, conciliabule, s. n. Consfătuire (secretă) între persoane care plănuiesc ceva. [Pr.: -li-a-] – Din fr. conciliabule, lat. conciliabulum. DOOM
conciliábul (-li-a-) s. n., pl. conciliábule
conciliabulele
CONCILIÁBUL, conciliabule, s. n. Consfătuire (secretă) între persoane care plănuiesc ceva. [Pr.: -li-a-] – Din fr. conciliabule, lat. conciliabulum. DOOM
conciliábul (-li-a-) s. n., pl. conciliábule
conciliabulelor
CONCILIÁBUL, conciliabule, s. n. Consfătuire (secretă) între persoane care plănuiesc ceva. [Pr.: -li-a-] – Din fr. conciliabule, lat. conciliabulum. DOOM
conciliábul (-li-a-) s. n., pl. conciliábule
conciliabulul
CONCILIÁBUL, conciliabule, s. n. Consfătuire (secretă) între persoane care plănuiesc ceva. [Pr.: -li-a-] – Din fr. conciliabule, lat. conciliabulum. DOOM
conciliábul (-li-a-) s. n., pl. conciliábule
conciliabulului
CONCILIÁBUL, conciliabule, s. n. Consfătuire (secretă) între persoane care plănuiesc ceva. [Pr.: -li-a-] – Din fr. conciliabule, lat. conciliabulum. DOOM
conciliábul (-li-a-) s. n., pl. conciliábule
conciliai
CONCILIÁ, conciliez, vb. I. Intranz. A pune de acord, a împăca, a înlătura divergențele, contradicțiile dintre două sau mai multe păreri, idei, doctrine etc. ♦ (Jur.) A încerca aplanarea sau evitarea unui litigiu prin împăcarea părților. [Pr.: -li-a] – Din fr. concilier, lat. conciliare. DOOM
conciliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 conciliáză, 1 pl. conciliém (-li-em); conj. prez. 3 să conciliéze; ger. conciliínd (-li-ind)
conciliam
CONCILIÁ, conciliez, vb. I. Intranz. A pune de acord, a împăca, a înlătura divergențele, contradicțiile dintre două sau mai multe păreri, idei, doctrine etc. ♦ (Jur.) A încerca aplanarea sau evitarea unui litigiu prin împăcarea părților. [Pr.: -li-a] – Din fr. concilier, lat. conciliare. DOOM
conciliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 conciliáză, 1 pl. conciliém (-li-em); conj. prez. 3 să conciliéze; ger. conciliínd (-li-ind)
conciliant
CONCILIÁNT, -Ă, concilianți, -te, adj. Împăciuitor; care se lasă ușor înduplecat. [Pr.: -li-ant] – Din fr. conciliant. DOOM
conciliánt (-li-ant) adj. m., pl. conciliánți; f. conciliántă, pl. conciliánte
concilianta
CONCILIÁNT, -Ă, concilianți, -te, adj. Împăciuitor; care se lasă ușor înduplecat. [Pr.: -li-ant] – Din fr. conciliant. DOOM
conciliánt (-li-ant) adj. m., pl. conciliánți; f. conciliántă, pl. conciliánte
conciliante
CONCILIÁNT, -Ă, concilianți, -te, adj. Împăciuitor; care se lasă ușor înduplecat. [Pr.: -li-ant] – Din fr. conciliant. DOOM
conciliánt (-li-ant) adj. m., pl. conciliánți; f. conciliántă, pl. conciliánte
conciliantei
CONCILIÁNT, -Ă, concilianți, -te, adj. Împăciuitor; care se lasă ușor înduplecat. [Pr.: -li-ant] – Din fr. conciliant. DOOM
conciliánt (-li-ant) adj. m., pl. conciliánți; f. conciliántă, pl. conciliánte
conciliantele
CONCILIÁNT, -Ă, concilianți, -te, adj. Împăciuitor; care se lasă ușor înduplecat. [Pr.: -li-ant] – Din fr. conciliant. DOOM
conciliánt (-li-ant) adj. m., pl. conciliánți; f. conciliántă, pl. conciliánte
conciliantelor
CONCILIÁNT, -Ă, concilianți, -te, adj. Împăciuitor; care se lasă ușor înduplecat. [Pr.: -li-ant] – Din fr. conciliant. DOOM
conciliánt (-li-ant) adj. m., pl. conciliánți; f. conciliántă, pl. conciliánte
conciliantul
CONCILIÁNT, -Ă, concilianți, -te, adj. Împăciuitor; care se lasă ușor înduplecat. [Pr.: -li-ant] – Din fr. conciliant. DOOM
conciliánt (-li-ant) adj. m., pl. conciliánți; f. conciliántă, pl. conciliánte
conciliantului
CONCILIÁNT, -Ă, concilianți, -te, adj. Împăciuitor; care se lasă ușor înduplecat. [Pr.: -li-ant] – Din fr. conciliant. DOOM
conciliánt (-li-ant) adj. m., pl. conciliánți; f. conciliántă, pl. conciliánte
concilianți
CONCILIÁNT, -Ă, concilianți, -te, adj. Împăciuitor; care se lasă ușor înduplecat. [Pr.: -li-ant] – Din fr. conciliant. DOOM
conciliánt (-li-ant) adj. m., pl. conciliánți; f. conciliántă, pl. conciliánte
concilianții
CONCILIÁNT, -Ă, concilianți, -te, adj. Împăciuitor; care se lasă ușor înduplecat. [Pr.: -li-ant] – Din fr. conciliant. DOOM
conciliánt (-li-ant) adj. m., pl. conciliánți; f. conciliántă, pl. conciliánte
concilianților
CONCILIÁNT, -Ă, concilianți, -te, adj. Împăciuitor; care se lasă ușor înduplecat. [Pr.: -li-ant] – Din fr. conciliant. DOOM
conciliánt (-li-ant) adj. m., pl. conciliánți; f. conciliántă, pl. conciliánte
conciliară
CONCILIÁ, conciliez, vb. I. Intranz. A pune de acord, a împăca, a înlătura divergențele, contradicțiile dintre două sau mai multe păreri, idei, doctrine etc. ♦ (Jur.) A încerca aplanarea sau evitarea unui litigiu prin împăcarea părților. [Pr.: -li-a] – Din fr. concilier, lat. conciliare. DOOM
conciliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 conciliáză, 1 pl. conciliém (-li-em); conj. prez. 3 să conciliéze; ger. conciliínd (-li-ind)
conciliarăm
CONCILIÁ, conciliez, vb. I. Intranz. A pune de acord, a împăca, a înlătura divergențele, contradicțiile dintre două sau mai multe păreri, idei, doctrine etc. ♦ (Jur.) A încerca aplanarea sau evitarea unui litigiu prin împăcarea părților. [Pr.: -li-a] – Din fr. concilier, lat. conciliare. DOOM
conciliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 conciliáză, 1 pl. conciliém (-li-em); conj. prez. 3 să conciliéze; ger. conciliínd (-li-ind)
conciliarăți
CONCILIÁ, conciliez, vb. I. Intranz. A pune de acord, a împăca, a înlătura divergențele, contradicțiile dintre două sau mai multe păreri, idei, doctrine etc. ♦ (Jur.) A încerca aplanarea sau evitarea unui litigiu prin împăcarea părților. [Pr.: -li-a] – Din fr. concilier, lat. conciliare. DOOM
conciliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 conciliáză, 1 pl. conciliém (-li-em); conj. prez. 3 să conciliéze; ger. conciliínd (-li-ind)
conciliase
CONCILIÁ, conciliez, vb. I. Intranz. A pune de acord, a împăca, a înlătura divergențele, contradicțiile dintre două sau mai multe păreri, idei, doctrine etc. ♦ (Jur.) A încerca aplanarea sau evitarea unui litigiu prin împăcarea părților. [Pr.: -li-a] – Din fr. concilier, lat. conciliare. DOOM
conciliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 conciliáză, 1 pl. conciliém (-li-em); conj. prez. 3 să conciliéze; ger. conciliínd (-li-ind)
conciliasem
CONCILIÁ, conciliez, vb. I. Intranz. A pune de acord, a împăca, a înlătura divergențele, contradicțiile dintre două sau mai multe păreri, idei, doctrine etc. ♦ (Jur.) A încerca aplanarea sau evitarea unui litigiu prin împăcarea părților. [Pr.: -li-a] – Din fr. concilier, lat. conciliare. DOOM
conciliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 conciliáză, 1 pl. conciliém (-li-em); conj. prez. 3 să conciliéze; ger. conciliínd (-li-ind)
conciliaseră
CONCILIÁ, conciliez, vb. I. Intranz. A pune de acord, a împăca, a înlătura divergențele, contradicțiile dintre două sau mai multe păreri, idei, doctrine etc. ♦ (Jur.) A încerca aplanarea sau evitarea unui litigiu prin împăcarea părților. [Pr.: -li-a] – Din fr. concilier, lat. conciliare. DOOM
conciliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 conciliáză, 1 pl. conciliém (-li-em); conj. prez. 3 să conciliéze; ger. conciliínd (-li-ind)
conciliaserăm
CONCILIÁ, conciliez, vb. I. Intranz. A pune de acord, a împăca, a înlătura divergențele, contradicțiile dintre două sau mai multe păreri, idei, doctrine etc. ♦ (Jur.) A încerca aplanarea sau evitarea unui litigiu prin împăcarea părților. [Pr.: -li-a] – Din fr. concilier, lat. conciliare. DOOM
conciliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 conciliáză, 1 pl. conciliém (-li-em); conj. prez. 3 să conciliéze; ger. conciliínd (-li-ind)
conciliaserăți
CONCILIÁ, conciliez, vb. I. Intranz. A pune de acord, a împăca, a înlătura divergențele, contradicțiile dintre două sau mai multe păreri, idei, doctrine etc. ♦ (Jur.) A încerca aplanarea sau evitarea unui litigiu prin împăcarea părților. [Pr.: -li-a] – Din fr. concilier, lat. conciliare. DOOM
conciliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 conciliáză, 1 pl. conciliém (-li-em); conj. prez. 3 să conciliéze; ger. conciliínd (-li-ind)
conciliaseși
CONCILIÁ, conciliez, vb. I. Intranz. A pune de acord, a împăca, a înlătura divergențele, contradicțiile dintre două sau mai multe păreri, idei, doctrine etc. ♦ (Jur.) A încerca aplanarea sau evitarea unui litigiu prin împăcarea părților. [Pr.: -li-a] – Din fr. concilier, lat. conciliare. DOOM
conciliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 conciliáză, 1 pl. conciliém (-li-em); conj. prez. 3 să conciliéze; ger. conciliínd (-li-ind)
conciliaseți
CONCILIÁ, conciliez, vb. I. Intranz. A pune de acord, a împăca, a înlătura divergențele, contradicțiile dintre două sau mai multe păreri, idei, doctrine etc. ♦ (Jur.) A încerca aplanarea sau evitarea unui litigiu prin împăcarea părților. [Pr.: -li-a] – Din fr. concilier, lat. conciliare. DOOM
conciliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 conciliáză, 1 pl. conciliém (-li-em); conj. prez. 3 să conciliéze; ger. conciliínd (-li-ind)
conciliat
CONCILIÁ, conciliez, vb. I. Intranz. A pune de acord, a împăca, a înlătura divergențele, contradicțiile dintre două sau mai multe păreri, idei, doctrine etc. ♦ (Jur.) A încerca aplanarea sau evitarea unui litigiu prin împăcarea părților. [Pr.: -li-a] – Din fr. concilier, lat. conciliare. DOOM
conciliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 conciliáză, 1 pl. conciliém (-li-em); conj. prez. 3 să conciliéze; ger. conciliínd (-li-ind)
conciliat
CONCILIÁ, conciliez, vb. I. Intranz. A pune de acord, a împăca, a înlătura divergențele, contradicțiile dintre două sau mai multe păreri, idei, doctrine etc. ♦ (Jur.) A încerca aplanarea sau evitarea unui litigiu prin împăcarea părților. [Pr.: -li-a] – Din fr. concilier, lat. conciliare.
conciliatoare
CONCILIATÓR, -OÁRE, conciliatori, -oare, adj. Care tinde spre un acord, spre o împăcare a unor divergențe; care duce spre înțelegere între părți opuse. ♦ (În politică) Care, în fața unor divergențe de ordin principial, caută o soluție de compromis, o linie de mijloc. ♦ (Substantivat) Persoană care mijlocește o conciliere, împăciuitorist. [Pr.: -li-a-] – Din fr. conciliateur, lat. conciliator. DOOM
conciliatór (-li-a-) adj. m., pl. conciliatóri; f. sg. și pl. conciliatoáre
conciliatoarea
CONCILIATÓR, -OÁRE, conciliatori, -oare, adj. Care tinde spre un acord, spre o împăcare a unor divergențe; care duce spre înțelegere între părți opuse. ♦ (În politică) Care, în fața unor divergențe de ordin principial, caută o soluție de compromis, o linie de mijloc. ♦ (Substantivat) Persoană care mijlocește o conciliere, împăciuitorist. [Pr.: -li-a-] – Din fr. conciliateur, lat. conciliator. DOOM
conciliatór (-li-a-) adj. m., pl. conciliatóri; f. sg. și pl. conciliatoáre
conciliatoarei
CONCILIATÓR, -OÁRE, conciliatori, -oare, adj. Care tinde spre un acord, spre o împăcare a unor divergențe; care duce spre înțelegere între părți opuse. ♦ (În politică) Care, în fața unor divergențe de ordin principial, caută o soluție de compromis, o linie de mijloc. ♦ (Substantivat) Persoană care mijlocește o conciliere, împăciuitorist. [Pr.: -li-a-] – Din fr. conciliateur, lat. conciliator. DOOM
conciliatór (-li-a-) adj. m., pl. conciliatóri; f. sg. și pl. conciliatoáre
conciliatoarele
CONCILIATÓR, -OÁRE, conciliatori, -oare, adj. Care tinde spre un acord, spre o împăcare a unor divergențe; care duce spre înțelegere între părți opuse. ♦ (În politică) Care, în fața unor divergențe de ordin principial, caută o soluție de compromis, o linie de mijloc. ♦ (Substantivat) Persoană care mijlocește o conciliere, împăciuitorist. [Pr.: -li-a-] – Din fr. conciliateur, lat. conciliator. DOOM
conciliatór (-li-a-) adj. m., pl. conciliatóri; f. sg. și pl. conciliatoáre
conciliatoarelor
CONCILIATÓR, -OÁRE, conciliatori, -oare, adj. Care tinde spre un acord, spre o împăcare a unor divergențe; care duce spre înțelegere între părți opuse. ♦ (În politică) Care, în fața unor divergențe de ordin principial, caută o soluție de compromis, o linie de mijloc. ♦ (Substantivat) Persoană care mijlocește o conciliere, împăciuitorist. [Pr.: -li-a-] – Din fr. conciliateur, lat. conciliator. DOOM
conciliatór (-li-a-) adj. m., pl. conciliatóri; f. sg. și pl. conciliatoáre
conciliator
CONCILIATÓR, -OÁRE, conciliatori, -oare, adj. Care tinde spre un acord, spre o împăcare a unor divergențe; care duce spre înțelegere între părți opuse. ♦ (În politică) Care, în fața unor divergențe de ordin principial, caută o soluție de compromis, o linie de mijloc. ♦ (Substantivat) Persoană care mijlocește o conciliere, împăciuitorist. [Pr.: -li-a-] – Din fr. conciliateur, lat. conciliator. DOOM
conciliatór (-li-a-) adj. m., pl. conciliatóri; f. sg. și pl. conciliatoáre
conciliatori
CONCILIATÓR, -OÁRE, conciliatori, -oare, adj. Care tinde spre un acord, spre o împăcare a unor divergențe; care duce spre înțelegere între părți opuse. ♦ (În politică) Care, în fața unor divergențe de ordin principial, caută o soluție de compromis, o linie de mijloc. ♦ (Substantivat) Persoană care mijlocește o conciliere, împăciuitorist. [Pr.: -li-a-] – Din fr. conciliateur, lat. conciliator. DOOM
conciliatór (-li-a-) adj. m., pl. conciliatóri; f. sg. și pl. conciliatoáre
conciliatorii
CONCILIATÓR, -OÁRE, conciliatori, -oare, adj. Care tinde spre un acord, spre o împăcare a unor divergențe; care duce spre înțelegere între părți opuse. ♦ (În politică) Care, în fața unor divergențe de ordin principial, caută o soluție de compromis, o linie de mijloc. ♦ (Substantivat) Persoană care mijlocește o conciliere, împăciuitorist. [Pr.: -li-a-] – Din fr. conciliateur, lat. conciliator. DOOM
conciliatór (-li-a-) adj. m., pl. conciliatóri; f. sg. și pl. conciliatoáre
conciliatorilor
CONCILIATÓR, -OÁRE, conciliatori, -oare, adj. Care tinde spre un acord, spre o împăcare a unor divergențe; care duce spre înțelegere între părți opuse. ♦ (În politică) Care, în fața unor divergențe de ordin principial, caută o soluție de compromis, o linie de mijloc. ♦ (Substantivat) Persoană care mijlocește o conciliere, împăciuitorist. [Pr.: -li-a-] – Din fr. conciliateur, lat. conciliator. DOOM
conciliatór (-li-a-) adj. m., pl. conciliatóri; f. sg. și pl. conciliatoáre
conciliatorism
CONCILIATORÍSM s. n. Atitudine, acțiune conciliatoare. ♦ Împăciuitorism. [Pr.: -li-a-] – Conciliator + suf. -ism. DOOM
conciliatorísm (-li-a-) s. n.
conciliatorismul
CONCILIATORÍSM s. n. Atitudine, acțiune conciliatoare. ♦ Împăciuitorism. [Pr.: -li-a-] – Conciliator + suf. -ism. DOOM
conciliatorísm (-li-a-) s. n.
conciliatorismului
CONCILIATORÍSM s. n. Atitudine, acțiune conciliatoare. ♦ Împăciuitorism. [Pr.: -li-a-] – Conciliator + suf. -ism. DOOM
conciliatorísm (-li-a-) s. n.
conciliatorul
CONCILIATÓR, -OÁRE, conciliatori, -oare, adj. Care tinde spre un acord, spre o împăcare a unor divergențe; care duce spre înțelegere între părți opuse. ♦ (În politică) Care, în fața unor divergențe de ordin principial, caută o soluție de compromis, o linie de mijloc. ♦ (Substantivat) Persoană care mijlocește o conciliere, împăciuitorist. [Pr.: -li-a-] – Din fr. conciliateur, lat. conciliator. DOOM
conciliatór (-li-a-) adj. m., pl. conciliatóri; f. sg. și pl. conciliatoáre
conciliatorului
CONCILIATÓR, -OÁRE, conciliatori, -oare, adj. Care tinde spre un acord, spre o împăcare a unor divergențe; care duce spre înțelegere între părți opuse. ♦ (În politică) Care, în fața unor divergențe de ordin principial, caută o soluție de compromis, o linie de mijloc. ♦ (Substantivat) Persoană care mijlocește o conciliere, împăciuitorist. [Pr.: -li-a-] – Din fr. conciliateur, lat. conciliator. DOOM
conciliatór (-li-a-) adj. m., pl. conciliatóri; f. sg. și pl. conciliatoáre
conciliau
CONCILIÁ, conciliez, vb. I. Intranz. A pune de acord, a împăca, a înlătura divergențele, contradicțiile dintre două sau mai multe păreri, idei, doctrine etc. ♦ (Jur.) A încerca aplanarea sau evitarea unui litigiu prin împăcarea părților. [Pr.: -li-a] – Din fr. concilier, lat. conciliare. DOOM
conciliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 conciliáză, 1 pl. conciliém (-li-em); conj. prez. 3 să conciliéze; ger. conciliínd (-li-ind)
conciliază
CONCILIÁ, conciliez, vb. I. Intranz. A pune de acord, a împăca, a înlătura divergențele, contradicțiile dintre două sau mai multe păreri, idei, doctrine etc. ♦ (Jur.) A încerca aplanarea sau evitarea unui litigiu prin împăcarea părților. [Pr.: -li-a] – Din fr. concilier, lat. conciliare. DOOM
conciliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 conciliáză, 1 pl. conciliém (-li-em); conj. prez. 3 să conciliéze; ger. conciliínd (-li-ind)
conciliași
CONCILIÁ, conciliez, vb. I. Intranz. A pune de acord, a împăca, a înlătura divergențele, contradicțiile dintre două sau mai multe păreri, idei, doctrine etc. ♦ (Jur.) A încerca aplanarea sau evitarea unui litigiu prin împăcarea părților. [Pr.: -li-a] – Din fr. concilier, lat. conciliare. DOOM
conciliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 conciliáză, 1 pl. conciliém (-li-em); conj. prez. 3 să conciliéze; ger. conciliínd (-li-ind)
conciliați
CONCILIÁ, conciliez, vb. I. Intranz. A pune de acord, a împăca, a înlătura divergențele, contradicțiile dintre două sau mai multe păreri, idei, doctrine etc. ♦ (Jur.) A încerca aplanarea sau evitarea unui litigiu prin împăcarea părților. [Pr.: -li-a] – Din fr. concilier, lat. conciliare. DOOM
conciliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 conciliáză, 1 pl. conciliém (-li-em); conj. prez. 3 să conciliéze; ger. conciliínd (-li-ind)
conciliația
CONCILIÁȚIE, conciliații, s. f. Conciliere, împăcare. ♦ Procedură de împăcare, în dreptul internațional, având ca scop înlăturarea conflictelor. [Pr.: -li-a-] – Din fr. conciliation, lat. conciliatio. DOOM
conciliáție (-li-a-ți-e) s. f., art. conciliáția (-ți-a), g.-d. art. conciliáției; pl. conciliáții, art. conciliáțiile (-ți-i-)
conciliație
CONCILIÁȚIE, conciliații, s. f. Conciliere, împăcare. ♦ Procedură de împăcare, în dreptul internațional, având ca scop înlăturarea conflictelor. [Pr.: -li-a-] – Din fr. conciliation, lat. conciliatio. DOOM
conciliáție (-li-a-ți-e) s. f., art. conciliáția (-ți-a), g.-d. art. conciliáției; pl. conciliáții, art. conciliáțiile (-ți-i-)
conciliației
CONCILIÁȚIE, conciliații, s. f. Conciliere, împăcare. ♦ Procedură de împăcare, în dreptul internațional, având ca scop înlăturarea conflictelor. [Pr.: -li-a-] – Din fr. conciliation, lat. conciliatio. DOOM
conciliáție (-li-a-ți-e) s. f., art. conciliáția (-ți-a), g.-d. art. conciliáției; pl. conciliáții, art. conciliáțiile (-ți-i-)
conciliații
CONCILIÁȚIE, conciliații, s. f. Conciliere, împăcare. ♦ Procedură de împăcare, în dreptul internațional, având ca scop înlăturarea conflictelor. [Pr.: -li-a-] – Din fr. conciliation, lat. conciliatio. DOOM
conciliáție (-li-a-ți-e) s. f., art. conciliáția (-ți-a), g.-d. art. conciliáției; pl. conciliáții, art. conciliáțiile (-ți-i-)
conciliațiile
CONCILIÁȚIE, conciliații, s. f. Conciliere, împăcare. ♦ Procedură de împăcare, în dreptul internațional, având ca scop înlăturarea conflictelor. [Pr.: -li-a-] – Din fr. conciliation, lat. conciliatio. DOOM
conciliáție (-li-a-ți-e) s. f., art. conciliáția (-ți-a), g.-d. art. conciliáției; pl. conciliáții, art. conciliáțiile (-ți-i-)
conciliațiilor
CONCILIÁȚIE, conciliații, s. f. Conciliere, împăcare. ♦ Procedură de împăcare, în dreptul internațional, având ca scop înlăturarea conflictelor. [Pr.: -li-a-] – Din fr. conciliation, lat. conciliatio. DOOM
conciliáție (-li-a-ți-e) s. f., art. conciliáția (-ți-a), g.-d. art. conciliáției; pl. conciliáții, art. conciliáțiile (-ți-i-)
conciliațiune
CONCILIAȚIÚNE s.f. v. conciliație.
concilie
CONCILIÁ, conciliez, vb. I. Intranz. A pune de acord, a împăca, a înlătura divergențele, contradicțiile dintre două sau mai multe păreri, idei, doctrine etc. ♦ (Jur.) A încerca aplanarea sau evitarea unui litigiu prin împăcarea părților. [Pr.: -li-a] – Din fr. concilier, lat. conciliare. DOOM
conciliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 conciliáză, 1 pl. conciliém (-li-em); conj. prez. 3 să conciliéze; ger. conciliínd (-li-ind)
conciliem
CONCILIÁ, conciliez, vb. I. Intranz. A pune de acord, a împăca, a înlătura divergențele, contradicțiile dintre două sau mai multe păreri, idei, doctrine etc. ♦ (Jur.) A încerca aplanarea sau evitarea unui litigiu prin împăcarea părților. [Pr.: -li-a] – Din fr. concilier, lat. conciliare. DOOM
conciliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 conciliáză, 1 pl. conciliém (-li-em); conj. prez. 3 să conciliéze; ger. conciliínd (-li-ind)
conciliere
CONCILIÁ, conciliez, vb. I. Intranz. A pune de acord, a împăca, a înlătura divergențele, contradicțiile dintre două sau mai multe păreri, idei, doctrine etc. ♦ (Jur.) A încerca aplanarea sau evitarea unui litigiu prin împăcarea părților. [Pr.: -li-a] – Din fr. concilier, lat. conciliare. DOOM
conciliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 conciliáză, 1 pl. conciliém (-li-em); conj. prez. 3 să conciliéze; ger. conciliínd (-li-ind)
conciliere
CONCILIÉRE, concilieri, s. f. Împăcare, conciliație, unire, acord. ◊ Conciliere internațională = mijloc de rezolvare pașnică a diferendelor dintre state, conform propunerilor făcute de o comisie a cărei organizare, componență și al cărei mod de lucru sunt stabilite prin acordul părților. [Pr.: -li-e-] – V. concilia. DOOM
conciliére (-li-e-) s. f., g.-d. art. conciliérii; pl. conciliéri
concilierea
CONCILIÉRE, concilieri, s. f. Împăcare, conciliație, unire, acord. ◊ Conciliere internațională = mijloc de rezolvare pașnică a diferendelor dintre state, conform propunerilor făcute de o comisie a cărei organizare, componență și al cărei mod de lucru sunt stabilite prin acordul părților. [Pr.: -li-e-] – V. concilia. DOOM
conciliére (-li-e-) s. f., g.-d. art. conciliérii; pl. conciliéri
concilieri
CONCILIÉRE, concilieri, s. f. Împăcare, conciliație, unire, acord. ◊ Conciliere internațională = mijloc de rezolvare pașnică a diferendelor dintre state, conform propunerilor făcute de o comisie a cărei organizare, componență și al cărei mod de lucru sunt stabilite prin acordul părților. [Pr.: -li-e-] – V. concilia. DOOM
conciliére (-li-e-) s. f., g.-d. art. conciliérii; pl. conciliéri
concilierii
CONCILIÉRE, concilieri, s. f. Împăcare, conciliație, unire, acord. ◊ Conciliere internațională = mijloc de rezolvare pașnică a diferendelor dintre state, conform propunerilor făcute de o comisie a cărei organizare, componență și al cărei mod de lucru sunt stabilite prin acordul părților. [Pr.: -li-e-] – V. concilia. DOOM
conciliére (-li-e-) s. f., g.-d. art. conciliérii; pl. conciliéri
concilierile
CONCILIÉRE, concilieri, s. f. Împăcare, conciliație, unire, acord. ◊ Conciliere internațională = mijloc de rezolvare pașnică a diferendelor dintre state, conform propunerilor făcute de o comisie a cărei organizare, componență și al cărei mod de lucru sunt stabilite prin acordul părților. [Pr.: -li-e-] – V. concilia. DOOM
conciliére (-li-e-) s. f., g.-d. art. conciliérii; pl. conciliéri
concilierilor
CONCILIÉRE, concilieri, s. f. Împăcare, conciliație, unire, acord. ◊ Conciliere internațională = mijloc de rezolvare pașnică a diferendelor dintre state, conform propunerilor făcute de o comisie a cărei organizare, componență și al cărei mod de lucru sunt stabilite prin acordul părților. [Pr.: -li-e-] – V. concilia. DOOM
conciliére (-li-e-) s. f., g.-d. art. conciliérii; pl. conciliéri
conciliez
CONCILIÁ, conciliez, vb. I. Intranz. A pune de acord, a împăca, a înlătura divergențele, contradicțiile dintre două sau mai multe păreri, idei, doctrine etc. ♦ (Jur.) A încerca aplanarea sau evitarea unui litigiu prin împăcarea părților. [Pr.: -li-a] – Din fr. concilier, lat. conciliare. DOOM
conciliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 conciliáză, 1 pl. conciliém (-li-em); conj. prez. 3 să conciliéze; ger. conciliínd (-li-ind)
concilieze
CONCILIÁ, conciliez, vb. I. Intranz. A pune de acord, a împăca, a înlătura divergențele, contradicțiile dintre două sau mai multe păreri, idei, doctrine etc. ♦ (Jur.) A încerca aplanarea sau evitarea unui litigiu prin împăcarea părților. [Pr.: -li-a] – Din fr. concilier, lat. conciliare. DOOM
conciliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 conciliáză, 1 pl. conciliém (-li-em); conj. prez. 3 să conciliéze; ger. conciliínd (-li-ind)
conciliezi
CONCILIÁ, conciliez, vb. I. Intranz. A pune de acord, a împăca, a înlătura divergențele, contradicțiile dintre două sau mai multe păreri, idei, doctrine etc. ♦ (Jur.) A încerca aplanarea sau evitarea unui litigiu prin împăcarea părților. [Pr.: -li-a] – Din fr. concilier, lat. conciliare. DOOM
conciliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 conciliáză, 1 pl. conciliém (-li-em); conj. prez. 3 să conciliéze; ger. conciliínd (-li-ind)
concilii
CONCÍLIU, concilii, s. n. Adunare a reprezentanților înaltului cler catolic dintr-o provincie, dintr-o țară sau din întreaga lume, în care se iau hotărâri cu privire la chestiuni de dogmă, de morală sau de disciplină bisericească; sobor, sinod. – Din lat. concilium. DOOM
concíliu [liu pron. lĭu] s. n., art. concíliul; pl. concílii, art. concíliile (-li-i-)
conciliile
CONCÍLIU, concilii, s. n. Adunare a reprezentanților înaltului cler catolic dintr-o provincie, dintr-o țară sau din întreaga lume, în care se iau hotărâri cu privire la chestiuni de dogmă, de morală sau de disciplină bisericească; sobor, sinod. – Din lat. concilium. DOOM
concíliu [liu pron. lĭu] s. n., art. concíliul; pl. concílii, art. concíliile (-li-i-)
conciliilor
CONCÍLIU, concilii, s. n. Adunare a reprezentanților înaltului cler catolic dintr-o provincie, dintr-o țară sau din întreaga lume, în care se iau hotărâri cu privire la chestiuni de dogmă, de morală sau de disciplină bisericească; sobor, sinod. – Din lat. concilium. DOOM
concíliu [liu pron. lĭu] s. n., art. concíliul; pl. concílii, art. concíliile (-li-i-)
conciliind
CONCILIÁ, conciliez, vb. I. Intranz. A pune de acord, a împăca, a înlătura divergențele, contradicțiile dintre două sau mai multe păreri, idei, doctrine etc. ♦ (Jur.) A încerca aplanarea sau evitarea unui litigiu prin împăcarea părților. [Pr.: -li-a] – Din fr. concilier, lat. conciliare. DOOM
conciliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 conciliáză, 1 pl. conciliém (-li-em); conj. prez. 3 să conciliéze; ger. conciliínd (-li-ind)
conciliu
CONCÍLIU, concilii, s. n. Adunare a reprezentanților înaltului cler catolic dintr-o provincie, dintr-o țară sau din întreaga lume, în care se iau hotărâri cu privire la chestiuni de dogmă, de morală sau de disciplină bisericească; sobor, sinod. – Din lat. concilium. DOOM
concíliu [liu pron. lĭu] s. n., art. concíliul; pl. concílii, art. concíliile (-li-i-)
conciliul
CONCÍLIU, concilii, s. n. Adunare a reprezentanților înaltului cler catolic dintr-o provincie, dintr-o țară sau din întreaga lume, în care se iau hotărâri cu privire la chestiuni de dogmă, de morală sau de disciplină bisericească; sobor, sinod. – Din lat. concilium. DOOM
concíliu [liu pron. lĭu] s. n., art. concíliul; pl. concílii, art. concíliile (-li-i-)
conciliului
CONCÍLIU, concilii, s. n. Adunare a reprezentanților înaltului cler catolic dintr-o provincie, dintr-o țară sau din întreaga lume, în care se iau hotărâri cu privire la chestiuni de dogmă, de morală sau de disciplină bisericească; sobor, sinod. – Din lat. concilium. DOOM
concíliu [liu pron. lĭu] s. n., art. concíliul; pl. concílii, art. concíliile (-li-i-)
concilor
CÓNCĂ s. f. (Arhit.) Acoperământ în forma unei jumătăți de cupolă deasupra absidei altarului. – Din fr. conque. DOOM
cóncă s. f., g.-d. art. cóncii
concina
CONCÍNĂ, concine, s. f. Numele unui joc de cărți. – Din ngr. kontsina. DOOM
concínă (joc de cărți) s. f., g.-d. art. concínei; pl. concíne
concine
CONCÍNĂ, concine, s. f. Numele unui joc de cărți. – Din ngr. kontsina. DOOM
concínă (joc de cărți) s. f., g.-d. art. concínei; pl. concíne
concinei
CONCÍNĂ, concine, s. f. Numele unui joc de cărți. – Din ngr. kontsina. DOOM
concínă (joc de cărți) s. f., g.-d. art. concínei; pl. concíne
concinele
CONCÍNĂ, concine, s. f. Numele unui joc de cărți. – Din ngr. kontsina. DOOM
concínă (joc de cărți) s. f., g.-d. art. concínei; pl. concíne
concinelor
CONCÍNĂ, concine, s. f. Numele unui joc de cărți. – Din ngr. kontsina. DOOM
concínă (joc de cărți) s. f., g.-d. art. concínei; pl. concíne
concis
CONCÍS, -Ă, conciși, -se, adj. (Despre stil, opere literare etc.) Expus pe scurt, în puține cuvinte, concentrat, succint, laconic. – Din fr. concis, lat. concisus. DOOM
concís adj. m., pl. concíși; f. concísă, pl. concíse
concisa
CONCÍS, -Ă, conciși, -se, adj. (Despre stil, opere literare etc.) Expus pe scurt, în puține cuvinte, concentrat, succint, laconic. – Din fr. concis, lat. concisus. DOOM
concís adj. m., pl. concíși; f. concísă, pl. concíse
concise
CONCÍS, -Ă, conciși, -se, adj. (Despre stil, opere literare etc.) Expus pe scurt, în puține cuvinte, concentrat, succint, laconic. – Din fr. concis, lat. concisus. DOOM
concís adj. m., pl. concíși; f. concísă, pl. concíse
concisei
CONCÍS, -Ă, conciși, -se, adj. (Despre stil, opere literare etc.) Expus pe scurt, în puține cuvinte, concentrat, succint, laconic. – Din fr. concis, lat. concisus. DOOM
concís adj. m., pl. concíși; f. concísă, pl. concíse
concisele
CONCÍS, -Ă, conciși, -se, adj. (Despre stil, opere literare etc.) Expus pe scurt, în puține cuvinte, concentrat, succint, laconic. – Din fr. concis, lat. concisus. DOOM
concís adj. m., pl. concíși; f. concísă, pl. concíse
conciselor
CONCÍS, -Ă, conciși, -se, adj. (Despre stil, opere literare etc.) Expus pe scurt, în puține cuvinte, concentrat, succint, laconic. – Din fr. concis, lat. concisus. DOOM
concís adj. m., pl. concíși; f. concísă, pl. concíse
concisul
CONCÍS, -Ă, conciși, -se, adj. (Despre stil, opere literare etc.) Expus pe scurt, în puține cuvinte, concentrat, succint, laconic. – Din fr. concis, lat. concisus. DOOM
concís adj. m., pl. concíși; f. concísă, pl. concíse
concisului
CONCÍS, -Ă, conciși, -se, adj. (Despre stil, opere literare etc.) Expus pe scurt, în puține cuvinte, concentrat, succint, laconic. – Din fr. concis, lat. concisus. DOOM
concís adj. m., pl. concíși; f. concísă, pl. concíse
concitadin
CONCITADÍN, -Ă, concitadini, -e, s. m. și f. Persoană considerată în raport cu alta care locuiește în același oraș cu ea; (rar) conorășean. – Din it. concitadino.
concitadina
CONCITADÍN, -Ă, concitadini, -e, s. m. și f. Persoană considerată în raport cu alta care locuiește în același oraș cu ea; (rar) conorășean. – Din it. concitadino.
concitadine
CONCITADÍN, -Ă, concitadini, -e, s. m. și f. Persoană considerată în raport cu alta care locuiește în același oraș cu ea; (rar) conorășean. – Din it. concitadino.
concitadinei
CONCITADÍN, -Ă, concitadini, -e, s. m. și f. Persoană considerată în raport cu alta care locuiește în același oraș cu ea; (rar) conorășean. – Din it. concitadino.
concitadinele
CONCITADÍN, -Ă, concitadini, -e, s. m. și f. Persoană considerată în raport cu alta care locuiește în același oraș cu ea; (rar) conorășean. – Din it. concitadino.
concitadinelor
CONCITADÍN, -Ă, concitadini, -e, s. m. și f. Persoană considerată în raport cu alta care locuiește în același oraș cu ea; (rar) conorășean. – Din it. concitadino.
concitadini
CONCITADÍN, -Ă, concitadini, -e, s. m. și f. Persoană considerată în raport cu alta care locuiește în același oraș cu ea; (rar) conorășean. – Din it. concitadino.
concitadinii
CONCITADÍN, -Ă, concitadini, -e, s. m. și f. Persoană considerată în raport cu alta care locuiește în același oraș cu ea; (rar) conorășean. – Din it. concitadino.
concitadinilor
CONCITADÍN, -Ă, concitadini, -e, s. m. și f. Persoană considerată în raport cu alta care locuiește în același oraș cu ea; (rar) conorășean. – Din it. concitadino.
concitadinul
CONCITADÍN, -Ă, concitadini, -e, s. m. și f. Persoană considerată în raport cu alta care locuiește în același oraș cu ea; (rar) conorășean. – Din it. concitadino.
concitadinului
CONCITADÍN, -Ă, concitadini, -e, s. m. și f. Persoană considerată în raport cu alta care locuiește în același oraș cu ea; (rar) conorășean. – Din it. concitadino.
concitat
CONCITÁT, -Ă adj. (Liv.) Ațâțat, întărâtat, furios. [< lat. concitatus].
concitata
CONCITÁT, -Ă adj. (Liv.) Ațâțat, întărâtat, furios. [< lat. concitatus].
concitate
CONCITÁT, -Ă adj. (Liv.) Ațâțat, întărâtat, furios. [< lat. concitatus].
concitatei
CONCITÁT, -Ă adj. (Liv.) Ațâțat, întărâtat, furios. [< lat. concitatus].
concitatele
CONCITÁT, -Ă adj. (Liv.) Ațâțat, întărâtat, furios. [< lat. concitatus].
concitatelor
CONCITÁT, -Ă adj. (Liv.) Ațâțat, întărâtat, furios. [< lat. concitatus].
concitatul
CONCITÁT, -Ă adj. (Liv.) Ațâțat, întărâtat, furios. [< lat. concitatus].
concitatului
CONCITÁT, -Ă adj. (Liv.) Ațâțat, întărâtat, furios. [< lat. concitatus].
concitați
CONCITÁT, -Ă adj. (Liv.) Ațâțat, întărâtat, furios. [< lat. concitatus].
concitația
CONCITÁȚIE s.f. (Liv.) 1. Excitare. 2. Răscoală, tulburare, neliniște. [< lat. concitatio].
concitație
CONCITÁȚIE s.f. (Liv.) 1. Excitare. 2. Răscoală, tulburare, neliniște. [< lat. concitatio].
concitației
CONCITÁȚIE s.f. (Liv.) 1. Excitare. 2. Răscoală, tulburare, neliniște. [< lat. concitatio].
concitații
CONCITÁT, -Ă adj. (Liv.) Ațâțat, întărâtat, furios. [< lat. concitatus].
concitații
CONCITÁȚIE s.f. (Liv.) 1. Excitare. 2. Răscoală, tulburare, neliniște. [< lat. concitatio].
concitațiile
CONCITÁȚIE s.f. (Liv.) 1. Excitare. 2. Răscoală, tulburare, neliniște. [< lat. concitatio].
concitațiilor
CONCITÁȚIE s.f. (Liv.) 1. Excitare. 2. Răscoală, tulburare, neliniște. [< lat. concitatio].
concitaților
CONCITÁT, -Ă adj. (Liv.) Ațâțat, întărâtat, furios. [< lat. concitatus].
conciul
CÓNCI, conciuri, s. n. Coc2. ♦ (Reg.) Cerc de lemn, de lână împletită etc., învelit în pânză sau într-o împletitură de păr, pe care, în unele regiuni de la țară, îl poartă femeile măritate pe creștetul capului, sub basma. – Din magh. konty. DOOM
conci s. n., pl. cónciuri
conciului
CÓNCI, conciuri, s. n. Coc2. ♦ (Reg.) Cerc de lemn, de lână împletită etc., învelit în pânză sau într-o împletitură de păr, pe care, în unele regiuni de la țară, îl poartă femeile măritate pe creștetul capului, sub basma. – Din magh. konty. DOOM
conci s. n., pl. cónciuri
conciuri
CÓNCI, conciuri, s. n. Coc2. ♦ (Reg.) Cerc de lemn, de lână împletită etc., învelit în pânză sau într-o împletitură de păr, pe care, în unele regiuni de la țară, îl poartă femeile măritate pe creștetul capului, sub basma. – Din magh. konty. DOOM
conci s. n., pl. cónciuri
conciurile
CÓNCI, conciuri, s. n. Coc2. ♦ (Reg.) Cerc de lemn, de lână împletită etc., învelit în pânză sau într-o împletitură de păr, pe care, în unele regiuni de la țară, îl poartă femeile măritate pe creștetul capului, sub basma. – Din magh. konty. DOOM
conci s. n., pl. cónciuri
conciurilor
CÓNCI, conciuri, s. n. Coc2. ♦ (Reg.) Cerc de lemn, de lână împletită etc., învelit în pânză sau într-o împletitură de păr, pe care, în unele regiuni de la țară, îl poartă femeile măritate pe creștetul capului, sub basma. – Din magh. konty. DOOM
conci s. n., pl. cónciuri
concizia
CONCIZIÚNE s. f. v. concizie. DOOM
concízie (-zi-e) s. f., art. concízia (-zi-a), g.-d. concízii, art. concíziei
concizie
CONCIZIÚNE s. f. v. concizie. DOOM
concízie (-zi-e) s. f., art. concízia (-zi-a), g.-d. concízii, art. concíziei
conciziei
CONCIZIÚNE s. f. v. concizie. DOOM
concízie (-zi-e) s. f., art. concízia (-zi-a), g.-d. concízii, art. concíziei
concizii
CONCIZIÚNE s. f. v. concizie. DOOM
concízie (-zi-e) s. f., art. concízia (-zi-a), g.-d. concízii, art. concíziei
conciziile
CONCIZIÚNE s. f. v. concizie. DOOM
concízie (-zi-e) s. f., art. concízia (-zi-a), g.-d. concízii, art. concíziei
conciziilor
CONCIZIÚNE s. f. v. concizie. DOOM
concízie (-zi-e) s. f., art. concízia (-zi-a), g.-d. concízii, art. concíziei
conciziune
CONCIZIÚNE s. f. v. concizie. DOOM
concízie (-zi-e) s. f., art. concízia (-zi-a), g.-d. concízii, art. concíziei
conciși
CONCÍS, -Ă, conciși, -se, adj. (Despre stil, opere literare etc.) Expus pe scurt, în puține cuvinte, concentrat, succint, laconic. – Din fr. concis, lat. concisus. DOOM
concís adj. m., pl. concíși; f. concísă, pl. concíse
concișii
CONCÍS, -Ă, conciși, -se, adj. (Despre stil, opere literare etc.) Expus pe scurt, în puține cuvinte, concentrat, succint, laconic. – Din fr. concis, lat. concisus. DOOM
concís adj. m., pl. concíși; f. concísă, pl. concíse
concișilor
CONCÍS, -Ă, conciși, -se, adj. (Despre stil, opere literare etc.) Expus pe scurt, în puține cuvinte, concentrat, succint, laconic. – Din fr. concis, lat. concisus. DOOM
concís adj. m., pl. concíși; f. concísă, pl. concíse
conclamație
CONCLAMÁȚIE s.f. (Ist.) Prima ceremonie funerară la romani, prin care era invocat mortul. [Gen. -iei, var. conclamațiune s.f. / < lat. conclamatio, cf. fr. conclamation].
conclamațiune
CONCLAMAȚIÚNE s.f. v. conclamație.
conclav
CONCLÁV, conclave, s. n. 1. Sală în care matroanele romane își primeau musafirii apropiați. 2. Adunare a cardinalilor întruniți pentru alegerea unui nou papă. ♦ Fig. Adunare secretă. 3. Sala în care se întrunește conclavul (2). – Din fr. conclave. DOOM
!concláv s. n., pl. conclávuri
conclav
CONCLÁV s.n. 1. Încăpere în care matroanele romane se retrăgeau pentru a-și primi prietenii apropiați. 2. Adunare a cardinalilor pentru alegerea unui papă; loc unde se ține această adunare. [Pl. -ve, -vuri. / < lat. conclave – cameră închisă cu cheia, cf. fr., it. conclave].
conclave
CONCLÁV, conclave, s. n. 1. Sală în care matroanele romane își primeau musafirii apropiați. 2. Adunare a cardinalilor întruniți pentru alegerea unui nou papă. ♦ Fig. Adunare secretă. 3. Sala în care se întrunește conclavul (2). – Din fr. conclave. DOOM
!concláv s. n., pl. conclávuri
conclavele
CONCLÁV, conclave, s. n. 1. Sală în care matroanele romane își primeau musafirii apropiați. 2. Adunare a cardinalilor întruniți pentru alegerea unui nou papă. ♦ Fig. Adunare secretă. 3. Sala în care se întrunește conclavul (2). – Din fr. conclave. DOOM
!concláv s. n., pl. conclávuri
conclavelor
CONCLÁV, conclave, s. n. 1. Sală în care matroanele romane își primeau musafirii apropiați. 2. Adunare a cardinalilor întruniți pentru alegerea unui nou papă. ♦ Fig. Adunare secretă. 3. Sala în care se întrunește conclavul (2). – Din fr. conclave. DOOM
!concláv s. n., pl. conclávuri
conclavul
CONCLÁV, conclave, s. n. 1. Sală în care matroanele romane își primeau musafirii apropiați. 2. Adunare a cardinalilor întruniți pentru alegerea unui nou papă. ♦ Fig. Adunare secretă. 3. Sala în care se întrunește conclavul (2). – Din fr. conclave. DOOM
!concláv s. n., pl. conclávuri
conclavului
CONCLÁV, conclave, s. n. 1. Sală în care matroanele romane își primeau musafirii apropiați. 2. Adunare a cardinalilor întruniți pentru alegerea unui nou papă. ♦ Fig. Adunare secretă. 3. Sala în care se întrunește conclavul (2). – Din fr. conclave. DOOM
!concláv s. n., pl. conclávuri
conclud
CONCLÚDE, conclúd, vb. III. Tranz. (Rar) A conchide, a încheia. – Din lat., it. concludere. DOOM
conclúde (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conclúd; conj. prez. 3 să conclúdă; ger. concluzấnd; part. conclús
conclude
CONCLÚDE, conclúd, vb. III. Tranz. (Rar) A conchide, a încheia. – Din lat., it. concludere. DOOM
conclúde (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conclúd; conj. prez. 3 să conclúdă; ger. concluzấnd; part. conclús
concludea
CONCLÚDE, conclúd, vb. III. Tranz. (Rar) A conchide, a încheia. – Din lat., it. concludere. DOOM
conclúde (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conclúd; conj. prez. 3 să conclúdă; ger. concluzấnd; part. conclús
concludeai
CONCLÚDE, conclúd, vb. III. Tranz. (Rar) A conchide, a încheia. – Din lat., it. concludere. DOOM
conclúde (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conclúd; conj. prez. 3 să conclúdă; ger. concluzấnd; part. conclús
concludeam
CONCLÚDE, conclúd, vb. III. Tranz. (Rar) A conchide, a încheia. – Din lat., it. concludere. DOOM
conclúde (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conclúd; conj. prez. 3 să conclúdă; ger. concluzấnd; part. conclús
concludeau
CONCLÚDE, conclúd, vb. III. Tranz. (Rar) A conchide, a încheia. – Din lat., it. concludere. DOOM
conclúde (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conclúd; conj. prez. 3 să conclúdă; ger. concluzấnd; part. conclús
concludeați
CONCLÚDE, conclúd, vb. III. Tranz. (Rar) A conchide, a încheia. – Din lat., it. concludere. DOOM
conclúde (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conclúd; conj. prez. 3 să conclúdă; ger. concluzấnd; part. conclús
concludem
CONCLÚDE, conclúd, vb. III. Tranz. (Rar) A conchide, a încheia. – Din lat., it. concludere. DOOM
conclúde (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conclúd; conj. prez. 3 să conclúdă; ger. concluzấnd; part. conclús
concludent
CONCLUDÉNT, -Ă, concludenți -te, adj. (Adesea adverbial) Care convinge; convingător. ♦ (Log.) Pe baza căruia se poate trage o concluzie. – Din lat. concludens, -ntis. DOOM
concludént adj. m., pl. concludénți; f. concludéntă, pl. concludénte
concludenta
CONCLUDÉNT, -Ă, concludenți -te, adj. (Adesea adverbial) Care convinge; convingător. ♦ (Log.) Pe baza căruia se poate trage o concluzie. – Din lat. concludens, -ntis. DOOM
concludént adj. m., pl. concludénți; f. concludéntă, pl. concludénte
concludente
CONCLUDÉNT, -Ă, concludenți -te, adj. (Adesea adverbial) Care convinge; convingător. ♦ (Log.) Pe baza căruia se poate trage o concluzie. – Din lat. concludens, -ntis. DOOM
concludént adj. m., pl. concludénți; f. concludéntă, pl. concludénte
concludentei
CONCLUDÉNT, -Ă, concludenți -te, adj. (Adesea adverbial) Care convinge; convingător. ♦ (Log.) Pe baza căruia se poate trage o concluzie. – Din lat. concludens, -ntis. DOOM
concludént adj. m., pl. concludénți; f. concludéntă, pl. concludénte
concludentele
CONCLUDÉNT, -Ă, concludenți -te, adj. (Adesea adverbial) Care convinge; convingător. ♦ (Log.) Pe baza căruia se poate trage o concluzie. – Din lat. concludens, -ntis. DOOM
concludént adj. m., pl. concludénți; f. concludéntă, pl. concludénte
concludentelor
CONCLUDÉNT, -Ă, concludenți -te, adj. (Adesea adverbial) Care convinge; convingător. ♦ (Log.) Pe baza căruia se poate trage o concluzie. – Din lat. concludens, -ntis. DOOM
concludént adj. m., pl. concludénți; f. concludéntă, pl. concludénte
concludentul
CONCLUDÉNT, -Ă, concludenți -te, adj. (Adesea adverbial) Care convinge; convingător. ♦ (Log.) Pe baza căruia se poate trage o concluzie. – Din lat. concludens, -ntis. DOOM
concludént adj. m., pl. concludénți; f. concludéntă, pl. concludénte
concludentului
CONCLUDÉNT, -Ă, concludenți -te, adj. (Adesea adverbial) Care convinge; convingător. ♦ (Log.) Pe baza căruia se poate trage o concluzie. – Din lat. concludens, -ntis. DOOM
concludént adj. m., pl. concludénți; f. concludéntă, pl. concludénte
concludenți
CONCLUDÉNT, -Ă, concludenți -te, adj. (Adesea adverbial) Care convinge; convingător. ♦ (Log.) Pe baza căruia se poate trage o concluzie. – Din lat. concludens, -ntis. DOOM
concludént adj. m., pl. concludénți; f. concludéntă, pl. concludénte
concludenții
CONCLUDÉNT, -Ă, concludenți -te, adj. (Adesea adverbial) Care convinge; convingător. ♦ (Log.) Pe baza căruia se poate trage o concluzie. – Din lat. concludens, -ntis. DOOM
concludént adj. m., pl. concludénți; f. concludéntă, pl. concludénte
concludenților
CONCLUDÉNT, -Ă, concludenți -te, adj. (Adesea adverbial) Care convinge; convingător. ♦ (Log.) Pe baza căruia se poate trage o concluzie. – Din lat. concludens, -ntis. DOOM
concludént adj. m., pl. concludénți; f. concludéntă, pl. concludénte
concludere
CONCLÚDE, conclúd, vb. III. Tranz. (Rar) A conchide, a încheia. – Din lat., it. concludere. DOOM
conclúde (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conclúd; conj. prez. 3 să conclúdă; ger. concluzấnd; part. conclús
concludere
CONCLÚDE, conclúd, vb. III. Tranz. (Rar) A conchide, a încheia. – Din lat., it. concludere.
concludeți
CONCLÚDE, conclúd, vb. III. Tranz. (Rar) A conchide, a încheia. – Din lat., it. concludere. DOOM
conclúde (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conclúd; conj. prez. 3 să conclúdă; ger. concluzấnd; part. conclús
concludă
CONCLÚDE, conclúd, vb. III. Tranz. (Rar) A conchide, a încheia. – Din lat., it. concludere. DOOM
conclúde (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conclúd; conj. prez. 3 să conclúdă; ger. concluzấnd; part. conclús
conclus
CONCLÚDE, conclúd, vb. III. Tranz. (Rar) A conchide, a încheia. – Din lat., it. concludere. DOOM
conclúde (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conclúd; conj. prez. 3 să conclúdă; ger. concluzấnd; part. conclús
conclus
CONCLÚDE, conclúd, vb. III. Tranz. (Rar) A conchide, a încheia. – Din lat., it. concludere.
concluse
CONCLÚDE, conclúd, vb. III. Tranz. (Rar) A conchide, a încheia. – Din lat., it. concludere. DOOM
conclúde (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conclúd; conj. prez. 3 să conclúdă; ger. concluzấnd; part. conclús
conclusei
CONCLÚDE, conclúd, vb. III. Tranz. (Rar) A conchide, a încheia. – Din lat., it. concludere. DOOM
conclúde (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conclúd; conj. prez. 3 să conclúdă; ger. concluzấnd; part. conclús
concluseră
CONCLÚDE, conclúd, vb. III. Tranz. (Rar) A conchide, a încheia. – Din lat., it. concludere. DOOM
conclúde (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conclúd; conj. prez. 3 să conclúdă; ger. concluzấnd; part. conclús
concluserăm
CONCLÚDE, conclúd, vb. III. Tranz. (Rar) A conchide, a încheia. – Din lat., it. concludere. DOOM
conclúde (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conclúd; conj. prez. 3 să conclúdă; ger. concluzấnd; part. conclús
concluserăți
CONCLÚDE, conclúd, vb. III. Tranz. (Rar) A conchide, a încheia. – Din lat., it. concludere. DOOM
conclúde (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conclúd; conj. prez. 3 să conclúdă; ger. concluzấnd; part. conclús
conclusese
CONCLÚDE, conclúd, vb. III. Tranz. (Rar) A conchide, a încheia. – Din lat., it. concludere. DOOM
conclúde (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conclúd; conj. prez. 3 să conclúdă; ger. concluzấnd; part. conclús
conclusesem
CONCLÚDE, conclúd, vb. III. Tranz. (Rar) A conchide, a încheia. – Din lat., it. concludere. DOOM
conclúde (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conclúd; conj. prez. 3 să conclúdă; ger. concluzấnd; part. conclús
concluseseră
CONCLÚDE, conclúd, vb. III. Tranz. (Rar) A conchide, a încheia. – Din lat., it. concludere. DOOM
conclúde (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conclúd; conj. prez. 3 să conclúdă; ger. concluzấnd; part. conclús
concluseserăm
CONCLÚDE, conclúd, vb. III. Tranz. (Rar) A conchide, a încheia. – Din lat., it. concludere. DOOM
conclúde (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conclúd; conj. prez. 3 să conclúdă; ger. concluzấnd; part. conclús
concluseserăți
CONCLÚDE, conclúd, vb. III. Tranz. (Rar) A conchide, a încheia. – Din lat., it. concludere. DOOM
conclúde (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conclúd; conj. prez. 3 să conclúdă; ger. concluzấnd; part. conclús
concluseseși
CONCLÚDE, conclúd, vb. III. Tranz. (Rar) A conchide, a încheia. – Din lat., it. concludere. DOOM
conclúde (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conclúd; conj. prez. 3 să conclúdă; ger. concluzấnd; part. conclús
concluseseți
CONCLÚDE, conclúd, vb. III. Tranz. (Rar) A conchide, a încheia. – Din lat., it. concludere. DOOM
conclúde (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conclúd; conj. prez. 3 să conclúdă; ger. concluzấnd; part. conclús
concluseși
CONCLÚDE, conclúd, vb. III. Tranz. (Rar) A conchide, a încheia. – Din lat., it. concludere. DOOM
conclúde (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conclúd; conj. prez. 3 să conclúdă; ger. concluzấnd; part. conclús
conclusiv
CONCLUZÍV, -Ă, concluzivi, -e, adj. Care constituie o concluzie, care conchide. ◊ (Gram.) Propoziție concluzivă = propoziție care exprimă o concluzie. Conjuncție conclusivă = conjuncție care introduce o propoziție concluzivă. [Scris și: conclusiv, -ă] – Din fr. conclusif. DOOM
!concluzív adj. m., pl. concluzívi; f. concluzívă, pl. concluzíve
conclusiva
CONCLUZÍV, -Ă, concluzivi, -e, adj. Care constituie o concluzie, care conchide. ◊ (Gram.) Propoziție concluzivă = propoziție care exprimă o concluzie. Conjuncție conclusivă = conjuncție care introduce o propoziție concluzivă. [Scris și: conclusiv, -ă] – Din fr. conclusif. DOOM
!concluzív adj. m., pl. concluzívi; f. concluzívă, pl. concluzíve
conclusive
CONCLUZÍV, -Ă, concluzivi, -e, adj. Care constituie o concluzie, care conchide. ◊ (Gram.) Propoziție concluzivă = propoziție care exprimă o concluzie. Conjuncție conclusivă = conjuncție care introduce o propoziție concluzivă. [Scris și: conclusiv, -ă] – Din fr. conclusif. DOOM
!concluzív adj. m., pl. concluzívi; f. concluzívă, pl. concluzíve
conclusivei
CONCLUZÍV, -Ă, concluzivi, -e, adj. Care constituie o concluzie, care conchide. ◊ (Gram.) Propoziție concluzivă = propoziție care exprimă o concluzie. Conjuncție conclusivă = conjuncție care introduce o propoziție concluzivă. [Scris și: conclusiv, -ă] – Din fr. conclusif. DOOM
!concluzív adj. m., pl. concluzívi; f. concluzívă, pl. concluzíve
conclusivele
CONCLUZÍV, -Ă, concluzivi, -e, adj. Care constituie o concluzie, care conchide. ◊ (Gram.) Propoziție concluzivă = propoziție care exprimă o concluzie. Conjuncție conclusivă = conjuncție care introduce o propoziție concluzivă. [Scris și: conclusiv, -ă] – Din fr. conclusif. DOOM
!concluzív adj. m., pl. concluzívi; f. concluzívă, pl. concluzíve
conclusivelor
CONCLUZÍV, -Ă, concluzivi, -e, adj. Care constituie o concluzie, care conchide. ◊ (Gram.) Propoziție concluzivă = propoziție care exprimă o concluzie. Conjuncție conclusivă = conjuncție care introduce o propoziție concluzivă. [Scris și: conclusiv, -ă] – Din fr. conclusif. DOOM
!concluzív adj. m., pl. concluzívi; f. concluzívă, pl. concluzíve
conclusivi
CONCLUZÍV, -Ă, concluzivi, -e, adj. Care constituie o concluzie, care conchide. ◊ (Gram.) Propoziție concluzivă = propoziție care exprimă o concluzie. Conjuncție conclusivă = conjuncție care introduce o propoziție concluzivă. [Scris și: conclusiv, -ă] – Din fr. conclusif. DOOM
!concluzív adj. m., pl. concluzívi; f. concluzívă, pl. concluzíve
conclusivii
CONCLUZÍV, -Ă, concluzivi, -e, adj. Care constituie o concluzie, care conchide. ◊ (Gram.) Propoziție concluzivă = propoziție care exprimă o concluzie. Conjuncție conclusivă = conjuncție care introduce o propoziție concluzivă. [Scris și: conclusiv, -ă] – Din fr. conclusif. DOOM
!concluzív adj. m., pl. concluzívi; f. concluzívă, pl. concluzíve
conclusivilor
CONCLUZÍV, -Ă, concluzivi, -e, adj. Care constituie o concluzie, care conchide. ◊ (Gram.) Propoziție concluzivă = propoziție care exprimă o concluzie. Conjuncție conclusivă = conjuncție care introduce o propoziție concluzivă. [Scris și: conclusiv, -ă] – Din fr. conclusif. DOOM
!concluzív adj. m., pl. concluzívi; f. concluzívă, pl. concluzíve
conclusivul
CONCLUZÍV, -Ă, concluzivi, -e, adj. Care constituie o concluzie, care conchide. ◊ (Gram.) Propoziție concluzivă = propoziție care exprimă o concluzie. Conjuncție conclusivă = conjuncție care introduce o propoziție concluzivă. [Scris și: conclusiv, -ă] – Din fr. conclusif. DOOM
!concluzív adj. m., pl. concluzívi; f. concluzívă, pl. concluzíve
conclusivului
CONCLUZÍV, -Ă, concluzivi, -e, adj. Care constituie o concluzie, care conchide. ◊ (Gram.) Propoziție concluzivă = propoziție care exprimă o concluzie. Conjuncție conclusivă = conjuncție care introduce o propoziție concluzivă. [Scris și: conclusiv, -ă] – Din fr. conclusif. DOOM
!concluzív adj. m., pl. concluzívi; f. concluzívă, pl. concluzíve
conclusum
CONCLÚSUM s.n. Decizie a anumitor adunări (diete germanice etc.). ♦ Notă rezumând dezbateri diplomatice. [< lat. conclusum, cf. lat. concludere – a conclude]. DOOM
conclúsum (lat.) s. n.
conclusumul
CONCLÚSUM s.n. Decizie a anumitor adunări (diete germanice etc.). ♦ Notă rezumând dezbateri diplomatice. [< lat. conclusum, cf. lat. concludere – a conclude]. DOOM
conclúsum (lat.) s. n.
conclusumului
CONCLÚSUM s.n. Decizie a anumitor adunări (diete germanice etc.). ♦ Notă rezumând dezbateri diplomatice. [< lat. conclusum, cf. lat. concludere – a conclude]. DOOM
conclúsum (lat.) s. n.
concluzi
CONCLÚDE, conclúd, vb. III. Tranz. (Rar) A conchide, a încheia. – Din lat., it. concludere. DOOM
conclúde (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conclúd; conj. prez. 3 să conclúdă; ger. concluzấnd; part. conclús
concluzia
CONCLÚZIE, concluzii, s. f. 1. Încheiere a unui șir de judecăți; gândire dedusă dintr-o serie de argumente sau constatări. ♦ Judecată nouă care rezultă din alte judecăți date și al cărei adevăr depinde de adevărul judecăților date. 2. Ultima parte a unei expuneri sau a unei lucrări, care cuprinde rezultatele finale. ◊ Expr. A trage concluziile = a rezuma ideile emise de participanți în cadrul unei dezbateri și a arăta consecințele care se impun în legătură cu problemele dezbătute. 3. (Mat.) Judecată care confirmă datele unei teoreme pe baza demonstrației. 4. (Jur., la pl.) Expunerile părților și ale procurorului într-un proces. ◊ Expr. A pune concluzii = a formula pe scurt acuzarea (sau apărarea) într-un proces. [Var.: concluziúne s. f.] – Din fr. conclusion, lat. conclusio, -onis. DOOM
conclúzie (-zi-e) s. f., art. conclúzia (-zi-a), g.-d. art. conclúziei; pl. conclúzii, art. conclúziile (-zi-i-)
concluzie
CONCLÚZIE, concluzii, s. f. 1. Încheiere a unui șir de judecăți; gândire dedusă dintr-o serie de argumente sau constatări. ♦ Judecată nouă care rezultă din alte judecăți date și al cărei adevăr depinde de adevărul judecăților date. 2. Ultima parte a unei expuneri sau a unei lucrări, care cuprinde rezultatele finale. ◊ Expr. A trage concluziile = a rezuma ideile emise de participanți în cadrul unei dezbateri și a arăta consecințele care se impun în legătură cu problemele dezbătute. 3. (Mat.) Judecată care confirmă datele unei teoreme pe baza demonstrației. 4. (Jur., la pl.) Expunerile părților și ale procurorului într-un proces. ◊ Expr. A pune concluzii = a formula pe scurt acuzarea (sau apărarea) într-un proces. [Var.: concluziúne s. f.] – Din fr. conclusion, lat. conclusio, -onis. DOOM
conclúzie (-zi-e) s. f., art. conclúzia (-zi-a), g.-d. art. conclúziei; pl. conclúzii, art. conclúziile (-zi-i-)
concluziei
CONCLÚZIE, concluzii, s. f. 1. Încheiere a unui șir de judecăți; gândire dedusă dintr-o serie de argumente sau constatări. ♦ Judecată nouă care rezultă din alte judecăți date și al cărei adevăr depinde de adevărul judecăților date. 2. Ultima parte a unei expuneri sau a unei lucrări, care cuprinde rezultatele finale. ◊ Expr. A trage concluziile = a rezuma ideile emise de participanți în cadrul unei dezbateri și a arăta consecințele care se impun în legătură cu problemele dezbătute. 3. (Mat.) Judecată care confirmă datele unei teoreme pe baza demonstrației. 4. (Jur., la pl.) Expunerile părților și ale procurorului într-un proces. ◊ Expr. A pune concluzii = a formula pe scurt acuzarea (sau apărarea) într-un proces. [Var.: concluziúne s. f.] – Din fr. conclusion, lat. conclusio, -onis. DOOM
conclúzie (-zi-e) s. f., art. conclúzia (-zi-a), g.-d. art. conclúziei; pl. conclúzii, art. conclúziile (-zi-i-)
concluzii
CONCLÚZIE, concluzii, s. f. 1. Încheiere a unui șir de judecăți; gândire dedusă dintr-o serie de argumente sau constatări. ♦ Judecată nouă care rezultă din alte judecăți date și al cărei adevăr depinde de adevărul judecăților date. 2. Ultima parte a unei expuneri sau a unei lucrări, care cuprinde rezultatele finale. ◊ Expr. A trage concluziile = a rezuma ideile emise de participanți în cadrul unei dezbateri și a arăta consecințele care se impun în legătură cu problemele dezbătute. 3. (Mat.) Judecată care confirmă datele unei teoreme pe baza demonstrației. 4. (Jur., la pl.) Expunerile părților și ale procurorului într-un proces. ◊ Expr. A pune concluzii = a formula pe scurt acuzarea (sau apărarea) într-un proces. [Var.: concluziúne s. f.] – Din fr. conclusion, lat. conclusio, -onis. DOOM
conclúzie (-zi-e) s. f., art. conclúzia (-zi-a), g.-d. art. conclúziei; pl. conclúzii, art. conclúziile (-zi-i-)
concluziile
CONCLÚZIE, concluzii, s. f. 1. Încheiere a unui șir de judecăți; gândire dedusă dintr-o serie de argumente sau constatări. ♦ Judecată nouă care rezultă din alte judecăți date și al cărei adevăr depinde de adevărul judecăților date. 2. Ultima parte a unei expuneri sau a unei lucrări, care cuprinde rezultatele finale. ◊ Expr. A trage concluziile = a rezuma ideile emise de participanți în cadrul unei dezbateri și a arăta consecințele care se impun în legătură cu problemele dezbătute. 3. (Mat.) Judecată care confirmă datele unei teoreme pe baza demonstrației. 4. (Jur., la pl.) Expunerile părților și ale procurorului într-un proces. ◊ Expr. A pune concluzii = a formula pe scurt acuzarea (sau apărarea) într-un proces. [Var.: concluziúne s. f.] – Din fr. conclusion, lat. conclusio, -onis. DOOM
conclúzie (-zi-e) s. f., art. conclúzia (-zi-a), g.-d. art. conclúziei; pl. conclúzii, art. conclúziile (-zi-i-)
concluziilor
CONCLÚZIE, concluzii, s. f. 1. Încheiere a unui șir de judecăți; gândire dedusă dintr-o serie de argumente sau constatări. ♦ Judecată nouă care rezultă din alte judecăți date și al cărei adevăr depinde de adevărul judecăților date. 2. Ultima parte a unei expuneri sau a unei lucrări, care cuprinde rezultatele finale. ◊ Expr. A trage concluziile = a rezuma ideile emise de participanți în cadrul unei dezbateri și a arăta consecințele care se impun în legătură cu problemele dezbătute. 3. (Mat.) Judecată care confirmă datele unei teoreme pe baza demonstrației. 4. (Jur., la pl.) Expunerile părților și ale procurorului într-un proces. ◊ Expr. A pune concluzii = a formula pe scurt acuzarea (sau apărarea) într-un proces. [Var.: concluziúne s. f.] – Din fr. conclusion, lat. conclusio, -onis. DOOM
conclúzie (-zi-e) s. f., art. conclúzia (-zi-a), g.-d. art. conclúziei; pl. conclúzii, art. conclúziile (-zi-i-)
concluziona
CONCLUZIONÁ, concluzionez, vb. I. Intranz. 1. A trage concluzii. 2. (Fam.) A încheia discuția. [Pr.: -zi-o-] – Din concluzie.
concluzionai
CONCLUZIONÁ, concluzionez, vb. I. Intranz. 1. A trage concluzii. 2. (Fam.) A încheia discuția. [Pr.: -zi-o-] – Din concluzie.
concluzionam
CONCLUZIONÁ, concluzionez, vb. I. Intranz. 1. A trage concluzii. 2. (Fam.) A încheia discuția. [Pr.: -zi-o-] – Din concluzie.
concluzionare
CONCLUZIONÁ, concluzionez, vb. I. Intranz. 1. A trage concluzii. 2. (Fam.) A încheia discuția. [Pr.: -zi-o-] – Din concluzie.
concluzionare
CONCLUZIONÁRE, concluzionări, s. f. Faptul de a concluziona. – V. concluziona.
concluzionarea
CONCLUZIONÁRE, concluzionări, s. f. Faptul de a concluziona. – V. concluziona.
concluzionară
CONCLUZIONÁ, concluzionez, vb. I. Intranz. 1. A trage concluzii. 2. (Fam.) A încheia discuția. [Pr.: -zi-o-] – Din concluzie.
concluzionarăm
CONCLUZIONÁ, concluzionez, vb. I. Intranz. 1. A trage concluzii. 2. (Fam.) A încheia discuția. [Pr.: -zi-o-] – Din concluzie.
concluzionarăți
CONCLUZIONÁ, concluzionez, vb. I. Intranz. 1. A trage concluzii. 2. (Fam.) A încheia discuția. [Pr.: -zi-o-] – Din concluzie.
concluzionase
CONCLUZIONÁ, concluzionez, vb. I. Intranz. 1. A trage concluzii. 2. (Fam.) A încheia discuția. [Pr.: -zi-o-] – Din concluzie.
concluzionasem
CONCLUZIONÁ, concluzionez, vb. I. Intranz. 1. A trage concluzii. 2. (Fam.) A încheia discuția. [Pr.: -zi-o-] – Din concluzie.
concluzionaseră
CONCLUZIONÁ, concluzionez, vb. I. Intranz. 1. A trage concluzii. 2. (Fam.) A încheia discuția. [Pr.: -zi-o-] – Din concluzie.
concluzionaserăm
CONCLUZIONÁ, concluzionez, vb. I. Intranz. 1. A trage concluzii. 2. (Fam.) A încheia discuția. [Pr.: -zi-o-] – Din concluzie.
concluzionaserăți
CONCLUZIONÁ, concluzionez, vb. I. Intranz. 1. A trage concluzii. 2. (Fam.) A încheia discuția. [Pr.: -zi-o-] – Din concluzie.
concluzionaseși
CONCLUZIONÁ, concluzionez, vb. I. Intranz. 1. A trage concluzii. 2. (Fam.) A încheia discuția. [Pr.: -zi-o-] – Din concluzie.
concluzionaseți
CONCLUZIONÁ, concluzionez, vb. I. Intranz. 1. A trage concluzii. 2. (Fam.) A încheia discuția. [Pr.: -zi-o-] – Din concluzie.
concluzionat
CONCLUZIONÁ, concluzionez, vb. I. Intranz. 1. A trage concluzii. 2. (Fam.) A încheia discuția. [Pr.: -zi-o-] – Din concluzie.
concluzionau
CONCLUZIONÁ, concluzionez, vb. I. Intranz. 1. A trage concluzii. 2. (Fam.) A încheia discuția. [Pr.: -zi-o-] – Din concluzie.
concluzionași
CONCLUZIONÁ, concluzionez, vb. I. Intranz. 1. A trage concluzii. 2. (Fam.) A încheia discuția. [Pr.: -zi-o-] – Din concluzie.
concluzionați
CONCLUZIONÁ, concluzionez, vb. I. Intranz. 1. A trage concluzii. 2. (Fam.) A încheia discuția. [Pr.: -zi-o-] – Din concluzie.
concluzionează
CONCLUZIONÁ, concluzionez, vb. I. Intranz. 1. A trage concluzii. 2. (Fam.) A încheia discuția. [Pr.: -zi-o-] – Din concluzie.
concluzionez
CONCLUZIONÁ, concluzionez, vb. I. Intranz. 1. A trage concluzii. 2. (Fam.) A încheia discuția. [Pr.: -zi-o-] – Din concluzie.
concluzioneze
CONCLUZIONÁ, concluzionez, vb. I. Intranz. 1. A trage concluzii. 2. (Fam.) A încheia discuția. [Pr.: -zi-o-] – Din concluzie.
concluzionezi
CONCLUZIONÁ, concluzionez, vb. I. Intranz. 1. A trage concluzii. 2. (Fam.) A încheia discuția. [Pr.: -zi-o-] – Din concluzie.
concluzionând
CONCLUZIONÁ, concluzionez, vb. I. Intranz. 1. A trage concluzii. 2. (Fam.) A încheia discuția. [Pr.: -zi-o-] – Din concluzie.
concluzionînd
CONCLUZIONÁ, concluzionez, vb. I. Intranz. 1. A trage concluzii. 2. (Fam.) A încheia discuția. [Pr.: -zi-o-] – Din concluzie.
concluzionări
CONCLUZIONÁRE, concluzionări, s. f. Faptul de a concluziona. – V. concluziona.
concluzionării
CONCLUZIONÁRE, concluzionări, s. f. Faptul de a concluziona. – V. concluziona.
concluzionările
CONCLUZIONÁRE, concluzionări, s. f. Faptul de a concluziona. – V. concluziona.
concluzionărilor
CONCLUZIONÁRE, concluzionări, s. f. Faptul de a concluziona. – V. concluziona.
concluziune
CONCLÚZIE, concluzii, s. f. 1. Încheiere a unui șir de judecăți; gândire dedusă dintr-o serie de argumente sau constatări. ♦ Judecată nouă care rezultă din alte judecăți date și al cărei adevăr depinde de adevărul judecăților date. 2. Ultima parte a unei expuneri sau a unei lucrări, care cuprinde rezultatele finale. ◊ Expr. A trage concluziile = a rezuma ideile emise de participanți în cadrul unei dezbateri și a arăta consecințele care se impun în legătură cu problemele dezbătute. 3. (Mat.) Judecată care confirmă datele unei teoreme pe baza demonstrației. 4. (Jur., la pl.) Expunerile părților și ale procurorului într-un proces. ◊ Expr. A pune concluzii = a formula pe scurt acuzarea (sau apărarea) într-un proces. [Var.: concluziúne s. f.] – Din fr. conclusion, lat. conclusio, -onis. DOOM
conclúzie (-zi-e) s. f., art. conclúzia (-zi-a), g.-d. art. conclúziei; pl. conclúzii, art. conclúziile (-zi-i-)
concluziv
CONCLUZÍV, -Ă, concluzivi, -e, adj. Care constituie o concluzie, care conchide. ◊ (Gram.) Propoziție concluzivă = propoziție care exprimă o concluzie. Conjuncție conclusivă = conjuncție care introduce o propoziție concluzivă. [Scris și: conclusiv, -ă] – Din fr. conclusif. DOOM
!concluzív adj. m., pl. concluzívi; f. concluzívă, pl. concluzíve
concluzând
CONCLÚDE, conclúd, vb. III. Tranz. (Rar) A conchide, a încheia. – Din lat., it. concludere. DOOM
conclúde (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conclúd; conj. prez. 3 să conclúdă; ger. concluzấnd; part. conclús
concluzînd
CONCLÚDE, conclúd, vb. III. Tranz. (Rar) A conchide, a încheia. – Din lat., it. concludere. DOOM
conclúde (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conclúd; conj. prez. 3 să conclúdă; ger. concluzấnd; part. conclús
concoida
CONCOÍDĂ, concoide, s. f. Curbă plană obținută dintr-o curbă dată, cu ajutorul unui punct fix și al unei secante care se rotește, sprijinindu-se pe punctul fix. – Din fr. conchoïde. DOOM
concoídă s. f., g.-d. art. concoídei; pl. concoíde
concoidal
CONCOIDÁL, -Ă, concoidali, -e, adj. (Mat.) De concoidă. [Pr.: -co-i-dal] – Din fr. conchoïde.
concoidala
CONCOIDÁL, -Ă, concoidali, -e, adj. (Mat.) De concoidă. [Pr.: -co-i-dal] – Din fr. conchoïde.
concoidale
CONCOIDÁL, -Ă, concoidali, -e, adj. (Mat.) De concoidă. [Pr.: -co-i-dal] – Din fr. conchoïde.
concoidalei
CONCOIDÁL, -Ă, concoidali, -e, adj. (Mat.) De concoidă. [Pr.: -co-i-dal] – Din fr. conchoïde.
concoidalele
CONCOIDÁL, -Ă, concoidali, -e, adj. (Mat.) De concoidă. [Pr.: -co-i-dal] – Din fr. conchoïde.
concoidalelor
CONCOIDÁL, -Ă, concoidali, -e, adj. (Mat.) De concoidă. [Pr.: -co-i-dal] – Din fr. conchoïde.
concoidali
CONCOIDÁL, -Ă, concoidali, -e, adj. (Mat.) De concoidă. [Pr.: -co-i-dal] – Din fr. conchoïde.
concoidalii
CONCOIDÁL, -Ă, concoidali, -e, adj. (Mat.) De concoidă. [Pr.: -co-i-dal] – Din fr. conchoïde.
concoidalilor
CONCOIDÁL, -Ă, concoidali, -e, adj. (Mat.) De concoidă. [Pr.: -co-i-dal] – Din fr. conchoïde.
concoidalul
CONCOIDÁL, -Ă, concoidali, -e, adj. (Mat.) De concoidă. [Pr.: -co-i-dal] – Din fr. conchoïde.
concoidalului
CONCOIDÁL, -Ă, concoidali, -e, adj. (Mat.) De concoidă. [Pr.: -co-i-dal] – Din fr. conchoïde.
concoide
CONCOÍDĂ, concoide, s. f. Curbă plană obținută dintr-o curbă dată, cu ajutorul unui punct fix și al unei secante care se rotește, sprijinindu-se pe punctul fix. – Din fr. conchoïde. DOOM
concoídă s. f., g.-d. art. concoídei; pl. concoíde
concoidei
CONCOÍDĂ, concoide, s. f. Curbă plană obținută dintr-o curbă dată, cu ajutorul unui punct fix și al unei secante care se rotește, sprijinindu-se pe punctul fix. – Din fr. conchoïde. DOOM
concoídă s. f., g.-d. art. concoídei; pl. concoíde
concoidele
CONCOÍDĂ, concoide, s. f. Curbă plană obținută dintr-o curbă dată, cu ajutorul unui punct fix și al unei secante care se rotește, sprijinindu-se pe punctul fix. – Din fr. conchoïde. DOOM
concoídă s. f., g.-d. art. concoídei; pl. concoíde
concoidelor
CONCOÍDĂ, concoide, s. f. Curbă plană obținută dintr-o curbă dată, cu ajutorul unui punct fix și al unei secante care se rotește, sprijinindu-se pe punctul fix. – Din fr. conchoïde. DOOM
concoídă s. f., g.-d. art. concoídei; pl. concoíde
concolor
PÚMA s. f. invar. Animal carnivor din familia felinelor, cu blana de culoare galbenă-roșcată, care trăiește în America (Felis concolor). – Din fr. puma.
concomitent
CONCOMITÉNT, -Ă, concomitenți, -te, adj. Care se petrece în același timp (cu altceva); simultan. – Din fr. concomitant. DOOM
concomitént adj. m., pl. concomiténți; f. concomiténtă, pl. concomiténte
concomitenta
CONCOMITÉNT, -Ă, concomitenți, -te, adj. Care se petrece în același timp (cu altceva); simultan. – Din fr. concomitant. DOOM
concomitént adj. m., pl. concomiténți; f. concomiténtă, pl. concomiténte
concomitente
CONCOMITÉNT, -Ă, concomitenți, -te, adj. Care se petrece în același timp (cu altceva); simultan. – Din fr. concomitant. DOOM
concomitént adj. m., pl. concomiténți; f. concomiténtă, pl. concomiténte
concomitentei
CONCOMITÉNT, -Ă, concomitenți, -te, adj. Care se petrece în același timp (cu altceva); simultan. – Din fr. concomitant. DOOM
concomitént adj. m., pl. concomiténți; f. concomiténtă, pl. concomiténte
concomitentele
CONCOMITÉNT, -Ă, concomitenți, -te, adj. Care se petrece în același timp (cu altceva); simultan. – Din fr. concomitant. DOOM
concomitént adj. m., pl. concomiténți; f. concomiténtă, pl. concomiténte
concomitentelor
CONCOMITÉNT, -Ă, concomitenți, -te, adj. Care se petrece în același timp (cu altceva); simultan. – Din fr. concomitant. DOOM
concomitént adj. m., pl. concomiténți; f. concomiténtă, pl. concomiténte
concomitentul
CONCOMITÉNT, -Ă, concomitenți, -te, adj. Care se petrece în același timp (cu altceva); simultan. – Din fr. concomitant. DOOM
concomitént adj. m., pl. concomiténți; f. concomiténtă, pl. concomiténte
concomitentului
CONCOMITÉNT, -Ă, concomitenți, -te, adj. Care se petrece în același timp (cu altceva); simultan. – Din fr. concomitant. DOOM
concomitént adj. m., pl. concomiténți; f. concomiténtă, pl. concomiténte
concomitența
CONCOMITÉNȚĂ, concomitențe, s. f. Simultaneitate a două sau mai multe acțiuni, fenomene, evenimente etc.; coexistență. – Din fr. concomitance.
concomitențe
CONCOMITÉNȚĂ, concomitențe, s. f. Simultaneitate a două sau mai multe acțiuni, fenomene, evenimente etc.; coexistență. – Din fr. concomitance.
concomitenței
CONCOMITÉNȚĂ, concomitențe, s. f. Simultaneitate a două sau mai multe acțiuni, fenomene, evenimente etc.; coexistență. – Din fr. concomitance.
concomitențele
CONCOMITÉNȚĂ, concomitențe, s. f. Simultaneitate a două sau mai multe acțiuni, fenomene, evenimente etc.; coexistență. – Din fr. concomitance.
concomitențelor
CONCOMITÉNȚĂ, concomitențe, s. f. Simultaneitate a două sau mai multe acțiuni, fenomene, evenimente etc.; coexistență. – Din fr. concomitance.
concomitenți
CONCOMITÉNT, -Ă, concomitenți, -te, adj. Care se petrece în același timp (cu altceva); simultan. – Din fr. concomitant. DOOM
concomitént adj. m., pl. concomiténți; f. concomiténtă, pl. concomiténte
concomitenții
CONCOMITÉNT, -Ă, concomitenți, -te, adj. Care se petrece în același timp (cu altceva); simultan. – Din fr. concomitant. DOOM
concomitént adj. m., pl. concomiténți; f. concomiténtă, pl. concomiténte
concomitenților
CONCOMITÉNT, -Ă, concomitenți, -te, adj. Care se petrece în același timp (cu altceva); simultan. – Din fr. concomitant. DOOM
concomitént adj. m., pl. concomiténți; f. concomiténtă, pl. concomiténte
concorda
CONCORDÁ, pers. 3 concórdă, vb. I. Intranz. A fi în acord, a corespunde, a se potrivi. – Din fr. concorder, lat. concordare. DOOM
concordá (a ~) vb., ind. prez. 3 concórdă
concordant
CONCORDÁNT, -Ă, concordanți, -te, adj. Care concordă (cu...), care coincide, care se suprapune cu... ♦ Strate (sau formații) geologice concordante = strate care s-au depus într-un proces continuu de sedimentare. – Din fr. concordant. DOOM
concordánt adj. m., pl. concordánți; f. concordántă, pl. concordánte
concordanta
CONCORDÁNT, -Ă, concordanți, -te, adj. Care concordă (cu...), care coincide, care se suprapune cu... ♦ Strate (sau formații) geologice concordante = strate care s-au depus într-un proces continuu de sedimentare. – Din fr. concordant. DOOM
concordánt adj. m., pl. concordánți; f. concordántă, pl. concordánte
concordante
CONCORDÁNT, -Ă, concordanți, -te, adj. Care concordă (cu...), care coincide, care se suprapune cu... ♦ Strate (sau formații) geologice concordante = strate care s-au depus într-un proces continuu de sedimentare. – Din fr. concordant. DOOM
concordánt adj. m., pl. concordánți; f. concordántă, pl. concordánte
concordantei
CONCORDÁNT, -Ă, concordanți, -te, adj. Care concordă (cu...), care coincide, care se suprapune cu... ♦ Strate (sau formații) geologice concordante = strate care s-au depus într-un proces continuu de sedimentare. – Din fr. concordant. DOOM
concordánt adj. m., pl. concordánți; f. concordántă, pl. concordánte
concordantele
CONCORDÁNT, -Ă, concordanți, -te, adj. Care concordă (cu...), care coincide, care se suprapune cu... ♦ Strate (sau formații) geologice concordante = strate care s-au depus într-un proces continuu de sedimentare. – Din fr. concordant. DOOM
concordánt adj. m., pl. concordánți; f. concordántă, pl. concordánte
concordantelor
CONCORDÁNT, -Ă, concordanți, -te, adj. Care concordă (cu...), care coincide, care se suprapune cu... ♦ Strate (sau formații) geologice concordante = strate care s-au depus într-un proces continuu de sedimentare. – Din fr. concordant. DOOM
concordánt adj. m., pl. concordánți; f. concordántă, pl. concordánte
concordantul
CONCORDÁNT, -Ă, concordanți, -te, adj. Care concordă (cu...), care coincide, care se suprapune cu... ♦ Strate (sau formații) geologice concordante = strate care s-au depus într-un proces continuu de sedimentare. – Din fr. concordant. DOOM
concordánt adj. m., pl. concordánți; f. concordántă, pl. concordánte
concordantului
CONCORDÁNT, -Ă, concordanți, -te, adj. Care concordă (cu...), care coincide, care se suprapune cu... ♦ Strate (sau formații) geologice concordante = strate care s-au depus într-un proces continuu de sedimentare. – Din fr. concordant. DOOM
concordánt adj. m., pl. concordánți; f. concordántă, pl. concordánte
concordanța
CONCORDÁNȚĂ, concordanțe, s. f. Acord, potrivire. ◊ (Gram.) Concordanța timpurilor = corespondența timpurilor. – Din fr. concordance. DOOM
concordánță s. f., g.-d. art. concordánței; pl. concordánțe
concordanțe
CONCORDÁNȚĂ, concordanțe, s. f. Acord, potrivire. ◊ (Gram.) Concordanța timpurilor = corespondența timpurilor. – Din fr. concordance. DOOM
concordánță s. f., g.-d. art. concordánței; pl. concordánțe
concordanței
CONCORDÁNȚĂ, concordanțe, s. f. Acord, potrivire. ◊ (Gram.) Concordanța timpurilor = corespondența timpurilor. – Din fr. concordance. DOOM
concordánță s. f., g.-d. art. concordánței; pl. concordánțe
concordanțele
CONCORDÁNȚĂ, concordanțe, s. f. Acord, potrivire. ◊ (Gram.) Concordanța timpurilor = corespondența timpurilor. – Din fr. concordance. DOOM
concordánță s. f., g.-d. art. concordánței; pl. concordánțe
concordanțelor
CONCORDÁNȚĂ, concordanțe, s. f. Acord, potrivire. ◊ (Gram.) Concordanța timpurilor = corespondența timpurilor. – Din fr. concordance. DOOM
concordánță s. f., g.-d. art. concordánței; pl. concordánțe
concordanți
CONCORDÁNT, -Ă, concordanți, -te, adj. Care concordă (cu...), care coincide, care se suprapune cu... ♦ Strate (sau formații) geologice concordante = strate care s-au depus într-un proces continuu de sedimentare. – Din fr. concordant. DOOM
concordánt adj. m., pl. concordánți; f. concordántă, pl. concordánte
concordanții
CONCORDÁNT, -Ă, concordanți, -te, adj. Care concordă (cu...), care coincide, care se suprapune cu... ♦ Strate (sau formații) geologice concordante = strate care s-au depus într-un proces continuu de sedimentare. – Din fr. concordant. DOOM
concordánt adj. m., pl. concordánți; f. concordántă, pl. concordánte
concordanților
CONCORDÁNT, -Ă, concordanți, -te, adj. Care concordă (cu...), care coincide, care se suprapune cu... ♦ Strate (sau formații) geologice concordante = strate care s-au depus într-un proces continuu de sedimentare. – Din fr. concordant. DOOM
concordánt adj. m., pl. concordánți; f. concordántă, pl. concordánte
concordare
CONCORDÁ, pers. 3 concórdă, vb. I. Intranz. A fi în acord, a corespunde, a se potrivi. – Din fr. concorder, lat. concordare. DOOM
concordá (a ~) vb., ind. prez. 3 concórdă
concordare
CONCORDÁ, pers. 3 concórdă, vb. I. Intranz. A fi în acord, a corespunde, a se potrivi. – Din fr. concorder, lat. concordare.
concordară
CONCORDÁ, pers. 3 concórdă, vb. I. Intranz. A fi în acord, a corespunde, a se potrivi. – Din fr. concorder, lat. concordare. DOOM
concordá (a ~) vb., ind. prez. 3 concórdă
concordase
CONCORDÁ, pers. 3 concórdă, vb. I. Intranz. A fi în acord, a corespunde, a se potrivi. – Din fr. concorder, lat. concordare. DOOM
concordá (a ~) vb., ind. prez. 3 concórdă
concordaseră
CONCORDÁ, pers. 3 concórdă, vb. I. Intranz. A fi în acord, a corespunde, a se potrivi. – Din fr. concorder, lat. concordare. DOOM
concordá (a ~) vb., ind. prez. 3 concórdă
concordat
CONCORDÁ, pers. 3 concórdă, vb. I. Intranz. A fi în acord, a corespunde, a se potrivi. – Din fr. concorder, lat. concordare. DOOM
concordá (a ~) vb., ind. prez. 3 concórdă
concordat
CONCORDÁT, concordate, s. n. 1. Tratat încheiat de papă cu diferite state, pentru stabilirea statutului și privilegiilor bisericii catolice în respectivele state. 2. Contract încheiat sub controlul justiției, între un comerciant insolvabil și creditorii lui, prin care se acordă comerciantului reducerea sau amânarea plăților, spre a-i îngădui continuarea comerțului. – Din fr. concordat. DOOM
concordát s. n., pl. concordáte
concordat
CONCORDÁT s.n. 1. Convenție încheiată între papă și un stat privitoare la relațiile dintre acel stat și biserica catolică. 2. (Jur.) Contract încheiat între un comerciant falit și creditorii săi, în urma căruia comerciantul continuă să conducă negoțul în anumite condiții. [Pl. -te, -turi. / < lat.t. concordatum, cf. fr. concordat, it. concordato].
concordatar
CONCORDATÁR, -Ă, concordatari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Rar) De concordat. 2. S. m. și f. Comerciant insolvabil care a obținut un concordat (2). – Din fr. concordataire.
concordatar
CONCORDATÁR, -Ă, concordatari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Rar) De concordat. 2. S. m. și f. Comerciant insolvabil care a obținut un concordat (2). – Din fr. concordataire.
concordatara
CONCORDATÁR, -Ă, concordatari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Rar) De concordat. 2. S. m. și f. Comerciant insolvabil care a obținut un concordat (2). – Din fr. concordataire.
concordatara
CONCORDATÁR, -Ă, concordatari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Rar) De concordat. 2. S. m. și f. Comerciant insolvabil care a obținut un concordat (2). – Din fr. concordataire.
concordatare
CONCORDATÁR, -Ă, concordatari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Rar) De concordat. 2. S. m. și f. Comerciant insolvabil care a obținut un concordat (2). – Din fr. concordataire.
concordatare
CONCORDATÁR, -Ă, concordatari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Rar) De concordat. 2. S. m. și f. Comerciant insolvabil care a obținut un concordat (2). – Din fr. concordataire.
concordatarei
CONCORDATÁR, -Ă, concordatari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Rar) De concordat. 2. S. m. și f. Comerciant insolvabil care a obținut un concordat (2). – Din fr. concordataire.
concordatarei
CONCORDATÁR, -Ă, concordatari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Rar) De concordat. 2. S. m. și f. Comerciant insolvabil care a obținut un concordat (2). – Din fr. concordataire.
concordatarele
CONCORDATÁR, -Ă, concordatari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Rar) De concordat. 2. S. m. și f. Comerciant insolvabil care a obținut un concordat (2). – Din fr. concordataire.
concordatarele
CONCORDATÁR, -Ă, concordatari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Rar) De concordat. 2. S. m. și f. Comerciant insolvabil care a obținut un concordat (2). – Din fr. concordataire.
concordatarelor
CONCORDATÁR, -Ă, concordatari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Rar) De concordat. 2. S. m. și f. Comerciant insolvabil care a obținut un concordat (2). – Din fr. concordataire.
concordatarelor
CONCORDATÁR, -Ă, concordatari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Rar) De concordat. 2. S. m. și f. Comerciant insolvabil care a obținut un concordat (2). – Din fr. concordataire.
concordatari
CONCORDATÁR, -Ă, concordatari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Rar) De concordat. 2. S. m. și f. Comerciant insolvabil care a obținut un concordat (2). – Din fr. concordataire.
concordatari
CONCORDATÁR, -Ă, concordatari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Rar) De concordat. 2. S. m. și f. Comerciant insolvabil care a obținut un concordat (2). – Din fr. concordataire.
concordatarii
CONCORDATÁR, -Ă, concordatari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Rar) De concordat. 2. S. m. și f. Comerciant insolvabil care a obținut un concordat (2). – Din fr. concordataire.
concordatarii
CONCORDATÁR, -Ă, concordatari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Rar) De concordat. 2. S. m. și f. Comerciant insolvabil care a obținut un concordat (2). – Din fr. concordataire.
concordatarilor
CONCORDATÁR, -Ă, concordatari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Rar) De concordat. 2. S. m. și f. Comerciant insolvabil care a obținut un concordat (2). – Din fr. concordataire.
concordatarilor
CONCORDATÁR, -Ă, concordatari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Rar) De concordat. 2. S. m. și f. Comerciant insolvabil care a obținut un concordat (2). – Din fr. concordataire.
concordatarul
CONCORDATÁR, -Ă, concordatari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Rar) De concordat. 2. S. m. și f. Comerciant insolvabil care a obținut un concordat (2). – Din fr. concordataire.
concordatarul
CONCORDATÁR, -Ă, concordatari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Rar) De concordat. 2. S. m. și f. Comerciant insolvabil care a obținut un concordat (2). – Din fr. concordataire.
concordatarului
CONCORDATÁR, -Ă, concordatari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Rar) De concordat. 2. S. m. și f. Comerciant insolvabil care a obținut un concordat (2). – Din fr. concordataire.
concordatarului
CONCORDATÁR, -Ă, concordatari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Rar) De concordat. 2. S. m. și f. Comerciant insolvabil care a obținut un concordat (2). – Din fr. concordataire.
concordate
CONCORDÁT, concordate, s. n. 1. Tratat încheiat de papă cu diferite state, pentru stabilirea statutului și privilegiilor bisericii catolice în respectivele state. 2. Contract încheiat sub controlul justiției, între un comerciant insolvabil și creditorii lui, prin care se acordă comerciantului reducerea sau amânarea plăților, spre a-i îngădui continuarea comerțului. – Din fr. concordat. DOOM
concordát s. n., pl. concordáte
concordatele
CONCORDÁT, concordate, s. n. 1. Tratat încheiat de papă cu diferite state, pentru stabilirea statutului și privilegiilor bisericii catolice în respectivele state. 2. Contract încheiat sub controlul justiției, între un comerciant insolvabil și creditorii lui, prin care se acordă comerciantului reducerea sau amânarea plăților, spre a-i îngădui continuarea comerțului. – Din fr. concordat. DOOM
concordát s. n., pl. concordáte
concordatelor
CONCORDÁT, concordate, s. n. 1. Tratat încheiat de papă cu diferite state, pentru stabilirea statutului și privilegiilor bisericii catolice în respectivele state. 2. Contract încheiat sub controlul justiției, între un comerciant insolvabil și creditorii lui, prin care se acordă comerciantului reducerea sau amânarea plăților, spre a-i îngădui continuarea comerțului. – Din fr. concordat. DOOM
concordát s. n., pl. concordáte
concordatul
CONCORDÁT, concordate, s. n. 1. Tratat încheiat de papă cu diferite state, pentru stabilirea statutului și privilegiilor bisericii catolice în respectivele state. 2. Contract încheiat sub controlul justiției, între un comerciant insolvabil și creditorii lui, prin care se acordă comerciantului reducerea sau amânarea plăților, spre a-i îngădui continuarea comerțului. – Din fr. concordat. DOOM
concordát s. n., pl. concordáte
concordatului
CONCORDÁT, concordate, s. n. 1. Tratat încheiat de papă cu diferite state, pentru stabilirea statutului și privilegiilor bisericii catolice în respectivele state. 2. Contract încheiat sub controlul justiției, între un comerciant insolvabil și creditorii lui, prin care se acordă comerciantului reducerea sau amânarea plăților, spre a-i îngădui continuarea comerțului. – Din fr. concordat. DOOM
concordát s. n., pl. concordáte
concordau
CONCORDÁ, pers. 3 concórdă, vb. I. Intranz. A fi în acord, a corespunde, a se potrivi. – Din fr. concorder, lat. concordare. DOOM
concordá (a ~) vb., ind. prez. 3 concórdă
concorde
CONCORDÁ, pers. 3 concórdă, vb. I. Intranz. A fi în acord, a corespunde, a se potrivi. – Din fr. concorder, lat. concordare. DOOM
concordá (a ~) vb., ind. prez. 3 concórdă
concordia
Concordia, în mitologia romană, zeița păcii și a bunei înțelegeri.
concordie
CONCÓRDIE s. f. (Rar) Înțelegere; armonie. – Din lat. concordia. DOOM
concórdie (-di-e) s. f., art. concórdia (-di-a), g.-d. concórdii, art. concórdiei
concordism
CONCORDÍSM s. n. Concepție care caută să pună de acord învățătura biblică cu rezultatele științei. – Din fr. concordisme. DOOM
concordísm s. n.
concordismul
CONCORDÍSM s. n. Concepție care caută să pună de acord învățătura biblică cu rezultatele științei. – Din fr. concordisme. DOOM
concordísm s. n.
concordismului
CONCORDÍSM s. n. Concepție care caută să pună de acord învățătura biblică cu rezultatele științei. – Din fr. concordisme. DOOM
concordísm s. n.
concordist
CONCORDÍST, -Ă, concordiști, -ste, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care practică concordismul. – Din fr. concordiste.
concordist
CONCORDÍST, -Ă, concordiști, -ste, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care practică concordismul. – Din fr. concordiste.
concordista
CONCORDÍST, -Ă, concordiști, -ste, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care practică concordismul. – Din fr. concordiste.
concordista
CONCORDÍST, -Ă, concordiști, -ste, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care practică concordismul. – Din fr. concordiste.
concordiste
CONCORDÍST, -Ă, concordiști, -ste, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care practică concordismul. – Din fr. concordiste.
concordiste
CONCORDÍST, -Ă, concordiști, -ste, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care practică concordismul. – Din fr. concordiste.
concordistei
CONCORDÍST, -Ă, concordiști, -ste, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care practică concordismul. – Din fr. concordiste.
concordistei
CONCORDÍST, -Ă, concordiști, -ste, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care practică concordismul. – Din fr. concordiste.
concordistele
CONCORDÍST, -Ă, concordiști, -ste, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care practică concordismul. – Din fr. concordiste.
concordistele
CONCORDÍST, -Ă, concordiști, -ste, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care practică concordismul. – Din fr. concordiste.
concordistelor
CONCORDÍST, -Ă, concordiști, -ste, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care practică concordismul. – Din fr. concordiste.
concordistelor
CONCORDÍST, -Ă, concordiști, -ste, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care practică concordismul. – Din fr. concordiste.
concordistul
CONCORDÍST, -Ă, concordiști, -ste, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care practică concordismul. – Din fr. concordiste.
concordistul
CONCORDÍST, -Ă, concordiști, -ste, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care practică concordismul. – Din fr. concordiste.
concordistului
CONCORDÍST, -Ă, concordiști, -ste, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care practică concordismul. – Din fr. concordiste.
concordistului
CONCORDÍST, -Ă, concordiști, -ste, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care practică concordismul. – Din fr. concordiste.
concordiști
CONCORDÍST, -Ă, concordiști, -ste, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care practică concordismul. – Din fr. concordiste.
concordiști
CONCORDÍST, -Ă, concordiști, -ste, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care practică concordismul. – Din fr. concordiste.
concordiștii
CONCORDÍST, -Ă, concordiști, -ste, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care practică concordismul. – Din fr. concordiste.
concordiștii
CONCORDÍST, -Ă, concordiști, -ste, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care practică concordismul. – Din fr. concordiste.
concordiștilor
CONCORDÍST, -Ă, concordiști, -ste, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care practică concordismul. – Din fr. concordiste.
concordiștilor
CONCORDÍST, -Ă, concordiști, -ste, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care practică concordismul. – Din fr. concordiste.
concordând
CONCORDÁ, pers. 3 concórdă, vb. I. Intranz. A fi în acord, a corespunde, a se potrivi. – Din fr. concorder, lat. concordare. DOOM
concordá (a ~) vb., ind. prez. 3 concórdă
concordînd
CONCORDÁ, pers. 3 concórdă, vb. I. Intranz. A fi în acord, a corespunde, a se potrivi. – Din fr. concorder, lat. concordare. DOOM
concordá (a ~) vb., ind. prez. 3 concórdă
concrescent
CONCRESCÉNT, -Ă, concrescenți, -te, adj. 1. (Bot.) Concrescut. Petale concrescente. 2. (Med.; despre organe) Afectat de concrescență; cu concrescență. – Din fr. concrescent. DOOM
*concrescént adj. m., pl. concrescénți; f. concrescéntă, pl. concrescénte
concrescenta
CONCRESCÉNT, -Ă, concrescenți, -te, adj. 1. (Bot.) Concrescut. Petale concrescente. 2. (Med.; despre organe) Afectat de concrescență; cu concrescență. – Din fr. concrescent. DOOM
*concrescént adj. m., pl. concrescénți; f. concrescéntă, pl. concrescénte
concrescente
CONCRESCÉNT, -Ă, concrescenți, -te, adj. 1. (Bot.) Concrescut. Petale concrescente. 2. (Med.; despre organe) Afectat de concrescență; cu concrescență. – Din fr. concrescent. DOOM
*concrescént adj. m., pl. concrescénți; f. concrescéntă, pl. concrescénte
concrescentei
CONCRESCÉNT, -Ă, concrescenți, -te, adj. 1. (Bot.) Concrescut. Petale concrescente. 2. (Med.; despre organe) Afectat de concrescență; cu concrescență. – Din fr. concrescent. DOOM
*concrescént adj. m., pl. concrescénți; f. concrescéntă, pl. concrescénte
concrescentele
CONCRESCÉNT, -Ă, concrescenți, -te, adj. 1. (Bot.) Concrescut. Petale concrescente. 2. (Med.; despre organe) Afectat de concrescență; cu concrescență. – Din fr. concrescent. DOOM
*concrescént adj. m., pl. concrescénți; f. concrescéntă, pl. concrescénte
concrescentelor
CONCRESCÉNT, -Ă, concrescenți, -te, adj. 1. (Bot.) Concrescut. Petale concrescente. 2. (Med.; despre organe) Afectat de concrescență; cu concrescență. – Din fr. concrescent. DOOM
*concrescént adj. m., pl. concrescénți; f. concrescéntă, pl. concrescénte
concrescentul
CONCRESCÉNT, -Ă, concrescenți, -te, adj. 1. (Bot.) Concrescut. Petale concrescente. 2. (Med.; despre organe) Afectat de concrescență; cu concrescență. – Din fr. concrescent. DOOM
*concrescént adj. m., pl. concrescénți; f. concrescéntă, pl. concrescénte
concrescentului
CONCRESCÉNT, -Ă, concrescenți, -te, adj. 1. (Bot.) Concrescut. Petale concrescente. 2. (Med.; despre organe) Afectat de concrescență; cu concrescență. – Din fr. concrescent. DOOM
*concrescént adj. m., pl. concrescénți; f. concrescéntă, pl. concrescénte
concrescența
CONCRESCÉNȚĂ, concrescențe, s. f. Creștere împreună, unire patologică a două țesuturi, a două formații anatomice etc. – Din fr. concrescence, lat. concrescentia. DOOM
concrescénță s. f., g.-d. art. concrescénței; pl. concrescénțe
concrescențe
CONCRESCÉNȚĂ, concrescențe, s. f. Creștere împreună, unire patologică a două țesuturi, a două formații anatomice etc. – Din fr. concrescence, lat. concrescentia. DOOM
concrescénță s. f., g.-d. art. concrescénței; pl. concrescénțe
concrescenței
CONCRESCÉNȚĂ, concrescențe, s. f. Creștere împreună, unire patologică a două țesuturi, a două formații anatomice etc. – Din fr. concrescence, lat. concrescentia. DOOM
concrescénță s. f., g.-d. art. concrescénței; pl. concrescénțe
concrescențele
CONCRESCÉNȚĂ, concrescențe, s. f. Creștere împreună, unire patologică a două țesuturi, a două formații anatomice etc. – Din fr. concrescence, lat. concrescentia. DOOM
concrescénță s. f., g.-d. art. concrescénței; pl. concrescénțe
concrescențelor
CONCRESCÉNȚĂ, concrescențe, s. f. Creștere împreună, unire patologică a două țesuturi, a două formații anatomice etc. – Din fr. concrescence, lat. concrescentia. DOOM
concrescénță s. f., g.-d. art. concrescénței; pl. concrescénțe
concrescenți
CONCRESCÉNT, -Ă, concrescenți, -te, adj. 1. (Bot.) Concrescut. Petale concrescente. 2. (Med.; despre organe) Afectat de concrescență; cu concrescență. – Din fr. concrescent. DOOM
*concrescént adj. m., pl. concrescénți; f. concrescéntă, pl. concrescénte
concrescenții
CONCRESCÉNT, -Ă, concrescenți, -te, adj. 1. (Bot.) Concrescut. Petale concrescente. 2. (Med.; despre organe) Afectat de concrescență; cu concrescență. – Din fr. concrescent. DOOM
*concrescént adj. m., pl. concrescénți; f. concrescéntă, pl. concrescénte
concrescenților
CONCRESCÉNT, -Ă, concrescenți, -te, adj. 1. (Bot.) Concrescut. Petale concrescente. 2. (Med.; despre organe) Afectat de concrescență; cu concrescență. – Din fr. concrescent. DOOM
*concrescént adj. m., pl. concrescénți; f. concrescéntă, pl. concrescénte
concrescut
CONCRESCÚT, -Ă, concrescuți, -te, adj. (Despre fructe, semințe, țesuturi etc.) Care a crescut împreună, lipit unul de altul. – V. concrește.
concrescuta
CONCRESCÚT, -Ă, concrescuți, -te, adj. (Despre fructe, semințe, țesuturi etc.) Care a crescut împreună, lipit unul de altul. – V. concrește.
concrescute
CONCRESCÚT, -Ă, concrescuți, -te, adj. (Despre fructe, semințe, țesuturi etc.) Care a crescut împreună, lipit unul de altul. – V. concrește.
concrescutei
CONCRESCÚT, -Ă, concrescuți, -te, adj. (Despre fructe, semințe, țesuturi etc.) Care a crescut împreună, lipit unul de altul. – V. concrește.
concrescutele
CONCRESCÚT, -Ă, concrescuți, -te, adj. (Despre fructe, semințe, țesuturi etc.) Care a crescut împreună, lipit unul de altul. – V. concrește.
concrescutelor
CONCRESCÚT, -Ă, concrescuți, -te, adj. (Despre fructe, semințe, țesuturi etc.) Care a crescut împreună, lipit unul de altul. – V. concrește.
concrescutul
CONCRESCÚT, -Ă, concrescuți, -te, adj. (Despre fructe, semințe, țesuturi etc.) Care a crescut împreună, lipit unul de altul. – V. concrește.
concrescutului
CONCRESCÚT, -Ă, concrescuți, -te, adj. (Despre fructe, semințe, țesuturi etc.) Care a crescut împreună, lipit unul de altul. – V. concrește.
concrescuți
CONCRESCÚT, -Ă, concrescuți, -te, adj. (Despre fructe, semințe, țesuturi etc.) Care a crescut împreună, lipit unul de altul. – V. concrește.
concrescuții
CONCRESCÚT, -Ă, concrescuți, -te, adj. (Despre fructe, semințe, țesuturi etc.) Care a crescut împreună, lipit unul de altul. – V. concrește.
concrescuților
CONCRESCÚT, -Ă, concrescuți, -te, adj. (Despre fructe, semințe, țesuturi etc.) Care a crescut împreună, lipit unul de altul. – V. concrește.
concret
CONCRÉT, -Ă, concreți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care poate fi perceput cu simțurile; real; care denumește obiecte perceptibile prin simțuri. ◊ Muzică concretă = muzică realizată pe baza sunetelor concrete (muzicale sau zgomote) prelucrate cu aparatură electronică. ♦ (Substantivat, n.) Categorie filosofică, opusă abstractului, care desemnează latura palpabilă, vizibilă a fenomenelor sau ansamblul desfășurării lor în timp și în spațiu. ♦ Precis, bine determinat. – Din fr concret. DOOM
concrét2 s. n.
concreta
CONCRÉT, -Ă, concreți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care poate fi perceput cu simțurile; real; care denumește obiecte perceptibile prin simțuri. ◊ Muzică concretă = muzică realizată pe baza sunetelor concrete (muzicale sau zgomote) prelucrate cu aparatură electronică. ♦ (Substantivat, n.) Categorie filosofică, opusă abstractului, care desemnează latura palpabilă, vizibilă a fenomenelor sau ansamblul desfășurării lor în timp și în spațiu. ♦ Precis, bine determinat. – Din fr concret. DOOM
concrét2 s. n.
concrete
CONCRÉT, -Ă, concreți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care poate fi perceput cu simțurile; real; care denumește obiecte perceptibile prin simțuri. ◊ Muzică concretă = muzică realizată pe baza sunetelor concrete (muzicale sau zgomote) prelucrate cu aparatură electronică. ♦ (Substantivat, n.) Categorie filosofică, opusă abstractului, care desemnează latura palpabilă, vizibilă a fenomenelor sau ansamblul desfășurării lor în timp și în spațiu. ♦ Precis, bine determinat. – Din fr concret. DOOM
concrét2 s. n.
concretei
CONCRÉT, -Ă, concreți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care poate fi perceput cu simțurile; real; care denumește obiecte perceptibile prin simțuri. ◊ Muzică concretă = muzică realizată pe baza sunetelor concrete (muzicale sau zgomote) prelucrate cu aparatură electronică. ♦ (Substantivat, n.) Categorie filosofică, opusă abstractului, care desemnează latura palpabilă, vizibilă a fenomenelor sau ansamblul desfășurării lor în timp și în spațiu. ♦ Precis, bine determinat. – Din fr concret. DOOM
concrét2 s. n.
concretele
CONCRÉT, -Ă, concreți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care poate fi perceput cu simțurile; real; care denumește obiecte perceptibile prin simțuri. ◊ Muzică concretă = muzică realizată pe baza sunetelor concrete (muzicale sau zgomote) prelucrate cu aparatură electronică. ♦ (Substantivat, n.) Categorie filosofică, opusă abstractului, care desemnează latura palpabilă, vizibilă a fenomenelor sau ansamblul desfășurării lor în timp și în spațiu. ♦ Precis, bine determinat. – Din fr concret. DOOM
concrét2 s. n.
concretelor
CONCRÉT, -Ă, concreți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care poate fi perceput cu simțurile; real; care denumește obiecte perceptibile prin simțuri. ◊ Muzică concretă = muzică realizată pe baza sunetelor concrete (muzicale sau zgomote) prelucrate cu aparatură electronică. ♦ (Substantivat, n.) Categorie filosofică, opusă abstractului, care desemnează latura palpabilă, vizibilă a fenomenelor sau ansamblul desfășurării lor în timp și în spațiu. ♦ Precis, bine determinat. – Din fr concret. DOOM
concrét2 s. n.
concretețe
CONCRETÉȚE s. f. (Livr.) Caracterul a ceea ce este concret. – Din it. concretezza. DOOM
concretéțe (livr.) s. f., art. concretéțea, g.-d. art. concretéței
concretețe
CONCRETÉȚE s. f. (Livr.) Caracterul a ceea ce este concret. – Din it. concretezza.
concretețea
CONCRETÉȚE s. f. (Livr.) Caracterul a ceea ce este concret. – Din it. concretezza. DOOM
concretéțe (livr.) s. f., art. concretéțea, g.-d. art. concretéței
concreteței
CONCRETÉȚE s. f. (Livr.) Caracterul a ceea ce este concret. – Din it. concretezza. DOOM
concretéțe (livr.) s. f., art. concretéțea, g.-d. art. concretéței
concretitudine
CONCRETITÚDINE s. f. (Rar) Concretețe. – De la concret.
concretitudinea
CONCRETITÚDINE s. f. (Rar) Concretețe. – De la concret.
concretitudini
CONCRETITÚDINE s. f. (Rar) Concretețe. – De la concret.
concretitudinii
CONCRETITÚDINE s. f. (Rar) Concretețe. – De la concret.
concretiza
CONCRETIZÁ, concretizez, vb. I. Tranz. A înfățișa în mod concret. ♦ Tranz. și refl. A (se) materializa, a (se) realiza în mod practic. – Din fr. concrétiser. DOOM
concretizá (a ~) vb., ind. prez. 3 concretizeáză
concretizai
CONCRETIZÁ, concretizez, vb. I. Tranz. A înfățișa în mod concret. ♦ Tranz. și refl. A (se) materializa, a (se) realiza în mod practic. – Din fr. concrétiser. DOOM
concretizá (a ~) vb., ind. prez. 3 concretizeáză
concretizam
CONCRETIZÁ, concretizez, vb. I. Tranz. A înfățișa în mod concret. ♦ Tranz. și refl. A (se) materializa, a (se) realiza în mod practic. – Din fr. concrétiser. DOOM
concretizá (a ~) vb., ind. prez. 3 concretizeáză
concretizare
CONCRETIZÁ, concretizez, vb. I. Tranz. A înfățișa în mod concret. ♦ Tranz. și refl. A (se) materializa, a (se) realiza în mod practic. – Din fr. concrétiser. DOOM
concretizá (a ~) vb., ind. prez. 3 concretizeáză
concretizare
CONCRETIZÁRE, concretizări, s. f. Acțiunea de a (se) concretiza și rezultatul ei; înfățișare, prezentare concretă; materializare. ♦ Operație mintală, opusă abstractizării, constând în legarea generalului de experiența senzorială. – V. concretiza. DOOM
concretizáre s. f., g.-d. art. concretizắrii; pl. concretizắri
concretizarea
CONCRETIZÁRE, concretizări, s. f. Acțiunea de a (se) concretiza și rezultatul ei; înfățișare, prezentare concretă; materializare. ♦ Operație mintală, opusă abstractizării, constând în legarea generalului de experiența senzorială. – V. concretiza. DOOM
concretizáre s. f., g.-d. art. concretizắrii; pl. concretizắri
concretizară
CONCRETIZÁ, concretizez, vb. I. Tranz. A înfățișa în mod concret. ♦ Tranz. și refl. A (se) materializa, a (se) realiza în mod practic. – Din fr. concrétiser. DOOM
concretizá (a ~) vb., ind. prez. 3 concretizeáză
concretizarăm
CONCRETIZÁ, concretizez, vb. I. Tranz. A înfățișa în mod concret. ♦ Tranz. și refl. A (se) materializa, a (se) realiza în mod practic. – Din fr. concrétiser. DOOM
concretizá (a ~) vb., ind. prez. 3 concretizeáză
concretizarăți
CONCRETIZÁ, concretizez, vb. I. Tranz. A înfățișa în mod concret. ♦ Tranz. și refl. A (se) materializa, a (se) realiza în mod practic. – Din fr. concrétiser. DOOM
concretizá (a ~) vb., ind. prez. 3 concretizeáză
concretizase
CONCRETIZÁ, concretizez, vb. I. Tranz. A înfățișa în mod concret. ♦ Tranz. și refl. A (se) materializa, a (se) realiza în mod practic. – Din fr. concrétiser. DOOM
concretizá (a ~) vb., ind. prez. 3 concretizeáză
concretizasem
CONCRETIZÁ, concretizez, vb. I. Tranz. A înfățișa în mod concret. ♦ Tranz. și refl. A (se) materializa, a (se) realiza în mod practic. – Din fr. concrétiser. DOOM
concretizá (a ~) vb., ind. prez. 3 concretizeáză
concretizaseră
CONCRETIZÁ, concretizez, vb. I. Tranz. A înfățișa în mod concret. ♦ Tranz. și refl. A (se) materializa, a (se) realiza în mod practic. – Din fr. concrétiser. DOOM
concretizá (a ~) vb., ind. prez. 3 concretizeáză
concretizaserăm
CONCRETIZÁ, concretizez, vb. I. Tranz. A înfățișa în mod concret. ♦ Tranz. și refl. A (se) materializa, a (se) realiza în mod practic. – Din fr. concrétiser. DOOM
concretizá (a ~) vb., ind. prez. 3 concretizeáză
concretizaserăți
CONCRETIZÁ, concretizez, vb. I. Tranz. A înfățișa în mod concret. ♦ Tranz. și refl. A (se) materializa, a (se) realiza în mod practic. – Din fr. concrétiser. DOOM
concretizá (a ~) vb., ind. prez. 3 concretizeáză
concretizaseși
CONCRETIZÁ, concretizez, vb. I. Tranz. A înfățișa în mod concret. ♦ Tranz. și refl. A (se) materializa, a (se) realiza în mod practic. – Din fr. concrétiser. DOOM
concretizá (a ~) vb., ind. prez. 3 concretizeáză
concretizaseți
CONCRETIZÁ, concretizez, vb. I. Tranz. A înfățișa în mod concret. ♦ Tranz. și refl. A (se) materializa, a (se) realiza în mod practic. – Din fr. concrétiser. DOOM
concretizá (a ~) vb., ind. prez. 3 concretizeáză
concretizat
CONCRETIZÁ, concretizez, vb. I. Tranz. A înfățișa în mod concret. ♦ Tranz. și refl. A (se) materializa, a (se) realiza în mod practic. – Din fr. concrétiser. DOOM
concretizá (a ~) vb., ind. prez. 3 concretizeáză
concretizat
CONCRETIZÁT, -Ă, concretizați, -te, adj. Care este realizat în mod practic; materializat. – V. concretiza.
concretizata
CONCRETIZÁT, -Ă, concretizați, -te, adj. Care este realizat în mod practic; materializat. – V. concretiza.
concretizate
CONCRETIZÁT, -Ă, concretizați, -te, adj. Care este realizat în mod practic; materializat. – V. concretiza.
concretizatei
CONCRETIZÁT, -Ă, concretizați, -te, adj. Care este realizat în mod practic; materializat. – V. concretiza.
concretizatele
CONCRETIZÁT, -Ă, concretizați, -te, adj. Care este realizat în mod practic; materializat. – V. concretiza.
concretizatelor
CONCRETIZÁT, -Ă, concretizați, -te, adj. Care este realizat în mod practic; materializat. – V. concretiza.
concretizatoare
CONCRETIZATÓR, -OÁRE, concretizatori, -oare, adj. (Rar) Care concretizează. – Concretiza + suf. -tor.
concretizatoarea
CONCRETIZATÓR, -OÁRE, concretizatori, -oare, adj. (Rar) Care concretizează. – Concretiza + suf. -tor.
concretizatoarei
CONCRETIZATÓR, -OÁRE, concretizatori, -oare, adj. (Rar) Care concretizează. – Concretiza + suf. -tor.
concretizatoarele
CONCRETIZATÓR, -OÁRE, concretizatori, -oare, adj. (Rar) Care concretizează. – Concretiza + suf. -tor.
concretizatoarelor
CONCRETIZATÓR, -OÁRE, concretizatori, -oare, adj. (Rar) Care concretizează. – Concretiza + suf. -tor.
concretizator
CONCRETIZATÓR, -OÁRE, concretizatori, -oare, adj. (Rar) Care concretizează. – Concretiza + suf. -tor.
concretizatori
CONCRETIZATÓR, -OÁRE, concretizatori, -oare, adj. (Rar) Care concretizează. – Concretiza + suf. -tor.
concretizatorii
CONCRETIZATÓR, -OÁRE, concretizatori, -oare, adj. (Rar) Care concretizează. – Concretiza + suf. -tor.
concretizatorilor
CONCRETIZATÓR, -OÁRE, concretizatori, -oare, adj. (Rar) Care concretizează. – Concretiza + suf. -tor.
concretizatorul
CONCRETIZATÓR, -OÁRE, concretizatori, -oare, adj. (Rar) Care concretizează. – Concretiza + suf. -tor.
concretizatorului
CONCRETIZATÓR, -OÁRE, concretizatori, -oare, adj. (Rar) Care concretizează. – Concretiza + suf. -tor.
concretizatul
CONCRETIZÁT, -Ă, concretizați, -te, adj. Care este realizat în mod practic; materializat. – V. concretiza.
concretizatului
CONCRETIZÁT, -Ă, concretizați, -te, adj. Care este realizat în mod practic; materializat. – V. concretiza.
concretizau
CONCRETIZÁ, concretizez, vb. I. Tranz. A înfățișa în mod concret. ♦ Tranz. și refl. A (se) materializa, a (se) realiza în mod practic. – Din fr. concrétiser. DOOM
concretizá (a ~) vb., ind. prez. 3 concretizeáză
concretizași
CONCRETIZÁ, concretizez, vb. I. Tranz. A înfățișa în mod concret. ♦ Tranz. și refl. A (se) materializa, a (se) realiza în mod practic. – Din fr. concrétiser. DOOM
concretizá (a ~) vb., ind. prez. 3 concretizeáză
concretizați
CONCRETIZÁ, concretizez, vb. I. Tranz. A înfățișa în mod concret. ♦ Tranz. și refl. A (se) materializa, a (se) realiza în mod practic. – Din fr. concrétiser. DOOM
concretizá (a ~) vb., ind. prez. 3 concretizeáză
concretizați
CONCRETIZÁT, -Ă, concretizați, -te, adj. Care este realizat în mod practic; materializat. – V. concretiza.
concretizații
CONCRETIZÁT, -Ă, concretizați, -te, adj. Care este realizat în mod practic; materializat. – V. concretiza.
concretizaților
CONCRETIZÁT, -Ă, concretizați, -te, adj. Care este realizat în mod practic; materializat. – V. concretiza.
concretizează
CONCRETIZÁ, concretizez, vb. I. Tranz. A înfățișa în mod concret. ♦ Tranz. și refl. A (se) materializa, a (se) realiza în mod practic. – Din fr. concrétiser. DOOM
concretizá (a ~) vb., ind. prez. 3 concretizeáză
concretizez
CONCRETIZÁ, concretizez, vb. I. Tranz. A înfățișa în mod concret. ♦ Tranz. și refl. A (se) materializa, a (se) realiza în mod practic. – Din fr. concrétiser. DOOM
concretizá (a ~) vb., ind. prez. 3 concretizeáză
concretizeze
CONCRETIZÁ, concretizez, vb. I. Tranz. A înfățișa în mod concret. ♦ Tranz. și refl. A (se) materializa, a (se) realiza în mod practic. – Din fr. concrétiser. DOOM
concretizá (a ~) vb., ind. prez. 3 concretizeáză
concretizezi
CONCRETIZÁ, concretizez, vb. I. Tranz. A înfățișa în mod concret. ♦ Tranz. și refl. A (se) materializa, a (se) realiza în mod practic. – Din fr. concrétiser. DOOM
concretizá (a ~) vb., ind. prez. 3 concretizeáză
concretizând
CONCRETIZÁ, concretizez, vb. I. Tranz. A înfățișa în mod concret. ♦ Tranz. și refl. A (se) materializa, a (se) realiza în mod practic. – Din fr. concrétiser. DOOM
concretizá (a ~) vb., ind. prez. 3 concretizeáză
concretizînd
CONCRETIZÁ, concretizez, vb. I. Tranz. A înfățișa în mod concret. ♦ Tranz. și refl. A (se) materializa, a (se) realiza în mod practic. – Din fr. concrétiser. DOOM
concretizá (a ~) vb., ind. prez. 3 concretizeáză
concretizări
CONCRETIZÁRE, concretizări, s. f. Acțiunea de a (se) concretiza și rezultatul ei; înfățișare, prezentare concretă; materializare. ♦ Operație mintală, opusă abstractizării, constând în legarea generalului de experiența senzorială. – V. concretiza. DOOM
concretizáre s. f., g.-d. art. concretizắrii; pl. concretizắri
concretizării
CONCRETIZÁRE, concretizări, s. f. Acțiunea de a (se) concretiza și rezultatul ei; înfățișare, prezentare concretă; materializare. ♦ Operație mintală, opusă abstractizării, constând în legarea generalului de experiența senzorială. – V. concretiza. DOOM
concretizáre s. f., g.-d. art. concretizắrii; pl. concretizắri
concretizările
CONCRETIZÁRE, concretizări, s. f. Acțiunea de a (se) concretiza și rezultatul ei; înfățișare, prezentare concretă; materializare. ♦ Operație mintală, opusă abstractizării, constând în legarea generalului de experiența senzorială. – V. concretiza. DOOM
concretizáre s. f., g.-d. art. concretizắrii; pl. concretizắri
concretizărilor
CONCRETIZÁRE, concretizări, s. f. Acțiunea de a (se) concretiza și rezultatul ei; înfățișare, prezentare concretă; materializare. ♦ Operație mintală, opusă abstractizării, constând în legarea generalului de experiența senzorială. – V. concretiza. DOOM
concretizáre s. f., g.-d. art. concretizắrii; pl. concretizắri
concretul
CONCRÉT, -Ă, concreți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care poate fi perceput cu simțurile; real; care denumește obiecte perceptibile prin simțuri. ◊ Muzică concretă = muzică realizată pe baza sunetelor concrete (muzicale sau zgomote) prelucrate cu aparatură electronică. ♦ (Substantivat, n.) Categorie filosofică, opusă abstractului, care desemnează latura palpabilă, vizibilă a fenomenelor sau ansamblul desfășurării lor în timp și în spațiu. ♦ Precis, bine determinat. – Din fr concret. DOOM
concrét2 s. n.
concretului
CONCRÉT, -Ă, concreți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care poate fi perceput cu simțurile; real; care denumește obiecte perceptibile prin simțuri. ◊ Muzică concretă = muzică realizată pe baza sunetelor concrete (muzicale sau zgomote) prelucrate cu aparatură electronică. ♦ (Substantivat, n.) Categorie filosofică, opusă abstractului, care desemnează latura palpabilă, vizibilă a fenomenelor sau ansamblul desfășurării lor în timp și în spațiu. ♦ Precis, bine determinat. – Din fr concret. DOOM
concrét2 s. n.
concrește
CONCRÉȘTE, concresc, vb. III. A crește împreună. – Din lat. concrescere. DOOM
concréște (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. concrésc; conj. prez. 3 să concreáscă; part. concrescút
concreștere
CONCRÉȘTERE, concreșteri, s. f. Acțiunea de a concrește și rezultatul ei. – V. concrește. DOOM
concréștere s. f., g.-d. art. concréșterii; pl. concréșteri
concreșterea
CONCRÉȘTERE, concreșteri, s. f. Acțiunea de a concrește și rezultatul ei. – V. concrește. DOOM
concréștere s. f., g.-d. art. concréșterii; pl. concréșteri
concreșteri
CONCRÉȘTERE, concreșteri, s. f. Acțiunea de a concrește și rezultatul ei. – V. concrește. DOOM
concréștere s. f., g.-d. art. concréșterii; pl. concréșteri
concreșterii
CONCRÉȘTERE, concreșteri, s. f. Acțiunea de a concrește și rezultatul ei. – V. concrește. DOOM
concréștere s. f., g.-d. art. concréșterii; pl. concréșteri
concreșterile
CONCRÉȘTERE, concreșteri, s. f. Acțiunea de a concrește și rezultatul ei. – V. concrește. DOOM
concréștere s. f., g.-d. art. concréșterii; pl. concréșteri
concreșterilor
CONCRÉȘTERE, concreșteri, s. f. Acțiunea de a concrește și rezultatul ei. – V. concrește. DOOM
concréștere s. f., g.-d. art. concréșterii; pl. concréșteri
concreți
CONCRÉT, -Ă, concreți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care poate fi perceput cu simțurile; real; care denumește obiecte perceptibile prin simțuri. ◊ Muzică concretă = muzică realizată pe baza sunetelor concrete (muzicale sau zgomote) prelucrate cu aparatură electronică. ♦ (Substantivat, n.) Categorie filosofică, opusă abstractului, care desemnează latura palpabilă, vizibilă a fenomenelor sau ansamblul desfășurării lor în timp și în spațiu. ♦ Precis, bine determinat. – Din fr concret. DOOM
concrét2 s. n.
concreții
CONCRÉT, -Ă, concreți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care poate fi perceput cu simțurile; real; care denumește obiecte perceptibile prin simțuri. ◊ Muzică concretă = muzică realizată pe baza sunetelor concrete (muzicale sau zgomote) prelucrate cu aparatură electronică. ♦ (Substantivat, n.) Categorie filosofică, opusă abstractului, care desemnează latura palpabilă, vizibilă a fenomenelor sau ansamblul desfășurării lor în timp și în spațiu. ♦ Precis, bine determinat. – Din fr concret. DOOM
concrét2 s. n.
concreților
CONCRÉT, -Ă, concreți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care poate fi perceput cu simțurile; real; care denumește obiecte perceptibile prin simțuri. ◊ Muzică concretă = muzică realizată pe baza sunetelor concrete (muzicale sau zgomote) prelucrate cu aparatură electronică. ♦ (Substantivat, n.) Categorie filosofică, opusă abstractului, care desemnează latura palpabilă, vizibilă a fenomenelor sau ansamblul desfășurării lor în timp și în spațiu. ♦ Precis, bine determinat. – Din fr concret. DOOM
concrét2 s. n.
concreționa
CONCREȚIONÁ, concreționez, vb. I. Refl. A suferi procesul de concreționare. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. concrétionner. DOOM
!concreționá (a se ~) (-ți-o-) vb. refl., ind. prez. 3 se concreționeáză
concreționai
CONCREȚIONÁ, concreționez, vb. I. Refl. A suferi procesul de concreționare. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. concrétionner. DOOM
!concreționá (a se ~) (-ți-o-) vb. refl., ind. prez. 3 se concreționeáză
concreționam
CONCREȚIONÁ, concreționez, vb. I. Refl. A suferi procesul de concreționare. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. concrétionner. DOOM
!concreționá (a se ~) (-ți-o-) vb. refl., ind. prez. 3 se concreționeáză
concreționar
CONCREȚIONÁR, -Ă, concreționari, -e, adj. Care prezintă concrețiuni. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. concrétionnaire. DOOM
concreționár (-ți-o-) adj. m., pl. concreționári; f. concreționáră, pl. concreționáre
concreționara
CONCREȚIONÁR, -Ă, concreționari, -e, adj. Care prezintă concrețiuni. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. concrétionnaire. DOOM
concreționár (-ți-o-) adj. m., pl. concreționári; f. concreționáră, pl. concreționáre
concreționare
CONCREȚIONÁ, concreționez, vb. I. Refl. A suferi procesul de concreționare. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. concrétionner. DOOM
!concreționá (a se ~) (-ți-o-) vb. refl., ind. prez. 3 se concreționeáză
concreționare
CONCREȚIONÁR, -Ă, concreționari, -e, adj. Care prezintă concrețiuni. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. concrétionnaire. DOOM
concreționár (-ți-o-) adj. m., pl. concreționári; f. concreționáră, pl. concreționáre
concreționare
CONCREȚIONÁRE s. f. 1. Operație de transformare, printr-un tratament termic, a unui conglomerat de pulberi de metale, metaloizi etc. într-un corp solid. 2. Formare a concrețiunilor. [Pr.: -ți-o-] – V. concreționa. DOOM
concreționáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. concreționắrii
concreționarea
CONCREȚIONÁRE s. f. 1. Operație de transformare, printr-un tratament termic, a unui conglomerat de pulberi de metale, metaloizi etc. într-un corp solid. 2. Formare a concrețiunilor. [Pr.: -ți-o-] – V. concreționa. DOOM
concreționáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. concreționắrii
concreționarei
CONCREȚIONÁR, -Ă, concreționari, -e, adj. Care prezintă concrețiuni. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. concrétionnaire. DOOM
concreționár (-ți-o-) adj. m., pl. concreționári; f. concreționáră, pl. concreționáre
concreționarele
CONCREȚIONÁR, -Ă, concreționari, -e, adj. Care prezintă concrețiuni. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. concrétionnaire. DOOM
concreționár (-ți-o-) adj. m., pl. concreționári; f. concreționáră, pl. concreționáre
concreționarelor
CONCREȚIONÁR, -Ă, concreționari, -e, adj. Care prezintă concrețiuni. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. concrétionnaire. DOOM
concreționár (-ți-o-) adj. m., pl. concreționári; f. concreționáră, pl. concreționáre
concreționari
CONCREȚIONÁR, -Ă, concreționari, -e, adj. Care prezintă concrețiuni. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. concrétionnaire. DOOM
concreționár (-ți-o-) adj. m., pl. concreționári; f. concreționáră, pl. concreționáre
concreționarii
CONCREȚIONÁR, -Ă, concreționari, -e, adj. Care prezintă concrețiuni. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. concrétionnaire. DOOM
concreționár (-ți-o-) adj. m., pl. concreționári; f. concreționáră, pl. concreționáre
concreționarilor
CONCREȚIONÁR, -Ă, concreționari, -e, adj. Care prezintă concrețiuni. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. concrétionnaire. DOOM
concreționár (-ți-o-) adj. m., pl. concreționári; f. concreționáră, pl. concreționáre
concreționarul
CONCREȚIONÁR, -Ă, concreționari, -e, adj. Care prezintă concrețiuni. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. concrétionnaire. DOOM
concreționár (-ți-o-) adj. m., pl. concreționári; f. concreționáră, pl. concreționáre
concreționarului
CONCREȚIONÁR, -Ă, concreționari, -e, adj. Care prezintă concrețiuni. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. concrétionnaire. DOOM
concreționár (-ți-o-) adj. m., pl. concreționári; f. concreționáră, pl. concreționáre
concreționară
CONCREȚIONÁ, concreționez, vb. I. Refl. A suferi procesul de concreționare. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. concrétionner. DOOM
!concreționá (a se ~) (-ți-o-) vb. refl., ind. prez. 3 se concreționeáză
concreționarăm
CONCREȚIONÁ, concreționez, vb. I. Refl. A suferi procesul de concreționare. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. concrétionner. DOOM
!concreționá (a se ~) (-ți-o-) vb. refl., ind. prez. 3 se concreționeáză
concreționarăți
CONCREȚIONÁ, concreționez, vb. I. Refl. A suferi procesul de concreționare. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. concrétionner. DOOM
!concreționá (a se ~) (-ți-o-) vb. refl., ind. prez. 3 se concreționeáză
concreționase
CONCREȚIONÁ, concreționez, vb. I. Refl. A suferi procesul de concreționare. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. concrétionner. DOOM
!concreționá (a se ~) (-ți-o-) vb. refl., ind. prez. 3 se concreționeáză
concreționasem
CONCREȚIONÁ, concreționez, vb. I. Refl. A suferi procesul de concreționare. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. concrétionner. DOOM
!concreționá (a se ~) (-ți-o-) vb. refl., ind. prez. 3 se concreționeáză
concreționaseră
CONCREȚIONÁ, concreționez, vb. I. Refl. A suferi procesul de concreționare. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. concrétionner. DOOM
!concreționá (a se ~) (-ți-o-) vb. refl., ind. prez. 3 se concreționeáză
concreționaserăm
CONCREȚIONÁ, concreționez, vb. I. Refl. A suferi procesul de concreționare. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. concrétionner. DOOM
!concreționá (a se ~) (-ți-o-) vb. refl., ind. prez. 3 se concreționeáză
concreționaserăți
CONCREȚIONÁ, concreționez, vb. I. Refl. A suferi procesul de concreționare. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. concrétionner. DOOM
!concreționá (a se ~) (-ți-o-) vb. refl., ind. prez. 3 se concreționeáză
concreționaseși
CONCREȚIONÁ, concreționez, vb. I. Refl. A suferi procesul de concreționare. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. concrétionner. DOOM
!concreționá (a se ~) (-ți-o-) vb. refl., ind. prez. 3 se concreționeáză
concreționaseți
CONCREȚIONÁ, concreționez, vb. I. Refl. A suferi procesul de concreționare. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. concrétionner. DOOM
!concreționá (a se ~) (-ți-o-) vb. refl., ind. prez. 3 se concreționeáză
concreționat
CONCREȚIONÁ, concreționez, vb. I. Refl. A suferi procesul de concreționare. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. concrétionner. DOOM
!concreționá (a se ~) (-ți-o-) vb. refl., ind. prez. 3 se concreționeáză
concreționau
CONCREȚIONÁ, concreționez, vb. I. Refl. A suferi procesul de concreționare. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. concrétionner. DOOM
!concreționá (a se ~) (-ți-o-) vb. refl., ind. prez. 3 se concreționeáză
concreționași
CONCREȚIONÁ, concreționez, vb. I. Refl. A suferi procesul de concreționare. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. concrétionner. DOOM
!concreționá (a se ~) (-ți-o-) vb. refl., ind. prez. 3 se concreționeáză
concreționați
CONCREȚIONÁ, concreționez, vb. I. Refl. A suferi procesul de concreționare. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. concrétionner. DOOM
!concreționá (a se ~) (-ți-o-) vb. refl., ind. prez. 3 se concreționeáză
concreționează
CONCREȚIONÁ, concreționez, vb. I. Refl. A suferi procesul de concreționare. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. concrétionner. DOOM
!concreționá (a se ~) (-ți-o-) vb. refl., ind. prez. 3 se concreționeáză
concreționez
CONCREȚIONÁ, concreționez, vb. I. Refl. A suferi procesul de concreționare. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. concrétionner. DOOM
!concreționá (a se ~) (-ți-o-) vb. refl., ind. prez. 3 se concreționeáză
concreționeze
CONCREȚIONÁ, concreționez, vb. I. Refl. A suferi procesul de concreționare. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. concrétionner. DOOM
!concreționá (a se ~) (-ți-o-) vb. refl., ind. prez. 3 se concreționeáză
concreționezi
CONCREȚIONÁ, concreționez, vb. I. Refl. A suferi procesul de concreționare. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. concrétionner. DOOM
!concreționá (a se ~) (-ți-o-) vb. refl., ind. prez. 3 se concreționeáză
concreționând
CONCREȚIONÁ, concreționez, vb. I. Refl. A suferi procesul de concreționare. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. concrétionner. DOOM
!concreționá (a se ~) (-ți-o-) vb. refl., ind. prez. 3 se concreționeáză
concreționînd
CONCREȚIONÁ, concreționez, vb. I. Refl. A suferi procesul de concreționare. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. concrétionner. DOOM
!concreționá (a se ~) (-ți-o-) vb. refl., ind. prez. 3 se concreționeáză
concreționări
CONCREȚIONÁRE s. f. 1. Operație de transformare, printr-un tratament termic, a unui conglomerat de pulberi de metale, metaloizi etc. într-un corp solid. 2. Formare a concrețiunilor. [Pr.: -ți-o-] – V. concreționa. DOOM
concreționáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. concreționắrii
concreționării
CONCREȚIONÁRE s. f. 1. Operație de transformare, printr-un tratament termic, a unui conglomerat de pulberi de metale, metaloizi etc. într-un corp solid. 2. Formare a concrețiunilor. [Pr.: -ți-o-] – V. concreționa. DOOM
concreționáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. concreționắrii
concreționările
CONCREȚIONÁRE s. f. 1. Operație de transformare, printr-un tratament termic, a unui conglomerat de pulberi de metale, metaloizi etc. într-un corp solid. 2. Formare a concrețiunilor. [Pr.: -ți-o-] – V. concreționa. DOOM
concreționáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. concreționắrii
concreționărilor
CONCREȚIONÁRE s. f. 1. Operație de transformare, printr-un tratament termic, a unui conglomerat de pulberi de metale, metaloizi etc. într-un corp solid. 2. Formare a concrețiunilor. [Pr.: -ți-o-] – V. concreționa. DOOM
concreționáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. concreționắrii
concrețiune
CONCREȚIÚNE, concrețiuni, s. f. Agregat mineral format prin depunerea materialului din soluții în jurul unui nucleu (roci, minerale etc.), în soluri sau în peșteri. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. concrétion, lat. concretio, -onis. DOOM
concrețiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. concrețiúnii; pl. concrețiúni
concrețiunea
CONCREȚIÚNE, concrețiuni, s. f. Agregat mineral format prin depunerea materialului din soluții în jurul unui nucleu (roci, minerale etc.), în soluri sau în peșteri. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. concrétion, lat. concretio, -onis. DOOM
concrețiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. concrețiúnii; pl. concrețiúni
concrețiuni
CONCREȚIÚNE, concrețiuni, s. f. Agregat mineral format prin depunerea materialului din soluții în jurul unui nucleu (roci, minerale etc.), în soluri sau în peșteri. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. concrétion, lat. concretio, -onis. DOOM
concrețiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. concrețiúnii; pl. concrețiúni
concrețiunii
CONCREȚIÚNE, concrețiuni, s. f. Agregat mineral format prin depunerea materialului din soluții în jurul unui nucleu (roci, minerale etc.), în soluri sau în peșteri. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. concrétion, lat. concretio, -onis. DOOM
concrețiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. concrețiúnii; pl. concrețiúni
concrețiunile
CONCREȚIÚNE, concrețiuni, s. f. Agregat mineral format prin depunerea materialului din soluții în jurul unui nucleu (roci, minerale etc.), în soluri sau în peșteri. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. concrétion, lat. concretio, -onis. DOOM
concrețiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. concrețiúnii; pl. concrețiúni
concrețiunilor
CONCREȚIÚNE, concrețiuni, s. f. Agregat mineral format prin depunerea materialului din soluții în jurul unui nucleu (roci, minerale etc.), în soluri sau în peșteri. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. concrétion, lat. concretio, -onis. DOOM
concrețiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. concrețiúnii; pl. concrețiúni
concubin
CONCUBÍN, -Ă, concubini, -e, s. m. și f. Persoană care trăiește în concubinaj. – Din fr. concubin, lat. concubinus. DOOM
concubínă s. f., g.-d. art. concubínei; pl. concubíne
concubina
CONCUBÍN, -Ă, concubini, -e, s. m. și f. Persoană care trăiește în concubinaj. – Din fr. concubin, lat. concubinus. DOOM
concubínă s. f., g.-d. art. concubínei; pl. concubíne
concubinaj
CONCUBINÁJ, concubinaje, s. n. Conviețuire a unui bărbat cu o femeie fără îndeplinirea formelor legale de căsătorie; căsătorie nelegitimă. – Din fr. concubinage. DOOM
concubináj s. n., pl. concubináje
concubinaje
CONCUBINÁJ, concubinaje, s. n. Conviețuire a unui bărbat cu o femeie fără îndeplinirea formelor legale de căsătorie; căsătorie nelegitimă. – Din fr. concubinage. DOOM
concubináj s. n., pl. concubináje
concubinajele
CONCUBINÁJ, concubinaje, s. n. Conviețuire a unui bărbat cu o femeie fără îndeplinirea formelor legale de căsătorie; căsătorie nelegitimă. – Din fr. concubinage. DOOM
concubináj s. n., pl. concubináje
concubinajelor
CONCUBINÁJ, concubinaje, s. n. Conviețuire a unui bărbat cu o femeie fără îndeplinirea formelor legale de căsătorie; căsătorie nelegitimă. – Din fr. concubinage. DOOM
concubináj s. n., pl. concubináje
concubinajul
CONCUBINÁJ, concubinaje, s. n. Conviețuire a unui bărbat cu o femeie fără îndeplinirea formelor legale de căsătorie; căsătorie nelegitimă. – Din fr. concubinage. DOOM
concubináj s. n., pl. concubináje
concubinajului
CONCUBINÁJ, concubinaje, s. n. Conviețuire a unui bărbat cu o femeie fără îndeplinirea formelor legale de căsătorie; căsătorie nelegitimă. – Din fr. concubinage. DOOM
concubináj s. n., pl. concubináje
concubine
CONCUBÍN, -Ă, concubini, -e, s. m. și f. Persoană care trăiește în concubinaj. – Din fr. concubin, lat. concubinus. DOOM
concubínă s. f., g.-d. art. concubínei; pl. concubíne
concubinei
CONCUBÍN, -Ă, concubini, -e, s. m. și f. Persoană care trăiește în concubinaj. – Din fr. concubin, lat. concubinus. DOOM
concubínă s. f., g.-d. art. concubínei; pl. concubíne
concubinele
CONCUBÍN, -Ă, concubini, -e, s. m. și f. Persoană care trăiește în concubinaj. – Din fr. concubin, lat. concubinus. DOOM
concubínă s. f., g.-d. art. concubínei; pl. concubíne
concubinelor
CONCUBÍN, -Ă, concubini, -e, s. m. și f. Persoană care trăiește în concubinaj. – Din fr. concubin, lat. concubinus. DOOM
concubínă s. f., g.-d. art. concubínei; pl. concubíne
concubini
CONCUBÍN, -Ă, concubini, -e, s. m. și f. Persoană care trăiește în concubinaj. – Din fr. concubin, lat. concubinus. DOOM
concubínă s. f., g.-d. art. concubínei; pl. concubíne
concubinii
CONCUBÍN, -Ă, concubini, -e, s. m. și f. Persoană care trăiește în concubinaj. – Din fr. concubin, lat. concubinus. DOOM
concubínă s. f., g.-d. art. concubínei; pl. concubíne
concubinilor
CONCUBÍN, -Ă, concubini, -e, s. m. și f. Persoană care trăiește în concubinaj. – Din fr. concubin, lat. concubinus. DOOM
concubínă s. f., g.-d. art. concubínei; pl. concubíne
concubinul
CONCUBÍN, -Ă, concubini, -e, s. m. și f. Persoană care trăiește în concubinaj. – Din fr. concubin, lat. concubinus. DOOM
concubínă s. f., g.-d. art. concubínei; pl. concubíne
concubinului
CONCUBÍN, -Ă, concubini, -e, s. m. și f. Persoană care trăiește în concubinaj. – Din fr. concubin, lat. concubinus. DOOM
concubínă s. f., g.-d. art. concubínei; pl. concubíne
concuistă
CONCUÍSȚĂ s. f. v. conchistă.
concupiscent
CONCUPISCÉNT, -Ă, concupiscenți, -te, adj. (Livr.) Care are înclinare către plăceri senzuale, trupești; luxurios. – Din fr. concupiscent, it. concupiscente. DOOM
concupiscént (livr.) adj. m., pl. concupiscénți; f. concupiscéntă, pl. concupiscénte
concupiscenta
CONCUPISCÉNT, -Ă, concupiscenți, -te, adj. (Livr.) Care are înclinare către plăceri senzuale, trupești; luxurios. – Din fr. concupiscent, it. concupiscente. DOOM
concupiscént (livr.) adj. m., pl. concupiscénți; f. concupiscéntă, pl. concupiscénte
concupiscente
CONCUPISCÉNT, -Ă, concupiscenți, -te, adj. (Livr.) Care are înclinare către plăceri senzuale, trupești; luxurios. – Din fr. concupiscent, it. concupiscente. DOOM
concupiscént (livr.) adj. m., pl. concupiscénți; f. concupiscéntă, pl. concupiscénte
concupiscentei
CONCUPISCÉNT, -Ă, concupiscenți, -te, adj. (Livr.) Care are înclinare către plăceri senzuale, trupești; luxurios. – Din fr. concupiscent, it. concupiscente. DOOM
concupiscént (livr.) adj. m., pl. concupiscénți; f. concupiscéntă, pl. concupiscénte
concupiscentele
CONCUPISCÉNT, -Ă, concupiscenți, -te, adj. (Livr.) Care are înclinare către plăceri senzuale, trupești; luxurios. – Din fr. concupiscent, it. concupiscente. DOOM
concupiscént (livr.) adj. m., pl. concupiscénți; f. concupiscéntă, pl. concupiscénte
concupiscentelor
CONCUPISCÉNT, -Ă, concupiscenți, -te, adj. (Livr.) Care are înclinare către plăceri senzuale, trupești; luxurios. – Din fr. concupiscent, it. concupiscente. DOOM
concupiscént (livr.) adj. m., pl. concupiscénți; f. concupiscéntă, pl. concupiscénte
concupiscentul
CONCUPISCÉNT, -Ă, concupiscenți, -te, adj. (Livr.) Care are înclinare către plăceri senzuale, trupești; luxurios. – Din fr. concupiscent, it. concupiscente. DOOM
concupiscént (livr.) adj. m., pl. concupiscénți; f. concupiscéntă, pl. concupiscénte
concupiscentului
CONCUPISCÉNT, -Ă, concupiscenți, -te, adj. (Livr.) Care are înclinare către plăceri senzuale, trupești; luxurios. – Din fr. concupiscent, it. concupiscente. DOOM
concupiscént (livr.) adj. m., pl. concupiscénți; f. concupiscéntă, pl. concupiscénte
concupiscenți
CONCUPISCÉNT, -Ă, concupiscenți, -te, adj. (Livr.) Care are înclinare către plăceri senzuale, trupești; luxurios. – Din fr. concupiscent, it. concupiscente. DOOM
concupiscént (livr.) adj. m., pl. concupiscénți; f. concupiscéntă, pl. concupiscénte
concupiscenții
CONCUPISCÉNT, -Ă, concupiscenți, -te, adj. (Livr.) Care are înclinare către plăceri senzuale, trupești; luxurios. – Din fr. concupiscent, it. concupiscente. DOOM
concupiscént (livr.) adj. m., pl. concupiscénți; f. concupiscéntă, pl. concupiscénte
concupiscenților
CONCUPISCÉNT, -Ă, concupiscenți, -te, adj. (Livr.) Care are înclinare către plăceri senzuale, trupești; luxurios. – Din fr. concupiscent, it. concupiscente. DOOM
concupiscént (livr.) adj. m., pl. concupiscénți; f. concupiscéntă, pl. concupiscénte
concupiscență
CONCUPISCÉNȚĂ s. f. (Livr.) Înclinare către plăceri senzuale, trupești; luxură. – Din fr. concupiscence, it. concupiscenza. DOOM
concupiscénță (livr.) s. f., g.-d. art. concupiscénței
concur
CONCURÁ vb. I. 1. intr. A participa la o competiție, la un concurs. 2. intr. A tinde spre același rezultat. 3. intr., refl., tr. A(-și) face concurență în comerț. [P.i., 3,6 -ură, -ează. / < lat. concurrere, cf. fr. concourir, concurrencer]. DOOM
concurá2 (a ~) (a participa la un concurs, a face concurență) vb., ind. prez. 3 concureáză; conj. prez. 3 să concuréze
concura
CONCURÁ vb. I. 1. intr. A participa la o competiție, la un concurs. 2. intr. A tinde spre același rezultat. 3. intr., refl., tr. A(-și) face concurență în comerț. [P.i., 3,6 -ură, -ează. / < lat. concurrere, cf. fr. concourir, concurrencer]. DOOM
concurá2 (a ~) (a participa la un concurs, a face concurență) vb., ind. prez. 3 concureáză; conj. prez. 3 să concuréze
concura
CONCURÁ, concurez, vb. I. 1. Intranz. A participa la un concurs. 2. Intranz. A tinde spre același rezultat, a duce spre același scop. 3. Intranz., refl. și tranz. A (se) lupta pentru întâietate în comerț; a(-și) face concurență. – Din fr. concourir, lat. concurrere.
concurai
CONCURÁ vb. I. 1. intr. A participa la o competiție, la un concurs. 2. intr. A tinde spre același rezultat. 3. intr., refl., tr. A(-și) face concurență în comerț. [P.i., 3,6 -ură, -ează. / < lat. concurrere, cf. fr. concourir, concurrencer]. DOOM
concurá2 (a ~) (a participa la un concurs, a face concurență) vb., ind. prez. 3 concureáză; conj. prez. 3 să concuréze
concurai
CONCURÁ, concurez, vb. I. 1. Intranz. A participa la un concurs. 2. Intranz. A tinde spre același rezultat, a duce spre același scop. 3. Intranz., refl. și tranz. A (se) lupta pentru întâietate în comerț; a(-și) face concurență. – Din fr. concourir, lat. concurrere.
concuram
CONCURÁ vb. I. 1. intr. A participa la o competiție, la un concurs. 2. intr. A tinde spre același rezultat. 3. intr., refl., tr. A(-și) face concurență în comerț. [P.i., 3,6 -ură, -ează. / < lat. concurrere, cf. fr. concourir, concurrencer]. DOOM
concurá2 (a ~) (a participa la un concurs, a face concurență) vb., ind. prez. 3 concureáză; conj. prez. 3 să concuréze
concuram
CONCURÁ, concurez, vb. I. 1. Intranz. A participa la un concurs. 2. Intranz. A tinde spre același rezultat, a duce spre același scop. 3. Intranz., refl. și tranz. A (se) lupta pentru întâietate în comerț; a(-și) face concurență. – Din fr. concourir, lat. concurrere.
concurare
CONCURÁ vb. I. 1. intr. A participa la o competiție, la un concurs. 2. intr. A tinde spre același rezultat. 3. intr., refl., tr. A(-și) face concurență în comerț. [P.i., 3,6 -ură, -ează. / < lat. concurrere, cf. fr. concourir, concurrencer]. DOOM
concurá2 (a ~) (a participa la un concurs, a face concurență) vb., ind. prez. 3 concureáză; conj. prez. 3 să concuréze
concurare
CONCURÁ, concurez, vb. I. 1. Intranz. A participa la un concurs. 2. Intranz. A tinde spre același rezultat, a duce spre același scop. 3. Intranz., refl. și tranz. A (se) lupta pentru întâietate în comerț; a(-și) face concurență. – Din fr. concourir, lat. concurrere.
concurare
CONCURÁ, concurez, vb. I. 1. Intranz. A participa la un concurs. 2. Intranz. A tinde spre același rezultat, a duce spre același scop. 3. Intranz., refl. și tranz. A (se) lupta pentru întâietate în comerț; a(-și) face concurență. – Din fr. concourir, lat. concurrere.
concurară
CONCURÁ vb. I. 1. intr. A participa la o competiție, la un concurs. 2. intr. A tinde spre același rezultat. 3. intr., refl., tr. A(-și) face concurență în comerț. [P.i., 3,6 -ură, -ează. / < lat. concurrere, cf. fr. concourir, concurrencer]. DOOM
concurá2 (a ~) (a participa la un concurs, a face concurență) vb., ind. prez. 3 concureáză; conj. prez. 3 să concuréze
concurară
CONCURÁ, concurez, vb. I. 1. Intranz. A participa la un concurs. 2. Intranz. A tinde spre același rezultat, a duce spre același scop. 3. Intranz., refl. și tranz. A (se) lupta pentru întâietate în comerț; a(-și) face concurență. – Din fr. concourir, lat. concurrere.
concurarăm
CONCURÁ vb. I. 1. intr. A participa la o competiție, la un concurs. 2. intr. A tinde spre același rezultat. 3. intr., refl., tr. A(-și) face concurență în comerț. [P.i., 3,6 -ură, -ează. / < lat. concurrere, cf. fr. concourir, concurrencer]. DOOM
concurá2 (a ~) (a participa la un concurs, a face concurență) vb., ind. prez. 3 concureáză; conj. prez. 3 să concuréze
concurarăm
CONCURÁ, concurez, vb. I. 1. Intranz. A participa la un concurs. 2. Intranz. A tinde spre același rezultat, a duce spre același scop. 3. Intranz., refl. și tranz. A (se) lupta pentru întâietate în comerț; a(-și) face concurență. – Din fr. concourir, lat. concurrere.
concurarăți
CONCURÁ vb. I. 1. intr. A participa la o competiție, la un concurs. 2. intr. A tinde spre același rezultat. 3. intr., refl., tr. A(-și) face concurență în comerț. [P.i., 3,6 -ură, -ează. / < lat. concurrere, cf. fr. concourir, concurrencer]. DOOM
concurá2 (a ~) (a participa la un concurs, a face concurență) vb., ind. prez. 3 concureáză; conj. prez. 3 să concuréze
concurarăți
CONCURÁ, concurez, vb. I. 1. Intranz. A participa la un concurs. 2. Intranz. A tinde spre același rezultat, a duce spre același scop. 3. Intranz., refl. și tranz. A (se) lupta pentru întâietate în comerț; a(-și) face concurență. – Din fr. concourir, lat. concurrere.
concurase
CONCURÁ vb. I. 1. intr. A participa la o competiție, la un concurs. 2. intr. A tinde spre același rezultat. 3. intr., refl., tr. A(-și) face concurență în comerț. [P.i., 3,6 -ură, -ează. / < lat. concurrere, cf. fr. concourir, concurrencer]. DOOM
concurá2 (a ~) (a participa la un concurs, a face concurență) vb., ind. prez. 3 concureáză; conj. prez. 3 să concuréze
concurase
CONCURÁ, concurez, vb. I. 1. Intranz. A participa la un concurs. 2. Intranz. A tinde spre același rezultat, a duce spre același scop. 3. Intranz., refl. și tranz. A (se) lupta pentru întâietate în comerț; a(-și) face concurență. – Din fr. concourir, lat. concurrere.
concurasem
CONCURÁ vb. I. 1. intr. A participa la o competiție, la un concurs. 2. intr. A tinde spre același rezultat. 3. intr., refl., tr. A(-și) face concurență în comerț. [P.i., 3,6 -ură, -ează. / < lat. concurrere, cf. fr. concourir, concurrencer]. DOOM
concurá2 (a ~) (a participa la un concurs, a face concurență) vb., ind. prez. 3 concureáză; conj. prez. 3 să concuréze
concurasem
CONCURÁ, concurez, vb. I. 1. Intranz. A participa la un concurs. 2. Intranz. A tinde spre același rezultat, a duce spre același scop. 3. Intranz., refl. și tranz. A (se) lupta pentru întâietate în comerț; a(-și) face concurență. – Din fr. concourir, lat. concurrere.
concuraseră
CONCURÁ vb. I. 1. intr. A participa la o competiție, la un concurs. 2. intr. A tinde spre același rezultat. 3. intr., refl., tr. A(-și) face concurență în comerț. [P.i., 3,6 -ură, -ează. / < lat. concurrere, cf. fr. concourir, concurrencer]. DOOM
concurá2 (a ~) (a participa la un concurs, a face concurență) vb., ind. prez. 3 concureáză; conj. prez. 3 să concuréze
concuraseră
CONCURÁ, concurez, vb. I. 1. Intranz. A participa la un concurs. 2. Intranz. A tinde spre același rezultat, a duce spre același scop. 3. Intranz., refl. și tranz. A (se) lupta pentru întâietate în comerț; a(-și) face concurență. – Din fr. concourir, lat. concurrere.
concuraserăm
CONCURÁ vb. I. 1. intr. A participa la o competiție, la un concurs. 2. intr. A tinde spre același rezultat. 3. intr., refl., tr. A(-și) face concurență în comerț. [P.i., 3,6 -ură, -ează. / < lat. concurrere, cf. fr. concourir, concurrencer]. DOOM
concurá2 (a ~) (a participa la un concurs, a face concurență) vb., ind. prez. 3 concureáză; conj. prez. 3 să concuréze
concuraserăm
CONCURÁ, concurez, vb. I. 1. Intranz. A participa la un concurs. 2. Intranz. A tinde spre același rezultat, a duce spre același scop. 3. Intranz., refl. și tranz. A (se) lupta pentru întâietate în comerț; a(-și) face concurență. – Din fr. concourir, lat. concurrere.
concuraserăți
CONCURÁ vb. I. 1. intr. A participa la o competiție, la un concurs. 2. intr. A tinde spre același rezultat. 3. intr., refl., tr. A(-și) face concurență în comerț. [P.i., 3,6 -ură, -ează. / < lat. concurrere, cf. fr. concourir, concurrencer]. DOOM
concurá2 (a ~) (a participa la un concurs, a face concurență) vb., ind. prez. 3 concureáză; conj. prez. 3 să concuréze
concuraserăți
CONCURÁ, concurez, vb. I. 1. Intranz. A participa la un concurs. 2. Intranz. A tinde spre același rezultat, a duce spre același scop. 3. Intranz., refl. și tranz. A (se) lupta pentru întâietate în comerț; a(-și) face concurență. – Din fr. concourir, lat. concurrere.
concuraseși
CONCURÁ vb. I. 1. intr. A participa la o competiție, la un concurs. 2. intr. A tinde spre același rezultat. 3. intr., refl., tr. A(-și) face concurență în comerț. [P.i., 3,6 -ură, -ează. / < lat. concurrere, cf. fr. concourir, concurrencer]. DOOM
concurá2 (a ~) (a participa la un concurs, a face concurență) vb., ind. prez. 3 concureáză; conj. prez. 3 să concuréze
concuraseși
CONCURÁ, concurez, vb. I. 1. Intranz. A participa la un concurs. 2. Intranz. A tinde spre același rezultat, a duce spre același scop. 3. Intranz., refl. și tranz. A (se) lupta pentru întâietate în comerț; a(-și) face concurență. – Din fr. concourir, lat. concurrere.
concuraseți
CONCURÁ vb. I. 1. intr. A participa la o competiție, la un concurs. 2. intr. A tinde spre același rezultat. 3. intr., refl., tr. A(-și) face concurență în comerț. [P.i., 3,6 -ură, -ează. / < lat. concurrere, cf. fr. concourir, concurrencer]. DOOM
concurá2 (a ~) (a participa la un concurs, a face concurență) vb., ind. prez. 3 concureáză; conj. prez. 3 să concuréze
concuraseți
CONCURÁ, concurez, vb. I. 1. Intranz. A participa la un concurs. 2. Intranz. A tinde spre același rezultat, a duce spre același scop. 3. Intranz., refl. și tranz. A (se) lupta pentru întâietate în comerț; a(-și) face concurență. – Din fr. concourir, lat. concurrere.
concurat
CONCURÁ vb. I. 1. intr. A participa la o competiție, la un concurs. 2. intr. A tinde spre același rezultat. 3. intr., refl., tr. A(-și) face concurență în comerț. [P.i., 3,6 -ură, -ează. / < lat. concurrere, cf. fr. concourir, concurrencer]. DOOM
concurá2 (a ~) (a participa la un concurs, a face concurență) vb., ind. prez. 3 concureáză; conj. prez. 3 să concuréze
concurat
CONCURÁ, concurez, vb. I. 1. Intranz. A participa la un concurs. 2. Intranz. A tinde spre același rezultat, a duce spre același scop. 3. Intranz., refl. și tranz. A (se) lupta pentru întâietate în comerț; a(-și) face concurență. – Din fr. concourir, lat. concurrere.
concurat
CONCURÁ, concurez, vb. I. 1. Intranz. A participa la un concurs. 2. Intranz. A tinde spre același rezultat, a duce spre același scop. 3. Intranz., refl. și tranz. A (se) lupta pentru întâietate în comerț; a(-și) face concurență. – Din fr. concourir, lat. concurrere.
concurau
CONCURÁ vb. I. 1. intr. A participa la o competiție, la un concurs. 2. intr. A tinde spre același rezultat. 3. intr., refl., tr. A(-și) face concurență în comerț. [P.i., 3,6 -ură, -ează. / < lat. concurrere, cf. fr. concourir, concurrencer]. DOOM
concurá2 (a ~) (a participa la un concurs, a face concurență) vb., ind. prez. 3 concureáză; conj. prez. 3 să concuréze
concurau
CONCURÁ, concurez, vb. I. 1. Intranz. A participa la un concurs. 2. Intranz. A tinde spre același rezultat, a duce spre același scop. 3. Intranz., refl. și tranz. A (se) lupta pentru întâietate în comerț; a(-și) face concurență. – Din fr. concourir, lat. concurrere.
concurași
CONCURÁ vb. I. 1. intr. A participa la o competiție, la un concurs. 2. intr. A tinde spre același rezultat. 3. intr., refl., tr. A(-și) face concurență în comerț. [P.i., 3,6 -ură, -ează. / < lat. concurrere, cf. fr. concourir, concurrencer]. DOOM
concurá2 (a ~) (a participa la un concurs, a face concurență) vb., ind. prez. 3 concureáză; conj. prez. 3 să concuréze
concurași
CONCURÁ, concurez, vb. I. 1. Intranz. A participa la un concurs. 2. Intranz. A tinde spre același rezultat, a duce spre același scop. 3. Intranz., refl. și tranz. A (se) lupta pentru întâietate în comerț; a(-și) face concurență. – Din fr. concourir, lat. concurrere.
concurați
CONCURÁ vb. I. 1. intr. A participa la o competiție, la un concurs. 2. intr. A tinde spre același rezultat. 3. intr., refl., tr. A(-și) face concurență în comerț. [P.i., 3,6 -ură, -ează. / < lat. concurrere, cf. fr. concourir, concurrencer]. DOOM
concurá2 (a ~) (a participa la un concurs, a face concurență) vb., ind. prez. 3 concureáză; conj. prez. 3 să concuréze
concurați
CONCURÁ, concurez, vb. I. 1. Intranz. A participa la un concurs. 2. Intranz. A tinde spre același rezultat, a duce spre același scop. 3. Intranz., refl. și tranz. A (se) lupta pentru întâietate în comerț; a(-și) face concurență. – Din fr. concourir, lat. concurrere.
concure
CONCURÁ vb. I. 1. intr. A participa la o competiție, la un concurs. 2. intr. A tinde spre același rezultat. 3. intr., refl., tr. A(-și) face concurență în comerț. [P.i., 3,6 -ură, -ează. / < lat. concurrere, cf. fr. concourir, concurrencer]. DOOM
concurá2 (a ~) (a participa la un concurs, a face concurență) vb., ind. prez. 3 concureáză; conj. prez. 3 să concuréze
concurează
CONCURÁ, concurez, vb. I. 1. Intranz. A participa la un concurs. 2. Intranz. A tinde spre același rezultat, a duce spre același scop. 3. Intranz., refl. și tranz. A (se) lupta pentru întâietate în comerț; a(-și) face concurență. – Din fr. concourir, lat. concurrere.
concurent
CONCURÉNT, -Ă, concurenți, -te, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care face concurență alteia, care urmărește același rezultat, același scop. ◊ Drepte concurente = drepte care se întâlnesc în același punct. 2. (Persoană) care participă la un concurs sportiv. – Din fr. coneurrent. DOOM
concurént adj. m., s. m., pl. concurénți; adj. f., s. f. concuréntă, pl. concurénte
concurent
CONCURÉNT, -Ă, concurenți, -te, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care face concurență alteia, care urmărește același rezultat, același scop. ◊ Drepte concurente = drepte care se întâlnesc în același punct. 2. (Persoană) care participă la un concurs sportiv. – Din fr. coneurrent. DOOM
concurént adj. m., s. m., pl. concurénți; adj. f., s. f. concuréntă, pl. concurénte
concurenta
CONCURÉNT, -Ă, concurenți, -te, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care face concurență alteia, care urmărește același rezultat, același scop. ◊ Drepte concurente = drepte care se întâlnesc în același punct. 2. (Persoană) care participă la un concurs sportiv. – Din fr. coneurrent. DOOM
concurént adj. m., s. m., pl. concurénți; adj. f., s. f. concuréntă, pl. concurénte
concurenta
CONCURÉNT, -Ă, concurenți, -te, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care face concurență alteia, care urmărește același rezultat, același scop. ◊ Drepte concurente = drepte care se întâlnesc în același punct. 2. (Persoană) care participă la un concurs sportiv. – Din fr. coneurrent. DOOM
concurént adj. m., s. m., pl. concurénți; adj. f., s. f. concuréntă, pl. concurénte
concurente
CONCURÉNT, -Ă, concurenți, -te, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care face concurență alteia, care urmărește același rezultat, același scop. ◊ Drepte concurente = drepte care se întâlnesc în același punct. 2. (Persoană) care participă la un concurs sportiv. – Din fr. coneurrent. DOOM
concurént adj. m., s. m., pl. concurénți; adj. f., s. f. concuréntă, pl. concurénte
concurente
CONCURÉNT, -Ă, concurenți, -te, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care face concurență alteia, care urmărește același rezultat, același scop. ◊ Drepte concurente = drepte care se întâlnesc în același punct. 2. (Persoană) care participă la un concurs sportiv. – Din fr. coneurrent. DOOM
concurént adj. m., s. m., pl. concurénți; adj. f., s. f. concuréntă, pl. concurénte
concurentei
CONCURÉNT, -Ă, concurenți, -te, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care face concurență alteia, care urmărește același rezultat, același scop. ◊ Drepte concurente = drepte care se întâlnesc în același punct. 2. (Persoană) care participă la un concurs sportiv. – Din fr. coneurrent. DOOM
concurént adj. m., s. m., pl. concurénți; adj. f., s. f. concuréntă, pl. concurénte
concurentei
CONCURÉNT, -Ă, concurenți, -te, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care face concurență alteia, care urmărește același rezultat, același scop. ◊ Drepte concurente = drepte care se întâlnesc în același punct. 2. (Persoană) care participă la un concurs sportiv. – Din fr. coneurrent. DOOM
concurént adj. m., s. m., pl. concurénți; adj. f., s. f. concuréntă, pl. concurénte
concurentele
CONCURÉNT, -Ă, concurenți, -te, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care face concurență alteia, care urmărește același rezultat, același scop. ◊ Drepte concurente = drepte care se întâlnesc în același punct. 2. (Persoană) care participă la un concurs sportiv. – Din fr. coneurrent. DOOM
concurént adj. m., s. m., pl. concurénți; adj. f., s. f. concuréntă, pl. concurénte
concurentele
CONCURÉNT, -Ă, concurenți, -te, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care face concurență alteia, care urmărește același rezultat, același scop. ◊ Drepte concurente = drepte care se întâlnesc în același punct. 2. (Persoană) care participă la un concurs sportiv. – Din fr. coneurrent. DOOM
concurént adj. m., s. m., pl. concurénți; adj. f., s. f. concuréntă, pl. concurénte
concurentelor
CONCURÉNT, -Ă, concurenți, -te, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care face concurență alteia, care urmărește același rezultat, același scop. ◊ Drepte concurente = drepte care se întâlnesc în același punct. 2. (Persoană) care participă la un concurs sportiv. – Din fr. coneurrent. DOOM
concurént adj. m., s. m., pl. concurénți; adj. f., s. f. concuréntă, pl. concurénte
concurentelor
CONCURÉNT, -Ă, concurenți, -te, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care face concurență alteia, care urmărește același rezultat, același scop. ◊ Drepte concurente = drepte care se întâlnesc în același punct. 2. (Persoană) care participă la un concurs sportiv. – Din fr. coneurrent. DOOM
concurént adj. m., s. m., pl. concurénți; adj. f., s. f. concuréntă, pl. concurénte
concurentul
CONCURÉNT, -Ă, concurenți, -te, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care face concurență alteia, care urmărește același rezultat, același scop. ◊ Drepte concurente = drepte care se întâlnesc în același punct. 2. (Persoană) care participă la un concurs sportiv. – Din fr. coneurrent. DOOM
concurént adj. m., s. m., pl. concurénți; adj. f., s. f. concuréntă, pl. concurénte
concurentul
CONCURÉNT, -Ă, concurenți, -te, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care face concurență alteia, care urmărește același rezultat, același scop. ◊ Drepte concurente = drepte care se întâlnesc în același punct. 2. (Persoană) care participă la un concurs sportiv. – Din fr. coneurrent. DOOM
concurént adj. m., s. m., pl. concurénți; adj. f., s. f. concuréntă, pl. concurénte
concurentului
CONCURÉNT, -Ă, concurenți, -te, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care face concurență alteia, care urmărește același rezultat, același scop. ◊ Drepte concurente = drepte care se întâlnesc în același punct. 2. (Persoană) care participă la un concurs sportiv. – Din fr. coneurrent. DOOM
concurént adj. m., s. m., pl. concurénți; adj. f., s. f. concuréntă, pl. concurénte
concurentului
CONCURÉNT, -Ă, concurenți, -te, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care face concurență alteia, care urmărește același rezultat, același scop. ◊ Drepte concurente = drepte care se întâlnesc în același punct. 2. (Persoană) care participă la un concurs sportiv. – Din fr. coneurrent. DOOM
concurént adj. m., s. m., pl. concurénți; adj. f., s. f. concuréntă, pl. concurénte
concurența
CONCURÉNȚĂ, concurențe, s. f. 1. Trăsătură esențială a economiei de piață, care reflectă rivalitatea, disputa dintre agenții economici de a produce și vinde bunuri și servicii similare sau substituibile în condițiile cele mai avantajoase pentru ei. 2. Întrecere, rivalitate într-un domeniu de activitate. ◊ Expr. A face concurență cuiva = a căuta să întreacă pe cineva, țintind spre același scop. 3. (Geom.) Proprietate a dreptelor concurente. ◊ Punct de concurență = punct de intersecție a dreptelor concurente. – Din fr. concurence. DOOM
concurénță s. f., g.-d. art. concurénței; pl. concurénțe
concurențe
CONCURÉNȚĂ, concurențe, s. f. 1. Trăsătură esențială a economiei de piață, care reflectă rivalitatea, disputa dintre agenții economici de a produce și vinde bunuri și servicii similare sau substituibile în condițiile cele mai avantajoase pentru ei. 2. Întrecere, rivalitate într-un domeniu de activitate. ◊ Expr. A face concurență cuiva = a căuta să întreacă pe cineva, țintind spre același scop. 3. (Geom.) Proprietate a dreptelor concurente. ◊ Punct de concurență = punct de intersecție a dreptelor concurente. – Din fr. concurence. DOOM
concurénță s. f., g.-d. art. concurénței; pl. concurénțe
concurenței
CONCURÉNȚĂ, concurențe, s. f. 1. Trăsătură esențială a economiei de piață, care reflectă rivalitatea, disputa dintre agenții economici de a produce și vinde bunuri și servicii similare sau substituibile în condițiile cele mai avantajoase pentru ei. 2. Întrecere, rivalitate într-un domeniu de activitate. ◊ Expr. A face concurență cuiva = a căuta să întreacă pe cineva, țintind spre același scop. 3. (Geom.) Proprietate a dreptelor concurente. ◊ Punct de concurență = punct de intersecție a dreptelor concurente. – Din fr. concurence. DOOM
concurénță s. f., g.-d. art. concurénței; pl. concurénțe
concurențele
CONCURÉNȚĂ, concurențe, s. f. 1. Trăsătură esențială a economiei de piață, care reflectă rivalitatea, disputa dintre agenții economici de a produce și vinde bunuri și servicii similare sau substituibile în condițiile cele mai avantajoase pentru ei. 2. Întrecere, rivalitate într-un domeniu de activitate. ◊ Expr. A face concurență cuiva = a căuta să întreacă pe cineva, țintind spre același scop. 3. (Geom.) Proprietate a dreptelor concurente. ◊ Punct de concurență = punct de intersecție a dreptelor concurente. – Din fr. concurence. DOOM
concurénță s. f., g.-d. art. concurénței; pl. concurénțe
concurențelor
CONCURÉNȚĂ, concurențe, s. f. 1. Trăsătură esențială a economiei de piață, care reflectă rivalitatea, disputa dintre agenții economici de a produce și vinde bunuri și servicii similare sau substituibile în condițiile cele mai avantajoase pentru ei. 2. Întrecere, rivalitate într-un domeniu de activitate. ◊ Expr. A face concurență cuiva = a căuta să întreacă pe cineva, țintind spre același scop. 3. (Geom.) Proprietate a dreptelor concurente. ◊ Punct de concurență = punct de intersecție a dreptelor concurente. – Din fr. concurence. DOOM
concurénță s. f., g.-d. art. concurénței; pl. concurénțe
concurenți
CONCURÉNT, -Ă, concurenți, -te, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care face concurență alteia, care urmărește același rezultat, același scop. ◊ Drepte concurente = drepte care se întâlnesc în același punct. 2. (Persoană) care participă la un concurs sportiv. – Din fr. coneurrent. DOOM
concurént adj. m., s. m., pl. concurénți; adj. f., s. f. concuréntă, pl. concurénte
concurenți
CONCURÉNT, -Ă, concurenți, -te, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care face concurență alteia, care urmărește același rezultat, același scop. ◊ Drepte concurente = drepte care se întâlnesc în același punct. 2. (Persoană) care participă la un concurs sportiv. – Din fr. coneurrent. DOOM
concurént adj. m., s. m., pl. concurénți; adj. f., s. f. concuréntă, pl. concurénte
concurențial
CONCURENȚIÁL, -Ă, concurențiali, -e, adj. În care intervine sau poate interveni concurența. [Pr.: -ți-al] – Din fr. concurrentiel. DOOM
*concurențiál (-ți-al) adj. m., pl. concurențiáli; f. concurențiálă, pl. concurențiále
concurențiala
CONCURENȚIÁL, -Ă, concurențiali, -e, adj. În care intervine sau poate interveni concurența. [Pr.: -ți-al] – Din fr. concurrentiel. DOOM
*concurențiál (-ți-al) adj. m., pl. concurențiáli; f. concurențiálă, pl. concurențiále
concurențiale
CONCURENȚIÁL, -Ă, concurențiali, -e, adj. În care intervine sau poate interveni concurența. [Pr.: -ți-al] – Din fr. concurrentiel. DOOM
*concurențiál (-ți-al) adj. m., pl. concurențiáli; f. concurențiálă, pl. concurențiále
concurențialei
CONCURENȚIÁL, -Ă, concurențiali, -e, adj. În care intervine sau poate interveni concurența. [Pr.: -ți-al] – Din fr. concurrentiel. DOOM
*concurențiál (-ți-al) adj. m., pl. concurențiáli; f. concurențiálă, pl. concurențiále
concurențialele
CONCURENȚIÁL, -Ă, concurențiali, -e, adj. În care intervine sau poate interveni concurența. [Pr.: -ți-al] – Din fr. concurrentiel. DOOM
*concurențiál (-ți-al) adj. m., pl. concurențiáli; f. concurențiálă, pl. concurențiále
concurențialelor
CONCURENȚIÁL, -Ă, concurențiali, -e, adj. În care intervine sau poate interveni concurența. [Pr.: -ți-al] – Din fr. concurrentiel. DOOM
*concurențiál (-ți-al) adj. m., pl. concurențiáli; f. concurențiálă, pl. concurențiále
concurențiali
CONCURENȚIÁL, -Ă, concurențiali, -e, adj. În care intervine sau poate interveni concurența. [Pr.: -ți-al] – Din fr. concurrentiel. DOOM
*concurențiál (-ți-al) adj. m., pl. concurențiáli; f. concurențiálă, pl. concurențiále
concurențialii
CONCURENȚIÁL, -Ă, concurențiali, -e, adj. În care intervine sau poate interveni concurența. [Pr.: -ți-al] – Din fr. concurrentiel. DOOM
*concurențiál (-ți-al) adj. m., pl. concurențiáli; f. concurențiálă, pl. concurențiále
concurențialilor
CONCURENȚIÁL, -Ă, concurențiali, -e, adj. În care intervine sau poate interveni concurența. [Pr.: -ți-al] – Din fr. concurrentiel. DOOM
*concurențiál (-ți-al) adj. m., pl. concurențiáli; f. concurențiálă, pl. concurențiále
concurențialul
CONCURENȚIÁL, -Ă, concurențiali, -e, adj. În care intervine sau poate interveni concurența. [Pr.: -ți-al] – Din fr. concurrentiel. DOOM
*concurențiál (-ți-al) adj. m., pl. concurențiáli; f. concurențiálă, pl. concurențiále
concurențialului
CONCURENȚIÁL, -Ă, concurențiali, -e, adj. În care intervine sau poate interveni concurența. [Pr.: -ți-al] – Din fr. concurrentiel. DOOM
*concurențiál (-ți-al) adj. m., pl. concurențiáli; f. concurențiálă, pl. concurențiále
concurenții
CONCURÉNT, -Ă, concurenți, -te, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care face concurență alteia, care urmărește același rezultat, același scop. ◊ Drepte concurente = drepte care se întâlnesc în același punct. 2. (Persoană) care participă la un concurs sportiv. – Din fr. coneurrent. DOOM
concurént adj. m., s. m., pl. concurénți; adj. f., s. f. concuréntă, pl. concurénte
concurenții
CONCURÉNT, -Ă, concurenți, -te, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care face concurență alteia, care urmărește același rezultat, același scop. ◊ Drepte concurente = drepte care se întâlnesc în același punct. 2. (Persoană) care participă la un concurs sportiv. – Din fr. coneurrent. DOOM
concurént adj. m., s. m., pl. concurénți; adj. f., s. f. concuréntă, pl. concurénte
concurenților
CONCURÉNT, -Ă, concurenți, -te, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care face concurență alteia, care urmărește același rezultat, același scop. ◊ Drepte concurente = drepte care se întâlnesc în același punct. 2. (Persoană) care participă la un concurs sportiv. – Din fr. coneurrent. DOOM
concurént adj. m., s. m., pl. concurénți; adj. f., s. f. concuréntă, pl. concurénte
concurenților
CONCURÉNT, -Ă, concurenți, -te, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care face concurență alteia, care urmărește același rezultat, același scop. ◊ Drepte concurente = drepte care se întâlnesc în același punct. 2. (Persoană) care participă la un concurs sportiv. – Din fr. coneurrent. DOOM
concurént adj. m., s. m., pl. concurénți; adj. f., s. f. concuréntă, pl. concurénte
concurez
CONCURÁ, concurez, vb. I. 1. Intranz. A participa la un concurs. 2. Intranz. A tinde spre același rezultat, a duce spre același scop. 3. Intranz., refl. și tranz. A (se) lupta pentru întâietate în comerț; a(-și) face concurență. – Din fr. concourir, lat. concurrere.
concureze
CONCURÁ, concurez, vb. I. 1. Intranz. A participa la un concurs. 2. Intranz. A tinde spre același rezultat, a duce spre același scop. 3. Intranz., refl. și tranz. A (se) lupta pentru întâietate în comerț; a(-și) face concurență. – Din fr. concourir, lat. concurrere.
concurezi
CONCURÁ, concurez, vb. I. 1. Intranz. A participa la un concurs. 2. Intranz. A tinde spre același rezultat, a duce spre același scop. 3. Intranz., refl. și tranz. A (se) lupta pentru întâietate în comerț; a(-și) face concurență. – Din fr. concourir, lat. concurrere.
concurge
CONCÚRGE, concúrg, vb. III. Intranz. (Înv.) 1. A se întâlni într-un punct, venind din mai multe direcții. 2. A contribui la înfăptuirea unei opere; a colabora. 3. A concura. – Din lat. concurrere (după curge). DOOM
concúrge (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 pl. concúrg, ger. concurgấnd
concurgere
CONCÚRGE, concúrg, vb. III. Intranz. (Înv.) 1. A se întâlni într-un punct, venind din mai multe direcții. 2. A contribui la înfăptuirea unei opere; a colabora. 3. A concura. – Din lat. concurrere (după curge).
concuri
CONCURÁ vb. I. 1. intr. A participa la o competiție, la un concurs. 2. intr. A tinde spre același rezultat. 3. intr., refl., tr. A(-și) face concurență în comerț. [P.i., 3,6 -ură, -ează. / < lat. concurrere, cf. fr. concourir, concurrencer]. DOOM
concurá2 (a ~) (a participa la un concurs, a face concurență) vb., ind. prez. 3 concureáză; conj. prez. 3 să concuréze
concurs
CONCÚRS, concursuri, s. n. 1. Întrecere (sportivă) finalizată cu întocmirea unui clasament și cu acordarea unor premii celor mai buni dintre participanți. 2. Examen pentru dobândirea, în ordinea clasificării, a unui post, a unei catedre, a unei burse etc. sau pentru admiterea într-o instituție de învățământ. 3. Ajutor, sprijin, colaborare. ◊ Concurs de împrejurări = totalitatea împrejurărilor care se întâlnesc într-un anumit moment; conjunctură. ◊ Loc. vb. A da (cuiva) concursul = a ajuta (pe cineva). A-și da concursul (la ceva) = a contribui (la ceva), a colabora (la ceva). – Din fr. concours, lat. concursus. DOOM
concúrs s. n., pl. concúrsuri
concursul
CONCÚRS, concursuri, s. n. 1. Întrecere (sportivă) finalizată cu întocmirea unui clasament și cu acordarea unor premii celor mai buni dintre participanți. 2. Examen pentru dobândirea, în ordinea clasificării, a unui post, a unei catedre, a unei burse etc. sau pentru admiterea într-o instituție de învățământ. 3. Ajutor, sprijin, colaborare. ◊ Concurs de împrejurări = totalitatea împrejurărilor care se întâlnesc într-un anumit moment; conjunctură. ◊ Loc. vb. A da (cuiva) concursul = a ajuta (pe cineva). A-și da concursul (la ceva) = a contribui (la ceva), a colabora (la ceva). – Din fr. concours, lat. concursus. DOOM
concúrs s. n., pl. concúrsuri
concursului
CONCÚRS, concursuri, s. n. 1. Întrecere (sportivă) finalizată cu întocmirea unui clasament și cu acordarea unor premii celor mai buni dintre participanți. 2. Examen pentru dobândirea, în ordinea clasificării, a unui post, a unei catedre, a unei burse etc. sau pentru admiterea într-o instituție de învățământ. 3. Ajutor, sprijin, colaborare. ◊ Concurs de împrejurări = totalitatea împrejurărilor care se întâlnesc într-un anumit moment; conjunctură. ◊ Loc. vb. A da (cuiva) concursul = a ajuta (pe cineva). A-și da concursul (la ceva) = a contribui (la ceva), a colabora (la ceva). – Din fr. concours, lat. concursus. DOOM
concúrs s. n., pl. concúrsuri
concursuri
CONCÚRS, concursuri, s. n. 1. Întrecere (sportivă) finalizată cu întocmirea unui clasament și cu acordarea unor premii celor mai buni dintre participanți. 2. Examen pentru dobândirea, în ordinea clasificării, a unui post, a unei catedre, a unei burse etc. sau pentru admiterea într-o instituție de învățământ. 3. Ajutor, sprijin, colaborare. ◊ Concurs de împrejurări = totalitatea împrejurărilor care se întâlnesc într-un anumit moment; conjunctură. ◊ Loc. vb. A da (cuiva) concursul = a ajuta (pe cineva). A-și da concursul (la ceva) = a contribui (la ceva), a colabora (la ceva). – Din fr. concours, lat. concursus. DOOM
concúrs s. n., pl. concúrsuri
concursurile
CONCÚRS, concursuri, s. n. 1. Întrecere (sportivă) finalizată cu întocmirea unui clasament și cu acordarea unor premii celor mai buni dintre participanți. 2. Examen pentru dobândirea, în ordinea clasificării, a unui post, a unei catedre, a unei burse etc. sau pentru admiterea într-o instituție de învățământ. 3. Ajutor, sprijin, colaborare. ◊ Concurs de împrejurări = totalitatea împrejurărilor care se întâlnesc într-un anumit moment; conjunctură. ◊ Loc. vb. A da (cuiva) concursul = a ajuta (pe cineva). A-și da concursul (la ceva) = a contribui (la ceva), a colabora (la ceva). – Din fr. concours, lat. concursus. DOOM
concúrs s. n., pl. concúrsuri
concursurilor
CONCÚRS, concursuri, s. n. 1. Întrecere (sportivă) finalizată cu întocmirea unui clasament și cu acordarea unor premii celor mai buni dintre participanți. 2. Examen pentru dobândirea, în ordinea clasificării, a unui post, a unei catedre, a unei burse etc. sau pentru admiterea într-o instituție de învățământ. 3. Ajutor, sprijin, colaborare. ◊ Concurs de împrejurări = totalitatea împrejurărilor care se întâlnesc într-un anumit moment; conjunctură. ◊ Loc. vb. A da (cuiva) concursul = a ajuta (pe cineva). A-și da concursul (la ceva) = a contribui (la ceva), a colabora (la ceva). – Din fr. concours, lat. concursus. DOOM
concúrs s. n., pl. concúrsuri
concurând
CONCURÁ vb. I. 1. intr. A participa la o competiție, la un concurs. 2. intr. A tinde spre același rezultat. 3. intr., refl., tr. A(-și) face concurență în comerț. [P.i., 3,6 -ură, -ează. / < lat. concurrere, cf. fr. concourir, concurrencer]. DOOM
concurá2 (a ~) (a participa la un concurs, a face concurență) vb., ind. prez. 3 concureáză; conj. prez. 3 să concuréze
concurând
CONCURÁ, concurez, vb. I. 1. Intranz. A participa la un concurs. 2. Intranz. A tinde spre același rezultat, a duce spre același scop. 3. Intranz., refl. și tranz. A (se) lupta pentru întâietate în comerț; a(-și) face concurență. – Din fr. concourir, lat. concurrere.
concurînd
CONCURÁ vb. I. 1. intr. A participa la o competiție, la un concurs. 2. intr. A tinde spre același rezultat. 3. intr., refl., tr. A(-și) face concurență în comerț. [P.i., 3,6 -ură, -ează. / < lat. concurrere, cf. fr. concourir, concurrencer]. DOOM
concurá2 (a ~) (a participa la un concurs, a face concurență) vb., ind. prez. 3 concureáză; conj. prez. 3 să concuréze
concurînd
CONCURÁ, concurez, vb. I. 1. Intranz. A participa la un concurs. 2. Intranz. A tinde spre același rezultat, a duce spre același scop. 3. Intranz., refl. și tranz. A (se) lupta pentru întâietate în comerț; a(-și) face concurență. – Din fr. concourir, lat. concurrere.
concusionar
CONCUSIONÁR s.m. (Jur.) Jefuitor al avutului public. [Pron. -si-o-. / cf. fr. concussionnaire]. DOOM
concusionár (rar) (-si-o-) s. m., pl. concusionári
concusionari
CONCUSIONÁR s.m. (Jur.) Jefuitor al avutului public. [Pron. -si-o-. / cf. fr. concussionnaire]. DOOM
concusionár (rar) (-si-o-) s. m., pl. concusionári
concusionarii
CONCUSIONÁR s.m. (Jur.) Jefuitor al avutului public. [Pron. -si-o-. / cf. fr. concussionnaire]. DOOM
concusionár (rar) (-si-o-) s. m., pl. concusionári
concusionarilor
CONCUSIONÁR s.m. (Jur.) Jefuitor al avutului public. [Pron. -si-o-. / cf. fr. concussionnaire]. DOOM
concusionár (rar) (-si-o-) s. m., pl. concusionári
concusionarul
CONCUSIONÁR s.m. (Jur.) Jefuitor al avutului public. [Pron. -si-o-. / cf. fr. concussionnaire]. DOOM
concusionár (rar) (-si-o-) s. m., pl. concusionári
concusionarului
CONCUSIONÁR s.m. (Jur.) Jefuitor al avutului public. [Pron. -si-o-. / cf. fr. concussionnaire]. DOOM
concusionár (rar) (-si-o-) s. m., pl. concusionári
concusiune
CONCUSIÚNE, concusiuni, s. f. (Rar) Extorcare făcută de un agent al fiscului; oprimare fiscală. [Pr.: -si-u-] – Din fr. concussion, lat. concussio, -onis. DOOM
concusiúne (rar) (-si-u-) s. f., g.-d. art. concusiúnii; pl. concusiúni
concusiunea
CONCUSIÚNE, concusiuni, s. f. (Rar) Extorcare făcută de un agent al fiscului; oprimare fiscală. [Pr.: -si-u-] – Din fr. concussion, lat. concussio, -onis. DOOM
concusiúne (rar) (-si-u-) s. f., g.-d. art. concusiúnii; pl. concusiúni
concusiuni
CONCUSIÚNE, concusiuni, s. f. (Rar) Extorcare făcută de un agent al fiscului; oprimare fiscală. [Pr.: -si-u-] – Din fr. concussion, lat. concussio, -onis. DOOM
concusiúne (rar) (-si-u-) s. f., g.-d. art. concusiúnii; pl. concusiúni
concusiunii
CONCUSIÚNE, concusiuni, s. f. (Rar) Extorcare făcută de un agent al fiscului; oprimare fiscală. [Pr.: -si-u-] – Din fr. concussion, lat. concussio, -onis. DOOM
concusiúne (rar) (-si-u-) s. f., g.-d. art. concusiúnii; pl. concusiúni
concusiunile
CONCUSIÚNE, concusiuni, s. f. (Rar) Extorcare făcută de un agent al fiscului; oprimare fiscală. [Pr.: -si-u-] – Din fr. concussion, lat. concussio, -onis. DOOM
concusiúne (rar) (-si-u-) s. f., g.-d. art. concusiúnii; pl. concusiúni
concusiunilor
CONCUSIÚNE, concusiuni, s. f. (Rar) Extorcare făcută de un agent al fiscului; oprimare fiscală. [Pr.: -si-u-] – Din fr. concussion, lat. concussio, -onis. DOOM
concusiúne (rar) (-si-u-) s. f., g.-d. art. concusiúnii; pl. concusiúni
condac
CONDÁC2, condace, s. n. Braț de fierăstrău cu ramă, folosit pentru tăierea lemnului. [Pl. și: condacuri] – Et. nec. DOOM
condác s. n., pl. condáce
condac
CONDÁC2, condace, s. n. Braț de fierăstrău cu ramă, folosit pentru tăierea lemnului. [Pl. și: condacuri] – Et. nec.
condace
CONDÁC2, condace, s. n. Braț de fierăstrău cu ramă, folosit pentru tăierea lemnului. [Pl. și: condacuri] – Et. nec. DOOM
condác s. n., pl. condáce
condacele
CONDÁC2, condace, s. n. Braț de fierăstrău cu ramă, folosit pentru tăierea lemnului. [Pl. și: condacuri] – Et. nec. DOOM
condác s. n., pl. condáce
condacelor
CONDÁC2, condace, s. n. Braț de fierăstrău cu ramă, folosit pentru tăierea lemnului. [Pl. și: condacuri] – Et. nec. DOOM
condác s. n., pl. condáce
condacul
CONDÁC2, condace, s. n. Braț de fierăstrău cu ramă, folosit pentru tăierea lemnului. [Pl. și: condacuri] – Et. nec. DOOM
condác s. n., pl. condáce
condacului
CONDÁC2, condace, s. n. Braț de fierăstrău cu ramă, folosit pentru tăierea lemnului. [Pl. și: condacuri] – Et. nec. DOOM
condác s. n., pl. condáce
condamn
CONDAMNÁ, condámn, vb. I. Tranz. 1. A osândi printr-o sentință judecătorească, a pronunța o condamnare. 2. A-și exprima dezaprobarea în legătură cu un fapt sau cu o persoană; a învinui, a blama, a ponegri, a veșteji. 3. A considera un bolnav pierdut, fără nicio speranță de salvare. 4. A astupa, a închide definitiv o fereastră, o ușă etc.; a bloca. – Din fr. condamner. DOOM
condamná (a ~) vb., ind. prez. 3 condámnă
condamna
CONDAMNÁ, condámn, vb. I. Tranz. 1. A osândi printr-o sentință judecătorească, a pronunța o condamnare. 2. A-și exprima dezaprobarea în legătură cu un fapt sau cu o persoană; a învinui, a blama, a ponegri, a veșteji. 3. A considera un bolnav pierdut, fără nicio speranță de salvare. 4. A astupa, a închide definitiv o fereastră, o ușă etc.; a bloca. – Din fr. condamner. DOOM
condamná (a ~) vb., ind. prez. 3 condámnă
condamnabil
CONDAMNÁBIL, -Ă, condamnabili, -e, adj. Care merită să fie condamnat, dezaprobat; reprobabil. – Din fr. condamnable. DOOM
condamnábil adj. m., pl. condamnábili; f. condamnábilă, pl. condamnábile
condamnabila
CONDAMNÁBIL, -Ă, condamnabili, -e, adj. Care merită să fie condamnat, dezaprobat; reprobabil. – Din fr. condamnable. DOOM
condamnábil adj. m., pl. condamnábili; f. condamnábilă, pl. condamnábile
condamnabile
CONDAMNÁBIL, -Ă, condamnabili, -e, adj. Care merită să fie condamnat, dezaprobat; reprobabil. – Din fr. condamnable. DOOM
condamnábil adj. m., pl. condamnábili; f. condamnábilă, pl. condamnábile
condamnabilei
CONDAMNÁBIL, -Ă, condamnabili, -e, adj. Care merită să fie condamnat, dezaprobat; reprobabil. – Din fr. condamnable. DOOM
condamnábil adj. m., pl. condamnábili; f. condamnábilă, pl. condamnábile
condamnabilele
CONDAMNÁBIL, -Ă, condamnabili, -e, adj. Care merită să fie condamnat, dezaprobat; reprobabil. – Din fr. condamnable. DOOM
condamnábil adj. m., pl. condamnábili; f. condamnábilă, pl. condamnábile
condamnabilelor
CONDAMNÁBIL, -Ă, condamnabili, -e, adj. Care merită să fie condamnat, dezaprobat; reprobabil. – Din fr. condamnable. DOOM
condamnábil adj. m., pl. condamnábili; f. condamnábilă, pl. condamnábile
condamnabili
CONDAMNÁBIL, -Ă, condamnabili, -e, adj. Care merită să fie condamnat, dezaprobat; reprobabil. – Din fr. condamnable. DOOM
condamnábil adj. m., pl. condamnábili; f. condamnábilă, pl. condamnábile
condamnabilii
CONDAMNÁBIL, -Ă, condamnabili, -e, adj. Care merită să fie condamnat, dezaprobat; reprobabil. – Din fr. condamnable. DOOM
condamnábil adj. m., pl. condamnábili; f. condamnábilă, pl. condamnábile
condamnabililor
CONDAMNÁBIL, -Ă, condamnabili, -e, adj. Care merită să fie condamnat, dezaprobat; reprobabil. – Din fr. condamnable. DOOM
condamnábil adj. m., pl. condamnábili; f. condamnábilă, pl. condamnábile
condamnabilul
CONDAMNÁBIL, -Ă, condamnabili, -e, adj. Care merită să fie condamnat, dezaprobat; reprobabil. – Din fr. condamnable. DOOM
condamnábil adj. m., pl. condamnábili; f. condamnábilă, pl. condamnábile
condamnabilului
CONDAMNÁBIL, -Ă, condamnabili, -e, adj. Care merită să fie condamnat, dezaprobat; reprobabil. – Din fr. condamnable. DOOM
condamnábil adj. m., pl. condamnábili; f. condamnábilă, pl. condamnábile
condamnai
CONDAMNÁ, condámn, vb. I. Tranz. 1. A osândi printr-o sentință judecătorească, a pronunța o condamnare. 2. A-și exprima dezaprobarea în legătură cu un fapt sau cu o persoană; a învinui, a blama, a ponegri, a veșteji. 3. A considera un bolnav pierdut, fără nicio speranță de salvare. 4. A astupa, a închide definitiv o fereastră, o ușă etc.; a bloca. – Din fr. condamner. DOOM
condamná (a ~) vb., ind. prez. 3 condámnă
condamnam
CONDAMNÁ, condámn, vb. I. Tranz. 1. A osândi printr-o sentință judecătorească, a pronunța o condamnare. 2. A-și exprima dezaprobarea în legătură cu un fapt sau cu o persoană; a învinui, a blama, a ponegri, a veșteji. 3. A considera un bolnav pierdut, fără nicio speranță de salvare. 4. A astupa, a închide definitiv o fereastră, o ușă etc.; a bloca. – Din fr. condamner. DOOM
condamná (a ~) vb., ind. prez. 3 condámnă
condamnare
CONDAMNÁ, condámn, vb. I. Tranz. 1. A osândi printr-o sentință judecătorească, a pronunța o condamnare. 2. A-și exprima dezaprobarea în legătură cu un fapt sau cu o persoană; a învinui, a blama, a ponegri, a veșteji. 3. A considera un bolnav pierdut, fără nicio speranță de salvare. 4. A astupa, a închide definitiv o fereastră, o ușă etc.; a bloca. – Din fr. condamner. DOOM
condamná (a ~) vb., ind. prez. 3 condámnă
condamnare
CONDAMNÁRE, condamnări, s. f. Faptul de a condamna. 1. Obligație impusă unei persoane, prin judecată, de a da, de a face sau de a nu face ceva. ♦ Aplicare, prin judecată, a unei sancțiuni penale; osândă la care este supus cineva. 2. Dezaprobare severă; blam. – V. condamna. DOOM
condamnáre s. f., g.-d. art. condamnắrii; pl. condamnắri
condamnarea
CONDAMNÁRE, condamnări, s. f. Faptul de a condamna. 1. Obligație impusă unei persoane, prin judecată, de a da, de a face sau de a nu face ceva. ♦ Aplicare, prin judecată, a unei sancțiuni penale; osândă la care este supus cineva. 2. Dezaprobare severă; blam. – V. condamna. DOOM
condamnáre s. f., g.-d. art. condamnắrii; pl. condamnắri
condamnară
CONDAMNÁ, condámn, vb. I. Tranz. 1. A osândi printr-o sentință judecătorească, a pronunța o condamnare. 2. A-și exprima dezaprobarea în legătură cu un fapt sau cu o persoană; a învinui, a blama, a ponegri, a veșteji. 3. A considera un bolnav pierdut, fără nicio speranță de salvare. 4. A astupa, a închide definitiv o fereastră, o ușă etc.; a bloca. – Din fr. condamner. DOOM
condamná (a ~) vb., ind. prez. 3 condámnă
condamnarăm
CONDAMNÁ, condámn, vb. I. Tranz. 1. A osândi printr-o sentință judecătorească, a pronunța o condamnare. 2. A-și exprima dezaprobarea în legătură cu un fapt sau cu o persoană; a învinui, a blama, a ponegri, a veșteji. 3. A considera un bolnav pierdut, fără nicio speranță de salvare. 4. A astupa, a închide definitiv o fereastră, o ușă etc.; a bloca. – Din fr. condamner. DOOM
condamná (a ~) vb., ind. prez. 3 condámnă
condamnarăți
CONDAMNÁ, condámn, vb. I. Tranz. 1. A osândi printr-o sentință judecătorească, a pronunța o condamnare. 2. A-și exprima dezaprobarea în legătură cu un fapt sau cu o persoană; a învinui, a blama, a ponegri, a veșteji. 3. A considera un bolnav pierdut, fără nicio speranță de salvare. 4. A astupa, a închide definitiv o fereastră, o ușă etc.; a bloca. – Din fr. condamner. DOOM
condamná (a ~) vb., ind. prez. 3 condámnă
condamnase
CONDAMNÁ, condámn, vb. I. Tranz. 1. A osândi printr-o sentință judecătorească, a pronunța o condamnare. 2. A-și exprima dezaprobarea în legătură cu un fapt sau cu o persoană; a învinui, a blama, a ponegri, a veșteji. 3. A considera un bolnav pierdut, fără nicio speranță de salvare. 4. A astupa, a închide definitiv o fereastră, o ușă etc.; a bloca. – Din fr. condamner. DOOM
condamná (a ~) vb., ind. prez. 3 condámnă
condamnasem
CONDAMNÁ, condámn, vb. I. Tranz. 1. A osândi printr-o sentință judecătorească, a pronunța o condamnare. 2. A-și exprima dezaprobarea în legătură cu un fapt sau cu o persoană; a învinui, a blama, a ponegri, a veșteji. 3. A considera un bolnav pierdut, fără nicio speranță de salvare. 4. A astupa, a închide definitiv o fereastră, o ușă etc.; a bloca. – Din fr. condamner. DOOM
condamná (a ~) vb., ind. prez. 3 condámnă
condamnaseră
CONDAMNÁ, condámn, vb. I. Tranz. 1. A osândi printr-o sentință judecătorească, a pronunța o condamnare. 2. A-și exprima dezaprobarea în legătură cu un fapt sau cu o persoană; a învinui, a blama, a ponegri, a veșteji. 3. A considera un bolnav pierdut, fără nicio speranță de salvare. 4. A astupa, a închide definitiv o fereastră, o ușă etc.; a bloca. – Din fr. condamner. DOOM
condamná (a ~) vb., ind. prez. 3 condámnă
condamnaserăm
CONDAMNÁ, condámn, vb. I. Tranz. 1. A osândi printr-o sentință judecătorească, a pronunța o condamnare. 2. A-și exprima dezaprobarea în legătură cu un fapt sau cu o persoană; a învinui, a blama, a ponegri, a veșteji. 3. A considera un bolnav pierdut, fără nicio speranță de salvare. 4. A astupa, a închide definitiv o fereastră, o ușă etc.; a bloca. – Din fr. condamner. DOOM
condamná (a ~) vb., ind. prez. 3 condámnă
condamnaserăți
CONDAMNÁ, condámn, vb. I. Tranz. 1. A osândi printr-o sentință judecătorească, a pronunța o condamnare. 2. A-și exprima dezaprobarea în legătură cu un fapt sau cu o persoană; a învinui, a blama, a ponegri, a veșteji. 3. A considera un bolnav pierdut, fără nicio speranță de salvare. 4. A astupa, a închide definitiv o fereastră, o ușă etc.; a bloca. – Din fr. condamner. DOOM
condamná (a ~) vb., ind. prez. 3 condámnă
condamnaseși
CONDAMNÁ, condámn, vb. I. Tranz. 1. A osândi printr-o sentință judecătorească, a pronunța o condamnare. 2. A-și exprima dezaprobarea în legătură cu un fapt sau cu o persoană; a învinui, a blama, a ponegri, a veșteji. 3. A considera un bolnav pierdut, fără nicio speranță de salvare. 4. A astupa, a închide definitiv o fereastră, o ușă etc.; a bloca. – Din fr. condamner. DOOM
condamná (a ~) vb., ind. prez. 3 condámnă
condamnaseți
CONDAMNÁ, condámn, vb. I. Tranz. 1. A osândi printr-o sentință judecătorească, a pronunța o condamnare. 2. A-și exprima dezaprobarea în legătură cu un fapt sau cu o persoană; a învinui, a blama, a ponegri, a veșteji. 3. A considera un bolnav pierdut, fără nicio speranță de salvare. 4. A astupa, a închide definitiv o fereastră, o ușă etc.; a bloca. – Din fr. condamner. DOOM
condamná (a ~) vb., ind. prez. 3 condámnă
condamnat
CONDAMNÁ, condámn, vb. I. Tranz. 1. A osândi printr-o sentință judecătorească, a pronunța o condamnare. 2. A-și exprima dezaprobarea în legătură cu un fapt sau cu o persoană; a învinui, a blama, a ponegri, a veșteji. 3. A considera un bolnav pierdut, fără nicio speranță de salvare. 4. A astupa, a închide definitiv o fereastră, o ușă etc.; a bloca. – Din fr. condamner. DOOM
condamná (a ~) vb., ind. prez. 3 condámnă
condamnat
CONDAMNÁT, -Ă, condamnați, -te, s. m. și f. Persoană osândită printr-o sentință judecătorească. – V. condamna. DOOM
condamnátă s. f., g.-d. art. condamnátei; pl. condamnáte
condamnat
CONDAMNÁT, -Ă, condamnați, -te, s. m. și f. Persoană osândită printr-o sentință judecătorească. – V. condamna. DOOM
condamnátă s. f., g.-d. art. condamnátei; pl. condamnáte
condamnata
CONDAMNÁT, -Ă, condamnați, -te, s. m. și f. Persoană osândită printr-o sentință judecătorească. – V. condamna. DOOM
condamnátă s. f., g.-d. art. condamnátei; pl. condamnáte
condamnata
CONDAMNÁT, -Ă, condamnați, -te, s. m. și f. Persoană osândită printr-o sentință judecătorească. – V. condamna. DOOM
condamnátă s. f., g.-d. art. condamnátei; pl. condamnáte
condamnate
CONDAMNÁT, -Ă, condamnați, -te, s. m. și f. Persoană osândită printr-o sentință judecătorească. – V. condamna. DOOM
condamnátă s. f., g.-d. art. condamnátei; pl. condamnáte
condamnate
CONDAMNÁT, -Ă, condamnați, -te, s. m. și f. Persoană osândită printr-o sentință judecătorească. – V. condamna. DOOM
condamnátă s. f., g.-d. art. condamnátei; pl. condamnáte
condamnatei
CONDAMNÁT, -Ă, condamnați, -te, s. m. și f. Persoană osândită printr-o sentință judecătorească. – V. condamna. DOOM
condamnátă s. f., g.-d. art. condamnátei; pl. condamnáte
condamnatei
CONDAMNÁT, -Ă, condamnați, -te, s. m. și f. Persoană osândită printr-o sentință judecătorească. – V. condamna. DOOM
condamnátă s. f., g.-d. art. condamnátei; pl. condamnáte
condamnatele
CONDAMNÁT, -Ă, condamnați, -te, s. m. și f. Persoană osândită printr-o sentință judecătorească. – V. condamna. DOOM
condamnátă s. f., g.-d. art. condamnátei; pl. condamnáte
condamnatele
CONDAMNÁT, -Ă, condamnați, -te, s. m. și f. Persoană osândită printr-o sentință judecătorească. – V. condamna. DOOM
condamnátă s. f., g.-d. art. condamnátei; pl. condamnáte
condamnatelor
CONDAMNÁT, -Ă, condamnați, -te, s. m. și f. Persoană osândită printr-o sentință judecătorească. – V. condamna. DOOM
condamnátă s. f., g.-d. art. condamnátei; pl. condamnáte
condamnatelor
CONDAMNÁT, -Ă, condamnați, -te, s. m. și f. Persoană osândită printr-o sentință judecătorească. – V. condamna. DOOM
condamnátă s. f., g.-d. art. condamnátei; pl. condamnáte
condamnatul
CONDAMNÁT, -Ă, condamnați, -te, s. m. și f. Persoană osândită printr-o sentință judecătorească. – V. condamna. DOOM
condamnátă s. f., g.-d. art. condamnátei; pl. condamnáte
condamnatul
CONDAMNÁT, -Ă, condamnați, -te, s. m. și f. Persoană osândită printr-o sentință judecătorească. – V. condamna. DOOM
condamnátă s. f., g.-d. art. condamnátei; pl. condamnáte
condamnatului
CONDAMNÁT, -Ă, condamnați, -te, s. m. și f. Persoană osândită printr-o sentință judecătorească. – V. condamna. DOOM
condamnátă s. f., g.-d. art. condamnátei; pl. condamnáte
condamnatului
CONDAMNÁT, -Ă, condamnați, -te, s. m. și f. Persoană osândită printr-o sentință judecătorească. – V. condamna. DOOM
condamnátă s. f., g.-d. art. condamnátei; pl. condamnáte
condamnau
CONDAMNÁ, condámn, vb. I. Tranz. 1. A osândi printr-o sentință judecătorească, a pronunța o condamnare. 2. A-și exprima dezaprobarea în legătură cu un fapt sau cu o persoană; a învinui, a blama, a ponegri, a veșteji. 3. A considera un bolnav pierdut, fără nicio speranță de salvare. 4. A astupa, a închide definitiv o fereastră, o ușă etc.; a bloca. – Din fr. condamner. DOOM
condamná (a ~) vb., ind. prez. 3 condámnă
condamnași
CONDAMNÁ, condámn, vb. I. Tranz. 1. A osândi printr-o sentință judecătorească, a pronunța o condamnare. 2. A-și exprima dezaprobarea în legătură cu un fapt sau cu o persoană; a învinui, a blama, a ponegri, a veșteji. 3. A considera un bolnav pierdut, fără nicio speranță de salvare. 4. A astupa, a închide definitiv o fereastră, o ușă etc.; a bloca. – Din fr. condamner. DOOM
condamná (a ~) vb., ind. prez. 3 condámnă
condamnați
CONDAMNÁ, condámn, vb. I. Tranz. 1. A osândi printr-o sentință judecătorească, a pronunța o condamnare. 2. A-și exprima dezaprobarea în legătură cu un fapt sau cu o persoană; a învinui, a blama, a ponegri, a veșteji. 3. A considera un bolnav pierdut, fără nicio speranță de salvare. 4. A astupa, a închide definitiv o fereastră, o ușă etc.; a bloca. – Din fr. condamner. DOOM
condamná (a ~) vb., ind. prez. 3 condámnă
condamnați
CONDAMNÁT, -Ă, condamnați, -te, s. m. și f. Persoană osândită printr-o sentință judecătorească. – V. condamna. DOOM
condamnátă s. f., g.-d. art. condamnátei; pl. condamnáte
condamnați
CONDAMNÁT, -Ă, condamnați, -te, s. m. și f. Persoană osândită printr-o sentință judecătorească. – V. condamna. DOOM
condamnátă s. f., g.-d. art. condamnátei; pl. condamnáte
condamnații
CONDAMNÁT, -Ă, condamnați, -te, s. m. și f. Persoană osândită printr-o sentință judecătorească. – V. condamna. DOOM
condamnátă s. f., g.-d. art. condamnátei; pl. condamnáte
condamnații
CONDAMNÁT, -Ă, condamnați, -te, s. m. și f. Persoană osândită printr-o sentință judecătorească. – V. condamna. DOOM
condamnátă s. f., g.-d. art. condamnátei; pl. condamnáte
condamnaților
CONDAMNÁT, -Ă, condamnați, -te, s. m. și f. Persoană osândită printr-o sentință judecătorească. – V. condamna. DOOM
condamnátă s. f., g.-d. art. condamnátei; pl. condamnáte
condamnaților
CONDAMNÁT, -Ă, condamnați, -te, s. m. și f. Persoană osândită printr-o sentință judecătorească. – V. condamna. DOOM
condamnátă s. f., g.-d. art. condamnátei; pl. condamnáte
condamne
CONDAMNÁ, condámn, vb. I. Tranz. 1. A osândi printr-o sentință judecătorească, a pronunța o condamnare. 2. A-și exprima dezaprobarea în legătură cu un fapt sau cu o persoană; a învinui, a blama, a ponegri, a veșteji. 3. A considera un bolnav pierdut, fără nicio speranță de salvare. 4. A astupa, a închide definitiv o fereastră, o ușă etc.; a bloca. – Din fr. condamner. DOOM
condamná (a ~) vb., ind. prez. 3 condámnă
condamni
CONDAMNÁ, condámn, vb. I. Tranz. 1. A osândi printr-o sentință judecătorească, a pronunța o condamnare. 2. A-și exprima dezaprobarea în legătură cu un fapt sau cu o persoană; a învinui, a blama, a ponegri, a veșteji. 3. A considera un bolnav pierdut, fără nicio speranță de salvare. 4. A astupa, a închide definitiv o fereastră, o ușă etc.; a bloca. – Din fr. condamner. DOOM
condamná (a ~) vb., ind. prez. 3 condámnă
condamnând
CONDAMNÁ, condámn, vb. I. Tranz. 1. A osândi printr-o sentință judecătorească, a pronunța o condamnare. 2. A-și exprima dezaprobarea în legătură cu un fapt sau cu o persoană; a învinui, a blama, a ponegri, a veșteji. 3. A considera un bolnav pierdut, fără nicio speranță de salvare. 4. A astupa, a închide definitiv o fereastră, o ușă etc.; a bloca. – Din fr. condamner. DOOM
condamná (a ~) vb., ind. prez. 3 condámnă
condamnînd
CONDAMNÁ, condámn, vb. I. Tranz. 1. A osândi printr-o sentință judecătorească, a pronunța o condamnare. 2. A-și exprima dezaprobarea în legătură cu un fapt sau cu o persoană; a învinui, a blama, a ponegri, a veșteji. 3. A considera un bolnav pierdut, fără nicio speranță de salvare. 4. A astupa, a închide definitiv o fereastră, o ușă etc.; a bloca. – Din fr. condamner. DOOM
condamná (a ~) vb., ind. prez. 3 condámnă
condamnări
CONDAMNÁRE, condamnări, s. f. Faptul de a condamna. 1. Obligație impusă unei persoane, prin judecată, de a da, de a face sau de a nu face ceva. ♦ Aplicare, prin judecată, a unei sancțiuni penale; osândă la care este supus cineva. 2. Dezaprobare severă; blam. – V. condamna. DOOM
condamnáre s. f., g.-d. art. condamnắrii; pl. condamnắri
condamnării
CONDAMNÁRE, condamnări, s. f. Faptul de a condamna. 1. Obligație impusă unei persoane, prin judecată, de a da, de a face sau de a nu face ceva. ♦ Aplicare, prin judecată, a unei sancțiuni penale; osândă la care este supus cineva. 2. Dezaprobare severă; blam. – V. condamna. DOOM
condamnáre s. f., g.-d. art. condamnắrii; pl. condamnắri
condamnările
CONDAMNÁRE, condamnări, s. f. Faptul de a condamna. 1. Obligație impusă unei persoane, prin judecată, de a da, de a face sau de a nu face ceva. ♦ Aplicare, prin judecată, a unei sancțiuni penale; osândă la care este supus cineva. 2. Dezaprobare severă; blam. – V. condamna. DOOM
condamnáre s. f., g.-d. art. condamnắrii; pl. condamnắri
condamnărilor
CONDAMNÁRE, condamnări, s. f. Faptul de a condamna. 1. Obligație impusă unei persoane, prin judecată, de a da, de a face sau de a nu face ceva. ♦ Aplicare, prin judecată, a unei sancțiuni penale; osândă la care este supus cineva. 2. Dezaprobare severă; blam. – V. condamna. DOOM
condamnáre s. f., g.-d. art. condamnắrii; pl. condamnắri
condei
CONDÉI, condeie, s. n. 1. Unealtă de scris în formă de bețișor, la care se adaptează o peniță; toc. ◊ Mânuitor de condei = scriitor (talentat). ◊ Expr. Ca din condei = regulat, ordonat, frumos. A trage condeiul = a încărca la socoteală. Dintr-un condei sau dintr-o trăsătură de condei = dintr-odată. ♦ (Înv.) Nume dat unor instrumente cu care se scria. ♦ Creion pentru înnegrirea sprâncenelor. 2. Fig. Mod de a scrie bine, îndemânare la scris, talent scriitoricesc. ◊ Expr. A avea condei = a scrie ușor (și bine), a avea talent la scris. A o aduce bine din condei = a vorbi sau a scrie cu meșteșug; a ieși din încurcătură printr-o întorsătură pricepută a frazei. 3. Par lung care, împreună cu lopata, formează cârma plutei. – Din ngr. kondíli. DOOM
condéi s. n., pl. condéie
condeiaș
CONDEIÁȘ, condeiașe, s. n. (Rar) Diminutiv al lui condei (1). [Pr.: -de-iaș] – Condei + suf. -aș. DOOM
condeiáș (rar) s. n., pl. condeiáșe
condeiașe
CONDEIÁȘ, condeiașe, s. n. (Rar) Diminutiv al lui condei (1). [Pr.: -de-iaș] – Condei + suf. -aș. DOOM
condeiáș (rar) s. n., pl. condeiáșe
condeiașele
CONDEIÁȘ, condeiașe, s. n. (Rar) Diminutiv al lui condei (1). [Pr.: -de-iaș] – Condei + suf. -aș. DOOM
condeiáș (rar) s. n., pl. condeiáșe
condeiașelor
CONDEIÁȘ, condeiașe, s. n. (Rar) Diminutiv al lui condei (1). [Pr.: -de-iaș] – Condei + suf. -aș. DOOM
condeiáș (rar) s. n., pl. condeiáșe
condeiașul
CONDEIÁȘ, condeiașe, s. n. (Rar) Diminutiv al lui condei (1). [Pr.: -de-iaș] – Condei + suf. -aș. DOOM
condeiáș (rar) s. n., pl. condeiáșe
condeiașului
CONDEIÁȘ, condeiașe, s. n. (Rar) Diminutiv al lui condei (1). [Pr.: -de-iaș] – Condei + suf. -aș. DOOM
condeiáș (rar) s. n., pl. condeiáșe
condeie
CONDÉI, condeie, s. n. 1. Unealtă de scris în formă de bețișor, la care se adaptează o peniță; toc. ◊ Mânuitor de condei = scriitor (talentat). ◊ Expr. Ca din condei = regulat, ordonat, frumos. A trage condeiul = a încărca la socoteală. Dintr-un condei sau dintr-o trăsătură de condei = dintr-odată. ♦ (Înv.) Nume dat unor instrumente cu care se scria. ♦ Creion pentru înnegrirea sprâncenelor. 2. Fig. Mod de a scrie bine, îndemânare la scris, talent scriitoricesc. ◊ Expr. A avea condei = a scrie ușor (și bine), a avea talent la scris. A o aduce bine din condei = a vorbi sau a scrie cu meșteșug; a ieși din încurcătură printr-o întorsătură pricepută a frazei. 3. Par lung care, împreună cu lopata, formează cârma plutei. – Din ngr. kondíli. DOOM
condéi s. n., pl. condéie
condeiele
CONDÉI, condeie, s. n. 1. Unealtă de scris în formă de bețișor, la care se adaptează o peniță; toc. ◊ Mânuitor de condei = scriitor (talentat). ◊ Expr. Ca din condei = regulat, ordonat, frumos. A trage condeiul = a încărca la socoteală. Dintr-un condei sau dintr-o trăsătură de condei = dintr-odată. ♦ (Înv.) Nume dat unor instrumente cu care se scria. ♦ Creion pentru înnegrirea sprâncenelor. 2. Fig. Mod de a scrie bine, îndemânare la scris, talent scriitoricesc. ◊ Expr. A avea condei = a scrie ușor (și bine), a avea talent la scris. A o aduce bine din condei = a vorbi sau a scrie cu meșteșug; a ieși din încurcătură printr-o întorsătură pricepută a frazei. 3. Par lung care, împreună cu lopata, formează cârma plutei. – Din ngr. kondíli. DOOM
condéi s. n., pl. condéie
condeielor
CONDÉI, condeie, s. n. 1. Unealtă de scris în formă de bețișor, la care se adaptează o peniță; toc. ◊ Mânuitor de condei = scriitor (talentat). ◊ Expr. Ca din condei = regulat, ordonat, frumos. A trage condeiul = a încărca la socoteală. Dintr-un condei sau dintr-o trăsătură de condei = dintr-odată. ♦ (Înv.) Nume dat unor instrumente cu care se scria. ♦ Creion pentru înnegrirea sprâncenelor. 2. Fig. Mod de a scrie bine, îndemânare la scris, talent scriitoricesc. ◊ Expr. A avea condei = a scrie ușor (și bine), a avea talent la scris. A o aduce bine din condei = a vorbi sau a scrie cu meșteșug; a ieși din încurcătură printr-o întorsătură pricepută a frazei. 3. Par lung care, împreună cu lopata, formează cârma plutei. – Din ngr. kondíli. DOOM
condéi s. n., pl. condéie
condeier
CONDEIÉR, condeieri, s. m. (Rar) Scriitor (mai puțin talentat). [Pr.: -de-ier] – Condei + suf. -ar. DOOM
condeiér (rar) s. m., pl. condeiéri
condeieri
CONDEIÉR, condeieri, s. m. (Rar) Scriitor (mai puțin talentat). [Pr.: -de-ier] – Condei + suf. -ar. DOOM
condeiér (rar) s. m., pl. condeiéri
condeierii
CONDEIÉR, condeieri, s. m. (Rar) Scriitor (mai puțin talentat). [Pr.: -de-ier] – Condei + suf. -ar. DOOM
condeiér (rar) s. m., pl. condeiéri
condeierilor
CONDEIÉR, condeieri, s. m. (Rar) Scriitor (mai puțin talentat). [Pr.: -de-ier] – Condei + suf. -ar. DOOM
condeiér (rar) s. m., pl. condeiéri
condeierul
CONDEIÉR, condeieri, s. m. (Rar) Scriitor (mai puțin talentat). [Pr.: -de-ier] – Condei + suf. -ar. DOOM
condeiér (rar) s. m., pl. condeiéri
condeierului
CONDEIÉR, condeieri, s. m. (Rar) Scriitor (mai puțin talentat). [Pr.: -de-ier] – Condei + suf. -ar. DOOM
condeiér (rar) s. m., pl. condeiéri
condeiul
CONDÉI, condeie, s. n. 1. Unealtă de scris în formă de bețișor, la care se adaptează o peniță; toc. ◊ Mânuitor de condei = scriitor (talentat). ◊ Expr. Ca din condei = regulat, ordonat, frumos. A trage condeiul = a încărca la socoteală. Dintr-un condei sau dintr-o trăsătură de condei = dintr-odată. ♦ (Înv.) Nume dat unor instrumente cu care se scria. ♦ Creion pentru înnegrirea sprâncenelor. 2. Fig. Mod de a scrie bine, îndemânare la scris, talent scriitoricesc. ◊ Expr. A avea condei = a scrie ușor (și bine), a avea talent la scris. A o aduce bine din condei = a vorbi sau a scrie cu meșteșug; a ieși din încurcătură printr-o întorsătură pricepută a frazei. 3. Par lung care, împreună cu lopata, formează cârma plutei. – Din ngr. kondíli. DOOM
condéi s. n., pl. condéie
condeiului
CONDÉI, condeie, s. n. 1. Unealtă de scris în formă de bețișor, la care se adaptează o peniță; toc. ◊ Mânuitor de condei = scriitor (talentat). ◊ Expr. Ca din condei = regulat, ordonat, frumos. A trage condeiul = a încărca la socoteală. Dintr-un condei sau dintr-o trăsătură de condei = dintr-odată. ♦ (Înv.) Nume dat unor instrumente cu care se scria. ♦ Creion pentru înnegrirea sprâncenelor. 2. Fig. Mod de a scrie bine, îndemânare la scris, talent scriitoricesc. ◊ Expr. A avea condei = a scrie ușor (și bine), a avea talent la scris. A o aduce bine din condei = a vorbi sau a scrie cu meșteșug; a ieși din încurcătură printr-o întorsătură pricepută a frazei. 3. Par lung care, împreună cu lopata, formează cârma plutei. – Din ngr. kondíli. DOOM
condéi s. n., pl. condéie
condens
CONDÉNS s. n. 1. Rezultat al condensării vaporilor. 2. Fenomen de infiltrare a condensului (1) de apă în combinație cu unele specii de ciuperci în pereții locuințelor. – Din condensare (derivat regresiv). DOOM
*condéns s. n.
condensa
CONDENSÁ, condensez, vb. I. 1. Refl. (Despre vapori) A se transforma în lichid, prin (răcire și) comprimare. ♦ A acumula electricitate. 2. Tranz. și refl. A (se) face mai dens. ♦ Tranz. Fig. A scurta exprimarea; a comprima, a prescurta. – Din fr. condenser, lat. condensare. DOOM
condensá (a ~) vb., ind. prez. 3 condenseáză
condensabil
CONDENSÁBIL, -Ă, condensabili, -e, adj. Care poate fi condensat. – Din fr. condensable. DOOM
condensábil adj. m., pl. condensábili; f. condensábilă, pl. condensábile
condensabila
CONDENSÁBIL, -Ă, condensabili, -e, adj. Care poate fi condensat. – Din fr. condensable. DOOM
condensábil adj. m., pl. condensábili; f. condensábilă, pl. condensábile
condensabile
CONDENSÁBIL, -Ă, condensabili, -e, adj. Care poate fi condensat. – Din fr. condensable. DOOM
condensábil adj. m., pl. condensábili; f. condensábilă, pl. condensábile
condensabilei
CONDENSÁBIL, -Ă, condensabili, -e, adj. Care poate fi condensat. – Din fr. condensable. DOOM
condensábil adj. m., pl. condensábili; f. condensábilă, pl. condensábile
condensabilele
CONDENSÁBIL, -Ă, condensabili, -e, adj. Care poate fi condensat. – Din fr. condensable. DOOM
condensábil adj. m., pl. condensábili; f. condensábilă, pl. condensábile
condensabilelor
CONDENSÁBIL, -Ă, condensabili, -e, adj. Care poate fi condensat. – Din fr. condensable. DOOM
condensábil adj. m., pl. condensábili; f. condensábilă, pl. condensábile
condensabili
CONDENSÁBIL, -Ă, condensabili, -e, adj. Care poate fi condensat. – Din fr. condensable. DOOM
condensábil adj. m., pl. condensábili; f. condensábilă, pl. condensábile
condensabilii
CONDENSÁBIL, -Ă, condensabili, -e, adj. Care poate fi condensat. – Din fr. condensable. DOOM
condensábil adj. m., pl. condensábili; f. condensábilă, pl. condensábile
condensabililor
CONDENSÁBIL, -Ă, condensabili, -e, adj. Care poate fi condensat. – Din fr. condensable. DOOM
condensábil adj. m., pl. condensábili; f. condensábilă, pl. condensábile
condensabilul
CONDENSÁBIL, -Ă, condensabili, -e, adj. Care poate fi condensat. – Din fr. condensable. DOOM
condensábil adj. m., pl. condensábili; f. condensábilă, pl. condensábile
condensabilului
CONDENSÁBIL, -Ă, condensabili, -e, adj. Care poate fi condensat. – Din fr. condensable. DOOM
condensábil adj. m., pl. condensábili; f. condensábilă, pl. condensábile
condensai
CONDENSÁ, condensez, vb. I. 1. Refl. (Despre vapori) A se transforma în lichid, prin (răcire și) comprimare. ♦ A acumula electricitate. 2. Tranz. și refl. A (se) face mai dens. ♦ Tranz. Fig. A scurta exprimarea; a comprima, a prescurta. – Din fr. condenser, lat. condensare. DOOM
condensá (a ~) vb., ind. prez. 3 condenseáză
condensam
CONDENSÁ, condensez, vb. I. 1. Refl. (Despre vapori) A se transforma în lichid, prin (răcire și) comprimare. ♦ A acumula electricitate. 2. Tranz. și refl. A (se) face mai dens. ♦ Tranz. Fig. A scurta exprimarea; a comprima, a prescurta. – Din fr. condenser, lat. condensare. DOOM
condensá (a ~) vb., ind. prez. 3 condenseáză
condensare
CONDENSÁ, condensez, vb. I. 1. Refl. (Despre vapori) A se transforma în lichid, prin (răcire și) comprimare. ♦ A acumula electricitate. 2. Tranz. și refl. A (se) face mai dens. ♦ Tranz. Fig. A scurta exprimarea; a comprima, a prescurta. – Din fr. condenser, lat. condensare. DOOM
condensá (a ~) vb., ind. prez. 3 condenseáză
condensare
CONDENSÁRE, condensări, s. f. 1. Faptul de a (se) condensa. 2. (Chim.; în sintagma) Reacție de condensare = reacție între doi compuși chimici din care rezultă un produs cu greutate moleculară mai mare. – V. condensa. DOOM
condensáre s. f., g.-d. art. condensắrii; pl. condensắri
condensarea
CONDENSÁRE, condensări, s. f. 1. Faptul de a (se) condensa. 2. (Chim.; în sintagma) Reacție de condensare = reacție între doi compuși chimici din care rezultă un produs cu greutate moleculară mai mare. – V. condensa. DOOM
condensáre s. f., g.-d. art. condensắrii; pl. condensắri
condensară
CONDENSÁ, condensez, vb. I. 1. Refl. (Despre vapori) A se transforma în lichid, prin (răcire și) comprimare. ♦ A acumula electricitate. 2. Tranz. și refl. A (se) face mai dens. ♦ Tranz. Fig. A scurta exprimarea; a comprima, a prescurta. – Din fr. condenser, lat. condensare. DOOM
condensá (a ~) vb., ind. prez. 3 condenseáză
condensarăm
CONDENSÁ, condensez, vb. I. 1. Refl. (Despre vapori) A se transforma în lichid, prin (răcire și) comprimare. ♦ A acumula electricitate. 2. Tranz. și refl. A (se) face mai dens. ♦ Tranz. Fig. A scurta exprimarea; a comprima, a prescurta. – Din fr. condenser, lat. condensare. DOOM
condensá (a ~) vb., ind. prez. 3 condenseáză
condensarăți
CONDENSÁ, condensez, vb. I. 1. Refl. (Despre vapori) A se transforma în lichid, prin (răcire și) comprimare. ♦ A acumula electricitate. 2. Tranz. și refl. A (se) face mai dens. ♦ Tranz. Fig. A scurta exprimarea; a comprima, a prescurta. – Din fr. condenser, lat. condensare. DOOM
condensá (a ~) vb., ind. prez. 3 condenseáză
condensase
CONDENSÁ, condensez, vb. I. 1. Refl. (Despre vapori) A se transforma în lichid, prin (răcire și) comprimare. ♦ A acumula electricitate. 2. Tranz. și refl. A (se) face mai dens. ♦ Tranz. Fig. A scurta exprimarea; a comprima, a prescurta. – Din fr. condenser, lat. condensare. DOOM
condensá (a ~) vb., ind. prez. 3 condenseáză
condensasem
CONDENSÁ, condensez, vb. I. 1. Refl. (Despre vapori) A se transforma în lichid, prin (răcire și) comprimare. ♦ A acumula electricitate. 2. Tranz. și refl. A (se) face mai dens. ♦ Tranz. Fig. A scurta exprimarea; a comprima, a prescurta. – Din fr. condenser, lat. condensare. DOOM
condensá (a ~) vb., ind. prez. 3 condenseáză
condensaseră
CONDENSÁ, condensez, vb. I. 1. Refl. (Despre vapori) A se transforma în lichid, prin (răcire și) comprimare. ♦ A acumula electricitate. 2. Tranz. și refl. A (se) face mai dens. ♦ Tranz. Fig. A scurta exprimarea; a comprima, a prescurta. – Din fr. condenser, lat. condensare. DOOM
condensá (a ~) vb., ind. prez. 3 condenseáză
condensaserăm
CONDENSÁ, condensez, vb. I. 1. Refl. (Despre vapori) A se transforma în lichid, prin (răcire și) comprimare. ♦ A acumula electricitate. 2. Tranz. și refl. A (se) face mai dens. ♦ Tranz. Fig. A scurta exprimarea; a comprima, a prescurta. – Din fr. condenser, lat. condensare. DOOM
condensá (a ~) vb., ind. prez. 3 condenseáză
condensaserăți
CONDENSÁ, condensez, vb. I. 1. Refl. (Despre vapori) A se transforma în lichid, prin (răcire și) comprimare. ♦ A acumula electricitate. 2. Tranz. și refl. A (se) face mai dens. ♦ Tranz. Fig. A scurta exprimarea; a comprima, a prescurta. – Din fr. condenser, lat. condensare. DOOM
condensá (a ~) vb., ind. prez. 3 condenseáză
condensaseși
CONDENSÁ, condensez, vb. I. 1. Refl. (Despre vapori) A se transforma în lichid, prin (răcire și) comprimare. ♦ A acumula electricitate. 2. Tranz. și refl. A (se) face mai dens. ♦ Tranz. Fig. A scurta exprimarea; a comprima, a prescurta. – Din fr. condenser, lat. condensare. DOOM
condensá (a ~) vb., ind. prez. 3 condenseáză
condensaseți
CONDENSÁ, condensez, vb. I. 1. Refl. (Despre vapori) A se transforma în lichid, prin (răcire și) comprimare. ♦ A acumula electricitate. 2. Tranz. și refl. A (se) face mai dens. ♦ Tranz. Fig. A scurta exprimarea; a comprima, a prescurta. – Din fr. condenser, lat. condensare. DOOM
condensá (a ~) vb., ind. prez. 3 condenseáză
condensat
CONDENSÁ, condensez, vb. I. 1. Refl. (Despre vapori) A se transforma în lichid, prin (răcire și) comprimare. ♦ A acumula electricitate. 2. Tranz. și refl. A (se) face mai dens. ♦ Tranz. Fig. A scurta exprimarea; a comprima, a prescurta. – Din fr. condenser, lat. condensare. DOOM
condensá (a ~) vb., ind. prez. 3 condenseáză
condensat
CONDENSÁT, -Ă, condensați, -te, adj. Dens, comprimat. ◊ Lapte condensat = lapte conservat sub formă de pastă moale sau de praf. – V. condensa. DOOM
condensát adj. m., pl. condensáți; f. condensátă, pl. condensáte
condensata
CONDENSÁT, -Ă, condensați, -te, adj. Dens, comprimat. ◊ Lapte condensat = lapte conservat sub formă de pastă moale sau de praf. – V. condensa. DOOM
condensát adj. m., pl. condensáți; f. condensátă, pl. condensáte
condensate
CONDENSÁT, -Ă, condensați, -te, adj. Dens, comprimat. ◊ Lapte condensat = lapte conservat sub formă de pastă moale sau de praf. – V. condensa. DOOM
condensát adj. m., pl. condensáți; f. condensátă, pl. condensáte
condensatei
CONDENSÁT, -Ă, condensați, -te, adj. Dens, comprimat. ◊ Lapte condensat = lapte conservat sub formă de pastă moale sau de praf. – V. condensa. DOOM
condensát adj. m., pl. condensáți; f. condensátă, pl. condensáte
condensatele
CONDENSÁT, -Ă, condensați, -te, adj. Dens, comprimat. ◊ Lapte condensat = lapte conservat sub formă de pastă moale sau de praf. – V. condensa. DOOM
condensát adj. m., pl. condensáți; f. condensátă, pl. condensáte
condensatelor
CONDENSÁT, -Ă, condensați, -te, adj. Dens, comprimat. ◊ Lapte condensat = lapte conservat sub formă de pastă moale sau de praf. – V. condensa. DOOM
condensát adj. m., pl. condensáți; f. condensátă, pl. condensáte
condensatoare
CONDENSATÓR, condensatoare, s. n. 1. Aparat care servește la lichefierea unei mase de vapori în vederea recuperării lichidului din care au provenit sau a eliminării unor componenți volatili. 2. Sistem de două conductoare separate printr-un mediu izolant sau prin vid, servind la acumularea de electricitate statică. ◊ Condensator variabil = condensator a cărui capacitate poate fi variată prin deplasarea relativă a armăturilor lui. – Din fr. condensateur. DOOM
condensatór s. n., pl. condensatoáre
condensatoarele
CONDENSATÓR, condensatoare, s. n. 1. Aparat care servește la lichefierea unei mase de vapori în vederea recuperării lichidului din care au provenit sau a eliminării unor componenți volatili. 2. Sistem de două conductoare separate printr-un mediu izolant sau prin vid, servind la acumularea de electricitate statică. ◊ Condensator variabil = condensator a cărui capacitate poate fi variată prin deplasarea relativă a armăturilor lui. – Din fr. condensateur. DOOM
condensatór s. n., pl. condensatoáre
condensatoarelor
CONDENSATÓR, condensatoare, s. n. 1. Aparat care servește la lichefierea unei mase de vapori în vederea recuperării lichidului din care au provenit sau a eliminării unor componenți volatili. 2. Sistem de două conductoare separate printr-un mediu izolant sau prin vid, servind la acumularea de electricitate statică. ◊ Condensator variabil = condensator a cărui capacitate poate fi variată prin deplasarea relativă a armăturilor lui. – Din fr. condensateur. DOOM
condensatór s. n., pl. condensatoáre
condensator
CONDENSATÓR, condensatori, s. m. 1. Aparat care servește la lichefierea unei mase de vapori în vederea recuperării lichidului din care au provenit sau a eliminării unor componenți volatili. 2. Sistem de două conductoare separate printr-un mediu izolant sau prin vid, servind la acumularea de electricitate statică. ◊ Condensator variabil = condensator a cărui capacitate poate fi variată prin deplasarea relativă a armăturilor lui. – Din fr. condensateur.
condensator
CONDENSATÓR, condensatoare, s. n. 1. Aparat care servește la lichefierea unei mase de vapori în vederea recuperării lichidului din care au provenit sau a eliminării unor componenți volatili. 2. Sistem de două conductoare separate printr-un mediu izolant sau prin vid, servind la acumularea de electricitate statică. ◊ Condensator variabil = condensator a cărui capacitate poate fi variată prin deplasarea relativă a armăturilor lui. – Din fr. condensateur. DOOM
condensatór s. n., pl. condensatoáre
condensatorul
CONDENSATÓR, condensatoare, s. n. 1. Aparat care servește la lichefierea unei mase de vapori în vederea recuperării lichidului din care au provenit sau a eliminării unor componenți volatili. 2. Sistem de două conductoare separate printr-un mediu izolant sau prin vid, servind la acumularea de electricitate statică. ◊ Condensator variabil = condensator a cărui capacitate poate fi variată prin deplasarea relativă a armăturilor lui. – Din fr. condensateur. DOOM
condensatór s. n., pl. condensatoáre
condensatorului
CONDENSATÓR, condensatoare, s. n. 1. Aparat care servește la lichefierea unei mase de vapori în vederea recuperării lichidului din care au provenit sau a eliminării unor componenți volatili. 2. Sistem de două conductoare separate printr-un mediu izolant sau prin vid, servind la acumularea de electricitate statică. ◊ Condensator variabil = condensator a cărui capacitate poate fi variată prin deplasarea relativă a armăturilor lui. – Din fr. condensateur. DOOM
condensatór s. n., pl. condensatoáre
condensatul
CONDENSÁT, -Ă, condensați, -te, adj. Dens, comprimat. ◊ Lapte condensat = lapte conservat sub formă de pastă moale sau de praf. – V. condensa. DOOM
condensát adj. m., pl. condensáți; f. condensátă, pl. condensáte
condensatului
CONDENSÁT, -Ă, condensați, -te, adj. Dens, comprimat. ◊ Lapte condensat = lapte conservat sub formă de pastă moale sau de praf. – V. condensa. DOOM
condensát adj. m., pl. condensáți; f. condensátă, pl. condensáte
condensau
CONDENSÁ, condensez, vb. I. 1. Refl. (Despre vapori) A se transforma în lichid, prin (răcire și) comprimare. ♦ A acumula electricitate. 2. Tranz. și refl. A (se) face mai dens. ♦ Tranz. Fig. A scurta exprimarea; a comprima, a prescurta. – Din fr. condenser, lat. condensare. DOOM
condensá (a ~) vb., ind. prez. 3 condenseáză
condensași
CONDENSÁ, condensez, vb. I. 1. Refl. (Despre vapori) A se transforma în lichid, prin (răcire și) comprimare. ♦ A acumula electricitate. 2. Tranz. și refl. A (se) face mai dens. ♦ Tranz. Fig. A scurta exprimarea; a comprima, a prescurta. – Din fr. condenser, lat. condensare. DOOM
condensá (a ~) vb., ind. prez. 3 condenseáză
condensați
CONDENSÁ, condensez, vb. I. 1. Refl. (Despre vapori) A se transforma în lichid, prin (răcire și) comprimare. ♦ A acumula electricitate. 2. Tranz. și refl. A (se) face mai dens. ♦ Tranz. Fig. A scurta exprimarea; a comprima, a prescurta. – Din fr. condenser, lat. condensare. DOOM
condensá (a ~) vb., ind. prez. 3 condenseáză
condensați
CONDENSÁT, -Ă, condensați, -te, adj. Dens, comprimat. ◊ Lapte condensat = lapte conservat sub formă de pastă moale sau de praf. – V. condensa. DOOM
condensát adj. m., pl. condensáți; f. condensátă, pl. condensáte
condensații
CONDENSÁT, -Ă, condensați, -te, adj. Dens, comprimat. ◊ Lapte condensat = lapte conservat sub formă de pastă moale sau de praf. – V. condensa. DOOM
condensát adj. m., pl. condensáți; f. condensátă, pl. condensáte
condensaților
CONDENSÁT, -Ă, condensați, -te, adj. Dens, comprimat. ◊ Lapte condensat = lapte conservat sub formă de pastă moale sau de praf. – V. condensa. DOOM
condensát adj. m., pl. condensáți; f. condensátă, pl. condensáte
condensează
CONDENSÁ, condensez, vb. I. 1. Refl. (Despre vapori) A se transforma în lichid, prin (răcire și) comprimare. ♦ A acumula electricitate. 2. Tranz. și refl. A (se) face mai dens. ♦ Tranz. Fig. A scurta exprimarea; a comprima, a prescurta. – Din fr. condenser, lat. condensare. DOOM
condensá (a ~) vb., ind. prez. 3 condenseáză
condensez
CONDENSÁ, condensez, vb. I. 1. Refl. (Despre vapori) A se transforma în lichid, prin (răcire și) comprimare. ♦ A acumula electricitate. 2. Tranz. și refl. A (se) face mai dens. ♦ Tranz. Fig. A scurta exprimarea; a comprima, a prescurta. – Din fr. condenser, lat. condensare. DOOM
condensá (a ~) vb., ind. prez. 3 condenseáză
condenseze
CONDENSÁ, condensez, vb. I. 1. Refl. (Despre vapori) A se transforma în lichid, prin (răcire și) comprimare. ♦ A acumula electricitate. 2. Tranz. și refl. A (se) face mai dens. ♦ Tranz. Fig. A scurta exprimarea; a comprima, a prescurta. – Din fr. condenser, lat. condensare. DOOM
condensá (a ~) vb., ind. prez. 3 condenseáză
condensezi
CONDENSÁ, condensez, vb. I. 1. Refl. (Despre vapori) A se transforma în lichid, prin (răcire și) comprimare. ♦ A acumula electricitate. 2. Tranz. și refl. A (se) face mai dens. ♦ Tranz. Fig. A scurta exprimarea; a comprima, a prescurta. – Din fr. condenser, lat. condensare. DOOM
condensá (a ~) vb., ind. prez. 3 condenseáză
condensoare
CONDENSÓR, condensoare, s. n. Dispozitiv al unui instrument optic care servește la concentrarea și dirijarea luminii într-o direcție determinată. – Din fr. condenseur. DOOM
condensór s. n., pl. condensoáre
condensoarele
CONDENSÓR, condensoare, s. n. Dispozitiv al unui instrument optic care servește la concentrarea și dirijarea luminii într-o direcție determinată. – Din fr. condenseur. DOOM
condensór s. n., pl. condensoáre
condensoarelor
CONDENSÓR, condensoare, s. n. Dispozitiv al unui instrument optic care servește la concentrarea și dirijarea luminii într-o direcție determinată. – Din fr. condenseur. DOOM
condensór s. n., pl. condensoáre
condensor
CONDENSÓR, condensoare, s. n. Dispozitiv al unui instrument optic care servește la concentrarea și dirijarea luminii într-o direcție determinată. – Din fr. condenseur. DOOM
condensór s. n., pl. condensoáre
condensor
CONDENSÓR, condensori, s. m. 1. Lentilă (sau grup de lentile) care acumulează razele de la o sursă luminoasă și le dirijează asupra obiectului de luminat. 2. Dispozitiv întrebuințat într-un microscop pentru iluminarea preparatelor microscopice în timpul observației.
condensorul
CONDENSÓR, condensoare, s. n. Dispozitiv al unui instrument optic care servește la concentrarea și dirijarea luminii într-o direcție determinată. – Din fr. condenseur. DOOM
condensór s. n., pl. condensoáre
condensorului
CONDENSÓR, condensoare, s. n. Dispozitiv al unui instrument optic care servește la concentrarea și dirijarea luminii într-o direcție determinată. – Din fr. condenseur. DOOM
condensór s. n., pl. condensoáre
condensul
CONDÉNS s. n. 1. Rezultat al condensării vaporilor. 2. Fenomen de infiltrare a condensului (1) de apă în combinație cu unele specii de ciuperci în pereții locuințelor. – Din condensare (derivat regresiv). DOOM
*condéns s. n.
condensului
CONDÉNS s. n. 1. Rezultat al condensării vaporilor. 2. Fenomen de infiltrare a condensului (1) de apă în combinație cu unele specii de ciuperci în pereții locuințelor. – Din condensare (derivat regresiv). DOOM
*condéns s. n.
condensuri
CONDÉNS s. n. 1. Rezultat al condensării vaporilor. 2. Fenomen de infiltrare a condensului (1) de apă în combinație cu unele specii de ciuperci în pereții locuințelor. – Din condensare (derivat regresiv). DOOM
*condéns s. n.
condensurile
CONDÉNS s. n. 1. Rezultat al condensării vaporilor. 2. Fenomen de infiltrare a condensului (1) de apă în combinație cu unele specii de ciuperci în pereții locuințelor. – Din condensare (derivat regresiv). DOOM
*condéns s. n.
condensurilor
CONDÉNS s. n. 1. Rezultat al condensării vaporilor. 2. Fenomen de infiltrare a condensului (1) de apă în combinație cu unele specii de ciuperci în pereții locuințelor. – Din condensare (derivat regresiv). DOOM
*condéns s. n.
condensând
CONDENSÁ, condensez, vb. I. 1. Refl. (Despre vapori) A se transforma în lichid, prin (răcire și) comprimare. ♦ A acumula electricitate. 2. Tranz. și refl. A (se) face mai dens. ♦ Tranz. Fig. A scurta exprimarea; a comprima, a prescurta. – Din fr. condenser, lat. condensare. DOOM
condensá (a ~) vb., ind. prez. 3 condenseáză
condensînd
CONDENSÁ, condensez, vb. I. 1. Refl. (Despre vapori) A se transforma în lichid, prin (răcire și) comprimare. ♦ A acumula electricitate. 2. Tranz. și refl. A (se) face mai dens. ♦ Tranz. Fig. A scurta exprimarea; a comprima, a prescurta. – Din fr. condenser, lat. condensare. DOOM
condensá (a ~) vb., ind. prez. 3 condenseáză
condensări
CONDENSÁRE, condensări, s. f. 1. Faptul de a (se) condensa. 2. (Chim.; în sintagma) Reacție de condensare = reacție între doi compuși chimici din care rezultă un produs cu greutate moleculară mai mare. – V. condensa. DOOM
condensáre s. f., g.-d. art. condensắrii; pl. condensắri
condensării
CONDENSÁRE, condensări, s. f. 1. Faptul de a (se) condensa. 2. (Chim.; în sintagma) Reacție de condensare = reacție între doi compuși chimici din care rezultă un produs cu greutate moleculară mai mare. – V. condensa. DOOM
condensáre s. f., g.-d. art. condensắrii; pl. condensắri
condensările
CONDENSÁRE, condensări, s. f. 1. Faptul de a (se) condensa. 2. (Chim.; în sintagma) Reacție de condensare = reacție între doi compuși chimici din care rezultă un produs cu greutate moleculară mai mare. – V. condensa. DOOM
condensáre s. f., g.-d. art. condensắrii; pl. condensắri
condensărilor
CONDENSÁRE, condensări, s. f. 1. Faptul de a (se) condensa. 2. (Chim.; în sintagma) Reacție de condensare = reacție între doi compuși chimici din care rezultă un produs cu greutate moleculară mai mare. – V. condensa. DOOM
condensáre s. f., g.-d. art. condensắrii; pl. condensắri
condescendent
CONDESCENDÉNT, -Ă, condescendenți, -te, adj. Care are o atitudine plină de respect sau de bunăvoință față de cineva; respectuos, amabil. – Din fr. condescendant. DOOM
condescendént adj. m., pl. condescendénți; f. condescendéntă, pl. condescendénte
condescendenta
CONDESCENDÉNT, -Ă, condescendenți, -te, adj. Care are o atitudine plină de respect sau de bunăvoință față de cineva; respectuos, amabil. – Din fr. condescendant. DOOM
condescendént adj. m., pl. condescendénți; f. condescendéntă, pl. condescendénte
condescendenta
CONDESCENDÉNȚĂ s. f. Purtare plină de considerație și bunăvoință față de cineva; respect, amabilitate, deferență. ♦ (Peior.) Aer de superioritate, infatuare, semeție. – Din fr. condescendance.
condescendente
CONDESCENDÉNT, -Ă, condescendenți, -te, adj. Care are o atitudine plină de respect sau de bunăvoință față de cineva; respectuos, amabil. – Din fr. condescendant. DOOM
condescendént adj. m., pl. condescendénți; f. condescendéntă, pl. condescendénte
condescendentei
CONDESCENDÉNT, -Ă, condescendenți, -te, adj. Care are o atitudine plină de respect sau de bunăvoință față de cineva; respectuos, amabil. – Din fr. condescendant. DOOM
condescendént adj. m., pl. condescendénți; f. condescendéntă, pl. condescendénte
condescendentele
CONDESCENDÉNT, -Ă, condescendenți, -te, adj. Care are o atitudine plină de respect sau de bunăvoință față de cineva; respectuos, amabil. – Din fr. condescendant. DOOM
condescendént adj. m., pl. condescendénți; f. condescendéntă, pl. condescendénte
condescendentelor
CONDESCENDÉNT, -Ă, condescendenți, -te, adj. Care are o atitudine plină de respect sau de bunăvoință față de cineva; respectuos, amabil. – Din fr. condescendant. DOOM
condescendént adj. m., pl. condescendénți; f. condescendéntă, pl. condescendénte
condescendentul
CONDESCENDÉNT, -Ă, condescendenți, -te, adj. Care are o atitudine plină de respect sau de bunăvoință față de cineva; respectuos, amabil. – Din fr. condescendant. DOOM
condescendént adj. m., pl. condescendénți; f. condescendéntă, pl. condescendénte
condescendentului
CONDESCENDÉNT, -Ă, condescendenți, -te, adj. Care are o atitudine plină de respect sau de bunăvoință față de cineva; respectuos, amabil. – Din fr. condescendant. DOOM
condescendént adj. m., pl. condescendénți; f. condescendéntă, pl. condescendénte
condescendența
CONDESCENDÉNȚĂ, condescendențe, s. f. Purtare plină de considerație și de bunăvoință față de cineva; respect, amabilitate, deferență. ♦ (Peior.) Aer de superioritate, infatuare, aroganță. – Din fr. condescendance. DOOM
condescendénță s. f., g.-d. art. condescendénței; pl. condescendénțe
condescendențe
CONDESCENDÉNȚĂ, condescendențe, s. f. Purtare plină de considerație și de bunăvoință față de cineva; respect, amabilitate, deferență. ♦ (Peior.) Aer de superioritate, infatuare, aroganță. – Din fr. condescendance. DOOM
condescendénță s. f., g.-d. art. condescendénței; pl. condescendénțe
condescendenței
CONDESCENDÉNȚĂ, condescendențe, s. f. Purtare plină de considerație și de bunăvoință față de cineva; respect, amabilitate, deferență. ♦ (Peior.) Aer de superioritate, infatuare, aroganță. – Din fr. condescendance. DOOM
condescendénță s. f., g.-d. art. condescendénței; pl. condescendénțe
condescendențele
CONDESCENDÉNȚĂ, condescendențe, s. f. Purtare plină de considerație și de bunăvoință față de cineva; respect, amabilitate, deferență. ♦ (Peior.) Aer de superioritate, infatuare, aroganță. – Din fr. condescendance. DOOM
condescendénță s. f., g.-d. art. condescendénței; pl. condescendénțe
condescendențelor
CONDESCENDÉNȚĂ, condescendențe, s. f. Purtare plină de considerație și de bunăvoință față de cineva; respect, amabilitate, deferență. ♦ (Peior.) Aer de superioritate, infatuare, aroganță. – Din fr. condescendance. DOOM
condescendénță s. f., g.-d. art. condescendénței; pl. condescendénțe
condescendenți
CONDESCENDÉNT, -Ă, condescendenți, -te, adj. Care are o atitudine plină de respect sau de bunăvoință față de cineva; respectuos, amabil. – Din fr. condescendant. DOOM
condescendént adj. m., pl. condescendénți; f. condescendéntă, pl. condescendénte
condescendenții
CONDESCENDÉNT, -Ă, condescendenți, -te, adj. Care are o atitudine plină de respect sau de bunăvoință față de cineva; respectuos, amabil. – Din fr. condescendant. DOOM
condescendént adj. m., pl. condescendénți; f. condescendéntă, pl. condescendénte
condescendenților
CONDESCENDÉNT, -Ă, condescendenți, -te, adj. Care are o atitudine plină de respect sau de bunăvoință față de cineva; respectuos, amabil. – Din fr. condescendant. DOOM
condescendént adj. m., pl. condescendénți; f. condescendéntă, pl. condescendénte
condescind
CONDESCÍNDE, condescínd, vb. III. Intranz. (Rar) A consimți de complezență; a ceda, a cădea de acord în mod formal; a catadixi. – Din fr. condescendre. DOOM
condescínde (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. condescínd, 1 pl. condescíndem; conj. prez. 3 să condescíndă; ger. condescinzấnd; part. condescíns
condescinde
CONDESCÍNDE, condescínd, vb. III. Intranz. (Rar) A consimți de complezență; a ceda, a cădea de acord în mod formal; a catadixi. – Din fr. condescendre. DOOM
condescínde (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. condescínd, 1 pl. condescíndem; conj. prez. 3 să condescíndă; ger. condescinzấnd; part. condescíns
condescindea
CONDESCÍNDE, condescínd, vb. III. Intranz. (Rar) A consimți de complezență; a ceda, a cădea de acord în mod formal; a catadixi. – Din fr. condescendre. DOOM
condescínde (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. condescínd, 1 pl. condescíndem; conj. prez. 3 să condescíndă; ger. condescinzấnd; part. condescíns
condescindeai
CONDESCÍNDE, condescínd, vb. III. Intranz. (Rar) A consimți de complezență; a ceda, a cădea de acord în mod formal; a catadixi. – Din fr. condescendre. DOOM
condescínde (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. condescínd, 1 pl. condescíndem; conj. prez. 3 să condescíndă; ger. condescinzấnd; part. condescíns
condescindeam
CONDESCÍNDE, condescínd, vb. III. Intranz. (Rar) A consimți de complezență; a ceda, a cădea de acord în mod formal; a catadixi. – Din fr. condescendre. DOOM
condescínde (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. condescínd, 1 pl. condescíndem; conj. prez. 3 să condescíndă; ger. condescinzấnd; part. condescíns
condescindeau
CONDESCÍNDE, condescínd, vb. III. Intranz. (Rar) A consimți de complezență; a ceda, a cădea de acord în mod formal; a catadixi. – Din fr. condescendre. DOOM
condescínde (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. condescínd, 1 pl. condescíndem; conj. prez. 3 să condescíndă; ger. condescinzấnd; part. condescíns
condescindeați
CONDESCÍNDE, condescínd, vb. III. Intranz. (Rar) A consimți de complezență; a ceda, a cădea de acord în mod formal; a catadixi. – Din fr. condescendre. DOOM
condescínde (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. condescínd, 1 pl. condescíndem; conj. prez. 3 să condescíndă; ger. condescinzấnd; part. condescíns
condescindem
CONDESCÍNDE, condescínd, vb. III. Intranz. (Rar) A consimți de complezență; a ceda, a cădea de acord în mod formal; a catadixi. – Din fr. condescendre. DOOM
condescínde (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. condescínd, 1 pl. condescíndem; conj. prez. 3 să condescíndă; ger. condescinzấnd; part. condescíns
condescindere
CONDESCÍNDE, condescínd, vb. III. Intranz. (Rar) A consimți de complezență; a ceda, a cădea de acord în mod formal; a catadixi. – Din fr. condescendre. DOOM
condescínde (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. condescínd, 1 pl. condescíndem; conj. prez. 3 să condescíndă; ger. condescinzấnd; part. condescíns
condescindere
CONDESCÍNDERE s.f. Acțiunea de a condescinde. [< condescinde].
condescinderea
CONDESCÍNDERE s.f. Acțiunea de a condescinde. [< condescinde].
condescinderi
CONDESCÍNDERE s.f. Acțiunea de a condescinde. [< condescinde].
condescinderii
CONDESCÍNDERE s.f. Acțiunea de a condescinde. [< condescinde].
condescinderile
CONDESCÍNDERE s.f. Acțiunea de a condescinde. [< condescinde].
condescinderilor
CONDESCÍNDERE s.f. Acțiunea de a condescinde. [< condescinde].
condescindeți
CONDESCÍNDE, condescínd, vb. III. Intranz. (Rar) A consimți de complezență; a ceda, a cădea de acord în mod formal; a catadixi. – Din fr. condescendre. DOOM
condescínde (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. condescínd, 1 pl. condescíndem; conj. prez. 3 să condescíndă; ger. condescinzấnd; part. condescíns
condescindă
CONDESCÍNDE, condescínd, vb. III. Intranz. (Rar) A consimți de complezență; a ceda, a cădea de acord în mod formal; a catadixi. – Din fr. condescendre. DOOM
condescínde (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. condescínd, 1 pl. condescíndem; conj. prez. 3 să condescíndă; ger. condescinzấnd; part. condescíns
condescins
CONDESCÍNDE, condescínd, vb. III. Intranz. (Rar) A consimți de complezență; a ceda, a cădea de acord în mod formal; a catadixi. – Din fr. condescendre. DOOM
condescínde (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. condescínd, 1 pl. condescíndem; conj. prez. 3 să condescíndă; ger. condescinzấnd; part. condescíns
condescinse
CONDESCÍNDE, condescínd, vb. III. Intranz. (Rar) A consimți de complezență; a ceda, a cădea de acord în mod formal; a catadixi. – Din fr. condescendre. DOOM
condescínde (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. condescínd, 1 pl. condescíndem; conj. prez. 3 să condescíndă; ger. condescinzấnd; part. condescíns
condescinsei
CONDESCÍNDE, condescínd, vb. III. Intranz. (Rar) A consimți de complezență; a ceda, a cădea de acord în mod formal; a catadixi. – Din fr. condescendre. DOOM
condescínde (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. condescínd, 1 pl. condescíndem; conj. prez. 3 să condescíndă; ger. condescinzấnd; part. condescíns
condescinseră
CONDESCÍNDE, condescínd, vb. III. Intranz. (Rar) A consimți de complezență; a ceda, a cădea de acord în mod formal; a catadixi. – Din fr. condescendre. DOOM
condescínde (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. condescínd, 1 pl. condescíndem; conj. prez. 3 să condescíndă; ger. condescinzấnd; part. condescíns
condescinserăm
CONDESCÍNDE, condescínd, vb. III. Intranz. (Rar) A consimți de complezență; a ceda, a cădea de acord în mod formal; a catadixi. – Din fr. condescendre. DOOM
condescínde (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. condescínd, 1 pl. condescíndem; conj. prez. 3 să condescíndă; ger. condescinzấnd; part. condescíns
condescinserăți
CONDESCÍNDE, condescínd, vb. III. Intranz. (Rar) A consimți de complezență; a ceda, a cădea de acord în mod formal; a catadixi. – Din fr. condescendre. DOOM
condescínde (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. condescínd, 1 pl. condescíndem; conj. prez. 3 să condescíndă; ger. condescinzấnd; part. condescíns
condescinsese
CONDESCÍNDE, condescínd, vb. III. Intranz. (Rar) A consimți de complezență; a ceda, a cădea de acord în mod formal; a catadixi. – Din fr. condescendre. DOOM
condescínde (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. condescínd, 1 pl. condescíndem; conj. prez. 3 să condescíndă; ger. condescinzấnd; part. condescíns
condescinsesem
CONDESCÍNDE, condescínd, vb. III. Intranz. (Rar) A consimți de complezență; a ceda, a cădea de acord în mod formal; a catadixi. – Din fr. condescendre. DOOM
condescínde (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. condescínd, 1 pl. condescíndem; conj. prez. 3 să condescíndă; ger. condescinzấnd; part. condescíns
condescinseseră
CONDESCÍNDE, condescínd, vb. III. Intranz. (Rar) A consimți de complezență; a ceda, a cădea de acord în mod formal; a catadixi. – Din fr. condescendre. DOOM
condescínde (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. condescínd, 1 pl. condescíndem; conj. prez. 3 să condescíndă; ger. condescinzấnd; part. condescíns
condescinseserăm
CONDESCÍNDE, condescínd, vb. III. Intranz. (Rar) A consimți de complezență; a ceda, a cădea de acord în mod formal; a catadixi. – Din fr. condescendre. DOOM
condescínde (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. condescínd, 1 pl. condescíndem; conj. prez. 3 să condescíndă; ger. condescinzấnd; part. condescíns
condescinseserăți
CONDESCÍNDE, condescínd, vb. III. Intranz. (Rar) A consimți de complezență; a ceda, a cădea de acord în mod formal; a catadixi. – Din fr. condescendre. DOOM
condescínde (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. condescínd, 1 pl. condescíndem; conj. prez. 3 să condescíndă; ger. condescinzấnd; part. condescíns
condescinseseși
CONDESCÍNDE, condescínd, vb. III. Intranz. (Rar) A consimți de complezență; a ceda, a cădea de acord în mod formal; a catadixi. – Din fr. condescendre. DOOM
condescínde (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. condescínd, 1 pl. condescíndem; conj. prez. 3 să condescíndă; ger. condescinzấnd; part. condescíns
condescinseseți
CONDESCÍNDE, condescínd, vb. III. Intranz. (Rar) A consimți de complezență; a ceda, a cădea de acord în mod formal; a catadixi. – Din fr. condescendre. DOOM
condescínde (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. condescínd, 1 pl. condescíndem; conj. prez. 3 să condescíndă; ger. condescinzấnd; part. condescíns
condescinseși
CONDESCÍNDE, condescínd, vb. III. Intranz. (Rar) A consimți de complezență; a ceda, a cădea de acord în mod formal; a catadixi. – Din fr. condescendre. DOOM
condescínde (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. condescínd, 1 pl. condescíndem; conj. prez. 3 să condescíndă; ger. condescinzấnd; part. condescíns
condescinz
CONDESCÍNDE, condescínd, vb. III. Intranz. (Rar) A consimți de complezență; a ceda, a cădea de acord în mod formal; a catadixi. – Din fr. condescendre. DOOM
condescínde (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. condescínd, 1 pl. condescíndem; conj. prez. 3 să condescíndă; ger. condescinzấnd; part. condescíns
condescinzi
CONDESCÍNDE, condescínd, vb. III. Intranz. (Rar) A consimți de complezență; a ceda, a cădea de acord în mod formal; a catadixi. – Din fr. condescendre. DOOM
condescínde (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. condescínd, 1 pl. condescíndem; conj. prez. 3 să condescíndă; ger. condescinzấnd; part. condescíns
condescinzând
CONDESCÍNDE, condescínd, vb. III. Intranz. (Rar) A consimți de complezență; a ceda, a cădea de acord în mod formal; a catadixi. – Din fr. condescendre. DOOM
condescínde (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. condescínd, 1 pl. condescíndem; conj. prez. 3 să condescíndă; ger. condescinzấnd; part. condescíns
condescinzînd
CONDESCÍNDE, condescínd, vb. III. Intranz. (Rar) A consimți de complezență; a ceda, a cădea de acord în mod formal; a catadixi. – Din fr. condescendre. DOOM
condescínde (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. condescínd, 1 pl. condescíndem; conj. prez. 3 să condescíndă; ger. condescinzấnd; part. condescíns
condescinză
CONDESCÍNDE, condescínd, vb. III. Intranz. (Rar) A consimți de complezență; a ceda, a cădea de acord în mod formal; a catadixi. – Din fr. condescendre. DOOM
condescínde (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. condescínd, 1 pl. condescíndem; conj. prez. 3 să condescíndă; ger. condescinzấnd; part. condescíns
condica
CÓNDICĂ, condici, s. f. 1. Registru, catastif. ◊ Expr. A trece la (sau în) condică (pe cineva) = a ține minte (pe cineva) pentru a se răzbuna. 2. (Înv.) Colecție de legi, decrete etc.; cod. – Cf. ngr. kódik, acuz. kódika. DOOM
cóndică s. f., g.-d. art. cóndicii; pl. cóndici
condicar
CONDICÁR, condicari, s. m. (Înv.) Persoană care scria sau avea în păstrare condicile; arhivar. – Condică + suf. -ar. DOOM
condicár (înv.) s. m., pl. condicári
condicari
CONDICÁR, condicari, s. m. (Înv.) Persoană care scria sau avea în păstrare condicile; arhivar. – Condică + suf. -ar. DOOM
condicár (înv.) s. m., pl. condicári
condicarii
CONDICÁR, condicari, s. m. (Înv.) Persoană care scria sau avea în păstrare condicile; arhivar. – Condică + suf. -ar. DOOM
condicár (înv.) s. m., pl. condicári
condicarilor
CONDICÁR, condicari, s. m. (Înv.) Persoană care scria sau avea în păstrare condicile; arhivar. – Condică + suf. -ar. DOOM
condicár (înv.) s. m., pl. condicári
condicarul
CONDICÁR, condicari, s. m. (Înv.) Persoană care scria sau avea în păstrare condicile; arhivar. – Condică + suf. -ar. DOOM
condicár (înv.) s. m., pl. condicári
condicarului
CONDICÁR, condicari, s. m. (Înv.) Persoană care scria sau avea în păstrare condicile; arhivar. – Condică + suf. -ar. DOOM
condicár (înv.) s. m., pl. condicári
condici
CÓNDICĂ, condici, s. f. 1. Registru, catastif. ◊ Expr. A trece la (sau în) condică (pe cineva) = a ține minte (pe cineva) pentru a se răzbuna. 2. (Înv.) Colecție de legi, decrete etc.; cod. – Cf. ngr. kódik, acuz. kódika. DOOM
cóndică s. f., g.-d. art. cóndicii; pl. cóndici
condicii
CÓNDICĂ, condici, s. f. 1. Registru, catastif. ◊ Expr. A trece la (sau în) condică (pe cineva) = a ține minte (pe cineva) pentru a se răzbuna. 2. (Înv.) Colecție de legi, decrete etc.; cod. – Cf. ngr. kódik, acuz. kódika. DOOM
cóndică s. f., g.-d. art. cóndicii; pl. cóndici
condicile
CÓNDICĂ, condici, s. f. 1. Registru, catastif. ◊ Expr. A trece la (sau în) condică (pe cineva) = a ține minte (pe cineva) pentru a se răzbuna. 2. (Înv.) Colecție de legi, decrete etc.; cod. – Cf. ngr. kódik, acuz. kódika. DOOM
cóndică s. f., g.-d. art. cóndicii; pl. cóndici
condicilor
CÓNDICĂ, condici, s. f. 1. Registru, catastif. ◊ Expr. A trece la (sau în) condică (pe cineva) = a ține minte (pe cineva) pentru a se răzbuna. 2. (Înv.) Colecție de legi, decrete etc.; cod. – Cf. ngr. kódik, acuz. kódika. DOOM
cóndică s. f., g.-d. art. cóndicii; pl. cóndici
condicuța
CONDICÚȚĂ, condicuțe, s. f. Diminutiv al lui condică (1). ♦ (În trecut) Carnet destinat personalului casnic, în care se nota identitatea purtătorului, locurile unde a fost angajat etc. ♦ (În trecut) Legitimație a prostituatelor profesioniste, unde erau înregistrate vizele medicale de control împotriva bolilor venerice. – Condică + suf. -uță. DOOM
condicúță s. f., g.-d. art. condicúței; pl. condicúțe
condicuțe
CONDICÚȚĂ, condicuțe, s. f. Diminutiv al lui condică (1). ♦ (În trecut) Carnet destinat personalului casnic, în care se nota identitatea purtătorului, locurile unde a fost angajat etc. ♦ (În trecut) Legitimație a prostituatelor profesioniste, unde erau înregistrate vizele medicale de control împotriva bolilor venerice. – Condică + suf. -uță. DOOM
condicúță s. f., g.-d. art. condicúței; pl. condicúțe
condicuței
CONDICÚȚĂ, condicuțe, s. f. Diminutiv al lui condică (1). ♦ (În trecut) Carnet destinat personalului casnic, în care se nota identitatea purtătorului, locurile unde a fost angajat etc. ♦ (În trecut) Legitimație a prostituatelor profesioniste, unde erau înregistrate vizele medicale de control împotriva bolilor venerice. – Condică + suf. -uță. DOOM
condicúță s. f., g.-d. art. condicúței; pl. condicúțe
condicuțele
CONDICÚȚĂ, condicuțe, s. f. Diminutiv al lui condică (1). ♦ (În trecut) Carnet destinat personalului casnic, în care se nota identitatea purtătorului, locurile unde a fost angajat etc. ♦ (În trecut) Legitimație a prostituatelor profesioniste, unde erau înregistrate vizele medicale de control împotriva bolilor venerice. – Condică + suf. -uță. DOOM
condicúță s. f., g.-d. art. condicúței; pl. condicúțe
condicuțelor
CONDICÚȚĂ, condicuțe, s. f. Diminutiv al lui condică (1). ♦ (În trecut) Carnet destinat personalului casnic, în care se nota identitatea purtătorului, locurile unde a fost angajat etc. ♦ (În trecut) Legitimație a prostituatelor profesioniste, unde erau înregistrate vizele medicale de control împotriva bolilor venerice. – Condică + suf. -uță. DOOM
condicúță s. f., g.-d. art. condicúței; pl. condicúțe
condicăreasa
CONDICĂREÁSĂ, condicărese, s. f. (Înv.) Soție de condicar. – Condicar + suf. -easă. DOOM
condicăreásă (înv.) s. f., g.-d. art. condicărései; pl. condicărése
condicărese
CONDICĂREÁSĂ, condicărese, s. f. (Înv.) Soție de condicar. – Condicar + suf. -easă. DOOM
condicăreásă (înv.) s. f., g.-d. art. condicărései; pl. condicărése
condicăresei
CONDICĂREÁSĂ, condicărese, s. f. (Înv.) Soție de condicar. – Condicar + suf. -easă. DOOM
condicăreásă (înv.) s. f., g.-d. art. condicărései; pl. condicărése
condicăresele
CONDICĂREÁSĂ, condicărese, s. f. (Înv.) Soție de condicar. – Condicar + suf. -easă. DOOM
condicăreásă (înv.) s. f., g.-d. art. condicărései; pl. condicărése
condicăreselor
CONDICĂREÁSĂ, condicărese, s. f. (Înv.) Soție de condicar. – Condicar + suf. -easă. DOOM
condicăreásă (înv.) s. f., g.-d. art. condicărései; pl. condicărése
condil
CONDÍL, condili, s. m. (Anat.; adesea cu determinări care indică locul de articulare) Proeminență rotundă la extremitatea unor oase. – Din fr. condyle. DOOM
!condíl s. m., pl. condíli
condile
CONDÍL, condili, s. m. (Anat.; adesea cu determinări care indică locul de articulare) Proeminență rotundă la extremitatea unor oase. – Din fr. condyle. DOOM
!condíl s. m., pl. condíli
condilele
CONDÍL, condili, s. m. (Anat.; adesea cu determinări care indică locul de articulare) Proeminență rotundă la extremitatea unor oase. – Din fr. condyle. DOOM
!condíl s. m., pl. condíli
condilelor
CONDÍL, condili, s. m. (Anat.; adesea cu determinări care indică locul de articulare) Proeminență rotundă la extremitatea unor oase. – Din fr. condyle. DOOM
!condíl s. m., pl. condíli
condili
CONDÍL, condili, s. m. (Anat.; adesea cu determinări care indică locul de articulare) Proeminență rotundă la extremitatea unor oase. – Din fr. condyle. DOOM
!condíl s. m., pl. condíli
condilii
CONDÍL, condili, s. m. (Anat.; adesea cu determinări care indică locul de articulare) Proeminență rotundă la extremitatea unor oase. – Din fr. condyle. DOOM
!condíl s. m., pl. condíli
condililor
CONDÍL, condili, s. m. (Anat.; adesea cu determinări care indică locul de articulare) Proeminență rotundă la extremitatea unor oase. – Din fr. condyle. DOOM
!condíl s. m., pl. condíli
condiloame
CONDILÓM s.n. (Med.) Tumoare benignă a tegumentelor și mucoaselor. [Pl. -oame. / < fr. condylome, cf. gr. kondyloma – umflătură].
condiloamele
CONDILÓM s.n. (Med.) Tumoare benignă a tegumentelor și mucoaselor. [Pl. -oame. / < fr. condylome, cf. gr. kondyloma – umflătură].
condiloamelor
CONDILÓM s.n. (Med.) Tumoare benignă a tegumentelor și mucoaselor. [Pl. -oame. / < fr. condylome, cf. gr. kondyloma – umflătură].
condiloid
CONDILOÍD, -Ă adj. Care are forma unui condil. [Pron. -lo-id. / < fr. condyloïde].
condilom
CONDILÓM s.n. (Med.) Tumoare benignă a tegumentelor și mucoaselor. [Pl. -oame. / < fr. condylome, cf. gr. kondyloma – umflătură].
condilomul
CONDILÓM s.n. (Med.) Tumoare benignă a tegumentelor și mucoaselor. [Pl. -oame. / < fr. condylome, cf. gr. kondyloma – umflătură].
condilomului
CONDILÓM s.n. (Med.) Tumoare benignă a tegumentelor și mucoaselor. [Pl. -oame. / < fr. condylome, cf. gr. kondyloma – umflătură].
condilul
CONDÍL, condili, s. m. (Anat.; adesea cu determinări care indică locul de articulare) Proeminență rotundă la extremitatea unor oase. – Din fr. condyle. DOOM
!condíl s. m., pl. condíli
condilului
CONDÍL, condili, s. m. (Anat.; adesea cu determinări care indică locul de articulare) Proeminență rotundă la extremitatea unor oase. – Din fr. condyle. DOOM
!condíl s. m., pl. condíli
condiment
CONDIMÉNT, condimente, s. n. Nume dat unor substanțe (picante) de origine minerală, vegetală, animală sau de sinteză care, adăugate unor produse alimentare, le conferă un gust sau o aromă specifică, plăcută; ingredient, mirodenie, băcănie. – Din fr. condiment, lat. condimentum. DOOM
condimént s. n., pl. condiménte
condimenta
CONDIMENTÁ, condimentez, vb. I. Tranz. A da gust mâncării prin adăugare de condimente, a pune condimente în mâncare. – Din condiment. DOOM
condimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 condimenteáză
condimentai
CONDIMENTÁ, condimentez, vb. I. Tranz. A da gust mâncării prin adăugare de condimente, a pune condimente în mâncare. – Din condiment. DOOM
condimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 condimenteáză
condimentam
CONDIMENTÁ, condimentez, vb. I. Tranz. A da gust mâncării prin adăugare de condimente, a pune condimente în mâncare. – Din condiment. DOOM
condimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 condimenteáză
condimentar
CONDIMENTÁR, -Ă, condimentari, -e, adj. (Rar) Folosit drept condiment. – Din fr. condimentaire. DOOM
condimentár (rar) adj. m., pl. condimentári; f. condimentáră, pl. condimentáre
condimentara
CONDIMENTÁR, -Ă, condimentari, -e, adj. (Rar) Folosit drept condiment. – Din fr. condimentaire. DOOM
condimentár (rar) adj. m., pl. condimentári; f. condimentáră, pl. condimentáre
condimentare
CONDIMENTÁ, condimentez, vb. I. Tranz. A da gust mâncării prin adăugare de condimente, a pune condimente în mâncare. – Din condiment. DOOM
condimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 condimenteáză
condimentare
CONDIMENTÁR, -Ă, condimentari, -e, adj. (Rar) Folosit drept condiment. – Din fr. condimentaire. DOOM
condimentár (rar) adj. m., pl. condimentári; f. condimentáră, pl. condimentáre
condimentare
CONDIMENTÁRE, condimentări, s. f. Acțiunea de a condimenta. – V. condimenta.
condimentarei
CONDIMENTÁR, -Ă, condimentari, -e, adj. (Rar) Folosit drept condiment. – Din fr. condimentaire. DOOM
condimentár (rar) adj. m., pl. condimentári; f. condimentáră, pl. condimentáre
condimentarele
CONDIMENTÁR, -Ă, condimentari, -e, adj. (Rar) Folosit drept condiment. – Din fr. condimentaire. DOOM
condimentár (rar) adj. m., pl. condimentári; f. condimentáră, pl. condimentáre
condimentarelor
CONDIMENTÁR, -Ă, condimentari, -e, adj. (Rar) Folosit drept condiment. – Din fr. condimentaire. DOOM
condimentár (rar) adj. m., pl. condimentári; f. condimentáră, pl. condimentáre
condimentari
CONDIMENTÁR, -Ă, condimentari, -e, adj. (Rar) Folosit drept condiment. – Din fr. condimentaire. DOOM
condimentár (rar) adj. m., pl. condimentári; f. condimentáră, pl. condimentáre
condimentarii
CONDIMENTÁR, -Ă, condimentari, -e, adj. (Rar) Folosit drept condiment. – Din fr. condimentaire. DOOM
condimentár (rar) adj. m., pl. condimentári; f. condimentáră, pl. condimentáre
condimentarilor
CONDIMENTÁR, -Ă, condimentari, -e, adj. (Rar) Folosit drept condiment. – Din fr. condimentaire. DOOM
condimentár (rar) adj. m., pl. condimentári; f. condimentáră, pl. condimentáre
condimentarul
CONDIMENTÁR, -Ă, condimentari, -e, adj. (Rar) Folosit drept condiment. – Din fr. condimentaire. DOOM
condimentár (rar) adj. m., pl. condimentári; f. condimentáră, pl. condimentáre
condimentarului
CONDIMENTÁR, -Ă, condimentari, -e, adj. (Rar) Folosit drept condiment. – Din fr. condimentaire. DOOM
condimentár (rar) adj. m., pl. condimentári; f. condimentáră, pl. condimentáre
condimentară
CONDIMENTÁ, condimentez, vb. I. Tranz. A da gust mâncării prin adăugare de condimente, a pune condimente în mâncare. – Din condiment. DOOM
condimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 condimenteáză
condimentarăm
CONDIMENTÁ, condimentez, vb. I. Tranz. A da gust mâncării prin adăugare de condimente, a pune condimente în mâncare. – Din condiment. DOOM
condimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 condimenteáză
condimentarăți
CONDIMENTÁ, condimentez, vb. I. Tranz. A da gust mâncării prin adăugare de condimente, a pune condimente în mâncare. – Din condiment. DOOM
condimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 condimenteáză
condimentase
CONDIMENTÁ, condimentez, vb. I. Tranz. A da gust mâncării prin adăugare de condimente, a pune condimente în mâncare. – Din condiment. DOOM
condimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 condimenteáză
condimentasem
CONDIMENTÁ, condimentez, vb. I. Tranz. A da gust mâncării prin adăugare de condimente, a pune condimente în mâncare. – Din condiment. DOOM
condimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 condimenteáză
condimentaseră
CONDIMENTÁ, condimentez, vb. I. Tranz. A da gust mâncării prin adăugare de condimente, a pune condimente în mâncare. – Din condiment. DOOM
condimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 condimenteáză
condimentaserăm
CONDIMENTÁ, condimentez, vb. I. Tranz. A da gust mâncării prin adăugare de condimente, a pune condimente în mâncare. – Din condiment. DOOM
condimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 condimenteáză
condimentaserăți
CONDIMENTÁ, condimentez, vb. I. Tranz. A da gust mâncării prin adăugare de condimente, a pune condimente în mâncare. – Din condiment. DOOM
condimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 condimenteáză
condimentaseși
CONDIMENTÁ, condimentez, vb. I. Tranz. A da gust mâncării prin adăugare de condimente, a pune condimente în mâncare. – Din condiment. DOOM
condimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 condimenteáză
condimentaseți
CONDIMENTÁ, condimentez, vb. I. Tranz. A da gust mâncării prin adăugare de condimente, a pune condimente în mâncare. – Din condiment. DOOM
condimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 condimenteáză
condimentat
CONDIMENTÁ, condimentez, vb. I. Tranz. A da gust mâncării prin adăugare de condimente, a pune condimente în mâncare. – Din condiment. DOOM
condimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 condimenteáză
condimentat
CONDIMENTÁT, -Ă, condimentați, -te, adj. (Despre mâncări, alimente) Care conține (multe) condimente. – V. condimenta.
condimentata
CONDIMENTÁT, -Ă, condimentați, -te, adj. (Despre mâncări, alimente) Care conține (multe) condimente. – V. condimenta.
condimentate
CONDIMENTÁT, -Ă, condimentați, -te, adj. (Despre mâncări, alimente) Care conține (multe) condimente. – V. condimenta.
condimentatei
CONDIMENTÁT, -Ă, condimentați, -te, adj. (Despre mâncări, alimente) Care conține (multe) condimente. – V. condimenta.
condimentatele
CONDIMENTÁT, -Ă, condimentați, -te, adj. (Despre mâncări, alimente) Care conține (multe) condimente. – V. condimenta.
condimentatelor
CONDIMENTÁT, -Ă, condimentați, -te, adj. (Despre mâncări, alimente) Care conține (multe) condimente. – V. condimenta.
condimentatul
CONDIMENTÁT, -Ă, condimentați, -te, adj. (Despre mâncări, alimente) Care conține (multe) condimente. – V. condimenta.
condimentatului
CONDIMENTÁT, -Ă, condimentați, -te, adj. (Despre mâncări, alimente) Care conține (multe) condimente. – V. condimenta.
condimentau
CONDIMENTÁ, condimentez, vb. I. Tranz. A da gust mâncării prin adăugare de condimente, a pune condimente în mâncare. – Din condiment. DOOM
condimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 condimenteáză
condimentași
CONDIMENTÁ, condimentez, vb. I. Tranz. A da gust mâncării prin adăugare de condimente, a pune condimente în mâncare. – Din condiment. DOOM
condimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 condimenteáză
condimentați
CONDIMENTÁ, condimentez, vb. I. Tranz. A da gust mâncării prin adăugare de condimente, a pune condimente în mâncare. – Din condiment. DOOM
condimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 condimenteáză
condimentați
CONDIMENTÁT, -Ă, condimentați, -te, adj. (Despre mâncări, alimente) Care conține (multe) condimente. – V. condimenta.
condimentații
CONDIMENTÁT, -Ă, condimentați, -te, adj. (Despre mâncări, alimente) Care conține (multe) condimente. – V. condimenta.
condimentaților
CONDIMENTÁT, -Ă, condimentați, -te, adj. (Despre mâncări, alimente) Care conține (multe) condimente. – V. condimenta.
condimente
CONDIMÉNT, condimente, s. n. Nume dat unor substanțe (picante) de origine minerală, vegetală, animală sau de sinteză care, adăugate unor produse alimentare, le conferă un gust sau o aromă specifică, plăcută; ingredient, mirodenie, băcănie. – Din fr. condiment, lat. condimentum. DOOM
condimént s. n., pl. condiménte
condimentează
CONDIMENTÁ, condimentez, vb. I. Tranz. A da gust mâncării prin adăugare de condimente, a pune condimente în mâncare. – Din condiment. DOOM
condimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 condimenteáză
condimentele
CONDIMÉNT, condimente, s. n. Nume dat unor substanțe (picante) de origine minerală, vegetală, animală sau de sinteză care, adăugate unor produse alimentare, le conferă un gust sau o aromă specifică, plăcută; ingredient, mirodenie, băcănie. – Din fr. condiment, lat. condimentum. DOOM
condimént s. n., pl. condiménte
condimentelor
CONDIMÉNT, condimente, s. n. Nume dat unor substanțe (picante) de origine minerală, vegetală, animală sau de sinteză care, adăugate unor produse alimentare, le conferă un gust sau o aromă specifică, plăcută; ingredient, mirodenie, băcănie. – Din fr. condiment, lat. condimentum. DOOM
condimént s. n., pl. condiménte
condimentez
CONDIMENTÁ, condimentez, vb. I. Tranz. A da gust mâncării prin adăugare de condimente, a pune condimente în mâncare. – Din condiment. DOOM
condimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 condimenteáză
condimenteze
CONDIMENTÁ, condimentez, vb. I. Tranz. A da gust mâncării prin adăugare de condimente, a pune condimente în mâncare. – Din condiment. DOOM
condimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 condimenteáză
condimentezi
CONDIMENTÁ, condimentez, vb. I. Tranz. A da gust mâncării prin adăugare de condimente, a pune condimente în mâncare. – Din condiment. DOOM
condimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 condimenteáză
condimentul
CONDIMÉNT, condimente, s. n. Nume dat unor substanțe (picante) de origine minerală, vegetală, animală sau de sinteză care, adăugate unor produse alimentare, le conferă un gust sau o aromă specifică, plăcută; ingredient, mirodenie, băcănie. – Din fr. condiment, lat. condimentum. DOOM
condimént s. n., pl. condiménte
condimentului
CONDIMÉNT, condimente, s. n. Nume dat unor substanțe (picante) de origine minerală, vegetală, animală sau de sinteză care, adăugate unor produse alimentare, le conferă un gust sau o aromă specifică, plăcută; ingredient, mirodenie, băcănie. – Din fr. condiment, lat. condimentum. DOOM
condimént s. n., pl. condiménte
condimentând
CONDIMENTÁ, condimentez, vb. I. Tranz. A da gust mâncării prin adăugare de condimente, a pune condimente în mâncare. – Din condiment. DOOM
condimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 condimenteáză
condimentînd
CONDIMENTÁ, condimentez, vb. I. Tranz. A da gust mâncării prin adăugare de condimente, a pune condimente în mâncare. – Din condiment. DOOM
condimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 condimenteáză
condiscipol
CONDISCÍPOL, condiscipoli, s. m. (Rar) Coleg de studiu, de învățătură (la un anumit dascăl). – Din fr. condisciple, lat. condiscipulus. DOOM
condiscípol (rar) s. m., pl. condiscípoli
condiscipoli
CONDISCÍPOL, condiscipoli, s. m. (Rar) Coleg de studiu, de învățătură (la un anumit dascăl). – Din fr. condisciple, lat. condiscipulus. DOOM
condiscípol (rar) s. m., pl. condiscípoli
condiscipolii
CONDISCÍPOL, condiscipoli, s. m. (Rar) Coleg de studiu, de învățătură (la un anumit dascăl). – Din fr. condisciple, lat. condiscipulus. DOOM
condiscípol (rar) s. m., pl. condiscípoli
condiscipolilor
CONDISCÍPOL, condiscipoli, s. m. (Rar) Coleg de studiu, de învățătură (la un anumit dascăl). – Din fr. condisciple, lat. condiscipulus. DOOM
condiscípol (rar) s. m., pl. condiscípoli
condiscipolul
CONDISCÍPOL, condiscipoli, s. m. (Rar) Coleg de studiu, de învățătură (la un anumit dascăl). – Din fr. condisciple, lat. condiscipulus. DOOM
condiscípol (rar) s. m., pl. condiscípoli
condiscipolului
CONDISCÍPOL, condiscipoli, s. m. (Rar) Coleg de studiu, de învățătură (la un anumit dascăl). – Din fr. condisciple, lat. condiscipulus. DOOM
condiscípol (rar) s. m., pl. condiscípoli
condite
condíte s. f. pl. – Bomboane, drajeuri. It. condito (DAR). Sec. XVIII, înv. – Cf. conditor, s. m. (Trans., cofetar), s. n., din germ. Konditor; condiment, s. n., din fr. condiment.
condiția
CONDÍȚIE, condiții, s. f. 1. Fapt, împrejurare de care depinde apariția unui fenomen sau care influențează desfășurarea unei acțiuni, putând-o frâna sau stimula. 2. (La pl.) Împrejurările în care se petrece un fenomen. ◊ Condiții de mediu = totalitatea factorilor de mediu biotici și abiotici în care trăiește o ființă. 3. Clauză a unei înțelegeri, a unei convenții, a unor negocieri etc. Condițiile tratatului de pace. ◊ Loc. adj. și adv. Fără condiții = fără pretenții. ◊ Loc. conj. Cu condiția (să)... = numai în cazul că..., cu obligația (să...) 4. (Jur.) Eveniment viitor și nesigur de care depinde nașterea sau stingerea unui drept, a unei obligații. ♦ Situație juridică a unei persoane. 5. Situație socială a cuiva. 6. (Sport: în sintagma) Condiție fizică = stare a unui sportiv din punct de vedere fizic și al pregătirii sale. – Din fr. condition. DOOM
condíție (-ți-e) s. f., art. condíția (-ți-a), g.-d. art. condíției; pl. condíții, art. condíțiile (-ți-i-)
condiție
CONDÍȚIE, condiții, s. f. 1. Fapt, împrejurare de care depinde apariția unui fenomen sau care influențează desfășurarea unei acțiuni, putând-o frâna sau stimula. 2. (La pl.) Împrejurările în care se petrece un fenomen. ◊ Condiții de mediu = totalitatea factorilor de mediu biotici și abiotici în care trăiește o ființă. 3. Clauză a unei înțelegeri, a unei convenții, a unor negocieri etc. Condițiile tratatului de pace. ◊ Loc. adj. și adv. Fără condiții = fără pretenții. ◊ Loc. conj. Cu condiția (să)... = numai în cazul că..., cu obligația (să...) 4. (Jur.) Eveniment viitor și nesigur de care depinde nașterea sau stingerea unui drept, a unei obligații. ♦ Situație juridică a unei persoane. 5. Situație socială a cuiva. 6. (Sport: în sintagma) Condiție fizică = stare a unui sportiv din punct de vedere fizic și al pregătirii sale. – Din fr. condition. DOOM
condíție (-ți-e) s. f., art. condíția (-ți-a), g.-d. art. condíției; pl. condíții, art. condíțiile (-ți-i-)
condiției
CONDÍȚIE, condiții, s. f. 1. Fapt, împrejurare de care depinde apariția unui fenomen sau care influențează desfășurarea unei acțiuni, putând-o frâna sau stimula. 2. (La pl.) Împrejurările în care se petrece un fenomen. ◊ Condiții de mediu = totalitatea factorilor de mediu biotici și abiotici în care trăiește o ființă. 3. Clauză a unei înțelegeri, a unei convenții, a unor negocieri etc. Condițiile tratatului de pace. ◊ Loc. adj. și adv. Fără condiții = fără pretenții. ◊ Loc. conj. Cu condiția (să)... = numai în cazul că..., cu obligația (să...) 4. (Jur.) Eveniment viitor și nesigur de care depinde nașterea sau stingerea unui drept, a unei obligații. ♦ Situație juridică a unei persoane. 5. Situație socială a cuiva. 6. (Sport: în sintagma) Condiție fizică = stare a unui sportiv din punct de vedere fizic și al pregătirii sale. – Din fr. condition. DOOM
condíție (-ți-e) s. f., art. condíția (-ți-a), g.-d. art. condíției; pl. condíții, art. condíțiile (-ți-i-)
condiții
CONDÍȚIE, condiții, s. f. 1. Fapt, împrejurare de care depinde apariția unui fenomen sau care influențează desfășurarea unei acțiuni, putând-o frâna sau stimula. 2. (La pl.) Împrejurările în care se petrece un fenomen. ◊ Condiții de mediu = totalitatea factorilor de mediu biotici și abiotici în care trăiește o ființă. 3. Clauză a unei înțelegeri, a unei convenții, a unor negocieri etc. Condițiile tratatului de pace. ◊ Loc. adj. și adv. Fără condiții = fără pretenții. ◊ Loc. conj. Cu condiția (să)... = numai în cazul că..., cu obligația (să...) 4. (Jur.) Eveniment viitor și nesigur de care depinde nașterea sau stingerea unui drept, a unei obligații. ♦ Situație juridică a unei persoane. 5. Situație socială a cuiva. 6. (Sport: în sintagma) Condiție fizică = stare a unui sportiv din punct de vedere fizic și al pregătirii sale. – Din fr. condition. DOOM
condíție (-ți-e) s. f., art. condíția (-ți-a), g.-d. art. condíției; pl. condíții, art. condíțiile (-ți-i-)
condițiile
CONDÍȚIE, condiții, s. f. 1. Fapt, împrejurare de care depinde apariția unui fenomen sau care influențează desfășurarea unei acțiuni, putând-o frâna sau stimula. 2. (La pl.) Împrejurările în care se petrece un fenomen. ◊ Condiții de mediu = totalitatea factorilor de mediu biotici și abiotici în care trăiește o ființă. 3. Clauză a unei înțelegeri, a unei convenții, a unor negocieri etc. Condițiile tratatului de pace. ◊ Loc. adj. și adv. Fără condiții = fără pretenții. ◊ Loc. conj. Cu condiția (să)... = numai în cazul că..., cu obligația (să...) 4. (Jur.) Eveniment viitor și nesigur de care depinde nașterea sau stingerea unui drept, a unei obligații. ♦ Situație juridică a unei persoane. 5. Situație socială a cuiva. 6. (Sport: în sintagma) Condiție fizică = stare a unui sportiv din punct de vedere fizic și al pregătirii sale. – Din fr. condition. DOOM
condíție (-ți-e) s. f., art. condíția (-ți-a), g.-d. art. condíției; pl. condíții, art. condíțiile (-ți-i-)
condițiilor
CONDÍȚIE, condiții, s. f. 1. Fapt, împrejurare de care depinde apariția unui fenomen sau care influențează desfășurarea unei acțiuni, putând-o frâna sau stimula. 2. (La pl.) Împrejurările în care se petrece un fenomen. ◊ Condiții de mediu = totalitatea factorilor de mediu biotici și abiotici în care trăiește o ființă. 3. Clauză a unei înțelegeri, a unei convenții, a unor negocieri etc. Condițiile tratatului de pace. ◊ Loc. adj. și adv. Fără condiții = fără pretenții. ◊ Loc. conj. Cu condiția (să)... = numai în cazul că..., cu obligația (să...) 4. (Jur.) Eveniment viitor și nesigur de care depinde nașterea sau stingerea unui drept, a unei obligații. ♦ Situație juridică a unei persoane. 5. Situație socială a cuiva. 6. (Sport: în sintagma) Condiție fizică = stare a unui sportiv din punct de vedere fizic și al pregătirii sale. – Din fr. condition. DOOM
condíție (-ți-e) s. f., art. condíția (-ți-a), g.-d. art. condíției; pl. condíții, art. condíțiile (-ți-i-)
condiționa
CONDIȚIONÁ, condiționez, vb. I. Tranz. 1. A constitui condiția de care depinde ceva; a fi cauza unui lucru, a provoca ceva. 2. A limita valabilitatea unui act printr-o condiție, a face să depindă executarea lui de o condiție, a-l supune uneia sau mai multor condiții. ♦ A admite un lucru cu anumite condiții, sub rezerva îndeplinirii unei anumite obligații. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. conditionner. DOOM
condiționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 condiționeáză
condiționai
CONDIȚIONÁ, condiționez, vb. I. Tranz. 1. A constitui condiția de care depinde ceva; a fi cauza unui lucru, a provoca ceva. 2. A limita valabilitatea unui act printr-o condiție, a face să depindă executarea lui de o condiție, a-l supune uneia sau mai multor condiții. ♦ A admite un lucru cu anumite condiții, sub rezerva îndeplinirii unei anumite obligații. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. conditionner. DOOM
condiționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 condiționeáză
condițional
CONDIȚIONÁL, -Ă, condiționali, -e, adj. Care este supus unei condiții; care cuprinde o condiție. ◊ (Psih.) Excitant condițional = excitant care, sincronizat în mai multe repetiții cu un reflex înnăscut, sfârșește prin a da naștere singur unui efect (motor, secretor etc.) identic cu al acestui reflex, determinând astfel formarea unui reflex condiționat. (Gram.) Propoziție condițională = propoziție subordonată care exprimă o acțiune de a cărei îndeplinire depinde realizarea acțiunii din propoziția regentă. Mod condițional = mod personal care exprimă o acțiune a cărei realizare depinde de îndeplinirea unei condiții. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. conditionnel. DOOM
condiționál2 (-ți-o-) s. n., pl. condiționále
condiționala
CONDIȚIONÁL, -Ă, condiționali, -e, adj. Care este supus unei condiții; care cuprinde o condiție. ◊ (Psih.) Excitant condițional = excitant care, sincronizat în mai multe repetiții cu un reflex înnăscut, sfârșește prin a da naștere singur unui efect (motor, secretor etc.) identic cu al acestui reflex, determinând astfel formarea unui reflex condiționat. (Gram.) Propoziție condițională = propoziție subordonată care exprimă o acțiune de a cărei îndeplinire depinde realizarea acțiunii din propoziția regentă. Mod condițional = mod personal care exprimă o acțiune a cărei realizare depinde de îndeplinirea unei condiții. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. conditionnel. DOOM
condiționál2 (-ți-o-) s. n., pl. condiționále
condiționale
CONDIȚIONÁL, -Ă, condiționali, -e, adj. Care este supus unei condiții; care cuprinde o condiție. ◊ (Psih.) Excitant condițional = excitant care, sincronizat în mai multe repetiții cu un reflex înnăscut, sfârșește prin a da naștere singur unui efect (motor, secretor etc.) identic cu al acestui reflex, determinând astfel formarea unui reflex condiționat. (Gram.) Propoziție condițională = propoziție subordonată care exprimă o acțiune de a cărei îndeplinire depinde realizarea acțiunii din propoziția regentă. Mod condițional = mod personal care exprimă o acțiune a cărei realizare depinde de îndeplinirea unei condiții. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. conditionnel. DOOM
condiționál2 (-ți-o-) s. n., pl. condiționále
condiționalei
CONDIȚIONÁL, -Ă, condiționali, -e, adj. Care este supus unei condiții; care cuprinde o condiție. ◊ (Psih.) Excitant condițional = excitant care, sincronizat în mai multe repetiții cu un reflex înnăscut, sfârșește prin a da naștere singur unui efect (motor, secretor etc.) identic cu al acestui reflex, determinând astfel formarea unui reflex condiționat. (Gram.) Propoziție condițională = propoziție subordonată care exprimă o acțiune de a cărei îndeplinire depinde realizarea acțiunii din propoziția regentă. Mod condițional = mod personal care exprimă o acțiune a cărei realizare depinde de îndeplinirea unei condiții. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. conditionnel. DOOM
condiționál2 (-ți-o-) s. n., pl. condiționále
condiționalele
CONDIȚIONÁL, -Ă, condiționali, -e, adj. Care este supus unei condiții; care cuprinde o condiție. ◊ (Psih.) Excitant condițional = excitant care, sincronizat în mai multe repetiții cu un reflex înnăscut, sfârșește prin a da naștere singur unui efect (motor, secretor etc.) identic cu al acestui reflex, determinând astfel formarea unui reflex condiționat. (Gram.) Propoziție condițională = propoziție subordonată care exprimă o acțiune de a cărei îndeplinire depinde realizarea acțiunii din propoziția regentă. Mod condițional = mod personal care exprimă o acțiune a cărei realizare depinde de îndeplinirea unei condiții. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. conditionnel. DOOM
condiționál2 (-ți-o-) s. n., pl. condiționále
condiționalelor
CONDIȚIONÁL, -Ă, condiționali, -e, adj. Care este supus unei condiții; care cuprinde o condiție. ◊ (Psih.) Excitant condițional = excitant care, sincronizat în mai multe repetiții cu un reflex înnăscut, sfârșește prin a da naștere singur unui efect (motor, secretor etc.) identic cu al acestui reflex, determinând astfel formarea unui reflex condiționat. (Gram.) Propoziție condițională = propoziție subordonată care exprimă o acțiune de a cărei îndeplinire depinde realizarea acțiunii din propoziția regentă. Mod condițional = mod personal care exprimă o acțiune a cărei realizare depinde de îndeplinirea unei condiții. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. conditionnel. DOOM
condiționál2 (-ți-o-) s. n., pl. condiționále
condiționali
CONDIȚIONÁL, -Ă, condiționali, -e, adj. Care este supus unei condiții; care cuprinde o condiție. ◊ (Psih.) Excitant condițional = excitant care, sincronizat în mai multe repetiții cu un reflex înnăscut, sfârșește prin a da naștere singur unui efect (motor, secretor etc.) identic cu al acestui reflex, determinând astfel formarea unui reflex condiționat. (Gram.) Propoziție condițională = propoziție subordonată care exprimă o acțiune de a cărei îndeplinire depinde realizarea acțiunii din propoziția regentă. Mod condițional = mod personal care exprimă o acțiune a cărei realizare depinde de îndeplinirea unei condiții. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. conditionnel. DOOM
condiționál2 (-ți-o-) s. n., pl. condiționále
condiționalii
CONDIȚIONÁL, -Ă, condiționali, -e, adj. Care este supus unei condiții; care cuprinde o condiție. ◊ (Psih.) Excitant condițional = excitant care, sincronizat în mai multe repetiții cu un reflex înnăscut, sfârșește prin a da naștere singur unui efect (motor, secretor etc.) identic cu al acestui reflex, determinând astfel formarea unui reflex condiționat. (Gram.) Propoziție condițională = propoziție subordonată care exprimă o acțiune de a cărei îndeplinire depinde realizarea acțiunii din propoziția regentă. Mod condițional = mod personal care exprimă o acțiune a cărei realizare depinde de îndeplinirea unei condiții. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. conditionnel. DOOM
condiționál2 (-ți-o-) s. n., pl. condiționále
condiționalilor
CONDIȚIONÁL, -Ă, condiționali, -e, adj. Care este supus unei condiții; care cuprinde o condiție. ◊ (Psih.) Excitant condițional = excitant care, sincronizat în mai multe repetiții cu un reflex înnăscut, sfârșește prin a da naștere singur unui efect (motor, secretor etc.) identic cu al acestui reflex, determinând astfel formarea unui reflex condiționat. (Gram.) Propoziție condițională = propoziție subordonată care exprimă o acțiune de a cărei îndeplinire depinde realizarea acțiunii din propoziția regentă. Mod condițional = mod personal care exprimă o acțiune a cărei realizare depinde de îndeplinirea unei condiții. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. conditionnel. DOOM
condiționál2 (-ți-o-) s. n., pl. condiționále
condiționalism
CONDIȚIONALÍSM s. n. (Fil.) Tendință de a identifica și înlocui cauza cu condițiile în care apar sau există fenomenele. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. conditionnalisme.
condiționalismul
CONDIȚIONALÍSM s. n. (Fil.) Tendință de a identifica și înlocui cauza cu condițiile în care apar sau există fenomenele. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. conditionnalisme.
condiționalismului
CONDIȚIONALÍSM s. n. (Fil.) Tendință de a identifica și înlocui cauza cu condițiile în care apar sau există fenomenele. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. conditionnalisme.
condiționalul
CONDIȚIONÁL, -Ă, condiționali, -e, adj. Care este supus unei condiții; care cuprinde o condiție. ◊ (Psih.) Excitant condițional = excitant care, sincronizat în mai multe repetiții cu un reflex înnăscut, sfârșește prin a da naștere singur unui efect (motor, secretor etc.) identic cu al acestui reflex, determinând astfel formarea unui reflex condiționat. (Gram.) Propoziție condițională = propoziție subordonată care exprimă o acțiune de a cărei îndeplinire depinde realizarea acțiunii din propoziția regentă. Mod condițional = mod personal care exprimă o acțiune a cărei realizare depinde de îndeplinirea unei condiții. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. conditionnel. DOOM
condiționál2 (-ți-o-) s. n., pl. condiționále
condiționalului
CONDIȚIONÁL, -Ă, condiționali, -e, adj. Care este supus unei condiții; care cuprinde o condiție. ◊ (Psih.) Excitant condițional = excitant care, sincronizat în mai multe repetiții cu un reflex înnăscut, sfârșește prin a da naștere singur unui efect (motor, secretor etc.) identic cu al acestui reflex, determinând astfel formarea unui reflex condiționat. (Gram.) Propoziție condițională = propoziție subordonată care exprimă o acțiune de a cărei îndeplinire depinde realizarea acțiunii din propoziția regentă. Mod condițional = mod personal care exprimă o acțiune a cărei realizare depinde de îndeplinirea unei condiții. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. conditionnel. DOOM
condiționál2 (-ți-o-) s. n., pl. condiționále
condiționam
CONDIȚIONÁ, condiționez, vb. I. Tranz. 1. A constitui condiția de care depinde ceva; a fi cauza unui lucru, a provoca ceva. 2. A limita valabilitatea unui act printr-o condiție, a face să depindă executarea lui de o condiție, a-l supune uneia sau mai multor condiții. ♦ A admite un lucru cu anumite condiții, sub rezerva îndeplinirii unei anumite obligații. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. conditionner. DOOM
condiționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 condiționeáză
condiționare
CONDIȚIONÁ, condiționez, vb. I. Tranz. 1. A constitui condiția de care depinde ceva; a fi cauza unui lucru, a provoca ceva. 2. A limita valabilitatea unui act printr-o condiție, a face să depindă executarea lui de o condiție, a-l supune uneia sau mai multor condiții. ♦ A admite un lucru cu anumite condiții, sub rezerva îndeplinirii unei anumite obligații. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. conditionner. DOOM
condiționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 condiționeáză
condiționare
CONDIȚIONÁRE, condiționări, s. f. Acțiunea de a condiționa. 1. Stabilire a unui raport de dependență. 2. Operație prin care un material, un produs etc. se aduc într-o anumită stare de umiditate, de temperatură, de puritate etc. ◊ Condiționarea aerului = climatizare. [Pr.: -ți-o-] – V. condiționa. DOOM
condiționáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. condiționắrii; pl. condiționắri
condiționarea
CONDIȚIONÁRE, condiționări, s. f. Acțiunea de a condiționa. 1. Stabilire a unui raport de dependență. 2. Operație prin care un material, un produs etc. se aduc într-o anumită stare de umiditate, de temperatură, de puritate etc. ◊ Condiționarea aerului = climatizare. [Pr.: -ți-o-] – V. condiționa. DOOM
condiționáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. condiționắrii; pl. condiționắri
condiționară
CONDIȚIONÁ, condiționez, vb. I. Tranz. 1. A constitui condiția de care depinde ceva; a fi cauza unui lucru, a provoca ceva. 2. A limita valabilitatea unui act printr-o condiție, a face să depindă executarea lui de o condiție, a-l supune uneia sau mai multor condiții. ♦ A admite un lucru cu anumite condiții, sub rezerva îndeplinirii unei anumite obligații. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. conditionner. DOOM
condiționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 condiționeáză
condiționarăm
CONDIȚIONÁ, condiționez, vb. I. Tranz. 1. A constitui condiția de care depinde ceva; a fi cauza unui lucru, a provoca ceva. 2. A limita valabilitatea unui act printr-o condiție, a face să depindă executarea lui de o condiție, a-l supune uneia sau mai multor condiții. ♦ A admite un lucru cu anumite condiții, sub rezerva îndeplinirii unei anumite obligații. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. conditionner. DOOM
condiționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 condiționeáză
condiționarăți
CONDIȚIONÁ, condiționez, vb. I. Tranz. 1. A constitui condiția de care depinde ceva; a fi cauza unui lucru, a provoca ceva. 2. A limita valabilitatea unui act printr-o condiție, a face să depindă executarea lui de o condiție, a-l supune uneia sau mai multor condiții. ♦ A admite un lucru cu anumite condiții, sub rezerva îndeplinirii unei anumite obligații. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. conditionner. DOOM
condiționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 condiționeáză
condiționase
CONDIȚIONÁ, condiționez, vb. I. Tranz. 1. A constitui condiția de care depinde ceva; a fi cauza unui lucru, a provoca ceva. 2. A limita valabilitatea unui act printr-o condiție, a face să depindă executarea lui de o condiție, a-l supune uneia sau mai multor condiții. ♦ A admite un lucru cu anumite condiții, sub rezerva îndeplinirii unei anumite obligații. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. conditionner. DOOM
condiționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 condiționeáză
condiționasem
CONDIȚIONÁ, condiționez, vb. I. Tranz. 1. A constitui condiția de care depinde ceva; a fi cauza unui lucru, a provoca ceva. 2. A limita valabilitatea unui act printr-o condiție, a face să depindă executarea lui de o condiție, a-l supune uneia sau mai multor condiții. ♦ A admite un lucru cu anumite condiții, sub rezerva îndeplinirii unei anumite obligații. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. conditionner. DOOM
condiționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 condiționeáză
condiționaseră
CONDIȚIONÁ, condiționez, vb. I. Tranz. 1. A constitui condiția de care depinde ceva; a fi cauza unui lucru, a provoca ceva. 2. A limita valabilitatea unui act printr-o condiție, a face să depindă executarea lui de o condiție, a-l supune uneia sau mai multor condiții. ♦ A admite un lucru cu anumite condiții, sub rezerva îndeplinirii unei anumite obligații. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. conditionner. DOOM
condiționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 condiționeáză
condiționaserăm
CONDIȚIONÁ, condiționez, vb. I. Tranz. 1. A constitui condiția de care depinde ceva; a fi cauza unui lucru, a provoca ceva. 2. A limita valabilitatea unui act printr-o condiție, a face să depindă executarea lui de o condiție, a-l supune uneia sau mai multor condiții. ♦ A admite un lucru cu anumite condiții, sub rezerva îndeplinirii unei anumite obligații. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. conditionner. DOOM
condiționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 condiționeáză
condiționaserăți
CONDIȚIONÁ, condiționez, vb. I. Tranz. 1. A constitui condiția de care depinde ceva; a fi cauza unui lucru, a provoca ceva. 2. A limita valabilitatea unui act printr-o condiție, a face să depindă executarea lui de o condiție, a-l supune uneia sau mai multor condiții. ♦ A admite un lucru cu anumite condiții, sub rezerva îndeplinirii unei anumite obligații. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. conditionner. DOOM
condiționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 condiționeáză
condiționaseși
CONDIȚIONÁ, condiționez, vb. I. Tranz. 1. A constitui condiția de care depinde ceva; a fi cauza unui lucru, a provoca ceva. 2. A limita valabilitatea unui act printr-o condiție, a face să depindă executarea lui de o condiție, a-l supune uneia sau mai multor condiții. ♦ A admite un lucru cu anumite condiții, sub rezerva îndeplinirii unei anumite obligații. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. conditionner. DOOM
condiționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 condiționeáză
condiționaseți
CONDIȚIONÁ, condiționez, vb. I. Tranz. 1. A constitui condiția de care depinde ceva; a fi cauza unui lucru, a provoca ceva. 2. A limita valabilitatea unui act printr-o condiție, a face să depindă executarea lui de o condiție, a-l supune uneia sau mai multor condiții. ♦ A admite un lucru cu anumite condiții, sub rezerva îndeplinirii unei anumite obligații. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. conditionner. DOOM
condiționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 condiționeáză
condiționat
CONDIȚIONÁ, condiționez, vb. I. Tranz. 1. A constitui condiția de care depinde ceva; a fi cauza unui lucru, a provoca ceva. 2. A limita valabilitatea unui act printr-o condiție, a face să depindă executarea lui de o condiție, a-l supune uneia sau mai multor condiții. ♦ A admite un lucru cu anumite condiții, sub rezerva îndeplinirii unei anumite obligații. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. conditionner. DOOM
condiționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 condiționeáză
condiționat
CONDIȚIONÁT, -Ă, condiționați, -te, adj. Care îndeplinește anumite condiții; care este făcut (sau supus) unor anumite condiții date. ◊ Aer condiționat = aer menținut prin instalații speciale în condiții optime de temperatură, umiditate și puritate. (Psih.) Reflex condiționat = reflex dobândit în cursul vieții, în urma asocierii repetate a unui excitant oarecare cu un excitant care provoacă un reflex înnăscut. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. conditionné.
condiționata
CONDIȚIONÁT, -Ă, condiționați, -te, adj. Care îndeplinește anumite condiții; care este făcut (sau supus) unor anumite condiții date. ◊ Aer condiționat = aer menținut prin instalații speciale în condiții optime de temperatură, umiditate și puritate. (Psih.) Reflex condiționat = reflex dobândit în cursul vieții, în urma asocierii repetate a unui excitant oarecare cu un excitant care provoacă un reflex înnăscut. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. conditionné.
condiționate
CONDIȚIONÁT, -Ă, condiționați, -te, adj. Care îndeplinește anumite condiții; care este făcut (sau supus) unor anumite condiții date. ◊ Aer condiționat = aer menținut prin instalații speciale în condiții optime de temperatură, umiditate și puritate. (Psih.) Reflex condiționat = reflex dobândit în cursul vieții, în urma asocierii repetate a unui excitant oarecare cu un excitant care provoacă un reflex înnăscut. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. conditionné.
condiționatei
CONDIȚIONÁT, -Ă, condiționați, -te, adj. Care îndeplinește anumite condiții; care este făcut (sau supus) unor anumite condiții date. ◊ Aer condiționat = aer menținut prin instalații speciale în condiții optime de temperatură, umiditate și puritate. (Psih.) Reflex condiționat = reflex dobândit în cursul vieții, în urma asocierii repetate a unui excitant oarecare cu un excitant care provoacă un reflex înnăscut. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. conditionné.
condiționatele
CONDIȚIONÁT, -Ă, condiționați, -te, adj. Care îndeplinește anumite condiții; care este făcut (sau supus) unor anumite condiții date. ◊ Aer condiționat = aer menținut prin instalații speciale în condiții optime de temperatură, umiditate și puritate. (Psih.) Reflex condiționat = reflex dobândit în cursul vieții, în urma asocierii repetate a unui excitant oarecare cu un excitant care provoacă un reflex înnăscut. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. conditionné.
condiționatelor
CONDIȚIONÁT, -Ă, condiționați, -te, adj. Care îndeplinește anumite condiții; care este făcut (sau supus) unor anumite condiții date. ◊ Aer condiționat = aer menținut prin instalații speciale în condiții optime de temperatură, umiditate și puritate. (Psih.) Reflex condiționat = reflex dobândit în cursul vieții, în urma asocierii repetate a unui excitant oarecare cu un excitant care provoacă un reflex înnăscut. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. conditionné.
condiționatul
CONDIȚIONÁT, -Ă, condiționați, -te, adj. Care îndeplinește anumite condiții; care este făcut (sau supus) unor anumite condiții date. ◊ Aer condiționat = aer menținut prin instalații speciale în condiții optime de temperatură, umiditate și puritate. (Psih.) Reflex condiționat = reflex dobândit în cursul vieții, în urma asocierii repetate a unui excitant oarecare cu un excitant care provoacă un reflex înnăscut. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. conditionné.
condiționatului
CONDIȚIONÁT, -Ă, condiționați, -te, adj. Care îndeplinește anumite condiții; care este făcut (sau supus) unor anumite condiții date. ◊ Aer condiționat = aer menținut prin instalații speciale în condiții optime de temperatură, umiditate și puritate. (Psih.) Reflex condiționat = reflex dobândit în cursul vieții, în urma asocierii repetate a unui excitant oarecare cu un excitant care provoacă un reflex înnăscut. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. conditionné.
condiționau
CONDIȚIONÁ, condiționez, vb. I. Tranz. 1. A constitui condiția de care depinde ceva; a fi cauza unui lucru, a provoca ceva. 2. A limita valabilitatea unui act printr-o condiție, a face să depindă executarea lui de o condiție, a-l supune uneia sau mai multor condiții. ♦ A admite un lucru cu anumite condiții, sub rezerva îndeplinirii unei anumite obligații. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. conditionner. DOOM
condiționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 condiționeáză
condiționași
CONDIȚIONÁ, condiționez, vb. I. Tranz. 1. A constitui condiția de care depinde ceva; a fi cauza unui lucru, a provoca ceva. 2. A limita valabilitatea unui act printr-o condiție, a face să depindă executarea lui de o condiție, a-l supune uneia sau mai multor condiții. ♦ A admite un lucru cu anumite condiții, sub rezerva îndeplinirii unei anumite obligații. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. conditionner. DOOM
condiționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 condiționeáză
condiționați
CONDIȚIONÁ, condiționez, vb. I. Tranz. 1. A constitui condiția de care depinde ceva; a fi cauza unui lucru, a provoca ceva. 2. A limita valabilitatea unui act printr-o condiție, a face să depindă executarea lui de o condiție, a-l supune uneia sau mai multor condiții. ♦ A admite un lucru cu anumite condiții, sub rezerva îndeplinirii unei anumite obligații. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. conditionner. DOOM
condiționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 condiționeáză
condiționați
CONDIȚIONÁT, -Ă, condiționați, -te, adj. Care îndeplinește anumite condiții; care este făcut (sau supus) unor anumite condiții date. ◊ Aer condiționat = aer menținut prin instalații speciale în condiții optime de temperatură, umiditate și puritate. (Psih.) Reflex condiționat = reflex dobândit în cursul vieții, în urma asocierii repetate a unui excitant oarecare cu un excitant care provoacă un reflex înnăscut. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. conditionné.
condiționații
CONDIȚIONÁT, -Ă, condiționați, -te, adj. Care îndeplinește anumite condiții; care este făcut (sau supus) unor anumite condiții date. ◊ Aer condiționat = aer menținut prin instalații speciale în condiții optime de temperatură, umiditate și puritate. (Psih.) Reflex condiționat = reflex dobândit în cursul vieții, în urma asocierii repetate a unui excitant oarecare cu un excitant care provoacă un reflex înnăscut. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. conditionné.
condiționaților
CONDIȚIONÁT, -Ă, condiționați, -te, adj. Care îndeplinește anumite condiții; care este făcut (sau supus) unor anumite condiții date. ◊ Aer condiționat = aer menținut prin instalații speciale în condiții optime de temperatură, umiditate și puritate. (Psih.) Reflex condiționat = reflex dobândit în cursul vieții, în urma asocierii repetate a unui excitant oarecare cu un excitant care provoacă un reflex înnăscut. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. conditionné.
condiționează
CONDIȚIONÁ, condiționez, vb. I. Tranz. 1. A constitui condiția de care depinde ceva; a fi cauza unui lucru, a provoca ceva. 2. A limita valabilitatea unui act printr-o condiție, a face să depindă executarea lui de o condiție, a-l supune uneia sau mai multor condiții. ♦ A admite un lucru cu anumite condiții, sub rezerva îndeplinirii unei anumite obligații. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. conditionner. DOOM
condiționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 condiționeáză
condiționez
CONDIȚIONÁ, condiționez, vb. I. Tranz. 1. A constitui condiția de care depinde ceva; a fi cauza unui lucru, a provoca ceva. 2. A limita valabilitatea unui act printr-o condiție, a face să depindă executarea lui de o condiție, a-l supune uneia sau mai multor condiții. ♦ A admite un lucru cu anumite condiții, sub rezerva îndeplinirii unei anumite obligații. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. conditionner. DOOM
condiționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 condiționeáză
condiționeze
CONDIȚIONÁ, condiționez, vb. I. Tranz. 1. A constitui condiția de care depinde ceva; a fi cauza unui lucru, a provoca ceva. 2. A limita valabilitatea unui act printr-o condiție, a face să depindă executarea lui de o condiție, a-l supune uneia sau mai multor condiții. ♦ A admite un lucru cu anumite condiții, sub rezerva îndeplinirii unei anumite obligații. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. conditionner. DOOM
condiționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 condiționeáză
condiționezi
CONDIȚIONÁ, condiționez, vb. I. Tranz. 1. A constitui condiția de care depinde ceva; a fi cauza unui lucru, a provoca ceva. 2. A limita valabilitatea unui act printr-o condiție, a face să depindă executarea lui de o condiție, a-l supune uneia sau mai multor condiții. ♦ A admite un lucru cu anumite condiții, sub rezerva îndeplinirii unei anumite obligații. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. conditionner. DOOM
condiționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 condiționeáză
condiționând
CONDIȚIONÁ, condiționez, vb. I. Tranz. 1. A constitui condiția de care depinde ceva; a fi cauza unui lucru, a provoca ceva. 2. A limita valabilitatea unui act printr-o condiție, a face să depindă executarea lui de o condiție, a-l supune uneia sau mai multor condiții. ♦ A admite un lucru cu anumite condiții, sub rezerva îndeplinirii unei anumite obligații. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. conditionner. DOOM
condiționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 condiționeáză
condiționînd
CONDIȚIONÁ, condiționez, vb. I. Tranz. 1. A constitui condiția de care depinde ceva; a fi cauza unui lucru, a provoca ceva. 2. A limita valabilitatea unui act printr-o condiție, a face să depindă executarea lui de o condiție, a-l supune uneia sau mai multor condiții. ♦ A admite un lucru cu anumite condiții, sub rezerva îndeplinirii unei anumite obligații. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. conditionner. DOOM
condiționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 condiționeáză
condiționări
CONDIȚIONÁRE, condiționări, s. f. Acțiunea de a condiționa. 1. Stabilire a unui raport de dependență. 2. Operație prin care un material, un produs etc. se aduc într-o anumită stare de umiditate, de temperatură, de puritate etc. ◊ Condiționarea aerului = climatizare. [Pr.: -ți-o-] – V. condiționa. DOOM
condiționáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. condiționắrii; pl. condiționắri
condiționării
CONDIȚIONÁRE, condiționări, s. f. Acțiunea de a condiționa. 1. Stabilire a unui raport de dependență. 2. Operație prin care un material, un produs etc. se aduc într-o anumită stare de umiditate, de temperatură, de puritate etc. ◊ Condiționarea aerului = climatizare. [Pr.: -ți-o-] – V. condiționa. DOOM
condiționáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. condiționắrii; pl. condiționắri
condiționările
CONDIȚIONÁRE, condiționări, s. f. Acțiunea de a condiționa. 1. Stabilire a unui raport de dependență. 2. Operație prin care un material, un produs etc. se aduc într-o anumită stare de umiditate, de temperatură, de puritate etc. ◊ Condiționarea aerului = climatizare. [Pr.: -ți-o-] – V. condiționa. DOOM
condiționáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. condiționắrii; pl. condiționắri
condiționărilor
CONDIȚIONÁRE, condiționări, s. f. Acțiunea de a condiționa. 1. Stabilire a unui raport de dependență. 2. Operație prin care un material, un produs etc. se aduc într-o anumită stare de umiditate, de temperatură, de puritate etc. ◊ Condiționarea aerului = climatizare. [Pr.: -ți-o-] – V. condiționa. DOOM
condiționáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. condiționắrii; pl. condiționắri
condițiune
CONDIȚIÚNE s. f. v. condiție.
condola
CONDOLÁ vb. I. tr. (Rar) A prezenta (cuiva) condoleanțe. [Cf. it. condolersi, germ. kondolieren].
condolai
CONDOLÁ vb. I. tr. (Rar) A prezenta (cuiva) condoleanțe. [Cf. it. condolersi, germ. kondolieren].
condolam
CONDOLÁ vb. I. tr. (Rar) A prezenta (cuiva) condoleanțe. [Cf. it. condolersi, germ. kondolieren].
condolare
CONDOLÁ vb. I. tr. (Rar) A prezenta (cuiva) condoleanțe. [Cf. it. condolersi, germ. kondolieren].
condolare
CONDOLÁ vb. I. tr. (Rar) A prezenta (cuiva) condoleanțe. [Cf. it. condolersi, germ. kondolieren].
condolară
CONDOLÁ vb. I. tr. (Rar) A prezenta (cuiva) condoleanțe. [Cf. it. condolersi, germ. kondolieren].
condolarăm
CONDOLÁ vb. I. tr. (Rar) A prezenta (cuiva) condoleanțe. [Cf. it. condolersi, germ. kondolieren].
condolarăți
CONDOLÁ vb. I. tr. (Rar) A prezenta (cuiva) condoleanțe. [Cf. it. condolersi, germ. kondolieren].
condolase
CONDOLÁ vb. I. tr. (Rar) A prezenta (cuiva) condoleanțe. [Cf. it. condolersi, germ. kondolieren].
condolasem
CONDOLÁ vb. I. tr. (Rar) A prezenta (cuiva) condoleanțe. [Cf. it. condolersi, germ. kondolieren].
condolaseră
CONDOLÁ vb. I. tr. (Rar) A prezenta (cuiva) condoleanțe. [Cf. it. condolersi, germ. kondolieren].
condolaserăm
CONDOLÁ vb. I. tr. (Rar) A prezenta (cuiva) condoleanțe. [Cf. it. condolersi, germ. kondolieren].
condolaserăți
CONDOLÁ vb. I. tr. (Rar) A prezenta (cuiva) condoleanțe. [Cf. it. condolersi, germ. kondolieren].
condolaseși
CONDOLÁ vb. I. tr. (Rar) A prezenta (cuiva) condoleanțe. [Cf. it. condolersi, germ. kondolieren].
condolaseți
CONDOLÁ vb. I. tr. (Rar) A prezenta (cuiva) condoleanțe. [Cf. it. condolersi, germ. kondolieren].
condolat
CONDOLÁ vb. I. tr. (Rar) A prezenta (cuiva) condoleanțe. [Cf. it. condolersi, germ. kondolieren].
condolat
CONDOLÁ vb. I. tr. (Rar) A prezenta (cuiva) condoleanțe. [Cf. it. condolersi, germ. kondolieren].
condolau
CONDOLÁ vb. I. tr. (Rar) A prezenta (cuiva) condoleanțe. [Cf. it. condolersi, germ. kondolieren].
condolași
CONDOLÁ vb. I. tr. (Rar) A prezenta (cuiva) condoleanțe. [Cf. it. condolersi, germ. kondolieren].
condolați
CONDOLÁ vb. I. tr. (Rar) A prezenta (cuiva) condoleanțe. [Cf. it. condolersi, germ. kondolieren].
condoleanța
CONDOLEÁNȚE s. f. pl. Cuvinte de regret, de compasiune, pentru o persoană căreia i-a murit cineva apropiat. [Pr.: -le-an-] – Din fr. condoléances. DOOM
!condoleánțe (-le-an-) s. f. pl.
condoleanțe
CONDOLEÁNȚE s. f. pl. Cuvinte de regret, de compasiune, pentru o persoană căreia i-a murit cineva apropiat. [Pr.: -le-an-] – Din fr. condoléances. DOOM
!condoleánțe (-le-an-) s. f. pl.
condoleanței
CONDOLEÁNȚE s. f. pl. Cuvinte de regret, de compasiune, pentru o persoană căreia i-a murit cineva apropiat. [Pr.: -le-an-] – Din fr. condoléances. DOOM
!condoleánțe (-le-an-) s. f. pl.
condoleanțele
CONDOLEÁNȚE s. f. pl. Cuvinte de regret, de compasiune, pentru o persoană căreia i-a murit cineva apropiat. [Pr.: -le-an-] – Din fr. condoléances. DOOM
!condoleánțe (-le-an-) s. f. pl.
condoleanțelor
CONDOLEÁNȚE s. f. pl. Cuvinte de regret, de compasiune, pentru o persoană căreia i-a murit cineva apropiat. [Pr.: -le-an-] – Din fr. condoléances. DOOM
!condoleánțe (-le-an-) s. f. pl.
condolează
CONDOLÁ vb. I. tr. (Rar) A prezenta (cuiva) condoleanțe. [Cf. it. condolersi, germ. kondolieren].
condolent
CONDOLÉNT, -Ă adj. De condoleanțe. [Cf. it. condolente].
condolenta
CONDOLÉNT, -Ă adj. De condoleanțe. [Cf. it. condolente].
condolente
CONDOLÉNT, -Ă adj. De condoleanțe. [Cf. it. condolente].
condolentei
CONDOLÉNT, -Ă adj. De condoleanțe. [Cf. it. condolente].
condolentele
CONDOLÉNT, -Ă adj. De condoleanțe. [Cf. it. condolente].
condolentelor
CONDOLÉNT, -Ă adj. De condoleanțe. [Cf. it. condolente].
condolentul
CONDOLÉNT, -Ă adj. De condoleanțe. [Cf. it. condolente].
condolentului
CONDOLÉNT, -Ă adj. De condoleanțe. [Cf. it. condolente].
condolenți
CONDOLÉNT, -Ă adj. De condoleanțe. [Cf. it. condolente].
condolenții
CONDOLÉNT, -Ă adj. De condoleanțe. [Cf. it. condolente].
condolenților
CONDOLÉNT, -Ă adj. De condoleanțe. [Cf. it. condolente].
condolez
CONDOLÁ vb. I. tr. (Rar) A prezenta (cuiva) condoleanțe. [Cf. it. condolersi, germ. kondolieren].
condoleze
CONDOLÁ vb. I. tr. (Rar) A prezenta (cuiva) condoleanțe. [Cf. it. condolersi, germ. kondolieren].
condolezi
CONDOLÁ vb. I. tr. (Rar) A prezenta (cuiva) condoleanțe. [Cf. it. condolersi, germ. kondolieren].
condolând
CONDOLÁ vb. I. tr. (Rar) A prezenta (cuiva) condoleanțe. [Cf. it. condolersi, germ. kondolieren].
condolînd
CONDOLÁ vb. I. tr. (Rar) A prezenta (cuiva) condoleanțe. [Cf. it. condolersi, germ. kondolieren].
condominii
CONDOMÍNIU, condominii, s. n. Exercitare a suveranității asupra aceluiași teritoriu de către două sau mai multe state. ♦ P. ext. Teritoriu supus unui astfel de regim. [Pr.: -niu] – Din fr. condominium. DOOM
!condomíniu [niu pron. nĭu] s. n., art. condomíniul; pl. condomínii
condominiile
CONDOMÍNIU, condominii, s. n. Exercitare a suveranității asupra aceluiași teritoriu de către două sau mai multe state. ♦ P. ext. Teritoriu supus unui astfel de regim. [Pr.: -niu] – Din fr. condominium. DOOM
!condomíniu [niu pron. nĭu] s. n., art. condomíniul; pl. condomínii
condominiilor
CONDOMÍNIU, condominii, s. n. Exercitare a suveranității asupra aceluiași teritoriu de către două sau mai multe state. ♦ P. ext. Teritoriu supus unui astfel de regim. [Pr.: -niu] – Din fr. condominium. DOOM
!condomíniu [niu pron. nĭu] s. n., art. condomíniul; pl. condomínii
condominiu
CONDOMÍNIU, condominii, s. n. Exercitare a suveranității asupra aceluiași teritoriu de către două sau mai multe state. ♦ P. ext. Teritoriu supus unui astfel de regim. [Pr.: -niu] – Din fr. condominium. DOOM
!condomíniu [niu pron. nĭu] s. n., art. condomíniul; pl. condomínii
condominiul
CONDOMÍNIU, condominii, s. n. Exercitare a suveranității asupra aceluiași teritoriu de către două sau mai multe state. ♦ P. ext. Teritoriu supus unui astfel de regim. [Pr.: -niu] – Din fr. condominium. DOOM
!condomíniu [niu pron. nĭu] s. n., art. condomíniul; pl. condomínii
condominiului
CONDOMÍNIU, condominii, s. n. Exercitare a suveranității asupra aceluiași teritoriu de către două sau mai multe state. ♦ P. ext. Teritoriu supus unui astfel de regim. [Pr.: -niu] – Din fr. condominium. DOOM
!condomíniu [niu pron. nĭu] s. n., art. condomíniul; pl. condomínii
condominium
CONDOMÍNIUM s.n. v. condominiu.
condor
CONDÓR, condori, s. m. Cel mai mare vultur, cu capul și cu gâtul golaș, complet mut, care trăiește în munții Americii de Sud (Sarcorhamphus gryphus). [Acc. și: cóndor] – Din fr. condor. DOOM
!condór s. m., pl. condóri
condori
CONDÓR, condori, s. m. Cel mai mare vultur, cu capul și cu gâtul golaș, complet mut, care trăiește în munții Americii de Sud (Sarcorhamphus gryphus). [Acc. și: cóndor] – Din fr. condor. DOOM
!condór s. m., pl. condóri
condorii
CONDÓR, condori, s. m. Cel mai mare vultur, cu capul și cu gâtul golaș, complet mut, care trăiește în munții Americii de Sud (Sarcorhamphus gryphus). [Acc. și: cóndor] – Din fr. condor. DOOM
!condór s. m., pl. condóri
condorilor
CONDÓR, condori, s. m. Cel mai mare vultur, cu capul și cu gâtul golaș, complet mut, care trăiește în munții Americii de Sud (Sarcorhamphus gryphus). [Acc. și: cóndor] – Din fr. condor. DOOM
!condór s. m., pl. condóri
condorul
CONDÓR, condori, s. m. Cel mai mare vultur, cu capul și cu gâtul golaș, complet mut, care trăiește în munții Americii de Sud (Sarcorhamphus gryphus). [Acc. și: cóndor] – Din fr. condor. DOOM
!condór s. m., pl. condóri
condorului
CONDÓR, condori, s. m. Cel mai mare vultur, cu capul și cu gâtul golaș, complet mut, care trăiește în munții Americii de Sud (Sarcorhamphus gryphus). [Acc. și: cóndor] – Din fr. condor. DOOM
!condór s. m., pl. condóri
condotier
CONDOTIÉR, condotieri, s. m. (Înv.) Căpetenie de mercenari care se angajau în serviciul unui oraș, al unui principe sau al papii, în Italia. [Pr.: -ti-er] – Din it. condottiere. DOOM
condotiér (-ti-er) s. m., pl. condotiéri
condotieri
CONDOTIÉR, condotieri, s. m. (Înv.) Căpetenie de mercenari care se angajau în serviciul unui oraș, al unui principe sau al papii, în Italia. [Pr.: -ti-er] – Din it. condottiere. DOOM
condotiér (-ti-er) s. m., pl. condotiéri
condotierii
CONDOTIÉR, condotieri, s. m. (Înv.) Căpetenie de mercenari care se angajau în serviciul unui oraș, al unui principe sau al papii, în Italia. [Pr.: -ti-er] – Din it. condottiere. DOOM
condotiér (-ti-er) s. m., pl. condotiéri
condotierilor
CONDOTIÉR, condotieri, s. m. (Înv.) Căpetenie de mercenari care se angajau în serviciul unui oraș, al unui principe sau al papii, în Italia. [Pr.: -ti-er] – Din it. condottiere. DOOM
condotiér (-ti-er) s. m., pl. condotiéri
condotierul
CONDOTIÉR, condotieri, s. m. (Înv.) Căpetenie de mercenari care se angajau în serviciul unui oraș, al unui principe sau al papii, în Italia. [Pr.: -ti-er] – Din it. condottiere. DOOM
condotiér (-ti-er) s. m., pl. condotiéri
condotierului
CONDOTIÉR, condotieri, s. m. (Înv.) Căpetenie de mercenari care se angajau în serviciul unui oraș, al unui principe sau al papii, în Italia. [Pr.: -ti-er] – Din it. condottiere. DOOM
condotiér (-ti-er) s. m., pl. condotiéri
condrectomie
CONDRECTOMÍE s.f. (Med.) Rezecție a unui cartilaj. [< fr. chondrectomie, cf. gr. chondros – cartilaj, ektome – excizie].
condrie
-CÓNDRIE Element secund de compunere savantă cu semnificația „(referitor la un) cartilaj”. [< fr. -chondrie].
condrina
CONDRÍNĂ, s. f. (Biol.) Substanță fundamentală a țesutului cartilaginos. – Din fr. chondrine. DOOM
condrínă s. f., g.-d. art. condrínei
condrine
CONDRÍNĂ, s. f. (Biol.) Substanță fundamentală a țesutului cartilaginos. – Din fr. chondrine. DOOM
condrínă s. f., g.-d. art. condrínei
condrinei
CONDRÍNĂ, s. f. (Biol.) Substanță fundamentală a țesutului cartilaginos. – Din fr. chondrine. DOOM
condrínă s. f., g.-d. art. condrínei
condrio
CONDRIO- v. condro-.
condrioame
CONDRIÓM s.n. (Biol.) Ansamblu de organite celulare, cu aspect granular, filamentos etc. [Pron. -dri-om. / < fr. chondriome, cf. gr. chondrion – granulă]. DOOM
condrióm (-dri-om) s. n.
condrioamele
CONDRIÓM s.n. (Biol.) Ansamblu de organite celulare, cu aspect granular, filamentos etc. [Pron. -dri-om. / < fr. chondriome, cf. gr. chondrion – granulă]. DOOM
condrióm (-dri-om) s. n.
condrioamelor
CONDRIÓM s.n. (Biol.) Ansamblu de organite celulare, cu aspect granular, filamentos etc. [Pron. -dri-om. / < fr. chondriome, cf. gr. chondrion – granulă]. DOOM
condrióm (-dri-om) s. n.
condriochineză
CONDRIOCHINÉZĂ s.f. (Biol.) Proces de diviziune a mitocondriilor în cursul mitozei și meiozei. [Cf. gr. chondrion – granulă, kinesis – mișcare].
condriocineză
CONDRIOCHINÉZĂ s.f. (Biol.) Proces de diviziune a mitocondriilor în cursul mitozei și meiozei. [Cf. gr. chondrion – granulă, kinesis – mișcare].
condriokineză
CONDRIOCHINÉZĂ s.f. (Biol.) Proces de diviziune a mitocondriilor în cursul mitozei și meiozei. [Cf. gr. chondrion – granulă, kinesis – mișcare].
condriom
CONDRIÓM s.n. (Biol.) Ansamblu de organite celulare, cu aspect granular, filamentos etc. [Pron. -dri-om. / < fr. chondriome, cf. gr. chondrion – granulă]. DOOM
condrióm (-dri-om) s. n.
condriomul
CONDRIÓM s.n. (Biol.) Ansamblu de organite celulare, cu aspect granular, filamentos etc. [Pron. -dri-om. / < fr. chondriome, cf. gr. chondrion – granulă]. DOOM
condrióm (-dri-om) s. n.
condriomului
CONDRIÓM s.n. (Biol.) Ansamblu de organite celulare, cu aspect granular, filamentos etc. [Pron. -dri-om. / < fr. chondriome, cf. gr. chondrion – granulă]. DOOM
condrióm (-dri-om) s. n.
condriozoame
CONDRIOZÓM s.n. Mitocondrie. [Pron. -dri-o-. / < fr. chondriosome, cf. gr. chondrion – granulă, soma – corp]. DOOM
condriozóm (-dri-o-) s. n.
condriozoamele
CONDRIOZÓM s.n. Mitocondrie. [Pron. -dri-o-. / < fr. chondriosome, cf. gr. chondrion – granulă, soma – corp]. DOOM
condriozóm (-dri-o-) s. n.
condriozoamelor
CONDRIOZÓM s.n. Mitocondrie. [Pron. -dri-o-. / < fr. chondriosome, cf. gr. chondrion – granulă, soma – corp]. DOOM
condriozóm (-dri-o-) s. n.
condriozom
CONDRIOZÓM s.n. Mitocondrie. [Pron. -dri-o-. / < fr. chondriosome, cf. gr. chondrion – granulă, soma – corp]. DOOM
condriozóm (-dri-o-) s. n.
condriozomul
CONDRIOZÓM s.n. Mitocondrie. [Pron. -dri-o-. / < fr. chondriosome, cf. gr. chondrion – granulă, soma – corp]. DOOM
condriozóm (-dri-o-) s. n.
condriozomului
CONDRIOZÓM s.n. Mitocondrie. [Pron. -dri-o-. / < fr. chondriosome, cf. gr. chondrion – granulă, soma – corp]. DOOM
condriozóm (-dri-o-) s. n.
condrita
CONDRÍTĂ, condrite, s. f. Inflamație acută sau cronică a unui cartilaj. – Din fr. condrite. DOOM
condrítă s. f., g.-d. art. condrítei; pl. condríte
condrite
CONDRÍTĂ, condrite, s. f. Inflamație acută sau cronică a unui cartilaj. – Din fr. condrite. DOOM
condrítă s. f., g.-d. art. condrítei; pl. condríte
condritei
CONDRÍTĂ, condrite, s. f. Inflamație acută sau cronică a unui cartilaj. – Din fr. condrite. DOOM
condrítă s. f., g.-d. art. condrítei; pl. condríte
condritele
CONDRÍTĂ, condrite, s. f. Inflamație acută sau cronică a unui cartilaj. – Din fr. condrite. DOOM
condrítă s. f., g.-d. art. condrítei; pl. condríte
condritelor
CONDRÍTĂ, condrite, s. f. Inflamație acută sau cronică a unui cartilaj. – Din fr. condrite. DOOM
condrítă s. f., g.-d. art. condrítei; pl. condríte
condro
CONDRO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „cartilaj”, „referitor la un țesut cartilaginos”. Var. condrio-. / < fr. chondro-, cf. gr. chondros].
condroame
CONDRÓM, condroame, s. n. Tumoare benignă cartilaginoasă. – Din fr. condrome. DOOM
condróm s. n., pl. condroáme
condroamele
CONDRÓM, condroame, s. n. Tumoare benignă cartilaginoasă. – Din fr. condrome. DOOM
condróm s. n., pl. condroáme
condroamelor
CONDRÓM, condroame, s. n. Tumoare benignă cartilaginoasă. – Din fr. condrome. DOOM
condróm s. n., pl. condroáme
condroblast
CONDROBLÁST, condroblaste, s. n. (Biol.) Celulă cartilaginoasă tânără. – Din fr. chondroblaste, engl. chondroblast.
condroblaste
CONDROBLÁST, condroblaste, s. n. (Biol.) Celulă cartilaginoasă tânără. – Din fr. chondroblaste, engl. chondroblast.
condroblastele
CONDROBLÁST, condroblaste, s. n. (Biol.) Celulă cartilaginoasă tânără. – Din fr. chondroblaste, engl. chondroblast.
condroblastelor
CONDROBLÁST, condroblaste, s. n. (Biol.) Celulă cartilaginoasă tânără. – Din fr. chondroblaste, engl. chondroblast.
condroblastul
CONDROBLÁST, condroblaste, s. n. (Biol.) Celulă cartilaginoasă tânără. – Din fr. chondroblaste, engl. chondroblast.
condroblastului
CONDROBLÁST, condroblaste, s. n. (Biol.) Celulă cartilaginoasă tânără. – Din fr. chondroblaste, engl. chondroblast.
condrocit
CONDROCÍT, condrocite, s. n. (Biol.) Celulă cartilaginoasă matură. – Din engl. chondrocyte.
condrocite
CONDROCÍT, condrocite, s. n. (Biol.) Celulă cartilaginoasă matură. – Din engl. chondrocyte.
condrocitele
CONDROCÍT, condrocite, s. n. (Biol.) Celulă cartilaginoasă matură. – Din engl. chondrocyte.
condrocitelor
CONDROCÍT, condrocite, s. n. (Biol.) Celulă cartilaginoasă matură. – Din engl. chondrocyte.
condrocitul
CONDROCÍT, condrocite, s. n. (Biol.) Celulă cartilaginoasă matură. – Din engl. chondrocyte.
condrocitului
CONDROCÍT, condrocite, s. n. (Biol.) Celulă cartilaginoasă matură. – Din engl. chondrocyte.
condrocraniu
CONDROCRÁNIU s.n. (Biol.) Craniu cartilaginos al embrionului. [Pron. -niu. / < fr. chondrocranium, cf. gr. chondros – cartilaj, kranion – craniu]. DOOM
condrocrániu [niu pron. nĭu] (-dro-cra-) s. n., art. condrocrániul
condrocraniul
CONDROCRÁNIU s.n. (Biol.) Craniu cartilaginos al embrionului. [Pron. -niu. / < fr. chondrocranium, cf. gr. chondros – cartilaj, kranion – craniu]. DOOM
condrocrániu [niu pron. nĭu] (-dro-cra-) s. n., art. condrocrániul
condrocraniului
CONDROCRÁNIU s.n. (Biol.) Craniu cartilaginos al embrionului. [Pron. -niu. / < fr. chondrocranium, cf. gr. chondros – cartilaj, kranion – craniu]. DOOM
condrocrániu [niu pron. nĭu] (-dro-cra-) s. n., art. condrocrániul
condrogeneză
CONDROGENÉZĂ s.f. (Biol.) Formare de țesut cartilaginos. [< fr. chondrogenèse, cf. gr. chondros – cartilaj, genesis – formare].
condroid
CONDROÍDĂ, condroide, s. f. Substanță complexă, compusă din proteine în amestec cu polizaharide și care intră în structura cartilajelor. [Var.: condroíd s. n.] – Din fr. condroïde. DOOM
condroídă s. f., g.-d. art. condroídei; pl. condroíde
condroidă
CONDROÍDĂ, condroide, s. f. Substanță complexă, compusă din proteine în amestec cu polizaharide și care intră în structura cartilajelor. [Var.: condroíd s. n.] – Din fr. condroïde. DOOM
condroídă s. f., g.-d. art. condroídei; pl. condroíde
condrologia
CONDROLOGÍE s.f. Parte a anatomiei care tratează despre cartilaje. [Gen. -iei. / < fr. chondrologie].
condrologie
CONDROLOGÍE s.f. Parte a anatomiei care tratează despre cartilaje. [Gen. -iei. / < fr. chondrologie].
condrologiei
CONDROLOGÍE s.f. Parte a anatomiei care tratează despre cartilaje. [Gen. -iei. / < fr. chondrologie].
condrologii
CONDROLOGÍE s.f. Parte a anatomiei care tratează despre cartilaje. [Gen. -iei. / < fr. chondrologie].
condrom
CONDRÓM, condroame, s. n. Tumoare benignă cartilaginoasă. – Din fr. condrome. DOOM
condróm s. n., pl. condroáme
condromalacie
CONDROMALACÍE s.f. (Med.) Înmuiere a cartilajelor. [Gen. -iei. / < fr. chondromalacie, cf. gr. chondros – cartilaj, malakia – înmuiere].
condromatoză
CONDROMATÓZĂ s.f. Afecțiune a oaselor, care rămân cartilaginoase în special la extremități. [< fr. chondromatose].
condromul
CONDRÓM, condroame, s. n. Tumoare benignă cartilaginoasă. – Din fr. condrome. DOOM
condróm s. n., pl. condroáme
condromului
CONDRÓM, condroame, s. n. Tumoare benignă cartilaginoasă. – Din fr. condrome. DOOM
condróm s. n., pl. condroáme
condroniu
CONDRÓNIU s. m. Plantă erbacee cu tulpina și frunzele lanceolate rigide, cu flori purpurii sau galbene, care crește prin livezi și prin semănături (Melampyrum arvense). – Et. nec. DOOM
condróniu [niu pron. nĭu] s. m., art. condróniul
condroniul
CONDRÓNIU s. m. Plantă erbacee cu tulpina și frunzele lanceolate rigide, cu flori purpurii sau galbene, care crește prin livezi și prin semănături (Melampyrum arvense). – Et. nec. DOOM
condróniu [niu pron. nĭu] s. m., art. condróniul
condroniului
CONDRÓNIU s. m. Plantă erbacee cu tulpina și frunzele lanceolate rigide, cu flori purpurii sau galbene, care crește prin livezi și prin semănături (Melampyrum arvense). – Et. nec. DOOM
condróniu [niu pron. nĭu] s. m., art. condróniul
condropterigian
CONDROPTERIGIÉNI s.m.pl. Subclasă de pești cu scheletul cartilaginos (rechini, torpile etc.); (la sg.) pește din această subclasă. [Pron. -gi-eni, sg. condropterigian. / < fr. chondroptérygiens, cf. gr. chondros – cartilaj, pteryx – aripă].
condropterigianul
CONDROPTERIGIÉNI s.m.pl. Subclasă de pești cu scheletul cartilaginos (rechini, torpile etc.); (la sg.) pește din această subclasă. [Pron. -gi-eni, sg. condropterigian. / < fr. chondroptérygiens, cf. gr. chondros – cartilaj, pteryx – aripă].
condropterigianului
CONDROPTERIGIÉNI s.m.pl. Subclasă de pești cu scheletul cartilaginos (rechini, torpile etc.); (la sg.) pește din această subclasă. [Pron. -gi-eni, sg. condropterigian. / < fr. chondroptérygiens, cf. gr. chondros – cartilaj, pteryx – aripă].
condropterigieni
CONDROPTERIGIÉNI s.m.pl. Subclasă de pești cu scheletul cartilaginos (rechini, torpile etc.); (la sg.) pește din această subclasă. [Pron. -gi-eni, sg. condropterigian. / < fr. chondroptérygiens, cf. gr. chondros – cartilaj, pteryx – aripă].
condropterigienii
CONDROPTERIGIÉNI s.m.pl. Subclasă de pești cu scheletul cartilaginos (rechini, torpile etc.); (la sg.) pește din această subclasă. [Pron. -gi-eni, sg. condropterigian. / < fr. chondroptérygiens, cf. gr. chondros – cartilaj, pteryx – aripă].
condropterigienilor
CONDROPTERIGIÉNI s.m.pl. Subclasă de pești cu scheletul cartilaginos (rechini, torpile etc.); (la sg.) pește din această subclasă. [Pron. -gi-eni, sg. condropterigian. / < fr. chondroptérygiens, cf. gr. chondros – cartilaj, pteryx – aripă].
condrosarcoame
CONDROSARCÓM, condrosarcoame, s. n. (Med.) Tumoare malignă a țesutului cartilaginos. – Din fr. chondrosarcome, engl. chondrosarcoma.
condrosarcoamele
CONDROSARCÓM, condrosarcoame, s. n. (Med.) Tumoare malignă a țesutului cartilaginos. – Din fr. chondrosarcome, engl. chondrosarcoma.
condrosarcoamelor
CONDROSARCÓM, condrosarcoame, s. n. (Med.) Tumoare malignă a țesutului cartilaginos. – Din fr. chondrosarcome, engl. chondrosarcoma.
condrosarcom
CONDROSARCÓM, condrosarcoame, s. n. (Med.) Tumoare malignă a țesutului cartilaginos. – Din fr. chondrosarcome, engl. chondrosarcoma.
condrosarcomul
CONDROSARCÓM, condrosarcoame, s. n. (Med.) Tumoare malignă a țesutului cartilaginos. – Din fr. chondrosarcome, engl. chondrosarcoma.
condrosarcomului
CONDROSARCÓM, condrosarcoame, s. n. (Med.) Tumoare malignă a țesutului cartilaginos. – Din fr. chondrosarcome, engl. chondrosarcoma.
condrotomie
CONDROTOMÍE s.f. Disecție a unui cartilaj. [Gen. -iei. / < fr. chondrotomie, cf. gr. chondros – cartilaj, tome – tăiere].
condroză
CONDRÓZĂ s.f. Afecțiune degenerativă a țesutului cartilaginos. [< gr. chondros – cartilaj + -oză].
conduce
CONDÚCE, condúc, vb. III. 1. Tranz. A îndruma un grup de oameni, o instituție, o organizație etc., având întreaga răspundere a muncii în domeniul respectiv. ♦ Fig. A dirija o discuție, o dezbatere etc. 2. Refl. A se orienta după..., a se comporta după... 3. Tranz. A însoți pe cineva. 4. Tranz. A dirija mersul unui vehicul, al unei mașini etc. 5. Fiz. (Despre corpuri) A transmite un fluid, o cantitate de căldură, de electricitate etc. [Perf. s. condusei, part. condus] – Din lat. conducere. DOOM
condúce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. condúc, 1 pl. condúcem, 2 pl. condúceți, perf. s. 1 sg. conduséi, 1 pl. condúserăm; imper. 2 sg. condú, neg. nu condúce; part. condús
conducere
CONDÚCERE, conduceri, s. f. Acțiunea de a (se) conduce; activitatea conducătorului. ♦ (Concr.) Persoană sau colectiv care conduce. – V. conduce. DOOM
condúcere s. f., g.-d. art. condúcerii; pl. condúceri
conducerea
CONDÚCERE, conduceri, s. f. Acțiunea de a (se) conduce; activitatea conducătorului. ♦ (Concr.) Persoană sau colectiv care conduce. – V. conduce. DOOM
condúcere s. f., g.-d. art. condúcerii; pl. condúceri
conduceri
CONDÚCERE, conduceri, s. f. Acțiunea de a (se) conduce; activitatea conducătorului. ♦ (Concr.) Persoană sau colectiv care conduce. – V. conduce. DOOM
condúcere s. f., g.-d. art. condúcerii; pl. condúceri
conducerii
CONDÚCERE, conduceri, s. f. Acțiunea de a (se) conduce; activitatea conducătorului. ♦ (Concr.) Persoană sau colectiv care conduce. – V. conduce. DOOM
condúcere s. f., g.-d. art. condúcerii; pl. condúceri
conducerile
CONDÚCERE, conduceri, s. f. Acțiunea de a (se) conduce; activitatea conducătorului. ♦ (Concr.) Persoană sau colectiv care conduce. – V. conduce. DOOM
condúcere s. f., g.-d. art. condúcerii; pl. condúceri
conducerilor
CONDÚCERE, conduceri, s. f. Acțiunea de a (se) conduce; activitatea conducătorului. ♦ (Concr.) Persoană sau colectiv care conduce. – V. conduce. DOOM
condúcere s. f., g.-d. art. condúcerii; pl. condúceri
conduct
CONDÚCT, conducte, s. n. Formație anatomică cu aspect de canal sau de tub. – Din germ. Kondukt. DOOM
condúct (formațiune anatomică) s. n., pl. condúcte
conducta
CONDÚCTĂ, conducte, s. f. Țeavă, ansamblu de țevi din metal, beton, lemn etc. sau instalație destinate transportului fluidelor sau materialelor pulverulente. ◊ Conductă electrică = conductor sau ansamblu de conductoare electrice de metal și cu lungime mare, folosit pentru efectuarea legăturilor conductive în instalațiile electrice. – Din lat. conductus. DOOM
condúctă (țeavă) s. f., g.-d. art. condúctei; pl. condúcte
conductanța
CONDUCTÁNȚĂ, conductanțe, s. f. Mărime egală cu raportul dintre intensitatea curentului electric continuu care străbate un conductor și tensiunea continuă aflată la capetele sale. – Din fr. conductance. DOOM
conductánță s. f., g.-d. art. conductánței; pl. conductánțe
conductanțe
CONDUCTÁNȚĂ, conductanțe, s. f. Mărime egală cu raportul dintre intensitatea curentului electric continuu care străbate un conductor și tensiunea continuă aflată la capetele sale. – Din fr. conductance. DOOM
conductánță s. f., g.-d. art. conductánței; pl. conductánțe
conductanței
CONDUCTÁNȚĂ, conductanțe, s. f. Mărime egală cu raportul dintre intensitatea curentului electric continuu care străbate un conductor și tensiunea continuă aflată la capetele sale. – Din fr. conductance. DOOM
conductánță s. f., g.-d. art. conductánței; pl. conductánțe
conductanțele
CONDUCTÁNȚĂ, conductanțe, s. f. Mărime egală cu raportul dintre intensitatea curentului electric continuu care străbate un conductor și tensiunea continuă aflată la capetele sale. – Din fr. conductance. DOOM
conductánță s. f., g.-d. art. conductánței; pl. conductánțe
conductanțelor
CONDUCTÁNȚĂ, conductanțe, s. f. Mărime egală cu raportul dintre intensitatea curentului electric continuu care străbate un conductor și tensiunea continuă aflată la capetele sale. – Din fr. conductance. DOOM
conductánță s. f., g.-d. art. conductánței; pl. conductánțe
conducte
CONDÚCT, conducte, s. n. Formație anatomică cu aspect de canal sau de tub. – Din germ. Kondukt. DOOM
condúct (formațiune anatomică) s. n., pl. condúcte
conducte
CONDÚCTĂ, conducte, s. f. Țeavă, ansamblu de țevi din metal, beton, lemn etc. sau instalație destinate transportului fluidelor sau materialelor pulverulente. ◊ Conductă electrică = conductor sau ansamblu de conductoare electrice de metal și cu lungime mare, folosit pentru efectuarea legăturilor conductive în instalațiile electrice. – Din lat. conductus. DOOM
condúctă (țeavă) s. f., g.-d. art. condúctei; pl. condúcte
conductei
CONDÚCTĂ, conducte, s. f. Țeavă, ansamblu de țevi din metal, beton, lemn etc. sau instalație destinate transportului fluidelor sau materialelor pulverulente. ◊ Conductă electrică = conductor sau ansamblu de conductoare electrice de metal și cu lungime mare, folosit pentru efectuarea legăturilor conductive în instalațiile electrice. – Din lat. conductus. DOOM
condúctă (țeavă) s. f., g.-d. art. condúctei; pl. condúcte
conductele
CONDÚCT, conducte, s. n. Formație anatomică cu aspect de canal sau de tub. – Din germ. Kondukt. DOOM
condúct (formațiune anatomică) s. n., pl. condúcte
conductele
CONDÚCTĂ, conducte, s. f. Țeavă, ansamblu de țevi din metal, beton, lemn etc. sau instalație destinate transportului fluidelor sau materialelor pulverulente. ◊ Conductă electrică = conductor sau ansamblu de conductoare electrice de metal și cu lungime mare, folosit pentru efectuarea legăturilor conductive în instalațiile electrice. – Din lat. conductus. DOOM
condúctă (țeavă) s. f., g.-d. art. condúctei; pl. condúcte
conductelor
CONDÚCT, conducte, s. n. Formație anatomică cu aspect de canal sau de tub. – Din germ. Kondukt. DOOM
condúct (formațiune anatomică) s. n., pl. condúcte
conductelor
CONDÚCTĂ, conducte, s. f. Țeavă, ansamblu de țevi din metal, beton, lemn etc. sau instalație destinate transportului fluidelor sau materialelor pulverulente. ◊ Conductă electrică = conductor sau ansamblu de conductoare electrice de metal și cu lungime mare, folosit pentru efectuarea legăturilor conductive în instalațiile electrice. – Din lat. conductus. DOOM
condúctă (țeavă) s. f., g.-d. art. condúctei; pl. condúcte
conductibil
CONDUCTÍBIL, -Ă, conductibili, -e, adj. (Rar) Care prezintă conductibilitate. – Din fr. conductible. DOOM
conductíbil (rar) adj. m., pl. conductíbili; f. conductíbilă, pl. conductíbile
conductibila
CONDUCTÍBIL, -Ă, conductibili, -e, adj. (Rar) Care prezintă conductibilitate. – Din fr. conductible. DOOM
conductíbil (rar) adj. m., pl. conductíbili; f. conductíbilă, pl. conductíbile
conductibile
CONDUCTÍBIL, -Ă, conductibili, -e, adj. (Rar) Care prezintă conductibilitate. – Din fr. conductible. DOOM
conductíbil (rar) adj. m., pl. conductíbili; f. conductíbilă, pl. conductíbile
conductibilei
CONDUCTÍBIL, -Ă, conductibili, -e, adj. (Rar) Care prezintă conductibilitate. – Din fr. conductible. DOOM
conductíbil (rar) adj. m., pl. conductíbili; f. conductíbilă, pl. conductíbile
conductibilele
CONDUCTÍBIL, -Ă, conductibili, -e, adj. (Rar) Care prezintă conductibilitate. – Din fr. conductible. DOOM
conductíbil (rar) adj. m., pl. conductíbili; f. conductíbilă, pl. conductíbile
conductibilelor
CONDUCTÍBIL, -Ă, conductibili, -e, adj. (Rar) Care prezintă conductibilitate. – Din fr. conductible. DOOM
conductíbil (rar) adj. m., pl. conductíbili; f. conductíbilă, pl. conductíbile
conductibili
CONDUCTÍBIL, -Ă, conductibili, -e, adj. (Rar) Care prezintă conductibilitate. – Din fr. conductible. DOOM
conductíbil (rar) adj. m., pl. conductíbili; f. conductíbilă, pl. conductíbile
conductibilii
CONDUCTÍBIL, -Ă, conductibili, -e, adj. (Rar) Care prezintă conductibilitate. – Din fr. conductible. DOOM
conductíbil (rar) adj. m., pl. conductíbili; f. conductíbilă, pl. conductíbile
conductibililor
CONDUCTÍBIL, -Ă, conductibili, -e, adj. (Rar) Care prezintă conductibilitate. – Din fr. conductible. DOOM
conductíbil (rar) adj. m., pl. conductíbili; f. conductíbilă, pl. conductíbile
conductibilitate
CONDUCTIBILITÁTE s. f. Proprietate a corpurilor de a transmite căldura, electricitatea etc.; conducție. ◊ Conductibilitate electrică = proprietate a unor corpuri de a putea fi străbătute de curent electric sub acțiunea unei diferențe de potențial. Conductibilitate termică = proprietate a unor corpuri de a putea fi străbătute de un flux de căldură sub acțiunea unei diferențe de căldură. – Din fr. conductibilité. DOOM
conductibilitáte s. f., g.-d. art. conductibilitắții
conductibilitatea
CONDUCTIBILITÁTE s. f. Proprietate a corpurilor de a transmite căldura, electricitatea etc.; conducție. ◊ Conductibilitate electrică = proprietate a unor corpuri de a putea fi străbătute de curent electric sub acțiunea unei diferențe de potențial. Conductibilitate termică = proprietate a unor corpuri de a putea fi străbătute de un flux de căldură sub acțiunea unei diferențe de căldură. – Din fr. conductibilité. DOOM
conductibilitáte s. f., g.-d. art. conductibilitắții
conductibilități
CONDUCTIBILITÁTE s. f. Proprietate a corpurilor de a transmite căldura, electricitatea etc.; conducție. ◊ Conductibilitate electrică = proprietate a unor corpuri de a putea fi străbătute de curent electric sub acțiunea unei diferențe de potențial. Conductibilitate termică = proprietate a unor corpuri de a putea fi străbătute de un flux de căldură sub acțiunea unei diferențe de căldură. – Din fr. conductibilité. DOOM
conductibilitáte s. f., g.-d. art. conductibilitắții
conductibilității
CONDUCTIBILITÁTE s. f. Proprietate a corpurilor de a transmite căldura, electricitatea etc.; conducție. ◊ Conductibilitate electrică = proprietate a unor corpuri de a putea fi străbătute de curent electric sub acțiunea unei diferențe de potențial. Conductibilitate termică = proprietate a unor corpuri de a putea fi străbătute de un flux de căldură sub acțiunea unei diferențe de căldură. – Din fr. conductibilité. DOOM
conductibilitáte s. f., g.-d. art. conductibilitắții
conductibilul
CONDUCTÍBIL, -Ă, conductibili, -e, adj. (Rar) Care prezintă conductibilitate. – Din fr. conductible. DOOM
conductíbil (rar) adj. m., pl. conductíbili; f. conductíbilă, pl. conductíbile
conductibilului
CONDUCTÍBIL, -Ă, conductibili, -e, adj. (Rar) Care prezintă conductibilitate. – Din fr. conductible. DOOM
conductíbil (rar) adj. m., pl. conductíbili; f. conductíbilă, pl. conductíbile
conductiv
CONDUCTÍV, -Ă, conductivi, -e, adj. Referitor la conductibilitatea electrică. ◊ Legătură conductivă = legătură între două elemente de circuit electric, realizată prin intermediul unui conductor electric, al unui aparat de conectare sau al unui conector; legătură galvanică. – Din fr. conductive. DOOM
conductív adj. m., pl. conductívi; f. conductívă, pl. conductíve
conductiva
CONDUCTÍV, -Ă, conductivi, -e, adj. Referitor la conductibilitatea electrică. ◊ Legătură conductivă = legătură între două elemente de circuit electric, realizată prin intermediul unui conductor electric, al unui aparat de conectare sau al unui conector; legătură galvanică. – Din fr. conductive. DOOM
conductív adj. m., pl. conductívi; f. conductívă, pl. conductíve
conductive
CONDUCTÍV, -Ă, conductivi, -e, adj. Referitor la conductibilitatea electrică. ◊ Legătură conductivă = legătură între două elemente de circuit electric, realizată prin intermediul unui conductor electric, al unui aparat de conectare sau al unui conector; legătură galvanică. – Din fr. conductive. DOOM
conductív adj. m., pl. conductívi; f. conductívă, pl. conductíve
conductivei
CONDUCTÍV, -Ă, conductivi, -e, adj. Referitor la conductibilitatea electrică. ◊ Legătură conductivă = legătură între două elemente de circuit electric, realizată prin intermediul unui conductor electric, al unui aparat de conectare sau al unui conector; legătură galvanică. – Din fr. conductive. DOOM
conductív adj. m., pl. conductívi; f. conductívă, pl. conductíve
conductivele
CONDUCTÍV, -Ă, conductivi, -e, adj. Referitor la conductibilitatea electrică. ◊ Legătură conductivă = legătură între două elemente de circuit electric, realizată prin intermediul unui conductor electric, al unui aparat de conectare sau al unui conector; legătură galvanică. – Din fr. conductive. DOOM
conductív adj. m., pl. conductívi; f. conductívă, pl. conductíve
conductivelor
CONDUCTÍV, -Ă, conductivi, -e, adj. Referitor la conductibilitatea electrică. ◊ Legătură conductivă = legătură între două elemente de circuit electric, realizată prin intermediul unui conductor electric, al unui aparat de conectare sau al unui conector; legătură galvanică. – Din fr. conductive. DOOM
conductív adj. m., pl. conductívi; f. conductívă, pl. conductíve
conductivi
CONDUCTÍV, -Ă, conductivi, -e, adj. Referitor la conductibilitatea electrică. ◊ Legătură conductivă = legătură între două elemente de circuit electric, realizată prin intermediul unui conductor electric, al unui aparat de conectare sau al unui conector; legătură galvanică. – Din fr. conductive. DOOM
conductív adj. m., pl. conductívi; f. conductívă, pl. conductíve
conductivii
CONDUCTÍV, -Ă, conductivi, -e, adj. Referitor la conductibilitatea electrică. ◊ Legătură conductivă = legătură între două elemente de circuit electric, realizată prin intermediul unui conductor electric, al unui aparat de conectare sau al unui conector; legătură galvanică. – Din fr. conductive. DOOM
conductív adj. m., pl. conductívi; f. conductívă, pl. conductíve
conductivilor
CONDUCTÍV, -Ă, conductivi, -e, adj. Referitor la conductibilitatea electrică. ◊ Legătură conductivă = legătură între două elemente de circuit electric, realizată prin intermediul unui conductor electric, al unui aparat de conectare sau al unui conector; legătură galvanică. – Din fr. conductive. DOOM
conductív adj. m., pl. conductívi; f. conductívă, pl. conductíve
conductivitate
CONDUCTIVITÁTE s. f. Valoarea rezistenței specifice electrice a unui conductor. – Din fr. conductivité. DOOM
conductivitáte s. f., g.-d. art. conductivitắții
conductivitatea
CONDUCTIVITÁTE s. f. Valoarea rezistenței specifice electrice a unui conductor. – Din fr. conductivité. DOOM
conductivitáte s. f., g.-d. art. conductivitắții
conductivități
CONDUCTIVITÁTE s. f. Valoarea rezistenței specifice electrice a unui conductor. – Din fr. conductivité. DOOM
conductivitáte s. f., g.-d. art. conductivitắții
conductivității
CONDUCTIVITÁTE s. f. Valoarea rezistenței specifice electrice a unui conductor. – Din fr. conductivité. DOOM
conductivitáte s. f., g.-d. art. conductivitắții
conductivul
CONDUCTÍV, -Ă, conductivi, -e, adj. Referitor la conductibilitatea electrică. ◊ Legătură conductivă = legătură între două elemente de circuit electric, realizată prin intermediul unui conductor electric, al unui aparat de conectare sau al unui conector; legătură galvanică. – Din fr. conductive. DOOM
conductív adj. m., pl. conductívi; f. conductívă, pl. conductíve
conductivului
CONDUCTÍV, -Ă, conductivi, -e, adj. Referitor la conductibilitatea electrică. ◊ Legătură conductivă = legătură între două elemente de circuit electric, realizată prin intermediul unui conductor electric, al unui aparat de conectare sau al unui conector; legătură galvanică. – Din fr. conductive. DOOM
conductív adj. m., pl. conductívi; f. conductívă, pl. conductíve
conductoare
CONDUCTÓR, -OÁRE, conductori, -oare, adj., s. n., s. m. și f. 1. Adj., s. n. (Corp sau material) care prezintă conductibilitate electrică sau conductibilitate termică. ◊ Conductor electric = piesă cu conductanță mare, folosită pentru realizarea circuitelor electrice prin legături conductive. 2. S. m. și f. Lucrător la calea ferată care controlează biletele călătorilor și supraveghează ordinea în vagoane. ♦ (Rar) Vatman; șofer. ♦ Supraveghetor și diriguitor al unei echipe de lucrători; șef de echipă. 3. S. m. și f. (Înv.) Călăuză. – Din fr. conducteur, lat. conductor. DOOM
conductór3 (corp, material, piesă) s. n., pl. conductoáre
conductoare
CONDUCTÓR, -OÁRE, conductori, -oare, adj., s. n., s. m. și f. 1. Adj., s. n. (Corp sau material) care prezintă conductibilitate electrică sau conductibilitate termică. ◊ Conductor electric = piesă cu conductanță mare, folosită pentru realizarea circuitelor electrice prin legături conductive. 2. S. m. și f. Lucrător la calea ferată care controlează biletele călătorilor și supraveghează ordinea în vagoane. ♦ (Rar) Vatman; șofer. ♦ Supraveghetor și diriguitor al unei echipe de lucrători; șef de echipă. 3. S. m. și f. (Înv.) Călăuză. – Din fr. conducteur, lat. conductor. DOOM
conductór3 (corp, material, piesă) s. n., pl. conductoáre
conductoarea
CONDUCTÓR, -OÁRE, conductori, -oare, adj., s. n., s. m. și f. 1. Adj., s. n. (Corp sau material) care prezintă conductibilitate electrică sau conductibilitate termică. ◊ Conductor electric = piesă cu conductanță mare, folosită pentru realizarea circuitelor electrice prin legături conductive. 2. S. m. și f. Lucrător la calea ferată care controlează biletele călătorilor și supraveghează ordinea în vagoane. ♦ (Rar) Vatman; șofer. ♦ Supraveghetor și diriguitor al unei echipe de lucrători; șef de echipă. 3. S. m. și f. (Înv.) Călăuză. – Din fr. conducteur, lat. conductor. DOOM
conductór3 (corp, material, piesă) s. n., pl. conductoáre
conductoarea
CONDUCTÓR, -OÁRE, conductori, -oare, adj., s. n., s. m. și f. 1. Adj., s. n. (Corp sau material) care prezintă conductibilitate electrică sau conductibilitate termică. ◊ Conductor electric = piesă cu conductanță mare, folosită pentru realizarea circuitelor electrice prin legături conductive. 2. S. m. și f. Lucrător la calea ferată care controlează biletele călătorilor și supraveghează ordinea în vagoane. ♦ (Rar) Vatman; șofer. ♦ Supraveghetor și diriguitor al unei echipe de lucrători; șef de echipă. 3. S. m. și f. (Înv.) Călăuză. – Din fr. conducteur, lat. conductor. DOOM
conductór3 (corp, material, piesă) s. n., pl. conductoáre
conductoarei
CONDUCTÓR, -OÁRE, conductori, -oare, adj., s. n., s. m. și f. 1. Adj., s. n. (Corp sau material) care prezintă conductibilitate electrică sau conductibilitate termică. ◊ Conductor electric = piesă cu conductanță mare, folosită pentru realizarea circuitelor electrice prin legături conductive. 2. S. m. și f. Lucrător la calea ferată care controlează biletele călătorilor și supraveghează ordinea în vagoane. ♦ (Rar) Vatman; șofer. ♦ Supraveghetor și diriguitor al unei echipe de lucrători; șef de echipă. 3. S. m. și f. (Înv.) Călăuză. – Din fr. conducteur, lat. conductor. DOOM
conductór3 (corp, material, piesă) s. n., pl. conductoáre
conductoarei
CONDUCTÓR, -OÁRE, conductori, -oare, adj., s. n., s. m. și f. 1. Adj., s. n. (Corp sau material) care prezintă conductibilitate electrică sau conductibilitate termică. ◊ Conductor electric = piesă cu conductanță mare, folosită pentru realizarea circuitelor electrice prin legături conductive. 2. S. m. și f. Lucrător la calea ferată care controlează biletele călătorilor și supraveghează ordinea în vagoane. ♦ (Rar) Vatman; șofer. ♦ Supraveghetor și diriguitor al unei echipe de lucrători; șef de echipă. 3. S. m. și f. (Înv.) Călăuză. – Din fr. conducteur, lat. conductor. DOOM
conductór3 (corp, material, piesă) s. n., pl. conductoáre
conductoarele
CONDUCTÓR, -OÁRE, conductori, -oare, adj., s. n., s. m. și f. 1. Adj., s. n. (Corp sau material) care prezintă conductibilitate electrică sau conductibilitate termică. ◊ Conductor electric = piesă cu conductanță mare, folosită pentru realizarea circuitelor electrice prin legături conductive. 2. S. m. și f. Lucrător la calea ferată care controlează biletele călătorilor și supraveghează ordinea în vagoane. ♦ (Rar) Vatman; șofer. ♦ Supraveghetor și diriguitor al unei echipe de lucrători; șef de echipă. 3. S. m. și f. (Înv.) Călăuză. – Din fr. conducteur, lat. conductor. DOOM
conductór3 (corp, material, piesă) s. n., pl. conductoáre
conductoarele
CONDUCTÓR, -OÁRE, conductori, -oare, adj., s. n., s. m. și f. 1. Adj., s. n. (Corp sau material) care prezintă conductibilitate electrică sau conductibilitate termică. ◊ Conductor electric = piesă cu conductanță mare, folosită pentru realizarea circuitelor electrice prin legături conductive. 2. S. m. și f. Lucrător la calea ferată care controlează biletele călătorilor și supraveghează ordinea în vagoane. ♦ (Rar) Vatman; șofer. ♦ Supraveghetor și diriguitor al unei echipe de lucrători; șef de echipă. 3. S. m. și f. (Înv.) Călăuză. – Din fr. conducteur, lat. conductor. DOOM
conductór3 (corp, material, piesă) s. n., pl. conductoáre
conductoarelor
CONDUCTÓR, -OÁRE, conductori, -oare, adj., s. n., s. m. și f. 1. Adj., s. n. (Corp sau material) care prezintă conductibilitate electrică sau conductibilitate termică. ◊ Conductor electric = piesă cu conductanță mare, folosită pentru realizarea circuitelor electrice prin legături conductive. 2. S. m. și f. Lucrător la calea ferată care controlează biletele călătorilor și supraveghează ordinea în vagoane. ♦ (Rar) Vatman; șofer. ♦ Supraveghetor și diriguitor al unei echipe de lucrători; șef de echipă. 3. S. m. și f. (Înv.) Călăuză. – Din fr. conducteur, lat. conductor. DOOM
conductór3 (corp, material, piesă) s. n., pl. conductoáre
conductoarelor
CONDUCTÓR, -OÁRE, conductori, -oare, adj., s. n., s. m. și f. 1. Adj., s. n. (Corp sau material) care prezintă conductibilitate electrică sau conductibilitate termică. ◊ Conductor electric = piesă cu conductanță mare, folosită pentru realizarea circuitelor electrice prin legături conductive. 2. S. m. și f. Lucrător la calea ferată care controlează biletele călătorilor și supraveghează ordinea în vagoane. ♦ (Rar) Vatman; șofer. ♦ Supraveghetor și diriguitor al unei echipe de lucrători; șef de echipă. 3. S. m. și f. (Înv.) Călăuză. – Din fr. conducteur, lat. conductor. DOOM
conductór3 (corp, material, piesă) s. n., pl. conductoáre
conductometre
CONDUCTOMÉTRU, conductometre, s. n. Dispozitiv folosit pentru determinarea conductivității soluțiilor. – Din fr. conductomètre. DOOM
conductométru (-me-tru) s. n., art. conductométrul; pl. conductométre
conductometrele
CONDUCTOMÉTRU, conductometre, s. n. Dispozitiv folosit pentru determinarea conductivității soluțiilor. – Din fr. conductomètre. DOOM
conductométru (-me-tru) s. n., art. conductométrul; pl. conductométre
conductometrelor
CONDUCTOMÉTRU, conductometre, s. n. Dispozitiv folosit pentru determinarea conductivității soluțiilor. – Din fr. conductomètre. DOOM
conductométru (-me-tru) s. n., art. conductométrul; pl. conductométre
conductometria
CONDUCTOMETRÍE s. f. Metodă electrochimică de analiză bazată pe modificarea conductivității soluției analizate. – Conductivitate + -metrie. DOOM
conductometríe (-me-tri-) s. f., art. conductometría, g.-d. conductometríi, art. conductometríei
conductometrie
CONDUCTOMETRÍE s. f. Metodă electrochimică de analiză bazată pe modificarea conductivității soluției analizate. – Conductivitate + -metrie. DOOM
conductometríe (-me-tri-) s. f., art. conductometría, g.-d. conductometríi, art. conductometríei
conductometriei
CONDUCTOMETRÍE s. f. Metodă electrochimică de analiză bazată pe modificarea conductivității soluției analizate. – Conductivitate + -metrie. DOOM
conductometríe (-me-tri-) s. f., art. conductometría, g.-d. conductometríi, art. conductometríei
conductometrii
CONDUCTOMETRÍE s. f. Metodă electrochimică de analiză bazată pe modificarea conductivității soluției analizate. – Conductivitate + -metrie. DOOM
conductometríe (-me-tri-) s. f., art. conductometría, g.-d. conductometríi, art. conductometríei
conductometriile
CONDUCTOMETRÍE s. f. Metodă electrochimică de analiză bazată pe modificarea conductivității soluției analizate. – Conductivitate + -metrie. DOOM
conductometríe (-me-tri-) s. f., art. conductometría, g.-d. conductometríi, art. conductometríei
conductometriilor
CONDUCTOMETRÍE s. f. Metodă electrochimică de analiză bazată pe modificarea conductivității soluției analizate. – Conductivitate + -metrie. DOOM
conductometríe (-me-tri-) s. f., art. conductometría, g.-d. conductometríi, art. conductometríei
conductometru
CONDUCTOMÉTRU, conductometre, s. n. Dispozitiv folosit pentru determinarea conductivității soluțiilor. – Din fr. conductomètre. DOOM
conductométru (-me-tru) s. n., art. conductométrul; pl. conductométre
conductometrul
CONDUCTOMÉTRU, conductometre, s. n. Dispozitiv folosit pentru determinarea conductivității soluțiilor. – Din fr. conductomètre. DOOM
conductométru (-me-tru) s. n., art. conductométrul; pl. conductométre
conductometrului
CONDUCTOMÉTRU, conductometre, s. n. Dispozitiv folosit pentru determinarea conductivității soluțiilor. – Din fr. conductomètre. DOOM
conductométru (-me-tru) s. n., art. conductométrul; pl. conductométre
conductor
CONDUCTÓR, -OÁRE, conductori, -oare, adj., s. n., s. m. și f. 1. Adj., s. n. (Corp sau material) care prezintă conductibilitate electrică sau conductibilitate termică. ◊ Conductor electric = piesă cu conductanță mare, folosită pentru realizarea circuitelor electrice prin legături conductive. 2. S. m. și f. Lucrător la calea ferată care controlează biletele călătorilor și supraveghează ordinea în vagoane. ♦ (Rar) Vatman; șofer. ♦ Supraveghetor și diriguitor al unei echipe de lucrători; șef de echipă. 3. S. m. și f. (Înv.) Călăuză. – Din fr. conducteur, lat. conductor. DOOM
conductór3 (corp, material, piesă) s. n., pl. conductoáre
conductor
CONDUCTÓR, -OÁRE, conductori, -oare, adj., s. n., s. m. și f. 1. Adj., s. n. (Corp sau material) care prezintă conductibilitate electrică sau conductibilitate termică. ◊ Conductor electric = piesă cu conductanță mare, folosită pentru realizarea circuitelor electrice prin legături conductive. 2. S. m. și f. Lucrător la calea ferată care controlează biletele călătorilor și supraveghează ordinea în vagoane. ♦ (Rar) Vatman; șofer. ♦ Supraveghetor și diriguitor al unei echipe de lucrători; șef de echipă. 3. S. m. și f. (Înv.) Călăuză. – Din fr. conducteur, lat. conductor. DOOM
conductór3 (corp, material, piesă) s. n., pl. conductoáre
conductori
CONDUCTÓR, -OÁRE, conductori, -oare, adj., s. n., s. m. și f. 1. Adj., s. n. (Corp sau material) care prezintă conductibilitate electrică sau conductibilitate termică. ◊ Conductor electric = piesă cu conductanță mare, folosită pentru realizarea circuitelor electrice prin legături conductive. 2. S. m. și f. Lucrător la calea ferată care controlează biletele călătorilor și supraveghează ordinea în vagoane. ♦ (Rar) Vatman; șofer. ♦ Supraveghetor și diriguitor al unei echipe de lucrători; șef de echipă. 3. S. m. și f. (Înv.) Călăuză. – Din fr. conducteur, lat. conductor. DOOM
conductór3 (corp, material, piesă) s. n., pl. conductoáre
conductori
CONDUCTÓR, -OÁRE, conductori, -oare, adj., s. n., s. m. și f. 1. Adj., s. n. (Corp sau material) care prezintă conductibilitate electrică sau conductibilitate termică. ◊ Conductor electric = piesă cu conductanță mare, folosită pentru realizarea circuitelor electrice prin legături conductive. 2. S. m. și f. Lucrător la calea ferată care controlează biletele călătorilor și supraveghează ordinea în vagoane. ♦ (Rar) Vatman; șofer. ♦ Supraveghetor și diriguitor al unei echipe de lucrători; șef de echipă. 3. S. m. și f. (Înv.) Călăuză. – Din fr. conducteur, lat. conductor. DOOM
conductór3 (corp, material, piesă) s. n., pl. conductoáre
conductorii
CONDUCTÓR, -OÁRE, conductori, -oare, adj., s. n., s. m. și f. 1. Adj., s. n. (Corp sau material) care prezintă conductibilitate electrică sau conductibilitate termică. ◊ Conductor electric = piesă cu conductanță mare, folosită pentru realizarea circuitelor electrice prin legături conductive. 2. S. m. și f. Lucrător la calea ferată care controlează biletele călătorilor și supraveghează ordinea în vagoane. ♦ (Rar) Vatman; șofer. ♦ Supraveghetor și diriguitor al unei echipe de lucrători; șef de echipă. 3. S. m. și f. (Înv.) Călăuză. – Din fr. conducteur, lat. conductor. DOOM
conductór3 (corp, material, piesă) s. n., pl. conductoáre
conductorii
CONDUCTÓR, -OÁRE, conductori, -oare, adj., s. n., s. m. și f. 1. Adj., s. n. (Corp sau material) care prezintă conductibilitate electrică sau conductibilitate termică. ◊ Conductor electric = piesă cu conductanță mare, folosită pentru realizarea circuitelor electrice prin legături conductive. 2. S. m. și f. Lucrător la calea ferată care controlează biletele călătorilor și supraveghează ordinea în vagoane. ♦ (Rar) Vatman; șofer. ♦ Supraveghetor și diriguitor al unei echipe de lucrători; șef de echipă. 3. S. m. și f. (Înv.) Călăuză. – Din fr. conducteur, lat. conductor. DOOM
conductór3 (corp, material, piesă) s. n., pl. conductoáre
conductorilor
CONDUCTÓR, -OÁRE, conductori, -oare, adj., s. n., s. m. și f. 1. Adj., s. n. (Corp sau material) care prezintă conductibilitate electrică sau conductibilitate termică. ◊ Conductor electric = piesă cu conductanță mare, folosită pentru realizarea circuitelor electrice prin legături conductive. 2. S. m. și f. Lucrător la calea ferată care controlează biletele călătorilor și supraveghează ordinea în vagoane. ♦ (Rar) Vatman; șofer. ♦ Supraveghetor și diriguitor al unei echipe de lucrători; șef de echipă. 3. S. m. și f. (Înv.) Călăuză. – Din fr. conducteur, lat. conductor. DOOM
conductór3 (corp, material, piesă) s. n., pl. conductoáre
conductorilor
CONDUCTÓR, -OÁRE, conductori, -oare, adj., s. n., s. m. și f. 1. Adj., s. n. (Corp sau material) care prezintă conductibilitate electrică sau conductibilitate termică. ◊ Conductor electric = piesă cu conductanță mare, folosită pentru realizarea circuitelor electrice prin legături conductive. 2. S. m. și f. Lucrător la calea ferată care controlează biletele călătorilor și supraveghează ordinea în vagoane. ♦ (Rar) Vatman; șofer. ♦ Supraveghetor și diriguitor al unei echipe de lucrători; șef de echipă. 3. S. m. și f. (Înv.) Călăuză. – Din fr. conducteur, lat. conductor. DOOM
conductór3 (corp, material, piesă) s. n., pl. conductoáre
conductorul
CONDUCTÓR, -OÁRE, conductori, -oare, adj., s. n., s. m. și f. 1. Adj., s. n. (Corp sau material) care prezintă conductibilitate electrică sau conductibilitate termică. ◊ Conductor electric = piesă cu conductanță mare, folosită pentru realizarea circuitelor electrice prin legături conductive. 2. S. m. și f. Lucrător la calea ferată care controlează biletele călătorilor și supraveghează ordinea în vagoane. ♦ (Rar) Vatman; șofer. ♦ Supraveghetor și diriguitor al unei echipe de lucrători; șef de echipă. 3. S. m. și f. (Înv.) Călăuză. – Din fr. conducteur, lat. conductor. DOOM
conductór3 (corp, material, piesă) s. n., pl. conductoáre
conductorul
CONDUCTÓR, -OÁRE, conductori, -oare, adj., s. n., s. m. și f. 1. Adj., s. n. (Corp sau material) care prezintă conductibilitate electrică sau conductibilitate termică. ◊ Conductor electric = piesă cu conductanță mare, folosită pentru realizarea circuitelor electrice prin legături conductive. 2. S. m. și f. Lucrător la calea ferată care controlează biletele călătorilor și supraveghează ordinea în vagoane. ♦ (Rar) Vatman; șofer. ♦ Supraveghetor și diriguitor al unei echipe de lucrători; șef de echipă. 3. S. m. și f. (Înv.) Călăuză. – Din fr. conducteur, lat. conductor. DOOM
conductór3 (corp, material, piesă) s. n., pl. conductoáre
conductorului
CONDUCTÓR, -OÁRE, conductori, -oare, adj., s. n., s. m. și f. 1. Adj., s. n. (Corp sau material) care prezintă conductibilitate electrică sau conductibilitate termică. ◊ Conductor electric = piesă cu conductanță mare, folosită pentru realizarea circuitelor electrice prin legături conductive. 2. S. m. și f. Lucrător la calea ferată care controlează biletele călătorilor și supraveghează ordinea în vagoane. ♦ (Rar) Vatman; șofer. ♦ Supraveghetor și diriguitor al unei echipe de lucrători; șef de echipă. 3. S. m. și f. (Înv.) Călăuză. – Din fr. conducteur, lat. conductor. DOOM
conductór3 (corp, material, piesă) s. n., pl. conductoáre
conductorului
CONDUCTÓR, -OÁRE, conductori, -oare, adj., s. n., s. m. și f. 1. Adj., s. n. (Corp sau material) care prezintă conductibilitate electrică sau conductibilitate termică. ◊ Conductor electric = piesă cu conductanță mare, folosită pentru realizarea circuitelor electrice prin legături conductive. 2. S. m. și f. Lucrător la calea ferată care controlează biletele călătorilor și supraveghează ordinea în vagoane. ♦ (Rar) Vatman; șofer. ♦ Supraveghetor și diriguitor al unei echipe de lucrători; șef de echipă. 3. S. m. și f. (Înv.) Călăuză. – Din fr. conducteur, lat. conductor. DOOM
conductór3 (corp, material, piesă) s. n., pl. conductoáre
conductul
CONDÚCT, conducte, s. n. Formație anatomică cu aspect de canal sau de tub. – Din germ. Kondukt. DOOM
condúct (formațiune anatomică) s. n., pl. condúcte
conductului
CONDÚCT, conducte, s. n. Formație anatomică cu aspect de canal sau de tub. – Din germ. Kondukt. DOOM
condúct (formațiune anatomică) s. n., pl. condúcte
conducătoare
CONDUCĂTÓR, -OÁRE, conducători, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care conduce; de conducere. 2. (Despre corpuri, în sintagma) Bun (sau rău) conducător de căldură (sau de electricitate) = Care prezintă (sau nu) conductibilitate. II. S. m. și f. Persoană sau organ care conduce un stat, un partid, o organizație, o instituție, o întreprindere etc. – Conduce + suf. -ător. DOOM
conducătór adj. m., s. m., pl. conducătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. conducătoáre
conducătoare
CONDUCĂTÓR, -OÁRE, conducători, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care conduce; de conducere. 2. (Despre corpuri, în sintagma) Bun (sau rău) conducător de căldură (sau de electricitate) = Care prezintă (sau nu) conductibilitate. II. S. m. și f. Persoană sau organ care conduce un stat, un partid, o organizație, o instituție, o întreprindere etc. – Conduce + suf. -ător. DOOM
conducătór adj. m., s. m., pl. conducătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. conducătoáre
conducătoarea
CONDUCĂTÓR, -OÁRE, conducători, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care conduce; de conducere. 2. (Despre corpuri, în sintagma) Bun (sau rău) conducător de căldură (sau de electricitate) = Care prezintă (sau nu) conductibilitate. II. S. m. și f. Persoană sau organ care conduce un stat, un partid, o organizație, o instituție, o întreprindere etc. – Conduce + suf. -ător. DOOM
conducătór adj. m., s. m., pl. conducătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. conducătoáre
conducătoarea
CONDUCĂTÓR, -OÁRE, conducători, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care conduce; de conducere. 2. (Despre corpuri, în sintagma) Bun (sau rău) conducător de căldură (sau de electricitate) = Care prezintă (sau nu) conductibilitate. II. S. m. și f. Persoană sau organ care conduce un stat, un partid, o organizație, o instituție, o întreprindere etc. – Conduce + suf. -ător. DOOM
conducătór adj. m., s. m., pl. conducătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. conducătoáre
conducătoarei
CONDUCĂTÓR, -OÁRE, conducători, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care conduce; de conducere. 2. (Despre corpuri, în sintagma) Bun (sau rău) conducător de căldură (sau de electricitate) = Care prezintă (sau nu) conductibilitate. II. S. m. și f. Persoană sau organ care conduce un stat, un partid, o organizație, o instituție, o întreprindere etc. – Conduce + suf. -ător. DOOM
conducătór adj. m., s. m., pl. conducătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. conducătoáre
conducătoarei
CONDUCĂTÓR, -OÁRE, conducători, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care conduce; de conducere. 2. (Despre corpuri, în sintagma) Bun (sau rău) conducător de căldură (sau de electricitate) = Care prezintă (sau nu) conductibilitate. II. S. m. și f. Persoană sau organ care conduce un stat, un partid, o organizație, o instituție, o întreprindere etc. – Conduce + suf. -ător. DOOM
conducătór adj. m., s. m., pl. conducătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. conducătoáre
conducătoarele
CONDUCĂTÓR, -OÁRE, conducători, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care conduce; de conducere. 2. (Despre corpuri, în sintagma) Bun (sau rău) conducător de căldură (sau de electricitate) = Care prezintă (sau nu) conductibilitate. II. S. m. și f. Persoană sau organ care conduce un stat, un partid, o organizație, o instituție, o întreprindere etc. – Conduce + suf. -ător. DOOM
conducătór adj. m., s. m., pl. conducătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. conducătoáre
conducătoarele
CONDUCĂTÓR, -OÁRE, conducători, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care conduce; de conducere. 2. (Despre corpuri, în sintagma) Bun (sau rău) conducător de căldură (sau de electricitate) = Care prezintă (sau nu) conductibilitate. II. S. m. și f. Persoană sau organ care conduce un stat, un partid, o organizație, o instituție, o întreprindere etc. – Conduce + suf. -ător. DOOM
conducătór adj. m., s. m., pl. conducătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. conducătoáre
conducătoarelor
CONDUCĂTÓR, -OÁRE, conducători, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care conduce; de conducere. 2. (Despre corpuri, în sintagma) Bun (sau rău) conducător de căldură (sau de electricitate) = Care prezintă (sau nu) conductibilitate. II. S. m. și f. Persoană sau organ care conduce un stat, un partid, o organizație, o instituție, o întreprindere etc. – Conduce + suf. -ător. DOOM
conducătór adj. m., s. m., pl. conducătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. conducătoáre
conducătoarelor
CONDUCĂTÓR, -OÁRE, conducători, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care conduce; de conducere. 2. (Despre corpuri, în sintagma) Bun (sau rău) conducător de căldură (sau de electricitate) = Care prezintă (sau nu) conductibilitate. II. S. m. și f. Persoană sau organ care conduce un stat, un partid, o organizație, o instituție, o întreprindere etc. – Conduce + suf. -ător. DOOM
conducătór adj. m., s. m., pl. conducătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. conducătoáre
conducător
CONDUCĂTÓR, -OÁRE, conducători, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care conduce; de conducere. 2. (Despre corpuri, în sintagma) Bun (sau rău) conducător de căldură (sau de electricitate) = Care prezintă (sau nu) conductibilitate. II. S. m. și f. Persoană sau organ care conduce un stat, un partid, o organizație, o instituție, o întreprindere etc. – Conduce + suf. -ător. DOOM
conducătór adj. m., s. m., pl. conducătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. conducătoáre
conducător
CONDUCĂTÓR, -OÁRE, conducători, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care conduce; de conducere. 2. (Despre corpuri, în sintagma) Bun (sau rău) conducător de căldură (sau de electricitate) = Care prezintă (sau nu) conductibilitate. II. S. m. și f. Persoană sau organ care conduce un stat, un partid, o organizație, o instituție, o întreprindere etc. – Conduce + suf. -ător. DOOM
conducătór adj. m., s. m., pl. conducătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. conducătoáre
conducători
CONDUCĂTÓR, -OÁRE, conducători, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care conduce; de conducere. 2. (Despre corpuri, în sintagma) Bun (sau rău) conducător de căldură (sau de electricitate) = Care prezintă (sau nu) conductibilitate. II. S. m. și f. Persoană sau organ care conduce un stat, un partid, o organizație, o instituție, o întreprindere etc. – Conduce + suf. -ător. DOOM
conducătór adj. m., s. m., pl. conducătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. conducătoáre
conducători
CONDUCĂTÓR, -OÁRE, conducători, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care conduce; de conducere. 2. (Despre corpuri, în sintagma) Bun (sau rău) conducător de căldură (sau de electricitate) = Care prezintă (sau nu) conductibilitate. II. S. m. și f. Persoană sau organ care conduce un stat, un partid, o organizație, o instituție, o întreprindere etc. – Conduce + suf. -ător. DOOM
conducătór adj. m., s. m., pl. conducătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. conducătoáre
conducătorii
CONDUCĂTÓR, -OÁRE, conducători, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care conduce; de conducere. 2. (Despre corpuri, în sintagma) Bun (sau rău) conducător de căldură (sau de electricitate) = Care prezintă (sau nu) conductibilitate. II. S. m. și f. Persoană sau organ care conduce un stat, un partid, o organizație, o instituție, o întreprindere etc. – Conduce + suf. -ător. DOOM
conducătór adj. m., s. m., pl. conducătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. conducătoáre
conducătorii
CONDUCĂTÓR, -OÁRE, conducători, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care conduce; de conducere. 2. (Despre corpuri, în sintagma) Bun (sau rău) conducător de căldură (sau de electricitate) = Care prezintă (sau nu) conductibilitate. II. S. m. și f. Persoană sau organ care conduce un stat, un partid, o organizație, o instituție, o întreprindere etc. – Conduce + suf. -ător. DOOM
conducătór adj. m., s. m., pl. conducătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. conducătoáre
conducătorilor
CONDUCĂTÓR, -OÁRE, conducători, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care conduce; de conducere. 2. (Despre corpuri, în sintagma) Bun (sau rău) conducător de căldură (sau de electricitate) = Care prezintă (sau nu) conductibilitate. II. S. m. și f. Persoană sau organ care conduce un stat, un partid, o organizație, o instituție, o întreprindere etc. – Conduce + suf. -ător. DOOM
conducătór adj. m., s. m., pl. conducătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. conducătoáre
conducătorilor
CONDUCĂTÓR, -OÁRE, conducători, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care conduce; de conducere. 2. (Despre corpuri, în sintagma) Bun (sau rău) conducător de căldură (sau de electricitate) = Care prezintă (sau nu) conductibilitate. II. S. m. și f. Persoană sau organ care conduce un stat, un partid, o organizație, o instituție, o întreprindere etc. – Conduce + suf. -ător. DOOM
conducătór adj. m., s. m., pl. conducătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. conducătoáre
conducătorul
CONDUCĂTÓR, -OÁRE, conducători, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care conduce; de conducere. 2. (Despre corpuri, în sintagma) Bun (sau rău) conducător de căldură (sau de electricitate) = Care prezintă (sau nu) conductibilitate. II. S. m. și f. Persoană sau organ care conduce un stat, un partid, o organizație, o instituție, o întreprindere etc. – Conduce + suf. -ător. DOOM
conducătór adj. m., s. m., pl. conducătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. conducătoáre
conducătorul
CONDUCĂTÓR, -OÁRE, conducători, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care conduce; de conducere. 2. (Despre corpuri, în sintagma) Bun (sau rău) conducător de căldură (sau de electricitate) = Care prezintă (sau nu) conductibilitate. II. S. m. și f. Persoană sau organ care conduce un stat, un partid, o organizație, o instituție, o întreprindere etc. – Conduce + suf. -ător. DOOM
conducătór adj. m., s. m., pl. conducătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. conducătoáre
conducătorului
CONDUCĂTÓR, -OÁRE, conducători, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care conduce; de conducere. 2. (Despre corpuri, în sintagma) Bun (sau rău) conducător de căldură (sau de electricitate) = Care prezintă (sau nu) conductibilitate. II. S. m. și f. Persoană sau organ care conduce un stat, un partid, o organizație, o instituție, o întreprindere etc. – Conduce + suf. -ător. DOOM
conducătór adj. m., s. m., pl. conducătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. conducătoáre
conducătorului
CONDUCĂTÓR, -OÁRE, conducători, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care conduce; de conducere. 2. (Despre corpuri, în sintagma) Bun (sau rău) conducător de căldură (sau de electricitate) = Care prezintă (sau nu) conductibilitate. II. S. m. și f. Persoană sau organ care conduce un stat, un partid, o organizație, o instituție, o întreprindere etc. – Conduce + suf. -ător. DOOM
conducătór adj. m., s. m., pl. conducătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. conducătoáre
conducția
CONDÚCȚIE, conducții, s. f. Conductibilitate. – Din fr. conduction. DOOM
condúcție (-ți-e) s. f., art. condúcția (-ți-a), g.-d. condúcții, art. condúcției
conducție
CONDÚCȚIE, conducții, s. f. Conductibilitate. – Din fr. conduction. DOOM
condúcție (-ți-e) s. f., art. condúcția (-ți-a), g.-d. condúcții, art. condúcției
conducției
CONDÚCȚIE, conducții, s. f. Conductibilitate. – Din fr. conduction. DOOM
condúcție (-ți-e) s. f., art. condúcția (-ți-a), g.-d. condúcții, art. condúcției
conducții
CONDÚCȚIE, conducții, s. f. Conductibilitate. – Din fr. conduction. DOOM
condúcție (-ți-e) s. f., art. condúcția (-ți-a), g.-d. condúcții, art. condúcției
conducțiile
CONDÚCȚIE, conducții, s. f. Conductibilitate. – Din fr. conduction. DOOM
condúcție (-ți-e) s. f., art. condúcția (-ți-a), g.-d. condúcții, art. condúcției
conducțiilor
CONDÚCȚIE, conducții, s. f. Conductibilitate. – Din fr. conduction. DOOM
condúcție (-ți-e) s. f., art. condúcția (-ți-a), g.-d. condúcții, art. condúcției
conduita
CONDUÍTĂ, conduite, s. f. 1. Fel de a se purta, comportare; manieră. 2. Comportament. – Din fr. conduite. DOOM
conduítă s. f., g.-d. art. condúitei; pl. conduíte
conduite
CONDUÍTĂ, conduite, s. f. 1. Fel de a se purta, comportare; manieră. 2. Comportament. – Din fr. conduite. DOOM
conduítă s. f., g.-d. art. condúitei; pl. conduíte
conduitei
CONDUÍTĂ, conduite, s. f. 1. Fel de a se purta, comportare; manieră. 2. Comportament. – Din fr. conduite. DOOM
conduítă s. f., g.-d. art. condúitei; pl. conduíte
conduitele
CONDUÍTĂ, conduite, s. f. 1. Fel de a se purta, comportare; manieră. 2. Comportament. – Din fr. conduite. DOOM
conduítă s. f., g.-d. art. condúitei; pl. conduíte
conduitelor
CONDUÍTĂ, conduite, s. f. 1. Fel de a se purta, comportare; manieră. 2. Comportament. – Din fr. conduite. DOOM
conduítă s. f., g.-d. art. condúitei; pl. conduíte
conduplicat
CONDUPLICÁT, -Ă, conduplicați, -te, adj. (Bot.; despre organe) Îndoit în lungime, în două jumătăți suprapuse. – Din fr. condupliqué. DOOM
conduplicát (-du-pli-) adj. m., pl. conduplicáți; f. conduplicátă, pl. conduplicáte
conduplicata
CONDUPLICÁT, -Ă, conduplicați, -te, adj. (Bot.; despre organe) Îndoit în lungime, în două jumătăți suprapuse. – Din fr. condupliqué. DOOM
conduplicát (-du-pli-) adj. m., pl. conduplicáți; f. conduplicátă, pl. conduplicáte
conduplicate
CONDUPLICÁT, -Ă, conduplicați, -te, adj. (Bot.; despre organe) Îndoit în lungime, în două jumătăți suprapuse. – Din fr. condupliqué. DOOM
conduplicát (-du-pli-) adj. m., pl. conduplicáți; f. conduplicátă, pl. conduplicáte
conduplicatei
CONDUPLICÁT, -Ă, conduplicați, -te, adj. (Bot.; despre organe) Îndoit în lungime, în două jumătăți suprapuse. – Din fr. condupliqué. DOOM
conduplicát (-du-pli-) adj. m., pl. conduplicáți; f. conduplicátă, pl. conduplicáte
conduplicatele
CONDUPLICÁT, -Ă, conduplicați, -te, adj. (Bot.; despre organe) Îndoit în lungime, în două jumătăți suprapuse. – Din fr. condupliqué. DOOM
conduplicát (-du-pli-) adj. m., pl. conduplicáți; f. conduplicátă, pl. conduplicáte
conduplicatelor
CONDUPLICÁT, -Ă, conduplicați, -te, adj. (Bot.; despre organe) Îndoit în lungime, în două jumătăți suprapuse. – Din fr. condupliqué. DOOM
conduplicát (-du-pli-) adj. m., pl. conduplicáți; f. conduplicátă, pl. conduplicáte
conduplicatul
CONDUPLICÁT, -Ă, conduplicați, -te, adj. (Bot.; despre organe) Îndoit în lungime, în două jumătăți suprapuse. – Din fr. condupliqué. DOOM
conduplicát (-du-pli-) adj. m., pl. conduplicáți; f. conduplicátă, pl. conduplicáte
conduplicatului
CONDUPLICÁT, -Ă, conduplicați, -te, adj. (Bot.; despre organe) Îndoit în lungime, în două jumătăți suprapuse. – Din fr. condupliqué. DOOM
conduplicát (-du-pli-) adj. m., pl. conduplicáți; f. conduplicátă, pl. conduplicáte
conduplicați
CONDUPLICÁT, -Ă, conduplicați, -te, adj. (Bot.; despre organe) Îndoit în lungime, în două jumătăți suprapuse. – Din fr. condupliqué. DOOM
conduplicát (-du-pli-) adj. m., pl. conduplicáți; f. conduplicátă, pl. conduplicáte
conduplicația
CONDUPLICÁȚIE, conduplicații, s. f. 1. (Bot.) Stare a unui organ conduplicat. 2. Repetiție a unui cuvânt la sfârșitul sau la începutul unei fraze. – Din fr. conduplication. DOOM
conduplicáție (-du-pli-, -ți-e) s. f., art. conduplicáția (-ți-a), g.-d. art. conduplicáției; pl. conduplicáții, art. conduplicáțiile (-ți-i-)
conduplicație
CONDUPLICÁȚIE, conduplicații, s. f. 1. (Bot.) Stare a unui organ conduplicat. 2. Repetiție a unui cuvânt la sfârșitul sau la începutul unei fraze. – Din fr. conduplication. DOOM
conduplicáție (-du-pli-, -ți-e) s. f., art. conduplicáția (-ți-a), g.-d. art. conduplicáției; pl. conduplicáții, art. conduplicáțiile (-ți-i-)
conduplicației
CONDUPLICÁȚIE, conduplicații, s. f. 1. (Bot.) Stare a unui organ conduplicat. 2. Repetiție a unui cuvânt la sfârșitul sau la începutul unei fraze. – Din fr. conduplication. DOOM
conduplicáție (-du-pli-, -ți-e) s. f., art. conduplicáția (-ți-a), g.-d. art. conduplicáției; pl. conduplicáții, art. conduplicáțiile (-ți-i-)
conduplicații
CONDUPLICÁT, -Ă, conduplicați, -te, adj. (Bot.; despre organe) Îndoit în lungime, în două jumătăți suprapuse. – Din fr. condupliqué. DOOM
conduplicát (-du-pli-) adj. m., pl. conduplicáți; f. conduplicátă, pl. conduplicáte
conduplicații
CONDUPLICÁȚIE, conduplicații, s. f. 1. (Bot.) Stare a unui organ conduplicat. 2. Repetiție a unui cuvânt la sfârșitul sau la începutul unei fraze. – Din fr. conduplication. DOOM
conduplicáție (-du-pli-, -ți-e) s. f., art. conduplicáția (-ți-a), g.-d. art. conduplicáției; pl. conduplicáții, art. conduplicáțiile (-ți-i-)
conduplicațiile
CONDUPLICÁȚIE, conduplicații, s. f. 1. (Bot.) Stare a unui organ conduplicat. 2. Repetiție a unui cuvânt la sfârșitul sau la începutul unei fraze. – Din fr. conduplication. DOOM
conduplicáție (-du-pli-, -ți-e) s. f., art. conduplicáția (-ți-a), g.-d. art. conduplicáției; pl. conduplicáții, art. conduplicáțiile (-ți-i-)
conduplicațiilor
CONDUPLICÁȚIE, conduplicații, s. f. 1. (Bot.) Stare a unui organ conduplicat. 2. Repetiție a unui cuvânt la sfârșitul sau la începutul unei fraze. – Din fr. conduplication. DOOM
conduplicáție (-du-pli-, -ți-e) s. f., art. conduplicáția (-ți-a), g.-d. art. conduplicáției; pl. conduplicáții, art. conduplicáțiile (-ți-i-)
conduplicaților
CONDUPLICÁT, -Ă, conduplicați, -te, adj. (Bot.; despre organe) Îndoit în lungime, în două jumătăți suprapuse. – Din fr. condupliqué. DOOM
conduplicát (-du-pli-) adj. m., pl. conduplicáți; f. conduplicátă, pl. conduplicáte
conduplicațiune
CONDUPLICAȚIÚNE s.f. v. conduplicație.
condur
CONDÚR, conduri, s. m. 1. (Înv.) Pantof femeiesc cu toc înalt, împodobit adesea cu broderii. 2. Compus: (Bot.) condurul-doamnei = plantă ornamentală agățătoare, cu flori mari, galbene-roșcate și cu un pinten drept; călțunaș, conduraș (2) (Tropaeolum majus). – Din tc. kundura. DOOM
condúr (înv.) s. m., pl. condúri
conduraș
CONDURÁȘ, condurași, s. m. 1. Diminutiv al lui condur (1). 2. (Bot.) Condurul-doamnei. – Condur + suf. -aș. DOOM
conduráș (înv., rar) s. m., pl. conduráși
condurași
CONDURÁȘ, condurași, s. m. 1. Diminutiv al lui condur (1). 2. (Bot.) Condurul-doamnei. – Condur + suf. -aș. DOOM
conduráș (înv., rar) s. m., pl. conduráși
condurașii
CONDURÁȘ, condurași, s. m. 1. Diminutiv al lui condur (1). 2. (Bot.) Condurul-doamnei. – Condur + suf. -aș. DOOM
conduráș (înv., rar) s. m., pl. conduráși
condurașilor
CONDURÁȘ, condurași, s. m. 1. Diminutiv al lui condur (1). 2. (Bot.) Condurul-doamnei. – Condur + suf. -aș. DOOM
conduráș (înv., rar) s. m., pl. conduráși
condurașul
CONDURÁȘ, condurași, s. m. 1. Diminutiv al lui condur (1). 2. (Bot.) Condurul-doamnei. – Condur + suf. -aș. DOOM
conduráș (înv., rar) s. m., pl. conduráși
condurașului
CONDURÁȘ, condurași, s. m. 1. Diminutiv al lui condur (1). 2. (Bot.) Condurul-doamnei. – Condur + suf. -aș. DOOM
conduráș (înv., rar) s. m., pl. conduráși
conduri
CONDÚR, conduri, s. m. 1. (Înv.) Pantof femeiesc cu toc înalt, împodobit adesea cu broderii. 2. Compus: (Bot.) condurul-doamnei = plantă ornamentală agățătoare, cu flori mari, galbene-roșcate și cu un pinten drept; călțunaș, conduraș (2) (Tropaeolum majus). – Din tc. kundura. DOOM
condúr (înv.) s. m., pl. condúri
condurii
CONDÚR, conduri, s. m. 1. (Înv.) Pantof femeiesc cu toc înalt, împodobit adesea cu broderii. 2. Compus: (Bot.) condurul-doamnei = plantă ornamentală agățătoare, cu flori mari, galbene-roșcate și cu un pinten drept; călțunaș, conduraș (2) (Tropaeolum majus). – Din tc. kundura. DOOM
condúr (înv.) s. m., pl. condúri
condurilor
CONDÚR, conduri, s. m. 1. (Înv.) Pantof femeiesc cu toc înalt, împodobit adesea cu broderii. 2. Compus: (Bot.) condurul-doamnei = plantă ornamentală agățătoare, cu flori mari, galbene-roșcate și cu un pinten drept; călțunaș, conduraș (2) (Tropaeolum majus). – Din tc. kundura. DOOM
condúr (înv.) s. m., pl. condúri
condurul
CONDÚR, conduri, s. m. 1. (Înv.) Pantof femeiesc cu toc înalt, împodobit adesea cu broderii. 2. Compus: (Bot.) condurul-doamnei = plantă ornamentală agățătoare, cu flori mari, galbene-roșcate și cu un pinten drept; călțunaș, conduraș (2) (Tropaeolum majus). – Din tc. kundura. DOOM
condúr (înv.) s. m., pl. condúri
condurului
CONDÚR, conduri, s. m. 1. (Înv.) Pantof femeiesc cu toc înalt, împodobit adesea cu broderii. 2. Compus: (Bot.) condurul-doamnei = plantă ornamentală agățătoare, cu flori mari, galbene-roșcate și cu un pinten drept; călțunaș, conduraș (2) (Tropaeolum majus). – Din tc. kundura. DOOM
condúr (înv.) s. m., pl. condúri
condus
CONDÚCE, condúc, vb. III. 1. Tranz. A îndruma un grup de oameni, o instituție. o organizație etc., având întreaga răspundere a muncii în domeniul respectiv. ♦ Fig. A dirija o discuție, a supraveghea desfășurarea unei dezbateri. 2. Refl. A se orienta după..., a se comporta după... 3. Tranz. A însoți pe cineva. 4. Tranz. A dirija mersul unui vehicul, al unei mașini etc. [Perf. s. conduséi, part. condus] – Din lat. conducere.
conecta
CONECTÁ, conectez, vb. I. Tranz. A uni, a lega, a conexa două sau mai multe conducte electrice. – Din fr. connecter, lat. connectere. DOOM
conectá (a ~) vb., ind. prez. 3 conecteáză
conectabil
CONECTÁBIL, -Ă, conectabili. -e, adj. Care se poate conecta. – Din fr. conectable. DOOM
conectábil (care se poate conecta) adj. m., pl. conectábili; f. conectábilă, pl. conectábile
conectai
CONECTÁ, conectez, vb. I. Tranz. A uni, a lega, a conexa două sau mai multe conducte electrice. – Din fr. connecter, lat. connectere. DOOM
conectá (a ~) vb., ind. prez. 3 conecteáză
conectam
CONECTÁ, conectez, vb. I. Tranz. A uni, a lega, a conexa două sau mai multe conducte electrice. – Din fr. connecter, lat. connectere. DOOM
conectá (a ~) vb., ind. prez. 3 conecteáză
conectare
CONECTÁ, conectez, vb. I. Tranz. A uni, a lega, a conexa două sau mai multe conducte electrice. – Din fr. connecter, lat. connectere. DOOM
conectá (a ~) vb., ind. prez. 3 conecteáză
conectare
CONECTÁRE, conectări, s. f. 1. Acțiunea de a conecta; conexiune. 2. Operație de montaj prin care o mașină, un aparat sau un dispozitiv electric este legat într-un circuit sau la o rețea electrică. ◊ Aparat de conectare = aparat electric folosit pentru închiderea sau deschiderea unui circuit electric. – V. conecta. DOOM
conectáre s. f., g.-d. art. conectắrii; pl. conectắri
conectarea
CONECTÁRE, conectări, s. f. 1. Acțiunea de a conecta; conexiune. 2. Operație de montaj prin care o mașină, un aparat sau un dispozitiv electric este legat într-un circuit sau la o rețea electrică. ◊ Aparat de conectare = aparat electric folosit pentru închiderea sau deschiderea unui circuit electric. – V. conecta. DOOM
conectáre s. f., g.-d. art. conectắrii; pl. conectắri
conectară
CONECTÁ, conectez, vb. I. Tranz. A uni, a lega, a conexa două sau mai multe conducte electrice. – Din fr. connecter, lat. connectere. DOOM
conectá (a ~) vb., ind. prez. 3 conecteáză
conectarăm
CONECTÁ, conectez, vb. I. Tranz. A uni, a lega, a conexa două sau mai multe conducte electrice. – Din fr. connecter, lat. connectere. DOOM
conectá (a ~) vb., ind. prez. 3 conecteáză
conectarăți
CONECTÁ, conectez, vb. I. Tranz. A uni, a lega, a conexa două sau mai multe conducte electrice. – Din fr. connecter, lat. connectere. DOOM
conectá (a ~) vb., ind. prez. 3 conecteáză
conectase
CONECTÁ, conectez, vb. I. Tranz. A uni, a lega, a conexa două sau mai multe conducte electrice. – Din fr. connecter, lat. connectere. DOOM
conectá (a ~) vb., ind. prez. 3 conecteáză
conectasem
CONECTÁ, conectez, vb. I. Tranz. A uni, a lega, a conexa două sau mai multe conducte electrice. – Din fr. connecter, lat. connectere. DOOM
conectá (a ~) vb., ind. prez. 3 conecteáză
conectaseră
CONECTÁ, conectez, vb. I. Tranz. A uni, a lega, a conexa două sau mai multe conducte electrice. – Din fr. connecter, lat. connectere. DOOM
conectá (a ~) vb., ind. prez. 3 conecteáză
conectaserăm
CONECTÁ, conectez, vb. I. Tranz. A uni, a lega, a conexa două sau mai multe conducte electrice. – Din fr. connecter, lat. connectere. DOOM
conectá (a ~) vb., ind. prez. 3 conecteáză
conectaserăți
CONECTÁ, conectez, vb. I. Tranz. A uni, a lega, a conexa două sau mai multe conducte electrice. – Din fr. connecter, lat. connectere. DOOM
conectá (a ~) vb., ind. prez. 3 conecteáză
conectaseși
CONECTÁ, conectez, vb. I. Tranz. A uni, a lega, a conexa două sau mai multe conducte electrice. – Din fr. connecter, lat. connectere. DOOM
conectá (a ~) vb., ind. prez. 3 conecteáză
conectaseți
CONECTÁ, conectez, vb. I. Tranz. A uni, a lega, a conexa două sau mai multe conducte electrice. – Din fr. connecter, lat. connectere. DOOM
conectá (a ~) vb., ind. prez. 3 conecteáză
conectat
CONECTÁ, conectez, vb. I. Tranz. A uni, a lega, a conexa două sau mai multe conducte electrice. – Din fr. connecter, lat. connectere. DOOM
conectá (a ~) vb., ind. prez. 3 conecteáză
conectat
CONECTÁ, conectez, vb. I. Tranz. A uni, a lega, a conexa două sau mai multe conducte electrice. – Din fr. connecter, lat. connectere.
conectau
CONECTÁ, conectez, vb. I. Tranz. A uni, a lega, a conexa două sau mai multe conducte electrice. – Din fr. connecter, lat. connectere. DOOM
conectá (a ~) vb., ind. prez. 3 conecteáză
conectași
CONECTÁ, conectez, vb. I. Tranz. A uni, a lega, a conexa două sau mai multe conducte electrice. – Din fr. connecter, lat. connectere. DOOM
conectá (a ~) vb., ind. prez. 3 conecteáză
conectați
CONECTÁ, conectez, vb. I. Tranz. A uni, a lega, a conexa două sau mai multe conducte electrice. – Din fr. connecter, lat. connectere. DOOM
conectá (a ~) vb., ind. prez. 3 conecteáză
conectează
CONECTÁ, conectez, vb. I. Tranz. A uni, a lega, a conexa două sau mai multe conducte electrice. – Din fr. connecter, lat. connectere. DOOM
conectá (a ~) vb., ind. prez. 3 conecteáză
conectez
CONECTÁ, conectez, vb. I. Tranz. A uni, a lega, a conexa două sau mai multe conducte electrice. – Din fr. connecter, lat. connectere. DOOM
conectá (a ~) vb., ind. prez. 3 conecteáză
conecteze
CONECTÁ, conectez, vb. I. Tranz. A uni, a lega, a conexa două sau mai multe conducte electrice. – Din fr. connecter, lat. connectere. DOOM
conectá (a ~) vb., ind. prez. 3 conecteáză
conectezi
CONECTÁ, conectez, vb. I. Tranz. A uni, a lega, a conexa două sau mai multe conducte electrice. – Din fr. connecter, lat. connectere. DOOM
conectá (a ~) vb., ind. prez. 3 conecteáză
conectiv
CONECTÍV, -Ă, conectivi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care poate fi conectat. 2. S. n. (Bot.) Parte a anterei care suportă și reunește sacii polenici. 3. S. n. (Mat.) Legătură prin intermediul căreia din variabile separate iau naștere expresii; operator, functor, conector (3). 4. S. n. (Gram.) Cuvânt de relație în propoziție sau în frază; conector. – Din fr. connectif, lat. connectivus. DOOM
conectív2 s. n., pl. conectíve
conectiv
CONECTÍV, -Ă, conectivi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care poate fi conectat. 2. S. n. (Bot.) Parte a anterei care suportă și reunește sacii polenici. 3. S. n. (Mat.) Legătură prin intermediul căreia din variabile separate iau naștere expresii; operator, functor, conector (3). 4. S. n. (Gram.) Cuvânt de relație în propoziție sau în frază; conector. – Din fr. connectif, lat. connectivus. DOOM
conectív2 s. n., pl. conectíve
conectiva
CONECTÍV, -Ă, conectivi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care poate fi conectat. 2. S. n. (Bot.) Parte a anterei care suportă și reunește sacii polenici. 3. S. n. (Mat.) Legătură prin intermediul căreia din variabile separate iau naștere expresii; operator, functor, conector (3). 4. S. n. (Gram.) Cuvânt de relație în propoziție sau în frază; conector. – Din fr. connectif, lat. connectivus. DOOM
conectív2 s. n., pl. conectíve
conectiva
CONECTÍV, -Ă, conectivi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care poate fi conectat. 2. S. n. (Bot.) Parte a anterei care suportă și reunește sacii polenici. 3. S. n. (Mat.) Legătură prin intermediul căreia din variabile separate iau naștere expresii; operator, functor, conector (3). 4. S. n. (Gram.) Cuvânt de relație în propoziție sau în frază; conector. – Din fr. connectif, lat. connectivus. DOOM
conectív2 s. n., pl. conectíve
conective
CONECTÍV, -Ă, conectivi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care poate fi conectat. 2. S. n. (Bot.) Parte a anterei care suportă și reunește sacii polenici. 3. S. n. (Mat.) Legătură prin intermediul căreia din variabile separate iau naștere expresii; operator, functor, conector (3). 4. S. n. (Gram.) Cuvânt de relație în propoziție sau în frază; conector. – Din fr. connectif, lat. connectivus. DOOM
conectív2 s. n., pl. conectíve
conective
CONECTÍV, -Ă, conectivi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care poate fi conectat. 2. S. n. (Bot.) Parte a anterei care suportă și reunește sacii polenici. 3. S. n. (Mat.) Legătură prin intermediul căreia din variabile separate iau naștere expresii; operator, functor, conector (3). 4. S. n. (Gram.) Cuvânt de relație în propoziție sau în frază; conector. – Din fr. connectif, lat. connectivus. DOOM
conectív2 s. n., pl. conectíve
conectivei
CONECTÍV, -Ă, conectivi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care poate fi conectat. 2. S. n. (Bot.) Parte a anterei care suportă și reunește sacii polenici. 3. S. n. (Mat.) Legătură prin intermediul căreia din variabile separate iau naștere expresii; operator, functor, conector (3). 4. S. n. (Gram.) Cuvânt de relație în propoziție sau în frază; conector. – Din fr. connectif, lat. connectivus. DOOM
conectív2 s. n., pl. conectíve
conectivei
CONECTÍV, -Ă, conectivi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care poate fi conectat. 2. S. n. (Bot.) Parte a anterei care suportă și reunește sacii polenici. 3. S. n. (Mat.) Legătură prin intermediul căreia din variabile separate iau naștere expresii; operator, functor, conector (3). 4. S. n. (Gram.) Cuvânt de relație în propoziție sau în frază; conector. – Din fr. connectif, lat. connectivus. DOOM
conectív2 s. n., pl. conectíve
conectivele
CONECTÍV, -Ă, conectivi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care poate fi conectat. 2. S. n. (Bot.) Parte a anterei care suportă și reunește sacii polenici. 3. S. n. (Mat.) Legătură prin intermediul căreia din variabile separate iau naștere expresii; operator, functor, conector (3). 4. S. n. (Gram.) Cuvânt de relație în propoziție sau în frază; conector. – Din fr. connectif, lat. connectivus. DOOM
conectív2 s. n., pl. conectíve
conectivele
CONECTÍV, -Ă, conectivi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care poate fi conectat. 2. S. n. (Bot.) Parte a anterei care suportă și reunește sacii polenici. 3. S. n. (Mat.) Legătură prin intermediul căreia din variabile separate iau naștere expresii; operator, functor, conector (3). 4. S. n. (Gram.) Cuvânt de relație în propoziție sau în frază; conector. – Din fr. connectif, lat. connectivus. DOOM
conectív2 s. n., pl. conectíve
conectivelor
CONECTÍV, -Ă, conectivi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care poate fi conectat. 2. S. n. (Bot.) Parte a anterei care suportă și reunește sacii polenici. 3. S. n. (Mat.) Legătură prin intermediul căreia din variabile separate iau naștere expresii; operator, functor, conector (3). 4. S. n. (Gram.) Cuvânt de relație în propoziție sau în frază; conector. – Din fr. connectif, lat. connectivus. DOOM
conectív2 s. n., pl. conectíve
conectivelor
CONECTÍV, -Ă, conectivi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care poate fi conectat. 2. S. n. (Bot.) Parte a anterei care suportă și reunește sacii polenici. 3. S. n. (Mat.) Legătură prin intermediul căreia din variabile separate iau naștere expresii; operator, functor, conector (3). 4. S. n. (Gram.) Cuvânt de relație în propoziție sau în frază; conector. – Din fr. connectif, lat. connectivus. DOOM
conectív2 s. n., pl. conectíve
conectivi
CONECTÍV, -Ă, conectivi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care poate fi conectat. 2. S. n. (Bot.) Parte a anterei care suportă și reunește sacii polenici. 3. S. n. (Mat.) Legătură prin intermediul căreia din variabile separate iau naștere expresii; operator, functor, conector (3). 4. S. n. (Gram.) Cuvânt de relație în propoziție sau în frază; conector. – Din fr. connectif, lat. connectivus. DOOM
conectív2 s. n., pl. conectíve
conectivii
CONECTÍV, -Ă, conectivi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care poate fi conectat. 2. S. n. (Bot.) Parte a anterei care suportă și reunește sacii polenici. 3. S. n. (Mat.) Legătură prin intermediul căreia din variabile separate iau naștere expresii; operator, functor, conector (3). 4. S. n. (Gram.) Cuvânt de relație în propoziție sau în frază; conector. – Din fr. connectif, lat. connectivus. DOOM
conectív2 s. n., pl. conectíve
conectivilor
CONECTÍV, -Ă, conectivi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care poate fi conectat. 2. S. n. (Bot.) Parte a anterei care suportă și reunește sacii polenici. 3. S. n. (Mat.) Legătură prin intermediul căreia din variabile separate iau naștere expresii; operator, functor, conector (3). 4. S. n. (Gram.) Cuvânt de relație în propoziție sau în frază; conector. – Din fr. connectif, lat. connectivus. DOOM
conectív2 s. n., pl. conectíve
conectivul
CONECTÍV, -Ă, conectivi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care poate fi conectat. 2. S. n. (Bot.) Parte a anterei care suportă și reunește sacii polenici. 3. S. n. (Mat.) Legătură prin intermediul căreia din variabile separate iau naștere expresii; operator, functor, conector (3). 4. S. n. (Gram.) Cuvânt de relație în propoziție sau în frază; conector. – Din fr. connectif, lat. connectivus. DOOM
conectív2 s. n., pl. conectíve
conectivului
CONECTÍV, -Ă, conectivi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care poate fi conectat. 2. S. n. (Bot.) Parte a anterei care suportă și reunește sacii polenici. 3. S. n. (Mat.) Legătură prin intermediul căreia din variabile separate iau naștere expresii; operator, functor, conector (3). 4. S. n. (Gram.) Cuvânt de relație în propoziție sau în frază; conector. – Din fr. connectif, lat. connectivus. DOOM
conectív2 s. n., pl. conectíve
conectoare
CONECTÓR, -OÁRE, conectori, -oare, adj., s. m., s. n. 1. Adj. Care conectează, care leagă. 2. S. n. Piesă cu ajutorul căreia se stabilește o legătură conectivă. 3. S. n. Conectiv (3). 4. S. m. Operator logic; functor. – Din fr. connecteur. DOOM
conectór3 (piesă) s. n., pl. conectoáre
conectoare
CONECTÓR, -OÁRE, conectori, -oare, adj., s. m., s. n. 1. Adj. Care conectează, care leagă. 2. S. n. Piesă cu ajutorul căreia se stabilește o legătură conectivă. 3. S. n. Conectiv (3). 4. S. m. Operator logic; functor. – Din fr. connecteur. DOOM
conectór3 (piesă) s. n., pl. conectoáre
conectoarea
CONECTÓR, -OÁRE, conectori, -oare, adj., s. m., s. n. 1. Adj. Care conectează, care leagă. 2. S. n. Piesă cu ajutorul căreia se stabilește o legătură conectivă. 3. S. n. Conectiv (3). 4. S. m. Operator logic; functor. – Din fr. connecteur. DOOM
conectór3 (piesă) s. n., pl. conectoáre
conectoarea
CONECTÓR, -OÁRE, conectori, -oare, adj., s. m., s. n. 1. Adj. Care conectează, care leagă. 2. S. n. Piesă cu ajutorul căreia se stabilește o legătură conectivă. 3. S. n. Conectiv (3). 4. S. m. Operator logic; functor. – Din fr. connecteur. DOOM
conectór3 (piesă) s. n., pl. conectoáre
conectoarei
CONECTÓR, -OÁRE, conectori, -oare, adj., s. m., s. n. 1. Adj. Care conectează, care leagă. 2. S. n. Piesă cu ajutorul căreia se stabilește o legătură conectivă. 3. S. n. Conectiv (3). 4. S. m. Operator logic; functor. – Din fr. connecteur. DOOM
conectór3 (piesă) s. n., pl. conectoáre
conectoarei
CONECTÓR, -OÁRE, conectori, -oare, adj., s. m., s. n. 1. Adj. Care conectează, care leagă. 2. S. n. Piesă cu ajutorul căreia se stabilește o legătură conectivă. 3. S. n. Conectiv (3). 4. S. m. Operator logic; functor. – Din fr. connecteur. DOOM
conectór3 (piesă) s. n., pl. conectoáre
conectoarele
CONECTÓR, -OÁRE, conectori, -oare, adj., s. m., s. n. 1. Adj. Care conectează, care leagă. 2. S. n. Piesă cu ajutorul căreia se stabilește o legătură conectivă. 3. S. n. Conectiv (3). 4. S. m. Operator logic; functor. – Din fr. connecteur. DOOM
conectór3 (piesă) s. n., pl. conectoáre
conectoarele
CONECTÓR, -OÁRE, conectori, -oare, adj., s. m., s. n. 1. Adj. Care conectează, care leagă. 2. S. n. Piesă cu ajutorul căreia se stabilește o legătură conectivă. 3. S. n. Conectiv (3). 4. S. m. Operator logic; functor. – Din fr. connecteur. DOOM
conectór3 (piesă) s. n., pl. conectoáre
conectoarelor
CONECTÓR, -OÁRE, conectori, -oare, adj., s. m., s. n. 1. Adj. Care conectează, care leagă. 2. S. n. Piesă cu ajutorul căreia se stabilește o legătură conectivă. 3. S. n. Conectiv (3). 4. S. m. Operator logic; functor. – Din fr. connecteur. DOOM
conectór3 (piesă) s. n., pl. conectoáre
conectoarelor
CONECTÓR, -OÁRE, conectori, -oare, adj., s. m., s. n. 1. Adj. Care conectează, care leagă. 2. S. n. Piesă cu ajutorul căreia se stabilește o legătură conectivă. 3. S. n. Conectiv (3). 4. S. m. Operator logic; functor. – Din fr. connecteur. DOOM
conectór3 (piesă) s. n., pl. conectoáre
conector
CONECTÓR, -OÁRE, conectori, -oare, adj., s. m., s. n. 1. Adj. Care conectează, care leagă. 2. S. n. Piesă cu ajutorul căreia se stabilește o legătură conectivă. 3. S. n. Conectiv (3). 4. S. m. Operator logic; functor. – Din fr. connecteur. DOOM
conectór3 (piesă) s. n., pl. conectoáre
conector
CONECTÓR, -OÁRE, conectori, -oare, adj., s. m., s. n. 1. Adj. Care conectează, care leagă. 2. S. n. Piesă cu ajutorul căreia se stabilește o legătură conectivă. 3. S. n. Conectiv (3). 4. S. m. Operator logic; functor. – Din fr. connecteur. DOOM
conectór3 (piesă) s. n., pl. conectoáre
conectori
CONECTÓR, -OÁRE, conectori, -oare, adj., s. m., s. n. 1. Adj. Care conectează, care leagă. 2. S. n. Piesă cu ajutorul căreia se stabilește o legătură conectivă. 3. S. n. Conectiv (3). 4. S. m. Operator logic; functor. – Din fr. connecteur. DOOM
conectór3 (piesă) s. n., pl. conectoáre
conectori
CONECTÓR, -OÁRE, conectori, -oare, adj., s. m., s. n. 1. Adj. Care conectează, care leagă. 2. S. n. Piesă cu ajutorul căreia se stabilește o legătură conectivă. 3. S. n. Conectiv (3). 4. S. m. Operator logic; functor. – Din fr. connecteur. DOOM
conectór3 (piesă) s. n., pl. conectoáre
conectorii
CONECTÓR, -OÁRE, conectori, -oare, adj., s. m., s. n. 1. Adj. Care conectează, care leagă. 2. S. n. Piesă cu ajutorul căreia se stabilește o legătură conectivă. 3. S. n. Conectiv (3). 4. S. m. Operator logic; functor. – Din fr. connecteur. DOOM
conectór3 (piesă) s. n., pl. conectoáre
conectorii
CONECTÓR, -OÁRE, conectori, -oare, adj., s. m., s. n. 1. Adj. Care conectează, care leagă. 2. S. n. Piesă cu ajutorul căreia se stabilește o legătură conectivă. 3. S. n. Conectiv (3). 4. S. m. Operator logic; functor. – Din fr. connecteur. DOOM
conectór3 (piesă) s. n., pl. conectoáre
conectorilor
CONECTÓR, -OÁRE, conectori, -oare, adj., s. m., s. n. 1. Adj. Care conectează, care leagă. 2. S. n. Piesă cu ajutorul căreia se stabilește o legătură conectivă. 3. S. n. Conectiv (3). 4. S. m. Operator logic; functor. – Din fr. connecteur. DOOM
conectór3 (piesă) s. n., pl. conectoáre
conectorilor
CONECTÓR, -OÁRE, conectori, -oare, adj., s. m., s. n. 1. Adj. Care conectează, care leagă. 2. S. n. Piesă cu ajutorul căreia se stabilește o legătură conectivă. 3. S. n. Conectiv (3). 4. S. m. Operator logic; functor. – Din fr. connecteur. DOOM
conectór3 (piesă) s. n., pl. conectoáre
conectorul
CONECTÓR, -OÁRE, conectori, -oare, adj., s. m., s. n. 1. Adj. Care conectează, care leagă. 2. S. n. Piesă cu ajutorul căreia se stabilește o legătură conectivă. 3. S. n. Conectiv (3). 4. S. m. Operator logic; functor. – Din fr. connecteur. DOOM
conectór3 (piesă) s. n., pl. conectoáre
conectorul
CONECTÓR, -OÁRE, conectori, -oare, adj., s. m., s. n. 1. Adj. Care conectează, care leagă. 2. S. n. Piesă cu ajutorul căreia se stabilește o legătură conectivă. 3. S. n. Conectiv (3). 4. S. m. Operator logic; functor. – Din fr. connecteur. DOOM
conectór3 (piesă) s. n., pl. conectoáre
conectorului
CONECTÓR, -OÁRE, conectori, -oare, adj., s. m., s. n. 1. Adj. Care conectează, care leagă. 2. S. n. Piesă cu ajutorul căreia se stabilește o legătură conectivă. 3. S. n. Conectiv (3). 4. S. m. Operator logic; functor. – Din fr. connecteur. DOOM
conectór3 (piesă) s. n., pl. conectoáre
conectorului
CONECTÓR, -OÁRE, conectori, -oare, adj., s. m., s. n. 1. Adj. Care conectează, care leagă. 2. S. n. Piesă cu ajutorul căreia se stabilește o legătură conectivă. 3. S. n. Conectiv (3). 4. S. m. Operator logic; functor. – Din fr. connecteur. DOOM
conectór3 (piesă) s. n., pl. conectoáre
conectând
CONECTÁ, conectez, vb. I. Tranz. A uni, a lega, a conexa două sau mai multe conducte electrice. – Din fr. connecter, lat. connectere. DOOM
conectá (a ~) vb., ind. prez. 3 conecteáză
conectînd
CONECTÁ, conectez, vb. I. Tranz. A uni, a lega, a conexa două sau mai multe conducte electrice. – Din fr. connecter, lat. connectere. DOOM
conectá (a ~) vb., ind. prez. 3 conecteáză
conectări
CONECTÁRE, conectări, s. f. 1. Acțiunea de a conecta; conexiune. 2. Operație de montaj prin care o mașină, un aparat sau un dispozitiv electric este legat într-un circuit sau la o rețea electrică. ◊ Aparat de conectare = aparat electric folosit pentru închiderea sau deschiderea unui circuit electric. – V. conecta. DOOM
conectáre s. f., g.-d. art. conectắrii; pl. conectắri
conectării
CONECTÁRE, conectări, s. f. 1. Acțiunea de a conecta; conexiune. 2. Operație de montaj prin care o mașină, un aparat sau un dispozitiv electric este legat într-un circuit sau la o rețea electrică. ◊ Aparat de conectare = aparat electric folosit pentru închiderea sau deschiderea unui circuit electric. – V. conecta. DOOM
conectáre s. f., g.-d. art. conectắrii; pl. conectắri
conectările
CONECTÁRE, conectări, s. f. 1. Acțiunea de a conecta; conexiune. 2. Operație de montaj prin care o mașină, un aparat sau un dispozitiv electric este legat într-un circuit sau la o rețea electrică. ◊ Aparat de conectare = aparat electric folosit pentru închiderea sau deschiderea unui circuit electric. – V. conecta. DOOM
conectáre s. f., g.-d. art. conectắrii; pl. conectắri
conectărilor
CONECTÁRE, conectări, s. f. 1. Acțiunea de a conecta; conexiune. 2. Operație de montaj prin care o mașină, un aparat sau un dispozitiv electric este legat într-un circuit sau la o rețea electrică. ◊ Aparat de conectare = aparat electric folosit pentru închiderea sau deschiderea unui circuit electric. – V. conecta. DOOM
conectáre s. f., g.-d. art. conectắrii; pl. conectắri
conecși
CONÉX, -Ă, conecși, -xe, adj. Care se găsește în legătură cu ceva, care însoțește ceva, care merge împreună cu ceva. – Din fr. connexe, lat. connexus. DOOM
conéx adj. m., pl. conécși; f. conéxă, pl. conéxe
conecșii
CONÉX, -Ă, conecși, -xe, adj. Care se găsește în legătură cu ceva, care însoțește ceva, care merge împreună cu ceva. – Din fr. connexe, lat. connexus. DOOM
conéx adj. m., pl. conécși; f. conéxă, pl. conéxe
conecșilor
CONÉX, -Ă, conecși, -xe, adj. Care se găsește în legătură cu ceva, care însoțește ceva, care merge împreună cu ceva. – Din fr. connexe, lat. connexus. DOOM
conéx adj. m., pl. conécși; f. conéxă, pl. conéxe
conetabil
CONETÁBIL, conetabili, s. m. Comandant suprem al armatelor regale din Franța, în Evul Mediu. – Din fr. connétable. DOOM
!conetábil (comandant) s. m., pl. conetábili
conetabili
CONETÁBIL, conetabili, s. m. Comandant suprem al armatelor regale din Franța, în Evul Mediu. – Din fr. connétable. DOOM
!conetábil (comandant) s. m., pl. conetábili
conetabilii
CONETÁBIL, conetabili, s. m. Comandant suprem al armatelor regale din Franța, în Evul Mediu. – Din fr. connétable. DOOM
!conetábil (comandant) s. m., pl. conetábili
conetabililor
CONETÁBIL, conetabili, s. m. Comandant suprem al armatelor regale din Franța, în Evul Mediu. – Din fr. connétable. DOOM
!conetábil (comandant) s. m., pl. conetábili
conetabilul
CONETÁBIL, conetabili, s. m. Comandant suprem al armatelor regale din Franța, în Evul Mediu. – Din fr. connétable. DOOM
!conetábil (comandant) s. m., pl. conetábili
conetabilului
CONETÁBIL, conetabili, s. m. Comandant suprem al armatelor regale din Franța, în Evul Mediu. – Din fr. connétable. DOOM
!conetábil (comandant) s. m., pl. conetábili
conex
CONÉX, -Ă, conecși, -xe, adj. Care se găsește în legătură cu ceva, care însoțește ceva, care merge împreună cu ceva. – Din fr. connexe, lat. connexus. DOOM
conéx adj. m., pl. conécși; f. conéxă, pl. conéxe
conexa
CONÉX, -Ă, conecși, -xe, adj. Care se găsește în legătură cu ceva, care însoțește ceva, care merge împreună cu ceva. – Din fr. connexe, lat. connexus. DOOM
conéx adj. m., pl. conécși; f. conéxă, pl. conéxe
conexa
CONEXÁ, conexez, vb. I. Tranz. (Rar) A lega împreună, a alătura, a grupa lucruri sau chestiuni de aceeași natură; a reuni. – Din conexiune. DOOM
conexá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 conexeáză
conexai
CONEXÁ, conexez, vb. I. Tranz. (Rar) A lega împreună, a alătura, a grupa lucruri sau chestiuni de aceeași natură; a reuni. – Din conexiune. DOOM
conexá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 conexeáză
conexam
CONEXÁ, conexez, vb. I. Tranz. (Rar) A lega împreună, a alătura, a grupa lucruri sau chestiuni de aceeași natură; a reuni. – Din conexiune. DOOM
conexá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 conexeáză
conexare
CONEXÁ, conexez, vb. I. Tranz. (Rar) A lega împreună, a alătura, a grupa lucruri sau chestiuni de aceeași natură; a reuni. – Din conexiune. DOOM
conexá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 conexeáză
conexare
CONEXÁRE, conexări, s. f. Acțiunea de a conexa și rezultatul ei. ♦ (Jur.) A uni pentru a fi soluționate împreună, în același dosar, două sau mai multe pricini între care există conexitate. – V. conexa. DOOM
conexáre s. f., g.-d. art. conexắrii; pl. conexắri
conexarea
CONEXÁRE, conexări, s. f. Acțiunea de a conexa și rezultatul ei. ♦ (Jur.) A uni pentru a fi soluționate împreună, în același dosar, două sau mai multe pricini între care există conexitate. – V. conexa. DOOM
conexáre s. f., g.-d. art. conexắrii; pl. conexắri
conexară
CONEXÁ, conexez, vb. I. Tranz. (Rar) A lega împreună, a alătura, a grupa lucruri sau chestiuni de aceeași natură; a reuni. – Din conexiune. DOOM
conexá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 conexeáză
conexarăm
CONEXÁ, conexez, vb. I. Tranz. (Rar) A lega împreună, a alătura, a grupa lucruri sau chestiuni de aceeași natură; a reuni. – Din conexiune. DOOM
conexá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 conexeáză
conexarăți
CONEXÁ, conexez, vb. I. Tranz. (Rar) A lega împreună, a alătura, a grupa lucruri sau chestiuni de aceeași natură; a reuni. – Din conexiune. DOOM
conexá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 conexeáză
conexase
CONEXÁ, conexez, vb. I. Tranz. (Rar) A lega împreună, a alătura, a grupa lucruri sau chestiuni de aceeași natură; a reuni. – Din conexiune. DOOM
conexá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 conexeáză
conexasem
CONEXÁ, conexez, vb. I. Tranz. (Rar) A lega împreună, a alătura, a grupa lucruri sau chestiuni de aceeași natură; a reuni. – Din conexiune. DOOM
conexá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 conexeáză
conexaseră
CONEXÁ, conexez, vb. I. Tranz. (Rar) A lega împreună, a alătura, a grupa lucruri sau chestiuni de aceeași natură; a reuni. – Din conexiune. DOOM
conexá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 conexeáză
conexaserăm
CONEXÁ, conexez, vb. I. Tranz. (Rar) A lega împreună, a alătura, a grupa lucruri sau chestiuni de aceeași natură; a reuni. – Din conexiune. DOOM
conexá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 conexeáză
conexaserăți
CONEXÁ, conexez, vb. I. Tranz. (Rar) A lega împreună, a alătura, a grupa lucruri sau chestiuni de aceeași natură; a reuni. – Din conexiune. DOOM
conexá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 conexeáză
conexaseși
CONEXÁ, conexez, vb. I. Tranz. (Rar) A lega împreună, a alătura, a grupa lucruri sau chestiuni de aceeași natură; a reuni. – Din conexiune. DOOM
conexá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 conexeáză
conexaseți
CONEXÁ, conexez, vb. I. Tranz. (Rar) A lega împreună, a alătura, a grupa lucruri sau chestiuni de aceeași natură; a reuni. – Din conexiune. DOOM
conexá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 conexeáză
conexat
CONEXÁ, conexez, vb. I. Tranz. (Rar) A lega împreună, a alătura, a grupa lucruri sau chestiuni de aceeași natură; a reuni. – Din conexiune. DOOM
conexá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 conexeáză
conexat
CONEXÁ, conexez, vb. I. Tranz. A lega împreună, a alătura, a grupa lucruri sau chestiuni de aceeași natură; a reuni. – Din conexiune.
conexau
CONEXÁ, conexez, vb. I. Tranz. (Rar) A lega împreună, a alătura, a grupa lucruri sau chestiuni de aceeași natură; a reuni. – Din conexiune. DOOM
conexá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 conexeáză
conexași
CONEXÁ, conexez, vb. I. Tranz. (Rar) A lega împreună, a alătura, a grupa lucruri sau chestiuni de aceeași natură; a reuni. – Din conexiune. DOOM
conexá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 conexeáză
conexați
CONEXÁ, conexez, vb. I. Tranz. (Rar) A lega împreună, a alătura, a grupa lucruri sau chestiuni de aceeași natură; a reuni. – Din conexiune. DOOM
conexá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 conexeáză
conexe
CONÉX, -Ă, conecși, -xe, adj. Care se găsește în legătură cu ceva, care însoțește ceva, care merge împreună cu ceva. – Din fr. connexe, lat. connexus. DOOM
conéx adj. m., pl. conécși; f. conéxă, pl. conéxe
conexează
CONEXÁ, conexez, vb. I. Tranz. (Rar) A lega împreună, a alătura, a grupa lucruri sau chestiuni de aceeași natură; a reuni. – Din conexiune. DOOM
conexá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 conexeáză
conexei
CONÉX, -Ă, conecși, -xe, adj. Care se găsește în legătură cu ceva, care însoțește ceva, care merge împreună cu ceva. – Din fr. connexe, lat. connexus. DOOM
conéx adj. m., pl. conécși; f. conéxă, pl. conéxe
conexele
CONÉX, -Ă, conecși, -xe, adj. Care se găsește în legătură cu ceva, care însoțește ceva, care merge împreună cu ceva. – Din fr. connexe, lat. connexus. DOOM
conéx adj. m., pl. conécși; f. conéxă, pl. conéxe
conexelor
CONÉX, -Ă, conecși, -xe, adj. Care se găsește în legătură cu ceva, care însoțește ceva, care merge împreună cu ceva. – Din fr. connexe, lat. connexus. DOOM
conéx adj. m., pl. conécși; f. conéxă, pl. conéxe
conexez
CONEXÁ, conexez, vb. I. Tranz. (Rar) A lega împreună, a alătura, a grupa lucruri sau chestiuni de aceeași natură; a reuni. – Din conexiune. DOOM
conexá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 conexeáză
conexeze
CONEXÁ, conexez, vb. I. Tranz. (Rar) A lega împreună, a alătura, a grupa lucruri sau chestiuni de aceeași natură; a reuni. – Din conexiune. DOOM
conexá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 conexeáză
conexezi
CONEXÁ, conexez, vb. I. Tranz. (Rar) A lega împreună, a alătura, a grupa lucruri sau chestiuni de aceeași natură; a reuni. – Din conexiune. DOOM
conexá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 conexeáză
conexie
CONÉXIE s.f. v. conexiune.
conexitate
CONEXITÁTE, conexități, s. f. Conexiune. ♦ (Jur.) Raport între două sau mai multe pricini care au un obiect înrudit. – Din fr. connexité. DOOM
conexitáte s. f., g.-d. art. conexitắții; pl. conexitắți
conexitatea
CONEXITÁTE, conexități, s. f. Conexiune. ♦ (Jur.) Raport între două sau mai multe pricini care au un obiect înrudit. – Din fr. connexité. DOOM
conexitáte s. f., g.-d. art. conexitắții; pl. conexitắți
conexități
CONEXITÁTE, conexități, s. f. Conexiune. ♦ (Jur.) Raport între două sau mai multe pricini care au un obiect înrudit. – Din fr. connexité. DOOM
conexitáte s. f., g.-d. art. conexitắții; pl. conexitắți
conexității
CONEXITÁTE, conexități, s. f. Conexiune. ♦ (Jur.) Raport între două sau mai multe pricini care au un obiect înrudit. – Din fr. connexité. DOOM
conexitáte s. f., g.-d. art. conexitắții; pl. conexitắți
conexitățile
CONEXITÁTE, conexități, s. f. Conexiune. ♦ (Jur.) Raport între două sau mai multe pricini care au un obiect înrudit. – Din fr. connexité. DOOM
conexitáte s. f., g.-d. art. conexitắții; pl. conexitắți
conexităților
CONEXITÁTE, conexități, s. f. Conexiune. ♦ (Jur.) Raport între două sau mai multe pricini care au un obiect înrudit. – Din fr. connexité. DOOM
conexitáte s. f., g.-d. art. conexitắții; pl. conexitắți
conexiune
CONEXIÚNE, conexiuni, s. f. 1. Legătură între două sau mai multe obiecte sau fenomene; relație, raport, conexitate. ◊ Conexiune inversă = feedback. 2. Legătură prin conducte sau prin organe de mașină între două mașini, aparate, mecanisme etc. ♦ Legătură între două sau mai multe elemente de circuit ori conducte electrice. 3. Conectare. [Pr.: -xi-u-] – Din fr. connexion, lat. connexio, -onis. DOOM
conexiúne (-xi-u-) s. f., g.-d. art. conexiúnii; pl. conexiúni
conexiunea
CONEXIÚNE, conexiuni, s. f. 1. Legătură între două sau mai multe obiecte sau fenomene; relație, raport, conexitate. ◊ Conexiune inversă = feedback. 2. Legătură prin conducte sau prin organe de mașină între două mașini, aparate, mecanisme etc. ♦ Legătură între două sau mai multe elemente de circuit ori conducte electrice. 3. Conectare. [Pr.: -xi-u-] – Din fr. connexion, lat. connexio, -onis. DOOM
conexiúne (-xi-u-) s. f., g.-d. art. conexiúnii; pl. conexiúni
conexiuni
CONEXIÚNE, conexiuni, s. f. 1. Legătură între două sau mai multe obiecte sau fenomene; relație, raport, conexitate. ◊ Conexiune inversă = feedback. 2. Legătură prin conducte sau prin organe de mașină între două mașini, aparate, mecanisme etc. ♦ Legătură între două sau mai multe elemente de circuit ori conducte electrice. 3. Conectare. [Pr.: -xi-u-] – Din fr. connexion, lat. connexio, -onis. DOOM
conexiúne (-xi-u-) s. f., g.-d. art. conexiúnii; pl. conexiúni
conexiunii
CONEXIÚNE, conexiuni, s. f. 1. Legătură între două sau mai multe obiecte sau fenomene; relație, raport, conexitate. ◊ Conexiune inversă = feedback. 2. Legătură prin conducte sau prin organe de mașină între două mașini, aparate, mecanisme etc. ♦ Legătură între două sau mai multe elemente de circuit ori conducte electrice. 3. Conectare. [Pr.: -xi-u-] – Din fr. connexion, lat. connexio, -onis. DOOM
conexiúne (-xi-u-) s. f., g.-d. art. conexiúnii; pl. conexiúni
conexiunile
CONEXIÚNE, conexiuni, s. f. 1. Legătură între două sau mai multe obiecte sau fenomene; relație, raport, conexitate. ◊ Conexiune inversă = feedback. 2. Legătură prin conducte sau prin organe de mașină între două mașini, aparate, mecanisme etc. ♦ Legătură între două sau mai multe elemente de circuit ori conducte electrice. 3. Conectare. [Pr.: -xi-u-] – Din fr. connexion, lat. connexio, -onis. DOOM
conexiúne (-xi-u-) s. f., g.-d. art. conexiúnii; pl. conexiúni
conexiunilor
CONEXIÚNE, conexiuni, s. f. 1. Legătură între două sau mai multe obiecte sau fenomene; relație, raport, conexitate. ◊ Conexiune inversă = feedback. 2. Legătură prin conducte sau prin organe de mașină între două mașini, aparate, mecanisme etc. ♦ Legătură între două sau mai multe elemente de circuit ori conducte electrice. 3. Conectare. [Pr.: -xi-u-] – Din fr. connexion, lat. connexio, -onis. DOOM
conexiúne (-xi-u-) s. f., g.-d. art. conexiúnii; pl. conexiúni
conexul
CONÉX, -Ă, conecși, -xe, adj. Care se găsește în legătură cu ceva, care însoțește ceva, care merge împreună cu ceva. – Din fr. connexe, lat. connexus. DOOM
conéx adj. m., pl. conécși; f. conéxă, pl. conéxe
conexului
CONÉX, -Ă, conecși, -xe, adj. Care se găsește în legătură cu ceva, care însoțește ceva, care merge împreună cu ceva. – Din fr. connexe, lat. connexus. DOOM
conéx adj. m., pl. conécși; f. conéxă, pl. conéxe
conexând
CONEXÁ, conexez, vb. I. Tranz. (Rar) A lega împreună, a alătura, a grupa lucruri sau chestiuni de aceeași natură; a reuni. – Din conexiune. DOOM
conexá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 conexeáză
conexînd
CONEXÁ, conexez, vb. I. Tranz. (Rar) A lega împreună, a alătura, a grupa lucruri sau chestiuni de aceeași natură; a reuni. – Din conexiune. DOOM
conexá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 conexeáză
conexări
CONEXÁRE, conexări, s. f. Acțiunea de a conexa și rezultatul ei. ♦ (Jur.) A uni pentru a fi soluționate împreună, în același dosar, două sau mai multe pricini între care există conexitate. – V. conexa. DOOM
conexáre s. f., g.-d. art. conexắrii; pl. conexắri
conexării
CONEXÁRE, conexări, s. f. Acțiunea de a conexa și rezultatul ei. ♦ (Jur.) A uni pentru a fi soluționate împreună, în același dosar, două sau mai multe pricini între care există conexitate. – V. conexa. DOOM
conexáre s. f., g.-d. art. conexắrii; pl. conexắri
conexările
CONEXÁRE, conexări, s. f. Acțiunea de a conexa și rezultatul ei. ♦ (Jur.) A uni pentru a fi soluționate împreună, în același dosar, două sau mai multe pricini între care există conexitate. – V. conexa. DOOM
conexáre s. f., g.-d. art. conexắrii; pl. conexắri
conexărilor
CONEXÁRE, conexări, s. f. Acțiunea de a conexa și rezultatul ei. ♦ (Jur.) A uni pentru a fi soluționate împreună, în același dosar, două sau mai multe pricini între care există conexitate. – V. conexa. DOOM
conexáre s. f., g.-d. art. conexắrii; pl. conexắri
coneț
CONÉȚ s. n. (Înv. și reg.) 1. Sfârșit. ◊ Expr. A face (sau a pune) cuiva conețul = a pune cuiva capăt zilelor, a omorî. 2. Șotie, boroboață. – Din sl. konĭcĭ. DOOM
conéț (înv., reg.) s. n.
conețul
CONÉȚ s. n. (Înv. și reg.) 1. Sfârșit. ◊ Expr. A face (sau a pune) cuiva conețul = a pune cuiva capăt zilelor, a omorî. 2. Șotie, boroboață. – Din sl. konĭcĭ. DOOM
conéț (înv., reg.) s. n.
conețului
CONÉȚ s. n. (Înv. și reg.) 1. Sfârșit. ◊ Expr. A face (sau a pune) cuiva conețul = a pune cuiva capăt zilelor, a omorî. 2. Șotie, boroboață. – Din sl. konĭcĭ. DOOM
conéț (înv., reg.) s. n.
confabulația
CONFABULÁȚIE, confabulații, s. f. Simptom în unele boli mintale, care constă în relatarea inconștientă a unor fapte imaginare; mitomanie. – Din fr. confabulation. DOOM
confabuláție (-ți-e) s. f., art. confabuláția (-ți-a), g.-d. art. confabuláției; pl. confabuláții, art. confabuláțiile (-ți-i-)
confabulație
CONFABULÁȚIE, confabulații, s. f. Simptom în unele boli mintale, care constă în relatarea inconștientă a unor fapte imaginare; mitomanie. – Din fr. confabulation. DOOM
confabuláție (-ți-e) s. f., art. confabuláția (-ți-a), g.-d. art. confabuláției; pl. confabuláții, art. confabuláțiile (-ți-i-)
confabulației
CONFABULÁȚIE, confabulații, s. f. Simptom în unele boli mintale, care constă în relatarea inconștientă a unor fapte imaginare; mitomanie. – Din fr. confabulation. DOOM
confabuláție (-ți-e) s. f., art. confabuláția (-ți-a), g.-d. art. confabuláției; pl. confabuláții, art. confabuláțiile (-ți-i-)
confabulații
CONFABULÁȚIE, confabulații, s. f. Simptom în unele boli mintale, care constă în relatarea inconștientă a unor fapte imaginare; mitomanie. – Din fr. confabulation. DOOM
confabuláție (-ți-e) s. f., art. confabuláția (-ți-a), g.-d. art. confabuláției; pl. confabuláții, art. confabuláțiile (-ți-i-)
confabulațiile
CONFABULÁȚIE, confabulații, s. f. Simptom în unele boli mintale, care constă în relatarea inconștientă a unor fapte imaginare; mitomanie. – Din fr. confabulation. DOOM
confabuláție (-ți-e) s. f., art. confabuláția (-ți-a), g.-d. art. confabuláției; pl. confabuláții, art. confabuláțiile (-ți-i-)
confabulațiilor
CONFABULÁȚIE, confabulații, s. f. Simptom în unele boli mintale, care constă în relatarea inconștientă a unor fapte imaginare; mitomanie. – Din fr. confabulation. DOOM
confabuláție (-ți-e) s. f., art. confabuláția (-ți-a), g.-d. art. confabuláției; pl. confabuláții, art. confabuláțiile (-ți-i-)
confareația
CONFAREÁȚIE, confareații, s. f. (Rar) Căsătorie religioasă rezervată patricienilor. [Pr.: -re-a-] – Din fr. confarréation, lat. confarreatio. DOOM
confareáție (rar) (-re-a-ți-e) s. f., art. confareáția (-ți-a), g.-d. art. confareáției; pl. confareáții, art. confareáțiile (-ți-i-)
confareație
CONFAREÁȚIE, confareații, s. f. (Rar) Căsătorie religioasă rezervată patricienilor. [Pr.: -re-a-] – Din fr. confarréation, lat. confarreatio. DOOM
confareáție (rar) (-re-a-ți-e) s. f., art. confareáția (-ți-a), g.-d. art. confareáției; pl. confareáții, art. confareáțiile (-ți-i-)
confareației
CONFAREÁȚIE, confareații, s. f. (Rar) Căsătorie religioasă rezervată patricienilor. [Pr.: -re-a-] – Din fr. confarréation, lat. confarreatio. DOOM
confareáție (rar) (-re-a-ți-e) s. f., art. confareáția (-ți-a), g.-d. art. confareáției; pl. confareáții, art. confareáțiile (-ți-i-)
confareații
CONFAREÁȚIE, confareații, s. f. (Rar) Căsătorie religioasă rezervată patricienilor. [Pr.: -re-a-] – Din fr. confarréation, lat. confarreatio. DOOM
confareáție (rar) (-re-a-ți-e) s. f., art. confareáția (-ți-a), g.-d. art. confareáției; pl. confareáții, art. confareáțiile (-ți-i-)
confareațiile
CONFAREÁȚIE, confareații, s. f. (Rar) Căsătorie religioasă rezervată patricienilor. [Pr.: -re-a-] – Din fr. confarréation, lat. confarreatio. DOOM
confareáție (rar) (-re-a-ți-e) s. f., art. confareáția (-ți-a), g.-d. art. confareáției; pl. confareáții, art. confareáțiile (-ți-i-)
confareațiilor
CONFAREÁȚIE, confareații, s. f. (Rar) Căsătorie religioasă rezervată patricienilor. [Pr.: -re-a-] – Din fr. confarréation, lat. confarreatio. DOOM
confareáție (rar) (-re-a-ți-e) s. f., art. confareáția (-ți-a), g.-d. art. confareáției; pl. confareáții, art. confareáțiile (-ți-i-)
confecția
CONFÉCȚIE, confecții, s. f. 1. Obiect de îmbrăcăminte fabricat și livrat în serie. 2. Confecționare. [Var.: confecțiúne s. f.] – Din fr. confection, lat. confectio, -onis. DOOM
confécție (-ți-e) s. f., art. confécția (-ți-a), g.-d. art. confécției; pl. confécții, art. confécțiile (-ți-i-)
confecție
CONFÉCȚIE, confecții, s. f. 1. Obiect de îmbrăcăminte fabricat și livrat în serie. 2. Confecționare. [Var.: confecțiúne s. f.] – Din fr. confection, lat. confectio, -onis. DOOM
confécție (-ți-e) s. f., art. confécția (-ți-a), g.-d. art. confécției; pl. confécții, art. confécțiile (-ți-i-)
confecției
CONFÉCȚIE, confecții, s. f. 1. Obiect de îmbrăcăminte fabricat și livrat în serie. 2. Confecționare. [Var.: confecțiúne s. f.] – Din fr. confection, lat. confectio, -onis. DOOM
confécție (-ți-e) s. f., art. confécția (-ți-a), g.-d. art. confécției; pl. confécții, art. confécțiile (-ți-i-)
confecții
CONFÉCȚIE, confecții, s. f. 1. Obiect de îmbrăcăminte fabricat și livrat în serie. 2. Confecționare. [Var.: confecțiúne s. f.] – Din fr. confection, lat. confectio, -onis. DOOM
confécție (-ți-e) s. f., art. confécția (-ți-a), g.-d. art. confécției; pl. confécții, art. confécțiile (-ți-i-)
confecțiile
CONFÉCȚIE, confecții, s. f. 1. Obiect de îmbrăcăminte fabricat și livrat în serie. 2. Confecționare. [Var.: confecțiúne s. f.] – Din fr. confection, lat. confectio, -onis. DOOM
confécție (-ți-e) s. f., art. confécția (-ți-a), g.-d. art. confécției; pl. confécții, art. confécțiile (-ți-i-)
confecțiilor
CONFÉCȚIE, confecții, s. f. 1. Obiect de îmbrăcăminte fabricat și livrat în serie. 2. Confecționare. [Var.: confecțiúne s. f.] – Din fr. confection, lat. confectio, -onis. DOOM
confécție (-ți-e) s. f., art. confécția (-ți-a), g.-d. art. confécției; pl. confécții, art. confécțiile (-ți-i-)
confecționa
CONFECȚIONÁ, confecționez, vb. I. Tranz. 1. A efectua prelucrarea unui material sau a unui semifabricat pentru a obține un obiect (unicat sau în serie). 2. A produce, a lucra, a fabrica încălțăminte sau îmbrăcăminte. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. confectionner. DOOM
confecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 confecționeáză
confecționai
CONFECȚIONÁ, confecționez, vb. I. Tranz. 1. A efectua prelucrarea unui material sau a unui semifabricat pentru a obține un obiect (unicat sau în serie). 2. A produce, a lucra, a fabrica încălțăminte sau îmbrăcăminte. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. confectionner. DOOM
confecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 confecționeáză
confecționam
CONFECȚIONÁ, confecționez, vb. I. Tranz. 1. A efectua prelucrarea unui material sau a unui semifabricat pentru a obține un obiect (unicat sau în serie). 2. A produce, a lucra, a fabrica încălțăminte sau îmbrăcăminte. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. confectionner. DOOM
confecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 confecționeáză
confecționare
CONFECȚIONÁ, confecționez, vb. I. Tranz. 1. A efectua prelucrarea unui material sau a unui semifabricat pentru a obține un obiect (unicat sau în serie). 2. A produce, a lucra, a fabrica încălțăminte sau îmbrăcăminte. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. confectionner. DOOM
confecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 confecționeáză
confecționare
CONFECȚIONÁRE, confecționări, s. f. Acțiunea de a confecționa; lucrare, întocmire, alcătuire, fabricare. [Pr.: -ți-o-] – V. confecționa. DOOM
confecționáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. confecționắrii; pl. confecționắri
confecționarea
CONFECȚIONÁRE, confecționări, s. f. Acțiunea de a confecționa; lucrare, întocmire, alcătuire, fabricare. [Pr.: -ți-o-] – V. confecționa. DOOM
confecționáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. confecționắrii; pl. confecționắri
confecționară
CONFECȚIONÁ, confecționez, vb. I. Tranz. 1. A efectua prelucrarea unui material sau a unui semifabricat pentru a obține un obiect (unicat sau în serie). 2. A produce, a lucra, a fabrica încălțăminte sau îmbrăcăminte. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. confectionner. DOOM
confecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 confecționeáză
confecționarăm
CONFECȚIONÁ, confecționez, vb. I. Tranz. 1. A efectua prelucrarea unui material sau a unui semifabricat pentru a obține un obiect (unicat sau în serie). 2. A produce, a lucra, a fabrica încălțăminte sau îmbrăcăminte. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. confectionner. DOOM
confecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 confecționeáză
confecționarăți
CONFECȚIONÁ, confecționez, vb. I. Tranz. 1. A efectua prelucrarea unui material sau a unui semifabricat pentru a obține un obiect (unicat sau în serie). 2. A produce, a lucra, a fabrica încălțăminte sau îmbrăcăminte. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. confectionner. DOOM
confecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 confecționeáză
confecționase
CONFECȚIONÁ, confecționez, vb. I. Tranz. 1. A efectua prelucrarea unui material sau a unui semifabricat pentru a obține un obiect (unicat sau în serie). 2. A produce, a lucra, a fabrica încălțăminte sau îmbrăcăminte. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. confectionner. DOOM
confecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 confecționeáză
confecționasem
CONFECȚIONÁ, confecționez, vb. I. Tranz. 1. A efectua prelucrarea unui material sau a unui semifabricat pentru a obține un obiect (unicat sau în serie). 2. A produce, a lucra, a fabrica încălțăminte sau îmbrăcăminte. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. confectionner. DOOM
confecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 confecționeáză
confecționaseră
CONFECȚIONÁ, confecționez, vb. I. Tranz. 1. A efectua prelucrarea unui material sau a unui semifabricat pentru a obține un obiect (unicat sau în serie). 2. A produce, a lucra, a fabrica încălțăminte sau îmbrăcăminte. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. confectionner. DOOM
confecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 confecționeáză
confecționaserăm
CONFECȚIONÁ, confecționez, vb. I. Tranz. 1. A efectua prelucrarea unui material sau a unui semifabricat pentru a obține un obiect (unicat sau în serie). 2. A produce, a lucra, a fabrica încălțăminte sau îmbrăcăminte. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. confectionner. DOOM
confecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 confecționeáză
confecționaserăți
CONFECȚIONÁ, confecționez, vb. I. Tranz. 1. A efectua prelucrarea unui material sau a unui semifabricat pentru a obține un obiect (unicat sau în serie). 2. A produce, a lucra, a fabrica încălțăminte sau îmbrăcăminte. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. confectionner. DOOM
confecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 confecționeáză
confecționaseși
CONFECȚIONÁ, confecționez, vb. I. Tranz. 1. A efectua prelucrarea unui material sau a unui semifabricat pentru a obține un obiect (unicat sau în serie). 2. A produce, a lucra, a fabrica încălțăminte sau îmbrăcăminte. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. confectionner. DOOM
confecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 confecționeáză
confecționaseți
CONFECȚIONÁ, confecționez, vb. I. Tranz. 1. A efectua prelucrarea unui material sau a unui semifabricat pentru a obține un obiect (unicat sau în serie). 2. A produce, a lucra, a fabrica încălțăminte sau îmbrăcăminte. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. confectionner. DOOM
confecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 confecționeáză
confecționat
CONFECȚIONÁ, confecționez, vb. I. Tranz. 1. A efectua prelucrarea unui material sau a unui semifabricat pentru a obține un obiect (unicat sau în serie). 2. A produce, a lucra, a fabrica încălțăminte sau îmbrăcăminte. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. confectionner. DOOM
confecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 confecționeáză
confecționat
CONFECȚIONÁ, confecționez, vb. I. Tranz. 1. A efectua prelucrarea unui material sau a unui semifabricat pentru a obține un obiect (unicat sau în serie). 2. A produce, a lucra, a fabrica încălțăminte sau îmbrăcăminte. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. confectionner.
confecționata
CONFECȚIONÁ, confecționez, vb. I. Tranz. 1. A efectua prelucrarea unui material sau a unui semifabricat pentru a obține un obiect (unicat sau în serie). 2. A produce, a lucra, a fabrica încălțăminte sau îmbrăcăminte. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. confectionner.
confecționate
CONFECȚIONÁ, confecționez, vb. I. Tranz. 1. A efectua prelucrarea unui material sau a unui semifabricat pentru a obține un obiect (unicat sau în serie). 2. A produce, a lucra, a fabrica încălțăminte sau îmbrăcăminte. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. confectionner.
confecționatei
CONFECȚIONÁ, confecționez, vb. I. Tranz. 1. A efectua prelucrarea unui material sau a unui semifabricat pentru a obține un obiect (unicat sau în serie). 2. A produce, a lucra, a fabrica încălțăminte sau îmbrăcăminte. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. confectionner.
confecționatele
CONFECȚIONÁ, confecționez, vb. I. Tranz. 1. A efectua prelucrarea unui material sau a unui semifabricat pentru a obține un obiect (unicat sau în serie). 2. A produce, a lucra, a fabrica încălțăminte sau îmbrăcăminte. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. confectionner.
confecționatelor
CONFECȚIONÁ, confecționez, vb. I. Tranz. 1. A efectua prelucrarea unui material sau a unui semifabricat pentru a obține un obiect (unicat sau în serie). 2. A produce, a lucra, a fabrica încălțăminte sau îmbrăcăminte. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. confectionner.
confecționatul
CONFECȚIONÁ, confecționez, vb. I. Tranz. 1. A efectua prelucrarea unui material sau a unui semifabricat pentru a obține un obiect (unicat sau în serie). 2. A produce, a lucra, a fabrica încălțăminte sau îmbrăcăminte. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. confectionner.
confecționatului
CONFECȚIONÁ, confecționez, vb. I. Tranz. 1. A efectua prelucrarea unui material sau a unui semifabricat pentru a obține un obiect (unicat sau în serie). 2. A produce, a lucra, a fabrica încălțăminte sau îmbrăcăminte. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. confectionner.
confecționau
CONFECȚIONÁ, confecționez, vb. I. Tranz. 1. A efectua prelucrarea unui material sau a unui semifabricat pentru a obține un obiect (unicat sau în serie). 2. A produce, a lucra, a fabrica încălțăminte sau îmbrăcăminte. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. confectionner. DOOM
confecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 confecționeáză
confecționași
CONFECȚIONÁ, confecționez, vb. I. Tranz. 1. A efectua prelucrarea unui material sau a unui semifabricat pentru a obține un obiect (unicat sau în serie). 2. A produce, a lucra, a fabrica încălțăminte sau îmbrăcăminte. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. confectionner. DOOM
confecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 confecționeáză
confecționați
CONFECȚIONÁ, confecționez, vb. I. Tranz. 1. A efectua prelucrarea unui material sau a unui semifabricat pentru a obține un obiect (unicat sau în serie). 2. A produce, a lucra, a fabrica încălțăminte sau îmbrăcăminte. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. confectionner. DOOM
confecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 confecționeáză
confecționați
CONFECȚIONÁ, confecționez, vb. I. Tranz. 1. A efectua prelucrarea unui material sau a unui semifabricat pentru a obține un obiect (unicat sau în serie). 2. A produce, a lucra, a fabrica încălțăminte sau îmbrăcăminte. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. confectionner.
confecționații
CONFECȚIONÁ, confecționez, vb. I. Tranz. 1. A efectua prelucrarea unui material sau a unui semifabricat pentru a obține un obiect (unicat sau în serie). 2. A produce, a lucra, a fabrica încălțăminte sau îmbrăcăminte. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. confectionner.
confecționaților
CONFECȚIONÁ, confecționez, vb. I. Tranz. 1. A efectua prelucrarea unui material sau a unui semifabricat pentru a obține un obiect (unicat sau în serie). 2. A produce, a lucra, a fabrica încălțăminte sau îmbrăcăminte. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. confectionner.
confecționează
CONFECȚIONÁ, confecționez, vb. I. Tranz. 1. A efectua prelucrarea unui material sau a unui semifabricat pentru a obține un obiect (unicat sau în serie). 2. A produce, a lucra, a fabrica încălțăminte sau îmbrăcăminte. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. confectionner. DOOM
confecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 confecționeáză
confecționer
CONFECȚIONÉR, -Ă, confecționeri, -e, s. m. și f. Muncitor care lucrează confecții. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. confectionneur. DOOM
*confecționéră (-ți-o-) s. f., g.-d. art. confecționérei; pl. confecționére
confecționer
CONFECȚIONÉR, -Ă, confecționeri, -e, s. m. și f. Muncitor care lucrează confecții. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. confectionneur. DOOM
*confecționéră (-ți-o-) s. f., g.-d. art. confecționérei; pl. confecționére
confecționera
CONFECȚIONÉR, -Ă, confecționeri, -e, s. m. și f. Muncitor care lucrează confecții. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. confectionneur. DOOM
*confecționéră (-ți-o-) s. f., g.-d. art. confecționérei; pl. confecționére
confecționera
CONFECȚIONÉR, -Ă, confecționeri, -e, s. m. și f. Muncitor care lucrează confecții. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. confectionneur. DOOM
*confecționéră (-ți-o-) s. f., g.-d. art. confecționérei; pl. confecționére
confecționere
CONFECȚIONÉR, -Ă, confecționeri, -e, s. m. și f. Muncitor care lucrează confecții. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. confectionneur. DOOM
*confecționéră (-ți-o-) s. f., g.-d. art. confecționérei; pl. confecționére
confecționere
CONFECȚIONÉR, -Ă, confecționeri, -e, s. m. și f. Muncitor care lucrează confecții. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. confectionneur. DOOM
*confecționéră (-ți-o-) s. f., g.-d. art. confecționérei; pl. confecționére
confecționerei
CONFECȚIONÉR, -Ă, confecționeri, -e, s. m. și f. Muncitor care lucrează confecții. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. confectionneur. DOOM
*confecționéră (-ți-o-) s. f., g.-d. art. confecționérei; pl. confecționére
confecționerei
CONFECȚIONÉR, -Ă, confecționeri, -e, s. m. și f. Muncitor care lucrează confecții. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. confectionneur. DOOM
*confecționéră (-ți-o-) s. f., g.-d. art. confecționérei; pl. confecționére
confecționerele
CONFECȚIONÉR, -Ă, confecționeri, -e, s. m. și f. Muncitor care lucrează confecții. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. confectionneur. DOOM
*confecționéră (-ți-o-) s. f., g.-d. art. confecționérei; pl. confecționére
confecționerele
CONFECȚIONÉR, -Ă, confecționeri, -e, s. m. și f. Muncitor care lucrează confecții. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. confectionneur. DOOM
*confecționéră (-ți-o-) s. f., g.-d. art. confecționérei; pl. confecționére
confecționerelor
CONFECȚIONÉR, -Ă, confecționeri, -e, s. m. și f. Muncitor care lucrează confecții. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. confectionneur. DOOM
*confecționéră (-ți-o-) s. f., g.-d. art. confecționérei; pl. confecționére
confecționerelor
CONFECȚIONÉR, -Ă, confecționeri, -e, s. m. și f. Muncitor care lucrează confecții. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. confectionneur. DOOM
*confecționéră (-ți-o-) s. f., g.-d. art. confecționérei; pl. confecționére
confecționeri
CONFECȚIONÉR, -Ă, confecționeri, -e, s. m. și f. Muncitor care lucrează confecții. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. confectionneur. DOOM
*confecționéră (-ți-o-) s. f., g.-d. art. confecționérei; pl. confecționére
confecționeri
CONFECȚIONÉR, -Ă, confecționeri, -e, s. m. și f. Muncitor care lucrează confecții. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. confectionneur. DOOM
*confecționéră (-ți-o-) s. f., g.-d. art. confecționérei; pl. confecționére
confecționerii
CONFECȚIONÉR, -Ă, confecționeri, -e, s. m. și f. Muncitor care lucrează confecții. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. confectionneur. DOOM
*confecționéră (-ți-o-) s. f., g.-d. art. confecționérei; pl. confecționére
confecționerii
CONFECȚIONÉR, -Ă, confecționeri, -e, s. m. și f. Muncitor care lucrează confecții. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. confectionneur. DOOM
*confecționéră (-ți-o-) s. f., g.-d. art. confecționérei; pl. confecționére
confecționerilor
CONFECȚIONÉR, -Ă, confecționeri, -e, s. m. și f. Muncitor care lucrează confecții. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. confectionneur. DOOM
*confecționéră (-ți-o-) s. f., g.-d. art. confecționérei; pl. confecționére
confecționerilor
CONFECȚIONÉR, -Ă, confecționeri, -e, s. m. și f. Muncitor care lucrează confecții. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. confectionneur. DOOM
*confecționéră (-ți-o-) s. f., g.-d. art. confecționérei; pl. confecționére
confecționerul
CONFECȚIONÉR, -Ă, confecționeri, -e, s. m. și f. Muncitor care lucrează confecții. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. confectionneur. DOOM
*confecționéră (-ți-o-) s. f., g.-d. art. confecționérei; pl. confecționére
confecționerul
CONFECȚIONÉR, -Ă, confecționeri, -e, s. m. și f. Muncitor care lucrează confecții. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. confectionneur. DOOM
*confecționéră (-ți-o-) s. f., g.-d. art. confecționérei; pl. confecționére
confecționerului
CONFECȚIONÉR, -Ă, confecționeri, -e, s. m. și f. Muncitor care lucrează confecții. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. confectionneur. DOOM
*confecționéră (-ți-o-) s. f., g.-d. art. confecționérei; pl. confecționére
confecționerului
CONFECȚIONÉR, -Ă, confecționeri, -e, s. m. și f. Muncitor care lucrează confecții. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. confectionneur. DOOM
*confecționéră (-ți-o-) s. f., g.-d. art. confecționérei; pl. confecționére
confecționez
CONFECȚIONÁ, confecționez, vb. I. Tranz. 1. A efectua prelucrarea unui material sau a unui semifabricat pentru a obține un obiect (unicat sau în serie). 2. A produce, a lucra, a fabrica încălțăminte sau îmbrăcăminte. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. confectionner. DOOM
confecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 confecționeáză
confecționeze
CONFECȚIONÁ, confecționez, vb. I. Tranz. 1. A efectua prelucrarea unui material sau a unui semifabricat pentru a obține un obiect (unicat sau în serie). 2. A produce, a lucra, a fabrica încălțăminte sau îmbrăcăminte. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. confectionner. DOOM
confecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 confecționeáză
confecționezi
CONFECȚIONÁ, confecționez, vb. I. Tranz. 1. A efectua prelucrarea unui material sau a unui semifabricat pentru a obține un obiect (unicat sau în serie). 2. A produce, a lucra, a fabrica încălțăminte sau îmbrăcăminte. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. confectionner. DOOM
confecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 confecționeáză
confecționând
CONFECȚIONÁ, confecționez, vb. I. Tranz. 1. A efectua prelucrarea unui material sau a unui semifabricat pentru a obține un obiect (unicat sau în serie). 2. A produce, a lucra, a fabrica încălțăminte sau îmbrăcăminte. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. confectionner. DOOM
confecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 confecționeáză
confecționînd
CONFECȚIONÁ, confecționez, vb. I. Tranz. 1. A efectua prelucrarea unui material sau a unui semifabricat pentru a obține un obiect (unicat sau în serie). 2. A produce, a lucra, a fabrica încălțăminte sau îmbrăcăminte. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. confectionner. DOOM
confecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 confecționeáză
confecționări
CONFECȚIONÁRE, confecționări, s. f. Acțiunea de a confecționa; lucrare, întocmire, alcătuire, fabricare. [Pr.: -ți-o-] – V. confecționa. DOOM
confecționáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. confecționắrii; pl. confecționắri
confecționării
CONFECȚIONÁRE, confecționări, s. f. Acțiunea de a confecționa; lucrare, întocmire, alcătuire, fabricare. [Pr.: -ți-o-] – V. confecționa. DOOM
confecționáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. confecționắrii; pl. confecționắri
confecționările
CONFECȚIONÁRE, confecționări, s. f. Acțiunea de a confecționa; lucrare, întocmire, alcătuire, fabricare. [Pr.: -ți-o-] – V. confecționa. DOOM
confecționáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. confecționắrii; pl. confecționắri
confecționărilor
CONFECȚIONÁRE, confecționări, s. f. Acțiunea de a confecționa; lucrare, întocmire, alcătuire, fabricare. [Pr.: -ți-o-] – V. confecționa. DOOM
confecționáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. confecționắrii; pl. confecționắri
confecțiune
CONFÉCȚIE, confecții, s. f. 1. Obiect de îmbrăcăminte fabricat și livrat în serie. 2. Confecționare. [Var.: confecțiúne s. f.] – Din fr. confection, lat. confectio, -onis. DOOM
confécție (-ți-e) s. f., art. confécția (-ți-a), g.-d. art. confécției; pl. confécții, art. confécțiile (-ți-i-)
confedera
CONFEDERÁ, confederez, vb. I. Refl. (Rar) A se uni într-o confederație. – Din fr. confédérer. DOOM
!confederá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se confedereáză
confederai
CONFEDERÁ, confederez, vb. I. Refl. (Rar) A se uni într-o confederație. – Din fr. confédérer. DOOM
!confederá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se confedereáză
confederal
CONFEDERÁL, -Ă adj. Referitor la confederație. [< fr. confédéral].
confederala
CONFEDERÁL, -Ă adj. Referitor la confederație. [< fr. confédéral].
confederale
CONFEDERÁL, -Ă adj. Referitor la confederație. [< fr. confédéral].
confederalei
CONFEDERÁL, -Ă adj. Referitor la confederație. [< fr. confédéral].
confederalele
CONFEDERÁL, -Ă adj. Referitor la confederație. [< fr. confédéral].
confederalelor
CONFEDERÁL, -Ă adj. Referitor la confederație. [< fr. confédéral].
confederali
CONFEDERÁL, -Ă adj. Referitor la confederație. [< fr. confédéral].
confederalii
CONFEDERÁL, -Ă adj. Referitor la confederație. [< fr. confédéral].
confederalilor
CONFEDERÁL, -Ă adj. Referitor la confederație. [< fr. confédéral].
confederalul
CONFEDERÁL, -Ă adj. Referitor la confederație. [< fr. confédéral].
confederalului
CONFEDERÁL, -Ă adj. Referitor la confederație. [< fr. confédéral].
confederam
CONFEDERÁ, confederez, vb. I. Refl. (Rar) A se uni într-o confederație. – Din fr. confédérer. DOOM
!confederá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se confedereáză
confederare
CONFEDERÁ, confederez, vb. I. Refl. (Rar) A se uni într-o confederație. – Din fr. confédérer. DOOM
!confederá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se confedereáză
confederare
CONFEDERÁ, confederez, vb. I. Refl. (Rar) A se uni într-o confederație. – Din fr. confédérer.
confederară
CONFEDERÁ, confederez, vb. I. Refl. (Rar) A se uni într-o confederație. – Din fr. confédérer. DOOM
!confederá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se confedereáză
confederarăm
CONFEDERÁ, confederez, vb. I. Refl. (Rar) A se uni într-o confederație. – Din fr. confédérer. DOOM
!confederá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se confedereáză
confederarăți
CONFEDERÁ, confederez, vb. I. Refl. (Rar) A se uni într-o confederație. – Din fr. confédérer. DOOM
!confederá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se confedereáză
confederase
CONFEDERÁ, confederez, vb. I. Refl. (Rar) A se uni într-o confederație. – Din fr. confédérer. DOOM
!confederá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se confedereáză
confederasem
CONFEDERÁ, confederez, vb. I. Refl. (Rar) A se uni într-o confederație. – Din fr. confédérer. DOOM
!confederá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se confedereáză
confederaseră
CONFEDERÁ, confederez, vb. I. Refl. (Rar) A se uni într-o confederație. – Din fr. confédérer. DOOM
!confederá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se confedereáză
confederaserăm
CONFEDERÁ, confederez, vb. I. Refl. (Rar) A se uni într-o confederație. – Din fr. confédérer. DOOM
!confederá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se confedereáză
confederaserăți
CONFEDERÁ, confederez, vb. I. Refl. (Rar) A se uni într-o confederație. – Din fr. confédérer. DOOM
!confederá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se confedereáză
confederaseși
CONFEDERÁ, confederez, vb. I. Refl. (Rar) A se uni într-o confederație. – Din fr. confédérer. DOOM
!confederá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se confedereáză
confederaseți
CONFEDERÁ, confederez, vb. I. Refl. (Rar) A se uni într-o confederație. – Din fr. confédérer. DOOM
!confederá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se confedereáză
confederat
CONFEDERÁ, confederez, vb. I. Refl. (Rar) A se uni într-o confederație. – Din fr. confédérer. DOOM
!confederá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se confedereáză
confederat
CONFEDERÁT, -Ă, confederați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care face parte dintr-o confederație. – Din fr. confédéré. DOOM
confederát adj. m., s. m., pl. confederáți; adj. f., s. f. confederátă, pl. confederáte
confederat
CONFEDERÁT, -Ă, confederați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care face parte dintr-o confederație. – Din fr. confédéré. DOOM
confederát adj. m., s. m., pl. confederáți; adj. f., s. f. confederátă, pl. confederáte
confederata
CONFEDERÁT, -Ă, confederați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care face parte dintr-o confederație. – Din fr. confédéré. DOOM
confederát adj. m., s. m., pl. confederáți; adj. f., s. f. confederátă, pl. confederáte
confederata
CONFEDERÁT, -Ă, confederați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care face parte dintr-o confederație. – Din fr. confédéré. DOOM
confederát adj. m., s. m., pl. confederáți; adj. f., s. f. confederátă, pl. confederáte
confederate
CONFEDERÁT, -Ă, confederați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care face parte dintr-o confederație. – Din fr. confédéré. DOOM
confederát adj. m., s. m., pl. confederáți; adj. f., s. f. confederátă, pl. confederáte
confederate
CONFEDERÁT, -Ă, confederați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care face parte dintr-o confederație. – Din fr. confédéré. DOOM
confederát adj. m., s. m., pl. confederáți; adj. f., s. f. confederátă, pl. confederáte
confederatei
CONFEDERÁT, -Ă, confederați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care face parte dintr-o confederație. – Din fr. confédéré. DOOM
confederát adj. m., s. m., pl. confederáți; adj. f., s. f. confederátă, pl. confederáte
confederatei
CONFEDERÁT, -Ă, confederați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care face parte dintr-o confederație. – Din fr. confédéré. DOOM
confederát adj. m., s. m., pl. confederáți; adj. f., s. f. confederátă, pl. confederáte
confederatele
CONFEDERÁT, -Ă, confederați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care face parte dintr-o confederație. – Din fr. confédéré. DOOM
confederát adj. m., s. m., pl. confederáți; adj. f., s. f. confederátă, pl. confederáte
confederatele
CONFEDERÁT, -Ă, confederați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care face parte dintr-o confederație. – Din fr. confédéré. DOOM
confederát adj. m., s. m., pl. confederáți; adj. f., s. f. confederátă, pl. confederáte
confederatelor
CONFEDERÁT, -Ă, confederați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care face parte dintr-o confederație. – Din fr. confédéré. DOOM
confederát adj. m., s. m., pl. confederáți; adj. f., s. f. confederátă, pl. confederáte
confederatelor
CONFEDERÁT, -Ă, confederați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care face parte dintr-o confederație. – Din fr. confédéré. DOOM
confederát adj. m., s. m., pl. confederáți; adj. f., s. f. confederátă, pl. confederáte
confederativ
CONFEDERATÍV, -Ă, confederativi, -e, adj. Care aparține unei confederații; care are caracterul unei confederații. – Din fr. confédératif. DOOM
confederatív adj. m., pl. confederatívi; f. confederatívă, pl. confederatíve
confederativa
CONFEDERATÍV, -Ă, confederativi, -e, adj. Care aparține unei confederații; care are caracterul unei confederații. – Din fr. confédératif. DOOM
confederatív adj. m., pl. confederatívi; f. confederatívă, pl. confederatíve
confederative
CONFEDERATÍV, -Ă, confederativi, -e, adj. Care aparține unei confederații; care are caracterul unei confederații. – Din fr. confédératif. DOOM
confederatív adj. m., pl. confederatívi; f. confederatívă, pl. confederatíve
confederativei
CONFEDERATÍV, -Ă, confederativi, -e, adj. Care aparține unei confederații; care are caracterul unei confederații. – Din fr. confédératif. DOOM
confederatív adj. m., pl. confederatívi; f. confederatívă, pl. confederatíve
confederativele
CONFEDERATÍV, -Ă, confederativi, -e, adj. Care aparține unei confederații; care are caracterul unei confederații. – Din fr. confédératif. DOOM
confederatív adj. m., pl. confederatívi; f. confederatívă, pl. confederatíve
confederativelor
CONFEDERATÍV, -Ă, confederativi, -e, adj. Care aparține unei confederații; care are caracterul unei confederații. – Din fr. confédératif. DOOM
confederatív adj. m., pl. confederatívi; f. confederatívă, pl. confederatíve
confederativi
CONFEDERATÍV, -Ă, confederativi, -e, adj. Care aparține unei confederații; care are caracterul unei confederații. – Din fr. confédératif. DOOM
confederatív adj. m., pl. confederatívi; f. confederatívă, pl. confederatíve
confederativii
CONFEDERATÍV, -Ă, confederativi, -e, adj. Care aparține unei confederații; care are caracterul unei confederații. – Din fr. confédératif. DOOM
confederatív adj. m., pl. confederatívi; f. confederatívă, pl. confederatíve
confederativilor
CONFEDERATÍV, -Ă, confederativi, -e, adj. Care aparține unei confederații; care are caracterul unei confederații. – Din fr. confédératif. DOOM
confederatív adj. m., pl. confederatívi; f. confederatívă, pl. confederatíve
confederativul
CONFEDERATÍV, -Ă, confederativi, -e, adj. Care aparține unei confederații; care are caracterul unei confederații. – Din fr. confédératif. DOOM
confederatív adj. m., pl. confederatívi; f. confederatívă, pl. confederatíve
confederativului
CONFEDERATÍV, -Ă, confederativi, -e, adj. Care aparține unei confederații; care are caracterul unei confederații. – Din fr. confédératif. DOOM
confederatív adj. m., pl. confederatívi; f. confederatívă, pl. confederatíve
confederatul
CONFEDERÁT, -Ă, confederați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care face parte dintr-o confederație. – Din fr. confédéré. DOOM
confederát adj. m., s. m., pl. confederáți; adj. f., s. f. confederátă, pl. confederáte
confederatul
CONFEDERÁT, -Ă, confederați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care face parte dintr-o confederație. – Din fr. confédéré. DOOM
confederát adj. m., s. m., pl. confederáți; adj. f., s. f. confederátă, pl. confederáte
confederatului
CONFEDERÁT, -Ă, confederați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care face parte dintr-o confederație. – Din fr. confédéré. DOOM
confederát adj. m., s. m., pl. confederáți; adj. f., s. f. confederátă, pl. confederáte
confederatului
CONFEDERÁT, -Ă, confederați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care face parte dintr-o confederație. – Din fr. confédéré. DOOM
confederát adj. m., s. m., pl. confederáți; adj. f., s. f. confederátă, pl. confederáte
confederau
CONFEDERÁ, confederez, vb. I. Refl. (Rar) A se uni într-o confederație. – Din fr. confédérer. DOOM
!confederá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se confedereáză
confederași
CONFEDERÁ, confederez, vb. I. Refl. (Rar) A se uni într-o confederație. – Din fr. confédérer. DOOM
!confederá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se confedereáză
confederați
CONFEDERÁ, confederez, vb. I. Refl. (Rar) A se uni într-o confederație. – Din fr. confédérer. DOOM
!confederá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se confedereáză
confederați
CONFEDERÁT, -Ă, confederați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care face parte dintr-o confederație. – Din fr. confédéré. DOOM
confederát adj. m., s. m., pl. confederáți; adj. f., s. f. confederátă, pl. confederáte
confederați
CONFEDERÁT, -Ă, confederați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care face parte dintr-o confederație. – Din fr. confédéré. DOOM
confederát adj. m., s. m., pl. confederáți; adj. f., s. f. confederátă, pl. confederáte
confederația
CONFEDERÁȚIE, confederații, s. f. 1. Uniune de state sau de unități teritoriale autonome ori independente, având anumite organe centrale ale puterii de stat în comun (parlament, guvern, șef de stat etc.). 2. Denumire dată unor asociații de organizații care au țeluri social-politice fundamentale comune sau apropiate. [Var.: confederațiúne s. f.] – Din fr. confédération, lat. confederatio, -onis. DOOM
confederáție (-ți-e) s. f., art. confederáția (-ți-a), g.-d. art. confederáției; pl. confederáții, art. confederáțiile (-ți-i-)
confederație
CONFEDERÁȚIE, confederații, s. f. 1. Uniune de state sau de unități teritoriale autonome ori independente, având anumite organe centrale ale puterii de stat în comun (parlament, guvern, șef de stat etc.). 2. Denumire dată unor asociații de organizații care au țeluri social-politice fundamentale comune sau apropiate. [Var.: confederațiúne s. f.] – Din fr. confédération, lat. confederatio, -onis. DOOM
confederáție (-ți-e) s. f., art. confederáția (-ți-a), g.-d. art. confederáției; pl. confederáții, art. confederáțiile (-ți-i-)
confederației
CONFEDERÁȚIE, confederații, s. f. 1. Uniune de state sau de unități teritoriale autonome ori independente, având anumite organe centrale ale puterii de stat în comun (parlament, guvern, șef de stat etc.). 2. Denumire dată unor asociații de organizații care au țeluri social-politice fundamentale comune sau apropiate. [Var.: confederațiúne s. f.] – Din fr. confédération, lat. confederatio, -onis. DOOM
confederáție (-ți-e) s. f., art. confederáția (-ți-a), g.-d. art. confederáției; pl. confederáții, art. confederáțiile (-ți-i-)
confederații
CONFEDERÁT, -Ă, confederați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care face parte dintr-o confederație. – Din fr. confédéré. DOOM
confederát adj. m., s. m., pl. confederáți; adj. f., s. f. confederátă, pl. confederáte
confederații
CONFEDERÁT, -Ă, confederați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care face parte dintr-o confederație. – Din fr. confédéré. DOOM
confederát adj. m., s. m., pl. confederáți; adj. f., s. f. confederátă, pl. confederáte
confederații
CONFEDERÁȚIE, confederații, s. f. 1. Uniune de state sau de unități teritoriale autonome ori independente, având anumite organe centrale ale puterii de stat în comun (parlament, guvern, șef de stat etc.). 2. Denumire dată unor asociații de organizații care au țeluri social-politice fundamentale comune sau apropiate. [Var.: confederațiúne s. f.] – Din fr. confédération, lat. confederatio, -onis. DOOM
confederáție (-ți-e) s. f., art. confederáția (-ți-a), g.-d. art. confederáției; pl. confederáții, art. confederáțiile (-ți-i-)
confederațiile
CONFEDERÁȚIE, confederații, s. f. 1. Uniune de state sau de unități teritoriale autonome ori independente, având anumite organe centrale ale puterii de stat în comun (parlament, guvern, șef de stat etc.). 2. Denumire dată unor asociații de organizații care au țeluri social-politice fundamentale comune sau apropiate. [Var.: confederațiúne s. f.] – Din fr. confédération, lat. confederatio, -onis. DOOM
confederáție (-ți-e) s. f., art. confederáția (-ți-a), g.-d. art. confederáției; pl. confederáții, art. confederáțiile (-ți-i-)
confederațiilor
CONFEDERÁȚIE, confederații, s. f. 1. Uniune de state sau de unități teritoriale autonome ori independente, având anumite organe centrale ale puterii de stat în comun (parlament, guvern, șef de stat etc.). 2. Denumire dată unor asociații de organizații care au țeluri social-politice fundamentale comune sau apropiate. [Var.: confederațiúne s. f.] – Din fr. confédération, lat. confederatio, -onis. DOOM
confederáție (-ți-e) s. f., art. confederáția (-ți-a), g.-d. art. confederáției; pl. confederáții, art. confederáțiile (-ți-i-)
confederaților
CONFEDERÁT, -Ă, confederați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care face parte dintr-o confederație. – Din fr. confédéré. DOOM
confederát adj. m., s. m., pl. confederáți; adj. f., s. f. confederátă, pl. confederáte
confederaților
CONFEDERÁT, -Ă, confederați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care face parte dintr-o confederație. – Din fr. confédéré. DOOM
confederát adj. m., s. m., pl. confederáți; adj. f., s. f. confederátă, pl. confederáte
confederațiune
CONFEDERÁȚIE, confederații, s. f. 1. Uniune de state sau de unități teritoriale autonome ori independente, având anumite organe centrale ale puterii de stat în comun (parlament, guvern, șef de stat etc.). 2. Denumire dată unor asociații de organizații care au țeluri social-politice fundamentale comune sau apropiate. [Var.: confederațiúne s. f.] – Din fr. confédération, lat. confederatio, -onis. DOOM
confederáție (-ți-e) s. f., art. confederáția (-ți-a), g.-d. art. confederáției; pl. confederáții, art. confederáțiile (-ți-i-)
confederează
CONFEDERÁ, confederez, vb. I. Refl. (Rar) A se uni într-o confederație. – Din fr. confédérer. DOOM
!confederá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se confedereáză
confederez
CONFEDERÁ, confederez, vb. I. Refl. (Rar) A se uni într-o confederație. – Din fr. confédérer. DOOM
!confederá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se confedereáză
confedereze
CONFEDERÁ, confederez, vb. I. Refl. (Rar) A se uni într-o confederație. – Din fr. confédérer. DOOM
!confederá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se confedereáză
confederezi
CONFEDERÁ, confederez, vb. I. Refl. (Rar) A se uni într-o confederație. – Din fr. confédérer. DOOM
!confederá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se confedereáză
confederând
CONFEDERÁ, confederez, vb. I. Refl. (Rar) A se uni într-o confederație. – Din fr. confédérer. DOOM
!confederá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se confedereáză
confederînd
CONFEDERÁ, confederez, vb. I. Refl. (Rar) A se uni într-o confederație. – Din fr. confédérer. DOOM
!confederá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se confedereáză
confer
CÓNFER Termen prin care se face o referire, o trimitere comparativă de la un text la un izvor sau la o lucrare lămuritoare. [Abr.: cf.] – Cuv. lat. DOOM
cónfer (compară) (lat.) vb., imper. 2 sg.; abr. cf.
confer
CONFERÍ, confér, vb. IV. 1. Tranz. A acorda un titlu, un grad, o decorație etc. 2. Intranz. A discuta cu cineva o chestiune importantă; a se întreține cu cineva. – Din fr. conférer, it. conferire. DOOM
conferí (a ~) vb., ind. prez. 3 conféră
confere
CONFERÍ, confér, vb. IV. 1. Tranz. A acorda un titlu, un grad, o decorație etc. 2. Intranz. A discuta cu cineva o chestiune importantă; a se întreține cu cineva. – Din fr. conférer, it. conferire. DOOM
conferí (a ~) vb., ind. prez. 3 conféră
conferea
CONFERÍ, confér, vb. IV. 1. Tranz. A acorda un titlu, un grad, o decorație etc. 2. Intranz. A discuta cu cineva o chestiune importantă; a se întreține cu cineva. – Din fr. conférer, it. conferire. DOOM
conferí (a ~) vb., ind. prez. 3 conféră
confereai
CONFERÍ, confér, vb. IV. 1. Tranz. A acorda un titlu, un grad, o decorație etc. 2. Intranz. A discuta cu cineva o chestiune importantă; a se întreține cu cineva. – Din fr. conférer, it. conferire. DOOM
conferí (a ~) vb., ind. prez. 3 conféră
confeream
CONFERÍ, confér, vb. IV. 1. Tranz. A acorda un titlu, un grad, o decorație etc. 2. Intranz. A discuta cu cineva o chestiune importantă; a se întreține cu cineva. – Din fr. conférer, it. conferire. DOOM
conferí (a ~) vb., ind. prez. 3 conféră
confereau
CONFERÍ, confér, vb. IV. 1. Tranz. A acorda un titlu, un grad, o decorație etc. 2. Intranz. A discuta cu cineva o chestiune importantă; a se întreține cu cineva. – Din fr. conférer, it. conferire. DOOM
conferí (a ~) vb., ind. prez. 3 conféră
confereați
CONFERÍ, confér, vb. IV. 1. Tranz. A acorda un titlu, un grad, o decorație etc. 2. Intranz. A discuta cu cineva o chestiune importantă; a se întreține cu cineva. – Din fr. conférer, it. conferire. DOOM
conferí (a ~) vb., ind. prez. 3 conféră
conferenția
CONFERENȚIÁ, conferențiez, vb. I. Intranz. A ține o conferință. [Pr.: -ți-a] – Din conferință. DOOM
conferențiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 conferențiáză, 1 pl. conferențiém (-ți-em); conj. prez. 3 să conferențiéze; ger. conferențiínd (-ți-ind)
conferențiai
CONFERENȚIÁ, conferențiez, vb. I. Intranz. A ține o conferință. [Pr.: -ți-a] – Din conferință. DOOM
conferențiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 conferențiáză, 1 pl. conferențiém (-ți-em); conj. prez. 3 să conferențiéze; ger. conferențiínd (-ți-ind)
conferențiam
CONFERENȚIÁ, conferențiez, vb. I. Intranz. A ține o conferință. [Pr.: -ți-a] – Din conferință. DOOM
conferențiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 conferențiáză, 1 pl. conferențiém (-ți-em); conj. prez. 3 să conferențiéze; ger. conferențiínd (-ți-ind)
conferențiar
CONFERENȚIÁR, -Ă, conferențiari, -e, s. m. și f. 1. Persoană care ține o conferință. 2. Grad în învățământul superior, intermediar între lector și profesor; persoană care deține acest grad. [Pr.: -ți-ar] – Din fr. conférencier. DOOM
conferențiáră (-ți-a) s. f., g.-d. art. conferențiárei; pl. conferențiáre
conferențiara
CONFERENȚIÁR, -Ă, conferențiari, -e, s. m. și f. 1. Persoană care ține o conferință. 2. Grad în învățământul superior, intermediar între lector și profesor; persoană care deține acest grad. [Pr.: -ți-ar] – Din fr. conférencier. DOOM
conferențiáră (-ți-a) s. f., g.-d. art. conferențiárei; pl. conferențiáre
conferențiare
CONFERENȚIÁR, -Ă, conferențiari, -e, s. m. și f. 1. Persoană care ține o conferință. 2. Grad în învățământul superior, intermediar între lector și profesor; persoană care deține acest grad. [Pr.: -ți-ar] – Din fr. conférencier. DOOM
conferențiáră (-ți-a) s. f., g.-d. art. conferențiárei; pl. conferențiáre
conferențiarei
CONFERENȚIÁR, -Ă, conferențiari, -e, s. m. și f. 1. Persoană care ține o conferință. 2. Grad în învățământul superior, intermediar între lector și profesor; persoană care deține acest grad. [Pr.: -ți-ar] – Din fr. conférencier. DOOM
conferențiáră (-ți-a) s. f., g.-d. art. conferențiárei; pl. conferențiáre
conferențiarele
CONFERENȚIÁR, -Ă, conferențiari, -e, s. m. și f. 1. Persoană care ține o conferință. 2. Grad în învățământul superior, intermediar între lector și profesor; persoană care deține acest grad. [Pr.: -ți-ar] – Din fr. conférencier. DOOM
conferențiáră (-ți-a) s. f., g.-d. art. conferențiárei; pl. conferențiáre
conferențiarelor
CONFERENȚIÁR, -Ă, conferențiari, -e, s. m. și f. 1. Persoană care ține o conferință. 2. Grad în învățământul superior, intermediar între lector și profesor; persoană care deține acest grad. [Pr.: -ți-ar] – Din fr. conférencier. DOOM
conferențiáră (-ți-a) s. f., g.-d. art. conferențiárei; pl. conferențiáre
conferențiari
CONFERENȚIÁR, -Ă, conferențiari, -e, s. m. și f. 1. Persoană care ține o conferință. 2. Grad în învățământul superior, intermediar între lector și profesor; persoană care deține acest grad. [Pr.: -ți-ar] – Din fr. conférencier. DOOM
conferențiáră (-ți-a) s. f., g.-d. art. conferențiárei; pl. conferențiáre
conferențiarii
CONFERENȚIÁR, -Ă, conferențiari, -e, s. m. și f. 1. Persoană care ține o conferință. 2. Grad în învățământul superior, intermediar între lector și profesor; persoană care deține acest grad. [Pr.: -ți-ar] – Din fr. conférencier. DOOM
conferențiáră (-ți-a) s. f., g.-d. art. conferențiárei; pl. conferențiáre
conferențiarilor
CONFERENȚIÁR, -Ă, conferențiari, -e, s. m. și f. 1. Persoană care ține o conferință. 2. Grad în învățământul superior, intermediar între lector și profesor; persoană care deține acest grad. [Pr.: -ți-ar] – Din fr. conférencier. DOOM
conferențiáră (-ți-a) s. f., g.-d. art. conferențiárei; pl. conferențiáre
conferențiarul
CONFERENȚIÁR, -Ă, conferențiari, -e, s. m. și f. 1. Persoană care ține o conferință. 2. Grad în învățământul superior, intermediar între lector și profesor; persoană care deține acest grad. [Pr.: -ți-ar] – Din fr. conférencier. DOOM
conferențiáră (-ți-a) s. f., g.-d. art. conferențiárei; pl. conferențiáre
conferențiarului
CONFERENȚIÁR, -Ă, conferențiari, -e, s. m. și f. 1. Persoană care ține o conferință. 2. Grad în învățământul superior, intermediar între lector și profesor; persoană care deține acest grad. [Pr.: -ți-ar] – Din fr. conférencier. DOOM
conferențiáră (-ți-a) s. f., g.-d. art. conferențiárei; pl. conferențiáre
conferențiară
CONFERENȚIÁ, conferențiez, vb. I. Intranz. A ține o conferință. [Pr.: -ți-a] – Din conferință. DOOM
conferențiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 conferențiáză, 1 pl. conferențiém (-ți-em); conj. prez. 3 să conferențiéze; ger. conferențiínd (-ți-ind)
conferențiarăm
CONFERENȚIÁ, conferențiez, vb. I. Intranz. A ține o conferință. [Pr.: -ți-a] – Din conferință. DOOM
conferențiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 conferențiáză, 1 pl. conferențiém (-ți-em); conj. prez. 3 să conferențiéze; ger. conferențiínd (-ți-ind)
conferențiarăți
CONFERENȚIÁ, conferențiez, vb. I. Intranz. A ține o conferință. [Pr.: -ți-a] – Din conferință. DOOM
conferențiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 conferențiáză, 1 pl. conferențiém (-ți-em); conj. prez. 3 să conferențiéze; ger. conferențiínd (-ți-ind)
conferențiase
CONFERENȚIÁ, conferențiez, vb. I. Intranz. A ține o conferință. [Pr.: -ți-a] – Din conferință. DOOM
conferențiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 conferențiáză, 1 pl. conferențiém (-ți-em); conj. prez. 3 să conferențiéze; ger. conferențiínd (-ți-ind)
conferențiasem
CONFERENȚIÁ, conferențiez, vb. I. Intranz. A ține o conferință. [Pr.: -ți-a] – Din conferință. DOOM
conferențiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 conferențiáză, 1 pl. conferențiém (-ți-em); conj. prez. 3 să conferențiéze; ger. conferențiínd (-ți-ind)
conferențiaseră
CONFERENȚIÁ, conferențiez, vb. I. Intranz. A ține o conferință. [Pr.: -ți-a] – Din conferință. DOOM
conferențiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 conferențiáză, 1 pl. conferențiém (-ți-em); conj. prez. 3 să conferențiéze; ger. conferențiínd (-ți-ind)
conferențiaserăm
CONFERENȚIÁ, conferențiez, vb. I. Intranz. A ține o conferință. [Pr.: -ți-a] – Din conferință. DOOM
conferențiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 conferențiáză, 1 pl. conferențiém (-ți-em); conj. prez. 3 să conferențiéze; ger. conferențiínd (-ți-ind)
conferențiaserăți
CONFERENȚIÁ, conferențiez, vb. I. Intranz. A ține o conferință. [Pr.: -ți-a] – Din conferință. DOOM
conferențiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 conferențiáză, 1 pl. conferențiém (-ți-em); conj. prez. 3 să conferențiéze; ger. conferențiínd (-ți-ind)
conferențiaseși
CONFERENȚIÁ, conferențiez, vb. I. Intranz. A ține o conferință. [Pr.: -ți-a] – Din conferință. DOOM
conferențiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 conferențiáză, 1 pl. conferențiém (-ți-em); conj. prez. 3 să conferențiéze; ger. conferențiínd (-ți-ind)
conferențiaseți
CONFERENȚIÁ, conferențiez, vb. I. Intranz. A ține o conferință. [Pr.: -ți-a] – Din conferință. DOOM
conferențiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 conferențiáză, 1 pl. conferențiém (-ți-em); conj. prez. 3 să conferențiéze; ger. conferențiínd (-ți-ind)
conferențiat
CONFERENȚIÁ, conferențiez, vb. I. Intranz. A ține o conferință. [Pr.: -ți-a] – Din conferință. DOOM
conferențiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 conferențiáză, 1 pl. conferențiém (-ți-em); conj. prez. 3 să conferențiéze; ger. conferențiínd (-ți-ind)
conferențiau
CONFERENȚIÁ, conferențiez, vb. I. Intranz. A ține o conferință. [Pr.: -ți-a] – Din conferință. DOOM
conferențiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 conferențiáză, 1 pl. conferențiém (-ți-em); conj. prez. 3 să conferențiéze; ger. conferențiínd (-ți-ind)
conferențiază
CONFERENȚIÁ, conferențiez, vb. I. Intranz. A ține o conferință. [Pr.: -ți-a] – Din conferință. DOOM
conferențiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 conferențiáză, 1 pl. conferențiém (-ți-em); conj. prez. 3 să conferențiéze; ger. conferențiínd (-ți-ind)
conferențiași
CONFERENȚIÁ, conferențiez, vb. I. Intranz. A ține o conferință. [Pr.: -ți-a] – Din conferință. DOOM
conferențiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 conferențiáză, 1 pl. conferențiém (-ți-em); conj. prez. 3 să conferențiéze; ger. conferențiínd (-ți-ind)
conferențiați
CONFERENȚIÁ, conferențiez, vb. I. Intranz. A ține o conferință. [Pr.: -ți-a] – Din conferință. DOOM
conferențiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 conferențiáză, 1 pl. conferențiém (-ți-em); conj. prez. 3 să conferențiéze; ger. conferențiínd (-ți-ind)
conferenție
CONFERENȚIÁ, conferențiez, vb. I. Intranz. A ține o conferință. [Pr.: -ți-a] – Din conferință. DOOM
conferențiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 conferențiáză, 1 pl. conferențiém (-ți-em); conj. prez. 3 să conferențiéze; ger. conferențiínd (-ți-ind)
conferențiem
CONFERENȚIÁ, conferențiez, vb. I. Intranz. A ține o conferință. [Pr.: -ți-a] – Din conferință. DOOM
conferențiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 conferențiáză, 1 pl. conferențiém (-ți-em); conj. prez. 3 să conferențiéze; ger. conferențiínd (-ți-ind)
conferențiere
CONFERENȚIÁ, conferențiez, vb. I. Intranz. A ține o conferință. [Pr.: -ți-a] – Din conferință. DOOM
conferențiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 conferențiáză, 1 pl. conferențiém (-ți-em); conj. prez. 3 să conferențiéze; ger. conferențiínd (-ți-ind)
conferențiere
CONFERENȚIÁ, conferențiez, vb. I. Intranz. A ține o conferință. [Pr.: -ți-a] – Din conferință.
conferențiez
CONFERENȚIÁ, conferențiez, vb. I. Intranz. A ține o conferință. [Pr.: -ți-a] – Din conferință. DOOM
conferențiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 conferențiáză, 1 pl. conferențiém (-ți-em); conj. prez. 3 să conferențiéze; ger. conferențiínd (-ți-ind)
conferențieze
CONFERENȚIÁ, conferențiez, vb. I. Intranz. A ține o conferință. [Pr.: -ți-a] – Din conferință. DOOM
conferențiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 conferențiáză, 1 pl. conferențiém (-ți-em); conj. prez. 3 să conferențiéze; ger. conferențiínd (-ți-ind)
conferențiezi
CONFERENȚIÁ, conferențiez, vb. I. Intranz. A ține o conferință. [Pr.: -ți-a] – Din conferință. DOOM
conferențiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 conferențiáză, 1 pl. conferențiém (-ți-em); conj. prez. 3 să conferențiéze; ger. conferențiínd (-ți-ind)
conferențiind
CONFERENȚIÁ, conferențiez, vb. I. Intranz. A ține o conferință. [Pr.: -ți-a] – Din conferință. DOOM
conferențiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 conferențiáză, 1 pl. conferențiém (-ți-em); conj. prez. 3 să conferențiéze; ger. conferențiínd (-ți-ind)
conferență
CONFERÍNȚĂ, conferințe, s. f. 1. Expunere făcută în public asupra unei teme din domeniul științei, artei, politicii etc., cu intenția de a informa, de a instrui, de a omagia etc. 2. Reuniune a reprezentanților unor state, ai unor organizații politice, științifice etc., cu scopul de a dezbate și de a hotărî asupra unor probleme curente și de perspectivă ale activității lor. 3. For superior al unei organizații de partid, care se întrunește pentru a dezbate probleme ale activității organizației, a alege organele sale de conducere etc. 4. Consfătuire, convorbire. ◊ Conferință de presă = întâlnire în cadrul căreia o personalitate a vieții politice, sociale, culturale etc. face o expunere sau declarații și răspunde la întrebările reprezentanților presei. [Var.: (înv.) conferénță s. f.] – Din fr. conférence, lat. conferentia. DOOM
conferínță s. f., g.-d. art. conferínței; pl. conferínțe
conferi
CONFERÍ, confér, vb. IV. 1. Tranz. A acorda un titlu, un grad, o decorație etc. 2. Intranz. A discuta cu cineva o chestiune importantă; a se întreține cu cineva. – Din fr. conférer, it. conferire. DOOM
conferí (a ~) vb., ind. prez. 3 conféră
conferii
CONFERÍ, confér, vb. IV. 1. Tranz. A acorda un titlu, un grad, o decorație etc. 2. Intranz. A discuta cu cineva o chestiune importantă; a se întreține cu cineva. – Din fr. conférer, it. conferire. DOOM
conferí (a ~) vb., ind. prez. 3 conféră
conferim
CONFERÍ, confér, vb. IV. 1. Tranz. A acorda un titlu, un grad, o decorație etc. 2. Intranz. A discuta cu cineva o chestiune importantă; a se întreține cu cineva. – Din fr. conférer, it. conferire. DOOM
conferí (a ~) vb., ind. prez. 3 conféră
conferind
CONFERÍ, confér, vb. IV. 1. Tranz. A acorda un titlu, un grad, o decorație etc. 2. Intranz. A discuta cu cineva o chestiune importantă; a se întreține cu cineva. – Din fr. conférer, it. conferire. DOOM
conferí (a ~) vb., ind. prez. 3 conféră
conferința
CONFERÍNȚĂ, conferințe, s. f. 1. Expunere făcută în public asupra unei teme din domeniul științei, artei, politicii etc., cu intenția de a informa, de a instrui, de a omagia etc. 2. Reuniune a reprezentanților unor state, ai unor organizații politice, științifice etc., cu scopul de a dezbate și de a hotărî asupra unor probleme curente și de perspectivă ale activității lor. 3. For superior al unei organizații de partid, care se întrunește pentru a dezbate probleme ale activității organizației, a alege organele sale de conducere etc. 4. Consfătuire, convorbire. ◊ Conferință de presă = întâlnire în cadrul căreia o personalitate a vieții politice, sociale, culturale etc. face o expunere sau declarații și răspunde la întrebările reprezentanților presei. [Var.: (înv.) conferénță s. f.] – Din fr. conférence, lat. conferentia. DOOM
conferínță s. f., g.-d. art. conferínței; pl. conferínțe
conferințe
CONFERÍNȚĂ, conferințe, s. f. 1. Expunere făcută în public asupra unei teme din domeniul științei, artei, politicii etc., cu intenția de a informa, de a instrui, de a omagia etc. 2. Reuniune a reprezentanților unor state, ai unor organizații politice, științifice etc., cu scopul de a dezbate și de a hotărî asupra unor probleme curente și de perspectivă ale activității lor. 3. For superior al unei organizații de partid, care se întrunește pentru a dezbate probleme ale activității organizației, a alege organele sale de conducere etc. 4. Consfătuire, convorbire. ◊ Conferință de presă = întâlnire în cadrul căreia o personalitate a vieții politice, sociale, culturale etc. face o expunere sau declarații și răspunde la întrebările reprezentanților presei. [Var.: (înv.) conferénță s. f.] – Din fr. conférence, lat. conferentia. DOOM
conferínță s. f., g.-d. art. conferínței; pl. conferínțe
conferinței
CONFERÍNȚĂ, conferințe, s. f. 1. Expunere făcută în public asupra unei teme din domeniul științei, artei, politicii etc., cu intenția de a informa, de a instrui, de a omagia etc. 2. Reuniune a reprezentanților unor state, ai unor organizații politice, științifice etc., cu scopul de a dezbate și de a hotărî asupra unor probleme curente și de perspectivă ale activității lor. 3. For superior al unei organizații de partid, care se întrunește pentru a dezbate probleme ale activității organizației, a alege organele sale de conducere etc. 4. Consfătuire, convorbire. ◊ Conferință de presă = întâlnire în cadrul căreia o personalitate a vieții politice, sociale, culturale etc. face o expunere sau declarații și răspunde la întrebările reprezentanților presei. [Var.: (înv.) conferénță s. f.] – Din fr. conférence, lat. conferentia. DOOM
conferínță s. f., g.-d. art. conferínței; pl. conferínțe
conferințele
CONFERÍNȚĂ, conferințe, s. f. 1. Expunere făcută în public asupra unei teme din domeniul științei, artei, politicii etc., cu intenția de a informa, de a instrui, de a omagia etc. 2. Reuniune a reprezentanților unor state, ai unor organizații politice, științifice etc., cu scopul de a dezbate și de a hotărî asupra unor probleme curente și de perspectivă ale activității lor. 3. For superior al unei organizații de partid, care se întrunește pentru a dezbate probleme ale activității organizației, a alege organele sale de conducere etc. 4. Consfătuire, convorbire. ◊ Conferință de presă = întâlnire în cadrul căreia o personalitate a vieții politice, sociale, culturale etc. face o expunere sau declarații și răspunde la întrebările reprezentanților presei. [Var.: (înv.) conferénță s. f.] – Din fr. conférence, lat. conferentia. DOOM
conferínță s. f., g.-d. art. conferínței; pl. conferínțe
conferințelor
CONFERÍNȚĂ, conferințe, s. f. 1. Expunere făcută în public asupra unei teme din domeniul științei, artei, politicii etc., cu intenția de a informa, de a instrui, de a omagia etc. 2. Reuniune a reprezentanților unor state, ai unor organizații politice, științifice etc., cu scopul de a dezbate și de a hotărî asupra unor probleme curente și de perspectivă ale activității lor. 3. For superior al unei organizații de partid, care se întrunește pentru a dezbate probleme ale activității organizației, a alege organele sale de conducere etc. 4. Consfătuire, convorbire. ◊ Conferință de presă = întâlnire în cadrul căreia o personalitate a vieții politice, sociale, culturale etc. face o expunere sau declarații și răspunde la întrebările reprezentanților presei. [Var.: (înv.) conferénță s. f.] – Din fr. conférence, lat. conferentia. DOOM
conferínță s. f., g.-d. art. conferínței; pl. conferínțe
conferire
CONFERÍ, confér, vb. IV. 1. Tranz. A acorda un titlu, un grad, o decorație etc. 2. Intranz. A discuta cu cineva o chestiune importantă; a se întreține cu cineva. – Din fr. conférer, it. conferire. DOOM
conferí (a ~) vb., ind. prez. 3 conféră
conferire
CONFERÍRE, conferiri, s. f. Faptul de a conferi (1). – V. conferi. DOOM
conferíre s. f., g.-d. art. conferírii; pl. conferíri
conferirea
CONFERÍRE, conferiri, s. f. Faptul de a conferi (1). – V. conferi. DOOM
conferíre s. f., g.-d. art. conferírii; pl. conferíri
conferiri
CONFERÍRE, conferiri, s. f. Faptul de a conferi (1). – V. conferi. DOOM
conferíre s. f., g.-d. art. conferírii; pl. conferíri
conferirii
CONFERÍRE, conferiri, s. f. Faptul de a conferi (1). – V. conferi. DOOM
conferíre s. f., g.-d. art. conferírii; pl. conferíri
conferirile
CONFERÍRE, conferiri, s. f. Faptul de a conferi (1). – V. conferi. DOOM
conferíre s. f., g.-d. art. conferírii; pl. conferíri
conferirilor
CONFERÍRE, conferiri, s. f. Faptul de a conferi (1). – V. conferi. DOOM
conferíre s. f., g.-d. art. conferírii; pl. conferíri
conferiră
CONFERÍ, confér, vb. IV. 1. Tranz. A acorda un titlu, un grad, o decorație etc. 2. Intranz. A discuta cu cineva o chestiune importantă; a se întreține cu cineva. – Din fr. conférer, it. conferire. DOOM
conferí (a ~) vb., ind. prez. 3 conféră
conferirăm
CONFERÍ, confér, vb. IV. 1. Tranz. A acorda un titlu, un grad, o decorație etc. 2. Intranz. A discuta cu cineva o chestiune importantă; a se întreține cu cineva. – Din fr. conférer, it. conferire. DOOM
conferí (a ~) vb., ind. prez. 3 conféră
conferirăți
CONFERÍ, confér, vb. IV. 1. Tranz. A acorda un titlu, un grad, o decorație etc. 2. Intranz. A discuta cu cineva o chestiune importantă; a se întreține cu cineva. – Din fr. conférer, it. conferire. DOOM
conferí (a ~) vb., ind. prez. 3 conféră
conferise
CONFERÍ, confér, vb. IV. 1. Tranz. A acorda un titlu, un grad, o decorație etc. 2. Intranz. A discuta cu cineva o chestiune importantă; a se întreține cu cineva. – Din fr. conférer, it. conferire. DOOM
conferí (a ~) vb., ind. prez. 3 conféră
conferisem
CONFERÍ, confér, vb. IV. 1. Tranz. A acorda un titlu, un grad, o decorație etc. 2. Intranz. A discuta cu cineva o chestiune importantă; a se întreține cu cineva. – Din fr. conférer, it. conferire. DOOM
conferí (a ~) vb., ind. prez. 3 conféră
conferiseră
CONFERÍ, confér, vb. IV. 1. Tranz. A acorda un titlu, un grad, o decorație etc. 2. Intranz. A discuta cu cineva o chestiune importantă; a se întreține cu cineva. – Din fr. conférer, it. conferire. DOOM
conferí (a ~) vb., ind. prez. 3 conféră
conferiserăm
CONFERÍ, confér, vb. IV. 1. Tranz. A acorda un titlu, un grad, o decorație etc. 2. Intranz. A discuta cu cineva o chestiune importantă; a se întreține cu cineva. – Din fr. conférer, it. conferire. DOOM
conferí (a ~) vb., ind. prez. 3 conféră
conferiserăți
CONFERÍ, confér, vb. IV. 1. Tranz. A acorda un titlu, un grad, o decorație etc. 2. Intranz. A discuta cu cineva o chestiune importantă; a se întreține cu cineva. – Din fr. conférer, it. conferire. DOOM
conferí (a ~) vb., ind. prez. 3 conféră
conferiseși
CONFERÍ, confér, vb. IV. 1. Tranz. A acorda un titlu, un grad, o decorație etc. 2. Intranz. A discuta cu cineva o chestiune importantă; a se întreține cu cineva. – Din fr. conférer, it. conferire. DOOM
conferí (a ~) vb., ind. prez. 3 conféră
conferiseți
CONFERÍ, confér, vb. IV. 1. Tranz. A acorda un titlu, un grad, o decorație etc. 2. Intranz. A discuta cu cineva o chestiune importantă; a se întreține cu cineva. – Din fr. conférer, it. conferire. DOOM
conferí (a ~) vb., ind. prez. 3 conféră
conferit
CONFERÍ, confér, vb. IV. 1. Tranz. A acorda un titlu, un grad, o decorație etc. 2. Intranz. A discuta cu cineva o chestiune importantă; a se întreține cu cineva. – Din fr. conférer, it. conferire. DOOM
conferí (a ~) vb., ind. prez. 3 conféră
conferit
CONFERÍ, confér, vb. IV. 1. Tranz. A acorda un titlu, un grad, o decorație etc. 2. Intranz. A discuta cu cineva o chestiune importantă; a se întreține cu cineva. – Din fr. conférer, it. conferire.
conferiși
CONFERÍ, confér, vb. IV. 1. Tranz. A acorda un titlu, un grad, o decorație etc. 2. Intranz. A discuta cu cineva o chestiune importantă; a se întreține cu cineva. – Din fr. conférer, it. conferire. DOOM
conferí (a ~) vb., ind. prez. 3 conféră
conferiți
CONFERÍ, confér, vb. IV. 1. Tranz. A acorda un titlu, un grad, o decorație etc. 2. Intranz. A discuta cu cineva o chestiune importantă; a se întreține cu cineva. – Din fr. conférer, it. conferire. DOOM
conferí (a ~) vb., ind. prez. 3 conféră
conferă
CONFERÍ, confér, vb. IV. 1. Tranz. A acorda un titlu, un grad, o decorație etc. 2. Intranz. A discuta cu cineva o chestiune importantă; a se întreține cu cineva. – Din fr. conférer, it. conferire. DOOM
conferí (a ~) vb., ind. prez. 3 conféră
confesa
CONFESÁ, confesez, vb. I. Refl. A se destăinui, a se spovedi. – Din fr. confesser. DOOM
!confesá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se confeseáză
confesai
CONFESÁ, confesez, vb. I. Refl. A se destăinui, a se spovedi. – Din fr. confesser. DOOM
!confesá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se confeseáză
confesam
CONFESÁ, confesez, vb. I. Refl. A se destăinui, a se spovedi. – Din fr. confesser. DOOM
!confesá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se confeseáză
confesare
CONFESÁ, confesez, vb. I. Refl. A se destăinui, a se spovedi. – Din fr. confesser. DOOM
!confesá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se confeseáză
confesare
CONFESÁ, confesez, vb. I. Refl. A se destăinui, a se spovedi. – Din fr. confesser.
confesară
CONFESÁ, confesez, vb. I. Refl. A se destăinui, a se spovedi. – Din fr. confesser. DOOM
!confesá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se confeseáză
confesarăm
CONFESÁ, confesez, vb. I. Refl. A se destăinui, a se spovedi. – Din fr. confesser. DOOM
!confesá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se confeseáză
confesarăți
CONFESÁ, confesez, vb. I. Refl. A se destăinui, a se spovedi. – Din fr. confesser. DOOM
!confesá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se confeseáză
confesase
CONFESÁ, confesez, vb. I. Refl. A se destăinui, a se spovedi. – Din fr. confesser. DOOM
!confesá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se confeseáză
confesasem
CONFESÁ, confesez, vb. I. Refl. A se destăinui, a se spovedi. – Din fr. confesser. DOOM
!confesá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se confeseáză
confesaseră
CONFESÁ, confesez, vb. I. Refl. A se destăinui, a se spovedi. – Din fr. confesser. DOOM
!confesá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se confeseáză
confesaserăm
CONFESÁ, confesez, vb. I. Refl. A se destăinui, a se spovedi. – Din fr. confesser. DOOM
!confesá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se confeseáză
confesaserăți
CONFESÁ, confesez, vb. I. Refl. A se destăinui, a se spovedi. – Din fr. confesser. DOOM
!confesá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se confeseáză
confesaseși
CONFESÁ, confesez, vb. I. Refl. A se destăinui, a se spovedi. – Din fr. confesser. DOOM
!confesá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se confeseáză
confesaseți
CONFESÁ, confesez, vb. I. Refl. A se destăinui, a se spovedi. – Din fr. confesser. DOOM
!confesá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se confeseáză
confesat
CONFESÁ, confesez, vb. I. Refl. A se destăinui, a se spovedi. – Din fr. confesser. DOOM
!confesá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se confeseáză
confesau
CONFESÁ, confesez, vb. I. Refl. A se destăinui, a se spovedi. – Din fr. confesser. DOOM
!confesá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se confeseáză
confesași
CONFESÁ, confesez, vb. I. Refl. A se destăinui, a se spovedi. – Din fr. confesser. DOOM
!confesá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se confeseáză
confesați
CONFESÁ, confesez, vb. I. Refl. A se destăinui, a se spovedi. – Din fr. confesser. DOOM
!confesá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se confeseáză
confesează
CONFESÁ, confesez, vb. I. Refl. A se destăinui, a se spovedi. – Din fr. confesser. DOOM
!confesá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se confeseáză
confesez
CONFESÁ, confesez, vb. I. Refl. A se destăinui, a se spovedi. – Din fr. confesser. DOOM
!confesá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se confeseáză
confeseze
CONFESÁ, confesez, vb. I. Refl. A se destăinui, a se spovedi. – Din fr. confesser. DOOM
!confesá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se confeseáză
confesezi
CONFESÁ, confesez, vb. I. Refl. A se destăinui, a se spovedi. – Din fr. confesser. DOOM
!confesá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se confeseáză
confesie
CONFÉSIE s. f. v. confesiune.
confesional
CONFESIONÁL1, confesionale, s. n. Loc amenajat în bisericile catolice, unde preotul spovedește pe credincioși. [Pr.: -si-o-] – Din fr. confessional, it. confessionale. DOOM
confesionál2 (-si-o-) s. n., pl. confesionále
confesionala
CONFESIONÁL1, confesionale, s. n. Loc amenajat în bisericile catolice, unde preotul spovedește pe credincioși. [Pr.: -si-o-] – Din fr. confessional, it. confessionale. DOOM
confesionál2 (-si-o-) s. n., pl. confesionále
confesionale
CONFESIONÁL1, confesionale, s. n. Loc amenajat în bisericile catolice, unde preotul spovedește pe credincioși. [Pr.: -si-o-] – Din fr. confessional, it. confessionale. DOOM
confesionál2 (-si-o-) s. n., pl. confesionále
confesionalei
CONFESIONÁL1, confesionale, s. n. Loc amenajat în bisericile catolice, unde preotul spovedește pe credincioși. [Pr.: -si-o-] – Din fr. confessional, it. confessionale. DOOM
confesionál2 (-si-o-) s. n., pl. confesionále
confesionalele
CONFESIONÁL1, confesionale, s. n. Loc amenajat în bisericile catolice, unde preotul spovedește pe credincioși. [Pr.: -si-o-] – Din fr. confessional, it. confessionale. DOOM
confesionál2 (-si-o-) s. n., pl. confesionále
confesionalelor
CONFESIONÁL1, confesionale, s. n. Loc amenajat în bisericile catolice, unde preotul spovedește pe credincioși. [Pr.: -si-o-] – Din fr. confessional, it. confessionale. DOOM
confesionál2 (-si-o-) s. n., pl. confesionále
confesionali
CONFESIONÁL1, confesionale, s. n. Loc amenajat în bisericile catolice, unde preotul spovedește pe credincioși. [Pr.: -si-o-] – Din fr. confessional, it. confessionale. DOOM
confesionál2 (-si-o-) s. n., pl. confesionále
confesionalii
CONFESIONÁL1, confesionale, s. n. Loc amenajat în bisericile catolice, unde preotul spovedește pe credincioși. [Pr.: -si-o-] – Din fr. confessional, it. confessionale. DOOM
confesionál2 (-si-o-) s. n., pl. confesionále
confesionalilor
CONFESIONÁL1, confesionale, s. n. Loc amenajat în bisericile catolice, unde preotul spovedește pe credincioși. [Pr.: -si-o-] – Din fr. confessional, it. confessionale. DOOM
confesionál2 (-si-o-) s. n., pl. confesionále
confesionalism
CONFESIONALÍSM s. n. Concepție teologică care consideră obligatorie aparteneța la o anumită confesiune. [Pr.: -si-o-] – Din germ. Konfessionalismus, it. confessionalismo.
confesionalismul
CONFESIONALÍSM s. n. Concepție teologică care consideră obligatorie aparteneța la o anumită confesiune. [Pr.: -si-o-] – Din germ. Konfessionalismus, it. confessionalismo.
confesionalismului
CONFESIONALÍSM s. n. Concepție teologică care consideră obligatorie aparteneța la o anumită confesiune. [Pr.: -si-o-] – Din germ. Konfessionalismus, it. confessionalismo.
confesionalitate
CONFESIONALITÁTE s.f. Apartenența la o anumită confesiune. [Pron. -si-o-. / cf. it. confessionalità, germ. Konfesionalität].
confesionalitatea
CONFESIONALITÁTE s.f. Apartenența la o anumită confesiune. [Pron. -si-o-. / cf. it. confessionalità, germ. Konfesionalität].
confesionalități
CONFESIONALITÁTE s.f. Apartenența la o anumită confesiune. [Pron. -si-o-. / cf. it. confessionalità, germ. Konfesionalität].
confesionalității
CONFESIONALITÁTE s.f. Apartenența la o anumită confesiune. [Pron. -si-o-. / cf. it. confessionalità, germ. Konfesionalität].
confesionalul
CONFESIONÁL1, confesionale, s. n. Loc amenajat în bisericile catolice, unde preotul spovedește pe credincioși. [Pr.: -si-o-] – Din fr. confessional, it. confessionale. DOOM
confesionál2 (-si-o-) s. n., pl. confesionále
confesionalului
CONFESIONÁL1, confesionale, s. n. Loc amenajat în bisericile catolice, unde preotul spovedește pe credincioși. [Pr.: -si-o-] – Din fr. confessional, it. confessionale. DOOM
confesionál2 (-si-o-) s. n., pl. confesionále
confesiune
CONFESIÚNE, confesiuni, s. f. 1. Mărturisire a unor fapte, a unor gânduri sau sentimente intime; p. restr. spovedanie. ♦ Scriere literară care conține mărturisirea unor gânduri și sentimente legate de viața intimă a autorului. ♦ Scriere care cuprinde mărturisirea de credință a unei ramuri a bisericii creștine. 2. Religie, cult. [Pr.: -si-u-] – Din fr. confession, lat. confessio, -onis. DOOM
confesiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. confesiúnii; pl. confesiúni
confesiunea
CONFESIÚNE, confesiuni, s. f. 1. Mărturisire a unor fapte, a unor gânduri sau sentimente intime; p. restr. spovedanie. ♦ Scriere literară care conține mărturisirea unor gânduri și sentimente legate de viața intimă a autorului. ♦ Scriere care cuprinde mărturisirea de credință a unei ramuri a bisericii creștine. 2. Religie, cult. [Pr.: -si-u-] – Din fr. confession, lat. confessio, -onis. DOOM
confesiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. confesiúnii; pl. confesiúni
confesiuni
CONFESIÚNE, confesiuni, s. f. 1. Mărturisire a unor fapte, a unor gânduri sau sentimente intime; p. restr. spovedanie. ♦ Scriere literară care conține mărturisirea unor gânduri și sentimente legate de viața intimă a autorului. ♦ Scriere care cuprinde mărturisirea de credință a unei ramuri a bisericii creștine. 2. Religie, cult. [Pr.: -si-u-] – Din fr. confession, lat. confessio, -onis. DOOM
confesiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. confesiúnii; pl. confesiúni
confesiunii
CONFESIÚNE, confesiuni, s. f. 1. Mărturisire a unor fapte, a unor gânduri sau sentimente intime; p. restr. spovedanie. ♦ Scriere literară care conține mărturisirea unor gânduri și sentimente legate de viața intimă a autorului. ♦ Scriere care cuprinde mărturisirea de credință a unei ramuri a bisericii creștine. 2. Religie, cult. [Pr.: -si-u-] – Din fr. confession, lat. confessio, -onis. DOOM
confesiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. confesiúnii; pl. confesiúni
confesiunile
CONFESIÚNE, confesiuni, s. f. 1. Mărturisire a unor fapte, a unor gânduri sau sentimente intime; p. restr. spovedanie. ♦ Scriere literară care conține mărturisirea unor gânduri și sentimente legate de viața intimă a autorului. ♦ Scriere care cuprinde mărturisirea de credință a unei ramuri a bisericii creștine. 2. Religie, cult. [Pr.: -si-u-] – Din fr. confession, lat. confessio, -onis. DOOM
confesiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. confesiúnii; pl. confesiúni
confesiunilor
CONFESIÚNE, confesiuni, s. f. 1. Mărturisire a unor fapte, a unor gânduri sau sentimente intime; p. restr. spovedanie. ♦ Scriere literară care conține mărturisirea unor gânduri și sentimente legate de viața intimă a autorului. ♦ Scriere care cuprinde mărturisirea de credință a unei ramuri a bisericii creștine. 2. Religie, cult. [Pr.: -si-u-] – Din fr. confession, lat. confessio, -onis. DOOM
confesiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. confesiúnii; pl. confesiúni
confesiv
CONFESÍV, -Ă, confesivi, -e, adj. De confesiune. – Din confesa. DOOM
*confesív adj. m., pl. confesívi; f. confesívă, pl. confesíve
confesiva
CONFESÍV, -Ă, confesivi, -e, adj. De confesiune. – Din confesa. DOOM
*confesív adj. m., pl. confesívi; f. confesívă, pl. confesíve
confesive
CONFESÍV, -Ă, confesivi, -e, adj. De confesiune. – Din confesa. DOOM
*confesív adj. m., pl. confesívi; f. confesívă, pl. confesíve
confesivei
CONFESÍV, -Ă, confesivi, -e, adj. De confesiune. – Din confesa. DOOM
*confesív adj. m., pl. confesívi; f. confesívă, pl. confesíve
confesivele
CONFESÍV, -Ă, confesivi, -e, adj. De confesiune. – Din confesa. DOOM
*confesív adj. m., pl. confesívi; f. confesívă, pl. confesíve
confesivelor
CONFESÍV, -Ă, confesivi, -e, adj. De confesiune. – Din confesa. DOOM
*confesív adj. m., pl. confesívi; f. confesívă, pl. confesíve
confesivi
CONFESÍV, -Ă, confesivi, -e, adj. De confesiune. – Din confesa. DOOM
*confesív adj. m., pl. confesívi; f. confesívă, pl. confesíve
confesivii
CONFESÍV, -Ă, confesivi, -e, adj. De confesiune. – Din confesa. DOOM
*confesív adj. m., pl. confesívi; f. confesívă, pl. confesíve
confesivilor
CONFESÍV, -Ă, confesivi, -e, adj. De confesiune. – Din confesa. DOOM
*confesív adj. m., pl. confesívi; f. confesívă, pl. confesíve
confesivul
CONFESÍV, -Ă, confesivi, -e, adj. De confesiune. – Din confesa. DOOM
*confesív adj. m., pl. confesívi; f. confesívă, pl. confesíve
confesivului
CONFESÍV, -Ă, confesivi, -e, adj. De confesiune. – Din confesa. DOOM
*confesív adj. m., pl. confesívi; f. confesívă, pl. confesíve
confesor
CONFESÓR, confesori, s. m. Preot care spovedește; duhovnic. – Din fr. confesseur, lat. confessor. DOOM
confesór s. m., pl. confesóri
confesori
CONFESÓR, confesori, s. m. Preot care spovedește; duhovnic. – Din fr. confesseur, lat. confessor. DOOM
confesór s. m., pl. confesóri
confesorii
CONFESÓR, confesori, s. m. Preot care spovedește; duhovnic. – Din fr. confesseur, lat. confessor. DOOM
confesór s. m., pl. confesóri
confesorilor
CONFESÓR, confesori, s. m. Preot care spovedește; duhovnic. – Din fr. confesseur, lat. confessor. DOOM
confesór s. m., pl. confesóri
confesorul
CONFESÓR, confesori, s. m. Preot care spovedește; duhovnic. – Din fr. confesseur, lat. confessor. DOOM
confesór s. m., pl. confesóri
confesorului
CONFESÓR, confesori, s. m. Preot care spovedește; duhovnic. – Din fr. confesseur, lat. confessor. DOOM
confesór s. m., pl. confesóri
confesând
CONFESÁ, confesez, vb. I. Refl. A se destăinui, a se spovedi. – Din fr. confesser. DOOM
!confesá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se confeseáză
confesînd
CONFESÁ, confesez, vb. I. Refl. A se destăinui, a se spovedi. – Din fr. confesser. DOOM
!confesá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se confeseáză
confete
CONFÉTTI s. f. pl. Bucățele rotunde de hârtie (de diferite culori), care se împrăștie la baluri și la petreceri deasupra participanților. [Scris și: confeti. – Var.: conféte s. f. pl] – Din it., fr. confetti. DOOM
!confétti (-ti) s. f. pl.
confeti
CONFÉTTI s. f. pl. Bucățele rotunde de hârtie (de diferite culori), care se împrăștie la baluri și la petreceri deasupra participanților. [Scris și: confeti. – Var.: conféte s. f. pl] – Din it., fr. confetti. DOOM
!confétti (-ti) s. f. pl.
confetile
CONFÉTTI s. f. pl. Bucățele rotunde de hârtie (de diferite culori), care se împrăștie la baluri și la petreceri deasupra participanților. [Scris și: confeti. – Var.: conféte s. f. pl] – Din it., fr. confetti. DOOM
!confétti (-ti) s. f. pl.
confetilor
CONFÉTTI s. f. pl. Bucățele rotunde de hârtie (de diferite culori), care se împrăștie la baluri și la petreceri deasupra participanților. [Scris și: confeti. – Var.: conféte s. f. pl] – Din it., fr. confetti. DOOM
!confétti (-ti) s. f. pl.
confetti
CONFÉTTI s. f. pl. Bucățele rotunde de hârtie (de diferite culori), care se împrăștie la baluri și la petreceri deasupra participanților. [Scris și: confeti. – Var.: conféte s. f. pl] – Din it., fr. confetti. DOOM
!confétti (-ti) s. f. pl.
confia
CONFIÁ, confiez, vb. I. (Livr.) 1. Tranz. A încredința cuiva ceva, a lăsa ceva în grija cuiva. 2. Refl. A se încrede în cineva; a se destăinui. [Pr.: -fi-a] – Din fr. confier. DOOM
confiá (a ~) (livr.) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 confiáză, 1 pl. confiém (-fi-em); conj. prez. 3 să confiéze; ger. confiínd (-fi-ind)
confiai
CONFIÁ, confiez, vb. I. (Livr.) 1. Tranz. A încredința cuiva ceva, a lăsa ceva în grija cuiva. 2. Refl. A se încrede în cineva; a se destăinui. [Pr.: -fi-a] – Din fr. confier. DOOM
confiá (a ~) (livr.) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 confiáză, 1 pl. confiém (-fi-em); conj. prez. 3 să confiéze; ger. confiínd (-fi-ind)
confiam
CONFIÁ, confiez, vb. I. (Livr.) 1. Tranz. A încredința cuiva ceva, a lăsa ceva în grija cuiva. 2. Refl. A se încrede în cineva; a se destăinui. [Pr.: -fi-a] – Din fr. confier. DOOM
confiá (a ~) (livr.) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 confiáză, 1 pl. confiém (-fi-em); conj. prez. 3 să confiéze; ger. confiínd (-fi-ind)
confianță
CONFIÉNȚĂ, confiențe, s. f. (Rar) Încredere în cineva. [Pr.: -fi-en-. – Var.: confiánță s. f.] – Din fr. confiance. DOOM
confiénță (rar) (-fi-en-) s. f., g.-d. art. confiénței; pl. confiénțe
confiară
CONFIÁ, confiez, vb. I. (Livr.) 1. Tranz. A încredința cuiva ceva, a lăsa ceva în grija cuiva. 2. Refl. A se încrede în cineva; a se destăinui. [Pr.: -fi-a] – Din fr. confier. DOOM
confiá (a ~) (livr.) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 confiáză, 1 pl. confiém (-fi-em); conj. prez. 3 să confiéze; ger. confiínd (-fi-ind)
confiarăm
CONFIÁ, confiez, vb. I. (Livr.) 1. Tranz. A încredința cuiva ceva, a lăsa ceva în grija cuiva. 2. Refl. A se încrede în cineva; a se destăinui. [Pr.: -fi-a] – Din fr. confier. DOOM
confiá (a ~) (livr.) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 confiáză, 1 pl. confiém (-fi-em); conj. prez. 3 să confiéze; ger. confiínd (-fi-ind)
confiarăți
CONFIÁ, confiez, vb. I. (Livr.) 1. Tranz. A încredința cuiva ceva, a lăsa ceva în grija cuiva. 2. Refl. A se încrede în cineva; a se destăinui. [Pr.: -fi-a] – Din fr. confier. DOOM
confiá (a ~) (livr.) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 confiáză, 1 pl. confiém (-fi-em); conj. prez. 3 să confiéze; ger. confiínd (-fi-ind)
confiase
CONFIÁ, confiez, vb. I. (Livr.) 1. Tranz. A încredința cuiva ceva, a lăsa ceva în grija cuiva. 2. Refl. A se încrede în cineva; a se destăinui. [Pr.: -fi-a] – Din fr. confier. DOOM
confiá (a ~) (livr.) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 confiáză, 1 pl. confiém (-fi-em); conj. prez. 3 să confiéze; ger. confiínd (-fi-ind)
confiasem
CONFIÁ, confiez, vb. I. (Livr.) 1. Tranz. A încredința cuiva ceva, a lăsa ceva în grija cuiva. 2. Refl. A se încrede în cineva; a se destăinui. [Pr.: -fi-a] – Din fr. confier. DOOM
confiá (a ~) (livr.) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 confiáză, 1 pl. confiém (-fi-em); conj. prez. 3 să confiéze; ger. confiínd (-fi-ind)
confiaseră
CONFIÁ, confiez, vb. I. (Livr.) 1. Tranz. A încredința cuiva ceva, a lăsa ceva în grija cuiva. 2. Refl. A se încrede în cineva; a se destăinui. [Pr.: -fi-a] – Din fr. confier. DOOM
confiá (a ~) (livr.) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 confiáză, 1 pl. confiém (-fi-em); conj. prez. 3 să confiéze; ger. confiínd (-fi-ind)
confiaserăm
CONFIÁ, confiez, vb. I. (Livr.) 1. Tranz. A încredința cuiva ceva, a lăsa ceva în grija cuiva. 2. Refl. A se încrede în cineva; a se destăinui. [Pr.: -fi-a] – Din fr. confier. DOOM
confiá (a ~) (livr.) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 confiáză, 1 pl. confiém (-fi-em); conj. prez. 3 să confiéze; ger. confiínd (-fi-ind)
confiaserăți
CONFIÁ, confiez, vb. I. (Livr.) 1. Tranz. A încredința cuiva ceva, a lăsa ceva în grija cuiva. 2. Refl. A se încrede în cineva; a se destăinui. [Pr.: -fi-a] – Din fr. confier. DOOM
confiá (a ~) (livr.) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 confiáză, 1 pl. confiém (-fi-em); conj. prez. 3 să confiéze; ger. confiínd (-fi-ind)
confiaseși
CONFIÁ, confiez, vb. I. (Livr.) 1. Tranz. A încredința cuiva ceva, a lăsa ceva în grija cuiva. 2. Refl. A se încrede în cineva; a se destăinui. [Pr.: -fi-a] – Din fr. confier. DOOM
confiá (a ~) (livr.) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 confiáză, 1 pl. confiém (-fi-em); conj. prez. 3 să confiéze; ger. confiínd (-fi-ind)
confiaseți
CONFIÁ, confiez, vb. I. (Livr.) 1. Tranz. A încredința cuiva ceva, a lăsa ceva în grija cuiva. 2. Refl. A se încrede în cineva; a se destăinui. [Pr.: -fi-a] – Din fr. confier. DOOM
confiá (a ~) (livr.) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 confiáză, 1 pl. confiém (-fi-em); conj. prez. 3 să confiéze; ger. confiínd (-fi-ind)
confiat
CONFIÁ, confiez, vb. I. (Livr.) 1. Tranz. A încredința cuiva ceva, a lăsa ceva în grija cuiva. 2. Refl. A se încrede în cineva; a se destăinui. [Pr.: -fi-a] – Din fr. confier. DOOM
confiá (a ~) (livr.) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 confiáză, 1 pl. confiém (-fi-em); conj. prez. 3 să confiéze; ger. confiínd (-fi-ind)
confiat
CONFIÁT, -Ă, confiați, -te, adj. (Despre fructe) Conservat prin fierbere în sirop de zahăr, apoi uscat; glasat. [Pr.: -fi-at] – Cf. fr. confit. DOOM
confiát (fi-at) adj. m., pl. confiáți; f. confiátă; pl. confiáte
confiata
CONFIÁT, -Ă, confiați, -te, adj. (Despre fructe) Conservat prin fierbere în sirop de zahăr, apoi uscat; glasat. [Pr.: -fi-at] – Cf. fr. confit. DOOM
confiát (fi-at) adj. m., pl. confiáți; f. confiátă; pl. confiáte
confiate
CONFIÁT, -Ă, confiați, -te, adj. (Despre fructe) Conservat prin fierbere în sirop de zahăr, apoi uscat; glasat. [Pr.: -fi-at] – Cf. fr. confit. DOOM
confiát (fi-at) adj. m., pl. confiáți; f. confiátă; pl. confiáte
confiatei
CONFIÁT, -Ă, confiați, -te, adj. (Despre fructe) Conservat prin fierbere în sirop de zahăr, apoi uscat; glasat. [Pr.: -fi-at] – Cf. fr. confit. DOOM
confiát (fi-at) adj. m., pl. confiáți; f. confiátă; pl. confiáte
confiatele
CONFIÁT, -Ă, confiați, -te, adj. (Despre fructe) Conservat prin fierbere în sirop de zahăr, apoi uscat; glasat. [Pr.: -fi-at] – Cf. fr. confit. DOOM
confiát (fi-at) adj. m., pl. confiáți; f. confiátă; pl. confiáte
confiatelor
CONFIÁT, -Ă, confiați, -te, adj. (Despre fructe) Conservat prin fierbere în sirop de zahăr, apoi uscat; glasat. [Pr.: -fi-at] – Cf. fr. confit. DOOM
confiát (fi-at) adj. m., pl. confiáți; f. confiátă; pl. confiáte
confiatul
CONFIÁT, -Ă, confiați, -te, adj. (Despre fructe) Conservat prin fierbere în sirop de zahăr, apoi uscat; glasat. [Pr.: -fi-at] – Cf. fr. confit. DOOM
confiát (fi-at) adj. m., pl. confiáți; f. confiátă; pl. confiáte
confiatului
CONFIÁT, -Ă, confiați, -te, adj. (Despre fructe) Conservat prin fierbere în sirop de zahăr, apoi uscat; glasat. [Pr.: -fi-at] – Cf. fr. confit. DOOM
confiát (fi-at) adj. m., pl. confiáți; f. confiátă; pl. confiáte
confiau
CONFIÁ, confiez, vb. I. (Livr.) 1. Tranz. A încredința cuiva ceva, a lăsa ceva în grija cuiva. 2. Refl. A se încrede în cineva; a se destăinui. [Pr.: -fi-a] – Din fr. confier. DOOM
confiá (a ~) (livr.) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 confiáză, 1 pl. confiém (-fi-em); conj. prez. 3 să confiéze; ger. confiínd (-fi-ind)
confiază
CONFIÁ, confiez, vb. I. (Livr.) 1. Tranz. A încredința cuiva ceva, a lăsa ceva în grija cuiva. 2. Refl. A se încrede în cineva; a se destăinui. [Pr.: -fi-a] – Din fr. confier. DOOM
confiá (a ~) (livr.) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 confiáză, 1 pl. confiém (-fi-em); conj. prez. 3 să confiéze; ger. confiínd (-fi-ind)
confiași
CONFIÁ, confiez, vb. I. (Livr.) 1. Tranz. A încredința cuiva ceva, a lăsa ceva în grija cuiva. 2. Refl. A se încrede în cineva; a se destăinui. [Pr.: -fi-a] – Din fr. confier. DOOM
confiá (a ~) (livr.) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 confiáză, 1 pl. confiém (-fi-em); conj. prez. 3 să confiéze; ger. confiínd (-fi-ind)
confiați
CONFIÁ, confiez, vb. I. (Livr.) 1. Tranz. A încredința cuiva ceva, a lăsa ceva în grija cuiva. 2. Refl. A se încrede în cineva; a se destăinui. [Pr.: -fi-a] – Din fr. confier. DOOM
confiá (a ~) (livr.) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 confiáză, 1 pl. confiém (-fi-em); conj. prez. 3 să confiéze; ger. confiínd (-fi-ind)
confiați
CONFIÁT, -Ă, confiați, -te, adj. (Despre fructe) Conservat prin fierbere în sirop de zahăr, apoi uscat; glasat. [Pr.: -fi-at] – Cf. fr. confit. DOOM
confiát (fi-at) adj. m., pl. confiáți; f. confiátă; pl. confiáte
confiații
CONFIÁT, -Ă, confiați, -te, adj. (Despre fructe) Conservat prin fierbere în sirop de zahăr, apoi uscat; glasat. [Pr.: -fi-at] – Cf. fr. confit. DOOM
confiát (fi-at) adj. m., pl. confiáți; f. confiátă; pl. confiáte
confiaților
CONFIÁT, -Ă, confiați, -te, adj. (Despre fructe) Conservat prin fierbere în sirop de zahăr, apoi uscat; glasat. [Pr.: -fi-at] – Cf. fr. confit. DOOM
confiát (fi-at) adj. m., pl. confiáți; f. confiátă; pl. confiáte
confident
CONFIDÉNT, -Ă, confidenți, -te, s. m. și f. Persoană căreia i se fac confidențe; p. ext. prieten intim. – Din fr. confident, lat. confidens, -ntis. DOOM
confidéntă s. f., g.-d. art. confidéntei; pl. confidénte
confidenta
CONFIDÉNT, -Ă, confidenți, -te, s. m. și f. Persoană căreia i se fac confidențe; p. ext. prieten intim. – Din fr. confident, lat. confidens, -ntis. DOOM
confidéntă s. f., g.-d. art. confidéntei; pl. confidénte
confidente
CONFIDÉNT, -Ă, confidenți, -te, s. m. și f. Persoană căreia i se fac confidențe; p. ext. prieten intim. – Din fr. confident, lat. confidens, -ntis. DOOM
confidéntă s. f., g.-d. art. confidéntei; pl. confidénte
confidentei
CONFIDÉNT, -Ă, confidenți, -te, s. m. și f. Persoană căreia i se fac confidențe; p. ext. prieten intim. – Din fr. confident, lat. confidens, -ntis. DOOM
confidéntă s. f., g.-d. art. confidéntei; pl. confidénte
confidentele
CONFIDÉNT, -Ă, confidenți, -te, s. m. și f. Persoană căreia i se fac confidențe; p. ext. prieten intim. – Din fr. confident, lat. confidens, -ntis. DOOM
confidéntă s. f., g.-d. art. confidéntei; pl. confidénte
confidentelor
CONFIDÉNT, -Ă, confidenți, -te, s. m. și f. Persoană căreia i se fac confidențe; p. ext. prieten intim. – Din fr. confident, lat. confidens, -ntis. DOOM
confidéntă s. f., g.-d. art. confidéntei; pl. confidénte
confidentul
CONFIDÉNT, -Ă, confidenți, -te, s. m. și f. Persoană căreia i se fac confidențe; p. ext. prieten intim. – Din fr. confident, lat. confidens, -ntis. DOOM
confidéntă s. f., g.-d. art. confidéntei; pl. confidénte
confidentului
CONFIDÉNT, -Ă, confidenți, -te, s. m. și f. Persoană căreia i se fac confidențe; p. ext. prieten intim. – Din fr. confident, lat. confidens, -ntis. DOOM
confidéntă s. f., g.-d. art. confidéntei; pl. confidénte
confidența
CONFIDÉNȚĂ, confidențe, s. f. Încredințare, mărturisire a unor gânduri intime, a unei taine; destăinuire. – Din fr. confidence, lat. confidentia. DOOM
confidénță s. f., g.-d. art. confidénței; pl. confidénțe
confidențe
CONFIDÉNȚĂ, confidențe, s. f. Încredințare, mărturisire a unor gânduri intime, a unei taine; destăinuire. – Din fr. confidence, lat. confidentia. DOOM
confidénță s. f., g.-d. art. confidénței; pl. confidénțe
confidenței
CONFIDÉNȚĂ, confidențe, s. f. Încredințare, mărturisire a unor gânduri intime, a unei taine; destăinuire. – Din fr. confidence, lat. confidentia. DOOM
confidénță s. f., g.-d. art. confidénței; pl. confidénțe
confidențele
CONFIDÉNȚĂ, confidențe, s. f. Încredințare, mărturisire a unor gânduri intime, a unei taine; destăinuire. – Din fr. confidence, lat. confidentia. DOOM
confidénță s. f., g.-d. art. confidénței; pl. confidénțe
confidențelor
CONFIDÉNȚĂ, confidențe, s. f. Încredințare, mărturisire a unor gânduri intime, a unei taine; destăinuire. – Din fr. confidence, lat. confidentia. DOOM
confidénță s. f., g.-d. art. confidénței; pl. confidénțe
confidenți
CONFIDÉNT, -Ă, confidenți, -te, s. m. și f. Persoană căreia i se fac confidențe; p. ext. prieten intim. – Din fr. confident, lat. confidens, -ntis. DOOM
confidéntă s. f., g.-d. art. confidéntei; pl. confidénte
confidențial
CONFIDENȚIÁL, -Ă, confidențiali, -e, adj. Care se comunică în taină; secret. [Pr.: -ți-al] – Din fr. confidentiel. DOOM
confidențiál (-ți-al) adj. m., pl. confidențiáli; f. confidențiálă, pl. confidențiále
confidențiala
CONFIDENȚIÁL, -Ă, confidențiali, -e, adj. Care se comunică în taină; secret. [Pr.: -ți-al] – Din fr. confidentiel. DOOM
confidențiál (-ți-al) adj. m., pl. confidențiáli; f. confidențiálă, pl. confidențiále
confidențiale
CONFIDENȚIÁL, -Ă, confidențiali, -e, adj. Care se comunică în taină; secret. [Pr.: -ți-al] – Din fr. confidentiel. DOOM
confidențiál (-ți-al) adj. m., pl. confidențiáli; f. confidențiálă, pl. confidențiále
confidențialei
CONFIDENȚIÁL, -Ă, confidențiali, -e, adj. Care se comunică în taină; secret. [Pr.: -ți-al] – Din fr. confidentiel. DOOM
confidențiál (-ți-al) adj. m., pl. confidențiáli; f. confidențiálă, pl. confidențiále
confidențialele
CONFIDENȚIÁL, -Ă, confidențiali, -e, adj. Care se comunică în taină; secret. [Pr.: -ți-al] – Din fr. confidentiel. DOOM
confidențiál (-ți-al) adj. m., pl. confidențiáli; f. confidențiálă, pl. confidențiále
confidențialelor
CONFIDENȚIÁL, -Ă, confidențiali, -e, adj. Care se comunică în taină; secret. [Pr.: -ți-al] – Din fr. confidentiel. DOOM
confidențiál (-ți-al) adj. m., pl. confidențiáli; f. confidențiálă, pl. confidențiále
confidențiali
CONFIDENȚIÁL, -Ă, confidențiali, -e, adj. Care se comunică în taină; secret. [Pr.: -ți-al] – Din fr. confidentiel. DOOM
confidențiál (-ți-al) adj. m., pl. confidențiáli; f. confidențiálă, pl. confidențiále
confidențialii
CONFIDENȚIÁL, -Ă, confidențiali, -e, adj. Care se comunică în taină; secret. [Pr.: -ți-al] – Din fr. confidentiel. DOOM
confidențiál (-ți-al) adj. m., pl. confidențiáli; f. confidențiálă, pl. confidențiále
confidențialilor
CONFIDENȚIÁL, -Ă, confidențiali, -e, adj. Care se comunică în taină; secret. [Pr.: -ți-al] – Din fr. confidentiel. DOOM
confidențiál (-ți-al) adj. m., pl. confidențiáli; f. confidențiálă, pl. confidențiále
confidențialitate
CONFIDENȚIALITÁTE s. f. Caracter confidențial (al unei informații). [Pr.: -ți-a-] – Din fr. confidentialité. DOOM
*confidențialitáte (-ți-a-) s. f., g.-d. art. confidențialitắții
confidențialitatea
CONFIDENȚIALITÁTE s. f. Caracter confidențial (al unei informații). [Pr.: -ți-a-] – Din fr. confidentialité. DOOM
*confidențialitáte (-ți-a-) s. f., g.-d. art. confidențialitắții
confidențialități
CONFIDENȚIALITÁTE s. f. Caracter confidențial (al unei informații). [Pr.: -ți-a-] – Din fr. confidentialité. DOOM
*confidențialitáte (-ți-a-) s. f., g.-d. art. confidențialitắții
confidențialității
CONFIDENȚIALITÁTE s. f. Caracter confidențial (al unei informații). [Pr.: -ți-a-] – Din fr. confidentialité. DOOM
*confidențialitáte (-ți-a-) s. f., g.-d. art. confidențialitắții
confidențialul
CONFIDENȚIÁL, -Ă, confidențiali, -e, adj. Care se comunică în taină; secret. [Pr.: -ți-al] – Din fr. confidentiel. DOOM
confidențiál (-ți-al) adj. m., pl. confidențiáli; f. confidențiálă, pl. confidențiále
confidențialului
CONFIDENȚIÁL, -Ă, confidențiali, -e, adj. Care se comunică în taină; secret. [Pr.: -ți-al] – Din fr. confidentiel. DOOM
confidențiál (-ți-al) adj. m., pl. confidențiáli; f. confidențiálă, pl. confidențiále
confidenții
CONFIDÉNT, -Ă, confidenți, -te, s. m. și f. Persoană căreia i se fac confidențe; p. ext. prieten intim. – Din fr. confident, lat. confidens, -ntis. DOOM
confidéntă s. f., g.-d. art. confidéntei; pl. confidénte
confidenților
CONFIDÉNT, -Ă, confidenți, -te, s. m. și f. Persoană căreia i se fac confidențe; p. ext. prieten intim. – Din fr. confident, lat. confidens, -ntis. DOOM
confidéntă s. f., g.-d. art. confidéntei; pl. confidénte
confie
CONFIÁ, confiez, vb. I. (Livr.) 1. Tranz. A încredința cuiva ceva, a lăsa ceva în grija cuiva. 2. Refl. A se încrede în cineva; a se destăinui. [Pr.: -fi-a] – Din fr. confier. DOOM
confiá (a ~) (livr.) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 confiáză, 1 pl. confiém (-fi-em); conj. prez. 3 să confiéze; ger. confiínd (-fi-ind)
confiem
CONFIÁ, confiez, vb. I. (Livr.) 1. Tranz. A încredința cuiva ceva, a lăsa ceva în grija cuiva. 2. Refl. A se încrede în cineva; a se destăinui. [Pr.: -fi-a] – Din fr. confier. DOOM
confiá (a ~) (livr.) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 confiáză, 1 pl. confiém (-fi-em); conj. prez. 3 să confiéze; ger. confiínd (-fi-ind)
confient
CONFIÉNT, -Ă, confienți, -te, adj. (Rar) Încrezător. [Pr.: -fi-ent] – Din fr. confiant. DOOM
confiént (rar) (-fi-ent) adj. m., pl. confiénți; f. confiéntă, pl. confiénte
confienta
CONFIÉNT, -Ă, confienți, -te, adj. (Rar) Încrezător. [Pr.: -fi-ent] – Din fr. confiant. DOOM
confiént (rar) (-fi-ent) adj. m., pl. confiénți; f. confiéntă, pl. confiénte
confiente
CONFIÉNT, -Ă, confienți, -te, adj. (Rar) Încrezător. [Pr.: -fi-ent] – Din fr. confiant. DOOM
confiént (rar) (-fi-ent) adj. m., pl. confiénți; f. confiéntă, pl. confiénte
confientei
CONFIÉNT, -Ă, confienți, -te, adj. (Rar) Încrezător. [Pr.: -fi-ent] – Din fr. confiant. DOOM
confiént (rar) (-fi-ent) adj. m., pl. confiénți; f. confiéntă, pl. confiénte
confientele
CONFIÉNT, -Ă, confienți, -te, adj. (Rar) Încrezător. [Pr.: -fi-ent] – Din fr. confiant. DOOM
confiént (rar) (-fi-ent) adj. m., pl. confiénți; f. confiéntă, pl. confiénte
confientelor
CONFIÉNT, -Ă, confienți, -te, adj. (Rar) Încrezător. [Pr.: -fi-ent] – Din fr. confiant. DOOM
confiént (rar) (-fi-ent) adj. m., pl. confiénți; f. confiéntă, pl. confiénte
confientul
CONFIÉNT, -Ă, confienți, -te, adj. (Rar) Încrezător. [Pr.: -fi-ent] – Din fr. confiant. DOOM
confiént (rar) (-fi-ent) adj. m., pl. confiénți; f. confiéntă, pl. confiénte
confientului
CONFIÉNT, -Ă, confienți, -te, adj. (Rar) Încrezător. [Pr.: -fi-ent] – Din fr. confiant. DOOM
confiént (rar) (-fi-ent) adj. m., pl. confiénți; f. confiéntă, pl. confiénte
confiența
CONFIÉNȚĂ, confiențe, s. f. (Rar) Încredere în cineva. [Pr.: -fi-en-. – Var.: confiánță s. f.] – Din fr. confiance. DOOM
confiénță (rar) (-fi-en-) s. f., g.-d. art. confiénței; pl. confiénțe
confiențe
CONFIÉNȚĂ, confiențe, s. f. (Rar) Încredere în cineva. [Pr.: -fi-en-. – Var.: confiánță s. f.] – Din fr. confiance. DOOM
confiénță (rar) (-fi-en-) s. f., g.-d. art. confiénței; pl. confiénțe
confienței
CONFIÉNȚĂ, confiențe, s. f. (Rar) Încredere în cineva. [Pr.: -fi-en-. – Var.: confiánță s. f.] – Din fr. confiance. DOOM
confiénță (rar) (-fi-en-) s. f., g.-d. art. confiénței; pl. confiénțe
confiențele
CONFIÉNȚĂ, confiențe, s. f. (Rar) Încredere în cineva. [Pr.: -fi-en-. – Var.: confiánță s. f.] – Din fr. confiance. DOOM
confiénță (rar) (-fi-en-) s. f., g.-d. art. confiénței; pl. confiénțe
confiențelor
CONFIÉNȚĂ, confiențe, s. f. (Rar) Încredere în cineva. [Pr.: -fi-en-. – Var.: confiánță s. f.] – Din fr. confiance. DOOM
confiénță (rar) (-fi-en-) s. f., g.-d. art. confiénței; pl. confiénțe
confienți
CONFIÉNT, -Ă, confienți, -te, adj. (Rar) Încrezător. [Pr.: -fi-ent] – Din fr. confiant. DOOM
confiént (rar) (-fi-ent) adj. m., pl. confiénți; f. confiéntă, pl. confiénte
confienții
CONFIÉNT, -Ă, confienți, -te, adj. (Rar) Încrezător. [Pr.: -fi-ent] – Din fr. confiant. DOOM
confiént (rar) (-fi-ent) adj. m., pl. confiénți; f. confiéntă, pl. confiénte
confienților
CONFIÉNT, -Ă, confienți, -te, adj. (Rar) Încrezător. [Pr.: -fi-ent] – Din fr. confiant. DOOM
confiént (rar) (-fi-ent) adj. m., pl. confiénți; f. confiéntă, pl. confiénte
confiere
CONFIÁ, confiez, vb. I. (Livr.) 1. Tranz. A încredința cuiva ceva, a lăsa ceva în grija cuiva. 2. Refl. A se încrede în cineva; a se destăinui. [Pr.: -fi-a] – Din fr. confier. DOOM
confiá (a ~) (livr.) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 confiáză, 1 pl. confiém (-fi-em); conj. prez. 3 să confiéze; ger. confiínd (-fi-ind)
confiere
CONFIÉRE s.f. Acțiunea de a confia. [Pron. -fi-e-. / < confia].
confiez
CONFIÁ, confiez, vb. I. (Livr.) 1. Tranz. A încredința cuiva ceva, a lăsa ceva în grija cuiva. 2. Refl. A se încrede în cineva; a se destăinui. [Pr.: -fi-a] – Din fr. confier. DOOM
confiá (a ~) (livr.) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 confiáză, 1 pl. confiém (-fi-em); conj. prez. 3 să confiéze; ger. confiínd (-fi-ind)
confieze
CONFIÁ, confiez, vb. I. (Livr.) 1. Tranz. A încredința cuiva ceva, a lăsa ceva în grija cuiva. 2. Refl. A se încrede în cineva; a se destăinui. [Pr.: -fi-a] – Din fr. confier. DOOM
confiá (a ~) (livr.) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 confiáză, 1 pl. confiém (-fi-em); conj. prez. 3 să confiéze; ger. confiínd (-fi-ind)
confiezi
CONFIÁ, confiez, vb. I. (Livr.) 1. Tranz. A încredința cuiva ceva, a lăsa ceva în grija cuiva. 2. Refl. A se încrede în cineva; a se destăinui. [Pr.: -fi-a] – Din fr. confier. DOOM
confiá (a ~) (livr.) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 confiáză, 1 pl. confiém (-fi-em); conj. prez. 3 să confiéze; ger. confiínd (-fi-ind)
configura
CONFIGURÁ, configurez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) structura într-un anumit fel, a lua sau a da o anumită formă. – Din fr. configurer, lat. configurare. DOOM
configurá (a ~) vb., ind. prez. 3 configureáză
configurai
CONFIGURÁ, configurez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) structura într-un anumit fel, a lua sau a da o anumită formă. – Din fr. configurer, lat. configurare. DOOM
configurá (a ~) vb., ind. prez. 3 configureáză
configuram
CONFIGURÁ, configurez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) structura într-un anumit fel, a lua sau a da o anumită formă. – Din fr. configurer, lat. configurare. DOOM
configurá (a ~) vb., ind. prez. 3 configureáză
configurare
CONFIGURÁ, configurez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) structura într-un anumit fel, a lua sau a da o anumită formă. – Din fr. configurer, lat. configurare. DOOM
configurá (a ~) vb., ind. prez. 3 configureáză
configurare
CONFIGURÁRE, configurări, s. f. Acțiunea de a se configura și rezultatul ei. – V. configura.
configurarea
CONFIGURÁRE, configurări, s. f. Acțiunea de a se configura și rezultatul ei. – V. configura.
configurară
CONFIGURÁ, configurez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) structura într-un anumit fel, a lua sau a da o anumită formă. – Din fr. configurer, lat. configurare. DOOM
configurá (a ~) vb., ind. prez. 3 configureáză
configurarăm
CONFIGURÁ, configurez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) structura într-un anumit fel, a lua sau a da o anumită formă. – Din fr. configurer, lat. configurare. DOOM
configurá (a ~) vb., ind. prez. 3 configureáză
configurarăți
CONFIGURÁ, configurez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) structura într-un anumit fel, a lua sau a da o anumită formă. – Din fr. configurer, lat. configurare. DOOM
configurá (a ~) vb., ind. prez. 3 configureáză
configurase
CONFIGURÁ, configurez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) structura într-un anumit fel, a lua sau a da o anumită formă. – Din fr. configurer, lat. configurare. DOOM
configurá (a ~) vb., ind. prez. 3 configureáză
configurasem
CONFIGURÁ, configurez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) structura într-un anumit fel, a lua sau a da o anumită formă. – Din fr. configurer, lat. configurare. DOOM
configurá (a ~) vb., ind. prez. 3 configureáză
configuraseră
CONFIGURÁ, configurez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) structura într-un anumit fel, a lua sau a da o anumită formă. – Din fr. configurer, lat. configurare. DOOM
configurá (a ~) vb., ind. prez. 3 configureáză
configuraserăm
CONFIGURÁ, configurez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) structura într-un anumit fel, a lua sau a da o anumită formă. – Din fr. configurer, lat. configurare. DOOM
configurá (a ~) vb., ind. prez. 3 configureáză
configuraserăți
CONFIGURÁ, configurez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) structura într-un anumit fel, a lua sau a da o anumită formă. – Din fr. configurer, lat. configurare. DOOM
configurá (a ~) vb., ind. prez. 3 configureáză
configuraseși
CONFIGURÁ, configurez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) structura într-un anumit fel, a lua sau a da o anumită formă. – Din fr. configurer, lat. configurare. DOOM
configurá (a ~) vb., ind. prez. 3 configureáză
configuraseți
CONFIGURÁ, configurez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) structura într-un anumit fel, a lua sau a da o anumită formă. – Din fr. configurer, lat. configurare. DOOM
configurá (a ~) vb., ind. prez. 3 configureáză
configurat
CONFIGURÁ, configurez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) structura într-un anumit fel, a lua sau a da o anumită formă. – Din fr. configurer, lat. configurare. DOOM
configurá (a ~) vb., ind. prez. 3 configureáză
configurat
CONFIGURÁT, -Ă, configurați, -te, adj. Care a fost structurat într-un anumit fel; care a luat o anumită formă. – V. configura.
configurata
CONFIGURÁT, -Ă, configurați, -te, adj. Care a fost structurat într-un anumit fel; care a luat o anumită formă. – V. configura.
configurate
CONFIGURÁT, -Ă, configurați, -te, adj. Care a fost structurat într-un anumit fel; care a luat o anumită formă. – V. configura.
configuratei
CONFIGURÁT, -Ă, configurați, -te, adj. Care a fost structurat într-un anumit fel; care a luat o anumită formă. – V. configura.
configuratele
CONFIGURÁT, -Ă, configurați, -te, adj. Care a fost structurat într-un anumit fel; care a luat o anumită formă. – V. configura.
configuratelor
CONFIGURÁT, -Ă, configurați, -te, adj. Care a fost structurat într-un anumit fel; care a luat o anumită formă. – V. configura.
configurativ
CONFIGURATÍV, -Ă, configurativi, -e, adj. De configurație; configurațional. – Din fr. configuratif, engl. configurative.
configurativa
CONFIGURATÍV, -Ă, configurativi, -e, adj. De configurație; configurațional. – Din fr. configuratif, engl. configurative.
configurative
CONFIGURATÍV, -Ă, configurativi, -e, adj. De configurație; configurațional. – Din fr. configuratif, engl. configurative.
configurativei
CONFIGURATÍV, -Ă, configurativi, -e, adj. De configurație; configurațional. – Din fr. configuratif, engl. configurative.
configurativele
CONFIGURATÍV, -Ă, configurativi, -e, adj. De configurație; configurațional. – Din fr. configuratif, engl. configurative.
configurativelor
CONFIGURATÍV, -Ă, configurativi, -e, adj. De configurație; configurațional. – Din fr. configuratif, engl. configurative.
configurativi
CONFIGURATÍV, -Ă, configurativi, -e, adj. De configurație; configurațional. – Din fr. configuratif, engl. configurative.
configurativii
CONFIGURATÍV, -Ă, configurativi, -e, adj. De configurație; configurațional. – Din fr. configuratif, engl. configurative.
configurativilor
CONFIGURATÍV, -Ă, configurativi, -e, adj. De configurație; configurațional. – Din fr. configuratif, engl. configurative.
configurativul
CONFIGURATÍV, -Ă, configurativi, -e, adj. De configurație; configurațional. – Din fr. configuratif, engl. configurative.
configurativului
CONFIGURATÍV, -Ă, configurativi, -e, adj. De configurație; configurațional. – Din fr. configuratif, engl. configurative.
configuratul
CONFIGURÁT, -Ă, configurați, -te, adj. Care a fost structurat într-un anumit fel; care a luat o anumită formă. – V. configura.
configuratului
CONFIGURÁT, -Ă, configurați, -te, adj. Care a fost structurat într-un anumit fel; care a luat o anumită formă. – V. configura.
configurau
CONFIGURÁ, configurez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) structura într-un anumit fel, a lua sau a da o anumită formă. – Din fr. configurer, lat. configurare. DOOM
configurá (a ~) vb., ind. prez. 3 configureáză
configurași
CONFIGURÁ, configurez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) structura într-un anumit fel, a lua sau a da o anumită formă. – Din fr. configurer, lat. configurare. DOOM
configurá (a ~) vb., ind. prez. 3 configureáză
configurați
CONFIGURÁ, configurez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) structura într-un anumit fel, a lua sau a da o anumită formă. – Din fr. configurer, lat. configurare. DOOM
configurá (a ~) vb., ind. prez. 3 configureáză
configurați
CONFIGURÁT, -Ă, configurați, -te, adj. Care a fost structurat într-un anumit fel; care a luat o anumită formă. – V. configura.
configurația
CONFIGURÁȚIE, configurații, s. f. Formă exterioară a unui lucru; înfățișare. ♦ Totalitatea relațiilor dintre părțile unui sistem sau dintre mai multe sisteme din aceeași categorie. – Din fr. configuration, lat. configuratio. DOOM
configuráție (-ți-e) s. f., art. configuráția (-ți-a), g.-d. art. configuráției; pl. configuráții, art. configuráțiile (-ți-i-)
configurație
CONFIGURÁȚIE, configurații, s. f. Formă exterioară a unui lucru; înfățișare. ♦ Totalitatea relațiilor dintre părțile unui sistem sau dintre mai multe sisteme din aceeași categorie. – Din fr. configuration, lat. configuratio. DOOM
configuráție (-ți-e) s. f., art. configuráția (-ți-a), g.-d. art. configuráției; pl. configuráții, art. configuráțiile (-ți-i-)
configurației
CONFIGURÁȚIE, configurații, s. f. Formă exterioară a unui lucru; înfățișare. ♦ Totalitatea relațiilor dintre părțile unui sistem sau dintre mai multe sisteme din aceeași categorie. – Din fr. configuration, lat. configuratio. DOOM
configuráție (-ți-e) s. f., art. configuráția (-ți-a), g.-d. art. configuráției; pl. configuráții, art. configuráțiile (-ți-i-)
configurații
CONFIGURÁT, -Ă, configurați, -te, adj. Care a fost structurat într-un anumit fel; care a luat o anumită formă. – V. configura.
configurații
CONFIGURÁȚIE, configurații, s. f. Formă exterioară a unui lucru; înfățișare. ♦ Totalitatea relațiilor dintre părțile unui sistem sau dintre mai multe sisteme din aceeași categorie. – Din fr. configuration, lat. configuratio. DOOM
configuráție (-ți-e) s. f., art. configuráția (-ți-a), g.-d. art. configuráției; pl. configuráții, art. configuráțiile (-ți-i-)
configurațiile
CONFIGURÁȚIE, configurații, s. f. Formă exterioară a unui lucru; înfățișare. ♦ Totalitatea relațiilor dintre părțile unui sistem sau dintre mai multe sisteme din aceeași categorie. – Din fr. configuration, lat. configuratio. DOOM
configuráție (-ți-e) s. f., art. configuráția (-ți-a), g.-d. art. configuráției; pl. configuráții, art. configuráțiile (-ți-i-)
configurațiilor
CONFIGURÁȚIE, configurații, s. f. Formă exterioară a unui lucru; înfățișare. ♦ Totalitatea relațiilor dintre părțile unui sistem sau dintre mai multe sisteme din aceeași categorie. – Din fr. configuration, lat. configuratio. DOOM
configuráție (-ți-e) s. f., art. configuráția (-ți-a), g.-d. art. configuráției; pl. configuráții, art. configuráțiile (-ți-i-)
configuraților
CONFIGURÁT, -Ă, configurați, -te, adj. Care a fost structurat într-un anumit fel; care a luat o anumită formă. – V. configura.
configurațional
CONFIGURAȚIONÁL, -Ă, configuraționali, -e, adj. (Livr.) Configurativ. [Pr.: -ți-o-] – Din engl. configurational.
configuraționala
CONFIGURAȚIONÁL, -Ă, configuraționali, -e, adj. (Livr.) Configurativ. [Pr.: -ți-o-] – Din engl. configurational.
configuraționale
CONFIGURAȚIONÁL, -Ă, configuraționali, -e, adj. (Livr.) Configurativ. [Pr.: -ți-o-] – Din engl. configurational.
configuraționalei
CONFIGURAȚIONÁL, -Ă, configuraționali, -e, adj. (Livr.) Configurativ. [Pr.: -ți-o-] – Din engl. configurational.
configuraționalele
CONFIGURAȚIONÁL, -Ă, configuraționali, -e, adj. (Livr.) Configurativ. [Pr.: -ți-o-] – Din engl. configurational.
configuraționalelor
CONFIGURAȚIONÁL, -Ă, configuraționali, -e, adj. (Livr.) Configurativ. [Pr.: -ți-o-] – Din engl. configurational.
configuraționali
CONFIGURAȚIONÁL, -Ă, configuraționali, -e, adj. (Livr.) Configurativ. [Pr.: -ți-o-] – Din engl. configurational.
configuraționalii
CONFIGURAȚIONÁL, -Ă, configuraționali, -e, adj. (Livr.) Configurativ. [Pr.: -ți-o-] – Din engl. configurational.
configuraționalilor
CONFIGURAȚIONÁL, -Ă, configuraționali, -e, adj. (Livr.) Configurativ. [Pr.: -ți-o-] – Din engl. configurational.
configuraționalul
CONFIGURAȚIONÁL, -Ă, configuraționali, -e, adj. (Livr.) Configurativ. [Pr.: -ți-o-] – Din engl. configurational.
configuraționalului
CONFIGURAȚIONÁL, -Ă, configuraționali, -e, adj. (Livr.) Configurativ. [Pr.: -ți-o-] – Din engl. configurational.
configuraționism
CONFIGURAȚIONÍSM s. n. (Fil.) Gestaltism. [Pr.: -ți-o-] – Din engl. configurationism.
configuraționismul
CONFIGURAȚIONÍSM s. n. (Fil.) Gestaltism. [Pr.: -ți-o-] – Din engl. configurationism.
configuraționismului
CONFIGURAȚIONÍSM s. n. (Fil.) Gestaltism. [Pr.: -ți-o-] – Din engl. configurationism.
configuraționist
CONFIGURAȚIONÍST, -Ă, configuraționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al configuraționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din engl. configurationist.
configuraționist
CONFIGURAȚIONÍST, -Ă, configuraționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al configuraționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din engl. configurationist.
configuraționista
CONFIGURAȚIONÍST, -Ă, configuraționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al configuraționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din engl. configurationist.
configuraționista
CONFIGURAȚIONÍST, -Ă, configuraționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al configuraționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din engl. configurationist.
configuraționiste
CONFIGURAȚIONÍST, -Ă, configuraționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al configuraționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din engl. configurationist.
configuraționiste
CONFIGURAȚIONÍST, -Ă, configuraționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al configuraționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din engl. configurationist.
configuraționistei
CONFIGURAȚIONÍST, -Ă, configuraționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al configuraționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din engl. configurationist.
configuraționistei
CONFIGURAȚIONÍST, -Ă, configuraționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al configuraționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din engl. configurationist.
configuraționistele
CONFIGURAȚIONÍST, -Ă, configuraționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al configuraționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din engl. configurationist.
configuraționistele
CONFIGURAȚIONÍST, -Ă, configuraționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al configuraționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din engl. configurationist.
configuraționistelor
CONFIGURAȚIONÍST, -Ă, configuraționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al configuraționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din engl. configurationist.
configuraționistelor
CONFIGURAȚIONÍST, -Ă, configuraționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al configuraționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din engl. configurationist.
configuraționistul
CONFIGURAȚIONÍST, -Ă, configuraționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al configuraționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din engl. configurationist.
configuraționistul
CONFIGURAȚIONÍST, -Ă, configuraționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al configuraționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din engl. configurationist.
configuraționistului
CONFIGURAȚIONÍST, -Ă, configuraționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al configuraționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din engl. configurationist.
configuraționistului
CONFIGURAȚIONÍST, -Ă, configuraționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al configuraționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din engl. configurationist.
configuraționiști
CONFIGURAȚIONÍST, -Ă, configuraționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al configuraționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din engl. configurationist.
configuraționiști
CONFIGURAȚIONÍST, -Ă, configuraționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al configuraționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din engl. configurationist.
configuraționiștii
CONFIGURAȚIONÍST, -Ă, configuraționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al configuraționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din engl. configurationist.
configuraționiștii
CONFIGURAȚIONÍST, -Ă, configuraționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al configuraționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din engl. configurationist.
configuraționiștilor
CONFIGURAȚIONÍST, -Ă, configuraționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al configuraționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din engl. configurationist.
configuraționiștilor
CONFIGURAȚIONÍST, -Ă, configuraționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al configuraționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din engl. configurationist.
configurează
CONFIGURÁ, configurez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) structura într-un anumit fel, a lua sau a da o anumită formă. – Din fr. configurer, lat. configurare. DOOM
configurá (a ~) vb., ind. prez. 3 configureáză
configurez
CONFIGURÁ, configurez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) structura într-un anumit fel, a lua sau a da o anumită formă. – Din fr. configurer, lat. configurare. DOOM
configurá (a ~) vb., ind. prez. 3 configureáză
configureze
CONFIGURÁ, configurez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) structura într-un anumit fel, a lua sau a da o anumită formă. – Din fr. configurer, lat. configurare. DOOM
configurá (a ~) vb., ind. prez. 3 configureáză
configurezi
CONFIGURÁ, configurez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) structura într-un anumit fel, a lua sau a da o anumită formă. – Din fr. configurer, lat. configurare. DOOM
configurá (a ~) vb., ind. prez. 3 configureáză
configurând
CONFIGURÁ, configurez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) structura într-un anumit fel, a lua sau a da o anumită formă. – Din fr. configurer, lat. configurare. DOOM
configurá (a ~) vb., ind. prez. 3 configureáză
configurînd
CONFIGURÁ, configurez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) structura într-un anumit fel, a lua sau a da o anumită formă. – Din fr. configurer, lat. configurare. DOOM
configurá (a ~) vb., ind. prez. 3 configureáză
configurări
CONFIGURÁRE, configurări, s. f. Acțiunea de a se configura și rezultatul ei. – V. configura.
configurării
CONFIGURÁRE, configurări, s. f. Acțiunea de a se configura și rezultatul ei. – V. configura.
configurările
CONFIGURÁRE, configurări, s. f. Acțiunea de a se configura și rezultatul ei. – V. configura.
configurărilor
CONFIGURÁRE, configurări, s. f. Acțiunea de a se configura și rezultatul ei. – V. configura.
confiind
CONFIÁ, confiez, vb. I. (Livr.) 1. Tranz. A încredința cuiva ceva, a lăsa ceva în grija cuiva. 2. Refl. A se încrede în cineva; a se destăinui. [Pr.: -fi-a] – Din fr. confier. DOOM
confiá (a ~) (livr.) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 confiáză, 1 pl. confiém (-fi-em); conj. prez. 3 să confiéze; ger. confiínd (-fi-ind)
confina
CONFINÁ vb. I. 1. (Liv.) intr. A se învecina (cu). 2. refl. A se izola, [< fr. confiner, cf. it. confinare].
confinai
CONFINÁ vb. I. 1. (Liv.) intr. A se învecina (cu). 2. refl. A se izola, [< fr. confiner, cf. it. confinare].
confinam
CONFINÁ vb. I. 1. (Liv.) intr. A se învecina (cu). 2. refl. A se izola, [< fr. confiner, cf. it. confinare].
confinare
CONFINÁ vb. I. 1. (Liv.) intr. A se învecina (cu). 2. refl. A se izola, [< fr. confiner, cf. it. confinare].
confinare
CONFINÁ vb. I. 1. (Liv.) intr. A se învecina (cu). 2. refl. A se izola, [< fr. confiner, cf. it. confinare].
confinară
CONFINÁ vb. I. 1. (Liv.) intr. A se învecina (cu). 2. refl. A se izola, [< fr. confiner, cf. it. confinare].
confinarăm
CONFINÁ vb. I. 1. (Liv.) intr. A se învecina (cu). 2. refl. A se izola, [< fr. confiner, cf. it. confinare].
confinarăți
CONFINÁ vb. I. 1. (Liv.) intr. A se învecina (cu). 2. refl. A se izola, [< fr. confiner, cf. it. confinare].
confinase
CONFINÁ vb. I. 1. (Liv.) intr. A se învecina (cu). 2. refl. A se izola, [< fr. confiner, cf. it. confinare].
confinasem
CONFINÁ vb. I. 1. (Liv.) intr. A se învecina (cu). 2. refl. A se izola, [< fr. confiner, cf. it. confinare].
confinaseră
CONFINÁ vb. I. 1. (Liv.) intr. A se învecina (cu). 2. refl. A se izola, [< fr. confiner, cf. it. confinare].
confinaserăm
CONFINÁ vb. I. 1. (Liv.) intr. A se învecina (cu). 2. refl. A se izola, [< fr. confiner, cf. it. confinare].
confinaserăți
CONFINÁ vb. I. 1. (Liv.) intr. A se învecina (cu). 2. refl. A se izola, [< fr. confiner, cf. it. confinare].
confinaseși
CONFINÁ vb. I. 1. (Liv.) intr. A se învecina (cu). 2. refl. A se izola, [< fr. confiner, cf. it. confinare].
confinaseți
CONFINÁ vb. I. 1. (Liv.) intr. A se învecina (cu). 2. refl. A se izola, [< fr. confiner, cf. it. confinare].
confinat
CONFINÁ vb. I. 1. (Liv.) intr. A se învecina (cu). 2. refl. A se izola, [< fr. confiner, cf. it. confinare].
confinat
CONFINÁT, -Ă, confinați, -te, adj. (Rar; despre aer, atmosfera unei încăperi etc.) Închis; irespirabil, stricat, viciat. – După fr. [air] confiné. DOOM
confinát (livr.) adj. m., pl. confináți; f. confinátă, pl. confináte
confinata
CONFINÁT, -Ă, confinați, -te, adj. (Rar; despre aer, atmosfera unei încăperi etc.) Închis; irespirabil, stricat, viciat. – După fr. [air] confiné. DOOM
confinát (livr.) adj. m., pl. confináți; f. confinátă, pl. confináte
confinate
CONFINÁT, -Ă, confinați, -te, adj. (Rar; despre aer, atmosfera unei încăperi etc.) Închis; irespirabil, stricat, viciat. – După fr. [air] confiné. DOOM
confinát (livr.) adj. m., pl. confináți; f. confinátă, pl. confináte
confinatei
CONFINÁT, -Ă, confinați, -te, adj. (Rar; despre aer, atmosfera unei încăperi etc.) Închis; irespirabil, stricat, viciat. – După fr. [air] confiné. DOOM
confinát (livr.) adj. m., pl. confináți; f. confinátă, pl. confináte
confinatele
CONFINÁT, -Ă, confinați, -te, adj. (Rar; despre aer, atmosfera unei încăperi etc.) Închis; irespirabil, stricat, viciat. – După fr. [air] confiné. DOOM
confinát (livr.) adj. m., pl. confináți; f. confinátă, pl. confináte
confinatelor
CONFINÁT, -Ă, confinați, -te, adj. (Rar; despre aer, atmosfera unei încăperi etc.) Închis; irespirabil, stricat, viciat. – După fr. [air] confiné. DOOM
confinát (livr.) adj. m., pl. confináți; f. confinátă, pl. confináte
confinatul
CONFINÁT, -Ă, confinați, -te, adj. (Rar; despre aer, atmosfera unei încăperi etc.) Închis; irespirabil, stricat, viciat. – După fr. [air] confiné. DOOM
confinát (livr.) adj. m., pl. confináți; f. confinátă, pl. confináte
confinatului
CONFINÁT, -Ă, confinați, -te, adj. (Rar; despre aer, atmosfera unei încăperi etc.) Închis; irespirabil, stricat, viciat. – După fr. [air] confiné. DOOM
confinát (livr.) adj. m., pl. confináți; f. confinátă, pl. confináte
confinau
CONFINÁ vb. I. 1. (Liv.) intr. A se învecina (cu). 2. refl. A se izola, [< fr. confiner, cf. it. confinare].
confinași
CONFINÁ vb. I. 1. (Liv.) intr. A se învecina (cu). 2. refl. A se izola, [< fr. confiner, cf. it. confinare].
confinați
CONFINÁ vb. I. 1. (Liv.) intr. A se învecina (cu). 2. refl. A se izola, [< fr. confiner, cf. it. confinare].
confinați
CONFINÁT, -Ă, confinați, -te, adj. (Rar; despre aer, atmosfera unei încăperi etc.) Închis; irespirabil, stricat, viciat. – După fr. [air] confiné. DOOM
confinát (livr.) adj. m., pl. confináți; f. confinátă, pl. confináte
confinații
CONFINÁT, -Ă, confinați, -te, adj. (Rar; despre aer, atmosfera unei încăperi etc.) Închis; irespirabil, stricat, viciat. – După fr. [air] confiné. DOOM
confinát (livr.) adj. m., pl. confináți; f. confinátă, pl. confináte
confinaților
CONFINÁT, -Ă, confinați, -te, adj. (Rar; despre aer, atmosfera unei încăperi etc.) Închis; irespirabil, stricat, viciat. – După fr. [air] confiné. DOOM
confinát (livr.) adj. m., pl. confináți; f. confinátă, pl. confináte
confinează
CONFINÁ vb. I. 1. (Liv.) intr. A se învecina (cu). 2. refl. A se izola, [< fr. confiner, cf. it. confinare].
confinez
CONFINÁ vb. I. 1. (Liv.) intr. A se învecina (cu). 2. refl. A se izola, [< fr. confiner, cf. it. confinare].
confineze
CONFINÁ vb. I. 1. (Liv.) intr. A se învecina (cu). 2. refl. A se izola, [< fr. confiner, cf. it. confinare].
confinezi
CONFINÁ vb. I. 1. (Liv.) intr. A se învecina (cu). 2. refl. A se izola, [< fr. confiner, cf. it. confinare].
confinii
CONFÍNII s. f. pl. (Franțuzism înv.) Granițe, hotare. – Fr. confins (lat. lit. confinia).
confiniile
CONFÍNII s. f. pl. (Franțuzism înv.) Granițe, hotare. – Fr. confins (lat. lit. confinia).
confiniilor
CONFÍNII s. f. pl. (Franțuzism înv.) Granițe, hotare. – Fr. confins (lat. lit. confinia).
confinând
CONFINÁ vb. I. 1. (Liv.) intr. A se învecina (cu). 2. refl. A se izola, [< fr. confiner, cf. it. confinare].
confinînd
CONFINÁ vb. I. 1. (Liv.) intr. A se învecina (cu). 2. refl. A se izola, [< fr. confiner, cf. it. confinare].
confirm
CONFIRMÁ, confirm, vb. I. Tranz. 1. A recunoaște și a întări exactitatea unei afirmații făcute de altcineva; a atesta, a mărturisi autenticitatea; a întări o ipoteză, o afirmație etc. 2. (Jur.) A renunța la dreptul de a cere anularea unui act juridic, căruia îi recunoaște astfel efectele juridice. ♦ A întări hotărârea, sentința unei instanțe inferioare prin aprobare. 3. A definitiva pe cineva într-o situație, într-un post. 4. (În Biserica catolică) A oficia ritualul confirmării. – Din fr. confirmer, lat. confirmare. DOOM
confirmá (a ~) vb., ind. prez. 3 confírmă
confirma
CONFIRMÁ, confirm, vb. I. Tranz. 1. A recunoaște și a întări exactitatea unei afirmații făcute de altcineva; a atesta, a mărturisi autenticitatea; a întări o ipoteză, o afirmație etc. 2. (Jur.) A renunța la dreptul de a cere anularea unui act juridic, căruia îi recunoaște astfel efectele juridice. ♦ A întări hotărârea, sentința unei instanțe inferioare prin aprobare. 3. A definitiva pe cineva într-o situație, într-un post. 4. (În Biserica catolică) A oficia ritualul confirmării. – Din fr. confirmer, lat. confirmare. DOOM
confirmá (a ~) vb., ind. prez. 3 confírmă
confirmai
CONFIRMÁ, confirm, vb. I. Tranz. 1. A recunoaște și a întări exactitatea unei afirmații făcute de altcineva; a atesta, a mărturisi autenticitatea; a întări o ipoteză, o afirmație etc. 2. (Jur.) A renunța la dreptul de a cere anularea unui act juridic, căruia îi recunoaște astfel efectele juridice. ♦ A întări hotărârea, sentința unei instanțe inferioare prin aprobare. 3. A definitiva pe cineva într-o situație, într-un post. 4. (În Biserica catolică) A oficia ritualul confirmării. – Din fr. confirmer, lat. confirmare. DOOM
confirmá (a ~) vb., ind. prez. 3 confírmă
confirmam
CONFIRMÁ, confirm, vb. I. Tranz. 1. A recunoaște și a întări exactitatea unei afirmații făcute de altcineva; a atesta, a mărturisi autenticitatea; a întări o ipoteză, o afirmație etc. 2. (Jur.) A renunța la dreptul de a cere anularea unui act juridic, căruia îi recunoaște astfel efectele juridice. ♦ A întări hotărârea, sentința unei instanțe inferioare prin aprobare. 3. A definitiva pe cineva într-o situație, într-un post. 4. (În Biserica catolică) A oficia ritualul confirmării. – Din fr. confirmer, lat. confirmare. DOOM
confirmá (a ~) vb., ind. prez. 3 confírmă
confirmare
CONFIRMÁ, confirm, vb. I. Tranz. 1. A recunoaște și a întări exactitatea unei afirmații făcute de altcineva; a atesta, a mărturisi autenticitatea; a întări o ipoteză, o afirmație etc. 2. (Jur.) A renunța la dreptul de a cere anularea unui act juridic, căruia îi recunoaște astfel efectele juridice. ♦ A întări hotărârea, sentința unei instanțe inferioare prin aprobare. 3. A definitiva pe cineva într-o situație, într-un post. 4. (În Biserica catolică) A oficia ritualul confirmării. – Din fr. confirmer, lat. confirmare. DOOM
confirmá (a ~) vb., ind. prez. 3 confírmă
confirmare
CONFIRMÁRE, confirmări, s. f. 1. Acțiunea de a confirma și rezultatul ei; întărire, adeverire. ♦ Declarație prin care o persoană, îndreptățită să ceară anularea unui act, îl recunoaște valabil. ♦ Aprobare a unui act sau a unei măsuri procedurale de către organul competent. 2. (În Biserica catolică) Act sacramental care desăvârșește botezul la copiii trecuți de șapte ani; confirmație. – V. confirma. DOOM
confirmáre s. f., g.-d. art. confirmắrii; pl. confirmắri
confirmarea
CONFIRMÁRE, confirmări, s. f. 1. Acțiunea de a confirma și rezultatul ei; întărire, adeverire. ♦ Declarație prin care o persoană, îndreptățită să ceară anularea unui act, îl recunoaște valabil. ♦ Aprobare a unui act sau a unei măsuri procedurale de către organul competent. 2. (În Biserica catolică) Act sacramental care desăvârșește botezul la copiii trecuți de șapte ani; confirmație. – V. confirma. DOOM
confirmáre s. f., g.-d. art. confirmắrii; pl. confirmắri
confirmară
CONFIRMÁ, confirm, vb. I. Tranz. 1. A recunoaște și a întări exactitatea unei afirmații făcute de altcineva; a atesta, a mărturisi autenticitatea; a întări o ipoteză, o afirmație etc. 2. (Jur.) A renunța la dreptul de a cere anularea unui act juridic, căruia îi recunoaște astfel efectele juridice. ♦ A întări hotărârea, sentința unei instanțe inferioare prin aprobare. 3. A definitiva pe cineva într-o situație, într-un post. 4. (În Biserica catolică) A oficia ritualul confirmării. – Din fr. confirmer, lat. confirmare. DOOM
confirmá (a ~) vb., ind. prez. 3 confírmă
confirmarăm
CONFIRMÁ, confirm, vb. I. Tranz. 1. A recunoaște și a întări exactitatea unei afirmații făcute de altcineva; a atesta, a mărturisi autenticitatea; a întări o ipoteză, o afirmație etc. 2. (Jur.) A renunța la dreptul de a cere anularea unui act juridic, căruia îi recunoaște astfel efectele juridice. ♦ A întări hotărârea, sentința unei instanțe inferioare prin aprobare. 3. A definitiva pe cineva într-o situație, într-un post. 4. (În Biserica catolică) A oficia ritualul confirmării. – Din fr. confirmer, lat. confirmare. DOOM
confirmá (a ~) vb., ind. prez. 3 confírmă
confirmarăți
CONFIRMÁ, confirm, vb. I. Tranz. 1. A recunoaște și a întări exactitatea unei afirmații făcute de altcineva; a atesta, a mărturisi autenticitatea; a întări o ipoteză, o afirmație etc. 2. (Jur.) A renunța la dreptul de a cere anularea unui act juridic, căruia îi recunoaște astfel efectele juridice. ♦ A întări hotărârea, sentința unei instanțe inferioare prin aprobare. 3. A definitiva pe cineva într-o situație, într-un post. 4. (În Biserica catolică) A oficia ritualul confirmării. – Din fr. confirmer, lat. confirmare. DOOM
confirmá (a ~) vb., ind. prez. 3 confírmă
confirmase
CONFIRMÁ, confirm, vb. I. Tranz. 1. A recunoaște și a întări exactitatea unei afirmații făcute de altcineva; a atesta, a mărturisi autenticitatea; a întări o ipoteză, o afirmație etc. 2. (Jur.) A renunța la dreptul de a cere anularea unui act juridic, căruia îi recunoaște astfel efectele juridice. ♦ A întări hotărârea, sentința unei instanțe inferioare prin aprobare. 3. A definitiva pe cineva într-o situație, într-un post. 4. (În Biserica catolică) A oficia ritualul confirmării. – Din fr. confirmer, lat. confirmare. DOOM
confirmá (a ~) vb., ind. prez. 3 confírmă
confirmasem
CONFIRMÁ, confirm, vb. I. Tranz. 1. A recunoaște și a întări exactitatea unei afirmații făcute de altcineva; a atesta, a mărturisi autenticitatea; a întări o ipoteză, o afirmație etc. 2. (Jur.) A renunța la dreptul de a cere anularea unui act juridic, căruia îi recunoaște astfel efectele juridice. ♦ A întări hotărârea, sentința unei instanțe inferioare prin aprobare. 3. A definitiva pe cineva într-o situație, într-un post. 4. (În Biserica catolică) A oficia ritualul confirmării. – Din fr. confirmer, lat. confirmare. DOOM
confirmá (a ~) vb., ind. prez. 3 confírmă
confirmaseră
CONFIRMÁ, confirm, vb. I. Tranz. 1. A recunoaște și a întări exactitatea unei afirmații făcute de altcineva; a atesta, a mărturisi autenticitatea; a întări o ipoteză, o afirmație etc. 2. (Jur.) A renunța la dreptul de a cere anularea unui act juridic, căruia îi recunoaște astfel efectele juridice. ♦ A întări hotărârea, sentința unei instanțe inferioare prin aprobare. 3. A definitiva pe cineva într-o situație, într-un post. 4. (În Biserica catolică) A oficia ritualul confirmării. – Din fr. confirmer, lat. confirmare. DOOM
confirmá (a ~) vb., ind. prez. 3 confírmă
confirmaserăm
CONFIRMÁ, confirm, vb. I. Tranz. 1. A recunoaște și a întări exactitatea unei afirmații făcute de altcineva; a atesta, a mărturisi autenticitatea; a întări o ipoteză, o afirmație etc. 2. (Jur.) A renunța la dreptul de a cere anularea unui act juridic, căruia îi recunoaște astfel efectele juridice. ♦ A întări hotărârea, sentința unei instanțe inferioare prin aprobare. 3. A definitiva pe cineva într-o situație, într-un post. 4. (În Biserica catolică) A oficia ritualul confirmării. – Din fr. confirmer, lat. confirmare. DOOM
confirmá (a ~) vb., ind. prez. 3 confírmă
confirmaserăți
CONFIRMÁ, confirm, vb. I. Tranz. 1. A recunoaște și a întări exactitatea unei afirmații făcute de altcineva; a atesta, a mărturisi autenticitatea; a întări o ipoteză, o afirmație etc. 2. (Jur.) A renunța la dreptul de a cere anularea unui act juridic, căruia îi recunoaște astfel efectele juridice. ♦ A întări hotărârea, sentința unei instanțe inferioare prin aprobare. 3. A definitiva pe cineva într-o situație, într-un post. 4. (În Biserica catolică) A oficia ritualul confirmării. – Din fr. confirmer, lat. confirmare. DOOM
confirmá (a ~) vb., ind. prez. 3 confírmă
confirmaseși
CONFIRMÁ, confirm, vb. I. Tranz. 1. A recunoaște și a întări exactitatea unei afirmații făcute de altcineva; a atesta, a mărturisi autenticitatea; a întări o ipoteză, o afirmație etc. 2. (Jur.) A renunța la dreptul de a cere anularea unui act juridic, căruia îi recunoaște astfel efectele juridice. ♦ A întări hotărârea, sentința unei instanțe inferioare prin aprobare. 3. A definitiva pe cineva într-o situație, într-un post. 4. (În Biserica catolică) A oficia ritualul confirmării. – Din fr. confirmer, lat. confirmare. DOOM
confirmá (a ~) vb., ind. prez. 3 confírmă
confirmaseți
CONFIRMÁ, confirm, vb. I. Tranz. 1. A recunoaște și a întări exactitatea unei afirmații făcute de altcineva; a atesta, a mărturisi autenticitatea; a întări o ipoteză, o afirmație etc. 2. (Jur.) A renunța la dreptul de a cere anularea unui act juridic, căruia îi recunoaște astfel efectele juridice. ♦ A întări hotărârea, sentința unei instanțe inferioare prin aprobare. 3. A definitiva pe cineva într-o situație, într-un post. 4. (În Biserica catolică) A oficia ritualul confirmării. – Din fr. confirmer, lat. confirmare. DOOM
confirmá (a ~) vb., ind. prez. 3 confírmă
confirmat
CONFIRMÁ, confirm, vb. I. Tranz. 1. A recunoaște și a întări exactitatea unei afirmații făcute de altcineva; a atesta, a mărturisi autenticitatea; a întări o ipoteză, o afirmație etc. 2. (Jur.) A renunța la dreptul de a cere anularea unui act juridic, căruia îi recunoaște astfel efectele juridice. ♦ A întări hotărârea, sentința unei instanțe inferioare prin aprobare. 3. A definitiva pe cineva într-o situație, într-un post. 4. (În Biserica catolică) A oficia ritualul confirmării. – Din fr. confirmer, lat. confirmare. DOOM
confirmá (a ~) vb., ind. prez. 3 confírmă
confirmativ
CONFIRMATÍV, -Ă, confirmativi, -e, adj. Care confirmă, întărește, adeverește. – Din fr. confirmatif. DOOM
confirmatív adj. m., pl. confirmatívi; f. confirmatívă, pl. confirmatíve
confirmativa
CONFIRMATÍV, -Ă, confirmativi, -e, adj. Care confirmă, întărește, adeverește. – Din fr. confirmatif. DOOM
confirmatív adj. m., pl. confirmatívi; f. confirmatívă, pl. confirmatíve
confirmative
CONFIRMATÍV, -Ă, confirmativi, -e, adj. Care confirmă, întărește, adeverește. – Din fr. confirmatif. DOOM
confirmatív adj. m., pl. confirmatívi; f. confirmatívă, pl. confirmatíve
confirmativei
CONFIRMATÍV, -Ă, confirmativi, -e, adj. Care confirmă, întărește, adeverește. – Din fr. confirmatif. DOOM
confirmatív adj. m., pl. confirmatívi; f. confirmatívă, pl. confirmatíve
confirmativele
CONFIRMATÍV, -Ă, confirmativi, -e, adj. Care confirmă, întărește, adeverește. – Din fr. confirmatif. DOOM
confirmatív adj. m., pl. confirmatívi; f. confirmatívă, pl. confirmatíve
confirmativelor
CONFIRMATÍV, -Ă, confirmativi, -e, adj. Care confirmă, întărește, adeverește. – Din fr. confirmatif. DOOM
confirmatív adj. m., pl. confirmatívi; f. confirmatívă, pl. confirmatíve
confirmativi
CONFIRMATÍV, -Ă, confirmativi, -e, adj. Care confirmă, întărește, adeverește. – Din fr. confirmatif. DOOM
confirmatív adj. m., pl. confirmatívi; f. confirmatívă, pl. confirmatíve
confirmativii
CONFIRMATÍV, -Ă, confirmativi, -e, adj. Care confirmă, întărește, adeverește. – Din fr. confirmatif. DOOM
confirmatív adj. m., pl. confirmatívi; f. confirmatívă, pl. confirmatíve
confirmativilor
CONFIRMATÍV, -Ă, confirmativi, -e, adj. Care confirmă, întărește, adeverește. – Din fr. confirmatif. DOOM
confirmatív adj. m., pl. confirmatívi; f. confirmatívă, pl. confirmatíve
confirmativul
CONFIRMATÍV, -Ă, confirmativi, -e, adj. Care confirmă, întărește, adeverește. – Din fr. confirmatif. DOOM
confirmatív adj. m., pl. confirmatívi; f. confirmatívă, pl. confirmatíve
confirmativului
CONFIRMATÍV, -Ă, confirmativi, -e, adj. Care confirmă, întărește, adeverește. – Din fr. confirmatif. DOOM
confirmatív adj. m., pl. confirmatívi; f. confirmatívă, pl. confirmatíve
confirmau
CONFIRMÁ, confirm, vb. I. Tranz. 1. A recunoaște și a întări exactitatea unei afirmații făcute de altcineva; a atesta, a mărturisi autenticitatea; a întări o ipoteză, o afirmație etc. 2. (Jur.) A renunța la dreptul de a cere anularea unui act juridic, căruia îi recunoaște astfel efectele juridice. ♦ A întări hotărârea, sentința unei instanțe inferioare prin aprobare. 3. A definitiva pe cineva într-o situație, într-un post. 4. (În Biserica catolică) A oficia ritualul confirmării. – Din fr. confirmer, lat. confirmare. DOOM
confirmá (a ~) vb., ind. prez. 3 confírmă
confirmași
CONFIRMÁ, confirm, vb. I. Tranz. 1. A recunoaște și a întări exactitatea unei afirmații făcute de altcineva; a atesta, a mărturisi autenticitatea; a întări o ipoteză, o afirmație etc. 2. (Jur.) A renunța la dreptul de a cere anularea unui act juridic, căruia îi recunoaște astfel efectele juridice. ♦ A întări hotărârea, sentința unei instanțe inferioare prin aprobare. 3. A definitiva pe cineva într-o situație, într-un post. 4. (În Biserica catolică) A oficia ritualul confirmării. – Din fr. confirmer, lat. confirmare. DOOM
confirmá (a ~) vb., ind. prez. 3 confírmă
confirmați
CONFIRMÁ, confirm, vb. I. Tranz. 1. A recunoaște și a întări exactitatea unei afirmații făcute de altcineva; a atesta, a mărturisi autenticitatea; a întări o ipoteză, o afirmație etc. 2. (Jur.) A renunța la dreptul de a cere anularea unui act juridic, căruia îi recunoaște astfel efectele juridice. ♦ A întări hotărârea, sentința unei instanțe inferioare prin aprobare. 3. A definitiva pe cineva într-o situație, într-un post. 4. (În Biserica catolică) A oficia ritualul confirmării. – Din fr. confirmer, lat. confirmare. DOOM
confirmá (a ~) vb., ind. prez. 3 confírmă
confirmația
CONFIRMÁȚIE, confirmații, s. f. (În Biserica catolică) Confirmare (2). – Din fr. confirmation. DOOM
confirmáție (livr.) (-ți-e) s. f., art. confirmáția (-ți-a), g.-d. art. confirmáției; pl. confirmáții, art. confirmáțiile (-ți-i-)
confirmație
CONFIRMÁȚIE, confirmații, s. f. (În Biserica catolică) Confirmare (2). – Din fr. confirmation. DOOM
confirmáție (livr.) (-ți-e) s. f., art. confirmáția (-ți-a), g.-d. art. confirmáției; pl. confirmáții, art. confirmáțiile (-ți-i-)
confirmației
CONFIRMÁȚIE, confirmații, s. f. (În Biserica catolică) Confirmare (2). – Din fr. confirmation. DOOM
confirmáție (livr.) (-ți-e) s. f., art. confirmáția (-ți-a), g.-d. art. confirmáției; pl. confirmáții, art. confirmáțiile (-ți-i-)
confirmații
CONFIRMÁȚIE, confirmații, s. f. (În Biserica catolică) Confirmare (2). – Din fr. confirmation. DOOM
confirmáție (livr.) (-ți-e) s. f., art. confirmáția (-ți-a), g.-d. art. confirmáției; pl. confirmáții, art. confirmáțiile (-ți-i-)
confirmațiile
CONFIRMÁȚIE, confirmații, s. f. (În Biserica catolică) Confirmare (2). – Din fr. confirmation. DOOM
confirmáție (livr.) (-ți-e) s. f., art. confirmáția (-ți-a), g.-d. art. confirmáției; pl. confirmáții, art. confirmáțiile (-ți-i-)
confirmațiilor
CONFIRMÁȚIE, confirmații, s. f. (În Biserica catolică) Confirmare (2). – Din fr. confirmation. DOOM
confirmáție (livr.) (-ți-e) s. f., art. confirmáția (-ți-a), g.-d. art. confirmáției; pl. confirmáții, art. confirmáțiile (-ți-i-)
confirme
CONFIRMÁ, confirm, vb. I. Tranz. 1. A recunoaște și a întări exactitatea unei afirmații făcute de altcineva; a atesta, a mărturisi autenticitatea; a întări o ipoteză, o afirmație etc. 2. (Jur.) A renunța la dreptul de a cere anularea unui act juridic, căruia îi recunoaște astfel efectele juridice. ♦ A întări hotărârea, sentința unei instanțe inferioare prin aprobare. 3. A definitiva pe cineva într-o situație, într-un post. 4. (În Biserica catolică) A oficia ritualul confirmării. – Din fr. confirmer, lat. confirmare. DOOM
confirmá (a ~) vb., ind. prez. 3 confírmă
confirmi
CONFIRMÁ, confirm, vb. I. Tranz. 1. A recunoaște și a întări exactitatea unei afirmații făcute de altcineva; a atesta, a mărturisi autenticitatea; a întări o ipoteză, o afirmație etc. 2. (Jur.) A renunța la dreptul de a cere anularea unui act juridic, căruia îi recunoaște astfel efectele juridice. ♦ A întări hotărârea, sentința unei instanțe inferioare prin aprobare. 3. A definitiva pe cineva într-o situație, într-un post. 4. (În Biserica catolică) A oficia ritualul confirmării. – Din fr. confirmer, lat. confirmare. DOOM
confirmá (a ~) vb., ind. prez. 3 confírmă
confirmând
CONFIRMÁ, confirm, vb. I. Tranz. 1. A recunoaște și a întări exactitatea unei afirmații făcute de altcineva; a atesta, a mărturisi autenticitatea; a întări o ipoteză, o afirmație etc. 2. (Jur.) A renunța la dreptul de a cere anularea unui act juridic, căruia îi recunoaște astfel efectele juridice. ♦ A întări hotărârea, sentința unei instanțe inferioare prin aprobare. 3. A definitiva pe cineva într-o situație, într-un post. 4. (În Biserica catolică) A oficia ritualul confirmării. – Din fr. confirmer, lat. confirmare. DOOM
confirmá (a ~) vb., ind. prez. 3 confírmă
confirmînd
CONFIRMÁ, confirm, vb. I. Tranz. 1. A recunoaște și a întări exactitatea unei afirmații făcute de altcineva; a atesta, a mărturisi autenticitatea; a întări o ipoteză, o afirmație etc. 2. (Jur.) A renunța la dreptul de a cere anularea unui act juridic, căruia îi recunoaște astfel efectele juridice. ♦ A întări hotărârea, sentința unei instanțe inferioare prin aprobare. 3. A definitiva pe cineva într-o situație, într-un post. 4. (În Biserica catolică) A oficia ritualul confirmării. – Din fr. confirmer, lat. confirmare. DOOM
confirmá (a ~) vb., ind. prez. 3 confírmă
confirmări
CONFIRMÁRE, confirmări, s. f. 1. Acțiunea de a confirma și rezultatul ei; întărire, adeverire. ♦ Declarație prin care o persoană, îndreptățită să ceară anularea unui act, îl recunoaște valabil. ♦ Aprobare a unui act sau a unei măsuri procedurale de către organul competent. 2. (În Biserica catolică) Act sacramental care desăvârșește botezul la copiii trecuți de șapte ani; confirmație. – V. confirma. DOOM
confirmáre s. f., g.-d. art. confirmắrii; pl. confirmắri
confirmării
CONFIRMÁRE, confirmări, s. f. 1. Acțiunea de a confirma și rezultatul ei; întărire, adeverire. ♦ Declarație prin care o persoană, îndreptățită să ceară anularea unui act, îl recunoaște valabil. ♦ Aprobare a unui act sau a unei măsuri procedurale de către organul competent. 2. (În Biserica catolică) Act sacramental care desăvârșește botezul la copiii trecuți de șapte ani; confirmație. – V. confirma. DOOM
confirmáre s. f., g.-d. art. confirmắrii; pl. confirmắri
confirmările
CONFIRMÁRE, confirmări, s. f. 1. Acțiunea de a confirma și rezultatul ei; întărire, adeverire. ♦ Declarație prin care o persoană, îndreptățită să ceară anularea unui act, îl recunoaște valabil. ♦ Aprobare a unui act sau a unei măsuri procedurale de către organul competent. 2. (În Biserica catolică) Act sacramental care desăvârșește botezul la copiii trecuți de șapte ani; confirmație. – V. confirma. DOOM
confirmáre s. f., g.-d. art. confirmắrii; pl. confirmắri
confirmărilor
CONFIRMÁRE, confirmări, s. f. 1. Acțiunea de a confirma și rezultatul ei; întărire, adeverire. ♦ Declarație prin care o persoană, îndreptățită să ceară anularea unui act, îl recunoaște valabil. ♦ Aprobare a unui act sau a unei măsuri procedurale de către organul competent. 2. (În Biserica catolică) Act sacramental care desăvârșește botezul la copiii trecuți de șapte ani; confirmație. – V. confirma. DOOM
confirmáre s. f., g.-d. art. confirmắrii; pl. confirmắri
confisc
CONFISCÁ, confísc, vb. I. Tranz. A lua de la cineva un bun, fără despăgubire și a-l trece în patrimoniul statului, pe temeiul unei hotărâri judecătorești sau în urma dispoziției unei autorități. – Din fr. confisquer, lat. confiscare. DOOM
confiscá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. confíști, 3 confíscă; conj. prez. 3 să confíște
confisca
CONFISCÁ, confísc, vb. I. Tranz. A lua de la cineva un bun, fără despăgubire și a-l trece în patrimoniul statului, pe temeiul unei hotărâri judecătorești sau în urma dispoziției unei autorități. – Din fr. confisquer, lat. confiscare. DOOM
confiscá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. confíști, 3 confíscă; conj. prez. 3 să confíște
confiscabil
CONFISCÁBIL, -Ă, confiscabili, -e, adj. Care poate fi confiscat. – Confisca + suf. -bil.
confiscabila
CONFISCÁBIL, -Ă, confiscabili, -e, adj. Care poate fi confiscat. – Confisca + suf. -bil.
confiscabile
CONFISCÁBIL, -Ă, confiscabili, -e, adj. Care poate fi confiscat. – Confisca + suf. -bil.
confiscabilei
CONFISCÁBIL, -Ă, confiscabili, -e, adj. Care poate fi confiscat. – Confisca + suf. -bil.
confiscabilele
CONFISCÁBIL, -Ă, confiscabili, -e, adj. Care poate fi confiscat. – Confisca + suf. -bil.
confiscabilelor
CONFISCÁBIL, -Ă, confiscabili, -e, adj. Care poate fi confiscat. – Confisca + suf. -bil.
confiscabili
CONFISCÁBIL, -Ă, confiscabili, -e, adj. Care poate fi confiscat. – Confisca + suf. -bil.
confiscabilii
CONFISCÁBIL, -Ă, confiscabili, -e, adj. Care poate fi confiscat. – Confisca + suf. -bil.
confiscabililor
CONFISCÁBIL, -Ă, confiscabili, -e, adj. Care poate fi confiscat. – Confisca + suf. -bil.
confiscabilul
CONFISCÁBIL, -Ă, confiscabili, -e, adj. Care poate fi confiscat. – Confisca + suf. -bil.
confiscabilului
CONFISCÁBIL, -Ă, confiscabili, -e, adj. Care poate fi confiscat. – Confisca + suf. -bil.
confiscai
CONFISCÁ, confísc, vb. I. Tranz. A lua de la cineva un bun, fără despăgubire și a-l trece în patrimoniul statului, pe temeiul unei hotărâri judecătorești sau în urma dispoziției unei autorități. – Din fr. confisquer, lat. confiscare. DOOM
confiscá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. confíști, 3 confíscă; conj. prez. 3 să confíște
confiscam
CONFISCÁ, confísc, vb. I. Tranz. A lua de la cineva un bun, fără despăgubire și a-l trece în patrimoniul statului, pe temeiul unei hotărâri judecătorești sau în urma dispoziției unei autorități. – Din fr. confisquer, lat. confiscare. DOOM
confiscá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. confíști, 3 confíscă; conj. prez. 3 să confíște
confiscare
CONFISCÁ, confísc, vb. I. Tranz. A lua de la cineva un bun, fără despăgubire și a-l trece în patrimoniul statului, pe temeiul unei hotărâri judecătorești sau în urma dispoziției unei autorități. – Din fr. confisquer, lat. confiscare. DOOM
confiscá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. confíști, 3 confíscă; conj. prez. 3 să confíște
confiscare
CONFISCÁRE, confiscări, s. f. Trecere gratuită (ca măsură de siguranță sau ca sancțiune) în patrimoniul statului, în temeiul unei hotărâri judecătorești, a unui bun sau a tuturor bunurilor aparținând unei persoane (fizice sau juridice). – V. confisca. DOOM
confiscáre s. f., g.-d. art. confiscắrii; pl. confiscắri
confiscarea
CONFISCÁRE, confiscări, s. f. Trecere gratuită (ca măsură de siguranță sau ca sancțiune) în patrimoniul statului, în temeiul unei hotărâri judecătorești, a unui bun sau a tuturor bunurilor aparținând unei persoane (fizice sau juridice). – V. confisca. DOOM
confiscáre s. f., g.-d. art. confiscắrii; pl. confiscắri
confiscară
CONFISCÁ, confísc, vb. I. Tranz. A lua de la cineva un bun, fără despăgubire și a-l trece în patrimoniul statului, pe temeiul unei hotărâri judecătorești sau în urma dispoziției unei autorități. – Din fr. confisquer, lat. confiscare. DOOM
confiscá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. confíști, 3 confíscă; conj. prez. 3 să confíște
confiscarăm
CONFISCÁ, confísc, vb. I. Tranz. A lua de la cineva un bun, fără despăgubire și a-l trece în patrimoniul statului, pe temeiul unei hotărâri judecătorești sau în urma dispoziției unei autorități. – Din fr. confisquer, lat. confiscare. DOOM
confiscá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. confíști, 3 confíscă; conj. prez. 3 să confíște
confiscarăți
CONFISCÁ, confísc, vb. I. Tranz. A lua de la cineva un bun, fără despăgubire și a-l trece în patrimoniul statului, pe temeiul unei hotărâri judecătorești sau în urma dispoziției unei autorități. – Din fr. confisquer, lat. confiscare. DOOM
confiscá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. confíști, 3 confíscă; conj. prez. 3 să confíște
confiscase
CONFISCÁ, confísc, vb. I. Tranz. A lua de la cineva un bun, fără despăgubire și a-l trece în patrimoniul statului, pe temeiul unei hotărâri judecătorești sau în urma dispoziției unei autorități. – Din fr. confisquer, lat. confiscare. DOOM
confiscá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. confíști, 3 confíscă; conj. prez. 3 să confíște
confiscasem
CONFISCÁ, confísc, vb. I. Tranz. A lua de la cineva un bun, fără despăgubire și a-l trece în patrimoniul statului, pe temeiul unei hotărâri judecătorești sau în urma dispoziției unei autorități. – Din fr. confisquer, lat. confiscare. DOOM
confiscá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. confíști, 3 confíscă; conj. prez. 3 să confíște
confiscaseră
CONFISCÁ, confísc, vb. I. Tranz. A lua de la cineva un bun, fără despăgubire și a-l trece în patrimoniul statului, pe temeiul unei hotărâri judecătorești sau în urma dispoziției unei autorități. – Din fr. confisquer, lat. confiscare. DOOM
confiscá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. confíști, 3 confíscă; conj. prez. 3 să confíște
confiscaserăm
CONFISCÁ, confísc, vb. I. Tranz. A lua de la cineva un bun, fără despăgubire și a-l trece în patrimoniul statului, pe temeiul unei hotărâri judecătorești sau în urma dispoziției unei autorități. – Din fr. confisquer, lat. confiscare. DOOM
confiscá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. confíști, 3 confíscă; conj. prez. 3 să confíște
confiscaserăți
CONFISCÁ, confísc, vb. I. Tranz. A lua de la cineva un bun, fără despăgubire și a-l trece în patrimoniul statului, pe temeiul unei hotărâri judecătorești sau în urma dispoziției unei autorități. – Din fr. confisquer, lat. confiscare. DOOM
confiscá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. confíști, 3 confíscă; conj. prez. 3 să confíște
confiscaseși
CONFISCÁ, confísc, vb. I. Tranz. A lua de la cineva un bun, fără despăgubire și a-l trece în patrimoniul statului, pe temeiul unei hotărâri judecătorești sau în urma dispoziției unei autorități. – Din fr. confisquer, lat. confiscare. DOOM
confiscá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. confíști, 3 confíscă; conj. prez. 3 să confíște
confiscaseți
CONFISCÁ, confísc, vb. I. Tranz. A lua de la cineva un bun, fără despăgubire și a-l trece în patrimoniul statului, pe temeiul unei hotărâri judecătorești sau în urma dispoziției unei autorități. – Din fr. confisquer, lat. confiscare. DOOM
confiscá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. confíști, 3 confíscă; conj. prez. 3 să confíște
confiscat
CONFISCÁ, confísc, vb. I. Tranz. A lua de la cineva un bun, fără despăgubire și a-l trece în patrimoniul statului, pe temeiul unei hotărâri judecătorești sau în urma dispoziției unei autorități. – Din fr. confisquer, lat. confiscare. DOOM
confiscá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. confíști, 3 confíscă; conj. prez. 3 să confíște
confiscat
CONFISCÁ, confisc, vb. I. Tranz. A lua de la cineva un bun, fără despăgubire, pe temeiul unei hotărâri judecătorești sau în urma dispoziției unei autorități. – Din fr. confisquer, lat. confiscare.
confiscau
CONFISCÁ, confísc, vb. I. Tranz. A lua de la cineva un bun, fără despăgubire și a-l trece în patrimoniul statului, pe temeiul unei hotărâri judecătorești sau în urma dispoziției unei autorități. – Din fr. confisquer, lat. confiscare. DOOM
confiscá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. confíști, 3 confíscă; conj. prez. 3 să confíște
confiscași
CONFISCÁ, confísc, vb. I. Tranz. A lua de la cineva un bun, fără despăgubire și a-l trece în patrimoniul statului, pe temeiul unei hotărâri judecătorești sau în urma dispoziției unei autorități. – Din fr. confisquer, lat. confiscare. DOOM
confiscá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. confíști, 3 confíscă; conj. prez. 3 să confíște
confiscați
CONFISCÁ, confísc, vb. I. Tranz. A lua de la cineva un bun, fără despăgubire și a-l trece în patrimoniul statului, pe temeiul unei hotărâri judecătorești sau în urma dispoziției unei autorități. – Din fr. confisquer, lat. confiscare. DOOM
confiscá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. confíști, 3 confíscă; conj. prez. 3 să confíște
confiscând
CONFISCÁ, confísc, vb. I. Tranz. A lua de la cineva un bun, fără despăgubire și a-l trece în patrimoniul statului, pe temeiul unei hotărâri judecătorești sau în urma dispoziției unei autorități. – Din fr. confisquer, lat. confiscare. DOOM
confiscá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. confíști, 3 confíscă; conj. prez. 3 să confíște
confiscînd
CONFISCÁ, confísc, vb. I. Tranz. A lua de la cineva un bun, fără despăgubire și a-l trece în patrimoniul statului, pe temeiul unei hotărâri judecătorești sau în urma dispoziției unei autorități. – Din fr. confisquer, lat. confiscare. DOOM
confiscá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. confíști, 3 confíscă; conj. prez. 3 să confíște
confiscări
CONFISCÁRE, confiscări, s. f. Trecere gratuită (ca măsură de siguranță sau ca sancțiune) în patrimoniul statului, în temeiul unei hotărâri judecătorești, a unui bun sau a tuturor bunurilor aparținând unei persoane (fizice sau juridice). – V. confisca. DOOM
confiscáre s. f., g.-d. art. confiscắrii; pl. confiscắri
confiscării
CONFISCÁRE, confiscări, s. f. Trecere gratuită (ca măsură de siguranță sau ca sancțiune) în patrimoniul statului, în temeiul unei hotărâri judecătorești, a unui bun sau a tuturor bunurilor aparținând unei persoane (fizice sau juridice). – V. confisca. DOOM
confiscáre s. f., g.-d. art. confiscắrii; pl. confiscắri
confiscările
CONFISCÁRE, confiscări, s. f. Trecere gratuită (ca măsură de siguranță sau ca sancțiune) în patrimoniul statului, în temeiul unei hotărâri judecătorești, a unui bun sau a tuturor bunurilor aparținând unei persoane (fizice sau juridice). – V. confisca. DOOM
confiscáre s. f., g.-d. art. confiscắrii; pl. confiscắri
confiscărilor
CONFISCÁRE, confiscări, s. f. Trecere gratuită (ca măsură de siguranță sau ca sancțiune) în patrimoniul statului, în temeiul unei hotărâri judecătorești, a unui bun sau a tuturor bunurilor aparținând unei persoane (fizice sau juridice). – V. confisca. DOOM
confiscáre s. f., g.-d. art. confiscắrii; pl. confiscắri
confiseria
CONFISERÍE s.f. (Franțuzism) Cofetărie. [Gen. -iei. / < fr. confiserie].
confiserie
CONFISERÍE s.f. (Franțuzism) Cofetărie. [Gen. -iei. / < fr. confiserie].
confiseriei
CONFISERÍE s.f. (Franțuzism) Cofetărie. [Gen. -iei. / < fr. confiserie].
confiserii
CONFISERÍE s.f. (Franțuzism) Cofetărie. [Gen. -iei. / < fr. confiserie].
confiseriile
CONFISERÍE s.f. (Franțuzism) Cofetărie. [Gen. -iei. / < fr. confiserie].
confiseriilor
CONFISERÍE s.f. (Franțuzism) Cofetărie. [Gen. -iei. / < fr. confiserie].
confiteor
CONFÍTEOR s.n. Rugăciune catolică în timpul liturghiei sau înainte de împărtășanie. [Pron. -te-or. / < lat. confiteor – eu declar, cuvânt cu care începe această rugăciune].
confiște
CONFISCÁ, confísc, vb. I. Tranz. A lua de la cineva un bun, fără despăgubire și a-l trece în patrimoniul statului, pe temeiul unei hotărâri judecătorești sau în urma dispoziției unei autorități. – Din fr. confisquer, lat. confiscare. DOOM
confiscá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. confíști, 3 confíscă; conj. prez. 3 să confíște
confiști
CONFISCÁ, confísc, vb. I. Tranz. A lua de la cineva un bun, fără despăgubire și a-l trece în patrimoniul statului, pe temeiul unei hotărâri judecătorești sau în urma dispoziției unei autorități. – Din fr. confisquer, lat. confiscare. DOOM
confiscá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. confíști, 3 confíscă; conj. prez. 3 să confíște
conflagrant
CONFLAGRÁNT, -Ă, conflagranți, -te, adj. (Despre state) Care participă la o conflagrație. – Din it. conflagrante. DOOM
conflagránt (rar) (-fla-grant) adj. m., pl. conflagránți; f. conflagrántă, pl. conflagránte
conflagranta
CONFLAGRÁNT, -Ă, conflagranți, -te, adj. (Despre state) Care participă la o conflagrație. – Din it. conflagrante. DOOM
conflagránt (rar) (-fla-grant) adj. m., pl. conflagránți; f. conflagrántă, pl. conflagránte
conflagrante
CONFLAGRÁNT, -Ă, conflagranți, -te, adj. (Despre state) Care participă la o conflagrație. – Din it. conflagrante. DOOM
conflagránt (rar) (-fla-grant) adj. m., pl. conflagránți; f. conflagrántă, pl. conflagránte
conflagrantei
CONFLAGRÁNT, -Ă, conflagranți, -te, adj. (Despre state) Care participă la o conflagrație. – Din it. conflagrante. DOOM
conflagránt (rar) (-fla-grant) adj. m., pl. conflagránți; f. conflagrántă, pl. conflagránte
conflagrantele
CONFLAGRÁNT, -Ă, conflagranți, -te, adj. (Despre state) Care participă la o conflagrație. – Din it. conflagrante. DOOM
conflagránt (rar) (-fla-grant) adj. m., pl. conflagránți; f. conflagrántă, pl. conflagránte
conflagrantelor
CONFLAGRÁNT, -Ă, conflagranți, -te, adj. (Despre state) Care participă la o conflagrație. – Din it. conflagrante. DOOM
conflagránt (rar) (-fla-grant) adj. m., pl. conflagránți; f. conflagrántă, pl. conflagránte
conflagrantul
CONFLAGRÁNT, -Ă, conflagranți, -te, adj. (Despre state) Care participă la o conflagrație. – Din it. conflagrante. DOOM
conflagránt (rar) (-fla-grant) adj. m., pl. conflagránți; f. conflagrántă, pl. conflagránte
conflagrantului
CONFLAGRÁNT, -Ă, conflagranți, -te, adj. (Despre state) Care participă la o conflagrație. – Din it. conflagrante. DOOM
conflagránt (rar) (-fla-grant) adj. m., pl. conflagránți; f. conflagrántă, pl. conflagránte
conflagranți
CONFLAGRÁNT, -Ă, conflagranți, -te, adj. (Despre state) Care participă la o conflagrație. – Din it. conflagrante. DOOM
conflagránt (rar) (-fla-grant) adj. m., pl. conflagránți; f. conflagrántă, pl. conflagránte
conflagranții
CONFLAGRÁNT, -Ă, conflagranți, -te, adj. (Despre state) Care participă la o conflagrație. – Din it. conflagrante. DOOM
conflagránt (rar) (-fla-grant) adj. m., pl. conflagránți; f. conflagrántă, pl. conflagránte
conflagranților
CONFLAGRÁNT, -Ă, conflagranți, -te, adj. (Despre state) Care participă la o conflagrație. – Din it. conflagrante. DOOM
conflagránt (rar) (-fla-grant) adj. m., pl. conflagránți; f. conflagrántă, pl. conflagránte
conflagrația
CONFLAGRÁȚIE, conflagrații, s. f. Conflict armat de mari proporții, război în care sunt atrase numeroase state. [Var.: (înv.) conflagrațiune s. f.] – Din fr. conflagration, lat. conflagratio, -onis. DOOM
conflagráție (-fla-gra-ți-e) s. f., art. conflagráția (-ți-a), g.-d. art. conflagráției; pl. conflagráții, art. conflagráțiile (-ți-i-)
conflagrație
CONFLAGRÁȚIE, conflagrații, s. f. Conflict armat de mari proporții, război în care sunt atrase numeroase state. [Var.: (înv.) conflagrațiune s. f.] – Din fr. conflagration, lat. conflagratio, -onis. DOOM
conflagráție (-fla-gra-ți-e) s. f., art. conflagráția (-ți-a), g.-d. art. conflagráției; pl. conflagráții, art. conflagráțiile (-ți-i-)
conflagrației
CONFLAGRÁȚIE, conflagrații, s. f. Conflict armat de mari proporții, război în care sunt atrase numeroase state. [Var.: (înv.) conflagrațiune s. f.] – Din fr. conflagration, lat. conflagratio, -onis. DOOM
conflagráție (-fla-gra-ți-e) s. f., art. conflagráția (-ți-a), g.-d. art. conflagráției; pl. conflagráții, art. conflagráțiile (-ți-i-)
conflagrații
CONFLAGRÁȚIE, conflagrații, s. f. Conflict armat de mari proporții, război în care sunt atrase numeroase state. [Var.: (înv.) conflagrațiune s. f.] – Din fr. conflagration, lat. conflagratio, -onis. DOOM
conflagráție (-fla-gra-ți-e) s. f., art. conflagráția (-ți-a), g.-d. art. conflagráției; pl. conflagráții, art. conflagráțiile (-ți-i-)
conflagrațiile
CONFLAGRÁȚIE, conflagrații, s. f. Conflict armat de mari proporții, război în care sunt atrase numeroase state. [Var.: (înv.) conflagrațiune s. f.] – Din fr. conflagration, lat. conflagratio, -onis. DOOM
conflagráție (-fla-gra-ți-e) s. f., art. conflagráția (-ți-a), g.-d. art. conflagráției; pl. conflagráții, art. conflagráțiile (-ți-i-)
conflagrațiilor
CONFLAGRÁȚIE, conflagrații, s. f. Conflict armat de mari proporții, război în care sunt atrase numeroase state. [Var.: (înv.) conflagrațiune s. f.] – Din fr. conflagration, lat. conflagratio, -onis. DOOM
conflagráție (-fla-gra-ți-e) s. f., art. conflagráția (-ți-a), g.-d. art. conflagráției; pl. conflagráții, art. conflagráțiile (-ți-i-)
conflagrațiune
CONFLAGRÁȚIE, conflagrații, s. f. Conflict armat de mari proporții, război în care sunt atrase numeroase state. [Var.: (înv.) conflagrațiune s. f.] – Din fr. conflagration, lat. conflagratio, -onis. DOOM
conflagráție (-fla-gra-ți-e) s. f., art. conflagráția (-ți-a), g.-d. art. conflagráției; pl. conflagráții, art. conflagráțiile (-ți-i-)
conflict
CONFLÍCT, conflicte, s. n. 1. Neînțelegere, ciocnire de interese, dezacord; antagonism; ceartă, diferend, discuție (violentă). ◊ Loc. vb. A intra în conflict (cu cineva) = a se certa (cu cineva). ◊ Conflict de frontieră = ciocnire între unități militare însărcinate cu paza frontierei între două state. ♦ Război. 2. Contradicție între ideile, interesele sau sentimentele diferitelor personaje, care determină desfășurarea acțiunii dintr-o operă epică sau dramatică. – Din lat. conflictus, fr. conflit. DOOM
conflíct s. n., pl. conflícte
conflicte
CONFLÍCT, conflicte, s. n. 1. Neînțelegere, ciocnire de interese, dezacord; antagonism; ceartă, diferend, discuție (violentă). ◊ Loc. vb. A intra în conflict (cu cineva) = a se certa (cu cineva). ◊ Conflict de frontieră = ciocnire între unități militare însărcinate cu paza frontierei între două state. ♦ Război. 2. Contradicție între ideile, interesele sau sentimentele diferitelor personaje, care determină desfășurarea acțiunii dintr-o operă epică sau dramatică. – Din lat. conflictus, fr. conflit. DOOM
conflíct s. n., pl. conflícte
conflictele
CONFLÍCT, conflicte, s. n. 1. Neînțelegere, ciocnire de interese, dezacord; antagonism; ceartă, diferend, discuție (violentă). ◊ Loc. vb. A intra în conflict (cu cineva) = a se certa (cu cineva). ◊ Conflict de frontieră = ciocnire între unități militare însărcinate cu paza frontierei între două state. ♦ Război. 2. Contradicție între ideile, interesele sau sentimentele diferitelor personaje, care determină desfășurarea acțiunii dintr-o operă epică sau dramatică. – Din lat. conflictus, fr. conflit. DOOM
conflíct s. n., pl. conflícte
conflictelor
CONFLÍCT, conflicte, s. n. 1. Neînțelegere, ciocnire de interese, dezacord; antagonism; ceartă, diferend, discuție (violentă). ◊ Loc. vb. A intra în conflict (cu cineva) = a se certa (cu cineva). ◊ Conflict de frontieră = ciocnire între unități militare însărcinate cu paza frontierei între două state. ♦ Război. 2. Contradicție între ideile, interesele sau sentimentele diferitelor personaje, care determină desfășurarea acțiunii dintr-o operă epică sau dramatică. – Din lat. conflictus, fr. conflit. DOOM
conflíct s. n., pl. conflícte
conflictual
CONFLICTUÁL, -Ă, conflictuali, -e, adj. Referitor la conflict, al conflictului. [Pr.: -tu-al] – Din fr. conflictuel. DOOM
conflictuál (-tu-al) adj. m., pl. conflictuáli; f. conflictuálă, pl. conflictuále
conflictuala
CONFLICTUÁL, -Ă, conflictuali, -e, adj. Referitor la conflict, al conflictului. [Pr.: -tu-al] – Din fr. conflictuel. DOOM
conflictuál (-tu-al) adj. m., pl. conflictuáli; f. conflictuálă, pl. conflictuále
conflictuale
CONFLICTUÁL, -Ă, conflictuali, -e, adj. Referitor la conflict, al conflictului. [Pr.: -tu-al] – Din fr. conflictuel. DOOM
conflictuál (-tu-al) adj. m., pl. conflictuáli; f. conflictuálă, pl. conflictuále
conflictualei
CONFLICTUÁL, -Ă, conflictuali, -e, adj. Referitor la conflict, al conflictului. [Pr.: -tu-al] – Din fr. conflictuel. DOOM
conflictuál (-tu-al) adj. m., pl. conflictuáli; f. conflictuálă, pl. conflictuále
conflictualele
CONFLICTUÁL, -Ă, conflictuali, -e, adj. Referitor la conflict, al conflictului. [Pr.: -tu-al] – Din fr. conflictuel. DOOM
conflictuál (-tu-al) adj. m., pl. conflictuáli; f. conflictuálă, pl. conflictuále
conflictualelor
CONFLICTUÁL, -Ă, conflictuali, -e, adj. Referitor la conflict, al conflictului. [Pr.: -tu-al] – Din fr. conflictuel. DOOM
conflictuál (-tu-al) adj. m., pl. conflictuáli; f. conflictuálă, pl. conflictuále
conflictuali
CONFLICTUÁL, -Ă, conflictuali, -e, adj. Referitor la conflict, al conflictului. [Pr.: -tu-al] – Din fr. conflictuel. DOOM
conflictuál (-tu-al) adj. m., pl. conflictuáli; f. conflictuálă, pl. conflictuále
conflictualii
CONFLICTUÁL, -Ă, conflictuali, -e, adj. Referitor la conflict, al conflictului. [Pr.: -tu-al] – Din fr. conflictuel. DOOM
conflictuál (-tu-al) adj. m., pl. conflictuáli; f. conflictuálă, pl. conflictuále
conflictualilor
CONFLICTUÁL, -Ă, conflictuali, -e, adj. Referitor la conflict, al conflictului. [Pr.: -tu-al] – Din fr. conflictuel. DOOM
conflictuál (-tu-al) adj. m., pl. conflictuáli; f. conflictuálă, pl. conflictuále
conflictualul
CONFLICTUÁL, -Ă, conflictuali, -e, adj. Referitor la conflict, al conflictului. [Pr.: -tu-al] – Din fr. conflictuel. DOOM
conflictuál (-tu-al) adj. m., pl. conflictuáli; f. conflictuálă, pl. conflictuále
conflictualului
CONFLICTUÁL, -Ă, conflictuali, -e, adj. Referitor la conflict, al conflictului. [Pr.: -tu-al] – Din fr. conflictuel. DOOM
conflictuál (-tu-al) adj. m., pl. conflictuáli; f. conflictuálă, pl. conflictuále
conflictul
CONFLÍCT, conflicte, s. n. 1. Neînțelegere, ciocnire de interese, dezacord; antagonism; ceartă, diferend, discuție (violentă). ◊ Loc. vb. A intra în conflict (cu cineva) = a se certa (cu cineva). ◊ Conflict de frontieră = ciocnire între unități militare însărcinate cu paza frontierei între două state. ♦ Război. 2. Contradicție între ideile, interesele sau sentimentele diferitelor personaje, care determină desfășurarea acțiunii dintr-o operă epică sau dramatică. – Din lat. conflictus, fr. conflit. DOOM
conflíct s. n., pl. conflícte
conflictului
CONFLÍCT, conflicte, s. n. 1. Neînțelegere, ciocnire de interese, dezacord; antagonism; ceartă, diferend, discuție (violentă). ◊ Loc. vb. A intra în conflict (cu cineva) = a se certa (cu cineva). ◊ Conflict de frontieră = ciocnire între unități militare însărcinate cu paza frontierei între două state. ♦ Război. 2. Contradicție între ideile, interesele sau sentimentele diferitelor personaje, care determină desfășurarea acțiunii dintr-o operă epică sau dramatică. – Din lat. conflictus, fr. conflit. DOOM
conflíct s. n., pl. conflícte
conflua
CONFLUÁ vb. I. intr. (Rar; despre cursuri de apă) A se întâlni, a se împreuna, a se vărsa (unul într-altul). [Pron. -flu-a. / < fr. confluer].
confluai
CONFLUÁ vb. I. intr. (Rar; despre cursuri de apă) A se întâlni, a se împreuna, a se vărsa (unul într-altul). [Pron. -flu-a. / < fr. confluer].
confluam
CONFLUÁ vb. I. intr. (Rar; despre cursuri de apă) A se întâlni, a se împreuna, a se vărsa (unul într-altul). [Pron. -flu-a. / < fr. confluer].
confluare
CONFLUÁ vb. I. intr. (Rar; despre cursuri de apă) A se întâlni, a se împreuna, a se vărsa (unul într-altul). [Pron. -flu-a. / < fr. confluer].
confluare
CONFLUÁRE s.f. (Rar) Faptul de a conflua. [Pron. -flu-a-. / < conflua].
confluară
CONFLUÁ vb. I. intr. (Rar; despre cursuri de apă) A se întâlni, a se împreuna, a se vărsa (unul într-altul). [Pron. -flu-a. / < fr. confluer].
confluarăm
CONFLUÁ vb. I. intr. (Rar; despre cursuri de apă) A se întâlni, a se împreuna, a se vărsa (unul într-altul). [Pron. -flu-a. / < fr. confluer].
confluarăți
CONFLUÁ vb. I. intr. (Rar; despre cursuri de apă) A se întâlni, a se împreuna, a se vărsa (unul într-altul). [Pron. -flu-a. / < fr. confluer].
confluase
CONFLUÁ vb. I. intr. (Rar; despre cursuri de apă) A se întâlni, a se împreuna, a se vărsa (unul într-altul). [Pron. -flu-a. / < fr. confluer].
confluasem
CONFLUÁ vb. I. intr. (Rar; despre cursuri de apă) A se întâlni, a se împreuna, a se vărsa (unul într-altul). [Pron. -flu-a. / < fr. confluer].
confluaseră
CONFLUÁ vb. I. intr. (Rar; despre cursuri de apă) A se întâlni, a se împreuna, a se vărsa (unul într-altul). [Pron. -flu-a. / < fr. confluer].
confluaserăm
CONFLUÁ vb. I. intr. (Rar; despre cursuri de apă) A se întâlni, a se împreuna, a se vărsa (unul într-altul). [Pron. -flu-a. / < fr. confluer].
confluaserăți
CONFLUÁ vb. I. intr. (Rar; despre cursuri de apă) A se întâlni, a se împreuna, a se vărsa (unul într-altul). [Pron. -flu-a. / < fr. confluer].
confluaseși
CONFLUÁ vb. I. intr. (Rar; despre cursuri de apă) A se întâlni, a se împreuna, a se vărsa (unul într-altul). [Pron. -flu-a. / < fr. confluer].
confluaseți
CONFLUÁ vb. I. intr. (Rar; despre cursuri de apă) A se întâlni, a se împreuna, a se vărsa (unul într-altul). [Pron. -flu-a. / < fr. confluer].
confluat
CONFLUÁ vb. I. intr. (Rar; despre cursuri de apă) A se întâlni, a se împreuna, a se vărsa (unul într-altul). [Pron. -flu-a. / < fr. confluer].
confluau
CONFLUÁ vb. I. intr. (Rar; despre cursuri de apă) A se întâlni, a se împreuna, a se vărsa (unul într-altul). [Pron. -flu-a. / < fr. confluer].
confluași
CONFLUÁ vb. I. intr. (Rar; despre cursuri de apă) A se întâlni, a se împreuna, a se vărsa (unul într-altul). [Pron. -flu-a. / < fr. confluer].
confluați
CONFLUÁ vb. I. intr. (Rar; despre cursuri de apă) A se întâlni, a se împreuna, a se vărsa (unul într-altul). [Pron. -flu-a. / < fr. confluer].
confluează
CONFLUÁ vb. I. intr. (Rar; despre cursuri de apă) A se întâlni, a se împreuna, a se vărsa (unul într-altul). [Pron. -flu-a. / < fr. confluer].
confluent
CONFLUÉNT, -Ă, confluenți, -te, adj., s. m. (Curs de apă) care se unește cu un alt curs de apă, formând un râu mai mare. [Pr.: -flu-ent] – Din fr. confluent, lat. confluens, -ntis. DOOM
confluént2 (-flu-ent) s. m., pl. confluénți
confluent
CONFLUÉNT, -Ă, confluenți, -te, adj., s. m. (Curs de apă) care se unește cu un alt curs de apă, formând un râu mai mare. [Pr.: -flu-ent] – Din fr. confluent, lat. confluens, -ntis. DOOM
confluént2 (-flu-ent) s. m., pl. confluénți
confluenta
CONFLUÉNT, -Ă, confluenți, -te, adj., s. m. (Curs de apă) care se unește cu un alt curs de apă, formând un râu mai mare. [Pr.: -flu-ent] – Din fr. confluent, lat. confluens, -ntis. DOOM
confluént2 (-flu-ent) s. m., pl. confluénți
confluenta
CONFLUÉNT, -Ă, confluenți, -te, adj., s. m. (Curs de apă) care se unește cu un alt curs de apă, formând un râu mai mare. [Pr.: -flu-ent] – Din fr. confluent, lat. confluens, -ntis. DOOM
confluént2 (-flu-ent) s. m., pl. confluénți
confluente
CONFLUÉNT, -Ă, confluenți, -te, adj., s. m. (Curs de apă) care se unește cu un alt curs de apă, formând un râu mai mare. [Pr.: -flu-ent] – Din fr. confluent, lat. confluens, -ntis. DOOM
confluént2 (-flu-ent) s. m., pl. confluénți
confluente
CONFLUÉNT, -Ă, confluenți, -te, adj., s. m. (Curs de apă) care se unește cu un alt curs de apă, formând un râu mai mare. [Pr.: -flu-ent] – Din fr. confluent, lat. confluens, -ntis. DOOM
confluént2 (-flu-ent) s. m., pl. confluénți
confluentei
CONFLUÉNT, -Ă, confluenți, -te, adj., s. m. (Curs de apă) care se unește cu un alt curs de apă, formând un râu mai mare. [Pr.: -flu-ent] – Din fr. confluent, lat. confluens, -ntis. DOOM
confluént2 (-flu-ent) s. m., pl. confluénți
confluentei
CONFLUÉNT, -Ă, confluenți, -te, adj., s. m. (Curs de apă) care se unește cu un alt curs de apă, formând un râu mai mare. [Pr.: -flu-ent] – Din fr. confluent, lat. confluens, -ntis. DOOM
confluént2 (-flu-ent) s. m., pl. confluénți
confluentele
CONFLUÉNT, -Ă, confluenți, -te, adj., s. m. (Curs de apă) care se unește cu un alt curs de apă, formând un râu mai mare. [Pr.: -flu-ent] – Din fr. confluent, lat. confluens, -ntis. DOOM
confluént2 (-flu-ent) s. m., pl. confluénți
confluentele
CONFLUÉNT, -Ă, confluenți, -te, adj., s. m. (Curs de apă) care se unește cu un alt curs de apă, formând un râu mai mare. [Pr.: -flu-ent] – Din fr. confluent, lat. confluens, -ntis. DOOM
confluént2 (-flu-ent) s. m., pl. confluénți
confluentelor
CONFLUÉNT, -Ă, confluenți, -te, adj., s. m. (Curs de apă) care se unește cu un alt curs de apă, formând un râu mai mare. [Pr.: -flu-ent] – Din fr. confluent, lat. confluens, -ntis. DOOM
confluént2 (-flu-ent) s. m., pl. confluénți
confluentelor
CONFLUÉNT, -Ă, confluenți, -te, adj., s. m. (Curs de apă) care se unește cu un alt curs de apă, formând un râu mai mare. [Pr.: -flu-ent] – Din fr. confluent, lat. confluens, -ntis. DOOM
confluént2 (-flu-ent) s. m., pl. confluénți
confluentul
CONFLUÉNT, -Ă, confluenți, -te, adj., s. m. (Curs de apă) care se unește cu un alt curs de apă, formând un râu mai mare. [Pr.: -flu-ent] – Din fr. confluent, lat. confluens, -ntis. DOOM
confluént2 (-flu-ent) s. m., pl. confluénți
confluentul
CONFLUÉNT, -Ă, confluenți, -te, adj., s. m. (Curs de apă) care se unește cu un alt curs de apă, formând un râu mai mare. [Pr.: -flu-ent] – Din fr. confluent, lat. confluens, -ntis. DOOM
confluént2 (-flu-ent) s. m., pl. confluénți
confluentului
CONFLUÉNT, -Ă, confluenți, -te, adj., s. m. (Curs de apă) care se unește cu un alt curs de apă, formând un râu mai mare. [Pr.: -flu-ent] – Din fr. confluent, lat. confluens, -ntis. DOOM
confluént2 (-flu-ent) s. m., pl. confluénți
confluentului
CONFLUÉNT, -Ă, confluenți, -te, adj., s. m. (Curs de apă) care se unește cu un alt curs de apă, formând un râu mai mare. [Pr.: -flu-ent] – Din fr. confluent, lat. confluens, -ntis. DOOM
confluént2 (-flu-ent) s. m., pl. confluénți
confluența
CONFLUÉNȚĂ, confluențe, s. f. 1. Locul în care se unesc două sau mai multe cursuri de apă. 2. Fig. Loc de întâlnire, contact. [Pr.: -flu-en-] – Din fr. confluence. DOOM
confluénță (flu-en-) s. f., g.-d. art. confluénței; pl. confluénțe
confluențe
CONFLUÉNȚĂ, confluențe, s. f. 1. Locul în care se unesc două sau mai multe cursuri de apă. 2. Fig. Loc de întâlnire, contact. [Pr.: -flu-en-] – Din fr. confluence. DOOM
confluénță (flu-en-) s. f., g.-d. art. confluénței; pl. confluénțe
confluenței
CONFLUÉNȚĂ, confluențe, s. f. 1. Locul în care se unesc două sau mai multe cursuri de apă. 2. Fig. Loc de întâlnire, contact. [Pr.: -flu-en-] – Din fr. confluence. DOOM
confluénță (flu-en-) s. f., g.-d. art. confluénței; pl. confluénțe
confluențele
CONFLUÉNȚĂ, confluențe, s. f. 1. Locul în care se unesc două sau mai multe cursuri de apă. 2. Fig. Loc de întâlnire, contact. [Pr.: -flu-en-] – Din fr. confluence. DOOM
confluénță (flu-en-) s. f., g.-d. art. confluénței; pl. confluénțe
confluențelor
CONFLUÉNȚĂ, confluențe, s. f. 1. Locul în care se unesc două sau mai multe cursuri de apă. 2. Fig. Loc de întâlnire, contact. [Pr.: -flu-en-] – Din fr. confluence. DOOM
confluénță (flu-en-) s. f., g.-d. art. confluénței; pl. confluénțe
confluenți
CONFLUÉNT, -Ă, confluenți, -te, adj., s. m. (Curs de apă) care se unește cu un alt curs de apă, formând un râu mai mare. [Pr.: -flu-ent] – Din fr. confluent, lat. confluens, -ntis. DOOM
confluént2 (-flu-ent) s. m., pl. confluénți
confluenți
CONFLUÉNT, -Ă, confluenți, -te, adj., s. m. (Curs de apă) care se unește cu un alt curs de apă, formând un râu mai mare. [Pr.: -flu-ent] – Din fr. confluent, lat. confluens, -ntis. DOOM
confluént2 (-flu-ent) s. m., pl. confluénți
confluenții
CONFLUÉNT, -Ă, confluenți, -te, adj., s. m. (Curs de apă) care se unește cu un alt curs de apă, formând un râu mai mare. [Pr.: -flu-ent] – Din fr. confluent, lat. confluens, -ntis. DOOM
confluént2 (-flu-ent) s. m., pl. confluénți
confluenții
CONFLUÉNT, -Ă, confluenți, -te, adj., s. m. (Curs de apă) care se unește cu un alt curs de apă, formând un râu mai mare. [Pr.: -flu-ent] – Din fr. confluent, lat. confluens, -ntis. DOOM
confluént2 (-flu-ent) s. m., pl. confluénți
confluenților
CONFLUÉNT, -Ă, confluenți, -te, adj., s. m. (Curs de apă) care se unește cu un alt curs de apă, formând un râu mai mare. [Pr.: -flu-ent] – Din fr. confluent, lat. confluens, -ntis. DOOM
confluént2 (-flu-ent) s. m., pl. confluénți
confluenților
CONFLUÉNT, -Ă, confluenți, -te, adj., s. m. (Curs de apă) care se unește cu un alt curs de apă, formând un râu mai mare. [Pr.: -flu-ent] – Din fr. confluent, lat. confluens, -ntis. DOOM
confluént2 (-flu-ent) s. m., pl. confluénți
confluez
CONFLUÁ vb. I. intr. (Rar; despre cursuri de apă) A se întâlni, a se împreuna, a se vărsa (unul într-altul). [Pron. -flu-a. / < fr. confluer].
conflueze
CONFLUÁ vb. I. intr. (Rar; despre cursuri de apă) A se întâlni, a se împreuna, a se vărsa (unul într-altul). [Pron. -flu-a. / < fr. confluer].
confluezi
CONFLUÁ vb. I. intr. (Rar; despre cursuri de apă) A se întâlni, a se împreuna, a se vărsa (unul într-altul). [Pron. -flu-a. / < fr. confluer].
confluând
CONFLUÁ vb. I. intr. (Rar; despre cursuri de apă) A se întâlni, a se împreuna, a se vărsa (unul într-altul). [Pron. -flu-a. / < fr. confluer].
confluînd
CONFLUÁ vb. I. intr. (Rar; despre cursuri de apă) A se întâlni, a se împreuna, a se vărsa (unul într-altul). [Pron. -flu-a. / < fr. confluer].
conform
CONFÓRM, -Ă, conformi, -e, adj. 1. (Despre acte, copii etc.) Care are același cuprins cu...; identic. 2. Care este corespunzător; potrivit. ♦ (Adverbial) În conformitate cu..., la fel cu..., după. – Din fr. conforme. DOOM
*confórm2 adv.
conforma
CONFÓRM, -Ă, conformi, -e, adj. 1. (Despre acte, copii etc.) Care are același cuprins cu...; identic. 2. Care este corespunzător; potrivit. ♦ (Adverbial) În conformitate cu..., la fel cu..., după. – Din fr. conforme. DOOM
*confórm2 adv.
conforma
CONFORMÁ, conformez, vb. I. Refl. A se pune de acord cu..., a se potrivi, a se adapta la... ♦ A se supune unui ordin, unei legi etc. – Din fr. conformer, lat. conformare. DOOM
!conformá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se conformeáză
conformai
CONFORMÁ, conformez, vb. I. Refl. A se pune de acord cu..., a se potrivi, a se adapta la... ♦ A se supune unui ordin, unei legi etc. – Din fr. conformer, lat. conformare. DOOM
!conformá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se conformeáză
conformam
CONFORMÁ, conformez, vb. I. Refl. A se pune de acord cu..., a se potrivi, a se adapta la... ♦ A se supune unui ordin, unei legi etc. – Din fr. conformer, lat. conformare. DOOM
!conformá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se conformeáză
conformare
CONFORMÁ, conformez, vb. I. Refl. A se pune de acord cu..., a se potrivi, a se adapta la... ♦ A se supune unui ordin, unei legi etc. – Din fr. conformer, lat. conformare. DOOM
!conformá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se conformeáză
conformare
CONFORMÁRE, conformări, s. f. Acțiunea de a se conforma și rezultatul ei. – V. conforma. DOOM
conformáre s. f., g.-d. art. conformắrii
conformarea
CONFORMÁRE, conformări, s. f. Acțiunea de a se conforma și rezultatul ei. – V. conforma. DOOM
conformáre s. f., g.-d. art. conformắrii
conformară
CONFORMÁ, conformez, vb. I. Refl. A se pune de acord cu..., a se potrivi, a se adapta la... ♦ A se supune unui ordin, unei legi etc. – Din fr. conformer, lat. conformare. DOOM
!conformá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se conformeáză
conformarăm
CONFORMÁ, conformez, vb. I. Refl. A se pune de acord cu..., a se potrivi, a se adapta la... ♦ A se supune unui ordin, unei legi etc. – Din fr. conformer, lat. conformare. DOOM
!conformá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se conformeáză
conformarăți
CONFORMÁ, conformez, vb. I. Refl. A se pune de acord cu..., a se potrivi, a se adapta la... ♦ A se supune unui ordin, unei legi etc. – Din fr. conformer, lat. conformare. DOOM
!conformá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se conformeáză
conformase
CONFORMÁ, conformez, vb. I. Refl. A se pune de acord cu..., a se potrivi, a se adapta la... ♦ A se supune unui ordin, unei legi etc. – Din fr. conformer, lat. conformare. DOOM
!conformá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se conformeáză
conformasem
CONFORMÁ, conformez, vb. I. Refl. A se pune de acord cu..., a se potrivi, a se adapta la... ♦ A se supune unui ordin, unei legi etc. – Din fr. conformer, lat. conformare. DOOM
!conformá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se conformeáză
conformaseră
CONFORMÁ, conformez, vb. I. Refl. A se pune de acord cu..., a se potrivi, a se adapta la... ♦ A se supune unui ordin, unei legi etc. – Din fr. conformer, lat. conformare. DOOM
!conformá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se conformeáză
conformaserăm
CONFORMÁ, conformez, vb. I. Refl. A se pune de acord cu..., a se potrivi, a se adapta la... ♦ A se supune unui ordin, unei legi etc. – Din fr. conformer, lat. conformare. DOOM
!conformá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se conformeáză
conformaserăți
CONFORMÁ, conformez, vb. I. Refl. A se pune de acord cu..., a se potrivi, a se adapta la... ♦ A se supune unui ordin, unei legi etc. – Din fr. conformer, lat. conformare. DOOM
!conformá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se conformeáză
conformaseși
CONFORMÁ, conformez, vb. I. Refl. A se pune de acord cu..., a se potrivi, a se adapta la... ♦ A se supune unui ordin, unei legi etc. – Din fr. conformer, lat. conformare. DOOM
!conformá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se conformeáză
conformaseți
CONFORMÁ, conformez, vb. I. Refl. A se pune de acord cu..., a se potrivi, a se adapta la... ♦ A se supune unui ordin, unei legi etc. – Din fr. conformer, lat. conformare. DOOM
!conformá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se conformeáză
conformat
CONFORMÁ, conformez, vb. I. Refl. A se pune de acord cu..., a se potrivi, a se adapta la... ♦ A se supune unui ordin, unei legi etc. – Din fr. conformer, lat. conformare. DOOM
!conformá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se conformeáză
conformat
CONFORMÁT, -Ă, conformați, -te, adj. (Rar; despre corp sau părți ale corpului) Alcătuit, format, făcut într-un anumit fel. – V. conforma.
conformata
CONFORMÁT, -Ă, conformați, -te, adj. (Rar; despre corp sau părți ale corpului) Alcătuit, format, făcut într-un anumit fel. – V. conforma.
conformate
CONFORMÁT, -Ă, conformați, -te, adj. (Rar; despre corp sau părți ale corpului) Alcătuit, format, făcut într-un anumit fel. – V. conforma.
conformatei
CONFORMÁT, -Ă, conformați, -te, adj. (Rar; despre corp sau părți ale corpului) Alcătuit, format, făcut într-un anumit fel. – V. conforma.
conformatele
CONFORMÁT, -Ă, conformați, -te, adj. (Rar; despre corp sau părți ale corpului) Alcătuit, format, făcut într-un anumit fel. – V. conforma.
conformatelor
CONFORMÁT, -Ă, conformați, -te, adj. (Rar; despre corp sau părți ale corpului) Alcătuit, format, făcut într-un anumit fel. – V. conforma.
conformatoare
CONFORMATÓR, conformatoare, s. n. Instrument folosit de pălărier pentru a lua forma și dimensiunile exacte ale capului. – Din fr. conformateur. DOOM
conformatór s. n., pl. conformatoáre
conformatoarele
CONFORMATÓR, conformatoare, s. n. Instrument folosit de pălărier pentru a lua forma și dimensiunile exacte ale capului. – Din fr. conformateur. DOOM
conformatór s. n., pl. conformatoáre
conformatoarelor
CONFORMATÓR, conformatoare, s. n. Instrument folosit de pălărier pentru a lua forma și dimensiunile exacte ale capului. – Din fr. conformateur. DOOM
conformatór s. n., pl. conformatoáre
conformator
CONFORMATÓR, conformatoare, s. n. Instrument folosit de pălărier pentru a lua forma și dimensiunile exacte ale capului. – Din fr. conformateur. DOOM
conformatór s. n., pl. conformatoáre
conformatorul
CONFORMATÓR, conformatoare, s. n. Instrument folosit de pălărier pentru a lua forma și dimensiunile exacte ale capului. – Din fr. conformateur. DOOM
conformatór s. n., pl. conformatoáre
conformatorului
CONFORMATÓR, conformatoare, s. n. Instrument folosit de pălărier pentru a lua forma și dimensiunile exacte ale capului. – Din fr. conformateur. DOOM
conformatór s. n., pl. conformatoáre
conformatul
CONFORMÁT, -Ă, conformați, -te, adj. (Rar; despre corp sau părți ale corpului) Alcătuit, format, făcut într-un anumit fel. – V. conforma.
conformatului
CONFORMÁT, -Ă, conformați, -te, adj. (Rar; despre corp sau părți ale corpului) Alcătuit, format, făcut într-un anumit fel. – V. conforma.
conformau
CONFORMÁ, conformez, vb. I. Refl. A se pune de acord cu..., a se potrivi, a se adapta la... ♦ A se supune unui ordin, unei legi etc. – Din fr. conformer, lat. conformare. DOOM
!conformá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se conformeáză
conformași
CONFORMÁ, conformez, vb. I. Refl. A se pune de acord cu..., a se potrivi, a se adapta la... ♦ A se supune unui ordin, unei legi etc. – Din fr. conformer, lat. conformare. DOOM
!conformá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se conformeáză
conformați
CONFORMÁ, conformez, vb. I. Refl. A se pune de acord cu..., a se potrivi, a se adapta la... ♦ A se supune unui ordin, unei legi etc. – Din fr. conformer, lat. conformare. DOOM
!conformá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se conformeáză
conformați
CONFORMÁT, -Ă, conformați, -te, adj. (Rar; despre corp sau părți ale corpului) Alcătuit, format, făcut într-un anumit fel. – V. conforma.
conformația
CONFORMÁȚIE, conformații, s. f. Structură fizică generală a corpului sau a părților lui, a unei suprafețe de teren etc.; constituție. – Din fr. conformation, lat. conformatio. DOOM
conformáție (-ți-e) s. f., art. conformáția (-ți-a), g.-d. art. conformáției; pl. conformáții, art. conformáțiile (-ți-i-)
conformație
CONFORMÁȚIE, conformații, s. f. Structură fizică generală a corpului sau a părților lui, a unei suprafețe de teren etc.; constituție. – Din fr. conformation, lat. conformatio. DOOM
conformáție (-ți-e) s. f., art. conformáția (-ți-a), g.-d. art. conformáției; pl. conformáții, art. conformáțiile (-ți-i-)
conformației
CONFORMÁȚIE, conformații, s. f. Structură fizică generală a corpului sau a părților lui, a unei suprafețe de teren etc.; constituție. – Din fr. conformation, lat. conformatio. DOOM
conformáție (-ți-e) s. f., art. conformáția (-ți-a), g.-d. art. conformáției; pl. conformáții, art. conformáțiile (-ți-i-)
conformații
CONFORMÁT, -Ă, conformați, -te, adj. (Rar; despre corp sau părți ale corpului) Alcătuit, format, făcut într-un anumit fel. – V. conforma.
conformații
CONFORMÁȚIE, conformații, s. f. Structură fizică generală a corpului sau a părților lui, a unei suprafețe de teren etc.; constituție. – Din fr. conformation, lat. conformatio. DOOM
conformáție (-ți-e) s. f., art. conformáția (-ți-a), g.-d. art. conformáției; pl. conformáții, art. conformáțiile (-ți-i-)
conformațiile
CONFORMÁȚIE, conformații, s. f. Structură fizică generală a corpului sau a părților lui, a unei suprafețe de teren etc.; constituție. – Din fr. conformation, lat. conformatio. DOOM
conformáție (-ți-e) s. f., art. conformáția (-ți-a), g.-d. art. conformáției; pl. conformáții, art. conformáțiile (-ți-i-)
conformațiilor
CONFORMÁȚIE, conformații, s. f. Structură fizică generală a corpului sau a părților lui, a unei suprafețe de teren etc.; constituție. – Din fr. conformation, lat. conformatio. DOOM
conformáție (-ți-e) s. f., art. conformáția (-ți-a), g.-d. art. conformáției; pl. conformáții, art. conformáțiile (-ți-i-)
conformaților
CONFORMÁT, -Ă, conformați, -te, adj. (Rar; despre corp sau părți ale corpului) Alcătuit, format, făcut într-un anumit fel. – V. conforma.
conformațiune
CONFORMAȚIÚNE s.f. v. conformație.
conforme
CONFÓRM, -Ă, conformi, -e, adj. 1. (Despre acte, copii etc.) Care are același cuprins cu...; identic. 2. Care este corespunzător; potrivit. ♦ (Adverbial) În conformitate cu..., la fel cu..., după. – Din fr. conforme. DOOM
*confórm2 adv.
conformează
CONFORMÁ, conformez, vb. I. Refl. A se pune de acord cu..., a se potrivi, a se adapta la... ♦ A se supune unui ordin, unei legi etc. – Din fr. conformer, lat. conformare. DOOM
!conformá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se conformeáză
conformei
CONFÓRM, -Ă, conformi, -e, adj. 1. (Despre acte, copii etc.) Care are același cuprins cu...; identic. 2. Care este corespunzător; potrivit. ♦ (Adverbial) În conformitate cu..., la fel cu..., după. – Din fr. conforme. DOOM
*confórm2 adv.
conformele
CONFÓRM, -Ă, conformi, -e, adj. 1. (Despre acte, copii etc.) Care are același cuprins cu...; identic. 2. Care este corespunzător; potrivit. ♦ (Adverbial) În conformitate cu..., la fel cu..., după. – Din fr. conforme. DOOM
*confórm2 adv.
conformelor
CONFÓRM, -Ă, conformi, -e, adj. 1. (Despre acte, copii etc.) Care are același cuprins cu...; identic. 2. Care este corespunzător; potrivit. ♦ (Adverbial) În conformitate cu..., la fel cu..., după. – Din fr. conforme. DOOM
*confórm2 adv.
conformez
CONFORMÁ, conformez, vb. I. Refl. A se pune de acord cu..., a se potrivi, a se adapta la... ♦ A se supune unui ordin, unei legi etc. – Din fr. conformer, lat. conformare. DOOM
!conformá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se conformeáză
conformeze
CONFORMÁ, conformez, vb. I. Refl. A se pune de acord cu..., a se potrivi, a se adapta la... ♦ A se supune unui ordin, unei legi etc. – Din fr. conformer, lat. conformare. DOOM
!conformá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se conformeáză
conformezi
CONFORMÁ, conformez, vb. I. Refl. A se pune de acord cu..., a se potrivi, a se adapta la... ♦ A se supune unui ordin, unei legi etc. – Din fr. conformer, lat. conformare. DOOM
!conformá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se conformeáză
conformi
CONFÓRM, -Ă, conformi, -e, adj. 1. (Despre acte, copii etc.) Care are același cuprins cu...; identic. 2. Care este corespunzător; potrivit. ♦ (Adverbial) În conformitate cu..., la fel cu..., după. – Din fr. conforme. DOOM
*confórm2 adv.
conformii
CONFÓRM, -Ă, conformi, -e, adj. 1. (Despre acte, copii etc.) Care are același cuprins cu...; identic. 2. Care este corespunzător; potrivit. ♦ (Adverbial) În conformitate cu..., la fel cu..., după. – Din fr. conforme. DOOM
*confórm2 adv.
conformilor
CONFÓRM, -Ă, conformi, -e, adj. 1. (Despre acte, copii etc.) Care are același cuprins cu...; identic. 2. Care este corespunzător; potrivit. ♦ (Adverbial) În conformitate cu..., la fel cu..., după. – Din fr. conforme. DOOM
*confórm2 adv.
conformism
CONFORMÍSM s. n. Atitudinea conformistului; acceptare mecanică, necritică și supunere formală, docilă, față de orice obiceiuri, idei, hotărâri etc. – Din fr. conformisme. DOOM
conformísm s. n.
conformismul
CONFORMÍSM s. n. Atitudinea conformistului; acceptare mecanică, necritică și supunere formală, docilă, față de orice obiceiuri, idei, hotărâri etc. – Din fr. conformisme. DOOM
conformísm s. n.
conformismului
CONFORMÍSM s. n. Atitudinea conformistului; acceptare mecanică, necritică și supunere formală, docilă, față de orice obiceiuri, idei, hotărâri etc. – Din fr. conformisme. DOOM
conformísm s. n.
conformist
CONFORMÍST, -Ă, conformiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care se conformează din oportunism părerilor, convingerilor altora, chiar dacă acestea nu corespund convingerilor sale. – Din fr. conformiste. DOOM
conformíst adj. m., s. m., pl. conformíști; adj. f., s. f. conformístă, pl. conformíste
conformist
CONFORMÍST, -Ă, conformiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care se conformează din oportunism părerilor, convingerilor altora, chiar dacă acestea nu corespund convingerilor sale. – Din fr. conformiste. DOOM
conformíst adj. m., s. m., pl. conformíști; adj. f., s. f. conformístă, pl. conformíste
conformista
CONFORMÍST, -Ă, conformiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care se conformează din oportunism părerilor, convingerilor altora, chiar dacă acestea nu corespund convingerilor sale. – Din fr. conformiste. DOOM
conformíst adj. m., s. m., pl. conformíști; adj. f., s. f. conformístă, pl. conformíste
conformista
CONFORMÍST, -Ă, conformiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care se conformează din oportunism părerilor, convingerilor altora, chiar dacă acestea nu corespund convingerilor sale. – Din fr. conformiste. DOOM
conformíst adj. m., s. m., pl. conformíști; adj. f., s. f. conformístă, pl. conformíste
conformiste
CONFORMÍST, -Ă, conformiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care se conformează din oportunism părerilor, convingerilor altora, chiar dacă acestea nu corespund convingerilor sale. – Din fr. conformiste. DOOM
conformíst adj. m., s. m., pl. conformíști; adj. f., s. f. conformístă, pl. conformíste
conformiste
CONFORMÍST, -Ă, conformiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care se conformează din oportunism părerilor, convingerilor altora, chiar dacă acestea nu corespund convingerilor sale. – Din fr. conformiste. DOOM
conformíst adj. m., s. m., pl. conformíști; adj. f., s. f. conformístă, pl. conformíste
conformistei
CONFORMÍST, -Ă, conformiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care se conformează din oportunism părerilor, convingerilor altora, chiar dacă acestea nu corespund convingerilor sale. – Din fr. conformiste. DOOM
conformíst adj. m., s. m., pl. conformíști; adj. f., s. f. conformístă, pl. conformíste
conformistei
CONFORMÍST, -Ă, conformiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care se conformează din oportunism părerilor, convingerilor altora, chiar dacă acestea nu corespund convingerilor sale. – Din fr. conformiste. DOOM
conformíst adj. m., s. m., pl. conformíști; adj. f., s. f. conformístă, pl. conformíste
conformistele
CONFORMÍST, -Ă, conformiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care se conformează din oportunism părerilor, convingerilor altora, chiar dacă acestea nu corespund convingerilor sale. – Din fr. conformiste. DOOM
conformíst adj. m., s. m., pl. conformíști; adj. f., s. f. conformístă, pl. conformíste
conformistele
CONFORMÍST, -Ă, conformiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care se conformează din oportunism părerilor, convingerilor altora, chiar dacă acestea nu corespund convingerilor sale. – Din fr. conformiste. DOOM
conformíst adj. m., s. m., pl. conformíști; adj. f., s. f. conformístă, pl. conformíste
conformistelor
CONFORMÍST, -Ă, conformiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care se conformează din oportunism părerilor, convingerilor altora, chiar dacă acestea nu corespund convingerilor sale. – Din fr. conformiste. DOOM
conformíst adj. m., s. m., pl. conformíști; adj. f., s. f. conformístă, pl. conformíste
conformistelor
CONFORMÍST, -Ă, conformiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care se conformează din oportunism părerilor, convingerilor altora, chiar dacă acestea nu corespund convingerilor sale. – Din fr. conformiste. DOOM
conformíst adj. m., s. m., pl. conformíști; adj. f., s. f. conformístă, pl. conformíste
conformistul
CONFORMÍST, -Ă, conformiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care se conformează din oportunism părerilor, convingerilor altora, chiar dacă acestea nu corespund convingerilor sale. – Din fr. conformiste. DOOM
conformíst adj. m., s. m., pl. conformíști; adj. f., s. f. conformístă, pl. conformíste
conformistul
CONFORMÍST, -Ă, conformiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care se conformează din oportunism părerilor, convingerilor altora, chiar dacă acestea nu corespund convingerilor sale. – Din fr. conformiste. DOOM
conformíst adj. m., s. m., pl. conformíști; adj. f., s. f. conformístă, pl. conformíste
conformistului
CONFORMÍST, -Ă, conformiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care se conformează din oportunism părerilor, convingerilor altora, chiar dacă acestea nu corespund convingerilor sale. – Din fr. conformiste. DOOM
conformíst adj. m., s. m., pl. conformíști; adj. f., s. f. conformístă, pl. conformíste
conformistului
CONFORMÍST, -Ă, conformiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care se conformează din oportunism părerilor, convingerilor altora, chiar dacă acestea nu corespund convingerilor sale. – Din fr. conformiste. DOOM
conformíst adj. m., s. m., pl. conformíști; adj. f., s. f. conformístă, pl. conformíste
conformitate
CONFORMITÁTE s. f. Raportul dintre două lucruri conforme; potrivire, concordanță. ◊ Expr. În conformitate cu... = potrivit cu..., de acord cu... Pentru conformitate, formulă prin care se atestă exactitatea unei copii după un act sau după un document. – Din fr. conformité. DOOM
conformitáte s. f., g.-d. art. conformitắții
conformitatea
CONFORMITÁTE s. f. Raportul dintre două lucruri conforme; potrivire, concordanță. ◊ Expr. În conformitate cu... = potrivit cu..., de acord cu... Pentru conformitate, formulă prin care se atestă exactitatea unei copii după un act sau după un document. – Din fr. conformité. DOOM
conformitáte s. f., g.-d. art. conformitắții
conformități
CONFORMITÁTE s. f. Raportul dintre două lucruri conforme; potrivire, concordanță. ◊ Expr. În conformitate cu... = potrivit cu..., de acord cu... Pentru conformitate, formulă prin care se atestă exactitatea unei copii după un act sau după un document. – Din fr. conformité. DOOM
conformitáte s. f., g.-d. art. conformitắții
conformității
CONFORMITÁTE s. f. Raportul dintre două lucruri conforme; potrivire, concordanță. ◊ Expr. În conformitate cu... = potrivit cu..., de acord cu... Pentru conformitate, formulă prin care se atestă exactitatea unei copii după un act sau după un document. – Din fr. conformité. DOOM
conformitáte s. f., g.-d. art. conformitắții
conformiști
CONFORMÍST, -Ă, conformiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care se conformează din oportunism părerilor, convingerilor altora, chiar dacă acestea nu corespund convingerilor sale. – Din fr. conformiste. DOOM
conformíst adj. m., s. m., pl. conformíști; adj. f., s. f. conformístă, pl. conformíste
conformiști
CONFORMÍST, -Ă, conformiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care se conformează din oportunism părerilor, convingerilor altora, chiar dacă acestea nu corespund convingerilor sale. – Din fr. conformiste. DOOM
conformíst adj. m., s. m., pl. conformíști; adj. f., s. f. conformístă, pl. conformíste
conformiștii
CONFORMÍST, -Ă, conformiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care se conformează din oportunism părerilor, convingerilor altora, chiar dacă acestea nu corespund convingerilor sale. – Din fr. conformiste. DOOM
conformíst adj. m., s. m., pl. conformíști; adj. f., s. f. conformístă, pl. conformíste
conformiștii
CONFORMÍST, -Ă, conformiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care se conformează din oportunism părerilor, convingerilor altora, chiar dacă acestea nu corespund convingerilor sale. – Din fr. conformiste. DOOM
conformíst adj. m., s. m., pl. conformíști; adj. f., s. f. conformístă, pl. conformíste
conformiștilor
CONFORMÍST, -Ă, conformiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care se conformează din oportunism părerilor, convingerilor altora, chiar dacă acestea nu corespund convingerilor sale. – Din fr. conformiste. DOOM
conformíst adj. m., s. m., pl. conformíști; adj. f., s. f. conformístă, pl. conformíste
conformiștilor
CONFORMÍST, -Ă, conformiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care se conformează din oportunism părerilor, convingerilor altora, chiar dacă acestea nu corespund convingerilor sale. – Din fr. conformiste. DOOM
conformíst adj. m., s. m., pl. conformíști; adj. f., s. f. conformístă, pl. conformíste
conformul
CONFÓRM, -Ă, conformi, -e, adj. 1. (Despre acte, copii etc.) Care are același cuprins cu...; identic. 2. Care este corespunzător; potrivit. ♦ (Adverbial) În conformitate cu..., la fel cu..., după. – Din fr. conforme. DOOM
*confórm2 adv.
conformului
CONFÓRM, -Ă, conformi, -e, adj. 1. (Despre acte, copii etc.) Care are același cuprins cu...; identic. 2. Care este corespunzător; potrivit. ♦ (Adverbial) În conformitate cu..., la fel cu..., după. – Din fr. conforme. DOOM
*confórm2 adv.
conformând
CONFORMÁ, conformez, vb. I. Refl. A se pune de acord cu..., a se potrivi, a se adapta la... ♦ A se supune unui ordin, unei legi etc. – Din fr. conformer, lat. conformare. DOOM
!conformá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se conformeáză
conformînd
CONFORMÁ, conformez, vb. I. Refl. A se pune de acord cu..., a se potrivi, a se adapta la... ♦ A se supune unui ordin, unei legi etc. – Din fr. conformer, lat. conformare. DOOM
!conformá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se conformeáză
conformări
CONFORMÁRE, conformări, s. f. Acțiunea de a se conforma și rezultatul ei. – V. conforma. DOOM
conformáre s. f., g.-d. art. conformắrii
conformării
CONFORMÁRE, conformări, s. f. Acțiunea de a se conforma și rezultatul ei. – V. conforma. DOOM
conformáre s. f., g.-d. art. conformắrii
conformările
CONFORMÁRE, conformări, s. f. Acțiunea de a se conforma și rezultatul ei. – V. conforma. DOOM
conformáre s. f., g.-d. art. conformắrii
conformărilor
CONFORMÁRE, conformări, s. f. Acțiunea de a se conforma și rezultatul ei. – V. conforma. DOOM
conformáre s. f., g.-d. art. conformắrii
confort
CONFÓRT s. n. Totalitatea condițiilor materiale care asigură o existență civilizată, plăcută, comodă și igienică. – Din fr. confort. DOOM
!confórt s. n.
confortabil
CONFORTÁBIL, -Ă, confortabili, -e, adj. Care oferă confort; comod. – Din fr. confortable. DOOM
confortábil adj. m., pl. confortábili; f. confortábilă, pl. confortábile
confortabila
CONFORTÁBIL, -Ă, confortabili, -e, adj. Care oferă confort; comod. – Din fr. confortable. DOOM
confortábil adj. m., pl. confortábili; f. confortábilă, pl. confortábile
confortabile
CONFORTÁBIL, -Ă, confortabili, -e, adj. Care oferă confort; comod. – Din fr. confortable. DOOM
confortábil adj. m., pl. confortábili; f. confortábilă, pl. confortábile
confortabilei
CONFORTÁBIL, -Ă, confortabili, -e, adj. Care oferă confort; comod. – Din fr. confortable. DOOM
confortábil adj. m., pl. confortábili; f. confortábilă, pl. confortábile
confortabilele
CONFORTÁBIL, -Ă, confortabili, -e, adj. Care oferă confort; comod. – Din fr. confortable. DOOM
confortábil adj. m., pl. confortábili; f. confortábilă, pl. confortábile
confortabilelor
CONFORTÁBIL, -Ă, confortabili, -e, adj. Care oferă confort; comod. – Din fr. confortable. DOOM
confortábil adj. m., pl. confortábili; f. confortábilă, pl. confortábile
confortabili
CONFORTÁBIL, -Ă, confortabili, -e, adj. Care oferă confort; comod. – Din fr. confortable. DOOM
confortábil adj. m., pl. confortábili; f. confortábilă, pl. confortábile
confortabilii
CONFORTÁBIL, -Ă, confortabili, -e, adj. Care oferă confort; comod. – Din fr. confortable. DOOM
confortábil adj. m., pl. confortábili; f. confortábilă, pl. confortábile
confortabililor
CONFORTÁBIL, -Ă, confortabili, -e, adj. Care oferă confort; comod. – Din fr. confortable. DOOM
confortábil adj. m., pl. confortábili; f. confortábilă, pl. confortábile
confortabilul
CONFORTÁBIL, -Ă, confortabili, -e, adj. Care oferă confort; comod. – Din fr. confortable. DOOM
confortábil adj. m., pl. confortábili; f. confortábilă, pl. confortábile
confortabilului
CONFORTÁBIL, -Ă, confortabili, -e, adj. Care oferă confort; comod. – Din fr. confortable. DOOM
confortábil adj. m., pl. confortábili; f. confortábilă, pl. confortábile
confortant
CONFORTÁNT, -Ă, confortanți, -te, adj. Întăritor, reconfortant. – Din fr. confortant. DOOM
confortánt (rar) adj. m., pl. confortánți; f. confortántă, pl. confortánte
confortanta
CONFORTÁNT, -Ă, confortanți, -te, adj. Întăritor, reconfortant. – Din fr. confortant. DOOM
confortánt (rar) adj. m., pl. confortánți; f. confortántă, pl. confortánte
confortante
CONFORTÁNT, -Ă, confortanți, -te, adj. Întăritor, reconfortant. – Din fr. confortant. DOOM
confortánt (rar) adj. m., pl. confortánți; f. confortántă, pl. confortánte
confortantei
CONFORTÁNT, -Ă, confortanți, -te, adj. Întăritor, reconfortant. – Din fr. confortant. DOOM
confortánt (rar) adj. m., pl. confortánți; f. confortántă, pl. confortánte
confortantele
CONFORTÁNT, -Ă, confortanți, -te, adj. Întăritor, reconfortant. – Din fr. confortant. DOOM
confortánt (rar) adj. m., pl. confortánți; f. confortántă, pl. confortánte
confortantelor
CONFORTÁNT, -Ă, confortanți, -te, adj. Întăritor, reconfortant. – Din fr. confortant. DOOM
confortánt (rar) adj. m., pl. confortánți; f. confortántă, pl. confortánte
confortantul
CONFORTÁNT, -Ă, confortanți, -te, adj. Întăritor, reconfortant. – Din fr. confortant. DOOM
confortánt (rar) adj. m., pl. confortánți; f. confortántă, pl. confortánte
confortantului
CONFORTÁNT, -Ă, confortanți, -te, adj. Întăritor, reconfortant. – Din fr. confortant. DOOM
confortánt (rar) adj. m., pl. confortánți; f. confortántă, pl. confortánte
confortanți
CONFORTÁNT, -Ă, confortanți, -te, adj. Întăritor, reconfortant. – Din fr. confortant. DOOM
confortánt (rar) adj. m., pl. confortánți; f. confortántă, pl. confortánte
confortanții
CONFORTÁNT, -Ă, confortanți, -te, adj. Întăritor, reconfortant. – Din fr. confortant. DOOM
confortánt (rar) adj. m., pl. confortánți; f. confortántă, pl. confortánte
confortanților
CONFORTÁNT, -Ă, confortanți, -te, adj. Întăritor, reconfortant. – Din fr. confortant. DOOM
confortánt (rar) adj. m., pl. confortánți; f. confortántă, pl. confortánte
confortul
CONFÓRT s. n. Totalitatea condițiilor materiale care asigură o existență civilizată, plăcută, comodă și igienică. – Din fr. confort. DOOM
!confórt s. n.
confortului
CONFÓRT s. n. Totalitatea condițiilor materiale care asigură o existență civilizată, plăcută, comodă și igienică. – Din fr. confort. DOOM
!confórt s. n.
conforturi
CONFÓRT s. n. Totalitatea condițiilor materiale care asigură o existență civilizată, plăcută, comodă și igienică. – Din fr. confort. DOOM
!confórt s. n.
conforturile
CONFÓRT s. n. Totalitatea condițiilor materiale care asigură o existență civilizată, plăcută, comodă și igienică. – Din fr. confort. DOOM
!confórt s. n.
conforturilor
CONFÓRT s. n. Totalitatea condițiilor materiale care asigură o existență civilizată, plăcută, comodă și igienică. – Din fr. confort. DOOM
!confórt s. n.
confrate
CONFRÁTE, confrați, s. m. Coleg de profesiune, de meserie. ♦ (Înv.) Tovarăș de conspirație. – Con1- + frate (după fr. confrère). DOOM
confráte s. m., pl. confráți
confratele
CONFRÁTE, confrați, s. m. Coleg de profesiune, de meserie. ♦ (Înv.) Tovarăș de conspirație. – Con1- + frate (după fr. confrère). DOOM
confráte s. m., pl. confráți
confratelui
CONFRÁTE, confrați, s. m. Coleg de profesiune, de meserie. ♦ (Înv.) Tovarăș de conspirație. – Con1- + frate (după fr. confrère). DOOM
confráte s. m., pl. confráți
confraternel
CONFRATERNÉL, -Ă adj. (Franțuzism) Propriu membrilor unei confrerii, ai unui corp organizat. [< fr. confraternel].
confraternitate
CONFRATERNITÁTE, confraternități, s. f. (Rar) Confrerie. – Din fr. confraternité.
confraternitatea
CONFRATERNITÁTE, confraternități, s. f. (Rar) Confrerie. – Din fr. confraternité.
confraternități
CONFRATERNITÁTE, confraternități, s. f. (Rar) Confrerie. – Din fr. confraternité.
confraternității
CONFRATERNITÁTE, confraternități, s. f. (Rar) Confrerie. – Din fr. confraternité.
confraternitățile
CONFRATERNITÁTE, confraternități, s. f. (Rar) Confrerie. – Din fr. confraternité.
confraternităților
CONFRATERNITÁTE, confraternități, s. f. (Rar) Confrerie. – Din fr. confraternité.
confrați
CONFRÁTE, confrați, s. m. Coleg de profesiune, de meserie. ♦ (Înv.) Tovarăș de conspirație. – Con1- + frate (după fr. confrère). DOOM
confráte s. m., pl. confráți
confrații
CONFRÁTE, confrați, s. m. Coleg de profesiune, de meserie. ♦ (Înv.) Tovarăș de conspirație. – Con1- + frate (după fr. confrère). DOOM
confráte s. m., pl. confráți
confraților
CONFRÁTE, confrați, s. m. Coleg de profesiune, de meserie. ♦ (Înv.) Tovarăș de conspirație. – Con1- + frate (după fr. confrère). DOOM
confráte s. m., pl. confráți
confreria
CONFRERÍE, confrerii, s. f. Asociație constituită în scopuri religioase sau caritabile; p. ext. grupare de oameni cu păreri comune; confrăție, confraternitate. – Din fr. confrérie. DOOM
confreríe s. f., art. confrería, g.-d. art. confreríei; pl. confreríi, art. confreríile
confrerie
CONFRERÍE, confrerii, s. f. Asociație constituită în scopuri religioase sau caritabile; p. ext. grupare de oameni cu păreri comune; confrăție, confraternitate. – Din fr. confrérie. DOOM
confreríe s. f., art. confrería, g.-d. art. confreríei; pl. confreríi, art. confreríile
confreriei
CONFRERÍE, confrerii, s. f. Asociație constituită în scopuri religioase sau caritabile; p. ext. grupare de oameni cu păreri comune; confrăție, confraternitate. – Din fr. confrérie. DOOM
confreríe s. f., art. confrería, g.-d. art. confreríei; pl. confreríi, art. confreríile
confrerii
CONFRERÍE, confrerii, s. f. Asociație constituită în scopuri religioase sau caritabile; p. ext. grupare de oameni cu păreri comune; confrăție, confraternitate. – Din fr. confrérie. DOOM
confreríe s. f., art. confrería, g.-d. art. confreríei; pl. confreríi, art. confreríile
confreriile
CONFRERÍE, confrerii, s. f. Asociație constituită în scopuri religioase sau caritabile; p. ext. grupare de oameni cu păreri comune; confrăție, confraternitate. – Din fr. confrérie. DOOM
confreríe s. f., art. confrería, g.-d. art. confreríei; pl. confreríi, art. confreríile
confreriilor
CONFRERÍE, confrerii, s. f. Asociație constituită în scopuri religioase sau caritabile; p. ext. grupare de oameni cu păreri comune; confrăție, confraternitate. – Din fr. confrérie. DOOM
confreríe s. f., art. confrería, g.-d. art. confreríei; pl. confreríi, art. confreríile
confrunt
CONFRUNTÁ, confrúnt, vb. I. 1. Tranz. A pune în față două sau mai multe persoane pentru a verifica adevărul spuselor lor. 2. Tranz. A pune față în față obiecte, opere, fenomene etc., pentru a le verifica sau a le compara. 3. Refl. A putea face față unei situații, probleme etc. (deosebit de) dificile. – Din fr. confronter. DOOM
confruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 confrúntă
confrunta
CONFRUNTÁ, confrúnt, vb. I. 1. Tranz. A pune în față două sau mai multe persoane pentru a verifica adevărul spuselor lor. 2. Tranz. A pune față în față obiecte, opere, fenomene etc., pentru a le verifica sau a le compara. 3. Refl. A putea face față unei situații, probleme etc. (deosebit de) dificile. – Din fr. confronter. DOOM
confruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 confrúntă
confruntai
CONFRUNTÁ, confrúnt, vb. I. 1. Tranz. A pune în față două sau mai multe persoane pentru a verifica adevărul spuselor lor. 2. Tranz. A pune față în față obiecte, opere, fenomene etc., pentru a le verifica sau a le compara. 3. Refl. A putea face față unei situații, probleme etc. (deosebit de) dificile. – Din fr. confronter. DOOM
confruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 confrúntă
confruntam
CONFRUNTÁ, confrúnt, vb. I. 1. Tranz. A pune în față două sau mai multe persoane pentru a verifica adevărul spuselor lor. 2. Tranz. A pune față în față obiecte, opere, fenomene etc., pentru a le verifica sau a le compara. 3. Refl. A putea face față unei situații, probleme etc. (deosebit de) dificile. – Din fr. confronter. DOOM
confruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 confrúntă
confruntare
CONFRUNTÁ, confrúnt, vb. I. 1. Tranz. A pune în față două sau mai multe persoane pentru a verifica adevărul spuselor lor. 2. Tranz. A pune față în față obiecte, opere, fenomene etc., pentru a le verifica sau a le compara. 3. Refl. A putea face față unei situații, probleme etc. (deosebit de) dificile. – Din fr. confronter. DOOM
confruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 confrúntă
confruntare
CONFRUNTÁRE, confruntări, s. f. Acțiunea de a confrunta și rezultatul ei; confruntație. – V. confrunta. DOOM
confruntáre s. f., g.-d. art. confruntắrii; pl. confruntắri
confruntarea
CONFRUNTÁRE, confruntări, s. f. Acțiunea de a confrunta și rezultatul ei; confruntație. – V. confrunta. DOOM
confruntáre s. f., g.-d. art. confruntắrii; pl. confruntắri
confruntară
CONFRUNTÁ, confrúnt, vb. I. 1. Tranz. A pune în față două sau mai multe persoane pentru a verifica adevărul spuselor lor. 2. Tranz. A pune față în față obiecte, opere, fenomene etc., pentru a le verifica sau a le compara. 3. Refl. A putea face față unei situații, probleme etc. (deosebit de) dificile. – Din fr. confronter. DOOM
confruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 confrúntă
confruntarăm
CONFRUNTÁ, confrúnt, vb. I. 1. Tranz. A pune în față două sau mai multe persoane pentru a verifica adevărul spuselor lor. 2. Tranz. A pune față în față obiecte, opere, fenomene etc., pentru a le verifica sau a le compara. 3. Refl. A putea face față unei situații, probleme etc. (deosebit de) dificile. – Din fr. confronter. DOOM
confruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 confrúntă
confruntarăți
CONFRUNTÁ, confrúnt, vb. I. 1. Tranz. A pune în față două sau mai multe persoane pentru a verifica adevărul spuselor lor. 2. Tranz. A pune față în față obiecte, opere, fenomene etc., pentru a le verifica sau a le compara. 3. Refl. A putea face față unei situații, probleme etc. (deosebit de) dificile. – Din fr. confronter. DOOM
confruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 confrúntă
confruntase
CONFRUNTÁ, confrúnt, vb. I. 1. Tranz. A pune în față două sau mai multe persoane pentru a verifica adevărul spuselor lor. 2. Tranz. A pune față în față obiecte, opere, fenomene etc., pentru a le verifica sau a le compara. 3. Refl. A putea face față unei situații, probleme etc. (deosebit de) dificile. – Din fr. confronter. DOOM
confruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 confrúntă
confruntasem
CONFRUNTÁ, confrúnt, vb. I. 1. Tranz. A pune în față două sau mai multe persoane pentru a verifica adevărul spuselor lor. 2. Tranz. A pune față în față obiecte, opere, fenomene etc., pentru a le verifica sau a le compara. 3. Refl. A putea face față unei situații, probleme etc. (deosebit de) dificile. – Din fr. confronter. DOOM
confruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 confrúntă
confruntaseră
CONFRUNTÁ, confrúnt, vb. I. 1. Tranz. A pune în față două sau mai multe persoane pentru a verifica adevărul spuselor lor. 2. Tranz. A pune față în față obiecte, opere, fenomene etc., pentru a le verifica sau a le compara. 3. Refl. A putea face față unei situații, probleme etc. (deosebit de) dificile. – Din fr. confronter. DOOM
confruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 confrúntă
confruntaserăm
CONFRUNTÁ, confrúnt, vb. I. 1. Tranz. A pune în față două sau mai multe persoane pentru a verifica adevărul spuselor lor. 2. Tranz. A pune față în față obiecte, opere, fenomene etc., pentru a le verifica sau a le compara. 3. Refl. A putea face față unei situații, probleme etc. (deosebit de) dificile. – Din fr. confronter. DOOM
confruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 confrúntă
confruntaserăți
CONFRUNTÁ, confrúnt, vb. I. 1. Tranz. A pune în față două sau mai multe persoane pentru a verifica adevărul spuselor lor. 2. Tranz. A pune față în față obiecte, opere, fenomene etc., pentru a le verifica sau a le compara. 3. Refl. A putea face față unei situații, probleme etc. (deosebit de) dificile. – Din fr. confronter. DOOM
confruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 confrúntă
confruntaseși
CONFRUNTÁ, confrúnt, vb. I. 1. Tranz. A pune în față două sau mai multe persoane pentru a verifica adevărul spuselor lor. 2. Tranz. A pune față în față obiecte, opere, fenomene etc., pentru a le verifica sau a le compara. 3. Refl. A putea face față unei situații, probleme etc. (deosebit de) dificile. – Din fr. confronter. DOOM
confruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 confrúntă
confruntaseți
CONFRUNTÁ, confrúnt, vb. I. 1. Tranz. A pune în față două sau mai multe persoane pentru a verifica adevărul spuselor lor. 2. Tranz. A pune față în față obiecte, opere, fenomene etc., pentru a le verifica sau a le compara. 3. Refl. A putea face față unei situații, probleme etc. (deosebit de) dificile. – Din fr. confronter. DOOM
confruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 confrúntă
confruntat
CONFRUNTÁ, confrúnt, vb. I. 1. Tranz. A pune în față două sau mai multe persoane pentru a verifica adevărul spuselor lor. 2. Tranz. A pune față în față obiecte, opere, fenomene etc., pentru a le verifica sau a le compara. 3. Refl. A putea face față unei situații, probleme etc. (deosebit de) dificile. – Din fr. confronter. DOOM
confruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 confrúntă
confruntat
CONFRUNTÁ, confrúnt, vb. I. 1. Tranz. A pune în față două sau mai multe persoane pentru a verifica adevărul spuselor lor. 2. Tranz. A pune față în față obiecte, opere, fenomene etc., pentru a le verifica sau a le compara. 3. Refl. A putea face față unei situații, probleme etc. (deosebit de) dificile. – Din fr. confronter. DOOM
confruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 confrúntă
confruntau
CONFRUNTÁ, confrúnt, vb. I. 1. Tranz. A pune în față două sau mai multe persoane pentru a verifica adevărul spuselor lor. 2. Tranz. A pune față în față obiecte, opere, fenomene etc., pentru a le verifica sau a le compara. 3. Refl. A putea face față unei situații, probleme etc. (deosebit de) dificile. – Din fr. confronter. DOOM
confruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 confrúntă
confruntași
CONFRUNTÁ, confrúnt, vb. I. 1. Tranz. A pune în față două sau mai multe persoane pentru a verifica adevărul spuselor lor. 2. Tranz. A pune față în față obiecte, opere, fenomene etc., pentru a le verifica sau a le compara. 3. Refl. A putea face față unei situații, probleme etc. (deosebit de) dificile. – Din fr. confronter. DOOM
confruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 confrúntă
confruntați
CONFRUNTÁ, confrúnt, vb. I. 1. Tranz. A pune în față două sau mai multe persoane pentru a verifica adevărul spuselor lor. 2. Tranz. A pune față în față obiecte, opere, fenomene etc., pentru a le verifica sau a le compara. 3. Refl. A putea face față unei situații, probleme etc. (deosebit de) dificile. – Din fr. confronter. DOOM
confruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 confrúntă
confruntația
CONFRUNTAȚIÚNE s. f. v. confruntație. DOOM
confruntáție (rar) (-ți-e) s. f., art. confruntáția (-ți-a), g.-d. art. confruntáției; pl. confruntáții, art. confruntáțiile (-ți-i-)
confruntație
CONFRUNTAȚIÚNE s. f. v. confruntație. DOOM
confruntáție (rar) (-ți-e) s. f., art. confruntáția (-ți-a), g.-d. art. confruntáției; pl. confruntáții, art. confruntáțiile (-ți-i-)
confruntației
CONFRUNTAȚIÚNE s. f. v. confruntație. DOOM
confruntáție (rar) (-ți-e) s. f., art. confruntáția (-ți-a), g.-d. art. confruntáției; pl. confruntáții, art. confruntáțiile (-ți-i-)
confruntații
CONFRUNTAȚIÚNE s. f. v. confruntație. DOOM
confruntáție (rar) (-ți-e) s. f., art. confruntáția (-ți-a), g.-d. art. confruntáției; pl. confruntáții, art. confruntáțiile (-ți-i-)
confruntațiile
CONFRUNTAȚIÚNE s. f. v. confruntație. DOOM
confruntáție (rar) (-ți-e) s. f., art. confruntáția (-ți-a), g.-d. art. confruntáției; pl. confruntáții, art. confruntáțiile (-ți-i-)
confruntațiilor
CONFRUNTAȚIÚNE s. f. v. confruntație. DOOM
confruntáție (rar) (-ți-e) s. f., art. confruntáția (-ți-a), g.-d. art. confruntáției; pl. confruntáții, art. confruntáțiile (-ți-i-)
confruntațiune
CONFRUNTAȚIÚNE s. f. v. confruntație. DOOM
confruntáție (rar) (-ți-e) s. f., art. confruntáția (-ți-a), g.-d. art. confruntáției; pl. confruntáții, art. confruntáțiile (-ți-i-)
confrunte
CONFRUNTÁ, confrúnt, vb. I. 1. Tranz. A pune în față două sau mai multe persoane pentru a verifica adevărul spuselor lor. 2. Tranz. A pune față în față obiecte, opere, fenomene etc., pentru a le verifica sau a le compara. 3. Refl. A putea face față unei situații, probleme etc. (deosebit de) dificile. – Din fr. confronter. DOOM
confruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 confrúntă
confruntând
CONFRUNTÁ, confrúnt, vb. I. 1. Tranz. A pune în față două sau mai multe persoane pentru a verifica adevărul spuselor lor. 2. Tranz. A pune față în față obiecte, opere, fenomene etc., pentru a le verifica sau a le compara. 3. Refl. A putea face față unei situații, probleme etc. (deosebit de) dificile. – Din fr. confronter. DOOM
confruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 confrúntă
confruntînd
CONFRUNTÁ, confrúnt, vb. I. 1. Tranz. A pune în față două sau mai multe persoane pentru a verifica adevărul spuselor lor. 2. Tranz. A pune față în față obiecte, opere, fenomene etc., pentru a le verifica sau a le compara. 3. Refl. A putea face față unei situații, probleme etc. (deosebit de) dificile. – Din fr. confronter. DOOM
confruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 confrúntă
confruntări
CONFRUNTÁRE, confruntări, s. f. Acțiunea de a confrunta și rezultatul ei; confruntație. – V. confrunta. DOOM
confruntáre s. f., g.-d. art. confruntắrii; pl. confruntắri
confruntării
CONFRUNTÁRE, confruntări, s. f. Acțiunea de a confrunta și rezultatul ei; confruntație. – V. confrunta. DOOM
confruntáre s. f., g.-d. art. confruntắrii; pl. confruntắri
confruntările
CONFRUNTÁRE, confruntări, s. f. Acțiunea de a confrunta și rezultatul ei; confruntație. – V. confrunta. DOOM
confruntáre s. f., g.-d. art. confruntắrii; pl. confruntắri
confruntărilor
CONFRUNTÁRE, confruntări, s. f. Acțiunea de a confrunta și rezultatul ei; confruntație. – V. confrunta. DOOM
confruntáre s. f., g.-d. art. confruntắrii; pl. confruntắri
confrunți
CONFRUNTÁ, confrúnt, vb. I. 1. Tranz. A pune în față două sau mai multe persoane pentru a verifica adevărul spuselor lor. 2. Tranz. A pune față în față obiecte, opere, fenomene etc., pentru a le verifica sau a le compara. 3. Refl. A putea face față unei situații, probleme etc. (deosebit de) dificile. – Din fr. confronter. DOOM
confruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 confrúntă
confrățeasca
CONFRĂȚÉSC, -EÁSCĂ, confrățești, adj. (Neobișnuit) De confrate. – Confrate + suf. -esc. DOOM
confrățésc (rar) adj. m., f. confrățeáscă; pl. m. și f. confrățéști
confrățesc
CONFRĂȚÉSC, -EÁSCĂ, confrățești, adj. (Neobișnuit) De confrate. – Confrate + suf. -esc. DOOM
confrățésc (rar) adj. m., f. confrățeáscă; pl. m. și f. confrățéști
confrățescul
CONFRĂȚÉSC, -EÁSCĂ, confrățești, adj. (Neobișnuit) De confrate. – Confrate + suf. -esc. DOOM
confrățésc (rar) adj. m., f. confrățeáscă; pl. m. și f. confrățéști
confrățescului
CONFRĂȚÉSC, -EÁSCĂ, confrățești, adj. (Neobișnuit) De confrate. – Confrate + suf. -esc. DOOM
confrățésc (rar) adj. m., f. confrățeáscă; pl. m. și f. confrățéști
confrățești
CONFRĂȚÉSC, -EÁSCĂ, confrățești, adj. (Neobișnuit) De confrate. – Confrate + suf. -esc. DOOM
confrățésc (rar) adj. m., f. confrățeáscă; pl. m. și f. confrățéști
confrățeștii
CONFRĂȚÉSC, -EÁSCĂ, confrățești, adj. (Neobișnuit) De confrate. – Confrate + suf. -esc. DOOM
confrățésc (rar) adj. m., f. confrățeáscă; pl. m. și f. confrățéști
confrățeștile
CONFRĂȚÉSC, -EÁSCĂ, confrățești, adj. (Neobișnuit) De confrate. – Confrate + suf. -esc. DOOM
confrățésc (rar) adj. m., f. confrățeáscă; pl. m. și f. confrățéști
confrățeștilor
CONFRĂȚÉSC, -EÁSCĂ, confrățești, adj. (Neobișnuit) De confrate. – Confrate + suf. -esc. DOOM
confrățésc (rar) adj. m., f. confrățeáscă; pl. m. și f. confrățéști
confrăția
CONFRĂȚÍE, confrății, s. f. (Înv.) Confrerie. – Con1- + frăție (după fr. confrérie). DOOM
confrățíe (înv.) s. f., art. confrățía, g.-d. art. confrățíei; pl. confrățíi, art. confrățíile
confrăție
CONFRĂȚÍE, confrății, s. f. (Înv.) Confrerie. – Con1- + frăție (după fr. confrérie). DOOM
confrățíe (înv.) s. f., art. confrățía, g.-d. art. confrățíei; pl. confrățíi, art. confrățíile
confrăției
CONFRĂȚÍE, confrății, s. f. (Înv.) Confrerie. – Con1- + frăție (după fr. confrérie). DOOM
confrățíe (înv.) s. f., art. confrățía, g.-d. art. confrățíei; pl. confrățíi, art. confrățíile
confrății
CONFRĂȚÍE, confrății, s. f. (Înv.) Confrerie. – Con1- + frăție (după fr. confrérie). DOOM
confrățíe (înv.) s. f., art. confrățía, g.-d. art. confrățíei; pl. confrățíi, art. confrățíile
confrățiile
CONFRĂȚÍE, confrății, s. f. (Înv.) Confrerie. – Con1- + frăție (după fr. confrérie). DOOM
confrățíe (înv.) s. f., art. confrățía, g.-d. art. confrățíei; pl. confrățíi, art. confrățíile
confrățiilor
CONFRĂȚÍE, confrății, s. f. (Înv.) Confrerie. – Con1- + frăție (după fr. confrérie). DOOM
confrățíe (înv.) s. f., art. confrățía, g.-d. art. confrățíei; pl. confrățíi, art. confrățíile
confucianism
CONFUCIANÍSM s. n. Doctrina religioasă, morală și filosofică chineză, întemeiată de Confucius. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. confucianisme. DOOM
confucianísm (-ci-a-) s. n.
confucianismul
CONFUCIANÍSM s. n. Doctrina religioasă, morală și filosofică chineză, întemeiată de Confucius. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. confucianisme. DOOM
confucianísm (-ci-a-) s. n.
confucianismului
CONFUCIANÍSM s. n. Doctrina religioasă, morală și filosofică chineză, întemeiată de Confucius. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. confucianisme. DOOM
confucianísm (-ci-a-) s. n.
confucianist
CONFUCIANÍST, -Ă, confucianiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al confucianismului. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. confucianiste. DOOM
confucianíst (-ci-a-) adj. m., s. m., pl. confucianíști; adj. f., s. f. confucianístă, pl. confucianíste
confucianist
CONFUCIANÍST, -Ă, confucianiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al confucianismului. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. confucianiste. DOOM
confucianíst (-ci-a-) adj. m., s. m., pl. confucianíști; adj. f., s. f. confucianístă, pl. confucianíste
confucianista
CONFUCIANÍST, -Ă, confucianiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al confucianismului. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. confucianiste. DOOM
confucianíst (-ci-a-) adj. m., s. m., pl. confucianíști; adj. f., s. f. confucianístă, pl. confucianíste
confucianista
CONFUCIANÍST, -Ă, confucianiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al confucianismului. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. confucianiste. DOOM
confucianíst (-ci-a-) adj. m., s. m., pl. confucianíști; adj. f., s. f. confucianístă, pl. confucianíste
confucianiste
CONFUCIANÍST, -Ă, confucianiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al confucianismului. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. confucianiste. DOOM
confucianíst (-ci-a-) adj. m., s. m., pl. confucianíști; adj. f., s. f. confucianístă, pl. confucianíste
confucianiste
CONFUCIANÍST, -Ă, confucianiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al confucianismului. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. confucianiste. DOOM
confucianíst (-ci-a-) adj. m., s. m., pl. confucianíști; adj. f., s. f. confucianístă, pl. confucianíste
confucianistei
CONFUCIANÍST, -Ă, confucianiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al confucianismului. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. confucianiste. DOOM
confucianíst (-ci-a-) adj. m., s. m., pl. confucianíști; adj. f., s. f. confucianístă, pl. confucianíste
confucianistei
CONFUCIANÍST, -Ă, confucianiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al confucianismului. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. confucianiste. DOOM
confucianíst (-ci-a-) adj. m., s. m., pl. confucianíști; adj. f., s. f. confucianístă, pl. confucianíste
confucianistele
CONFUCIANÍST, -Ă, confucianiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al confucianismului. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. confucianiste. DOOM
confucianíst (-ci-a-) adj. m., s. m., pl. confucianíști; adj. f., s. f. confucianístă, pl. confucianíste
confucianistele
CONFUCIANÍST, -Ă, confucianiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al confucianismului. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. confucianiste. DOOM
confucianíst (-ci-a-) adj. m., s. m., pl. confucianíști; adj. f., s. f. confucianístă, pl. confucianíste
confucianistelor
CONFUCIANÍST, -Ă, confucianiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al confucianismului. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. confucianiste. DOOM
confucianíst (-ci-a-) adj. m., s. m., pl. confucianíști; adj. f., s. f. confucianístă, pl. confucianíste
confucianistelor
CONFUCIANÍST, -Ă, confucianiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al confucianismului. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. confucianiste. DOOM
confucianíst (-ci-a-) adj. m., s. m., pl. confucianíști; adj. f., s. f. confucianístă, pl. confucianíste
confucianistul
CONFUCIANÍST, -Ă, confucianiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al confucianismului. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. confucianiste. DOOM
confucianíst (-ci-a-) adj. m., s. m., pl. confucianíști; adj. f., s. f. confucianístă, pl. confucianíste
confucianistul
CONFUCIANÍST, -Ă, confucianiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al confucianismului. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. confucianiste. DOOM
confucianíst (-ci-a-) adj. m., s. m., pl. confucianíști; adj. f., s. f. confucianístă, pl. confucianíste
confucianistului
CONFUCIANÍST, -Ă, confucianiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al confucianismului. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. confucianiste. DOOM
confucianíst (-ci-a-) adj. m., s. m., pl. confucianíști; adj. f., s. f. confucianístă, pl. confucianíste
confucianistului
CONFUCIANÍST, -Ă, confucianiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al confucianismului. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. confucianiste. DOOM
confucianíst (-ci-a-) adj. m., s. m., pl. confucianíști; adj. f., s. f. confucianístă, pl. confucianíste
confucianiști
CONFUCIANÍST, -Ă, confucianiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al confucianismului. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. confucianiste. DOOM
confucianíst (-ci-a-) adj. m., s. m., pl. confucianíști; adj. f., s. f. confucianístă, pl. confucianíste
confucianiști
CONFUCIANÍST, -Ă, confucianiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al confucianismului. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. confucianiste. DOOM
confucianíst (-ci-a-) adj. m., s. m., pl. confucianíști; adj. f., s. f. confucianístă, pl. confucianíste
confucianiștii
CONFUCIANÍST, -Ă, confucianiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al confucianismului. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. confucianiste. DOOM
confucianíst (-ci-a-) adj. m., s. m., pl. confucianíști; adj. f., s. f. confucianístă, pl. confucianíste
confucianiștii
CONFUCIANÍST, -Ă, confucianiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al confucianismului. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. confucianiste. DOOM
confucianíst (-ci-a-) adj. m., s. m., pl. confucianíști; adj. f., s. f. confucianístă, pl. confucianíste
confucianiștilor
CONFUCIANÍST, -Ă, confucianiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al confucianismului. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. confucianiste. DOOM
confucianíst (-ci-a-) adj. m., s. m., pl. confucianíști; adj. f., s. f. confucianístă, pl. confucianíste
confucianiștilor
CONFUCIANÍST, -Ă, confucianiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al confucianismului. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. confucianiste. DOOM
confucianíst (-ci-a-) adj. m., s. m., pl. confucianíști; adj. f., s. f. confucianístă, pl. confucianíste
confund
CONFUNDÁ, confúnd, vb. I. 1. Tranz. A lua o persoană drept alta sau un lucru drept altul; a asemăna, a asemui. 2. Refl. A forma un singur tot; a se contopi. – Din fr. confondre, lat. confundere. DOOM
confundá (a ~) vb., ind. prez. 3 confúndă
confunda
CONFUNDÁ, confúnd, vb. I. 1. Tranz. A lua o persoană drept alta sau un lucru drept altul; a asemăna, a asemui. 2. Refl. A forma un singur tot; a se contopi. – Din fr. confondre, lat. confundere. DOOM
confundá (a ~) vb., ind. prez. 3 confúndă
confundabil
CONFUNDÁBIL, -Ă, confundabili, -e, adj. Care poate fi confundat. – Cf. it. confundibile. DOOM
confundábil adj. m., pl. confundábili; f. confundábilă, pl. confundábile
confundabila
CONFUNDÁBIL, -Ă, confundabili, -e, adj. Care poate fi confundat. – Cf. it. confundibile. DOOM
confundábil adj. m., pl. confundábili; f. confundábilă, pl. confundábile
confundabile
CONFUNDÁBIL, -Ă, confundabili, -e, adj. Care poate fi confundat. – Cf. it. confundibile. DOOM
confundábil adj. m., pl. confundábili; f. confundábilă, pl. confundábile
confundabilei
CONFUNDÁBIL, -Ă, confundabili, -e, adj. Care poate fi confundat. – Cf. it. confundibile. DOOM
confundábil adj. m., pl. confundábili; f. confundábilă, pl. confundábile
confundabilele
CONFUNDÁBIL, -Ă, confundabili, -e, adj. Care poate fi confundat. – Cf. it. confundibile. DOOM
confundábil adj. m., pl. confundábili; f. confundábilă, pl. confundábile
confundabilelor
CONFUNDÁBIL, -Ă, confundabili, -e, adj. Care poate fi confundat. – Cf. it. confundibile. DOOM
confundábil adj. m., pl. confundábili; f. confundábilă, pl. confundábile
confundabili
CONFUNDÁBIL, -Ă, confundabili, -e, adj. Care poate fi confundat. – Cf. it. confundibile. DOOM
confundábil adj. m., pl. confundábili; f. confundábilă, pl. confundábile
confundabilii
CONFUNDÁBIL, -Ă, confundabili, -e, adj. Care poate fi confundat. – Cf. it. confundibile. DOOM
confundábil adj. m., pl. confundábili; f. confundábilă, pl. confundábile
confundabililor
CONFUNDÁBIL, -Ă, confundabili, -e, adj. Care poate fi confundat. – Cf. it. confundibile. DOOM
confundábil adj. m., pl. confundábili; f. confundábilă, pl. confundábile
confundabilul
CONFUNDÁBIL, -Ă, confundabili, -e, adj. Care poate fi confundat. – Cf. it. confundibile. DOOM
confundábil adj. m., pl. confundábili; f. confundábilă, pl. confundábile
confundabilului
CONFUNDÁBIL, -Ă, confundabili, -e, adj. Care poate fi confundat. – Cf. it. confundibile. DOOM
confundábil adj. m., pl. confundábili; f. confundábilă, pl. confundábile
confundai
CONFUNDÁ, confúnd, vb. I. 1. Tranz. A lua o persoană drept alta sau un lucru drept altul; a asemăna, a asemui. 2. Refl. A forma un singur tot; a se contopi. – Din fr. confondre, lat. confundere. DOOM
confundá (a ~) vb., ind. prez. 3 confúndă
confundam
CONFUNDÁ, confúnd, vb. I. 1. Tranz. A lua o persoană drept alta sau un lucru drept altul; a asemăna, a asemui. 2. Refl. A forma un singur tot; a se contopi. – Din fr. confondre, lat. confundere. DOOM
confundá (a ~) vb., ind. prez. 3 confúndă
confundare
CONFUNDÁ, confúnd, vb. I. 1. Tranz. A lua o persoană drept alta sau un lucru drept altul; a asemăna, a asemui. 2. Refl. A forma un singur tot; a se contopi. – Din fr. confondre, lat. confundere. DOOM
confundá (a ~) vb., ind. prez. 3 confúndă
confundare
CONFUNDÁRE, confundări, s. f. Acțiunea de a (se) confunda și rezultatul ei; confuzie; contopire. – V. confunda. DOOM
confundáre s. f., g.-d. art. confundắrii
confundarea
CONFUNDÁRE, confundări, s. f. Acțiunea de a (se) confunda și rezultatul ei; confuzie; contopire. – V. confunda. DOOM
confundáre s. f., g.-d. art. confundắrii
confundară
CONFUNDÁ, confúnd, vb. I. 1. Tranz. A lua o persoană drept alta sau un lucru drept altul; a asemăna, a asemui. 2. Refl. A forma un singur tot; a se contopi. – Din fr. confondre, lat. confundere. DOOM
confundá (a ~) vb., ind. prez. 3 confúndă
confundarăm
CONFUNDÁ, confúnd, vb. I. 1. Tranz. A lua o persoană drept alta sau un lucru drept altul; a asemăna, a asemui. 2. Refl. A forma un singur tot; a se contopi. – Din fr. confondre, lat. confundere. DOOM
confundá (a ~) vb., ind. prez. 3 confúndă
confundarăți
CONFUNDÁ, confúnd, vb. I. 1. Tranz. A lua o persoană drept alta sau un lucru drept altul; a asemăna, a asemui. 2. Refl. A forma un singur tot; a se contopi. – Din fr. confondre, lat. confundere. DOOM
confundá (a ~) vb., ind. prez. 3 confúndă
confundase
CONFUNDÁ, confúnd, vb. I. 1. Tranz. A lua o persoană drept alta sau un lucru drept altul; a asemăna, a asemui. 2. Refl. A forma un singur tot; a se contopi. – Din fr. confondre, lat. confundere. DOOM
confundá (a ~) vb., ind. prez. 3 confúndă
confundasem
CONFUNDÁ, confúnd, vb. I. 1. Tranz. A lua o persoană drept alta sau un lucru drept altul; a asemăna, a asemui. 2. Refl. A forma un singur tot; a se contopi. – Din fr. confondre, lat. confundere. DOOM
confundá (a ~) vb., ind. prez. 3 confúndă
confundaseră
CONFUNDÁ, confúnd, vb. I. 1. Tranz. A lua o persoană drept alta sau un lucru drept altul; a asemăna, a asemui. 2. Refl. A forma un singur tot; a se contopi. – Din fr. confondre, lat. confundere. DOOM
confundá (a ~) vb., ind. prez. 3 confúndă
confundaserăm
CONFUNDÁ, confúnd, vb. I. 1. Tranz. A lua o persoană drept alta sau un lucru drept altul; a asemăna, a asemui. 2. Refl. A forma un singur tot; a se contopi. – Din fr. confondre, lat. confundere. DOOM
confundá (a ~) vb., ind. prez. 3 confúndă
confundaserăți
CONFUNDÁ, confúnd, vb. I. 1. Tranz. A lua o persoană drept alta sau un lucru drept altul; a asemăna, a asemui. 2. Refl. A forma un singur tot; a se contopi. – Din fr. confondre, lat. confundere. DOOM
confundá (a ~) vb., ind. prez. 3 confúndă
confundaseși
CONFUNDÁ, confúnd, vb. I. 1. Tranz. A lua o persoană drept alta sau un lucru drept altul; a asemăna, a asemui. 2. Refl. A forma un singur tot; a se contopi. – Din fr. confondre, lat. confundere. DOOM
confundá (a ~) vb., ind. prez. 3 confúndă
confundaseți
CONFUNDÁ, confúnd, vb. I. 1. Tranz. A lua o persoană drept alta sau un lucru drept altul; a asemăna, a asemui. 2. Refl. A forma un singur tot; a se contopi. – Din fr. confondre, lat. confundere. DOOM
confundá (a ~) vb., ind. prez. 3 confúndă
confundat
CONFUNDÁ, confúnd, vb. I. 1. Tranz. A lua o persoană drept alta sau un lucru drept altul; a asemăna, a asemui. 2. Refl. A forma un singur tot; a se contopi. – Din fr. confondre, lat. confundere. DOOM
confundá (a ~) vb., ind. prez. 3 confúndă
confundat
CONFUNDÁ, confúnd, vb. I. 1. Tranz. A lua o persoană drept alta sau un lucru drept altul; a asemăna, a asemui. 2. Refl. A forma un singur tot; a se contopi. – Din fr. confondre, lat. confundere.
confundau
CONFUNDÁ, confúnd, vb. I. 1. Tranz. A lua o persoană drept alta sau un lucru drept altul; a asemăna, a asemui. 2. Refl. A forma un singur tot; a se contopi. – Din fr. confondre, lat. confundere. DOOM
confundá (a ~) vb., ind. prez. 3 confúndă
confundași
CONFUNDÁ, confúnd, vb. I. 1. Tranz. A lua o persoană drept alta sau un lucru drept altul; a asemăna, a asemui. 2. Refl. A forma un singur tot; a se contopi. – Din fr. confondre, lat. confundere. DOOM
confundá (a ~) vb., ind. prez. 3 confúndă
confundați
CONFUNDÁ, confúnd, vb. I. 1. Tranz. A lua o persoană drept alta sau un lucru drept altul; a asemăna, a asemui. 2. Refl. A forma un singur tot; a se contopi. – Din fr. confondre, lat. confundere. DOOM
confundá (a ~) vb., ind. prez. 3 confúndă
confunde
CONFUNDÁ, confúnd, vb. I. 1. Tranz. A lua o persoană drept alta sau un lucru drept altul; a asemăna, a asemui. 2. Refl. A forma un singur tot; a se contopi. – Din fr. confondre, lat. confundere. DOOM
confundá (a ~) vb., ind. prez. 3 confúndă
confundibil
CONFUNDÍBIL, -Ă adj. v. confundabil.
confundând
CONFUNDÁ, confúnd, vb. I. 1. Tranz. A lua o persoană drept alta sau un lucru drept altul; a asemăna, a asemui. 2. Refl. A forma un singur tot; a se contopi. – Din fr. confondre, lat. confundere. DOOM
confundá (a ~) vb., ind. prez. 3 confúndă
confundînd
CONFUNDÁ, confúnd, vb. I. 1. Tranz. A lua o persoană drept alta sau un lucru drept altul; a asemăna, a asemui. 2. Refl. A forma un singur tot; a se contopi. – Din fr. confondre, lat. confundere. DOOM
confundá (a ~) vb., ind. prez. 3 confúndă
confundări
CONFUNDÁRE, confundări, s. f. Acțiunea de a (se) confunda și rezultatul ei; confuzie; contopire. – V. confunda. DOOM
confundáre s. f., g.-d. art. confundắrii
confundării
CONFUNDÁRE, confundări, s. f. Acțiunea de a (se) confunda și rezultatul ei; confuzie; contopire. – V. confunda. DOOM
confundáre s. f., g.-d. art. confundắrii
confundările
CONFUNDÁRE, confundări, s. f. Acțiunea de a (se) confunda și rezultatul ei; confuzie; contopire. – V. confunda. DOOM
confundáre s. f., g.-d. art. confundắrii
confundărilor
CONFUNDÁRE, confundări, s. f. Acțiunea de a (se) confunda și rezultatul ei; confuzie; contopire. – V. confunda. DOOM
confundáre s. f., g.-d. art. confundắrii
confunzi
CONFUNDÁ, confúnd, vb. I. 1. Tranz. A lua o persoană drept alta sau un lucru drept altul; a asemăna, a asemui. 2. Refl. A forma un singur tot; a se contopi. – Din fr. confondre, lat. confundere. DOOM
confundá (a ~) vb., ind. prez. 3 confúndă
confutația
CONFUTÁȚIE s.f. (Rar) Refutare, refutație. [Cf. lat. confutatio, fr. confutation]. DOOM
confutáție (rar) (-ți-e) s. f., art. confutáția (-ți-a), g.-d. confutáții, art. confutáției
confutație
CONFUTÁȚIE s.f. (Rar) Refutare, refutație. [Cf. lat. confutatio, fr. confutation]. DOOM
confutáție (rar) (-ți-e) s. f., art. confutáția (-ți-a), g.-d. confutáții, art. confutáției
confutației
CONFUTÁȚIE s.f. (Rar) Refutare, refutație. [Cf. lat. confutatio, fr. confutation]. DOOM
confutáție (rar) (-ți-e) s. f., art. confutáția (-ți-a), g.-d. confutáții, art. confutáției
confutații
CONFUTÁȚIE s.f. (Rar) Refutare, refutație. [Cf. lat. confutatio, fr. confutation]. DOOM
confutáție (rar) (-ți-e) s. f., art. confutáția (-ți-a), g.-d. confutáții, art. confutáției
confuz
CONFÚZ, -Ă, confuzi, -e, adj. 1. Neclar, neprecis, nelămurit, nedeslușit. 2. (Despre oameni și manifestările lor) Încurcat, tulburat, zăpăcit. – Din fr. confus, lat. confusus. DOOM
confúz adj. m., pl. confúzi; f. confúză, pl. confúze
confuza
CONFÚZ, -Ă, confuzi, -e, adj. 1. Neclar, neprecis, nelămurit, nedeslușit. 2. (Despre oameni și manifestările lor) Încurcat, tulburat, zăpăcit. – Din fr. confus, lat. confusus. DOOM
confúz adj. m., pl. confúzi; f. confúză, pl. confúze
confuze
CONFÚZ, -Ă, confuzi, -e, adj. 1. Neclar, neprecis, nelămurit, nedeslușit. 2. (Despre oameni și manifestările lor) Încurcat, tulburat, zăpăcit. – Din fr. confus, lat. confusus. DOOM
confúz adj. m., pl. confúzi; f. confúză, pl. confúze
confuzei
CONFÚZ, -Ă, confuzi, -e, adj. 1. Neclar, neprecis, nelămurit, nedeslușit. 2. (Despre oameni și manifestările lor) Încurcat, tulburat, zăpăcit. – Din fr. confus, lat. confusus. DOOM
confúz adj. m., pl. confúzi; f. confúză, pl. confúze
confuzele
CONFÚZ, -Ă, confuzi, -e, adj. 1. Neclar, neprecis, nelămurit, nedeslușit. 2. (Despre oameni și manifestările lor) Încurcat, tulburat, zăpăcit. – Din fr. confus, lat. confusus. DOOM
confúz adj. m., pl. confúzi; f. confúză, pl. confúze
confuzelor
CONFÚZ, -Ă, confuzi, -e, adj. 1. Neclar, neprecis, nelămurit, nedeslușit. 2. (Despre oameni și manifestările lor) Încurcat, tulburat, zăpăcit. – Din fr. confus, lat. confusus. DOOM
confúz adj. m., pl. confúzi; f. confúză, pl. confúze
confuzi
CONFÚZ, -Ă, confuzi, -e, adj. 1. Neclar, neprecis, nelămurit, nedeslușit. 2. (Despre oameni și manifestările lor) Încurcat, tulburat, zăpăcit. – Din fr. confus, lat. confusus. DOOM
confúz adj. m., pl. confúzi; f. confúză, pl. confúze
confuzia
CONFÚZIE, confuzii, s. f. 1. Faptul de a confunda; încurcătură; lipsă de orientare (în diverse probleme). ◊ Confuzie mintală = stare patologică ce se caracterizează prin tulburări de percepție, orientare, raționament, memorie etc. 2. (Jur.; în forma confuziune) Stingere a unei obligații prin întrunirea, în aceeași persoană, a calităților de creditor și debitor. [Var.: confuziúne s. f.] – Din fr. confusion, lat. confusio, -onis. DOOM
confuziúne (stingere a unei obligații) (-zi-u-) s. f., g.-d. art. confuziúnii
confuzie
CONFÚZIE, confuzii, s. f. 1. Faptul de a confunda; încurcătură; lipsă de orientare (în diverse probleme). ◊ Confuzie mintală = stare patologică ce se caracterizează prin tulburări de percepție, orientare, raționament, memorie etc. 2. (Jur.; în forma confuziune) Stingere a unei obligații prin întrunirea, în aceeași persoană, a calităților de creditor și debitor. [Var.: confuziúne s. f.] – Din fr. confusion, lat. confusio, -onis. DOOM
confuziúne (stingere a unei obligații) (-zi-u-) s. f., g.-d. art. confuziúnii
confuziei
CONFÚZIE, confuzii, s. f. 1. Faptul de a confunda; încurcătură; lipsă de orientare (în diverse probleme). ◊ Confuzie mintală = stare patologică ce se caracterizează prin tulburări de percepție, orientare, raționament, memorie etc. 2. (Jur.; în forma confuziune) Stingere a unei obligații prin întrunirea, în aceeași persoană, a calităților de creditor și debitor. [Var.: confuziúne s. f.] – Din fr. confusion, lat. confusio, -onis. DOOM
confuziúne (stingere a unei obligații) (-zi-u-) s. f., g.-d. art. confuziúnii
confuzii
CONFÚZ, -Ă, confuzi, -e, adj. 1. Neclar, neprecis, nelămurit, nedeslușit. 2. (Despre oameni și manifestările lor) Încurcat, tulburat, zăpăcit. – Din fr. confus, lat. confusus. DOOM
confúz adj. m., pl. confúzi; f. confúză, pl. confúze
confuzii
CONFÚZIE, confuzii, s. f. 1. Faptul de a confunda; încurcătură; lipsă de orientare (în diverse probleme). ◊ Confuzie mintală = stare patologică ce se caracterizează prin tulburări de percepție, orientare, raționament, memorie etc. 2. (Jur.; în forma confuziune) Stingere a unei obligații prin întrunirea, în aceeași persoană, a calităților de creditor și debitor. [Var.: confuziúne s. f.] – Din fr. confusion, lat. confusio, -onis. DOOM
confuziúne (stingere a unei obligații) (-zi-u-) s. f., g.-d. art. confuziúnii
confuziile
CONFÚZIE, confuzii, s. f. 1. Faptul de a confunda; încurcătură; lipsă de orientare (în diverse probleme). ◊ Confuzie mintală = stare patologică ce se caracterizează prin tulburări de percepție, orientare, raționament, memorie etc. 2. (Jur.; în forma confuziune) Stingere a unei obligații prin întrunirea, în aceeași persoană, a calităților de creditor și debitor. [Var.: confuziúne s. f.] – Din fr. confusion, lat. confusio, -onis. DOOM
confuziúne (stingere a unei obligații) (-zi-u-) s. f., g.-d. art. confuziúnii
confuziilor
CONFÚZIE, confuzii, s. f. 1. Faptul de a confunda; încurcătură; lipsă de orientare (în diverse probleme). ◊ Confuzie mintală = stare patologică ce se caracterizează prin tulburări de percepție, orientare, raționament, memorie etc. 2. (Jur.; în forma confuziune) Stingere a unei obligații prin întrunirea, în aceeași persoană, a calităților de creditor și debitor. [Var.: confuziúne s. f.] – Din fr. confusion, lat. confusio, -onis. DOOM
confuziúne (stingere a unei obligații) (-zi-u-) s. f., g.-d. art. confuziúnii
confuzilor
CONFÚZ, -Ă, confuzi, -e, adj. 1. Neclar, neprecis, nelămurit, nedeslușit. 2. (Despre oameni și manifestările lor) Încurcat, tulburat, zăpăcit. – Din fr. confus, lat. confusus. DOOM
confúz adj. m., pl. confúzi; f. confúză, pl. confúze
confuzionant
CONFUZIONÁNT, -Ă, confuzionanți, -te, adj. (Rar) Care provoacă confuzie, derutant. [Pr.: -zi-o-] – De la confuzie.
confuzionanta
CONFUZIONÁNT, -Ă, confuzionanți, -te, adj. (Rar) Care provoacă confuzie, derutant. [Pr.: -zi-o-] – De la confuzie.
confuzionante
CONFUZIONÁNT, -Ă, confuzionanți, -te, adj. (Rar) Care provoacă confuzie, derutant. [Pr.: -zi-o-] – De la confuzie.
confuzionantei
CONFUZIONÁNT, -Ă, confuzionanți, -te, adj. (Rar) Care provoacă confuzie, derutant. [Pr.: -zi-o-] – De la confuzie.
confuzionantele
CONFUZIONÁNT, -Ă, confuzionanți, -te, adj. (Rar) Care provoacă confuzie, derutant. [Pr.: -zi-o-] – De la confuzie.
confuzionantelor
CONFUZIONÁNT, -Ă, confuzionanți, -te, adj. (Rar) Care provoacă confuzie, derutant. [Pr.: -zi-o-] – De la confuzie.
confuzionantul
CONFUZIONÁNT, -Ă, confuzionanți, -te, adj. (Rar) Care provoacă confuzie, derutant. [Pr.: -zi-o-] – De la confuzie.
confuzionantului
CONFUZIONÁNT, -Ă, confuzionanți, -te, adj. (Rar) Care provoacă confuzie, derutant. [Pr.: -zi-o-] – De la confuzie.
confuzionanți
CONFUZIONÁNT, -Ă, confuzionanți, -te, adj. (Rar) Care provoacă confuzie, derutant. [Pr.: -zi-o-] – De la confuzie.
confuzionanții
CONFUZIONÁNT, -Ă, confuzionanți, -te, adj. (Rar) Care provoacă confuzie, derutant. [Pr.: -zi-o-] – De la confuzie.
confuzionanților
CONFUZIONÁNT, -Ă, confuzionanți, -te, adj. (Rar) Care provoacă confuzie, derutant. [Pr.: -zi-o-] – De la confuzie.
confuzionism
CONFUZIONÍSM s. n. (Rar) Tendință de a crea confuzie, dezorientare. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. confusionnisme. DOOM
confuzionísm (rar) (-zi-o-) s. n.
confuzionisme
CONFUZIONÍSM s. n. (Rar) Tendință de a crea confuzie, dezorientare. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. confusionnisme. DOOM
confuzionísm (rar) (-zi-o-) s. n.
confuzionismele
CONFUZIONÍSM s. n. (Rar) Tendință de a crea confuzie, dezorientare. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. confusionnisme. DOOM
confuzionísm (rar) (-zi-o-) s. n.
confuzionismelor
CONFUZIONÍSM s. n. (Rar) Tendință de a crea confuzie, dezorientare. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. confusionnisme. DOOM
confuzionísm (rar) (-zi-o-) s. n.
confuzionismul
CONFUZIONÍSM s. n. (Rar) Tendință de a crea confuzie, dezorientare. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. confusionnisme. DOOM
confuzionísm (rar) (-zi-o-) s. n.
confuzionismului
CONFUZIONÍSM s. n. (Rar) Tendință de a crea confuzie, dezorientare. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. confusionnisme. DOOM
confuzionísm (rar) (-zi-o-) s. n.
confuzionist
CONFUZIONÍST, -Ă, confuzioniști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care creează confuzii. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. confusionniste.
confuzionist
CONFUZIONÍST, -Ă, confuzioniști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care creează confuzii. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. confusionniste.
confuzionista
CONFUZIONÍST, -Ă, confuzioniști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care creează confuzii. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. confusionniste.
confuzionista
CONFUZIONÍST, -Ă, confuzioniști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care creează confuzii. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. confusionniste.
confuzioniste
CONFUZIONÍST, -Ă, confuzioniști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care creează confuzii. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. confusionniste.
confuzioniste
CONFUZIONÍST, -Ă, confuzioniști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care creează confuzii. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. confusionniste.
confuzionistei
CONFUZIONÍST, -Ă, confuzioniști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care creează confuzii. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. confusionniste.
confuzionistei
CONFUZIONÍST, -Ă, confuzioniști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care creează confuzii. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. confusionniste.
confuzionistele
CONFUZIONÍST, -Ă, confuzioniști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care creează confuzii. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. confusionniste.
confuzionistele
CONFUZIONÍST, -Ă, confuzioniști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care creează confuzii. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. confusionniste.
confuzionistelor
CONFUZIONÍST, -Ă, confuzioniști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care creează confuzii. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. confusionniste.
confuzionistelor
CONFUZIONÍST, -Ă, confuzioniști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care creează confuzii. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. confusionniste.
confuzionistul
CONFUZIONÍST, -Ă, confuzioniști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care creează confuzii. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. confusionniste.
confuzionistul
CONFUZIONÍST, -Ă, confuzioniști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care creează confuzii. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. confusionniste.
confuzionistului
CONFUZIONÍST, -Ă, confuzioniști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care creează confuzii. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. confusionniste.
confuzionistului
CONFUZIONÍST, -Ă, confuzioniști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care creează confuzii. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. confusionniste.
confuzioniști
CONFUZIONÍST, -Ă, confuzioniști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care creează confuzii. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. confusionniste.
confuzioniști
CONFUZIONÍST, -Ă, confuzioniști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care creează confuzii. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. confusionniste.
confuzioniștii
CONFUZIONÍST, -Ă, confuzioniști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care creează confuzii. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. confusionniste.
confuzioniștii
CONFUZIONÍST, -Ă, confuzioniști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care creează confuzii. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. confusionniste.
confuzioniștilor
CONFUZIONÍST, -Ă, confuzioniști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care creează confuzii. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. confusionniste.
confuzioniștilor
CONFUZIONÍST, -Ă, confuzioniști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care creează confuzii. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. confusionniste.
confuziune
CONFÚZIE, confuzii, s. f. 1. Faptul de a confunda; încurcătură; lipsă de orientare (în diverse probleme). ◊ Confuzie mintală = stare patologică ce se caracterizează prin tulburări de percepție, orientare, raționament, memorie etc. 2. (Jur.; în forma confuziune) Stingere a unei obligații prin întrunirea, în aceeași persoană, a calităților de creditor și debitor. [Var.: confuziúne s. f.] – Din fr. confusion, lat. confusio, -onis. DOOM
confuziúne (stingere a unei obligații) (-zi-u-) s. f., g.-d. art. confuziúnii
confuziunea
CONFÚZIE, confuzii, s. f. 1. Faptul de a confunda; încurcătură; lipsă de orientare (în diverse probleme). ◊ Confuzie mintală = stare patologică ce se caracterizează prin tulburări de percepție, orientare, raționament, memorie etc. 2. (Jur.; în forma confuziune) Stingere a unei obligații prin întrunirea, în aceeași persoană, a calităților de creditor și debitor. [Var.: confuziúne s. f.] – Din fr. confusion, lat. confusio, -onis. DOOM
confuziúne (stingere a unei obligații) (-zi-u-) s. f., g.-d. art. confuziúnii
confuziuni
CONFÚZIE, confuzii, s. f. 1. Faptul de a confunda; încurcătură; lipsă de orientare (în diverse probleme). ◊ Confuzie mintală = stare patologică ce se caracterizează prin tulburări de percepție, orientare, raționament, memorie etc. 2. (Jur.; în forma confuziune) Stingere a unei obligații prin întrunirea, în aceeași persoană, a calităților de creditor și debitor. [Var.: confuziúne s. f.] – Din fr. confusion, lat. confusio, -onis. DOOM
confuziúne (stingere a unei obligații) (-zi-u-) s. f., g.-d. art. confuziúnii
confuziunii
CONFÚZIE, confuzii, s. f. 1. Faptul de a confunda; încurcătură; lipsă de orientare (în diverse probleme). ◊ Confuzie mintală = stare patologică ce se caracterizează prin tulburări de percepție, orientare, raționament, memorie etc. 2. (Jur.; în forma confuziune) Stingere a unei obligații prin întrunirea, în aceeași persoană, a calităților de creditor și debitor. [Var.: confuziúne s. f.] – Din fr. confusion, lat. confusio, -onis. DOOM
confuziúne (stingere a unei obligații) (-zi-u-) s. f., g.-d. art. confuziúnii
confuziunile
CONFÚZIE, confuzii, s. f. 1. Faptul de a confunda; încurcătură; lipsă de orientare (în diverse probleme). ◊ Confuzie mintală = stare patologică ce se caracterizează prin tulburări de percepție, orientare, raționament, memorie etc. 2. (Jur.; în forma confuziune) Stingere a unei obligații prin întrunirea, în aceeași persoană, a calităților de creditor și debitor. [Var.: confuziúne s. f.] – Din fr. confusion, lat. confusio, -onis. DOOM
confuziúne (stingere a unei obligații) (-zi-u-) s. f., g.-d. art. confuziúnii
confuziunilor
CONFÚZIE, confuzii, s. f. 1. Faptul de a confunda; încurcătură; lipsă de orientare (în diverse probleme). ◊ Confuzie mintală = stare patologică ce se caracterizează prin tulburări de percepție, orientare, raționament, memorie etc. 2. (Jur.; în forma confuziune) Stingere a unei obligații prin întrunirea, în aceeași persoană, a calităților de creditor și debitor. [Var.: confuziúne s. f.] – Din fr. confusion, lat. confusio, -onis. DOOM
confuziúne (stingere a unei obligații) (-zi-u-) s. f., g.-d. art. confuziúnii
confuzul
CONFÚZ, -Ă, confuzi, -e, adj. 1. Neclar, neprecis, nelămurit, nedeslușit. 2. (Despre oameni și manifestările lor) Încurcat, tulburat, zăpăcit. – Din fr. confus, lat. confusus. DOOM
confúz adj. m., pl. confúzi; f. confúză, pl. confúze
confuzului
CONFÚZ, -Ă, confuzi, -e, adj. 1. Neclar, neprecis, nelămurit, nedeslușit. 2. (Despre oameni și manifestările lor) Încurcat, tulburat, zăpăcit. – Din fr. confus, lat. confusus. DOOM
confúz adj. m., pl. confúzi; f. confúză, pl. confúze
conga
CÓNGA s. f. 1. Dans executat în șir, cu ritm sincopat, inspirat din folclorul afro-cubanez; melodie după care se execută acest dans. 2. Tobă înaltă, de formă alungită, subțiată la extremitatea inferioară, acționată cu degetele și cu podul palmei. – Din fr. conga.
congediu
CONGÉDIU s. n. v. concediu. DOOM
concédiu [diu pron. dĭu] s. n., art. concédiul; pl. concédii, art. concédiile (-di-i-)
congela
CONGELÁ, congelez, vb. I. Tranz. A face ca un lichid să se solidifice; a face să înghețe. ♦ A supune un aliment acțiunii frigului pentru a-l conserva. – Din fr. congeler, lat. congelare. DOOM
congelá (a ~) vb., ind. prez. 3 congeleáză
congelabil
CONGELÁBIL, -Ă, congelabili, -e, adj. (Despre unele alimente, fructe, legume etc.) Care poate fi congelat. – Din fr. congelable. DOOM
congelábil adj. m., pl. congelábili; f. congelábilă, pl. congelábile
congelabila
CONGELÁBIL, -Ă, congelabili, -e, adj. (Despre unele alimente, fructe, legume etc.) Care poate fi congelat. – Din fr. congelable. DOOM
congelábil adj. m., pl. congelábili; f. congelábilă, pl. congelábile
congelabile
CONGELÁBIL, -Ă, congelabili, -e, adj. (Despre unele alimente, fructe, legume etc.) Care poate fi congelat. – Din fr. congelable. DOOM
congelábil adj. m., pl. congelábili; f. congelábilă, pl. congelábile
congelabilei
CONGELÁBIL, -Ă, congelabili, -e, adj. (Despre unele alimente, fructe, legume etc.) Care poate fi congelat. – Din fr. congelable. DOOM
congelábil adj. m., pl. congelábili; f. congelábilă, pl. congelábile
congelabilele
CONGELÁBIL, -Ă, congelabili, -e, adj. (Despre unele alimente, fructe, legume etc.) Care poate fi congelat. – Din fr. congelable. DOOM
congelábil adj. m., pl. congelábili; f. congelábilă, pl. congelábile
congelabilelor
CONGELÁBIL, -Ă, congelabili, -e, adj. (Despre unele alimente, fructe, legume etc.) Care poate fi congelat. – Din fr. congelable. DOOM
congelábil adj. m., pl. congelábili; f. congelábilă, pl. congelábile
congelabili
CONGELÁBIL, -Ă, congelabili, -e, adj. (Despre unele alimente, fructe, legume etc.) Care poate fi congelat. – Din fr. congelable. DOOM
congelábil adj. m., pl. congelábili; f. congelábilă, pl. congelábile
congelabilii
CONGELÁBIL, -Ă, congelabili, -e, adj. (Despre unele alimente, fructe, legume etc.) Care poate fi congelat. – Din fr. congelable. DOOM
congelábil adj. m., pl. congelábili; f. congelábilă, pl. congelábile
congelabililor
CONGELÁBIL, -Ă, congelabili, -e, adj. (Despre unele alimente, fructe, legume etc.) Care poate fi congelat. – Din fr. congelable. DOOM
congelábil adj. m., pl. congelábili; f. congelábilă, pl. congelábile
congelabilul
CONGELÁBIL, -Ă, congelabili, -e, adj. (Despre unele alimente, fructe, legume etc.) Care poate fi congelat. – Din fr. congelable. DOOM
congelábil adj. m., pl. congelábili; f. congelábilă, pl. congelábile
congelabilului
CONGELÁBIL, -Ă, congelabili, -e, adj. (Despre unele alimente, fructe, legume etc.) Care poate fi congelat. – Din fr. congelable. DOOM
congelábil adj. m., pl. congelábili; f. congelábilă, pl. congelábile
congelai
CONGELÁ, congelez, vb. I. Tranz. A face ca un lichid să se solidifice; a face să înghețe. ♦ A supune un aliment acțiunii frigului pentru a-l conserva. – Din fr. congeler, lat. congelare. DOOM
congelá (a ~) vb., ind. prez. 3 congeleáză
congelam
CONGELÁ, congelez, vb. I. Tranz. A face ca un lichid să se solidifice; a face să înghețe. ♦ A supune un aliment acțiunii frigului pentru a-l conserva. – Din fr. congeler, lat. congelare. DOOM
congelá (a ~) vb., ind. prez. 3 congeleáză
congelant
CONGELÁNT, -Ă, congelanți, -te, adj., s. n. (Substanță) care congelează. – Congela + suf. -ant.
congelanta
CONGELÁNT, -Ă, congelanți, -te, adj., s. n. (Substanță) care congelează. – Congela + suf. -ant.
congelante
CONGELÁNT, -Ă, congelanți, -te, adj., s. n. (Substanță) care congelează. – Congela + suf. -ant.
congelantei
CONGELÁNT, -Ă, congelanți, -te, adj., s. n. (Substanță) care congelează. – Congela + suf. -ant.
congelantele
CONGELÁNT, -Ă, congelanți, -te, adj., s. n. (Substanță) care congelează. – Congela + suf. -ant.
congelantelor
CONGELÁNT, -Ă, congelanți, -te, adj., s. n. (Substanță) care congelează. – Congela + suf. -ant.
congelantul
CONGELÁNT, -Ă, congelanți, -te, adj., s. n. (Substanță) care congelează. – Congela + suf. -ant.
congelantului
CONGELÁNT, -Ă, congelanți, -te, adj., s. n. (Substanță) care congelează. – Congela + suf. -ant.
congelanți
CONGELÁNT, -Ă, congelanți, -te, adj., s. n. (Substanță) care congelează. – Congela + suf. -ant.
congelanții
CONGELÁNT, -Ă, congelanți, -te, adj., s. n. (Substanță) care congelează. – Congela + suf. -ant.
congelanților
CONGELÁNT, -Ă, congelanți, -te, adj., s. n. (Substanță) care congelează. – Congela + suf. -ant.
congelare
CONGELÁ, congelez, vb. I. Tranz. A face ca un lichid să se solidifice; a face să înghețe. ♦ A supune un aliment acțiunii frigului pentru a-l conserva. – Din fr. congeler, lat. congelare. DOOM
congelá (a ~) vb., ind. prez. 3 congeleáză
congelare
CONGELÁRE, congelări, s. f. Acțiunea de a congela și rezultatul ei. ♦ Înghețare a soluțiilor apoase și a soluțiilor albuminoase dintr-un corp prin coborârea artificială a temperaturii în vederea conservării mai îndelungate. – V. congela. DOOM
congeláre s. f., g.-d. art. congelắrii; pl. congelắri
congelarea
CONGELÁRE, congelări, s. f. Acțiunea de a congela și rezultatul ei. ♦ Înghețare a soluțiilor apoase și a soluțiilor albuminoase dintr-un corp prin coborârea artificială a temperaturii în vederea conservării mai îndelungate. – V. congela. DOOM
congeláre s. f., g.-d. art. congelắrii; pl. congelắri
congelară
CONGELÁ, congelez, vb. I. Tranz. A face ca un lichid să se solidifice; a face să înghețe. ♦ A supune un aliment acțiunii frigului pentru a-l conserva. – Din fr. congeler, lat. congelare. DOOM
congelá (a ~) vb., ind. prez. 3 congeleáză
congelarăm
CONGELÁ, congelez, vb. I. Tranz. A face ca un lichid să se solidifice; a face să înghețe. ♦ A supune un aliment acțiunii frigului pentru a-l conserva. – Din fr. congeler, lat. congelare. DOOM
congelá (a ~) vb., ind. prez. 3 congeleáză
congelarăți
CONGELÁ, congelez, vb. I. Tranz. A face ca un lichid să se solidifice; a face să înghețe. ♦ A supune un aliment acțiunii frigului pentru a-l conserva. – Din fr. congeler, lat. congelare. DOOM
congelá (a ~) vb., ind. prez. 3 congeleáză
congelase
CONGELÁ, congelez, vb. I. Tranz. A face ca un lichid să se solidifice; a face să înghețe. ♦ A supune un aliment acțiunii frigului pentru a-l conserva. – Din fr. congeler, lat. congelare. DOOM
congelá (a ~) vb., ind. prez. 3 congeleáză
congelasem
CONGELÁ, congelez, vb. I. Tranz. A face ca un lichid să se solidifice; a face să înghețe. ♦ A supune un aliment acțiunii frigului pentru a-l conserva. – Din fr. congeler, lat. congelare. DOOM
congelá (a ~) vb., ind. prez. 3 congeleáză
congelaseră
CONGELÁ, congelez, vb. I. Tranz. A face ca un lichid să se solidifice; a face să înghețe. ♦ A supune un aliment acțiunii frigului pentru a-l conserva. – Din fr. congeler, lat. congelare. DOOM
congelá (a ~) vb., ind. prez. 3 congeleáză
congelaserăm
CONGELÁ, congelez, vb. I. Tranz. A face ca un lichid să se solidifice; a face să înghețe. ♦ A supune un aliment acțiunii frigului pentru a-l conserva. – Din fr. congeler, lat. congelare. DOOM
congelá (a ~) vb., ind. prez. 3 congeleáză
congelaserăți
CONGELÁ, congelez, vb. I. Tranz. A face ca un lichid să se solidifice; a face să înghețe. ♦ A supune un aliment acțiunii frigului pentru a-l conserva. – Din fr. congeler, lat. congelare. DOOM
congelá (a ~) vb., ind. prez. 3 congeleáză
congelaseși
CONGELÁ, congelez, vb. I. Tranz. A face ca un lichid să se solidifice; a face să înghețe. ♦ A supune un aliment acțiunii frigului pentru a-l conserva. – Din fr. congeler, lat. congelare. DOOM
congelá (a ~) vb., ind. prez. 3 congeleáză
congelaseți
CONGELÁ, congelez, vb. I. Tranz. A face ca un lichid să se solidifice; a face să înghețe. ♦ A supune un aliment acțiunii frigului pentru a-l conserva. – Din fr. congeler, lat. congelare. DOOM
congelá (a ~) vb., ind. prez. 3 congeleáză
congelat
CONGELÁ, congelez, vb. I. Tranz. A face ca un lichid să se solidifice; a face să înghețe. ♦ A supune un aliment acțiunii frigului pentru a-l conserva. – Din fr. congeler, lat. congelare. DOOM
congelá (a ~) vb., ind. prez. 3 congeleáză
congelat
CONGELÁT, -Ă, congelați, -te, adj. (Despre unele alimente) Conservat prin congelare. ♦ Înghețat. – V. congela.
congelata
CONGELÁT, -Ă, congelați, -te, adj. (Despre unele alimente) Conservat prin congelare. ♦ Înghețat. – V. congela.
congelate
CONGELÁT, -Ă, congelați, -te, adj. (Despre unele alimente) Conservat prin congelare. ♦ Înghețat. – V. congela.
congelatei
CONGELÁT, -Ă, congelați, -te, adj. (Despre unele alimente) Conservat prin congelare. ♦ Înghețat. – V. congela.
congelatele
CONGELÁT, -Ă, congelați, -te, adj. (Despre unele alimente) Conservat prin congelare. ♦ Înghețat. – V. congela.
congelatelor
CONGELÁT, -Ă, congelați, -te, adj. (Despre unele alimente) Conservat prin congelare. ♦ Înghețat. – V. congela.
congelatoare
CONGELATÓR, congelatoare, s. n. Aparat care servește la congelarea lichidelor sau a alimentelor; instalație care servește la congelare. – Din fr. congélateur. DOOM
congelatór s. n., pl. congelatoáre
congelatoarele
CONGELATÓR, congelatoare, s. n. Aparat care servește la congelarea lichidelor sau a alimentelor; instalație care servește la congelare. – Din fr. congélateur. DOOM
congelatór s. n., pl. congelatoáre
congelatoarelor
CONGELATÓR, congelatoare, s. n. Aparat care servește la congelarea lichidelor sau a alimentelor; instalație care servește la congelare. – Din fr. congélateur. DOOM
congelatór s. n., pl. congelatoáre
congelator
CONGELATÓR, congelatoare, s. n. Aparat care servește la congelarea lichidelor sau a alimentelor; instalație care servește la congelare. – Din fr. congélateur. DOOM
congelatór s. n., pl. congelatoáre
congelatorul
CONGELATÓR, congelatoare, s. n. Aparat care servește la congelarea lichidelor sau a alimentelor; instalație care servește la congelare. – Din fr. congélateur. DOOM
congelatór s. n., pl. congelatoáre
congelatorului
CONGELATÓR, congelatoare, s. n. Aparat care servește la congelarea lichidelor sau a alimentelor; instalație care servește la congelare. – Din fr. congélateur. DOOM
congelatór s. n., pl. congelatoáre
congelatul
CONGELÁT, -Ă, congelați, -te, adj. (Despre unele alimente) Conservat prin congelare. ♦ Înghețat. – V. congela.
congelatului
CONGELÁT, -Ă, congelați, -te, adj. (Despre unele alimente) Conservat prin congelare. ♦ Înghețat. – V. congela.
congelau
CONGELÁ, congelez, vb. I. Tranz. A face ca un lichid să se solidifice; a face să înghețe. ♦ A supune un aliment acțiunii frigului pentru a-l conserva. – Din fr. congeler, lat. congelare. DOOM
congelá (a ~) vb., ind. prez. 3 congeleáză
congelași
CONGELÁ, congelez, vb. I. Tranz. A face ca un lichid să se solidifice; a face să înghețe. ♦ A supune un aliment acțiunii frigului pentru a-l conserva. – Din fr. congeler, lat. congelare. DOOM
congelá (a ~) vb., ind. prez. 3 congeleáză
congelați
CONGELÁ, congelez, vb. I. Tranz. A face ca un lichid să se solidifice; a face să înghețe. ♦ A supune un aliment acțiunii frigului pentru a-l conserva. – Din fr. congeler, lat. congelare. DOOM
congelá (a ~) vb., ind. prez. 3 congeleáză
congelați
CONGELÁT, -Ă, congelați, -te, adj. (Despre unele alimente) Conservat prin congelare. ♦ Înghețat. – V. congela.
congelații
CONGELÁT, -Ă, congelați, -te, adj. (Despre unele alimente) Conservat prin congelare. ♦ Înghețat. – V. congela.
congelaților
CONGELÁT, -Ă, congelați, -te, adj. (Despre unele alimente) Conservat prin congelare. ♦ Înghețat. – V. congela.
congelează
CONGELÁ, congelez, vb. I. Tranz. A face ca un lichid să se solidifice; a face să înghețe. ♦ A supune un aliment acțiunii frigului pentru a-l conserva. – Din fr. congeler, lat. congelare. DOOM
congelá (a ~) vb., ind. prez. 3 congeleáză
congelez
CONGELÁ, congelez, vb. I. Tranz. A face ca un lichid să se solidifice; a face să înghețe. ♦ A supune un aliment acțiunii frigului pentru a-l conserva. – Din fr. congeler, lat. congelare. DOOM
congelá (a ~) vb., ind. prez. 3 congeleáză
congeleze
CONGELÁ, congelez, vb. I. Tranz. A face ca un lichid să se solidifice; a face să înghețe. ♦ A supune un aliment acțiunii frigului pentru a-l conserva. – Din fr. congeler, lat. congelare. DOOM
congelá (a ~) vb., ind. prez. 3 congeleáză
congelezi
CONGELÁ, congelez, vb. I. Tranz. A face ca un lichid să se solidifice; a face să înghețe. ♦ A supune un aliment acțiunii frigului pentru a-l conserva. – Din fr. congeler, lat. congelare. DOOM
congelá (a ~) vb., ind. prez. 3 congeleáză
congelând
CONGELÁ, congelez, vb. I. Tranz. A face ca un lichid să se solidifice; a face să înghețe. ♦ A supune un aliment acțiunii frigului pentru a-l conserva. – Din fr. congeler, lat. congelare. DOOM
congelá (a ~) vb., ind. prez. 3 congeleáză
congelînd
CONGELÁ, congelez, vb. I. Tranz. A face ca un lichid să se solidifice; a face să înghețe. ♦ A supune un aliment acțiunii frigului pentru a-l conserva. – Din fr. congeler, lat. congelare. DOOM
congelá (a ~) vb., ind. prez. 3 congeleáză
congelări
CONGELÁRE, congelări, s. f. Acțiunea de a congela și rezultatul ei. ♦ Înghețare a soluțiilor apoase și a soluțiilor albuminoase dintr-un corp prin coborârea artificială a temperaturii în vederea conservării mai îndelungate. – V. congela. DOOM
congeláre s. f., g.-d. art. congelắrii; pl. congelắri
congelării
CONGELÁRE, congelări, s. f. Acțiunea de a congela și rezultatul ei. ♦ Înghețare a soluțiilor apoase și a soluțiilor albuminoase dintr-un corp prin coborârea artificială a temperaturii în vederea conservării mai îndelungate. – V. congela. DOOM
congeláre s. f., g.-d. art. congelắrii; pl. congelắri
congelările
CONGELÁRE, congelări, s. f. Acțiunea de a congela și rezultatul ei. ♦ Înghețare a soluțiilor apoase și a soluțiilor albuminoase dintr-un corp prin coborârea artificială a temperaturii în vederea conservării mai îndelungate. – V. congela. DOOM
congeláre s. f., g.-d. art. congelắrii; pl. congelắri
congelărilor
CONGELÁRE, congelări, s. f. Acțiunea de a congela și rezultatul ei. ♦ Înghețare a soluțiilor apoase și a soluțiilor albuminoase dintr-un corp prin coborârea artificială a temperaturii în vederea conservării mai îndelungate. – V. congela. DOOM
congeláre s. f., g.-d. art. congelắrii; pl. congelắri
congeminație
CONGEMINÁȚIE s. f. (Biol.) Formație dublă simultană. – Din lat. congeminatio, fr. congémination. DOOM
congemináție (rar) (-ți-e) s. f., art. congemináția (-ți-a), g.-d. congemináții, art. congemináției
congener
CONGÉNER, -Ă, congeneri, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre animale și plante) Care aparține aceleiași specii sau aceluiași gen cu alt animal sau altă plantă. 2. S. m. și f. Persoană care este de același neam cu cineva sau este din aceeași națiune cu altcineva. – Din fr. congénère, lat. congener. DOOM
congéner adj. m., pl. congéneri; f. congéneră, pl. congénere
congenera
CONGÉNER, -Ă, congeneri, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre animale și plante) Care aparține aceleiași specii sau aceluiași gen cu alt animal sau altă plantă. 2. S. m. și f. Persoană care este de același neam cu cineva sau este din aceeași națiune cu altcineva. – Din fr. congénère, lat. congener. DOOM
congéner adj. m., pl. congéneri; f. congéneră, pl. congénere
congenere
CONGÉNER, -Ă, congeneri, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre animale și plante) Care aparține aceleiași specii sau aceluiași gen cu alt animal sau altă plantă. 2. S. m. și f. Persoană care este de același neam cu cineva sau este din aceeași națiune cu altcineva. – Din fr. congénère, lat. congener. DOOM
congéner adj. m., pl. congéneri; f. congéneră, pl. congénere
congenerei
CONGÉNER, -Ă, congeneri, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre animale și plante) Care aparține aceleiași specii sau aceluiași gen cu alt animal sau altă plantă. 2. S. m. și f. Persoană care este de același neam cu cineva sau este din aceeași națiune cu altcineva. – Din fr. congénère, lat. congener. DOOM
congéner adj. m., pl. congéneri; f. congéneră, pl. congénere
congenerele
CONGÉNER, -Ă, congeneri, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre animale și plante) Care aparține aceleiași specii sau aceluiași gen cu alt animal sau altă plantă. 2. S. m. și f. Persoană care este de același neam cu cineva sau este din aceeași națiune cu altcineva. – Din fr. congénère, lat. congener. DOOM
congéner adj. m., pl. congéneri; f. congéneră, pl. congénere
congenerelor
CONGÉNER, -Ă, congeneri, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre animale și plante) Care aparține aceleiași specii sau aceluiași gen cu alt animal sau altă plantă. 2. S. m. și f. Persoană care este de același neam cu cineva sau este din aceeași națiune cu altcineva. – Din fr. congénère, lat. congener. DOOM
congéner adj. m., pl. congéneri; f. congéneră, pl. congénere
congeneri
CONGÉNER, -Ă, congeneri, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre animale și plante) Care aparține aceleiași specii sau aceluiași gen cu alt animal sau altă plantă. 2. S. m. și f. Persoană care este de același neam cu cineva sau este din aceeași națiune cu altcineva. – Din fr. congénère, lat. congener. DOOM
congéner adj. m., pl. congéneri; f. congéneră, pl. congénere
congenerii
CONGÉNER, -Ă, congeneri, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre animale și plante) Care aparține aceleiași specii sau aceluiași gen cu alt animal sau altă plantă. 2. S. m. și f. Persoană care este de același neam cu cineva sau este din aceeași națiune cu altcineva. – Din fr. congénère, lat. congener. DOOM
congéner adj. m., pl. congéneri; f. congéneră, pl. congénere
congenerilor
CONGÉNER, -Ă, congeneri, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre animale și plante) Care aparține aceleiași specii sau aceluiași gen cu alt animal sau altă plantă. 2. S. m. și f. Persoană care este de același neam cu cineva sau este din aceeași națiune cu altcineva. – Din fr. congénère, lat. congener. DOOM
congéner adj. m., pl. congéneri; f. congéneră, pl. congénere
congenerul
CONGÉNER, -Ă, congeneri, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre animale și plante) Care aparține aceleiași specii sau aceluiași gen cu alt animal sau altă plantă. 2. S. m. și f. Persoană care este de același neam cu cineva sau este din aceeași națiune cu altcineva. – Din fr. congénère, lat. congener. DOOM
congéner adj. m., pl. congéneri; f. congéneră, pl. congénere
congenerului
CONGÉNER, -Ă, congeneri, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre animale și plante) Care aparține aceleiași specii sau aceluiași gen cu alt animal sau altă plantă. 2. S. m. și f. Persoană care este de același neam cu cineva sau este din aceeași națiune cu altcineva. – Din fr. congénère, lat. congener. DOOM
congéner adj. m., pl. congéneri; f. congéneră, pl. congénere
congenital
CONGENITÁL, -Ă, congenitali, -e, adj. Care există în momentul nașterii; din naștere, înnăscut. – Din fr. congénital. DOOM
congenitál (înnăscut) adj. m., pl. congenitáli; f. congenitálă, pl. congenitále
congenitala
CONGENITÁL, -Ă, congenitali, -e, adj. Care există în momentul nașterii; din naștere, înnăscut. – Din fr. congénital. DOOM
congenitál (înnăscut) adj. m., pl. congenitáli; f. congenitálă, pl. congenitále
congenitale
CONGENITÁL, -Ă, congenitali, -e, adj. Care există în momentul nașterii; din naștere, înnăscut. – Din fr. congénital. DOOM
congenitál (înnăscut) adj. m., pl. congenitáli; f. congenitálă, pl. congenitále
congenitalei
CONGENITÁL, -Ă, congenitali, -e, adj. Care există în momentul nașterii; din naștere, înnăscut. – Din fr. congénital. DOOM
congenitál (înnăscut) adj. m., pl. congenitáli; f. congenitálă, pl. congenitále
congenitalele
CONGENITÁL, -Ă, congenitali, -e, adj. Care există în momentul nașterii; din naștere, înnăscut. – Din fr. congénital. DOOM
congenitál (înnăscut) adj. m., pl. congenitáli; f. congenitálă, pl. congenitále
congenitalelor
CONGENITÁL, -Ă, congenitali, -e, adj. Care există în momentul nașterii; din naștere, înnăscut. – Din fr. congénital. DOOM
congenitál (înnăscut) adj. m., pl. congenitáli; f. congenitálă, pl. congenitále
congenitali
CONGENITÁL, -Ă, congenitali, -e, adj. Care există în momentul nașterii; din naștere, înnăscut. – Din fr. congénital. DOOM
congenitál (înnăscut) adj. m., pl. congenitáli; f. congenitálă, pl. congenitále
congenitalii
CONGENITÁL, -Ă, congenitali, -e, adj. Care există în momentul nașterii; din naștere, înnăscut. – Din fr. congénital. DOOM
congenitál (înnăscut) adj. m., pl. congenitáli; f. congenitálă, pl. congenitále
congenitalilor
CONGENITÁL, -Ă, congenitali, -e, adj. Care există în momentul nașterii; din naștere, înnăscut. – Din fr. congénital. DOOM
congenitál (înnăscut) adj. m., pl. congenitáli; f. congenitálă, pl. congenitále
congenitalul
CONGENITÁL, -Ă, congenitali, -e, adj. Care există în momentul nașterii; din naștere, înnăscut. – Din fr. congénital. DOOM
congenitál (înnăscut) adj. m., pl. congenitáli; f. congenitálă, pl. congenitále
congenitalului
CONGENITÁL, -Ă, congenitali, -e, adj. Care există în momentul nașterii; din naștere, înnăscut. – Din fr. congénital. DOOM
congenitál (înnăscut) adj. m., pl. congenitáli; f. congenitálă, pl. congenitále
congestia
CONGÉSTIE, congestii, s. f. Aflux excesiv de sânge într-o anumită parte a corpului; boală provocată de acest aflux. ◊ Congestie cerebrală = accident vascular cerebral. – Din fr. congestion, lat. congestio. DOOM
congéstie (-ti-e) s. f., art. congéstia (-ti-a), g.-d. art. congéstiei; pl. congéstii, art. congéstiile (-ti-i-)
congestie
CONGÉSTIE, congestii, s. f. Aflux excesiv de sânge într-o anumită parte a corpului; boală provocată de acest aflux. ◊ Congestie cerebrală = accident vascular cerebral. – Din fr. congestion, lat. congestio. DOOM
congéstie (-ti-e) s. f., art. congéstia (-ti-a), g.-d. art. congéstiei; pl. congéstii, art. congéstiile (-ti-i-)
congestiei
CONGÉSTIE, congestii, s. f. Aflux excesiv de sânge într-o anumită parte a corpului; boală provocată de acest aflux. ◊ Congestie cerebrală = accident vascular cerebral. – Din fr. congestion, lat. congestio. DOOM
congéstie (-ti-e) s. f., art. congéstia (-ti-a), g.-d. art. congéstiei; pl. congéstii, art. congéstiile (-ti-i-)
congestii
CONGÉSTIE, congestii, s. f. Aflux excesiv de sânge într-o anumită parte a corpului; boală provocată de acest aflux. ◊ Congestie cerebrală = accident vascular cerebral. – Din fr. congestion, lat. congestio. DOOM
congéstie (-ti-e) s. f., art. congéstia (-ti-a), g.-d. art. congéstiei; pl. congéstii, art. congéstiile (-ti-i-)
congestiile
CONGÉSTIE, congestii, s. f. Aflux excesiv de sânge într-o anumită parte a corpului; boală provocată de acest aflux. ◊ Congestie cerebrală = accident vascular cerebral. – Din fr. congestion, lat. congestio. DOOM
congéstie (-ti-e) s. f., art. congéstia (-ti-a), g.-d. art. congéstiei; pl. congéstii, art. congéstiile (-ti-i-)
congestiilor
CONGÉSTIE, congestii, s. f. Aflux excesiv de sânge într-o anumită parte a corpului; boală provocată de acest aflux. ◊ Congestie cerebrală = accident vascular cerebral. – Din fr. congestion, lat. congestio. DOOM
congéstie (-ti-e) s. f., art. congéstia (-ti-a), g.-d. art. congéstiei; pl. congéstii, art. congéstiile (-ti-i-)
congestiona
CONGESTIONÁ, congestionez, vb. I. Refl. A avea o congestie. ♦ A se aprinde la față, a se înroși, a se îmbujora. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. congestionner. DOOM
!congestioná (a se ~) (-ti-o-) vb. refl., ind. prez. 3 se congestioneáză
congestionai
CONGESTIONÁ, congestionez, vb. I. Refl. A avea o congestie. ♦ A se aprinde la față, a se înroși, a se îmbujora. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. congestionner. DOOM
!congestioná (a se ~) (-ti-o-) vb. refl., ind. prez. 3 se congestioneáză
congestionam
CONGESTIONÁ, congestionez, vb. I. Refl. A avea o congestie. ♦ A se aprinde la față, a se înroși, a se îmbujora. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. congestionner. DOOM
!congestioná (a se ~) (-ti-o-) vb. refl., ind. prez. 3 se congestioneáză
congestionare
CONGESTIONÁ, congestionez, vb. I. Refl. A avea o congestie. ♦ A se aprinde la față, a se înroși, a se îmbujora. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. congestionner. DOOM
!congestioná (a se ~) (-ti-o-) vb. refl., ind. prez. 3 se congestioneáză
congestionare
CONGESTIONÁRE, congestionări, s. f. Acțiunea de a se congestiona și rezultatul ei. [Pr.: -ti-o-] – V. congestiona. DOOM
congestionáre (-ti-o-) s. f., g.-d. art. congestionắrii; pl. congestionắri
congestionarea
CONGESTIONÁRE, congestionări, s. f. Acțiunea de a se congestiona și rezultatul ei. [Pr.: -ti-o-] – V. congestiona. DOOM
congestionáre (-ti-o-) s. f., g.-d. art. congestionắrii; pl. congestionắri
congestionară
CONGESTIONÁ, congestionez, vb. I. Refl. A avea o congestie. ♦ A se aprinde la față, a se înroși, a se îmbujora. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. congestionner. DOOM
!congestioná (a se ~) (-ti-o-) vb. refl., ind. prez. 3 se congestioneáză
congestionarăm
CONGESTIONÁ, congestionez, vb. I. Refl. A avea o congestie. ♦ A se aprinde la față, a se înroși, a se îmbujora. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. congestionner. DOOM
!congestioná (a se ~) (-ti-o-) vb. refl., ind. prez. 3 se congestioneáză
congestionarăți
CONGESTIONÁ, congestionez, vb. I. Refl. A avea o congestie. ♦ A se aprinde la față, a se înroși, a se îmbujora. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. congestionner. DOOM
!congestioná (a se ~) (-ti-o-) vb. refl., ind. prez. 3 se congestioneáză
congestionase
CONGESTIONÁ, congestionez, vb. I. Refl. A avea o congestie. ♦ A se aprinde la față, a se înroși, a se îmbujora. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. congestionner. DOOM
!congestioná (a se ~) (-ti-o-) vb. refl., ind. prez. 3 se congestioneáză
congestionasem
CONGESTIONÁ, congestionez, vb. I. Refl. A avea o congestie. ♦ A se aprinde la față, a se înroși, a se îmbujora. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. congestionner. DOOM
!congestioná (a se ~) (-ti-o-) vb. refl., ind. prez. 3 se congestioneáză
congestionaseră
CONGESTIONÁ, congestionez, vb. I. Refl. A avea o congestie. ♦ A se aprinde la față, a se înroși, a se îmbujora. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. congestionner. DOOM
!congestioná (a se ~) (-ti-o-) vb. refl., ind. prez. 3 se congestioneáză
congestionaserăm
CONGESTIONÁ, congestionez, vb. I. Refl. A avea o congestie. ♦ A se aprinde la față, a se înroși, a se îmbujora. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. congestionner. DOOM
!congestioná (a se ~) (-ti-o-) vb. refl., ind. prez. 3 se congestioneáză
congestionaserăți
CONGESTIONÁ, congestionez, vb. I. Refl. A avea o congestie. ♦ A se aprinde la față, a se înroși, a se îmbujora. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. congestionner. DOOM
!congestioná (a se ~) (-ti-o-) vb. refl., ind. prez. 3 se congestioneáză
congestionaseși
CONGESTIONÁ, congestionez, vb. I. Refl. A avea o congestie. ♦ A se aprinde la față, a se înroși, a se îmbujora. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. congestionner. DOOM
!congestioná (a se ~) (-ti-o-) vb. refl., ind. prez. 3 se congestioneáză
congestionaseți
CONGESTIONÁ, congestionez, vb. I. Refl. A avea o congestie. ♦ A se aprinde la față, a se înroși, a se îmbujora. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. congestionner. DOOM
!congestioná (a se ~) (-ti-o-) vb. refl., ind. prez. 3 se congestioneáză
congestionat
CONGESTIONÁ, congestionez, vb. I. Refl. A avea o congestie. ♦ A se aprinde la față, a se înroși, a se îmbujora. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. congestionner. DOOM
!congestioná (a se ~) (-ti-o-) vb. refl., ind. prez. 3 se congestioneáză
congestionat
CONGESTIONÁT, -Ă, congestionați, -te, adj. (Despre oameni) Căruia i s-a urcat sângele la cap; aprins la față, îmbujorat. ♦ (Despre părți ale corpului) Care are un aflux anormal de sânge. [Pr.: -ti-o-] – V. congestiona. DOOM
congestionát (-ti-o-) adj. m., pl. congestionáți; f. congestionátă, pl. congestionáte
congestionata
CONGESTIONÁT, -Ă, congestionați, -te, adj. (Despre oameni) Căruia i s-a urcat sângele la cap; aprins la față, îmbujorat. ♦ (Despre părți ale corpului) Care are un aflux anormal de sânge. [Pr.: -ti-o-] – V. congestiona. DOOM
congestionát (-ti-o-) adj. m., pl. congestionáți; f. congestionátă, pl. congestionáte
congestionate
CONGESTIONÁT, -Ă, congestionați, -te, adj. (Despre oameni) Căruia i s-a urcat sângele la cap; aprins la față, îmbujorat. ♦ (Despre părți ale corpului) Care are un aflux anormal de sânge. [Pr.: -ti-o-] – V. congestiona. DOOM
congestionát (-ti-o-) adj. m., pl. congestionáți; f. congestionátă, pl. congestionáte
congestionatei
CONGESTIONÁT, -Ă, congestionați, -te, adj. (Despre oameni) Căruia i s-a urcat sângele la cap; aprins la față, îmbujorat. ♦ (Despre părți ale corpului) Care are un aflux anormal de sânge. [Pr.: -ti-o-] – V. congestiona. DOOM
congestionát (-ti-o-) adj. m., pl. congestionáți; f. congestionátă, pl. congestionáte
congestionatele
CONGESTIONÁT, -Ă, congestionați, -te, adj. (Despre oameni) Căruia i s-a urcat sângele la cap; aprins la față, îmbujorat. ♦ (Despre părți ale corpului) Care are un aflux anormal de sânge. [Pr.: -ti-o-] – V. congestiona. DOOM
congestionát (-ti-o-) adj. m., pl. congestionáți; f. congestionátă, pl. congestionáte
congestionatelor
CONGESTIONÁT, -Ă, congestionați, -te, adj. (Despre oameni) Căruia i s-a urcat sângele la cap; aprins la față, îmbujorat. ♦ (Despre părți ale corpului) Care are un aflux anormal de sânge. [Pr.: -ti-o-] – V. congestiona. DOOM
congestionát (-ti-o-) adj. m., pl. congestionáți; f. congestionátă, pl. congestionáte
congestionatul
CONGESTIONÁT, -Ă, congestionați, -te, adj. (Despre oameni) Căruia i s-a urcat sângele la cap; aprins la față, îmbujorat. ♦ (Despre părți ale corpului) Care are un aflux anormal de sânge. [Pr.: -ti-o-] – V. congestiona. DOOM
congestionát (-ti-o-) adj. m., pl. congestionáți; f. congestionátă, pl. congestionáte
congestionatului
CONGESTIONÁT, -Ă, congestionați, -te, adj. (Despre oameni) Căruia i s-a urcat sângele la cap; aprins la față, îmbujorat. ♦ (Despre părți ale corpului) Care are un aflux anormal de sânge. [Pr.: -ti-o-] – V. congestiona. DOOM
congestionát (-ti-o-) adj. m., pl. congestionáți; f. congestionátă, pl. congestionáte
congestionau
CONGESTIONÁ, congestionez, vb. I. Refl. A avea o congestie. ♦ A se aprinde la față, a se înroși, a se îmbujora. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. congestionner. DOOM
!congestioná (a se ~) (-ti-o-) vb. refl., ind. prez. 3 se congestioneáză
congestionași
CONGESTIONÁ, congestionez, vb. I. Refl. A avea o congestie. ♦ A se aprinde la față, a se înroși, a se îmbujora. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. congestionner. DOOM
!congestioná (a se ~) (-ti-o-) vb. refl., ind. prez. 3 se congestioneáză
congestionați
CONGESTIONÁ, congestionez, vb. I. Refl. A avea o congestie. ♦ A se aprinde la față, a se înroși, a se îmbujora. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. congestionner. DOOM
!congestioná (a se ~) (-ti-o-) vb. refl., ind. prez. 3 se congestioneáză
congestionați
CONGESTIONÁT, -Ă, congestionați, -te, adj. (Despre oameni) Căruia i s-a urcat sângele la cap; aprins la față, îmbujorat. ♦ (Despre părți ale corpului) Care are un aflux anormal de sânge. [Pr.: -ti-o-] – V. congestiona. DOOM
congestionát (-ti-o-) adj. m., pl. congestionáți; f. congestionátă, pl. congestionáte
congestionații
CONGESTIONÁT, -Ă, congestionați, -te, adj. (Despre oameni) Căruia i s-a urcat sângele la cap; aprins la față, îmbujorat. ♦ (Despre părți ale corpului) Care are un aflux anormal de sânge. [Pr.: -ti-o-] – V. congestiona. DOOM
congestionát (-ti-o-) adj. m., pl. congestionáți; f. congestionátă, pl. congestionáte
congestionaților
CONGESTIONÁT, -Ă, congestionați, -te, adj. (Despre oameni) Căruia i s-a urcat sângele la cap; aprins la față, îmbujorat. ♦ (Despre părți ale corpului) Care are un aflux anormal de sânge. [Pr.: -ti-o-] – V. congestiona. DOOM
congestionát (-ti-o-) adj. m., pl. congestionáți; f. congestionátă, pl. congestionáte
congestionează
CONGESTIONÁ, congestionez, vb. I. Refl. A avea o congestie. ♦ A se aprinde la față, a se înroși, a se îmbujora. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. congestionner. DOOM
!congestioná (a se ~) (-ti-o-) vb. refl., ind. prez. 3 se congestioneáză
congestionez
CONGESTIONÁ, congestionez, vb. I. Refl. A avea o congestie. ♦ A se aprinde la față, a se înroși, a se îmbujora. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. congestionner. DOOM
!congestioná (a se ~) (-ti-o-) vb. refl., ind. prez. 3 se congestioneáză
congestioneze
CONGESTIONÁ, congestionez, vb. I. Refl. A avea o congestie. ♦ A se aprinde la față, a se înroși, a se îmbujora. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. congestionner. DOOM
!congestioná (a se ~) (-ti-o-) vb. refl., ind. prez. 3 se congestioneáză
congestionezi
CONGESTIONÁ, congestionez, vb. I. Refl. A avea o congestie. ♦ A se aprinde la față, a se înroși, a se îmbujora. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. congestionner. DOOM
!congestioná (a se ~) (-ti-o-) vb. refl., ind. prez. 3 se congestioneáză
congestionând
CONGESTIONÁ, congestionez, vb. I. Refl. A avea o congestie. ♦ A se aprinde la față, a se înroși, a se îmbujora. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. congestionner. DOOM
!congestioná (a se ~) (-ti-o-) vb. refl., ind. prez. 3 se congestioneáză
congestionînd
CONGESTIONÁ, congestionez, vb. I. Refl. A avea o congestie. ♦ A se aprinde la față, a se înroși, a se îmbujora. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. congestionner. DOOM
!congestioná (a se ~) (-ti-o-) vb. refl., ind. prez. 3 se congestioneáză
congestionări
CONGESTIONÁRE, congestionări, s. f. Acțiunea de a se congestiona și rezultatul ei. [Pr.: -ti-o-] – V. congestiona. DOOM
congestionáre (-ti-o-) s. f., g.-d. art. congestionắrii; pl. congestionắri
congestionării
CONGESTIONÁRE, congestionări, s. f. Acțiunea de a se congestiona și rezultatul ei. [Pr.: -ti-o-] – V. congestiona. DOOM
congestionáre (-ti-o-) s. f., g.-d. art. congestionắrii; pl. congestionắri
congestionările
CONGESTIONÁRE, congestionări, s. f. Acțiunea de a se congestiona și rezultatul ei. [Pr.: -ti-o-] – V. congestiona. DOOM
congestionáre (-ti-o-) s. f., g.-d. art. congestionắrii; pl. congestionắri
congestionărilor
CONGESTIONÁRE, congestionări, s. f. Acțiunea de a se congestiona și rezultatul ei. [Pr.: -ti-o-] – V. congestiona. DOOM
congestionáre (-ti-o-) s. f., g.-d. art. congestionắrii; pl. congestionắri
congestiune
CONGESTIÚNE s.f. v. congestie.
congestiv
CONGESTÍV, -Ă, congestivi, -e, adj. Care se referă la o congestie; care provoacă o congestie. – Din fr. congestif. DOOM
congestív adj. m., pl. congestívi; f. congestívă, pl. congestíve
congestiva
CONGESTÍV, -Ă, congestivi, -e, adj. Care se referă la o congestie; care provoacă o congestie. – Din fr. congestif. DOOM
congestív adj. m., pl. congestívi; f. congestívă, pl. congestíve
congestive
CONGESTÍV, -Ă, congestivi, -e, adj. Care se referă la o congestie; care provoacă o congestie. – Din fr. congestif. DOOM
congestív adj. m., pl. congestívi; f. congestívă, pl. congestíve
congestivei
CONGESTÍV, -Ă, congestivi, -e, adj. Care se referă la o congestie; care provoacă o congestie. – Din fr. congestif. DOOM
congestív adj. m., pl. congestívi; f. congestívă, pl. congestíve
congestivele
CONGESTÍV, -Ă, congestivi, -e, adj. Care se referă la o congestie; care provoacă o congestie. – Din fr. congestif. DOOM
congestív adj. m., pl. congestívi; f. congestívă, pl. congestíve
congestivelor
CONGESTÍV, -Ă, congestivi, -e, adj. Care se referă la o congestie; care provoacă o congestie. – Din fr. congestif. DOOM
congestív adj. m., pl. congestívi; f. congestívă, pl. congestíve
congestivi
CONGESTÍV, -Ă, congestivi, -e, adj. Care se referă la o congestie; care provoacă o congestie. – Din fr. congestif. DOOM
congestív adj. m., pl. congestívi; f. congestívă, pl. congestíve
congestivii
CONGESTÍV, -Ă, congestivi, -e, adj. Care se referă la o congestie; care provoacă o congestie. – Din fr. congestif. DOOM
congestív adj. m., pl. congestívi; f. congestívă, pl. congestíve
congestivilor
CONGESTÍV, -Ă, congestivi, -e, adj. Care se referă la o congestie; care provoacă o congestie. – Din fr. congestif. DOOM
congestív adj. m., pl. congestívi; f. congestívă, pl. congestíve
congestivul
CONGESTÍV, -Ă, congestivi, -e, adj. Care se referă la o congestie; care provoacă o congestie. – Din fr. congestif. DOOM
congestív adj. m., pl. congestívi; f. congestívă, pl. congestíve
congestivului
CONGESTÍV, -Ă, congestivi, -e, adj. Care se referă la o congestie; care provoacă o congestie. – Din fr. congestif. DOOM
congestív adj. m., pl. congestívi; f. congestívă, pl. congestíve
congiaria
CONGIÁRIU, -IE adj. Care se referă la congiariu (1). [Pron. -gi-a-riu. / < lat. congiarius]. DOOM
congiáriu2 (rar) [riu pron. rĭu] (-gi-a-) s. n., art. congiáriul; pl. congiárii, art. congiáriile (-ri-i-)
congiarie
CONGIÁRIU, -IE adj. Care se referă la congiariu (1). [Pron. -gi-a-riu. / < lat. congiarius]. DOOM
congiáriu2 (rar) [riu pron. rĭu] (-gi-a-) s. n., art. congiáriul; pl. congiárii, art. congiáriile (-ri-i-)
congiariei
CONGIÁRIU, -IE adj. Care se referă la congiariu (1). [Pron. -gi-a-riu. / < lat. congiarius]. DOOM
congiáriu2 (rar) [riu pron. rĭu] (-gi-a-) s. n., art. congiáriul; pl. congiárii, art. congiáriile (-ri-i-)
congiarii
CONGIÁRIU, -IE adj. Care se referă la congiariu (1). [Pron. -gi-a-riu. / < lat. congiarius]. DOOM
congiáriu2 (rar) [riu pron. rĭu] (-gi-a-) s. n., art. congiáriul; pl. congiárii, art. congiáriile (-ri-i-)
congiariii
CONGIÁRIU, -IE adj. Care se referă la congiariu (1). [Pron. -gi-a-riu. / < lat. congiarius]. DOOM
congiáriu2 (rar) [riu pron. rĭu] (-gi-a-) s. n., art. congiáriul; pl. congiárii, art. congiáriile (-ri-i-)
congiariile
CONGIÁRIU, -IE adj. Care se referă la congiariu (1). [Pron. -gi-a-riu. / < lat. congiarius]. DOOM
congiáriu2 (rar) [riu pron. rĭu] (-gi-a-) s. n., art. congiáriul; pl. congiárii, art. congiáriile (-ri-i-)
congiariilor
CONGIÁRIU, -IE adj. Care se referă la congiariu (1). [Pron. -gi-a-riu. / < lat. congiarius]. DOOM
congiáriu2 (rar) [riu pron. rĭu] (-gi-a-) s. n., art. congiáriul; pl. congiárii, art. congiáriile (-ri-i-)
congiariu
CONGIÁRIU, -IE adj. Care se referă la congiariu (1). [Pron. -gi-a-riu. / < lat. congiarius]. DOOM
congiáriu2 (rar) [riu pron. rĭu] (-gi-a-) s. n., art. congiáriul; pl. congiárii, art. congiáriile (-ri-i-)
congiariul
CONGIÁRIU, -IE adj. Care se referă la congiariu (1). [Pron. -gi-a-riu. / < lat. congiarius]. DOOM
congiáriu2 (rar) [riu pron. rĭu] (-gi-a-) s. n., art. congiáriul; pl. congiárii, art. congiáriile (-ri-i-)
congiariului
CONGIÁRIU, -IE adj. Care se referă la congiariu (1). [Pron. -gi-a-riu. / < lat. congiarius]. DOOM
congiáriu2 (rar) [riu pron. rĭu] (-gi-a-) s. n., art. congiáriul; pl. congiárii, art. congiáriile (-ri-i-)
congiu
CÓNGIU s.n. (Ist.) Unitate de măsură pentru lichide la romani, cu capacitatea de aproximativ trei litri. [Pron. -giu. / < lat. congius]. DOOM
cóngiu (rar) [giu pron. gĭu] s. n., art. cóngiul
congiul
CÓNGIU s.n. (Ist.) Unitate de măsură pentru lichide la romani, cu capacitatea de aproximativ trei litri. [Pron. -giu. / < lat. congius]. DOOM
cóngiu (rar) [giu pron. gĭu] s. n., art. cóngiul
congiului
CÓNGIU s.n. (Ist.) Unitate de măsură pentru lichide la romani, cu capacitatea de aproximativ trei litri. [Pron. -giu. / < lat. congius]. DOOM
cóngiu (rar) [giu pron. gĭu] s. n., art. cóngiul
conglobația
CONGLOBÁȚIE s.f. Figură retorică care constă într-o acumulare de probe pentru ca argumentarea să fie cât mai convingătoare. [< fr. conglobation, cf. lat. conglobatio].
conglobație
CONGLOBÁȚIE s.f. Figură retorică care constă într-o acumulare de probe pentru ca argumentarea să fie cât mai convingătoare. [< fr. conglobation, cf. lat. conglobatio].
conglobației
CONGLOBÁȚIE s.f. Figură retorică care constă într-o acumulare de probe pentru ca argumentarea să fie cât mai convingătoare. [< fr. conglobation, cf. lat. conglobatio].
conglobații
CONGLOBÁȚIE s.f. Figură retorică care constă într-o acumulare de probe pentru ca argumentarea să fie cât mai convingătoare. [< fr. conglobation, cf. lat. conglobatio].
conglobațiile
CONGLOBÁȚIE s.f. Figură retorică care constă într-o acumulare de probe pentru ca argumentarea să fie cât mai convingătoare. [< fr. conglobation, cf. lat. conglobatio].
conglobațiilor
CONGLOBÁȚIE s.f. Figură retorică care constă într-o acumulare de probe pentru ca argumentarea să fie cât mai convingătoare. [< fr. conglobation, cf. lat. conglobatio].
conglomera
CONGLOMERÁ, conglomerez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) uni, a (se) îngrămădi într-o masă unică. – Din fr. conglomérer, lat. conglomerare. DOOM
conglomerá (a ~) vb., ind. prez. 3 conglomereáză
conglomerai
CONGLOMERÁ, conglomerez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) uni, a (se) îngrămădi într-o masă unică. – Din fr. conglomérer, lat. conglomerare. DOOM
conglomerá (a ~) vb., ind. prez. 3 conglomereáză
conglomeram
CONGLOMERÁ, conglomerez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) uni, a (se) îngrămădi într-o masă unică. – Din fr. conglomérer, lat. conglomerare. DOOM
conglomerá (a ~) vb., ind. prez. 3 conglomereáză
conglomerare
CONGLOMERÁ, conglomerez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) uni, a (se) îngrămădi într-o masă unică. – Din fr. conglomérer, lat. conglomerare. DOOM
conglomerá (a ~) vb., ind. prez. 3 conglomereáză
conglomerare
CONGLOMERÁRE, conglomerări, s. f. Acțiunea de a (se) conglomera și rezultatul ei. – V. conglomera. DOOM
conglomeráre s. f., g.-d. art. conglomerắrii; pl. conglomerắri
conglomerarea
CONGLOMERÁRE, conglomerări, s. f. Acțiunea de a (se) conglomera și rezultatul ei. – V. conglomera. DOOM
conglomeráre s. f., g.-d. art. conglomerắrii; pl. conglomerắri
conglomerară
CONGLOMERÁ, conglomerez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) uni, a (se) îngrămădi într-o masă unică. – Din fr. conglomérer, lat. conglomerare. DOOM
conglomerá (a ~) vb., ind. prez. 3 conglomereáză
conglomerarăm
CONGLOMERÁ, conglomerez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) uni, a (se) îngrămădi într-o masă unică. – Din fr. conglomérer, lat. conglomerare. DOOM
conglomerá (a ~) vb., ind. prez. 3 conglomereáză
conglomerarăți
CONGLOMERÁ, conglomerez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) uni, a (se) îngrămădi într-o masă unică. – Din fr. conglomérer, lat. conglomerare. DOOM
conglomerá (a ~) vb., ind. prez. 3 conglomereáză
conglomerase
CONGLOMERÁ, conglomerez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) uni, a (se) îngrămădi într-o masă unică. – Din fr. conglomérer, lat. conglomerare. DOOM
conglomerá (a ~) vb., ind. prez. 3 conglomereáză
conglomerasem
CONGLOMERÁ, conglomerez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) uni, a (se) îngrămădi într-o masă unică. – Din fr. conglomérer, lat. conglomerare. DOOM
conglomerá (a ~) vb., ind. prez. 3 conglomereáză
conglomeraseră
CONGLOMERÁ, conglomerez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) uni, a (se) îngrămădi într-o masă unică. – Din fr. conglomérer, lat. conglomerare. DOOM
conglomerá (a ~) vb., ind. prez. 3 conglomereáză
conglomeraserăm
CONGLOMERÁ, conglomerez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) uni, a (se) îngrămădi într-o masă unică. – Din fr. conglomérer, lat. conglomerare. DOOM
conglomerá (a ~) vb., ind. prez. 3 conglomereáză
conglomeraserăți
CONGLOMERÁ, conglomerez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) uni, a (se) îngrămădi într-o masă unică. – Din fr. conglomérer, lat. conglomerare. DOOM
conglomerá (a ~) vb., ind. prez. 3 conglomereáză
conglomeraseși
CONGLOMERÁ, conglomerez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) uni, a (se) îngrămădi într-o masă unică. – Din fr. conglomérer, lat. conglomerare. DOOM
conglomerá (a ~) vb., ind. prez. 3 conglomereáză
conglomeraseți
CONGLOMERÁ, conglomerez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) uni, a (se) îngrămădi într-o masă unică. – Din fr. conglomérer, lat. conglomerare. DOOM
conglomerá (a ~) vb., ind. prez. 3 conglomereáză
conglomerat
CONGLOMERÁ, conglomerez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) uni, a (se) îngrămădi într-o masă unică. – Din fr. conglomérer, lat. conglomerare. DOOM
conglomerá (a ~) vb., ind. prez. 3 conglomereáză
conglomerat
CONGLOMERÁT, conglomerate, s. n. Rocă sedimentară consolidată, formată din fragmente rotunjite de roci mai vechi, cimentate cu argilă, calcar, silice etc.; conglomerație. ♦ Fig. Amestec, îmbinare de elemente eterogene. – Din fr. conglomérat. DOOM
conglomerát s. n., pl. conglomeráte
conglomerata
CONGLOMERÁT, conglomerate, s. n. Rocă sedimentară consolidată, formată din fragmente rotunjite de roci mai vechi, cimentate cu argilă, calcar, silice etc.; conglomerație. ♦ Fig. Amestec, îmbinare de elemente eterogene. – Din fr. conglomérat. DOOM
conglomerát s. n., pl. conglomeráte
conglomerate
CONGLOMERÁT, conglomerate, s. n. Rocă sedimentară consolidată, formată din fragmente rotunjite de roci mai vechi, cimentate cu argilă, calcar, silice etc.; conglomerație. ♦ Fig. Amestec, îmbinare de elemente eterogene. – Din fr. conglomérat. DOOM
conglomerát s. n., pl. conglomeráte
conglomeratei
CONGLOMERÁT, conglomerate, s. n. Rocă sedimentară consolidată, formată din fragmente rotunjite de roci mai vechi, cimentate cu argilă, calcar, silice etc.; conglomerație. ♦ Fig. Amestec, îmbinare de elemente eterogene. – Din fr. conglomérat. DOOM
conglomerát s. n., pl. conglomeráte
conglomeratele
CONGLOMERÁT, conglomerate, s. n. Rocă sedimentară consolidată, formată din fragmente rotunjite de roci mai vechi, cimentate cu argilă, calcar, silice etc.; conglomerație. ♦ Fig. Amestec, îmbinare de elemente eterogene. – Din fr. conglomérat. DOOM
conglomerát s. n., pl. conglomeráte
conglomeratelor
CONGLOMERÁT, conglomerate, s. n. Rocă sedimentară consolidată, formată din fragmente rotunjite de roci mai vechi, cimentate cu argilă, calcar, silice etc.; conglomerație. ♦ Fig. Amestec, îmbinare de elemente eterogene. – Din fr. conglomérat. DOOM
conglomerát s. n., pl. conglomeráte
conglomeratul
CONGLOMERÁT, conglomerate, s. n. Rocă sedimentară consolidată, formată din fragmente rotunjite de roci mai vechi, cimentate cu argilă, calcar, silice etc.; conglomerație. ♦ Fig. Amestec, îmbinare de elemente eterogene. – Din fr. conglomérat. DOOM
conglomerát s. n., pl. conglomeráte
conglomeratului
CONGLOMERÁT, conglomerate, s. n. Rocă sedimentară consolidată, formată din fragmente rotunjite de roci mai vechi, cimentate cu argilă, calcar, silice etc.; conglomerație. ♦ Fig. Amestec, îmbinare de elemente eterogene. – Din fr. conglomérat. DOOM
conglomerát s. n., pl. conglomeráte
conglomeratus
RUGÍNĂ, rugini, s. f. I. 1. Substanță brun-roșcată, poroasă, sfărâmicioasă, care se formează prin oxidare pe obiectele de fier. ♦ Pojghiță brună care acoperă uneori pietrele și care se produce prin oxidarea minereurilor de fier din ele. 2. Obiect (de fier) vechi, prost întreținut; ruginitură, rablă. 3. Fig. Idee, teorie, mentalitate înapoiată, învechită. ♦ Om cu idei sau cu mentalitate învechită; retrograd. II. 1. Boală infecțioasă a plantelor, provocată de ciuperci microscopice, patogene (Puccinia), care se manifestă prin apariția unor pete brune-ruginii pe frunze, pe tulpini sau pe inflorescențe, împiedicând dezvoltarea normală a plantelor. 2. Plantă erbacee cu tulpina netedă, cu frunze lungi, țepoase, având la vârf o inflorescență cu flori mici, brune; pipirig (Juncus effusus). – Cf. lat. *aerugina.
conglomerau
CONGLOMERÁ, conglomerez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) uni, a (se) îngrămădi într-o masă unică. – Din fr. conglomérer, lat. conglomerare. DOOM
conglomerá (a ~) vb., ind. prez. 3 conglomereáză
conglomerași
CONGLOMERÁ, conglomerez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) uni, a (se) îngrămădi într-o masă unică. – Din fr. conglomérer, lat. conglomerare. DOOM
conglomerá (a ~) vb., ind. prez. 3 conglomereáză
conglomerați
CONGLOMERÁ, conglomerez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) uni, a (se) îngrămădi într-o masă unică. – Din fr. conglomérer, lat. conglomerare. DOOM
conglomerá (a ~) vb., ind. prez. 3 conglomereáză
conglomerați
CONGLOMERÁT, conglomerate, s. n. Rocă sedimentară consolidată, formată din fragmente rotunjite de roci mai vechi, cimentate cu argilă, calcar, silice etc.; conglomerație. ♦ Fig. Amestec, îmbinare de elemente eterogene. – Din fr. conglomérat. DOOM
conglomerát s. n., pl. conglomeráte
conglomerația
CONGLOMERÁȚIE, conglomerații, s. f. (Rar) Conglomerat. [Var.: conglomerațiúne s. f.] – Din lat. conglomeratio, -onis, fr. conglomération. DOOM
conglomeráție (rar) (-ți-e) s. f., art. conglomeráția (-ți-a), g.-d. art. conglomeráției; pl. conglomeráții, art. conglomeráțiile (-ți-i-)
conglomerație
CONGLOMERÁȚIE, conglomerații, s. f. (Rar) Conglomerat. [Var.: conglomerațiúne s. f.] – Din lat. conglomeratio, -onis, fr. conglomération. DOOM
conglomeráție (rar) (-ți-e) s. f., art. conglomeráția (-ți-a), g.-d. art. conglomeráției; pl. conglomeráții, art. conglomeráțiile (-ți-i-)
conglomerației
CONGLOMERÁȚIE, conglomerații, s. f. (Rar) Conglomerat. [Var.: conglomerațiúne s. f.] – Din lat. conglomeratio, -onis, fr. conglomération. DOOM
conglomeráție (rar) (-ți-e) s. f., art. conglomeráția (-ți-a), g.-d. art. conglomeráției; pl. conglomeráții, art. conglomeráțiile (-ți-i-)
conglomerații
CONGLOMERÁT, conglomerate, s. n. Rocă sedimentară consolidată, formată din fragmente rotunjite de roci mai vechi, cimentate cu argilă, calcar, silice etc.; conglomerație. ♦ Fig. Amestec, îmbinare de elemente eterogene. – Din fr. conglomérat. DOOM
conglomerát s. n., pl. conglomeráte
conglomerații
CONGLOMERÁȚIE, conglomerații, s. f. (Rar) Conglomerat. [Var.: conglomerațiúne s. f.] – Din lat. conglomeratio, -onis, fr. conglomération. DOOM
conglomeráție (rar) (-ți-e) s. f., art. conglomeráția (-ți-a), g.-d. art. conglomeráției; pl. conglomeráții, art. conglomeráțiile (-ți-i-)
conglomerațiile
CONGLOMERÁȚIE, conglomerații, s. f. (Rar) Conglomerat. [Var.: conglomerațiúne s. f.] – Din lat. conglomeratio, -onis, fr. conglomération. DOOM
conglomeráție (rar) (-ți-e) s. f., art. conglomeráția (-ți-a), g.-d. art. conglomeráției; pl. conglomeráții, art. conglomeráțiile (-ți-i-)
conglomerațiilor
CONGLOMERÁȚIE, conglomerații, s. f. (Rar) Conglomerat. [Var.: conglomerațiúne s. f.] – Din lat. conglomeratio, -onis, fr. conglomération. DOOM
conglomeráție (rar) (-ți-e) s. f., art. conglomeráția (-ți-a), g.-d. art. conglomeráției; pl. conglomeráții, art. conglomeráțiile (-ți-i-)
conglomeraților
CONGLOMERÁT, conglomerate, s. n. Rocă sedimentară consolidată, formată din fragmente rotunjite de roci mai vechi, cimentate cu argilă, calcar, silice etc.; conglomerație. ♦ Fig. Amestec, îmbinare de elemente eterogene. – Din fr. conglomérat. DOOM
conglomerát s. n., pl. conglomeráte
conglomerațiune
CONGLOMERÁȚIE, conglomerații, s. f. (Rar) Conglomerat. [Var.: conglomerațiúne s. f.] – Din lat. conglomeratio, -onis, fr. conglomération. DOOM
conglomeráție (rar) (-ți-e) s. f., art. conglomeráția (-ți-a), g.-d. art. conglomeráției; pl. conglomeráții, art. conglomeráțiile (-ți-i-)
conglomerează
CONGLOMERÁ, conglomerez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) uni, a (se) îngrămădi într-o masă unică. – Din fr. conglomérer, lat. conglomerare. DOOM
conglomerá (a ~) vb., ind. prez. 3 conglomereáză
conglomerez
CONGLOMERÁ, conglomerez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) uni, a (se) îngrămădi într-o masă unică. – Din fr. conglomérer, lat. conglomerare. DOOM
conglomerá (a ~) vb., ind. prez. 3 conglomereáză
conglomereze
CONGLOMERÁ, conglomerez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) uni, a (se) îngrămădi într-o masă unică. – Din fr. conglomérer, lat. conglomerare. DOOM
conglomerá (a ~) vb., ind. prez. 3 conglomereáză
conglomerezi
CONGLOMERÁ, conglomerez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) uni, a (se) îngrămădi într-o masă unică. – Din fr. conglomérer, lat. conglomerare. DOOM
conglomerá (a ~) vb., ind. prez. 3 conglomereáză
conglomerând
CONGLOMERÁ, conglomerez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) uni, a (se) îngrămădi într-o masă unică. – Din fr. conglomérer, lat. conglomerare. DOOM
conglomerá (a ~) vb., ind. prez. 3 conglomereáză
conglomerînd
CONGLOMERÁ, conglomerez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) uni, a (se) îngrămădi într-o masă unică. – Din fr. conglomérer, lat. conglomerare. DOOM
conglomerá (a ~) vb., ind. prez. 3 conglomereáză
conglomerări
CONGLOMERÁRE, conglomerări, s. f. Acțiunea de a (se) conglomera și rezultatul ei. – V. conglomera. DOOM
conglomeráre s. f., g.-d. art. conglomerắrii; pl. conglomerắri
conglomerării
CONGLOMERÁRE, conglomerări, s. f. Acțiunea de a (se) conglomera și rezultatul ei. – V. conglomera. DOOM
conglomeráre s. f., g.-d. art. conglomerắrii; pl. conglomerắri
conglomerările
CONGLOMERÁRE, conglomerări, s. f. Acțiunea de a (se) conglomera și rezultatul ei. – V. conglomera. DOOM
conglomeráre s. f., g.-d. art. conglomerắrii; pl. conglomerắri
conglomerărilor
CONGLOMERÁRE, conglomerări, s. f. Acțiunea de a (se) conglomera și rezultatul ei. – V. conglomera. DOOM
conglomeráre s. f., g.-d. art. conglomerắrii; pl. conglomerắri
conglutina
CONGLUTINÁ, conglutinez, vb. I. Tranz. (Rar) A face dens, vâscos; a coagula. – Din fr. conglutiner, lat. conglutinare. DOOM
conglutiná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 conglutineáză
conglutinai
CONGLUTINÁ, conglutinez, vb. I. Tranz. (Rar) A face dens, vâscos; a coagula. – Din fr. conglutiner, lat. conglutinare. DOOM
conglutiná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 conglutineáză
conglutinam
CONGLUTINÁ, conglutinez, vb. I. Tranz. (Rar) A face dens, vâscos; a coagula. – Din fr. conglutiner, lat. conglutinare. DOOM
conglutiná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 conglutineáză
conglutinare
CONGLUTINÁ, conglutinez, vb. I. Tranz. (Rar) A face dens, vâscos; a coagula. – Din fr. conglutiner, lat. conglutinare. DOOM
conglutiná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 conglutineáză
conglutinare
CONGLUTINÁRE s. f. (Rar) Acțiunea de a conglutina și rezultatul ei; conglutinație, coagulare. – V. conglutina. DOOM
conglutináre (rar) s. f., g.-d. art. conglutinắrii
conglutinarea
CONGLUTINÁRE s. f. (Rar) Acțiunea de a conglutina și rezultatul ei; conglutinație, coagulare. – V. conglutina. DOOM
conglutináre (rar) s. f., g.-d. art. conglutinắrii
conglutinară
CONGLUTINÁ, conglutinez, vb. I. Tranz. (Rar) A face dens, vâscos; a coagula. – Din fr. conglutiner, lat. conglutinare. DOOM
conglutiná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 conglutineáză
conglutinarăm
CONGLUTINÁ, conglutinez, vb. I. Tranz. (Rar) A face dens, vâscos; a coagula. – Din fr. conglutiner, lat. conglutinare. DOOM
conglutiná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 conglutineáză
conglutinarăți
CONGLUTINÁ, conglutinez, vb. I. Tranz. (Rar) A face dens, vâscos; a coagula. – Din fr. conglutiner, lat. conglutinare. DOOM
conglutiná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 conglutineáză
conglutinase
CONGLUTINÁ, conglutinez, vb. I. Tranz. (Rar) A face dens, vâscos; a coagula. – Din fr. conglutiner, lat. conglutinare. DOOM
conglutiná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 conglutineáză
conglutinasem
CONGLUTINÁ, conglutinez, vb. I. Tranz. (Rar) A face dens, vâscos; a coagula. – Din fr. conglutiner, lat. conglutinare. DOOM
conglutiná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 conglutineáză
conglutinaseră
CONGLUTINÁ, conglutinez, vb. I. Tranz. (Rar) A face dens, vâscos; a coagula. – Din fr. conglutiner, lat. conglutinare. DOOM
conglutiná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 conglutineáză
conglutinaserăm
CONGLUTINÁ, conglutinez, vb. I. Tranz. (Rar) A face dens, vâscos; a coagula. – Din fr. conglutiner, lat. conglutinare. DOOM
conglutiná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 conglutineáză
conglutinaserăți
CONGLUTINÁ, conglutinez, vb. I. Tranz. (Rar) A face dens, vâscos; a coagula. – Din fr. conglutiner, lat. conglutinare. DOOM
conglutiná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 conglutineáză
conglutinaseși
CONGLUTINÁ, conglutinez, vb. I. Tranz. (Rar) A face dens, vâscos; a coagula. – Din fr. conglutiner, lat. conglutinare. DOOM
conglutiná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 conglutineáză
conglutinaseți
CONGLUTINÁ, conglutinez, vb. I. Tranz. (Rar) A face dens, vâscos; a coagula. – Din fr. conglutiner, lat. conglutinare. DOOM
conglutiná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 conglutineáză
conglutinat
CONGLUTINÁ, conglutinez, vb. I. Tranz. (Rar) A face dens, vâscos; a coagula. – Din fr. conglutiner, lat. conglutinare. DOOM
conglutiná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 conglutineáză
conglutinat
CONGLUTINÁ, conglutinez, vb. I. Tranz. (Rar) A face dens, vâscos; a coagula. – Din fr. conglutiner, lat. conglutinare.
conglutinau
CONGLUTINÁ, conglutinez, vb. I. Tranz. (Rar) A face dens, vâscos; a coagula. – Din fr. conglutiner, lat. conglutinare. DOOM
conglutiná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 conglutineáză
conglutinași
CONGLUTINÁ, conglutinez, vb. I. Tranz. (Rar) A face dens, vâscos; a coagula. – Din fr. conglutiner, lat. conglutinare. DOOM
conglutiná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 conglutineáză
conglutinați
CONGLUTINÁ, conglutinez, vb. I. Tranz. (Rar) A face dens, vâscos; a coagula. – Din fr. conglutiner, lat. conglutinare. DOOM
conglutiná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 conglutineáză
conglutinația
CONGLUTINAȚIÚNE s. f. v. conglutinație. DOOM
conglutináție (rar) (-ți-e) s. f., art. conglutináția (-ți-a), g.-d. art. conglutináției; pl. conglutináții, art. conglutináțiile (-ți-i-)
conglutinație
CONGLUTINAȚIÚNE s. f. v. conglutinație. DOOM
conglutináție (rar) (-ți-e) s. f., art. conglutináția (-ți-a), g.-d. art. conglutináției; pl. conglutináții, art. conglutináțiile (-ți-i-)
conglutinației
CONGLUTINAȚIÚNE s. f. v. conglutinație. DOOM
conglutináție (rar) (-ți-e) s. f., art. conglutináția (-ți-a), g.-d. art. conglutináției; pl. conglutináții, art. conglutináțiile (-ți-i-)
conglutinații
CONGLUTINAȚIÚNE s. f. v. conglutinație. DOOM
conglutináție (rar) (-ți-e) s. f., art. conglutináția (-ți-a), g.-d. art. conglutináției; pl. conglutináții, art. conglutináțiile (-ți-i-)
conglutinațiile
CONGLUTINAȚIÚNE s. f. v. conglutinație. DOOM
conglutináție (rar) (-ți-e) s. f., art. conglutináția (-ți-a), g.-d. art. conglutináției; pl. conglutináții, art. conglutináțiile (-ți-i-)
conglutinațiilor
CONGLUTINAȚIÚNE s. f. v. conglutinație. DOOM
conglutináție (rar) (-ți-e) s. f., art. conglutináția (-ți-a), g.-d. art. conglutináției; pl. conglutináții, art. conglutináțiile (-ți-i-)
conglutinațiune
CONGLUTINAȚIÚNE s. f. v. conglutinație. DOOM
conglutináție (rar) (-ți-e) s. f., art. conglutináția (-ți-a), g.-d. art. conglutináției; pl. conglutináții, art. conglutináțiile (-ți-i-)
conglutinează
CONGLUTINÁ, conglutinez, vb. I. Tranz. (Rar) A face dens, vâscos; a coagula. – Din fr. conglutiner, lat. conglutinare. DOOM
conglutiná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 conglutineáză
conglutinez
CONGLUTINÁ, conglutinez, vb. I. Tranz. (Rar) A face dens, vâscos; a coagula. – Din fr. conglutiner, lat. conglutinare. DOOM
conglutiná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 conglutineáză
conglutineze
CONGLUTINÁ, conglutinez, vb. I. Tranz. (Rar) A face dens, vâscos; a coagula. – Din fr. conglutiner, lat. conglutinare. DOOM
conglutiná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 conglutineáză
conglutinezi
CONGLUTINÁ, conglutinez, vb. I. Tranz. (Rar) A face dens, vâscos; a coagula. – Din fr. conglutiner, lat. conglutinare. DOOM
conglutiná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 conglutineáză
conglutinând
CONGLUTINÁ, conglutinez, vb. I. Tranz. (Rar) A face dens, vâscos; a coagula. – Din fr. conglutiner, lat. conglutinare. DOOM
conglutiná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 conglutineáză
conglutinînd
CONGLUTINÁ, conglutinez, vb. I. Tranz. (Rar) A face dens, vâscos; a coagula. – Din fr. conglutiner, lat. conglutinare. DOOM
conglutiná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 conglutineáză
conglutinări
CONGLUTINÁRE s. f. (Rar) Acțiunea de a conglutina și rezultatul ei; conglutinație, coagulare. – V. conglutina. DOOM
conglutináre (rar) s. f., g.-d. art. conglutinắrii
conglutinării
CONGLUTINÁRE s. f. (Rar) Acțiunea de a conglutina și rezultatul ei; conglutinație, coagulare. – V. conglutina. DOOM
conglutináre (rar) s. f., g.-d. art. conglutinắrii
conglutinările
CONGLUTINÁRE s. f. (Rar) Acțiunea de a conglutina și rezultatul ei; conglutinație, coagulare. – V. conglutina. DOOM
conglutináre (rar) s. f., g.-d. art. conglutinắrii
conglutinărilor
CONGLUTINÁRE s. f. (Rar) Acțiunea de a conglutina și rezultatul ei; conglutinație, coagulare. – V. conglutina. DOOM
conglutináre (rar) s. f., g.-d. art. conglutinắrii
conglăsui
CONGLĂSUÍ, conglăsuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A fi de acord, a se potrivi cu..., a concorda. – Con1- + glăsui (probabil după germ. übereinstimmen sau rus. soglasitsea). DOOM
conglăsuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conglăsuiésc, imperf. 3 sg. conglăsuiá; conj. prez. 3 să conglăsuiáscă
conglăsuia
CONGLĂSUÍ, conglăsuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A fi de acord, a se potrivi cu..., a concorda. – Con1- + glăsui (probabil după germ. übereinstimmen sau rus. soglasitsea). DOOM
conglăsuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conglăsuiésc, imperf. 3 sg. conglăsuiá; conj. prez. 3 să conglăsuiáscă
conglăsuiai
CONGLĂSUÍ, conglăsuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A fi de acord, a se potrivi cu..., a concorda. – Con1- + glăsui (probabil după germ. übereinstimmen sau rus. soglasitsea). DOOM
conglăsuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conglăsuiésc, imperf. 3 sg. conglăsuiá; conj. prez. 3 să conglăsuiáscă
conglăsuiam
CONGLĂSUÍ, conglăsuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A fi de acord, a se potrivi cu..., a concorda. – Con1- + glăsui (probabil după germ. übereinstimmen sau rus. soglasitsea). DOOM
conglăsuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conglăsuiésc, imperf. 3 sg. conglăsuiá; conj. prez. 3 să conglăsuiáscă
conglăsuiască
CONGLĂSUÍ, conglăsuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A fi de acord, a se potrivi cu..., a concorda. – Con1- + glăsui (probabil după germ. übereinstimmen sau rus. soglasitsea). DOOM
conglăsuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conglăsuiésc, imperf. 3 sg. conglăsuiá; conj. prez. 3 să conglăsuiáscă
conglăsuiau
CONGLĂSUÍ, conglăsuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A fi de acord, a se potrivi cu..., a concorda. – Con1- + glăsui (probabil după germ. übereinstimmen sau rus. soglasitsea). DOOM
conglăsuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conglăsuiésc, imperf. 3 sg. conglăsuiá; conj. prez. 3 să conglăsuiáscă
conglăsuiați
CONGLĂSUÍ, conglăsuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A fi de acord, a se potrivi cu..., a concorda. – Con1- + glăsui (probabil după germ. übereinstimmen sau rus. soglasitsea). DOOM
conglăsuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conglăsuiésc, imperf. 3 sg. conglăsuiá; conj. prez. 3 să conglăsuiáscă
conglăsuiesc
CONGLĂSUÍ, conglăsuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A fi de acord, a se potrivi cu..., a concorda. – Con1- + glăsui (probabil după germ. übereinstimmen sau rus. soglasitsea). DOOM
conglăsuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conglăsuiésc, imperf. 3 sg. conglăsuiá; conj. prez. 3 să conglăsuiáscă
conglăsuiește
CONGLĂSUÍ, conglăsuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A fi de acord, a se potrivi cu..., a concorda. – Con1- + glăsui (probabil după germ. übereinstimmen sau rus. soglasitsea). DOOM
conglăsuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conglăsuiésc, imperf. 3 sg. conglăsuiá; conj. prez. 3 să conglăsuiáscă
conglăsuiești
CONGLĂSUÍ, conglăsuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A fi de acord, a se potrivi cu..., a concorda. – Con1- + glăsui (probabil după germ. übereinstimmen sau rus. soglasitsea). DOOM
conglăsuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conglăsuiésc, imperf. 3 sg. conglăsuiá; conj. prez. 3 să conglăsuiáscă
conglăsuii
CONGLĂSUÍ, conglăsuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A fi de acord, a se potrivi cu..., a concorda. – Con1- + glăsui (probabil după germ. übereinstimmen sau rus. soglasitsea). DOOM
conglăsuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conglăsuiésc, imperf. 3 sg. conglăsuiá; conj. prez. 3 să conglăsuiáscă
conglăsuim
CONGLĂSUÍ, conglăsuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A fi de acord, a se potrivi cu..., a concorda. – Con1- + glăsui (probabil după germ. übereinstimmen sau rus. soglasitsea). DOOM
conglăsuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conglăsuiésc, imperf. 3 sg. conglăsuiá; conj. prez. 3 să conglăsuiáscă
conglăsuind
CONGLĂSUÍ, conglăsuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A fi de acord, a se potrivi cu..., a concorda. – Con1- + glăsui (probabil după germ. übereinstimmen sau rus. soglasitsea). DOOM
conglăsuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conglăsuiésc, imperf. 3 sg. conglăsuiá; conj. prez. 3 să conglăsuiáscă
conglăsuire
CONGLĂSUÍ, conglăsuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A fi de acord, a se potrivi cu..., a concorda. – Con1- + glăsui (probabil după germ. übereinstimmen sau rus. soglasitsea). DOOM
conglăsuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conglăsuiésc, imperf. 3 sg. conglăsuiá; conj. prez. 3 să conglăsuiáscă
conglăsuire
CONGLĂSUÍRE, conglăsuiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a conglăsui și rezultatul ei; aprobare, învoire, acord unanim. – V. conglăsui. DOOM
conglăsuíre (înv.) s. f., g.-d. art. conglăsuírii; pl. conglăsuíri
conglăsuirea
CONGLĂSUÍRE, conglăsuiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a conglăsui și rezultatul ei; aprobare, învoire, acord unanim. – V. conglăsui. DOOM
conglăsuíre (înv.) s. f., g.-d. art. conglăsuírii; pl. conglăsuíri
conglăsuiri
CONGLĂSUÍRE, conglăsuiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a conglăsui și rezultatul ei; aprobare, învoire, acord unanim. – V. conglăsui. DOOM
conglăsuíre (înv.) s. f., g.-d. art. conglăsuírii; pl. conglăsuíri
conglăsuirii
CONGLĂSUÍRE, conglăsuiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a conglăsui și rezultatul ei; aprobare, învoire, acord unanim. – V. conglăsui. DOOM
conglăsuíre (înv.) s. f., g.-d. art. conglăsuírii; pl. conglăsuíri
conglăsuirile
CONGLĂSUÍRE, conglăsuiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a conglăsui și rezultatul ei; aprobare, învoire, acord unanim. – V. conglăsui. DOOM
conglăsuíre (înv.) s. f., g.-d. art. conglăsuírii; pl. conglăsuíri
conglăsuirilor
CONGLĂSUÍRE, conglăsuiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a conglăsui și rezultatul ei; aprobare, învoire, acord unanim. – V. conglăsui. DOOM
conglăsuíre (înv.) s. f., g.-d. art. conglăsuírii; pl. conglăsuíri
conglăsuiră
CONGLĂSUÍ, conglăsuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A fi de acord, a se potrivi cu..., a concorda. – Con1- + glăsui (probabil după germ. übereinstimmen sau rus. soglasitsea). DOOM
conglăsuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conglăsuiésc, imperf. 3 sg. conglăsuiá; conj. prez. 3 să conglăsuiáscă
conglăsuirăm
CONGLĂSUÍ, conglăsuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A fi de acord, a se potrivi cu..., a concorda. – Con1- + glăsui (probabil după germ. übereinstimmen sau rus. soglasitsea). DOOM
conglăsuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conglăsuiésc, imperf. 3 sg. conglăsuiá; conj. prez. 3 să conglăsuiáscă
conglăsuirăți
CONGLĂSUÍ, conglăsuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A fi de acord, a se potrivi cu..., a concorda. – Con1- + glăsui (probabil după germ. übereinstimmen sau rus. soglasitsea). DOOM
conglăsuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conglăsuiésc, imperf. 3 sg. conglăsuiá; conj. prez. 3 să conglăsuiáscă
conglăsuise
CONGLĂSUÍ, conglăsuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A fi de acord, a se potrivi cu..., a concorda. – Con1- + glăsui (probabil după germ. übereinstimmen sau rus. soglasitsea). DOOM
conglăsuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conglăsuiésc, imperf. 3 sg. conglăsuiá; conj. prez. 3 să conglăsuiáscă
conglăsuisem
CONGLĂSUÍ, conglăsuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A fi de acord, a se potrivi cu..., a concorda. – Con1- + glăsui (probabil după germ. übereinstimmen sau rus. soglasitsea). DOOM
conglăsuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conglăsuiésc, imperf. 3 sg. conglăsuiá; conj. prez. 3 să conglăsuiáscă
conglăsuiseră
CONGLĂSUÍ, conglăsuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A fi de acord, a se potrivi cu..., a concorda. – Con1- + glăsui (probabil după germ. übereinstimmen sau rus. soglasitsea). DOOM
conglăsuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conglăsuiésc, imperf. 3 sg. conglăsuiá; conj. prez. 3 să conglăsuiáscă
conglăsuiserăm
CONGLĂSUÍ, conglăsuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A fi de acord, a se potrivi cu..., a concorda. – Con1- + glăsui (probabil după germ. übereinstimmen sau rus. soglasitsea). DOOM
conglăsuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conglăsuiésc, imperf. 3 sg. conglăsuiá; conj. prez. 3 să conglăsuiáscă
conglăsuiserăți
CONGLĂSUÍ, conglăsuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A fi de acord, a se potrivi cu..., a concorda. – Con1- + glăsui (probabil după germ. übereinstimmen sau rus. soglasitsea). DOOM
conglăsuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conglăsuiésc, imperf. 3 sg. conglăsuiá; conj. prez. 3 să conglăsuiáscă
conglăsuiseși
CONGLĂSUÍ, conglăsuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A fi de acord, a se potrivi cu..., a concorda. – Con1- + glăsui (probabil după germ. übereinstimmen sau rus. soglasitsea). DOOM
conglăsuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conglăsuiésc, imperf. 3 sg. conglăsuiá; conj. prez. 3 să conglăsuiáscă
conglăsuiseți
CONGLĂSUÍ, conglăsuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A fi de acord, a se potrivi cu..., a concorda. – Con1- + glăsui (probabil după germ. übereinstimmen sau rus. soglasitsea). DOOM
conglăsuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conglăsuiésc, imperf. 3 sg. conglăsuiá; conj. prez. 3 să conglăsuiáscă
conglăsuit
CONGLĂSUÍ, conglăsuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A fi de acord, a se potrivi cu..., a concorda. – Con1- + glăsui (probabil după germ. übereinstimmen sau rus. soglasitsea). DOOM
conglăsuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conglăsuiésc, imperf. 3 sg. conglăsuiá; conj. prez. 3 să conglăsuiáscă
conglăsuiși
CONGLĂSUÍ, conglăsuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A fi de acord, a se potrivi cu..., a concorda. – Con1- + glăsui (probabil după germ. übereinstimmen sau rus. soglasitsea). DOOM
conglăsuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conglăsuiésc, imperf. 3 sg. conglăsuiá; conj. prez. 3 să conglăsuiáscă
conglăsuiți
CONGLĂSUÍ, conglăsuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A fi de acord, a se potrivi cu..., a concorda. – Con1- + glăsui (probabil după germ. übereinstimmen sau rus. soglasitsea). DOOM
conglăsuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conglăsuiésc, imperf. 3 sg. conglăsuiá; conj. prez. 3 să conglăsuiáscă
congolez
CONGOLÉZ, -Ă, congolezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Congo sau este originară din Congo. 2. Adj. Care aparține Republicii Congo sau congolezilor (1), referitor la Congo ori la congolezi. – Din n. pr. Congo. Cf. fr. c o n g o l a i s. DOOM
congoléz adj. m., s. m., pl congolézi; adj. f., s. f. congoléză, pl. congoléze
congolez
CONGOLÉZ, -Ă, congolezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Congo sau este originară din Congo. 2. Adj. Care aparține Republicii Congo sau congolezilor (1), referitor la Congo ori la congolezi. – Din n. pr. Congo. Cf. fr. c o n g o l a i s. DOOM
congoléz adj. m., s. m., pl congolézi; adj. f., s. f. congoléză, pl. congoléze
congoleza
CONGOLÉZ, -Ă, congolezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Congo sau este originară din Congo. 2. Adj. Care aparține Republicii Congo sau congolezilor (1), referitor la Congo ori la congolezi. – Din n. pr. Congo. Cf. fr. c o n g o l a i s. DOOM
congoléz adj. m., s. m., pl congolézi; adj. f., s. f. congoléză, pl. congoléze
congoleza
CONGOLÉZ, -Ă, congolezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Congo sau este originară din Congo. 2. Adj. Care aparține Republicii Congo sau congolezilor (1), referitor la Congo ori la congolezi. – Din n. pr. Congo. Cf. fr. c o n g o l a i s. DOOM
congoléz adj. m., s. m., pl congolézi; adj. f., s. f. congoléză, pl. congoléze
congoleze
CONGOLÉZ, -Ă, congolezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Congo sau este originară din Congo. 2. Adj. Care aparține Republicii Congo sau congolezilor (1), referitor la Congo ori la congolezi. – Din n. pr. Congo. Cf. fr. c o n g o l a i s. DOOM
congoléz adj. m., s. m., pl congolézi; adj. f., s. f. congoléză, pl. congoléze
congoleze
CONGOLÉZ, -Ă, congolezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Congo sau este originară din Congo. 2. Adj. Care aparține Republicii Congo sau congolezilor (1), referitor la Congo ori la congolezi. – Din n. pr. Congo. Cf. fr. c o n g o l a i s. DOOM
congoléz adj. m., s. m., pl congolézi; adj. f., s. f. congoléză, pl. congoléze
congoleze
CONGOLÉZ, -Ă, congolezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Congo sau este originară din Congo. 2. Adj. Care aparține Republicii Congo sau congolezilor (1), referitor la Congo ori la congolezi. – Din n. pr. Congo. Cf. fr. c o n g o l a i s. DOOM
congoléz adj. m., s. m., pl congolézi; adj. f., s. f. congoléză, pl. congoléze
congolezei
CONGOLÉZ, -Ă, congolezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Congo sau este originară din Congo. 2. Adj. Care aparține Republicii Congo sau congolezilor (1), referitor la Congo ori la congolezi. – Din n. pr. Congo. Cf. fr. c o n g o l a i s. DOOM
congoléz adj. m., s. m., pl congolézi; adj. f., s. f. congoléză, pl. congoléze
congolezei
CONGOLÉZ, -Ă, congolezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Congo sau este originară din Congo. 2. Adj. Care aparține Republicii Congo sau congolezilor (1), referitor la Congo ori la congolezi. – Din n. pr. Congo. Cf. fr. c o n g o l a i s. DOOM
congoléz adj. m., s. m., pl congolézi; adj. f., s. f. congoléză, pl. congoléze
congolezele
CONGOLÉZ, -Ă, congolezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Congo sau este originară din Congo. 2. Adj. Care aparține Republicii Congo sau congolezilor (1), referitor la Congo ori la congolezi. – Din n. pr. Congo. Cf. fr. c o n g o l a i s. DOOM
congoléz adj. m., s. m., pl congolézi; adj. f., s. f. congoléză, pl. congoléze
congolezele
CONGOLÉZ, -Ă, congolezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Congo sau este originară din Congo. 2. Adj. Care aparține Republicii Congo sau congolezilor (1), referitor la Congo ori la congolezi. – Din n. pr. Congo. Cf. fr. c o n g o l a i s. DOOM
congoléz adj. m., s. m., pl congolézi; adj. f., s. f. congoléză, pl. congoléze
congolezelor
CONGOLÉZ, -Ă, congolezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Congo sau este originară din Congo. 2. Adj. Care aparține Republicii Congo sau congolezilor (1), referitor la Congo ori la congolezi. – Din n. pr. Congo. Cf. fr. c o n g o l a i s. DOOM
congoléz adj. m., s. m., pl congolézi; adj. f., s. f. congoléză, pl. congoléze
congolezelor
CONGOLÉZ, -Ă, congolezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Congo sau este originară din Congo. 2. Adj. Care aparține Republicii Congo sau congolezilor (1), referitor la Congo ori la congolezi. – Din n. pr. Congo. Cf. fr. c o n g o l a i s. DOOM
congoléz adj. m., s. m., pl congolézi; adj. f., s. f. congoléză, pl. congoléze
congolezi
CONGOLÉZ, -Ă, congolezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Congo sau este originară din Congo. 2. Adj. Care aparține Republicii Congo sau congolezilor (1), referitor la Congo ori la congolezi. – Din n. pr. Congo. Cf. fr. c o n g o l a i s. DOOM
congoléz adj. m., s. m., pl congolézi; adj. f., s. f. congoléză, pl. congoléze
congolezi
CONGOLÉZ, -Ă, congolezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Congo sau este originară din Congo. 2. Adj. Care aparține Republicii Congo sau congolezilor (1), referitor la Congo ori la congolezi. – Din n. pr. Congo. Cf. fr. c o n g o l a i s. DOOM
congoléz adj. m., s. m., pl congolézi; adj. f., s. f. congoléză, pl. congoléze
congolezii
CONGOLÉZ, -Ă, congolezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Congo sau este originară din Congo. 2. Adj. Care aparține Republicii Congo sau congolezilor (1), referitor la Congo ori la congolezi. – Din n. pr. Congo. Cf. fr. c o n g o l a i s. DOOM
congoléz adj. m., s. m., pl congolézi; adj. f., s. f. congoléză, pl. congoléze
congolezii
CONGOLÉZ, -Ă, congolezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Congo sau este originară din Congo. 2. Adj. Care aparține Republicii Congo sau congolezilor (1), referitor la Congo ori la congolezi. – Din n. pr. Congo. Cf. fr. c o n g o l a i s. DOOM
congoléz adj. m., s. m., pl congolézi; adj. f., s. f. congoléză, pl. congoléze
congolezilor
CONGOLÉZ, -Ă, congolezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Congo sau este originară din Congo. 2. Adj. Care aparține Republicii Congo sau congolezilor (1), referitor la Congo ori la congolezi. – Din n. pr. Congo. Cf. fr. c o n g o l a i s. DOOM
congoléz adj. m., s. m., pl congolézi; adj. f., s. f. congoléză, pl. congoléze
congolezilor
CONGOLÉZ, -Ă, congolezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Congo sau este originară din Congo. 2. Adj. Care aparține Republicii Congo sau congolezilor (1), referitor la Congo ori la congolezi. – Din n. pr. Congo. Cf. fr. c o n g o l a i s. DOOM
congoléz adj. m., s. m., pl congolézi; adj. f., s. f. congoléză, pl. congoléze
congolezo
CONGOLÉZ, -Ă, congolezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Congo sau este originară din Congo. 2. Adj. Care aparține Republicii Congo sau congolezilor (1), referitor la Congo ori la congolezi. – Din n. pr. Congo. Cf. fr. c o n g o l a i s. DOOM
congoléz adj. m., s. m., pl congolézi; adj. f., s. f. congoléză, pl. congoléze
congolezo
CONGOLÉZ, -Ă, congolezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Congo sau este originară din Congo. 2. Adj. Care aparține Republicii Congo sau congolezilor (1), referitor la Congo ori la congolezi. – Din n. pr. Congo. Cf. fr. c o n g o l a i s. DOOM
congoléz adj. m., s. m., pl congolézi; adj. f., s. f. congoléză, pl. congoléze
congolezul
CONGOLÉZ, -Ă, congolezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Congo sau este originară din Congo. 2. Adj. Care aparține Republicii Congo sau congolezilor (1), referitor la Congo ori la congolezi. – Din n. pr. Congo. Cf. fr. c o n g o l a i s. DOOM
congoléz adj. m., s. m., pl congolézi; adj. f., s. f. congoléză, pl. congoléze
congolezul
CONGOLÉZ, -Ă, congolezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Congo sau este originară din Congo. 2. Adj. Care aparține Republicii Congo sau congolezilor (1), referitor la Congo ori la congolezi. – Din n. pr. Congo. Cf. fr. c o n g o l a i s. DOOM
congoléz adj. m., s. m., pl congolézi; adj. f., s. f. congoléză, pl. congoléze
congolezule
CONGOLÉZ, -Ă, congolezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Congo sau este originară din Congo. 2. Adj. Care aparține Republicii Congo sau congolezilor (1), referitor la Congo ori la congolezi. – Din n. pr. Congo. Cf. fr. c o n g o l a i s. DOOM
congoléz adj. m., s. m., pl congolézi; adj. f., s. f. congoléză, pl. congoléze
congolezule
CONGOLÉZ, -Ă, congolezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Congo sau este originară din Congo. 2. Adj. Care aparține Republicii Congo sau congolezilor (1), referitor la Congo ori la congolezi. – Din n. pr. Congo. Cf. fr. c o n g o l a i s. DOOM
congoléz adj. m., s. m., pl congolézi; adj. f., s. f. congoléză, pl. congoléze
congolezului
CONGOLÉZ, -Ă, congolezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Congo sau este originară din Congo. 2. Adj. Care aparține Republicii Congo sau congolezilor (1), referitor la Congo ori la congolezi. – Din n. pr. Congo. Cf. fr. c o n g o l a i s. DOOM
congoléz adj. m., s. m., pl congolézi; adj. f., s. f. congoléză, pl. congoléze
congolezului
CONGOLÉZ, -Ă, congolezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Congo sau este originară din Congo. 2. Adj. Care aparține Republicii Congo sau congolezilor (1), referitor la Congo ori la congolezi. – Din n. pr. Congo. Cf. fr. c o n g o l a i s. DOOM
congoléz adj. m., s. m., pl congolézi; adj. f., s. f. congoléză, pl. congoléze
congratula
CONGRATULÁ, congratulez, vb. I. Tranz. și refl. (recipr.) A (se) felicita. – Din fr. congratuler. DOOM
congratulá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 congratuleáză
congratulai
CONGRATULÁ, congratulez, vb. I. Tranz. și refl. (recipr.) A (se) felicita. – Din fr. congratuler. DOOM
congratulá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 congratuleáză
congratulam
CONGRATULÁ, congratulez, vb. I. Tranz. și refl. (recipr.) A (se) felicita. – Din fr. congratuler. DOOM
congratulá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 congratuleáză
congratulare
CONGRATULÁ, congratulez, vb. I. Tranz. și refl. (recipr.) A (se) felicita. – Din fr. congratuler. DOOM
congratulá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 congratuleáză
congratulare
CONGRATULÁRE, congratulări, s. f. Acțiunea de a (se) congratula și rezultatul ei; congratulație. – V. congratula. DOOM
congratuláre s. f., g.-d. art. congratulắrii; pl. congratulắri
congratularea
CONGRATULÁRE, congratulări, s. f. Acțiunea de a (se) congratula și rezultatul ei; congratulație. – V. congratula. DOOM
congratuláre s. f., g.-d. art. congratulắrii; pl. congratulắri
congratulară
CONGRATULÁ, congratulez, vb. I. Tranz. și refl. (recipr.) A (se) felicita. – Din fr. congratuler. DOOM
congratulá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 congratuleáză
congratularăm
CONGRATULÁ, congratulez, vb. I. Tranz. și refl. (recipr.) A (se) felicita. – Din fr. congratuler. DOOM
congratulá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 congratuleáză
congratularăți
CONGRATULÁ, congratulez, vb. I. Tranz. și refl. (recipr.) A (se) felicita. – Din fr. congratuler. DOOM
congratulá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 congratuleáză
congratulase
CONGRATULÁ, congratulez, vb. I. Tranz. și refl. (recipr.) A (se) felicita. – Din fr. congratuler. DOOM
congratulá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 congratuleáză
congratulasem
CONGRATULÁ, congratulez, vb. I. Tranz. și refl. (recipr.) A (se) felicita. – Din fr. congratuler. DOOM
congratulá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 congratuleáză
congratulaseră
CONGRATULÁ, congratulez, vb. I. Tranz. și refl. (recipr.) A (se) felicita. – Din fr. congratuler. DOOM
congratulá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 congratuleáză
congratulaserăm
CONGRATULÁ, congratulez, vb. I. Tranz. și refl. (recipr.) A (se) felicita. – Din fr. congratuler. DOOM
congratulá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 congratuleáză
congratulaserăți
CONGRATULÁ, congratulez, vb. I. Tranz. și refl. (recipr.) A (se) felicita. – Din fr. congratuler. DOOM
congratulá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 congratuleáză
congratulaseși
CONGRATULÁ, congratulez, vb. I. Tranz. și refl. (recipr.) A (se) felicita. – Din fr. congratuler. DOOM
congratulá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 congratuleáză
congratulaseți
CONGRATULÁ, congratulez, vb. I. Tranz. și refl. (recipr.) A (se) felicita. – Din fr. congratuler. DOOM
congratulá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 congratuleáză
congratulat
CONGRATULÁ, congratulez, vb. I. Tranz. și refl. (recipr.) A (se) felicita. – Din fr. congratuler. DOOM
congratulá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 congratuleáză
congratulat
CONGRATULÁ, congratulez, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A (se) felicita (reciproc). – Din fr. congratuler.
congratulau
CONGRATULÁ, congratulez, vb. I. Tranz. și refl. (recipr.) A (se) felicita. – Din fr. congratuler. DOOM
congratulá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 congratuleáză
congratulași
CONGRATULÁ, congratulez, vb. I. Tranz. și refl. (recipr.) A (se) felicita. – Din fr. congratuler. DOOM
congratulá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 congratuleáză
congratulați
CONGRATULÁ, congratulez, vb. I. Tranz. și refl. (recipr.) A (se) felicita. – Din fr. congratuler. DOOM
congratulá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 congratuleáză
congratulația
CONGRATULÁȚIE, congratulații, s. f. (Rar) Felicitare. [Var.: congratulațiúne s. f.] – Din fr. congratulation. DOOM
congratuláție (rar) (-ți-e) s. f., art. congratuláția (-ți-a), g.-d. art. congratuláției; pl. congratuláții, art. congratuláțiile (-ți-i-)
congratulație
CONGRATULÁȚIE, congratulații, s. f. (Rar) Felicitare. [Var.: congratulațiúne s. f.] – Din fr. congratulation. DOOM
congratuláție (rar) (-ți-e) s. f., art. congratuláția (-ți-a), g.-d. art. congratuláției; pl. congratuláții, art. congratuláțiile (-ți-i-)
congratulației
CONGRATULÁȚIE, congratulații, s. f. (Rar) Felicitare. [Var.: congratulațiúne s. f.] – Din fr. congratulation. DOOM
congratuláție (rar) (-ți-e) s. f., art. congratuláția (-ți-a), g.-d. art. congratuláției; pl. congratuláții, art. congratuláțiile (-ți-i-)
congratulații
CONGRATULÁȚIE, congratulații, s. f. (Rar) Felicitare. [Var.: congratulațiúne s. f.] – Din fr. congratulation. DOOM
congratuláție (rar) (-ți-e) s. f., art. congratuláția (-ți-a), g.-d. art. congratuláției; pl. congratuláții, art. congratuláțiile (-ți-i-)
congratulațiile
CONGRATULÁȚIE, congratulații, s. f. (Rar) Felicitare. [Var.: congratulațiúne s. f.] – Din fr. congratulation. DOOM
congratuláție (rar) (-ți-e) s. f., art. congratuláția (-ți-a), g.-d. art. congratuláției; pl. congratuláții, art. congratuláțiile (-ți-i-)
congratulațiilor
CONGRATULÁȚIE, congratulații, s. f. (Rar) Felicitare. [Var.: congratulațiúne s. f.] – Din fr. congratulation. DOOM
congratuláție (rar) (-ți-e) s. f., art. congratuláția (-ți-a), g.-d. art. congratuláției; pl. congratuláții, art. congratuláțiile (-ți-i-)
congratulațiune
CONGRATULÁȚIE, congratulații, s. f. (Rar) Felicitare. [Var.: congratulațiúne s. f.] – Din fr. congratulation. DOOM
congratuláție (rar) (-ți-e) s. f., art. congratuláția (-ți-a), g.-d. art. congratuláției; pl. congratuláții, art. congratuláțiile (-ți-i-)
congratulează
CONGRATULÁ, congratulez, vb. I. Tranz. și refl. (recipr.) A (se) felicita. – Din fr. congratuler. DOOM
congratulá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 congratuleáză
congratulez
CONGRATULÁ, congratulez, vb. I. Tranz. și refl. (recipr.) A (se) felicita. – Din fr. congratuler. DOOM
congratulá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 congratuleáză
congratuleze
CONGRATULÁ, congratulez, vb. I. Tranz. și refl. (recipr.) A (se) felicita. – Din fr. congratuler. DOOM
congratulá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 congratuleáză
congratulezi
CONGRATULÁ, congratulez, vb. I. Tranz. și refl. (recipr.) A (se) felicita. – Din fr. congratuler. DOOM
congratulá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 congratuleáză
congratulând
CONGRATULÁ, congratulez, vb. I. Tranz. și refl. (recipr.) A (se) felicita. – Din fr. congratuler. DOOM
congratulá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 congratuleáză
congratulînd
CONGRATULÁ, congratulez, vb. I. Tranz. și refl. (recipr.) A (se) felicita. – Din fr. congratuler. DOOM
congratulá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 congratuleáză
congratulări
CONGRATULÁRE, congratulări, s. f. Acțiunea de a (se) congratula și rezultatul ei; congratulație. – V. congratula. DOOM
congratuláre s. f., g.-d. art. congratulắrii; pl. congratulắri
congratulării
CONGRATULÁRE, congratulări, s. f. Acțiunea de a (se) congratula și rezultatul ei; congratulație. – V. congratula. DOOM
congratuláre s. f., g.-d. art. congratulắrii; pl. congratulắri
congratulările
CONGRATULÁRE, congratulări, s. f. Acțiunea de a (se) congratula și rezultatul ei; congratulație. – V. congratula. DOOM
congratuláre s. f., g.-d. art. congratulắrii; pl. congratulắri
congratulărilor
CONGRATULÁRE, congratulări, s. f. Acțiunea de a (se) congratula și rezultatul ei; congratulație. – V. congratula. DOOM
congratuláre s. f., g.-d. art. congratulắrii; pl. congratulắri
congregația
CONGREGÁȚIE, congregații, s. f. (În Biserica catolică) 1. Ordin monahal. ♦ Ramură a unui ordin monahal; mănăstire filială. 2. Confrerie alcătuită din clerici și din laici. 3. Departament în organizația centrală a Vaticanului, condus de un cardinal. 4. Ședință de studiu a sinoadelor generale; p. ext. adunare religioasă. – Din fr. congrégation, lat. congregatio. DOOM
congregáție (-ți-e) s. f., art. congregáția (-ți-a), g.-d. art. congregáției; pl. congregáții, art. congregáțiile (-ți-i-)
congregație
CONGREGÁȚIE, congregații, s. f. (În Biserica catolică) 1. Ordin monahal. ♦ Ramură a unui ordin monahal; mănăstire filială. 2. Confrerie alcătuită din clerici și din laici. 3. Departament în organizația centrală a Vaticanului, condus de un cardinal. 4. Ședință de studiu a sinoadelor generale; p. ext. adunare religioasă. – Din fr. congrégation, lat. congregatio. DOOM
congregáție (-ți-e) s. f., art. congregáția (-ți-a), g.-d. art. congregáției; pl. congregáții, art. congregáțiile (-ți-i-)
congregației
CONGREGÁȚIE, congregații, s. f. (În Biserica catolică) 1. Ordin monahal. ♦ Ramură a unui ordin monahal; mănăstire filială. 2. Confrerie alcătuită din clerici și din laici. 3. Departament în organizația centrală a Vaticanului, condus de un cardinal. 4. Ședință de studiu a sinoadelor generale; p. ext. adunare religioasă. – Din fr. congrégation, lat. congregatio. DOOM
congregáție (-ți-e) s. f., art. congregáția (-ți-a), g.-d. art. congregáției; pl. congregáții, art. congregáțiile (-ți-i-)
congregații
CONGREGÁȚIE, congregații, s. f. (În Biserica catolică) 1. Ordin monahal. ♦ Ramură a unui ordin monahal; mănăstire filială. 2. Confrerie alcătuită din clerici și din laici. 3. Departament în organizația centrală a Vaticanului, condus de un cardinal. 4. Ședință de studiu a sinoadelor generale; p. ext. adunare religioasă. – Din fr. congrégation, lat. congregatio. DOOM
congregáție (-ți-e) s. f., art. congregáția (-ți-a), g.-d. art. congregáției; pl. congregáții, art. congregáțiile (-ți-i-)
congregațiile
CONGREGÁȚIE, congregații, s. f. (În Biserica catolică) 1. Ordin monahal. ♦ Ramură a unui ordin monahal; mănăstire filială. 2. Confrerie alcătuită din clerici și din laici. 3. Departament în organizația centrală a Vaticanului, condus de un cardinal. 4. Ședință de studiu a sinoadelor generale; p. ext. adunare religioasă. – Din fr. congrégation, lat. congregatio. DOOM
congregáție (-ți-e) s. f., art. congregáția (-ți-a), g.-d. art. congregáției; pl. congregáții, art. congregáțiile (-ți-i-)
congregațiilor
CONGREGÁȚIE, congregații, s. f. (În Biserica catolică) 1. Ordin monahal. ♦ Ramură a unui ordin monahal; mănăstire filială. 2. Confrerie alcătuită din clerici și din laici. 3. Departament în organizația centrală a Vaticanului, condus de un cardinal. 4. Ședință de studiu a sinoadelor generale; p. ext. adunare religioasă. – Din fr. congrégation, lat. congregatio. DOOM
congregáție (-ți-e) s. f., art. congregáția (-ți-a), g.-d. art. congregáției; pl. congregáții, art. congregáțiile (-ți-i-)
congregațional
CONGREGAȚIONÁL, -Ă, congregaționali, -e, adj. De congregație, al congregației. [Pr.: -ți-o-] – Din engl. congregational. DOOM
*congregaționál (-ți-o-) adj. m., pl. congregaționáli; f. congregaționálă, pl. congregaționále
congregaționala
CONGREGAȚIONÁL, -Ă, congregaționali, -e, adj. De congregație, al congregației. [Pr.: -ți-o-] – Din engl. congregational. DOOM
*congregaționál (-ți-o-) adj. m., pl. congregaționáli; f. congregaționálă, pl. congregaționále
congregaționale
CONGREGAȚIONÁL, -Ă, congregaționali, -e, adj. De congregație, al congregației. [Pr.: -ți-o-] – Din engl. congregational. DOOM
*congregaționál (-ți-o-) adj. m., pl. congregaționáli; f. congregaționálă, pl. congregaționále
congregaționalei
CONGREGAȚIONÁL, -Ă, congregaționali, -e, adj. De congregație, al congregației. [Pr.: -ți-o-] – Din engl. congregational. DOOM
*congregaționál (-ți-o-) adj. m., pl. congregaționáli; f. congregaționálă, pl. congregaționále
congregaționalele
CONGREGAȚIONÁL, -Ă, congregaționali, -e, adj. De congregație, al congregației. [Pr.: -ți-o-] – Din engl. congregational. DOOM
*congregaționál (-ți-o-) adj. m., pl. congregaționáli; f. congregaționálă, pl. congregaționále
congregaționalelor
CONGREGAȚIONÁL, -Ă, congregaționali, -e, adj. De congregație, al congregației. [Pr.: -ți-o-] – Din engl. congregational. DOOM
*congregaționál (-ți-o-) adj. m., pl. congregaționáli; f. congregaționálă, pl. congregaționále
congregaționali
CONGREGAȚIONÁL, -Ă, congregaționali, -e, adj. De congregație, al congregației. [Pr.: -ți-o-] – Din engl. congregational. DOOM
*congregaționál (-ți-o-) adj. m., pl. congregaționáli; f. congregaționálă, pl. congregaționále
congregaționalii
CONGREGAȚIONÁL, -Ă, congregaționali, -e, adj. De congregație, al congregației. [Pr.: -ți-o-] – Din engl. congregational. DOOM
*congregaționál (-ți-o-) adj. m., pl. congregaționáli; f. congregaționálă, pl. congregaționále
congregaționalilor
CONGREGAȚIONÁL, -Ă, congregaționali, -e, adj. De congregație, al congregației. [Pr.: -ți-o-] – Din engl. congregational. DOOM
*congregaționál (-ți-o-) adj. m., pl. congregaționáli; f. congregaționálă, pl. congregaționále
congregaționalist
CONGREGAȚIONALÍȘTI s.m. pl. Membri ai unei mișcări protestante din Anglia, apărută în 1642, care preconiza autonomia bisericilor locale și nega ierarhia ecleziastică. [Pron. -ți-o-. / cf. fr. congrégationnalistes, it. congregazionalista].
congregaționalul
CONGREGAȚIONÁL, -Ă, congregaționali, -e, adj. De congregație, al congregației. [Pr.: -ți-o-] – Din engl. congregational. DOOM
*congregaționál (-ți-o-) adj. m., pl. congregaționáli; f. congregaționálă, pl. congregaționále
congregaționalului
CONGREGAȚIONÁL, -Ă, congregaționali, -e, adj. De congregație, al congregației. [Pr.: -ți-o-] – Din engl. congregational. DOOM
*congregaționál (-ți-o-) adj. m., pl. congregaționáli; f. congregaționálă, pl. congregaționále
congregaționist
CONGREGAȚIONÍST, -Ă, congregaționiști, -ste, s. m. și f. Membru al unei congregații. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. congrégationniste. DOOM
congregaționístă (-ți-o-) s. f., g.-d. art. congregaționístei; pl. congregaționíste
congregaționista
CONGREGAȚIONÍST, -Ă, congregaționiști, -ste, s. m. și f. Membru al unei congregații. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. congrégationniste. DOOM
congregaționístă (-ți-o-) s. f., g.-d. art. congregaționístei; pl. congregaționíste
congregaționiste
CONGREGAȚIONÍST, -Ă, congregaționiști, -ste, s. m. și f. Membru al unei congregații. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. congrégationniste. DOOM
congregaționístă (-ți-o-) s. f., g.-d. art. congregaționístei; pl. congregaționíste
congregaționistei
CONGREGAȚIONÍST, -Ă, congregaționiști, -ste, s. m. și f. Membru al unei congregații. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. congrégationniste. DOOM
congregaționístă (-ți-o-) s. f., g.-d. art. congregaționístei; pl. congregaționíste
congregaționistele
CONGREGAȚIONÍST, -Ă, congregaționiști, -ste, s. m. și f. Membru al unei congregații. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. congrégationniste. DOOM
congregaționístă (-ți-o-) s. f., g.-d. art. congregaționístei; pl. congregaționíste
congregaționistelor
CONGREGAȚIONÍST, -Ă, congregaționiști, -ste, s. m. și f. Membru al unei congregații. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. congrégationniste. DOOM
congregaționístă (-ți-o-) s. f., g.-d. art. congregaționístei; pl. congregaționíste
congregaționistul
CONGREGAȚIONÍST, -Ă, congregaționiști, -ste, s. m. și f. Membru al unei congregații. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. congrégationniste. DOOM
congregaționístă (-ți-o-) s. f., g.-d. art. congregaționístei; pl. congregaționíste
congregaționistului
CONGREGAȚIONÍST, -Ă, congregaționiști, -ste, s. m. și f. Membru al unei congregații. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. congrégationniste. DOOM
congregaționístă (-ți-o-) s. f., g.-d. art. congregaționístei; pl. congregaționíste
congregaționiști
CONGREGAȚIONÍST, -Ă, congregaționiști, -ste, s. m. și f. Membru al unei congregații. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. congrégationniste. DOOM
congregaționístă (-ți-o-) s. f., g.-d. art. congregaționístei; pl. congregaționíste
congregaționiștii
CONGREGAȚIONÍST, -Ă, congregaționiști, -ste, s. m. și f. Membru al unei congregații. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. congrégationniste. DOOM
congregaționístă (-ți-o-) s. f., g.-d. art. congregaționístei; pl. congregaționíste
congregaționiștilor
CONGREGAȚIONÍST, -Ă, congregaționiști, -ste, s. m. și f. Membru al unei congregații. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. congrégationniste. DOOM
congregaționístă (-ți-o-) s. f., g.-d. art. congregaționístei; pl. congregaționíste
congregațiune
CONGREGAȚIÚNE s.f. v. congregație.
congres
CONGRÉS, congrese, s. n. 1. Reuniune națională sau internațională în care delegați sau invitați dezbat probleme majore de ordin politic, economic, organizatoric, științific, cultural etc. 2. Organ suprem de conducere al unor partide politice și organizații obștești. 3. Denumire a parlamentului în unele țări. 4. (Urmat de determinări) Denumire a unor partide politice. Congresul Național Indian. 5. Denumire dată unor conferințe internaționale ale statelor, convocate, de obicei, pentru încheierea de tratate de pace. – Din fr. congrès, lat. congressus. DOOM
congrés s. n., pl. congrése
congrese
CONGRÉS, congrese, s. n. 1. Reuniune națională sau internațională în care delegați sau invitați dezbat probleme majore de ordin politic, economic, organizatoric, științific, cultural etc. 2. Organ suprem de conducere al unor partide politice și organizații obștești. 3. Denumire a parlamentului în unele țări. 4. (Urmat de determinări) Denumire a unor partide politice. Congresul Național Indian. 5. Denumire dată unor conferințe internaționale ale statelor, convocate, de obicei, pentru încheierea de tratate de pace. – Din fr. congrès, lat. congressus. DOOM
congrés s. n., pl. congrése
congresele
CONGRÉS, congrese, s. n. 1. Reuniune națională sau internațională în care delegați sau invitați dezbat probleme majore de ordin politic, economic, organizatoric, științific, cultural etc. 2. Organ suprem de conducere al unor partide politice și organizații obștești. 3. Denumire a parlamentului în unele țări. 4. (Urmat de determinări) Denumire a unor partide politice. Congresul Național Indian. 5. Denumire dată unor conferințe internaționale ale statelor, convocate, de obicei, pentru încheierea de tratate de pace. – Din fr. congrès, lat. congressus. DOOM
congrés s. n., pl. congrése
congreselor
CONGRÉS, congrese, s. n. 1. Reuniune națională sau internațională în care delegați sau invitați dezbat probleme majore de ordin politic, economic, organizatoric, științific, cultural etc. 2. Organ suprem de conducere al unor partide politice și organizații obștești. 3. Denumire a parlamentului în unele țări. 4. (Urmat de determinări) Denumire a unor partide politice. Congresul Național Indian. 5. Denumire dată unor conferințe internaționale ale statelor, convocate, de obicei, pentru încheierea de tratate de pace. – Din fr. congrès, lat. congressus. DOOM
congrés s. n., pl. congrése
congresional
CONGRESIONÁL, -Ă adj. Referitor la congres. [Pron. -si-o-. / cf. it. congressuale].
congresionala
CONGRESIONÁL, -Ă adj. Referitor la congres. [Pron. -si-o-. / cf. it. congressuale].
congresionale
CONGRESIONÁL, -Ă adj. Referitor la congres. [Pron. -si-o-. / cf. it. congressuale].
congresionalei
CONGRESIONÁL, -Ă adj. Referitor la congres. [Pron. -si-o-. / cf. it. congressuale].
congresionalele
CONGRESIONÁL, -Ă adj. Referitor la congres. [Pron. -si-o-. / cf. it. congressuale].
congresionalelor
CONGRESIONÁL, -Ă adj. Referitor la congres. [Pron. -si-o-. / cf. it. congressuale].
congresionali
CONGRESIONÁL, -Ă adj. Referitor la congres. [Pron. -si-o-. / cf. it. congressuale].
congresionalii
CONGRESIONÁL, -Ă adj. Referitor la congres. [Pron. -si-o-. / cf. it. congressuale].
congresionalilor
CONGRESIONÁL, -Ă adj. Referitor la congres. [Pron. -si-o-. / cf. it. congressuale].
congresionalul
CONGRESIONÁL, -Ă adj. Referitor la congres. [Pron. -si-o-. / cf. it. congressuale].
congresionalului
CONGRESIONÁL, -Ă adj. Referitor la congres. [Pron. -si-o-. / cf. it. congressuale].
congresist
CONGRESÍST, -Ă, congresiști, -ste, s. m. și f. Persoană care ia parte la un congres. – Din fr. congressiste. DOOM
congresístă s. f., g.-d. art. congresístei; pl. congresíste
congresista
CONGRESÍST, -Ă, congresiști, -ste, s. m. și f. Persoană care ia parte la un congres. – Din fr. congressiste. DOOM
congresístă s. f., g.-d. art. congresístei; pl. congresíste
congresiste
CONGRESÍST, -Ă, congresiști, -ste, s. m. și f. Persoană care ia parte la un congres. – Din fr. congressiste. DOOM
congresístă s. f., g.-d. art. congresístei; pl. congresíste
congresistei
CONGRESÍST, -Ă, congresiști, -ste, s. m. și f. Persoană care ia parte la un congres. – Din fr. congressiste. DOOM
congresístă s. f., g.-d. art. congresístei; pl. congresíste
congresistele
CONGRESÍST, -Ă, congresiști, -ste, s. m. și f. Persoană care ia parte la un congres. – Din fr. congressiste. DOOM
congresístă s. f., g.-d. art. congresístei; pl. congresíste
congresistelor
CONGRESÍST, -Ă, congresiști, -ste, s. m. și f. Persoană care ia parte la un congres. – Din fr. congressiste. DOOM
congresístă s. f., g.-d. art. congresístei; pl. congresíste
congresistul
CONGRESÍST, -Ă, congresiști, -ste, s. m. și f. Persoană care ia parte la un congres. – Din fr. congressiste. DOOM
congresístă s. f., g.-d. art. congresístei; pl. congresíste
congresistului
CONGRESÍST, -Ă, congresiști, -ste, s. m. și f. Persoană care ia parte la un congres. – Din fr. congressiste. DOOM
congresístă s. f., g.-d. art. congresístei; pl. congresíste
congresiști
CONGRESÍST, -Ă, congresiști, -ste, s. m. și f. Persoană care ia parte la un congres. – Din fr. congressiste. DOOM
congresístă s. f., g.-d. art. congresístei; pl. congresíste
congresiștii
CONGRESÍST, -Ă, congresiști, -ste, s. m. și f. Persoană care ia parte la un congres. – Din fr. congressiste. DOOM
congresístă s. f., g.-d. art. congresístei; pl. congresíste
congresiștilor
CONGRESÍST, -Ă, congresiști, -ste, s. m. și f. Persoană care ia parte la un congres. – Din fr. congressiste. DOOM
congresístă s. f., g.-d. art. congresístei; pl. congresíste
congresman
CONGRÉSMEN, congresmeni, s. m. Membru al Congresului Statelor Unite ale Americii. – Din engl. congressman. DOOM
congrésmen s. m., pl. congrésmeni
congresmen
CONGRÉSMEN, congresmeni, s. m. Membru al Congresului Statelor Unite ale Americii. – Din engl. congressman. DOOM
congrésmen s. m., pl. congrésmeni
congresmene
CONGRÉSMEN, congresmeni, s. m. Membru al Congresului Statelor Unite ale Americii. – Din engl. congressman. DOOM
congrésmen s. m., pl. congrésmeni
congresmeni
CONGRÉSMEN, congresmeni, s. m. Membru al Congresului Statelor Unite ale Americii. – Din engl. congressman. DOOM
congrésmen s. m., pl. congrésmeni
congresmenii
CONGRÉSMEN, congresmeni, s. m. Membru al Congresului Statelor Unite ale Americii. – Din engl. congressman. DOOM
congrésmen s. m., pl. congrésmeni
congresmenilor
CONGRÉSMEN, congresmeni, s. m. Membru al Congresului Statelor Unite ale Americii. – Din engl. congressman. DOOM
congrésmen s. m., pl. congrésmeni
congresmenul
CONGRÉSMEN, congresmeni, s. m. Membru al Congresului Statelor Unite ale Americii. – Din engl. congressman. DOOM
congrésmen s. m., pl. congrésmeni
congresmenule
CONGRÉSMEN, congresmeni, s. m. Membru al Congresului Statelor Unite ale Americii. – Din engl. congressman. DOOM
congrésmen s. m., pl. congrésmeni
congresmenului
CONGRÉSMEN, congresmeni, s. m. Membru al Congresului Statelor Unite ale Americii. – Din engl. congressman. DOOM
congrésmen s. m., pl. congrésmeni
congresul
CONGRÉS, congrese, s. n. 1. Reuniune națională sau internațională în care delegați sau invitați dezbat probleme majore de ordin politic, economic, organizatoric, științific, cultural etc. 2. Organ suprem de conducere al unor partide politice și organizații obștești. 3. Denumire a parlamentului în unele țări. 4. (Urmat de determinări) Denumire a unor partide politice. Congresul Național Indian. 5. Denumire dată unor conferințe internaționale ale statelor, convocate, de obicei, pentru încheierea de tratate de pace. – Din fr. congrès, lat. congressus. DOOM
congrés s. n., pl. congrése
congresului
CONGRÉS, congrese, s. n. 1. Reuniune națională sau internațională în care delegați sau invitați dezbat probleme majore de ordin politic, economic, organizatoric, științific, cultural etc. 2. Organ suprem de conducere al unor partide politice și organizații obștești. 3. Denumire a parlamentului în unele țări. 4. (Urmat de determinări) Denumire a unor partide politice. Congresul Național Indian. 5. Denumire dată unor conferințe internaționale ale statelor, convocate, de obicei, pentru încheierea de tratate de pace. – Din fr. congrès, lat. congressus. DOOM
congrés s. n., pl. congrése
congruent
CONGRUÉNT, -Ă, congruenți, -te, adj. 1. Care concordă, care coincide; corespunzător, coincident, echivalent. 2. (Despre numere întregi) Care dau același rest la împărțirea cu un divizor comun. 3. (Despre figuri geometrice) Care sunt egale sau care pot fi făcute să coincidă una cu alta printr-o deplasare. [Pr.: -gru-ent] – Din fr. congruent, lat. congruens, -ntis. DOOM
congruént (-gru-ent) adj. m., pl. congruénți; f. congruéntă, pl. congruénte
congruenta
CONGRUÉNT, -Ă, congruenți, -te, adj. 1. Care concordă, care coincide; corespunzător, coincident, echivalent. 2. (Despre numere întregi) Care dau același rest la împărțirea cu un divizor comun. 3. (Despre figuri geometrice) Care sunt egale sau care pot fi făcute să coincidă una cu alta printr-o deplasare. [Pr.: -gru-ent] – Din fr. congruent, lat. congruens, -ntis. DOOM
congruént (-gru-ent) adj. m., pl. congruénți; f. congruéntă, pl. congruénte
congruente
CONGRUÉNT, -Ă, congruenți, -te, adj. 1. Care concordă, care coincide; corespunzător, coincident, echivalent. 2. (Despre numere întregi) Care dau același rest la împărțirea cu un divizor comun. 3. (Despre figuri geometrice) Care sunt egale sau care pot fi făcute să coincidă una cu alta printr-o deplasare. [Pr.: -gru-ent] – Din fr. congruent, lat. congruens, -ntis. DOOM
congruént (-gru-ent) adj. m., pl. congruénți; f. congruéntă, pl. congruénte
congruentei
CONGRUÉNT, -Ă, congruenți, -te, adj. 1. Care concordă, care coincide; corespunzător, coincident, echivalent. 2. (Despre numere întregi) Care dau același rest la împărțirea cu un divizor comun. 3. (Despre figuri geometrice) Care sunt egale sau care pot fi făcute să coincidă una cu alta printr-o deplasare. [Pr.: -gru-ent] – Din fr. congruent, lat. congruens, -ntis. DOOM
congruént (-gru-ent) adj. m., pl. congruénți; f. congruéntă, pl. congruénte
congruentele
CONGRUÉNT, -Ă, congruenți, -te, adj. 1. Care concordă, care coincide; corespunzător, coincident, echivalent. 2. (Despre numere întregi) Care dau același rest la împărțirea cu un divizor comun. 3. (Despre figuri geometrice) Care sunt egale sau care pot fi făcute să coincidă una cu alta printr-o deplasare. [Pr.: -gru-ent] – Din fr. congruent, lat. congruens, -ntis. DOOM
congruént (-gru-ent) adj. m., pl. congruénți; f. congruéntă, pl. congruénte
congruentelor
CONGRUÉNT, -Ă, congruenți, -te, adj. 1. Care concordă, care coincide; corespunzător, coincident, echivalent. 2. (Despre numere întregi) Care dau același rest la împărțirea cu un divizor comun. 3. (Despre figuri geometrice) Care sunt egale sau care pot fi făcute să coincidă una cu alta printr-o deplasare. [Pr.: -gru-ent] – Din fr. congruent, lat. congruens, -ntis. DOOM
congruént (-gru-ent) adj. m., pl. congruénți; f. congruéntă, pl. congruénte
congruentul
CONGRUÉNT, -Ă, congruenți, -te, adj. 1. Care concordă, care coincide; corespunzător, coincident, echivalent. 2. (Despre numere întregi) Care dau același rest la împărțirea cu un divizor comun. 3. (Despre figuri geometrice) Care sunt egale sau care pot fi făcute să coincidă una cu alta printr-o deplasare. [Pr.: -gru-ent] – Din fr. congruent, lat. congruens, -ntis. DOOM
congruént (-gru-ent) adj. m., pl. congruénți; f. congruéntă, pl. congruénte
congruentului
CONGRUÉNT, -Ă, congruenți, -te, adj. 1. Care concordă, care coincide; corespunzător, coincident, echivalent. 2. (Despre numere întregi) Care dau același rest la împărțirea cu un divizor comun. 3. (Despre figuri geometrice) Care sunt egale sau care pot fi făcute să coincidă una cu alta printr-o deplasare. [Pr.: -gru-ent] – Din fr. congruent, lat. congruens, -ntis. DOOM
congruént (-gru-ent) adj. m., pl. congruénți; f. congruéntă, pl. congruénte
congruența
CONGRUÉNȚĂ, congruențe, s. f. 1. Acord, concordanță, coincidență. ♦ (Mat.) Relație care există între două numere întregi când diferența lor este multiplul unui număr întreg. 2. Însușirea de a fi congruent. [Pr.: -gru-en-] – Din fr. congruence, lat. congruentia. DOOM
congruénță (-gru-en-) s. f., g.-d. art. congruénței; pl. congruénțe
congruențe
CONGRUÉNȚĂ, congruențe, s. f. 1. Acord, concordanță, coincidență. ♦ (Mat.) Relație care există între două numere întregi când diferența lor este multiplul unui număr întreg. 2. Însușirea de a fi congruent. [Pr.: -gru-en-] – Din fr. congruence, lat. congruentia. DOOM
congruénță (-gru-en-) s. f., g.-d. art. congruénței; pl. congruénțe
congruenței
CONGRUÉNȚĂ, congruențe, s. f. 1. Acord, concordanță, coincidență. ♦ (Mat.) Relație care există între două numere întregi când diferența lor este multiplul unui număr întreg. 2. Însușirea de a fi congruent. [Pr.: -gru-en-] – Din fr. congruence, lat. congruentia. DOOM
congruénță (-gru-en-) s. f., g.-d. art. congruénței; pl. congruénțe
congruențele
CONGRUÉNȚĂ, congruențe, s. f. 1. Acord, concordanță, coincidență. ♦ (Mat.) Relație care există între două numere întregi când diferența lor este multiplul unui număr întreg. 2. Însușirea de a fi congruent. [Pr.: -gru-en-] – Din fr. congruence, lat. congruentia. DOOM
congruénță (-gru-en-) s. f., g.-d. art. congruénței; pl. congruénțe
congruențelor
CONGRUÉNȚĂ, congruențe, s. f. 1. Acord, concordanță, coincidență. ♦ (Mat.) Relație care există între două numere întregi când diferența lor este multiplul unui număr întreg. 2. Însușirea de a fi congruent. [Pr.: -gru-en-] – Din fr. congruence, lat. congruentia. DOOM
congruénță (-gru-en-) s. f., g.-d. art. congruénței; pl. congruénțe
congruenți
CONGRUÉNT, -Ă, congruenți, -te, adj. 1. Care concordă, care coincide; corespunzător, coincident, echivalent. 2. (Despre numere întregi) Care dau același rest la împărțirea cu un divizor comun. 3. (Despre figuri geometrice) Care sunt egale sau care pot fi făcute să coincidă una cu alta printr-o deplasare. [Pr.: -gru-ent] – Din fr. congruent, lat. congruens, -ntis. DOOM
congruént (-gru-ent) adj. m., pl. congruénți; f. congruéntă, pl. congruénte
congruenții
CONGRUÉNT, -Ă, congruenți, -te, adj. 1. Care concordă, care coincide; corespunzător, coincident, echivalent. 2. (Despre numere întregi) Care dau același rest la împărțirea cu un divizor comun. 3. (Despre figuri geometrice) Care sunt egale sau care pot fi făcute să coincidă una cu alta printr-o deplasare. [Pr.: -gru-ent] – Din fr. congruent, lat. congruens, -ntis. DOOM
congruént (-gru-ent) adj. m., pl. congruénți; f. congruéntă, pl. congruénte
congruenților
CONGRUÉNT, -Ă, congruenți, -te, adj. 1. Care concordă, care coincide; corespunzător, coincident, echivalent. 2. (Despre numere întregi) Care dau același rest la împărțirea cu un divizor comun. 3. (Despre figuri geometrice) Care sunt egale sau care pot fi făcute să coincidă una cu alta printr-o deplasare. [Pr.: -gru-ent] – Din fr. congruent, lat. congruens, -ntis. DOOM
congruént (-gru-ent) adj. m., pl. congruénți; f. congruéntă, pl. congruénte
coni
CONI1- Element prim de compunere savantă cu semnificația „de (ca un) con”. [< fr. coni-, cf. lat. conus].
coni
CONI2- v. conio-.
coniac
CONIÁC, (2) coniacuri, s. n. 1. Băutură alcoolică tare, obținută prin distilarea anumitor sorturi de vin și păstrarea produsului în butoaie de stejar. 2. Varietate, sort de coniac (1). – Din fr. cognac. DOOM
coniác (-niac) s. n., (sorturi, porții) pl. coniácuri
coniacian
CONIACIÁN s.n. Primul subetaj al senonianului (cretacicul superior). // adj. Care aparține acestui subetaj. [Pron. -ci-an. / < fr. coniacien].
coniaciană
CONIACIÁN s.n. Primul subetaj al senonianului (cretacicul superior). // adj. Care aparține acestui subetaj. [Pron. -ci-an. / < fr. coniacien].
coniacul
CONIÁC, (2) coniacuri, s. n. 1. Băutură alcoolică tare, obținută prin distilarea anumitor sorturi de vin și păstrarea produsului în butoaie de stejar. 2. Varietate, sort de coniac (1). – Din fr. cognac. DOOM
coniác (-niac) s. n., (sorturi, porții) pl. coniácuri
coniacului
CONIÁC, (2) coniacuri, s. n. 1. Băutură alcoolică tare, obținută prin distilarea anumitor sorturi de vin și păstrarea produsului în butoaie de stejar. 2. Varietate, sort de coniac (1). – Din fr. cognac. DOOM
coniác (-niac) s. n., (sorturi, porții) pl. coniácuri
coniacuri
CONIÁC, (2) coniacuri, s. n. 1. Băutură alcoolică tare, obținută prin distilarea anumitor sorturi de vin și păstrarea produsului în butoaie de stejar. 2. Varietate, sort de coniac (1). – Din fr. cognac. DOOM
coniác (-niac) s. n., (sorturi, porții) pl. coniácuri
coniacurile
CONIÁC, (2) coniacuri, s. n. 1. Băutură alcoolică tare, obținută prin distilarea anumitor sorturi de vin și păstrarea produsului în butoaie de stejar. 2. Varietate, sort de coniac (1). – Din fr. cognac. DOOM
coniác (-niac) s. n., (sorturi, porții) pl. coniácuri
coniacurilor
CONIÁC, (2) coniacuri, s. n. 1. Băutură alcoolică tare, obținută prin distilarea anumitor sorturi de vin și păstrarea produsului în butoaie de stejar. 2. Varietate, sort de coniac (1). – Din fr. cognac. DOOM
coniác (-niac) s. n., (sorturi, porții) pl. coniácuri
conic
CÓNIC, -Ă, conici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care are forma unui con2, privitor la con2. 2. S. f. Curbă rezultată din intersectarea unui con2 circular cu un plan. – Din fr. conique. DOOM
cónic adj. m., pl. cónici; f. cónică, pl. cónice
conica
CÓNIC, -Ă, conici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care are forma unui con2, privitor la con2. 2. S. f. Curbă rezultată din intersectarea unui con2 circular cu un plan. – Din fr. conique. DOOM
cónic adj. m., pl. cónici; f. cónică, pl. cónice
conice
CÓNIC, -Ă, conici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care are forma unui con2, privitor la con2. 2. S. f. Curbă rezultată din intersectarea unui con2 circular cu un plan. – Din fr. conique. DOOM
cónic adj. m., pl. cónici; f. cónică, pl. cónice
conicei
CÓNIC, -Ă, conici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care are forma unui con2, privitor la con2. 2. S. f. Curbă rezultată din intersectarea unui con2 circular cu un plan. – Din fr. conique. DOOM
cónic adj. m., pl. cónici; f. cónică, pl. cónice
conicele
CÓNIC, -Ă, conici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care are forma unui con2, privitor la con2. 2. S. f. Curbă rezultată din intersectarea unui con2 circular cu un plan. – Din fr. conique. DOOM
cónic adj. m., pl. cónici; f. cónică, pl. cónice
conicelor
CÓNIC, -Ă, conici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care are forma unui con2, privitor la con2. 2. S. f. Curbă rezultată din intersectarea unui con2 circular cu un plan. – Din fr. conique. DOOM
cónic adj. m., pl. cónici; f. cónică, pl. cónice
conici
CÓNIC, -Ă, conici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care are forma unui con2, privitor la con2. 2. S. f. Curbă rezultată din intersectarea unui con2 circular cu un plan. – Din fr. conique. DOOM
cónic adj. m., pl. cónici; f. cónică, pl. cónice
conicii
CÓNIC, -Ă, conici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care are forma unui con2, privitor la con2. 2. S. f. Curbă rezultată din intersectarea unui con2 circular cu un plan. – Din fr. conique. DOOM
cónic adj. m., pl. cónici; f. cónică, pl. cónice
conicilor
CÓNIC, -Ă, conici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care are forma unui con2, privitor la con2. 2. S. f. Curbă rezultată din intersectarea unui con2 circular cu un plan. – Din fr. conique. DOOM
cónic adj. m., pl. cónici; f. cónică, pl. cónice
conicitate
CONICITÁTE, conicități, s. f. Mărime caracteristică a unui trunchi de con2 drept, egală cu diferența dintre diametrul mare și diametrul mic raportată la lungimea acestuia; p. ext. formă conică. – Din fr. conicité. DOOM
!conicitáte s. f., g.-d. art. conicitắții; pl. conicitắți
conicitatea
CONICITÁTE, conicități, s. f. Mărime caracteristică a unui trunchi de con2 drept, egală cu diferența dintre diametrul mare și diametrul mic raportată la lungimea acestuia; p. ext. formă conică. – Din fr. conicité. DOOM
!conicitáte s. f., g.-d. art. conicitắții; pl. conicitắți
conicități
CONICITÁTE, conicități, s. f. Mărime caracteristică a unui trunchi de con2 drept, egală cu diferența dintre diametrul mare și diametrul mic raportată la lungimea acestuia; p. ext. formă conică. – Din fr. conicité. DOOM
!conicitáte s. f., g.-d. art. conicitắții; pl. conicitắți
conicității
CONICITÁTE, conicități, s. f. Mărime caracteristică a unui trunchi de con2 drept, egală cu diferența dintre diametrul mare și diametrul mic raportată la lungimea acestuia; p. ext. formă conică. – Din fr. conicité. DOOM
!conicitáte s. f., g.-d. art. conicitắții; pl. conicitắți
conicitățile
CONICITÁTE, conicități, s. f. Mărime caracteristică a unui trunchi de con2 drept, egală cu diferența dintre diametrul mare și diametrul mic raportată la lungimea acestuia; p. ext. formă conică. – Din fr. conicité. DOOM
!conicitáte s. f., g.-d. art. conicitắții; pl. conicitắți
conicităților
CONICITÁTE, conicități, s. f. Mărime caracteristică a unui trunchi de con2 drept, egală cu diferența dintre diametrul mare și diametrul mic raportată la lungimea acestuia; p. ext. formă conică. – Din fr. conicité. DOOM
!conicitáte s. f., g.-d. art. conicitắții; pl. conicitắți
conicul
CÓNIC, -Ă, conici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care are forma unui con2, privitor la con2. 2. S. f. Curbă rezultată din intersectarea unui con2 circular cu un plan. – Din fr. conique. DOOM
cónic adj. m., pl. cónici; f. cónică, pl. cónice
conicului
CÓNIC, -Ă, conici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care are forma unui con2, privitor la con2. 2. S. f. Curbă rezultată din intersectarea unui con2 circular cu un plan. – Din fr. conique. DOOM
cónic adj. m., pl. cónici; f. cónică, pl. cónice
conică
CÓNICĂ s.f. Curbă plană rezultată din intersecția unui con cu un plan. [< fr. conique]. DOOM
cónică s. f., g.-d. art. cónicei; pl. cónice
conidia
CONÍDIE, conidii, s. f. Spor imobil care asigură înmulțirea asexuată a ciupercilor evoluate. – Din fr. conidie. DOOM
conídie (-di-e) s. f., art. conídia (-di-a), g.-d. art. conídiei; pl. conídii, art. conídiile (-di-i-)
conidian
CONIDIÁN, -Ă, conidieni, -e, adj. (Despre ciuperci) Care prezintă conidii. [Pr.: -di-an] – Din fr. conidien. DOOM
conidián (-di-an) adj. m., pl. conidiéni (-di-eni); f. conidiánă, pl. conidiéne
conidiana
CONIDIÁN, -Ă, conidieni, -e, adj. (Despre ciuperci) Care prezintă conidii. [Pr.: -di-an] – Din fr. conidien. DOOM
conidián (-di-an) adj. m., pl. conidiéni (-di-eni); f. conidiánă, pl. conidiéne
conidianul
CONIDIÁN, -Ă, conidieni, -e, adj. (Despre ciuperci) Care prezintă conidii. [Pr.: -di-an] – Din fr. conidien. DOOM
conidián (-di-an) adj. m., pl. conidiéni (-di-eni); f. conidiánă, pl. conidiéne
conidianului
CONIDIÁN, -Ă, conidieni, -e, adj. (Despre ciuperci) Care prezintă conidii. [Pr.: -di-an] – Din fr. conidien. DOOM
conidián (-di-an) adj. m., pl. conidiéni (-di-eni); f. conidiánă, pl. conidiéne
conidie
CONÍDIE, conidii, s. f. Spor imobil care asigură înmulțirea asexuată a ciupercilor evoluate. – Din fr. conidie. DOOM
conídie (-di-e) s. f., art. conídia (-di-a), g.-d. art. conídiei; pl. conídii, art. conídiile (-di-i-)
conidiei
CONÍDIE, conidii, s. f. Spor imobil care asigură înmulțirea asexuată a ciupercilor evoluate. – Din fr. conidie. DOOM
conídie (-di-e) s. f., art. conídia (-di-a), g.-d. art. conídiei; pl. conídii, art. conídiile (-di-i-)
conidiene
CONIDIÁN, -Ă, conidieni, -e, adj. (Despre ciuperci) Care prezintă conidii. [Pr.: -di-an] – Din fr. conidien. DOOM
conidián (-di-an) adj. m., pl. conidiéni (-di-eni); f. conidiánă, pl. conidiéne
conidienei
CONIDIÁN, -Ă, conidieni, -e, adj. (Despre ciuperci) Care prezintă conidii. [Pr.: -di-an] – Din fr. conidien. DOOM
conidián (-di-an) adj. m., pl. conidiéni (-di-eni); f. conidiánă, pl. conidiéne
conidienele
CONIDIÁN, -Ă, conidieni, -e, adj. (Despre ciuperci) Care prezintă conidii. [Pr.: -di-an] – Din fr. conidien. DOOM
conidián (-di-an) adj. m., pl. conidiéni (-di-eni); f. conidiánă, pl. conidiéne
conidienelor
CONIDIÁN, -Ă, conidieni, -e, adj. (Despre ciuperci) Care prezintă conidii. [Pr.: -di-an] – Din fr. conidien. DOOM
conidián (-di-an) adj. m., pl. conidiéni (-di-eni); f. conidiánă, pl. conidiéne
conidieni
CONIDIÁN, -Ă, conidieni, -e, adj. (Despre ciuperci) Care prezintă conidii. [Pr.: -di-an] – Din fr. conidien. DOOM
conidián (-di-an) adj. m., pl. conidiéni (-di-eni); f. conidiánă, pl. conidiéne
conidienii
CONIDIÁN, -Ă, conidieni, -e, adj. (Despre ciuperci) Care prezintă conidii. [Pr.: -di-an] – Din fr. conidien. DOOM
conidián (-di-an) adj. m., pl. conidiéni (-di-eni); f. conidiánă, pl. conidiéne
conidienilor
CONIDIÁN, -Ă, conidieni, -e, adj. (Despre ciuperci) Care prezintă conidii. [Pr.: -di-an] – Din fr. conidien. DOOM
conidián (-di-an) adj. m., pl. conidiéni (-di-eni); f. conidiánă, pl. conidiéne
conidii
CONÍDIE, conidii, s. f. Spor imobil care asigură înmulțirea asexuată a ciupercilor evoluate. – Din fr. conidie. DOOM
conídie (-di-e) s. f., art. conídia (-di-a), g.-d. art. conídiei; pl. conídii, art. conídiile (-di-i-)
conidiile
CONÍDIE, conidii, s. f. Spor imobil care asigură înmulțirea asexuată a ciupercilor evoluate. – Din fr. conidie. DOOM
conídie (-di-e) s. f., art. conídia (-di-a), g.-d. art. conídiei; pl. conídii, art. conídiile (-di-i-)
conidiilor
CONÍDIE, conidii, s. f. Spor imobil care asigură înmulțirea asexuată a ciupercilor evoluate. – Din fr. conidie. DOOM
conídie (-di-e) s. f., art. conídia (-di-a), g.-d. art. conídiei; pl. conídii, art. conídiile (-di-i-)
conidiofor
CONIDIOFÓR s.m. Hifă sporiferă pe care se formează conidiile. [Pron. -di-o-. / < fr. conidiophore].
conifer
CONIFÉR, conifere, s. n. (La pl.) Ordin de arbori cu canale secretoare de rășină, cu frunze în general persistente, în formă de ace sau de solzi, cu flori unisexuate, conice și cu semințe aripate; (și la sg.) arbore sau arbust care face parte din acest ordin. – Din fr. conifère, lat. conifer. DOOM
conifér s. n., pl. conifére
conifere
CONIFÉR, conifere, s. n. (La pl.) Ordin de arbori cu canale secretoare de rășină, cu frunze în general persistente, în formă de ace sau de solzi, cu flori unisexuate, conice și cu semințe aripate; (și la sg.) arbore sau arbust care face parte din acest ordin. – Din fr. conifère, lat. conifer. DOOM
conifér s. n., pl. conifére
coniferele
CONIFÉR, conifere, s. n. (La pl.) Ordin de arbori cu canale secretoare de rășină, cu frunze în general persistente, în formă de ace sau de solzi, cu flori unisexuate, conice și cu semințe aripate; (și la sg.) arbore sau arbust care face parte din acest ordin. – Din fr. conifère, lat. conifer. DOOM
conifér s. n., pl. conifére
coniferelor
CONIFÉR, conifere, s. n. (La pl.) Ordin de arbori cu canale secretoare de rășină, cu frunze în general persistente, în formă de ace sau de solzi, cu flori unisexuate, conice și cu semințe aripate; (și la sg.) arbore sau arbust care face parte din acest ordin. – Din fr. conifère, lat. conifer. DOOM
conifér s. n., pl. conifére
coniferi
CONIFÉR, conifere, s. n. (La pl.) Ordin de arbori cu canale secretoare de rășină, cu frunze în general persistente, în formă de ace sau de solzi, cu flori unisexuate, conice și cu semințe aripate; (și la sg.) arbore sau arbust care face parte din acest ordin. – Din fr. conifère, lat. conifer. DOOM
conifér s. n., pl. conifére
coniferii
CONIFÉR, conifere, s. n. (La pl.) Ordin de arbori cu canale secretoare de rășină, cu frunze în general persistente, în formă de ace sau de solzi, cu flori unisexuate, conice și cu semințe aripate; (și la sg.) arbore sau arbust care face parte din acest ordin. – Din fr. conifère, lat. conifer. DOOM
conifér s. n., pl. conifére
coniferilor
CONIFÉR, conifere, s. n. (La pl.) Ordin de arbori cu canale secretoare de rășină, cu frunze în general persistente, în formă de ace sau de solzi, cu flori unisexuate, conice și cu semințe aripate; (și la sg.) arbore sau arbust care face parte din acest ordin. – Din fr. conifère, lat. conifer. DOOM
conifér s. n., pl. conifére
coniferul
CONIFÉR, conifere, s. n. (La pl.) Ordin de arbori cu canale secretoare de rășină, cu frunze în general persistente, în formă de ace sau de solzi, cu flori unisexuate, conice și cu semințe aripate; (și la sg.) arbore sau arbust care face parte din acest ordin. – Din fr. conifère, lat. conifer. DOOM
conifér s. n., pl. conifére
coniferului
CONIFÉR, conifere, s. n. (La pl.) Ordin de arbori cu canale secretoare de rășină, cu frunze în general persistente, în formă de ace sau de solzi, cu flori unisexuate, conice și cu semințe aripate; (și la sg.) arbore sau arbust care face parte din acest ordin. – Din fr. conifère, lat. conifer. DOOM
conifér s. n., pl. conifére
conimetre
CONIMÉTRU, conimetre, s. n. Aparat care captează praful dintr-un anumit volum de aer și-l fixează pe plăci de sticlă spre a fi examinat la microscop. – Din fr. conimètre. DOOM
conimétru (-me-tru) s. n., art. conimétrul; pl. conimétre
conimetrele
CONIMÉTRU, conimetre, s. n. Aparat care captează praful dintr-un anumit volum de aer și-l fixează pe plăci de sticlă spre a fi examinat la microscop. – Din fr. conimètre. DOOM
conimétru (-me-tru) s. n., art. conimétrul; pl. conimétre
conimetrelor
CONIMÉTRU, conimetre, s. n. Aparat care captează praful dintr-un anumit volum de aer și-l fixează pe plăci de sticlă spre a fi examinat la microscop. – Din fr. conimètre. DOOM
conimétru (-me-tru) s. n., art. conimétrul; pl. conimétre
conimetria
CONIMETRÍE s. f. Operație de determinare a cantității de praf din aer cu ajutorul conimetrului. – Din fr. conimétrie. DOOM
conimetríe (-me-tri-) s. f., art. conimetría, g.-d. conimetríi, art. conimetríei
conimetrie
CONIMETRÍE s. f. Operație de determinare a cantității de praf din aer cu ajutorul conimetrului. – Din fr. conimétrie. DOOM
conimetríe (-me-tri-) s. f., art. conimetría, g.-d. conimetríi, art. conimetríei
conimetriei
CONIMETRÍE s. f. Operație de determinare a cantității de praf din aer cu ajutorul conimetrului. – Din fr. conimétrie. DOOM
conimetríe (-me-tri-) s. f., art. conimetría, g.-d. conimetríi, art. conimetríei
conimetrii
CONIMETRÍE s. f. Operație de determinare a cantității de praf din aer cu ajutorul conimetrului. – Din fr. conimétrie. DOOM
conimetríe (-me-tri-) s. f., art. conimetría, g.-d. conimetríi, art. conimetríei
conimetriile
CONIMETRÍE s. f. Operație de determinare a cantității de praf din aer cu ajutorul conimetrului. – Din fr. conimétrie. DOOM
conimetríe (-me-tri-) s. f., art. conimetría, g.-d. conimetríi, art. conimetríei
conimetriilor
CONIMETRÍE s. f. Operație de determinare a cantității de praf din aer cu ajutorul conimetrului. – Din fr. conimétrie. DOOM
conimetríe (-me-tri-) s. f., art. conimetría, g.-d. conimetríi, art. conimetríei
conimetru
CONIMÉTRU, conimetre, s. n. Aparat care captează praful dintr-un anumit volum de aer și-l fixează pe plăci de sticlă spre a fi examinat la microscop. – Din fr. conimètre. DOOM
conimétru (-me-tru) s. n., art. conimétrul; pl. conimétre
conimetrul
CONIMÉTRU, conimetre, s. n. Aparat care captează praful dintr-un anumit volum de aer și-l fixează pe plăci de sticlă spre a fi examinat la microscop. – Din fr. conimètre. DOOM
conimétru (-me-tru) s. n., art. conimétrul; pl. conimétre
conimetrului
CONIMÉTRU, conimetre, s. n. Aparat care captează praful dintr-un anumit volum de aer și-l fixează pe plăci de sticlă spre a fi examinat la microscop. – Din fr. conimètre. DOOM
conimétru (-me-tru) s. n., art. conimétrul; pl. conimétre
conio
CONIO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „praf”, „în legătură cu praful”, „de (la) praf”. [Pron. -ni-o-, var. coni-. / < fr. conio-, cf. gr. konis – praf].
conioselium
SCHINDÚC s. m. Plantă erbacee din familia umbeliferelor, cu flori albe-verzui, cu fructele ovale, aromatice, din care se prepară un fel de rachiu. (Conioselinum vaginatum). – Et. nec.
conioza
CONIÓZĂ, conioze, s. f. (Med.) Boală provocată de pătrunderea și fixarea pulberilor în organism. [Pr.: -ni-o-] – Din fr. coniose.
conioze
CONIÓZĂ, conioze, s. f. (Med.) Boală provocată de pătrunderea și fixarea pulberilor în organism. [Pr.: -ni-o-] – Din fr. coniose.
coniozei
CONIÓZĂ, conioze, s. f. (Med.) Boală provocată de pătrunderea și fixarea pulberilor în organism. [Pr.: -ni-o-] – Din fr. coniose.
coniozele
CONIÓZĂ, conioze, s. f. (Med.) Boală provocată de pătrunderea și fixarea pulberilor în organism. [Pr.: -ni-o-] – Din fr. coniose.
coniozelor
CONIÓZĂ, conioze, s. f. (Med.) Boală provocată de pătrunderea și fixarea pulberilor în organism. [Pr.: -ni-o-] – Din fr. coniose.
conirostră
CONIRÓSTRĂ, conirostre, s. f. (La pl.) Familie de păsări cu ciocul gros, conic; (și la sg.) pasăre care face parte din această familie. – Din fr. conirostre. DOOM
coniróstră s. f., g.-d. art. coniróstrei; pl. coniróstre
coniugiu
CONIÚGIU s.n. (Latinism) Unire prin căsătorie; căsătorie, mariaj. [Pron. -giu, pl. -ii, var. conjugiu s.n. / < lat. coniugium].
conivent
CONIVÉNT, -Ă, conivenți, -te, adj. (Despre frunze) 1. Îndoit înăuntru. 2. Care tinde să se împreuneze. – Din fr. connivent. DOOM
conivént adj. m., pl. conivénți; f. conivéntă, pl. conivénte
coniventa
CONIVÉNT, -Ă, conivenți, -te, adj. (Despre frunze) 1. Îndoit înăuntru. 2. Care tinde să se împreuneze. – Din fr. connivent. DOOM
conivént adj. m., pl. conivénți; f. conivéntă, pl. conivénte
conivente
CONIVÉNT, -Ă, conivenți, -te, adj. (Despre frunze) 1. Îndoit înăuntru. 2. Care tinde să se împreuneze. – Din fr. connivent. DOOM
conivént adj. m., pl. conivénți; f. conivéntă, pl. conivénte
coniventei
CONIVÉNT, -Ă, conivenți, -te, adj. (Despre frunze) 1. Îndoit înăuntru. 2. Care tinde să se împreuneze. – Din fr. connivent. DOOM
conivént adj. m., pl. conivénți; f. conivéntă, pl. conivénte
coniventele
CONIVÉNT, -Ă, conivenți, -te, adj. (Despre frunze) 1. Îndoit înăuntru. 2. Care tinde să se împreuneze. – Din fr. connivent. DOOM
conivént adj. m., pl. conivénți; f. conivéntă, pl. conivénte
coniventelor
CONIVÉNT, -Ă, conivenți, -te, adj. (Despre frunze) 1. Îndoit înăuntru. 2. Care tinde să se împreuneze. – Din fr. connivent. DOOM
conivént adj. m., pl. conivénți; f. conivéntă, pl. conivénte
coniventul
CONIVÉNT, -Ă, conivenți, -te, adj. (Despre frunze) 1. Îndoit înăuntru. 2. Care tinde să se împreuneze. – Din fr. connivent. DOOM
conivént adj. m., pl. conivénți; f. conivéntă, pl. conivénte
coniventului
CONIVÉNT, -Ă, conivenți, -te, adj. (Despre frunze) 1. Îndoit înăuntru. 2. Care tinde să se împreuneze. – Din fr. connivent. DOOM
conivént adj. m., pl. conivénți; f. conivéntă, pl. conivénte
conivența
CONIVÉNȚĂ, conivențe, s. f. (În expr.) De conivență (cu)... = în complicitate (cu...), de acord (cu...). – Din fr. connivence, lat. conniventia. DOOM
!conivénță (în expr. de ~) s. f.
conivențe
CONIVÉNȚĂ, conivențe, s. f. (În expr.) De conivență (cu)... = în complicitate (cu...), de acord (cu...). – Din fr. connivence, lat. conniventia. DOOM
!conivénță (în expr. de ~) s. f.
conivenței
CONIVÉNȚĂ, conivențe, s. f. (În expr.) De conivență (cu)... = în complicitate (cu...), de acord (cu...). – Din fr. connivence, lat. conniventia. DOOM
!conivénță (în expr. de ~) s. f.
conivențele
CONIVÉNȚĂ, conivențe, s. f. (În expr.) De conivență (cu)... = în complicitate (cu...), de acord (cu...). – Din fr. connivence, lat. conniventia. DOOM
!conivénță (în expr. de ~) s. f.
conivențelor
CONIVÉNȚĂ, conivențe, s. f. (În expr.) De conivență (cu)... = în complicitate (cu...), de acord (cu...). – Din fr. connivence, lat. conniventia. DOOM
!conivénță (în expr. de ~) s. f.
conivenți
CONIVÉNT, -Ă, conivenți, -te, adj. (Despre frunze) 1. Îndoit înăuntru. 2. Care tinde să se împreuneze. – Din fr. connivent. DOOM
conivént adj. m., pl. conivénți; f. conivéntă, pl. conivénte
conivenții
CONIVÉNT, -Ă, conivenți, -te, adj. (Despre frunze) 1. Îndoit înăuntru. 2. Care tinde să se împreuneze. – Din fr. connivent. DOOM
conivént adj. m., pl. conivénți; f. conivéntă, pl. conivénte
conivenților
CONIVÉNT, -Ă, conivenți, -te, adj. (Despre frunze) 1. Îndoit înăuntru. 2. Care tinde să se împreuneze. – Din fr. connivent. DOOM
conivént adj. m., pl. conivénți; f. conivéntă, pl. conivénte
coniță
CUCONÍȚĂ, cuconițe, s. f. Diminutiv al lui cucoană (1). [Var.: coconíță, coníță s. f.] – Cucoană + suf. -iță. DOOM
cuconíță s. f., g.-d. art. cuconíței; pl. cuconíțe
conjectura
CONJECTURÁ, conjecturez, vb. I. Tranz. A judeca după aparențe; a face o conjectură. – Din fr. conjecturer. DOOM
conjecturá (a ~) vb., ind. prez. 3 conjectureáză
conjectura
CONJECTÚRĂ, conjecturi, s. f. Părere bazată pe ipoteze sau pe presupuneri; prezumție, supoziție. – Din fr. conjecture, lat. conjectura. DOOM
conjectúră (supoziție) s. f., g.-d. art. conjectúrii; pl. conjectúri
conjecturai
CONJECTURÁ, conjecturez, vb. I. Tranz. A judeca după aparențe; a face o conjectură. – Din fr. conjecturer. DOOM
conjecturá (a ~) vb., ind. prez. 3 conjectureáză
conjectural
CONJECTURÁL, -Ă, conjecturali, -e, adj. Întemeiat pe conjecturi, pe aparențe sau pe supoziții; neîntemeiat. – Din fr. conjectural. DOOM
conjecturál adj. m., pl. conjecturáli; f. conjecturálă, pl. conjecturále
conjecturala
CONJECTURÁL, -Ă, conjecturali, -e, adj. Întemeiat pe conjecturi, pe aparențe sau pe supoziții; neîntemeiat. – Din fr. conjectural. DOOM
conjecturál adj. m., pl. conjecturáli; f. conjecturálă, pl. conjecturále
conjecturale
CONJECTURÁL, -Ă, conjecturali, -e, adj. Întemeiat pe conjecturi, pe aparențe sau pe supoziții; neîntemeiat. – Din fr. conjectural. DOOM
conjecturál adj. m., pl. conjecturáli; f. conjecturálă, pl. conjecturále
conjecturalei
CONJECTURÁL, -Ă, conjecturali, -e, adj. Întemeiat pe conjecturi, pe aparențe sau pe supoziții; neîntemeiat. – Din fr. conjectural. DOOM
conjecturál adj. m., pl. conjecturáli; f. conjecturálă, pl. conjecturále
conjecturalele
CONJECTURÁL, -Ă, conjecturali, -e, adj. Întemeiat pe conjecturi, pe aparențe sau pe supoziții; neîntemeiat. – Din fr. conjectural. DOOM
conjecturál adj. m., pl. conjecturáli; f. conjecturálă, pl. conjecturále
conjecturalelor
CONJECTURÁL, -Ă, conjecturali, -e, adj. Întemeiat pe conjecturi, pe aparențe sau pe supoziții; neîntemeiat. – Din fr. conjectural. DOOM
conjecturál adj. m., pl. conjecturáli; f. conjecturálă, pl. conjecturále
conjecturali
CONJECTURÁL, -Ă, conjecturali, -e, adj. Întemeiat pe conjecturi, pe aparențe sau pe supoziții; neîntemeiat. – Din fr. conjectural. DOOM
conjecturál adj. m., pl. conjecturáli; f. conjecturálă, pl. conjecturále
conjecturalii
CONJECTURÁL, -Ă, conjecturali, -e, adj. Întemeiat pe conjecturi, pe aparențe sau pe supoziții; neîntemeiat. – Din fr. conjectural. DOOM
conjecturál adj. m., pl. conjecturáli; f. conjecturálă, pl. conjecturále
conjecturalilor
CONJECTURÁL, -Ă, conjecturali, -e, adj. Întemeiat pe conjecturi, pe aparențe sau pe supoziții; neîntemeiat. – Din fr. conjectural. DOOM
conjecturál adj. m., pl. conjecturáli; f. conjecturálă, pl. conjecturále
conjecturalul
CONJECTURÁL, -Ă, conjecturali, -e, adj. Întemeiat pe conjecturi, pe aparențe sau pe supoziții; neîntemeiat. – Din fr. conjectural. DOOM
conjecturál adj. m., pl. conjecturáli; f. conjecturálă, pl. conjecturále
conjecturalului
CONJECTURÁL, -Ă, conjecturali, -e, adj. Întemeiat pe conjecturi, pe aparențe sau pe supoziții; neîntemeiat. – Din fr. conjectural. DOOM
conjecturál adj. m., pl. conjecturáli; f. conjecturálă, pl. conjecturále
conjecturam
CONJECTURÁ, conjecturez, vb. I. Tranz. A judeca după aparențe; a face o conjectură. – Din fr. conjecturer. DOOM
conjecturá (a ~) vb., ind. prez. 3 conjectureáză
conjecturare
CONJECTURÁ, conjecturez, vb. I. Tranz. A judeca după aparențe; a face o conjectură. – Din fr. conjecturer. DOOM
conjecturá (a ~) vb., ind. prez. 3 conjectureáză
conjecturare
CONJECTURÁRE, conjecturări, s. f. Acțiunea de a conjectura și rezultatul ei; judecată făcută după aparențe. – V. conjectura. DOOM
conjecturáre s. f., g.-d. art. conjecturắrii; pl. conjecturắri
conjecturarea
CONJECTURÁRE, conjecturări, s. f. Acțiunea de a conjectura și rezultatul ei; judecată făcută după aparențe. – V. conjectura. DOOM
conjecturáre s. f., g.-d. art. conjecturắrii; pl. conjecturắri
conjecturară
CONJECTURÁ, conjecturez, vb. I. Tranz. A judeca după aparențe; a face o conjectură. – Din fr. conjecturer. DOOM
conjecturá (a ~) vb., ind. prez. 3 conjectureáză
conjecturarăm
CONJECTURÁ, conjecturez, vb. I. Tranz. A judeca după aparențe; a face o conjectură. – Din fr. conjecturer. DOOM
conjecturá (a ~) vb., ind. prez. 3 conjectureáză
conjecturarăți
CONJECTURÁ, conjecturez, vb. I. Tranz. A judeca după aparențe; a face o conjectură. – Din fr. conjecturer. DOOM
conjecturá (a ~) vb., ind. prez. 3 conjectureáză
conjecturase
CONJECTURÁ, conjecturez, vb. I. Tranz. A judeca după aparențe; a face o conjectură. – Din fr. conjecturer. DOOM
conjecturá (a ~) vb., ind. prez. 3 conjectureáză
conjecturasem
CONJECTURÁ, conjecturez, vb. I. Tranz. A judeca după aparențe; a face o conjectură. – Din fr. conjecturer. DOOM
conjecturá (a ~) vb., ind. prez. 3 conjectureáză
conjecturaseră
CONJECTURÁ, conjecturez, vb. I. Tranz. A judeca după aparențe; a face o conjectură. – Din fr. conjecturer. DOOM
conjecturá (a ~) vb., ind. prez. 3 conjectureáză
conjecturaserăm
CONJECTURÁ, conjecturez, vb. I. Tranz. A judeca după aparențe; a face o conjectură. – Din fr. conjecturer. DOOM
conjecturá (a ~) vb., ind. prez. 3 conjectureáză
conjecturaserăți
CONJECTURÁ, conjecturez, vb. I. Tranz. A judeca după aparențe; a face o conjectură. – Din fr. conjecturer. DOOM
conjecturá (a ~) vb., ind. prez. 3 conjectureáză
conjecturaseși
CONJECTURÁ, conjecturez, vb. I. Tranz. A judeca după aparențe; a face o conjectură. – Din fr. conjecturer. DOOM
conjecturá (a ~) vb., ind. prez. 3 conjectureáză
conjecturaseți
CONJECTURÁ, conjecturez, vb. I. Tranz. A judeca după aparențe; a face o conjectură. – Din fr. conjecturer. DOOM
conjecturá (a ~) vb., ind. prez. 3 conjectureáză
conjecturat
CONJECTURÁ, conjecturez, vb. I. Tranz. A judeca după aparențe; a face o conjectură. – Din fr. conjecturer. DOOM
conjecturá (a ~) vb., ind. prez. 3 conjectureáză
conjecturat
CONJECTURÁ, conjecturez, vb. I. Tranz. A judeca după aparențe; a face o conjectură. – Din fr. conjecturer.
conjecturau
CONJECTURÁ, conjecturez, vb. I. Tranz. A judeca după aparențe; a face o conjectură. – Din fr. conjecturer. DOOM
conjecturá (a ~) vb., ind. prez. 3 conjectureáză
conjecturași
CONJECTURÁ, conjecturez, vb. I. Tranz. A judeca după aparențe; a face o conjectură. – Din fr. conjecturer. DOOM
conjecturá (a ~) vb., ind. prez. 3 conjectureáză
conjecturați
CONJECTURÁ, conjecturez, vb. I. Tranz. A judeca după aparențe; a face o conjectură. – Din fr. conjecturer. DOOM
conjecturá (a ~) vb., ind. prez. 3 conjectureáză
conjecturează
CONJECTURÁ, conjecturez, vb. I. Tranz. A judeca după aparențe; a face o conjectură. – Din fr. conjecturer. DOOM
conjecturá (a ~) vb., ind. prez. 3 conjectureáză
conjecturez
CONJECTURÁ, conjecturez, vb. I. Tranz. A judeca după aparențe; a face o conjectură. – Din fr. conjecturer. DOOM
conjecturá (a ~) vb., ind. prez. 3 conjectureáză
conjectureze
CONJECTURÁ, conjecturez, vb. I. Tranz. A judeca după aparențe; a face o conjectură. – Din fr. conjecturer. DOOM
conjecturá (a ~) vb., ind. prez. 3 conjectureáză
conjecturezi
CONJECTURÁ, conjecturez, vb. I. Tranz. A judeca după aparențe; a face o conjectură. – Din fr. conjecturer. DOOM
conjecturá (a ~) vb., ind. prez. 3 conjectureáză
conjecturi
CONJECTÚRĂ, conjecturi, s. f. Părere bazată pe ipoteze sau pe presupuneri; prezumție, supoziție. – Din fr. conjecture, lat. conjectura. DOOM
conjectúră (supoziție) s. f., g.-d. art. conjectúrii; pl. conjectúri
conjecturii
CONJECTÚRĂ, conjecturi, s. f. Părere bazată pe ipoteze sau pe presupuneri; prezumție, supoziție. – Din fr. conjecture, lat. conjectura. DOOM
conjectúră (supoziție) s. f., g.-d. art. conjectúrii; pl. conjectúri
conjecturile
CONJECTÚRĂ, conjecturi, s. f. Părere bazată pe ipoteze sau pe presupuneri; prezumție, supoziție. – Din fr. conjecture, lat. conjectura. DOOM
conjectúră (supoziție) s. f., g.-d. art. conjectúrii; pl. conjectúri
conjecturilor
CONJECTÚRĂ, conjecturi, s. f. Părere bazată pe ipoteze sau pe presupuneri; prezumție, supoziție. – Din fr. conjecture, lat. conjectura. DOOM
conjectúră (supoziție) s. f., g.-d. art. conjectúrii; pl. conjectúri
conjecturând
CONJECTURÁ, conjecturez, vb. I. Tranz. A judeca după aparențe; a face o conjectură. – Din fr. conjecturer. DOOM
conjecturá (a ~) vb., ind. prez. 3 conjectureáză
conjecturînd
CONJECTURÁ, conjecturez, vb. I. Tranz. A judeca după aparențe; a face o conjectură. – Din fr. conjecturer. DOOM
conjecturá (a ~) vb., ind. prez. 3 conjectureáză
conjecturări
CONJECTURÁRE, conjecturări, s. f. Acțiunea de a conjectura și rezultatul ei; judecată făcută după aparențe. – V. conjectura. DOOM
conjecturáre s. f., g.-d. art. conjecturắrii; pl. conjecturắri
conjecturării
CONJECTURÁRE, conjecturări, s. f. Acțiunea de a conjectura și rezultatul ei; judecată făcută după aparențe. – V. conjectura. DOOM
conjecturáre s. f., g.-d. art. conjecturắrii; pl. conjecturắri
conjecturările
CONJECTURÁRE, conjecturări, s. f. Acțiunea de a conjectura și rezultatul ei; judecată făcută după aparențe. – V. conjectura. DOOM
conjecturáre s. f., g.-d. art. conjecturắrii; pl. conjecturắri
conjecturărilor
CONJECTURÁRE, conjecturări, s. f. Acțiunea de a conjectura și rezultatul ei; judecată făcută după aparențe. – V. conjectura. DOOM
conjecturáre s. f., g.-d. art. conjecturắrii; pl. conjecturắri
conjudețean
CONJUDEȚEÁN, -Ă, conjudețeni, -e, s. m. și f. (Ieșit din uz) Persoană care s-a născut sau care locuiește în același județ cu alta, considerată în raport cu aceasta. A constatat... prosperitatea conjudețenilor săi. I. IONESCU, M. 216. – Pronunțat: -țean. DOOM
!conjudețeán (rar) adj. m., pl. conjudețéni; f. conjudețeánă, pl. conjudețéne
conjudețean
CONJUDEȚEÁN, -Ă, conjudețeni, -e, s. m. și f. (Ieșit din uz) Persoană care s-a născut sau care locuiește în același județ cu alta, considerată în raport cu aceasta. A constatat... prosperitatea conjudețenilor săi. I. IONESCU, M. 216. – Pronunțat: -țean. DOOM
!conjudețeán (rar) adj. m., pl. conjudețéni; f. conjudețeánă, pl. conjudețéne
conjudețeana
CONJUDEȚEÁN, -Ă, conjudețeni, -e, s. m. și f. (Ieșit din uz) Persoană care s-a născut sau care locuiește în același județ cu alta, considerată în raport cu aceasta. A constatat... prosperitatea conjudețenilor săi. I. IONESCU, M. 216. – Pronunțat: -țean. DOOM
!conjudețeán (rar) adj. m., pl. conjudețéni; f. conjudețeánă, pl. conjudețéne
conjudețeana
CONJUDEȚEÁN, -Ă, conjudețeni, -e, s. m. și f. (Ieșit din uz) Persoană care s-a născut sau care locuiește în același județ cu alta, considerată în raport cu aceasta. A constatat... prosperitatea conjudețenilor săi. I. IONESCU, M. 216. – Pronunțat: -țean. DOOM
!conjudețeán (rar) adj. m., pl. conjudețéni; f. conjudețeánă, pl. conjudețéne
conjudețeanul
CONJUDEȚEÁN, -Ă, conjudețeni, -e, s. m. și f. (Ieșit din uz) Persoană care s-a născut sau care locuiește în același județ cu alta, considerată în raport cu aceasta. A constatat... prosperitatea conjudețenilor săi. I. IONESCU, M. 216. – Pronunțat: -țean. DOOM
!conjudețeán (rar) adj. m., pl. conjudețéni; f. conjudețeánă, pl. conjudețéne
conjudețeanul
CONJUDEȚEÁN, -Ă, conjudețeni, -e, s. m. și f. (Ieșit din uz) Persoană care s-a născut sau care locuiește în același județ cu alta, considerată în raport cu aceasta. A constatat... prosperitatea conjudețenilor săi. I. IONESCU, M. 216. – Pronunțat: -țean. DOOM
!conjudețeán (rar) adj. m., pl. conjudețéni; f. conjudețeánă, pl. conjudețéne
conjudețeanului
CONJUDEȚEÁN, -Ă, conjudețeni, -e, s. m. și f. (Ieșit din uz) Persoană care s-a născut sau care locuiește în același județ cu alta, considerată în raport cu aceasta. A constatat... prosperitatea conjudețenilor săi. I. IONESCU, M. 216. – Pronunțat: -țean. DOOM
!conjudețeán (rar) adj. m., pl. conjudețéni; f. conjudețeánă, pl. conjudețéne
conjudețeanului
CONJUDEȚEÁN, -Ă, conjudețeni, -e, s. m. și f. (Ieșit din uz) Persoană care s-a născut sau care locuiește în același județ cu alta, considerată în raport cu aceasta. A constatat... prosperitatea conjudețenilor săi. I. IONESCU, M. 216. – Pronunțat: -țean. DOOM
!conjudețeán (rar) adj. m., pl. conjudețéni; f. conjudețeánă, pl. conjudețéne
conjudețene
CONJUDEȚEÁN, -Ă, conjudețeni, -e, s. m. și f. (Ieșit din uz) Persoană care s-a născut sau care locuiește în același județ cu alta, considerată în raport cu aceasta. A constatat... prosperitatea conjudețenilor săi. I. IONESCU, M. 216. – Pronunțat: -țean. DOOM
!conjudețeán (rar) adj. m., pl. conjudețéni; f. conjudețeánă, pl. conjudețéne
conjudețene
CONJUDEȚEÁN, -Ă, conjudețeni, -e, s. m. și f. (Ieșit din uz) Persoană care s-a născut sau care locuiește în același județ cu alta, considerată în raport cu aceasta. A constatat... prosperitatea conjudețenilor săi. I. IONESCU, M. 216. – Pronunțat: -țean. DOOM
!conjudețeán (rar) adj. m., pl. conjudețéni; f. conjudețeánă, pl. conjudețéne
conjudețenei
CONJUDEȚEÁN, -Ă, conjudețeni, -e, s. m. și f. (Ieșit din uz) Persoană care s-a născut sau care locuiește în același județ cu alta, considerată în raport cu aceasta. A constatat... prosperitatea conjudețenilor săi. I. IONESCU, M. 216. – Pronunțat: -țean. DOOM
!conjudețeán (rar) adj. m., pl. conjudețéni; f. conjudețeánă, pl. conjudețéne
conjudețenei
CONJUDEȚEÁN, -Ă, conjudețeni, -e, s. m. și f. (Ieșit din uz) Persoană care s-a născut sau care locuiește în același județ cu alta, considerată în raport cu aceasta. A constatat... prosperitatea conjudețenilor săi. I. IONESCU, M. 216. – Pronunțat: -țean. DOOM
!conjudețeán (rar) adj. m., pl. conjudețéni; f. conjudețeánă, pl. conjudețéne
conjudețenele
CONJUDEȚEÁN, -Ă, conjudețeni, -e, s. m. și f. (Ieșit din uz) Persoană care s-a născut sau care locuiește în același județ cu alta, considerată în raport cu aceasta. A constatat... prosperitatea conjudețenilor săi. I. IONESCU, M. 216. – Pronunțat: -țean. DOOM
!conjudețeán (rar) adj. m., pl. conjudețéni; f. conjudețeánă, pl. conjudețéne
conjudețenele
CONJUDEȚEÁN, -Ă, conjudețeni, -e, s. m. și f. (Ieșit din uz) Persoană care s-a născut sau care locuiește în același județ cu alta, considerată în raport cu aceasta. A constatat... prosperitatea conjudețenilor săi. I. IONESCU, M. 216. – Pronunțat: -țean. DOOM
!conjudețeán (rar) adj. m., pl. conjudețéni; f. conjudețeánă, pl. conjudețéne
conjudețenelor
CONJUDEȚEÁN, -Ă, conjudețeni, -e, s. m. și f. (Ieșit din uz) Persoană care s-a născut sau care locuiește în același județ cu alta, considerată în raport cu aceasta. A constatat... prosperitatea conjudețenilor săi. I. IONESCU, M. 216. – Pronunțat: -țean. DOOM
!conjudețeán (rar) adj. m., pl. conjudețéni; f. conjudețeánă, pl. conjudețéne
conjudețenelor
CONJUDEȚEÁN, -Ă, conjudețeni, -e, s. m. și f. (Ieșit din uz) Persoană care s-a născut sau care locuiește în același județ cu alta, considerată în raport cu aceasta. A constatat... prosperitatea conjudețenilor săi. I. IONESCU, M. 216. – Pronunțat: -țean. DOOM
!conjudețeán (rar) adj. m., pl. conjudețéni; f. conjudețeánă, pl. conjudețéne
conjudețeni
CONJUDEȚEÁN, -Ă, conjudețeni, -e, s. m. și f. (Ieșit din uz) Persoană care s-a născut sau care locuiește în același județ cu alta, considerată în raport cu aceasta. A constatat... prosperitatea conjudețenilor săi. I. IONESCU, M. 216. – Pronunțat: -țean. DOOM
!conjudețeán (rar) adj. m., pl. conjudețéni; f. conjudețeánă, pl. conjudețéne
conjudețeni
CONJUDEȚEÁN, -Ă, conjudețeni, -e, s. m. și f. (Ieșit din uz) Persoană care s-a născut sau care locuiește în același județ cu alta, considerată în raport cu aceasta. A constatat... prosperitatea conjudețenilor săi. I. IONESCU, M. 216. – Pronunțat: -țean. DOOM
!conjudețeán (rar) adj. m., pl. conjudețéni; f. conjudețeánă, pl. conjudețéne
conjudețenii
CONJUDEȚEÁN, -Ă, conjudețeni, -e, s. m. și f. (Ieșit din uz) Persoană care s-a născut sau care locuiește în același județ cu alta, considerată în raport cu aceasta. A constatat... prosperitatea conjudețenilor săi. I. IONESCU, M. 216. – Pronunțat: -țean. DOOM
!conjudețeán (rar) adj. m., pl. conjudețéni; f. conjudețeánă, pl. conjudețéne
conjudețenii
CONJUDEȚEÁN, -Ă, conjudețeni, -e, s. m. și f. (Ieșit din uz) Persoană care s-a născut sau care locuiește în același județ cu alta, considerată în raport cu aceasta. A constatat... prosperitatea conjudețenilor săi. I. IONESCU, M. 216. – Pronunțat: -țean. DOOM
!conjudețeán (rar) adj. m., pl. conjudețéni; f. conjudețeánă, pl. conjudețéne
conjudețenilor
CONJUDEȚEÁN, -Ă, conjudețeni, -e, s. m. și f. (Ieșit din uz) Persoană care s-a născut sau care locuiește în același județ cu alta, considerată în raport cu aceasta. A constatat... prosperitatea conjudețenilor săi. I. IONESCU, M. 216. – Pronunțat: -țean. DOOM
!conjudețeán (rar) adj. m., pl. conjudețéni; f. conjudețeánă, pl. conjudețéne
conjudețenilor
CONJUDEȚEÁN, -Ă, conjudețeni, -e, s. m. și f. (Ieșit din uz) Persoană care s-a născut sau care locuiește în același județ cu alta, considerată în raport cu aceasta. A constatat... prosperitatea conjudețenilor săi. I. IONESCU, M. 216. – Pronunțat: -țean. DOOM
!conjudețeán (rar) adj. m., pl. conjudețéni; f. conjudețeánă, pl. conjudețéne
conjug
CONJUGÁ, conjúg, vb. I. 1. Tranz. A modifica formele unui verb după persoană, timp, mod și diateză. ♦ Refl. (Despre verbe) A fi flexibil. 2. Refl. Fig. A se îmbina, a se împleti, a se uni. – Din fr. conjuguer, lat. conjugare. DOOM
conjugá (a ~) vb., ind. prez. 3 conjúgă
conjuga
CONJUGÁ, conjúg, vb. I. 1. Tranz. A modifica formele unui verb după persoană, timp, mod și diateză. ♦ Refl. (Despre verbe) A fi flexibil. 2. Refl. Fig. A se îmbina, a se împleti, a se uni. – Din fr. conjuguer, lat. conjugare. DOOM
conjugá (a ~) vb., ind. prez. 3 conjúgă
conjugabil
CONJUGÁBIL, -Ă, conjugabili, -e, adj. Care se poate conjuga. – Din fr. conjugable. DOOM
conjugábil adj. m., pl. conjugábili; f. conjugábilă, pl. conjugábile
conjugabila
CONJUGÁBIL, -Ă, conjugabili, -e, adj. Care se poate conjuga. – Din fr. conjugable. DOOM
conjugábil adj. m., pl. conjugábili; f. conjugábilă, pl. conjugábile
conjugabile
CONJUGÁBIL, -Ă, conjugabili, -e, adj. Care se poate conjuga. – Din fr. conjugable. DOOM
conjugábil adj. m., pl. conjugábili; f. conjugábilă, pl. conjugábile
conjugabilei
CONJUGÁBIL, -Ă, conjugabili, -e, adj. Care se poate conjuga. – Din fr. conjugable. DOOM
conjugábil adj. m., pl. conjugábili; f. conjugábilă, pl. conjugábile
conjugabilele
CONJUGÁBIL, -Ă, conjugabili, -e, adj. Care se poate conjuga. – Din fr. conjugable. DOOM
conjugábil adj. m., pl. conjugábili; f. conjugábilă, pl. conjugábile
conjugabilelor
CONJUGÁBIL, -Ă, conjugabili, -e, adj. Care se poate conjuga. – Din fr. conjugable. DOOM
conjugábil adj. m., pl. conjugábili; f. conjugábilă, pl. conjugábile
conjugabili
CONJUGÁBIL, -Ă, conjugabili, -e, adj. Care se poate conjuga. – Din fr. conjugable. DOOM
conjugábil adj. m., pl. conjugábili; f. conjugábilă, pl. conjugábile
conjugabilii
CONJUGÁBIL, -Ă, conjugabili, -e, adj. Care se poate conjuga. – Din fr. conjugable. DOOM
conjugábil adj. m., pl. conjugábili; f. conjugábilă, pl. conjugábile
conjugabililor
CONJUGÁBIL, -Ă, conjugabili, -e, adj. Care se poate conjuga. – Din fr. conjugable. DOOM
conjugábil adj. m., pl. conjugábili; f. conjugábilă, pl. conjugábile
conjugabilul
CONJUGÁBIL, -Ă, conjugabili, -e, adj. Care se poate conjuga. – Din fr. conjugable. DOOM
conjugábil adj. m., pl. conjugábili; f. conjugábilă, pl. conjugábile
conjugabilului
CONJUGÁBIL, -Ă, conjugabili, -e, adj. Care se poate conjuga. – Din fr. conjugable. DOOM
conjugábil adj. m., pl. conjugábili; f. conjugábilă, pl. conjugábile
conjugai
CONJUGÁ, conjúg, vb. I. 1. Tranz. A modifica formele unui verb după persoană, timp, mod și diateză. ♦ Refl. (Despre verbe) A fi flexibil. 2. Refl. Fig. A se îmbina, a se împleti, a se uni. – Din fr. conjuguer, lat. conjugare. DOOM
conjugá (a ~) vb., ind. prez. 3 conjúgă
conjugal
CONJUGÁL, -Ă, conjugali, -e, adj. Care aparține celor doi soți; privitor la căsătorie. – Din fr. conjugal, lat. conjugalis. DOOM
conjugál adj. m., pl. conjugáli; f. conjugálă, pl. conjugále
conjugala
CONJUGÁL, -Ă, conjugali, -e, adj. Care aparține celor doi soți; privitor la căsătorie. – Din fr. conjugal, lat. conjugalis. DOOM
conjugál adj. m., pl. conjugáli; f. conjugálă, pl. conjugále
conjugale
CONJUGÁL, -Ă, conjugali, -e, adj. Care aparține celor doi soți; privitor la căsătorie. – Din fr. conjugal, lat. conjugalis. DOOM
conjugál adj. m., pl. conjugáli; f. conjugálă, pl. conjugále
conjugalei
CONJUGÁL, -Ă, conjugali, -e, adj. Care aparține celor doi soți; privitor la căsătorie. – Din fr. conjugal, lat. conjugalis. DOOM
conjugál adj. m., pl. conjugáli; f. conjugálă, pl. conjugále
conjugalele
CONJUGÁL, -Ă, conjugali, -e, adj. Care aparține celor doi soți; privitor la căsătorie. – Din fr. conjugal, lat. conjugalis. DOOM
conjugál adj. m., pl. conjugáli; f. conjugálă, pl. conjugále
conjugalelor
CONJUGÁL, -Ă, conjugali, -e, adj. Care aparține celor doi soți; privitor la căsătorie. – Din fr. conjugal, lat. conjugalis. DOOM
conjugál adj. m., pl. conjugáli; f. conjugálă, pl. conjugále
conjugali
CONJUGÁL, -Ă, conjugali, -e, adj. Care aparține celor doi soți; privitor la căsătorie. – Din fr. conjugal, lat. conjugalis. DOOM
conjugál adj. m., pl. conjugáli; f. conjugálă, pl. conjugále
conjugalii
CONJUGÁL, -Ă, conjugali, -e, adj. Care aparține celor doi soți; privitor la căsătorie. – Din fr. conjugal, lat. conjugalis. DOOM
conjugál adj. m., pl. conjugáli; f. conjugálă, pl. conjugále
conjugalilor
CONJUGÁL, -Ă, conjugali, -e, adj. Care aparține celor doi soți; privitor la căsătorie. – Din fr. conjugal, lat. conjugalis. DOOM
conjugál adj. m., pl. conjugáli; f. conjugálă, pl. conjugále
conjugalul
CONJUGÁL, -Ă, conjugali, -e, adj. Care aparține celor doi soți; privitor la căsătorie. – Din fr. conjugal, lat. conjugalis. DOOM
conjugál adj. m., pl. conjugáli; f. conjugálă, pl. conjugále
conjugalului
CONJUGÁL, -Ă, conjugali, -e, adj. Care aparține celor doi soți; privitor la căsătorie. – Din fr. conjugal, lat. conjugalis. DOOM
conjugál adj. m., pl. conjugáli; f. conjugálă, pl. conjugále
conjugam
CONJUGÁ, conjúg, vb. I. 1. Tranz. A modifica formele unui verb după persoană, timp, mod și diateză. ♦ Refl. (Despre verbe) A fi flexibil. 2. Refl. Fig. A se îmbina, a se împleti, a se uni. – Din fr. conjuguer, lat. conjugare. DOOM
conjugá (a ~) vb., ind. prez. 3 conjúgă
conjugare
CONJUGÁ, conjúg, vb. I. 1. Tranz. A modifica formele unui verb după persoană, timp, mod și diateză. ♦ Refl. (Despre verbe) A fi flexibil. 2. Refl. Fig. A se îmbina, a se împleti, a se uni. – Din fr. conjuguer, lat. conjugare. DOOM
conjugá (a ~) vb., ind. prez. 3 conjúgă
conjugare
CONJUGÁRE, conjugări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) conjuga și rezultatul ei. 2. Flexiunea verbului. ♦ Categorie de verbe cu aceeași terminație la infinitiv, care se conjugă în mod asemănător. 3. Fig. Îmbinare, împletire. 4. (Biol.) Forma cea mai simplă de fecundație, care constă în unirea temporară a două microorganisme. – V. conjuga. DOOM
conjugáre s. f., g.-d. art. conjugắrii; pl. conjugắri
conjugarea
CONJUGÁRE, conjugări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) conjuga și rezultatul ei. 2. Flexiunea verbului. ♦ Categorie de verbe cu aceeași terminație la infinitiv, care se conjugă în mod asemănător. 3. Fig. Îmbinare, împletire. 4. (Biol.) Forma cea mai simplă de fecundație, care constă în unirea temporară a două microorganisme. – V. conjuga. DOOM
conjugáre s. f., g.-d. art. conjugắrii; pl. conjugắri
conjugară
CONJUGÁ, conjúg, vb. I. 1. Tranz. A modifica formele unui verb după persoană, timp, mod și diateză. ♦ Refl. (Despre verbe) A fi flexibil. 2. Refl. Fig. A se îmbina, a se împleti, a se uni. – Din fr. conjuguer, lat. conjugare. DOOM
conjugá (a ~) vb., ind. prez. 3 conjúgă
conjugarăm
CONJUGÁ, conjúg, vb. I. 1. Tranz. A modifica formele unui verb după persoană, timp, mod și diateză. ♦ Refl. (Despre verbe) A fi flexibil. 2. Refl. Fig. A se îmbina, a se împleti, a se uni. – Din fr. conjuguer, lat. conjugare. DOOM
conjugá (a ~) vb., ind. prez. 3 conjúgă
conjugarăți
CONJUGÁ, conjúg, vb. I. 1. Tranz. A modifica formele unui verb după persoană, timp, mod și diateză. ♦ Refl. (Despre verbe) A fi flexibil. 2. Refl. Fig. A se îmbina, a se împleti, a se uni. – Din fr. conjuguer, lat. conjugare. DOOM
conjugá (a ~) vb., ind. prez. 3 conjúgă
conjugase
CONJUGÁ, conjúg, vb. I. 1. Tranz. A modifica formele unui verb după persoană, timp, mod și diateză. ♦ Refl. (Despre verbe) A fi flexibil. 2. Refl. Fig. A se îmbina, a se împleti, a se uni. – Din fr. conjuguer, lat. conjugare. DOOM
conjugá (a ~) vb., ind. prez. 3 conjúgă
conjugasem
CONJUGÁ, conjúg, vb. I. 1. Tranz. A modifica formele unui verb după persoană, timp, mod și diateză. ♦ Refl. (Despre verbe) A fi flexibil. 2. Refl. Fig. A se îmbina, a se împleti, a se uni. – Din fr. conjuguer, lat. conjugare. DOOM
conjugá (a ~) vb., ind. prez. 3 conjúgă
conjugaseră
CONJUGÁ, conjúg, vb. I. 1. Tranz. A modifica formele unui verb după persoană, timp, mod și diateză. ♦ Refl. (Despre verbe) A fi flexibil. 2. Refl. Fig. A se îmbina, a se împleti, a se uni. – Din fr. conjuguer, lat. conjugare. DOOM
conjugá (a ~) vb., ind. prez. 3 conjúgă
conjugaserăm
CONJUGÁ, conjúg, vb. I. 1. Tranz. A modifica formele unui verb după persoană, timp, mod și diateză. ♦ Refl. (Despre verbe) A fi flexibil. 2. Refl. Fig. A se îmbina, a se împleti, a se uni. – Din fr. conjuguer, lat. conjugare. DOOM
conjugá (a ~) vb., ind. prez. 3 conjúgă
conjugaserăți
CONJUGÁ, conjúg, vb. I. 1. Tranz. A modifica formele unui verb după persoană, timp, mod și diateză. ♦ Refl. (Despre verbe) A fi flexibil. 2. Refl. Fig. A se îmbina, a se împleti, a se uni. – Din fr. conjuguer, lat. conjugare. DOOM
conjugá (a ~) vb., ind. prez. 3 conjúgă
conjugaseși
CONJUGÁ, conjúg, vb. I. 1. Tranz. A modifica formele unui verb după persoană, timp, mod și diateză. ♦ Refl. (Despre verbe) A fi flexibil. 2. Refl. Fig. A se îmbina, a se împleti, a se uni. – Din fr. conjuguer, lat. conjugare. DOOM
conjugá (a ~) vb., ind. prez. 3 conjúgă
conjugaseți
CONJUGÁ, conjúg, vb. I. 1. Tranz. A modifica formele unui verb după persoană, timp, mod și diateză. ♦ Refl. (Despre verbe) A fi flexibil. 2. Refl. Fig. A se îmbina, a se împleti, a se uni. – Din fr. conjuguer, lat. conjugare. DOOM
conjugá (a ~) vb., ind. prez. 3 conjúgă
conjugat
CONJUGÁ, conjúg, vb. I. 1. Tranz. A modifica formele unui verb după persoană, timp, mod și diateză. ♦ Refl. (Despre verbe) A fi flexibil. 2. Refl. Fig. A se îmbina, a se împleti, a se uni. – Din fr. conjuguer, lat. conjugare. DOOM
conjugá (a ~) vb., ind. prez. 3 conjúgă
conjugat
CONJUGÁT, -Ă, conjugați, -te, adj. Unit, legat împreună. ◊ (Biol.) Nervi conjugați = nervi care au aceeași funcție. (Fiz.) Focare conjugate = focare astfel așezate încât razele de lumină răsfrânte dintr-unul se unesc în celălalt și invers. Puncte conjugate = oricare dintre punctele unui obiect și punctul corespunzător de pe imaginea obiectului obținută cu ajutorul unui sistem optic. (Mat.) Numere conjugate = două numere complexe care au părțile reale egale, iar părțile imaginare egale și de semne contrare. Regulă conjugată = reunirea a două sau a mai multor reguli de trei simple. – Din fr. conjugué. DOOM
conjugát adj. m., pl. conjugáți; f. conjugátă, pl. conjugáte
conjugata
CONJUGÁT, -Ă, conjugați, -te, adj. Unit, legat împreună. ◊ (Biol.) Nervi conjugați = nervi care au aceeași funcție. (Fiz.) Focare conjugate = focare astfel așezate încât razele de lumină răsfrânte dintr-unul se unesc în celălalt și invers. Puncte conjugate = oricare dintre punctele unui obiect și punctul corespunzător de pe imaginea obiectului obținută cu ajutorul unui sistem optic. (Mat.) Numere conjugate = două numere complexe care au părțile reale egale, iar părțile imaginare egale și de semne contrare. Regulă conjugată = reunirea a două sau a mai multor reguli de trei simple. – Din fr. conjugué. DOOM
conjugát adj. m., pl. conjugáți; f. conjugátă, pl. conjugáte
conjugate
CONJUGÁT, -Ă, conjugați, -te, adj. Unit, legat împreună. ◊ (Biol.) Nervi conjugați = nervi care au aceeași funcție. (Fiz.) Focare conjugate = focare astfel așezate încât razele de lumină răsfrânte dintr-unul se unesc în celălalt și invers. Puncte conjugate = oricare dintre punctele unui obiect și punctul corespunzător de pe imaginea obiectului obținută cu ajutorul unui sistem optic. (Mat.) Numere conjugate = două numere complexe care au părțile reale egale, iar părțile imaginare egale și de semne contrare. Regulă conjugată = reunirea a două sau a mai multor reguli de trei simple. – Din fr. conjugué. DOOM
conjugát adj. m., pl. conjugáți; f. conjugátă, pl. conjugáte
conjugatei
CONJUGÁT, -Ă, conjugați, -te, adj. Unit, legat împreună. ◊ (Biol.) Nervi conjugați = nervi care au aceeași funcție. (Fiz.) Focare conjugate = focare astfel așezate încât razele de lumină răsfrânte dintr-unul se unesc în celălalt și invers. Puncte conjugate = oricare dintre punctele unui obiect și punctul corespunzător de pe imaginea obiectului obținută cu ajutorul unui sistem optic. (Mat.) Numere conjugate = două numere complexe care au părțile reale egale, iar părțile imaginare egale și de semne contrare. Regulă conjugată = reunirea a două sau a mai multor reguli de trei simple. – Din fr. conjugué. DOOM
conjugát adj. m., pl. conjugáți; f. conjugátă, pl. conjugáte
conjugatele
CONJUGÁT, -Ă, conjugați, -te, adj. Unit, legat împreună. ◊ (Biol.) Nervi conjugați = nervi care au aceeași funcție. (Fiz.) Focare conjugate = focare astfel așezate încât razele de lumină răsfrânte dintr-unul se unesc în celălalt și invers. Puncte conjugate = oricare dintre punctele unui obiect și punctul corespunzător de pe imaginea obiectului obținută cu ajutorul unui sistem optic. (Mat.) Numere conjugate = două numere complexe care au părțile reale egale, iar părțile imaginare egale și de semne contrare. Regulă conjugată = reunirea a două sau a mai multor reguli de trei simple. – Din fr. conjugué. DOOM
conjugát adj. m., pl. conjugáți; f. conjugátă, pl. conjugáte
conjugatelor
CONJUGÁT, -Ă, conjugați, -te, adj. Unit, legat împreună. ◊ (Biol.) Nervi conjugați = nervi care au aceeași funcție. (Fiz.) Focare conjugate = focare astfel așezate încât razele de lumină răsfrânte dintr-unul se unesc în celălalt și invers. Puncte conjugate = oricare dintre punctele unui obiect și punctul corespunzător de pe imaginea obiectului obținută cu ajutorul unui sistem optic. (Mat.) Numere conjugate = două numere complexe care au părțile reale egale, iar părțile imaginare egale și de semne contrare. Regulă conjugată = reunirea a două sau a mai multor reguli de trei simple. – Din fr. conjugué. DOOM
conjugát adj. m., pl. conjugáți; f. conjugátă, pl. conjugáte
conjugatul
CONJUGÁT, -Ă, conjugați, -te, adj. Unit, legat împreună. ◊ (Biol.) Nervi conjugați = nervi care au aceeași funcție. (Fiz.) Focare conjugate = focare astfel așezate încât razele de lumină răsfrânte dintr-unul se unesc în celălalt și invers. Puncte conjugate = oricare dintre punctele unui obiect și punctul corespunzător de pe imaginea obiectului obținută cu ajutorul unui sistem optic. (Mat.) Numere conjugate = două numere complexe care au părțile reale egale, iar părțile imaginare egale și de semne contrare. Regulă conjugată = reunirea a două sau a mai multor reguli de trei simple. – Din fr. conjugué. DOOM
conjugát adj. m., pl. conjugáți; f. conjugátă, pl. conjugáte
conjugatului
CONJUGÁT, -Ă, conjugați, -te, adj. Unit, legat împreună. ◊ (Biol.) Nervi conjugați = nervi care au aceeași funcție. (Fiz.) Focare conjugate = focare astfel așezate încât razele de lumină răsfrânte dintr-unul se unesc în celălalt și invers. Puncte conjugate = oricare dintre punctele unui obiect și punctul corespunzător de pe imaginea obiectului obținută cu ajutorul unui sistem optic. (Mat.) Numere conjugate = două numere complexe care au părțile reale egale, iar părțile imaginare egale și de semne contrare. Regulă conjugată = reunirea a două sau a mai multor reguli de trei simple. – Din fr. conjugué. DOOM
conjugát adj. m., pl. conjugáți; f. conjugátă, pl. conjugáte
conjugau
CONJUGÁ, conjúg, vb. I. 1. Tranz. A modifica formele unui verb după persoană, timp, mod și diateză. ♦ Refl. (Despre verbe) A fi flexibil. 2. Refl. Fig. A se îmbina, a se împleti, a se uni. – Din fr. conjuguer, lat. conjugare. DOOM
conjugá (a ~) vb., ind. prez. 3 conjúgă
conjugași
CONJUGÁ, conjúg, vb. I. 1. Tranz. A modifica formele unui verb după persoană, timp, mod și diateză. ♦ Refl. (Despre verbe) A fi flexibil. 2. Refl. Fig. A se îmbina, a se împleti, a se uni. – Din fr. conjuguer, lat. conjugare. DOOM
conjugá (a ~) vb., ind. prez. 3 conjúgă
conjugați
CONJUGÁ, conjúg, vb. I. 1. Tranz. A modifica formele unui verb după persoană, timp, mod și diateză. ♦ Refl. (Despre verbe) A fi flexibil. 2. Refl. Fig. A se îmbina, a se împleti, a se uni. – Din fr. conjuguer, lat. conjugare. DOOM
conjugá (a ~) vb., ind. prez. 3 conjúgă
conjugați
CONJUGÁT, -Ă, conjugați, -te, adj. Unit, legat împreună. ◊ (Biol.) Nervi conjugați = nervi care au aceeași funcție. (Fiz.) Focare conjugate = focare astfel așezate încât razele de lumină răsfrânte dintr-unul se unesc în celălalt și invers. Puncte conjugate = oricare dintre punctele unui obiect și punctul corespunzător de pe imaginea obiectului obținută cu ajutorul unui sistem optic. (Mat.) Numere conjugate = două numere complexe care au părțile reale egale, iar părțile imaginare egale și de semne contrare. Regulă conjugată = reunirea a două sau a mai multor reguli de trei simple. – Din fr. conjugué. DOOM
conjugát adj. m., pl. conjugáți; f. conjugátă, pl. conjugáte
conjugații
CONJUGÁT, -Ă, conjugați, -te, adj. Unit, legat împreună. ◊ (Biol.) Nervi conjugați = nervi care au aceeași funcție. (Fiz.) Focare conjugate = focare astfel așezate încât razele de lumină răsfrânte dintr-unul se unesc în celălalt și invers. Puncte conjugate = oricare dintre punctele unui obiect și punctul corespunzător de pe imaginea obiectului obținută cu ajutorul unui sistem optic. (Mat.) Numere conjugate = două numere complexe care au părțile reale egale, iar părțile imaginare egale și de semne contrare. Regulă conjugată = reunirea a două sau a mai multor reguli de trei simple. – Din fr. conjugué. DOOM
conjugát adj. m., pl. conjugáți; f. conjugátă, pl. conjugáte
conjugaților
CONJUGÁT, -Ă, conjugați, -te, adj. Unit, legat împreună. ◊ (Biol.) Nervi conjugați = nervi care au aceeași funcție. (Fiz.) Focare conjugate = focare astfel așezate încât razele de lumină răsfrânte dintr-unul se unesc în celălalt și invers. Puncte conjugate = oricare dintre punctele unui obiect și punctul corespunzător de pe imaginea obiectului obținută cu ajutorul unui sistem optic. (Mat.) Numere conjugate = două numere complexe care au părțile reale egale, iar părțile imaginare egale și de semne contrare. Regulă conjugată = reunirea a două sau a mai multor reguli de trei simple. – Din fr. conjugué. DOOM
conjugát adj. m., pl. conjugáți; f. conjugátă, pl. conjugáte
conjuge
CONJUGÁ, conjúg, vb. I. 1. Tranz. A modifica formele unui verb după persoană, timp, mod și diateză. ♦ Refl. (Despre verbe) A fi flexibil. 2. Refl. Fig. A se îmbina, a se împleti, a se uni. – Din fr. conjuguer, lat. conjugare. DOOM
conjugá (a ~) vb., ind. prez. 3 conjúgă
conjugi
CONJUGÁ, conjúg, vb. I. 1. Tranz. A modifica formele unui verb după persoană, timp, mod și diateză. ♦ Refl. (Despre verbe) A fi flexibil. 2. Refl. Fig. A se îmbina, a se împleti, a se uni. – Din fr. conjuguer, lat. conjugare. DOOM
conjugá (a ~) vb., ind. prez. 3 conjúgă
conjugiu
CONJÚGIU s.n. v. coniugiu.
conjugând
CONJUGÁ, conjúg, vb. I. 1. Tranz. A modifica formele unui verb după persoană, timp, mod și diateză. ♦ Refl. (Despre verbe) A fi flexibil. 2. Refl. Fig. A se îmbina, a se împleti, a se uni. – Din fr. conjuguer, lat. conjugare. DOOM
conjugá (a ~) vb., ind. prez. 3 conjúgă
conjugînd
CONJUGÁ, conjúg, vb. I. 1. Tranz. A modifica formele unui verb după persoană, timp, mod și diateză. ♦ Refl. (Despre verbe) A fi flexibil. 2. Refl. Fig. A se îmbina, a se împleti, a se uni. – Din fr. conjuguer, lat. conjugare. DOOM
conjugá (a ~) vb., ind. prez. 3 conjúgă
conjugări
CONJUGÁRE, conjugări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) conjuga și rezultatul ei. 2. Flexiunea verbului. ♦ Categorie de verbe cu aceeași terminație la infinitiv, care se conjugă în mod asemănător. 3. Fig. Îmbinare, împletire. 4. (Biol.) Forma cea mai simplă de fecundație, care constă în unirea temporară a două microorganisme. – V. conjuga. DOOM
conjugáre s. f., g.-d. art. conjugắrii; pl. conjugắri
conjugării
CONJUGÁRE, conjugări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) conjuga și rezultatul ei. 2. Flexiunea verbului. ♦ Categorie de verbe cu aceeași terminație la infinitiv, care se conjugă în mod asemănător. 3. Fig. Îmbinare, împletire. 4. (Biol.) Forma cea mai simplă de fecundație, care constă în unirea temporară a două microorganisme. – V. conjuga. DOOM
conjugáre s. f., g.-d. art. conjugắrii; pl. conjugắri
conjugările
CONJUGÁRE, conjugări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) conjuga și rezultatul ei. 2. Flexiunea verbului. ♦ Categorie de verbe cu aceeași terminație la infinitiv, care se conjugă în mod asemănător. 3. Fig. Îmbinare, împletire. 4. (Biol.) Forma cea mai simplă de fecundație, care constă în unirea temporară a două microorganisme. – V. conjuga. DOOM
conjugáre s. f., g.-d. art. conjugắrii; pl. conjugắri
conjugărilor
CONJUGÁRE, conjugări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) conjuga și rezultatul ei. 2. Flexiunea verbului. ♦ Categorie de verbe cu aceeași terminație la infinitiv, care se conjugă în mod asemănător. 3. Fig. Îmbinare, împletire. 4. (Biol.) Forma cea mai simplă de fecundație, care constă în unirea temporară a două microorganisme. – V. conjuga. DOOM
conjugáre s. f., g.-d. art. conjugắrii; pl. conjugắri
conjunct
CONJÚNCT, -Ă, conjuncți, -te, adj. (În sintagma) Forme conjuncte = formele scurte ale prezentului indicativ pers. 1 sg. (-s) și pers. 3 sg. și pl. (-i, -s) al verbului „a fi” și formele neaccentuate ale pronumelui personal la dativ și acuzativ sg. și pl. (-mi sau mi-, -ți sau ți- etc.] – Din lat. conjunctus. Cf. fr. conjoint. DOOM
conjúnct adj. m., pl. conjúncți; f. conjúnctă (-junc-tă), pl. conjúncte
conjuncta
CONJÚNCT, -Ă, conjuncți, -te, adj. (În sintagma) Forme conjuncte = formele scurte ale prezentului indicativ pers. 1 sg. (-s) și pers. 3 sg. și pl. (-i, -s) al verbului „a fi” și formele neaccentuate ale pronumelui personal la dativ și acuzativ sg. și pl. (-mi sau mi-, -ți sau ți- etc.] – Din lat. conjunctus. Cf. fr. conjoint. DOOM
conjúnct adj. m., pl. conjúncți; f. conjúnctă (-junc-tă), pl. conjúncte
conjuncte
CONJÚNCT, -Ă, conjuncți, -te, adj. (În sintagma) Forme conjuncte = formele scurte ale prezentului indicativ pers. 1 sg. (-s) și pers. 3 sg. și pl. (-i, -s) al verbului „a fi” și formele neaccentuate ale pronumelui personal la dativ și acuzativ sg. și pl. (-mi sau mi-, -ți sau ți- etc.] – Din lat. conjunctus. Cf. fr. conjoint. DOOM
conjúnct adj. m., pl. conjúncți; f. conjúnctă (-junc-tă), pl. conjúncte
conjunctei
CONJÚNCT, -Ă, conjuncți, -te, adj. (În sintagma) Forme conjuncte = formele scurte ale prezentului indicativ pers. 1 sg. (-s) și pers. 3 sg. și pl. (-i, -s) al verbului „a fi” și formele neaccentuate ale pronumelui personal la dativ și acuzativ sg. și pl. (-mi sau mi-, -ți sau ți- etc.] – Din lat. conjunctus. Cf. fr. conjoint. DOOM
conjúnct adj. m., pl. conjúncți; f. conjúnctă (-junc-tă), pl. conjúncte
conjunctele
CONJÚNCT, -Ă, conjuncți, -te, adj. (În sintagma) Forme conjuncte = formele scurte ale prezentului indicativ pers. 1 sg. (-s) și pers. 3 sg. și pl. (-i, -s) al verbului „a fi” și formele neaccentuate ale pronumelui personal la dativ și acuzativ sg. și pl. (-mi sau mi-, -ți sau ți- etc.] – Din lat. conjunctus. Cf. fr. conjoint. DOOM
conjúnct adj. m., pl. conjúncți; f. conjúnctă (-junc-tă), pl. conjúncte
conjunctelor
CONJÚNCT, -Ă, conjuncți, -te, adj. (În sintagma) Forme conjuncte = formele scurte ale prezentului indicativ pers. 1 sg. (-s) și pers. 3 sg. și pl. (-i, -s) al verbului „a fi” și formele neaccentuate ale pronumelui personal la dativ și acuzativ sg. și pl. (-mi sau mi-, -ți sau ți- etc.] – Din lat. conjunctus. Cf. fr. conjoint. DOOM
conjúnct adj. m., pl. conjúncți; f. conjúnctă (-junc-tă), pl. conjúncte
conjunctiv
CONJUNCTÍV, -Ă, conjunctivi, -e, adj. 1. Care leagă, care unește. ◊ Țesut conjunctiv = țesut de susținere al corpului omului și al animalelor, care leagă celelalte țesuturi între ele și care este format din fibre și din substanță intercelulară. 2. (Gram.; în sintagma) Modul conjunctiv (și substantivat, n.) = mod personal care exprimă o acțiune posibilă sau realizabilă. 3. (Înv.) Conjunct. – Din fr. conjonctif, lat. conjunctivus. DOOM
conjunctív (-junc-tiv) adj. m., pl. conjunctívi; f. conjunctívă, pl. conjunctíve
conjunctiva
CONJUNCTÍV, -Ă, conjunctivi, -e, adj. 1. Care leagă, care unește. ◊ Țesut conjunctiv = țesut de susținere al corpului omului și al animalelor, care leagă celelalte țesuturi între ele și care este format din fibre și din substanță intercelulară. 2. (Gram.; în sintagma) Modul conjunctiv (și substantivat, n.) = mod personal care exprimă o acțiune posibilă sau realizabilă. 3. (Înv.) Conjunct. – Din fr. conjonctif, lat. conjunctivus. DOOM
conjunctív (-junc-tiv) adj. m., pl. conjunctívi; f. conjunctívă, pl. conjunctíve
conjunctiva
CONJUNCTÍVĂ, conjunctive, s. f. Membrană mucoasă vascularizată care acoperă suprafața internă a pleoapelor și suprafața anterioară a globului ochilor. – Din fr. conjonctive. DOOM
conjunctívă (membrană) (-junc-ti-) s. f., g.-d. art. conjunctívei; pl. conjunctíve
conjunctival
CONJUNCTIVÁL, -Ă, conjunctivali, -e, adj. (Anat.) De conjunctivă, al conjunctivei. – Din fr. conjonctival.
conjunctivala
CONJUNCTIVÁL, -Ă, conjunctivali, -e, adj. (Anat.) De conjunctivă, al conjunctivei. – Din fr. conjonctival.
conjunctivale
CONJUNCTIVÁL, -Ă, conjunctivali, -e, adj. (Anat.) De conjunctivă, al conjunctivei. – Din fr. conjonctival.
conjunctivalei
CONJUNCTIVÁL, -Ă, conjunctivali, -e, adj. (Anat.) De conjunctivă, al conjunctivei. – Din fr. conjonctival.
conjunctivalele
CONJUNCTIVÁL, -Ă, conjunctivali, -e, adj. (Anat.) De conjunctivă, al conjunctivei. – Din fr. conjonctival.
conjunctivalelor
CONJUNCTIVÁL, -Ă, conjunctivali, -e, adj. (Anat.) De conjunctivă, al conjunctivei. – Din fr. conjonctival.
conjunctivali
CONJUNCTIVÁL, -Ă, conjunctivali, -e, adj. (Anat.) De conjunctivă, al conjunctivei. – Din fr. conjonctival.
conjunctivalii
CONJUNCTIVÁL, -Ă, conjunctivali, -e, adj. (Anat.) De conjunctivă, al conjunctivei. – Din fr. conjonctival.
conjunctivalilor
CONJUNCTIVÁL, -Ă, conjunctivali, -e, adj. (Anat.) De conjunctivă, al conjunctivei. – Din fr. conjonctival.
conjunctivalul
CONJUNCTIVÁL, -Ă, conjunctivali, -e, adj. (Anat.) De conjunctivă, al conjunctivei. – Din fr. conjonctival.
conjunctivalului
CONJUNCTIVÁL, -Ă, conjunctivali, -e, adj. (Anat.) De conjunctivă, al conjunctivei. – Din fr. conjonctival.
conjunctive
CONJUNCTÍV, -Ă, conjunctivi, -e, adj. 1. Care leagă, care unește. ◊ Țesut conjunctiv = țesut de susținere al corpului omului și al animalelor, care leagă celelalte țesuturi între ele și care este format din fibre și din substanță intercelulară. 2. (Gram.; în sintagma) Modul conjunctiv (și substantivat, n.) = mod personal care exprimă o acțiune posibilă sau realizabilă. 3. (Înv.) Conjunct. – Din fr. conjonctif, lat. conjunctivus. DOOM
conjunctív (-junc-tiv) adj. m., pl. conjunctívi; f. conjunctívă, pl. conjunctíve
conjunctive
CONJUNCTÍVĂ, conjunctive, s. f. Membrană mucoasă vascularizată care acoperă suprafața internă a pleoapelor și suprafața anterioară a globului ochilor. – Din fr. conjonctive. DOOM
conjunctívă (membrană) (-junc-ti-) s. f., g.-d. art. conjunctívei; pl. conjunctíve
conjunctivei
CONJUNCTÍV, -Ă, conjunctivi, -e, adj. 1. Care leagă, care unește. ◊ Țesut conjunctiv = țesut de susținere al corpului omului și al animalelor, care leagă celelalte țesuturi între ele și care este format din fibre și din substanță intercelulară. 2. (Gram.; în sintagma) Modul conjunctiv (și substantivat, n.) = mod personal care exprimă o acțiune posibilă sau realizabilă. 3. (Înv.) Conjunct. – Din fr. conjonctif, lat. conjunctivus. DOOM
conjunctív (-junc-tiv) adj. m., pl. conjunctívi; f. conjunctívă, pl. conjunctíve
conjunctivei
CONJUNCTÍVĂ, conjunctive, s. f. Membrană mucoasă vascularizată care acoperă suprafața internă a pleoapelor și suprafața anterioară a globului ochilor. – Din fr. conjonctive. DOOM
conjunctívă (membrană) (-junc-ti-) s. f., g.-d. art. conjunctívei; pl. conjunctíve
conjunctivele
CONJUNCTÍV, -Ă, conjunctivi, -e, adj. 1. Care leagă, care unește. ◊ Țesut conjunctiv = țesut de susținere al corpului omului și al animalelor, care leagă celelalte țesuturi între ele și care este format din fibre și din substanță intercelulară. 2. (Gram.; în sintagma) Modul conjunctiv (și substantivat, n.) = mod personal care exprimă o acțiune posibilă sau realizabilă. 3. (Înv.) Conjunct. – Din fr. conjonctif, lat. conjunctivus. DOOM
conjunctív (-junc-tiv) adj. m., pl. conjunctívi; f. conjunctívă, pl. conjunctíve
conjunctivele
CONJUNCTÍVĂ, conjunctive, s. f. Membrană mucoasă vascularizată care acoperă suprafața internă a pleoapelor și suprafața anterioară a globului ochilor. – Din fr. conjonctive. DOOM
conjunctívă (membrană) (-junc-ti-) s. f., g.-d. art. conjunctívei; pl. conjunctíve
conjunctivelor
CONJUNCTÍV, -Ă, conjunctivi, -e, adj. 1. Care leagă, care unește. ◊ Țesut conjunctiv = țesut de susținere al corpului omului și al animalelor, care leagă celelalte țesuturi între ele și care este format din fibre și din substanță intercelulară. 2. (Gram.; în sintagma) Modul conjunctiv (și substantivat, n.) = mod personal care exprimă o acțiune posibilă sau realizabilă. 3. (Înv.) Conjunct. – Din fr. conjonctif, lat. conjunctivus. DOOM
conjunctív (-junc-tiv) adj. m., pl. conjunctívi; f. conjunctívă, pl. conjunctíve
conjunctivelor
CONJUNCTÍVĂ, conjunctive, s. f. Membrană mucoasă vascularizată care acoperă suprafața internă a pleoapelor și suprafața anterioară a globului ochilor. – Din fr. conjonctive. DOOM
conjunctívă (membrană) (-junc-ti-) s. f., g.-d. art. conjunctívei; pl. conjunctíve
conjunctivi
CONJUNCTÍV, -Ă, conjunctivi, -e, adj. 1. Care leagă, care unește. ◊ Țesut conjunctiv = țesut de susținere al corpului omului și al animalelor, care leagă celelalte țesuturi între ele și care este format din fibre și din substanță intercelulară. 2. (Gram.; în sintagma) Modul conjunctiv (și substantivat, n.) = mod personal care exprimă o acțiune posibilă sau realizabilă. 3. (Înv.) Conjunct. – Din fr. conjonctif, lat. conjunctivus. DOOM
conjunctív (-junc-tiv) adj. m., pl. conjunctívi; f. conjunctívă, pl. conjunctíve
conjunctivii
CONJUNCTÍV, -Ă, conjunctivi, -e, adj. 1. Care leagă, care unește. ◊ Țesut conjunctiv = țesut de susținere al corpului omului și al animalelor, care leagă celelalte țesuturi între ele și care este format din fibre și din substanță intercelulară. 2. (Gram.; în sintagma) Modul conjunctiv (și substantivat, n.) = mod personal care exprimă o acțiune posibilă sau realizabilă. 3. (Înv.) Conjunct. – Din fr. conjonctif, lat. conjunctivus. DOOM
conjunctív (-junc-tiv) adj. m., pl. conjunctívi; f. conjunctívă, pl. conjunctíve
conjunctivilor
CONJUNCTÍV, -Ă, conjunctivi, -e, adj. 1. Care leagă, care unește. ◊ Țesut conjunctiv = țesut de susținere al corpului omului și al animalelor, care leagă celelalte țesuturi între ele și care este format din fibre și din substanță intercelulară. 2. (Gram.; în sintagma) Modul conjunctiv (și substantivat, n.) = mod personal care exprimă o acțiune posibilă sau realizabilă. 3. (Înv.) Conjunct. – Din fr. conjonctif, lat. conjunctivus. DOOM
conjunctív (-junc-tiv) adj. m., pl. conjunctívi; f. conjunctívă, pl. conjunctíve
conjunctivita
CONJUNCTIVÍTĂ, conjunctivite, s. f. Inflamație a conjunctivei, care se manifestă prin roșeață, senzația de corp străin în ochi și secreție abundentă. – Din fr. conjonctivite. DOOM
conjunctivítă (-junc-ti-) s. f., g.-d. art. conjunctivítei; pl. conjunctivíte
conjunctivite
CONJUNCTIVÍTĂ, conjunctivite, s. f. Inflamație a conjunctivei, care se manifestă prin roșeață, senzația de corp străin în ochi și secreție abundentă. – Din fr. conjonctivite. DOOM
conjunctivítă (-junc-ti-) s. f., g.-d. art. conjunctivítei; pl. conjunctivíte
conjunctivitei
CONJUNCTIVÍTĂ, conjunctivite, s. f. Inflamație a conjunctivei, care se manifestă prin roșeață, senzația de corp străin în ochi și secreție abundentă. – Din fr. conjonctivite. DOOM
conjunctivítă (-junc-ti-) s. f., g.-d. art. conjunctivítei; pl. conjunctivíte
conjunctivitele
CONJUNCTIVÍTĂ, conjunctivite, s. f. Inflamație a conjunctivei, care se manifestă prin roșeață, senzația de corp străin în ochi și secreție abundentă. – Din fr. conjonctivite. DOOM
conjunctivítă (-junc-ti-) s. f., g.-d. art. conjunctivítei; pl. conjunctivíte
conjunctivitelor
CONJUNCTIVÍTĂ, conjunctivite, s. f. Inflamație a conjunctivei, care se manifestă prin roșeață, senzația de corp străin în ochi și secreție abundentă. – Din fr. conjonctivite. DOOM
conjunctivítă (-junc-ti-) s. f., g.-d. art. conjunctivítei; pl. conjunctivíte
conjunctivul
CONJUNCTÍV, -Ă, conjunctivi, -e, adj. 1. Care leagă, care unește. ◊ Țesut conjunctiv = țesut de susținere al corpului omului și al animalelor, care leagă celelalte țesuturi între ele și care este format din fibre și din substanță intercelulară. 2. (Gram.; în sintagma) Modul conjunctiv (și substantivat, n.) = mod personal care exprimă o acțiune posibilă sau realizabilă. 3. (Înv.) Conjunct. – Din fr. conjonctif, lat. conjunctivus. DOOM
conjunctív (-junc-tiv) adj. m., pl. conjunctívi; f. conjunctívă, pl. conjunctíve
conjunctivului
CONJUNCTÍV, -Ă, conjunctivi, -e, adj. 1. Care leagă, care unește. ◊ Țesut conjunctiv = țesut de susținere al corpului omului și al animalelor, care leagă celelalte țesuturi între ele și care este format din fibre și din substanță intercelulară. 2. (Gram.; în sintagma) Modul conjunctiv (și substantivat, n.) = mod personal care exprimă o acțiune posibilă sau realizabilă. 3. (Înv.) Conjunct. – Din fr. conjonctif, lat. conjunctivus. DOOM
conjunctív (-junc-tiv) adj. m., pl. conjunctívi; f. conjunctívă, pl. conjunctíve
conjunctoare
CONJUNCTÓR, conjunctoare, s. n. (În sintagma) Conjuctor-disjunctor = aparat electric care închide și deschide automat circuitul de încărcare a unei baterii de pe un autovehicul. – Din fr. conjoncteur. DOOM
conjunctór-disjunctór (-junc-tor) s. n., pl. conjunctoáre-disjunctoáre
conjunctoarele
CONJUNCTÓR, conjunctoare, s. n. (În sintagma) Conjuctor-disjunctor = aparat electric care închide și deschide automat circuitul de încărcare a unei baterii de pe un autovehicul. – Din fr. conjoncteur. DOOM
conjunctór-disjunctór (-junc-tor) s. n., pl. conjunctoáre-disjunctoáre
conjunctoarelor
CONJUNCTÓR, conjunctoare, s. n. (În sintagma) Conjuctor-disjunctor = aparat electric care închide și deschide automat circuitul de încărcare a unei baterii de pe un autovehicul. – Din fr. conjoncteur. DOOM
conjunctór-disjunctór (-junc-tor) s. n., pl. conjunctoáre-disjunctoáre
conjunctor
CONJUNCTÓR, conjunctoare, s. n. (În sintagma) Conjuctor-disjunctor = aparat electric care închide și deschide automat circuitul de încărcare a unei baterii de pe un autovehicul. – Din fr. conjoncteur. DOOM
conjunctór-disjunctór (-junc-tor) s. n., pl. conjunctoáre-disjunctoáre
conjunctorul
CONJUNCTÓR, conjunctoare, s. n. (În sintagma) Conjuctor-disjunctor = aparat electric care închide și deschide automat circuitul de încărcare a unei baterii de pe un autovehicul. – Din fr. conjoncteur. DOOM
conjunctór-disjunctór (-junc-tor) s. n., pl. conjunctoáre-disjunctoáre
conjunctorului
CONJUNCTÓR, conjunctoare, s. n. (În sintagma) Conjuctor-disjunctor = aparat electric care închide și deschide automat circuitul de încărcare a unei baterii de pe un autovehicul. – Din fr. conjoncteur. DOOM
conjunctór-disjunctór (-junc-tor) s. n., pl. conjunctoáre-disjunctoáre
conjunctul
CONJÚNCT, -Ă, conjuncți, -te, adj. (În sintagma) Forme conjuncte = formele scurte ale prezentului indicativ pers. 1 sg. (-s) și pers. 3 sg. și pl. (-i, -s) al verbului „a fi” și formele neaccentuate ale pronumelui personal la dativ și acuzativ sg. și pl. (-mi sau mi-, -ți sau ți- etc.] – Din lat. conjunctus. Cf. fr. conjoint. DOOM
conjúnct adj. m., pl. conjúncți; f. conjúnctă (-junc-tă), pl. conjúncte
conjunctului
CONJÚNCT, -Ă, conjuncți, -te, adj. (În sintagma) Forme conjuncte = formele scurte ale prezentului indicativ pers. 1 sg. (-s) și pers. 3 sg. și pl. (-i, -s) al verbului „a fi” și formele neaccentuate ale pronumelui personal la dativ și acuzativ sg. și pl. (-mi sau mi-, -ți sau ți- etc.] – Din lat. conjunctus. Cf. fr. conjoint. DOOM
conjúnct adj. m., pl. conjúncți; f. conjúnctă (-junc-tă), pl. conjúncte
conjunctura
CONJUNCTÚRĂ, conjuncturi, s. f. Totalitatea factorilor de ordin obiectiv și subiectiv, de condiții și de împrejurări care influențează un fenomen sau o situație la un moment dat; concurs de împrejurări. ♦ Totalitatea trăsăturilor care caracterizează un anumit moment al procesului dezvoltării economice. – Din fr. conjoncture. DOOM
conjunctúră (concurs de împrejurări) (-junc-tu-) s. f., g.-d. art. conjunctúrii; pl. conjunctúri
conjunctural
CONJUNCTURÁL, -Ă, conjuncturali, -e, adj. De conjunctură, al conjuncturii. – Din fr. conjoncturel. DOOM
*conjuncturál (-junc-tu-) adj. m., pl. conjuncturáli; f. conjuncturálă, pl. conjuncturále
conjuncturala
CONJUNCTURÁL, -Ă, conjuncturali, -e, adj. De conjunctură, al conjuncturii. – Din fr. conjoncturel. DOOM
*conjuncturál (-junc-tu-) adj. m., pl. conjuncturáli; f. conjuncturálă, pl. conjuncturále
conjuncturale
CONJUNCTURÁL, -Ă, conjuncturali, -e, adj. De conjunctură, al conjuncturii. – Din fr. conjoncturel. DOOM
*conjuncturál (-junc-tu-) adj. m., pl. conjuncturáli; f. conjuncturálă, pl. conjuncturále
conjuncturalei
CONJUNCTURÁL, -Ă, conjuncturali, -e, adj. De conjunctură, al conjuncturii. – Din fr. conjoncturel. DOOM
*conjuncturál (-junc-tu-) adj. m., pl. conjuncturáli; f. conjuncturálă, pl. conjuncturále
conjuncturalele
CONJUNCTURÁL, -Ă, conjuncturali, -e, adj. De conjunctură, al conjuncturii. – Din fr. conjoncturel. DOOM
*conjuncturál (-junc-tu-) adj. m., pl. conjuncturáli; f. conjuncturálă, pl. conjuncturále
conjuncturalelor
CONJUNCTURÁL, -Ă, conjuncturali, -e, adj. De conjunctură, al conjuncturii. – Din fr. conjoncturel. DOOM
*conjuncturál (-junc-tu-) adj. m., pl. conjuncturáli; f. conjuncturálă, pl. conjuncturále
conjuncturali
CONJUNCTURÁL, -Ă, conjuncturali, -e, adj. De conjunctură, al conjuncturii. – Din fr. conjoncturel. DOOM
*conjuncturál (-junc-tu-) adj. m., pl. conjuncturáli; f. conjuncturálă, pl. conjuncturále
conjuncturalii
CONJUNCTURÁL, -Ă, conjuncturali, -e, adj. De conjunctură, al conjuncturii. – Din fr. conjoncturel. DOOM
*conjuncturál (-junc-tu-) adj. m., pl. conjuncturáli; f. conjuncturálă, pl. conjuncturále
conjuncturalilor
CONJUNCTURÁL, -Ă, conjuncturali, -e, adj. De conjunctură, al conjuncturii. – Din fr. conjoncturel. DOOM
*conjuncturál (-junc-tu-) adj. m., pl. conjuncturáli; f. conjuncturálă, pl. conjuncturále
conjuncturalism
CONJUNCTURALÍSM s. n. Tendință de a utiliza diverse împrejurări favorabile (pentru satisfacerea unor interese). – Conjunctură + suf. -(al)ism.
conjuncturalismul
CONJUNCTURALÍSM s. n. Tendință de a utiliza diverse împrejurări favorabile (pentru satisfacerea unor interese). – Conjunctură + suf. -(al)ism.
conjuncturalismului
CONJUNCTURALÍSM s. n. Tendință de a utiliza diverse împrejurări favorabile (pentru satisfacerea unor interese). – Conjunctură + suf. -(al)ism.
conjuncturalul
CONJUNCTURÁL, -Ă, conjuncturali, -e, adj. De conjunctură, al conjuncturii. – Din fr. conjoncturel. DOOM
*conjuncturál (-junc-tu-) adj. m., pl. conjuncturáli; f. conjuncturálă, pl. conjuncturále
conjuncturalului
CONJUNCTURÁL, -Ă, conjuncturali, -e, adj. De conjunctură, al conjuncturii. – Din fr. conjoncturel. DOOM
*conjuncturál (-junc-tu-) adj. m., pl. conjuncturáli; f. conjuncturálă, pl. conjuncturále
conjuncturi
CONJUNCTÚRĂ, conjuncturi, s. f. Totalitatea factorilor de ordin obiectiv și subiectiv, de condiții și de împrejurări care influențează un fenomen sau o situație la un moment dat; concurs de împrejurări. ♦ Totalitatea trăsăturilor care caracterizează un anumit moment al procesului dezvoltării economice. – Din fr. conjoncture. DOOM
conjunctúră (concurs de împrejurări) (-junc-tu-) s. f., g.-d. art. conjunctúrii; pl. conjunctúri
conjuncturii
CONJUNCTÚRĂ, conjuncturi, s. f. Totalitatea factorilor de ordin obiectiv și subiectiv, de condiții și de împrejurări care influențează un fenomen sau o situație la un moment dat; concurs de împrejurări. ♦ Totalitatea trăsăturilor care caracterizează un anumit moment al procesului dezvoltării economice. – Din fr. conjoncture. DOOM
conjunctúră (concurs de împrejurări) (-junc-tu-) s. f., g.-d. art. conjunctúrii; pl. conjunctúri
conjuncturile
CONJUNCTÚRĂ, conjuncturi, s. f. Totalitatea factorilor de ordin obiectiv și subiectiv, de condiții și de împrejurări care influențează un fenomen sau o situație la un moment dat; concurs de împrejurări. ♦ Totalitatea trăsăturilor care caracterizează un anumit moment al procesului dezvoltării economice. – Din fr. conjoncture. DOOM
conjunctúră (concurs de împrejurări) (-junc-tu-) s. f., g.-d. art. conjunctúrii; pl. conjunctúri
conjuncturilor
CONJUNCTÚRĂ, conjuncturi, s. f. Totalitatea factorilor de ordin obiectiv și subiectiv, de condiții și de împrejurări care influențează un fenomen sau o situație la un moment dat; concurs de împrejurări. ♦ Totalitatea trăsăturilor care caracterizează un anumit moment al procesului dezvoltării economice. – Din fr. conjoncture. DOOM
conjunctúră (concurs de împrejurări) (-junc-tu-) s. f., g.-d. art. conjunctúrii; pl. conjunctúri
conjuncturist
CONJUNCTURÍST, -Ă, conjuncturiști, -ste, adj. (Rar) De conjunctură. – Din fr. conjuncturiste.
conjuncturist
CONJUNCTURÍST, -Ă, conjuncturiști, -ste, adj. (Rar) De conjunctură. – Din fr. conjuncturiste.
conjuncturista
CONJUNCTURÍST, -Ă, conjuncturiști, -ste, adj. (Rar) De conjunctură. – Din fr. conjuncturiste.
conjuncturista
CONJUNCTURÍST, -Ă, conjuncturiști, -ste, adj. (Rar) De conjunctură. – Din fr. conjuncturiste.
conjuncturiste
CONJUNCTURÍST, -Ă, conjuncturiști, -ste, adj. (Rar) De conjunctură. – Din fr. conjuncturiste.
conjuncturiste
CONJUNCTURÍST, -Ă, conjuncturiști, -ste, adj. (Rar) De conjunctură. – Din fr. conjuncturiste.
conjuncturistei
CONJUNCTURÍST, -Ă, conjuncturiști, -ste, adj. (Rar) De conjunctură. – Din fr. conjuncturiste.
conjuncturistei
CONJUNCTURÍST, -Ă, conjuncturiști, -ste, adj. (Rar) De conjunctură. – Din fr. conjuncturiste.
conjuncturistele
CONJUNCTURÍST, -Ă, conjuncturiști, -ste, adj. (Rar) De conjunctură. – Din fr. conjuncturiste.
conjuncturistele
CONJUNCTURÍST, -Ă, conjuncturiști, -ste, adj. (Rar) De conjunctură. – Din fr. conjuncturiste.
conjuncturistelor
CONJUNCTURÍST, -Ă, conjuncturiști, -ste, adj. (Rar) De conjunctură. – Din fr. conjuncturiste.
conjuncturistelor
CONJUNCTURÍST, -Ă, conjuncturiști, -ste, adj. (Rar) De conjunctură. – Din fr. conjuncturiste.
conjuncturistul
CONJUNCTURÍST, -Ă, conjuncturiști, -ste, adj. (Rar) De conjunctură. – Din fr. conjuncturiste.
conjuncturistul
CONJUNCTURÍST, -Ă, conjuncturiști, -ste, adj. (Rar) De conjunctură. – Din fr. conjuncturiste.
conjuncturistului
CONJUNCTURÍST, -Ă, conjuncturiști, -ste, adj. (Rar) De conjunctură. – Din fr. conjuncturiste.
conjuncturistului
CONJUNCTURÍST, -Ă, conjuncturiști, -ste, adj. (Rar) De conjunctură. – Din fr. conjuncturiste.
conjuncturiști
CONJUNCTURÍST, -Ă, conjuncturiști, -ste, adj. (Rar) De conjunctură. – Din fr. conjuncturiste.
conjuncturiști
CONJUNCTURÍST, -Ă, conjuncturiști, -ste, adj. (Rar) De conjunctură. – Din fr. conjuncturiste.
conjuncturiștii
CONJUNCTURÍST, -Ă, conjuncturiști, -ste, adj. (Rar) De conjunctură. – Din fr. conjuncturiste.
conjuncturiștii
CONJUNCTURÍST, -Ă, conjuncturiști, -ste, adj. (Rar) De conjunctură. – Din fr. conjuncturiste.
conjuncturiștilor
CONJUNCTURÍST, -Ă, conjuncturiști, -ste, adj. (Rar) De conjunctură. – Din fr. conjuncturiste.
conjuncturiștilor
CONJUNCTURÍST, -Ă, conjuncturiști, -ste, adj. (Rar) De conjunctură. – Din fr. conjuncturiste.
conjuncți
CONJÚNCT, -Ă, conjuncți, -te, adj. (În sintagma) Forme conjuncte = formele scurte ale prezentului indicativ pers. 1 sg. (-s) și pers. 3 sg. și pl. (-i, -s) al verbului „a fi” și formele neaccentuate ale pronumelui personal la dativ și acuzativ sg. și pl. (-mi sau mi-, -ți sau ți- etc.] – Din lat. conjunctus. Cf. fr. conjoint. DOOM
conjúnct adj. m., pl. conjúncți; f. conjúnctă (-junc-tă), pl. conjúncte
conjuncția
CONJUNCȚIÚNE s. f. v. conjuncție. DOOM
conjúncție (-junc-ți-e) s. f., art. conjúncția (-ți-a), g.-d. art. conjúncției; pl. conjúncții, art. conjúncțiile (-ți-i-)
conjuncție
CONJUNCȚIÚNE s. f. v. conjuncție. DOOM
conjúncție (-junc-ți-e) s. f., art. conjúncția (-ți-a), g.-d. art. conjúncției; pl. conjúncții, art. conjúncțiile (-ți-i-)
conjuncției
CONJUNCȚIÚNE s. f. v. conjuncție. DOOM
conjúncție (-junc-ți-e) s. f., art. conjúncția (-ți-a), g.-d. art. conjúncției; pl. conjúncții, art. conjúncțiile (-ți-i-)
conjuncții
CONJÚNCT, -Ă, conjuncți, -te, adj. (În sintagma) Forme conjuncte = formele scurte ale prezentului indicativ pers. 1 sg. (-s) și pers. 3 sg. și pl. (-i, -s) al verbului „a fi” și formele neaccentuate ale pronumelui personal la dativ și acuzativ sg. și pl. (-mi sau mi-, -ți sau ți- etc.] – Din lat. conjunctus. Cf. fr. conjoint. DOOM
conjúnct adj. m., pl. conjúncți; f. conjúnctă (-junc-tă), pl. conjúncte
conjuncții
CONJUNCȚIÚNE s. f. v. conjuncție. DOOM
conjúncție (-junc-ți-e) s. f., art. conjúncția (-ți-a), g.-d. art. conjúncției; pl. conjúncții, art. conjúncțiile (-ți-i-)
conjuncțiile
CONJUNCȚIÚNE s. f. v. conjuncție. DOOM
conjúncție (-junc-ți-e) s. f., art. conjúncția (-ți-a), g.-d. art. conjúncției; pl. conjúncții, art. conjúncțiile (-ți-i-)
conjuncțiilor
CONJUNCȚIÚNE s. f. v. conjuncție. DOOM
conjúncție (-junc-ți-e) s. f., art. conjúncția (-ți-a), g.-d. art. conjúncției; pl. conjúncții, art. conjúncțiile (-ți-i-)
conjuncților
CONJÚNCT, -Ă, conjuncți, -te, adj. (În sintagma) Forme conjuncte = formele scurte ale prezentului indicativ pers. 1 sg. (-s) și pers. 3 sg. și pl. (-i, -s) al verbului „a fi” și formele neaccentuate ale pronumelui personal la dativ și acuzativ sg. și pl. (-mi sau mi-, -ți sau ți- etc.] – Din lat. conjunctus. Cf. fr. conjoint. DOOM
conjúnct adj. m., pl. conjúncți; f. conjúnctă (-junc-tă), pl. conjúncte
conjuncțional
CONJUNCȚIONÁL, -Ă, conjuncționali, -e, adj. Cu rol de conjuncție. ◊ Locuțiune conjuncțională = locuțiune care poate îndeplini aproape toate funcțiile unei conjuncții. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. conjonctionnel. DOOM
conjuncționál (-junc-ți-o-) adj. m., pl. conjuncționáli; f. conjuncționálă, pl. conjuncționále
conjuncționala
CONJUNCȚIONÁL, -Ă, conjuncționali, -e, adj. Cu rol de conjuncție. ◊ Locuțiune conjuncțională = locuțiune care poate îndeplini aproape toate funcțiile unei conjuncții. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. conjonctionnel. DOOM
conjuncționál (-junc-ți-o-) adj. m., pl. conjuncționáli; f. conjuncționálă, pl. conjuncționále
conjuncționale
CONJUNCȚIONÁL, -Ă, conjuncționali, -e, adj. Cu rol de conjuncție. ◊ Locuțiune conjuncțională = locuțiune care poate îndeplini aproape toate funcțiile unei conjuncții. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. conjonctionnel. DOOM
conjuncționál (-junc-ți-o-) adj. m., pl. conjuncționáli; f. conjuncționálă, pl. conjuncționále
conjuncționalei
CONJUNCȚIONÁL, -Ă, conjuncționali, -e, adj. Cu rol de conjuncție. ◊ Locuțiune conjuncțională = locuțiune care poate îndeplini aproape toate funcțiile unei conjuncții. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. conjonctionnel. DOOM
conjuncționál (-junc-ți-o-) adj. m., pl. conjuncționáli; f. conjuncționálă, pl. conjuncționále
conjuncționalele
CONJUNCȚIONÁL, -Ă, conjuncționali, -e, adj. Cu rol de conjuncție. ◊ Locuțiune conjuncțională = locuțiune care poate îndeplini aproape toate funcțiile unei conjuncții. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. conjonctionnel. DOOM
conjuncționál (-junc-ți-o-) adj. m., pl. conjuncționáli; f. conjuncționálă, pl. conjuncționále
conjuncționalelor
CONJUNCȚIONÁL, -Ă, conjuncționali, -e, adj. Cu rol de conjuncție. ◊ Locuțiune conjuncțională = locuțiune care poate îndeplini aproape toate funcțiile unei conjuncții. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. conjonctionnel. DOOM
conjuncționál (-junc-ți-o-) adj. m., pl. conjuncționáli; f. conjuncționálă, pl. conjuncționále
conjuncționali
CONJUNCȚIONÁL, -Ă, conjuncționali, -e, adj. Cu rol de conjuncție. ◊ Locuțiune conjuncțională = locuțiune care poate îndeplini aproape toate funcțiile unei conjuncții. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. conjonctionnel. DOOM
conjuncționál (-junc-ți-o-) adj. m., pl. conjuncționáli; f. conjuncționálă, pl. conjuncționále
conjuncționalii
CONJUNCȚIONÁL, -Ă, conjuncționali, -e, adj. Cu rol de conjuncție. ◊ Locuțiune conjuncțională = locuțiune care poate îndeplini aproape toate funcțiile unei conjuncții. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. conjonctionnel. DOOM
conjuncționál (-junc-ți-o-) adj. m., pl. conjuncționáli; f. conjuncționálă, pl. conjuncționále
conjuncționalilor
CONJUNCȚIONÁL, -Ă, conjuncționali, -e, adj. Cu rol de conjuncție. ◊ Locuțiune conjuncțională = locuțiune care poate îndeplini aproape toate funcțiile unei conjuncții. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. conjonctionnel. DOOM
conjuncționál (-junc-ți-o-) adj. m., pl. conjuncționáli; f. conjuncționálă, pl. conjuncționále
conjuncționalul
CONJUNCȚIONÁL, -Ă, conjuncționali, -e, adj. Cu rol de conjuncție. ◊ Locuțiune conjuncțională = locuțiune care poate îndeplini aproape toate funcțiile unei conjuncții. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. conjonctionnel. DOOM
conjuncționál (-junc-ți-o-) adj. m., pl. conjuncționáli; f. conjuncționálă, pl. conjuncționále
conjuncționalului
CONJUNCȚIONÁL, -Ă, conjuncționali, -e, adj. Cu rol de conjuncție. ◊ Locuțiune conjuncțională = locuțiune care poate îndeplini aproape toate funcțiile unei conjuncții. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. conjonctionnel. DOOM
conjuncționál (-junc-ți-o-) adj. m., pl. conjuncționáli; f. conjuncționálă, pl. conjuncționále
conjuncțiune
CONJUNCȚIÚNE s. f. v. conjuncție. DOOM
conjúncție (-junc-ți-e) s. f., art. conjúncția (-ți-a), g.-d. art. conjúncției; pl. conjúncții, art. conjúncțiile (-ți-i-)
conjur
CONJURÁ, conjúr, vb. I. 1. Tranz. A ruga stăruitor; a implora. 2. Intranz. (Rar) A conspira, a unelti; a complota. – Din fr. conjurer, lat. conjurare. DOOM
conjurá (a ~) vb., ind. prez. 3 conjúră
conjura
CONJURÁ, conjúr, vb. I. 1. Tranz. A ruga stăruitor; a implora. 2. Intranz. (Rar) A conspira, a unelti; a complota. – Din fr. conjurer, lat. conjurare. DOOM
conjurá (a ~) vb., ind. prez. 3 conjúră
conjurai
CONJURÁ, conjúr, vb. I. 1. Tranz. A ruga stăruitor; a implora. 2. Intranz. (Rar) A conspira, a unelti; a complota. – Din fr. conjurer, lat. conjurare. DOOM
conjurá (a ~) vb., ind. prez. 3 conjúră
conjuram
CONJURÁ, conjúr, vb. I. 1. Tranz. A ruga stăruitor; a implora. 2. Intranz. (Rar) A conspira, a unelti; a complota. – Din fr. conjurer, lat. conjurare. DOOM
conjurá (a ~) vb., ind. prez. 3 conjúră
conjurare
CONJURÁ, conjúr, vb. I. 1. Tranz. A ruga stăruitor; a implora. 2. Intranz. (Rar) A conspira, a unelti; a complota. – Din fr. conjurer, lat. conjurare. DOOM
conjurá (a ~) vb., ind. prez. 3 conjúră
conjurare
CONJURÁ, conjúr, vb. I. 1. Tranz. A ruga cu stăruință; a implora. 2. Intranz. (Rar) A conspira, a unelti; a complota. – Din fr. conjurer, lat. conjurare.
conjurară
CONJURÁ, conjúr, vb. I. 1. Tranz. A ruga stăruitor; a implora. 2. Intranz. (Rar) A conspira, a unelti; a complota. – Din fr. conjurer, lat. conjurare. DOOM
conjurá (a ~) vb., ind. prez. 3 conjúră
conjurarăm
CONJURÁ, conjúr, vb. I. 1. Tranz. A ruga stăruitor; a implora. 2. Intranz. (Rar) A conspira, a unelti; a complota. – Din fr. conjurer, lat. conjurare. DOOM
conjurá (a ~) vb., ind. prez. 3 conjúră
conjurarăți
CONJURÁ, conjúr, vb. I. 1. Tranz. A ruga stăruitor; a implora. 2. Intranz. (Rar) A conspira, a unelti; a complota. – Din fr. conjurer, lat. conjurare. DOOM
conjurá (a ~) vb., ind. prez. 3 conjúră
conjurase
CONJURÁ, conjúr, vb. I. 1. Tranz. A ruga stăruitor; a implora. 2. Intranz. (Rar) A conspira, a unelti; a complota. – Din fr. conjurer, lat. conjurare. DOOM
conjurá (a ~) vb., ind. prez. 3 conjúră
conjurasem
CONJURÁ, conjúr, vb. I. 1. Tranz. A ruga stăruitor; a implora. 2. Intranz. (Rar) A conspira, a unelti; a complota. – Din fr. conjurer, lat. conjurare. DOOM
conjurá (a ~) vb., ind. prez. 3 conjúră
conjuraseră
CONJURÁ, conjúr, vb. I. 1. Tranz. A ruga stăruitor; a implora. 2. Intranz. (Rar) A conspira, a unelti; a complota. – Din fr. conjurer, lat. conjurare. DOOM
conjurá (a ~) vb., ind. prez. 3 conjúră
conjuraserăm
CONJURÁ, conjúr, vb. I. 1. Tranz. A ruga stăruitor; a implora. 2. Intranz. (Rar) A conspira, a unelti; a complota. – Din fr. conjurer, lat. conjurare. DOOM
conjurá (a ~) vb., ind. prez. 3 conjúră
conjuraserăți
CONJURÁ, conjúr, vb. I. 1. Tranz. A ruga stăruitor; a implora. 2. Intranz. (Rar) A conspira, a unelti; a complota. – Din fr. conjurer, lat. conjurare. DOOM
conjurá (a ~) vb., ind. prez. 3 conjúră
conjuraseși
CONJURÁ, conjúr, vb. I. 1. Tranz. A ruga stăruitor; a implora. 2. Intranz. (Rar) A conspira, a unelti; a complota. – Din fr. conjurer, lat. conjurare. DOOM
conjurá (a ~) vb., ind. prez. 3 conjúră
conjuraseți
CONJURÁ, conjúr, vb. I. 1. Tranz. A ruga stăruitor; a implora. 2. Intranz. (Rar) A conspira, a unelti; a complota. – Din fr. conjurer, lat. conjurare. DOOM
conjurá (a ~) vb., ind. prez. 3 conjúră
conjurat
CONJURÁ, conjúr, vb. I. 1. Tranz. A ruga stăruitor; a implora. 2. Intranz. (Rar) A conspira, a unelti; a complota. – Din fr. conjurer, lat. conjurare. DOOM
conjurá (a ~) vb., ind. prez. 3 conjúră
conjurat
CONJURÁT, -Ă, conjurați, -te, s. m. și f. (Livr.) Conspirator. – Din fr. conjuré. DOOM
conjurátă (rar) s. f., g.-d. art. conjurátei; pl. conjuráte
conjurat
CONJURÁT, -Ă, conjurați, -te, s. m. și f. (Livr.) Conspirator. – Din fr. conjuré. DOOM
conjurátă (rar) s. f., g.-d. art. conjurátei; pl. conjuráte
conjurata
CONJURÁT, -Ă, conjurați, -te, s. m. și f. (Livr.) Conspirator. – Din fr. conjuré. DOOM
conjurátă (rar) s. f., g.-d. art. conjurátei; pl. conjuráte
conjurata
CONJURÁT, -Ă, conjurați, -te, s. m. și f. (Livr.) Conspirator. – Din fr. conjuré. DOOM
conjurátă (rar) s. f., g.-d. art. conjurátei; pl. conjuráte
conjurate
CONJURÁT, -Ă, conjurați, -te, s. m. și f. (Livr.) Conspirator. – Din fr. conjuré. DOOM
conjurátă (rar) s. f., g.-d. art. conjurátei; pl. conjuráte
conjurate
CONJURÁT, -Ă, conjurați, -te, s. m. și f. (Livr.) Conspirator. – Din fr. conjuré. DOOM
conjurátă (rar) s. f., g.-d. art. conjurátei; pl. conjuráte
conjuratei
CONJURÁT, -Ă, conjurați, -te, s. m. și f. (Livr.) Conspirator. – Din fr. conjuré. DOOM
conjurátă (rar) s. f., g.-d. art. conjurátei; pl. conjuráte
conjuratei
CONJURÁT, -Ă, conjurați, -te, s. m. și f. (Livr.) Conspirator. – Din fr. conjuré. DOOM
conjurátă (rar) s. f., g.-d. art. conjurátei; pl. conjuráte
conjuratele
CONJURÁT, -Ă, conjurați, -te, s. m. și f. (Livr.) Conspirator. – Din fr. conjuré. DOOM
conjurátă (rar) s. f., g.-d. art. conjurátei; pl. conjuráte
conjuratele
CONJURÁT, -Ă, conjurați, -te, s. m. și f. (Livr.) Conspirator. – Din fr. conjuré. DOOM
conjurátă (rar) s. f., g.-d. art. conjurátei; pl. conjuráte
conjuratelor
CONJURÁT, -Ă, conjurați, -te, s. m. și f. (Livr.) Conspirator. – Din fr. conjuré. DOOM
conjurátă (rar) s. f., g.-d. art. conjurátei; pl. conjuráte
conjuratelor
CONJURÁT, -Ă, conjurați, -te, s. m. și f. (Livr.) Conspirator. – Din fr. conjuré. DOOM
conjurátă (rar) s. f., g.-d. art. conjurátei; pl. conjuráte
conjuratul
CONJURÁT, -Ă, conjurați, -te, s. m. și f. (Livr.) Conspirator. – Din fr. conjuré. DOOM
conjurátă (rar) s. f., g.-d. art. conjurátei; pl. conjuráte
conjuratul
CONJURÁT, -Ă, conjurați, -te, s. m. și f. (Livr.) Conspirator. – Din fr. conjuré. DOOM
conjurátă (rar) s. f., g.-d. art. conjurátei; pl. conjuráte
conjuratului
CONJURÁT, -Ă, conjurați, -te, s. m. și f. (Livr.) Conspirator. – Din fr. conjuré. DOOM
conjurátă (rar) s. f., g.-d. art. conjurátei; pl. conjuráte
conjuratului
CONJURÁT, -Ă, conjurați, -te, s. m. și f. (Livr.) Conspirator. – Din fr. conjuré. DOOM
conjurátă (rar) s. f., g.-d. art. conjurátei; pl. conjuráte
conjurau
CONJURÁ, conjúr, vb. I. 1. Tranz. A ruga stăruitor; a implora. 2. Intranz. (Rar) A conspira, a unelti; a complota. – Din fr. conjurer, lat. conjurare. DOOM
conjurá (a ~) vb., ind. prez. 3 conjúră
conjurași
CONJURÁ, conjúr, vb. I. 1. Tranz. A ruga stăruitor; a implora. 2. Intranz. (Rar) A conspira, a unelti; a complota. – Din fr. conjurer, lat. conjurare. DOOM
conjurá (a ~) vb., ind. prez. 3 conjúră
conjurați
CONJURÁ, conjúr, vb. I. 1. Tranz. A ruga stăruitor; a implora. 2. Intranz. (Rar) A conspira, a unelti; a complota. – Din fr. conjurer, lat. conjurare. DOOM
conjurá (a ~) vb., ind. prez. 3 conjúră
conjurați
CONJURÁT, -Ă, conjurați, -te, s. m. și f. (Livr.) Conspirator. – Din fr. conjuré. DOOM
conjurátă (rar) s. f., g.-d. art. conjurátei; pl. conjuráte
conjurați
CONJURÁT, -Ă, conjurați, -te, s. m. și f. (Livr.) Conspirator. – Din fr. conjuré. DOOM
conjurátă (rar) s. f., g.-d. art. conjurátei; pl. conjuráte
conjurația
CONJURAȚIÚNE s. f. v. conjurație. DOOM
conjuráție (-ți-e) s. f., art. conjuráția (-ți-a), g.-d. art. conjuráției; pl. conjuráții, art. conjuráțiile (-ți-i-)
conjurație
CONJURAȚIÚNE s. f. v. conjurație. DOOM
conjuráție (-ți-e) s. f., art. conjuráția (-ți-a), g.-d. art. conjuráției; pl. conjuráții, art. conjuráțiile (-ți-i-)
conjurației
CONJURAȚIÚNE s. f. v. conjurație. DOOM
conjuráție (-ți-e) s. f., art. conjuráția (-ți-a), g.-d. art. conjuráției; pl. conjuráții, art. conjuráțiile (-ți-i-)
conjurații
CONJURÁT, -Ă, conjurați, -te, s. m. și f. (Livr.) Conspirator. – Din fr. conjuré. DOOM
conjurátă (rar) s. f., g.-d. art. conjurátei; pl. conjuráte
conjurații
CONJURÁT, -Ă, conjurați, -te, s. m. și f. (Livr.) Conspirator. – Din fr. conjuré. DOOM
conjurátă (rar) s. f., g.-d. art. conjurátei; pl. conjuráte
conjurații
CONJURAȚIÚNE s. f. v. conjurație. DOOM
conjuráție (-ți-e) s. f., art. conjuráția (-ți-a), g.-d. art. conjuráției; pl. conjuráții, art. conjuráțiile (-ți-i-)
conjurațiile
CONJURAȚIÚNE s. f. v. conjurație. DOOM
conjuráție (-ți-e) s. f., art. conjuráția (-ți-a), g.-d. art. conjuráției; pl. conjuráții, art. conjuráțiile (-ți-i-)
conjurațiilor
CONJURAȚIÚNE s. f. v. conjurație. DOOM
conjuráție (-ți-e) s. f., art. conjuráția (-ți-a), g.-d. art. conjuráției; pl. conjuráții, art. conjuráțiile (-ți-i-)
conjuraților
CONJURÁT, -Ă, conjurați, -te, s. m. și f. (Livr.) Conspirator. – Din fr. conjuré. DOOM
conjurátă (rar) s. f., g.-d. art. conjurátei; pl. conjuráte
conjuraților
CONJURÁT, -Ă, conjurați, -te, s. m. și f. (Livr.) Conspirator. – Din fr. conjuré. DOOM
conjurátă (rar) s. f., g.-d. art. conjurátei; pl. conjuráte
conjurațiune
CONJURAȚIÚNE s. f. v. conjurație. DOOM
conjuráție (-ți-e) s. f., art. conjuráția (-ți-a), g.-d. art. conjuráției; pl. conjuráții, art. conjuráțiile (-ți-i-)
conjure
CONJURÁ, conjúr, vb. I. 1. Tranz. A ruga stăruitor; a implora. 2. Intranz. (Rar) A conspira, a unelti; a complota. – Din fr. conjurer, lat. conjurare. DOOM
conjurá (a ~) vb., ind. prez. 3 conjúră
conjuri
CONJURÁ, conjúr, vb. I. 1. Tranz. A ruga stăruitor; a implora. 2. Intranz. (Rar) A conspira, a unelti; a complota. – Din fr. conjurer, lat. conjurare. DOOM
conjurá (a ~) vb., ind. prez. 3 conjúră
conjurând
CONJURÁ, conjúr, vb. I. 1. Tranz. A ruga stăruitor; a implora. 2. Intranz. (Rar) A conspira, a unelti; a complota. – Din fr. conjurer, lat. conjurare. DOOM
conjurá (a ~) vb., ind. prez. 3 conjúră
conjurînd
CONJURÁ, conjúr, vb. I. 1. Tranz. A ruga stăruitor; a implora. 2. Intranz. (Rar) A conspira, a unelti; a complota. – Din fr. conjurer, lat. conjurare. DOOM
conjurá (a ~) vb., ind. prez. 3 conjúră
conlocui
CONLOCUÍ, conlocuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A locui împreună cu altcineva; a coabita. – Con1- + locui (după fr. cohabiter). DOOM
conlocuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conlocuiésc, imperf. 3 sg. conlocuiá; conj. prez. 3 să conlocuiáscă
conlocuia
CONLOCUÍ, conlocuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A locui împreună cu altcineva; a coabita. – Con1- + locui (după fr. cohabiter). DOOM
conlocuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conlocuiésc, imperf. 3 sg. conlocuiá; conj. prez. 3 să conlocuiáscă
conlocuiai
CONLOCUÍ, conlocuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A locui împreună cu altcineva; a coabita. – Con1- + locui (după fr. cohabiter). DOOM
conlocuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conlocuiésc, imperf. 3 sg. conlocuiá; conj. prez. 3 să conlocuiáscă
conlocuiam
CONLOCUÍ, conlocuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A locui împreună cu altcineva; a coabita. – Con1- + locui (după fr. cohabiter). DOOM
conlocuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conlocuiésc, imperf. 3 sg. conlocuiá; conj. prez. 3 să conlocuiáscă
conlocuiască
CONLOCUÍ, conlocuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A locui împreună cu altcineva; a coabita. – Con1- + locui (după fr. cohabiter). DOOM
conlocuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conlocuiésc, imperf. 3 sg. conlocuiá; conj. prez. 3 să conlocuiáscă
conlocuiau
CONLOCUÍ, conlocuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A locui împreună cu altcineva; a coabita. – Con1- + locui (după fr. cohabiter). DOOM
conlocuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conlocuiésc, imperf. 3 sg. conlocuiá; conj. prez. 3 să conlocuiáscă
conlocuiați
CONLOCUÍ, conlocuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A locui împreună cu altcineva; a coabita. – Con1- + locui (după fr. cohabiter). DOOM
conlocuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conlocuiésc, imperf. 3 sg. conlocuiá; conj. prez. 3 să conlocuiáscă
conlocuiesc
CONLOCUÍ, conlocuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A locui împreună cu altcineva; a coabita. – Con1- + locui (după fr. cohabiter). DOOM
conlocuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conlocuiésc, imperf. 3 sg. conlocuiá; conj. prez. 3 să conlocuiáscă
conlocuiește
CONLOCUÍ, conlocuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A locui împreună cu altcineva; a coabita. – Con1- + locui (după fr. cohabiter). DOOM
conlocuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conlocuiésc, imperf. 3 sg. conlocuiá; conj. prez. 3 să conlocuiáscă
conlocuiești
CONLOCUÍ, conlocuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A locui împreună cu altcineva; a coabita. – Con1- + locui (după fr. cohabiter). DOOM
conlocuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conlocuiésc, imperf. 3 sg. conlocuiá; conj. prez. 3 să conlocuiáscă
conlocuii
CONLOCUÍ, conlocuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A locui împreună cu altcineva; a coabita. – Con1- + locui (după fr. cohabiter). DOOM
conlocuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conlocuiésc, imperf. 3 sg. conlocuiá; conj. prez. 3 să conlocuiáscă
conlocuim
CONLOCUÍ, conlocuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A locui împreună cu altcineva; a coabita. – Con1- + locui (după fr. cohabiter). DOOM
conlocuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conlocuiésc, imperf. 3 sg. conlocuiá; conj. prez. 3 să conlocuiáscă
conlocuind
CONLOCUÍ, conlocuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A locui împreună cu altcineva; a coabita. – Con1- + locui (după fr. cohabiter). DOOM
conlocuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conlocuiésc, imperf. 3 sg. conlocuiá; conj. prez. 3 să conlocuiáscă
conlocuire
CONLOCUÍ, conlocuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A locui împreună cu altcineva; a coabita. – Con1- + locui (după fr. cohabiter). DOOM
conlocuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conlocuiésc, imperf. 3 sg. conlocuiá; conj. prez. 3 să conlocuiáscă
conlocuire
CONLOCUÍRE, conlocuiri, s. f. (Înv.) Faptul de a conlocui; coabitare. – V. conlocui. DOOM
conlocuíre (înv.) s. f., g.-d. art. conlocuírii
conlocuirea
CONLOCUÍRE, conlocuiri, s. f. (Înv.) Faptul de a conlocui; coabitare. – V. conlocui. DOOM
conlocuíre (înv.) s. f., g.-d. art. conlocuírii
conlocuiri
CONLOCUÍRE, conlocuiri, s. f. (Înv.) Faptul de a conlocui; coabitare. – V. conlocui. DOOM
conlocuíre (înv.) s. f., g.-d. art. conlocuírii
conlocuirii
CONLOCUÍRE, conlocuiri, s. f. (Înv.) Faptul de a conlocui; coabitare. – V. conlocui. DOOM
conlocuíre (înv.) s. f., g.-d. art. conlocuírii
conlocuirile
CONLOCUÍRE, conlocuiri, s. f. (Înv.) Faptul de a conlocui; coabitare. – V. conlocui. DOOM
conlocuíre (înv.) s. f., g.-d. art. conlocuírii
conlocuirilor
CONLOCUÍRE, conlocuiri, s. f. (Înv.) Faptul de a conlocui; coabitare. – V. conlocui. DOOM
conlocuíre (înv.) s. f., g.-d. art. conlocuírii
conlocuiră
CONLOCUÍ, conlocuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A locui împreună cu altcineva; a coabita. – Con1- + locui (după fr. cohabiter). DOOM
conlocuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conlocuiésc, imperf. 3 sg. conlocuiá; conj. prez. 3 să conlocuiáscă
conlocuirăm
CONLOCUÍ, conlocuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A locui împreună cu altcineva; a coabita. – Con1- + locui (după fr. cohabiter). DOOM
conlocuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conlocuiésc, imperf. 3 sg. conlocuiá; conj. prez. 3 să conlocuiáscă
conlocuirăți
CONLOCUÍ, conlocuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A locui împreună cu altcineva; a coabita. – Con1- + locui (după fr. cohabiter). DOOM
conlocuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conlocuiésc, imperf. 3 sg. conlocuiá; conj. prez. 3 să conlocuiáscă
conlocuise
CONLOCUÍ, conlocuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A locui împreună cu altcineva; a coabita. – Con1- + locui (după fr. cohabiter). DOOM
conlocuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conlocuiésc, imperf. 3 sg. conlocuiá; conj. prez. 3 să conlocuiáscă
conlocuisem
CONLOCUÍ, conlocuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A locui împreună cu altcineva; a coabita. – Con1- + locui (după fr. cohabiter). DOOM
conlocuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conlocuiésc, imperf. 3 sg. conlocuiá; conj. prez. 3 să conlocuiáscă
conlocuiseră
CONLOCUÍ, conlocuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A locui împreună cu altcineva; a coabita. – Con1- + locui (după fr. cohabiter). DOOM
conlocuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conlocuiésc, imperf. 3 sg. conlocuiá; conj. prez. 3 să conlocuiáscă
conlocuiserăm
CONLOCUÍ, conlocuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A locui împreună cu altcineva; a coabita. – Con1- + locui (după fr. cohabiter). DOOM
conlocuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conlocuiésc, imperf. 3 sg. conlocuiá; conj. prez. 3 să conlocuiáscă
conlocuiserăți
CONLOCUÍ, conlocuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A locui împreună cu altcineva; a coabita. – Con1- + locui (după fr. cohabiter). DOOM
conlocuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conlocuiésc, imperf. 3 sg. conlocuiá; conj. prez. 3 să conlocuiáscă
conlocuiseși
CONLOCUÍ, conlocuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A locui împreună cu altcineva; a coabita. – Con1- + locui (după fr. cohabiter). DOOM
conlocuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conlocuiésc, imperf. 3 sg. conlocuiá; conj. prez. 3 să conlocuiáscă
conlocuiseți
CONLOCUÍ, conlocuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A locui împreună cu altcineva; a coabita. – Con1- + locui (după fr. cohabiter). DOOM
conlocuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conlocuiésc, imperf. 3 sg. conlocuiá; conj. prez. 3 să conlocuiáscă
conlocuit
CONLOCUÍ, conlocuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A locui împreună cu altcineva; a coabita. – Con1- + locui (după fr. cohabiter). DOOM
conlocuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conlocuiésc, imperf. 3 sg. conlocuiá; conj. prez. 3 să conlocuiáscă
conlocuitoare
CONLOCUITÓR, -OÁRE, conlocuitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care locuiește împreună cu altcineva. [Pr.: -cu-i-] – Conlocui + suf. -tor. DOOM
conlocuitór (-cu-i-) adj. m., s. m., pl. conlocuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. conlocuitoáre
conlocuitoare
CONLOCUITÓR, -OÁRE, conlocuitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care locuiește împreună cu altcineva. [Pr.: -cu-i-] – Conlocui + suf. -tor. DOOM
conlocuitór (-cu-i-) adj. m., s. m., pl. conlocuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. conlocuitoáre
conlocuitoarea
CONLOCUITÓR, -OÁRE, conlocuitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care locuiește împreună cu altcineva. [Pr.: -cu-i-] – Conlocui + suf. -tor. DOOM
conlocuitór (-cu-i-) adj. m., s. m., pl. conlocuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. conlocuitoáre
conlocuitoarea
CONLOCUITÓR, -OÁRE, conlocuitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care locuiește împreună cu altcineva. [Pr.: -cu-i-] – Conlocui + suf. -tor. DOOM
conlocuitór (-cu-i-) adj. m., s. m., pl. conlocuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. conlocuitoáre
conlocuitoarei
CONLOCUITÓR, -OÁRE, conlocuitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care locuiește împreună cu altcineva. [Pr.: -cu-i-] – Conlocui + suf. -tor. DOOM
conlocuitór (-cu-i-) adj. m., s. m., pl. conlocuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. conlocuitoáre
conlocuitoarei
CONLOCUITÓR, -OÁRE, conlocuitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care locuiește împreună cu altcineva. [Pr.: -cu-i-] – Conlocui + suf. -tor. DOOM
conlocuitór (-cu-i-) adj. m., s. m., pl. conlocuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. conlocuitoáre
conlocuitoarele
CONLOCUITÓR, -OÁRE, conlocuitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care locuiește împreună cu altcineva. [Pr.: -cu-i-] – Conlocui + suf. -tor. DOOM
conlocuitór (-cu-i-) adj. m., s. m., pl. conlocuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. conlocuitoáre
conlocuitoarele
CONLOCUITÓR, -OÁRE, conlocuitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care locuiește împreună cu altcineva. [Pr.: -cu-i-] – Conlocui + suf. -tor. DOOM
conlocuitór (-cu-i-) adj. m., s. m., pl. conlocuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. conlocuitoáre
conlocuitoarelor
CONLOCUITÓR, -OÁRE, conlocuitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care locuiește împreună cu altcineva. [Pr.: -cu-i-] – Conlocui + suf. -tor. DOOM
conlocuitór (-cu-i-) adj. m., s. m., pl. conlocuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. conlocuitoáre
conlocuitoarelor
CONLOCUITÓR, -OÁRE, conlocuitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care locuiește împreună cu altcineva. [Pr.: -cu-i-] – Conlocui + suf. -tor. DOOM
conlocuitór (-cu-i-) adj. m., s. m., pl. conlocuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. conlocuitoáre
conlocuitor
CONLOCUITÓR, -OÁRE, conlocuitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care locuiește împreună cu altcineva. [Pr.: -cu-i-] – Conlocui + suf. -tor. DOOM
conlocuitór (-cu-i-) adj. m., s. m., pl. conlocuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. conlocuitoáre
conlocuitor
CONLOCUITÓR, -OÁRE, conlocuitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care locuiește împreună cu altcineva. [Pr.: -cu-i-] – Conlocui + suf. -tor. DOOM
conlocuitór (-cu-i-) adj. m., s. m., pl. conlocuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. conlocuitoáre
conlocuitori
CONLOCUITÓR, -OÁRE, conlocuitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care locuiește împreună cu altcineva. [Pr.: -cu-i-] – Conlocui + suf. -tor. DOOM
conlocuitór (-cu-i-) adj. m., s. m., pl. conlocuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. conlocuitoáre
conlocuitori
CONLOCUITÓR, -OÁRE, conlocuitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care locuiește împreună cu altcineva. [Pr.: -cu-i-] – Conlocui + suf. -tor. DOOM
conlocuitór (-cu-i-) adj. m., s. m., pl. conlocuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. conlocuitoáre
conlocuitorii
CONLOCUITÓR, -OÁRE, conlocuitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care locuiește împreună cu altcineva. [Pr.: -cu-i-] – Conlocui + suf. -tor. DOOM
conlocuitór (-cu-i-) adj. m., s. m., pl. conlocuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. conlocuitoáre
conlocuitorii
CONLOCUITÓR, -OÁRE, conlocuitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care locuiește împreună cu altcineva. [Pr.: -cu-i-] – Conlocui + suf. -tor. DOOM
conlocuitór (-cu-i-) adj. m., s. m., pl. conlocuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. conlocuitoáre
conlocuitorilor
CONLOCUITÓR, -OÁRE, conlocuitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care locuiește împreună cu altcineva. [Pr.: -cu-i-] – Conlocui + suf. -tor. DOOM
conlocuitór (-cu-i-) adj. m., s. m., pl. conlocuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. conlocuitoáre
conlocuitorilor
CONLOCUITÓR, -OÁRE, conlocuitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care locuiește împreună cu altcineva. [Pr.: -cu-i-] – Conlocui + suf. -tor. DOOM
conlocuitór (-cu-i-) adj. m., s. m., pl. conlocuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. conlocuitoáre
conlocuitorul
CONLOCUITÓR, -OÁRE, conlocuitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care locuiește împreună cu altcineva. [Pr.: -cu-i-] – Conlocui + suf. -tor. DOOM
conlocuitór (-cu-i-) adj. m., s. m., pl. conlocuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. conlocuitoáre
conlocuitorul
CONLOCUITÓR, -OÁRE, conlocuitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care locuiește împreună cu altcineva. [Pr.: -cu-i-] – Conlocui + suf. -tor. DOOM
conlocuitór (-cu-i-) adj. m., s. m., pl. conlocuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. conlocuitoáre
conlocuitorului
CONLOCUITÓR, -OÁRE, conlocuitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care locuiește împreună cu altcineva. [Pr.: -cu-i-] – Conlocui + suf. -tor. DOOM
conlocuitór (-cu-i-) adj. m., s. m., pl. conlocuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. conlocuitoáre
conlocuitorului
CONLOCUITÓR, -OÁRE, conlocuitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care locuiește împreună cu altcineva. [Pr.: -cu-i-] – Conlocui + suf. -tor. DOOM
conlocuitór (-cu-i-) adj. m., s. m., pl. conlocuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. conlocuitoáre
conlocuiși
CONLOCUÍ, conlocuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A locui împreună cu altcineva; a coabita. – Con1- + locui (după fr. cohabiter). DOOM
conlocuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conlocuiésc, imperf. 3 sg. conlocuiá; conj. prez. 3 să conlocuiáscă
conlocuiți
CONLOCUÍ, conlocuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A locui împreună cu altcineva; a coabita. – Con1- + locui (după fr. cohabiter). DOOM
conlocuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conlocuiésc, imperf. 3 sg. conlocuiá; conj. prez. 3 să conlocuiáscă
conlocutoare
CONLOCUTÓR, -OÁRE s.m. și f. (Rar) Interlocutor. [Cf. it. collocutore].
conlocutoarea
CONLOCUTÓR, -OÁRE s.m. și f. (Rar) Interlocutor. [Cf. it. collocutore].
conlocutoarei
CONLOCUTÓR, -OÁRE s.m. și f. (Rar) Interlocutor. [Cf. it. collocutore].
conlocutoarele
CONLOCUTÓR, -OÁRE s.m. și f. (Rar) Interlocutor. [Cf. it. collocutore].
conlocutoarelor
CONLOCUTÓR, -OÁRE s.m. și f. (Rar) Interlocutor. [Cf. it. collocutore].
conlocutor
CONLOCUTÓR, -OÁRE s.m. și f. (Rar) Interlocutor. [Cf. it. collocutore].
conlocutori
CONLOCUTÓR, -OÁRE s.m. și f. (Rar) Interlocutor. [Cf. it. collocutore].
conlocutorii
CONLOCUTÓR, -OÁRE s.m. și f. (Rar) Interlocutor. [Cf. it. collocutore].
conlocutorilor
CONLOCUTÓR, -OÁRE s.m. și f. (Rar) Interlocutor. [Cf. it. collocutore].
conlocutorul
CONLOCUTÓR, -OÁRE s.m. și f. (Rar) Interlocutor. [Cf. it. collocutore].
conlocutorului
CONLOCUTÓR, -OÁRE s.m. și f. (Rar) Interlocutor. [Cf. it. collocutore].
conlucra
CONLUCRÁ, conlucrez, vb. I. Intranz. A colabora (cu cineva), a contribui la o acțiune comună. – Con1- + lucra (după fr. collaborer). DOOM
conlucrá (a ~) (-lu-cra) vb., ind. prez. 3 conlucreáză
conlucrai
CONLUCRÁ, conlucrez, vb. I. Intranz. A colabora (cu cineva), a contribui la o acțiune comună. – Con1- + lucra (după fr. collaborer). DOOM
conlucrá (a ~) (-lu-cra) vb., ind. prez. 3 conlucreáză
conlucram
CONLUCRÁ, conlucrez, vb. I. Intranz. A colabora (cu cineva), a contribui la o acțiune comună. – Con1- + lucra (după fr. collaborer). DOOM
conlucrá (a ~) (-lu-cra) vb., ind. prez. 3 conlucreáză
conlucrare
CONLUCRÁ, conlucrez, vb. I. Intranz. A colabora (cu cineva), a contribui la o acțiune comună. – Con1- + lucra (după fr. collaborer). DOOM
conlucrá (a ~) (-lu-cra) vb., ind. prez. 3 conlucreáză
conlucrare
CONLUCRÁRE, conlucrări, s. f. Acțiunea de a conlucra; colaborare. – V. conlucra. DOOM
conlucráre (-lu-cra-) s. f., g.-d. art. conlucrắrii; pl. conlucrắri
conlucrară
CONLUCRÁ, conlucrez, vb. I. Intranz. A colabora (cu cineva), a contribui la o acțiune comună. – Con1- + lucra (după fr. collaborer). DOOM
conlucrá (a ~) (-lu-cra) vb., ind. prez. 3 conlucreáză
conlucrarăm
CONLUCRÁ, conlucrez, vb. I. Intranz. A colabora (cu cineva), a contribui la o acțiune comună. – Con1- + lucra (după fr. collaborer). DOOM
conlucrá (a ~) (-lu-cra) vb., ind. prez. 3 conlucreáză
conlucrarăți
CONLUCRÁ, conlucrez, vb. I. Intranz. A colabora (cu cineva), a contribui la o acțiune comună. – Con1- + lucra (după fr. collaborer). DOOM
conlucrá (a ~) (-lu-cra) vb., ind. prez. 3 conlucreáză
conlucrase
CONLUCRÁ, conlucrez, vb. I. Intranz. A colabora (cu cineva), a contribui la o acțiune comună. – Con1- + lucra (după fr. collaborer). DOOM
conlucrá (a ~) (-lu-cra) vb., ind. prez. 3 conlucreáză
conlucrasem
CONLUCRÁ, conlucrez, vb. I. Intranz. A colabora (cu cineva), a contribui la o acțiune comună. – Con1- + lucra (după fr. collaborer). DOOM
conlucrá (a ~) (-lu-cra) vb., ind. prez. 3 conlucreáză
conlucraseră
CONLUCRÁ, conlucrez, vb. I. Intranz. A colabora (cu cineva), a contribui la o acțiune comună. – Con1- + lucra (după fr. collaborer). DOOM
conlucrá (a ~) (-lu-cra) vb., ind. prez. 3 conlucreáză
conlucraserăm
CONLUCRÁ, conlucrez, vb. I. Intranz. A colabora (cu cineva), a contribui la o acțiune comună. – Con1- + lucra (după fr. collaborer). DOOM
conlucrá (a ~) (-lu-cra) vb., ind. prez. 3 conlucreáză
conlucraserăți
CONLUCRÁ, conlucrez, vb. I. Intranz. A colabora (cu cineva), a contribui la o acțiune comună. – Con1- + lucra (după fr. collaborer). DOOM
conlucrá (a ~) (-lu-cra) vb., ind. prez. 3 conlucreáză
conlucraseși
CONLUCRÁ, conlucrez, vb. I. Intranz. A colabora (cu cineva), a contribui la o acțiune comună. – Con1- + lucra (după fr. collaborer). DOOM
conlucrá (a ~) (-lu-cra) vb., ind. prez. 3 conlucreáză
conlucraseți
CONLUCRÁ, conlucrez, vb. I. Intranz. A colabora (cu cineva), a contribui la o acțiune comună. – Con1- + lucra (după fr. collaborer). DOOM
conlucrá (a ~) (-lu-cra) vb., ind. prez. 3 conlucreáză
conlucrat
CONLUCRÁ, conlucrez, vb. I. Intranz. A colabora (cu cineva), a contribui la o acțiune comună. – Con1- + lucra (după fr. collaborer). DOOM
conlucrá (a ~) (-lu-cra) vb., ind. prez. 3 conlucreáză
conlucrau
CONLUCRÁ, conlucrez, vb. I. Intranz. A colabora (cu cineva), a contribui la o acțiune comună. – Con1- + lucra (după fr. collaborer). DOOM
conlucrá (a ~) (-lu-cra) vb., ind. prez. 3 conlucreáză
conlucrași
CONLUCRÁ, conlucrez, vb. I. Intranz. A colabora (cu cineva), a contribui la o acțiune comună. – Con1- + lucra (după fr. collaborer). DOOM
conlucrá (a ~) (-lu-cra) vb., ind. prez. 3 conlucreáză
conlucrați
CONLUCRÁ, conlucrez, vb. I. Intranz. A colabora (cu cineva), a contribui la o acțiune comună. – Con1- + lucra (după fr. collaborer). DOOM
conlucrá (a ~) (-lu-cra) vb., ind. prez. 3 conlucreáză
conlucrează
CONLUCRÁ, conlucrez, vb. I. Intranz. A colabora (cu cineva), a contribui la o acțiune comună. – Con1- + lucra (după fr. collaborer). DOOM
conlucrá (a ~) (-lu-cra) vb., ind. prez. 3 conlucreáză
conlucrez
CONLUCRÁ, conlucrez, vb. I. Intranz. A colabora (cu cineva), a contribui la o acțiune comună. – Con1- + lucra (după fr. collaborer). DOOM
conlucrá (a ~) (-lu-cra) vb., ind. prez. 3 conlucreáză
conlucreze
CONLUCRÁ, conlucrez, vb. I. Intranz. A colabora (cu cineva), a contribui la o acțiune comună. – Con1- + lucra (după fr. collaborer). DOOM
conlucrá (a ~) (-lu-cra) vb., ind. prez. 3 conlucreáză
conlucrezi
CONLUCRÁ, conlucrez, vb. I. Intranz. A colabora (cu cineva), a contribui la o acțiune comună. – Con1- + lucra (după fr. collaborer). DOOM
conlucrá (a ~) (-lu-cra) vb., ind. prez. 3 conlucreáză
conlucrând
CONLUCRÁ, conlucrez, vb. I. Intranz. A colabora (cu cineva), a contribui la o acțiune comună. – Con1- + lucra (după fr. collaborer). DOOM
conlucrá (a ~) (-lu-cra) vb., ind. prez. 3 conlucreáză
conlucrînd
CONLUCRÁ, conlucrez, vb. I. Intranz. A colabora (cu cineva), a contribui la o acțiune comună. – Con1- + lucra (după fr. collaborer). DOOM
conlucrá (a ~) (-lu-cra) vb., ind. prez. 3 conlucreáză
conlucrătoare
CONLUCRĂTÓR, -OÁRE, conlucrători, -oare, s. m. și f. (Înv.) Colaborator. – Conlucra + suf. -ător. DOOM
conlucrătór (înv.) (-lu-cră-) s. m., pl. conlucrătóri
conlucrătoarea
CONLUCRĂTÓR, -OÁRE, conlucrători, -oare, s. m. și f. (Înv.) Colaborator. – Conlucra + suf. -ător. DOOM
conlucrătór (înv.) (-lu-cră-) s. m., pl. conlucrătóri
conlucrătoarei
CONLUCRĂTÓR, -OÁRE, conlucrători, -oare, s. m. și f. (Înv.) Colaborator. – Conlucra + suf. -ător. DOOM
conlucrătór (înv.) (-lu-cră-) s. m., pl. conlucrătóri
conlucrătoarele
CONLUCRĂTÓR, -OÁRE, conlucrători, -oare, s. m. și f. (Înv.) Colaborator. – Conlucra + suf. -ător. DOOM
conlucrătór (înv.) (-lu-cră-) s. m., pl. conlucrătóri
conlucrătoarelor
CONLUCRĂTÓR, -OÁRE, conlucrători, -oare, s. m. și f. (Înv.) Colaborator. – Conlucra + suf. -ător. DOOM
conlucrătór (înv.) (-lu-cră-) s. m., pl. conlucrătóri
conlucrător
CONLUCRĂTÓR, -OÁRE, conlucrători, -oare, s. m. și f. (Înv.) Colaborator. – Conlucra + suf. -ător. DOOM
conlucrătór (înv.) (-lu-cră-) s. m., pl. conlucrătóri
conlucrători
CONLUCRĂTÓR, -OÁRE, conlucrători, -oare, s. m. și f. (Înv.) Colaborator. – Conlucra + suf. -ător. DOOM
conlucrătór (înv.) (-lu-cră-) s. m., pl. conlucrătóri
conlucrătorii
CONLUCRĂTÓR, -OÁRE, conlucrători, -oare, s. m. și f. (Înv.) Colaborator. – Conlucra + suf. -ător. DOOM
conlucrătór (înv.) (-lu-cră-) s. m., pl. conlucrătóri
conlucrătorilor
CONLUCRĂTÓR, -OÁRE, conlucrători, -oare, s. m. și f. (Înv.) Colaborator. – Conlucra + suf. -ător. DOOM
conlucrătór (înv.) (-lu-cră-) s. m., pl. conlucrătóri
conlucrătorul
CONLUCRĂTÓR, -OÁRE, conlucrători, -oare, s. m. și f. (Înv.) Colaborator. – Conlucra + suf. -ător. DOOM
conlucrătór (înv.) (-lu-cră-) s. m., pl. conlucrătóri
conlucrătorului
CONLUCRĂTÓR, -OÁRE, conlucrători, -oare, s. m. și f. (Înv.) Colaborator. – Conlucra + suf. -ător. DOOM
conlucrătór (înv.) (-lu-cră-) s. m., pl. conlucrătóri
conmesean
CONMESEÁN, -Ă s. m. și f. v. comesean. DOOM
comeseánă s. f., g.-d. art. comesénei; pl. comeséne
conmeseană
CONMESEÁN, -Ă s. m. și f. v. comesean. DOOM
comeseánă s. f., g.-d. art. comesénei; pl. comeséne
conochifteriță
CONOCHIFTIRÍȚĂ, conochijtirițe, s. f. (Regional) Coropișniță. Conochiftirița... trăiește pe la locuri băhnoase și grase. ȘEZ. I 120.
conochiftiriță
CONOCHÍFTIRIȚĂ, conochiftirițe, s. f. (Reg.) Coropișniță. – Bg. konopišnica (prin etimologie populară).
conoid
CONOÍD, -Ă, conoizi, -de, adj., s. m. (Mat.) 1. Adj. Conoidal. 2. S. m. Suprafață generată de o dreaptă care se menține paralelă cu un plan dat și se sprijină pe o dreaptă fixă și pe o curbă fixă. [Pr.: -no-id] – Din fr. conoïde. DOOM
conoíd2 s. m., pl. conoízi
conoid
CONOÍD, -Ă, conoizi, -de, adj., s. m. (Mat.) 1. Adj. Conoidal. 2. S. m. Suprafață generată de o dreaptă care se menține paralelă cu un plan dat și se sprijină pe o dreaptă fixă și pe o curbă fixă. [Pr.: -no-id] – Din fr. conoïde. DOOM
conoíd2 s. m., pl. conoízi
conoida
CONOÍD, -Ă, conoizi, -de, adj., s. m. (Mat.) 1. Adj. Conoidal. 2. S. m. Suprafață generată de o dreaptă care se menține paralelă cu un plan dat și se sprijină pe o dreaptă fixă și pe o curbă fixă. [Pr.: -no-id] – Din fr. conoïde. DOOM
conoíd2 s. m., pl. conoízi
conoidal
CONOIDÁL, -Ă, conoidali, -e, adj. (Mat.) De formă conică; conoid (1). [Pr.: -no-i-] – Din fr. conoïdal.
conoidala
CONOIDÁL, -Ă, conoidali, -e, adj. (Mat.) De formă conică; conoid (1). [Pr.: -no-i-] – Din fr. conoïdal.
conoidale
CONOIDÁL, -Ă, conoidali, -e, adj. (Mat.) De formă conică; conoid (1). [Pr.: -no-i-] – Din fr. conoïdal.
conoidalei
CONOIDÁL, -Ă, conoidali, -e, adj. (Mat.) De formă conică; conoid (1). [Pr.: -no-i-] – Din fr. conoïdal.
conoidalele
CONOIDÁL, -Ă, conoidali, -e, adj. (Mat.) De formă conică; conoid (1). [Pr.: -no-i-] – Din fr. conoïdal.
conoidalelor
CONOIDÁL, -Ă, conoidali, -e, adj. (Mat.) De formă conică; conoid (1). [Pr.: -no-i-] – Din fr. conoïdal.
conoidali
CONOIDÁL, -Ă, conoidali, -e, adj. (Mat.) De formă conică; conoid (1). [Pr.: -no-i-] – Din fr. conoïdal.
conoidalii
CONOIDÁL, -Ă, conoidali, -e, adj. (Mat.) De formă conică; conoid (1). [Pr.: -no-i-] – Din fr. conoïdal.
conoidalilor
CONOIDÁL, -Ă, conoidali, -e, adj. (Mat.) De formă conică; conoid (1). [Pr.: -no-i-] – Din fr. conoïdal.
conoidalul
CONOIDÁL, -Ă, conoidali, -e, adj. (Mat.) De formă conică; conoid (1). [Pr.: -no-i-] – Din fr. conoïdal.
conoidalului
CONOIDÁL, -Ă, conoidali, -e, adj. (Mat.) De formă conică; conoid (1). [Pr.: -no-i-] – Din fr. conoïdal.
conoide
CONOÍD, -Ă, conoizi, -de, adj., s. m. (Mat.) 1. Adj. Conoidal. 2. S. m. Suprafață generată de o dreaptă care se menține paralelă cu un plan dat și se sprijină pe o dreaptă fixă și pe o curbă fixă. [Pr.: -no-id] – Din fr. conoïde. DOOM
conoíd2 s. m., pl. conoízi
conoidei
CONOÍD, -Ă, conoizi, -de, adj., s. m. (Mat.) 1. Adj. Conoidal. 2. S. m. Suprafață generată de o dreaptă care se menține paralelă cu un plan dat și se sprijină pe o dreaptă fixă și pe o curbă fixă. [Pr.: -no-id] – Din fr. conoïde. DOOM
conoíd2 s. m., pl. conoízi
conoidele
CONOÍD, -Ă, conoizi, -de, adj., s. m. (Mat.) 1. Adj. Conoidal. 2. S. m. Suprafață generată de o dreaptă care se menține paralelă cu un plan dat și se sprijină pe o dreaptă fixă și pe o curbă fixă. [Pr.: -no-id] – Din fr. conoïde. DOOM
conoíd2 s. m., pl. conoízi
conoidelor
CONOÍD, -Ă, conoizi, -de, adj., s. m. (Mat.) 1. Adj. Conoidal. 2. S. m. Suprafață generată de o dreaptă care se menține paralelă cu un plan dat și se sprijină pe o dreaptă fixă și pe o curbă fixă. [Pr.: -no-id] – Din fr. conoïde. DOOM
conoíd2 s. m., pl. conoízi
conoidul
CONOÍD, -Ă, conoizi, -de, adj., s. m. (Mat.) 1. Adj. Conoidal. 2. S. m. Suprafață generată de o dreaptă care se menține paralelă cu un plan dat și se sprijină pe o dreaptă fixă și pe o curbă fixă. [Pr.: -no-id] – Din fr. conoïde. DOOM
conoíd2 s. m., pl. conoízi
conoidul
CONOÍD, -Ă, conoizi, -de, adj., s. m. (Mat.) 1. Adj. Conoidal. 2. S. m. Suprafață generată de o dreaptă care se menține paralelă cu un plan dat și se sprijină pe o dreaptă fixă și pe o curbă fixă. [Pr.: -no-id] – Din fr. conoïde. DOOM
conoíd2 s. m., pl. conoízi
conoidului
CONOÍD, -Ă, conoizi, -de, adj., s. m. (Mat.) 1. Adj. Conoidal. 2. S. m. Suprafață generată de o dreaptă care se menține paralelă cu un plan dat și se sprijină pe o dreaptă fixă și pe o curbă fixă. [Pr.: -no-id] – Din fr. conoïde. DOOM
conoíd2 s. m., pl. conoízi
conoidului
CONOÍD, -Ă, conoizi, -de, adj., s. m. (Mat.) 1. Adj. Conoidal. 2. S. m. Suprafață generată de o dreaptă care se menține paralelă cu un plan dat și se sprijină pe o dreaptă fixă și pe o curbă fixă. [Pr.: -no-id] – Din fr. conoïde. DOOM
conoíd2 s. m., pl. conoízi
conoizi
CONOÍD, -Ă, conoizi, -de, adj., s. m. (Mat.) 1. Adj. Conoidal. 2. S. m. Suprafață generată de o dreaptă care se menține paralelă cu un plan dat și se sprijină pe o dreaptă fixă și pe o curbă fixă. [Pr.: -no-id] – Din fr. conoïde. DOOM
conoíd2 s. m., pl. conoízi
conoizi
CONOÍD, -Ă, conoizi, -de, adj., s. m. (Mat.) 1. Adj. Conoidal. 2. S. m. Suprafață generată de o dreaptă care se menține paralelă cu un plan dat și se sprijină pe o dreaptă fixă și pe o curbă fixă. [Pr.: -no-id] – Din fr. conoïde. DOOM
conoíd2 s. m., pl. conoízi
conoizii
CONOÍD, -Ă, conoizi, -de, adj., s. m. (Mat.) 1. Adj. Conoidal. 2. S. m. Suprafață generată de o dreaptă care se menține paralelă cu un plan dat și se sprijină pe o dreaptă fixă și pe o curbă fixă. [Pr.: -no-id] – Din fr. conoïde. DOOM
conoíd2 s. m., pl. conoízi
conoizii
CONOÍD, -Ă, conoizi, -de, adj., s. m. (Mat.) 1. Adj. Conoidal. 2. S. m. Suprafață generată de o dreaptă care se menține paralelă cu un plan dat și se sprijină pe o dreaptă fixă și pe o curbă fixă. [Pr.: -no-id] – Din fr. conoïde. DOOM
conoíd2 s. m., pl. conoízi
conoizilor
CONOÍD, -Ă, conoizi, -de, adj., s. m. (Mat.) 1. Adj. Conoidal. 2. S. m. Suprafață generată de o dreaptă care se menține paralelă cu un plan dat și se sprijină pe o dreaptă fixă și pe o curbă fixă. [Pr.: -no-id] – Din fr. conoïde. DOOM
conoíd2 s. m., pl. conoízi
conoizilor
CONOÍD, -Ă, conoizi, -de, adj., s. m. (Mat.) 1. Adj. Conoidal. 2. S. m. Suprafață generată de o dreaptă care se menține paralelă cu un plan dat și se sprijină pe o dreaptă fixă și pe o curbă fixă. [Pr.: -no-id] – Din fr. conoïde. DOOM
conoíd2 s. m., pl. conoízi
conopida
CONOPÍDĂ, conopide, s. f. Plantă erbacee legumicolă din familia cruciferelor, cu o inflorescență cărnoasă comestibilă în formă de căpățână, de culoare alburie (Brassica oleracea, var. botrytis). ♦ Inflorescența acestei plante. – Din ngr. kunupídi. DOOM
conopídă s. f., g.-d. art. conopídei; pl. conopíde
conopide
CONOPÍDĂ, conopide, s. f. Plantă erbacee legumicolă din familia cruciferelor, cu o inflorescență cărnoasă comestibilă în formă de căpățână, de culoare alburie (Brassica oleracea, var. botrytis). ♦ Inflorescența acestei plante. – Din ngr. kunupídi. DOOM
conopídă s. f., g.-d. art. conopídei; pl. conopíde
conopidei
CONOPÍDĂ, conopide, s. f. Plantă erbacee legumicolă din familia cruciferelor, cu o inflorescență cărnoasă comestibilă în formă de căpățână, de culoare alburie (Brassica oleracea, var. botrytis). ♦ Inflorescența acestei plante. – Din ngr. kunupídi. DOOM
conopídă s. f., g.-d. art. conopídei; pl. conopíde
conopidele
CONOPÍDĂ, conopide, s. f. Plantă erbacee legumicolă din familia cruciferelor, cu o inflorescență cărnoasă comestibilă în formă de căpățână, de culoare alburie (Brassica oleracea, var. botrytis). ♦ Inflorescența acestei plante. – Din ngr. kunupídi. DOOM
conopídă s. f., g.-d. art. conopídei; pl. conopíde
conopidelor
CONOPÍDĂ, conopide, s. f. Plantă erbacee legumicolă din familia cruciferelor, cu o inflorescență cărnoasă comestibilă în formă de căpățână, de culoare alburie (Brassica oleracea, var. botrytis). ♦ Inflorescența acestei plante. – Din ngr. kunupídi. DOOM
conopídă s. f., g.-d. art. conopídei; pl. conopíde
conorășean
CONORĂȘEÁN, -Ă, conorășeni, -e, s. m. și f. (Rar) Concitadin. – Con1- + orășean.
conorășeana
CONORĂȘEÁN, -Ă, conorășeni, -e, s. m. și f. (Rar) Concitadin. – Con1- + orășean.
conorășeanul
CONORĂȘEÁN, -Ă, conorășeni, -e, s. m. și f. (Rar) Concitadin. – Con1- + orășean.
conorășeanului
CONORĂȘEÁN, -Ă, conorășeni, -e, s. m. și f. (Rar) Concitadin. – Con1- + orășean.
conorășene
CONORĂȘEÁN, -Ă, conorășeni, -e, s. m. și f. (Rar) Concitadin. – Con1- + orășean.
conorășenei
CONORĂȘEÁN, -Ă, conorășeni, -e, s. m. și f. (Rar) Concitadin. – Con1- + orășean.
conorășenele
CONORĂȘEÁN, -Ă, conorășeni, -e, s. m. și f. (Rar) Concitadin. – Con1- + orășean.
conorășenelor
CONORĂȘEÁN, -Ă, conorășeni, -e, s. m. și f. (Rar) Concitadin. – Con1- + orășean.
conorășeni
CONORĂȘEÁN, -Ă, conorășeni, -e, s. m. și f. (Rar) Concitadin. – Con1- + orășean.
conorășenii
CONORĂȘEÁN, -Ă, conorășeni, -e, s. m. și f. (Rar) Concitadin. – Con1- + orășean.
conorășenilor
CONORĂȘEÁN, -Ă, conorășeni, -e, s. m. și f. (Rar) Concitadin. – Con1- + orășean.
conosament
CONOSAMÉNT, conosamente, s. n. Document care însoțește transportul mărfurilor pe apă. – Din rus. konosament, cf. fr. connaissement, germ. Konnossement. DOOM
conosamént s. n., pl. conosaménte
conosamente
CONOSAMÉNT, conosamente, s. n. Document care însoțește transportul mărfurilor pe apă. – Din rus. konosament, cf. fr. connaissement, germ. Konnossement. DOOM
conosamént s. n., pl. conosaménte
conosamentele
CONOSAMÉNT, conosamente, s. n. Document care însoțește transportul mărfurilor pe apă. – Din rus. konosament, cf. fr. connaissement, germ. Konnossement. DOOM
conosamént s. n., pl. conosaménte
conosamentelor
CONOSAMÉNT, conosamente, s. n. Document care însoțește transportul mărfurilor pe apă. – Din rus. konosament, cf. fr. connaissement, germ. Konnossement. DOOM
conosamént s. n., pl. conosaménte
conosamentul
CONOSAMÉNT, conosamente, s. n. Document care însoțește transportul mărfurilor pe apă. – Din rus. konosament, cf. fr. connaissement, germ. Konnossement. DOOM
conosamént s. n., pl. conosaménte
conosamentului
CONOSAMÉNT, conosamente, s. n. Document care însoțește transportul mărfurilor pe apă. – Din rus. konosament, cf. fr. connaissement, germ. Konnossement. DOOM
conosamént s. n., pl. conosaménte
conoscoape
CONOSCÓP s.n. (Fiz.) Aparat folosit în conoscopie. [< fr. conoscope].
conoscoapele
CONOSCÓP s.n. (Fiz.) Aparat folosit în conoscopie. [< fr. conoscope].
conoscoapelor
CONOSCÓP s.n. (Fiz.) Aparat folosit în conoscopie. [< fr. conoscope].
conoscop
CONOSCÓP s.n. (Fiz.) Aparat folosit în conoscopie. [< fr. conoscope].
conoscopia
CONOSCOPÍE s.f. (Fiz.) Observare a fenomenului de polarizare cromatică. [Gen. -iei. / < fr. conoscopie].
conoscopie
CONOSCOPÍE s.f. (Fiz.) Observare a fenomenului de polarizare cromatică. [Gen. -iei. / < fr. conoscopie].
conoscopiei
CONOSCOPÍE s.f. (Fiz.) Observare a fenomenului de polarizare cromatică. [Gen. -iei. / < fr. conoscopie].
conoscopii
CONOSCOPÍE s.f. (Fiz.) Observare a fenomenului de polarizare cromatică. [Gen. -iei. / < fr. conoscopie].
conoscopiile
CONOSCOPÍE s.f. (Fiz.) Observare a fenomenului de polarizare cromatică. [Gen. -iei. / < fr. conoscopie].
conoscopiilor
CONOSCOPÍE s.f. (Fiz.) Observare a fenomenului de polarizare cromatică. [Gen. -iei. / < fr. conoscopie].
conoscopul
CONOSCÓP s.n. (Fiz.) Aparat folosit în conoscopie. [< fr. conoscope].
conoscopului
CONOSCÓP s.n. (Fiz.) Aparat folosit în conoscopie. [< fr. conoscope].
conotativ
CONOTATÍV, -Ă, conotativi, -e, adj. (Despre sensul cuvintelor) Suplimentar față de denotația cuvântului; care este rezultat din experiența personală, din context; figurat. ♦ (Despre stil) Care este dominat de conotații. – Din fr. connotatif. DOOM
*conotatív adj. m., pl. conotatívi; f. conotatívă, pl. conotatíve
conotativa
CONOTATÍV, -Ă, conotativi, -e, adj. (Despre sensul cuvintelor) Suplimentar față de denotația cuvântului; care este rezultat din experiența personală, din context; figurat. ♦ (Despre stil) Care este dominat de conotații. – Din fr. connotatif. DOOM
*conotatív adj. m., pl. conotatívi; f. conotatívă, pl. conotatíve
conotative
CONOTATÍV, -Ă, conotativi, -e, adj. (Despre sensul cuvintelor) Suplimentar față de denotația cuvântului; care este rezultat din experiența personală, din context; figurat. ♦ (Despre stil) Care este dominat de conotații. – Din fr. connotatif. DOOM
*conotatív adj. m., pl. conotatívi; f. conotatívă, pl. conotatíve
conotativei
CONOTATÍV, -Ă, conotativi, -e, adj. (Despre sensul cuvintelor) Suplimentar față de denotația cuvântului; care este rezultat din experiența personală, din context; figurat. ♦ (Despre stil) Care este dominat de conotații. – Din fr. connotatif. DOOM
*conotatív adj. m., pl. conotatívi; f. conotatívă, pl. conotatíve
conotativele
CONOTATÍV, -Ă, conotativi, -e, adj. (Despre sensul cuvintelor) Suplimentar față de denotația cuvântului; care este rezultat din experiența personală, din context; figurat. ♦ (Despre stil) Care este dominat de conotații. – Din fr. connotatif. DOOM
*conotatív adj. m., pl. conotatívi; f. conotatívă, pl. conotatíve
conotativelor
CONOTATÍV, -Ă, conotativi, -e, adj. (Despre sensul cuvintelor) Suplimentar față de denotația cuvântului; care este rezultat din experiența personală, din context; figurat. ♦ (Despre stil) Care este dominat de conotații. – Din fr. connotatif. DOOM
*conotatív adj. m., pl. conotatívi; f. conotatívă, pl. conotatíve
conotativi
CONOTATÍV, -Ă, conotativi, -e, adj. (Despre sensul cuvintelor) Suplimentar față de denotația cuvântului; care este rezultat din experiența personală, din context; figurat. ♦ (Despre stil) Care este dominat de conotații. – Din fr. connotatif. DOOM
*conotatív adj. m., pl. conotatívi; f. conotatívă, pl. conotatíve
conotativii
CONOTATÍV, -Ă, conotativi, -e, adj. (Despre sensul cuvintelor) Suplimentar față de denotația cuvântului; care este rezultat din experiența personală, din context; figurat. ♦ (Despre stil) Care este dominat de conotații. – Din fr. connotatif. DOOM
*conotatív adj. m., pl. conotatívi; f. conotatívă, pl. conotatíve
conotativilor
CONOTATÍV, -Ă, conotativi, -e, adj. (Despre sensul cuvintelor) Suplimentar față de denotația cuvântului; care este rezultat din experiența personală, din context; figurat. ♦ (Despre stil) Care este dominat de conotații. – Din fr. connotatif. DOOM
*conotatív adj. m., pl. conotatívi; f. conotatívă, pl. conotatíve
conotativul
CONOTATÍV, -Ă, conotativi, -e, adj. (Despre sensul cuvintelor) Suplimentar față de denotația cuvântului; care este rezultat din experiența personală, din context; figurat. ♦ (Despre stil) Care este dominat de conotații. – Din fr. connotatif. DOOM
*conotatív adj. m., pl. conotatívi; f. conotatívă, pl. conotatíve
conotativului
CONOTATÍV, -Ă, conotativi, -e, adj. (Despre sensul cuvintelor) Suplimentar față de denotația cuvântului; care este rezultat din experiența personală, din context; figurat. ♦ (Despre stil) Care este dominat de conotații. – Din fr. connotatif. DOOM
*conotatív adj. m., pl. conotatívi; f. conotatívă, pl. conotatíve
conotația
CONOTÁȚIE, conotații, s. f. (Lingv.) Sens suplimentar (față de denotație) al unui cuvânt adesea figurat, rezultat din experiența personală, din context. ♦ Semnificație. – Din fr. connotation. DOOM
*conotáție (-ți-e) s. f., art. conotáția (-ți-a), g.-d. art. conotáției; pl. conotáții, art. conotáțiile (-ți-i-)
conotație
CONOTÁȚIE, conotații, s. f. (Lingv.) Sens suplimentar (față de denotație) al unui cuvânt adesea figurat, rezultat din experiența personală, din context. ♦ Semnificație. – Din fr. connotation. DOOM
*conotáție (-ți-e) s. f., art. conotáția (-ți-a), g.-d. art. conotáției; pl. conotáții, art. conotáțiile (-ți-i-)
conotației
CONOTÁȚIE, conotații, s. f. (Lingv.) Sens suplimentar (față de denotație) al unui cuvânt adesea figurat, rezultat din experiența personală, din context. ♦ Semnificație. – Din fr. connotation. DOOM
*conotáție (-ți-e) s. f., art. conotáția (-ți-a), g.-d. art. conotáției; pl. conotáții, art. conotáțiile (-ți-i-)
conotații
CONOTÁȚIE, conotații, s. f. (Lingv.) Sens suplimentar (față de denotație) al unui cuvânt adesea figurat, rezultat din experiența personală, din context. ♦ Semnificație. – Din fr. connotation. DOOM
*conotáție (-ți-e) s. f., art. conotáția (-ți-a), g.-d. art. conotáției; pl. conotáții, art. conotáțiile (-ți-i-)
conotațiile
CONOTÁȚIE, conotații, s. f. (Lingv.) Sens suplimentar (față de denotație) al unui cuvânt adesea figurat, rezultat din experiența personală, din context. ♦ Semnificație. – Din fr. connotation. DOOM
*conotáție (-ți-e) s. f., art. conotáția (-ți-a), g.-d. art. conotáției; pl. conotáții, art. conotáțiile (-ți-i-)
conotațiilor
CONOTÁȚIE, conotații, s. f. (Lingv.) Sens suplimentar (față de denotație) al unui cuvânt adesea figurat, rezultat din experiența personală, din context. ♦ Semnificație. – Din fr. connotation. DOOM
*conotáție (-ți-e) s. f., art. conotáția (-ți-a), g.-d. art. conotáției; pl. conotáții, art. conotáțiile (-ți-i-)
conotațiune
CONOTAȚIÚNE s.f. v. conotație.
conovețe
CONOVẮȚ, conovețe, s. n. Funie fixată pe țăruși, care servește la priponirea cailor în bivuac. – Din rus., ucr. konovjaz. DOOM
conovắț s. n., pl. conovéțe
conovețele
CONOVẮȚ, conovețe, s. n. Funie fixată pe țăruși, care servește la priponirea cailor în bivuac. – Din rus., ucr. konovjaz. DOOM
conovắț s. n., pl. conovéțe
conovețelor
CONOVẮȚ, conovețe, s. n. Funie fixată pe țăruși, care servește la priponirea cailor în bivuac. – Din rus., ucr. konovjaz. DOOM
conovắț s. n., pl. conovéțe
conovăț
CONOVẮȚ, conovețe, s. n. Funie fixată pe țăruși, care servește la priponirea cailor în bivuac. – Din rus., ucr. konovjaz. DOOM
conovắț s. n., pl. conovéțe
conovățul
CONOVẮȚ, conovețe, s. n. Funie fixată pe țăruși, care servește la priponirea cailor în bivuac. – Din rus., ucr. konovjaz. DOOM
conovắț s. n., pl. conovéțe
conovățului
CONOVẮȚ, conovețe, s. n. Funie fixată pe țăruși, care servește la priponirea cailor în bivuac. – Din rus., ucr. konovjaz. DOOM
conovắț s. n., pl. conovéțe
conrupe
CORÚPE, corúp, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) abate de la moralitate, corectitudine, datorie; a (se) perverti; a (se) deprava. 2. A face ca o idee, un fenomen social, un sentiment etc. să-și piardă integritatea, puritatea etc.; a (se) deforma; a (se) strica. [Perf. s. corupsei, part. corupt. – Var.: (înv.) corúmpe, (rar) conrúpe vb. III] – Din lat. corrumpere (după rupe). DOOM
corúpe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. corúp, perf. s. 3 sg. corúpse; part. corúpt
conrupere
CONRÚPE vb. III. v. corupe.
conrupt
CONRÚPE vb. III. v. corupe.
consacra
CONSACRÁ, consácru, vb. I. Tranz. 1. A pune la dispoziție, a dărui cu totul; a închina, a destina. ♦ Tranz. și refl. A (se) dedica, a (se) devota. 2. A stabili; a consfinți. – Din fr. consacrer, lat. consecrare. DOOM
consacrá (a ~) (-sa-cra) vb., ind. prez. 1 sg. consácru, 2 sg. consácri, 3 consácră
consacrai
CONSACRÁ, consácru, vb. I. Tranz. 1. A pune la dispoziție, a dărui cu totul; a închina, a destina. ♦ Tranz. și refl. A (se) dedica, a (se) devota. 2. A stabili; a consfinți. – Din fr. consacrer, lat. consecrare. DOOM
consacrá (a ~) (-sa-cra) vb., ind. prez. 1 sg. consácru, 2 sg. consácri, 3 consácră
consacram
CONSACRÁ, consácru, vb. I. Tranz. 1. A pune la dispoziție, a dărui cu totul; a închina, a destina. ♦ Tranz. și refl. A (se) dedica, a (se) devota. 2. A stabili; a consfinți. – Din fr. consacrer, lat. consecrare. DOOM
consacrá (a ~) (-sa-cra) vb., ind. prez. 1 sg. consácru, 2 sg. consácri, 3 consácră
consacrant
CONSACRÁNT, -Ă, consacranți, -te, adj. (Rar) Care face consacrarea, care consacră. – Din fr. consacrant. DOOM
consacránt (înv.) (-sa-crant) adj. m., pl. consacránți; f. consacrántă, pl. consacránte
consacranta
CONSACRÁNT, -Ă, consacranți, -te, adj. (Rar) Care face consacrarea, care consacră. – Din fr. consacrant. DOOM
consacránt (înv.) (-sa-crant) adj. m., pl. consacránți; f. consacrántă, pl. consacránte
consacrante
CONSACRÁNT, -Ă, consacranți, -te, adj. (Rar) Care face consacrarea, care consacră. – Din fr. consacrant. DOOM
consacránt (înv.) (-sa-crant) adj. m., pl. consacránți; f. consacrántă, pl. consacránte
consacrantei
CONSACRÁNT, -Ă, consacranți, -te, adj. (Rar) Care face consacrarea, care consacră. – Din fr. consacrant. DOOM
consacránt (înv.) (-sa-crant) adj. m., pl. consacránți; f. consacrántă, pl. consacránte
consacrantele
CONSACRÁNT, -Ă, consacranți, -te, adj. (Rar) Care face consacrarea, care consacră. – Din fr. consacrant. DOOM
consacránt (înv.) (-sa-crant) adj. m., pl. consacránți; f. consacrántă, pl. consacránte
consacrantelor
CONSACRÁNT, -Ă, consacranți, -te, adj. (Rar) Care face consacrarea, care consacră. – Din fr. consacrant. DOOM
consacránt (înv.) (-sa-crant) adj. m., pl. consacránți; f. consacrántă, pl. consacránte
consacrantul
CONSACRÁNT, -Ă, consacranți, -te, adj. (Rar) Care face consacrarea, care consacră. – Din fr. consacrant. DOOM
consacránt (înv.) (-sa-crant) adj. m., pl. consacránți; f. consacrántă, pl. consacránte
consacrantului
CONSACRÁNT, -Ă, consacranți, -te, adj. (Rar) Care face consacrarea, care consacră. – Din fr. consacrant. DOOM
consacránt (înv.) (-sa-crant) adj. m., pl. consacránți; f. consacrántă, pl. consacránte
consacranți
CONSACRÁNT, -Ă, consacranți, -te, adj. (Rar) Care face consacrarea, care consacră. – Din fr. consacrant. DOOM
consacránt (înv.) (-sa-crant) adj. m., pl. consacránți; f. consacrántă, pl. consacránte
consacranții
CONSACRÁNT, -Ă, consacranți, -te, adj. (Rar) Care face consacrarea, care consacră. – Din fr. consacrant. DOOM
consacránt (înv.) (-sa-crant) adj. m., pl. consacránți; f. consacrántă, pl. consacránte
consacranților
CONSACRÁNT, -Ă, consacranți, -te, adj. (Rar) Care face consacrarea, care consacră. – Din fr. consacrant. DOOM
consacránt (înv.) (-sa-crant) adj. m., pl. consacránți; f. consacrántă, pl. consacránte
consacrare
CONSACRÁ, consácru, vb. I. Tranz. 1. A pune la dispoziție, a dărui cu totul; a închina, a destina. ♦ Tranz. și refl. A (se) dedica, a (se) devota. 2. A stabili; a consfinți. – Din fr. consacrer, lat. consecrare. DOOM
consacrá (a ~) (-sa-cra) vb., ind. prez. 1 sg. consácru, 2 sg. consácri, 3 consácră
consacrare
CONSACRÁRE, consacrări, s. f. Acțiunea de a (se) consacra; dedicare, consfințire; spec. stabilire a capacității, a meritelor deosebite ale cuiva într-un anumit domeniu. – V. consacra. DOOM
consacráre (-sa-cra-) s. f., g.-d. art. consacrắrii; pl. consacrắri
consacrarea
CONSACRÁRE, consacrări, s. f. Acțiunea de a (se) consacra; dedicare, consfințire; spec. stabilire a capacității, a meritelor deosebite ale cuiva într-un anumit domeniu. – V. consacra. DOOM
consacráre (-sa-cra-) s. f., g.-d. art. consacrắrii; pl. consacrắri
consacrară
CONSACRÁ, consácru, vb. I. Tranz. 1. A pune la dispoziție, a dărui cu totul; a închina, a destina. ♦ Tranz. și refl. A (se) dedica, a (se) devota. 2. A stabili; a consfinți. – Din fr. consacrer, lat. consecrare. DOOM
consacrá (a ~) (-sa-cra) vb., ind. prez. 1 sg. consácru, 2 sg. consácri, 3 consácră
consacrarăm
CONSACRÁ, consácru, vb. I. Tranz. 1. A pune la dispoziție, a dărui cu totul; a închina, a destina. ♦ Tranz. și refl. A (se) dedica, a (se) devota. 2. A stabili; a consfinți. – Din fr. consacrer, lat. consecrare. DOOM
consacrá (a ~) (-sa-cra) vb., ind. prez. 1 sg. consácru, 2 sg. consácri, 3 consácră
consacrarăți
CONSACRÁ, consácru, vb. I. Tranz. 1. A pune la dispoziție, a dărui cu totul; a închina, a destina. ♦ Tranz. și refl. A (se) dedica, a (se) devota. 2. A stabili; a consfinți. – Din fr. consacrer, lat. consecrare. DOOM
consacrá (a ~) (-sa-cra) vb., ind. prez. 1 sg. consácru, 2 sg. consácri, 3 consácră
consacrase
CONSACRÁ, consácru, vb. I. Tranz. 1. A pune la dispoziție, a dărui cu totul; a închina, a destina. ♦ Tranz. și refl. A (se) dedica, a (se) devota. 2. A stabili; a consfinți. – Din fr. consacrer, lat. consecrare. DOOM
consacrá (a ~) (-sa-cra) vb., ind. prez. 1 sg. consácru, 2 sg. consácri, 3 consácră
consacrasem
CONSACRÁ, consácru, vb. I. Tranz. 1. A pune la dispoziție, a dărui cu totul; a închina, a destina. ♦ Tranz. și refl. A (se) dedica, a (se) devota. 2. A stabili; a consfinți. – Din fr. consacrer, lat. consecrare. DOOM
consacrá (a ~) (-sa-cra) vb., ind. prez. 1 sg. consácru, 2 sg. consácri, 3 consácră
consacraseră
CONSACRÁ, consácru, vb. I. Tranz. 1. A pune la dispoziție, a dărui cu totul; a închina, a destina. ♦ Tranz. și refl. A (se) dedica, a (se) devota. 2. A stabili; a consfinți. – Din fr. consacrer, lat. consecrare. DOOM
consacrá (a ~) (-sa-cra) vb., ind. prez. 1 sg. consácru, 2 sg. consácri, 3 consácră
consacraserăm
CONSACRÁ, consácru, vb. I. Tranz. 1. A pune la dispoziție, a dărui cu totul; a închina, a destina. ♦ Tranz. și refl. A (se) dedica, a (se) devota. 2. A stabili; a consfinți. – Din fr. consacrer, lat. consecrare. DOOM
consacrá (a ~) (-sa-cra) vb., ind. prez. 1 sg. consácru, 2 sg. consácri, 3 consácră
consacraserăți
CONSACRÁ, consácru, vb. I. Tranz. 1. A pune la dispoziție, a dărui cu totul; a închina, a destina. ♦ Tranz. și refl. A (se) dedica, a (se) devota. 2. A stabili; a consfinți. – Din fr. consacrer, lat. consecrare. DOOM
consacrá (a ~) (-sa-cra) vb., ind. prez. 1 sg. consácru, 2 sg. consácri, 3 consácră
consacraseși
CONSACRÁ, consácru, vb. I. Tranz. 1. A pune la dispoziție, a dărui cu totul; a închina, a destina. ♦ Tranz. și refl. A (se) dedica, a (se) devota. 2. A stabili; a consfinți. – Din fr. consacrer, lat. consecrare. DOOM
consacrá (a ~) (-sa-cra) vb., ind. prez. 1 sg. consácru, 2 sg. consácri, 3 consácră
consacraseți
CONSACRÁ, consácru, vb. I. Tranz. 1. A pune la dispoziție, a dărui cu totul; a închina, a destina. ♦ Tranz. și refl. A (se) dedica, a (se) devota. 2. A stabili; a consfinți. – Din fr. consacrer, lat. consecrare. DOOM
consacrá (a ~) (-sa-cra) vb., ind. prez. 1 sg. consácru, 2 sg. consácri, 3 consácră
consacrat
CONSACRÁ, consácru, vb. I. Tranz. 1. A pune la dispoziție, a dărui cu totul; a închina, a destina. ♦ Tranz. și refl. A (se) dedica, a (se) devota. 2. A stabili; a consfinți. – Din fr. consacrer, lat. consecrare. DOOM
consacrá (a ~) (-sa-cra) vb., ind. prez. 1 sg. consácru, 2 sg. consácri, 3 consácră
consacrat
CONSACRÁT, -Ă, consacrați, -te, adj. 1. Stabilit, consfințit prin uz sau prin tradiție; destinat. 2. (Despre oameni) Care este considerat ca o autoritate într-un anumit domeniu, care se bucură de recunoaștere unanimă. – V. consacra.
consacrata
CONSACRÁT, -Ă, consacrați, -te, adj. 1. Stabilit, consfințit prin uz sau prin tradiție; destinat. 2. (Despre oameni) Care este considerat ca o autoritate într-un anumit domeniu, care se bucură de recunoaștere unanimă. – V. consacra.
consacrate
CONSACRÁT, -Ă, consacrați, -te, adj. 1. Stabilit, consfințit prin uz sau prin tradiție; destinat. 2. (Despre oameni) Care este considerat ca o autoritate într-un anumit domeniu, care se bucură de recunoaștere unanimă. – V. consacra.
consacratei
CONSACRÁT, -Ă, consacrați, -te, adj. 1. Stabilit, consfințit prin uz sau prin tradiție; destinat. 2. (Despre oameni) Care este considerat ca o autoritate într-un anumit domeniu, care se bucură de recunoaștere unanimă. – V. consacra.
consacratele
CONSACRÁT, -Ă, consacrați, -te, adj. 1. Stabilit, consfințit prin uz sau prin tradiție; destinat. 2. (Despre oameni) Care este considerat ca o autoritate într-un anumit domeniu, care se bucură de recunoaștere unanimă. – V. consacra.
consacratelor
CONSACRÁT, -Ă, consacrați, -te, adj. 1. Stabilit, consfințit prin uz sau prin tradiție; destinat. 2. (Despre oameni) Care este considerat ca o autoritate într-un anumit domeniu, care se bucură de recunoaștere unanimă. – V. consacra.
consacratul
CONSACRÁT, -Ă, consacrați, -te, adj. 1. Stabilit, consfințit prin uz sau prin tradiție; destinat. 2. (Despre oameni) Care este considerat ca o autoritate într-un anumit domeniu, care se bucură de recunoaștere unanimă. – V. consacra.
consacratului
CONSACRÁT, -Ă, consacrați, -te, adj. 1. Stabilit, consfințit prin uz sau prin tradiție; destinat. 2. (Despre oameni) Care este considerat ca o autoritate într-un anumit domeniu, care se bucură de recunoaștere unanimă. – V. consacra.
consacrau
CONSACRÁ, consácru, vb. I. Tranz. 1. A pune la dispoziție, a dărui cu totul; a închina, a destina. ♦ Tranz. și refl. A (se) dedica, a (se) devota. 2. A stabili; a consfinți. – Din fr. consacrer, lat. consecrare. DOOM
consacrá (a ~) (-sa-cra) vb., ind. prez. 1 sg. consácru, 2 sg. consácri, 3 consácră
consacrași
CONSACRÁ, consácru, vb. I. Tranz. 1. A pune la dispoziție, a dărui cu totul; a închina, a destina. ♦ Tranz. și refl. A (se) dedica, a (se) devota. 2. A stabili; a consfinți. – Din fr. consacrer, lat. consecrare. DOOM
consacrá (a ~) (-sa-cra) vb., ind. prez. 1 sg. consácru, 2 sg. consácri, 3 consácră
consacrați
CONSACRÁ, consácru, vb. I. Tranz. 1. A pune la dispoziție, a dărui cu totul; a închina, a destina. ♦ Tranz. și refl. A (se) dedica, a (se) devota. 2. A stabili; a consfinți. – Din fr. consacrer, lat. consecrare. DOOM
consacrá (a ~) (-sa-cra) vb., ind. prez. 1 sg. consácru, 2 sg. consácri, 3 consácră
consacrați
CONSACRÁT, -Ă, consacrați, -te, adj. 1. Stabilit, consfințit prin uz sau prin tradiție; destinat. 2. (Despre oameni) Care este considerat ca o autoritate într-un anumit domeniu, care se bucură de recunoaștere unanimă. – V. consacra.
consacrația
CONSACRÁȚIE, consacrații, s. f. (Rar) Consacrare; spec. sacrificiu, ofrandă adusă zeilor. – Cf. lat. consecratio, -onis, fr. consécration. DOOM
consacráție (rar) (-sa-cra-ți-e) s. f., art. consacráția (-ți-a), g.-d. art. consacráției; pl. consacráții, art. consacráțiile (-ți-i-)
consacrație
CONSACRÁȚIE, consacrații, s. f. (Rar) Consacrare; spec. sacrificiu, ofrandă adusă zeilor. – Cf. lat. consecratio, -onis, fr. consécration. DOOM
consacráție (rar) (-sa-cra-ți-e) s. f., art. consacráția (-ți-a), g.-d. art. consacráției; pl. consacráții, art. consacráțiile (-ți-i-)
consacrației
CONSACRÁȚIE, consacrații, s. f. (Rar) Consacrare; spec. sacrificiu, ofrandă adusă zeilor. – Cf. lat. consecratio, -onis, fr. consécration. DOOM
consacráție (rar) (-sa-cra-ți-e) s. f., art. consacráția (-ți-a), g.-d. art. consacráției; pl. consacráții, art. consacráțiile (-ți-i-)
consacrații
CONSACRÁT, -Ă, consacrați, -te, adj. 1. Stabilit, consfințit prin uz sau prin tradiție; destinat. 2. (Despre oameni) Care este considerat ca o autoritate într-un anumit domeniu, care se bucură de recunoaștere unanimă. – V. consacra.
consacrații
CONSACRÁȚIE, consacrații, s. f. (Rar) Consacrare; spec. sacrificiu, ofrandă adusă zeilor. – Cf. lat. consecratio, -onis, fr. consécration. DOOM
consacráție (rar) (-sa-cra-ți-e) s. f., art. consacráția (-ți-a), g.-d. art. consacráției; pl. consacráții, art. consacráțiile (-ți-i-)
consacrațiile
CONSACRÁȚIE, consacrații, s. f. (Rar) Consacrare; spec. sacrificiu, ofrandă adusă zeilor. – Cf. lat. consecratio, -onis, fr. consécration. DOOM
consacráție (rar) (-sa-cra-ți-e) s. f., art. consacráția (-ți-a), g.-d. art. consacráției; pl. consacráții, art. consacráțiile (-ți-i-)
consacrațiilor
CONSACRÁȚIE, consacrații, s. f. (Rar) Consacrare; spec. sacrificiu, ofrandă adusă zeilor. – Cf. lat. consecratio, -onis, fr. consécration. DOOM
consacráție (rar) (-sa-cra-ți-e) s. f., art. consacráția (-ți-a), g.-d. art. consacráției; pl. consacráții, art. consacráțiile (-ți-i-)
consacraților
CONSACRÁT, -Ă, consacrați, -te, adj. 1. Stabilit, consfințit prin uz sau prin tradiție; destinat. 2. (Despre oameni) Care este considerat ca o autoritate într-un anumit domeniu, care se bucură de recunoaștere unanimă. – V. consacra.
consacrațiune
CONSACRAȚIÚNE s.f. v. consacrație.
consacre
CONSACRÁ, consácru, vb. I. Tranz. 1. A pune la dispoziție, a dărui cu totul; a închina, a destina. ♦ Tranz. și refl. A (se) dedica, a (se) devota. 2. A stabili; a consfinți. – Din fr. consacrer, lat. consecrare. DOOM
consacrá (a ~) (-sa-cra) vb., ind. prez. 1 sg. consácru, 2 sg. consácri, 3 consácră
consacri
CONSACRÁ, consácru, vb. I. Tranz. 1. A pune la dispoziție, a dărui cu totul; a închina, a destina. ♦ Tranz. și refl. A (se) dedica, a (se) devota. 2. A stabili; a consfinți. – Din fr. consacrer, lat. consecrare. DOOM
consacrá (a ~) (-sa-cra) vb., ind. prez. 1 sg. consácru, 2 sg. consácri, 3 consácră
consacru
CONSACRÁ, consácru, vb. I. Tranz. 1. A pune la dispoziție, a dărui cu totul; a închina, a destina. ♦ Tranz. și refl. A (se) dedica, a (se) devota. 2. A stabili; a consfinți. – Din fr. consacrer, lat. consecrare. DOOM
consacrá (a ~) (-sa-cra) vb., ind. prez. 1 sg. consácru, 2 sg. consácri, 3 consácră
consacrând
CONSACRÁ, consácru, vb. I. Tranz. 1. A pune la dispoziție, a dărui cu totul; a închina, a destina. ♦ Tranz. și refl. A (se) dedica, a (se) devota. 2. A stabili; a consfinți. – Din fr. consacrer, lat. consecrare. DOOM
consacrá (a ~) (-sa-cra) vb., ind. prez. 1 sg. consácru, 2 sg. consácri, 3 consácră
consacrînd
CONSACRÁ, consácru, vb. I. Tranz. 1. A pune la dispoziție, a dărui cu totul; a închina, a destina. ♦ Tranz. și refl. A (se) dedica, a (se) devota. 2. A stabili; a consfinți. – Din fr. consacrer, lat. consecrare. DOOM
consacrá (a ~) (-sa-cra) vb., ind. prez. 1 sg. consácru, 2 sg. consácri, 3 consácră
consacrări
CONSACRÁRE, consacrări, s. f. Acțiunea de a (se) consacra; dedicare, consfințire; spec. stabilire a capacității, a meritelor deosebite ale cuiva într-un anumit domeniu. – V. consacra. DOOM
consacráre (-sa-cra-) s. f., g.-d. art. consacrắrii; pl. consacrắri
consacrării
CONSACRÁRE, consacrări, s. f. Acțiunea de a (se) consacra; dedicare, consfințire; spec. stabilire a capacității, a meritelor deosebite ale cuiva într-un anumit domeniu. – V. consacra. DOOM
consacráre (-sa-cra-) s. f., g.-d. art. consacrắrii; pl. consacrắri
consacrările
CONSACRÁRE, consacrări, s. f. Acțiunea de a (se) consacra; dedicare, consfințire; spec. stabilire a capacității, a meritelor deosebite ale cuiva într-un anumit domeniu. – V. consacra. DOOM
consacráre (-sa-cra-) s. f., g.-d. art. consacrắrii; pl. consacrắri
consacrărilor
CONSACRÁRE, consacrări, s. f. Acțiunea de a (se) consacra; dedicare, consfințire; spec. stabilire a capacității, a meritelor deosebite ale cuiva într-un anumit domeniu. – V. consacra. DOOM
consacráre (-sa-cra-) s. f., g.-d. art. consacrắrii; pl. consacrắri
consanguin
CONSANGVÍN, -Ă, consangvini, -e, adj. Înrudit (din partea tatălui); (despre frați și surori) care au același tată; p. ext. rudă, rubedenie. [Var.: consanguín, -ă adj.] – Din fr. consanguin, lat. consanguineus. DOOM
consangvín adj. m., pl. consangvíni; f. consangvínă, pl. consangvíne
consanguinitate
CONSANGUINITÁTE s.f. v. consangvinitate.
consanguinizare
CONSANGUINIZÁRE s.f. v. consangvinizare.
consangvin
CONSANGVÍN, -Ă, consangvini, -e, adj. Înrudit (din partea tatălui); (despre frați și surori) care au același tată; p. ext. rudă, rubedenie. [Var.: consanguín, -ă adj.] – Din fr. consanguin, lat. consanguineus. DOOM
consangvín adj. m., pl. consangvíni; f. consangvínă, pl. consangvíne
consangvina
CONSANGVÍN, -Ă, consangvini, -e, adj. Înrudit (din partea tatălui); (despre frați și surori) care au același tată; p. ext. rudă, rubedenie. [Var.: consanguín, -ă adj.] – Din fr. consanguin, lat. consanguineus. DOOM
consangvín adj. m., pl. consangvíni; f. consangvínă, pl. consangvíne
consangvine
CONSANGVÍN, -Ă, consangvini, -e, adj. Înrudit (din partea tatălui); (despre frați și surori) care au același tată; p. ext. rudă, rubedenie. [Var.: consanguín, -ă adj.] – Din fr. consanguin, lat. consanguineus. DOOM
consangvín adj. m., pl. consangvíni; f. consangvínă, pl. consangvíne
consangvinei
CONSANGVÍN, -Ă, consangvini, -e, adj. Înrudit (din partea tatălui); (despre frați și surori) care au același tată; p. ext. rudă, rubedenie. [Var.: consanguín, -ă adj.] – Din fr. consanguin, lat. consanguineus. DOOM
consangvín adj. m., pl. consangvíni; f. consangvínă, pl. consangvíne
consangvinele
CONSANGVÍN, -Ă, consangvini, -e, adj. Înrudit (din partea tatălui); (despre frați și surori) care au același tată; p. ext. rudă, rubedenie. [Var.: consanguín, -ă adj.] – Din fr. consanguin, lat. consanguineus. DOOM
consangvín adj. m., pl. consangvíni; f. consangvínă, pl. consangvíne
consangvinelor
CONSANGVÍN, -Ă, consangvini, -e, adj. Înrudit (din partea tatălui); (despre frați și surori) care au același tată; p. ext. rudă, rubedenie. [Var.: consanguín, -ă adj.] – Din fr. consanguin, lat. consanguineus. DOOM
consangvín adj. m., pl. consangvíni; f. consangvínă, pl. consangvíne
consangvini
CONSANGVÍN, -Ă, consangvini, -e, adj. Înrudit (din partea tatălui); (despre frați și surori) care au același tată; p. ext. rudă, rubedenie. [Var.: consanguín, -ă adj.] – Din fr. consanguin, lat. consanguineus. DOOM
consangvín adj. m., pl. consangvíni; f. consangvínă, pl. consangvíne
consangvinii
CONSANGVÍN, -Ă, consangvini, -e, adj. Înrudit (din partea tatălui); (despre frați și surori) care au același tată; p. ext. rudă, rubedenie. [Var.: consanguín, -ă adj.] – Din fr. consanguin, lat. consanguineus. DOOM
consangvín adj. m., pl. consangvíni; f. consangvínă, pl. consangvíne
consangvinilor
CONSANGVÍN, -Ă, consangvini, -e, adj. Înrudit (din partea tatălui); (despre frați și surori) care au același tată; p. ext. rudă, rubedenie. [Var.: consanguín, -ă adj.] – Din fr. consanguin, lat. consanguineus. DOOM
consangvín adj. m., pl. consangvíni; f. consangvínă, pl. consangvíne
consangvinitate
CONSANGVINITÁTE s. f. Raport de rudenie între persoane care au același tată, dar nu și aceeași mamă. – Din fr. consanguinité. DOOM
consangvinitáte s. f., g.-d. art. consangvinitắții
consangvinitatea
CONSANGVINITÁTE s. f. Raport de rudenie între persoane care au același tată, dar nu și aceeași mamă. – Din fr. consanguinité. DOOM
consangvinitáte s. f., g.-d. art. consangvinitắții
consangvinități
CONSANGVINITÁTE s. f. Raport de rudenie între persoane care au același tată, dar nu și aceeași mamă. – Din fr. consanguinité. DOOM
consangvinitáte s. f., g.-d. art. consangvinitắții
consangvinității
CONSANGVINITÁTE s. f. Raport de rudenie între persoane care au același tată, dar nu și aceeași mamă. – Din fr. consanguinité. DOOM
consangvinitáte s. f., g.-d. art. consangvinitắții
consangvinizare
CONSANGVINIZÁRE s. f. (Biol.) Metodă aplicată în lucrările de selecție și de ameliorare, care constă în fecundarea efectuată între organisme înrudite. – Din consangvin. DOOM
consangvinizáre s. f., g.-d. art. consangvinizắrii
consangvinizarea
CONSANGVINIZÁRE s. f. (Biol.) Metodă aplicată în lucrările de selecție și de ameliorare, care constă în fecundarea efectuată între organisme înrudite. – Din consangvin. DOOM
consangvinizáre s. f., g.-d. art. consangvinizắrii
consangvinizări
CONSANGVINIZÁRE s. f. (Biol.) Metodă aplicată în lucrările de selecție și de ameliorare, care constă în fecundarea efectuată între organisme înrudite. – Din consangvin. DOOM
consangvinizáre s. f., g.-d. art. consangvinizắrii
consangvinizării
CONSANGVINIZÁRE s. f. (Biol.) Metodă aplicată în lucrările de selecție și de ameliorare, care constă în fecundarea efectuată între organisme înrudite. – Din consangvin. DOOM
consangvinizáre s. f., g.-d. art. consangvinizắrii
consangvinizările
CONSANGVINIZÁRE s. f. (Biol.) Metodă aplicată în lucrările de selecție și de ameliorare, care constă în fecundarea efectuată între organisme înrudite. – Din consangvin. DOOM
consangvinizáre s. f., g.-d. art. consangvinizắrii
consangvinizărilor
CONSANGVINIZÁRE s. f. (Biol.) Metodă aplicată în lucrările de selecție și de ameliorare, care constă în fecundarea efectuată între organisme înrudite. – Din consangvin. DOOM
consangvinizáre s. f., g.-d. art. consangvinizắrii
consangvinul
CONSANGVÍN, -Ă, consangvini, -e, adj. Înrudit (din partea tatălui); (despre frați și surori) care au același tată; p. ext. rudă, rubedenie. [Var.: consanguín, -ă adj.] – Din fr. consanguin, lat. consanguineus. DOOM
consangvín adj. m., pl. consangvíni; f. consangvínă, pl. consangvíne
consangvinului
CONSANGVÍN, -Ă, consangvini, -e, adj. Înrudit (din partea tatălui); (despre frați și surori) care au același tată; p. ext. rudă, rubedenie. [Var.: consanguín, -ă adj.] – Din fr. consanguin, lat. consanguineus. DOOM
consangvín adj. m., pl. consangvíni; f. consangvínă, pl. consangvíne
conscrie
CONSCRÍE, conscríu, vb. III. Tranz. (Înv.) 1. A chema în armată, a recruta, a înrola. 2. A consemna, a scrie într-un registru oficial. – Con1- + scrie. DOOM
conscríe (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conscríu, 2 sg. conscríi, 1 pl. conscríem, 2 pl. conscríeți; conj. prez. 3 să conscríe; imper. 2 pl. conscríeți; ger. conscriínd (-scri-ind); part. conscrís
conscriere
CONSCRÍE, conscríu, vb. III. Tranz. (Înv.) 1. A chema în armată, a recruta, a înrola. 2. A consemna, a scrie într-un registru oficial. – Con1- + scrie.
conscriptibil
CONSCRIPTÍBIL, -Ă, conscriptibili, -e, adj. (Înv.) Care poate fi recrutat. – Din fr. conscriptible. DOOM
conscriptíbil (înv.) adj. m., pl. conscriptíbili; f. conscriptíbilă, pl. conscriptíbile
conscriptibila
CONSCRIPTÍBIL, -Ă, conscriptibili, -e, adj. (Înv.) Care poate fi recrutat. – Din fr. conscriptible. DOOM
conscriptíbil (înv.) adj. m., pl. conscriptíbili; f. conscriptíbilă, pl. conscriptíbile
conscriptibile
CONSCRIPTÍBIL, -Ă, conscriptibili, -e, adj. (Înv.) Care poate fi recrutat. – Din fr. conscriptible. DOOM
conscriptíbil (înv.) adj. m., pl. conscriptíbili; f. conscriptíbilă, pl. conscriptíbile
conscriptibilei
CONSCRIPTÍBIL, -Ă, conscriptibili, -e, adj. (Înv.) Care poate fi recrutat. – Din fr. conscriptible. DOOM
conscriptíbil (înv.) adj. m., pl. conscriptíbili; f. conscriptíbilă, pl. conscriptíbile
conscriptibilele
CONSCRIPTÍBIL, -Ă, conscriptibili, -e, adj. (Înv.) Care poate fi recrutat. – Din fr. conscriptible. DOOM
conscriptíbil (înv.) adj. m., pl. conscriptíbili; f. conscriptíbilă, pl. conscriptíbile
conscriptibilelor
CONSCRIPTÍBIL, -Ă, conscriptibili, -e, adj. (Înv.) Care poate fi recrutat. – Din fr. conscriptible. DOOM
conscriptíbil (înv.) adj. m., pl. conscriptíbili; f. conscriptíbilă, pl. conscriptíbile
conscriptibili
CONSCRIPTÍBIL, -Ă, conscriptibili, -e, adj. (Înv.) Care poate fi recrutat. – Din fr. conscriptible. DOOM
conscriptíbil (înv.) adj. m., pl. conscriptíbili; f. conscriptíbilă, pl. conscriptíbile
conscriptibilii
CONSCRIPTÍBIL, -Ă, conscriptibili, -e, adj. (Înv.) Care poate fi recrutat. – Din fr. conscriptible. DOOM
conscriptíbil (înv.) adj. m., pl. conscriptíbili; f. conscriptíbilă, pl. conscriptíbile
conscriptibililor
CONSCRIPTÍBIL, -Ă, conscriptibili, -e, adj. (Înv.) Care poate fi recrutat. – Din fr. conscriptible. DOOM
conscriptíbil (înv.) adj. m., pl. conscriptíbili; f. conscriptíbilă, pl. conscriptíbile
conscriptibilul
CONSCRIPTÍBIL, -Ă, conscriptibili, -e, adj. (Înv.) Care poate fi recrutat. – Din fr. conscriptible. DOOM
conscriptíbil (înv.) adj. m., pl. conscriptíbili; f. conscriptíbilă, pl. conscriptíbile
conscriptibilului
CONSCRIPTÍBIL, -Ă, conscriptibili, -e, adj. (Înv.) Care poate fi recrutat. – Din fr. conscriptible. DOOM
conscriptíbil (înv.) adj. m., pl. conscriptíbili; f. conscriptíbilă, pl. conscriptíbile
conscriptor
CONSCRÍPTOR s.m. (Ant.) Redactor (al unei legi). [< lat. conscriptor]. DOOM
conscríptor (livr.) s. m., pl. conscríptori
conscripția
CONSCRÍPȚIE, conscripții, s. f. (Înv.) Înscriere anuală în rândurile armatei; recrutare, înrolare. – Din fr. conscription, lat. conscriptio. DOOM
conscrípție (înv.) (-ți-e) s. f., art. conscrípția (-ți-a), g.-d. art. conscrípției; pl. conscrípții, art. conscrípțiile (-ți-i-)
conscripție
CONSCRÍPȚIE, conscripții, s. f. (Înv.) Înscriere anuală în rândurile armatei; recrutare, înrolare. – Din fr. conscription, lat. conscriptio. DOOM
conscrípție (înv.) (-ți-e) s. f., art. conscrípția (-ți-a), g.-d. art. conscrípției; pl. conscrípții, art. conscrípțiile (-ți-i-)
conscripției
CONSCRÍPȚIE, conscripții, s. f. (Înv.) Înscriere anuală în rândurile armatei; recrutare, înrolare. – Din fr. conscription, lat. conscriptio. DOOM
conscrípție (înv.) (-ți-e) s. f., art. conscrípția (-ți-a), g.-d. art. conscrípției; pl. conscrípții, art. conscrípțiile (-ți-i-)
conscripții
CONSCRÍPȚIE, conscripții, s. f. (Înv.) Înscriere anuală în rândurile armatei; recrutare, înrolare. – Din fr. conscription, lat. conscriptio. DOOM
conscrípție (înv.) (-ți-e) s. f., art. conscrípția (-ți-a), g.-d. art. conscrípției; pl. conscrípții, art. conscrípțiile (-ți-i-)
conscripțiile
CONSCRÍPȚIE, conscripții, s. f. (Înv.) Înscriere anuală în rândurile armatei; recrutare, înrolare. – Din fr. conscription, lat. conscriptio. DOOM
conscrípție (înv.) (-ți-e) s. f., art. conscrípția (-ți-a), g.-d. art. conscrípției; pl. conscrípții, art. conscrípțiile (-ți-i-)
conscripțiilor
CONSCRÍPȚIE, conscripții, s. f. (Înv.) Înscriere anuală în rândurile armatei; recrutare, înrolare. – Din fr. conscription, lat. conscriptio. DOOM
conscrípție (înv.) (-ți-e) s. f., art. conscrípția (-ți-a), g.-d. art. conscrípției; pl. conscrípții, art. conscrípțiile (-ți-i-)
conscripțiune
CONSCRIPȚIÚNE s.f. v. conscripție.
consecința
CONSECÍNȚĂ, consecințe, s. f. Rezultat al unei fapte, al unei acțiuni, al unui principiu; urmare. ◊ În consecință = a) (loc. conj.) prin urmare, deci; b) (loc. adv.) conform dispozițiilor, situației etc. – Din fr. conséquence, lat. consequentia. DOOM
consecínță s. f., g.-d. art. consecínței; pl. consecínțe
consecințe
CONSECÍNȚĂ, consecințe, s. f. Rezultat al unei fapte, al unei acțiuni, al unui principiu; urmare. ◊ În consecință = a) (loc. conj.) prin urmare, deci; b) (loc. adv.) conform dispozițiilor, situației etc. – Din fr. conséquence, lat. consequentia. DOOM
consecínță s. f., g.-d. art. consecínței; pl. consecínțe
consecinței
CONSECÍNȚĂ, consecințe, s. f. Rezultat al unei fapte, al unei acțiuni, al unui principiu; urmare. ◊ În consecință = a) (loc. conj.) prin urmare, deci; b) (loc. adv.) conform dispozițiilor, situației etc. – Din fr. conséquence, lat. consequentia. DOOM
consecínță s. f., g.-d. art. consecínței; pl. consecínțe
consecințele
CONSECÍNȚĂ, consecințe, s. f. Rezultat al unei fapte, al unei acțiuni, al unui principiu; urmare. ◊ În consecință = a) (loc. conj.) prin urmare, deci; b) (loc. adv.) conform dispozițiilor, situației etc. – Din fr. conséquence, lat. consequentia. DOOM
consecínță s. f., g.-d. art. consecínței; pl. consecínțe
consecințelor
CONSECÍNȚĂ, consecințe, s. f. Rezultat al unei fapte, al unei acțiuni, al unui principiu; urmare. ◊ În consecință = a) (loc. conj.) prin urmare, deci; b) (loc. adv.) conform dispozițiilor, situației etc. – Din fr. conséquence, lat. consequentia. DOOM
consecínță s. f., g.-d. art. consecínței; pl. consecínțe
consecrație
CONSECRÁȚIE s.f. (Rar) Consacrație. [< fr. consécration].
consecuent
CONSECUÉNT, -Ă adj. v. consecvent.
consecuență
CONSECUÉNȚĂ s.f. v. consecvență.
consecutiv
CONSECUTÍV, -Ă, consecutivi, -e, adj. Care urmează fără întrerupere, în șir; succesiv. ◊ Propoziție consecutivă = propoziție circumstanțială care exprimă rezultatul unei acțiuni sau al unei stări din propoziția regentă. Conjuncție consecutivă = conjuncție care introduce o propoziție consecutivă. – Din fr. consécutif. DOOM
consecutív adj. m., pl. consecutívi; f. consecutívă, pl. consecutíve
consecutiva
CONSECUTÍV, -Ă, consecutivi, -e, adj. Care urmează fără întrerupere, în șir; succesiv. ◊ Propoziție consecutivă = propoziție circumstanțială care exprimă rezultatul unei acțiuni sau al unei stări din propoziția regentă. Conjuncție consecutivă = conjuncție care introduce o propoziție consecutivă. – Din fr. consécutif. DOOM
consecutív adj. m., pl. consecutívi; f. consecutívă, pl. consecutíve
consecutive
CONSECUTÍV, -Ă, consecutivi, -e, adj. Care urmează fără întrerupere, în șir; succesiv. ◊ Propoziție consecutivă = propoziție circumstanțială care exprimă rezultatul unei acțiuni sau al unei stări din propoziția regentă. Conjuncție consecutivă = conjuncție care introduce o propoziție consecutivă. – Din fr. consécutif. DOOM
consecutív adj. m., pl. consecutívi; f. consecutívă, pl. consecutíve
consecutivei
CONSECUTÍV, -Ă, consecutivi, -e, adj. Care urmează fără întrerupere, în șir; succesiv. ◊ Propoziție consecutivă = propoziție circumstanțială care exprimă rezultatul unei acțiuni sau al unei stări din propoziția regentă. Conjuncție consecutivă = conjuncție care introduce o propoziție consecutivă. – Din fr. consécutif. DOOM
consecutív adj. m., pl. consecutívi; f. consecutívă, pl. consecutíve
consecutivele
CONSECUTÍV, -Ă, consecutivi, -e, adj. Care urmează fără întrerupere, în șir; succesiv. ◊ Propoziție consecutivă = propoziție circumstanțială care exprimă rezultatul unei acțiuni sau al unei stări din propoziția regentă. Conjuncție consecutivă = conjuncție care introduce o propoziție consecutivă. – Din fr. consécutif. DOOM
consecutív adj. m., pl. consecutívi; f. consecutívă, pl. consecutíve
consecutivelor
CONSECUTÍV, -Ă, consecutivi, -e, adj. Care urmează fără întrerupere, în șir; succesiv. ◊ Propoziție consecutivă = propoziție circumstanțială care exprimă rezultatul unei acțiuni sau al unei stări din propoziția regentă. Conjuncție consecutivă = conjuncție care introduce o propoziție consecutivă. – Din fr. consécutif. DOOM
consecutív adj. m., pl. consecutívi; f. consecutívă, pl. consecutíve
consecutivi
CONSECUTÍV, -Ă, consecutivi, -e, adj. Care urmează fără întrerupere, în șir; succesiv. ◊ Propoziție consecutivă = propoziție circumstanțială care exprimă rezultatul unei acțiuni sau al unei stări din propoziția regentă. Conjuncție consecutivă = conjuncție care introduce o propoziție consecutivă. – Din fr. consécutif. DOOM
consecutív adj. m., pl. consecutívi; f. consecutívă, pl. consecutíve
consecutivii
CONSECUTÍV, -Ă, consecutivi, -e, adj. Care urmează fără întrerupere, în șir; succesiv. ◊ Propoziție consecutivă = propoziție circumstanțială care exprimă rezultatul unei acțiuni sau al unei stări din propoziția regentă. Conjuncție consecutivă = conjuncție care introduce o propoziție consecutivă. – Din fr. consécutif. DOOM
consecutív adj. m., pl. consecutívi; f. consecutívă, pl. consecutíve
consecutivilor
CONSECUTÍV, -Ă, consecutivi, -e, adj. Care urmează fără întrerupere, în șir; succesiv. ◊ Propoziție consecutivă = propoziție circumstanțială care exprimă rezultatul unei acțiuni sau al unei stări din propoziția regentă. Conjuncție consecutivă = conjuncție care introduce o propoziție consecutivă. – Din fr. consécutif. DOOM
consecutív adj. m., pl. consecutívi; f. consecutívă, pl. consecutíve
consecutivitate
CONSECUTIVITÁTE s. f. (Rar) Urmare neîntreruptă; cursivitate, succesiune. Din consecutiv. DOOM
consecutivitáte (rar) s. f., g.-d. art. consecutivitắții
consecutivitatea
CONSECUTIVITÁTE s. f. (Rar) Urmare neîntreruptă; cursivitate, succesiune. Din consecutiv. DOOM
consecutivitáte (rar) s. f., g.-d. art. consecutivitắții
consecutivități
CONSECUTIVITÁTE s. f. (Rar) Urmare neîntreruptă; cursivitate, succesiune. Din consecutiv. DOOM
consecutivitáte (rar) s. f., g.-d. art. consecutivitắții
consecutivității
CONSECUTIVITÁTE s. f. (Rar) Urmare neîntreruptă; cursivitate, succesiune. Din consecutiv. DOOM
consecutivitáte (rar) s. f., g.-d. art. consecutivitắții
consecutivul
CONSECUTÍV, -Ă, consecutivi, -e, adj. Care urmează fără întrerupere, în șir; succesiv. ◊ Propoziție consecutivă = propoziție circumstanțială care exprimă rezultatul unei acțiuni sau al unei stări din propoziția regentă. Conjuncție consecutivă = conjuncție care introduce o propoziție consecutivă. – Din fr. consécutif. DOOM
consecutív adj. m., pl. consecutívi; f. consecutívă, pl. consecutíve
consecutivului
CONSECUTÍV, -Ă, consecutivi, -e, adj. Care urmează fără întrerupere, în șir; succesiv. ◊ Propoziție consecutivă = propoziție circumstanțială care exprimă rezultatul unei acțiuni sau al unei stări din propoziția regentă. Conjuncție consecutivă = conjuncție care introduce o propoziție consecutivă. – Din fr. consécutif. DOOM
consecutív adj. m., pl. consecutívi; f. consecutívă, pl. consecutíve
consecuția
CONSECÚȚIE, consecuții, s. f. Înlănțuire, legătură. ◊ (Gram.; rar) Consecuția timpurilor = concordanța timpurilor, v. concordanță. – Din lat. consecutio. DOOM
consecúție (-ți-e) s. f., art. consecúția (-ți-a), g.-d. art. consecúției; pl. consecúții, art. consecúțiile (-ți-i-)
consecuție
CONSECÚȚIE, consecuții, s. f. Înlănțuire, legătură. ◊ (Gram.; rar) Consecuția timpurilor = concordanța timpurilor, v. concordanță. – Din lat. consecutio. DOOM
consecúție (-ți-e) s. f., art. consecúția (-ți-a), g.-d. art. consecúției; pl. consecúții, art. consecúțiile (-ți-i-)
consecuției
CONSECÚȚIE, consecuții, s. f. Înlănțuire, legătură. ◊ (Gram.; rar) Consecuția timpurilor = concordanța timpurilor, v. concordanță. – Din lat. consecutio. DOOM
consecúție (-ți-e) s. f., art. consecúția (-ți-a), g.-d. art. consecúției; pl. consecúții, art. consecúțiile (-ți-i-)
consecuții
CONSECÚȚIE, consecuții, s. f. Înlănțuire, legătură. ◊ (Gram.; rar) Consecuția timpurilor = concordanța timpurilor, v. concordanță. – Din lat. consecutio. DOOM
consecúție (-ți-e) s. f., art. consecúția (-ți-a), g.-d. art. consecúției; pl. consecúții, art. consecúțiile (-ți-i-)
consecuțiile
CONSECÚȚIE, consecuții, s. f. Înlănțuire, legătură. ◊ (Gram.; rar) Consecuția timpurilor = concordanța timpurilor, v. concordanță. – Din lat. consecutio. DOOM
consecúție (-ți-e) s. f., art. consecúția (-ți-a), g.-d. art. consecúției; pl. consecúții, art. consecúțiile (-ți-i-)
consecuțiilor
CONSECÚȚIE, consecuții, s. f. Înlănțuire, legătură. ◊ (Gram.; rar) Consecuția timpurilor = concordanța timpurilor, v. concordanță. – Din lat. consecutio. DOOM
consecúție (-ți-e) s. f., art. consecúția (-ți-a), g.-d. art. consecúției; pl. consecúții, art. consecúțiile (-ți-i-)
consecuțiune
CONSECUȚIÚNE s.f. v. consecuție.
consecvent
CONSECVÉNT, -Ă, consecvenți, -te, adj., adv., s. n. 1. Adj., adv. (Care acționează) statornic, conform cu principiile sale, credincios ideilor sale. 2. Adj. (Despre o vale) Orientat în direcția înclinării straturilor. 3. Adj. (Fil.; despre fenomene) Care urmează unui alt fenomen. 4. (Log.) S. n. Propoziție care decurge necesar dintr-o altă propoziție. – Din fr. conséquent, lat. consequens, -ntis. DOOM
consecvént2 s. n., pl. consecvénte
consecventa
CONSECVÉNT, -Ă, consecvenți, -te, adj., adv., s. n. 1. Adj., adv. (Care acționează) statornic, conform cu principiile sale, credincios ideilor sale. 2. Adj. (Despre o vale) Orientat în direcția înclinării straturilor. 3. Adj. (Fil.; despre fenomene) Care urmează unui alt fenomen. 4. (Log.) S. n. Propoziție care decurge necesar dintr-o altă propoziție. – Din fr. conséquent, lat. consequens, -ntis. DOOM
consecvént2 s. n., pl. consecvénte
consecvente
CONSECVÉNT, -Ă, consecvenți, -te, adj., adv., s. n. 1. Adj., adv. (Care acționează) statornic, conform cu principiile sale, credincios ideilor sale. 2. Adj. (Despre o vale) Orientat în direcția înclinării straturilor. 3. Adj. (Fil.; despre fenomene) Care urmează unui alt fenomen. 4. (Log.) S. n. Propoziție care decurge necesar dintr-o altă propoziție. – Din fr. conséquent, lat. consequens, -ntis. DOOM
consecvént2 s. n., pl. consecvénte
consecventei
CONSECVÉNT, -Ă, consecvenți, -te, adj., adv., s. n. 1. Adj., adv. (Care acționează) statornic, conform cu principiile sale, credincios ideilor sale. 2. Adj. (Despre o vale) Orientat în direcția înclinării straturilor. 3. Adj. (Fil.; despre fenomene) Care urmează unui alt fenomen. 4. (Log.) S. n. Propoziție care decurge necesar dintr-o altă propoziție. – Din fr. conséquent, lat. consequens, -ntis. DOOM
consecvént2 s. n., pl. consecvénte
consecventele
CONSECVÉNT, -Ă, consecvenți, -te, adj., adv., s. n. 1. Adj., adv. (Care acționează) statornic, conform cu principiile sale, credincios ideilor sale. 2. Adj. (Despre o vale) Orientat în direcția înclinării straturilor. 3. Adj. (Fil.; despre fenomene) Care urmează unui alt fenomen. 4. (Log.) S. n. Propoziție care decurge necesar dintr-o altă propoziție. – Din fr. conséquent, lat. consequens, -ntis. DOOM
consecvént2 s. n., pl. consecvénte
consecventelor
CONSECVÉNT, -Ă, consecvenți, -te, adj., adv., s. n. 1. Adj., adv. (Care acționează) statornic, conform cu principiile sale, credincios ideilor sale. 2. Adj. (Despre o vale) Orientat în direcția înclinării straturilor. 3. Adj. (Fil.; despre fenomene) Care urmează unui alt fenomen. 4. (Log.) S. n. Propoziție care decurge necesar dintr-o altă propoziție. – Din fr. conséquent, lat. consequens, -ntis. DOOM
consecvént2 s. n., pl. consecvénte
consecventul
CONSECVÉNT, -Ă, consecvenți, -te, adj., adv., s. n. 1. Adj., adv. (Care acționează) statornic, conform cu principiile sale, credincios ideilor sale. 2. Adj. (Despre o vale) Orientat în direcția înclinării straturilor. 3. Adj. (Fil.; despre fenomene) Care urmează unui alt fenomen. 4. (Log.) S. n. Propoziție care decurge necesar dintr-o altă propoziție. – Din fr. conséquent, lat. consequens, -ntis. DOOM
consecvént2 s. n., pl. consecvénte
consecventului
CONSECVÉNT, -Ă, consecvenți, -te, adj., adv., s. n. 1. Adj., adv. (Care acționează) statornic, conform cu principiile sale, credincios ideilor sale. 2. Adj. (Despre o vale) Orientat în direcția înclinării straturilor. 3. Adj. (Fil.; despre fenomene) Care urmează unui alt fenomen. 4. (Log.) S. n. Propoziție care decurge necesar dintr-o altă propoziție. – Din fr. conséquent, lat. consequens, -ntis. DOOM
consecvént2 s. n., pl. consecvénte
consecvența
CONSECVÉNȚĂ, consecvențe, s. f. Faptul de a fi consecvent. ◊ Loc. adv. Cu consecvență = în mod consecvent. – Din fr. conséquence, lat. consequentia. DOOM
consecvénță s. f., g.-d. art. consecvénței; pl. consecvénțe
consecvențe
CONSECVÉNȚĂ, consecvențe, s. f. Faptul de a fi consecvent. ◊ Loc. adv. Cu consecvență = în mod consecvent. – Din fr. conséquence, lat. consequentia. DOOM
consecvénță s. f., g.-d. art. consecvénței; pl. consecvénțe
consecvenței
CONSECVÉNȚĂ, consecvențe, s. f. Faptul de a fi consecvent. ◊ Loc. adv. Cu consecvență = în mod consecvent. – Din fr. conséquence, lat. consequentia. DOOM
consecvénță s. f., g.-d. art. consecvénței; pl. consecvénțe
consecvențele
CONSECVÉNȚĂ, consecvențe, s. f. Faptul de a fi consecvent. ◊ Loc. adv. Cu consecvență = în mod consecvent. – Din fr. conséquence, lat. consequentia. DOOM
consecvénță s. f., g.-d. art. consecvénței; pl. consecvénțe
consecvențelor
CONSECVÉNȚĂ, consecvențe, s. f. Faptul de a fi consecvent. ◊ Loc. adv. Cu consecvență = în mod consecvent. – Din fr. conséquence, lat. consequentia. DOOM
consecvénță s. f., g.-d. art. consecvénței; pl. consecvénțe
consecvenți
CONSECVÉNT, -Ă, consecvenți, -te, adj., adv., s. n. 1. Adj., adv. (Care acționează) statornic, conform cu principiile sale, credincios ideilor sale. 2. Adj. (Despre o vale) Orientat în direcția înclinării straturilor. 3. Adj. (Fil.; despre fenomene) Care urmează unui alt fenomen. 4. (Log.) S. n. Propoziție care decurge necesar dintr-o altă propoziție. – Din fr. conséquent, lat. consequens, -ntis. DOOM
consecvént2 s. n., pl. consecvénte
consecvenții
CONSECVÉNT, -Ă, consecvenți, -te, adj., adv., s. n. 1. Adj., adv. (Care acționează) statornic, conform cu principiile sale, credincios ideilor sale. 2. Adj. (Despre o vale) Orientat în direcția înclinării straturilor. 3. Adj. (Fil.; despre fenomene) Care urmează unui alt fenomen. 4. (Log.) S. n. Propoziție care decurge necesar dintr-o altă propoziție. – Din fr. conséquent, lat. consequens, -ntis. DOOM
consecvént2 s. n., pl. consecvénte
consecvenților
CONSECVÉNT, -Ă, consecvenți, -te, adj., adv., s. n. 1. Adj., adv. (Care acționează) statornic, conform cu principiile sale, credincios ideilor sale. 2. Adj. (Despre o vale) Orientat în direcția înclinării straturilor. 3. Adj. (Fil.; despre fenomene) Care urmează unui alt fenomen. 4. (Log.) S. n. Propoziție care decurge necesar dintr-o altă propoziție. – Din fr. conséquent, lat. consequens, -ntis. DOOM
consecvént2 s. n., pl. consecvénte
consemn
CONSÉMN, consemne, s. n. 1. Totalitatea îndatoririlor pe care le are un militar în serviciul de pază sau de securitate. ♦ Ordin, dispoziție. 2. Măsură (disciplinară) prin care se interzice militarilor ieșirea din cazarmă pentru un timp anumit. – Con1- + semn (după fr. consigne). DOOM
consémn s. n., pl. consémne
consemna
CONSEMNÁ, consemnez, vb. I. Tranz. 1. A trece anumite mențiuni în legătură cu un fapt juridic într-un proces-verbal, într-o minută etc.; p. gener. a înregistra, a însemna, a nota. 2. A depune bani spre păstrare și fructificare la o instituție care are sarcina de conservare a sumelor de bani. 3. A interzice prin consemn ieșirea militarilor din cazarmă, din locul de staționare sau părăsirea navei, pentru un anumit timp, din motive sanitare, disciplinare, de securitate etc. – Con1- + semna (după fr. consigner). DOOM
consemná (a ~) vb., ind. prez. 3 consemneáză
consemnabil
CONSEMNÁBIL, -Ă, consemnabili, -e, adj. De consemnat. – Cf. it. consegnabile. DOOM
*consemnábil adj. m., pl. consemnábili; f. consemnábilă, pl. consemnábile
consemnabila
CONSEMNÁBIL, -Ă, consemnabili, -e, adj. De consemnat. – Cf. it. consegnabile. DOOM
*consemnábil adj. m., pl. consemnábili; f. consemnábilă, pl. consemnábile
consemnabile
CONSEMNÁBIL, -Ă, consemnabili, -e, adj. De consemnat. – Cf. it. consegnabile. DOOM
*consemnábil adj. m., pl. consemnábili; f. consemnábilă, pl. consemnábile
consemnabilei
CONSEMNÁBIL, -Ă, consemnabili, -e, adj. De consemnat. – Cf. it. consegnabile. DOOM
*consemnábil adj. m., pl. consemnábili; f. consemnábilă, pl. consemnábile
consemnabilele
CONSEMNÁBIL, -Ă, consemnabili, -e, adj. De consemnat. – Cf. it. consegnabile. DOOM
*consemnábil adj. m., pl. consemnábili; f. consemnábilă, pl. consemnábile
consemnabilelor
CONSEMNÁBIL, -Ă, consemnabili, -e, adj. De consemnat. – Cf. it. consegnabile. DOOM
*consemnábil adj. m., pl. consemnábili; f. consemnábilă, pl. consemnábile
consemnabili
CONSEMNÁBIL, -Ă, consemnabili, -e, adj. De consemnat. – Cf. it. consegnabile. DOOM
*consemnábil adj. m., pl. consemnábili; f. consemnábilă, pl. consemnábile
consemnabilii
CONSEMNÁBIL, -Ă, consemnabili, -e, adj. De consemnat. – Cf. it. consegnabile. DOOM
*consemnábil adj. m., pl. consemnábili; f. consemnábilă, pl. consemnábile
consemnabililor
CONSEMNÁBIL, -Ă, consemnabili, -e, adj. De consemnat. – Cf. it. consegnabile. DOOM
*consemnábil adj. m., pl. consemnábili; f. consemnábilă, pl. consemnábile
consemnabilul
CONSEMNÁBIL, -Ă, consemnabili, -e, adj. De consemnat. – Cf. it. consegnabile. DOOM
*consemnábil adj. m., pl. consemnábili; f. consemnábilă, pl. consemnábile
consemnabilului
CONSEMNÁBIL, -Ă, consemnabili, -e, adj. De consemnat. – Cf. it. consegnabile. DOOM
*consemnábil adj. m., pl. consemnábili; f. consemnábilă, pl. consemnábile
consemnai
CONSEMNÁ, consemnez, vb. I. Tranz. 1. A trece anumite mențiuni în legătură cu un fapt juridic într-un proces-verbal, într-o minută etc.; p. gener. a înregistra, a însemna, a nota. 2. A depune bani spre păstrare și fructificare la o instituție care are sarcina de conservare a sumelor de bani. 3. A interzice prin consemn ieșirea militarilor din cazarmă, din locul de staționare sau părăsirea navei, pentru un anumit timp, din motive sanitare, disciplinare, de securitate etc. – Con1- + semna (după fr. consigner). DOOM
consemná (a ~) vb., ind. prez. 3 consemneáză
consemnam
CONSEMNÁ, consemnez, vb. I. Tranz. 1. A trece anumite mențiuni în legătură cu un fapt juridic într-un proces-verbal, într-o minută etc.; p. gener. a înregistra, a însemna, a nota. 2. A depune bani spre păstrare și fructificare la o instituție care are sarcina de conservare a sumelor de bani. 3. A interzice prin consemn ieșirea militarilor din cazarmă, din locul de staționare sau părăsirea navei, pentru un anumit timp, din motive sanitare, disciplinare, de securitate etc. – Con1- + semna (după fr. consigner). DOOM
consemná (a ~) vb., ind. prez. 3 consemneáză
consemnare
CONSEMNÁ, consemnez, vb. I. Tranz. 1. A trece anumite mențiuni în legătură cu un fapt juridic într-un proces-verbal, într-o minută etc.; p. gener. a înregistra, a însemna, a nota. 2. A depune bani spre păstrare și fructificare la o instituție care are sarcina de conservare a sumelor de bani. 3. A interzice prin consemn ieșirea militarilor din cazarmă, din locul de staționare sau părăsirea navei, pentru un anumit timp, din motive sanitare, disciplinare, de securitate etc. – Con1- + semna (după fr. consigner). DOOM
consemná (a ~) vb., ind. prez. 3 consemneáză
consemnare
CONSEMNÁRE, consemnări, s. f. Acțiunea de a consemna și rezultatul ei; însemnare, înregistrare, notare. ♦ Consemnațiune. – V. consemna. DOOM
consemnáre (înregistrare) s. f., g.-d. art. consemnắrii, pl. consemnắri
consemnarea
CONSEMNÁRE, consemnări, s. f. Acțiunea de a consemna și rezultatul ei; însemnare, înregistrare, notare. ♦ Consemnațiune. – V. consemna. DOOM
consemnáre (înregistrare) s. f., g.-d. art. consemnắrii, pl. consemnắri
consemnară
CONSEMNÁ, consemnez, vb. I. Tranz. 1. A trece anumite mențiuni în legătură cu un fapt juridic într-un proces-verbal, într-o minută etc.; p. gener. a înregistra, a însemna, a nota. 2. A depune bani spre păstrare și fructificare la o instituție care are sarcina de conservare a sumelor de bani. 3. A interzice prin consemn ieșirea militarilor din cazarmă, din locul de staționare sau părăsirea navei, pentru un anumit timp, din motive sanitare, disciplinare, de securitate etc. – Con1- + semna (după fr. consigner). DOOM
consemná (a ~) vb., ind. prez. 3 consemneáză
consemnarăm
CONSEMNÁ, consemnez, vb. I. Tranz. 1. A trece anumite mențiuni în legătură cu un fapt juridic într-un proces-verbal, într-o minută etc.; p. gener. a înregistra, a însemna, a nota. 2. A depune bani spre păstrare și fructificare la o instituție care are sarcina de conservare a sumelor de bani. 3. A interzice prin consemn ieșirea militarilor din cazarmă, din locul de staționare sau părăsirea navei, pentru un anumit timp, din motive sanitare, disciplinare, de securitate etc. – Con1- + semna (după fr. consigner). DOOM
consemná (a ~) vb., ind. prez. 3 consemneáză
consemnarăți
CONSEMNÁ, consemnez, vb. I. Tranz. 1. A trece anumite mențiuni în legătură cu un fapt juridic într-un proces-verbal, într-o minută etc.; p. gener. a înregistra, a însemna, a nota. 2. A depune bani spre păstrare și fructificare la o instituție care are sarcina de conservare a sumelor de bani. 3. A interzice prin consemn ieșirea militarilor din cazarmă, din locul de staționare sau părăsirea navei, pentru un anumit timp, din motive sanitare, disciplinare, de securitate etc. – Con1- + semna (după fr. consigner). DOOM
consemná (a ~) vb., ind. prez. 3 consemneáză
consemnase
CONSEMNÁ, consemnez, vb. I. Tranz. 1. A trece anumite mențiuni în legătură cu un fapt juridic într-un proces-verbal, într-o minută etc.; p. gener. a înregistra, a însemna, a nota. 2. A depune bani spre păstrare și fructificare la o instituție care are sarcina de conservare a sumelor de bani. 3. A interzice prin consemn ieșirea militarilor din cazarmă, din locul de staționare sau părăsirea navei, pentru un anumit timp, din motive sanitare, disciplinare, de securitate etc. – Con1- + semna (după fr. consigner). DOOM
consemná (a ~) vb., ind. prez. 3 consemneáză
consemnasem
CONSEMNÁ, consemnez, vb. I. Tranz. 1. A trece anumite mențiuni în legătură cu un fapt juridic într-un proces-verbal, într-o minută etc.; p. gener. a înregistra, a însemna, a nota. 2. A depune bani spre păstrare și fructificare la o instituție care are sarcina de conservare a sumelor de bani. 3. A interzice prin consemn ieșirea militarilor din cazarmă, din locul de staționare sau părăsirea navei, pentru un anumit timp, din motive sanitare, disciplinare, de securitate etc. – Con1- + semna (după fr. consigner). DOOM
consemná (a ~) vb., ind. prez. 3 consemneáză
consemnaseră
CONSEMNÁ, consemnez, vb. I. Tranz. 1. A trece anumite mențiuni în legătură cu un fapt juridic într-un proces-verbal, într-o minută etc.; p. gener. a înregistra, a însemna, a nota. 2. A depune bani spre păstrare și fructificare la o instituție care are sarcina de conservare a sumelor de bani. 3. A interzice prin consemn ieșirea militarilor din cazarmă, din locul de staționare sau părăsirea navei, pentru un anumit timp, din motive sanitare, disciplinare, de securitate etc. – Con1- + semna (după fr. consigner). DOOM
consemná (a ~) vb., ind. prez. 3 consemneáză
consemnaserăm
CONSEMNÁ, consemnez, vb. I. Tranz. 1. A trece anumite mențiuni în legătură cu un fapt juridic într-un proces-verbal, într-o minută etc.; p. gener. a înregistra, a însemna, a nota. 2. A depune bani spre păstrare și fructificare la o instituție care are sarcina de conservare a sumelor de bani. 3. A interzice prin consemn ieșirea militarilor din cazarmă, din locul de staționare sau părăsirea navei, pentru un anumit timp, din motive sanitare, disciplinare, de securitate etc. – Con1- + semna (după fr. consigner). DOOM
consemná (a ~) vb., ind. prez. 3 consemneáză
consemnaserăți
CONSEMNÁ, consemnez, vb. I. Tranz. 1. A trece anumite mențiuni în legătură cu un fapt juridic într-un proces-verbal, într-o minută etc.; p. gener. a înregistra, a însemna, a nota. 2. A depune bani spre păstrare și fructificare la o instituție care are sarcina de conservare a sumelor de bani. 3. A interzice prin consemn ieșirea militarilor din cazarmă, din locul de staționare sau părăsirea navei, pentru un anumit timp, din motive sanitare, disciplinare, de securitate etc. – Con1- + semna (după fr. consigner). DOOM
consemná (a ~) vb., ind. prez. 3 consemneáză
consemnaseși
CONSEMNÁ, consemnez, vb. I. Tranz. 1. A trece anumite mențiuni în legătură cu un fapt juridic într-un proces-verbal, într-o minută etc.; p. gener. a înregistra, a însemna, a nota. 2. A depune bani spre păstrare și fructificare la o instituție care are sarcina de conservare a sumelor de bani. 3. A interzice prin consemn ieșirea militarilor din cazarmă, din locul de staționare sau părăsirea navei, pentru un anumit timp, din motive sanitare, disciplinare, de securitate etc. – Con1- + semna (după fr. consigner). DOOM
consemná (a ~) vb., ind. prez. 3 consemneáză
consemnaseți
CONSEMNÁ, consemnez, vb. I. Tranz. 1. A trece anumite mențiuni în legătură cu un fapt juridic într-un proces-verbal, într-o minută etc.; p. gener. a înregistra, a însemna, a nota. 2. A depune bani spre păstrare și fructificare la o instituție care are sarcina de conservare a sumelor de bani. 3. A interzice prin consemn ieșirea militarilor din cazarmă, din locul de staționare sau părăsirea navei, pentru un anumit timp, din motive sanitare, disciplinare, de securitate etc. – Con1- + semna (după fr. consigner). DOOM
consemná (a ~) vb., ind. prez. 3 consemneáză
consemnat
CONSEMNÁ, consemnez, vb. I. Tranz. 1. A trece anumite mențiuni în legătură cu un fapt juridic într-un proces-verbal, într-o minută etc.; p. gener. a înregistra, a însemna, a nota. 2. A depune bani spre păstrare și fructificare la o instituție care are sarcina de conservare a sumelor de bani. 3. A interzice prin consemn ieșirea militarilor din cazarmă, din locul de staționare sau părăsirea navei, pentru un anumit timp, din motive sanitare, disciplinare, de securitate etc. – Con1- + semna (după fr. consigner). DOOM
consemná (a ~) vb., ind. prez. 3 consemneáză
consemnat
CONSEMNÁ, consemnez, vb. I. Tranz. 1. A trece anumite mențiuni în legătură cu un fapt juridic într-un proces-verbal, într-o minută etc.; p. gener. a înregistra, a însemna, a nota. 2. A depune bani spre păstrare și fructificare la o organizație de stat care are sarcina de conservare a sumelor de bani. 3. A interzice prin consemn ieșirea militarilor din cazarmă, din locul de staționare sau părăsirea navei, pentru un anumit timp, din motive sanitare, disciplinare, securitate etc. – Con1 + semna (după fr. consigner).
consemnatar
CONSEMNATÁR, -Ă s.m. și f. Consignatar. [Cf. fr. consignataire, it. consegnatario].
consemnatară
CONSEMNATÁR, -Ă s.m. și f. Consignatar. [Cf. fr. consignataire, it. consegnatario].
consemnativ
CONSEMNATÍV, -Ă adj. (Rar) Cu caracter de consemnare. [Et. incertă].
consemnatoare
CONSEMNATÓR, -OÁRE s.m. și f. Consignator. [Cf. fr. consignateur].
consemnator
CONSEMNATÓR, -OÁRE s.m. și f. Consignator. [Cf. fr. consignateur].
consemnau
CONSEMNÁ, consemnez, vb. I. Tranz. 1. A trece anumite mențiuni în legătură cu un fapt juridic într-un proces-verbal, într-o minută etc.; p. gener. a înregistra, a însemna, a nota. 2. A depune bani spre păstrare și fructificare la o instituție care are sarcina de conservare a sumelor de bani. 3. A interzice prin consemn ieșirea militarilor din cazarmă, din locul de staționare sau părăsirea navei, pentru un anumit timp, din motive sanitare, disciplinare, de securitate etc. – Con1- + semna (după fr. consigner). DOOM
consemná (a ~) vb., ind. prez. 3 consemneáză
consemnași
CONSEMNÁ, consemnez, vb. I. Tranz. 1. A trece anumite mențiuni în legătură cu un fapt juridic într-un proces-verbal, într-o minută etc.; p. gener. a înregistra, a însemna, a nota. 2. A depune bani spre păstrare și fructificare la o instituție care are sarcina de conservare a sumelor de bani. 3. A interzice prin consemn ieșirea militarilor din cazarmă, din locul de staționare sau părăsirea navei, pentru un anumit timp, din motive sanitare, disciplinare, de securitate etc. – Con1- + semna (după fr. consigner). DOOM
consemná (a ~) vb., ind. prez. 3 consemneáză
consemnați
CONSEMNÁ, consemnez, vb. I. Tranz. 1. A trece anumite mențiuni în legătură cu un fapt juridic într-un proces-verbal, într-o minută etc.; p. gener. a înregistra, a însemna, a nota. 2. A depune bani spre păstrare și fructificare la o instituție care are sarcina de conservare a sumelor de bani. 3. A interzice prin consemn ieșirea militarilor din cazarmă, din locul de staționare sau părăsirea navei, pentru un anumit timp, din motive sanitare, disciplinare, de securitate etc. – Con1- + semna (după fr. consigner). DOOM
consemná (a ~) vb., ind. prez. 3 consemneáză
consemnație
CONSEMNÁȚIE s.f. v. consemnațiune.
consemnațiune
CONSEMNAȚIÚNE, consemnațiuni, s. f. Operație prin care o persoană fizică sau juridică dispune păstrarea unei sume de bani pe numele și la dispoziția altei persoane la o instituție autorizată în acest scop; consemnare. ◊ Casa de economii și consemnațiuni = instituție centrală la care oamenii își pot depune economiile pentru păstrare și valorificare. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. consignation (refăcut după semn). DOOM
consemnațiúne (păstrare a unei sume de bani) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. consemnațiúnii; pl. consemnațiúni
consemnațiunea
CONSEMNAȚIÚNE, consemnațiuni, s. f. Operație prin care o persoană fizică sau juridică dispune păstrarea unei sume de bani pe numele și la dispoziția altei persoane la o instituție autorizată în acest scop; consemnare. ◊ Casa de economii și consemnațiuni = instituție centrală la care oamenii își pot depune economiile pentru păstrare și valorificare. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. consignation (refăcut după semn). DOOM
consemnațiúne (păstrare a unei sume de bani) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. consemnațiúnii; pl. consemnațiúni
consemnațiuni
CONSEMNAȚIÚNE, consemnațiuni, s. f. Operație prin care o persoană fizică sau juridică dispune păstrarea unei sume de bani pe numele și la dispoziția altei persoane la o instituție autorizată în acest scop; consemnare. ◊ Casa de economii și consemnațiuni = instituție centrală la care oamenii își pot depune economiile pentru păstrare și valorificare. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. consignation (refăcut după semn). DOOM
consemnațiúne (păstrare a unei sume de bani) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. consemnațiúnii; pl. consemnațiúni
consemnațiunii
CONSEMNAȚIÚNE, consemnațiuni, s. f. Operație prin care o persoană fizică sau juridică dispune păstrarea unei sume de bani pe numele și la dispoziția altei persoane la o instituție autorizată în acest scop; consemnare. ◊ Casa de economii și consemnațiuni = instituție centrală la care oamenii își pot depune economiile pentru păstrare și valorificare. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. consignation (refăcut după semn). DOOM
consemnațiúne (păstrare a unei sume de bani) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. consemnațiúnii; pl. consemnațiúni
consemnațiunile
CONSEMNAȚIÚNE, consemnațiuni, s. f. Operație prin care o persoană fizică sau juridică dispune păstrarea unei sume de bani pe numele și la dispoziția altei persoane la o instituție autorizată în acest scop; consemnare. ◊ Casa de economii și consemnațiuni = instituție centrală la care oamenii își pot depune economiile pentru păstrare și valorificare. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. consignation (refăcut după semn). DOOM
consemnațiúne (păstrare a unei sume de bani) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. consemnațiúnii; pl. consemnațiúni
consemnațiunilor
CONSEMNAȚIÚNE, consemnațiuni, s. f. Operație prin care o persoană fizică sau juridică dispune păstrarea unei sume de bani pe numele și la dispoziția altei persoane la o instituție autorizată în acest scop; consemnare. ◊ Casa de economii și consemnațiuni = instituție centrală la care oamenii își pot depune economiile pentru păstrare și valorificare. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. consignation (refăcut după semn). DOOM
consemnațiúne (păstrare a unei sume de bani) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. consemnațiúnii; pl. consemnațiúni
consemne
CONSÉMN, consemne, s. n. 1. Totalitatea îndatoririlor pe care le are un militar în serviciul de pază sau de securitate. ♦ Ordin, dispoziție. 2. Măsură (disciplinară) prin care se interzice militarilor ieșirea din cazarmă pentru un timp anumit. – Con1- + semn (după fr. consigne). DOOM
consémn s. n., pl. consémne
consemnează
CONSEMNÁ, consemnez, vb. I. Tranz. 1. A trece anumite mențiuni în legătură cu un fapt juridic într-un proces-verbal, într-o minută etc.; p. gener. a înregistra, a însemna, a nota. 2. A depune bani spre păstrare și fructificare la o instituție care are sarcina de conservare a sumelor de bani. 3. A interzice prin consemn ieșirea militarilor din cazarmă, din locul de staționare sau părăsirea navei, pentru un anumit timp, din motive sanitare, disciplinare, de securitate etc. – Con1- + semna (după fr. consigner). DOOM
consemná (a ~) vb., ind. prez. 3 consemneáză
consemnele
CONSÉMN, consemne, s. n. 1. Totalitatea îndatoririlor pe care le are un militar în serviciul de pază sau de securitate. ♦ Ordin, dispoziție. 2. Măsură (disciplinară) prin care se interzice militarilor ieșirea din cazarmă pentru un timp anumit. – Con1- + semn (după fr. consigne). DOOM
consémn s. n., pl. consémne
consemnelor
CONSÉMN, consemne, s. n. 1. Totalitatea îndatoririlor pe care le are un militar în serviciul de pază sau de securitate. ♦ Ordin, dispoziție. 2. Măsură (disciplinară) prin care se interzice militarilor ieșirea din cazarmă pentru un timp anumit. – Con1- + semn (după fr. consigne). DOOM
consémn s. n., pl. consémne
consemnez
CONSEMNÁ, consemnez, vb. I. Tranz. 1. A trece anumite mențiuni în legătură cu un fapt juridic într-un proces-verbal, într-o minută etc.; p. gener. a înregistra, a însemna, a nota. 2. A depune bani spre păstrare și fructificare la o instituție care are sarcina de conservare a sumelor de bani. 3. A interzice prin consemn ieșirea militarilor din cazarmă, din locul de staționare sau părăsirea navei, pentru un anumit timp, din motive sanitare, disciplinare, de securitate etc. – Con1- + semna (după fr. consigner). DOOM
consemná (a ~) vb., ind. prez. 3 consemneáză
consemneze
CONSEMNÁ, consemnez, vb. I. Tranz. 1. A trece anumite mențiuni în legătură cu un fapt juridic într-un proces-verbal, într-o minută etc.; p. gener. a înregistra, a însemna, a nota. 2. A depune bani spre păstrare și fructificare la o instituție care are sarcina de conservare a sumelor de bani. 3. A interzice prin consemn ieșirea militarilor din cazarmă, din locul de staționare sau părăsirea navei, pentru un anumit timp, din motive sanitare, disciplinare, de securitate etc. – Con1- + semna (după fr. consigner). DOOM
consemná (a ~) vb., ind. prez. 3 consemneáză
consemnezi
CONSEMNÁ, consemnez, vb. I. Tranz. 1. A trece anumite mențiuni în legătură cu un fapt juridic într-un proces-verbal, într-o minută etc.; p. gener. a înregistra, a însemna, a nota. 2. A depune bani spre păstrare și fructificare la o instituție care are sarcina de conservare a sumelor de bani. 3. A interzice prin consemn ieșirea militarilor din cazarmă, din locul de staționare sau părăsirea navei, pentru un anumit timp, din motive sanitare, disciplinare, de securitate etc. – Con1- + semna (după fr. consigner). DOOM
consemná (a ~) vb., ind. prez. 3 consemneáză
consemnul
CONSÉMN, consemne, s. n. 1. Totalitatea îndatoririlor pe care le are un militar în serviciul de pază sau de securitate. ♦ Ordin, dispoziție. 2. Măsură (disciplinară) prin care se interzice militarilor ieșirea din cazarmă pentru un timp anumit. – Con1- + semn (după fr. consigne). DOOM
consémn s. n., pl. consémne
consemnului
CONSÉMN, consemne, s. n. 1. Totalitatea îndatoririlor pe care le are un militar în serviciul de pază sau de securitate. ♦ Ordin, dispoziție. 2. Măsură (disciplinară) prin care se interzice militarilor ieșirea din cazarmă pentru un timp anumit. – Con1- + semn (după fr. consigne). DOOM
consémn s. n., pl. consémne
consemnând
CONSEMNÁ, consemnez, vb. I. Tranz. 1. A trece anumite mențiuni în legătură cu un fapt juridic într-un proces-verbal, într-o minută etc.; p. gener. a înregistra, a însemna, a nota. 2. A depune bani spre păstrare și fructificare la o instituție care are sarcina de conservare a sumelor de bani. 3. A interzice prin consemn ieșirea militarilor din cazarmă, din locul de staționare sau părăsirea navei, pentru un anumit timp, din motive sanitare, disciplinare, de securitate etc. – Con1- + semna (după fr. consigner). DOOM
consemná (a ~) vb., ind. prez. 3 consemneáză
consemnînd
CONSEMNÁ, consemnez, vb. I. Tranz. 1. A trece anumite mențiuni în legătură cu un fapt juridic într-un proces-verbal, într-o minută etc.; p. gener. a înregistra, a însemna, a nota. 2. A depune bani spre păstrare și fructificare la o instituție care are sarcina de conservare a sumelor de bani. 3. A interzice prin consemn ieșirea militarilor din cazarmă, din locul de staționare sau părăsirea navei, pentru un anumit timp, din motive sanitare, disciplinare, de securitate etc. – Con1- + semna (după fr. consigner). DOOM
consemná (a ~) vb., ind. prez. 3 consemneáză
consemnări
CONSEMNÁRE, consemnări, s. f. Acțiunea de a consemna și rezultatul ei; însemnare, înregistrare, notare. ♦ Consemnațiune. – V. consemna. DOOM
consemnáre (înregistrare) s. f., g.-d. art. consemnắrii, pl. consemnắri
consemnării
CONSEMNÁRE, consemnări, s. f. Acțiunea de a consemna și rezultatul ei; însemnare, înregistrare, notare. ♦ Consemnațiune. – V. consemna. DOOM
consemnáre (înregistrare) s. f., g.-d. art. consemnắrii, pl. consemnắri
consemnările
CONSEMNÁRE, consemnări, s. f. Acțiunea de a consemna și rezultatul ei; însemnare, înregistrare, notare. ♦ Consemnațiune. – V. consemna. DOOM
consemnáre (înregistrare) s. f., g.-d. art. consemnắrii, pl. consemnắri
consemnărilor
CONSEMNÁRE, consemnări, s. f. Acțiunea de a consemna și rezultatul ei; însemnare, înregistrare, notare. ♦ Consemnațiune. – V. consemna. DOOM
consemnáre (înregistrare) s. f., g.-d. art. consemnắrii, pl. consemnắri
consens
CONSÉNS, consensuri, s. n. Înțelegere, acord, identitate de păreri. – Din lat. consensus. DOOM
conséns s. n., pl. consénsuri
consensual
CONSENSUÁL, -Ă, consensuali, -e, adj. (În sintagma) Contract consensual = contract care se încheie prin simplul acord de voință al părților. [Pr.: -su-al] – Din fr. consensuel. DOOM
consensuál (-su-al) adj. m., pl. consensuáli; f. consensuálă, pl. consensuále
consensuala
CONSENSUÁL, -Ă, consensuali, -e, adj. (În sintagma) Contract consensual = contract care se încheie prin simplul acord de voință al părților. [Pr.: -su-al] – Din fr. consensuel. DOOM
consensuál (-su-al) adj. m., pl. consensuáli; f. consensuálă, pl. consensuále
consensuale
CONSENSUÁL, -Ă, consensuali, -e, adj. (În sintagma) Contract consensual = contract care se încheie prin simplul acord de voință al părților. [Pr.: -su-al] – Din fr. consensuel. DOOM
consensuál (-su-al) adj. m., pl. consensuáli; f. consensuálă, pl. consensuále
consensualei
CONSENSUÁL, -Ă, consensuali, -e, adj. (În sintagma) Contract consensual = contract care se încheie prin simplul acord de voință al părților. [Pr.: -su-al] – Din fr. consensuel. DOOM
consensuál (-su-al) adj. m., pl. consensuáli; f. consensuálă, pl. consensuále
consensualele
CONSENSUÁL, -Ă, consensuali, -e, adj. (În sintagma) Contract consensual = contract care se încheie prin simplul acord de voință al părților. [Pr.: -su-al] – Din fr. consensuel. DOOM
consensuál (-su-al) adj. m., pl. consensuáli; f. consensuálă, pl. consensuále
consensualelor
CONSENSUÁL, -Ă, consensuali, -e, adj. (În sintagma) Contract consensual = contract care se încheie prin simplul acord de voință al părților. [Pr.: -su-al] – Din fr. consensuel. DOOM
consensuál (-su-al) adj. m., pl. consensuáli; f. consensuálă, pl. consensuále
consensuali
CONSENSUÁL, -Ă, consensuali, -e, adj. (În sintagma) Contract consensual = contract care se încheie prin simplul acord de voință al părților. [Pr.: -su-al] – Din fr. consensuel. DOOM
consensuál (-su-al) adj. m., pl. consensuáli; f. consensuálă, pl. consensuále
consensualii
CONSENSUÁL, -Ă, consensuali, -e, adj. (În sintagma) Contract consensual = contract care se încheie prin simplul acord de voință al părților. [Pr.: -su-al] – Din fr. consensuel. DOOM
consensuál (-su-al) adj. m., pl. consensuáli; f. consensuálă, pl. consensuále
consensualilor
CONSENSUÁL, -Ă, consensuali, -e, adj. (În sintagma) Contract consensual = contract care se încheie prin simplul acord de voință al părților. [Pr.: -su-al] – Din fr. consensuel. DOOM
consensuál (-su-al) adj. m., pl. consensuáli; f. consensuálă, pl. consensuále
consensualul
CONSENSUÁL, -Ă, consensuali, -e, adj. (În sintagma) Contract consensual = contract care se încheie prin simplul acord de voință al părților. [Pr.: -su-al] – Din fr. consensuel. DOOM
consensuál (-su-al) adj. m., pl. consensuáli; f. consensuálă, pl. consensuále
consensualului
CONSENSUÁL, -Ă, consensuali, -e, adj. (În sintagma) Contract consensual = contract care se încheie prin simplul acord de voință al părților. [Pr.: -su-al] – Din fr. consensuel. DOOM
consensuál (-su-al) adj. m., pl. consensuáli; f. consensuálă, pl. consensuále
consensul
CONSÉNS, consensuri, s. n. Înțelegere, acord, identitate de păreri. – Din lat. consensus. DOOM
conséns s. n., pl. consénsuri
consensului
CONSÉNS, consensuri, s. n. Înțelegere, acord, identitate de păreri. – Din lat. consensus. DOOM
conséns s. n., pl. consénsuri
consensuri
CONSÉNS, consensuri, s. n. Înțelegere, acord, identitate de păreri. – Din lat. consensus. DOOM
conséns s. n., pl. consénsuri
consensurile
CONSÉNS, consensuri, s. n. Înțelegere, acord, identitate de păreri. – Din lat. consensus. DOOM
conséns s. n., pl. consénsuri
consensurilor
CONSÉNS, consensuri, s. n. Înțelegere, acord, identitate de păreri. – Din lat. consensus. DOOM
conséns s. n., pl. consénsuri
conserv
CONSERVÁ, consérv, vb. I. Tranz. 1. A menține un aliment în stare nealterată, efectuând operația de conservare (2). 2. A păstra, a păzi. ♦ Refl. A se menaja. – Din fr. conserver, lat. conservare. DOOM
conservá (a ~) vb., ind. prez. 3 consérvă
conserva
CONSERVÁ, consérv, vb. I. Tranz. 1. A menține un aliment în stare nealterată, efectuând operația de conservare (2). 2. A păstra, a păzi. ♦ Refl. A se menaja. – Din fr. conserver, lat. conservare. DOOM
conservá (a ~) vb., ind. prez. 3 consérvă
conserva
CONSÉRVĂ, conserve, s. f. Produs alimentar supus unui procedeu de conservare, care, păstrat în ambalaje speciale sau în borcane ermetic închise, își menține multă vreme nealterate calitățile. – Din fr. conserve. DOOM
consérvă s. f., g.-d. art. consérvei; pl. consérve
conservai
CONSERVÁ, consérv, vb. I. Tranz. 1. A menține un aliment în stare nealterată, efectuând operația de conservare (2). 2. A păstra, a păzi. ♦ Refl. A se menaja. – Din fr. conserver, lat. conservare. DOOM
conservá (a ~) vb., ind. prez. 3 consérvă
conservam
CONSERVÁ, consérv, vb. I. Tranz. 1. A menține un aliment în stare nealterată, efectuând operația de conservare (2). 2. A păstra, a păzi. ♦ Refl. A se menaja. – Din fr. conserver, lat. conservare. DOOM
conservá (a ~) vb., ind. prez. 3 consérvă
conservant
CONSERVÁNT, -Ă, conservanți, -te, adj., s. n. 1. Adj. Care conservă, care păstrează. 2. S. n. Substanță folosită în scopul împiedicării fermentației unor produse alimentare sau de altă natură. – Conserva + suf. -ant. DOOM
!conservánt2 s. m., pl. conservánți
conservanta
CONSERVÁNT, -Ă, conservanți, -te, adj., s. n. 1. Adj. Care conservă, care păstrează. 2. S. n. Substanță folosită în scopul împiedicării fermentației unor produse alimentare sau de altă natură. – Conserva + suf. -ant. DOOM
!conservánt2 s. m., pl. conservánți
conservante
CONSERVÁNT, -Ă, conservanți, -te, adj., s. n. 1. Adj. Care conservă, care păstrează. 2. S. n. Substanță folosită în scopul împiedicării fermentației unor produse alimentare sau de altă natură. – Conserva + suf. -ant. DOOM
!conservánt2 s. m., pl. conservánți
conservantei
CONSERVÁNT, -Ă, conservanți, -te, adj., s. n. 1. Adj. Care conservă, care păstrează. 2. S. n. Substanță folosită în scopul împiedicării fermentației unor produse alimentare sau de altă natură. – Conserva + suf. -ant. DOOM
!conservánt2 s. m., pl. conservánți
conservantele
CONSERVÁNT, -Ă, conservanți, -te, adj., s. n. 1. Adj. Care conservă, care păstrează. 2. S. n. Substanță folosită în scopul împiedicării fermentației unor produse alimentare sau de altă natură. – Conserva + suf. -ant. DOOM
!conservánt2 s. m., pl. conservánți
conservantelor
CONSERVÁNT, -Ă, conservanți, -te, adj., s. n. 1. Adj. Care conservă, care păstrează. 2. S. n. Substanță folosită în scopul împiedicării fermentației unor produse alimentare sau de altă natură. – Conserva + suf. -ant. DOOM
!conservánt2 s. m., pl. conservánți
conservantul
CONSERVÁNT, -Ă, conservanți, -te, adj., s. n. 1. Adj. Care conservă, care păstrează. 2. S. n. Substanță folosită în scopul împiedicării fermentației unor produse alimentare sau de altă natură. – Conserva + suf. -ant. DOOM
!conservánt2 s. m., pl. conservánți
conservantului
CONSERVÁNT, -Ă, conservanți, -te, adj., s. n. 1. Adj. Care conservă, care păstrează. 2. S. n. Substanță folosită în scopul împiedicării fermentației unor produse alimentare sau de altă natură. – Conserva + suf. -ant. DOOM
!conservánt2 s. m., pl. conservánți
conservanți
CONSERVÁNT, -Ă, conservanți, -te, adj., s. n. 1. Adj. Care conservă, care păstrează. 2. S. n. Substanță folosită în scopul împiedicării fermentației unor produse alimentare sau de altă natură. – Conserva + suf. -ant. DOOM
!conservánt2 s. m., pl. conservánți
conservanții
CONSERVÁNT, -Ă, conservanți, -te, adj., s. n. 1. Adj. Care conservă, care păstrează. 2. S. n. Substanță folosită în scopul împiedicării fermentației unor produse alimentare sau de altă natură. – Conserva + suf. -ant. DOOM
!conservánt2 s. m., pl. conservánți
conservanților
CONSERVÁNT, -Ă, conservanți, -te, adj., s. n. 1. Adj. Care conservă, care păstrează. 2. S. n. Substanță folosită în scopul împiedicării fermentației unor produse alimentare sau de altă natură. – Conserva + suf. -ant. DOOM
!conservánt2 s. m., pl. conservánți
conservare
CONSERVÁ, consérv, vb. I. Tranz. 1. A menține un aliment în stare nealterată, efectuând operația de conservare (2). 2. A păstra, a păzi. ♦ Refl. A se menaja. – Din fr. conserver, lat. conservare. DOOM
conservá (a ~) vb., ind. prez. 3 consérvă
conservare
CONSERVÁRE, conservări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) conserva și rezultatul ei. ◊ Instinct de conservare = instinct de apărare la om și animale în scopul menținerii ființei proprii. 2. Tratament care constă în uscare, sterilizare, congelare, refrigerare etc. a unor produse perisabile (alimente, lemne, piei etc.) pentru a le feri de alterare. – V. conserva. DOOM
conserváre s. f., g.-d. art. conservắrii; pl. conservắri
conservarea
CONSERVÁRE, conservări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) conserva și rezultatul ei. ◊ Instinct de conservare = instinct de apărare la om și animale în scopul menținerii ființei proprii. 2. Tratament care constă în uscare, sterilizare, congelare, refrigerare etc. a unor produse perisabile (alimente, lemne, piei etc.) pentru a le feri de alterare. – V. conserva. DOOM
conserváre s. f., g.-d. art. conservắrii; pl. conservắri
conservară
CONSERVÁ, consérv, vb. I. Tranz. 1. A menține un aliment în stare nealterată, efectuând operația de conservare (2). 2. A păstra, a păzi. ♦ Refl. A se menaja. – Din fr. conserver, lat. conservare. DOOM
conservá (a ~) vb., ind. prez. 3 consérvă
conservarăm
CONSERVÁ, consérv, vb. I. Tranz. 1. A menține un aliment în stare nealterată, efectuând operația de conservare (2). 2. A păstra, a păzi. ♦ Refl. A se menaja. – Din fr. conserver, lat. conservare. DOOM
conservá (a ~) vb., ind. prez. 3 consérvă
conservarăți
CONSERVÁ, consérv, vb. I. Tranz. 1. A menține un aliment în stare nealterată, efectuând operația de conservare (2). 2. A păstra, a păzi. ♦ Refl. A se menaja. – Din fr. conserver, lat. conservare. DOOM
conservá (a ~) vb., ind. prez. 3 consérvă
conservase
CONSERVÁ, consérv, vb. I. Tranz. 1. A menține un aliment în stare nealterată, efectuând operația de conservare (2). 2. A păstra, a păzi. ♦ Refl. A se menaja. – Din fr. conserver, lat. conservare. DOOM
conservá (a ~) vb., ind. prez. 3 consérvă
conservasem
CONSERVÁ, consérv, vb. I. Tranz. 1. A menține un aliment în stare nealterată, efectuând operația de conservare (2). 2. A păstra, a păzi. ♦ Refl. A se menaja. – Din fr. conserver, lat. conservare. DOOM
conservá (a ~) vb., ind. prez. 3 consérvă
conservaseră
CONSERVÁ, consérv, vb. I. Tranz. 1. A menține un aliment în stare nealterată, efectuând operația de conservare (2). 2. A păstra, a păzi. ♦ Refl. A se menaja. – Din fr. conserver, lat. conservare. DOOM
conservá (a ~) vb., ind. prez. 3 consérvă
conservaserăm
CONSERVÁ, consérv, vb. I. Tranz. 1. A menține un aliment în stare nealterată, efectuând operația de conservare (2). 2. A păstra, a păzi. ♦ Refl. A se menaja. – Din fr. conserver, lat. conservare. DOOM
conservá (a ~) vb., ind. prez. 3 consérvă
conservaserăți
CONSERVÁ, consérv, vb. I. Tranz. 1. A menține un aliment în stare nealterată, efectuând operația de conservare (2). 2. A păstra, a păzi. ♦ Refl. A se menaja. – Din fr. conserver, lat. conservare. DOOM
conservá (a ~) vb., ind. prez. 3 consérvă
conservaseși
CONSERVÁ, consérv, vb. I. Tranz. 1. A menține un aliment în stare nealterată, efectuând operația de conservare (2). 2. A păstra, a păzi. ♦ Refl. A se menaja. – Din fr. conserver, lat. conservare. DOOM
conservá (a ~) vb., ind. prez. 3 consérvă
conservaseți
CONSERVÁ, consérv, vb. I. Tranz. 1. A menține un aliment în stare nealterată, efectuând operația de conservare (2). 2. A păstra, a păzi. ♦ Refl. A se menaja. – Din fr. conserver, lat. conservare. DOOM
conservá (a ~) vb., ind. prez. 3 consérvă
conservat
CONSERVÁ, consérv, vb. I. Tranz. 1. A menține un aliment în stare nealterată, efectuând operația de conservare (2). 2. A păstra, a păzi. ♦ Refl. A se menaja. – Din fr. conserver, lat. conservare. DOOM
conservá (a ~) vb., ind. prez. 3 consérvă
conservat
CONSERVÁ, consérv, vb. I. Tranz. 1. A menține un aliment în stare nealterată, efectuând operația de conservare (2). 2. A păstra, a păzi. ♦ Refl. A se menaja. – Din fr. conserver, lat. conservare.
conservata
CONSERVÁ, consérv, vb. I. Tranz. 1. A menține un aliment în stare nealterată, efectuând operația de conservare (2). 2. A păstra, a păzi. ♦ Refl. A se menaja. – Din fr. conserver, lat. conservare.
conservate
CONSERVÁ, consérv, vb. I. Tranz. 1. A menține un aliment în stare nealterată, efectuând operația de conservare (2). 2. A păstra, a păzi. ♦ Refl. A se menaja. – Din fr. conserver, lat. conservare.
conservatei
CONSERVÁ, consérv, vb. I. Tranz. 1. A menține un aliment în stare nealterată, efectuând operația de conservare (2). 2. A păstra, a păzi. ♦ Refl. A se menaja. – Din fr. conserver, lat. conservare.
conservatele
CONSERVÁ, consérv, vb. I. Tranz. 1. A menține un aliment în stare nealterată, efectuând operația de conservare (2). 2. A păstra, a păzi. ♦ Refl. A se menaja. – Din fr. conserver, lat. conservare.
conservatelor
CONSERVÁ, consérv, vb. I. Tranz. 1. A menține un aliment în stare nealterată, efectuând operația de conservare (2). 2. A păstra, a păzi. ♦ Refl. A se menaja. – Din fr. conserver, lat. conservare.
conservatism
CONSERVATÍSM s. n. Conservatorism. – Din fr. conservatisme. DOOM
conservatísm s. n.
conservatismul
CONSERVATÍSM s. n. Conservatorism. – Din fr. conservatisme. DOOM
conservatísm s. n.
conservatismului
CONSERVATÍSM s. n. Conservatorism. – Din fr. conservatisme. DOOM
conservatísm s. n.
conservativ
CONSERVATÍV, -Ă, conservativi, -e, adj. 1. (Rar) Conservator2 (2). 2. (Fiz.; despre câmpuri de forță) În care se conservă energie. – Din fr. conservatif. DOOM
conservatív adj. m., pl. conservatívi; f. conservatívă, pl. conservatíve
conservativa
CONSERVATÍV, -Ă, conservativi, -e, adj. 1. (Rar) Conservator2 (2). 2. (Fiz.; despre câmpuri de forță) În care se conservă energie. – Din fr. conservatif. DOOM
conservatív adj. m., pl. conservatívi; f. conservatívă, pl. conservatíve
conservative
CONSERVATÍV, -Ă, conservativi, -e, adj. 1. (Rar) Conservator2 (2). 2. (Fiz.; despre câmpuri de forță) În care se conservă energie. – Din fr. conservatif. DOOM
conservatív adj. m., pl. conservatívi; f. conservatívă, pl. conservatíve
conservativei
CONSERVATÍV, -Ă, conservativi, -e, adj. 1. (Rar) Conservator2 (2). 2. (Fiz.; despre câmpuri de forță) În care se conservă energie. – Din fr. conservatif. DOOM
conservatív adj. m., pl. conservatívi; f. conservatívă, pl. conservatíve
conservativele
CONSERVATÍV, -Ă, conservativi, -e, adj. 1. (Rar) Conservator2 (2). 2. (Fiz.; despre câmpuri de forță) În care se conservă energie. – Din fr. conservatif. DOOM
conservatív adj. m., pl. conservatívi; f. conservatívă, pl. conservatíve
conservativelor
CONSERVATÍV, -Ă, conservativi, -e, adj. 1. (Rar) Conservator2 (2). 2. (Fiz.; despre câmpuri de forță) În care se conservă energie. – Din fr. conservatif. DOOM
conservatív adj. m., pl. conservatívi; f. conservatívă, pl. conservatíve
conservativi
CONSERVATÍV, -Ă, conservativi, -e, adj. 1. (Rar) Conservator2 (2). 2. (Fiz.; despre câmpuri de forță) În care se conservă energie. – Din fr. conservatif. DOOM
conservatív adj. m., pl. conservatívi; f. conservatívă, pl. conservatíve
conservativii
CONSERVATÍV, -Ă, conservativi, -e, adj. 1. (Rar) Conservator2 (2). 2. (Fiz.; despre câmpuri de forță) În care se conservă energie. – Din fr. conservatif. DOOM
conservatív adj. m., pl. conservatívi; f. conservatívă, pl. conservatíve
conservativilor
CONSERVATÍV, -Ă, conservativi, -e, adj. 1. (Rar) Conservator2 (2). 2. (Fiz.; despre câmpuri de forță) În care se conservă energie. – Din fr. conservatif. DOOM
conservatív adj. m., pl. conservatívi; f. conservatívă, pl. conservatíve
conservativul
CONSERVATÍV, -Ă, conservativi, -e, adj. 1. (Rar) Conservator2 (2). 2. (Fiz.; despre câmpuri de forță) În care se conservă energie. – Din fr. conservatif. DOOM
conservatív adj. m., pl. conservatívi; f. conservatívă, pl. conservatíve
conservativului
CONSERVATÍV, -Ă, conservativi, -e, adj. 1. (Rar) Conservator2 (2). 2. (Fiz.; despre câmpuri de forță) În care se conservă energie. – Din fr. conservatif. DOOM
conservatív adj. m., pl. conservatívi; f. conservatívă, pl. conservatíve
conservatoare
CONSERVATÓR2, -OÁRE, conservatori, -oare, adj., s. m. și f., s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care păstrează, conservă. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care este atașată de tradiție, în viața politică, economică și culturală. ◊ Partid conservator (și substantivat, m. pl.) = partid politic cu concepții conservatoare. 3. S. m. și f. Persoană însărcinată cu conducerea unui muzeu, unei biblioteci, unei colecții etc. 4. S. n. (Tehn.; în sintagma) Conservator de ulei = rezervor metalic montat deasupra capacului unor transformatoare electrice care folosesc ca izolant uleiul, având rolul de a menține cuva plină cu ulei, independent de oscilațiile temperaturii. – Din fr. conservateur, lat. conservator. DOOM
conservatór2 (instituție, rezervor) s. n., pl. conservatoáre
conservatoare
CONSERVATÓR2, -OÁRE, conservatori, -oare, adj., s. m. și f., s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care păstrează, conservă. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care este atașată de tradiție, în viața politică, economică și culturală. ◊ Partid conservator (și substantivat, m. pl.) = partid politic cu concepții conservatoare. 3. S. m. și f. Persoană însărcinată cu conducerea unui muzeu, unei biblioteci, unei colecții etc. 4. S. n. (Tehn.; în sintagma) Conservator de ulei = rezervor metalic montat deasupra capacului unor transformatoare electrice care folosesc ca izolant uleiul, având rolul de a menține cuva plină cu ulei, independent de oscilațiile temperaturii. – Din fr. conservateur, lat. conservator. DOOM
conservatór2 (instituție, rezervor) s. n., pl. conservatoáre
conservatoarea
CONSERVATÓR2, -OÁRE, conservatori, -oare, adj., s. m. și f., s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care păstrează, conservă. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care este atașată de tradiție, în viața politică, economică și culturală. ◊ Partid conservator (și substantivat, m. pl.) = partid politic cu concepții conservatoare. 3. S. m. și f. Persoană însărcinată cu conducerea unui muzeu, unei biblioteci, unei colecții etc. 4. S. n. (Tehn.; în sintagma) Conservator de ulei = rezervor metalic montat deasupra capacului unor transformatoare electrice care folosesc ca izolant uleiul, având rolul de a menține cuva plină cu ulei, independent de oscilațiile temperaturii. – Din fr. conservateur, lat. conservator. DOOM
conservatór2 (instituție, rezervor) s. n., pl. conservatoáre
conservatoarea
CONSERVATÓR2, -OÁRE, conservatori, -oare, adj., s. m. și f., s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care păstrează, conservă. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care este atașată de tradiție, în viața politică, economică și culturală. ◊ Partid conservator (și substantivat, m. pl.) = partid politic cu concepții conservatoare. 3. S. m. și f. Persoană însărcinată cu conducerea unui muzeu, unei biblioteci, unei colecții etc. 4. S. n. (Tehn.; în sintagma) Conservator de ulei = rezervor metalic montat deasupra capacului unor transformatoare electrice care folosesc ca izolant uleiul, având rolul de a menține cuva plină cu ulei, independent de oscilațiile temperaturii. – Din fr. conservateur, lat. conservator. DOOM
conservatór2 (instituție, rezervor) s. n., pl. conservatoáre
conservatoarei
CONSERVATÓR2, -OÁRE, conservatori, -oare, adj., s. m. și f., s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care păstrează, conservă. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care este atașată de tradiție, în viața politică, economică și culturală. ◊ Partid conservator (și substantivat, m. pl.) = partid politic cu concepții conservatoare. 3. S. m. și f. Persoană însărcinată cu conducerea unui muzeu, unei biblioteci, unei colecții etc. 4. S. n. (Tehn.; în sintagma) Conservator de ulei = rezervor metalic montat deasupra capacului unor transformatoare electrice care folosesc ca izolant uleiul, având rolul de a menține cuva plină cu ulei, independent de oscilațiile temperaturii. – Din fr. conservateur, lat. conservator. DOOM
conservatór2 (instituție, rezervor) s. n., pl. conservatoáre
conservatoarei
CONSERVATÓR2, -OÁRE, conservatori, -oare, adj., s. m. și f., s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care păstrează, conservă. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care este atașată de tradiție, în viața politică, economică și culturală. ◊ Partid conservator (și substantivat, m. pl.) = partid politic cu concepții conservatoare. 3. S. m. și f. Persoană însărcinată cu conducerea unui muzeu, unei biblioteci, unei colecții etc. 4. S. n. (Tehn.; în sintagma) Conservator de ulei = rezervor metalic montat deasupra capacului unor transformatoare electrice care folosesc ca izolant uleiul, având rolul de a menține cuva plină cu ulei, independent de oscilațiile temperaturii. – Din fr. conservateur, lat. conservator. DOOM
conservatór2 (instituție, rezervor) s. n., pl. conservatoáre
conservatoarele
CONSERVATÓR2, -OÁRE, conservatori, -oare, adj., s. m. și f., s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care păstrează, conservă. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care este atașată de tradiție, în viața politică, economică și culturală. ◊ Partid conservator (și substantivat, m. pl.) = partid politic cu concepții conservatoare. 3. S. m. și f. Persoană însărcinată cu conducerea unui muzeu, unei biblioteci, unei colecții etc. 4. S. n. (Tehn.; în sintagma) Conservator de ulei = rezervor metalic montat deasupra capacului unor transformatoare electrice care folosesc ca izolant uleiul, având rolul de a menține cuva plină cu ulei, independent de oscilațiile temperaturii. – Din fr. conservateur, lat. conservator. DOOM
conservatór2 (instituție, rezervor) s. n., pl. conservatoáre
conservatoarele
CONSERVATÓR2, -OÁRE, conservatori, -oare, adj., s. m. și f., s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care păstrează, conservă. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care este atașată de tradiție, în viața politică, economică și culturală. ◊ Partid conservator (și substantivat, m. pl.) = partid politic cu concepții conservatoare. 3. S. m. și f. Persoană însărcinată cu conducerea unui muzeu, unei biblioteci, unei colecții etc. 4. S. n. (Tehn.; în sintagma) Conservator de ulei = rezervor metalic montat deasupra capacului unor transformatoare electrice care folosesc ca izolant uleiul, având rolul de a menține cuva plină cu ulei, independent de oscilațiile temperaturii. – Din fr. conservateur, lat. conservator. DOOM
conservatór2 (instituție, rezervor) s. n., pl. conservatoáre
conservatoarelor
CONSERVATÓR2, -OÁRE, conservatori, -oare, adj., s. m. și f., s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care păstrează, conservă. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care este atașată de tradiție, în viața politică, economică și culturală. ◊ Partid conservator (și substantivat, m. pl.) = partid politic cu concepții conservatoare. 3. S. m. și f. Persoană însărcinată cu conducerea unui muzeu, unei biblioteci, unei colecții etc. 4. S. n. (Tehn.; în sintagma) Conservator de ulei = rezervor metalic montat deasupra capacului unor transformatoare electrice care folosesc ca izolant uleiul, având rolul de a menține cuva plină cu ulei, independent de oscilațiile temperaturii. – Din fr. conservateur, lat. conservator. DOOM
conservatór2 (instituție, rezervor) s. n., pl. conservatoáre
conservatoarelor
CONSERVATÓR2, -OÁRE, conservatori, -oare, adj., s. m. și f., s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care păstrează, conservă. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care este atașată de tradiție, în viața politică, economică și culturală. ◊ Partid conservator (și substantivat, m. pl.) = partid politic cu concepții conservatoare. 3. S. m. și f. Persoană însărcinată cu conducerea unui muzeu, unei biblioteci, unei colecții etc. 4. S. n. (Tehn.; în sintagma) Conservator de ulei = rezervor metalic montat deasupra capacului unor transformatoare electrice care folosesc ca izolant uleiul, având rolul de a menține cuva plină cu ulei, independent de oscilațiile temperaturii. – Din fr. conservateur, lat. conservator. DOOM
conservatór2 (instituție, rezervor) s. n., pl. conservatoáre
conservator
CONSERVATÓR2, -OÁRE, conservatori, -oare, adj., s. m. și f., s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care păstrează, conservă. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care este atașată de tradiție, în viața politică, economică și culturală. ◊ Partid conservator (și substantivat, m. pl.) = partid politic cu concepții conservatoare. 3. S. m. și f. Persoană însărcinată cu conducerea unui muzeu, unei biblioteci, unei colecții etc. 4. S. n. (Tehn.; în sintagma) Conservator de ulei = rezervor metalic montat deasupra capacului unor transformatoare electrice care folosesc ca izolant uleiul, având rolul de a menține cuva plină cu ulei, independent de oscilațiile temperaturii. – Din fr. conservateur, lat. conservator. DOOM
conservatór2 (instituție, rezervor) s. n., pl. conservatoáre
conservator
CONSERVATÓR2, -OÁRE, conservatori, -oare, adj., s. m. și f., s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care păstrează, conservă. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care este atașată de tradiție, în viața politică, economică și culturală. ◊ Partid conservator (și substantivat, m. pl.) = partid politic cu concepții conservatoare. 3. S. m. și f. Persoană însărcinată cu conducerea unui muzeu, unei biblioteci, unei colecții etc. 4. S. n. (Tehn.; în sintagma) Conservator de ulei = rezervor metalic montat deasupra capacului unor transformatoare electrice care folosesc ca izolant uleiul, având rolul de a menține cuva plină cu ulei, independent de oscilațiile temperaturii. – Din fr. conservateur, lat. conservator. DOOM
conservatór2 (instituție, rezervor) s. n., pl. conservatoáre
conservatori
CONSERVATÓR2, -OÁRE, conservatori, -oare, adj., s. m. și f., s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care păstrează, conservă. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care este atașată de tradiție, în viața politică, economică și culturală. ◊ Partid conservator (și substantivat, m. pl.) = partid politic cu concepții conservatoare. 3. S. m. și f. Persoană însărcinată cu conducerea unui muzeu, unei biblioteci, unei colecții etc. 4. S. n. (Tehn.; în sintagma) Conservator de ulei = rezervor metalic montat deasupra capacului unor transformatoare electrice care folosesc ca izolant uleiul, având rolul de a menține cuva plină cu ulei, independent de oscilațiile temperaturii. – Din fr. conservateur, lat. conservator. DOOM
conservatór2 (instituție, rezervor) s. n., pl. conservatoáre
conservatori
CONSERVATÓR2, -OÁRE, conservatori, -oare, adj., s. m. și f., s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care păstrează, conservă. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care este atașată de tradiție, în viața politică, economică și culturală. ◊ Partid conservator (și substantivat, m. pl.) = partid politic cu concepții conservatoare. 3. S. m. și f. Persoană însărcinată cu conducerea unui muzeu, unei biblioteci, unei colecții etc. 4. S. n. (Tehn.; în sintagma) Conservator de ulei = rezervor metalic montat deasupra capacului unor transformatoare electrice care folosesc ca izolant uleiul, având rolul de a menține cuva plină cu ulei, independent de oscilațiile temperaturii. – Din fr. conservateur, lat. conservator. DOOM
conservatór2 (instituție, rezervor) s. n., pl. conservatoáre
conservatorii
CONSERVATÓR2, -OÁRE, conservatori, -oare, adj., s. m. și f., s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care păstrează, conservă. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care este atașată de tradiție, în viața politică, economică și culturală. ◊ Partid conservator (și substantivat, m. pl.) = partid politic cu concepții conservatoare. 3. S. m. și f. Persoană însărcinată cu conducerea unui muzeu, unei biblioteci, unei colecții etc. 4. S. n. (Tehn.; în sintagma) Conservator de ulei = rezervor metalic montat deasupra capacului unor transformatoare electrice care folosesc ca izolant uleiul, având rolul de a menține cuva plină cu ulei, independent de oscilațiile temperaturii. – Din fr. conservateur, lat. conservator. DOOM
conservatór2 (instituție, rezervor) s. n., pl. conservatoáre
conservatorii
CONSERVATÓR2, -OÁRE, conservatori, -oare, adj., s. m. și f., s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care păstrează, conservă. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care este atașată de tradiție, în viața politică, economică și culturală. ◊ Partid conservator (și substantivat, m. pl.) = partid politic cu concepții conservatoare. 3. S. m. și f. Persoană însărcinată cu conducerea unui muzeu, unei biblioteci, unei colecții etc. 4. S. n. (Tehn.; în sintagma) Conservator de ulei = rezervor metalic montat deasupra capacului unor transformatoare electrice care folosesc ca izolant uleiul, având rolul de a menține cuva plină cu ulei, independent de oscilațiile temperaturii. – Din fr. conservateur, lat. conservator. DOOM
conservatór2 (instituție, rezervor) s. n., pl. conservatoáre
conservatorilor
CONSERVATÓR2, -OÁRE, conservatori, -oare, adj., s. m. și f., s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care păstrează, conservă. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care este atașată de tradiție, în viața politică, economică și culturală. ◊ Partid conservator (și substantivat, m. pl.) = partid politic cu concepții conservatoare. 3. S. m. și f. Persoană însărcinată cu conducerea unui muzeu, unei biblioteci, unei colecții etc. 4. S. n. (Tehn.; în sintagma) Conservator de ulei = rezervor metalic montat deasupra capacului unor transformatoare electrice care folosesc ca izolant uleiul, având rolul de a menține cuva plină cu ulei, independent de oscilațiile temperaturii. – Din fr. conservateur, lat. conservator. DOOM
conservatór2 (instituție, rezervor) s. n., pl. conservatoáre
conservatorilor
CONSERVATÓR2, -OÁRE, conservatori, -oare, adj., s. m. și f., s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care păstrează, conservă. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care este atașată de tradiție, în viața politică, economică și culturală. ◊ Partid conservator (și substantivat, m. pl.) = partid politic cu concepții conservatoare. 3. S. m. și f. Persoană însărcinată cu conducerea unui muzeu, unei biblioteci, unei colecții etc. 4. S. n. (Tehn.; în sintagma) Conservator de ulei = rezervor metalic montat deasupra capacului unor transformatoare electrice care folosesc ca izolant uleiul, având rolul de a menține cuva plină cu ulei, independent de oscilațiile temperaturii. – Din fr. conservateur, lat. conservator. DOOM
conservatór2 (instituție, rezervor) s. n., pl. conservatoáre
conservatorism
CONSERVATORÍSM s. n. Ideologie care acceptă cu prudență schimbarea instituțiilor tradiționale (religie, proprietate, familie) și preferă dezvoltarea treptată în locul schimbărilor bruște; conservatism. – Conservator + suf. -ism. DOOM
conservatorísm s. n.
conservatorismul
CONSERVATORÍSM s. n. Ideologie care acceptă cu prudență schimbarea instituțiilor tradiționale (religie, proprietate, familie) și preferă dezvoltarea treptată în locul schimbărilor bruște; conservatism. – Conservator + suf. -ism. DOOM
conservatorísm s. n.
conservatorismului
CONSERVATORÍSM s. n. Ideologie care acceptă cu prudență schimbarea instituțiilor tradiționale (religie, proprietate, familie) și preferă dezvoltarea treptată în locul schimbărilor bruște; conservatism. – Conservator + suf. -ism. DOOM
conservatorísm s. n.
conservatorist
CONSERVATORÍST, -Ă adj. Conservator. [< conservator + -ist].
conservatorista
CONSERVATORÍST, -Ă adj. Conservator. [< conservator + -ist].
conservatoriste
CONSERVATORÍST, -Ă adj. Conservator. [< conservator + -ist].
conservatoristei
CONSERVATORÍST, -Ă adj. Conservator. [< conservator + -ist].
conservatoristele
CONSERVATORÍST, -Ă adj. Conservator. [< conservator + -ist].
conservatoristelor
CONSERVATORÍST, -Ă adj. Conservator. [< conservator + -ist].
conservatoristul
CONSERVATORÍST, -Ă adj. Conservator. [< conservator + -ist].
conservatoristului
CONSERVATORÍST, -Ă adj. Conservator. [< conservator + -ist].
conservatoriști
CONSERVATORÍST, -Ă adj. Conservator. [< conservator + -ist].
conservatoriștii
CONSERVATORÍST, -Ă adj. Conservator. [< conservator + -ist].
conservatoriștilor
CONSERVATORÍST, -Ă adj. Conservator. [< conservator + -ist].
conservatorul
CONSERVATÓR2, -OÁRE, conservatori, -oare, adj., s. m. și f., s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care păstrează, conservă. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care este atașată de tradiție, în viața politică, economică și culturală. ◊ Partid conservator (și substantivat, m. pl.) = partid politic cu concepții conservatoare. 3. S. m. și f. Persoană însărcinată cu conducerea unui muzeu, unei biblioteci, unei colecții etc. 4. S. n. (Tehn.; în sintagma) Conservator de ulei = rezervor metalic montat deasupra capacului unor transformatoare electrice care folosesc ca izolant uleiul, având rolul de a menține cuva plină cu ulei, independent de oscilațiile temperaturii. – Din fr. conservateur, lat. conservator. DOOM
conservatór2 (instituție, rezervor) s. n., pl. conservatoáre
conservatorul
CONSERVATÓR2, -OÁRE, conservatori, -oare, adj., s. m. și f., s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care păstrează, conservă. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care este atașată de tradiție, în viața politică, economică și culturală. ◊ Partid conservator (și substantivat, m. pl.) = partid politic cu concepții conservatoare. 3. S. m. și f. Persoană însărcinată cu conducerea unui muzeu, unei biblioteci, unei colecții etc. 4. S. n. (Tehn.; în sintagma) Conservator de ulei = rezervor metalic montat deasupra capacului unor transformatoare electrice care folosesc ca izolant uleiul, având rolul de a menține cuva plină cu ulei, independent de oscilațiile temperaturii. – Din fr. conservateur, lat. conservator. DOOM
conservatór2 (instituție, rezervor) s. n., pl. conservatoáre
conservatorului
CONSERVATÓR2, -OÁRE, conservatori, -oare, adj., s. m. și f., s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care păstrează, conservă. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care este atașată de tradiție, în viața politică, economică și culturală. ◊ Partid conservator (și substantivat, m. pl.) = partid politic cu concepții conservatoare. 3. S. m. și f. Persoană însărcinată cu conducerea unui muzeu, unei biblioteci, unei colecții etc. 4. S. n. (Tehn.; în sintagma) Conservator de ulei = rezervor metalic montat deasupra capacului unor transformatoare electrice care folosesc ca izolant uleiul, având rolul de a menține cuva plină cu ulei, independent de oscilațiile temperaturii. – Din fr. conservateur, lat. conservator. DOOM
conservatór2 (instituție, rezervor) s. n., pl. conservatoáre
conservatorului
CONSERVATÓR2, -OÁRE, conservatori, -oare, adj., s. m. și f., s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care păstrează, conservă. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care este atașată de tradiție, în viața politică, economică și culturală. ◊ Partid conservator (și substantivat, m. pl.) = partid politic cu concepții conservatoare. 3. S. m. și f. Persoană însărcinată cu conducerea unui muzeu, unei biblioteci, unei colecții etc. 4. S. n. (Tehn.; în sintagma) Conservator de ulei = rezervor metalic montat deasupra capacului unor transformatoare electrice care folosesc ca izolant uleiul, având rolul de a menține cuva plină cu ulei, independent de oscilațiile temperaturii. – Din fr. conservateur, lat. conservator. DOOM
conservatór2 (instituție, rezervor) s. n., pl. conservatoáre
conservatul
CONSERVÁ, consérv, vb. I. Tranz. 1. A menține un aliment în stare nealterată, efectuând operația de conservare (2). 2. A păstra, a păzi. ♦ Refl. A se menaja. – Din fr. conserver, lat. conservare.
conservatului
CONSERVÁ, consérv, vb. I. Tranz. 1. A menține un aliment în stare nealterată, efectuând operația de conservare (2). 2. A păstra, a păzi. ♦ Refl. A se menaja. – Din fr. conserver, lat. conservare.
conservau
CONSERVÁ, consérv, vb. I. Tranz. 1. A menține un aliment în stare nealterată, efectuând operația de conservare (2). 2. A păstra, a păzi. ♦ Refl. A se menaja. – Din fr. conserver, lat. conservare. DOOM
conservá (a ~) vb., ind. prez. 3 consérvă
conservași
CONSERVÁ, consérv, vb. I. Tranz. 1. A menține un aliment în stare nealterată, efectuând operația de conservare (2). 2. A păstra, a păzi. ♦ Refl. A se menaja. – Din fr. conserver, lat. conservare. DOOM
conservá (a ~) vb., ind. prez. 3 consérvă
conservați
CONSERVÁ, consérv, vb. I. Tranz. 1. A menține un aliment în stare nealterată, efectuând operația de conservare (2). 2. A păstra, a păzi. ♦ Refl. A se menaja. – Din fr. conserver, lat. conservare. DOOM
conservá (a ~) vb., ind. prez. 3 consérvă
conservați
CONSERVÁ, consérv, vb. I. Tranz. 1. A menține un aliment în stare nealterată, efectuând operația de conservare (2). 2. A păstra, a păzi. ♦ Refl. A se menaja. – Din fr. conserver, lat. conservare.
conservație
CONSERVÁȚIE s.f. v. conservațiune.
conservații
CONSERVÁ, consérv, vb. I. Tranz. 1. A menține un aliment în stare nealterată, efectuând operația de conservare (2). 2. A păstra, a păzi. ♦ Refl. A se menaja. – Din fr. conserver, lat. conservare.
conservaților
CONSERVÁ, consérv, vb. I. Tranz. 1. A menține un aliment în stare nealterată, efectuând operația de conservare (2). 2. A păstra, a păzi. ♦ Refl. A se menaja. – Din fr. conserver, lat. conservare.
conservațiune
CONSERVAȚIÚNE, conservațiuni, s. f. (Înv.) Conservare. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. conservation, lat. conservatio, -onis. DOOM
conservațiúne (rar) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. conservațiúnii; pl. conservațiúni
conservațiunea
CONSERVAȚIÚNE, conservațiuni, s. f. (Înv.) Conservare. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. conservation, lat. conservatio, -onis. DOOM
conservațiúne (rar) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. conservațiúnii; pl. conservațiúni
conservațiuni
CONSERVAȚIÚNE, conservațiuni, s. f. (Înv.) Conservare. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. conservation, lat. conservatio, -onis. DOOM
conservațiúne (rar) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. conservațiúnii; pl. conservațiúni
conservațiunii
CONSERVAȚIÚNE, conservațiuni, s. f. (Înv.) Conservare. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. conservation, lat. conservatio, -onis. DOOM
conservațiúne (rar) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. conservațiúnii; pl. conservațiúni
conservațiunile
CONSERVAȚIÚNE, conservațiuni, s. f. (Înv.) Conservare. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. conservation, lat. conservatio, -onis. DOOM
conservațiúne (rar) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. conservațiúnii; pl. conservațiúni
conservațiunilor
CONSERVAȚIÚNE, conservațiuni, s. f. (Înv.) Conservare. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. conservation, lat. conservatio, -onis. DOOM
conservațiúne (rar) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. conservațiúnii; pl. conservațiúni
conserve
CONSERVÁ, consérv, vb. I. Tranz. 1. A menține un aliment în stare nealterată, efectuând operația de conservare (2). 2. A păstra, a păzi. ♦ Refl. A se menaja. – Din fr. conserver, lat. conservare. DOOM
conservá (a ~) vb., ind. prez. 3 consérvă
conserve
CONSÉRVĂ, conserve, s. f. Produs alimentar supus unui procedeu de conservare, care, păstrat în ambalaje speciale sau în borcane ermetic închise, își menține multă vreme nealterate calitățile. – Din fr. conserve. DOOM
consérvă s. f., g.-d. art. consérvei; pl. consérve
conservei
CONSÉRVĂ, conserve, s. f. Produs alimentar supus unui procedeu de conservare, care, păstrat în ambalaje speciale sau în borcane ermetic închise, își menține multă vreme nealterate calitățile. – Din fr. conserve. DOOM
consérvă s. f., g.-d. art. consérvei; pl. consérve
conservele
CONSÉRVĂ, conserve, s. f. Produs alimentar supus unui procedeu de conservare, care, păstrat în ambalaje speciale sau în borcane ermetic închise, își menține multă vreme nealterate calitățile. – Din fr. conserve. DOOM
consérvă s. f., g.-d. art. consérvei; pl. consérve
conservelor
CONSÉRVĂ, conserve, s. f. Produs alimentar supus unui procedeu de conservare, care, păstrat în ambalaje speciale sau în borcane ermetic închise, își menține multă vreme nealterate calitățile. – Din fr. conserve. DOOM
consérvă s. f., g.-d. art. consérvei; pl. consérve
conservi
CONSERVÁ, consérv, vb. I. Tranz. 1. A menține un aliment în stare nealterată, efectuând operația de conservare (2). 2. A păstra, a păzi. ♦ Refl. A se menaja. – Din fr. conserver, lat. conservare. DOOM
conservá (a ~) vb., ind. prez. 3 consérvă
conservând
CONSERVÁ, consérv, vb. I. Tranz. 1. A menține un aliment în stare nealterată, efectuând operația de conservare (2). 2. A păstra, a păzi. ♦ Refl. A se menaja. – Din fr. conserver, lat. conservare. DOOM
conservá (a ~) vb., ind. prez. 3 consérvă
conservînd
CONSERVÁ, consérv, vb. I. Tranz. 1. A menține un aliment în stare nealterată, efectuând operația de conservare (2). 2. A păstra, a păzi. ♦ Refl. A se menaja. – Din fr. conserver, lat. conservare. DOOM
conservá (a ~) vb., ind. prez. 3 consérvă
conservări
CONSERVÁRE, conservări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) conserva și rezultatul ei. ◊ Instinct de conservare = instinct de apărare la om și animale în scopul menținerii ființei proprii. 2. Tratament care constă în uscare, sterilizare, congelare, refrigerare etc. a unor produse perisabile (alimente, lemne, piei etc.) pentru a le feri de alterare. – V. conserva. DOOM
conserváre s. f., g.-d. art. conservắrii; pl. conservắri
conservării
CONSERVÁRE, conservări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) conserva și rezultatul ei. ◊ Instinct de conservare = instinct de apărare la om și animale în scopul menținerii ființei proprii. 2. Tratament care constă în uscare, sterilizare, congelare, refrigerare etc. a unor produse perisabile (alimente, lemne, piei etc.) pentru a le feri de alterare. – V. conserva. DOOM
conserváre s. f., g.-d. art. conservắrii; pl. conservắri
conservările
CONSERVÁRE, conservări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) conserva și rezultatul ei. ◊ Instinct de conservare = instinct de apărare la om și animale în scopul menținerii ființei proprii. 2. Tratament care constă în uscare, sterilizare, congelare, refrigerare etc. a unor produse perisabile (alimente, lemne, piei etc.) pentru a le feri de alterare. – V. conserva. DOOM
conserváre s. f., g.-d. art. conservắrii; pl. conservắri
conservărilor
CONSERVÁRE, conservări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) conserva și rezultatul ei. ◊ Instinct de conservare = instinct de apărare la om și animale în scopul menținerii ființei proprii. 2. Tratament care constă în uscare, sterilizare, congelare, refrigerare etc. a unor produse perisabile (alimente, lemne, piei etc.) pentru a le feri de alterare. – V. conserva. DOOM
conserváre s. f., g.-d. art. conservắrii; pl. conservắri
consfințea
CONSFINȚÍ, consfințesc, vb. IV. Tranz. A da un caracter durabil, solid; a stabili, a consacra. – Con1- + sfinți (după fr. consacrer). DOOM
consfințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. consfințésc, imperf. 3 sg. consfințeá; conj. prez. 3 să consfințeáscă
consfințeai
CONSFINȚÍ, consfințesc, vb. IV. Tranz. A da un caracter durabil, solid; a stabili, a consacra. – Con1- + sfinți (după fr. consacrer). DOOM
consfințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. consfințésc, imperf. 3 sg. consfințeá; conj. prez. 3 să consfințeáscă
consfințeam
CONSFINȚÍ, consfințesc, vb. IV. Tranz. A da un caracter durabil, solid; a stabili, a consacra. – Con1- + sfinți (după fr. consacrer). DOOM
consfințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. consfințésc, imperf. 3 sg. consfințeá; conj. prez. 3 să consfințeáscă
consfințească
CONSFINȚÍ, consfințesc, vb. IV. Tranz. A da un caracter durabil, solid; a stabili, a consacra. – Con1- + sfinți (după fr. consacrer). DOOM
consfințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. consfințésc, imperf. 3 sg. consfințeá; conj. prez. 3 să consfințeáscă
consfințeau
CONSFINȚÍ, consfințesc, vb. IV. Tranz. A da un caracter durabil, solid; a stabili, a consacra. – Con1- + sfinți (după fr. consacrer). DOOM
consfințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. consfințésc, imperf. 3 sg. consfințeá; conj. prez. 3 să consfințeáscă
consfințeați
CONSFINȚÍ, consfințesc, vb. IV. Tranz. A da un caracter durabil, solid; a stabili, a consacra. – Con1- + sfinți (după fr. consacrer). DOOM
consfințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. consfințésc, imperf. 3 sg. consfințeá; conj. prez. 3 să consfințeáscă
consfințesc
CONSFINȚÍ, consfințesc, vb. IV. Tranz. A da un caracter durabil, solid; a stabili, a consacra. – Con1- + sfinți (după fr. consacrer). DOOM
consfințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. consfințésc, imperf. 3 sg. consfințeá; conj. prez. 3 să consfințeáscă
consfințește
CONSFINȚÍ, consfințesc, vb. IV. Tranz. A da un caracter durabil, solid; a stabili, a consacra. – Con1- + sfinți (după fr. consacrer). DOOM
consfințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. consfințésc, imperf. 3 sg. consfințeá; conj. prez. 3 să consfințeáscă
consfințești
CONSFINȚÍ, consfințesc, vb. IV. Tranz. A da un caracter durabil, solid; a stabili, a consacra. – Con1- + sfinți (după fr. consacrer). DOOM
consfințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. consfințésc, imperf. 3 sg. consfințeá; conj. prez. 3 să consfințeáscă
consfinți
CONSFINȚÍ, consfințesc, vb. IV. Tranz. A da un caracter durabil, solid; a stabili, a consacra. – Con1- + sfinți (după fr. consacrer). DOOM
consfințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. consfințésc, imperf. 3 sg. consfințeá; conj. prez. 3 să consfințeáscă
consfinții
CONSFINȚÍ, consfințesc, vb. IV. Tranz. A da un caracter durabil, solid; a stabili, a consacra. – Con1- + sfinți (după fr. consacrer). DOOM
consfințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. consfințésc, imperf. 3 sg. consfințeá; conj. prez. 3 să consfințeáscă
consfințim
CONSFINȚÍ, consfințesc, vb. IV. Tranz. A da un caracter durabil, solid; a stabili, a consacra. – Con1- + sfinți (după fr. consacrer). DOOM
consfințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. consfințésc, imperf. 3 sg. consfințeá; conj. prez. 3 să consfințeáscă
consfințind
CONSFINȚÍ, consfințesc, vb. IV. Tranz. A da un caracter durabil, solid; a stabili, a consacra. – Con1- + sfinți (după fr. consacrer). DOOM
consfințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. consfințésc, imperf. 3 sg. consfințeá; conj. prez. 3 să consfințeáscă
consfințire
CONSFINȚÍ, consfințesc, vb. IV. Tranz. A da un caracter durabil, solid; a stabili, a consacra. – Con1- + sfinți (după fr. consacrer). DOOM
consfințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. consfințésc, imperf. 3 sg. consfințeá; conj. prez. 3 să consfințeáscă
consfințire
CONSFINȚÍRE, consfințiri, s. f. Acțiunea de a consfinți; stabilire, consacrare. – V. consfinți. DOOM
consfințíre s. f., g.-d. art. consfințírii; pl. consfințíri
consfințirea
CONSFINȚÍRE, consfințiri, s. f. Acțiunea de a consfinți; stabilire, consacrare. – V. consfinți. DOOM
consfințíre s. f., g.-d. art. consfințírii; pl. consfințíri
consfințiri
CONSFINȚÍRE, consfințiri, s. f. Acțiunea de a consfinți; stabilire, consacrare. – V. consfinți. DOOM
consfințíre s. f., g.-d. art. consfințírii; pl. consfințíri
consfințirii
CONSFINȚÍRE, consfințiri, s. f. Acțiunea de a consfinți; stabilire, consacrare. – V. consfinți. DOOM
consfințíre s. f., g.-d. art. consfințírii; pl. consfințíri
consfințirile
CONSFINȚÍRE, consfințiri, s. f. Acțiunea de a consfinți; stabilire, consacrare. – V. consfinți. DOOM
consfințíre s. f., g.-d. art. consfințírii; pl. consfințíri
consfințirilor
CONSFINȚÍRE, consfințiri, s. f. Acțiunea de a consfinți; stabilire, consacrare. – V. consfinți. DOOM
consfințíre s. f., g.-d. art. consfințírii; pl. consfințíri
consfințiră
CONSFINȚÍ, consfințesc, vb. IV. Tranz. A da un caracter durabil, solid; a stabili, a consacra. – Con1- + sfinți (după fr. consacrer). DOOM
consfințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. consfințésc, imperf. 3 sg. consfințeá; conj. prez. 3 să consfințeáscă
consfințirăm
CONSFINȚÍ, consfințesc, vb. IV. Tranz. A da un caracter durabil, solid; a stabili, a consacra. – Con1- + sfinți (după fr. consacrer). DOOM
consfințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. consfințésc, imperf. 3 sg. consfințeá; conj. prez. 3 să consfințeáscă
consfințirăți
CONSFINȚÍ, consfințesc, vb. IV. Tranz. A da un caracter durabil, solid; a stabili, a consacra. – Con1- + sfinți (după fr. consacrer). DOOM
consfințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. consfințésc, imperf. 3 sg. consfințeá; conj. prez. 3 să consfințeáscă
consfințise
CONSFINȚÍ, consfințesc, vb. IV. Tranz. A da un caracter durabil, solid; a stabili, a consacra. – Con1- + sfinți (după fr. consacrer). DOOM
consfințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. consfințésc, imperf. 3 sg. consfințeá; conj. prez. 3 să consfințeáscă
consfințisem
CONSFINȚÍ, consfințesc, vb. IV. Tranz. A da un caracter durabil, solid; a stabili, a consacra. – Con1- + sfinți (după fr. consacrer). DOOM
consfințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. consfințésc, imperf. 3 sg. consfințeá; conj. prez. 3 să consfințeáscă
consfințiseră
CONSFINȚÍ, consfințesc, vb. IV. Tranz. A da un caracter durabil, solid; a stabili, a consacra. – Con1- + sfinți (după fr. consacrer). DOOM
consfințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. consfințésc, imperf. 3 sg. consfințeá; conj. prez. 3 să consfințeáscă
consfințiserăm
CONSFINȚÍ, consfințesc, vb. IV. Tranz. A da un caracter durabil, solid; a stabili, a consacra. – Con1- + sfinți (după fr. consacrer). DOOM
consfințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. consfințésc, imperf. 3 sg. consfințeá; conj. prez. 3 să consfințeáscă
consfințiserăți
CONSFINȚÍ, consfințesc, vb. IV. Tranz. A da un caracter durabil, solid; a stabili, a consacra. – Con1- + sfinți (după fr. consacrer). DOOM
consfințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. consfințésc, imperf. 3 sg. consfințeá; conj. prez. 3 să consfințeáscă
consfințiseși
CONSFINȚÍ, consfințesc, vb. IV. Tranz. A da un caracter durabil, solid; a stabili, a consacra. – Con1- + sfinți (după fr. consacrer). DOOM
consfințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. consfințésc, imperf. 3 sg. consfințeá; conj. prez. 3 să consfințeáscă
consfințiseți
CONSFINȚÍ, consfințesc, vb. IV. Tranz. A da un caracter durabil, solid; a stabili, a consacra. – Con1- + sfinți (după fr. consacrer). DOOM
consfințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. consfințésc, imperf. 3 sg. consfințeá; conj. prez. 3 să consfințeáscă
consfințit
CONSFINȚÍ, consfințesc, vb. IV. Tranz. A da un caracter durabil, solid; a stabili, a consacra. – Con1- + sfinți (după fr. consacrer). DOOM
consfințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. consfințésc, imperf. 3 sg. consfințeá; conj. prez. 3 să consfințeáscă
consfințiși
CONSFINȚÍ, consfințesc, vb. IV. Tranz. A da un caracter durabil, solid; a stabili, a consacra. – Con1- + sfinți (după fr. consacrer). DOOM
consfințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. consfințésc, imperf. 3 sg. consfințeá; conj. prez. 3 să consfințeáscă
consfințiți
CONSFINȚÍ, consfințesc, vb. IV. Tranz. A da un caracter durabil, solid; a stabili, a consacra. – Con1- + sfinți (după fr. consacrer). DOOM
consfințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. consfințésc, imperf. 3 sg. consfințeá; conj. prez. 3 să consfințeáscă
consfătui
CONSFĂTUÍ, consfătuiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Despre două sau mai multe persoane) A se sfătui împreună, a se consulta. – Con1- + sfătui. DOOM
!consfătuí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se consfătuiéște, imperf. 3 sg. se consfătuiá; conj. prez. 3 să se consfătuiáscă
consfătuia
CONSFĂTUÍ, consfătuiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Despre două sau mai multe persoane) A se sfătui împreună, a se consulta. – Con1- + sfătui. DOOM
!consfătuí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se consfătuiéște, imperf. 3 sg. se consfătuiá; conj. prez. 3 să se consfătuiáscă
consfătuiai
CONSFĂTUÍ, consfătuiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Despre două sau mai multe persoane) A se sfătui împreună, a se consulta. – Con1- + sfătui. DOOM
!consfătuí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se consfătuiéște, imperf. 3 sg. se consfătuiá; conj. prez. 3 să se consfătuiáscă
consfătuiam
CONSFĂTUÍ, consfătuiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Despre două sau mai multe persoane) A se sfătui împreună, a se consulta. – Con1- + sfătui. DOOM
!consfătuí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se consfătuiéște, imperf. 3 sg. se consfătuiá; conj. prez. 3 să se consfătuiáscă
consfătuiască
CONSFĂTUÍ, consfătuiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Despre două sau mai multe persoane) A se sfătui împreună, a se consulta. – Con1- + sfătui. DOOM
!consfătuí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se consfătuiéște, imperf. 3 sg. se consfătuiá; conj. prez. 3 să se consfătuiáscă
consfătuiau
CONSFĂTUÍ, consfătuiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Despre două sau mai multe persoane) A se sfătui împreună, a se consulta. – Con1- + sfătui. DOOM
!consfătuí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se consfătuiéște, imperf. 3 sg. se consfătuiá; conj. prez. 3 să se consfătuiáscă
consfătuiați
CONSFĂTUÍ, consfătuiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Despre două sau mai multe persoane) A se sfătui împreună, a se consulta. – Con1- + sfătui. DOOM
!consfătuí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se consfătuiéște, imperf. 3 sg. se consfătuiá; conj. prez. 3 să se consfătuiáscă
consfătuiesc
CONSFĂTUÍ, consfătuiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Despre două sau mai multe persoane) A se sfătui împreună, a se consulta. – Con1- + sfătui. DOOM
!consfătuí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se consfătuiéște, imperf. 3 sg. se consfătuiá; conj. prez. 3 să se consfătuiáscă
consfătuiește
CONSFĂTUÍ, consfătuiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Despre două sau mai multe persoane) A se sfătui împreună, a se consulta. – Con1- + sfătui. DOOM
!consfătuí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se consfătuiéște, imperf. 3 sg. se consfătuiá; conj. prez. 3 să se consfătuiáscă
consfătuiești
CONSFĂTUÍ, consfătuiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Despre două sau mai multe persoane) A se sfătui împreună, a se consulta. – Con1- + sfătui. DOOM
!consfătuí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se consfătuiéște, imperf. 3 sg. se consfătuiá; conj. prez. 3 să se consfătuiáscă
consfătuii
CONSFĂTUÍ, consfătuiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Despre două sau mai multe persoane) A se sfătui împreună, a se consulta. – Con1- + sfătui. DOOM
!consfătuí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se consfătuiéște, imperf. 3 sg. se consfătuiá; conj. prez. 3 să se consfătuiáscă
consfătuim
CONSFĂTUÍ, consfătuiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Despre două sau mai multe persoane) A se sfătui împreună, a se consulta. – Con1- + sfătui. DOOM
!consfătuí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se consfătuiéște, imperf. 3 sg. se consfătuiá; conj. prez. 3 să se consfătuiáscă
consfătuind
CONSFĂTUÍ, consfătuiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Despre două sau mai multe persoane) A se sfătui împreună, a se consulta. – Con1- + sfătui. DOOM
!consfătuí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se consfătuiéște, imperf. 3 sg. se consfătuiá; conj. prez. 3 să se consfătuiáscă
consfătuire
CONSFĂTUÍ, consfătuiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Despre două sau mai multe persoane) A se sfătui împreună, a se consulta. – Con1- + sfătui. DOOM
!consfătuí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se consfătuiéște, imperf. 3 sg. se consfătuiá; conj. prez. 3 să se consfătuiáscă
consfătuire
CONSFĂTUÍRE, consfătuiri, s. f. Acțiunea de a se consfătui și rezultatul ei. ♦ Ședință în care se discută probleme de interes comun, general. – V. consfătui. DOOM
consfătuíre s. f., g.-d. art. consfătuírii; pl. consfătuíri
consfătuirea
CONSFĂTUÍRE, consfătuiri, s. f. Acțiunea de a se consfătui și rezultatul ei. ♦ Ședință în care se discută probleme de interes comun, general. – V. consfătui. DOOM
consfătuíre s. f., g.-d. art. consfătuírii; pl. consfătuíri
consfătuiri
CONSFĂTUÍRE, consfătuiri, s. f. Acțiunea de a se consfătui și rezultatul ei. ♦ Ședință în care se discută probleme de interes comun, general. – V. consfătui. DOOM
consfătuíre s. f., g.-d. art. consfătuírii; pl. consfătuíri
consfătuirii
CONSFĂTUÍRE, consfătuiri, s. f. Acțiunea de a se consfătui și rezultatul ei. ♦ Ședință în care se discută probleme de interes comun, general. – V. consfătui. DOOM
consfătuíre s. f., g.-d. art. consfătuírii; pl. consfătuíri
consfătuirile
CONSFĂTUÍRE, consfătuiri, s. f. Acțiunea de a se consfătui și rezultatul ei. ♦ Ședință în care se discută probleme de interes comun, general. – V. consfătui. DOOM
consfătuíre s. f., g.-d. art. consfătuírii; pl. consfătuíri
consfătuirilor
CONSFĂTUÍRE, consfătuiri, s. f. Acțiunea de a se consfătui și rezultatul ei. ♦ Ședință în care se discută probleme de interes comun, general. – V. consfătui. DOOM
consfătuíre s. f., g.-d. art. consfătuírii; pl. consfătuíri
consfătuiră
CONSFĂTUÍ, consfătuiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Despre două sau mai multe persoane) A se sfătui împreună, a se consulta. – Con1- + sfătui. DOOM
!consfătuí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se consfătuiéște, imperf. 3 sg. se consfătuiá; conj. prez. 3 să se consfătuiáscă
consfătuirăm
CONSFĂTUÍ, consfătuiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Despre două sau mai multe persoane) A se sfătui împreună, a se consulta. – Con1- + sfătui. DOOM
!consfătuí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se consfătuiéște, imperf. 3 sg. se consfătuiá; conj. prez. 3 să se consfătuiáscă
consfătuirăți
CONSFĂTUÍ, consfătuiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Despre două sau mai multe persoane) A se sfătui împreună, a se consulta. – Con1- + sfătui. DOOM
!consfătuí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se consfătuiéște, imperf. 3 sg. se consfătuiá; conj. prez. 3 să se consfătuiáscă
consfătuise
CONSFĂTUÍ, consfătuiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Despre două sau mai multe persoane) A se sfătui împreună, a se consulta. – Con1- + sfătui. DOOM
!consfătuí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se consfătuiéște, imperf. 3 sg. se consfătuiá; conj. prez. 3 să se consfătuiáscă
consfătuisem
CONSFĂTUÍ, consfătuiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Despre două sau mai multe persoane) A se sfătui împreună, a se consulta. – Con1- + sfătui. DOOM
!consfătuí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se consfătuiéște, imperf. 3 sg. se consfătuiá; conj. prez. 3 să se consfătuiáscă
consfătuiseră
CONSFĂTUÍ, consfătuiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Despre două sau mai multe persoane) A se sfătui împreună, a se consulta. – Con1- + sfătui. DOOM
!consfătuí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se consfătuiéște, imperf. 3 sg. se consfătuiá; conj. prez. 3 să se consfătuiáscă
consfătuiserăm
CONSFĂTUÍ, consfătuiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Despre două sau mai multe persoane) A se sfătui împreună, a se consulta. – Con1- + sfătui. DOOM
!consfătuí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se consfătuiéște, imperf. 3 sg. se consfătuiá; conj. prez. 3 să se consfătuiáscă
consfătuiserăți
CONSFĂTUÍ, consfătuiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Despre două sau mai multe persoane) A se sfătui împreună, a se consulta. – Con1- + sfătui. DOOM
!consfătuí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se consfătuiéște, imperf. 3 sg. se consfătuiá; conj. prez. 3 să se consfătuiáscă
consfătuiseși
CONSFĂTUÍ, consfătuiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Despre două sau mai multe persoane) A se sfătui împreună, a se consulta. – Con1- + sfătui. DOOM
!consfătuí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se consfătuiéște, imperf. 3 sg. se consfătuiá; conj. prez. 3 să se consfătuiáscă
consfătuiseți
CONSFĂTUÍ, consfătuiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Despre două sau mai multe persoane) A se sfătui împreună, a se consulta. – Con1- + sfătui. DOOM
!consfătuí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se consfătuiéște, imperf. 3 sg. se consfătuiá; conj. prez. 3 să se consfătuiáscă
consfătuit
CONSFĂTUÍ, consfătuiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Despre două sau mai multe persoane) A se sfătui împreună, a se consulta. – Con1- + sfătui. DOOM
!consfătuí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se consfătuiéște, imperf. 3 sg. se consfătuiá; conj. prez. 3 să se consfătuiáscă
consfătuiși
CONSFĂTUÍ, consfătuiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Despre două sau mai multe persoane) A se sfătui împreună, a se consulta. – Con1- + sfătui. DOOM
!consfătuí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se consfătuiéște, imperf. 3 sg. se consfătuiá; conj. prez. 3 să se consfătuiáscă
consfătuiți
CONSFĂTUÍ, consfătuiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Despre două sau mai multe persoane) A se sfătui împreună, a se consulta. – Con1- + sfătui. DOOM
!consfătuí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se consfătuiéște, imperf. 3 sg. se consfătuiá; conj. prez. 3 să se consfătuiáscă
consider
CONSIDERÁ, consíder, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) privi, a (se) socoti (ca...) ◊ Expr. (Tranz.) Considerând că... = având în vedere că... ♦ Tranz. A cinsti, a stima. 2. Tranz. A analiza, a studia, a cerceta. – Din fr. considérer, lat. considerare. DOOM
considerá (a ~) vb., ind. prez. 3 consíderă
considera
CONSIDERÁ, consíder, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) privi, a (se) socoti (ca...) ◊ Expr. (Tranz.) Considerând că... = având în vedere că... ♦ Tranz. A cinsti, a stima. 2. Tranz. A analiza, a studia, a cerceta. – Din fr. considérer, lat. considerare. DOOM
considerá (a ~) vb., ind. prez. 3 consíderă
considerabil
CONSIDERÁBIL, -Ă, considerabili, -e, adj. Însemnat, remarcabil; (foarte) mare. – Din fr. considérable. DOOM
considerábil adj. m., pl. considerábili; f. considerábilă, pl. considerábile
considerabila
CONSIDERÁBIL, -Ă, considerabili, -e, adj. Însemnat, remarcabil; (foarte) mare. – Din fr. considérable. DOOM
considerábil adj. m., pl. considerábili; f. considerábilă, pl. considerábile
considerabile
CONSIDERÁBIL, -Ă, considerabili, -e, adj. Însemnat, remarcabil; (foarte) mare. – Din fr. considérable. DOOM
considerábil adj. m., pl. considerábili; f. considerábilă, pl. considerábile
considerabilei
CONSIDERÁBIL, -Ă, considerabili, -e, adj. Însemnat, remarcabil; (foarte) mare. – Din fr. considérable. DOOM
considerábil adj. m., pl. considerábili; f. considerábilă, pl. considerábile
considerabilele
CONSIDERÁBIL, -Ă, considerabili, -e, adj. Însemnat, remarcabil; (foarte) mare. – Din fr. considérable. DOOM
considerábil adj. m., pl. considerábili; f. considerábilă, pl. considerábile
considerabilelor
CONSIDERÁBIL, -Ă, considerabili, -e, adj. Însemnat, remarcabil; (foarte) mare. – Din fr. considérable. DOOM
considerábil adj. m., pl. considerábili; f. considerábilă, pl. considerábile
considerabili
CONSIDERÁBIL, -Ă, considerabili, -e, adj. Însemnat, remarcabil; (foarte) mare. – Din fr. considérable. DOOM
considerábil adj. m., pl. considerábili; f. considerábilă, pl. considerábile
considerabilii
CONSIDERÁBIL, -Ă, considerabili, -e, adj. Însemnat, remarcabil; (foarte) mare. – Din fr. considérable. DOOM
considerábil adj. m., pl. considerábili; f. considerábilă, pl. considerábile
considerabililor
CONSIDERÁBIL, -Ă, considerabili, -e, adj. Însemnat, remarcabil; (foarte) mare. – Din fr. considérable. DOOM
considerábil adj. m., pl. considerábili; f. considerábilă, pl. considerábile
considerabilul
CONSIDERÁBIL, -Ă, considerabili, -e, adj. Însemnat, remarcabil; (foarte) mare. – Din fr. considérable. DOOM
considerábil adj. m., pl. considerábili; f. considerábilă, pl. considerábile
considerabilului
CONSIDERÁBIL, -Ă, considerabili, -e, adj. Însemnat, remarcabil; (foarte) mare. – Din fr. considérable. DOOM
considerábil adj. m., pl. considerábili; f. considerábilă, pl. considerábile
considerai
CONSIDERÁ, consíder, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) privi, a (se) socoti (ca...) ◊ Expr. (Tranz.) Considerând că... = având în vedere că... ♦ Tranz. A cinsti, a stima. 2. Tranz. A analiza, a studia, a cerceta. – Din fr. considérer, lat. considerare. DOOM
considerá (a ~) vb., ind. prez. 3 consíderă
consideram
CONSIDERÁ, consíder, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) privi, a (se) socoti (ca...) ◊ Expr. (Tranz.) Considerând că... = având în vedere că... ♦ Tranz. A cinsti, a stima. 2. Tranz. A analiza, a studia, a cerceta. – Din fr. considérer, lat. considerare. DOOM
considerá (a ~) vb., ind. prez. 3 consíderă
considerare
CONSIDERÁ, consíder, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) privi, a (se) socoti (ca...) ◊ Expr. (Tranz.) Considerând că... = având în vedere că... ♦ Tranz. A cinsti, a stima. 2. Tranz. A analiza, a studia, a cerceta. – Din fr. considérer, lat. considerare. DOOM
considerá (a ~) vb., ind. prez. 3 consíderă
considerare
CONSIDERÁRE s. f. Acțiunea de a (se) considera și rezultatul ei; studiu, examinare; considerație. ◊ Expr. A avea (sau a lua) în considerare = a ține seama de..., a avea în vedere. – V. considera. DOOM
consideráre (examinare) s. f., g.-d. art. considerắrii
considerarea
CONSIDERÁRE s. f. Acțiunea de a (se) considera și rezultatul ei; studiu, examinare; considerație. ◊ Expr. A avea (sau a lua) în considerare = a ține seama de..., a avea în vedere. – V. considera. DOOM
consideráre (examinare) s. f., g.-d. art. considerắrii
considerară
CONSIDERÁ, consíder, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) privi, a (se) socoti (ca...) ◊ Expr. (Tranz.) Considerând că... = având în vedere că... ♦ Tranz. A cinsti, a stima. 2. Tranz. A analiza, a studia, a cerceta. – Din fr. considérer, lat. considerare. DOOM
considerá (a ~) vb., ind. prez. 3 consíderă
considerarăm
CONSIDERÁ, consíder, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) privi, a (se) socoti (ca...) ◊ Expr. (Tranz.) Considerând că... = având în vedere că... ♦ Tranz. A cinsti, a stima. 2. Tranz. A analiza, a studia, a cerceta. – Din fr. considérer, lat. considerare. DOOM
considerá (a ~) vb., ind. prez. 3 consíderă
considerarăți
CONSIDERÁ, consíder, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) privi, a (se) socoti (ca...) ◊ Expr. (Tranz.) Considerând că... = având în vedere că... ♦ Tranz. A cinsti, a stima. 2. Tranz. A analiza, a studia, a cerceta. – Din fr. considérer, lat. considerare. DOOM
considerá (a ~) vb., ind. prez. 3 consíderă
considerase
CONSIDERÁ, consíder, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) privi, a (se) socoti (ca...) ◊ Expr. (Tranz.) Considerând că... = având în vedere că... ♦ Tranz. A cinsti, a stima. 2. Tranz. A analiza, a studia, a cerceta. – Din fr. considérer, lat. considerare. DOOM
considerá (a ~) vb., ind. prez. 3 consíderă
considerasem
CONSIDERÁ, consíder, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) privi, a (se) socoti (ca...) ◊ Expr. (Tranz.) Considerând că... = având în vedere că... ♦ Tranz. A cinsti, a stima. 2. Tranz. A analiza, a studia, a cerceta. – Din fr. considérer, lat. considerare. DOOM
considerá (a ~) vb., ind. prez. 3 consíderă
consideraseră
CONSIDERÁ, consíder, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) privi, a (se) socoti (ca...) ◊ Expr. (Tranz.) Considerând că... = având în vedere că... ♦ Tranz. A cinsti, a stima. 2. Tranz. A analiza, a studia, a cerceta. – Din fr. considérer, lat. considerare. DOOM
considerá (a ~) vb., ind. prez. 3 consíderă
consideraserăm
CONSIDERÁ, consíder, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) privi, a (se) socoti (ca...) ◊ Expr. (Tranz.) Considerând că... = având în vedere că... ♦ Tranz. A cinsti, a stima. 2. Tranz. A analiza, a studia, a cerceta. – Din fr. considérer, lat. considerare. DOOM
considerá (a ~) vb., ind. prez. 3 consíderă
consideraserăți
CONSIDERÁ, consíder, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) privi, a (se) socoti (ca...) ◊ Expr. (Tranz.) Considerând că... = având în vedere că... ♦ Tranz. A cinsti, a stima. 2. Tranz. A analiza, a studia, a cerceta. – Din fr. considérer, lat. considerare. DOOM
considerá (a ~) vb., ind. prez. 3 consíderă
consideraseși
CONSIDERÁ, consíder, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) privi, a (se) socoti (ca...) ◊ Expr. (Tranz.) Considerând că... = având în vedere că... ♦ Tranz. A cinsti, a stima. 2. Tranz. A analiza, a studia, a cerceta. – Din fr. considérer, lat. considerare. DOOM
considerá (a ~) vb., ind. prez. 3 consíderă
consideraseți
CONSIDERÁ, consíder, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) privi, a (se) socoti (ca...) ◊ Expr. (Tranz.) Considerând că... = având în vedere că... ♦ Tranz. A cinsti, a stima. 2. Tranz. A analiza, a studia, a cerceta. – Din fr. considérer, lat. considerare. DOOM
considerá (a ~) vb., ind. prez. 3 consíderă
considerat
CONSIDERÁ, consíder, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) privi, a (se) socoti (ca...) ◊ Expr. (Tranz.) Considerând că... = având în vedere că... ♦ Tranz. A cinsti, a stima. 2. Tranz. A analiza, a studia, a cerceta. – Din fr. considérer, lat. considerare. DOOM
considerá (a ~) vb., ind. prez. 3 consíderă
considerau
CONSIDERÁ, consíder, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) privi, a (se) socoti (ca...) ◊ Expr. (Tranz.) Considerând că... = având în vedere că... ♦ Tranz. A cinsti, a stima. 2. Tranz. A analiza, a studia, a cerceta. – Din fr. considérer, lat. considerare. DOOM
considerá (a ~) vb., ind. prez. 3 consíderă
considerași
CONSIDERÁ, consíder, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) privi, a (se) socoti (ca...) ◊ Expr. (Tranz.) Considerând că... = având în vedere că... ♦ Tranz. A cinsti, a stima. 2. Tranz. A analiza, a studia, a cerceta. – Din fr. considérer, lat. considerare. DOOM
considerá (a ~) vb., ind. prez. 3 consíderă
considerați
CONSIDERÁ, consíder, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) privi, a (se) socoti (ca...) ◊ Expr. (Tranz.) Considerând că... = având în vedere că... ♦ Tranz. A cinsti, a stima. 2. Tranz. A analiza, a studia, a cerceta. – Din fr. considérer, lat. considerare. DOOM
considerá (a ~) vb., ind. prez. 3 consíderă
considerația
CONSIDERÁȚIE, considerații, s. f. 1. Stimă, respect. 2. Motiv, considerent, rațiune. 3. Părere, idee; reflecție. [Var.: considerațiúne s. f.] – Din fr. considération, lat. consideratio, -onis. DOOM
consideráție (considerent, părere, stimă) (-ți-e) s. f., art. consideráția (-ți-a), g.-d. art. consideráției; pl. consideráții, art. consideráțiile (-ți-i-)
considerație
CONSIDERÁȚIE, considerații, s. f. 1. Stimă, respect. 2. Motiv, considerent, rațiune. 3. Părere, idee; reflecție. [Var.: considerațiúne s. f.] – Din fr. considération, lat. consideratio, -onis. DOOM
consideráție (considerent, părere, stimă) (-ți-e) s. f., art. consideráția (-ți-a), g.-d. art. consideráției; pl. consideráții, art. consideráțiile (-ți-i-)
considerației
CONSIDERÁȚIE, considerații, s. f. 1. Stimă, respect. 2. Motiv, considerent, rațiune. 3. Părere, idee; reflecție. [Var.: considerațiúne s. f.] – Din fr. considération, lat. consideratio, -onis. DOOM
consideráție (considerent, părere, stimă) (-ți-e) s. f., art. consideráția (-ți-a), g.-d. art. consideráției; pl. consideráții, art. consideráțiile (-ți-i-)
considerații
CONSIDERÁȚIE, considerații, s. f. 1. Stimă, respect. 2. Motiv, considerent, rațiune. 3. Părere, idee; reflecție. [Var.: considerațiúne s. f.] – Din fr. considération, lat. consideratio, -onis. DOOM
consideráție (considerent, părere, stimă) (-ți-e) s. f., art. consideráția (-ți-a), g.-d. art. consideráției; pl. consideráții, art. consideráțiile (-ți-i-)
considerațiile
CONSIDERÁȚIE, considerații, s. f. 1. Stimă, respect. 2. Motiv, considerent, rațiune. 3. Părere, idee; reflecție. [Var.: considerațiúne s. f.] – Din fr. considération, lat. consideratio, -onis. DOOM
consideráție (considerent, părere, stimă) (-ți-e) s. f., art. consideráția (-ți-a), g.-d. art. consideráției; pl. consideráții, art. consideráțiile (-ți-i-)
considerațiilor
CONSIDERÁȚIE, considerații, s. f. 1. Stimă, respect. 2. Motiv, considerent, rațiune. 3. Părere, idee; reflecție. [Var.: considerațiúne s. f.] – Din fr. considération, lat. consideratio, -onis. DOOM
consideráție (considerent, părere, stimă) (-ți-e) s. f., art. consideráția (-ți-a), g.-d. art. consideráției; pl. consideráții, art. consideráțiile (-ți-i-)
considerațiune
CONSIDERÁȚIE, considerații, s. f. 1. Stimă, respect. 2. Motiv, considerent, rațiune. 3. Părere, idee; reflecție. [Var.: considerațiúne s. f.] – Din fr. considération, lat. consideratio, -onis. DOOM
consideráție (considerent, părere, stimă) (-ți-e) s. f., art. consideráția (-ți-a), g.-d. art. consideráției; pl. consideráții, art. consideráțiile (-ți-i-)
considere
CONSIDERÁ, consíder, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) privi, a (se) socoti (ca...) ◊ Expr. (Tranz.) Considerând că... = având în vedere că... ♦ Tranz. A cinsti, a stima. 2. Tranz. A analiza, a studia, a cerceta. – Din fr. considérer, lat. considerare. DOOM
considerá (a ~) vb., ind. prez. 3 consíderă
considerent
CONSIDERÉNT, considerente, s. n. 1. Punct de vedere; părere. ♦ Argument logic; motiv. 2. (Jur.; la pl.) Partea dintr-o hotărâre a unui organ de jurisdicție cuprinzând motivarea hotărârii respective. – Din fr. considérant. DOOM
considerént s. n., pl. considerénte
considerente
CONSIDERÉNT, considerente, s. n. 1. Punct de vedere; părere. ♦ Argument logic; motiv. 2. (Jur.; la pl.) Partea dintr-o hotărâre a unui organ de jurisdicție cuprinzând motivarea hotărârii respective. – Din fr. considérant. DOOM
considerént s. n., pl. considerénte
considerentele
CONSIDERÉNT, considerente, s. n. 1. Punct de vedere; părere. ♦ Argument logic; motiv. 2. (Jur.; la pl.) Partea dintr-o hotărâre a unui organ de jurisdicție cuprinzând motivarea hotărârii respective. – Din fr. considérant. DOOM
considerént s. n., pl. considerénte
considerentelor
CONSIDERÉNT, considerente, s. n. 1. Punct de vedere; părere. ♦ Argument logic; motiv. 2. (Jur.; la pl.) Partea dintr-o hotărâre a unui organ de jurisdicție cuprinzând motivarea hotărârii respective. – Din fr. considérant. DOOM
considerént s. n., pl. considerénte
considerentul
CONSIDERÉNT, considerente, s. n. 1. Punct de vedere; părere. ♦ Argument logic; motiv. 2. (Jur.; la pl.) Partea dintr-o hotărâre a unui organ de jurisdicție cuprinzând motivarea hotărârii respective. – Din fr. considérant. DOOM
considerént s. n., pl. considerénte
considerentului
CONSIDERÉNT, considerente, s. n. 1. Punct de vedere; părere. ♦ Argument logic; motiv. 2. (Jur.; la pl.) Partea dintr-o hotărâre a unui organ de jurisdicție cuprinzând motivarea hotărârii respective. – Din fr. considérant. DOOM
considerént s. n., pl. considerénte
consideri
CONSIDERÁ, consíder, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) privi, a (se) socoti (ca...) ◊ Expr. (Tranz.) Considerând că... = având în vedere că... ♦ Tranz. A cinsti, a stima. 2. Tranz. A analiza, a studia, a cerceta. – Din fr. considérer, lat. considerare. DOOM
considerá (a ~) vb., ind. prez. 3 consíderă
considerând
CONSIDERÁ, consíder, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) privi, a (se) socoti (ca...) ◊ Expr. (Tranz.) Considerând că... = având în vedere că... ♦ Tranz. A cinsti, a stima. 2. Tranz. A analiza, a studia, a cerceta. – Din fr. considérer, lat. considerare. DOOM
considerá (a ~) vb., ind. prez. 3 consíderă
considerînd
CONSIDERÁ, consíder, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) privi, a (se) socoti (ca...) ◊ Expr. (Tranz.) Considerând că... = având în vedere că... ♦ Tranz. A cinsti, a stima. 2. Tranz. A analiza, a studia, a cerceta. – Din fr. considérer, lat. considerare. DOOM
considerá (a ~) vb., ind. prez. 3 consíderă
considerări
CONSIDERÁRE s. f. Acțiunea de a (se) considera și rezultatul ei; studiu, examinare; considerație. ◊ Expr. A avea (sau a lua) în considerare = a ține seama de..., a avea în vedere. – V. considera. DOOM
consideráre (examinare) s. f., g.-d. art. considerắrii
considerării
CONSIDERÁRE s. f. Acțiunea de a (se) considera și rezultatul ei; studiu, examinare; considerație. ◊ Expr. A avea (sau a lua) în considerare = a ține seama de..., a avea în vedere. – V. considera. DOOM
consideráre (examinare) s. f., g.-d. art. considerắrii
considerările
CONSIDERÁRE s. f. Acțiunea de a (se) considera și rezultatul ei; studiu, examinare; considerație. ◊ Expr. A avea (sau a lua) în considerare = a ține seama de..., a avea în vedere. – V. considera. DOOM
consideráre (examinare) s. f., g.-d. art. considerắrii
considerărilor
CONSIDERÁRE s. f. Acțiunea de a (se) considera și rezultatul ei; studiu, examinare; considerație. ◊ Expr. A avea (sau a lua) în considerare = a ține seama de..., a avea în vedere. – V. considera. DOOM
consideráre (examinare) s. f., g.-d. art. considerắrii
consignatar
CONSIGNATÁR, -Ă, consignatari, -e, s. m. și f. Persoană care primește bunuri în consignație. – Din fr. consignataire. DOOM
consignatáră (primitoare în consignație) s. f., g.-d. art. consignatárei; pl. consignatáre
consignatara
CONSIGNATÁR, -Ă, consignatari, -e, s. m. și f. Persoană care primește bunuri în consignație. – Din fr. consignataire. DOOM
consignatáră (primitoare în consignație) s. f., g.-d. art. consignatárei; pl. consignatáre
consignatare
CONSIGNATÁR, -Ă, consignatari, -e, s. m. și f. Persoană care primește bunuri în consignație. – Din fr. consignataire. DOOM
consignatáră (primitoare în consignație) s. f., g.-d. art. consignatárei; pl. consignatáre
consignatarei
CONSIGNATÁR, -Ă, consignatari, -e, s. m. și f. Persoană care primește bunuri în consignație. – Din fr. consignataire. DOOM
consignatáră (primitoare în consignație) s. f., g.-d. art. consignatárei; pl. consignatáre
consignatarele
CONSIGNATÁR, -Ă, consignatari, -e, s. m. și f. Persoană care primește bunuri în consignație. – Din fr. consignataire. DOOM
consignatáră (primitoare în consignație) s. f., g.-d. art. consignatárei; pl. consignatáre
consignatarelor
CONSIGNATÁR, -Ă, consignatari, -e, s. m. și f. Persoană care primește bunuri în consignație. – Din fr. consignataire. DOOM
consignatáră (primitoare în consignație) s. f., g.-d. art. consignatárei; pl. consignatáre
consignatari
CONSIGNATÁR, -Ă, consignatari, -e, s. m. și f. Persoană care primește bunuri în consignație. – Din fr. consignataire. DOOM
consignatáră (primitoare în consignație) s. f., g.-d. art. consignatárei; pl. consignatáre
consignatarii
CONSIGNATÁR, -Ă, consignatari, -e, s. m. și f. Persoană care primește bunuri în consignație. – Din fr. consignataire. DOOM
consignatáră (primitoare în consignație) s. f., g.-d. art. consignatárei; pl. consignatáre
consignatarilor
CONSIGNATÁR, -Ă, consignatari, -e, s. m. și f. Persoană care primește bunuri în consignație. – Din fr. consignataire. DOOM
consignatáră (primitoare în consignație) s. f., g.-d. art. consignatárei; pl. consignatáre
consignatarul
CONSIGNATÁR, -Ă, consignatari, -e, s. m. și f. Persoană care primește bunuri în consignație. – Din fr. consignataire. DOOM
consignatáră (primitoare în consignație) s. f., g.-d. art. consignatárei; pl. consignatáre
consignatarului
CONSIGNATÁR, -Ă, consignatari, -e, s. m. și f. Persoană care primește bunuri în consignație. – Din fr. consignataire. DOOM
consignatáră (primitoare în consignație) s. f., g.-d. art. consignatárei; pl. consignatáre
consignatoare
CONSIGNATÓR, -OÁRE, consignatori, -oare, s. m. și f. Persoană care depune spre păstrare sau spre vânzare obiecte la consignație; depunător. – Din fr. consignateur. DOOM
consignatór (depunător în consignație) s. m., pl. consignatóri
consignatoarea
CONSIGNATÓR, -OÁRE, consignatori, -oare, s. m. și f. Persoană care depune spre păstrare sau spre vânzare obiecte la consignație; depunător. – Din fr. consignateur. DOOM
consignatór (depunător în consignație) s. m., pl. consignatóri
consignatoarei
CONSIGNATÓR, -OÁRE, consignatori, -oare, s. m. și f. Persoană care depune spre păstrare sau spre vânzare obiecte la consignație; depunător. – Din fr. consignateur. DOOM
consignatór (depunător în consignație) s. m., pl. consignatóri
consignatoarele
CONSIGNATÓR, -OÁRE, consignatori, -oare, s. m. și f. Persoană care depune spre păstrare sau spre vânzare obiecte la consignație; depunător. – Din fr. consignateur. DOOM
consignatór (depunător în consignație) s. m., pl. consignatóri
consignatoarelor
CONSIGNATÓR, -OÁRE, consignatori, -oare, s. m. și f. Persoană care depune spre păstrare sau spre vânzare obiecte la consignație; depunător. – Din fr. consignateur. DOOM
consignatór (depunător în consignație) s. m., pl. consignatóri
consignator
CONSIGNATÓR, -OÁRE, consignatori, -oare, s. m. și f. Persoană care depune spre păstrare sau spre vânzare obiecte la consignație; depunător. – Din fr. consignateur. DOOM
consignatór (depunător în consignație) s. m., pl. consignatóri
consignatori
CONSIGNATÓR, -OÁRE, consignatori, -oare, s. m. și f. Persoană care depune spre păstrare sau spre vânzare obiecte la consignație; depunător. – Din fr. consignateur. DOOM
consignatór (depunător în consignație) s. m., pl. consignatóri
consignatorii
CONSIGNATÓR, -OÁRE, consignatori, -oare, s. m. și f. Persoană care depune spre păstrare sau spre vânzare obiecte la consignație; depunător. – Din fr. consignateur. DOOM
consignatór (depunător în consignație) s. m., pl. consignatóri
consignatorilor
CONSIGNATÓR, -OÁRE, consignatori, -oare, s. m. și f. Persoană care depune spre păstrare sau spre vânzare obiecte la consignație; depunător. – Din fr. consignateur. DOOM
consignatór (depunător în consignație) s. m., pl. consignatóri
consignatorul
CONSIGNATÓR, -OÁRE, consignatori, -oare, s. m. și f. Persoană care depune spre păstrare sau spre vânzare obiecte la consignație; depunător. – Din fr. consignateur. DOOM
consignatór (depunător în consignație) s. m., pl. consignatóri
consignatorului
CONSIGNATÓR, -OÁRE, consignatori, -oare, s. m. și f. Persoană care depune spre păstrare sau spre vânzare obiecte la consignație; depunător. – Din fr. consignateur. DOOM
consignatór (depunător în consignație) s. m., pl. consignatóri
consignația
CONSIGNÁȚIE, consignații, s. f. Depunere spre păstrare, garanție sau vânzare a unor lucruri la un magazin specializat. ♦ (Concr.) Magazin în care se depun spre vânzare diferite obiecte aparținând unor persoane particulare. – Din fr. consignation. DOOM
consignáție (-ți-e) s. f., art. consignáția (-ți-a), g.-d. art. consignáției; pl. consignáții, art. consignáțiile (-ți-i-)
consignație
CONSIGNÁȚIE, consignații, s. f. Depunere spre păstrare, garanție sau vânzare a unor lucruri la un magazin specializat. ♦ (Concr.) Magazin în care se depun spre vânzare diferite obiecte aparținând unor persoane particulare. – Din fr. consignation. DOOM
consignáție (-ți-e) s. f., art. consignáția (-ți-a), g.-d. art. consignáției; pl. consignáții, art. consignáțiile (-ți-i-)
consignației
CONSIGNÁȚIE, consignații, s. f. Depunere spre păstrare, garanție sau vânzare a unor lucruri la un magazin specializat. ♦ (Concr.) Magazin în care se depun spre vânzare diferite obiecte aparținând unor persoane particulare. – Din fr. consignation. DOOM
consignáție (-ți-e) s. f., art. consignáția (-ți-a), g.-d. art. consignáției; pl. consignáții, art. consignáțiile (-ți-i-)
consignații
CONSIGNÁȚIE, consignații, s. f. Depunere spre păstrare, garanție sau vânzare a unor lucruri la un magazin specializat. ♦ (Concr.) Magazin în care se depun spre vânzare diferite obiecte aparținând unor persoane particulare. – Din fr. consignation. DOOM
consignáție (-ți-e) s. f., art. consignáția (-ți-a), g.-d. art. consignáției; pl. consignáții, art. consignáțiile (-ți-i-)
consignațiile
CONSIGNÁȚIE, consignații, s. f. Depunere spre păstrare, garanție sau vânzare a unor lucruri la un magazin specializat. ♦ (Concr.) Magazin în care se depun spre vânzare diferite obiecte aparținând unor persoane particulare. – Din fr. consignation. DOOM
consignáție (-ți-e) s. f., art. consignáția (-ți-a), g.-d. art. consignáției; pl. consignáții, art. consignáțiile (-ți-i-)
consignațiilor
CONSIGNÁȚIE, consignații, s. f. Depunere spre păstrare, garanție sau vânzare a unor lucruri la un magazin specializat. ♦ (Concr.) Magazin în care se depun spre vânzare diferite obiecte aparținând unor persoane particulare. – Din fr. consignation. DOOM
consignáție (-ți-e) s. f., art. consignáția (-ți-a), g.-d. art. consignáției; pl. consignáții, art. consignáțiile (-ți-i-)
consilia
CONSILIÁ, consiliez, vb. I. Tranz. (Livr.) A sfătui. [Pr.: -li-a] – Din fr. conseiller, lat. consiliari. DOOM
consiliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 consiliáză, 1 pl. consiliém (-li-em); conj. prez. 3 să consiliéze; ger. consiliínd (-li-ind)
consiliai
CONSILIÁ, consiliez, vb. I. Tranz. (Livr.) A sfătui. [Pr.: -li-a] – Din fr. conseiller, lat. consiliari. DOOM
consiliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 consiliáză, 1 pl. consiliém (-li-em); conj. prez. 3 să consiliéze; ger. consiliínd (-li-ind)
consiliam
CONSILIÁ, consiliez, vb. I. Tranz. (Livr.) A sfătui. [Pr.: -li-a] – Din fr. conseiller, lat. consiliari. DOOM
consiliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 consiliáză, 1 pl. consiliém (-li-em); conj. prez. 3 să consiliéze; ger. consiliínd (-li-ind)
consiliară
CONSILIÁ, consiliez, vb. I. Tranz. (Livr.) A sfătui. [Pr.: -li-a] – Din fr. conseiller, lat. consiliari. DOOM
consiliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 consiliáză, 1 pl. consiliém (-li-em); conj. prez. 3 să consiliéze; ger. consiliínd (-li-ind)
consiliarăm
CONSILIÁ, consiliez, vb. I. Tranz. (Livr.) A sfătui. [Pr.: -li-a] – Din fr. conseiller, lat. consiliari. DOOM
consiliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 consiliáză, 1 pl. consiliém (-li-em); conj. prez. 3 să consiliéze; ger. consiliínd (-li-ind)
consiliarăți
CONSILIÁ, consiliez, vb. I. Tranz. (Livr.) A sfătui. [Pr.: -li-a] – Din fr. conseiller, lat. consiliari. DOOM
consiliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 consiliáză, 1 pl. consiliém (-li-em); conj. prez. 3 să consiliéze; ger. consiliínd (-li-ind)
consiliase
CONSILIÁ, consiliez, vb. I. Tranz. (Livr.) A sfătui. [Pr.: -li-a] – Din fr. conseiller, lat. consiliari. DOOM
consiliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 consiliáză, 1 pl. consiliém (-li-em); conj. prez. 3 să consiliéze; ger. consiliínd (-li-ind)
consiliasem
CONSILIÁ, consiliez, vb. I. Tranz. (Livr.) A sfătui. [Pr.: -li-a] – Din fr. conseiller, lat. consiliari. DOOM
consiliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 consiliáză, 1 pl. consiliém (-li-em); conj. prez. 3 să consiliéze; ger. consiliínd (-li-ind)
consiliaseră
CONSILIÁ, consiliez, vb. I. Tranz. (Livr.) A sfătui. [Pr.: -li-a] – Din fr. conseiller, lat. consiliari. DOOM
consiliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 consiliáză, 1 pl. consiliém (-li-em); conj. prez. 3 să consiliéze; ger. consiliínd (-li-ind)
consiliaserăm
CONSILIÁ, consiliez, vb. I. Tranz. (Livr.) A sfătui. [Pr.: -li-a] – Din fr. conseiller, lat. consiliari. DOOM
consiliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 consiliáză, 1 pl. consiliém (-li-em); conj. prez. 3 să consiliéze; ger. consiliínd (-li-ind)
consiliaserăți
CONSILIÁ, consiliez, vb. I. Tranz. (Livr.) A sfătui. [Pr.: -li-a] – Din fr. conseiller, lat. consiliari. DOOM
consiliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 consiliáză, 1 pl. consiliém (-li-em); conj. prez. 3 să consiliéze; ger. consiliínd (-li-ind)
consiliaseși
CONSILIÁ, consiliez, vb. I. Tranz. (Livr.) A sfătui. [Pr.: -li-a] – Din fr. conseiller, lat. consiliari. DOOM
consiliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 consiliáză, 1 pl. consiliém (-li-em); conj. prez. 3 să consiliéze; ger. consiliínd (-li-ind)
consiliaseți
CONSILIÁ, consiliez, vb. I. Tranz. (Livr.) A sfătui. [Pr.: -li-a] – Din fr. conseiller, lat. consiliari. DOOM
consiliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 consiliáză, 1 pl. consiliém (-li-em); conj. prez. 3 să consiliéze; ger. consiliínd (-li-ind)
consiliat
CONSILIÁ, consiliez, vb. I. Tranz. (Livr.) A sfătui. [Pr.: -li-a] – Din fr. conseiller, lat. consiliari. DOOM
consiliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 consiliáză, 1 pl. consiliém (-li-em); conj. prez. 3 să consiliéze; ger. consiliínd (-li-ind)
consiliat
CONSILIÁ, consiliez, vb. I. Tranz. (Livr.) A sfătui. [Pr.: -li-a] – Din fr. conseiller, lat. consiliari.
consiliau
CONSILIÁ, consiliez, vb. I. Tranz. (Livr.) A sfătui. [Pr.: -li-a] – Din fr. conseiller, lat. consiliari. DOOM
consiliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 consiliáză, 1 pl. consiliém (-li-em); conj. prez. 3 să consiliéze; ger. consiliínd (-li-ind)
consiliază
CONSILIÁ, consiliez, vb. I. Tranz. (Livr.) A sfătui. [Pr.: -li-a] – Din fr. conseiller, lat. consiliari. DOOM
consiliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 consiliáză, 1 pl. consiliém (-li-em); conj. prez. 3 să consiliéze; ger. consiliínd (-li-ind)
consiliași
CONSILIÁ, consiliez, vb. I. Tranz. (Livr.) A sfătui. [Pr.: -li-a] – Din fr. conseiller, lat. consiliari. DOOM
consiliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 consiliáză, 1 pl. consiliém (-li-em); conj. prez. 3 să consiliéze; ger. consiliínd (-li-ind)
consiliați
CONSILIÁ, consiliez, vb. I. Tranz. (Livr.) A sfătui. [Pr.: -li-a] – Din fr. conseiller, lat. consiliari. DOOM
consiliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 consiliáză, 1 pl. consiliém (-li-em); conj. prez. 3 să consiliéze; ger. consiliínd (-li-ind)
consilie
CONSILIÁ, consiliez, vb. I. Tranz. (Livr.) A sfătui. [Pr.: -li-a] – Din fr. conseiller, lat. consiliari. DOOM
consiliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 consiliáză, 1 pl. consiliém (-li-em); conj. prez. 3 să consiliéze; ger. consiliínd (-li-ind)
consiliem
CONSILIÁ, consiliez, vb. I. Tranz. (Livr.) A sfătui. [Pr.: -li-a] – Din fr. conseiller, lat. consiliari. DOOM
consiliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 consiliáză, 1 pl. consiliém (-li-em); conj. prez. 3 să consiliéze; ger. consiliínd (-li-ind)
consilier
CONSILIÉR, -Ă, consilieri, -e, s. m. și f. 1. Sfătuitor, sfetnic. 2. Grad în ierarhia unor funcții; persoană care deține acest grad. 3. (Înv.) Membru al unei înalte instanțe de judecată sau de verificare. [Pr.: -li-er] – Din fr. conseiller (refăcut după consiliu și consilia). DOOM
consiliéră (-li-e-) s. f., g.-d. art. consiliérei; pl. consiliére
consiliera
CONSILIÉR, -Ă, consilieri, -e, s. m. și f. 1. Sfătuitor, sfetnic. 2. Grad în ierarhia unor funcții; persoană care deține acest grad. 3. (Înv.) Membru al unei înalte instanțe de judecată sau de verificare. [Pr.: -li-er] – Din fr. conseiller (refăcut după consiliu și consilia). DOOM
consiliéră (-li-e-) s. f., g.-d. art. consiliérei; pl. consiliére
consiliere
CONSILIÁ, consiliez, vb. I. Tranz. (Livr.) A sfătui. [Pr.: -li-a] – Din fr. conseiller, lat. consiliari. DOOM
consiliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 consiliáză, 1 pl. consiliém (-li-em); conj. prez. 3 să consiliéze; ger. consiliínd (-li-ind)
consiliere
CONSILIÉR, -Ă, consilieri, -e, s. m. și f. 1. Sfătuitor, sfetnic. 2. Grad în ierarhia unor funcții; persoană care deține acest grad. 3. (Înv.) Membru al unei înalte instanțe de judecată sau de verificare. [Pr.: -li-er] – Din fr. conseiller (refăcut după consiliu și consilia). DOOM
consiliéră (-li-e-) s. f., g.-d. art. consiliérei; pl. consiliére
consiliere
CONSILIÉRE, consilieri, s. f. Acțiunea de a consilia și rezultatul ei; sfătuire. [Pr.: -li-e-] – V. consilia. DOOM
*consiliére (-li-e-) s. f., g.-d. art. consiliérii; pl. consiliéri
consilierea
CONSILIÉRE, consilieri, s. f. Acțiunea de a consilia și rezultatul ei; sfătuire. [Pr.: -li-e-] – V. consilia. DOOM
*consiliére (-li-e-) s. f., g.-d. art. consiliérii; pl. consiliéri
consilierei
CONSILIÉR, -Ă, consilieri, -e, s. m. și f. 1. Sfătuitor, sfetnic. 2. Grad în ierarhia unor funcții; persoană care deține acest grad. 3. (Înv.) Membru al unei înalte instanțe de judecată sau de verificare. [Pr.: -li-er] – Din fr. conseiller (refăcut după consiliu și consilia). DOOM
consiliéră (-li-e-) s. f., g.-d. art. consiliérei; pl. consiliére
consilierele
CONSILIÉR, -Ă, consilieri, -e, s. m. și f. 1. Sfătuitor, sfetnic. 2. Grad în ierarhia unor funcții; persoană care deține acest grad. 3. (Înv.) Membru al unei înalte instanțe de judecată sau de verificare. [Pr.: -li-er] – Din fr. conseiller (refăcut după consiliu și consilia). DOOM
consiliéră (-li-e-) s. f., g.-d. art. consiliérei; pl. consiliére
consilierelor
CONSILIÉR, -Ă, consilieri, -e, s. m. și f. 1. Sfătuitor, sfetnic. 2. Grad în ierarhia unor funcții; persoană care deține acest grad. 3. (Înv.) Membru al unei înalte instanțe de judecată sau de verificare. [Pr.: -li-er] – Din fr. conseiller (refăcut după consiliu și consilia). DOOM
consiliéră (-li-e-) s. f., g.-d. art. consiliérei; pl. consiliére
consilieri
CONSILIÉR, -Ă, consilieri, -e, s. m. și f. 1. Sfătuitor, sfetnic. 2. Grad în ierarhia unor funcții; persoană care deține acest grad. 3. (Înv.) Membru al unei înalte instanțe de judecată sau de verificare. [Pr.: -li-er] – Din fr. conseiller (refăcut după consiliu și consilia). DOOM
consiliéră (-li-e-) s. f., g.-d. art. consiliérei; pl. consiliére
consilieri
CONSILIÉRE, consilieri, s. f. Acțiunea de a consilia și rezultatul ei; sfătuire. [Pr.: -li-e-] – V. consilia. DOOM
*consiliére (-li-e-) s. f., g.-d. art. consiliérii; pl. consiliéri
consilierii
CONSILIÉR, -Ă, consilieri, -e, s. m. și f. 1. Sfătuitor, sfetnic. 2. Grad în ierarhia unor funcții; persoană care deține acest grad. 3. (Înv.) Membru al unei înalte instanțe de judecată sau de verificare. [Pr.: -li-er] – Din fr. conseiller (refăcut după consiliu și consilia). DOOM
consiliéră (-li-e-) s. f., g.-d. art. consiliérei; pl. consiliére
consilierii
CONSILIÉRE, consilieri, s. f. Acțiunea de a consilia și rezultatul ei; sfătuire. [Pr.: -li-e-] – V. consilia. DOOM
*consiliére (-li-e-) s. f., g.-d. art. consiliérii; pl. consiliéri
consilierile
CONSILIÉRE, consilieri, s. f. Acțiunea de a consilia și rezultatul ei; sfătuire. [Pr.: -li-e-] – V. consilia. DOOM
*consiliére (-li-e-) s. f., g.-d. art. consiliérii; pl. consiliéri
consilierilor
CONSILIÉR, -Ă, consilieri, -e, s. m. și f. 1. Sfătuitor, sfetnic. 2. Grad în ierarhia unor funcții; persoană care deține acest grad. 3. (Înv.) Membru al unei înalte instanțe de judecată sau de verificare. [Pr.: -li-er] – Din fr. conseiller (refăcut după consiliu și consilia). DOOM
consiliéră (-li-e-) s. f., g.-d. art. consiliérei; pl. consiliére
consilierilor
CONSILIÉRE, consilieri, s. f. Acțiunea de a consilia și rezultatul ei; sfătuire. [Pr.: -li-e-] – V. consilia. DOOM
*consiliére (-li-e-) s. f., g.-d. art. consiliérii; pl. consiliéri
consilierul
CONSILIÉR, -Ă, consilieri, -e, s. m. și f. 1. Sfătuitor, sfetnic. 2. Grad în ierarhia unor funcții; persoană care deține acest grad. 3. (Înv.) Membru al unei înalte instanțe de judecată sau de verificare. [Pr.: -li-er] – Din fr. conseiller (refăcut după consiliu și consilia). DOOM
consiliéră (-li-e-) s. f., g.-d. art. consiliérei; pl. consiliére
consilierului
CONSILIÉR, -Ă, consilieri, -e, s. m. și f. 1. Sfătuitor, sfetnic. 2. Grad în ierarhia unor funcții; persoană care deține acest grad. 3. (Înv.) Membru al unei înalte instanțe de judecată sau de verificare. [Pr.: -li-er] – Din fr. conseiller (refăcut după consiliu și consilia). DOOM
consiliéră (-li-e-) s. f., g.-d. art. consiliérei; pl. consiliére
consiliez
CONSILIÁ, consiliez, vb. I. Tranz. (Livr.) A sfătui. [Pr.: -li-a] – Din fr. conseiller, lat. consiliari. DOOM
consiliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 consiliáză, 1 pl. consiliém (-li-em); conj. prez. 3 să consiliéze; ger. consiliínd (-li-ind)
consilieze
CONSILIÁ, consiliez, vb. I. Tranz. (Livr.) A sfătui. [Pr.: -li-a] – Din fr. conseiller, lat. consiliari. DOOM
consiliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 consiliáză, 1 pl. consiliém (-li-em); conj. prez. 3 să consiliéze; ger. consiliínd (-li-ind)
consiliezi
CONSILIÁ, consiliez, vb. I. Tranz. (Livr.) A sfătui. [Pr.: -li-a] – Din fr. conseiller, lat. consiliari. DOOM
consiliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 consiliáză, 1 pl. consiliém (-li-em); conj. prez. 3 să consiliéze; ger. consiliínd (-li-ind)
consilii
CONSÍLIU, consilii, s. n. 1. Colectiv organizat, cu sarcini de conducere, de administrare sau de avizare etc. a activității unei organizații, firme, societăți comerciale, instituții etc. ◊ Consiliu de stat = a) (în unele state) organ suprem al puterii de stat cu activitate permanentă; b) denumire dată organului consultativ al șefului statului, organului suprem al jurisdicției administrative, organului administrativ central. Consiliu de miniștri = totalitatea miniștrilor îndeplinind funcția de organ al puterii executive; guvern. Consiliu de familie = adunare a membrilor familiei, care se pronunță asupra actelor unui membru al familiei lipsit de capacitatea de administrare a bunurilor sale. Consiliu științific = colectiv însărcinat cu îndrumarea activității științifice într-o instituție de învățământ superior sau într-un institut de cercetare. Consiliu redacțional = organ consultativ de pe lângă redacția unei edituri, format din specialiști aparținând domeniilor de activitate ale redacției respective. 2. (Înv.) Sfat. – Din lat. consilium, fr. conseil. DOOM
consíliu de miníștri (guvern) [liu pron. lĭu] s. n. + prep. + s. m. pl.
consiliile
CONSÍLIU, consilii, s. n. 1. Colectiv organizat, cu sarcini de conducere, de administrare sau de avizare etc. a activității unei organizații, firme, societăți comerciale, instituții etc. ◊ Consiliu de stat = a) (în unele state) organ suprem al puterii de stat cu activitate permanentă; b) denumire dată organului consultativ al șefului statului, organului suprem al jurisdicției administrative, organului administrativ central. Consiliu de miniștri = totalitatea miniștrilor îndeplinind funcția de organ al puterii executive; guvern. Consiliu de familie = adunare a membrilor familiei, care se pronunță asupra actelor unui membru al familiei lipsit de capacitatea de administrare a bunurilor sale. Consiliu științific = colectiv însărcinat cu îndrumarea activității științifice într-o instituție de învățământ superior sau într-un institut de cercetare. Consiliu redacțional = organ consultativ de pe lângă redacția unei edituri, format din specialiști aparținând domeniilor de activitate ale redacției respective. 2. (Înv.) Sfat. – Din lat. consilium, fr. conseil. DOOM
consíliu de miníștri (guvern) [liu pron. lĭu] s. n. + prep. + s. m. pl.
consiliilor
CONSÍLIU, consilii, s. n. 1. Colectiv organizat, cu sarcini de conducere, de administrare sau de avizare etc. a activității unei organizații, firme, societăți comerciale, instituții etc. ◊ Consiliu de stat = a) (în unele state) organ suprem al puterii de stat cu activitate permanentă; b) denumire dată organului consultativ al șefului statului, organului suprem al jurisdicției administrative, organului administrativ central. Consiliu de miniștri = totalitatea miniștrilor îndeplinind funcția de organ al puterii executive; guvern. Consiliu de familie = adunare a membrilor familiei, care se pronunță asupra actelor unui membru al familiei lipsit de capacitatea de administrare a bunurilor sale. Consiliu științific = colectiv însărcinat cu îndrumarea activității științifice într-o instituție de învățământ superior sau într-un institut de cercetare. Consiliu redacțional = organ consultativ de pe lângă redacția unei edituri, format din specialiști aparținând domeniilor de activitate ale redacției respective. 2. (Înv.) Sfat. – Din lat. consilium, fr. conseil. DOOM
consíliu de miníștri (guvern) [liu pron. lĭu] s. n. + prep. + s. m. pl.
consiliind
CONSILIÁ, consiliez, vb. I. Tranz. (Livr.) A sfătui. [Pr.: -li-a] – Din fr. conseiller, lat. consiliari. DOOM
consiliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 consiliáză, 1 pl. consiliém (-li-em); conj. prez. 3 să consiliéze; ger. consiliínd (-li-ind)
consiliu
CONSÍLIU, consilii, s. n. 1. Colectiv organizat, cu sarcini de conducere, de administrare sau de avizare etc. a activității unei organizații, firme, societăți comerciale, instituții etc. ◊ Consiliu de stat = a) (în unele state) organ suprem al puterii de stat cu activitate permanentă; b) denumire dată organului consultativ al șefului statului, organului suprem al jurisdicției administrative, organului administrativ central. Consiliu de miniștri = totalitatea miniștrilor îndeplinind funcția de organ al puterii executive; guvern. Consiliu de familie = adunare a membrilor familiei, care se pronunță asupra actelor unui membru al familiei lipsit de capacitatea de administrare a bunurilor sale. Consiliu științific = colectiv însărcinat cu îndrumarea activității științifice într-o instituție de învățământ superior sau într-un institut de cercetare. Consiliu redacțional = organ consultativ de pe lângă redacția unei edituri, format din specialiști aparținând domeniilor de activitate ale redacției respective. 2. (Înv.) Sfat. – Din lat. consilium, fr. conseil. DOOM
consíliu de miníștri (guvern) [liu pron. lĭu] s. n. + prep. + s. m. pl.
consiliul
CONSÍLIU, consilii, s. n. 1. Colectiv organizat, cu sarcini de conducere, de administrare sau de avizare etc. a activității unei organizații, firme, societăți comerciale, instituții etc. ◊ Consiliu de stat = a) (în unele state) organ suprem al puterii de stat cu activitate permanentă; b) denumire dată organului consultativ al șefului statului, organului suprem al jurisdicției administrative, organului administrativ central. Consiliu de miniștri = totalitatea miniștrilor îndeplinind funcția de organ al puterii executive; guvern. Consiliu de familie = adunare a membrilor familiei, care se pronunță asupra actelor unui membru al familiei lipsit de capacitatea de administrare a bunurilor sale. Consiliu științific = colectiv însărcinat cu îndrumarea activității științifice într-o instituție de învățământ superior sau într-un institut de cercetare. Consiliu redacțional = organ consultativ de pe lângă redacția unei edituri, format din specialiști aparținând domeniilor de activitate ale redacției respective. 2. (Înv.) Sfat. – Din lat. consilium, fr. conseil. DOOM
consíliu de miníștri (guvern) [liu pron. lĭu] s. n. + prep. + s. m. pl.
consiliului
CONSÍLIU, consilii, s. n. 1. Colectiv organizat, cu sarcini de conducere, de administrare sau de avizare etc. a activității unei organizații, firme, societăți comerciale, instituții etc. ◊ Consiliu de stat = a) (în unele state) organ suprem al puterii de stat cu activitate permanentă; b) denumire dată organului consultativ al șefului statului, organului suprem al jurisdicției administrative, organului administrativ central. Consiliu de miniștri = totalitatea miniștrilor îndeplinind funcția de organ al puterii executive; guvern. Consiliu de familie = adunare a membrilor familiei, care se pronunță asupra actelor unui membru al familiei lipsit de capacitatea de administrare a bunurilor sale. Consiliu științific = colectiv însărcinat cu îndrumarea activității științifice într-o instituție de învățământ superior sau într-un institut de cercetare. Consiliu redacțional = organ consultativ de pe lângă redacția unei edituri, format din specialiști aparținând domeniilor de activitate ale redacției respective. 2. (Înv.) Sfat. – Din lat. consilium, fr. conseil. DOOM
consíliu de miníștri (guvern) [liu pron. lĭu] s. n. + prep. + s. m. pl.
consiliuri
CONSÍLIU, consilii, s. n. 1. Colectiv organizat, cu sarcini de conducere, de administrare sau de avizare etc. a activității unei organizații, firme, societăți comerciale, instituții etc. ◊ Consiliu de stat = a) (în unele state) organ suprem al puterii de stat cu activitate permanentă; b) denumire dată organului consultativ al șefului statului, organului suprem al jurisdicției administrative, organului administrativ central. Consiliu de miniștri = totalitatea miniștrilor îndeplinind funcția de organ al puterii executive; guvern. Consiliu de familie = adunare a membrilor familiei, care se pronunță asupra actelor unui membru al familiei lipsit de capacitatea de administrare a bunurilor sale. Consiliu științific = colectiv însărcinat cu îndrumarea activității științifice într-o instituție de învățământ superior sau într-un institut de cercetare. Consiliu redacțional = organ consultativ de pe lângă redacția unei edituri, format din specialiști aparținând domeniilor de activitate ale redacției respective. 2. (Înv.) Sfat. – Din lat. consilium, fr. conseil. DOOM
consíliu de miníștri (guvern) [liu pron. lĭu] s. n. + prep. + s. m. pl.
consiliurile
CONSÍLIU, consilii, s. n. 1. Colectiv organizat, cu sarcini de conducere, de administrare sau de avizare etc. a activității unei organizații, firme, societăți comerciale, instituții etc. ◊ Consiliu de stat = a) (în unele state) organ suprem al puterii de stat cu activitate permanentă; b) denumire dată organului consultativ al șefului statului, organului suprem al jurisdicției administrative, organului administrativ central. Consiliu de miniștri = totalitatea miniștrilor îndeplinind funcția de organ al puterii executive; guvern. Consiliu de familie = adunare a membrilor familiei, care se pronunță asupra actelor unui membru al familiei lipsit de capacitatea de administrare a bunurilor sale. Consiliu științific = colectiv însărcinat cu îndrumarea activității științifice într-o instituție de învățământ superior sau într-un institut de cercetare. Consiliu redacțional = organ consultativ de pe lângă redacția unei edituri, format din specialiști aparținând domeniilor de activitate ale redacției respective. 2. (Înv.) Sfat. – Din lat. consilium, fr. conseil. DOOM
consíliu de miníștri (guvern) [liu pron. lĭu] s. n. + prep. + s. m. pl.
consiliurilor
CONSÍLIU, consilii, s. n. 1. Colectiv organizat, cu sarcini de conducere, de administrare sau de avizare etc. a activității unei organizații, firme, societăți comerciale, instituții etc. ◊ Consiliu de stat = a) (în unele state) organ suprem al puterii de stat cu activitate permanentă; b) denumire dată organului consultativ al șefului statului, organului suprem al jurisdicției administrative, organului administrativ central. Consiliu de miniștri = totalitatea miniștrilor îndeplinind funcția de organ al puterii executive; guvern. Consiliu de familie = adunare a membrilor familiei, care se pronunță asupra actelor unui membru al familiei lipsit de capacitatea de administrare a bunurilor sale. Consiliu științific = colectiv însărcinat cu îndrumarea activității științifice într-o instituție de învățământ superior sau într-un institut de cercetare. Consiliu redacțional = organ consultativ de pe lângă redacția unei edituri, format din specialiști aparținând domeniilor de activitate ale redacției respective. 2. (Înv.) Sfat. – Din lat. consilium, fr. conseil. DOOM
consíliu de miníștri (guvern) [liu pron. lĭu] s. n. + prep. + s. m. pl.
consimil
CONSÍMIL, -Ă, consimili, -e, adj. (Rar) Asemănător (întru totul). – Din lat. consimilis. DOOM
consímil (rar) adj. m., pl. consímili; f. consímilă, pl. consímile
consimilitudine
CONSIMILITÚDINE, consimilitudini, s. f. (Rar) Asemănare totală, identitate. ♦ Egalitate. – Din fr. consimilitude. DOOM
consimilitúdine (rar) s. f., g.-d. art. consimilitúdinii; pl. consimilitúdini
consimilitudinea
CONSIMILITÚDINE, consimilitudini, s. f. (Rar) Asemănare totală, identitate. ♦ Egalitate. – Din fr. consimilitude. DOOM
consimilitúdine (rar) s. f., g.-d. art. consimilitúdinii; pl. consimilitúdini
consimilitudini
CONSIMILITÚDINE, consimilitudini, s. f. (Rar) Asemănare totală, identitate. ♦ Egalitate. – Din fr. consimilitude. DOOM
consimilitúdine (rar) s. f., g.-d. art. consimilitúdinii; pl. consimilitúdini
consimilitudinii
CONSIMILITÚDINE, consimilitudini, s. f. (Rar) Asemănare totală, identitate. ♦ Egalitate. – Din fr. consimilitude. DOOM
consimilitúdine (rar) s. f., g.-d. art. consimilitúdinii; pl. consimilitúdini
consimilitudinile
CONSIMILITÚDINE, consimilitudini, s. f. (Rar) Asemănare totală, identitate. ♦ Egalitate. – Din fr. consimilitude. DOOM
consimilitúdine (rar) s. f., g.-d. art. consimilitúdinii; pl. consimilitúdini
consimilitudinilor
CONSIMILITÚDINE, consimilitudini, s. f. (Rar) Asemănare totală, identitate. ♦ Egalitate. – Din fr. consimilitude. DOOM
consimilitúdine (rar) s. f., g.-d. art. consimilitúdinii; pl. consimilitúdini
consimt
CONSIMȚÍ, consímt, vb. IV. Tranz. și intranz. A fi de acord cu ceva, a-și da consimțământul; a aproba, a încuviința. – Con1- + simți (după fr. consentir). DOOM
consimțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. consímt, imperf. 3 sg. consimțeá; conj. prez. 3 să consímtă
consimte
CONSIMȚÍ, consímt, vb. IV. Tranz. și intranz. A fi de acord cu ceva, a-și da consimțământul; a aproba, a încuviința. – Con1- + simți (după fr. consentir). DOOM
consimțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. consímt, imperf. 3 sg. consimțeá; conj. prez. 3 să consímtă
consimtă
CONSIMȚÍ, consímt, vb. IV. Tranz. și intranz. A fi de acord cu ceva, a-și da consimțământul; a aproba, a încuviința. – Con1- + simți (după fr. consentir). DOOM
consimțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. consímt, imperf. 3 sg. consimțeá; conj. prez. 3 să consímtă
consimțea
CONSIMȚÍ, consímt, vb. IV. Tranz. și intranz. A fi de acord cu ceva, a-și da consimțământul; a aproba, a încuviința. – Con1- + simți (după fr. consentir). DOOM
consimțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. consímt, imperf. 3 sg. consimțeá; conj. prez. 3 să consímtă
consimțeai
CONSIMȚÍ, consímt, vb. IV. Tranz. și intranz. A fi de acord cu ceva, a-și da consimțământul; a aproba, a încuviința. – Con1- + simți (după fr. consentir). DOOM
consimțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. consímt, imperf. 3 sg. consimțeá; conj. prez. 3 să consímtă
consimțeam
CONSIMȚÍ, consímt, vb. IV. Tranz. și intranz. A fi de acord cu ceva, a-și da consimțământul; a aproba, a încuviința. – Con1- + simți (după fr. consentir). DOOM
consimțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. consímt, imperf. 3 sg. consimțeá; conj. prez. 3 să consímtă
consimțeau
CONSIMȚÍ, consímt, vb. IV. Tranz. și intranz. A fi de acord cu ceva, a-și da consimțământul; a aproba, a încuviința. – Con1- + simți (după fr. consentir). DOOM
consimțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. consímt, imperf. 3 sg. consimțeá; conj. prez. 3 să consímtă
consimțeați
CONSIMȚÍ, consímt, vb. IV. Tranz. și intranz. A fi de acord cu ceva, a-și da consimțământul; a aproba, a încuviința. – Con1- + simți (după fr. consentir). DOOM
consimțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. consímt, imperf. 3 sg. consimțeá; conj. prez. 3 să consímtă
consimți
CONSIMȚÍ, consímt, vb. IV. Tranz. și intranz. A fi de acord cu ceva, a-și da consimțământul; a aproba, a încuviința. – Con1- + simți (după fr. consentir). DOOM
consimțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. consímt, imperf. 3 sg. consimțeá; conj. prez. 3 să consímtă
consimții
CONSIMȚÍ, consímt, vb. IV. Tranz. și intranz. A fi de acord cu ceva, a-și da consimțământul; a aproba, a încuviința. – Con1- + simți (după fr. consentir). DOOM
consimțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. consímt, imperf. 3 sg. consimțeá; conj. prez. 3 să consímtă
consimțim
CONSIMȚÍ, consímt, vb. IV. Tranz. și intranz. A fi de acord cu ceva, a-și da consimțământul; a aproba, a încuviința. – Con1- + simți (după fr. consentir). DOOM
consimțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. consímt, imperf. 3 sg. consimțeá; conj. prez. 3 să consímtă
consimțimânt
CONSIMȚĂMẤNT, consimțăminte, s. n. Încuviințare, aprobare, asentiment. ♦ Acord de voință a persoanelor care încheie un contract. [Var.: (rar) consimțimấnt s. n.] – Consimți + suf. -ământ (după fr. consentement). DOOM
consimțămấnt s. n., pl. consimțămínte
consimțind
CONSIMȚÍ, consímt, vb. IV. Tranz. și intranz. A fi de acord cu ceva, a-și da consimțământul; a aproba, a încuviința. – Con1- + simți (după fr. consentir). DOOM
consimțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. consímt, imperf. 3 sg. consimțeá; conj. prez. 3 să consímtă
consimțire
CONSIMȚÍ, consímt, vb. IV. Tranz. și intranz. A fi de acord cu ceva, a-și da consimțământul; a aproba, a încuviința. – Con1- + simți (după fr. consentir). DOOM
consimțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. consímt, imperf. 3 sg. consimțeá; conj. prez. 3 să consímtă
consimțire
CONSIMȚÍRE, consimțiri, s. f. Faptul de a consimți; consimțământ, aprobare, încuviințare, acceptare; acord. – V. consimți. DOOM
consimțíre s. f., g.-d. art. consimțírii; pl. consimțíri
consimțirea
CONSIMȚÍRE, consimțiri, s. f. Faptul de a consimți; consimțământ, aprobare, încuviințare, acceptare; acord. – V. consimți. DOOM
consimțíre s. f., g.-d. art. consimțírii; pl. consimțíri
consimțiri
CONSIMȚÍRE, consimțiri, s. f. Faptul de a consimți; consimțământ, aprobare, încuviințare, acceptare; acord. – V. consimți. DOOM
consimțíre s. f., g.-d. art. consimțírii; pl. consimțíri
consimțirii
CONSIMȚÍRE, consimțiri, s. f. Faptul de a consimți; consimțământ, aprobare, încuviințare, acceptare; acord. – V. consimți. DOOM
consimțíre s. f., g.-d. art. consimțírii; pl. consimțíri
consimțirile
CONSIMȚÍRE, consimțiri, s. f. Faptul de a consimți; consimțământ, aprobare, încuviințare, acceptare; acord. – V. consimți. DOOM
consimțíre s. f., g.-d. art. consimțírii; pl. consimțíri
consimțirilor
CONSIMȚÍRE, consimțiri, s. f. Faptul de a consimți; consimțământ, aprobare, încuviințare, acceptare; acord. – V. consimți. DOOM
consimțíre s. f., g.-d. art. consimțírii; pl. consimțíri
consimțiră
CONSIMȚÍ, consímt, vb. IV. Tranz. și intranz. A fi de acord cu ceva, a-și da consimțământul; a aproba, a încuviința. – Con1- + simți (după fr. consentir). DOOM
consimțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. consímt, imperf. 3 sg. consimțeá; conj. prez. 3 să consímtă
consimțirăm
CONSIMȚÍ, consímt, vb. IV. Tranz. și intranz. A fi de acord cu ceva, a-și da consimțământul; a aproba, a încuviința. – Con1- + simți (după fr. consentir). DOOM
consimțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. consímt, imperf. 3 sg. consimțeá; conj. prez. 3 să consímtă
consimțirăți
CONSIMȚÍ, consímt, vb. IV. Tranz. și intranz. A fi de acord cu ceva, a-și da consimțământul; a aproba, a încuviința. – Con1- + simți (după fr. consentir). DOOM
consimțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. consímt, imperf. 3 sg. consimțeá; conj. prez. 3 să consímtă
consimțise
CONSIMȚÍ, consímt, vb. IV. Tranz. și intranz. A fi de acord cu ceva, a-și da consimțământul; a aproba, a încuviința. – Con1- + simți (după fr. consentir). DOOM
consimțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. consímt, imperf. 3 sg. consimțeá; conj. prez. 3 să consímtă
consimțisem
CONSIMȚÍ, consímt, vb. IV. Tranz. și intranz. A fi de acord cu ceva, a-și da consimțământul; a aproba, a încuviința. – Con1- + simți (după fr. consentir). DOOM
consimțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. consímt, imperf. 3 sg. consimțeá; conj. prez. 3 să consímtă
consimțiseră
CONSIMȚÍ, consímt, vb. IV. Tranz. și intranz. A fi de acord cu ceva, a-și da consimțământul; a aproba, a încuviința. – Con1- + simți (după fr. consentir). DOOM
consimțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. consímt, imperf. 3 sg. consimțeá; conj. prez. 3 să consímtă
consimțiserăm
CONSIMȚÍ, consímt, vb. IV. Tranz. și intranz. A fi de acord cu ceva, a-și da consimțământul; a aproba, a încuviința. – Con1- + simți (după fr. consentir). DOOM
consimțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. consímt, imperf. 3 sg. consimțeá; conj. prez. 3 să consímtă
consimțiserăți
CONSIMȚÍ, consímt, vb. IV. Tranz. și intranz. A fi de acord cu ceva, a-și da consimțământul; a aproba, a încuviința. – Con1- + simți (după fr. consentir). DOOM
consimțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. consímt, imperf. 3 sg. consimțeá; conj. prez. 3 să consímtă
consimțiseși
CONSIMȚÍ, consímt, vb. IV. Tranz. și intranz. A fi de acord cu ceva, a-și da consimțământul; a aproba, a încuviința. – Con1- + simți (după fr. consentir). DOOM
consimțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. consímt, imperf. 3 sg. consimțeá; conj. prez. 3 să consímtă
consimțiseți
CONSIMȚÍ, consímt, vb. IV. Tranz. și intranz. A fi de acord cu ceva, a-și da consimțământul; a aproba, a încuviința. – Con1- + simți (după fr. consentir). DOOM
consimțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. consímt, imperf. 3 sg. consimțeá; conj. prez. 3 să consímtă
consimțit
CONSIMȚÍ, consímt, vb. IV. Tranz. și intranz. A fi de acord cu ceva, a-și da consimțământul; a aproba, a încuviința. – Con1- + simți (după fr. consentir). DOOM
consimțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. consímt, imperf. 3 sg. consimțeá; conj. prez. 3 să consímtă
consimțit
CONSIMȚÍ, consímt, vb. IV. Tranz. și intranz. A fi de acord cu ceva, a-și da consimțământul; a aproba, a încuviința. – Con1- + simți (după fr. consentir).
consimțiși
CONSIMȚÍ, consímt, vb. IV. Tranz. și intranz. A fi de acord cu ceva, a-și da consimțământul; a aproba, a încuviința. – Con1- + simți (după fr. consentir). DOOM
consimțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. consímt, imperf. 3 sg. consimțeá; conj. prez. 3 să consímtă
consimțiți
CONSIMȚÍ, consímt, vb. IV. Tranz. și intranz. A fi de acord cu ceva, a-și da consimțământul; a aproba, a încuviința. – Con1- + simți (după fr. consentir). DOOM
consimțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. consímt, imperf. 3 sg. consimțeá; conj. prez. 3 să consímtă
consimțăminte
CONSIMȚĂMẤNT, consimțăminte, s. n. Încuviințare, aprobare, asentiment. ♦ Acord de voință a persoanelor care încheie un contract. [Var.: (rar) consimțimấnt s. n.] – Consimți + suf. -ământ (după fr. consentement). DOOM
consimțămấnt s. n., pl. consimțămínte
consimțămintele
CONSIMȚĂMẤNT, consimțăminte, s. n. Încuviințare, aprobare, asentiment. ♦ Acord de voință a persoanelor care încheie un contract. [Var.: (rar) consimțimấnt s. n.] – Consimți + suf. -ământ (după fr. consentement). DOOM
consimțămấnt s. n., pl. consimțămínte
consimțămintelor
CONSIMȚĂMẤNT, consimțăminte, s. n. Încuviințare, aprobare, asentiment. ♦ Acord de voință a persoanelor care încheie un contract. [Var.: (rar) consimțimấnt s. n.] – Consimți + suf. -ământ (după fr. consentement). DOOM
consimțămấnt s. n., pl. consimțămínte
consimțământ
CONSIMȚĂMẤNT, consimțăminte, s. n. Încuviințare, aprobare, asentiment. ♦ Acord de voință a persoanelor care încheie un contract. [Var.: (rar) consimțimấnt s. n.] – Consimți + suf. -ământ (după fr. consentement). DOOM
consimțămấnt s. n., pl. consimțămínte
consimțământul
CONSIMȚĂMẤNT, consimțăminte, s. n. Încuviințare, aprobare, asentiment. ♦ Acord de voință a persoanelor care încheie un contract. [Var.: (rar) consimțimấnt s. n.] – Consimți + suf. -ământ (după fr. consentement). DOOM
consimțămấnt s. n., pl. consimțămínte
consimțământului
CONSIMȚĂMẤNT, consimțăminte, s. n. Încuviințare, aprobare, asentiment. ♦ Acord de voință a persoanelor care încheie un contract. [Var.: (rar) consimțimấnt s. n.] – Consimți + suf. -ământ (după fr. consentement). DOOM
consimțămấnt s. n., pl. consimțămínte
consimțămînt
CONSIMȚĂMẤNT, consimțăminte, s. n. Încuviințare, aprobare, asentiment. ♦ Acord de voință a persoanelor care încheie un contract. [Var.: (rar) consimțimấnt s. n.] – Consimți + suf. -ământ (după fr. consentement). DOOM
consimțămấnt s. n., pl. consimțămínte
consimțămîntul
CONSIMȚĂMẤNT, consimțăminte, s. n. Încuviințare, aprobare, asentiment. ♦ Acord de voință a persoanelor care încheie un contract. [Var.: (rar) consimțimấnt s. n.] – Consimți + suf. -ământ (după fr. consentement). DOOM
consimțămấnt s. n., pl. consimțămínte
consimțămîntului
CONSIMȚĂMẤNT, consimțăminte, s. n. Încuviințare, aprobare, asentiment. ♦ Acord de voință a persoanelor care încheie un contract. [Var.: (rar) consimțimấnt s. n.] – Consimți + suf. -ământ (după fr. consentement). DOOM
consimțămấnt s. n., pl. consimțămínte
consista
CONSISTÁ, pers. 3 consístă, vb. I. Intranz. A fi compus, a se alcătui din...; a consta. – Din fr. consister, lat. consistere. DOOM
consistá (a ~) vb., ind. prez. 3 consístă
consistare
CONSISTÁ, pers. 3 consístă, vb. I. Intranz. A fi compus, a se alcătui din...; a consta. – Din fr. consister, lat. consistere. DOOM
consistá (a ~) vb., ind. prez. 3 consístă
consistare
CONSISTÁ, pers. 3 consístă, vb. I. Intranz. A fi compus, a se alcătui din...; a consta. – Din fr. consister, lat. consistere.
consistară
CONSISTÁ, pers. 3 consístă, vb. I. Intranz. A fi compus, a se alcătui din...; a consta. – Din fr. consister, lat. consistere. DOOM
consistá (a ~) vb., ind. prez. 3 consístă
consistase
CONSISTÁ, pers. 3 consístă, vb. I. Intranz. A fi compus, a se alcătui din...; a consta. – Din fr. consister, lat. consistere. DOOM
consistá (a ~) vb., ind. prez. 3 consístă
consistaseră
CONSISTÁ, pers. 3 consístă, vb. I. Intranz. A fi compus, a se alcătui din...; a consta. – Din fr. consister, lat. consistere. DOOM
consistá (a ~) vb., ind. prez. 3 consístă
consistat
CONSISTÁ, pers. 3 consístă, vb. I. Intranz. A fi compus, a se alcătui din...; a consta. – Din fr. consister, lat. consistere. DOOM
consistá (a ~) vb., ind. prez. 3 consístă
consistau
CONSISTÁ, pers. 3 consístă, vb. I. Intranz. A fi compus, a se alcătui din...; a consta. – Din fr. consister, lat. consistere. DOOM
consistá (a ~) vb., ind. prez. 3 consístă
consiste
CONSISTÁ, pers. 3 consístă, vb. I. Intranz. A fi compus, a se alcătui din...; a consta. – Din fr. consister, lat. consistere. DOOM
consistá (a ~) vb., ind. prez. 3 consístă
consistent
CONSISTÉNT, -Ă, consistenți, -te, adj. 1. Vârtos, tare. 2. (Despre hrană) Substanțial, sățios. – Din fr. consistant. DOOM
consistént adj. m., pl. consisténți; f. consisténtă, pl. consisténte
consistenta
CONSISTÉNT, -Ă, consistenți, -te, adj. 1. Vârtos, tare. 2. (Despre hrană) Substanțial, sățios. – Din fr. consistant. DOOM
consistént adj. m., pl. consisténți; f. consisténtă, pl. consisténte
consistente
CONSISTÉNT, -Ă, consistenți, -te, adj. 1. Vârtos, tare. 2. (Despre hrană) Substanțial, sățios. – Din fr. consistant. DOOM
consistént adj. m., pl. consisténți; f. consisténtă, pl. consisténte
consistentei
CONSISTÉNT, -Ă, consistenți, -te, adj. 1. Vârtos, tare. 2. (Despre hrană) Substanțial, sățios. – Din fr. consistant. DOOM
consistént adj. m., pl. consisténți; f. consisténtă, pl. consisténte
consistentele
CONSISTÉNT, -Ă, consistenți, -te, adj. 1. Vârtos, tare. 2. (Despre hrană) Substanțial, sățios. – Din fr. consistant. DOOM
consistént adj. m., pl. consisténți; f. consisténtă, pl. consisténte
consistentelor
CONSISTÉNT, -Ă, consistenți, -te, adj. 1. Vârtos, tare. 2. (Despre hrană) Substanțial, sățios. – Din fr. consistant. DOOM
consistént adj. m., pl. consisténți; f. consisténtă, pl. consisténte
consistentul
CONSISTÉNT, -Ă, consistenți, -te, adj. 1. Vârtos, tare. 2. (Despre hrană) Substanțial, sățios. – Din fr. consistant. DOOM
consistént adj. m., pl. consisténți; f. consisténtă, pl. consisténte
consistentului
CONSISTÉNT, -Ă, consistenți, -te, adj. 1. Vârtos, tare. 2. (Despre hrană) Substanțial, sățios. – Din fr. consistant. DOOM
consistént adj. m., pl. consisténți; f. consisténtă, pl. consisténte
consistența
CONSISTÉNȚĂ, consistențe, s. f. Grad de densitate, de tărie, de soliditate a unui corp, a unei materii etc.; rezistența opusă de un corp sau de un material la deformare sau la sfărâmare. ♦ Tărie, soliditate, fermitate. – Din fr. consistance. DOOM
consisténță s. f., g.-d. art. consisténței; pl. consisténțe
consistențe
CONSISTÉNȚĂ, consistențe, s. f. Grad de densitate, de tărie, de soliditate a unui corp, a unei materii etc.; rezistența opusă de un corp sau de un material la deformare sau la sfărâmare. ♦ Tărie, soliditate, fermitate. – Din fr. consistance. DOOM
consisténță s. f., g.-d. art. consisténței; pl. consisténțe
consistenței
CONSISTÉNȚĂ, consistențe, s. f. Grad de densitate, de tărie, de soliditate a unui corp, a unei materii etc.; rezistența opusă de un corp sau de un material la deformare sau la sfărâmare. ♦ Tărie, soliditate, fermitate. – Din fr. consistance. DOOM
consisténță s. f., g.-d. art. consisténței; pl. consisténțe
consistențele
CONSISTÉNȚĂ, consistențe, s. f. Grad de densitate, de tărie, de soliditate a unui corp, a unei materii etc.; rezistența opusă de un corp sau de un material la deformare sau la sfărâmare. ♦ Tărie, soliditate, fermitate. – Din fr. consistance. DOOM
consisténță s. f., g.-d. art. consisténței; pl. consisténțe
consistențelor
CONSISTÉNȚĂ, consistențe, s. f. Grad de densitate, de tărie, de soliditate a unui corp, a unei materii etc.; rezistența opusă de un corp sau de un material la deformare sau la sfărâmare. ♦ Tărie, soliditate, fermitate. – Din fr. consistance. DOOM
consisténță s. f., g.-d. art. consisténței; pl. consisténțe
consistenți
CONSISTÉNT, -Ă, consistenți, -te, adj. 1. Vârtos, tare. 2. (Despre hrană) Substanțial, sățios. – Din fr. consistant. DOOM
consistént adj. m., pl. consisténți; f. consisténtă, pl. consisténte
consistenții
CONSISTÉNT, -Ă, consistenți, -te, adj. 1. Vârtos, tare. 2. (Despre hrană) Substanțial, sățios. – Din fr. consistant. DOOM
consistént adj. m., pl. consisténți; f. consisténtă, pl. consisténte
consistenților
CONSISTÉNT, -Ă, consistenți, -te, adj. 1. Vârtos, tare. 2. (Despre hrană) Substanțial, sățios. – Din fr. consistant. DOOM
consistént adj. m., pl. consisténți; f. consisténtă, pl. consisténte
consistometre
CONSISTOMÉTRU, consistometre, s. n. Aparat folosit pentru măsurarea consistenței unui material. – Din fr. consistomètre. DOOM
consistométru (-me-tru) s. n., art. consistométrul; pl. consistométre
consistometrele
CONSISTOMÉTRU, consistometre, s. n. Aparat folosit pentru măsurarea consistenței unui material. – Din fr. consistomètre. DOOM
consistométru (-me-tru) s. n., art. consistométrul; pl. consistométre
consistometrelor
CONSISTOMÉTRU, consistometre, s. n. Aparat folosit pentru măsurarea consistenței unui material. – Din fr. consistomètre. DOOM
consistométru (-me-tru) s. n., art. consistométrul; pl. consistométre
consistometru
CONSISTOMÉTRU, consistometre, s. n. Aparat folosit pentru măsurarea consistenței unui material. – Din fr. consistomètre. DOOM
consistométru (-me-tru) s. n., art. consistométrul; pl. consistométre
consistometrul
CONSISTOMÉTRU, consistometre, s. n. Aparat folosit pentru măsurarea consistenței unui material. – Din fr. consistomètre. DOOM
consistométru (-me-tru) s. n., art. consistométrul; pl. consistométre
consistometrului
CONSISTOMÉTRU, consistometre, s. n. Aparat folosit pentru măsurarea consistenței unui material. – Din fr. consistomètre. DOOM
consistométru (-me-tru) s. n., art. consistométrul; pl. consistométre
consistorial
CONSISTORIÁL, -Ă, consistoriali, -e, adj. De consistoriu, al consistoriului. [Pr.: -ri-al] – Din fr. consistorial. DOOM
consistoriál (-ri-al) adj. m., pl. consistoriáli; f. consistoriálă, pl. consistoriále
consistoriala
CONSISTORIÁL, -Ă, consistoriali, -e, adj. De consistoriu, al consistoriului. [Pr.: -ri-al] – Din fr. consistorial. DOOM
consistoriál (-ri-al) adj. m., pl. consistoriáli; f. consistoriálă, pl. consistoriále
consistoriale
CONSISTORIÁL, -Ă, consistoriali, -e, adj. De consistoriu, al consistoriului. [Pr.: -ri-al] – Din fr. consistorial. DOOM
consistoriál (-ri-al) adj. m., pl. consistoriáli; f. consistoriálă, pl. consistoriále
consistorialei
CONSISTORIÁL, -Ă, consistoriali, -e, adj. De consistoriu, al consistoriului. [Pr.: -ri-al] – Din fr. consistorial. DOOM
consistoriál (-ri-al) adj. m., pl. consistoriáli; f. consistoriálă, pl. consistoriále
consistorialele
CONSISTORIÁL, -Ă, consistoriali, -e, adj. De consistoriu, al consistoriului. [Pr.: -ri-al] – Din fr. consistorial. DOOM
consistoriál (-ri-al) adj. m., pl. consistoriáli; f. consistoriálă, pl. consistoriále
consistorialelor
CONSISTORIÁL, -Ă, consistoriali, -e, adj. De consistoriu, al consistoriului. [Pr.: -ri-al] – Din fr. consistorial. DOOM
consistoriál (-ri-al) adj. m., pl. consistoriáli; f. consistoriálă, pl. consistoriále
consistoriali
CONSISTORIÁL, -Ă, consistoriali, -e, adj. De consistoriu, al consistoriului. [Pr.: -ri-al] – Din fr. consistorial. DOOM
consistoriál (-ri-al) adj. m., pl. consistoriáli; f. consistoriálă, pl. consistoriále
consistorialii
CONSISTORIÁL, -Ă, consistoriali, -e, adj. De consistoriu, al consistoriului. [Pr.: -ri-al] – Din fr. consistorial. DOOM
consistoriál (-ri-al) adj. m., pl. consistoriáli; f. consistoriálă, pl. consistoriále
consistorialilor
CONSISTORIÁL, -Ă, consistoriali, -e, adj. De consistoriu, al consistoriului. [Pr.: -ri-al] – Din fr. consistorial. DOOM
consistoriál (-ri-al) adj. m., pl. consistoriáli; f. consistoriálă, pl. consistoriále
consistorialul
CONSISTORIÁL, -Ă, consistoriali, -e, adj. De consistoriu, al consistoriului. [Pr.: -ri-al] – Din fr. consistorial. DOOM
consistoriál (-ri-al) adj. m., pl. consistoriáli; f. consistoriálă, pl. consistoriále
consistorialului
CONSISTORIÁL, -Ă, consistoriali, -e, adj. De consistoriu, al consistoriului. [Pr.: -ri-al] – Din fr. consistorial. DOOM
consistoriál (-ri-al) adj. m., pl. consistoriáli; f. consistoriálă, pl. consistoriále
consistorii
CONSISTÓRIU, consistorii, s. n. 1. Adunare de cardinali convocată de papă. 2. Adunare de pastori sau de rabini. 3. Organ administrativ și disciplinar în conducerea unor biserici. – Din lat. consistorium, fr. consistoire. DOOM
consistóriu [riu pron. rĭu] s. n., art. consistóriul; pl. consistórii, art. consistóriile (-ri-i-)
consistoriile
CONSISTÓRIU, consistorii, s. n. 1. Adunare de cardinali convocată de papă. 2. Adunare de pastori sau de rabini. 3. Organ administrativ și disciplinar în conducerea unor biserici. – Din lat. consistorium, fr. consistoire. DOOM
consistóriu [riu pron. rĭu] s. n., art. consistóriul; pl. consistórii, art. consistóriile (-ri-i-)
consistoriilor
CONSISTÓRIU, consistorii, s. n. 1. Adunare de cardinali convocată de papă. 2. Adunare de pastori sau de rabini. 3. Organ administrativ și disciplinar în conducerea unor biserici. – Din lat. consistorium, fr. consistoire. DOOM
consistóriu [riu pron. rĭu] s. n., art. consistóriul; pl. consistórii, art. consistóriile (-ri-i-)
consistoriu
CONSISTÓRIU, consistorii, s. n. 1. Adunare de cardinali convocată de papă. 2. Adunare de pastori sau de rabini. 3. Organ administrativ și disciplinar în conducerea unor biserici. – Din lat. consistorium, fr. consistoire. DOOM
consistóriu [riu pron. rĭu] s. n., art. consistóriul; pl. consistórii, art. consistóriile (-ri-i-)
consistoriul
CONSISTÓRIU, consistorii, s. n. 1. Adunare de cardinali convocată de papă. 2. Adunare de pastori sau de rabini. 3. Organ administrativ și disciplinar în conducerea unor biserici. – Din lat. consistorium, fr. consistoire. DOOM
consistóriu [riu pron. rĭu] s. n., art. consistóriul; pl. consistórii, art. consistóriile (-ri-i-)
consistoriului
CONSISTÓRIU, consistorii, s. n. 1. Adunare de cardinali convocată de papă. 2. Adunare de pastori sau de rabini. 3. Organ administrativ și disciplinar în conducerea unor biserici. – Din lat. consistorium, fr. consistoire. DOOM
consistóriu [riu pron. rĭu] s. n., art. consistóriul; pl. consistórii, art. consistóriile (-ri-i-)
consistând
CONSISTÁ, pers. 3 consístă, vb. I. Intranz. A fi compus, a se alcătui din...; a consta. – Din fr. consister, lat. consistere. DOOM
consistá (a ~) vb., ind. prez. 3 consístă
consistînd
CONSISTÁ, pers. 3 consístă, vb. I. Intranz. A fi compus, a se alcătui din...; a consta. – Din fr. consister, lat. consistere. DOOM
consistá (a ~) vb., ind. prez. 3 consístă
consoana
CONSOÁNĂ, consoane, s. f. Sunet al vorbirii produs în anumite puncte ale canalului fonator prin închiderea (urmată de deschidere bruscă) sau prin strâmtoarea acestuia; semn grafic, literă care reprezintă un asemenea sunet. – Din fr. consonne, lat. consona. DOOM
consoánă s. f., g.-d. art. consoánei; pl. consoáne
consoane
CONSOÁNĂ, consoane, s. f. Sunet al vorbirii produs în anumite puncte ale canalului fonator prin închiderea (urmată de deschidere bruscă) sau prin strâmtoarea acestuia; semn grafic, literă care reprezintă un asemenea sunet. – Din fr. consonne, lat. consona. DOOM
consoánă s. f., g.-d. art. consoánei; pl. consoáne
consoanei
CONSOÁNĂ, consoane, s. f. Sunet al vorbirii produs în anumite puncte ale canalului fonator prin închiderea (urmată de deschidere bruscă) sau prin strâmtoarea acestuia; semn grafic, literă care reprezintă un asemenea sunet. – Din fr. consonne, lat. consona. DOOM
consoánă s. f., g.-d. art. consoánei; pl. consoáne
consoanele
CONSOÁNĂ, consoane, s. f. Sunet al vorbirii produs în anumite puncte ale canalului fonator prin închiderea (urmată de deschidere bruscă) sau prin strâmtoarea acestuia; semn grafic, literă care reprezintă un asemenea sunet. – Din fr. consonne, lat. consona. DOOM
consoánă s. f., g.-d. art. consoánei; pl. consoáne
consoanelor
CONSOÁNĂ, consoane, s. f. Sunet al vorbirii produs în anumite puncte ale canalului fonator prin închiderea (urmată de deschidere bruscă) sau prin strâmtoarea acestuia; semn grafic, literă care reprezintă un asemenea sunet. – Din fr. consonne, lat. consona. DOOM
consoánă s. f., g.-d. art. consoánei; pl. consoáne
consoarta
CONSOÁRTĂ, consoarte, s. f. (Fam.) Soție, nevastă. – Din lat. consors, -tis, (influențat de soartă). DOOM
consoártă (fam.) s. f., g.-d. art. consoártei; pl. consoárte
consoarte
CONSOÁRTĂ, consoarte, s. f. (Fam.) Soție, nevastă. – Din lat. consors, -tis, (influențat de soartă). DOOM
consoártă (fam.) s. f., g.-d. art. consoártei; pl. consoárte
consoartei
CONSOÁRTĂ, consoarte, s. f. (Fam.) Soție, nevastă. – Din lat. consors, -tis, (influențat de soartă). DOOM
consoártă (fam.) s. f., g.-d. art. consoártei; pl. consoárte
consoartele
CONSOÁRTĂ, consoarte, s. f. (Fam.) Soție, nevastă. – Din lat. consors, -tis, (influențat de soartă). DOOM
consoártă (fam.) s. f., g.-d. art. consoártei; pl. consoárte
consoartelor
CONSOÁRTĂ, consoarte, s. f. (Fam.) Soție, nevastă. – Din lat. consors, -tis, (influențat de soartă). DOOM
consoártă (fam.) s. f., g.-d. art. consoártei; pl. consoárte
consola
CONSOLÁ, consolez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) alina, a(-și) ușura durerea, necazul, întristarea; a (se) mângâia (sufletește). – Din fr. consoler, lat. consolare. DOOM
consolá (a ~) vb., ind. prez. 3 consoleáză
consola
CONSÓLĂ, console, s. f. 1. Mobilă în formă de policioară sau de măsuță rezemată de perete și pe care se așază vaze, statuete etc. 2. Element arhitectural (ornamental) de lemn, de piatră etc., folosit la sprijinirea unei cornișe, a unui balcon etc. 3. Element de construcție care iese cu unul dintre capete în afara punctului de reazem, având rolul de a suporta o sarcină pe latura orizontală superioară. – Din fr. console. DOOM
consólă s. f., g.-d. art. consólei; pl. consóle
consolabil
CONSOLÁBIL, -Ă, consolabili, -e, adj. Care poate fi consolat (ușor). – Din fr. consolable. DOOM
consolábil adj. m., pl. consolábili; f. consolábilă, pl. consolábile
consolabila
CONSOLÁBIL, -Ă, consolabili, -e, adj. Care poate fi consolat (ușor). – Din fr. consolable. DOOM
consolábil adj. m., pl. consolábili; f. consolábilă, pl. consolábile
consolabile
CONSOLÁBIL, -Ă, consolabili, -e, adj. Care poate fi consolat (ușor). – Din fr. consolable. DOOM
consolábil adj. m., pl. consolábili; f. consolábilă, pl. consolábile
consolabilei
CONSOLÁBIL, -Ă, consolabili, -e, adj. Care poate fi consolat (ușor). – Din fr. consolable. DOOM
consolábil adj. m., pl. consolábili; f. consolábilă, pl. consolábile
consolabilele
CONSOLÁBIL, -Ă, consolabili, -e, adj. Care poate fi consolat (ușor). – Din fr. consolable. DOOM
consolábil adj. m., pl. consolábili; f. consolábilă, pl. consolábile
consolabilelor
CONSOLÁBIL, -Ă, consolabili, -e, adj. Care poate fi consolat (ușor). – Din fr. consolable. DOOM
consolábil adj. m., pl. consolábili; f. consolábilă, pl. consolábile
consolabili
CONSOLÁBIL, -Ă, consolabili, -e, adj. Care poate fi consolat (ușor). – Din fr. consolable. DOOM
consolábil adj. m., pl. consolábili; f. consolábilă, pl. consolábile
consolabilii
CONSOLÁBIL, -Ă, consolabili, -e, adj. Care poate fi consolat (ușor). – Din fr. consolable. DOOM
consolábil adj. m., pl. consolábili; f. consolábilă, pl. consolábile
consolabililor
CONSOLÁBIL, -Ă, consolabili, -e, adj. Care poate fi consolat (ușor). – Din fr. consolable. DOOM
consolábil adj. m., pl. consolábili; f. consolábilă, pl. consolábile
consolabilul
CONSOLÁBIL, -Ă, consolabili, -e, adj. Care poate fi consolat (ușor). – Din fr. consolable. DOOM
consolábil adj. m., pl. consolábili; f. consolábilă, pl. consolábile
consolabilului
CONSOLÁBIL, -Ă, consolabili, -e, adj. Care poate fi consolat (ușor). – Din fr. consolable. DOOM
consolábil adj. m., pl. consolábili; f. consolábilă, pl. consolábile
consolai
CONSOLÁ, consolez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) alina, a(-și) ușura durerea, necazul, întristarea; a (se) mângâia (sufletește). – Din fr. consoler, lat. consolare. DOOM
consolá (a ~) vb., ind. prez. 3 consoleáză
consolam
CONSOLÁ, consolez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) alina, a(-și) ușura durerea, necazul, întristarea; a (se) mângâia (sufletește). – Din fr. consoler, lat. consolare. DOOM
consolá (a ~) vb., ind. prez. 3 consoleáză
consolant
CONSOLÁNT, -Ă, consolanți, -te, adj. (Rar) Care consolează; consolator. – Din fr. consolant. DOOM
consolánt (rar) adj. m., pl. consolánți; f. consolántă, pl. consolánte
consolanta
CONSOLÁNT, -Ă, consolanți, -te, adj. (Rar) Care consolează; consolator. – Din fr. consolant. DOOM
consolánt (rar) adj. m., pl. consolánți; f. consolántă, pl. consolánte
consolante
CONSOLÁNT, -Ă, consolanți, -te, adj. (Rar) Care consolează; consolator. – Din fr. consolant. DOOM
consolánt (rar) adj. m., pl. consolánți; f. consolántă, pl. consolánte
consolantei
CONSOLÁNT, -Ă, consolanți, -te, adj. (Rar) Care consolează; consolator. – Din fr. consolant. DOOM
consolánt (rar) adj. m., pl. consolánți; f. consolántă, pl. consolánte
consolantele
CONSOLÁNT, -Ă, consolanți, -te, adj. (Rar) Care consolează; consolator. – Din fr. consolant. DOOM
consolánt (rar) adj. m., pl. consolánți; f. consolántă, pl. consolánte
consolantelor
CONSOLÁNT, -Ă, consolanți, -te, adj. (Rar) Care consolează; consolator. – Din fr. consolant. DOOM
consolánt (rar) adj. m., pl. consolánți; f. consolántă, pl. consolánte
consolantul
CONSOLÁNT, -Ă, consolanți, -te, adj. (Rar) Care consolează; consolator. – Din fr. consolant. DOOM
consolánt (rar) adj. m., pl. consolánți; f. consolántă, pl. consolánte
consolantului
CONSOLÁNT, -Ă, consolanți, -te, adj. (Rar) Care consolează; consolator. – Din fr. consolant. DOOM
consolánt (rar) adj. m., pl. consolánți; f. consolántă, pl. consolánte
consolanți
CONSOLÁNT, -Ă, consolanți, -te, adj. (Rar) Care consolează; consolator. – Din fr. consolant. DOOM
consolánt (rar) adj. m., pl. consolánți; f. consolántă, pl. consolánte
consolanții
CONSOLÁNT, -Ă, consolanți, -te, adj. (Rar) Care consolează; consolator. – Din fr. consolant. DOOM
consolánt (rar) adj. m., pl. consolánți; f. consolántă, pl. consolánte
consolanților
CONSOLÁNT, -Ă, consolanți, -te, adj. (Rar) Care consolează; consolator. – Din fr. consolant. DOOM
consolánt (rar) adj. m., pl. consolánți; f. consolántă, pl. consolánte
consolare
CONSOLÁ, consolez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) alina, a(-și) ușura durerea, necazul, întristarea; a (se) mângâia (sufletește). – Din fr. consoler, lat. consolare. DOOM
consolá (a ~) vb., ind. prez. 3 consoleáză
consolare
CONSOLÁRE, consolări, s. f. Acțiunea de a (se) consola și rezultatul ei; mângâiere, împăcare, alinare (sufletească); consolație. – V. consola. DOOM
consoláre s. f., g.-d. art. consolắrii; pl. consolắri
consolarea
CONSOLÁRE, consolări, s. f. Acțiunea de a (se) consola și rezultatul ei; mângâiere, împăcare, alinare (sufletească); consolație. – V. consola. DOOM
consoláre s. f., g.-d. art. consolắrii; pl. consolắri
consolară
CONSOLÁ, consolez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) alina, a(-și) ușura durerea, necazul, întristarea; a (se) mângâia (sufletește). – Din fr. consoler, lat. consolare. DOOM
consolá (a ~) vb., ind. prez. 3 consoleáză
consolarăm
CONSOLÁ, consolez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) alina, a(-și) ușura durerea, necazul, întristarea; a (se) mângâia (sufletește). – Din fr. consoler, lat. consolare. DOOM
consolá (a ~) vb., ind. prez. 3 consoleáză
consolarăți
CONSOLÁ, consolez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) alina, a(-și) ușura durerea, necazul, întristarea; a (se) mângâia (sufletește). – Din fr. consoler, lat. consolare. DOOM
consolá (a ~) vb., ind. prez. 3 consoleáză
consolase
CONSOLÁ, consolez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) alina, a(-și) ușura durerea, necazul, întristarea; a (se) mângâia (sufletește). – Din fr. consoler, lat. consolare. DOOM
consolá (a ~) vb., ind. prez. 3 consoleáză
consolasem
CONSOLÁ, consolez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) alina, a(-și) ușura durerea, necazul, întristarea; a (se) mângâia (sufletește). – Din fr. consoler, lat. consolare. DOOM
consolá (a ~) vb., ind. prez. 3 consoleáză
consolaseră
CONSOLÁ, consolez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) alina, a(-și) ușura durerea, necazul, întristarea; a (se) mângâia (sufletește). – Din fr. consoler, lat. consolare. DOOM
consolá (a ~) vb., ind. prez. 3 consoleáză
consolaserăm
CONSOLÁ, consolez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) alina, a(-și) ușura durerea, necazul, întristarea; a (se) mângâia (sufletește). – Din fr. consoler, lat. consolare. DOOM
consolá (a ~) vb., ind. prez. 3 consoleáză
consolaserăți
CONSOLÁ, consolez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) alina, a(-și) ușura durerea, necazul, întristarea; a (se) mângâia (sufletește). – Din fr. consoler, lat. consolare. DOOM
consolá (a ~) vb., ind. prez. 3 consoleáză
consolaseși
CONSOLÁ, consolez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) alina, a(-și) ușura durerea, necazul, întristarea; a (se) mângâia (sufletește). – Din fr. consoler, lat. consolare. DOOM
consolá (a ~) vb., ind. prez. 3 consoleáză
consolaseți
CONSOLÁ, consolez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) alina, a(-și) ușura durerea, necazul, întristarea; a (se) mângâia (sufletește). – Din fr. consoler, lat. consolare. DOOM
consolá (a ~) vb., ind. prez. 3 consoleáză
consolat
CONSOLÁ, consolez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) alina, a(-și) ușura durerea, necazul, întristarea; a (se) mângâia (sufletește). – Din fr. consoler, lat. consolare. DOOM
consolá (a ~) vb., ind. prez. 3 consoleáză
consolat
CONSOLÁ, consolez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) alina, a(-și) ușura durerea, necazul, întristarea; a (se) mângâia (sufletește). – Din fr. consoler, lat. consolare.
consolatoare
CONSOLATÓR, -OÁRE, consolatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care consolează; consolant. – Din fr. consolateur. DOOM
consolatór adj. m., pl. consolatóri; f. sg. și pl. consolatoáre
consolatoarea
CONSOLATÓR, -OÁRE, consolatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care consolează; consolant. – Din fr. consolateur. DOOM
consolatór adj. m., pl. consolatóri; f. sg. și pl. consolatoáre
consolatoarei
CONSOLATÓR, -OÁRE, consolatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care consolează; consolant. – Din fr. consolateur. DOOM
consolatór adj. m., pl. consolatóri; f. sg. și pl. consolatoáre
consolatoarele
CONSOLATÓR, -OÁRE, consolatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care consolează; consolant. – Din fr. consolateur. DOOM
consolatór adj. m., pl. consolatóri; f. sg. și pl. consolatoáre
consolatoarelor
CONSOLATÓR, -OÁRE, consolatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care consolează; consolant. – Din fr. consolateur. DOOM
consolatór adj. m., pl. consolatóri; f. sg. și pl. consolatoáre
consolator
CONSOLATÓR, -OÁRE, consolatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care consolează; consolant. – Din fr. consolateur. DOOM
consolatór adj. m., pl. consolatóri; f. sg. și pl. consolatoáre
consolatori
CONSOLATÓR, -OÁRE, consolatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care consolează; consolant. – Din fr. consolateur. DOOM
consolatór adj. m., pl. consolatóri; f. sg. și pl. consolatoáre
consolatorii
CONSOLATÓR, -OÁRE, consolatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care consolează; consolant. – Din fr. consolateur. DOOM
consolatór adj. m., pl. consolatóri; f. sg. și pl. consolatoáre
consolatorilor
CONSOLATÓR, -OÁRE, consolatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care consolează; consolant. – Din fr. consolateur. DOOM
consolatór adj. m., pl. consolatóri; f. sg. și pl. consolatoáre
consolatorul
CONSOLATÓR, -OÁRE, consolatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care consolează; consolant. – Din fr. consolateur. DOOM
consolatór adj. m., pl. consolatóri; f. sg. și pl. consolatoáre
consolatorului
CONSOLATÓR, -OÁRE, consolatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care consolează; consolant. – Din fr. consolateur. DOOM
consolatór adj. m., pl. consolatóri; f. sg. și pl. consolatoáre
consolau
CONSOLÁ, consolez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) alina, a(-și) ușura durerea, necazul, întristarea; a (se) mângâia (sufletește). – Din fr. consoler, lat. consolare. DOOM
consolá (a ~) vb., ind. prez. 3 consoleáză
consolași
CONSOLÁ, consolez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) alina, a(-și) ușura durerea, necazul, întristarea; a (se) mângâia (sufletește). – Din fr. consoler, lat. consolare. DOOM
consolá (a ~) vb., ind. prez. 3 consoleáză
consolați
CONSOLÁ, consolez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) alina, a(-și) ușura durerea, necazul, întristarea; a (se) mângâia (sufletește). – Din fr. consoler, lat. consolare. DOOM
consolá (a ~) vb., ind. prez. 3 consoleáză
consolația
CONSOLAȚIÚNE s. f. v. consolație. DOOM
consoláție (înv.) (-ți-e) s. f., art. consoláția (-ți-a), g.-d. art. consoláției; pl. consoláții, art. consoláțiile (-ți-i-)
consolație
CONSOLAȚIÚNE s. f. v. consolație. DOOM
consoláție (înv.) (-ți-e) s. f., art. consoláția (-ți-a), g.-d. art. consoláției; pl. consoláții, art. consoláțiile (-ți-i-)
consolației
CONSOLAȚIÚNE s. f. v. consolație. DOOM
consoláție (înv.) (-ți-e) s. f., art. consoláția (-ți-a), g.-d. art. consoláției; pl. consoláții, art. consoláțiile (-ți-i-)
consolații
CONSOLAȚIÚNE s. f. v. consolație. DOOM
consoláție (înv.) (-ți-e) s. f., art. consoláția (-ți-a), g.-d. art. consoláției; pl. consoláții, art. consoláțiile (-ți-i-)
consolațiile
CONSOLAȚIÚNE s. f. v. consolație. DOOM
consoláție (înv.) (-ți-e) s. f., art. consoláția (-ți-a), g.-d. art. consoláției; pl. consoláții, art. consoláțiile (-ți-i-)
consolațiilor
CONSOLAȚIÚNE s. f. v. consolație. DOOM
consoláție (înv.) (-ți-e) s. f., art. consoláția (-ți-a), g.-d. art. consoláției; pl. consoláții, art. consoláțiile (-ți-i-)
consolațiune
CONSOLAȚIÚNE s. f. v. consolație. DOOM
consoláție (înv.) (-ți-e) s. f., art. consoláția (-ți-a), g.-d. art. consoláției; pl. consoláții, art. consoláțiile (-ți-i-)
console
CONSÓLĂ, console, s. f. 1. Mobilă în formă de policioară sau de măsuță rezemată de perete și pe care se așază vaze, statuete etc. 2. Element arhitectural (ornamental) de lemn, de piatră etc., folosit la sprijinirea unei cornișe, a unui balcon etc. 3. Element de construcție care iese cu unul dintre capete în afara punctului de reazem, având rolul de a suporta o sarcină pe latura orizontală superioară. – Din fr. console. DOOM
consólă s. f., g.-d. art. consólei; pl. consóle
consolează
CONSOLÁ, consolez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) alina, a(-și) ușura durerea, necazul, întristarea; a (se) mângâia (sufletește). – Din fr. consoler, lat. consolare. DOOM
consolá (a ~) vb., ind. prez. 3 consoleáză
consolei
CONSÓLĂ, console, s. f. 1. Mobilă în formă de policioară sau de măsuță rezemată de perete și pe care se așază vaze, statuete etc. 2. Element arhitectural (ornamental) de lemn, de piatră etc., folosit la sprijinirea unei cornișe, a unui balcon etc. 3. Element de construcție care iese cu unul dintre capete în afara punctului de reazem, având rolul de a suporta o sarcină pe latura orizontală superioară. – Din fr. console. DOOM
consólă s. f., g.-d. art. consólei; pl. consóle
consolele
CONSÓLĂ, console, s. f. 1. Mobilă în formă de policioară sau de măsuță rezemată de perete și pe care se așază vaze, statuete etc. 2. Element arhitectural (ornamental) de lemn, de piatră etc., folosit la sprijinirea unei cornișe, a unui balcon etc. 3. Element de construcție care iese cu unul dintre capete în afara punctului de reazem, având rolul de a suporta o sarcină pe latura orizontală superioară. – Din fr. console. DOOM
consólă s. f., g.-d. art. consólei; pl. consóle
consolelor
CONSÓLĂ, console, s. f. 1. Mobilă în formă de policioară sau de măsuță rezemată de perete și pe care se așază vaze, statuete etc. 2. Element arhitectural (ornamental) de lemn, de piatră etc., folosit la sprijinirea unei cornișe, a unui balcon etc. 3. Element de construcție care iese cu unul dintre capete în afara punctului de reazem, având rolul de a suporta o sarcină pe latura orizontală superioară. – Din fr. console. DOOM
consólă s. f., g.-d. art. consólei; pl. consóle
consolez
CONSOLÁ, consolez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) alina, a(-și) ușura durerea, necazul, întristarea; a (se) mângâia (sufletește). – Din fr. consoler, lat. consolare. DOOM
consolá (a ~) vb., ind. prez. 3 consoleáză
consoleze
CONSOLÁ, consolez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) alina, a(-și) ușura durerea, necazul, întristarea; a (se) mângâia (sufletește). – Din fr. consoler, lat. consolare. DOOM
consolá (a ~) vb., ind. prez. 3 consoleáză
consolezi
CONSOLÁ, consolez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) alina, a(-și) ușura durerea, necazul, întristarea; a (se) mângâia (sufletește). – Din fr. consoler, lat. consolare. DOOM
consolá (a ~) vb., ind. prez. 3 consoleáză
consolida
CONSOLIDÁ, consolidez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face sau a deveni tare, solid, durabil; a (se) întări, a se închega. 2. Tranz. A mări (prin diferite operații, lucrări etc.) capacitatea de rezistență a unui sistem tehnic. – Din fr. consolider, lat. consolidare. DOOM
consolidá (a ~) vb., ind. prez. 3 consolideáză
consolidabil
CONSOLIDÁBIL, -Ă, consolidabili, -e, adj. Care poate fi consolidat. – Din fr. consolidable.
consolidabila
CONSOLIDÁBIL, -Ă, consolidabili, -e, adj. Care poate fi consolidat. – Din fr. consolidable.
consolidabile
CONSOLIDÁBIL, -Ă, consolidabili, -e, adj. Care poate fi consolidat. – Din fr. consolidable.
consolidabilei
CONSOLIDÁBIL, -Ă, consolidabili, -e, adj. Care poate fi consolidat. – Din fr. consolidable.
consolidabilele
CONSOLIDÁBIL, -Ă, consolidabili, -e, adj. Care poate fi consolidat. – Din fr. consolidable.
consolidabilelor
CONSOLIDÁBIL, -Ă, consolidabili, -e, adj. Care poate fi consolidat. – Din fr. consolidable.
consolidabili
CONSOLIDÁBIL, -Ă, consolidabili, -e, adj. Care poate fi consolidat. – Din fr. consolidable.
consolidabilii
CONSOLIDÁBIL, -Ă, consolidabili, -e, adj. Care poate fi consolidat. – Din fr. consolidable.
consolidabililor
CONSOLIDÁBIL, -Ă, consolidabili, -e, adj. Care poate fi consolidat. – Din fr. consolidable.
consolidabilul
CONSOLIDÁBIL, -Ă, consolidabili, -e, adj. Care poate fi consolidat. – Din fr. consolidable.
consolidabilului
CONSOLIDÁBIL, -Ă, consolidabili, -e, adj. Care poate fi consolidat. – Din fr. consolidable.
consolidai
CONSOLIDÁ, consolidez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face sau a deveni tare, solid, durabil; a (se) întări, a se închega. 2. Tranz. A mări (prin diferite operații, lucrări etc.) capacitatea de rezistență a unui sistem tehnic. – Din fr. consolider, lat. consolidare. DOOM
consolidá (a ~) vb., ind. prez. 3 consolideáză
consolidam
CONSOLIDÁ, consolidez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face sau a deveni tare, solid, durabil; a (se) întări, a se închega. 2. Tranz. A mări (prin diferite operații, lucrări etc.) capacitatea de rezistență a unui sistem tehnic. – Din fr. consolider, lat. consolidare. DOOM
consolidá (a ~) vb., ind. prez. 3 consolideáză
consolidant
CONSOLIDÁNT, -Ă, consolidanți, -te, adj. Consolidator. – Din fr. consolidant. DOOM
consolidánt adj. m., pl. consolidánți; f. consolidántă, pl. consolidánte
consolidanta
CONSOLIDÁNT, -Ă, consolidanți, -te, adj. Consolidator. – Din fr. consolidant. DOOM
consolidánt adj. m., pl. consolidánți; f. consolidántă, pl. consolidánte
consolidante
CONSOLIDÁNT, -Ă, consolidanți, -te, adj. Consolidator. – Din fr. consolidant. DOOM
consolidánt adj. m., pl. consolidánți; f. consolidántă, pl. consolidánte
consolidantei
CONSOLIDÁNT, -Ă, consolidanți, -te, adj. Consolidator. – Din fr. consolidant. DOOM
consolidánt adj. m., pl. consolidánți; f. consolidántă, pl. consolidánte
consolidantele
CONSOLIDÁNT, -Ă, consolidanți, -te, adj. Consolidator. – Din fr. consolidant. DOOM
consolidánt adj. m., pl. consolidánți; f. consolidántă, pl. consolidánte
consolidantelor
CONSOLIDÁNT, -Ă, consolidanți, -te, adj. Consolidator. – Din fr. consolidant. DOOM
consolidánt adj. m., pl. consolidánți; f. consolidántă, pl. consolidánte
consolidantul
CONSOLIDÁNT, -Ă, consolidanți, -te, adj. Consolidator. – Din fr. consolidant. DOOM
consolidánt adj. m., pl. consolidánți; f. consolidántă, pl. consolidánte
consolidantului
CONSOLIDÁNT, -Ă, consolidanți, -te, adj. Consolidator. – Din fr. consolidant. DOOM
consolidánt adj. m., pl. consolidánți; f. consolidántă, pl. consolidánte
consolidanți
CONSOLIDÁNT, -Ă, consolidanți, -te, adj. Consolidator. – Din fr. consolidant. DOOM
consolidánt adj. m., pl. consolidánți; f. consolidántă, pl. consolidánte
consolidanții
CONSOLIDÁNT, -Ă, consolidanți, -te, adj. Consolidator. – Din fr. consolidant. DOOM
consolidánt adj. m., pl. consolidánți; f. consolidántă, pl. consolidánte
consolidanților
CONSOLIDÁNT, -Ă, consolidanți, -te, adj. Consolidator. – Din fr. consolidant. DOOM
consolidánt adj. m., pl. consolidánți; f. consolidántă, pl. consolidánte
consolidare
CONSOLIDÁ, consolidez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face sau a deveni tare, solid, durabil; a (se) întări, a se închega. 2. Tranz. A mări (prin diferite operații, lucrări etc.) capacitatea de rezistență a unui sistem tehnic. – Din fr. consolider, lat. consolidare. DOOM
consolidá (a ~) vb., ind. prez. 3 consolideáză
consolidare
CONSOLIDÁRE, consolidări, s. f. Acțiunea de a (se) consolida și rezultatul ei; întărire, închegare. – V. consolida. DOOM
consolidáre s. f., g.-d. art. consolidắrii; pl. consolidắri
consolidarea
CONSOLIDÁRE, consolidări, s. f. Acțiunea de a (se) consolida și rezultatul ei; întărire, închegare. – V. consolida. DOOM
consolidáre s. f., g.-d. art. consolidắrii; pl. consolidắri
consolidară
CONSOLIDÁ, consolidez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face sau a deveni tare, solid, durabil; a (se) întări, a se închega. 2. Tranz. A mări (prin diferite operații, lucrări etc.) capacitatea de rezistență a unui sistem tehnic. – Din fr. consolider, lat. consolidare. DOOM
consolidá (a ~) vb., ind. prez. 3 consolideáză
consolidarăm
CONSOLIDÁ, consolidez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face sau a deveni tare, solid, durabil; a (se) întări, a se închega. 2. Tranz. A mări (prin diferite operații, lucrări etc.) capacitatea de rezistență a unui sistem tehnic. – Din fr. consolider, lat. consolidare. DOOM
consolidá (a ~) vb., ind. prez. 3 consolideáză
consolidarăți
CONSOLIDÁ, consolidez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face sau a deveni tare, solid, durabil; a (se) întări, a se închega. 2. Tranz. A mări (prin diferite operații, lucrări etc.) capacitatea de rezistență a unui sistem tehnic. – Din fr. consolider, lat. consolidare. DOOM
consolidá (a ~) vb., ind. prez. 3 consolideáză
consolidase
CONSOLIDÁ, consolidez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face sau a deveni tare, solid, durabil; a (se) întări, a se închega. 2. Tranz. A mări (prin diferite operații, lucrări etc.) capacitatea de rezistență a unui sistem tehnic. – Din fr. consolider, lat. consolidare. DOOM
consolidá (a ~) vb., ind. prez. 3 consolideáză
consolidasem
CONSOLIDÁ, consolidez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face sau a deveni tare, solid, durabil; a (se) întări, a se închega. 2. Tranz. A mări (prin diferite operații, lucrări etc.) capacitatea de rezistență a unui sistem tehnic. – Din fr. consolider, lat. consolidare. DOOM
consolidá (a ~) vb., ind. prez. 3 consolideáză
consolidaseră
CONSOLIDÁ, consolidez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face sau a deveni tare, solid, durabil; a (se) întări, a se închega. 2. Tranz. A mări (prin diferite operații, lucrări etc.) capacitatea de rezistență a unui sistem tehnic. – Din fr. consolider, lat. consolidare. DOOM
consolidá (a ~) vb., ind. prez. 3 consolideáză
consolidaserăm
CONSOLIDÁ, consolidez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face sau a deveni tare, solid, durabil; a (se) întări, a se închega. 2. Tranz. A mări (prin diferite operații, lucrări etc.) capacitatea de rezistență a unui sistem tehnic. – Din fr. consolider, lat. consolidare. DOOM
consolidá (a ~) vb., ind. prez. 3 consolideáză
consolidaserăți
CONSOLIDÁ, consolidez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face sau a deveni tare, solid, durabil; a (se) întări, a se închega. 2. Tranz. A mări (prin diferite operații, lucrări etc.) capacitatea de rezistență a unui sistem tehnic. – Din fr. consolider, lat. consolidare. DOOM
consolidá (a ~) vb., ind. prez. 3 consolideáză
consolidaseși
CONSOLIDÁ, consolidez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face sau a deveni tare, solid, durabil; a (se) întări, a se închega. 2. Tranz. A mări (prin diferite operații, lucrări etc.) capacitatea de rezistență a unui sistem tehnic. – Din fr. consolider, lat. consolidare. DOOM
consolidá (a ~) vb., ind. prez. 3 consolideáză
consolidaseți
CONSOLIDÁ, consolidez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face sau a deveni tare, solid, durabil; a (se) întări, a se închega. 2. Tranz. A mări (prin diferite operații, lucrări etc.) capacitatea de rezistență a unui sistem tehnic. – Din fr. consolider, lat. consolidare. DOOM
consolidá (a ~) vb., ind. prez. 3 consolideáză
consolidat
CONSOLIDÁ, consolidez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face sau a deveni tare, solid, durabil; a (se) întări, a se închega. 2. Tranz. A mări (prin diferite operații, lucrări etc.) capacitatea de rezistență a unui sistem tehnic. – Din fr. consolider, lat. consolidare. DOOM
consolidá (a ~) vb., ind. prez. 3 consolideáză
consolidatoare
CONSOLIDATÓR, -OÁRE, consolidatori, -oare, adj. Care consolidează, întărește; întăritor, de sprijin; consolidant. – Consolida + suf. -tor. DOOM
consolidatór adj. m., pl. consolidatóri; f. sg. și pl. consolidatoáre
consolidatoarea
CONSOLIDATÓR, -OÁRE, consolidatori, -oare, adj. Care consolidează, întărește; întăritor, de sprijin; consolidant. – Consolida + suf. -tor. DOOM
consolidatór adj. m., pl. consolidatóri; f. sg. și pl. consolidatoáre
consolidatoarei
CONSOLIDATÓR, -OÁRE, consolidatori, -oare, adj. Care consolidează, întărește; întăritor, de sprijin; consolidant. – Consolida + suf. -tor. DOOM
consolidatór adj. m., pl. consolidatóri; f. sg. și pl. consolidatoáre
consolidatoarele
CONSOLIDATÓR, -OÁRE, consolidatori, -oare, adj. Care consolidează, întărește; întăritor, de sprijin; consolidant. – Consolida + suf. -tor. DOOM
consolidatór adj. m., pl. consolidatóri; f. sg. și pl. consolidatoáre
consolidatoarelor
CONSOLIDATÓR, -OÁRE, consolidatori, -oare, adj. Care consolidează, întărește; întăritor, de sprijin; consolidant. – Consolida + suf. -tor. DOOM
consolidatór adj. m., pl. consolidatóri; f. sg. și pl. consolidatoáre
consolidator
CONSOLIDATÓR, -OÁRE, consolidatori, -oare, adj. Care consolidează, întărește; întăritor, de sprijin; consolidant. – Consolida + suf. -tor. DOOM
consolidatór adj. m., pl. consolidatóri; f. sg. și pl. consolidatoáre
consolidatori
CONSOLIDATÓR, -OÁRE, consolidatori, -oare, adj. Care consolidează, întărește; întăritor, de sprijin; consolidant. – Consolida + suf. -tor. DOOM
consolidatór adj. m., pl. consolidatóri; f. sg. și pl. consolidatoáre
consolidatorii
CONSOLIDATÓR, -OÁRE, consolidatori, -oare, adj. Care consolidează, întărește; întăritor, de sprijin; consolidant. – Consolida + suf. -tor. DOOM
consolidatór adj. m., pl. consolidatóri; f. sg. și pl. consolidatoáre
consolidatorilor
CONSOLIDATÓR, -OÁRE, consolidatori, -oare, adj. Care consolidează, întărește; întăritor, de sprijin; consolidant. – Consolida + suf. -tor. DOOM
consolidatór adj. m., pl. consolidatóri; f. sg. și pl. consolidatoáre
consolidatorul
CONSOLIDATÓR, -OÁRE, consolidatori, -oare, adj. Care consolidează, întărește; întăritor, de sprijin; consolidant. – Consolida + suf. -tor. DOOM
consolidatór adj. m., pl. consolidatóri; f. sg. și pl. consolidatoáre
consolidatorului
CONSOLIDATÓR, -OÁRE, consolidatori, -oare, adj. Care consolidează, întărește; întăritor, de sprijin; consolidant. – Consolida + suf. -tor. DOOM
consolidatór adj. m., pl. consolidatóri; f. sg. și pl. consolidatoáre
consolidau
CONSOLIDÁ, consolidez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face sau a deveni tare, solid, durabil; a (se) întări, a se închega. 2. Tranz. A mări (prin diferite operații, lucrări etc.) capacitatea de rezistență a unui sistem tehnic. – Din fr. consolider, lat. consolidare. DOOM
consolidá (a ~) vb., ind. prez. 3 consolideáză
consolidași
CONSOLIDÁ, consolidez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face sau a deveni tare, solid, durabil; a (se) întări, a se închega. 2. Tranz. A mări (prin diferite operații, lucrări etc.) capacitatea de rezistență a unui sistem tehnic. – Din fr. consolider, lat. consolidare. DOOM
consolidá (a ~) vb., ind. prez. 3 consolideáză
consolidați
CONSOLIDÁ, consolidez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face sau a deveni tare, solid, durabil; a (se) întări, a se închega. 2. Tranz. A mări (prin diferite operații, lucrări etc.) capacitatea de rezistență a unui sistem tehnic. – Din fr. consolider, lat. consolidare. DOOM
consolidá (a ~) vb., ind. prez. 3 consolideáză
consolidația
CONSOLIDÁȚIE, consolidații, s. f. Consolidare. – Din fr. consolidation. DOOM
consolidáție (rar) (-ți-e) s. f., art. consolidáția (-ți-a), g.-d. art. consolidáției; pl. consolidáții, art. consolidáțiile (-ți-i-)
consolidație
CONSOLIDÁȚIE, consolidații, s. f. Consolidare. – Din fr. consolidation. DOOM
consolidáție (rar) (-ți-e) s. f., art. consolidáția (-ți-a), g.-d. art. consolidáției; pl. consolidáții, art. consolidáțiile (-ți-i-)
consolidației
CONSOLIDÁȚIE, consolidații, s. f. Consolidare. – Din fr. consolidation. DOOM
consolidáție (rar) (-ți-e) s. f., art. consolidáția (-ți-a), g.-d. art. consolidáției; pl. consolidáții, art. consolidáțiile (-ți-i-)
consolidații
CONSOLIDÁȚIE, consolidații, s. f. Consolidare. – Din fr. consolidation. DOOM
consolidáție (rar) (-ți-e) s. f., art. consolidáția (-ți-a), g.-d. art. consolidáției; pl. consolidáții, art. consolidáțiile (-ți-i-)
consolidațiile
CONSOLIDÁȚIE, consolidații, s. f. Consolidare. – Din fr. consolidation. DOOM
consolidáție (rar) (-ți-e) s. f., art. consolidáția (-ți-a), g.-d. art. consolidáției; pl. consolidáții, art. consolidáțiile (-ți-i-)
consolidațiilor
CONSOLIDÁȚIE, consolidații, s. f. Consolidare. – Din fr. consolidation. DOOM
consolidáție (rar) (-ți-e) s. f., art. consolidáția (-ți-a), g.-d. art. consolidáției; pl. consolidáții, art. consolidáțiile (-ți-i-)
consolidațiune
CONSOLIDAȚIÚNE s.f. v. consolidație.
consolidează
CONSOLIDÁ, consolidez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face sau a deveni tare, solid, durabil; a (se) întări, a se închega. 2. Tranz. A mări (prin diferite operații, lucrări etc.) capacitatea de rezistență a unui sistem tehnic. – Din fr. consolider, lat. consolidare. DOOM
consolidá (a ~) vb., ind. prez. 3 consolideáză
consolidez
CONSOLIDÁ, consolidez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face sau a deveni tare, solid, durabil; a (se) întări, a se închega. 2. Tranz. A mări (prin diferite operații, lucrări etc.) capacitatea de rezistență a unui sistem tehnic. – Din fr. consolider, lat. consolidare. DOOM
consolidá (a ~) vb., ind. prez. 3 consolideáză
consolideze
CONSOLIDÁ, consolidez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face sau a deveni tare, solid, durabil; a (se) întări, a se închega. 2. Tranz. A mări (prin diferite operații, lucrări etc.) capacitatea de rezistență a unui sistem tehnic. – Din fr. consolider, lat. consolidare. DOOM
consolidá (a ~) vb., ind. prez. 3 consolideáză
consolidezi
CONSOLIDÁ, consolidez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face sau a deveni tare, solid, durabil; a (se) întări, a se închega. 2. Tranz. A mări (prin diferite operații, lucrări etc.) capacitatea de rezistență a unui sistem tehnic. – Din fr. consolider, lat. consolidare. DOOM
consolidá (a ~) vb., ind. prez. 3 consolideáză
consolidând
CONSOLIDÁ, consolidez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face sau a deveni tare, solid, durabil; a (se) întări, a se închega. 2. Tranz. A mări (prin diferite operații, lucrări etc.) capacitatea de rezistență a unui sistem tehnic. – Din fr. consolider, lat. consolidare. DOOM
consolidá (a ~) vb., ind. prez. 3 consolideáză
consolidînd
CONSOLIDÁ, consolidez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face sau a deveni tare, solid, durabil; a (se) întări, a se închega. 2. Tranz. A mări (prin diferite operații, lucrări etc.) capacitatea de rezistență a unui sistem tehnic. – Din fr. consolider, lat. consolidare. DOOM
consolidá (a ~) vb., ind. prez. 3 consolideáză
consolidări
CONSOLIDÁRE, consolidări, s. f. Acțiunea de a (se) consolida și rezultatul ei; întărire, închegare. – V. consolida. DOOM
consolidáre s. f., g.-d. art. consolidắrii; pl. consolidắri
consolidării
CONSOLIDÁRE, consolidări, s. f. Acțiunea de a (se) consolida și rezultatul ei; întărire, închegare. – V. consolida. DOOM
consolidáre s. f., g.-d. art. consolidắrii; pl. consolidắri
consolidările
CONSOLIDÁRE, consolidări, s. f. Acțiunea de a (se) consolida și rezultatul ei; întărire, închegare. – V. consolida. DOOM
consolidáre s. f., g.-d. art. consolidắrii; pl. consolidắri
consolidărilor
CONSOLIDÁRE, consolidări, s. f. Acțiunea de a (se) consolida și rezultatul ei; întărire, închegare. – V. consolida. DOOM
consolidáre s. f., g.-d. art. consolidắrii; pl. consolidắri
consolând
CONSOLÁ, consolez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) alina, a(-și) ușura durerea, necazul, întristarea; a (se) mângâia (sufletește). – Din fr. consoler, lat. consolare. DOOM
consolá (a ~) vb., ind. prez. 3 consoleáză
consolînd
CONSOLÁ, consolez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) alina, a(-și) ușura durerea, necazul, întristarea; a (se) mângâia (sufletește). – Din fr. consoler, lat. consolare. DOOM
consolá (a ~) vb., ind. prez. 3 consoleáză
consolări
CONSOLÁRE, consolări, s. f. Acțiunea de a (se) consola și rezultatul ei; mângâiere, împăcare, alinare (sufletească); consolație. – V. consola. DOOM
consoláre s. f., g.-d. art. consolắrii; pl. consolắri
consolării
CONSOLÁRE, consolări, s. f. Acțiunea de a (se) consola și rezultatul ei; mângâiere, împăcare, alinare (sufletească); consolație. – V. consola. DOOM
consoláre s. f., g.-d. art. consolắrii; pl. consolắri
consolările
CONSOLÁRE, consolări, s. f. Acțiunea de a (se) consola și rezultatul ei; mângâiere, împăcare, alinare (sufletească); consolație. – V. consola. DOOM
consoláre s. f., g.-d. art. consolắrii; pl. consolắri
consolărilor
CONSOLÁRE, consolări, s. f. Acțiunea de a (se) consola și rezultatul ei; mângâiere, împăcare, alinare (sufletească); consolație. – V. consola. DOOM
consoláre s. f., g.-d. art. consolắrii; pl. consolắri
consomeu
CONSOMMÉ, consommé-uri, s. n. Supă care se prepară prin fierbere înceată și îndelungată a cărnii de vită pentru a-i extrage toate sucurile. – Cuv. fr. DOOM
!consommé (fr.) s. n., art. consommé-ul; pl. consommé-uri
consommé
CONSOMMÉ, consommé-uri, s. n. Supă care se prepară prin fierbere înceată și îndelungată a cărnii de vită pentru a-i extrage toate sucurile. – Cuv. fr. DOOM
!consommé (fr.) s. n., art. consommé-ul; pl. consommé-uri
consomé
CONSOMMÉ, consommé-uri, s. n. Supă care se prepară prin fierbere înceată și îndelungată a cărnii de vită pentru a-i extrage toate sucurile. – Cuv. fr. DOOM
!consommé (fr.) s. n., art. consommé-ul; pl. consommé-uri
consona
CONSONÁ vb. I. v. consuna.
consonant
CONSONÁNT, -Ă, consonanți, -te, adj. (Muz.; despre acorduri) Care este format din consonanțe (1); armonios. ♦ (Lingv.; despre cuvinte) Care are o terminație asemănătoare cu a altui cuvânt. – Din lat. consonans, -tis, fr. consonant. DOOM
consonánt adj. m., pl. consonánți; f. consonántă, pl. consonánte
consonanta
CONSONÁNT, -Ă, consonanți, -te, adj. (Muz.; despre acorduri) Care este format din consonanțe (1); armonios. ♦ (Lingv.; despre cuvinte) Care are o terminație asemănătoare cu a altui cuvânt. – Din lat. consonans, -tis, fr. consonant. DOOM
consonánt adj. m., pl. consonánți; f. consonántă, pl. consonánte
consonanta
CONSONÁNTĂ, consonante, s. f. (Rar) Consoană. – Din lat. consonans, -ntis. DOOM
consonántă (înv.) s. f., g.-d. art. consonántei; pl. consonánte
consonante
CONSONÁNT, -Ă, consonanți, -te, adj. (Muz.; despre acorduri) Care este format din consonanțe (1); armonios. ♦ (Lingv.; despre cuvinte) Care are o terminație asemănătoare cu a altui cuvânt. – Din lat. consonans, -tis, fr. consonant. DOOM
consonánt adj. m., pl. consonánți; f. consonántă, pl. consonánte
consonante
CONSONÁNTĂ, consonante, s. f. (Rar) Consoană. – Din lat. consonans, -ntis. DOOM
consonántă (înv.) s. f., g.-d. art. consonántei; pl. consonánte
consonantei
CONSONÁNT, -Ă, consonanți, -te, adj. (Muz.; despre acorduri) Care este format din consonanțe (1); armonios. ♦ (Lingv.; despre cuvinte) Care are o terminație asemănătoare cu a altui cuvânt. – Din lat. consonans, -tis, fr. consonant. DOOM
consonánt adj. m., pl. consonánți; f. consonántă, pl. consonánte
consonantei
CONSONÁNTĂ, consonante, s. f. (Rar) Consoană. – Din lat. consonans, -ntis. DOOM
consonántă (înv.) s. f., g.-d. art. consonántei; pl. consonánte
consonantele
CONSONÁNT, -Ă, consonanți, -te, adj. (Muz.; despre acorduri) Care este format din consonanțe (1); armonios. ♦ (Lingv.; despre cuvinte) Care are o terminație asemănătoare cu a altui cuvânt. – Din lat. consonans, -tis, fr. consonant. DOOM
consonánt adj. m., pl. consonánți; f. consonántă, pl. consonánte
consonantele
CONSONÁNTĂ, consonante, s. f. (Rar) Consoană. – Din lat. consonans, -ntis. DOOM
consonántă (înv.) s. f., g.-d. art. consonántei; pl. consonánte
consonantelor
CONSONÁNT, -Ă, consonanți, -te, adj. (Muz.; despre acorduri) Care este format din consonanțe (1); armonios. ♦ (Lingv.; despre cuvinte) Care are o terminație asemănătoare cu a altui cuvânt. – Din lat. consonans, -tis, fr. consonant. DOOM
consonánt adj. m., pl. consonánți; f. consonántă, pl. consonánte
consonantelor
CONSONÁNTĂ, consonante, s. f. (Rar) Consoană. – Din lat. consonans, -ntis. DOOM
consonántă (înv.) s. f., g.-d. art. consonántei; pl. consonánte
consonantic
CONSONÁNTIC, -Ă, consonantici, -ce, adj. Care ține de consoane, privitor la consoane. – Din germ. konsonantisch. DOOM
consonántic adj. m., pl. consonántici; f. consonántică, pl. consonántice
consonantica
CONSONÁNTIC, -Ă, consonantici, -ce, adj. Care ține de consoane, privitor la consoane. – Din germ. konsonantisch. DOOM
consonántic adj. m., pl. consonántici; f. consonántică, pl. consonántice
consonantice
CONSONÁNTIC, -Ă, consonantici, -ce, adj. Care ține de consoane, privitor la consoane. – Din germ. konsonantisch. DOOM
consonántic adj. m., pl. consonántici; f. consonántică, pl. consonántice
consonanticei
CONSONÁNTIC, -Ă, consonantici, -ce, adj. Care ține de consoane, privitor la consoane. – Din germ. konsonantisch. DOOM
consonántic adj. m., pl. consonántici; f. consonántică, pl. consonántice
consonanticele
CONSONÁNTIC, -Ă, consonantici, -ce, adj. Care ține de consoane, privitor la consoane. – Din germ. konsonantisch. DOOM
consonántic adj. m., pl. consonántici; f. consonántică, pl. consonántice
consonanticelor
CONSONÁNTIC, -Ă, consonantici, -ce, adj. Care ține de consoane, privitor la consoane. – Din germ. konsonantisch. DOOM
consonántic adj. m., pl. consonántici; f. consonántică, pl. consonántice
consonantici
CONSONÁNTIC, -Ă, consonantici, -ce, adj. Care ține de consoane, privitor la consoane. – Din germ. konsonantisch. DOOM
consonántic adj. m., pl. consonántici; f. consonántică, pl. consonántice
consonanticii
CONSONÁNTIC, -Ă, consonantici, -ce, adj. Care ține de consoane, privitor la consoane. – Din germ. konsonantisch. DOOM
consonántic adj. m., pl. consonántici; f. consonántică, pl. consonántice
consonanticilor
CONSONÁNTIC, -Ă, consonantici, -ce, adj. Care ține de consoane, privitor la consoane. – Din germ. konsonantisch. DOOM
consonántic adj. m., pl. consonántici; f. consonántică, pl. consonántice
consonanticul
CONSONÁNTIC, -Ă, consonantici, -ce, adj. Care ține de consoane, privitor la consoane. – Din germ. konsonantisch. DOOM
consonántic adj. m., pl. consonántici; f. consonántică, pl. consonántice
consonanticului
CONSONÁNTIC, -Ă, consonantici, -ce, adj. Care ține de consoane, privitor la consoane. – Din germ. konsonantisch. DOOM
consonántic adj. m., pl. consonántici; f. consonántică, pl. consonántice
consonantism
CONSONANTÍSM s. n. Sistemul sau totalitatea consoanelor unei limbi. – Din fr. consonantisme. DOOM
consonantísm s. n.
consonantismul
CONSONANTÍSM s. n. Sistemul sau totalitatea consoanelor unei limbi. – Din fr. consonantisme. DOOM
consonantísm s. n.
consonantismului
CONSONANTÍSM s. n. Sistemul sau totalitatea consoanelor unei limbi. – Din fr. consonantisme. DOOM
consonantísm s. n.
consonantul
CONSONÁNT, -Ă, consonanți, -te, adj. (Muz.; despre acorduri) Care este format din consonanțe (1); armonios. ♦ (Lingv.; despre cuvinte) Care are o terminație asemănătoare cu a altui cuvânt. – Din lat. consonans, -tis, fr. consonant. DOOM
consonánt adj. m., pl. consonánți; f. consonántă, pl. consonánte
consonantului
CONSONÁNT, -Ă, consonanți, -te, adj. (Muz.; despre acorduri) Care este format din consonanțe (1); armonios. ♦ (Lingv.; despre cuvinte) Care are o terminație asemănătoare cu a altui cuvânt. – Din lat. consonans, -tis, fr. consonant. DOOM
consonánt adj. m., pl. consonánți; f. consonántă, pl. consonánte
consonanța
CONSONÁNȚĂ, consonanțe, s. f. 1. (Muz.) Raport între două sau mai multe sunete care generează o sonoritate armonioasă, plăcută, într-un context sociocultural dat. 2. Fig. Potrivire de idei, de păreri; înțelegere, acord. – Din fr. consonance. DOOM
consonánță s. f., g.-d. art. consonánței; pl. consonánțe
consonanțe
CONSONÁNȚĂ, consonanțe, s. f. 1. (Muz.) Raport între două sau mai multe sunete care generează o sonoritate armonioasă, plăcută, într-un context sociocultural dat. 2. Fig. Potrivire de idei, de păreri; înțelegere, acord. – Din fr. consonance. DOOM
consonánță s. f., g.-d. art. consonánței; pl. consonánțe
consonanței
CONSONÁNȚĂ, consonanțe, s. f. 1. (Muz.) Raport între două sau mai multe sunete care generează o sonoritate armonioasă, plăcută, într-un context sociocultural dat. 2. Fig. Potrivire de idei, de păreri; înțelegere, acord. – Din fr. consonance. DOOM
consonánță s. f., g.-d. art. consonánței; pl. consonánțe
consonanțele
CONSONÁNȚĂ, consonanțe, s. f. 1. (Muz.) Raport între două sau mai multe sunete care generează o sonoritate armonioasă, plăcută, într-un context sociocultural dat. 2. Fig. Potrivire de idei, de păreri; înțelegere, acord. – Din fr. consonance. DOOM
consonánță s. f., g.-d. art. consonánței; pl. consonánțe
consonanțelor
CONSONÁNȚĂ, consonanțe, s. f. 1. (Muz.) Raport între două sau mai multe sunete care generează o sonoritate armonioasă, plăcută, într-un context sociocultural dat. 2. Fig. Potrivire de idei, de păreri; înțelegere, acord. – Din fr. consonance. DOOM
consonánță s. f., g.-d. art. consonánței; pl. consonánțe
consonanți
CONSONÁNT, -Ă, consonanți, -te, adj. (Muz.; despre acorduri) Care este format din consonanțe (1); armonios. ♦ (Lingv.; despre cuvinte) Care are o terminație asemănătoare cu a altui cuvânt. – Din lat. consonans, -tis, fr. consonant. DOOM
consonánt adj. m., pl. consonánți; f. consonántă, pl. consonánte
consonanții
CONSONÁNT, -Ă, consonanți, -te, adj. (Muz.; despre acorduri) Care este format din consonanțe (1); armonios. ♦ (Lingv.; despre cuvinte) Care are o terminație asemănătoare cu a altui cuvânt. – Din lat. consonans, -tis, fr. consonant. DOOM
consonánt adj. m., pl. consonánți; f. consonántă, pl. consonánte
consonanților
CONSONÁNT, -Ă, consonanți, -te, adj. (Muz.; despre acorduri) Care este format din consonanțe (1); armonios. ♦ (Lingv.; despre cuvinte) Care are o terminație asemănătoare cu a altui cuvânt. – Din lat. consonans, -tis, fr. consonant. DOOM
consonánt adj. m., pl. consonánți; f. consonántă, pl. consonánte
consonare
CONSONÁ vb. I. v. consuna.
consort
CONSÓRT, consorți, s. m. (În sintagma) Prinț-consort = soțul unei regine încoronate ca suverană. – Din fr. consort, lat. consors, -tis. DOOM
consórt (persoană) s. m., pl. consórți
consortul
CONSÓRT, consorți, s. m. (În sintagma) Prinț-consort = soțul unei regine încoronate ca suverană. – Din fr. consort, lat. consors, -tis. DOOM
consórt (persoană) s. m., pl. consórți
consortului
CONSÓRT, consorți, s. m. (În sintagma) Prinț-consort = soțul unei regine încoronate ca suverană. – Din fr. consort, lat. consors, -tis. DOOM
consórt (persoană) s. m., pl. consórți
consorți
CONSÓRT, consorți, s. m. (În sintagma) Prinț-consort = soțul unei regine încoronate ca suverană. – Din fr. consort, lat. consors, -tis. DOOM
consórt (persoană) s. m., pl. consórți
consorțial
CONSORȚIÁL, -Ă, consorțiali, -e, adj. Care aparține unei societăți comerciale, unui consorțiu. [Pr.: -ți-al] – Din fr. consortial. DOOM
consorțiál (-ți-al) adj. m., pl. consorțiáli; f. consorțiálă, pl. consorțiále
consorțiala
CONSORȚIÁL, -Ă, consorțiali, -e, adj. Care aparține unei societăți comerciale, unui consorțiu. [Pr.: -ți-al] – Din fr. consortial. DOOM
consorțiál (-ți-al) adj. m., pl. consorțiáli; f. consorțiálă, pl. consorțiále
consorțiale
CONSORȚIÁL, -Ă, consorțiali, -e, adj. Care aparține unei societăți comerciale, unui consorțiu. [Pr.: -ți-al] – Din fr. consortial. DOOM
consorțiál (-ți-al) adj. m., pl. consorțiáli; f. consorțiálă, pl. consorțiále
consorțialei
CONSORȚIÁL, -Ă, consorțiali, -e, adj. Care aparține unei societăți comerciale, unui consorțiu. [Pr.: -ți-al] – Din fr. consortial. DOOM
consorțiál (-ți-al) adj. m., pl. consorțiáli; f. consorțiálă, pl. consorțiále
consorțialele
CONSORȚIÁL, -Ă, consorțiali, -e, adj. Care aparține unei societăți comerciale, unui consorțiu. [Pr.: -ți-al] – Din fr. consortial. DOOM
consorțiál (-ți-al) adj. m., pl. consorțiáli; f. consorțiálă, pl. consorțiále
consorțialelor
CONSORȚIÁL, -Ă, consorțiali, -e, adj. Care aparține unei societăți comerciale, unui consorțiu. [Pr.: -ți-al] – Din fr. consortial. DOOM
consorțiál (-ți-al) adj. m., pl. consorțiáli; f. consorțiálă, pl. consorțiále
consorțiali
CONSORȚIÁL, -Ă, consorțiali, -e, adj. Care aparține unei societăți comerciale, unui consorțiu. [Pr.: -ți-al] – Din fr. consortial. DOOM
consorțiál (-ți-al) adj. m., pl. consorțiáli; f. consorțiálă, pl. consorțiále
consorțialii
CONSORȚIÁL, -Ă, consorțiali, -e, adj. Care aparține unei societăți comerciale, unui consorțiu. [Pr.: -ți-al] – Din fr. consortial. DOOM
consorțiál (-ți-al) adj. m., pl. consorțiáli; f. consorțiálă, pl. consorțiále
consorțialilor
CONSORȚIÁL, -Ă, consorțiali, -e, adj. Care aparține unei societăți comerciale, unui consorțiu. [Pr.: -ți-al] – Din fr. consortial. DOOM
consorțiál (-ți-al) adj. m., pl. consorțiáli; f. consorțiálă, pl. consorțiále
consorțialul
CONSORȚIÁL, -Ă, consorțiali, -e, adj. Care aparține unei societăți comerciale, unui consorțiu. [Pr.: -ți-al] – Din fr. consortial. DOOM
consorțiál (-ți-al) adj. m., pl. consorțiáli; f. consorțiálă, pl. consorțiále
consorțialului
CONSORȚIÁL, -Ă, consorțiali, -e, adj. Care aparține unei societăți comerciale, unui consorțiu. [Pr.: -ți-al] – Din fr. consortial. DOOM
consorțiál (-ți-al) adj. m., pl. consorțiáli; f. consorțiálă, pl. consorțiále
consorții
CONSÓRT, consorți, s. m. (În sintagma) Prinț-consort = soțul unei regine încoronate ca suverană. – Din fr. consort, lat. consors, -tis. DOOM
consórt (persoană) s. m., pl. consórți
consorții
CONSÓRȚIU, consorții, s. n. Înțelegere încheiată între mai multe bănci sau societăți comerciale mari pentru efectuarea în comun a unor operații avantajoase de mare amploare. – Din lat., fr. consortium, germ. Konsortium. DOOM
consórțiu [țiu pron. țĭu] s. n., art. consórțiul; pl. consórții, art. consórțiile (-ți-i-)
consorțiile
CONSÓRȚIU, consorții, s. n. Înțelegere încheiată între mai multe bănci sau societăți comerciale mari pentru efectuarea în comun a unor operații avantajoase de mare amploare. – Din lat., fr. consortium, germ. Konsortium. DOOM
consórțiu [țiu pron. țĭu] s. n., art. consórțiul; pl. consórții, art. consórțiile (-ți-i-)
consorțiilor
CONSÓRȚIU, consorții, s. n. Înțelegere încheiată între mai multe bănci sau societăți comerciale mari pentru efectuarea în comun a unor operații avantajoase de mare amploare. – Din lat., fr. consortium, germ. Konsortium. DOOM
consórțiu [țiu pron. țĭu] s. n., art. consórțiul; pl. consórții, art. consórțiile (-ți-i-)
consorților
CONSÓRT, consorți, s. m. (În sintagma) Prinț-consort = soțul unei regine încoronate ca suverană. – Din fr. consort, lat. consors, -tis. DOOM
consórt (persoană) s. m., pl. consórți
consorțiu
CONSÓRȚIU, consorții, s. n. Înțelegere încheiată între mai multe bănci sau societăți comerciale mari pentru efectuarea în comun a unor operații avantajoase de mare amploare. – Din lat., fr. consortium, germ. Konsortium. DOOM
consórțiu [țiu pron. țĭu] s. n., art. consórțiul; pl. consórții, art. consórțiile (-ți-i-)
consorțiul
CONSÓRȚIU, consorții, s. n. Înțelegere încheiată între mai multe bănci sau societăți comerciale mari pentru efectuarea în comun a unor operații avantajoase de mare amploare. – Din lat., fr. consortium, germ. Konsortium. DOOM
consórțiu [țiu pron. țĭu] s. n., art. consórțiul; pl. consórții, art. consórțiile (-ți-i-)
consorțiului
CONSÓRȚIU, consorții, s. n. Înțelegere încheiată între mai multe bănci sau societăți comerciale mari pentru efectuarea în comun a unor operații avantajoase de mare amploare. – Din lat., fr. consortium, germ. Konsortium. DOOM
consórțiu [țiu pron. țĭu] s. n., art. consórțiul; pl. consórții, art. consórțiile (-ți-i-)
conspect
CONSPÉCT, conspecte, s. n. 1. Notare sintetică, schematică și sistematică a datelor esențiale ale unei probleme pe baza unui material documentar. 2. Privire generală, vedere de ansamblu asupra unor probleme (realizată într-o lucrare). – Din lat. conspectus, germ. Konspekt. DOOM
conspéct s. n., pl. conspécte
conspecta
CONSPECTÁ, conspectez, vb. I. Tranz. A întocmi conspecte (1). – Din conspect. Cf. rus. konspektirovat. DOOM
conspectá (a ~) vb., ind. prez. 3 conspecteáză
conspectai
CONSPECTÁ, conspectez, vb. I. Tranz. A întocmi conspecte (1). – Din conspect. Cf. rus. konspektirovat. DOOM
conspectá (a ~) vb., ind. prez. 3 conspecteáză
conspectam
CONSPECTÁ, conspectez, vb. I. Tranz. A întocmi conspecte (1). – Din conspect. Cf. rus. konspektirovat. DOOM
conspectá (a ~) vb., ind. prez. 3 conspecteáză
conspectare
CONSPECTÁ, conspectez, vb. I. Tranz. A întocmi conspecte (1). – Din conspect. Cf. rus. konspektirovat. DOOM
conspectá (a ~) vb., ind. prez. 3 conspecteáză
conspectare
CONSPECTÁRE, conspectări, s. f. Acțiunea de a conspecta și rezultatul ei. – V. conspecta. DOOM
conspectáre s. f., g.-d. art. conspectắrii; pl. conspectắri
conspectarea
CONSPECTÁRE, conspectări, s. f. Acțiunea de a conspecta și rezultatul ei. – V. conspecta. DOOM
conspectáre s. f., g.-d. art. conspectắrii; pl. conspectắri
conspectară
CONSPECTÁ, conspectez, vb. I. Tranz. A întocmi conspecte (1). – Din conspect. Cf. rus. konspektirovat. DOOM
conspectá (a ~) vb., ind. prez. 3 conspecteáză
conspectarăm
CONSPECTÁ, conspectez, vb. I. Tranz. A întocmi conspecte (1). – Din conspect. Cf. rus. konspektirovat. DOOM
conspectá (a ~) vb., ind. prez. 3 conspecteáză
conspectarăți
CONSPECTÁ, conspectez, vb. I. Tranz. A întocmi conspecte (1). – Din conspect. Cf. rus. konspektirovat. DOOM
conspectá (a ~) vb., ind. prez. 3 conspecteáză
conspectase
CONSPECTÁ, conspectez, vb. I. Tranz. A întocmi conspecte (1). – Din conspect. Cf. rus. konspektirovat. DOOM
conspectá (a ~) vb., ind. prez. 3 conspecteáză
conspectasem
CONSPECTÁ, conspectez, vb. I. Tranz. A întocmi conspecte (1). – Din conspect. Cf. rus. konspektirovat. DOOM
conspectá (a ~) vb., ind. prez. 3 conspecteáză
conspectaseră
CONSPECTÁ, conspectez, vb. I. Tranz. A întocmi conspecte (1). – Din conspect. Cf. rus. konspektirovat. DOOM
conspectá (a ~) vb., ind. prez. 3 conspecteáză
conspectaserăm
CONSPECTÁ, conspectez, vb. I. Tranz. A întocmi conspecte (1). – Din conspect. Cf. rus. konspektirovat. DOOM
conspectá (a ~) vb., ind. prez. 3 conspecteáză
conspectaserăți
CONSPECTÁ, conspectez, vb. I. Tranz. A întocmi conspecte (1). – Din conspect. Cf. rus. konspektirovat. DOOM
conspectá (a ~) vb., ind. prez. 3 conspecteáză
conspectaseși
CONSPECTÁ, conspectez, vb. I. Tranz. A întocmi conspecte (1). – Din conspect. Cf. rus. konspektirovat. DOOM
conspectá (a ~) vb., ind. prez. 3 conspecteáză
conspectaseți
CONSPECTÁ, conspectez, vb. I. Tranz. A întocmi conspecte (1). – Din conspect. Cf. rus. konspektirovat. DOOM
conspectá (a ~) vb., ind. prez. 3 conspecteáză
conspectat
CONSPECTÁ, conspectez, vb. I. Tranz. A întocmi conspecte (1). – Din conspect. Cf. rus. konspektirovat. DOOM
conspectá (a ~) vb., ind. prez. 3 conspecteáză
conspectat
CONSPECTÁ, conspectez, vb. I. Tranz. A întocmi conspecte (1). – Din conspect. Cf. rus. konspektirovat.
conspectau
CONSPECTÁ, conspectez, vb. I. Tranz. A întocmi conspecte (1). – Din conspect. Cf. rus. konspektirovat. DOOM
conspectá (a ~) vb., ind. prez. 3 conspecteáză
conspectași
CONSPECTÁ, conspectez, vb. I. Tranz. A întocmi conspecte (1). – Din conspect. Cf. rus. konspektirovat. DOOM
conspectá (a ~) vb., ind. prez. 3 conspecteáză
conspectați
CONSPECTÁ, conspectez, vb. I. Tranz. A întocmi conspecte (1). – Din conspect. Cf. rus. konspektirovat. DOOM
conspectá (a ~) vb., ind. prez. 3 conspecteáză
conspecte
CONSPÉCT, conspecte, s. n. 1. Notare sintetică, schematică și sistematică a datelor esențiale ale unei probleme pe baza unui material documentar. 2. Privire generală, vedere de ansamblu asupra unor probleme (realizată într-o lucrare). – Din lat. conspectus, germ. Konspekt. DOOM
conspéct s. n., pl. conspécte
conspectează
CONSPECTÁ, conspectez, vb. I. Tranz. A întocmi conspecte (1). – Din conspect. Cf. rus. konspektirovat. DOOM
conspectá (a ~) vb., ind. prez. 3 conspecteáză
conspectele
CONSPÉCT, conspecte, s. n. 1. Notare sintetică, schematică și sistematică a datelor esențiale ale unei probleme pe baza unui material documentar. 2. Privire generală, vedere de ansamblu asupra unor probleme (realizată într-o lucrare). – Din lat. conspectus, germ. Konspekt. DOOM
conspéct s. n., pl. conspécte
conspectelor
CONSPÉCT, conspecte, s. n. 1. Notare sintetică, schematică și sistematică a datelor esențiale ale unei probleme pe baza unui material documentar. 2. Privire generală, vedere de ansamblu asupra unor probleme (realizată într-o lucrare). – Din lat. conspectus, germ. Konspekt. DOOM
conspéct s. n., pl. conspécte
conspectez
CONSPECTÁ, conspectez, vb. I. Tranz. A întocmi conspecte (1). – Din conspect. Cf. rus. konspektirovat. DOOM
conspectá (a ~) vb., ind. prez. 3 conspecteáză
conspecteze
CONSPECTÁ, conspectez, vb. I. Tranz. A întocmi conspecte (1). – Din conspect. Cf. rus. konspektirovat. DOOM
conspectá (a ~) vb., ind. prez. 3 conspecteáză
conspectezi
CONSPECTÁ, conspectez, vb. I. Tranz. A întocmi conspecte (1). – Din conspect. Cf. rus. konspektirovat. DOOM
conspectá (a ~) vb., ind. prez. 3 conspecteáză
conspectul
CONSPÉCT, conspecte, s. n. 1. Notare sintetică, schematică și sistematică a datelor esențiale ale unei probleme pe baza unui material documentar. 2. Privire generală, vedere de ansamblu asupra unor probleme (realizată într-o lucrare). – Din lat. conspectus, germ. Konspekt. DOOM
conspéct s. n., pl. conspécte
conspectului
CONSPÉCT, conspecte, s. n. 1. Notare sintetică, schematică și sistematică a datelor esențiale ale unei probleme pe baza unui material documentar. 2. Privire generală, vedere de ansamblu asupra unor probleme (realizată într-o lucrare). – Din lat. conspectus, germ. Konspekt. DOOM
conspéct s. n., pl. conspécte
conspectând
CONSPECTÁ, conspectez, vb. I. Tranz. A întocmi conspecte (1). – Din conspect. Cf. rus. konspektirovat. DOOM
conspectá (a ~) vb., ind. prez. 3 conspecteáză
conspectînd
CONSPECTÁ, conspectez, vb. I. Tranz. A întocmi conspecte (1). – Din conspect. Cf. rus. konspektirovat. DOOM
conspectá (a ~) vb., ind. prez. 3 conspecteáză
conspectări
CONSPECTÁRE, conspectări, s. f. Acțiunea de a conspecta și rezultatul ei. – V. conspecta. DOOM
conspectáre s. f., g.-d. art. conspectắrii; pl. conspectắri
conspectării
CONSPECTÁRE, conspectări, s. f. Acțiunea de a conspecta și rezultatul ei. – V. conspecta. DOOM
conspectáre s. f., g.-d. art. conspectắrii; pl. conspectắri
conspectările
CONSPECTÁRE, conspectări, s. f. Acțiunea de a conspecta și rezultatul ei. – V. conspecta. DOOM
conspectáre s. f., g.-d. art. conspectắrii; pl. conspectắri
conspectărilor
CONSPECTÁRE, conspectări, s. f. Acțiunea de a conspecta și rezultatul ei. – V. conspecta. DOOM
conspectáre s. f., g.-d. art. conspectắrii; pl. conspectắri
conspir
CONSPIRÁ, conspír, vb. I. Intranz. A organiza, a urzi o conspirație; a complota; a unelti. ♦ Fig. A tinde, a lucra pentru un scop unic. – Din fr. conspirer, lat. conspirare. DOOM
conspirá (a ~) vb., ind. prez. 3 conspíră
conspira
CONSPIRÁ, conspír, vb. I. Intranz. A organiza, a urzi o conspirație; a complota; a unelti. ♦ Fig. A tinde, a lucra pentru un scop unic. – Din fr. conspirer, lat. conspirare. DOOM
conspirá (a ~) vb., ind. prez. 3 conspíră
conspirai
CONSPIRÁ, conspír, vb. I. Intranz. A organiza, a urzi o conspirație; a complota; a unelti. ♦ Fig. A tinde, a lucra pentru un scop unic. – Din fr. conspirer, lat. conspirare. DOOM
conspirá (a ~) vb., ind. prez. 3 conspíră
conspiram
CONSPIRÁ, conspír, vb. I. Intranz. A organiza, a urzi o conspirație; a complota; a unelti. ♦ Fig. A tinde, a lucra pentru un scop unic. – Din fr. conspirer, lat. conspirare. DOOM
conspirá (a ~) vb., ind. prez. 3 conspíră
conspirare
CONSPIRÁ, conspír, vb. I. Intranz. A organiza, a urzi o conspirație; a complota; a unelti. ♦ Fig. A tinde, a lucra pentru un scop unic. – Din fr. conspirer, lat. conspirare. DOOM
conspirá (a ~) vb., ind. prez. 3 conspíră
conspirare
CONSPIRÁ, conspír, vb. I. Intranz. A organiza, a urzi o conspirație; a complota; a unelti. ♦ Fig. A tinde, a lucra pentru un scop unic. – Din fr. conspirer, lat. conspirare.
conspirară
CONSPIRÁ, conspír, vb. I. Intranz. A organiza, a urzi o conspirație; a complota; a unelti. ♦ Fig. A tinde, a lucra pentru un scop unic. – Din fr. conspirer, lat. conspirare. DOOM
conspirá (a ~) vb., ind. prez. 3 conspíră
conspirarăm
CONSPIRÁ, conspír, vb. I. Intranz. A organiza, a urzi o conspirație; a complota; a unelti. ♦ Fig. A tinde, a lucra pentru un scop unic. – Din fr. conspirer, lat. conspirare. DOOM
conspirá (a ~) vb., ind. prez. 3 conspíră
conspirarăți
CONSPIRÁ, conspír, vb. I. Intranz. A organiza, a urzi o conspirație; a complota; a unelti. ♦ Fig. A tinde, a lucra pentru un scop unic. – Din fr. conspirer, lat. conspirare. DOOM
conspirá (a ~) vb., ind. prez. 3 conspíră
conspirase
CONSPIRÁ, conspír, vb. I. Intranz. A organiza, a urzi o conspirație; a complota; a unelti. ♦ Fig. A tinde, a lucra pentru un scop unic. – Din fr. conspirer, lat. conspirare. DOOM
conspirá (a ~) vb., ind. prez. 3 conspíră
conspirasem
CONSPIRÁ, conspír, vb. I. Intranz. A organiza, a urzi o conspirație; a complota; a unelti. ♦ Fig. A tinde, a lucra pentru un scop unic. – Din fr. conspirer, lat. conspirare. DOOM
conspirá (a ~) vb., ind. prez. 3 conspíră
conspiraseră
CONSPIRÁ, conspír, vb. I. Intranz. A organiza, a urzi o conspirație; a complota; a unelti. ♦ Fig. A tinde, a lucra pentru un scop unic. – Din fr. conspirer, lat. conspirare. DOOM
conspirá (a ~) vb., ind. prez. 3 conspíră
conspiraserăm
CONSPIRÁ, conspír, vb. I. Intranz. A organiza, a urzi o conspirație; a complota; a unelti. ♦ Fig. A tinde, a lucra pentru un scop unic. – Din fr. conspirer, lat. conspirare. DOOM
conspirá (a ~) vb., ind. prez. 3 conspíră
conspiraserăți
CONSPIRÁ, conspír, vb. I. Intranz. A organiza, a urzi o conspirație; a complota; a unelti. ♦ Fig. A tinde, a lucra pentru un scop unic. – Din fr. conspirer, lat. conspirare. DOOM
conspirá (a ~) vb., ind. prez. 3 conspíră
conspiraseși
CONSPIRÁ, conspír, vb. I. Intranz. A organiza, a urzi o conspirație; a complota; a unelti. ♦ Fig. A tinde, a lucra pentru un scop unic. – Din fr. conspirer, lat. conspirare. DOOM
conspirá (a ~) vb., ind. prez. 3 conspíră
conspiraseți
CONSPIRÁ, conspír, vb. I. Intranz. A organiza, a urzi o conspirație; a complota; a unelti. ♦ Fig. A tinde, a lucra pentru un scop unic. – Din fr. conspirer, lat. conspirare. DOOM
conspirá (a ~) vb., ind. prez. 3 conspíră
conspirat
CONSPIRÁ, conspír, vb. I. Intranz. A organiza, a urzi o conspirație; a complota; a unelti. ♦ Fig. A tinde, a lucra pentru un scop unic. – Din fr. conspirer, lat. conspirare. DOOM
conspirá (a ~) vb., ind. prez. 3 conspíră
conspirativ
CONSPIRATÍV, -Ă, conspirativi, -e, adj. Care aparține unei conspirații, privitor la o conspirație; ilegal, clandestin. – Conspira + suf. -ativ. Cf. germ. konspirativ, rus. konspirativnâi. DOOM
conspiratív adj. m., pl. conspiratívi; f. conspiratívă, pl. conspiratíve
conspirativa
CONSPIRATÍV, -Ă, conspirativi, -e, adj. Care aparține unei conspirații, privitor la o conspirație; ilegal, clandestin. – Conspira + suf. -ativ. Cf. germ. konspirativ, rus. konspirativnâi. DOOM
conspiratív adj. m., pl. conspiratívi; f. conspiratívă, pl. conspiratíve
conspirative
CONSPIRATÍV, -Ă, conspirativi, -e, adj. Care aparține unei conspirații, privitor la o conspirație; ilegal, clandestin. – Conspira + suf. -ativ. Cf. germ. konspirativ, rus. konspirativnâi. DOOM
conspiratív adj. m., pl. conspiratívi; f. conspiratívă, pl. conspiratíve
conspirativei
CONSPIRATÍV, -Ă, conspirativi, -e, adj. Care aparține unei conspirații, privitor la o conspirație; ilegal, clandestin. – Conspira + suf. -ativ. Cf. germ. konspirativ, rus. konspirativnâi. DOOM
conspiratív adj. m., pl. conspiratívi; f. conspiratívă, pl. conspiratíve
conspirativele
CONSPIRATÍV, -Ă, conspirativi, -e, adj. Care aparține unei conspirații, privitor la o conspirație; ilegal, clandestin. – Conspira + suf. -ativ. Cf. germ. konspirativ, rus. konspirativnâi. DOOM
conspiratív adj. m., pl. conspiratívi; f. conspiratívă, pl. conspiratíve
conspirativelor
CONSPIRATÍV, -Ă, conspirativi, -e, adj. Care aparține unei conspirații, privitor la o conspirație; ilegal, clandestin. – Conspira + suf. -ativ. Cf. germ. konspirativ, rus. konspirativnâi. DOOM
conspiratív adj. m., pl. conspiratívi; f. conspiratívă, pl. conspiratíve
conspirativi
CONSPIRATÍV, -Ă, conspirativi, -e, adj. Care aparține unei conspirații, privitor la o conspirație; ilegal, clandestin. – Conspira + suf. -ativ. Cf. germ. konspirativ, rus. konspirativnâi. DOOM
conspiratív adj. m., pl. conspiratívi; f. conspiratívă, pl. conspiratíve
conspirativii
CONSPIRATÍV, -Ă, conspirativi, -e, adj. Care aparține unei conspirații, privitor la o conspirație; ilegal, clandestin. – Conspira + suf. -ativ. Cf. germ. konspirativ, rus. konspirativnâi. DOOM
conspiratív adj. m., pl. conspiratívi; f. conspiratívă, pl. conspiratíve
conspirativilor
CONSPIRATÍV, -Ă, conspirativi, -e, adj. Care aparține unei conspirații, privitor la o conspirație; ilegal, clandestin. – Conspira + suf. -ativ. Cf. germ. konspirativ, rus. konspirativnâi. DOOM
conspiratív adj. m., pl. conspiratívi; f. conspiratívă, pl. conspiratíve
conspirativitate
CONSPIRATIVITÁTE s. f. Păstrare de către o persoană sau de către o organizație a secretului unei acțiuni politice, considerată ilegală de către autorități. ♦ Sistem de metode de muncă ilegală, subordonat promovării unui ideal politic, ideologic de către un grup social, o organizație, un partid, scoase în afara legii. – Conspirativ + suf. -itate. DOOM
conspirativitáte s. f., g.-d. art. conspirativitắții
conspirativitatea
CONSPIRATIVITÁTE s. f. Păstrare de către o persoană sau de către o organizație a secretului unei acțiuni politice, considerată ilegală de către autorități. ♦ Sistem de metode de muncă ilegală, subordonat promovării unui ideal politic, ideologic de către un grup social, o organizație, un partid, scoase în afara legii. – Conspirativ + suf. -itate. DOOM
conspirativitáte s. f., g.-d. art. conspirativitắții
conspirativități
CONSPIRATIVITÁTE s. f. Păstrare de către o persoană sau de către o organizație a secretului unei acțiuni politice, considerată ilegală de către autorități. ♦ Sistem de metode de muncă ilegală, subordonat promovării unui ideal politic, ideologic de către un grup social, o organizație, un partid, scoase în afara legii. – Conspirativ + suf. -itate. DOOM
conspirativitáte s. f., g.-d. art. conspirativitắții
conspirativității
CONSPIRATIVITÁTE s. f. Păstrare de către o persoană sau de către o organizație a secretului unei acțiuni politice, considerată ilegală de către autorități. ♦ Sistem de metode de muncă ilegală, subordonat promovării unui ideal politic, ideologic de către un grup social, o organizație, un partid, scoase în afara legii. – Conspirativ + suf. -itate. DOOM
conspirativitáte s. f., g.-d. art. conspirativitắții
conspirativul
CONSPIRATÍV, -Ă, conspirativi, -e, adj. Care aparține unei conspirații, privitor la o conspirație; ilegal, clandestin. – Conspira + suf. -ativ. Cf. germ. konspirativ, rus. konspirativnâi. DOOM
conspiratív adj. m., pl. conspiratívi; f. conspiratívă, pl. conspiratíve
conspirativului
CONSPIRATÍV, -Ă, conspirativi, -e, adj. Care aparține unei conspirații, privitor la o conspirație; ilegal, clandestin. – Conspira + suf. -ativ. Cf. germ. konspirativ, rus. konspirativnâi. DOOM
conspiratív adj. m., pl. conspiratívi; f. conspiratívă, pl. conspiratíve
conspiratoare
CONSPIRATÓR, -OÁRE, conspiratori, -oare, s. m. și f. Persoană care ia parte la o conspirație. – Din fr. conspirateur. DOOM
conspiratór s. m., pl. conspiratóri
conspiratoarea
CONSPIRATÓR, -OÁRE, conspiratori, -oare, s. m. și f. Persoană care ia parte la o conspirație. – Din fr. conspirateur. DOOM
conspiratór s. m., pl. conspiratóri
conspiratoarei
CONSPIRATÓR, -OÁRE, conspiratori, -oare, s. m. și f. Persoană care ia parte la o conspirație. – Din fr. conspirateur. DOOM
conspiratór s. m., pl. conspiratóri
conspiratoarele
CONSPIRATÓR, -OÁRE, conspiratori, -oare, s. m. și f. Persoană care ia parte la o conspirație. – Din fr. conspirateur. DOOM
conspiratór s. m., pl. conspiratóri
conspiratoarelor
CONSPIRATÓR, -OÁRE, conspiratori, -oare, s. m. și f. Persoană care ia parte la o conspirație. – Din fr. conspirateur. DOOM
conspiratór s. m., pl. conspiratóri
conspirator
CONSPIRATÓR, -OÁRE, conspiratori, -oare, s. m. și f. Persoană care ia parte la o conspirație. – Din fr. conspirateur. DOOM
conspiratór s. m., pl. conspiratóri
conspiratori
CONSPIRATÓR, -OÁRE, conspiratori, -oare, s. m. și f. Persoană care ia parte la o conspirație. – Din fr. conspirateur. DOOM
conspiratór s. m., pl. conspiratóri
conspiratorii
CONSPIRATÓR, -OÁRE, conspiratori, -oare, s. m. și f. Persoană care ia parte la o conspirație. – Din fr. conspirateur. DOOM
conspiratór s. m., pl. conspiratóri
conspiratorilor
CONSPIRATÓR, -OÁRE, conspiratori, -oare, s. m. și f. Persoană care ia parte la o conspirație. – Din fr. conspirateur. DOOM
conspiratór s. m., pl. conspiratóri
conspiratorul
CONSPIRATÓR, -OÁRE, conspiratori, -oare, s. m. și f. Persoană care ia parte la o conspirație. – Din fr. conspirateur. DOOM
conspiratór s. m., pl. conspiratóri
conspiratorului
CONSPIRATÓR, -OÁRE, conspiratori, -oare, s. m. și f. Persoană care ia parte la o conspirație. – Din fr. conspirateur. DOOM
conspiratór s. m., pl. conspiratóri
conspirau
CONSPIRÁ, conspír, vb. I. Intranz. A organiza, a urzi o conspirație; a complota; a unelti. ♦ Fig. A tinde, a lucra pentru un scop unic. – Din fr. conspirer, lat. conspirare. DOOM
conspirá (a ~) vb., ind. prez. 3 conspíră
conspirași
CONSPIRÁ, conspír, vb. I. Intranz. A organiza, a urzi o conspirație; a complota; a unelti. ♦ Fig. A tinde, a lucra pentru un scop unic. – Din fr. conspirer, lat. conspirare. DOOM
conspirá (a ~) vb., ind. prez. 3 conspíră
conspirați
CONSPIRÁ, conspír, vb. I. Intranz. A organiza, a urzi o conspirație; a complota; a unelti. ♦ Fig. A tinde, a lucra pentru un scop unic. – Din fr. conspirer, lat. conspirare. DOOM
conspirá (a ~) vb., ind. prez. 3 conspíră
conspirația
CONSPIRÁȚIE, conspirații, s. f. Uneltire îndreptată împotriva (conducătorilor) statului sau a ordinii publice; complot; conjurație. [Var.: (înv.) conspirațiúne s. f.] – Din fr. conspiration, lat. conspiratio, -onis. DOOM
conspiráție (-ți-e) s. f., art. conspiráția (-ți-a), g.-d. art. conspiráției; pl. conspiráții, art. conspiráțiile (-ți-i-)
conspirație
CONSPIRÁȚIE, conspirații, s. f. Uneltire îndreptată împotriva (conducătorilor) statului sau a ordinii publice; complot; conjurație. [Var.: (înv.) conspirațiúne s. f.] – Din fr. conspiration, lat. conspiratio, -onis. DOOM
conspiráție (-ți-e) s. f., art. conspiráția (-ți-a), g.-d. art. conspiráției; pl. conspiráții, art. conspiráțiile (-ți-i-)
conspirației
CONSPIRÁȚIE, conspirații, s. f. Uneltire îndreptată împotriva (conducătorilor) statului sau a ordinii publice; complot; conjurație. [Var.: (înv.) conspirațiúne s. f.] – Din fr. conspiration, lat. conspiratio, -onis. DOOM
conspiráție (-ți-e) s. f., art. conspiráția (-ți-a), g.-d. art. conspiráției; pl. conspiráții, art. conspiráțiile (-ți-i-)
conspirații
CONSPIRÁȚIE, conspirații, s. f. Uneltire îndreptată împotriva (conducătorilor) statului sau a ordinii publice; complot; conjurație. [Var.: (înv.) conspirațiúne s. f.] – Din fr. conspiration, lat. conspiratio, -onis. DOOM
conspiráție (-ți-e) s. f., art. conspiráția (-ți-a), g.-d. art. conspiráției; pl. conspiráții, art. conspiráțiile (-ți-i-)
conspirațiile
CONSPIRÁȚIE, conspirații, s. f. Uneltire îndreptată împotriva (conducătorilor) statului sau a ordinii publice; complot; conjurație. [Var.: (înv.) conspirațiúne s. f.] – Din fr. conspiration, lat. conspiratio, -onis. DOOM
conspiráție (-ți-e) s. f., art. conspiráția (-ți-a), g.-d. art. conspiráției; pl. conspiráții, art. conspiráțiile (-ți-i-)
conspirațiilor
CONSPIRÁȚIE, conspirații, s. f. Uneltire îndreptată împotriva (conducătorilor) statului sau a ordinii publice; complot; conjurație. [Var.: (înv.) conspirațiúne s. f.] – Din fr. conspiration, lat. conspiratio, -onis. DOOM
conspiráție (-ți-e) s. f., art. conspiráția (-ți-a), g.-d. art. conspiráției; pl. conspiráții, art. conspiráțiile (-ți-i-)
conspirațiune
CONSPIRÁȚIE, conspirații, s. f. Uneltire îndreptată împotriva (conducătorilor) statului sau a ordinii publice; complot; conjurație. [Var.: (înv.) conspirațiúne s. f.] – Din fr. conspiration, lat. conspiratio, -onis. DOOM
conspiráție (-ți-e) s. f., art. conspiráția (-ți-a), g.-d. art. conspiráției; pl. conspiráții, art. conspiráțiile (-ți-i-)
conspire
CONSPIRÁ, conspír, vb. I. Intranz. A organiza, a urzi o conspirație; a complota; a unelti. ♦ Fig. A tinde, a lucra pentru un scop unic. – Din fr. conspirer, lat. conspirare. DOOM
conspirá (a ~) vb., ind. prez. 3 conspíră
conspiri
CONSPIRÁ, conspír, vb. I. Intranz. A organiza, a urzi o conspirație; a complota; a unelti. ♦ Fig. A tinde, a lucra pentru un scop unic. – Din fr. conspirer, lat. conspirare. DOOM
conspirá (a ~) vb., ind. prez. 3 conspíră
conspirând
CONSPIRÁ, conspír, vb. I. Intranz. A organiza, a urzi o conspirație; a complota; a unelti. ♦ Fig. A tinde, a lucra pentru un scop unic. – Din fr. conspirer, lat. conspirare. DOOM
conspirá (a ~) vb., ind. prez. 3 conspíră
conspirînd
CONSPIRÁ, conspír, vb. I. Intranz. A organiza, a urzi o conspirație; a complota; a unelti. ♦ Fig. A tinde, a lucra pentru un scop unic. – Din fr. conspirer, lat. conspirare. DOOM
conspirá (a ~) vb., ind. prez. 3 conspíră
consta
CONSTÁ, pers. 3 cónstă, vb. I. Intranz. A fi alcătuit, format din..., a se compune din...; a consista. – Din lat. constare. DOOM
constá (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. constắ, 3 pl. constáu; imperf. 3 sg. constá, perf. s. 3 sg. constắ, m.m.c.p. 3 sg. constáse; conj. prez. 3 să consteá
constant
CONSTÁNT, -Ă, constanți, -te, adj., s. f. 1. Adj. Care rămâne neschimbat; invariabil, statornic. ◊ Capital constant = parte a capitalului investită în mijloacele de producție care nu-și schimbă mărimea valorii în procesul de producție. 2. S. f. (Mat.) Mărime a cărei valoare rămâne neschimbată. 3. S. f. Mărime care caracterizează un fenomen, un aparat, o substanță etc. – Din fr. constant, lat. constans, -ntis. DOOM
constántă s. f., g.-d. art. constántei; pl. constánte
constanta
CONSTÁNT, -Ă, constanți, -te, adj., s. f. 1. Adj. Care rămâne neschimbat; invariabil, statornic. ◊ Capital constant = parte a capitalului investită în mijloacele de producție care nu-și schimbă mărimea valorii în procesul de producție. 2. S. f. (Mat.) Mărime a cărei valoare rămâne neschimbată. 3. S. f. Mărime care caracterizează un fenomen, un aparat, o substanță etc. – Din fr. constant, lat. constans, -ntis. DOOM
constántă s. f., g.-d. art. constántei; pl. constánte
constanta
CONSTÁNT, -Ă, constanți, -te, adj., s. f. 1. Adj. Care rămâne neschimbat; invariabil, statornic. ◊ Capital constant = parte a capitalului investită în mijloacele de producție care nu-și schimbă mărimea valorii în procesul de producție. 2. S. f. (Mat.) Mărime a cărei valoare rămâne neschimbată. 3. S. f. Mărime care caracterizează un fenomen, un aparat, o substanță etc. – Din fr. constant, lat. constans, -ntis. DOOM
constántă s. f., g.-d. art. constántei; pl. constánte
constantan
CONSTANTÁN s. n. Aliaj de cupru și de nichel, cu coeficient de dilatare mic și rezistență specifică mare, folosit la confecționarea rezistențelor electrice, a reostatelor, a termoelementelor etc. – Din fr. constantan. DOOM
constantán s. n.
constantanul
CONSTANTÁN s. n. Aliaj de cupru și de nichel, cu coeficient de dilatare mic și rezistență specifică mare, folosit la confecționarea rezistențelor electrice, a reostatelor, a termoelementelor etc. – Din fr. constantan. DOOM
constantán s. n.
constantanului
CONSTANTÁN s. n. Aliaj de cupru și de nichel, cu coeficient de dilatare mic și rezistență specifică mare, folosit la confecționarea rezistențelor electrice, a reostatelor, a termoelementelor etc. – Din fr. constantan. DOOM
constantán s. n.
constante
CONSTÁNT, -Ă, constanți, -te, adj., s. f. 1. Adj. Care rămâne neschimbat; invariabil, statornic. ◊ Capital constant = parte a capitalului investită în mijloacele de producție care nu-și schimbă mărimea valorii în procesul de producție. 2. S. f. (Mat.) Mărime a cărei valoare rămâne neschimbată. 3. S. f. Mărime care caracterizează un fenomen, un aparat, o substanță etc. – Din fr. constant, lat. constans, -ntis. DOOM
constántă s. f., g.-d. art. constántei; pl. constánte
constante
CONSTÁNT, -Ă, constanți, -te, adj., s. f. 1. Adj. Care rămâne neschimbat; invariabil, statornic. ◊ Capital constant = parte a capitalului investită în mijloacele de producție care nu-și schimbă mărimea valorii în procesul de producție. 2. S. f. (Mat.) Mărime a cărei valoare rămâne neschimbată. 3. S. f. Mărime care caracterizează un fenomen, un aparat, o substanță etc. – Din fr. constant, lat. constans, -ntis. DOOM
constántă s. f., g.-d. art. constántei; pl. constánte
constantei
CONSTÁNT, -Ă, constanți, -te, adj., s. f. 1. Adj. Care rămâne neschimbat; invariabil, statornic. ◊ Capital constant = parte a capitalului investită în mijloacele de producție care nu-și schimbă mărimea valorii în procesul de producție. 2. S. f. (Mat.) Mărime a cărei valoare rămâne neschimbată. 3. S. f. Mărime care caracterizează un fenomen, un aparat, o substanță etc. – Din fr. constant, lat. constans, -ntis. DOOM
constántă s. f., g.-d. art. constántei; pl. constánte
constantei
CONSTÁNT, -Ă, constanți, -te, adj., s. f. 1. Adj. Care rămâne neschimbat; invariabil, statornic. ◊ Capital constant = parte a capitalului investită în mijloacele de producție care nu-și schimbă mărimea valorii în procesul de producție. 2. S. f. (Mat.) Mărime a cărei valoare rămâne neschimbată. 3. S. f. Mărime care caracterizează un fenomen, un aparat, o substanță etc. – Din fr. constant, lat. constans, -ntis. DOOM
constántă s. f., g.-d. art. constántei; pl. constánte
constantele
CONSTÁNT, -Ă, constanți, -te, adj., s. f. 1. Adj. Care rămâne neschimbat; invariabil, statornic. ◊ Capital constant = parte a capitalului investită în mijloacele de producție care nu-și schimbă mărimea valorii în procesul de producție. 2. S. f. (Mat.) Mărime a cărei valoare rămâne neschimbată. 3. S. f. Mărime care caracterizează un fenomen, un aparat, o substanță etc. – Din fr. constant, lat. constans, -ntis. DOOM
constántă s. f., g.-d. art. constántei; pl. constánte
constantele
CONSTÁNT, -Ă, constanți, -te, adj., s. f. 1. Adj. Care rămâne neschimbat; invariabil, statornic. ◊ Capital constant = parte a capitalului investită în mijloacele de producție care nu-și schimbă mărimea valorii în procesul de producție. 2. S. f. (Mat.) Mărime a cărei valoare rămâne neschimbată. 3. S. f. Mărime care caracterizează un fenomen, un aparat, o substanță etc. – Din fr. constant, lat. constans, -ntis. DOOM
constántă s. f., g.-d. art. constántei; pl. constánte
constantelor
CONSTÁNT, -Ă, constanți, -te, adj., s. f. 1. Adj. Care rămâne neschimbat; invariabil, statornic. ◊ Capital constant = parte a capitalului investită în mijloacele de producție care nu-și schimbă mărimea valorii în procesul de producție. 2. S. f. (Mat.) Mărime a cărei valoare rămâne neschimbată. 3. S. f. Mărime care caracterizează un fenomen, un aparat, o substanță etc. – Din fr. constant, lat. constans, -ntis. DOOM
constántă s. f., g.-d. art. constántei; pl. constánte
constantelor
CONSTÁNT, -Ă, constanți, -te, adj., s. f. 1. Adj. Care rămâne neschimbat; invariabil, statornic. ◊ Capital constant = parte a capitalului investită în mijloacele de producție care nu-și schimbă mărimea valorii în procesul de producție. 2. S. f. (Mat.) Mărime a cărei valoare rămâne neschimbată. 3. S. f. Mărime care caracterizează un fenomen, un aparat, o substanță etc. – Din fr. constant, lat. constans, -ntis. DOOM
constántă s. f., g.-d. art. constántei; pl. constánte
constantinat
CONSTANTINÁT, constantinați, s. m. Monedă de aur cu efigia lui Constantin cel Mare sau a altui împărat bizantin. – Din ngr. konstantináto. DOOM
*constantinát s. m., pl. constantináți
constantul
CONSTÁNT, -Ă, constanți, -te, adj., s. f. 1. Adj. Care rămâne neschimbat; invariabil, statornic. ◊ Capital constant = parte a capitalului investită în mijloacele de producție care nu-și schimbă mărimea valorii în procesul de producție. 2. S. f. (Mat.) Mărime a cărei valoare rămâne neschimbată. 3. S. f. Mărime care caracterizează un fenomen, un aparat, o substanță etc. – Din fr. constant, lat. constans, -ntis. DOOM
constántă s. f., g.-d. art. constántei; pl. constánte
constantului
CONSTÁNT, -Ă, constanți, -te, adj., s. f. 1. Adj. Care rămâne neschimbat; invariabil, statornic. ◊ Capital constant = parte a capitalului investită în mijloacele de producție care nu-și schimbă mărimea valorii în procesul de producție. 2. S. f. (Mat.) Mărime a cărei valoare rămâne neschimbată. 3. S. f. Mărime care caracterizează un fenomen, un aparat, o substanță etc. – Din fr. constant, lat. constans, -ntis. DOOM
constántă s. f., g.-d. art. constántei; pl. constánte
constantă
CONSTÁNTĂ, constante, s. f. (Mat.) Mărime a cărei valoare rămîne neschimbată.
constanța
CONSTÁNȚĂ s. f. Însușirea de a fi constant; statornicie; perseverență. – Din fr. constance, lat. constantia. DOOM
constánță s. f., g.-d. art. constánței
constanțe
CONSTÁNȚĂ s. f. Însușirea de a fi constant; statornicie; perseverență. – Din fr. constance, lat. constantia. DOOM
constánță s. f., g.-d. art. constánței
constanței
CONSTÁNȚĂ s. f. Însușirea de a fi constant; statornicie; perseverență. – Din fr. constance, lat. constantia. DOOM
constánță s. f., g.-d. art. constánței
constanți
CONSTÁNT, -Ă, constanți, -te, adj., s. f. 1. Adj. Care rămâne neschimbat; invariabil, statornic. ◊ Capital constant = parte a capitalului investită în mijloacele de producție care nu-și schimbă mărimea valorii în procesul de producție. 2. S. f. (Mat.) Mărime a cărei valoare rămâne neschimbată. 3. S. f. Mărime care caracterizează un fenomen, un aparat, o substanță etc. – Din fr. constant, lat. constans, -ntis. DOOM
constántă s. f., g.-d. art. constántei; pl. constánte
constanții
CONSTÁNT, -Ă, constanți, -te, adj., s. f. 1. Adj. Care rămâne neschimbat; invariabil, statornic. ◊ Capital constant = parte a capitalului investită în mijloacele de producție care nu-și schimbă mărimea valorii în procesul de producție. 2. S. f. (Mat.) Mărime a cărei valoare rămâne neschimbată. 3. S. f. Mărime care caracterizează un fenomen, un aparat, o substanță etc. – Din fr. constant, lat. constans, -ntis. DOOM
constántă s. f., g.-d. art. constántei; pl. constánte
constanților
CONSTÁNT, -Ă, constanți, -te, adj., s. f. 1. Adj. Care rămâne neschimbat; invariabil, statornic. ◊ Capital constant = parte a capitalului investită în mijloacele de producție care nu-și schimbă mărimea valorii în procesul de producție. 2. S. f. (Mat.) Mărime a cărei valoare rămâne neschimbată. 3. S. f. Mărime care caracterizează un fenomen, un aparat, o substanță etc. – Din fr. constant, lat. constans, -ntis. DOOM
constántă s. f., g.-d. art. constántei; pl. constánte
constare
CONSTÁ, pers. 3 cónstă, vb. I. Intranz. A fi alcătuit, format din..., a se compune din...; a consista. – Din lat. constare. DOOM
constá (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. constắ, 3 pl. constáu; imperf. 3 sg. constá, perf. s. 3 sg. constắ, m.m.c.p. 3 sg. constáse; conj. prez. 3 să consteá
constare
CONSTÁ, pers. 3 cónstă, vb. I. Intranz. A fi alcătuit, format din..., a se compune din...; a consista. – Din lat. constare.
constară
CONSTÁ, pers. 3 cónstă, vb. I. Intranz. A fi alcătuit, format din..., a se compune din...; a consista. – Din lat. constare. DOOM
constá (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. constắ, 3 pl. constáu; imperf. 3 sg. constá, perf. s. 3 sg. constắ, m.m.c.p. 3 sg. constáse; conj. prez. 3 să consteá
constase
CONSTÁ, pers. 3 cónstă, vb. I. Intranz. A fi alcătuit, format din..., a se compune din...; a consista. – Din lat. constare. DOOM
constá (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. constắ, 3 pl. constáu; imperf. 3 sg. constá, perf. s. 3 sg. constắ, m.m.c.p. 3 sg. constáse; conj. prez. 3 să consteá
constaseră
CONSTÁ, pers. 3 cónstă, vb. I. Intranz. A fi alcătuit, format din..., a se compune din...; a consista. – Din lat. constare. DOOM
constá (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. constắ, 3 pl. constáu; imperf. 3 sg. constá, perf. s. 3 sg. constắ, m.m.c.p. 3 sg. constáse; conj. prez. 3 să consteá
constat
CONSTÁ, pers. 3 cónstă, vb. I. Intranz. A fi alcătuit, format din..., a se compune din...; a consista. – Din lat. constare. DOOM
constá (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. constắ, 3 pl. constáu; imperf. 3 sg. constá, perf. s. 3 sg. constắ, m.m.c.p. 3 sg. constáse; conj. prez. 3 să consteá
constat
CONSTATÁ, constát, vb. I. Tranz. A stabili situația sau starea unui lucru, existența unui fapt, a unui adevăr etc. – Din fr. constater. DOOM
constatá (a ~) vb., ind. prez. 3 constátă
constata
CONSTATÁ, constát, vb. I. Tranz. A stabili situația sau starea unui lucru, existența unui fapt, a unui adevăr etc. – Din fr. constater. DOOM
constatá (a ~) vb., ind. prez. 3 constátă
constatabil
CONSTATÁBIL, -Ă, constatabili, -e, adj. Ușor de constatat. – Din fr. constatable.
constatabila
CONSTATÁBIL, -Ă, constatabili, -e, adj. Ușor de constatat. – Din fr. constatable.
constatabile
CONSTATÁBIL, -Ă, constatabili, -e, adj. Ușor de constatat. – Din fr. constatable.
constatabilei
CONSTATÁBIL, -Ă, constatabili, -e, adj. Ușor de constatat. – Din fr. constatable.
constatabilele
CONSTATÁBIL, -Ă, constatabili, -e, adj. Ușor de constatat. – Din fr. constatable.
constatabilelor
CONSTATÁBIL, -Ă, constatabili, -e, adj. Ușor de constatat. – Din fr. constatable.
constatabili
CONSTATÁBIL, -Ă, constatabili, -e, adj. Ușor de constatat. – Din fr. constatable.
constatabilii
CONSTATÁBIL, -Ă, constatabili, -e, adj. Ușor de constatat. – Din fr. constatable.
constatabililor
CONSTATÁBIL, -Ă, constatabili, -e, adj. Ușor de constatat. – Din fr. constatable.
constatabilul
CONSTATÁBIL, -Ă, constatabili, -e, adj. Ușor de constatat. – Din fr. constatable.
constatabilului
CONSTATÁBIL, -Ă, constatabili, -e, adj. Ușor de constatat. – Din fr. constatable.
constatai
CONSTATÁ, constát, vb. I. Tranz. A stabili situația sau starea unui lucru, existența unui fapt, a unui adevăr etc. – Din fr. constater. DOOM
constatá (a ~) vb., ind. prez. 3 constátă
constatam
CONSTATÁ, constát, vb. I. Tranz. A stabili situația sau starea unui lucru, existența unui fapt, a unui adevăr etc. – Din fr. constater. DOOM
constatá (a ~) vb., ind. prez. 3 constátă
constatare
CONSTATÁ, constát, vb. I. Tranz. A stabili situația sau starea unui lucru, existența unui fapt, a unui adevăr etc. – Din fr. constater. DOOM
constatá (a ~) vb., ind. prez. 3 constátă
constatare
CONSTATÁRE, constatări, s. f. Acțiunea de a constata și rezultatul ei. – V. constata. DOOM
constatáre s. f., g.-d. art. constatắrii; pl. constatắri
constatarea
CONSTATÁRE, constatări, s. f. Acțiunea de a constata și rezultatul ei. – V. constata. DOOM
constatáre s. f., g.-d. art. constatắrii; pl. constatắri
constatară
CONSTATÁ, constát, vb. I. Tranz. A stabili situația sau starea unui lucru, existența unui fapt, a unui adevăr etc. – Din fr. constater. DOOM
constatá (a ~) vb., ind. prez. 3 constátă
constatarăm
CONSTATÁ, constát, vb. I. Tranz. A stabili situația sau starea unui lucru, existența unui fapt, a unui adevăr etc. – Din fr. constater. DOOM
constatá (a ~) vb., ind. prez. 3 constátă
constatarăți
CONSTATÁ, constát, vb. I. Tranz. A stabili situația sau starea unui lucru, existența unui fapt, a unui adevăr etc. – Din fr. constater. DOOM
constatá (a ~) vb., ind. prez. 3 constátă
constatase
CONSTATÁ, constát, vb. I. Tranz. A stabili situația sau starea unui lucru, existența unui fapt, a unui adevăr etc. – Din fr. constater. DOOM
constatá (a ~) vb., ind. prez. 3 constátă
constatasem
CONSTATÁ, constát, vb. I. Tranz. A stabili situația sau starea unui lucru, existența unui fapt, a unui adevăr etc. – Din fr. constater. DOOM
constatá (a ~) vb., ind. prez. 3 constátă
constataseră
CONSTATÁ, constát, vb. I. Tranz. A stabili situația sau starea unui lucru, existența unui fapt, a unui adevăr etc. – Din fr. constater. DOOM
constatá (a ~) vb., ind. prez. 3 constátă
constataserăm
CONSTATÁ, constát, vb. I. Tranz. A stabili situația sau starea unui lucru, existența unui fapt, a unui adevăr etc. – Din fr. constater. DOOM
constatá (a ~) vb., ind. prez. 3 constátă
constataserăți
CONSTATÁ, constát, vb. I. Tranz. A stabili situația sau starea unui lucru, existența unui fapt, a unui adevăr etc. – Din fr. constater. DOOM
constatá (a ~) vb., ind. prez. 3 constátă
constataseși
CONSTATÁ, constát, vb. I. Tranz. A stabili situația sau starea unui lucru, existența unui fapt, a unui adevăr etc. – Din fr. constater. DOOM
constatá (a ~) vb., ind. prez. 3 constátă
constataseți
CONSTATÁ, constát, vb. I. Tranz. A stabili situația sau starea unui lucru, existența unui fapt, a unui adevăr etc. – Din fr. constater. DOOM
constatá (a ~) vb., ind. prez. 3 constátă
constatat
CONSTATÁ, constát, vb. I. Tranz. A stabili situația sau starea unui lucru, existența unui fapt, a unui adevăr etc. – Din fr. constater. DOOM
constatá (a ~) vb., ind. prez. 3 constátă
constatat
CONSTATÁ, constát, vb. I. Tranz. A stabili situația sau starea unui lucru, existența unui fapt, a unui adevăr etc. – Din fr. constater.
constatativ
CONSTATATÍV, -Ă, constatativi, -e, adj. Care constată, care înregistrează ceva ca atare. – Din fr. constatatif.
constatativa
CONSTATATÍV, -Ă, constatativi, -e, adj. Care constată, care înregistrează ceva ca atare. – Din fr. constatatif.
constatative
CONSTATATÍV, -Ă, constatativi, -e, adj. Care constată, care înregistrează ceva ca atare. – Din fr. constatatif.
constatativei
CONSTATATÍV, -Ă, constatativi, -e, adj. Care constată, care înregistrează ceva ca atare. – Din fr. constatatif.
constatativele
CONSTATATÍV, -Ă, constatativi, -e, adj. Care constată, care înregistrează ceva ca atare. – Din fr. constatatif.
constatativelor
CONSTATATÍV, -Ă, constatativi, -e, adj. Care constată, care înregistrează ceva ca atare. – Din fr. constatatif.
constatativi
CONSTATATÍV, -Ă, constatativi, -e, adj. Care constată, care înregistrează ceva ca atare. – Din fr. constatatif.
constatativii
CONSTATATÍV, -Ă, constatativi, -e, adj. Care constată, care înregistrează ceva ca atare. – Din fr. constatatif.
constatativilor
CONSTATATÍV, -Ă, constatativi, -e, adj. Care constată, care înregistrează ceva ca atare. – Din fr. constatatif.
constatativul
CONSTATATÍV, -Ă, constatativi, -e, adj. Care constată, care înregistrează ceva ca atare. – Din fr. constatatif.
constatativului
CONSTATATÍV, -Ă, constatativi, -e, adj. Care constată, care înregistrează ceva ca atare. – Din fr. constatatif.
constatau
CONSTATÁ, constát, vb. I. Tranz. A stabili situația sau starea unui lucru, existența unui fapt, a unui adevăr etc. – Din fr. constater. DOOM
constatá (a ~) vb., ind. prez. 3 constátă
constatași
CONSTATÁ, constát, vb. I. Tranz. A stabili situația sau starea unui lucru, existența unui fapt, a unui adevăr etc. – Din fr. constater. DOOM
constatá (a ~) vb., ind. prez. 3 constátă
constatați
CONSTATÁ, constát, vb. I. Tranz. A stabili situația sau starea unui lucru, existența unui fapt, a unui adevăr etc. – Din fr. constater. DOOM
constatá (a ~) vb., ind. prez. 3 constátă
constate
CONSTATÁ, constát, vb. I. Tranz. A stabili situația sau starea unui lucru, existența unui fapt, a unui adevăr etc. – Din fr. constater. DOOM
constatá (a ~) vb., ind. prez. 3 constátă
constativ
CONSTATÍV, -Ă adj. Cu caracter de constatare; constatativ. [< fr. constatif, cf. lat. constativus].
constativa
CONSTATÍV, -Ă adj. Cu caracter de constatare; constatativ. [< fr. constatif, cf. lat. constativus].
constative
CONSTATÍV, -Ă adj. Cu caracter de constatare; constatativ. [< fr. constatif, cf. lat. constativus].
constativei
CONSTATÍV, -Ă adj. Cu caracter de constatare; constatativ. [< fr. constatif, cf. lat. constativus].
constativele
CONSTATÍV, -Ă adj. Cu caracter de constatare; constatativ. [< fr. constatif, cf. lat. constativus].
constativelor
CONSTATÍV, -Ă adj. Cu caracter de constatare; constatativ. [< fr. constatif, cf. lat. constativus].
constativi
CONSTATÍV, -Ă adj. Cu caracter de constatare; constatativ. [< fr. constatif, cf. lat. constativus].
constativii
CONSTATÍV, -Ă adj. Cu caracter de constatare; constatativ. [< fr. constatif, cf. lat. constativus].
constativilor
CONSTATÍV, -Ă adj. Cu caracter de constatare; constatativ. [< fr. constatif, cf. lat. constativus].
constativul
CONSTATÍV, -Ă adj. Cu caracter de constatare; constatativ. [< fr. constatif, cf. lat. constativus].
constativului
CONSTATÍV, -Ă adj. Cu caracter de constatare; constatativ. [< fr. constatif, cf. lat. constativus].
constatând
CONSTATÁ, constát, vb. I. Tranz. A stabili situația sau starea unui lucru, existența unui fapt, a unui adevăr etc. – Din fr. constater. DOOM
constatá (a ~) vb., ind. prez. 3 constátă
constatînd
CONSTATÁ, constát, vb. I. Tranz. A stabili situația sau starea unui lucru, existența unui fapt, a unui adevăr etc. – Din fr. constater. DOOM
constatá (a ~) vb., ind. prez. 3 constátă
constatări
CONSTATÁRE, constatări, s. f. Acțiunea de a constata și rezultatul ei. – V. constata. DOOM
constatáre s. f., g.-d. art. constatắrii; pl. constatắri
constatării
CONSTATÁRE, constatări, s. f. Acțiunea de a constata și rezultatul ei. – V. constata. DOOM
constatáre s. f., g.-d. art. constatắrii; pl. constatắri
constatările
CONSTATÁRE, constatări, s. f. Acțiunea de a constata și rezultatul ei. – V. constata. DOOM
constatáre s. f., g.-d. art. constatắrii; pl. constatắri
constatărilor
CONSTATÁRE, constatări, s. f. Acțiunea de a constata și rezultatul ei. – V. constata. DOOM
constatáre s. f., g.-d. art. constatắrii; pl. constatắri
constau
CONSTÁ, pers. 3 cónstă, vb. I. Intranz. A fi alcătuit, format din..., a se compune din...; a consista. – Din lat. constare. DOOM
constá (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. constắ, 3 pl. constáu; imperf. 3 sg. constá, perf. s. 3 sg. constắ, m.m.c.p. 3 sg. constáse; conj. prez. 3 să consteá
constați
CONSTATÁ, constát, vb. I. Tranz. A stabili situația sau starea unui lucru, existența unui fapt, a unui adevăr etc. – Din fr. constater. DOOM
constatá (a ~) vb., ind. prez. 3 constátă
conste
CONSTÁ, pers. 3 cónstă, vb. I. Intranz. A fi alcătuit, format din..., a se compune din...; a consista. – Din lat. constare. DOOM
constá (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. constắ, 3 pl. constáu; imperf. 3 sg. constá, perf. s. 3 sg. constắ, m.m.c.p. 3 sg. constáse; conj. prez. 3 să consteá
constea
CONSTÁ, pers. 3 cónstă, vb. I. Intranz. A fi alcătuit, format din..., a se compune din...; a consista. – Din lat. constare. DOOM
constá (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. constắ, 3 pl. constáu; imperf. 3 sg. constá, perf. s. 3 sg. constắ, m.m.c.p. 3 sg. constáse; conj. prez. 3 să consteá
constela
CONSTELÁ vb. I. (Rar) A acoperi cu stele, a înstela. ♦ (Fig.) A acoperi, a umple de... [< fr. consteller].
constelai
CONSTELÁ vb. I. (Rar) A acoperi cu stele, a înstela. ♦ (Fig.) A acoperi, a umple de... [< fr. consteller].
constelam
CONSTELÁ vb. I. (Rar) A acoperi cu stele, a înstela. ♦ (Fig.) A acoperi, a umple de... [< fr. consteller].
constelare
CONSTELÁ vb. I. (Rar) A acoperi cu stele, a înstela. ♦ (Fig.) A acoperi, a umple de... [< fr. consteller].
constelare
CONSTELÁ vb. I. (Rar) A acoperi cu stele, a înstela. ♦ (Fig.) A acoperi, a umple de... [< fr. consteller].
constelară
CONSTELÁ vb. I. (Rar) A acoperi cu stele, a înstela. ♦ (Fig.) A acoperi, a umple de... [< fr. consteller].
constelarăm
CONSTELÁ vb. I. (Rar) A acoperi cu stele, a înstela. ♦ (Fig.) A acoperi, a umple de... [< fr. consteller].
constelarăți
CONSTELÁ vb. I. (Rar) A acoperi cu stele, a înstela. ♦ (Fig.) A acoperi, a umple de... [< fr. consteller].
constelase
CONSTELÁ vb. I. (Rar) A acoperi cu stele, a înstela. ♦ (Fig.) A acoperi, a umple de... [< fr. consteller].
constelasem
CONSTELÁ vb. I. (Rar) A acoperi cu stele, a înstela. ♦ (Fig.) A acoperi, a umple de... [< fr. consteller].
constelaseră
CONSTELÁ vb. I. (Rar) A acoperi cu stele, a înstela. ♦ (Fig.) A acoperi, a umple de... [< fr. consteller].
constelaserăm
CONSTELÁ vb. I. (Rar) A acoperi cu stele, a înstela. ♦ (Fig.) A acoperi, a umple de... [< fr. consteller].
constelaserăți
CONSTELÁ vb. I. (Rar) A acoperi cu stele, a înstela. ♦ (Fig.) A acoperi, a umple de... [< fr. consteller].
constelaseși
CONSTELÁ vb. I. (Rar) A acoperi cu stele, a înstela. ♦ (Fig.) A acoperi, a umple de... [< fr. consteller].
constelaseți
CONSTELÁ vb. I. (Rar) A acoperi cu stele, a înstela. ♦ (Fig.) A acoperi, a umple de... [< fr. consteller].
constelat
CONSTELÁ vb. I. (Rar) A acoperi cu stele, a înstela. ♦ (Fig.) A acoperi, a umple de... [< fr. consteller].
constelat
CONSTELÁT, -Ă, constelați, -te, adj. (Rar) Înstelat. – Din fr. constellé, lat. constellatus. DOOM
constelát (rar) adj. m., pl. consteláți; f. constelátă, pl. consteláte
constelata
CONSTELÁT, -Ă, constelați, -te, adj. (Rar) Înstelat. – Din fr. constellé, lat. constellatus. DOOM
constelát (rar) adj. m., pl. consteláți; f. constelátă, pl. consteláte
constelate
CONSTELÁT, -Ă, constelați, -te, adj. (Rar) Înstelat. – Din fr. constellé, lat. constellatus. DOOM
constelát (rar) adj. m., pl. consteláți; f. constelátă, pl. consteláte
constelatei
CONSTELÁT, -Ă, constelați, -te, adj. (Rar) Înstelat. – Din fr. constellé, lat. constellatus. DOOM
constelát (rar) adj. m., pl. consteláți; f. constelátă, pl. consteláte
constelatele
CONSTELÁT, -Ă, constelați, -te, adj. (Rar) Înstelat. – Din fr. constellé, lat. constellatus. DOOM
constelát (rar) adj. m., pl. consteláți; f. constelátă, pl. consteláte
constelatelor
CONSTELÁT, -Ă, constelați, -te, adj. (Rar) Înstelat. – Din fr. constellé, lat. constellatus. DOOM
constelát (rar) adj. m., pl. consteláți; f. constelátă, pl. consteláte
constelatul
CONSTELÁT, -Ă, constelați, -te, adj. (Rar) Înstelat. – Din fr. constellé, lat. constellatus. DOOM
constelát (rar) adj. m., pl. consteláți; f. constelátă, pl. consteláte
constelatului
CONSTELÁT, -Ă, constelați, -te, adj. (Rar) Înstelat. – Din fr. constellé, lat. constellatus. DOOM
constelát (rar) adj. m., pl. consteláți; f. constelátă, pl. consteláte
constelau
CONSTELÁ vb. I. (Rar) A acoperi cu stele, a înstela. ♦ (Fig.) A acoperi, a umple de... [< fr. consteller].
constelași
CONSTELÁ vb. I. (Rar) A acoperi cu stele, a înstela. ♦ (Fig.) A acoperi, a umple de... [< fr. consteller].
constelați
CONSTELÁ vb. I. (Rar) A acoperi cu stele, a înstela. ♦ (Fig.) A acoperi, a umple de... [< fr. consteller].
constelați
CONSTELÁT, -Ă, constelați, -te, adj. (Rar) Înstelat. – Din fr. constellé, lat. constellatus. DOOM
constelát (rar) adj. m., pl. consteláți; f. constelátă, pl. consteláte
constelația
CONSTELÁȚIE, constelații, s. f. Grupare aparentă de stele în aceeași regiune a cerului, având o configurație specifică, stabilă pe o perioadă lungă de timp. – Din fr. constellation, lat. constellatio. DOOM
consteláție (-ți-e) s. f., art. consteláția (-ți-a), g.-d. art. consteláției; pl. consteláții, art. consteláțiile (-ți-i-)
constelație
CONSTELÁȚIE, constelații, s. f. Grupare aparentă de stele în aceeași regiune a cerului, având o configurație specifică, stabilă pe o perioadă lungă de timp. – Din fr. constellation, lat. constellatio. DOOM
consteláție (-ți-e) s. f., art. consteláția (-ți-a), g.-d. art. consteláției; pl. consteláții, art. consteláțiile (-ți-i-)
constelației
CONSTELÁȚIE, constelații, s. f. Grupare aparentă de stele în aceeași regiune a cerului, având o configurație specifică, stabilă pe o perioadă lungă de timp. – Din fr. constellation, lat. constellatio. DOOM
consteláție (-ți-e) s. f., art. consteláția (-ți-a), g.-d. art. consteláției; pl. consteláții, art. consteláțiile (-ți-i-)
constelații
CONSTELÁT, -Ă, constelați, -te, adj. (Rar) Înstelat. – Din fr. constellé, lat. constellatus. DOOM
constelát (rar) adj. m., pl. consteláți; f. constelátă, pl. consteláte
constelații
CONSTELÁȚIE, constelații, s. f. Grupare aparentă de stele în aceeași regiune a cerului, având o configurație specifică, stabilă pe o perioadă lungă de timp. – Din fr. constellation, lat. constellatio. DOOM
consteláție (-ți-e) s. f., art. consteláția (-ți-a), g.-d. art. consteláției; pl. consteláții, art. consteláțiile (-ți-i-)
constelațiile
CONSTELÁȚIE, constelații, s. f. Grupare aparentă de stele în aceeași regiune a cerului, având o configurație specifică, stabilă pe o perioadă lungă de timp. – Din fr. constellation, lat. constellatio. DOOM
consteláție (-ți-e) s. f., art. consteláția (-ți-a), g.-d. art. consteláției; pl. consteláții, art. consteláțiile (-ți-i-)
constelațiilor
CONSTELÁȚIE, constelații, s. f. Grupare aparentă de stele în aceeași regiune a cerului, având o configurație specifică, stabilă pe o perioadă lungă de timp. – Din fr. constellation, lat. constellatio. DOOM
consteláție (-ți-e) s. f., art. consteláția (-ți-a), g.-d. art. consteláției; pl. consteláții, art. consteláțiile (-ți-i-)
constelaților
CONSTELÁT, -Ă, constelați, -te, adj. (Rar) Înstelat. – Din fr. constellé, lat. constellatus. DOOM
constelát (rar) adj. m., pl. consteláți; f. constelátă, pl. consteláte
constelează
CONSTELÁ vb. I. (Rar) A acoperi cu stele, a înstela. ♦ (Fig.) A acoperi, a umple de... [< fr. consteller].
constelez
CONSTELÁ vb. I. (Rar) A acoperi cu stele, a înstela. ♦ (Fig.) A acoperi, a umple de... [< fr. consteller].
consteleze
CONSTELÁ vb. I. (Rar) A acoperi cu stele, a înstela. ♦ (Fig.) A acoperi, a umple de... [< fr. consteller].
constelezi
CONSTELÁ vb. I. (Rar) A acoperi cu stele, a înstela. ♦ (Fig.) A acoperi, a umple de... [< fr. consteller].
constelând
CONSTELÁ vb. I. (Rar) A acoperi cu stele, a înstela. ♦ (Fig.) A acoperi, a umple de... [< fr. consteller].
constelînd
CONSTELÁ vb. I. (Rar) A acoperi cu stele, a înstela. ♦ (Fig.) A acoperi, a umple de... [< fr. consteller].
consterna
CONSTERNÁ, consternez, vb. I. Tranz. A provoca cuiva uimire, nedumerire amestecată cu mâhnire și cu indignare. – Din fr. consterner, lat. consternare. DOOM
consterná (a ~) vb., ind. prez. 3 consterneáză
consternai
CONSTERNÁ, consternez, vb. I. Tranz. A provoca cuiva uimire, nedumerire amestecată cu mâhnire și cu indignare. – Din fr. consterner, lat. consternare. DOOM
consterná (a ~) vb., ind. prez. 3 consterneáză
consternam
CONSTERNÁ, consternez, vb. I. Tranz. A provoca cuiva uimire, nedumerire amestecată cu mâhnire și cu indignare. – Din fr. consterner, lat. consternare. DOOM
consterná (a ~) vb., ind. prez. 3 consterneáză
consternant
CONSTERNÁNT, -Ă, consternanți, -te, adj. Care provoacă consternare. – Din fr. consternant. DOOM
*consternánt adj. m., pl. consternánți; f. consternántă, pl. consternánte
consternanta
CONSTERNÁNT, -Ă, consternanți, -te, adj. Care provoacă consternare. – Din fr. consternant. DOOM
*consternánt adj. m., pl. consternánți; f. consternántă, pl. consternánte
consternante
CONSTERNÁNT, -Ă, consternanți, -te, adj. Care provoacă consternare. – Din fr. consternant. DOOM
*consternánt adj. m., pl. consternánți; f. consternántă, pl. consternánte
consternantei
CONSTERNÁNT, -Ă, consternanți, -te, adj. Care provoacă consternare. – Din fr. consternant. DOOM
*consternánt adj. m., pl. consternánți; f. consternántă, pl. consternánte
consternantele
CONSTERNÁNT, -Ă, consternanți, -te, adj. Care provoacă consternare. – Din fr. consternant. DOOM
*consternánt adj. m., pl. consternánți; f. consternántă, pl. consternánte
consternantelor
CONSTERNÁNT, -Ă, consternanți, -te, adj. Care provoacă consternare. – Din fr. consternant. DOOM
*consternánt adj. m., pl. consternánți; f. consternántă, pl. consternánte
consternantul
CONSTERNÁNT, -Ă, consternanți, -te, adj. Care provoacă consternare. – Din fr. consternant. DOOM
*consternánt adj. m., pl. consternánți; f. consternántă, pl. consternánte
consternantului
CONSTERNÁNT, -Ă, consternanți, -te, adj. Care provoacă consternare. – Din fr. consternant. DOOM
*consternánt adj. m., pl. consternánți; f. consternántă, pl. consternánte
consternanți
CONSTERNÁNT, -Ă, consternanți, -te, adj. Care provoacă consternare. – Din fr. consternant. DOOM
*consternánt adj. m., pl. consternánți; f. consternántă, pl. consternánte
consternanții
CONSTERNÁNT, -Ă, consternanți, -te, adj. Care provoacă consternare. – Din fr. consternant. DOOM
*consternánt adj. m., pl. consternánți; f. consternántă, pl. consternánte
consternanților
CONSTERNÁNT, -Ă, consternanți, -te, adj. Care provoacă consternare. – Din fr. consternant. DOOM
*consternánt adj. m., pl. consternánți; f. consternántă, pl. consternánte
consternare
CONSTERNÁ, consternez, vb. I. Tranz. A provoca cuiva uimire, nedumerire amestecată cu mâhnire și cu indignare. – Din fr. consterner, lat. consternare. DOOM
consterná (a ~) vb., ind. prez. 3 consterneáză
consternare
CONSTERNÁRE, consternări, s. f. Faptul de a consterna; uimire, nedumerire amestecată cu mâhnire și cu indignare; surpriză neplăcută, stupoare, consternație. – V. consterna. DOOM
consternáre s. f., g.-d. art. consternắrii; pl. consternắri
consternarea
CONSTERNÁRE, consternări, s. f. Faptul de a consterna; uimire, nedumerire amestecată cu mâhnire și cu indignare; surpriză neplăcută, stupoare, consternație. – V. consterna. DOOM
consternáre s. f., g.-d. art. consternắrii; pl. consternắri
consternară
CONSTERNÁ, consternez, vb. I. Tranz. A provoca cuiva uimire, nedumerire amestecată cu mâhnire și cu indignare. – Din fr. consterner, lat. consternare. DOOM
consterná (a ~) vb., ind. prez. 3 consterneáză
consternarăm
CONSTERNÁ, consternez, vb. I. Tranz. A provoca cuiva uimire, nedumerire amestecată cu mâhnire și cu indignare. – Din fr. consterner, lat. consternare. DOOM
consterná (a ~) vb., ind. prez. 3 consterneáză
consternarăți
CONSTERNÁ, consternez, vb. I. Tranz. A provoca cuiva uimire, nedumerire amestecată cu mâhnire și cu indignare. – Din fr. consterner, lat. consternare. DOOM
consterná (a ~) vb., ind. prez. 3 consterneáză
consternase
CONSTERNÁ, consternez, vb. I. Tranz. A provoca cuiva uimire, nedumerire amestecată cu mâhnire și cu indignare. – Din fr. consterner, lat. consternare. DOOM
consterná (a ~) vb., ind. prez. 3 consterneáză
consternasem
CONSTERNÁ, consternez, vb. I. Tranz. A provoca cuiva uimire, nedumerire amestecată cu mâhnire și cu indignare. – Din fr. consterner, lat. consternare. DOOM
consterná (a ~) vb., ind. prez. 3 consterneáză
consternaseră
CONSTERNÁ, consternez, vb. I. Tranz. A provoca cuiva uimire, nedumerire amestecată cu mâhnire și cu indignare. – Din fr. consterner, lat. consternare. DOOM
consterná (a ~) vb., ind. prez. 3 consterneáză
consternaserăm
CONSTERNÁ, consternez, vb. I. Tranz. A provoca cuiva uimire, nedumerire amestecată cu mâhnire și cu indignare. – Din fr. consterner, lat. consternare. DOOM
consterná (a ~) vb., ind. prez. 3 consterneáză
consternaserăți
CONSTERNÁ, consternez, vb. I. Tranz. A provoca cuiva uimire, nedumerire amestecată cu mâhnire și cu indignare. – Din fr. consterner, lat. consternare. DOOM
consterná (a ~) vb., ind. prez. 3 consterneáză
consternaseși
CONSTERNÁ, consternez, vb. I. Tranz. A provoca cuiva uimire, nedumerire amestecată cu mâhnire și cu indignare. – Din fr. consterner, lat. consternare. DOOM
consterná (a ~) vb., ind. prez. 3 consterneáză
consternaseți
CONSTERNÁ, consternez, vb. I. Tranz. A provoca cuiva uimire, nedumerire amestecată cu mâhnire și cu indignare. – Din fr. consterner, lat. consternare. DOOM
consterná (a ~) vb., ind. prez. 3 consterneáză
consternat
CONSTERNÁ, consternez, vb. I. Tranz. A provoca cuiva uimire, nedumerire amestecată cu mâhnire și cu indignare. – Din fr. consterner, lat. consternare. DOOM
consterná (a ~) vb., ind. prez. 3 consterneáză
consternat
CONSTERNÁT, -Ă, consternați, -te, adj. Cuprins de consternare, stupefiat. – V. consterna.
consternata
CONSTERNÁT, -Ă, consternați, -te, adj. Cuprins de consternare, stupefiat. – V. consterna.
consternate
CONSTERNÁT, -Ă, consternați, -te, adj. Cuprins de consternare, stupefiat. – V. consterna.
consternatei
CONSTERNÁT, -Ă, consternați, -te, adj. Cuprins de consternare, stupefiat. – V. consterna.
consternatele
CONSTERNÁT, -Ă, consternați, -te, adj. Cuprins de consternare, stupefiat. – V. consterna.
consternatelor
CONSTERNÁT, -Ă, consternați, -te, adj. Cuprins de consternare, stupefiat. – V. consterna.
consternatul
CONSTERNÁT, -Ă, consternați, -te, adj. Cuprins de consternare, stupefiat. – V. consterna.
consternatului
CONSTERNÁT, -Ă, consternați, -te, adj. Cuprins de consternare, stupefiat. – V. consterna.
consternau
CONSTERNÁ, consternez, vb. I. Tranz. A provoca cuiva uimire, nedumerire amestecată cu mâhnire și cu indignare. – Din fr. consterner, lat. consternare. DOOM
consterná (a ~) vb., ind. prez. 3 consterneáză
consternași
CONSTERNÁ, consternez, vb. I. Tranz. A provoca cuiva uimire, nedumerire amestecată cu mâhnire și cu indignare. – Din fr. consterner, lat. consternare. DOOM
consterná (a ~) vb., ind. prez. 3 consterneáză
consternați
CONSTERNÁ, consternez, vb. I. Tranz. A provoca cuiva uimire, nedumerire amestecată cu mâhnire și cu indignare. – Din fr. consterner, lat. consternare. DOOM
consterná (a ~) vb., ind. prez. 3 consterneáză
consternați
CONSTERNÁT, -Ă, consternați, -te, adj. Cuprins de consternare, stupefiat. – V. consterna.
consternația
CONSTERNÁȚIE, consternații, s. f. Consternare. [Var.: consternațiúne s. f.] – Din fr. consternation, lat. consternatio, -onis. DOOM
consternáție (rar) (-ți-e) s. f., art. consternáția (-ți-a), g.-d. art. consternáției; pl. consternáții, art. consternáțiile (-ți-i-)
consternație
CONSTERNÁȚIE, consternații, s. f. Consternare. [Var.: consternațiúne s. f.] – Din fr. consternation, lat. consternatio, -onis. DOOM
consternáție (rar) (-ți-e) s. f., art. consternáția (-ți-a), g.-d. art. consternáției; pl. consternáții, art. consternáțiile (-ți-i-)
consternației
CONSTERNÁȚIE, consternații, s. f. Consternare. [Var.: consternațiúne s. f.] – Din fr. consternation, lat. consternatio, -onis. DOOM
consternáție (rar) (-ți-e) s. f., art. consternáția (-ți-a), g.-d. art. consternáției; pl. consternáții, art. consternáțiile (-ți-i-)
consternații
CONSTERNÁT, -Ă, consternați, -te, adj. Cuprins de consternare, stupefiat. – V. consterna.
consternații
CONSTERNÁȚIE, consternații, s. f. Consternare. [Var.: consternațiúne s. f.] – Din fr. consternation, lat. consternatio, -onis. DOOM
consternáție (rar) (-ți-e) s. f., art. consternáția (-ți-a), g.-d. art. consternáției; pl. consternáții, art. consternáțiile (-ți-i-)
consternațiile
CONSTERNÁȚIE, consternații, s. f. Consternare. [Var.: consternațiúne s. f.] – Din fr. consternation, lat. consternatio, -onis. DOOM
consternáție (rar) (-ți-e) s. f., art. consternáția (-ți-a), g.-d. art. consternáției; pl. consternáții, art. consternáțiile (-ți-i-)
consternațiilor
CONSTERNÁȚIE, consternații, s. f. Consternare. [Var.: consternațiúne s. f.] – Din fr. consternation, lat. consternatio, -onis. DOOM
consternáție (rar) (-ți-e) s. f., art. consternáția (-ți-a), g.-d. art. consternáției; pl. consternáții, art. consternáțiile (-ți-i-)
consternaților
CONSTERNÁT, -Ă, consternați, -te, adj. Cuprins de consternare, stupefiat. – V. consterna.
consternațiune
CONSTERNÁȚIE, consternații, s. f. Consternare. [Var.: consternațiúne s. f.] – Din fr. consternation, lat. consternatio, -onis. DOOM
consternáție (rar) (-ți-e) s. f., art. consternáția (-ți-a), g.-d. art. consternáției; pl. consternáții, art. consternáțiile (-ți-i-)
consternează
CONSTERNÁ, consternez, vb. I. Tranz. A provoca cuiva uimire, nedumerire amestecată cu mâhnire și cu indignare. – Din fr. consterner, lat. consternare. DOOM
consterná (a ~) vb., ind. prez. 3 consterneáză
consternez
CONSTERNÁ, consternez, vb. I. Tranz. A provoca cuiva uimire, nedumerire amestecată cu mâhnire și cu indignare. – Din fr. consterner, lat. consternare. DOOM
consterná (a ~) vb., ind. prez. 3 consterneáză
consterneze
CONSTERNÁ, consternez, vb. I. Tranz. A provoca cuiva uimire, nedumerire amestecată cu mâhnire și cu indignare. – Din fr. consterner, lat. consternare. DOOM
consterná (a ~) vb., ind. prez. 3 consterneáză
consternezi
CONSTERNÁ, consternez, vb. I. Tranz. A provoca cuiva uimire, nedumerire amestecată cu mâhnire și cu indignare. – Din fr. consterner, lat. consternare. DOOM
consterná (a ~) vb., ind. prez. 3 consterneáză
consternând
CONSTERNÁ, consternez, vb. I. Tranz. A provoca cuiva uimire, nedumerire amestecată cu mâhnire și cu indignare. – Din fr. consterner, lat. consternare. DOOM
consterná (a ~) vb., ind. prez. 3 consterneáză
consternînd
CONSTERNÁ, consternez, vb. I. Tranz. A provoca cuiva uimire, nedumerire amestecată cu mâhnire și cu indignare. – Din fr. consterner, lat. consternare. DOOM
consterná (a ~) vb., ind. prez. 3 consterneáză
consternări
CONSTERNÁRE, consternări, s. f. Faptul de a consterna; uimire, nedumerire amestecată cu mâhnire și cu indignare; surpriză neplăcută, stupoare, consternație. – V. consterna. DOOM
consternáre s. f., g.-d. art. consternắrii; pl. consternắri
consternării
CONSTERNÁRE, consternări, s. f. Faptul de a consterna; uimire, nedumerire amestecată cu mâhnire și cu indignare; surpriză neplăcută, stupoare, consternație. – V. consterna. DOOM
consternáre s. f., g.-d. art. consternắrii; pl. consternắri
consternările
CONSTERNÁRE, consternări, s. f. Faptul de a consterna; uimire, nedumerire amestecată cu mâhnire și cu indignare; surpriză neplăcută, stupoare, consternație. – V. consterna. DOOM
consternáre s. f., g.-d. art. consternắrii; pl. consternắri
consternărilor
CONSTERNÁRE, consternări, s. f. Faptul de a consterna; uimire, nedumerire amestecată cu mâhnire și cu indignare; surpriză neplăcută, stupoare, consternație. – V. consterna. DOOM
consternáre s. f., g.-d. art. consternắrii; pl. consternắri
constip
CONSTIPÁ, constíp, vb. I. 1. Tranz. (Despre alimente) A produce constipație. 2. Refl. (Despre oameni, animale) A suferi de constipație. – Din fr. constiper. DOOM
constipá (a ~) vb., ind. prez. 3 constípă
constipa
CONSTIPÁ, constíp, vb. I. 1. Tranz. (Despre alimente) A produce constipație. 2. Refl. (Despre oameni, animale) A suferi de constipație. – Din fr. constiper. DOOM
constipá (a ~) vb., ind. prez. 3 constípă
constipai
CONSTIPÁ, constíp, vb. I. 1. Tranz. (Despre alimente) A produce constipație. 2. Refl. (Despre oameni, animale) A suferi de constipație. – Din fr. constiper. DOOM
constipá (a ~) vb., ind. prez. 3 constípă
constipam
CONSTIPÁ, constíp, vb. I. 1. Tranz. (Despre alimente) A produce constipație. 2. Refl. (Despre oameni, animale) A suferi de constipație. – Din fr. constiper. DOOM
constipá (a ~) vb., ind. prez. 3 constípă
constipant
CONSTIPÁNT, -Ă, constipanți, -te, adj. (Despre alimente sau medicamente) Care constipă. – Din fr. constipant. DOOM
constipánt adj. m., pl. constipánți; f. constipántă, pl. constipánte
constipanta
CONSTIPÁNT, -Ă, constipanți, -te, adj. (Despre alimente sau medicamente) Care constipă. – Din fr. constipant. DOOM
constipánt adj. m., pl. constipánți; f. constipántă, pl. constipánte
constipante
CONSTIPÁNT, -Ă, constipanți, -te, adj. (Despre alimente sau medicamente) Care constipă. – Din fr. constipant. DOOM
constipánt adj. m., pl. constipánți; f. constipántă, pl. constipánte
constipantei
CONSTIPÁNT, -Ă, constipanți, -te, adj. (Despre alimente sau medicamente) Care constipă. – Din fr. constipant. DOOM
constipánt adj. m., pl. constipánți; f. constipántă, pl. constipánte
constipantele
CONSTIPÁNT, -Ă, constipanți, -te, adj. (Despre alimente sau medicamente) Care constipă. – Din fr. constipant. DOOM
constipánt adj. m., pl. constipánți; f. constipántă, pl. constipánte
constipantelor
CONSTIPÁNT, -Ă, constipanți, -te, adj. (Despre alimente sau medicamente) Care constipă. – Din fr. constipant. DOOM
constipánt adj. m., pl. constipánți; f. constipántă, pl. constipánte
constipantul
CONSTIPÁNT, -Ă, constipanți, -te, adj. (Despre alimente sau medicamente) Care constipă. – Din fr. constipant. DOOM
constipánt adj. m., pl. constipánți; f. constipántă, pl. constipánte
constipantului
CONSTIPÁNT, -Ă, constipanți, -te, adj. (Despre alimente sau medicamente) Care constipă. – Din fr. constipant. DOOM
constipánt adj. m., pl. constipánți; f. constipántă, pl. constipánte
constipanți
CONSTIPÁNT, -Ă, constipanți, -te, adj. (Despre alimente sau medicamente) Care constipă. – Din fr. constipant. DOOM
constipánt adj. m., pl. constipánți; f. constipántă, pl. constipánte
constipanții
CONSTIPÁNT, -Ă, constipanți, -te, adj. (Despre alimente sau medicamente) Care constipă. – Din fr. constipant. DOOM
constipánt adj. m., pl. constipánți; f. constipántă, pl. constipánte
constipanților
CONSTIPÁNT, -Ă, constipanți, -te, adj. (Despre alimente sau medicamente) Care constipă. – Din fr. constipant. DOOM
constipánt adj. m., pl. constipánți; f. constipántă, pl. constipánte
constipare
CONSTIPÁ, constíp, vb. I. 1. Tranz. (Despre alimente) A produce constipație. 2. Refl. (Despre oameni, animale) A suferi de constipație. – Din fr. constiper. DOOM
constipá (a ~) vb., ind. prez. 3 constípă
constipare
CONSTIPÁRE s.f. Faptul de a (se) constipa; constipație. [< constipa].
constiparea
CONSTIPÁRE s.f. Faptul de a (se) constipa; constipație. [< constipa].
constipară
CONSTIPÁ, constíp, vb. I. 1. Tranz. (Despre alimente) A produce constipație. 2. Refl. (Despre oameni, animale) A suferi de constipație. – Din fr. constiper. DOOM
constipá (a ~) vb., ind. prez. 3 constípă
constiparăm
CONSTIPÁ, constíp, vb. I. 1. Tranz. (Despre alimente) A produce constipație. 2. Refl. (Despre oameni, animale) A suferi de constipație. – Din fr. constiper. DOOM
constipá (a ~) vb., ind. prez. 3 constípă
constiparăți
CONSTIPÁ, constíp, vb. I. 1. Tranz. (Despre alimente) A produce constipație. 2. Refl. (Despre oameni, animale) A suferi de constipație. – Din fr. constiper. DOOM
constipá (a ~) vb., ind. prez. 3 constípă
constipase
CONSTIPÁ, constíp, vb. I. 1. Tranz. (Despre alimente) A produce constipație. 2. Refl. (Despre oameni, animale) A suferi de constipație. – Din fr. constiper. DOOM
constipá (a ~) vb., ind. prez. 3 constípă
constipasem
CONSTIPÁ, constíp, vb. I. 1. Tranz. (Despre alimente) A produce constipație. 2. Refl. (Despre oameni, animale) A suferi de constipație. – Din fr. constiper. DOOM
constipá (a ~) vb., ind. prez. 3 constípă
constipaseră
CONSTIPÁ, constíp, vb. I. 1. Tranz. (Despre alimente) A produce constipație. 2. Refl. (Despre oameni, animale) A suferi de constipație. – Din fr. constiper. DOOM
constipá (a ~) vb., ind. prez. 3 constípă
constipaserăm
CONSTIPÁ, constíp, vb. I. 1. Tranz. (Despre alimente) A produce constipație. 2. Refl. (Despre oameni, animale) A suferi de constipație. – Din fr. constiper. DOOM
constipá (a ~) vb., ind. prez. 3 constípă
constipaserăți
CONSTIPÁ, constíp, vb. I. 1. Tranz. (Despre alimente) A produce constipație. 2. Refl. (Despre oameni, animale) A suferi de constipație. – Din fr. constiper. DOOM
constipá (a ~) vb., ind. prez. 3 constípă
constipaseși
CONSTIPÁ, constíp, vb. I. 1. Tranz. (Despre alimente) A produce constipație. 2. Refl. (Despre oameni, animale) A suferi de constipație. – Din fr. constiper. DOOM
constipá (a ~) vb., ind. prez. 3 constípă
constipaseți
CONSTIPÁ, constíp, vb. I. 1. Tranz. (Despre alimente) A produce constipație. 2. Refl. (Despre oameni, animale) A suferi de constipație. – Din fr. constiper. DOOM
constipá (a ~) vb., ind. prez. 3 constípă
constipat
CONSTIPÁ, constíp, vb. I. 1. Tranz. (Despre alimente) A produce constipație. 2. Refl. (Despre oameni, animale) A suferi de constipație. – Din fr. constiper. DOOM
constipá (a ~) vb., ind. prez. 3 constípă
constipat
CONSTIPÁT, -Ă, constipați, -te, adj. (Despre oameni, animale) Care suferă de constipație. ♦ Fig. (Fam.; despre oameni) Cu vederi înguste, lipsit de orizont; necomunicativ. – V. constipa.
constipata
CONSTIPÁT, -Ă, constipați, -te, adj. (Despre oameni, animale) Care suferă de constipație. ♦ Fig. (Fam.; despre oameni) Cu vederi înguste, lipsit de orizont; necomunicativ. – V. constipa.
constipate
CONSTIPÁT, -Ă, constipați, -te, adj. (Despre oameni, animale) Care suferă de constipație. ♦ Fig. (Fam.; despre oameni) Cu vederi înguste, lipsit de orizont; necomunicativ. – V. constipa.
constipatei
CONSTIPÁT, -Ă, constipați, -te, adj. (Despre oameni, animale) Care suferă de constipație. ♦ Fig. (Fam.; despre oameni) Cu vederi înguste, lipsit de orizont; necomunicativ. – V. constipa.
constipatele
CONSTIPÁT, -Ă, constipați, -te, adj. (Despre oameni, animale) Care suferă de constipație. ♦ Fig. (Fam.; despre oameni) Cu vederi înguste, lipsit de orizont; necomunicativ. – V. constipa.
constipatelor
CONSTIPÁT, -Ă, constipați, -te, adj. (Despre oameni, animale) Care suferă de constipație. ♦ Fig. (Fam.; despre oameni) Cu vederi înguste, lipsit de orizont; necomunicativ. – V. constipa.
constipatul
CONSTIPÁT, -Ă, constipați, -te, adj. (Despre oameni, animale) Care suferă de constipație. ♦ Fig. (Fam.; despre oameni) Cu vederi înguste, lipsit de orizont; necomunicativ. – V. constipa.
constipatului
CONSTIPÁT, -Ă, constipați, -te, adj. (Despre oameni, animale) Care suferă de constipație. ♦ Fig. (Fam.; despre oameni) Cu vederi înguste, lipsit de orizont; necomunicativ. – V. constipa.
constipau
CONSTIPÁ, constíp, vb. I. 1. Tranz. (Despre alimente) A produce constipație. 2. Refl. (Despre oameni, animale) A suferi de constipație. – Din fr. constiper. DOOM
constipá (a ~) vb., ind. prez. 3 constípă
constipași
CONSTIPÁ, constíp, vb. I. 1. Tranz. (Despre alimente) A produce constipație. 2. Refl. (Despre oameni, animale) A suferi de constipație. – Din fr. constiper. DOOM
constipá (a ~) vb., ind. prez. 3 constípă
constipați
CONSTIPÁ, constíp, vb. I. 1. Tranz. (Despre alimente) A produce constipație. 2. Refl. (Despre oameni, animale) A suferi de constipație. – Din fr. constiper. DOOM
constipá (a ~) vb., ind. prez. 3 constípă
constipați
CONSTIPÁT, -Ă, constipați, -te, adj. (Despre oameni, animale) Care suferă de constipație. ♦ Fig. (Fam.; despre oameni) Cu vederi înguste, lipsit de orizont; necomunicativ. – V. constipa.
constipația
CONSTIPÁȚIE, constipații, s. f. Dificultate sau imposibilitate de eliminare a materiilor fecale. – Din fr. constipation. DOOM
constipáție (-ți-e) s. f., art. constipáția (-ți-a), g.-d. art. constipáției; pl. constipáții, art. constipáțiile (-ți-i-)
constipație
CONSTIPÁȚIE, constipații, s. f. Dificultate sau imposibilitate de eliminare a materiilor fecale. – Din fr. constipation. DOOM
constipáție (-ți-e) s. f., art. constipáția (-ți-a), g.-d. art. constipáției; pl. constipáții, art. constipáțiile (-ți-i-)
constipației
CONSTIPÁȚIE, constipații, s. f. Dificultate sau imposibilitate de eliminare a materiilor fecale. – Din fr. constipation. DOOM
constipáție (-ți-e) s. f., art. constipáția (-ți-a), g.-d. art. constipáției; pl. constipáții, art. constipáțiile (-ți-i-)
constipații
CONSTIPÁT, -Ă, constipați, -te, adj. (Despre oameni, animale) Care suferă de constipație. ♦ Fig. (Fam.; despre oameni) Cu vederi înguste, lipsit de orizont; necomunicativ. – V. constipa.
constipații
CONSTIPÁȚIE, constipații, s. f. Dificultate sau imposibilitate de eliminare a materiilor fecale. – Din fr. constipation. DOOM
constipáție (-ți-e) s. f., art. constipáția (-ți-a), g.-d. art. constipáției; pl. constipáții, art. constipáțiile (-ți-i-)
constipațiile
CONSTIPÁȚIE, constipații, s. f. Dificultate sau imposibilitate de eliminare a materiilor fecale. – Din fr. constipation. DOOM
constipáție (-ți-e) s. f., art. constipáția (-ți-a), g.-d. art. constipáției; pl. constipáții, art. constipáțiile (-ți-i-)
constipațiilor
CONSTIPÁȚIE, constipații, s. f. Dificultate sau imposibilitate de eliminare a materiilor fecale. – Din fr. constipation. DOOM
constipáție (-ți-e) s. f., art. constipáția (-ți-a), g.-d. art. constipáției; pl. constipáții, art. constipáțiile (-ți-i-)
constipaților
CONSTIPÁT, -Ă, constipați, -te, adj. (Despre oameni, animale) Care suferă de constipație. ♦ Fig. (Fam.; despre oameni) Cu vederi înguste, lipsit de orizont; necomunicativ. – V. constipa.
constipe
CONSTIPÁ, constíp, vb. I. 1. Tranz. (Despre alimente) A produce constipație. 2. Refl. (Despre oameni, animale) A suferi de constipație. – Din fr. constiper. DOOM
constipá (a ~) vb., ind. prez. 3 constípă
constipi
CONSTIPÁ, constíp, vb. I. 1. Tranz. (Despre alimente) A produce constipație. 2. Refl. (Despre oameni, animale) A suferi de constipație. – Din fr. constiper. DOOM
constipá (a ~) vb., ind. prez. 3 constípă
constipând
CONSTIPÁ, constíp, vb. I. 1. Tranz. (Despre alimente) A produce constipație. 2. Refl. (Despre oameni, animale) A suferi de constipație. – Din fr. constiper. DOOM
constipá (a ~) vb., ind. prez. 3 constípă
constipînd
CONSTIPÁ, constíp, vb. I. 1. Tranz. (Despre alimente) A produce constipație. 2. Refl. (Despre oameni, animale) A suferi de constipație. – Din fr. constiper. DOOM
constipá (a ~) vb., ind. prez. 3 constípă
constipări
CONSTIPÁRE s.f. Faptul de a (se) constipa; constipație. [< constipa].
constipării
CONSTIPÁRE s.f. Faptul de a (se) constipa; constipație. [< constipa].
constipările
CONSTIPÁRE s.f. Faptul de a (se) constipa; constipație. [< constipa].
constipărilor
CONSTIPÁRE s.f. Faptul de a (se) constipa; constipație. [< constipa].
constituant
CONSTITUÁNT, -Ă, constituanți, -te, adj. Privitor la constituție; constitutiv. ◊ Adunare constituantă v. adunare. [Pr.: -tu-ant] – Din fr. constituant. DOOM
constituánt (referitor la constituție) (-tu-ant) adj. m., pl. constituánți; f. constituántă, pl. constituánte
constituanta
CONSTITUÁNT, -Ă, constituanți, -te, adj. Privitor la constituție; constitutiv. ◊ Adunare constituantă v. adunare. [Pr.: -tu-ant] – Din fr. constituant. DOOM
constituánt (referitor la constituție) (-tu-ant) adj. m., pl. constituánți; f. constituántă, pl. constituánte
constituante
CONSTITUÁNT, -Ă, constituanți, -te, adj. Privitor la constituție; constitutiv. ◊ Adunare constituantă v. adunare. [Pr.: -tu-ant] – Din fr. constituant. DOOM
constituánt (referitor la constituție) (-tu-ant) adj. m., pl. constituánți; f. constituántă, pl. constituánte
constituantei
CONSTITUÁNT, -Ă, constituanți, -te, adj. Privitor la constituție; constitutiv. ◊ Adunare constituantă v. adunare. [Pr.: -tu-ant] – Din fr. constituant. DOOM
constituánt (referitor la constituție) (-tu-ant) adj. m., pl. constituánți; f. constituántă, pl. constituánte
constituantele
CONSTITUÁNT, -Ă, constituanți, -te, adj. Privitor la constituție; constitutiv. ◊ Adunare constituantă v. adunare. [Pr.: -tu-ant] – Din fr. constituant. DOOM
constituánt (referitor la constituție) (-tu-ant) adj. m., pl. constituánți; f. constituántă, pl. constituánte
constituantelor
CONSTITUÁNT, -Ă, constituanți, -te, adj. Privitor la constituție; constitutiv. ◊ Adunare constituantă v. adunare. [Pr.: -tu-ant] – Din fr. constituant. DOOM
constituánt (referitor la constituție) (-tu-ant) adj. m., pl. constituánți; f. constituántă, pl. constituánte
constituantul
CONSTITUÁNT, -Ă, constituanți, -te, adj. Privitor la constituție; constitutiv. ◊ Adunare constituantă v. adunare. [Pr.: -tu-ant] – Din fr. constituant. DOOM
constituánt (referitor la constituție) (-tu-ant) adj. m., pl. constituánți; f. constituántă, pl. constituánte
constituantului
CONSTITUÁNT, -Ă, constituanți, -te, adj. Privitor la constituție; constitutiv. ◊ Adunare constituantă v. adunare. [Pr.: -tu-ant] – Din fr. constituant. DOOM
constituánt (referitor la constituție) (-tu-ant) adj. m., pl. constituánți; f. constituántă, pl. constituánte
constituantă
CONSTITUÁNTĂ, constituante, adj. f. (În expr.) Adunare constituantă = adunare formată din reprezentanți aleși de cetățeni după anumite norme, pentru a vota sau a modifica constituția. Adunarea, constituantă a dat Franței constituția burgheză din 1789. – Pronunțat: -tu-an-.
constituanți
CONSTITUÁNT, -Ă, constituanți, -te, adj. Privitor la constituție; constitutiv. ◊ Adunare constituantă v. adunare. [Pr.: -tu-ant] – Din fr. constituant. DOOM
constituánt (referitor la constituție) (-tu-ant) adj. m., pl. constituánți; f. constituántă, pl. constituánte
constituanții
CONSTITUÁNT, -Ă, constituanți, -te, adj. Privitor la constituție; constitutiv. ◊ Adunare constituantă v. adunare. [Pr.: -tu-ant] – Din fr. constituant. DOOM
constituánt (referitor la constituție) (-tu-ant) adj. m., pl. constituánți; f. constituántă, pl. constituánte
constituanților
CONSTITUÁNT, -Ă, constituanți, -te, adj. Privitor la constituție; constitutiv. ◊ Adunare constituantă v. adunare. [Pr.: -tu-ant] – Din fr. constituant. DOOM
constituánt (referitor la constituție) (-tu-ant) adj. m., pl. constituánți; f. constituántă, pl. constituánte
constituent
CONSTITUÉNT, -Ă, constituenți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care intră în structura, în alcătuirea unui întreg. 2. S. m. Fiecare dintre substanțele care alcătuiesc un sistem fizico-chimic. [Pr.: -tu-ent. – Pl. și: (n.) constituente] – Din fr. constituant. DOOM
!constituént2 (-tu-ent) s. m., pl. constituénți
constituenta
CONSTITUÉNT, -Ă, constituenți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care intră în structura, în alcătuirea unui întreg. 2. S. m. Fiecare dintre substanțele care alcătuiesc un sistem fizico-chimic. [Pr.: -tu-ent. – Pl. și: (n.) constituente] – Din fr. constituant. DOOM
!constituént2 (-tu-ent) s. m., pl. constituénți
constituente
CONSTITUÉNT, -Ă, constituenți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care intră în structura, în alcătuirea unui întreg. 2. S. m. Fiecare dintre substanțele care alcătuiesc un sistem fizico-chimic. [Pr.: -tu-ent. – Pl. și: (n.) constituente] – Din fr. constituant. DOOM
!constituént2 (-tu-ent) s. m., pl. constituénți
constituentei
CONSTITUÉNT, -Ă, constituenți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care intră în structura, în alcătuirea unui întreg. 2. S. m. Fiecare dintre substanțele care alcătuiesc un sistem fizico-chimic. [Pr.: -tu-ent. – Pl. și: (n.) constituente] – Din fr. constituant. DOOM
!constituént2 (-tu-ent) s. m., pl. constituénți
constituentele
CONSTITUÉNT, -Ă, constituenți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care intră în structura, în alcătuirea unui întreg. 2. S. m. Fiecare dintre substanțele care alcătuiesc un sistem fizico-chimic. [Pr.: -tu-ent. – Pl. și: (n.) constituente] – Din fr. constituant. DOOM
!constituént2 (-tu-ent) s. m., pl. constituénți
constituentelor
CONSTITUÉNT, -Ă, constituenți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care intră în structura, în alcătuirea unui întreg. 2. S. m. Fiecare dintre substanțele care alcătuiesc un sistem fizico-chimic. [Pr.: -tu-ent. – Pl. și: (n.) constituente] – Din fr. constituant. DOOM
!constituént2 (-tu-ent) s. m., pl. constituénți
constituentul
CONSTITUÉNT, -Ă, constituenți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care intră în structura, în alcătuirea unui întreg. 2. S. m. Fiecare dintre substanțele care alcătuiesc un sistem fizico-chimic. [Pr.: -tu-ent. – Pl. și: (n.) constituente] – Din fr. constituant. DOOM
!constituént2 (-tu-ent) s. m., pl. constituénți
constituentului
CONSTITUÉNT, -Ă, constituenți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care intră în structura, în alcătuirea unui întreg. 2. S. m. Fiecare dintre substanțele care alcătuiesc un sistem fizico-chimic. [Pr.: -tu-ent. – Pl. și: (n.) constituente] – Din fr. constituant. DOOM
!constituént2 (-tu-ent) s. m., pl. constituénți
constituenți
CONSTITUÉNT, -Ă, constituenți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care intră în structura, în alcătuirea unui întreg. 2. S. m. Fiecare dintre substanțele care alcătuiesc un sistem fizico-chimic. [Pr.: -tu-ent. – Pl. și: (n.) constituente] – Din fr. constituant. DOOM
!constituént2 (-tu-ent) s. m., pl. constituénți
constituenții
CONSTITUÉNT, -Ă, constituenți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care intră în structura, în alcătuirea unui întreg. 2. S. m. Fiecare dintre substanțele care alcătuiesc un sistem fizico-chimic. [Pr.: -tu-ent. – Pl. și: (n.) constituente] – Din fr. constituant. DOOM
!constituént2 (-tu-ent) s. m., pl. constituénți
constituenților
CONSTITUÉNT, -Ă, constituenți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care intră în structura, în alcătuirea unui întreg. 2. S. m. Fiecare dintre substanțele care alcătuiesc un sistem fizico-chimic. [Pr.: -tu-ent. – Pl. și: (n.) constituente] – Din fr. constituant. DOOM
!constituént2 (-tu-ent) s. m., pl. constituénți
constitui
CONSTITUÍ, constítui, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) alcătui, a (se) forma; a (se) înființa, a (se) întemeia, a (se) organiza. 2. Tranz. A avea valoare de..., a fi considerat ca...; a reprezenta. 3. Refl. (Jur.; în expr.) A se constitui parte civilă = a formula pretenții de despăgubire față de acuzat într-un proces penal. – Din fr. constituer, lat. constituere. DOOM
constituí (a ~) vb., ind. prez. 3 constítuie, imperf. 3 sg. constituiá; conj. prez. 3 să constítuie
constituire
CONSTITUÍRE, constituiri, s. f. Acțiunea de a (se) constitui; alcătuire, formare; întemeiere, înființare, organizare. – V. constitui. DOOM
constituíre s. f., g.-d. art. constituírii; pl. constituíri
constituirea
CONSTITUÍRE, constituiri, s. f. Acțiunea de a (se) constitui; alcătuire, formare; întemeiere, înființare, organizare. – V. constitui. DOOM
constituíre s. f., g.-d. art. constituírii; pl. constituíri
constituiri
CONSTITUÍRE, constituiri, s. f. Acțiunea de a (se) constitui; alcătuire, formare; întemeiere, înființare, organizare. – V. constitui. DOOM
constituíre s. f., g.-d. art. constituírii; pl. constituíri
constituirii
CONSTITUÍRE, constituiri, s. f. Acțiunea de a (se) constitui; alcătuire, formare; întemeiere, înființare, organizare. – V. constitui. DOOM
constituíre s. f., g.-d. art. constituírii; pl. constituíri
constituirile
CONSTITUÍRE, constituiri, s. f. Acțiunea de a (se) constitui; alcătuire, formare; întemeiere, înființare, organizare. – V. constitui. DOOM
constituíre s. f., g.-d. art. constituírii; pl. constituíri
constituirilor
CONSTITUÍRE, constituiri, s. f. Acțiunea de a (se) constitui; alcătuire, formare; întemeiere, înființare, organizare. – V. constitui. DOOM
constituíre s. f., g.-d. art. constituírii; pl. constituíri
constituit
CONSTITUÍT, -Ă, constituiți, -te, adj. Alcătuit, compus, format din... ◊ Corp constituit sau (mai rar) autoritate constituită = organizație sau instituție cu caracter oficial, alcătuită pe baza unui statut. – V. constitui.
constituita
CONSTITUÍT, -Ă, constituiți, -te, adj. Alcătuit, compus, format din... ◊ Corp constituit sau (mai rar) autoritate constituită = organizație sau instituție cu caracter oficial, alcătuită pe baza unui statut. – V. constitui.
constituite
CONSTITUÍT, -Ă, constituiți, -te, adj. Alcătuit, compus, format din... ◊ Corp constituit sau (mai rar) autoritate constituită = organizație sau instituție cu caracter oficial, alcătuită pe baza unui statut. – V. constitui.
constituitei
CONSTITUÍT, -Ă, constituiți, -te, adj. Alcătuit, compus, format din... ◊ Corp constituit sau (mai rar) autoritate constituită = organizație sau instituție cu caracter oficial, alcătuită pe baza unui statut. – V. constitui.
constituitele
CONSTITUÍT, -Ă, constituiți, -te, adj. Alcătuit, compus, format din... ◊ Corp constituit sau (mai rar) autoritate constituită = organizație sau instituție cu caracter oficial, alcătuită pe baza unui statut. – V. constitui.
constituitelor
CONSTITUÍT, -Ă, constituiți, -te, adj. Alcătuit, compus, format din... ◊ Corp constituit sau (mai rar) autoritate constituită = organizație sau instituție cu caracter oficial, alcătuită pe baza unui statut. – V. constitui.
constituitul
CONSTITUÍT, -Ă, constituiți, -te, adj. Alcătuit, compus, format din... ◊ Corp constituit sau (mai rar) autoritate constituită = organizație sau instituție cu caracter oficial, alcătuită pe baza unui statut. – V. constitui.
constituitului
CONSTITUÍT, -Ă, constituiți, -te, adj. Alcătuit, compus, format din... ◊ Corp constituit sau (mai rar) autoritate constituită = organizație sau instituție cu caracter oficial, alcătuită pe baza unui statut. – V. constitui.
constituiți
CONSTITUÍT, -Ă, constituiți, -te, adj. Alcătuit, compus, format din... ◊ Corp constituit sau (mai rar) autoritate constituită = organizație sau instituție cu caracter oficial, alcătuită pe baza unui statut. – V. constitui.
constituiții
CONSTITUÍT, -Ă, constituiți, -te, adj. Alcătuit, compus, format din... ◊ Corp constituit sau (mai rar) autoritate constituită = organizație sau instituție cu caracter oficial, alcătuită pe baza unui statut. – V. constitui.
constituiților
CONSTITUÍT, -Ă, constituiți, -te, adj. Alcătuit, compus, format din... ◊ Corp constituit sau (mai rar) autoritate constituită = organizație sau instituție cu caracter oficial, alcătuită pe baza unui statut. – V. constitui.
constitut
CONSTITÚT s.n. Tip de contract prin care cineva se angajează să plătească o sumă de bani. [< fr. constitut, cf. lat. constitutum]. DOOM
!constitút (tip de contract) s. n., pl. constitúte
constitute
CONSTITÚT s.n. Tip de contract prin care cineva se angajează să plătească o sumă de bani. [< fr. constitut, cf. lat. constitutum]. DOOM
!constitút (tip de contract) s. n., pl. constitúte
constitutele
CONSTITÚT s.n. Tip de contract prin care cineva se angajează să plătească o sumă de bani. [< fr. constitut, cf. lat. constitutum]. DOOM
!constitút (tip de contract) s. n., pl. constitúte
constitutelor
CONSTITÚT s.n. Tip de contract prin care cineva se angajează să plătească o sumă de bani. [< fr. constitut, cf. lat. constitutum]. DOOM
!constitút (tip de contract) s. n., pl. constitúte
constitutiv
CONSTITUTÍV, -Ă, constitutivi, -e, adj. Care intră (ca element esențial) în structura unui lucru; alcătuitor. – Din fr. constitutif. DOOM
constitutív adj. m., pl. constitutívi; f. constitutívă, pl. constitutíve
constitutiva
CONSTITUTÍV, -Ă, constitutivi, -e, adj. Care intră (ca element esențial) în structura unui lucru; alcătuitor. – Din fr. constitutif. DOOM
constitutív adj. m., pl. constitutívi; f. constitutívă, pl. constitutíve
constitutive
CONSTITUTÍV, -Ă, constitutivi, -e, adj. Care intră (ca element esențial) în structura unui lucru; alcătuitor. – Din fr. constitutif. DOOM
constitutív adj. m., pl. constitutívi; f. constitutívă, pl. constitutíve
constitutivei
CONSTITUTÍV, -Ă, constitutivi, -e, adj. Care intră (ca element esențial) în structura unui lucru; alcătuitor. – Din fr. constitutif. DOOM
constitutív adj. m., pl. constitutívi; f. constitutívă, pl. constitutíve
constitutivele
CONSTITUTÍV, -Ă, constitutivi, -e, adj. Care intră (ca element esențial) în structura unui lucru; alcătuitor. – Din fr. constitutif. DOOM
constitutív adj. m., pl. constitutívi; f. constitutívă, pl. constitutíve
constitutivelor
CONSTITUTÍV, -Ă, constitutivi, -e, adj. Care intră (ca element esențial) în structura unui lucru; alcătuitor. – Din fr. constitutif. DOOM
constitutív adj. m., pl. constitutívi; f. constitutívă, pl. constitutíve
constitutivi
CONSTITUTÍV, -Ă, constitutivi, -e, adj. Care intră (ca element esențial) în structura unui lucru; alcătuitor. – Din fr. constitutif. DOOM
constitutív adj. m., pl. constitutívi; f. constitutívă, pl. constitutíve
constitutivii
CONSTITUTÍV, -Ă, constitutivi, -e, adj. Care intră (ca element esențial) în structura unui lucru; alcătuitor. – Din fr. constitutif. DOOM
constitutív adj. m., pl. constitutívi; f. constitutívă, pl. constitutíve
constitutivilor
CONSTITUTÍV, -Ă, constitutivi, -e, adj. Care intră (ca element esențial) în structura unui lucru; alcătuitor. – Din fr. constitutif. DOOM
constitutív adj. m., pl. constitutívi; f. constitutívă, pl. constitutíve
constitutivul
CONSTITUTÍV, -Ă, constitutivi, -e, adj. Care intră (ca element esențial) în structura unui lucru; alcătuitor. – Din fr. constitutif. DOOM
constitutív adj. m., pl. constitutívi; f. constitutívă, pl. constitutíve
constitutivului
CONSTITUTÍV, -Ă, constitutivi, -e, adj. Care intră (ca element esențial) în structura unui lucru; alcătuitor. – Din fr. constitutif. DOOM
constitutív adj. m., pl. constitutívi; f. constitutívă, pl. constitutíve
constitutul
CONSTITÚT s.n. Tip de contract prin care cineva se angajează să plătească o sumă de bani. [< fr. constitut, cf. lat. constitutum]. DOOM
!constitút (tip de contract) s. n., pl. constitúte
constitutului
CONSTITÚT s.n. Tip de contract prin care cineva se angajează să plătească o sumă de bani. [< fr. constitut, cf. lat. constitutum]. DOOM
!constitút (tip de contract) s. n., pl. constitúte
constituția
CONSTITÚȚIE, constituții, s. f. 1. Totalitatea particularităților morfologice, funcționale și psihologice ale unui individ. ♦ Conformație. 2. Lege fundamentală a unui stat, care stabilește forma de guvernământ și de organizare statală, precum și drepturile și obligațiile fundamentale ale cetățenilor. [Var.: constituțiúne s. f.] – Din fr. constitution, lat. constitutio, -onis. DOOM
constitúție (structură, lege) (-ți-e) s. f., art. constitúția (-ți-a), g.-d. art. constitúției; pl. constitúții, art. constitúțiile (-ți-i-)
constituție
CONSTITÚȚIE, constituții, s. f. 1. Totalitatea particularităților morfologice, funcționale și psihologice ale unui individ. ♦ Conformație. 2. Lege fundamentală a unui stat, care stabilește forma de guvernământ și de organizare statală, precum și drepturile și obligațiile fundamentale ale cetățenilor. [Var.: constituțiúne s. f.] – Din fr. constitution, lat. constitutio, -onis. DOOM
constitúție (structură, lege) (-ți-e) s. f., art. constitúția (-ți-a), g.-d. art. constitúției; pl. constitúții, art. constitúțiile (-ți-i-)
constituției
CONSTITÚȚIE, constituții, s. f. 1. Totalitatea particularităților morfologice, funcționale și psihologice ale unui individ. ♦ Conformație. 2. Lege fundamentală a unui stat, care stabilește forma de guvernământ și de organizare statală, precum și drepturile și obligațiile fundamentale ale cetățenilor. [Var.: constituțiúne s. f.] – Din fr. constitution, lat. constitutio, -onis. DOOM
constitúție (structură, lege) (-ți-e) s. f., art. constitúția (-ți-a), g.-d. art. constitúției; pl. constitúții, art. constitúțiile (-ți-i-)
constituții
CONSTITÚȚIE, constituții, s. f. 1. Totalitatea particularităților morfologice, funcționale și psihologice ale unui individ. ♦ Conformație. 2. Lege fundamentală a unui stat, care stabilește forma de guvernământ și de organizare statală, precum și drepturile și obligațiile fundamentale ale cetățenilor. [Var.: constituțiúne s. f.] – Din fr. constitution, lat. constitutio, -onis. DOOM
constitúție (structură, lege) (-ți-e) s. f., art. constitúția (-ți-a), g.-d. art. constitúției; pl. constitúții, art. constitúțiile (-ți-i-)
constituțiile
CONSTITÚȚIE, constituții, s. f. 1. Totalitatea particularităților morfologice, funcționale și psihologice ale unui individ. ♦ Conformație. 2. Lege fundamentală a unui stat, care stabilește forma de guvernământ și de organizare statală, precum și drepturile și obligațiile fundamentale ale cetățenilor. [Var.: constituțiúne s. f.] – Din fr. constitution, lat. constitutio, -onis. DOOM
constitúție (structură, lege) (-ți-e) s. f., art. constitúția (-ți-a), g.-d. art. constitúției; pl. constitúții, art. constitúțiile (-ți-i-)
constituțiilor
CONSTITÚȚIE, constituții, s. f. 1. Totalitatea particularităților morfologice, funcționale și psihologice ale unui individ. ♦ Conformație. 2. Lege fundamentală a unui stat, care stabilește forma de guvernământ și de organizare statală, precum și drepturile și obligațiile fundamentale ale cetățenilor. [Var.: constituțiúne s. f.] – Din fr. constitution, lat. constitutio, -onis. DOOM
constitúție (structură, lege) (-ți-e) s. f., art. constitúția (-ți-a), g.-d. art. constitúției; pl. constitúții, art. constitúțiile (-ți-i-)
constituțional
CONSTITUȚIONÁL, -Ă, constituționali, -e, adj. În conformitate cu constituția (2), prevăzut în constituție, bazat pe constituție. ◊ Comisie constituțională = comisie însărcinată cu elaborarea textului unei constituții și cu verificarea constituționalității legilor ce se elaborează. Drept constituțional = a) totalitatea normelor fundamentale care reglementează relațiile sociale consacrate de constituție; b) ramură a dreptului care studiază normele înscrise în constituție (2). Monarhie constituțională = monarhie ale cărei prerogative sunt limitate prin constituție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. constitutionnel. DOOM
constituționál (-ți-o-) adj. m., pl. constituționáli; f. constituționálă, pl. constituționále
constituționala
CONSTITUȚIONÁL, -Ă, constituționali, -e, adj. În conformitate cu constituția (2), prevăzut în constituție, bazat pe constituție. ◊ Comisie constituțională = comisie însărcinată cu elaborarea textului unei constituții și cu verificarea constituționalității legilor ce se elaborează. Drept constituțional = a) totalitatea normelor fundamentale care reglementează relațiile sociale consacrate de constituție; b) ramură a dreptului care studiază normele înscrise în constituție (2). Monarhie constituțională = monarhie ale cărei prerogative sunt limitate prin constituție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. constitutionnel. DOOM
constituționál (-ți-o-) adj. m., pl. constituționáli; f. constituționálă, pl. constituționále
constituționale
CONSTITUȚIONÁL, -Ă, constituționali, -e, adj. În conformitate cu constituția (2), prevăzut în constituție, bazat pe constituție. ◊ Comisie constituțională = comisie însărcinată cu elaborarea textului unei constituții și cu verificarea constituționalității legilor ce se elaborează. Drept constituțional = a) totalitatea normelor fundamentale care reglementează relațiile sociale consacrate de constituție; b) ramură a dreptului care studiază normele înscrise în constituție (2). Monarhie constituțională = monarhie ale cărei prerogative sunt limitate prin constituție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. constitutionnel. DOOM
constituționál (-ți-o-) adj. m., pl. constituționáli; f. constituționálă, pl. constituționále
constituționalei
CONSTITUȚIONÁL, -Ă, constituționali, -e, adj. În conformitate cu constituția (2), prevăzut în constituție, bazat pe constituție. ◊ Comisie constituțională = comisie însărcinată cu elaborarea textului unei constituții și cu verificarea constituționalității legilor ce se elaborează. Drept constituțional = a) totalitatea normelor fundamentale care reglementează relațiile sociale consacrate de constituție; b) ramură a dreptului care studiază normele înscrise în constituție (2). Monarhie constituțională = monarhie ale cărei prerogative sunt limitate prin constituție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. constitutionnel. DOOM
constituționál (-ți-o-) adj. m., pl. constituționáli; f. constituționálă, pl. constituționále
constituționalele
CONSTITUȚIONÁL, -Ă, constituționali, -e, adj. În conformitate cu constituția (2), prevăzut în constituție, bazat pe constituție. ◊ Comisie constituțională = comisie însărcinată cu elaborarea textului unei constituții și cu verificarea constituționalității legilor ce se elaborează. Drept constituțional = a) totalitatea normelor fundamentale care reglementează relațiile sociale consacrate de constituție; b) ramură a dreptului care studiază normele înscrise în constituție (2). Monarhie constituțională = monarhie ale cărei prerogative sunt limitate prin constituție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. constitutionnel. DOOM
constituționál (-ți-o-) adj. m., pl. constituționáli; f. constituționálă, pl. constituționále
constituționalelor
CONSTITUȚIONÁL, -Ă, constituționali, -e, adj. În conformitate cu constituția (2), prevăzut în constituție, bazat pe constituție. ◊ Comisie constituțională = comisie însărcinată cu elaborarea textului unei constituții și cu verificarea constituționalității legilor ce se elaborează. Drept constituțional = a) totalitatea normelor fundamentale care reglementează relațiile sociale consacrate de constituție; b) ramură a dreptului care studiază normele înscrise în constituție (2). Monarhie constituțională = monarhie ale cărei prerogative sunt limitate prin constituție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. constitutionnel. DOOM
constituționál (-ți-o-) adj. m., pl. constituționáli; f. constituționálă, pl. constituționále
constituționali
CONSTITUȚIONÁL, -Ă, constituționali, -e, adj. În conformitate cu constituția (2), prevăzut în constituție, bazat pe constituție. ◊ Comisie constituțională = comisie însărcinată cu elaborarea textului unei constituții și cu verificarea constituționalității legilor ce se elaborează. Drept constituțional = a) totalitatea normelor fundamentale care reglementează relațiile sociale consacrate de constituție; b) ramură a dreptului care studiază normele înscrise în constituție (2). Monarhie constituțională = monarhie ale cărei prerogative sunt limitate prin constituție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. constitutionnel. DOOM
constituționál (-ți-o-) adj. m., pl. constituționáli; f. constituționálă, pl. constituționále
constituționalii
CONSTITUȚIONÁL, -Ă, constituționali, -e, adj. În conformitate cu constituția (2), prevăzut în constituție, bazat pe constituție. ◊ Comisie constituțională = comisie însărcinată cu elaborarea textului unei constituții și cu verificarea constituționalității legilor ce se elaborează. Drept constituțional = a) totalitatea normelor fundamentale care reglementează relațiile sociale consacrate de constituție; b) ramură a dreptului care studiază normele înscrise în constituție (2). Monarhie constituțională = monarhie ale cărei prerogative sunt limitate prin constituție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. constitutionnel. DOOM
constituționál (-ți-o-) adj. m., pl. constituționáli; f. constituționálă, pl. constituționále
constituționalilor
CONSTITUȚIONÁL, -Ă, constituționali, -e, adj. În conformitate cu constituția (2), prevăzut în constituție, bazat pe constituție. ◊ Comisie constituțională = comisie însărcinată cu elaborarea textului unei constituții și cu verificarea constituționalității legilor ce se elaborează. Drept constituțional = a) totalitatea normelor fundamentale care reglementează relațiile sociale consacrate de constituție; b) ramură a dreptului care studiază normele înscrise în constituție (2). Monarhie constituțională = monarhie ale cărei prerogative sunt limitate prin constituție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. constitutionnel. DOOM
constituționál (-ți-o-) adj. m., pl. constituționáli; f. constituționálă, pl. constituționále
constituționalism
CONSTITUȚIONALÍSM s. n. Regim de guvernare bazat pe existența unei constituții. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. constitutionnalisme. DOOM
constituționalísm (-ți-o-) s. n.
constituționalismul
CONSTITUȚIONALÍSM s. n. Regim de guvernare bazat pe existența unei constituții. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. constitutionnalisme. DOOM
constituționalísm (-ți-o-) s. n.
constituționalismului
CONSTITUȚIONALÍSM s. n. Regim de guvernare bazat pe existența unei constituții. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. constitutionnalisme. DOOM
constituționalísm (-ți-o-) s. n.
constituționalist
CONSTITUȚIONALÍST, -Ă, constituționaliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al constituționalismului. 2. Adj. Care aparține constituționalismului; privitor la constituționalism. [Pr.: -ți-o-] – Constituțional + suf. -ist. DOOM
constituționalíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. constituționalíști; f. constituționalístă, pl. constituționalíste
constituționalist
CONSTITUȚIONALÍST, -Ă, constituționaliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al constituționalismului. 2. Adj. Care aparține constituționalismului; privitor la constituționalism. [Pr.: -ți-o-] – Constituțional + suf. -ist. DOOM
constituționalíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. constituționalíști; f. constituționalístă, pl. constituționalíste
constituționalista
CONSTITUȚIONALÍST, -Ă, constituționaliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al constituționalismului. 2. Adj. Care aparține constituționalismului; privitor la constituționalism. [Pr.: -ți-o-] – Constituțional + suf. -ist. DOOM
constituționalíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. constituționalíști; f. constituționalístă, pl. constituționalíste
constituționalista
CONSTITUȚIONALÍST, -Ă, constituționaliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al constituționalismului. 2. Adj. Care aparține constituționalismului; privitor la constituționalism. [Pr.: -ți-o-] – Constituțional + suf. -ist. DOOM
constituționalíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. constituționalíști; f. constituționalístă, pl. constituționalíste
constituționaliste
CONSTITUȚIONALÍST, -Ă, constituționaliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al constituționalismului. 2. Adj. Care aparține constituționalismului; privitor la constituționalism. [Pr.: -ți-o-] – Constituțional + suf. -ist. DOOM
constituționalíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. constituționalíști; f. constituționalístă, pl. constituționalíste
constituționaliste
CONSTITUȚIONALÍST, -Ă, constituționaliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al constituționalismului. 2. Adj. Care aparține constituționalismului; privitor la constituționalism. [Pr.: -ți-o-] – Constituțional + suf. -ist. DOOM
constituționalíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. constituționalíști; f. constituționalístă, pl. constituționalíste
constituționalistei
CONSTITUȚIONALÍST, -Ă, constituționaliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al constituționalismului. 2. Adj. Care aparține constituționalismului; privitor la constituționalism. [Pr.: -ți-o-] – Constituțional + suf. -ist. DOOM
constituționalíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. constituționalíști; f. constituționalístă, pl. constituționalíste
constituționalistei
CONSTITUȚIONALÍST, -Ă, constituționaliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al constituționalismului. 2. Adj. Care aparține constituționalismului; privitor la constituționalism. [Pr.: -ți-o-] – Constituțional + suf. -ist. DOOM
constituționalíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. constituționalíști; f. constituționalístă, pl. constituționalíste
constituționalistele
CONSTITUȚIONALÍST, -Ă, constituționaliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al constituționalismului. 2. Adj. Care aparține constituționalismului; privitor la constituționalism. [Pr.: -ți-o-] – Constituțional + suf. -ist. DOOM
constituționalíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. constituționalíști; f. constituționalístă, pl. constituționalíste
constituționalistele
CONSTITUȚIONALÍST, -Ă, constituționaliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al constituționalismului. 2. Adj. Care aparține constituționalismului; privitor la constituționalism. [Pr.: -ți-o-] – Constituțional + suf. -ist. DOOM
constituționalíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. constituționalíști; f. constituționalístă, pl. constituționalíste
constituționalistelor
CONSTITUȚIONALÍST, -Ă, constituționaliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al constituționalismului. 2. Adj. Care aparține constituționalismului; privitor la constituționalism. [Pr.: -ți-o-] – Constituțional + suf. -ist. DOOM
constituționalíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. constituționalíști; f. constituționalístă, pl. constituționalíste
constituționalistelor
CONSTITUȚIONALÍST, -Ă, constituționaliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al constituționalismului. 2. Adj. Care aparține constituționalismului; privitor la constituționalism. [Pr.: -ți-o-] – Constituțional + suf. -ist. DOOM
constituționalíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. constituționalíști; f. constituționalístă, pl. constituționalíste
constituționalistul
CONSTITUȚIONALÍST, -Ă, constituționaliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al constituționalismului. 2. Adj. Care aparține constituționalismului; privitor la constituționalism. [Pr.: -ți-o-] – Constituțional + suf. -ist. DOOM
constituționalíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. constituționalíști; f. constituționalístă, pl. constituționalíste
constituționalistul
CONSTITUȚIONALÍST, -Ă, constituționaliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al constituționalismului. 2. Adj. Care aparține constituționalismului; privitor la constituționalism. [Pr.: -ți-o-] – Constituțional + suf. -ist. DOOM
constituționalíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. constituționalíști; f. constituționalístă, pl. constituționalíste
constituționalistului
CONSTITUȚIONALÍST, -Ă, constituționaliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al constituționalismului. 2. Adj. Care aparține constituționalismului; privitor la constituționalism. [Pr.: -ți-o-] – Constituțional + suf. -ist. DOOM
constituționalíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. constituționalíști; f. constituționalístă, pl. constituționalíste
constituționalistului
CONSTITUȚIONALÍST, -Ă, constituționaliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al constituționalismului. 2. Adj. Care aparține constituționalismului; privitor la constituționalism. [Pr.: -ți-o-] – Constituțional + suf. -ist. DOOM
constituționalíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. constituționalíști; f. constituționalístă, pl. constituționalíste
constituționalitate
CONSTITUȚIONALITÁTE s. f. Conformitate a unei legi sau a unui act juridic cu constituția. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. constitutionnalité. DOOM
constituționalitáte (-ți-o-) s. f., g.-d. art. constituționalitắții
constituționalitatea
CONSTITUȚIONALITÁTE s. f. Conformitate a unei legi sau a unui act juridic cu constituția. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. constitutionnalité. DOOM
constituționalitáte (-ți-o-) s. f., g.-d. art. constituționalitắții
constituționalități
CONSTITUȚIONALITÁTE s. f. Conformitate a unei legi sau a unui act juridic cu constituția. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. constitutionnalité. DOOM
constituționalitáte (-ți-o-) s. f., g.-d. art. constituționalitắții
constituționalității
CONSTITUȚIONALITÁTE s. f. Conformitate a unei legi sau a unui act juridic cu constituția. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. constitutionnalité. DOOM
constituționalitáte (-ți-o-) s. f., g.-d. art. constituționalitắții
constituționaliști
CONSTITUȚIONALÍST, -Ă, constituționaliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al constituționalismului. 2. Adj. Care aparține constituționalismului; privitor la constituționalism. [Pr.: -ți-o-] – Constituțional + suf. -ist. DOOM
constituționalíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. constituționalíști; f. constituționalístă, pl. constituționalíste
constituționaliști
CONSTITUȚIONALÍST, -Ă, constituționaliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al constituționalismului. 2. Adj. Care aparține constituționalismului; privitor la constituționalism. [Pr.: -ți-o-] – Constituțional + suf. -ist. DOOM
constituționalíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. constituționalíști; f. constituționalístă, pl. constituționalíste
constituționaliștii
CONSTITUȚIONALÍST, -Ă, constituționaliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al constituționalismului. 2. Adj. Care aparține constituționalismului; privitor la constituționalism. [Pr.: -ți-o-] – Constituțional + suf. -ist. DOOM
constituționalíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. constituționalíști; f. constituționalístă, pl. constituționalíste
constituționaliștii
CONSTITUȚIONALÍST, -Ă, constituționaliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al constituționalismului. 2. Adj. Care aparține constituționalismului; privitor la constituționalism. [Pr.: -ți-o-] – Constituțional + suf. -ist. DOOM
constituționalíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. constituționalíști; f. constituționalístă, pl. constituționalíste
constituționaliștilor
CONSTITUȚIONALÍST, -Ă, constituționaliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al constituționalismului. 2. Adj. Care aparține constituționalismului; privitor la constituționalism. [Pr.: -ți-o-] – Constituțional + suf. -ist. DOOM
constituționalíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. constituționalíști; f. constituționalístă, pl. constituționalíste
constituționaliștilor
CONSTITUȚIONALÍST, -Ă, constituționaliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al constituționalismului. 2. Adj. Care aparține constituționalismului; privitor la constituționalism. [Pr.: -ți-o-] – Constituțional + suf. -ist. DOOM
constituționalíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. constituționalíști; f. constituționalístă, pl. constituționalíste
constituționalul
CONSTITUȚIONÁL, -Ă, constituționali, -e, adj. În conformitate cu constituția (2), prevăzut în constituție, bazat pe constituție. ◊ Comisie constituțională = comisie însărcinată cu elaborarea textului unei constituții și cu verificarea constituționalității legilor ce se elaborează. Drept constituțional = a) totalitatea normelor fundamentale care reglementează relațiile sociale consacrate de constituție; b) ramură a dreptului care studiază normele înscrise în constituție (2). Monarhie constituțională = monarhie ale cărei prerogative sunt limitate prin constituție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. constitutionnel. DOOM
constituționál (-ți-o-) adj. m., pl. constituționáli; f. constituționálă, pl. constituționále
constituționalului
CONSTITUȚIONÁL, -Ă, constituționali, -e, adj. În conformitate cu constituția (2), prevăzut în constituție, bazat pe constituție. ◊ Comisie constituțională = comisie însărcinată cu elaborarea textului unei constituții și cu verificarea constituționalității legilor ce se elaborează. Drept constituțional = a) totalitatea normelor fundamentale care reglementează relațiile sociale consacrate de constituție; b) ramură a dreptului care studiază normele înscrise în constituție (2). Monarhie constituțională = monarhie ale cărei prerogative sunt limitate prin constituție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. constitutionnel. DOOM
constituționál (-ți-o-) adj. m., pl. constituționáli; f. constituționálă, pl. constituționále
constituțiune
CONSTITÚȚIE, constituții, s. f. 1. Totalitatea particularităților morfologice, funcționale și psihologice ale unui individ. ♦ Conformație. 2. Lege fundamentală a unui stat, care stabilește forma de guvernământ și de organizare statală, precum și drepturile și obligațiile fundamentale ale cetățenilor. [Var.: constituțiúne s. f.] – Din fr. constitution, lat. constitutio, -onis. DOOM
constitúție (structură, lege) (-ți-e) s. f., art. constitúția (-ți-a), g.-d. art. constitúției; pl. constitúții, art. constitúțiile (-ți-i-)
constrict
CONSTRÍCT, -Ă adj. (Biol.; despre unele organe) Îngustat din loc în loc. [< lat. constrictus].
constricta
CONSTRÍCT, -Ă adj. (Biol.; despre unele organe) Îngustat din loc în loc. [< lat. constrictus].
constricte
CONSTRÍCT, -Ă adj. (Biol.; despre unele organe) Îngustat din loc în loc. [< lat. constrictus].
constrictei
CONSTRÍCT, -Ă adj. (Biol.; despre unele organe) Îngustat din loc în loc. [< lat. constrictus].
constrictele
CONSTRÍCT, -Ă adj. (Biol.; despre unele organe) Îngustat din loc în loc. [< lat. constrictus].
constrictelor
CONSTRÍCT, -Ă adj. (Biol.; despre unele organe) Îngustat din loc în loc. [< lat. constrictus].
constrictiv
CONSTRICTÍV, -Ă, constrictivi, -e, adj., s. f. (Consoană) care se pronunță prin strâmtarea canalului fonator, în așa fel încât se produce un zgomot de fricțiune; (sunet) continuu, fricativ, spirant. – Din fr. constrictif, lat. constrictivus. DOOM
constrictívă s. f., g.-d. art. constrictívei; pl. constrictíve
constrictiva
CONSTRICTÍV, -Ă, constrictivi, -e, adj., s. f. (Consoană) care se pronunță prin strâmtarea canalului fonator, în așa fel încât se produce un zgomot de fricțiune; (sunet) continuu, fricativ, spirant. – Din fr. constrictif, lat. constrictivus. DOOM
constrictívă s. f., g.-d. art. constrictívei; pl. constrictíve
constrictive
CONSTRICTÍV, -Ă, constrictivi, -e, adj., s. f. (Consoană) care se pronunță prin strâmtarea canalului fonator, în așa fel încât se produce un zgomot de fricțiune; (sunet) continuu, fricativ, spirant. – Din fr. constrictif, lat. constrictivus. DOOM
constrictívă s. f., g.-d. art. constrictívei; pl. constrictíve
constrictivei
CONSTRICTÍV, -Ă, constrictivi, -e, adj., s. f. (Consoană) care se pronunță prin strâmtarea canalului fonator, în așa fel încât se produce un zgomot de fricțiune; (sunet) continuu, fricativ, spirant. – Din fr. constrictif, lat. constrictivus. DOOM
constrictívă s. f., g.-d. art. constrictívei; pl. constrictíve
constrictivele
CONSTRICTÍV, -Ă, constrictivi, -e, adj., s. f. (Consoană) care se pronunță prin strâmtarea canalului fonator, în așa fel încât se produce un zgomot de fricțiune; (sunet) continuu, fricativ, spirant. – Din fr. constrictif, lat. constrictivus. DOOM
constrictívă s. f., g.-d. art. constrictívei; pl. constrictíve
constrictivelor
CONSTRICTÍV, -Ă, constrictivi, -e, adj., s. f. (Consoană) care se pronunță prin strâmtarea canalului fonator, în așa fel încât se produce un zgomot de fricțiune; (sunet) continuu, fricativ, spirant. – Din fr. constrictif, lat. constrictivus. DOOM
constrictívă s. f., g.-d. art. constrictívei; pl. constrictíve
constrictivi
CONSTRICTÍV, -Ă, constrictivi, -e, adj., s. f. (Consoană) care se pronunță prin strâmtarea canalului fonator, în așa fel încât se produce un zgomot de fricțiune; (sunet) continuu, fricativ, spirant. – Din fr. constrictif, lat. constrictivus. DOOM
constrictívă s. f., g.-d. art. constrictívei; pl. constrictíve
constrictivii
CONSTRICTÍV, -Ă, constrictivi, -e, adj., s. f. (Consoană) care se pronunță prin strâmtarea canalului fonator, în așa fel încât se produce un zgomot de fricțiune; (sunet) continuu, fricativ, spirant. – Din fr. constrictif, lat. constrictivus. DOOM
constrictívă s. f., g.-d. art. constrictívei; pl. constrictíve
constrictivilor
CONSTRICTÍV, -Ă, constrictivi, -e, adj., s. f. (Consoană) care se pronunță prin strâmtarea canalului fonator, în așa fel încât se produce un zgomot de fricțiune; (sunet) continuu, fricativ, spirant. – Din fr. constrictif, lat. constrictivus. DOOM
constrictívă s. f., g.-d. art. constrictívei; pl. constrictíve
constrictivul
CONSTRICTÍV, -Ă, constrictivi, -e, adj., s. f. (Consoană) care se pronunță prin strâmtarea canalului fonator, în așa fel încât se produce un zgomot de fricțiune; (sunet) continuu, fricativ, spirant. – Din fr. constrictif, lat. constrictivus. DOOM
constrictívă s. f., g.-d. art. constrictívei; pl. constrictíve
constrictivului
CONSTRICTÍV, -Ă, constrictivi, -e, adj., s. f. (Consoană) care se pronunță prin strâmtarea canalului fonator, în așa fel încât se produce un zgomot de fricțiune; (sunet) continuu, fricativ, spirant. – Din fr. constrictif, lat. constrictivus. DOOM
constrictívă s. f., g.-d. art. constrictívei; pl. constrictíve
constrictoare
CONSTRICTÓR, -OÁRE, constrictori, -oare, adj. Care se restrânge, care se contractă. ◊ Mușchi constrictor = mușchi care produce constricția. – Din fr. constricteur. DOOM
constrictór adj. m., pl. constrictóri; f. sg. și pl. constrictoáre
constrictoarea
CONSTRICTÓR, -OÁRE, constrictori, -oare, adj. Care se restrânge, care se contractă. ◊ Mușchi constrictor = mușchi care produce constricția. – Din fr. constricteur. DOOM
constrictór adj. m., pl. constrictóri; f. sg. și pl. constrictoáre
constrictoarei
CONSTRICTÓR, -OÁRE, constrictori, -oare, adj. Care se restrânge, care se contractă. ◊ Mușchi constrictor = mușchi care produce constricția. – Din fr. constricteur. DOOM
constrictór adj. m., pl. constrictóri; f. sg. și pl. constrictoáre
constrictoarele
CONSTRICTÓR, -OÁRE, constrictori, -oare, adj. Care se restrânge, care se contractă. ◊ Mușchi constrictor = mușchi care produce constricția. – Din fr. constricteur. DOOM
constrictór adj. m., pl. constrictóri; f. sg. și pl. constrictoáre
constrictoarelor
CONSTRICTÓR, -OÁRE, constrictori, -oare, adj. Care se restrânge, care se contractă. ◊ Mușchi constrictor = mușchi care produce constricția. – Din fr. constricteur. DOOM
constrictór adj. m., pl. constrictóri; f. sg. și pl. constrictoáre
constrictor
CONSTRICTÓR, -OÁRE, constrictori, -oare, adj. Care se restrânge, care se contractă. ◊ Mușchi constrictor = mușchi care produce constricția. – Din fr. constricteur. DOOM
constrictór adj. m., pl. constrictóri; f. sg. și pl. constrictoáre
constrictori
CONSTRICTÓR, -OÁRE, constrictori, -oare, adj. Care se restrânge, care se contractă. ◊ Mușchi constrictor = mușchi care produce constricția. – Din fr. constricteur. DOOM
constrictór adj. m., pl. constrictóri; f. sg. și pl. constrictoáre
constrictorii
CONSTRICTÓR, -OÁRE, constrictori, -oare, adj. Care se restrânge, care se contractă. ◊ Mușchi constrictor = mușchi care produce constricția. – Din fr. constricteur. DOOM
constrictór adj. m., pl. constrictóri; f. sg. și pl. constrictoáre
constrictorilor
CONSTRICTÓR, -OÁRE, constrictori, -oare, adj. Care se restrânge, care se contractă. ◊ Mușchi constrictor = mușchi care produce constricția. – Din fr. constricteur. DOOM
constrictór adj. m., pl. constrictóri; f. sg. și pl. constrictoáre
constrictorul
CONSTRICTÓR, -OÁRE, constrictori, -oare, adj. Care se restrânge, care se contractă. ◊ Mușchi constrictor = mușchi care produce constricția. – Din fr. constricteur. DOOM
constrictór adj. m., pl. constrictóri; f. sg. și pl. constrictoáre
constrictorului
CONSTRICTÓR, -OÁRE, constrictori, -oare, adj. Care se restrânge, care se contractă. ◊ Mușchi constrictor = mușchi care produce constricția. – Din fr. constricteur. DOOM
constrictór adj. m., pl. constrictóri; f. sg. și pl. constrictoáre
constrictul
CONSTRÍCT, -Ă adj. (Biol.; despre unele organe) Îngustat din loc în loc. [< lat. constrictus].
constrictului
CONSTRÍCT, -Ă adj. (Biol.; despre unele organe) Îngustat din loc în loc. [< lat. constrictus].
constricți
CONSTRÍCT, -Ă adj. (Biol.; despre unele organe) Îngustat din loc în loc. [< lat. constrictus].
constricția
CONSTRÍCȚIE, constricții, s. f. Reducere a diametrului unui organ cavitar, a unui vas sangvin, a unui sfincter prin acțiunea mușchilor constrictori. [Var.: constricțiúne s. f.] – Din fr. constriction, lat. constrictio, -onis. DOOM
constrícție (-ți-e) s. f., art. constrícția (-ți-a), g.-d. art. constrícției; pl. constrícții, art. constrícțiile (-ți-i-)
constricție
CONSTRÍCȚIE, constricții, s. f. Reducere a diametrului unui organ cavitar, a unui vas sangvin, a unui sfincter prin acțiunea mușchilor constrictori. [Var.: constricțiúne s. f.] – Din fr. constriction, lat. constrictio, -onis. DOOM
constrícție (-ți-e) s. f., art. constrícția (-ți-a), g.-d. art. constrícției; pl. constrícții, art. constrícțiile (-ți-i-)
constricției
CONSTRÍCȚIE, constricții, s. f. Reducere a diametrului unui organ cavitar, a unui vas sangvin, a unui sfincter prin acțiunea mușchilor constrictori. [Var.: constricțiúne s. f.] – Din fr. constriction, lat. constrictio, -onis. DOOM
constrícție (-ți-e) s. f., art. constrícția (-ți-a), g.-d. art. constrícției; pl. constrícții, art. constrícțiile (-ți-i-)
constricții
CONSTRÍCT, -Ă adj. (Biol.; despre unele organe) Îngustat din loc în loc. [< lat. constrictus].
constricții
CONSTRÍCȚIE, constricții, s. f. Reducere a diametrului unui organ cavitar, a unui vas sangvin, a unui sfincter prin acțiunea mușchilor constrictori. [Var.: constricțiúne s. f.] – Din fr. constriction, lat. constrictio, -onis. DOOM
constrícție (-ți-e) s. f., art. constrícția (-ți-a), g.-d. art. constrícției; pl. constrícții, art. constrícțiile (-ți-i-)
constricțiile
CONSTRÍCȚIE, constricții, s. f. Reducere a diametrului unui organ cavitar, a unui vas sangvin, a unui sfincter prin acțiunea mușchilor constrictori. [Var.: constricțiúne s. f.] – Din fr. constriction, lat. constrictio, -onis. DOOM
constrícție (-ți-e) s. f., art. constrícția (-ți-a), g.-d. art. constrícției; pl. constrícții, art. constrícțiile (-ți-i-)
constricțiilor
CONSTRÍCȚIE, constricții, s. f. Reducere a diametrului unui organ cavitar, a unui vas sangvin, a unui sfincter prin acțiunea mușchilor constrictori. [Var.: constricțiúne s. f.] – Din fr. constriction, lat. constrictio, -onis. DOOM
constrícție (-ți-e) s. f., art. constrícția (-ți-a), g.-d. art. constrícției; pl. constrícții, art. constrícțiile (-ți-i-)
constricților
CONSTRÍCT, -Ă adj. (Biol.; despre unele organe) Îngustat din loc în loc. [< lat. constrictus].
constricțiune
CONSTRÍCȚIE, constricții, s. f. Reducere a diametrului unui organ cavitar, a unui vas sangvin, a unui sfincter prin acțiunea mușchilor constrictori. [Var.: constricțiúne s. f.] – Din fr. constriction, lat. constrictio, -onis. DOOM
constrícție (-ți-e) s. f., art. constrícția (-ți-a), g.-d. art. constrícției; pl. constrícții, art. constrícțiile (-ți-i-)
constringența
CONSTRINGÉNȚĂ, constringențe, s. f. Mărime caracteristică sticlelor optice din punctul de vedere al dispersiei luminii. – Din fr. constringence. DOOM
constringénță s. f., g.-d. art. constringénței; pl. constringénțe
constringențe
CONSTRINGÉNȚĂ, constringențe, s. f. Mărime caracteristică sticlelor optice din punctul de vedere al dispersiei luminii. – Din fr. constringence. DOOM
constringénță s. f., g.-d. art. constringénței; pl. constringénțe
constringenței
CONSTRINGÉNȚĂ, constringențe, s. f. Mărime caracteristică sticlelor optice din punctul de vedere al dispersiei luminii. – Din fr. constringence. DOOM
constringénță s. f., g.-d. art. constringénței; pl. constringénțe
constringențele
CONSTRINGÉNȚĂ, constringențe, s. f. Mărime caracteristică sticlelor optice din punctul de vedere al dispersiei luminii. – Din fr. constringence. DOOM
constringénță s. f., g.-d. art. constringénței; pl. constringénțe
constringențelor
CONSTRINGÉNȚĂ, constringențe, s. f. Mărime caracteristică sticlelor optice din punctul de vedere al dispersiei luminii. – Din fr. constringence. DOOM
constringénță s. f., g.-d. art. constringénței; pl. constringénțe
construct
CONSTRÚCT, constructe, s. n. Concept abstract realizat pe baza activității practice intuitive; sistem teoretic ipotetic. – Din engl. construct. DOOM
*constrúct s. n., pl. constrúcte
constructe
CONSTRÚCT, constructe, s. n. Concept abstract realizat pe baza activității practice intuitive; sistem teoretic ipotetic. – Din engl. construct. DOOM
*constrúct s. n., pl. constrúcte
constructele
CONSTRÚCT, constructe, s. n. Concept abstract realizat pe baza activității practice intuitive; sistem teoretic ipotetic. – Din engl. construct. DOOM
*constrúct s. n., pl. constrúcte
constructelor
CONSTRÚCT, constructe, s. n. Concept abstract realizat pe baza activității practice intuitive; sistem teoretic ipotetic. – Din engl. construct. DOOM
*constrúct s. n., pl. constrúcte
constructiv
CONSTRUCTÍV, -Ă, constructivi, -e, adj. Care construiește sau care servește spre a construi ceva. ♦ Care ajută la îmbunătățirea unei activități, a unei inițiative etc. – Din fr. constructif. DOOM
constructív adj. m., pl. constructívi; f. constructívă, pl. constructíve
constructiva
CONSTRUCTÍV, -Ă, constructivi, -e, adj. Care construiește sau care servește spre a construi ceva. ♦ Care ajută la îmbunătățirea unei activități, a unei inițiative etc. – Din fr. constructif. DOOM
constructív adj. m., pl. constructívi; f. constructívă, pl. constructíve
constructive
CONSTRUCTÍV, -Ă, constructivi, -e, adj. Care construiește sau care servește spre a construi ceva. ♦ Care ajută la îmbunătățirea unei activități, a unei inițiative etc. – Din fr. constructif. DOOM
constructív adj. m., pl. constructívi; f. constructívă, pl. constructíve
constructivei
CONSTRUCTÍV, -Ă, constructivi, -e, adj. Care construiește sau care servește spre a construi ceva. ♦ Care ajută la îmbunătățirea unei activități, a unei inițiative etc. – Din fr. constructif. DOOM
constructív adj. m., pl. constructívi; f. constructívă, pl. constructíve
constructivele
CONSTRUCTÍV, -Ă, constructivi, -e, adj. Care construiește sau care servește spre a construi ceva. ♦ Care ajută la îmbunătățirea unei activități, a unei inițiative etc. – Din fr. constructif. DOOM
constructív adj. m., pl. constructívi; f. constructívă, pl. constructíve
constructivelor
CONSTRUCTÍV, -Ă, constructivi, -e, adj. Care construiește sau care servește spre a construi ceva. ♦ Care ajută la îmbunătățirea unei activități, a unei inițiative etc. – Din fr. constructif. DOOM
constructív adj. m., pl. constructívi; f. constructívă, pl. constructíve
constructivi
CONSTRUCTÍV, -Ă, constructivi, -e, adj. Care construiește sau care servește spre a construi ceva. ♦ Care ajută la îmbunătățirea unei activități, a unei inițiative etc. – Din fr. constructif. DOOM
constructív adj. m., pl. constructívi; f. constructívă, pl. constructíve
constructivii
CONSTRUCTÍV, -Ă, constructivi, -e, adj. Care construiește sau care servește spre a construi ceva. ♦ Care ajută la îmbunătățirea unei activități, a unei inițiative etc. – Din fr. constructif. DOOM
constructív adj. m., pl. constructívi; f. constructívă, pl. constructíve
constructivilor
CONSTRUCTÍV, -Ă, constructivi, -e, adj. Care construiește sau care servește spre a construi ceva. ♦ Care ajută la îmbunătățirea unei activități, a unei inițiative etc. – Din fr. constructif. DOOM
constructív adj. m., pl. constructívi; f. constructívă, pl. constructíve
constructivism
CONSTRUCTIVÍSM s. n. Curent artistic apărut după Primul Război Mondial, care concepe realitatea într-o viziune de forme geometrice (uneori abstracționiste) și care impune puritatea și simplitatea liniilor. – Din fr. constructivisme. DOOM
constructivísm s. n.
constructivismul
CONSTRUCTIVÍSM s. n. Curent artistic apărut după Primul Război Mondial, care concepe realitatea într-o viziune de forme geometrice (uneori abstracționiste) și care impune puritatea și simplitatea liniilor. – Din fr. constructivisme. DOOM
constructivísm s. n.
constructivismului
CONSTRUCTIVÍSM s. n. Curent artistic apărut după Primul Război Mondial, care concepe realitatea într-o viziune de forme geometrice (uneori abstracționiste) și care impune puritatea și simplitatea liniilor. – Din fr. constructivisme. DOOM
constructivísm s. n.
constructivist
CONSTRUCTIVÍST, -Ă, constructiviști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al constructivismului. – Din fr. constructiviste, germ. Konstruktivist. DOOM
*constructivíst adj. m., s. m., pl. constructivíști; adj. f., s. f. constructivístă, pl. constructivíste
constructivist
CONSTRUCTIVÍST, -Ă, constructiviști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al constructivismului. – Din fr. constructiviste, germ. Konstruktivist. DOOM
*constructivíst adj. m., s. m., pl. constructivíști; adj. f., s. f. constructivístă, pl. constructivíste
constructivista
CONSTRUCTIVÍST, -Ă, constructiviști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al constructivismului. – Din fr. constructiviste, germ. Konstruktivist. DOOM
*constructivíst adj. m., s. m., pl. constructivíști; adj. f., s. f. constructivístă, pl. constructivíste
constructivista
CONSTRUCTIVÍST, -Ă, constructiviști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al constructivismului. – Din fr. constructiviste, germ. Konstruktivist. DOOM
*constructivíst adj. m., s. m., pl. constructivíști; adj. f., s. f. constructivístă, pl. constructivíste
constructiviste
CONSTRUCTIVÍST, -Ă, constructiviști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al constructivismului. – Din fr. constructiviste, germ. Konstruktivist. DOOM
*constructivíst adj. m., s. m., pl. constructivíști; adj. f., s. f. constructivístă, pl. constructivíste
constructiviste
CONSTRUCTIVÍST, -Ă, constructiviști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al constructivismului. – Din fr. constructiviste, germ. Konstruktivist. DOOM
*constructivíst adj. m., s. m., pl. constructivíști; adj. f., s. f. constructivístă, pl. constructivíste
constructivistei
CONSTRUCTIVÍST, -Ă, constructiviști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al constructivismului. – Din fr. constructiviste, germ. Konstruktivist. DOOM
*constructivíst adj. m., s. m., pl. constructivíști; adj. f., s. f. constructivístă, pl. constructivíste
constructivistei
CONSTRUCTIVÍST, -Ă, constructiviști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al constructivismului. – Din fr. constructiviste, germ. Konstruktivist. DOOM
*constructivíst adj. m., s. m., pl. constructivíști; adj. f., s. f. constructivístă, pl. constructivíste
constructivistele
CONSTRUCTIVÍST, -Ă, constructiviști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al constructivismului. – Din fr. constructiviste, germ. Konstruktivist. DOOM
*constructivíst adj. m., s. m., pl. constructivíști; adj. f., s. f. constructivístă, pl. constructivíste
constructivistele
CONSTRUCTIVÍST, -Ă, constructiviști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al constructivismului. – Din fr. constructiviste, germ. Konstruktivist. DOOM
*constructivíst adj. m., s. m., pl. constructivíști; adj. f., s. f. constructivístă, pl. constructivíste
constructivistelor
CONSTRUCTIVÍST, -Ă, constructiviști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al constructivismului. – Din fr. constructiviste, germ. Konstruktivist. DOOM
*constructivíst adj. m., s. m., pl. constructivíști; adj. f., s. f. constructivístă, pl. constructivíste
constructivistelor
CONSTRUCTIVÍST, -Ă, constructiviști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al constructivismului. – Din fr. constructiviste, germ. Konstruktivist. DOOM
*constructivíst adj. m., s. m., pl. constructivíști; adj. f., s. f. constructivístă, pl. constructivíste
constructivistul
CONSTRUCTIVÍST, -Ă, constructiviști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al constructivismului. – Din fr. constructiviste, germ. Konstruktivist. DOOM
*constructivíst adj. m., s. m., pl. constructivíști; adj. f., s. f. constructivístă, pl. constructivíste
constructivistul
CONSTRUCTIVÍST, -Ă, constructiviști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al constructivismului. – Din fr. constructiviste, germ. Konstruktivist. DOOM
*constructivíst adj. m., s. m., pl. constructivíști; adj. f., s. f. constructivístă, pl. constructivíste
constructivistului
CONSTRUCTIVÍST, -Ă, constructiviști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al constructivismului. – Din fr. constructiviste, germ. Konstruktivist. DOOM
*constructivíst adj. m., s. m., pl. constructivíști; adj. f., s. f. constructivístă, pl. constructivíste
constructivistului
CONSTRUCTIVÍST, -Ă, constructiviști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al constructivismului. – Din fr. constructiviste, germ. Konstruktivist. DOOM
*constructivíst adj. m., s. m., pl. constructivíști; adj. f., s. f. constructivístă, pl. constructivíste
constructiviști
CONSTRUCTIVÍST, -Ă, constructiviști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al constructivismului. – Din fr. constructiviste, germ. Konstruktivist. DOOM
*constructivíst adj. m., s. m., pl. constructivíști; adj. f., s. f. constructivístă, pl. constructivíste
constructiviști
CONSTRUCTIVÍST, -Ă, constructiviști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al constructivismului. – Din fr. constructiviste, germ. Konstruktivist. DOOM
*constructivíst adj. m., s. m., pl. constructivíști; adj. f., s. f. constructivístă, pl. constructivíste
constructiviștii
CONSTRUCTIVÍST, -Ă, constructiviști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al constructivismului. – Din fr. constructiviste, germ. Konstruktivist. DOOM
*constructivíst adj. m., s. m., pl. constructivíști; adj. f., s. f. constructivístă, pl. constructivíste
constructiviștii
CONSTRUCTIVÍST, -Ă, constructiviști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al constructivismului. – Din fr. constructiviste, germ. Konstruktivist. DOOM
*constructivíst adj. m., s. m., pl. constructivíști; adj. f., s. f. constructivístă, pl. constructivíste
constructiviștilor
CONSTRUCTIVÍST, -Ă, constructiviști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al constructivismului. – Din fr. constructiviste, germ. Konstruktivist. DOOM
*constructivíst adj. m., s. m., pl. constructivíști; adj. f., s. f. constructivístă, pl. constructivíste
constructiviștilor
CONSTRUCTIVÍST, -Ă, constructiviști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al constructivismului. – Din fr. constructiviste, germ. Konstruktivist. DOOM
*constructivíst adj. m., s. m., pl. constructivíști; adj. f., s. f. constructivístă, pl. constructivíste
constructivul
CONSTRUCTÍV, -Ă, constructivi, -e, adj. Care construiește sau care servește spre a construi ceva. ♦ Care ajută la îmbunătățirea unei activități, a unei inițiative etc. – Din fr. constructif. DOOM
constructív adj. m., pl. constructívi; f. constructívă, pl. constructíve
constructivului
CONSTRUCTÍV, -Ă, constructivi, -e, adj. Care construiește sau care servește spre a construi ceva. ♦ Care ajută la îmbunătățirea unei activități, a unei inițiative etc. – Din fr. constructif. DOOM
constructív adj. m., pl. constructívi; f. constructívă, pl. constructíve
constructoare
CONSTRÚCTOR, -OÁRE, constructori, -oare, s. m. și f. (Adesea adjectival) Persoană cu pregătirea tehnică necesară care participă la proiectarea sau la executarea unei lucrări de construcție. – Din fr. constructeur, lat. constructor. DOOM
constrúctor2 s. m., pl. constrúctori
constructoare
CONSTRÚCTOR, -OÁRE, constructori, -oare, s. m. și f. (Adesea adjectival) Persoană cu pregătirea tehnică necesară care participă la proiectarea sau la executarea unei lucrări de construcție. – Din fr. constructeur, lat. constructor.
constructoare
CONSTRÚCTOR, -OÁRE, constructori, -oare, s. m. și f. (Adesea adjectival) Persoană cu pregătirea tehnică necesară care participă la proiectarea sau la executarea unei lucrări de construcție. – Din fr. constructeur, lat. constructor.
constructoarea
CONSTRÚCTOR, -OÁRE, constructori, -oare, s. m. și f. (Adesea adjectival) Persoană cu pregătirea tehnică necesară care participă la proiectarea sau la executarea unei lucrări de construcție. – Din fr. constructeur, lat. constructor.
constructoarea
CONSTRÚCTOR, -OÁRE, constructori, -oare, s. m. și f. (Adesea adjectival) Persoană cu pregătirea tehnică necesară care participă la proiectarea sau la executarea unei lucrări de construcție. – Din fr. constructeur, lat. constructor.
constructoarei
CONSTRÚCTOR, -OÁRE, constructori, -oare, s. m. și f. (Adesea adjectival) Persoană cu pregătirea tehnică necesară care participă la proiectarea sau la executarea unei lucrări de construcție. – Din fr. constructeur, lat. constructor.
constructoarei
CONSTRÚCTOR, -OÁRE, constructori, -oare, s. m. și f. (Adesea adjectival) Persoană cu pregătirea tehnică necesară care participă la proiectarea sau la executarea unei lucrări de construcție. – Din fr. constructeur, lat. constructor.
constructoarele
CONSTRÚCTOR, -OÁRE, constructori, -oare, s. m. și f. (Adesea adjectival) Persoană cu pregătirea tehnică necesară care participă la proiectarea sau la executarea unei lucrări de construcție. – Din fr. constructeur, lat. constructor.
constructoarele
CONSTRÚCTOR, -OÁRE, constructori, -oare, s. m. și f. (Adesea adjectival) Persoană cu pregătirea tehnică necesară care participă la proiectarea sau la executarea unei lucrări de construcție. – Din fr. constructeur, lat. constructor.
constructoarelor
CONSTRÚCTOR, -OÁRE, constructori, -oare, s. m. și f. (Adesea adjectival) Persoană cu pregătirea tehnică necesară care participă la proiectarea sau la executarea unei lucrări de construcție. – Din fr. constructeur, lat. constructor.
constructoarelor
CONSTRÚCTOR, -OÁRE, constructori, -oare, s. m. și f. (Adesea adjectival) Persoană cu pregătirea tehnică necesară care participă la proiectarea sau la executarea unei lucrări de construcție. – Din fr. constructeur, lat. constructor.
constructor
CONSTRÚCTOR, -OÁRE, constructori, -oare, s. m. și f. (Adesea adjectival) Persoană cu pregătirea tehnică necesară care participă la proiectarea sau la executarea unei lucrări de construcție. – Din fr. constructeur, lat. constructor. DOOM
constrúctor2 s. m., pl. constrúctori
constructor
CONSTRÚCTOR, -OÁRE, constructori, -oare, s. m. și f. (Adesea adjectival) Persoană cu pregătirea tehnică necesară care participă la proiectarea sau la executarea unei lucrări de construcție. – Din fr. constructeur, lat. constructor.
constructor
CONSTRÚCTOR, -OÁRE, constructori, -oare, s. m. și f. (Adesea adjectival) Persoană cu pregătirea tehnică necesară care participă la proiectarea sau la executarea unei lucrări de construcție. – Din fr. constructeur, lat. constructor.
constructori
CONSTRÚCTOR, -OÁRE, constructori, -oare, s. m. și f. (Adesea adjectival) Persoană cu pregătirea tehnică necesară care participă la proiectarea sau la executarea unei lucrări de construcție. – Din fr. constructeur, lat. constructor.
constructori
CONSTRÚCTOR, -OÁRE, constructori, -oare, s. m. și f. (Adesea adjectival) Persoană cu pregătirea tehnică necesară care participă la proiectarea sau la executarea unei lucrări de construcție. – Din fr. constructeur, lat. constructor.
constructorii
CONSTRÚCTOR, -OÁRE, constructori, -oare, s. m. și f. (Adesea adjectival) Persoană cu pregătirea tehnică necesară care participă la proiectarea sau la executarea unei lucrări de construcție. – Din fr. constructeur, lat. constructor.
constructorii
CONSTRÚCTOR, -OÁRE, constructori, -oare, s. m. și f. (Adesea adjectival) Persoană cu pregătirea tehnică necesară care participă la proiectarea sau la executarea unei lucrări de construcție. – Din fr. constructeur, lat. constructor.
constructorilor
CONSTRÚCTOR, -OÁRE, constructori, -oare, s. m. și f. (Adesea adjectival) Persoană cu pregătirea tehnică necesară care participă la proiectarea sau la executarea unei lucrări de construcție. – Din fr. constructeur, lat. constructor.
constructorilor
CONSTRÚCTOR, -OÁRE, constructori, -oare, s. m. și f. (Adesea adjectival) Persoană cu pregătirea tehnică necesară care participă la proiectarea sau la executarea unei lucrări de construcție. – Din fr. constructeur, lat. constructor.
constructorul
CONSTRÚCTOR, -OÁRE, constructori, -oare, s. m. și f. (Adesea adjectival) Persoană cu pregătirea tehnică necesară care participă la proiectarea sau la executarea unei lucrări de construcție. – Din fr. constructeur, lat. constructor.
constructorul
CONSTRÚCTOR, -OÁRE, constructori, -oare, s. m. și f. (Adesea adjectival) Persoană cu pregătirea tehnică necesară care participă la proiectarea sau la executarea unei lucrări de construcție. – Din fr. constructeur, lat. constructor.
constructorului
CONSTRÚCTOR, -OÁRE, constructori, -oare, s. m. și f. (Adesea adjectival) Persoană cu pregătirea tehnică necesară care participă la proiectarea sau la executarea unei lucrări de construcție. – Din fr. constructeur, lat. constructor.
constructorului
CONSTRÚCTOR, -OÁRE, constructori, -oare, s. m. și f. (Adesea adjectival) Persoană cu pregătirea tehnică necesară care participă la proiectarea sau la executarea unei lucrări de construcție. – Din fr. constructeur, lat. constructor.
constructul
CONSTRÚCT, constructe, s. n. Concept abstract realizat pe baza activității practice intuitive; sistem teoretic ipotetic. – Din engl. construct. DOOM
*constrúct s. n., pl. constrúcte
constructului
CONSTRÚCT, constructe, s. n. Concept abstract realizat pe baza activității practice intuitive; sistem teoretic ipotetic. – Din engl. construct. DOOM
*constrúct s. n., pl. constrúcte
construcția
CONSTRÚCȚIE, construcții, s. f. 1. Clădire executată din zidărie, lemn, metal, beton etc., pe baza unui proiect, care servește la adăpostirea oamenilor, animalelor, obiectelor etc.; spec. casă, edificiu, clădire. 2. Faptul de a construi. ◊ Loc. adj. și adv. În construcție = (aflat) în cursul procesului de construire. ♦ Alcătuire, compunere, structură. 3. (La pl.) Ramură a economiei naționale care are ca obiect efectuarea de construcții (1); ramură a tehnicii care se ocupă cu studiul, proiectarea și executarea construcțiilor. ◊ Construcții de mașini = ramură a industriei care produce mașini, instalații, utilaje, mijloace de transport etc.; ramură a tehnicii care se ocupă cu studiul, proiectarea și construirea instalațiilor, mașinilor etc. 4. (Lingv.) Grup de cuvinte între care există anumite raporturi sintactice; grup stabil de cuvinte. ♦ Mod de a grupa cuvintele în propoziții și propozițiile în fraze. – Din fr. construction, lat. constructio. DOOM
constrúcție (-ți-e) s. f., art. constrúcția (-ți-a), g.-d. art. constrúcției; pl. constrúcții, art. constrúcțiile (-ți-i-)
construcție
CONSTRÚCȚIE, construcții, s. f. 1. Clădire executată din zidărie, lemn, metal, beton etc., pe baza unui proiect, care servește la adăpostirea oamenilor, animalelor, obiectelor etc.; spec. casă, edificiu, clădire. 2. Faptul de a construi. ◊ Loc. adj. și adv. În construcție = (aflat) în cursul procesului de construire. ♦ Alcătuire, compunere, structură. 3. (La pl.) Ramură a economiei naționale care are ca obiect efectuarea de construcții (1); ramură a tehnicii care se ocupă cu studiul, proiectarea și executarea construcțiilor. ◊ Construcții de mașini = ramură a industriei care produce mașini, instalații, utilaje, mijloace de transport etc.; ramură a tehnicii care se ocupă cu studiul, proiectarea și construirea instalațiilor, mașinilor etc. 4. (Lingv.) Grup de cuvinte între care există anumite raporturi sintactice; grup stabil de cuvinte. ♦ Mod de a grupa cuvintele în propoziții și propozițiile în fraze. – Din fr. construction, lat. constructio. DOOM
constrúcție (-ți-e) s. f., art. constrúcția (-ți-a), g.-d. art. constrúcției; pl. constrúcții, art. constrúcțiile (-ți-i-)
construcției
CONSTRÚCȚIE, construcții, s. f. 1. Clădire executată din zidărie, lemn, metal, beton etc., pe baza unui proiect, care servește la adăpostirea oamenilor, animalelor, obiectelor etc.; spec. casă, edificiu, clădire. 2. Faptul de a construi. ◊ Loc. adj. și adv. În construcție = (aflat) în cursul procesului de construire. ♦ Alcătuire, compunere, structură. 3. (La pl.) Ramură a economiei naționale care are ca obiect efectuarea de construcții (1); ramură a tehnicii care se ocupă cu studiul, proiectarea și executarea construcțiilor. ◊ Construcții de mașini = ramură a industriei care produce mașini, instalații, utilaje, mijloace de transport etc.; ramură a tehnicii care se ocupă cu studiul, proiectarea și construirea instalațiilor, mașinilor etc. 4. (Lingv.) Grup de cuvinte între care există anumite raporturi sintactice; grup stabil de cuvinte. ♦ Mod de a grupa cuvintele în propoziții și propozițiile în fraze. – Din fr. construction, lat. constructio. DOOM
constrúcție (-ți-e) s. f., art. constrúcția (-ți-a), g.-d. art. constrúcției; pl. constrúcții, art. constrúcțiile (-ți-i-)
construcții
CONSTRÚCȚIE, construcții, s. f. 1. Clădire executată din zidărie, lemn, metal, beton etc., pe baza unui proiect, care servește la adăpostirea oamenilor, animalelor, obiectelor etc.; spec. casă, edificiu, clădire. 2. Faptul de a construi. ◊ Loc. adj. și adv. În construcție = (aflat) în cursul procesului de construire. ♦ Alcătuire, compunere, structură. 3. (La pl.) Ramură a economiei naționale care are ca obiect efectuarea de construcții (1); ramură a tehnicii care se ocupă cu studiul, proiectarea și executarea construcțiilor. ◊ Construcții de mașini = ramură a industriei care produce mașini, instalații, utilaje, mijloace de transport etc.; ramură a tehnicii care se ocupă cu studiul, proiectarea și construirea instalațiilor, mașinilor etc. 4. (Lingv.) Grup de cuvinte între care există anumite raporturi sintactice; grup stabil de cuvinte. ♦ Mod de a grupa cuvintele în propoziții și propozițiile în fraze. – Din fr. construction, lat. constructio. DOOM
constrúcție (-ți-e) s. f., art. constrúcția (-ți-a), g.-d. art. constrúcției; pl. constrúcții, art. constrúcțiile (-ți-i-)
construcțiile
CONSTRÚCȚIE, construcții, s. f. 1. Clădire executată din zidărie, lemn, metal, beton etc., pe baza unui proiect, care servește la adăpostirea oamenilor, animalelor, obiectelor etc.; spec. casă, edificiu, clădire. 2. Faptul de a construi. ◊ Loc. adj. și adv. În construcție = (aflat) în cursul procesului de construire. ♦ Alcătuire, compunere, structură. 3. (La pl.) Ramură a economiei naționale care are ca obiect efectuarea de construcții (1); ramură a tehnicii care se ocupă cu studiul, proiectarea și executarea construcțiilor. ◊ Construcții de mașini = ramură a industriei care produce mașini, instalații, utilaje, mijloace de transport etc.; ramură a tehnicii care se ocupă cu studiul, proiectarea și construirea instalațiilor, mașinilor etc. 4. (Lingv.) Grup de cuvinte între care există anumite raporturi sintactice; grup stabil de cuvinte. ♦ Mod de a grupa cuvintele în propoziții și propozițiile în fraze. – Din fr. construction, lat. constructio. DOOM
constrúcție (-ți-e) s. f., art. constrúcția (-ți-a), g.-d. art. constrúcției; pl. constrúcții, art. constrúcțiile (-ți-i-)
construcțiilor
CONSTRÚCȚIE, construcții, s. f. 1. Clădire executată din zidărie, lemn, metal, beton etc., pe baza unui proiect, care servește la adăpostirea oamenilor, animalelor, obiectelor etc.; spec. casă, edificiu, clădire. 2. Faptul de a construi. ◊ Loc. adj. și adv. În construcție = (aflat) în cursul procesului de construire. ♦ Alcătuire, compunere, structură. 3. (La pl.) Ramură a economiei naționale care are ca obiect efectuarea de construcții (1); ramură a tehnicii care se ocupă cu studiul, proiectarea și executarea construcțiilor. ◊ Construcții de mașini = ramură a industriei care produce mașini, instalații, utilaje, mijloace de transport etc.; ramură a tehnicii care se ocupă cu studiul, proiectarea și construirea instalațiilor, mașinilor etc. 4. (Lingv.) Grup de cuvinte între care există anumite raporturi sintactice; grup stabil de cuvinte. ♦ Mod de a grupa cuvintele în propoziții și propozițiile în fraze. – Din fr. construction, lat. constructio. DOOM
constrúcție (-ți-e) s. f., art. constrúcția (-ți-a), g.-d. art. constrúcției; pl. constrúcții, art. constrúcțiile (-ți-i-)
construcțiune
CONSTRUCȚIÚNE s. f. V. construcție.
construi
CONSTRUÍ, construiesc, vb. IV. Tranz. 1. A realiza, pe baza unui proiect, printr-un ansamblu de operații de prelucrare și asamblare, un sistem tehnic complex. 2. A desena o figură geometrică. 3. (Lingv.) A așeza cuvintele în frază ținând seama de regulile gramaticale sau de efectul stilistic urmărit. ♦ Refl. (Despre părțile de vorbire) A se folosi în anumite construcții gramaticale. – Din fr. construire, lat. construere. DOOM
construí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. construiésc, imperf. 3 sg. construiá; conj. prez. 3 să construiáscă
construia
CONSTRUÍ, construiesc, vb. IV. Tranz. 1. A realiza, pe baza unui proiect, printr-un ansamblu de operații de prelucrare și asamblare, un sistem tehnic complex. 2. A desena o figură geometrică. 3. (Lingv.) A așeza cuvintele în frază ținând seama de regulile gramaticale sau de efectul stilistic urmărit. ♦ Refl. (Despre părțile de vorbire) A se folosi în anumite construcții gramaticale. – Din fr. construire, lat. construere. DOOM
construí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. construiésc, imperf. 3 sg. construiá; conj. prez. 3 să construiáscă
construiai
CONSTRUÍ, construiesc, vb. IV. Tranz. 1. A realiza, pe baza unui proiect, printr-un ansamblu de operații de prelucrare și asamblare, un sistem tehnic complex. 2. A desena o figură geometrică. 3. (Lingv.) A așeza cuvintele în frază ținând seama de regulile gramaticale sau de efectul stilistic urmărit. ♦ Refl. (Despre părțile de vorbire) A se folosi în anumite construcții gramaticale. – Din fr. construire, lat. construere. DOOM
construí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. construiésc, imperf. 3 sg. construiá; conj. prez. 3 să construiáscă
construiam
CONSTRUÍ, construiesc, vb. IV. Tranz. 1. A realiza, pe baza unui proiect, printr-un ansamblu de operații de prelucrare și asamblare, un sistem tehnic complex. 2. A desena o figură geometrică. 3. (Lingv.) A așeza cuvintele în frază ținând seama de regulile gramaticale sau de efectul stilistic urmărit. ♦ Refl. (Despre părțile de vorbire) A se folosi în anumite construcții gramaticale. – Din fr. construire, lat. construere. DOOM
construí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. construiésc, imperf. 3 sg. construiá; conj. prez. 3 să construiáscă
construiască
CONSTRUÍ, construiesc, vb. IV. Tranz. 1. A realiza, pe baza unui proiect, printr-un ansamblu de operații de prelucrare și asamblare, un sistem tehnic complex. 2. A desena o figură geometrică. 3. (Lingv.) A așeza cuvintele în frază ținând seama de regulile gramaticale sau de efectul stilistic urmărit. ♦ Refl. (Despre părțile de vorbire) A se folosi în anumite construcții gramaticale. – Din fr. construire, lat. construere. DOOM
construí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. construiésc, imperf. 3 sg. construiá; conj. prez. 3 să construiáscă
construiau
CONSTRUÍ, construiesc, vb. IV. Tranz. 1. A realiza, pe baza unui proiect, printr-un ansamblu de operații de prelucrare și asamblare, un sistem tehnic complex. 2. A desena o figură geometrică. 3. (Lingv.) A așeza cuvintele în frază ținând seama de regulile gramaticale sau de efectul stilistic urmărit. ♦ Refl. (Despre părțile de vorbire) A se folosi în anumite construcții gramaticale. – Din fr. construire, lat. construere. DOOM
construí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. construiésc, imperf. 3 sg. construiá; conj. prez. 3 să construiáscă
construiați
CONSTRUÍ, construiesc, vb. IV. Tranz. 1. A realiza, pe baza unui proiect, printr-un ansamblu de operații de prelucrare și asamblare, un sistem tehnic complex. 2. A desena o figură geometrică. 3. (Lingv.) A așeza cuvintele în frază ținând seama de regulile gramaticale sau de efectul stilistic urmărit. ♦ Refl. (Despre părțile de vorbire) A se folosi în anumite construcții gramaticale. – Din fr. construire, lat. construere. DOOM
construí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. construiésc, imperf. 3 sg. construiá; conj. prez. 3 să construiáscă
construibil
CONSTRUÍBIL, -Ă, construibili, -e, adj. (Despre terenuri, zone etc.) Pe care se poate construi. – Construi + suf. -bil. DOOM
*construíbil adj. m., pl. construíbili; f. construíbilă, pl. construíbile
construibila
CONSTRUÍBIL, -Ă, construibili, -e, adj. (Despre terenuri, zone etc.) Pe care se poate construi. – Construi + suf. -bil. DOOM
*construíbil adj. m., pl. construíbili; f. construíbilă, pl. construíbile
construibile
CONSTRUÍBIL, -Ă, construibili, -e, adj. (Despre terenuri, zone etc.) Pe care se poate construi. – Construi + suf. -bil. DOOM
*construíbil adj. m., pl. construíbili; f. construíbilă, pl. construíbile
construibilei
CONSTRUÍBIL, -Ă, construibili, -e, adj. (Despre terenuri, zone etc.) Pe care se poate construi. – Construi + suf. -bil. DOOM
*construíbil adj. m., pl. construíbili; f. construíbilă, pl. construíbile
construibilele
CONSTRUÍBIL, -Ă, construibili, -e, adj. (Despre terenuri, zone etc.) Pe care se poate construi. – Construi + suf. -bil. DOOM
*construíbil adj. m., pl. construíbili; f. construíbilă, pl. construíbile
construibilelor
CONSTRUÍBIL, -Ă, construibili, -e, adj. (Despre terenuri, zone etc.) Pe care se poate construi. – Construi + suf. -bil. DOOM
*construíbil adj. m., pl. construíbili; f. construíbilă, pl. construíbile
construibili
CONSTRUÍBIL, -Ă, construibili, -e, adj. (Despre terenuri, zone etc.) Pe care se poate construi. – Construi + suf. -bil. DOOM
*construíbil adj. m., pl. construíbili; f. construíbilă, pl. construíbile
construibilii
CONSTRUÍBIL, -Ă, construibili, -e, adj. (Despre terenuri, zone etc.) Pe care se poate construi. – Construi + suf. -bil. DOOM
*construíbil adj. m., pl. construíbili; f. construíbilă, pl. construíbile
construibililor
CONSTRUÍBIL, -Ă, construibili, -e, adj. (Despre terenuri, zone etc.) Pe care se poate construi. – Construi + suf. -bil. DOOM
*construíbil adj. m., pl. construíbili; f. construíbilă, pl. construíbile
construibilul
CONSTRUÍBIL, -Ă, construibili, -e, adj. (Despre terenuri, zone etc.) Pe care se poate construi. – Construi + suf. -bil. DOOM
*construíbil adj. m., pl. construíbili; f. construíbilă, pl. construíbile
construibilului
CONSTRUÍBIL, -Ă, construibili, -e, adj. (Despre terenuri, zone etc.) Pe care se poate construi. – Construi + suf. -bil. DOOM
*construíbil adj. m., pl. construíbili; f. construíbilă, pl. construíbile
construiesc
CONSTRUÍ, construiesc, vb. IV. Tranz. 1. A realiza, pe baza unui proiect, printr-un ansamblu de operații de prelucrare și asamblare, un sistem tehnic complex. 2. A desena o figură geometrică. 3. (Lingv.) A așeza cuvintele în frază ținând seama de regulile gramaticale sau de efectul stilistic urmărit. ♦ Refl. (Despre părțile de vorbire) A se folosi în anumite construcții gramaticale. – Din fr. construire, lat. construere. DOOM
construí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. construiésc, imperf. 3 sg. construiá; conj. prez. 3 să construiáscă
construiește
CONSTRUÍ, construiesc, vb. IV. Tranz. 1. A realiza, pe baza unui proiect, printr-un ansamblu de operații de prelucrare și asamblare, un sistem tehnic complex. 2. A desena o figură geometrică. 3. (Lingv.) A așeza cuvintele în frază ținând seama de regulile gramaticale sau de efectul stilistic urmărit. ♦ Refl. (Despre părțile de vorbire) A se folosi în anumite construcții gramaticale. – Din fr. construire, lat. construere. DOOM
construí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. construiésc, imperf. 3 sg. construiá; conj. prez. 3 să construiáscă
construiești
CONSTRUÍ, construiesc, vb. IV. Tranz. 1. A realiza, pe baza unui proiect, printr-un ansamblu de operații de prelucrare și asamblare, un sistem tehnic complex. 2. A desena o figură geometrică. 3. (Lingv.) A așeza cuvintele în frază ținând seama de regulile gramaticale sau de efectul stilistic urmărit. ♦ Refl. (Despre părțile de vorbire) A se folosi în anumite construcții gramaticale. – Din fr. construire, lat. construere. DOOM
construí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. construiésc, imperf. 3 sg. construiá; conj. prez. 3 să construiáscă
construii
CONSTRUÍ, construiesc, vb. IV. Tranz. 1. A realiza, pe baza unui proiect, printr-un ansamblu de operații de prelucrare și asamblare, un sistem tehnic complex. 2. A desena o figură geometrică. 3. (Lingv.) A așeza cuvintele în frază ținând seama de regulile gramaticale sau de efectul stilistic urmărit. ♦ Refl. (Despre părțile de vorbire) A se folosi în anumite construcții gramaticale. – Din fr. construire, lat. construere. DOOM
construí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. construiésc, imperf. 3 sg. construiá; conj. prez. 3 să construiáscă
construim
CONSTRUÍ, construiesc, vb. IV. Tranz. 1. A realiza, pe baza unui proiect, printr-un ansamblu de operații de prelucrare și asamblare, un sistem tehnic complex. 2. A desena o figură geometrică. 3. (Lingv.) A așeza cuvintele în frază ținând seama de regulile gramaticale sau de efectul stilistic urmărit. ♦ Refl. (Despre părțile de vorbire) A se folosi în anumite construcții gramaticale. – Din fr. construire, lat. construere. DOOM
construí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. construiésc, imperf. 3 sg. construiá; conj. prez. 3 să construiáscă
construind
CONSTRUÍ, construiesc, vb. IV. Tranz. 1. A realiza, pe baza unui proiect, printr-un ansamblu de operații de prelucrare și asamblare, un sistem tehnic complex. 2. A desena o figură geometrică. 3. (Lingv.) A așeza cuvintele în frază ținând seama de regulile gramaticale sau de efectul stilistic urmărit. ♦ Refl. (Despre părțile de vorbire) A se folosi în anumite construcții gramaticale. – Din fr. construire, lat. construere. DOOM
construí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. construiésc, imperf. 3 sg. construiá; conj. prez. 3 să construiáscă
construire
CONSTRUÍ, construiesc, vb. IV. Tranz. 1. A realiza, pe baza unui proiect, printr-un ansamblu de operații de prelucrare și asamblare, un sistem tehnic complex. 2. A desena o figură geometrică. 3. (Lingv.) A așeza cuvintele în frază ținând seama de regulile gramaticale sau de efectul stilistic urmărit. ♦ Refl. (Despre părțile de vorbire) A se folosi în anumite construcții gramaticale. – Din fr. construire, lat. construere. DOOM
construí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. construiésc, imperf. 3 sg. construiá; conj. prez. 3 să construiáscă
construire
CONSTRUÍRE, construiri, s. f. Acțiunea de a construi și rezultatul ei. – V. construi. DOOM
construíre s. f., g.-d. art. construírii; pl. construíri
construirea
CONSTRUÍRE, construiri, s. f. Acțiunea de a construi și rezultatul ei. – V. construi. DOOM
construíre s. f., g.-d. art. construírii; pl. construíri
construiri
CONSTRUÍRE, construiri, s. f. Acțiunea de a construi și rezultatul ei. – V. construi. DOOM
construíre s. f., g.-d. art. construírii; pl. construíri
construirii
CONSTRUÍRE, construiri, s. f. Acțiunea de a construi și rezultatul ei. – V. construi. DOOM
construíre s. f., g.-d. art. construírii; pl. construíri
construirile
CONSTRUÍRE, construiri, s. f. Acțiunea de a construi și rezultatul ei. – V. construi. DOOM
construíre s. f., g.-d. art. construírii; pl. construíri
construirilor
CONSTRUÍRE, construiri, s. f. Acțiunea de a construi și rezultatul ei. – V. construi. DOOM
construíre s. f., g.-d. art. construírii; pl. construíri
construiră
CONSTRUÍ, construiesc, vb. IV. Tranz. 1. A realiza, pe baza unui proiect, printr-un ansamblu de operații de prelucrare și asamblare, un sistem tehnic complex. 2. A desena o figură geometrică. 3. (Lingv.) A așeza cuvintele în frază ținând seama de regulile gramaticale sau de efectul stilistic urmărit. ♦ Refl. (Despre părțile de vorbire) A se folosi în anumite construcții gramaticale. – Din fr. construire, lat. construere. DOOM
construí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. construiésc, imperf. 3 sg. construiá; conj. prez. 3 să construiáscă
construirăm
CONSTRUÍ, construiesc, vb. IV. Tranz. 1. A realiza, pe baza unui proiect, printr-un ansamblu de operații de prelucrare și asamblare, un sistem tehnic complex. 2. A desena o figură geometrică. 3. (Lingv.) A așeza cuvintele în frază ținând seama de regulile gramaticale sau de efectul stilistic urmărit. ♦ Refl. (Despre părțile de vorbire) A se folosi în anumite construcții gramaticale. – Din fr. construire, lat. construere. DOOM
construí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. construiésc, imperf. 3 sg. construiá; conj. prez. 3 să construiáscă
construirăți
CONSTRUÍ, construiesc, vb. IV. Tranz. 1. A realiza, pe baza unui proiect, printr-un ansamblu de operații de prelucrare și asamblare, un sistem tehnic complex. 2. A desena o figură geometrică. 3. (Lingv.) A așeza cuvintele în frază ținând seama de regulile gramaticale sau de efectul stilistic urmărit. ♦ Refl. (Despre părțile de vorbire) A se folosi în anumite construcții gramaticale. – Din fr. construire, lat. construere. DOOM
construí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. construiésc, imperf. 3 sg. construiá; conj. prez. 3 să construiáscă
construise
CONSTRUÍ, construiesc, vb. IV. Tranz. 1. A realiza, pe baza unui proiect, printr-un ansamblu de operații de prelucrare și asamblare, un sistem tehnic complex. 2. A desena o figură geometrică. 3. (Lingv.) A așeza cuvintele în frază ținând seama de regulile gramaticale sau de efectul stilistic urmărit. ♦ Refl. (Despre părțile de vorbire) A se folosi în anumite construcții gramaticale. – Din fr. construire, lat. construere. DOOM
construí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. construiésc, imperf. 3 sg. construiá; conj. prez. 3 să construiáscă
construisem
CONSTRUÍ, construiesc, vb. IV. Tranz. 1. A realiza, pe baza unui proiect, printr-un ansamblu de operații de prelucrare și asamblare, un sistem tehnic complex. 2. A desena o figură geometrică. 3. (Lingv.) A așeza cuvintele în frază ținând seama de regulile gramaticale sau de efectul stilistic urmărit. ♦ Refl. (Despre părțile de vorbire) A se folosi în anumite construcții gramaticale. – Din fr. construire, lat. construere. DOOM
construí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. construiésc, imperf. 3 sg. construiá; conj. prez. 3 să construiáscă
construiseră
CONSTRUÍ, construiesc, vb. IV. Tranz. 1. A realiza, pe baza unui proiect, printr-un ansamblu de operații de prelucrare și asamblare, un sistem tehnic complex. 2. A desena o figură geometrică. 3. (Lingv.) A așeza cuvintele în frază ținând seama de regulile gramaticale sau de efectul stilistic urmărit. ♦ Refl. (Despre părțile de vorbire) A se folosi în anumite construcții gramaticale. – Din fr. construire, lat. construere. DOOM
construí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. construiésc, imperf. 3 sg. construiá; conj. prez. 3 să construiáscă
construiserăm
CONSTRUÍ, construiesc, vb. IV. Tranz. 1. A realiza, pe baza unui proiect, printr-un ansamblu de operații de prelucrare și asamblare, un sistem tehnic complex. 2. A desena o figură geometrică. 3. (Lingv.) A așeza cuvintele în frază ținând seama de regulile gramaticale sau de efectul stilistic urmărit. ♦ Refl. (Despre părțile de vorbire) A se folosi în anumite construcții gramaticale. – Din fr. construire, lat. construere. DOOM
construí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. construiésc, imperf. 3 sg. construiá; conj. prez. 3 să construiáscă
construiserăți
CONSTRUÍ, construiesc, vb. IV. Tranz. 1. A realiza, pe baza unui proiect, printr-un ansamblu de operații de prelucrare și asamblare, un sistem tehnic complex. 2. A desena o figură geometrică. 3. (Lingv.) A așeza cuvintele în frază ținând seama de regulile gramaticale sau de efectul stilistic urmărit. ♦ Refl. (Despre părțile de vorbire) A se folosi în anumite construcții gramaticale. – Din fr. construire, lat. construere. DOOM
construí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. construiésc, imperf. 3 sg. construiá; conj. prez. 3 să construiáscă
construiseși
CONSTRUÍ, construiesc, vb. IV. Tranz. 1. A realiza, pe baza unui proiect, printr-un ansamblu de operații de prelucrare și asamblare, un sistem tehnic complex. 2. A desena o figură geometrică. 3. (Lingv.) A așeza cuvintele în frază ținând seama de regulile gramaticale sau de efectul stilistic urmărit. ♦ Refl. (Despre părțile de vorbire) A se folosi în anumite construcții gramaticale. – Din fr. construire, lat. construere. DOOM
construí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. construiésc, imperf. 3 sg. construiá; conj. prez. 3 să construiáscă
construiseți
CONSTRUÍ, construiesc, vb. IV. Tranz. 1. A realiza, pe baza unui proiect, printr-un ansamblu de operații de prelucrare și asamblare, un sistem tehnic complex. 2. A desena o figură geometrică. 3. (Lingv.) A așeza cuvintele în frază ținând seama de regulile gramaticale sau de efectul stilistic urmărit. ♦ Refl. (Despre părțile de vorbire) A se folosi în anumite construcții gramaticale. – Din fr. construire, lat. construere. DOOM
construí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. construiésc, imperf. 3 sg. construiá; conj. prez. 3 să construiáscă
construit
CONSTRUÍ, construiesc, vb. IV. Tranz. 1. A realiza, pe baza unui proiect, printr-un ansamblu de operații de prelucrare și asamblare, un sistem tehnic complex. 2. A desena o figură geometrică. 3. (Lingv.) A așeza cuvintele în frază ținând seama de regulile gramaticale sau de efectul stilistic urmărit. ♦ Refl. (Despre părțile de vorbire) A se folosi în anumite construcții gramaticale. – Din fr. construire, lat. construere. DOOM
construí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. construiésc, imperf. 3 sg. construiá; conj. prez. 3 să construiáscă
construit
CONSTRUÍ, construiesc, vb. IV. Tranz. 1. A forma un întreg (o clădire, o mașină etc.) legând în mod trainic și în ordinea cerută părțile lui componente după un plan prestabilit; a realiza o construcție de proporții vaste, care necesită lucrări numeroase, variate și complexe. 2. A desena o figură geometrică. 3. (Lingv.) A așeza cuvintele în frază ținând seama de regulile gramaticale sau de efectul stilistic urmărit. ♦ Refl. (despre părțile de vorbire) A se folosi în anumite construcții gramaticale. – Din fr. construire, lat. construere.
construiși
CONSTRUÍ, construiesc, vb. IV. Tranz. 1. A realiza, pe baza unui proiect, printr-un ansamblu de operații de prelucrare și asamblare, un sistem tehnic complex. 2. A desena o figură geometrică. 3. (Lingv.) A așeza cuvintele în frază ținând seama de regulile gramaticale sau de efectul stilistic urmărit. ♦ Refl. (Despre părțile de vorbire) A se folosi în anumite construcții gramaticale. – Din fr. construire, lat. construere. DOOM
construí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. construiésc, imperf. 3 sg. construiá; conj. prez. 3 să construiáscă
construiți
CONSTRUÍ, construiesc, vb. IV. Tranz. 1. A realiza, pe baza unui proiect, printr-un ansamblu de operații de prelucrare și asamblare, un sistem tehnic complex. 2. A desena o figură geometrică. 3. (Lingv.) A așeza cuvintele în frază ținând seama de regulile gramaticale sau de efectul stilistic urmărit. ♦ Refl. (Despre părțile de vorbire) A se folosi în anumite construcții gramaticale. – Din fr. construire, lat. construere. DOOM
construí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. construiésc, imperf. 3 sg. construiá; conj. prez. 3 să construiáscă
constrâng
CONSTRẤNGE, constrấng, vb. III. Tranz. A sili pe cineva să facă un lucru; a forța, a obliga; a soma. [Perf. s. constrânsei, part. constrâns] – Con1- + strânge (după fr. contraindre). Cf. lat. constringere. DOOM
constrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. constrấng; part. constrấns
constrânge
CONSTRẤNGE, constrấng, vb. III. Tranz. A sili pe cineva să facă un lucru; a forța, a obliga; a soma. [Perf. s. constrânsei, part. constrâns] – Con1- + strânge (după fr. contraindre). Cf. lat. constringere. DOOM
constrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. constrấng; part. constrấns
constrângea
CONSTRẤNGE, constrấng, vb. III. Tranz. A sili pe cineva să facă un lucru; a forța, a obliga; a soma. [Perf. s. constrânsei, part. constrâns] – Con1- + strânge (după fr. contraindre). Cf. lat. constringere. DOOM
constrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. constrấng; part. constrấns
constrângeai
CONSTRẤNGE, constrấng, vb. III. Tranz. A sili pe cineva să facă un lucru; a forța, a obliga; a soma. [Perf. s. constrânsei, part. constrâns] – Con1- + strânge (după fr. contraindre). Cf. lat. constringere. DOOM
constrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. constrấng; part. constrấns
constrângeam
CONSTRẤNGE, constrấng, vb. III. Tranz. A sili pe cineva să facă un lucru; a forța, a obliga; a soma. [Perf. s. constrânsei, part. constrâns] – Con1- + strânge (după fr. contraindre). Cf. lat. constringere. DOOM
constrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. constrấng; part. constrấns
constrângeau
CONSTRẤNGE, constrấng, vb. III. Tranz. A sili pe cineva să facă un lucru; a forța, a obliga; a soma. [Perf. s. constrânsei, part. constrâns] – Con1- + strânge (după fr. contraindre). Cf. lat. constringere. DOOM
constrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. constrấng; part. constrấns
constrângeați
CONSTRẤNGE, constrấng, vb. III. Tranz. A sili pe cineva să facă un lucru; a forța, a obliga; a soma. [Perf. s. constrânsei, part. constrâns] – Con1- + strânge (după fr. contraindre). Cf. lat. constringere. DOOM
constrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. constrấng; part. constrấns
constrângem
CONSTRẤNGE, constrấng, vb. III. Tranz. A sili pe cineva să facă un lucru; a forța, a obliga; a soma. [Perf. s. constrânsei, part. constrâns] – Con1- + strânge (după fr. contraindre). Cf. lat. constringere. DOOM
constrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. constrấng; part. constrấns
constrângere
CONSTRẤNGE, constrấng, vb. III. Tranz. A sili pe cineva să facă un lucru; a forța, a obliga; a soma. [Perf. s. constrânsei, part. constrâns] – Con1- + strânge (după fr. contraindre). Cf. lat. constringere. DOOM
constrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. constrấng; part. constrấns
constrângere
CONSTRẤNGERE, constrângeri, s. f. Acțiunea de a constrânge și rezultatul ei; silire, obligare, forțare, somare. ♦ Asprime, rigoare. – V. constrânge. DOOM
constrấngere s. f., g.-d. art. constrấngerii; pl. constrấngeri
constrângerea
CONSTRẤNGERE, constrângeri, s. f. Acțiunea de a constrânge și rezultatul ei; silire, obligare, forțare, somare. ♦ Asprime, rigoare. – V. constrânge. DOOM
constrấngere s. f., g.-d. art. constrấngerii; pl. constrấngeri
constrângeri
CONSTRẤNGERE, constrângeri, s. f. Acțiunea de a constrânge și rezultatul ei; silire, obligare, forțare, somare. ♦ Asprime, rigoare. – V. constrânge. DOOM
constrấngere s. f., g.-d. art. constrấngerii; pl. constrấngeri
constrângerii
CONSTRẤNGERE, constrângeri, s. f. Acțiunea de a constrânge și rezultatul ei; silire, obligare, forțare, somare. ♦ Asprime, rigoare. – V. constrânge. DOOM
constrấngere s. f., g.-d. art. constrấngerii; pl. constrấngeri
constrângerile
CONSTRẤNGERE, constrângeri, s. f. Acțiunea de a constrânge și rezultatul ei; silire, obligare, forțare, somare. ♦ Asprime, rigoare. – V. constrânge. DOOM
constrấngere s. f., g.-d. art. constrấngerii; pl. constrấngeri
constrângerilor
CONSTRẤNGERE, constrângeri, s. f. Acțiunea de a constrânge și rezultatul ei; silire, obligare, forțare, somare. ♦ Asprime, rigoare. – V. constrânge. DOOM
constrấngere s. f., g.-d. art. constrấngerii; pl. constrấngeri
constrângeți
CONSTRẤNGE, constrấng, vb. III. Tranz. A sili pe cineva să facă un lucru; a forța, a obliga; a soma. [Perf. s. constrânsei, part. constrâns] – Con1- + strânge (după fr. contraindre). Cf. lat. constringere. DOOM
constrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. constrấng; part. constrấns
constrângi
CONSTRẤNGE, constrấng, vb. III. Tranz. A sili pe cineva să facă un lucru; a forța, a obliga; a soma. [Perf. s. constrânsei, part. constrâns] – Con1- + strânge (după fr. contraindre). Cf. lat. constringere. DOOM
constrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. constrấng; part. constrấns
constrângând
CONSTRẤNGE, constrấng, vb. III. Tranz. A sili pe cineva să facă un lucru; a forța, a obliga; a soma. [Perf. s. constrânsei, part. constrâns] – Con1- + strânge (după fr. contraindre). Cf. lat. constringere. DOOM
constrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. constrấng; part. constrấns
constrângă
CONSTRẤNGE, constrấng, vb. III. Tranz. A sili pe cineva să facă un lucru; a forța, a obliga; a soma. [Perf. s. constrânsei, part. constrâns] – Con1- + strânge (după fr. contraindre). Cf. lat. constringere. DOOM
constrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. constrấng; part. constrấns
constrângătoare
CONSTRÂNGĂTÓR, -OÁRE, constrângători, -oare, adj. Care constrânge. – Constrânge + suf. -ător. DOOM
constrângătór adj. m., s. m., pl. constrângătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. constrângătoáre
constrângătoarea
CONSTRÂNGĂTÓR, -OÁRE, constrângători, -oare, adj. Care constrânge. – Constrânge + suf. -ător. DOOM
constrângătór adj. m., s. m., pl. constrângătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. constrângătoáre
constrângătoarei
CONSTRÂNGĂTÓR, -OÁRE, constrângători, -oare, adj. Care constrânge. – Constrânge + suf. -ător. DOOM
constrângătór adj. m., s. m., pl. constrângătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. constrângătoáre
constrângătoarele
CONSTRÂNGĂTÓR, -OÁRE, constrângători, -oare, adj. Care constrânge. – Constrânge + suf. -ător. DOOM
constrângătór adj. m., s. m., pl. constrângătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. constrângătoáre
constrângătoarelor
CONSTRÂNGĂTÓR, -OÁRE, constrângători, -oare, adj. Care constrânge. – Constrânge + suf. -ător. DOOM
constrângătór adj. m., s. m., pl. constrângătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. constrângătoáre
constrângător
CONSTRÂNGĂTÓR, -OÁRE, constrângători, -oare, adj. Care constrânge. – Constrânge + suf. -ător. DOOM
constrângătór adj. m., s. m., pl. constrângătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. constrângătoáre
constrângători
CONSTRÂNGĂTÓR, -OÁRE, constrângători, -oare, adj. Care constrânge. – Constrânge + suf. -ător. DOOM
constrângătór adj. m., s. m., pl. constrângătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. constrângătoáre
constrângătorii
CONSTRÂNGĂTÓR, -OÁRE, constrângători, -oare, adj. Care constrânge. – Constrânge + suf. -ător. DOOM
constrângătór adj. m., s. m., pl. constrângătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. constrângătoáre
constrângătorilor
CONSTRÂNGĂTÓR, -OÁRE, constrângători, -oare, adj. Care constrânge. – Constrânge + suf. -ător. DOOM
constrângătór adj. m., s. m., pl. constrângătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. constrângătoáre
constrângătorul
CONSTRÂNGĂTÓR, -OÁRE, constrângători, -oare, adj. Care constrânge. – Constrânge + suf. -ător. DOOM
constrângătór adj. m., s. m., pl. constrângătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. constrângătoáre
constrângătorului
CONSTRÂNGĂTÓR, -OÁRE, constrângători, -oare, adj. Care constrânge. – Constrânge + suf. -ător. DOOM
constrângătór adj. m., s. m., pl. constrângătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. constrângătoáre
constrâns
CONSTRẤNGE, constrấng, vb. III. Tranz. A sili pe cineva să facă un lucru; a forța, a obliga; a soma. [Perf. s. constrânsei, part. constrâns] – Con1- + strânge (după fr. contraindre). Cf. lat. constringere. DOOM
constrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. constrấng; part. constrấns
constrâns
CONSTRẤNS, -Ă, constrânși, -se, adj. Care este obligat, forțat, silit să facă un lucru. – V. constrânge.
constrânse
CONSTRẤNGE, constrấng, vb. III. Tranz. A sili pe cineva să facă un lucru; a forța, a obliga; a soma. [Perf. s. constrânsei, part. constrâns] – Con1- + strânge (după fr. contraindre). Cf. lat. constringere. DOOM
constrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. constrấng; part. constrấns
constrânsei
CONSTRẤNGE, constrấng, vb. III. Tranz. A sili pe cineva să facă un lucru; a forța, a obliga; a soma. [Perf. s. constrânsei, part. constrâns] – Con1- + strânge (după fr. contraindre). Cf. lat. constringere. DOOM
constrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. constrấng; part. constrấns
constrânseră
CONSTRẤNGE, constrấng, vb. III. Tranz. A sili pe cineva să facă un lucru; a forța, a obliga; a soma. [Perf. s. constrânsei, part. constrâns] – Con1- + strânge (după fr. contraindre). Cf. lat. constringere. DOOM
constrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. constrấng; part. constrấns
constrânserăm
CONSTRẤNGE, constrấng, vb. III. Tranz. A sili pe cineva să facă un lucru; a forța, a obliga; a soma. [Perf. s. constrânsei, part. constrâns] – Con1- + strânge (după fr. contraindre). Cf. lat. constringere. DOOM
constrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. constrấng; part. constrấns
constrânserăți
CONSTRẤNGE, constrấng, vb. III. Tranz. A sili pe cineva să facă un lucru; a forța, a obliga; a soma. [Perf. s. constrânsei, part. constrâns] – Con1- + strânge (după fr. contraindre). Cf. lat. constringere. DOOM
constrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. constrấng; part. constrấns
constrânsese
CONSTRẤNGE, constrấng, vb. III. Tranz. A sili pe cineva să facă un lucru; a forța, a obliga; a soma. [Perf. s. constrânsei, part. constrâns] – Con1- + strânge (după fr. contraindre). Cf. lat. constringere. DOOM
constrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. constrấng; part. constrấns
constrânsesem
CONSTRẤNGE, constrấng, vb. III. Tranz. A sili pe cineva să facă un lucru; a forța, a obliga; a soma. [Perf. s. constrânsei, part. constrâns] – Con1- + strânge (după fr. contraindre). Cf. lat. constringere. DOOM
constrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. constrấng; part. constrấns
constrânseseră
CONSTRẤNGE, constrấng, vb. III. Tranz. A sili pe cineva să facă un lucru; a forța, a obliga; a soma. [Perf. s. constrânsei, part. constrâns] – Con1- + strânge (după fr. contraindre). Cf. lat. constringere. DOOM
constrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. constrấng; part. constrấns
constrânseserăm
CONSTRẤNGE, constrấng, vb. III. Tranz. A sili pe cineva să facă un lucru; a forța, a obliga; a soma. [Perf. s. constrânsei, part. constrâns] – Con1- + strânge (după fr. contraindre). Cf. lat. constringere. DOOM
constrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. constrấng; part. constrấns
constrânseserăți
CONSTRẤNGE, constrấng, vb. III. Tranz. A sili pe cineva să facă un lucru; a forța, a obliga; a soma. [Perf. s. constrânsei, part. constrâns] – Con1- + strânge (după fr. contraindre). Cf. lat. constringere. DOOM
constrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. constrấng; part. constrấns
constrânseseși
CONSTRẤNGE, constrấng, vb. III. Tranz. A sili pe cineva să facă un lucru; a forța, a obliga; a soma. [Perf. s. constrânsei, part. constrâns] – Con1- + strânge (după fr. contraindre). Cf. lat. constringere. DOOM
constrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. constrấng; part. constrấns
constrânseseți
CONSTRẤNGE, constrấng, vb. III. Tranz. A sili pe cineva să facă un lucru; a forța, a obliga; a soma. [Perf. s. constrânsei, part. constrâns] – Con1- + strânge (după fr. contraindre). Cf. lat. constringere. DOOM
constrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. constrấng; part. constrấns
constrânseși
CONSTRẤNGE, constrấng, vb. III. Tranz. A sili pe cineva să facă un lucru; a forța, a obliga; a soma. [Perf. s. constrânsei, part. constrâns] – Con1- + strânge (după fr. contraindre). Cf. lat. constringere. DOOM
constrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. constrấng; part. constrấns
constrîng
CONSTRẤNGE, constrấng, vb. III. Tranz. A sili pe cineva să facă un lucru; a forța, a obliga; a soma. [Perf. s. constrânsei, part. constrâns] – Con1- + strânge (după fr. contraindre). Cf. lat. constringere. DOOM
constrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. constrấng; part. constrấns
constrînge
CONSTRẤNGE, constrấng, vb. III. Tranz. A sili pe cineva să facă un lucru; a forța, a obliga; a soma. [Perf. s. constrânsei, part. constrâns] – Con1- + strânge (după fr. contraindre). Cf. lat. constringere. DOOM
constrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. constrấng; part. constrấns
constrîngea
CONSTRẤNGE, constrấng, vb. III. Tranz. A sili pe cineva să facă un lucru; a forța, a obliga; a soma. [Perf. s. constrânsei, part. constrâns] – Con1- + strânge (după fr. contraindre). Cf. lat. constringere. DOOM
constrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. constrấng; part. constrấns
constrîngeai
CONSTRẤNGE, constrấng, vb. III. Tranz. A sili pe cineva să facă un lucru; a forța, a obliga; a soma. [Perf. s. constrânsei, part. constrâns] – Con1- + strânge (după fr. contraindre). Cf. lat. constringere. DOOM
constrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. constrấng; part. constrấns
constrîngeam
CONSTRẤNGE, constrấng, vb. III. Tranz. A sili pe cineva să facă un lucru; a forța, a obliga; a soma. [Perf. s. constrânsei, part. constrâns] – Con1- + strânge (după fr. contraindre). Cf. lat. constringere. DOOM
constrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. constrấng; part. constrấns
constrîngeau
CONSTRẤNGE, constrấng, vb. III. Tranz. A sili pe cineva să facă un lucru; a forța, a obliga; a soma. [Perf. s. constrânsei, part. constrâns] – Con1- + strânge (după fr. contraindre). Cf. lat. constringere. DOOM
constrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. constrấng; part. constrấns
constrîngeați
CONSTRẤNGE, constrấng, vb. III. Tranz. A sili pe cineva să facă un lucru; a forța, a obliga; a soma. [Perf. s. constrânsei, part. constrâns] – Con1- + strânge (după fr. contraindre). Cf. lat. constringere. DOOM
constrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. constrấng; part. constrấns
constrîngem
CONSTRẤNGE, constrấng, vb. III. Tranz. A sili pe cineva să facă un lucru; a forța, a obliga; a soma. [Perf. s. constrânsei, part. constrâns] – Con1- + strânge (după fr. contraindre). Cf. lat. constringere. DOOM
constrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. constrấng; part. constrấns
constrîngere
CONSTRẤNGE, constrấng, vb. III. Tranz. A sili pe cineva să facă un lucru; a forța, a obliga; a soma. [Perf. s. constrânsei, part. constrâns] – Con1- + strânge (după fr. contraindre). Cf. lat. constringere. DOOM
constrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. constrấng; part. constrấns
constrîngere
CONSTRẤNGERE, constrângeri, s. f. Acțiunea de a constrânge și rezultatul ei; silire, obligare, forțare, somare. ♦ Asprime, rigoare. – V. constrânge. DOOM
constrấngere s. f., g.-d. art. constrấngerii; pl. constrấngeri
constrîngerea
CONSTRẤNGERE, constrângeri, s. f. Acțiunea de a constrânge și rezultatul ei; silire, obligare, forțare, somare. ♦ Asprime, rigoare. – V. constrânge. DOOM
constrấngere s. f., g.-d. art. constrấngerii; pl. constrấngeri
constrîngeri
CONSTRẤNGERE, constrângeri, s. f. Acțiunea de a constrânge și rezultatul ei; silire, obligare, forțare, somare. ♦ Asprime, rigoare. – V. constrânge. DOOM
constrấngere s. f., g.-d. art. constrấngerii; pl. constrấngeri
constrîngerii
CONSTRẤNGERE, constrângeri, s. f. Acțiunea de a constrânge și rezultatul ei; silire, obligare, forțare, somare. ♦ Asprime, rigoare. – V. constrânge. DOOM
constrấngere s. f., g.-d. art. constrấngerii; pl. constrấngeri
constrîngerile
CONSTRẤNGERE, constrângeri, s. f. Acțiunea de a constrânge și rezultatul ei; silire, obligare, forțare, somare. ♦ Asprime, rigoare. – V. constrânge. DOOM
constrấngere s. f., g.-d. art. constrấngerii; pl. constrấngeri
constrîngerilor
CONSTRẤNGERE, constrângeri, s. f. Acțiunea de a constrânge și rezultatul ei; silire, obligare, forțare, somare. ♦ Asprime, rigoare. – V. constrânge. DOOM
constrấngere s. f., g.-d. art. constrấngerii; pl. constrấngeri
constrîngeți
CONSTRẤNGE, constrấng, vb. III. Tranz. A sili pe cineva să facă un lucru; a forța, a obliga; a soma. [Perf. s. constrânsei, part. constrâns] – Con1- + strânge (după fr. contraindre). Cf. lat. constringere. DOOM
constrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. constrấng; part. constrấns
constrîngi
CONSTRẤNGE, constrấng, vb. III. Tranz. A sili pe cineva să facă un lucru; a forța, a obliga; a soma. [Perf. s. constrânsei, part. constrâns] – Con1- + strânge (după fr. contraindre). Cf. lat. constringere. DOOM
constrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. constrấng; part. constrấns
constrîngînd
CONSTRẤNGE, constrấng, vb. III. Tranz. A sili pe cineva să facă un lucru; a forța, a obliga; a soma. [Perf. s. constrânsei, part. constrâns] – Con1- + strânge (după fr. contraindre). Cf. lat. constringere. DOOM
constrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. constrấng; part. constrấns
constrîngă
CONSTRẤNGE, constrấng, vb. III. Tranz. A sili pe cineva să facă un lucru; a forța, a obliga; a soma. [Perf. s. constrânsei, part. constrâns] – Con1- + strânge (după fr. contraindre). Cf. lat. constringere. DOOM
constrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. constrấng; part. constrấns
constrîngătoare
CONSTRÂNGĂTÓR, -OÁRE, constrângători, -oare, adj. Care constrânge. – Constrânge + suf. -ător. DOOM
constrângătór adj. m., s. m., pl. constrângătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. constrângătoáre
constrîngătoarea
CONSTRÂNGĂTÓR, -OÁRE, constrângători, -oare, adj. Care constrânge. – Constrânge + suf. -ător. DOOM
constrângătór adj. m., s. m., pl. constrângătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. constrângătoáre
constrîngătoarei
CONSTRÂNGĂTÓR, -OÁRE, constrângători, -oare, adj. Care constrânge. – Constrânge + suf. -ător. DOOM
constrângătór adj. m., s. m., pl. constrângătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. constrângătoáre
constrîngătoarele
CONSTRÂNGĂTÓR, -OÁRE, constrângători, -oare, adj. Care constrânge. – Constrânge + suf. -ător. DOOM
constrângătór adj. m., s. m., pl. constrângătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. constrângătoáre
constrîngătoarelor
CONSTRÂNGĂTÓR, -OÁRE, constrângători, -oare, adj. Care constrânge. – Constrânge + suf. -ător. DOOM
constrângătór adj. m., s. m., pl. constrângătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. constrângătoáre
constrîngător
CONSTRÂNGĂTÓR, -OÁRE, constrângători, -oare, adj. Care constrânge. – Constrânge + suf. -ător. DOOM
constrângătór adj. m., s. m., pl. constrângătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. constrângătoáre
constrîngători
CONSTRÂNGĂTÓR, -OÁRE, constrângători, -oare, adj. Care constrânge. – Constrânge + suf. -ător. DOOM
constrângătór adj. m., s. m., pl. constrângătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. constrângătoáre
constrîngătorii
CONSTRÂNGĂTÓR, -OÁRE, constrângători, -oare, adj. Care constrânge. – Constrânge + suf. -ător. DOOM
constrângătór adj. m., s. m., pl. constrângătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. constrângătoáre
constrîngătorilor
CONSTRÂNGĂTÓR, -OÁRE, constrângători, -oare, adj. Care constrânge. – Constrânge + suf. -ător. DOOM
constrângătór adj. m., s. m., pl. constrângătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. constrângătoáre
constrîngătorul
CONSTRÂNGĂTÓR, -OÁRE, constrângători, -oare, adj. Care constrânge. – Constrânge + suf. -ător. DOOM
constrângătór adj. m., s. m., pl. constrângătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. constrângătoáre
constrîngătorului
CONSTRÂNGĂTÓR, -OÁRE, constrângători, -oare, adj. Care constrânge. – Constrânge + suf. -ător. DOOM
constrângătór adj. m., s. m., pl. constrângătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. constrângătoáre
constrîns
CONSTRẤNGE, constrấng, vb. III. Tranz. A sili pe cineva să facă un lucru; a forța, a obliga; a soma. [Perf. s. constrânsei, part. constrâns] – Con1- + strânge (după fr. contraindre). Cf. lat. constringere. DOOM
constrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. constrấng; part. constrấns
constrînse
CONSTRẤNGE, constrấng, vb. III. Tranz. A sili pe cineva să facă un lucru; a forța, a obliga; a soma. [Perf. s. constrânsei, part. constrâns] – Con1- + strânge (după fr. contraindre). Cf. lat. constringere. DOOM
constrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. constrấng; part. constrấns
constrînsei
CONSTRẤNGE, constrấng, vb. III. Tranz. A sili pe cineva să facă un lucru; a forța, a obliga; a soma. [Perf. s. constrânsei, part. constrâns] – Con1- + strânge (după fr. contraindre). Cf. lat. constringere. DOOM
constrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. constrấng; part. constrấns
constrînseră
CONSTRẤNGE, constrấng, vb. III. Tranz. A sili pe cineva să facă un lucru; a forța, a obliga; a soma. [Perf. s. constrânsei, part. constrâns] – Con1- + strânge (după fr. contraindre). Cf. lat. constringere. DOOM
constrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. constrấng; part. constrấns
constrînserăm
CONSTRẤNGE, constrấng, vb. III. Tranz. A sili pe cineva să facă un lucru; a forța, a obliga; a soma. [Perf. s. constrânsei, part. constrâns] – Con1- + strânge (după fr. contraindre). Cf. lat. constringere. DOOM
constrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. constrấng; part. constrấns
constrînserăți
CONSTRẤNGE, constrấng, vb. III. Tranz. A sili pe cineva să facă un lucru; a forța, a obliga; a soma. [Perf. s. constrânsei, part. constrâns] – Con1- + strânge (după fr. contraindre). Cf. lat. constringere. DOOM
constrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. constrấng; part. constrấns
constrînsese
CONSTRẤNGE, constrấng, vb. III. Tranz. A sili pe cineva să facă un lucru; a forța, a obliga; a soma. [Perf. s. constrânsei, part. constrâns] – Con1- + strânge (după fr. contraindre). Cf. lat. constringere. DOOM
constrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. constrấng; part. constrấns
constrînsesem
CONSTRẤNGE, constrấng, vb. III. Tranz. A sili pe cineva să facă un lucru; a forța, a obliga; a soma. [Perf. s. constrânsei, part. constrâns] – Con1- + strânge (după fr. contraindre). Cf. lat. constringere. DOOM
constrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. constrấng; part. constrấns
constrînseseră
CONSTRẤNGE, constrấng, vb. III. Tranz. A sili pe cineva să facă un lucru; a forța, a obliga; a soma. [Perf. s. constrânsei, part. constrâns] – Con1- + strânge (după fr. contraindre). Cf. lat. constringere. DOOM
constrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. constrấng; part. constrấns
constrînseserăm
CONSTRẤNGE, constrấng, vb. III. Tranz. A sili pe cineva să facă un lucru; a forța, a obliga; a soma. [Perf. s. constrânsei, part. constrâns] – Con1- + strânge (după fr. contraindre). Cf. lat. constringere. DOOM
constrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. constrấng; part. constrấns
constrînseserăți
CONSTRẤNGE, constrấng, vb. III. Tranz. A sili pe cineva să facă un lucru; a forța, a obliga; a soma. [Perf. s. constrânsei, part. constrâns] – Con1- + strânge (după fr. contraindre). Cf. lat. constringere. DOOM
constrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. constrấng; part. constrấns
constrînseseși
CONSTRẤNGE, constrấng, vb. III. Tranz. A sili pe cineva să facă un lucru; a forța, a obliga; a soma. [Perf. s. constrânsei, part. constrâns] – Con1- + strânge (după fr. contraindre). Cf. lat. constringere. DOOM
constrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. constrấng; part. constrấns
constrînseseți
CONSTRẤNGE, constrấng, vb. III. Tranz. A sili pe cineva să facă un lucru; a forța, a obliga; a soma. [Perf. s. constrânsei, part. constrâns] – Con1- + strânge (după fr. contraindre). Cf. lat. constringere. DOOM
constrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. constrấng; part. constrấns
constrînseși
CONSTRẤNGE, constrấng, vb. III. Tranz. A sili pe cineva să facă un lucru; a forța, a obliga; a soma. [Perf. s. constrânsei, part. constrâns] – Con1- + strânge (după fr. contraindre). Cf. lat. constringere. DOOM
constrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. constrấng; part. constrấns
constând
CONSTÁ, pers. 3 cónstă, vb. I. Intranz. A fi alcătuit, format din..., a se compune din...; a consista. – Din lat. constare. DOOM
constá (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. constắ, 3 pl. constáu; imperf. 3 sg. constá, perf. s. 3 sg. constắ, m.m.c.p. 3 sg. constáse; conj. prez. 3 să consteá
constînd
CONSTÁ, pers. 3 cónstă, vb. I. Intranz. A fi alcătuit, format din..., a se compune din...; a consista. – Din lat. constare. DOOM
constá (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. constắ, 3 pl. constáu; imperf. 3 sg. constá, perf. s. 3 sg. constắ, m.m.c.p. 3 sg. constáse; conj. prez. 3 să consteá
constănțean
CONSTĂNȚEÁN, -Ă, constănțeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul sau județul Constanța. 2. Adj. Care aparține municipiului sau județului Constanța ori constănțenilor (1), referitor la municipiul sau județul Constanța ori la constănțeni. – Constanța (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
constănțeán adj. m., s. m., pl. constănțéni; adj. f. constănțeánă, pl. constănțéne
constănțean
CONSTĂNȚEÁN, -Ă, constănțeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul sau județul Constanța. 2. Adj. Care aparține municipiului sau județului Constanța ori constănțenilor (1), referitor la municipiul sau județul Constanța ori la constănțeni. – Constanța (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
constănțeán adj. m., s. m., pl. constănțéni; adj. f. constănțeánă, pl. constănțéne
constănțeana
CONSTĂNȚEÁN, -Ă, constănțeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul sau județul Constanța. 2. Adj. Care aparține municipiului sau județului Constanța ori constănțenilor (1), referitor la municipiul sau județul Constanța ori la constănțeni. – Constanța (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
constănțeán adj. m., s. m., pl. constănțéni; adj. f. constănțeánă, pl. constănțéne
constănțeanca
CONSTĂNȚEÁNCĂ, constănțence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul sau județul Constanța. – Constănțean + suf. -că. DOOM
constănțeáncă s. f., g.-d. art. constănțéncei; pl. constănțénce
constănțeanco
CONSTĂNȚEÁNCĂ, constănțence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul sau județul Constanța. – Constănțean + suf. -că. DOOM
constănțeáncă s. f., g.-d. art. constănțéncei; pl. constănțénce
constănțeanul
CONSTĂNȚEÁN, -Ă, constănțeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul sau județul Constanța. 2. Adj. Care aparține municipiului sau județului Constanța ori constănțenilor (1), referitor la municipiul sau județul Constanța ori la constănțeni. – Constanța (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
constănțeán adj. m., s. m., pl. constănțéni; adj. f. constănțeánă, pl. constănțéne
constănțeanului
CONSTĂNȚEÁN, -Ă, constănțeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul sau județul Constanța. 2. Adj. Care aparține municipiului sau județului Constanța ori constănțenilor (1), referitor la municipiul sau județul Constanța ori la constănțeni. – Constanța (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
constănțeán adj. m., s. m., pl. constănțéni; adj. f. constănțeánă, pl. constănțéne
constănțence
CONSTĂNȚEÁNCĂ, constănțence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul sau județul Constanța. – Constănțean + suf. -că. DOOM
constănțeáncă s. f., g.-d. art. constănțéncei; pl. constănțénce
constănțencei
CONSTĂNȚEÁNCĂ, constănțence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul sau județul Constanța. – Constănțean + suf. -că. DOOM
constănțeáncă s. f., g.-d. art. constănțéncei; pl. constănțénce
constănțencele
CONSTĂNȚEÁNCĂ, constănțence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul sau județul Constanța. – Constănțean + suf. -că. DOOM
constănțeáncă s. f., g.-d. art. constănțéncei; pl. constănțénce
constănțencelor
CONSTĂNȚEÁNCĂ, constănțence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul sau județul Constanța. – Constănțean + suf. -că. DOOM
constănțeáncă s. f., g.-d. art. constănțéncei; pl. constănțénce
constănțene
CONSTĂNȚEÁN, -Ă, constănțeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul sau județul Constanța. 2. Adj. Care aparține municipiului sau județului Constanța ori constănțenilor (1), referitor la municipiul sau județul Constanța ori la constănțeni. – Constanța (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
constănțeán adj. m., s. m., pl. constănțéni; adj. f. constănțeánă, pl. constănțéne
constănțenei
CONSTĂNȚEÁN, -Ă, constănțeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul sau județul Constanța. 2. Adj. Care aparține municipiului sau județului Constanța ori constănțenilor (1), referitor la municipiul sau județul Constanța ori la constănțeni. – Constanța (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
constănțeán adj. m., s. m., pl. constănțéni; adj. f. constănțeánă, pl. constănțéne
constănțenele
CONSTĂNȚEÁN, -Ă, constănțeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul sau județul Constanța. 2. Adj. Care aparține municipiului sau județului Constanța ori constănțenilor (1), referitor la municipiul sau județul Constanța ori la constănțeni. – Constanța (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
constănțeán adj. m., s. m., pl. constănțéni; adj. f. constănțeánă, pl. constănțéne
constănțenelor
CONSTĂNȚEÁN, -Ă, constănțeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul sau județul Constanța. 2. Adj. Care aparține municipiului sau județului Constanța ori constănțenilor (1), referitor la municipiul sau județul Constanța ori la constănțeni. – Constanța (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
constănțeán adj. m., s. m., pl. constănțéni; adj. f. constănțeánă, pl. constănțéne
constănțeni
CONSTĂNȚEÁN, -Ă, constănțeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul sau județul Constanța. 2. Adj. Care aparține municipiului sau județului Constanța ori constănțenilor (1), referitor la municipiul sau județul Constanța ori la constănțeni. – Constanța (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
constănțeán adj. m., s. m., pl. constănțéni; adj. f. constănțeánă, pl. constănțéne
constănțenii
CONSTĂNȚEÁN, -Ă, constănțeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul sau județul Constanța. 2. Adj. Care aparține municipiului sau județului Constanța ori constănțenilor (1), referitor la municipiul sau județul Constanța ori la constănțeni. – Constanța (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
constănțeán adj. m., s. m., pl. constănțéni; adj. f. constănțeánă, pl. constănțéne
constănțenilor
CONSTĂNȚEÁN, -Ă, constănțeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul sau județul Constanța. 2. Adj. Care aparține municipiului sau județului Constanța ori constănțenilor (1), referitor la municipiul sau județul Constanța ori la constănțeni. – Constanța (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
constănțeán adj. m., s. m., pl. constănțéni; adj. f. constănțeánă, pl. constănțéne
consubstanțial
CONSUBSTANȚIÁL, -Ă, consubstanțiali, -e, adj. Care este constituit din aceeași substanță. [Pr.: -ți-al] – Din fr. consubstantiel. DOOM
consubstanțiál (-ți-al) adj. m., pl. consubstanțiáli; f. consubstanțiálă, pl. consubstanțiále
consubstanțiala
CONSUBSTANȚIÁL, -Ă, consubstanțiali, -e, adj. Care este constituit din aceeași substanță. [Pr.: -ți-al] – Din fr. consubstantiel. DOOM
consubstanțiál (-ți-al) adj. m., pl. consubstanțiáli; f. consubstanțiálă, pl. consubstanțiále
consubstanțiale
CONSUBSTANȚIÁL, -Ă, consubstanțiali, -e, adj. Care este constituit din aceeași substanță. [Pr.: -ți-al] – Din fr. consubstantiel. DOOM
consubstanțiál (-ți-al) adj. m., pl. consubstanțiáli; f. consubstanțiálă, pl. consubstanțiále
consubstanțialei
CONSUBSTANȚIÁL, -Ă, consubstanțiali, -e, adj. Care este constituit din aceeași substanță. [Pr.: -ți-al] – Din fr. consubstantiel. DOOM
consubstanțiál (-ți-al) adj. m., pl. consubstanțiáli; f. consubstanțiálă, pl. consubstanțiále
consubstanțialele
CONSUBSTANȚIÁL, -Ă, consubstanțiali, -e, adj. Care este constituit din aceeași substanță. [Pr.: -ți-al] – Din fr. consubstantiel. DOOM
consubstanțiál (-ți-al) adj. m., pl. consubstanțiáli; f. consubstanțiálă, pl. consubstanțiále
consubstanțialelor
CONSUBSTANȚIÁL, -Ă, consubstanțiali, -e, adj. Care este constituit din aceeași substanță. [Pr.: -ți-al] – Din fr. consubstantiel. DOOM
consubstanțiál (-ți-al) adj. m., pl. consubstanțiáli; f. consubstanțiálă, pl. consubstanțiále
consubstanțiali
CONSUBSTANȚIÁL, -Ă, consubstanțiali, -e, adj. Care este constituit din aceeași substanță. [Pr.: -ți-al] – Din fr. consubstantiel. DOOM
consubstanțiál (-ți-al) adj. m., pl. consubstanțiáli; f. consubstanțiálă, pl. consubstanțiále
consubstanțialii
CONSUBSTANȚIÁL, -Ă, consubstanțiali, -e, adj. Care este constituit din aceeași substanță. [Pr.: -ți-al] – Din fr. consubstantiel. DOOM
consubstanțiál (-ți-al) adj. m., pl. consubstanțiáli; f. consubstanțiálă, pl. consubstanțiále
consubstanțialilor
CONSUBSTANȚIÁL, -Ă, consubstanțiali, -e, adj. Care este constituit din aceeași substanță. [Pr.: -ți-al] – Din fr. consubstantiel. DOOM
consubstanțiál (-ți-al) adj. m., pl. consubstanțiáli; f. consubstanțiálă, pl. consubstanțiále
consubstanțialism
CONSUBSTANȚIALÍSM s.n. Doctrină care susținea consubstanțialitatea lui Dumnezeu și a lui Iisus Cristos. [Cf. fr. consubstantialisme]. DOOM
consubstanțialísm (-ți-a-) s. n.
consubstanțialismul
CONSUBSTANȚIALÍSM s.n. Doctrină care susținea consubstanțialitatea lui Dumnezeu și a lui Iisus Cristos. [Cf. fr. consubstantialisme]. DOOM
consubstanțialísm (-ți-a-) s. n.
consubstanțialismului
CONSUBSTANȚIALÍSM s.n. Doctrină care susținea consubstanțialitatea lui Dumnezeu și a lui Iisus Cristos. [Cf. fr. consubstantialisme]. DOOM
consubstanțialísm (-ți-a-) s. n.
consubstanțialitate
CONSUBSTANȚIALITÁTE s. f. Însușirea a ceea ce este consubstanțial; unitate și identitate de substanță. [Pr.: -ți-a-] – Din fr. consubstantialité. DOOM
consubstanțialitáte (-ți-a-) s. f., g.-d. art. consubstanțialitắții
consubstanțialitatea
CONSUBSTANȚIALITÁTE s. f. Însușirea a ceea ce este consubstanțial; unitate și identitate de substanță. [Pr.: -ți-a-] – Din fr. consubstantialité. DOOM
consubstanțialitáte (-ți-a-) s. f., g.-d. art. consubstanțialitắții
consubstanțialități
CONSUBSTANȚIALITÁTE s. f. Însușirea a ceea ce este consubstanțial; unitate și identitate de substanță. [Pr.: -ți-a-] – Din fr. consubstantialité. DOOM
consubstanțialitáte (-ți-a-) s. f., g.-d. art. consubstanțialitắții
consubstanțialității
CONSUBSTANȚIALITÁTE s. f. Însușirea a ceea ce este consubstanțial; unitate și identitate de substanță. [Pr.: -ți-a-] – Din fr. consubstantialité. DOOM
consubstanțialitáte (-ți-a-) s. f., g.-d. art. consubstanțialitắții
consubstanțialul
CONSUBSTANȚIÁL, -Ă, consubstanțiali, -e, adj. Care este constituit din aceeași substanță. [Pr.: -ți-al] – Din fr. consubstantiel. DOOM
consubstanțiál (-ți-al) adj. m., pl. consubstanțiáli; f. consubstanțiálă, pl. consubstanțiále
consubstanțialului
CONSUBSTANȚIÁL, -Ă, consubstanțiali, -e, adj. Care este constituit din aceeași substanță. [Pr.: -ți-al] – Din fr. consubstantiel. DOOM
consubstanțiál (-ți-al) adj. m., pl. consubstanțiáli; f. consubstanțiálă, pl. consubstanțiále
consuetudinar
CONSUETUDINÁR, -Ă, consuetudinari, -e, adj. (Livr.) Nescris, dar consacrat prin uz, prin datină; cutumiar. [Pr.: -su-e-] – Din consuetudine. DOOM
consuetudinár (livr.) (-su-e-) adj. m., pl. consuetudinári; f. consuetudináră, pl. consuetudináre
consuetudinara
CONSUETUDINÁR, -Ă, consuetudinari, -e, adj. (Livr.) Nescris, dar consacrat prin uz, prin datină; cutumiar. [Pr.: -su-e-] – Din consuetudine. DOOM
consuetudinár (livr.) (-su-e-) adj. m., pl. consuetudinári; f. consuetudináră, pl. consuetudináre
consuetudinare
CONSUETUDINÁR, -Ă, consuetudinari, -e, adj. (Livr.) Nescris, dar consacrat prin uz, prin datină; cutumiar. [Pr.: -su-e-] – Din consuetudine. DOOM
consuetudinár (livr.) (-su-e-) adj. m., pl. consuetudinári; f. consuetudináră, pl. consuetudináre
consuetudinarei
CONSUETUDINÁR, -Ă, consuetudinari, -e, adj. (Livr.) Nescris, dar consacrat prin uz, prin datină; cutumiar. [Pr.: -su-e-] – Din consuetudine. DOOM
consuetudinár (livr.) (-su-e-) adj. m., pl. consuetudinári; f. consuetudináră, pl. consuetudináre
consuetudinarele
CONSUETUDINÁR, -Ă, consuetudinari, -e, adj. (Livr.) Nescris, dar consacrat prin uz, prin datină; cutumiar. [Pr.: -su-e-] – Din consuetudine. DOOM
consuetudinár (livr.) (-su-e-) adj. m., pl. consuetudinári; f. consuetudináră, pl. consuetudináre
consuetudinarelor
CONSUETUDINÁR, -Ă, consuetudinari, -e, adj. (Livr.) Nescris, dar consacrat prin uz, prin datină; cutumiar. [Pr.: -su-e-] – Din consuetudine. DOOM
consuetudinár (livr.) (-su-e-) adj. m., pl. consuetudinári; f. consuetudináră, pl. consuetudináre
consuetudinari
CONSUETUDINÁR, -Ă, consuetudinari, -e, adj. (Livr.) Nescris, dar consacrat prin uz, prin datină; cutumiar. [Pr.: -su-e-] – Din consuetudine. DOOM
consuetudinár (livr.) (-su-e-) adj. m., pl. consuetudinári; f. consuetudináră, pl. consuetudináre
consuetudinarii
CONSUETUDINÁR, -Ă, consuetudinari, -e, adj. (Livr.) Nescris, dar consacrat prin uz, prin datină; cutumiar. [Pr.: -su-e-] – Din consuetudine. DOOM
consuetudinár (livr.) (-su-e-) adj. m., pl. consuetudinári; f. consuetudináră, pl. consuetudináre
consuetudinarilor
CONSUETUDINÁR, -Ă, consuetudinari, -e, adj. (Livr.) Nescris, dar consacrat prin uz, prin datină; cutumiar. [Pr.: -su-e-] – Din consuetudine. DOOM
consuetudinár (livr.) (-su-e-) adj. m., pl. consuetudinári; f. consuetudináră, pl. consuetudináre
consuetudinarul
CONSUETUDINÁR, -Ă, consuetudinari, -e, adj. (Livr.) Nescris, dar consacrat prin uz, prin datină; cutumiar. [Pr.: -su-e-] – Din consuetudine. DOOM
consuetudinár (livr.) (-su-e-) adj. m., pl. consuetudinári; f. consuetudináră, pl. consuetudináre
consuetudinarului
CONSUETUDINÁR, -Ă, consuetudinari, -e, adj. (Livr.) Nescris, dar consacrat prin uz, prin datină; cutumiar. [Pr.: -su-e-] – Din consuetudine. DOOM
consuetudinár (livr.) (-su-e-) adj. m., pl. consuetudinári; f. consuetudináră, pl. consuetudináre
consuetudine
CONSUETÚDINE, consuetudini, s. f. (Livr.) Obișnuință, obicei, deprindere. [Pr.: -su-e-] – Din lat. consuetudo, -inis. DOOM
consuetúdine (livr.) (-su-e-) s. f., g.-d. art. consuetúdinii; pl. consuetúdini
consuetudinea
CONSUETÚDINE, consuetudini, s. f. (Livr.) Obișnuință, obicei, deprindere. [Pr.: -su-e-] – Din lat. consuetudo, -inis. DOOM
consuetúdine (livr.) (-su-e-) s. f., g.-d. art. consuetúdinii; pl. consuetúdini
consuetudini
CONSUETÚDINE, consuetudini, s. f. (Livr.) Obișnuință, obicei, deprindere. [Pr.: -su-e-] – Din lat. consuetudo, -inis. DOOM
consuetúdine (livr.) (-su-e-) s. f., g.-d. art. consuetúdinii; pl. consuetúdini
consuetudinii
CONSUETÚDINE, consuetudini, s. f. (Livr.) Obișnuință, obicei, deprindere. [Pr.: -su-e-] – Din lat. consuetudo, -inis. DOOM
consuetúdine (livr.) (-su-e-) s. f., g.-d. art. consuetúdinii; pl. consuetúdini
consuetudinile
CONSUETÚDINE, consuetudini, s. f. (Livr.) Obișnuință, obicei, deprindere. [Pr.: -su-e-] – Din lat. consuetudo, -inis. DOOM
consuetúdine (livr.) (-su-e-) s. f., g.-d. art. consuetúdinii; pl. consuetúdini
consuetudinilor
CONSUETÚDINE, consuetudini, s. f. (Livr.) Obișnuință, obicei, deprindere. [Pr.: -su-e-] – Din lat. consuetudo, -inis. DOOM
consuetúdine (livr.) (-su-e-) s. f., g.-d. art. consuetúdinii; pl. consuetúdini
consul
CÓNSUL, consuli, s. m. 1. Reprezentant diplomatic numit de guvernul unei țări într-un alt stat pentru susținerea intereselor economice, administrative și juridice ale statului pe care îl reprezintă, precum și pe cele ale cetățenilor acestuia. 2. (În republica romană) Titlul celor doi magistrați, aleși anual, care dețineau puterea supremă; persoană purtând acest titlu. – Din lat., fr. consul. DOOM
cónsul s. m., pl. cónsuli
consular
CONSULÁR, -Ă, consulari, -e, adj. Care ține de consul sau de consulat, privitor la consul sau la consulat. ◊ Corp consular = totalitatea consulilor (2) dintr-o țară. – Din fr. consulaire, lat. consularis. DOOM
consulár adj. m., pl. consulári; f. consuláră, pl. consuláre
consulara
CONSULÁR, -Ă, consulari, -e, adj. Care ține de consul sau de consulat, privitor la consul sau la consulat. ◊ Corp consular = totalitatea consulilor (2) dintr-o țară. – Din fr. consulaire, lat. consularis. DOOM
consulár adj. m., pl. consulári; f. consuláră, pl. consuláre
consulare
CONSULÁR, -Ă, consulari, -e, adj. Care ține de consul sau de consulat, privitor la consul sau la consulat. ◊ Corp consular = totalitatea consulilor (2) dintr-o țară. – Din fr. consulaire, lat. consularis. DOOM
consulár adj. m., pl. consulári; f. consuláră, pl. consuláre
consularei
CONSULÁR, -Ă, consulari, -e, adj. Care ține de consul sau de consulat, privitor la consul sau la consulat. ◊ Corp consular = totalitatea consulilor (2) dintr-o țară. – Din fr. consulaire, lat. consularis. DOOM
consulár adj. m., pl. consulári; f. consuláră, pl. consuláre
consularele
CONSULÁR, -Ă, consulari, -e, adj. Care ține de consul sau de consulat, privitor la consul sau la consulat. ◊ Corp consular = totalitatea consulilor (2) dintr-o țară. – Din fr. consulaire, lat. consularis. DOOM
consulár adj. m., pl. consulári; f. consuláră, pl. consuláre
consularelor
CONSULÁR, -Ă, consulari, -e, adj. Care ține de consul sau de consulat, privitor la consul sau la consulat. ◊ Corp consular = totalitatea consulilor (2) dintr-o țară. – Din fr. consulaire, lat. consularis. DOOM
consulár adj. m., pl. consulári; f. consuláră, pl. consuláre
consulari
CONSULÁR, -Ă, consulari, -e, adj. Care ține de consul sau de consulat, privitor la consul sau la consulat. ◊ Corp consular = totalitatea consulilor (2) dintr-o țară. – Din fr. consulaire, lat. consularis. DOOM
consulár adj. m., pl. consulári; f. consuláră, pl. consuláre
consularii
CONSULÁR, -Ă, consulari, -e, adj. Care ține de consul sau de consulat, privitor la consul sau la consulat. ◊ Corp consular = totalitatea consulilor (2) dintr-o țară. – Din fr. consulaire, lat. consularis. DOOM
consulár adj. m., pl. consulári; f. consuláră, pl. consuláre
consularilor
CONSULÁR, -Ă, consulari, -e, adj. Care ține de consul sau de consulat, privitor la consul sau la consulat. ◊ Corp consular = totalitatea consulilor (2) dintr-o țară. – Din fr. consulaire, lat. consularis. DOOM
consulár adj. m., pl. consulári; f. consuláră, pl. consuláre
consularul
CONSULÁR, -Ă, consulari, -e, adj. Care ține de consul sau de consulat, privitor la consul sau la consulat. ◊ Corp consular = totalitatea consulilor (2) dintr-o țară. – Din fr. consulaire, lat. consularis. DOOM
consulár adj. m., pl. consulári; f. consuláră, pl. consuláre
consularului
CONSULÁR, -Ă, consulari, -e, adj. Care ține de consul sau de consulat, privitor la consul sau la consulat. ◊ Corp consular = totalitatea consulilor (2) dintr-o țară. – Din fr. consulaire, lat. consularis. DOOM
consulár adj. m., pl. consulári; f. consuláră, pl. consuláre
consulat
CONSULÁT, consulate, s. n. 1. Reprezentanță a unui stat în alt stat, condusă de un consul (1); (concr.) clădirea în care sunt instalate birourile acestui serviciu. 2. (În republica romană) Perioadă de guvernare a unui consul (2). – Din fr. consulat, lat. consulatus. DOOM
consulát s. n., pl. consuláte
consulate
CONSULÁT, consulate, s. n. 1. Reprezentanță a unui stat în alt stat, condusă de un consul (1); (concr.) clădirea în care sunt instalate birourile acestui serviciu. 2. (În republica romană) Perioadă de guvernare a unui consul (2). – Din fr. consulat, lat. consulatus. DOOM
consulát s. n., pl. consuláte
consulatele
CONSULÁT, consulate, s. n. 1. Reprezentanță a unui stat în alt stat, condusă de un consul (1); (concr.) clădirea în care sunt instalate birourile acestui serviciu. 2. (În republica romană) Perioadă de guvernare a unui consul (2). – Din fr. consulat, lat. consulatus. DOOM
consulát s. n., pl. consuláte
consulatelor
CONSULÁT, consulate, s. n. 1. Reprezentanță a unui stat în alt stat, condusă de un consul (1); (concr.) clădirea în care sunt instalate birourile acestui serviciu. 2. (În republica romană) Perioadă de guvernare a unui consul (2). – Din fr. consulat, lat. consulatus. DOOM
consulát s. n., pl. consuláte
consulatul
CONSULÁT, consulate, s. n. 1. Reprezentanță a unui stat în alt stat, condusă de un consul (1); (concr.) clădirea în care sunt instalate birourile acestui serviciu. 2. (În republica romană) Perioadă de guvernare a unui consul (2). – Din fr. consulat, lat. consulatus. DOOM
consulát s. n., pl. consuláte
consulatului
CONSULÁT, consulate, s. n. 1. Reprezentanță a unui stat în alt stat, condusă de un consul (1); (concr.) clădirea în care sunt instalate birourile acestui serviciu. 2. (În republica romană) Perioadă de guvernare a unui consul (2). – Din fr. consulat, lat. consulatus. DOOM
consulát s. n., pl. consuláte
consuli
CÓNSUL, consuli, s. m. 1. Reprezentant diplomatic numit de guvernul unei țări într-un alt stat pentru susținerea intereselor economice, administrative și juridice ale statului pe care îl reprezintă, precum și pe cele ale cetățenilor acestuia. 2. (În republica romană) Titlul celor doi magistrați, aleși anual, care dețineau puterea supremă; persoană purtând acest titlu. – Din lat., fr. consul. DOOM
cónsul s. m., pl. cónsuli
consulii
CÓNSUL, consuli, s. m. 1. Reprezentant diplomatic numit de guvernul unei țări într-un alt stat pentru susținerea intereselor economice, administrative și juridice ale statului pe care îl reprezintă, precum și pe cele ale cetățenilor acestuia. 2. (În republica romană) Titlul celor doi magistrați, aleși anual, care dețineau puterea supremă; persoană purtând acest titlu. – Din lat., fr. consul. DOOM
cónsul s. m., pl. cónsuli
consulilor
CÓNSUL, consuli, s. m. 1. Reprezentant diplomatic numit de guvernul unei țări într-un alt stat pentru susținerea intereselor economice, administrative și juridice ale statului pe care îl reprezintă, precum și pe cele ale cetățenilor acestuia. 2. (În republica romană) Titlul celor doi magistrați, aleși anual, care dețineau puterea supremă; persoană purtând acest titlu. – Din lat., fr. consul. DOOM
cónsul s. m., pl. cónsuli
consult
CONSÚLT2, -Ă, consulți, -te, adj. (Latinism reg.) Recomandabil, oportun, indicat. – Lat. lit. consultum.
consult
CONSÚLT, consulturi, s. n. Examinare a unui bolnav (de către un medic sau de o comisie medicală) pentru stabilirea diagnosticului și indicarea tratamentului. – Din lat. consultum. DOOM
consúlt s. n., pl. consúlturi
consult
CONSULTÁ, consúlt, vb. I. Tranz. 1. A întreba, a cere o părere, un sfat; a lua avizul unei persoane autorizate. ♦ Refl. A se sfătui cu cineva. 2. A cerceta, a examina un text, un izvor etc. pentru a se informa sau a se documenta. 3. A examina un pacient. – Din fr. consulter, lat. consultare. DOOM
consultá (a ~) vb., ind. prez. 3 consúltă
consulta
CONSULTÁ, consúlt, vb. I. Tranz. 1. A întreba, a cere o părere, un sfat; a lua avizul unei persoane autorizate. ♦ Refl. A se sfătui cu cineva. 2. A cerceta, a examina un text, un izvor etc. pentru a se informa sau a se documenta. 3. A examina un pacient. – Din fr. consulter, lat. consultare. DOOM
consultá (a ~) vb., ind. prez. 3 consúltă
consultabil
CONSULTÁBIL, -Ă adj. Care se poate consulta. [Cf. fr. consultable].
consultabila
CONSULTÁBIL, -Ă adj. Care se poate consulta. [Cf. fr. consultable].
consultabile
CONSULTÁBIL, -Ă adj. Care se poate consulta. [Cf. fr. consultable].
consultabilei
CONSULTÁBIL, -Ă adj. Care se poate consulta. [Cf. fr. consultable].
consultabilele
CONSULTÁBIL, -Ă adj. Care se poate consulta. [Cf. fr. consultable].
consultabilelor
CONSULTÁBIL, -Ă adj. Care se poate consulta. [Cf. fr. consultable].
consultabili
CONSULTÁBIL, -Ă adj. Care se poate consulta. [Cf. fr. consultable].
consultabilii
CONSULTÁBIL, -Ă adj. Care se poate consulta. [Cf. fr. consultable].
consultabililor
CONSULTÁBIL, -Ă adj. Care se poate consulta. [Cf. fr. consultable].
consultabilul
CONSULTÁBIL, -Ă adj. Care se poate consulta. [Cf. fr. consultable].
consultabilului
CONSULTÁBIL, -Ă adj. Care se poate consulta. [Cf. fr. consultable].
consultai
CONSULTÁ, consúlt, vb. I. Tranz. 1. A întreba, a cere o părere, un sfat; a lua avizul unei persoane autorizate. ♦ Refl. A se sfătui cu cineva. 2. A cerceta, a examina un text, un izvor etc. pentru a se informa sau a se documenta. 3. A examina un pacient. – Din fr. consulter, lat. consultare. DOOM
consultá (a ~) vb., ind. prez. 3 consúltă
consultam
CONSULTÁ, consúlt, vb. I. Tranz. 1. A întreba, a cere o părere, un sfat; a lua avizul unei persoane autorizate. ♦ Refl. A se sfătui cu cineva. 2. A cerceta, a examina un text, un izvor etc. pentru a se informa sau a se documenta. 3. A examina un pacient. – Din fr. consulter, lat. consultare. DOOM
consultá (a ~) vb., ind. prez. 3 consúltă
consultant
CONSULTÁNT, -Ă, consultanți, -te, s. m. și f. Specialist care oferă opinii, concluzii în chestiuni care privesc specialitatea sa. – Din fr. consultant. DOOM
consultánt adj. m., s. m., pl. consultánți; adj. f., s. f. consultántă, pl. consultánte
consultant
CONSULTÁNT, -Ă, consultanți, -te, s. m. și f. Specialist care oferă opinii, concluzii în chestiuni care privesc specialitatea sa. – Din fr. consultant. DOOM
consultánt adj. m., s. m., pl. consultánți; adj. f., s. f. consultántă, pl. consultánte
consultanta
CONSULTÁNT, -Ă, consultanți, -te, s. m. și f. Specialist care oferă opinii, concluzii în chestiuni care privesc specialitatea sa. – Din fr. consultant. DOOM
consultánt adj. m., s. m., pl. consultánți; adj. f., s. f. consultántă, pl. consultánte
consultanta
CONSULTÁNT, -Ă, consultanți, -te, s. m. și f. Specialist care oferă opinii, concluzii în chestiuni care privesc specialitatea sa. – Din fr. consultant. DOOM
consultánt adj. m., s. m., pl. consultánți; adj. f., s. f. consultántă, pl. consultánte
consultante
CONSULTÁNT, -Ă, consultanți, -te, s. m. și f. Specialist care oferă opinii, concluzii în chestiuni care privesc specialitatea sa. – Din fr. consultant. DOOM
consultánt adj. m., s. m., pl. consultánți; adj. f., s. f. consultántă, pl. consultánte
consultante
CONSULTÁNT, -Ă, consultanți, -te, s. m. și f. Specialist care oferă opinii, concluzii în chestiuni care privesc specialitatea sa. – Din fr. consultant. DOOM
consultánt adj. m., s. m., pl. consultánți; adj. f., s. f. consultántă, pl. consultánte
consultantei
CONSULTÁNT, -Ă, consultanți, -te, s. m. și f. Specialist care oferă opinii, concluzii în chestiuni care privesc specialitatea sa. – Din fr. consultant. DOOM
consultánt adj. m., s. m., pl. consultánți; adj. f., s. f. consultántă, pl. consultánte
consultantei
CONSULTÁNT, -Ă, consultanți, -te, s. m. și f. Specialist care oferă opinii, concluzii în chestiuni care privesc specialitatea sa. – Din fr. consultant. DOOM
consultánt adj. m., s. m., pl. consultánți; adj. f., s. f. consultántă, pl. consultánte
consultantele
CONSULTÁNT, -Ă, consultanți, -te, s. m. și f. Specialist care oferă opinii, concluzii în chestiuni care privesc specialitatea sa. – Din fr. consultant. DOOM
consultánt adj. m., s. m., pl. consultánți; adj. f., s. f. consultántă, pl. consultánte
consultantele
CONSULTÁNT, -Ă, consultanți, -te, s. m. și f. Specialist care oferă opinii, concluzii în chestiuni care privesc specialitatea sa. – Din fr. consultant. DOOM
consultánt adj. m., s. m., pl. consultánți; adj. f., s. f. consultántă, pl. consultánte
consultantelor
CONSULTÁNT, -Ă, consultanți, -te, s. m. și f. Specialist care oferă opinii, concluzii în chestiuni care privesc specialitatea sa. – Din fr. consultant. DOOM
consultánt adj. m., s. m., pl. consultánți; adj. f., s. f. consultántă, pl. consultánte
consultantelor
CONSULTÁNT, -Ă, consultanți, -te, s. m. și f. Specialist care oferă opinii, concluzii în chestiuni care privesc specialitatea sa. – Din fr. consultant. DOOM
consultánt adj. m., s. m., pl. consultánți; adj. f., s. f. consultántă, pl. consultánte
consultantul
CONSULTÁNT, -Ă, consultanți, -te, s. m. și f. Specialist care oferă opinii, concluzii în chestiuni care privesc specialitatea sa. – Din fr. consultant. DOOM
consultánt adj. m., s. m., pl. consultánți; adj. f., s. f. consultántă, pl. consultánte
consultantul
CONSULTÁNT, -Ă, consultanți, -te, s. m. și f. Specialist care oferă opinii, concluzii în chestiuni care privesc specialitatea sa. – Din fr. consultant. DOOM
consultánt adj. m., s. m., pl. consultánți; adj. f., s. f. consultántă, pl. consultánte
consultantului
CONSULTÁNT, -Ă, consultanți, -te, s. m. și f. Specialist care oferă opinii, concluzii în chestiuni care privesc specialitatea sa. – Din fr. consultant. DOOM
consultánt adj. m., s. m., pl. consultánți; adj. f., s. f. consultántă, pl. consultánte
consultantului
CONSULTÁNT, -Ă, consultanți, -te, s. m. și f. Specialist care oferă opinii, concluzii în chestiuni care privesc specialitatea sa. – Din fr. consultant. DOOM
consultánt adj. m., s. m., pl. consultánți; adj. f., s. f. consultántă, pl. consultánte
consultanți
CONSULTÁNT, -Ă, consultanți, -te, s. m. și f. Specialist care oferă opinii, concluzii în chestiuni care privesc specialitatea sa. – Din fr. consultant. DOOM
consultánt adj. m., s. m., pl. consultánți; adj. f., s. f. consultántă, pl. consultánte
consultanți
CONSULTÁNT, -Ă, consultanți, -te, s. m. și f. Specialist care oferă opinii, concluzii în chestiuni care privesc specialitatea sa. – Din fr. consultant. DOOM
consultánt adj. m., s. m., pl. consultánți; adj. f., s. f. consultántă, pl. consultánte
consultanții
CONSULTÁNT, -Ă, consultanți, -te, s. m. și f. Specialist care oferă opinii, concluzii în chestiuni care privesc specialitatea sa. – Din fr. consultant. DOOM
consultánt adj. m., s. m., pl. consultánți; adj. f., s. f. consultántă, pl. consultánte
consultanții
CONSULTÁNT, -Ă, consultanți, -te, s. m. și f. Specialist care oferă opinii, concluzii în chestiuni care privesc specialitatea sa. – Din fr. consultant. DOOM
consultánt adj. m., s. m., pl. consultánți; adj. f., s. f. consultántă, pl. consultánte
consultanților
CONSULTÁNT, -Ă, consultanți, -te, s. m. și f. Specialist care oferă opinii, concluzii în chestiuni care privesc specialitatea sa. – Din fr. consultant. DOOM
consultánt adj. m., s. m., pl. consultánți; adj. f., s. f. consultántă, pl. consultánte
consultanților
CONSULTÁNT, -Ă, consultanți, -te, s. m. și f. Specialist care oferă opinii, concluzii în chestiuni care privesc specialitatea sa. – Din fr. consultant. DOOM
consultánt adj. m., s. m., pl. consultánți; adj. f., s. f. consultántă, pl. consultánte
consultanță
CONSULTÁNȚĂ s. f. Activitate depusă de un consultant. – Consult + suf. -anță. DOOM
*consultánță s. f., g.-d. art. consultánței
consultare
CONSULTÁ, consúlt, vb. I. Tranz. 1. A întreba, a cere o părere, un sfat; a lua avizul unei persoane autorizate. ♦ Refl. A se sfătui cu cineva. 2. A cerceta, a examina un text, un izvor etc. pentru a se informa sau a se documenta. 3. A examina un pacient. – Din fr. consulter, lat. consultare. DOOM
consultá (a ~) vb., ind. prez. 3 consúltă
consultare
CONSULTÁRE, consultări, s. f. Acțiunea de a (se) consulta și rezultatul ei; solicitare a unui aviz, ascultare a unei păreri; întrebare, cercetare. – V. consulta. DOOM
consultáre s. f., g.-d. art. consultắrii; pl. consultắri
consultarea
CONSULTÁRE, consultări, s. f. Acțiunea de a (se) consulta și rezultatul ei; solicitare a unui aviz, ascultare a unei păreri; întrebare, cercetare. – V. consulta. DOOM
consultáre s. f., g.-d. art. consultắrii; pl. consultắri
consultară
CONSULTÁ, consúlt, vb. I. Tranz. 1. A întreba, a cere o părere, un sfat; a lua avizul unei persoane autorizate. ♦ Refl. A se sfătui cu cineva. 2. A cerceta, a examina un text, un izvor etc. pentru a se informa sau a se documenta. 3. A examina un pacient. – Din fr. consulter, lat. consultare. DOOM
consultá (a ~) vb., ind. prez. 3 consúltă
consultarăm
CONSULTÁ, consúlt, vb. I. Tranz. 1. A întreba, a cere o părere, un sfat; a lua avizul unei persoane autorizate. ♦ Refl. A se sfătui cu cineva. 2. A cerceta, a examina un text, un izvor etc. pentru a se informa sau a se documenta. 3. A examina un pacient. – Din fr. consulter, lat. consultare. DOOM
consultá (a ~) vb., ind. prez. 3 consúltă
consultarăți
CONSULTÁ, consúlt, vb. I. Tranz. 1. A întreba, a cere o părere, un sfat; a lua avizul unei persoane autorizate. ♦ Refl. A se sfătui cu cineva. 2. A cerceta, a examina un text, un izvor etc. pentru a se informa sau a se documenta. 3. A examina un pacient. – Din fr. consulter, lat. consultare. DOOM
consultá (a ~) vb., ind. prez. 3 consúltă
consultase
CONSULTÁ, consúlt, vb. I. Tranz. 1. A întreba, a cere o părere, un sfat; a lua avizul unei persoane autorizate. ♦ Refl. A se sfătui cu cineva. 2. A cerceta, a examina un text, un izvor etc. pentru a se informa sau a se documenta. 3. A examina un pacient. – Din fr. consulter, lat. consultare. DOOM
consultá (a ~) vb., ind. prez. 3 consúltă
consultasem
CONSULTÁ, consúlt, vb. I. Tranz. 1. A întreba, a cere o părere, un sfat; a lua avizul unei persoane autorizate. ♦ Refl. A se sfătui cu cineva. 2. A cerceta, a examina un text, un izvor etc. pentru a se informa sau a se documenta. 3. A examina un pacient. – Din fr. consulter, lat. consultare. DOOM
consultá (a ~) vb., ind. prez. 3 consúltă
consultaseră
CONSULTÁ, consúlt, vb. I. Tranz. 1. A întreba, a cere o părere, un sfat; a lua avizul unei persoane autorizate. ♦ Refl. A se sfătui cu cineva. 2. A cerceta, a examina un text, un izvor etc. pentru a se informa sau a se documenta. 3. A examina un pacient. – Din fr. consulter, lat. consultare. DOOM
consultá (a ~) vb., ind. prez. 3 consúltă
consultaserăm
CONSULTÁ, consúlt, vb. I. Tranz. 1. A întreba, a cere o părere, un sfat; a lua avizul unei persoane autorizate. ♦ Refl. A se sfătui cu cineva. 2. A cerceta, a examina un text, un izvor etc. pentru a se informa sau a se documenta. 3. A examina un pacient. – Din fr. consulter, lat. consultare. DOOM
consultá (a ~) vb., ind. prez. 3 consúltă
consultaserăți
CONSULTÁ, consúlt, vb. I. Tranz. 1. A întreba, a cere o părere, un sfat; a lua avizul unei persoane autorizate. ♦ Refl. A se sfătui cu cineva. 2. A cerceta, a examina un text, un izvor etc. pentru a se informa sau a se documenta. 3. A examina un pacient. – Din fr. consulter, lat. consultare. DOOM
consultá (a ~) vb., ind. prez. 3 consúltă
consultaseși
CONSULTÁ, consúlt, vb. I. Tranz. 1. A întreba, a cere o părere, un sfat; a lua avizul unei persoane autorizate. ♦ Refl. A se sfătui cu cineva. 2. A cerceta, a examina un text, un izvor etc. pentru a se informa sau a se documenta. 3. A examina un pacient. – Din fr. consulter, lat. consultare. DOOM
consultá (a ~) vb., ind. prez. 3 consúltă
consultaseți
CONSULTÁ, consúlt, vb. I. Tranz. 1. A întreba, a cere o părere, un sfat; a lua avizul unei persoane autorizate. ♦ Refl. A se sfătui cu cineva. 2. A cerceta, a examina un text, un izvor etc. pentru a se informa sau a se documenta. 3. A examina un pacient. – Din fr. consulter, lat. consultare. DOOM
consultá (a ~) vb., ind. prez. 3 consúltă
consultat
CONSULTÁ, consúlt, vb. I. Tranz. 1. A întreba, a cere o părere, un sfat; a lua avizul unei persoane autorizate. ♦ Refl. A se sfătui cu cineva. 2. A cerceta, a examina un text, un izvor etc. pentru a se informa sau a se documenta. 3. A examina un pacient. – Din fr. consulter, lat. consultare. DOOM
consultá (a ~) vb., ind. prez. 3 consúltă
consultat
CONSULTÁ vb. I. tr. A întreba, a cere sfatul, părerea unui specialist, a cere avizul cuiva. 2. refl. A se sfătui. 3. tr. A cerceta pentru informare, documentare etc. (o carte, un text etc.). [P.i. consúlt. / < fr. consulter, cf. it., lat. consultare].
consultativ
CONSULTATÍV, -Ă, consultativi, -e, adj. Cu caracter de consultație. ◊ Organ consultativ = organ care își dă părerea autorizată în anumite probleme. Aviz consultativ = părere cerută unui organ competent, dar peste care organul care a cerut-o poate trece. Vot consultativ = vot al cărui rezultat nu este obligatoriu, reprezentând un sprijin dat unui organ de stat sau unei organizații obștești. – Din fr. consultatif. DOOM
consultatív adj. m., pl. consultatívi; f. consultatívă, pl. consultatíve
consultativa
CONSULTATÍV, -Ă, consultativi, -e, adj. Cu caracter de consultație. ◊ Organ consultativ = organ care își dă părerea autorizată în anumite probleme. Aviz consultativ = părere cerută unui organ competent, dar peste care organul care a cerut-o poate trece. Vot consultativ = vot al cărui rezultat nu este obligatoriu, reprezentând un sprijin dat unui organ de stat sau unei organizații obștești. – Din fr. consultatif. DOOM
consultatív adj. m., pl. consultatívi; f. consultatívă, pl. consultatíve
consultative
CONSULTATÍV, -Ă, consultativi, -e, adj. Cu caracter de consultație. ◊ Organ consultativ = organ care își dă părerea autorizată în anumite probleme. Aviz consultativ = părere cerută unui organ competent, dar peste care organul care a cerut-o poate trece. Vot consultativ = vot al cărui rezultat nu este obligatoriu, reprezentând un sprijin dat unui organ de stat sau unei organizații obștești. – Din fr. consultatif. DOOM
consultatív adj. m., pl. consultatívi; f. consultatívă, pl. consultatíve
consultativei
CONSULTATÍV, -Ă, consultativi, -e, adj. Cu caracter de consultație. ◊ Organ consultativ = organ care își dă părerea autorizată în anumite probleme. Aviz consultativ = părere cerută unui organ competent, dar peste care organul care a cerut-o poate trece. Vot consultativ = vot al cărui rezultat nu este obligatoriu, reprezentând un sprijin dat unui organ de stat sau unei organizații obștești. – Din fr. consultatif. DOOM
consultatív adj. m., pl. consultatívi; f. consultatívă, pl. consultatíve
consultativele
CONSULTATÍV, -Ă, consultativi, -e, adj. Cu caracter de consultație. ◊ Organ consultativ = organ care își dă părerea autorizată în anumite probleme. Aviz consultativ = părere cerută unui organ competent, dar peste care organul care a cerut-o poate trece. Vot consultativ = vot al cărui rezultat nu este obligatoriu, reprezentând un sprijin dat unui organ de stat sau unei organizații obștești. – Din fr. consultatif. DOOM
consultatív adj. m., pl. consultatívi; f. consultatívă, pl. consultatíve
consultativelor
CONSULTATÍV, -Ă, consultativi, -e, adj. Cu caracter de consultație. ◊ Organ consultativ = organ care își dă părerea autorizată în anumite probleme. Aviz consultativ = părere cerută unui organ competent, dar peste care organul care a cerut-o poate trece. Vot consultativ = vot al cărui rezultat nu este obligatoriu, reprezentând un sprijin dat unui organ de stat sau unei organizații obștești. – Din fr. consultatif. DOOM
consultatív adj. m., pl. consultatívi; f. consultatívă, pl. consultatíve
consultativi
CONSULTATÍV, -Ă, consultativi, -e, adj. Cu caracter de consultație. ◊ Organ consultativ = organ care își dă părerea autorizată în anumite probleme. Aviz consultativ = părere cerută unui organ competent, dar peste care organul care a cerut-o poate trece. Vot consultativ = vot al cărui rezultat nu este obligatoriu, reprezentând un sprijin dat unui organ de stat sau unei organizații obștești. – Din fr. consultatif. DOOM
consultatív adj. m., pl. consultatívi; f. consultatívă, pl. consultatíve
consultativii
CONSULTATÍV, -Ă, consultativi, -e, adj. Cu caracter de consultație. ◊ Organ consultativ = organ care își dă părerea autorizată în anumite probleme. Aviz consultativ = părere cerută unui organ competent, dar peste care organul care a cerut-o poate trece. Vot consultativ = vot al cărui rezultat nu este obligatoriu, reprezentând un sprijin dat unui organ de stat sau unei organizații obștești. – Din fr. consultatif. DOOM
consultatív adj. m., pl. consultatívi; f. consultatívă, pl. consultatíve
consultativilor
CONSULTATÍV, -Ă, consultativi, -e, adj. Cu caracter de consultație. ◊ Organ consultativ = organ care își dă părerea autorizată în anumite probleme. Aviz consultativ = părere cerută unui organ competent, dar peste care organul care a cerut-o poate trece. Vot consultativ = vot al cărui rezultat nu este obligatoriu, reprezentând un sprijin dat unui organ de stat sau unei organizații obștești. – Din fr. consultatif. DOOM
consultatív adj. m., pl. consultatívi; f. consultatívă, pl. consultatíve
consultativul
CONSULTATÍV, -Ă, consultativi, -e, adj. Cu caracter de consultație. ◊ Organ consultativ = organ care își dă părerea autorizată în anumite probleme. Aviz consultativ = părere cerută unui organ competent, dar peste care organul care a cerut-o poate trece. Vot consultativ = vot al cărui rezultat nu este obligatoriu, reprezentând un sprijin dat unui organ de stat sau unei organizații obștești. – Din fr. consultatif. DOOM
consultatív adj. m., pl. consultatívi; f. consultatívă, pl. consultatíve
consultativului
CONSULTATÍV, -Ă, consultativi, -e, adj. Cu caracter de consultație. ◊ Organ consultativ = organ care își dă părerea autorizată în anumite probleme. Aviz consultativ = părere cerută unui organ competent, dar peste care organul care a cerut-o poate trece. Vot consultativ = vot al cărui rezultat nu este obligatoriu, reprezentând un sprijin dat unui organ de stat sau unei organizații obștești. – Din fr. consultatif. DOOM
consultatív adj. m., pl. consultatívi; f. consultatívă, pl. consultatíve
consultau
CONSULTÁ, consúlt, vb. I. Tranz. 1. A întreba, a cere o părere, un sfat; a lua avizul unei persoane autorizate. ♦ Refl. A se sfătui cu cineva. 2. A cerceta, a examina un text, un izvor etc. pentru a se informa sau a se documenta. 3. A examina un pacient. – Din fr. consulter, lat. consultare. DOOM
consultá (a ~) vb., ind. prez. 3 consúltă
consultași
CONSULTÁ, consúlt, vb. I. Tranz. 1. A întreba, a cere o părere, un sfat; a lua avizul unei persoane autorizate. ♦ Refl. A se sfătui cu cineva. 2. A cerceta, a examina un text, un izvor etc. pentru a se informa sau a se documenta. 3. A examina un pacient. – Din fr. consulter, lat. consultare. DOOM
consultá (a ~) vb., ind. prez. 3 consúltă
consultați
CONSULTÁ, consúlt, vb. I. Tranz. 1. A întreba, a cere o părere, un sfat; a lua avizul unei persoane autorizate. ♦ Refl. A se sfătui cu cineva. 2. A cerceta, a examina un text, un izvor etc. pentru a se informa sau a se documenta. 3. A examina un pacient. – Din fr. consulter, lat. consultare. DOOM
consultá (a ~) vb., ind. prez. 3 consúltă
consultația
CONSULTÁȚIE, consultații, s. f. 1. Aviz, indicație, lămurire dată asupra unor chestiuni de specialitate în discuție. 2. Examinare a unui pacient de către medic pentru stabilirea diagnosticului și indicarea tratamentului. 3. Îndrumare individuală sau colectivă dată elevilor, studenților sau doctoranzilor de către un profesor. – Din fr. consultation, lat. consultatio. DOOM
consultáție (-ți-e) s. f., art. consultáția (-ți-a), g.-d. art. consultáției; pl. consultáții, art. consultáțiile (-ți-i-)
consultație
CONSULTÁȚIE, consultații, s. f. 1. Aviz, indicație, lămurire dată asupra unor chestiuni de specialitate în discuție. 2. Examinare a unui pacient de către medic pentru stabilirea diagnosticului și indicarea tratamentului. 3. Îndrumare individuală sau colectivă dată elevilor, studenților sau doctoranzilor de către un profesor. – Din fr. consultation, lat. consultatio. DOOM
consultáție (-ți-e) s. f., art. consultáția (-ți-a), g.-d. art. consultáției; pl. consultáții, art. consultáțiile (-ți-i-)
consultației
CONSULTÁȚIE, consultații, s. f. 1. Aviz, indicație, lămurire dată asupra unor chestiuni de specialitate în discuție. 2. Examinare a unui pacient de către medic pentru stabilirea diagnosticului și indicarea tratamentului. 3. Îndrumare individuală sau colectivă dată elevilor, studenților sau doctoranzilor de către un profesor. – Din fr. consultation, lat. consultatio. DOOM
consultáție (-ți-e) s. f., art. consultáția (-ți-a), g.-d. art. consultáției; pl. consultáții, art. consultáțiile (-ți-i-)
consultații
CONSULTÁȚIE, consultații, s. f. 1. Aviz, indicație, lămurire dată asupra unor chestiuni de specialitate în discuție. 2. Examinare a unui pacient de către medic pentru stabilirea diagnosticului și indicarea tratamentului. 3. Îndrumare individuală sau colectivă dată elevilor, studenților sau doctoranzilor de către un profesor. – Din fr. consultation, lat. consultatio. DOOM
consultáție (-ți-e) s. f., art. consultáția (-ți-a), g.-d. art. consultáției; pl. consultáții, art. consultáțiile (-ți-i-)
consultațiile
CONSULTÁȚIE, consultații, s. f. 1. Aviz, indicație, lămurire dată asupra unor chestiuni de specialitate în discuție. 2. Examinare a unui pacient de către medic pentru stabilirea diagnosticului și indicarea tratamentului. 3. Îndrumare individuală sau colectivă dată elevilor, studenților sau doctoranzilor de către un profesor. – Din fr. consultation, lat. consultatio. DOOM
consultáție (-ți-e) s. f., art. consultáția (-ți-a), g.-d. art. consultáției; pl. consultáții, art. consultáțiile (-ți-i-)
consultațiilor
CONSULTÁȚIE, consultații, s. f. 1. Aviz, indicație, lămurire dată asupra unor chestiuni de specialitate în discuție. 2. Examinare a unui pacient de către medic pentru stabilirea diagnosticului și indicarea tratamentului. 3. Îndrumare individuală sau colectivă dată elevilor, studenților sau doctoranzilor de către un profesor. – Din fr. consultation, lat. consultatio. DOOM
consultáție (-ți-e) s. f., art. consultáția (-ți-a), g.-d. art. consultáției; pl. consultáții, art. consultáțiile (-ți-i-)
consultațiune
CONSULTAȚIÚNE s.f. v. consultație.
consulte
CONSULTÁ, consúlt, vb. I. Tranz. 1. A întreba, a cere o părere, un sfat; a lua avizul unei persoane autorizate. ♦ Refl. A se sfătui cu cineva. 2. A cerceta, a examina un text, un izvor etc. pentru a se informa sau a se documenta. 3. A examina un pacient. – Din fr. consulter, lat. consultare. DOOM
consultá (a ~) vb., ind. prez. 3 consúltă
consulting
CONSULTING s. n. Consultanță. [Pr.: consálting] – Cuv. engl. DOOM
*consulting (angl.) [pron. consálting] s. n.
consultingul
CONSULTING s. n. Consultanță. [Pr.: consálting] – Cuv. engl. DOOM
*consulting (angl.) [pron. consálting] s. n.
consultingului
CONSULTING s. n. Consultanță. [Pr.: consálting] – Cuv. engl. DOOM
*consulting (angl.) [pron. consálting] s. n.
consultul
CONSÚLT, consulturi, s. n. Examinare a unui bolnav (de către un medic sau de o comisie medicală) pentru stabilirea diagnosticului și indicarea tratamentului. – Din lat. consultum. DOOM
consúlt s. n., pl. consúlturi
consultului
CONSÚLT, consulturi, s. n. Examinare a unui bolnav (de către un medic sau de o comisie medicală) pentru stabilirea diagnosticului și indicarea tratamentului. – Din lat. consultum. DOOM
consúlt s. n., pl. consúlturi
consulturi
CONSÚLT, consulturi, s. n. Examinare a unui bolnav (de către un medic sau de o comisie medicală) pentru stabilirea diagnosticului și indicarea tratamentului. – Din lat. consultum. DOOM
consúlt s. n., pl. consúlturi
consulturile
CONSÚLT, consulturi, s. n. Examinare a unui bolnav (de către un medic sau de o comisie medicală) pentru stabilirea diagnosticului și indicarea tratamentului. – Din lat. consultum. DOOM
consúlt s. n., pl. consúlturi
consulturilor
CONSÚLT, consulturi, s. n. Examinare a unui bolnav (de către un medic sau de o comisie medicală) pentru stabilirea diagnosticului și indicarea tratamentului. – Din lat. consultum. DOOM
consúlt s. n., pl. consúlturi
consultând
CONSULTÁ, consúlt, vb. I. Tranz. 1. A întreba, a cere o părere, un sfat; a lua avizul unei persoane autorizate. ♦ Refl. A se sfătui cu cineva. 2. A cerceta, a examina un text, un izvor etc. pentru a se informa sau a se documenta. 3. A examina un pacient. – Din fr. consulter, lat. consultare. DOOM
consultá (a ~) vb., ind. prez. 3 consúltă
consultînd
CONSULTÁ, consúlt, vb. I. Tranz. 1. A întreba, a cere o părere, un sfat; a lua avizul unei persoane autorizate. ♦ Refl. A se sfătui cu cineva. 2. A cerceta, a examina un text, un izvor etc. pentru a se informa sau a se documenta. 3. A examina un pacient. – Din fr. consulter, lat. consultare. DOOM
consultá (a ~) vb., ind. prez. 3 consúltă
consultări
CONSULTÁRE, consultări, s. f. Acțiunea de a (se) consulta și rezultatul ei; solicitare a unui aviz, ascultare a unei păreri; întrebare, cercetare. – V. consulta. DOOM
consultáre s. f., g.-d. art. consultắrii; pl. consultắri
consultării
CONSULTÁRE, consultări, s. f. Acțiunea de a (se) consulta și rezultatul ei; solicitare a unui aviz, ascultare a unei păreri; întrebare, cercetare. – V. consulta. DOOM
consultáre s. f., g.-d. art. consultắrii; pl. consultắri
consultările
CONSULTÁRE, consultări, s. f. Acțiunea de a (se) consulta și rezultatul ei; solicitare a unui aviz, ascultare a unei păreri; întrebare, cercetare. – V. consulta. DOOM
consultáre s. f., g.-d. art. consultắrii; pl. consultắri
consultărilor
CONSULTÁRE, consultări, s. f. Acțiunea de a (se) consulta și rezultatul ei; solicitare a unui aviz, ascultare a unei păreri; întrebare, cercetare. – V. consulta. DOOM
consultáre s. f., g.-d. art. consultắrii; pl. consultắri
consulul
CÓNSUL, consuli, s. m. 1. Reprezentant diplomatic numit de guvernul unei țări într-un alt stat pentru susținerea intereselor economice, administrative și juridice ale statului pe care îl reprezintă, precum și pe cele ale cetățenilor acestuia. 2. (În republica romană) Titlul celor doi magistrați, aleși anual, care dețineau puterea supremă; persoană purtând acest titlu. – Din lat., fr. consul. DOOM
cónsul s. m., pl. cónsuli
consulului
CÓNSUL, consuli, s. m. 1. Reprezentant diplomatic numit de guvernul unei țări într-un alt stat pentru susținerea intereselor economice, administrative și juridice ale statului pe care îl reprezintă, precum și pe cele ale cetățenilor acestuia. 2. (În republica romană) Titlul celor doi magistrați, aleși anual, care dețineau puterea supremă; persoană purtând acest titlu. – Din lat., fr. consul. DOOM
cónsul s. m., pl. cónsuli
consulți
CONSULTÁ, consúlt, vb. I. Tranz. 1. A întreba, a cere o părere, un sfat; a lua avizul unei persoane autorizate. ♦ Refl. A se sfătui cu cineva. 2. A cerceta, a examina un text, un izvor etc. pentru a se informa sau a se documenta. 3. A examina un pacient. – Din fr. consulter, lat. consultare. DOOM
consultá (a ~) vb., ind. prez. 3 consúltă
consum
CONSÚM, consumuri, s. n. 1. Utilizarea de către populație și administrație a bunurilor materiale și a serviciilor în scopul satisfacerii nevoilor personale și colective. ◊ Consum productiv = folosire a mijloacelor de producție pentru crearea de noi bunuri materiale. Consum neproductiv = consum care nu are drept rezultat producerea de noi bunuri materiale. Bunuri (sau mărfuri) de larg consum = produse ale industriei ușoare sau alimentare destinate consumației individuale. 2. Cantitate de materiale, materii prime, combustibil sau energie folosite pentru a realiza un produs tehnic, o lucrare etc. ◊ Consum specific = cantitate de combustibil, de material și de energie consumată într-o unitate de timp pentru executarea unui produs, a unei operații etc. – Din consuma1 (derivat regresiv). DOOM
consúm s. n., pl. consúmuri
consum
CONSUMÁ2, consúm, vb. I. 1. Tranz. A nimici, a mistui, a distruge un lucru. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) istovi, a (se) epuiza, a (se) slei (de puteri), a (se) uza. – Din fr. consumer, lat. consumere. DOOM
consumá (a ~) (a întrebuința, a distruge) vb., ind. prez. 3 consúmă
consum
CONSUMÁ1, consúm, vb. I. Tranz. A întrebuința, a folosi ceva pentru satisfacerea unor trebuințe proprii, pentru a obține alte produse etc. ♦ A întrebuința ca hrană; a mânca. – Din fr. consommer. DOOM
consumá (a ~) (a întrebuința, a distruge) vb., ind. prez. 3 consúmă
consuma
CONSUMÁ2, consúm, vb. I. 1. Tranz. A nimici, a mistui, a distruge un lucru. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) istovi, a (se) epuiza, a (se) slei (de puteri), a (se) uza. – Din fr. consumer, lat. consumere. DOOM
consumá (a ~) (a întrebuința, a distruge) vb., ind. prez. 3 consúmă
consuma
CONSUMÁ1, consúm, vb. I. Tranz. A întrebuința, a folosi ceva pentru satisfacerea unor trebuințe proprii, pentru a obține alte produse etc. ♦ A întrebuința ca hrană; a mânca. – Din fr. consommer. DOOM
consumá (a ~) (a întrebuința, a distruge) vb., ind. prez. 3 consúmă
consumabil
CONSUMÁBIL, -Ă, consumabili, -e, adj. Care se poate consuma1. ♦ (Substantivat, n., la pl.) Totalitatea materialelor necesare pentru birouri sau ca auxiliar al procesului de producție. – Din fr. consumable. DOOM
*consumábile s. n. pl.
consumabila
CONSUMÁBIL, -Ă, consumabili, -e, adj. Care se poate consuma1. ♦ (Substantivat, n., la pl.) Totalitatea materialelor necesare pentru birouri sau ca auxiliar al procesului de producție. – Din fr. consumable. DOOM
*consumábile s. n. pl.
consumabile
CONSUMÁBIL, -Ă, consumabili, -e, adj. Care se poate consuma1. ♦ (Substantivat, n., la pl.) Totalitatea materialelor necesare pentru birouri sau ca auxiliar al procesului de producție. – Din fr. consumable. DOOM
*consumábile s. n. pl.
consumabilei
CONSUMÁBIL, -Ă, consumabili, -e, adj. Care se poate consuma1. ♦ (Substantivat, n., la pl.) Totalitatea materialelor necesare pentru birouri sau ca auxiliar al procesului de producție. – Din fr. consumable. DOOM
*consumábile s. n. pl.
consumabilele
CONSUMÁBIL, -Ă, consumabili, -e, adj. Care se poate consuma1. ♦ (Substantivat, n., la pl.) Totalitatea materialelor necesare pentru birouri sau ca auxiliar al procesului de producție. – Din fr. consumable. DOOM
*consumábile s. n. pl.
consumabilelor
CONSUMÁBIL, -Ă, consumabili, -e, adj. Care se poate consuma1. ♦ (Substantivat, n., la pl.) Totalitatea materialelor necesare pentru birouri sau ca auxiliar al procesului de producție. – Din fr. consumable. DOOM
*consumábile s. n. pl.
consumabili
CONSUMÁBIL, -Ă, consumabili, -e, adj. Care se poate consuma1. ♦ (Substantivat, n., la pl.) Totalitatea materialelor necesare pentru birouri sau ca auxiliar al procesului de producție. – Din fr. consumable. DOOM
*consumábile s. n. pl.
consumabilii
CONSUMÁBIL, -Ă, consumabili, -e, adj. Care se poate consuma1. ♦ (Substantivat, n., la pl.) Totalitatea materialelor necesare pentru birouri sau ca auxiliar al procesului de producție. – Din fr. consumable. DOOM
*consumábile s. n. pl.
consumabililor
CONSUMÁBIL, -Ă, consumabili, -e, adj. Care se poate consuma1. ♦ (Substantivat, n., la pl.) Totalitatea materialelor necesare pentru birouri sau ca auxiliar al procesului de producție. – Din fr. consumable. DOOM
*consumábile s. n. pl.
consumabilul
CONSUMÁBIL, -Ă, consumabili, -e, adj. Care se poate consuma1. ♦ (Substantivat, n., la pl.) Totalitatea materialelor necesare pentru birouri sau ca auxiliar al procesului de producție. – Din fr. consumable. DOOM
*consumábile s. n. pl.
consumabilului
CONSUMÁBIL, -Ă, consumabili, -e, adj. Care se poate consuma1. ♦ (Substantivat, n., la pl.) Totalitatea materialelor necesare pentru birouri sau ca auxiliar al procesului de producție. – Din fr. consumable. DOOM
*consumábile s. n. pl.
consumai
CONSUMÁ2, consúm, vb. I. 1. Tranz. A nimici, a mistui, a distruge un lucru. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) istovi, a (se) epuiza, a (se) slei (de puteri), a (se) uza. – Din fr. consumer, lat. consumere. DOOM
consumá (a ~) (a întrebuința, a distruge) vb., ind. prez. 3 consúmă
consumai
CONSUMÁ1, consúm, vb. I. Tranz. A întrebuința, a folosi ceva pentru satisfacerea unor trebuințe proprii, pentru a obține alte produse etc. ♦ A întrebuința ca hrană; a mânca. – Din fr. consommer. DOOM
consumá (a ~) (a întrebuința, a distruge) vb., ind. prez. 3 consúmă
consumam
CONSUMÁ2, consúm, vb. I. 1. Tranz. A nimici, a mistui, a distruge un lucru. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) istovi, a (se) epuiza, a (se) slei (de puteri), a (se) uza. – Din fr. consumer, lat. consumere. DOOM
consumá (a ~) (a întrebuința, a distruge) vb., ind. prez. 3 consúmă
consumam
CONSUMÁ1, consúm, vb. I. Tranz. A întrebuința, a folosi ceva pentru satisfacerea unor trebuințe proprii, pentru a obține alte produse etc. ♦ A întrebuința ca hrană; a mânca. – Din fr. consommer. DOOM
consumá (a ~) (a întrebuința, a distruge) vb., ind. prez. 3 consúmă
consumare
CONSUMÁ2, consúm, vb. I. 1. Tranz. A nimici, a mistui, a distruge un lucru. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) istovi, a (se) epuiza, a (se) slei (de puteri), a (se) uza. – Din fr. consumer, lat. consumere. DOOM
consumá (a ~) (a întrebuința, a distruge) vb., ind. prez. 3 consúmă
consumare
CONSUMÁ1, consúm, vb. I. Tranz. A întrebuința, a folosi ceva pentru satisfacerea unor trebuințe proprii, pentru a obține alte produse etc. ♦ A întrebuința ca hrană; a mânca. – Din fr. consommer. DOOM
consumá (a ~) (a întrebuința, a distruge) vb., ind. prez. 3 consúmă
consumare
CONSUMÁRE1, consumări, s. f. Acțiunea de a consuma1 și rezultatul ei; consumație. – V. consuma1. DOOM
consumáre s. f., g.-d. art. consumắrii; pl. consumắri
consumare
CONSUMÁRE2, consumări, s. f. Acțiunea de a (se) consuma2 și rezultatul ei; sleire, epuizare; nimicire, distrugere. – V. consuma2. DOOM
consumáre s. f., g.-d. art. consumắrii; pl. consumắri
consumarea
CONSUMÁRE1, consumări, s. f. Acțiunea de a consuma1 și rezultatul ei; consumație. – V. consuma1. DOOM
consumáre s. f., g.-d. art. consumắrii; pl. consumắri
consumarea
CONSUMÁRE2, consumări, s. f. Acțiunea de a (se) consuma2 și rezultatul ei; sleire, epuizare; nimicire, distrugere. – V. consuma2. DOOM
consumáre s. f., g.-d. art. consumắrii; pl. consumắri
consumară
CONSUMÁ2, consúm, vb. I. 1. Tranz. A nimici, a mistui, a distruge un lucru. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) istovi, a (se) epuiza, a (se) slei (de puteri), a (se) uza. – Din fr. consumer, lat. consumere. DOOM
consumá (a ~) (a întrebuința, a distruge) vb., ind. prez. 3 consúmă
consumară
CONSUMÁ1, consúm, vb. I. Tranz. A întrebuința, a folosi ceva pentru satisfacerea unor trebuințe proprii, pentru a obține alte produse etc. ♦ A întrebuința ca hrană; a mânca. – Din fr. consommer. DOOM
consumá (a ~) (a întrebuința, a distruge) vb., ind. prez. 3 consúmă
consumarăm
CONSUMÁ2, consúm, vb. I. 1. Tranz. A nimici, a mistui, a distruge un lucru. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) istovi, a (se) epuiza, a (se) slei (de puteri), a (se) uza. – Din fr. consumer, lat. consumere. DOOM
consumá (a ~) (a întrebuința, a distruge) vb., ind. prez. 3 consúmă
consumarăm
CONSUMÁ1, consúm, vb. I. Tranz. A întrebuința, a folosi ceva pentru satisfacerea unor trebuințe proprii, pentru a obține alte produse etc. ♦ A întrebuința ca hrană; a mânca. – Din fr. consommer. DOOM
consumá (a ~) (a întrebuința, a distruge) vb., ind. prez. 3 consúmă
consumarăți
CONSUMÁ2, consúm, vb. I. 1. Tranz. A nimici, a mistui, a distruge un lucru. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) istovi, a (se) epuiza, a (se) slei (de puteri), a (se) uza. – Din fr. consumer, lat. consumere. DOOM
consumá (a ~) (a întrebuința, a distruge) vb., ind. prez. 3 consúmă
consumarăți
CONSUMÁ1, consúm, vb. I. Tranz. A întrebuința, a folosi ceva pentru satisfacerea unor trebuințe proprii, pentru a obține alte produse etc. ♦ A întrebuința ca hrană; a mânca. – Din fr. consommer. DOOM
consumá (a ~) (a întrebuința, a distruge) vb., ind. prez. 3 consúmă
consumase
CONSUMÁ2, consúm, vb. I. 1. Tranz. A nimici, a mistui, a distruge un lucru. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) istovi, a (se) epuiza, a (se) slei (de puteri), a (se) uza. – Din fr. consumer, lat. consumere. DOOM
consumá (a ~) (a întrebuința, a distruge) vb., ind. prez. 3 consúmă
consumase
CONSUMÁ1, consúm, vb. I. Tranz. A întrebuința, a folosi ceva pentru satisfacerea unor trebuințe proprii, pentru a obține alte produse etc. ♦ A întrebuința ca hrană; a mânca. – Din fr. consommer. DOOM
consumá (a ~) (a întrebuința, a distruge) vb., ind. prez. 3 consúmă
consumasem
CONSUMÁ2, consúm, vb. I. 1. Tranz. A nimici, a mistui, a distruge un lucru. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) istovi, a (se) epuiza, a (se) slei (de puteri), a (se) uza. – Din fr. consumer, lat. consumere. DOOM
consumá (a ~) (a întrebuința, a distruge) vb., ind. prez. 3 consúmă
consumasem
CONSUMÁ1, consúm, vb. I. Tranz. A întrebuința, a folosi ceva pentru satisfacerea unor trebuințe proprii, pentru a obține alte produse etc. ♦ A întrebuința ca hrană; a mânca. – Din fr. consommer. DOOM
consumá (a ~) (a întrebuința, a distruge) vb., ind. prez. 3 consúmă
consumaseră
CONSUMÁ2, consúm, vb. I. 1. Tranz. A nimici, a mistui, a distruge un lucru. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) istovi, a (se) epuiza, a (se) slei (de puteri), a (se) uza. – Din fr. consumer, lat. consumere. DOOM
consumá (a ~) (a întrebuința, a distruge) vb., ind. prez. 3 consúmă
consumaseră
CONSUMÁ1, consúm, vb. I. Tranz. A întrebuința, a folosi ceva pentru satisfacerea unor trebuințe proprii, pentru a obține alte produse etc. ♦ A întrebuința ca hrană; a mânca. – Din fr. consommer. DOOM
consumá (a ~) (a întrebuința, a distruge) vb., ind. prez. 3 consúmă
consumaserăm
CONSUMÁ2, consúm, vb. I. 1. Tranz. A nimici, a mistui, a distruge un lucru. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) istovi, a (se) epuiza, a (se) slei (de puteri), a (se) uza. – Din fr. consumer, lat. consumere. DOOM
consumá (a ~) (a întrebuința, a distruge) vb., ind. prez. 3 consúmă
consumaserăm
CONSUMÁ1, consúm, vb. I. Tranz. A întrebuința, a folosi ceva pentru satisfacerea unor trebuințe proprii, pentru a obține alte produse etc. ♦ A întrebuința ca hrană; a mânca. – Din fr. consommer. DOOM
consumá (a ~) (a întrebuința, a distruge) vb., ind. prez. 3 consúmă
consumaserăți
CONSUMÁ2, consúm, vb. I. 1. Tranz. A nimici, a mistui, a distruge un lucru. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) istovi, a (se) epuiza, a (se) slei (de puteri), a (se) uza. – Din fr. consumer, lat. consumere. DOOM
consumá (a ~) (a întrebuința, a distruge) vb., ind. prez. 3 consúmă
consumaserăți
CONSUMÁ1, consúm, vb. I. Tranz. A întrebuința, a folosi ceva pentru satisfacerea unor trebuințe proprii, pentru a obține alte produse etc. ♦ A întrebuința ca hrană; a mânca. – Din fr. consommer. DOOM
consumá (a ~) (a întrebuința, a distruge) vb., ind. prez. 3 consúmă
consumaseși
CONSUMÁ2, consúm, vb. I. 1. Tranz. A nimici, a mistui, a distruge un lucru. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) istovi, a (se) epuiza, a (se) slei (de puteri), a (se) uza. – Din fr. consumer, lat. consumere. DOOM
consumá (a ~) (a întrebuința, a distruge) vb., ind. prez. 3 consúmă
consumaseși
CONSUMÁ1, consúm, vb. I. Tranz. A întrebuința, a folosi ceva pentru satisfacerea unor trebuințe proprii, pentru a obține alte produse etc. ♦ A întrebuința ca hrană; a mânca. – Din fr. consommer. DOOM
consumá (a ~) (a întrebuința, a distruge) vb., ind. prez. 3 consúmă
consumaseți
CONSUMÁ2, consúm, vb. I. 1. Tranz. A nimici, a mistui, a distruge un lucru. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) istovi, a (se) epuiza, a (se) slei (de puteri), a (se) uza. – Din fr. consumer, lat. consumere. DOOM
consumá (a ~) (a întrebuința, a distruge) vb., ind. prez. 3 consúmă
consumaseți
CONSUMÁ1, consúm, vb. I. Tranz. A întrebuința, a folosi ceva pentru satisfacerea unor trebuințe proprii, pentru a obține alte produse etc. ♦ A întrebuința ca hrană; a mânca. – Din fr. consommer. DOOM
consumá (a ~) (a întrebuința, a distruge) vb., ind. prez. 3 consúmă
consumat
CONSUMÁ2, consúm, vb. I. 1. Tranz. A nimici, a mistui, a distruge un lucru. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) istovi, a (se) epuiza, a (se) slei (de puteri), a (se) uza. – Din fr. consumer, lat. consumere. DOOM
consumá (a ~) (a întrebuința, a distruge) vb., ind. prez. 3 consúmă
consumat
CONSUMÁ1, consúm, vb. I. Tranz. A întrebuința, a folosi ceva pentru satisfacerea unor trebuințe proprii, pentru a obține alte produse etc. ♦ A întrebuința ca hrană; a mânca. – Din fr. consommer. DOOM
consumá (a ~) (a întrebuința, a distruge) vb., ind. prez. 3 consúmă
consumat
CONSUMÁT1, -Ă, consumați, -te, adj. (Despre materiale, produse etc.) Care a fost folosit pentru satisfacerea unor trebuințe proprii sau pentru a obține alte produse. ♦ (Despre alimente) Care a fost întrebuințat ca hrană. – V. consuma1.
consumat
CONSUMÁT2, -Ă, consumați, -te, adj. (Despre oameni) Care este epuizat, sleit de puteri în urma unei vieți dezorganizate. ♦ (Despre fapte) Care s-au petrecut (de mult). – V. consuma2.
consumata
CONSUMÁT1, -Ă, consumați, -te, adj. (Despre materiale, produse etc.) Care a fost folosit pentru satisfacerea unor trebuințe proprii sau pentru a obține alte produse. ♦ (Despre alimente) Care a fost întrebuințat ca hrană. – V. consuma1.
consumata
CONSUMÁT2, -Ă, consumați, -te, adj. (Despre oameni) Care este epuizat, sleit de puteri în urma unei vieți dezorganizate. ♦ (Despre fapte) Care s-au petrecut (de mult). – V. consuma2.
consumate
CONSUMÁT1, -Ă, consumați, -te, adj. (Despre materiale, produse etc.) Care a fost folosit pentru satisfacerea unor trebuințe proprii sau pentru a obține alte produse. ♦ (Despre alimente) Care a fost întrebuințat ca hrană. – V. consuma1.
consumate
CONSUMÁT2, -Ă, consumați, -te, adj. (Despre oameni) Care este epuizat, sleit de puteri în urma unei vieți dezorganizate. ♦ (Despre fapte) Care s-au petrecut (de mult). – V. consuma2.
consumatei
CONSUMÁT1, -Ă, consumați, -te, adj. (Despre materiale, produse etc.) Care a fost folosit pentru satisfacerea unor trebuințe proprii sau pentru a obține alte produse. ♦ (Despre alimente) Care a fost întrebuințat ca hrană. – V. consuma1.
consumatei
CONSUMÁT2, -Ă, consumați, -te, adj. (Despre oameni) Care este epuizat, sleit de puteri în urma unei vieți dezorganizate. ♦ (Despre fapte) Care s-au petrecut (de mult). – V. consuma2.
consumatele
CONSUMÁT1, -Ă, consumați, -te, adj. (Despre materiale, produse etc.) Care a fost folosit pentru satisfacerea unor trebuințe proprii sau pentru a obține alte produse. ♦ (Despre alimente) Care a fost întrebuințat ca hrană. – V. consuma1.
consumatele
CONSUMÁT2, -Ă, consumați, -te, adj. (Despre oameni) Care este epuizat, sleit de puteri în urma unei vieți dezorganizate. ♦ (Despre fapte) Care s-au petrecut (de mult). – V. consuma2.
consumatelor
CONSUMÁT1, -Ă, consumați, -te, adj. (Despre materiale, produse etc.) Care a fost folosit pentru satisfacerea unor trebuințe proprii sau pentru a obține alte produse. ♦ (Despre alimente) Care a fost întrebuințat ca hrană. – V. consuma1.
consumatelor
CONSUMÁT2, -Ă, consumați, -te, adj. (Despre oameni) Care este epuizat, sleit de puteri în urma unei vieți dezorganizate. ♦ (Despre fapte) Care s-au petrecut (de mult). – V. consuma2.
consumatoare
CONSUMATÓR, -OÁRE, consumatori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care consumă1 bunuri, produse etc. ♦ Spec. Persoană care consumă mâncare (și băutură) într-un local public. 2. Aparat care consumă energie electrică. [Var.: (înv.) consumătór, -oáre s. m. și f.] – Din fr. consommateur. DOOM
consumatór s. m., pl. consumatóri
consumatoarea
CONSUMATÓR, -OÁRE, consumatori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care consumă1 bunuri, produse etc. ♦ Spec. Persoană care consumă mâncare (și băutură) într-un local public. 2. Aparat care consumă energie electrică. [Var.: (înv.) consumătór, -oáre s. m. și f.] – Din fr. consommateur. DOOM
consumatór s. m., pl. consumatóri
consumatoarei
CONSUMATÓR, -OÁRE, consumatori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care consumă1 bunuri, produse etc. ♦ Spec. Persoană care consumă mâncare (și băutură) într-un local public. 2. Aparat care consumă energie electrică. [Var.: (înv.) consumătór, -oáre s. m. și f.] – Din fr. consommateur. DOOM
consumatór s. m., pl. consumatóri
consumatoarele
CONSUMATÓR, -OÁRE, consumatori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care consumă1 bunuri, produse etc. ♦ Spec. Persoană care consumă mâncare (și băutură) într-un local public. 2. Aparat care consumă energie electrică. [Var.: (înv.) consumătór, -oáre s. m. și f.] – Din fr. consommateur. DOOM
consumatór s. m., pl. consumatóri
consumatoarelor
CONSUMATÓR, -OÁRE, consumatori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care consumă1 bunuri, produse etc. ♦ Spec. Persoană care consumă mâncare (și băutură) într-un local public. 2. Aparat care consumă energie electrică. [Var.: (înv.) consumătór, -oáre s. m. și f.] – Din fr. consommateur. DOOM
consumatór s. m., pl. consumatóri
consumator
CONSUMATÓR, -OÁRE, consumatori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care consumă1 bunuri, produse etc. ♦ Spec. Persoană care consumă mâncare (și băutură) într-un local public. 2. Aparat care consumă energie electrică. [Var.: (înv.) consumătór, -oáre s. m. și f.] – Din fr. consommateur. DOOM
consumatór s. m., pl. consumatóri
consumatori
CONSUMATÓR, -OÁRE, consumatori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care consumă1 bunuri, produse etc. ♦ Spec. Persoană care consumă mâncare (și băutură) într-un local public. 2. Aparat care consumă energie electrică. [Var.: (înv.) consumătór, -oáre s. m. și f.] – Din fr. consommateur. DOOM
consumatór s. m., pl. consumatóri
consumatorii
CONSUMATÓR, -OÁRE, consumatori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care consumă1 bunuri, produse etc. ♦ Spec. Persoană care consumă mâncare (și băutură) într-un local public. 2. Aparat care consumă energie electrică. [Var.: (înv.) consumătór, -oáre s. m. și f.] – Din fr. consommateur. DOOM
consumatór s. m., pl. consumatóri
consumatorilor
CONSUMATÓR, -OÁRE, consumatori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care consumă1 bunuri, produse etc. ♦ Spec. Persoană care consumă mâncare (și băutură) într-un local public. 2. Aparat care consumă energie electrică. [Var.: (înv.) consumătór, -oáre s. m. și f.] – Din fr. consommateur. DOOM
consumatór s. m., pl. consumatóri
consumatorul
CONSUMATÓR, -OÁRE, consumatori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care consumă1 bunuri, produse etc. ♦ Spec. Persoană care consumă mâncare (și băutură) într-un local public. 2. Aparat care consumă energie electrică. [Var.: (înv.) consumătór, -oáre s. m. și f.] – Din fr. consommateur. DOOM
consumatór s. m., pl. consumatóri
consumatorului
CONSUMATÓR, -OÁRE, consumatori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care consumă1 bunuri, produse etc. ♦ Spec. Persoană care consumă mâncare (și băutură) într-un local public. 2. Aparat care consumă energie electrică. [Var.: (înv.) consumătór, -oáre s. m. și f.] – Din fr. consommateur. DOOM
consumatór s. m., pl. consumatóri
consumatul
CONSUMÁT1, -Ă, consumați, -te, adj. (Despre materiale, produse etc.) Care a fost folosit pentru satisfacerea unor trebuințe proprii sau pentru a obține alte produse. ♦ (Despre alimente) Care a fost întrebuințat ca hrană. – V. consuma1.
consumatul
CONSUMÁT2, -Ă, consumați, -te, adj. (Despre oameni) Care este epuizat, sleit de puteri în urma unei vieți dezorganizate. ♦ (Despre fapte) Care s-au petrecut (de mult). – V. consuma2.
consumatului
CONSUMÁT1, -Ă, consumați, -te, adj. (Despre materiale, produse etc.) Care a fost folosit pentru satisfacerea unor trebuințe proprii sau pentru a obține alte produse. ♦ (Despre alimente) Care a fost întrebuințat ca hrană. – V. consuma1.
consumatului
CONSUMÁT2, -Ă, consumați, -te, adj. (Despre oameni) Care este epuizat, sleit de puteri în urma unei vieți dezorganizate. ♦ (Despre fapte) Care s-au petrecut (de mult). – V. consuma2.
consumau
CONSUMÁ2, consúm, vb. I. 1. Tranz. A nimici, a mistui, a distruge un lucru. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) istovi, a (se) epuiza, a (se) slei (de puteri), a (se) uza. – Din fr. consumer, lat. consumere. DOOM
consumá (a ~) (a întrebuința, a distruge) vb., ind. prez. 3 consúmă
consumau
CONSUMÁ1, consúm, vb. I. Tranz. A întrebuința, a folosi ceva pentru satisfacerea unor trebuințe proprii, pentru a obține alte produse etc. ♦ A întrebuința ca hrană; a mânca. – Din fr. consommer. DOOM
consumá (a ~) (a întrebuința, a distruge) vb., ind. prez. 3 consúmă
consumași
CONSUMÁ2, consúm, vb. I. 1. Tranz. A nimici, a mistui, a distruge un lucru. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) istovi, a (se) epuiza, a (se) slei (de puteri), a (se) uza. – Din fr. consumer, lat. consumere. DOOM
consumá (a ~) (a întrebuința, a distruge) vb., ind. prez. 3 consúmă
consumași
CONSUMÁ1, consúm, vb. I. Tranz. A întrebuința, a folosi ceva pentru satisfacerea unor trebuințe proprii, pentru a obține alte produse etc. ♦ A întrebuința ca hrană; a mânca. – Din fr. consommer. DOOM
consumá (a ~) (a întrebuința, a distruge) vb., ind. prez. 3 consúmă
consumați
CONSUMÁ2, consúm, vb. I. 1. Tranz. A nimici, a mistui, a distruge un lucru. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) istovi, a (se) epuiza, a (se) slei (de puteri), a (se) uza. – Din fr. consumer, lat. consumere. DOOM
consumá (a ~) (a întrebuința, a distruge) vb., ind. prez. 3 consúmă
consumați
CONSUMÁ1, consúm, vb. I. Tranz. A întrebuința, a folosi ceva pentru satisfacerea unor trebuințe proprii, pentru a obține alte produse etc. ♦ A întrebuința ca hrană; a mânca. – Din fr. consommer. DOOM
consumá (a ~) (a întrebuința, a distruge) vb., ind. prez. 3 consúmă
consumați
CONSUMÁT1, -Ă, consumați, -te, adj. (Despre materiale, produse etc.) Care a fost folosit pentru satisfacerea unor trebuințe proprii sau pentru a obține alte produse. ♦ (Despre alimente) Care a fost întrebuințat ca hrană. – V. consuma1.
consumați
CONSUMÁT2, -Ă, consumați, -te, adj. (Despre oameni) Care este epuizat, sleit de puteri în urma unei vieți dezorganizate. ♦ (Despre fapte) Care s-au petrecut (de mult). – V. consuma2.
consumația
CONSUMÁȚIE, consumații, s. f. 1. Faptul de a consuma1. ◊ Expr. A da (un produs) în consumație = a pune (un produs) la dispoziția publicului. 2. Totalitatea alimentelor consumate de cineva într-un local public. [Var.: (înv.) consumațiúne s. f.] – Din fr. consommation, lat. consummatio, -onis. DOOM
consumáție (-ți-e) s. f., art. consumáția (-ți-a), g.-d. art. consumáției; pl. consumáții, art. consumáțiile (-ți-i-)
consumație
CONSUMÁȚIE, consumații, s. f. 1. Faptul de a consuma1. ◊ Expr. A da (un produs) în consumație = a pune (un produs) la dispoziția publicului. 2. Totalitatea alimentelor consumate de cineva într-un local public. [Var.: (înv.) consumațiúne s. f.] – Din fr. consommation, lat. consummatio, -onis. DOOM
consumáție (-ți-e) s. f., art. consumáția (-ți-a), g.-d. art. consumáției; pl. consumáții, art. consumáțiile (-ți-i-)
consumației
CONSUMÁȚIE, consumații, s. f. 1. Faptul de a consuma1. ◊ Expr. A da (un produs) în consumație = a pune (un produs) la dispoziția publicului. 2. Totalitatea alimentelor consumate de cineva într-un local public. [Var.: (înv.) consumațiúne s. f.] – Din fr. consommation, lat. consummatio, -onis. DOOM
consumáție (-ți-e) s. f., art. consumáția (-ți-a), g.-d. art. consumáției; pl. consumáții, art. consumáțiile (-ți-i-)
consumații
CONSUMÁT1, -Ă, consumați, -te, adj. (Despre materiale, produse etc.) Care a fost folosit pentru satisfacerea unor trebuințe proprii sau pentru a obține alte produse. ♦ (Despre alimente) Care a fost întrebuințat ca hrană. – V. consuma1.
consumații
CONSUMÁT2, -Ă, consumați, -te, adj. (Despre oameni) Care este epuizat, sleit de puteri în urma unei vieți dezorganizate. ♦ (Despre fapte) Care s-au petrecut (de mult). – V. consuma2.
consumații
CONSUMÁȚIE, consumații, s. f. 1. Faptul de a consuma1. ◊ Expr. A da (un produs) în consumație = a pune (un produs) la dispoziția publicului. 2. Totalitatea alimentelor consumate de cineva într-un local public. [Var.: (înv.) consumațiúne s. f.] – Din fr. consommation, lat. consummatio, -onis. DOOM
consumáție (-ți-e) s. f., art. consumáția (-ți-a), g.-d. art. consumáției; pl. consumáții, art. consumáțiile (-ți-i-)
consumațiile
CONSUMÁȚIE, consumații, s. f. 1. Faptul de a consuma1. ◊ Expr. A da (un produs) în consumație = a pune (un produs) la dispoziția publicului. 2. Totalitatea alimentelor consumate de cineva într-un local public. [Var.: (înv.) consumațiúne s. f.] – Din fr. consommation, lat. consummatio, -onis. DOOM
consumáție (-ți-e) s. f., art. consumáția (-ți-a), g.-d. art. consumáției; pl. consumáții, art. consumáțiile (-ți-i-)
consumațiilor
CONSUMÁȚIE, consumații, s. f. 1. Faptul de a consuma1. ◊ Expr. A da (un produs) în consumație = a pune (un produs) la dispoziția publicului. 2. Totalitatea alimentelor consumate de cineva într-un local public. [Var.: (înv.) consumațiúne s. f.] – Din fr. consommation, lat. consummatio, -onis. DOOM
consumáție (-ți-e) s. f., art. consumáția (-ți-a), g.-d. art. consumáției; pl. consumáții, art. consumáțiile (-ți-i-)
consumaților
CONSUMÁT1, -Ă, consumați, -te, adj. (Despre materiale, produse etc.) Care a fost folosit pentru satisfacerea unor trebuințe proprii sau pentru a obține alte produse. ♦ (Despre alimente) Care a fost întrebuințat ca hrană. – V. consuma1.
consumaților
CONSUMÁT2, -Ă, consumați, -te, adj. (Despre oameni) Care este epuizat, sleit de puteri în urma unei vieți dezorganizate. ♦ (Despre fapte) Care s-au petrecut (de mult). – V. consuma2.
consumațiune
CONSUMÁȚIE, consumații, s. f. 1. Faptul de a consuma1. ◊ Expr. A da (un produs) în consumație = a pune (un produs) la dispoziția publicului. 2. Totalitatea alimentelor consumate de cineva într-un local public. [Var.: (înv.) consumațiúne s. f.] – Din fr. consommation, lat. consummatio, -onis. DOOM
consumáție (-ți-e) s. f., art. consumáția (-ți-a), g.-d. art. consumáției; pl. consumáții, art. consumáțiile (-ți-i-)
consume
CONSUMÁ2, consúm, vb. I. 1. Tranz. A nimici, a mistui, a distruge un lucru. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) istovi, a (se) epuiza, a (se) slei (de puteri), a (se) uza. – Din fr. consumer, lat. consumere. DOOM
consumá (a ~) (a întrebuința, a distruge) vb., ind. prez. 3 consúmă
consume
CONSUMÁ1, consúm, vb. I. Tranz. A întrebuința, a folosi ceva pentru satisfacerea unor trebuințe proprii, pentru a obține alte produse etc. ♦ A întrebuința ca hrană; a mânca. – Din fr. consommer. DOOM
consumá (a ~) (a întrebuința, a distruge) vb., ind. prez. 3 consúmă
consumi
CONSUMÁ2, consúm, vb. I. 1. Tranz. A nimici, a mistui, a distruge un lucru. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) istovi, a (se) epuiza, a (se) slei (de puteri), a (se) uza. – Din fr. consumer, lat. consumere. DOOM
consumá (a ~) (a întrebuința, a distruge) vb., ind. prez. 3 consúmă
consumi
CONSUMÁ1, consúm, vb. I. Tranz. A întrebuința, a folosi ceva pentru satisfacerea unor trebuințe proprii, pentru a obține alte produse etc. ♦ A întrebuința ca hrană; a mânca. – Din fr. consommer. DOOM
consumá (a ~) (a întrebuința, a distruge) vb., ind. prez. 3 consúmă
consumptibil
CONSUMPTÍBIL, -Ă, consumptibili, -e, adj. (Jur.; despre bunuri) Care este distrus sau înstrăinat de la prima întrebuințare. – Din fr. consomptible. DOOM
consumptíbil (-sump-ti-) adj. m., pl. consumptíbili; f. consumptíbilă, pl. consumptíbile
consumptibila
CONSUMPTÍBIL, -Ă, consumptibili, -e, adj. (Jur.; despre bunuri) Care este distrus sau înstrăinat de la prima întrebuințare. – Din fr. consomptible. DOOM
consumptíbil (-sump-ti-) adj. m., pl. consumptíbili; f. consumptíbilă, pl. consumptíbile
consumptibile
CONSUMPTÍBIL, -Ă, consumptibili, -e, adj. (Jur.; despre bunuri) Care este distrus sau înstrăinat de la prima întrebuințare. – Din fr. consomptible. DOOM
consumptíbil (-sump-ti-) adj. m., pl. consumptíbili; f. consumptíbilă, pl. consumptíbile
consumptibilei
CONSUMPTÍBIL, -Ă, consumptibili, -e, adj. (Jur.; despre bunuri) Care este distrus sau înstrăinat de la prima întrebuințare. – Din fr. consomptible. DOOM
consumptíbil (-sump-ti-) adj. m., pl. consumptíbili; f. consumptíbilă, pl. consumptíbile
consumptibilele
CONSUMPTÍBIL, -Ă, consumptibili, -e, adj. (Jur.; despre bunuri) Care este distrus sau înstrăinat de la prima întrebuințare. – Din fr. consomptible. DOOM
consumptíbil (-sump-ti-) adj. m., pl. consumptíbili; f. consumptíbilă, pl. consumptíbile
consumptibilelor
CONSUMPTÍBIL, -Ă, consumptibili, -e, adj. (Jur.; despre bunuri) Care este distrus sau înstrăinat de la prima întrebuințare. – Din fr. consomptible. DOOM
consumptíbil (-sump-ti-) adj. m., pl. consumptíbili; f. consumptíbilă, pl. consumptíbile
consumptibili
CONSUMPTÍBIL, -Ă, consumptibili, -e, adj. (Jur.; despre bunuri) Care este distrus sau înstrăinat de la prima întrebuințare. – Din fr. consomptible. DOOM
consumptíbil (-sump-ti-) adj. m., pl. consumptíbili; f. consumptíbilă, pl. consumptíbile
consumptibilii
CONSUMPTÍBIL, -Ă, consumptibili, -e, adj. (Jur.; despre bunuri) Care este distrus sau înstrăinat de la prima întrebuințare. – Din fr. consomptible. DOOM
consumptíbil (-sump-ti-) adj. m., pl. consumptíbili; f. consumptíbilă, pl. consumptíbile
consumptibililor
CONSUMPTÍBIL, -Ă, consumptibili, -e, adj. (Jur.; despre bunuri) Care este distrus sau înstrăinat de la prima întrebuințare. – Din fr. consomptible. DOOM
consumptíbil (-sump-ti-) adj. m., pl. consumptíbili; f. consumptíbilă, pl. consumptíbile
consumptibilul
CONSUMPTÍBIL, -Ă, consumptibili, -e, adj. (Jur.; despre bunuri) Care este distrus sau înstrăinat de la prima întrebuințare. – Din fr. consomptible. DOOM
consumptíbil (-sump-ti-) adj. m., pl. consumptíbili; f. consumptíbilă, pl. consumptíbile
consumptibilului
CONSUMPTÍBIL, -Ă, consumptibili, -e, adj. (Jur.; despre bunuri) Care este distrus sau înstrăinat de la prima întrebuințare. – Din fr. consomptible. DOOM
consumptíbil (-sump-ti-) adj. m., pl. consumptíbili; f. consumptíbilă, pl. consumptíbile
consumptiv
CONSUMPTÍV, -Ă, consumptivi, -e, adj. (Despre unele boli cronice) Care este însoțit de slăbire, de denutriție, de scăderea forței musculare, anemie etc. – Din fr. consomptif. DOOM
consumptív (-sump-tiv) adj. m., pl. consumptívi; f. consumptívă, pl. consumptíve
consumptiva
CONSUMPTÍV, -Ă, consumptivi, -e, adj. (Despre unele boli cronice) Care este însoțit de slăbire, de denutriție, de scăderea forței musculare, anemie etc. – Din fr. consomptif. DOOM
consumptív (-sump-tiv) adj. m., pl. consumptívi; f. consumptívă, pl. consumptíve
consumptive
CONSUMPTÍV, -Ă, consumptivi, -e, adj. (Despre unele boli cronice) Care este însoțit de slăbire, de denutriție, de scăderea forței musculare, anemie etc. – Din fr. consomptif. DOOM
consumptív (-sump-tiv) adj. m., pl. consumptívi; f. consumptívă, pl. consumptíve
consumptivei
CONSUMPTÍV, -Ă, consumptivi, -e, adj. (Despre unele boli cronice) Care este însoțit de slăbire, de denutriție, de scăderea forței musculare, anemie etc. – Din fr. consomptif. DOOM
consumptív (-sump-tiv) adj. m., pl. consumptívi; f. consumptívă, pl. consumptíve
consumptivele
CONSUMPTÍV, -Ă, consumptivi, -e, adj. (Despre unele boli cronice) Care este însoțit de slăbire, de denutriție, de scăderea forței musculare, anemie etc. – Din fr. consomptif. DOOM
consumptív (-sump-tiv) adj. m., pl. consumptívi; f. consumptívă, pl. consumptíve
consumptivelor
CONSUMPTÍV, -Ă, consumptivi, -e, adj. (Despre unele boli cronice) Care este însoțit de slăbire, de denutriție, de scăderea forței musculare, anemie etc. – Din fr. consomptif. DOOM
consumptív (-sump-tiv) adj. m., pl. consumptívi; f. consumptívă, pl. consumptíve
consumptivi
CONSUMPTÍV, -Ă, consumptivi, -e, adj. (Despre unele boli cronice) Care este însoțit de slăbire, de denutriție, de scăderea forței musculare, anemie etc. – Din fr. consomptif. DOOM
consumptív (-sump-tiv) adj. m., pl. consumptívi; f. consumptívă, pl. consumptíve
consumptivii
CONSUMPTÍV, -Ă, consumptivi, -e, adj. (Despre unele boli cronice) Care este însoțit de slăbire, de denutriție, de scăderea forței musculare, anemie etc. – Din fr. consomptif. DOOM
consumptív (-sump-tiv) adj. m., pl. consumptívi; f. consumptívă, pl. consumptíve
consumptivilor
CONSUMPTÍV, -Ă, consumptivi, -e, adj. (Despre unele boli cronice) Care este însoțit de slăbire, de denutriție, de scăderea forței musculare, anemie etc. – Din fr. consomptif. DOOM
consumptív (-sump-tiv) adj. m., pl. consumptívi; f. consumptívă, pl. consumptíve
consumptivul
CONSUMPTÍV, -Ă, consumptivi, -e, adj. (Despre unele boli cronice) Care este însoțit de slăbire, de denutriție, de scăderea forței musculare, anemie etc. – Din fr. consomptif. DOOM
consumptív (-sump-tiv) adj. m., pl. consumptívi; f. consumptívă, pl. consumptíve
consumptivului
CONSUMPTÍV, -Ă, consumptivi, -e, adj. (Despre unele boli cronice) Care este însoțit de slăbire, de denutriție, de scăderea forței musculare, anemie etc. – Din fr. consomptif. DOOM
consumptív (-sump-tiv) adj. m., pl. consumptívi; f. consumptívă, pl. consumptíve
consumpția
CONSUMPȚIÚNE s. f. v. consumpție. DOOM
consúmpție (-sump-ți-e) s. f., art. consúmpția (-ți-a), g.-d. consúmpții, art. consúmpției
consumpție
CONSUMPȚIÚNE s. f. v. consumpție. DOOM
consúmpție (-sump-ți-e) s. f., art. consúmpția (-ți-a), g.-d. consúmpții, art. consúmpției
consumpției
CONSUMPȚIÚNE s. f. v. consumpție. DOOM
consúmpție (-sump-ți-e) s. f., art. consúmpția (-ți-a), g.-d. consúmpții, art. consúmpției
consumpții
CONSUMPȚIÚNE s. f. v. consumpție. DOOM
consúmpție (-sump-ți-e) s. f., art. consúmpția (-ți-a), g.-d. consúmpții, art. consúmpției
consumpțiile
CONSUMPȚIÚNE s. f. v. consumpție. DOOM
consúmpție (-sump-ți-e) s. f., art. consúmpția (-ți-a), g.-d. consúmpții, art. consúmpției
consumpțiilor
CONSUMPȚIÚNE s. f. v. consumpție. DOOM
consúmpție (-sump-ți-e) s. f., art. consúmpția (-ți-a), g.-d. consúmpții, art. consúmpției
consumpțiune
CONSUMPȚIÚNE s. f. v. consumpție. DOOM
consúmpție (-sump-ți-e) s. f., art. consúmpția (-ți-a), g.-d. consúmpții, art. consúmpției
consumul
CONSÚM, consumuri, s. n. 1. Utilizarea de către populație și administrație a bunurilor materiale și a serviciilor în scopul satisfacerii nevoilor personale și colective. ◊ Consum productiv = folosire a mijloacelor de producție pentru crearea de noi bunuri materiale. Consum neproductiv = consum care nu are drept rezultat producerea de noi bunuri materiale. Bunuri (sau mărfuri) de larg consum = produse ale industriei ușoare sau alimentare destinate consumației individuale. 2. Cantitate de materiale, materii prime, combustibil sau energie folosite pentru a realiza un produs tehnic, o lucrare etc. ◊ Consum specific = cantitate de combustibil, de material și de energie consumată într-o unitate de timp pentru executarea unui produs, a unei operații etc. – Din consuma1 (derivat regresiv). DOOM
consúm s. n., pl. consúmuri
consumului
CONSÚM, consumuri, s. n. 1. Utilizarea de către populație și administrație a bunurilor materiale și a serviciilor în scopul satisfacerii nevoilor personale și colective. ◊ Consum productiv = folosire a mijloacelor de producție pentru crearea de noi bunuri materiale. Consum neproductiv = consum care nu are drept rezultat producerea de noi bunuri materiale. Bunuri (sau mărfuri) de larg consum = produse ale industriei ușoare sau alimentare destinate consumației individuale. 2. Cantitate de materiale, materii prime, combustibil sau energie folosite pentru a realiza un produs tehnic, o lucrare etc. ◊ Consum specific = cantitate de combustibil, de material și de energie consumată într-o unitate de timp pentru executarea unui produs, a unei operații etc. – Din consuma1 (derivat regresiv). DOOM
consúm s. n., pl. consúmuri
consumuri
CONSÚM, consumuri, s. n. 1. Utilizarea de către populație și administrație a bunurilor materiale și a serviciilor în scopul satisfacerii nevoilor personale și colective. ◊ Consum productiv = folosire a mijloacelor de producție pentru crearea de noi bunuri materiale. Consum neproductiv = consum care nu are drept rezultat producerea de noi bunuri materiale. Bunuri (sau mărfuri) de larg consum = produse ale industriei ușoare sau alimentare destinate consumației individuale. 2. Cantitate de materiale, materii prime, combustibil sau energie folosite pentru a realiza un produs tehnic, o lucrare etc. ◊ Consum specific = cantitate de combustibil, de material și de energie consumată într-o unitate de timp pentru executarea unui produs, a unei operații etc. – Din consuma1 (derivat regresiv). DOOM
consúm s. n., pl. consúmuri
consumurile
CONSÚM, consumuri, s. n. 1. Utilizarea de către populație și administrație a bunurilor materiale și a serviciilor în scopul satisfacerii nevoilor personale și colective. ◊ Consum productiv = folosire a mijloacelor de producție pentru crearea de noi bunuri materiale. Consum neproductiv = consum care nu are drept rezultat producerea de noi bunuri materiale. Bunuri (sau mărfuri) de larg consum = produse ale industriei ușoare sau alimentare destinate consumației individuale. 2. Cantitate de materiale, materii prime, combustibil sau energie folosite pentru a realiza un produs tehnic, o lucrare etc. ◊ Consum specific = cantitate de combustibil, de material și de energie consumată într-o unitate de timp pentru executarea unui produs, a unei operații etc. – Din consuma1 (derivat regresiv). DOOM
consúm s. n., pl. consúmuri
consumurilor
CONSÚM, consumuri, s. n. 1. Utilizarea de către populație și administrație a bunurilor materiale și a serviciilor în scopul satisfacerii nevoilor personale și colective. ◊ Consum productiv = folosire a mijloacelor de producție pentru crearea de noi bunuri materiale. Consum neproductiv = consum care nu are drept rezultat producerea de noi bunuri materiale. Bunuri (sau mărfuri) de larg consum = produse ale industriei ușoare sau alimentare destinate consumației individuale. 2. Cantitate de materiale, materii prime, combustibil sau energie folosite pentru a realiza un produs tehnic, o lucrare etc. ◊ Consum specific = cantitate de combustibil, de material și de energie consumată într-o unitate de timp pentru executarea unui produs, a unei operații etc. – Din consuma1 (derivat regresiv). DOOM
consúm s. n., pl. consúmuri
consumând
CONSUMÁ2, consúm, vb. I. 1. Tranz. A nimici, a mistui, a distruge un lucru. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) istovi, a (se) epuiza, a (se) slei (de puteri), a (se) uza. – Din fr. consumer, lat. consumere. DOOM
consumá (a ~) (a întrebuința, a distruge) vb., ind. prez. 3 consúmă
consumând
CONSUMÁ1, consúm, vb. I. Tranz. A întrebuința, a folosi ceva pentru satisfacerea unor trebuințe proprii, pentru a obține alte produse etc. ♦ A întrebuința ca hrană; a mânca. – Din fr. consommer. DOOM
consumá (a ~) (a întrebuința, a distruge) vb., ind. prez. 3 consúmă
consumînd
CONSUMÁ2, consúm, vb. I. 1. Tranz. A nimici, a mistui, a distruge un lucru. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) istovi, a (se) epuiza, a (se) slei (de puteri), a (se) uza. – Din fr. consumer, lat. consumere. DOOM
consumá (a ~) (a întrebuința, a distruge) vb., ind. prez. 3 consúmă
consumînd
CONSUMÁ1, consúm, vb. I. Tranz. A întrebuința, a folosi ceva pentru satisfacerea unor trebuințe proprii, pentru a obține alte produse etc. ♦ A întrebuința ca hrană; a mânca. – Din fr. consommer. DOOM
consumá (a ~) (a întrebuința, a distruge) vb., ind. prez. 3 consúmă
consumări
CONSUMÁRE1, consumări, s. f. Acțiunea de a consuma1 și rezultatul ei; consumație. – V. consuma1. DOOM
consumáre s. f., g.-d. art. consumắrii; pl. consumắri
consumări
CONSUMÁRE2, consumări, s. f. Acțiunea de a (se) consuma2 și rezultatul ei; sleire, epuizare; nimicire, distrugere. – V. consuma2. DOOM
consumáre s. f., g.-d. art. consumắrii; pl. consumắri
consumării
CONSUMÁRE1, consumări, s. f. Acțiunea de a consuma1 și rezultatul ei; consumație. – V. consuma1. DOOM
consumáre s. f., g.-d. art. consumắrii; pl. consumắri
consumării
CONSUMÁRE2, consumări, s. f. Acțiunea de a (se) consuma2 și rezultatul ei; sleire, epuizare; nimicire, distrugere. – V. consuma2. DOOM
consumáre s. f., g.-d. art. consumắrii; pl. consumắri
consumările
CONSUMÁRE1, consumări, s. f. Acțiunea de a consuma1 și rezultatul ei; consumație. – V. consuma1. DOOM
consumáre s. f., g.-d. art. consumắrii; pl. consumắri
consumările
CONSUMÁRE2, consumări, s. f. Acțiunea de a (se) consuma2 și rezultatul ei; sleire, epuizare; nimicire, distrugere. – V. consuma2. DOOM
consumáre s. f., g.-d. art. consumắrii; pl. consumắri
consumărilor
CONSUMÁRE1, consumări, s. f. Acțiunea de a consuma1 și rezultatul ei; consumație. – V. consuma1. DOOM
consumáre s. f., g.-d. art. consumắrii; pl. consumắri
consumărilor
CONSUMÁRE2, consumări, s. f. Acțiunea de a (se) consuma2 și rezultatul ei; sleire, epuizare; nimicire, distrugere. – V. consuma2. DOOM
consumáre s. f., g.-d. art. consumắrii; pl. consumắri
consun
CONSUNÁ, consún, vb. I. Intranz. A produce o consonanță. – Din fr. consonner (după suna). DOOM
consuná (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 consúnă
consuna
CONSUNÁ, consún, vb. I. Intranz. A produce o consonanță. – Din fr. consonner (după suna). DOOM
consuná (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 consúnă
consunai
CONSUNÁ, consún, vb. I. Intranz. A produce o consonanță. – Din fr. consonner (după suna). DOOM
consuná (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 consúnă
consunam
CONSUNÁ, consún, vb. I. Intranz. A produce o consonanță. – Din fr. consonner (după suna). DOOM
consuná (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 consúnă
consunare
CONSUNÁ, consún, vb. I. Intranz. A produce o consonanță. – Din fr. consonner (după suna). DOOM
consuná (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 consúnă
consunare
CONSUNÁ, consún, vb. I. Intranz. A produce o consonanță. – Din fr. consonner (după suna).
consunară
CONSUNÁ, consún, vb. I. Intranz. A produce o consonanță. – Din fr. consonner (după suna). DOOM
consuná (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 consúnă
consunarăm
CONSUNÁ, consún, vb. I. Intranz. A produce o consonanță. – Din fr. consonner (după suna). DOOM
consuná (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 consúnă
consunarăți
CONSUNÁ, consún, vb. I. Intranz. A produce o consonanță. – Din fr. consonner (după suna). DOOM
consuná (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 consúnă
consunase
CONSUNÁ, consún, vb. I. Intranz. A produce o consonanță. – Din fr. consonner (după suna). DOOM
consuná (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 consúnă
consunasem
CONSUNÁ, consún, vb. I. Intranz. A produce o consonanță. – Din fr. consonner (după suna). DOOM
consuná (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 consúnă
consunaseră
CONSUNÁ, consún, vb. I. Intranz. A produce o consonanță. – Din fr. consonner (după suna). DOOM
consuná (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 consúnă
consunaserăm
CONSUNÁ, consún, vb. I. Intranz. A produce o consonanță. – Din fr. consonner (după suna). DOOM
consuná (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 consúnă
consunaserăți
CONSUNÁ, consún, vb. I. Intranz. A produce o consonanță. – Din fr. consonner (după suna). DOOM
consuná (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 consúnă
consunaseși
CONSUNÁ, consún, vb. I. Intranz. A produce o consonanță. – Din fr. consonner (după suna). DOOM
consuná (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 consúnă
consunaseți
CONSUNÁ, consún, vb. I. Intranz. A produce o consonanță. – Din fr. consonner (după suna). DOOM
consuná (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 consúnă
consunat
CONSUNÁ, consún, vb. I. Intranz. A produce o consonanță. – Din fr. consonner (după suna). DOOM
consuná (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 consúnă
consunau
CONSUNÁ, consún, vb. I. Intranz. A produce o consonanță. – Din fr. consonner (după suna). DOOM
consuná (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 consúnă
consunași
CONSUNÁ, consún, vb. I. Intranz. A produce o consonanță. – Din fr. consonner (după suna). DOOM
consuná (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 consúnă
consunați
CONSUNÁ, consún, vb. I. Intranz. A produce o consonanță. – Din fr. consonner (după suna). DOOM
consuná (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 consúnă
consune
CONSUNÁ, consún, vb. I. Intranz. A produce o consonanță. – Din fr. consonner (după suna). DOOM
consuná (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 consúnă
consuni
CONSUNÁ, consún, vb. I. Intranz. A produce o consonanță. – Din fr. consonner (după suna). DOOM
consuná (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 consúnă
consunând
CONSUNÁ, consún, vb. I. Intranz. A produce o consonanță. – Din fr. consonner (după suna). DOOM
consuná (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 consúnă
consunînd
CONSUNÁ, consún, vb. I. Intranz. A produce o consonanță. – Din fr. consonner (după suna). DOOM
consuná (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 consúnă
consus
Consus, veche divinitate romană, cu atribute obscure.
consângean
CONSÂNGEÁN, -Ă, consângeni, -e, adj. Consangvin. – Din fr. consanguin, lat. consanguineus (după sânge). DOOM
consângeán (rar) adj. m., pl. consângéni; f. consângeánă, pl. consângéne
consângeana
CONSÂNGEÁN, -Ă, consângeni, -e, adj. Consangvin. – Din fr. consanguin, lat. consanguineus (după sânge). DOOM
consângeán (rar) adj. m., pl. consângéni; f. consângeánă, pl. consângéne
consângeanul
CONSÂNGEÁN, -Ă, consângeni, -e, adj. Consangvin. – Din fr. consanguin, lat. consanguineus (după sânge). DOOM
consângeán (rar) adj. m., pl. consângéni; f. consângeánă, pl. consângéne
consângeanului
CONSÂNGEÁN, -Ă, consângeni, -e, adj. Consangvin. – Din fr. consanguin, lat. consanguineus (după sânge). DOOM
consângeán (rar) adj. m., pl. consângéni; f. consângeánă, pl. consângéne
consângene
CONSÂNGEÁN, -Ă, consângeni, -e, adj. Consangvin. – Din fr. consanguin, lat. consanguineus (după sânge). DOOM
consângeán (rar) adj. m., pl. consângéni; f. consângeánă, pl. consângéne
consângenei
CONSÂNGEÁN, -Ă, consângeni, -e, adj. Consangvin. – Din fr. consanguin, lat. consanguineus (după sânge). DOOM
consângeán (rar) adj. m., pl. consângéni; f. consângeánă, pl. consângéne
consângenele
CONSÂNGEÁN, -Ă, consângeni, -e, adj. Consangvin. – Din fr. consanguin, lat. consanguineus (după sânge). DOOM
consângeán (rar) adj. m., pl. consângéni; f. consângeánă, pl. consângéne
consângenelor
CONSÂNGEÁN, -Ă, consângeni, -e, adj. Consangvin. – Din fr. consanguin, lat. consanguineus (după sânge). DOOM
consângeán (rar) adj. m., pl. consângéni; f. consângeánă, pl. consângéne
consângeni
CONSÂNGEÁN, -Ă, consângeni, -e, adj. Consangvin. – Din fr. consanguin, lat. consanguineus (după sânge). DOOM
consângeán (rar) adj. m., pl. consângéni; f. consângeánă, pl. consângéne
consângenii
CONSÂNGEÁN, -Ă, consângeni, -e, adj. Consangvin. – Din fr. consanguin, lat. consanguineus (după sânge). DOOM
consângeán (rar) adj. m., pl. consângéni; f. consângeánă, pl. consângéne
consângenilor
CONSÂNGEÁN, -Ă, consângeni, -e, adj. Consangvin. – Din fr. consanguin, lat. consanguineus (după sânge). DOOM
consângeán (rar) adj. m., pl. consângéni; f. consângeánă, pl. consângéne
consîngean
CONSÂNGEÁN, -Ă, consângeni, -e, adj. Consangvin. – Din fr. consanguin, lat. consanguineus (după sânge). DOOM
consângeán (rar) adj. m., pl. consângéni; f. consângeánă, pl. consângéne
consîngeana
CONSÂNGEÁN, -Ă, consângeni, -e, adj. Consangvin. – Din fr. consanguin, lat. consanguineus (după sânge). DOOM
consângeán (rar) adj. m., pl. consângéni; f. consângeánă, pl. consângéne
consîngeanul
CONSÂNGEÁN, -Ă, consângeni, -e, adj. Consangvin. – Din fr. consanguin, lat. consanguineus (după sânge). DOOM
consângeán (rar) adj. m., pl. consângéni; f. consângeánă, pl. consângéne
consîngeanului
CONSÂNGEÁN, -Ă, consângeni, -e, adj. Consangvin. – Din fr. consanguin, lat. consanguineus (după sânge). DOOM
consângeán (rar) adj. m., pl. consângéni; f. consângeánă, pl. consângéne
consîngene
CONSÂNGEÁN, -Ă, consângeni, -e, adj. Consangvin. – Din fr. consanguin, lat. consanguineus (după sânge). DOOM
consângeán (rar) adj. m., pl. consângéni; f. consângeánă, pl. consângéne
consîngenei
CONSÂNGEÁN, -Ă, consângeni, -e, adj. Consangvin. – Din fr. consanguin, lat. consanguineus (după sânge). DOOM
consângeán (rar) adj. m., pl. consângéni; f. consângeánă, pl. consângéne
consîngenele
CONSÂNGEÁN, -Ă, consângeni, -e, adj. Consangvin. – Din fr. consanguin, lat. consanguineus (după sânge). DOOM
consângeán (rar) adj. m., pl. consângéni; f. consângeánă, pl. consângéne
consîngenelor
CONSÂNGEÁN, -Ă, consângeni, -e, adj. Consangvin. – Din fr. consanguin, lat. consanguineus (după sânge). DOOM
consângeán (rar) adj. m., pl. consângéni; f. consângeánă, pl. consângéne
consîngeni
CONSÂNGEÁN, -Ă, consângeni, -e, adj. Consangvin. – Din fr. consanguin, lat. consanguineus (după sânge). DOOM
consângeán (rar) adj. m., pl. consângéni; f. consângeánă, pl. consângéne
consîngenii
CONSÂNGEÁN, -Ă, consângeni, -e, adj. Consangvin. – Din fr. consanguin, lat. consanguineus (după sânge). DOOM
consângeán (rar) adj. m., pl. consângéni; f. consângeánă, pl. consângéne
consîngenilor
CONSÂNGEÁN, -Ă, consângeni, -e, adj. Consangvin. – Din fr. consanguin, lat. consanguineus (după sânge). DOOM
consângeán (rar) adj. m., pl. consângéni; f. consângeánă, pl. consângéne
consătean
CONSĂTEÁN, -Ă, consăteni, -e, s. m. și f. Persoană care locuiește sau este originară din același sat cu altă persoană, considerată în raport cu aceasta. – Con1- + sătean. DOOM
consăteánă (rar) s. f., g.-d. art. consăténei; pl. consăténe
consăteana
CONSĂTEÁN, -Ă, consăteni, -e, s. m. și f. Persoană care locuiește sau este originară din același sat cu altă persoană, considerată în raport cu aceasta. – Con1- + sătean. DOOM
consăteánă (rar) s. f., g.-d. art. consăténei; pl. consăténe
consăteanul
CONSĂTEÁN, -Ă, consăteni, -e, s. m. și f. Persoană care locuiește sau este originară din același sat cu altă persoană, considerată în raport cu aceasta. – Con1- + sătean. DOOM
consăteánă (rar) s. f., g.-d. art. consăténei; pl. consăténe
consăteanului
CONSĂTEÁN, -Ă, consăteni, -e, s. m. și f. Persoană care locuiește sau este originară din același sat cu altă persoană, considerată în raport cu aceasta. – Con1- + sătean. DOOM
consăteánă (rar) s. f., g.-d. art. consăténei; pl. consăténe
consătene
CONSĂTEÁN, -Ă, consăteni, -e, s. m. și f. Persoană care locuiește sau este originară din același sat cu altă persoană, considerată în raport cu aceasta. – Con1- + sătean. DOOM
consăteánă (rar) s. f., g.-d. art. consăténei; pl. consăténe
consătenei
CONSĂTEÁN, -Ă, consăteni, -e, s. m. și f. Persoană care locuiește sau este originară din același sat cu altă persoană, considerată în raport cu aceasta. – Con1- + sătean. DOOM
consăteánă (rar) s. f., g.-d. art. consăténei; pl. consăténe
consătenele
CONSĂTEÁN, -Ă, consăteni, -e, s. m. și f. Persoană care locuiește sau este originară din același sat cu altă persoană, considerată în raport cu aceasta. – Con1- + sătean. DOOM
consăteánă (rar) s. f., g.-d. art. consăténei; pl. consăténe
consătenelor
CONSĂTEÁN, -Ă, consăteni, -e, s. m. și f. Persoană care locuiește sau este originară din același sat cu altă persoană, considerată în raport cu aceasta. – Con1- + sătean. DOOM
consăteánă (rar) s. f., g.-d. art. consăténei; pl. consăténe
consăteni
CONSĂTEÁN, -Ă, consăteni, -e, s. m. și f. Persoană care locuiește sau este originară din același sat cu altă persoană, considerată în raport cu aceasta. – Con1- + sătean. DOOM
consăteánă (rar) s. f., g.-d. art. consăténei; pl. consăténe
consătenii
CONSĂTEÁN, -Ă, consăteni, -e, s. m. și f. Persoană care locuiește sau este originară din același sat cu altă persoană, considerată în raport cu aceasta. – Con1- + sătean. DOOM
consăteánă (rar) s. f., g.-d. art. consăténei; pl. consăténe
consătenilor
CONSĂTEÁN, -Ă, consăteni, -e, s. m. și f. Persoană care locuiește sau este originară din același sat cu altă persoană, considerată în raport cu aceasta. – Con1- + sătean. DOOM
consăteánă (rar) s. f., g.-d. art. consăténei; pl. consăténe
cont
CONT, conturi, s. n. 1. Instrument fundamental de stocare a datelor contabile, care exprimă valoric, în ordine cronologică și sistematică, existența și mișcările unui anumit mijloc economic pe o perioadă de timp determinată. ◊ Cont bancar = cont deschis la o bancă pe numele unui client. ♦ Evidența acestor operații. 2. (În expr.) A trece la (sau în) cont = a înscrie la rubrica datoriilor o notă. A cere (cuiva) cont = a trage (pe cineva) la răspundere pentru cele spuse sau făcute. A da (cuiva) cont = a da (cuiva) lămuriri asupra faptelor sau intențiilor sale; a se justifica. A ține cont (de ceva) = a avea în vedere, a lua în considerare. Pe cont propriu = pe propria răspundere, în mod independent. În contul (cuiva sau a ceva) = pentru (cineva sau ceva), pe seama (cuiva sau a ceva). – Din fr. compte, it. conto. Cf. germ. Konto. DOOM
cont s. n., pl. cónturi
conta
CONTÁ, contez, vb. I. Intranz. 1. A se încrede în cineva, a se bizui pe cineva sau pe ceva. 2. A reprezenta o valoare, a avea însemnătate. – Din fr. compter, it. contare. DOOM
contá (a ~) vb., ind. prez. 3 conteáză
contabil
CONTÁBIL, -Ă, contabili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de contabilitate, privitor la contabilitate; contabilicesc. 2. S. m. și f. Specialist în contabilitate. – Din fr. comptable, it. contabile. DOOM
contábil adj. m., s. m., pl. contábili; adj. f., s. f. contábilă, pl. contábile
contabil
CONTÁBIL, -Ă, contabili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de contabilitate, privitor la contabilitate; contabilicesc. 2. S. m. și f. Specialist în contabilitate. – Din fr. comptable, it. contabile. DOOM
contábil adj. m., s. m., pl. contábili; adj. f., s. f. contábilă, pl. contábile
contabila
CONTÁBIL, -Ă, contabili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de contabilitate, privitor la contabilitate; contabilicesc. 2. S. m. și f. Specialist în contabilitate. – Din fr. comptable, it. contabile. DOOM
contábil adj. m., s. m., pl. contábili; adj. f., s. f. contábilă, pl. contábile
contabila
CONTÁBIL, -Ă, contabili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de contabilitate, privitor la contabilitate; contabilicesc. 2. S. m. și f. Specialist în contabilitate. – Din fr. comptable, it. contabile. DOOM
contábil adj. m., s. m., pl. contábili; adj. f., s. f. contábilă, pl. contábile
contabile
CONTÁBIL, -Ă, contabili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de contabilitate, privitor la contabilitate; contabilicesc. 2. S. m. și f. Specialist în contabilitate. – Din fr. comptable, it. contabile. DOOM
contábil adj. m., s. m., pl. contábili; adj. f., s. f. contábilă, pl. contábile
contabile
CONTÁBIL, -Ă, contabili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de contabilitate, privitor la contabilitate; contabilicesc. 2. S. m. și f. Specialist în contabilitate. – Din fr. comptable, it. contabile. DOOM
contábil adj. m., s. m., pl. contábili; adj. f., s. f. contábilă, pl. contábile
contabile
CONTÁBIL, -Ă, contabili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de contabilitate, privitor la contabilitate; contabilicesc. 2. S. m. și f. Specialist în contabilitate. – Din fr. comptable, it. contabile. DOOM
contábil adj. m., s. m., pl. contábili; adj. f., s. f. contábilă, pl. contábile
contabilei
CONTÁBIL, -Ă, contabili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de contabilitate, privitor la contabilitate; contabilicesc. 2. S. m. și f. Specialist în contabilitate. – Din fr. comptable, it. contabile. DOOM
contábil adj. m., s. m., pl. contábili; adj. f., s. f. contábilă, pl. contábile
contabilei
CONTÁBIL, -Ă, contabili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de contabilitate, privitor la contabilitate; contabilicesc. 2. S. m. și f. Specialist în contabilitate. – Din fr. comptable, it. contabile. DOOM
contábil adj. m., s. m., pl. contábili; adj. f., s. f. contábilă, pl. contábile
contabilele
CONTÁBIL, -Ă, contabili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de contabilitate, privitor la contabilitate; contabilicesc. 2. S. m. și f. Specialist în contabilitate. – Din fr. comptable, it. contabile. DOOM
contábil adj. m., s. m., pl. contábili; adj. f., s. f. contábilă, pl. contábile
contabilele
CONTÁBIL, -Ă, contabili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de contabilitate, privitor la contabilitate; contabilicesc. 2. S. m. și f. Specialist în contabilitate. – Din fr. comptable, it. contabile. DOOM
contábil adj. m., s. m., pl. contábili; adj. f., s. f. contábilă, pl. contábile
contabilelor
CONTÁBIL, -Ă, contabili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de contabilitate, privitor la contabilitate; contabilicesc. 2. S. m. și f. Specialist în contabilitate. – Din fr. comptable, it. contabile. DOOM
contábil adj. m., s. m., pl. contábili; adj. f., s. f. contábilă, pl. contábile
contabilelor
CONTÁBIL, -Ă, contabili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de contabilitate, privitor la contabilitate; contabilicesc. 2. S. m. și f. Specialist în contabilitate. – Din fr. comptable, it. contabile. DOOM
contábil adj. m., s. m., pl. contábili; adj. f., s. f. contábilă, pl. contábile
contabili
CONTÁBIL, -Ă, contabili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de contabilitate, privitor la contabilitate; contabilicesc. 2. S. m. și f. Specialist în contabilitate. – Din fr. comptable, it. contabile. DOOM
contábil adj. m., s. m., pl. contábili; adj. f., s. f. contábilă, pl. contábile
contabili
CONTÁBIL, -Ă, contabili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de contabilitate, privitor la contabilitate; contabilicesc. 2. S. m. și f. Specialist în contabilitate. – Din fr. comptable, it. contabile. DOOM
contábil adj. m., s. m., pl. contábili; adj. f., s. f. contábilă, pl. contábile
contabiliceasca
CONTABILICÉSC, -EÁSCĂ, contabilicești, adj. Contabil (1). – Contabil + suf. -icesc. DOOM
contabilicésc (înv.) adj. m., f. contabiliceáscă; pl. m. și f. contabilicéști
contabilicesc
CONTABILICÉSC, -EÁSCĂ, contabilicești, adj. Contabil (1). – Contabil + suf. -icesc. DOOM
contabilicésc (înv.) adj. m., f. contabiliceáscă; pl. m. și f. contabilicéști
contabilicescul
CONTABILICÉSC, -EÁSCĂ, contabilicești, adj. Contabil (1). – Contabil + suf. -icesc. DOOM
contabilicésc (înv.) adj. m., f. contabiliceáscă; pl. m. și f. contabilicéști
contabilicescului
CONTABILICÉSC, -EÁSCĂ, contabilicești, adj. Contabil (1). – Contabil + suf. -icesc. DOOM
contabilicésc (înv.) adj. m., f. contabiliceáscă; pl. m. și f. contabilicéști
contabilicești
CONTABILICÉSC, -EÁSCĂ, contabilicești, adj. Contabil (1). – Contabil + suf. -icesc. DOOM
contabilicésc (înv.) adj. m., f. contabiliceáscă; pl. m. și f. contabilicéști
contabiliceștii
CONTABILICÉSC, -EÁSCĂ, contabilicești, adj. Contabil (1). – Contabil + suf. -icesc. DOOM
contabilicésc (înv.) adj. m., f. contabiliceáscă; pl. m. și f. contabilicéști
contabiliceștile
CONTABILICÉSC, -EÁSCĂ, contabilicești, adj. Contabil (1). – Contabil + suf. -icesc. DOOM
contabilicésc (înv.) adj. m., f. contabiliceáscă; pl. m. și f. contabilicéști
contabiliceștilor
CONTABILICÉSC, -EÁSCĂ, contabilicești, adj. Contabil (1). – Contabil + suf. -icesc. DOOM
contabilicésc (înv.) adj. m., f. contabiliceáscă; pl. m. și f. contabilicéști
contabilii
CONTÁBIL, -Ă, contabili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de contabilitate, privitor la contabilitate; contabilicesc. 2. S. m. și f. Specialist în contabilitate. – Din fr. comptable, it. contabile. DOOM
contábil adj. m., s. m., pl. contábili; adj. f., s. f. contábilă, pl. contábile
contabilii
CONTÁBIL, -Ă, contabili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de contabilitate, privitor la contabilitate; contabilicesc. 2. S. m. și f. Specialist în contabilitate. – Din fr. comptable, it. contabile. DOOM
contábil adj. m., s. m., pl. contábili; adj. f., s. f. contábilă, pl. contábile
contabililor
CONTÁBIL, -Ă, contabili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de contabilitate, privitor la contabilitate; contabilicesc. 2. S. m. și f. Specialist în contabilitate. – Din fr. comptable, it. contabile. DOOM
contábil adj. m., s. m., pl. contábili; adj. f., s. f. contábilă, pl. contábile
contabililor
CONTÁBIL, -Ă, contabili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de contabilitate, privitor la contabilitate; contabilicesc. 2. S. m. și f. Specialist în contabilitate. – Din fr. comptable, it. contabile. DOOM
contábil adj. m., s. m., pl. contábili; adj. f., s. f. contábilă, pl. contábile
contabilitate
CONTABILITÁTE, contabilități, s. f. 1. Ansamblul operațiilor de înregistrare, pe baza unor norme și reguli speciale, a mișcării fondurilor și materialelor într-o unitate economică; evidență contabilă. ♦ Secție, birou într-o unitate economică unde se fac aceste lucrări de contabilitate (1). 2. Știință care se ocupă cu teoria acestor operații. – Din fr. comptabilité. DOOM
contabilitáte s. f., g.-d. art. contabilitắții; pl. contabilitắți
contabilitatea
CONTABILITÁTE, contabilități, s. f. 1. Ansamblul operațiilor de înregistrare, pe baza unor norme și reguli speciale, a mișcării fondurilor și materialelor într-o unitate economică; evidență contabilă. ♦ Secție, birou într-o unitate economică unde se fac aceste lucrări de contabilitate (1). 2. Știință care se ocupă cu teoria acestor operații. – Din fr. comptabilité. DOOM
contabilitáte s. f., g.-d. art. contabilitắții; pl. contabilitắți
contabilități
CONTABILITÁTE, contabilități, s. f. 1. Ansamblul operațiilor de înregistrare, pe baza unor norme și reguli speciale, a mișcării fondurilor și materialelor într-o unitate economică; evidență contabilă. ♦ Secție, birou într-o unitate economică unde se fac aceste lucrări de contabilitate (1). 2. Știință care se ocupă cu teoria acestor operații. – Din fr. comptabilité. DOOM
contabilitáte s. f., g.-d. art. contabilitắții; pl. contabilitắți
contabilității
CONTABILITÁTE, contabilități, s. f. 1. Ansamblul operațiilor de înregistrare, pe baza unor norme și reguli speciale, a mișcării fondurilor și materialelor într-o unitate economică; evidență contabilă. ♦ Secție, birou într-o unitate economică unde se fac aceste lucrări de contabilitate (1). 2. Știință care se ocupă cu teoria acestor operații. – Din fr. comptabilité. DOOM
contabilitáte s. f., g.-d. art. contabilitắții; pl. contabilitắți
contabilitățile
CONTABILITÁTE, contabilități, s. f. 1. Ansamblul operațiilor de înregistrare, pe baza unor norme și reguli speciale, a mișcării fondurilor și materialelor într-o unitate economică; evidență contabilă. ♦ Secție, birou într-o unitate economică unde se fac aceste lucrări de contabilitate (1). 2. Știință care se ocupă cu teoria acestor operații. – Din fr. comptabilité. DOOM
contabilitáte s. f., g.-d. art. contabilitắții; pl. contabilitắți
contabilităților
CONTABILITÁTE, contabilități, s. f. 1. Ansamblul operațiilor de înregistrare, pe baza unor norme și reguli speciale, a mișcării fondurilor și materialelor într-o unitate economică; evidență contabilă. ♦ Secție, birou într-o unitate economică unde se fac aceste lucrări de contabilitate (1). 2. Știință care se ocupă cu teoria acestor operații. – Din fr. comptabilité. DOOM
contabilitáte s. f., g.-d. art. contabilitắții; pl. contabilitắți
contabiliza
CONTABILIZÁ, contabilizez, vb. I. Tranz. A înregistra o operație economică sau financiară în conturi (1). – Din fr. comptabiliser. DOOM
contabilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 contabilizeáză
contabilizai
CONTABILIZÁ, contabilizez, vb. I. Tranz. A înregistra o operație economică sau financiară în conturi (1). – Din fr. comptabiliser. DOOM
contabilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 contabilizeáză
contabilizam
CONTABILIZÁ, contabilizez, vb. I. Tranz. A înregistra o operație economică sau financiară în conturi (1). – Din fr. comptabiliser. DOOM
contabilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 contabilizeáză
contabilizare
CONTABILIZÁ, contabilizez, vb. I. Tranz. A înregistra o operație economică sau financiară în conturi (1). – Din fr. comptabiliser. DOOM
contabilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 contabilizeáză
contabilizare
CONTABILIZÁRE s. f. Acțiunea de a contabiliza și rezultatul ei. – V. contabiliza. DOOM
contabilizáre s. f., g.-d. art. contabilizắrii
contabilizarea
CONTABILIZÁRE s. f. Acțiunea de a contabiliza și rezultatul ei. – V. contabiliza. DOOM
contabilizáre s. f., g.-d. art. contabilizắrii
contabilizară
CONTABILIZÁ, contabilizez, vb. I. Tranz. A înregistra o operație economică sau financiară în conturi (1). – Din fr. comptabiliser. DOOM
contabilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 contabilizeáză
contabilizarăm
CONTABILIZÁ, contabilizez, vb. I. Tranz. A înregistra o operație economică sau financiară în conturi (1). – Din fr. comptabiliser. DOOM
contabilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 contabilizeáză
contabilizarăți
CONTABILIZÁ, contabilizez, vb. I. Tranz. A înregistra o operație economică sau financiară în conturi (1). – Din fr. comptabiliser. DOOM
contabilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 contabilizeáză
contabilizase
CONTABILIZÁ, contabilizez, vb. I. Tranz. A înregistra o operație economică sau financiară în conturi (1). – Din fr. comptabiliser. DOOM
contabilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 contabilizeáză
contabilizasem
CONTABILIZÁ, contabilizez, vb. I. Tranz. A înregistra o operație economică sau financiară în conturi (1). – Din fr. comptabiliser. DOOM
contabilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 contabilizeáză
contabilizaseră
CONTABILIZÁ, contabilizez, vb. I. Tranz. A înregistra o operație economică sau financiară în conturi (1). – Din fr. comptabiliser. DOOM
contabilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 contabilizeáză
contabilizaserăm
CONTABILIZÁ, contabilizez, vb. I. Tranz. A înregistra o operație economică sau financiară în conturi (1). – Din fr. comptabiliser. DOOM
contabilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 contabilizeáză
contabilizaserăți
CONTABILIZÁ, contabilizez, vb. I. Tranz. A înregistra o operație economică sau financiară în conturi (1). – Din fr. comptabiliser. DOOM
contabilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 contabilizeáză
contabilizaseși
CONTABILIZÁ, contabilizez, vb. I. Tranz. A înregistra o operație economică sau financiară în conturi (1). – Din fr. comptabiliser. DOOM
contabilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 contabilizeáză
contabilizaseți
CONTABILIZÁ, contabilizez, vb. I. Tranz. A înregistra o operație economică sau financiară în conturi (1). – Din fr. comptabiliser. DOOM
contabilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 contabilizeáză
contabilizat
CONTABILIZÁ, contabilizez, vb. I. Tranz. A înregistra o operație economică sau financiară în conturi (1). – Din fr. comptabiliser. DOOM
contabilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 contabilizeáză
contabilizat
CONTABILIZÁ, contabilizez, vb. I. Tranz. A înregistra o operație economică sau financiară în conturi (1); a opera într-un cont. – Din fr. comptabiliser.
contabilizau
CONTABILIZÁ, contabilizez, vb. I. Tranz. A înregistra o operație economică sau financiară în conturi (1). – Din fr. comptabiliser. DOOM
contabilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 contabilizeáză
contabilizași
CONTABILIZÁ, contabilizez, vb. I. Tranz. A înregistra o operație economică sau financiară în conturi (1). – Din fr. comptabiliser. DOOM
contabilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 contabilizeáză
contabilizați
CONTABILIZÁ, contabilizez, vb. I. Tranz. A înregistra o operație economică sau financiară în conturi (1). – Din fr. comptabiliser. DOOM
contabilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 contabilizeáză
contabilizează
CONTABILIZÁ, contabilizez, vb. I. Tranz. A înregistra o operație economică sau financiară în conturi (1). – Din fr. comptabiliser. DOOM
contabilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 contabilizeáză
contabilizez
CONTABILIZÁ, contabilizez, vb. I. Tranz. A înregistra o operație economică sau financiară în conturi (1). – Din fr. comptabiliser. DOOM
contabilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 contabilizeáză
contabilizeze
CONTABILIZÁ, contabilizez, vb. I. Tranz. A înregistra o operație economică sau financiară în conturi (1). – Din fr. comptabiliser. DOOM
contabilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 contabilizeáză
contabilizezi
CONTABILIZÁ, contabilizez, vb. I. Tranz. A înregistra o operație economică sau financiară în conturi (1). – Din fr. comptabiliser. DOOM
contabilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 contabilizeáză
contabilizând
CONTABILIZÁ, contabilizez, vb. I. Tranz. A înregistra o operație economică sau financiară în conturi (1). – Din fr. comptabiliser. DOOM
contabilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 contabilizeáză
contabilizînd
CONTABILIZÁ, contabilizez, vb. I. Tranz. A înregistra o operație economică sau financiară în conturi (1). – Din fr. comptabiliser. DOOM
contabilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 contabilizeáză
contabilizări
CONTABILIZÁRE s. f. Acțiunea de a contabiliza și rezultatul ei. – V. contabiliza. DOOM
contabilizáre s. f., g.-d. art. contabilizắrii
contabilizării
CONTABILIZÁRE s. f. Acțiunea de a contabiliza și rezultatul ei. – V. contabiliza. DOOM
contabilizáre s. f., g.-d. art. contabilizắrii
contabilizările
CONTABILIZÁRE s. f. Acțiunea de a contabiliza și rezultatul ei. – V. contabiliza. DOOM
contabilizáre s. f., g.-d. art. contabilizắrii
contabilizărilor
CONTABILIZÁRE s. f. Acțiunea de a contabiliza și rezultatul ei. – V. contabiliza. DOOM
contabilizáre s. f., g.-d. art. contabilizắrii
contabilo
CONTÁBIL, -Ă, contabili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de contabilitate, privitor la contabilitate; contabilicesc. 2. S. m. și f. Specialist în contabilitate. – Din fr. comptable, it. contabile. DOOM
contábil adj. m., s. m., pl. contábili; adj. f., s. f. contábilă, pl. contábile
contabilo
CONTÁBIL, -Ă, contabili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de contabilitate, privitor la contabilitate; contabilicesc. 2. S. m. și f. Specialist în contabilitate. – Din fr. comptable, it. contabile. DOOM
contábil adj. m., s. m., pl. contábili; adj. f., s. f. contábilă, pl. contábile
contabilul
CONTÁBIL, -Ă, contabili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de contabilitate, privitor la contabilitate; contabilicesc. 2. S. m. și f. Specialist în contabilitate. – Din fr. comptable, it. contabile. DOOM
contábil adj. m., s. m., pl. contábili; adj. f., s. f. contábilă, pl. contábile
contabilul
CONTÁBIL, -Ă, contabili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de contabilitate, privitor la contabilitate; contabilicesc. 2. S. m. și f. Specialist în contabilitate. – Din fr. comptable, it. contabile. DOOM
contábil adj. m., s. m., pl. contábili; adj. f., s. f. contábilă, pl. contábile
contabilule
CONTÁBIL, -Ă, contabili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de contabilitate, privitor la contabilitate; contabilicesc. 2. S. m. și f. Specialist în contabilitate. – Din fr. comptable, it. contabile. DOOM
contábil adj. m., s. m., pl. contábili; adj. f., s. f. contábilă, pl. contábile
contabilule
CONTÁBIL, -Ă, contabili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de contabilitate, privitor la contabilitate; contabilicesc. 2. S. m. și f. Specialist în contabilitate. – Din fr. comptable, it. contabile. DOOM
contábil adj. m., s. m., pl. contábili; adj. f., s. f. contábilă, pl. contábile
contabilului
CONTÁBIL, -Ă, contabili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de contabilitate, privitor la contabilitate; contabilicesc. 2. S. m. și f. Specialist în contabilitate. – Din fr. comptable, it. contabile. DOOM
contábil adj. m., s. m., pl. contábili; adj. f., s. f. contábilă, pl. contábile
contabilului
CONTÁBIL, -Ă, contabili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de contabilitate, privitor la contabilitate; contabilicesc. 2. S. m. și f. Specialist în contabilitate. – Din fr. comptable, it. contabile. DOOM
contábil adj. m., s. m., pl. contábili; adj. f., s. f. contábilă, pl. contábile
contact
CONTÁCT, contacte, s. n. 1. Atingere directă, nemijlocită între două corpuri, două forțe, două energii etc. ◊ Expr. În contact cu... = în nemijlocită apropiere de..., în legătură strânsă cu... ♦ (Concr.) Piesă care servește la stabilirea unui contact (1). ◊ Contact electric = legătură electrică între două piese sau elemente conductoare, realizată prin atingere. 2. Apropiere între oameni; relație, legătură, comunicare. ♦ Persoană de legătură. ♦ (Și în sintagma contact sexual) Raport sexual. ◊ Expr. A lua contact (cu cineva) = a) a stabili o legătură (cu cineva); b) (Mil.) a ajunge în imediata apropiere a inamicului și a începe ostilitățile. – Din fr. contact, lat. contactus. DOOM
contáct s. n., pl. contácte
contact
CONTÁCT s.n. 1. Atingere, legătură între două corpuri, între două forțe etc. ♦ Piesă care folosește la deschiderea și închiderea unui circuit electric. 2. Apropiere între oameni; legătură, relație. ◊ A lua contact (cu cineva) = a ajunge în imediata apropiere a cuiva. [Pl. -te, -turi. / < fr. contact, cf. lat. contactus].
contacta
CONTACTÁ vb. I. tr. (Fam.) A lua contact, a stabili legătura cu cineva. [< fr. contacter].
contactai
CONTACTÁ vb. I. tr. (Fam.) A lua contact, a stabili legătura cu cineva. [< fr. contacter].
contactam
CONTACTÁ vb. I. tr. (Fam.) A lua contact, a stabili legătura cu cineva. [< fr. contacter].
contactare
CONTACTÁ vb. I. tr. (Fam.) A lua contact, a stabili legătura cu cineva. [< fr. contacter].
contactară
CONTACTÁ vb. I. tr. (Fam.) A lua contact, a stabili legătura cu cineva. [< fr. contacter].
contactarăm
CONTACTÁ vb. I. tr. (Fam.) A lua contact, a stabili legătura cu cineva. [< fr. contacter].
contactarăți
CONTACTÁ vb. I. tr. (Fam.) A lua contact, a stabili legătura cu cineva. [< fr. contacter].
contactase
CONTACTÁ vb. I. tr. (Fam.) A lua contact, a stabili legătura cu cineva. [< fr. contacter].
contactasem
CONTACTÁ vb. I. tr. (Fam.) A lua contact, a stabili legătura cu cineva. [< fr. contacter].
contactaseră
CONTACTÁ vb. I. tr. (Fam.) A lua contact, a stabili legătura cu cineva. [< fr. contacter].
contactaserăm
CONTACTÁ vb. I. tr. (Fam.) A lua contact, a stabili legătura cu cineva. [< fr. contacter].
contactaserăți
CONTACTÁ vb. I. tr. (Fam.) A lua contact, a stabili legătura cu cineva. [< fr. contacter].
contactaseși
CONTACTÁ vb. I. tr. (Fam.) A lua contact, a stabili legătura cu cineva. [< fr. contacter].
contactaseți
CONTACTÁ vb. I. tr. (Fam.) A lua contact, a stabili legătura cu cineva. [< fr. contacter].
contactat
CONTACTÁ vb. I. tr. (Fam.) A lua contact, a stabili legătura cu cineva. [< fr. contacter].
contactat
CONTACTÁ vb. I. tr. (Fam.) A lua contact, a stabili legătura cu cineva. [< fr. contacter].
contactau
CONTACTÁ vb. I. tr. (Fam.) A lua contact, a stabili legătura cu cineva. [< fr. contacter].
contactași
CONTACTÁ vb. I. tr. (Fam.) A lua contact, a stabili legătura cu cineva. [< fr. contacter].
contactați
CONTACTÁ vb. I. tr. (Fam.) A lua contact, a stabili legătura cu cineva. [< fr. contacter].
contacte
CONTÁCT, contacte, s. n. 1. Atingere directă, nemijlocită între două corpuri, două forțe, două energii etc. ◊ Expr. În contact cu... = în nemijlocită apropiere de..., în legătură strânsă cu... ♦ (Concr.) Piesă care servește la stabilirea unui contact (1). ◊ Contact electric = legătură electrică între două piese sau elemente conductoare, realizată prin atingere. 2. Apropiere între oameni; relație, legătură, comunicare. ♦ Persoană de legătură. ♦ (Și în sintagma contact sexual) Raport sexual. ◊ Expr. A lua contact (cu cineva) = a) a stabili o legătură (cu cineva); b) (Mil.) a ajunge în imediata apropiere a inamicului și a începe ostilitățile. – Din fr. contact, lat. contactus. DOOM
contáct s. n., pl. contácte
contactează
CONTACTÁ vb. I. tr. (Fam.) A lua contact, a stabili legătura cu cineva. [< fr. contacter].
contactele
CONTÁCT, contacte, s. n. 1. Atingere directă, nemijlocită între două corpuri, două forțe, două energii etc. ◊ Expr. În contact cu... = în nemijlocită apropiere de..., în legătură strânsă cu... ♦ (Concr.) Piesă care servește la stabilirea unui contact (1). ◊ Contact electric = legătură electrică între două piese sau elemente conductoare, realizată prin atingere. 2. Apropiere între oameni; relație, legătură, comunicare. ♦ Persoană de legătură. ♦ (Și în sintagma contact sexual) Raport sexual. ◊ Expr. A lua contact (cu cineva) = a) a stabili o legătură (cu cineva); b) (Mil.) a ajunge în imediata apropiere a inamicului și a începe ostilitățile. – Din fr. contact, lat. contactus. DOOM
contáct s. n., pl. contácte
contactelor
CONTÁCT, contacte, s. n. 1. Atingere directă, nemijlocită între două corpuri, două forțe, două energii etc. ◊ Expr. În contact cu... = în nemijlocită apropiere de..., în legătură strânsă cu... ♦ (Concr.) Piesă care servește la stabilirea unui contact (1). ◊ Contact electric = legătură electrică între două piese sau elemente conductoare, realizată prin atingere. 2. Apropiere între oameni; relație, legătură, comunicare. ♦ Persoană de legătură. ♦ (Și în sintagma contact sexual) Raport sexual. ◊ Expr. A lua contact (cu cineva) = a) a stabili o legătură (cu cineva); b) (Mil.) a ajunge în imediata apropiere a inamicului și a începe ostilitățile. – Din fr. contact, lat. contactus. DOOM
contáct s. n., pl. contácte
contactez
CONTACTÁ vb. I. tr. (Fam.) A lua contact, a stabili legătura cu cineva. [< fr. contacter].
contacteze
CONTACTÁ vb. I. tr. (Fam.) A lua contact, a stabili legătura cu cineva. [< fr. contacter].
contactezi
CONTACTÁ vb. I. tr. (Fam.) A lua contact, a stabili legătura cu cineva. [< fr. contacter].
contactoare
CONTACTÓR, contactoare, s. n. Întrerupător care închide un circuit electric sub acțiunea unei comenzi de la distanță, menținându-l închis numai atâta timp cât se exercită această comandă. – Din fr. contacteur. DOOM
contactór s. n., pl. contactoáre
contactoarele
CONTACTÓR, contactoare, s. n. Întrerupător care închide un circuit electric sub acțiunea unei comenzi de la distanță, menținându-l închis numai atâta timp cât se exercită această comandă. – Din fr. contacteur. DOOM
contactór s. n., pl. contactoáre
contactoarelor
CONTACTÓR, contactoare, s. n. Întrerupător care închide un circuit electric sub acțiunea unei comenzi de la distanță, menținându-l închis numai atâta timp cât se exercită această comandă. – Din fr. contacteur. DOOM
contactór s. n., pl. contactoáre
contactor
CONTACTÓR, contactoare, s. n. Întrerupător care închide un circuit electric sub acțiunea unei comenzi de la distanță, menținându-l închis numai atâta timp cât se exercită această comandă. – Din fr. contacteur. DOOM
contactór s. n., pl. contactoáre
contactorul
CONTACTÓR, contactoare, s. n. Întrerupător care închide un circuit electric sub acțiunea unei comenzi de la distanță, menținându-l închis numai atâta timp cât se exercită această comandă. – Din fr. contacteur. DOOM
contactór s. n., pl. contactoáre
contactorului
CONTACTÓR, contactoare, s. n. Întrerupător care închide un circuit electric sub acțiunea unei comenzi de la distanță, menținându-l închis numai atâta timp cât se exercită această comandă. – Din fr. contacteur. DOOM
contactór s. n., pl. contactoáre
contactul
CONTÁCT, contacte, s. n. 1. Atingere directă, nemijlocită între două corpuri, două forțe, două energii etc. ◊ Expr. În contact cu... = în nemijlocită apropiere de..., în legătură strânsă cu... ♦ (Concr.) Piesă care servește la stabilirea unui contact (1). ◊ Contact electric = legătură electrică între două piese sau elemente conductoare, realizată prin atingere. 2. Apropiere între oameni; relație, legătură, comunicare. ♦ Persoană de legătură. ♦ (Și în sintagma contact sexual) Raport sexual. ◊ Expr. A lua contact (cu cineva) = a) a stabili o legătură (cu cineva); b) (Mil.) a ajunge în imediata apropiere a inamicului și a începe ostilitățile. – Din fr. contact, lat. contactus. DOOM
contáct s. n., pl. contácte
contactului
CONTÁCT, contacte, s. n. 1. Atingere directă, nemijlocită între două corpuri, două forțe, două energii etc. ◊ Expr. În contact cu... = în nemijlocită apropiere de..., în legătură strânsă cu... ♦ (Concr.) Piesă care servește la stabilirea unui contact (1). ◊ Contact electric = legătură electrică între două piese sau elemente conductoare, realizată prin atingere. 2. Apropiere între oameni; relație, legătură, comunicare. ♦ Persoană de legătură. ♦ (Și în sintagma contact sexual) Raport sexual. ◊ Expr. A lua contact (cu cineva) = a) a stabili o legătură (cu cineva); b) (Mil.) a ajunge în imediata apropiere a inamicului și a începe ostilitățile. – Din fr. contact, lat. contactus. DOOM
contáct s. n., pl. contácte
contactând
CONTACTÁ vb. I. tr. (Fam.) A lua contact, a stabili legătura cu cineva. [< fr. contacter].
contactînd
CONTACTÁ vb. I. tr. (Fam.) A lua contact, a stabili legătura cu cineva. [< fr. contacter].
contadin
CONTADÍN, contadini, s. m. (Înv.) Țăran (italian). – Din it. contadino. DOOM
contadínă (înv.) s. f., g.-d. art. contadínei; pl. contadíne
contadina
CONTADÍN, contadini, s. m. (Înv.) Țăran (italian). – Din it. contadino. DOOM
contadínă (înv.) s. f., g.-d. art. contadínei; pl. contadíne
contadine
CONTADÍN, contadini, s. m. (Înv.) Țăran (italian). – Din it. contadino. DOOM
contadínă (înv.) s. f., g.-d. art. contadínei; pl. contadíne
contadinei
CONTADÍN, contadini, s. m. (Înv.) Țăran (italian). – Din it. contadino. DOOM
contadínă (înv.) s. f., g.-d. art. contadínei; pl. contadíne
contadinele
CONTADÍN, contadini, s. m. (Înv.) Țăran (italian). – Din it. contadino. DOOM
contadínă (înv.) s. f., g.-d. art. contadínei; pl. contadíne
contadinelor
CONTADÍN, contadini, s. m. (Înv.) Țăran (italian). – Din it. contadino. DOOM
contadínă (înv.) s. f., g.-d. art. contadínei; pl. contadíne
contadini
CONTADÍN, contadini, s. m. (Înv.) Țăran (italian). – Din it. contadino. DOOM
contadínă (înv.) s. f., g.-d. art. contadínei; pl. contadíne
contadinii
CONTADÍN, contadini, s. m. (Înv.) Țăran (italian). – Din it. contadino. DOOM
contadínă (înv.) s. f., g.-d. art. contadínei; pl. contadíne
contadinilor
CONTADÍN, contadini, s. m. (Înv.) Țăran (italian). – Din it. contadino. DOOM
contadínă (înv.) s. f., g.-d. art. contadínei; pl. contadíne
contadinul
CONTADÍN, contadini, s. m. (Înv.) Țăran (italian). – Din it. contadino. DOOM
contadínă (înv.) s. f., g.-d. art. contadínei; pl. contadíne
contadinului
CONTADÍN, contadini, s. m. (Înv.) Țăran (italian). – Din it. contadino. DOOM
contadínă (înv.) s. f., g.-d. art. contadínei; pl. contadíne
contagia
CONTAGIÁ, contagiez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) contamina, a (se) molipsi. [Pr.: -gi-a] – Din fr. contagier. DOOM
contagiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 contagiáză, 1 pl. contagiém (-gi-em); conj. prez. 3 să contagiéze; ger. contagiínd (-gi-ind)
contagiai
CONTAGIÁ, contagiez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) contamina, a (se) molipsi. [Pr.: -gi-a] – Din fr. contagier. DOOM
contagiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 contagiáză, 1 pl. contagiém (-gi-em); conj. prez. 3 să contagiéze; ger. contagiínd (-gi-ind)
contagiam
CONTAGIÁ, contagiez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) contamina, a (se) molipsi. [Pr.: -gi-a] – Din fr. contagier. DOOM
contagiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 contagiáză, 1 pl. contagiém (-gi-em); conj. prez. 3 să contagiéze; ger. contagiínd (-gi-ind)
contagiară
CONTAGIÁ, contagiez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) contamina, a (se) molipsi. [Pr.: -gi-a] – Din fr. contagier. DOOM
contagiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 contagiáză, 1 pl. contagiém (-gi-em); conj. prez. 3 să contagiéze; ger. contagiínd (-gi-ind)
contagiarăm
CONTAGIÁ, contagiez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) contamina, a (se) molipsi. [Pr.: -gi-a] – Din fr. contagier. DOOM
contagiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 contagiáză, 1 pl. contagiém (-gi-em); conj. prez. 3 să contagiéze; ger. contagiínd (-gi-ind)
contagiarăți
CONTAGIÁ, contagiez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) contamina, a (se) molipsi. [Pr.: -gi-a] – Din fr. contagier. DOOM
contagiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 contagiáză, 1 pl. contagiém (-gi-em); conj. prez. 3 să contagiéze; ger. contagiínd (-gi-ind)
contagiase
CONTAGIÁ, contagiez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) contamina, a (se) molipsi. [Pr.: -gi-a] – Din fr. contagier. DOOM
contagiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 contagiáză, 1 pl. contagiém (-gi-em); conj. prez. 3 să contagiéze; ger. contagiínd (-gi-ind)
contagiasem
CONTAGIÁ, contagiez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) contamina, a (se) molipsi. [Pr.: -gi-a] – Din fr. contagier. DOOM
contagiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 contagiáză, 1 pl. contagiém (-gi-em); conj. prez. 3 să contagiéze; ger. contagiínd (-gi-ind)
contagiaseră
CONTAGIÁ, contagiez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) contamina, a (se) molipsi. [Pr.: -gi-a] – Din fr. contagier. DOOM
contagiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 contagiáză, 1 pl. contagiém (-gi-em); conj. prez. 3 să contagiéze; ger. contagiínd (-gi-ind)
contagiaserăm
CONTAGIÁ, contagiez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) contamina, a (se) molipsi. [Pr.: -gi-a] – Din fr. contagier. DOOM
contagiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 contagiáză, 1 pl. contagiém (-gi-em); conj. prez. 3 să contagiéze; ger. contagiínd (-gi-ind)
contagiaserăți
CONTAGIÁ, contagiez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) contamina, a (se) molipsi. [Pr.: -gi-a] – Din fr. contagier. DOOM
contagiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 contagiáză, 1 pl. contagiém (-gi-em); conj. prez. 3 să contagiéze; ger. contagiínd (-gi-ind)
contagiaseși
CONTAGIÁ, contagiez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) contamina, a (se) molipsi. [Pr.: -gi-a] – Din fr. contagier. DOOM
contagiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 contagiáză, 1 pl. contagiém (-gi-em); conj. prez. 3 să contagiéze; ger. contagiínd (-gi-ind)
contagiaseți
CONTAGIÁ, contagiez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) contamina, a (se) molipsi. [Pr.: -gi-a] – Din fr. contagier. DOOM
contagiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 contagiáză, 1 pl. contagiém (-gi-em); conj. prez. 3 să contagiéze; ger. contagiínd (-gi-ind)
contagiat
CONTAGIÁ, contagiez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) contamina, a (se) molipsi. [Pr.: -gi-a] – Din fr. contagier. DOOM
contagiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 contagiáză, 1 pl. contagiém (-gi-em); conj. prez. 3 să contagiéze; ger. contagiínd (-gi-ind)
contagiat
CONTAGIÁ, contagiez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) contamina, a (se) molipsi de o boală infecțioasă. [Pr.: -gi-a] – Din fr. contagier.
contagiau
CONTAGIÁ, contagiez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) contamina, a (se) molipsi. [Pr.: -gi-a] – Din fr. contagier. DOOM
contagiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 contagiáză, 1 pl. contagiém (-gi-em); conj. prez. 3 să contagiéze; ger. contagiínd (-gi-ind)
contagiază
CONTAGIÁ, contagiez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) contamina, a (se) molipsi. [Pr.: -gi-a] – Din fr. contagier. DOOM
contagiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 contagiáză, 1 pl. contagiém (-gi-em); conj. prez. 3 să contagiéze; ger. contagiínd (-gi-ind)
contagiași
CONTAGIÁ, contagiez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) contamina, a (se) molipsi. [Pr.: -gi-a] – Din fr. contagier. DOOM
contagiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 contagiáză, 1 pl. contagiém (-gi-em); conj. prez. 3 să contagiéze; ger. contagiínd (-gi-ind)
contagiați
CONTAGIÁ, contagiez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) contamina, a (se) molipsi. [Pr.: -gi-a] – Din fr. contagier. DOOM
contagiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 contagiáză, 1 pl. contagiém (-gi-em); conj. prez. 3 să contagiéze; ger. contagiínd (-gi-ind)
contagie
CONTAGIÁ, contagiez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) contamina, a (se) molipsi. [Pr.: -gi-a] – Din fr. contagier. DOOM
contagiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 contagiáză, 1 pl. contagiém (-gi-em); conj. prez. 3 să contagiéze; ger. contagiínd (-gi-ind)
contagiem
CONTAGIÁ, contagiez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) contamina, a (se) molipsi. [Pr.: -gi-a] – Din fr. contagier. DOOM
contagiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 contagiáză, 1 pl. contagiém (-gi-em); conj. prez. 3 să contagiéze; ger. contagiínd (-gi-ind)
contagiere
CONTAGIÁ, contagiez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) contamina, a (se) molipsi. [Pr.: -gi-a] – Din fr. contagier. DOOM
contagiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 contagiáză, 1 pl. contagiém (-gi-em); conj. prez. 3 să contagiéze; ger. contagiínd (-gi-ind)
contagiere
CONTAGIÉRE, contagieri, s. f. Acțiunea de a (se) contagia și rezultatul ei; contaminare, molipsire. [Pr.: -gi-e-] – V. contagia. DOOM
contagiére (-gi-e-) s. f., g.-d. art. contagiérii; pl. contagiéri
contagierea
CONTAGIÉRE, contagieri, s. f. Acțiunea de a (se) contagia și rezultatul ei; contaminare, molipsire. [Pr.: -gi-e-] – V. contagia. DOOM
contagiére (-gi-e-) s. f., g.-d. art. contagiérii; pl. contagiéri
contagieri
CONTAGIÉRE, contagieri, s. f. Acțiunea de a (se) contagia și rezultatul ei; contaminare, molipsire. [Pr.: -gi-e-] – V. contagia. DOOM
contagiére (-gi-e-) s. f., g.-d. art. contagiérii; pl. contagiéri
contagierii
CONTAGIÉRE, contagieri, s. f. Acțiunea de a (se) contagia și rezultatul ei; contaminare, molipsire. [Pr.: -gi-e-] – V. contagia. DOOM
contagiére (-gi-e-) s. f., g.-d. art. contagiérii; pl. contagiéri
contagierile
CONTAGIÉRE, contagieri, s. f. Acțiunea de a (se) contagia și rezultatul ei; contaminare, molipsire. [Pr.: -gi-e-] – V. contagia. DOOM
contagiére (-gi-e-) s. f., g.-d. art. contagiérii; pl. contagiéri
contagierilor
CONTAGIÉRE, contagieri, s. f. Acțiunea de a (se) contagia și rezultatul ei; contaminare, molipsire. [Pr.: -gi-e-] – V. contagia. DOOM
contagiére (-gi-e-) s. f., g.-d. art. contagiérii; pl. contagiéri
contagiez
CONTAGIÁ, contagiez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) contamina, a (se) molipsi. [Pr.: -gi-a] – Din fr. contagier. DOOM
contagiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 contagiáză, 1 pl. contagiém (-gi-em); conj. prez. 3 să contagiéze; ger. contagiínd (-gi-ind)
contagieze
CONTAGIÁ, contagiez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) contamina, a (se) molipsi. [Pr.: -gi-a] – Din fr. contagier. DOOM
contagiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 contagiáză, 1 pl. contagiém (-gi-em); conj. prez. 3 să contagiéze; ger. contagiínd (-gi-ind)
contagiezi
CONTAGIÁ, contagiez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) contamina, a (se) molipsi. [Pr.: -gi-a] – Din fr. contagier. DOOM
contagiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 contagiáză, 1 pl. contagiém (-gi-em); conj. prez. 3 să contagiéze; ger. contagiínd (-gi-ind)
contagiind
CONTAGIÁ, contagiez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) contamina, a (se) molipsi. [Pr.: -gi-a] – Din fr. contagier. DOOM
contagiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 contagiáză, 1 pl. contagiém (-gi-em); conj. prez. 3 să contagiéze; ger. contagiínd (-gi-ind)
contagioasa
CONTAGIÓS, -OÁSĂ, contagioși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre boli) Care se transmite de la om la om; molipsitor. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de o boală molipsitoare. [Pr.: -gi-os] – Din fr. contagieux, lat. contagiosus. DOOM
contagiós (-gi-os) adj. m., s. m., pl. contagióși; adj. f., s. f. contagioásă, pl. contagioáse
contagioasa
CONTAGIÓS, -OÁSĂ, contagioși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre boli) Care se transmite de la om la om; molipsitor. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de o boală molipsitoare. [Pr.: -gi-os] – Din fr. contagieux, lat. contagiosus. DOOM
contagiós (-gi-os) adj. m., s. m., pl. contagióși; adj. f., s. f. contagioásă, pl. contagioáse
contagioase
CONTAGIÓS, -OÁSĂ, contagioși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre boli) Care se transmite de la om la om; molipsitor. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de o boală molipsitoare. [Pr.: -gi-os] – Din fr. contagieux, lat. contagiosus. DOOM
contagiós (-gi-os) adj. m., s. m., pl. contagióși; adj. f., s. f. contagioásă, pl. contagioáse
contagioase
CONTAGIÓS, -OÁSĂ, contagioși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre boli) Care se transmite de la om la om; molipsitor. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de o boală molipsitoare. [Pr.: -gi-os] – Din fr. contagieux, lat. contagiosus. DOOM
contagiós (-gi-os) adj. m., s. m., pl. contagióși; adj. f., s. f. contagioásă, pl. contagioáse
contagioasei
CONTAGIÓS, -OÁSĂ, contagioși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre boli) Care se transmite de la om la om; molipsitor. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de o boală molipsitoare. [Pr.: -gi-os] – Din fr. contagieux, lat. contagiosus. DOOM
contagiós (-gi-os) adj. m., s. m., pl. contagióși; adj. f., s. f. contagioásă, pl. contagioáse
contagioasei
CONTAGIÓS, -OÁSĂ, contagioși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre boli) Care se transmite de la om la om; molipsitor. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de o boală molipsitoare. [Pr.: -gi-os] – Din fr. contagieux, lat. contagiosus. DOOM
contagiós (-gi-os) adj. m., s. m., pl. contagióși; adj. f., s. f. contagioásă, pl. contagioáse
contagioasele
CONTAGIÓS, -OÁSĂ, contagioși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre boli) Care se transmite de la om la om; molipsitor. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de o boală molipsitoare. [Pr.: -gi-os] – Din fr. contagieux, lat. contagiosus. DOOM
contagiós (-gi-os) adj. m., s. m., pl. contagióși; adj. f., s. f. contagioásă, pl. contagioáse
contagioasele
CONTAGIÓS, -OÁSĂ, contagioși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre boli) Care se transmite de la om la om; molipsitor. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de o boală molipsitoare. [Pr.: -gi-os] – Din fr. contagieux, lat. contagiosus. DOOM
contagiós (-gi-os) adj. m., s. m., pl. contagióși; adj. f., s. f. contagioásă, pl. contagioáse
contagioaselor
CONTAGIÓS, -OÁSĂ, contagioși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre boli) Care se transmite de la om la om; molipsitor. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de o boală molipsitoare. [Pr.: -gi-os] – Din fr. contagieux, lat. contagiosus. DOOM
contagiós (-gi-os) adj. m., s. m., pl. contagióși; adj. f., s. f. contagioásă, pl. contagioáse
contagioaselor
CONTAGIÓS, -OÁSĂ, contagioși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre boli) Care se transmite de la om la om; molipsitor. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de o boală molipsitoare. [Pr.: -gi-os] – Din fr. contagieux, lat. contagiosus. DOOM
contagiós (-gi-os) adj. m., s. m., pl. contagióși; adj. f., s. f. contagioásă, pl. contagioáse
contagiona
CONTAGIONÁ vb. I. tr., refl. (Rar) A (se) contagia. [Pron. -gi-o-. / < fr. contagionner].
contagionai
CONTAGIONÁ vb. I. tr., refl. (Rar) A (se) contagia. [Pron. -gi-o-. / < fr. contagionner].
contagionam
CONTAGIONÁ vb. I. tr., refl. (Rar) A (se) contagia. [Pron. -gi-o-. / < fr. contagionner].
contagionare
CONTAGIONÁ vb. I. tr., refl. (Rar) A (se) contagia. [Pron. -gi-o-. / < fr. contagionner].
contagionare
CONTAGIONÁ vb. I. tr., refl. (Rar) A (se) contagia. [Pron. -gi-o-. / < fr. contagionner].
contagionară
CONTAGIONÁ vb. I. tr., refl. (Rar) A (se) contagia. [Pron. -gi-o-. / < fr. contagionner].
contagionarăm
CONTAGIONÁ vb. I. tr., refl. (Rar) A (se) contagia. [Pron. -gi-o-. / < fr. contagionner].
contagionarăți
CONTAGIONÁ vb. I. tr., refl. (Rar) A (se) contagia. [Pron. -gi-o-. / < fr. contagionner].
contagionase
CONTAGIONÁ vb. I. tr., refl. (Rar) A (se) contagia. [Pron. -gi-o-. / < fr. contagionner].
contagionasem
CONTAGIONÁ vb. I. tr., refl. (Rar) A (se) contagia. [Pron. -gi-o-. / < fr. contagionner].
contagionaseră
CONTAGIONÁ vb. I. tr., refl. (Rar) A (se) contagia. [Pron. -gi-o-. / < fr. contagionner].
contagionaserăm
CONTAGIONÁ vb. I. tr., refl. (Rar) A (se) contagia. [Pron. -gi-o-. / < fr. contagionner].
contagionaserăți
CONTAGIONÁ vb. I. tr., refl. (Rar) A (se) contagia. [Pron. -gi-o-. / < fr. contagionner].
contagionaseși
CONTAGIONÁ vb. I. tr., refl. (Rar) A (se) contagia. [Pron. -gi-o-. / < fr. contagionner].
contagionaseți
CONTAGIONÁ vb. I. tr., refl. (Rar) A (se) contagia. [Pron. -gi-o-. / < fr. contagionner].
contagionat
CONTAGIONÁ vb. I. tr., refl. (Rar) A (se) contagia. [Pron. -gi-o-. / < fr. contagionner].
contagionat
CONTAGIONÁ vb. I. tr., refl. (Rar) A (se) contagia. [Pron. -gi-o-. / < fr. contagionner].
contagionau
CONTAGIONÁ vb. I. tr., refl. (Rar) A (se) contagia. [Pron. -gi-o-. / < fr. contagionner].
contagionași
CONTAGIONÁ vb. I. tr., refl. (Rar) A (se) contagia. [Pron. -gi-o-. / < fr. contagionner].
contagionați
CONTAGIONÁ vb. I. tr., refl. (Rar) A (se) contagia. [Pron. -gi-o-. / < fr. contagionner].
contagionează
CONTAGIONÁ vb. I. tr., refl. (Rar) A (se) contagia. [Pron. -gi-o-. / < fr. contagionner].
contagionez
CONTAGIONÁ vb. I. tr., refl. (Rar) A (se) contagia. [Pron. -gi-o-. / < fr. contagionner].
contagioneze
CONTAGIONÁ vb. I. tr., refl. (Rar) A (se) contagia. [Pron. -gi-o-. / < fr. contagionner].
contagionezi
CONTAGIONÁ vb. I. tr., refl. (Rar) A (se) contagia. [Pron. -gi-o-. / < fr. contagionner].
contagionând
CONTAGIONÁ vb. I. tr., refl. (Rar) A (se) contagia. [Pron. -gi-o-. / < fr. contagionner].
contagionînd
CONTAGIONÁ vb. I. tr., refl. (Rar) A (se) contagia. [Pron. -gi-o-. / < fr. contagionner].
contagios
CONTAGIÓS, -OÁSĂ, contagioși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre boli) Care se transmite de la om la om; molipsitor. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de o boală molipsitoare. [Pr.: -gi-os] – Din fr. contagieux, lat. contagiosus. DOOM
contagiós (-gi-os) adj. m., s. m., pl. contagióși; adj. f., s. f. contagioásă, pl. contagioáse
contagios
CONTAGIÓS, -OÁSĂ, contagioși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre boli) Care se transmite de la om la om; molipsitor. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de o boală molipsitoare. [Pr.: -gi-os] – Din fr. contagieux, lat. contagiosus. DOOM
contagiós (-gi-os) adj. m., s. m., pl. contagióși; adj. f., s. f. contagioásă, pl. contagioáse
contagiosul
CONTAGIÓS, -OÁSĂ, contagioși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre boli) Care se transmite de la om la om; molipsitor. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de o boală molipsitoare. [Pr.: -gi-os] – Din fr. contagieux, lat. contagiosus. DOOM
contagiós (-gi-os) adj. m., s. m., pl. contagióși; adj. f., s. f. contagioásă, pl. contagioáse
contagiosul
CONTAGIÓS, -OÁSĂ, contagioși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre boli) Care se transmite de la om la om; molipsitor. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de o boală molipsitoare. [Pr.: -gi-os] – Din fr. contagieux, lat. contagiosus. DOOM
contagiós (-gi-os) adj. m., s. m., pl. contagióși; adj. f., s. f. contagioásă, pl. contagioáse
contagiosului
CONTAGIÓS, -OÁSĂ, contagioși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre boli) Care se transmite de la om la om; molipsitor. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de o boală molipsitoare. [Pr.: -gi-os] – Din fr. contagieux, lat. contagiosus. DOOM
contagiós (-gi-os) adj. m., s. m., pl. contagióși; adj. f., s. f. contagioásă, pl. contagioáse
contagiosului
CONTAGIÓS, -OÁSĂ, contagioși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre boli) Care se transmite de la om la om; molipsitor. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de o boală molipsitoare. [Pr.: -gi-os] – Din fr. contagieux, lat. contagiosus. DOOM
contagiós (-gi-os) adj. m., s. m., pl. contagióși; adj. f., s. f. contagioásă, pl. contagioáse
contagiozitate
CONTAGIOZITÁTE, contagiozități, s. f. Caracter molipsitor al unei boli. [Pr.: -gi-o-] – Din fr. contagiosité.
contagiozitatea
CONTAGIOZITÁTE, contagiozități, s. f. Caracter molipsitor al unei boli. [Pr.: -gi-o-] – Din fr. contagiosité.
contagiozități
CONTAGIOZITÁTE, contagiozități, s. f. Caracter molipsitor al unei boli. [Pr.: -gi-o-] – Din fr. contagiosité.
contagiozității
CONTAGIOZITÁTE, contagiozități, s. f. Caracter molipsitor al unei boli. [Pr.: -gi-o-] – Din fr. contagiosité.
contagiozitățile
CONTAGIOZITÁTE, contagiozități, s. f. Caracter molipsitor al unei boli. [Pr.: -gi-o-] – Din fr. contagiosité.
contagiozităților
CONTAGIOZITÁTE, contagiozități, s. f. Caracter molipsitor al unei boli. [Pr.: -gi-o-] – Din fr. contagiosité.
contagioși
CONTAGIÓS, -OÁSĂ, contagioși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre boli) Care se transmite de la om la om; molipsitor. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de o boală molipsitoare. [Pr.: -gi-os] – Din fr. contagieux, lat. contagiosus. DOOM
contagiós (-gi-os) adj. m., s. m., pl. contagióși; adj. f., s. f. contagioásă, pl. contagioáse
contagioși
CONTAGIÓS, -OÁSĂ, contagioși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre boli) Care se transmite de la om la om; molipsitor. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de o boală molipsitoare. [Pr.: -gi-os] – Din fr. contagieux, lat. contagiosus. DOOM
contagiós (-gi-os) adj. m., s. m., pl. contagióși; adj. f., s. f. contagioásă, pl. contagioáse
contagioșii
CONTAGIÓS, -OÁSĂ, contagioși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre boli) Care se transmite de la om la om; molipsitor. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de o boală molipsitoare. [Pr.: -gi-os] – Din fr. contagieux, lat. contagiosus. DOOM
contagiós (-gi-os) adj. m., s. m., pl. contagióși; adj. f., s. f. contagioásă, pl. contagioáse
contagioșii
CONTAGIÓS, -OÁSĂ, contagioși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre boli) Care se transmite de la om la om; molipsitor. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de o boală molipsitoare. [Pr.: -gi-os] – Din fr. contagieux, lat. contagiosus. DOOM
contagiós (-gi-os) adj. m., s. m., pl. contagióși; adj. f., s. f. contagioásă, pl. contagioáse
contagioșilor
CONTAGIÓS, -OÁSĂ, contagioși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre boli) Care se transmite de la om la om; molipsitor. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de o boală molipsitoare. [Pr.: -gi-os] – Din fr. contagieux, lat. contagiosus. DOOM
contagiós (-gi-os) adj. m., s. m., pl. contagióși; adj. f., s. f. contagioásă, pl. contagioáse
contagioșilor
CONTAGIÓS, -OÁSĂ, contagioși, -oase, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre boli) Care se transmite de la om la om; molipsitor. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de o boală molipsitoare. [Pr.: -gi-os] – Din fr. contagieux, lat. contagiosus. DOOM
contagiós (-gi-os) adj. m., s. m., pl. contagióși; adj. f., s. f. contagioásă, pl. contagioáse
contagiu
CONTÁGIU s.n. (Latinism) Contagiune. [Pron. -giu. / cf. it. contagio, lat. contagium].
contagiune
CONTAGIÚNE, contagiuni, s. f. Transmitere a unei boli de la un om la altul, direct sau indirect; molipsire, contaminare. ♦ (Înv.) Epidemie, molimă. [Pr.: -gi-u-] – Din fr. contagion, lat. contagio, -onis. DOOM
contagiúne (-gi-u-) s. f., g.-d. art. contagiúnii; pl. contagiúni
contagiunea
CONTAGIÚNE, contagiuni, s. f. Transmitere a unei boli de la un om la altul, direct sau indirect; molipsire, contaminare. ♦ (Înv.) Epidemie, molimă. [Pr.: -gi-u-] – Din fr. contagion, lat. contagio, -onis. DOOM
contagiúne (-gi-u-) s. f., g.-d. art. contagiúnii; pl. contagiúni
contagiuni
CONTAGIÚNE, contagiuni, s. f. Transmitere a unei boli de la un om la altul, direct sau indirect; molipsire, contaminare. ♦ (Înv.) Epidemie, molimă. [Pr.: -gi-u-] – Din fr. contagion, lat. contagio, -onis. DOOM
contagiúne (-gi-u-) s. f., g.-d. art. contagiúnii; pl. contagiúni
contagiunii
CONTAGIÚNE, contagiuni, s. f. Transmitere a unei boli de la un om la altul, direct sau indirect; molipsire, contaminare. ♦ (Înv.) Epidemie, molimă. [Pr.: -gi-u-] – Din fr. contagion, lat. contagio, -onis. DOOM
contagiúne (-gi-u-) s. f., g.-d. art. contagiúnii; pl. contagiúni
contagiunile
CONTAGIÚNE, contagiuni, s. f. Transmitere a unei boli de la un om la altul, direct sau indirect; molipsire, contaminare. ♦ (Înv.) Epidemie, molimă. [Pr.: -gi-u-] – Din fr. contagion, lat. contagio, -onis. DOOM
contagiúne (-gi-u-) s. f., g.-d. art. contagiúnii; pl. contagiúni
contagiunilor
CONTAGIÚNE, contagiuni, s. f. Transmitere a unei boli de la un om la altul, direct sau indirect; molipsire, contaminare. ♦ (Înv.) Epidemie, molimă. [Pr.: -gi-u-] – Din fr. contagion, lat. contagio, -onis. DOOM
contagiúne (-gi-u-) s. f., g.-d. art. contagiúnii; pl. contagiúni
contai
CONTÁ, contez, vb. I. Intranz. 1. A se încrede în cineva, a se bizui pe cineva sau pe ceva. 2. A reprezenta o valoare, a avea însemnătate. – Din fr. compter, it. contare. DOOM
contá (a ~) vb., ind. prez. 3 conteáză
container
CONTÁINER, containere, s. n. 1. Ambalaj în formă de rame, lăzi etc. care servește la transportul materialelor sau al produselor. 2. Recipient destinat încărcăturii utile a unei rachete. – Din engl. container. DOOM
!contáiner (-tai-) s. n., pl. contáinere
containeriza
CONTAINERIZÁ, containerizez, vb. I. Tranz. A introduce în container. ♦ A introduce folosirea containerelor în transporturi. – Container + suf. -iza (după engl. containerize).
containerizare
CONTAINERIZÁRE, containerizări, s. f. Acțiunea de a containeriza și rezultatul ei. – V. containeriza.
containerizat
CONTAINERIZÁT, -Ă, containerizați, -te, adj. Care a fost introdus în container. – V. containeriza.
contam
CONTÁ, contez, vb. I. Intranz. 1. A se încrede în cineva, a se bizui pe cineva sau pe ceva. 2. A reprezenta o valoare, a avea însemnătate. – Din fr. compter, it. contare. DOOM
contá (a ~) vb., ind. prez. 3 conteáză
contamina
CONTAMINÁ, contaminez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A transmite sau a căpăta o boală molipsitoare; a (se) infecta, a (se) molipsi. 2. Refl. (Lingv.; despre două limbi) A se încrucișa. ♦ (Despre două cuvinte) A se influența reciproc (schimbându-și forma). 3. Fig. A influența, a înrâuri. – Din fr. contaminer, lat. contaminare. DOOM
contaminá (a ~) vb., ind. prez. 3 contamineáză
contaminabil
CONTAMINÁBIL, -Ă, contaminabili, -e, adj. Care poate fi contaminat, expus contaminării. – Din fr. contaminable. DOOM
contaminábil adj. m., pl. contaminábili; f. contaminábilă, pl. contaminábile
contaminabila
CONTAMINÁBIL, -Ă, contaminabili, -e, adj. Care poate fi contaminat, expus contaminării. – Din fr. contaminable. DOOM
contaminábil adj. m., pl. contaminábili; f. contaminábilă, pl. contaminábile
contaminabile
CONTAMINÁBIL, -Ă, contaminabili, -e, adj. Care poate fi contaminat, expus contaminării. – Din fr. contaminable. DOOM
contaminábil adj. m., pl. contaminábili; f. contaminábilă, pl. contaminábile
contaminabilei
CONTAMINÁBIL, -Ă, contaminabili, -e, adj. Care poate fi contaminat, expus contaminării. – Din fr. contaminable. DOOM
contaminábil adj. m., pl. contaminábili; f. contaminábilă, pl. contaminábile
contaminabilele
CONTAMINÁBIL, -Ă, contaminabili, -e, adj. Care poate fi contaminat, expus contaminării. – Din fr. contaminable. DOOM
contaminábil adj. m., pl. contaminábili; f. contaminábilă, pl. contaminábile
contaminabilelor
CONTAMINÁBIL, -Ă, contaminabili, -e, adj. Care poate fi contaminat, expus contaminării. – Din fr. contaminable. DOOM
contaminábil adj. m., pl. contaminábili; f. contaminábilă, pl. contaminábile
contaminabili
CONTAMINÁBIL, -Ă, contaminabili, -e, adj. Care poate fi contaminat, expus contaminării. – Din fr. contaminable. DOOM
contaminábil adj. m., pl. contaminábili; f. contaminábilă, pl. contaminábile
contaminabilii
CONTAMINÁBIL, -Ă, contaminabili, -e, adj. Care poate fi contaminat, expus contaminării. – Din fr. contaminable. DOOM
contaminábil adj. m., pl. contaminábili; f. contaminábilă, pl. contaminábile
contaminabililor
CONTAMINÁBIL, -Ă, contaminabili, -e, adj. Care poate fi contaminat, expus contaminării. – Din fr. contaminable. DOOM
contaminábil adj. m., pl. contaminábili; f. contaminábilă, pl. contaminábile
contaminabilul
CONTAMINÁBIL, -Ă, contaminabili, -e, adj. Care poate fi contaminat, expus contaminării. – Din fr. contaminable. DOOM
contaminábil adj. m., pl. contaminábili; f. contaminábilă, pl. contaminábile
contaminabilului
CONTAMINÁBIL, -Ă, contaminabili, -e, adj. Care poate fi contaminat, expus contaminării. – Din fr. contaminable. DOOM
contaminábil adj. m., pl. contaminábili; f. contaminábilă, pl. contaminábile
contaminai
CONTAMINÁ, contaminez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A transmite sau a căpăta o boală molipsitoare; a (se) infecta, a (se) molipsi. 2. Refl. (Lingv.; despre două limbi) A se încrucișa. ♦ (Despre două cuvinte) A se influența reciproc (schimbându-și forma). 3. Fig. A influența, a înrâuri. – Din fr. contaminer, lat. contaminare. DOOM
contaminá (a ~) vb., ind. prez. 3 contamineáză
contaminam
CONTAMINÁ, contaminez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A transmite sau a căpăta o boală molipsitoare; a (se) infecta, a (se) molipsi. 2. Refl. (Lingv.; despre două limbi) A se încrucișa. ♦ (Despre două cuvinte) A se influența reciproc (schimbându-și forma). 3. Fig. A influența, a înrâuri. – Din fr. contaminer, lat. contaminare. DOOM
contaminá (a ~) vb., ind. prez. 3 contamineáză
contaminant
CONTAMINÁNT, -Ă, contaminanți, -te, adj. (Rar) Care contaminează; contagios. – Contamina + suf. -ant. DOOM
contaminánt (rar) adj. m., pl. contaminánți; f. contaminántă, pl. contaminánte
contaminanta
CONTAMINÁNT, -Ă, contaminanți, -te, adj. (Rar) Care contaminează; contagios. – Contamina + suf. -ant. DOOM
contaminánt (rar) adj. m., pl. contaminánți; f. contaminántă, pl. contaminánte
contaminante
CONTAMINÁNT, -Ă, contaminanți, -te, adj. (Rar) Care contaminează; contagios. – Contamina + suf. -ant. DOOM
contaminánt (rar) adj. m., pl. contaminánți; f. contaminántă, pl. contaminánte
contaminantei
CONTAMINÁNT, -Ă, contaminanți, -te, adj. (Rar) Care contaminează; contagios. – Contamina + suf. -ant. DOOM
contaminánt (rar) adj. m., pl. contaminánți; f. contaminántă, pl. contaminánte
contaminantele
CONTAMINÁNT, -Ă, contaminanți, -te, adj. (Rar) Care contaminează; contagios. – Contamina + suf. -ant. DOOM
contaminánt (rar) adj. m., pl. contaminánți; f. contaminántă, pl. contaminánte
contaminantelor
CONTAMINÁNT, -Ă, contaminanți, -te, adj. (Rar) Care contaminează; contagios. – Contamina + suf. -ant. DOOM
contaminánt (rar) adj. m., pl. contaminánți; f. contaminántă, pl. contaminánte
contaminantul
CONTAMINÁNT, -Ă, contaminanți, -te, adj. (Rar) Care contaminează; contagios. – Contamina + suf. -ant. DOOM
contaminánt (rar) adj. m., pl. contaminánți; f. contaminántă, pl. contaminánte
contaminantului
CONTAMINÁNT, -Ă, contaminanți, -te, adj. (Rar) Care contaminează; contagios. – Contamina + suf. -ant. DOOM
contaminánt (rar) adj. m., pl. contaminánți; f. contaminántă, pl. contaminánte
contaminanți
CONTAMINÁNT, -Ă, contaminanți, -te, adj. (Rar) Care contaminează; contagios. – Contamina + suf. -ant. DOOM
contaminánt (rar) adj. m., pl. contaminánți; f. contaminántă, pl. contaminánte
contaminanții
CONTAMINÁNT, -Ă, contaminanți, -te, adj. (Rar) Care contaminează; contagios. – Contamina + suf. -ant. DOOM
contaminánt (rar) adj. m., pl. contaminánți; f. contaminántă, pl. contaminánte
contaminanților
CONTAMINÁNT, -Ă, contaminanți, -te, adj. (Rar) Care contaminează; contagios. – Contamina + suf. -ant. DOOM
contaminánt (rar) adj. m., pl. contaminánți; f. contaminántă, pl. contaminánte
contaminare
CONTAMINÁ, contaminez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A transmite sau a căpăta o boală molipsitoare; a (se) infecta, a (se) molipsi. 2. Refl. (Lingv.; despre două limbi) A se încrucișa. ♦ (Despre două cuvinte) A se influența reciproc (schimbându-și forma). 3. Fig. A influența, a înrâuri. – Din fr. contaminer, lat. contaminare. DOOM
contaminá (a ~) vb., ind. prez. 3 contamineáză
contaminare
CONTAMINÁRE, contaminări, s. f. Acțiunea de a (se) contamina și rezultatul ei. – V. contamina. DOOM
contamináre s. f., g.-d. art. contaminắrii; pl. contaminắri
contaminarea
CONTAMINÁRE, contaminări, s. f. Acțiunea de a (se) contamina și rezultatul ei. – V. contamina. DOOM
contamináre s. f., g.-d. art. contaminắrii; pl. contaminắri
contaminară
CONTAMINÁ, contaminez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A transmite sau a căpăta o boală molipsitoare; a (se) infecta, a (se) molipsi. 2. Refl. (Lingv.; despre două limbi) A se încrucișa. ♦ (Despre două cuvinte) A se influența reciproc (schimbându-și forma). 3. Fig. A influența, a înrâuri. – Din fr. contaminer, lat. contaminare. DOOM
contaminá (a ~) vb., ind. prez. 3 contamineáză
contaminarăm
CONTAMINÁ, contaminez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A transmite sau a căpăta o boală molipsitoare; a (se) infecta, a (se) molipsi. 2. Refl. (Lingv.; despre două limbi) A se încrucișa. ♦ (Despre două cuvinte) A se influența reciproc (schimbându-și forma). 3. Fig. A influența, a înrâuri. – Din fr. contaminer, lat. contaminare. DOOM
contaminá (a ~) vb., ind. prez. 3 contamineáză
contaminarăți
CONTAMINÁ, contaminez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A transmite sau a căpăta o boală molipsitoare; a (se) infecta, a (se) molipsi. 2. Refl. (Lingv.; despre două limbi) A se încrucișa. ♦ (Despre două cuvinte) A se influența reciproc (schimbându-și forma). 3. Fig. A influența, a înrâuri. – Din fr. contaminer, lat. contaminare. DOOM
contaminá (a ~) vb., ind. prez. 3 contamineáză
contaminase
CONTAMINÁ, contaminez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A transmite sau a căpăta o boală molipsitoare; a (se) infecta, a (se) molipsi. 2. Refl. (Lingv.; despre două limbi) A se încrucișa. ♦ (Despre două cuvinte) A se influența reciproc (schimbându-și forma). 3. Fig. A influența, a înrâuri. – Din fr. contaminer, lat. contaminare. DOOM
contaminá (a ~) vb., ind. prez. 3 contamineáză
contaminasem
CONTAMINÁ, contaminez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A transmite sau a căpăta o boală molipsitoare; a (se) infecta, a (se) molipsi. 2. Refl. (Lingv.; despre două limbi) A se încrucișa. ♦ (Despre două cuvinte) A se influența reciproc (schimbându-și forma). 3. Fig. A influența, a înrâuri. – Din fr. contaminer, lat. contaminare. DOOM
contaminá (a ~) vb., ind. prez. 3 contamineáză
contaminaseră
CONTAMINÁ, contaminez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A transmite sau a căpăta o boală molipsitoare; a (se) infecta, a (se) molipsi. 2. Refl. (Lingv.; despre două limbi) A se încrucișa. ♦ (Despre două cuvinte) A se influența reciproc (schimbându-și forma). 3. Fig. A influența, a înrâuri. – Din fr. contaminer, lat. contaminare. DOOM
contaminá (a ~) vb., ind. prez. 3 contamineáză
contaminaserăm
CONTAMINÁ, contaminez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A transmite sau a căpăta o boală molipsitoare; a (se) infecta, a (se) molipsi. 2. Refl. (Lingv.; despre două limbi) A se încrucișa. ♦ (Despre două cuvinte) A se influența reciproc (schimbându-și forma). 3. Fig. A influența, a înrâuri. – Din fr. contaminer, lat. contaminare. DOOM
contaminá (a ~) vb., ind. prez. 3 contamineáză
contaminaserăți
CONTAMINÁ, contaminez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A transmite sau a căpăta o boală molipsitoare; a (se) infecta, a (se) molipsi. 2. Refl. (Lingv.; despre două limbi) A se încrucișa. ♦ (Despre două cuvinte) A se influența reciproc (schimbându-și forma). 3. Fig. A influența, a înrâuri. – Din fr. contaminer, lat. contaminare. DOOM
contaminá (a ~) vb., ind. prez. 3 contamineáză
contaminaseși
CONTAMINÁ, contaminez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A transmite sau a căpăta o boală molipsitoare; a (se) infecta, a (se) molipsi. 2. Refl. (Lingv.; despre două limbi) A se încrucișa. ♦ (Despre două cuvinte) A se influența reciproc (schimbându-și forma). 3. Fig. A influența, a înrâuri. – Din fr. contaminer, lat. contaminare. DOOM
contaminá (a ~) vb., ind. prez. 3 contamineáză
contaminaseți
CONTAMINÁ, contaminez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A transmite sau a căpăta o boală molipsitoare; a (se) infecta, a (se) molipsi. 2. Refl. (Lingv.; despre două limbi) A se încrucișa. ♦ (Despre două cuvinte) A se influența reciproc (schimbându-și forma). 3. Fig. A influența, a înrâuri. – Din fr. contaminer, lat. contaminare. DOOM
contaminá (a ~) vb., ind. prez. 3 contamineáză
contaminat
CONTAMINÁ, contaminez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A transmite sau a căpăta o boală molipsitoare; a (se) infecta, a (se) molipsi. 2. Refl. (Lingv.; despre două limbi) A se încrucișa. ♦ (Despre două cuvinte) A se influența reciproc (schimbându-și forma). 3. Fig. A influența, a înrâuri. – Din fr. contaminer, lat. contaminare. DOOM
contaminá (a ~) vb., ind. prez. 3 contamineáză
contaminat
CONTAMINÁT, -Ă, contaminați, -te, adj. Care a suferit acțiunea de contaminare; molipsit. – V. contamina.
contaminau
CONTAMINÁ, contaminez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A transmite sau a căpăta o boală molipsitoare; a (se) infecta, a (se) molipsi. 2. Refl. (Lingv.; despre două limbi) A se încrucișa. ♦ (Despre două cuvinte) A se influența reciproc (schimbându-și forma). 3. Fig. A influența, a înrâuri. – Din fr. contaminer, lat. contaminare. DOOM
contaminá (a ~) vb., ind. prez. 3 contamineáză
contaminași
CONTAMINÁ, contaminez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A transmite sau a căpăta o boală molipsitoare; a (se) infecta, a (se) molipsi. 2. Refl. (Lingv.; despre două limbi) A se încrucișa. ♦ (Despre două cuvinte) A se influența reciproc (schimbându-și forma). 3. Fig. A influența, a înrâuri. – Din fr. contaminer, lat. contaminare. DOOM
contaminá (a ~) vb., ind. prez. 3 contamineáză
contaminați
CONTAMINÁ, contaminez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A transmite sau a căpăta o boală molipsitoare; a (se) infecta, a (se) molipsi. 2. Refl. (Lingv.; despre două limbi) A se încrucișa. ♦ (Despre două cuvinte) A se influența reciproc (schimbându-și forma). 3. Fig. A influența, a înrâuri. – Din fr. contaminer, lat. contaminare. DOOM
contaminá (a ~) vb., ind. prez. 3 contamineáză
contaminația
CONTAMINÁȚIE, contaminații, s. f. 1. Încrucișare între două limbi. 2. Modificare a unui cuvânt sau a unei construcții gramaticale prin încrucișarea lor cu alte cuvinte sau cu construcții asemănătoare ca sens. – Din fr. contamination, lat. contaminatio. DOOM
contamináție (rar) (-ți-e) s. f., art. contamináția (-ți-a), g.-d. art. contamináției; pl. contamináții, art. contamináțiile (-ți-i-)
contaminație
CONTAMINÁȚIE, contaminații, s. f. 1. Încrucișare între două limbi. 2. Modificare a unui cuvânt sau a unei construcții gramaticale prin încrucișarea lor cu alte cuvinte sau cu construcții asemănătoare ca sens. – Din fr. contamination, lat. contaminatio. DOOM
contamináție (rar) (-ți-e) s. f., art. contamináția (-ți-a), g.-d. art. contamináției; pl. contamináții, art. contamináțiile (-ți-i-)
contaminației
CONTAMINÁȚIE, contaminații, s. f. 1. Încrucișare între două limbi. 2. Modificare a unui cuvânt sau a unei construcții gramaticale prin încrucișarea lor cu alte cuvinte sau cu construcții asemănătoare ca sens. – Din fr. contamination, lat. contaminatio. DOOM
contamináție (rar) (-ți-e) s. f., art. contamináția (-ți-a), g.-d. art. contamináției; pl. contamináții, art. contamináțiile (-ți-i-)
contaminații
CONTAMINÁȚIE, contaminații, s. f. 1. Încrucișare între două limbi. 2. Modificare a unui cuvânt sau a unei construcții gramaticale prin încrucișarea lor cu alte cuvinte sau cu construcții asemănătoare ca sens. – Din fr. contamination, lat. contaminatio. DOOM
contamináție (rar) (-ți-e) s. f., art. contamináția (-ți-a), g.-d. art. contamináției; pl. contamináții, art. contamináțiile (-ți-i-)
contaminațiile
CONTAMINÁȚIE, contaminații, s. f. 1. Încrucișare între două limbi. 2. Modificare a unui cuvânt sau a unei construcții gramaticale prin încrucișarea lor cu alte cuvinte sau cu construcții asemănătoare ca sens. – Din fr. contamination, lat. contaminatio. DOOM
contamináție (rar) (-ți-e) s. f., art. contamináția (-ți-a), g.-d. art. contamináției; pl. contamináții, art. contamináțiile (-ți-i-)
contaminațiilor
CONTAMINÁȚIE, contaminații, s. f. 1. Încrucișare între două limbi. 2. Modificare a unui cuvânt sau a unei construcții gramaticale prin încrucișarea lor cu alte cuvinte sau cu construcții asemănătoare ca sens. – Din fr. contamination, lat. contaminatio. DOOM
contamináție (rar) (-ți-e) s. f., art. contamináția (-ți-a), g.-d. art. contamináției; pl. contamináții, art. contamináțiile (-ți-i-)
contaminațiune
CONTAMINAȚIÚNE s.f. v. contaminație.
contaminează
CONTAMINÁ, contaminez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A transmite sau a căpăta o boală molipsitoare; a (se) infecta, a (se) molipsi. 2. Refl. (Lingv.; despre două limbi) A se încrucișa. ♦ (Despre două cuvinte) A se influența reciproc (schimbându-și forma). 3. Fig. A influența, a înrâuri. – Din fr. contaminer, lat. contaminare. DOOM
contaminá (a ~) vb., ind. prez. 3 contamineáză
contaminez
CONTAMINÁ, contaminez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A transmite sau a căpăta o boală molipsitoare; a (se) infecta, a (se) molipsi. 2. Refl. (Lingv.; despre două limbi) A se încrucișa. ♦ (Despre două cuvinte) A se influența reciproc (schimbându-și forma). 3. Fig. A influența, a înrâuri. – Din fr. contaminer, lat. contaminare. DOOM
contaminá (a ~) vb., ind. prez. 3 contamineáză
contamineze
CONTAMINÁ, contaminez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A transmite sau a căpăta o boală molipsitoare; a (se) infecta, a (se) molipsi. 2. Refl. (Lingv.; despre două limbi) A se încrucișa. ♦ (Despre două cuvinte) A se influența reciproc (schimbându-și forma). 3. Fig. A influența, a înrâuri. – Din fr. contaminer, lat. contaminare. DOOM
contaminá (a ~) vb., ind. prez. 3 contamineáză
contaminezi
CONTAMINÁ, contaminez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A transmite sau a căpăta o boală molipsitoare; a (se) infecta, a (se) molipsi. 2. Refl. (Lingv.; despre două limbi) A se încrucișa. ♦ (Despre două cuvinte) A se influența reciproc (schimbându-și forma). 3. Fig. A influența, a înrâuri. – Din fr. contaminer, lat. contaminare. DOOM
contaminá (a ~) vb., ind. prez. 3 contamineáză
contaminând
CONTAMINÁ, contaminez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A transmite sau a căpăta o boală molipsitoare; a (se) infecta, a (se) molipsi. 2. Refl. (Lingv.; despre două limbi) A se încrucișa. ♦ (Despre două cuvinte) A se influența reciproc (schimbându-și forma). 3. Fig. A influența, a înrâuri. – Din fr. contaminer, lat. contaminare. DOOM
contaminá (a ~) vb., ind. prez. 3 contamineáză
contaminînd
CONTAMINÁ, contaminez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A transmite sau a căpăta o boală molipsitoare; a (se) infecta, a (se) molipsi. 2. Refl. (Lingv.; despre două limbi) A se încrucișa. ♦ (Despre două cuvinte) A se influența reciproc (schimbându-și forma). 3. Fig. A influența, a înrâuri. – Din fr. contaminer, lat. contaminare. DOOM
contaminá (a ~) vb., ind. prez. 3 contamineáză
contaminări
CONTAMINÁRE, contaminări, s. f. Acțiunea de a (se) contamina și rezultatul ei. – V. contamina. DOOM
contamináre s. f., g.-d. art. contaminắrii; pl. contaminắri
contaminării
CONTAMINÁRE, contaminări, s. f. Acțiunea de a (se) contamina și rezultatul ei. – V. contamina. DOOM
contamináre s. f., g.-d. art. contaminắrii; pl. contaminắri
contaminările
CONTAMINÁRE, contaminări, s. f. Acțiunea de a (se) contamina și rezultatul ei. – V. contamina. DOOM
contamináre s. f., g.-d. art. contaminắrii; pl. contaminắri
contaminărilor
CONTAMINÁRE, contaminări, s. f. Acțiunea de a (se) contamina și rezultatul ei. – V. contamina. DOOM
contamináre s. f., g.-d. art. contaminắrii; pl. contaminắri
contant
CONTÁNT, -Ă, contanți, -te, adj. (Franțuzism; despre bani) În numerar, peșin. – Cf. fr. comptant. DOOM
contánt (rar) adj. m., pl. contánți; f. contántă, pl. contánte
contanta
CONTÁNT, -Ă, contanți, -te, adj. (Franțuzism; despre bani) În numerar, peșin. – Cf. fr. comptant. DOOM
contánt (rar) adj. m., pl. contánți; f. contántă, pl. contánte
contante
CONTÁNT, -Ă, contanți, -te, adj. (Franțuzism; despre bani) În numerar, peșin. – Cf. fr. comptant. DOOM
contánt (rar) adj. m., pl. contánți; f. contántă, pl. contánte
contantei
CONTÁNT, -Ă, contanți, -te, adj. (Franțuzism; despre bani) În numerar, peșin. – Cf. fr. comptant. DOOM
contánt (rar) adj. m., pl. contánți; f. contántă, pl. contánte
contantele
CONTÁNT, -Ă, contanți, -te, adj. (Franțuzism; despre bani) În numerar, peșin. – Cf. fr. comptant. DOOM
contánt (rar) adj. m., pl. contánți; f. contántă, pl. contánte
contantelor
CONTÁNT, -Ă, contanți, -te, adj. (Franțuzism; despre bani) În numerar, peșin. – Cf. fr. comptant. DOOM
contánt (rar) adj. m., pl. contánți; f. contántă, pl. contánte
contantul
CONTÁNT, -Ă, contanți, -te, adj. (Franțuzism; despre bani) În numerar, peșin. – Cf. fr. comptant. DOOM
contánt (rar) adj. m., pl. contánți; f. contántă, pl. contánte
contantului
CONTÁNT, -Ă, contanți, -te, adj. (Franțuzism; despre bani) În numerar, peșin. – Cf. fr. comptant. DOOM
contánt (rar) adj. m., pl. contánți; f. contántă, pl. contánte
contanți
CONTÁNT, -Ă, contanți, -te, adj. (Franțuzism; despre bani) În numerar, peșin. – Cf. fr. comptant. DOOM
contánt (rar) adj. m., pl. contánți; f. contántă, pl. contánte
contanții
CONTÁNT, -Ă, contanți, -te, adj. (Franțuzism; despre bani) În numerar, peșin. – Cf. fr. comptant. DOOM
contánt (rar) adj. m., pl. contánți; f. contántă, pl. contánte
contanților
CONTÁNT, -Ă, contanți, -te, adj. (Franțuzism; despre bani) În numerar, peșin. – Cf. fr. comptant. DOOM
contánt (rar) adj. m., pl. contánți; f. contántă, pl. contánte
contare
CONTÁ, contez, vb. I. Intranz. 1. A se încrede în cineva, a se bizui pe cineva sau pe ceva. 2. A reprezenta o valoare, a avea însemnătate. – Din fr. compter, it. contare. DOOM
contá (a ~) vb., ind. prez. 3 conteáză
contare
CONTÁRE s.f. (Cont.) Notare pe documente a conturilor în care urmează să fie înregistrate operațiile economice la care se referă. [Cf. it. contare, fr. compter].
contarea
CONTÁRE s.f. (Cont.) Notare pe documente a conturilor în care urmează să fie înregistrate operațiile economice la care se referă. [Cf. it. contare, fr. compter].
contară
CONTÁ, contez, vb. I. Intranz. 1. A se încrede în cineva, a se bizui pe cineva sau pe ceva. 2. A reprezenta o valoare, a avea însemnătate. – Din fr. compter, it. contare. DOOM
contá (a ~) vb., ind. prez. 3 conteáză
contarăm
CONTÁ, contez, vb. I. Intranz. 1. A se încrede în cineva, a se bizui pe cineva sau pe ceva. 2. A reprezenta o valoare, a avea însemnătate. – Din fr. compter, it. contare. DOOM
contá (a ~) vb., ind. prez. 3 conteáză
contarăți
CONTÁ, contez, vb. I. Intranz. 1. A se încrede în cineva, a se bizui pe cineva sau pe ceva. 2. A reprezenta o valoare, a avea însemnătate. – Din fr. compter, it. contare. DOOM
contá (a ~) vb., ind. prez. 3 conteáză
contase
CONTÁ, contez, vb. I. Intranz. 1. A se încrede în cineva, a se bizui pe cineva sau pe ceva. 2. A reprezenta o valoare, a avea însemnătate. – Din fr. compter, it. contare. DOOM
contá (a ~) vb., ind. prez. 3 conteáză
contasem
CONTÁ, contez, vb. I. Intranz. 1. A se încrede în cineva, a se bizui pe cineva sau pe ceva. 2. A reprezenta o valoare, a avea însemnătate. – Din fr. compter, it. contare. DOOM
contá (a ~) vb., ind. prez. 3 conteáză
contaseră
CONTÁ, contez, vb. I. Intranz. 1. A se încrede în cineva, a se bizui pe cineva sau pe ceva. 2. A reprezenta o valoare, a avea însemnătate. – Din fr. compter, it. contare. DOOM
contá (a ~) vb., ind. prez. 3 conteáză
contaserăm
CONTÁ, contez, vb. I. Intranz. 1. A se încrede în cineva, a se bizui pe cineva sau pe ceva. 2. A reprezenta o valoare, a avea însemnătate. – Din fr. compter, it. contare. DOOM
contá (a ~) vb., ind. prez. 3 conteáză
contaserăți
CONTÁ, contez, vb. I. Intranz. 1. A se încrede în cineva, a se bizui pe cineva sau pe ceva. 2. A reprezenta o valoare, a avea însemnătate. – Din fr. compter, it. contare. DOOM
contá (a ~) vb., ind. prez. 3 conteáză
contaseși
CONTÁ, contez, vb. I. Intranz. 1. A se încrede în cineva, a se bizui pe cineva sau pe ceva. 2. A reprezenta o valoare, a avea însemnătate. – Din fr. compter, it. contare. DOOM
contá (a ~) vb., ind. prez. 3 conteáză
contaseți
CONTÁ, contez, vb. I. Intranz. 1. A se încrede în cineva, a se bizui pe cineva sau pe ceva. 2. A reprezenta o valoare, a avea însemnătate. – Din fr. compter, it. contare. DOOM
contá (a ~) vb., ind. prez. 3 conteáză
contat
CONTÁ, contez, vb. I. Intranz. 1. A se încrede în cineva, a se bizui pe cineva sau pe ceva. 2. A reprezenta o valoare, a avea însemnătate. – Din fr. compter, it. contare. DOOM
contá (a ~) vb., ind. prez. 3 conteáză
contau
CONTÁ, contez, vb. I. Intranz. 1. A se încrede în cineva, a se bizui pe cineva sau pe ceva. 2. A reprezenta o valoare, a avea însemnătate. – Din fr. compter, it. contare. DOOM
contá (a ~) vb., ind. prez. 3 conteáză
contași
CONTÁ, contez, vb. I. Intranz. 1. A se încrede în cineva, a se bizui pe cineva sau pe ceva. 2. A reprezenta o valoare, a avea însemnătate. – Din fr. compter, it. contare. DOOM
contá (a ~) vb., ind. prez. 3 conteáză
contați
CONTÁ, contez, vb. I. Intranz. 1. A se încrede în cineva, a se bizui pe cineva sau pe ceva. 2. A reprezenta o valoare, a avea însemnătate. – Din fr. compter, it. contare. DOOM
contá (a ~) vb., ind. prez. 3 conteáză
conte
CONTÉ2 s. n. Creion gros, negru, cu mină din grafit, argilă și plombagină, folosit în grafică. – Cuv. fr. DOOM
!conté (creion) (rar) s. n., art. conté-ul
conte
CÓNTE1, conți, s. m. 1. (În Evul Mediu) Mare senior, conducător al unei provincii, cu funcții administrative și militare. 2. Titlu de noblețe ereditar, intermediar între viconte și marchiz (în Occident) sau între baron și prinț (în Rusia țaristă); persoană având acest titlu. – Din fr. comte. DOOM
cónte (titlu de noblețe) s. m., pl. conți
contează
CONTÁ, contez, vb. I. Intranz. 1. A se încrede în cineva, a se bizui pe cineva sau pe ceva. 2. A reprezenta o valoare, a avea însemnătate. – Din fr. compter, it. contare. DOOM
contá (a ~) vb., ind. prez. 3 conteáză
conteiner
CONTÉINER s.n. v. container.
conteinere
CONTÉINER s.n. v. container.
conteinerele
CONTÉINER s.n. v. container.
conteinerelor
CONTÉINER s.n. v. container.
conteineriza
CONTEINERIZÁ vb. I. v. containeriza.
conteinerizai
CONTEINERIZÁ vb. I. v. containeriza.
conteinerizam
CONTEINERIZÁ vb. I. v. containeriza.
conteinerizare
CONTEINERIZÁ vb. I. v. containeriza.
conteinerizare
CONTEINERIZÁRE s.f. v. containerizare.
conteinerizarea
CONTEINERIZÁRE s.f. v. containerizare.
conteinerizară
CONTEINERIZÁ vb. I. v. containeriza.
conteinerizarăm
CONTEINERIZÁ vb. I. v. containeriza.
conteinerizarăți
CONTEINERIZÁ vb. I. v. containeriza.
conteinerizase
CONTEINERIZÁ vb. I. v. containeriza.
conteinerizasem
CONTEINERIZÁ vb. I. v. containeriza.
conteinerizaseră
CONTEINERIZÁ vb. I. v. containeriza.
conteinerizaserăm
CONTEINERIZÁ vb. I. v. containeriza.
conteinerizaserăți
CONTEINERIZÁ vb. I. v. containeriza.
conteinerizaseși
CONTEINERIZÁ vb. I. v. containeriza.
conteinerizaseți
CONTEINERIZÁ vb. I. v. containeriza.
conteinerizat
CONTEINERIZÁ vb. I. v. containeriza.
conteinerizau
CONTEINERIZÁ vb. I. v. containeriza.
conteinerizași
CONTEINERIZÁ vb. I. v. containeriza.
conteinerizați
CONTEINERIZÁ vb. I. v. containeriza.
conteinerizează
CONTEINERIZÁ vb. I. v. containeriza.
conteinerizez
CONTEINERIZÁ vb. I. v. containeriza.
conteinerizeze
CONTEINERIZÁ vb. I. v. containeriza.
conteinerizezi
CONTEINERIZÁ vb. I. v. containeriza.
conteinerizând
CONTEINERIZÁ vb. I. v. containeriza.
conteinerizînd
CONTEINERIZÁ vb. I. v. containeriza.
conteinerizări
CONTEINERIZÁRE s.f. v. containerizare.
conteinerizării
CONTEINERIZÁRE s.f. v. containerizare.
conteinerizările
CONTEINERIZÁRE s.f. v. containerizare.
conteinerizărilor
CONTEINERIZÁRE s.f. v. containerizare.
conteinerul
CONTÉINER s.n. v. container.
conteinerului
CONTÉINER s.n. v. container.
contele
CÓNTE1, conți, s. m. 1. (În Evul Mediu) Mare senior, conducător al unei provincii, cu funcții administrative și militare. 2. Titlu de noblețe ereditar, intermediar între viconte și marchiz (în Occident) sau între baron și prinț (în Rusia țaristă); persoană având acest titlu. – Din fr. comte. DOOM
cónte (titlu de noblețe) s. m., pl. conți
contelui
CÓNTE1, conți, s. m. 1. (În Evul Mediu) Mare senior, conducător al unei provincii, cu funcții administrative și militare. 2. Titlu de noblețe ereditar, intermediar între viconte și marchiz (în Occident) sau între baron și prinț (în Rusia țaristă); persoană având acest titlu. – Din fr. comte. DOOM
cónte (titlu de noblețe) s. m., pl. conți
contemperația
CONTEMPERÁȚIE, contemperații, s. f. Impuls care provine din grația divină și care face să încline voința către un fapt, fără a-l determina însă. – Din fr. contempération, lat. contemperatio. DOOM
contemperáție (-ți-e) s. f., art. contemperáția (-ți-a), g.-d. art. contemperáției; pl. contemperáții, art. contemperáțiile (-ți-i-)
contemperație
CONTEMPERÁȚIE, contemperații, s. f. Impuls care provine din grația divină și care face să încline voința către un fapt, fără a-l determina însă. – Din fr. contempération, lat. contemperatio. DOOM
contemperáție (-ți-e) s. f., art. contemperáția (-ți-a), g.-d. art. contemperáției; pl. contemperáții, art. contemperáțiile (-ți-i-)
contemperației
CONTEMPERÁȚIE, contemperații, s. f. Impuls care provine din grația divină și care face să încline voința către un fapt, fără a-l determina însă. – Din fr. contempération, lat. contemperatio. DOOM
contemperáție (-ți-e) s. f., art. contemperáția (-ți-a), g.-d. art. contemperáției; pl. contemperáții, art. contemperáțiile (-ți-i-)
contemperații
CONTEMPERÁȚIE, contemperații, s. f. Impuls care provine din grația divină și care face să încline voința către un fapt, fără a-l determina însă. – Din fr. contempération, lat. contemperatio. DOOM
contemperáție (-ți-e) s. f., art. contemperáția (-ți-a), g.-d. art. contemperáției; pl. contemperáții, art. contemperáțiile (-ți-i-)
contemperațiile
CONTEMPERÁȚIE, contemperații, s. f. Impuls care provine din grația divină și care face să încline voința către un fapt, fără a-l determina însă. – Din fr. contempération, lat. contemperatio. DOOM
contemperáție (-ți-e) s. f., art. contemperáția (-ți-a), g.-d. art. contemperáției; pl. contemperáții, art. contemperáțiile (-ți-i-)
contemperațiilor
CONTEMPERÁȚIE, contemperații, s. f. Impuls care provine din grația divină și care face să încline voința către un fapt, fără a-l determina însă. – Din fr. contempération, lat. contemperatio. DOOM
contemperáție (-ți-e) s. f., art. contemperáția (-ți-a), g.-d. art. contemperáției; pl. contemperáții, art. contemperáțiile (-ți-i-)
contempla
CONTEMPLÁ, contémplu, vb. I. Tranz. și refl. A (se) privi îndelung, meditativ, cu admirație și cu emoție. – Din fr. contempler, lat. contemplari.
contemplai
CONTEMPLÁ, contémplu, vb. I. Tranz. și refl. A (se) privi îndelung, meditativ, cu admirație și cu emoție. – Din fr. contempler, lat. contemplari.
contemplam
CONTEMPLÁ, contémplu, vb. I. Tranz. și refl. A (se) privi îndelung, meditativ, cu admirație și cu emoție. – Din fr. contempler, lat. contemplari.
contemplare
CONTEMPLÁ, contémplu, vb. I. Tranz. și refl. A (se) privi îndelung, meditativ, cu admirație și cu emoție. – Din fr. contempler, lat. contemplari.
contemplare
CONTEMPLÁRE, contemplări, s. f. Acțiunea de a (se) contempla. ♦ Atitudine de meditație sau de observare pasivă a fenomenelor, opusă atitudinii active. ◊ Contemplare vie = percepere nemijlocită, concretă a lucrurilor și a fenomenelor naturii, care apare în procesul interacțiunii dintre om și lumea înconjurătoare; intuire vie. – V. contempla. DOOM
contempláre s. f., g.-d. art. contemplắrii; pl. contemplắri
contemplarea
CONTEMPLÁRE, contemplări, s. f. Acțiunea de a (se) contempla. ♦ Atitudine de meditație sau de observare pasivă a fenomenelor, opusă atitudinii active. ◊ Contemplare vie = percepere nemijlocită, concretă a lucrurilor și a fenomenelor naturii, care apare în procesul interacțiunii dintre om și lumea înconjurătoare; intuire vie. – V. contempla. DOOM
contempláre s. f., g.-d. art. contemplắrii; pl. contemplắri
contemplară
CONTEMPLÁ, contémplu, vb. I. Tranz. și refl. A (se) privi îndelung, meditativ, cu admirație și cu emoție. – Din fr. contempler, lat. contemplari.
contemplarăm
CONTEMPLÁ, contémplu, vb. I. Tranz. și refl. A (se) privi îndelung, meditativ, cu admirație și cu emoție. – Din fr. contempler, lat. contemplari.
contemplarăți
CONTEMPLÁ, contémplu, vb. I. Tranz. și refl. A (se) privi îndelung, meditativ, cu admirație și cu emoție. – Din fr. contempler, lat. contemplari.
contemplase
CONTEMPLÁ, contémplu, vb. I. Tranz. și refl. A (se) privi îndelung, meditativ, cu admirație și cu emoție. – Din fr. contempler, lat. contemplari.
contemplasem
CONTEMPLÁ, contémplu, vb. I. Tranz. și refl. A (se) privi îndelung, meditativ, cu admirație și cu emoție. – Din fr. contempler, lat. contemplari.
contemplaseră
CONTEMPLÁ, contémplu, vb. I. Tranz. și refl. A (se) privi îndelung, meditativ, cu admirație și cu emoție. – Din fr. contempler, lat. contemplari.
contemplaserăm
CONTEMPLÁ, contémplu, vb. I. Tranz. și refl. A (se) privi îndelung, meditativ, cu admirație și cu emoție. – Din fr. contempler, lat. contemplari.
contemplaserăți
CONTEMPLÁ, contémplu, vb. I. Tranz. și refl. A (se) privi îndelung, meditativ, cu admirație și cu emoție. – Din fr. contempler, lat. contemplari.
contemplaseși
CONTEMPLÁ, contémplu, vb. I. Tranz. și refl. A (se) privi îndelung, meditativ, cu admirație și cu emoție. – Din fr. contempler, lat. contemplari.
contemplaseți
CONTEMPLÁ, contémplu, vb. I. Tranz. și refl. A (se) privi îndelung, meditativ, cu admirație și cu emoție. – Din fr. contempler, lat. contemplari.
contemplat
CONTEMPLÁ, contémplu, vb. I. Tranz. și refl. A (se) privi îndelung, meditativ, cu admirație și cu emoție. – Din fr. contempler, lat. contemplari.
contemplat
CONTEMPLÁ, contémplu, vb. I. Tranz. și refl. A (se) privi îndelung, meditativ, cu admirație și cu emoție. – Din fr. contempler, lat. contemplari.
contemplativ
CONTEMPLATÍV, -Ă, contemplativi, -e, adj. Care contemplă, care este înclinat spre contemplare; visător. ♦ Care se limitează la contemplare, neglijând latura practică, activă. ◊ Viață contemplativă = viață consacrată meditației și nu acțiunii. – Din fr. contemplatif, lat. contemplativus. DOOM
contemplatív adj. m., pl. contemplatívi; f. contemplatívă, pl. contemplatíve
contemplativa
CONTEMPLATÍV, -Ă, contemplativi, -e, adj. Care contemplă, care este înclinat spre contemplare; visător. ♦ Care se limitează la contemplare, neglijând latura practică, activă. ◊ Viață contemplativă = viață consacrată meditației și nu acțiunii. – Din fr. contemplatif, lat. contemplativus. DOOM
contemplatív adj. m., pl. contemplatívi; f. contemplatívă, pl. contemplatíve
contemplative
CONTEMPLATÍV, -Ă, contemplativi, -e, adj. Care contemplă, care este înclinat spre contemplare; visător. ♦ Care se limitează la contemplare, neglijând latura practică, activă. ◊ Viață contemplativă = viață consacrată meditației și nu acțiunii. – Din fr. contemplatif, lat. contemplativus. DOOM
contemplatív adj. m., pl. contemplatívi; f. contemplatívă, pl. contemplatíve
contemplativei
CONTEMPLATÍV, -Ă, contemplativi, -e, adj. Care contemplă, care este înclinat spre contemplare; visător. ♦ Care se limitează la contemplare, neglijând latura practică, activă. ◊ Viață contemplativă = viață consacrată meditației și nu acțiunii. – Din fr. contemplatif, lat. contemplativus. DOOM
contemplatív adj. m., pl. contemplatívi; f. contemplatívă, pl. contemplatíve
contemplativele
CONTEMPLATÍV, -Ă, contemplativi, -e, adj. Care contemplă, care este înclinat spre contemplare; visător. ♦ Care se limitează la contemplare, neglijând latura practică, activă. ◊ Viață contemplativă = viață consacrată meditației și nu acțiunii. – Din fr. contemplatif, lat. contemplativus. DOOM
contemplatív adj. m., pl. contemplatívi; f. contemplatívă, pl. contemplatíve
contemplativelor
CONTEMPLATÍV, -Ă, contemplativi, -e, adj. Care contemplă, care este înclinat spre contemplare; visător. ♦ Care se limitează la contemplare, neglijând latura practică, activă. ◊ Viață contemplativă = viață consacrată meditației și nu acțiunii. – Din fr. contemplatif, lat. contemplativus. DOOM
contemplatív adj. m., pl. contemplatívi; f. contemplatívă, pl. contemplatíve
contemplativi
CONTEMPLATÍV, -Ă, contemplativi, -e, adj. Care contemplă, care este înclinat spre contemplare; visător. ♦ Care se limitează la contemplare, neglijând latura practică, activă. ◊ Viață contemplativă = viață consacrată meditației și nu acțiunii. – Din fr. contemplatif, lat. contemplativus. DOOM
contemplatív adj. m., pl. contemplatívi; f. contemplatívă, pl. contemplatíve
contemplativii
CONTEMPLATÍV, -Ă, contemplativi, -e, adj. Care contemplă, care este înclinat spre contemplare; visător. ♦ Care se limitează la contemplare, neglijând latura practică, activă. ◊ Viață contemplativă = viață consacrată meditației și nu acțiunii. – Din fr. contemplatif, lat. contemplativus. DOOM
contemplatív adj. m., pl. contemplatívi; f. contemplatívă, pl. contemplatíve
contemplativilor
CONTEMPLATÍV, -Ă, contemplativi, -e, adj. Care contemplă, care este înclinat spre contemplare; visător. ♦ Care se limitează la contemplare, neglijând latura practică, activă. ◊ Viață contemplativă = viață consacrată meditației și nu acțiunii. – Din fr. contemplatif, lat. contemplativus. DOOM
contemplatív adj. m., pl. contemplatívi; f. contemplatívă, pl. contemplatíve
contemplativitate
CONTEMPLATIVITÁTE s. f. 1. Trăsătură caracteristică a filosofiei materialiste nemarxiste constând, în esență, în neînțelegerea rolului practicii atât sub raport antropologic, cât și gnoseologic. 2. Caracter contemplativ. – Contemplativ + suf. -itate. DOOM
contemplativitáte s. f., g.-d. art. contemplativitắții
contemplativitatea
CONTEMPLATIVITÁTE s. f. 1. Trăsătură caracteristică a filosofiei materialiste nemarxiste constând, în esență, în neînțelegerea rolului practicii atât sub raport antropologic, cât și gnoseologic. 2. Caracter contemplativ. – Contemplativ + suf. -itate. DOOM
contemplativitáte s. f., g.-d. art. contemplativitắții
contemplativități
CONTEMPLATIVITÁTE s. f. 1. Trăsătură caracteristică a filosofiei materialiste nemarxiste constând, în esență, în neînțelegerea rolului practicii atât sub raport antropologic, cât și gnoseologic. 2. Caracter contemplativ. – Contemplativ + suf. -itate. DOOM
contemplativitáte s. f., g.-d. art. contemplativitắții
contemplativității
CONTEMPLATIVITÁTE s. f. 1. Trăsătură caracteristică a filosofiei materialiste nemarxiste constând, în esență, în neînțelegerea rolului practicii atât sub raport antropologic, cât și gnoseologic. 2. Caracter contemplativ. – Contemplativ + suf. -itate. DOOM
contemplativitáte s. f., g.-d. art. contemplativitắții
contemplativul
CONTEMPLATÍV, -Ă, contemplativi, -e, adj. Care contemplă, care este înclinat spre contemplare; visător. ♦ Care se limitează la contemplare, neglijând latura practică, activă. ◊ Viață contemplativă = viață consacrată meditației și nu acțiunii. – Din fr. contemplatif, lat. contemplativus. DOOM
contemplatív adj. m., pl. contemplatívi; f. contemplatívă, pl. contemplatíve
contemplativului
CONTEMPLATÍV, -Ă, contemplativi, -e, adj. Care contemplă, care este înclinat spre contemplare; visător. ♦ Care se limitează la contemplare, neglijând latura practică, activă. ◊ Viață contemplativă = viață consacrată meditației și nu acțiunii. – Din fr. contemplatif, lat. contemplativus. DOOM
contemplatív adj. m., pl. contemplatívi; f. contemplatívă, pl. contemplatíve
contemplatoare
CONTEMPLATÓR, -OÁRE, contemplatori, -oare, s. m. și f. Persoană care contemplă, care este cufundată în meditare, în visare. – Din fr. contemplateur, lat. contemplator. DOOM
contemplatór s. m., pl. contemplatóri
contemplatoarea
CONTEMPLATÓR, -OÁRE, contemplatori, -oare, s. m. și f. Persoană care contemplă, care este cufundată în meditare, în visare. – Din fr. contemplateur, lat. contemplator. DOOM
contemplatór s. m., pl. contemplatóri
contemplatoarei
CONTEMPLATÓR, -OÁRE, contemplatori, -oare, s. m. și f. Persoană care contemplă, care este cufundată în meditare, în visare. – Din fr. contemplateur, lat. contemplator. DOOM
contemplatór s. m., pl. contemplatóri
contemplatoarele
CONTEMPLATÓR, -OÁRE, contemplatori, -oare, s. m. și f. Persoană care contemplă, care este cufundată în meditare, în visare. – Din fr. contemplateur, lat. contemplator. DOOM
contemplatór s. m., pl. contemplatóri
contemplatoarelor
CONTEMPLATÓR, -OÁRE, contemplatori, -oare, s. m. și f. Persoană care contemplă, care este cufundată în meditare, în visare. – Din fr. contemplateur, lat. contemplator. DOOM
contemplatór s. m., pl. contemplatóri
contemplator
CONTEMPLATÓR, -OÁRE, contemplatori, -oare, s. m. și f. Persoană care contemplă, care este cufundată în meditare, în visare. – Din fr. contemplateur, lat. contemplator. DOOM
contemplatór s. m., pl. contemplatóri
contemplatori
CONTEMPLATÓR, -OÁRE, contemplatori, -oare, s. m. și f. Persoană care contemplă, care este cufundată în meditare, în visare. – Din fr. contemplateur, lat. contemplator. DOOM
contemplatór s. m., pl. contemplatóri
contemplatorii
CONTEMPLATÓR, -OÁRE, contemplatori, -oare, s. m. și f. Persoană care contemplă, care este cufundată în meditare, în visare. – Din fr. contemplateur, lat. contemplator. DOOM
contemplatór s. m., pl. contemplatóri
contemplatorilor
CONTEMPLATÓR, -OÁRE, contemplatori, -oare, s. m. și f. Persoană care contemplă, care este cufundată în meditare, în visare. – Din fr. contemplateur, lat. contemplator. DOOM
contemplatór s. m., pl. contemplatóri
contemplatorul
CONTEMPLATÓR, -OÁRE, contemplatori, -oare, s. m. și f. Persoană care contemplă, care este cufundată în meditare, în visare. – Din fr. contemplateur, lat. contemplator. DOOM
contemplatór s. m., pl. contemplatóri
contemplatorului
CONTEMPLATÓR, -OÁRE, contemplatori, -oare, s. m. și f. Persoană care contemplă, care este cufundată în meditare, în visare. – Din fr. contemplateur, lat. contemplator. DOOM
contemplatór s. m., pl. contemplatóri
contemplau
CONTEMPLÁ, contémplu, vb. I. Tranz. și refl. A (se) privi îndelung, meditativ, cu admirație și cu emoție. – Din fr. contempler, lat. contemplari.
contemplași
CONTEMPLÁ, contémplu, vb. I. Tranz. și refl. A (se) privi îndelung, meditativ, cu admirație și cu emoție. – Din fr. contempler, lat. contemplari.
contemplați
CONTEMPLÁ, contémplu, vb. I. Tranz. și refl. A (se) privi îndelung, meditativ, cu admirație și cu emoție. – Din fr. contempler, lat. contemplari.
contemplația
CONTEMPLÁȚIE, contemplații, s. f. Atitudine, stare a celui care contemplă; faptul de a contempla; meditație. – Din fr. contemplation, lat. contemplatio. DOOM
contempláție (-ți-e) s. f., art. contempláția (-ți-a), g.-d. art. contempláției; pl. contempláții, art. contempláțiile (-ți-i-)
contemplație
CONTEMPLÁȚIE, contemplații, s. f. Atitudine, stare a celui care contemplă; faptul de a contempla; meditație. – Din fr. contemplation, lat. contemplatio. DOOM
contempláție (-ți-e) s. f., art. contempláția (-ți-a), g.-d. art. contempláției; pl. contempláții, art. contempláțiile (-ți-i-)
contemplației
CONTEMPLÁȚIE, contemplații, s. f. Atitudine, stare a celui care contemplă; faptul de a contempla; meditație. – Din fr. contemplation, lat. contemplatio. DOOM
contempláție (-ți-e) s. f., art. contempláția (-ți-a), g.-d. art. contempláției; pl. contempláții, art. contempláțiile (-ți-i-)
contemplații
CONTEMPLÁȚIE, contemplații, s. f. Atitudine, stare a celui care contemplă; faptul de a contempla; meditație. – Din fr. contemplation, lat. contemplatio. DOOM
contempláție (-ți-e) s. f., art. contempláția (-ți-a), g.-d. art. contempláției; pl. contempláții, art. contempláțiile (-ți-i-)
contemplațiile
CONTEMPLÁȚIE, contemplații, s. f. Atitudine, stare a celui care contemplă; faptul de a contempla; meditație. – Din fr. contemplation, lat. contemplatio. DOOM
contempláție (-ți-e) s. f., art. contempláția (-ți-a), g.-d. art. contempláției; pl. contempláții, art. contempláțiile (-ți-i-)
contemplațiilor
CONTEMPLÁȚIE, contemplații, s. f. Atitudine, stare a celui care contemplă; faptul de a contempla; meditație. – Din fr. contemplation, lat. contemplatio. DOOM
contempláție (-ți-e) s. f., art. contempláția (-ți-a), g.-d. art. contempláției; pl. contempláții, art. contempláțiile (-ți-i-)
contemplațiune
CONTEMPLAȚIÚNE s.f. v. contemplație.
contemple
CONTEMPLÁ, contémplu, vb. I. Tranz. și refl. A (se) privi îndelung, meditativ, cu admirație și cu emoție. – Din fr. contempler, lat. contemplari.
contempli
CONTEMPLÁ, contémplu, vb. I. Tranz. și refl. A (se) privi îndelung, meditativ, cu admirație și cu emoție. – Din fr. contempler, lat. contemplari.
contemplu
CONTEMPLÁ, contémplu, vb. I. Tranz. și refl. A (se) privi îndelung, meditativ, cu admirație și cu emoție. – Din fr. contempler, lat. contemplari.
contemplând
CONTEMPLÁ, contémplu, vb. I. Tranz. și refl. A (se) privi îndelung, meditativ, cu admirație și cu emoție. – Din fr. contempler, lat. contemplari.
contemplînd
CONTEMPLÁ, contémplu, vb. I. Tranz. și refl. A (se) privi îndelung, meditativ, cu admirație și cu emoție. – Din fr. contempler, lat. contemplari.
contemplări
CONTEMPLÁRE, contemplări, s. f. Acțiunea de a (se) contempla. ♦ Atitudine de meditație sau de observare pasivă a fenomenelor, opusă atitudinii active. ◊ Contemplare vie = percepere nemijlocită, concretă a lucrurilor și a fenomenelor naturii, care apare în procesul interacțiunii dintre om și lumea înconjurătoare; intuire vie. – V. contempla. DOOM
contempláre s. f., g.-d. art. contemplắrii; pl. contemplắri
contemplării
CONTEMPLÁRE, contemplări, s. f. Acțiunea de a (se) contempla. ♦ Atitudine de meditație sau de observare pasivă a fenomenelor, opusă atitudinii active. ◊ Contemplare vie = percepere nemijlocită, concretă a lucrurilor și a fenomenelor naturii, care apare în procesul interacțiunii dintre om și lumea înconjurătoare; intuire vie. – V. contempla. DOOM
contempláre s. f., g.-d. art. contemplắrii; pl. contemplắri
contemplările
CONTEMPLÁRE, contemplări, s. f. Acțiunea de a (se) contempla. ♦ Atitudine de meditație sau de observare pasivă a fenomenelor, opusă atitudinii active. ◊ Contemplare vie = percepere nemijlocită, concretă a lucrurilor și a fenomenelor naturii, care apare în procesul interacțiunii dintre om și lumea înconjurătoare; intuire vie. – V. contempla. DOOM
contempláre s. f., g.-d. art. contemplắrii; pl. contemplắri
contemplărilor
CONTEMPLÁRE, contemplări, s. f. Acțiunea de a (se) contempla. ♦ Atitudine de meditație sau de observare pasivă a fenomenelor, opusă atitudinii active. ◊ Contemplare vie = percepere nemijlocită, concretă a lucrurilor și a fenomenelor naturii, care apare în procesul interacțiunii dintre om și lumea înconjurătoare; intuire vie. – V. contempla. DOOM
contempláre s. f., g.-d. art. contemplắrii; pl. contemplắri
contemporan
CONTEMPORÁN, -Ă, contemporani, -e, adj. 1. Care există, care se petrece în zilele noastre; actual. 2. (Despre oameni; adesea substantivat) Din aceeași vreme cu... [Var.: contimporán, -ă adj.] – Din fr. contemporain, lat. contemporaneus. DOOM
contemporán adj. m., pl. contemporáni; f. contemporánă, pl. contemporáne
contemporana
CONTEMPORÁN, -Ă, contemporani, -e, adj. 1. Care există, care se petrece în zilele noastre; actual. 2. (Despre oameni; adesea substantivat) Din aceeași vreme cu... [Var.: contimporán, -ă adj.] – Din fr. contemporain, lat. contemporaneus. DOOM
contemporán adj. m., pl. contemporáni; f. contemporánă, pl. contemporáne
contemporane
CONTEMPORÁN, -Ă, contemporani, -e, adj. 1. Care există, care se petrece în zilele noastre; actual. 2. (Despre oameni; adesea substantivat) Din aceeași vreme cu... [Var.: contimporán, -ă adj.] – Din fr. contemporain, lat. contemporaneus. DOOM
contemporán adj. m., pl. contemporáni; f. contemporánă, pl. contemporáne
contemporanei
CONTEMPORÁN, -Ă, contemporani, -e, adj. 1. Care există, care se petrece în zilele noastre; actual. 2. (Despre oameni; adesea substantivat) Din aceeași vreme cu... [Var.: contimporán, -ă adj.] – Din fr. contemporain, lat. contemporaneus. DOOM
contemporán adj. m., pl. contemporáni; f. contemporánă, pl. contemporáne
contemporaneitate
CONTEMPORANEITÁTE s. f. Epoca contemporană; ceea ce are un caracter contemporan, actual; actualitate. [Pr.: -ne-i-] – Din fr. contemporanéité. DOOM
contemporaneitáte (-ne-i-) s. f., g.-d. art. contemporaneitắții
contemporaneitatea
CONTEMPORANEITÁTE s. f. Epoca contemporană; ceea ce are un caracter contemporan, actual; actualitate. [Pr.: -ne-i-] – Din fr. contemporanéité. DOOM
contemporaneitáte (-ne-i-) s. f., g.-d. art. contemporaneitắții
contemporaneități
CONTEMPORANEITÁTE s. f. Epoca contemporană; ceea ce are un caracter contemporan, actual; actualitate. [Pr.: -ne-i-] – Din fr. contemporanéité. DOOM
contemporaneitáte (-ne-i-) s. f., g.-d. art. contemporaneitắții
contemporaneității
CONTEMPORANEITÁTE s. f. Epoca contemporană; ceea ce are un caracter contemporan, actual; actualitate. [Pr.: -ne-i-] – Din fr. contemporanéité. DOOM
contemporaneitáte (-ne-i-) s. f., g.-d. art. contemporaneitắții
contemporanele
CONTEMPORÁN, -Ă, contemporani, -e, adj. 1. Care există, care se petrece în zilele noastre; actual. 2. (Despre oameni; adesea substantivat) Din aceeași vreme cu... [Var.: contimporán, -ă adj.] – Din fr. contemporain, lat. contemporaneus. DOOM
contemporán adj. m., pl. contemporáni; f. contemporánă, pl. contemporáne
contemporanelor
CONTEMPORÁN, -Ă, contemporani, -e, adj. 1. Care există, care se petrece în zilele noastre; actual. 2. (Despre oameni; adesea substantivat) Din aceeași vreme cu... [Var.: contimporán, -ă adj.] – Din fr. contemporain, lat. contemporaneus. DOOM
contemporán adj. m., pl. contemporáni; f. contemporánă, pl. contemporáne
contemporani
CONTEMPORÁN, -Ă, contemporani, -e, adj. 1. Care există, care se petrece în zilele noastre; actual. 2. (Despre oameni; adesea substantivat) Din aceeași vreme cu... [Var.: contimporán, -ă adj.] – Din fr. contemporain, lat. contemporaneus. DOOM
contemporán adj. m., pl. contemporáni; f. contemporánă, pl. contemporáne
contemporanii
CONTEMPORÁN, -Ă, contemporani, -e, adj. 1. Care există, care se petrece în zilele noastre; actual. 2. (Despre oameni; adesea substantivat) Din aceeași vreme cu... [Var.: contimporán, -ă adj.] – Din fr. contemporain, lat. contemporaneus. DOOM
contemporán adj. m., pl. contemporáni; f. contemporánă, pl. contemporáne
contemporanilor
CONTEMPORÁN, -Ă, contemporani, -e, adj. 1. Care există, care se petrece în zilele noastre; actual. 2. (Despre oameni; adesea substantivat) Din aceeași vreme cu... [Var.: contimporán, -ă adj.] – Din fr. contemporain, lat. contemporaneus. DOOM
contemporán adj. m., pl. contemporáni; f. contemporánă, pl. contemporáne
contemporanitate
CONTEMPORANITÁTE s.f. v. contemporaneitate.
contemporanul
CONTEMPORÁN, -Ă, contemporani, -e, adj. 1. Care există, care se petrece în zilele noastre; actual. 2. (Despre oameni; adesea substantivat) Din aceeași vreme cu... [Var.: contimporán, -ă adj.] – Din fr. contemporain, lat. contemporaneus. DOOM
contemporán adj. m., pl. contemporáni; f. contemporánă, pl. contemporáne
contemporanului
CONTEMPORÁN, -Ă, contemporani, -e, adj. 1. Care există, care se petrece în zilele noastre; actual. 2. (Despre oameni; adesea substantivat) Din aceeași vreme cu... [Var.: contimporán, -ă adj.] – Din fr. contemporain, lat. contemporaneus. DOOM
contemporán adj. m., pl. contemporáni; f. contemporánă, pl. contemporáne
contencioasa
CONTENCIÓS, -OÁSĂ, contencioși, -oase, s. n., adj. 1. S. n. (În unele state) Serviciu de avocați care apără drepturile și interesele juridice ale unor întreprinderi sau instituții la încheierea de acte juridice sau în fața organelor de jurisdicție. ◊ Contencios administrativ = a) organ de jurisdicție care se ocupă cu rezolvarea litigiilor dintre stat și persoanele fizice; b) ansamblu de norme după care se rezolvă litigiile de către acest organ. 2. Adj. (În sintagma) Procedură contencioasă = procedură de rezolvare în contradictoriu de către un organ de jurisdicție a unui conflict de interese. – Din lat. contentiosus (după fr. contentieux). DOOM
contenciós2 (-ci-os) s. n., pl. contencioáse
contencioase
CONTENCIÓS, -OÁSĂ, contencioși, -oase, s. n., adj. 1. S. n. (În unele state) Serviciu de avocați care apără drepturile și interesele juridice ale unor întreprinderi sau instituții la încheierea de acte juridice sau în fața organelor de jurisdicție. ◊ Contencios administrativ = a) organ de jurisdicție care se ocupă cu rezolvarea litigiilor dintre stat și persoanele fizice; b) ansamblu de norme după care se rezolvă litigiile de către acest organ. 2. Adj. (În sintagma) Procedură contencioasă = procedură de rezolvare în contradictoriu de către un organ de jurisdicție a unui conflict de interese. – Din lat. contentiosus (după fr. contentieux). DOOM
contenciós2 (-ci-os) s. n., pl. contencioáse
contencioasei
CONTENCIÓS, -OÁSĂ, contencioși, -oase, s. n., adj. 1. S. n. (În unele state) Serviciu de avocați care apără drepturile și interesele juridice ale unor întreprinderi sau instituții la încheierea de acte juridice sau în fața organelor de jurisdicție. ◊ Contencios administrativ = a) organ de jurisdicție care se ocupă cu rezolvarea litigiilor dintre stat și persoanele fizice; b) ansamblu de norme după care se rezolvă litigiile de către acest organ. 2. Adj. (În sintagma) Procedură contencioasă = procedură de rezolvare în contradictoriu de către un organ de jurisdicție a unui conflict de interese. – Din lat. contentiosus (după fr. contentieux). DOOM
contenciós2 (-ci-os) s. n., pl. contencioáse
contencioasele
CONTENCIÓS, -OÁSĂ, contencioși, -oase, s. n., adj. 1. S. n. (În unele state) Serviciu de avocați care apără drepturile și interesele juridice ale unor întreprinderi sau instituții la încheierea de acte juridice sau în fața organelor de jurisdicție. ◊ Contencios administrativ = a) organ de jurisdicție care se ocupă cu rezolvarea litigiilor dintre stat și persoanele fizice; b) ansamblu de norme după care se rezolvă litigiile de către acest organ. 2. Adj. (În sintagma) Procedură contencioasă = procedură de rezolvare în contradictoriu de către un organ de jurisdicție a unui conflict de interese. – Din lat. contentiosus (după fr. contentieux). DOOM
contenciós2 (-ci-os) s. n., pl. contencioáse
contencioaselor
CONTENCIÓS, -OÁSĂ, contencioși, -oase, s. n., adj. 1. S. n. (În unele state) Serviciu de avocați care apără drepturile și interesele juridice ale unor întreprinderi sau instituții la încheierea de acte juridice sau în fața organelor de jurisdicție. ◊ Contencios administrativ = a) organ de jurisdicție care se ocupă cu rezolvarea litigiilor dintre stat și persoanele fizice; b) ansamblu de norme după care se rezolvă litigiile de către acest organ. 2. Adj. (În sintagma) Procedură contencioasă = procedură de rezolvare în contradictoriu de către un organ de jurisdicție a unui conflict de interese. – Din lat. contentiosus (după fr. contentieux). DOOM
contenciós2 (-ci-os) s. n., pl. contencioáse
contencios
CONTENCIÓS, -OÁSĂ, contencioși, -oase, s. n., adj. 1. S. n. (În unele state) Serviciu de avocați care apără drepturile și interesele juridice ale unor întreprinderi sau instituții la încheierea de acte juridice sau în fața organelor de jurisdicție. ◊ Contencios administrativ = a) organ de jurisdicție care se ocupă cu rezolvarea litigiilor dintre stat și persoanele fizice; b) ansamblu de norme după care se rezolvă litigiile de către acest organ. 2. Adj. (În sintagma) Procedură contencioasă = procedură de rezolvare în contradictoriu de către un organ de jurisdicție a unui conflict de interese. – Din lat. contentiosus (după fr. contentieux). DOOM
contenciós2 (-ci-os) s. n., pl. contencioáse
contenciosul
CONTENCIÓS, -OÁSĂ, contencioși, -oase, s. n., adj. 1. S. n. (În unele state) Serviciu de avocați care apără drepturile și interesele juridice ale unor întreprinderi sau instituții la încheierea de acte juridice sau în fața organelor de jurisdicție. ◊ Contencios administrativ = a) organ de jurisdicție care se ocupă cu rezolvarea litigiilor dintre stat și persoanele fizice; b) ansamblu de norme după care se rezolvă litigiile de către acest organ. 2. Adj. (În sintagma) Procedură contencioasă = procedură de rezolvare în contradictoriu de către un organ de jurisdicție a unui conflict de interese. – Din lat. contentiosus (după fr. contentieux). DOOM
contenciós2 (-ci-os) s. n., pl. contencioáse
contenciosului
CONTENCIÓS, -OÁSĂ, contencioși, -oase, s. n., adj. 1. S. n. (În unele state) Serviciu de avocați care apără drepturile și interesele juridice ale unor întreprinderi sau instituții la încheierea de acte juridice sau în fața organelor de jurisdicție. ◊ Contencios administrativ = a) organ de jurisdicție care se ocupă cu rezolvarea litigiilor dintre stat și persoanele fizice; b) ansamblu de norme după care se rezolvă litigiile de către acest organ. 2. Adj. (În sintagma) Procedură contencioasă = procedură de rezolvare în contradictoriu de către un organ de jurisdicție a unui conflict de interese. – Din lat. contentiosus (după fr. contentieux). DOOM
contenciós2 (-ci-os) s. n., pl. contencioáse
contencioși
CONTENCIÓS, -OÁSĂ, contencioși, -oase, s. n., adj. 1. S. n. (În unele state) Serviciu de avocați care apără drepturile și interesele juridice ale unor întreprinderi sau instituții la încheierea de acte juridice sau în fața organelor de jurisdicție. ◊ Contencios administrativ = a) organ de jurisdicție care se ocupă cu rezolvarea litigiilor dintre stat și persoanele fizice; b) ansamblu de norme după care se rezolvă litigiile de către acest organ. 2. Adj. (În sintagma) Procedură contencioasă = procedură de rezolvare în contradictoriu de către un organ de jurisdicție a unui conflict de interese. – Din lat. contentiosus (după fr. contentieux). DOOM
contenciós2 (-ci-os) s. n., pl. contencioáse
contencioșii
CONTENCIÓS, -OÁSĂ, contencioși, -oase, s. n., adj. 1. S. n. (În unele state) Serviciu de avocați care apără drepturile și interesele juridice ale unor întreprinderi sau instituții la încheierea de acte juridice sau în fața organelor de jurisdicție. ◊ Contencios administrativ = a) organ de jurisdicție care se ocupă cu rezolvarea litigiilor dintre stat și persoanele fizice; b) ansamblu de norme după care se rezolvă litigiile de către acest organ. 2. Adj. (În sintagma) Procedură contencioasă = procedură de rezolvare în contradictoriu de către un organ de jurisdicție a unui conflict de interese. – Din lat. contentiosus (după fr. contentieux). DOOM
contenciós2 (-ci-os) s. n., pl. contencioáse
contencioșilor
CONTENCIÓS, -OÁSĂ, contencioși, -oase, s. n., adj. 1. S. n. (În unele state) Serviciu de avocați care apără drepturile și interesele juridice ale unor întreprinderi sau instituții la încheierea de acte juridice sau în fața organelor de jurisdicție. ◊ Contencios administrativ = a) organ de jurisdicție care se ocupă cu rezolvarea litigiilor dintre stat și persoanele fizice; b) ansamblu de norme după care se rezolvă litigiile de către acest organ. 2. Adj. (În sintagma) Procedură contencioasă = procedură de rezolvare în contradictoriu de către un organ de jurisdicție a unui conflict de interese. – Din lat. contentiosus (după fr. contentieux). DOOM
contenciós2 (-ci-os) s. n., pl. contencioáse
contenea
CONTENÍ, contenesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A întrerupe sau a înceta o mișcare sau o acțiune începută; a (se) opri. – Lat. continere. DOOM
contení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contenésc, imperf. 3 sg. conteneá; conj. prez. 3 să conteneáscă
conteneai
CONTENÍ, contenesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A întrerupe sau a înceta o mișcare sau o acțiune începută; a (se) opri. – Lat. continere. DOOM
contení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contenésc, imperf. 3 sg. conteneá; conj. prez. 3 să conteneáscă
conteneam
CONTENÍ, contenesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A întrerupe sau a înceta o mișcare sau o acțiune începută; a (se) opri. – Lat. continere. DOOM
contení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contenésc, imperf. 3 sg. conteneá; conj. prez. 3 să conteneáscă
contenească
CONTENÍ, contenesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A întrerupe sau a înceta o mișcare sau o acțiune începută; a (se) opri. – Lat. continere. DOOM
contení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contenésc, imperf. 3 sg. conteneá; conj. prez. 3 să conteneáscă
conteneau
CONTENÍ, contenesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A întrerupe sau a înceta o mișcare sau o acțiune începută; a (se) opri. – Lat. continere. DOOM
contení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contenésc, imperf. 3 sg. conteneá; conj. prez. 3 să conteneáscă
conteneați
CONTENÍ, contenesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A întrerupe sau a înceta o mișcare sau o acțiune începută; a (se) opri. – Lat. continere. DOOM
contení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contenésc, imperf. 3 sg. conteneá; conj. prez. 3 să conteneáscă
contenesc
CONTENÍ, contenesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A întrerupe sau a înceta o mișcare sau o acțiune începută; a (se) opri. – Lat. continere. DOOM
contení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contenésc, imperf. 3 sg. conteneá; conj. prez. 3 să conteneáscă
contenește
CONTENÍ, contenesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A întrerupe sau a înceta o mișcare sau o acțiune începută; a (se) opri. – Lat. continere. DOOM
contení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contenésc, imperf. 3 sg. conteneá; conj. prez. 3 să conteneáscă
contenești
CONTENÍ, contenesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A întrerupe sau a înceta o mișcare sau o acțiune începută; a (se) opri. – Lat. continere. DOOM
contení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contenésc, imperf. 3 sg. conteneá; conj. prez. 3 să conteneáscă
conteni
CONTENÍ, contenesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A întrerupe sau a înceta o mișcare sau o acțiune începută; a (se) opri. – Lat. continere. DOOM
contení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contenésc, imperf. 3 sg. conteneá; conj. prez. 3 să conteneáscă
contenii
CONTENÍ, contenesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A întrerupe sau a înceta o mișcare sau o acțiune începută; a (se) opri. – Lat. continere. DOOM
contení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contenésc, imperf. 3 sg. conteneá; conj. prez. 3 să conteneáscă
contenim
CONTENÍ, contenesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A întrerupe sau a înceta o mișcare sau o acțiune începută; a (se) opri. – Lat. continere. DOOM
contení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contenésc, imperf. 3 sg. conteneá; conj. prez. 3 să conteneáscă
contenind
CONTENÍ, contenesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A întrerupe sau a înceta o mișcare sau o acțiune începută; a (se) opri. – Lat. continere. DOOM
contení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contenésc, imperf. 3 sg. conteneá; conj. prez. 3 să conteneáscă
contenință
CONTENÍNȚĂ s.f. v. continență.
contenire
CONTENÍ, contenesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A întrerupe sau a înceta o mișcare sau o acțiune începută; a (se) opri. – Lat. continere. DOOM
contení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contenésc, imperf. 3 sg. conteneá; conj. prez. 3 să conteneáscă
contenire
CONTENÍRE, conteniri, s. f. Acțiunea de a conteni și rezultatul ei; sfârșit, încetare. ◊ Loc. adv. Fără contenire = neîncetat, mereu. – V. conteni. DOOM
conteníre s. f., g.-d. art. contenírii; pl. conteníri
contenirea
CONTENÍRE, conteniri, s. f. Acțiunea de a conteni și rezultatul ei; sfârșit, încetare. ◊ Loc. adv. Fără contenire = neîncetat, mereu. – V. conteni. DOOM
conteníre s. f., g.-d. art. contenírii; pl. conteníri
conteniri
CONTENÍRE, conteniri, s. f. Acțiunea de a conteni și rezultatul ei; sfârșit, încetare. ◊ Loc. adv. Fără contenire = neîncetat, mereu. – V. conteni. DOOM
conteníre s. f., g.-d. art. contenírii; pl. conteníri
contenirii
CONTENÍRE, conteniri, s. f. Acțiunea de a conteni și rezultatul ei; sfârșit, încetare. ◊ Loc. adv. Fără contenire = neîncetat, mereu. – V. conteni. DOOM
conteníre s. f., g.-d. art. contenírii; pl. conteníri
contenirile
CONTENÍRE, conteniri, s. f. Acțiunea de a conteni și rezultatul ei; sfârșit, încetare. ◊ Loc. adv. Fără contenire = neîncetat, mereu. – V. conteni. DOOM
conteníre s. f., g.-d. art. contenírii; pl. conteníri
contenirilor
CONTENÍRE, conteniri, s. f. Acțiunea de a conteni și rezultatul ei; sfârșit, încetare. ◊ Loc. adv. Fără contenire = neîncetat, mereu. – V. conteni. DOOM
conteníre s. f., g.-d. art. contenírii; pl. conteníri
conteniră
CONTENÍ, contenesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A întrerupe sau a înceta o mișcare sau o acțiune începută; a (se) opri. – Lat. continere. DOOM
contení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contenésc, imperf. 3 sg. conteneá; conj. prez. 3 să conteneáscă
contenirăm
CONTENÍ, contenesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A întrerupe sau a înceta o mișcare sau o acțiune începută; a (se) opri. – Lat. continere. DOOM
contení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contenésc, imperf. 3 sg. conteneá; conj. prez. 3 să conteneáscă
contenirăți
CONTENÍ, contenesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A întrerupe sau a înceta o mișcare sau o acțiune începută; a (se) opri. – Lat. continere. DOOM
contení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contenésc, imperf. 3 sg. conteneá; conj. prez. 3 să conteneáscă
contenise
CONTENÍ, contenesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A întrerupe sau a înceta o mișcare sau o acțiune începută; a (se) opri. – Lat. continere. DOOM
contení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contenésc, imperf. 3 sg. conteneá; conj. prez. 3 să conteneáscă
contenisem
CONTENÍ, contenesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A întrerupe sau a înceta o mișcare sau o acțiune începută; a (se) opri. – Lat. continere. DOOM
contení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contenésc, imperf. 3 sg. conteneá; conj. prez. 3 să conteneáscă
conteniseră
CONTENÍ, contenesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A întrerupe sau a înceta o mișcare sau o acțiune începută; a (se) opri. – Lat. continere. DOOM
contení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contenésc, imperf. 3 sg. conteneá; conj. prez. 3 să conteneáscă
conteniserăm
CONTENÍ, contenesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A întrerupe sau a înceta o mișcare sau o acțiune începută; a (se) opri. – Lat. continere. DOOM
contení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contenésc, imperf. 3 sg. conteneá; conj. prez. 3 să conteneáscă
conteniserăți
CONTENÍ, contenesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A întrerupe sau a înceta o mișcare sau o acțiune începută; a (se) opri. – Lat. continere. DOOM
contení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contenésc, imperf. 3 sg. conteneá; conj. prez. 3 să conteneáscă
conteniseși
CONTENÍ, contenesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A întrerupe sau a înceta o mișcare sau o acțiune începută; a (se) opri. – Lat. continere. DOOM
contení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contenésc, imperf. 3 sg. conteneá; conj. prez. 3 să conteneáscă
conteniseți
CONTENÍ, contenesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A întrerupe sau a înceta o mișcare sau o acțiune începută; a (se) opri. – Lat. continere. DOOM
contení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contenésc, imperf. 3 sg. conteneá; conj. prez. 3 să conteneáscă
contenit
CONTENÍ, contenesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A întrerupe sau a înceta o mișcare sau o acțiune începută; a (se) opri. – Lat. continere. DOOM
contení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contenésc, imperf. 3 sg. conteneá; conj. prez. 3 să conteneáscă
contenit
CONTENÍ, contenesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A întrerupe sau a înceta o mișcare sau o acțiune începută; a (se) opri. – Lat. continere.
conteniși
CONTENÍ, contenesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A întrerupe sau a înceta o mișcare sau o acțiune începută; a (se) opri. – Lat. continere. DOOM
contení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contenésc, imperf. 3 sg. conteneá; conj. prez. 3 să conteneáscă
conteniți
CONTENÍ, contenesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A întrerupe sau a înceta o mișcare sau o acțiune începută; a (se) opri. – Lat. continere. DOOM
contení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contenésc, imperf. 3 sg. conteneá; conj. prez. 3 să conteneáscă
content
CONTÉNT, -Ă, contenți, -te, adj. (Livr.) Mulțumit, satisfăcut. – Din lat. contentus. DOOM
contént (livr.) adj. m., pl. conténți; f. conténtă, pl. conténte
contenta
CONTÉNT, -Ă, contenți, -te, adj. (Livr.) Mulțumit, satisfăcut. – Din lat. contentus. DOOM
contént (livr.) adj. m., pl. conténți; f. conténtă, pl. conténte
contentația
CONTENTÁȚIE, contentații, s. f. (Livr.) Mulțumire, satisfacție. – Din lat. contentatio. DOOM
contentáție (livr.) (-ți-e) s. f., art. contentáția (-ți-a), g.-d. art. contentáției; pl. contentáții, art. contentáțiile (-ți-i-)
contentație
CONTENTÁȚIE, contentații, s. f. (Livr.) Mulțumire, satisfacție. – Din lat. contentatio. DOOM
contentáție (livr.) (-ți-e) s. f., art. contentáția (-ți-a), g.-d. art. contentáției; pl. contentáții, art. contentáțiile (-ți-i-)
contentației
CONTENTÁȚIE, contentații, s. f. (Livr.) Mulțumire, satisfacție. – Din lat. contentatio. DOOM
contentáție (livr.) (-ți-e) s. f., art. contentáția (-ți-a), g.-d. art. contentáției; pl. contentáții, art. contentáțiile (-ți-i-)
contentații
CONTENTÁȚIE, contentații, s. f. (Livr.) Mulțumire, satisfacție. – Din lat. contentatio. DOOM
contentáție (livr.) (-ți-e) s. f., art. contentáția (-ți-a), g.-d. art. contentáției; pl. contentáții, art. contentáțiile (-ți-i-)
contentațiile
CONTENTÁȚIE, contentații, s. f. (Livr.) Mulțumire, satisfacție. – Din lat. contentatio. DOOM
contentáție (livr.) (-ți-e) s. f., art. contentáția (-ți-a), g.-d. art. contentáției; pl. contentáții, art. contentáțiile (-ți-i-)
contentațiilor
CONTENTÁȚIE, contentații, s. f. (Livr.) Mulțumire, satisfacție. – Din lat. contentatio. DOOM
contentáție (livr.) (-ți-e) s. f., art. contentáția (-ți-a), g.-d. art. contentáției; pl. contentáții, art. contentáțiile (-ți-i-)
contente
CONTÉNT, -Ă, contenți, -te, adj. (Livr.) Mulțumit, satisfăcut. – Din lat. contentus. DOOM
contént (livr.) adj. m., pl. conténți; f. conténtă, pl. conténte
contentei
CONTÉNT, -Ă, contenți, -te, adj. (Livr.) Mulțumit, satisfăcut. – Din lat. contentus. DOOM
contént (livr.) adj. m., pl. conténți; f. conténtă, pl. conténte
contentele
CONTÉNT, -Ă, contenți, -te, adj. (Livr.) Mulțumit, satisfăcut. – Din lat. contentus. DOOM
contént (livr.) adj. m., pl. conténți; f. conténtă, pl. conténte
contentelor
CONTÉNT, -Ă, contenți, -te, adj. (Livr.) Mulțumit, satisfăcut. – Din lat. contentus. DOOM
contént (livr.) adj. m., pl. conténți; f. conténtă, pl. conténte
contentiv
CONTENTÍV, -Ă, contentivi, -e, adj. (Med.) Care menține poziția corectă a unui organ. – Din fr. contentif.
contentiva
CONTENTÍV, -Ă, contentivi, -e, adj. (Med.) Care menține poziția corectă a unui organ. – Din fr. contentif.
contentive
CONTENTÍV, -Ă, contentivi, -e, adj. (Med.) Care menține poziția corectă a unui organ. – Din fr. contentif.
contentivei
CONTENTÍV, -Ă, contentivi, -e, adj. (Med.) Care menține poziția corectă a unui organ. – Din fr. contentif.
contentivele
CONTENTÍV, -Ă, contentivi, -e, adj. (Med.) Care menține poziția corectă a unui organ. – Din fr. contentif.
contentivelor
CONTENTÍV, -Ă, contentivi, -e, adj. (Med.) Care menține poziția corectă a unui organ. – Din fr. contentif.
contentivi
CONTENTÍV, -Ă, contentivi, -e, adj. (Med.) Care menține poziția corectă a unui organ. – Din fr. contentif.
contentivii
CONTENTÍV, -Ă, contentivi, -e, adj. (Med.) Care menține poziția corectă a unui organ. – Din fr. contentif.
contentivilor
CONTENTÍV, -Ă, contentivi, -e, adj. (Med.) Care menține poziția corectă a unui organ. – Din fr. contentif.
contentivul
CONTENTÍV, -Ă, contentivi, -e, adj. (Med.) Care menține poziția corectă a unui organ. – Din fr. contentif.
contentivului
CONTENTÍV, -Ă, contentivi, -e, adj. (Med.) Care menține poziția corectă a unui organ. – Din fr. contentif.
contentul
CONTÉNT, -Ă, contenți, -te, adj. (Livr.) Mulțumit, satisfăcut. – Din lat. contentus. DOOM
contént (livr.) adj. m., pl. conténți; f. conténtă, pl. conténte
contentului
CONTÉNT, -Ă, contenți, -te, adj. (Livr.) Mulțumit, satisfăcut. – Din lat. contentus. DOOM
contént (livr.) adj. m., pl. conténți; f. conténtă, pl. conténte
contenți
CONTÉNT, -Ă, contenți, -te, adj. (Livr.) Mulțumit, satisfăcut. – Din lat. contentus. DOOM
contént (livr.) adj. m., pl. conténți; f. conténtă, pl. conténte
contenție
CONTÉNȚIE s.f. v. contențiune.
contenții
CONTÉNT, -Ă, contenți, -te, adj. (Livr.) Mulțumit, satisfăcut. – Din lat. contentus. DOOM
contént (livr.) adj. m., pl. conténți; f. conténtă, pl. conténte
contenților
CONTÉNT, -Ă, contenți, -te, adj. (Livr.) Mulțumit, satisfăcut. – Din lat. contentus. DOOM
contént (livr.) adj. m., pl. conténți; f. conténtă, pl. conténte
contențioasa
CONTENȚIÓS, -OÁSĂ, contențioși, -oase, adj. (Rar) Care merită a fi pus în discuție, discutabil; litigios. [Pr.: -ți-os] – Din fr. contentieux, lat. contentiosus.
contențioase
CONTENȚIÓS, -OÁSĂ, contențioși, -oase, adj. (Rar) Care merită a fi pus în discuție, discutabil; litigios. [Pr.: -ți-os] – Din fr. contentieux, lat. contentiosus.
contențioasei
CONTENȚIÓS, -OÁSĂ, contențioși, -oase, adj. (Rar) Care merită a fi pus în discuție, discutabil; litigios. [Pr.: -ți-os] – Din fr. contentieux, lat. contentiosus.
contențioasele
CONTENȚIÓS, -OÁSĂ, contențioși, -oase, adj. (Rar) Care merită a fi pus în discuție, discutabil; litigios. [Pr.: -ți-os] – Din fr. contentieux, lat. contentiosus.
contențioaselor
CONTENȚIÓS, -OÁSĂ, contențioși, -oase, adj. (Rar) Care merită a fi pus în discuție, discutabil; litigios. [Pr.: -ți-os] – Din fr. contentieux, lat. contentiosus.
contențios
CONTENȚIÓS, -OÁSĂ, contențioși, -oase, adj. (Rar) Care merită a fi pus în discuție, discutabil; litigios. [Pr.: -ți-os] – Din fr. contentieux, lat. contentiosus.
contențiosul
CONTENȚIÓS, -OÁSĂ, contențioși, -oase, adj. (Rar) Care merită a fi pus în discuție, discutabil; litigios. [Pr.: -ți-os] – Din fr. contentieux, lat. contentiosus.
contențiosului
CONTENȚIÓS, -OÁSĂ, contențioși, -oase, adj. (Rar) Care merită a fi pus în discuție, discutabil; litigios. [Pr.: -ți-os] – Din fr. contentieux, lat. contentiosus.
contențioși
CONTENȚIÓS, -OÁSĂ, contențioși, -oase, adj. (Rar) Care merită a fi pus în discuție, discutabil; litigios. [Pr.: -ți-os] – Din fr. contentieux, lat. contentiosus.
contențioșii
CONTENȚIÓS, -OÁSĂ, contențioși, -oase, adj. (Rar) Care merită a fi pus în discuție, discutabil; litigios. [Pr.: -ți-os] – Din fr. contentieux, lat. contentiosus.
contențioșilor
CONTENȚIÓS, -OÁSĂ, contențioși, -oase, adj. (Rar) Care merită a fi pus în discuție, discutabil; litigios. [Pr.: -ți-os] – Din fr. contentieux, lat. contentiosus.
contențiune
CONTENȚIÚNE, contențiuni, s. f. 1. (Rar) Dezbatere, discuție (aprinsă). ♦ Ceartă, dispută. 2. (Med.) Menținere a unui organ sau a unei articulații într-o anumită poziție. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. contention, lat. contentio, -onis. DOOM
contențiúne (rar) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. contențiúnii; pl. contențiúni
contențiunea
CONTENȚIÚNE, contențiuni, s. f. 1. (Rar) Dezbatere, discuție (aprinsă). ♦ Ceartă, dispută. 2. (Med.) Menținere a unui organ sau a unei articulații într-o anumită poziție. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. contention, lat. contentio, -onis. DOOM
contențiúne (rar) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. contențiúnii; pl. contențiúni
contențiuni
CONTENȚIÚNE, contențiuni, s. f. 1. (Rar) Dezbatere, discuție (aprinsă). ♦ Ceartă, dispută. 2. (Med.) Menținere a unui organ sau a unei articulații într-o anumită poziție. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. contention, lat. contentio, -onis. DOOM
contențiúne (rar) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. contențiúnii; pl. contențiúni
contențiunii
CONTENȚIÚNE, contențiuni, s. f. 1. (Rar) Dezbatere, discuție (aprinsă). ♦ Ceartă, dispută. 2. (Med.) Menținere a unui organ sau a unei articulații într-o anumită poziție. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. contention, lat. contentio, -onis. DOOM
contențiúne (rar) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. contențiúnii; pl. contențiúni
contențiunile
CONTENȚIÚNE, contențiuni, s. f. 1. (Rar) Dezbatere, discuție (aprinsă). ♦ Ceartă, dispută. 2. (Med.) Menținere a unui organ sau a unei articulații într-o anumită poziție. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. contention, lat. contentio, -onis. DOOM
contențiúne (rar) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. contențiúnii; pl. contențiúni
contențiunilor
CONTENȚIÚNE, contențiuni, s. f. 1. (Rar) Dezbatere, discuție (aprinsă). ♦ Ceartă, dispută. 2. (Med.) Menținere a unui organ sau a unei articulații într-o anumită poziție. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. contention, lat. contentio, -onis. DOOM
contențiúne (rar) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. contențiúnii; pl. contențiúni
contesa
CONTÉSĂ, contese, s. f. Soție sau fiică de conte. – Din fr. comtesse, it. contessa. DOOM
contésă s. f., g.-d. art. contései; pl. contése
contese
CONTÉSĂ, contese, s. f. Soție sau fiică de conte. – Din fr. comtesse, it. contessa. DOOM
contésă s. f., g.-d. art. contései; pl. contése
contesei
CONTÉSĂ, contese, s. f. Soție sau fiică de conte. – Din fr. comtesse, it. contessa. DOOM
contésă s. f., g.-d. art. contései; pl. contése
contesele
CONTÉSĂ, contese, s. f. Soție sau fiică de conte. – Din fr. comtesse, it. contessa. DOOM
contésă s. f., g.-d. art. contései; pl. contése
conteselor
CONTÉSĂ, contese, s. f. Soție sau fiică de conte. – Din fr. comtesse, it. contessa. DOOM
contésă s. f., g.-d. art. contései; pl. contése
contest
CONTESTÁ, contést, vb. I. Tranz. A nu recunoaște dreptul sau valoarea cuiva sau a ceva; a tăgădui. ♦ (Jur.) A face o contestație. – Din fr. contester, lat. contestari. DOOM
contestá (a ~) vb., ind. prez. 3 contéstă
contesta
CONTESTÁ, contést, vb. I. Tranz. A nu recunoaște dreptul sau valoarea cuiva sau a ceva; a tăgădui. ♦ (Jur.) A face o contestație. – Din fr. contester, lat. contestari. DOOM
contestá (a ~) vb., ind. prez. 3 contéstă
contestabil
CONTESTÁBIL, -Ă, contestabili, -e, adj. Care poate fi contestat, care provoacă neîncredere. – Din fr. contestable. DOOM
contestábil adj. m., pl. contestábili; f. contestábilă, pl. contestábile
contestabila
CONTESTÁBIL, -Ă, contestabili, -e, adj. Care poate fi contestat, care provoacă neîncredere. – Din fr. contestable. DOOM
contestábil adj. m., pl. contestábili; f. contestábilă, pl. contestábile
contestabile
CONTESTÁBIL, -Ă, contestabili, -e, adj. Care poate fi contestat, care provoacă neîncredere. – Din fr. contestable. DOOM
contestábil adj. m., pl. contestábili; f. contestábilă, pl. contestábile
contestabilei
CONTESTÁBIL, -Ă, contestabili, -e, adj. Care poate fi contestat, care provoacă neîncredere. – Din fr. contestable. DOOM
contestábil adj. m., pl. contestábili; f. contestábilă, pl. contestábile
contestabilele
CONTESTÁBIL, -Ă, contestabili, -e, adj. Care poate fi contestat, care provoacă neîncredere. – Din fr. contestable. DOOM
contestábil adj. m., pl. contestábili; f. contestábilă, pl. contestábile
contestabilelor
CONTESTÁBIL, -Ă, contestabili, -e, adj. Care poate fi contestat, care provoacă neîncredere. – Din fr. contestable. DOOM
contestábil adj. m., pl. contestábili; f. contestábilă, pl. contestábile
contestabili
CONTESTÁBIL, -Ă, contestabili, -e, adj. Care poate fi contestat, care provoacă neîncredere. – Din fr. contestable. DOOM
contestábil adj. m., pl. contestábili; f. contestábilă, pl. contestábile
contestabilii
CONTESTÁBIL, -Ă, contestabili, -e, adj. Care poate fi contestat, care provoacă neîncredere. – Din fr. contestable. DOOM
contestábil adj. m., pl. contestábili; f. contestábilă, pl. contestábile
contestabililor
CONTESTÁBIL, -Ă, contestabili, -e, adj. Care poate fi contestat, care provoacă neîncredere. – Din fr. contestable. DOOM
contestábil adj. m., pl. contestábili; f. contestábilă, pl. contestábile
contestabilul
CONTESTÁBIL, -Ă, contestabili, -e, adj. Care poate fi contestat, care provoacă neîncredere. – Din fr. contestable. DOOM
contestábil adj. m., pl. contestábili; f. contestábilă, pl. contestábile
contestabilului
CONTESTÁBIL, -Ă, contestabili, -e, adj. Care poate fi contestat, care provoacă neîncredere. – Din fr. contestable. DOOM
contestábil adj. m., pl. contestábili; f. contestábilă, pl. contestábile
contestai
CONTESTÁ, contést, vb. I. Tranz. A nu recunoaște dreptul sau valoarea cuiva sau a ceva; a tăgădui. ♦ (Jur.) A face o contestație. – Din fr. contester, lat. contestari. DOOM
contestá (a ~) vb., ind. prez. 3 contéstă
contestam
CONTESTÁ, contést, vb. I. Tranz. A nu recunoaște dreptul sau valoarea cuiva sau a ceva; a tăgădui. ♦ (Jur.) A face o contestație. – Din fr. contester, lat. contestari. DOOM
contestá (a ~) vb., ind. prez. 3 contéstă
contestare
CONTESTÁ, contést, vb. I. Tranz. A nu recunoaște dreptul sau valoarea cuiva sau a ceva; a tăgădui. ♦ (Jur.) A face o contestație. – Din fr. contester, lat. contestari. DOOM
contestá (a ~) vb., ind. prez. 3 contéstă
contestare
CONTESTÁRE, contestări, s. f. Acțiunea de a contesta și rezultatul ei; tăgăduire, nerecunoaștere. – V. contesta. DOOM
contestáre s. f., g.-d. art. contestắrii; pl. contestắri
contestarea
CONTESTÁRE, contestări, s. f. Acțiunea de a contesta și rezultatul ei; tăgăduire, nerecunoaștere. – V. contesta. DOOM
contestáre s. f., g.-d. art. contestắrii; pl. contestắri
contestară
CONTESTÁ, contést, vb. I. Tranz. A nu recunoaște dreptul sau valoarea cuiva sau a ceva; a tăgădui. ♦ (Jur.) A face o contestație. – Din fr. contester, lat. contestari. DOOM
contestá (a ~) vb., ind. prez. 3 contéstă
contestarăm
CONTESTÁ, contést, vb. I. Tranz. A nu recunoaște dreptul sau valoarea cuiva sau a ceva; a tăgădui. ♦ (Jur.) A face o contestație. – Din fr. contester, lat. contestari. DOOM
contestá (a ~) vb., ind. prez. 3 contéstă
contestarăți
CONTESTÁ, contést, vb. I. Tranz. A nu recunoaște dreptul sau valoarea cuiva sau a ceva; a tăgădui. ♦ (Jur.) A face o contestație. – Din fr. contester, lat. contestari. DOOM
contestá (a ~) vb., ind. prez. 3 contéstă
contestase
CONTESTÁ, contést, vb. I. Tranz. A nu recunoaște dreptul sau valoarea cuiva sau a ceva; a tăgădui. ♦ (Jur.) A face o contestație. – Din fr. contester, lat. contestari. DOOM
contestá (a ~) vb., ind. prez. 3 contéstă
contestasem
CONTESTÁ, contést, vb. I. Tranz. A nu recunoaște dreptul sau valoarea cuiva sau a ceva; a tăgădui. ♦ (Jur.) A face o contestație. – Din fr. contester, lat. contestari. DOOM
contestá (a ~) vb., ind. prez. 3 contéstă
contestaseră
CONTESTÁ, contést, vb. I. Tranz. A nu recunoaște dreptul sau valoarea cuiva sau a ceva; a tăgădui. ♦ (Jur.) A face o contestație. – Din fr. contester, lat. contestari. DOOM
contestá (a ~) vb., ind. prez. 3 contéstă
contestaserăm
CONTESTÁ, contést, vb. I. Tranz. A nu recunoaște dreptul sau valoarea cuiva sau a ceva; a tăgădui. ♦ (Jur.) A face o contestație. – Din fr. contester, lat. contestari. DOOM
contestá (a ~) vb., ind. prez. 3 contéstă
contestaserăți
CONTESTÁ, contést, vb. I. Tranz. A nu recunoaște dreptul sau valoarea cuiva sau a ceva; a tăgădui. ♦ (Jur.) A face o contestație. – Din fr. contester, lat. contestari. DOOM
contestá (a ~) vb., ind. prez. 3 contéstă
contestaseși
CONTESTÁ, contést, vb. I. Tranz. A nu recunoaște dreptul sau valoarea cuiva sau a ceva; a tăgădui. ♦ (Jur.) A face o contestație. – Din fr. contester, lat. contestari. DOOM
contestá (a ~) vb., ind. prez. 3 contéstă
contestaseți
CONTESTÁ, contést, vb. I. Tranz. A nu recunoaște dreptul sau valoarea cuiva sau a ceva; a tăgădui. ♦ (Jur.) A face o contestație. – Din fr. contester, lat. contestari. DOOM
contestá (a ~) vb., ind. prez. 3 contéstă
contestat
CONTESTÁ, contést, vb. I. Tranz. A nu recunoaște dreptul sau valoarea cuiva sau a ceva; a tăgădui. ♦ (Jur.) A face o contestație. – Din fr. contester, lat. contestari. DOOM
contestá (a ~) vb., ind. prez. 3 contéstă
contestatar
CONTESTATÁR, -Ă, contestatari, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care contestă, care face obiecții sau protestează în fața unei situații, care are o atitudine de împotrivire și refuz – Din fr. contestataire. DOOM
*contestatár adj. m., s. m., pl. contestatári; adj. f., s. f. contestatáră, pl. contestatáre
contestatara
CONTESTATÁR, -Ă, contestatari, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care contestă, care face obiecții sau protestează în fața unei situații, care are o atitudine de împotrivire și refuz – Din fr. contestataire. DOOM
*contestatár adj. m., s. m., pl. contestatári; adj. f., s. f. contestatáră, pl. contestatáre
contestatare
CONTESTATÁR, -Ă, contestatari, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care contestă, care face obiecții sau protestează în fața unei situații, care are o atitudine de împotrivire și refuz – Din fr. contestataire. DOOM
*contestatár adj. m., s. m., pl. contestatári; adj. f., s. f. contestatáră, pl. contestatáre
contestatarei
CONTESTATÁR, -Ă, contestatari, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care contestă, care face obiecții sau protestează în fața unei situații, care are o atitudine de împotrivire și refuz – Din fr. contestataire. DOOM
*contestatár adj. m., s. m., pl. contestatári; adj. f., s. f. contestatáră, pl. contestatáre
contestatarele
CONTESTATÁR, -Ă, contestatari, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care contestă, care face obiecții sau protestează în fața unei situații, care are o atitudine de împotrivire și refuz – Din fr. contestataire. DOOM
*contestatár adj. m., s. m., pl. contestatári; adj. f., s. f. contestatáră, pl. contestatáre
contestatarelor
CONTESTATÁR, -Ă, contestatari, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care contestă, care face obiecții sau protestează în fața unei situații, care are o atitudine de împotrivire și refuz – Din fr. contestataire. DOOM
*contestatár adj. m., s. m., pl. contestatári; adj. f., s. f. contestatáră, pl. contestatáre
contestatari
CONTESTATÁR, -Ă, contestatari, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care contestă, care face obiecții sau protestează în fața unei situații, care are o atitudine de împotrivire și refuz – Din fr. contestataire. DOOM
*contestatár adj. m., s. m., pl. contestatári; adj. f., s. f. contestatáră, pl. contestatáre
contestatarii
CONTESTATÁR, -Ă, contestatari, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care contestă, care face obiecții sau protestează în fața unei situații, care are o atitudine de împotrivire și refuz – Din fr. contestataire. DOOM
*contestatár adj. m., s. m., pl. contestatári; adj. f., s. f. contestatáră, pl. contestatáre
contestatarilor
CONTESTATÁR, -Ă, contestatari, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care contestă, care face obiecții sau protestează în fața unei situații, care are o atitudine de împotrivire și refuz – Din fr. contestataire. DOOM
*contestatár adj. m., s. m., pl. contestatári; adj. f., s. f. contestatáră, pl. contestatáre
contestatarul
CONTESTATÁR, -Ă, contestatari, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care contestă, care face obiecții sau protestează în fața unei situații, care are o atitudine de împotrivire și refuz – Din fr. contestataire. DOOM
*contestatár adj. m., s. m., pl. contestatári; adj. f., s. f. contestatáră, pl. contestatáre
contestatarului
CONTESTATÁR, -Ă, contestatari, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care contestă, care face obiecții sau protestează în fața unei situații, care are o atitudine de împotrivire și refuz – Din fr. contestataire. DOOM
*contestatár adj. m., s. m., pl. contestatári; adj. f., s. f. contestatáră, pl. contestatáre
contestau
CONTESTÁ, contést, vb. I. Tranz. A nu recunoaște dreptul sau valoarea cuiva sau a ceva; a tăgădui. ♦ (Jur.) A face o contestație. – Din fr. contester, lat. contestari. DOOM
contestá (a ~) vb., ind. prez. 3 contéstă
contestași
CONTESTÁ, contést, vb. I. Tranz. A nu recunoaște dreptul sau valoarea cuiva sau a ceva; a tăgădui. ♦ (Jur.) A face o contestație. – Din fr. contester, lat. contestari. DOOM
contestá (a ~) vb., ind. prez. 3 contéstă
contestați
CONTESTÁ, contést, vb. I. Tranz. A nu recunoaște dreptul sau valoarea cuiva sau a ceva; a tăgădui. ♦ (Jur.) A face o contestație. – Din fr. contester, lat. contestari. DOOM
contestá (a ~) vb., ind. prez. 3 contéstă
contestația
CONTESTÁȚIE, contestații, s. f. Cale de atac prin opoziție la executarea unei hotărâri (judecătorești) sau prin care se cere anularea ei; (concr.) act întocmit în acest scop. ♦ Plângere adresată unui organ administrativ ierarhic superior împotriva actelor considerate ca ilegale ale organului inferior pentru revizuirea sau anularea unei hotărâri. – Din fr. contestation, lat. contestatio. DOOM
contestáție (-ți-e) s. f., art. contestáția (-ți-a), g.-d. art. contestáției; pl. contestáții, art. contestáțiile (-ți-i-)
contestație
CONTESTÁȚIE, contestații, s. f. Cale de atac prin opoziție la executarea unei hotărâri (judecătorești) sau prin care se cere anularea ei; (concr.) act întocmit în acest scop. ♦ Plângere adresată unui organ administrativ ierarhic superior împotriva actelor considerate ca ilegale ale organului inferior pentru revizuirea sau anularea unei hotărâri. – Din fr. contestation, lat. contestatio. DOOM
contestáție (-ți-e) s. f., art. contestáția (-ți-a), g.-d. art. contestáției; pl. contestáții, art. contestáțiile (-ți-i-)
contestației
CONTESTÁȚIE, contestații, s. f. Cale de atac prin opoziție la executarea unei hotărâri (judecătorești) sau prin care se cere anularea ei; (concr.) act întocmit în acest scop. ♦ Plângere adresată unui organ administrativ ierarhic superior împotriva actelor considerate ca ilegale ale organului inferior pentru revizuirea sau anularea unei hotărâri. – Din fr. contestation, lat. contestatio. DOOM
contestáție (-ți-e) s. f., art. contestáția (-ți-a), g.-d. art. contestáției; pl. contestáții, art. contestáțiile (-ți-i-)
contestații
CONTESTÁȚIE, contestații, s. f. Cale de atac prin opoziție la executarea unei hotărâri (judecătorești) sau prin care se cere anularea ei; (concr.) act întocmit în acest scop. ♦ Plângere adresată unui organ administrativ ierarhic superior împotriva actelor considerate ca ilegale ale organului inferior pentru revizuirea sau anularea unei hotărâri. – Din fr. contestation, lat. contestatio. DOOM
contestáție (-ți-e) s. f., art. contestáția (-ți-a), g.-d. art. contestáției; pl. contestáții, art. contestáțiile (-ți-i-)
contestațiile
CONTESTÁȚIE, contestații, s. f. Cale de atac prin opoziție la executarea unei hotărâri (judecătorești) sau prin care se cere anularea ei; (concr.) act întocmit în acest scop. ♦ Plângere adresată unui organ administrativ ierarhic superior împotriva actelor considerate ca ilegale ale organului inferior pentru revizuirea sau anularea unei hotărâri. – Din fr. contestation, lat. contestatio. DOOM
contestáție (-ți-e) s. f., art. contestáția (-ți-a), g.-d. art. contestáției; pl. contestáții, art. contestáțiile (-ți-i-)
contestațiilor
CONTESTÁȚIE, contestații, s. f. Cale de atac prin opoziție la executarea unei hotărâri (judecătorești) sau prin care se cere anularea ei; (concr.) act întocmit în acest scop. ♦ Plângere adresată unui organ administrativ ierarhic superior împotriva actelor considerate ca ilegale ale organului inferior pentru revizuirea sau anularea unei hotărâri. – Din fr. contestation, lat. contestatio. DOOM
contestáție (-ți-e) s. f., art. contestáția (-ți-a), g.-d. art. contestáției; pl. contestáții, art. contestáțiile (-ți-i-)
contestațiune
CONTESTAȚIÚNE s.f. v. contestație.
conteste
CONTESTÁ, contést, vb. I. Tranz. A nu recunoaște dreptul sau valoarea cuiva sau a ceva; a tăgădui. ♦ (Jur.) A face o contestație. – Din fr. contester, lat. contestari. DOOM
contestá (a ~) vb., ind. prez. 3 contéstă
contestând
CONTESTÁ, contést, vb. I. Tranz. A nu recunoaște dreptul sau valoarea cuiva sau a ceva; a tăgădui. ♦ (Jur.) A face o contestație. – Din fr. contester, lat. contestari. DOOM
contestá (a ~) vb., ind. prez. 3 contéstă
contestînd
CONTESTÁ, contést, vb. I. Tranz. A nu recunoaște dreptul sau valoarea cuiva sau a ceva; a tăgădui. ♦ (Jur.) A face o contestație. – Din fr. contester, lat. contestari. DOOM
contestá (a ~) vb., ind. prez. 3 contéstă
contestări
CONTESTÁRE, contestări, s. f. Acțiunea de a contesta și rezultatul ei; tăgăduire, nerecunoaștere. – V. contesta. DOOM
contestáre s. f., g.-d. art. contestắrii; pl. contestắri
contestării
CONTESTÁRE, contestări, s. f. Acțiunea de a contesta și rezultatul ei; tăgăduire, nerecunoaștere. – V. contesta. DOOM
contestáre s. f., g.-d. art. contestắrii; pl. contestắri
contestările
CONTESTÁRE, contestări, s. f. Acțiunea de a contesta și rezultatul ei; tăgăduire, nerecunoaștere. – V. contesta. DOOM
contestáre s. f., g.-d. art. contestắrii; pl. contestắri
contestărilor
CONTESTÁRE, contestări, s. f. Acțiunea de a contesta și rezultatul ei; tăgăduire, nerecunoaștere. – V. contesta. DOOM
contestáre s. f., g.-d. art. contestắrii; pl. contestắri
context
CONTÉXT, contexte, s. n. 1. Fragment dintr-o scriere în cadrul căruia se găsește un cuvânt, o expresie, un pasaj etc. interesant. ♦ Text, cuprins. 2. Fig. Conjunctură, circumstanță. – Din fr. contexte. DOOM
contéxt s. n., pl. contéxte
contexte
CONTÉXT, contexte, s. n. 1. Fragment dintr-o scriere în cadrul căruia se găsește un cuvânt, o expresie, un pasaj etc. interesant. ♦ Text, cuprins. 2. Fig. Conjunctură, circumstanță. – Din fr. contexte. DOOM
contéxt s. n., pl. contéxte
contextele
CONTÉXT, contexte, s. n. 1. Fragment dintr-o scriere în cadrul căruia se găsește un cuvânt, o expresie, un pasaj etc. interesant. ♦ Text, cuprins. 2. Fig. Conjunctură, circumstanță. – Din fr. contexte. DOOM
contéxt s. n., pl. contéxte
contextelor
CONTÉXT, contexte, s. n. 1. Fragment dintr-o scriere în cadrul căruia se găsește un cuvânt, o expresie, un pasaj etc. interesant. ♦ Text, cuprins. 2. Fig. Conjunctură, circumstanță. – Din fr. contexte. DOOM
contéxt s. n., pl. contéxte
contextual
CONTEXTUÁL, -Ă, contextuali, -e, adj. De context, al contextului. [Pr.: -tu-al] – Din fr. contextuel. DOOM
*contextuál (-tu-al) adj. m., pl. contextuáli; f. contextuálă, pl. contextuále
contextuala
CONTEXTUÁL, -Ă, contextuali, -e, adj. De context, al contextului. [Pr.: -tu-al] – Din fr. contextuel. DOOM
*contextuál (-tu-al) adj. m., pl. contextuáli; f. contextuálă, pl. contextuále
contextuale
CONTEXTUÁL, -Ă, contextuali, -e, adj. De context, al contextului. [Pr.: -tu-al] – Din fr. contextuel. DOOM
*contextuál (-tu-al) adj. m., pl. contextuáli; f. contextuálă, pl. contextuále
contextualei
CONTEXTUÁL, -Ă, contextuali, -e, adj. De context, al contextului. [Pr.: -tu-al] – Din fr. contextuel. DOOM
*contextuál (-tu-al) adj. m., pl. contextuáli; f. contextuálă, pl. contextuále
contextualele
CONTEXTUÁL, -Ă, contextuali, -e, adj. De context, al contextului. [Pr.: -tu-al] – Din fr. contextuel. DOOM
*contextuál (-tu-al) adj. m., pl. contextuáli; f. contextuálă, pl. contextuále
contextualelor
CONTEXTUÁL, -Ă, contextuali, -e, adj. De context, al contextului. [Pr.: -tu-al] – Din fr. contextuel. DOOM
*contextuál (-tu-al) adj. m., pl. contextuáli; f. contextuálă, pl. contextuále
contextuali
CONTEXTUÁL, -Ă, contextuali, -e, adj. De context, al contextului. [Pr.: -tu-al] – Din fr. contextuel. DOOM
*contextuál (-tu-al) adj. m., pl. contextuáli; f. contextuálă, pl. contextuále
contextualii
CONTEXTUÁL, -Ă, contextuali, -e, adj. De context, al contextului. [Pr.: -tu-al] – Din fr. contextuel. DOOM
*contextuál (-tu-al) adj. m., pl. contextuáli; f. contextuálă, pl. contextuále
contextualilor
CONTEXTUÁL, -Ă, contextuali, -e, adj. De context, al contextului. [Pr.: -tu-al] – Din fr. contextuel. DOOM
*contextuál (-tu-al) adj. m., pl. contextuáli; f. contextuálă, pl. contextuále
contextualitate
CONTEXTUALITÁTE s. f. (Rar) Ansamblu de împrejurări, de circumstanțe într-un anumit moment. [Pr.: -tu-a-] – Contextual + suf. -itate.
contextualitatea
CONTEXTUALITÁTE s. f. (Rar) Ansamblu de împrejurări, de circumstanțe într-un anumit moment. [Pr.: -tu-a-] – Contextual + suf. -itate.
contextualități
CONTEXTUALITÁTE s. f. (Rar) Ansamblu de împrejurări, de circumstanțe într-un anumit moment. [Pr.: -tu-a-] – Contextual + suf. -itate.
contextualității
CONTEXTUALITÁTE s. f. (Rar) Ansamblu de împrejurări, de circumstanțe într-un anumit moment. [Pr.: -tu-a-] – Contextual + suf. -itate.
contextualul
CONTEXTUÁL, -Ă, contextuali, -e, adj. De context, al contextului. [Pr.: -tu-al] – Din fr. contextuel. DOOM
*contextuál (-tu-al) adj. m., pl. contextuáli; f. contextuálă, pl. contextuále
contextualului
CONTEXTUÁL, -Ă, contextuali, -e, adj. De context, al contextului. [Pr.: -tu-al] – Din fr. contextuel. DOOM
*contextuál (-tu-al) adj. m., pl. contextuáli; f. contextuálă, pl. contextuále
contextuare
CONTEXTUÁRE s.f. (Rar) Încadrare într-un context. [Pron. -tu-a-. / < context].
contextuarea
CONTEXTUÁRE s.f. (Rar) Încadrare într-un context. [Pron. -tu-a-. / < context].
contextul
CONTÉXT, contexte, s. n. 1. Fragment dintr-o scriere în cadrul căruia se găsește un cuvânt, o expresie, un pasaj etc. interesant. ♦ Text, cuprins. 2. Fig. Conjunctură, circumstanță. – Din fr. contexte. DOOM
contéxt s. n., pl. contéxte
contextului
CONTÉXT, contexte, s. n. 1. Fragment dintr-o scriere în cadrul căruia se găsește un cuvânt, o expresie, un pasaj etc. interesant. ♦ Text, cuprins. 2. Fig. Conjunctură, circumstanță. – Din fr. contexte. DOOM
contéxt s. n., pl. contéxte
contextura
CONTEXTÚRĂ, contexturi, s. f. 1. Ansamblu de caracteristici ale unei țesături care definesc structura ei. 2. Mod în care sunt îmbinate elementele unui tot; înlănțuire, legătură. – Din fr. contexture. DOOM
contextúră s. f., g.-d. art. contextúrii; pl. contextúri
contexturi
CONTEXTÚRĂ, contexturi, s. f. 1. Ansamblu de caracteristici ale unei țesături care definesc structura ei. 2. Mod în care sunt îmbinate elementele unui tot; înlănțuire, legătură. – Din fr. contexture. DOOM
contextúră s. f., g.-d. art. contextúrii; pl. contextúri
contexturii
CONTEXTÚRĂ, contexturi, s. f. 1. Ansamblu de caracteristici ale unei țesături care definesc structura ei. 2. Mod în care sunt îmbinate elementele unui tot; înlănțuire, legătură. – Din fr. contexture. DOOM
contextúră s. f., g.-d. art. contextúrii; pl. contextúri
contexturile
CONTEXTÚRĂ, contexturi, s. f. 1. Ansamblu de caracteristici ale unei țesături care definesc structura ei. 2. Mod în care sunt îmbinate elementele unui tot; înlănțuire, legătură. – Din fr. contexture. DOOM
contextúră s. f., g.-d. art. contextúrii; pl. contextúri
contexturilor
CONTEXTÚRĂ, contexturi, s. f. 1. Ansamblu de caracteristici ale unei țesături care definesc structura ei. 2. Mod în care sunt îmbinate elementele unui tot; înlănțuire, legătură. – Din fr. contexture. DOOM
contextúră s. f., g.-d. art. contextúrii; pl. contextúri
contextuări
CONTEXTUÁRE s.f. (Rar) Încadrare într-un context. [Pron. -tu-a-. / < context].
contextuării
CONTEXTUÁRE s.f. (Rar) Încadrare într-un context. [Pron. -tu-a-. / < context].
contez
CONTÁ, contez, vb. I. Intranz. 1. A se încrede în cineva, a se bizui pe cineva sau pe ceva. 2. A reprezenta o valoare, a avea însemnătate. – Din fr. compter, it. contare. DOOM
contá (a ~) vb., ind. prez. 3 conteáză
conteze
CONTÁ, contez, vb. I. Intranz. 1. A se încrede în cineva, a se bizui pe cineva sau pe ceva. 2. A reprezenta o valoare, a avea însemnătate. – Din fr. compter, it. contare. DOOM
contá (a ~) vb., ind. prez. 3 conteáză
contezi
CONTÁ, contez, vb. I. Intranz. 1. A se încrede în cineva, a se bizui pe cineva sau pe ceva. 2. A reprezenta o valoare, a avea însemnătate. – Din fr. compter, it. contare. DOOM
contá (a ~) vb., ind. prez. 3 conteáză
contești
CONTESTÁ, contést, vb. I. Tranz. A nu recunoaște dreptul sau valoarea cuiva sau a ceva; a tăgădui. ♦ (Jur.) A face o contestație. – Din fr. contester, lat. contestari. DOOM
contestá (a ~) vb., ind. prez. 3 contéstă
contigent
CONTINGÉNT, -Ă, contingenți, -te, s. n., adj. I. 1. S. n. Totalitatea cetățenilor născuți în același an și luați în evidența comisariatelor militare; p. ext. anul recrutării; leat. 2. Grup de oameni având o compoziție omogenă. 3. (Înv.) Contribuție. 4. Plafon cantitativ până la nivelul căruia este limitat de către unele guverne importul sau exportul unor mărfuri din sau în alte țări. II. Adj. Care poate să fie sau să nu fie, să se întâmple sau să nu se întâmple; întâmplător, accidental. [Var.: contigént s. n.] – Din fr. contingent, lat. contingens, -ntis. DOOM
contingént2 s. n., pl. contingénte
contigua
CONTÍGUU, -UĂ, contigui, -ue, adj. (Livr.) Înrudit sau unit cu ceva; apropiat de ceva. [Pr.: -gu-u] – Din fr. contigu, lat. contiguus. DOOM
contíguu (livr.) (-gu-u-) adj. m., pl. contígui (-gui); f. contíguă (-gu-ă), pl. contígue (-gu-e)
contigue
CONTÍGUU, -UĂ, contigui, -ue, adj. (Livr.) Înrudit sau unit cu ceva; apropiat de ceva. [Pr.: -gu-u] – Din fr. contigu, lat. contiguus. DOOM
contíguu (livr.) (-gu-u-) adj. m., pl. contígui (-gui); f. contíguă (-gu-ă), pl. contígue (-gu-e)
contiguei
CONTÍGUU, -UĂ, contigui, -ue, adj. (Livr.) Înrudit sau unit cu ceva; apropiat de ceva. [Pr.: -gu-u] – Din fr. contigu, lat. contiguus. DOOM
contíguu (livr.) (-gu-u-) adj. m., pl. contígui (-gui); f. contíguă (-gu-ă), pl. contígue (-gu-e)
contiguele
CONTÍGUU, -UĂ, contigui, -ue, adj. (Livr.) Înrudit sau unit cu ceva; apropiat de ceva. [Pr.: -gu-u] – Din fr. contigu, lat. contiguus. DOOM
contíguu (livr.) (-gu-u-) adj. m., pl. contígui (-gui); f. contíguă (-gu-ă), pl. contígue (-gu-e)
contiguelor
CONTÍGUU, -UĂ, contigui, -ue, adj. (Livr.) Înrudit sau unit cu ceva; apropiat de ceva. [Pr.: -gu-u] – Din fr. contigu, lat. contiguus. DOOM
contíguu (livr.) (-gu-u-) adj. m., pl. contígui (-gui); f. contíguă (-gu-ă), pl. contígue (-gu-e)
contigui
CONTÍGUU, -UĂ, contigui, -ue, adj. (Livr.) Înrudit sau unit cu ceva; apropiat de ceva. [Pr.: -gu-u] – Din fr. contigu, lat. contiguus. DOOM
contíguu (livr.) (-gu-u-) adj. m., pl. contígui (-gui); f. contíguă (-gu-ă), pl. contígue (-gu-e)
contiguii
CONTÍGUU, -UĂ, contigui, -ue, adj. (Livr.) Înrudit sau unit cu ceva; apropiat de ceva. [Pr.: -gu-u] – Din fr. contigu, lat. contiguus. DOOM
contíguu (livr.) (-gu-u-) adj. m., pl. contígui (-gui); f. contíguă (-gu-ă), pl. contígue (-gu-e)
contiguilor
CONTÍGUU, -UĂ, contigui, -ue, adj. (Livr.) Înrudit sau unit cu ceva; apropiat de ceva. [Pr.: -gu-u] – Din fr. contigu, lat. contiguus. DOOM
contíguu (livr.) (-gu-u-) adj. m., pl. contígui (-gui); f. contíguă (-gu-ă), pl. contígue (-gu-e)
contiguitate
CONTIGUITÁTE s. f. (Livr.) Însușirea de a fi contiguu; stare a două lucruri contigue. ♦ Vecinătate spațială și temporală. [Pr.: -gu-i-] – Din fr. contiguïté. DOOM
contiguitáte (livr.) (-gu-i-) s. f., g.-d. art. contiguitắții
contiguitatea
CONTIGUITÁTE s. f. (Livr.) Însușirea de a fi contiguu; stare a două lucruri contigue. ♦ Vecinătate spațială și temporală. [Pr.: -gu-i-] – Din fr. contiguïté. DOOM
contiguitáte (livr.) (-gu-i-) s. f., g.-d. art. contiguitắții
contiguități
CONTIGUITÁTE s. f. (Livr.) Însușirea de a fi contiguu; stare a două lucruri contigue. ♦ Vecinătate spațială și temporală. [Pr.: -gu-i-] – Din fr. contiguïté. DOOM
contiguitáte (livr.) (-gu-i-) s. f., g.-d. art. contiguitắții
contiguității
CONTIGUITÁTE s. f. (Livr.) Însușirea de a fi contiguu; stare a două lucruri contigue. ♦ Vecinătate spațială și temporală. [Pr.: -gu-i-] – Din fr. contiguïté. DOOM
contiguitáte (livr.) (-gu-i-) s. f., g.-d. art. contiguitắții
contiguu
CONTÍGUU, -UĂ, contigui, -ue, adj. (Livr.) Înrudit sau unit cu ceva; apropiat de ceva. [Pr.: -gu-u] – Din fr. contigu, lat. contiguus. DOOM
contíguu (livr.) (-gu-u-) adj. m., pl. contígui (-gui); f. contíguă (-gu-ă), pl. contígue (-gu-e)
contiguul
CONTÍGUU, -UĂ, contigui, -ue, adj. (Livr.) Înrudit sau unit cu ceva; apropiat de ceva. [Pr.: -gu-u] – Din fr. contigu, lat. contiguus. DOOM
contíguu (livr.) (-gu-u-) adj. m., pl. contígui (-gui); f. contíguă (-gu-ă), pl. contígue (-gu-e)
contiguului
CONTÍGUU, -UĂ, contigui, -ue, adj. (Livr.) Înrudit sau unit cu ceva; apropiat de ceva. [Pr.: -gu-u] – Din fr. contigu, lat. contiguus. DOOM
contíguu (livr.) (-gu-u-) adj. m., pl. contígui (-gui); f. contíguă (-gu-ă), pl. contígue (-gu-e)
contimporan
CONTEMPORÁN, -Ă, contemporani, -e, adj. 1. Care există, care se petrece în zilele noastre; actual. 2. (Despre oameni; adesea substantivat) Din aceeași vreme cu... [Var.: contimporán, -ă adj.] – Din fr. contemporain, lat. contemporaneus. DOOM
contemporán adj. m., pl. contemporáni; f. contemporánă, pl. contemporáne
continent
CONTINÉNT2, -Ă, continenți, -te, adj. (Rar) Care trăiește în continență; abstinent, cast. – Din fr. continent. DOOM
continént s. n., pl. continénte
continent
CONTINÉNT1, continente, s. n. Diviziune geografică alcătuită dintr-o întindere vastă de uscat, mărginită, total sau parțial, de mări și de oceane, cuprinzând și unele insule sau arhipelaguri vecine. – Din fr. continent, lat. continens, -ntis.
continenta
CONTINÉNT2, -Ă, continenți, -te, adj. (Rar) Care trăiește în continență; abstinent, cast. – Din fr. continent. DOOM
continént s. n., pl. continénte
continental
CONTINENTÁL, -Ă, continentali, -e, adj. Care ține de continent1, privitor la un continent; care se află pe un continent. ◊ Climă continentală = climă temperată, uscată, supusă la schimbări bruște și mari de temperatură. – Din fr. continental. DOOM
continentál adj. m., pl. continentáli; f. continentálă, pl. continentále
continentala
CONTINENTÁL, -Ă, continentali, -e, adj. Care ține de continent1, privitor la un continent; care se află pe un continent. ◊ Climă continentală = climă temperată, uscată, supusă la schimbări bruște și mari de temperatură. – Din fr. continental. DOOM
continentál adj. m., pl. continentáli; f. continentálă, pl. continentále
continentale
CONTINENTÁL, -Ă, continentali, -e, adj. Care ține de continent1, privitor la un continent; care se află pe un continent. ◊ Climă continentală = climă temperată, uscată, supusă la schimbări bruște și mari de temperatură. – Din fr. continental. DOOM
continentál adj. m., pl. continentáli; f. continentálă, pl. continentále
continentalei
CONTINENTÁL, -Ă, continentali, -e, adj. Care ține de continent1, privitor la un continent; care se află pe un continent. ◊ Climă continentală = climă temperată, uscată, supusă la schimbări bruște și mari de temperatură. – Din fr. continental. DOOM
continentál adj. m., pl. continentáli; f. continentálă, pl. continentále
continentalele
CONTINENTÁL, -Ă, continentali, -e, adj. Care ține de continent1, privitor la un continent; care se află pe un continent. ◊ Climă continentală = climă temperată, uscată, supusă la schimbări bruște și mari de temperatură. – Din fr. continental. DOOM
continentál adj. m., pl. continentáli; f. continentálă, pl. continentále
continentalelor
CONTINENTÁL, -Ă, continentali, -e, adj. Care ține de continent1, privitor la un continent; care se află pe un continent. ◊ Climă continentală = climă temperată, uscată, supusă la schimbări bruște și mari de temperatură. – Din fr. continental. DOOM
continentál adj. m., pl. continentáli; f. continentálă, pl. continentále
continentali
CONTINENTÁL, -Ă, continentali, -e, adj. Care ține de continent1, privitor la un continent; care se află pe un continent. ◊ Climă continentală = climă temperată, uscată, supusă la schimbări bruște și mari de temperatură. – Din fr. continental. DOOM
continentál adj. m., pl. continentáli; f. continentálă, pl. continentále
continentalii
CONTINENTÁL, -Ă, continentali, -e, adj. Care ține de continent1, privitor la un continent; care se află pe un continent. ◊ Climă continentală = climă temperată, uscată, supusă la schimbări bruște și mari de temperatură. – Din fr. continental. DOOM
continentál adj. m., pl. continentáli; f. continentálă, pl. continentále
continentalilor
CONTINENTÁL, -Ă, continentali, -e, adj. Care ține de continent1, privitor la un continent; care se află pe un continent. ◊ Climă continentală = climă temperată, uscată, supusă la schimbări bruște și mari de temperatură. – Din fr. continental. DOOM
continentál adj. m., pl. continentáli; f. continentálă, pl. continentále
continentalul
CONTINENTÁL, -Ă, continentali, -e, adj. Care ține de continent1, privitor la un continent; care se află pe un continent. ◊ Climă continentală = climă temperată, uscată, supusă la schimbări bruște și mari de temperatură. – Din fr. continental. DOOM
continentál adj. m., pl. continentáli; f. continentálă, pl. continentále
continentalului
CONTINENTÁL, -Ă, continentali, -e, adj. Care ține de continent1, privitor la un continent; care se află pe un continent. ◊ Climă continentală = climă temperată, uscată, supusă la schimbări bruște și mari de temperatură. – Din fr. continental. DOOM
continentál adj. m., pl. continentáli; f. continentálă, pl. continentále
continente
CONTINÉNT2, -Ă, continenți, -te, adj. (Rar) Care trăiește în continență; abstinent, cast. – Din fr. continent. DOOM
continént s. n., pl. continénte
continentei
CONTINÉNT2, -Ă, continenți, -te, adj. (Rar) Care trăiește în continență; abstinent, cast. – Din fr. continent. DOOM
continént s. n., pl. continénte
continentele
CONTINÉNT2, -Ă, continenți, -te, adj. (Rar) Care trăiește în continență; abstinent, cast. – Din fr. continent. DOOM
continént s. n., pl. continénte
continentelor
CONTINÉNT2, -Ă, continenți, -te, adj. (Rar) Care trăiește în continență; abstinent, cast. – Din fr. continent. DOOM
continént s. n., pl. continénte
continentul
CONTINÉNT2, -Ă, continenți, -te, adj. (Rar) Care trăiește în continență; abstinent, cast. – Din fr. continent. DOOM
continént s. n., pl. continénte
continentului
CONTINÉNT2, -Ă, continenți, -te, adj. (Rar) Care trăiește în continență; abstinent, cast. – Din fr. continent. DOOM
continént s. n., pl. continénte
continența
CONTINÉNȚĂ, continențe, s. f. Reținere, abstinență, înfrânare; cumpătare. – Din fr. continence, lat. continentia. DOOM
continénță (rar) s. f., g.-d. art. continénței; pl. continénțe
continențe
CONTINÉNȚĂ, continențe, s. f. Reținere, abstinență, înfrânare; cumpătare. – Din fr. continence, lat. continentia. DOOM
continénță (rar) s. f., g.-d. art. continénței; pl. continénțe
continenței
CONTINÉNȚĂ, continențe, s. f. Reținere, abstinență, înfrânare; cumpătare. – Din fr. continence, lat. continentia. DOOM
continénță (rar) s. f., g.-d. art. continénței; pl. continénțe
continențele
CONTINÉNȚĂ, continențe, s. f. Reținere, abstinență, înfrânare; cumpătare. – Din fr. continence, lat. continentia. DOOM
continénță (rar) s. f., g.-d. art. continénței; pl. continénțe
continențelor
CONTINÉNȚĂ, continențe, s. f. Reținere, abstinență, înfrânare; cumpătare. – Din fr. continence, lat. continentia. DOOM
continénță (rar) s. f., g.-d. art. continénței; pl. continénțe
continenți
CONTINÉNT2, -Ă, continenți, -te, adj. (Rar) Care trăiește în continență; abstinent, cast. – Din fr. continent. DOOM
continént s. n., pl. continénte
continenții
CONTINÉNT2, -Ă, continenți, -te, adj. (Rar) Care trăiește în continență; abstinent, cast. – Din fr. continent. DOOM
continént s. n., pl. continénte
continenților
CONTINÉNT2, -Ă, continenți, -te, adj. (Rar) Care trăiește în continență; abstinent, cast. – Din fr. continent. DOOM
continént s. n., pl. continénte
contingent
CONTINGÉNT, -Ă, contingenți, -te, s. n., adj. I. 1. S. n. Totalitatea cetățenilor născuți în același an și luați în evidența comisariatelor militare; p. ext. anul recrutării; leat. 2. Grup de oameni având o compoziție omogenă. 3. (Înv.) Contribuție. 4. Plafon cantitativ până la nivelul căruia este limitat de către unele guverne importul sau exportul unor mărfuri din sau în alte țări. II. Adj. Care poate să fie sau să nu fie, să se întâmple sau să nu se întâmple; întâmplător, accidental. [Var.: contigént s. n.] – Din fr. contingent, lat. contingens, -ntis. DOOM
contingént2 s. n., pl. contingénte
contingenta
CONTINGÉNT, -Ă, contingenți, -te, s. n., adj. I. 1. S. n. Totalitatea cetățenilor născuți în același an și luați în evidența comisariatelor militare; p. ext. anul recrutării; leat. 2. Grup de oameni având o compoziție omogenă. 3. (Înv.) Contribuție. 4. Plafon cantitativ până la nivelul căruia este limitat de către unele guverne importul sau exportul unor mărfuri din sau în alte țări. II. Adj. Care poate să fie sau să nu fie, să se întâmple sau să nu se întâmple; întâmplător, accidental. [Var.: contigént s. n.] – Din fr. contingent, lat. contingens, -ntis. DOOM
contingént2 s. n., pl. contingénte
contingenta
CONTINGENTÁ vb. I. tr. A fixa contingentele (3 [în DN]) exportului sau importului. ♦ A limita. [< fr. contingenter].
contingentai
CONTINGENTÁ vb. I. tr. A fixa contingentele (3 [în DN]) exportului sau importului. ♦ A limita. [< fr. contingenter].
contingentam
CONTINGENTÁ vb. I. tr. A fixa contingentele (3 [în DN]) exportului sau importului. ♦ A limita. [< fr. contingenter].
contingentare
CONTINGENTÁ vb. I. tr. A fixa contingentele (3 [în DN]) exportului sau importului. ♦ A limita. [< fr. contingenter].
contingentare
CONTINGENTÁRE s.f. Acțiunea de a contingenta. [< contingenta].
contingentară
CONTINGENTÁ vb. I. tr. A fixa contingentele (3 [în DN]) exportului sau importului. ♦ A limita. [< fr. contingenter].
contingentarăm
CONTINGENTÁ vb. I. tr. A fixa contingentele (3 [în DN]) exportului sau importului. ♦ A limita. [< fr. contingenter].
contingentarăți
CONTINGENTÁ vb. I. tr. A fixa contingentele (3 [în DN]) exportului sau importului. ♦ A limita. [< fr. contingenter].
contingentase
CONTINGENTÁ vb. I. tr. A fixa contingentele (3 [în DN]) exportului sau importului. ♦ A limita. [< fr. contingenter].
contingentasem
CONTINGENTÁ vb. I. tr. A fixa contingentele (3 [în DN]) exportului sau importului. ♦ A limita. [< fr. contingenter].
contingentaseră
CONTINGENTÁ vb. I. tr. A fixa contingentele (3 [în DN]) exportului sau importului. ♦ A limita. [< fr. contingenter].
contingentaserăm
CONTINGENTÁ vb. I. tr. A fixa contingentele (3 [în DN]) exportului sau importului. ♦ A limita. [< fr. contingenter].
contingentaserăți
CONTINGENTÁ vb. I. tr. A fixa contingentele (3 [în DN]) exportului sau importului. ♦ A limita. [< fr. contingenter].
contingentaseși
CONTINGENTÁ vb. I. tr. A fixa contingentele (3 [în DN]) exportului sau importului. ♦ A limita. [< fr. contingenter].
contingentaseți
CONTINGENTÁ vb. I. tr. A fixa contingentele (3 [în DN]) exportului sau importului. ♦ A limita. [< fr. contingenter].
contingentat
CONTINGENTÁ vb. I. tr. A fixa contingentele (3 [în DN]) exportului sau importului. ♦ A limita. [< fr. contingenter].
contingentat
CONTINGENTÁ vb. I. tr. A fixa contingentele (3 [în DN]) exportului sau importului. ♦ A limita. [< fr. contingenter].
contingentau
CONTINGENTÁ vb. I. tr. A fixa contingentele (3 [în DN]) exportului sau importului. ♦ A limita. [< fr. contingenter].
contingentași
CONTINGENTÁ vb. I. tr. A fixa contingentele (3 [în DN]) exportului sau importului. ♦ A limita. [< fr. contingenter].
contingentați
CONTINGENTÁ vb. I. tr. A fixa contingentele (3 [în DN]) exportului sau importului. ♦ A limita. [< fr. contingenter].
contingente
CONTINGÉNT, -Ă, contingenți, -te, s. n., adj. I. 1. S. n. Totalitatea cetățenilor născuți în același an și luați în evidența comisariatelor militare; p. ext. anul recrutării; leat. 2. Grup de oameni având o compoziție omogenă. 3. (Înv.) Contribuție. 4. Plafon cantitativ până la nivelul căruia este limitat de către unele guverne importul sau exportul unor mărfuri din sau în alte țări. II. Adj. Care poate să fie sau să nu fie, să se întâmple sau să nu se întâmple; întâmplător, accidental. [Var.: contigént s. n.] – Din fr. contingent, lat. contingens, -ntis. DOOM
contingént2 s. n., pl. contingénte
contingentează
CONTINGENTÁ vb. I. tr. A fixa contingentele (3 [în DN]) exportului sau importului. ♦ A limita. [< fr. contingenter].
contingentei
CONTINGÉNT, -Ă, contingenți, -te, s. n., adj. I. 1. S. n. Totalitatea cetățenilor născuți în același an și luați în evidența comisariatelor militare; p. ext. anul recrutării; leat. 2. Grup de oameni având o compoziție omogenă. 3. (Înv.) Contribuție. 4. Plafon cantitativ până la nivelul căruia este limitat de către unele guverne importul sau exportul unor mărfuri din sau în alte țări. II. Adj. Care poate să fie sau să nu fie, să se întâmple sau să nu se întâmple; întâmplător, accidental. [Var.: contigént s. n.] – Din fr. contingent, lat. contingens, -ntis. DOOM
contingént2 s. n., pl. contingénte
contingentele
CONTINGÉNT, -Ă, contingenți, -te, s. n., adj. I. 1. S. n. Totalitatea cetățenilor născuți în același an și luați în evidența comisariatelor militare; p. ext. anul recrutării; leat. 2. Grup de oameni având o compoziție omogenă. 3. (Înv.) Contribuție. 4. Plafon cantitativ până la nivelul căruia este limitat de către unele guverne importul sau exportul unor mărfuri din sau în alte țări. II. Adj. Care poate să fie sau să nu fie, să se întâmple sau să nu se întâmple; întâmplător, accidental. [Var.: contigént s. n.] – Din fr. contingent, lat. contingens, -ntis. DOOM
contingént2 s. n., pl. contingénte
contingentelor
CONTINGÉNT, -Ă, contingenți, -te, s. n., adj. I. 1. S. n. Totalitatea cetățenilor născuți în același an și luați în evidența comisariatelor militare; p. ext. anul recrutării; leat. 2. Grup de oameni având o compoziție omogenă. 3. (Înv.) Contribuție. 4. Plafon cantitativ până la nivelul căruia este limitat de către unele guverne importul sau exportul unor mărfuri din sau în alte țări. II. Adj. Care poate să fie sau să nu fie, să se întâmple sau să nu se întâmple; întâmplător, accidental. [Var.: contigént s. n.] – Din fr. contingent, lat. contingens, -ntis. DOOM
contingént2 s. n., pl. contingénte
contingentez
CONTINGENTÁ vb. I. tr. A fixa contingentele (3 [în DN]) exportului sau importului. ♦ A limita. [< fr. contingenter].
contingenteze
CONTINGENTÁ vb. I. tr. A fixa contingentele (3 [în DN]) exportului sau importului. ♦ A limita. [< fr. contingenter].
contingentezi
CONTINGENTÁ vb. I. tr. A fixa contingentele (3 [în DN]) exportului sau importului. ♦ A limita. [< fr. contingenter].
contingentul
CONTINGÉNT, -Ă, contingenți, -te, s. n., adj. I. 1. S. n. Totalitatea cetățenilor născuți în același an și luați în evidența comisariatelor militare; p. ext. anul recrutării; leat. 2. Grup de oameni având o compoziție omogenă. 3. (Înv.) Contribuție. 4. Plafon cantitativ până la nivelul căruia este limitat de către unele guverne importul sau exportul unor mărfuri din sau în alte țări. II. Adj. Care poate să fie sau să nu fie, să se întâmple sau să nu se întâmple; întâmplător, accidental. [Var.: contigént s. n.] – Din fr. contingent, lat. contingens, -ntis. DOOM
contingént2 s. n., pl. contingénte
contingentului
CONTINGÉNT, -Ă, contingenți, -te, s. n., adj. I. 1. S. n. Totalitatea cetățenilor născuți în același an și luați în evidența comisariatelor militare; p. ext. anul recrutării; leat. 2. Grup de oameni având o compoziție omogenă. 3. (Înv.) Contribuție. 4. Plafon cantitativ până la nivelul căruia este limitat de către unele guverne importul sau exportul unor mărfuri din sau în alte țări. II. Adj. Care poate să fie sau să nu fie, să se întâmple sau să nu se întâmple; întâmplător, accidental. [Var.: contigént s. n.] – Din fr. contingent, lat. contingens, -ntis. DOOM
contingént2 s. n., pl. contingénte
contingentând
CONTINGENTÁ vb. I. tr. A fixa contingentele (3 [în DN]) exportului sau importului. ♦ A limita. [< fr. contingenter].
contingentînd
CONTINGENTÁ vb. I. tr. A fixa contingentele (3 [în DN]) exportului sau importului. ♦ A limita. [< fr. contingenter].
contingența
CONTINGÉNȚĂ, contingențe, s. f. Însușirea de a fi contingent (II); relație între fenomene, evenimente contingente; atingere, legătură exterioară, raport; întâmplare. – Din fr. contingence, lat. contingentia. DOOM
contingénță s. f., g.-d. art. contingénței; pl. contingénțe
contingențe
CONTINGÉNȚĂ, contingențe, s. f. Însușirea de a fi contingent (II); relație între fenomene, evenimente contingente; atingere, legătură exterioară, raport; întâmplare. – Din fr. contingence, lat. contingentia. DOOM
contingénță s. f., g.-d. art. contingénței; pl. contingénțe
contingenței
CONTINGÉNȚĂ, contingențe, s. f. Însușirea de a fi contingent (II); relație între fenomene, evenimente contingente; atingere, legătură exterioară, raport; întâmplare. – Din fr. contingence, lat. contingentia. DOOM
contingénță s. f., g.-d. art. contingénței; pl. contingénțe
contingențele
CONTINGÉNȚĂ, contingențe, s. f. Însușirea de a fi contingent (II); relație între fenomene, evenimente contingente; atingere, legătură exterioară, raport; întâmplare. – Din fr. contingence, lat. contingentia. DOOM
contingénță s. f., g.-d. art. contingénței; pl. contingénțe
contingențelor
CONTINGÉNȚĂ, contingențe, s. f. Însușirea de a fi contingent (II); relație între fenomene, evenimente contingente; atingere, legătură exterioară, raport; întâmplare. – Din fr. contingence, lat. contingentia. DOOM
contingénță s. f., g.-d. art. contingénței; pl. contingénțe
contingenți
CONTINGÉNT, -Ă, contingenți, -te, s. n., adj. I. 1. S. n. Totalitatea cetățenilor născuți în același an și luați în evidența comisariatelor militare; p. ext. anul recrutării; leat. 2. Grup de oameni având o compoziție omogenă. 3. (Înv.) Contribuție. 4. Plafon cantitativ până la nivelul căruia este limitat de către unele guverne importul sau exportul unor mărfuri din sau în alte țări. II. Adj. Care poate să fie sau să nu fie, să se întâmple sau să nu se întâmple; întâmplător, accidental. [Var.: contigént s. n.] – Din fr. contingent, lat. contingens, -ntis. DOOM
contingént2 s. n., pl. contingénte
contingenții
CONTINGÉNT, -Ă, contingenți, -te, s. n., adj. I. 1. S. n. Totalitatea cetățenilor născuți în același an și luați în evidența comisariatelor militare; p. ext. anul recrutării; leat. 2. Grup de oameni având o compoziție omogenă. 3. (Înv.) Contribuție. 4. Plafon cantitativ până la nivelul căruia este limitat de către unele guverne importul sau exportul unor mărfuri din sau în alte țări. II. Adj. Care poate să fie sau să nu fie, să se întâmple sau să nu se întâmple; întâmplător, accidental. [Var.: contigént s. n.] – Din fr. contingent, lat. contingens, -ntis. DOOM
contingént2 s. n., pl. contingénte
contingenților
CONTINGÉNT, -Ă, contingenți, -te, s. n., adj. I. 1. S. n. Totalitatea cetățenilor născuți în același an și luați în evidența comisariatelor militare; p. ext. anul recrutării; leat. 2. Grup de oameni având o compoziție omogenă. 3. (Înv.) Contribuție. 4. Plafon cantitativ până la nivelul căruia este limitat de către unele guverne importul sau exportul unor mărfuri din sau în alte țări. II. Adj. Care poate să fie sau să nu fie, să se întâmple sau să nu se întâmple; întâmplător, accidental. [Var.: contigént s. n.] – Din fr. contingent, lat. contingens, -ntis. DOOM
contingént2 s. n., pl. contingénte
continua
CONTINUÁ, contínui, vb. I. Intranz. A urma, a nu înceta; a merge înainte, a (se) prelungi. ♦ Tranz. A duce mai departe un lucru început. [Pr.: -nu-a. – Prez. ind. și: contínuu1] – Din fr. continuer, lat. continuare. DOOM
!continuá (a ~) (-nu-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. contínui, 3 contínuă (-nu-ă), 1 pl. continuắm; conj. prez. 1 și 2 sg. să contínui, 3 să contínue (-nu-e); ger. continuấnd (-nu-ând)
continua
CONTÍNUU, -UĂ, continui, -ue, adj. (Adesea adverbial) Care are loc fără întrerupere, care se prelungește fără pauză; neîntrerupt, neîncetat, necurmat. ◊ Curent continuu = curent electric care are un singur sens. ♦ (Lingv.; despre consoane; și substantivat, f.) Constrictiv. [Pr.: -nu-u] – Din fr. continu, lat. continuus. DOOM
contínuu (-nu-u) adj. m., pl. contínui (-nui); f. contínuă (-nu-ă), pl. contínue (-nu-e)
continuare
CONTINUÁRE, continuări, s. f. Acțiunea de a continua și rezultatul ei; urmare, prelungire. ◊ Loc. adv. În continuare = fără întrerupere, continuu; mai departe, mai încolo. [Pr.: -nu-a-] – V. continua. DOOM
continuáre (-nu-a) s. f., g.-d. art. continuắrii; pl. continuắri
continuarea
CONTINUÁRE, continuări, s. f. Acțiunea de a continua și rezultatul ei; urmare, prelungire. ◊ Loc. adv. În continuare = fără întrerupere, continuu; mai departe, mai încolo. [Pr.: -nu-a-] – V. continua. DOOM
continuáre (-nu-a) s. f., g.-d. art. continuắrii; pl. continuắri
continuat
CONTINUÁ vb. I. intr. A urma, a merge înainte; a se prelungi. ♦ tr. A duce mai departe (ceva început). [Pron. -nu-a, p.i. contínuu, 2 -ui. / < fr. continuer, it., lat. continuare].
continuativ
CONTINUATÍV, -Ă, continuativi, -e, adj. (Adesea adverbial) (Care se petrece) în mod continuu. [Pr.: -nu-a-] – Din fr. continuatif.
continuatoare
CONTINUATÓR, -OÁRE, continuatori, -oare, s. m. și f. Persoană care continuă un lucru, o acțiune etc. începută de altul. [Pr.: -nu-a-] – Din fr. continuateur. DOOM
continuatór (-nu-a-) s. m., pl. continuatóri
continuatoarea
CONTINUATÓR, -OÁRE, continuatori, -oare, s. m. și f. Persoană care continuă un lucru, o acțiune etc. începută de altul. [Pr.: -nu-a-] – Din fr. continuateur. DOOM
continuatór (-nu-a-) s. m., pl. continuatóri
continuatoarei
CONTINUATÓR, -OÁRE, continuatori, -oare, s. m. și f. Persoană care continuă un lucru, o acțiune etc. începută de altul. [Pr.: -nu-a-] – Din fr. continuateur. DOOM
continuatór (-nu-a-) s. m., pl. continuatóri
continuatoarele
CONTINUATÓR, -OÁRE, continuatori, -oare, s. m. și f. Persoană care continuă un lucru, o acțiune etc. începută de altul. [Pr.: -nu-a-] – Din fr. continuateur. DOOM
continuatór (-nu-a-) s. m., pl. continuatóri
continuatoarelor
CONTINUATÓR, -OÁRE, continuatori, -oare, s. m. și f. Persoană care continuă un lucru, o acțiune etc. începută de altul. [Pr.: -nu-a-] – Din fr. continuateur. DOOM
continuatór (-nu-a-) s. m., pl. continuatóri
continuator
CONTINUATÓR, -OÁRE, continuatori, -oare, s. m. și f. Persoană care continuă un lucru, o acțiune etc. începută de altul. [Pr.: -nu-a-] – Din fr. continuateur. DOOM
continuatór (-nu-a-) s. m., pl. continuatóri
continuatori
CONTINUATÓR, -OÁRE, continuatori, -oare, s. m. și f. Persoană care continuă un lucru, o acțiune etc. începută de altul. [Pr.: -nu-a-] – Din fr. continuateur. DOOM
continuatór (-nu-a-) s. m., pl. continuatóri
continuatorii
CONTINUATÓR, -OÁRE, continuatori, -oare, s. m. și f. Persoană care continuă un lucru, o acțiune etc. începută de altul. [Pr.: -nu-a-] – Din fr. continuateur. DOOM
continuatór (-nu-a-) s. m., pl. continuatóri
continuatorilor
CONTINUATÓR, -OÁRE, continuatori, -oare, s. m. și f. Persoană care continuă un lucru, o acțiune etc. începută de altul. [Pr.: -nu-a-] – Din fr. continuateur. DOOM
continuatór (-nu-a-) s. m., pl. continuatóri
continuatorul
CONTINUATÓR, -OÁRE, continuatori, -oare, s. m. și f. Persoană care continuă un lucru, o acțiune etc. începută de altul. [Pr.: -nu-a-] – Din fr. continuateur. DOOM
continuatór (-nu-a-) s. m., pl. continuatóri
continuatorului
CONTINUATÓR, -OÁRE, continuatori, -oare, s. m. și f. Persoană care continuă un lucru, o acțiune etc. începută de altul. [Pr.: -nu-a-] – Din fr. continuateur. DOOM
continuatór (-nu-a-) s. m., pl. continuatóri
continue
CONTÍNUU, -UĂ, continui, -ue, adj. (Adesea adverbial) Care are loc fără întrerupere, care se prelungește fără pauză; neîntrerupt, neîncetat, necurmat. ◊ Curent continuu = curent electric care are un singur sens. ♦ (Lingv.; despre consoane; și substantivat, f.) Constrictiv. [Pr.: -nu-u] – Din fr. continu, lat. continuus. DOOM
contínuu (-nu-u) adj. m., pl. contínui (-nui); f. contínuă (-nu-ă), pl. contínue (-nu-e)
continuei
CONTÍNUU, -UĂ, continui, -ue, adj. (Adesea adverbial) Care are loc fără întrerupere, care se prelungește fără pauză; neîntrerupt, neîncetat, necurmat. ◊ Curent continuu = curent electric care are un singur sens. ♦ (Lingv.; despre consoane; și substantivat, f.) Constrictiv. [Pr.: -nu-u] – Din fr. continu, lat. continuus. DOOM
contínuu (-nu-u) adj. m., pl. contínui (-nui); f. contínuă (-nu-ă), pl. contínue (-nu-e)
continuele
CONTÍNUU, -UĂ, continui, -ue, adj. (Adesea adverbial) Care are loc fără întrerupere, care se prelungește fără pauză; neîntrerupt, neîncetat, necurmat. ◊ Curent continuu = curent electric care are un singur sens. ♦ (Lingv.; despre consoane; și substantivat, f.) Constrictiv. [Pr.: -nu-u] – Din fr. continu, lat. continuus. DOOM
contínuu (-nu-u) adj. m., pl. contínui (-nui); f. contínuă (-nu-ă), pl. contínue (-nu-e)
continuelor
CONTÍNUU, -UĂ, continui, -ue, adj. (Adesea adverbial) Care are loc fără întrerupere, care se prelungește fără pauză; neîntrerupt, neîncetat, necurmat. ◊ Curent continuu = curent electric care are un singur sens. ♦ (Lingv.; despre consoane; și substantivat, f.) Constrictiv. [Pr.: -nu-u] – Din fr. continu, lat. continuus. DOOM
contínuu (-nu-u) adj. m., pl. contínui (-nui); f. contínuă (-nu-ă), pl. contínue (-nu-e)
continui
CONTÍNUU, -UĂ, continui, -ue, adj. (Adesea adverbial) Care are loc fără întrerupere, care se prelungește fără pauză; neîntrerupt, neîncetat, necurmat. ◊ Curent continuu = curent electric care are un singur sens. ♦ (Lingv.; despre consoane; și substantivat, f.) Constrictiv. [Pr.: -nu-u] – Din fr. continu, lat. continuus. DOOM
contínuu (-nu-u) adj. m., pl. contínui (-nui); f. contínuă (-nu-ă), pl. contínue (-nu-e)
continuii
CONTÍNUU, -UĂ, continui, -ue, adj. (Adesea adverbial) Care are loc fără întrerupere, care se prelungește fără pauză; neîntrerupt, neîncetat, necurmat. ◊ Curent continuu = curent electric care are un singur sens. ♦ (Lingv.; despre consoane; și substantivat, f.) Constrictiv. [Pr.: -nu-u] – Din fr. continu, lat. continuus. DOOM
contínuu (-nu-u) adj. m., pl. contínui (-nui); f. contínuă (-nu-ă), pl. contínue (-nu-e)
continuilor
CONTÍNUU, -UĂ, continui, -ue, adj. (Adesea adverbial) Care are loc fără întrerupere, care se prelungește fără pauză; neîntrerupt, neîncetat, necurmat. ◊ Curent continuu = curent electric care are un singur sens. ♦ (Lingv.; despre consoane; și substantivat, f.) Constrictiv. [Pr.: -nu-u] – Din fr. continu, lat. continuus. DOOM
contínuu (-nu-u) adj. m., pl. contínui (-nui); f. contínuă (-nu-ă), pl. contínue (-nu-e)
continuitate
CONTINUITÁTE, continuități, s. f. Faptul, însușirea de a fi continuu, starea a ceea ce este continuu. [Pr.: -nu-i-] – Din fr. continuité, lat. continuitas, -atis. DOOM
continuitáte (-nu-i-) s. f., g.-d. art. continuitắții; pl. continuitắți
continuitatea
CONTINUITÁTE, continuități, s. f. Faptul, însușirea de a fi continuu, starea a ceea ce este continuu. [Pr.: -nu-i-] – Din fr. continuité, lat. continuitas, -atis. DOOM
continuitáte (-nu-i-) s. f., g.-d. art. continuitắții; pl. continuitắți
continuități
CONTINUITÁTE, continuități, s. f. Faptul, însușirea de a fi continuu, starea a ceea ce este continuu. [Pr.: -nu-i-] – Din fr. continuité, lat. continuitas, -atis. DOOM
continuitáte (-nu-i-) s. f., g.-d. art. continuitắții; pl. continuitắți
continuității
CONTINUITÁTE, continuități, s. f. Faptul, însușirea de a fi continuu, starea a ceea ce este continuu. [Pr.: -nu-i-] – Din fr. continuité, lat. continuitas, -atis. DOOM
continuitáte (-nu-i-) s. f., g.-d. art. continuitắții; pl. continuitắți
continuitățile
CONTINUITÁTE, continuități, s. f. Faptul, însușirea de a fi continuu, starea a ceea ce este continuu. [Pr.: -nu-i-] – Din fr. continuité, lat. continuitas, -atis. DOOM
continuitáte (-nu-i-) s. f., g.-d. art. continuitắții; pl. continuitắți
continuităților
CONTINUITÁTE, continuități, s. f. Faptul, însușirea de a fi continuu, starea a ceea ce este continuu. [Pr.: -nu-i-] – Din fr. continuité, lat. continuitas, -atis. DOOM
continuitáte (-nu-i-) s. f., g.-d. art. continuitắții; pl. continuitắți
continuu
CONTÍNUU, -UĂ, continui, -ue, adj. (Adesea adverbial) Care are loc fără întrerupere, care se prelungește fără pauză; neîntrerupt, neîncetat, necurmat. ◊ Curent continuu = curent electric care are un singur sens. ♦ (Lingv.; despre consoane; și substantivat, f.) Constrictiv. [Pr.: -nu-u] – Din fr. continu, lat. continuus. DOOM
contínuu (-nu-u) adj. m., pl. contínui (-nui); f. contínuă (-nu-ă), pl. contínue (-nu-e)
continuul
CONTÍNUU, -UĂ, continui, -ue, adj. (Adesea adverbial) Care are loc fără întrerupere, care se prelungește fără pauză; neîntrerupt, neîncetat, necurmat. ◊ Curent continuu = curent electric care are un singur sens. ♦ (Lingv.; despre consoane; și substantivat, f.) Constrictiv. [Pr.: -nu-u] – Din fr. continu, lat. continuus. DOOM
contínuu (-nu-u) adj. m., pl. contínui (-nui); f. contínuă (-nu-ă), pl. contínue (-nu-e)
continuului
CONTÍNUU, -UĂ, continui, -ue, adj. (Adesea adverbial) Care are loc fără întrerupere, care se prelungește fără pauză; neîntrerupt, neîncetat, necurmat. ◊ Curent continuu = curent electric care are un singur sens. ♦ (Lingv.; despre consoane; și substantivat, f.) Constrictiv. [Pr.: -nu-u] – Din fr. continu, lat. continuus. DOOM
contínuu (-nu-u) adj. m., pl. contínui (-nui); f. contínuă (-nu-ă), pl. contínue (-nu-e)
continuum
CONTÍNUUM, continuumuri, s. n. Șir neîntrerupt. [Pr.: -nu-um] – Din lat. continuum. DOOM
contínuum (-nu-um) s. n., pl. contínuumuri
continuări
CONTINUÁRE, continuări, s. f. Acțiunea de a continua și rezultatul ei; urmare, prelungire. ◊ Loc. adv. În continuare = fără întrerupere, continuu; mai departe, mai încolo. [Pr.: -nu-a-] – V. continua. DOOM
continuáre (-nu-a) s. f., g.-d. art. continuắrii; pl. continuắri
continuării
CONTINUÁRE, continuări, s. f. Acțiunea de a continua și rezultatul ei; urmare, prelungire. ◊ Loc. adv. În continuare = fără întrerupere, continuu; mai departe, mai încolo. [Pr.: -nu-a-] – V. continua. DOOM
continuáre (-nu-a) s. f., g.-d. art. continuắrii; pl. continuắri
continuările
CONTINUÁRE, continuări, s. f. Acțiunea de a continua și rezultatul ei; urmare, prelungire. ◊ Loc. adv. În continuare = fără întrerupere, continuu; mai departe, mai încolo. [Pr.: -nu-a-] – V. continua. DOOM
continuáre (-nu-a) s. f., g.-d. art. continuắrii; pl. continuắri
continuărilor
CONTINUÁRE, continuări, s. f. Acțiunea de a continua și rezultatul ei; urmare, prelungire. ◊ Loc. adv. În continuare = fără întrerupere, continuu; mai departe, mai încolo. [Pr.: -nu-a-] – V. continua. DOOM
continuáre (-nu-a) s. f., g.-d. art. continuắrii; pl. continuắri
contișoare
CONTIȘÓR, contișoare, s. n. (Fam.; rar) Socoteală mică, neînsemnată; sumă mică de plată. – Cont + suf. -ișor. DOOM
contișór (rar) s. n., pl. contișoáre
contișoarele
CONTIȘÓR, contișoare, s. n. (Fam.; rar) Socoteală mică, neînsemnată; sumă mică de plată. – Cont + suf. -ișor. DOOM
contișór (rar) s. n., pl. contișoáre
contișoarelor
CONTIȘÓR, contișoare, s. n. (Fam.; rar) Socoteală mică, neînsemnată; sumă mică de plată. – Cont + suf. -ișor. DOOM
contișór (rar) s. n., pl. contișoáre
contișor
CONTIȘÓR, contișoare, s. n. (Fam.; rar) Socoteală mică, neînsemnată; sumă mică de plată. – Cont + suf. -ișor. DOOM
contișór (rar) s. n., pl. contișoáre
contișorul
CONTIȘÓR, contișoare, s. n. (Fam.; rar) Socoteală mică, neînsemnată; sumă mică de plată. – Cont + suf. -ișor. DOOM
contișór (rar) s. n., pl. contișoáre
contișorului
CONTIȘÓR, contișoare, s. n. (Fam.; rar) Socoteală mică, neînsemnată; sumă mică de plată. – Cont + suf. -ișor. DOOM
contișór (rar) s. n., pl. contișoáre
contoar
CONTOÁR, contoare, s. n. 1. Birou de comerț (în special al unui bancher). 2. Birou, masă pentru numărat banii, pentru etalat mărfuri (mici) etc. 3. Agenție comercială într-un stat străin. [Var.: comptoár s. n.] – Din fr. comptoir. DOOM
comptoár v. contoár
contoare
CONTOÁR, contoare, s. n. 1. Birou de comerț (în special al unui bancher). 2. Birou, masă pentru numărat banii, pentru etalat mărfuri (mici) etc. 3. Agenție comercială într-un stat străin. [Var.: comptoár s. n.] – Din fr. comptoir. DOOM
comptoár v. contoár
contoare
CONTÓR, contoare, s. n. Aparat de măsurat cantitatea consumată de apă, de energie electrică, de gaze etc. într-un anumit timp; ceas (3). – Din fr. comptoir, germ. Kontor. DOOM
contór (aparat de măsură) s. n., pl. contoáre
contoarele
CONTOÁR, contoare, s. n. 1. Birou de comerț (în special al unui bancher). 2. Birou, masă pentru numărat banii, pentru etalat mărfuri (mici) etc. 3. Agenție comercială într-un stat străin. [Var.: comptoár s. n.] – Din fr. comptoir. DOOM
comptoár v. contoár
contoarele
CONTÓR, contoare, s. n. Aparat de măsurat cantitatea consumată de apă, de energie electrică, de gaze etc. într-un anumit timp; ceas (3). – Din fr. comptoir, germ. Kontor. DOOM
contór (aparat de măsură) s. n., pl. contoáre
contoarelor
CONTOÁR, contoare, s. n. 1. Birou de comerț (în special al unui bancher). 2. Birou, masă pentru numărat banii, pentru etalat mărfuri (mici) etc. 3. Agenție comercială într-un stat străin. [Var.: comptoár s. n.] – Din fr. comptoir. DOOM
comptoár v. contoár
contoarelor
CONTÓR, contoare, s. n. Aparat de măsurat cantitatea consumată de apă, de energie electrică, de gaze etc. într-un anumit timp; ceas (3). – Din fr. comptoir, germ. Kontor. DOOM
contór (aparat de măsură) s. n., pl. contoáre
contoarul
CONTOÁR, contoare, s. n. 1. Birou de comerț (în special al unui bancher). 2. Birou, masă pentru numărat banii, pentru etalat mărfuri (mici) etc. 3. Agenție comercială într-un stat străin. [Var.: comptoár s. n.] – Din fr. comptoir. DOOM
comptoár v. contoár
contoarului
CONTOÁR, contoare, s. n. 1. Birou de comerț (în special al unui bancher). 2. Birou, masă pentru numărat banii, pentru etalat mărfuri (mici) etc. 3. Agenție comercială într-un stat străin. [Var.: comptoár s. n.] – Din fr. comptoir. DOOM
comptoár v. contoár
contondent
CONTONDÉNT, -Ă, contondenți, -te, adj. (Despre obiecte, corpuri) Ale cărui lovituri provoacă contuzii fără a tăia sau a sângera; tare. – Din fr. contondant. DOOM
contondént adj. m., pl. contondénți; f. contondéntă, pl. contondénte
contondenta
CONTONDÉNT, -Ă, contondenți, -te, adj. (Despre obiecte, corpuri) Ale cărui lovituri provoacă contuzii fără a tăia sau a sângera; tare. – Din fr. contondant. DOOM
contondént adj. m., pl. contondénți; f. contondéntă, pl. contondénte
contondente
CONTONDÉNT, -Ă, contondenți, -te, adj. (Despre obiecte, corpuri) Ale cărui lovituri provoacă contuzii fără a tăia sau a sângera; tare. – Din fr. contondant. DOOM
contondént adj. m., pl. contondénți; f. contondéntă, pl. contondénte
contondentei
CONTONDÉNT, -Ă, contondenți, -te, adj. (Despre obiecte, corpuri) Ale cărui lovituri provoacă contuzii fără a tăia sau a sângera; tare. – Din fr. contondant. DOOM
contondént adj. m., pl. contondénți; f. contondéntă, pl. contondénte
contondentele
CONTONDÉNT, -Ă, contondenți, -te, adj. (Despre obiecte, corpuri) Ale cărui lovituri provoacă contuzii fără a tăia sau a sângera; tare. – Din fr. contondant. DOOM
contondént adj. m., pl. contondénți; f. contondéntă, pl. contondénte
contondentelor
CONTONDÉNT, -Ă, contondenți, -te, adj. (Despre obiecte, corpuri) Ale cărui lovituri provoacă contuzii fără a tăia sau a sângera; tare. – Din fr. contondant. DOOM
contondént adj. m., pl. contondénți; f. contondéntă, pl. contondénte
contondentul
CONTONDÉNT, -Ă, contondenți, -te, adj. (Despre obiecte, corpuri) Ale cărui lovituri provoacă contuzii fără a tăia sau a sângera; tare. – Din fr. contondant. DOOM
contondént adj. m., pl. contondénți; f. contondéntă, pl. contondénte
contondentului
CONTONDÉNT, -Ă, contondenți, -te, adj. (Despre obiecte, corpuri) Ale cărui lovituri provoacă contuzii fără a tăia sau a sângera; tare. – Din fr. contondant. DOOM
contondént adj. m., pl. contondénți; f. contondéntă, pl. contondénte
contondenți
CONTONDÉNT, -Ă, contondenți, -te, adj. (Despre obiecte, corpuri) Ale cărui lovituri provoacă contuzii fără a tăia sau a sângera; tare. – Din fr. contondant. DOOM
contondént adj. m., pl. contondénți; f. contondéntă, pl. contondénte
contondenții
CONTONDÉNT, -Ă, contondenți, -te, adj. (Despre obiecte, corpuri) Ale cărui lovituri provoacă contuzii fără a tăia sau a sângera; tare. – Din fr. contondant. DOOM
contondént adj. m., pl. contondénți; f. contondéntă, pl. contondénte
contondenților
CONTONDÉNT, -Ă, contondenți, -te, adj. (Despre obiecte, corpuri) Ale cărui lovituri provoacă contuzii fără a tăia sau a sângera; tare. – Din fr. contondant. DOOM
contondént adj. m., pl. contondénți; f. contondéntă, pl. contondénte
contopea
CONTOPÍ, contopesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) amesteca cu ceva, formând un singur tot; a (se) uni strâns, a (se) împreuna. – Con1- + topi (după germ. zusammenschmelzen). DOOM
contopí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contopésc, imperf. 3 sg. contopeá; conj. prez. 3 să contopeáscă
contopeai
CONTOPÍ, contopesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) amesteca cu ceva, formând un singur tot; a (se) uni strâns, a (se) împreuna. – Con1- + topi (după germ. zusammenschmelzen). DOOM
contopí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contopésc, imperf. 3 sg. contopeá; conj. prez. 3 să contopeáscă
contopeam
CONTOPÍ, contopesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) amesteca cu ceva, formând un singur tot; a (se) uni strâns, a (se) împreuna. – Con1- + topi (după germ. zusammenschmelzen). DOOM
contopí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contopésc, imperf. 3 sg. contopeá; conj. prez. 3 să contopeáscă
contopească
CONTOPÍ, contopesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) amesteca cu ceva, formând un singur tot; a (se) uni strâns, a (se) împreuna. – Con1- + topi (după germ. zusammenschmelzen). DOOM
contopí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contopésc, imperf. 3 sg. contopeá; conj. prez. 3 să contopeáscă
contopeau
CONTOPÍ, contopesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) amesteca cu ceva, formând un singur tot; a (se) uni strâns, a (se) împreuna. – Con1- + topi (după germ. zusammenschmelzen). DOOM
contopí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contopésc, imperf. 3 sg. contopeá; conj. prez. 3 să contopeáscă
contopeați
CONTOPÍ, contopesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) amesteca cu ceva, formând un singur tot; a (se) uni strâns, a (se) împreuna. – Con1- + topi (după germ. zusammenschmelzen). DOOM
contopí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contopésc, imperf. 3 sg. contopeá; conj. prez. 3 să contopeáscă
contopesc
CONTOPÍ, contopesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) amesteca cu ceva, formând un singur tot; a (se) uni strâns, a (se) împreuna. – Con1- + topi (după germ. zusammenschmelzen). DOOM
contopí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contopésc, imperf. 3 sg. contopeá; conj. prez. 3 să contopeáscă
contopește
CONTOPÍ, contopesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) amesteca cu ceva, formând un singur tot; a (se) uni strâns, a (se) împreuna. – Con1- + topi (după germ. zusammenschmelzen). DOOM
contopí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contopésc, imperf. 3 sg. contopeá; conj. prez. 3 să contopeáscă
contopești
CONTOPÍ, contopesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) amesteca cu ceva, formând un singur tot; a (se) uni strâns, a (se) împreuna. – Con1- + topi (după germ. zusammenschmelzen). DOOM
contopí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contopésc, imperf. 3 sg. contopeá; conj. prez. 3 să contopeáscă
contopi
CONTOPÍ, contopesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) amesteca cu ceva, formând un singur tot; a (se) uni strâns, a (se) împreuna. – Con1- + topi (după germ. zusammenschmelzen). DOOM
contopí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contopésc, imperf. 3 sg. contopeá; conj. prez. 3 să contopeáscă
contopii
CONTOPÍ, contopesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) amesteca cu ceva, formând un singur tot; a (se) uni strâns, a (se) împreuna. – Con1- + topi (după germ. zusammenschmelzen). DOOM
contopí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contopésc, imperf. 3 sg. contopeá; conj. prez. 3 să contopeáscă
contopim
CONTOPÍ, contopesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) amesteca cu ceva, formând un singur tot; a (se) uni strâns, a (se) împreuna. – Con1- + topi (după germ. zusammenschmelzen). DOOM
contopí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contopésc, imperf. 3 sg. contopeá; conj. prez. 3 să contopeáscă
contopind
CONTOPÍ, contopesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) amesteca cu ceva, formând un singur tot; a (se) uni strâns, a (se) împreuna. – Con1- + topi (după germ. zusammenschmelzen). DOOM
contopí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contopésc, imperf. 3 sg. contopeá; conj. prez. 3 să contopeáscă
contopire
CONTOPÍ, contopesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) amesteca cu ceva, formând un singur tot; a (se) uni strâns, a (se) împreuna. – Con1- + topi (după germ. zusammenschmelzen). DOOM
contopí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contopésc, imperf. 3 sg. contopeá; conj. prez. 3 să contopeáscă
contopire
CONTOPÍRE, contopiri, s. f. Acțiunea de a (se) contopi și rezultatul ei; fuziune. – V. contopi. DOOM
contopíre s. f., g.-d. art. contopírii; pl. contopíri
contopirea
CONTOPÍRE, contopiri, s. f. Acțiunea de a (se) contopi și rezultatul ei; fuziune. – V. contopi. DOOM
contopíre s. f., g.-d. art. contopírii; pl. contopíri
contopiri
CONTOPÍRE, contopiri, s. f. Acțiunea de a (se) contopi și rezultatul ei; fuziune. – V. contopi. DOOM
contopíre s. f., g.-d. art. contopírii; pl. contopíri
contopirii
CONTOPÍRE, contopiri, s. f. Acțiunea de a (se) contopi și rezultatul ei; fuziune. – V. contopi. DOOM
contopíre s. f., g.-d. art. contopírii; pl. contopíri
contopirile
CONTOPÍRE, contopiri, s. f. Acțiunea de a (se) contopi și rezultatul ei; fuziune. – V. contopi. DOOM
contopíre s. f., g.-d. art. contopírii; pl. contopíri
contopirilor
CONTOPÍRE, contopiri, s. f. Acțiunea de a (se) contopi și rezultatul ei; fuziune. – V. contopi. DOOM
contopíre s. f., g.-d. art. contopírii; pl. contopíri
contopiră
CONTOPÍ, contopesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) amesteca cu ceva, formând un singur tot; a (se) uni strâns, a (se) împreuna. – Con1- + topi (după germ. zusammenschmelzen). DOOM
contopí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contopésc, imperf. 3 sg. contopeá; conj. prez. 3 să contopeáscă
contopirăm
CONTOPÍ, contopesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) amesteca cu ceva, formând un singur tot; a (se) uni strâns, a (se) împreuna. – Con1- + topi (după germ. zusammenschmelzen). DOOM
contopí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contopésc, imperf. 3 sg. contopeá; conj. prez. 3 să contopeáscă
contopirăți
CONTOPÍ, contopesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) amesteca cu ceva, formând un singur tot; a (se) uni strâns, a (se) împreuna. – Con1- + topi (după germ. zusammenschmelzen). DOOM
contopí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contopésc, imperf. 3 sg. contopeá; conj. prez. 3 să contopeáscă
contopise
CONTOPÍ, contopesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) amesteca cu ceva, formând un singur tot; a (se) uni strâns, a (se) împreuna. – Con1- + topi (după germ. zusammenschmelzen). DOOM
contopí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contopésc, imperf. 3 sg. contopeá; conj. prez. 3 să contopeáscă
contopisem
CONTOPÍ, contopesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) amesteca cu ceva, formând un singur tot; a (se) uni strâns, a (se) împreuna. – Con1- + topi (după germ. zusammenschmelzen). DOOM
contopí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contopésc, imperf. 3 sg. contopeá; conj. prez. 3 să contopeáscă
contopiseră
CONTOPÍ, contopesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) amesteca cu ceva, formând un singur tot; a (se) uni strâns, a (se) împreuna. – Con1- + topi (după germ. zusammenschmelzen). DOOM
contopí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contopésc, imperf. 3 sg. contopeá; conj. prez. 3 să contopeáscă
contopiserăm
CONTOPÍ, contopesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) amesteca cu ceva, formând un singur tot; a (se) uni strâns, a (se) împreuna. – Con1- + topi (după germ. zusammenschmelzen). DOOM
contopí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contopésc, imperf. 3 sg. contopeá; conj. prez. 3 să contopeáscă
contopiserăți
CONTOPÍ, contopesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) amesteca cu ceva, formând un singur tot; a (se) uni strâns, a (se) împreuna. – Con1- + topi (după germ. zusammenschmelzen). DOOM
contopí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contopésc, imperf. 3 sg. contopeá; conj. prez. 3 să contopeáscă
contopiseși
CONTOPÍ, contopesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) amesteca cu ceva, formând un singur tot; a (se) uni strâns, a (se) împreuna. – Con1- + topi (după germ. zusammenschmelzen). DOOM
contopí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contopésc, imperf. 3 sg. contopeá; conj. prez. 3 să contopeáscă
contopiseți
CONTOPÍ, contopesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) amesteca cu ceva, formând un singur tot; a (se) uni strâns, a (se) împreuna. – Con1- + topi (după germ. zusammenschmelzen). DOOM
contopí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contopésc, imperf. 3 sg. contopeá; conj. prez. 3 să contopeáscă
contopit
CONTOPÍ, contopesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) amesteca cu ceva, formând un singur tot; a (se) uni strâns, a (se) împreuna. – Con1- + topi (după germ. zusammenschmelzen). DOOM
contopí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contopésc, imperf. 3 sg. contopeá; conj. prez. 3 să contopeáscă
contopit
CONTOPÍ, contopesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) amesteca cu ceva, formând un singur tot; a (se) uni strâns, a (se) împreuna. – Con1- + topi (după germ. zusammenschmelzen).
contopiși
CONTOPÍ, contopesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) amesteca cu ceva, formând un singur tot; a (se) uni strâns, a (se) împreuna. – Con1- + topi (după germ. zusammenschmelzen). DOOM
contopí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contopésc, imperf. 3 sg. contopeá; conj. prez. 3 să contopeáscă
contopiți
CONTOPÍ, contopesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) amesteca cu ceva, formând un singur tot; a (se) uni strâns, a (se) împreuna. – Con1- + topi (după germ. zusammenschmelzen). DOOM
contopí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contopésc, imperf. 3 sg. contopeá; conj. prez. 3 să contopeáscă
contor
CONTÓR, contoare, s. n. Aparat de măsurat cantitatea consumată de apă, de energie electrică, de gaze etc. într-un anumit timp; ceas (3). – Din fr. comptoir, germ. Kontor. DOOM
contór (aparat de măsură) s. n., pl. contoáre
contori
CONTÓR, contoare, s. n. Aparat de măsurat cantitatea consumată de apă, de energie electrică, de gaze etc. într-un anumit timp; ceas (3). – Din fr. comptoir, germ. Kontor. DOOM
contór (aparat de măsură) s. n., pl. contoáre
contorii
CONTÓR, contoare, s. n. Aparat de măsurat cantitatea consumată de apă, de energie electrică, de gaze etc. într-un anumit timp; ceas (3). – Din fr. comptoir, germ. Kontor. DOOM
contór (aparat de măsură) s. n., pl. contoáre
contorilor
CONTÓR, contoare, s. n. Aparat de măsurat cantitatea consumată de apă, de energie electrică, de gaze etc. într-un anumit timp; ceas (3). – Din fr. comptoir, germ. Kontor. DOOM
contór (aparat de măsură) s. n., pl. contoáre
contoriza
CONTORIZÁ, contorizez, vb. I. Tranz. A număra prin intermediul unor aparate specializate; a înregistra prin contor. – Contor + suf. -iza. DOOM
*contorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 contorizeáză
contorizai
CONTORIZÁ, contorizez, vb. I. Tranz. A număra prin intermediul unor aparate specializate; a înregistra prin contor. – Contor + suf. -iza. DOOM
*contorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 contorizeáză
contorizam
CONTORIZÁ, contorizez, vb. I. Tranz. A număra prin intermediul unor aparate specializate; a înregistra prin contor. – Contor + suf. -iza. DOOM
*contorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 contorizeáză
contorizare
CONTORIZÁ, contorizez, vb. I. Tranz. A număra prin intermediul unor aparate specializate; a înregistra prin contor. – Contor + suf. -iza. DOOM
*contorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 contorizeáză
contorizare
CONTORIZÁRE, contorizări, s. f. Acțiunea de a contoriza și rezultatul ei. – V. contoriza. DOOM
*contorizáre s. f., g.-d. art. contorizắrii; pl. contorizắri
contorizarea
CONTORIZÁRE, contorizări, s. f. Acțiunea de a contoriza și rezultatul ei. – V. contoriza. DOOM
*contorizáre s. f., g.-d. art. contorizắrii; pl. contorizắri
contorizară
CONTORIZÁ, contorizez, vb. I. Tranz. A număra prin intermediul unor aparate specializate; a înregistra prin contor. – Contor + suf. -iza. DOOM
*contorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 contorizeáză
contorizarăm
CONTORIZÁ, contorizez, vb. I. Tranz. A număra prin intermediul unor aparate specializate; a înregistra prin contor. – Contor + suf. -iza. DOOM
*contorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 contorizeáză
contorizarăți
CONTORIZÁ, contorizez, vb. I. Tranz. A număra prin intermediul unor aparate specializate; a înregistra prin contor. – Contor + suf. -iza. DOOM
*contorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 contorizeáză
contorizase
CONTORIZÁ, contorizez, vb. I. Tranz. A număra prin intermediul unor aparate specializate; a înregistra prin contor. – Contor + suf. -iza. DOOM
*contorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 contorizeáză
contorizasem
CONTORIZÁ, contorizez, vb. I. Tranz. A număra prin intermediul unor aparate specializate; a înregistra prin contor. – Contor + suf. -iza. DOOM
*contorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 contorizeáză
contorizaseră
CONTORIZÁ, contorizez, vb. I. Tranz. A număra prin intermediul unor aparate specializate; a înregistra prin contor. – Contor + suf. -iza. DOOM
*contorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 contorizeáză
contorizaserăm
CONTORIZÁ, contorizez, vb. I. Tranz. A număra prin intermediul unor aparate specializate; a înregistra prin contor. – Contor + suf. -iza. DOOM
*contorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 contorizeáză
contorizaserăți
CONTORIZÁ, contorizez, vb. I. Tranz. A număra prin intermediul unor aparate specializate; a înregistra prin contor. – Contor + suf. -iza. DOOM
*contorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 contorizeáză
contorizaseși
CONTORIZÁ, contorizez, vb. I. Tranz. A număra prin intermediul unor aparate specializate; a înregistra prin contor. – Contor + suf. -iza. DOOM
*contorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 contorizeáză
contorizaseți
CONTORIZÁ, contorizez, vb. I. Tranz. A număra prin intermediul unor aparate specializate; a înregistra prin contor. – Contor + suf. -iza. DOOM
*contorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 contorizeáză
contorizat
CONTORIZÁ, contorizez, vb. I. Tranz. A număra prin intermediul unor aparate specializate; a înregistra prin contor. – Contor + suf. -iza. DOOM
*contorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 contorizeáză
contorizat
CONTORIZÁT, -Ă, contorizați, -te, adj. Numărat, înregistrat prin contor. – V. contoriza.
contorizau
CONTORIZÁ, contorizez, vb. I. Tranz. A număra prin intermediul unor aparate specializate; a înregistra prin contor. – Contor + suf. -iza. DOOM
*contorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 contorizeáză
contorizași
CONTORIZÁ, contorizez, vb. I. Tranz. A număra prin intermediul unor aparate specializate; a înregistra prin contor. – Contor + suf. -iza. DOOM
*contorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 contorizeáză
contorizați
CONTORIZÁ, contorizez, vb. I. Tranz. A număra prin intermediul unor aparate specializate; a înregistra prin contor. – Contor + suf. -iza. DOOM
*contorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 contorizeáză
contorizează
CONTORIZÁ, contorizez, vb. I. Tranz. A număra prin intermediul unor aparate specializate; a înregistra prin contor. – Contor + suf. -iza. DOOM
*contorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 contorizeáză
contorizez
CONTORIZÁ, contorizez, vb. I. Tranz. A număra prin intermediul unor aparate specializate; a înregistra prin contor. – Contor + suf. -iza. DOOM
*contorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 contorizeáză
contorizeze
CONTORIZÁ, contorizez, vb. I. Tranz. A număra prin intermediul unor aparate specializate; a înregistra prin contor. – Contor + suf. -iza. DOOM
*contorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 contorizeáză
contorizezi
CONTORIZÁ, contorizez, vb. I. Tranz. A număra prin intermediul unor aparate specializate; a înregistra prin contor. – Contor + suf. -iza. DOOM
*contorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 contorizeáză
contorizând
CONTORIZÁ, contorizez, vb. I. Tranz. A număra prin intermediul unor aparate specializate; a înregistra prin contor. – Contor + suf. -iza. DOOM
*contorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 contorizeáză
contorizînd
CONTORIZÁ, contorizez, vb. I. Tranz. A număra prin intermediul unor aparate specializate; a înregistra prin contor. – Contor + suf. -iza. DOOM
*contorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 contorizeáză
contorizări
CONTORIZÁRE, contorizări, s. f. Acțiunea de a contoriza și rezultatul ei. – V. contoriza. DOOM
*contorizáre s. f., g.-d. art. contorizắrii; pl. contorizắri
contorizării
CONTORIZÁRE, contorizări, s. f. Acțiunea de a contoriza și rezultatul ei. – V. contoriza. DOOM
*contorizáre s. f., g.-d. art. contorizắrii; pl. contorizắri
contorizările
CONTORIZÁRE, contorizări, s. f. Acțiunea de a contoriza și rezultatul ei. – V. contoriza. DOOM
*contorizáre s. f., g.-d. art. contorizắrii; pl. contorizắri
contorizărilor
CONTORIZÁRE, contorizări, s. f. Acțiunea de a contoriza și rezultatul ei. – V. contoriza. DOOM
*contorizáre s. f., g.-d. art. contorizắrii; pl. contorizắri
contorniat
CONTORNIÁT, -Ă adj. (Rar) Mărginit, conturat (cu o garnitură etc.). [Pron. -ni-at. / < fr. contorniate].
contorniata
CONTORNIÁT, -Ă adj. (Rar) Mărginit, conturat (cu o garnitură etc.). [Pron. -ni-at. / < fr. contorniate].
contorniate
CONTORNIÁT, -Ă adj. (Rar) Mărginit, conturat (cu o garnitură etc.). [Pron. -ni-at. / < fr. contorniate].
contorniatei
CONTORNIÁT, -Ă adj. (Rar) Mărginit, conturat (cu o garnitură etc.). [Pron. -ni-at. / < fr. contorniate].
contorniatele
CONTORNIÁT, -Ă adj. (Rar) Mărginit, conturat (cu o garnitură etc.). [Pron. -ni-at. / < fr. contorniate].
contorniatelor
CONTORNIÁT, -Ă adj. (Rar) Mărginit, conturat (cu o garnitură etc.). [Pron. -ni-at. / < fr. contorniate].
contorniatul
CONTORNIÁT, -Ă adj. (Rar) Mărginit, conturat (cu o garnitură etc.). [Pron. -ni-at. / < fr. contorniate].
contorniatului
CONTORNIÁT, -Ă adj. (Rar) Mărginit, conturat (cu o garnitură etc.). [Pron. -ni-at. / < fr. contorniate].
contorniați
CONTORNIÁT, -Ă adj. (Rar) Mărginit, conturat (cu o garnitură etc.). [Pron. -ni-at. / < fr. contorniate].
contorniații
CONTORNIÁT, -Ă adj. (Rar) Mărginit, conturat (cu o garnitură etc.). [Pron. -ni-at. / < fr. contorniate].
contorniaților
CONTORNIÁT, -Ă adj. (Rar) Mărginit, conturat (cu o garnitură etc.). [Pron. -ni-at. / < fr. contorniate].
contorsie
CONTÓRSIE s.f. v. contorsiune.
contorsiona
CONTORSIONÁ, contorsionez, vb. I. Refl. și tranz. (Adesea fig.) A face sau a provoca una sau mai multe contorsiuni. [Pr.: -si-o-] – Din fr. contorsionner. DOOM
contorsioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 contorsioneáză
contorsionai
CONTORSIONÁ, contorsionez, vb. I. Refl. și tranz. (Adesea fig.) A face sau a provoca una sau mai multe contorsiuni. [Pr.: -si-o-] – Din fr. contorsionner. DOOM
contorsioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 contorsioneáză
contorsionam
CONTORSIONÁ, contorsionez, vb. I. Refl. și tranz. (Adesea fig.) A face sau a provoca una sau mai multe contorsiuni. [Pr.: -si-o-] – Din fr. contorsionner. DOOM
contorsioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 contorsioneáză
contorsionare
CONTORSIONÁ, contorsionez, vb. I. Refl. și tranz. (Adesea fig.) A face sau a provoca una sau mai multe contorsiuni. [Pr.: -si-o-] – Din fr. contorsionner. DOOM
contorsioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 contorsioneáză
contorsionare
CONTORSIONÁRE, contorsionări, s. f. Acțiunea de a (se) contorsiona și rezultatul ei; contorsiune. [Pr.: -si-o-] – V. contorsiona. DOOM
contorsionáre (-si-o-) s. f., g.-d. art. contorsionắrii; pl. contorsionắri
contorsionarea
CONTORSIONÁRE, contorsionări, s. f. Acțiunea de a (se) contorsiona și rezultatul ei; contorsiune. [Pr.: -si-o-] – V. contorsiona. DOOM
contorsionáre (-si-o-) s. f., g.-d. art. contorsionắrii; pl. contorsionắri
contorsionară
CONTORSIONÁ, contorsionez, vb. I. Refl. și tranz. (Adesea fig.) A face sau a provoca una sau mai multe contorsiuni. [Pr.: -si-o-] – Din fr. contorsionner. DOOM
contorsioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 contorsioneáză
contorsionarăm
CONTORSIONÁ, contorsionez, vb. I. Refl. și tranz. (Adesea fig.) A face sau a provoca una sau mai multe contorsiuni. [Pr.: -si-o-] – Din fr. contorsionner. DOOM
contorsioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 contorsioneáză
contorsionarăți
CONTORSIONÁ, contorsionez, vb. I. Refl. și tranz. (Adesea fig.) A face sau a provoca una sau mai multe contorsiuni. [Pr.: -si-o-] – Din fr. contorsionner. DOOM
contorsioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 contorsioneáză
contorsionase
CONTORSIONÁ, contorsionez, vb. I. Refl. și tranz. (Adesea fig.) A face sau a provoca una sau mai multe contorsiuni. [Pr.: -si-o-] – Din fr. contorsionner. DOOM
contorsioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 contorsioneáză
contorsionasem
CONTORSIONÁ, contorsionez, vb. I. Refl. și tranz. (Adesea fig.) A face sau a provoca una sau mai multe contorsiuni. [Pr.: -si-o-] – Din fr. contorsionner. DOOM
contorsioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 contorsioneáză
contorsionaseră
CONTORSIONÁ, contorsionez, vb. I. Refl. și tranz. (Adesea fig.) A face sau a provoca una sau mai multe contorsiuni. [Pr.: -si-o-] – Din fr. contorsionner. DOOM
contorsioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 contorsioneáză
contorsionaserăm
CONTORSIONÁ, contorsionez, vb. I. Refl. și tranz. (Adesea fig.) A face sau a provoca una sau mai multe contorsiuni. [Pr.: -si-o-] – Din fr. contorsionner. DOOM
contorsioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 contorsioneáză
contorsionaserăți
CONTORSIONÁ, contorsionez, vb. I. Refl. și tranz. (Adesea fig.) A face sau a provoca una sau mai multe contorsiuni. [Pr.: -si-o-] – Din fr. contorsionner. DOOM
contorsioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 contorsioneáză
contorsionaseși
CONTORSIONÁ, contorsionez, vb. I. Refl. și tranz. (Adesea fig.) A face sau a provoca una sau mai multe contorsiuni. [Pr.: -si-o-] – Din fr. contorsionner. DOOM
contorsioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 contorsioneáză
contorsionaseți
CONTORSIONÁ, contorsionez, vb. I. Refl. și tranz. (Adesea fig.) A face sau a provoca una sau mai multe contorsiuni. [Pr.: -si-o-] – Din fr. contorsionner. DOOM
contorsioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 contorsioneáză
contorsionat
CONTORSIONÁ, contorsionez, vb. I. Refl. și tranz. (Adesea fig.) A face sau a provoca una sau mai multe contorsiuni. [Pr.: -si-o-] – Din fr. contorsionner. DOOM
contorsioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 contorsioneáză
contorsionat
CONTORSIONÁT, -Ă, contorsionați, -te, adj. 1. Sucit, răsucit; (despre oameni) cu trupul sau cu o parte a trupului strâmbată (din cauza unei infirmități sau a unei suferințe trecătoare). 2. Fig. (Despre stil) Lipsit de armonie, necurgător; chinuit. [Pr.: -si-o-] – Din fr. contorsionné. DOOM
contorsionát (-si-o-) adj. m., pl. contorsionáți; f. contorsionátă, pl. contorsionáte
contorsionata
CONTORSIONÁT, -Ă, contorsionați, -te, adj. 1. Sucit, răsucit; (despre oameni) cu trupul sau cu o parte a trupului strâmbată (din cauza unei infirmități sau a unei suferințe trecătoare). 2. Fig. (Despre stil) Lipsit de armonie, necurgător; chinuit. [Pr.: -si-o-] – Din fr. contorsionné. DOOM
contorsionát (-si-o-) adj. m., pl. contorsionáți; f. contorsionátă, pl. contorsionáte
contorsionate
CONTORSIONÁT, -Ă, contorsionați, -te, adj. 1. Sucit, răsucit; (despre oameni) cu trupul sau cu o parte a trupului strâmbată (din cauza unei infirmități sau a unei suferințe trecătoare). 2. Fig. (Despre stil) Lipsit de armonie, necurgător; chinuit. [Pr.: -si-o-] – Din fr. contorsionné. DOOM
contorsionát (-si-o-) adj. m., pl. contorsionáți; f. contorsionátă, pl. contorsionáte
contorsionatei
CONTORSIONÁT, -Ă, contorsionați, -te, adj. 1. Sucit, răsucit; (despre oameni) cu trupul sau cu o parte a trupului strâmbată (din cauza unei infirmități sau a unei suferințe trecătoare). 2. Fig. (Despre stil) Lipsit de armonie, necurgător; chinuit. [Pr.: -si-o-] – Din fr. contorsionné. DOOM
contorsionát (-si-o-) adj. m., pl. contorsionáți; f. contorsionátă, pl. contorsionáte
contorsionatele
CONTORSIONÁT, -Ă, contorsionați, -te, adj. 1. Sucit, răsucit; (despre oameni) cu trupul sau cu o parte a trupului strâmbată (din cauza unei infirmități sau a unei suferințe trecătoare). 2. Fig. (Despre stil) Lipsit de armonie, necurgător; chinuit. [Pr.: -si-o-] – Din fr. contorsionné. DOOM
contorsionát (-si-o-) adj. m., pl. contorsionáți; f. contorsionátă, pl. contorsionáte
contorsionatelor
CONTORSIONÁT, -Ă, contorsionați, -te, adj. 1. Sucit, răsucit; (despre oameni) cu trupul sau cu o parte a trupului strâmbată (din cauza unei infirmități sau a unei suferințe trecătoare). 2. Fig. (Despre stil) Lipsit de armonie, necurgător; chinuit. [Pr.: -si-o-] – Din fr. contorsionné. DOOM
contorsionát (-si-o-) adj. m., pl. contorsionáți; f. contorsionátă, pl. contorsionáte
contorsionatul
CONTORSIONÁT, -Ă, contorsionați, -te, adj. 1. Sucit, răsucit; (despre oameni) cu trupul sau cu o parte a trupului strâmbată (din cauza unei infirmități sau a unei suferințe trecătoare). 2. Fig. (Despre stil) Lipsit de armonie, necurgător; chinuit. [Pr.: -si-o-] – Din fr. contorsionné. DOOM
contorsionát (-si-o-) adj. m., pl. contorsionáți; f. contorsionátă, pl. contorsionáte
contorsionatului
CONTORSIONÁT, -Ă, contorsionați, -te, adj. 1. Sucit, răsucit; (despre oameni) cu trupul sau cu o parte a trupului strâmbată (din cauza unei infirmități sau a unei suferințe trecătoare). 2. Fig. (Despre stil) Lipsit de armonie, necurgător; chinuit. [Pr.: -si-o-] – Din fr. contorsionné. DOOM
contorsionát (-si-o-) adj. m., pl. contorsionáți; f. contorsionátă, pl. contorsionáte
contorsionau
CONTORSIONÁ, contorsionez, vb. I. Refl. și tranz. (Adesea fig.) A face sau a provoca una sau mai multe contorsiuni. [Pr.: -si-o-] – Din fr. contorsionner. DOOM
contorsioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 contorsioneáză
contorsionași
CONTORSIONÁ, contorsionez, vb. I. Refl. și tranz. (Adesea fig.) A face sau a provoca una sau mai multe contorsiuni. [Pr.: -si-o-] – Din fr. contorsionner. DOOM
contorsioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 contorsioneáză
contorsionați
CONTORSIONÁ, contorsionez, vb. I. Refl. și tranz. (Adesea fig.) A face sau a provoca una sau mai multe contorsiuni. [Pr.: -si-o-] – Din fr. contorsionner. DOOM
contorsioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 contorsioneáză
contorsionați
CONTORSIONÁT, -Ă, contorsionați, -te, adj. 1. Sucit, răsucit; (despre oameni) cu trupul sau cu o parte a trupului strâmbată (din cauza unei infirmități sau a unei suferințe trecătoare). 2. Fig. (Despre stil) Lipsit de armonie, necurgător; chinuit. [Pr.: -si-o-] – Din fr. contorsionné. DOOM
contorsionát (-si-o-) adj. m., pl. contorsionáți; f. contorsionátă, pl. contorsionáte
contorsionații
CONTORSIONÁT, -Ă, contorsionați, -te, adj. 1. Sucit, răsucit; (despre oameni) cu trupul sau cu o parte a trupului strâmbată (din cauza unei infirmități sau a unei suferințe trecătoare). 2. Fig. (Despre stil) Lipsit de armonie, necurgător; chinuit. [Pr.: -si-o-] – Din fr. contorsionné. DOOM
contorsionát (-si-o-) adj. m., pl. contorsionáți; f. contorsionátă, pl. contorsionáte
contorsionaților
CONTORSIONÁT, -Ă, contorsionați, -te, adj. 1. Sucit, răsucit; (despre oameni) cu trupul sau cu o parte a trupului strâmbată (din cauza unei infirmități sau a unei suferințe trecătoare). 2. Fig. (Despre stil) Lipsit de armonie, necurgător; chinuit. [Pr.: -si-o-] – Din fr. contorsionné. DOOM
contorsionát (-si-o-) adj. m., pl. contorsionáți; f. contorsionátă, pl. contorsionáte
contorsionează
CONTORSIONÁ, contorsionez, vb. I. Refl. și tranz. (Adesea fig.) A face sau a provoca una sau mai multe contorsiuni. [Pr.: -si-o-] – Din fr. contorsionner. DOOM
contorsioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 contorsioneáză
contorsionez
CONTORSIONÁ, contorsionez, vb. I. Refl. și tranz. (Adesea fig.) A face sau a provoca una sau mai multe contorsiuni. [Pr.: -si-o-] – Din fr. contorsionner. DOOM
contorsioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 contorsioneáză
contorsioneze
CONTORSIONÁ, contorsionez, vb. I. Refl. și tranz. (Adesea fig.) A face sau a provoca una sau mai multe contorsiuni. [Pr.: -si-o-] – Din fr. contorsionner. DOOM
contorsioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 contorsioneáză
contorsionezi
CONTORSIONÁ, contorsionez, vb. I. Refl. și tranz. (Adesea fig.) A face sau a provoca una sau mai multe contorsiuni. [Pr.: -si-o-] – Din fr. contorsionner. DOOM
contorsioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 contorsioneáză
contorsionist
CONTORSIONÍST, contorsioniști, s. m. Gimnast de circ cu foarte mare mobilitate. [Pr.: -si-o-] – Contorsiona + suf. -ist. DOOM
*contorsionístă (-si-o-) s. f., g.-d. art. contorsionístei; pl. contorsioníste
contorsionista
CONTORSIONÍST, contorsioniști, s. m. Gimnast de circ cu foarte mare mobilitate. [Pr.: -si-o-] – Contorsiona + suf. -ist. DOOM
*contorsionístă (-si-o-) s. f., g.-d. art. contorsionístei; pl. contorsioníste
contorsioniste
CONTORSIONÍST, contorsioniști, s. m. Gimnast de circ cu foarte mare mobilitate. [Pr.: -si-o-] – Contorsiona + suf. -ist. DOOM
*contorsionístă (-si-o-) s. f., g.-d. art. contorsionístei; pl. contorsioníste
contorsionistei
CONTORSIONÍST, contorsioniști, s. m. Gimnast de circ cu foarte mare mobilitate. [Pr.: -si-o-] – Contorsiona + suf. -ist. DOOM
*contorsionístă (-si-o-) s. f., g.-d. art. contorsionístei; pl. contorsioníste
contorsionistele
CONTORSIONÍST, contorsioniști, s. m. Gimnast de circ cu foarte mare mobilitate. [Pr.: -si-o-] – Contorsiona + suf. -ist. DOOM
*contorsionístă (-si-o-) s. f., g.-d. art. contorsionístei; pl. contorsioníste
contorsionistelor
CONTORSIONÍST, contorsioniști, s. m. Gimnast de circ cu foarte mare mobilitate. [Pr.: -si-o-] – Contorsiona + suf. -ist. DOOM
*contorsionístă (-si-o-) s. f., g.-d. art. contorsionístei; pl. contorsioníste
contorsionistul
CONTORSIONÍST, contorsioniști, s. m. Gimnast de circ cu foarte mare mobilitate. [Pr.: -si-o-] – Contorsiona + suf. -ist. DOOM
*contorsionístă (-si-o-) s. f., g.-d. art. contorsionístei; pl. contorsioníste
contorsionistului
CONTORSIONÍST, contorsioniști, s. m. Gimnast de circ cu foarte mare mobilitate. [Pr.: -si-o-] – Contorsiona + suf. -ist. DOOM
*contorsionístă (-si-o-) s. f., g.-d. art. contorsionístei; pl. contorsioníste
contorsioniști
CONTORSIONÍST, contorsioniști, s. m. Gimnast de circ cu foarte mare mobilitate. [Pr.: -si-o-] – Contorsiona + suf. -ist. DOOM
*contorsionístă (-si-o-) s. f., g.-d. art. contorsionístei; pl. contorsioníste
contorsioniștii
CONTORSIONÍST, contorsioniști, s. m. Gimnast de circ cu foarte mare mobilitate. [Pr.: -si-o-] – Contorsiona + suf. -ist. DOOM
*contorsionístă (-si-o-) s. f., g.-d. art. contorsionístei; pl. contorsioníste
contorsioniștilor
CONTORSIONÍST, contorsioniști, s. m. Gimnast de circ cu foarte mare mobilitate. [Pr.: -si-o-] – Contorsiona + suf. -ist. DOOM
*contorsionístă (-si-o-) s. f., g.-d. art. contorsionístei; pl. contorsioníste
contorsionând
CONTORSIONÁ, contorsionez, vb. I. Refl. și tranz. (Adesea fig.) A face sau a provoca una sau mai multe contorsiuni. [Pr.: -si-o-] – Din fr. contorsionner. DOOM
contorsioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 contorsioneáză
contorsionînd
CONTORSIONÁ, contorsionez, vb. I. Refl. și tranz. (Adesea fig.) A face sau a provoca una sau mai multe contorsiuni. [Pr.: -si-o-] – Din fr. contorsionner. DOOM
contorsioná (a ~) (-si-o-) vb., ind. prez. 3 contorsioneáză
contorsionări
CONTORSIONÁRE, contorsionări, s. f. Acțiunea de a (se) contorsiona și rezultatul ei; contorsiune. [Pr.: -si-o-] – V. contorsiona. DOOM
contorsionáre (-si-o-) s. f., g.-d. art. contorsionắrii; pl. contorsionắri
contorsionării
CONTORSIONÁRE, contorsionări, s. f. Acțiunea de a (se) contorsiona și rezultatul ei; contorsiune. [Pr.: -si-o-] – V. contorsiona. DOOM
contorsionáre (-si-o-) s. f., g.-d. art. contorsionắrii; pl. contorsionắri
contorsionările
CONTORSIONÁRE, contorsionări, s. f. Acțiunea de a (se) contorsiona și rezultatul ei; contorsiune. [Pr.: -si-o-] – V. contorsiona. DOOM
contorsionáre (-si-o-) s. f., g.-d. art. contorsionắrii; pl. contorsionắri
contorsionărilor
CONTORSIONÁRE, contorsionări, s. f. Acțiunea de a (se) contorsiona și rezultatul ei; contorsiune. [Pr.: -si-o-] – V. contorsiona. DOOM
contorsionáre (-si-o-) s. f., g.-d. art. contorsionắrii; pl. contorsionắri
contorsiune
CONTORSIÚNE, contorsiuni, s. f. Răsucire a trupului sau a unei părți a lui datorată contracției musculare; contracție violentă și involuntară a mușchilor; crispație. [Pr.: -si-u-] – Din fr. contorsion, lat. contorsio, -onis. DOOM
contorsiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. contorsiúnii; pl. contorsiúni
contorsiunea
CONTORSIÚNE, contorsiuni, s. f. Răsucire a trupului sau a unei părți a lui datorată contracției musculare; contracție violentă și involuntară a mușchilor; crispație. [Pr.: -si-u-] – Din fr. contorsion, lat. contorsio, -onis. DOOM
contorsiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. contorsiúnii; pl. contorsiúni
contorsiuni
CONTORSIÚNE, contorsiuni, s. f. Răsucire a trupului sau a unei părți a lui datorată contracției musculare; contracție violentă și involuntară a mușchilor; crispație. [Pr.: -si-u-] – Din fr. contorsion, lat. contorsio, -onis. DOOM
contorsiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. contorsiúnii; pl. contorsiúni
contorsiunii
CONTORSIÚNE, contorsiuni, s. f. Răsucire a trupului sau a unei părți a lui datorată contracției musculare; contracție violentă și involuntară a mușchilor; crispație. [Pr.: -si-u-] – Din fr. contorsion, lat. contorsio, -onis. DOOM
contorsiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. contorsiúnii; pl. contorsiúni
contorsiunile
CONTORSIÚNE, contorsiuni, s. f. Răsucire a trupului sau a unei părți a lui datorată contracției musculare; contracție violentă și involuntară a mușchilor; crispație. [Pr.: -si-u-] – Din fr. contorsion, lat. contorsio, -onis. DOOM
contorsiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. contorsiúnii; pl. contorsiúni
contorsiunilor
CONTORSIÚNE, contorsiuni, s. f. Răsucire a trupului sau a unei părți a lui datorată contracției musculare; contracție violentă și involuntară a mușchilor; crispație. [Pr.: -si-u-] – Din fr. contorsion, lat. contorsio, -onis. DOOM
contorsiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. contorsiúnii; pl. contorsiúni
contort
CONTÓRT, -Ă adj. Învârtit, sucit. ♦ (Despre frunze) Care se acoperă parțial una pe alta. [Cf. it. contorto, lat. contortus].
contorta
CONTÓRT, -Ă adj. Învârtit, sucit. ♦ (Despre frunze) Care se acoperă parțial una pe alta. [Cf. it. contorto, lat. contortus].
contorte
CONTÓRT, -Ă adj. Învârtit, sucit. ♦ (Despre frunze) Care se acoperă parțial una pe alta. [Cf. it. contorto, lat. contortus].
contortei
CONTÓRT, -Ă adj. Învârtit, sucit. ♦ (Despre frunze) Care se acoperă parțial una pe alta. [Cf. it. contorto, lat. contortus].
contortele
CONTÓRT, -Ă adj. Învârtit, sucit. ♦ (Despre frunze) Care se acoperă parțial una pe alta. [Cf. it. contorto, lat. contortus].
contortelor
CONTÓRT, -Ă adj. Învârtit, sucit. ♦ (Despre frunze) Care se acoperă parțial una pe alta. [Cf. it. contorto, lat. contortus].
contortul
CONTÓRT, -Ă adj. Învârtit, sucit. ♦ (Despre frunze) Care se acoperă parțial una pe alta. [Cf. it. contorto, lat. contortus].
contortului
CONTÓRT, -Ă adj. Învârtit, sucit. ♦ (Despre frunze) Care se acoperă parțial una pe alta. [Cf. it. contorto, lat. contortus].
contorul
CONTÓR, contoare, s. n. Aparat de măsurat cantitatea consumată de apă, de energie electrică, de gaze etc. într-un anumit timp; ceas (3). – Din fr. comptoir, germ. Kontor. DOOM
contór (aparat de măsură) s. n., pl. contoáre
contorului
CONTÓR, contoare, s. n. Aparat de măsurat cantitatea consumată de apă, de energie electrică, de gaze etc. într-un anumit timp; ceas (3). – Din fr. comptoir, germ. Kontor. DOOM
contór (aparat de măsură) s. n., pl. contoáre
contorți
CONTÓRT, -Ă adj. Învârtit, sucit. ♦ (Despre frunze) Care se acoperă parțial una pe alta. [Cf. it. contorto, lat. contortus].
contorții
CONTÓRT, -Ă adj. Învârtit, sucit. ♦ (Despre frunze) Care se acoperă parțial una pe alta. [Cf. it. contorto, lat. contortus].
contorților
CONTÓRT, -Ă adj. Învârtit, sucit. ♦ (Despre frunze) Care se acoperă parțial una pe alta. [Cf. it. contorto, lat. contortus].
contoș
CÓNTĂȘ, contășe, s. n. 1. Haină lungă și îmblănită, purtată în trecut de boieri. 2. (Reg.) Scurteică îmblănită pe care o poartă țăranii, prin Bucovina și prin Moldova. [Var.; cóntoș, cóntuș s. n.] – Din pol. kontusz, bg. kontoș. DOOM
cóntăș (înv., reg.) s. n., pl. cóntășe
contra
CÓNTRA2 prep., adv. I. Prep. 1. Împotriva (cuiva sau a ceva). ◊ Loc. adv. Din contra (sau contră) = dimpotrivă. 2. În schimbul altei valori. II. Adv. Împotrivă; cu totul altfel. – Din fr. contre, lat., it. contra. DOOM
cóntra1 prep., adv.
contra
CONTRA1- Element de compunere cu sensul „împotriva”, „opus”, care servește la formarea unor substantive, a unor adjective sau a unor verbe. – Din fr. contre-, lat., it. contra.
contra
CÓNTRA2 prep., adv. I. Prep. 1. Împotriva (cuiva sau a ceva). ◊ Loc. adv. Din contra (sau contră) = dimpotrivă. 2. În schimbul altei valori. II. Adv. Împotrivă; cu totul altfel. – Din fr. contre, lat., it. contra. DOOM
cóntra1 prep., adv.
contra
CONTRÁ3, contrez, vb. I. Tranz. 1. A contrazice. 2. (La box, scrimă, lupte, judo) A da o contră. 3. (La bridge) A se opune, a cere o amendă dublă. – Din fr. contrer. DOOM
contrá2 (a ~) vb., ind. prez. 3 contreáză
contra
CÓNTRĂ, contre, s. f. Lovitură promptă de răspuns a unui sportiv la un atac lansat de adversarul său (la box, scrimă, judo, lupte etc.). – Din fr. contre. DOOM
cóntră s. f., g.-d. art. cóntrei; pl. cóntre
contraacuzația
CONTRAACUZÁȚIE, contraacuzații, s. f. Învinuire adusă de către acuzat acuzatorului. – Din fr. contre-accusation. DOOM
contraacuzáție (-ți-e) s. f., art. contraacuzáția (-ți-a), g.-d. art. contraacuzáției; pl. contraacuzáții, art. contraacuzáțiile (-ți-i-)
contraacuzație
CONTRAACUZÁȚIE, contraacuzații, s. f. Învinuire adusă de către acuzat acuzatorului. – Din fr. contre-accusation. DOOM
contraacuzáție (-ți-e) s. f., art. contraacuzáția (-ți-a), g.-d. art. contraacuzáției; pl. contraacuzáții, art. contraacuzáțiile (-ți-i-)
contraacuzației
CONTRAACUZÁȚIE, contraacuzații, s. f. Învinuire adusă de către acuzat acuzatorului. – Din fr. contre-accusation. DOOM
contraacuzáție (-ți-e) s. f., art. contraacuzáția (-ți-a), g.-d. art. contraacuzáției; pl. contraacuzáții, art. contraacuzáțiile (-ți-i-)
contraacuzații
CONTRAACUZÁȚIE, contraacuzații, s. f. Învinuire adusă de către acuzat acuzatorului. – Din fr. contre-accusation. DOOM
contraacuzáție (-ți-e) s. f., art. contraacuzáția (-ți-a), g.-d. art. contraacuzáției; pl. contraacuzáții, art. contraacuzáțiile (-ți-i-)
contraacuzațiile
CONTRAACUZÁȚIE, contraacuzații, s. f. Învinuire adusă de către acuzat acuzatorului. – Din fr. contre-accusation. DOOM
contraacuzáție (-ți-e) s. f., art. contraacuzáția (-ți-a), g.-d. art. contraacuzáției; pl. contraacuzáții, art. contraacuzáțiile (-ți-i-)
contraacuzațiilor
CONTRAACUZÁȚIE, contraacuzații, s. f. Învinuire adusă de către acuzat acuzatorului. – Din fr. contre-accusation. DOOM
contraacuzáție (-ți-e) s. f., art. contraacuzáția (-ți-a), g.-d. art. contraacuzáției; pl. contraacuzáții, art. contraacuzáțiile (-ți-i-)
contraacuzațiune
CONTRAACUZAȚIÚNE s.f. v. contraacuzație.
contraalizee
CONTRAALIZÉU, contraalizee, s. n. Vânt regulat care circulă deasupra alizeelor în sens contrar. – Din fr. contre-alizé. DOOM
contraalizéu s. n., art. contraalizéul; pl. contraalizée
contraalizeele
CONTRAALIZÉU, contraalizee, s. n. Vânt regulat care circulă deasupra alizeelor în sens contrar. – Din fr. contre-alizé. DOOM
contraalizéu s. n., art. contraalizéul; pl. contraalizée
contraalizeelor
CONTRAALIZÉU, contraalizee, s. n. Vânt regulat care circulă deasupra alizeelor în sens contrar. – Din fr. contre-alizé. DOOM
contraalizéu s. n., art. contraalizéul; pl. contraalizée
contraalizeu
CONTRAALIZÉU, contraalizee, s. n. Vânt regulat care circulă deasupra alizeelor în sens contrar. – Din fr. contre-alizé. DOOM
contraalizéu s. n., art. contraalizéul; pl. contraalizée
contraalizeul
CONTRAALIZÉU, contraalizee, s. n. Vânt regulat care circulă deasupra alizeelor în sens contrar. – Din fr. contre-alizé. DOOM
contraalizéu s. n., art. contraalizéul; pl. contraalizée
contraalizeului
CONTRAALIZÉU, contraalizee, s. n. Vânt regulat care circulă deasupra alizeelor în sens contrar. – Din fr. contre-alizé. DOOM
contraalizéu s. n., art. contraalizéul; pl. contraalizée
contraamiral
CONTRAAMIRÁL, contraamirali, s. m. Grad de ofițer în marina militară, corespunzător gradului de general-maior din trupele de uscat; persoană care are acest grad. – Din fr. contre-amiral. DOOM
contraamirál s. m., pl. contraamiráli
contraamirali
CONTRAAMIRÁL, contraamirali, s. m. Grad de ofițer în marina militară, corespunzător gradului de general-maior din trupele de uscat; persoană care are acest grad. – Din fr. contre-amiral. DOOM
contraamirál s. m., pl. contraamiráli
contraamiralii
CONTRAAMIRÁL, contraamirali, s. m. Grad de ofițer în marina militară, corespunzător gradului de general-maior din trupele de uscat; persoană care are acest grad. – Din fr. contre-amiral. DOOM
contraamirál s. m., pl. contraamiráli
contraamiralilor
CONTRAAMIRÁL, contraamirali, s. m. Grad de ofițer în marina militară, corespunzător gradului de general-maior din trupele de uscat; persoană care are acest grad. – Din fr. contre-amiral. DOOM
contraamirál s. m., pl. contraamiráli
contraamiralul
CONTRAAMIRÁL, contraamirali, s. m. Grad de ofițer în marina militară, corespunzător gradului de general-maior din trupele de uscat; persoană care are acest grad. – Din fr. contre-amiral. DOOM
contraamirál s. m., pl. contraamiráli
contraamiralului
CONTRAAMIRÁL, contraamirali, s. m. Grad de ofițer în marina militară, corespunzător gradului de general-maior din trupele de uscat; persoană care are acest grad. – Din fr. contre-amiral. DOOM
contraamirál s. m., pl. contraamiráli
contraamprentă
CONTRAAMPRÉNTĂ s.f. Amprentă luată după o primă amprentă. [Pron. -tra-am-. / cf. fr. contre-empreinte].
contraancheta
CONTRAANCHÉTĂ, contraanchete, s. f. (Jur.) Repetare a anchetei pentru verificarea ei. – Din fr. contre-enquête.
contraanchete
CONTRAANCHÉTĂ, contraanchete, s. f. (Jur.) Repetare a anchetei pentru verificarea ei. – Din fr. contre-enquête.
contraanchetei
CONTRAANCHÉTĂ, contraanchete, s. f. (Jur.) Repetare a anchetei pentru verificarea ei. – Din fr. contre-enquête.
contraanchetele
CONTRAANCHÉTĂ, contraanchete, s. f. (Jur.) Repetare a anchetei pentru verificarea ei. – Din fr. contre-enquête.
contraanchetelor
CONTRAANCHÉTĂ, contraanchete, s. f. (Jur.) Repetare a anchetei pentru verificarea ei. – Din fr. contre-enquête.
contraarc
CONTRAÁRC s.n. (Mar.) Curbură în sens longitudinal a unei nave ca urmare a ridicării prorei și pupei aflate pe creste de val și a lăsării în jos a părții de mijloc. [Pron. -tra-arc. / < fr. contre-arc].
contraargument
CONTRAARGUMÉNT, contraargumente, s. n. Argument care se opune altuia. – Din fr. contre-argument. DOOM
*contraargumént (-tra-ar-) s. n., pl. contraarguménte
contraargumenta
CONTRAARGUMENTÁ, contraargumentez, vb. I. Tranz. A respinge ceva prin contraargumente. – Din contraargument.
contraargumentai
CONTRAARGUMENTÁ, contraargumentez, vb. I. Tranz. A respinge ceva prin contraargumente. – Din contraargument.
contraargumentam
CONTRAARGUMENTÁ, contraargumentez, vb. I. Tranz. A respinge ceva prin contraargumente. – Din contraargument.
contraargumentare
CONTRAARGUMENTÁ, contraargumentez, vb. I. Tranz. A respinge ceva prin contraargumente. – Din contraargument.
contraargumentare
CONTRAARGUMENTÁRE, contraargumentări, s. f. Acțiunea de a contraargumenta. – V. contraargumenta.
contraargumentară
CONTRAARGUMENTÁ, contraargumentez, vb. I. Tranz. A respinge ceva prin contraargumente. – Din contraargument.
contraargumentarăm
CONTRAARGUMENTÁ, contraargumentez, vb. I. Tranz. A respinge ceva prin contraargumente. – Din contraargument.
contraargumentarăți
CONTRAARGUMENTÁ, contraargumentez, vb. I. Tranz. A respinge ceva prin contraargumente. – Din contraargument.
contraargumentase
CONTRAARGUMENTÁ, contraargumentez, vb. I. Tranz. A respinge ceva prin contraargumente. – Din contraargument.
contraargumentasem
CONTRAARGUMENTÁ, contraargumentez, vb. I. Tranz. A respinge ceva prin contraargumente. – Din contraargument.
contraargumentaseră
CONTRAARGUMENTÁ, contraargumentez, vb. I. Tranz. A respinge ceva prin contraargumente. – Din contraargument.
contraargumentaserăm
CONTRAARGUMENTÁ, contraargumentez, vb. I. Tranz. A respinge ceva prin contraargumente. – Din contraargument.
contraargumentaserăți
CONTRAARGUMENTÁ, contraargumentez, vb. I. Tranz. A respinge ceva prin contraargumente. – Din contraargument.
contraargumentaseși
CONTRAARGUMENTÁ, contraargumentez, vb. I. Tranz. A respinge ceva prin contraargumente. – Din contraargument.
contraargumentaseți
CONTRAARGUMENTÁ, contraargumentez, vb. I. Tranz. A respinge ceva prin contraargumente. – Din contraargument.
contraargumentat
CONTRAARGUMENTÁ, contraargumentez, vb. I. Tranz. A respinge ceva prin contraargumente. – Din contraargument.
contraargumentat
CONTRAARGUMENTÁ, contraargumentez, vb. I. Tranz. A respinge ceva prin contraargumente. – Din contraargument.
contraargumentau
CONTRAARGUMENTÁ, contraargumentez, vb. I. Tranz. A respinge ceva prin contraargumente. – Din contraargument.
contraargumentași
CONTRAARGUMENTÁ, contraargumentez, vb. I. Tranz. A respinge ceva prin contraargumente. – Din contraargument.
contraargumentați
CONTRAARGUMENTÁ, contraargumentez, vb. I. Tranz. A respinge ceva prin contraargumente. – Din contraargument.
contraargumente
CONTRAARGUMÉNT, contraargumente, s. n. Argument care se opune altuia. – Din fr. contre-argument. DOOM
*contraargumént (-tra-ar-) s. n., pl. contraarguménte
contraargumentează
CONTRAARGUMENTÁ, contraargumentez, vb. I. Tranz. A respinge ceva prin contraargumente. – Din contraargument.
contraargumentele
CONTRAARGUMÉNT, contraargumente, s. n. Argument care se opune altuia. – Din fr. contre-argument. DOOM
*contraargumént (-tra-ar-) s. n., pl. contraarguménte
contraargumentelor
CONTRAARGUMÉNT, contraargumente, s. n. Argument care se opune altuia. – Din fr. contre-argument. DOOM
*contraargumént (-tra-ar-) s. n., pl. contraarguménte
contraargumentez
CONTRAARGUMENTÁ, contraargumentez, vb. I. Tranz. A respinge ceva prin contraargumente. – Din contraargument.
contraargumenteze
CONTRAARGUMENTÁ, contraargumentez, vb. I. Tranz. A respinge ceva prin contraargumente. – Din contraargument.
contraargumentezi
CONTRAARGUMENTÁ, contraargumentez, vb. I. Tranz. A respinge ceva prin contraargumente. – Din contraargument.
contraargumentul
CONTRAARGUMÉNT, contraargumente, s. n. Argument care se opune altuia. – Din fr. contre-argument. DOOM
*contraargumént (-tra-ar-) s. n., pl. contraarguménte
contraargumentului
CONTRAARGUMÉNT, contraargumente, s. n. Argument care se opune altuia. – Din fr. contre-argument. DOOM
*contraargumént (-tra-ar-) s. n., pl. contraarguménte
contraargumentând
CONTRAARGUMENTÁ, contraargumentez, vb. I. Tranz. A respinge ceva prin contraargumente. – Din contraargument.
contraargumentînd
CONTRAARGUMENTÁ, contraargumentez, vb. I. Tranz. A respinge ceva prin contraargumente. – Din contraargument.
contraatac
CONTRAATÁC, contraatacuri, s. n. Ripostă ofensivă desfășurată de o unitate militară aflată în apărare, cu scopul de a respinge un atac al inamicului pătruns în dispozitivul ei și de a restabili pozițiile inițiale. ♦ (Sport) Ripostă promptă, ca răspuns la atacul adversarului. – Din fr. contre-attaque. DOOM
contraatác s. n., pl. contraatácuri
contraatac
CONTRAATACÁ, contraatác, vb. I. Tranz. (Mil.) A executa un contraatac. ♦ (Sport) A da o ripostă. – Din fr. contre-attaquer. DOOM
contraatacá (a ~) vb., ind. prez. 3 contraatácă
contraataca
CONTRAATACÁ, contraatác, vb. I. Tranz. (Mil.) A executa un contraatac. ♦ (Sport) A da o ripostă. – Din fr. contre-attaquer. DOOM
contraatacá (a ~) vb., ind. prez. 3 contraatácă
contraatacai
CONTRAATACÁ, contraatác, vb. I. Tranz. (Mil.) A executa un contraatac. ♦ (Sport) A da o ripostă. – Din fr. contre-attaquer. DOOM
contraatacá (a ~) vb., ind. prez. 3 contraatácă
contraatacam
CONTRAATACÁ, contraatác, vb. I. Tranz. (Mil.) A executa un contraatac. ♦ (Sport) A da o ripostă. – Din fr. contre-attaquer. DOOM
contraatacá (a ~) vb., ind. prez. 3 contraatácă
contraatacare
CONTRAATACÁ, contraatác, vb. I. Tranz. (Mil.) A executa un contraatac. ♦ (Sport) A da o ripostă. – Din fr. contre-attaquer. DOOM
contraatacá (a ~) vb., ind. prez. 3 contraatácă
contraatacare
CONTRAATACÁ, contraatac, vb. I. Tranz. A executa un contraatac. ♦ (Sport) A da o ripostă. [Pr.: -tra-a-] – Din fr. contre-attaquer.
contraatacară
CONTRAATACÁ, contraatác, vb. I. Tranz. (Mil.) A executa un contraatac. ♦ (Sport) A da o ripostă. – Din fr. contre-attaquer. DOOM
contraatacá (a ~) vb., ind. prez. 3 contraatácă
contraatacarăm
CONTRAATACÁ, contraatác, vb. I. Tranz. (Mil.) A executa un contraatac. ♦ (Sport) A da o ripostă. – Din fr. contre-attaquer. DOOM
contraatacá (a ~) vb., ind. prez. 3 contraatácă
contraatacarăți
CONTRAATACÁ, contraatác, vb. I. Tranz. (Mil.) A executa un contraatac. ♦ (Sport) A da o ripostă. – Din fr. contre-attaquer. DOOM
contraatacá (a ~) vb., ind. prez. 3 contraatácă
contraatacase
CONTRAATACÁ, contraatác, vb. I. Tranz. (Mil.) A executa un contraatac. ♦ (Sport) A da o ripostă. – Din fr. contre-attaquer. DOOM
contraatacá (a ~) vb., ind. prez. 3 contraatácă
contraatacasem
CONTRAATACÁ, contraatác, vb. I. Tranz. (Mil.) A executa un contraatac. ♦ (Sport) A da o ripostă. – Din fr. contre-attaquer. DOOM
contraatacá (a ~) vb., ind. prez. 3 contraatácă
contraatacaseră
CONTRAATACÁ, contraatác, vb. I. Tranz. (Mil.) A executa un contraatac. ♦ (Sport) A da o ripostă. – Din fr. contre-attaquer. DOOM
contraatacá (a ~) vb., ind. prez. 3 contraatácă
contraatacaserăm
CONTRAATACÁ, contraatác, vb. I. Tranz. (Mil.) A executa un contraatac. ♦ (Sport) A da o ripostă. – Din fr. contre-attaquer. DOOM
contraatacá (a ~) vb., ind. prez. 3 contraatácă
contraatacaserăți
CONTRAATACÁ, contraatác, vb. I. Tranz. (Mil.) A executa un contraatac. ♦ (Sport) A da o ripostă. – Din fr. contre-attaquer. DOOM
contraatacá (a ~) vb., ind. prez. 3 contraatácă
contraatacaseși
CONTRAATACÁ, contraatác, vb. I. Tranz. (Mil.) A executa un contraatac. ♦ (Sport) A da o ripostă. – Din fr. contre-attaquer. DOOM
contraatacá (a ~) vb., ind. prez. 3 contraatácă
contraatacaseți
CONTRAATACÁ, contraatác, vb. I. Tranz. (Mil.) A executa un contraatac. ♦ (Sport) A da o ripostă. – Din fr. contre-attaquer. DOOM
contraatacá (a ~) vb., ind. prez. 3 contraatácă
contraatacat
CONTRAATACÁ, contraatác, vb. I. Tranz. (Mil.) A executa un contraatac. ♦ (Sport) A da o ripostă. – Din fr. contre-attaquer. DOOM
contraatacá (a ~) vb., ind. prez. 3 contraatácă
contraatacat
CONTRAATACÁ, contraatac, vb. I. Tranz. A executa un contraatac. ♦ (Sport) A da o ripostă. [Pr.: -tra-a-] – Din fr. contre-attaquer.
contraatacau
CONTRAATACÁ, contraatác, vb. I. Tranz. (Mil.) A executa un contraatac. ♦ (Sport) A da o ripostă. – Din fr. contre-attaquer. DOOM
contraatacá (a ~) vb., ind. prez. 3 contraatácă
contraatacași
CONTRAATACÁ, contraatác, vb. I. Tranz. (Mil.) A executa un contraatac. ♦ (Sport) A da o ripostă. – Din fr. contre-attaquer. DOOM
contraatacá (a ~) vb., ind. prez. 3 contraatácă
contraatacați
CONTRAATACÁ, contraatác, vb. I. Tranz. (Mil.) A executa un contraatac. ♦ (Sport) A da o ripostă. – Din fr. contre-attaquer. DOOM
contraatacá (a ~) vb., ind. prez. 3 contraatácă
contraatace
CONTRAATACÁ, contraatác, vb. I. Tranz. (Mil.) A executa un contraatac. ♦ (Sport) A da o ripostă. – Din fr. contre-attaquer. DOOM
contraatacá (a ~) vb., ind. prez. 3 contraatácă
contraataci
CONTRAATACÁ, contraatác, vb. I. Tranz. (Mil.) A executa un contraatac. ♦ (Sport) A da o ripostă. – Din fr. contre-attaquer. DOOM
contraatacá (a ~) vb., ind. prez. 3 contraatácă
contraatacul
CONTRAATÁC, contraatacuri, s. n. Ripostă ofensivă desfășurată de o unitate militară aflată în apărare, cu scopul de a respinge un atac al inamicului pătruns în dispozitivul ei și de a restabili pozițiile inițiale. ♦ (Sport) Ripostă promptă, ca răspuns la atacul adversarului. – Din fr. contre-attaque. DOOM
contraatác s. n., pl. contraatácuri
contraatacului
CONTRAATÁC, contraatacuri, s. n. Ripostă ofensivă desfășurată de o unitate militară aflată în apărare, cu scopul de a respinge un atac al inamicului pătruns în dispozitivul ei și de a restabili pozițiile inițiale. ♦ (Sport) Ripostă promptă, ca răspuns la atacul adversarului. – Din fr. contre-attaque. DOOM
contraatác s. n., pl. contraatácuri
contraatacuri
CONTRAATÁC, contraatacuri, s. n. Ripostă ofensivă desfășurată de o unitate militară aflată în apărare, cu scopul de a respinge un atac al inamicului pătruns în dispozitivul ei și de a restabili pozițiile inițiale. ♦ (Sport) Ripostă promptă, ca răspuns la atacul adversarului. – Din fr. contre-attaque. DOOM
contraatác s. n., pl. contraatácuri
contraatacurile
CONTRAATÁC, contraatacuri, s. n. Ripostă ofensivă desfășurată de o unitate militară aflată în apărare, cu scopul de a respinge un atac al inamicului pătruns în dispozitivul ei și de a restabili pozițiile inițiale. ♦ (Sport) Ripostă promptă, ca răspuns la atacul adversarului. – Din fr. contre-attaque. DOOM
contraatác s. n., pl. contraatácuri
contraatacurilor
CONTRAATÁC, contraatacuri, s. n. Ripostă ofensivă desfășurată de o unitate militară aflată în apărare, cu scopul de a respinge un atac al inamicului pătruns în dispozitivul ei și de a restabili pozițiile inițiale. ♦ (Sport) Ripostă promptă, ca răspuns la atacul adversarului. – Din fr. contre-attaque. DOOM
contraatác s. n., pl. contraatácuri
contraatacând
CONTRAATACÁ, contraatác, vb. I. Tranz. (Mil.) A executa un contraatac. ♦ (Sport) A da o ripostă. – Din fr. contre-attaquer. DOOM
contraatacá (a ~) vb., ind. prez. 3 contraatácă
contraatacînd
CONTRAATACÁ, contraatác, vb. I. Tranz. (Mil.) A executa un contraatac. ♦ (Sport) A da o ripostă. – Din fr. contre-attaquer. DOOM
contraatacá (a ~) vb., ind. prez. 3 contraatácă
contrabalansa
CONTRABALANSÁ, contrabalansez, vb. I. Tranz. A aduce în stare de echilibru; a cumpăni. ♦ Fig. A anula sau a compensa efectul unei acțiuni prin altă acțiune. – Din fr. contrebalancer. DOOM
contrabalansá (a ~) vb., ind. prez. 3 contrabalanseáză
contrabalansai
CONTRABALANSÁ, contrabalansez, vb. I. Tranz. A aduce în stare de echilibru; a cumpăni. ♦ Fig. A anula sau a compensa efectul unei acțiuni prin altă acțiune. – Din fr. contrebalancer. DOOM
contrabalansá (a ~) vb., ind. prez. 3 contrabalanseáză
contrabalansam
CONTRABALANSÁ, contrabalansez, vb. I. Tranz. A aduce în stare de echilibru; a cumpăni. ♦ Fig. A anula sau a compensa efectul unei acțiuni prin altă acțiune. – Din fr. contrebalancer. DOOM
contrabalansá (a ~) vb., ind. prez. 3 contrabalanseáză
contrabalansare
CONTRABALANSÁ, contrabalansez, vb. I. Tranz. A aduce în stare de echilibru; a cumpăni. ♦ Fig. A anula sau a compensa efectul unei acțiuni prin altă acțiune. – Din fr. contrebalancer. DOOM
contrabalansá (a ~) vb., ind. prez. 3 contrabalanseáză
contrabalansare
CONTRABALANSÁRE, contrabalansări, s. f. Acțiunea de a contrabalansa; egalare, cumpănire, echilibrare. – V. contrabalansa. DOOM
contrabalansáre s. f., g.-d. art. contrabalansắrii; pl. contrabalansắri
contrabalansarea
CONTRABALANSÁRE, contrabalansări, s. f. Acțiunea de a contrabalansa; egalare, cumpănire, echilibrare. – V. contrabalansa. DOOM
contrabalansáre s. f., g.-d. art. contrabalansắrii; pl. contrabalansắri
contrabalansară
CONTRABALANSÁ, contrabalansez, vb. I. Tranz. A aduce în stare de echilibru; a cumpăni. ♦ Fig. A anula sau a compensa efectul unei acțiuni prin altă acțiune. – Din fr. contrebalancer. DOOM
contrabalansá (a ~) vb., ind. prez. 3 contrabalanseáză
contrabalansarăm
CONTRABALANSÁ, contrabalansez, vb. I. Tranz. A aduce în stare de echilibru; a cumpăni. ♦ Fig. A anula sau a compensa efectul unei acțiuni prin altă acțiune. – Din fr. contrebalancer. DOOM
contrabalansá (a ~) vb., ind. prez. 3 contrabalanseáză
contrabalansarăți
CONTRABALANSÁ, contrabalansez, vb. I. Tranz. A aduce în stare de echilibru; a cumpăni. ♦ Fig. A anula sau a compensa efectul unei acțiuni prin altă acțiune. – Din fr. contrebalancer. DOOM
contrabalansá (a ~) vb., ind. prez. 3 contrabalanseáză
contrabalansase
CONTRABALANSÁ, contrabalansez, vb. I. Tranz. A aduce în stare de echilibru; a cumpăni. ♦ Fig. A anula sau a compensa efectul unei acțiuni prin altă acțiune. – Din fr. contrebalancer. DOOM
contrabalansá (a ~) vb., ind. prez. 3 contrabalanseáză
contrabalansasem
CONTRABALANSÁ, contrabalansez, vb. I. Tranz. A aduce în stare de echilibru; a cumpăni. ♦ Fig. A anula sau a compensa efectul unei acțiuni prin altă acțiune. – Din fr. contrebalancer. DOOM
contrabalansá (a ~) vb., ind. prez. 3 contrabalanseáză
contrabalansaseră
CONTRABALANSÁ, contrabalansez, vb. I. Tranz. A aduce în stare de echilibru; a cumpăni. ♦ Fig. A anula sau a compensa efectul unei acțiuni prin altă acțiune. – Din fr. contrebalancer. DOOM
contrabalansá (a ~) vb., ind. prez. 3 contrabalanseáză
contrabalansaserăm
CONTRABALANSÁ, contrabalansez, vb. I. Tranz. A aduce în stare de echilibru; a cumpăni. ♦ Fig. A anula sau a compensa efectul unei acțiuni prin altă acțiune. – Din fr. contrebalancer. DOOM
contrabalansá (a ~) vb., ind. prez. 3 contrabalanseáză
contrabalansaserăți
CONTRABALANSÁ, contrabalansez, vb. I. Tranz. A aduce în stare de echilibru; a cumpăni. ♦ Fig. A anula sau a compensa efectul unei acțiuni prin altă acțiune. – Din fr. contrebalancer. DOOM
contrabalansá (a ~) vb., ind. prez. 3 contrabalanseáză
contrabalansaseși
CONTRABALANSÁ, contrabalansez, vb. I. Tranz. A aduce în stare de echilibru; a cumpăni. ♦ Fig. A anula sau a compensa efectul unei acțiuni prin altă acțiune. – Din fr. contrebalancer. DOOM
contrabalansá (a ~) vb., ind. prez. 3 contrabalanseáză
contrabalansaseți
CONTRABALANSÁ, contrabalansez, vb. I. Tranz. A aduce în stare de echilibru; a cumpăni. ♦ Fig. A anula sau a compensa efectul unei acțiuni prin altă acțiune. – Din fr. contrebalancer. DOOM
contrabalansá (a ~) vb., ind. prez. 3 contrabalanseáză
contrabalansat
CONTRABALANSÁ, contrabalansez, vb. I. Tranz. A aduce în stare de echilibru; a cumpăni. ♦ Fig. A anula sau a compensa efectul unei acțiuni prin altă acțiune. – Din fr. contrebalancer. DOOM
contrabalansá (a ~) vb., ind. prez. 3 contrabalanseáză
contrabalansat
CONTRABALANSÁ, contrabalansez, vb. I. Tranz. A aduce în stare de echilibru; a cumpăni. ♦ Fig. A anula sau a compensa efectul unei acțiuni prin altă acțiune. – Din fr. contrebalancer.
contrabalansau
CONTRABALANSÁ, contrabalansez, vb. I. Tranz. A aduce în stare de echilibru; a cumpăni. ♦ Fig. A anula sau a compensa efectul unei acțiuni prin altă acțiune. – Din fr. contrebalancer. DOOM
contrabalansá (a ~) vb., ind. prez. 3 contrabalanseáză
contrabalansași
CONTRABALANSÁ, contrabalansez, vb. I. Tranz. A aduce în stare de echilibru; a cumpăni. ♦ Fig. A anula sau a compensa efectul unei acțiuni prin altă acțiune. – Din fr. contrebalancer. DOOM
contrabalansá (a ~) vb., ind. prez. 3 contrabalanseáză
contrabalansați
CONTRABALANSÁ, contrabalansez, vb. I. Tranz. A aduce în stare de echilibru; a cumpăni. ♦ Fig. A anula sau a compensa efectul unei acțiuni prin altă acțiune. – Din fr. contrebalancer. DOOM
contrabalansá (a ~) vb., ind. prez. 3 contrabalanseáză
contrabalansează
CONTRABALANSÁ, contrabalansez, vb. I. Tranz. A aduce în stare de echilibru; a cumpăni. ♦ Fig. A anula sau a compensa efectul unei acțiuni prin altă acțiune. – Din fr. contrebalancer. DOOM
contrabalansá (a ~) vb., ind. prez. 3 contrabalanseáză
contrabalansez
CONTRABALANSÁ, contrabalansez, vb. I. Tranz. A aduce în stare de echilibru; a cumpăni. ♦ Fig. A anula sau a compensa efectul unei acțiuni prin altă acțiune. – Din fr. contrebalancer. DOOM
contrabalansá (a ~) vb., ind. prez. 3 contrabalanseáză
contrabalanseze
CONTRABALANSÁ, contrabalansez, vb. I. Tranz. A aduce în stare de echilibru; a cumpăni. ♦ Fig. A anula sau a compensa efectul unei acțiuni prin altă acțiune. – Din fr. contrebalancer. DOOM
contrabalansá (a ~) vb., ind. prez. 3 contrabalanseáză
contrabalansezi
CONTRABALANSÁ, contrabalansez, vb. I. Tranz. A aduce în stare de echilibru; a cumpăni. ♦ Fig. A anula sau a compensa efectul unei acțiuni prin altă acțiune. – Din fr. contrebalancer. DOOM
contrabalansá (a ~) vb., ind. prez. 3 contrabalanseáză
contrabalansând
CONTRABALANSÁ, contrabalansez, vb. I. Tranz. A aduce în stare de echilibru; a cumpăni. ♦ Fig. A anula sau a compensa efectul unei acțiuni prin altă acțiune. – Din fr. contrebalancer. DOOM
contrabalansá (a ~) vb., ind. prez. 3 contrabalanseáză
contrabalansînd
CONTRABALANSÁ, contrabalansez, vb. I. Tranz. A aduce în stare de echilibru; a cumpăni. ♦ Fig. A anula sau a compensa efectul unei acțiuni prin altă acțiune. – Din fr. contrebalancer. DOOM
contrabalansá (a ~) vb., ind. prez. 3 contrabalanseáză
contrabalansări
CONTRABALANSÁRE, contrabalansări, s. f. Acțiunea de a contrabalansa; egalare, cumpănire, echilibrare. – V. contrabalansa. DOOM
contrabalansáre s. f., g.-d. art. contrabalansắrii; pl. contrabalansắri
contrabalansării
CONTRABALANSÁRE, contrabalansări, s. f. Acțiunea de a contrabalansa; egalare, cumpănire, echilibrare. – V. contrabalansa. DOOM
contrabalansáre s. f., g.-d. art. contrabalansắrii; pl. contrabalansắri
contrabalansările
CONTRABALANSÁRE, contrabalansări, s. f. Acțiunea de a contrabalansa; egalare, cumpănire, echilibrare. – V. contrabalansa. DOOM
contrabalansáre s. f., g.-d. art. contrabalansắrii; pl. contrabalansắri
contrabalansărilor
CONTRABALANSÁRE, contrabalansări, s. f. Acțiunea de a contrabalansa; egalare, cumpănire, echilibrare. – V. contrabalansa. DOOM
contrabalansáre s. f., g.-d. art. contrabalansắrii; pl. contrabalansắri
contrabanda
CONTRABÁNDĂ, contrabande, s. f. Trecere clandestină peste graniță a unor mărfuri interzise sau sustrase de la plata taxelor vamale; p. ext. marfă adusă sau sustrasă în acest mod. ◊ Loc. adj. De contrabandă = (despre mărfuri) trecut sau destinat a fi trecut peste graniță în mod clandestin; fig. rezultat prin înșelătorie, fără valoare, fals. ◊ Loc. adv. Prin contrabandă = în mod ilegal, clandestin, pe ascuns. – Din fr. contrebande. DOOM
contrabándă s. f., g.-d. art. contrabándei; pl. contrabánde
contrabande
CONTRABÁNDĂ, contrabande, s. f. Trecere clandestină peste graniță a unor mărfuri interzise sau sustrase de la plata taxelor vamale; p. ext. marfă adusă sau sustrasă în acest mod. ◊ Loc. adj. De contrabandă = (despre mărfuri) trecut sau destinat a fi trecut peste graniță în mod clandestin; fig. rezultat prin înșelătorie, fără valoare, fals. ◊ Loc. adv. Prin contrabandă = în mod ilegal, clandestin, pe ascuns. – Din fr. contrebande. DOOM
contrabándă s. f., g.-d. art. contrabándei; pl. contrabánde
contrabandei
CONTRABÁNDĂ, contrabande, s. f. Trecere clandestină peste graniță a unor mărfuri interzise sau sustrase de la plata taxelor vamale; p. ext. marfă adusă sau sustrasă în acest mod. ◊ Loc. adj. De contrabandă = (despre mărfuri) trecut sau destinat a fi trecut peste graniță în mod clandestin; fig. rezultat prin înșelătorie, fără valoare, fals. ◊ Loc. adv. Prin contrabandă = în mod ilegal, clandestin, pe ascuns. – Din fr. contrebande. DOOM
contrabándă s. f., g.-d. art. contrabándei; pl. contrabánde
contrabandele
CONTRABÁNDĂ, contrabande, s. f. Trecere clandestină peste graniță a unor mărfuri interzise sau sustrase de la plata taxelor vamale; p. ext. marfă adusă sau sustrasă în acest mod. ◊ Loc. adj. De contrabandă = (despre mărfuri) trecut sau destinat a fi trecut peste graniță în mod clandestin; fig. rezultat prin înșelătorie, fără valoare, fals. ◊ Loc. adv. Prin contrabandă = în mod ilegal, clandestin, pe ascuns. – Din fr. contrebande. DOOM
contrabándă s. f., g.-d. art. contrabándei; pl. contrabánde
contrabandelor
CONTRABÁNDĂ, contrabande, s. f. Trecere clandestină peste graniță a unor mărfuri interzise sau sustrase de la plata taxelor vamale; p. ext. marfă adusă sau sustrasă în acest mod. ◊ Loc. adj. De contrabandă = (despre mărfuri) trecut sau destinat a fi trecut peste graniță în mod clandestin; fig. rezultat prin înșelătorie, fără valoare, fals. ◊ Loc. adv. Prin contrabandă = în mod ilegal, clandestin, pe ascuns. – Din fr. contrebande. DOOM
contrabándă s. f., g.-d. art. contrabándei; pl. contrabánde
contrabandist
CONTRABANDÍST, -Ă, contrabandiști, -ste, s. m. și f. Persoană care face contrabandă. – Contrabandă + suf. -ist. DOOM
contrabandístă s. f., g.-d. art. contrabandístei; pl. contrabandíste
contrabandista
CONTRABANDÍST, -Ă, contrabandiști, -ste, s. m. și f. Persoană care face contrabandă. – Contrabandă + suf. -ist. DOOM
contrabandístă s. f., g.-d. art. contrabandístei; pl. contrabandíste
contrabandiste
CONTRABANDÍST, -Ă, contrabandiști, -ste, s. m. și f. Persoană care face contrabandă. – Contrabandă + suf. -ist. DOOM
contrabandístă s. f., g.-d. art. contrabandístei; pl. contrabandíste
contrabandistei
CONTRABANDÍST, -Ă, contrabandiști, -ste, s. m. și f. Persoană care face contrabandă. – Contrabandă + suf. -ist. DOOM
contrabandístă s. f., g.-d. art. contrabandístei; pl. contrabandíste
contrabandistele
CONTRABANDÍST, -Ă, contrabandiști, -ste, s. m. și f. Persoană care face contrabandă. – Contrabandă + suf. -ist. DOOM
contrabandístă s. f., g.-d. art. contrabandístei; pl. contrabandíste
contrabandistelor
CONTRABANDÍST, -Ă, contrabandiști, -ste, s. m. și f. Persoană care face contrabandă. – Contrabandă + suf. -ist. DOOM
contrabandístă s. f., g.-d. art. contrabandístei; pl. contrabandíste
contrabandistul
CONTRABANDÍST, -Ă, contrabandiști, -ste, s. m. și f. Persoană care face contrabandă. – Contrabandă + suf. -ist. DOOM
contrabandístă s. f., g.-d. art. contrabandístei; pl. contrabandíste
contrabandistului
CONTRABANDÍST, -Ă, contrabandiști, -ste, s. m. și f. Persoană care face contrabandă. – Contrabandă + suf. -ist. DOOM
contrabandístă s. f., g.-d. art. contrabandístei; pl. contrabandíste
contrabandiști
CONTRABANDÍST, -Ă, contrabandiști, -ste, s. m. și f. Persoană care face contrabandă. – Contrabandă + suf. -ist. DOOM
contrabandístă s. f., g.-d. art. contrabandístei; pl. contrabandíste
contrabandiștii
CONTRABANDÍST, -Ă, contrabandiști, -ste, s. m. și f. Persoană care face contrabandă. – Contrabandă + suf. -ist. DOOM
contrabandístă s. f., g.-d. art. contrabandístei; pl. contrabandíste
contrabandiștilor
CONTRABANDÍST, -Ă, contrabandiști, -ste, s. m. și f. Persoană care face contrabandă. – Contrabandă + suf. -ist. DOOM
contrabandístă s. f., g.-d. art. contrabandístei; pl. contrabandíste
contrabaraj
CONTRABARÁJ, contrabaraje, s. n. Baraj de înălțime mică din piatră, din beton sau din lemn, amplasat la o distanță mică în aval de un baraj principal, pentru a preîntâmpina eroziunea fundului albiei și surparea barajului principal. – Contra1- + baraj. DOOM
contrabaráj s. n., pl. contrabaráje
contrabaraje
CONTRABARÁJ, contrabaraje, s. n. Baraj de înălțime mică din piatră, din beton sau din lemn, amplasat la o distanță mică în aval de un baraj principal, pentru a preîntâmpina eroziunea fundului albiei și surparea barajului principal. – Contra1- + baraj. DOOM
contrabaráj s. n., pl. contrabaráje
contrabarajele
CONTRABARÁJ, contrabaraje, s. n. Baraj de înălțime mică din piatră, din beton sau din lemn, amplasat la o distanță mică în aval de un baraj principal, pentru a preîntâmpina eroziunea fundului albiei și surparea barajului principal. – Contra1- + baraj. DOOM
contrabaráj s. n., pl. contrabaráje
contrabarajelor
CONTRABARÁJ, contrabaraje, s. n. Baraj de înălțime mică din piatră, din beton sau din lemn, amplasat la o distanță mică în aval de un baraj principal, pentru a preîntâmpina eroziunea fundului albiei și surparea barajului principal. – Contra1- + baraj. DOOM
contrabaráj s. n., pl. contrabaráje
contrabarajul
CONTRABARÁJ, contrabaraje, s. n. Baraj de înălțime mică din piatră, din beton sau din lemn, amplasat la o distanță mică în aval de un baraj principal, pentru a preîntâmpina eroziunea fundului albiei și surparea barajului principal. – Contra1- + baraj. DOOM
contrabaráj s. n., pl. contrabaráje
contrabarajului
CONTRABARÁJ, contrabaraje, s. n. Baraj de înălțime mică din piatră, din beton sau din lemn, amplasat la o distanță mică în aval de un baraj principal, pentru a preîntâmpina eroziunea fundului albiei și surparea barajului principal. – Contra1- + baraj. DOOM
contrabaráj s. n., pl. contrabaráje
contrabas
CONTRABÁS, (1) contrabasuri, s. n., (2) contrabași, s. m. 1. S. n. Instrument muzical cu coarde și arcuș, de dimensiuni mari, având registrul cel mai grav din familia instrumentelor cu coarde și arcuș. 2. S. m. Contrabasist. – Din fr. contrebasse. DOOM
contrabás s. n., pl. contrabásuri
contrabas
CONTRABÁS, (1) contrabasuri, s. n., (2) contrabași, s. m. 1. S. n. Instrument muzical cu coarde și arcuș, de dimensiuni mari, având registrul cel mai grav din familia instrumentelor cu coarde și arcuș. 2. S. m. Contrabasist. – Din fr. contrebasse.
contrabasist
CONTRABASÍST, -Ă, contrabasiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la contrabas (1); contrabas (2). – Din fr. contrebassiste. DOOM
contrabasístă (rar) s. f., g.-d. art. contrabasístei; pl. contrabasíste
contrabasista
CONTRABASÍST, -Ă, contrabasiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la contrabas (1); contrabas (2). – Din fr. contrebassiste. DOOM
contrabasístă (rar) s. f., g.-d. art. contrabasístei; pl. contrabasíste
contrabasiste
CONTRABASÍST, -Ă, contrabasiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la contrabas (1); contrabas (2). – Din fr. contrebassiste. DOOM
contrabasístă (rar) s. f., g.-d. art. contrabasístei; pl. contrabasíste
contrabasistei
CONTRABASÍST, -Ă, contrabasiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la contrabas (1); contrabas (2). – Din fr. contrebassiste. DOOM
contrabasístă (rar) s. f., g.-d. art. contrabasístei; pl. contrabasíste
contrabasistele
CONTRABASÍST, -Ă, contrabasiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la contrabas (1); contrabas (2). – Din fr. contrebassiste. DOOM
contrabasístă (rar) s. f., g.-d. art. contrabasístei; pl. contrabasíste
contrabasistelor
CONTRABASÍST, -Ă, contrabasiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la contrabas (1); contrabas (2). – Din fr. contrebassiste. DOOM
contrabasístă (rar) s. f., g.-d. art. contrabasístei; pl. contrabasíste
contrabasistul
CONTRABASÍST, -Ă, contrabasiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la contrabas (1); contrabas (2). – Din fr. contrebassiste. DOOM
contrabasístă (rar) s. f., g.-d. art. contrabasístei; pl. contrabasíste
contrabasistului
CONTRABASÍST, -Ă, contrabasiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la contrabas (1); contrabas (2). – Din fr. contrebassiste. DOOM
contrabasístă (rar) s. f., g.-d. art. contrabasístei; pl. contrabasíste
contrabasiști
CONTRABASÍST, -Ă, contrabasiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la contrabas (1); contrabas (2). – Din fr. contrebassiste. DOOM
contrabasístă (rar) s. f., g.-d. art. contrabasístei; pl. contrabasíste
contrabasiștii
CONTRABASÍST, -Ă, contrabasiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la contrabas (1); contrabas (2). – Din fr. contrebassiste. DOOM
contrabasístă (rar) s. f., g.-d. art. contrabasístei; pl. contrabasíste
contrabasiștilor
CONTRABASÍST, -Ă, contrabasiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la contrabas (1); contrabas (2). – Din fr. contrebassiste. DOOM
contrabasístă (rar) s. f., g.-d. art. contrabasístei; pl. contrabasíste
contrabasul
CONTRABÁS, (1) contrabasuri, s. n., (2) contrabași, s. m. 1. S. n. Instrument muzical cu coarde și arcuș, de dimensiuni mari, având registrul cel mai grav din familia instrumentelor cu coarde și arcuș. 2. S. m. Contrabasist. – Din fr. contrebasse. DOOM
contrabás s. n., pl. contrabásuri
contrabasul
CONTRABÁS, (1) contrabasuri, s. n., (2) contrabași, s. m. 1. S. n. Instrument muzical cu coarde și arcuș, de dimensiuni mari, având registrul cel mai grav din familia instrumentelor cu coarde și arcuș. 2. S. m. Contrabasist. – Din fr. contrebasse.
contrabasului
CONTRABÁS, (1) contrabasuri, s. n., (2) contrabași, s. m. 1. S. n. Instrument muzical cu coarde și arcuș, de dimensiuni mari, având registrul cel mai grav din familia instrumentelor cu coarde și arcuș. 2. S. m. Contrabasist. – Din fr. contrebasse. DOOM
contrabás s. n., pl. contrabásuri
contrabasului
CONTRABÁS, (1) contrabasuri, s. n., (2) contrabași, s. m. 1. S. n. Instrument muzical cu coarde și arcuș, de dimensiuni mari, având registrul cel mai grav din familia instrumentelor cu coarde și arcuș. 2. S. m. Contrabasist. – Din fr. contrebasse.
contrabasuri
CONTRABÁS, (1) contrabasuri, s. n., (2) contrabași, s. m. 1. S. n. Instrument muzical cu coarde și arcuș, de dimensiuni mari, având registrul cel mai grav din familia instrumentelor cu coarde și arcuș. 2. S. m. Contrabasist. – Din fr. contrebasse. DOOM
contrabás s. n., pl. contrabásuri
contrabasurile
CONTRABÁS, (1) contrabasuri, s. n., (2) contrabași, s. m. 1. S. n. Instrument muzical cu coarde și arcuș, de dimensiuni mari, având registrul cel mai grav din familia instrumentelor cu coarde și arcuș. 2. S. m. Contrabasist. – Din fr. contrebasse. DOOM
contrabás s. n., pl. contrabásuri
contrabasurilor
CONTRABÁS, (1) contrabasuri, s. n., (2) contrabași, s. m. 1. S. n. Instrument muzical cu coarde și arcuș, de dimensiuni mari, având registrul cel mai grav din familia instrumentelor cu coarde și arcuș. 2. S. m. Contrabasist. – Din fr. contrebasse. DOOM
contrabás s. n., pl. contrabásuri
contrabateria
CONTRABATERÍE, contrabaterii, s. f. Acțiune de luptă dusă de artileria proprie împotriva bateriilor inamicului, aflate în poziție de tragere. – Din fr. contrebatterie. DOOM
contrabateríe s. f., art. contrabatería, g.-d. art. contrabateríei; pl. contrabateríi, art. contrabateríile
contrabaterie
CONTRABATERÍE, contrabaterii, s. f. Acțiune de luptă dusă de artileria proprie împotriva bateriilor inamicului, aflate în poziție de tragere. – Din fr. contrebatterie. DOOM
contrabateríe s. f., art. contrabatería, g.-d. art. contrabateríei; pl. contrabateríi, art. contrabateríile
contrabateriei
CONTRABATERÍE, contrabaterii, s. f. Acțiune de luptă dusă de artileria proprie împotriva bateriilor inamicului, aflate în poziție de tragere. – Din fr. contrebatterie. DOOM
contrabateríe s. f., art. contrabatería, g.-d. art. contrabateríei; pl. contrabateríi, art. contrabateríile
contrabaterii
CONTRABATERÍE, contrabaterii, s. f. Acțiune de luptă dusă de artileria proprie împotriva bateriilor inamicului, aflate în poziție de tragere. – Din fr. contrebatterie. DOOM
contrabateríe s. f., art. contrabatería, g.-d. art. contrabateríei; pl. contrabateríi, art. contrabateríile
contrabateriile
CONTRABATERÍE, contrabaterii, s. f. Acțiune de luptă dusă de artileria proprie împotriva bateriilor inamicului, aflate în poziție de tragere. – Din fr. contrebatterie. DOOM
contrabateríe s. f., art. contrabatería, g.-d. art. contrabateríei; pl. contrabateríi, art. contrabateríile
contrabateriilor
CONTRABATERÍE, contrabaterii, s. f. Acțiune de luptă dusă de artileria proprie împotriva bateriilor inamicului, aflate în poziție de tragere. – Din fr. contrebatterie. DOOM
contrabateríe s. f., art. contrabatería, g.-d. art. contrabateríei; pl. contrabateríi, art. contrabateríile
contrabași
CONTRABÁS, (1) contrabasuri, s. n., (2) contrabași, s. m. 1. S. n. Instrument muzical cu coarde și arcuș, de dimensiuni mari, având registrul cel mai grav din familia instrumentelor cu coarde și arcuș. 2. S. m. Contrabasist. – Din fr. contrebasse.
contrabașii
CONTRABÁS, (1) contrabasuri, s. n., (2) contrabași, s. m. 1. S. n. Instrument muzical cu coarde și arcuș, de dimensiuni mari, având registrul cel mai grav din familia instrumentelor cu coarde și arcuș. 2. S. m. Contrabasist. – Din fr. contrebasse.
contrabașilor
CONTRABÁS, (1) contrabasuri, s. n., (2) contrabași, s. m. 1. S. n. Instrument muzical cu coarde și arcuș, de dimensiuni mari, având registrul cel mai grav din familia instrumentelor cu coarde și arcuș. 2. S. m. Contrabasist. – Din fr. contrebasse.
contrabulină
CONTRABULÍNĂ s.f. (Mar.) Manevră curentă care servește la aducerea de-a lungul vergei a grandeei de cădere. [< fr. contre-bouline].
contrabuterolă
CONTRABUTERÓLĂ s.f. Piesă metalică, cu o scobitură sferică la unul din capete, servind la fixarea în scobitură a capului unui nit. [< fr. contre-bouterolle].
contrabătător
CONTRABĂTĂTÓR, contrabătătoare, s. n. Piesă de lucru a batozei, care constituie, împreună cu bătătorul, mecanismul de batere pentru treierat. – Contra1- + bătător.
contracalibre
CONTRACALÍBRU, contracalibre, s. n. Piesă folosită la executarea și la controlul unui calibru. – Din fr. contrecalibre. DOOM
contracalíbru (-li-bru) s. n., art. contracalíbrul; pl. contracalíbre
contracalibrele
CONTRACALÍBRU, contracalibre, s. n. Piesă folosită la executarea și la controlul unui calibru. – Din fr. contrecalibre. DOOM
contracalíbru (-li-bru) s. n., art. contracalíbrul; pl. contracalíbre
contracalibrelor
CONTRACALÍBRU, contracalibre, s. n. Piesă folosită la executarea și la controlul unui calibru. – Din fr. contrecalibre. DOOM
contracalíbru (-li-bru) s. n., art. contracalíbrul; pl. contracalíbre
contracalibru
CONTRACALÍBRU, contracalibre, s. n. Piesă folosită la executarea și la controlul unui calibru. – Din fr. contrecalibre. DOOM
contracalíbru (-li-bru) s. n., art. contracalíbrul; pl. contracalíbre
contracalibrul
CONTRACALÍBRU, contracalibre, s. n. Piesă folosită la executarea și la controlul unui calibru. – Din fr. contrecalibre. DOOM
contracalíbru (-li-bru) s. n., art. contracalíbrul; pl. contracalíbre
contracalibrului
CONTRACALÍBRU, contracalibre, s. n. Piesă folosită la executarea și la controlul unui calibru. – Din fr. contrecalibre. DOOM
contracalíbru (-li-bru) s. n., art. contracalíbrul; pl. contracalíbre
contracandidat
CONTRACANDIDÁT, -Ă, contracandidați, -te, s. m. și f. Persoană care candidează împotriva altui candidat pentru ocuparea unei funcții sau a unei demnități; rival. – Contra1- + candidat. DOOM
contracandidátă s. f., g.-d. art. contracandidátei; pl. contracandidáte
contracandidata
CONTRACANDIDÁT, -Ă, contracandidați, -te, s. m. și f. Persoană care candidează împotriva altui candidat pentru ocuparea unei funcții sau a unei demnități; rival. – Contra1- + candidat. DOOM
contracandidátă s. f., g.-d. art. contracandidátei; pl. contracandidáte
contracandidate
CONTRACANDIDÁT, -Ă, contracandidați, -te, s. m. și f. Persoană care candidează împotriva altui candidat pentru ocuparea unei funcții sau a unei demnități; rival. – Contra1- + candidat. DOOM
contracandidátă s. f., g.-d. art. contracandidátei; pl. contracandidáte
contracandidatei
CONTRACANDIDÁT, -Ă, contracandidați, -te, s. m. și f. Persoană care candidează împotriva altui candidat pentru ocuparea unei funcții sau a unei demnități; rival. – Contra1- + candidat. DOOM
contracandidátă s. f., g.-d. art. contracandidátei; pl. contracandidáte
contracandidatele
CONTRACANDIDÁT, -Ă, contracandidați, -te, s. m. și f. Persoană care candidează împotriva altui candidat pentru ocuparea unei funcții sau a unei demnități; rival. – Contra1- + candidat. DOOM
contracandidátă s. f., g.-d. art. contracandidátei; pl. contracandidáte
contracandidatelor
CONTRACANDIDÁT, -Ă, contracandidați, -te, s. m. și f. Persoană care candidează împotriva altui candidat pentru ocuparea unei funcții sau a unei demnități; rival. – Contra1- + candidat. DOOM
contracandidátă s. f., g.-d. art. contracandidátei; pl. contracandidáte
contracandidatul
CONTRACANDIDÁT, -Ă, contracandidați, -te, s. m. și f. Persoană care candidează împotriva altui candidat pentru ocuparea unei funcții sau a unei demnități; rival. – Contra1- + candidat. DOOM
contracandidátă s. f., g.-d. art. contracandidátei; pl. contracandidáte
contracandidatului
CONTRACANDIDÁT, -Ă, contracandidați, -te, s. m. și f. Persoană care candidează împotriva altui candidat pentru ocuparea unei funcții sau a unei demnități; rival. – Contra1- + candidat. DOOM
contracandidátă s. f., g.-d. art. contracandidátei; pl. contracandidáte
contracandidați
CONTRACANDIDÁT, -Ă, contracandidați, -te, s. m. și f. Persoană care candidează împotriva altui candidat pentru ocuparea unei funcții sau a unei demnități; rival. – Contra1- + candidat. DOOM
contracandidátă s. f., g.-d. art. contracandidátei; pl. contracandidáte
contracandidații
CONTRACANDIDÁT, -Ă, contracandidați, -te, s. m. și f. Persoană care candidează împotriva altui candidat pentru ocuparea unei funcții sau a unei demnități; rival. – Contra1- + candidat. DOOM
contracandidátă s. f., g.-d. art. contracandidátei; pl. contracandidáte
contracandidaților
CONTRACANDIDÁT, -Ă, contracandidați, -te, s. m. și f. Persoană care candidează împotriva altui candidat pentru ocuparea unei funcții sau a unei demnități; rival. – Contra1- + candidat. DOOM
contracandidátă s. f., g.-d. art. contracandidátei; pl. contracandidáte
contracara
CONTRACARÁ, contracarez, vb. I. Tranz. A împiedica, a zădărnici planurile, intențiile etc. cuiva; a neutraliza. – Din fr. contrecarrer. DOOM
contracará (a ~) vb., ind. prez. 3 contracareáză
contracarai
CONTRACARÁ, contracarez, vb. I. Tranz. A împiedica, a zădărnici planurile, intențiile etc. cuiva; a neutraliza. – Din fr. contrecarrer. DOOM
contracará (a ~) vb., ind. prez. 3 contracareáză
contracaram
CONTRACARÁ, contracarez, vb. I. Tranz. A împiedica, a zădărnici planurile, intențiile etc. cuiva; a neutraliza. – Din fr. contrecarrer. DOOM
contracará (a ~) vb., ind. prez. 3 contracareáză
contracarare
CONTRACARÁ, contracarez, vb. I. Tranz. A împiedica, a zădărnici planurile, intențiile etc. cuiva; a neutraliza. – Din fr. contrecarrer. DOOM
contracará (a ~) vb., ind. prez. 3 contracareáză
contracarară
CONTRACARÁ, contracarez, vb. I. Tranz. A împiedica, a zădărnici planurile, intențiile etc. cuiva; a neutraliza. – Din fr. contrecarrer. DOOM
contracará (a ~) vb., ind. prez. 3 contracareáză
contracararăm
CONTRACARÁ, contracarez, vb. I. Tranz. A împiedica, a zădărnici planurile, intențiile etc. cuiva; a neutraliza. – Din fr. contrecarrer. DOOM
contracará (a ~) vb., ind. prez. 3 contracareáză
contracararăți
CONTRACARÁ, contracarez, vb. I. Tranz. A împiedica, a zădărnici planurile, intențiile etc. cuiva; a neutraliza. – Din fr. contrecarrer. DOOM
contracará (a ~) vb., ind. prez. 3 contracareáză
contracarase
CONTRACARÁ, contracarez, vb. I. Tranz. A împiedica, a zădărnici planurile, intențiile etc. cuiva; a neutraliza. – Din fr. contrecarrer. DOOM
contracará (a ~) vb., ind. prez. 3 contracareáză
contracarasem
CONTRACARÁ, contracarez, vb. I. Tranz. A împiedica, a zădărnici planurile, intențiile etc. cuiva; a neutraliza. – Din fr. contrecarrer. DOOM
contracará (a ~) vb., ind. prez. 3 contracareáză
contracaraseră
CONTRACARÁ, contracarez, vb. I. Tranz. A împiedica, a zădărnici planurile, intențiile etc. cuiva; a neutraliza. – Din fr. contrecarrer. DOOM
contracará (a ~) vb., ind. prez. 3 contracareáză
contracaraserăm
CONTRACARÁ, contracarez, vb. I. Tranz. A împiedica, a zădărnici planurile, intențiile etc. cuiva; a neutraliza. – Din fr. contrecarrer. DOOM
contracará (a ~) vb., ind. prez. 3 contracareáză
contracaraserăți
CONTRACARÁ, contracarez, vb. I. Tranz. A împiedica, a zădărnici planurile, intențiile etc. cuiva; a neutraliza. – Din fr. contrecarrer. DOOM
contracará (a ~) vb., ind. prez. 3 contracareáză
contracaraseși
CONTRACARÁ, contracarez, vb. I. Tranz. A împiedica, a zădărnici planurile, intențiile etc. cuiva; a neutraliza. – Din fr. contrecarrer. DOOM
contracará (a ~) vb., ind. prez. 3 contracareáză
contracaraseți
CONTRACARÁ, contracarez, vb. I. Tranz. A împiedica, a zădărnici planurile, intențiile etc. cuiva; a neutraliza. – Din fr. contrecarrer. DOOM
contracará (a ~) vb., ind. prez. 3 contracareáză
contracarat
CONTRACARÁ, contracarez, vb. I. Tranz. A împiedica, a zădărnici planurile, intențiile etc. cuiva; a neutraliza. – Din fr. contrecarrer. DOOM
contracará (a ~) vb., ind. prez. 3 contracareáză
contracarat
CONTRACARÁ, contracarez, vb. I. Tranz. A împiedica, a zădărnici planurile, intențiile etc. cuiva; a neutraliza. – Din fr. contrecarrer.
contracarau
CONTRACARÁ, contracarez, vb. I. Tranz. A împiedica, a zădărnici planurile, intențiile etc. cuiva; a neutraliza. – Din fr. contrecarrer. DOOM
contracará (a ~) vb., ind. prez. 3 contracareáză
contracarași
CONTRACARÁ, contracarez, vb. I. Tranz. A împiedica, a zădărnici planurile, intențiile etc. cuiva; a neutraliza. – Din fr. contrecarrer. DOOM
contracará (a ~) vb., ind. prez. 3 contracareáză
contracarați
CONTRACARÁ, contracarez, vb. I. Tranz. A împiedica, a zădărnici planurile, intențiile etc. cuiva; a neutraliza. – Din fr. contrecarrer. DOOM
contracará (a ~) vb., ind. prez. 3 contracareáză
contracarează
CONTRACARÁ, contracarez, vb. I. Tranz. A împiedica, a zădărnici planurile, intențiile etc. cuiva; a neutraliza. – Din fr. contrecarrer. DOOM
contracará (a ~) vb., ind. prez. 3 contracareáză
contracarez
CONTRACARÁ, contracarez, vb. I. Tranz. A împiedica, a zădărnici planurile, intențiile etc. cuiva; a neutraliza. – Din fr. contrecarrer. DOOM
contracará (a ~) vb., ind. prez. 3 contracareáză
contracareze
CONTRACARÁ, contracarez, vb. I. Tranz. A împiedica, a zădărnici planurile, intențiile etc. cuiva; a neutraliza. – Din fr. contrecarrer. DOOM
contracará (a ~) vb., ind. prez. 3 contracareáză
contracarezi
CONTRACARÁ, contracarez, vb. I. Tranz. A împiedica, a zădărnici planurile, intențiile etc. cuiva; a neutraliza. – Din fr. contrecarrer. DOOM
contracará (a ~) vb., ind. prez. 3 contracareáză
contracarând
CONTRACARÁ, contracarez, vb. I. Tranz. A împiedica, a zădărnici planurile, intențiile etc. cuiva; a neutraliza. – Din fr. contrecarrer. DOOM
contracará (a ~) vb., ind. prez. 3 contracareáză
contracarînd
CONTRACARÁ, contracarez, vb. I. Tranz. A împiedica, a zădărnici planurile, intențiile etc. cuiva; a neutraliza. – Din fr. contrecarrer. DOOM
contracará (a ~) vb., ind. prez. 3 contracareáză
contraccia
CONTRACCÍU, -ÍE, contraccii, s. m. și f. (Înv.) Persoană care încheie un contract de concesiune; concesionar. – Contract + suf. -giu. DOOM
contraccíu (înv.) s. m., art. contraccíul; pl. contraccíi, art. contraccíii (-ci-ii)
contraccie
CONTRACCÍU, -ÍE, contraccii, s. m. și f. (Înv.) Persoană care încheie un contract de concesiune; concesionar. – Contract + suf. -giu. DOOM
contraccíu (înv.) s. m., art. contraccíul; pl. contraccíi, art. contraccíii (-ci-ii)
contracciei
CONTRACCÍU, -ÍE, contraccii, s. m. și f. (Înv.) Persoană care încheie un contract de concesiune; concesionar. – Contract + suf. -giu. DOOM
contraccíu (înv.) s. m., art. contraccíul; pl. contraccíi, art. contraccíii (-ci-ii)
contraccii
CONTRACCÍU, -ÍE, contraccii, s. m. și f. (Înv.) Persoană care încheie un contract de concesiune; concesionar. – Contract + suf. -giu. DOOM
contraccíu (înv.) s. m., art. contraccíul; pl. contraccíi, art. contraccíii (-ci-ii)
contraccii
CONTRACCÍU, -ÍE, contraccii, s. m. și f. (Înv.) Persoană care încheie un contract de concesiune; concesionar. – Contract + suf. -giu. DOOM
contraccíu (înv.) s. m., art. contraccíul; pl. contraccíi, art. contraccíii (-ci-ii)
contracciii
CONTRACCÍU, -ÍE, contraccii, s. m. și f. (Înv.) Persoană care încheie un contract de concesiune; concesionar. – Contract + suf. -giu. DOOM
contraccíu (înv.) s. m., art. contraccíul; pl. contraccíi, art. contraccíii (-ci-ii)
contracciile
CONTRACCÍU, -ÍE, contraccii, s. m. și f. (Înv.) Persoană care încheie un contract de concesiune; concesionar. – Contract + suf. -giu. DOOM
contraccíu (înv.) s. m., art. contraccíul; pl. contraccíi, art. contraccíii (-ci-ii)
contracciilor
CONTRACCÍU, -ÍE, contraccii, s. m. și f. (Înv.) Persoană care încheie un contract de concesiune; concesionar. – Contract + suf. -giu. DOOM
contraccíu (înv.) s. m., art. contraccíul; pl. contraccíi, art. contraccíii (-ci-ii)
contracciilor
CONTRACCÍU, -ÍE, contraccii, s. m. și f. (Înv.) Persoană care încheie un contract de concesiune; concesionar. – Contract + suf. -giu. DOOM
contraccíu (înv.) s. m., art. contraccíul; pl. contraccíi, art. contraccíii (-ci-ii)
contracciu
CONTRACCÍU, -ÍE, contraccii, s. m. și f. (Înv.) Persoană care încheie un contract de concesiune; concesionar. – Contract + suf. -giu. DOOM
contraccíu (înv.) s. m., art. contraccíul; pl. contraccíi, art. contraccíii (-ci-ii)
contracciul
CONTRACCÍU, -ÍE, contraccii, s. m. și f. (Înv.) Persoană care încheie un contract de concesiune; concesionar. – Contract + suf. -giu. DOOM
contraccíu (înv.) s. m., art. contraccíul; pl. contraccíi, art. contraccíii (-ci-ii)
contracciului
CONTRACCÍU, -ÍE, contraccii, s. m. și f. (Înv.) Persoană care încheie un contract de concesiune; concesionar. – Contract + suf. -giu. DOOM
contraccíu (înv.) s. m., art. contraccíul; pl. contraccíi, art. contraccíii (-ci-ii)
contraceptiv
CONTRACEPTÍV, -Ă, contraceptivi, -e, adj., s. n. (Metodă sau produs) care împiedică fecundația; anticoncepțional. – Din fr. contraceptif. DOOM
*contraceptív2 s. n., pl. contraceptíve
contraceptiva
CONTRACEPTÍV, -Ă, contraceptivi, -e, adj., s. n. (Metodă sau produs) care împiedică fecundația; anticoncepțional. – Din fr. contraceptif. DOOM
*contraceptív2 s. n., pl. contraceptíve
contraceptive
CONTRACEPTÍV, -Ă, contraceptivi, -e, adj., s. n. (Metodă sau produs) care împiedică fecundația; anticoncepțional. – Din fr. contraceptif. DOOM
*contraceptív2 s. n., pl. contraceptíve
contraceptivei
CONTRACEPTÍV, -Ă, contraceptivi, -e, adj., s. n. (Metodă sau produs) care împiedică fecundația; anticoncepțional. – Din fr. contraceptif. DOOM
*contraceptív2 s. n., pl. contraceptíve
contraceptivele
CONTRACEPTÍV, -Ă, contraceptivi, -e, adj., s. n. (Metodă sau produs) care împiedică fecundația; anticoncepțional. – Din fr. contraceptif. DOOM
*contraceptív2 s. n., pl. contraceptíve
contraceptivelor
CONTRACEPTÍV, -Ă, contraceptivi, -e, adj., s. n. (Metodă sau produs) care împiedică fecundația; anticoncepțional. – Din fr. contraceptif. DOOM
*contraceptív2 s. n., pl. contraceptíve
contraceptivi
CONTRACEPTÍV, -Ă, contraceptivi, -e, adj., s. n. (Metodă sau produs) care împiedică fecundația; anticoncepțional. – Din fr. contraceptif. DOOM
*contraceptív2 s. n., pl. contraceptíve
contraceptivii
CONTRACEPTÍV, -Ă, contraceptivi, -e, adj., s. n. (Metodă sau produs) care împiedică fecundația; anticoncepțional. – Din fr. contraceptif. DOOM
*contraceptív2 s. n., pl. contraceptíve
contraceptivilor
CONTRACEPTÍV, -Ă, contraceptivi, -e, adj., s. n. (Metodă sau produs) care împiedică fecundația; anticoncepțional. – Din fr. contraceptif. DOOM
*contraceptív2 s. n., pl. contraceptíve
contraceptivul
CONTRACEPTÍV, -Ă, contraceptivi, -e, adj., s. n. (Metodă sau produs) care împiedică fecundația; anticoncepțional. – Din fr. contraceptif. DOOM
*contraceptív2 s. n., pl. contraceptíve
contraceptivului
CONTRACEPTÍV, -Ă, contraceptivi, -e, adj., s. n. (Metodă sau produs) care împiedică fecundația; anticoncepțional. – Din fr. contraceptif. DOOM
*contraceptív2 s. n., pl. contraceptíve
contracepția
CONTRACÉPȚIE s. f. Măsură temporară și reversibilă de evitare a sarcinii, constând din utilizarea unei metode sau folosirea unui produs contraceptiv; anticoncepție. – Din fr. contraception. DOOM
*contracépție (-ți-e) s. f., art. contracépția (-ți-a), g.-d. art. contracépției
contracepție
CONTRACÉPȚIE s. f. Măsură temporară și reversibilă de evitare a sarcinii, constând din utilizarea unei metode sau folosirea unui produs contraceptiv; anticoncepție. – Din fr. contraception. DOOM
*contracépție (-ți-e) s. f., art. contracépția (-ți-a), g.-d. art. contracépției
contracepției
CONTRACÉPȚIE s. f. Măsură temporară și reversibilă de evitare a sarcinii, constând din utilizarea unei metode sau folosirea unui produs contraceptiv; anticoncepție. – Din fr. contraception. DOOM
*contracépție (-ți-e) s. f., art. contracépția (-ți-a), g.-d. art. contracépției
contracepții
CONTRACÉPȚIE s. f. Măsură temporară și reversibilă de evitare a sarcinii, constând din utilizarea unei metode sau folosirea unui produs contraceptiv; anticoncepție. – Din fr. contraception. DOOM
*contracépție (-ți-e) s. f., art. contracépția (-ți-a), g.-d. art. contracépției
contrachilă
CONTRACHÍLĂ s.f. (Mar.) Grindă longitudinală alipită la chilă, pe care o dublează la partea superioară. [Cf. it. contracchiglia, controchiglia].
contracivadiera
CONTRACIVADIÉRĂ, contracivadiere, s. f. (Mar.) Pânză pătrată așezată sub bompres. [Pr.: -di-e-] – Din fr. contre-civadière. DOOM
contracivadiéră (-di-e-) s. f., g.-d. art. contracivadiérei; pl. contracivadiére
contracivadiere
CONTRACIVADIÉRĂ, contracivadiere, s. f. (Mar.) Pânză pătrată așezată sub bompres. [Pr.: -di-e-] – Din fr. contre-civadière. DOOM
contracivadiéră (-di-e-) s. f., g.-d. art. contracivadiérei; pl. contracivadiére
contracivadierei
CONTRACIVADIÉRĂ, contracivadiere, s. f. (Mar.) Pânză pătrată așezată sub bompres. [Pr.: -di-e-] – Din fr. contre-civadière. DOOM
contracivadiéră (-di-e-) s. f., g.-d. art. contracivadiérei; pl. contracivadiére
contracivadierele
CONTRACIVADIÉRĂ, contracivadiere, s. f. (Mar.) Pânză pătrată așezată sub bompres. [Pr.: -di-e-] – Din fr. contre-civadière. DOOM
contracivadiéră (-di-e-) s. f., g.-d. art. contracivadiérei; pl. contracivadiére
contracivadierelor
CONTRACIVADIÉRĂ, contracivadiere, s. f. (Mar.) Pânză pătrată așezată sub bompres. [Pr.: -di-e-] – Din fr. contre-civadière. DOOM
contracivadiéră (-di-e-) s. f., g.-d. art. contracivadiérei; pl. contracivadiére
contract
CONTRÁCT, contracte, s. n. Acord încheiat între două sau mai multe persoane (fizice sau juridice), din care decurg anumite drepturi și obligații; act, înscris ce consemnează acest acord; convenție. ◊ Contract de muncă = contract încheiat de un salariat cu o întreprindere sau cu o instituție, prin care cel dintâi se obligă să presteze în favoarea celei din urmă o anumită muncă în schimbul unui salariu. ◊ (Fil.) Contract social = teorie care explică originea și natura statului pe baza unei convenții încheiate expres sau tacit între indivizii înșiși, între indivizi și suveran, între individ și comunitate. – Din fr. contrat, lat. contractus. DOOM
*contráct-típ s. n., art. contráctul-tip (dar: contractul acesta tip); pl. contrácte-típ
contracta
CONTRACTÁ2, pers. 3 contráctă, vb. I. Refl. 1. (Despre mușchi, p. ext. despre organe și corpul omenesc) A se strînge, a se micșora; a se zgîrci. Mușchii brațului se contractă. ◊ Tranz. Pe față i se citește... o senzație de dezgust care-i contractă tot corpul. CAMIL PETRESCU, T. II 575. 2. (Despre metale) A-și micșora dimensiunile (sub acțiunea frigului). Șinele drumului de fier se contractă în timpul iernii. – Prez. ind. pers. 3 și: contractează (HOGAȘ, H. 90). DOOM
contractá2 (a ~) (a micșora, a strânge) vb., ind. prez. 3 contráctă
contracta
CONTRACTÁ, contractez, vb. I. I. Tranz. 1. A încheia un contract. 2. A lua asupra sa o obligație, a se îndatora la... ◊ Expr. A contracta o datorie = a face o datorie, a se împrumuta. 3. A se molipsi de..., a se îmbolnăvi de..., a lua o boală... II. 1. Tranz. și refl. A (se) strânge, a (se) zgârci2. 2. Refl. (Despre corpuri) A-și micșora dimensiunile în urma unui proces fizic sau tehnologic. – Din fr. contracter, lat. contractare.
contractabil
CONTRACTÁBIL, -Ă, contractabili, -e, adj. Care se contractă, capabil de a se contracta; contractil. – Cf. fr. contractile.
contractabila
CONTRACTÁBIL, -Ă, contractabili, -e, adj. Care se contractă, capabil de a se contracta; contractil. – Cf. fr. contractile.
contractabile
CONTRACTÁBIL, -Ă, contractabili, -e, adj. Care se contractă, capabil de a se contracta; contractil. – Cf. fr. contractile.
contractabilei
CONTRACTÁBIL, -Ă, contractabili, -e, adj. Care se contractă, capabil de a se contracta; contractil. – Cf. fr. contractile.
contractabilele
CONTRACTÁBIL, -Ă, contractabili, -e, adj. Care se contractă, capabil de a se contracta; contractil. – Cf. fr. contractile.
contractabilelor
CONTRACTÁBIL, -Ă, contractabili, -e, adj. Care se contractă, capabil de a se contracta; contractil. – Cf. fr. contractile.
contractabili
CONTRACTÁBIL, -Ă, contractabili, -e, adj. Care se contractă, capabil de a se contracta; contractil. – Cf. fr. contractile.
contractabilii
CONTRACTÁBIL, -Ă, contractabili, -e, adj. Care se contractă, capabil de a se contracta; contractil. – Cf. fr. contractile.
contractabililor
CONTRACTÁBIL, -Ă, contractabili, -e, adj. Care se contractă, capabil de a se contracta; contractil. – Cf. fr. contractile.
contractabilitate
CONTRACTIBILITÁTE, contractibilități, s. f. Proprietate a țesuturilor organice vii de a se putea contracta.
contractabilitatea
CONTRACTIBILITÁTE, contractibilități, s. f. Proprietate a țesuturilor organice vii de a se putea contracta.
contractabilități
CONTRACTIBILITÁTE, contractibilități, s. f. Proprietate a țesuturilor organice vii de a se putea contracta.
contractabilității
CONTRACTIBILITÁTE, contractibilități, s. f. Proprietate a țesuturilor organice vii de a se putea contracta.
contractabilul
CONTRACTÁBIL, -Ă, contractabili, -e, adj. Care se contractă, capabil de a se contracta; contractil. – Cf. fr. contractile.
contractabilului
CONTRACTÁBIL, -Ă, contractabili, -e, adj. Care se contractă, capabil de a se contracta; contractil. – Cf. fr. contractile.
contractai
CONTRACTÁ, contractez, vb. I. I. Tranz. 1. A încheia un contract. 2. A lua asupra sa o obligație, a se îndatora la... ◊ Expr. A contracta o datorie = a face o datorie, a se împrumuta. 3. A se molipsi de..., a se îmbolnăvi de..., a lua o boală... II. 1. Tranz. și refl. A (se) strânge, a (se) zgârci2. 2. Refl. (Despre corpuri) A-și micșora dimensiunile în urma unui proces fizic sau tehnologic. – Din fr. contracter, lat. contractare.
contractam
CONTRACTÁ, contractez, vb. I. I. Tranz. 1. A încheia un contract. 2. A lua asupra sa o obligație, a se îndatora la... ◊ Expr. A contracta o datorie = a face o datorie, a se împrumuta. 3. A se molipsi de..., a se îmbolnăvi de..., a lua o boală... II. 1. Tranz. și refl. A (se) strânge, a (se) zgârci2. 2. Refl. (Despre corpuri) A-și micșora dimensiunile în urma unui proces fizic sau tehnologic. – Din fr. contracter, lat. contractare.
contractant
CONTRACTÁNT, -Ă, contractanți, -te, s. m. și f., adj. (Persoană fizică sau juridică) care încheie un contract, care se angajează prin contract față de cineva. – Din fr. contractant. DOOM
contractánt adj. m., s. m., pl. contractánți; adj. f., s. f. contractántă, pl. contractánte
contractant
CONTRACTÁNT, -Ă, contractanți, -te, s. m. și f., adj. (Persoană fizică sau juridică) care încheie un contract, care se angajează prin contract față de cineva. – Din fr. contractant. DOOM
contractánt adj. m., s. m., pl. contractánți; adj. f., s. f. contractántă, pl. contractánte
contractanta
CONTRACTÁNT, -Ă, contractanți, -te, s. m. și f., adj. (Persoană fizică sau juridică) care încheie un contract, care se angajează prin contract față de cineva. – Din fr. contractant. DOOM
contractánt adj. m., s. m., pl. contractánți; adj. f., s. f. contractántă, pl. contractánte
contractanta
CONTRACTÁNT, -Ă, contractanți, -te, s. m. și f., adj. (Persoană fizică sau juridică) care încheie un contract, care se angajează prin contract față de cineva. – Din fr. contractant. DOOM
contractánt adj. m., s. m., pl. contractánți; adj. f., s. f. contractántă, pl. contractánte
contractante
CONTRACTÁNT, -Ă, contractanți, -te, s. m. și f., adj. (Persoană fizică sau juridică) care încheie un contract, care se angajează prin contract față de cineva. – Din fr. contractant. DOOM
contractánt adj. m., s. m., pl. contractánți; adj. f., s. f. contractántă, pl. contractánte
contractante
CONTRACTÁNT, -Ă, contractanți, -te, s. m. și f., adj. (Persoană fizică sau juridică) care încheie un contract, care se angajează prin contract față de cineva. – Din fr. contractant. DOOM
contractánt adj. m., s. m., pl. contractánți; adj. f., s. f. contractántă, pl. contractánte
contractantei
CONTRACTÁNT, -Ă, contractanți, -te, s. m. și f., adj. (Persoană fizică sau juridică) care încheie un contract, care se angajează prin contract față de cineva. – Din fr. contractant. DOOM
contractánt adj. m., s. m., pl. contractánți; adj. f., s. f. contractántă, pl. contractánte
contractantei
CONTRACTÁNT, -Ă, contractanți, -te, s. m. și f., adj. (Persoană fizică sau juridică) care încheie un contract, care se angajează prin contract față de cineva. – Din fr. contractant. DOOM
contractánt adj. m., s. m., pl. contractánți; adj. f., s. f. contractántă, pl. contractánte
contractantele
CONTRACTÁNT, -Ă, contractanți, -te, s. m. și f., adj. (Persoană fizică sau juridică) care încheie un contract, care se angajează prin contract față de cineva. – Din fr. contractant. DOOM
contractánt adj. m., s. m., pl. contractánți; adj. f., s. f. contractántă, pl. contractánte
contractantele
CONTRACTÁNT, -Ă, contractanți, -te, s. m. și f., adj. (Persoană fizică sau juridică) care încheie un contract, care se angajează prin contract față de cineva. – Din fr. contractant. DOOM
contractánt adj. m., s. m., pl. contractánți; adj. f., s. f. contractántă, pl. contractánte
contractantelor
CONTRACTÁNT, -Ă, contractanți, -te, s. m. și f., adj. (Persoană fizică sau juridică) care încheie un contract, care se angajează prin contract față de cineva. – Din fr. contractant. DOOM
contractánt adj. m., s. m., pl. contractánți; adj. f., s. f. contractántă, pl. contractánte
contractantelor
CONTRACTÁNT, -Ă, contractanți, -te, s. m. și f., adj. (Persoană fizică sau juridică) care încheie un contract, care se angajează prin contract față de cineva. – Din fr. contractant. DOOM
contractánt adj. m., s. m., pl. contractánți; adj. f., s. f. contractántă, pl. contractánte
contractantul
CONTRACTÁNT, -Ă, contractanți, -te, s. m. și f., adj. (Persoană fizică sau juridică) care încheie un contract, care se angajează prin contract față de cineva. – Din fr. contractant. DOOM
contractánt adj. m., s. m., pl. contractánți; adj. f., s. f. contractántă, pl. contractánte
contractantul
CONTRACTÁNT, -Ă, contractanți, -te, s. m. și f., adj. (Persoană fizică sau juridică) care încheie un contract, care se angajează prin contract față de cineva. – Din fr. contractant. DOOM
contractánt adj. m., s. m., pl. contractánți; adj. f., s. f. contractántă, pl. contractánte
contractantului
CONTRACTÁNT, -Ă, contractanți, -te, s. m. și f., adj. (Persoană fizică sau juridică) care încheie un contract, care se angajează prin contract față de cineva. – Din fr. contractant. DOOM
contractánt adj. m., s. m., pl. contractánți; adj. f., s. f. contractántă, pl. contractánte
contractantului
CONTRACTÁNT, -Ă, contractanți, -te, s. m. și f., adj. (Persoană fizică sau juridică) care încheie un contract, care se angajează prin contract față de cineva. – Din fr. contractant. DOOM
contractánt adj. m., s. m., pl. contractánți; adj. f., s. f. contractántă, pl. contractánte
contractanți
CONTRACTÁNT, -Ă, contractanți, -te, s. m. și f., adj. (Persoană fizică sau juridică) care încheie un contract, care se angajează prin contract față de cineva. – Din fr. contractant. DOOM
contractánt adj. m., s. m., pl. contractánți; adj. f., s. f. contractántă, pl. contractánte
contractanți
CONTRACTÁNT, -Ă, contractanți, -te, s. m. și f., adj. (Persoană fizică sau juridică) care încheie un contract, care se angajează prin contract față de cineva. – Din fr. contractant. DOOM
contractánt adj. m., s. m., pl. contractánți; adj. f., s. f. contractántă, pl. contractánte
contractanții
CONTRACTÁNT, -Ă, contractanți, -te, s. m. și f., adj. (Persoană fizică sau juridică) care încheie un contract, care se angajează prin contract față de cineva. – Din fr. contractant. DOOM
contractánt adj. m., s. m., pl. contractánți; adj. f., s. f. contractántă, pl. contractánte
contractanții
CONTRACTÁNT, -Ă, contractanți, -te, s. m. și f., adj. (Persoană fizică sau juridică) care încheie un contract, care se angajează prin contract față de cineva. – Din fr. contractant. DOOM
contractánt adj. m., s. m., pl. contractánți; adj. f., s. f. contractántă, pl. contractánte
contractanților
CONTRACTÁNT, -Ă, contractanți, -te, s. m. și f., adj. (Persoană fizică sau juridică) care încheie un contract, care se angajează prin contract față de cineva. – Din fr. contractant. DOOM
contractánt adj. m., s. m., pl. contractánți; adj. f., s. f. contractántă, pl. contractánte
contractanților
CONTRACTÁNT, -Ă, contractanți, -te, s. m. și f., adj. (Persoană fizică sau juridică) care încheie un contract, care se angajează prin contract față de cineva. – Din fr. contractant. DOOM
contractánt adj. m., s. m., pl. contractánți; adj. f., s. f. contractántă, pl. contractánte
contractare
CONTRACTÁ, contractez, vb. I. I. Tranz. 1. A încheia un contract. 2. A lua asupra sa o obligație, a se îndatora la... ◊ Expr. A contracta o datorie = a face o datorie, a se împrumuta. 3. A se molipsi de..., a se îmbolnăvi de..., a lua o boală... II. 1. Tranz. și refl. A (se) strânge, a (se) zgârci2. 2. Refl. (Despre corpuri) A-și micșora dimensiunile în urma unui proces fizic sau tehnologic. – Din fr. contracter, lat. contractare.
contractare
CONTRACTÁRE, contractări, s. f. Acțiunea de a (se) contracta și rezultatul ei. – V. contracta. DOOM
contractáre s. f., g.-d. art. contractắrii; pl. contractắri
contractarea
CONTRACTÁRE, contractări, s. f. Acțiunea de a (se) contracta și rezultatul ei. – V. contracta. DOOM
contractáre s. f., g.-d. art. contractắrii; pl. contractắri
contractară
CONTRACTÁ, contractez, vb. I. I. Tranz. 1. A încheia un contract. 2. A lua asupra sa o obligație, a se îndatora la... ◊ Expr. A contracta o datorie = a face o datorie, a se împrumuta. 3. A se molipsi de..., a se îmbolnăvi de..., a lua o boală... II. 1. Tranz. și refl. A (se) strânge, a (se) zgârci2. 2. Refl. (Despre corpuri) A-și micșora dimensiunile în urma unui proces fizic sau tehnologic. – Din fr. contracter, lat. contractare.
contractarăm
CONTRACTÁ, contractez, vb. I. I. Tranz. 1. A încheia un contract. 2. A lua asupra sa o obligație, a se îndatora la... ◊ Expr. A contracta o datorie = a face o datorie, a se împrumuta. 3. A se molipsi de..., a se îmbolnăvi de..., a lua o boală... II. 1. Tranz. și refl. A (se) strânge, a (se) zgârci2. 2. Refl. (Despre corpuri) A-și micșora dimensiunile în urma unui proces fizic sau tehnologic. – Din fr. contracter, lat. contractare.
contractarăți
CONTRACTÁ, contractez, vb. I. I. Tranz. 1. A încheia un contract. 2. A lua asupra sa o obligație, a se îndatora la... ◊ Expr. A contracta o datorie = a face o datorie, a se împrumuta. 3. A se molipsi de..., a se îmbolnăvi de..., a lua o boală... II. 1. Tranz. și refl. A (se) strânge, a (se) zgârci2. 2. Refl. (Despre corpuri) A-și micșora dimensiunile în urma unui proces fizic sau tehnologic. – Din fr. contracter, lat. contractare.
contractase
CONTRACTÁ, contractez, vb. I. I. Tranz. 1. A încheia un contract. 2. A lua asupra sa o obligație, a se îndatora la... ◊ Expr. A contracta o datorie = a face o datorie, a se împrumuta. 3. A se molipsi de..., a se îmbolnăvi de..., a lua o boală... II. 1. Tranz. și refl. A (se) strânge, a (se) zgârci2. 2. Refl. (Despre corpuri) A-și micșora dimensiunile în urma unui proces fizic sau tehnologic. – Din fr. contracter, lat. contractare.
contractasem
CONTRACTÁ, contractez, vb. I. I. Tranz. 1. A încheia un contract. 2. A lua asupra sa o obligație, a se îndatora la... ◊ Expr. A contracta o datorie = a face o datorie, a se împrumuta. 3. A se molipsi de..., a se îmbolnăvi de..., a lua o boală... II. 1. Tranz. și refl. A (se) strânge, a (se) zgârci2. 2. Refl. (Despre corpuri) A-și micșora dimensiunile în urma unui proces fizic sau tehnologic. – Din fr. contracter, lat. contractare.
contractaseră
CONTRACTÁ, contractez, vb. I. I. Tranz. 1. A încheia un contract. 2. A lua asupra sa o obligație, a se îndatora la... ◊ Expr. A contracta o datorie = a face o datorie, a se împrumuta. 3. A se molipsi de..., a se îmbolnăvi de..., a lua o boală... II. 1. Tranz. și refl. A (se) strânge, a (se) zgârci2. 2. Refl. (Despre corpuri) A-și micșora dimensiunile în urma unui proces fizic sau tehnologic. – Din fr. contracter, lat. contractare.
contractaserăm
CONTRACTÁ, contractez, vb. I. I. Tranz. 1. A încheia un contract. 2. A lua asupra sa o obligație, a se îndatora la... ◊ Expr. A contracta o datorie = a face o datorie, a se împrumuta. 3. A se molipsi de..., a se îmbolnăvi de..., a lua o boală... II. 1. Tranz. și refl. A (se) strânge, a (se) zgârci2. 2. Refl. (Despre corpuri) A-și micșora dimensiunile în urma unui proces fizic sau tehnologic. – Din fr. contracter, lat. contractare.
contractaserăți
CONTRACTÁ, contractez, vb. I. I. Tranz. 1. A încheia un contract. 2. A lua asupra sa o obligație, a se îndatora la... ◊ Expr. A contracta o datorie = a face o datorie, a se împrumuta. 3. A se molipsi de..., a se îmbolnăvi de..., a lua o boală... II. 1. Tranz. și refl. A (se) strânge, a (se) zgârci2. 2. Refl. (Despre corpuri) A-și micșora dimensiunile în urma unui proces fizic sau tehnologic. – Din fr. contracter, lat. contractare.
contractaseși
CONTRACTÁ, contractez, vb. I. I. Tranz. 1. A încheia un contract. 2. A lua asupra sa o obligație, a se îndatora la... ◊ Expr. A contracta o datorie = a face o datorie, a se împrumuta. 3. A se molipsi de..., a se îmbolnăvi de..., a lua o boală... II. 1. Tranz. și refl. A (se) strânge, a (se) zgârci2. 2. Refl. (Despre corpuri) A-și micșora dimensiunile în urma unui proces fizic sau tehnologic. – Din fr. contracter, lat. contractare.
contractaseți
CONTRACTÁ, contractez, vb. I. I. Tranz. 1. A încheia un contract. 2. A lua asupra sa o obligație, a se îndatora la... ◊ Expr. A contracta o datorie = a face o datorie, a se împrumuta. 3. A se molipsi de..., a se îmbolnăvi de..., a lua o boală... II. 1. Tranz. și refl. A (se) strânge, a (se) zgârci2. 2. Refl. (Despre corpuri) A-și micșora dimensiunile în urma unui proces fizic sau tehnologic. – Din fr. contracter, lat. contractare.
contractat
CONTRACTÁ, contractez, vb. I. I. Tranz. 1. A încheia un contract. 2. A lua asupra sa o obligație, a se îndatora la... ◊ Expr. A contracta o datorie = a face o datorie, a se împrumuta. 3. A se molipsi de..., a se îmbolnăvi de..., a lua o boală... II. 1. Tranz. și refl. A (se) strânge, a (se) zgârci2. 2. Refl. (Despre corpuri) A-și micșora dimensiunile în urma unui proces fizic sau tehnologic. – Din fr. contracter, lat. contractare.
contractat
CONTRACTÁT, -Ă, contractați, -te, adj. Strâns, zgârcit (2). – V. contracta.
contractata
CONTRACTÁT, -Ă, contractați, -te, adj. Strâns, zgârcit (2). – V. contracta.
contractate
CONTRACTÁT, -Ă, contractați, -te, adj. Strâns, zgârcit (2). – V. contracta.
contractatei
CONTRACTÁT, -Ă, contractați, -te, adj. Strâns, zgârcit (2). – V. contracta.
contractatele
CONTRACTÁT, -Ă, contractați, -te, adj. Strâns, zgârcit (2). – V. contracta.
contractatelor
CONTRACTÁT, -Ă, contractați, -te, adj. Strâns, zgârcit (2). – V. contracta.
contractatul
CONTRACTÁT, -Ă, contractați, -te, adj. Strâns, zgârcit (2). – V. contracta.
contractatului
CONTRACTÁT, -Ă, contractați, -te, adj. Strâns, zgârcit (2). – V. contracta.
contractau
CONTRACTÁ, contractez, vb. I. I. Tranz. 1. A încheia un contract. 2. A lua asupra sa o obligație, a se îndatora la... ◊ Expr. A contracta o datorie = a face o datorie, a se împrumuta. 3. A se molipsi de..., a se îmbolnăvi de..., a lua o boală... II. 1. Tranz. și refl. A (se) strânge, a (se) zgârci2. 2. Refl. (Despre corpuri) A-și micșora dimensiunile în urma unui proces fizic sau tehnologic. – Din fr. contracter, lat. contractare.
contractași
CONTRACTÁ, contractez, vb. I. I. Tranz. 1. A încheia un contract. 2. A lua asupra sa o obligație, a se îndatora la... ◊ Expr. A contracta o datorie = a face o datorie, a se împrumuta. 3. A se molipsi de..., a se îmbolnăvi de..., a lua o boală... II. 1. Tranz. și refl. A (se) strânge, a (se) zgârci2. 2. Refl. (Despre corpuri) A-și micșora dimensiunile în urma unui proces fizic sau tehnologic. – Din fr. contracter, lat. contractare.
contractați
CONTRACTÁ, contractez, vb. I. I. Tranz. 1. A încheia un contract. 2. A lua asupra sa o obligație, a se îndatora la... ◊ Expr. A contracta o datorie = a face o datorie, a se împrumuta. 3. A se molipsi de..., a se îmbolnăvi de..., a lua o boală... II. 1. Tranz. și refl. A (se) strânge, a (se) zgârci2. 2. Refl. (Despre corpuri) A-și micșora dimensiunile în urma unui proces fizic sau tehnologic. – Din fr. contracter, lat. contractare.
contractați
CONTRACTÁT, -Ă, contractați, -te, adj. Strâns, zgârcit (2). – V. contracta.
contractații
CONTRACTÁT, -Ă, contractați, -te, adj. Strâns, zgârcit (2). – V. contracta.
contractaților
CONTRACTÁT, -Ă, contractați, -te, adj. Strâns, zgârcit (2). – V. contracta.
contracte
CONTRÁCT, contracte, s. n. Acord încheiat între două sau mai multe persoane (fizice sau juridice), din care decurg anumite drepturi și obligații; act, înscris ce consemnează acest acord; convenție. ◊ Contract de muncă = contract încheiat de un salariat cu o întreprindere sau cu o instituție, prin care cel dintâi se obligă să presteze în favoarea celei din urmă o anumită muncă în schimbul unui salariu. ◊ (Fil.) Contract social = teorie care explică originea și natura statului pe baza unei convenții încheiate expres sau tacit între indivizii înșiși, între indivizi și suveran, între individ și comunitate. – Din fr. contrat, lat. contractus. DOOM
*contráct-típ s. n., art. contráctul-tip (dar: contractul acesta tip); pl. contrácte-típ
contractează
CONTRACTÁ, contractez, vb. I. I. Tranz. 1. A încheia un contract. 2. A lua asupra sa o obligație, a se îndatora la... ◊ Expr. A contracta o datorie = a face o datorie, a se împrumuta. 3. A se molipsi de..., a se îmbolnăvi de..., a lua o boală... II. 1. Tranz. și refl. A (se) strânge, a (se) zgârci2. 2. Refl. (Despre corpuri) A-și micșora dimensiunile în urma unui proces fizic sau tehnologic. – Din fr. contracter, lat. contractare.
contractele
CONTRÁCT, contracte, s. n. Acord încheiat între două sau mai multe persoane (fizice sau juridice), din care decurg anumite drepturi și obligații; act, înscris ce consemnează acest acord; convenție. ◊ Contract de muncă = contract încheiat de un salariat cu o întreprindere sau cu o instituție, prin care cel dintâi se obligă să presteze în favoarea celei din urmă o anumită muncă în schimbul unui salariu. ◊ (Fil.) Contract social = teorie care explică originea și natura statului pe baza unei convenții încheiate expres sau tacit între indivizii înșiși, între indivizi și suveran, între individ și comunitate. – Din fr. contrat, lat. contractus. DOOM
*contráct-típ s. n., art. contráctul-tip (dar: contractul acesta tip); pl. contrácte-típ
contractelor
CONTRÁCT, contracte, s. n. Acord încheiat între două sau mai multe persoane (fizice sau juridice), din care decurg anumite drepturi și obligații; act, înscris ce consemnează acest acord; convenție. ◊ Contract de muncă = contract încheiat de un salariat cu o întreprindere sau cu o instituție, prin care cel dintâi se obligă să presteze în favoarea celei din urmă o anumită muncă în schimbul unui salariu. ◊ (Fil.) Contract social = teorie care explică originea și natura statului pe baza unei convenții încheiate expres sau tacit între indivizii înșiși, între indivizi și suveran, între individ și comunitate. – Din fr. contrat, lat. contractus. DOOM
*contráct-típ s. n., art. contráctul-tip (dar: contractul acesta tip); pl. contrácte-típ
contractez
CONTRACTÁ, contractez, vb. I. I. Tranz. 1. A încheia un contract. 2. A lua asupra sa o obligație, a se îndatora la... ◊ Expr. A contracta o datorie = a face o datorie, a se împrumuta. 3. A se molipsi de..., a se îmbolnăvi de..., a lua o boală... II. 1. Tranz. și refl. A (se) strânge, a (se) zgârci2. 2. Refl. (Despre corpuri) A-și micșora dimensiunile în urma unui proces fizic sau tehnologic. – Din fr. contracter, lat. contractare.
contracteze
CONTRACTÁ, contractez, vb. I. I. Tranz. 1. A încheia un contract. 2. A lua asupra sa o obligație, a se îndatora la... ◊ Expr. A contracta o datorie = a face o datorie, a se împrumuta. 3. A se molipsi de..., a se îmbolnăvi de..., a lua o boală... II. 1. Tranz. și refl. A (se) strânge, a (se) zgârci2. 2. Refl. (Despre corpuri) A-și micșora dimensiunile în urma unui proces fizic sau tehnologic. – Din fr. contracter, lat. contractare.
contractezi
CONTRACTÁ, contractez, vb. I. I. Tranz. 1. A încheia un contract. 2. A lua asupra sa o obligație, a se îndatora la... ◊ Expr. A contracta o datorie = a face o datorie, a se împrumuta. 3. A se molipsi de..., a se îmbolnăvi de..., a lua o boală... II. 1. Tranz. și refl. A (se) strânge, a (se) zgârci2. 2. Refl. (Despre corpuri) A-și micșora dimensiunile în urma unui proces fizic sau tehnologic. – Din fr. contracter, lat. contractare.
contractibil
CONTRACTÍBIL, -Ă adj. Contractil. [Cf. fr. contractile]. DOOM
contractíbil adj. m., pl. contractíbili; f. contractíbilă, pl. contractíbile
contractibila
CONTRACTÍBIL, -Ă adj. Contractil. [Cf. fr. contractile]. DOOM
contractíbil adj. m., pl. contractíbili; f. contractíbilă, pl. contractíbile
contractibile
CONTRACTÍBIL, -Ă adj. Contractil. [Cf. fr. contractile]. DOOM
contractíbil adj. m., pl. contractíbili; f. contractíbilă, pl. contractíbile
contractibilei
CONTRACTÍBIL, -Ă adj. Contractil. [Cf. fr. contractile]. DOOM
contractíbil adj. m., pl. contractíbili; f. contractíbilă, pl. contractíbile
contractibilele
CONTRACTÍBIL, -Ă adj. Contractil. [Cf. fr. contractile]. DOOM
contractíbil adj. m., pl. contractíbili; f. contractíbilă, pl. contractíbile
contractibilelor
CONTRACTÍBIL, -Ă adj. Contractil. [Cf. fr. contractile]. DOOM
contractíbil adj. m., pl. contractíbili; f. contractíbilă, pl. contractíbile
contractibili
CONTRACTÍBIL, -Ă adj. Contractil. [Cf. fr. contractile]. DOOM
contractíbil adj. m., pl. contractíbili; f. contractíbilă, pl. contractíbile
contractibilii
CONTRACTÍBIL, -Ă adj. Contractil. [Cf. fr. contractile]. DOOM
contractíbil adj. m., pl. contractíbili; f. contractíbilă, pl. contractíbile
contractibililor
CONTRACTÍBIL, -Ă adj. Contractil. [Cf. fr. contractile]. DOOM
contractíbil adj. m., pl. contractíbili; f. contractíbilă, pl. contractíbile
contractibilitate
CONTRACTIBILITÁTE s. f. Proprietate a unor țesuturi animale (mai ales musculare) de a se contracta la impulsul unor excitanți; contractilitate. – Contractibil + suf. -itate (după fr. contractibilité). DOOM
contractibilitáte s. f., g.-d. art. contractibilitắții
contractibilitatea
CONTRACTIBILITÁTE s. f. Proprietate a unor țesuturi animale (mai ales musculare) de a se contracta la impulsul unor excitanți; contractilitate. – Contractibil + suf. -itate (după fr. contractibilité). DOOM
contractibilitáte s. f., g.-d. art. contractibilitắții
contractibilități
CONTRACTIBILITÁTE s. f. Proprietate a unor țesuturi animale (mai ales musculare) de a se contracta la impulsul unor excitanți; contractilitate. – Contractibil + suf. -itate (după fr. contractibilité). DOOM
contractibilitáte s. f., g.-d. art. contractibilitắții
contractibilității
CONTRACTIBILITÁTE s. f. Proprietate a unor țesuturi animale (mai ales musculare) de a se contracta la impulsul unor excitanți; contractilitate. – Contractibil + suf. -itate (după fr. contractibilité). DOOM
contractibilitáte s. f., g.-d. art. contractibilitắții
contractibilitățile
CONTRACTIBILITÁTE s. f. Proprietate a unor țesuturi animale (mai ales musculare) de a se contracta la impulsul unor excitanți; contractilitate. – Contractibil + suf. -itate (după fr. contractibilité). DOOM
contractibilitáte s. f., g.-d. art. contractibilitắții
contractibilităților
CONTRACTIBILITÁTE s. f. Proprietate a unor țesuturi animale (mai ales musculare) de a se contracta la impulsul unor excitanți; contractilitate. – Contractibil + suf. -itate (după fr. contractibilité). DOOM
contractibilitáte s. f., g.-d. art. contractibilitắții
contractibilul
CONTRACTÍBIL, -Ă adj. Contractil. [Cf. fr. contractile]. DOOM
contractíbil adj. m., pl. contractíbili; f. contractíbilă, pl. contractíbile
contractibilului
CONTRACTÍBIL, -Ă adj. Contractil. [Cf. fr. contractile]. DOOM
contractíbil adj. m., pl. contractíbili; f. contractíbilă, pl. contractíbile
contractil
CONTRACTÍL, -Ă, contractili, -e, adj. (Med.) Contractabil. – Din fr. contractile. DOOM
contractíl adj. m., pl. contractíli; f. contractílă, pl. contractíle
contractila
CONTRACTÍL, -Ă, contractili, -e, adj. (Med.) Contractabil. – Din fr. contractile. DOOM
contractíl adj. m., pl. contractíli; f. contractílă, pl. contractíle
contractile
CONTRACTÍL, -Ă, contractili, -e, adj. (Med.) Contractabil. – Din fr. contractile. DOOM
contractíl adj. m., pl. contractíli; f. contractílă, pl. contractíle
contractilei
CONTRACTÍL, -Ă, contractili, -e, adj. (Med.) Contractabil. – Din fr. contractile. DOOM
contractíl adj. m., pl. contractíli; f. contractílă, pl. contractíle
contractilele
CONTRACTÍL, -Ă, contractili, -e, adj. (Med.) Contractabil. – Din fr. contractile. DOOM
contractíl adj. m., pl. contractíli; f. contractílă, pl. contractíle
contractilelor
CONTRACTÍL, -Ă, contractili, -e, adj. (Med.) Contractabil. – Din fr. contractile. DOOM
contractíl adj. m., pl. contractíli; f. contractílă, pl. contractíle
contractili
CONTRACTÍL, -Ă, contractili, -e, adj. (Med.) Contractabil. – Din fr. contractile. DOOM
contractíl adj. m., pl. contractíli; f. contractílă, pl. contractíle
contractilii
CONTRACTÍL, -Ă, contractili, -e, adj. (Med.) Contractabil. – Din fr. contractile. DOOM
contractíl adj. m., pl. contractíli; f. contractílă, pl. contractíle
contractililor
CONTRACTÍL, -Ă, contractili, -e, adj. (Med.) Contractabil. – Din fr. contractile. DOOM
contractíl adj. m., pl. contractíli; f. contractílă, pl. contractíle
contractilitate
CONTRACTILITÁTE, contractilități, s. f. (Med.) Contractibilitate. – Din fr. contractilité. DOOM
contractilitáte s. f., g.-d. art. contractilitắții
contractilitatea
CONTRACTILITÁTE, contractilități, s. f. (Med.) Contractibilitate. – Din fr. contractilité. DOOM
contractilitáte s. f., g.-d. art. contractilitắții
contractilități
CONTRACTILITÁTE, contractilități, s. f. (Med.) Contractibilitate. – Din fr. contractilité. DOOM
contractilitáte s. f., g.-d. art. contractilitắții
contractilității
CONTRACTILITÁTE, contractilități, s. f. (Med.) Contractibilitate. – Din fr. contractilité. DOOM
contractilitáte s. f., g.-d. art. contractilitắții
contractilitățile
CONTRACTILITÁTE, contractilități, s. f. (Med.) Contractibilitate. – Din fr. contractilité. DOOM
contractilitáte s. f., g.-d. art. contractilitắții
contractilităților
CONTRACTILITÁTE, contractilități, s. f. (Med.) Contractibilitate. – Din fr. contractilité. DOOM
contractilitáte s. f., g.-d. art. contractilitắții
contractilul
CONTRACTÍL, -Ă, contractili, -e, adj. (Med.) Contractabil. – Din fr. contractile. DOOM
contractíl adj. m., pl. contractíli; f. contractílă, pl. contractíle
contractilului
CONTRACTÍL, -Ă, contractili, -e, adj. (Med.) Contractabil. – Din fr. contractile. DOOM
contractíl adj. m., pl. contractíli; f. contractílă, pl. contractíle
contractoare
CONTRACTÓR, -OÁRE, contractori, -oare, adj. Care contractează. – Din fr. contracteur. DOOM
contractór adj. m., pl. contractóri; f. sg. și pl. contractoáre
contractoarea
CONTRACTÓR, -OÁRE, contractori, -oare, adj. Care contractează. – Din fr. contracteur. DOOM
contractór adj. m., pl. contractóri; f. sg. și pl. contractoáre
contractoarei
CONTRACTÓR, -OÁRE, contractori, -oare, adj. Care contractează. – Din fr. contracteur. DOOM
contractór adj. m., pl. contractóri; f. sg. și pl. contractoáre
contractoarele
CONTRACTÓR, -OÁRE, contractori, -oare, adj. Care contractează. – Din fr. contracteur. DOOM
contractór adj. m., pl. contractóri; f. sg. și pl. contractoáre
contractoarelor
CONTRACTÓR, -OÁRE, contractori, -oare, adj. Care contractează. – Din fr. contracteur. DOOM
contractór adj. m., pl. contractóri; f. sg. și pl. contractoáre
contractor
CONTRACTÓR, -OÁRE, contractori, -oare, adj. Care contractează. – Din fr. contracteur. DOOM
contractór adj. m., pl. contractóri; f. sg. și pl. contractoáre
contractori
CONTRACTÓR, -OÁRE, contractori, -oare, adj. Care contractează. – Din fr. contracteur. DOOM
contractór adj. m., pl. contractóri; f. sg. și pl. contractoáre
contractorii
CONTRACTÓR, -OÁRE, contractori, -oare, adj. Care contractează. – Din fr. contracteur. DOOM
contractór adj. m., pl. contractóri; f. sg. și pl. contractoáre
contractorilor
CONTRACTÓR, -OÁRE, contractori, -oare, adj. Care contractează. – Din fr. contracteur. DOOM
contractór adj. m., pl. contractóri; f. sg. și pl. contractoáre
contractorul
CONTRACTÓR, -OÁRE, contractori, -oare, adj. Care contractează. – Din fr. contracteur. DOOM
contractór adj. m., pl. contractóri; f. sg. și pl. contractoáre
contractorului
CONTRACTÓR, -OÁRE, contractori, -oare, adj. Care contractează. – Din fr. contracteur. DOOM
contractór adj. m., pl. contractóri; f. sg. și pl. contractoáre
contractual
CONTRACTUÁL, -Ă, contractuali, -e, adj. Privitor la un contract; prevăzut în contract; condiționat printr-un contract. [Pr.: -tu-al] – Din fr. contractuel. DOOM
contractuál (-tu-al) adj. m., pl. contractuáli; f. contractuálă, pl. contractuále
contractuala
CONTRACTUÁL, -Ă, contractuali, -e, adj. Privitor la un contract; prevăzut în contract; condiționat printr-un contract. [Pr.: -tu-al] – Din fr. contractuel. DOOM
contractuál (-tu-al) adj. m., pl. contractuáli; f. contractuálă, pl. contractuále
contractuale
CONTRACTUÁL, -Ă, contractuali, -e, adj. Privitor la un contract; prevăzut în contract; condiționat printr-un contract. [Pr.: -tu-al] – Din fr. contractuel. DOOM
contractuál (-tu-al) adj. m., pl. contractuáli; f. contractuálă, pl. contractuále
contractualei
CONTRACTUÁL, -Ă, contractuali, -e, adj. Privitor la un contract; prevăzut în contract; condiționat printr-un contract. [Pr.: -tu-al] – Din fr. contractuel. DOOM
contractuál (-tu-al) adj. m., pl. contractuáli; f. contractuálă, pl. contractuále
contractualele
CONTRACTUÁL, -Ă, contractuali, -e, adj. Privitor la un contract; prevăzut în contract; condiționat printr-un contract. [Pr.: -tu-al] – Din fr. contractuel. DOOM
contractuál (-tu-al) adj. m., pl. contractuáli; f. contractuálă, pl. contractuále
contractualelor
CONTRACTUÁL, -Ă, contractuali, -e, adj. Privitor la un contract; prevăzut în contract; condiționat printr-un contract. [Pr.: -tu-al] – Din fr. contractuel. DOOM
contractuál (-tu-al) adj. m., pl. contractuáli; f. contractuálă, pl. contractuále
contractuali
CONTRACTUÁL, -Ă, contractuali, -e, adj. Privitor la un contract; prevăzut în contract; condiționat printr-un contract. [Pr.: -tu-al] – Din fr. contractuel. DOOM
contractuál (-tu-al) adj. m., pl. contractuáli; f. contractuálă, pl. contractuále
contractualii
CONTRACTUÁL, -Ă, contractuali, -e, adj. Privitor la un contract; prevăzut în contract; condiționat printr-un contract. [Pr.: -tu-al] – Din fr. contractuel. DOOM
contractuál (-tu-al) adj. m., pl. contractuáli; f. contractuálă, pl. contractuále
contractualilor
CONTRACTUÁL, -Ă, contractuali, -e, adj. Privitor la un contract; prevăzut în contract; condiționat printr-un contract. [Pr.: -tu-al] – Din fr. contractuel. DOOM
contractuál (-tu-al) adj. m., pl. contractuáli; f. contractuálă, pl. contractuále
contractualism
CONTRACTUALÍSM s. n. Doctrină socială, politică și juridică, apărută în sec. XVII, fondată pe principiul contractului social; teoria contractualistă. [Pr.: -tu-a-] – Contractual + suf. -ism.
contractualismul
CONTRACTUALÍSM s. n. Doctrină socială, politică și juridică, apărută în sec. XVII, fondată pe principiul contractului social; teoria contractualistă. [Pr.: -tu-a-] – Contractual + suf. -ism.
contractualismului
CONTRACTUALÍSM s. n. Doctrină socială, politică și juridică, apărută în sec. XVII, fondată pe principiul contractului social; teoria contractualistă. [Pr.: -tu-a-] – Contractual + suf. -ism.
contractualist
CONTRACTUALÍST, -Ă, contractualiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al contractualismului. ◊ Teoria contractualistă = contractualism. [Pr.: -tu-a-] – De la contractualism cu schimbarea sufixului.
contractualist
CONTRACTUALÍST, -Ă, contractualiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al contractualismului. ◊ Teoria contractualistă = contractualism. [Pr.: -tu-a-] – De la contractualism cu schimbarea sufixului.
contractualista
CONTRACTUALÍST, -Ă, contractualiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al contractualismului. ◊ Teoria contractualistă = contractualism. [Pr.: -tu-a-] – De la contractualism cu schimbarea sufixului.
contractualista
CONTRACTUALÍST, -Ă, contractualiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al contractualismului. ◊ Teoria contractualistă = contractualism. [Pr.: -tu-a-] – De la contractualism cu schimbarea sufixului.
contractualiste
CONTRACTUALÍST, -Ă, contractualiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al contractualismului. ◊ Teoria contractualistă = contractualism. [Pr.: -tu-a-] – De la contractualism cu schimbarea sufixului.
contractualiste
CONTRACTUALÍST, -Ă, contractualiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al contractualismului. ◊ Teoria contractualistă = contractualism. [Pr.: -tu-a-] – De la contractualism cu schimbarea sufixului.
contractualistei
CONTRACTUALÍST, -Ă, contractualiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al contractualismului. ◊ Teoria contractualistă = contractualism. [Pr.: -tu-a-] – De la contractualism cu schimbarea sufixului.
contractualistei
CONTRACTUALÍST, -Ă, contractualiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al contractualismului. ◊ Teoria contractualistă = contractualism. [Pr.: -tu-a-] – De la contractualism cu schimbarea sufixului.
contractualistele
CONTRACTUALÍST, -Ă, contractualiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al contractualismului. ◊ Teoria contractualistă = contractualism. [Pr.: -tu-a-] – De la contractualism cu schimbarea sufixului.
contractualistele
CONTRACTUALÍST, -Ă, contractualiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al contractualismului. ◊ Teoria contractualistă = contractualism. [Pr.: -tu-a-] – De la contractualism cu schimbarea sufixului.
contractualistelor
CONTRACTUALÍST, -Ă, contractualiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al contractualismului. ◊ Teoria contractualistă = contractualism. [Pr.: -tu-a-] – De la contractualism cu schimbarea sufixului.
contractualistelor
CONTRACTUALÍST, -Ă, contractualiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al contractualismului. ◊ Teoria contractualistă = contractualism. [Pr.: -tu-a-] – De la contractualism cu schimbarea sufixului.
contractualistul
CONTRACTUALÍST, -Ă, contractualiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al contractualismului. ◊ Teoria contractualistă = contractualism. [Pr.: -tu-a-] – De la contractualism cu schimbarea sufixului.
contractualistul
CONTRACTUALÍST, -Ă, contractualiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al contractualismului. ◊ Teoria contractualistă = contractualism. [Pr.: -tu-a-] – De la contractualism cu schimbarea sufixului.
contractualistului
CONTRACTUALÍST, -Ă, contractualiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al contractualismului. ◊ Teoria contractualistă = contractualism. [Pr.: -tu-a-] – De la contractualism cu schimbarea sufixului.
contractualistului
CONTRACTUALÍST, -Ă, contractualiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al contractualismului. ◊ Teoria contractualistă = contractualism. [Pr.: -tu-a-] – De la contractualism cu schimbarea sufixului.
contractualiști
CONTRACTUALÍST, -Ă, contractualiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al contractualismului. ◊ Teoria contractualistă = contractualism. [Pr.: -tu-a-] – De la contractualism cu schimbarea sufixului.
contractualiști
CONTRACTUALÍST, -Ă, contractualiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al contractualismului. ◊ Teoria contractualistă = contractualism. [Pr.: -tu-a-] – De la contractualism cu schimbarea sufixului.
contractualiștii
CONTRACTUALÍST, -Ă, contractualiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al contractualismului. ◊ Teoria contractualistă = contractualism. [Pr.: -tu-a-] – De la contractualism cu schimbarea sufixului.
contractualiștii
CONTRACTUALÍST, -Ă, contractualiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al contractualismului. ◊ Teoria contractualistă = contractualism. [Pr.: -tu-a-] – De la contractualism cu schimbarea sufixului.
contractualiștilor
CONTRACTUALÍST, -Ă, contractualiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al contractualismului. ◊ Teoria contractualistă = contractualism. [Pr.: -tu-a-] – De la contractualism cu schimbarea sufixului.
contractualiștilor
CONTRACTUALÍST, -Ă, contractualiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al contractualismului. ◊ Teoria contractualistă = contractualism. [Pr.: -tu-a-] – De la contractualism cu schimbarea sufixului.
contractualul
CONTRACTUÁL, -Ă, contractuali, -e, adj. Privitor la un contract; prevăzut în contract; condiționat printr-un contract. [Pr.: -tu-al] – Din fr. contractuel. DOOM
contractuál (-tu-al) adj. m., pl. contractuáli; f. contractuálă, pl. contractuále
contractualului
CONTRACTUÁL, -Ă, contractuali, -e, adj. Privitor la un contract; prevăzut în contract; condiționat printr-un contract. [Pr.: -tu-al] – Din fr. contractuel. DOOM
contractuál (-tu-al) adj. m., pl. contractuáli; f. contractuálă, pl. contractuále
contractul
CONTRÁCT, contracte, s. n. Acord încheiat între două sau mai multe persoane (fizice sau juridice), din care decurg anumite drepturi și obligații; act, înscris ce consemnează acest acord; convenție. ◊ Contract de muncă = contract încheiat de un salariat cu o întreprindere sau cu o instituție, prin care cel dintâi se obligă să presteze în favoarea celei din urmă o anumită muncă în schimbul unui salariu. ◊ (Fil.) Contract social = teorie care explică originea și natura statului pe baza unei convenții încheiate expres sau tacit între indivizii înșiși, între indivizi și suveran, între individ și comunitate. – Din fr. contrat, lat. contractus. DOOM
*contráct-típ s. n., art. contráctul-tip (dar: contractul acesta tip); pl. contrácte-típ
contractului
CONTRÁCT, contracte, s. n. Acord încheiat între două sau mai multe persoane (fizice sau juridice), din care decurg anumite drepturi și obligații; act, înscris ce consemnează acest acord; convenție. ◊ Contract de muncă = contract încheiat de un salariat cu o întreprindere sau cu o instituție, prin care cel dintâi se obligă să presteze în favoarea celei din urmă o anumită muncă în schimbul unui salariu. ◊ (Fil.) Contract social = teorie care explică originea și natura statului pe baza unei convenții încheiate expres sau tacit între indivizii înșiși, între indivizi și suveran, între individ și comunitate. – Din fr. contrat, lat. contractus. DOOM
*contráct-típ s. n., art. contráctul-tip (dar: contractul acesta tip); pl. contrácte-típ
contractura
CONTRACTÚRĂ, contracturi, s. f. Contracție musculară involuntară și persistentă; rigiditate musculară. – Din fr. contracture. DOOM
contractúră s. f., g.-d. art. contractúrii; pl. contractúri
contracturi
CONTRÁCT, contracte, s. n. Acord încheiat între două sau mai multe persoane (fizice sau juridice), din care decurg anumite drepturi și obligații; act, înscris ce consemnează acest acord; convenție. ◊ Contract de muncă = contract încheiat de un salariat cu o întreprindere sau cu o instituție, prin care cel dintâi se obligă să presteze în favoarea celei din urmă o anumită muncă în schimbul unui salariu. ◊ (Fil.) Contract social = teorie care explică originea și natura statului pe baza unei convenții încheiate expres sau tacit între indivizii înșiși, între indivizi și suveran, între individ și comunitate. – Din fr. contrat, lat. contractus. DOOM
*contráct-típ s. n., art. contráctul-tip (dar: contractul acesta tip); pl. contrácte-típ
contracturi
CONTRACTÚRĂ, contracturi, s. f. Contracție musculară involuntară și persistentă; rigiditate musculară. – Din fr. contracture. DOOM
contractúră s. f., g.-d. art. contractúrii; pl. contractúri
contracturii
CONTRACTÚRĂ, contracturi, s. f. Contracție musculară involuntară și persistentă; rigiditate musculară. – Din fr. contracture. DOOM
contractúră s. f., g.-d. art. contractúrii; pl. contractúri
contracturile
CONTRÁCT, contracte, s. n. Acord încheiat între două sau mai multe persoane (fizice sau juridice), din care decurg anumite drepturi și obligații; act, înscris ce consemnează acest acord; convenție. ◊ Contract de muncă = contract încheiat de un salariat cu o întreprindere sau cu o instituție, prin care cel dintâi se obligă să presteze în favoarea celei din urmă o anumită muncă în schimbul unui salariu. ◊ (Fil.) Contract social = teorie care explică originea și natura statului pe baza unei convenții încheiate expres sau tacit între indivizii înșiși, între indivizi și suveran, între individ și comunitate. – Din fr. contrat, lat. contractus. DOOM
*contráct-típ s. n., art. contráctul-tip (dar: contractul acesta tip); pl. contrácte-típ
contracturile
CONTRACTÚRĂ, contracturi, s. f. Contracție musculară involuntară și persistentă; rigiditate musculară. – Din fr. contracture. DOOM
contractúră s. f., g.-d. art. contractúrii; pl. contractúri
contracturilor
CONTRÁCT, contracte, s. n. Acord încheiat între două sau mai multe persoane (fizice sau juridice), din care decurg anumite drepturi și obligații; act, înscris ce consemnează acest acord; convenție. ◊ Contract de muncă = contract încheiat de un salariat cu o întreprindere sau cu o instituție, prin care cel dintâi se obligă să presteze în favoarea celei din urmă o anumită muncă în schimbul unui salariu. ◊ (Fil.) Contract social = teorie care explică originea și natura statului pe baza unei convenții încheiate expres sau tacit între indivizii înșiși, între indivizi și suveran, între individ și comunitate. – Din fr. contrat, lat. contractus. DOOM
*contráct-típ s. n., art. contráctul-tip (dar: contractul acesta tip); pl. contrácte-típ
contracturilor
CONTRACTÚRĂ, contracturi, s. f. Contracție musculară involuntară și persistentă; rigiditate musculară. – Din fr. contracture. DOOM
contractúră s. f., g.-d. art. contractúrii; pl. contractúri
contractând
CONTRACTÁ, contractez, vb. I. I. Tranz. 1. A încheia un contract. 2. A lua asupra sa o obligație, a se îndatora la... ◊ Expr. A contracta o datorie = a face o datorie, a se împrumuta. 3. A se molipsi de..., a se îmbolnăvi de..., a lua o boală... II. 1. Tranz. și refl. A (se) strânge, a (se) zgârci2. 2. Refl. (Despre corpuri) A-și micșora dimensiunile în urma unui proces fizic sau tehnologic. – Din fr. contracter, lat. contractare.
contractînd
CONTRACTÁ, contractez, vb. I. I. Tranz. 1. A încheia un contract. 2. A lua asupra sa o obligație, a se îndatora la... ◊ Expr. A contracta o datorie = a face o datorie, a se împrumuta. 3. A se molipsi de..., a se îmbolnăvi de..., a lua o boală... II. 1. Tranz. și refl. A (se) strânge, a (se) zgârci2. 2. Refl. (Despre corpuri) A-și micșora dimensiunile în urma unui proces fizic sau tehnologic. – Din fr. contracter, lat. contractare.
contractări
CONTRACTÁRE, contractări, s. f. Acțiunea de a (se) contracta și rezultatul ei. – V. contracta. DOOM
contractáre s. f., g.-d. art. contractắrii; pl. contractắri
contractării
CONTRACTÁRE, contractări, s. f. Acțiunea de a (se) contracta și rezultatul ei. – V. contracta. DOOM
contractáre s. f., g.-d. art. contractắrii; pl. contractắri
contractările
CONTRACTÁRE, contractări, s. f. Acțiunea de a (se) contracta și rezultatul ei. – V. contracta. DOOM
contractáre s. f., g.-d. art. contractắrii; pl. contractắri
contractărilor
CONTRACTÁRE, contractări, s. f. Acțiunea de a (se) contracta și rezultatul ei. – V. contracta. DOOM
contractáre s. f., g.-d. art. contractắrii; pl. contractắri
contracurba
CONTRACÚRBĂ, contracurbe, s. f. Curbă a unei șosele sau a unei linii de cale ferată, care urmează imediat după o altă curbă situată în același plan, dar cu concavitatea în sens contrar. – Din fr. contre-courbe. DOOM
contracúrbă s. f., g.-d. art. contracúrbei; pl. contracúrbe
contracurbe
CONTRACÚRBĂ, contracurbe, s. f. Curbă a unei șosele sau a unei linii de cale ferată, care urmează imediat după o altă curbă situată în același plan, dar cu concavitatea în sens contrar. – Din fr. contre-courbe. DOOM
contracúrbă s. f., g.-d. art. contracúrbei; pl. contracúrbe
contracurbei
CONTRACÚRBĂ, contracurbe, s. f. Curbă a unei șosele sau a unei linii de cale ferată, care urmează imediat după o altă curbă situată în același plan, dar cu concavitatea în sens contrar. – Din fr. contre-courbe. DOOM
contracúrbă s. f., g.-d. art. contracúrbei; pl. contracúrbe
contracurbele
CONTRACÚRBĂ, contracurbe, s. f. Curbă a unei șosele sau a unei linii de cale ferată, care urmează imediat după o altă curbă situată în același plan, dar cu concavitatea în sens contrar. – Din fr. contre-courbe. DOOM
contracúrbă s. f., g.-d. art. contracúrbei; pl. contracúrbe
contracurbelor
CONTRACÚRBĂ, contracurbe, s. f. Curbă a unei șosele sau a unei linii de cale ferată, care urmează imediat după o altă curbă situată în același plan, dar cu concavitatea în sens contrar. – Din fr. contre-courbe. DOOM
contracúrbă s. f., g.-d. art. contracúrbei; pl. contracúrbe
contracurent
CONTRACURÉNT, contracurenți, s. m. 1. Curgere în sensuri opuse a două fluide în contact, pentru a se înlesni o interacțiune de natură fizică sau chimică între ele. 2. Curent marin format prin înlocuirea maselor de ape deplasate de vânturile regulate cu ape din adâncime. – Din fr. contre-courant. DOOM
contracurént s. m., pl. contracurénți
contracurentul
CONTRACURÉNT, contracurenți, s. m. 1. Curgere în sensuri opuse a două fluide în contact, pentru a se înlesni o interacțiune de natură fizică sau chimică între ele. 2. Curent marin format prin înlocuirea maselor de ape deplasate de vânturile regulate cu ape din adâncime. – Din fr. contre-courant. DOOM
contracurént s. m., pl. contracurénți
contracurentului
CONTRACURÉNT, contracurenți, s. m. 1. Curgere în sensuri opuse a două fluide în contact, pentru a se înlesni o interacțiune de natură fizică sau chimică între ele. 2. Curent marin format prin înlocuirea maselor de ape deplasate de vânturile regulate cu ape din adâncime. – Din fr. contre-courant. DOOM
contracurént s. m., pl. contracurénți
contracurenți
CONTRACURÉNT, contracurenți, s. m. 1. Curgere în sensuri opuse a două fluide în contact, pentru a se înlesni o interacțiune de natură fizică sau chimică între ele. 2. Curent marin format prin înlocuirea maselor de ape deplasate de vânturile regulate cu ape din adâncime. – Din fr. contre-courant. DOOM
contracurént s. m., pl. contracurénți
contracurenții
CONTRACURÉNT, contracurenți, s. m. 1. Curgere în sensuri opuse a două fluide în contact, pentru a se înlesni o interacțiune de natură fizică sau chimică între ele. 2. Curent marin format prin înlocuirea maselor de ape deplasate de vânturile regulate cu ape din adâncime. – Din fr. contre-courant. DOOM
contracurént s. m., pl. contracurénți
contracurenților
CONTRACURÉNT, contracurenți, s. m. 1. Curgere în sensuri opuse a două fluide în contact, pentru a se înlesni o interacțiune de natură fizică sau chimică între ele. 2. Curent marin format prin înlocuirea maselor de ape deplasate de vânturile regulate cu ape din adâncime. – Din fr. contre-courant. DOOM
contracurént s. m., pl. contracurénți
contracâmp
CONTRACẤMP, contracâmpuri, s. n. (Cin.) Filmare efectuată dintr-un unghi opus celui precedent și simetric cu acesta. – După fr. contre-champ.
contracâmpul
CONTRACẤMP, contracâmpuri, s. n. (Cin.) Filmare efectuată dintr-un unghi opus celui precedent și simetric cu acesta. – După fr. contre-champ.
contracâmpului
CONTRACẤMP, contracâmpuri, s. n. (Cin.) Filmare efectuată dintr-un unghi opus celui precedent și simetric cu acesta. – După fr. contre-champ.
contracâmpuri
CONTRACẤMP, contracâmpuri, s. n. (Cin.) Filmare efectuată dintr-un unghi opus celui precedent și simetric cu acesta. – După fr. contre-champ.
contracâmpurile
CONTRACẤMP, contracâmpuri, s. n. (Cin.) Filmare efectuată dintr-un unghi opus celui precedent și simetric cu acesta. – După fr. contre-champ.
contracâmpurilor
CONTRACẤMP, contracâmpuri, s. n. (Cin.) Filmare efectuată dintr-un unghi opus celui precedent și simetric cu acesta. – După fr. contre-champ.
contracîmp
CONTRACẤMP, contracâmpuri, s. n. (Cin.) Filmare efectuată dintr-un unghi opus celui precedent și simetric cu acesta. – După fr. contre-champ.
contracîmpul
CONTRACẤMP, contracâmpuri, s. n. (Cin.) Filmare efectuată dintr-un unghi opus celui precedent și simetric cu acesta. – După fr. contre-champ.
contracîmpului
CONTRACẤMP, contracâmpuri, s. n. (Cin.) Filmare efectuată dintr-un unghi opus celui precedent și simetric cu acesta. – După fr. contre-champ.
contracîmpuri
CONTRACẤMP, contracâmpuri, s. n. (Cin.) Filmare efectuată dintr-un unghi opus celui precedent și simetric cu acesta. – După fr. contre-champ.
contracîmpurile
CONTRACẤMP, contracâmpuri, s. n. (Cin.) Filmare efectuată dintr-un unghi opus celui precedent și simetric cu acesta. – După fr. contre-champ.
contracîmpurilor
CONTRACẤMP, contracâmpuri, s. n. (Cin.) Filmare efectuată dintr-un unghi opus celui precedent și simetric cu acesta. – După fr. contre-champ.
contracția
CONTRÁCȚIE, contracții, s. f. 1. Încordare, zgârcire a mușchilor în urma excitării lor; contractare. 2. Micșorare a volumului unui corp în urma unui proces fizic sau tehnologic (uscare, răcire, ardere, solidificare). – Din fr. contraction, lat. contractio. DOOM
contrácție (-ți-e) s. f., art. contrácția (-ți-a), g.-d. art. contrácției; pl. contrácții, art. contrácțiile (-ți-i-)
contracție
CONTRÁCȚIE, contracții, s. f. 1. Încordare, zgârcire a mușchilor în urma excitării lor; contractare. 2. Micșorare a volumului unui corp în urma unui proces fizic sau tehnologic (uscare, răcire, ardere, solidificare). – Din fr. contraction, lat. contractio. DOOM
contrácție (-ți-e) s. f., art. contrácția (-ți-a), g.-d. art. contrácției; pl. contrácții, art. contrácțiile (-ți-i-)
contracției
CONTRÁCȚIE, contracții, s. f. 1. Încordare, zgârcire a mușchilor în urma excitării lor; contractare. 2. Micșorare a volumului unui corp în urma unui proces fizic sau tehnologic (uscare, răcire, ardere, solidificare). – Din fr. contraction, lat. contractio. DOOM
contrácție (-ți-e) s. f., art. contrácția (-ți-a), g.-d. art. contrácției; pl. contrácții, art. contrácțiile (-ți-i-)
contracții
CONTRÁCȚIE, contracții, s. f. 1. Încordare, zgârcire a mușchilor în urma excitării lor; contractare. 2. Micșorare a volumului unui corp în urma unui proces fizic sau tehnologic (uscare, răcire, ardere, solidificare). – Din fr. contraction, lat. contractio. DOOM
contrácție (-ți-e) s. f., art. contrácția (-ți-a), g.-d. art. contrácției; pl. contrácții, art. contrácțiile (-ți-i-)
contracțiile
CONTRÁCȚIE, contracții, s. f. 1. Încordare, zgârcire a mușchilor în urma excitării lor; contractare. 2. Micșorare a volumului unui corp în urma unui proces fizic sau tehnologic (uscare, răcire, ardere, solidificare). – Din fr. contraction, lat. contractio. DOOM
contrácție (-ți-e) s. f., art. contrácția (-ți-a), g.-d. art. contrácției; pl. contrácții, art. contrácțiile (-ți-i-)
contracțiilor
CONTRÁCȚIE, contracții, s. f. 1. Încordare, zgârcire a mușchilor în urma excitării lor; contractare. 2. Micșorare a volumului unui corp în urma unui proces fizic sau tehnologic (uscare, răcire, ardere, solidificare). – Din fr. contraction, lat. contractio. DOOM
contrácție (-ți-e) s. f., art. contrácția (-ți-a), g.-d. art. contrácției; pl. contrácții, art. contrácțiile (-ți-i-)
contracțiune
CONTRACȚIÚNE s. f. v. contracție.
contradans
CONTRADÁNS, contradansuri, s. n. Vechi dans cu ritm binar și mișcare vioaie, asemănător cu cadrilul; melodie după care se execută acest dans. [Var.: (înv.) contradánț s. n.] – Din fr. contredanse. DOOM
contradáns s. n., pl. contradánsuri
contradansul
CONTRADÁNS, contradansuri, s. n. Vechi dans cu ritm binar și mișcare vioaie, asemănător cu cadrilul; melodie după care se execută acest dans. [Var.: (înv.) contradánț s. n.] – Din fr. contredanse. DOOM
contradáns s. n., pl. contradánsuri
contradansului
CONTRADÁNS, contradansuri, s. n. Vechi dans cu ritm binar și mișcare vioaie, asemănător cu cadrilul; melodie după care se execută acest dans. [Var.: (înv.) contradánț s. n.] – Din fr. contredanse. DOOM
contradáns s. n., pl. contradánsuri
contradansuri
CONTRADÁNS, contradansuri, s. n. Vechi dans cu ritm binar și mișcare vioaie, asemănător cu cadrilul; melodie după care se execută acest dans. [Var.: (înv.) contradánț s. n.] – Din fr. contredanse. DOOM
contradáns s. n., pl. contradánsuri
contradansurile
CONTRADÁNS, contradansuri, s. n. Vechi dans cu ritm binar și mișcare vioaie, asemănător cu cadrilul; melodie după care se execută acest dans. [Var.: (înv.) contradánț s. n.] – Din fr. contredanse. DOOM
contradáns s. n., pl. contradánsuri
contradansurilor
CONTRADÁNS, contradansuri, s. n. Vechi dans cu ritm binar și mișcare vioaie, asemănător cu cadrilul; melodie după care se execută acest dans. [Var.: (înv.) contradánț s. n.] – Din fr. contredanse. DOOM
contradáns s. n., pl. contradánsuri
contradanț
CONTRADÁNS, contradansuri, s. n. Vechi dans cu ritm binar și mișcare vioaie, asemănător cu cadrilul; melodie după care se execută acest dans. [Var.: (înv.) contradánț s. n.] – Din fr. contredanse. DOOM
contradáns s. n., pl. contradánsuri
contrademonstrație
CONTRADEMONSTRÁȚIE s.f. Demonstrație care se opune alteia. [Cf. it. contradimostrazione].
contradictoria
CONTRADICTÓRIU, -IE, contradictorii, adj. (Despre fenomene, idei, tendințe) Care se contrazic între ele, care se exclud reciproc, care sunt incompatibile unul cu altul. ◊ Loc. adj. și adv. În contradictoriu = (care este) în opoziție de idei cu ceva sau cu cineva. – Din fr. contradictoire. DOOM
contradictóriu [riu pron. rĭu] adj. m., f. contradictórie (-ri-e); pl. m. și f. contradictórii
contradictorialitate
CONTRADICTORIALITÁTE s. f. Principiu fundamental al dreptului procesual, în temeiul căruia fiecare parte dintr-un proces este îndreptățită să i se comunice toate actele părții adverse și să discute în contradictoriu problemele care interesează soluționarea pricinii. [Pr.: -ri-a-] – Contradictoriu + suf. -alitate. DOOM
contradictorialitáte (-ri-a-) s. f., g.-d. art. contradictorialitắții
contradictorialitatea
CONTRADICTORIALITÁTE s. f. Principiu fundamental al dreptului procesual, în temeiul căruia fiecare parte dintr-un proces este îndreptățită să i se comunice toate actele părții adverse și să discute în contradictoriu problemele care interesează soluționarea pricinii. [Pr.: -ri-a-] – Contradictoriu + suf. -alitate. DOOM
contradictorialitáte (-ri-a-) s. f., g.-d. art. contradictorialitắții
contradictorialități
CONTRADICTORIALITÁTE s. f. Principiu fundamental al dreptului procesual, în temeiul căruia fiecare parte dintr-un proces este îndreptățită să i se comunice toate actele părții adverse și să discute în contradictoriu problemele care interesează soluționarea pricinii. [Pr.: -ri-a-] – Contradictoriu + suf. -alitate. DOOM
contradictorialitáte (-ri-a-) s. f., g.-d. art. contradictorialitắții
contradictorialității
CONTRADICTORIALITÁTE s. f. Principiu fundamental al dreptului procesual, în temeiul căruia fiecare parte dintr-un proces este îndreptățită să i se comunice toate actele părții adverse și să discute în contradictoriu problemele care interesează soluționarea pricinii. [Pr.: -ri-a-] – Contradictoriu + suf. -alitate. DOOM
contradictorialitáte (-ri-a-) s. f., g.-d. art. contradictorialitắții
contradictorie
CONTRADICTÓRIU, -IE, contradictorii, adj. (Despre fenomene, idei, tendințe) Care se contrazic între ele, care se exclud reciproc, care sunt incompatibile unul cu altul. ◊ Loc. adj. și adv. În contradictoriu = (care este) în opoziție de idei cu ceva sau cu cineva. – Din fr. contradictoire. DOOM
contradictóriu [riu pron. rĭu] adj. m., f. contradictórie (-ri-e); pl. m. și f. contradictórii
contradictoriei
CONTRADICTÓRIU, -IE, contradictorii, adj. (Despre fenomene, idei, tendințe) Care se contrazic între ele, care se exclud reciproc, care sunt incompatibile unul cu altul. ◊ Loc. adj. și adv. În contradictoriu = (care este) în opoziție de idei cu ceva sau cu cineva. – Din fr. contradictoire. DOOM
contradictóriu [riu pron. rĭu] adj. m., f. contradictórie (-ri-e); pl. m. și f. contradictórii
contradictorii
CONTRADICTÓRIU, -IE, contradictorii, adj. (Despre fenomene, idei, tendințe) Care se contrazic între ele, care se exclud reciproc, care sunt incompatibile unul cu altul. ◊ Loc. adj. și adv. În contradictoriu = (care este) în opoziție de idei cu ceva sau cu cineva. – Din fr. contradictoire. DOOM
contradictóriu [riu pron. rĭu] adj. m., f. contradictórie (-ri-e); pl. m. și f. contradictórii
contradictoriii
CONTRADICTÓRIU, -IE, contradictorii, adj. (Despre fenomene, idei, tendințe) Care se contrazic între ele, care se exclud reciproc, care sunt incompatibile unul cu altul. ◊ Loc. adj. și adv. În contradictoriu = (care este) în opoziție de idei cu ceva sau cu cineva. – Din fr. contradictoire. DOOM
contradictóriu [riu pron. rĭu] adj. m., f. contradictórie (-ri-e); pl. m. și f. contradictórii
contradictoriile
CONTRADICTÓRIU, -IE, contradictorii, adj. (Despre fenomene, idei, tendințe) Care se contrazic între ele, care se exclud reciproc, care sunt incompatibile unul cu altul. ◊ Loc. adj. și adv. În contradictoriu = (care este) în opoziție de idei cu ceva sau cu cineva. – Din fr. contradictoire. DOOM
contradictóriu [riu pron. rĭu] adj. m., f. contradictórie (-ri-e); pl. m. și f. contradictórii
contradictoriilor
CONTRADICTÓRIU, -IE, contradictorii, adj. (Despre fenomene, idei, tendințe) Care se contrazic între ele, care se exclud reciproc, care sunt incompatibile unul cu altul. ◊ Loc. adj. și adv. În contradictoriu = (care este) în opoziție de idei cu ceva sau cu cineva. – Din fr. contradictoire. DOOM
contradictóriu [riu pron. rĭu] adj. m., f. contradictórie (-ri-e); pl. m. și f. contradictórii
contradictoriu
CONTRADICTÓRIU, -IE, contradictorii, adj. (Despre fenomene, idei, tendințe) Care se contrazic între ele, care se exclud reciproc, care sunt incompatibile unul cu altul. ◊ Loc. adj. și adv. În contradictoriu = (care este) în opoziție de idei cu ceva sau cu cineva. – Din fr. contradictoire. DOOM
contradictóriu [riu pron. rĭu] adj. m., f. contradictórie (-ri-e); pl. m. și f. contradictórii
contradictoriul
CONTRADICTÓRIU, -IE, contradictorii, adj. (Despre fenomene, idei, tendințe) Care se contrazic între ele, care se exclud reciproc, care sunt incompatibile unul cu altul. ◊ Loc. adj. și adv. În contradictoriu = (care este) în opoziție de idei cu ceva sau cu cineva. – Din fr. contradictoire. DOOM
contradictóriu [riu pron. rĭu] adj. m., f. contradictórie (-ri-e); pl. m. și f. contradictórii
contradictoriului
CONTRADICTÓRIU, -IE, contradictorii, adj. (Despre fenomene, idei, tendințe) Care se contrazic între ele, care se exclud reciproc, care sunt incompatibile unul cu altul. ◊ Loc. adj. și adv. În contradictoriu = (care este) în opoziție de idei cu ceva sau cu cineva. – Din fr. contradictoire. DOOM
contradictóriu [riu pron. rĭu] adj. m., f. contradictórie (-ri-e); pl. m. și f. contradictórii
contradicția
CONTRADÍCȚIE, contradicții, s. f. 1. Situație a două lucruri care se opun. 2. (Log.) Conjuncția unei propoziții și a negației sale. 3. Nepotrivire între idei, fapte etc. ◊ Spirit de contradicție = tendință de a contrazice mereu pe ceilalți. ◊ Loc. adv. În contradicție cu... = în opoziție sau în dezacord cu... – Din fr. contradiction, lat. contradictio. DOOM
contradícție (-ți-e) s. f., art. contradícția (-ți-a), g.-d. art. contradícției; pl. contradícții, art. contradícțiile (-ți-i-)
contradicție
CONTRADÍCȚIE, contradicții, s. f. 1. Situație a două lucruri care se opun. 2. (Log.) Conjuncția unei propoziții și a negației sale. 3. Nepotrivire între idei, fapte etc. ◊ Spirit de contradicție = tendință de a contrazice mereu pe ceilalți. ◊ Loc. adv. În contradicție cu... = în opoziție sau în dezacord cu... – Din fr. contradiction, lat. contradictio. DOOM
contradícție (-ți-e) s. f., art. contradícția (-ți-a), g.-d. art. contradícției; pl. contradícții, art. contradícțiile (-ți-i-)
contradicției
CONTRADÍCȚIE, contradicții, s. f. 1. Situație a două lucruri care se opun. 2. (Log.) Conjuncția unei propoziții și a negației sale. 3. Nepotrivire între idei, fapte etc. ◊ Spirit de contradicție = tendință de a contrazice mereu pe ceilalți. ◊ Loc. adv. În contradicție cu... = în opoziție sau în dezacord cu... – Din fr. contradiction, lat. contradictio. DOOM
contradícție (-ți-e) s. f., art. contradícția (-ți-a), g.-d. art. contradícției; pl. contradícții, art. contradícțiile (-ți-i-)
contradicții
CONTRADÍCȚIE, contradicții, s. f. 1. Situație a două lucruri care se opun. 2. (Log.) Conjuncția unei propoziții și a negației sale. 3. Nepotrivire între idei, fapte etc. ◊ Spirit de contradicție = tendință de a contrazice mereu pe ceilalți. ◊ Loc. adv. În contradicție cu... = în opoziție sau în dezacord cu... – Din fr. contradiction, lat. contradictio. DOOM
contradícție (-ți-e) s. f., art. contradícția (-ți-a), g.-d. art. contradícției; pl. contradícții, art. contradícțiile (-ți-i-)
contradicțiile
CONTRADÍCȚIE, contradicții, s. f. 1. Situație a două lucruri care se opun. 2. (Log.) Conjuncția unei propoziții și a negației sale. 3. Nepotrivire între idei, fapte etc. ◊ Spirit de contradicție = tendință de a contrazice mereu pe ceilalți. ◊ Loc. adv. În contradicție cu... = în opoziție sau în dezacord cu... – Din fr. contradiction, lat. contradictio. DOOM
contradícție (-ți-e) s. f., art. contradícția (-ți-a), g.-d. art. contradícției; pl. contradícții, art. contradícțiile (-ți-i-)
contradicțiilor
CONTRADÍCȚIE, contradicții, s. f. 1. Situație a două lucruri care se opun. 2. (Log.) Conjuncția unei propoziții și a negației sale. 3. Nepotrivire între idei, fapte etc. ◊ Spirit de contradicție = tendință de a contrazice mereu pe ceilalți. ◊ Loc. adv. În contradicție cu... = în opoziție sau în dezacord cu... – Din fr. contradiction, lat. contradictio. DOOM
contradícție (-ți-e) s. f., art. contradícția (-ți-a), g.-d. art. contradícției; pl. contradícții, art. contradícțiile (-ți-i-)
contradicțional
CONTRADICȚIONÁL, -Ă adj. (Rar) Contradictoriu. [Pron. -ți-o-. / < contradicție + -onal].
contradicționala
CONTRADICȚIONÁL, -Ă adj. (Rar) Contradictoriu. [Pron. -ți-o-. / < contradicție + -onal].
contradicționale
CONTRADICȚIONÁL, -Ă adj. (Rar) Contradictoriu. [Pron. -ți-o-. / < contradicție + -onal].
contradicționalei
CONTRADICȚIONÁL, -Ă adj. (Rar) Contradictoriu. [Pron. -ți-o-. / < contradicție + -onal].
contradicționalele
CONTRADICȚIONÁL, -Ă adj. (Rar) Contradictoriu. [Pron. -ți-o-. / < contradicție + -onal].
contradicționalelor
CONTRADICȚIONÁL, -Ă adj. (Rar) Contradictoriu. [Pron. -ți-o-. / < contradicție + -onal].
contradicționali
CONTRADICȚIONÁL, -Ă adj. (Rar) Contradictoriu. [Pron. -ți-o-. / < contradicție + -onal].
contradicționalii
CONTRADICȚIONÁL, -Ă adj. (Rar) Contradictoriu. [Pron. -ți-o-. / < contradicție + -onal].
contradicționalilor
CONTRADICȚIONÁL, -Ă adj. (Rar) Contradictoriu. [Pron. -ți-o-. / < contradicție + -onal].
contradicționalul
CONTRADICȚIONÁL, -Ă adj. (Rar) Contradictoriu. [Pron. -ți-o-. / < contradicție + -onal].
contradicționalului
CONTRADICȚIONÁL, -Ă adj. (Rar) Contradictoriu. [Pron. -ți-o-. / < contradicție + -onal].
contradicțiune
CONTRADICȚIÚNE s.f. v. contradicție.
contradig
CONTRADÍG, contradiguri, s. n. Dig de consolidare a digului principal. – Din fr. contre-digue.
contradigul
CONTRADÍG, contradiguri, s. n. Dig de consolidare a digului principal. – Din fr. contre-digue.
contradigului
CONTRADÍG, contradiguri, s. n. Dig de consolidare a digului principal. – Din fr. contre-digue.
contradiguri
CONTRADÍG, contradiguri, s. n. Dig de consolidare a digului principal. – Din fr. contre-digue.
contradigurile
CONTRADÍG, contradiguri, s. n. Dig de consolidare a digului principal. – Din fr. contre-digue.
contradigurilor
CONTRADÍG, contradiguri, s. n. Dig de consolidare a digului principal. – Din fr. contre-digue.
contraepolet
CONTRAEPOLÉT, contraepoleți, s. m. (Ieșit din uz) Epolet fără franjuri. [Pr.: -tra-e-] – Din fr. contre-épaulette. DOOM
contraepolét (înv.) s. m., pl. contraepoléți
contraepoletul
CONTRAEPOLÉT, contraepoleți, s. m. (Ieșit din uz) Epolet fără franjuri. [Pr.: -tra-e-] – Din fr. contre-épaulette. DOOM
contraepolét (înv.) s. m., pl. contraepoléți
contraepoletului
CONTRAEPOLÉT, contraepoleți, s. m. (Ieșit din uz) Epolet fără franjuri. [Pr.: -tra-e-] – Din fr. contre-épaulette. DOOM
contraepolét (înv.) s. m., pl. contraepoléți
contraepoleți
CONTRAEPOLÉT, contraepoleți, s. m. (Ieșit din uz) Epolet fără franjuri. [Pr.: -tra-e-] – Din fr. contre-épaulette. DOOM
contraepolét (înv.) s. m., pl. contraepoléți
contraepoleții
CONTRAEPOLÉT, contraepoleți, s. m. (Ieșit din uz) Epolet fără franjuri. [Pr.: -tra-e-] – Din fr. contre-épaulette. DOOM
contraepolét (înv.) s. m., pl. contraepoléți
contraepoleților
CONTRAEPOLÉT, contraepoleți, s. m. (Ieșit din uz) Epolet fără franjuri. [Pr.: -tra-e-] – Din fr. contre-épaulette. DOOM
contraepolét (înv.) s. m., pl. contraepoléți
contraescarpa
CONTRAESCÁRPĂ, contraescarpe, s. f. Baraj antitanc săpat pe contrapanta unui teren înclinat, în scopul măririi înclinării acestuia pentru a provoca răsturnarea tancurilor inamice care ar încerca să treacă. [Pr.: -tra-es-] – Din fr. contrescarpe. DOOM
contraescárpă s. f., g.-d. art. contraescárpei; pl. contraescárpe
contraescarpe
CONTRAESCÁRPĂ, contraescarpe, s. f. Baraj antitanc săpat pe contrapanta unui teren înclinat, în scopul măririi înclinării acestuia pentru a provoca răsturnarea tancurilor inamice care ar încerca să treacă. [Pr.: -tra-es-] – Din fr. contrescarpe. DOOM
contraescárpă s. f., g.-d. art. contraescárpei; pl. contraescárpe
contraescarpei
CONTRAESCÁRPĂ, contraescarpe, s. f. Baraj antitanc săpat pe contrapanta unui teren înclinat, în scopul măririi înclinării acestuia pentru a provoca răsturnarea tancurilor inamice care ar încerca să treacă. [Pr.: -tra-es-] – Din fr. contrescarpe. DOOM
contraescárpă s. f., g.-d. art. contraescárpei; pl. contraescárpe
contraescarpele
CONTRAESCÁRPĂ, contraescarpe, s. f. Baraj antitanc săpat pe contrapanta unui teren înclinat, în scopul măririi înclinării acestuia pentru a provoca răsturnarea tancurilor inamice care ar încerca să treacă. [Pr.: -tra-es-] – Din fr. contrescarpe. DOOM
contraescárpă s. f., g.-d. art. contraescárpei; pl. contraescárpe
contraescarpelor
CONTRAESCÁRPĂ, contraescarpe, s. f. Baraj antitanc săpat pe contrapanta unui teren înclinat, în scopul măririi înclinării acestuia pentru a provoca răsturnarea tancurilor inamice care ar încerca să treacă. [Pr.: -tra-es-] – Din fr. contrescarpe. DOOM
contraescárpă s. f., g.-d. art. contraescárpei; pl. contraescárpe
contraetambou
CONTRAETAMBÓU s.n. (Mar.) Piesă care dublează etamboul spre interiorul navei spre a-l întări. [Cf. fr. contre-étambot].
contraetravă
CONTRAETRÁVĂ s.f. (Mar.) Piesă de lemn care se aplică pe fața interioară a etravei la navele de lemn pentru consolidare. [Cf. fr. contre-étrave].
contraexpertiza
CONTRAEXPERTÍZĂ, contraexpertize, s. f. Expertiză cerută de partea nemulțumită și destinată să verifice o expertiză efectuată anterior. [Pr.: -tra-ex-] – Din fr. contre-expertise. DOOM
contraexpertíză s. f., g.-d. art. contraexpertízei; pl. contraexpertíze
contraexpertize
CONTRAEXPERTÍZĂ, contraexpertize, s. f. Expertiză cerută de partea nemulțumită și destinată să verifice o expertiză efectuată anterior. [Pr.: -tra-ex-] – Din fr. contre-expertise. DOOM
contraexpertíză s. f., g.-d. art. contraexpertízei; pl. contraexpertíze
contraexpertizei
CONTRAEXPERTÍZĂ, contraexpertize, s. f. Expertiză cerută de partea nemulțumită și destinată să verifice o expertiză efectuată anterior. [Pr.: -tra-ex-] – Din fr. contre-expertise. DOOM
contraexpertíză s. f., g.-d. art. contraexpertízei; pl. contraexpertíze
contraexpertizele
CONTRAEXPERTÍZĂ, contraexpertize, s. f. Expertiză cerută de partea nemulțumită și destinată să verifice o expertiză efectuată anterior. [Pr.: -tra-ex-] – Din fr. contre-expertise. DOOM
contraexpertíză s. f., g.-d. art. contraexpertízei; pl. contraexpertíze
contraexpertizelor
CONTRAEXPERTÍZĂ, contraexpertize, s. f. Expertiză cerută de partea nemulțumită și destinată să verifice o expertiză efectuată anterior. [Pr.: -tra-ex-] – Din fr. contre-expertise. DOOM
contraexpertíză s. f., g.-d. art. contraexpertízei; pl. contraexpertíze
contraextensia
CONTRAEXTÉNSIE, contraextensii, s. f. (Med.) Aplicare a unei forțe egale, dar opuse forței extensiei asupra membrelor sau a unor părți ale corpului. [Pr.: -tra-ex-] – Din fr. contre-extension.
contraextensie
CONTRAEXTÉNSIE, contraextensii, s. f. (Med.) Aplicare a unei forțe egale, dar opuse forței extensiei asupra membrelor sau a unor părți ale corpului. [Pr.: -tra-ex-] – Din fr. contre-extension.
contraextensiei
CONTRAEXTÉNSIE, contraextensii, s. f. (Med.) Aplicare a unei forțe egale, dar opuse forței extensiei asupra membrelor sau a unor părți ale corpului. [Pr.: -tra-ex-] – Din fr. contre-extension.
contraextensii
CONTRAEXTÉNSIE, contraextensii, s. f. (Med.) Aplicare a unei forțe egale, dar opuse forței extensiei asupra membrelor sau a unor părți ale corpului. [Pr.: -tra-ex-] – Din fr. contre-extension.
contraextensiile
CONTRAEXTÉNSIE, contraextensii, s. f. (Med.) Aplicare a unei forțe egale, dar opuse forței extensiei asupra membrelor sau a unor părți ale corpului. [Pr.: -tra-ex-] – Din fr. contre-extension.
contraextensiilor
CONTRAEXTÉNSIE, contraextensii, s. f. (Med.) Aplicare a unei forțe egale, dar opuse forței extensiei asupra membrelor sau a unor părți ale corpului. [Pr.: -tra-ex-] – Din fr. contre-extension.
contraextensiune
CONTRAEXTENSIÚNE s.f. v. contraextensie.
contrafac
CONTRAFÁCE, contrafác, vb. III. Tranz. A reproduce un document, un obiect, un preparat original în scop fraudulos, dându-l drept autentic; a falsifica. – Contra1- + face (după fr. contrefaire). DOOM
contrafáce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contrafác, 1 pl. contrafácem, 2 pl. contrafáceți; imper. contrafă, neg. nu contrafáce; part. contrafăcút
contraface
CONTRAFÁCE, contrafác, vb. III. Tranz. A reproduce un document, un obiect, un preparat original în scop fraudulos, dându-l drept autentic; a falsifica. – Contra1- + face (după fr. contrefaire). DOOM
contrafáce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contrafác, 1 pl. contrafácem, 2 pl. contrafáceți; imper. contrafă, neg. nu contrafáce; part. contrafăcút
contrafacem
CONTRAFÁCE, contrafác, vb. III. Tranz. A reproduce un document, un obiect, un preparat original în scop fraudulos, dându-l drept autentic; a falsifica. – Contra1- + face (după fr. contrefaire). DOOM
contrafáce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contrafác, 1 pl. contrafácem, 2 pl. contrafáceți; imper. contrafă, neg. nu contrafáce; part. contrafăcút
contrafacere
CONTRAFÁCE, contrafác, vb. III. Tranz. A reproduce un document, un obiect, un preparat original în scop fraudulos, dându-l drept autentic; a falsifica. – Contra1- + face (după fr. contrefaire). DOOM
contrafáce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contrafác, 1 pl. contrafácem, 2 pl. contrafáceți; imper. contrafă, neg. nu contrafáce; part. contrafăcút
contrafacere
CONTRAFÁCERE, contrafaceri, s. f. Acțiunea de a contraface și rezultatul ei; reproducere frauduloasă, falsificare. – V. contraface. DOOM
contrafácere s. f., g-.d. art. contrafácerii; pl. contrafáceri
contrafacerea
CONTRAFÁCERE, contrafaceri, s. f. Acțiunea de a contraface și rezultatul ei; reproducere frauduloasă, falsificare. – V. contraface. DOOM
contrafácere s. f., g-.d. art. contrafácerii; pl. contrafáceri
contrafaceri
CONTRAFÁCERE, contrafaceri, s. f. Acțiunea de a contraface și rezultatul ei; reproducere frauduloasă, falsificare. – V. contraface. DOOM
contrafácere s. f., g-.d. art. contrafácerii; pl. contrafáceri
contrafacerii
CONTRAFÁCERE, contrafaceri, s. f. Acțiunea de a contraface și rezultatul ei; reproducere frauduloasă, falsificare. – V. contraface. DOOM
contrafácere s. f., g-.d. art. contrafácerii; pl. contrafáceri
contrafacerile
CONTRAFÁCERE, contrafaceri, s. f. Acțiunea de a contraface și rezultatul ei; reproducere frauduloasă, falsificare. – V. contraface. DOOM
contrafácere s. f., g-.d. art. contrafácerii; pl. contrafáceri
contrafacerilor
CONTRAFÁCERE, contrafaceri, s. f. Acțiunea de a contraface și rezultatul ei; reproducere frauduloasă, falsificare. – V. contraface. DOOM
contrafácere s. f., g-.d. art. contrafácerii; pl. contrafáceri
contrafaceți
CONTRAFÁCE, contrafác, vb. III. Tranz. A reproduce un document, un obiect, un preparat original în scop fraudulos, dându-l drept autentic; a falsifica. – Contra1- + face (după fr. contrefaire). DOOM
contrafáce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contrafác, 1 pl. contrafácem, 2 pl. contrafáceți; imper. contrafă, neg. nu contrafáce; part. contrafăcút
contrafaci
CONTRAFÁCE, contrafác, vb. III. Tranz. A reproduce un document, un obiect, un preparat original în scop fraudulos, dându-l drept autentic; a falsifica. – Contra1- + face (după fr. contrefaire). DOOM
contrafáce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contrafác, 1 pl. contrafácem, 2 pl. contrafáceți; imper. contrafă, neg. nu contrafáce; part. contrafăcút
contrafacă
CONTRAFÁCE, contrafác, vb. III. Tranz. A reproduce un document, un obiect, un preparat original în scop fraudulos, dându-l drept autentic; a falsifica. – Contra1- + face (după fr. contrefaire). DOOM
contrafáce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contrafác, 1 pl. contrafácem, 2 pl. contrafáceți; imper. contrafă, neg. nu contrafáce; part. contrafăcút
contrafagot
CONTRAFAGÓT, contrafagoturi, s. n. Instrument muzical de suflat, mai mare decât fagotul și care sună cu o octavă mai jos decât acesta, având registrul cel mai grav din orchestra simfonică. – Din it. contrafagotto. DOOM
contrafagót s. n., pl. contrafagóturi
contrafagotul
CONTRAFAGÓT, contrafagoturi, s. n. Instrument muzical de suflat, mai mare decât fagotul și care sună cu o octavă mai jos decât acesta, având registrul cel mai grav din orchestra simfonică. – Din it. contrafagotto. DOOM
contrafagót s. n., pl. contrafagóturi
contrafagotului
CONTRAFAGÓT, contrafagoturi, s. n. Instrument muzical de suflat, mai mare decât fagotul și care sună cu o octavă mai jos decât acesta, având registrul cel mai grav din orchestra simfonică. – Din it. contrafagotto. DOOM
contrafagót s. n., pl. contrafagóturi
contrafagoturi
CONTRAFAGÓT, contrafagoturi, s. n. Instrument muzical de suflat, mai mare decât fagotul și care sună cu o octavă mai jos decât acesta, având registrul cel mai grav din orchestra simfonică. – Din it. contrafagotto. DOOM
contrafagót s. n., pl. contrafagóturi
contrafagoturile
CONTRAFAGÓT, contrafagoturi, s. n. Instrument muzical de suflat, mai mare decât fagotul și care sună cu o octavă mai jos decât acesta, având registrul cel mai grav din orchestra simfonică. – Din it. contrafagotto. DOOM
contrafagót s. n., pl. contrafagóturi
contrafagoturilor
CONTRAFAGÓT, contrafagoturi, s. n. Instrument muzical de suflat, mai mare decât fagotul și care sună cu o octavă mai jos decât acesta, având registrul cel mai grav din orchestra simfonică. – Din it. contrafagotto. DOOM
contrafagót s. n., pl. contrafagóturi
contrafișa
CONTRAFÍȘĂ, contrafișe, s. f. Bară de lemn sau de metal folosită pentru transmiterea forțelor de la o piesă orizontală la una verticală. – Din fr. contre-fiche. DOOM
contrafíșă s. f., art. contrafíșa, g.-d. art. contrafíșei; pl. contrafíșe
contrafișe
CONTRAFÍȘĂ, contrafișe, s. f. Bară de lemn sau de metal folosită pentru transmiterea forțelor de la o piesă orizontală la una verticală. – Din fr. contre-fiche. DOOM
contrafíșă s. f., art. contrafíșa, g.-d. art. contrafíșei; pl. contrafíșe
contrafișei
CONTRAFÍȘĂ, contrafișe, s. f. Bară de lemn sau de metal folosită pentru transmiterea forțelor de la o piesă orizontală la una verticală. – Din fr. contre-fiche. DOOM
contrafíșă s. f., art. contrafíșa, g.-d. art. contrafíșei; pl. contrafíșe
contrafișele
CONTRAFÍȘĂ, contrafișe, s. f. Bară de lemn sau de metal folosită pentru transmiterea forțelor de la o piesă orizontală la una verticală. – Din fr. contre-fiche. DOOM
contrafíșă s. f., art. contrafíșa, g.-d. art. contrafíșei; pl. contrafíșe
contrafișelor
CONTRAFÍȘĂ, contrafișe, s. f. Bară de lemn sau de metal folosită pentru transmiterea forțelor de la o piesă orizontală la una verticală. – Din fr. contre-fiche. DOOM
contrafíșă s. f., art. contrafíșa, g.-d. art. contrafíșei; pl. contrafíșe
contrafort
CONTRAFÓRT, (1) contraforți, s. m., (2) contraforturi, s. n. 1. S. m. Întăritură masivă de beton sau de zidărie în formă de pilastru, care formează corp comun cu un zid și care servește la mărirea rezistenței lui. 2. S. n. Fiecare dintre picioarele înclinate spre exterior ale unui turn de extracție. – Din fr. contrefort. DOOM
!contrafórt2 (turn de extracție) s. n., pl. contrafórturi
contrafort
CONTRAFÓRT, (1) contraforți, s. m., (2) contraforturi, s. n. 1. S. m. Întăritură masivă de beton sau de zidărie în formă de pilastru, care formează corp comun cu un zid și care servește la mărirea rezistenței lui. 2. S. n. Fiecare dintre picioarele înclinate spre exterior ale unui turn de extracție. – Din fr. contrefort.
contrafortul
CONTRAFÓRT, (1) contraforți, s. m., (2) contraforturi, s. n. 1. S. m. Întăritură masivă de beton sau de zidărie în formă de pilastru, care formează corp comun cu un zid și care servește la mărirea rezistenței lui. 2. S. n. Fiecare dintre picioarele înclinate spre exterior ale unui turn de extracție. – Din fr. contrefort.
contrafortului
CONTRAFÓRT, (1) contraforți, s. m., (2) contraforturi, s. n. 1. S. m. Întăritură masivă de beton sau de zidărie în formă de pilastru, care formează corp comun cu un zid și care servește la mărirea rezistenței lui. 2. S. n. Fiecare dintre picioarele înclinate spre exterior ale unui turn de extracție. – Din fr. contrefort.
contraforturi
CONTRAFÓRT, (1) contraforți, s. m., (2) contraforturi, s. n. 1. S. m. Întăritură masivă de beton sau de zidărie în formă de pilastru, care formează corp comun cu un zid și care servește la mărirea rezistenței lui. 2. S. n. Fiecare dintre picioarele înclinate spre exterior ale unui turn de extracție. – Din fr. contrefort.
contraforturile
CONTRAFÓRT, (1) contraforți, s. m., (2) contraforturi, s. n. 1. S. m. Întăritură masivă de beton sau de zidărie în formă de pilastru, care formează corp comun cu un zid și care servește la mărirea rezistenței lui. 2. S. n. Fiecare dintre picioarele înclinate spre exterior ale unui turn de extracție. – Din fr. contrefort.
contraforturilor
CONTRAFÓRT, (1) contraforți, s. m., (2) contraforturi, s. n. 1. S. m. Întăritură masivă de beton sau de zidărie în formă de pilastru, care formează corp comun cu un zid și care servește la mărirea rezistenței lui. 2. S. n. Fiecare dintre picioarele înclinate spre exterior ale unui turn de extracție. – Din fr. contrefort.
contrafă
CONTRAFÁCE, contrafác, vb. III. Tranz. A reproduce un document, un obiect, un preparat original în scop fraudulos, dându-l drept autentic; a falsifica. – Contra1- + face (după fr. contrefaire). DOOM
contrafáce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contrafác, 1 pl. contrafácem, 2 pl. contrafáceți; imper. contrafă, neg. nu contrafáce; part. contrafăcút
contrafăcea
CONTRAFÁCE, contrafác, vb. III. Tranz. A reproduce un document, un obiect, un preparat original în scop fraudulos, dându-l drept autentic; a falsifica. – Contra1- + face (după fr. contrefaire). DOOM
contrafáce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contrafác, 1 pl. contrafácem, 2 pl. contrafáceți; imper. contrafă, neg. nu contrafáce; part. contrafăcút
contrafăceai
CONTRAFÁCE, contrafác, vb. III. Tranz. A reproduce un document, un obiect, un preparat original în scop fraudulos, dându-l drept autentic; a falsifica. – Contra1- + face (după fr. contrefaire). DOOM
contrafáce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contrafác, 1 pl. contrafácem, 2 pl. contrafáceți; imper. contrafă, neg. nu contrafáce; part. contrafăcút
contrafăceam
CONTRAFÁCE, contrafác, vb. III. Tranz. A reproduce un document, un obiect, un preparat original în scop fraudulos, dându-l drept autentic; a falsifica. – Contra1- + face (după fr. contrefaire). DOOM
contrafáce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contrafác, 1 pl. contrafácem, 2 pl. contrafáceți; imper. contrafă, neg. nu contrafáce; part. contrafăcút
contrafăceau
CONTRAFÁCE, contrafác, vb. III. Tranz. A reproduce un document, un obiect, un preparat original în scop fraudulos, dându-l drept autentic; a falsifica. – Contra1- + face (după fr. contrefaire). DOOM
contrafáce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contrafác, 1 pl. contrafácem, 2 pl. contrafáceți; imper. contrafă, neg. nu contrafáce; part. contrafăcút
contrafăceați
CONTRAFÁCE, contrafác, vb. III. Tranz. A reproduce un document, un obiect, un preparat original în scop fraudulos, dându-l drept autentic; a falsifica. – Contra1- + face (după fr. contrefaire). DOOM
contrafáce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contrafác, 1 pl. contrafácem, 2 pl. contrafáceți; imper. contrafă, neg. nu contrafáce; part. contrafăcút
contrafăcu
CONTRAFÁCE, contrafác, vb. III. Tranz. A reproduce un document, un obiect, un preparat original în scop fraudulos, dându-l drept autentic; a falsifica. – Contra1- + face (după fr. contrefaire). DOOM
contrafáce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contrafác, 1 pl. contrafácem, 2 pl. contrafáceți; imper. contrafă, neg. nu contrafáce; part. contrafăcút
contrafăcui
CONTRAFÁCE, contrafác, vb. III. Tranz. A reproduce un document, un obiect, un preparat original în scop fraudulos, dându-l drept autentic; a falsifica. – Contra1- + face (după fr. contrefaire). DOOM
contrafáce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contrafác, 1 pl. contrafácem, 2 pl. contrafáceți; imper. contrafă, neg. nu contrafáce; part. contrafăcút
contrafăcură
CONTRAFÁCE, contrafác, vb. III. Tranz. A reproduce un document, un obiect, un preparat original în scop fraudulos, dându-l drept autentic; a falsifica. – Contra1- + face (după fr. contrefaire). DOOM
contrafáce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contrafác, 1 pl. contrafácem, 2 pl. contrafáceți; imper. contrafă, neg. nu contrafáce; part. contrafăcút
contrafăcurăm
CONTRAFÁCE, contrafác, vb. III. Tranz. A reproduce un document, un obiect, un preparat original în scop fraudulos, dându-l drept autentic; a falsifica. – Contra1- + face (după fr. contrefaire). DOOM
contrafáce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contrafác, 1 pl. contrafácem, 2 pl. contrafáceți; imper. contrafă, neg. nu contrafáce; part. contrafăcút
contrafăcurăți
CONTRAFÁCE, contrafác, vb. III. Tranz. A reproduce un document, un obiect, un preparat original în scop fraudulos, dându-l drept autentic; a falsifica. – Contra1- + face (după fr. contrefaire). DOOM
contrafáce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contrafác, 1 pl. contrafácem, 2 pl. contrafáceți; imper. contrafă, neg. nu contrafáce; part. contrafăcút
contrafăcuse
CONTRAFÁCE, contrafác, vb. III. Tranz. A reproduce un document, un obiect, un preparat original în scop fraudulos, dându-l drept autentic; a falsifica. – Contra1- + face (după fr. contrefaire). DOOM
contrafáce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contrafác, 1 pl. contrafácem, 2 pl. contrafáceți; imper. contrafă, neg. nu contrafáce; part. contrafăcút
contrafăcusem
CONTRAFÁCE, contrafác, vb. III. Tranz. A reproduce un document, un obiect, un preparat original în scop fraudulos, dându-l drept autentic; a falsifica. – Contra1- + face (după fr. contrefaire). DOOM
contrafáce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contrafác, 1 pl. contrafácem, 2 pl. contrafáceți; imper. contrafă, neg. nu contrafáce; part. contrafăcút
contrafăcuseră
CONTRAFÁCE, contrafác, vb. III. Tranz. A reproduce un document, un obiect, un preparat original în scop fraudulos, dându-l drept autentic; a falsifica. – Contra1- + face (după fr. contrefaire). DOOM
contrafáce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contrafác, 1 pl. contrafácem, 2 pl. contrafáceți; imper. contrafă, neg. nu contrafáce; part. contrafăcút
contrafăcuserăm
CONTRAFÁCE, contrafác, vb. III. Tranz. A reproduce un document, un obiect, un preparat original în scop fraudulos, dându-l drept autentic; a falsifica. – Contra1- + face (după fr. contrefaire). DOOM
contrafáce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contrafác, 1 pl. contrafácem, 2 pl. contrafáceți; imper. contrafă, neg. nu contrafáce; part. contrafăcút
contrafăcuserăți
CONTRAFÁCE, contrafác, vb. III. Tranz. A reproduce un document, un obiect, un preparat original în scop fraudulos, dându-l drept autentic; a falsifica. – Contra1- + face (după fr. contrefaire). DOOM
contrafáce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contrafác, 1 pl. contrafácem, 2 pl. contrafáceți; imper. contrafă, neg. nu contrafáce; part. contrafăcút
contrafăcuseși
CONTRAFÁCE, contrafác, vb. III. Tranz. A reproduce un document, un obiect, un preparat original în scop fraudulos, dându-l drept autentic; a falsifica. – Contra1- + face (după fr. contrefaire). DOOM
contrafáce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contrafác, 1 pl. contrafácem, 2 pl. contrafáceți; imper. contrafă, neg. nu contrafáce; part. contrafăcút
contrafăcuseți
CONTRAFÁCE, contrafác, vb. III. Tranz. A reproduce un document, un obiect, un preparat original în scop fraudulos, dându-l drept autentic; a falsifica. – Contra1- + face (după fr. contrefaire). DOOM
contrafáce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contrafác, 1 pl. contrafácem, 2 pl. contrafáceți; imper. contrafă, neg. nu contrafáce; part. contrafăcút
contrafăcut
CONTRAFÁCE, contrafác, vb. III. Tranz. A reproduce un document, un obiect, un preparat original în scop fraudulos, dându-l drept autentic; a falsifica. – Contra1- + face (după fr. contrefaire). DOOM
contrafáce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contrafác, 1 pl. contrafácem, 2 pl. contrafáceți; imper. contrafă, neg. nu contrafáce; part. contrafăcút
contrafăcut
CONTRAFĂCÚT, -Ă, contrafăcuți, -te, adj. Falsificat, reprodus fraudulos; artificial. – V. contraface.
contrafăcuta
CONTRAFĂCÚT, -Ă, contrafăcuți, -te, adj. Falsificat, reprodus fraudulos; artificial. – V. contraface.
contrafăcute
CONTRAFĂCÚT, -Ă, contrafăcuți, -te, adj. Falsificat, reprodus fraudulos; artificial. – V. contraface.
contrafăcutei
CONTRAFĂCÚT, -Ă, contrafăcuți, -te, adj. Falsificat, reprodus fraudulos; artificial. – V. contraface.
contrafăcutele
CONTRAFĂCÚT, -Ă, contrafăcuți, -te, adj. Falsificat, reprodus fraudulos; artificial. – V. contraface.
contrafăcutelor
CONTRAFĂCÚT, -Ă, contrafăcuți, -te, adj. Falsificat, reprodus fraudulos; artificial. – V. contraface.
contrafăcutul
CONTRAFĂCÚT, -Ă, contrafăcuți, -te, adj. Falsificat, reprodus fraudulos; artificial. – V. contraface.
contrafăcutului
CONTRAFĂCÚT, -Ă, contrafăcuți, -te, adj. Falsificat, reprodus fraudulos; artificial. – V. contraface.
contrafăcuși
CONTRAFÁCE, contrafác, vb. III. Tranz. A reproduce un document, un obiect, un preparat original în scop fraudulos, dându-l drept autentic; a falsifica. – Contra1- + face (după fr. contrefaire). DOOM
contrafáce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contrafác, 1 pl. contrafácem, 2 pl. contrafáceți; imper. contrafă, neg. nu contrafáce; part. contrafăcút
contrafăcuți
CONTRAFĂCÚT, -Ă, contrafăcuți, -te, adj. Falsificat, reprodus fraudulos; artificial. – V. contraface.
contrafăcuții
CONTRAFĂCÚT, -Ă, contrafăcuți, -te, adj. Falsificat, reprodus fraudulos; artificial. – V. contraface.
contrafăcuților
CONTRAFĂCÚT, -Ă, contrafăcuți, -te, adj. Falsificat, reprodus fraudulos; artificial. – V. contraface.
contrafăcând
CONTRAFÁCE, contrafác, vb. III. Tranz. A reproduce un document, un obiect, un preparat original în scop fraudulos, dându-l drept autentic; a falsifica. – Contra1- + face (după fr. contrefaire). DOOM
contrafáce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contrafác, 1 pl. contrafácem, 2 pl. contrafáceți; imper. contrafă, neg. nu contrafáce; part. contrafăcút
contrafăcînd
CONTRAFÁCE, contrafác, vb. III. Tranz. A reproduce un document, un obiect, un preparat original în scop fraudulos, dându-l drept autentic; a falsifica. – Contra1- + face (după fr. contrefaire). DOOM
contrafáce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contrafác, 1 pl. contrafácem, 2 pl. contrafáceți; imper. contrafă, neg. nu contrafáce; part. contrafăcút
contrag
CONTRÁGE, contrág, vb. III. Refl. (Despre două vocale alăturate) A se reduce la o singură emisiune vocalică (vocală sau diftong). – Din lat. contrahere (după trage). DOOM
contráge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contrág, 1 pl. contrágem, imperf. 3 sg. contrăgeá; ger. contrăgấnd; part. contrás
contragabier
CONTRAGABIÉR, contragabieri, s. m. (Mar.) A treia velă pătrată începând de jos a unui gabier. [Pr.: -bi-er] – Din fr. contre-gabier.
contragabieri
CONTRAGABIÉR, contragabieri, s. m. (Mar.) A treia velă pătrată începând de jos a unui gabier. [Pr.: -bi-er] – Din fr. contre-gabier.
contragabierii
CONTRAGABIÉR, contragabieri, s. m. (Mar.) A treia velă pătrată începând de jos a unui gabier. [Pr.: -bi-er] – Din fr. contre-gabier.
contragabierilor
CONTRAGABIÉR, contragabieri, s. m. (Mar.) A treia velă pătrată începând de jos a unui gabier. [Pr.: -bi-er] – Din fr. contre-gabier.
contragabierul
CONTRAGABIÉR, contragabieri, s. m. (Mar.) A treia velă pătrată începând de jos a unui gabier. [Pr.: -bi-er] – Din fr. contre-gabier.
contragabierului
CONTRAGABIÉR, contragabieri, s. m. (Mar.) A treia velă pătrată începând de jos a unui gabier. [Pr.: -bi-er] – Din fr. contre-gabier.
contragalop
CONTRAGALÓP s.n. Galop fals. [< fr. contre-galop].
contrage
CONTRÁGE, contrág, vb. III. Refl. (Despre două vocale alăturate) A se reduce la o singură emisiune vocalică (vocală sau diftong). – Din lat. contrahere (după trage). DOOM
contráge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contrág, 1 pl. contrágem, imperf. 3 sg. contrăgeá; ger. contrăgấnd; part. contrás
contragem
CONTRÁGE, contrág, vb. III. Refl. (Despre două vocale alăturate) A se reduce la o singură emisiune vocalică (vocală sau diftong). – Din lat. contrahere (după trage). DOOM
contráge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contrág, 1 pl. contrágem, imperf. 3 sg. contrăgeá; ger. contrăgấnd; part. contrás
contragere
CONTRÁGE, contrág, vb. III. Refl. (Despre două vocale alăturate) A se reduce la o singură emisiune vocalică (vocală sau diftong). – Din lat. contrahere (după trage). DOOM
contráge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contrág, 1 pl. contrágem, imperf. 3 sg. contrăgeá; ger. contrăgấnd; part. contrás
contragere
CONTRÁGERE, contrageri, s. f. Acțiunea de a se contrage și rezultatul ei. – V. contrage. DOOM
contrágere s. f., g.-d. art. contrágerii; pl. contrágeri
contragerea
CONTRÁGERE, contrageri, s. f. Acțiunea de a se contrage și rezultatul ei. – V. contrage. DOOM
contrágere s. f., g.-d. art. contrágerii; pl. contrágeri
contrageri
CONTRÁGERE, contrageri, s. f. Acțiunea de a se contrage și rezultatul ei. – V. contrage. DOOM
contrágere s. f., g.-d. art. contrágerii; pl. contrágeri
contragerii
CONTRÁGERE, contrageri, s. f. Acțiunea de a se contrage și rezultatul ei. – V. contrage. DOOM
contrágere s. f., g.-d. art. contrágerii; pl. contrágeri
contragerile
CONTRÁGERE, contrageri, s. f. Acțiunea de a se contrage și rezultatul ei. – V. contrage. DOOM
contrágere s. f., g.-d. art. contrágerii; pl. contrágeri
contragerilor
CONTRÁGERE, contrageri, s. f. Acțiunea de a se contrage și rezultatul ei. – V. contrage. DOOM
contrágere s. f., g.-d. art. contrágerii; pl. contrágeri
contrageți
CONTRÁGE, contrág, vb. III. Refl. (Despre două vocale alăturate) A se reduce la o singură emisiune vocalică (vocală sau diftong). – Din lat. contrahere (după trage). DOOM
contráge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contrág, 1 pl. contrágem, imperf. 3 sg. contrăgeá; ger. contrăgấnd; part. contrás
contragi
CONTRÁGE, contrág, vb. III. Refl. (Despre două vocale alăturate) A se reduce la o singură emisiune vocalică (vocală sau diftong). – Din lat. contrahere (după trage). DOOM
contráge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contrág, 1 pl. contrágem, imperf. 3 sg. contrăgeá; ger. contrăgấnd; part. contrás
contragreutate
CONTRAGREUTÁTE, contragreutăți, s. f. Greutate care servește într-un sistem tehnic la echilibrarea totală sau parțială a unei forțe fixe sau a unei greutăți în mișcare. [Pr.: -gre-u-] – Contra1- + greutate (după fr. contrepoids). DOOM
contragreutáte (-tra-gre-u-) s. f., g.-d. art. contragreutắții; pl. contragreutắți
contragreutatea
CONTRAGREUTÁTE, contragreutăți, s. f. Greutate care servește într-un sistem tehnic la echilibrarea totală sau parțială a unei forțe fixe sau a unei greutăți în mișcare. [Pr.: -gre-u-] – Contra1- + greutate (după fr. contrepoids). DOOM
contragreutáte (-tra-gre-u-) s. f., g.-d. art. contragreutắții; pl. contragreutắți
contragreutăți
CONTRAGREUTÁTE, contragreutăți, s. f. Greutate care servește într-un sistem tehnic la echilibrarea totală sau parțială a unei forțe fixe sau a unei greutăți în mișcare. [Pr.: -gre-u-] – Contra1- + greutate (după fr. contrepoids). DOOM
contragreutáte (-tra-gre-u-) s. f., g.-d. art. contragreutắții; pl. contragreutắți
contragreutății
CONTRAGREUTÁTE, contragreutăți, s. f. Greutate care servește într-un sistem tehnic la echilibrarea totală sau parțială a unei forțe fixe sau a unei greutăți în mișcare. [Pr.: -gre-u-] – Contra1- + greutate (după fr. contrepoids). DOOM
contragreutáte (-tra-gre-u-) s. f., g.-d. art. contragreutắții; pl. contragreutắți
contragreutățile
CONTRAGREUTÁTE, contragreutăți, s. f. Greutate care servește într-un sistem tehnic la echilibrarea totală sau parțială a unei forțe fixe sau a unei greutăți în mișcare. [Pr.: -gre-u-] – Contra1- + greutate (după fr. contrepoids). DOOM
contragreutáte (-tra-gre-u-) s. f., g.-d. art. contragreutắții; pl. contragreutắți
contragreutăților
CONTRAGREUTÁTE, contragreutăți, s. f. Greutate care servește într-un sistem tehnic la echilibrarea totală sau parțială a unei forțe fixe sau a unei greutăți în mișcare. [Pr.: -gre-u-] – Contra1- + greutate (după fr. contrepoids). DOOM
contragreutáte (-tra-gre-u-) s. f., g.-d. art. contragreutắții; pl. contragreutắți
contragrifa
CONTRAGRÍFĂ, contragrife, s. f. Piesă metalică în formă de gheară, care, într-un aparat de luat vederi, imobilizează pelicula cinematografică în timpul expunerii. – Din fr. contre-griffe. DOOM
contragrífă (-tra-gri-) s. f., g.-d. art. contragrífei; pl. contragrífe
contragrife
CONTRAGRÍFĂ, contragrife, s. f. Piesă metalică în formă de gheară, care, într-un aparat de luat vederi, imobilizează pelicula cinematografică în timpul expunerii. – Din fr. contre-griffe. DOOM
contragrífă (-tra-gri-) s. f., g.-d. art. contragrífei; pl. contragrífe
contragrifei
CONTRAGRÍFĂ, contragrife, s. f. Piesă metalică în formă de gheară, care, într-un aparat de luat vederi, imobilizează pelicula cinematografică în timpul expunerii. – Din fr. contre-griffe. DOOM
contragrífă (-tra-gri-) s. f., g.-d. art. contragrífei; pl. contragrífe
contragrifele
CONTRAGRÍFĂ, contragrife, s. f. Piesă metalică în formă de gheară, care, într-un aparat de luat vederi, imobilizează pelicula cinematografică în timpul expunerii. – Din fr. contre-griffe. DOOM
contragrífă (-tra-gri-) s. f., g.-d. art. contragrífei; pl. contragrífe
contragrifelor
CONTRAGRÍFĂ, contragrife, s. f. Piesă metalică în formă de gheară, care, într-un aparat de luat vederi, imobilizează pelicula cinematografică în timpul expunerii. – Din fr. contre-griffe. DOOM
contragrífă (-tra-gri-) s. f., g.-d. art. contragrífei; pl. contragrífe
contragă
CONTRÁGE, contrág, vb. III. Refl. (Despre două vocale alăturate) A se reduce la o singură emisiune vocalică (vocală sau diftong). – Din lat. contrahere (după trage). DOOM
contráge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contrág, 1 pl. contrágem, imperf. 3 sg. contrăgeá; ger. contrăgấnd; part. contrás
contrai
CONTRÁ3, contrez, vb. I. Tranz. 1. A contrazice. 2. (La box, scrimă, lupte, judo) A da o contră. 3. (La bridge) A se opune, a cere o amendă dublă. – Din fr. contrer. DOOM
contrá2 (a ~) vb., ind. prez. 3 contreáză
contraimagine
CONTRAIMÁGINE s.f. (Mat.) Element al unei mulțimi care corespunde unui element dat dintr-o altă mulțime; imagine reciprocă. [Cf. fr. contre-image].
contraimaginea
CONTRAIMÁGINE s.f. (Mat.) Element al unei mulțimi care corespunde unui element dat dintr-o altă mulțime; imagine reciprocă. [Cf. fr. contre-image].
contraimagini
CONTRAIMÁGINE s.f. (Mat.) Element al unei mulțimi care corespunde unui element dat dintr-o altă mulțime; imagine reciprocă. [Cf. fr. contre-image].
contraimaginii
CONTRAIMÁGINE s.f. (Mat.) Element al unei mulțimi care corespunde unui element dat dintr-o altă mulțime; imagine reciprocă. [Cf. fr. contre-image].
contraimaginile
CONTRAIMÁGINE s.f. (Mat.) Element al unei mulțimi care corespunde unui element dat dintr-o altă mulțime; imagine reciprocă. [Cf. fr. contre-image].
contraimaginilor
CONTRAIMÁGINE s.f. (Mat.) Element al unei mulțimi care corespunde unui element dat dintr-o altă mulțime; imagine reciprocă. [Cf. fr. contre-image].
contraindic
CONTRAINDICÁ, contraindíc, vb. I. Tranz. (Rar) A interzice ceva (mai ales unui bolnav); a da o indicație contrară. – Din fr. contre-indiquer. DOOM
contraindicá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 contraindícă
contraindica
CONTRAINDICÁ, contraindíc, vb. I. Tranz. (Rar) A interzice ceva (mai ales unui bolnav); a da o indicație contrară. – Din fr. contre-indiquer. DOOM
contraindicá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 contraindícă
contraindicai
CONTRAINDICÁ, contraindíc, vb. I. Tranz. (Rar) A interzice ceva (mai ales unui bolnav); a da o indicație contrară. – Din fr. contre-indiquer. DOOM
contraindicá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 contraindícă
contraindicam
CONTRAINDICÁ, contraindíc, vb. I. Tranz. (Rar) A interzice ceva (mai ales unui bolnav); a da o indicație contrară. – Din fr. contre-indiquer. DOOM
contraindicá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 contraindícă
contraindicare
CONTRAINDICÁ, contraindíc, vb. I. Tranz. (Rar) A interzice ceva (mai ales unui bolnav); a da o indicație contrară. – Din fr. contre-indiquer. DOOM
contraindicá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 contraindícă
contraindicare
CONTRAINDICÁ, contraindic, vb. I. Tranz. (Rar) A interzice ceva (mai ales unui bolnav); a da o indicație contrară. [Pr.: -tra-in-] – Din fr. contre-indiquer.
contraindicară
CONTRAINDICÁ, contraindíc, vb. I. Tranz. (Rar) A interzice ceva (mai ales unui bolnav); a da o indicație contrară. – Din fr. contre-indiquer. DOOM
contraindicá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 contraindícă
contraindicarăm
CONTRAINDICÁ, contraindíc, vb. I. Tranz. (Rar) A interzice ceva (mai ales unui bolnav); a da o indicație contrară. – Din fr. contre-indiquer. DOOM
contraindicá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 contraindícă
contraindicarăți
CONTRAINDICÁ, contraindíc, vb. I. Tranz. (Rar) A interzice ceva (mai ales unui bolnav); a da o indicație contrară. – Din fr. contre-indiquer. DOOM
contraindicá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 contraindícă
contraindicase
CONTRAINDICÁ, contraindíc, vb. I. Tranz. (Rar) A interzice ceva (mai ales unui bolnav); a da o indicație contrară. – Din fr. contre-indiquer. DOOM
contraindicá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 contraindícă
contraindicasem
CONTRAINDICÁ, contraindíc, vb. I. Tranz. (Rar) A interzice ceva (mai ales unui bolnav); a da o indicație contrară. – Din fr. contre-indiquer. DOOM
contraindicá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 contraindícă
contraindicaseră
CONTRAINDICÁ, contraindíc, vb. I. Tranz. (Rar) A interzice ceva (mai ales unui bolnav); a da o indicație contrară. – Din fr. contre-indiquer. DOOM
contraindicá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 contraindícă
contraindicaserăm
CONTRAINDICÁ, contraindíc, vb. I. Tranz. (Rar) A interzice ceva (mai ales unui bolnav); a da o indicație contrară. – Din fr. contre-indiquer. DOOM
contraindicá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 contraindícă
contraindicaserăți
CONTRAINDICÁ, contraindíc, vb. I. Tranz. (Rar) A interzice ceva (mai ales unui bolnav); a da o indicație contrară. – Din fr. contre-indiquer. DOOM
contraindicá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 contraindícă
contraindicaseși
CONTRAINDICÁ, contraindíc, vb. I. Tranz. (Rar) A interzice ceva (mai ales unui bolnav); a da o indicație contrară. – Din fr. contre-indiquer. DOOM
contraindicá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 contraindícă
contraindicaseți
CONTRAINDICÁ, contraindíc, vb. I. Tranz. (Rar) A interzice ceva (mai ales unui bolnav); a da o indicație contrară. – Din fr. contre-indiquer. DOOM
contraindicá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 contraindícă
contraindicat
CONTRAINDICÁ, contraindíc, vb. I. Tranz. (Rar) A interzice ceva (mai ales unui bolnav); a da o indicație contrară. – Din fr. contre-indiquer. DOOM
contraindicá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 contraindícă
contraindicat
CONTRAINDICÁT, -Ă, contraindicați, -te, adj. (Despre tratamente, medicamente, alimente) Nepotrivit, nerecomandabil, nociv, vătămător în anumite stări sau împrejurări. – V. contraindica.
contraindicau
CONTRAINDICÁ, contraindíc, vb. I. Tranz. (Rar) A interzice ceva (mai ales unui bolnav); a da o indicație contrară. – Din fr. contre-indiquer. DOOM
contraindicá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 contraindícă
contraindicași
CONTRAINDICÁ, contraindíc, vb. I. Tranz. (Rar) A interzice ceva (mai ales unui bolnav); a da o indicație contrară. – Din fr. contre-indiquer. DOOM
contraindicá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 contraindícă
contraindicați
CONTRAINDICÁ, contraindíc, vb. I. Tranz. (Rar) A interzice ceva (mai ales unui bolnav); a da o indicație contrară. – Din fr. contre-indiquer. DOOM
contraindicá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 contraindícă
contraindicația
CONTRAINDICÁȚIE, contraindicații, s. f. Împrejurare specială care interzice aplicarea unui tratament sau folosirea unui remediu, regim alimentar etc. – Din fr. contre-indication. DOOM
contraindicáție (-ți-e) s. f., art. contraindicáția (-ți-a), g.-d. art. contraindicáției; pl. contraindicáții, art. contraindicáțiile (-ți-i-)
contraindicație
CONTRAINDICÁȚIE, contraindicații, s. f. Împrejurare specială care interzice aplicarea unui tratament sau folosirea unui remediu, regim alimentar etc. – Din fr. contre-indication. DOOM
contraindicáție (-ți-e) s. f., art. contraindicáția (-ți-a), g.-d. art. contraindicáției; pl. contraindicáții, art. contraindicáțiile (-ți-i-)
contraindicației
CONTRAINDICÁȚIE, contraindicații, s. f. Împrejurare specială care interzice aplicarea unui tratament sau folosirea unui remediu, regim alimentar etc. – Din fr. contre-indication. DOOM
contraindicáție (-ți-e) s. f., art. contraindicáția (-ți-a), g.-d. art. contraindicáției; pl. contraindicáții, art. contraindicáțiile (-ți-i-)
contraindicații
CONTRAINDICÁȚIE, contraindicații, s. f. Împrejurare specială care interzice aplicarea unui tratament sau folosirea unui remediu, regim alimentar etc. – Din fr. contre-indication. DOOM
contraindicáție (-ți-e) s. f., art. contraindicáția (-ți-a), g.-d. art. contraindicáției; pl. contraindicáții, art. contraindicáțiile (-ți-i-)
contraindicațiile
CONTRAINDICÁȚIE, contraindicații, s. f. Împrejurare specială care interzice aplicarea unui tratament sau folosirea unui remediu, regim alimentar etc. – Din fr. contre-indication. DOOM
contraindicáție (-ți-e) s. f., art. contraindicáția (-ți-a), g.-d. art. contraindicáției; pl. contraindicáții, art. contraindicáțiile (-ți-i-)
contraindicațiilor
CONTRAINDICÁȚIE, contraindicații, s. f. Împrejurare specială care interzice aplicarea unui tratament sau folosirea unui remediu, regim alimentar etc. – Din fr. contre-indication. DOOM
contraindicáție (-ți-e) s. f., art. contraindicáția (-ți-a), g.-d. art. contraindicáției; pl. contraindicáții, art. contraindicáțiile (-ți-i-)
contraindicațiune
CONTRAINDICAȚIÚNE s.f. v. contraindicație.
contraindice
CONTRAINDICÁ, contraindíc, vb. I. Tranz. (Rar) A interzice ceva (mai ales unui bolnav); a da o indicație contrară. – Din fr. contre-indiquer. DOOM
contraindicá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 contraindícă
contraindici
CONTRAINDICÁ, contraindíc, vb. I. Tranz. (Rar) A interzice ceva (mai ales unui bolnav); a da o indicație contrară. – Din fr. contre-indiquer. DOOM
contraindicá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 contraindícă
contraindicând
CONTRAINDICÁ, contraindíc, vb. I. Tranz. (Rar) A interzice ceva (mai ales unui bolnav); a da o indicație contrară. – Din fr. contre-indiquer. DOOM
contraindicá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 contraindícă
contraindicînd
CONTRAINDICÁ, contraindíc, vb. I. Tranz. (Rar) A interzice ceva (mai ales unui bolnav); a da o indicație contrară. – Din fr. contre-indiquer. DOOM
contraindicá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 contraindícă
contrainformația
CONTRAINFORMÁȚII s. f. pl. Ansamblul activității desfășurate de serviciul de stat însărcinat cu urmărirea și combaterea spionajului; contraspionaj (2). – Contra1- + informații. DOOM
*contrainformáții s. f. pl., art. contrainformáțiile (-ți-i-)
contrainformație
CONTRAINFORMÁȚII s. f. pl. Ansamblul activității desfășurate de serviciul de stat însărcinat cu urmărirea și combaterea spionajului; contraspionaj (2). – Contra1- + informații. DOOM
*contrainformáții s. f. pl., art. contrainformáțiile (-ți-i-)
contrainformației
CONTRAINFORMÁȚII s. f. pl. Ansamblul activității desfășurate de serviciul de stat însărcinat cu urmărirea și combaterea spionajului; contraspionaj (2). – Contra1- + informații. DOOM
*contrainformáții s. f. pl., art. contrainformáțiile (-ți-i-)
contrainformații
CONTRAINFORMÁȚII s. f. pl. Ansamblul activității desfășurate de serviciul de stat însărcinat cu urmărirea și combaterea spionajului; contraspionaj (2). – Contra1- + informații. DOOM
*contrainformáții s. f. pl., art. contrainformáțiile (-ți-i-)
contrainformațiile
CONTRAINFORMÁȚII s. f. pl. Ansamblul activității desfășurate de serviciul de stat însărcinat cu urmărirea și combaterea spionajului; contraspionaj (2). – Contra1- + informații. DOOM
*contrainformáții s. f. pl., art. contrainformáțiile (-ți-i-)
contrainformațiilor
CONTRAINFORMÁȚII s. f. pl. Ansamblul activității desfășurate de serviciul de stat însărcinat cu urmărirea și combaterea spionajului; contraspionaj (2). – Contra1- + informații. DOOM
*contrainformáții s. f. pl., art. contrainformáțiile (-ți-i-)
contrainterogatorii
CONTRAINTEROGATÓRIU, contrainterogatorii, s. n. (Jur.) Interogatoriu luat pentru a verifica un interogatoriu anterior. – Din fr. contre-interrogatoire.
contrainterogatoriile
CONTRAINTEROGATÓRIU, contrainterogatorii, s. n. (Jur.) Interogatoriu luat pentru a verifica un interogatoriu anterior. – Din fr. contre-interrogatoire.
contrainterogatoriilor
CONTRAINTEROGATÓRIU, contrainterogatorii, s. n. (Jur.) Interogatoriu luat pentru a verifica un interogatoriu anterior. – Din fr. contre-interrogatoire.
contrainterogatoriu
CONTRAINTEROGATÓRIU, contrainterogatorii, s. n. (Jur.) Interogatoriu luat pentru a verifica un interogatoriu anterior. – Din fr. contre-interrogatoire.
contrainterogatoriul
CONTRAINTEROGATÓRIU, contrainterogatorii, s. n. (Jur.) Interogatoriu luat pentru a verifica un interogatoriu anterior. – Din fr. contre-interrogatoire.
contrainterogatoriului
CONTRAINTEROGATÓRIU, contrainterogatorii, s. n. (Jur.) Interogatoriu luat pentru a verifica un interogatoriu anterior. – Din fr. contre-interrogatoire.
contralovitura
CONTRALOVITÚRĂ, contralovituri, s. f. Ripostă ofensivă executată de forțe militare importante, cu scopul nimicirii inamicului și al restabilirii apărării. – Contra1- + lovitură (după fr. contrecoup). DOOM
contralovitúră s. f., g.-d. art. contralovitúrii; pl. contralovitúri
contralovituri
CONTRALOVITÚRĂ, contralovituri, s. f. Ripostă ofensivă executată de forțe militare importante, cu scopul nimicirii inamicului și al restabilirii apărării. – Contra1- + lovitură (după fr. contrecoup). DOOM
contralovitúră s. f., g.-d. art. contralovitúrii; pl. contralovitúri
contraloviturii
CONTRALOVITÚRĂ, contralovituri, s. f. Ripostă ofensivă executată de forțe militare importante, cu scopul nimicirii inamicului și al restabilirii apărării. – Contra1- + lovitură (după fr. contrecoup). DOOM
contralovitúră s. f., g.-d. art. contralovitúrii; pl. contralovitúri
contraloviturile
CONTRALOVITÚRĂ, contralovituri, s. f. Ripostă ofensivă executată de forțe militare importante, cu scopul nimicirii inamicului și al restabilirii apărării. – Contra1- + lovitură (după fr. contrecoup). DOOM
contralovitúră s. f., g.-d. art. contralovitúrii; pl. contralovitúri
contraloviturilor
CONTRALOVITÚRĂ, contralovituri, s. f. Ripostă ofensivă executată de forțe militare importante, cu scopul nimicirii inamicului și al restabilirii apărării. – Contra1- + lovitură (după fr. contrecoup). DOOM
contralovitúră s. f., g.-d. art. contralovitúrii; pl. contralovitúri
contralta
CONTRÁLTĂ, contralte, s. f. Cântăreață care are voce de contralto. – Din it. contralta.
contralte
CONTRÁLTĂ, contralte, s. f. Cântăreață care are voce de contralto. – Din it. contralta.
contraltei
CONTRÁLTĂ, contralte, s. f. Cântăreață care are voce de contralto. – Din it. contralta.
contraltele
CONTRÁLTĂ, contralte, s. f. Cântăreață care are voce de contralto. – Din it. contralta.
contraltelor
CONTRÁLTĂ, contralte, s. f. Cântăreață care are voce de contralto. – Din it. contralta.
contralto
CONTRÁLTO s. n. Voce feminină cu registrul cel mai grav și a cărei întindere cuprinde aproximativ două octave. – Din it. contralto. DOOM
!contrálto (voce) (con-tral-) s. n.
contraltoul
CONTRÁLTO s. n. Voce feminină cu registrul cel mai grav și a cărei întindere cuprinde aproximativ două octave. – Din it. contralto. DOOM
!contrálto (voce) (con-tral-) s. n.
contraltoului
CONTRÁLTO s. n. Voce feminină cu registrul cel mai grav și a cărei întindere cuprinde aproximativ două octave. – Din it. contralto. DOOM
!contrálto (voce) (con-tral-) s. n.
contralumină
CONTRALUMÍNĂ s.f. Contre-jour. [< contra + lumină, după it. contraluce].
contram
CONTRÁ3, contrez, vb. I. Tranz. 1. A contrazice. 2. (La box, scrimă, lupte, judo) A da o contră. 3. (La bridge) A se opune, a cere o amendă dublă. – Din fr. contrer. DOOM
contrá2 (a ~) vb., ind. prez. 3 contreáză
contramaestru
CONTRAMAÉSTRU s. m. v. contramaistru.
contramaistru
CONTRAMÁISTRU, contramaiștri, s. m. 1. Muncitor calificat care supraveghează și dirijează un sector dintr-o întreprindere industrială. 2. (În vechea organizare a armatei) Grad în corpul subofițerilor de marină; persoană care avea acest grad. – Contra1- + maistru (după fr. contremaître). DOOM
contramáistru (înv.) (-mais-) s. m., art. contramáistrul; pl. contramáiștri, art. contramáiștrii
contramanda
CONTRAMANDÁ, contramandez, vb. I. Tranz. A revoca un ordin, o dispoziție sau o hotărâre; a anula. ♦ A renunța la un proiect, la un plan, la o vizită etc. stabilite dinainte. – Din fr. contremander. DOOM
contramandá (a ~) vb., ind. prez. 3 contramandeáză
contramandai
CONTRAMANDÁ, contramandez, vb. I. Tranz. A revoca un ordin, o dispoziție sau o hotărâre; a anula. ♦ A renunța la un proiect, la un plan, la o vizită etc. stabilite dinainte. – Din fr. contremander. DOOM
contramandá (a ~) vb., ind. prez. 3 contramandeáză
contramandam
CONTRAMANDÁ, contramandez, vb. I. Tranz. A revoca un ordin, o dispoziție sau o hotărâre; a anula. ♦ A renunța la un proiect, la un plan, la o vizită etc. stabilite dinainte. – Din fr. contremander. DOOM
contramandá (a ~) vb., ind. prez. 3 contramandeáză
contramandare
CONTRAMANDÁ, contramandez, vb. I. Tranz. A revoca un ordin, o dispoziție sau o hotărâre; a anula. ♦ A renunța la un proiect, la un plan, la o vizită etc. stabilite dinainte. – Din fr. contremander. DOOM
contramandá (a ~) vb., ind. prez. 3 contramandeáză
contramandare
CONTRAMANDÁRE, contramandări, s. f. Acțiunea de a contramanda. – V. contramanda. DOOM
contramandáre s. f., g.-d. art. contramandắrii; pl. contramandắri
contramandarea
CONTRAMANDÁRE, contramandări, s. f. Acțiunea de a contramanda. – V. contramanda. DOOM
contramandáre s. f., g.-d. art. contramandắrii; pl. contramandắri
contramandară
CONTRAMANDÁ, contramandez, vb. I. Tranz. A revoca un ordin, o dispoziție sau o hotărâre; a anula. ♦ A renunța la un proiect, la un plan, la o vizită etc. stabilite dinainte. – Din fr. contremander. DOOM
contramandá (a ~) vb., ind. prez. 3 contramandeáză
contramandarăm
CONTRAMANDÁ, contramandez, vb. I. Tranz. A revoca un ordin, o dispoziție sau o hotărâre; a anula. ♦ A renunța la un proiect, la un plan, la o vizită etc. stabilite dinainte. – Din fr. contremander. DOOM
contramandá (a ~) vb., ind. prez. 3 contramandeáză
contramandarăți
CONTRAMANDÁ, contramandez, vb. I. Tranz. A revoca un ordin, o dispoziție sau o hotărâre; a anula. ♦ A renunța la un proiect, la un plan, la o vizită etc. stabilite dinainte. – Din fr. contremander. DOOM
contramandá (a ~) vb., ind. prez. 3 contramandeáză
contramandase
CONTRAMANDÁ, contramandez, vb. I. Tranz. A revoca un ordin, o dispoziție sau o hotărâre; a anula. ♦ A renunța la un proiect, la un plan, la o vizită etc. stabilite dinainte. – Din fr. contremander. DOOM
contramandá (a ~) vb., ind. prez. 3 contramandeáză
contramandasem
CONTRAMANDÁ, contramandez, vb. I. Tranz. A revoca un ordin, o dispoziție sau o hotărâre; a anula. ♦ A renunța la un proiect, la un plan, la o vizită etc. stabilite dinainte. – Din fr. contremander. DOOM
contramandá (a ~) vb., ind. prez. 3 contramandeáză
contramandaseră
CONTRAMANDÁ, contramandez, vb. I. Tranz. A revoca un ordin, o dispoziție sau o hotărâre; a anula. ♦ A renunța la un proiect, la un plan, la o vizită etc. stabilite dinainte. – Din fr. contremander. DOOM
contramandá (a ~) vb., ind. prez. 3 contramandeáză
contramandaserăm
CONTRAMANDÁ, contramandez, vb. I. Tranz. A revoca un ordin, o dispoziție sau o hotărâre; a anula. ♦ A renunța la un proiect, la un plan, la o vizită etc. stabilite dinainte. – Din fr. contremander. DOOM
contramandá (a ~) vb., ind. prez. 3 contramandeáză
contramandaserăți
CONTRAMANDÁ, contramandez, vb. I. Tranz. A revoca un ordin, o dispoziție sau o hotărâre; a anula. ♦ A renunța la un proiect, la un plan, la o vizită etc. stabilite dinainte. – Din fr. contremander. DOOM
contramandá (a ~) vb., ind. prez. 3 contramandeáză
contramandaseși
CONTRAMANDÁ, contramandez, vb. I. Tranz. A revoca un ordin, o dispoziție sau o hotărâre; a anula. ♦ A renunța la un proiect, la un plan, la o vizită etc. stabilite dinainte. – Din fr. contremander. DOOM
contramandá (a ~) vb., ind. prez. 3 contramandeáză
contramandaseți
CONTRAMANDÁ, contramandez, vb. I. Tranz. A revoca un ordin, o dispoziție sau o hotărâre; a anula. ♦ A renunța la un proiect, la un plan, la o vizită etc. stabilite dinainte. – Din fr. contremander. DOOM
contramandá (a ~) vb., ind. prez. 3 contramandeáză
contramandat
CONTRAMANDÁ, contramandez, vb. I. Tranz. A revoca un ordin, o dispoziție sau o hotărâre; a anula. ♦ A renunța la un proiect, la un plan, la o vizită etc. stabilite dinainte. – Din fr. contremander. DOOM
contramandá (a ~) vb., ind. prez. 3 contramandeáză
contramandau
CONTRAMANDÁ, contramandez, vb. I. Tranz. A revoca un ordin, o dispoziție sau o hotărâre; a anula. ♦ A renunța la un proiect, la un plan, la o vizită etc. stabilite dinainte. – Din fr. contremander. DOOM
contramandá (a ~) vb., ind. prez. 3 contramandeáză
contramandași
CONTRAMANDÁ, contramandez, vb. I. Tranz. A revoca un ordin, o dispoziție sau o hotărâre; a anula. ♦ A renunța la un proiect, la un plan, la o vizită etc. stabilite dinainte. – Din fr. contremander. DOOM
contramandá (a ~) vb., ind. prez. 3 contramandeáză
contramandați
CONTRAMANDÁ, contramandez, vb. I. Tranz. A revoca un ordin, o dispoziție sau o hotărâre; a anula. ♦ A renunța la un proiect, la un plan, la o vizită etc. stabilite dinainte. – Din fr. contremander. DOOM
contramandá (a ~) vb., ind. prez. 3 contramandeáză
contramandează
CONTRAMANDÁ, contramandez, vb. I. Tranz. A revoca un ordin, o dispoziție sau o hotărâre; a anula. ♦ A renunța la un proiect, la un plan, la o vizită etc. stabilite dinainte. – Din fr. contremander. DOOM
contramandá (a ~) vb., ind. prez. 3 contramandeáză
contramandez
CONTRAMANDÁ, contramandez, vb. I. Tranz. A revoca un ordin, o dispoziție sau o hotărâre; a anula. ♦ A renunța la un proiect, la un plan, la o vizită etc. stabilite dinainte. – Din fr. contremander. DOOM
contramandá (a ~) vb., ind. prez. 3 contramandeáză
contramandeze
CONTRAMANDÁ, contramandez, vb. I. Tranz. A revoca un ordin, o dispoziție sau o hotărâre; a anula. ♦ A renunța la un proiect, la un plan, la o vizită etc. stabilite dinainte. – Din fr. contremander. DOOM
contramandá (a ~) vb., ind. prez. 3 contramandeáză
contramandezi
CONTRAMANDÁ, contramandez, vb. I. Tranz. A revoca un ordin, o dispoziție sau o hotărâre; a anula. ♦ A renunța la un proiect, la un plan, la o vizită etc. stabilite dinainte. – Din fr. contremander. DOOM
contramandá (a ~) vb., ind. prez. 3 contramandeáză
contramandând
CONTRAMANDÁ, contramandez, vb. I. Tranz. A revoca un ordin, o dispoziție sau o hotărâre; a anula. ♦ A renunța la un proiect, la un plan, la o vizită etc. stabilite dinainte. – Din fr. contremander. DOOM
contramandá (a ~) vb., ind. prez. 3 contramandeáză
contramandînd
CONTRAMANDÁ, contramandez, vb. I. Tranz. A revoca un ordin, o dispoziție sau o hotărâre; a anula. ♦ A renunța la un proiect, la un plan, la o vizită etc. stabilite dinainte. – Din fr. contremander. DOOM
contramandá (a ~) vb., ind. prez. 3 contramandeáză
contramandări
CONTRAMANDÁRE, contramandări, s. f. Acțiunea de a contramanda. – V. contramanda. DOOM
contramandáre s. f., g.-d. art. contramandắrii; pl. contramandắri
contramandării
CONTRAMANDÁRE, contramandări, s. f. Acțiunea de a contramanda. – V. contramanda. DOOM
contramandáre s. f., g.-d. art. contramandắrii; pl. contramandắri
contramandările
CONTRAMANDÁRE, contramandări, s. f. Acțiunea de a contramanda. – V. contramanda. DOOM
contramandáre s. f., g.-d. art. contramandắrii; pl. contramandắri
contramandărilor
CONTRAMANDÁRE, contramandări, s. f. Acțiunea de a contramanda. – V. contramanda. DOOM
contramandáre s. f., g.-d. art. contramandắrii; pl. contramandắri
contramanifestant
CONTRAMANIFESTÁNT, -Ă s.m. și f. Persoană care participă la o contramanifestație. [Cf. fr. contre-manifestant].
contramanifestanta
CONTRAMANIFESTÁNT, -Ă s.m. și f. Persoană care participă la o contramanifestație. [Cf. fr. contre-manifestant].
contramanifestante
CONTRAMANIFESTÁNT, -Ă s.m. și f. Persoană care participă la o contramanifestație. [Cf. fr. contre-manifestant].
contramanifestantei
CONTRAMANIFESTÁNT, -Ă s.m. și f. Persoană care participă la o contramanifestație. [Cf. fr. contre-manifestant].
contramanifestantele
CONTRAMANIFESTÁNT, -Ă s.m. și f. Persoană care participă la o contramanifestație. [Cf. fr. contre-manifestant].
contramanifestantelor
CONTRAMANIFESTÁNT, -Ă s.m. și f. Persoană care participă la o contramanifestație. [Cf. fr. contre-manifestant].
contramanifestantul
CONTRAMANIFESTÁNT, -Ă s.m. și f. Persoană care participă la o contramanifestație. [Cf. fr. contre-manifestant].
contramanifestantului
CONTRAMANIFESTÁNT, -Ă s.m. și f. Persoană care participă la o contramanifestație. [Cf. fr. contre-manifestant].
contramanifestanți
CONTRAMANIFESTÁNT, -Ă s.m. și f. Persoană care participă la o contramanifestație. [Cf. fr. contre-manifestant].
contramanifestanții
CONTRAMANIFESTÁNT, -Ă s.m. și f. Persoană care participă la o contramanifestație. [Cf. fr. contre-manifestant].
contramanifestanților
CONTRAMANIFESTÁNT, -Ă s.m. și f. Persoană care participă la o contramanifestație. [Cf. fr. contre-manifestant].
contramanifestație
CONTRAMANIFESTÁȚIE s.f. Manifestație care se opune alteia. [Gen. -iei. / cf. fr. contre-manifestation].
contramarca
CONTRAMÁRCĂ, contramărci, s. f. Parte a unui bilet de spectacol care rămâne la spectator după intrarea în sală, ca dovadă a dreptului său de a lua parte la spectacolul respectiv. – Din fr. contremarque. DOOM
contramárcă s. f., g.-d. art. contramắrcii; pl. contramắrci
contramarș
CONTRAMÁRȘ, contramarșuri, s. n. Marșul pe care îl execută o trupă când își schimbă direcția; evoluția unei coloane care-și schimbă frontul. – Din fr. contremarche. DOOM
contramárș s. n., pl. contramárșuri
contramarșul
CONTRAMÁRȘ, contramarșuri, s. n. Marșul pe care îl execută o trupă când își schimbă direcția; evoluția unei coloane care-și schimbă frontul. – Din fr. contremarche. DOOM
contramárș s. n., pl. contramárșuri
contramarșului
CONTRAMÁRȘ, contramarșuri, s. n. Marșul pe care îl execută o trupă când își schimbă direcția; evoluția unei coloane care-și schimbă frontul. – Din fr. contremarche. DOOM
contramárș s. n., pl. contramárșuri
contramarșuri
CONTRAMÁRȘ, contramarșuri, s. n. Marșul pe care îl execută o trupă când își schimbă direcția; evoluția unei coloane care-și schimbă frontul. – Din fr. contremarche. DOOM
contramárș s. n., pl. contramárșuri
contramarșurile
CONTRAMÁRȘ, contramarșuri, s. n. Marșul pe care îl execută o trupă când își schimbă direcția; evoluția unei coloane care-și schimbă frontul. – Din fr. contremarche. DOOM
contramárș s. n., pl. contramárșuri
contramarșurilor
CONTRAMÁRȘ, contramarșuri, s. n. Marșul pe care îl execută o trupă când își schimbă direcția; evoluția unei coloane care-și schimbă frontul. – Din fr. contremarche. DOOM
contramárș s. n., pl. contramárșuri
contramina
CONTRAMÍNĂ, contramine, s. f. Lucrare subterană făcută cu scopul de a descoperi și de a distruge minele puse de inamic. – Din fr. contre-mine. DOOM
contramínă s. f., g.-d. art. contramínei; pl. contramíne
contramine
CONTRAMÍNĂ, contramine, s. f. Lucrare subterană făcută cu scopul de a descoperi și de a distruge minele puse de inamic. – Din fr. contre-mine. DOOM
contramínă s. f., g.-d. art. contramínei; pl. contramíne
contraminei
CONTRAMÍNĂ, contramine, s. f. Lucrare subterană făcută cu scopul de a descoperi și de a distruge minele puse de inamic. – Din fr. contre-mine. DOOM
contramínă s. f., g.-d. art. contramínei; pl. contramíne
contraminele
CONTRAMÍNĂ, contramine, s. f. Lucrare subterană făcută cu scopul de a descoperi și de a distruge minele puse de inamic. – Din fr. contre-mine. DOOM
contramínă s. f., g.-d. art. contramínei; pl. contramíne
contraminelor
CONTRAMÍNĂ, contramine, s. f. Lucrare subterană făcută cu scopul de a descoperi și de a distruge minele puse de inamic. – Din fr. contre-mine. DOOM
contramínă s. f., g.-d. art. contramínei; pl. contramíne
contramărci
CONTRAMÁRCĂ, contramărci, s. f. Parte a unui bilet de spectacol care rămâne la spectator după intrarea în sală, ca dovadă a dreptului său de a lua parte la spectacolul respectiv. – Din fr. contremarque. DOOM
contramárcă s. f., g.-d. art. contramắrcii; pl. contramắrci
contramărcii
CONTRAMÁRCĂ, contramărci, s. f. Parte a unui bilet de spectacol care rămâne la spectator după intrarea în sală, ca dovadă a dreptului său de a lua parte la spectacolul respectiv. – Din fr. contremarque. DOOM
contramárcă s. f., g.-d. art. contramắrcii; pl. contramắrci
contramărcile
CONTRAMÁRCĂ, contramărci, s. f. Parte a unui bilet de spectacol care rămâne la spectator după intrarea în sală, ca dovadă a dreptului său de a lua parte la spectacolul respectiv. – Din fr. contremarque. DOOM
contramárcă s. f., g.-d. art. contramắrcii; pl. contramắrci
contramărcilor
CONTRAMÁRCĂ, contramărci, s. f. Parte a unui bilet de spectacol care rămâne la spectator după intrarea în sală, ca dovadă a dreptului său de a lua parte la spectacolul respectiv. – Din fr. contremarque. DOOM
contramárcă s. f., g.-d. art. contramắrcii; pl. contramắrci
contramăsura
CONTRAMĂSÚRĂ, contramăsuri, s. f. Măsură luată pentru a contracara efectele altei măsuri. – Contra1- + măsură.
contramăsuri
CONTRAMĂSÚRĂ, contramăsuri, s. f. Măsură luată pentru a contracara efectele altei măsuri. – Contra1- + măsură.
contramăsurii
CONTRAMĂSÚRĂ, contramăsuri, s. f. Măsură luată pentru a contracara efectele altei măsuri. – Contra1- + măsură.
contramăsurile
CONTRAMĂSÚRĂ, contramăsuri, s. f. Măsură luată pentru a contracara efectele altei măsuri. – Contra1- + măsură.
contramăsurilor
CONTRAMĂSÚRĂ, contramăsuri, s. f. Măsură luată pentru a contracara efectele altei măsuri. – Contra1- + măsură.
contraoctava
CONTRAOCTÁVĂ, contraoctave, s. f. Cea mai gravă și mai profundă dintre octave. [Pr.: -tra-oc-] – Din fr. contre-octave. DOOM
contraoctávă s. f., g.-d. art. contraoctávei; pl. contraoctáve
contraoctave
CONTRAOCTÁVĂ, contraoctave, s. f. Cea mai gravă și mai profundă dintre octave. [Pr.: -tra-oc-] – Din fr. contre-octave. DOOM
contraoctávă s. f., g.-d. art. contraoctávei; pl. contraoctáve
contraoctavei
CONTRAOCTÁVĂ, contraoctave, s. f. Cea mai gravă și mai profundă dintre octave. [Pr.: -tra-oc-] – Din fr. contre-octave. DOOM
contraoctávă s. f., g.-d. art. contraoctávei; pl. contraoctáve
contraoctavele
CONTRAOCTÁVĂ, contraoctave, s. f. Cea mai gravă și mai profundă dintre octave. [Pr.: -tra-oc-] – Din fr. contre-octave. DOOM
contraoctávă s. f., g.-d. art. contraoctávei; pl. contraoctáve
contraoctavelor
CONTRAOCTÁVĂ, contraoctave, s. f. Cea mai gravă și mai profundă dintre octave. [Pr.: -tra-oc-] – Din fr. contre-octave. DOOM
contraoctávă s. f., g.-d. art. contraoctávei; pl. contraoctáve
contraofensiva
CONTRAOFENSÍVĂ, contraofensive, s. f. Trecere de la apărare la ofensiva de mari proporții, cu forțele unuia sau ale mai multor fronturi, în scopul stăvilirii inamicului aflat în ofensivă. [Pr.: -tra-o-] – Din fr. contre-offensive. DOOM
contraofensívă s. f., g.-d. art. contraofensívei; pl. contraofensíve
contraofensive
CONTRAOFENSÍVĂ, contraofensive, s. f. Trecere de la apărare la ofensiva de mari proporții, cu forțele unuia sau ale mai multor fronturi, în scopul stăvilirii inamicului aflat în ofensivă. [Pr.: -tra-o-] – Din fr. contre-offensive. DOOM
contraofensívă s. f., g.-d. art. contraofensívei; pl. contraofensíve
contraofensivei
CONTRAOFENSÍVĂ, contraofensive, s. f. Trecere de la apărare la ofensiva de mari proporții, cu forțele unuia sau ale mai multor fronturi, în scopul stăvilirii inamicului aflat în ofensivă. [Pr.: -tra-o-] – Din fr. contre-offensive. DOOM
contraofensívă s. f., g.-d. art. contraofensívei; pl. contraofensíve
contraofensivele
CONTRAOFENSÍVĂ, contraofensive, s. f. Trecere de la apărare la ofensiva de mari proporții, cu forțele unuia sau ale mai multor fronturi, în scopul stăvilirii inamicului aflat în ofensivă. [Pr.: -tra-o-] – Din fr. contre-offensive. DOOM
contraofensívă s. f., g.-d. art. contraofensívei; pl. contraofensíve
contraofensivelor
CONTRAOFENSÍVĂ, contraofensive, s. f. Trecere de la apărare la ofensiva de mari proporții, cu forțele unuia sau ale mai multor fronturi, în scopul stăvilirii inamicului aflat în ofensivă. [Pr.: -tra-o-] – Din fr. contre-offensive. DOOM
contraofensívă s. f., g.-d. art. contraofensívei; pl. contraofensíve
contraoferta
CONTRAOFÉRTĂ, contraoferte, s. f. Ofertă (1) diferită sau opusă altei oferte. – Contra1- + ofertă (după fr. contre-offre). DOOM
*contraofértă s. f., g.-d. art. contraofértei; pl. contraoférte
contraoferte
CONTRAOFÉRTĂ, contraoferte, s. f. Ofertă (1) diferită sau opusă altei oferte. – Contra1- + ofertă (după fr. contre-offre). DOOM
*contraofértă s. f., g.-d. art. contraofértei; pl. contraoférte
contraofertei
CONTRAOFÉRTĂ, contraoferte, s. f. Ofertă (1) diferită sau opusă altei oferte. – Contra1- + ofertă (după fr. contre-offre). DOOM
*contraofértă s. f., g.-d. art. contraofértei; pl. contraoférte
contraofertele
CONTRAOFÉRTĂ, contraoferte, s. f. Ofertă (1) diferită sau opusă altei oferte. – Contra1- + ofertă (după fr. contre-offre). DOOM
*contraofértă s. f., g.-d. art. contraofértei; pl. contraoférte
contraofertelor
CONTRAOFÉRTĂ, contraoferte, s. f. Ofertă (1) diferită sau opusă altei oferte. – Contra1- + ofertă (după fr. contre-offre). DOOM
*contraofértă s. f., g.-d. art. contraofértei; pl. contraoférte
contraordin
CONTRAÓRDIN, contraordine, s. n. Ordin prin care se revocă un ordin dat anterior. [Pr.: -tra-or-] – Contra1- + ordin (după fr. contre-ordre). DOOM
contraórdin s. n., pl. contraórdine
contraordine
CONTRAÓRDIN, contraordine, s. n. Ordin prin care se revocă un ordin dat anterior. [Pr.: -tra-or-] – Contra1- + ordin (după fr. contre-ordre). DOOM
contraórdin s. n., pl. contraórdine
contraordinele
CONTRAÓRDIN, contraordine, s. n. Ordin prin care se revocă un ordin dat anterior. [Pr.: -tra-or-] – Contra1- + ordin (după fr. contre-ordre). DOOM
contraórdin s. n., pl. contraórdine
contraordinelor
CONTRAÓRDIN, contraordine, s. n. Ordin prin care se revocă un ordin dat anterior. [Pr.: -tra-or-] – Contra1- + ordin (după fr. contre-ordre). DOOM
contraórdin s. n., pl. contraórdine
contraordinul
CONTRAÓRDIN, contraordine, s. n. Ordin prin care se revocă un ordin dat anterior. [Pr.: -tra-or-] – Contra1- + ordin (după fr. contre-ordre). DOOM
contraórdin s. n., pl. contraórdine
contraordinului
CONTRAÓRDIN, contraordine, s. n. Ordin prin care se revocă un ordin dat anterior. [Pr.: -tra-or-] – Contra1- + ordin (după fr. contre-ordre). DOOM
contraórdin s. n., pl. contraórdine
contraotravă
CONTRAOTRÁVĂ, contraotrăvuri, s. f. Antidot. – Contra1- + otravă. DOOM
!contraotrávă (-o-tra-) s. f., g.-d. art. contraotrắvii; pl. contraotrắvuri
contrapagina
CONTRAPÁGINĂ, contrapagini, s. f. A doua față a unei foi scrise sau imprimate. – Contra1- + pagină. DOOM
contrapágină s. f., g.-d. art. contrapáginii; pl. contrapágini
contrapagini
CONTRAPÁGINĂ, contrapagini, s. f. A doua față a unei foi scrise sau imprimate. – Contra1- + pagină. DOOM
contrapágină s. f., g.-d. art. contrapáginii; pl. contrapágini
contrapaginii
CONTRAPÁGINĂ, contrapagini, s. f. A doua față a unei foi scrise sau imprimate. – Contra1- + pagină. DOOM
contrapágină s. f., g.-d. art. contrapáginii; pl. contrapágini
contrapaginile
CONTRAPÁGINĂ, contrapagini, s. f. A doua față a unei foi scrise sau imprimate. – Contra1- + pagină. DOOM
contrapágină s. f., g.-d. art. contrapáginii; pl. contrapágini
contrapaginilor
CONTRAPÁGINĂ, contrapagini, s. f. A doua față a unei foi scrise sau imprimate. – Contra1- + pagină. DOOM
contrapágină s. f., g.-d. art. contrapáginii; pl. contrapágini
contrapanta
CONTRAPÁNTĂ, contrapante, s. f. Pantă opusă altei pante în cadrul profilului unei văi fluviale sau glaciare, cu formații geologice de durități și vârste diferite. – Din fr. contrepente. DOOM
contrapántă s. f., g.-d. art. contrapántei; pl. contrapánte
contrapante
CONTRAPÁNTĂ, contrapante, s. f. Pantă opusă altei pante în cadrul profilului unei văi fluviale sau glaciare, cu formații geologice de durități și vârste diferite. – Din fr. contrepente. DOOM
contrapántă s. f., g.-d. art. contrapántei; pl. contrapánte
contrapantei
CONTRAPÁNTĂ, contrapante, s. f. Pantă opusă altei pante în cadrul profilului unei văi fluviale sau glaciare, cu formații geologice de durități și vârste diferite. – Din fr. contrepente. DOOM
contrapántă s. f., g.-d. art. contrapántei; pl. contrapánte
contrapantele
CONTRAPÁNTĂ, contrapante, s. f. Pantă opusă altei pante în cadrul profilului unei văi fluviale sau glaciare, cu formații geologice de durități și vârste diferite. – Din fr. contrepente. DOOM
contrapántă s. f., g.-d. art. contrapántei; pl. contrapánte
contrapantelor
CONTRAPÁNTĂ, contrapante, s. f. Pantă opusă altei pante în cadrul profilului unei văi fluviale sau glaciare, cu formații geologice de durități și vârste diferite. – Din fr. contrepente. DOOM
contrapántă s. f., g.-d. art. contrapántei; pl. contrapánte
contrapapa
CONTRAPÁPĂ, contrapapi, s. m. Papă ales împotriva altui papă. – Din it. contropapa. DOOM
contrapápă s. m., g.-d. art. contrapápei; pl. contrapápi
contrapapei
CONTRAPÁPĂ, contrapapi, s. m. Papă ales împotriva altui papă. – Din it. contropapa. DOOM
contrapápă s. m., g.-d. art. contrapápei; pl. contrapápi
contrapapi
CONTRAPÁPĂ, contrapapi, s. m. Papă ales împotriva altui papă. – Din it. contropapa. DOOM
contrapápă s. m., g.-d. art. contrapápei; pl. contrapápi
contrapapii
CONTRAPÁPĂ, contrapapi, s. m. Papă ales împotriva altui papă. – Din it. contropapa. DOOM
contrapápă s. m., g.-d. art. contrapápei; pl. contrapápi
contrapapilor
CONTRAPÁPĂ, contrapapi, s. m. Papă ales împotriva altui papă. – Din it. contropapa. DOOM
contrapápă s. m., g.-d. art. contrapápei; pl. contrapápi
contrapartidă
CONTRAPARTÍDĂ s. f. Dublură a unui cont, a unui registru, ținută pentru verificare. – Cf. fr. c o n t r e p a r t i e. DOOM
!contrapartídă s. f., g.-d. art. contrapartídei
contraperformanță
CONTRAPERFORMÁNȚĂ, contraperformanțe, s. f. 1. (Sport) Rezultat slab. 2. Incompetență. – Din fr. contraperformance. DOOM
*contraperformánță s. f., g.-d. art. contraperformánței; pl. contraperformánțe
contrapilastru
CONTRAPILÁSTRU s.m. (Constr.) Pilastru alipit altuia. [Cf. fr. contre-pilastre].
contrapiulița
CONTRAPIULÍȚĂ, contrapiulițe, s. f. Piuliță suplimentară care se strânge peste o altă piuliță în vederea asigurării împotriva desfacerii îmbinărilor. [Pr.: -pi-u-] – Contra1- + piuliță. DOOM
contrapiulíță (-pi-u-) s. f., g.-d. art. contrapiulíței; pl. contrapiulíțe
contrapiulițe
CONTRAPIULÍȚĂ, contrapiulițe, s. f. Piuliță suplimentară care se strânge peste o altă piuliță în vederea asigurării împotriva desfacerii îmbinărilor. [Pr.: -pi-u-] – Contra1- + piuliță. DOOM
contrapiulíță (-pi-u-) s. f., g.-d. art. contrapiulíței; pl. contrapiulíțe
contrapiuliței
CONTRAPIULÍȚĂ, contrapiulițe, s. f. Piuliță suplimentară care se strânge peste o altă piuliță în vederea asigurării împotriva desfacerii îmbinărilor. [Pr.: -pi-u-] – Contra1- + piuliță. DOOM
contrapiulíță (-pi-u-) s. f., g.-d. art. contrapiulíței; pl. contrapiulíțe
contrapiulițele
CONTRAPIULÍȚĂ, contrapiulițe, s. f. Piuliță suplimentară care se strânge peste o altă piuliță în vederea asigurării împotriva desfacerii îmbinărilor. [Pr.: -pi-u-] – Contra1- + piuliță. DOOM
contrapiulíță (-pi-u-) s. f., g.-d. art. contrapiulíței; pl. contrapiulíțe
contrapiulițelor
CONTRAPIULÍȚĂ, contrapiulițe, s. f. Piuliță suplimentară care se strânge peste o altă piuliță în vederea asigurării împotriva desfacerii îmbinărilor. [Pr.: -pi-u-] – Contra1- + piuliță. DOOM
contrapiulíță (-pi-u-) s. f., g.-d. art. contrapiulíței; pl. contrapiulíțe
contraplacaj
CONTRAPLACÁJ, contraplacaje, s. n. Placă formată din mai multe foi subțiri din lemn, suprapuse și lipite între ele, cu fibrele lemnului în sens contrar. ♦ Placaj. – Din fr. contre-placage. DOOM
contraplacáj (-tra-pla-) s. n., pl. contraplacáje
contraplacaje
CONTRAPLACÁJ, contraplacaje, s. n. Placă formată din mai multe foi subțiri din lemn, suprapuse și lipite între ele, cu fibrele lemnului în sens contrar. ♦ Placaj. – Din fr. contre-placage. DOOM
contraplacáj (-tra-pla-) s. n., pl. contraplacáje
contraplacajele
CONTRAPLACÁJ, contraplacaje, s. n. Placă formată din mai multe foi subțiri din lemn, suprapuse și lipite între ele, cu fibrele lemnului în sens contrar. ♦ Placaj. – Din fr. contre-placage. DOOM
contraplacáj (-tra-pla-) s. n., pl. contraplacáje
contraplacajelor
CONTRAPLACÁJ, contraplacaje, s. n. Placă formată din mai multe foi subțiri din lemn, suprapuse și lipite între ele, cu fibrele lemnului în sens contrar. ♦ Placaj. – Din fr. contre-placage. DOOM
contraplacáj (-tra-pla-) s. n., pl. contraplacáje
contraplacajul
CONTRAPLACÁJ, contraplacaje, s. n. Placă formată din mai multe foi subțiri din lemn, suprapuse și lipite între ele, cu fibrele lemnului în sens contrar. ♦ Placaj. – Din fr. contre-placage. DOOM
contraplacáj (-tra-pla-) s. n., pl. contraplacáje
contraplacajului
CONTRAPLACÁJ, contraplacaje, s. n. Placă formată din mai multe foi subțiri din lemn, suprapuse și lipite între ele, cu fibrele lemnului în sens contrar. ♦ Placaj. – Din fr. contre-placage. DOOM
contraplacáj (-tra-pla-) s. n., pl. contraplacáje
contraplan
CONTRAPLÁN, contraplanuri, s. n. Procedeu de montaj constând în alternarea cadrelor filmate cu aparatul așezat în unghiuri de filmare opuse. – Din fr. contre-plan.
contraplanul
CONTRAPLÁN, contraplanuri, s. n. Procedeu de montaj constând în alternarea cadrelor filmate cu aparatul așezat în unghiuri de filmare opuse. – Din fr. contre-plan.
contraplanului
CONTRAPLÁN, contraplanuri, s. n. Procedeu de montaj constând în alternarea cadrelor filmate cu aparatul așezat în unghiuri de filmare opuse. – Din fr. contre-plan.
contraplanuri
CONTRAPLÁN, contraplanuri, s. n. Procedeu de montaj constând în alternarea cadrelor filmate cu aparatul așezat în unghiuri de filmare opuse. – Din fr. contre-plan.
contraplanurile
CONTRAPLÁN, contraplanuri, s. n. Procedeu de montaj constând în alternarea cadrelor filmate cu aparatul așezat în unghiuri de filmare opuse. – Din fr. contre-plan.
contraplanurilor
CONTRAPLÁN, contraplanuri, s. n. Procedeu de montaj constând în alternarea cadrelor filmate cu aparatul așezat în unghiuri de filmare opuse. – Din fr. contre-plan.
contraplonjeu
CONTRAPLONJÉU, contraplonjeuri, s. n. (Cin.) Filmare dirijată de jos în sus, care dă impresia de forță, de înălțare. – Din fr. contre-plongée.
contraplonjeul
CONTRAPLONJÉU, contraplonjeuri, s. n. (Cin.) Filmare dirijată de jos în sus, care dă impresia de forță, de înălțare. – Din fr. contre-plongée.
contraplonjeului
CONTRAPLONJÉU, contraplonjeuri, s. n. (Cin.) Filmare dirijată de jos în sus, care dă impresia de forță, de înălțare. – Din fr. contre-plongée.
contraplonjeuri
CONTRAPLONJÉU, contraplonjeuri, s. n. (Cin.) Filmare dirijată de jos în sus, care dă impresia de forță, de înălțare. – Din fr. contre-plongée.
contraplonjeurile
CONTRAPLONJÉU, contraplonjeuri, s. n. (Cin.) Filmare dirijată de jos în sus, care dă impresia de forță, de înălțare. – Din fr. contre-plongée.
contraplonjeurilor
CONTRAPLONJÉU, contraplonjeuri, s. n. (Cin.) Filmare dirijată de jos în sus, care dă impresia de forță, de înălțare. – Din fr. contre-plongée.
contrapondere
CONTRAPÓNDERE, contraponderi, s. f. Ceea ce echilibrează, contrabalansează sau neutralizează o forță, o acțiune etc. – Contra1- + pondere (după fr. contrepoids). DOOM
contrapóndere s. f., g.-d. art. contrapónderii; pl. contrapónderi
contraponderea
CONTRAPÓNDERE, contraponderi, s. f. Ceea ce echilibrează, contrabalansează sau neutralizează o forță, o acțiune etc. – Contra1- + pondere (după fr. contrepoids). DOOM
contrapóndere s. f., g.-d. art. contrapónderii; pl. contrapónderi
contraponderi
CONTRAPÓNDERE, contraponderi, s. f. Ceea ce echilibrează, contrabalansează sau neutralizează o forță, o acțiune etc. – Contra1- + pondere (după fr. contrepoids). DOOM
contrapóndere s. f., g.-d. art. contrapónderii; pl. contrapónderi
contraponderii
CONTRAPÓNDERE, contraponderi, s. f. Ceea ce echilibrează, contrabalansează sau neutralizează o forță, o acțiune etc. – Contra1- + pondere (după fr. contrepoids). DOOM
contrapóndere s. f., g.-d. art. contrapónderii; pl. contrapónderi
contraponderile
CONTRAPÓNDERE, contraponderi, s. f. Ceea ce echilibrează, contrabalansează sau neutralizează o forță, o acțiune etc. – Contra1- + pondere (după fr. contrepoids). DOOM
contrapóndere s. f., g.-d. art. contrapónderii; pl. contrapónderi
contraponderilor
CONTRAPÓNDERE, contraponderi, s. f. Ceea ce echilibrează, contrabalansează sau neutralizează o forță, o acțiune etc. – Contra1- + pondere (după fr. contrepoids). DOOM
contrapóndere s. f., g.-d. art. contrapónderii; pl. contrapónderi
contrapoziție
CONTRAPOZÍȚIE, contrapoziții, s. f. Poziție contrară celei prezentate; opoziție. – Contra1- + poziție. DOOM
contrapozíție (-ți-e) s. f., art. contrapozíția (-ți-a), g.-d. art. contrapozíției; pl. contrapozíții, art. contrapozíțiile (-ți-i-)
contrapregătire
CONTRAPREGĂTÍRE, contrapregătiri, s. f. Lovitură dată grupării principale a inamicului, cu ajutorul artileriei, aviației și al rachetelor, înainte de începerea ofensivei acestuia, în scopul zădărnicirii ei. – Contra1- + pregătire. DOOM
contrapregătíre (-tra-pre-) s. f., g.-d. art. contrapregătírii; pl. contrapregătíri
contrapregătirea
CONTRAPREGĂTÍRE, contrapregătiri, s. f. Lovitură dată grupării principale a inamicului, cu ajutorul artileriei, aviației și al rachetelor, înainte de începerea ofensivei acestuia, în scopul zădărnicirii ei. – Contra1- + pregătire. DOOM
contrapregătíre (-tra-pre-) s. f., g.-d. art. contrapregătírii; pl. contrapregătíri
contrapregătiri
CONTRAPREGĂTÍRE, contrapregătiri, s. f. Lovitură dată grupării principale a inamicului, cu ajutorul artileriei, aviației și al rachetelor, înainte de începerea ofensivei acestuia, în scopul zădărnicirii ei. – Contra1- + pregătire. DOOM
contrapregătíre (-tra-pre-) s. f., g.-d. art. contrapregătírii; pl. contrapregătíri
contrapregătirii
CONTRAPREGĂTÍRE, contrapregătiri, s. f. Lovitură dată grupării principale a inamicului, cu ajutorul artileriei, aviației și al rachetelor, înainte de începerea ofensivei acestuia, în scopul zădărnicirii ei. – Contra1- + pregătire. DOOM
contrapregătíre (-tra-pre-) s. f., g.-d. art. contrapregătírii; pl. contrapregătíri
contrapregătirile
CONTRAPREGĂTÍRE, contrapregătiri, s. f. Lovitură dată grupării principale a inamicului, cu ajutorul artileriei, aviației și al rachetelor, înainte de începerea ofensivei acestuia, în scopul zădărnicirii ei. – Contra1- + pregătire. DOOM
contrapregătíre (-tra-pre-) s. f., g.-d. art. contrapregătírii; pl. contrapregătíri
contrapregătirilor
CONTRAPREGĂTÍRE, contrapregătiri, s. f. Lovitură dată grupării principale a inamicului, cu ajutorul artileriei, aviației și al rachetelor, înainte de începerea ofensivei acestuia, în scopul zădărnicirii ei. – Contra1- + pregătire. DOOM
contrapregătíre (-tra-pre-) s. f., g.-d. art. contrapregătírii; pl. contrapregătíri
contrapresiune
CONTRAPRESIÚNE, contrapresiuni, s. f. Presiune care se opune acțiunii normale a aburului asupra pistonului unei mașini. [Pr.: -si-u-] – Contra1- + presiune.
contrapresiunea
CONTRAPRESIÚNE, contrapresiuni, s. f. Presiune care se opune acțiunii normale a aburului asupra pistonului unei mașini. [Pr.: -si-u-] – Contra1- + presiune.
contrapresiuni
CONTRAPRESIÚNE, contrapresiuni, s. f. Presiune care se opune acțiunii normale a aburului asupra pistonului unei mașini. [Pr.: -si-u-] – Contra1- + presiune.
contrapresiunii
CONTRAPRESIÚNE, contrapresiuni, s. f. Presiune care se opune acțiunii normale a aburului asupra pistonului unei mașini. [Pr.: -si-u-] – Contra1- + presiune.
contrapresiunile
CONTRAPRESIÚNE, contrapresiuni, s. f. Presiune care se opune acțiunii normale a aburului asupra pistonului unei mașini. [Pr.: -si-u-] – Contra1- + presiune.
contrapresiunilor
CONTRAPRESIÚNE, contrapresiuni, s. f. Presiune care se opune acțiunii normale a aburului asupra pistonului unei mașini. [Pr.: -si-u-] – Contra1- + presiune.
contraproba
CONTRAPRÓBĂ, contraprobe, s. f. Probă suplimentară, efectuată atunci când o probă anterioară nu dă rezultate concludente. – Contra1- + probă. DOOM
contrapróbă (-tra-pro-) s. f., g.-d. art. contrapróbei; pl. contrapróbe
contraprobe
CONTRAPRÓBĂ, contraprobe, s. f. Probă suplimentară, efectuată atunci când o probă anterioară nu dă rezultate concludente. – Contra1- + probă. DOOM
contrapróbă (-tra-pro-) s. f., g.-d. art. contrapróbei; pl. contrapróbe
contraprobei
CONTRAPRÓBĂ, contraprobe, s. f. Probă suplimentară, efectuată atunci când o probă anterioară nu dă rezultate concludente. – Contra1- + probă. DOOM
contrapróbă (-tra-pro-) s. f., g.-d. art. contrapróbei; pl. contrapróbe
contraprobele
CONTRAPRÓBĂ, contraprobe, s. f. Probă suplimentară, efectuată atunci când o probă anterioară nu dă rezultate concludente. – Contra1- + probă. DOOM
contrapróbă (-tra-pro-) s. f., g.-d. art. contrapróbei; pl. contrapróbe
contraprobelor
CONTRAPRÓBĂ, contraprobe, s. f. Probă suplimentară, efectuată atunci când o probă anterioară nu dă rezultate concludente. – Contra1- + probă. DOOM
contrapróbă (-tra-pro-) s. f., g.-d. art. contrapróbei; pl. contrapróbe
contraproductiv
CONTRAPRODUCTÍV, -Ă, contraproductivi, -e, adj. Care este neproductiv. ♦ Fig. Care este dăunător; primejdios. – Contra1- + productiv. DOOM
*contraproductív (-tra-pro-) adj. m., pl. contraproductívi; f. contraproductívă, pl. contraproductíve
contraprofil
CONTRAPROFÍL s.n. (Constr.) Profil simetric altuia. [Cf. fr. contreprofil].
contraproiect
CONTRAPROIÉCT, contraproiecte, s. n. Proiect care verifică, îmbunătățește sau înlocuiește un proiect anterior. – După fr. contreprojet. DOOM
contraproiéct (-tra-pro-) s. m., pl. contraproiécte
contraproiecte
CONTRAPROIÉCT, contraproiecte, s. n. Proiect care verifică, îmbunătățește sau înlocuiește un proiect anterior. – După fr. contreprojet. DOOM
contraproiéct (-tra-pro-) s. m., pl. contraproiécte
contraproiectele
CONTRAPROIÉCT, contraproiecte, s. n. Proiect care verifică, îmbunătățește sau înlocuiește un proiect anterior. – După fr. contreprojet. DOOM
contraproiéct (-tra-pro-) s. m., pl. contraproiécte
contraproiectelor
CONTRAPROIÉCT, contraproiecte, s. n. Proiect care verifică, îmbunătățește sau înlocuiește un proiect anterior. – După fr. contreprojet. DOOM
contraproiéct (-tra-pro-) s. m., pl. contraproiécte
contraproiectul
CONTRAPROIÉCT, contraproiecte, s. n. Proiect care verifică, îmbunătățește sau înlocuiește un proiect anterior. – După fr. contreprojet. DOOM
contraproiéct (-tra-pro-) s. m., pl. contraproiécte
contraproiectului
CONTRAPROIÉCT, contraproiecte, s. n. Proiect care verifică, îmbunătățește sau înlocuiește un proiect anterior. – După fr. contreprojet. DOOM
contraproiéct (-tra-pro-) s. m., pl. contraproiécte
contrapropunere
CONTRAPROPÚNERE, contrapropuneri, s. f. Propunere opusă altei propuneri. – Contra1- + propunere (după fr. contreproposition). DOOM
contrapropúnere (-tra-pro-) s. f., g.-d. art. contrapropúnerii; pl. contrapropúneri
contrapropunerea
CONTRAPROPÚNERE, contrapropuneri, s. f. Propunere opusă altei propuneri. – Contra1- + propunere (după fr. contreproposition). DOOM
contrapropúnere (-tra-pro-) s. f., g.-d. art. contrapropúnerii; pl. contrapropúneri
contrapropuneri
CONTRAPROPÚNERE, contrapropuneri, s. f. Propunere opusă altei propuneri. – Contra1- + propunere (după fr. contreproposition). DOOM
contrapropúnere (-tra-pro-) s. f., g.-d. art. contrapropúnerii; pl. contrapropúneri
contrapropunerii
CONTRAPROPÚNERE, contrapropuneri, s. f. Propunere opusă altei propuneri. – Contra1- + propunere (după fr. contreproposition). DOOM
contrapropúnere (-tra-pro-) s. f., g.-d. art. contrapropúnerii; pl. contrapropúneri
contrapropunerile
CONTRAPROPÚNERE, contrapropuneri, s. f. Propunere opusă altei propuneri. – Contra1- + propunere (după fr. contreproposition). DOOM
contrapropúnere (-tra-pro-) s. f., g.-d. art. contrapropúnerii; pl. contrapropúneri
contrapropunerilor
CONTRAPROPÚNERE, contrapropuneri, s. f. Propunere opusă altei propuneri. – Contra1- + propunere (după fr. contreproposition). DOOM
contrapropúnere (-tra-pro-) s. f., g.-d. art. contrapropúnerii; pl. contrapropúneri
contrapunct
CONTRAPÚNCT s. n. 1. Tehnică în compoziția muzicală, constând în suprapunerea a două sau a mai multe linii melodice de sine stătătoare, având fiecare un înțeles propriu, dar formând laolaltă un tot organic; polifonie, contratemă. 2. Știința care se ocupă cu studiul regulilor contrapunctului (1). – Din it. contrappunto, fr. contrepoint. DOOM
contrapúnct s. n.
contrapuncta
CONTRAPUNCTÁ, contrapunctez, vb. I. 1. Intranz. (Muz.; rar) A folosi tehnica contrapunctului. 2. Tranz. Fig. A construi pe mai multe planuri paralele individualizate situații, imagini corespondente etc. – Din contrapunct.
contrapunctai
CONTRAPUNCTÁ, contrapunctez, vb. I. 1. Intranz. (Muz.; rar) A folosi tehnica contrapunctului. 2. Tranz. Fig. A construi pe mai multe planuri paralele individualizate situații, imagini corespondente etc. – Din contrapunct.
contrapunctam
CONTRAPUNCTÁ, contrapunctez, vb. I. 1. Intranz. (Muz.; rar) A folosi tehnica contrapunctului. 2. Tranz. Fig. A construi pe mai multe planuri paralele individualizate situații, imagini corespondente etc. – Din contrapunct.
contrapunctare
CONTRAPUNCTÁ, contrapunctez, vb. I. 1. Intranz. (Muz.; rar) A folosi tehnica contrapunctului. 2. Tranz. Fig. A construi pe mai multe planuri paralele individualizate situații, imagini corespondente etc. – Din contrapunct.
contrapunctare
CONTRAPUNCTÁRE s.f. Acțiunea de a contrapuncta; (p. ext.) corespondență (a două fapte, a două idei). [< contrapuncta].
contrapunctarea
CONTRAPUNCTÁRE s.f. Acțiunea de a contrapuncta; (p. ext.) corespondență (a două fapte, a două idei). [< contrapuncta].
contrapunctară
CONTRAPUNCTÁ, contrapunctez, vb. I. 1. Intranz. (Muz.; rar) A folosi tehnica contrapunctului. 2. Tranz. Fig. A construi pe mai multe planuri paralele individualizate situații, imagini corespondente etc. – Din contrapunct.
contrapunctarăm
CONTRAPUNCTÁ, contrapunctez, vb. I. 1. Intranz. (Muz.; rar) A folosi tehnica contrapunctului. 2. Tranz. Fig. A construi pe mai multe planuri paralele individualizate situații, imagini corespondente etc. – Din contrapunct.
contrapunctarăți
CONTRAPUNCTÁ, contrapunctez, vb. I. 1. Intranz. (Muz.; rar) A folosi tehnica contrapunctului. 2. Tranz. Fig. A construi pe mai multe planuri paralele individualizate situații, imagini corespondente etc. – Din contrapunct.
contrapunctase
CONTRAPUNCTÁ, contrapunctez, vb. I. 1. Intranz. (Muz.; rar) A folosi tehnica contrapunctului. 2. Tranz. Fig. A construi pe mai multe planuri paralele individualizate situații, imagini corespondente etc. – Din contrapunct.
contrapunctasem
CONTRAPUNCTÁ, contrapunctez, vb. I. 1. Intranz. (Muz.; rar) A folosi tehnica contrapunctului. 2. Tranz. Fig. A construi pe mai multe planuri paralele individualizate situații, imagini corespondente etc. – Din contrapunct.
contrapunctaseră
CONTRAPUNCTÁ, contrapunctez, vb. I. 1. Intranz. (Muz.; rar) A folosi tehnica contrapunctului. 2. Tranz. Fig. A construi pe mai multe planuri paralele individualizate situații, imagini corespondente etc. – Din contrapunct.
contrapunctaserăm
CONTRAPUNCTÁ, contrapunctez, vb. I. 1. Intranz. (Muz.; rar) A folosi tehnica contrapunctului. 2. Tranz. Fig. A construi pe mai multe planuri paralele individualizate situații, imagini corespondente etc. – Din contrapunct.
contrapunctaserăți
CONTRAPUNCTÁ, contrapunctez, vb. I. 1. Intranz. (Muz.; rar) A folosi tehnica contrapunctului. 2. Tranz. Fig. A construi pe mai multe planuri paralele individualizate situații, imagini corespondente etc. – Din contrapunct.
contrapunctaseși
CONTRAPUNCTÁ, contrapunctez, vb. I. 1. Intranz. (Muz.; rar) A folosi tehnica contrapunctului. 2. Tranz. Fig. A construi pe mai multe planuri paralele individualizate situații, imagini corespondente etc. – Din contrapunct.
contrapunctaseți
CONTRAPUNCTÁ, contrapunctez, vb. I. 1. Intranz. (Muz.; rar) A folosi tehnica contrapunctului. 2. Tranz. Fig. A construi pe mai multe planuri paralele individualizate situații, imagini corespondente etc. – Din contrapunct.
contrapunctat
CONTRAPUNCTÁ, contrapunctez, vb. I. 1. Intranz. (Muz.; rar) A folosi tehnica contrapunctului. 2. Tranz. Fig. A construi pe mai multe planuri paralele individualizate situații, imagini corespondente etc. – Din contrapunct.
contrapunctat
CONTRAPUNCTÁ, contrapunctez, vb. I. 1. Intranz. (Muz.; rar) A folosi tehnica contrapunctului. 2. Tranz. Fig. A construi pe mai multe planuri paralele individualizate situații, imagini corespondente etc. – Din contrapunct.
contrapunctau
CONTRAPUNCTÁ, contrapunctez, vb. I. 1. Intranz. (Muz.; rar) A folosi tehnica contrapunctului. 2. Tranz. Fig. A construi pe mai multe planuri paralele individualizate situații, imagini corespondente etc. – Din contrapunct.
contrapunctași
CONTRAPUNCTÁ, contrapunctez, vb. I. 1. Intranz. (Muz.; rar) A folosi tehnica contrapunctului. 2. Tranz. Fig. A construi pe mai multe planuri paralele individualizate situații, imagini corespondente etc. – Din contrapunct.
contrapunctați
CONTRAPUNCTÁ, contrapunctez, vb. I. 1. Intranz. (Muz.; rar) A folosi tehnica contrapunctului. 2. Tranz. Fig. A construi pe mai multe planuri paralele individualizate situații, imagini corespondente etc. – Din contrapunct.
contrapunctează
CONTRAPUNCTÁ, contrapunctez, vb. I. 1. Intranz. (Muz.; rar) A folosi tehnica contrapunctului. 2. Tranz. Fig. A construi pe mai multe planuri paralele individualizate situații, imagini corespondente etc. – Din contrapunct.
contrapunctez
CONTRAPUNCTÁ, contrapunctez, vb. I. 1. Intranz. (Muz.; rar) A folosi tehnica contrapunctului. 2. Tranz. Fig. A construi pe mai multe planuri paralele individualizate situații, imagini corespondente etc. – Din contrapunct.
contrapuncteze
CONTRAPUNCTÁ, contrapunctez, vb. I. 1. Intranz. (Muz.; rar) A folosi tehnica contrapunctului. 2. Tranz. Fig. A construi pe mai multe planuri paralele individualizate situații, imagini corespondente etc. – Din contrapunct.
contrapunctezi
CONTRAPUNCTÁ, contrapunctez, vb. I. 1. Intranz. (Muz.; rar) A folosi tehnica contrapunctului. 2. Tranz. Fig. A construi pe mai multe planuri paralele individualizate situații, imagini corespondente etc. – Din contrapunct.
contrapunctic
CONTRAPÚNCTIC, -Ă, contrapunctici, -ce, adj. Care este scris după regulile contrapunctului. – Contrapunct + suf. -ic. DOOM
*contrapúnctic (-punc-tic) adj. m., pl. contrapúnctici; f. contrapúnctică, pl. contrapúnctice
contrapunctica
CONTRAPÚNCTIC, -Ă, contrapunctici, -ce, adj. Care este scris după regulile contrapunctului. – Contrapunct + suf. -ic. DOOM
*contrapúnctic (-punc-tic) adj. m., pl. contrapúnctici; f. contrapúnctică, pl. contrapúnctice
contrapunctice
CONTRAPÚNCTIC, -Ă, contrapunctici, -ce, adj. Care este scris după regulile contrapunctului. – Contrapunct + suf. -ic. DOOM
*contrapúnctic (-punc-tic) adj. m., pl. contrapúnctici; f. contrapúnctică, pl. contrapúnctice
contrapuncticei
CONTRAPÚNCTIC, -Ă, contrapunctici, -ce, adj. Care este scris după regulile contrapunctului. – Contrapunct + suf. -ic. DOOM
*contrapúnctic (-punc-tic) adj. m., pl. contrapúnctici; f. contrapúnctică, pl. contrapúnctice
contrapuncticele
CONTRAPÚNCTIC, -Ă, contrapunctici, -ce, adj. Care este scris după regulile contrapunctului. – Contrapunct + suf. -ic. DOOM
*contrapúnctic (-punc-tic) adj. m., pl. contrapúnctici; f. contrapúnctică, pl. contrapúnctice
contrapuncticelor
CONTRAPÚNCTIC, -Ă, contrapunctici, -ce, adj. Care este scris după regulile contrapunctului. – Contrapunct + suf. -ic. DOOM
*contrapúnctic (-punc-tic) adj. m., pl. contrapúnctici; f. contrapúnctică, pl. contrapúnctice
contrapunctici
CONTRAPÚNCTIC, -Ă, contrapunctici, -ce, adj. Care este scris după regulile contrapunctului. – Contrapunct + suf. -ic. DOOM
*contrapúnctic (-punc-tic) adj. m., pl. contrapúnctici; f. contrapúnctică, pl. contrapúnctice
contrapuncticii
CONTRAPÚNCTIC, -Ă, contrapunctici, -ce, adj. Care este scris după regulile contrapunctului. – Contrapunct + suf. -ic. DOOM
*contrapúnctic (-punc-tic) adj. m., pl. contrapúnctici; f. contrapúnctică, pl. contrapúnctice
contrapuncticilor
CONTRAPÚNCTIC, -Ă, contrapunctici, -ce, adj. Care este scris după regulile contrapunctului. – Contrapunct + suf. -ic. DOOM
*contrapúnctic (-punc-tic) adj. m., pl. contrapúnctici; f. contrapúnctică, pl. contrapúnctice
contrapuncticul
CONTRAPÚNCTIC, -Ă, contrapunctici, -ce, adj. Care este scris după regulile contrapunctului. – Contrapunct + suf. -ic. DOOM
*contrapúnctic (-punc-tic) adj. m., pl. contrapúnctici; f. contrapúnctică, pl. contrapúnctice
contrapuncticului
CONTRAPÚNCTIC, -Ă, contrapunctici, -ce, adj. Care este scris după regulile contrapunctului. – Contrapunct + suf. -ic. DOOM
*contrapúnctic (-punc-tic) adj. m., pl. contrapúnctici; f. contrapúnctică, pl. contrapúnctice
contrapunctist
CONTRAPUNCTÍST s.m. Compozitor care utilizează contrapunctul. [Cf. fr. contrapunctiste].
contrapunctista
CONTRAPUNCTÍST s.m. Compozitor care utilizează contrapunctul. [Cf. fr. contrapunctiste].
contrapunctiste
CONTRAPUNCTÍST s.m. Compozitor care utilizează contrapunctul. [Cf. fr. contrapunctiste].
contrapunctistei
CONTRAPUNCTÍST s.m. Compozitor care utilizează contrapunctul. [Cf. fr. contrapunctiste].
contrapunctistele
CONTRAPUNCTÍST s.m. Compozitor care utilizează contrapunctul. [Cf. fr. contrapunctiste].
contrapunctistelor
CONTRAPUNCTÍST s.m. Compozitor care utilizează contrapunctul. [Cf. fr. contrapunctiste].
contrapunctistul
CONTRAPUNCTÍST s.m. Compozitor care utilizează contrapunctul. [Cf. fr. contrapunctiste].
contrapunctistului
CONTRAPUNCTÍST s.m. Compozitor care utilizează contrapunctul. [Cf. fr. contrapunctiste].
contrapunctiști
CONTRAPUNCTÍST s.m. Compozitor care utilizează contrapunctul. [Cf. fr. contrapunctiste].
contrapunctiștii
CONTRAPUNCTÍST s.m. Compozitor care utilizează contrapunctul. [Cf. fr. contrapunctiste].
contrapunctiștilor
CONTRAPUNCTÍST s.m. Compozitor care utilizează contrapunctul. [Cf. fr. contrapunctiste].
contrapunctul
CONTRAPÚNCT s. n. 1. Tehnică în compoziția muzicală, constând în suprapunerea a două sau a mai multe linii melodice de sine stătătoare, având fiecare un înțeles propriu, dar formând laolaltă un tot organic; polifonie, contratemă. 2. Știința care se ocupă cu studiul regulilor contrapunctului (1). – Din it. contrappunto, fr. contrepoint. DOOM
contrapúnct s. n.
contrapunctului
CONTRAPÚNCT s. n. 1. Tehnică în compoziția muzicală, constând în suprapunerea a două sau a mai multe linii melodice de sine stătătoare, având fiecare un înțeles propriu, dar formând laolaltă un tot organic; polifonie, contratemă. 2. Știința care se ocupă cu studiul regulilor contrapunctului (1). – Din it. contrappunto, fr. contrepoint. DOOM
contrapúnct s. n.
contrapunctând
CONTRAPUNCTÁ, contrapunctez, vb. I. 1. Intranz. (Muz.; rar) A folosi tehnica contrapunctului. 2. Tranz. Fig. A construi pe mai multe planuri paralele individualizate situații, imagini corespondente etc. – Din contrapunct.
contrapunctînd
CONTRAPUNCTÁ, contrapunctez, vb. I. 1. Intranz. (Muz.; rar) A folosi tehnica contrapunctului. 2. Tranz. Fig. A construi pe mai multe planuri paralele individualizate situații, imagini corespondente etc. – Din contrapunct.
contrapunctări
CONTRAPUNCTÁRE s.f. Acțiunea de a contrapuncta; (p. ext.) corespondență (a două fapte, a două idei). [< contrapuncta].
contrapunctării
CONTRAPUNCTÁRE s.f. Acțiunea de a contrapuncta; (p. ext.) corespondență (a două fapte, a două idei). [< contrapuncta].
contrapunctările
CONTRAPUNCTÁRE s.f. Acțiunea de a contrapuncta; (p. ext.) corespondență (a două fapte, a două idei). [< contrapuncta].
contrapunctărilor
CONTRAPUNCTÁRE s.f. Acțiunea de a contrapuncta; (p. ext.) corespondență (a două fapte, a două idei). [< contrapuncta].
contrapune
CONTRAPÚNE, contrapún, vb. III. Tranz. (Rar) A opune. – Contra1- + pune.
contrapunere
CONTRAPÚNE, contrapún, vb. III. Tranz. (Rar) A opune. – Contra1- + pune.
contrapus
CONTRAPÚNE, contrapún, vb. III. Tranz. (Rar) A opune. – Contra1- + pune.
contrar
CONTRÁR, -Ă, contrari, -e, adj., adv., s. n., prep. 1. Adj. Opus, potrivnic. ◊ Noțiuni contrare = două noțiuni al căror obiect poate face parte cel mult din sfera uneia, dar poate lipsi din sfera ambelor. 2. Adv. Împotrivă, în contra, neconform cu... 3. S. n. (La pl.; în forma contrarii) Denumire dată noțiunii care desemnează laturi, însușiri sau tendințe ale obiectelor și proceselor opuse unele altora, astfel încât se exclud reciproc, această opoziție constituind forța motrice și conținutul principal al dezvoltării acelui obiect sau proces; (și la sg.) fiecare dintre termenii unei contradicții (1). 4. Prep. Contra, împotriva cuiva sau a ceva. [Var.: contráriu, -ie adj., s. n.] – Din fr. contraire, lat. contrarius. DOOM
contrár3 (ceea ce este opus) s. n.
contrar
CONTRÁR, -Ă, contrari, -e, adj., adv., s. n., prep. 1. Adj. Opus, potrivnic. ◊ Noțiuni contrare = două noțiuni al căror obiect poate face parte cel mult din sfera uneia, dar poate lipsi din sfera ambelor. 2. Adv. Împotrivă, în contra, neconform cu... 3. S. n. (La pl.; în forma contrarii) Denumire dată noțiunii care desemnează laturi, însușiri sau tendințe ale obiectelor și proceselor opuse unele altora, astfel încât se exclud reciproc, această opoziție constituind forța motrice și conținutul principal al dezvoltării acelui obiect sau proces; (și la sg.) fiecare dintre termenii unei contradicții (1). 4. Prep. Contra, împotriva cuiva sau a ceva. [Var.: contráriu, -ie adj., s. n.] – Din fr. contraire, lat. contrarius.
contrara
CONTRÁR, -Ă, contrari, -e, adj., adv., s. n., prep. 1. Adj. Opus, potrivnic. ◊ Noțiuni contrare = două noțiuni al căror obiect poate face parte cel mult din sfera uneia, dar poate lipsi din sfera ambelor. 2. Adv. Împotrivă, în contra, neconform cu... 3. S. n. (La pl.; în forma contrarii) Denumire dată noțiunii care desemnează laturi, însușiri sau tendințe ale obiectelor și proceselor opuse unele altora, astfel încât se exclud reciproc, această opoziție constituind forța motrice și conținutul principal al dezvoltării acelui obiect sau proces; (și la sg.) fiecare dintre termenii unei contradicții (1). 4. Prep. Contra, împotriva cuiva sau a ceva. [Var.: contráriu, -ie adj., s. n.] – Din fr. contraire, lat. contrarius. DOOM
contrár3 (ceea ce este opus) s. n.
contraranda
CONTRARÁNDĂ, contrarande, s. f. Velă de formă triunghiulară sau trapezoidală plasată deasupra rondei pe goelete și pe iahturi. – Din it. contraranda. DOOM
contrarándă s. f., g.-d. art. contrarándei; pl. contraránde
contrarande
CONTRARÁNDĂ, contrarande, s. f. Velă de formă triunghiulară sau trapezoidală plasată deasupra rondei pe goelete și pe iahturi. – Din it. contraranda. DOOM
contrarándă s. f., g.-d. art. contrarándei; pl. contraránde
contrarandei
CONTRARÁNDĂ, contrarande, s. f. Velă de formă triunghiulară sau trapezoidală plasată deasupra rondei pe goelete și pe iahturi. – Din it. contraranda. DOOM
contrarándă s. f., g.-d. art. contrarándei; pl. contraránde
contrarandele
CONTRARÁNDĂ, contrarande, s. f. Velă de formă triunghiulară sau trapezoidală plasată deasupra rondei pe goelete și pe iahturi. – Din it. contraranda. DOOM
contrarándă s. f., g.-d. art. contrarándei; pl. contraránde
contrarandelor
CONTRARÁNDĂ, contrarande, s. f. Velă de formă triunghiulară sau trapezoidală plasată deasupra rondei pe goelete și pe iahturi. – Din it. contraranda. DOOM
contrarándă s. f., g.-d. art. contrarándei; pl. contraránde
contrare
CONTRÁ3, contrez, vb. I. Tranz. 1. A contrazice. 2. (La box, scrimă, lupte, judo) A da o contră. 3. (La bridge) A se opune, a cere o amendă dublă. – Din fr. contrer. DOOM
contrá2 (a ~) vb., ind. prez. 3 contreáză
contrare
CONTRÁR, -Ă, contrari, -e, adj., adv., s. n., prep. 1. Adj. Opus, potrivnic. ◊ Noțiuni contrare = două noțiuni al căror obiect poate face parte cel mult din sfera uneia, dar poate lipsi din sfera ambelor. 2. Adv. Împotrivă, în contra, neconform cu... 3. S. n. (La pl.; în forma contrarii) Denumire dată noțiunii care desemnează laturi, însușiri sau tendințe ale obiectelor și proceselor opuse unele altora, astfel încât se exclud reciproc, această opoziție constituind forța motrice și conținutul principal al dezvoltării acelui obiect sau proces; (și la sg.) fiecare dintre termenii unei contradicții (1). 4. Prep. Contra, împotriva cuiva sau a ceva. [Var.: contráriu, -ie adj., s. n.] – Din fr. contraire, lat. contrarius. DOOM
contrár3 (ceea ce este opus) s. n.
contrare
CONTRÁ3, contrez, vb. I. Tranz. 1. A contrazice. 2. (La box, scrimă, lupte, judo) A da o contră. 3. (La bridge) A se opune, a cere o amendă dublă. – Din fr. contrer. DOOM
contrá2 (a ~) vb., ind. prez. 3 contreáză
contrarecepția
CONTRARECÉPȚIE, contrarecepții, s. f. Operație de recepție repetată în caz de litigiu, pentru a verifica recepția făcută anterior. – Contra1- + recepție (după fr. contre-réception). DOOM
contrarecépție (-ți-e) s. f., art. contrarecépția (-ți-a), g.-d. art. contrarecépției; pl. contrarecépții, art. contrarecépțiile (-ți-i-)
contrarecepție
CONTRARECÉPȚIE, contrarecepții, s. f. Operație de recepție repetată în caz de litigiu, pentru a verifica recepția făcută anterior. – Contra1- + recepție (după fr. contre-réception). DOOM
contrarecépție (-ți-e) s. f., art. contrarecépția (-ți-a), g.-d. art. contrarecépției; pl. contrarecépții, art. contrarecépțiile (-ți-i-)
contrarecepției
CONTRARECÉPȚIE, contrarecepții, s. f. Operație de recepție repetată în caz de litigiu, pentru a verifica recepția făcută anterior. – Contra1- + recepție (după fr. contre-réception). DOOM
contrarecépție (-ți-e) s. f., art. contrarecépția (-ți-a), g.-d. art. contrarecépției; pl. contrarecépții, art. contrarecépțiile (-ți-i-)
contrarecepții
CONTRARECÉPȚIE, contrarecepții, s. f. Operație de recepție repetată în caz de litigiu, pentru a verifica recepția făcută anterior. – Contra1- + recepție (după fr. contre-réception). DOOM
contrarecépție (-ți-e) s. f., art. contrarecépția (-ți-a), g.-d. art. contrarecépției; pl. contrarecépții, art. contrarecépțiile (-ți-i-)
contrarecepțiile
CONTRARECÉPȚIE, contrarecepții, s. f. Operație de recepție repetată în caz de litigiu, pentru a verifica recepția făcută anterior. – Contra1- + recepție (după fr. contre-réception). DOOM
contrarecépție (-ți-e) s. f., art. contrarecépția (-ți-a), g.-d. art. contrarecépției; pl. contrarecépții, art. contrarecépțiile (-ți-i-)
contrarecepțiilor
CONTRARECÉPȚIE, contrarecepții, s. f. Operație de recepție repetată în caz de litigiu, pentru a verifica recepția făcută anterior. – Contra1- + recepție (după fr. contre-réception). DOOM
contrarecépție (-ți-e) s. f., art. contrarecépția (-ți-a), g.-d. art. contrarecépției; pl. contrarecépții, art. contrarecépțiile (-ți-i-)
contrareforma
CONTRAREFÓRMĂ s. f. Mișcare inițiată împotriva Reformei în sec. XVI de Biserica catolică și sprijinită de unele monarhii din Europa Occidentală și Centrală. – Din fr. contre-réforme. DOOM
!Contrarefórma (mișcare religioasă) s. propriu f., neart. Contrarefórmă, g.-d. Contrarefórmei
contrareforme
CONTRAREFÓRMĂ s. f. Mișcare inițiată împotriva Reformei în sec. XVI de Biserica catolică și sprijinită de unele monarhii din Europa Occidentală și Centrală. – Din fr. contre-réforme. DOOM
!Contrarefórma (mișcare religioasă) s. propriu f., neart. Contrarefórmă, g.-d. Contrarefórmei
contrareformei
CONTRAREFÓRMĂ s. f. Mișcare inițiată împotriva Reformei în sec. XVI de Biserica catolică și sprijinită de unele monarhii din Europa Occidentală și Centrală. – Din fr. contre-réforme. DOOM
!Contrarefórma (mișcare religioasă) s. propriu f., neart. Contrarefórmă, g.-d. Contrarefórmei
contrareformele
CONTRAREFÓRMĂ s. f. Mișcare inițiată împotriva Reformei în sec. XVI de Biserica catolică și sprijinită de unele monarhii din Europa Occidentală și Centrală. – Din fr. contre-réforme. DOOM
!Contrarefórma (mișcare religioasă) s. propriu f., neart. Contrarefórmă, g.-d. Contrarefórmei
contrareformelor
CONTRAREFÓRMĂ s. f. Mișcare inițiată împotriva Reformei în sec. XVI de Biserica catolică și sprijinită de unele monarhii din Europa Occidentală și Centrală. – Din fr. contre-réforme. DOOM
!Contrarefórma (mișcare religioasă) s. propriu f., neart. Contrarefórmă, g.-d. Contrarefórmei
contrarei
CONTRÁR, -Ă, contrari, -e, adj., adv., s. n., prep. 1. Adj. Opus, potrivnic. ◊ Noțiuni contrare = două noțiuni al căror obiect poate face parte cel mult din sfera uneia, dar poate lipsi din sfera ambelor. 2. Adv. Împotrivă, în contra, neconform cu... 3. S. n. (La pl.; în forma contrarii) Denumire dată noțiunii care desemnează laturi, însușiri sau tendințe ale obiectelor și proceselor opuse unele altora, astfel încât se exclud reciproc, această opoziție constituind forța motrice și conținutul principal al dezvoltării acelui obiect sau proces; (și la sg.) fiecare dintre termenii unei contradicții (1). 4. Prep. Contra, împotriva cuiva sau a ceva. [Var.: contráriu, -ie adj., s. n.] – Din fr. contraire, lat. contrarius. DOOM
contrár3 (ceea ce este opus) s. n.
contrarele
CONTRÁR, -Ă, contrari, -e, adj., adv., s. n., prep. 1. Adj. Opus, potrivnic. ◊ Noțiuni contrare = două noțiuni al căror obiect poate face parte cel mult din sfera uneia, dar poate lipsi din sfera ambelor. 2. Adv. Împotrivă, în contra, neconform cu... 3. S. n. (La pl.; în forma contrarii) Denumire dată noțiunii care desemnează laturi, însușiri sau tendințe ale obiectelor și proceselor opuse unele altora, astfel încât se exclud reciproc, această opoziție constituind forța motrice și conținutul principal al dezvoltării acelui obiect sau proces; (și la sg.) fiecare dintre termenii unei contradicții (1). 4. Prep. Contra, împotriva cuiva sau a ceva. [Var.: contráriu, -ie adj., s. n.] – Din fr. contraire, lat. contrarius. DOOM
contrár3 (ceea ce este opus) s. n.
contrarelor
CONTRÁR, -Ă, contrari, -e, adj., adv., s. n., prep. 1. Adj. Opus, potrivnic. ◊ Noțiuni contrare = două noțiuni al căror obiect poate face parte cel mult din sfera uneia, dar poate lipsi din sfera ambelor. 2. Adv. Împotrivă, în contra, neconform cu... 3. S. n. (La pl.; în forma contrarii) Denumire dată noțiunii care desemnează laturi, însușiri sau tendințe ale obiectelor și proceselor opuse unele altora, astfel încât se exclud reciproc, această opoziție constituind forța motrice și conținutul principal al dezvoltării acelui obiect sau proces; (și la sg.) fiecare dintre termenii unei contradicții (1). 4. Prep. Contra, împotriva cuiva sau a ceva. [Var.: contráriu, -ie adj., s. n.] – Din fr. contraire, lat. contrarius. DOOM
contrár3 (ceea ce este opus) s. n.
contrarevizie
CONTRAREVÍZIE s.f. (Poligr.) A doua revizie a unei tipărituri, făcută în coală. [Cf. fr. contre-révision].
contrarevoluția
CONTRAREVOLÚȚIE, contrarevoluții, s. f. Mișcare politică și socială care vizează distrugerea, anularea rezultatelor unei revoluții. – Din fr. contre- révolution, rus. kontrrevoliuțiia. DOOM
contrarevolúție (-ți-e) s. f., art. contrarevolúția (-ți-a), g.-d. art. contrarevolúției; pl. contrarevolúții, art. contrarevolúțiile (-ți-i-)
contrarevoluție
CONTRAREVOLÚȚIE, contrarevoluții, s. f. Mișcare politică și socială care vizează distrugerea, anularea rezultatelor unei revoluții. – Din fr. contre- révolution, rus. kontrrevoliuțiia. DOOM
contrarevolúție (-ți-e) s. f., art. contrarevolúția (-ți-a), g.-d. art. contrarevolúției; pl. contrarevolúții, art. contrarevolúțiile (-ți-i-)
contrarevoluției
CONTRAREVOLÚȚIE, contrarevoluții, s. f. Mișcare politică și socială care vizează distrugerea, anularea rezultatelor unei revoluții. – Din fr. contre- révolution, rus. kontrrevoliuțiia. DOOM
contrarevolúție (-ți-e) s. f., art. contrarevolúția (-ți-a), g.-d. art. contrarevolúției; pl. contrarevolúții, art. contrarevolúțiile (-ți-i-)
contrarevoluții
CONTRAREVOLÚȚIE, contrarevoluții, s. f. Mișcare politică și socială care vizează distrugerea, anularea rezultatelor unei revoluții. – Din fr. contre- révolution, rus. kontrrevoliuțiia. DOOM
contrarevolúție (-ți-e) s. f., art. contrarevolúția (-ți-a), g.-d. art. contrarevolúției; pl. contrarevolúții, art. contrarevolúțiile (-ți-i-)
contrarevoluțiile
CONTRAREVOLÚȚIE, contrarevoluții, s. f. Mișcare politică și socială care vizează distrugerea, anularea rezultatelor unei revoluții. – Din fr. contre- révolution, rus. kontrrevoliuțiia. DOOM
contrarevolúție (-ți-e) s. f., art. contrarevolúția (-ți-a), g.-d. art. contrarevolúției; pl. contrarevolúții, art. contrarevolúțiile (-ți-i-)
contrarevoluțiilor
CONTRAREVOLÚȚIE, contrarevoluții, s. f. Mișcare politică și socială care vizează distrugerea, anularea rezultatelor unei revoluții. – Din fr. contre- révolution, rus. kontrrevoliuțiia. DOOM
contrarevolúție (-ți-e) s. f., art. contrarevolúția (-ți-a), g.-d. art. contrarevolúției; pl. contrarevolúții, art. contrarevolúțiile (-ți-i-)
contrarevoluționar
CONTRAREVOLUȚIONÁR, -Ă, contrarevoluționari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Referitor la contrarevoluție, care aparține contrarevoluției. 2. S. m. și f. Adept al contrarevoluției, participant la contrarevoluție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. contre-révolutionnaire, rus. kontrrevoliuționnâĭ. DOOM
contrarevoluționár (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. contrarevoluționári; adj. f., s. f. contrarevoluționáră, pl. contrarevoluționáre
contrarevoluționar
CONTRAREVOLUȚIONÁR, -Ă, contrarevoluționari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Referitor la contrarevoluție, care aparține contrarevoluției. 2. S. m. și f. Adept al contrarevoluției, participant la contrarevoluție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. contre-révolutionnaire, rus. kontrrevoliuționnâĭ. DOOM
contrarevoluționár (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. contrarevoluționári; adj. f., s. f. contrarevoluționáră, pl. contrarevoluționáre
contrarevoluționara
CONTRAREVOLUȚIONÁR, -Ă, contrarevoluționari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Referitor la contrarevoluție, care aparține contrarevoluției. 2. S. m. și f. Adept al contrarevoluției, participant la contrarevoluție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. contre-révolutionnaire, rus. kontrrevoliuționnâĭ. DOOM
contrarevoluționár (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. contrarevoluționári; adj. f., s. f. contrarevoluționáră, pl. contrarevoluționáre
contrarevoluționara
CONTRAREVOLUȚIONÁR, -Ă, contrarevoluționari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Referitor la contrarevoluție, care aparține contrarevoluției. 2. S. m. și f. Adept al contrarevoluției, participant la contrarevoluție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. contre-révolutionnaire, rus. kontrrevoliuționnâĭ. DOOM
contrarevoluționár (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. contrarevoluționári; adj. f., s. f. contrarevoluționáră, pl. contrarevoluționáre
contrarevoluționare
CONTRAREVOLUȚIONÁR, -Ă, contrarevoluționari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Referitor la contrarevoluție, care aparține contrarevoluției. 2. S. m. și f. Adept al contrarevoluției, participant la contrarevoluție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. contre-révolutionnaire, rus. kontrrevoliuționnâĭ. DOOM
contrarevoluționár (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. contrarevoluționári; adj. f., s. f. contrarevoluționáră, pl. contrarevoluționáre
contrarevoluționare
CONTRAREVOLUȚIONÁR, -Ă, contrarevoluționari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Referitor la contrarevoluție, care aparține contrarevoluției. 2. S. m. și f. Adept al contrarevoluției, participant la contrarevoluție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. contre-révolutionnaire, rus. kontrrevoliuționnâĭ. DOOM
contrarevoluționár (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. contrarevoluționári; adj. f., s. f. contrarevoluționáră, pl. contrarevoluționáre
contrarevoluționarei
CONTRAREVOLUȚIONÁR, -Ă, contrarevoluționari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Referitor la contrarevoluție, care aparține contrarevoluției. 2. S. m. și f. Adept al contrarevoluției, participant la contrarevoluție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. contre-révolutionnaire, rus. kontrrevoliuționnâĭ. DOOM
contrarevoluționár (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. contrarevoluționári; adj. f., s. f. contrarevoluționáră, pl. contrarevoluționáre
contrarevoluționarei
CONTRAREVOLUȚIONÁR, -Ă, contrarevoluționari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Referitor la contrarevoluție, care aparține contrarevoluției. 2. S. m. și f. Adept al contrarevoluției, participant la contrarevoluție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. contre-révolutionnaire, rus. kontrrevoliuționnâĭ. DOOM
contrarevoluționár (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. contrarevoluționári; adj. f., s. f. contrarevoluționáră, pl. contrarevoluționáre
contrarevoluționarele
CONTRAREVOLUȚIONÁR, -Ă, contrarevoluționari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Referitor la contrarevoluție, care aparține contrarevoluției. 2. S. m. și f. Adept al contrarevoluției, participant la contrarevoluție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. contre-révolutionnaire, rus. kontrrevoliuționnâĭ. DOOM
contrarevoluționár (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. contrarevoluționári; adj. f., s. f. contrarevoluționáră, pl. contrarevoluționáre
contrarevoluționarele
CONTRAREVOLUȚIONÁR, -Ă, contrarevoluționari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Referitor la contrarevoluție, care aparține contrarevoluției. 2. S. m. și f. Adept al contrarevoluției, participant la contrarevoluție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. contre-révolutionnaire, rus. kontrrevoliuționnâĭ. DOOM
contrarevoluționár (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. contrarevoluționári; adj. f., s. f. contrarevoluționáră, pl. contrarevoluționáre
contrarevoluționarelor
CONTRAREVOLUȚIONÁR, -Ă, contrarevoluționari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Referitor la contrarevoluție, care aparține contrarevoluției. 2. S. m. și f. Adept al contrarevoluției, participant la contrarevoluție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. contre-révolutionnaire, rus. kontrrevoliuționnâĭ. DOOM
contrarevoluționár (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. contrarevoluționári; adj. f., s. f. contrarevoluționáră, pl. contrarevoluționáre
contrarevoluționarelor
CONTRAREVOLUȚIONÁR, -Ă, contrarevoluționari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Referitor la contrarevoluție, care aparține contrarevoluției. 2. S. m. și f. Adept al contrarevoluției, participant la contrarevoluție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. contre-révolutionnaire, rus. kontrrevoliuționnâĭ. DOOM
contrarevoluționár (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. contrarevoluționári; adj. f., s. f. contrarevoluționáră, pl. contrarevoluționáre
contrarevoluționari
CONTRAREVOLUȚIONÁR, -Ă, contrarevoluționari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Referitor la contrarevoluție, care aparține contrarevoluției. 2. S. m. și f. Adept al contrarevoluției, participant la contrarevoluție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. contre-révolutionnaire, rus. kontrrevoliuționnâĭ. DOOM
contrarevoluționár (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. contrarevoluționári; adj. f., s. f. contrarevoluționáră, pl. contrarevoluționáre
contrarevoluționari
CONTRAREVOLUȚIONÁR, -Ă, contrarevoluționari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Referitor la contrarevoluție, care aparține contrarevoluției. 2. S. m. și f. Adept al contrarevoluției, participant la contrarevoluție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. contre-révolutionnaire, rus. kontrrevoliuționnâĭ. DOOM
contrarevoluționár (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. contrarevoluționári; adj. f., s. f. contrarevoluționáră, pl. contrarevoluționáre
contrarevoluționarii
CONTRAREVOLUȚIONÁR, -Ă, contrarevoluționari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Referitor la contrarevoluție, care aparține contrarevoluției. 2. S. m. și f. Adept al contrarevoluției, participant la contrarevoluție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. contre-révolutionnaire, rus. kontrrevoliuționnâĭ. DOOM
contrarevoluționár (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. contrarevoluționári; adj. f., s. f. contrarevoluționáră, pl. contrarevoluționáre
contrarevoluționarii
CONTRAREVOLUȚIONÁR, -Ă, contrarevoluționari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Referitor la contrarevoluție, care aparține contrarevoluției. 2. S. m. și f. Adept al contrarevoluției, participant la contrarevoluție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. contre-révolutionnaire, rus. kontrrevoliuționnâĭ. DOOM
contrarevoluționár (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. contrarevoluționári; adj. f., s. f. contrarevoluționáră, pl. contrarevoluționáre
contrarevoluționarilor
CONTRAREVOLUȚIONÁR, -Ă, contrarevoluționari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Referitor la contrarevoluție, care aparține contrarevoluției. 2. S. m. și f. Adept al contrarevoluției, participant la contrarevoluție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. contre-révolutionnaire, rus. kontrrevoliuționnâĭ. DOOM
contrarevoluționár (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. contrarevoluționári; adj. f., s. f. contrarevoluționáră, pl. contrarevoluționáre
contrarevoluționarilor
CONTRAREVOLUȚIONÁR, -Ă, contrarevoluționari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Referitor la contrarevoluție, care aparține contrarevoluției. 2. S. m. și f. Adept al contrarevoluției, participant la contrarevoluție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. contre-révolutionnaire, rus. kontrrevoliuționnâĭ. DOOM
contrarevoluționár (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. contrarevoluționári; adj. f., s. f. contrarevoluționáră, pl. contrarevoluționáre
contrarevoluționarul
CONTRAREVOLUȚIONÁR, -Ă, contrarevoluționari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Referitor la contrarevoluție, care aparține contrarevoluției. 2. S. m. și f. Adept al contrarevoluției, participant la contrarevoluție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. contre-révolutionnaire, rus. kontrrevoliuționnâĭ. DOOM
contrarevoluționár (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. contrarevoluționári; adj. f., s. f. contrarevoluționáră, pl. contrarevoluționáre
contrarevoluționarul
CONTRAREVOLUȚIONÁR, -Ă, contrarevoluționari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Referitor la contrarevoluție, care aparține contrarevoluției. 2. S. m. și f. Adept al contrarevoluției, participant la contrarevoluție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. contre-révolutionnaire, rus. kontrrevoliuționnâĭ. DOOM
contrarevoluționár (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. contrarevoluționári; adj. f., s. f. contrarevoluționáră, pl. contrarevoluționáre
contrarevoluționarului
CONTRAREVOLUȚIONÁR, -Ă, contrarevoluționari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Referitor la contrarevoluție, care aparține contrarevoluției. 2. S. m. și f. Adept al contrarevoluției, participant la contrarevoluție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. contre-révolutionnaire, rus. kontrrevoliuționnâĭ. DOOM
contrarevoluționár (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. contrarevoluționári; adj. f., s. f. contrarevoluționáră, pl. contrarevoluționáre
contrarevoluționarului
CONTRAREVOLUȚIONÁR, -Ă, contrarevoluționari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Referitor la contrarevoluție, care aparține contrarevoluției. 2. S. m. și f. Adept al contrarevoluției, participant la contrarevoluție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. contre-révolutionnaire, rus. kontrrevoliuționnâĭ. DOOM
contrarevoluționár (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. contrarevoluționári; adj. f., s. f. contrarevoluționáră, pl. contrarevoluționáre
contrari
CONTRÁR, -Ă, contrari, -e, adj., adv., s. n., prep. 1. Adj. Opus, potrivnic. ◊ Noțiuni contrare = două noțiuni al căror obiect poate face parte cel mult din sfera uneia, dar poate lipsi din sfera ambelor. 2. Adv. Împotrivă, în contra, neconform cu... 3. S. n. (La pl.; în forma contrarii) Denumire dată noțiunii care desemnează laturi, însușiri sau tendințe ale obiectelor și proceselor opuse unele altora, astfel încât se exclud reciproc, această opoziție constituind forța motrice și conținutul principal al dezvoltării acelui obiect sau proces; (și la sg.) fiecare dintre termenii unei contradicții (1). 4. Prep. Contra, împotriva cuiva sau a ceva. [Var.: contráriu, -ie adj., s. n.] – Din fr. contraire, lat. contrarius. DOOM
contrár3 (ceea ce este opus) s. n.
contraria
CONTRARIÁ, contrariez, vb. I. Tranz. A supăra sau a surprinde pe cineva în mod neplăcut, făcând sau spunându-i ceva care se opune convingerilor, intențiilor sau așteptărilor, dorințelor sale. [Pr.: -ri-a] – Din fr. contrarier. DOOM
contrariá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 contrariáză, 1 pl. contrariém (-ri-em); conj. prez. 3 să contrariéze; ger. contrariínd (-ri-ind)
contraria
CONTRÁR, -Ă, contrari, -e, adj., adv., s. n., prep. 1. Adj. Opus, potrivnic. ◊ Noțiuni contrare = două noțiuni al căror obiect poate face parte cel mult din sfera uneia, dar poate lipsi din sfera ambelor. 2. Adv. Împotrivă, în contra, neconform cu... 3. S. n. (La pl.; în forma contrarii) Denumire dată noțiunii care desemnează laturi, însușiri sau tendințe ale obiectelor și proceselor opuse unele altora, astfel încât se exclud reciproc, această opoziție constituind forța motrice și conținutul principal al dezvoltării acelui obiect sau proces; (și la sg.) fiecare dintre termenii unei contradicții (1). 4. Prep. Contra, împotriva cuiva sau a ceva. [Var.: contráriu, -ie adj., s. n.] – Din fr. contraire, lat. contrarius. DOOM
contráriu (noțiune opusă) [riu pron. rĭu] s. n., art. contráriul; pl. contrárii, art. contráriile (-ri-i-)
contrariai
CONTRARIÁ, contrariez, vb. I. Tranz. A supăra sau a surprinde pe cineva în mod neplăcut, făcând sau spunându-i ceva care se opune convingerilor, intențiilor sau așteptărilor, dorințelor sale. [Pr.: -ri-a] – Din fr. contrarier. DOOM
contrariá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 contrariáză, 1 pl. contrariém (-ri-em); conj. prez. 3 să contrariéze; ger. contrariínd (-ri-ind)
contrariam
CONTRARIÁ, contrariez, vb. I. Tranz. A supăra sau a surprinde pe cineva în mod neplăcut, făcând sau spunându-i ceva care se opune convingerilor, intențiilor sau așteptărilor, dorințelor sale. [Pr.: -ri-a] – Din fr. contrarier. DOOM
contrariá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 contrariáză, 1 pl. contrariém (-ri-em); conj. prez. 3 să contrariéze; ger. contrariínd (-ri-ind)
contrariant
CONTRARIÁNT, -Ă, contrarianți, -te, adj. Care contrariază. [Pr.: -ri-ant] – Contraria + suf. -ant.
contrarianta
CONTRARIÁNT, -Ă, contrarianți, -te, adj. Care contrariază. [Pr.: -ri-ant] – Contraria + suf. -ant.
contrariante
CONTRARIÁNT, -Ă, contrarianți, -te, adj. Care contrariază. [Pr.: -ri-ant] – Contraria + suf. -ant.
contrariantei
CONTRARIÁNT, -Ă, contrarianți, -te, adj. Care contrariază. [Pr.: -ri-ant] – Contraria + suf. -ant.
contrariantele
CONTRARIÁNT, -Ă, contrarianți, -te, adj. Care contrariază. [Pr.: -ri-ant] – Contraria + suf. -ant.
contrariantelor
CONTRARIÁNT, -Ă, contrarianți, -te, adj. Care contrariază. [Pr.: -ri-ant] – Contraria + suf. -ant.
contrariantul
CONTRARIÁNT, -Ă, contrarianți, -te, adj. Care contrariază. [Pr.: -ri-ant] – Contraria + suf. -ant.
contrariantului
CONTRARIÁNT, -Ă, contrarianți, -te, adj. Care contrariază. [Pr.: -ri-ant] – Contraria + suf. -ant.
contrarianți
CONTRARIÁNT, -Ă, contrarianți, -te, adj. Care contrariază. [Pr.: -ri-ant] – Contraria + suf. -ant.
contrarianții
CONTRARIÁNT, -Ă, contrarianți, -te, adj. Care contrariază. [Pr.: -ri-ant] – Contraria + suf. -ant.
contrarianților
CONTRARIÁNT, -Ă, contrarianți, -te, adj. Care contrariază. [Pr.: -ri-ant] – Contraria + suf. -ant.
contrariară
CONTRARIÁ, contrariez, vb. I. Tranz. A supăra sau a surprinde pe cineva în mod neplăcut, făcând sau spunându-i ceva care se opune convingerilor, intențiilor sau așteptărilor, dorințelor sale. [Pr.: -ri-a] – Din fr. contrarier. DOOM
contrariá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 contrariáză, 1 pl. contrariém (-ri-em); conj. prez. 3 să contrariéze; ger. contrariínd (-ri-ind)
contrariarăm
CONTRARIÁ, contrariez, vb. I. Tranz. A supăra sau a surprinde pe cineva în mod neplăcut, făcând sau spunându-i ceva care se opune convingerilor, intențiilor sau așteptărilor, dorințelor sale. [Pr.: -ri-a] – Din fr. contrarier. DOOM
contrariá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 contrariáză, 1 pl. contrariém (-ri-em); conj. prez. 3 să contrariéze; ger. contrariínd (-ri-ind)
contrariarăți
CONTRARIÁ, contrariez, vb. I. Tranz. A supăra sau a surprinde pe cineva în mod neplăcut, făcând sau spunându-i ceva care se opune convingerilor, intențiilor sau așteptărilor, dorințelor sale. [Pr.: -ri-a] – Din fr. contrarier. DOOM
contrariá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 contrariáză, 1 pl. contrariém (-ri-em); conj. prez. 3 să contrariéze; ger. contrariínd (-ri-ind)
contrariase
CONTRARIÁ, contrariez, vb. I. Tranz. A supăra sau a surprinde pe cineva în mod neplăcut, făcând sau spunându-i ceva care se opune convingerilor, intențiilor sau așteptărilor, dorințelor sale. [Pr.: -ri-a] – Din fr. contrarier. DOOM
contrariá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 contrariáză, 1 pl. contrariém (-ri-em); conj. prez. 3 să contrariéze; ger. contrariínd (-ri-ind)
contrariasem
CONTRARIÁ, contrariez, vb. I. Tranz. A supăra sau a surprinde pe cineva în mod neplăcut, făcând sau spunându-i ceva care se opune convingerilor, intențiilor sau așteptărilor, dorințelor sale. [Pr.: -ri-a] – Din fr. contrarier. DOOM
contrariá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 contrariáză, 1 pl. contrariém (-ri-em); conj. prez. 3 să contrariéze; ger. contrariínd (-ri-ind)
contrariaseră
CONTRARIÁ, contrariez, vb. I. Tranz. A supăra sau a surprinde pe cineva în mod neplăcut, făcând sau spunându-i ceva care se opune convingerilor, intențiilor sau așteptărilor, dorințelor sale. [Pr.: -ri-a] – Din fr. contrarier. DOOM
contrariá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 contrariáză, 1 pl. contrariém (-ri-em); conj. prez. 3 să contrariéze; ger. contrariínd (-ri-ind)
contrariaserăm
CONTRARIÁ, contrariez, vb. I. Tranz. A supăra sau a surprinde pe cineva în mod neplăcut, făcând sau spunându-i ceva care se opune convingerilor, intențiilor sau așteptărilor, dorințelor sale. [Pr.: -ri-a] – Din fr. contrarier. DOOM
contrariá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 contrariáză, 1 pl. contrariém (-ri-em); conj. prez. 3 să contrariéze; ger. contrariínd (-ri-ind)
contrariaserăți
CONTRARIÁ, contrariez, vb. I. Tranz. A supăra sau a surprinde pe cineva în mod neplăcut, făcând sau spunându-i ceva care se opune convingerilor, intențiilor sau așteptărilor, dorințelor sale. [Pr.: -ri-a] – Din fr. contrarier. DOOM
contrariá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 contrariáză, 1 pl. contrariém (-ri-em); conj. prez. 3 să contrariéze; ger. contrariínd (-ri-ind)
contrariaseși
CONTRARIÁ, contrariez, vb. I. Tranz. A supăra sau a surprinde pe cineva în mod neplăcut, făcând sau spunându-i ceva care se opune convingerilor, intențiilor sau așteptărilor, dorințelor sale. [Pr.: -ri-a] – Din fr. contrarier. DOOM
contrariá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 contrariáză, 1 pl. contrariém (-ri-em); conj. prez. 3 să contrariéze; ger. contrariínd (-ri-ind)
contrariaseți
CONTRARIÁ, contrariez, vb. I. Tranz. A supăra sau a surprinde pe cineva în mod neplăcut, făcând sau spunându-i ceva care se opune convingerilor, intențiilor sau așteptărilor, dorințelor sale. [Pr.: -ri-a] – Din fr. contrarier. DOOM
contrariá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 contrariáză, 1 pl. contrariém (-ri-em); conj. prez. 3 să contrariéze; ger. contrariínd (-ri-ind)
contrariat
CONTRARIÁ, contrariez, vb. I. Tranz. A supăra sau a surprinde pe cineva în mod neplăcut, făcând sau spunându-i ceva care se opune convingerilor, intențiilor sau așteptărilor, dorințelor sale. [Pr.: -ri-a] – Din fr. contrarier. DOOM
contrariá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 contrariáză, 1 pl. contrariém (-ri-em); conj. prez. 3 să contrariéze; ger. contrariínd (-ri-ind)
contrariat
CONTRARIÁT, -Ă, contrariați, -te, adj. Surprins în mod neplăcut de o împotrivire sau de un fapt care îi contrazice părerile sau așteptările. [Pr.: -ri-at] – V. contraria.
contrariata
CONTRARIÁT, -Ă, contrariați, -te, adj. Surprins în mod neplăcut de o împotrivire sau de un fapt care îi contrazice părerile sau așteptările. [Pr.: -ri-at] – V. contraria.
contrariate
CONTRARIÁT, -Ă, contrariați, -te, adj. Surprins în mod neplăcut de o împotrivire sau de un fapt care îi contrazice părerile sau așteptările. [Pr.: -ri-at] – V. contraria.
contrariatei
CONTRARIÁT, -Ă, contrariați, -te, adj. Surprins în mod neplăcut de o împotrivire sau de un fapt care îi contrazice părerile sau așteptările. [Pr.: -ri-at] – V. contraria.
contrariatele
CONTRARIÁT, -Ă, contrariați, -te, adj. Surprins în mod neplăcut de o împotrivire sau de un fapt care îi contrazice părerile sau așteptările. [Pr.: -ri-at] – V. contraria.
contrariatelor
CONTRARIÁT, -Ă, contrariați, -te, adj. Surprins în mod neplăcut de o împotrivire sau de un fapt care îi contrazice părerile sau așteptările. [Pr.: -ri-at] – V. contraria.
contrariatul
CONTRARIÁT, -Ă, contrariați, -te, adj. Surprins în mod neplăcut de o împotrivire sau de un fapt care îi contrazice părerile sau așteptările. [Pr.: -ri-at] – V. contraria.
contrariatului
CONTRARIÁT, -Ă, contrariați, -te, adj. Surprins în mod neplăcut de o împotrivire sau de un fapt care îi contrazice părerile sau așteptările. [Pr.: -ri-at] – V. contraria.
contrariau
CONTRARIÁ, contrariez, vb. I. Tranz. A supăra sau a surprinde pe cineva în mod neplăcut, făcând sau spunându-i ceva care se opune convingerilor, intențiilor sau așteptărilor, dorințelor sale. [Pr.: -ri-a] – Din fr. contrarier. DOOM
contrariá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 contrariáză, 1 pl. contrariém (-ri-em); conj. prez. 3 să contrariéze; ger. contrariínd (-ri-ind)
contrariază
CONTRARIÁ, contrariez, vb. I. Tranz. A supăra sau a surprinde pe cineva în mod neplăcut, făcând sau spunându-i ceva care se opune convingerilor, intențiilor sau așteptărilor, dorințelor sale. [Pr.: -ri-a] – Din fr. contrarier. DOOM
contrariá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 contrariáză, 1 pl. contrariém (-ri-em); conj. prez. 3 să contrariéze; ger. contrariínd (-ri-ind)
contrariași
CONTRARIÁ, contrariez, vb. I. Tranz. A supăra sau a surprinde pe cineva în mod neplăcut, făcând sau spunându-i ceva care se opune convingerilor, intențiilor sau așteptărilor, dorințelor sale. [Pr.: -ri-a] – Din fr. contrarier. DOOM
contrariá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 contrariáză, 1 pl. contrariém (-ri-em); conj. prez. 3 să contrariéze; ger. contrariínd (-ri-ind)
contrariați
CONTRARIÁ, contrariez, vb. I. Tranz. A supăra sau a surprinde pe cineva în mod neplăcut, făcând sau spunându-i ceva care se opune convingerilor, intențiilor sau așteptărilor, dorințelor sale. [Pr.: -ri-a] – Din fr. contrarier. DOOM
contrariá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 contrariáză, 1 pl. contrariém (-ri-em); conj. prez. 3 să contrariéze; ger. contrariínd (-ri-ind)
contrariați
CONTRARIÁT, -Ă, contrariați, -te, adj. Surprins în mod neplăcut de o împotrivire sau de un fapt care îi contrazice părerile sau așteptările. [Pr.: -ri-at] – V. contraria.
contrariații
CONTRARIÁT, -Ă, contrariați, -te, adj. Surprins în mod neplăcut de o împotrivire sau de un fapt care îi contrazice părerile sau așteptările. [Pr.: -ri-at] – V. contraria.
contrariaților
CONTRARIÁT, -Ă, contrariați, -te, adj. Surprins în mod neplăcut de o împotrivire sau de un fapt care îi contrazice părerile sau așteptările. [Pr.: -ri-at] – V. contraria.
contrarie
CONTRARIÁ, contrariez, vb. I. Tranz. A supăra sau a surprinde pe cineva în mod neplăcut, făcând sau spunându-i ceva care se opune convingerilor, intențiilor sau așteptărilor, dorințelor sale. [Pr.: -ri-a] – Din fr. contrarier. DOOM
contrariá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 contrariáză, 1 pl. contrariém (-ri-em); conj. prez. 3 să contrariéze; ger. contrariínd (-ri-ind)
contrarie
CONTRÁR, -Ă, contrari, -e, adj., adv., s. n., prep. 1. Adj. Opus, potrivnic. ◊ Noțiuni contrare = două noțiuni al căror obiect poate face parte cel mult din sfera uneia, dar poate lipsi din sfera ambelor. 2. Adv. Împotrivă, în contra, neconform cu... 3. S. n. (La pl.; în forma contrarii) Denumire dată noțiunii care desemnează laturi, însușiri sau tendințe ale obiectelor și proceselor opuse unele altora, astfel încât se exclud reciproc, această opoziție constituind forța motrice și conținutul principal al dezvoltării acelui obiect sau proces; (și la sg.) fiecare dintre termenii unei contradicții (1). 4. Prep. Contra, împotriva cuiva sau a ceva. [Var.: contráriu, -ie adj., s. n.] – Din fr. contraire, lat. contrarius. DOOM
contráriu (noțiune opusă) [riu pron. rĭu] s. n., art. contráriul; pl. contrárii, art. contráriile (-ri-i-)
contrariei
CONTRÁR, -Ă, contrari, -e, adj., adv., s. n., prep. 1. Adj. Opus, potrivnic. ◊ Noțiuni contrare = două noțiuni al căror obiect poate face parte cel mult din sfera uneia, dar poate lipsi din sfera ambelor. 2. Adv. Împotrivă, în contra, neconform cu... 3. S. n. (La pl.; în forma contrarii) Denumire dată noțiunii care desemnează laturi, însușiri sau tendințe ale obiectelor și proceselor opuse unele altora, astfel încât se exclud reciproc, această opoziție constituind forța motrice și conținutul principal al dezvoltării acelui obiect sau proces; (și la sg.) fiecare dintre termenii unei contradicții (1). 4. Prep. Contra, împotriva cuiva sau a ceva. [Var.: contráriu, -ie adj., s. n.] – Din fr. contraire, lat. contrarius. DOOM
contráriu (noțiune opusă) [riu pron. rĭu] s. n., art. contráriul; pl. contrárii, art. contráriile (-ri-i-)
contrariem
CONTRARIÁ, contrariez, vb. I. Tranz. A supăra sau a surprinde pe cineva în mod neplăcut, făcând sau spunându-i ceva care se opune convingerilor, intențiilor sau așteptărilor, dorințelor sale. [Pr.: -ri-a] – Din fr. contrarier. DOOM
contrariá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 contrariáză, 1 pl. contrariém (-ri-em); conj. prez. 3 să contrariéze; ger. contrariínd (-ri-ind)
contrariere
CONTRARIÁ, contrariez, vb. I. Tranz. A supăra sau a surprinde pe cineva în mod neplăcut, făcând sau spunându-i ceva care se opune convingerilor, intențiilor sau așteptărilor, dorințelor sale. [Pr.: -ri-a] – Din fr. contrarier. DOOM
contrariá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 contrariáză, 1 pl. contrariém (-ri-em); conj. prez. 3 să contrariéze; ger. contrariínd (-ri-ind)
contrariere
CONTRARIÉRE, contrarieri, s. f. Acțiunea de a contraria și rezultatul ei. [Pr.: -ri-e-] – V. contraria. DOOM
contrariére (-ri-e-) s. f., g.-d. art. contrariérii; pl. contrariéri
contrarierea
CONTRARIÉRE, contrarieri, s. f. Acțiunea de a contraria și rezultatul ei. [Pr.: -ri-e-] – V. contraria. DOOM
contrariére (-ri-e-) s. f., g.-d. art. contrariérii; pl. contrariéri
contrarieri
CONTRARIÉRE, contrarieri, s. f. Acțiunea de a contraria și rezultatul ei. [Pr.: -ri-e-] – V. contraria. DOOM
contrariére (-ri-e-) s. f., g.-d. art. contrariérii; pl. contrariéri
contrarierii
CONTRARIÉRE, contrarieri, s. f. Acțiunea de a contraria și rezultatul ei. [Pr.: -ri-e-] – V. contraria. DOOM
contrariére (-ri-e-) s. f., g.-d. art. contrariérii; pl. contrariéri
contrarierile
CONTRARIÉRE, contrarieri, s. f. Acțiunea de a contraria și rezultatul ei. [Pr.: -ri-e-] – V. contraria. DOOM
contrariére (-ri-e-) s. f., g.-d. art. contrariérii; pl. contrariéri
contrarierilor
CONTRARIÉRE, contrarieri, s. f. Acțiunea de a contraria și rezultatul ei. [Pr.: -ri-e-] – V. contraria. DOOM
contrariére (-ri-e-) s. f., g.-d. art. contrariérii; pl. contrariéri
contrarietate
CONTRARIETÁTE, contrarietăți, s. f. 1. Stare de surprindere neplăcută, provocată de o împotrivire, de o contrazicere. 2. Raport logic între două noțiuni sau propoziții care se exclud reciproc, dar care pot fi înlăturate ambele în favoarea unei a treia noțiuni sau propoziții. [Pr.: -ri-e-] – Din fr. contrariété. DOOM
!contrarietáte (-ri-e-) s. f., g.-d. art. contrarietắții; pl. contrarietắți
contrarietatea
CONTRARIETÁTE, contrarietăți, s. f. 1. Stare de surprindere neplăcută, provocată de o împotrivire, de o contrazicere. 2. Raport logic între două noțiuni sau propoziții care se exclud reciproc, dar care pot fi înlăturate ambele în favoarea unei a treia noțiuni sau propoziții. [Pr.: -ri-e-] – Din fr. contrariété. DOOM
!contrarietáte (-ri-e-) s. f., g.-d. art. contrarietắții; pl. contrarietắți
contrarietăți
CONTRARIETÁTE, contrarietăți, s. f. 1. Stare de surprindere neplăcută, provocată de o împotrivire, de o contrazicere. 2. Raport logic între două noțiuni sau propoziții care se exclud reciproc, dar care pot fi înlăturate ambele în favoarea unei a treia noțiuni sau propoziții. [Pr.: -ri-e-] – Din fr. contrariété. DOOM
!contrarietáte (-ri-e-) s. f., g.-d. art. contrarietắții; pl. contrarietắți
contrarietății
CONTRARIETÁTE, contrarietăți, s. f. 1. Stare de surprindere neplăcută, provocată de o împotrivire, de o contrazicere. 2. Raport logic între două noțiuni sau propoziții care se exclud reciproc, dar care pot fi înlăturate ambele în favoarea unei a treia noțiuni sau propoziții. [Pr.: -ri-e-] – Din fr. contrariété. DOOM
!contrarietáte (-ri-e-) s. f., g.-d. art. contrarietắții; pl. contrarietắți
contrarietățile
CONTRARIETÁTE, contrarietăți, s. f. 1. Stare de surprindere neplăcută, provocată de o împotrivire, de o contrazicere. 2. Raport logic între două noțiuni sau propoziții care se exclud reciproc, dar care pot fi înlăturate ambele în favoarea unei a treia noțiuni sau propoziții. [Pr.: -ri-e-] – Din fr. contrariété. DOOM
!contrarietáte (-ri-e-) s. f., g.-d. art. contrarietắții; pl. contrarietắți
contrarietăților
CONTRARIETÁTE, contrarietăți, s. f. 1. Stare de surprindere neplăcută, provocată de o împotrivire, de o contrazicere. 2. Raport logic între două noțiuni sau propoziții care se exclud reciproc, dar care pot fi înlăturate ambele în favoarea unei a treia noțiuni sau propoziții. [Pr.: -ri-e-] – Din fr. contrariété. DOOM
!contrarietáte (-ri-e-) s. f., g.-d. art. contrarietắții; pl. contrarietắți
contrariez
CONTRARIÁ, contrariez, vb. I. Tranz. A supăra sau a surprinde pe cineva în mod neplăcut, făcând sau spunându-i ceva care se opune convingerilor, intențiilor sau așteptărilor, dorințelor sale. [Pr.: -ri-a] – Din fr. contrarier. DOOM
contrariá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 contrariáză, 1 pl. contrariém (-ri-em); conj. prez. 3 să contrariéze; ger. contrariínd (-ri-ind)
contrarieze
CONTRARIÁ, contrariez, vb. I. Tranz. A supăra sau a surprinde pe cineva în mod neplăcut, făcând sau spunându-i ceva care se opune convingerilor, intențiilor sau așteptărilor, dorințelor sale. [Pr.: -ri-a] – Din fr. contrarier. DOOM
contrariá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 contrariáză, 1 pl. contrariém (-ri-em); conj. prez. 3 să contrariéze; ger. contrariínd (-ri-ind)
contrariezi
CONTRARIÁ, contrariez, vb. I. Tranz. A supăra sau a surprinde pe cineva în mod neplăcut, făcând sau spunându-i ceva care se opune convingerilor, intențiilor sau așteptărilor, dorințelor sale. [Pr.: -ri-a] – Din fr. contrarier. DOOM
contrariá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 contrariáză, 1 pl. contrariém (-ri-em); conj. prez. 3 să contrariéze; ger. contrariínd (-ri-ind)
contrarii
CONTRÁR, -Ă, contrari, -e, adj., adv., s. n., prep. 1. Adj. Opus, potrivnic. ◊ Noțiuni contrare = două noțiuni al căror obiect poate face parte cel mult din sfera uneia, dar poate lipsi din sfera ambelor. 2. Adv. Împotrivă, în contra, neconform cu... 3. S. n. (La pl.; în forma contrarii) Denumire dată noțiunii care desemnează laturi, însușiri sau tendințe ale obiectelor și proceselor opuse unele altora, astfel încât se exclud reciproc, această opoziție constituind forța motrice și conținutul principal al dezvoltării acelui obiect sau proces; (și la sg.) fiecare dintre termenii unei contradicții (1). 4. Prep. Contra, împotriva cuiva sau a ceva. [Var.: contráriu, -ie adj., s. n.] – Din fr. contraire, lat. contrarius. DOOM
contrár3 (ceea ce este opus) s. n.
contrarii
CONTRÁR, -Ă, contrari, -e, adj., adv., s. n., prep. 1. Adj. Opus, potrivnic. ◊ Noțiuni contrare = două noțiuni al căror obiect poate face parte cel mult din sfera uneia, dar poate lipsi din sfera ambelor. 2. Adv. Împotrivă, în contra, neconform cu... 3. S. n. (La pl.; în forma contrarii) Denumire dată noțiunii care desemnează laturi, însușiri sau tendințe ale obiectelor și proceselor opuse unele altora, astfel încât se exclud reciproc, această opoziție constituind forța motrice și conținutul principal al dezvoltării acelui obiect sau proces; (și la sg.) fiecare dintre termenii unei contradicții (1). 4. Prep. Contra, împotriva cuiva sau a ceva. [Var.: contráriu, -ie adj., s. n.] – Din fr. contraire, lat. contrarius. DOOM
contráriu (noțiune opusă) [riu pron. rĭu] s. n., art. contráriul; pl. contrárii, art. contráriile (-ri-i-)
contrariii
CONTRÁR, -Ă, contrari, -e, adj., adv., s. n., prep. 1. Adj. Opus, potrivnic. ◊ Noțiuni contrare = două noțiuni al căror obiect poate face parte cel mult din sfera uneia, dar poate lipsi din sfera ambelor. 2. Adv. Împotrivă, în contra, neconform cu... 3. S. n. (La pl.; în forma contrarii) Denumire dată noțiunii care desemnează laturi, însușiri sau tendințe ale obiectelor și proceselor opuse unele altora, astfel încât se exclud reciproc, această opoziție constituind forța motrice și conținutul principal al dezvoltării acelui obiect sau proces; (și la sg.) fiecare dintre termenii unei contradicții (1). 4. Prep. Contra, împotriva cuiva sau a ceva. [Var.: contráriu, -ie adj., s. n.] – Din fr. contraire, lat. contrarius. DOOM
contráriu (noțiune opusă) [riu pron. rĭu] s. n., art. contráriul; pl. contrárii, art. contráriile (-ri-i-)
contrariile
CONTRÁR, -Ă, contrari, -e, adj., adv., s. n., prep. 1. Adj. Opus, potrivnic. ◊ Noțiuni contrare = două noțiuni al căror obiect poate face parte cel mult din sfera uneia, dar poate lipsi din sfera ambelor. 2. Adv. Împotrivă, în contra, neconform cu... 3. S. n. (La pl.; în forma contrarii) Denumire dată noțiunii care desemnează laturi, însușiri sau tendințe ale obiectelor și proceselor opuse unele altora, astfel încât se exclud reciproc, această opoziție constituind forța motrice și conținutul principal al dezvoltării acelui obiect sau proces; (și la sg.) fiecare dintre termenii unei contradicții (1). 4. Prep. Contra, împotriva cuiva sau a ceva. [Var.: contráriu, -ie adj., s. n.] – Din fr. contraire, lat. contrarius. DOOM
contráriu (noțiune opusă) [riu pron. rĭu] s. n., art. contráriul; pl. contrárii, art. contráriile (-ri-i-)
contrariilor
CONTRÁR, -Ă, contrari, -e, adj., adv., s. n., prep. 1. Adj. Opus, potrivnic. ◊ Noțiuni contrare = două noțiuni al căror obiect poate face parte cel mult din sfera uneia, dar poate lipsi din sfera ambelor. 2. Adv. Împotrivă, în contra, neconform cu... 3. S. n. (La pl.; în forma contrarii) Denumire dată noțiunii care desemnează laturi, însușiri sau tendințe ale obiectelor și proceselor opuse unele altora, astfel încât se exclud reciproc, această opoziție constituind forța motrice și conținutul principal al dezvoltării acelui obiect sau proces; (și la sg.) fiecare dintre termenii unei contradicții (1). 4. Prep. Contra, împotriva cuiva sau a ceva. [Var.: contráriu, -ie adj., s. n.] – Din fr. contraire, lat. contrarius. DOOM
contráriu (noțiune opusă) [riu pron. rĭu] s. n., art. contráriul; pl. contrárii, art. contráriile (-ri-i-)
contrariind
CONTRARIÁ, contrariez, vb. I. Tranz. A supăra sau a surprinde pe cineva în mod neplăcut, făcând sau spunându-i ceva care se opune convingerilor, intențiilor sau așteptărilor, dorințelor sale. [Pr.: -ri-a] – Din fr. contrarier. DOOM
contrariá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 contrariáză, 1 pl. contrariém (-ri-em); conj. prez. 3 să contrariéze; ger. contrariínd (-ri-ind)
contrarilor
CONTRÁR, -Ă, contrari, -e, adj., adv., s. n., prep. 1. Adj. Opus, potrivnic. ◊ Noțiuni contrare = două noțiuni al căror obiect poate face parte cel mult din sfera uneia, dar poate lipsi din sfera ambelor. 2. Adv. Împotrivă, în contra, neconform cu... 3. S. n. (La pl.; în forma contrarii) Denumire dată noțiunii care desemnează laturi, însușiri sau tendințe ale obiectelor și proceselor opuse unele altora, astfel încât se exclud reciproc, această opoziție constituind forța motrice și conținutul principal al dezvoltării acelui obiect sau proces; (și la sg.) fiecare dintre termenii unei contradicții (1). 4. Prep. Contra, împotriva cuiva sau a ceva. [Var.: contráriu, -ie adj., s. n.] – Din fr. contraire, lat. contrarius. DOOM
contrár3 (ceea ce este opus) s. n.
contrariposta
CONTRARIPÓSTĂ s.f. (Sport) Contraatac. [< fr. contre-riposte].
contrariposte
CONTRARIPÓSTĂ s.f. (Sport) Contraatac. [< fr. contre-riposte].
contraripostei
CONTRARIPÓSTĂ s.f. (Sport) Contraatac. [< fr. contre-riposte].
contraripostele
CONTRARIPÓSTĂ s.f. (Sport) Contraatac. [< fr. contre-riposte].
contraripostelor
CONTRARIPÓSTĂ s.f. (Sport) Contraatac. [< fr. contre-riposte].
contrariu
CONTRÁR, -Ă, contrari, -e, adj., adv., s. n., prep. 1. Adj. Opus, potrivnic. ◊ Noțiuni contrare = două noțiuni al căror obiect poate face parte cel mult din sfera uneia, dar poate lipsi din sfera ambelor. 2. Adv. Împotrivă, în contra, neconform cu... 3. S. n. (La pl.; în forma contrarii) Denumire dată noțiunii care desemnează laturi, însușiri sau tendințe ale obiectelor și proceselor opuse unele altora, astfel încât se exclud reciproc, această opoziție constituind forța motrice și conținutul principal al dezvoltării acelui obiect sau proces; (și la sg.) fiecare dintre termenii unei contradicții (1). 4. Prep. Contra, împotriva cuiva sau a ceva. [Var.: contráriu, -ie adj., s. n.] – Din fr. contraire, lat. contrarius. DOOM
contráriu (noțiune opusă) [riu pron. rĭu] s. n., art. contráriul; pl. contrárii, art. contráriile (-ri-i-)
contrariul
CONTRÁR, -Ă, contrari, -e, adj., adv., s. n., prep. 1. Adj. Opus, potrivnic. ◊ Noțiuni contrare = două noțiuni al căror obiect poate face parte cel mult din sfera uneia, dar poate lipsi din sfera ambelor. 2. Adv. Împotrivă, în contra, neconform cu... 3. S. n. (La pl.; în forma contrarii) Denumire dată noțiunii care desemnează laturi, însușiri sau tendințe ale obiectelor și proceselor opuse unele altora, astfel încât se exclud reciproc, această opoziție constituind forța motrice și conținutul principal al dezvoltării acelui obiect sau proces; (și la sg.) fiecare dintre termenii unei contradicții (1). 4. Prep. Contra, împotriva cuiva sau a ceva. [Var.: contráriu, -ie adj., s. n.] – Din fr. contraire, lat. contrarius. DOOM
contráriu (noțiune opusă) [riu pron. rĭu] s. n., art. contráriul; pl. contrárii, art. contráriile (-ri-i-)
contrariului
CONTRÁR, -Ă, contrari, -e, adj., adv., s. n., prep. 1. Adj. Opus, potrivnic. ◊ Noțiuni contrare = două noțiuni al căror obiect poate face parte cel mult din sfera uneia, dar poate lipsi din sfera ambelor. 2. Adv. Împotrivă, în contra, neconform cu... 3. S. n. (La pl.; în forma contrarii) Denumire dată noțiunii care desemnează laturi, însușiri sau tendințe ale obiectelor și proceselor opuse unele altora, astfel încât se exclud reciproc, această opoziție constituind forța motrice și conținutul principal al dezvoltării acelui obiect sau proces; (și la sg.) fiecare dintre termenii unei contradicții (1). 4. Prep. Contra, împotriva cuiva sau a ceva. [Var.: contráriu, -ie adj., s. n.] – Din fr. contraire, lat. contrarius. DOOM
contráriu (noțiune opusă) [riu pron. rĭu] s. n., art. contráriul; pl. contrárii, art. contráriile (-ri-i-)
contrarotativ
CONTRAROTATÍV, -Ă adj. (Despre elice) Care se rotesc în sens contrariu. [< fr. contrarotatif].
contrarul
CONTRÁR, -Ă, contrari, -e, adj., adv., s. n., prep. 1. Adj. Opus, potrivnic. ◊ Noțiuni contrare = două noțiuni al căror obiect poate face parte cel mult din sfera uneia, dar poate lipsi din sfera ambelor. 2. Adv. Împotrivă, în contra, neconform cu... 3. S. n. (La pl.; în forma contrarii) Denumire dată noțiunii care desemnează laturi, însușiri sau tendințe ale obiectelor și proceselor opuse unele altora, astfel încât se exclud reciproc, această opoziție constituind forța motrice și conținutul principal al dezvoltării acelui obiect sau proces; (și la sg.) fiecare dintre termenii unei contradicții (1). 4. Prep. Contra, împotriva cuiva sau a ceva. [Var.: contráriu, -ie adj., s. n.] – Din fr. contraire, lat. contrarius. DOOM
contrár3 (ceea ce este opus) s. n.
contrarului
CONTRÁR, -Ă, contrari, -e, adj., adv., s. n., prep. 1. Adj. Opus, potrivnic. ◊ Noțiuni contrare = două noțiuni al căror obiect poate face parte cel mult din sfera uneia, dar poate lipsi din sfera ambelor. 2. Adv. Împotrivă, în contra, neconform cu... 3. S. n. (La pl.; în forma contrarii) Denumire dată noțiunii care desemnează laturi, însușiri sau tendințe ale obiectelor și proceselor opuse unele altora, astfel încât se exclud reciproc, această opoziție constituind forța motrice și conținutul principal al dezvoltării acelui obiect sau proces; (și la sg.) fiecare dintre termenii unei contradicții (1). 4. Prep. Contra, împotriva cuiva sau a ceva. [Var.: contráriu, -ie adj., s. n.] – Din fr. contraire, lat. contrarius. DOOM
contrár3 (ceea ce este opus) s. n.
contrară
CONTRÁ3, contrez, vb. I. Tranz. 1. A contrazice. 2. (La box, scrimă, lupte, judo) A da o contră. 3. (La bridge) A se opune, a cere o amendă dublă. – Din fr. contrer. DOOM
contrá2 (a ~) vb., ind. prez. 3 contreáză
contrarăm
CONTRÁ3, contrez, vb. I. Tranz. 1. A contrazice. 2. (La box, scrimă, lupte, judo) A da o contră. 3. (La bridge) A se opune, a cere o amendă dublă. – Din fr. contrer. DOOM
contrá2 (a ~) vb., ind. prez. 3 contreáză
contrarăți
CONTRÁ3, contrez, vb. I. Tranz. 1. A contrazice. 2. (La box, scrimă, lupte, judo) A da o contră. 3. (La bridge) A se opune, a cere o amendă dublă. – Din fr. contrer. DOOM
contrá2 (a ~) vb., ind. prez. 3 contreáză
contras
CONTRÁGE, contrág, vb. III. Refl. (Despre două vocale alăturate) A se reduce la o singură emisiune vocalică (vocală sau diftong). – Din lat. contrahere (după trage). DOOM
contráge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contrág, 1 pl. contrágem, imperf. 3 sg. contrăgeá; ger. contrăgấnd; part. contrás
contras
CONTRÁS, -Ă, contrași, -se, adj. (Lingv.; despre două vocale alăturate) Redus la o singură emisiune vocalică (vocală sau diftong). – V. contrage.
contrasa
CONTRÁS, -Ă, contrași, -se, adj. (Lingv.; despre două vocale alăturate) Redus la o singură emisiune vocalică (vocală sau diftong). – V. contrage.
contrascota
CONTRASCÓTĂ, contrascote, s. f. Fiecare dintre frânghiile prinse la colțurile pânzelor unei corăbii, servind la strângerea acestor pânze. – Din it. contrascotta. DOOM
!contrascótă (-tras-co-/-tra-sco-) s. f., g.-d. art. contrascótei; pl. contrascóte
contrascote
CONTRASCÓTĂ, contrascote, s. f. Fiecare dintre frânghiile prinse la colțurile pânzelor unei corăbii, servind la strângerea acestor pânze. – Din it. contrascotta. DOOM
!contrascótă (-tras-co-/-tra-sco-) s. f., g.-d. art. contrascótei; pl. contrascóte
contrascotei
CONTRASCÓTĂ, contrascote, s. f. Fiecare dintre frânghiile prinse la colțurile pânzelor unei corăbii, servind la strângerea acestor pânze. – Din it. contrascotta. DOOM
!contrascótă (-tras-co-/-tra-sco-) s. f., g.-d. art. contrascótei; pl. contrascóte
contrascotele
CONTRASCÓTĂ, contrascote, s. f. Fiecare dintre frânghiile prinse la colțurile pânzelor unei corăbii, servind la strângerea acestor pânze. – Din it. contrascotta. DOOM
!contrascótă (-tras-co-/-tra-sco-) s. f., g.-d. art. contrascótei; pl. contrascóte
contrascotelor
CONTRASCÓTĂ, contrascote, s. f. Fiecare dintre frânghiile prinse la colțurile pânzelor unei corăbii, servind la strângerea acestor pânze. – Din it. contrascotta. DOOM
!contrascótă (-tras-co-/-tra-sco-) s. f., g.-d. art. contrascótei; pl. contrascóte
contrase
CONTRÁ3, contrez, vb. I. Tranz. 1. A contrazice. 2. (La box, scrimă, lupte, judo) A da o contră. 3. (La bridge) A se opune, a cere o amendă dublă. – Din fr. contrer. DOOM
contrá2 (a ~) vb., ind. prez. 3 contreáză
contrase
CONTRÁGE, contrág, vb. III. Refl. (Despre două vocale alăturate) A se reduce la o singură emisiune vocalică (vocală sau diftong). – Din lat. contrahere (după trage). DOOM
contráge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contrág, 1 pl. contrágem, imperf. 3 sg. contrăgeá; ger. contrăgấnd; part. contrás
contrase
CONTRÁS, -Ă, contrași, -se, adj. (Lingv.; despre două vocale alăturate) Redus la o singură emisiune vocalică (vocală sau diftong). – V. contrage.
contrasei
CONTRÁS, -Ă, contrași, -se, adj. (Lingv.; despre două vocale alăturate) Redus la o singură emisiune vocalică (vocală sau diftong). – V. contrage.
contrasele
CONTRÁS, -Ă, contrași, -se, adj. (Lingv.; despre două vocale alăturate) Redus la o singură emisiune vocalică (vocală sau diftong). – V. contrage.
contraselor
CONTRÁS, -Ă, contrași, -se, adj. (Lingv.; despre două vocale alăturate) Redus la o singură emisiune vocalică (vocală sau diftong). – V. contrage.
contrasem
CONTRÁ3, contrez, vb. I. Tranz. 1. A contrazice. 2. (La box, scrimă, lupte, judo) A da o contră. 3. (La bridge) A se opune, a cere o amendă dublă. – Din fr. contrer. DOOM
contrá2 (a ~) vb., ind. prez. 3 contreáză
contrasemna
CONTRASEMNÁ, contrasemnez, vb. I. Tranz. A pune semnătura pe un act semnat în prealabil de un organ ierarhic superior. – Contra1- + semna (după fr. contresigner). DOOM
contrasemná (a ~) vb., ind. prez. 3 contrasemneáză
contrasemnai
CONTRASEMNÁ, contrasemnez, vb. I. Tranz. A pune semnătura pe un act semnat în prealabil de un organ ierarhic superior. – Contra1- + semna (după fr. contresigner). DOOM
contrasemná (a ~) vb., ind. prez. 3 contrasemneáză
contrasemnam
CONTRASEMNÁ, contrasemnez, vb. I. Tranz. A pune semnătura pe un act semnat în prealabil de un organ ierarhic superior. – Contra1- + semna (după fr. contresigner). DOOM
contrasemná (a ~) vb., ind. prez. 3 contrasemneáză
contrasemnare
CONTRASEMNÁ, contrasemnez, vb. I. Tranz. A pune semnătura pe un act semnat în prealabil de un organ ierarhic superior. – Contra1- + semna (după fr. contresigner). DOOM
contrasemná (a ~) vb., ind. prez. 3 contrasemneáză
contrasemnare
CONTRASEMNÁRE s. f. Acțiunea de a contrasemna și rezultatul ei. – V. contrasemna. DOOM
contrasemnáre s. f., g.-d. art. contrasemnắrii
contrasemnarea
CONTRASEMNÁRE s. f. Acțiunea de a contrasemna și rezultatul ei. – V. contrasemna. DOOM
contrasemnáre s. f., g.-d. art. contrasemnắrii
contrasemnară
CONTRASEMNÁ, contrasemnez, vb. I. Tranz. A pune semnătura pe un act semnat în prealabil de un organ ierarhic superior. – Contra1- + semna (după fr. contresigner). DOOM
contrasemná (a ~) vb., ind. prez. 3 contrasemneáză
contrasemnarăm
CONTRASEMNÁ, contrasemnez, vb. I. Tranz. A pune semnătura pe un act semnat în prealabil de un organ ierarhic superior. – Contra1- + semna (după fr. contresigner). DOOM
contrasemná (a ~) vb., ind. prez. 3 contrasemneáză
contrasemnarăți
CONTRASEMNÁ, contrasemnez, vb. I. Tranz. A pune semnătura pe un act semnat în prealabil de un organ ierarhic superior. – Contra1- + semna (după fr. contresigner). DOOM
contrasemná (a ~) vb., ind. prez. 3 contrasemneáză
contrasemnase
CONTRASEMNÁ, contrasemnez, vb. I. Tranz. A pune semnătura pe un act semnat în prealabil de un organ ierarhic superior. – Contra1- + semna (după fr. contresigner). DOOM
contrasemná (a ~) vb., ind. prez. 3 contrasemneáză
contrasemnasem
CONTRASEMNÁ, contrasemnez, vb. I. Tranz. A pune semnătura pe un act semnat în prealabil de un organ ierarhic superior. – Contra1- + semna (după fr. contresigner). DOOM
contrasemná (a ~) vb., ind. prez. 3 contrasemneáză
contrasemnaseră
CONTRASEMNÁ, contrasemnez, vb. I. Tranz. A pune semnătura pe un act semnat în prealabil de un organ ierarhic superior. – Contra1- + semna (după fr. contresigner). DOOM
contrasemná (a ~) vb., ind. prez. 3 contrasemneáză
contrasemnaserăm
CONTRASEMNÁ, contrasemnez, vb. I. Tranz. A pune semnătura pe un act semnat în prealabil de un organ ierarhic superior. – Contra1- + semna (după fr. contresigner). DOOM
contrasemná (a ~) vb., ind. prez. 3 contrasemneáză
contrasemnaserăți
CONTRASEMNÁ, contrasemnez, vb. I. Tranz. A pune semnătura pe un act semnat în prealabil de un organ ierarhic superior. – Contra1- + semna (după fr. contresigner). DOOM
contrasemná (a ~) vb., ind. prez. 3 contrasemneáză
contrasemnaseși
CONTRASEMNÁ, contrasemnez, vb. I. Tranz. A pune semnătura pe un act semnat în prealabil de un organ ierarhic superior. – Contra1- + semna (după fr. contresigner). DOOM
contrasemná (a ~) vb., ind. prez. 3 contrasemneáză
contrasemnaseți
CONTRASEMNÁ, contrasemnez, vb. I. Tranz. A pune semnătura pe un act semnat în prealabil de un organ ierarhic superior. – Contra1- + semna (după fr. contresigner). DOOM
contrasemná (a ~) vb., ind. prez. 3 contrasemneáză
contrasemnat
CONTRASEMNÁ, contrasemnez, vb. I. Tranz. A pune semnătura pe un act semnat în prealabil de un organ ierarhic superior. – Contra1- + semna (după fr. contresigner). DOOM
contrasemná (a ~) vb., ind. prez. 3 contrasemneáză
contrasemnat
CONTRASEMNÁ, contrasemnez, vb. I. Tranz. A pune semnătura pe un act semnat în prealabil de un organ ierarhic superior. – Contra1- + semna (după fr. contresigner).
contrasemnatar
CONTRASEMNATÁR, -Ă, contrasemnatari, -e, s. m. și f. Persoană care contrasemnează. – Contra1- + semnatar (după fr. contresignataire).
contrasemnatara
CONTRASEMNATÁR, -Ă, contrasemnatari, -e, s. m. și f. Persoană care contrasemnează. – Contra1- + semnatar (după fr. contresignataire).
contrasemnatare
CONTRASEMNATÁR, -Ă, contrasemnatari, -e, s. m. și f. Persoană care contrasemnează. – Contra1- + semnatar (după fr. contresignataire).
contrasemnatarei
CONTRASEMNATÁR, -Ă, contrasemnatari, -e, s. m. și f. Persoană care contrasemnează. – Contra1- + semnatar (după fr. contresignataire).
contrasemnatarele
CONTRASEMNATÁR, -Ă, contrasemnatari, -e, s. m. și f. Persoană care contrasemnează. – Contra1- + semnatar (după fr. contresignataire).
contrasemnatarelor
CONTRASEMNATÁR, -Ă, contrasemnatari, -e, s. m. și f. Persoană care contrasemnează. – Contra1- + semnatar (după fr. contresignataire).
contrasemnatari
CONTRASEMNATÁR, -Ă, contrasemnatari, -e, s. m. și f. Persoană care contrasemnează. – Contra1- + semnatar (după fr. contresignataire).
contrasemnatarii
CONTRASEMNATÁR, -Ă, contrasemnatari, -e, s. m. și f. Persoană care contrasemnează. – Contra1- + semnatar (după fr. contresignataire).
contrasemnatarilor
CONTRASEMNATÁR, -Ă, contrasemnatari, -e, s. m. și f. Persoană care contrasemnează. – Contra1- + semnatar (după fr. contresignataire).
contrasemnatarul
CONTRASEMNATÁR, -Ă, contrasemnatari, -e, s. m. și f. Persoană care contrasemnează. – Contra1- + semnatar (după fr. contresignataire).
contrasemnatarului
CONTRASEMNATÁR, -Ă, contrasemnatari, -e, s. m. și f. Persoană care contrasemnează. – Contra1- + semnatar (după fr. contresignataire).
contrasemnau
CONTRASEMNÁ, contrasemnez, vb. I. Tranz. A pune semnătura pe un act semnat în prealabil de un organ ierarhic superior. – Contra1- + semna (după fr. contresigner). DOOM
contrasemná (a ~) vb., ind. prez. 3 contrasemneáză
contrasemnași
CONTRASEMNÁ, contrasemnez, vb. I. Tranz. A pune semnătura pe un act semnat în prealabil de un organ ierarhic superior. – Contra1- + semna (după fr. contresigner). DOOM
contrasemná (a ~) vb., ind. prez. 3 contrasemneáză
contrasemnați
CONTRASEMNÁ, contrasemnez, vb. I. Tranz. A pune semnătura pe un act semnat în prealabil de un organ ierarhic superior. – Contra1- + semna (după fr. contresigner). DOOM
contrasemná (a ~) vb., ind. prez. 3 contrasemneáză
contrasemnează
CONTRASEMNÁ, contrasemnez, vb. I. Tranz. A pune semnătura pe un act semnat în prealabil de un organ ierarhic superior. – Contra1- + semna (după fr. contresigner). DOOM
contrasemná (a ~) vb., ind. prez. 3 contrasemneáză
contrasemnez
CONTRASEMNÁ, contrasemnez, vb. I. Tranz. A pune semnătura pe un act semnat în prealabil de un organ ierarhic superior. – Contra1- + semna (după fr. contresigner). DOOM
contrasemná (a ~) vb., ind. prez. 3 contrasemneáză
contrasemneze
CONTRASEMNÁ, contrasemnez, vb. I. Tranz. A pune semnătura pe un act semnat în prealabil de un organ ierarhic superior. – Contra1- + semna (după fr. contresigner). DOOM
contrasemná (a ~) vb., ind. prez. 3 contrasemneáză
contrasemnezi
CONTRASEMNÁ, contrasemnez, vb. I. Tranz. A pune semnătura pe un act semnat în prealabil de un organ ierarhic superior. – Contra1- + semna (după fr. contresigner). DOOM
contrasemná (a ~) vb., ind. prez. 3 contrasemneáză
contrasemnând
CONTRASEMNÁ, contrasemnez, vb. I. Tranz. A pune semnătura pe un act semnat în prealabil de un organ ierarhic superior. – Contra1- + semna (după fr. contresigner). DOOM
contrasemná (a ~) vb., ind. prez. 3 contrasemneáză
contrasemnînd
CONTRASEMNÁ, contrasemnez, vb. I. Tranz. A pune semnătura pe un act semnat în prealabil de un organ ierarhic superior. – Contra1- + semna (după fr. contresigner). DOOM
contrasemná (a ~) vb., ind. prez. 3 contrasemneáză
contrasemnări
CONTRASEMNÁRE s. f. Acțiunea de a contrasemna și rezultatul ei. – V. contrasemna. DOOM
contrasemnáre s. f., g.-d. art. contrasemnắrii
contrasemnării
CONTRASEMNÁRE s. f. Acțiunea de a contrasemna și rezultatul ei. – V. contrasemna. DOOM
contrasemnáre s. f., g.-d. art. contrasemnắrii
contrasemnările
CONTRASEMNÁRE s. f. Acțiunea de a contrasemna și rezultatul ei. – V. contrasemna. DOOM
contrasemnáre s. f., g.-d. art. contrasemnắrii
contrasemnărilor
CONTRASEMNÁRE s. f. Acțiunea de a contrasemna și rezultatul ei. – V. contrasemna. DOOM
contrasemnáre s. f., g.-d. art. contrasemnắrii
contrasemnătură
CONTRASEMNĂTÚRĂ, contrasemnături, s. f. Semnătură pusă pe un act după semnătura organului ierarhic superior. – Contra1- + semnătură (după fr. contreseing). Cf. germ. Kontrasignatur. DOOM
contrasemnătúră s. f., g.-d. art. contrasemnătúrii; pl. contrasemnătúri
contrasens
CONTRASÉNS s. n. 1. Sens opus celui obișnuit (sau celui normal). 2. Lucru lipsit de sens. – Din fr. contresens. DOOM
*contraséns s. n.
contraservi
CONTRASERVÍ, contraservesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A deservi1. – Contra1- + servi.
contraservicii
CONTRASERVÍCIU, contraservicii, s. n. 1. Serviciu făcut în schimbul altui serviciu. 2. (Rar) Deserviciu. – Contra1- + serviciu. DOOM
*contraservíciu [ciu pron. cĭu] s. n., art. contraservíciul; pl. contraservícii, art. contraservíciile (-ci-i-)
contraserviciile
CONTRASERVÍCIU, contraservicii, s. n. 1. Serviciu făcut în schimbul altui serviciu. 2. (Rar) Deserviciu. – Contra1- + serviciu. DOOM
*contraservíciu [ciu pron. cĭu] s. n., art. contraservíciul; pl. contraservícii, art. contraservíciile (-ci-i-)
contraserviciilor
CONTRASERVÍCIU, contraservicii, s. n. 1. Serviciu făcut în schimbul altui serviciu. 2. (Rar) Deserviciu. – Contra1- + serviciu. DOOM
*contraservíciu [ciu pron. cĭu] s. n., art. contraservíciul; pl. contraservícii, art. contraservíciile (-ci-i-)
contraserviciu
CONTRASERVÍCIU, contraservicii, s. n. 1. Serviciu făcut în schimbul altui serviciu. 2. (Rar) Deserviciu. – Contra1- + serviciu. DOOM
*contraservíciu [ciu pron. cĭu] s. n., art. contraservíciul; pl. contraservícii, art. contraservíciile (-ci-i-)
contraserviciul
CONTRASERVÍCIU, contraservicii, s. n. 1. Serviciu făcut în schimbul altui serviciu. 2. (Rar) Deserviciu. – Contra1- + serviciu. DOOM
*contraservíciu [ciu pron. cĭu] s. n., art. contraservíciul; pl. contraservícii, art. contraservíciile (-ci-i-)
contraserviciului
CONTRASERVÍCIU, contraservicii, s. n. 1. Serviciu făcut în schimbul altui serviciu. 2. (Rar) Deserviciu. – Contra1- + serviciu. DOOM
*contraservíciu [ciu pron. cĭu] s. n., art. contraservíciul; pl. contraservícii, art. contraservíciile (-ci-i-)
contraservire
CONTRASERVÍ, contraservesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A deservi1. – Contra1- + servi.
contraservit
CONTRASERVÍ, contraservesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A deservi1. – Contra1- + servi.
contraseră
CONTRÁ3, contrez, vb. I. Tranz. 1. A contrazice. 2. (La box, scrimă, lupte, judo) A da o contră. 3. (La bridge) A se opune, a cere o amendă dublă. – Din fr. contrer. DOOM
contrá2 (a ~) vb., ind. prez. 3 contreáză
contraseră
CONTRÁGE, contrág, vb. III. Refl. (Despre două vocale alăturate) A se reduce la o singură emisiune vocalică (vocală sau diftong). – Din lat. contrahere (după trage). DOOM
contráge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contrág, 1 pl. contrágem, imperf. 3 sg. contrăgeá; ger. contrăgấnd; part. contrás
contraserăm
CONTRÁ3, contrez, vb. I. Tranz. 1. A contrazice. 2. (La box, scrimă, lupte, judo) A da o contră. 3. (La bridge) A se opune, a cere o amendă dublă. – Din fr. contrer. DOOM
contrá2 (a ~) vb., ind. prez. 3 contreáză
contraserăm
CONTRÁGE, contrág, vb. III. Refl. (Despre două vocale alăturate) A se reduce la o singură emisiune vocalică (vocală sau diftong). – Din lat. contrahere (după trage). DOOM
contráge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contrág, 1 pl. contrágem, imperf. 3 sg. contrăgeá; ger. contrăgấnd; part. contrás
contraserăți
CONTRÁ3, contrez, vb. I. Tranz. 1. A contrazice. 2. (La box, scrimă, lupte, judo) A da o contră. 3. (La bridge) A se opune, a cere o amendă dublă. – Din fr. contrer. DOOM
contrá2 (a ~) vb., ind. prez. 3 contreáză
contraserăți
CONTRÁGE, contrág, vb. III. Refl. (Despre două vocale alăturate) A se reduce la o singură emisiune vocalică (vocală sau diftong). – Din lat. contrahere (după trage). DOOM
contráge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contrág, 1 pl. contrágem, imperf. 3 sg. contrăgeá; ger. contrăgấnd; part. contrás
contraseși
CONTRÁ3, contrez, vb. I. Tranz. 1. A contrazice. 2. (La box, scrimă, lupte, judo) A da o contră. 3. (La bridge) A se opune, a cere o amendă dublă. – Din fr. contrer. DOOM
contrá2 (a ~) vb., ind. prez. 3 contreáză
contraseți
CONTRÁ3, contrez, vb. I. Tranz. 1. A contrazice. 2. (La box, scrimă, lupte, judo) A da o contră. 3. (La bridge) A se opune, a cere o amendă dublă. – Din fr. contrer. DOOM
contrá2 (a ~) vb., ind. prez. 3 contreáză
contraspionaj
CONTRASPIONÁJ, contraspionaje, s. n. 1. Activitate de urmărire și de contracarare a actelor de spionaj și de descoperire și prindere a spionilor. 2. Serviciu special care desfășoară activitatea de contraspionaj (1). [Pr.: -spi-o-] – Contra1- + spionaj (după fr. contre-espionnage). DOOM
!contraspionáj (-tras-pi-o-/-tra-spi-) s. n.
contraspionaje
CONTRASPIONÁJ, contraspionaje, s. n. 1. Activitate de urmărire și de contracarare a actelor de spionaj și de descoperire și prindere a spionilor. 2. Serviciu special care desfășoară activitatea de contraspionaj (1). [Pr.: -spi-o-] – Contra1- + spionaj (după fr. contre-espionnage). DOOM
!contraspionáj (-tras-pi-o-/-tra-spi-) s. n.
contraspionajele
CONTRASPIONÁJ, contraspionaje, s. n. 1. Activitate de urmărire și de contracarare a actelor de spionaj și de descoperire și prindere a spionilor. 2. Serviciu special care desfășoară activitatea de contraspionaj (1). [Pr.: -spi-o-] – Contra1- + spionaj (după fr. contre-espionnage). DOOM
!contraspionáj (-tras-pi-o-/-tra-spi-) s. n.
contraspionajelor
CONTRASPIONÁJ, contraspionaje, s. n. 1. Activitate de urmărire și de contracarare a actelor de spionaj și de descoperire și prindere a spionilor. 2. Serviciu special care desfășoară activitatea de contraspionaj (1). [Pr.: -spi-o-] – Contra1- + spionaj (după fr. contre-espionnage). DOOM
!contraspionáj (-tras-pi-o-/-tra-spi-) s. n.
contraspionajul
CONTRASPIONÁJ, contraspionaje, s. n. 1. Activitate de urmărire și de contracarare a actelor de spionaj și de descoperire și prindere a spionilor. 2. Serviciu special care desfășoară activitatea de contraspionaj (1). [Pr.: -spi-o-] – Contra1- + spionaj (după fr. contre-espionnage). DOOM
!contraspionáj (-tras-pi-o-/-tra-spi-) s. n.
contraspionajului
CONTRASPIONÁJ, contraspionaje, s. n. 1. Activitate de urmărire și de contracarare a actelor de spionaj și de descoperire și prindere a spionilor. 2. Serviciu special care desfășoară activitatea de contraspionaj (1). [Pr.: -spi-o-] – Contra1- + spionaj (după fr. contre-espionnage). DOOM
!contraspionáj (-tras-pi-o-/-tra-spi-) s. n.
contrast
CONTRÁST, contraste, s. n. 1. Opoziție puternică între două sau mai multe lucruri, stări, acțiuni etc. 2. Diferența dintre înnegrirea maximă și cea minimă a unei imagini fotografice. ◊ Contrastul imaginii = mărime caracteristică pentru variația strălucirii locale în cuprinsul unei imagini de pe ecranul tubului cinescop, în televiziune. – Din fr. contraste. DOOM
contrást s. n., pl. contráste
contrasta
CONTRASTÁ, contrastez, vb. I. Intranz. A fi în contrast cu ceva sau cu cineva. – Din fr. contraster. DOOM
contrastá (a ~) vb., ind. prez. 3 contrasteáză
contrastai
CONTRASTÁ, contrastez, vb. I. Intranz. A fi în contrast cu ceva sau cu cineva. – Din fr. contraster. DOOM
contrastá (a ~) vb., ind. prez. 3 contrasteáză
contrastam
CONTRASTÁ, contrastez, vb. I. Intranz. A fi în contrast cu ceva sau cu cineva. – Din fr. contraster. DOOM
contrastá (a ~) vb., ind. prez. 3 contrasteáză
contrastant
CONTRASTÁNT, -Ă, contrastanți, -te, adj. Care contrastează, care este (pus) în contrast; contrastiv, opus. – Din fr. contrastant. DOOM
contrastánt adj. m., pl. contrastánți; f. contrastántă, pl. contrastánte
contrastanta
CONTRASTÁNT, -Ă, contrastanți, -te, adj. Care contrastează, care este (pus) în contrast; contrastiv, opus. – Din fr. contrastant. DOOM
contrastánt adj. m., pl. contrastánți; f. contrastántă, pl. contrastánte
contrastante
CONTRASTÁNT, -Ă, contrastanți, -te, adj. Care contrastează, care este (pus) în contrast; contrastiv, opus. – Din fr. contrastant. DOOM
contrastánt adj. m., pl. contrastánți; f. contrastántă, pl. contrastánte
contrastantei
CONTRASTÁNT, -Ă, contrastanți, -te, adj. Care contrastează, care este (pus) în contrast; contrastiv, opus. – Din fr. contrastant. DOOM
contrastánt adj. m., pl. contrastánți; f. contrastántă, pl. contrastánte
contrastantele
CONTRASTÁNT, -Ă, contrastanți, -te, adj. Care contrastează, care este (pus) în contrast; contrastiv, opus. – Din fr. contrastant. DOOM
contrastánt adj. m., pl. contrastánți; f. contrastántă, pl. contrastánte
contrastantelor
CONTRASTÁNT, -Ă, contrastanți, -te, adj. Care contrastează, care este (pus) în contrast; contrastiv, opus. – Din fr. contrastant. DOOM
contrastánt adj. m., pl. contrastánți; f. contrastántă, pl. contrastánte
contrastantul
CONTRASTÁNT, -Ă, contrastanți, -te, adj. Care contrastează, care este (pus) în contrast; contrastiv, opus. – Din fr. contrastant. DOOM
contrastánt adj. m., pl. contrastánți; f. contrastántă, pl. contrastánte
contrastantului
CONTRASTÁNT, -Ă, contrastanți, -te, adj. Care contrastează, care este (pus) în contrast; contrastiv, opus. – Din fr. contrastant. DOOM
contrastánt adj. m., pl. contrastánți; f. contrastántă, pl. contrastánte
contrastanți
CONTRASTÁNT, -Ă, contrastanți, -te, adj. Care contrastează, care este (pus) în contrast; contrastiv, opus. – Din fr. contrastant. DOOM
contrastánt adj. m., pl. contrastánți; f. contrastántă, pl. contrastánte
contrastanții
CONTRASTÁNT, -Ă, contrastanți, -te, adj. Care contrastează, care este (pus) în contrast; contrastiv, opus. – Din fr. contrastant. DOOM
contrastánt adj. m., pl. contrastánți; f. contrastántă, pl. contrastánte
contrastanților
CONTRASTÁNT, -Ă, contrastanți, -te, adj. Care contrastează, care este (pus) în contrast; contrastiv, opus. – Din fr. contrastant. DOOM
contrastánt adj. m., pl. contrastánți; f. contrastántă, pl. contrastánte
contrastare
CONTRASTÁ, contrastez, vb. I. Intranz. A fi în contrast cu ceva sau cu cineva. – Din fr. contraster. DOOM
contrastá (a ~) vb., ind. prez. 3 contrasteáză
contrastare
CONTRASTÁ, contrastez, vb. I. Intranz. A fi în opoziție, a constitui un contrast cu ceva sau cu cineva. – Din fr. contraster.
contrastară
CONTRASTÁ, contrastez, vb. I. Intranz. A fi în contrast cu ceva sau cu cineva. – Din fr. contraster. DOOM
contrastá (a ~) vb., ind. prez. 3 contrasteáză
contrastarăm
CONTRASTÁ, contrastez, vb. I. Intranz. A fi în contrast cu ceva sau cu cineva. – Din fr. contraster. DOOM
contrastá (a ~) vb., ind. prez. 3 contrasteáză
contrastarăți
CONTRASTÁ, contrastez, vb. I. Intranz. A fi în contrast cu ceva sau cu cineva. – Din fr. contraster. DOOM
contrastá (a ~) vb., ind. prez. 3 contrasteáză
contrastase
CONTRASTÁ, contrastez, vb. I. Intranz. A fi în contrast cu ceva sau cu cineva. – Din fr. contraster. DOOM
contrastá (a ~) vb., ind. prez. 3 contrasteáză
contrastasem
CONTRASTÁ, contrastez, vb. I. Intranz. A fi în contrast cu ceva sau cu cineva. – Din fr. contraster. DOOM
contrastá (a ~) vb., ind. prez. 3 contrasteáză
contrastaseră
CONTRASTÁ, contrastez, vb. I. Intranz. A fi în contrast cu ceva sau cu cineva. – Din fr. contraster. DOOM
contrastá (a ~) vb., ind. prez. 3 contrasteáză
contrastaserăm
CONTRASTÁ, contrastez, vb. I. Intranz. A fi în contrast cu ceva sau cu cineva. – Din fr. contraster. DOOM
contrastá (a ~) vb., ind. prez. 3 contrasteáză
contrastaserăți
CONTRASTÁ, contrastez, vb. I. Intranz. A fi în contrast cu ceva sau cu cineva. – Din fr. contraster. DOOM
contrastá (a ~) vb., ind. prez. 3 contrasteáză
contrastaseși
CONTRASTÁ, contrastez, vb. I. Intranz. A fi în contrast cu ceva sau cu cineva. – Din fr. contraster. DOOM
contrastá (a ~) vb., ind. prez. 3 contrasteáză
contrastaseți
CONTRASTÁ, contrastez, vb. I. Intranz. A fi în contrast cu ceva sau cu cineva. – Din fr. contraster. DOOM
contrastá (a ~) vb., ind. prez. 3 contrasteáză
contrastat
CONTRASTÁ, contrastez, vb. I. Intranz. A fi în contrast cu ceva sau cu cineva. – Din fr. contraster. DOOM
contrastá (a ~) vb., ind. prez. 3 contrasteáză
contrastau
CONTRASTÁ, contrastez, vb. I. Intranz. A fi în contrast cu ceva sau cu cineva. – Din fr. contraster. DOOM
contrastá (a ~) vb., ind. prez. 3 contrasteáză
contrastași
CONTRASTÁ, contrastez, vb. I. Intranz. A fi în contrast cu ceva sau cu cineva. – Din fr. contraster. DOOM
contrastá (a ~) vb., ind. prez. 3 contrasteáză
contrastați
CONTRASTÁ, contrastez, vb. I. Intranz. A fi în contrast cu ceva sau cu cineva. – Din fr. contraster. DOOM
contrastá (a ~) vb., ind. prez. 3 contrasteáză
contraste
CONTRÁST, contraste, s. n. 1. Opoziție puternică între două sau mai multe lucruri, stări, acțiuni etc. 2. Diferența dintre înnegrirea maximă și cea minimă a unei imagini fotografice. ◊ Contrastul imaginii = mărime caracteristică pentru variația strălucirii locale în cuprinsul unei imagini de pe ecranul tubului cinescop, în televiziune. – Din fr. contraste. DOOM
contrást s. n., pl. contráste
contrastează
CONTRASTÁ, contrastez, vb. I. Intranz. A fi în contrast cu ceva sau cu cineva. – Din fr. contraster. DOOM
contrastá (a ~) vb., ind. prez. 3 contrasteáză
contrastele
CONTRÁST, contraste, s. n. 1. Opoziție puternică între două sau mai multe lucruri, stări, acțiuni etc. 2. Diferența dintre înnegrirea maximă și cea minimă a unei imagini fotografice. ◊ Contrastul imaginii = mărime caracteristică pentru variația strălucirii locale în cuprinsul unei imagini de pe ecranul tubului cinescop, în televiziune. – Din fr. contraste. DOOM
contrást s. n., pl. contráste
contrastelor
CONTRÁST, contraste, s. n. 1. Opoziție puternică între două sau mai multe lucruri, stări, acțiuni etc. 2. Diferența dintre înnegrirea maximă și cea minimă a unei imagini fotografice. ◊ Contrastul imaginii = mărime caracteristică pentru variația strălucirii locale în cuprinsul unei imagini de pe ecranul tubului cinescop, în televiziune. – Din fr. contraste. DOOM
contrást s. n., pl. contráste
contrastez
CONTRASTÁ, contrastez, vb. I. Intranz. A fi în contrast cu ceva sau cu cineva. – Din fr. contraster. DOOM
contrastá (a ~) vb., ind. prez. 3 contrasteáză
contrasteze
CONTRASTÁ, contrastez, vb. I. Intranz. A fi în contrast cu ceva sau cu cineva. – Din fr. contraster. DOOM
contrastá (a ~) vb., ind. prez. 3 contrasteáză
contrastezi
CONTRASTÁ, contrastez, vb. I. Intranz. A fi în contrast cu ceva sau cu cineva. – Din fr. contraster. DOOM
contrastá (a ~) vb., ind. prez. 3 contrasteáză
contrastiv
CONTRASTÍV, -Ă, contrastivi, -e, adj. 1. Care pune în evidență un contrast, care accentuează un contrast; contrastant, opus. 2. (Lingv.; în sintagmele) Analiză contrastivă = metodă de cercetare a fenomenelor lingvistice pe baza analizei diferențelor existente între sistemele a două limbi sau între două stadii evolutive ale aceleiași limbi. Gramatică contrastivă = gramatică bazată pe analiza contrastivă. 3. De gramatică contrastivă (1). – Din engl. contrastive. DOOM
contrastív adj. m., pl. contrastívi; f. contrastívă, pl. contrastíve
contrastiva
CONTRASTÍV, -Ă, contrastivi, -e, adj. 1. Care pune în evidență un contrast, care accentuează un contrast; contrastant, opus. 2. (Lingv.; în sintagmele) Analiză contrastivă = metodă de cercetare a fenomenelor lingvistice pe baza analizei diferențelor existente între sistemele a două limbi sau între două stadii evolutive ale aceleiași limbi. Gramatică contrastivă = gramatică bazată pe analiza contrastivă. 3. De gramatică contrastivă (1). – Din engl. contrastive. DOOM
contrastív adj. m., pl. contrastívi; f. contrastívă, pl. contrastíve
contrastive
CONTRASTÍV, -Ă, contrastivi, -e, adj. 1. Care pune în evidență un contrast, care accentuează un contrast; contrastant, opus. 2. (Lingv.; în sintagmele) Analiză contrastivă = metodă de cercetare a fenomenelor lingvistice pe baza analizei diferențelor existente între sistemele a două limbi sau între două stadii evolutive ale aceleiași limbi. Gramatică contrastivă = gramatică bazată pe analiza contrastivă. 3. De gramatică contrastivă (1). – Din engl. contrastive. DOOM
contrastív adj. m., pl. contrastívi; f. contrastívă, pl. contrastíve
contrastivei
CONTRASTÍV, -Ă, contrastivi, -e, adj. 1. Care pune în evidență un contrast, care accentuează un contrast; contrastant, opus. 2. (Lingv.; în sintagmele) Analiză contrastivă = metodă de cercetare a fenomenelor lingvistice pe baza analizei diferențelor existente între sistemele a două limbi sau între două stadii evolutive ale aceleiași limbi. Gramatică contrastivă = gramatică bazată pe analiza contrastivă. 3. De gramatică contrastivă (1). – Din engl. contrastive. DOOM
contrastív adj. m., pl. contrastívi; f. contrastívă, pl. contrastíve
contrastivele
CONTRASTÍV, -Ă, contrastivi, -e, adj. 1. Care pune în evidență un contrast, care accentuează un contrast; contrastant, opus. 2. (Lingv.; în sintagmele) Analiză contrastivă = metodă de cercetare a fenomenelor lingvistice pe baza analizei diferențelor existente între sistemele a două limbi sau între două stadii evolutive ale aceleiași limbi. Gramatică contrastivă = gramatică bazată pe analiza contrastivă. 3. De gramatică contrastivă (1). – Din engl. contrastive. DOOM
contrastív adj. m., pl. contrastívi; f. contrastívă, pl. contrastíve
contrastivelor
CONTRASTÍV, -Ă, contrastivi, -e, adj. 1. Care pune în evidență un contrast, care accentuează un contrast; contrastant, opus. 2. (Lingv.; în sintagmele) Analiză contrastivă = metodă de cercetare a fenomenelor lingvistice pe baza analizei diferențelor existente între sistemele a două limbi sau între două stadii evolutive ale aceleiași limbi. Gramatică contrastivă = gramatică bazată pe analiza contrastivă. 3. De gramatică contrastivă (1). – Din engl. contrastive. DOOM
contrastív adj. m., pl. contrastívi; f. contrastívă, pl. contrastíve
contrastivi
CONTRASTÍV, -Ă, contrastivi, -e, adj. 1. Care pune în evidență un contrast, care accentuează un contrast; contrastant, opus. 2. (Lingv.; în sintagmele) Analiză contrastivă = metodă de cercetare a fenomenelor lingvistice pe baza analizei diferențelor existente între sistemele a două limbi sau între două stadii evolutive ale aceleiași limbi. Gramatică contrastivă = gramatică bazată pe analiza contrastivă. 3. De gramatică contrastivă (1). – Din engl. contrastive. DOOM
contrastív adj. m., pl. contrastívi; f. contrastívă, pl. contrastíve
contrastivii
CONTRASTÍV, -Ă, contrastivi, -e, adj. 1. Care pune în evidență un contrast, care accentuează un contrast; contrastant, opus. 2. (Lingv.; în sintagmele) Analiză contrastivă = metodă de cercetare a fenomenelor lingvistice pe baza analizei diferențelor existente între sistemele a două limbi sau între două stadii evolutive ale aceleiași limbi. Gramatică contrastivă = gramatică bazată pe analiza contrastivă. 3. De gramatică contrastivă (1). – Din engl. contrastive. DOOM
contrastív adj. m., pl. contrastívi; f. contrastívă, pl. contrastíve
contrastivilor
CONTRASTÍV, -Ă, contrastivi, -e, adj. 1. Care pune în evidență un contrast, care accentuează un contrast; contrastant, opus. 2. (Lingv.; în sintagmele) Analiză contrastivă = metodă de cercetare a fenomenelor lingvistice pe baza analizei diferențelor existente între sistemele a două limbi sau între două stadii evolutive ale aceleiași limbi. Gramatică contrastivă = gramatică bazată pe analiza contrastivă. 3. De gramatică contrastivă (1). – Din engl. contrastive. DOOM
contrastív adj. m., pl. contrastívi; f. contrastívă, pl. contrastíve
contrastivul
CONTRASTÍV, -Ă, contrastivi, -e, adj. 1. Care pune în evidență un contrast, care accentuează un contrast; contrastant, opus. 2. (Lingv.; în sintagmele) Analiză contrastivă = metodă de cercetare a fenomenelor lingvistice pe baza analizei diferențelor existente între sistemele a două limbi sau între două stadii evolutive ale aceleiași limbi. Gramatică contrastivă = gramatică bazată pe analiza contrastivă. 3. De gramatică contrastivă (1). – Din engl. contrastive. DOOM
contrastív adj. m., pl. contrastívi; f. contrastívă, pl. contrastíve
contrastivului
CONTRASTÍV, -Ă, contrastivi, -e, adj. 1. Care pune în evidență un contrast, care accentuează un contrast; contrastant, opus. 2. (Lingv.; în sintagmele) Analiză contrastivă = metodă de cercetare a fenomenelor lingvistice pe baza analizei diferențelor existente între sistemele a două limbi sau între două stadii evolutive ale aceleiași limbi. Gramatică contrastivă = gramatică bazată pe analiza contrastivă. 3. De gramatică contrastivă (1). – Din engl. contrastive. DOOM
contrastív adj. m., pl. contrastívi; f. contrastívă, pl. contrastíve
contrasto
CONTRÁSTO s.n. v. contrast (2) [în DN].
contrastul
CONTRÁST, contraste, s. n. 1. Opoziție puternică între două sau mai multe lucruri, stări, acțiuni etc. 2. Diferența dintre înnegrirea maximă și cea minimă a unei imagini fotografice. ◊ Contrastul imaginii = mărime caracteristică pentru variația strălucirii locale în cuprinsul unei imagini de pe ecranul tubului cinescop, în televiziune. – Din fr. contraste. DOOM
contrást s. n., pl. contráste
contrastului
CONTRÁST, contraste, s. n. 1. Opoziție puternică între două sau mai multe lucruri, stări, acțiuni etc. 2. Diferența dintre înnegrirea maximă și cea minimă a unei imagini fotografice. ◊ Contrastul imaginii = mărime caracteristică pentru variația strălucirii locale în cuprinsul unei imagini de pe ecranul tubului cinescop, în televiziune. – Din fr. contraste. DOOM
contrást s. n., pl. contráste
contrastând
CONTRASTÁ, contrastez, vb. I. Intranz. A fi în contrast cu ceva sau cu cineva. – Din fr. contraster. DOOM
contrastá (a ~) vb., ind. prez. 3 contrasteáză
contrastînd
CONTRASTÁ, contrastez, vb. I. Intranz. A fi în contrast cu ceva sau cu cineva. – Din fr. contraster. DOOM
contrastá (a ~) vb., ind. prez. 3 contrasteáză
contrasubiect
CONTRASUBIÉCT, contrasubiecte, s. n. Melodie care apare concomitent cu subiectul unei fugi sau al altor lucrări polifonice. – Cf. fr. contre-sujet. DOOM
!contrasubiéct (-biect) s. n., pl. contrasubiécte
contrasubiecte
CONTRASUBIÉCT, contrasubiecte, s. n. Melodie care apare concomitent cu subiectul unei fugi sau al altor lucrări polifonice. – Cf. fr. contre-sujet. DOOM
!contrasubiéct (-biect) s. n., pl. contrasubiécte
contrasubiectele
CONTRASUBIÉCT, contrasubiecte, s. n. Melodie care apare concomitent cu subiectul unei fugi sau al altor lucrări polifonice. – Cf. fr. contre-sujet. DOOM
!contrasubiéct (-biect) s. n., pl. contrasubiécte
contrasubiectelor
CONTRASUBIÉCT, contrasubiecte, s. n. Melodie care apare concomitent cu subiectul unei fugi sau al altor lucrări polifonice. – Cf. fr. contre-sujet. DOOM
!contrasubiéct (-biect) s. n., pl. contrasubiécte
contrasubiectul
CONTRASUBIÉCT, contrasubiecte, s. n. Melodie care apare concomitent cu subiectul unei fugi sau al altor lucrări polifonice. – Cf. fr. contre-sujet. DOOM
!contrasubiéct (-biect) s. n., pl. contrasubiécte
contrasubiectului
CONTRASUBIÉCT, contrasubiecte, s. n. Melodie care apare concomitent cu subiectul unei fugi sau al altor lucrări polifonice. – Cf. fr. contre-sujet. DOOM
!contrasubiéct (-biect) s. n., pl. contrasubiécte
contrasul
CONTRÁS, -Ă, contrași, -se, adj. (Lingv.; despre două vocale alăturate) Redus la o singură emisiune vocalică (vocală sau diftong). – V. contrage.
contrasului
CONTRÁS, -Ă, contrași, -se, adj. (Lingv.; despre două vocale alăturate) Redus la o singură emisiune vocalică (vocală sau diftong). – V. contrage.
contrasăgeata
CONTRASĂGEÁTĂ, contrasăgeți, s. f. Deplasare pe verticală, opusă sensului de acțiune a forțelor, care se dă diferitelor porțiuni ale unui element de construcție pentru a reduce sau a anula săgeata elastică ce apare din cauza încărcărilor. – Contra1- + săgeată. DOOM
contrasăgeátă s. f., g.-d. art. contrasăgéții; pl. contrasăgéți
contrasăgeți
CONTRASĂGEÁTĂ, contrasăgeți, s. f. Deplasare pe verticală, opusă sensului de acțiune a forțelor, care se dă diferitelor porțiuni ale unui element de construcție pentru a reduce sau a anula săgeata elastică ce apare din cauza încărcărilor. – Contra1- + săgeată. DOOM
contrasăgeátă s. f., g.-d. art. contrasăgéții; pl. contrasăgéți
contrasăgeții
CONTRASĂGEÁTĂ, contrasăgeți, s. f. Deplasare pe verticală, opusă sensului de acțiune a forțelor, care se dă diferitelor porțiuni ale unui element de construcție pentru a reduce sau a anula săgeata elastică ce apare din cauza încărcărilor. – Contra1- + săgeată. DOOM
contrasăgeátă s. f., g.-d. art. contrasăgéții; pl. contrasăgéți
contrasăgețile
CONTRASĂGEÁTĂ, contrasăgeți, s. f. Deplasare pe verticală, opusă sensului de acțiune a forțelor, care se dă diferitelor porțiuni ale unui element de construcție pentru a reduce sau a anula săgeata elastică ce apare din cauza încărcărilor. – Contra1- + săgeată. DOOM
contrasăgeátă s. f., g.-d. art. contrasăgéții; pl. contrasăgéți
contrasăgeților
CONTRASĂGEÁTĂ, contrasăgeți, s. f. Deplasare pe verticală, opusă sensului de acțiune a forțelor, care se dă diferitelor porțiuni ale unui element de construcție pentru a reduce sau a anula săgeata elastică ce apare din cauza încărcărilor. – Contra1- + săgeată. DOOM
contrasăgeátă s. f., g.-d. art. contrasăgéții; pl. contrasăgéți
contrat
CONTRÁ3, contrez, vb. I. Tranz. 1. A contrazice. 2. (La box, scrimă, lupte, judo) A da o contră. 3. (La bridge) A se opune, a cere o amendă dublă. – Din fr. contrer. DOOM
contrá2 (a ~) vb., ind. prez. 3 contreáză
contrat
CONTRÁ3, contrez, vb. I. Tranz. 1. A contrazice. 2. (La box, scrimă, lupte, judo) A da o contră. 3. (La bridge) A se opune, a cere o amendă dublă. – Din fr. contrer. DOOM
contrá2 (a ~) vb., ind. prez. 3 contreáză
contratema
CONTRATÉMĂ, contrateme, s. f. Melodie care se aude concomitent cu subiectul în timpul expunerii lui într-o lucrare polifonică; contrapunct (1), polifonie. – Din fr. contre-thème. DOOM
contratémă s. f., g.-d. art. contratémei; pl. contratéme
contrateme
CONTRATÉMĂ, contrateme, s. f. Melodie care se aude concomitent cu subiectul în timpul expunerii lui într-o lucrare polifonică; contrapunct (1), polifonie. – Din fr. contre-thème. DOOM
contratémă s. f., g.-d. art. contratémei; pl. contratéme
contratemei
CONTRATÉMĂ, contrateme, s. f. Melodie care se aude concomitent cu subiectul în timpul expunerii lui într-o lucrare polifonică; contrapunct (1), polifonie. – Din fr. contre-thème. DOOM
contratémă s. f., g.-d. art. contratémei; pl. contratéme
contratemele
CONTRATÉMĂ, contrateme, s. f. Melodie care se aude concomitent cu subiectul în timpul expunerii lui într-o lucrare polifonică; contrapunct (1), polifonie. – Din fr. contre-thème. DOOM
contratémă s. f., g.-d. art. contratémei; pl. contratéme
contratemelor
CONTRATÉMĂ, contrateme, s. f. Melodie care se aude concomitent cu subiectul în timpul expunerii lui într-o lucrare polifonică; contrapunct (1), polifonie. – Din fr. contre-thème. DOOM
contratémă s. f., g.-d. art. contratémei; pl. contratéme
contratensiune
CONTRATENSIÚNE s.f. (Electr.) Tensiune inversă. [< fr. contre-tension].
contratimp
CONTRATÍMP, contratimpi, s. m. 1. (Muz.) Deplasare, prin apariția unei pauze, a accentului de pe un timp tare al măsurii pe un timp slab. 2. Nepotrivire, inoportunitate. ◊ Expr. În contratimp = la timp nepotrivit; inoportun. – Contra1- + timp (după fr. contretemps). DOOM
contratímp s. m., pl contratímpi
contratimpi
CONTRATÍMP, contratimpi, s. m. 1. (Muz.) Deplasare, prin apariția unei pauze, a accentului de pe un timp tare al măsurii pe un timp slab. 2. Nepotrivire, inoportunitate. ◊ Expr. În contratimp = la timp nepotrivit; inoportun. – Contra1- + timp (după fr. contretemps). DOOM
contratímp s. m., pl contratímpi
contratimpii
CONTRATÍMP, contratimpi, s. m. 1. (Muz.) Deplasare, prin apariția unei pauze, a accentului de pe un timp tare al măsurii pe un timp slab. 2. Nepotrivire, inoportunitate. ◊ Expr. În contratimp = la timp nepotrivit; inoportun. – Contra1- + timp (după fr. contretemps). DOOM
contratímp s. m., pl contratímpi
contratimpilor
CONTRATÍMP, contratimpi, s. m. 1. (Muz.) Deplasare, prin apariția unei pauze, a accentului de pe un timp tare al măsurii pe un timp slab. 2. Nepotrivire, inoportunitate. ◊ Expr. În contratimp = la timp nepotrivit; inoportun. – Contra1- + timp (după fr. contretemps). DOOM
contratímp s. m., pl contratímpi
contratimpul
CONTRATÍMP, contratimpi, s. m. 1. (Muz.) Deplasare, prin apariția unei pauze, a accentului de pe un timp tare al măsurii pe un timp slab. 2. Nepotrivire, inoportunitate. ◊ Expr. În contratimp = la timp nepotrivit; inoportun. – Contra1- + timp (după fr. contretemps). DOOM
contratímp s. m., pl contratímpi
contratimpului
CONTRATÍMP, contratimpi, s. m. 1. (Muz.) Deplasare, prin apariția unei pauze, a accentului de pe un timp tare al măsurii pe un timp slab. 2. Nepotrivire, inoportunitate. ◊ Expr. În contratimp = la timp nepotrivit; inoportun. – Contra1- + timp (după fr. contretemps). DOOM
contratímp s. m., pl contratímpi
contratip
CONTRATÍP, contratipuri, s. n. Copie negativă a unui film, obținută după un pozitiv intermediar și folosită pentru obținerea unui număr mare de copii pozitive. – Din fr. contretype. DOOM
contratíp s. n., pl. contratípuri
contratipar
CONTRATIPÁR, contratipare, s. n. (Tipogr.) Text tipărit pe versoul unei pagini tipărite. – Contra1- + tipar.
contratipare
CONTRATIPÁR, contratipare, s. n. (Tipogr.) Text tipărit pe versoul unei pagini tipărite. – Contra1- + tipar.
contratipare
CONTRATIPÁRE, contratipări, s. f. (Cin.) Obținere de contratipuri. – De la contratip.
contratiparea
CONTRATIPÁRE, contratipări, s. f. (Cin.) Obținere de contratipuri. – De la contratip.
contratiparele
CONTRATIPÁR, contratipare, s. n. (Tipogr.) Text tipărit pe versoul unei pagini tipărite. – Contra1- + tipar.
contratiparelor
CONTRATIPÁR, contratipare, s. n. (Tipogr.) Text tipărit pe versoul unei pagini tipărite. – Contra1- + tipar.
contratiparul
CONTRATIPÁR, contratipare, s. n. (Tipogr.) Text tipărit pe versoul unei pagini tipărite. – Contra1- + tipar.
contratiparului
CONTRATIPÁR, contratipare, s. n. (Tipogr.) Text tipărit pe versoul unei pagini tipărite. – Contra1- + tipar.
contratipia
CONTRATIPÍE s. f. Retușare fotografică făcută pe un negativ intermediar, când negativul principal este foarte prețios și nu poate fi refăcut. – Din fr. contretypie. DOOM
contratipíe s. f., art. contratipía, g.-d. contratipíi, art. contratipíei
contratipie
CONTRATIPÍE s. f. Retușare fotografică făcută pe un negativ intermediar, când negativul principal este foarte prețios și nu poate fi refăcut. – Din fr. contretypie. DOOM
contratipíe s. f., art. contratipía, g.-d. contratipíi, art. contratipíei
contratipiei
CONTRATIPÍE s. f. Retușare fotografică făcută pe un negativ intermediar, când negativul principal este foarte prețios și nu poate fi refăcut. – Din fr. contretypie. DOOM
contratipíe s. f., art. contratipía, g.-d. contratipíi, art. contratipíei
contratipii
CONTRATIPÍE s. f. Retușare fotografică făcută pe un negativ intermediar, când negativul principal este foarte prețios și nu poate fi refăcut. – Din fr. contretypie. DOOM
contratipíe s. f., art. contratipía, g.-d. contratipíi, art. contratipíei
contratipul
CONTRATÍP, contratipuri, s. n. Copie negativă a unui film, obținută după un pozitiv intermediar și folosită pentru obținerea unui număr mare de copii pozitive. – Din fr. contretype. DOOM
contratíp s. n., pl. contratípuri
contratipului
CONTRATÍP, contratipuri, s. n. Copie negativă a unui film, obținută după un pozitiv intermediar și folosită pentru obținerea unui număr mare de copii pozitive. – Din fr. contretype. DOOM
contratíp s. n., pl. contratípuri
contratipuri
CONTRATÍP, contratipuri, s. n. Copie negativă a unui film, obținută după un pozitiv intermediar și folosită pentru obținerea unui număr mare de copii pozitive. – Din fr. contretype. DOOM
contratíp s. n., pl. contratípuri
contratipurile
CONTRATÍP, contratipuri, s. n. Copie negativă a unui film, obținută după un pozitiv intermediar și folosită pentru obținerea unui număr mare de copii pozitive. – Din fr. contretype. DOOM
contratíp s. n., pl. contratípuri
contratipurilor
CONTRATÍP, contratipuri, s. n. Copie negativă a unui film, obținută după un pozitiv intermediar și folosită pentru obținerea unui număr mare de copii pozitive. – Din fr. contretype. DOOM
contratíp s. n., pl. contratípuri
contratipări
CONTRATIPÁRE, contratipări, s. f. (Cin.) Obținere de contratipuri. – De la contratip.
contratipării
CONTRATIPÁRE, contratipări, s. f. (Cin.) Obținere de contratipuri. – De la contratip.
contratipările
CONTRATIPÁRE, contratipări, s. f. (Cin.) Obținere de contratipuri. – De la contratip.
contratipărilor
CONTRATIPÁRE, contratipări, s. f. (Cin.) Obținere de contratipuri. – De la contratip.
contratitlu
CONTRATÍTLU s.n. Titlul general al unei opere mai întinse ori al unei serii de mai multe volume, apărute fiecare cu titlu separat. [Et. incertă].
contratorpiloare
CONTRATORPILÓR, contratorpiloare, s. n. (Ieșit din uz) Navă de război rapidă, care urmărește și distruge torpiloarele; distrugător. – Din fr. contre-torpilleur. DOOM
contratorpilór s. n., pl. contratorpiloáre
contratorpiloarele
CONTRATORPILÓR, contratorpiloare, s. n. (Ieșit din uz) Navă de război rapidă, care urmărește și distruge torpiloarele; distrugător. – Din fr. contre-torpilleur. DOOM
contratorpilór s. n., pl. contratorpiloáre
contratorpiloarelor
CONTRATORPILÓR, contratorpiloare, s. n. (Ieșit din uz) Navă de război rapidă, care urmărește și distruge torpiloarele; distrugător. – Din fr. contre-torpilleur. DOOM
contratorpilór s. n., pl. contratorpiloáre
contratorpilor
CONTRATORPILÓR, contratorpiloare, s. n. (Ieșit din uz) Navă de război rapidă, care urmărește și distruge torpiloarele; distrugător. – Din fr. contre-torpilleur. DOOM
contratorpilór s. n., pl. contratorpiloáre
contratorpilorul
CONTRATORPILÓR, contratorpiloare, s. n. (Ieșit din uz) Navă de război rapidă, care urmărește și distruge torpiloarele; distrugător. – Din fr. contre-torpilleur. DOOM
contratorpilór s. n., pl. contratorpiloáre
contratorpilorului
CONTRATORPILÓR, contratorpiloare, s. n. (Ieșit din uz) Navă de război rapidă, care urmărește și distruge torpiloarele; distrugător. – Din fr. contre-torpilleur. DOOM
contratorpilór s. n., pl. contratorpiloáre
contratreapta
CONTRATREÁPTĂ, contratrepte, s. f. (Constr.) Suprafață verticală care formează partea din față a unei trepte (1). – Contra1- + treaptă. DOOM
contratreáptă (-tra-treap-) s. f., g.-d. art. contratréptei; pl. contratrépte
contratrepte
CONTRATREÁPTĂ, contratrepte, s. f. (Constr.) Suprafață verticală care formează partea din față a unei trepte (1). – Contra1- + treaptă. DOOM
contratreáptă (-tra-treap-) s. f., g.-d. art. contratréptei; pl. contratrépte
contratreptei
CONTRATREÁPTĂ, contratrepte, s. f. (Constr.) Suprafață verticală care formează partea din față a unei trepte (1). – Contra1- + treaptă. DOOM
contratreáptă (-tra-treap-) s. f., g.-d. art. contratréptei; pl. contratrépte
contratreptele
CONTRATREÁPTĂ, contratrepte, s. f. (Constr.) Suprafață verticală care formează partea din față a unei trepte (1). – Contra1- + treaptă. DOOM
contratreáptă (-tra-treap-) s. f., g.-d. art. contratréptei; pl. contratrépte
contratreptelor
CONTRATREÁPTĂ, contratrepte, s. f. (Constr.) Suprafață verticală care formează partea din față a unei trepte (1). – Contra1- + treaptă. DOOM
contratreáptă (-tra-treap-) s. f., g.-d. art. contratréptei; pl. contratrépte
contratura
CONTRATÚRĂ, contrature, s. f. Tură1 inversă. – Contra1- + tură.
contrature
CONTRATÚRĂ, contrature, s. f. Tură1 inversă. – Contra1- + tură.
contraturei
CONTRATÚRĂ, contrature, s. f. Tură1 inversă. – Contra1- + tură.
contraturele
CONTRATÚRĂ, contrature, s. f. Tură1 inversă. – Contra1- + tură.
contraturelor
CONTRATÚRĂ, contrature, s. f. Tură1 inversă. – Contra1- + tură.
contrau
CONTRÁ3, contrez, vb. I. Tranz. 1. A contrazice. 2. (La box, scrimă, lupte, judo) A da o contră. 3. (La bridge) A se opune, a cere o amendă dublă. – Din fr. contrer. DOOM
contrá2 (a ~) vb., ind. prez. 3 contreáză
contravaloare
CONTRAVALOÁRE s. f. Echivalent (mai ales în bani) al unui lucru oarecare; valoare dată în schimbul altei valori. – Din fr. contre-valeur. DOOM
!contravaloáre s. f., g.-d. art. contravalórii; abr. c/val
contravaloarea
CONTRAVALOÁRE s. f. Echivalent (mai ales în bani) al unui lucru oarecare; valoare dată în schimbul altei valori. – Din fr. contre-valeur. DOOM
!contravaloáre s. f., g.-d. art. contravalórii; abr. c/val
contravalori
CONTRAVALOÁRE s. f. Echivalent (mai ales în bani) al unui lucru oarecare; valoare dată în schimbul altei valori. – Din fr. contre-valeur. DOOM
!contravaloáre s. f., g.-d. art. contravalórii; abr. c/val
contravalorii
CONTRAVALOÁRE s. f. Echivalent (mai ales în bani) al unui lucru oarecare; valoare dată în schimbul altei valori. – Din fr. contre-valeur. DOOM
!contravaloáre s. f., g.-d. art. contravalórii; abr. c/val
contravalorile
CONTRAVALOÁRE s. f. Echivalent (mai ales în bani) al unui lucru oarecare; valoare dată în schimbul altei valori. – Din fr. contre-valeur. DOOM
!contravaloáre s. f., g.-d. art. contravalórii; abr. c/val
contravalorilor
CONTRAVALOÁRE s. f. Echivalent (mai ales în bani) al unui lucru oarecare; valoare dată în schimbul altei valori. – Din fr. contre-valeur. DOOM
!contravaloáre s. f., g.-d. art. contravalórii; abr. c/val
contravenea
CONTRAVENÍ, contravín, vb. IV. Intranz. A săvârși o abatere de la o lege, de la un regulament, de la regulile de conviețuire socială etc. – Din fr. contrevenir. DOOM
contravení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contravín, 1 pl. contravením, imperf. 3 sg. contraveneá; conj. prez. 3 să contravínă; ger. contravenínd
contraveneai
CONTRAVENÍ, contravín, vb. IV. Intranz. A săvârși o abatere de la o lege, de la un regulament, de la regulile de conviețuire socială etc. – Din fr. contrevenir. DOOM
contravení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contravín, 1 pl. contravením, imperf. 3 sg. contraveneá; conj. prez. 3 să contravínă; ger. contravenínd
contraveneam
CONTRAVENÍ, contravín, vb. IV. Intranz. A săvârși o abatere de la o lege, de la un regulament, de la regulile de conviețuire socială etc. – Din fr. contrevenir. DOOM
contravení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contravín, 1 pl. contravením, imperf. 3 sg. contraveneá; conj. prez. 3 să contravínă; ger. contravenínd
contraveneau
CONTRAVENÍ, contravín, vb. IV. Intranz. A săvârși o abatere de la o lege, de la un regulament, de la regulile de conviețuire socială etc. – Din fr. contrevenir. DOOM
contravení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contravín, 1 pl. contravením, imperf. 3 sg. contraveneá; conj. prez. 3 să contravínă; ger. contravenínd
contraveneați
CONTRAVENÍ, contravín, vb. IV. Intranz. A săvârși o abatere de la o lege, de la un regulament, de la regulile de conviețuire socială etc. – Din fr. contrevenir. DOOM
contravení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contravín, 1 pl. contravením, imperf. 3 sg. contraveneá; conj. prez. 3 să contravínă; ger. contravenínd
contraveni
CONTRAVENÍ, contravín, vb. IV. Intranz. A săvârși o abatere de la o lege, de la un regulament, de la regulile de conviețuire socială etc. – Din fr. contrevenir. DOOM
contravení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contravín, 1 pl. contravením, imperf. 3 sg. contraveneá; conj. prez. 3 să contravínă; ger. contravenínd
contravenient
CONTRAVENIÉNT, -Ă, contravenienți, -te, s. m. și f. Persoană care săvârșește o contravenție. [Pr.: -ni-ent] – Din germ. Kontravenient. Cf. fr. contre-venant. DOOM
contraveniéntă (-ni-en-) s. f., g.-d. art. contraveniéntei; pl. contraveniénte
contravenienta
CONTRAVENIÉNT, -Ă, contravenienți, -te, s. m. și f. Persoană care săvârșește o contravenție. [Pr.: -ni-ent] – Din germ. Kontravenient. Cf. fr. contre-venant. DOOM
contraveniéntă (-ni-en-) s. f., g.-d. art. contraveniéntei; pl. contraveniénte
contraveniente
CONTRAVENIÉNT, -Ă, contravenienți, -te, s. m. și f. Persoană care săvârșește o contravenție. [Pr.: -ni-ent] – Din germ. Kontravenient. Cf. fr. contre-venant. DOOM
contraveniéntă (-ni-en-) s. f., g.-d. art. contraveniéntei; pl. contraveniénte
contravenientei
CONTRAVENIÉNT, -Ă, contravenienți, -te, s. m. și f. Persoană care săvârșește o contravenție. [Pr.: -ni-ent] – Din germ. Kontravenient. Cf. fr. contre-venant. DOOM
contraveniéntă (-ni-en-) s. f., g.-d. art. contraveniéntei; pl. contraveniénte
contravenientele
CONTRAVENIÉNT, -Ă, contravenienți, -te, s. m. și f. Persoană care săvârșește o contravenție. [Pr.: -ni-ent] – Din germ. Kontravenient. Cf. fr. contre-venant. DOOM
contraveniéntă (-ni-en-) s. f., g.-d. art. contraveniéntei; pl. contraveniénte
contravenientelor
CONTRAVENIÉNT, -Ă, contravenienți, -te, s. m. și f. Persoană care săvârșește o contravenție. [Pr.: -ni-ent] – Din germ. Kontravenient. Cf. fr. contre-venant. DOOM
contraveniéntă (-ni-en-) s. f., g.-d. art. contraveniéntei; pl. contraveniénte
contravenientul
CONTRAVENIÉNT, -Ă, contravenienți, -te, s. m. și f. Persoană care săvârșește o contravenție. [Pr.: -ni-ent] – Din germ. Kontravenient. Cf. fr. contre-venant. DOOM
contraveniéntă (-ni-en-) s. f., g.-d. art. contraveniéntei; pl. contraveniénte
contravenientului
CONTRAVENIÉNT, -Ă, contravenienți, -te, s. m. și f. Persoană care săvârșește o contravenție. [Pr.: -ni-ent] – Din germ. Kontravenient. Cf. fr. contre-venant. DOOM
contraveniéntă (-ni-en-) s. f., g.-d. art. contraveniéntei; pl. contraveniénte
contravenienți
CONTRAVENIÉNT, -Ă, contravenienți, -te, s. m. și f. Persoană care săvârșește o contravenție. [Pr.: -ni-ent] – Din germ. Kontravenient. Cf. fr. contre-venant. DOOM
contraveniéntă (-ni-en-) s. f., g.-d. art. contraveniéntei; pl. contraveniénte
contravenienții
CONTRAVENIÉNT, -Ă, contravenienți, -te, s. m. și f. Persoană care săvârșește o contravenție. [Pr.: -ni-ent] – Din germ. Kontravenient. Cf. fr. contre-venant. DOOM
contraveniéntă (-ni-en-) s. f., g.-d. art. contraveniéntei; pl. contraveniénte
contravenienților
CONTRAVENIÉNT, -Ă, contravenienți, -te, s. m. și f. Persoană care săvârșește o contravenție. [Pr.: -ni-ent] – Din germ. Kontravenient. Cf. fr. contre-venant. DOOM
contraveniéntă (-ni-en-) s. f., g.-d. art. contraveniéntei; pl. contraveniénte
contravenii
CONTRAVENÍ, contravín, vb. IV. Intranz. A săvârși o abatere de la o lege, de la un regulament, de la regulile de conviețuire socială etc. – Din fr. contrevenir. DOOM
contravení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contravín, 1 pl. contravením, imperf. 3 sg. contraveneá; conj. prez. 3 să contravínă; ger. contravenínd
contravenim
CONTRAVENÍ, contravín, vb. IV. Intranz. A săvârși o abatere de la o lege, de la un regulament, de la regulile de conviețuire socială etc. – Din fr. contrevenir. DOOM
contravení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contravín, 1 pl. contravením, imperf. 3 sg. contraveneá; conj. prez. 3 să contravínă; ger. contravenínd
contravenind
CONTRAVENÍ, contravín, vb. IV. Intranz. A săvârși o abatere de la o lege, de la un regulament, de la regulile de conviețuire socială etc. – Din fr. contrevenir. DOOM
contravení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contravín, 1 pl. contravením, imperf. 3 sg. contraveneá; conj. prez. 3 să contravínă; ger. contravenínd
contravenire
CONTRAVENÍ, contravín, vb. IV. Intranz. A săvârși o abatere de la o lege, de la un regulament, de la regulile de conviețuire socială etc. – Din fr. contrevenir. DOOM
contravení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contravín, 1 pl. contravením, imperf. 3 sg. contraveneá; conj. prez. 3 să contravínă; ger. contravenínd
contravenire
CONTRAVENÍ, contravín, vb. IV. Intranz. A săvârși o abatere de la o lege, de la un regulament, de la regulile de conviețuire socială etc. – Din fr. contrevenir.
contraveniră
CONTRAVENÍ, contravín, vb. IV. Intranz. A săvârși o abatere de la o lege, de la un regulament, de la regulile de conviețuire socială etc. – Din fr. contrevenir. DOOM
contravení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contravín, 1 pl. contravením, imperf. 3 sg. contraveneá; conj. prez. 3 să contravínă; ger. contravenínd
contravenirăm
CONTRAVENÍ, contravín, vb. IV. Intranz. A săvârși o abatere de la o lege, de la un regulament, de la regulile de conviețuire socială etc. – Din fr. contrevenir. DOOM
contravení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contravín, 1 pl. contravením, imperf. 3 sg. contraveneá; conj. prez. 3 să contravínă; ger. contravenínd
contravenirăți
CONTRAVENÍ, contravín, vb. IV. Intranz. A săvârși o abatere de la o lege, de la un regulament, de la regulile de conviețuire socială etc. – Din fr. contrevenir. DOOM
contravení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contravín, 1 pl. contravením, imperf. 3 sg. contraveneá; conj. prez. 3 să contravínă; ger. contravenínd
contravenise
CONTRAVENÍ, contravín, vb. IV. Intranz. A săvârși o abatere de la o lege, de la un regulament, de la regulile de conviețuire socială etc. – Din fr. contrevenir. DOOM
contravení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contravín, 1 pl. contravením, imperf. 3 sg. contraveneá; conj. prez. 3 să contravínă; ger. contravenínd
contravenisem
CONTRAVENÍ, contravín, vb. IV. Intranz. A săvârși o abatere de la o lege, de la un regulament, de la regulile de conviețuire socială etc. – Din fr. contrevenir. DOOM
contravení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contravín, 1 pl. contravením, imperf. 3 sg. contraveneá; conj. prez. 3 să contravínă; ger. contravenínd
contraveniseră
CONTRAVENÍ, contravín, vb. IV. Intranz. A săvârși o abatere de la o lege, de la un regulament, de la regulile de conviețuire socială etc. – Din fr. contrevenir. DOOM
contravení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contravín, 1 pl. contravením, imperf. 3 sg. contraveneá; conj. prez. 3 să contravínă; ger. contravenínd
contraveniserăm
CONTRAVENÍ, contravín, vb. IV. Intranz. A săvârși o abatere de la o lege, de la un regulament, de la regulile de conviețuire socială etc. – Din fr. contrevenir. DOOM
contravení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contravín, 1 pl. contravením, imperf. 3 sg. contraveneá; conj. prez. 3 să contravínă; ger. contravenínd
contraveniserăți
CONTRAVENÍ, contravín, vb. IV. Intranz. A săvârși o abatere de la o lege, de la un regulament, de la regulile de conviețuire socială etc. – Din fr. contrevenir. DOOM
contravení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contravín, 1 pl. contravením, imperf. 3 sg. contraveneá; conj. prez. 3 să contravínă; ger. contravenínd
contraveniseși
CONTRAVENÍ, contravín, vb. IV. Intranz. A săvârși o abatere de la o lege, de la un regulament, de la regulile de conviețuire socială etc. – Din fr. contrevenir. DOOM
contravení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contravín, 1 pl. contravením, imperf. 3 sg. contraveneá; conj. prez. 3 să contravínă; ger. contravenínd
contraveniseți
CONTRAVENÍ, contravín, vb. IV. Intranz. A săvârși o abatere de la o lege, de la un regulament, de la regulile de conviețuire socială etc. – Din fr. contrevenir. DOOM
contravení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contravín, 1 pl. contravením, imperf. 3 sg. contraveneá; conj. prez. 3 să contravínă; ger. contravenínd
contravenit
CONTRAVENÍ, contravín, vb. IV. Intranz. A săvârși o abatere de la o lege, de la un regulament, de la regulile de conviețuire socială etc. – Din fr. contrevenir. DOOM
contravení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contravín, 1 pl. contravením, imperf. 3 sg. contraveneá; conj. prez. 3 să contravínă; ger. contravenínd
contraveniși
CONTRAVENÍ, contravín, vb. IV. Intranz. A săvârși o abatere de la o lege, de la un regulament, de la regulile de conviețuire socială etc. – Din fr. contrevenir. DOOM
contravení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contravín, 1 pl. contravením, imperf. 3 sg. contraveneá; conj. prez. 3 să contravínă; ger. contravenínd
contraveniți
CONTRAVENÍ, contravín, vb. IV. Intranz. A săvârși o abatere de la o lege, de la un regulament, de la regulile de conviețuire socială etc. – Din fr. contrevenir. DOOM
contravení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contravín, 1 pl. contravením, imperf. 3 sg. contraveneá; conj. prez. 3 să contravínă; ger. contravenínd
contravenția
CONTRAVÉNȚIE, contravenții, s. f. Abatere de la o lege care, având un grad redus de pericol social, este pedepsită numai prin aplicarea de amenzi sau alte pedepse ușoare. [Var.: (înv.) contravențiúne s. f.] – Din fr. contravention. DOOM
contravénție (-ți-e) s. f., art. contravénția (-ți-a), g.-d. art. contravénției; pl. contravénții, art. contravénțiile (-ți-i-)
contravenție
CONTRAVÉNȚIE, contravenții, s. f. Abatere de la o lege care, având un grad redus de pericol social, este pedepsită numai prin aplicarea de amenzi sau alte pedepse ușoare. [Var.: (înv.) contravențiúne s. f.] – Din fr. contravention. DOOM
contravénție (-ți-e) s. f., art. contravénția (-ți-a), g.-d. art. contravénției; pl. contravénții, art. contravénțiile (-ți-i-)
contravenției
CONTRAVÉNȚIE, contravenții, s. f. Abatere de la o lege care, având un grad redus de pericol social, este pedepsită numai prin aplicarea de amenzi sau alte pedepse ușoare. [Var.: (înv.) contravențiúne s. f.] – Din fr. contravention. DOOM
contravénție (-ți-e) s. f., art. contravénția (-ți-a), g.-d. art. contravénției; pl. contravénții, art. contravénțiile (-ți-i-)
contravenții
CONTRAVÉNȚIE, contravenții, s. f. Abatere de la o lege care, având un grad redus de pericol social, este pedepsită numai prin aplicarea de amenzi sau alte pedepse ușoare. [Var.: (înv.) contravențiúne s. f.] – Din fr. contravention. DOOM
contravénție (-ți-e) s. f., art. contravénția (-ți-a), g.-d. art. contravénției; pl. contravénții, art. contravénțiile (-ți-i-)
contravențiile
CONTRAVÉNȚIE, contravenții, s. f. Abatere de la o lege care, având un grad redus de pericol social, este pedepsită numai prin aplicarea de amenzi sau alte pedepse ușoare. [Var.: (înv.) contravențiúne s. f.] – Din fr. contravention. DOOM
contravénție (-ți-e) s. f., art. contravénția (-ți-a), g.-d. art. contravénției; pl. contravénții, art. contravénțiile (-ți-i-)
contravențiilor
CONTRAVÉNȚIE, contravenții, s. f. Abatere de la o lege care, având un grad redus de pericol social, este pedepsită numai prin aplicarea de amenzi sau alte pedepse ușoare. [Var.: (înv.) contravențiúne s. f.] – Din fr. contravention. DOOM
contravénție (-ți-e) s. f., art. contravénția (-ți-a), g.-d. art. contravénției; pl. contravénții, art. contravénțiile (-ți-i-)
contravențional
CONTRAVENȚIONÁL, -Ă, contravenționali, -e, adj. De contravenție, privitor la contravenție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. contraventionnel. DOOM
*contravenționál (-ți-o-) adj. m., pl. contravenționáli; f. contravenționálă, pl. contravenționále
contravenționala
CONTRAVENȚIONÁL, -Ă, contravenționali, -e, adj. De contravenție, privitor la contravenție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. contraventionnel. DOOM
*contravenționál (-ți-o-) adj. m., pl. contravenționáli; f. contravenționálă, pl. contravenționále
contravenționale
CONTRAVENȚIONÁL, -Ă, contravenționali, -e, adj. De contravenție, privitor la contravenție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. contraventionnel. DOOM
*contravenționál (-ți-o-) adj. m., pl. contravenționáli; f. contravenționálă, pl. contravenționále
contravenționalei
CONTRAVENȚIONÁL, -Ă, contravenționali, -e, adj. De contravenție, privitor la contravenție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. contraventionnel. DOOM
*contravenționál (-ți-o-) adj. m., pl. contravenționáli; f. contravenționálă, pl. contravenționále
contravenționalele
CONTRAVENȚIONÁL, -Ă, contravenționali, -e, adj. De contravenție, privitor la contravenție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. contraventionnel. DOOM
*contravenționál (-ți-o-) adj. m., pl. contravenționáli; f. contravenționálă, pl. contravenționále
contravenționalelor
CONTRAVENȚIONÁL, -Ă, contravenționali, -e, adj. De contravenție, privitor la contravenție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. contraventionnel. DOOM
*contravenționál (-ți-o-) adj. m., pl. contravenționáli; f. contravenționálă, pl. contravenționále
contravenționali
CONTRAVENȚIONÁL, -Ă, contravenționali, -e, adj. De contravenție, privitor la contravenție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. contraventionnel. DOOM
*contravenționál (-ți-o-) adj. m., pl. contravenționáli; f. contravenționálă, pl. contravenționále
contravenționalii
CONTRAVENȚIONÁL, -Ă, contravenționali, -e, adj. De contravenție, privitor la contravenție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. contraventionnel. DOOM
*contravenționál (-ți-o-) adj. m., pl. contravenționáli; f. contravenționálă, pl. contravenționále
contravenționalilor
CONTRAVENȚIONÁL, -Ă, contravenționali, -e, adj. De contravenție, privitor la contravenție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. contraventionnel. DOOM
*contravenționál (-ți-o-) adj. m., pl. contravenționáli; f. contravenționálă, pl. contravenționále
contravenționalul
CONTRAVENȚIONÁL, -Ă, contravenționali, -e, adj. De contravenție, privitor la contravenție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. contraventionnel. DOOM
*contravenționál (-ți-o-) adj. m., pl. contravenționáli; f. contravenționálă, pl. contravenționále
contravenționalului
CONTRAVENȚIONÁL, -Ă, contravenționali, -e, adj. De contravenție, privitor la contravenție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. contraventionnel. DOOM
*contravenționál (-ți-o-) adj. m., pl. contravenționáli; f. contravenționálă, pl. contravenționále
contravențiune
CONTRAVÉNȚIE, contravenții, s. f. Abatere de la o lege care, având un grad redus de pericol social, este pedepsită numai prin aplicarea de amenzi sau alte pedepse ușoare. [Var.: (înv.) contravențiúne s. f.] – Din fr. contravention. DOOM
contravénție (-ți-e) s. f., art. contravénția (-ți-a), g.-d. art. contravénției; pl. contravénții, art. contravénțiile (-ți-i-)
contravie
CONTRAVENÍ, contravín, vb. IV. Intranz. A săvârși o abatere de la o lege, de la un regulament, de la regulile de conviețuire socială etc. – Din fr. contrevenir. DOOM
contravení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contravín, 1 pl. contravením, imperf. 3 sg. contraveneá; conj. prez. 3 să contravínă; ger. contravenínd
contravii
CONTRAVENÍ, contravín, vb. IV. Intranz. A săvârși o abatere de la o lege, de la un regulament, de la regulile de conviețuire socială etc. – Din fr. contrevenir. DOOM
contravení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contravín, 1 pl. contravením, imperf. 3 sg. contraveneá; conj. prez. 3 să contravínă; ger. contravenínd
contravin
CONTRAVENÍ, contravín, vb. IV. Intranz. A săvârși o abatere de la o lege, de la un regulament, de la regulile de conviețuire socială etc. – Din fr. contrevenir. DOOM
contravení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contravín, 1 pl. contravením, imperf. 3 sg. contraveneá; conj. prez. 3 să contravínă; ger. contravenínd
contravine
CONTRAVENÍ, contravín, vb. IV. Intranz. A săvârși o abatere de la o lege, de la un regulament, de la regulile de conviețuire socială etc. – Din fr. contrevenir. DOOM
contravení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contravín, 1 pl. contravením, imperf. 3 sg. contraveneá; conj. prez. 3 să contravínă; ger. contravenínd
contravino
CONTRAVENÍ, contravín, vb. IV. Intranz. A săvârși o abatere de la o lege, de la un regulament, de la regulile de conviețuire socială etc. – Din fr. contrevenir. DOOM
contravení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contravín, 1 pl. contravením, imperf. 3 sg. contraveneá; conj. prez. 3 să contravínă; ger. contravenínd
contravină
CONTRAVENÍ, contravín, vb. IV. Intranz. A săvârși o abatere de la o lege, de la un regulament, de la regulile de conviețuire socială etc. – Din fr. contrevenir. DOOM
contravení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contravín, 1 pl. contravením, imperf. 3 sg. contraveneá; conj. prez. 3 să contravínă; ger. contravenínd
contraviu
CONTRAVENÍ, contravín, vb. IV. Intranz. A săvârși o abatere de la o lege, de la un regulament, de la regulile de conviețuire socială etc. – Din fr. contrevenir. DOOM
contravení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contravín, 1 pl. contravením, imperf. 3 sg. contraveneá; conj. prez. 3 să contravínă; ger. contravenínd
contravizita
CONTRAVÍZITĂ, contravizite, s. f. 1. A doua vizită făcută de medic bolnavilor dintr-un spital, în timpul după-amiezii. 2. (Înv.) Vizită cu care se răspunde altei vizite. – Din fr. contre-visite. DOOM
contravízită s. f., g.-d. art. contravízitei; pl. contravízite
contravizite
CONTRAVÍZITĂ, contravizite, s. f. 1. A doua vizită făcută de medic bolnavilor dintr-un spital, în timpul după-amiezii. 2. (Înv.) Vizită cu care se răspunde altei vizite. – Din fr. contre-visite. DOOM
contravízită s. f., g.-d. art. contravízitei; pl. contravízite
contravizitei
CONTRAVÍZITĂ, contravizite, s. f. 1. A doua vizită făcută de medic bolnavilor dintr-un spital, în timpul după-amiezii. 2. (Înv.) Vizită cu care se răspunde altei vizite. – Din fr. contre-visite. DOOM
contravízită s. f., g.-d. art. contravízitei; pl. contravízite
contravizitele
CONTRAVÍZITĂ, contravizite, s. f. 1. A doua vizită făcută de medic bolnavilor dintr-un spital, în timpul după-amiezii. 2. (Înv.) Vizită cu care se răspunde altei vizite. – Din fr. contre-visite. DOOM
contravízită s. f., g.-d. art. contravízitei; pl. contravízite
contravizitelor
CONTRAVÍZITĂ, contravizite, s. f. 1. A doua vizită făcută de medic bolnavilor dintr-un spital, în timpul după-amiezii. 2. (Înv.) Vizită cu care se răspunde altei vizite. – Din fr. contre-visite. DOOM
contravízită s. f., g.-d. art. contravízitei; pl. contravízite
contravântuire
CONTRAVÂNTUÍRE, contravântuiri, s. f. Element de construcție de forma unei grinzi cu zăbrele, având rolul de a prelua forțele orizontale (presiunea vântului, forța de frânare) care acționează asupra unei construcții. – Contra1- + vântuire (rar, < vântui). DOOM
contravântuíre s. f., g.-d. art. contravântuírii; pl. contravântuíri
contravântuirea
CONTRAVÂNTUÍRE, contravântuiri, s. f. Element de construcție de forma unei grinzi cu zăbrele, având rolul de a prelua forțele orizontale (presiunea vântului, forța de frânare) care acționează asupra unei construcții. – Contra1- + vântuire (rar, < vântui). DOOM
contravântuíre s. f., g.-d. art. contravântuírii; pl. contravântuíri
contravântuiri
CONTRAVÂNTUÍRE, contravântuiri, s. f. Element de construcție de forma unei grinzi cu zăbrele, având rolul de a prelua forțele orizontale (presiunea vântului, forța de frânare) care acționează asupra unei construcții. – Contra1- + vântuire (rar, < vântui). DOOM
contravântuíre s. f., g.-d. art. contravântuírii; pl. contravântuíri
contravântuirii
CONTRAVÂNTUÍRE, contravântuiri, s. f. Element de construcție de forma unei grinzi cu zăbrele, având rolul de a prelua forțele orizontale (presiunea vântului, forța de frânare) care acționează asupra unei construcții. – Contra1- + vântuire (rar, < vântui). DOOM
contravântuíre s. f., g.-d. art. contravântuírii; pl. contravântuíri
contravântuirile
CONTRAVÂNTUÍRE, contravântuiri, s. f. Element de construcție de forma unei grinzi cu zăbrele, având rolul de a prelua forțele orizontale (presiunea vântului, forța de frânare) care acționează asupra unei construcții. – Contra1- + vântuire (rar, < vântui). DOOM
contravântuíre s. f., g.-d. art. contravântuírii; pl. contravântuíri
contravântuirilor
CONTRAVÂNTUÍRE, contravântuiri, s. f. Element de construcție de forma unei grinzi cu zăbrele, având rolul de a prelua forțele orizontale (presiunea vântului, forța de frânare) care acționează asupra unei construcții. – Contra1- + vântuire (rar, < vântui). DOOM
contravântuíre s. f., g.-d. art. contravântuírii; pl. contravântuíri
contravîntuire
CONTRAVÂNTUÍRE, contravântuiri, s. f. Element de construcție de forma unei grinzi cu zăbrele, având rolul de a prelua forțele orizontale (presiunea vântului, forța de frânare) care acționează asupra unei construcții. – Contra1- + vântuire (rar, < vântui). DOOM
contravântuíre s. f., g.-d. art. contravântuírii; pl. contravântuíri
contravîntuirea
CONTRAVÂNTUÍRE, contravântuiri, s. f. Element de construcție de forma unei grinzi cu zăbrele, având rolul de a prelua forțele orizontale (presiunea vântului, forța de frânare) care acționează asupra unei construcții. – Contra1- + vântuire (rar, < vântui). DOOM
contravântuíre s. f., g.-d. art. contravântuírii; pl. contravântuíri
contravîntuiri
CONTRAVÂNTUÍRE, contravântuiri, s. f. Element de construcție de forma unei grinzi cu zăbrele, având rolul de a prelua forțele orizontale (presiunea vântului, forța de frânare) care acționează asupra unei construcții. – Contra1- + vântuire (rar, < vântui). DOOM
contravântuíre s. f., g.-d. art. contravântuírii; pl. contravântuíri
contravîntuirii
CONTRAVÂNTUÍRE, contravântuiri, s. f. Element de construcție de forma unei grinzi cu zăbrele, având rolul de a prelua forțele orizontale (presiunea vântului, forța de frânare) care acționează asupra unei construcții. – Contra1- + vântuire (rar, < vântui). DOOM
contravântuíre s. f., g.-d. art. contravântuírii; pl. contravântuíri
contravîntuirile
CONTRAVÂNTUÍRE, contravântuiri, s. f. Element de construcție de forma unei grinzi cu zăbrele, având rolul de a prelua forțele orizontale (presiunea vântului, forța de frânare) care acționează asupra unei construcții. – Contra1- + vântuire (rar, < vântui). DOOM
contravântuíre s. f., g.-d. art. contravântuírii; pl. contravântuíri
contravîntuirilor
CONTRAVÂNTUÍRE, contravântuiri, s. f. Element de construcție de forma unei grinzi cu zăbrele, având rolul de a prelua forțele orizontale (presiunea vântului, forța de frânare) care acționează asupra unei construcții. – Contra1- + vântuire (rar, < vântui). DOOM
contravântuíre s. f., g.-d. art. contravântuírii; pl. contravântuíri
contrazice
CONTRAZÍCE, contrazíc, vb. III. 1. Tranz. A susține contrariul celor spuse de cineva; a nega. 2. Tranz. A nu se potrivi, a fi în opoziție, a fi incompatibil cu ceva; a dezminți ceva. 3. Refl. A spune ceva în opoziție cu cele afirmate anterior de tine însuți. 4. Refl. recipr. (Despre susținătorii unor opinii, unor afirmații etc.) A avea păreri deosebite, a nu fi de acord unii cu alții. ♦ (Despre afirmații, depoziții etc.) A nu se potrivi unele cu altele; a se ciocni. – Contra1- + zice (după fr. contredire). DOOM
contrazíce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contrazíc, 1 pl. contrazícem, 2 pl. contrazíceți, perf. s. 3 sg. contrazíse, imper. 2 sg. contrazí, neg. nu contrazíce; ger. contrazicấnd; part. contrazís
contrazicere
CONTRAZÍCERE, contraziceri, s. f. Faptul de a (se) contrazice; contradicție, dezacord, opoziție. – V. contrazice. DOOM
contrazícere s. f., g.-d. art. contrazícerii; pl. contrazíceri
contrazicerea
CONTRAZÍCERE, contraziceri, s. f. Faptul de a (se) contrazice; contradicție, dezacord, opoziție. – V. contrazice. DOOM
contrazícere s. f., g.-d. art. contrazícerii; pl. contrazíceri
contraziceri
CONTRAZÍCERE, contraziceri, s. f. Faptul de a (se) contrazice; contradicție, dezacord, opoziție. – V. contrazice. DOOM
contrazícere s. f., g.-d. art. contrazícerii; pl. contrazíceri
contrazicerii
CONTRAZÍCERE, contraziceri, s. f. Faptul de a (se) contrazice; contradicție, dezacord, opoziție. – V. contrazice. DOOM
contrazícere s. f., g.-d. art. contrazícerii; pl. contrazíceri
contrazicerile
CONTRAZÍCERE, contraziceri, s. f. Faptul de a (se) contrazice; contradicție, dezacord, opoziție. – V. contrazice. DOOM
contrazícere s. f., g.-d. art. contrazícerii; pl. contrazíceri
contrazicerilor
CONTRAZÍCERE, contraziceri, s. f. Faptul de a (se) contrazice; contradicție, dezacord, opoziție. – V. contrazice. DOOM
contrazícere s. f., g.-d. art. contrazícerii; pl. contrazíceri
contrazis
CONTRAZÍCE, contrazíc, vb. III. 1. Tranz. A susține contrarul celor spuse de cineva; a nega. 2. Tranz. A nu se potrivi, a fi în opoziție, a fi incompatibil cu ceva; a dezminți ceva. 3. Refl. A spune ceva în opoziție cu cele afirmate anterior de tine însuți. 4. Refl. recipr. (Despre susținătorii unor opinii, unor afirmații etc.) A avea păreri deosebite, a nu fi de acord unii cu alții. ♦ (Despre afirmații, depoziții etc.) A nu se potrivi unele cu altele; a se ciocni. – Contra1- + zice (după fr. contredire).
contrași
CONTRÁ3, contrez, vb. I. Tranz. 1. A contrazice. 2. (La box, scrimă, lupte, judo) A da o contră. 3. (La bridge) A se opune, a cere o amendă dublă. – Din fr. contrer. DOOM
contrá2 (a ~) vb., ind. prez. 3 contreáză
contrași
CONTRÁS, -Ă, contrași, -se, adj. (Lingv.; despre două vocale alăturate) Redus la o singură emisiune vocalică (vocală sau diftong). – V. contrage.
contrașii
CONTRÁS, -Ă, contrași, -se, adj. (Lingv.; despre două vocale alăturate) Redus la o singură emisiune vocalică (vocală sau diftong). – V. contrage.
contrașilor
CONTRÁS, -Ă, contrași, -se, adj. (Lingv.; despre două vocale alăturate) Redus la o singură emisiune vocalică (vocală sau diftong). – V. contrage.
contrașina
CONTRAȘÍNĂ, contrașine, s. f. Șină de cale ferată așezată paralel cu șinele de cale ferată obișnuită pentru a reduce uzura roților, a evita deraierile la curbele prea pronunțate sau pentru a ridica șoseaua (în dreptul trecerilor de nivel) la înălțimea șinelor. – Contra1- + șină (după fr. contre-rail). DOOM
contrașínă s. f., g.-d. art. contrașínei; pl. contrașíne
contrașine
CONTRAȘÍNĂ, contrașine, s. f. Șină de cale ferată așezată paralel cu șinele de cale ferată obișnuită pentru a reduce uzura roților, a evita deraierile la curbele prea pronunțate sau pentru a ridica șoseaua (în dreptul trecerilor de nivel) la înălțimea șinelor. – Contra1- + șină (după fr. contre-rail). DOOM
contrașínă s. f., g.-d. art. contrașínei; pl. contrașíne
contrașinei
CONTRAȘÍNĂ, contrașine, s. f. Șină de cale ferată așezată paralel cu șinele de cale ferată obișnuită pentru a reduce uzura roților, a evita deraierile la curbele prea pronunțate sau pentru a ridica șoseaua (în dreptul trecerilor de nivel) la înălțimea șinelor. – Contra1- + șină (după fr. contre-rail). DOOM
contrașínă s. f., g.-d. art. contrașínei; pl. contrașíne
contrașinele
CONTRAȘÍNĂ, contrașine, s. f. Șină de cale ferată așezată paralel cu șinele de cale ferată obișnuită pentru a reduce uzura roților, a evita deraierile la curbele prea pronunțate sau pentru a ridica șoseaua (în dreptul trecerilor de nivel) la înălțimea șinelor. – Contra1- + șină (după fr. contre-rail). DOOM
contrașínă s. f., g.-d. art. contrașínei; pl. contrașíne
contrașinelor
CONTRAȘÍNĂ, contrașine, s. f. Șină de cale ferată așezată paralel cu șinele de cale ferată obișnuită pentru a reduce uzura roților, a evita deraierile la curbele prea pronunțate sau pentru a ridica șoseaua (în dreptul trecerilor de nivel) la înălțimea șinelor. – Contra1- + șină (după fr. contre-rail). DOOM
contrașínă s. f., g.-d. art. contrașínei; pl. contrașíne
contrați
CONTRÁ3, contrez, vb. I. Tranz. 1. A contrazice. 2. (La box, scrimă, lupte, judo) A da o contră. 3. (La bridge) A se opune, a cere o amendă dublă. – Din fr. contrer. DOOM
contrá2 (a ~) vb., ind. prez. 3 contreáză
contre
CÓNTRĂ, contre, s. f. Lovitură promptă de răspuns a unui sportiv la un atac lansat de adversarul său (la box, scrimă, judo, lupte etc.). – Din fr. contre. DOOM
cóntră s. f., g.-d. art. cóntrei; pl. cóntre
contrează
CONTRÁ3, contrez, vb. I. Tranz. 1. A contrazice. 2. (La box, scrimă, lupte, judo) A da o contră. 3. (La bridge) A se opune, a cere o amendă dublă. – Din fr. contrer. DOOM
contrá2 (a ~) vb., ind. prez. 3 contreáză
contrei
CÓNTRĂ, contre, s. f. Lovitură promptă de răspuns a unui sportiv la un atac lansat de adversarul său (la box, scrimă, judo, lupte etc.). – Din fr. contre. DOOM
cóntră s. f., g.-d. art. cóntrei; pl. cóntre
contrele
CÓNTRĂ, contre, s. f. Lovitură promptă de răspuns a unui sportiv la un atac lansat de adversarul său (la box, scrimă, judo, lupte etc.). – Din fr. contre. DOOM
cóntră s. f., g.-d. art. cóntrei; pl. cóntre
contrelor
CÓNTRĂ, contre, s. f. Lovitură promptă de răspuns a unui sportiv la un atac lansat de adversarul său (la box, scrimă, judo, lupte etc.). – Din fr. contre. DOOM
cóntră s. f., g.-d. art. cóntrei; pl. cóntre
contrez
CONTRÁ3, contrez, vb. I. Tranz. 1. A contrazice. 2. (La box, scrimă, lupte, judo) A da o contră. 3. (La bridge) A se opune, a cere o amendă dublă. – Din fr. contrer. DOOM
contrá2 (a ~) vb., ind. prez. 3 contreáză
contreze
CONTRÁ3, contrez, vb. I. Tranz. 1. A contrazice. 2. (La box, scrimă, lupte, judo) A da o contră. 3. (La bridge) A se opune, a cere o amendă dublă. – Din fr. contrer. DOOM
contrá2 (a ~) vb., ind. prez. 3 contreáză
contrezi
CONTRÁ3, contrez, vb. I. Tranz. 1. A contrazice. 2. (La box, scrimă, lupte, judo) A da o contră. 3. (La bridge) A se opune, a cere o amendă dublă. – Din fr. contrer. DOOM
contrá2 (a ~) vb., ind. prez. 3 contreáză
contribuabil
CONTRIBUÁBIL, -Ă, contribuabili, -e, s. m. și f. Persoană fizică sau juridică obligată prin lege să plătească impozit; birnic. [Pr.: -bu-a-] – Din fr. contribuable. DOOM
contribuábilă (-bu-a-) s. f., g.-d. art. contribuábilei; pl. contribuábile
contribuabila
CONTRIBUÁBIL, -Ă, contribuabili, -e, s. m. și f. Persoană fizică sau juridică obligată prin lege să plătească impozit; birnic. [Pr.: -bu-a-] – Din fr. contribuable. DOOM
contribuábilă (-bu-a-) s. f., g.-d. art. contribuábilei; pl. contribuábile
contribuabile
CONTRIBUÁBIL, -Ă, contribuabili, -e, s. m. și f. Persoană fizică sau juridică obligată prin lege să plătească impozit; birnic. [Pr.: -bu-a-] – Din fr. contribuable. DOOM
contribuábilă (-bu-a-) s. f., g.-d. art. contribuábilei; pl. contribuábile
contribuabilei
CONTRIBUÁBIL, -Ă, contribuabili, -e, s. m. și f. Persoană fizică sau juridică obligată prin lege să plătească impozit; birnic. [Pr.: -bu-a-] – Din fr. contribuable. DOOM
contribuábilă (-bu-a-) s. f., g.-d. art. contribuábilei; pl. contribuábile
contribuabilele
CONTRIBUÁBIL, -Ă, contribuabili, -e, s. m. și f. Persoană fizică sau juridică obligată prin lege să plătească impozit; birnic. [Pr.: -bu-a-] – Din fr. contribuable. DOOM
contribuábilă (-bu-a-) s. f., g.-d. art. contribuábilei; pl. contribuábile
contribuabilelor
CONTRIBUÁBIL, -Ă, contribuabili, -e, s. m. și f. Persoană fizică sau juridică obligată prin lege să plătească impozit; birnic. [Pr.: -bu-a-] – Din fr. contribuable. DOOM
contribuábilă (-bu-a-) s. f., g.-d. art. contribuábilei; pl. contribuábile
contribuabili
CONTRIBUÁBIL, -Ă, contribuabili, -e, s. m. și f. Persoană fizică sau juridică obligată prin lege să plătească impozit; birnic. [Pr.: -bu-a-] – Din fr. contribuable. DOOM
contribuábilă (-bu-a-) s. f., g.-d. art. contribuábilei; pl. contribuábile
contribuabilii
CONTRIBUÁBIL, -Ă, contribuabili, -e, s. m. și f. Persoană fizică sau juridică obligată prin lege să plătească impozit; birnic. [Pr.: -bu-a-] – Din fr. contribuable. DOOM
contribuábilă (-bu-a-) s. f., g.-d. art. contribuábilei; pl. contribuábile
contribuabililor
CONTRIBUÁBIL, -Ă, contribuabili, -e, s. m. și f. Persoană fizică sau juridică obligată prin lege să plătească impozit; birnic. [Pr.: -bu-a-] – Din fr. contribuable. DOOM
contribuábilă (-bu-a-) s. f., g.-d. art. contribuábilei; pl. contribuábile
contribuabilul
CONTRIBUÁBIL, -Ă, contribuabili, -e, s. m. și f. Persoană fizică sau juridică obligată prin lege să plătească impozit; birnic. [Pr.: -bu-a-] – Din fr. contribuable. DOOM
contribuábilă (-bu-a-) s. f., g.-d. art. contribuábilei; pl. contribuábile
contribuabilului
CONTRIBUÁBIL, -Ă, contribuabili, -e, s. m. și f. Persoană fizică sau juridică obligată prin lege să plătească impozit; birnic. [Pr.: -bu-a-] – Din fr. contribuable. DOOM
contribuábilă (-bu-a-) s. f., g.-d. art. contribuábilei; pl. contribuábile
contribui
CONTRIBUÍ, contríbui, vb. IV. Intranz. A-și aduce contribuția (morală sau materială), a participa la o acțiune comună; a înlesni apariția sau dezvoltarea unui lucru. – Din fr. contribuer, lat. contribuere. DOOM
contribuí (a ~) vb., ind. prez. 3 contríbuie, imperf. 3 sg. contribuiá; conj. prez. 3 să contríbuie
contribuia
CONTRIBUÍ, contríbui, vb. IV. Intranz. A-și aduce contribuția (morală sau materială), a participa la o acțiune comună; a înlesni apariția sau dezvoltarea unui lucru. – Din fr. contribuer, lat. contribuere. DOOM
contribuí (a ~) vb., ind. prez. 3 contríbuie, imperf. 3 sg. contribuiá; conj. prez. 3 să contríbuie
contribuiai
CONTRIBUÍ, contríbui, vb. IV. Intranz. A-și aduce contribuția (morală sau materială), a participa la o acțiune comună; a înlesni apariția sau dezvoltarea unui lucru. – Din fr. contribuer, lat. contribuere. DOOM
contribuí (a ~) vb., ind. prez. 3 contríbuie, imperf. 3 sg. contribuiá; conj. prez. 3 să contríbuie
contribuiam
CONTRIBUÍ, contríbui, vb. IV. Intranz. A-și aduce contribuția (morală sau materială), a participa la o acțiune comună; a înlesni apariția sau dezvoltarea unui lucru. – Din fr. contribuer, lat. contribuere. DOOM
contribuí (a ~) vb., ind. prez. 3 contríbuie, imperf. 3 sg. contribuiá; conj. prez. 3 să contríbuie
contribuiau
CONTRIBUÍ, contríbui, vb. IV. Intranz. A-și aduce contribuția (morală sau materială), a participa la o acțiune comună; a înlesni apariția sau dezvoltarea unui lucru. – Din fr. contribuer, lat. contribuere. DOOM
contribuí (a ~) vb., ind. prez. 3 contríbuie, imperf. 3 sg. contribuiá; conj. prez. 3 să contríbuie
contribuiați
CONTRIBUÍ, contríbui, vb. IV. Intranz. A-și aduce contribuția (morală sau materială), a participa la o acțiune comună; a înlesni apariția sau dezvoltarea unui lucru. – Din fr. contribuer, lat. contribuere. DOOM
contribuí (a ~) vb., ind. prez. 3 contríbuie, imperf. 3 sg. contribuiá; conj. prez. 3 să contríbuie
contribuie
CONTRIBUÍ, contríbui, vb. IV. Intranz. A-și aduce contribuția (morală sau materială), a participa la o acțiune comună; a înlesni apariția sau dezvoltarea unui lucru. – Din fr. contribuer, lat. contribuere. DOOM
contribuí (a ~) vb., ind. prez. 3 contríbuie, imperf. 3 sg. contribuiá; conj. prez. 3 să contríbuie
contribuii
CONTRIBUÍ, contríbui, vb. IV. Intranz. A-și aduce contribuția (morală sau materială), a participa la o acțiune comună; a înlesni apariția sau dezvoltarea unui lucru. – Din fr. contribuer, lat. contribuere. DOOM
contribuí (a ~) vb., ind. prez. 3 contríbuie, imperf. 3 sg. contribuiá; conj. prez. 3 să contríbuie
contribuim
CONTRIBUÍ, contríbui, vb. IV. Intranz. A-și aduce contribuția (morală sau materială), a participa la o acțiune comună; a înlesni apariția sau dezvoltarea unui lucru. – Din fr. contribuer, lat. contribuere. DOOM
contribuí (a ~) vb., ind. prez. 3 contríbuie, imperf. 3 sg. contribuiá; conj. prez. 3 să contríbuie
contribuind
CONTRIBUÍ, contríbui, vb. IV. Intranz. A-și aduce contribuția (morală sau materială), a participa la o acțiune comună; a înlesni apariția sau dezvoltarea unui lucru. – Din fr. contribuer, lat. contribuere. DOOM
contribuí (a ~) vb., ind. prez. 3 contríbuie, imperf. 3 sg. contribuiá; conj. prez. 3 să contríbuie
contribuire
CONTRIBUÍ, contríbui, vb. IV. Intranz. A-și aduce contribuția (morală sau materială), a participa la o acțiune comună; a înlesni apariția sau dezvoltarea unui lucru. – Din fr. contribuer, lat. contribuere. DOOM
contribuí (a ~) vb., ind. prez. 3 contríbuie, imperf. 3 sg. contribuiá; conj. prez. 3 să contríbuie
contribuire
CONTRIBUÍ, contríbui, vb. IV. Intranz. A-și aduce contribuția (morală sau materială), a participa la o acțiune comună; a înlesni apariția sau dezvoltarea unui lucru. – Din fr. contribuer, lat. contribuere.
contribuiră
CONTRIBUÍ, contríbui, vb. IV. Intranz. A-și aduce contribuția (morală sau materială), a participa la o acțiune comună; a înlesni apariția sau dezvoltarea unui lucru. – Din fr. contribuer, lat. contribuere. DOOM
contribuí (a ~) vb., ind. prez. 3 contríbuie, imperf. 3 sg. contribuiá; conj. prez. 3 să contríbuie
contribuirăm
CONTRIBUÍ, contríbui, vb. IV. Intranz. A-și aduce contribuția (morală sau materială), a participa la o acțiune comună; a înlesni apariția sau dezvoltarea unui lucru. – Din fr. contribuer, lat. contribuere. DOOM
contribuí (a ~) vb., ind. prez. 3 contríbuie, imperf. 3 sg. contribuiá; conj. prez. 3 să contríbuie
contribuirăți
CONTRIBUÍ, contríbui, vb. IV. Intranz. A-și aduce contribuția (morală sau materială), a participa la o acțiune comună; a înlesni apariția sau dezvoltarea unui lucru. – Din fr. contribuer, lat. contribuere. DOOM
contribuí (a ~) vb., ind. prez. 3 contríbuie, imperf. 3 sg. contribuiá; conj. prez. 3 să contríbuie
contribuise
CONTRIBUÍ, contríbui, vb. IV. Intranz. A-și aduce contribuția (morală sau materială), a participa la o acțiune comună; a înlesni apariția sau dezvoltarea unui lucru. – Din fr. contribuer, lat. contribuere. DOOM
contribuí (a ~) vb., ind. prez. 3 contríbuie, imperf. 3 sg. contribuiá; conj. prez. 3 să contríbuie
contribuisem
CONTRIBUÍ, contríbui, vb. IV. Intranz. A-și aduce contribuția (morală sau materială), a participa la o acțiune comună; a înlesni apariția sau dezvoltarea unui lucru. – Din fr. contribuer, lat. contribuere. DOOM
contribuí (a ~) vb., ind. prez. 3 contríbuie, imperf. 3 sg. contribuiá; conj. prez. 3 să contríbuie
contribuiseră
CONTRIBUÍ, contríbui, vb. IV. Intranz. A-și aduce contribuția (morală sau materială), a participa la o acțiune comună; a înlesni apariția sau dezvoltarea unui lucru. – Din fr. contribuer, lat. contribuere. DOOM
contribuí (a ~) vb., ind. prez. 3 contríbuie, imperf. 3 sg. contribuiá; conj. prez. 3 să contríbuie
contribuiserăm
CONTRIBUÍ, contríbui, vb. IV. Intranz. A-și aduce contribuția (morală sau materială), a participa la o acțiune comună; a înlesni apariția sau dezvoltarea unui lucru. – Din fr. contribuer, lat. contribuere. DOOM
contribuí (a ~) vb., ind. prez. 3 contríbuie, imperf. 3 sg. contribuiá; conj. prez. 3 să contríbuie
contribuiserăți
CONTRIBUÍ, contríbui, vb. IV. Intranz. A-și aduce contribuția (morală sau materială), a participa la o acțiune comună; a înlesni apariția sau dezvoltarea unui lucru. – Din fr. contribuer, lat. contribuere. DOOM
contribuí (a ~) vb., ind. prez. 3 contríbuie, imperf. 3 sg. contribuiá; conj. prez. 3 să contríbuie
contribuiseși
CONTRIBUÍ, contríbui, vb. IV. Intranz. A-și aduce contribuția (morală sau materială), a participa la o acțiune comună; a înlesni apariția sau dezvoltarea unui lucru. – Din fr. contribuer, lat. contribuere. DOOM
contribuí (a ~) vb., ind. prez. 3 contríbuie, imperf. 3 sg. contribuiá; conj. prez. 3 să contríbuie
contribuiseți
CONTRIBUÍ, contríbui, vb. IV. Intranz. A-și aduce contribuția (morală sau materială), a participa la o acțiune comună; a înlesni apariția sau dezvoltarea unui lucru. – Din fr. contribuer, lat. contribuere. DOOM
contribuí (a ~) vb., ind. prez. 3 contríbuie, imperf. 3 sg. contribuiá; conj. prez. 3 să contríbuie
contribuit
CONTRIBUÍ, contríbui, vb. IV. Intranz. A-și aduce contribuția (morală sau materială), a participa la o acțiune comună; a înlesni apariția sau dezvoltarea unui lucru. – Din fr. contribuer, lat. contribuere. DOOM
contribuí (a ~) vb., ind. prez. 3 contríbuie, imperf. 3 sg. contribuiá; conj. prez. 3 să contríbuie
contribuiși
CONTRIBUÍ, contríbui, vb. IV. Intranz. A-și aduce contribuția (morală sau materială), a participa la o acțiune comună; a înlesni apariția sau dezvoltarea unui lucru. – Din fr. contribuer, lat. contribuere. DOOM
contribuí (a ~) vb., ind. prez. 3 contríbuie, imperf. 3 sg. contribuiá; conj. prez. 3 să contríbuie
contribuiți
CONTRIBUÍ, contríbui, vb. IV. Intranz. A-și aduce contribuția (morală sau materială), a participa la o acțiune comună; a înlesni apariția sau dezvoltarea unui lucru. – Din fr. contribuer, lat. contribuere. DOOM
contribuí (a ~) vb., ind. prez. 3 contríbuie, imperf. 3 sg. contribuiá; conj. prez. 3 să contríbuie
contributiv
CONTRIBUTÍV, -Ă, contributivi, -e, adj. (Rar) Care se referă la contribuție. ♦ Care contribuie; contributoriu. – Din fr. contributif. DOOM
contributív (rar) adj. m., pl. contributívi; f. contributívă, pl. contributíve
contributiva
CONTRIBUTÍV, -Ă, contributivi, -e, adj. (Rar) Care se referă la contribuție. ♦ Care contribuie; contributoriu. – Din fr. contributif. DOOM
contributív (rar) adj. m., pl. contributívi; f. contributívă, pl. contributíve
contributive
CONTRIBUTÍV, -Ă, contributivi, -e, adj. (Rar) Care se referă la contribuție. ♦ Care contribuie; contributoriu. – Din fr. contributif. DOOM
contributív (rar) adj. m., pl. contributívi; f. contributívă, pl. contributíve
contributivei
CONTRIBUTÍV, -Ă, contributivi, -e, adj. (Rar) Care se referă la contribuție. ♦ Care contribuie; contributoriu. – Din fr. contributif. DOOM
contributív (rar) adj. m., pl. contributívi; f. contributívă, pl. contributíve
contributivele
CONTRIBUTÍV, -Ă, contributivi, -e, adj. (Rar) Care se referă la contribuție. ♦ Care contribuie; contributoriu. – Din fr. contributif. DOOM
contributív (rar) adj. m., pl. contributívi; f. contributívă, pl. contributíve
contributivelor
CONTRIBUTÍV, -Ă, contributivi, -e, adj. (Rar) Care se referă la contribuție. ♦ Care contribuie; contributoriu. – Din fr. contributif. DOOM
contributív (rar) adj. m., pl. contributívi; f. contributívă, pl. contributíve
contributivi
CONTRIBUTÍV, -Ă, contributivi, -e, adj. (Rar) Care se referă la contribuție. ♦ Care contribuie; contributoriu. – Din fr. contributif. DOOM
contributív (rar) adj. m., pl. contributívi; f. contributívă, pl. contributíve
contributivii
CONTRIBUTÍV, -Ă, contributivi, -e, adj. (Rar) Care se referă la contribuție. ♦ Care contribuie; contributoriu. – Din fr. contributif. DOOM
contributív (rar) adj. m., pl. contributívi; f. contributívă, pl. contributíve
contributivilor
CONTRIBUTÍV, -Ă, contributivi, -e, adj. (Rar) Care se referă la contribuție. ♦ Care contribuie; contributoriu. – Din fr. contributif. DOOM
contributív (rar) adj. m., pl. contributívi; f. contributívă, pl. contributíve
contributivul
CONTRIBUTÍV, -Ă, contributivi, -e, adj. (Rar) Care se referă la contribuție. ♦ Care contribuie; contributoriu. – Din fr. contributif. DOOM
contributív (rar) adj. m., pl. contributívi; f. contributívă, pl. contributíve
contributivului
CONTRIBUTÍV, -Ă, contributivi, -e, adj. (Rar) Care se referă la contribuție. ♦ Care contribuie; contributoriu. – Din fr. contributif. DOOM
contributív (rar) adj. m., pl. contributívi; f. contributívă, pl. contributíve
contributoria
CONTRIBUTÓRIU, -IE, contributorii, adj. (Rar) Contributiv. – Cf. fr. contributoire. DOOM
contributóriu (rar) [riu pron. rĭu] adj. m., f. contributórie (-ri-e); pl. m. și f. contributórii
contributorie
CONTRIBUTÓRIU, -IE, contributorii, adj. (Rar) Contributiv. – Cf. fr. contributoire. DOOM
contributóriu (rar) [riu pron. rĭu] adj. m., f. contributórie (-ri-e); pl. m. și f. contributórii
contributoriei
CONTRIBUTÓRIU, -IE, contributorii, adj. (Rar) Contributiv. – Cf. fr. contributoire. DOOM
contributóriu (rar) [riu pron. rĭu] adj. m., f. contributórie (-ri-e); pl. m. și f. contributórii
contributorii
CONTRIBUTÓRIU, -IE, contributorii, adj. (Rar) Contributiv. – Cf. fr. contributoire. DOOM
contributóriu (rar) [riu pron. rĭu] adj. m., f. contributórie (-ri-e); pl. m. și f. contributórii
contributoriii
CONTRIBUTÓRIU, -IE, contributorii, adj. (Rar) Contributiv. – Cf. fr. contributoire. DOOM
contributóriu (rar) [riu pron. rĭu] adj. m., f. contributórie (-ri-e); pl. m. și f. contributórii
contributoriile
CONTRIBUTÓRIU, -IE, contributorii, adj. (Rar) Contributiv. – Cf. fr. contributoire. DOOM
contributóriu (rar) [riu pron. rĭu] adj. m., f. contributórie (-ri-e); pl. m. și f. contributórii
contributoriilor
CONTRIBUTÓRIU, -IE, contributorii, adj. (Rar) Contributiv. – Cf. fr. contributoire. DOOM
contributóriu (rar) [riu pron. rĭu] adj. m., f. contributórie (-ri-e); pl. m. și f. contributórii
contributoriu
CONTRIBUTÓRIU, -IE, contributorii, adj. (Rar) Contributiv. – Cf. fr. contributoire. DOOM
contributóriu (rar) [riu pron. rĭu] adj. m., f. contributórie (-ri-e); pl. m. și f. contributórii
contributoriul
CONTRIBUTÓRIU, -IE, contributorii, adj. (Rar) Contributiv. – Cf. fr. contributoire. DOOM
contributóriu (rar) [riu pron. rĭu] adj. m., f. contributórie (-ri-e); pl. m. și f. contributórii
contributoriului
CONTRIBUTÓRIU, -IE, contributorii, adj. (Rar) Contributiv. – Cf. fr. contributoire. DOOM
contributóriu (rar) [riu pron. rĭu] adj. m., f. contributórie (-ri-e); pl. m. și f. contributórii
contribuția
CONTRIBUȚIÚNE s. f. v. contribuție. DOOM
contribúție (-ți-e) s. f., art. contribúția (-ți-a), g.-d. art. contribúției; pl. contribúții, art. contribúțiile (-ți-i-)
contribuție
CONTRIBUȚIÚNE s. f. v. contribuție. DOOM
contribúție (-ți-e) s. f., art. contribúția (-ți-a), g.-d. art. contribúției; pl. contribúții, art. contribúțiile (-ți-i-)
contribuției
CONTRIBUȚIÚNE s. f. v. contribuție. DOOM
contribúție (-ți-e) s. f., art. contribúția (-ți-a), g.-d. art. contribúției; pl. contribúții, art. contribúțiile (-ți-i-)
contribuții
CONTRIBUȚIÚNE s. f. v. contribuție. DOOM
contribúție (-ți-e) s. f., art. contribúția (-ți-a), g.-d. art. contribúției; pl. contribúții, art. contribúțiile (-ți-i-)
contribuțiile
CONTRIBUȚIÚNE s. f. v. contribuție. DOOM
contribúție (-ți-e) s. f., art. contribúția (-ți-a), g.-d. art. contribúției; pl. contribúții, art. contribúțiile (-ți-i-)
contribuțiilor
CONTRIBUȚIÚNE s. f. v. contribuție. DOOM
contribúție (-ți-e) s. f., art. contribúția (-ți-a), g.-d. art. contribúției; pl. contribúții, art. contribúțiile (-ți-i-)
contribuțiune
CONTRIBUȚIÚNE s. f. v. contribuție. DOOM
contribúție (-ți-e) s. f., art. contribúția (-ți-a), g.-d. art. contribúției; pl. contribúții, art. contribúțiile (-ți-i-)
contrițiune
CONTRIȚIÚNE s.f. (Rar) Durere profundă simțită în urma ofensării divinității; pocăință, căință. [Cf. fr. contrition, cf. lat. contritus – cuprins de remușcări].
controale
CONTRÓL, controale, s. n. 1. Verificare permanentă sau periodică a unei activități, a unei situații etc., pentru a urmări mersul ei și pentru a lua măsuri de îmbunătățire. ◊ Lucrare de control = lucrare scrisă prin care se verifică periodic cunoștințele elevilor sau ale studenților. Cifră de control = exponent care indică limitele cantitative ale producției. Punct de control = loc fix (la marginea unui oraș, a țării etc.) unde organele autorității supraveghează îndeplinirea formalităților legale de către cei care trec. (Ieșit din uz) Control obștesc = formă de control social, specifică țărilor socialiste. ♦ Supraveghere continuă (morală sau materială); stăpânire, dominație. ♦ Verificare, dirijare a propriilor gesturi și mișcări. 2. Instituție sau grup de persoane care supraveghează anumite activități. 3. (Impr.) Comandă, reglaj. 4. (La pl.) Registru de evidență a personalului (și animalelor) unei unități militare. – Din fr. contrôle. DOOM
contról s. n., pl. controále
controalele
CONTRÓL, controale, s. n. 1. Verificare permanentă sau periodică a unei activități, a unei situații etc., pentru a urmări mersul ei și pentru a lua măsuri de îmbunătățire. ◊ Lucrare de control = lucrare scrisă prin care se verifică periodic cunoștințele elevilor sau ale studenților. Cifră de control = exponent care indică limitele cantitative ale producției. Punct de control = loc fix (la marginea unui oraș, a țării etc.) unde organele autorității supraveghează îndeplinirea formalităților legale de către cei care trec. (Ieșit din uz) Control obștesc = formă de control social, specifică țărilor socialiste. ♦ Supraveghere continuă (morală sau materială); stăpânire, dominație. ♦ Verificare, dirijare a propriilor gesturi și mișcări. 2. Instituție sau grup de persoane care supraveghează anumite activități. 3. (Impr.) Comandă, reglaj. 4. (La pl.) Registru de evidență a personalului (și animalelor) unei unități militare. – Din fr. contrôle. DOOM
contról s. n., pl. controále
controalelor
CONTRÓL, controale, s. n. 1. Verificare permanentă sau periodică a unei activități, a unei situații etc., pentru a urmări mersul ei și pentru a lua măsuri de îmbunătățire. ◊ Lucrare de control = lucrare scrisă prin care se verifică periodic cunoștințele elevilor sau ale studenților. Cifră de control = exponent care indică limitele cantitative ale producției. Punct de control = loc fix (la marginea unui oraș, a țării etc.) unde organele autorității supraveghează îndeplinirea formalităților legale de către cei care trec. (Ieșit din uz) Control obștesc = formă de control social, specifică țărilor socialiste. ♦ Supraveghere continuă (morală sau materială); stăpânire, dominație. ♦ Verificare, dirijare a propriilor gesturi și mișcări. 2. Instituție sau grup de persoane care supraveghează anumite activități. 3. (Impr.) Comandă, reglaj. 4. (La pl.) Registru de evidență a personalului (și animalelor) unei unități militare. – Din fr. contrôle. DOOM
contról s. n., pl. controále
control
CONTRÓL, controale, s. n. 1. Verificare permanentă sau periodică a unei activități, a unei situații etc., pentru a urmări mersul ei și pentru a lua măsuri de îmbunătățire. ◊ Lucrare de control = lucrare scrisă prin care se verifică periodic cunoștințele elevilor sau ale studenților. Cifră de control = exponent care indică limitele cantitative ale producției. Punct de control = loc fix (la marginea unui oraș, a țării etc.) unde organele autorității supraveghează îndeplinirea formalităților legale de către cei care trec. (Ieșit din uz) Control obștesc = formă de control social, specifică țărilor socialiste. ♦ Supraveghere continuă (morală sau materială); stăpânire, dominație. ♦ Verificare, dirijare a propriilor gesturi și mișcări. 2. Instituție sau grup de persoane care supraveghează anumite activități. 3. (Impr.) Comandă, reglaj. 4. (La pl.) Registru de evidență a personalului (și animalelor) unei unități militare. – Din fr. contrôle. DOOM
contról s. n., pl. controále
controla
CONTROLÁ, controlez, vb. I. Tranz. 1. A supune controlului; a verifica. 2. A ține sub control, a domina. ♦ Tranz. și refl. (Despre oameni) A-și dirija propriile gesturi și mișcări. – Din fr. contrôler. DOOM
controlá (a ~) vb., ind. prez. 3 controleáză
controlabil
CONTROLÁBIL, -Ă, controlabili, -e, adj. Care poate fi controlat; a cărui exactitate poate fi verificată. – Din fr. contrôlable. DOOM
controlábil adj. m., pl. controlábili; f. controlábilă, pl. controlábile
controlabila
CONTROLÁBIL, -Ă, controlabili, -e, adj. Care poate fi controlat; a cărui exactitate poate fi verificată. – Din fr. contrôlable. DOOM
controlábil adj. m., pl. controlábili; f. controlábilă, pl. controlábile
controlabile
CONTROLÁBIL, -Ă, controlabili, -e, adj. Care poate fi controlat; a cărui exactitate poate fi verificată. – Din fr. contrôlable. DOOM
controlábil adj. m., pl. controlábili; f. controlábilă, pl. controlábile
controlabilei
CONTROLÁBIL, -Ă, controlabili, -e, adj. Care poate fi controlat; a cărui exactitate poate fi verificată. – Din fr. contrôlable. DOOM
controlábil adj. m., pl. controlábili; f. controlábilă, pl. controlábile
controlabilele
CONTROLÁBIL, -Ă, controlabili, -e, adj. Care poate fi controlat; a cărui exactitate poate fi verificată. – Din fr. contrôlable. DOOM
controlábil adj. m., pl. controlábili; f. controlábilă, pl. controlábile
controlabilelor
CONTROLÁBIL, -Ă, controlabili, -e, adj. Care poate fi controlat; a cărui exactitate poate fi verificată. – Din fr. contrôlable. DOOM
controlábil adj. m., pl. controlábili; f. controlábilă, pl. controlábile
controlabili
CONTROLÁBIL, -Ă, controlabili, -e, adj. Care poate fi controlat; a cărui exactitate poate fi verificată. – Din fr. contrôlable. DOOM
controlábil adj. m., pl. controlábili; f. controlábilă, pl. controlábile
controlabilii
CONTROLÁBIL, -Ă, controlabili, -e, adj. Care poate fi controlat; a cărui exactitate poate fi verificată. – Din fr. contrôlable. DOOM
controlábil adj. m., pl. controlábili; f. controlábilă, pl. controlábile
controlabililor
CONTROLÁBIL, -Ă, controlabili, -e, adj. Care poate fi controlat; a cărui exactitate poate fi verificată. – Din fr. contrôlable. DOOM
controlábil adj. m., pl. controlábili; f. controlábilă, pl. controlábile
controlabilul
CONTROLÁBIL, -Ă, controlabili, -e, adj. Care poate fi controlat; a cărui exactitate poate fi verificată. – Din fr. contrôlable. DOOM
controlábil adj. m., pl. controlábili; f. controlábilă, pl. controlábile
controlabilului
CONTROLÁBIL, -Ă, controlabili, -e, adj. Care poate fi controlat; a cărui exactitate poate fi verificată. – Din fr. contrôlable. DOOM
controlábil adj. m., pl. controlábili; f. controlábilă, pl. controlábile
controlai
CONTROLÁ, controlez, vb. I. Tranz. 1. A supune controlului; a verifica. 2. A ține sub control, a domina. ♦ Tranz. și refl. (Despre oameni) A-și dirija propriile gesturi și mișcări. – Din fr. contrôler. DOOM
controlá (a ~) vb., ind. prez. 3 controleáză
controlam
CONTROLÁ, controlez, vb. I. Tranz. 1. A supune controlului; a verifica. 2. A ține sub control, a domina. ♦ Tranz. și refl. (Despre oameni) A-și dirija propriile gesturi și mișcări. – Din fr. contrôler. DOOM
controlá (a ~) vb., ind. prez. 3 controleáză
controlare
CONTROLÁ, controlez, vb. I. Tranz. 1. A supune controlului; a verifica. 2. A ține sub control, a domina. ♦ Tranz. și refl. (Despre oameni) A-și dirija propriile gesturi și mișcări. – Din fr. contrôler. DOOM
controlá (a ~) vb., ind. prez. 3 controleáză
controlare
CONTROLÁRE, controlări, s. f. Acțiunea de a (se) controla. – V. controla.
controlarea
CONTROLÁRE, controlări, s. f. Acțiunea de a (se) controla. – V. controla.
controlară
CONTROLÁ, controlez, vb. I. Tranz. 1. A supune controlului; a verifica. 2. A ține sub control, a domina. ♦ Tranz. și refl. (Despre oameni) A-și dirija propriile gesturi și mișcări. – Din fr. contrôler. DOOM
controlá (a ~) vb., ind. prez. 3 controleáză
controlarăm
CONTROLÁ, controlez, vb. I. Tranz. 1. A supune controlului; a verifica. 2. A ține sub control, a domina. ♦ Tranz. și refl. (Despre oameni) A-și dirija propriile gesturi și mișcări. – Din fr. contrôler. DOOM
controlá (a ~) vb., ind. prez. 3 controleáză
controlarăți
CONTROLÁ, controlez, vb. I. Tranz. 1. A supune controlului; a verifica. 2. A ține sub control, a domina. ♦ Tranz. și refl. (Despre oameni) A-și dirija propriile gesturi și mișcări. – Din fr. contrôler. DOOM
controlá (a ~) vb., ind. prez. 3 controleáză
controlase
CONTROLÁ, controlez, vb. I. Tranz. 1. A supune controlului; a verifica. 2. A ține sub control, a domina. ♦ Tranz. și refl. (Despre oameni) A-și dirija propriile gesturi și mișcări. – Din fr. contrôler. DOOM
controlá (a ~) vb., ind. prez. 3 controleáză
controlasem
CONTROLÁ, controlez, vb. I. Tranz. 1. A supune controlului; a verifica. 2. A ține sub control, a domina. ♦ Tranz. și refl. (Despre oameni) A-și dirija propriile gesturi și mișcări. – Din fr. contrôler. DOOM
controlá (a ~) vb., ind. prez. 3 controleáză
controlaseră
CONTROLÁ, controlez, vb. I. Tranz. 1. A supune controlului; a verifica. 2. A ține sub control, a domina. ♦ Tranz. și refl. (Despre oameni) A-și dirija propriile gesturi și mișcări. – Din fr. contrôler. DOOM
controlá (a ~) vb., ind. prez. 3 controleáză
controlaserăm
CONTROLÁ, controlez, vb. I. Tranz. 1. A supune controlului; a verifica. 2. A ține sub control, a domina. ♦ Tranz. și refl. (Despre oameni) A-și dirija propriile gesturi și mișcări. – Din fr. contrôler. DOOM
controlá (a ~) vb., ind. prez. 3 controleáză
controlaserăți
CONTROLÁ, controlez, vb. I. Tranz. 1. A supune controlului; a verifica. 2. A ține sub control, a domina. ♦ Tranz. și refl. (Despre oameni) A-și dirija propriile gesturi și mișcări. – Din fr. contrôler. DOOM
controlá (a ~) vb., ind. prez. 3 controleáză
controlaseși
CONTROLÁ, controlez, vb. I. Tranz. 1. A supune controlului; a verifica. 2. A ține sub control, a domina. ♦ Tranz. și refl. (Despre oameni) A-și dirija propriile gesturi și mișcări. – Din fr. contrôler. DOOM
controlá (a ~) vb., ind. prez. 3 controleáză
controlaseți
CONTROLÁ, controlez, vb. I. Tranz. 1. A supune controlului; a verifica. 2. A ține sub control, a domina. ♦ Tranz. și refl. (Despre oameni) A-și dirija propriile gesturi și mișcări. – Din fr. contrôler. DOOM
controlá (a ~) vb., ind. prez. 3 controleáză
controlat
CONTROLÁ, controlez, vb. I. Tranz. 1. A supune controlului; a verifica. 2. A ține sub control, a domina. ♦ Tranz. și refl. (Despre oameni) A-și dirija propriile gesturi și mișcări. – Din fr. contrôler. DOOM
controlá (a ~) vb., ind. prez. 3 controleáză
controlat
CONTROLÁT, -Ă, controlați, -te, adj. Care se află sub control. – V. controla.
controlata
CONTROLÁT, -Ă, controlați, -te, adj. Care se află sub control. – V. controla.
controlate
CONTROLÁT, -Ă, controlați, -te, adj. Care se află sub control. – V. controla.
controlatei
CONTROLÁT, -Ă, controlați, -te, adj. Care se află sub control. – V. controla.
controlatele
CONTROLÁT, -Ă, controlați, -te, adj. Care se află sub control. – V. controla.
controlatelor
CONTROLÁT, -Ă, controlați, -te, adj. Care se află sub control. – V. controla.
controlateral
CONTROLATERÁL, -Ă, controlaterali, -e, adj. (Med.) Care este în raport cu o jumătate simetrică corporală, care este localizat în jumătatea opusă. – Din fr. contro-latéral. DOOM
controlaterál adj. m., pl. controlateráli; f. controlaterálă, pl. controlaterále
controlaterala
CONTROLATERÁL, -Ă, controlaterali, -e, adj. (Med.) Care este în raport cu o jumătate simetrică corporală, care este localizat în jumătatea opusă. – Din fr. contro-latéral. DOOM
controlaterál adj. m., pl. controlateráli; f. controlaterálă, pl. controlaterále
controlaterale
CONTROLATERÁL, -Ă, controlaterali, -e, adj. (Med.) Care este în raport cu o jumătate simetrică corporală, care este localizat în jumătatea opusă. – Din fr. contro-latéral. DOOM
controlaterál adj. m., pl. controlateráli; f. controlaterálă, pl. controlaterále
controlateralei
CONTROLATERÁL, -Ă, controlaterali, -e, adj. (Med.) Care este în raport cu o jumătate simetrică corporală, care este localizat în jumătatea opusă. – Din fr. contro-latéral. DOOM
controlaterál adj. m., pl. controlateráli; f. controlaterálă, pl. controlaterále
controlateralele
CONTROLATERÁL, -Ă, controlaterali, -e, adj. (Med.) Care este în raport cu o jumătate simetrică corporală, care este localizat în jumătatea opusă. – Din fr. contro-latéral. DOOM
controlaterál adj. m., pl. controlateráli; f. controlaterálă, pl. controlaterále
controlateralelor
CONTROLATERÁL, -Ă, controlaterali, -e, adj. (Med.) Care este în raport cu o jumătate simetrică corporală, care este localizat în jumătatea opusă. – Din fr. contro-latéral. DOOM
controlaterál adj. m., pl. controlateráli; f. controlaterálă, pl. controlaterále
controlaterali
CONTROLATERÁL, -Ă, controlaterali, -e, adj. (Med.) Care este în raport cu o jumătate simetrică corporală, care este localizat în jumătatea opusă. – Din fr. contro-latéral. DOOM
controlaterál adj. m., pl. controlateráli; f. controlaterálă, pl. controlaterále
controlateralii
CONTROLATERÁL, -Ă, controlaterali, -e, adj. (Med.) Care este în raport cu o jumătate simetrică corporală, care este localizat în jumătatea opusă. – Din fr. contro-latéral. DOOM
controlaterál adj. m., pl. controlateráli; f. controlaterálă, pl. controlaterále
controlateralilor
CONTROLATERÁL, -Ă, controlaterali, -e, adj. (Med.) Care este în raport cu o jumătate simetrică corporală, care este localizat în jumătatea opusă. – Din fr. contro-latéral. DOOM
controlaterál adj. m., pl. controlateráli; f. controlaterálă, pl. controlaterále
controlateralul
CONTROLATERÁL, -Ă, controlaterali, -e, adj. (Med.) Care este în raport cu o jumătate simetrică corporală, care este localizat în jumătatea opusă. – Din fr. contro-latéral. DOOM
controlaterál adj. m., pl. controlateráli; f. controlaterálă, pl. controlaterále
controlateralului
CONTROLATERÁL, -Ă, controlaterali, -e, adj. (Med.) Care este în raport cu o jumătate simetrică corporală, care este localizat în jumătatea opusă. – Din fr. contro-latéral. DOOM
controlaterál adj. m., pl. controlateráli; f. controlaterálă, pl. controlaterále
controlatul
CONTROLÁT, -Ă, controlați, -te, adj. Care se află sub control. – V. controla.
controlatului
CONTROLÁT, -Ă, controlați, -te, adj. Care se află sub control. – V. controla.
controlau
CONTROLÁ, controlez, vb. I. Tranz. 1. A supune controlului; a verifica. 2. A ține sub control, a domina. ♦ Tranz. și refl. (Despre oameni) A-și dirija propriile gesturi și mișcări. – Din fr. contrôler. DOOM
controlá (a ~) vb., ind. prez. 3 controleáză
controlași
CONTROLÁ, controlez, vb. I. Tranz. 1. A supune controlului; a verifica. 2. A ține sub control, a domina. ♦ Tranz. și refl. (Despre oameni) A-și dirija propriile gesturi și mișcări. – Din fr. contrôler. DOOM
controlá (a ~) vb., ind. prez. 3 controleáză
controlați
CONTROLÁ, controlez, vb. I. Tranz. 1. A supune controlului; a verifica. 2. A ține sub control, a domina. ♦ Tranz. și refl. (Despre oameni) A-și dirija propriile gesturi și mișcări. – Din fr. contrôler. DOOM
controlá (a ~) vb., ind. prez. 3 controleáză
controlați
CONTROLÁT, -Ă, controlați, -te, adj. Care se află sub control. – V. controla.
controlații
CONTROLÁT, -Ă, controlați, -te, adj. Care se află sub control. – V. controla.
controlaților
CONTROLÁT, -Ă, controlați, -te, adj. Care se află sub control. – V. controla.
controlează
CONTROLÁ, controlez, vb. I. Tranz. 1. A supune controlului; a verifica. 2. A ține sub control, a domina. ♦ Tranz. și refl. (Despre oameni) A-și dirija propriile gesturi și mișcări. – Din fr. contrôler. DOOM
controlá (a ~) vb., ind. prez. 3 controleáză
controler
CONTRÓLER, controlere, s. n. (Inform.) Circuit complex și logica aferentă operării în condiții optime a unui echipament periferic. – Din engl. controller. DOOM
contróler (comutator electric) s. n., pl. contrólere
controlere
CONTRÓLER, controlere, s. n. (Inform.) Circuit complex și logica aferentă operării în condiții optime a unui echipament periferic. – Din engl. controller. DOOM
contróler (comutator electric) s. n., pl. contrólere
controlerele
CONTRÓLER, controlere, s. n. (Inform.) Circuit complex și logica aferentă operării în condiții optime a unui echipament periferic. – Din engl. controller. DOOM
contróler (comutator electric) s. n., pl. contrólere
controlerelor
CONTRÓLER, controlere, s. n. (Inform.) Circuit complex și logica aferentă operării în condiții optime a unui echipament periferic. – Din engl. controller. DOOM
contróler (comutator electric) s. n., pl. contrólere
controlerul
CONTRÓLER, controlere, s. n. (Inform.) Circuit complex și logica aferentă operării în condiții optime a unui echipament periferic. – Din engl. controller. DOOM
contróler (comutator electric) s. n., pl. contrólere
controlerului
CONTRÓLER, controlere, s. n. (Inform.) Circuit complex și logica aferentă operării în condiții optime a unui echipament periferic. – Din engl. controller. DOOM
contróler (comutator electric) s. n., pl. contrólere
controlez
CONTROLÁ, controlez, vb. I. Tranz. 1. A supune controlului; a verifica. 2. A ține sub control, a domina. ♦ Tranz. și refl. (Despre oameni) A-și dirija propriile gesturi și mișcări. – Din fr. contrôler. DOOM
controlá (a ~) vb., ind. prez. 3 controleáză
controleze
CONTROLÁ, controlez, vb. I. Tranz. 1. A supune controlului; a verifica. 2. A ține sub control, a domina. ♦ Tranz. și refl. (Despre oameni) A-și dirija propriile gesturi și mișcări. – Din fr. contrôler. DOOM
controlá (a ~) vb., ind. prez. 3 controleáză
controlezi
CONTROLÁ, controlez, vb. I. Tranz. 1. A supune controlului; a verifica. 2. A ține sub control, a domina. ♦ Tranz. și refl. (Despre oameni) A-și dirija propriile gesturi și mișcări. – Din fr. contrôler. DOOM
controlá (a ~) vb., ind. prez. 3 controleáză
controller
CONTRÓLER, controlere, s. n. (Inform.) Circuit complex și logica aferentă operării în condiții optime a unui echipament periferic. [Scris și: controller] – Din engl. controller.
controloare
CONTROLÓR, -OÁRE, controlori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană însărcinată cu efectuarea unor operații de control. 2. S. n. Aparat (automatizat) destinat să controleze buna funcționare a unei instalații. – Din fr. contrôleur. DOOM
controlór2 (aparat) s. n., pl. controloáre
controloarea
CONTROLÓR, -OÁRE, controlori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană însărcinată cu efectuarea unor operații de control. 2. S. n. Aparat (automatizat) destinat să controleze buna funcționare a unei instalații. – Din fr. contrôleur. DOOM
controlór2 (aparat) s. n., pl. controloáre
controloarei
CONTROLÓR, -OÁRE, controlori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană însărcinată cu efectuarea unor operații de control. 2. S. n. Aparat (automatizat) destinat să controleze buna funcționare a unei instalații. – Din fr. contrôleur. DOOM
controlór2 (aparat) s. n., pl. controloáre
controloarele
CONTROLÓR, -OÁRE, controlori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană însărcinată cu efectuarea unor operații de control. 2. S. n. Aparat (automatizat) destinat să controleze buna funcționare a unei instalații. – Din fr. contrôleur. DOOM
controlór2 (aparat) s. n., pl. controloáre
controloarelor
CONTROLÓR, -OÁRE, controlori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană însărcinată cu efectuarea unor operații de control. 2. S. n. Aparat (automatizat) destinat să controleze buna funcționare a unei instalații. – Din fr. contrôleur. DOOM
controlór2 (aparat) s. n., pl. controloáre
controlor
CONTROLÓR, -OÁRE, controlori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană însărcinată cu efectuarea unor operații de control. 2. S. n. Aparat (automatizat) destinat să controleze buna funcționare a unei instalații. – Din fr. contrôleur. DOOM
controlór2 (aparat) s. n., pl. controloáre
controlori
CONTROLÓR, -OÁRE, controlori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană însărcinată cu efectuarea unor operații de control. 2. S. n. Aparat (automatizat) destinat să controleze buna funcționare a unei instalații. – Din fr. contrôleur. DOOM
controlór2 (aparat) s. n., pl. controloáre
controlorii
CONTROLÓR, -OÁRE, controlori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană însărcinată cu efectuarea unor operații de control. 2. S. n. Aparat (automatizat) destinat să controleze buna funcționare a unei instalații. – Din fr. contrôleur. DOOM
controlór2 (aparat) s. n., pl. controloáre
controlorilor
CONTROLÓR, -OÁRE, controlori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană însărcinată cu efectuarea unor operații de control. 2. S. n. Aparat (automatizat) destinat să controleze buna funcționare a unei instalații. – Din fr. contrôleur. DOOM
controlór2 (aparat) s. n., pl. controloáre
controlorul
CONTROLÓR, -OÁRE, controlori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană însărcinată cu efectuarea unor operații de control. 2. S. n. Aparat (automatizat) destinat să controleze buna funcționare a unei instalații. – Din fr. contrôleur. DOOM
controlór2 (aparat) s. n., pl. controloáre
controlorului
CONTROLÓR, -OÁRE, controlori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană însărcinată cu efectuarea unor operații de control. 2. S. n. Aparat (automatizat) destinat să controleze buna funcționare a unei instalații. – Din fr. contrôleur. DOOM
controlór2 (aparat) s. n., pl. controloáre
controlul
CONTRÓL, controale, s. n. 1. Verificare permanentă sau periodică a unei activități, a unei situații etc., pentru a urmări mersul ei și pentru a lua măsuri de îmbunătățire. ◊ Lucrare de control = lucrare scrisă prin care se verifică periodic cunoștințele elevilor sau ale studenților. Cifră de control = exponent care indică limitele cantitative ale producției. Punct de control = loc fix (la marginea unui oraș, a țării etc.) unde organele autorității supraveghează îndeplinirea formalităților legale de către cei care trec. (Ieșit din uz) Control obștesc = formă de control social, specifică țărilor socialiste. ♦ Supraveghere continuă (morală sau materială); stăpânire, dominație. ♦ Verificare, dirijare a propriilor gesturi și mișcări. 2. Instituție sau grup de persoane care supraveghează anumite activități. 3. (Impr.) Comandă, reglaj. 4. (La pl.) Registru de evidență a personalului (și animalelor) unei unități militare. – Din fr. contrôle. DOOM
contról s. n., pl. controále
controlului
CONTRÓL, controale, s. n. 1. Verificare permanentă sau periodică a unei activități, a unei situații etc., pentru a urmări mersul ei și pentru a lua măsuri de îmbunătățire. ◊ Lucrare de control = lucrare scrisă prin care se verifică periodic cunoștințele elevilor sau ale studenților. Cifră de control = exponent care indică limitele cantitative ale producției. Punct de control = loc fix (la marginea unui oraș, a țării etc.) unde organele autorității supraveghează îndeplinirea formalităților legale de către cei care trec. (Ieșit din uz) Control obștesc = formă de control social, specifică țărilor socialiste. ♦ Supraveghere continuă (morală sau materială); stăpânire, dominație. ♦ Verificare, dirijare a propriilor gesturi și mișcări. 2. Instituție sau grup de persoane care supraveghează anumite activități. 3. (Impr.) Comandă, reglaj. 4. (La pl.) Registru de evidență a personalului (și animalelor) unei unități militare. – Din fr. contrôle. DOOM
contról s. n., pl. controále
controluri
CONTRÓL, controale, s. n. 1. Verificare permanentă sau periodică a unei activități, a unei situații etc., pentru a urmări mersul ei și pentru a lua măsuri de îmbunătățire. ◊ Lucrare de control = lucrare scrisă prin care se verifică periodic cunoștințele elevilor sau ale studenților. Cifră de control = exponent care indică limitele cantitative ale producției. Punct de control = loc fix (la marginea unui oraș, a țării etc.) unde organele autorității supraveghează îndeplinirea formalităților legale de către cei care trec. (Ieșit din uz) Control obștesc = formă de control social, specifică țărilor socialiste. ♦ Supraveghere continuă (morală sau materială); stăpânire, dominație. ♦ Verificare, dirijare a propriilor gesturi și mișcări. 2. Instituție sau grup de persoane care supraveghează anumite activități. 3. (Impr.) Comandă, reglaj. 4. (La pl.) Registru de evidență a personalului (și animalelor) unei unități militare. – Din fr. contrôle. DOOM
contról s. n., pl. controále
controlurile
CONTRÓL, controale, s. n. 1. Verificare permanentă sau periodică a unei activități, a unei situații etc., pentru a urmări mersul ei și pentru a lua măsuri de îmbunătățire. ◊ Lucrare de control = lucrare scrisă prin care se verifică periodic cunoștințele elevilor sau ale studenților. Cifră de control = exponent care indică limitele cantitative ale producției. Punct de control = loc fix (la marginea unui oraș, a țării etc.) unde organele autorității supraveghează îndeplinirea formalităților legale de către cei care trec. (Ieșit din uz) Control obștesc = formă de control social, specifică țărilor socialiste. ♦ Supraveghere continuă (morală sau materială); stăpânire, dominație. ♦ Verificare, dirijare a propriilor gesturi și mișcări. 2. Instituție sau grup de persoane care supraveghează anumite activități. 3. (Impr.) Comandă, reglaj. 4. (La pl.) Registru de evidență a personalului (și animalelor) unei unități militare. – Din fr. contrôle. DOOM
contról s. n., pl. controále
controlurilor
CONTRÓL, controale, s. n. 1. Verificare permanentă sau periodică a unei activități, a unei situații etc., pentru a urmări mersul ei și pentru a lua măsuri de îmbunătățire. ◊ Lucrare de control = lucrare scrisă prin care se verifică periodic cunoștințele elevilor sau ale studenților. Cifră de control = exponent care indică limitele cantitative ale producției. Punct de control = loc fix (la marginea unui oraș, a țării etc.) unde organele autorității supraveghează îndeplinirea formalităților legale de către cei care trec. (Ieșit din uz) Control obștesc = formă de control social, specifică țărilor socialiste. ♦ Supraveghere continuă (morală sau materială); stăpânire, dominație. ♦ Verificare, dirijare a propriilor gesturi și mișcări. 2. Instituție sau grup de persoane care supraveghează anumite activități. 3. (Impr.) Comandă, reglaj. 4. (La pl.) Registru de evidență a personalului (și animalelor) unei unități militare. – Din fr. contrôle. DOOM
contról s. n., pl. controále
controlând
CONTROLÁ, controlez, vb. I. Tranz. 1. A supune controlului; a verifica. 2. A ține sub control, a domina. ♦ Tranz. și refl. (Despre oameni) A-și dirija propriile gesturi și mișcări. – Din fr. contrôler. DOOM
controlá (a ~) vb., ind. prez. 3 controleáză
controlînd
CONTROLÁ, controlez, vb. I. Tranz. 1. A supune controlului; a verifica. 2. A ține sub control, a domina. ♦ Tranz. și refl. (Despre oameni) A-și dirija propriile gesturi și mișcări. – Din fr. contrôler. DOOM
controlá (a ~) vb., ind. prez. 3 controleáză
controlări
CONTROLÁRE, controlări, s. f. Acțiunea de a (se) controla. – V. controla.
controlării
CONTROLÁRE, controlări, s. f. Acțiunea de a (se) controla. – V. controla.
controlările
CONTROLÁRE, controlări, s. f. Acțiunea de a (se) controla. – V. controla.
controlărilor
CONTROLÁRE, controlări, s. f. Acțiunea de a (se) controla. – V. controla.
controversa
CONTROVERSÁ, controversez, vb. I. Tranz. (Rar) A discuta în contradictoriu asupra unei probleme de principiu. – Din fr. controverser, lat. controversare. DOOM
controversá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 controverseáză
controversa
CONTROVÉRSĂ, controverse, s. f. Discuție în contradictoriu (asupra unei chestiuni principiale); (fam.) discuție aprinsă, ceartă, neînțelegere. – Din fr. controverse. DOOM
controvérsă s. f., g.-d. art. controvérsei; pl. controvérse
controversabil
CONTROVERSÁBIL, -Ă, controversabili, -e, adj. Care poate fi controversat. – Din fr. controversable.
controversabila
CONTROVERSÁBIL, -Ă, controversabili, -e, adj. Care poate fi controversat. – Din fr. controversable.
controversabile
CONTROVERSÁBIL, -Ă, controversabili, -e, adj. Care poate fi controversat. – Din fr. controversable.
controversabilei
CONTROVERSÁBIL, -Ă, controversabili, -e, adj. Care poate fi controversat. – Din fr. controversable.
controversabilele
CONTROVERSÁBIL, -Ă, controversabili, -e, adj. Care poate fi controversat. – Din fr. controversable.
controversabilelor
CONTROVERSÁBIL, -Ă, controversabili, -e, adj. Care poate fi controversat. – Din fr. controversable.
controversabili
CONTROVERSÁBIL, -Ă, controversabili, -e, adj. Care poate fi controversat. – Din fr. controversable.
controversabilii
CONTROVERSÁBIL, -Ă, controversabili, -e, adj. Care poate fi controversat. – Din fr. controversable.
controversabililor
CONTROVERSÁBIL, -Ă, controversabili, -e, adj. Care poate fi controversat. – Din fr. controversable.
controversabilul
CONTROVERSÁBIL, -Ă, controversabili, -e, adj. Care poate fi controversat. – Din fr. controversable.
controversabilului
CONTROVERSÁBIL, -Ă, controversabili, -e, adj. Care poate fi controversat. – Din fr. controversable.
controversai
CONTROVERSÁ, controversez, vb. I. Tranz. (Rar) A discuta în contradictoriu asupra unei probleme de principiu. – Din fr. controverser, lat. controversare. DOOM
controversá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 controverseáză
controversam
CONTROVERSÁ, controversez, vb. I. Tranz. (Rar) A discuta în contradictoriu asupra unei probleme de principiu. – Din fr. controverser, lat. controversare. DOOM
controversá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 controverseáză
controversare
CONTROVERSÁ, controversez, vb. I. Tranz. (Rar) A discuta în contradictoriu asupra unei probleme de principiu. – Din fr. controverser, lat. controversare. DOOM
controversá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 controverseáză
controversare
CONTROVERSÁ, controversez, vb. I. Tranz. (Rar) A discuta în contradictoriu asupra unei probleme de principiu. – Din fr. controverser, lat. controversare.
controversară
CONTROVERSÁ, controversez, vb. I. Tranz. (Rar) A discuta în contradictoriu asupra unei probleme de principiu. – Din fr. controverser, lat. controversare. DOOM
controversá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 controverseáză
controversarăm
CONTROVERSÁ, controversez, vb. I. Tranz. (Rar) A discuta în contradictoriu asupra unei probleme de principiu. – Din fr. controverser, lat. controversare. DOOM
controversá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 controverseáză
controversarăți
CONTROVERSÁ, controversez, vb. I. Tranz. (Rar) A discuta în contradictoriu asupra unei probleme de principiu. – Din fr. controverser, lat. controversare. DOOM
controversá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 controverseáză
controversase
CONTROVERSÁ, controversez, vb. I. Tranz. (Rar) A discuta în contradictoriu asupra unei probleme de principiu. – Din fr. controverser, lat. controversare. DOOM
controversá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 controverseáză
controversasem
CONTROVERSÁ, controversez, vb. I. Tranz. (Rar) A discuta în contradictoriu asupra unei probleme de principiu. – Din fr. controverser, lat. controversare. DOOM
controversá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 controverseáză
controversaseră
CONTROVERSÁ, controversez, vb. I. Tranz. (Rar) A discuta în contradictoriu asupra unei probleme de principiu. – Din fr. controverser, lat. controversare. DOOM
controversá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 controverseáză
controversaserăm
CONTROVERSÁ, controversez, vb. I. Tranz. (Rar) A discuta în contradictoriu asupra unei probleme de principiu. – Din fr. controverser, lat. controversare. DOOM
controversá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 controverseáză
controversaserăți
CONTROVERSÁ, controversez, vb. I. Tranz. (Rar) A discuta în contradictoriu asupra unei probleme de principiu. – Din fr. controverser, lat. controversare. DOOM
controversá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 controverseáză
controversaseși
CONTROVERSÁ, controversez, vb. I. Tranz. (Rar) A discuta în contradictoriu asupra unei probleme de principiu. – Din fr. controverser, lat. controversare. DOOM
controversá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 controverseáză
controversaseți
CONTROVERSÁ, controversez, vb. I. Tranz. (Rar) A discuta în contradictoriu asupra unei probleme de principiu. – Din fr. controverser, lat. controversare. DOOM
controversá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 controverseáză
controversat
CONTROVERSÁ, controversez, vb. I. Tranz. (Rar) A discuta în contradictoriu asupra unei probleme de principiu. – Din fr. controverser, lat. controversare. DOOM
controversá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 controverseáză
controversat
CONTROVERSÁT, -Ă, controversați, -te, adj. Care formează obiectul unei controverse; în controversă, în privința căruia există o controversă. – V. controversa. DOOM
*controversát adj. m., pl. controversáți; f. controversátă, pl. controversáte
controversata
CONTROVERSÁT, -Ă, controversați, -te, adj. Care formează obiectul unei controverse; în controversă, în privința căruia există o controversă. – V. controversa. DOOM
*controversát adj. m., pl. controversáți; f. controversátă, pl. controversáte
controversate
CONTROVERSÁT, -Ă, controversați, -te, adj. Care formează obiectul unei controverse; în controversă, în privința căruia există o controversă. – V. controversa. DOOM
*controversát adj. m., pl. controversáți; f. controversátă, pl. controversáte
controversatei
CONTROVERSÁT, -Ă, controversați, -te, adj. Care formează obiectul unei controverse; în controversă, în privința căruia există o controversă. – V. controversa. DOOM
*controversát adj. m., pl. controversáți; f. controversátă, pl. controversáte
controversatele
CONTROVERSÁT, -Ă, controversați, -te, adj. Care formează obiectul unei controverse; în controversă, în privința căruia există o controversă. – V. controversa. DOOM
*controversát adj. m., pl. controversáți; f. controversátă, pl. controversáte
controversatelor
CONTROVERSÁT, -Ă, controversați, -te, adj. Care formează obiectul unei controverse; în controversă, în privința căruia există o controversă. – V. controversa. DOOM
*controversát adj. m., pl. controversáți; f. controversátă, pl. controversáte
controversatul
CONTROVERSÁT, -Ă, controversați, -te, adj. Care formează obiectul unei controverse; în controversă, în privința căruia există o controversă. – V. controversa. DOOM
*controversát adj. m., pl. controversáți; f. controversátă, pl. controversáte
controversatului
CONTROVERSÁT, -Ă, controversați, -te, adj. Care formează obiectul unei controverse; în controversă, în privința căruia există o controversă. – V. controversa. DOOM
*controversát adj. m., pl. controversáți; f. controversátă, pl. controversáte
controversau
CONTROVERSÁ, controversez, vb. I. Tranz. (Rar) A discuta în contradictoriu asupra unei probleme de principiu. – Din fr. controverser, lat. controversare. DOOM
controversá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 controverseáză
controversași
CONTROVERSÁ, controversez, vb. I. Tranz. (Rar) A discuta în contradictoriu asupra unei probleme de principiu. – Din fr. controverser, lat. controversare. DOOM
controversá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 controverseáză
controversați
CONTROVERSÁ, controversez, vb. I. Tranz. (Rar) A discuta în contradictoriu asupra unei probleme de principiu. – Din fr. controverser, lat. controversare. DOOM
controversá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 controverseáză
controversați
CONTROVERSÁT, -Ă, controversați, -te, adj. Care formează obiectul unei controverse; în controversă, în privința căruia există o controversă. – V. controversa. DOOM
*controversát adj. m., pl. controversáți; f. controversátă, pl. controversáte
controversații
CONTROVERSÁT, -Ă, controversați, -te, adj. Care formează obiectul unei controverse; în controversă, în privința căruia există o controversă. – V. controversa. DOOM
*controversát adj. m., pl. controversáți; f. controversátă, pl. controversáte
controversaților
CONTROVERSÁT, -Ă, controversați, -te, adj. Care formează obiectul unei controverse; în controversă, în privința căruia există o controversă. – V. controversa. DOOM
*controversát adj. m., pl. controversáți; f. controversátă, pl. controversáte
controverse
CONTROVÉRSĂ, controverse, s. f. Discuție în contradictoriu (asupra unei chestiuni principiale); (fam.) discuție aprinsă, ceartă, neînțelegere. – Din fr. controverse. DOOM
controvérsă s. f., g.-d. art. controvérsei; pl. controvérse
controversează
CONTROVERSÁ, controversez, vb. I. Tranz. (Rar) A discuta în contradictoriu asupra unei probleme de principiu. – Din fr. controverser, lat. controversare. DOOM
controversá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 controverseáză
controversei
CONTROVÉRSĂ, controverse, s. f. Discuție în contradictoriu (asupra unei chestiuni principiale); (fam.) discuție aprinsă, ceartă, neînțelegere. – Din fr. controverse. DOOM
controvérsă s. f., g.-d. art. controvérsei; pl. controvérse
controversele
CONTROVÉRSĂ, controverse, s. f. Discuție în contradictoriu (asupra unei chestiuni principiale); (fam.) discuție aprinsă, ceartă, neînțelegere. – Din fr. controverse. DOOM
controvérsă s. f., g.-d. art. controvérsei; pl. controvérse
controverselor
CONTROVÉRSĂ, controverse, s. f. Discuție în contradictoriu (asupra unei chestiuni principiale); (fam.) discuție aprinsă, ceartă, neînțelegere. – Din fr. controverse. DOOM
controvérsă s. f., g.-d. art. controvérsei; pl. controvérse
controversez
CONTROVERSÁ, controversez, vb. I. Tranz. (Rar) A discuta în contradictoriu asupra unei probleme de principiu. – Din fr. controverser, lat. controversare. DOOM
controversá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 controverseáză
controverseze
CONTROVERSÁ, controversez, vb. I. Tranz. (Rar) A discuta în contradictoriu asupra unei probleme de principiu. – Din fr. controverser, lat. controversare. DOOM
controversá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 controverseáză
controversezi
CONTROVERSÁ, controversez, vb. I. Tranz. (Rar) A discuta în contradictoriu asupra unei probleme de principiu. – Din fr. controverser, lat. controversare. DOOM
controversá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 controverseáză
controversând
CONTROVERSÁ, controversez, vb. I. Tranz. (Rar) A discuta în contradictoriu asupra unei probleme de principiu. – Din fr. controverser, lat. controversare. DOOM
controversá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 controverseáză
controversînd
CONTROVERSÁ, controversez, vb. I. Tranz. (Rar) A discuta în contradictoriu asupra unei probleme de principiu. – Din fr. controverser, lat. controversare. DOOM
controversá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 controverseáză
contrând
CONTRÁ3, contrez, vb. I. Tranz. 1. A contrazice. 2. (La box, scrimă, lupte, judo) A da o contră. 3. (La bridge) A se opune, a cere o amendă dublă. – Din fr. contrer. DOOM
contrá2 (a ~) vb., ind. prez. 3 contreáză
contrînd
CONTRÁ3, contrez, vb. I. Tranz. 1. A contrazice. 2. (La box, scrimă, lupte, judo) A da o contră. 3. (La bridge) A se opune, a cere o amendă dublă. – Din fr. contrer. DOOM
contrá2 (a ~) vb., ind. prez. 3 contreáză
contrăgea
CONTRÁGE, contrág, vb. III. Refl. (Despre două vocale alăturate) A se reduce la o singură emisiune vocalică (vocală sau diftong). – Din lat. contrahere (după trage). DOOM
contráge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contrág, 1 pl. contrágem, imperf. 3 sg. contrăgeá; ger. contrăgấnd; part. contrás
contrăgeai
CONTRÁGE, contrág, vb. III. Refl. (Despre două vocale alăturate) A se reduce la o singură emisiune vocalică (vocală sau diftong). – Din lat. contrahere (după trage). DOOM
contráge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contrág, 1 pl. contrágem, imperf. 3 sg. contrăgeá; ger. contrăgấnd; part. contrás
contrăgeam
CONTRÁGE, contrág, vb. III. Refl. (Despre două vocale alăturate) A se reduce la o singură emisiune vocalică (vocală sau diftong). – Din lat. contrahere (după trage). DOOM
contráge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contrág, 1 pl. contrágem, imperf. 3 sg. contrăgeá; ger. contrăgấnd; part. contrás
contrăgeau
CONTRÁGE, contrág, vb. III. Refl. (Despre două vocale alăturate) A se reduce la o singură emisiune vocalică (vocală sau diftong). – Din lat. contrahere (după trage). DOOM
contráge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contrág, 1 pl. contrágem, imperf. 3 sg. contrăgeá; ger. contrăgấnd; part. contrás
contrăgeați
CONTRÁGE, contrág, vb. III. Refl. (Despre două vocale alăturate) A se reduce la o singură emisiune vocalică (vocală sau diftong). – Din lat. contrahere (după trage). DOOM
contráge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contrág, 1 pl. contrágem, imperf. 3 sg. contrăgeá; ger. contrăgấnd; part. contrás
contrăgând
CONTRÁGE, contrág, vb. III. Refl. (Despre două vocale alăturate) A se reduce la o singură emisiune vocalică (vocală sau diftong). – Din lat. contrahere (după trage). DOOM
contráge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contrág, 1 pl. contrágem, imperf. 3 sg. contrăgeá; ger. contrăgấnd; part. contrás
contrăgînd
CONTRÁGE, contrág, vb. III. Refl. (Despre două vocale alăturate) A se reduce la o singură emisiune vocalică (vocală sau diftong). – Din lat. contrahere (după trage). DOOM
contráge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contrág, 1 pl. contrágem, imperf. 3 sg. contrăgeá; ger. contrăgấnd; part. contrás
contrăsei
CONTRÁGE, contrág, vb. III. Refl. (Despre două vocale alăturate) A se reduce la o singură emisiune vocalică (vocală sau diftong). – Din lat. contrahere (după trage). DOOM
contráge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contrág, 1 pl. contrágem, imperf. 3 sg. contrăgeá; ger. contrăgấnd; part. contrás
contrăsese
CONTRÁGE, contrág, vb. III. Refl. (Despre două vocale alăturate) A se reduce la o singură emisiune vocalică (vocală sau diftong). – Din lat. contrahere (după trage). DOOM
contráge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contrág, 1 pl. contrágem, imperf. 3 sg. contrăgeá; ger. contrăgấnd; part. contrás
contrăsesem
CONTRÁGE, contrág, vb. III. Refl. (Despre două vocale alăturate) A se reduce la o singură emisiune vocalică (vocală sau diftong). – Din lat. contrahere (după trage). DOOM
contráge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contrág, 1 pl. contrágem, imperf. 3 sg. contrăgeá; ger. contrăgấnd; part. contrás
contrăseseră
CONTRÁGE, contrág, vb. III. Refl. (Despre două vocale alăturate) A se reduce la o singură emisiune vocalică (vocală sau diftong). – Din lat. contrahere (după trage). DOOM
contráge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contrág, 1 pl. contrágem, imperf. 3 sg. contrăgeá; ger. contrăgấnd; part. contrás
contrăseserăm
CONTRÁGE, contrág, vb. III. Refl. (Despre două vocale alăturate) A se reduce la o singură emisiune vocalică (vocală sau diftong). – Din lat. contrahere (după trage). DOOM
contráge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contrág, 1 pl. contrágem, imperf. 3 sg. contrăgeá; ger. contrăgấnd; part. contrás
contrăseserăți
CONTRÁGE, contrág, vb. III. Refl. (Despre două vocale alăturate) A se reduce la o singură emisiune vocalică (vocală sau diftong). – Din lat. contrahere (după trage). DOOM
contráge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contrág, 1 pl. contrágem, imperf. 3 sg. contrăgeá; ger. contrăgấnd; part. contrás
contrăseseși
CONTRÁGE, contrág, vb. III. Refl. (Despre două vocale alăturate) A se reduce la o singură emisiune vocalică (vocală sau diftong). – Din lat. contrahere (după trage). DOOM
contráge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contrág, 1 pl. contrágem, imperf. 3 sg. contrăgeá; ger. contrăgấnd; part. contrás
contrăseseți
CONTRÁGE, contrág, vb. III. Refl. (Despre două vocale alăturate) A se reduce la o singură emisiune vocalică (vocală sau diftong). – Din lat. contrahere (după trage). DOOM
contráge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contrág, 1 pl. contrágem, imperf. 3 sg. contrăgeá; ger. contrăgấnd; part. contrás
contrăseși
CONTRÁGE, contrág, vb. III. Refl. (Despre două vocale alăturate) A se reduce la o singură emisiune vocalică (vocală sau diftong). – Din lat. contrahere (după trage). DOOM
contráge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contrág, 1 pl. contrágem, imperf. 3 sg. contrăgeá; ger. contrăgấnd; part. contrás
contuar
CONTOÁR, contoare, s. n. 1. Birou de comerț (în special al unui bancher). 2. Birou, masă pentru numărat banii, pentru etalat mărfuri (mici) etc. 3. Agenție comercială într-un stat străin. [Var.: comptoár s. n.] – Din fr. comptoir.
contubernal
CONTUBERNÁL s.m. (Ant.) Militar care locuia împreună cu alții în același cort (contuberniu). [Cf. it. contubernale, lat. contubernalis]. DOOM
contubernál s. m., pl. contubernáli
contubernali
CONTUBERNÁL s.m. (Ant.) Militar care locuia împreună cu alții în același cort (contuberniu). [Cf. it. contubernale, lat. contubernalis]. DOOM
contubernál s. m., pl. contubernáli
contubernalii
CONTUBERNÁL s.m. (Ant.) Militar care locuia împreună cu alții în același cort (contuberniu). [Cf. it. contubernale, lat. contubernalis]. DOOM
contubernál s. m., pl. contubernáli
contubernalilor
CONTUBERNÁL s.m. (Ant.) Militar care locuia împreună cu alții în același cort (contuberniu). [Cf. it. contubernale, lat. contubernalis]. DOOM
contubernál s. m., pl. contubernáli
contubernalitate
CONTUBERNALITÁTE s.f. (Rar) Frăție de arme, camaraderie. [Cf. fr. contubernalité].
contubernalitatea
CONTUBERNALITÁTE s.f. (Rar) Frăție de arme, camaraderie. [Cf. fr. contubernalité].
contubernalități
CONTUBERNALITÁTE s.f. (Rar) Frăție de arme, camaraderie. [Cf. fr. contubernalité].
contubernalității
CONTUBERNALITÁTE s.f. (Rar) Frăție de arme, camaraderie. [Cf. fr. contubernalité].
contubernalul
CONTUBERNÁL s.m. (Ant.) Militar care locuia împreună cu alții în același cort (contuberniu). [Cf. it. contubernale, lat. contubernalis]. DOOM
contubernál s. m., pl. contubernáli
contubernalului
CONTUBERNÁL s.m. (Ant.) Militar care locuia împreună cu alții în același cort (contuberniu). [Cf. it. contubernale, lat. contubernalis]. DOOM
contubernál s. m., pl. contubernáli
contuberniu
CONTUBÉRNIU s.n. (Ant.) 1. Cort militar roman. 2. Grup de zece soldați romani (care ocupau același cort). 3. (În dreptul roman) Uniune, asociație între doi sclavi sau între un om liber și un sclav. 4. (Fig.) Coabitare ilicită între două persoane de sex diferit. [Pron. -niu. / cf. it. contubernio, lat. contubernium].
contul
CONT, conturi, s. n. 1. Instrument fundamental de stocare a datelor contabile, care exprimă valoric, în ordine cronologică și sistematică, existența și mișcările unui anumit mijloc economic pe o perioadă de timp determinată. ◊ Cont bancar = cont deschis la o bancă pe numele unui client. ♦ Evidența acestor operații. 2. (În expr.) A trece la (sau în) cont = a înscrie la rubrica datoriilor o notă. A cere (cuiva) cont = a trage (pe cineva) la răspundere pentru cele spuse sau făcute. A da (cuiva) cont = a da (cuiva) lămuriri asupra faptelor sau intențiilor sale; a se justifica. A ține cont (de ceva) = a avea în vedere, a lua în considerare. Pe cont propriu = pe propria răspundere, în mod independent. În contul (cuiva sau a ceva) = pentru (cineva sau ceva), pe seama (cuiva sau a ceva). – Din fr. compte, it. conto. Cf. germ. Konto. DOOM
cont s. n., pl. cónturi
contului
CONT, conturi, s. n. 1. Instrument fundamental de stocare a datelor contabile, care exprimă valoric, în ordine cronologică și sistematică, existența și mișcările unui anumit mijloc economic pe o perioadă de timp determinată. ◊ Cont bancar = cont deschis la o bancă pe numele unui client. ♦ Evidența acestor operații. 2. (În expr.) A trece la (sau în) cont = a înscrie la rubrica datoriilor o notă. A cere (cuiva) cont = a trage (pe cineva) la răspundere pentru cele spuse sau făcute. A da (cuiva) cont = a da (cuiva) lămuriri asupra faptelor sau intențiilor sale; a se justifica. A ține cont (de ceva) = a avea în vedere, a lua în considerare. Pe cont propriu = pe propria răspundere, în mod independent. În contul (cuiva sau a ceva) = pentru (cineva sau ceva), pe seama (cuiva sau a ceva). – Din fr. compte, it. conto. Cf. germ. Konto. DOOM
cont s. n., pl. cónturi
contumacia
CONTUMACÍE s. f. Absență nejustificată de la judecată a inculpatului. ◊ Loc. adv. În contumacie = în lipsă, fără a fi fost prezent la proces. – Din fr. contumace, lat. contumacia. DOOM
contumacíe s. f., art. contumacía, g.-d. contumacíi, art. contumacíei
contumacie
CONTUMACÍE s. f. Absență nejustificată de la judecată a inculpatului. ◊ Loc. adv. În contumacie = în lipsă, fără a fi fost prezent la proces. – Din fr. contumace, lat. contumacia. DOOM
contumacíe s. f., art. contumacía, g.-d. contumacíi, art. contumacíei
contumaciei
CONTUMACÍE s. f. Absență nejustificată de la judecată a inculpatului. ◊ Loc. adv. În contumacie = în lipsă, fără a fi fost prezent la proces. – Din fr. contumace, lat. contumacia. DOOM
contumacíe s. f., art. contumacía, g.-d. contumacíi, art. contumacíei
contumacii
CONTUMACÍE s. f. Absență nejustificată de la judecată a inculpatului. ◊ Loc. adv. În contumacie = în lipsă, fără a fi fost prezent la proces. – Din fr. contumace, lat. contumacia. DOOM
contumacíe s. f., art. contumacía, g.-d. contumacíi, art. contumacíei
contur
CONTÚR, contururi, s. n. Linie închisă care mărginește o suprafață, p. ext., un corp, un obiect. ♦ Reprezentare grafică a liniei care mărginește un obiect, un corp etc. [Pl. și: conture] – Din fr. contour. DOOM
contúr s. n., pl. contúruri
contur
CONTÚR, contururi, s. n. Linie închisă care mărginește o suprafață, p. ext., un corp, un obiect. ♦ Reprezentare grafică a liniei care mărginește un obiect, un corp etc. [Pl. și: conture] – Din fr. contour.
contura
CONTURÁ, conturez, vb. I. 1. Tranz. A schița, a trasa conturul unui obiect. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) închega în forme precise; a (se) preciza. – Din contur. DOOM
conturá (a ~) vb., ind. prez. 3 contureáză
conturai
CONTURÁ, conturez, vb. I. 1. Tranz. A schița, a trasa conturul unui obiect. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) închega în forme precise; a (se) preciza. – Din contur. DOOM
conturá (a ~) vb., ind. prez. 3 contureáză
conturam
CONTURÁ, conturez, vb. I. 1. Tranz. A schița, a trasa conturul unui obiect. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) închega în forme precise; a (se) preciza. – Din contur. DOOM
conturá (a ~) vb., ind. prez. 3 contureáză
conturanță
CONTURÁNȚĂ s. f. (Tel.) Mărime ce caracterizează calitatea reproducerii contururilor într-o imagine de televiziune. – De la contura.
conturare
CONTURÁ, conturez, vb. I. 1. Tranz. A schița, a trasa conturul unui obiect. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) închega în forme precise; a (se) preciza. – Din contur. DOOM
conturá (a ~) vb., ind. prez. 3 contureáză
conturare
CONTURÁRE, conturări, s. f. Acțiunea de a (se) contura. – V. contura. DOOM
conturáre s. f., g.-d. art. conturắrii; pl. conturắri
conturarea
CONTURÁRE, conturări, s. f. Acțiunea de a (se) contura. – V. contura. DOOM
conturáre s. f., g.-d. art. conturắrii; pl. conturắri
conturară
CONTURÁ, conturez, vb. I. 1. Tranz. A schița, a trasa conturul unui obiect. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) închega în forme precise; a (se) preciza. – Din contur. DOOM
conturá (a ~) vb., ind. prez. 3 contureáză
conturarăm
CONTURÁ, conturez, vb. I. 1. Tranz. A schița, a trasa conturul unui obiect. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) închega în forme precise; a (se) preciza. – Din contur. DOOM
conturá (a ~) vb., ind. prez. 3 contureáză
conturarăți
CONTURÁ, conturez, vb. I. 1. Tranz. A schița, a trasa conturul unui obiect. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) închega în forme precise; a (se) preciza. – Din contur. DOOM
conturá (a ~) vb., ind. prez. 3 contureáză
conturase
CONTURÁ, conturez, vb. I. 1. Tranz. A schița, a trasa conturul unui obiect. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) închega în forme precise; a (se) preciza. – Din contur. DOOM
conturá (a ~) vb., ind. prez. 3 contureáză
conturasem
CONTURÁ, conturez, vb. I. 1. Tranz. A schița, a trasa conturul unui obiect. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) închega în forme precise; a (se) preciza. – Din contur. DOOM
conturá (a ~) vb., ind. prez. 3 contureáză
conturaseră
CONTURÁ, conturez, vb. I. 1. Tranz. A schița, a trasa conturul unui obiect. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) închega în forme precise; a (se) preciza. – Din contur. DOOM
conturá (a ~) vb., ind. prez. 3 contureáză
conturaserăm
CONTURÁ, conturez, vb. I. 1. Tranz. A schița, a trasa conturul unui obiect. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) închega în forme precise; a (se) preciza. – Din contur. DOOM
conturá (a ~) vb., ind. prez. 3 contureáză
conturaserăți
CONTURÁ, conturez, vb. I. 1. Tranz. A schița, a trasa conturul unui obiect. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) închega în forme precise; a (se) preciza. – Din contur. DOOM
conturá (a ~) vb., ind. prez. 3 contureáză
conturaseși
CONTURÁ, conturez, vb. I. 1. Tranz. A schița, a trasa conturul unui obiect. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) închega în forme precise; a (se) preciza. – Din contur. DOOM
conturá (a ~) vb., ind. prez. 3 contureáză
conturaseți
CONTURÁ, conturez, vb. I. 1. Tranz. A schița, a trasa conturul unui obiect. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) închega în forme precise; a (se) preciza. – Din contur. DOOM
conturá (a ~) vb., ind. prez. 3 contureáză
conturat
CONTURÁ, conturez, vb. I. 1. Tranz. A schița, a trasa conturul unui obiect. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) închega în forme precise; a (se) preciza. – Din contur. DOOM
conturá (a ~) vb., ind. prez. 3 contureáză
conturat
CONTURÁT, -Ă, conturați, -te, adj. Cu contururi precise; fig. clar, precis, evident. – V. contura.
conturata
CONTURÁT, -Ă, conturați, -te, adj. Cu contururi precise; fig. clar, precis, evident. – V. contura.
conturate
CONTURÁT, -Ă, conturați, -te, adj. Cu contururi precise; fig. clar, precis, evident. – V. contura.
conturatei
CONTURÁT, -Ă, conturați, -te, adj. Cu contururi precise; fig. clar, precis, evident. – V. contura.
conturatele
CONTURÁT, -Ă, conturați, -te, adj. Cu contururi precise; fig. clar, precis, evident. – V. contura.
conturatelor
CONTURÁT, -Ă, conturați, -te, adj. Cu contururi precise; fig. clar, precis, evident. – V. contura.
conturatul
CONTURÁT, -Ă, conturați, -te, adj. Cu contururi precise; fig. clar, precis, evident. – V. contura.
conturatului
CONTURÁT, -Ă, conturați, -te, adj. Cu contururi precise; fig. clar, precis, evident. – V. contura.
conturau
CONTURÁ, conturez, vb. I. 1. Tranz. A schița, a trasa conturul unui obiect. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) închega în forme precise; a (se) preciza. – Din contur. DOOM
conturá (a ~) vb., ind. prez. 3 contureáză
conturași
CONTURÁ, conturez, vb. I. 1. Tranz. A schița, a trasa conturul unui obiect. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) închega în forme precise; a (se) preciza. – Din contur. DOOM
conturá (a ~) vb., ind. prez. 3 contureáză
conturați
CONTURÁ, conturez, vb. I. 1. Tranz. A schița, a trasa conturul unui obiect. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) închega în forme precise; a (se) preciza. – Din contur. DOOM
conturá (a ~) vb., ind. prez. 3 contureáză
conturați
CONTURÁT, -Ă, conturați, -te, adj. Cu contururi precise; fig. clar, precis, evident. – V. contura.
conturații
CONTURÁT, -Ă, conturați, -te, adj. Cu contururi precise; fig. clar, precis, evident. – V. contura.
conturaților
CONTURÁT, -Ă, conturați, -te, adj. Cu contururi precise; fig. clar, precis, evident. – V. contura.
conturb
CONTURBÁ, contúrb, vb. I. Tranz. A deranja, a tulbura. – Din lat. conturbare. DOOM
conturbá (a ~) vb., ind. prez. 3 contúrbă
conturba
CONTURBÁ, contúrb, vb. I. Tranz. A deranja, a tulbura. – Din lat. conturbare. DOOM
conturbá (a ~) vb., ind. prez. 3 contúrbă
conturbai
CONTURBÁ, contúrb, vb. I. Tranz. A deranja, a tulbura. – Din lat. conturbare. DOOM
conturbá (a ~) vb., ind. prez. 3 contúrbă
conturbam
CONTURBÁ, contúrb, vb. I. Tranz. A deranja, a tulbura. – Din lat. conturbare. DOOM
conturbá (a ~) vb., ind. prez. 3 contúrbă
conturbare
CONTURBÁ, contúrb, vb. I. Tranz. A deranja, a tulbura. – Din lat. conturbare. DOOM
conturbá (a ~) vb., ind. prez. 3 contúrbă
conturbare
CONTURBÁRE, conturbări, s. f. Acțiunea de a conturba și rezultatul ei. – V. conturba.
conturbarea
CONTURBÁRE, conturbări, s. f. Acțiunea de a conturba și rezultatul ei. – V. conturba.
conturbară
CONTURBÁ, contúrb, vb. I. Tranz. A deranja, a tulbura. – Din lat. conturbare. DOOM
conturbá (a ~) vb., ind. prez. 3 contúrbă
conturbarăm
CONTURBÁ, contúrb, vb. I. Tranz. A deranja, a tulbura. – Din lat. conturbare. DOOM
conturbá (a ~) vb., ind. prez. 3 contúrbă
conturbarăți
CONTURBÁ, contúrb, vb. I. Tranz. A deranja, a tulbura. – Din lat. conturbare. DOOM
conturbá (a ~) vb., ind. prez. 3 contúrbă
conturbase
CONTURBÁ, contúrb, vb. I. Tranz. A deranja, a tulbura. – Din lat. conturbare. DOOM
conturbá (a ~) vb., ind. prez. 3 contúrbă
conturbasem
CONTURBÁ, contúrb, vb. I. Tranz. A deranja, a tulbura. – Din lat. conturbare. DOOM
conturbá (a ~) vb., ind. prez. 3 contúrbă
conturbaseră
CONTURBÁ, contúrb, vb. I. Tranz. A deranja, a tulbura. – Din lat. conturbare. DOOM
conturbá (a ~) vb., ind. prez. 3 contúrbă
conturbaserăm
CONTURBÁ, contúrb, vb. I. Tranz. A deranja, a tulbura. – Din lat. conturbare. DOOM
conturbá (a ~) vb., ind. prez. 3 contúrbă
conturbaserăți
CONTURBÁ, contúrb, vb. I. Tranz. A deranja, a tulbura. – Din lat. conturbare. DOOM
conturbá (a ~) vb., ind. prez. 3 contúrbă
conturbaseși
CONTURBÁ, contúrb, vb. I. Tranz. A deranja, a tulbura. – Din lat. conturbare. DOOM
conturbá (a ~) vb., ind. prez. 3 contúrbă
conturbaseți
CONTURBÁ, contúrb, vb. I. Tranz. A deranja, a tulbura. – Din lat. conturbare. DOOM
conturbá (a ~) vb., ind. prez. 3 contúrbă
conturbat
CONTURBÁ, contúrb, vb. I. Tranz. A deranja, a tulbura. – Din lat. conturbare. DOOM
conturbá (a ~) vb., ind. prez. 3 contúrbă
conturbat
CONTURBÁ, contúrb, vb. I. Tranz. A deranja, a tulbura. – Din lat. conturbare.
conturbau
CONTURBÁ, contúrb, vb. I. Tranz. A deranja, a tulbura. – Din lat. conturbare. DOOM
conturbá (a ~) vb., ind. prez. 3 contúrbă
conturbași
CONTURBÁ, contúrb, vb. I. Tranz. A deranja, a tulbura. – Din lat. conturbare. DOOM
conturbá (a ~) vb., ind. prez. 3 contúrbă
conturbați
CONTURBÁ, contúrb, vb. I. Tranz. A deranja, a tulbura. – Din lat. conturbare. DOOM
conturbá (a ~) vb., ind. prez. 3 contúrbă
conturbe
CONTURBÁ, contúrb, vb. I. Tranz. A deranja, a tulbura. – Din lat. conturbare. DOOM
conturbá (a ~) vb., ind. prez. 3 contúrbă
conturbi
CONTURBÁ, contúrb, vb. I. Tranz. A deranja, a tulbura. – Din lat. conturbare. DOOM
conturbá (a ~) vb., ind. prez. 3 contúrbă
conturbând
CONTURBÁ, contúrb, vb. I. Tranz. A deranja, a tulbura. – Din lat. conturbare. DOOM
conturbá (a ~) vb., ind. prez. 3 contúrbă
conturbînd
CONTURBÁ, contúrb, vb. I. Tranz. A deranja, a tulbura. – Din lat. conturbare. DOOM
conturbá (a ~) vb., ind. prez. 3 contúrbă
conturbări
CONTURBÁRE, conturbări, s. f. Acțiunea de a conturba și rezultatul ei. – V. conturba.
conturbării
CONTURBÁRE, conturbări, s. f. Acțiunea de a conturba și rezultatul ei. – V. conturba.
conturbările
CONTURBÁRE, conturbări, s. f. Acțiunea de a conturba și rezultatul ei. – V. conturba.
conturbărilor
CONTURBÁRE, conturbări, s. f. Acțiunea de a conturba și rezultatul ei. – V. conturba.
conturează
CONTURÁ, conturez, vb. I. 1. Tranz. A schița, a trasa conturul unui obiect. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) închega în forme precise; a (se) preciza. – Din contur. DOOM
conturá (a ~) vb., ind. prez. 3 contureáză
conturez
CONTURÁ, conturez, vb. I. 1. Tranz. A schița, a trasa conturul unui obiect. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) închega în forme precise; a (se) preciza. – Din contur. DOOM
conturá (a ~) vb., ind. prez. 3 contureáză
contureze
CONTURÁ, conturez, vb. I. 1. Tranz. A schița, a trasa conturul unui obiect. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) închega în forme precise; a (se) preciza. – Din contur. DOOM
conturá (a ~) vb., ind. prez. 3 contureáză
conturezi
CONTURÁ, conturez, vb. I. 1. Tranz. A schița, a trasa conturul unui obiect. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) închega în forme precise; a (se) preciza. – Din contur. DOOM
conturá (a ~) vb., ind. prez. 3 contureáză
conturi
CONT, conturi, s. n. 1. Instrument fundamental de stocare a datelor contabile, care exprimă valoric, în ordine cronologică și sistematică, existența și mișcările unui anumit mijloc economic pe o perioadă de timp determinată. ◊ Cont bancar = cont deschis la o bancă pe numele unui client. ♦ Evidența acestor operații. 2. (În expr.) A trece la (sau în) cont = a înscrie la rubrica datoriilor o notă. A cere (cuiva) cont = a trage (pe cineva) la răspundere pentru cele spuse sau făcute. A da (cuiva) cont = a da (cuiva) lămuriri asupra faptelor sau intențiilor sale; a se justifica. A ține cont (de ceva) = a avea în vedere, a lua în considerare. Pe cont propriu = pe propria răspundere, în mod independent. În contul (cuiva sau a ceva) = pentru (cineva sau ceva), pe seama (cuiva sau a ceva). – Din fr. compte, it. conto. Cf. germ. Konto. DOOM
cont s. n., pl. cónturi
conturile
CONT, conturi, s. n. 1. Instrument fundamental de stocare a datelor contabile, care exprimă valoric, în ordine cronologică și sistematică, existența și mișcările unui anumit mijloc economic pe o perioadă de timp determinată. ◊ Cont bancar = cont deschis la o bancă pe numele unui client. ♦ Evidența acestor operații. 2. (În expr.) A trece la (sau în) cont = a înscrie la rubrica datoriilor o notă. A cere (cuiva) cont = a trage (pe cineva) la răspundere pentru cele spuse sau făcute. A da (cuiva) cont = a da (cuiva) lămuriri asupra faptelor sau intențiilor sale; a se justifica. A ține cont (de ceva) = a avea în vedere, a lua în considerare. Pe cont propriu = pe propria răspundere, în mod independent. În contul (cuiva sau a ceva) = pentru (cineva sau ceva), pe seama (cuiva sau a ceva). – Din fr. compte, it. conto. Cf. germ. Konto. DOOM
cont s. n., pl. cónturi
conturilor
CONT, conturi, s. n. 1. Instrument fundamental de stocare a datelor contabile, care exprimă valoric, în ordine cronologică și sistematică, existența și mișcările unui anumit mijloc economic pe o perioadă de timp determinată. ◊ Cont bancar = cont deschis la o bancă pe numele unui client. ♦ Evidența acestor operații. 2. (În expr.) A trece la (sau în) cont = a înscrie la rubrica datoriilor o notă. A cere (cuiva) cont = a trage (pe cineva) la răspundere pentru cele spuse sau făcute. A da (cuiva) cont = a da (cuiva) lămuriri asupra faptelor sau intențiilor sale; a se justifica. A ține cont (de ceva) = a avea în vedere, a lua în considerare. Pe cont propriu = pe propria răspundere, în mod independent. În contul (cuiva sau a ceva) = pentru (cineva sau ceva), pe seama (cuiva sau a ceva). – Din fr. compte, it. conto. Cf. germ. Konto. DOOM
cont s. n., pl. cónturi
conturna
CONTURNÁ vb. I. tr. A înconjura, a ocoli. ♦ A încinge, a înconjura (cu ornamente, motive ornamentale). [Cf. it. contornare, fr. contourner].
conturnare
CONTURNÁRE, conturnări, s. f. Descărcare electrică ce se produce în stratul gazos care înconjoară un izolator electric. – După fr. contournement.
conturnarea
CONTURNÁRE, conturnări, s. f. Descărcare electrică ce se produce în stratul gazos care înconjoară un izolator electric. – După fr. contournement.
conturnări
CONTURNÁRE, conturnări, s. f. Descărcare electrică ce se produce în stratul gazos care înconjoară un izolator electric. – După fr. contournement.
conturnării
CONTURNÁRE, conturnări, s. f. Descărcare electrică ce se produce în stratul gazos care înconjoară un izolator electric. – După fr. contournement.
conturnările
CONTURNÁRE, conturnări, s. f. Descărcare electrică ce se produce în stratul gazos care înconjoară un izolator electric. – După fr. contournement.
conturnărilor
CONTURNÁRE, conturnări, s. f. Descărcare electrică ce se produce în stratul gazos care înconjoară un izolator electric. – După fr. contournement.
conturul
CONTÚR, contururi, s. n. Linie închisă care mărginește o suprafață, p. ext., un corp, un obiect. ♦ Reprezentare grafică a liniei care mărginește un obiect, un corp etc. [Pl. și: conture] – Din fr. contour.
conturului
CONTÚR, contururi, s. n. Linie închisă care mărginește o suprafață, p. ext., un corp, un obiect. ♦ Reprezentare grafică a liniei care mărginește un obiect, un corp etc. [Pl. și: conture] – Din fr. contour.
contururi
CONTÚR, contururi, s. n. Linie închisă care mărginește o suprafață, p. ext., un corp, un obiect. ♦ Reprezentare grafică a liniei care mărginește un obiect, un corp etc. [Pl. și: conture] – Din fr. contour.
contururile
CONTÚR, contururi, s. n. Linie închisă care mărginește o suprafață, p. ext., un corp, un obiect. ♦ Reprezentare grafică a liniei care mărginește un obiect, un corp etc. [Pl. și: conture] – Din fr. contour.
contururilor
CONTÚR, contururi, s. n. Linie închisă care mărginește o suprafață, p. ext., un corp, un obiect. ♦ Reprezentare grafică a liniei care mărginește un obiect, un corp etc. [Pl. și: conture] – Din fr. contour.
conturând
CONTURÁ, conturez, vb. I. 1. Tranz. A schița, a trasa conturul unui obiect. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) închega în forme precise; a (se) preciza. – Din contur. DOOM
conturá (a ~) vb., ind. prez. 3 contureáză
conturînd
CONTURÁ, conturez, vb. I. 1. Tranz. A schița, a trasa conturul unui obiect. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) închega în forme precise; a (se) preciza. – Din contur. DOOM
conturá (a ~) vb., ind. prez. 3 contureáză
conturări
CONTURÁRE, conturări, s. f. Acțiunea de a (se) contura. – V. contura. DOOM
conturáre s. f., g.-d. art. conturắrii; pl. conturắri
conturării
CONTURÁRE, conturări, s. f. Acțiunea de a (se) contura. – V. contura. DOOM
conturáre s. f., g.-d. art. conturắrii; pl. conturắri
conturările
CONTURÁRE, conturări, s. f. Acțiunea de a (se) contura. – V. contura. DOOM
conturáre s. f., g.-d. art. conturắrii; pl. conturắri
conturărilor
CONTURÁRE, conturări, s. f. Acțiunea de a (se) contura. – V. contura. DOOM
conturáre s. f., g.-d. art. conturắrii; pl. conturắri
contuz
CONTÚZ, -Ă adj. (Med.) Care prezintă o contuzie. [< fr. contus].
contuza
CONTÚZ, -Ă adj. (Med.) Care prezintă o contuzie. [< fr. contus].
contuze
CONTÚZ, -Ă adj. (Med.) Care prezintă o contuzie. [< fr. contus].
contuzei
CONTÚZ, -Ă adj. (Med.) Care prezintă o contuzie. [< fr. contus].
contuzele
CONTÚZ, -Ă adj. (Med.) Care prezintă o contuzie. [< fr. contus].
contuzelor
CONTÚZ, -Ă adj. (Med.) Care prezintă o contuzie. [< fr. contus].
contuzi
CONTÚZ, -Ă adj. (Med.) Care prezintă o contuzie. [< fr. contus].
contuzia
CONTUZIÚNE s. f. v. contuzie. DOOM
contúzie (-zi-e) s. f., art. contúzia (-zi-a), g.-d. art. contúziei; pl. contúzii, art. contúziile (-zi-i-)
contuzie
CONTUZIÚNE s. f. v. contuzie. DOOM
contúzie (-zi-e) s. f., art. contúzia (-zi-a), g.-d. art. contúziei; pl. contúzii, art. contúziile (-zi-i-)
contuziei
CONTUZIÚNE s. f. v. contuzie. DOOM
contúzie (-zi-e) s. f., art. contúzia (-zi-a), g.-d. art. contúziei; pl. contúzii, art. contúziile (-zi-i-)
contuzii
CONTÚZ, -Ă adj. (Med.) Care prezintă o contuzie. [< fr. contus].
contuzii
CONTUZIÚNE s. f. v. contuzie. DOOM
contúzie (-zi-e) s. f., art. contúzia (-zi-a), g.-d. art. contúziei; pl. contúzii, art. contúziile (-zi-i-)
contuziile
CONTUZIÚNE s. f. v. contuzie. DOOM
contúzie (-zi-e) s. f., art. contúzia (-zi-a), g.-d. art. contúziei; pl. contúzii, art. contúziile (-zi-i-)
contuziilor
CONTUZIÚNE s. f. v. contuzie. DOOM
contúzie (-zi-e) s. f., art. contúzia (-zi-a), g.-d. art. contúziei; pl. contúzii, art. contúziile (-zi-i-)
contuzilor
CONTÚZ, -Ă adj. (Med.) Care prezintă o contuzie. [< fr. contus].
contuziona
CONTUZIONÁ, contuzionez, vb. I. Tranz. A produce, a provoca o contuzie. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. contusionner. DOOM
contuzioná (a ~) (rar) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 contuzioneáză
contuzionai
CONTUZIONÁ, contuzionez, vb. I. Tranz. A produce, a provoca o contuzie. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. contusionner. DOOM
contuzioná (a ~) (rar) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 contuzioneáză
contuzionam
CONTUZIONÁ, contuzionez, vb. I. Tranz. A produce, a provoca o contuzie. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. contusionner. DOOM
contuzioná (a ~) (rar) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 contuzioneáză
contuzionare
CONTUZIONÁ, contuzionez, vb. I. Tranz. A produce, a provoca o contuzie. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. contusionner. DOOM
contuzioná (a ~) (rar) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 contuzioneáză
contuzionară
CONTUZIONÁ, contuzionez, vb. I. Tranz. A produce, a provoca o contuzie. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. contusionner. DOOM
contuzioná (a ~) (rar) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 contuzioneáză
contuzionarăm
CONTUZIONÁ, contuzionez, vb. I. Tranz. A produce, a provoca o contuzie. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. contusionner. DOOM
contuzioná (a ~) (rar) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 contuzioneáză
contuzionarăți
CONTUZIONÁ, contuzionez, vb. I. Tranz. A produce, a provoca o contuzie. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. contusionner. DOOM
contuzioná (a ~) (rar) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 contuzioneáză
contuzionase
CONTUZIONÁ, contuzionez, vb. I. Tranz. A produce, a provoca o contuzie. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. contusionner. DOOM
contuzioná (a ~) (rar) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 contuzioneáză
contuzionasem
CONTUZIONÁ, contuzionez, vb. I. Tranz. A produce, a provoca o contuzie. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. contusionner. DOOM
contuzioná (a ~) (rar) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 contuzioneáză
contuzionaseră
CONTUZIONÁ, contuzionez, vb. I. Tranz. A produce, a provoca o contuzie. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. contusionner. DOOM
contuzioná (a ~) (rar) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 contuzioneáză
contuzionaserăm
CONTUZIONÁ, contuzionez, vb. I. Tranz. A produce, a provoca o contuzie. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. contusionner. DOOM
contuzioná (a ~) (rar) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 contuzioneáză
contuzionaserăți
CONTUZIONÁ, contuzionez, vb. I. Tranz. A produce, a provoca o contuzie. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. contusionner. DOOM
contuzioná (a ~) (rar) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 contuzioneáză
contuzionaseși
CONTUZIONÁ, contuzionez, vb. I. Tranz. A produce, a provoca o contuzie. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. contusionner. DOOM
contuzioná (a ~) (rar) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 contuzioneáză
contuzionaseți
CONTUZIONÁ, contuzionez, vb. I. Tranz. A produce, a provoca o contuzie. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. contusionner. DOOM
contuzioná (a ~) (rar) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 contuzioneáză
contuzionat
CONTUZIONÁ, contuzionez, vb. I. Tranz. A produce, a provoca o contuzie. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. contusionner. DOOM
contuzioná (a ~) (rar) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 contuzioneáză
contuzionat
CONTUZIONÁ, contuzionez, vb. I. Tranz. A produce, a provoca o contuzie. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. contusionner.
contuzionau
CONTUZIONÁ, contuzionez, vb. I. Tranz. A produce, a provoca o contuzie. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. contusionner. DOOM
contuzioná (a ~) (rar) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 contuzioneáză
contuzionași
CONTUZIONÁ, contuzionez, vb. I. Tranz. A produce, a provoca o contuzie. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. contusionner. DOOM
contuzioná (a ~) (rar) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 contuzioneáză
contuzionați
CONTUZIONÁ, contuzionez, vb. I. Tranz. A produce, a provoca o contuzie. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. contusionner. DOOM
contuzioná (a ~) (rar) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 contuzioneáză
contuzionează
CONTUZIONÁ, contuzionez, vb. I. Tranz. A produce, a provoca o contuzie. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. contusionner. DOOM
contuzioná (a ~) (rar) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 contuzioneáză
contuzionez
CONTUZIONÁ, contuzionez, vb. I. Tranz. A produce, a provoca o contuzie. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. contusionner. DOOM
contuzioná (a ~) (rar) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 contuzioneáză
contuzioneze
CONTUZIONÁ, contuzionez, vb. I. Tranz. A produce, a provoca o contuzie. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. contusionner. DOOM
contuzioná (a ~) (rar) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 contuzioneáză
contuzionezi
CONTUZIONÁ, contuzionez, vb. I. Tranz. A produce, a provoca o contuzie. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. contusionner. DOOM
contuzioná (a ~) (rar) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 contuzioneáză
contuzionând
CONTUZIONÁ, contuzionez, vb. I. Tranz. A produce, a provoca o contuzie. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. contusionner. DOOM
contuzioná (a ~) (rar) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 contuzioneáză
contuzionînd
CONTUZIONÁ, contuzionez, vb. I. Tranz. A produce, a provoca o contuzie. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. contusionner. DOOM
contuzioná (a ~) (rar) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 contuzioneáză
contuziune
CONTUZIÚNE s. f. v. contuzie. DOOM
contúzie (-zi-e) s. f., art. contúzia (-zi-a), g.-d. art. contúziei; pl. contúzii, art. contúziile (-zi-i-)
contuzul
CONTÚZ, -Ă adj. (Med.) Care prezintă o contuzie. [< fr. contus].
contuzului
CONTÚZ, -Ă adj. (Med.) Care prezintă o contuzie. [< fr. contus].
contuș
CÓNTĂȘ, contășe, s. n. 1. Haină lungă și îmblănită, purtată în trecut de boieri. 2. (Reg.) Scurteică îmblănită pe care o poartă țăranii, prin Bucovina și prin Moldova. [Var.; cóntoș, cóntuș s. n.] – Din pol. kontusz, bg. kontoș. DOOM
cóntăș (înv., reg.) s. n., pl. cóntășe
contând
CONTÁ, contez, vb. I. Intranz. 1. A se încrede în cineva, a se bizui pe cineva sau pe ceva. 2. A reprezenta o valoare, a avea însemnătate. – Din fr. compter, it. contare. DOOM
contá (a ~) vb., ind. prez. 3 conteáză
contînd
CONTÁ, contez, vb. I. Intranz. 1. A se încrede în cineva, a se bizui pe cineva sau pe ceva. 2. A reprezenta o valoare, a avea însemnătate. – Din fr. compter, it. contare. DOOM
contá (a ~) vb., ind. prez. 3 conteáză
contări
CONTÁRE s.f. (Cont.) Notare pe documente a conturilor în care urmează să fie înregistrate operațiile economice la care se referă. [Cf. it. contare, fr. compter].
contării
CONTÁRE s.f. (Cont.) Notare pe documente a conturilor în care urmează să fie înregistrate operațiile economice la care se referă. [Cf. it. contare, fr. compter].
contările
CONTÁRE s.f. (Cont.) Notare pe documente a conturilor în care urmează să fie înregistrate operațiile economice la care se referă. [Cf. it. contare, fr. compter].
contărilor
CONTÁRE s.f. (Cont.) Notare pe documente a conturilor în care urmează să fie înregistrate operațiile economice la care se referă. [Cf. it. contare, fr. compter].
contăș
CÓNTĂȘ, contășe, s. n. 1. Haină lungă și îmblănită, purtată în trecut de boieri. 2. (Reg.) Scurteică îmblănită pe care o poartă țăranii, prin Bucovina și prin Moldova. [Var.; cóntoș, cóntuș s. n.] – Din pol. kontusz, bg. kontoș. DOOM
cóntăș (înv., reg.) s. n., pl. cóntășe
contășe
CÓNTĂȘ, contășe, s. n. 1. Haină lungă și îmblănită, purtată în trecut de boieri. 2. (Reg.) Scurteică îmblănită pe care o poartă țăranii, prin Bucovina și prin Moldova. [Var.; cóntoș, cóntuș s. n.] – Din pol. kontusz, bg. kontoș. DOOM
cóntăș (înv., reg.) s. n., pl. cóntășe
contășel
CONTĂȘÉL, contășele, s. n. (Reg.) Diminutiv al lui contăș (2). – Contăș + suf. -el. DOOM
contășél (reg.) s. n., pl. contășéle
contășele
CÓNTĂȘ, contășe, s. n. 1. Haină lungă și îmblănită, purtată în trecut de boieri. 2. (Reg.) Scurteică îmblănită pe care o poartă țăranii, prin Bucovina și prin Moldova. [Var.; cóntoș, cóntuș s. n.] – Din pol. kontusz, bg. kontoș. DOOM
cóntăș (înv., reg.) s. n., pl. cóntășe
contășele
CONTĂȘÉL, contășele, s. n. (Reg.) Diminutiv al lui contăș (2). – Contăș + suf. -el. DOOM
contășél (reg.) s. n., pl. contășéle
contășelele
CONTĂȘÉL, contășele, s. n. (Reg.) Diminutiv al lui contăș (2). – Contăș + suf. -el. DOOM
contășél (reg.) s. n., pl. contășéle
contășelelor
CONTĂȘÉL, contășele, s. n. (Reg.) Diminutiv al lui contăș (2). – Contăș + suf. -el. DOOM
contășél (reg.) s. n., pl. contășéle
contășelor
CÓNTĂȘ, contășe, s. n. 1. Haină lungă și îmblănită, purtată în trecut de boieri. 2. (Reg.) Scurteică îmblănită pe care o poartă țăranii, prin Bucovina și prin Moldova. [Var.; cóntoș, cóntuș s. n.] – Din pol. kontusz, bg. kontoș. DOOM
cóntăș (înv., reg.) s. n., pl. cóntășe
contășelul
CONTĂȘÉL, contășele, s. n. (Reg.) Diminutiv al lui contăș (2). – Contăș + suf. -el. DOOM
contășél (reg.) s. n., pl. contășéle
contășelului
CONTĂȘÉL, contășele, s. n. (Reg.) Diminutiv al lui contăș (2). – Contăș + suf. -el. DOOM
contășél (reg.) s. n., pl. contășéle
contășul
CÓNTĂȘ, contășe, s. n. 1. Haină lungă și îmblănită, purtată în trecut de boieri. 2. (Reg.) Scurteică îmblănită pe care o poartă țăranii, prin Bucovina și prin Moldova. [Var.; cóntoș, cóntuș s. n.] – Din pol. kontusz, bg. kontoș. DOOM
cóntăș (înv., reg.) s. n., pl. cóntășe
contășului
CÓNTĂȘ, contășe, s. n. 1. Haină lungă și îmblănită, purtată în trecut de boieri. 2. (Reg.) Scurteică îmblănită pe care o poartă țăranii, prin Bucovina și prin Moldova. [Var.; cóntoș, cóntuș s. n.] – Din pol. kontusz, bg. kontoș. DOOM
cóntăș (înv., reg.) s. n., pl. cóntășe
conubii
CONÚBIU s.n. (Latinism) Căsătorie. [< lat. conubium].
conubiile
CONÚBIU s.n. (Latinism) Căsătorie. [< lat. conubium].
conubiilor
CONÚBIU s.n. (Latinism) Căsătorie. [< lat. conubium].
conubiu
CONÚBIU s.n. (Latinism) Căsătorie. [< lat. conubium].
conubiul
CONÚBIU s.n. (Latinism) Căsătorie. [< lat. conubium].
conubiului
CONÚBIU s.n. (Latinism) Căsătorie. [< lat. conubium].
conul
CON2, conuri, s. n. 1. Suprafață descrisă de o dreaptă care se deplasează sprijinindu-se pe o curbă închisă imobilă și pe un punct fix exterior. ♦ Corp geometric mărginit de o asemenea suprafață și de un plan. 2. (Geogr.; în sintagmele) Con vulcanic = formă de relief conică de dimensiunea unui munte, constituită în urma erupțiilor vulcanice, din lavă, cenușă etc. Con de dejecție = formă de relief în evantai, rezultată din acumularea materialului transportat de torenți acolo unde se micșorează panta; agestru. ♦ (Fiz.) Con de lumină = fascicul de raze care pleacă dintr-un punct luminos și cade pe o suprafață. 3. Fructul coniferelor, format dintr-un ax cu numeroși solzi lemnoși, care reprezintă florile mascule sau femele. – Din fr. cône. DOOM
con s. n., pl. cónuri
conului
CON2, conuri, s. n. 1. Suprafață descrisă de o dreaptă care se deplasează sprijinindu-se pe o curbă închisă imobilă și pe un punct fix exterior. ♦ Corp geometric mărginit de o asemenea suprafață și de un plan. 2. (Geogr.; în sintagmele) Con vulcanic = formă de relief conică de dimensiunea unui munte, constituită în urma erupțiilor vulcanice, din lavă, cenușă etc. Con de dejecție = formă de relief în evantai, rezultată din acumularea materialului transportat de torenți acolo unde se micșorează panta; agestru. ♦ (Fiz.) Con de lumină = fascicul de raze care pleacă dintr-un punct luminos și cade pe o suprafață. 3. Fructul coniferelor, format dintr-un ax cu numeroși solzi lemnoși, care reprezintă florile mascule sau femele. – Din fr. cône. DOOM
con s. n., pl. cónuri
conurbație
CONURBÁȚIE s. f. Aglomerație urbană formată dintr-un oraș cu rol de centru, spre care gravitează, din punct de vedere economic, administrativ și cultural, o serie de orașe învecinate mai mici. – Din fr. conurbation. DOOM
!conurbáție (co-nur-, -ți-e/con-ur-) s. f., art. conurbáția (-ți-a), g.-d. conurbáții, art. conurbáției
conuri
CON2, conuri, s. n. 1. Suprafață descrisă de o dreaptă care se deplasează sprijinindu-se pe o curbă închisă imobilă și pe un punct fix exterior. ♦ Corp geometric mărginit de o asemenea suprafață și de un plan. 2. (Geogr.; în sintagmele) Con vulcanic = formă de relief conică de dimensiunea unui munte, constituită în urma erupțiilor vulcanice, din lavă, cenușă etc. Con de dejecție = formă de relief în evantai, rezultată din acumularea materialului transportat de torenți acolo unde se micșorează panta; agestru. ♦ (Fiz.) Con de lumină = fascicul de raze care pleacă dintr-un punct luminos și cade pe o suprafață. 3. Fructul coniferelor, format dintr-un ax cu numeroși solzi lemnoși, care reprezintă florile mascule sau femele. – Din fr. cône. DOOM
con s. n., pl. cónuri
conurile
CON2, conuri, s. n. 1. Suprafață descrisă de o dreaptă care se deplasează sprijinindu-se pe o curbă închisă imobilă și pe un punct fix exterior. ♦ Corp geometric mărginit de o asemenea suprafață și de un plan. 2. (Geogr.; în sintagmele) Con vulcanic = formă de relief conică de dimensiunea unui munte, constituită în urma erupțiilor vulcanice, din lavă, cenușă etc. Con de dejecție = formă de relief în evantai, rezultată din acumularea materialului transportat de torenți acolo unde se micșorează panta; agestru. ♦ (Fiz.) Con de lumină = fascicul de raze care pleacă dintr-un punct luminos și cade pe o suprafață. 3. Fructul coniferelor, format dintr-un ax cu numeroși solzi lemnoși, care reprezintă florile mascule sau femele. – Din fr. cône. DOOM
con s. n., pl. cónuri
conurilor
CON2, conuri, s. n. 1. Suprafață descrisă de o dreaptă care se deplasează sprijinindu-se pe o curbă închisă imobilă și pe un punct fix exterior. ♦ Corp geometric mărginit de o asemenea suprafață și de un plan. 2. (Geogr.; în sintagmele) Con vulcanic = formă de relief conică de dimensiunea unui munte, constituită în urma erupțiilor vulcanice, din lavă, cenușă etc. Con de dejecție = formă de relief în evantai, rezultată din acumularea materialului transportat de torenți acolo unde se micșorează panta; agestru. ♦ (Fiz.) Con de lumină = fascicul de raze care pleacă dintr-un punct luminos și cade pe o suprafață. 3. Fructul coniferelor, format dintr-un ax cu numeroși solzi lemnoși, care reprezintă florile mascule sau femele. – Din fr. cône. DOOM
con s. n., pl. cónuri
conus
CÓNUS s.m. (Zool.) Gasteropod marin cu cochilia convolută, conică. [< it. cono, cf. gr. konos – con].
conusul
CÓNUS s.m. (Zool.) Gasteropod marin cu cochilia convolută, conică. [< it. cono, cf. gr. konos – con].
conusului
CÓNUS s.m. (Zool.) Gasteropod marin cu cochilia convolută, conică. [< it. cono, cf. gr. konos – con].
conuși
CÓNUS s.m. (Zool.) Gasteropod marin cu cochilia convolută, conică. [< it. cono, cf. gr. konos – con].
conușii
CÓNUS s.m. (Zool.) Gasteropod marin cu cochilia convolută, conică. [< it. cono, cf. gr. konos – con].
conușilor
CÓNUS s.m. (Zool.) Gasteropod marin cu cochilia convolută, conică. [< it. cono, cf. gr. konos – con].
convalescent
CONVALESCÉNT, -Ă, convalescenți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care se află în convalescență, pe cale de însănătoșire. – Din fr. convalescent, lat. convalescens, -ntis. DOOM
convalescént adj. m., s. m., pl. convalescénți; adj. f., s. f. convalescéntă, pl. convalescénte
convalescent
CONVALESCÉNT, -Ă, convalescenți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care se află în convalescență, pe cale de însănătoșire. – Din fr. convalescent, lat. convalescens, -ntis. DOOM
convalescént adj. m., s. m., pl. convalescénți; adj. f., s. f. convalescéntă, pl. convalescénte
convalescenta
CONVALESCÉNT, -Ă, convalescenți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care se află în convalescență, pe cale de însănătoșire. – Din fr. convalescent, lat. convalescens, -ntis. DOOM
convalescént adj. m., s. m., pl. convalescénți; adj. f., s. f. convalescéntă, pl. convalescénte
convalescenta
CONVALESCÉNT, -Ă, convalescenți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care se află în convalescență, pe cale de însănătoșire. – Din fr. convalescent, lat. convalescens, -ntis. DOOM
convalescént adj. m., s. m., pl. convalescénți; adj. f., s. f. convalescéntă, pl. convalescénte
convalescente
CONVALESCÉNT, -Ă, convalescenți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care se află în convalescență, pe cale de însănătoșire. – Din fr. convalescent, lat. convalescens, -ntis. DOOM
convalescént adj. m., s. m., pl. convalescénți; adj. f., s. f. convalescéntă, pl. convalescénte
convalescente
CONVALESCÉNT, -Ă, convalescenți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care se află în convalescență, pe cale de însănătoșire. – Din fr. convalescent, lat. convalescens, -ntis. DOOM
convalescént adj. m., s. m., pl. convalescénți; adj. f., s. f. convalescéntă, pl. convalescénte
convalescentei
CONVALESCÉNT, -Ă, convalescenți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care se află în convalescență, pe cale de însănătoșire. – Din fr. convalescent, lat. convalescens, -ntis. DOOM
convalescént adj. m., s. m., pl. convalescénți; adj. f., s. f. convalescéntă, pl. convalescénte
convalescentei
CONVALESCÉNT, -Ă, convalescenți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care se află în convalescență, pe cale de însănătoșire. – Din fr. convalescent, lat. convalescens, -ntis. DOOM
convalescént adj. m., s. m., pl. convalescénți; adj. f., s. f. convalescéntă, pl. convalescénte
convalescentele
CONVALESCÉNT, -Ă, convalescenți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care se află în convalescență, pe cale de însănătoșire. – Din fr. convalescent, lat. convalescens, -ntis. DOOM
convalescént adj. m., s. m., pl. convalescénți; adj. f., s. f. convalescéntă, pl. convalescénte
convalescentele
CONVALESCÉNT, -Ă, convalescenți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care se află în convalescență, pe cale de însănătoșire. – Din fr. convalescent, lat. convalescens, -ntis. DOOM
convalescént adj. m., s. m., pl. convalescénți; adj. f., s. f. convalescéntă, pl. convalescénte
convalescentelor
CONVALESCÉNT, -Ă, convalescenți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care se află în convalescență, pe cale de însănătoșire. – Din fr. convalescent, lat. convalescens, -ntis. DOOM
convalescént adj. m., s. m., pl. convalescénți; adj. f., s. f. convalescéntă, pl. convalescénte
convalescentelor
CONVALESCÉNT, -Ă, convalescenți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care se află în convalescență, pe cale de însănătoșire. – Din fr. convalescent, lat. convalescens, -ntis. DOOM
convalescént adj. m., s. m., pl. convalescénți; adj. f., s. f. convalescéntă, pl. convalescénte
convalescentul
CONVALESCÉNT, -Ă, convalescenți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care se află în convalescență, pe cale de însănătoșire. – Din fr. convalescent, lat. convalescens, -ntis. DOOM
convalescént adj. m., s. m., pl. convalescénți; adj. f., s. f. convalescéntă, pl. convalescénte
convalescentul
CONVALESCÉNT, -Ă, convalescenți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care se află în convalescență, pe cale de însănătoșire. – Din fr. convalescent, lat. convalescens, -ntis. DOOM
convalescént adj. m., s. m., pl. convalescénți; adj. f., s. f. convalescéntă, pl. convalescénte
convalescentului
CONVALESCÉNT, -Ă, convalescenți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care se află în convalescență, pe cale de însănătoșire. – Din fr. convalescent, lat. convalescens, -ntis. DOOM
convalescént adj. m., s. m., pl. convalescénți; adj. f., s. f. convalescéntă, pl. convalescénte
convalescentului
CONVALESCÉNT, -Ă, convalescenți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care se află în convalescență, pe cale de însănătoșire. – Din fr. convalescent, lat. convalescens, -ntis. DOOM
convalescént adj. m., s. m., pl. convalescénți; adj. f., s. f. convalescéntă, pl. convalescénte
convalescenți
CONVALESCÉNT, -Ă, convalescenți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care se află în convalescență, pe cale de însănătoșire. – Din fr. convalescent, lat. convalescens, -ntis. DOOM
convalescént adj. m., s. m., pl. convalescénți; adj. f., s. f. convalescéntă, pl. convalescénte
convalescenți
CONVALESCÉNT, -Ă, convalescenți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care se află în convalescență, pe cale de însănătoșire. – Din fr. convalescent, lat. convalescens, -ntis. DOOM
convalescént adj. m., s. m., pl. convalescénți; adj. f., s. f. convalescéntă, pl. convalescénte
convalescenții
CONVALESCÉNT, -Ă, convalescenți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care se află în convalescență, pe cale de însănătoșire. – Din fr. convalescent, lat. convalescens, -ntis. DOOM
convalescént adj. m., s. m., pl. convalescénți; adj. f., s. f. convalescéntă, pl. convalescénte
convalescenții
CONVALESCÉNT, -Ă, convalescenți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care se află în convalescență, pe cale de însănătoșire. – Din fr. convalescent, lat. convalescens, -ntis. DOOM
convalescént adj. m., s. m., pl. convalescénți; adj. f., s. f. convalescéntă, pl. convalescénte
convalescenților
CONVALESCÉNT, -Ă, convalescenți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care se află în convalescență, pe cale de însănătoșire. – Din fr. convalescent, lat. convalescens, -ntis. DOOM
convalescént adj. m., s. m., pl. convalescénți; adj. f., s. f. convalescéntă, pl. convalescénte
convalescenților
CONVALESCÉNT, -Ă, convalescenți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care se află în convalescență, pe cale de însănătoșire. – Din fr. convalescent, lat. convalescens, -ntis. DOOM
convalescént adj. m., s. m., pl. convalescénți; adj. f., s. f. convalescéntă, pl. convalescénte
convalescență
CONVALESCÉNȚĂ s. f. Perioadă prin care trece un bolnav după vindecare până la însănătoșirea deplină; întremare. – Din fr. convalescence, lat. convalescentia. DOOM
convalescénță s. f., g.-d. art. convalescénței
conveargă
CONVÉRGE, convérg, vb. III. Intranz. A se îndrepta spre același punct, fig. spre același scop. – Din fr. converger, lat. convergere. DOOM
convérge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convérg, imperf. 3 sg. convergeá; conj. prez. 3 să conveárgă (nu se folosește la timpurile compuse cu part.)
convectiv
CONVECTÍV, -Ă, convectivi, -e, adj. (Fiz.) De convecție, al convecției, produs prin convecție. – Din germ. konvektiv.
convectiva
CONVECTÍV, -Ă, convectivi, -e, adj. (Fiz.) De convecție, al convecției, produs prin convecție. – Din germ. konvektiv.
convective
CONVECTÍV, -Ă, convectivi, -e, adj. (Fiz.) De convecție, al convecției, produs prin convecție. – Din germ. konvektiv.
convectivei
CONVECTÍV, -Ă, convectivi, -e, adj. (Fiz.) De convecție, al convecției, produs prin convecție. – Din germ. konvektiv.
convectivele
CONVECTÍV, -Ă, convectivi, -e, adj. (Fiz.) De convecție, al convecției, produs prin convecție. – Din germ. konvektiv.
convectivelor
CONVECTÍV, -Ă, convectivi, -e, adj. (Fiz.) De convecție, al convecției, produs prin convecție. – Din germ. konvektiv.
convectivi
CONVECTÍV, -Ă, convectivi, -e, adj. (Fiz.) De convecție, al convecției, produs prin convecție. – Din germ. konvektiv.
convectivii
CONVECTÍV, -Ă, convectivi, -e, adj. (Fiz.) De convecție, al convecției, produs prin convecție. – Din germ. konvektiv.
convectivilor
CONVECTÍV, -Ă, convectivi, -e, adj. (Fiz.) De convecție, al convecției, produs prin convecție. – Din germ. konvektiv.
convectivul
CONVECTÍV, -Ă, convectivi, -e, adj. (Fiz.) De convecție, al convecției, produs prin convecție. – Din germ. konvektiv.
convectivului
CONVECTÍV, -Ă, convectivi, -e, adj. (Fiz.) De convecție, al convecției, produs prin convecție. – Din germ. konvektiv.
convector
CONVECTÓR, convectoare, s. n. (În sintagma) Convector de climatizare. = aparat folosit pentru condiționarea aerului în cameră prin circulație forțată, compus dintr-o baterie de încălzire, una de răcire, un filtru de aer și un ventilator. [Pr. și: convéctor. – Pl. și: (m.) convectori] – Din fr. convecteur. DOOM
convectór s. n., pl. convectoáre
convector
CONVECTÓR, convectoare, s. n. (În sintagma) Convector de climatizare. = aparat folosit pentru condiționarea aerului în cameră prin circulație forțată, compus dintr-o baterie de încălzire, una de răcire, un filtru de aer și un ventilator. [Pr. și: convéctor. – Pl. și: (m.) convectori] – Din fr. convecteur.
convecși
CONVÉX, -Ă, convecși, -xe, adj. Care are suprafața rotunjită și bombată, care prezintă o proeminență. – Din fr. convexe, lat. convexus. DOOM
convéx adj. m., pl. convécși; f. convéxă, pl. convéxe
convecșii
CONVÉX, -Ă, convecși, -xe, adj. Care are suprafața rotunjită și bombată, care prezintă o proeminență. – Din fr. convexe, lat. convexus. DOOM
convéx adj. m., pl. convécși; f. convéxă, pl. convéxe
convecșilor
CONVÉX, -Ă, convecși, -xe, adj. Care are suprafața rotunjită și bombată, care prezintă o proeminență. – Din fr. convexe, lat. convexus. DOOM
convéx adj. m., pl. convécși; f. convéxă, pl. convéxe
convecția
CONVÉCȚIE, convecții, s. f. 1. Mișcare ascendentă a aerului, de natură termică sau dinamică. 2. Mișcare de ansamblu a particulelor unui fluid. ◊ Convecția căldurii = transmiterea căldurii cu ajutorul curenților de fluid naturali sau artificiali. Curenți de convecție = mișcare pe verticală a părților unui fluid, determinată de inegalitatea densităților acestor părți. Convecție electrică = deplasare macroscopică a unui mediu încărcat cu electricitate. – Din fr. convection. DOOM
convécție (-ți-e) s. f., art. convécția (-ți-a), g.-d. art. convécției; pl. convécții, art. convécțiile (-ți-i-)
convecție
CONVÉCȚIE, convecții, s. f. 1. Mișcare ascendentă a aerului, de natură termică sau dinamică. 2. Mișcare de ansamblu a particulelor unui fluid. ◊ Convecția căldurii = transmiterea căldurii cu ajutorul curenților de fluid naturali sau artificiali. Curenți de convecție = mișcare pe verticală a părților unui fluid, determinată de inegalitatea densităților acestor părți. Convecție electrică = deplasare macroscopică a unui mediu încărcat cu electricitate. – Din fr. convection. DOOM
convécție (-ți-e) s. f., art. convécția (-ți-a), g.-d. art. convécției; pl. convécții, art. convécțiile (-ți-i-)
convecției
CONVÉCȚIE, convecții, s. f. 1. Mișcare ascendentă a aerului, de natură termică sau dinamică. 2. Mișcare de ansamblu a particulelor unui fluid. ◊ Convecția căldurii = transmiterea căldurii cu ajutorul curenților de fluid naturali sau artificiali. Curenți de convecție = mișcare pe verticală a părților unui fluid, determinată de inegalitatea densităților acestor părți. Convecție electrică = deplasare macroscopică a unui mediu încărcat cu electricitate. – Din fr. convection. DOOM
convécție (-ți-e) s. f., art. convécția (-ți-a), g.-d. art. convécției; pl. convécții, art. convécțiile (-ți-i-)
convecții
CONVÉCȚIE, convecții, s. f. 1. Mișcare ascendentă a aerului, de natură termică sau dinamică. 2. Mișcare de ansamblu a particulelor unui fluid. ◊ Convecția căldurii = transmiterea căldurii cu ajutorul curenților de fluid naturali sau artificiali. Curenți de convecție = mișcare pe verticală a părților unui fluid, determinată de inegalitatea densităților acestor părți. Convecție electrică = deplasare macroscopică a unui mediu încărcat cu electricitate. – Din fr. convection. DOOM
convécție (-ți-e) s. f., art. convécția (-ți-a), g.-d. art. convécției; pl. convécții, art. convécțiile (-ți-i-)
convecțiile
CONVÉCȚIE, convecții, s. f. 1. Mișcare ascendentă a aerului, de natură termică sau dinamică. 2. Mișcare de ansamblu a particulelor unui fluid. ◊ Convecția căldurii = transmiterea căldurii cu ajutorul curenților de fluid naturali sau artificiali. Curenți de convecție = mișcare pe verticală a părților unui fluid, determinată de inegalitatea densităților acestor părți. Convecție electrică = deplasare macroscopică a unui mediu încărcat cu electricitate. – Din fr. convection. DOOM
convécție (-ți-e) s. f., art. convécția (-ți-a), g.-d. art. convécției; pl. convécții, art. convécțiile (-ți-i-)
convecțiilor
CONVÉCȚIE, convecții, s. f. 1. Mișcare ascendentă a aerului, de natură termică sau dinamică. 2. Mișcare de ansamblu a particulelor unui fluid. ◊ Convecția căldurii = transmiterea căldurii cu ajutorul curenților de fluid naturali sau artificiali. Curenți de convecție = mișcare pe verticală a părților unui fluid, determinată de inegalitatea densităților acestor părți. Convecție electrică = deplasare macroscopică a unui mediu încărcat cu electricitate. – Din fr. convection. DOOM
convécție (-ți-e) s. f., art. convécția (-ți-a), g.-d. art. convécției; pl. convécții, art. convécțiile (-ți-i-)
convecțiune
CONVECȚIÚNE s.f. v. convecție.
conveier
CONVÉIER, conveiere, s. n. 1. Transportor cu mișcare continuă, format din elemente flexibile de tracțiune (benzi, cabluri, lanțuri etc.) și folosit la deplasarea obiectelor în timpul prelucrării lor; bandă rulantă. 2. (În sintagma) Conveier verde = sistem de organizare a producerii nutrețurilor verzi pentru a se asigura hrănirea continuă a animalelor din primăvară până toamna. [Pr.: -ve-ier] – Din engl. conveyer, rus. konveier. DOOM
convéier s. n., pl. convéiere
conveior
CONVEIÓR s.n. v. conveier.
convenabil
CONVENÁBIL, -Ă, convenabili, -e, adj. Care convine sau poate conveni; potrivit, acceptabil; mulțumitor, satisfăcător; avantajos. ♦ (Despre prețuri sau mărfuri) Ieftin. – Din fr. convenable. DOOM
convenábil adj. m., pl. convenábili; f. convenábilă, pl. convenábile
convenabila
CONVENÁBIL, -Ă, convenabili, -e, adj. Care convine sau poate conveni; potrivit, acceptabil; mulțumitor, satisfăcător; avantajos. ♦ (Despre prețuri sau mărfuri) Ieftin. – Din fr. convenable. DOOM
convenábil adj. m., pl. convenábili; f. convenábilă, pl. convenábile
convenabile
CONVENÁBIL, -Ă, convenabili, -e, adj. Care convine sau poate conveni; potrivit, acceptabil; mulțumitor, satisfăcător; avantajos. ♦ (Despre prețuri sau mărfuri) Ieftin. – Din fr. convenable. DOOM
convenábil adj. m., pl. convenábili; f. convenábilă, pl. convenábile
convenabilei
CONVENÁBIL, -Ă, convenabili, -e, adj. Care convine sau poate conveni; potrivit, acceptabil; mulțumitor, satisfăcător; avantajos. ♦ (Despre prețuri sau mărfuri) Ieftin. – Din fr. convenable. DOOM
convenábil adj. m., pl. convenábili; f. convenábilă, pl. convenábile
convenabilele
CONVENÁBIL, -Ă, convenabili, -e, adj. Care convine sau poate conveni; potrivit, acceptabil; mulțumitor, satisfăcător; avantajos. ♦ (Despre prețuri sau mărfuri) Ieftin. – Din fr. convenable. DOOM
convenábil adj. m., pl. convenábili; f. convenábilă, pl. convenábile
convenabilelor
CONVENÁBIL, -Ă, convenabili, -e, adj. Care convine sau poate conveni; potrivit, acceptabil; mulțumitor, satisfăcător; avantajos. ♦ (Despre prețuri sau mărfuri) Ieftin. – Din fr. convenable. DOOM
convenábil adj. m., pl. convenábili; f. convenábilă, pl. convenábile
convenabili
CONVENÁBIL, -Ă, convenabili, -e, adj. Care convine sau poate conveni; potrivit, acceptabil; mulțumitor, satisfăcător; avantajos. ♦ (Despre prețuri sau mărfuri) Ieftin. – Din fr. convenable. DOOM
convenábil adj. m., pl. convenábili; f. convenábilă, pl. convenábile
convenabilii
CONVENÁBIL, -Ă, convenabili, -e, adj. Care convine sau poate conveni; potrivit, acceptabil; mulțumitor, satisfăcător; avantajos. ♦ (Despre prețuri sau mărfuri) Ieftin. – Din fr. convenable. DOOM
convenábil adj. m., pl. convenábili; f. convenábilă, pl. convenábile
convenabililor
CONVENÁBIL, -Ă, convenabili, -e, adj. Care convine sau poate conveni; potrivit, acceptabil; mulțumitor, satisfăcător; avantajos. ♦ (Despre prețuri sau mărfuri) Ieftin. – Din fr. convenable. DOOM
convenábil adj. m., pl. convenábili; f. convenábilă, pl. convenábile
convenabilul
CONVENÁBIL, -Ă, convenabili, -e, adj. Care convine sau poate conveni; potrivit, acceptabil; mulțumitor, satisfăcător; avantajos. ♦ (Despre prețuri sau mărfuri) Ieftin. – Din fr. convenable. DOOM
convenábil adj. m., pl. convenábili; f. convenábilă, pl. convenábile
convenabilului
CONVENÁBIL, -Ă, convenabili, -e, adj. Care convine sau poate conveni; potrivit, acceptabil; mulțumitor, satisfăcător; avantajos. ♦ (Despre prețuri sau mărfuri) Ieftin. – Din fr. convenable. DOOM
convenábil adj. m., pl. convenábili; f. convenábilă, pl. convenábile
convenea
CONVENÍ, convín, vb. IV. Intranz. 1. A corespunde dorințelor cuiva, a fi pe placul cuiva. 2. A cădea de acord cu cineva; a se învoi, a se înțelege. ♦ Tranz. A accepta, a admite. ♦ A încheia o convenție. – Din fr. convenir, lat. convenire. DOOM
convení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convín, 1 pl. convením, imperf. 3 sg. conveneá; conj. prez. 3 să convínă; ger. convenínd
conveneai
CONVENÍ, convín, vb. IV. Intranz. 1. A corespunde dorințelor cuiva, a fi pe placul cuiva. 2. A cădea de acord cu cineva; a se învoi, a se înțelege. ♦ Tranz. A accepta, a admite. ♦ A încheia o convenție. – Din fr. convenir, lat. convenire. DOOM
convení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convín, 1 pl. convením, imperf. 3 sg. conveneá; conj. prez. 3 să convínă; ger. convenínd
conveneam
CONVENÍ, convín, vb. IV. Intranz. 1. A corespunde dorințelor cuiva, a fi pe placul cuiva. 2. A cădea de acord cu cineva; a se învoi, a se înțelege. ♦ Tranz. A accepta, a admite. ♦ A încheia o convenție. – Din fr. convenir, lat. convenire. DOOM
convení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convín, 1 pl. convením, imperf. 3 sg. conveneá; conj. prez. 3 să convínă; ger. convenínd
conveneau
CONVENÍ, convín, vb. IV. Intranz. 1. A corespunde dorințelor cuiva, a fi pe placul cuiva. 2. A cădea de acord cu cineva; a se învoi, a se înțelege. ♦ Tranz. A accepta, a admite. ♦ A încheia o convenție. – Din fr. convenir, lat. convenire. DOOM
convení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convín, 1 pl. convením, imperf. 3 sg. conveneá; conj. prez. 3 să convínă; ger. convenínd
conveneați
CONVENÍ, convín, vb. IV. Intranz. 1. A corespunde dorințelor cuiva, a fi pe placul cuiva. 2. A cădea de acord cu cineva; a se învoi, a se înțelege. ♦ Tranz. A accepta, a admite. ♦ A încheia o convenție. – Din fr. convenir, lat. convenire. DOOM
convení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convín, 1 pl. convením, imperf. 3 sg. conveneá; conj. prez. 3 să convínă; ger. convenínd
conveni
CONVENÍ, convín, vb. IV. Intranz. 1. A corespunde dorințelor cuiva, a fi pe placul cuiva. 2. A cădea de acord cu cineva; a se învoi, a se înțelege. ♦ Tranz. A accepta, a admite. ♦ A încheia o convenție. – Din fr. convenir, lat. convenire. DOOM
convení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convín, 1 pl. convením, imperf. 3 sg. conveneá; conj. prez. 3 să convínă; ger. convenínd
convenient
CONVENIÉNT, -Ă adj. (Rar) Care convine, oportun, potrivit, corespunzător, proporționat. [Pron. -ni-ent. / < engl. convenient, cf. it. conveniente].
convenienta
CONVENIÉNT, -Ă adj. (Rar) Care convine, oportun, potrivit, corespunzător, proporționat. [Pron. -ni-ent. / < engl. convenient, cf. it. conveniente].
conveniente
CONVENIÉNT, -Ă adj. (Rar) Care convine, oportun, potrivit, corespunzător, proporționat. [Pron. -ni-ent. / < engl. convenient, cf. it. conveniente].
convenientei
CONVENIÉNT, -Ă adj. (Rar) Care convine, oportun, potrivit, corespunzător, proporționat. [Pron. -ni-ent. / < engl. convenient, cf. it. conveniente].
convenientele
CONVENIÉNT, -Ă adj. (Rar) Care convine, oportun, potrivit, corespunzător, proporționat. [Pron. -ni-ent. / < engl. convenient, cf. it. conveniente].
convenientelor
CONVENIÉNT, -Ă adj. (Rar) Care convine, oportun, potrivit, corespunzător, proporționat. [Pron. -ni-ent. / < engl. convenient, cf. it. conveniente].
convenientul
CONVENIÉNT, -Ă adj. (Rar) Care convine, oportun, potrivit, corespunzător, proporționat. [Pron. -ni-ent. / < engl. convenient, cf. it. conveniente].
convenientului
CONVENIÉNT, -Ă adj. (Rar) Care convine, oportun, potrivit, corespunzător, proporționat. [Pron. -ni-ent. / < engl. convenient, cf. it. conveniente].
conveniența
CONVENIÉNȚĂ, conveniențe, s. f. (Mai ales la pl.) Regulă de purtare impusă de o anumită societate; uzanță. ◊ Loc. adj. De conveniență = făcut numai pentru a respecta anumite forme sociale, anumite interese; de formă. ♦ Căsătorie de conveniență = căsătorie la care se ține seama numai de interese materiale și familiale. [Pr.: -ni-en-] – Din it. convenienza. DOOM
conveniénță (-ni-en-) s. f., g.-d. art. conveniénței; pl. conveniénțe
conveniențe
CONVENIÉNȚĂ, conveniențe, s. f. (Mai ales la pl.) Regulă de purtare impusă de o anumită societate; uzanță. ◊ Loc. adj. De conveniență = făcut numai pentru a respecta anumite forme sociale, anumite interese; de formă. ♦ Căsătorie de conveniență = căsătorie la care se ține seama numai de interese materiale și familiale. [Pr.: -ni-en-] – Din it. convenienza. DOOM
conveniénță (-ni-en-) s. f., g.-d. art. conveniénței; pl. conveniénțe
convenienței
CONVENIÉNȚĂ, conveniențe, s. f. (Mai ales la pl.) Regulă de purtare impusă de o anumită societate; uzanță. ◊ Loc. adj. De conveniență = făcut numai pentru a respecta anumite forme sociale, anumite interese; de formă. ♦ Căsătorie de conveniență = căsătorie la care se ține seama numai de interese materiale și familiale. [Pr.: -ni-en-] – Din it. convenienza. DOOM
conveniénță (-ni-en-) s. f., g.-d. art. conveniénței; pl. conveniénțe
conveniențele
CONVENIÉNȚĂ, conveniențe, s. f. (Mai ales la pl.) Regulă de purtare impusă de o anumită societate; uzanță. ◊ Loc. adj. De conveniență = făcut numai pentru a respecta anumite forme sociale, anumite interese; de formă. ♦ Căsătorie de conveniență = căsătorie la care se ține seama numai de interese materiale și familiale. [Pr.: -ni-en-] – Din it. convenienza. DOOM
conveniénță (-ni-en-) s. f., g.-d. art. conveniénței; pl. conveniénțe
conveniențelor
CONVENIÉNȚĂ, conveniențe, s. f. (Mai ales la pl.) Regulă de purtare impusă de o anumită societate; uzanță. ◊ Loc. adj. De conveniență = făcut numai pentru a respecta anumite forme sociale, anumite interese; de formă. ♦ Căsătorie de conveniență = căsătorie la care se ține seama numai de interese materiale și familiale. [Pr.: -ni-en-] – Din it. convenienza. DOOM
conveniénță (-ni-en-) s. f., g.-d. art. conveniénței; pl. conveniénțe
convenienți
CONVENIÉNT, -Ă adj. (Rar) Care convine, oportun, potrivit, corespunzător, proporționat. [Pron. -ni-ent. / < engl. convenient, cf. it. conveniente].
convenienții
CONVENIÉNT, -Ă adj. (Rar) Care convine, oportun, potrivit, corespunzător, proporționat. [Pron. -ni-ent. / < engl. convenient, cf. it. conveniente].
convenienților
CONVENIÉNT, -Ă adj. (Rar) Care convine, oportun, potrivit, corespunzător, proporționat. [Pron. -ni-ent. / < engl. convenient, cf. it. conveniente].
convenii
CONVENÍ, convín, vb. IV. Intranz. 1. A corespunde dorințelor cuiva, a fi pe placul cuiva. 2. A cădea de acord cu cineva; a se învoi, a se înțelege. ♦ Tranz. A accepta, a admite. ♦ A încheia o convenție. – Din fr. convenir, lat. convenire. DOOM
convení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convín, 1 pl. convením, imperf. 3 sg. conveneá; conj. prez. 3 să convínă; ger. convenínd
convenim
CONVENÍ, convín, vb. IV. Intranz. 1. A corespunde dorințelor cuiva, a fi pe placul cuiva. 2. A cădea de acord cu cineva; a se învoi, a se înțelege. ♦ Tranz. A accepta, a admite. ♦ A încheia o convenție. – Din fr. convenir, lat. convenire. DOOM
convení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convín, 1 pl. convením, imperf. 3 sg. conveneá; conj. prez. 3 să convínă; ger. convenínd
convenind
CONVENÍ, convín, vb. IV. Intranz. 1. A corespunde dorințelor cuiva, a fi pe placul cuiva. 2. A cădea de acord cu cineva; a se învoi, a se înțelege. ♦ Tranz. A accepta, a admite. ♦ A încheia o convenție. – Din fr. convenir, lat. convenire. DOOM
convení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convín, 1 pl. convením, imperf. 3 sg. conveneá; conj. prez. 3 să convínă; ger. convenínd
convenire
CONVENÍ, convín, vb. IV. Intranz. 1. A corespunde dorințelor cuiva, a fi pe placul cuiva. 2. A cădea de acord cu cineva; a se învoi, a se înțelege. ♦ Tranz. A accepta, a admite. ♦ A încheia o convenție. – Din fr. convenir, lat. convenire. DOOM
convení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convín, 1 pl. convením, imperf. 3 sg. conveneá; conj. prez. 3 să convínă; ger. convenínd
convenire
CONVENÍ, convín, vb. IV. Intranz. 1. A corespunde dorințelor cuiva, a fi pe placul cuiva. 2. A cădea de acord cu cineva; a se învoi, a se înțelege. ♦ Tranz. A accepta, a admite. ♦ A încheia o convenție. – Din fr. convenir, lat. convenire.
conveniră
CONVENÍ, convín, vb. IV. Intranz. 1. A corespunde dorințelor cuiva, a fi pe placul cuiva. 2. A cădea de acord cu cineva; a se învoi, a se înțelege. ♦ Tranz. A accepta, a admite. ♦ A încheia o convenție. – Din fr. convenir, lat. convenire. DOOM
convení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convín, 1 pl. convením, imperf. 3 sg. conveneá; conj. prez. 3 să convínă; ger. convenínd
convenirăm
CONVENÍ, convín, vb. IV. Intranz. 1. A corespunde dorințelor cuiva, a fi pe placul cuiva. 2. A cădea de acord cu cineva; a se învoi, a se înțelege. ♦ Tranz. A accepta, a admite. ♦ A încheia o convenție. – Din fr. convenir, lat. convenire. DOOM
convení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convín, 1 pl. convením, imperf. 3 sg. conveneá; conj. prez. 3 să convínă; ger. convenínd
convenirăți
CONVENÍ, convín, vb. IV. Intranz. 1. A corespunde dorințelor cuiva, a fi pe placul cuiva. 2. A cădea de acord cu cineva; a se învoi, a se înțelege. ♦ Tranz. A accepta, a admite. ♦ A încheia o convenție. – Din fr. convenir, lat. convenire. DOOM
convení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convín, 1 pl. convením, imperf. 3 sg. conveneá; conj. prez. 3 să convínă; ger. convenínd
convenise
CONVENÍ, convín, vb. IV. Intranz. 1. A corespunde dorințelor cuiva, a fi pe placul cuiva. 2. A cădea de acord cu cineva; a se învoi, a se înțelege. ♦ Tranz. A accepta, a admite. ♦ A încheia o convenție. – Din fr. convenir, lat. convenire. DOOM
convení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convín, 1 pl. convením, imperf. 3 sg. conveneá; conj. prez. 3 să convínă; ger. convenínd
convenisem
CONVENÍ, convín, vb. IV. Intranz. 1. A corespunde dorințelor cuiva, a fi pe placul cuiva. 2. A cădea de acord cu cineva; a se învoi, a se înțelege. ♦ Tranz. A accepta, a admite. ♦ A încheia o convenție. – Din fr. convenir, lat. convenire. DOOM
convení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convín, 1 pl. convením, imperf. 3 sg. conveneá; conj. prez. 3 să convínă; ger. convenínd
conveniseră
CONVENÍ, convín, vb. IV. Intranz. 1. A corespunde dorințelor cuiva, a fi pe placul cuiva. 2. A cădea de acord cu cineva; a se învoi, a se înțelege. ♦ Tranz. A accepta, a admite. ♦ A încheia o convenție. – Din fr. convenir, lat. convenire. DOOM
convení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convín, 1 pl. convením, imperf. 3 sg. conveneá; conj. prez. 3 să convínă; ger. convenínd
conveniserăm
CONVENÍ, convín, vb. IV. Intranz. 1. A corespunde dorințelor cuiva, a fi pe placul cuiva. 2. A cădea de acord cu cineva; a se învoi, a se înțelege. ♦ Tranz. A accepta, a admite. ♦ A încheia o convenție. – Din fr. convenir, lat. convenire. DOOM
convení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convín, 1 pl. convením, imperf. 3 sg. conveneá; conj. prez. 3 să convínă; ger. convenínd
conveniserăți
CONVENÍ, convín, vb. IV. Intranz. 1. A corespunde dorințelor cuiva, a fi pe placul cuiva. 2. A cădea de acord cu cineva; a se învoi, a se înțelege. ♦ Tranz. A accepta, a admite. ♦ A încheia o convenție. – Din fr. convenir, lat. convenire. DOOM
convení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convín, 1 pl. convením, imperf. 3 sg. conveneá; conj. prez. 3 să convínă; ger. convenínd
conveniseși
CONVENÍ, convín, vb. IV. Intranz. 1. A corespunde dorințelor cuiva, a fi pe placul cuiva. 2. A cădea de acord cu cineva; a se învoi, a se înțelege. ♦ Tranz. A accepta, a admite. ♦ A încheia o convenție. – Din fr. convenir, lat. convenire. DOOM
convení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convín, 1 pl. convením, imperf. 3 sg. conveneá; conj. prez. 3 să convínă; ger. convenínd
conveniseți
CONVENÍ, convín, vb. IV. Intranz. 1. A corespunde dorințelor cuiva, a fi pe placul cuiva. 2. A cădea de acord cu cineva; a se învoi, a se înțelege. ♦ Tranz. A accepta, a admite. ♦ A încheia o convenție. – Din fr. convenir, lat. convenire. DOOM
convení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convín, 1 pl. convením, imperf. 3 sg. conveneá; conj. prez. 3 să convínă; ger. convenínd
convenit
CONVENÍ, convín, vb. IV. Intranz. 1. A corespunde dorințelor cuiva, a fi pe placul cuiva. 2. A cădea de acord cu cineva; a se învoi, a se înțelege. ♦ Tranz. A accepta, a admite. ♦ A încheia o convenție. – Din fr. convenir, lat. convenire. DOOM
convení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convín, 1 pl. convením, imperf. 3 sg. conveneá; conj. prez. 3 să convínă; ger. convenínd
convenit
CONVENÍ, convín, vb. IV. Intranz. 1. A corespunde dorințelor cuiva, a fi pe placul cuiva. 2. A cădea de acord cu cineva; a se învoi, a se înțelege. ♦ Tranz. A accepta, a admite. ♦ A încheia o convenție. – Din fr. convenir, lat. convenire.
convenita
CONVENÍ, convín, vb. IV. Intranz. 1. A corespunde dorințelor cuiva, a fi pe placul cuiva. 2. A cădea de acord cu cineva; a se învoi, a se înțelege. ♦ Tranz. A accepta, a admite. ♦ A încheia o convenție. – Din fr. convenir, lat. convenire.
convenite
CONVENÍ, convín, vb. IV. Intranz. 1. A corespunde dorințelor cuiva, a fi pe placul cuiva. 2. A cădea de acord cu cineva; a se învoi, a se înțelege. ♦ Tranz. A accepta, a admite. ♦ A încheia o convenție. – Din fr. convenir, lat. convenire.
convenitei
CONVENÍ, convín, vb. IV. Intranz. 1. A corespunde dorințelor cuiva, a fi pe placul cuiva. 2. A cădea de acord cu cineva; a se învoi, a se înțelege. ♦ Tranz. A accepta, a admite. ♦ A încheia o convenție. – Din fr. convenir, lat. convenire.
convenitele
CONVENÍ, convín, vb. IV. Intranz. 1. A corespunde dorințelor cuiva, a fi pe placul cuiva. 2. A cădea de acord cu cineva; a se învoi, a se înțelege. ♦ Tranz. A accepta, a admite. ♦ A încheia o convenție. – Din fr. convenir, lat. convenire.
convenitelor
CONVENÍ, convín, vb. IV. Intranz. 1. A corespunde dorințelor cuiva, a fi pe placul cuiva. 2. A cădea de acord cu cineva; a se învoi, a se înțelege. ♦ Tranz. A accepta, a admite. ♦ A încheia o convenție. – Din fr. convenir, lat. convenire.
convenitul
CONVENÍ, convín, vb. IV. Intranz. 1. A corespunde dorințelor cuiva, a fi pe placul cuiva. 2. A cădea de acord cu cineva; a se învoi, a se înțelege. ♦ Tranz. A accepta, a admite. ♦ A încheia o convenție. – Din fr. convenir, lat. convenire.
convenitului
CONVENÍ, convín, vb. IV. Intranz. 1. A corespunde dorințelor cuiva, a fi pe placul cuiva. 2. A cădea de acord cu cineva; a se învoi, a se înțelege. ♦ Tranz. A accepta, a admite. ♦ A încheia o convenție. – Din fr. convenir, lat. convenire.
conveniși
CONVENÍ, convín, vb. IV. Intranz. 1. A corespunde dorințelor cuiva, a fi pe placul cuiva. 2. A cădea de acord cu cineva; a se învoi, a se înțelege. ♦ Tranz. A accepta, a admite. ♦ A încheia o convenție. – Din fr. convenir, lat. convenire. DOOM
convení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convín, 1 pl. convením, imperf. 3 sg. conveneá; conj. prez. 3 să convínă; ger. convenínd
conveniți
CONVENÍ, convín, vb. IV. Intranz. 1. A corespunde dorințelor cuiva, a fi pe placul cuiva. 2. A cădea de acord cu cineva; a se învoi, a se înțelege. ♦ Tranz. A accepta, a admite. ♦ A încheia o convenție. – Din fr. convenir, lat. convenire. DOOM
convení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convín, 1 pl. convením, imperf. 3 sg. conveneá; conj. prez. 3 să convínă; ger. convenínd
conveniți
CONVENÍ, convín, vb. IV. Intranz. 1. A corespunde dorințelor cuiva, a fi pe placul cuiva. 2. A cădea de acord cu cineva; a se învoi, a se înțelege. ♦ Tranz. A accepta, a admite. ♦ A încheia o convenție. – Din fr. convenir, lat. convenire.
conveniții
CONVENÍ, convín, vb. IV. Intranz. 1. A corespunde dorințelor cuiva, a fi pe placul cuiva. 2. A cădea de acord cu cineva; a se învoi, a se înțelege. ♦ Tranz. A accepta, a admite. ♦ A încheia o convenție. – Din fr. convenir, lat. convenire.
conveniților
CONVENÍ, convín, vb. IV. Intranz. 1. A corespunde dorințelor cuiva, a fi pe placul cuiva. 2. A cădea de acord cu cineva; a se învoi, a se înțelege. ♦ Tranz. A accepta, a admite. ♦ A încheia o convenție. – Din fr. convenir, lat. convenire.
convent
CONVÉNT, conventuri, s. n. 1. Consiliul unei mănăstiri sau al unui ordin călugăresc la catolici. 2. For suprem alcătuit din clerici și laici la protestanți. 3. Adunare generală a francmasonilor. – Din lat. conventus, fr., engl. convent. DOOM
convént s. n., pl. convénturi
conventicul
CONVENTÍCUL, conventicule, s. n. (Rar) Adunare secretă (adesea ilegală). – Din fr. conventicule, lat. conventiculum. DOOM
conventícul (rar) s. n., pl. conventícule
conventicule
CONVENTÍCUL, conventicule, s. n. (Rar) Adunare secretă (adesea ilegală). – Din fr. conventicule, lat. conventiculum. DOOM
conventícul (rar) s. n., pl. conventícule
conventiculele
CONVENTÍCUL, conventicule, s. n. (Rar) Adunare secretă (adesea ilegală). – Din fr. conventicule, lat. conventiculum. DOOM
conventícul (rar) s. n., pl. conventícule
conventiculelor
CONVENTÍCUL, conventicule, s. n. (Rar) Adunare secretă (adesea ilegală). – Din fr. conventicule, lat. conventiculum. DOOM
conventícul (rar) s. n., pl. conventícule
conventiculul
CONVENTÍCUL, conventicule, s. n. (Rar) Adunare secretă (adesea ilegală). – Din fr. conventicule, lat. conventiculum. DOOM
conventícul (rar) s. n., pl. conventícule
conventiculului
CONVENTÍCUL, conventicule, s. n. (Rar) Adunare secretă (adesea ilegală). – Din fr. conventicule, lat. conventiculum. DOOM
conventícul (rar) s. n., pl. conventícule
conventul
CONVÉNT, conventuri, s. n. 1. Consiliul unei mănăstiri sau al unui ordin călugăresc la catolici. 2. For suprem alcătuit din clerici și laici la protestanți. 3. Adunare generală a francmasonilor. – Din lat. conventus, fr., engl. convent. DOOM
convént s. n., pl. convénturi
conventului
CONVÉNT, conventuri, s. n. 1. Consiliul unei mănăstiri sau al unui ordin călugăresc la catolici. 2. For suprem alcătuit din clerici și laici la protestanți. 3. Adunare generală a francmasonilor. – Din lat. conventus, fr., engl. convent. DOOM
convént s. n., pl. convénturi
conventuri
CONVÉNT, conventuri, s. n. 1. Consiliul unei mănăstiri sau al unui ordin călugăresc la catolici. 2. For suprem alcătuit din clerici și laici la protestanți. 3. Adunare generală a francmasonilor. – Din lat. conventus, fr., engl. convent. DOOM
convént s. n., pl. convénturi
conventurile
CONVÉNT, conventuri, s. n. 1. Consiliul unei mănăstiri sau al unui ordin călugăresc la catolici. 2. For suprem alcătuit din clerici și laici la protestanți. 3. Adunare generală a francmasonilor. – Din lat. conventus, fr., engl. convent. DOOM
convént s. n., pl. convénturi
conventurilor
CONVÉNT, conventuri, s. n. 1. Consiliul unei mănăstiri sau al unui ordin călugăresc la catolici. 2. For suprem alcătuit din clerici și laici la protestanți. 3. Adunare generală a francmasonilor. – Din lat. conventus, fr., engl. convent. DOOM
convént s. n., pl. convénturi
convenția
CONVÉNȚIE, convenții, s. f. 1. Înțelegere, acord între două sau mai multe state, instituții sau persoane cu privire la anumite probleme sau la anumite obiective. ♦ (Jur.) Contract; denumire dată unor tratate internaționale. ♦ (În artă) Înțelegere tacită de a admite unele procedee sau ficțiuni. 2. (La pl.) Deprinderi stabilite prin tradiție. [Var.: convențiúne s. f.] – Din fr. convention, lat. conventio, -onis. DOOM
convénție (-ți-e) s. f., art. convénția (-ți-a), g.-d. art. convénției; pl. convénții, art. convénțiile (-ți-i-)
convenție
CONVÉNȚIE, convenții, s. f. 1. Înțelegere, acord între două sau mai multe state, instituții sau persoane cu privire la anumite probleme sau la anumite obiective. ♦ (Jur.) Contract; denumire dată unor tratate internaționale. ♦ (În artă) Înțelegere tacită de a admite unele procedee sau ficțiuni. 2. (La pl.) Deprinderi stabilite prin tradiție. [Var.: convențiúne s. f.] – Din fr. convention, lat. conventio, -onis. DOOM
convénție (-ți-e) s. f., art. convénția (-ți-a), g.-d. art. convénției; pl. convénții, art. convénțiile (-ți-i-)
convenției
CONVÉNȚIE, convenții, s. f. 1. Înțelegere, acord între două sau mai multe state, instituții sau persoane cu privire la anumite probleme sau la anumite obiective. ♦ (Jur.) Contract; denumire dată unor tratate internaționale. ♦ (În artă) Înțelegere tacită de a admite unele procedee sau ficțiuni. 2. (La pl.) Deprinderi stabilite prin tradiție. [Var.: convențiúne s. f.] – Din fr. convention, lat. conventio, -onis. DOOM
convénție (-ți-e) s. f., art. convénția (-ți-a), g.-d. art. convénției; pl. convénții, art. convénțiile (-ți-i-)
convenții
CONVÉNȚIE, convenții, s. f. 1. Înțelegere, acord între două sau mai multe state, instituții sau persoane cu privire la anumite probleme sau la anumite obiective. ♦ (Jur.) Contract; denumire dată unor tratate internaționale. ♦ (În artă) Înțelegere tacită de a admite unele procedee sau ficțiuni. 2. (La pl.) Deprinderi stabilite prin tradiție. [Var.: convențiúne s. f.] – Din fr. convention, lat. conventio, -onis. DOOM
convénție (-ți-e) s. f., art. convénția (-ți-a), g.-d. art. convénției; pl. convénții, art. convénțiile (-ți-i-)
convențiile
CONVÉNȚIE, convenții, s. f. 1. Înțelegere, acord între două sau mai multe state, instituții sau persoane cu privire la anumite probleme sau la anumite obiective. ♦ (Jur.) Contract; denumire dată unor tratate internaționale. ♦ (În artă) Înțelegere tacită de a admite unele procedee sau ficțiuni. 2. (La pl.) Deprinderi stabilite prin tradiție. [Var.: convențiúne s. f.] – Din fr. convention, lat. conventio, -onis. DOOM
convénție (-ți-e) s. f., art. convénția (-ți-a), g.-d. art. convénției; pl. convénții, art. convénțiile (-ți-i-)
convențiilor
CONVÉNȚIE, convenții, s. f. 1. Înțelegere, acord între două sau mai multe state, instituții sau persoane cu privire la anumite probleme sau la anumite obiective. ♦ (Jur.) Contract; denumire dată unor tratate internaționale. ♦ (În artă) Înțelegere tacită de a admite unele procedee sau ficțiuni. 2. (La pl.) Deprinderi stabilite prin tradiție. [Var.: convențiúne s. f.] – Din fr. convention, lat. conventio, -onis. DOOM
convénție (-ți-e) s. f., art. convénția (-ți-a), g.-d. art. convénției; pl. convénții, art. convénțiile (-ți-i-)
convențional
CONVENȚIONÁL, -Ă, convenționali, -e, adj. 1. Stabilit prin convenție, acceptat prin tradiție. 2. Provenit dintr-o convenție învechită sau practicată mecanic (și rupt de realitate); artificial. ♦ (Despre caracter, fire etc.) Lipsit de naturalețe; factice, prefăcut. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. conventionnel, lat. conventionalis. DOOM
convenționál (-ți-o-) adj. m., pl. convenționáli; f. convenționálă, pl. convenționále
convenționala
CONVENȚIONÁL, -Ă, convenționali, -e, adj. 1. Stabilit prin convenție, acceptat prin tradiție. 2. Provenit dintr-o convenție învechită sau practicată mecanic (și rupt de realitate); artificial. ♦ (Despre caracter, fire etc.) Lipsit de naturalețe; factice, prefăcut. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. conventionnel, lat. conventionalis. DOOM
convenționál (-ți-o-) adj. m., pl. convenționáli; f. convenționálă, pl. convenționále
convenționale
CONVENȚIONÁL, -Ă, convenționali, -e, adj. 1. Stabilit prin convenție, acceptat prin tradiție. 2. Provenit dintr-o convenție învechită sau practicată mecanic (și rupt de realitate); artificial. ♦ (Despre caracter, fire etc.) Lipsit de naturalețe; factice, prefăcut. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. conventionnel, lat. conventionalis. DOOM
convenționál (-ți-o-) adj. m., pl. convenționáli; f. convenționálă, pl. convenționále
convenționalei
CONVENȚIONÁL, -Ă, convenționali, -e, adj. 1. Stabilit prin convenție, acceptat prin tradiție. 2. Provenit dintr-o convenție învechită sau practicată mecanic (și rupt de realitate); artificial. ♦ (Despre caracter, fire etc.) Lipsit de naturalețe; factice, prefăcut. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. conventionnel, lat. conventionalis. DOOM
convenționál (-ți-o-) adj. m., pl. convenționáli; f. convenționálă, pl. convenționále
convenționalele
CONVENȚIONÁL, -Ă, convenționali, -e, adj. 1. Stabilit prin convenție, acceptat prin tradiție. 2. Provenit dintr-o convenție învechită sau practicată mecanic (și rupt de realitate); artificial. ♦ (Despre caracter, fire etc.) Lipsit de naturalețe; factice, prefăcut. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. conventionnel, lat. conventionalis. DOOM
convenționál (-ți-o-) adj. m., pl. convenționáli; f. convenționálă, pl. convenționále
convenționalelor
CONVENȚIONÁL, -Ă, convenționali, -e, adj. 1. Stabilit prin convenție, acceptat prin tradiție. 2. Provenit dintr-o convenție învechită sau practicată mecanic (și rupt de realitate); artificial. ♦ (Despre caracter, fire etc.) Lipsit de naturalețe; factice, prefăcut. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. conventionnel, lat. conventionalis. DOOM
convenționál (-ți-o-) adj. m., pl. convenționáli; f. convenționálă, pl. convenționále
convenționali
CONVENȚIONÁL, -Ă, convenționali, -e, adj. 1. Stabilit prin convenție, acceptat prin tradiție. 2. Provenit dintr-o convenție învechită sau practicată mecanic (și rupt de realitate); artificial. ♦ (Despre caracter, fire etc.) Lipsit de naturalețe; factice, prefăcut. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. conventionnel, lat. conventionalis. DOOM
convenționál (-ți-o-) adj. m., pl. convenționáli; f. convenționálă, pl. convenționále
convenționalii
CONVENȚIONÁL, -Ă, convenționali, -e, adj. 1. Stabilit prin convenție, acceptat prin tradiție. 2. Provenit dintr-o convenție învechită sau practicată mecanic (și rupt de realitate); artificial. ♦ (Despre caracter, fire etc.) Lipsit de naturalețe; factice, prefăcut. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. conventionnel, lat. conventionalis. DOOM
convenționál (-ți-o-) adj. m., pl. convenționáli; f. convenționálă, pl. convenționále
convenționalilor
CONVENȚIONÁL, -Ă, convenționali, -e, adj. 1. Stabilit prin convenție, acceptat prin tradiție. 2. Provenit dintr-o convenție învechită sau practicată mecanic (și rupt de realitate); artificial. ♦ (Despre caracter, fire etc.) Lipsit de naturalețe; factice, prefăcut. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. conventionnel, lat. conventionalis. DOOM
convenționál (-ți-o-) adj. m., pl. convenționáli; f. convenționálă, pl. convenționále
convenționalism
CONVENȚIONALÍSM s. n. Caracterul a ceea ce este convențional; (în artă) tendință idealistă de a se conforma regulilor general acceptate, fără o percepere proprie, realistă a faptelor. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. conventionalisme. DOOM
convenționalísm (-ți-o-) s. n.
convenționalismul
CONVENȚIONALÍSM s. n. Caracterul a ceea ce este convențional; (în artă) tendință idealistă de a se conforma regulilor general acceptate, fără o percepere proprie, realistă a faptelor. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. conventionalisme. DOOM
convenționalísm (-ți-o-) s. n.
convenționalismului
CONVENȚIONALÍSM s. n. Caracterul a ceea ce este convențional; (în artă) tendință idealistă de a se conforma regulilor general acceptate, fără o percepere proprie, realistă a faptelor. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. conventionalisme. DOOM
convenționalísm (-ți-o-) s. n.
convenționalist
CONVENȚIONALÍST, -Ă, convenționaliști, -ste, adj. Referitor la convenționalism. [Pr.: -ți-o-] – Convențional + suf. -ist. DOOM
convenționalíst (-ți-o-) adj. m., pl. convenționalíști; f. convenționalístă, pl. convenționalíste
convenționalista
CONVENȚIONALÍST, -Ă, convenționaliști, -ste, adj. Referitor la convenționalism. [Pr.: -ți-o-] – Convențional + suf. -ist. DOOM
convenționalíst (-ți-o-) adj. m., pl. convenționalíști; f. convenționalístă, pl. convenționalíste
convenționaliste
CONVENȚIONALÍST, -Ă, convenționaliști, -ste, adj. Referitor la convenționalism. [Pr.: -ți-o-] – Convențional + suf. -ist. DOOM
convenționalíst (-ți-o-) adj. m., pl. convenționalíști; f. convenționalístă, pl. convenționalíste
convenționalistei
CONVENȚIONALÍST, -Ă, convenționaliști, -ste, adj. Referitor la convenționalism. [Pr.: -ți-o-] – Convențional + suf. -ist. DOOM
convenționalíst (-ți-o-) adj. m., pl. convenționalíști; f. convenționalístă, pl. convenționalíste
convenționalistele
CONVENȚIONALÍST, -Ă, convenționaliști, -ste, adj. Referitor la convenționalism. [Pr.: -ți-o-] – Convențional + suf. -ist. DOOM
convenționalíst (-ți-o-) adj. m., pl. convenționalíști; f. convenționalístă, pl. convenționalíste
convenționalistelor
CONVENȚIONALÍST, -Ă, convenționaliști, -ste, adj. Referitor la convenționalism. [Pr.: -ți-o-] – Convențional + suf. -ist. DOOM
convenționalíst (-ți-o-) adj. m., pl. convenționalíști; f. convenționalístă, pl. convenționalíste
convenționalistul
CONVENȚIONALÍST, -Ă, convenționaliști, -ste, adj. Referitor la convenționalism. [Pr.: -ți-o-] – Convențional + suf. -ist. DOOM
convenționalíst (-ți-o-) adj. m., pl. convenționalíști; f. convenționalístă, pl. convenționalíste
convenționalistului
CONVENȚIONALÍST, -Ă, convenționaliști, -ste, adj. Referitor la convenționalism. [Pr.: -ți-o-] – Convențional + suf. -ist. DOOM
convenționalíst (-ți-o-) adj. m., pl. convenționalíști; f. convenționalístă, pl. convenționalíste
convenționalitate
CONVENȚIONALITÁTE s. f. Convenționalism. [Pr.: -ți-o-] – Convențional + suf. -itate.
convenționalitatea
CONVENȚIONALITÁTE s. f. Convenționalism. [Pr.: -ți-o-] – Convențional + suf. -itate.
convenționalități
CONVENȚIONALITÁTE s. f. Convenționalism. [Pr.: -ți-o-] – Convențional + suf. -itate.
convenționalității
CONVENȚIONALITÁTE s. f. Convenționalism. [Pr.: -ți-o-] – Convențional + suf. -itate.
convenționalizat
CONVENȚIONALIZÁT, -Ă, convenționalizați, -te, adj. (Rar) Care a devenit convențional. [Pr.: -ți-o-] – De la convențional.
convenționalizata
CONVENȚIONALIZÁT, -Ă, convenționalizați, -te, adj. (Rar) Care a devenit convențional. [Pr.: -ți-o-] – De la convențional.
convenționalizate
CONVENȚIONALIZÁT, -Ă, convenționalizați, -te, adj. (Rar) Care a devenit convențional. [Pr.: -ți-o-] – De la convențional.
convenționalizatei
CONVENȚIONALIZÁT, -Ă, convenționalizați, -te, adj. (Rar) Care a devenit convențional. [Pr.: -ți-o-] – De la convențional.
convenționalizatele
CONVENȚIONALIZÁT, -Ă, convenționalizați, -te, adj. (Rar) Care a devenit convențional. [Pr.: -ți-o-] – De la convențional.
convenționalizatelor
CONVENȚIONALIZÁT, -Ă, convenționalizați, -te, adj. (Rar) Care a devenit convențional. [Pr.: -ți-o-] – De la convențional.
convenționalizatul
CONVENȚIONALIZÁT, -Ă, convenționalizați, -te, adj. (Rar) Care a devenit convențional. [Pr.: -ți-o-] – De la convențional.
convenționalizatului
CONVENȚIONALIZÁT, -Ă, convenționalizați, -te, adj. (Rar) Care a devenit convențional. [Pr.: -ți-o-] – De la convențional.
convenționalizați
CONVENȚIONALIZÁT, -Ă, convenționalizați, -te, adj. (Rar) Care a devenit convențional. [Pr.: -ți-o-] – De la convențional.
convenționalizații
CONVENȚIONALIZÁT, -Ă, convenționalizați, -te, adj. (Rar) Care a devenit convențional. [Pr.: -ți-o-] – De la convențional.
convenționalizaților
CONVENȚIONALIZÁT, -Ă, convenționalizați, -te, adj. (Rar) Care a devenit convențional. [Pr.: -ți-o-] – De la convențional.
convenționaliști
CONVENȚIONALÍST, -Ă, convenționaliști, -ste, adj. Referitor la convenționalism. [Pr.: -ți-o-] – Convențional + suf. -ist. DOOM
convenționalíst (-ți-o-) adj. m., pl. convenționalíști; f. convenționalístă, pl. convenționalíste
convenționaliștii
CONVENȚIONALÍST, -Ă, convenționaliști, -ste, adj. Referitor la convenționalism. [Pr.: -ți-o-] – Convențional + suf. -ist. DOOM
convenționalíst (-ți-o-) adj. m., pl. convenționalíști; f. convenționalístă, pl. convenționalíste
convenționaliștilor
CONVENȚIONALÍST, -Ă, convenționaliști, -ste, adj. Referitor la convenționalism. [Pr.: -ți-o-] – Convențional + suf. -ist. DOOM
convenționalíst (-ți-o-) adj. m., pl. convenționalíști; f. convenționalístă, pl. convenționalíste
convenționalul
CONVENȚIONÁL, -Ă, convenționali, -e, adj. 1. Stabilit prin convenție, acceptat prin tradiție. 2. Provenit dintr-o convenție învechită sau practicată mecanic (și rupt de realitate); artificial. ♦ (Despre caracter, fire etc.) Lipsit de naturalețe; factice, prefăcut. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. conventionnel, lat. conventionalis. DOOM
convenționál (-ți-o-) adj. m., pl. convenționáli; f. convenționálă, pl. convenționále
convenționalului
CONVENȚIONÁL, -Ă, convenționali, -e, adj. 1. Stabilit prin convenție, acceptat prin tradiție. 2. Provenit dintr-o convenție învechită sau practicată mecanic (și rupt de realitate); artificial. ♦ (Despre caracter, fire etc.) Lipsit de naturalețe; factice, prefăcut. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. conventionnel, lat. conventionalis. DOOM
convenționál (-ți-o-) adj. m., pl. convenționáli; f. convenționálă, pl. convenționále
convențiune
CONVÉNȚIE, convenții, s. f. 1. Înțelegere, acord între două sau mai multe state, instituții sau persoane cu privire la anumite probleme sau la anumite obiective. ♦ (Jur.) Contract; denumire dată unor tratate internaționale. ♦ (În artă) Înțelegere tacită de a admite unele procedee sau ficțiuni. 2. (La pl.) Deprinderi stabilite prin tradiție. [Var.: convențiúne s. f.] – Din fr. convention, lat. conventio, -onis. DOOM
convénție (-ți-e) s. f., art. convénția (-ți-a), g.-d. art. convénției; pl. convénții, art. convénțiile (-ți-i-)
converg
CONVÉRGE, convérg, vb. III. Intranz. A se îndrepta spre același punct, fig. spre același scop. – Din fr. converger, lat. convergere. DOOM
convérge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convérg, imperf. 3 sg. convergeá; conj. prez. 3 să conveárgă (nu se folosește la timpurile compuse cu part.)
converge
CONVÉRGE, convérg, vb. III. Intranz. A se îndrepta spre același punct, fig. spre același scop. – Din fr. converger, lat. convergere. DOOM
convérge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convérg, imperf. 3 sg. convergeá; conj. prez. 3 să conveárgă (nu se folosește la timpurile compuse cu part.)
convergea
CONVÉRGE, convérg, vb. III. Intranz. A se îndrepta spre același punct, fig. spre același scop. – Din fr. converger, lat. convergere. DOOM
convérge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convérg, imperf. 3 sg. convergeá; conj. prez. 3 să conveárgă (nu se folosește la timpurile compuse cu part.)
convergeai
CONVÉRGE, convérg, vb. III. Intranz. A se îndrepta spre același punct, fig. spre același scop. – Din fr. converger, lat. convergere. DOOM
convérge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convérg, imperf. 3 sg. convergeá; conj. prez. 3 să conveárgă (nu se folosește la timpurile compuse cu part.)
convergeam
CONVÉRGE, convérg, vb. III. Intranz. A se îndrepta spre același punct, fig. spre același scop. – Din fr. converger, lat. convergere. DOOM
convérge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convérg, imperf. 3 sg. convergeá; conj. prez. 3 să conveárgă (nu se folosește la timpurile compuse cu part.)
convergeau
CONVÉRGE, convérg, vb. III. Intranz. A se îndrepta spre același punct, fig. spre același scop. – Din fr. converger, lat. convergere. DOOM
convérge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convérg, imperf. 3 sg. convergeá; conj. prez. 3 să conveárgă (nu se folosește la timpurile compuse cu part.)
convergeați
CONVÉRGE, convérg, vb. III. Intranz. A se îndrepta spre același punct, fig. spre același scop. – Din fr. converger, lat. convergere. DOOM
convérge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convérg, imperf. 3 sg. convergeá; conj. prez. 3 să conveárgă (nu se folosește la timpurile compuse cu part.)
convergem
CONVÉRGE, convérg, vb. III. Intranz. A se îndrepta spre același punct, fig. spre același scop. – Din fr. converger, lat. convergere. DOOM
convérge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convérg, imperf. 3 sg. convergeá; conj. prez. 3 să conveárgă (nu se folosește la timpurile compuse cu part.)
convergent
CONVERGÉNT, -Ă, convergenți, -te, adj. Care converge. ◊ Lentilă convergentă = lentilă convexă care adună într-un singur focar razele care o străbat. ♦ (Mat.; despre un șir infinit de numere) Care tinde către un anumit număr finit, numit limită. – Din fr. convergent, lat. convergens, -ntis. DOOM
convergént adj. m., pl. convergénți; f. convergéntă, pl. convergénte
convergenta
CONVERGÉNT, -Ă, convergenți, -te, adj. Care converge. ◊ Lentilă convergentă = lentilă convexă care adună într-un singur focar razele care o străbat. ♦ (Mat.; despre un șir infinit de numere) Care tinde către un anumit număr finit, numit limită. – Din fr. convergent, lat. convergens, -ntis. DOOM
convergént adj. m., pl. convergénți; f. convergéntă, pl. convergénte
convergente
CONVERGÉNT, -Ă, convergenți, -te, adj. Care converge. ◊ Lentilă convergentă = lentilă convexă care adună într-un singur focar razele care o străbat. ♦ (Mat.; despre un șir infinit de numere) Care tinde către un anumit număr finit, numit limită. – Din fr. convergent, lat. convergens, -ntis. DOOM
convergént adj. m., pl. convergénți; f. convergéntă, pl. convergénte
convergentei
CONVERGÉNT, -Ă, convergenți, -te, adj. Care converge. ◊ Lentilă convergentă = lentilă convexă care adună într-un singur focar razele care o străbat. ♦ (Mat.; despre un șir infinit de numere) Care tinde către un anumit număr finit, numit limită. – Din fr. convergent, lat. convergens, -ntis. DOOM
convergént adj. m., pl. convergénți; f. convergéntă, pl. convergénte
convergentele
CONVERGÉNT, -Ă, convergenți, -te, adj. Care converge. ◊ Lentilă convergentă = lentilă convexă care adună într-un singur focar razele care o străbat. ♦ (Mat.; despre un șir infinit de numere) Care tinde către un anumit număr finit, numit limită. – Din fr. convergent, lat. convergens, -ntis. DOOM
convergént adj. m., pl. convergénți; f. convergéntă, pl. convergénte
convergentelor
CONVERGÉNT, -Ă, convergenți, -te, adj. Care converge. ◊ Lentilă convergentă = lentilă convexă care adună într-un singur focar razele care o străbat. ♦ (Mat.; despre un șir infinit de numere) Care tinde către un anumit număr finit, numit limită. – Din fr. convergent, lat. convergens, -ntis. DOOM
convergént adj. m., pl. convergénți; f. convergéntă, pl. convergénte
convergentul
CONVERGÉNT, -Ă, convergenți, -te, adj. Care converge. ◊ Lentilă convergentă = lentilă convexă care adună într-un singur focar razele care o străbat. ♦ (Mat.; despre un șir infinit de numere) Care tinde către un anumit număr finit, numit limită. – Din fr. convergent, lat. convergens, -ntis. DOOM
convergént adj. m., pl. convergénți; f. convergéntă, pl. convergénte
convergentului
CONVERGÉNT, -Ă, convergenți, -te, adj. Care converge. ◊ Lentilă convergentă = lentilă convexă care adună într-un singur focar razele care o străbat. ♦ (Mat.; despre un șir infinit de numere) Care tinde către un anumit număr finit, numit limită. – Din fr. convergent, lat. convergens, -ntis. DOOM
convergént adj. m., pl. convergénți; f. convergéntă, pl. convergénte
convergența
CONVERGÉNȚĂ, convergențe, s. f. 1. Faptul de a converge; îndreptare spre același punct, fig. către același scop. ♦ Valoarea reciprocă a distanței focale a unei lentile, exprimată în dioptrii. 2. Apariție a unor asemănări structurale sau funcționale la organisme îndepărtate filogenetic, ca rezultat al adaptării lor la condiții de mediu relativ identice. – Din fr. convergence. DOOM
convergénță s. f., g.-d. art. convergénței; pl. convergénțe
convergențe
CONVERGÉNȚĂ, convergențe, s. f. 1. Faptul de a converge; îndreptare spre același punct, fig. către același scop. ♦ Valoarea reciprocă a distanței focale a unei lentile, exprimată în dioptrii. 2. Apariție a unor asemănări structurale sau funcționale la organisme îndepărtate filogenetic, ca rezultat al adaptării lor la condiții de mediu relativ identice. – Din fr. convergence. DOOM
convergénță s. f., g.-d. art. convergénței; pl. convergénțe
convergenței
CONVERGÉNȚĂ, convergențe, s. f. 1. Faptul de a converge; îndreptare spre același punct, fig. către același scop. ♦ Valoarea reciprocă a distanței focale a unei lentile, exprimată în dioptrii. 2. Apariție a unor asemănări structurale sau funcționale la organisme îndepărtate filogenetic, ca rezultat al adaptării lor la condiții de mediu relativ identice. – Din fr. convergence. DOOM
convergénță s. f., g.-d. art. convergénței; pl. convergénțe
convergențele
CONVERGÉNȚĂ, convergențe, s. f. 1. Faptul de a converge; îndreptare spre același punct, fig. către același scop. ♦ Valoarea reciprocă a distanței focale a unei lentile, exprimată în dioptrii. 2. Apariție a unor asemănări structurale sau funcționale la organisme îndepărtate filogenetic, ca rezultat al adaptării lor la condiții de mediu relativ identice. – Din fr. convergence. DOOM
convergénță s. f., g.-d. art. convergénței; pl. convergénțe
convergențelor
CONVERGÉNȚĂ, convergențe, s. f. 1. Faptul de a converge; îndreptare spre același punct, fig. către același scop. ♦ Valoarea reciprocă a distanței focale a unei lentile, exprimată în dioptrii. 2. Apariție a unor asemănări structurale sau funcționale la organisme îndepărtate filogenetic, ca rezultat al adaptării lor la condiții de mediu relativ identice. – Din fr. convergence. DOOM
convergénță s. f., g.-d. art. convergénței; pl. convergénțe
convergenți
CONVERGÉNT, -Ă, convergenți, -te, adj. Care converge. ◊ Lentilă convergentă = lentilă convexă care adună într-un singur focar razele care o străbat. ♦ (Mat.; despre un șir infinit de numere) Care tinde către un anumit număr finit, numit limită. – Din fr. convergent, lat. convergens, -ntis. DOOM
convergént adj. m., pl. convergénți; f. convergéntă, pl. convergénte
convergenții
CONVERGÉNT, -Ă, convergenți, -te, adj. Care converge. ◊ Lentilă convergentă = lentilă convexă care adună într-un singur focar razele care o străbat. ♦ (Mat.; despre un șir infinit de numere) Care tinde către un anumit număr finit, numit limită. – Din fr. convergent, lat. convergens, -ntis. DOOM
convergént adj. m., pl. convergénți; f. convergéntă, pl. convergénte
convergenților
CONVERGÉNT, -Ă, convergenți, -te, adj. Care converge. ◊ Lentilă convergentă = lentilă convexă care adună într-un singur focar razele care o străbat. ♦ (Mat.; despre un șir infinit de numere) Care tinde către un anumit număr finit, numit limită. – Din fr. convergent, lat. convergens, -ntis. DOOM
convergént adj. m., pl. convergénți; f. convergéntă, pl. convergénte
convergere
CONVÉRGE, convérg, vb. III. Intranz. A se îndrepta spre același punct, fig. spre același scop. – Din fr. converger, lat. convergere. DOOM
convérge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convérg, imperf. 3 sg. convergeá; conj. prez. 3 să conveárgă (nu se folosește la timpurile compuse cu part.)
convergere
CONVÉRGE, pers. 3 convérge, vb. III. Intranz. A se îndrepta spre același punct, fig. spre același scop. – Din fr. converger, lat. convergere.
convergeți
CONVÉRGE, convérg, vb. III. Intranz. A se îndrepta spre același punct, fig. spre același scop. – Din fr. converger, lat. convergere. DOOM
convérge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convérg, imperf. 3 sg. convergeá; conj. prez. 3 să conveárgă (nu se folosește la timpurile compuse cu part.)
convergi
CONVÉRGE, convérg, vb. III. Intranz. A se îndrepta spre același punct, fig. spre același scop. – Din fr. converger, lat. convergere. DOOM
convérge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convérg, imperf. 3 sg. convergeá; conj. prez. 3 să conveárgă (nu se folosește la timpurile compuse cu part.)
convergând
CONVÉRGE, convérg, vb. III. Intranz. A se îndrepta spre același punct, fig. spre același scop. – Din fr. converger, lat. convergere. DOOM
convérge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convérg, imperf. 3 sg. convergeá; conj. prez. 3 să conveárgă (nu se folosește la timpurile compuse cu part.)
convergînd
CONVÉRGE, convérg, vb. III. Intranz. A se îndrepta spre același punct, fig. spre același scop. – Din fr. converger, lat. convergere. DOOM
convérge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convérg, imperf. 3 sg. convergeá; conj. prez. 3 să conveárgă (nu se folosește la timpurile compuse cu part.)
convers
CONVÉRGE, convérg, vb. III. Intranz. A se îndrepta spre același punct, fig. spre același scop. – Din fr. converger, lat. convergere. DOOM
convérge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convérg, imperf. 3 sg. convergeá; conj. prez. 3 să conveárgă (nu se folosește la timpurile compuse cu part.)
convers
CONVÉRS, -Ă, converși, -se, adj. (Despre judecăți, raționamente) Al cărui subiect poate fi transformat în atribut sau invers, fără a schimba sensul judecății sau a altera adevărul ei. – Din fr. converse, lat. conversus. DOOM
convérs adj. m., pl. convérși; f. convérsă, pl. convérse
conversa
CONVÉRS, -Ă, converși, -se, adj. (Despre judecăți, raționamente) Al cărui subiect poate fi transformat în atribut sau invers, fără a schimba sensul judecății sau a altera adevărul ei. – Din fr. converse, lat. conversus. DOOM
convérs adj. m., pl. convérși; f. convérsă, pl. convérse
conversa
CONVERSÁ, conversez, vb. I. Intranz. A sta de vorbă cu cineva, a întreține o convorbire; a discuta. – Din fr. converser, lat. conversari. DOOM
conversá (a ~) vb., ind. prez. 3 converseáză
conversai
CONVERSÁ, conversez, vb. I. Intranz. A sta de vorbă cu cineva, a întreține o convorbire; a discuta. – Din fr. converser, lat. conversari. DOOM
conversá (a ~) vb., ind. prez. 3 converseáză
conversam
CONVERSÁ, conversez, vb. I. Intranz. A sta de vorbă cu cineva, a întreține o convorbire; a discuta. – Din fr. converser, lat. conversari. DOOM
conversá (a ~) vb., ind. prez. 3 converseáză
conversare
CONVERSÁ, conversez, vb. I. Intranz. A sta de vorbă cu cineva, a întreține o convorbire; a discuta. – Din fr. converser, lat. conversari. DOOM
conversá (a ~) vb., ind. prez. 3 converseáză
conversare
CONVERSÁ, conversez, vb. I. Intranz. A sta de vorbă cu cineva, a întreține o convorbire; a discuta. – Din fr. converser, lat. conversari.
conversară
CONVERSÁ, conversez, vb. I. Intranz. A sta de vorbă cu cineva, a întreține o convorbire; a discuta. – Din fr. converser, lat. conversari. DOOM
conversá (a ~) vb., ind. prez. 3 converseáză
conversarăm
CONVERSÁ, conversez, vb. I. Intranz. A sta de vorbă cu cineva, a întreține o convorbire; a discuta. – Din fr. converser, lat. conversari. DOOM
conversá (a ~) vb., ind. prez. 3 converseáză
conversarăți
CONVERSÁ, conversez, vb. I. Intranz. A sta de vorbă cu cineva, a întreține o convorbire; a discuta. – Din fr. converser, lat. conversari. DOOM
conversá (a ~) vb., ind. prez. 3 converseáză
conversase
CONVERSÁ, conversez, vb. I. Intranz. A sta de vorbă cu cineva, a întreține o convorbire; a discuta. – Din fr. converser, lat. conversari. DOOM
conversá (a ~) vb., ind. prez. 3 converseáză
conversasem
CONVERSÁ, conversez, vb. I. Intranz. A sta de vorbă cu cineva, a întreține o convorbire; a discuta. – Din fr. converser, lat. conversari. DOOM
conversá (a ~) vb., ind. prez. 3 converseáză
conversaseră
CONVERSÁ, conversez, vb. I. Intranz. A sta de vorbă cu cineva, a întreține o convorbire; a discuta. – Din fr. converser, lat. conversari. DOOM
conversá (a ~) vb., ind. prez. 3 converseáză
conversaserăm
CONVERSÁ, conversez, vb. I. Intranz. A sta de vorbă cu cineva, a întreține o convorbire; a discuta. – Din fr. converser, lat. conversari. DOOM
conversá (a ~) vb., ind. prez. 3 converseáză
conversaserăți
CONVERSÁ, conversez, vb. I. Intranz. A sta de vorbă cu cineva, a întreține o convorbire; a discuta. – Din fr. converser, lat. conversari. DOOM
conversá (a ~) vb., ind. prez. 3 converseáză
conversaseși
CONVERSÁ, conversez, vb. I. Intranz. A sta de vorbă cu cineva, a întreține o convorbire; a discuta. – Din fr. converser, lat. conversari. DOOM
conversá (a ~) vb., ind. prez. 3 converseáză
conversaseți
CONVERSÁ, conversez, vb. I. Intranz. A sta de vorbă cu cineva, a întreține o convorbire; a discuta. – Din fr. converser, lat. conversari. DOOM
conversá (a ~) vb., ind. prez. 3 converseáză
conversat
CONVERSÁ, conversez, vb. I. Intranz. A sta de vorbă cu cineva, a întreține o convorbire; a discuta. – Din fr. converser, lat. conversari. DOOM
conversá (a ~) vb., ind. prez. 3 converseáză
conversativ
CONVERSATÍV, -Ă adj. Referitor la conversație, de conversație; conversațional. [Et. incertă].
conversativa
CONVERSATÍV, -Ă adj. Referitor la conversație, de conversație; conversațional. [Et. incertă].
conversative
CONVERSATÍV, -Ă adj. Referitor la conversație, de conversație; conversațional. [Et. incertă].
conversativei
CONVERSATÍV, -Ă adj. Referitor la conversație, de conversație; conversațional. [Et. incertă].
conversativele
CONVERSATÍV, -Ă adj. Referitor la conversație, de conversație; conversațional. [Et. incertă].
conversativelor
CONVERSATÍV, -Ă adj. Referitor la conversație, de conversație; conversațional. [Et. incertă].
conversativi
CONVERSATÍV, -Ă adj. Referitor la conversație, de conversație; conversațional. [Et. incertă].
conversativii
CONVERSATÍV, -Ă adj. Referitor la conversație, de conversație; conversațional. [Et. incertă].
conversativilor
CONVERSATÍV, -Ă adj. Referitor la conversație, de conversație; conversațional. [Et. incertă].
conversativul
CONVERSATÍV, -Ă adj. Referitor la conversație, de conversație; conversațional. [Et. incertă].
conversativului
CONVERSATÍV, -Ă adj. Referitor la conversație, de conversație; conversațional. [Et. incertă].
conversau
CONVERSÁ, conversez, vb. I. Intranz. A sta de vorbă cu cineva, a întreține o convorbire; a discuta. – Din fr. converser, lat. conversari. DOOM
conversá (a ~) vb., ind. prez. 3 converseáză
conversași
CONVERSÁ, conversez, vb. I. Intranz. A sta de vorbă cu cineva, a întreține o convorbire; a discuta. – Din fr. converser, lat. conversari. DOOM
conversá (a ~) vb., ind. prez. 3 converseáză
conversați
CONVERSÁ, conversez, vb. I. Intranz. A sta de vorbă cu cineva, a întreține o convorbire; a discuta. – Din fr. converser, lat. conversari. DOOM
conversá (a ~) vb., ind. prez. 3 converseáză
conversația
CONVERSAȚIÚNE s. f. v. conversație. DOOM
conversáție (-ți-e) s. f., art. conversáția (-ți-a), g.-d. art. conversáției; pl. conversáții, art. conversáțiile (-ți-i-)
conversație
CONVERSAȚIÚNE s. f. v. conversație. DOOM
conversáție (-ți-e) s. f., art. conversáția (-ți-a), g.-d. art. conversáției; pl. conversáții, art. conversáțiile (-ți-i-)
conversației
CONVERSAȚIÚNE s. f. v. conversație. DOOM
conversáție (-ți-e) s. f., art. conversáția (-ți-a), g.-d. art. conversáției; pl. conversáții, art. conversáțiile (-ți-i-)
conversații
CONVERSAȚIÚNE s. f. v. conversație. DOOM
conversáție (-ți-e) s. f., art. conversáția (-ți-a), g.-d. art. conversáției; pl. conversáții, art. conversáțiile (-ți-i-)
conversațiile
CONVERSAȚIÚNE s. f. v. conversație. DOOM
conversáție (-ți-e) s. f., art. conversáția (-ți-a), g.-d. art. conversáției; pl. conversáții, art. conversáțiile (-ți-i-)
conversațiilor
CONVERSAȚIÚNE s. f. v. conversație. DOOM
conversáție (-ți-e) s. f., art. conversáția (-ți-a), g.-d. art. conversáției; pl. conversáții, art. conversáțiile (-ți-i-)
conversațional
CONVERSAȚIONÁL, -Ă, conversaționali, -e, adj. De conversație. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. conversationnel.
conversaționala
CONVERSAȚIONÁL, -Ă, conversaționali, -e, adj. De conversație. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. conversationnel.
conversaționale
CONVERSAȚIONÁL, -Ă, conversaționali, -e, adj. De conversație. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. conversationnel.
conversaționalei
CONVERSAȚIONÁL, -Ă, conversaționali, -e, adj. De conversație. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. conversationnel.
conversaționalele
CONVERSAȚIONÁL, -Ă, conversaționali, -e, adj. De conversație. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. conversationnel.
conversaționalelor
CONVERSAȚIONÁL, -Ă, conversaționali, -e, adj. De conversație. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. conversationnel.
conversaționali
CONVERSAȚIONÁL, -Ă, conversaționali, -e, adj. De conversație. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. conversationnel.
conversaționalii
CONVERSAȚIONÁL, -Ă, conversaționali, -e, adj. De conversație. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. conversationnel.
conversaționalilor
CONVERSAȚIONÁL, -Ă, conversaționali, -e, adj. De conversație. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. conversationnel.
conversaționalul
CONVERSAȚIONÁL, -Ă, conversaționali, -e, adj. De conversație. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. conversationnel.
conversaționalului
CONVERSAȚIONÁL, -Ă, conversaționali, -e, adj. De conversație. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. conversationnel.
conversațiune
CONVERSAȚIÚNE s. f. v. conversație. DOOM
conversáție (-ți-e) s. f., art. conversáția (-ți-a), g.-d. art. conversáției; pl. conversáții, art. conversáțiile (-ți-i-)
converse
CONVÉRGE, convérg, vb. III. Intranz. A se îndrepta spre același punct, fig. spre același scop. – Din fr. converger, lat. convergere. DOOM
convérge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convérg, imperf. 3 sg. convergeá; conj. prez. 3 să conveárgă (nu se folosește la timpurile compuse cu part.)
converse
CONVÉRS, -Ă, converși, -se, adj. (Despre judecăți, raționamente) Al cărui subiect poate fi transformat în atribut sau invers, fără a schimba sensul judecății sau a altera adevărul ei. – Din fr. converse, lat. conversus. DOOM
convérs adj. m., pl. convérși; f. convérsă, pl. convérse
conversează
CONVERSÁ, conversez, vb. I. Intranz. A sta de vorbă cu cineva, a întreține o convorbire; a discuta. – Din fr. converser, lat. conversari. DOOM
conversá (a ~) vb., ind. prez. 3 converseáză
conversei
CONVÉRGE, convérg, vb. III. Intranz. A se îndrepta spre același punct, fig. spre același scop. – Din fr. converger, lat. convergere. DOOM
convérge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convérg, imperf. 3 sg. convergeá; conj. prez. 3 să conveárgă (nu se folosește la timpurile compuse cu part.)
conversei
CONVÉRS, -Ă, converși, -se, adj. (Despre judecăți, raționamente) Al cărui subiect poate fi transformat în atribut sau invers, fără a schimba sensul judecății sau a altera adevărul ei. – Din fr. converse, lat. conversus. DOOM
convérs adj. m., pl. convérși; f. convérsă, pl. convérse
conversele
CONVÉRS, -Ă, converși, -se, adj. (Despre judecăți, raționamente) Al cărui subiect poate fi transformat în atribut sau invers, fără a schimba sensul judecății sau a altera adevărul ei. – Din fr. converse, lat. conversus. DOOM
convérs adj. m., pl. convérși; f. convérsă, pl. convérse
converselor
CONVÉRS, -Ă, converși, -se, adj. (Despre judecăți, raționamente) Al cărui subiect poate fi transformat în atribut sau invers, fără a schimba sensul judecății sau a altera adevărul ei. – Din fr. converse, lat. conversus. DOOM
convérs adj. m., pl. convérși; f. convérsă, pl. convérse
converseră
CONVÉRGE, convérg, vb. III. Intranz. A se îndrepta spre același punct, fig. spre același scop. – Din fr. converger, lat. convergere. DOOM
convérge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convérg, imperf. 3 sg. convergeá; conj. prez. 3 să conveárgă (nu se folosește la timpurile compuse cu part.)
converserăm
CONVÉRGE, convérg, vb. III. Intranz. A se îndrepta spre același punct, fig. spre același scop. – Din fr. converger, lat. convergere. DOOM
convérge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convérg, imperf. 3 sg. convergeá; conj. prez. 3 să conveárgă (nu se folosește la timpurile compuse cu part.)
converserăți
CONVÉRGE, convérg, vb. III. Intranz. A se îndrepta spre același punct, fig. spre același scop. – Din fr. converger, lat. convergere. DOOM
convérge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convérg, imperf. 3 sg. convergeá; conj. prez. 3 să conveárgă (nu se folosește la timpurile compuse cu part.)
conversese
CONVÉRGE, convérg, vb. III. Intranz. A se îndrepta spre același punct, fig. spre același scop. – Din fr. converger, lat. convergere. DOOM
convérge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convérg, imperf. 3 sg. convergeá; conj. prez. 3 să conveárgă (nu se folosește la timpurile compuse cu part.)
conversesem
CONVÉRGE, convérg, vb. III. Intranz. A se îndrepta spre același punct, fig. spre același scop. – Din fr. converger, lat. convergere. DOOM
convérge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convérg, imperf. 3 sg. convergeá; conj. prez. 3 să conveárgă (nu se folosește la timpurile compuse cu part.)
converseseră
CONVÉRGE, convérg, vb. III. Intranz. A se îndrepta spre același punct, fig. spre același scop. – Din fr. converger, lat. convergere. DOOM
convérge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convérg, imperf. 3 sg. convergeá; conj. prez. 3 să conveárgă (nu se folosește la timpurile compuse cu part.)
converseserăm
CONVÉRGE, convérg, vb. III. Intranz. A se îndrepta spre același punct, fig. spre același scop. – Din fr. converger, lat. convergere. DOOM
convérge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convérg, imperf. 3 sg. convergeá; conj. prez. 3 să conveárgă (nu se folosește la timpurile compuse cu part.)
converseserăți
CONVÉRGE, convérg, vb. III. Intranz. A se îndrepta spre același punct, fig. spre același scop. – Din fr. converger, lat. convergere. DOOM
convérge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convérg, imperf. 3 sg. convergeá; conj. prez. 3 să conveárgă (nu se folosește la timpurile compuse cu part.)
converseseși
CONVÉRGE, convérg, vb. III. Intranz. A se îndrepta spre același punct, fig. spre același scop. – Din fr. converger, lat. convergere. DOOM
convérge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convérg, imperf. 3 sg. convergeá; conj. prez. 3 să conveárgă (nu se folosește la timpurile compuse cu part.)
converseseți
CONVÉRGE, convérg, vb. III. Intranz. A se îndrepta spre același punct, fig. spre același scop. – Din fr. converger, lat. convergere. DOOM
convérge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convérg, imperf. 3 sg. convergeá; conj. prez. 3 să conveárgă (nu se folosește la timpurile compuse cu part.)
conversez
CONVERSÁ, conversez, vb. I. Intranz. A sta de vorbă cu cineva, a întreține o convorbire; a discuta. – Din fr. converser, lat. conversari. DOOM
conversá (a ~) vb., ind. prez. 3 converseáză
converseze
CONVERSÁ, conversez, vb. I. Intranz. A sta de vorbă cu cineva, a întreține o convorbire; a discuta. – Din fr. converser, lat. conversari. DOOM
conversá (a ~) vb., ind. prez. 3 converseáză
conversezi
CONVERSÁ, conversez, vb. I. Intranz. A sta de vorbă cu cineva, a întreține o convorbire; a discuta. – Din fr. converser, lat. conversari. DOOM
conversá (a ~) vb., ind. prez. 3 converseáză
converseși
CONVÉRGE, convérg, vb. III. Intranz. A se îndrepta spre același punct, fig. spre același scop. – Din fr. converger, lat. convergere. DOOM
convérge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convérg, imperf. 3 sg. convergeá; conj. prez. 3 să conveárgă (nu se folosește la timpurile compuse cu part.)
conversie
CONVERSIÚNE, conversiuni, s. f. 1. Schimbare a condițiilor unui împrumut (de stat) prin modificarea mărimii dobânzii, prelungirea termenului de plată etc. 2. Preschimbare a unei valori de natură economică (mai ales monetare) în alta. 3. (Log., în sintagma) Conversiunea judecăților = operație de inversare a funcțiilor subiectului și predicatului în judecată, păstrându-se calitatea judecății. 4. (Chim.) Mărime care exprimă transformarea substanțelor inițiale dintr-o reacție chimică în unitatea de timp, exprimată de obicei în procente molare pe unitate de timp. 5. (Lingv.) Procedeu de formare a cuvintelor prin schimbarea categoriei gramaticale. 6. (În forma conversie) Recalificare. 7. (Biol.; în forma conversie) Schimbare în ordine liniară a genelor; transmutație genetică. [Var.: convérsie s. f.] – Din fr. conversion, lat. conversio, -onis. DOOM
conversiúne (schimbare) (-si-u-) s. f., g.-d. art. conversiúnii; pl. conversiúni
conversiune
CONVERSIÚNE, conversiuni, s. f. 1. Schimbare a condițiilor unui împrumut (de stat) prin modificarea mărimii dobânzii, prelungirea termenului de plată etc. 2. Preschimbare a unei valori de natură economică (mai ales monetare) în alta. 3. (Log., în sintagma) Conversiunea judecăților = operație de inversare a funcțiilor subiectului și predicatului în judecată, păstrându-se calitatea judecății. 4. (Chim.) Mărime care exprimă transformarea substanțelor inițiale dintr-o reacție chimică în unitatea de timp, exprimată de obicei în procente molare pe unitate de timp. 5. (Lingv.) Procedeu de formare a cuvintelor prin schimbarea categoriei gramaticale. 6. (În forma conversie) Recalificare. 7. (Biol.; în forma conversie) Schimbare în ordine liniară a genelor; transmutație genetică. [Var.: convérsie s. f.] – Din fr. conversion, lat. conversio, -onis. DOOM
conversiúne (schimbare) (-si-u-) s. f., g.-d. art. conversiúnii; pl. conversiúni
conversiunea
CONVERSIÚNE, conversiuni, s. f. 1. Schimbare a condițiilor unui împrumut (de stat) prin modificarea mărimii dobânzii, prelungirea termenului de plată etc. 2. Preschimbare a unei valori de natură economică (mai ales monetare) în alta. 3. (Log., în sintagma) Conversiunea judecăților = operație de inversare a funcțiilor subiectului și predicatului în judecată, păstrându-se calitatea judecății. 4. (Chim.) Mărime care exprimă transformarea substanțelor inițiale dintr-o reacție chimică în unitatea de timp, exprimată de obicei în procente molare pe unitate de timp. 5. (Lingv.) Procedeu de formare a cuvintelor prin schimbarea categoriei gramaticale. 6. (În forma conversie) Recalificare. 7. (Biol.; în forma conversie) Schimbare în ordine liniară a genelor; transmutație genetică. [Var.: convérsie s. f.] – Din fr. conversion, lat. conversio, -onis. DOOM
conversiúne (schimbare) (-si-u-) s. f., g.-d. art. conversiúnii; pl. conversiúni
conversiuni
CONVERSIÚNE, conversiuni, s. f. 1. Schimbare a condițiilor unui împrumut (de stat) prin modificarea mărimii dobânzii, prelungirea termenului de plată etc. 2. Preschimbare a unei valori de natură economică (mai ales monetare) în alta. 3. (Log., în sintagma) Conversiunea judecăților = operație de inversare a funcțiilor subiectului și predicatului în judecată, păstrându-se calitatea judecății. 4. (Chim.) Mărime care exprimă transformarea substanțelor inițiale dintr-o reacție chimică în unitatea de timp, exprimată de obicei în procente molare pe unitate de timp. 5. (Lingv.) Procedeu de formare a cuvintelor prin schimbarea categoriei gramaticale. 6. (În forma conversie) Recalificare. 7. (Biol.; în forma conversie) Schimbare în ordine liniară a genelor; transmutație genetică. [Var.: convérsie s. f.] – Din fr. conversion, lat. conversio, -onis. DOOM
conversiúne (schimbare) (-si-u-) s. f., g.-d. art. conversiúnii; pl. conversiúni
conversiunii
CONVERSIÚNE, conversiuni, s. f. 1. Schimbare a condițiilor unui împrumut (de stat) prin modificarea mărimii dobânzii, prelungirea termenului de plată etc. 2. Preschimbare a unei valori de natură economică (mai ales monetare) în alta. 3. (Log., în sintagma) Conversiunea judecăților = operație de inversare a funcțiilor subiectului și predicatului în judecată, păstrându-se calitatea judecății. 4. (Chim.) Mărime care exprimă transformarea substanțelor inițiale dintr-o reacție chimică în unitatea de timp, exprimată de obicei în procente molare pe unitate de timp. 5. (Lingv.) Procedeu de formare a cuvintelor prin schimbarea categoriei gramaticale. 6. (În forma conversie) Recalificare. 7. (Biol.; în forma conversie) Schimbare în ordine liniară a genelor; transmutație genetică. [Var.: convérsie s. f.] – Din fr. conversion, lat. conversio, -onis. DOOM
conversiúne (schimbare) (-si-u-) s. f., g.-d. art. conversiúnii; pl. conversiúni
conversiunile
CONVERSIÚNE, conversiuni, s. f. 1. Schimbare a condițiilor unui împrumut (de stat) prin modificarea mărimii dobânzii, prelungirea termenului de plată etc. 2. Preschimbare a unei valori de natură economică (mai ales monetare) în alta. 3. (Log., în sintagma) Conversiunea judecăților = operație de inversare a funcțiilor subiectului și predicatului în judecată, păstrându-se calitatea judecății. 4. (Chim.) Mărime care exprimă transformarea substanțelor inițiale dintr-o reacție chimică în unitatea de timp, exprimată de obicei în procente molare pe unitate de timp. 5. (Lingv.) Procedeu de formare a cuvintelor prin schimbarea categoriei gramaticale. 6. (În forma conversie) Recalificare. 7. (Biol.; în forma conversie) Schimbare în ordine liniară a genelor; transmutație genetică. [Var.: convérsie s. f.] – Din fr. conversion, lat. conversio, -onis. DOOM
conversiúne (schimbare) (-si-u-) s. f., g.-d. art. conversiúnii; pl. conversiúni
conversiunilor
CONVERSIÚNE, conversiuni, s. f. 1. Schimbare a condițiilor unui împrumut (de stat) prin modificarea mărimii dobânzii, prelungirea termenului de plată etc. 2. Preschimbare a unei valori de natură economică (mai ales monetare) în alta. 3. (Log., în sintagma) Conversiunea judecăților = operație de inversare a funcțiilor subiectului și predicatului în judecată, păstrându-se calitatea judecății. 4. (Chim.) Mărime care exprimă transformarea substanțelor inițiale dintr-o reacție chimică în unitatea de timp, exprimată de obicei în procente molare pe unitate de timp. 5. (Lingv.) Procedeu de formare a cuvintelor prin schimbarea categoriei gramaticale. 6. (În forma conversie) Recalificare. 7. (Biol.; în forma conversie) Schimbare în ordine liniară a genelor; transmutație genetică. [Var.: convérsie s. f.] – Din fr. conversion, lat. conversio, -onis. DOOM
conversiúne (schimbare) (-si-u-) s. f., g.-d. art. conversiúnii; pl. conversiúni
conversul
CONVÉRS, -Ă, converși, -se, adj. (Despre judecăți, raționamente) Al cărui subiect poate fi transformat în atribut sau invers, fără a schimba sensul judecății sau a altera adevărul ei. – Din fr. converse, lat. conversus. DOOM
convérs adj. m., pl. convérși; f. convérsă, pl. convérse
conversului
CONVÉRS, -Ă, converși, -se, adj. (Despre judecăți, raționamente) Al cărui subiect poate fi transformat în atribut sau invers, fără a schimba sensul judecății sau a altera adevărul ei. – Din fr. converse, lat. conversus. DOOM
convérs adj. m., pl. convérși; f. convérsă, pl. convérse
conversând
CONVERSÁ, conversez, vb. I. Intranz. A sta de vorbă cu cineva, a întreține o convorbire; a discuta. – Din fr. converser, lat. conversari. DOOM
conversá (a ~) vb., ind. prez. 3 converseáză
conversînd
CONVERSÁ, conversez, vb. I. Intranz. A sta de vorbă cu cineva, a întreține o convorbire; a discuta. – Din fr. converser, lat. conversari. DOOM
conversá (a ~) vb., ind. prez. 3 converseáză
convertea
CONVERTÍ, convertesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A adera sau a determina pe cineva să adere la o anumită convingere (religioasă). 2. Tranz. A schimba o valută în altă valută. – Din fr. convertir, lat. convertere. DOOM
convertí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convertésc, imperf. 3 sg. converteá; conj. prez. 3 să converteáscă
converteai
CONVERTÍ, convertesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A adera sau a determina pe cineva să adere la o anumită convingere (religioasă). 2. Tranz. A schimba o valută în altă valută. – Din fr. convertir, lat. convertere. DOOM
convertí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convertésc, imperf. 3 sg. converteá; conj. prez. 3 să converteáscă
converteam
CONVERTÍ, convertesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A adera sau a determina pe cineva să adere la o anumită convingere (religioasă). 2. Tranz. A schimba o valută în altă valută. – Din fr. convertir, lat. convertere. DOOM
convertí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convertésc, imperf. 3 sg. converteá; conj. prez. 3 să converteáscă
convertească
CONVERTÍ, convertesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A adera sau a determina pe cineva să adere la o anumită convingere (religioasă). 2. Tranz. A schimba o valută în altă valută. – Din fr. convertir, lat. convertere. DOOM
convertí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convertésc, imperf. 3 sg. converteá; conj. prez. 3 să converteáscă
converteau
CONVERTÍ, convertesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A adera sau a determina pe cineva să adere la o anumită convingere (religioasă). 2. Tranz. A schimba o valută în altă valută. – Din fr. convertir, lat. convertere. DOOM
convertí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convertésc, imperf. 3 sg. converteá; conj. prez. 3 să converteáscă
converteați
CONVERTÍ, convertesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A adera sau a determina pe cineva să adere la o anumită convingere (religioasă). 2. Tranz. A schimba o valută în altă valută. – Din fr. convertir, lat. convertere. DOOM
convertí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convertésc, imperf. 3 sg. converteá; conj. prez. 3 să converteáscă
convertesc
CONVERTÍ, convertesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A adera sau a determina pe cineva să adere la o anumită convingere (religioasă). 2. Tranz. A schimba o valută în altă valută. – Din fr. convertir, lat. convertere. DOOM
convertí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convertésc, imperf. 3 sg. converteá; conj. prez. 3 să converteáscă
convertește
CONVERTÍ, convertesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A adera sau a determina pe cineva să adere la o anumită convingere (religioasă). 2. Tranz. A schimba o valută în altă valută. – Din fr. convertir, lat. convertere. DOOM
convertí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convertésc, imperf. 3 sg. converteá; conj. prez. 3 să converteáscă
convertești
CONVERTÍ, convertesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A adera sau a determina pe cineva să adere la o anumită convingere (religioasă). 2. Tranz. A schimba o valută în altă valută. – Din fr. convertir, lat. convertere. DOOM
convertí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convertésc, imperf. 3 sg. converteá; conj. prez. 3 să converteáscă
converti
CONVERTÍ, convertesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A adera sau a determina pe cineva să adere la o anumită convingere (religioasă). 2. Tranz. A schimba o valută în altă valută. – Din fr. convertir, lat. convertere. DOOM
convertí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convertésc, imperf. 3 sg. converteá; conj. prez. 3 să converteáscă
convertibil
CONVERTÍBIL, -Ă, convertibili, -e, adj. Care poate fi convertit. – Din fr. convertible, lat. convertibilis. DOOM
convertíbil adj. m., pl. convertíbili; f. convertíbilă, pl. convertíbile
convertibila
CONVERTÍBIL, -Ă, convertibili, -e, adj. Care poate fi convertit. – Din fr. convertible, lat. convertibilis. DOOM
convertíbil adj. m., pl. convertíbili; f. convertíbilă, pl. convertíbile
convertibile
CONVERTÍBIL, -Ă, convertibili, -e, adj. Care poate fi convertit. – Din fr. convertible, lat. convertibilis. DOOM
convertíbil adj. m., pl. convertíbili; f. convertíbilă, pl. convertíbile
convertibilei
CONVERTÍBIL, -Ă, convertibili, -e, adj. Care poate fi convertit. – Din fr. convertible, lat. convertibilis. DOOM
convertíbil adj. m., pl. convertíbili; f. convertíbilă, pl. convertíbile
convertibilele
CONVERTÍBIL, -Ă, convertibili, -e, adj. Care poate fi convertit. – Din fr. convertible, lat. convertibilis. DOOM
convertíbil adj. m., pl. convertíbili; f. convertíbilă, pl. convertíbile
convertibilelor
CONVERTÍBIL, -Ă, convertibili, -e, adj. Care poate fi convertit. – Din fr. convertible, lat. convertibilis. DOOM
convertíbil adj. m., pl. convertíbili; f. convertíbilă, pl. convertíbile
convertibili
CONVERTÍBIL, -Ă, convertibili, -e, adj. Care poate fi convertit. – Din fr. convertible, lat. convertibilis. DOOM
convertíbil adj. m., pl. convertíbili; f. convertíbilă, pl. convertíbile
convertibilii
CONVERTÍBIL, -Ă, convertibili, -e, adj. Care poate fi convertit. – Din fr. convertible, lat. convertibilis. DOOM
convertíbil adj. m., pl. convertíbili; f. convertíbilă, pl. convertíbile
convertibililor
CONVERTÍBIL, -Ă, convertibili, -e, adj. Care poate fi convertit. – Din fr. convertible, lat. convertibilis. DOOM
convertíbil adj. m., pl. convertíbili; f. convertíbilă, pl. convertíbile
convertibilitate
CONVERTIBILITÁTE s. f. Abilitatea și ușurința unei valute de a se schimba în altă valută. – Din fr. convertibilité. DOOM
convertibilitáte s. f., g.-d. art. convertibilitắții
convertibilitatea
CONVERTIBILITÁTE s. f. Abilitatea și ușurința unei valute de a se schimba în altă valută. – Din fr. convertibilité. DOOM
convertibilitáte s. f., g.-d. art. convertibilitắții
convertibilități
CONVERTIBILITÁTE s. f. Abilitatea și ușurința unei valute de a se schimba în altă valută. – Din fr. convertibilité. DOOM
convertibilitáte s. f., g.-d. art. convertibilitắții
convertibilității
CONVERTIBILITÁTE s. f. Abilitatea și ușurința unei valute de a se schimba în altă valută. – Din fr. convertibilité. DOOM
convertibilitáte s. f., g.-d. art. convertibilitắții
convertibilitățile
CONVERTIBILITÁTE s. f. Abilitatea și ușurința unei valute de a se schimba în altă valută. – Din fr. convertibilité. DOOM
convertibilitáte s. f., g.-d. art. convertibilitắții
convertibilităților
CONVERTIBILITÁTE s. f. Abilitatea și ușurința unei valute de a se schimba în altă valută. – Din fr. convertibilité. DOOM
convertibilitáte s. f., g.-d. art. convertibilitắții
convertibilul
CONVERTÍBIL, -Ă, convertibili, -e, adj. Care poate fi convertit. – Din fr. convertible, lat. convertibilis. DOOM
convertíbil adj. m., pl. convertíbili; f. convertíbilă, pl. convertíbile
convertibilului
CONVERTÍBIL, -Ă, convertibili, -e, adj. Care poate fi convertit. – Din fr. convertible, lat. convertibilis. DOOM
convertíbil adj. m., pl. convertíbili; f. convertíbilă, pl. convertíbile
convertii
CONVERTÍ, convertesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A adera sau a determina pe cineva să adere la o anumită convingere (religioasă). 2. Tranz. A schimba o valută în altă valută. – Din fr. convertir, lat. convertere. DOOM
convertí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convertésc, imperf. 3 sg. converteá; conj. prez. 3 să converteáscă
convertim
CONVERTÍ, convertesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A adera sau a determina pe cineva să adere la o anumită convingere (religioasă). 2. Tranz. A schimba o valută în altă valută. – Din fr. convertir, lat. convertere. DOOM
convertí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convertésc, imperf. 3 sg. converteá; conj. prez. 3 să converteáscă
convertind
CONVERTÍ, convertesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A adera sau a determina pe cineva să adere la o anumită convingere (religioasă). 2. Tranz. A schimba o valută în altă valută. – Din fr. convertir, lat. convertere. DOOM
convertí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convertésc, imperf. 3 sg. converteá; conj. prez. 3 să converteáscă
convertiplan
CONVERTIPLÁN s.n. Tip de avion care poate să decoleze și să aterizeze vertical, trecând instantaneu la zborul orizontal de mare viteză; avion convertibil. [< engl. convertiplane].
convertire
CONVERTÍ, convertesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A adera sau a determina pe cineva să adere la o anumită convingere (religioasă). 2. Tranz. A schimba o valută în altă valută. – Din fr. convertir, lat. convertere. DOOM
convertí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convertésc, imperf. 3 sg. converteá; conj. prez. 3 să converteáscă
convertire
CONVERTÍRE, convertiri, s. f. Faptul de a (se) converti. – V. converti. DOOM
convertíre s. f., g.-d. art. convertírii; pl. convertíri
convertirea
CONVERTÍRE, convertiri, s. f. Faptul de a (se) converti. – V. converti. DOOM
convertíre s. f., g.-d. art. convertírii; pl. convertíri
convertiri
CONVERTÍRE, convertiri, s. f. Faptul de a (se) converti. – V. converti. DOOM
convertíre s. f., g.-d. art. convertírii; pl. convertíri
convertirii
CONVERTÍRE, convertiri, s. f. Faptul de a (se) converti. – V. converti. DOOM
convertíre s. f., g.-d. art. convertírii; pl. convertíri
convertirile
CONVERTÍRE, convertiri, s. f. Faptul de a (se) converti. – V. converti. DOOM
convertíre s. f., g.-d. art. convertírii; pl. convertíri
convertirilor
CONVERTÍRE, convertiri, s. f. Faptul de a (se) converti. – V. converti. DOOM
convertíre s. f., g.-d. art. convertírii; pl. convertíri
convertiră
CONVERTÍ, convertesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A adera sau a determina pe cineva să adere la o anumită convingere (religioasă). 2. Tranz. A schimba o valută în altă valută. – Din fr. convertir, lat. convertere. DOOM
convertí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convertésc, imperf. 3 sg. converteá; conj. prez. 3 să converteáscă
convertirăm
CONVERTÍ, convertesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A adera sau a determina pe cineva să adere la o anumită convingere (religioasă). 2. Tranz. A schimba o valută în altă valută. – Din fr. convertir, lat. convertere. DOOM
convertí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convertésc, imperf. 3 sg. converteá; conj. prez. 3 să converteáscă
convertirăți
CONVERTÍ, convertesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A adera sau a determina pe cineva să adere la o anumită convingere (religioasă). 2. Tranz. A schimba o valută în altă valută. – Din fr. convertir, lat. convertere. DOOM
convertí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convertésc, imperf. 3 sg. converteá; conj. prez. 3 să converteáscă
convertise
CONVERTÍ, convertesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A adera sau a determina pe cineva să adere la o anumită convingere (religioasă). 2. Tranz. A schimba o valută în altă valută. – Din fr. convertir, lat. convertere. DOOM
convertí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convertésc, imperf. 3 sg. converteá; conj. prez. 3 să converteáscă
convertisem
CONVERTÍ, convertesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A adera sau a determina pe cineva să adere la o anumită convingere (religioasă). 2. Tranz. A schimba o valută în altă valută. – Din fr. convertir, lat. convertere. DOOM
convertí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convertésc, imperf. 3 sg. converteá; conj. prez. 3 să converteáscă
convertiseră
CONVERTÍ, convertesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A adera sau a determina pe cineva să adere la o anumită convingere (religioasă). 2. Tranz. A schimba o valută în altă valută. – Din fr. convertir, lat. convertere. DOOM
convertí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convertésc, imperf. 3 sg. converteá; conj. prez. 3 să converteáscă
convertiserăm
CONVERTÍ, convertesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A adera sau a determina pe cineva să adere la o anumită convingere (religioasă). 2. Tranz. A schimba o valută în altă valută. – Din fr. convertir, lat. convertere. DOOM
convertí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convertésc, imperf. 3 sg. converteá; conj. prez. 3 să converteáscă
convertiserăți
CONVERTÍ, convertesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A adera sau a determina pe cineva să adere la o anumită convingere (religioasă). 2. Tranz. A schimba o valută în altă valută. – Din fr. convertir, lat. convertere. DOOM
convertí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convertésc, imperf. 3 sg. converteá; conj. prez. 3 să converteáscă
convertiseși
CONVERTÍ, convertesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A adera sau a determina pe cineva să adere la o anumită convingere (religioasă). 2. Tranz. A schimba o valută în altă valută. – Din fr. convertir, lat. convertere. DOOM
convertí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convertésc, imperf. 3 sg. converteá; conj. prez. 3 să converteáscă
convertiseți
CONVERTÍ, convertesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A adera sau a determina pe cineva să adere la o anumită convingere (religioasă). 2. Tranz. A schimba o valută în altă valută. – Din fr. convertir, lat. convertere. DOOM
convertí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convertésc, imperf. 3 sg. converteá; conj. prez. 3 să converteáscă
convertit
CONVERTÍ, convertesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A adera sau a determina pe cineva să adere la o anumită convingere (religioasă). 2. Tranz. A schimba o valută în altă valută. – Din fr. convertir, lat. convertere. DOOM
convertí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convertésc, imperf. 3 sg. converteá; conj. prez. 3 să converteáscă
convertiza
CONVERTIZÁ vb. I. tr. A supune convertizării. [< converti + -iza].
convertizare
CONVERTIZÁRE, convertizări, s. f. Înlăturare a unor impurități din masa metalică de fontă, de plumb, de cupru etc., aflată în stare de fuziune în convertizor, pe baza unor reacții de oxidare, cu ajutorul unui curent de aer, de oxigen etc. – Din convertizor. DOOM
!convertizáre s. f., g.-d. art. convertizắrii; pl. convertizắri
convertizarea
CONVERTIZÁRE, convertizări, s. f. Înlăturare a unor impurități din masa metalică de fontă, de plumb, de cupru etc., aflată în stare de fuziune în convertizor, pe baza unor reacții de oxidare, cu ajutorul unui curent de aer, de oxigen etc. – Din convertizor. DOOM
!convertizáre s. f., g.-d. art. convertizắrii; pl. convertizắri
convertizoare
CONVERTIZÓR, convertizoare, s. n. 1. Dispozitiv mecanic de transformare a mișcării sau a forțelor. 2. Cuptor în care se realizează operația de convertizare. 3. Mașină sau grup de mașini electrice care transformă un gen de curent în altul. 4. Mașină pentru transformarea grișului în făină. – Din fr. convertisseur. DOOM
convertizór s. n., pl. convertizoáre
convertizoarele
CONVERTIZÓR, convertizoare, s. n. 1. Dispozitiv mecanic de transformare a mișcării sau a forțelor. 2. Cuptor în care se realizează operația de convertizare. 3. Mașină sau grup de mașini electrice care transformă un gen de curent în altul. 4. Mașină pentru transformarea grișului în făină. – Din fr. convertisseur. DOOM
convertizór s. n., pl. convertizoáre
convertizoarelor
CONVERTIZÓR, convertizoare, s. n. 1. Dispozitiv mecanic de transformare a mișcării sau a forțelor. 2. Cuptor în care se realizează operația de convertizare. 3. Mașină sau grup de mașini electrice care transformă un gen de curent în altul. 4. Mașină pentru transformarea grișului în făină. – Din fr. convertisseur. DOOM
convertizór s. n., pl. convertizoáre
convertizor
CONVERTIZÓR, convertizoare, s. n. 1. Dispozitiv mecanic de transformare a mișcării sau a forțelor. 2. Cuptor în care se realizează operația de convertizare. 3. Mașină sau grup de mașini electrice care transformă un gen de curent în altul. 4. Mașină pentru transformarea grișului în făină. – Din fr. convertisseur. DOOM
convertizór s. n., pl. convertizoáre
convertizorul
CONVERTIZÓR, convertizoare, s. n. 1. Dispozitiv mecanic de transformare a mișcării sau a forțelor. 2. Cuptor în care se realizează operația de convertizare. 3. Mașină sau grup de mașini electrice care transformă un gen de curent în altul. 4. Mașină pentru transformarea grișului în făină. – Din fr. convertisseur. DOOM
convertizór s. n., pl. convertizoáre
convertizorului
CONVERTIZÓR, convertizoare, s. n. 1. Dispozitiv mecanic de transformare a mișcării sau a forțelor. 2. Cuptor în care se realizează operația de convertizare. 3. Mașină sau grup de mașini electrice care transformă un gen de curent în altul. 4. Mașină pentru transformarea grișului în făină. – Din fr. convertisseur. DOOM
convertizór s. n., pl. convertizoáre
convertizări
CONVERTIZÁRE, convertizări, s. f. Înlăturare a unor impurități din masa metalică de fontă, de plumb, de cupru etc., aflată în stare de fuziune în convertizor, pe baza unor reacții de oxidare, cu ajutorul unui curent de aer, de oxigen etc. – Din convertizor. DOOM
!convertizáre s. f., g.-d. art. convertizắrii; pl. convertizắri
convertizării
CONVERTIZÁRE, convertizări, s. f. Înlăturare a unor impurități din masa metalică de fontă, de plumb, de cupru etc., aflată în stare de fuziune în convertizor, pe baza unor reacții de oxidare, cu ajutorul unui curent de aer, de oxigen etc. – Din convertizor. DOOM
!convertizáre s. f., g.-d. art. convertizắrii; pl. convertizắri
convertizările
CONVERTIZÁRE, convertizări, s. f. Înlăturare a unor impurități din masa metalică de fontă, de plumb, de cupru etc., aflată în stare de fuziune în convertizor, pe baza unor reacții de oxidare, cu ajutorul unui curent de aer, de oxigen etc. – Din convertizor. DOOM
!convertizáre s. f., g.-d. art. convertizắrii; pl. convertizắri
convertizărilor
CONVERTIZÁRE, convertizări, s. f. Înlăturare a unor impurități din masa metalică de fontă, de plumb, de cupru etc., aflată în stare de fuziune în convertizor, pe baza unor reacții de oxidare, cu ajutorul unui curent de aer, de oxigen etc. – Din convertizor. DOOM
!convertizáre s. f., g.-d. art. convertizắrii; pl. convertizắri
convertiși
CONVERTÍ, convertesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A adera sau a determina pe cineva să adere la o anumită convingere (religioasă). 2. Tranz. A schimba o valută în altă valută. – Din fr. convertir, lat. convertere. DOOM
convertí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convertésc, imperf. 3 sg. converteá; conj. prez. 3 să converteáscă
convertiți
CONVERTÍ, convertesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A adera sau a determina pe cineva să adere la o anumită convingere (religioasă). 2. Tranz. A schimba o valută în altă valută. – Din fr. convertir, lat. convertere. DOOM
convertí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convertésc, imperf. 3 sg. converteá; conj. prez. 3 să converteáscă
convertoare
CONVERTÓR, convertoare, s. n. Circuit electronic cu un singur tub electronic, care realizează transformarea frecvenței semnalelor incidente în radioreceptoare. – Din engl. converter. DOOM
convertór s. n., pl. convertoáre
convertoarele
CONVERTÓR, convertoare, s. n. Circuit electronic cu un singur tub electronic, care realizează transformarea frecvenței semnalelor incidente în radioreceptoare. – Din engl. converter. DOOM
convertór s. n., pl. convertoáre
convertoarelor
CONVERTÓR, convertoare, s. n. Circuit electronic cu un singur tub electronic, care realizează transformarea frecvenței semnalelor incidente în radioreceptoare. – Din engl. converter. DOOM
convertór s. n., pl. convertoáre
convertoplan
CONVERTOPLÁN, convertoplane, s. n. Avion cu aripa mobilă în jurul unui ax paralel cu anvergura și care poate realiza decolarea și aterizarea pe distanțe foarte scurte. – Et. nec. DOOM
convertoplán (-to-plan) s. n., pl. convertopláne
convertoplane
CONVERTOPLÁN, convertoplane, s. n. Avion cu aripa mobilă în jurul unui ax paralel cu anvergura și care poate realiza decolarea și aterizarea pe distanțe foarte scurte. – Et. nec. DOOM
convertoplán (-to-plan) s. n., pl. convertopláne
convertoplanele
CONVERTOPLÁN, convertoplane, s. n. Avion cu aripa mobilă în jurul unui ax paralel cu anvergura și care poate realiza decolarea și aterizarea pe distanțe foarte scurte. – Et. nec. DOOM
convertoplán (-to-plan) s. n., pl. convertopláne
convertoplanelor
CONVERTOPLÁN, convertoplane, s. n. Avion cu aripa mobilă în jurul unui ax paralel cu anvergura și care poate realiza decolarea și aterizarea pe distanțe foarte scurte. – Et. nec. DOOM
convertoplán (-to-plan) s. n., pl. convertopláne
convertoplanul
CONVERTOPLÁN, convertoplane, s. n. Avion cu aripa mobilă în jurul unui ax paralel cu anvergura și care poate realiza decolarea și aterizarea pe distanțe foarte scurte. – Et. nec. DOOM
convertoplán (-to-plan) s. n., pl. convertopláne
convertoplanului
CONVERTOPLÁN, convertoplane, s. n. Avion cu aripa mobilă în jurul unui ax paralel cu anvergura și care poate realiza decolarea și aterizarea pe distanțe foarte scurte. – Et. nec. DOOM
convertoplán (-to-plan) s. n., pl. convertopláne
convertor
CONVERTÓR, convertoare, s. n. Circuit electronic cu un singur tub electronic, care realizează transformarea frecvenței semnalelor incidente în radioreceptoare. – Din engl. converter. DOOM
convertór s. n., pl. convertoáre
convertorul
CONVERTÓR, convertoare, s. n. Circuit electronic cu un singur tub electronic, care realizează transformarea frecvenței semnalelor incidente în radioreceptoare. – Din engl. converter. DOOM
convertór s. n., pl. convertoáre
convertorului
CONVERTÓR, convertoare, s. n. Circuit electronic cu un singur tub electronic, care realizează transformarea frecvenței semnalelor incidente în radioreceptoare. – Din engl. converter. DOOM
convertór s. n., pl. convertoáre
converși
CONVÉRS, -Ă, converși, -se, adj. (Despre judecăți, raționamente) Al cărui subiect poate fi transformat în atribut sau invers, fără a schimba sensul judecății sau a altera adevărul ei. – Din fr. converse, lat. conversus. DOOM
convérs adj. m., pl. convérși; f. convérsă, pl. convérse
converșii
CONVÉRS, -Ă, converși, -se, adj. (Despre judecăți, raționamente) Al cărui subiect poate fi transformat în atribut sau invers, fără a schimba sensul judecății sau a altera adevărul ei. – Din fr. converse, lat. conversus. DOOM
convérs adj. m., pl. convérși; f. convérsă, pl. convérse
converșilor
CONVÉRS, -Ă, converși, -se, adj. (Despre judecăți, raționamente) Al cărui subiect poate fi transformat în atribut sau invers, fără a schimba sensul judecății sau a altera adevărul ei. – Din fr. converse, lat. conversus. DOOM
convérs adj. m., pl. convérși; f. convérsă, pl. convérse
convex
CONVÉX, -Ă, convecși, -xe, adj. Care are suprafața rotunjită și bombată, care prezintă o proeminență. – Din fr. convexe, lat. convexus. DOOM
convéx adj. m., pl. convécși; f. convéxă, pl. convéxe
convexa
CONVÉX, -Ă, convecși, -xe, adj. Care are suprafața rotunjită și bombată, care prezintă o proeminență. – Din fr. convexe, lat. convexus. DOOM
convéx adj. m., pl. convécși; f. convéxă, pl. convéxe
convexe
CONVÉX, -Ă, convecși, -xe, adj. Care are suprafața rotunjită și bombată, care prezintă o proeminență. – Din fr. convexe, lat. convexus. DOOM
convéx adj. m., pl. convécși; f. convéxă, pl. convéxe
convexei
CONVÉX, -Ă, convecși, -xe, adj. Care are suprafața rotunjită și bombată, care prezintă o proeminență. – Din fr. convexe, lat. convexus. DOOM
convéx adj. m., pl. convécși; f. convéxă, pl. convéxe
convexele
CONVÉX, -Ă, convecși, -xe, adj. Care are suprafața rotunjită și bombată, care prezintă o proeminență. – Din fr. convexe, lat. convexus. DOOM
convéx adj. m., pl. convécși; f. convéxă, pl. convéxe
convexelor
CONVÉX, -Ă, convecși, -xe, adj. Care are suprafața rotunjită și bombată, care prezintă o proeminență. – Din fr. convexe, lat. convexus. DOOM
convéx adj. m., pl. convécși; f. convéxă, pl. convéxe
convexie
CONVÉXIE s.f. v. convecție.
convexitate
CONVEXITÁTE, convexități, s. f. Însușirea de a fi convex; suprafață, formă, parte convexă (a unui lucru); proeminență. – Din fr. convexité, lat. convexitas, -atis. DOOM
convexitáte s. f., g.-d. art. convexitắții; pl. convexitắți
convexitatea
CONVEXITÁTE, convexități, s. f. Însușirea de a fi convex; suprafață, formă, parte convexă (a unui lucru); proeminență. – Din fr. convexité, lat. convexitas, -atis. DOOM
convexitáte s. f., g.-d. art. convexitắții; pl. convexitắți
convexități
CONVEXITÁTE, convexități, s. f. Însușirea de a fi convex; suprafață, formă, parte convexă (a unui lucru); proeminență. – Din fr. convexité, lat. convexitas, -atis. DOOM
convexitáte s. f., g.-d. art. convexitắții; pl. convexitắți
convexității
CONVEXITÁTE, convexități, s. f. Însușirea de a fi convex; suprafață, formă, parte convexă (a unui lucru); proeminență. – Din fr. convexité, lat. convexitas, -atis. DOOM
convexitáte s. f., g.-d. art. convexitắții; pl. convexitắți
convexitățile
CONVEXITÁTE, convexități, s. f. Însușirea de a fi convex; suprafață, formă, parte convexă (a unui lucru); proeminență. – Din fr. convexité, lat. convexitas, -atis. DOOM
convexitáte s. f., g.-d. art. convexitắții; pl. convexitắți
convexităților
CONVEXITÁTE, convexități, s. f. Însușirea de a fi convex; suprafață, formă, parte convexă (a unui lucru); proeminență. – Din fr. convexité, lat. convexitas, -atis. DOOM
convexitáte s. f., g.-d. art. convexitắții; pl. convexitắți
convexiune
CONVEXIÚNE s.f. v. convecție.
convexul
CONVÉX, -Ă, convecși, -xe, adj. Care are suprafața rotunjită și bombată, care prezintă o proeminență. – Din fr. convexe, lat. convexus. DOOM
convéx adj. m., pl. convécși; f. convéxă, pl. convéxe
convexului
CONVÉX, -Ă, convecși, -xe, adj. Care are suprafața rotunjită și bombată, care prezintă o proeminență. – Din fr. convexe, lat. convexus. DOOM
convéx adj. m., pl. convécși; f. convéxă, pl. convéxe
convict
convíct (-te), s. n. – Internat, pension de elevi. Lat. convictus, germ. Konvikt (sec. XIX). În Trans. înv.
convicție
CONVICȚIÚNE, convicțiuni, s. f. (Rar) Convingere. [Pr.: -ți-u-, – Var.: convícție s. f.] – Din fr. conviction, lat. convictio, -onis. DOOM
convicțiúne (rar) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. convicțiúnii; pl. convicțiúni
convicțiune
CONVICȚIÚNE, convicțiuni, s. f. (Rar) Convingere. [Pr.: -ți-u-, – Var.: convícție s. f.] – Din fr. conviction, lat. convictio, -onis. DOOM
convicțiúne (rar) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. convicțiúnii; pl. convicțiúni
convicțiunea
CONVICȚIÚNE, convicțiuni, s. f. (Rar) Convingere. [Pr.: -ți-u-, – Var.: convícție s. f.] – Din fr. conviction, lat. convictio, -onis. DOOM
convicțiúne (rar) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. convicțiúnii; pl. convicțiúni
convicțiuni
CONVICȚIÚNE, convicțiuni, s. f. (Rar) Convingere. [Pr.: -ți-u-, – Var.: convícție s. f.] – Din fr. conviction, lat. convictio, -onis. DOOM
convicțiúne (rar) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. convicțiúnii; pl. convicțiúni
convicțiunii
CONVICȚIÚNE, convicțiuni, s. f. (Rar) Convingere. [Pr.: -ți-u-, – Var.: convícție s. f.] – Din fr. conviction, lat. convictio, -onis. DOOM
convicțiúne (rar) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. convicțiúnii; pl. convicțiúni
convicțiunile
CONVICȚIÚNE, convicțiuni, s. f. (Rar) Convingere. [Pr.: -ți-u-, – Var.: convícție s. f.] – Din fr. conviction, lat. convictio, -onis. DOOM
convicțiúne (rar) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. convicțiúnii; pl. convicțiúni
convicțiunilor
CONVICȚIÚNE, convicțiuni, s. f. (Rar) Convingere. [Pr.: -ți-u-, – Var.: convícție s. f.] – Din fr. conviction, lat. convictio, -onis. DOOM
convicțiúne (rar) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. convicțiúnii; pl. convicțiúni
convie
CONVENÍ, convín, vb. IV. Intranz. 1. A corespunde dorințelor cuiva, a fi pe placul cuiva. 2. A cădea de acord cu cineva; a se învoi, a se înțelege. ♦ Tranz. A accepta, a admite. ♦ A încheia o convenție. – Din fr. convenir, lat. convenire. DOOM
convení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convín, 1 pl. convením, imperf. 3 sg. conveneá; conj. prez. 3 să convínă; ger. convenínd
conviețui
CONVIEȚUÍ, conviețuiesc, vb. IV. Intranz. A trăi împreună în același loc cu cineva; a coabita. – Con1- + viețui (după lat. convivere). DOOM
conviețuí (a ~) (-vie-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conviețuiésc, imperf. 3 sg. conviețuiá; conj. prez. 3 să conviețuiáscă
conviețuia
CONVIEȚUÍ, conviețuiesc, vb. IV. Intranz. A trăi împreună în același loc cu cineva; a coabita. – Con1- + viețui (după lat. convivere). DOOM
conviețuí (a ~) (-vie-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conviețuiésc, imperf. 3 sg. conviețuiá; conj. prez. 3 să conviețuiáscă
conviețuiai
CONVIEȚUÍ, conviețuiesc, vb. IV. Intranz. A trăi împreună în același loc cu cineva; a coabita. – Con1- + viețui (după lat. convivere). DOOM
conviețuí (a ~) (-vie-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conviețuiésc, imperf. 3 sg. conviețuiá; conj. prez. 3 să conviețuiáscă
conviețuiam
CONVIEȚUÍ, conviețuiesc, vb. IV. Intranz. A trăi împreună în același loc cu cineva; a coabita. – Con1- + viețui (după lat. convivere). DOOM
conviețuí (a ~) (-vie-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conviețuiésc, imperf. 3 sg. conviețuiá; conj. prez. 3 să conviețuiáscă
conviețuiască
CONVIEȚUÍ, conviețuiesc, vb. IV. Intranz. A trăi împreună în același loc cu cineva; a coabita. – Con1- + viețui (după lat. convivere). DOOM
conviețuí (a ~) (-vie-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conviețuiésc, imperf. 3 sg. conviețuiá; conj. prez. 3 să conviețuiáscă
conviețuiau
CONVIEȚUÍ, conviețuiesc, vb. IV. Intranz. A trăi împreună în același loc cu cineva; a coabita. – Con1- + viețui (după lat. convivere). DOOM
conviețuí (a ~) (-vie-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conviețuiésc, imperf. 3 sg. conviețuiá; conj. prez. 3 să conviețuiáscă
conviețuiați
CONVIEȚUÍ, conviețuiesc, vb. IV. Intranz. A trăi împreună în același loc cu cineva; a coabita. – Con1- + viețui (după lat. convivere). DOOM
conviețuí (a ~) (-vie-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conviețuiésc, imperf. 3 sg. conviețuiá; conj. prez. 3 să conviețuiáscă
conviețuiesc
CONVIEȚUÍ, conviețuiesc, vb. IV. Intranz. A trăi împreună în același loc cu cineva; a coabita. – Con1- + viețui (după lat. convivere). DOOM
conviețuí (a ~) (-vie-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conviețuiésc, imperf. 3 sg. conviețuiá; conj. prez. 3 să conviețuiáscă
conviețuiește
CONVIEȚUÍ, conviețuiesc, vb. IV. Intranz. A trăi împreună în același loc cu cineva; a coabita. – Con1- + viețui (după lat. convivere). DOOM
conviețuí (a ~) (-vie-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conviețuiésc, imperf. 3 sg. conviețuiá; conj. prez. 3 să conviețuiáscă
conviețuiești
CONVIEȚUÍ, conviețuiesc, vb. IV. Intranz. A trăi împreună în același loc cu cineva; a coabita. – Con1- + viețui (după lat. convivere). DOOM
conviețuí (a ~) (-vie-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conviețuiésc, imperf. 3 sg. conviețuiá; conj. prez. 3 să conviețuiáscă
conviețuii
CONVIEȚUÍ, conviețuiesc, vb. IV. Intranz. A trăi împreună în același loc cu cineva; a coabita. – Con1- + viețui (după lat. convivere). DOOM
conviețuí (a ~) (-vie-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conviețuiésc, imperf. 3 sg. conviețuiá; conj. prez. 3 să conviețuiáscă
conviețuim
CONVIEȚUÍ, conviețuiesc, vb. IV. Intranz. A trăi împreună în același loc cu cineva; a coabita. – Con1- + viețui (după lat. convivere). DOOM
conviețuí (a ~) (-vie-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conviețuiésc, imperf. 3 sg. conviețuiá; conj. prez. 3 să conviețuiáscă
conviețuind
CONVIEȚUÍ, conviețuiesc, vb. IV. Intranz. A trăi împreună în același loc cu cineva; a coabita. – Con1- + viețui (după lat. convivere). DOOM
conviețuí (a ~) (-vie-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conviețuiésc, imperf. 3 sg. conviețuiá; conj. prez. 3 să conviețuiáscă
conviețuire
CONVIEȚUÍ, conviețuiesc, vb. IV. Intranz. A trăi împreună în același loc cu cineva; a coabita. – Con1- + viețui (după lat. convivere). DOOM
conviețuí (a ~) (-vie-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conviețuiésc, imperf. 3 sg. conviețuiá; conj. prez. 3 să conviețuiáscă
conviețuire
CONVIEȚUÍRE, conviețuiri, s. f. Faptul de a conviețui; coabitare. – V. conviețui. DOOM
conviețuíre (-vie-) s. f., g.-d. art. conviețuírii; pl. conviețuíri
conviețuiră
CONVIEȚUÍ, conviețuiesc, vb. IV. Intranz. A trăi împreună în același loc cu cineva; a coabita. – Con1- + viețui (după lat. convivere). DOOM
conviețuí (a ~) (-vie-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conviețuiésc, imperf. 3 sg. conviețuiá; conj. prez. 3 să conviețuiáscă
conviețuirăm
CONVIEȚUÍ, conviețuiesc, vb. IV. Intranz. A trăi împreună în același loc cu cineva; a coabita. – Con1- + viețui (după lat. convivere). DOOM
conviețuí (a ~) (-vie-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conviețuiésc, imperf. 3 sg. conviețuiá; conj. prez. 3 să conviețuiáscă
conviețuirăți
CONVIEȚUÍ, conviețuiesc, vb. IV. Intranz. A trăi împreună în același loc cu cineva; a coabita. – Con1- + viețui (după lat. convivere). DOOM
conviețuí (a ~) (-vie-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conviețuiésc, imperf. 3 sg. conviețuiá; conj. prez. 3 să conviețuiáscă
conviețuise
CONVIEȚUÍ, conviețuiesc, vb. IV. Intranz. A trăi împreună în același loc cu cineva; a coabita. – Con1- + viețui (după lat. convivere). DOOM
conviețuí (a ~) (-vie-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conviețuiésc, imperf. 3 sg. conviețuiá; conj. prez. 3 să conviețuiáscă
conviețuisem
CONVIEȚUÍ, conviețuiesc, vb. IV. Intranz. A trăi împreună în același loc cu cineva; a coabita. – Con1- + viețui (după lat. convivere). DOOM
conviețuí (a ~) (-vie-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conviețuiésc, imperf. 3 sg. conviețuiá; conj. prez. 3 să conviețuiáscă
conviețuiseră
CONVIEȚUÍ, conviețuiesc, vb. IV. Intranz. A trăi împreună în același loc cu cineva; a coabita. – Con1- + viețui (după lat. convivere). DOOM
conviețuí (a ~) (-vie-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conviețuiésc, imperf. 3 sg. conviețuiá; conj. prez. 3 să conviețuiáscă
conviețuiserăm
CONVIEȚUÍ, conviețuiesc, vb. IV. Intranz. A trăi împreună în același loc cu cineva; a coabita. – Con1- + viețui (după lat. convivere). DOOM
conviețuí (a ~) (-vie-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conviețuiésc, imperf. 3 sg. conviețuiá; conj. prez. 3 să conviețuiáscă
conviețuiserăți
CONVIEȚUÍ, conviețuiesc, vb. IV. Intranz. A trăi împreună în același loc cu cineva; a coabita. – Con1- + viețui (după lat. convivere). DOOM
conviețuí (a ~) (-vie-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conviețuiésc, imperf. 3 sg. conviețuiá; conj. prez. 3 să conviețuiáscă
conviețuiseși
CONVIEȚUÍ, conviețuiesc, vb. IV. Intranz. A trăi împreună în același loc cu cineva; a coabita. – Con1- + viețui (după lat. convivere). DOOM
conviețuí (a ~) (-vie-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conviețuiésc, imperf. 3 sg. conviețuiá; conj. prez. 3 să conviețuiáscă
conviețuiseți
CONVIEȚUÍ, conviețuiesc, vb. IV. Intranz. A trăi împreună în același loc cu cineva; a coabita. – Con1- + viețui (după lat. convivere). DOOM
conviețuí (a ~) (-vie-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conviețuiésc, imperf. 3 sg. conviețuiá; conj. prez. 3 să conviețuiáscă
conviețuit
CONVIEȚUÍ, conviețuiesc, vb. IV. Intranz. A trăi împreună în același loc cu cineva; a coabita. – Con1- + viețui (după lat. convivere). DOOM
conviețuí (a ~) (-vie-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conviețuiésc, imperf. 3 sg. conviețuiá; conj. prez. 3 să conviețuiáscă
conviețuitoare
CONVIEȚUITÓR, -OÁRE, conviețuitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care trăiește în același loc cu altcineva. [Pr.: -țu-i-] – Conviețui + suf. -tor. DOOM
conviețuitór (-vie-) adj. m., pl. conviețuitóri; f. sg. și pl. conviețuitoáre
conviețuitoarea
CONVIEȚUITÓR, -OÁRE, conviețuitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care trăiește în același loc cu altcineva. [Pr.: -țu-i-] – Conviețui + suf. -tor. DOOM
conviețuitór (-vie-) adj. m., pl. conviețuitóri; f. sg. și pl. conviețuitoáre
conviețuitoarei
CONVIEȚUITÓR, -OÁRE, conviețuitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care trăiește în același loc cu altcineva. [Pr.: -țu-i-] – Conviețui + suf. -tor. DOOM
conviețuitór (-vie-) adj. m., pl. conviețuitóri; f. sg. și pl. conviețuitoáre
conviețuitoarele
CONVIEȚUITÓR, -OÁRE, conviețuitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care trăiește în același loc cu altcineva. [Pr.: -țu-i-] – Conviețui + suf. -tor. DOOM
conviețuitór (-vie-) adj. m., pl. conviețuitóri; f. sg. și pl. conviețuitoáre
conviețuitoarelor
CONVIEȚUITÓR, -OÁRE, conviețuitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care trăiește în același loc cu altcineva. [Pr.: -țu-i-] – Conviețui + suf. -tor. DOOM
conviețuitór (-vie-) adj. m., pl. conviețuitóri; f. sg. și pl. conviețuitoáre
conviețuitor
CONVIEȚUITÓR, -OÁRE, conviețuitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care trăiește în același loc cu altcineva. [Pr.: -țu-i-] – Conviețui + suf. -tor. DOOM
conviețuitór (-vie-) adj. m., pl. conviețuitóri; f. sg. și pl. conviețuitoáre
conviețuitori
CONVIEȚUITÓR, -OÁRE, conviețuitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care trăiește în același loc cu altcineva. [Pr.: -țu-i-] – Conviețui + suf. -tor. DOOM
conviețuitór (-vie-) adj. m., pl. conviețuitóri; f. sg. și pl. conviețuitoáre
conviețuitorii
CONVIEȚUITÓR, -OÁRE, conviețuitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care trăiește în același loc cu altcineva. [Pr.: -țu-i-] – Conviețui + suf. -tor. DOOM
conviețuitór (-vie-) adj. m., pl. conviețuitóri; f. sg. și pl. conviețuitoáre
conviețuitorilor
CONVIEȚUITÓR, -OÁRE, conviețuitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care trăiește în același loc cu altcineva. [Pr.: -țu-i-] – Conviețui + suf. -tor. DOOM
conviețuitór (-vie-) adj. m., pl. conviețuitóri; f. sg. și pl. conviețuitoáre
conviețuitorul
CONVIEȚUITÓR, -OÁRE, conviețuitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care trăiește în același loc cu altcineva. [Pr.: -țu-i-] – Conviețui + suf. -tor. DOOM
conviețuitór (-vie-) adj. m., pl. conviețuitóri; f. sg. și pl. conviețuitoáre
conviețuitorului
CONVIEȚUITÓR, -OÁRE, conviețuitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care trăiește în același loc cu altcineva. [Pr.: -țu-i-] – Conviețui + suf. -tor. DOOM
conviețuitór (-vie-) adj. m., pl. conviețuitóri; f. sg. și pl. conviețuitoáre
conviețuiși
CONVIEȚUÍ, conviețuiesc, vb. IV. Intranz. A trăi împreună în același loc cu cineva; a coabita. – Con1- + viețui (după lat. convivere). DOOM
conviețuí (a ~) (-vie-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conviețuiésc, imperf. 3 sg. conviețuiá; conj. prez. 3 să conviețuiáscă
conviețuiți
CONVIEȚUÍ, conviețuiesc, vb. IV. Intranz. A trăi împreună în același loc cu cineva; a coabita. – Con1- + viețui (după lat. convivere). DOOM
conviețuí (a ~) (-vie-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conviețuiésc, imperf. 3 sg. conviețuiá; conj. prez. 3 să conviețuiáscă
convii
CONVENÍ, convín, vb. IV. Intranz. 1. A corespunde dorințelor cuiva, a fi pe placul cuiva. 2. A cădea de acord cu cineva; a se învoi, a se înțelege. ♦ Tranz. A accepta, a admite. ♦ A încheia o convenție. – Din fr. convenir, lat. convenire. DOOM
convení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convín, 1 pl. convením, imperf. 3 sg. conveneá; conj. prez. 3 să convínă; ger. convenínd
convin
CONVENÍ, convín, vb. IV. Intranz. 1. A corespunde dorințelor cuiva, a fi pe placul cuiva. 2. A cădea de acord cu cineva; a se învoi, a se înțelege. ♦ Tranz. A accepta, a admite. ♦ A încheia o convenție. – Din fr. convenir, lat. convenire. DOOM
convení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convín, 1 pl. convením, imperf. 3 sg. conveneá; conj. prez. 3 să convínă; ger. convenínd
convine
CONVENÍ, convín, vb. IV. Intranz. 1. A corespunde dorințelor cuiva, a fi pe placul cuiva. 2. A cădea de acord cu cineva; a se învoi, a se înțelege. ♦ Tranz. A accepta, a admite. ♦ A încheia o convenție. – Din fr. convenir, lat. convenire. DOOM
convení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convín, 1 pl. convením, imperf. 3 sg. conveneá; conj. prez. 3 să convínă; ger. convenínd
conving
CONVÍNGE, convíng, vb. III. Tranz. A face pe cineva să adopte o părere pe bază de dovezi și argumente, a-l face să recunoască ceva ca adevărat. ♦ Refl. A-și da seama, a recunoaște că ceva este într-un anumit fel, a se încredința de ceva. [Perf. s. convinsei, part. convins] – Din lat. convincere (după învinge). DOOM
convínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convíng, perf. s. 3 sg. convínse; part. convíns
convinge
CONVÍNGE, convíng, vb. III. Tranz. A face pe cineva să adopte o părere pe bază de dovezi și argumente, a-l face să recunoască ceva ca adevărat. ♦ Refl. A-și da seama, a recunoaște că ceva este într-un anumit fel, a se încredința de ceva. [Perf. s. convinsei, part. convins] – Din lat. convincere (după învinge). DOOM
convínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convíng, perf. s. 3 sg. convínse; part. convíns
convingea
CONVÍNGE, convíng, vb. III. Tranz. A face pe cineva să adopte o părere pe bază de dovezi și argumente, a-l face să recunoască ceva ca adevărat. ♦ Refl. A-și da seama, a recunoaște că ceva este într-un anumit fel, a se încredința de ceva. [Perf. s. convinsei, part. convins] – Din lat. convincere (după învinge). DOOM
convínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convíng, perf. s. 3 sg. convínse; part. convíns
convingeai
CONVÍNGE, convíng, vb. III. Tranz. A face pe cineva să adopte o părere pe bază de dovezi și argumente, a-l face să recunoască ceva ca adevărat. ♦ Refl. A-și da seama, a recunoaște că ceva este într-un anumit fel, a se încredința de ceva. [Perf. s. convinsei, part. convins] – Din lat. convincere (după învinge). DOOM
convínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convíng, perf. s. 3 sg. convínse; part. convíns
convingeam
CONVÍNGE, convíng, vb. III. Tranz. A face pe cineva să adopte o părere pe bază de dovezi și argumente, a-l face să recunoască ceva ca adevărat. ♦ Refl. A-și da seama, a recunoaște că ceva este într-un anumit fel, a se încredința de ceva. [Perf. s. convinsei, part. convins] – Din lat. convincere (după învinge). DOOM
convínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convíng, perf. s. 3 sg. convínse; part. convíns
convingeau
CONVÍNGE, convíng, vb. III. Tranz. A face pe cineva să adopte o părere pe bază de dovezi și argumente, a-l face să recunoască ceva ca adevărat. ♦ Refl. A-și da seama, a recunoaște că ceva este într-un anumit fel, a se încredința de ceva. [Perf. s. convinsei, part. convins] – Din lat. convincere (după învinge). DOOM
convínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convíng, perf. s. 3 sg. convínse; part. convíns
convingeați
CONVÍNGE, convíng, vb. III. Tranz. A face pe cineva să adopte o părere pe bază de dovezi și argumente, a-l face să recunoască ceva ca adevărat. ♦ Refl. A-și da seama, a recunoaște că ceva este într-un anumit fel, a se încredința de ceva. [Perf. s. convinsei, part. convins] – Din lat. convincere (după învinge). DOOM
convínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convíng, perf. s. 3 sg. convínse; part. convíns
convingem
CONVÍNGE, convíng, vb. III. Tranz. A face pe cineva să adopte o părere pe bază de dovezi și argumente, a-l face să recunoască ceva ca adevărat. ♦ Refl. A-și da seama, a recunoaște că ceva este într-un anumit fel, a se încredința de ceva. [Perf. s. convinsei, part. convins] – Din lat. convincere (după învinge). DOOM
convínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convíng, perf. s. 3 sg. convínse; part. convíns
convingere
CONVÍNGE, convíng, vb. III. Tranz. A face pe cineva să adopte o părere pe bază de dovezi și argumente, a-l face să recunoască ceva ca adevărat. ♦ Refl. A-și da seama, a recunoaște că ceva este într-un anumit fel, a se încredința de ceva. [Perf. s. convinsei, part. convins] – Din lat. convincere (după învinge). DOOM
convínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convíng, perf. s. 3 sg. convínse; part. convíns
convingere
CONVÍNGERE, convingeri, s. f. Acțiunea de a (se) convinge; convicțiune. ♦ Părere fermă asupra unui lucru. ◊ Loc. adv. Cu convingere = în mod ferm, hotărât, răspicat. Fără convingere = în chip vag, nehotărât; fără entuziasm, fără tragere de inimă, în silă. – V. convinge. DOOM
convíngere s. f., g.-d. art. convíngerii; pl. convíngeri
convingerea
CONVÍNGERE, convingeri, s. f. Acțiunea de a (se) convinge; convicțiune. ♦ Părere fermă asupra unui lucru. ◊ Loc. adv. Cu convingere = în mod ferm, hotărât, răspicat. Fără convingere = în chip vag, nehotărât; fără entuziasm, fără tragere de inimă, în silă. – V. convinge. DOOM
convíngere s. f., g.-d. art. convíngerii; pl. convíngeri
convingeri
CONVÍNGERE, convingeri, s. f. Acțiunea de a (se) convinge; convicțiune. ♦ Părere fermă asupra unui lucru. ◊ Loc. adv. Cu convingere = în mod ferm, hotărât, răspicat. Fără convingere = în chip vag, nehotărât; fără entuziasm, fără tragere de inimă, în silă. – V. convinge. DOOM
convíngere s. f., g.-d. art. convíngerii; pl. convíngeri
convingerii
CONVÍNGERE, convingeri, s. f. Acțiunea de a (se) convinge; convicțiune. ♦ Părere fermă asupra unui lucru. ◊ Loc. adv. Cu convingere = în mod ferm, hotărât, răspicat. Fără convingere = în chip vag, nehotărât; fără entuziasm, fără tragere de inimă, în silă. – V. convinge. DOOM
convíngere s. f., g.-d. art. convíngerii; pl. convíngeri
convingerile
CONVÍNGERE, convingeri, s. f. Acțiunea de a (se) convinge; convicțiune. ♦ Părere fermă asupra unui lucru. ◊ Loc. adv. Cu convingere = în mod ferm, hotărât, răspicat. Fără convingere = în chip vag, nehotărât; fără entuziasm, fără tragere de inimă, în silă. – V. convinge. DOOM
convíngere s. f., g.-d. art. convíngerii; pl. convíngeri
convingerilor
CONVÍNGERE, convingeri, s. f. Acțiunea de a (se) convinge; convicțiune. ♦ Părere fermă asupra unui lucru. ◊ Loc. adv. Cu convingere = în mod ferm, hotărât, răspicat. Fără convingere = în chip vag, nehotărât; fără entuziasm, fără tragere de inimă, în silă. – V. convinge. DOOM
convíngere s. f., g.-d. art. convíngerii; pl. convíngeri
convingeți
CONVÍNGE, convíng, vb. III. Tranz. A face pe cineva să adopte o părere pe bază de dovezi și argumente, a-l face să recunoască ceva ca adevărat. ♦ Refl. A-și da seama, a recunoaște că ceva este într-un anumit fel, a se încredința de ceva. [Perf. s. convinsei, part. convins] – Din lat. convincere (după învinge). DOOM
convínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convíng, perf. s. 3 sg. convínse; part. convíns
convingi
CONVÍNGE, convíng, vb. III. Tranz. A face pe cineva să adopte o părere pe bază de dovezi și argumente, a-l face să recunoască ceva ca adevărat. ♦ Refl. A-și da seama, a recunoaște că ceva este într-un anumit fel, a se încredința de ceva. [Perf. s. convinsei, part. convins] – Din lat. convincere (după învinge). DOOM
convínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convíng, perf. s. 3 sg. convínse; part. convíns
convingând
CONVÍNGE, convíng, vb. III. Tranz. A face pe cineva să adopte o părere pe bază de dovezi și argumente, a-l face să recunoască ceva ca adevărat. ♦ Refl. A-și da seama, a recunoaște că ceva este într-un anumit fel, a se încredința de ceva. [Perf. s. convinsei, part. convins] – Din lat. convincere (după învinge). DOOM
convínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convíng, perf. s. 3 sg. convínse; part. convíns
convingînd
CONVÍNGE, convíng, vb. III. Tranz. A face pe cineva să adopte o părere pe bază de dovezi și argumente, a-l face să recunoască ceva ca adevărat. ♦ Refl. A-și da seama, a recunoaște că ceva este într-un anumit fel, a se încredința de ceva. [Perf. s. convinsei, part. convins] – Din lat. convincere (după învinge). DOOM
convínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convíng, perf. s. 3 sg. convínse; part. convíns
convingă
CONVÍNGE, convíng, vb. III. Tranz. A face pe cineva să adopte o părere pe bază de dovezi și argumente, a-l face să recunoască ceva ca adevărat. ♦ Refl. A-și da seama, a recunoaște că ceva este într-un anumit fel, a se încredința de ceva. [Perf. s. convinsei, part. convins] – Din lat. convincere (după învinge). DOOM
convínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convíng, perf. s. 3 sg. convínse; part. convíns
convingătoare
CONVINGĂTÓR, -OÁRE, convingători, -oare, adj. (Despre fapte, argumente etc.) Care convinge; concludent. – Convinge + suf. -ător. DOOM
convingătór adj. m., pl. convingătóri; f. sg. și pl. convingătoáre
convingătoarea
CONVINGĂTÓR, -OÁRE, convingători, -oare, adj. (Despre fapte, argumente etc.) Care convinge; concludent. – Convinge + suf. -ător. DOOM
convingătór adj. m., pl. convingătóri; f. sg. și pl. convingătoáre
convingătoarei
CONVINGĂTÓR, -OÁRE, convingători, -oare, adj. (Despre fapte, argumente etc.) Care convinge; concludent. – Convinge + suf. -ător. DOOM
convingătór adj. m., pl. convingătóri; f. sg. și pl. convingătoáre
convingătoarele
CONVINGĂTÓR, -OÁRE, convingători, -oare, adj. (Despre fapte, argumente etc.) Care convinge; concludent. – Convinge + suf. -ător. DOOM
convingătór adj. m., pl. convingătóri; f. sg. și pl. convingătoáre
convingătoarelor
CONVINGĂTÓR, -OÁRE, convingători, -oare, adj. (Despre fapte, argumente etc.) Care convinge; concludent. – Convinge + suf. -ător. DOOM
convingătór adj. m., pl. convingătóri; f. sg. și pl. convingătoáre
convingător
CONVINGĂTÓR, -OÁRE, convingători, -oare, adj. (Despre fapte, argumente etc.) Care convinge; concludent. – Convinge + suf. -ător. DOOM
convingătór adj. m., pl. convingătóri; f. sg. și pl. convingătoáre
convingători
CONVINGĂTÓR, -OÁRE, convingători, -oare, adj. (Despre fapte, argumente etc.) Care convinge; concludent. – Convinge + suf. -ător. DOOM
convingătór adj. m., pl. convingătóri; f. sg. și pl. convingătoáre
convingătorii
CONVINGĂTÓR, -OÁRE, convingători, -oare, adj. (Despre fapte, argumente etc.) Care convinge; concludent. – Convinge + suf. -ător. DOOM
convingătór adj. m., pl. convingătóri; f. sg. și pl. convingătoáre
convingătorilor
CONVINGĂTÓR, -OÁRE, convingători, -oare, adj. (Despre fapte, argumente etc.) Care convinge; concludent. – Convinge + suf. -ător. DOOM
convingătór adj. m., pl. convingătóri; f. sg. și pl. convingătoáre
convingătorul
CONVINGĂTÓR, -OÁRE, convingători, -oare, adj. (Despre fapte, argumente etc.) Care convinge; concludent. – Convinge + suf. -ător. DOOM
convingătór adj. m., pl. convingătóri; f. sg. și pl. convingătoáre
convingătorului
CONVINGĂTÓR, -OÁRE, convingători, -oare, adj. (Despre fapte, argumente etc.) Care convinge; concludent. – Convinge + suf. -ător. DOOM
convingătór adj. m., pl. convingătóri; f. sg. și pl. convingătoáre
convino
CONVENÍ, convín, vb. IV. Intranz. 1. A corespunde dorințelor cuiva, a fi pe placul cuiva. 2. A cădea de acord cu cineva; a se învoi, a se înțelege. ♦ Tranz. A accepta, a admite. ♦ A încheia o convenție. – Din fr. convenir, lat. convenire. DOOM
convení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convín, 1 pl. convením, imperf. 3 sg. conveneá; conj. prez. 3 să convínă; ger. convenínd
convins
CONVÍNGE, convíng, vb. III. Tranz. A face pe cineva să adopte o părere pe bază de dovezi și argumente, a-l face să recunoască ceva ca adevărat. ♦ Refl. A-și da seama, a recunoaște că ceva este într-un anumit fel, a se încredința de ceva. [Perf. s. convinsei, part. convins] – Din lat. convincere (după învinge). DOOM
convínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convíng, perf. s. 3 sg. convínse; part. convíns
convins
CONVÍNS, -Ă, convinși, -se, adj. Care a dobândit o convingere, care are convingerea că...; încredințat; ferm, hotărât. – V. convinge.
convinsa
CONVÍNS, -Ă, convinși, -se, adj. Care a dobândit o convingere, care are convingerea că...; încredințat; ferm, hotărât. – V. convinge.
convinse
CONVÍNGE, convíng, vb. III. Tranz. A face pe cineva să adopte o părere pe bază de dovezi și argumente, a-l face să recunoască ceva ca adevărat. ♦ Refl. A-și da seama, a recunoaște că ceva este într-un anumit fel, a se încredința de ceva. [Perf. s. convinsei, part. convins] – Din lat. convincere (după învinge). DOOM
convínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convíng, perf. s. 3 sg. convínse; part. convíns
convinse
CONVÍNS, -Ă, convinși, -se, adj. Care a dobândit o convingere, care are convingerea că...; încredințat; ferm, hotărât. – V. convinge.
convinsei
CONVÍNGE, convíng, vb. III. Tranz. A face pe cineva să adopte o părere pe bază de dovezi și argumente, a-l face să recunoască ceva ca adevărat. ♦ Refl. A-și da seama, a recunoaște că ceva este într-un anumit fel, a se încredința de ceva. [Perf. s. convinsei, part. convins] – Din lat. convincere (după învinge). DOOM
convínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convíng, perf. s. 3 sg. convínse; part. convíns
convinsei
CONVÍNS, -Ă, convinși, -se, adj. Care a dobândit o convingere, care are convingerea că...; încredințat; ferm, hotărât. – V. convinge.
convinsele
CONVÍNS, -Ă, convinși, -se, adj. Care a dobândit o convingere, care are convingerea că...; încredințat; ferm, hotărât. – V. convinge.
convinselor
CONVÍNS, -Ă, convinși, -se, adj. Care a dobândit o convingere, care are convingerea că...; încredințat; ferm, hotărât. – V. convinge.
convinseră
CONVÍNGE, convíng, vb. III. Tranz. A face pe cineva să adopte o părere pe bază de dovezi și argumente, a-l face să recunoască ceva ca adevărat. ♦ Refl. A-și da seama, a recunoaște că ceva este într-un anumit fel, a se încredința de ceva. [Perf. s. convinsei, part. convins] – Din lat. convincere (după învinge). DOOM
convínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convíng, perf. s. 3 sg. convínse; part. convíns
convinserăm
CONVÍNGE, convíng, vb. III. Tranz. A face pe cineva să adopte o părere pe bază de dovezi și argumente, a-l face să recunoască ceva ca adevărat. ♦ Refl. A-și da seama, a recunoaște că ceva este într-un anumit fel, a se încredința de ceva. [Perf. s. convinsei, part. convins] – Din lat. convincere (după învinge). DOOM
convínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convíng, perf. s. 3 sg. convínse; part. convíns
convinserăți
CONVÍNGE, convíng, vb. III. Tranz. A face pe cineva să adopte o părere pe bază de dovezi și argumente, a-l face să recunoască ceva ca adevărat. ♦ Refl. A-și da seama, a recunoaște că ceva este într-un anumit fel, a se încredința de ceva. [Perf. s. convinsei, part. convins] – Din lat. convincere (după învinge). DOOM
convínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convíng, perf. s. 3 sg. convínse; part. convíns
convinsese
CONVÍNGE, convíng, vb. III. Tranz. A face pe cineva să adopte o părere pe bază de dovezi și argumente, a-l face să recunoască ceva ca adevărat. ♦ Refl. A-și da seama, a recunoaște că ceva este într-un anumit fel, a se încredința de ceva. [Perf. s. convinsei, part. convins] – Din lat. convincere (după învinge). DOOM
convínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convíng, perf. s. 3 sg. convínse; part. convíns
convinsesem
CONVÍNGE, convíng, vb. III. Tranz. A face pe cineva să adopte o părere pe bază de dovezi și argumente, a-l face să recunoască ceva ca adevărat. ♦ Refl. A-și da seama, a recunoaște că ceva este într-un anumit fel, a se încredința de ceva. [Perf. s. convinsei, part. convins] – Din lat. convincere (după învinge). DOOM
convínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convíng, perf. s. 3 sg. convínse; part. convíns
convinseseră
CONVÍNGE, convíng, vb. III. Tranz. A face pe cineva să adopte o părere pe bază de dovezi și argumente, a-l face să recunoască ceva ca adevărat. ♦ Refl. A-și da seama, a recunoaște că ceva este într-un anumit fel, a se încredința de ceva. [Perf. s. convinsei, part. convins] – Din lat. convincere (după învinge). DOOM
convínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convíng, perf. s. 3 sg. convínse; part. convíns
convinseserăm
CONVÍNGE, convíng, vb. III. Tranz. A face pe cineva să adopte o părere pe bază de dovezi și argumente, a-l face să recunoască ceva ca adevărat. ♦ Refl. A-și da seama, a recunoaște că ceva este într-un anumit fel, a se încredința de ceva. [Perf. s. convinsei, part. convins] – Din lat. convincere (după învinge). DOOM
convínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convíng, perf. s. 3 sg. convínse; part. convíns
convinseserăți
CONVÍNGE, convíng, vb. III. Tranz. A face pe cineva să adopte o părere pe bază de dovezi și argumente, a-l face să recunoască ceva ca adevărat. ♦ Refl. A-și da seama, a recunoaște că ceva este într-un anumit fel, a se încredința de ceva. [Perf. s. convinsei, part. convins] – Din lat. convincere (după învinge). DOOM
convínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convíng, perf. s. 3 sg. convínse; part. convíns
convinseseși
CONVÍNGE, convíng, vb. III. Tranz. A face pe cineva să adopte o părere pe bază de dovezi și argumente, a-l face să recunoască ceva ca adevărat. ♦ Refl. A-și da seama, a recunoaște că ceva este într-un anumit fel, a se încredința de ceva. [Perf. s. convinsei, part. convins] – Din lat. convincere (după învinge). DOOM
convínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convíng, perf. s. 3 sg. convínse; part. convíns
convinseseți
CONVÍNGE, convíng, vb. III. Tranz. A face pe cineva să adopte o părere pe bază de dovezi și argumente, a-l face să recunoască ceva ca adevărat. ♦ Refl. A-și da seama, a recunoaște că ceva este într-un anumit fel, a se încredința de ceva. [Perf. s. convinsei, part. convins] – Din lat. convincere (după învinge). DOOM
convínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convíng, perf. s. 3 sg. convínse; part. convíns
convinseși
CONVÍNGE, convíng, vb. III. Tranz. A face pe cineva să adopte o părere pe bază de dovezi și argumente, a-l face să recunoască ceva ca adevărat. ♦ Refl. A-și da seama, a recunoaște că ceva este într-un anumit fel, a se încredința de ceva. [Perf. s. convinsei, part. convins] – Din lat. convincere (după învinge). DOOM
convínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convíng, perf. s. 3 sg. convínse; part. convíns
convinsul
CONVÍNS, -Ă, convinși, -se, adj. Care a dobândit o convingere, care are convingerea că...; încredințat; ferm, hotărât. – V. convinge.
convinsului
CONVÍNS, -Ă, convinși, -se, adj. Care a dobândit o convingere, care are convingerea că...; încredințat; ferm, hotărât. – V. convinge.
convină
CONVENÍ, convín, vb. IV. Intranz. 1. A corespunde dorințelor cuiva, a fi pe placul cuiva. 2. A cădea de acord cu cineva; a se învoi, a se înțelege. ♦ Tranz. A accepta, a admite. ♦ A încheia o convenție. – Din fr. convenir, lat. convenire. DOOM
convení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convín, 1 pl. convením, imperf. 3 sg. conveneá; conj. prez. 3 să convínă; ger. convenínd
convinși
CONVÍNS, -Ă, convinși, -se, adj. Care a dobândit o convingere, care are convingerea că...; încredințat; ferm, hotărât. – V. convinge.
convinșii
CONVÍNS, -Ă, convinși, -se, adj. Care a dobândit o convingere, care are convingerea că...; încredințat; ferm, hotărât. – V. convinge.
convinșilor
CONVÍNS, -Ă, convinși, -se, adj. Care a dobândit o convingere, care are convingerea că...; încredințat; ferm, hotărât. – V. convinge.
conviu
CONVENÍ, convín, vb. IV. Intranz. 1. A corespunde dorințelor cuiva, a fi pe placul cuiva. 2. A cădea de acord cu cineva; a se învoi, a se înțelege. ♦ Tranz. A accepta, a admite. ♦ A încheia o convenție. – Din fr. convenir, lat. convenire. DOOM
convení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convín, 1 pl. convením, imperf. 3 sg. conveneá; conj. prez. 3 să convínă; ger. convenínd
conviv
CONVÍV, -Ă, convivi, -e, s. m. și f. (Rar la f.; livr.) Comesean. – Din fr. convive, lat. conviva. DOOM
convívă (rar) s. f., g.-d. art. convívei; pl. convíve
conviva
CONVÍV, -Ă, convivi, -e, s. m. și f. (Rar la f.; livr.) Comesean. – Din fr. convive, lat. conviva. DOOM
convívă (rar) s. f., g.-d. art. convívei; pl. convíve
convive
CONVÍV, -Ă, convivi, -e, s. m. și f. (Rar la f.; livr.) Comesean. – Din fr. convive, lat. conviva. DOOM
convívă (rar) s. f., g.-d. art. convívei; pl. convíve
convivei
CONVÍV, -Ă, convivi, -e, s. m. și f. (Rar la f.; livr.) Comesean. – Din fr. convive, lat. conviva. DOOM
convívă (rar) s. f., g.-d. art. convívei; pl. convíve
convivele
CONVÍV, -Ă, convivi, -e, s. m. și f. (Rar la f.; livr.) Comesean. – Din fr. convive, lat. conviva. DOOM
convívă (rar) s. f., g.-d. art. convívei; pl. convíve
convivelor
CONVÍV, -Ă, convivi, -e, s. m. și f. (Rar la f.; livr.) Comesean. – Din fr. convive, lat. conviva. DOOM
convívă (rar) s. f., g.-d. art. convívei; pl. convíve
convivi
CONVÍV, -Ă, convivi, -e, s. m. și f. (Rar la f.; livr.) Comesean. – Din fr. convive, lat. conviva. DOOM
convívă (rar) s. f., g.-d. art. convívei; pl. convíve
convivial
CONVIVIÁL, -Ă, conviviali, -e, adj. 1. Care ține de conviv, referitor la conviv. 2. Prietenesc, jovial. [Pr.: -vi-al] – Din fr. convivial. DOOM
*conviviál (-vi-al) adj. m., pl. conviviáli; f. conviviálă, pl. conviviále
conviviala
CONVIVIÁL, -Ă, conviviali, -e, adj. 1. Care ține de conviv, referitor la conviv. 2. Prietenesc, jovial. [Pr.: -vi-al] – Din fr. convivial. DOOM
*conviviál (-vi-al) adj. m., pl. conviviáli; f. conviviálă, pl. conviviále
conviviale
CONVIVIÁL, -Ă, conviviali, -e, adj. 1. Care ține de conviv, referitor la conviv. 2. Prietenesc, jovial. [Pr.: -vi-al] – Din fr. convivial. DOOM
*conviviál (-vi-al) adj. m., pl. conviviáli; f. conviviálă, pl. conviviále
convivialei
CONVIVIÁL, -Ă, conviviali, -e, adj. 1. Care ține de conviv, referitor la conviv. 2. Prietenesc, jovial. [Pr.: -vi-al] – Din fr. convivial. DOOM
*conviviál (-vi-al) adj. m., pl. conviviáli; f. conviviálă, pl. conviviále
convivialele
CONVIVIÁL, -Ă, conviviali, -e, adj. 1. Care ține de conviv, referitor la conviv. 2. Prietenesc, jovial. [Pr.: -vi-al] – Din fr. convivial. DOOM
*conviviál (-vi-al) adj. m., pl. conviviáli; f. conviviálă, pl. conviviále
convivialelor
CONVIVIÁL, -Ă, conviviali, -e, adj. 1. Care ține de conviv, referitor la conviv. 2. Prietenesc, jovial. [Pr.: -vi-al] – Din fr. convivial. DOOM
*conviviál (-vi-al) adj. m., pl. conviviáli; f. conviviálă, pl. conviviále
conviviali
CONVIVIÁL, -Ă, conviviali, -e, adj. 1. Care ține de conviv, referitor la conviv. 2. Prietenesc, jovial. [Pr.: -vi-al] – Din fr. convivial. DOOM
*conviviál (-vi-al) adj. m., pl. conviviáli; f. conviviálă, pl. conviviále
convivialii
CONVIVIÁL, -Ă, conviviali, -e, adj. 1. Care ține de conviv, referitor la conviv. 2. Prietenesc, jovial. [Pr.: -vi-al] – Din fr. convivial. DOOM
*conviviál (-vi-al) adj. m., pl. conviviáli; f. conviviálă, pl. conviviále
convivialilor
CONVIVIÁL, -Ă, conviviali, -e, adj. 1. Care ține de conviv, referitor la conviv. 2. Prietenesc, jovial. [Pr.: -vi-al] – Din fr. convivial. DOOM
*conviviál (-vi-al) adj. m., pl. conviviáli; f. conviviálă, pl. conviviále
convivialul
CONVIVIÁL, -Ă, conviviali, -e, adj. 1. Care ține de conviv, referitor la conviv. 2. Prietenesc, jovial. [Pr.: -vi-al] – Din fr. convivial. DOOM
*conviviál (-vi-al) adj. m., pl. conviviáli; f. conviviálă, pl. conviviále
convivialului
CONVIVIÁL, -Ă, conviviali, -e, adj. 1. Care ține de conviv, referitor la conviv. 2. Prietenesc, jovial. [Pr.: -vi-al] – Din fr. convivial. DOOM
*conviviál (-vi-al) adj. m., pl. conviviáli; f. conviviálă, pl. conviviále
convivii
CONVÍV, -Ă, convivi, -e, s. m. și f. (Rar la f.; livr.) Comesean. – Din fr. convive, lat. conviva. DOOM
convívă (rar) s. f., g.-d. art. convívei; pl. convíve
convivilor
CONVÍV, -Ă, convivi, -e, s. m. și f. (Rar la f.; livr.) Comesean. – Din fr. convive, lat. conviva. DOOM
convívă (rar) s. f., g.-d. art. convívei; pl. convíve
convivul
CONVÍV, -Ă, convivi, -e, s. m. și f. (Rar la f.; livr.) Comesean. – Din fr. convive, lat. conviva. DOOM
convívă (rar) s. f., g.-d. art. convívei; pl. convíve
convivului
CONVÍV, -Ă, convivi, -e, s. m. și f. (Rar la f.; livr.) Comesean. – Din fr. convive, lat. conviva. DOOM
convívă (rar) s. f., g.-d. art. convívei; pl. convíve
convoace
CONVOCÁ, convóc, vb. I. Tranz. A chema, a face să vină într-un anumit loc o persoană, un grup de persoane etc., cu un anumit scop (oficial). – Din fr. convoquer, lat. convocare. DOOM
convocá (a ~) vb., ind. prez. 3 convoácă; conj. prez. 3 să convoáce
convoacă
CONVOCÁ, convóc, vb. I. Tranz. A chema, a face să vină într-un anumit loc o persoană, un grup de persoane etc., cu un anumit scop (oficial). – Din fr. convoquer, lat. convocare. DOOM
convocá (a ~) vb., ind. prez. 3 convoácă; conj. prez. 3 să convoáce
convoaie
CONVÓI, convoaie, s. n. Grup, șir de vehicule (care transportă materiale, trupe etc.). ♦ Mulțime (încolonată) care merge în aceeași direcție (și cu același scop); coloană; spec. cortegiu. [Pl. și: convoiuri] – Din fr. convoi. Cf. rus. konvoi, it. convoglio. DOOM
convói s. n., pl. convoáie
convoaiele
CONVÓI, convoaie, s. n. Grup, șir de vehicule (care transportă materiale, trupe etc.). ♦ Mulțime (încolonată) care merge în aceeași direcție (și cu același scop); coloană; spec. cortegiu. [Pl. și: convoiuri] – Din fr. convoi. Cf. rus. konvoi, it. convoglio. DOOM
convói s. n., pl. convoáie
convoaielor
CONVÓI, convoaie, s. n. Grup, șir de vehicule (care transportă materiale, trupe etc.). ♦ Mulțime (încolonată) care merge în aceeași direcție (și cu același scop); coloană; spec. cortegiu. [Pl. și: convoiuri] – Din fr. convoi. Cf. rus. konvoi, it. convoglio. DOOM
convói s. n., pl. convoáie
convoc
CONVOCÁ, convóc, vb. I. Tranz. A chema, a face să vină într-un anumit loc o persoană, un grup de persoane etc., cu un anumit scop (oficial). – Din fr. convoquer, lat. convocare. DOOM
convocá (a ~) vb., ind. prez. 3 convoácă; conj. prez. 3 să convoáce
convoca
CONVOCÁ, convóc, vb. I. Tranz. A chema, a face să vină într-un anumit loc o persoană, un grup de persoane etc., cu un anumit scop (oficial). – Din fr. convoquer, lat. convocare. DOOM
convocá (a ~) vb., ind. prez. 3 convoácă; conj. prez. 3 să convoáce
convocabil
CONVOCÁBIL, -Ă, convocabili, -e, adj. Care poate fi convocat. – Din fr. convocable.
convocai
CONVOCÁ, convóc, vb. I. Tranz. A chema, a face să vină într-un anumit loc o persoană, un grup de persoane etc., cu un anumit scop (oficial). – Din fr. convoquer, lat. convocare. DOOM
convocá (a ~) vb., ind. prez. 3 convoácă; conj. prez. 3 să convoáce
convocam
CONVOCÁ, convóc, vb. I. Tranz. A chema, a face să vină într-un anumit loc o persoană, un grup de persoane etc., cu un anumit scop (oficial). – Din fr. convoquer, lat. convocare. DOOM
convocá (a ~) vb., ind. prez. 3 convoácă; conj. prez. 3 să convoáce
convocare
CONVOCÁ, convóc, vb. I. Tranz. A chema, a face să vină într-un anumit loc o persoană, un grup de persoane etc., cu un anumit scop (oficial). – Din fr. convoquer, lat. convocare. DOOM
convocá (a ~) vb., ind. prez. 3 convoácă; conj. prez. 3 să convoáce
convocare
CONVOCÁRE, convocări, s. f. Acțiunea de a convoca și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Înștiințare scrisă prin care este convocată o persoană, o adunare etc.; convocațiune. – V. convoca. DOOM
convocáre s. f., g.-d. art. convocắrii; pl. convocắri
convocarea
CONVOCÁRE, convocări, s. f. Acțiunea de a convoca și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Înștiințare scrisă prin care este convocată o persoană, o adunare etc.; convocațiune. – V. convoca. DOOM
convocáre s. f., g.-d. art. convocắrii; pl. convocắri
convocară
CONVOCÁ, convóc, vb. I. Tranz. A chema, a face să vină într-un anumit loc o persoană, un grup de persoane etc., cu un anumit scop (oficial). – Din fr. convoquer, lat. convocare. DOOM
convocá (a ~) vb., ind. prez. 3 convoácă; conj. prez. 3 să convoáce
convocarăm
CONVOCÁ, convóc, vb. I. Tranz. A chema, a face să vină într-un anumit loc o persoană, un grup de persoane etc., cu un anumit scop (oficial). – Din fr. convoquer, lat. convocare. DOOM
convocá (a ~) vb., ind. prez. 3 convoácă; conj. prez. 3 să convoáce
convocarăți
CONVOCÁ, convóc, vb. I. Tranz. A chema, a face să vină într-un anumit loc o persoană, un grup de persoane etc., cu un anumit scop (oficial). – Din fr. convoquer, lat. convocare. DOOM
convocá (a ~) vb., ind. prez. 3 convoácă; conj. prez. 3 să convoáce
convocase
CONVOCÁ, convóc, vb. I. Tranz. A chema, a face să vină într-un anumit loc o persoană, un grup de persoane etc., cu un anumit scop (oficial). – Din fr. convoquer, lat. convocare. DOOM
convocá (a ~) vb., ind. prez. 3 convoácă; conj. prez. 3 să convoáce
convocasem
CONVOCÁ, convóc, vb. I. Tranz. A chema, a face să vină într-un anumit loc o persoană, un grup de persoane etc., cu un anumit scop (oficial). – Din fr. convoquer, lat. convocare. DOOM
convocá (a ~) vb., ind. prez. 3 convoácă; conj. prez. 3 să convoáce
convocaseră
CONVOCÁ, convóc, vb. I. Tranz. A chema, a face să vină într-un anumit loc o persoană, un grup de persoane etc., cu un anumit scop (oficial). – Din fr. convoquer, lat. convocare. DOOM
convocá (a ~) vb., ind. prez. 3 convoácă; conj. prez. 3 să convoáce
convocaserăm
CONVOCÁ, convóc, vb. I. Tranz. A chema, a face să vină într-un anumit loc o persoană, un grup de persoane etc., cu un anumit scop (oficial). – Din fr. convoquer, lat. convocare. DOOM
convocá (a ~) vb., ind. prez. 3 convoácă; conj. prez. 3 să convoáce
convocaserăți
CONVOCÁ, convóc, vb. I. Tranz. A chema, a face să vină într-un anumit loc o persoană, un grup de persoane etc., cu un anumit scop (oficial). – Din fr. convoquer, lat. convocare. DOOM
convocá (a ~) vb., ind. prez. 3 convoácă; conj. prez. 3 să convoáce
convocaseși
CONVOCÁ, convóc, vb. I. Tranz. A chema, a face să vină într-un anumit loc o persoană, un grup de persoane etc., cu un anumit scop (oficial). – Din fr. convoquer, lat. convocare. DOOM
convocá (a ~) vb., ind. prez. 3 convoácă; conj. prez. 3 să convoáce
convocaseți
CONVOCÁ, convóc, vb. I. Tranz. A chema, a face să vină într-un anumit loc o persoană, un grup de persoane etc., cu un anumit scop (oficial). – Din fr. convoquer, lat. convocare. DOOM
convocá (a ~) vb., ind. prez. 3 convoácă; conj. prez. 3 să convoáce
convocat
CONVOCÁ, convóc, vb. I. Tranz. A chema, a face să vină într-un anumit loc o persoană, un grup de persoane etc., cu un anumit scop (oficial). – Din fr. convoquer, lat. convocare. DOOM
convocá (a ~) vb., ind. prez. 3 convoácă; conj. prez. 3 să convoáce
convocat
CONVOCÁ, convoc, vb. I. Tranz. a chema, a face să vină într-un anumit loc o persoană, un grup de persoane sau un corp constituit, cu un anumit scop (oficial). – Din fr. convoquer, lat. convocare.
convocatoare
CONVOCATÓR, -OÁRE, convocatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care convoacă. 2. S. n. (Ieșit din uz) Listă cu persoane convocate la o acțiune și semnăturile lor. – Convoca + suf. -tor.
convocatoarea
CONVOCATÓR, -OÁRE, convocatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care convoacă. 2. S. n. (Ieșit din uz) Listă cu persoane convocate la o acțiune și semnăturile lor. – Convoca + suf. -tor.
convocatoarei
CONVOCATÓR, -OÁRE, convocatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care convoacă. 2. S. n. (Ieșit din uz) Listă cu persoane convocate la o acțiune și semnăturile lor. – Convoca + suf. -tor.
convocatoarele
CONVOCATÓR, -OÁRE, convocatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care convoacă. 2. S. n. (Ieșit din uz) Listă cu persoane convocate la o acțiune și semnăturile lor. – Convoca + suf. -tor.
convocatoarelor
CONVOCATÓR, -OÁRE, convocatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care convoacă. 2. S. n. (Ieșit din uz) Listă cu persoane convocate la o acțiune și semnăturile lor. – Convoca + suf. -tor.
convocator
CONVOCATÓR, -OÁRE, convocatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care convoacă. 2. S. n. (Ieșit din uz) Listă cu persoane convocate la o acțiune și semnăturile lor. – Convoca + suf. -tor.
convocatori
CONVOCATÓR, -OÁRE, convocatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care convoacă. 2. S. n. (Ieșit din uz) Listă cu persoane convocate la o acțiune și semnăturile lor. – Convoca + suf. -tor.
convocatorii
CONVOCATÓR, -OÁRE, convocatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care convoacă. 2. S. n. (Ieșit din uz) Listă cu persoane convocate la o acțiune și semnăturile lor. – Convoca + suf. -tor.
convocatorilor
CONVOCATÓR, -OÁRE, convocatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care convoacă. 2. S. n. (Ieșit din uz) Listă cu persoane convocate la o acțiune și semnăturile lor. – Convoca + suf. -tor.
convocatorul
CONVOCATÓR, -OÁRE, convocatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care convoacă. 2. S. n. (Ieșit din uz) Listă cu persoane convocate la o acțiune și semnăturile lor. – Convoca + suf. -tor.
convocatorului
CONVOCATÓR, -OÁRE, convocatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care convoacă. 2. S. n. (Ieșit din uz) Listă cu persoane convocate la o acțiune și semnăturile lor. – Convoca + suf. -tor.
convocau
CONVOCÁ, convóc, vb. I. Tranz. A chema, a face să vină într-un anumit loc o persoană, un grup de persoane etc., cu un anumit scop (oficial). – Din fr. convoquer, lat. convocare. DOOM
convocá (a ~) vb., ind. prez. 3 convoácă; conj. prez. 3 să convoáce
convocași
CONVOCÁ, convóc, vb. I. Tranz. A chema, a face să vină într-un anumit loc o persoană, un grup de persoane etc., cu un anumit scop (oficial). – Din fr. convoquer, lat. convocare. DOOM
convocá (a ~) vb., ind. prez. 3 convoácă; conj. prez. 3 să convoáce
convocați
CONVOCÁ, convóc, vb. I. Tranz. A chema, a face să vină într-un anumit loc o persoană, un grup de persoane etc., cu un anumit scop (oficial). – Din fr. convoquer, lat. convocare. DOOM
convocá (a ~) vb., ind. prez. 3 convoácă; conj. prez. 3 să convoáce
convocațiune
CONVOCAȚIÚNE, convocațiuni, s. f. (Înv.) Convocare. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. convocation, lat. convocatio, -onis. DOOM
convocațiúne (înv.) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. convocațiúnii; pl. convocațiúni
convocațiunea
CONVOCAȚIÚNE, convocațiuni, s. f. (Înv.) Convocare. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. convocation, lat. convocatio, -onis. DOOM
convocațiúne (înv.) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. convocațiúnii; pl. convocațiúni
convocațiuni
CONVOCAȚIÚNE, convocațiuni, s. f. (Înv.) Convocare. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. convocation, lat. convocatio, -onis. DOOM
convocațiúne (înv.) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. convocațiúnii; pl. convocațiúni
convocațiunii
CONVOCAȚIÚNE, convocațiuni, s. f. (Înv.) Convocare. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. convocation, lat. convocatio, -onis. DOOM
convocațiúne (înv.) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. convocațiúnii; pl. convocațiúni
convocațiunile
CONVOCAȚIÚNE, convocațiuni, s. f. (Înv.) Convocare. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. convocation, lat. convocatio, -onis. DOOM
convocațiúne (înv.) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. convocațiúnii; pl. convocațiúni
convocațiunilor
CONVOCAȚIÚNE, convocațiuni, s. f. (Înv.) Convocare. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. convocation, lat. convocatio, -onis. DOOM
convocațiúne (înv.) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. convocațiúnii; pl. convocațiúni
convoci
CONVOCÁ, convóc, vb. I. Tranz. A chema, a face să vină într-un anumit loc o persoană, un grup de persoane etc., cu un anumit scop (oficial). – Din fr. convoquer, lat. convocare. DOOM
convocá (a ~) vb., ind. prez. 3 convoácă; conj. prez. 3 să convoáce
convocând
CONVOCÁ, convóc, vb. I. Tranz. A chema, a face să vină într-un anumit loc o persoană, un grup de persoane etc., cu un anumit scop (oficial). – Din fr. convoquer, lat. convocare. DOOM
convocá (a ~) vb., ind. prez. 3 convoácă; conj. prez. 3 să convoáce
convocînd
CONVOCÁ, convóc, vb. I. Tranz. A chema, a face să vină într-un anumit loc o persoană, un grup de persoane etc., cu un anumit scop (oficial). – Din fr. convoquer, lat. convocare. DOOM
convocá (a ~) vb., ind. prez. 3 convoácă; conj. prez. 3 să convoáce
convocări
CONVOCÁRE, convocări, s. f. Acțiunea de a convoca și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Înștiințare scrisă prin care este convocată o persoană, o adunare etc.; convocațiune. – V. convoca. DOOM
convocáre s. f., g.-d. art. convocắrii; pl. convocắri
convocării
CONVOCÁRE, convocări, s. f. Acțiunea de a convoca și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Înștiințare scrisă prin care este convocată o persoană, o adunare etc.; convocațiune. – V. convoca. DOOM
convocáre s. f., g.-d. art. convocắrii; pl. convocắri
convocările
CONVOCÁRE, convocări, s. f. Acțiunea de a convoca și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Înștiințare scrisă prin care este convocată o persoană, o adunare etc.; convocațiune. – V. convoca. DOOM
convocáre s. f., g.-d. art. convocắrii; pl. convocắri
convocărilor
CONVOCÁRE, convocări, s. f. Acțiunea de a convoca și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Înștiințare scrisă prin care este convocată o persoană, o adunare etc.; convocațiune. – V. convoca. DOOM
convocáre s. f., g.-d. art. convocắrii; pl. convocắri
convoi
CONVÓI, convoaie, s. n. Grup, șir de vehicule (care transportă materiale, trupe etc.). ♦ Mulțime (încolonată) care merge în aceeași direcție (și cu același scop); coloană; spec. cortegiu. [Pl. și: convoiuri] – Din fr. convoi. Cf. rus. konvoi, it. convoglio. DOOM
convói s. n., pl. convoáie
convoi
CONVÓI, convoaie, s. n. Grup, șir de vehicule (care transportă materiale, trupe etc.). ♦ Mulțime (încolonată) care merge în aceeași direcție (și cu același scop); coloană; spec. cortegiu. [Pl. și: convoiuri] – Din fr. convoi. Cf. rus. konvoi, it. convoglio.
convoiul
CONVÓI, convoaie, s. n. Grup, șir de vehicule (care transportă materiale, trupe etc.). ♦ Mulțime (încolonată) care merge în aceeași direcție (și cu același scop); coloană; spec. cortegiu. [Pl. și: convoiuri] – Din fr. convoi. Cf. rus. konvoi, it. convoglio. DOOM
convói s. n., pl. convoáie
convoiului
CONVÓI, convoaie, s. n. Grup, șir de vehicule (care transportă materiale, trupe etc.). ♦ Mulțime (încolonată) care merge în aceeași direcție (și cu același scop); coloană; spec. cortegiu. [Pl. și: convoiuri] – Din fr. convoi. Cf. rus. konvoi, it. convoglio. DOOM
convói s. n., pl. convoáie
convolut
CONVOLÚT2, -Ă, convoluți, -te, adj. (Despre organe) Răsucit în formă de cornet. ♦ Răsucit, întors asupra lui însuși. – Din fr. convoluté, lat. convolutus. DOOM
convolút2 s. n., pl. convolúturi
convolut
CONVOLÚT1, convoluturi, s. n. Grup de scrieri care apar izolat în cataloagele unei biblioteci sau într-o arhivă. – Din germ. Konvolut.
convoluta
CONVOLÚT2, -Ă, convoluți, -te, adj. (Despre organe) Răsucit în formă de cornet. ♦ Răsucit, întors asupra lui însuși. – Din fr. convoluté, lat. convolutus. DOOM
convolút2 s. n., pl. convolúturi
convolute
CONVOLÚT2, -Ă, convoluți, -te, adj. (Despre organe) Răsucit în formă de cornet. ♦ Răsucit, întors asupra lui însuși. – Din fr. convoluté, lat. convolutus. DOOM
convolút2 s. n., pl. convolúturi
convolutei
CONVOLÚT2, -Ă, convoluți, -te, adj. (Despre organe) Răsucit în formă de cornet. ♦ Răsucit, întors asupra lui însuși. – Din fr. convoluté, lat. convolutus. DOOM
convolút2 s. n., pl. convolúturi
convolutele
CONVOLÚT2, -Ă, convoluți, -te, adj. (Despre organe) Răsucit în formă de cornet. ♦ Răsucit, întors asupra lui însuși. – Din fr. convoluté, lat. convolutus. DOOM
convolút2 s. n., pl. convolúturi
convolutelor
CONVOLÚT2, -Ă, convoluți, -te, adj. (Despre organe) Răsucit în formă de cornet. ♦ Răsucit, întors asupra lui însuși. – Din fr. convoluté, lat. convolutus. DOOM
convolút2 s. n., pl. convolúturi
convolutul
CONVOLÚT2, -Ă, convoluți, -te, adj. (Despre organe) Răsucit în formă de cornet. ♦ Răsucit, întors asupra lui însuși. – Din fr. convoluté, lat. convolutus. DOOM
convolút2 s. n., pl. convolúturi
convolutul
CONVOLÚT1, convoluturi, s. n. Grup de scrieri care apar izolat în cataloagele unei biblioteci sau într-o arhivă. – Din germ. Konvolut.
convolutului
CONVOLÚT2, -Ă, convoluți, -te, adj. (Despre organe) Răsucit în formă de cornet. ♦ Răsucit, întors asupra lui însuși. – Din fr. convoluté, lat. convolutus. DOOM
convolút2 s. n., pl. convolúturi
convolutului
CONVOLÚT1, convoluturi, s. n. Grup de scrieri care apar izolat în cataloagele unei biblioteci sau într-o arhivă. – Din germ. Konvolut.
convoluturi
CONVOLÚT1, convoluturi, s. n. Grup de scrieri care apar izolat în cataloagele unei biblioteci sau într-o arhivă. – Din germ. Konvolut.
convoluturile
CONVOLÚT1, convoluturi, s. n. Grup de scrieri care apar izolat în cataloagele unei biblioteci sau într-o arhivă. – Din germ. Konvolut.
convoluturilor
CONVOLÚT1, convoluturi, s. n. Grup de scrieri care apar izolat în cataloagele unei biblioteci sau într-o arhivă. – Din germ. Konvolut.
convolută
CONVOLÚTĂ s.f. v. convolut.
convoluți
CONVOLÚT2, -Ă, convoluți, -te, adj. (Despre organe) Răsucit în formă de cornet. ♦ Răsucit, întors asupra lui însuși. – Din fr. convoluté, lat. convolutus. DOOM
convolút2 s. n., pl. convolúturi
convoluția
CONVOLUȚIÚNE s. f. v. convoluție. DOOM
convolúție (-ți-e) s. f., art. convolúția (-ți-a), g.-d. art. convolúției; pl. convolúții, art. convolúțiile (-ți-i-)
convoluție
CONVOLUȚIÚNE s. f. v. convoluție. DOOM
convolúție (-ți-e) s. f., art. convolúția (-ți-a), g.-d. art. convolúției; pl. convolúții, art. convolúțiile (-ți-i-)
convoluției
CONVOLUȚIÚNE s. f. v. convoluție. DOOM
convolúție (-ți-e) s. f., art. convolúția (-ți-a), g.-d. art. convolúției; pl. convolúții, art. convolúțiile (-ți-i-)
convoluții
CONVOLÚT2, -Ă, convoluți, -te, adj. (Despre organe) Răsucit în formă de cornet. ♦ Răsucit, întors asupra lui însuși. – Din fr. convoluté, lat. convolutus. DOOM
convolút2 s. n., pl. convolúturi
convoluții
CONVOLUȚIÚNE s. f. v. convoluție. DOOM
convolúție (-ți-e) s. f., art. convolúția (-ți-a), g.-d. art. convolúției; pl. convolúții, art. convolúțiile (-ți-i-)
convoluțiile
CONVOLUȚIÚNE s. f. v. convoluție. DOOM
convolúție (-ți-e) s. f., art. convolúția (-ți-a), g.-d. art. convolúției; pl. convolúții, art. convolúțiile (-ți-i-)
convoluțiilor
CONVOLUȚIÚNE s. f. v. convoluție. DOOM
convolúție (-ți-e) s. f., art. convolúția (-ți-a), g.-d. art. convolúției; pl. convolúții, art. convolúțiile (-ți-i-)
convoluților
CONVOLÚT2, -Ă, convoluți, -te, adj. (Despre organe) Răsucit în formă de cornet. ♦ Răsucit, întors asupra lui însuși. – Din fr. convoluté, lat. convolutus. DOOM
convolút2 s. n., pl. convolúturi
convoluțiune
CONVOLUȚIÚNE s. f. v. convoluție. DOOM
convolúție (-ți-e) s. f., art. convolúția (-ți-a), g.-d. art. convolúției; pl. convolúții, art. convolúțiile (-ți-i-)
convolvulacee
CONVOLVULACÉE s.f.pl. (Bot.) Familie de plante dicotiledonate gamopetale care se cațără prin răsucire; (la sg.) plantă din această familie. [Pron. -ce-e. sg. invar. / < fr. convolvulacées].
convolvulaceea
CONVOLVULACÉE s.f.pl. (Bot.) Familie de plante dicotiledonate gamopetale care se cațără prin răsucire; (la sg.) plantă din această familie. [Pron. -ce-e. sg. invar. / < fr. convolvulacées].
convolvulaceei
CONVOLVULACÉE s.f.pl. (Bot.) Familie de plante dicotiledonate gamopetale care se cațără prin răsucire; (la sg.) plantă din această familie. [Pron. -ce-e. sg. invar. / < fr. convolvulacées].
convolvulaceele
CONVOLVULACÉE s.f.pl. (Bot.) Familie de plante dicotiledonate gamopetale care se cațără prin răsucire; (la sg.) plantă din această familie. [Pron. -ce-e. sg. invar. / < fr. convolvulacées].
convolvulaceelor
CONVOLVULACÉE s.f.pl. (Bot.) Familie de plante dicotiledonate gamopetale care se cațără prin răsucire; (la sg.) plantă din această familie. [Pron. -ce-e. sg. invar. / < fr. convolvulacées].
convolvulus
VÓLBURĂ, volburi, s. f. I. 1. Vânt puternic cu vârtejuri; vârtej; p. ext. furtună. ♦ Trâmbă (de zăpadă, de nisip, de praf etc.), sul; învolburare. ♦ Fig. Tulburare, învălmășeală; gălăgie. 2. Vârtej de apă; vâltoare, bulboană. II. Plantă erbacee cu tulpina subțire, târâtoare sau agățătoare, cu flori albe sau roz, având corola în formă de pâlnie; rochița-rândunicii, poala-rândunicii, poala-Maicii-Domnului, adormițele (Convolvulus arvensis). [Var.: hólbură, bólbură s. f.] – Lat. *volvula (< volvere).
convorbea
CONVORBÍ, convorbesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A sta de vorbă; a discuta, a conversa. – Con1- + vorbi (după germ. unterreden). DOOM
convorbí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convorbésc, imperf. 3 sg. convorbeá; conj. prez. 3 să convorbeáscă
convorbeai
CONVORBÍ, convorbesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A sta de vorbă; a discuta, a conversa. – Con1- + vorbi (după germ. unterreden). DOOM
convorbí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convorbésc, imperf. 3 sg. convorbeá; conj. prez. 3 să convorbeáscă
convorbeam
CONVORBÍ, convorbesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A sta de vorbă; a discuta, a conversa. – Con1- + vorbi (după germ. unterreden). DOOM
convorbí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convorbésc, imperf. 3 sg. convorbeá; conj. prez. 3 să convorbeáscă
convorbească
CONVORBÍ, convorbesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A sta de vorbă; a discuta, a conversa. – Con1- + vorbi (după germ. unterreden). DOOM
convorbí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convorbésc, imperf. 3 sg. convorbeá; conj. prez. 3 să convorbeáscă
convorbeau
CONVORBÍ, convorbesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A sta de vorbă; a discuta, a conversa. – Con1- + vorbi (după germ. unterreden). DOOM
convorbí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convorbésc, imperf. 3 sg. convorbeá; conj. prez. 3 să convorbeáscă
convorbeați
CONVORBÍ, convorbesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A sta de vorbă; a discuta, a conversa. – Con1- + vorbi (după germ. unterreden). DOOM
convorbí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convorbésc, imperf. 3 sg. convorbeá; conj. prez. 3 să convorbeáscă
convorbesc
CONVORBÍ, convorbesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A sta de vorbă; a discuta, a conversa. – Con1- + vorbi (după germ. unterreden). DOOM
convorbí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convorbésc, imperf. 3 sg. convorbeá; conj. prez. 3 să convorbeáscă
convorbește
CONVORBÍ, convorbesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A sta de vorbă; a discuta, a conversa. – Con1- + vorbi (după germ. unterreden). DOOM
convorbí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convorbésc, imperf. 3 sg. convorbeá; conj. prez. 3 să convorbeáscă
convorbești
CONVORBÍ, convorbesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A sta de vorbă; a discuta, a conversa. – Con1- + vorbi (după germ. unterreden). DOOM
convorbí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convorbésc, imperf. 3 sg. convorbeá; conj. prez. 3 să convorbeáscă
convorbi
CONVORBÍ, convorbesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A sta de vorbă; a discuta, a conversa. – Con1- + vorbi (după germ. unterreden). DOOM
convorbí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convorbésc, imperf. 3 sg. convorbeá; conj. prez. 3 să convorbeáscă
convorbii
CONVORBÍ, convorbesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A sta de vorbă; a discuta, a conversa. – Con1- + vorbi (după germ. unterreden). DOOM
convorbí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convorbésc, imperf. 3 sg. convorbeá; conj. prez. 3 să convorbeáscă
convorbim
CONVORBÍ, convorbesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A sta de vorbă; a discuta, a conversa. – Con1- + vorbi (după germ. unterreden). DOOM
convorbí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convorbésc, imperf. 3 sg. convorbeá; conj. prez. 3 să convorbeáscă
convorbind
CONVORBÍ, convorbesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A sta de vorbă; a discuta, a conversa. – Con1- + vorbi (după germ. unterreden). DOOM
convorbí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convorbésc, imperf. 3 sg. convorbeá; conj. prez. 3 să convorbeáscă
convorbire
CONVORBÍ, convorbesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A sta de vorbă; a discuta, a conversa. – Con1- + vorbi (după germ. unterreden). DOOM
convorbí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convorbésc, imperf. 3 sg. convorbeá; conj. prez. 3 să convorbeáscă
convorbire
CONVORBÍRE, convorbiri, s. f. Acțiunea de a convorbi; conversație, discuție. ◊ Convorbire telefonică = comunicație bilaterală realizată prin intermediul unei instalații telefonice. – V. convorbi. DOOM
convorbíre s. f., g.-d. art. convorbírii; pl. convorbíri
convorbirea
CONVORBÍRE, convorbiri, s. f. Acțiunea de a convorbi; conversație, discuție. ◊ Convorbire telefonică = comunicație bilaterală realizată prin intermediul unei instalații telefonice. – V. convorbi. DOOM
convorbíre s. f., g.-d. art. convorbírii; pl. convorbíri
convorbiri
CONVORBÍRE, convorbiri, s. f. Acțiunea de a convorbi; conversație, discuție. ◊ Convorbire telefonică = comunicație bilaterală realizată prin intermediul unei instalații telefonice. – V. convorbi. DOOM
convorbíre s. f., g.-d. art. convorbírii; pl. convorbíri
convorbirii
CONVORBÍRE, convorbiri, s. f. Acțiunea de a convorbi; conversație, discuție. ◊ Convorbire telefonică = comunicație bilaterală realizată prin intermediul unei instalații telefonice. – V. convorbi. DOOM
convorbíre s. f., g.-d. art. convorbírii; pl. convorbíri
convorbirile
CONVORBÍRE, convorbiri, s. f. Acțiunea de a convorbi; conversație, discuție. ◊ Convorbire telefonică = comunicație bilaterală realizată prin intermediul unei instalații telefonice. – V. convorbi. DOOM
convorbíre s. f., g.-d. art. convorbírii; pl. convorbíri
convorbirilor
CONVORBÍRE, convorbiri, s. f. Acțiunea de a convorbi; conversație, discuție. ◊ Convorbire telefonică = comunicație bilaterală realizată prin intermediul unei instalații telefonice. – V. convorbi. DOOM
convorbíre s. f., g.-d. art. convorbírii; pl. convorbíri
convorbiră
CONVORBÍ, convorbesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A sta de vorbă; a discuta, a conversa. – Con1- + vorbi (după germ. unterreden). DOOM
convorbí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convorbésc, imperf. 3 sg. convorbeá; conj. prez. 3 să convorbeáscă
convorbirăm
CONVORBÍ, convorbesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A sta de vorbă; a discuta, a conversa. – Con1- + vorbi (după germ. unterreden). DOOM
convorbí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convorbésc, imperf. 3 sg. convorbeá; conj. prez. 3 să convorbeáscă
convorbirăți
CONVORBÍ, convorbesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A sta de vorbă; a discuta, a conversa. – Con1- + vorbi (după germ. unterreden). DOOM
convorbí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convorbésc, imperf. 3 sg. convorbeá; conj. prez. 3 să convorbeáscă
convorbise
CONVORBÍ, convorbesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A sta de vorbă; a discuta, a conversa. – Con1- + vorbi (după germ. unterreden). DOOM
convorbí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convorbésc, imperf. 3 sg. convorbeá; conj. prez. 3 să convorbeáscă
convorbisem
CONVORBÍ, convorbesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A sta de vorbă; a discuta, a conversa. – Con1- + vorbi (după germ. unterreden). DOOM
convorbí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convorbésc, imperf. 3 sg. convorbeá; conj. prez. 3 să convorbeáscă
convorbiseră
CONVORBÍ, convorbesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A sta de vorbă; a discuta, a conversa. – Con1- + vorbi (după germ. unterreden). DOOM
convorbí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convorbésc, imperf. 3 sg. convorbeá; conj. prez. 3 să convorbeáscă
convorbiserăm
CONVORBÍ, convorbesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A sta de vorbă; a discuta, a conversa. – Con1- + vorbi (după germ. unterreden). DOOM
convorbí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convorbésc, imperf. 3 sg. convorbeá; conj. prez. 3 să convorbeáscă
convorbiserăți
CONVORBÍ, convorbesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A sta de vorbă; a discuta, a conversa. – Con1- + vorbi (după germ. unterreden). DOOM
convorbí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convorbésc, imperf. 3 sg. convorbeá; conj. prez. 3 să convorbeáscă
convorbiseși
CONVORBÍ, convorbesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A sta de vorbă; a discuta, a conversa. – Con1- + vorbi (după germ. unterreden). DOOM
convorbí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convorbésc, imperf. 3 sg. convorbeá; conj. prez. 3 să convorbeáscă
convorbiseți
CONVORBÍ, convorbesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A sta de vorbă; a discuta, a conversa. – Con1- + vorbi (după germ. unterreden). DOOM
convorbí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convorbésc, imperf. 3 sg. convorbeá; conj. prez. 3 să convorbeáscă
convorbit
CONVORBÍ, convorbesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A sta de vorbă; a discuta, a conversa. – Con1- + vorbi (după germ. unterreden). DOOM
convorbí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convorbésc, imperf. 3 sg. convorbeá; conj. prez. 3 să convorbeáscă
convorbiși
CONVORBÍ, convorbesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A sta de vorbă; a discuta, a conversa. – Con1- + vorbi (după germ. unterreden). DOOM
convorbí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convorbésc, imperf. 3 sg. convorbeá; conj. prez. 3 să convorbeáscă
convorbiți
CONVORBÍ, convorbesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A sta de vorbă; a discuta, a conversa. – Con1- + vorbi (după germ. unterreden). DOOM
convorbí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convorbésc, imperf. 3 sg. convorbeá; conj. prez. 3 să convorbeáscă
convulsa
CONVULSÁ, convulsez, vb. I. Refl. (Rar) A se convulsiona. – Din fr. convulser. DOOM
!convulsá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se convulseáză
convulsai
CONVULSÁ, convulsez, vb. I. Refl. (Rar) A se convulsiona. – Din fr. convulser. DOOM
!convulsá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se convulseáză
convulsam
CONVULSÁ, convulsez, vb. I. Refl. (Rar) A se convulsiona. – Din fr. convulser. DOOM
!convulsá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se convulseáză
convulsare
CONVULSÁ, convulsez, vb. I. Refl. (Rar) A se convulsiona. – Din fr. convulser. DOOM
!convulsá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se convulseáză
convulsare
CONVULSÁ, convulsez, vb. I. Refl. (Rar) A se convulsiona. – Din fr. convulser.
convulsară
CONVULSÁ, convulsez, vb. I. Refl. (Rar) A se convulsiona. – Din fr. convulser. DOOM
!convulsá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se convulseáză
convulsarăm
CONVULSÁ, convulsez, vb. I. Refl. (Rar) A se convulsiona. – Din fr. convulser. DOOM
!convulsá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se convulseáză
convulsarăți
CONVULSÁ, convulsez, vb. I. Refl. (Rar) A se convulsiona. – Din fr. convulser. DOOM
!convulsá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se convulseáză
convulsase
CONVULSÁ, convulsez, vb. I. Refl. (Rar) A se convulsiona. – Din fr. convulser. DOOM
!convulsá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se convulseáză
convulsasem
CONVULSÁ, convulsez, vb. I. Refl. (Rar) A se convulsiona. – Din fr. convulser. DOOM
!convulsá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se convulseáză
convulsaseră
CONVULSÁ, convulsez, vb. I. Refl. (Rar) A se convulsiona. – Din fr. convulser. DOOM
!convulsá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se convulseáză
convulsaserăm
CONVULSÁ, convulsez, vb. I. Refl. (Rar) A se convulsiona. – Din fr. convulser. DOOM
!convulsá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se convulseáză
convulsaserăți
CONVULSÁ, convulsez, vb. I. Refl. (Rar) A se convulsiona. – Din fr. convulser. DOOM
!convulsá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se convulseáză
convulsaseși
CONVULSÁ, convulsez, vb. I. Refl. (Rar) A se convulsiona. – Din fr. convulser. DOOM
!convulsá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se convulseáză
convulsaseți
CONVULSÁ, convulsez, vb. I. Refl. (Rar) A se convulsiona. – Din fr. convulser. DOOM
!convulsá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se convulseáză
convulsat
CONVULSÁ, convulsez, vb. I. Refl. (Rar) A se convulsiona. – Din fr. convulser. DOOM
!convulsá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se convulseáză
convulsau
CONVULSÁ, convulsez, vb. I. Refl. (Rar) A se convulsiona. – Din fr. convulser. DOOM
!convulsá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se convulseáză
convulsași
CONVULSÁ, convulsez, vb. I. Refl. (Rar) A se convulsiona. – Din fr. convulser. DOOM
!convulsá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se convulseáză
convulsați
CONVULSÁ, convulsez, vb. I. Refl. (Rar) A se convulsiona. – Din fr. convulser. DOOM
!convulsá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se convulseáză
convulsează
CONVULSÁ, convulsez, vb. I. Refl. (Rar) A se convulsiona. – Din fr. convulser. DOOM
!convulsá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se convulseáză
convulsez
CONVULSÁ, convulsez, vb. I. Refl. (Rar) A se convulsiona. – Din fr. convulser. DOOM
!convulsá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se convulseáză
convulseze
CONVULSÁ, convulsez, vb. I. Refl. (Rar) A se convulsiona. – Din fr. convulser. DOOM
!convulsá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se convulseáză
convulsezi
CONVULSÁ, convulsez, vb. I. Refl. (Rar) A se convulsiona. – Din fr. convulser. DOOM
!convulsá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se convulseáză
convulsia
CONVULSIÚNE s. f. v. convulsie. DOOM
convúlsie (-si-e) s. f., art. convúlsia (-si-a), g.-d. art. convúlsiei; pl. convúlsii, art. convúlsiile (-si-i-)
convulsie
CONVULSIÚNE s. f. v. convulsie. DOOM
convúlsie (-si-e) s. f., art. convúlsia (-si-a), g.-d. art. convúlsiei; pl. convúlsii, art. convúlsiile (-si-i-)
convulsiei
CONVULSIÚNE s. f. v. convulsie. DOOM
convúlsie (-si-e) s. f., art. convúlsia (-si-a), g.-d. art. convúlsiei; pl. convúlsii, art. convúlsiile (-si-i-)
convulsii
CONVULSIÚNE s. f. v. convulsie. DOOM
convúlsie (-si-e) s. f., art. convúlsia (-si-a), g.-d. art. convúlsiei; pl. convúlsii, art. convúlsiile (-si-i-)
convulsiile
CONVULSIÚNE s. f. v. convulsie. DOOM
convúlsie (-si-e) s. f., art. convúlsia (-si-a), g.-d. art. convúlsiei; pl. convúlsii, art. convúlsiile (-si-i-)
convulsiilor
CONVULSIÚNE s. f. v. convulsie. DOOM
convúlsie (-si-e) s. f., art. convúlsia (-si-a), g.-d. art. convúlsiei; pl. convúlsii, art. convúlsiile (-si-i-)
convulsiona
CONVULSIONÁ, convulsionez, vb. I. Refl. A avea convulsii, spasme; a se zvârcoli, a se încorda, a se convulsa. [Pr.: -si-o-] – Din fr. convulsionner. DOOM
!convulsioná (a se ~) (-si-o-) vb. refl., ind. prez. 3 se convulsioneáză
convulsionai
CONVULSIONÁ, convulsionez, vb. I. Refl. A avea convulsii, spasme; a se zvârcoli, a se încorda, a se convulsa. [Pr.: -si-o-] – Din fr. convulsionner. DOOM
!convulsioná (a se ~) (-si-o-) vb. refl., ind. prez. 3 se convulsioneáză
convulsionam
CONVULSIONÁ, convulsionez, vb. I. Refl. A avea convulsii, spasme; a se zvârcoli, a se încorda, a se convulsa. [Pr.: -si-o-] – Din fr. convulsionner. DOOM
!convulsioná (a se ~) (-si-o-) vb. refl., ind. prez. 3 se convulsioneáză
convulsionare
CONVULSIONÁ, convulsionez, vb. I. Refl. A avea convulsii, spasme; a se zvârcoli, a se încorda, a se convulsa. [Pr.: -si-o-] – Din fr. convulsionner. DOOM
!convulsioná (a se ~) (-si-o-) vb. refl., ind. prez. 3 se convulsioneáză
convulsionare
CONVULSIONÁ, convulsionez, vb. I. Refl. A avea convulsii, spasme; a se zvârcoli, a se încorda. [Pr.: -si-o-] – Din fr. convulsionner.
convulsionară
CONVULSIONÁ, convulsionez, vb. I. Refl. A avea convulsii, spasme; a se zvârcoli, a se încorda, a se convulsa. [Pr.: -si-o-] – Din fr. convulsionner. DOOM
!convulsioná (a se ~) (-si-o-) vb. refl., ind. prez. 3 se convulsioneáză
convulsionarăm
CONVULSIONÁ, convulsionez, vb. I. Refl. A avea convulsii, spasme; a se zvârcoli, a se încorda, a se convulsa. [Pr.: -si-o-] – Din fr. convulsionner. DOOM
!convulsioná (a se ~) (-si-o-) vb. refl., ind. prez. 3 se convulsioneáză
convulsionarăți
CONVULSIONÁ, convulsionez, vb. I. Refl. A avea convulsii, spasme; a se zvârcoli, a se încorda, a se convulsa. [Pr.: -si-o-] – Din fr. convulsionner. DOOM
!convulsioná (a se ~) (-si-o-) vb. refl., ind. prez. 3 se convulsioneáză
convulsionase
CONVULSIONÁ, convulsionez, vb. I. Refl. A avea convulsii, spasme; a se zvârcoli, a se încorda, a se convulsa. [Pr.: -si-o-] – Din fr. convulsionner. DOOM
!convulsioná (a se ~) (-si-o-) vb. refl., ind. prez. 3 se convulsioneáză
convulsionasem
CONVULSIONÁ, convulsionez, vb. I. Refl. A avea convulsii, spasme; a se zvârcoli, a se încorda, a se convulsa. [Pr.: -si-o-] – Din fr. convulsionner. DOOM
!convulsioná (a se ~) (-si-o-) vb. refl., ind. prez. 3 se convulsioneáză
convulsionaseră
CONVULSIONÁ, convulsionez, vb. I. Refl. A avea convulsii, spasme; a se zvârcoli, a se încorda, a se convulsa. [Pr.: -si-o-] – Din fr. convulsionner. DOOM
!convulsioná (a se ~) (-si-o-) vb. refl., ind. prez. 3 se convulsioneáză
convulsionaserăm
CONVULSIONÁ, convulsionez, vb. I. Refl. A avea convulsii, spasme; a se zvârcoli, a se încorda, a se convulsa. [Pr.: -si-o-] – Din fr. convulsionner. DOOM
!convulsioná (a se ~) (-si-o-) vb. refl., ind. prez. 3 se convulsioneáză
convulsionaserăți
CONVULSIONÁ, convulsionez, vb. I. Refl. A avea convulsii, spasme; a se zvârcoli, a se încorda, a se convulsa. [Pr.: -si-o-] – Din fr. convulsionner. DOOM
!convulsioná (a se ~) (-si-o-) vb. refl., ind. prez. 3 se convulsioneáză
convulsionaseși
CONVULSIONÁ, convulsionez, vb. I. Refl. A avea convulsii, spasme; a se zvârcoli, a se încorda, a se convulsa. [Pr.: -si-o-] – Din fr. convulsionner. DOOM
!convulsioná (a se ~) (-si-o-) vb. refl., ind. prez. 3 se convulsioneáză
convulsionaseți
CONVULSIONÁ, convulsionez, vb. I. Refl. A avea convulsii, spasme; a se zvârcoli, a se încorda, a se convulsa. [Pr.: -si-o-] – Din fr. convulsionner. DOOM
!convulsioná (a se ~) (-si-o-) vb. refl., ind. prez. 3 se convulsioneáză
convulsionat
CONVULSIONÁ, convulsionez, vb. I. Refl. A avea convulsii, spasme; a se zvârcoli, a se încorda, a se convulsa. [Pr.: -si-o-] – Din fr. convulsionner. DOOM
!convulsioná (a se ~) (-si-o-) vb. refl., ind. prez. 3 se convulsioneáză
convulsionat
CONVULSIONÁT, -Ă, convulsionați, -te, adj. Cuprins de convulsii. [Pr.: -si-o-] – V. convulsiona.
convulsionata
CONVULSIONÁT, -Ă, convulsionați, -te, adj. Cuprins de convulsii. [Pr.: -si-o-] – V. convulsiona.
convulsionate
CONVULSIONÁT, -Ă, convulsionați, -te, adj. Cuprins de convulsii. [Pr.: -si-o-] – V. convulsiona.
convulsionatei
CONVULSIONÁT, -Ă, convulsionați, -te, adj. Cuprins de convulsii. [Pr.: -si-o-] – V. convulsiona.
convulsionatele
CONVULSIONÁT, -Ă, convulsionați, -te, adj. Cuprins de convulsii. [Pr.: -si-o-] – V. convulsiona.
convulsionatelor
CONVULSIONÁT, -Ă, convulsionați, -te, adj. Cuprins de convulsii. [Pr.: -si-o-] – V. convulsiona.
convulsionatul
CONVULSIONÁT, -Ă, convulsionați, -te, adj. Cuprins de convulsii. [Pr.: -si-o-] – V. convulsiona.
convulsionatului
CONVULSIONÁT, -Ă, convulsionați, -te, adj. Cuprins de convulsii. [Pr.: -si-o-] – V. convulsiona.
convulsionau
CONVULSIONÁ, convulsionez, vb. I. Refl. A avea convulsii, spasme; a se zvârcoli, a se încorda, a se convulsa. [Pr.: -si-o-] – Din fr. convulsionner. DOOM
!convulsioná (a se ~) (-si-o-) vb. refl., ind. prez. 3 se convulsioneáză
convulsionași
CONVULSIONÁ, convulsionez, vb. I. Refl. A avea convulsii, spasme; a se zvârcoli, a se încorda, a se convulsa. [Pr.: -si-o-] – Din fr. convulsionner. DOOM
!convulsioná (a se ~) (-si-o-) vb. refl., ind. prez. 3 se convulsioneáză
convulsionați
CONVULSIONÁ, convulsionez, vb. I. Refl. A avea convulsii, spasme; a se zvârcoli, a se încorda, a se convulsa. [Pr.: -si-o-] – Din fr. convulsionner. DOOM
!convulsioná (a se ~) (-si-o-) vb. refl., ind. prez. 3 se convulsioneáză
convulsionați
CONVULSIONÁT, -Ă, convulsionați, -te, adj. Cuprins de convulsii. [Pr.: -si-o-] – V. convulsiona.
convulsionații
CONVULSIONÁT, -Ă, convulsionați, -te, adj. Cuprins de convulsii. [Pr.: -si-o-] – V. convulsiona.
convulsionaților
CONVULSIONÁT, -Ă, convulsionați, -te, adj. Cuprins de convulsii. [Pr.: -si-o-] – V. convulsiona.
convulsionează
CONVULSIONÁ, convulsionez, vb. I. Refl. A avea convulsii, spasme; a se zvârcoli, a se încorda, a se convulsa. [Pr.: -si-o-] – Din fr. convulsionner. DOOM
!convulsioná (a se ~) (-si-o-) vb. refl., ind. prez. 3 se convulsioneáză
convulsionez
CONVULSIONÁ, convulsionez, vb. I. Refl. A avea convulsii, spasme; a se zvârcoli, a se încorda, a se convulsa. [Pr.: -si-o-] – Din fr. convulsionner. DOOM
!convulsioná (a se ~) (-si-o-) vb. refl., ind. prez. 3 se convulsioneáză
convulsioneze
CONVULSIONÁ, convulsionez, vb. I. Refl. A avea convulsii, spasme; a se zvârcoli, a se încorda, a se convulsa. [Pr.: -si-o-] – Din fr. convulsionner. DOOM
!convulsioná (a se ~) (-si-o-) vb. refl., ind. prez. 3 se convulsioneáză
convulsionezi
CONVULSIONÁ, convulsionez, vb. I. Refl. A avea convulsii, spasme; a se zvârcoli, a se încorda, a se convulsa. [Pr.: -si-o-] – Din fr. convulsionner. DOOM
!convulsioná (a se ~) (-si-o-) vb. refl., ind. prez. 3 se convulsioneáză
convulsionând
CONVULSIONÁ, convulsionez, vb. I. Refl. A avea convulsii, spasme; a se zvârcoli, a se încorda, a se convulsa. [Pr.: -si-o-] – Din fr. convulsionner. DOOM
!convulsioná (a se ~) (-si-o-) vb. refl., ind. prez. 3 se convulsioneáză
convulsionînd
CONVULSIONÁ, convulsionez, vb. I. Refl. A avea convulsii, spasme; a se zvârcoli, a se încorda, a se convulsa. [Pr.: -si-o-] – Din fr. convulsionner. DOOM
!convulsioná (a se ~) (-si-o-) vb. refl., ind. prez. 3 se convulsioneáză
convulsioterapia
CONVULSIOTERAPÍE, convulsioterapii, s. f. (Med.) Metodă terapeutică de șoc constând în provocarea intenționată a convulsiilor. [Pr.: -si-o-] – Convulsie + terapie.
convulsioterapie
CONVULSIOTERAPÍE, convulsioterapii, s. f. (Med.) Metodă terapeutică de șoc constând în provocarea intenționată a convulsiilor. [Pr.: -si-o-] – Convulsie + terapie.
convulsioterapiei
CONVULSIOTERAPÍE, convulsioterapii, s. f. (Med.) Metodă terapeutică de șoc constând în provocarea intenționată a convulsiilor. [Pr.: -si-o-] – Convulsie + terapie.
convulsioterapii
CONVULSIOTERAPÍE, convulsioterapii, s. f. (Med.) Metodă terapeutică de șoc constând în provocarea intenționată a convulsiilor. [Pr.: -si-o-] – Convulsie + terapie.
convulsioterapiile
CONVULSIOTERAPÍE, convulsioterapii, s. f. (Med.) Metodă terapeutică de șoc constând în provocarea intenționată a convulsiilor. [Pr.: -si-o-] – Convulsie + terapie.
convulsioterapiilor
CONVULSIOTERAPÍE, convulsioterapii, s. f. (Med.) Metodă terapeutică de șoc constând în provocarea intenționată a convulsiilor. [Pr.: -si-o-] – Convulsie + terapie.
convulsiune
CONVULSIÚNE s. f. v. convulsie. DOOM
convúlsie (-si-e) s. f., art. convúlsia (-si-a), g.-d. art. convúlsiei; pl. convúlsii, art. convúlsiile (-si-i-)
convulsiv
CONVULSÍV, -Ă, convulsivi, -e, adj. Care se referă la convulsii; care provoacă convulsii, caracterizat prin convulsii, însoțit de convulsii. ◊ Tuse convulsivă = boală infecto-contagioasă, frecventă la copii, caracterizată prin accese de tuse spasmodică, de o mare violență; tuse măgărească. – Din fr. convulsif. DOOM
convulsív adj. m., pl. convulsívi; f. convulsívă, pl. convulsíve
convulsiva
CONVULSÍV, -Ă, convulsivi, -e, adj. Care se referă la convulsii; care provoacă convulsii, caracterizat prin convulsii, însoțit de convulsii. ◊ Tuse convulsivă = boală infecto-contagioasă, frecventă la copii, caracterizată prin accese de tuse spasmodică, de o mare violență; tuse măgărească. – Din fr. convulsif. DOOM
convulsív adj. m., pl. convulsívi; f. convulsívă, pl. convulsíve
convulsive
CONVULSÍV, -Ă, convulsivi, -e, adj. Care se referă la convulsii; care provoacă convulsii, caracterizat prin convulsii, însoțit de convulsii. ◊ Tuse convulsivă = boală infecto-contagioasă, frecventă la copii, caracterizată prin accese de tuse spasmodică, de o mare violență; tuse măgărească. – Din fr. convulsif. DOOM
convulsív adj. m., pl. convulsívi; f. convulsívă, pl. convulsíve
convulsivei
CONVULSÍV, -Ă, convulsivi, -e, adj. Care se referă la convulsii; care provoacă convulsii, caracterizat prin convulsii, însoțit de convulsii. ◊ Tuse convulsivă = boală infecto-contagioasă, frecventă la copii, caracterizată prin accese de tuse spasmodică, de o mare violență; tuse măgărească. – Din fr. convulsif. DOOM
convulsív adj. m., pl. convulsívi; f. convulsívă, pl. convulsíve
convulsivele
CONVULSÍV, -Ă, convulsivi, -e, adj. Care se referă la convulsii; care provoacă convulsii, caracterizat prin convulsii, însoțit de convulsii. ◊ Tuse convulsivă = boală infecto-contagioasă, frecventă la copii, caracterizată prin accese de tuse spasmodică, de o mare violență; tuse măgărească. – Din fr. convulsif. DOOM
convulsív adj. m., pl. convulsívi; f. convulsívă, pl. convulsíve
convulsivelor
CONVULSÍV, -Ă, convulsivi, -e, adj. Care se referă la convulsii; care provoacă convulsii, caracterizat prin convulsii, însoțit de convulsii. ◊ Tuse convulsivă = boală infecto-contagioasă, frecventă la copii, caracterizată prin accese de tuse spasmodică, de o mare violență; tuse măgărească. – Din fr. convulsif. DOOM
convulsív adj. m., pl. convulsívi; f. convulsívă, pl. convulsíve
convulsivi
CONVULSÍV, -Ă, convulsivi, -e, adj. Care se referă la convulsii; care provoacă convulsii, caracterizat prin convulsii, însoțit de convulsii. ◊ Tuse convulsivă = boală infecto-contagioasă, frecventă la copii, caracterizată prin accese de tuse spasmodică, de o mare violență; tuse măgărească. – Din fr. convulsif. DOOM
convulsív adj. m., pl. convulsívi; f. convulsívă, pl. convulsíve
convulsivii
CONVULSÍV, -Ă, convulsivi, -e, adj. Care se referă la convulsii; care provoacă convulsii, caracterizat prin convulsii, însoțit de convulsii. ◊ Tuse convulsivă = boală infecto-contagioasă, frecventă la copii, caracterizată prin accese de tuse spasmodică, de o mare violență; tuse măgărească. – Din fr. convulsif. DOOM
convulsív adj. m., pl. convulsívi; f. convulsívă, pl. convulsíve
convulsivilor
CONVULSÍV, -Ă, convulsivi, -e, adj. Care se referă la convulsii; care provoacă convulsii, caracterizat prin convulsii, însoțit de convulsii. ◊ Tuse convulsivă = boală infecto-contagioasă, frecventă la copii, caracterizată prin accese de tuse spasmodică, de o mare violență; tuse măgărească. – Din fr. convulsif. DOOM
convulsív adj. m., pl. convulsívi; f. convulsívă, pl. convulsíve
convulsivul
CONVULSÍV, -Ă, convulsivi, -e, adj. Care se referă la convulsii; care provoacă convulsii, caracterizat prin convulsii, însoțit de convulsii. ◊ Tuse convulsivă = boală infecto-contagioasă, frecventă la copii, caracterizată prin accese de tuse spasmodică, de o mare violență; tuse măgărească. – Din fr. convulsif. DOOM
convulsív adj. m., pl. convulsívi; f. convulsívă, pl. convulsíve
convulsivului
CONVULSÍV, -Ă, convulsivi, -e, adj. Care se referă la convulsii; care provoacă convulsii, caracterizat prin convulsii, însoțit de convulsii. ◊ Tuse convulsivă = boală infecto-contagioasă, frecventă la copii, caracterizată prin accese de tuse spasmodică, de o mare violență; tuse măgărească. – Din fr. convulsif. DOOM
convulsív adj. m., pl. convulsívi; f. convulsívă, pl. convulsíve
convulsând
CONVULSÁ, convulsez, vb. I. Refl. (Rar) A se convulsiona. – Din fr. convulser. DOOM
!convulsá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se convulseáză
convulsînd
CONVULSÁ, convulsez, vb. I. Refl. (Rar) A se convulsiona. – Din fr. convulser. DOOM
!convulsá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se convulseáză
conăcar
CONĂCÁR, conăcari, s. m. (Reg.) Fiecare dintre cei doi flăcăi călări care însoțesc pe mire, în ziua nunții, când pleacă după mireasă; tânăr călare în alaiul nunții; colăcar. – Cf. colăcar. DOOM
conăcár (reg.) s. m., pl. conăcári
conăcari
CONĂCÁR, conăcari, s. m. (Reg.) Fiecare dintre cei doi flăcăi călări care însoțesc pe mire, în ziua nunții, când pleacă după mireasă; tânăr călare în alaiul nunții; colăcar. – Cf. colăcar. DOOM
conăcár (reg.) s. m., pl. conăcári
conăcarii
CONĂCÁR, conăcari, s. m. (Reg.) Fiecare dintre cei doi flăcăi călări care însoțesc pe mire, în ziua nunții, când pleacă după mireasă; tânăr călare în alaiul nunții; colăcar. – Cf. colăcar. DOOM
conăcár (reg.) s. m., pl. conăcári
conăcarilor
CONĂCÁR, conăcari, s. m. (Reg.) Fiecare dintre cei doi flăcăi călări care însoțesc pe mire, în ziua nunții, când pleacă după mireasă; tânăr călare în alaiul nunții; colăcar. – Cf. colăcar. DOOM
conăcár (reg.) s. m., pl. conăcári
conăcarul
CONĂCÁR, conăcari, s. m. (Reg.) Fiecare dintre cei doi flăcăi călări care însoțesc pe mire, în ziua nunții, când pleacă după mireasă; tânăr călare în alaiul nunții; colăcar. – Cf. colăcar. DOOM
conăcár (reg.) s. m., pl. conăcári
conăcarului
CONĂCÁR, conăcari, s. m. (Reg.) Fiecare dintre cei doi flăcăi călări care însoțesc pe mire, în ziua nunții, când pleacă după mireasă; tânăr călare în alaiul nunții; colăcar. – Cf. colăcar. DOOM
conăcár (reg.) s. m., pl. conăcári
conăcea
CONĂCÍ, conăcesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A face popas, a poposi; a se odihni. ♦ Tranz. A găzdui, a adăposti pe cineva. – Din conac. DOOM
conăcí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conăcésc, imperf. 3 sg. conăceá; conj. prez. 3 să conăceáscă
conăceai
CONĂCÍ, conăcesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A face popas, a poposi; a se odihni. ♦ Tranz. A găzdui, a adăposti pe cineva. – Din conac. DOOM
conăcí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conăcésc, imperf. 3 sg. conăceá; conj. prez. 3 să conăceáscă
conăceam
CONĂCÍ, conăcesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A face popas, a poposi; a se odihni. ♦ Tranz. A găzdui, a adăposti pe cineva. – Din conac. DOOM
conăcí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conăcésc, imperf. 3 sg. conăceá; conj. prez. 3 să conăceáscă
conăcească
CONĂCÍ, conăcesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A face popas, a poposi; a se odihni. ♦ Tranz. A găzdui, a adăposti pe cineva. – Din conac. DOOM
conăcí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conăcésc, imperf. 3 sg. conăceá; conj. prez. 3 să conăceáscă
conăceau
CONĂCÍ, conăcesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A face popas, a poposi; a se odihni. ♦ Tranz. A găzdui, a adăposti pe cineva. – Din conac. DOOM
conăcí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conăcésc, imperf. 3 sg. conăceá; conj. prez. 3 să conăceáscă
conăceați
CONĂCÍ, conăcesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A face popas, a poposi; a se odihni. ♦ Tranz. A găzdui, a adăposti pe cineva. – Din conac. DOOM
conăcí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conăcésc, imperf. 3 sg. conăceá; conj. prez. 3 să conăceáscă
conăcesc
CONĂCÍ, conăcesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A face popas, a poposi; a se odihni. ♦ Tranz. A găzdui, a adăposti pe cineva. – Din conac. DOOM
conăcí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conăcésc, imperf. 3 sg. conăceá; conj. prez. 3 să conăceáscă
conăcește
CONĂCÍ, conăcesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A face popas, a poposi; a se odihni. ♦ Tranz. A găzdui, a adăposti pe cineva. – Din conac. DOOM
conăcí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conăcésc, imperf. 3 sg. conăceá; conj. prez. 3 să conăceáscă
conăcești
CONĂCÍ, conăcesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A face popas, a poposi; a se odihni. ♦ Tranz. A găzdui, a adăposti pe cineva. – Din conac. DOOM
conăcí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conăcésc, imperf. 3 sg. conăceá; conj. prez. 3 să conăceáscă
conăci
CONĂCÍ, conăcesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A face popas, a poposi; a se odihni. ♦ Tranz. A găzdui, a adăposti pe cineva. – Din conac. DOOM
conăcí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conăcésc, imperf. 3 sg. conăceá; conj. prez. 3 să conăceáscă
conăcii
CONĂCÍ, conăcesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A face popas, a poposi; a se odihni. ♦ Tranz. A găzdui, a adăposti pe cineva. – Din conac. DOOM
conăcí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conăcésc, imperf. 3 sg. conăceá; conj. prez. 3 să conăceáscă
conăcim
CONĂCÍ, conăcesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A face popas, a poposi; a se odihni. ♦ Tranz. A găzdui, a adăposti pe cineva. – Din conac. DOOM
conăcí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conăcésc, imperf. 3 sg. conăceá; conj. prez. 3 să conăceáscă
conăcind
CONĂCÍ, conăcesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A face popas, a poposi; a se odihni. ♦ Tranz. A găzdui, a adăposti pe cineva. – Din conac. DOOM
conăcí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conăcésc, imperf. 3 sg. conăceá; conj. prez. 3 să conăceáscă
conăcire
CONĂCÍ, conăcesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A face popas, a poposi; a se odihni. ♦ Tranz. A găzdui, a adăposti pe cineva. – Din conac. DOOM
conăcí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conăcésc, imperf. 3 sg. conăceá; conj. prez. 3 să conăceáscă
conăcire
CONĂCÍRE, conăciri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a conăci; popas. ♦ Găzduire, adăpostire. – V. conăci. DOOM
conăcíre (înv.) s. f., g.-d. art. conăcírii; pl. conăcíri
conăcirea
CONĂCÍRE, conăciri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a conăci; popas. ♦ Găzduire, adăpostire. – V. conăci. DOOM
conăcíre (înv.) s. f., g.-d. art. conăcírii; pl. conăcíri
conăciri
CONĂCÍRE, conăciri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a conăci; popas. ♦ Găzduire, adăpostire. – V. conăci. DOOM
conăcíre (înv.) s. f., g.-d. art. conăcírii; pl. conăcíri
conăcirii
CONĂCÍRE, conăciri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a conăci; popas. ♦ Găzduire, adăpostire. – V. conăci. DOOM
conăcíre (înv.) s. f., g.-d. art. conăcírii; pl. conăcíri
conăcirile
CONĂCÍRE, conăciri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a conăci; popas. ♦ Găzduire, adăpostire. – V. conăci. DOOM
conăcíre (înv.) s. f., g.-d. art. conăcírii; pl. conăcíri
conăcirilor
CONĂCÍRE, conăciri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a conăci; popas. ♦ Găzduire, adăpostire. – V. conăci. DOOM
conăcíre (înv.) s. f., g.-d. art. conăcírii; pl. conăcíri
conăciră
CONĂCÍ, conăcesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A face popas, a poposi; a se odihni. ♦ Tranz. A găzdui, a adăposti pe cineva. – Din conac. DOOM
conăcí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conăcésc, imperf. 3 sg. conăceá; conj. prez. 3 să conăceáscă
conăcirăm
CONĂCÍ, conăcesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A face popas, a poposi; a se odihni. ♦ Tranz. A găzdui, a adăposti pe cineva. – Din conac. DOOM
conăcí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conăcésc, imperf. 3 sg. conăceá; conj. prez. 3 să conăceáscă
conăcirăți
CONĂCÍ, conăcesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A face popas, a poposi; a se odihni. ♦ Tranz. A găzdui, a adăposti pe cineva. – Din conac. DOOM
conăcí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conăcésc, imperf. 3 sg. conăceá; conj. prez. 3 să conăceáscă
conăcise
CONĂCÍ, conăcesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A face popas, a poposi; a se odihni. ♦ Tranz. A găzdui, a adăposti pe cineva. – Din conac. DOOM
conăcí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conăcésc, imperf. 3 sg. conăceá; conj. prez. 3 să conăceáscă
conăcisem
CONĂCÍ, conăcesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A face popas, a poposi; a se odihni. ♦ Tranz. A găzdui, a adăposti pe cineva. – Din conac. DOOM
conăcí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conăcésc, imperf. 3 sg. conăceá; conj. prez. 3 să conăceáscă
conăciseră
CONĂCÍ, conăcesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A face popas, a poposi; a se odihni. ♦ Tranz. A găzdui, a adăposti pe cineva. – Din conac. DOOM
conăcí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conăcésc, imperf. 3 sg. conăceá; conj. prez. 3 să conăceáscă
conăciserăm
CONĂCÍ, conăcesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A face popas, a poposi; a se odihni. ♦ Tranz. A găzdui, a adăposti pe cineva. – Din conac. DOOM
conăcí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conăcésc, imperf. 3 sg. conăceá; conj. prez. 3 să conăceáscă
conăciserăți
CONĂCÍ, conăcesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A face popas, a poposi; a se odihni. ♦ Tranz. A găzdui, a adăposti pe cineva. – Din conac. DOOM
conăcí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conăcésc, imperf. 3 sg. conăceá; conj. prez. 3 să conăceáscă
conăciseși
CONĂCÍ, conăcesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A face popas, a poposi; a se odihni. ♦ Tranz. A găzdui, a adăposti pe cineva. – Din conac. DOOM
conăcí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conăcésc, imperf. 3 sg. conăceá; conj. prez. 3 să conăceáscă
conăciseți
CONĂCÍ, conăcesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A face popas, a poposi; a se odihni. ♦ Tranz. A găzdui, a adăposti pe cineva. – Din conac. DOOM
conăcí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conăcésc, imperf. 3 sg. conăceá; conj. prez. 3 să conăceáscă
conăcit
CONĂCÍ, conăcesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A face popas, a poposi; a se odihni. ♦ Tranz. A găzdui, a adăposti pe cineva. – Din conac. DOOM
conăcí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conăcésc, imperf. 3 sg. conăceá; conj. prez. 3 să conăceáscă
conăciși
CONĂCÍ, conăcesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A face popas, a poposi; a se odihni. ♦ Tranz. A găzdui, a adăposti pe cineva. – Din conac. DOOM
conăcí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conăcésc, imperf. 3 sg. conăceá; conj. prez. 3 să conăceáscă
conăciți
CONĂCÍ, conăcesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A face popas, a poposi; a se odihni. ♦ Tranz. A găzdui, a adăposti pe cineva. – Din conac. DOOM
conăcí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conăcésc, imperf. 3 sg. conăceá; conj. prez. 3 să conăceáscă
conăcăria
CONĂCĂRÍE, conăcării, s. f. (Reg.) Orație de nuntă; urare făcută mirilor. – Conăcar + suf. -ie. DOOM
conăcăríe (reg.) s. f., art. conăcăría, g.-d. art. conăcăríei; pl. conăcăríi, art. conăcăríile
conăcărie
CONĂCĂRÍE, conăcării, s. f. (Reg.) Orație de nuntă; urare făcută mirilor. – Conăcar + suf. -ie. DOOM
conăcăríe (reg.) s. f., art. conăcăría, g.-d. art. conăcăríei; pl. conăcăríi, art. conăcăríile
conăcăriei
CONĂCĂRÍE, conăcării, s. f. (Reg.) Orație de nuntă; urare făcută mirilor. – Conăcar + suf. -ie. DOOM
conăcăríe (reg.) s. f., art. conăcăría, g.-d. art. conăcăríei; pl. conăcăríi, art. conăcăríile
conăcării
CONĂCĂRÍE, conăcării, s. f. (Reg.) Orație de nuntă; urare făcută mirilor. – Conăcar + suf. -ie. DOOM
conăcăríe (reg.) s. f., art. conăcăría, g.-d. art. conăcăríei; pl. conăcăríi, art. conăcăríile
conăcăriile
CONĂCĂRÍE, conăcării, s. f. (Reg.) Orație de nuntă; urare făcută mirilor. – Conăcar + suf. -ie. DOOM
conăcăríe (reg.) s. f., art. conăcăría, g.-d. art. conăcăríei; pl. conăcăríi, art. conăcăríile
conăcăriilor
CONĂCĂRÍE, conăcării, s. f. (Reg.) Orație de nuntă; urare făcută mirilor. – Conăcar + suf. -ie. DOOM
conăcăríe (reg.) s. f., art. conăcăría, g.-d. art. conăcăríei; pl. conăcăríi, art. conăcăríile
conșcolar
CONȘCOLÁR, conșcolari, s. m. (Rar) Elev considerat în raport cu alți elevi de la școala (și din clasa) unde învață el. – Con1- + școlar. DOOM
conșcolár (rar) s. m., pl. conșcolári
conșcolari
CONȘCOLÁR, conșcolari, s. m. (Rar) Elev considerat în raport cu alți elevi de la școala (și din clasa) unde învață el. – Con1- + școlar. DOOM
conșcolár (rar) s. m., pl. conșcolári
conșcolarii
CONȘCOLÁR, conșcolari, s. m. (Rar) Elev considerat în raport cu alți elevi de la școala (și din clasa) unde învață el. – Con1- + școlar. DOOM
conșcolár (rar) s. m., pl. conșcolári
conșcolarilor
CONȘCOLÁR, conșcolari, s. m. (Rar) Elev considerat în raport cu alți elevi de la școala (și din clasa) unde învață el. – Con1- + școlar. DOOM
conșcolár (rar) s. m., pl. conșcolári
conșcolarul
CONȘCOLÁR, conșcolari, s. m. (Rar) Elev considerat în raport cu alți elevi de la școala (și din clasa) unde învață el. – Con1- + școlar. DOOM
conșcolár (rar) s. m., pl. conșcolári
conșcolarului
CONȘCOLÁR, conșcolari, s. m. (Rar) Elev considerat în raport cu alți elevi de la școala (și din clasa) unde învață el. – Con1- + școlar. DOOM
conșcolár (rar) s. m., pl. conșcolári
conștient
CONȘTIÉNT, -Ă, conștienți, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care își dă seama de realitatea înconjurătoare, care are conștiință. 2. Care își dă seama de posibilitățile sale, de rolul său în societate. ♦ (Despre activitatea umană) Care realizează scopuri dinainte stabilite. [Pr.: -ști-ent] – Din fr. conscient (după ști). DOOM
conștiént (-ști-ent) adj. m., pl. conștiénți; f. conștiéntă, pl. conștiénte
conștienta
CONȘTIÉNT, -Ă, conștienți, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care își dă seama de realitatea înconjurătoare, care are conștiință. 2. Care își dă seama de posibilitățile sale, de rolul său în societate. ♦ (Despre activitatea umană) Care realizează scopuri dinainte stabilite. [Pr.: -ști-ent] – Din fr. conscient (după ști). DOOM
conștiént (-ști-ent) adj. m., pl. conștiénți; f. conștiéntă, pl. conștiénte
conștiente
CONȘTIÉNT, -Ă, conștienți, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care își dă seama de realitatea înconjurătoare, care are conștiință. 2. Care își dă seama de posibilitățile sale, de rolul său în societate. ♦ (Despre activitatea umană) Care realizează scopuri dinainte stabilite. [Pr.: -ști-ent] – Din fr. conscient (după ști). DOOM
conștiént (-ști-ent) adj. m., pl. conștiénți; f. conștiéntă, pl. conștiénte
conștientei
CONȘTIÉNT, -Ă, conștienți, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care își dă seama de realitatea înconjurătoare, care are conștiință. 2. Care își dă seama de posibilitățile sale, de rolul său în societate. ♦ (Despre activitatea umană) Care realizează scopuri dinainte stabilite. [Pr.: -ști-ent] – Din fr. conscient (după ști). DOOM
conștiént (-ști-ent) adj. m., pl. conștiénți; f. conștiéntă, pl. conștiénte
conștientele
CONȘTIÉNT, -Ă, conștienți, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care își dă seama de realitatea înconjurătoare, care are conștiință. 2. Care își dă seama de posibilitățile sale, de rolul său în societate. ♦ (Despre activitatea umană) Care realizează scopuri dinainte stabilite. [Pr.: -ști-ent] – Din fr. conscient (după ști). DOOM
conștiént (-ști-ent) adj. m., pl. conștiénți; f. conștiéntă, pl. conștiénte
conștientelor
CONȘTIÉNT, -Ă, conștienți, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care își dă seama de realitatea înconjurătoare, care are conștiință. 2. Care își dă seama de posibilitățile sale, de rolul său în societate. ♦ (Despre activitatea umană) Care realizează scopuri dinainte stabilite. [Pr.: -ști-ent] – Din fr. conscient (după ști). DOOM
conștiént (-ști-ent) adj. m., pl. conștiénți; f. conștiéntă, pl. conștiénte
conștientiza
CONȘTIENTIZÁ, conștientizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni conștient. [Pr.: -ști-en-] – Conștient + suf. -iza. DOOM
*conștientizá (-ști-en-) (a ~) vb., ind. prez. 3 conștientizeáză
conștientizabil
CONȘTIENTIZÁBIL, -Ă, conștientizabili, -e, adj. Care poate fi conștientizat. [Pr.: -ști-en-] – Conștientiza + suf. -bil.
conștientizabila
CONȘTIENTIZÁBIL, -Ă, conștientizabili, -e, adj. Care poate fi conștientizat. [Pr.: -ști-en-] – Conștientiza + suf. -bil.
conștientizabile
CONȘTIENTIZÁBIL, -Ă, conștientizabili, -e, adj. Care poate fi conștientizat. [Pr.: -ști-en-] – Conștientiza + suf. -bil.
conștientizabilei
CONȘTIENTIZÁBIL, -Ă, conștientizabili, -e, adj. Care poate fi conștientizat. [Pr.: -ști-en-] – Conștientiza + suf. -bil.
conștientizabilele
CONȘTIENTIZÁBIL, -Ă, conștientizabili, -e, adj. Care poate fi conștientizat. [Pr.: -ști-en-] – Conștientiza + suf. -bil.
conștientizabilelor
CONȘTIENTIZÁBIL, -Ă, conștientizabili, -e, adj. Care poate fi conștientizat. [Pr.: -ști-en-] – Conștientiza + suf. -bil.
conștientizabili
CONȘTIENTIZÁBIL, -Ă, conștientizabili, -e, adj. Care poate fi conștientizat. [Pr.: -ști-en-] – Conștientiza + suf. -bil.
conștientizabilii
CONȘTIENTIZÁBIL, -Ă, conștientizabili, -e, adj. Care poate fi conștientizat. [Pr.: -ști-en-] – Conștientiza + suf. -bil.
conștientizabililor
CONȘTIENTIZÁBIL, -Ă, conștientizabili, -e, adj. Care poate fi conștientizat. [Pr.: -ști-en-] – Conștientiza + suf. -bil.
conștientizabilul
CONȘTIENTIZÁBIL, -Ă, conștientizabili, -e, adj. Care poate fi conștientizat. [Pr.: -ști-en-] – Conștientiza + suf. -bil.
conștientizabilului
CONȘTIENTIZÁBIL, -Ă, conștientizabili, -e, adj. Care poate fi conștientizat. [Pr.: -ști-en-] – Conștientiza + suf. -bil.
conștientizai
CONȘTIENTIZÁ, conștientizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni conștient. [Pr.: -ști-en-] – Conștient + suf. -iza. DOOM
*conștientizá (-ști-en-) (a ~) vb., ind. prez. 3 conștientizeáză
conștientizam
CONȘTIENTIZÁ, conștientizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni conștient. [Pr.: -ști-en-] – Conștient + suf. -iza. DOOM
*conștientizá (-ști-en-) (a ~) vb., ind. prez. 3 conștientizeáză
conștientizare
CONȘTIENTIZÁ, conștientizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni conștient. [Pr.: -ști-en-] – Conștient + suf. -iza. DOOM
*conștientizá (-ști-en-) (a ~) vb., ind. prez. 3 conștientizeáză
conștientizare
CONȘTIENTIZÁRE, conștientizări, s. f. Acțiunea de a conștientiza și rezultatul ei. [Pr.: -ști-en-] – V. conștientiza.
conștientizarea
CONȘTIENTIZÁRE, conștientizări, s. f. Acțiunea de a conștientiza și rezultatul ei. [Pr.: -ști-en-] – V. conștientiza.
conștientizară
CONȘTIENTIZÁ, conștientizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni conștient. [Pr.: -ști-en-] – Conștient + suf. -iza. DOOM
*conștientizá (-ști-en-) (a ~) vb., ind. prez. 3 conștientizeáză
conștientizarăm
CONȘTIENTIZÁ, conștientizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni conștient. [Pr.: -ști-en-] – Conștient + suf. -iza. DOOM
*conștientizá (-ști-en-) (a ~) vb., ind. prez. 3 conștientizeáză
conștientizarăți
CONȘTIENTIZÁ, conștientizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni conștient. [Pr.: -ști-en-] – Conștient + suf. -iza. DOOM
*conștientizá (-ști-en-) (a ~) vb., ind. prez. 3 conștientizeáză
conștientizase
CONȘTIENTIZÁ, conștientizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni conștient. [Pr.: -ști-en-] – Conștient + suf. -iza. DOOM
*conștientizá (-ști-en-) (a ~) vb., ind. prez. 3 conștientizeáză
conștientizasem
CONȘTIENTIZÁ, conștientizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni conștient. [Pr.: -ști-en-] – Conștient + suf. -iza. DOOM
*conștientizá (-ști-en-) (a ~) vb., ind. prez. 3 conștientizeáză
conștientizaseră
CONȘTIENTIZÁ, conștientizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni conștient. [Pr.: -ști-en-] – Conștient + suf. -iza. DOOM
*conștientizá (-ști-en-) (a ~) vb., ind. prez. 3 conștientizeáză
conștientizaserăm
CONȘTIENTIZÁ, conștientizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni conștient. [Pr.: -ști-en-] – Conștient + suf. -iza. DOOM
*conștientizá (-ști-en-) (a ~) vb., ind. prez. 3 conștientizeáză
conștientizaserăți
CONȘTIENTIZÁ, conștientizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni conștient. [Pr.: -ști-en-] – Conștient + suf. -iza. DOOM
*conștientizá (-ști-en-) (a ~) vb., ind. prez. 3 conștientizeáză
conștientizaseși
CONȘTIENTIZÁ, conștientizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni conștient. [Pr.: -ști-en-] – Conștient + suf. -iza. DOOM
*conștientizá (-ști-en-) (a ~) vb., ind. prez. 3 conștientizeáză
conștientizaseți
CONȘTIENTIZÁ, conștientizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni conștient. [Pr.: -ști-en-] – Conștient + suf. -iza. DOOM
*conștientizá (-ști-en-) (a ~) vb., ind. prez. 3 conștientizeáză
conștientizat
CONȘTIENTIZÁ, conștientizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni conștient. [Pr.: -ști-en-] – Conștient + suf. -iza. DOOM
*conștientizá (-ști-en-) (a ~) vb., ind. prez. 3 conștientizeáză
conștientizat
CONȘTIENTIZÁT, -Ă, conștientizați, -te, adj. Care a devenit conștient. [Pr.: -ști-en-] – V. conștientiza.
conștientizata
CONȘTIENTIZÁT, -Ă, conștientizați, -te, adj. Care a devenit conștient. [Pr.: -ști-en-] – V. conștientiza.
conștientizate
CONȘTIENTIZÁT, -Ă, conștientizați, -te, adj. Care a devenit conștient. [Pr.: -ști-en-] – V. conștientiza.
conștientizatei
CONȘTIENTIZÁT, -Ă, conștientizați, -te, adj. Care a devenit conștient. [Pr.: -ști-en-] – V. conștientiza.
conștientizatele
CONȘTIENTIZÁT, -Ă, conștientizați, -te, adj. Care a devenit conștient. [Pr.: -ști-en-] – V. conștientiza.
conștientizatelor
CONȘTIENTIZÁT, -Ă, conștientizați, -te, adj. Care a devenit conștient. [Pr.: -ști-en-] – V. conștientiza.
conștientizatul
CONȘTIENTIZÁT, -Ă, conștientizați, -te, adj. Care a devenit conștient. [Pr.: -ști-en-] – V. conștientiza.
conștientizatului
CONȘTIENTIZÁT, -Ă, conștientizați, -te, adj. Care a devenit conștient. [Pr.: -ști-en-] – V. conștientiza.
conștientizau
CONȘTIENTIZÁ, conștientizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni conștient. [Pr.: -ști-en-] – Conștient + suf. -iza. DOOM
*conștientizá (-ști-en-) (a ~) vb., ind. prez. 3 conștientizeáză
conștientizași
CONȘTIENTIZÁ, conștientizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni conștient. [Pr.: -ști-en-] – Conștient + suf. -iza. DOOM
*conștientizá (-ști-en-) (a ~) vb., ind. prez. 3 conștientizeáză
conștientizați
CONȘTIENTIZÁ, conștientizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni conștient. [Pr.: -ști-en-] – Conștient + suf. -iza. DOOM
*conștientizá (-ști-en-) (a ~) vb., ind. prez. 3 conștientizeáză
conștientizați
CONȘTIENTIZÁT, -Ă, conștientizați, -te, adj. Care a devenit conștient. [Pr.: -ști-en-] – V. conștientiza.
conștientizații
CONȘTIENTIZÁT, -Ă, conștientizați, -te, adj. Care a devenit conștient. [Pr.: -ști-en-] – V. conștientiza.
conștientizaților
CONȘTIENTIZÁT, -Ă, conștientizați, -te, adj. Care a devenit conștient. [Pr.: -ști-en-] – V. conștientiza.
conștientizează
CONȘTIENTIZÁ, conștientizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni conștient. [Pr.: -ști-en-] – Conștient + suf. -iza. DOOM
*conștientizá (-ști-en-) (a ~) vb., ind. prez. 3 conștientizeáză
conștientizez
CONȘTIENTIZÁ, conștientizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni conștient. [Pr.: -ști-en-] – Conștient + suf. -iza. DOOM
*conștientizá (-ști-en-) (a ~) vb., ind. prez. 3 conștientizeáză
conștientizeze
CONȘTIENTIZÁ, conștientizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni conștient. [Pr.: -ști-en-] – Conștient + suf. -iza. DOOM
*conștientizá (-ști-en-) (a ~) vb., ind. prez. 3 conștientizeáză
conștientizezi
CONȘTIENTIZÁ, conștientizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni conștient. [Pr.: -ști-en-] – Conștient + suf. -iza. DOOM
*conștientizá (-ști-en-) (a ~) vb., ind. prez. 3 conștientizeáză
conștientizând
CONȘTIENTIZÁ, conștientizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni conștient. [Pr.: -ști-en-] – Conștient + suf. -iza. DOOM
*conștientizá (-ști-en-) (a ~) vb., ind. prez. 3 conștientizeáză
conștientizînd
CONȘTIENTIZÁ, conștientizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni conștient. [Pr.: -ști-en-] – Conștient + suf. -iza. DOOM
*conștientizá (-ști-en-) (a ~) vb., ind. prez. 3 conștientizeáză
conștientizări
CONȘTIENTIZÁRE, conștientizări, s. f. Acțiunea de a conștientiza și rezultatul ei. [Pr.: -ști-en-] – V. conștientiza.
conștientizării
CONȘTIENTIZÁRE, conștientizări, s. f. Acțiunea de a conștientiza și rezultatul ei. [Pr.: -ști-en-] – V. conștientiza.
conștientizările
CONȘTIENTIZÁRE, conștientizări, s. f. Acțiunea de a conștientiza și rezultatul ei. [Pr.: -ști-en-] – V. conștientiza.
conștientizărilor
CONȘTIENTIZÁRE, conștientizări, s. f. Acțiunea de a conștientiza și rezultatul ei. [Pr.: -ști-en-] – V. conștientiza.
conștientul
CONȘTIÉNT, -Ă, conștienți, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care își dă seama de realitatea înconjurătoare, care are conștiință. 2. Care își dă seama de posibilitățile sale, de rolul său în societate. ♦ (Despre activitatea umană) Care realizează scopuri dinainte stabilite. [Pr.: -ști-ent] – Din fr. conscient (după ști). DOOM
conștiént (-ști-ent) adj. m., pl. conștiénți; f. conștiéntă, pl. conștiénte
conștientului
CONȘTIÉNT, -Ă, conștienți, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care își dă seama de realitatea înconjurătoare, care are conștiință. 2. Care își dă seama de posibilitățile sale, de rolul său în societate. ♦ (Despre activitatea umană) Care realizează scopuri dinainte stabilite. [Pr.: -ști-ent] – Din fr. conscient (după ști). DOOM
conștiént (-ști-ent) adj. m., pl. conștiénți; f. conștiéntă, pl. conștiénte
conștienți
CONȘTIÉNT, -Ă, conștienți, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care își dă seama de realitatea înconjurătoare, care are conștiință. 2. Care își dă seama de posibilitățile sale, de rolul său în societate. ♦ (Despre activitatea umană) Care realizează scopuri dinainte stabilite. [Pr.: -ști-ent] – Din fr. conscient (după ști). DOOM
conștiént (-ști-ent) adj. m., pl. conștiénți; f. conștiéntă, pl. conștiénte
conștienții
CONȘTIÉNT, -Ă, conștienți, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care își dă seama de realitatea înconjurătoare, care are conștiință. 2. Care își dă seama de posibilitățile sale, de rolul său în societate. ♦ (Despre activitatea umană) Care realizează scopuri dinainte stabilite. [Pr.: -ști-ent] – Din fr. conscient (după ști). DOOM
conștiént (-ști-ent) adj. m., pl. conștiénți; f. conștiéntă, pl. conștiénte
conștienților
CONȘTIÉNT, -Ă, conștienți, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care își dă seama de realitatea înconjurătoare, care are conștiință. 2. Care își dă seama de posibilitățile sale, de rolul său în societate. ♦ (Despre activitatea umană) Care realizează scopuri dinainte stabilite. [Pr.: -ști-ent] – Din fr. conscient (după ști). DOOM
conștiént (-ști-ent) adj. m., pl. conștiénți; f. conștiéntă, pl. conștiénte
conștiincioasa
CONȘTIINCIÓS, -OÁSĂ, conștiincioși, -oase, adj. (Despre oameni) Care își face datoria; serios, corect, scrupulos. ♦ (Despre acțiuni ale oamenilor) Executat cu seriozitate, cu conștiinciozitate, făcut cu scrupulozitate. [Pr.: -ști-in-] – Din fr. consciencieux (după ști). DOOM
conștiinciós (-ști-in-cios) adj. m., pl. conștiincióși; f. conștiincioásă, pl. conștiincioáse
conștiincioase
CONȘTIINCIÓS, -OÁSĂ, conștiincioși, -oase, adj. (Despre oameni) Care își face datoria; serios, corect, scrupulos. ♦ (Despre acțiuni ale oamenilor) Executat cu seriozitate, cu conștiinciozitate, făcut cu scrupulozitate. [Pr.: -ști-in-] – Din fr. consciencieux (după ști). DOOM
conștiinciós (-ști-in-cios) adj. m., pl. conștiincióși; f. conștiincioásă, pl. conștiincioáse
conștiincioasei
CONȘTIINCIÓS, -OÁSĂ, conștiincioși, -oase, adj. (Despre oameni) Care își face datoria; serios, corect, scrupulos. ♦ (Despre acțiuni ale oamenilor) Executat cu seriozitate, cu conștiinciozitate, făcut cu scrupulozitate. [Pr.: -ști-in-] – Din fr. consciencieux (după ști). DOOM
conștiinciós (-ști-in-cios) adj. m., pl. conștiincióși; f. conștiincioásă, pl. conștiincioáse
conștiincioasele
CONȘTIINCIÓS, -OÁSĂ, conștiincioși, -oase, adj. (Despre oameni) Care își face datoria; serios, corect, scrupulos. ♦ (Despre acțiuni ale oamenilor) Executat cu seriozitate, cu conștiinciozitate, făcut cu scrupulozitate. [Pr.: -ști-in-] – Din fr. consciencieux (după ști). DOOM
conștiinciós (-ști-in-cios) adj. m., pl. conștiincióși; f. conștiincioásă, pl. conștiincioáse
conștiincioaselor
CONȘTIINCIÓS, -OÁSĂ, conștiincioși, -oase, adj. (Despre oameni) Care își face datoria; serios, corect, scrupulos. ♦ (Despre acțiuni ale oamenilor) Executat cu seriozitate, cu conștiinciozitate, făcut cu scrupulozitate. [Pr.: -ști-in-] – Din fr. consciencieux (după ști). DOOM
conștiinciós (-ști-in-cios) adj. m., pl. conștiincióși; f. conștiincioásă, pl. conștiincioáse
conștiincios
CONȘTIINCIÓS, -OÁSĂ, conștiincioși, -oase, adj. (Despre oameni) Care își face datoria; serios, corect, scrupulos. ♦ (Despre acțiuni ale oamenilor) Executat cu seriozitate, cu conștiinciozitate, făcut cu scrupulozitate. [Pr.: -ști-in-] – Din fr. consciencieux (după ști). DOOM
conștiinciós (-ști-in-cios) adj. m., pl. conștiincióși; f. conștiincioásă, pl. conștiincioáse
conștiinciosul
CONȘTIINCIÓS, -OÁSĂ, conștiincioși, -oase, adj. (Despre oameni) Care își face datoria; serios, corect, scrupulos. ♦ (Despre acțiuni ale oamenilor) Executat cu seriozitate, cu conștiinciozitate, făcut cu scrupulozitate. [Pr.: -ști-in-] – Din fr. consciencieux (după ști). DOOM
conștiinciós (-ști-in-cios) adj. m., pl. conștiincióși; f. conștiincioásă, pl. conștiincioáse
conștiinciosului
CONȘTIINCIÓS, -OÁSĂ, conștiincioși, -oase, adj. (Despre oameni) Care își face datoria; serios, corect, scrupulos. ♦ (Despre acțiuni ale oamenilor) Executat cu seriozitate, cu conștiinciozitate, făcut cu scrupulozitate. [Pr.: -ști-in-] – Din fr. consciencieux (după ști). DOOM
conștiinciós (-ști-in-cios) adj. m., pl. conștiincióși; f. conștiincioásă, pl. conștiincioáse
conștiinciozitate
CONȘTIINCIOZITÁTE s. f. Însușirea de a fi conștiincios; corectitudine, seriozitate, scrupulozitate. [Pr.: -ști-in-] – Conștiincios + suf. -itate. DOOM
conștiinciozitáte (-ști-in-cio-) s. f., g.-d. art. conștiinciozitắții
conștiinciozitatea
CONȘTIINCIOZITÁTE s. f. Însușirea de a fi conștiincios; corectitudine, seriozitate, scrupulozitate. [Pr.: -ști-in-] – Conștiincios + suf. -itate. DOOM
conștiinciozitáte (-ști-in-cio-) s. f., g.-d. art. conștiinciozitắții
conștiinciozități
CONȘTIINCIOZITÁTE s. f. Însușirea de a fi conștiincios; corectitudine, seriozitate, scrupulozitate. [Pr.: -ști-in-] – Conștiincios + suf. -itate. DOOM
conștiinciozitáte (-ști-in-cio-) s. f., g.-d. art. conștiinciozitắții
conștiinciozității
CONȘTIINCIOZITÁTE s. f. Însușirea de a fi conștiincios; corectitudine, seriozitate, scrupulozitate. [Pr.: -ști-in-] – Conștiincios + suf. -itate. DOOM
conștiinciozitáte (-ști-in-cio-) s. f., g.-d. art. conștiinciozitắții
conștiincioși
CONȘTIINCIÓS, -OÁSĂ, conștiincioși, -oase, adj. (Despre oameni) Care își face datoria; serios, corect, scrupulos. ♦ (Despre acțiuni ale oamenilor) Executat cu seriozitate, cu conștiinciozitate, făcut cu scrupulozitate. [Pr.: -ști-in-] – Din fr. consciencieux (după ști). DOOM
conștiinciós (-ști-in-cios) adj. m., pl. conștiincióși; f. conștiincioásă, pl. conștiincioáse
conștiincioșii
CONȘTIINCIÓS, -OÁSĂ, conștiincioși, -oase, adj. (Despre oameni) Care își face datoria; serios, corect, scrupulos. ♦ (Despre acțiuni ale oamenilor) Executat cu seriozitate, cu conștiinciozitate, făcut cu scrupulozitate. [Pr.: -ști-in-] – Din fr. consciencieux (după ști). DOOM
conștiinciós (-ști-in-cios) adj. m., pl. conștiincióși; f. conștiincioásă, pl. conștiincioáse
conștiincioșilor
CONȘTIINCIÓS, -OÁSĂ, conștiincioși, -oase, adj. (Despre oameni) Care își face datoria; serios, corect, scrupulos. ♦ (Despre acțiuni ale oamenilor) Executat cu seriozitate, cu conștiinciozitate, făcut cu scrupulozitate. [Pr.: -ști-in-] – Din fr. consciencieux (după ști). DOOM
conștiinciós (-ști-in-cios) adj. m., pl. conștiincióși; f. conștiincioásă, pl. conștiincioáse
conștiința
CONȘTIÍNȚĂ, conștiințe, s. f. 1. (Fil.) Sentiment, intuiție pe care ființa umană o are despre propria existență; p. ext. cunoaștere intuitivă sau reflexivă pe care o are fiecare despre propria existență și despre lucrurile din jurul său. 2. Faptul de a-și da seama; înțelegere. 3. (În opoziție cu existența, materia) Gândire, spirit. 4. Sentiment al responsabilității morale față de propria sa conduită. ◊ Caz (sau proces) de conștiință = dificultatea de a hotărî într-o problemă morală greu de rezolvat. Mustrare de conștiință = remușcare, regret. ◊ Expr. A fi cu conștiința împăcată sau a nu avea nimic pe conștiință = a fi convins că nu a săvârșit nimic împotriva legilor moralei sau juridice. A fi fără conștiință = a fi lipsit de scrupule. Cu mâna pe conștiință = cu toată sinceritatea. 5. (În sintagma) Libertate de conștiință = dreptul recunoscut cetățenilor de a avea orice concepție religioasă, filosofică etc. [Pr.: -ști-in-] – Din fr. conscience, lat. conscientia (după ști). DOOM
conștiínță s. f., g.-d. art. conștiínței; pl. conștiínțe
conștiințe
CONȘTIÍNȚĂ, conștiințe, s. f. 1. (Fil.) Sentiment, intuiție pe care ființa umană o are despre propria existență; p. ext. cunoaștere intuitivă sau reflexivă pe care o are fiecare despre propria existență și despre lucrurile din jurul său. 2. Faptul de a-și da seama; înțelegere. 3. (În opoziție cu existența, materia) Gândire, spirit. 4. Sentiment al responsabilității morale față de propria sa conduită. ◊ Caz (sau proces) de conștiință = dificultatea de a hotărî într-o problemă morală greu de rezolvat. Mustrare de conștiință = remușcare, regret. ◊ Expr. A fi cu conștiința împăcată sau a nu avea nimic pe conștiință = a fi convins că nu a săvârșit nimic împotriva legilor moralei sau juridice. A fi fără conștiință = a fi lipsit de scrupule. Cu mâna pe conștiință = cu toată sinceritatea. 5. (În sintagma) Libertate de conștiință = dreptul recunoscut cetățenilor de a avea orice concepție religioasă, filosofică etc. [Pr.: -ști-in-] – Din fr. conscience, lat. conscientia (după ști). DOOM
conștiínță s. f., g.-d. art. conștiínței; pl. conștiínțe
conștiinței
CONȘTIÍNȚĂ, conștiințe, s. f. 1. (Fil.) Sentiment, intuiție pe care ființa umană o are despre propria existență; p. ext. cunoaștere intuitivă sau reflexivă pe care o are fiecare despre propria existență și despre lucrurile din jurul său. 2. Faptul de a-și da seama; înțelegere. 3. (În opoziție cu existența, materia) Gândire, spirit. 4. Sentiment al responsabilității morale față de propria sa conduită. ◊ Caz (sau proces) de conștiință = dificultatea de a hotărî într-o problemă morală greu de rezolvat. Mustrare de conștiință = remușcare, regret. ◊ Expr. A fi cu conștiința împăcată sau a nu avea nimic pe conștiință = a fi convins că nu a săvârșit nimic împotriva legilor moralei sau juridice. A fi fără conștiință = a fi lipsit de scrupule. Cu mâna pe conștiință = cu toată sinceritatea. 5. (În sintagma) Libertate de conștiință = dreptul recunoscut cetățenilor de a avea orice concepție religioasă, filosofică etc. [Pr.: -ști-in-] – Din fr. conscience, lat. conscientia (după ști). DOOM
conștiínță s. f., g.-d. art. conștiínței; pl. conștiínțe
conștiințele
CONȘTIÍNȚĂ, conștiințe, s. f. 1. (Fil.) Sentiment, intuiție pe care ființa umană o are despre propria existență; p. ext. cunoaștere intuitivă sau reflexivă pe care o are fiecare despre propria existență și despre lucrurile din jurul său. 2. Faptul de a-și da seama; înțelegere. 3. (În opoziție cu existența, materia) Gândire, spirit. 4. Sentiment al responsabilității morale față de propria sa conduită. ◊ Caz (sau proces) de conștiință = dificultatea de a hotărî într-o problemă morală greu de rezolvat. Mustrare de conștiință = remușcare, regret. ◊ Expr. A fi cu conștiința împăcată sau a nu avea nimic pe conștiință = a fi convins că nu a săvârșit nimic împotriva legilor moralei sau juridice. A fi fără conștiință = a fi lipsit de scrupule. Cu mâna pe conștiință = cu toată sinceritatea. 5. (În sintagma) Libertate de conștiință = dreptul recunoscut cetățenilor de a avea orice concepție religioasă, filosofică etc. [Pr.: -ști-in-] – Din fr. conscience, lat. conscientia (după ști). DOOM
conștiínță s. f., g.-d. art. conștiínței; pl. conștiínțe
conștiințelor
CONȘTIÍNȚĂ, conștiințe, s. f. 1. (Fil.) Sentiment, intuiție pe care ființa umană o are despre propria existență; p. ext. cunoaștere intuitivă sau reflexivă pe care o are fiecare despre propria existență și despre lucrurile din jurul său. 2. Faptul de a-și da seama; înțelegere. 3. (În opoziție cu existența, materia) Gândire, spirit. 4. Sentiment al responsabilității morale față de propria sa conduită. ◊ Caz (sau proces) de conștiință = dificultatea de a hotărî într-o problemă morală greu de rezolvat. Mustrare de conștiință = remușcare, regret. ◊ Expr. A fi cu conștiința împăcată sau a nu avea nimic pe conștiință = a fi convins că nu a săvârșit nimic împotriva legilor moralei sau juridice. A fi fără conștiință = a fi lipsit de scrupule. Cu mâna pe conștiință = cu toată sinceritatea. 5. (În sintagma) Libertate de conștiință = dreptul recunoscut cetățenilor de a avea orice concepție religioasă, filosofică etc. [Pr.: -ști-in-] – Din fr. conscience, lat. conscientia (după ști). DOOM
conștiínță s. f., g.-d. art. conștiínței; pl. conștiínțe
conștiu
CÓNȘTIU, -IE, conștii, adj. (Latinism reg.) Conștient. – Lat. lit. conscius.
conț
CONȚ, conțuri, s. n. (Înv.) Grup de 24 de coli de hârtie. – Din magh. konc. DOOM
conț (înv.) s. n., pl. cónțuri
conți
CÓNTE1, conți, s. m. 1. (În Evul Mediu) Mare senior, conducător al unei provincii, cu funcții administrative și militare. 2. Titlu de noblețe ereditar, intermediar între viconte și marchiz (în Occident) sau între baron și prinț (în Rusia țaristă); persoană având acest titlu. – Din fr. comte. DOOM
cónte (titlu de noblețe) s. m., pl. conți
conție
CONȚÍNE, pers. 3 conțíne, vb. III. Tranz. 1. (Despre un recipient) A fi umplut (total sau parțial) cu...; a cuprinde, a avea în interior... 2. (Despre cărți, texte) A fi alcătuit din..., a avea în sine. – Din fr. contenir, lat. continere (după ține). DOOM
conțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conțín, 2 sg. conțíi, 1 pl. conțínem, 2 pl. conțíneți; conj. prez. 3 să conțínă; ger. conținấnd; part. conținút
conții
CÓNTE1, conți, s. m. 1. (În Evul Mediu) Mare senior, conducător al unei provincii, cu funcții administrative și militare. 2. Titlu de noblețe ereditar, intermediar între viconte și marchiz (în Occident) sau între baron și prinț (în Rusia țaristă); persoană având acest titlu. – Din fr. comte. DOOM
cónte (titlu de noblețe) s. m., pl. conți
conții
CONȚÍNE, pers. 3 conțíne, vb. III. Tranz. 1. (Despre un recipient) A fi umplut (total sau parțial) cu...; a cuprinde, a avea în interior... 2. (Despre cărți, texte) A fi alcătuit din..., a avea în sine. – Din fr. contenir, lat. continere (după ține). DOOM
conțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conțín, 2 sg. conțíi, 1 pl. conțínem, 2 pl. conțíneți; conj. prez. 3 să conțínă; ger. conținấnd; part. conținút
conțiind
CONȚÍNE, pers. 3 conțíne, vb. III. Tranz. 1. (Despre un recipient) A fi umplut (total sau parțial) cu...; a cuprinde, a avea în interior... 2. (Despre cărți, texte) A fi alcătuit din..., a avea în sine. – Din fr. contenir, lat. continere (după ține). DOOM
conțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conțín, 2 sg. conțíi, 1 pl. conțínem, 2 pl. conțíneți; conj. prez. 3 să conțínă; ger. conținấnd; part. conținút
conților
CÓNTE1, conți, s. m. 1. (În Evul Mediu) Mare senior, conducător al unei provincii, cu funcții administrative și militare. 2. Titlu de noblețe ereditar, intermediar între viconte și marchiz (în Occident) sau între baron și prinț (în Rusia țaristă); persoană având acest titlu. – Din fr. comte. DOOM
cónte (titlu de noblețe) s. m., pl. conți
conțin
CONȚÍNE, pers. 3 conțíne, vb. III. Tranz. 1. (Despre un recipient) A fi umplut (total sau parțial) cu...; a cuprinde, a avea în interior... 2. (Despre cărți, texte) A fi alcătuit din..., a avea în sine. – Din fr. contenir, lat. continere (după ține). DOOM
conțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conțín, 2 sg. conțíi, 1 pl. conțínem, 2 pl. conțíneți; conj. prez. 3 să conțínă; ger. conținấnd; part. conținút
conține
CONȚÍNE, pers. 3 conțíne, vb. III. Tranz. 1. (Despre un recipient) A fi umplut (total sau parțial) cu...; a cuprinde, a avea în interior... 2. (Despre cărți, texte) A fi alcătuit din..., a avea în sine. – Din fr. contenir, lat. continere (după ține). DOOM
conțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conțín, 2 sg. conțíi, 1 pl. conțínem, 2 pl. conțíneți; conj. prez. 3 să conțínă; ger. conținấnd; part. conținút
conținea
CONȚÍNE, pers. 3 conțíne, vb. III. Tranz. 1. (Despre un recipient) A fi umplut (total sau parțial) cu...; a cuprinde, a avea în interior... 2. (Despre cărți, texte) A fi alcătuit din..., a avea în sine. – Din fr. contenir, lat. continere (după ține). DOOM
conțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conțín, 2 sg. conțíi, 1 pl. conțínem, 2 pl. conțíneți; conj. prez. 3 să conțínă; ger. conținấnd; part. conținút
conținea
conțineá (-n, -út), vb. – A cuprinde, a avea în interior, a fi umplut cu. Lat. continere (sec. XIX), adaptat la conj. lui a ținea. – Der. conținut, s. n. (cuprins); continent, s. n., din fr. continent; continență, s. f.; incontinență, s. f., din fr.
conțineai
CONȚÍNE, pers. 3 conțíne, vb. III. Tranz. 1. (Despre un recipient) A fi umplut (total sau parțial) cu...; a cuprinde, a avea în interior... 2. (Despre cărți, texte) A fi alcătuit din..., a avea în sine. – Din fr. contenir, lat. continere (după ține). DOOM
conțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conțín, 2 sg. conțíi, 1 pl. conțínem, 2 pl. conțíneți; conj. prez. 3 să conțínă; ger. conținấnd; part. conținút
conțineam
CONȚÍNE, pers. 3 conțíne, vb. III. Tranz. 1. (Despre un recipient) A fi umplut (total sau parțial) cu...; a cuprinde, a avea în interior... 2. (Despre cărți, texte) A fi alcătuit din..., a avea în sine. – Din fr. contenir, lat. continere (după ține). DOOM
conțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conțín, 2 sg. conțíi, 1 pl. conțínem, 2 pl. conțíneți; conj. prez. 3 să conțínă; ger. conținấnd; part. conținút
conțineau
CONȚÍNE, pers. 3 conțíne, vb. III. Tranz. 1. (Despre un recipient) A fi umplut (total sau parțial) cu...; a cuprinde, a avea în interior... 2. (Despre cărți, texte) A fi alcătuit din..., a avea în sine. – Din fr. contenir, lat. continere (după ține). DOOM
conțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conțín, 2 sg. conțíi, 1 pl. conțínem, 2 pl. conțíneți; conj. prez. 3 să conțínă; ger. conținấnd; part. conținút
conțineați
CONȚÍNE, pers. 3 conțíne, vb. III. Tranz. 1. (Despre un recipient) A fi umplut (total sau parțial) cu...; a cuprinde, a avea în interior... 2. (Despre cărți, texte) A fi alcătuit din..., a avea în sine. – Din fr. contenir, lat. continere (după ține). DOOM
conțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conțín, 2 sg. conțíi, 1 pl. conțínem, 2 pl. conțíneți; conj. prez. 3 să conțínă; ger. conținấnd; part. conținút
conținem
CONȚÍNE, pers. 3 conțíne, vb. III. Tranz. 1. (Despre un recipient) A fi umplut (total sau parțial) cu...; a cuprinde, a avea în interior... 2. (Despre cărți, texte) A fi alcătuit din..., a avea în sine. – Din fr. contenir, lat. continere (după ține). DOOM
conțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conțín, 2 sg. conțíi, 1 pl. conțínem, 2 pl. conțíneți; conj. prez. 3 să conțínă; ger. conținấnd; part. conținút
conținere
CONȚÍNE, pers. 3 conțíne, vb. III. Tranz. 1. (Despre un recipient) A fi umplut (total sau parțial) cu...; a cuprinde, a avea în interior... 2. (Despre cărți, texte) A fi alcătuit din..., a avea în sine. – Din fr. contenir, lat. continere (după ține). DOOM
conțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conțín, 2 sg. conțíi, 1 pl. conțínem, 2 pl. conțíneți; conj. prez. 3 să conțínă; ger. conținấnd; part. conținút
conținere
CONȚÍNE, pers. 3 conțíne, vb. III. Tranz. 1. (Despre un recipient) A fi umplut (total sau parțial) cu...; a cuprinde, a avea în interior... 2. (Despre cărți, texte) A fi alcătuit din..., a avea în sine. – Din fr. contenir, lat. continere (după ține).
conțineți
CONȚÍNE, pers. 3 conțíne, vb. III. Tranz. 1. (Despre un recipient) A fi umplut (total sau parțial) cu...; a cuprinde, a avea în interior... 2. (Despre cărți, texte) A fi alcătuit din..., a avea în sine. – Din fr. contenir, lat. continere (după ține). DOOM
conțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conțín, 2 sg. conțíi, 1 pl. conțínem, 2 pl. conțíneți; conj. prez. 3 să conțínă; ger. conținấnd; part. conținút
conținu
CONȚÍNE, pers. 3 conțíne, vb. III. Tranz. 1. (Despre un recipient) A fi umplut (total sau parțial) cu...; a cuprinde, a avea în interior... 2. (Despre cărți, texte) A fi alcătuit din..., a avea în sine. – Din fr. contenir, lat. continere (după ține). DOOM
conțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conțín, 2 sg. conțíi, 1 pl. conțínem, 2 pl. conțíneți; conj. prez. 3 să conțínă; ger. conținấnd; part. conținút
conținui
CONȚÍNE, pers. 3 conțíne, vb. III. Tranz. 1. (Despre un recipient) A fi umplut (total sau parțial) cu...; a cuprinde, a avea în interior... 2. (Despre cărți, texte) A fi alcătuit din..., a avea în sine. – Din fr. contenir, lat. continere (după ține). DOOM
conțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conțín, 2 sg. conțíi, 1 pl. conțínem, 2 pl. conțíneți; conj. prez. 3 să conțínă; ger. conținấnd; part. conținút
conținură
CONȚÍNE, pers. 3 conțíne, vb. III. Tranz. 1. (Despre un recipient) A fi umplut (total sau parțial) cu...; a cuprinde, a avea în interior... 2. (Despre cărți, texte) A fi alcătuit din..., a avea în sine. – Din fr. contenir, lat. continere (după ține). DOOM
conțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conțín, 2 sg. conțíi, 1 pl. conțínem, 2 pl. conțíneți; conj. prez. 3 să conțínă; ger. conținấnd; part. conținút
conținurăm
CONȚÍNE, pers. 3 conțíne, vb. III. Tranz. 1. (Despre un recipient) A fi umplut (total sau parțial) cu...; a cuprinde, a avea în interior... 2. (Despre cărți, texte) A fi alcătuit din..., a avea în sine. – Din fr. contenir, lat. continere (după ține). DOOM
conțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conțín, 2 sg. conțíi, 1 pl. conțínem, 2 pl. conțíneți; conj. prez. 3 să conțínă; ger. conținấnd; part. conținút
conținurăți
CONȚÍNE, pers. 3 conțíne, vb. III. Tranz. 1. (Despre un recipient) A fi umplut (total sau parțial) cu...; a cuprinde, a avea în interior... 2. (Despre cărți, texte) A fi alcătuit din..., a avea în sine. – Din fr. contenir, lat. continere (după ține). DOOM
conțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conțín, 2 sg. conțíi, 1 pl. conțínem, 2 pl. conțíneți; conj. prez. 3 să conțínă; ger. conținấnd; part. conținút
conținuse
CONȚÍNE, pers. 3 conțíne, vb. III. Tranz. 1. (Despre un recipient) A fi umplut (total sau parțial) cu...; a cuprinde, a avea în interior... 2. (Despre cărți, texte) A fi alcătuit din..., a avea în sine. – Din fr. contenir, lat. continere (după ține). DOOM
conțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conțín, 2 sg. conțíi, 1 pl. conțínem, 2 pl. conțíneți; conj. prez. 3 să conțínă; ger. conținấnd; part. conținút
conținusem
CONȚÍNE, pers. 3 conțíne, vb. III. Tranz. 1. (Despre un recipient) A fi umplut (total sau parțial) cu...; a cuprinde, a avea în interior... 2. (Despre cărți, texte) A fi alcătuit din..., a avea în sine. – Din fr. contenir, lat. continere (după ține). DOOM
conțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conțín, 2 sg. conțíi, 1 pl. conțínem, 2 pl. conțíneți; conj. prez. 3 să conțínă; ger. conținấnd; part. conținút
conținuseră
CONȚÍNE, pers. 3 conțíne, vb. III. Tranz. 1. (Despre un recipient) A fi umplut (total sau parțial) cu...; a cuprinde, a avea în interior... 2. (Despre cărți, texte) A fi alcătuit din..., a avea în sine. – Din fr. contenir, lat. continere (după ține). DOOM
conțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conțín, 2 sg. conțíi, 1 pl. conțínem, 2 pl. conțíneți; conj. prez. 3 să conțínă; ger. conținấnd; part. conținút
conținuserăm
CONȚÍNE, pers. 3 conțíne, vb. III. Tranz. 1. (Despre un recipient) A fi umplut (total sau parțial) cu...; a cuprinde, a avea în interior... 2. (Despre cărți, texte) A fi alcătuit din..., a avea în sine. – Din fr. contenir, lat. continere (după ține). DOOM
conțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conțín, 2 sg. conțíi, 1 pl. conțínem, 2 pl. conțíneți; conj. prez. 3 să conțínă; ger. conținấnd; part. conținút
conținuserăți
CONȚÍNE, pers. 3 conțíne, vb. III. Tranz. 1. (Despre un recipient) A fi umplut (total sau parțial) cu...; a cuprinde, a avea în interior... 2. (Despre cărți, texte) A fi alcătuit din..., a avea în sine. – Din fr. contenir, lat. continere (după ține). DOOM
conțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conțín, 2 sg. conțíi, 1 pl. conțínem, 2 pl. conțíneți; conj. prez. 3 să conțínă; ger. conținấnd; part. conținút
conținuseși
CONȚÍNE, pers. 3 conțíne, vb. III. Tranz. 1. (Despre un recipient) A fi umplut (total sau parțial) cu...; a cuprinde, a avea în interior... 2. (Despre cărți, texte) A fi alcătuit din..., a avea în sine. – Din fr. contenir, lat. continere (după ține). DOOM
conțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conțín, 2 sg. conțíi, 1 pl. conțínem, 2 pl. conțíneți; conj. prez. 3 să conțínă; ger. conținấnd; part. conținút
conținuseți
CONȚÍNE, pers. 3 conțíne, vb. III. Tranz. 1. (Despre un recipient) A fi umplut (total sau parțial) cu...; a cuprinde, a avea în interior... 2. (Despre cărți, texte) A fi alcătuit din..., a avea în sine. – Din fr. contenir, lat. continere (după ține). DOOM
conțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conțín, 2 sg. conțíi, 1 pl. conțínem, 2 pl. conțíneți; conj. prez. 3 să conțínă; ger. conținấnd; part. conținút
conținut
CONȚÍNE, pers. 3 conțíne, vb. III. Tranz. 1. (Despre un recipient) A fi umplut (total sau parțial) cu...; a cuprinde, a avea în interior... 2. (Despre cărți, texte) A fi alcătuit din..., a avea în sine. – Din fr. contenir, lat. continere (după ține). DOOM
conțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conțín, 2 sg. conțíi, 1 pl. conțínem, 2 pl. conțíneți; conj. prez. 3 să conțínă; ger. conținấnd; part. conținút
conținut
CONȚINÚT, conținuturi, s. n. 1. Ceea ce se află într-un spațiu limitat, în special într-un recipient. 2. Totalitatea notelor esențiale ale unei noțiuni, determinată în raport cu sfera acesteia; comprehensiune. 3. Fondul de idei și afectiv al unei opere literare sau artistice; cuprins, temă, miez. 4. Lista ordonată a materialului pe care îl cuprinde o revistă, o carte; tablă de materii, sumar. – V. conține. DOOM
conținút s. n., pl. conținúturi
conținutism
CONȚINUTÍSM s. n. 1. Teorie estetică ce acordă mare importanță conținutului operei de artă. 2. Preponderență a conținutului într-o operă de artă față de mijloacele formale. – Conținut + suf. -ism.
conținutismul
CONȚINUTÍSM s. n. 1. Teorie estetică ce acordă mare importanță conținutului operei de artă. 2. Preponderență a conținutului într-o operă de artă față de mijloacele formale. – Conținut + suf. -ism.
conținutismului
CONȚINUTÍSM s. n. 1. Teorie estetică ce acordă mare importanță conținutului operei de artă. 2. Preponderență a conținutului într-o operă de artă față de mijloacele formale. – Conținut + suf. -ism.
conținutist
CONȚINUTÍST, -Ă, conținutiști, -ste, adj. (Rar) De conținutism. – Conținut + suf. -ist.
conținutistic
CONȚINUTÍSTIC, -Ă, conținutistici, -ce, adj. (Rar) De conținut. – Conținutist + suf. -ic.
conținutistica
CONȚINUTÍSTIC, -Ă, conținutistici, -ce, adj. (Rar) De conținut. – Conținutist + suf. -ic.
conținutistice
CONȚINUTÍSTIC, -Ă, conținutistici, -ce, adj. (Rar) De conținut. – Conținutist + suf. -ic.
conținutisticei
CONȚINUTÍSTIC, -Ă, conținutistici, -ce, adj. (Rar) De conținut. – Conținutist + suf. -ic.
conținutisticele
CONȚINUTÍSTIC, -Ă, conținutistici, -ce, adj. (Rar) De conținut. – Conținutist + suf. -ic.
conținutisticelor
CONȚINUTÍSTIC, -Ă, conținutistici, -ce, adj. (Rar) De conținut. – Conținutist + suf. -ic.
conținutistici
CONȚINUTÍSTIC, -Ă, conținutistici, -ce, adj. (Rar) De conținut. – Conținutist + suf. -ic.
conținutisticii
CONȚINUTÍSTIC, -Ă, conținutistici, -ce, adj. (Rar) De conținut. – Conținutist + suf. -ic.
conținutisticilor
CONȚINUTÍSTIC, -Ă, conținutistici, -ce, adj. (Rar) De conținut. – Conținutist + suf. -ic.
conținutisticul
CONȚINUTÍSTIC, -Ă, conținutistici, -ce, adj. (Rar) De conținut. – Conținutist + suf. -ic.
conținutisticului
CONȚINUTÍSTIC, -Ă, conținutistici, -ce, adj. (Rar) De conținut. – Conținutist + suf. -ic.
conținutul
CONȚINÚT, conținuturi, s. n. 1. Ceea ce se află într-un spațiu limitat, în special într-un recipient. 2. Totalitatea notelor esențiale ale unei noțiuni, determinată în raport cu sfera acesteia; comprehensiune. 3. Fondul de idei și afectiv al unei opere literare sau artistice; cuprins, temă, miez. 4. Lista ordonată a materialului pe care îl cuprinde o revistă, o carte; tablă de materii, sumar. – V. conține. DOOM
conținút s. n., pl. conținúturi
conținutului
CONȚINÚT, conținuturi, s. n. 1. Ceea ce se află într-un spațiu limitat, în special într-un recipient. 2. Totalitatea notelor esențiale ale unei noțiuni, determinată în raport cu sfera acesteia; comprehensiune. 3. Fondul de idei și afectiv al unei opere literare sau artistice; cuprins, temă, miez. 4. Lista ordonată a materialului pe care îl cuprinde o revistă, o carte; tablă de materii, sumar. – V. conține. DOOM
conținút s. n., pl. conținúturi
conținuturi
CONȚINÚT, conținuturi, s. n. 1. Ceea ce se află într-un spațiu limitat, în special într-un recipient. 2. Totalitatea notelor esențiale ale unei noțiuni, determinată în raport cu sfera acesteia; comprehensiune. 3. Fondul de idei și afectiv al unei opere literare sau artistice; cuprins, temă, miez. 4. Lista ordonată a materialului pe care îl cuprinde o revistă, o carte; tablă de materii, sumar. – V. conține. DOOM
conținút s. n., pl. conținúturi
conținuturile
CONȚINÚT, conținuturi, s. n. 1. Ceea ce se află într-un spațiu limitat, în special într-un recipient. 2. Totalitatea notelor esențiale ale unei noțiuni, determinată în raport cu sfera acesteia; comprehensiune. 3. Fondul de idei și afectiv al unei opere literare sau artistice; cuprins, temă, miez. 4. Lista ordonată a materialului pe care îl cuprinde o revistă, o carte; tablă de materii, sumar. – V. conține. DOOM
conținút s. n., pl. conținúturi
conținuturilor
CONȚINÚT, conținuturi, s. n. 1. Ceea ce se află într-un spațiu limitat, în special într-un recipient. 2. Totalitatea notelor esențiale ale unei noțiuni, determinată în raport cu sfera acesteia; comprehensiune. 3. Fondul de idei și afectiv al unei opere literare sau artistice; cuprins, temă, miez. 4. Lista ordonată a materialului pe care îl cuprinde o revistă, o carte; tablă de materii, sumar. – V. conține. DOOM
conținút s. n., pl. conținúturi
conținuși
CONȚÍNE, pers. 3 conțíne, vb. III. Tranz. 1. (Despre un recipient) A fi umplut (total sau parțial) cu...; a cuprinde, a avea în interior... 2. (Despre cărți, texte) A fi alcătuit din..., a avea în sine. – Din fr. contenir, lat. continere (după ține). DOOM
conțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conțín, 2 sg. conțíi, 1 pl. conțínem, 2 pl. conțíneți; conj. prez. 3 să conțínă; ger. conținấnd; part. conținút
conținând
CONȚÍNE, pers. 3 conțíne, vb. III. Tranz. 1. (Despre un recipient) A fi umplut (total sau parțial) cu...; a cuprinde, a avea în interior... 2. (Despre cărți, texte) A fi alcătuit din..., a avea în sine. – Din fr. contenir, lat. continere (după ține). DOOM
conțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conțín, 2 sg. conțíi, 1 pl. conțínem, 2 pl. conțíneți; conj. prez. 3 să conțínă; ger. conținấnd; part. conținút
conținînd
CONȚÍNE, pers. 3 conțíne, vb. III. Tranz. 1. (Despre un recipient) A fi umplut (total sau parțial) cu...; a cuprinde, a avea în interior... 2. (Despre cărți, texte) A fi alcătuit din..., a avea în sine. – Din fr. contenir, lat. continere (după ține). DOOM
conțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conțín, 2 sg. conțíi, 1 pl. conțínem, 2 pl. conțíneți; conj. prez. 3 să conțínă; ger. conținấnd; part. conținút
conțină
CONȚÍNE, pers. 3 conțíne, vb. III. Tranz. 1. (Despre un recipient) A fi umplut (total sau parțial) cu...; a cuprinde, a avea în interior... 2. (Despre cărți, texte) A fi alcătuit din..., a avea în sine. – Din fr. contenir, lat. continere (după ține). DOOM
conțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conțín, 2 sg. conțíi, 1 pl. conțínem, 2 pl. conțíneți; conj. prez. 3 să conțínă; ger. conținấnd; part. conținút
conțiu
CONȚÍNE, pers. 3 conțíne, vb. III. Tranz. 1. (Despre un recipient) A fi umplut (total sau parțial) cu...; a cuprinde, a avea în interior... 2. (Despre cărți, texte) A fi alcătuit din..., a avea în sine. – Din fr. contenir, lat. continere (după ține). DOOM
conțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conțín, 2 sg. conțíi, 1 pl. conțínem, 2 pl. conțíneți; conj. prez. 3 să conțínă; ger. conținấnd; part. conținút
conțopist
CONȚOPÍST, -Ă, conțopiști, -ste, s. m. și f. (Înv.; fam.) Persoană care execută lucrări mărunte de birou; copist. – Din germ. Konzipist. DOOM
conțopístă (înv., fam.) s. f., g.-d. art. conțopístei; pl. conțopíste
conțopista
CONȚOPÍST, -Ă, conțopiști, -ste, s. m. și f. (Înv.; fam.) Persoană care execută lucrări mărunte de birou; copist. – Din germ. Konzipist. DOOM
conțopístă (înv., fam.) s. f., g.-d. art. conțopístei; pl. conțopíste
conțopiste
CONȚOPÍST, -Ă, conțopiști, -ste, s. m. și f. (Înv.; fam.) Persoană care execută lucrări mărunte de birou; copist. – Din germ. Konzipist. DOOM
conțopístă (înv., fam.) s. f., g.-d. art. conțopístei; pl. conțopíste
conțopistei
CONȚOPÍST, -Ă, conțopiști, -ste, s. m. și f. (Înv.; fam.) Persoană care execută lucrări mărunte de birou; copist. – Din germ. Konzipist. DOOM
conțopístă (înv., fam.) s. f., g.-d. art. conțopístei; pl. conțopíste
conțopistele
CONȚOPÍST, -Ă, conțopiști, -ste, s. m. și f. (Înv.; fam.) Persoană care execută lucrări mărunte de birou; copist. – Din germ. Konzipist. DOOM
conțopístă (înv., fam.) s. f., g.-d. art. conțopístei; pl. conțopíste
conțopistelor
CONȚOPÍST, -Ă, conțopiști, -ste, s. m. și f. (Înv.; fam.) Persoană care execută lucrări mărunte de birou; copist. – Din germ. Konzipist. DOOM
conțopístă (înv., fam.) s. f., g.-d. art. conțopístei; pl. conțopíste
conțopistul
CONȚOPÍST, -Ă, conțopiști, -ste, s. m. și f. (Înv.; fam.) Persoană care execută lucrări mărunte de birou; copist. – Din germ. Konzipist. DOOM
conțopístă (înv., fam.) s. f., g.-d. art. conțopístei; pl. conțopíste
conțopistului
CONȚOPÍST, -Ă, conțopiști, -ste, s. m. și f. (Înv.; fam.) Persoană care execută lucrări mărunte de birou; copist. – Din germ. Konzipist. DOOM
conțopístă (înv., fam.) s. f., g.-d. art. conțopístei; pl. conțopíste
conțopiști
CONȚOPÍST, -Ă, conțopiști, -ste, s. m. și f. (Înv.; fam.) Persoană care execută lucrări mărunte de birou; copist. – Din germ. Konzipist. DOOM
conțopístă (înv., fam.) s. f., g.-d. art. conțopístei; pl. conțopíste
conțopiștii
CONȚOPÍST, -Ă, conțopiști, -ste, s. m. și f. (Înv.; fam.) Persoană care execută lucrări mărunte de birou; copist. – Din germ. Konzipist. DOOM
conțopístă (înv., fam.) s. f., g.-d. art. conțopístei; pl. conțopíste
conțopiștilor
CONȚOPÍST, -Ă, conțopiști, -ste, s. m. și f. (Înv.; fam.) Persoană care execută lucrări mărunte de birou; copist. – Din germ. Konzipist. DOOM
conțopístă (înv., fam.) s. f., g.-d. art. conțopístei; pl. conțopíste
conțul
CONȚ, conțuri, s. n. (Înv.) Grup de 24 de coli de hârtie. – Din magh. konc. DOOM
conț (înv.) s. n., pl. cónțuri
conțului
CONȚ, conțuri, s. n. (Înv.) Grup de 24 de coli de hârtie. – Din magh. konc. DOOM
conț (înv.) s. n., pl. cónțuri
conțuri
CONȚ, conțuri, s. n. (Înv.) Grup de 24 de coli de hârtie. – Din magh. konc. DOOM
conț (înv.) s. n., pl. cónțuri
conțurile
CONȚ, conțuri, s. n. (Înv.) Grup de 24 de coli de hârtie. – Din magh. konc. DOOM
conț (înv.) s. n., pl. cónțuri
conțurilor
CONȚ, conțuri, s. n. (Înv.) Grup de 24 de coli de hârtie. – Din magh. konc. DOOM
conț (înv.) s. n., pl. cónțuri
coobligația
COOBLIGÁȚIE s.f. Obligație reciprocă sau comună mai multor persoane. [Pron. co-o-. / cf. fr. coobligation].
coobligație
COOBLIGÁȚIE s.f. Obligație reciprocă sau comună mai multor persoane. [Pron. co-o-. / cf. fr. coobligation].
coobligației
COOBLIGÁȚIE s.f. Obligație reciprocă sau comună mai multor persoane. [Pron. co-o-. / cf. fr. coobligation].
coobligații
COOBLIGÁȚIE s.f. Obligație reciprocă sau comună mai multor persoane. [Pron. co-o-. / cf. fr. coobligation].
coobligațiile
COOBLIGÁȚIE s.f. Obligație reciprocă sau comună mai multor persoane. [Pron. co-o-. / cf. fr. coobligation].
coobligațiilor
COOBLIGÁȚIE s.f. Obligație reciprocă sau comună mai multor persoane. [Pron. co-o-. / cf. fr. coobligation].
coocupant
COOCUPÁNT, -Ă, coocupanți, -te, s. m. și f. Persoană care ocupă un loc, împreună cu una sau mai multe persoane. – Din fr. coocupant.
coocupanta
COOCUPÁNT, -Ă, coocupanți, -te, s. m. și f. Persoană care ocupă un loc, împreună cu una sau mai multe persoane. – Din fr. coocupant.
coocupante
COOCUPÁNT, -Ă, coocupanți, -te, s. m. și f. Persoană care ocupă un loc, împreună cu una sau mai multe persoane. – Din fr. coocupant.
coocupantei
COOCUPÁNT, -Ă, coocupanți, -te, s. m. și f. Persoană care ocupă un loc, împreună cu una sau mai multe persoane. – Din fr. coocupant.
coocupantele
COOCUPÁNT, -Ă, coocupanți, -te, s. m. și f. Persoană care ocupă un loc, împreună cu una sau mai multe persoane. – Din fr. coocupant.
coocupantelor
COOCUPÁNT, -Ă, coocupanți, -te, s. m. și f. Persoană care ocupă un loc, împreună cu una sau mai multe persoane. – Din fr. coocupant.
coocupantul
COOCUPÁNT, -Ă, coocupanți, -te, s. m. și f. Persoană care ocupă un loc, împreună cu una sau mai multe persoane. – Din fr. coocupant.
coocupantului
COOCUPÁNT, -Ă, coocupanți, -te, s. m. și f. Persoană care ocupă un loc, împreună cu una sau mai multe persoane. – Din fr. coocupant.
coocupanți
COOCUPÁNT, -Ă, coocupanți, -te, s. m. și f. Persoană care ocupă un loc, împreună cu una sau mai multe persoane. – Din fr. coocupant.
coocupanții
COOCUPÁNT, -Ă, coocupanți, -te, s. m. și f. Persoană care ocupă un loc, împreună cu una sau mai multe persoane. – Din fr. coocupant.
coocupanților
COOCUPÁNT, -Ă, coocupanți, -te, s. m. și f. Persoană care ocupă un loc, împreună cu una sau mai multe persoane. – Din fr. coocupant.
cookie
cookie, cookies (pronunțat cuchi) s. n. (tox.) 1. sufleu dulce cu canabis. 2. prăjitură cu canabis.
cool
COOL adj. invar., adv., s. n. 1. Adj. invar., adv. (Fam.; adesea exclamativ) (În mod) grozav, (în mod) extraordinar. 2. S. n. Manieră reținută, interiorizată de interpretare în jazzul modern. [Pr.: cul] – Cuv. engl. DOOM
*cool (angl.) (fam.) [oo pron. u] adj. invar., adv.
coolman
COOLMÁN s.m. (Rar) Muzician de jaz adept al stilului cool. [< engl. coolman].
coopera
COOPERÁ, cooperez, vb. I. Intranz. A lucra împreună cu cineva, a colabora, a-și da concursul, a conlucra. – Din fr. coopérer, lat. cooperari. DOOM
cooperá (a ~) vb., ind. prez. 3 coopereáză
cooperai
COOPERÁ, cooperez, vb. I. Intranz. A lucra împreună cu cineva, a colabora, a-și da concursul, a conlucra. – Din fr. coopérer, lat. cooperari. DOOM
cooperá (a ~) vb., ind. prez. 3 coopereáză
cooperam
COOPERÁ, cooperez, vb. I. Intranz. A lucra împreună cu cineva, a colabora, a-și da concursul, a conlucra. – Din fr. coopérer, lat. cooperari. DOOM
cooperá (a ~) vb., ind. prez. 3 coopereáză
cooperare
COOPERÁ, cooperez, vb. I. Intranz. A lucra împreună cu cineva, a colabora, a-și da concursul, a conlucra. – Din fr. coopérer, lat. cooperari. DOOM
cooperá (a ~) vb., ind. prez. 3 coopereáză
cooperare
COOPERÁRE, cooperări, s. f. Faptul de a coopera; muncă în comun, cooperație (1); conlucrare. – V. coopera. DOOM
cooperáre s. f., g.-d. art. cooperắrii; pl. cooperắri
cooperarea
COOPERÁRE, cooperări, s. f. Faptul de a coopera; muncă în comun, cooperație (1); conlucrare. – V. coopera. DOOM
cooperáre s. f., g.-d. art. cooperắrii; pl. cooperắri
cooperară
COOPERÁ, cooperez, vb. I. Intranz. A lucra împreună cu cineva, a colabora, a-și da concursul, a conlucra. – Din fr. coopérer, lat. cooperari. DOOM
cooperá (a ~) vb., ind. prez. 3 coopereáză
cooperarăm
COOPERÁ, cooperez, vb. I. Intranz. A lucra împreună cu cineva, a colabora, a-și da concursul, a conlucra. – Din fr. coopérer, lat. cooperari. DOOM
cooperá (a ~) vb., ind. prez. 3 coopereáză
cooperarăți
COOPERÁ, cooperez, vb. I. Intranz. A lucra împreună cu cineva, a colabora, a-și da concursul, a conlucra. – Din fr. coopérer, lat. cooperari. DOOM
cooperá (a ~) vb., ind. prez. 3 coopereáză
cooperase
COOPERÁ, cooperez, vb. I. Intranz. A lucra împreună cu cineva, a colabora, a-și da concursul, a conlucra. – Din fr. coopérer, lat. cooperari. DOOM
cooperá (a ~) vb., ind. prez. 3 coopereáză
cooperasem
COOPERÁ, cooperez, vb. I. Intranz. A lucra împreună cu cineva, a colabora, a-și da concursul, a conlucra. – Din fr. coopérer, lat. cooperari. DOOM
cooperá (a ~) vb., ind. prez. 3 coopereáză
cooperaseră
COOPERÁ, cooperez, vb. I. Intranz. A lucra împreună cu cineva, a colabora, a-și da concursul, a conlucra. – Din fr. coopérer, lat. cooperari. DOOM
cooperá (a ~) vb., ind. prez. 3 coopereáză
cooperaserăm
COOPERÁ, cooperez, vb. I. Intranz. A lucra împreună cu cineva, a colabora, a-și da concursul, a conlucra. – Din fr. coopérer, lat. cooperari. DOOM
cooperá (a ~) vb., ind. prez. 3 coopereáză
cooperaserăți
COOPERÁ, cooperez, vb. I. Intranz. A lucra împreună cu cineva, a colabora, a-și da concursul, a conlucra. – Din fr. coopérer, lat. cooperari. DOOM
cooperá (a ~) vb., ind. prez. 3 coopereáză
cooperaseși
COOPERÁ, cooperez, vb. I. Intranz. A lucra împreună cu cineva, a colabora, a-și da concursul, a conlucra. – Din fr. coopérer, lat. cooperari. DOOM
cooperá (a ~) vb., ind. prez. 3 coopereáză
cooperaseți
COOPERÁ, cooperez, vb. I. Intranz. A lucra împreună cu cineva, a colabora, a-și da concursul, a conlucra. – Din fr. coopérer, lat. cooperari. DOOM
cooperá (a ~) vb., ind. prez. 3 coopereáză
cooperat
COOPERÁ, cooperez, vb. I. Intranz. A lucra împreună cu cineva, a colabora, a-și da concursul, a conlucra. – Din fr. coopérer, lat. cooperari. DOOM
cooperá (a ~) vb., ind. prez. 3 coopereáză
cooperatism
COOPERATÍSM s. n. Sistem economic care atribuie un rol important cooperației. ♦ Curent în economie care preconizează rezolvarea unor probleme prin generalizarea treptată a cooperației; (rar) cooperativism. – Din fr. coopératisme.
cooperatismul
COOPERATÍSM s. n. Sistem economic care atribuie un rol important cooperației. ♦ Curent în economie care preconizează rezolvarea unor probleme prin generalizarea treptată a cooperației; (rar) cooperativism. – Din fr. coopératisme.
cooperatismului
COOPERATÍSM s. n. Sistem economic care atribuie un rol important cooperației. ♦ Curent în economie care preconizează rezolvarea unor probleme prin generalizarea treptată a cooperației; (rar) cooperativism. – Din fr. coopératisme.
cooperatist
COOPERATÍST, -Ă, cooperatiști, -ste, adj. Care ține de cooperație, privitor la cooperație; care activează în cooperație; care are caracterele cooperației. – Din cooperație. DOOM
cooperatíst adj. m., pl. cooperatíști; f. cooperatístă, pl. cooperatíste
cooperatista
COOPERATÍST, -Ă, cooperatiști, -ste, adj. Care ține de cooperație, privitor la cooperație; care activează în cooperație; care are caracterele cooperației. – Din cooperație. DOOM
cooperatíst adj. m., pl. cooperatíști; f. cooperatístă, pl. cooperatíste
cooperatiste
COOPERATÍST, -Ă, cooperatiști, -ste, adj. Care ține de cooperație, privitor la cooperație; care activează în cooperație; care are caracterele cooperației. – Din cooperație. DOOM
cooperatíst adj. m., pl. cooperatíști; f. cooperatístă, pl. cooperatíste
cooperatistei
COOPERATÍST, -Ă, cooperatiști, -ste, adj. Care ține de cooperație, privitor la cooperație; care activează în cooperație; care are caracterele cooperației. – Din cooperație. DOOM
cooperatíst adj. m., pl. cooperatíști; f. cooperatístă, pl. cooperatíste
cooperatistele
COOPERATÍST, -Ă, cooperatiști, -ste, adj. Care ține de cooperație, privitor la cooperație; care activează în cooperație; care are caracterele cooperației. – Din cooperație. DOOM
cooperatíst adj. m., pl. cooperatíști; f. cooperatístă, pl. cooperatíste
cooperatistelor
COOPERATÍST, -Ă, cooperatiști, -ste, adj. Care ține de cooperație, privitor la cooperație; care activează în cooperație; care are caracterele cooperației. – Din cooperație. DOOM
cooperatíst adj. m., pl. cooperatíști; f. cooperatístă, pl. cooperatíste
cooperatistul
COOPERATÍST, -Ă, cooperatiști, -ste, adj. Care ține de cooperație, privitor la cooperație; care activează în cooperație; care are caracterele cooperației. – Din cooperație. DOOM
cooperatíst adj. m., pl. cooperatíști; f. cooperatístă, pl. cooperatíste
cooperatistului
COOPERATÍST, -Ă, cooperatiști, -ste, adj. Care ține de cooperație, privitor la cooperație; care activează în cooperație; care are caracterele cooperației. – Din cooperație. DOOM
cooperatíst adj. m., pl. cooperatíști; f. cooperatístă, pl. cooperatíste
cooperativ
COOPERATÍV, -Ă, cooperativi, -e, adj. Care cooperează; binevoitor. – Din fr. coopératif.
cooperativa
COOPERATÍV, -Ă, cooperativi, -e, adj. Care cooperează; binevoitor. – Din fr. coopératif.
cooperativa
COOPERATÍVĂ, cooperative, s. f. 1. Organizație economică formată prin asocierea liber consimțită a unui grup de persoane (mici producători agricoli, meseriași, consumatori), pentru producerea, cumpărarea, desfacerea în comun a unor produse, pentru acordarea de credite sau pentru prestarea unor servicii. ◊ (În trecut) Cooperativă agricolă de producție = unitate economică socialistă autonomă, realizată prin asocierea țărănimii, bazată pe proprietatea cooperatistă asupra mijloacelor de producție și a producției. Cooperativă meșteșugărească = unitate economică autonomă, în care se unește de bunăvoie un grup de meseriași pentru a lucra în comun cu mijloace aduse de ei în proprietate comună sau cumpărate în comun. 2. (În trecut; concr.) Magazin de desfacere al unei organizații cooperatiste de consum sau de producție. – Din fr. coopérative. DOOM
cooperatívă s. f., g.-d. art. cooperatívei; pl. cooperatíve
cooperative
COOPERATÍV, -Ă, cooperativi, -e, adj. Care cooperează; binevoitor. – Din fr. coopératif.
cooperative
COOPERATÍVĂ, cooperative, s. f. 1. Organizație economică formată prin asocierea liber consimțită a unui grup de persoane (mici producători agricoli, meseriași, consumatori), pentru producerea, cumpărarea, desfacerea în comun a unor produse, pentru acordarea de credite sau pentru prestarea unor servicii. ◊ (În trecut) Cooperativă agricolă de producție = unitate economică socialistă autonomă, realizată prin asocierea țărănimii, bazată pe proprietatea cooperatistă asupra mijloacelor de producție și a producției. Cooperativă meșteșugărească = unitate economică autonomă, în care se unește de bunăvoie un grup de meseriași pentru a lucra în comun cu mijloace aduse de ei în proprietate comună sau cumpărate în comun. 2. (În trecut; concr.) Magazin de desfacere al unei organizații cooperatiste de consum sau de producție. – Din fr. coopérative. DOOM
cooperatívă s. f., g.-d. art. cooperatívei; pl. cooperatíve
cooperativei
COOPERATÍV, -Ă, cooperativi, -e, adj. Care cooperează; binevoitor. – Din fr. coopératif.
cooperativei
COOPERATÍVĂ, cooperative, s. f. 1. Organizație economică formată prin asocierea liber consimțită a unui grup de persoane (mici producători agricoli, meseriași, consumatori), pentru producerea, cumpărarea, desfacerea în comun a unor produse, pentru acordarea de credite sau pentru prestarea unor servicii. ◊ (În trecut) Cooperativă agricolă de producție = unitate economică socialistă autonomă, realizată prin asocierea țărănimii, bazată pe proprietatea cooperatistă asupra mijloacelor de producție și a producției. Cooperativă meșteșugărească = unitate economică autonomă, în care se unește de bunăvoie un grup de meseriași pentru a lucra în comun cu mijloace aduse de ei în proprietate comună sau cumpărate în comun. 2. (În trecut; concr.) Magazin de desfacere al unei organizații cooperatiste de consum sau de producție. – Din fr. coopérative. DOOM
cooperatívă s. f., g.-d. art. cooperatívei; pl. cooperatíve
cooperativele
COOPERATÍV, -Ă, cooperativi, -e, adj. Care cooperează; binevoitor. – Din fr. coopératif.
cooperativele
COOPERATÍVĂ, cooperative, s. f. 1. Organizație economică formată prin asocierea liber consimțită a unui grup de persoane (mici producători agricoli, meseriași, consumatori), pentru producerea, cumpărarea, desfacerea în comun a unor produse, pentru acordarea de credite sau pentru prestarea unor servicii. ◊ (În trecut) Cooperativă agricolă de producție = unitate economică socialistă autonomă, realizată prin asocierea țărănimii, bazată pe proprietatea cooperatistă asupra mijloacelor de producție și a producției. Cooperativă meșteșugărească = unitate economică autonomă, în care se unește de bunăvoie un grup de meseriași pentru a lucra în comun cu mijloace aduse de ei în proprietate comună sau cumpărate în comun. 2. (În trecut; concr.) Magazin de desfacere al unei organizații cooperatiste de consum sau de producție. – Din fr. coopérative. DOOM
cooperatívă s. f., g.-d. art. cooperatívei; pl. cooperatíve
cooperativelor
COOPERATÍV, -Ă, cooperativi, -e, adj. Care cooperează; binevoitor. – Din fr. coopératif.
cooperativelor
COOPERATÍVĂ, cooperative, s. f. 1. Organizație economică formată prin asocierea liber consimțită a unui grup de persoane (mici producători agricoli, meseriași, consumatori), pentru producerea, cumpărarea, desfacerea în comun a unor produse, pentru acordarea de credite sau pentru prestarea unor servicii. ◊ (În trecut) Cooperativă agricolă de producție = unitate economică socialistă autonomă, realizată prin asocierea țărănimii, bazată pe proprietatea cooperatistă asupra mijloacelor de producție și a producției. Cooperativă meșteșugărească = unitate economică autonomă, în care se unește de bunăvoie un grup de meseriași pentru a lucra în comun cu mijloace aduse de ei în proprietate comună sau cumpărate în comun. 2. (În trecut; concr.) Magazin de desfacere al unei organizații cooperatiste de consum sau de producție. – Din fr. coopérative. DOOM
cooperatívă s. f., g.-d. art. cooperatívei; pl. cooperatíve
cooperativi
COOPERATÍV, -Ă, cooperativi, -e, adj. Care cooperează; binevoitor. – Din fr. coopératif.
cooperativii
COOPERATÍV, -Ă, cooperativi, -e, adj. Care cooperează; binevoitor. – Din fr. coopératif.
cooperativilor
COOPERATÍV, -Ă, cooperativi, -e, adj. Care cooperează; binevoitor. – Din fr. coopératif.
cooperativism
COOPERATIVÍSM s. n. (Rar) Cooperatism. – Cooperativ + suf. -ism.
cooperativismul
COOPERATIVÍSM s. n. (Rar) Cooperatism. – Cooperativ + suf. -ism.
cooperativismului
COOPERATIVÍSM s. n. (Rar) Cooperatism. – Cooperativ + suf. -ism.
cooperativist
COOPERATIVÍST, -Ă, cooperativiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al cooperativismului. – De la cooperativism cu schimbarea sufixului.
cooperativist
COOPERATIVÍST, -Ă, cooperativiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al cooperativismului. – De la cooperativism cu schimbarea sufixului.
cooperativista
COOPERATIVÍST, -Ă, cooperativiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al cooperativismului. – De la cooperativism cu schimbarea sufixului.
cooperativista
COOPERATIVÍST, -Ă, cooperativiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al cooperativismului. – De la cooperativism cu schimbarea sufixului.
cooperativiste
COOPERATIVÍST, -Ă, cooperativiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al cooperativismului. – De la cooperativism cu schimbarea sufixului.
cooperativiste
COOPERATIVÍST, -Ă, cooperativiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al cooperativismului. – De la cooperativism cu schimbarea sufixului.
cooperativistei
COOPERATIVÍST, -Ă, cooperativiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al cooperativismului. – De la cooperativism cu schimbarea sufixului.
cooperativistei
COOPERATIVÍST, -Ă, cooperativiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al cooperativismului. – De la cooperativism cu schimbarea sufixului.
cooperativistele
COOPERATIVÍST, -Ă, cooperativiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al cooperativismului. – De la cooperativism cu schimbarea sufixului.
cooperativistele
COOPERATIVÍST, -Ă, cooperativiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al cooperativismului. – De la cooperativism cu schimbarea sufixului.
cooperativistelor
COOPERATIVÍST, -Ă, cooperativiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al cooperativismului. – De la cooperativism cu schimbarea sufixului.
cooperativistelor
COOPERATIVÍST, -Ă, cooperativiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al cooperativismului. – De la cooperativism cu schimbarea sufixului.
cooperativistul
COOPERATIVÍST, -Ă, cooperativiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al cooperativismului. – De la cooperativism cu schimbarea sufixului.
cooperativistul
COOPERATIVÍST, -Ă, cooperativiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al cooperativismului. – De la cooperativism cu schimbarea sufixului.
cooperativistului
COOPERATIVÍST, -Ă, cooperativiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al cooperativismului. – De la cooperativism cu schimbarea sufixului.
cooperativistului
COOPERATIVÍST, -Ă, cooperativiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al cooperativismului. – De la cooperativism cu schimbarea sufixului.
cooperativiza
COOPERATIVIZÁ, cooperativizez, vb. I. Tranz. A supune procesului de cooperativizare. – Din cooperativizare (derivat regresiv). DOOM
cooperativizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cooperativizeáză
cooperativizai
COOPERATIVIZÁ, cooperativizez, vb. I. Tranz. A supune procesului de cooperativizare. – Din cooperativizare (derivat regresiv). DOOM
cooperativizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cooperativizeáză
cooperativizam
COOPERATIVIZÁ, cooperativizez, vb. I. Tranz. A supune procesului de cooperativizare. – Din cooperativizare (derivat regresiv). DOOM
cooperativizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cooperativizeáză
cooperativizare
COOPERATIVIZÁ, cooperativizez, vb. I. Tranz. A supune procesului de cooperativizare. – Din cooperativizare (derivat regresiv). DOOM
cooperativizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cooperativizeáză
cooperativizare
COOPERATIVIZÁRE, cooperativizări, s. f. Proces de unire treptată a micilor producători în cooperative. ◊ (În trecut) Cooperativizarea agriculturii = unire forțată a țărănimii în cooperative agricole de producție, în România, între 1949 și 1962. – Din cooperativă. DOOM
cooperativizáre s. f., g.-d. art. cooperativizắrii; pl. cooperativizắri
cooperativizarea
COOPERATIVIZÁRE, cooperativizări, s. f. Proces de unire treptată a micilor producători în cooperative. ◊ (În trecut) Cooperativizarea agriculturii = unire forțată a țărănimii în cooperative agricole de producție, în România, între 1949 și 1962. – Din cooperativă. DOOM
cooperativizáre s. f., g.-d. art. cooperativizắrii; pl. cooperativizắri
cooperativizară
COOPERATIVIZÁ, cooperativizez, vb. I. Tranz. A supune procesului de cooperativizare. – Din cooperativizare (derivat regresiv). DOOM
cooperativizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cooperativizeáză
cooperativizarăm
COOPERATIVIZÁ, cooperativizez, vb. I. Tranz. A supune procesului de cooperativizare. – Din cooperativizare (derivat regresiv). DOOM
cooperativizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cooperativizeáză
cooperativizarăți
COOPERATIVIZÁ, cooperativizez, vb. I. Tranz. A supune procesului de cooperativizare. – Din cooperativizare (derivat regresiv). DOOM
cooperativizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cooperativizeáză
cooperativizase
COOPERATIVIZÁ, cooperativizez, vb. I. Tranz. A supune procesului de cooperativizare. – Din cooperativizare (derivat regresiv). DOOM
cooperativizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cooperativizeáză
cooperativizasem
COOPERATIVIZÁ, cooperativizez, vb. I. Tranz. A supune procesului de cooperativizare. – Din cooperativizare (derivat regresiv). DOOM
cooperativizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cooperativizeáză
cooperativizaseră
COOPERATIVIZÁ, cooperativizez, vb. I. Tranz. A supune procesului de cooperativizare. – Din cooperativizare (derivat regresiv). DOOM
cooperativizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cooperativizeáză
cooperativizaserăm
COOPERATIVIZÁ, cooperativizez, vb. I. Tranz. A supune procesului de cooperativizare. – Din cooperativizare (derivat regresiv). DOOM
cooperativizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cooperativizeáză
cooperativizaserăți
COOPERATIVIZÁ, cooperativizez, vb. I. Tranz. A supune procesului de cooperativizare. – Din cooperativizare (derivat regresiv). DOOM
cooperativizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cooperativizeáză
cooperativizaseși
COOPERATIVIZÁ, cooperativizez, vb. I. Tranz. A supune procesului de cooperativizare. – Din cooperativizare (derivat regresiv). DOOM
cooperativizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cooperativizeáză
cooperativizaseți
COOPERATIVIZÁ, cooperativizez, vb. I. Tranz. A supune procesului de cooperativizare. – Din cooperativizare (derivat regresiv). DOOM
cooperativizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cooperativizeáză
cooperativizat
COOPERATIVIZÁ, cooperativizez, vb. I. Tranz. A supune procesului de cooperativizare. – Din cooperativizare (derivat regresiv). DOOM
cooperativizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cooperativizeáză
cooperativizat
COOPERATIVIZÁ, cooperativizez, vb. I. Tranz. A supune procesului de cooperativizare. – Din cooperativizare (derivat regresiv).
cooperativizau
COOPERATIVIZÁ, cooperativizez, vb. I. Tranz. A supune procesului de cooperativizare. – Din cooperativizare (derivat regresiv). DOOM
cooperativizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cooperativizeáză
cooperativizași
COOPERATIVIZÁ, cooperativizez, vb. I. Tranz. A supune procesului de cooperativizare. – Din cooperativizare (derivat regresiv). DOOM
cooperativizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cooperativizeáză
cooperativizați
COOPERATIVIZÁ, cooperativizez, vb. I. Tranz. A supune procesului de cooperativizare. – Din cooperativizare (derivat regresiv). DOOM
cooperativizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cooperativizeáză
cooperativizează
COOPERATIVIZÁ, cooperativizez, vb. I. Tranz. A supune procesului de cooperativizare. – Din cooperativizare (derivat regresiv). DOOM
cooperativizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cooperativizeáză
cooperativizez
COOPERATIVIZÁ, cooperativizez, vb. I. Tranz. A supune procesului de cooperativizare. – Din cooperativizare (derivat regresiv). DOOM
cooperativizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cooperativizeáză
cooperativizeze
COOPERATIVIZÁ, cooperativizez, vb. I. Tranz. A supune procesului de cooperativizare. – Din cooperativizare (derivat regresiv). DOOM
cooperativizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cooperativizeáză
cooperativizezi
COOPERATIVIZÁ, cooperativizez, vb. I. Tranz. A supune procesului de cooperativizare. – Din cooperativizare (derivat regresiv). DOOM
cooperativizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cooperativizeáză
cooperativizând
COOPERATIVIZÁ, cooperativizez, vb. I. Tranz. A supune procesului de cooperativizare. – Din cooperativizare (derivat regresiv). DOOM
cooperativizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cooperativizeáză
cooperativizînd
COOPERATIVIZÁ, cooperativizez, vb. I. Tranz. A supune procesului de cooperativizare. – Din cooperativizare (derivat regresiv). DOOM
cooperativizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cooperativizeáză
cooperativizări
COOPERATIVIZÁRE, cooperativizări, s. f. Proces de unire treptată a micilor producători în cooperative. ◊ (În trecut) Cooperativizarea agriculturii = unire forțată a țărănimii în cooperative agricole de producție, în România, între 1949 și 1962. – Din cooperativă. DOOM
cooperativizáre s. f., g.-d. art. cooperativizắrii; pl. cooperativizắri
cooperativizării
COOPERATIVIZÁRE, cooperativizări, s. f. Proces de unire treptată a micilor producători în cooperative. ◊ (În trecut) Cooperativizarea agriculturii = unire forțată a țărănimii în cooperative agricole de producție, în România, între 1949 și 1962. – Din cooperativă. DOOM
cooperativizáre s. f., g.-d. art. cooperativizắrii; pl. cooperativizắri
cooperativizările
COOPERATIVIZÁRE, cooperativizări, s. f. Proces de unire treptată a micilor producători în cooperative. ◊ (În trecut) Cooperativizarea agriculturii = unire forțată a țărănimii în cooperative agricole de producție, în România, între 1949 și 1962. – Din cooperativă. DOOM
cooperativizáre s. f., g.-d. art. cooperativizắrii; pl. cooperativizắri
cooperativizărilor
COOPERATIVIZÁRE, cooperativizări, s. f. Proces de unire treptată a micilor producători în cooperative. ◊ (În trecut) Cooperativizarea agriculturii = unire forțată a țărănimii în cooperative agricole de producție, în România, între 1949 și 1962. – Din cooperativă. DOOM
cooperativizáre s. f., g.-d. art. cooperativizắrii; pl. cooperativizắri
cooperativiști
COOPERATIVÍST, -Ă, cooperativiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al cooperativismului. – De la cooperativism cu schimbarea sufixului.
cooperativiști
COOPERATIVÍST, -Ă, cooperativiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al cooperativismului. – De la cooperativism cu schimbarea sufixului.
cooperativiștii
COOPERATIVÍST, -Ă, cooperativiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al cooperativismului. – De la cooperativism cu schimbarea sufixului.
cooperativiștii
COOPERATIVÍST, -Ă, cooperativiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al cooperativismului. – De la cooperativism cu schimbarea sufixului.
cooperativiștilor
COOPERATIVÍST, -Ă, cooperativiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al cooperativismului. – De la cooperativism cu schimbarea sufixului.
cooperativiștilor
COOPERATIVÍST, -Ă, cooperativiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al cooperativismului. – De la cooperativism cu schimbarea sufixului.
cooperativul
COOPERATÍV, -Ă, cooperativi, -e, adj. Care cooperează; binevoitor. – Din fr. coopératif.
cooperativului
COOPERATÍV, -Ă, cooperativi, -e, adj. Care cooperează; binevoitor. – Din fr. coopératif.
cooperatiști
COOPERATÍST, -Ă, cooperatiști, -ste, adj. Care ține de cooperație, privitor la cooperație; care activează în cooperație; care are caracterele cooperației. – Din cooperație. DOOM
cooperatíst adj. m., pl. cooperatíști; f. cooperatístă, pl. cooperatíste
cooperatiștii
COOPERATÍST, -Ă, cooperatiști, -ste, adj. Care ține de cooperație, privitor la cooperație; care activează în cooperație; care are caracterele cooperației. – Din cooperație. DOOM
cooperatíst adj. m., pl. cooperatíști; f. cooperatístă, pl. cooperatíste
cooperatiștilor
COOPERATÍST, -Ă, cooperatiști, -ste, adj. Care ține de cooperație, privitor la cooperație; care activează în cooperație; care are caracterele cooperației. – Din cooperație. DOOM
cooperatíst adj. m., pl. cooperatíști; f. cooperatístă, pl. cooperatíste
cooperatoare
COOPERATÓR, -OÁRE, cooperatori, -oare, s. m. și f. (Adesea adjectival) Membru al unei cooperative, participant la o cooperativă. – Din fr. coopérateur. DOOM
cooperatór s. m., pl. cooperatóri
cooperatoarea
COOPERATÓR, -OÁRE, cooperatori, -oare, s. m. și f. (Adesea adjectival) Membru al unei cooperative, participant la o cooperativă. – Din fr. coopérateur. DOOM
cooperatór s. m., pl. cooperatóri
cooperatoarei
COOPERATÓR, -OÁRE, cooperatori, -oare, s. m. și f. (Adesea adjectival) Membru al unei cooperative, participant la o cooperativă. – Din fr. coopérateur. DOOM
cooperatór s. m., pl. cooperatóri
cooperatoarele
COOPERATÓR, -OÁRE, cooperatori, -oare, s. m. și f. (Adesea adjectival) Membru al unei cooperative, participant la o cooperativă. – Din fr. coopérateur. DOOM
cooperatór s. m., pl. cooperatóri
cooperatoarelor
COOPERATÓR, -OÁRE, cooperatori, -oare, s. m. și f. (Adesea adjectival) Membru al unei cooperative, participant la o cooperativă. – Din fr. coopérateur. DOOM
cooperatór s. m., pl. cooperatóri
cooperator
COOPERATÓR, -OÁRE, cooperatori, -oare, s. m. și f. (Adesea adjectival) Membru al unei cooperative, participant la o cooperativă. – Din fr. coopérateur. DOOM
cooperatór s. m., pl. cooperatóri
cooperatori
COOPERATÓR, -OÁRE, cooperatori, -oare, s. m. și f. (Adesea adjectival) Membru al unei cooperative, participant la o cooperativă. – Din fr. coopérateur. DOOM
cooperatór s. m., pl. cooperatóri
cooperatorii
COOPERATÓR, -OÁRE, cooperatori, -oare, s. m. și f. (Adesea adjectival) Membru al unei cooperative, participant la o cooperativă. – Din fr. coopérateur. DOOM
cooperatór s. m., pl. cooperatóri
cooperatorilor
COOPERATÓR, -OÁRE, cooperatori, -oare, s. m. și f. (Adesea adjectival) Membru al unei cooperative, participant la o cooperativă. – Din fr. coopérateur. DOOM
cooperatór s. m., pl. cooperatóri
cooperatorul
COOPERATÓR, -OÁRE, cooperatori, -oare, s. m. și f. (Adesea adjectival) Membru al unei cooperative, participant la o cooperativă. – Din fr. coopérateur. DOOM
cooperatór s. m., pl. cooperatóri
cooperatorului
COOPERATÓR, -OÁRE, cooperatori, -oare, s. m. și f. (Adesea adjectival) Membru al unei cooperative, participant la o cooperativă. – Din fr. coopérateur. DOOM
cooperatór s. m., pl. cooperatóri
cooperau
COOPERÁ, cooperez, vb. I. Intranz. A lucra împreună cu cineva, a colabora, a-și da concursul, a conlucra. – Din fr. coopérer, lat. cooperari. DOOM
cooperá (a ~) vb., ind. prez. 3 coopereáză
cooperași
COOPERÁ, cooperez, vb. I. Intranz. A lucra împreună cu cineva, a colabora, a-și da concursul, a conlucra. – Din fr. coopérer, lat. cooperari. DOOM
cooperá (a ~) vb., ind. prez. 3 coopereáză
cooperați
COOPERÁ, cooperez, vb. I. Intranz. A lucra împreună cu cineva, a colabora, a-și da concursul, a conlucra. – Din fr. coopérer, lat. cooperari. DOOM
cooperá (a ~) vb., ind. prez. 3 coopereáză
cooperația
COOPERÁȚIE, cooperații, s. f. 1. Cooperare. 2. Asociere, uniune de persoane, în întreprinderi cooperatiste (de producție, de consum, de desfacere, de credit, prestări de servicii etc.). – Din fr. coopération, rus. kooperațiia. DOOM
cooperáție (-ți-e) s. f., art. cooperáția (-ți-a), g.-d. art. cooperáției; pl. cooperáții, art. cooperáțiile (-ți-i-)
cooperație
COOPERÁȚIE, cooperații, s. f. 1. Cooperare. 2. Asociere, uniune de persoane, în întreprinderi cooperatiste (de producție, de consum, de desfacere, de credit, prestări de servicii etc.). – Din fr. coopération, rus. kooperațiia. DOOM
cooperáție (-ți-e) s. f., art. cooperáția (-ți-a), g.-d. art. cooperáției; pl. cooperáții, art. cooperáțiile (-ți-i-)
cooperației
COOPERÁȚIE, cooperații, s. f. 1. Cooperare. 2. Asociere, uniune de persoane, în întreprinderi cooperatiste (de producție, de consum, de desfacere, de credit, prestări de servicii etc.). – Din fr. coopération, rus. kooperațiia. DOOM
cooperáție (-ți-e) s. f., art. cooperáția (-ți-a), g.-d. art. cooperáției; pl. cooperáții, art. cooperáțiile (-ți-i-)
cooperații
COOPERÁȚIE, cooperații, s. f. 1. Cooperare. 2. Asociere, uniune de persoane, în întreprinderi cooperatiste (de producție, de consum, de desfacere, de credit, prestări de servicii etc.). – Din fr. coopération, rus. kooperațiia. DOOM
cooperáție (-ți-e) s. f., art. cooperáția (-ți-a), g.-d. art. cooperáției; pl. cooperáții, art. cooperáțiile (-ți-i-)
cooperațiile
COOPERÁȚIE, cooperații, s. f. 1. Cooperare. 2. Asociere, uniune de persoane, în întreprinderi cooperatiste (de producție, de consum, de desfacere, de credit, prestări de servicii etc.). – Din fr. coopération, rus. kooperațiia. DOOM
cooperáție (-ți-e) s. f., art. cooperáția (-ți-a), g.-d. art. cooperáției; pl. cooperáții, art. cooperáțiile (-ți-i-)
cooperațiilor
COOPERÁȚIE, cooperații, s. f. 1. Cooperare. 2. Asociere, uniune de persoane, în întreprinderi cooperatiste (de producție, de consum, de desfacere, de credit, prestări de servicii etc.). – Din fr. coopération, rus. kooperațiia. DOOM
cooperáție (-ți-e) s. f., art. cooperáția (-ți-a), g.-d. art. cooperáției; pl. cooperáții, art. cooperáțiile (-ți-i-)
cooperațiune
COOPERAȚIÚNE s.f. v. cooperație.
cooperează
COOPERÁ, cooperez, vb. I. Intranz. A lucra împreună cu cineva, a colabora, a-și da concursul, a conlucra. – Din fr. coopérer, lat. cooperari. DOOM
cooperá (a ~) vb., ind. prez. 3 coopereáză
cooperez
COOPERÁ, cooperez, vb. I. Intranz. A lucra împreună cu cineva, a colabora, a-și da concursul, a conlucra. – Din fr. coopérer, lat. cooperari. DOOM
cooperá (a ~) vb., ind. prez. 3 coopereáză
coopereze
COOPERÁ, cooperez, vb. I. Intranz. A lucra împreună cu cineva, a colabora, a-și da concursul, a conlucra. – Din fr. coopérer, lat. cooperari. DOOM
cooperá (a ~) vb., ind. prez. 3 coopereáză
cooperezi
COOPERÁ, cooperez, vb. I. Intranz. A lucra împreună cu cineva, a colabora, a-și da concursul, a conlucra. – Din fr. coopérer, lat. cooperari. DOOM
cooperá (a ~) vb., ind. prez. 3 coopereáză
cooperit
COOPERÍT s. n. Sulfură naturală de platină. – Din engl. cooperite.
cooperând
COOPERÁ, cooperez, vb. I. Intranz. A lucra împreună cu cineva, a colabora, a-și da concursul, a conlucra. – Din fr. coopérer, lat. cooperari. DOOM
cooperá (a ~) vb., ind. prez. 3 coopereáză
cooperînd
COOPERÁ, cooperez, vb. I. Intranz. A lucra împreună cu cineva, a colabora, a-și da concursul, a conlucra. – Din fr. coopérer, lat. cooperari. DOOM
cooperá (a ~) vb., ind. prez. 3 coopereáză
cooperări
COOPERÁRE, cooperări, s. f. Faptul de a coopera; muncă în comun, cooperație (1); conlucrare. – V. coopera. DOOM
cooperáre s. f., g.-d. art. cooperắrii; pl. cooperắri
cooperării
COOPERÁRE, cooperări, s. f. Faptul de a coopera; muncă în comun, cooperație (1); conlucrare. – V. coopera. DOOM
cooperáre s. f., g.-d. art. cooperắrii; pl. cooperắri
cooperările
COOPERÁRE, cooperări, s. f. Faptul de a coopera; muncă în comun, cooperație (1); conlucrare. – V. coopera. DOOM
cooperáre s. f., g.-d. art. cooperắrii; pl. cooperắri
cooperărilor
COOPERÁRE, cooperări, s. f. Faptul de a coopera; muncă în comun, cooperație (1); conlucrare. – V. coopera. DOOM
cooperáre s. f., g.-d. art. cooperắrii; pl. cooperắri
coopta
COOPTÁ, cooptez, vb. I. Tranz. A primi pe cineva într-un colectiv cu consimțământul membrilor acestuia. – Din fr. coopter, lat. cooptare. DOOM
cooptá (a ~) vb., ind. prez. 3 coopteáză
cooptai
COOPTÁ, cooptez, vb. I. Tranz. A primi pe cineva într-un colectiv cu consimțământul membrilor acestuia. – Din fr. coopter, lat. cooptare. DOOM
cooptá (a ~) vb., ind. prez. 3 coopteáză
cooptam
COOPTÁ, cooptez, vb. I. Tranz. A primi pe cineva într-un colectiv cu consimțământul membrilor acestuia. – Din fr. coopter, lat. cooptare. DOOM
cooptá (a ~) vb., ind. prez. 3 coopteáză
cooptare
COOPTÁ, cooptez, vb. I. Tranz. A primi pe cineva într-un colectiv cu consimțământul membrilor acestuia. – Din fr. coopter, lat. cooptare. DOOM
cooptá (a ~) vb., ind. prez. 3 coopteáză
cooptare
COOPTÁRE, cooptări, s. f. Acțiunea de a coopta și rezultatul ei; spec. mod de alegere a unei persoane într-un colectiv, într-un comitet etc. cu consimțământul membrilor lor. – V. coopta. DOOM
cooptáre s. f., g.-d. art. cooptắrii; pl. cooptắri
cooptarea
COOPTÁRE, cooptări, s. f. Acțiunea de a coopta și rezultatul ei; spec. mod de alegere a unei persoane într-un colectiv, într-un comitet etc. cu consimțământul membrilor lor. – V. coopta. DOOM
cooptáre s. f., g.-d. art. cooptắrii; pl. cooptắri
cooptară
COOPTÁ, cooptez, vb. I. Tranz. A primi pe cineva într-un colectiv cu consimțământul membrilor acestuia. – Din fr. coopter, lat. cooptare. DOOM
cooptá (a ~) vb., ind. prez. 3 coopteáză
cooptarăm
COOPTÁ, cooptez, vb. I. Tranz. A primi pe cineva într-un colectiv cu consimțământul membrilor acestuia. – Din fr. coopter, lat. cooptare. DOOM
cooptá (a ~) vb., ind. prez. 3 coopteáză
cooptarăți
COOPTÁ, cooptez, vb. I. Tranz. A primi pe cineva într-un colectiv cu consimțământul membrilor acestuia. – Din fr. coopter, lat. cooptare. DOOM
cooptá (a ~) vb., ind. prez. 3 coopteáză
cooptase
COOPTÁ, cooptez, vb. I. Tranz. A primi pe cineva într-un colectiv cu consimțământul membrilor acestuia. – Din fr. coopter, lat. cooptare. DOOM
cooptá (a ~) vb., ind. prez. 3 coopteáză
cooptasem
COOPTÁ, cooptez, vb. I. Tranz. A primi pe cineva într-un colectiv cu consimțământul membrilor acestuia. – Din fr. coopter, lat. cooptare. DOOM
cooptá (a ~) vb., ind. prez. 3 coopteáză
cooptaseră
COOPTÁ, cooptez, vb. I. Tranz. A primi pe cineva într-un colectiv cu consimțământul membrilor acestuia. – Din fr. coopter, lat. cooptare. DOOM
cooptá (a ~) vb., ind. prez. 3 coopteáză
cooptaserăm
COOPTÁ, cooptez, vb. I. Tranz. A primi pe cineva într-un colectiv cu consimțământul membrilor acestuia. – Din fr. coopter, lat. cooptare. DOOM
cooptá (a ~) vb., ind. prez. 3 coopteáză
cooptaserăți
COOPTÁ, cooptez, vb. I. Tranz. A primi pe cineva într-un colectiv cu consimțământul membrilor acestuia. – Din fr. coopter, lat. cooptare. DOOM
cooptá (a ~) vb., ind. prez. 3 coopteáză
cooptaseși
COOPTÁ, cooptez, vb. I. Tranz. A primi pe cineva într-un colectiv cu consimțământul membrilor acestuia. – Din fr. coopter, lat. cooptare. DOOM
cooptá (a ~) vb., ind. prez. 3 coopteáză
cooptaseți
COOPTÁ, cooptez, vb. I. Tranz. A primi pe cineva într-un colectiv cu consimțământul membrilor acestuia. – Din fr. coopter, lat. cooptare. DOOM
cooptá (a ~) vb., ind. prez. 3 coopteáză
cooptat
COOPTÁ, cooptez, vb. I. Tranz. A primi pe cineva într-un colectiv cu consimțământul membrilor acestuia. – Din fr. coopter, lat. cooptare. DOOM
cooptá (a ~) vb., ind. prez. 3 coopteáză
cooptat
COOPTÁ, cooptez, vb. I. Tranz. A primi pe cineva într-un colectiv cu consimțământul acestuia. – Din fr. coopter, lat. cooptare.
cooptau
COOPTÁ, cooptez, vb. I. Tranz. A primi pe cineva într-un colectiv cu consimțământul membrilor acestuia. – Din fr. coopter, lat. cooptare. DOOM
cooptá (a ~) vb., ind. prez. 3 coopteáză
cooptași
COOPTÁ, cooptez, vb. I. Tranz. A primi pe cineva într-un colectiv cu consimțământul membrilor acestuia. – Din fr. coopter, lat. cooptare. DOOM
cooptá (a ~) vb., ind. prez. 3 coopteáză
cooptați
COOPTÁ, cooptez, vb. I. Tranz. A primi pe cineva într-un colectiv cu consimțământul membrilor acestuia. – Din fr. coopter, lat. cooptare. DOOM
cooptá (a ~) vb., ind. prez. 3 coopteáză
cooptează
COOPTÁ, cooptez, vb. I. Tranz. A primi pe cineva într-un colectiv cu consimțământul membrilor acestuia. – Din fr. coopter, lat. cooptare. DOOM
cooptá (a ~) vb., ind. prez. 3 coopteáză
cooptez
COOPTÁ, cooptez, vb. I. Tranz. A primi pe cineva într-un colectiv cu consimțământul membrilor acestuia. – Din fr. coopter, lat. cooptare. DOOM
cooptá (a ~) vb., ind. prez. 3 coopteáză
coopteze
COOPTÁ, cooptez, vb. I. Tranz. A primi pe cineva într-un colectiv cu consimțământul membrilor acestuia. – Din fr. coopter, lat. cooptare. DOOM
cooptá (a ~) vb., ind. prez. 3 coopteáză
cooptezi
COOPTÁ, cooptez, vb. I. Tranz. A primi pe cineva într-un colectiv cu consimțământul membrilor acestuia. – Din fr. coopter, lat. cooptare. DOOM
cooptá (a ~) vb., ind. prez. 3 coopteáză
cooptând
COOPTÁ, cooptez, vb. I. Tranz. A primi pe cineva într-un colectiv cu consimțământul membrilor acestuia. – Din fr. coopter, lat. cooptare. DOOM
cooptá (a ~) vb., ind. prez. 3 coopteáză
cooptînd
COOPTÁ, cooptez, vb. I. Tranz. A primi pe cineva într-un colectiv cu consimțământul membrilor acestuia. – Din fr. coopter, lat. cooptare. DOOM
cooptá (a ~) vb., ind. prez. 3 coopteáză
cooptări
COOPTÁRE, cooptări, s. f. Acțiunea de a coopta și rezultatul ei; spec. mod de alegere a unei persoane într-un colectiv, într-un comitet etc. cu consimțământul membrilor lor. – V. coopta. DOOM
cooptáre s. f., g.-d. art. cooptắrii; pl. cooptắri
cooptării
COOPTÁRE, cooptări, s. f. Acțiunea de a coopta și rezultatul ei; spec. mod de alegere a unei persoane într-un colectiv, într-un comitet etc. cu consimțământul membrilor lor. – V. coopta. DOOM
cooptáre s. f., g.-d. art. cooptắrii; pl. cooptắri
cooptările
COOPTÁRE, cooptări, s. f. Acțiunea de a coopta și rezultatul ei; spec. mod de alegere a unei persoane într-un colectiv, într-un comitet etc. cu consimțământul membrilor lor. – V. coopta. DOOM
cooptáre s. f., g.-d. art. cooptắrii; pl. cooptắri
cooptărilor
COOPTÁRE, cooptări, s. f. Acțiunea de a coopta și rezultatul ei; spec. mod de alegere a unei persoane într-un colectiv, într-un comitet etc. cu consimțământul membrilor lor. – V. coopta. DOOM
cooptáre s. f., g.-d. art. cooptắrii; pl. cooptắri
coordina
COORDINÁ vb. I. v. coordona.
coordinare
COORDINÁRE s.f. v. coordonare.
coordinarea
COORDINÁRE s.f. v. coordonare.
coordinat
COORDINÁT, -Ă adj. v. coordonat.
coordinata
COORDINÁT, -Ă adj. v. coordonat.
coordinate
COORDINÁT, -Ă adj. v. coordonat.
coordinatei
COORDINÁT, -Ă adj. v. coordonat.
coordinatele
COORDINÁT, -Ă adj. v. coordonat.
coordinatelor
COORDINÁT, -Ă adj. v. coordonat.
coordinatul
COORDINÁT, -Ă adj. v. coordonat.
coordinatului
COORDINÁT, -Ă adj. v. coordonat.
coordinată
COORDINÁTĂ s.f. v. coordonată.
coordinați
COORDINÁT, -Ă adj. v. coordonat.
coordinații
COORDINÁT, -Ă adj. v. coordonat.
coordinaților
COORDINÁT, -Ă adj. v. coordonat.
coordinări
COORDINÁRE s.f. v. coordonare.
coordinării
COORDINÁRE s.f. v. coordonare.
coordinările
COORDINÁRE s.f. v. coordonare.
coordinărilor
COORDINÁRE s.f. v. coordonare.
coordona
COORDONÁ, coordonez, vb. I. Tranz. A pune de acord părțile unui tot, a îndruma în sens unitar o serie de activități desfășurate în vederea aceluiași scop. – Din fr. coordonner. DOOM
coordoná (a ~) vb., ind. prez. 3 coordoneáză
coordonai
COORDONÁ, coordonez, vb. I. Tranz. A pune de acord părțile unui tot, a îndruma în sens unitar o serie de activități desfășurate în vederea aceluiași scop. – Din fr. coordonner. DOOM
coordoná (a ~) vb., ind. prez. 3 coordoneáză
coordonam
COORDONÁ, coordonez, vb. I. Tranz. A pune de acord părțile unui tot, a îndruma în sens unitar o serie de activități desfășurate în vederea aceluiași scop. – Din fr. coordonner. DOOM
coordoná (a ~) vb., ind. prez. 3 coordoneáză
coordonare
COORDONÁ, coordonez, vb. I. Tranz. A pune de acord părțile unui tot, a îndruma în sens unitar o serie de activități desfășurate în vederea aceluiași scop. – Din fr. coordonner. DOOM
coordoná (a ~) vb., ind. prez. 3 coordoneáză
coordonare
COORDONÁRE, coordonări, s. f. 1. Acțiunea de a coordona și rezultatul ei. 2. Relație stabilită, în cadrul unui enunț, între cuvinte, construcții și propoziții care stau pe același plan, fără ca unul dintre elemente să depindă din punct de vedere gramatical de celălalt. – V. coordona. DOOM
coordonáre s. f., g.-d. art. coordonắrii; pl. coordonắri
coordonarea
COORDONÁRE, coordonări, s. f. 1. Acțiunea de a coordona și rezultatul ei. 2. Relație stabilită, în cadrul unui enunț, între cuvinte, construcții și propoziții care stau pe același plan, fără ca unul dintre elemente să depindă din punct de vedere gramatical de celălalt. – V. coordona. DOOM
coordonáre s. f., g.-d. art. coordonắrii; pl. coordonắri
coordonară
COORDONÁ, coordonez, vb. I. Tranz. A pune de acord părțile unui tot, a îndruma în sens unitar o serie de activități desfășurate în vederea aceluiași scop. – Din fr. coordonner. DOOM
coordoná (a ~) vb., ind. prez. 3 coordoneáză
coordonarăm
COORDONÁ, coordonez, vb. I. Tranz. A pune de acord părțile unui tot, a îndruma în sens unitar o serie de activități desfășurate în vederea aceluiași scop. – Din fr. coordonner. DOOM
coordoná (a ~) vb., ind. prez. 3 coordoneáză
coordonarăți
COORDONÁ, coordonez, vb. I. Tranz. A pune de acord părțile unui tot, a îndruma în sens unitar o serie de activități desfășurate în vederea aceluiași scop. – Din fr. coordonner. DOOM
coordoná (a ~) vb., ind. prez. 3 coordoneáză
coordonase
COORDONÁ, coordonez, vb. I. Tranz. A pune de acord părțile unui tot, a îndruma în sens unitar o serie de activități desfășurate în vederea aceluiași scop. – Din fr. coordonner. DOOM
coordoná (a ~) vb., ind. prez. 3 coordoneáză
coordonasem
COORDONÁ, coordonez, vb. I. Tranz. A pune de acord părțile unui tot, a îndruma în sens unitar o serie de activități desfășurate în vederea aceluiași scop. – Din fr. coordonner. DOOM
coordoná (a ~) vb., ind. prez. 3 coordoneáză
coordonaseră
COORDONÁ, coordonez, vb. I. Tranz. A pune de acord părțile unui tot, a îndruma în sens unitar o serie de activități desfășurate în vederea aceluiași scop. – Din fr. coordonner. DOOM
coordoná (a ~) vb., ind. prez. 3 coordoneáză
coordonaserăm
COORDONÁ, coordonez, vb. I. Tranz. A pune de acord părțile unui tot, a îndruma în sens unitar o serie de activități desfășurate în vederea aceluiași scop. – Din fr. coordonner. DOOM
coordoná (a ~) vb., ind. prez. 3 coordoneáză
coordonaserăți
COORDONÁ, coordonez, vb. I. Tranz. A pune de acord părțile unui tot, a îndruma în sens unitar o serie de activități desfășurate în vederea aceluiași scop. – Din fr. coordonner. DOOM
coordoná (a ~) vb., ind. prez. 3 coordoneáză
coordonaseși
COORDONÁ, coordonez, vb. I. Tranz. A pune de acord părțile unui tot, a îndruma în sens unitar o serie de activități desfășurate în vederea aceluiași scop. – Din fr. coordonner. DOOM
coordoná (a ~) vb., ind. prez. 3 coordoneáză
coordonaseți
COORDONÁ, coordonez, vb. I. Tranz. A pune de acord părțile unui tot, a îndruma în sens unitar o serie de activități desfășurate în vederea aceluiași scop. – Din fr. coordonner. DOOM
coordoná (a ~) vb., ind. prez. 3 coordoneáză
coordonat
COORDONÁ, coordonez, vb. I. Tranz. A pune de acord părțile unui tot, a îndruma în sens unitar o serie de activități desfășurate în vederea aceluiași scop. – Din fr. coordonner. DOOM
coordoná (a ~) vb., ind. prez. 3 coordoneáză
coordonat
COORDONÁT, -Ă, coordonați, -te, adj., s. f. I. Adj. 1. Pus de acord (cu celelalte părți sau în toate părțile sale); armonizat. 2. (Lingv.; în sintagma) Propoziție coordonată (și substantivat, f.) = propoziție care stă în raport de coordonare cu alta. II. S. f. 1. (Mat.) Fiecare dintre elementele (numere, distanțe, unghiuri etc.) care caracterizează poziția unui punct în raport cu un sistem de referință. 2. (Geogr.) Sistem de cercuri imaginare (meridiane și paralele) trasate pe suprafața globului pământesc, cu ajutorul cărora se determină poziția unui punct de pe glob. 3. (Astron.) Sistem de numere care pot fi concretizate prin linii și care servesc la determinarea poziției unui astru. ♦ (La pl.; în sintagma) Coordonate ecliptice = latitudinea și longitudinea aștrilor pe sfera cerească, raportate la ecliptică. 4. (Fig.) Dată (II). Coordonatele planului de muncă. – V. coordona. DOOM
coordonátă s. f., g.-d. art. coordonátei; pl. coordonáte
coordonata
COORDONÁT, -Ă, coordonați, -te, adj., s. f. I. Adj. 1. Pus de acord (cu celelalte părți sau în toate părțile sale); armonizat. 2. (Lingv.; în sintagma) Propoziție coordonată (și substantivat, f.) = propoziție care stă în raport de coordonare cu alta. II. S. f. 1. (Mat.) Fiecare dintre elementele (numere, distanțe, unghiuri etc.) care caracterizează poziția unui punct în raport cu un sistem de referință. 2. (Geogr.) Sistem de cercuri imaginare (meridiane și paralele) trasate pe suprafața globului pământesc, cu ajutorul cărora se determină poziția unui punct de pe glob. 3. (Astron.) Sistem de numere care pot fi concretizate prin linii și care servesc la determinarea poziției unui astru. ♦ (La pl.; în sintagma) Coordonate ecliptice = latitudinea și longitudinea aștrilor pe sfera cerească, raportate la ecliptică. 4. (Fig.) Dată (II). Coordonatele planului de muncă. – V. coordona. DOOM
coordonátă s. f., g.-d. art. coordonátei; pl. coordonáte
coordonata
COORDONÁT, -Ă, coordonați, -te, adj., s. f. I. Adj. 1. Pus de acord (cu celelalte părți sau în toate părțile sale); armonizat. 2. (Lingv.; în sintagma) Propoziție coordonată (și substantivat, f.) = propoziție care stă în raport de coordonare cu alta. II. S. f. 1. (Mat.) Fiecare dintre elementele (numere, distanțe, unghiuri etc.) care caracterizează poziția unui punct în raport cu un sistem de referință. 2. (Geogr.) Sistem de cercuri imaginare (meridiane și paralele) trasate pe suprafața globului pământesc, cu ajutorul cărora se determină poziția unui punct de pe glob. 3. (Astron.) Sistem de numere care pot fi concretizate prin linii și care servesc la determinarea poziției unui astru. ♦ (La pl.; în sintagma) Coordonate ecliptice = latitudinea și longitudinea aștrilor pe sfera cerească, raportate la ecliptică. 4. (Fig.) Dată (II). Coordonatele planului de muncă. – V. coordona. DOOM
coordonátă s. f., g.-d. art. coordonátei; pl. coordonáte
coordonate
COORDONÁT, -Ă, coordonați, -te, adj., s. f. I. Adj. 1. Pus de acord (cu celelalte părți sau în toate părțile sale); armonizat. 2. (Lingv.; în sintagma) Propoziție coordonată (și substantivat, f.) = propoziție care stă în raport de coordonare cu alta. II. S. f. 1. (Mat.) Fiecare dintre elementele (numere, distanțe, unghiuri etc.) care caracterizează poziția unui punct în raport cu un sistem de referință. 2. (Geogr.) Sistem de cercuri imaginare (meridiane și paralele) trasate pe suprafața globului pământesc, cu ajutorul cărora se determină poziția unui punct de pe glob. 3. (Astron.) Sistem de numere care pot fi concretizate prin linii și care servesc la determinarea poziției unui astru. ♦ (La pl.; în sintagma) Coordonate ecliptice = latitudinea și longitudinea aștrilor pe sfera cerească, raportate la ecliptică. 4. (Fig.) Dată (II). Coordonatele planului de muncă. – V. coordona. DOOM
coordonátă s. f., g.-d. art. coordonátei; pl. coordonáte
coordonate
COORDONÁT, -Ă, coordonați, -te, adj., s. f. I. Adj. 1. Pus de acord (cu celelalte părți sau în toate părțile sale); armonizat. 2. (Lingv.; în sintagma) Propoziție coordonată (și substantivat, f.) = propoziție care stă în raport de coordonare cu alta. II. S. f. 1. (Mat.) Fiecare dintre elementele (numere, distanțe, unghiuri etc.) care caracterizează poziția unui punct în raport cu un sistem de referință. 2. (Geogr.) Sistem de cercuri imaginare (meridiane și paralele) trasate pe suprafața globului pământesc, cu ajutorul cărora se determină poziția unui punct de pe glob. 3. (Astron.) Sistem de numere care pot fi concretizate prin linii și care servesc la determinarea poziției unui astru. ♦ (La pl.; în sintagma) Coordonate ecliptice = latitudinea și longitudinea aștrilor pe sfera cerească, raportate la ecliptică. 4. (Fig.) Dată (II). Coordonatele planului de muncă. – V. coordona. DOOM
coordonátă s. f., g.-d. art. coordonátei; pl. coordonáte
coordonatei
COORDONÁT, -Ă, coordonați, -te, adj., s. f. I. Adj. 1. Pus de acord (cu celelalte părți sau în toate părțile sale); armonizat. 2. (Lingv.; în sintagma) Propoziție coordonată (și substantivat, f.) = propoziție care stă în raport de coordonare cu alta. II. S. f. 1. (Mat.) Fiecare dintre elementele (numere, distanțe, unghiuri etc.) care caracterizează poziția unui punct în raport cu un sistem de referință. 2. (Geogr.) Sistem de cercuri imaginare (meridiane și paralele) trasate pe suprafața globului pământesc, cu ajutorul cărora se determină poziția unui punct de pe glob. 3. (Astron.) Sistem de numere care pot fi concretizate prin linii și care servesc la determinarea poziției unui astru. ♦ (La pl.; în sintagma) Coordonate ecliptice = latitudinea și longitudinea aștrilor pe sfera cerească, raportate la ecliptică. 4. (Fig.) Dată (II). Coordonatele planului de muncă. – V. coordona. DOOM
coordonátă s. f., g.-d. art. coordonátei; pl. coordonáte
coordonatei
COORDONÁT, -Ă, coordonați, -te, adj., s. f. I. Adj. 1. Pus de acord (cu celelalte părți sau în toate părțile sale); armonizat. 2. (Lingv.; în sintagma) Propoziție coordonată (și substantivat, f.) = propoziție care stă în raport de coordonare cu alta. II. S. f. 1. (Mat.) Fiecare dintre elementele (numere, distanțe, unghiuri etc.) care caracterizează poziția unui punct în raport cu un sistem de referință. 2. (Geogr.) Sistem de cercuri imaginare (meridiane și paralele) trasate pe suprafața globului pământesc, cu ajutorul cărora se determină poziția unui punct de pe glob. 3. (Astron.) Sistem de numere care pot fi concretizate prin linii și care servesc la determinarea poziției unui astru. ♦ (La pl.; în sintagma) Coordonate ecliptice = latitudinea și longitudinea aștrilor pe sfera cerească, raportate la ecliptică. 4. (Fig.) Dată (II). Coordonatele planului de muncă. – V. coordona. DOOM
coordonátă s. f., g.-d. art. coordonátei; pl. coordonáte
coordonatele
COORDONÁT, -Ă, coordonați, -te, adj., s. f. I. Adj. 1. Pus de acord (cu celelalte părți sau în toate părțile sale); armonizat. 2. (Lingv.; în sintagma) Propoziție coordonată (și substantivat, f.) = propoziție care stă în raport de coordonare cu alta. II. S. f. 1. (Mat.) Fiecare dintre elementele (numere, distanțe, unghiuri etc.) care caracterizează poziția unui punct în raport cu un sistem de referință. 2. (Geogr.) Sistem de cercuri imaginare (meridiane și paralele) trasate pe suprafața globului pământesc, cu ajutorul cărora se determină poziția unui punct de pe glob. 3. (Astron.) Sistem de numere care pot fi concretizate prin linii și care servesc la determinarea poziției unui astru. ♦ (La pl.; în sintagma) Coordonate ecliptice = latitudinea și longitudinea aștrilor pe sfera cerească, raportate la ecliptică. 4. (Fig.) Dată (II). Coordonatele planului de muncă. – V. coordona. DOOM
coordonátă s. f., g.-d. art. coordonátei; pl. coordonáte
coordonatele
COORDONÁT, -Ă, coordonați, -te, adj., s. f. I. Adj. 1. Pus de acord (cu celelalte părți sau în toate părțile sale); armonizat. 2. (Lingv.; în sintagma) Propoziție coordonată (și substantivat, f.) = propoziție care stă în raport de coordonare cu alta. II. S. f. 1. (Mat.) Fiecare dintre elementele (numere, distanțe, unghiuri etc.) care caracterizează poziția unui punct în raport cu un sistem de referință. 2. (Geogr.) Sistem de cercuri imaginare (meridiane și paralele) trasate pe suprafața globului pământesc, cu ajutorul cărora se determină poziția unui punct de pe glob. 3. (Astron.) Sistem de numere care pot fi concretizate prin linii și care servesc la determinarea poziției unui astru. ♦ (La pl.; în sintagma) Coordonate ecliptice = latitudinea și longitudinea aștrilor pe sfera cerească, raportate la ecliptică. 4. (Fig.) Dată (II). Coordonatele planului de muncă. – V. coordona. DOOM
coordonátă s. f., g.-d. art. coordonátei; pl. coordonáte
coordonatelor
COORDONÁT, -Ă, coordonați, -te, adj., s. f. I. Adj. 1. Pus de acord (cu celelalte părți sau în toate părțile sale); armonizat. 2. (Lingv.; în sintagma) Propoziție coordonată (și substantivat, f.) = propoziție care stă în raport de coordonare cu alta. II. S. f. 1. (Mat.) Fiecare dintre elementele (numere, distanțe, unghiuri etc.) care caracterizează poziția unui punct în raport cu un sistem de referință. 2. (Geogr.) Sistem de cercuri imaginare (meridiane și paralele) trasate pe suprafața globului pământesc, cu ajutorul cărora se determină poziția unui punct de pe glob. 3. (Astron.) Sistem de numere care pot fi concretizate prin linii și care servesc la determinarea poziției unui astru. ♦ (La pl.; în sintagma) Coordonate ecliptice = latitudinea și longitudinea aștrilor pe sfera cerească, raportate la ecliptică. 4. (Fig.) Dată (II). Coordonatele planului de muncă. – V. coordona. DOOM
coordonátă s. f., g.-d. art. coordonátei; pl. coordonáte
coordonatelor
COORDONÁT, -Ă, coordonați, -te, adj., s. f. I. Adj. 1. Pus de acord (cu celelalte părți sau în toate părțile sale); armonizat. 2. (Lingv.; în sintagma) Propoziție coordonată (și substantivat, f.) = propoziție care stă în raport de coordonare cu alta. II. S. f. 1. (Mat.) Fiecare dintre elementele (numere, distanțe, unghiuri etc.) care caracterizează poziția unui punct în raport cu un sistem de referință. 2. (Geogr.) Sistem de cercuri imaginare (meridiane și paralele) trasate pe suprafața globului pământesc, cu ajutorul cărora se determină poziția unui punct de pe glob. 3. (Astron.) Sistem de numere care pot fi concretizate prin linii și care servesc la determinarea poziției unui astru. ♦ (La pl.; în sintagma) Coordonate ecliptice = latitudinea și longitudinea aștrilor pe sfera cerească, raportate la ecliptică. 4. (Fig.) Dată (II). Coordonatele planului de muncă. – V. coordona. DOOM
coordonátă s. f., g.-d. art. coordonátei; pl. coordonáte
coordonatoare
COORDONATÓR, -OÁRE, coordonatori, -oare, adj., s. m. și f., s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, organ) care coordonează. 2. Adj. (Lingv.; în sintagma) Conjuncție coordonatoare = conjuncție care leagă propoziții sau părți de propoziție de același fel. 3. S. n. Aparat care indică în mod automat pilotului, în cursul zborului, poziția avionului și distanța parcursă de la locul de decolare. – Din fr. coordonnateur. DOOM
coordonatór2 (aparat) s. n., pl. coordonatoáre
coordonatoare
COORDONATÓR, -OÁRE, coordonatori, -oare, adj., s. m. și f., s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, organ) care coordonează. 2. Adj. (Lingv.; în sintagma) Conjuncție coordonatoare = conjuncție care leagă propoziții sau părți de propoziție de același fel. 3. S. n. Aparat care indică în mod automat pilotului, în cursul zborului, poziția avionului și distanța parcursă de la locul de decolare. – Din fr. coordonnateur. DOOM
coordonatór2 (aparat) s. n., pl. coordonatoáre
coordonatoarea
COORDONATÓR, -OÁRE, coordonatori, -oare, adj., s. m. și f., s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, organ) care coordonează. 2. Adj. (Lingv.; în sintagma) Conjuncție coordonatoare = conjuncție care leagă propoziții sau părți de propoziție de același fel. 3. S. n. Aparat care indică în mod automat pilotului, în cursul zborului, poziția avionului și distanța parcursă de la locul de decolare. – Din fr. coordonnateur. DOOM
coordonatór2 (aparat) s. n., pl. coordonatoáre
coordonatoarea
COORDONATÓR, -OÁRE, coordonatori, -oare, adj., s. m. și f., s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, organ) care coordonează. 2. Adj. (Lingv.; în sintagma) Conjuncție coordonatoare = conjuncție care leagă propoziții sau părți de propoziție de același fel. 3. S. n. Aparat care indică în mod automat pilotului, în cursul zborului, poziția avionului și distanța parcursă de la locul de decolare. – Din fr. coordonnateur. DOOM
coordonatór2 (aparat) s. n., pl. coordonatoáre
coordonatoarei
COORDONATÓR, -OÁRE, coordonatori, -oare, adj., s. m. și f., s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, organ) care coordonează. 2. Adj. (Lingv.; în sintagma) Conjuncție coordonatoare = conjuncție care leagă propoziții sau părți de propoziție de același fel. 3. S. n. Aparat care indică în mod automat pilotului, în cursul zborului, poziția avionului și distanța parcursă de la locul de decolare. – Din fr. coordonnateur. DOOM
coordonatór2 (aparat) s. n., pl. coordonatoáre
coordonatoarei
COORDONATÓR, -OÁRE, coordonatori, -oare, adj., s. m. și f., s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, organ) care coordonează. 2. Adj. (Lingv.; în sintagma) Conjuncție coordonatoare = conjuncție care leagă propoziții sau părți de propoziție de același fel. 3. S. n. Aparat care indică în mod automat pilotului, în cursul zborului, poziția avionului și distanța parcursă de la locul de decolare. – Din fr. coordonnateur. DOOM
coordonatór2 (aparat) s. n., pl. coordonatoáre
coordonatoarele
COORDONATÓR, -OÁRE, coordonatori, -oare, adj., s. m. și f., s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, organ) care coordonează. 2. Adj. (Lingv.; în sintagma) Conjuncție coordonatoare = conjuncție care leagă propoziții sau părți de propoziție de același fel. 3. S. n. Aparat care indică în mod automat pilotului, în cursul zborului, poziția avionului și distanța parcursă de la locul de decolare. – Din fr. coordonnateur. DOOM
coordonatór2 (aparat) s. n., pl. coordonatoáre
coordonatoarele
COORDONATÓR, -OÁRE, coordonatori, -oare, adj., s. m. și f., s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, organ) care coordonează. 2. Adj. (Lingv.; în sintagma) Conjuncție coordonatoare = conjuncție care leagă propoziții sau părți de propoziție de același fel. 3. S. n. Aparat care indică în mod automat pilotului, în cursul zborului, poziția avionului și distanța parcursă de la locul de decolare. – Din fr. coordonnateur. DOOM
coordonatór2 (aparat) s. n., pl. coordonatoáre
coordonatoarelor
COORDONATÓR, -OÁRE, coordonatori, -oare, adj., s. m. și f., s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, organ) care coordonează. 2. Adj. (Lingv.; în sintagma) Conjuncție coordonatoare = conjuncție care leagă propoziții sau părți de propoziție de același fel. 3. S. n. Aparat care indică în mod automat pilotului, în cursul zborului, poziția avionului și distanța parcursă de la locul de decolare. – Din fr. coordonnateur. DOOM
coordonatór2 (aparat) s. n., pl. coordonatoáre
coordonatoarelor
COORDONATÓR, -OÁRE, coordonatori, -oare, adj., s. m. și f., s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, organ) care coordonează. 2. Adj. (Lingv.; în sintagma) Conjuncție coordonatoare = conjuncție care leagă propoziții sau părți de propoziție de același fel. 3. S. n. Aparat care indică în mod automat pilotului, în cursul zborului, poziția avionului și distanța parcursă de la locul de decolare. – Din fr. coordonnateur. DOOM
coordonatór2 (aparat) s. n., pl. coordonatoáre
coordonator
COORDONATÓR, -OÁRE, coordonatori, -oare, adj., s. m. și f., s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, organ) care coordonează. 2. Adj. (Lingv.; în sintagma) Conjuncție coordonatoare = conjuncție care leagă propoziții sau părți de propoziție de același fel. 3. S. n. Aparat care indică în mod automat pilotului, în cursul zborului, poziția avionului și distanța parcursă de la locul de decolare. – Din fr. coordonnateur. DOOM
coordonatór2 (aparat) s. n., pl. coordonatoáre
coordonator
COORDONATÓR, -OÁRE, coordonatori, -oare, adj., s. m. și f., s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, organ) care coordonează. 2. Adj. (Lingv.; în sintagma) Conjuncție coordonatoare = conjuncție care leagă propoziții sau părți de propoziție de același fel. 3. S. n. Aparat care indică în mod automat pilotului, în cursul zborului, poziția avionului și distanța parcursă de la locul de decolare. – Din fr. coordonnateur. DOOM
coordonatór2 (aparat) s. n., pl. coordonatoáre
coordonatori
COORDONATÓR, -OÁRE, coordonatori, -oare, adj., s. m. și f., s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, organ) care coordonează. 2. Adj. (Lingv.; în sintagma) Conjuncție coordonatoare = conjuncție care leagă propoziții sau părți de propoziție de același fel. 3. S. n. Aparat care indică în mod automat pilotului, în cursul zborului, poziția avionului și distanța parcursă de la locul de decolare. – Din fr. coordonnateur. DOOM
coordonatór2 (aparat) s. n., pl. coordonatoáre
coordonatori
COORDONATÓR, -OÁRE, coordonatori, -oare, adj., s. m. și f., s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, organ) care coordonează. 2. Adj. (Lingv.; în sintagma) Conjuncție coordonatoare = conjuncție care leagă propoziții sau părți de propoziție de același fel. 3. S. n. Aparat care indică în mod automat pilotului, în cursul zborului, poziția avionului și distanța parcursă de la locul de decolare. – Din fr. coordonnateur. DOOM
coordonatór2 (aparat) s. n., pl. coordonatoáre
coordonatorii
COORDONATÓR, -OÁRE, coordonatori, -oare, adj., s. m. și f., s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, organ) care coordonează. 2. Adj. (Lingv.; în sintagma) Conjuncție coordonatoare = conjuncție care leagă propoziții sau părți de propoziție de același fel. 3. S. n. Aparat care indică în mod automat pilotului, în cursul zborului, poziția avionului și distanța parcursă de la locul de decolare. – Din fr. coordonnateur. DOOM
coordonatór2 (aparat) s. n., pl. coordonatoáre
coordonatorii
COORDONATÓR, -OÁRE, coordonatori, -oare, adj., s. m. și f., s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, organ) care coordonează. 2. Adj. (Lingv.; în sintagma) Conjuncție coordonatoare = conjuncție care leagă propoziții sau părți de propoziție de același fel. 3. S. n. Aparat care indică în mod automat pilotului, în cursul zborului, poziția avionului și distanța parcursă de la locul de decolare. – Din fr. coordonnateur. DOOM
coordonatór2 (aparat) s. n., pl. coordonatoáre
coordonatorilor
COORDONATÓR, -OÁRE, coordonatori, -oare, adj., s. m. și f., s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, organ) care coordonează. 2. Adj. (Lingv.; în sintagma) Conjuncție coordonatoare = conjuncție care leagă propoziții sau părți de propoziție de același fel. 3. S. n. Aparat care indică în mod automat pilotului, în cursul zborului, poziția avionului și distanța parcursă de la locul de decolare. – Din fr. coordonnateur. DOOM
coordonatór2 (aparat) s. n., pl. coordonatoáre
coordonatorilor
COORDONATÓR, -OÁRE, coordonatori, -oare, adj., s. m. și f., s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, organ) care coordonează. 2. Adj. (Lingv.; în sintagma) Conjuncție coordonatoare = conjuncție care leagă propoziții sau părți de propoziție de același fel. 3. S. n. Aparat care indică în mod automat pilotului, în cursul zborului, poziția avionului și distanța parcursă de la locul de decolare. – Din fr. coordonnateur. DOOM
coordonatór2 (aparat) s. n., pl. coordonatoáre
coordonatorul
COORDONATÓR, -OÁRE, coordonatori, -oare, adj., s. m. și f., s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, organ) care coordonează. 2. Adj. (Lingv.; în sintagma) Conjuncție coordonatoare = conjuncție care leagă propoziții sau părți de propoziție de același fel. 3. S. n. Aparat care indică în mod automat pilotului, în cursul zborului, poziția avionului și distanța parcursă de la locul de decolare. – Din fr. coordonnateur. DOOM
coordonatór2 (aparat) s. n., pl. coordonatoáre
coordonatorul
COORDONATÓR, -OÁRE, coordonatori, -oare, adj., s. m. și f., s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, organ) care coordonează. 2. Adj. (Lingv.; în sintagma) Conjuncție coordonatoare = conjuncție care leagă propoziții sau părți de propoziție de același fel. 3. S. n. Aparat care indică în mod automat pilotului, în cursul zborului, poziția avionului și distanța parcursă de la locul de decolare. – Din fr. coordonnateur. DOOM
coordonatór2 (aparat) s. n., pl. coordonatoáre
coordonatorului
COORDONATÓR, -OÁRE, coordonatori, -oare, adj., s. m. și f., s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, organ) care coordonează. 2. Adj. (Lingv.; în sintagma) Conjuncție coordonatoare = conjuncție care leagă propoziții sau părți de propoziție de același fel. 3. S. n. Aparat care indică în mod automat pilotului, în cursul zborului, poziția avionului și distanța parcursă de la locul de decolare. – Din fr. coordonnateur. DOOM
coordonatór2 (aparat) s. n., pl. coordonatoáre
coordonatorului
COORDONATÓR, -OÁRE, coordonatori, -oare, adj., s. m. și f., s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, organ) care coordonează. 2. Adj. (Lingv.; în sintagma) Conjuncție coordonatoare = conjuncție care leagă propoziții sau părți de propoziție de același fel. 3. S. n. Aparat care indică în mod automat pilotului, în cursul zborului, poziția avionului și distanța parcursă de la locul de decolare. – Din fr. coordonnateur. DOOM
coordonatór2 (aparat) s. n., pl. coordonatoáre
coordonatul
COORDONÁT, -Ă, coordonați, -te, adj., s. f. I. Adj. 1. Pus de acord (cu celelalte părți sau în toate părțile sale); armonizat. 2. (Lingv.; în sintagma) Propoziție coordonată (și substantivat, f.) = propoziție care stă în raport de coordonare cu alta. II. S. f. 1. (Mat.) Fiecare dintre elementele (numere, distanțe, unghiuri etc.) care caracterizează poziția unui punct în raport cu un sistem de referință. 2. (Geogr.) Sistem de cercuri imaginare (meridiane și paralele) trasate pe suprafața globului pământesc, cu ajutorul cărora se determină poziția unui punct de pe glob. 3. (Astron.) Sistem de numere care pot fi concretizate prin linii și care servesc la determinarea poziției unui astru. ♦ (La pl.; în sintagma) Coordonate ecliptice = latitudinea și longitudinea aștrilor pe sfera cerească, raportate la ecliptică. 4. (Fig.) Dată (II). Coordonatele planului de muncă. – V. coordona. DOOM
coordonátă s. f., g.-d. art. coordonátei; pl. coordonáte
coordonatului
COORDONÁT, -Ă, coordonați, -te, adj., s. f. I. Adj. 1. Pus de acord (cu celelalte părți sau în toate părțile sale); armonizat. 2. (Lingv.; în sintagma) Propoziție coordonată (și substantivat, f.) = propoziție care stă în raport de coordonare cu alta. II. S. f. 1. (Mat.) Fiecare dintre elementele (numere, distanțe, unghiuri etc.) care caracterizează poziția unui punct în raport cu un sistem de referință. 2. (Geogr.) Sistem de cercuri imaginare (meridiane și paralele) trasate pe suprafața globului pământesc, cu ajutorul cărora se determină poziția unui punct de pe glob. 3. (Astron.) Sistem de numere care pot fi concretizate prin linii și care servesc la determinarea poziției unui astru. ♦ (La pl.; în sintagma) Coordonate ecliptice = latitudinea și longitudinea aștrilor pe sfera cerească, raportate la ecliptică. 4. (Fig.) Dată (II). Coordonatele planului de muncă. – V. coordona. DOOM
coordonátă s. f., g.-d. art. coordonátei; pl. coordonáte
coordonau
COORDONÁ, coordonez, vb. I. Tranz. A pune de acord părțile unui tot, a îndruma în sens unitar o serie de activități desfășurate în vederea aceluiași scop. – Din fr. coordonner. DOOM
coordoná (a ~) vb., ind. prez. 3 coordoneáză
coordonași
COORDONÁ, coordonez, vb. I. Tranz. A pune de acord părțile unui tot, a îndruma în sens unitar o serie de activități desfășurate în vederea aceluiași scop. – Din fr. coordonner. DOOM
coordoná (a ~) vb., ind. prez. 3 coordoneáză
coordonați
COORDONÁ, coordonez, vb. I. Tranz. A pune de acord părțile unui tot, a îndruma în sens unitar o serie de activități desfășurate în vederea aceluiași scop. – Din fr. coordonner. DOOM
coordoná (a ~) vb., ind. prez. 3 coordoneáză
coordonați
COORDONÁT, -Ă, coordonați, -te, adj., s. f. I. Adj. 1. Pus de acord (cu celelalte părți sau în toate părțile sale); armonizat. 2. (Lingv.; în sintagma) Propoziție coordonată (și substantivat, f.) = propoziție care stă în raport de coordonare cu alta. II. S. f. 1. (Mat.) Fiecare dintre elementele (numere, distanțe, unghiuri etc.) care caracterizează poziția unui punct în raport cu un sistem de referință. 2. (Geogr.) Sistem de cercuri imaginare (meridiane și paralele) trasate pe suprafața globului pământesc, cu ajutorul cărora se determină poziția unui punct de pe glob. 3. (Astron.) Sistem de numere care pot fi concretizate prin linii și care servesc la determinarea poziției unui astru. ♦ (La pl.; în sintagma) Coordonate ecliptice = latitudinea și longitudinea aștrilor pe sfera cerească, raportate la ecliptică. 4. (Fig.) Dată (II). Coordonatele planului de muncă. – V. coordona. DOOM
coordonátă s. f., g.-d. art. coordonátei; pl. coordonáte
coordonații
COORDONÁT, -Ă, coordonați, -te, adj., s. f. I. Adj. 1. Pus de acord (cu celelalte părți sau în toate părțile sale); armonizat. 2. (Lingv.; în sintagma) Propoziție coordonată (și substantivat, f.) = propoziție care stă în raport de coordonare cu alta. II. S. f. 1. (Mat.) Fiecare dintre elementele (numere, distanțe, unghiuri etc.) care caracterizează poziția unui punct în raport cu un sistem de referință. 2. (Geogr.) Sistem de cercuri imaginare (meridiane și paralele) trasate pe suprafața globului pământesc, cu ajutorul cărora se determină poziția unui punct de pe glob. 3. (Astron.) Sistem de numere care pot fi concretizate prin linii și care servesc la determinarea poziției unui astru. ♦ (La pl.; în sintagma) Coordonate ecliptice = latitudinea și longitudinea aștrilor pe sfera cerească, raportate la ecliptică. 4. (Fig.) Dată (II). Coordonatele planului de muncă. – V. coordona. DOOM
coordonátă s. f., g.-d. art. coordonátei; pl. coordonáte
coordonaților
COORDONÁT, -Ă, coordonați, -te, adj., s. f. I. Adj. 1. Pus de acord (cu celelalte părți sau în toate părțile sale); armonizat. 2. (Lingv.; în sintagma) Propoziție coordonată (și substantivat, f.) = propoziție care stă în raport de coordonare cu alta. II. S. f. 1. (Mat.) Fiecare dintre elementele (numere, distanțe, unghiuri etc.) care caracterizează poziția unui punct în raport cu un sistem de referință. 2. (Geogr.) Sistem de cercuri imaginare (meridiane și paralele) trasate pe suprafața globului pământesc, cu ajutorul cărora se determină poziția unui punct de pe glob. 3. (Astron.) Sistem de numere care pot fi concretizate prin linii și care servesc la determinarea poziției unui astru. ♦ (La pl.; în sintagma) Coordonate ecliptice = latitudinea și longitudinea aștrilor pe sfera cerească, raportate la ecliptică. 4. (Fig.) Dată (II). Coordonatele planului de muncă. – V. coordona. DOOM
coordonátă s. f., g.-d. art. coordonátei; pl. coordonáte
coordonează
COORDONÁ, coordonez, vb. I. Tranz. A pune de acord părțile unui tot, a îndruma în sens unitar o serie de activități desfășurate în vederea aceluiași scop. – Din fr. coordonner. DOOM
coordoná (a ~) vb., ind. prez. 3 coordoneáză
coordonez
COORDONÁ, coordonez, vb. I. Tranz. A pune de acord părțile unui tot, a îndruma în sens unitar o serie de activități desfășurate în vederea aceluiași scop. – Din fr. coordonner. DOOM
coordoná (a ~) vb., ind. prez. 3 coordoneáză
coordoneze
COORDONÁ, coordonez, vb. I. Tranz. A pune de acord părțile unui tot, a îndruma în sens unitar o serie de activități desfășurate în vederea aceluiași scop. – Din fr. coordonner. DOOM
coordoná (a ~) vb., ind. prez. 3 coordoneáză
coordonezi
COORDONÁ, coordonez, vb. I. Tranz. A pune de acord părțile unui tot, a îndruma în sens unitar o serie de activități desfășurate în vederea aceluiași scop. – Din fr. coordonner. DOOM
coordoná (a ~) vb., ind. prez. 3 coordoneáză
coordonograf
COORDONOGRÁF s.n. Instrument destinat raportării punctelor în funcție de coordonatele lor. [< coordon(ată) + -graf].
coordonând
COORDONÁ, coordonez, vb. I. Tranz. A pune de acord părțile unui tot, a îndruma în sens unitar o serie de activități desfășurate în vederea aceluiași scop. – Din fr. coordonner. DOOM
coordoná (a ~) vb., ind. prez. 3 coordoneáză
coordonînd
COORDONÁ, coordonez, vb. I. Tranz. A pune de acord părțile unui tot, a îndruma în sens unitar o serie de activități desfășurate în vederea aceluiași scop. – Din fr. coordonner. DOOM
coordoná (a ~) vb., ind. prez. 3 coordoneáză
coordonări
COORDONÁRE, coordonări, s. f. 1. Acțiunea de a coordona și rezultatul ei. 2. Relație stabilită, în cadrul unui enunț, între cuvinte, construcții și propoziții care stau pe același plan, fără ca unul dintre elemente să depindă din punct de vedere gramatical de celălalt. – V. coordona. DOOM
coordonáre s. f., g.-d. art. coordonắrii; pl. coordonắri
coordonării
COORDONÁRE, coordonări, s. f. 1. Acțiunea de a coordona și rezultatul ei. 2. Relație stabilită, în cadrul unui enunț, între cuvinte, construcții și propoziții care stau pe același plan, fără ca unul dintre elemente să depindă din punct de vedere gramatical de celălalt. – V. coordona. DOOM
coordonáre s. f., g.-d. art. coordonắrii; pl. coordonắri
coordonările
COORDONÁRE, coordonări, s. f. 1. Acțiunea de a coordona și rezultatul ei. 2. Relație stabilită, în cadrul unui enunț, între cuvinte, construcții și propoziții care stau pe același plan, fără ca unul dintre elemente să depindă din punct de vedere gramatical de celălalt. – V. coordona. DOOM
coordonáre s. f., g.-d. art. coordonắrii; pl. coordonắri
coordonărilor
COORDONÁRE, coordonări, s. f. 1. Acțiunea de a coordona și rezultatul ei. 2. Relație stabilită, în cadrul unui enunț, între cuvinte, construcții și propoziții care stau pe același plan, fără ca unul dintre elemente să depindă din punct de vedere gramatical de celălalt. – V. coordona. DOOM
coordonáre s. f., g.-d. art. coordonắrii; pl. coordonắri
cop
COP, copuri, s. n. (Reg.) Măsură de capacitate de aproape un litru. ♦ Cană, vas având această capacitate. ♦ Conținutul unei astfel de căni. – Din rus. kop. DOOM
cop (reg.) s. n., pl. cópuri
copac
COPÁCI s. m. v. copac. DOOM
copác s. m., pl. copáci
copace
COPÁCI s. m. v. copac. DOOM
copác s. m., pl. copáci
copaci
COPÁCI s. m. v. copac. DOOM
copác s. m., pl. copáci
copacii
COPÁCI s. m. v. copac. DOOM
copác s. m., pl. copáci
copacilor
COPÁCI s. m. v. copac. DOOM
copác s. m., pl. copáci
copacul
COPÁCI s. m. v. copac. DOOM
copác s. m., pl. copáci
copacule
COPÁCI s. m. v. copac. DOOM
copác s. m., pl. copáci
copacului
COPÁCI s. m. v. copac. DOOM
copác s. m., pl. copáci
copai
COPÁI s. n. Substanță extrasă din copaier, conținând terebentină, care se folosește, în medicină, împotriva unor tulburări ale căilor urinare. – Din fr. copahu. DOOM
copái (-pai) s. n.
copaia
COPÁIE, copăi, s. f. (Reg.) 1. Albie (1). 2. Ladă în care curge făina la moară. [Pr.: -pa-ie] – Din bg., sb. kopanja. DOOM
copáie (reg.) s. f., g.-d. art. copắii; pl. copắi
copaie
COPÁIE, copăi, s. f. (Reg.) 1. Albie (1). 2. Ladă în care curge făina la moară. [Pr.: -pa-ie] – Din bg., sb. kopanja. DOOM
copáie (reg.) s. f., g.-d. art. copắii; pl. copắi
copaier
COPAIÉR, copaieri, s. m. Arbore înalt cu lemnul roșu, care crește în America de Sud (Copaifera officinalis). [Pr.: -pa-ier] – Din fr. kopaïer, copayer. DOOM
copaiér s. m., pl. copaiéri
copaieri
COPAIÉR, copaieri, s. m. Arbore înalt cu lemnul roșu, care crește în America de Sud (Copaifera officinalis). [Pr.: -pa-ier] – Din fr. kopaïer, copayer. DOOM
copaiér s. m., pl. copaiéri
copaierii
COPAIÉR, copaieri, s. m. Arbore înalt cu lemnul roșu, care crește în America de Sud (Copaifera officinalis). [Pr.: -pa-ier] – Din fr. kopaïer, copayer. DOOM
copaiér s. m., pl. copaiéri
copaierilor
COPAIÉR, copaieri, s. m. Arbore înalt cu lemnul roșu, care crește în America de Sud (Copaifera officinalis). [Pr.: -pa-ier] – Din fr. kopaïer, copayer. DOOM
copaiér s. m., pl. copaiéri
copaierul
COPAIÉR, copaieri, s. m. Arbore înalt cu lemnul roșu, care crește în America de Sud (Copaifera officinalis). [Pr.: -pa-ier] – Din fr. kopaïer, copayer. DOOM
copaiér s. m., pl. copaiéri
copaierului
COPAIÉR, copaieri, s. m. Arbore înalt cu lemnul roșu, care crește în America de Sud (Copaifera officinalis). [Pr.: -pa-ier] – Din fr. kopaïer, copayer. DOOM
copaiér s. m., pl. copaiéri
copaiul
COPÁI s. n. Substanță extrasă din copaier, conținând terebentină, care se folosește, în medicină, împotriva unor tulburări ale căilor urinare. – Din fr. copahu. DOOM
copái (-pai) s. n.
copaiului
COPÁI s. n. Substanță extrasă din copaier, conținând terebentină, care se folosește, în medicină, împotriva unor tulburări ale căilor urinare. – Din fr. copahu. DOOM
copái (-pai) s. n.
copal
COPÁL s. n. Rășină naturală, foarte dură, asemănătoare cu chihlimbarul, extrasă din diverși arbori tropicali, folosită în special în prepararea lacurilor. – Din fr. copal. DOOM
copál s. n.
copalul
COPÁL s. n. Rășină naturală, foarte dură, asemănătoare cu chihlimbarul, extrasă din diverși arbori tropicali, folosită în special în prepararea lacurilor. – Din fr. copal. DOOM
copál s. n.
copalului
COPÁL s. n. Rășină naturală, foarte dură, asemănătoare cu chihlimbarul, extrasă din diverși arbori tropicali, folosită în special în prepararea lacurilor. – Din fr. copal. DOOM
copál s. n.
copan
COPÁN, copane, s. n. (Pop.) Șold, coapsă (de animal). – Din bg. kopan. DOOM
copán (pop.) s. n., pl. copáne
copane
COPÁN, copane, s. n. (Pop.) Șold, coapsă (de animal). – Din bg. kopan. DOOM
copán (pop.) s. n., pl. copáne
copanele
COPÁN, copane, s. n. (Pop.) Șold, coapsă (de animal). – Din bg. kopan. DOOM
copán (pop.) s. n., pl. copáne
copanelor
COPÁN, copane, s. n. (Pop.) Șold, coapsă (de animal). – Din bg. kopan. DOOM
copán (pop.) s. n., pl. copáne
copanul
COPÁN, copane, s. n. (Pop.) Șold, coapsă (de animal). – Din bg. kopan. DOOM
copán (pop.) s. n., pl. copáne
copanului
COPÁN, copane, s. n. (Pop.) Șold, coapsă (de animal). – Din bg. kopan. DOOM
copán (pop.) s. n., pl. copáne
copartaj
COPARTÁJ s.n. (Jur.) Partaj făcut de părți; partajare între mai mulți. [< fr. copartage].
copartaje
COPARTÁJ s.n. (Jur.) Partaj făcut de părți; partajare între mai mulți. [< fr. copartage].
copartajele
COPARTÁJ s.n. (Jur.) Partaj făcut de părți; partajare între mai mulți. [< fr. copartage].
copartajelor
COPARTÁJ s.n. (Jur.) Partaj făcut de părți; partajare între mai mulți. [< fr. copartage].
copartajul
COPARTÁJ s.n. (Jur.) Partaj făcut de părți; partajare între mai mulți. [< fr. copartage].
copartajului
COPARTÁJ s.n. (Jur.) Partaj făcut de părți; partajare între mai mulți. [< fr. copartage].
coparticip
COPARTICIPÁ, copartícip, vb. I. Intranz. A participa la ceva împreună cu alții. – Din fr. coparticiper. DOOM
coparticipá (a ~) vb., ind. prez. 3 copartícipă
coparticipa
COPARTICIPÁ, copartícip, vb. I. Intranz. A participa la ceva împreună cu alții. – Din fr. coparticiper. DOOM
coparticipá (a ~) vb., ind. prez. 3 copartícipă
coparticipai
COPARTICIPÁ, copartícip, vb. I. Intranz. A participa la ceva împreună cu alții. – Din fr. coparticiper. DOOM
coparticipá (a ~) vb., ind. prez. 3 copartícipă
coparticipam
COPARTICIPÁ, copartícip, vb. I. Intranz. A participa la ceva împreună cu alții. – Din fr. coparticiper. DOOM
coparticipá (a ~) vb., ind. prez. 3 copartícipă
coparticipant
COPARTICIPÁNT, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care participă la o antrepriză, la o asociație. [Cf. fr. coparticipant].
coparticipant
COPARTICIPÁNT, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care participă la o antrepriză, la o asociație. [Cf. fr. coparticipant].
coparticipanta
COPARTICIPÁNT, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care participă la o antrepriză, la o asociație. [Cf. fr. coparticipant].
coparticipanta
COPARTICIPÁNT, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care participă la o antrepriză, la o asociație. [Cf. fr. coparticipant].
coparticipante
COPARTICIPÁNT, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care participă la o antrepriză, la o asociație. [Cf. fr. coparticipant].
coparticipante
COPARTICIPÁNT, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care participă la o antrepriză, la o asociație. [Cf. fr. coparticipant].
coparticipantei
COPARTICIPÁNT, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care participă la o antrepriză, la o asociație. [Cf. fr. coparticipant].
coparticipantei
COPARTICIPÁNT, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care participă la o antrepriză, la o asociație. [Cf. fr. coparticipant].
coparticipantele
COPARTICIPÁNT, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care participă la o antrepriză, la o asociație. [Cf. fr. coparticipant].
coparticipantele
COPARTICIPÁNT, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care participă la o antrepriză, la o asociație. [Cf. fr. coparticipant].
coparticipantelor
COPARTICIPÁNT, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care participă la o antrepriză, la o asociație. [Cf. fr. coparticipant].
coparticipantelor
COPARTICIPÁNT, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care participă la o antrepriză, la o asociație. [Cf. fr. coparticipant].
coparticipantul
COPARTICIPÁNT, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care participă la o antrepriză, la o asociație. [Cf. fr. coparticipant].
coparticipantul
COPARTICIPÁNT, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care participă la o antrepriză, la o asociație. [Cf. fr. coparticipant].
coparticipantului
COPARTICIPÁNT, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care participă la o antrepriză, la o asociație. [Cf. fr. coparticipant].
coparticipantului
COPARTICIPÁNT, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care participă la o antrepriză, la o asociație. [Cf. fr. coparticipant].
coparticipanți
COPARTICIPÁNT, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care participă la o antrepriză, la o asociație. [Cf. fr. coparticipant].
coparticipanți
COPARTICIPÁNT, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care participă la o antrepriză, la o asociație. [Cf. fr. coparticipant].
coparticipanții
COPARTICIPÁNT, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care participă la o antrepriză, la o asociație. [Cf. fr. coparticipant].
coparticipanții
COPARTICIPÁNT, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care participă la o antrepriză, la o asociație. [Cf. fr. coparticipant].
coparticipanților
COPARTICIPÁNT, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care participă la o antrepriză, la o asociație. [Cf. fr. coparticipant].
coparticipanților
COPARTICIPÁNT, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care participă la o antrepriză, la o asociație. [Cf. fr. coparticipant].
coparticipare
COPARTICIPÁ, copartícip, vb. I. Intranz. A participa la ceva împreună cu alții. – Din fr. coparticiper. DOOM
coparticipá (a ~) vb., ind. prez. 3 copartícipă
coparticipare
COPARTICIPÁRE, coparticipări, s. f. Acțiunea de a coparticipa și rezultatul ei; participare la ceva împreună cu alții; coparticipație. – V. coparticipa. DOOM
coparticipáre s. f., g.-d. art. coparticipắrii; pl. coparticipắri
coparticiparea
COPARTICIPÁRE, coparticipări, s. f. Acțiunea de a coparticipa și rezultatul ei; participare la ceva împreună cu alții; coparticipație. – V. coparticipa. DOOM
coparticipáre s. f., g.-d. art. coparticipắrii; pl. coparticipắri
coparticipară
COPARTICIPÁ, copartícip, vb. I. Intranz. A participa la ceva împreună cu alții. – Din fr. coparticiper. DOOM
coparticipá (a ~) vb., ind. prez. 3 copartícipă
coparticiparăm
COPARTICIPÁ, copartícip, vb. I. Intranz. A participa la ceva împreună cu alții. – Din fr. coparticiper. DOOM
coparticipá (a ~) vb., ind. prez. 3 copartícipă
coparticiparăți
COPARTICIPÁ, copartícip, vb. I. Intranz. A participa la ceva împreună cu alții. – Din fr. coparticiper. DOOM
coparticipá (a ~) vb., ind. prez. 3 copartícipă
coparticipase
COPARTICIPÁ, copartícip, vb. I. Intranz. A participa la ceva împreună cu alții. – Din fr. coparticiper. DOOM
coparticipá (a ~) vb., ind. prez. 3 copartícipă
coparticipasem
COPARTICIPÁ, copartícip, vb. I. Intranz. A participa la ceva împreună cu alții. – Din fr. coparticiper. DOOM
coparticipá (a ~) vb., ind. prez. 3 copartícipă
coparticipaseră
COPARTICIPÁ, copartícip, vb. I. Intranz. A participa la ceva împreună cu alții. – Din fr. coparticiper. DOOM
coparticipá (a ~) vb., ind. prez. 3 copartícipă
coparticipaserăm
COPARTICIPÁ, copartícip, vb. I. Intranz. A participa la ceva împreună cu alții. – Din fr. coparticiper. DOOM
coparticipá (a ~) vb., ind. prez. 3 copartícipă
coparticipaserăți
COPARTICIPÁ, copartícip, vb. I. Intranz. A participa la ceva împreună cu alții. – Din fr. coparticiper. DOOM
coparticipá (a ~) vb., ind. prez. 3 copartícipă
coparticipaseși
COPARTICIPÁ, copartícip, vb. I. Intranz. A participa la ceva împreună cu alții. – Din fr. coparticiper. DOOM
coparticipá (a ~) vb., ind. prez. 3 copartícipă
coparticipaseți
COPARTICIPÁ, copartícip, vb. I. Intranz. A participa la ceva împreună cu alții. – Din fr. coparticiper. DOOM
coparticipá (a ~) vb., ind. prez. 3 copartícipă
coparticipat
COPARTICIPÁ, copartícip, vb. I. Intranz. A participa la ceva împreună cu alții. – Din fr. coparticiper. DOOM
coparticipá (a ~) vb., ind. prez. 3 copartícipă
coparticipau
COPARTICIPÁ, copartícip, vb. I. Intranz. A participa la ceva împreună cu alții. – Din fr. coparticiper. DOOM
coparticipá (a ~) vb., ind. prez. 3 copartícipă
coparticipași
COPARTICIPÁ, copartícip, vb. I. Intranz. A participa la ceva împreună cu alții. – Din fr. coparticiper. DOOM
coparticipá (a ~) vb., ind. prez. 3 copartícipă
coparticipați
COPARTICIPÁ, copartícip, vb. I. Intranz. A participa la ceva împreună cu alții. – Din fr. coparticiper. DOOM
coparticipá (a ~) vb., ind. prez. 3 copartícipă
coparticipația
COPARTICIPÁȚIE, coparticipații, s. f. Coparticipare. – Din fr. coparticipation. DOOM
coparticipáție (-ți-e) s. f., art. coparticipáția (-ți-a), g.-d. art. coparticipáției; pl. coparticipáții, art. coparticipáțiile (-ți-i-)
coparticipație
COPARTICIPÁȚIE, coparticipații, s. f. Coparticipare. – Din fr. coparticipation. DOOM
coparticipáție (-ți-e) s. f., art. coparticipáția (-ți-a), g.-d. art. coparticipáției; pl. coparticipáții, art. coparticipáțiile (-ți-i-)
coparticipației
COPARTICIPÁȚIE, coparticipații, s. f. Coparticipare. – Din fr. coparticipation. DOOM
coparticipáție (-ți-e) s. f., art. coparticipáția (-ți-a), g.-d. art. coparticipáției; pl. coparticipáții, art. coparticipáțiile (-ți-i-)
coparticipații
COPARTICIPÁȚIE, coparticipații, s. f. Coparticipare. – Din fr. coparticipation. DOOM
coparticipáție (-ți-e) s. f., art. coparticipáția (-ți-a), g.-d. art. coparticipáției; pl. coparticipáții, art. coparticipáțiile (-ți-i-)
coparticipațiile
COPARTICIPÁȚIE, coparticipații, s. f. Coparticipare. – Din fr. coparticipation. DOOM
coparticipáție (-ți-e) s. f., art. coparticipáția (-ți-a), g.-d. art. coparticipáției; pl. coparticipáții, art. coparticipáțiile (-ți-i-)
coparticipațiilor
COPARTICIPÁȚIE, coparticipații, s. f. Coparticipare. – Din fr. coparticipation. DOOM
coparticipáție (-ți-e) s. f., art. coparticipáția (-ți-a), g.-d. art. coparticipáției; pl. coparticipáții, art. coparticipáțiile (-ți-i-)
coparticipe
COPARTICIPÁ, copartícip, vb. I. Intranz. A participa la ceva împreună cu alții. – Din fr. coparticiper. DOOM
coparticipá (a ~) vb., ind. prez. 3 copartícipă
coparticipi
COPARTICIPÁ, copartícip, vb. I. Intranz. A participa la ceva împreună cu alții. – Din fr. coparticiper. DOOM
coparticipá (a ~) vb., ind. prez. 3 copartícipă
coparticipând
COPARTICIPÁ, copartícip, vb. I. Intranz. A participa la ceva împreună cu alții. – Din fr. coparticiper. DOOM
coparticipá (a ~) vb., ind. prez. 3 copartícipă
coparticipînd
COPARTICIPÁ, copartícip, vb. I. Intranz. A participa la ceva împreună cu alții. – Din fr. coparticiper. DOOM
coparticipá (a ~) vb., ind. prez. 3 copartícipă
coparticipări
COPARTICIPÁRE, coparticipări, s. f. Acțiunea de a coparticipa și rezultatul ei; participare la ceva împreună cu alții; coparticipație. – V. coparticipa. DOOM
coparticipáre s. f., g.-d. art. coparticipắrii; pl. coparticipắri
coparticipării
COPARTICIPÁRE, coparticipări, s. f. Acțiunea de a coparticipa și rezultatul ei; participare la ceva împreună cu alții; coparticipație. – V. coparticipa. DOOM
coparticipáre s. f., g.-d. art. coparticipắrii; pl. coparticipắri
coparticipările
COPARTICIPÁRE, coparticipări, s. f. Acțiunea de a coparticipa și rezultatul ei; participare la ceva împreună cu alții; coparticipație. – V. coparticipa. DOOM
coparticipáre s. f., g.-d. art. coparticipắrii; pl. coparticipắri
coparticipărilor
COPARTICIPÁRE, coparticipări, s. f. Acțiunea de a coparticipa și rezultatul ei; participare la ceva împreună cu alții; coparticipație. – V. coparticipa. DOOM
coparticipáre s. f., g.-d. art. coparticipắrii; pl. coparticipắri
copastia
COPÁSTIE, copastii, s. f. Bordură de lemn sau de metal montată la partea superioară a parapetului sau a balustradei bordajelor unei nave. – Din ngr. kupastí. DOOM
copástie (-ti-e) s. f., art. copástia (-ti-a), g.-d. art. copástiei; pl. copástii, art. copástiile (-ti-i-)
copastie
COPÁSTIE, copastii, s. f. Bordură de lemn sau de metal montată la partea superioară a parapetului sau a balustradei bordajelor unei nave. – Din ngr. kupastí. DOOM
copástie (-ti-e) s. f., art. copástia (-ti-a), g.-d. art. copástiei; pl. copástii, art. copástiile (-ti-i-)
copastiei
COPÁSTIE, copastii, s. f. Bordură de lemn sau de metal montată la partea superioară a parapetului sau a balustradei bordajelor unei nave. – Din ngr. kupastí. DOOM
copástie (-ti-e) s. f., art. copástia (-ti-a), g.-d. art. copástiei; pl. copástii, art. copástiile (-ti-i-)
copastii
COPÁSTIE, copastii, s. f. Bordură de lemn sau de metal montată la partea superioară a parapetului sau a balustradei bordajelor unei nave. – Din ngr. kupastí. DOOM
copástie (-ti-e) s. f., art. copástia (-ti-a), g.-d. art. copástiei; pl. copástii, art. copástiile (-ti-i-)
copastiile
COPÁSTIE, copastii, s. f. Bordură de lemn sau de metal montată la partea superioară a parapetului sau a balustradei bordajelor unei nave. – Din ngr. kupastí. DOOM
copástie (-ti-e) s. f., art. copástia (-ti-a), g.-d. art. copástiei; pl. copástii, art. copástiile (-ti-i-)
copastiilor
COPÁSTIE, copastii, s. f. Bordură de lemn sau de metal montată la partea superioară a parapetului sau a balustradei bordajelor unei nave. – Din ngr. kupastí. DOOM
copástie (-ti-e) s. f., art. copástia (-ti-a), g.-d. art. copástiei; pl. copástii, art. copástiile (-ti-i-)
copca
CÓPCĂ1, copci, s. f. 1. Sistem format din două piese metalice (un cârlig și un inel), folosit pentru prinderea a două părți ale unei confecții. 2. Agrafă pentru învelitori în construcții. 3. Proeminență în formă de limbă a unei piese plate, care intră în orificiul altei piese plate, realizând îmbinarea prin încopciere. [Var.: (reg.) cópcie s. f.] – Din bg. kopce. DOOM
cópcă1 (agrafă, gaură) s. f., g.-d. art. cópcii; pl. copci
copca
CÓPCĂ2, copci, (4) copce, s. f. 1. Gaură, spărtură făcută în gheața unui râu, a unei bălți etc. pentru pescuit, sau pentru scos apă. ◊ Expr. (Fam.) A se duce pe copcă = (despre bunuri) a se pierde, a se irosi, a se distruge; (despre oameni) a intra într-o mare încurcătură, a o păți. 2. Gaură făcută într-o șiră de paie, în care se ține uneori pleava. 3. Scobitură, groapă făcută în pământ, în piatră etc. 4. (Reg.) Săritură pe care o fac animalele când fug repede. – Din bg. kopka. DOOM
cópcă1 (agrafă, gaură) s. f., g.-d. art. cópcii; pl. copci
copca
CÓPCĂ2, copci, (4) copce, s. f. 1. Gaură, spărtură făcută în gheața unui râu, a unei bălți etc. pentru pescuit, sau pentru scos apă. ◊ Expr. (Fam.) A se duce pe copcă = (despre bunuri) a se pierde, a se irosi, a se distruge; (despre oameni) a intra într-o mare încurcătură, a o păți. 2. Gaură făcută într-o șiră de paie, în care se ține uneori pleava. 3. Scobitură, groapă făcută în pământ, în piatră etc. 4. (Reg.) Săritură pe care o fac animalele când fug repede. – Din bg. kopka. DOOM
cópcă2 (săritură) (reg.) s. f., g.-d. art. cópcei; pl. cópce
copci
CÓPCĂ1, copci, s. f. 1. Sistem format din două piese metalice (un cârlig și un inel), folosit pentru prinderea a două părți ale unei confecții. 2. Agrafă pentru învelitori în construcții. 3. Proeminență în formă de limbă a unei piese plate, care intră în orificiul altei piese plate, realizând îmbinarea prin încopciere. [Var.: (reg.) cópcie s. f.] – Din bg. kopce. DOOM
cópcă1 (agrafă, gaură) s. f., g.-d. art. cópcii; pl. copci
copci
CÓPCĂ2, copci, (4) copce, s. f. 1. Gaură, spărtură făcută în gheața unui râu, a unei bălți etc. pentru pescuit, sau pentru scos apă. ◊ Expr. (Fam.) A se duce pe copcă = (despre bunuri) a se pierde, a se irosi, a se distruge; (despre oameni) a intra într-o mare încurcătură, a o păți. 2. Gaură făcută într-o șiră de paie, în care se ține uneori pleava. 3. Scobitură, groapă făcută în pământ, în piatră etc. 4. (Reg.) Săritură pe care o fac animalele când fug repede. – Din bg. kopka. DOOM
cópcă1 (agrafă, gaură) s. f., g.-d. art. cópcii; pl. copci
copci
CÓPCĂ2, copci, (4) copce, s. f. 1. Gaură, spărtură făcută în gheața unui râu, a unei bălți etc. pentru pescuit, sau pentru scos apă. ◊ Expr. (Fam.) A se duce pe copcă = (despre bunuri) a se pierde, a se irosi, a se distruge; (despre oameni) a intra într-o mare încurcătură, a o păți. 2. Gaură făcută într-o șiră de paie, în care se ține uneori pleava. 3. Scobitură, groapă făcută în pământ, în piatră etc. 4. (Reg.) Săritură pe care o fac animalele când fug repede. – Din bg. kopka. DOOM
cópcă2 (săritură) (reg.) s. f., g.-d. art. cópcei; pl. cópce
copcică
copcică s. f. sg. joc de cărți asemănător cu bacaraua.
copcie
CÓPCĂ1, copci, s. f. 1. Sistem format din două piese metalice (un cârlig și un inel), folosit pentru prinderea a două părți ale unei confecții. 2. Agrafă pentru învelitori în construcții. 3. Proeminență în formă de limbă a unei piese plate, care intră în orificiul altei piese plate, realizând îmbinarea prin încopciere. [Var.: (reg.) cópcie s. f.] – Din bg. kopce. DOOM
cópcă1 (agrafă, gaură) s. f., g.-d. art. cópcii; pl. copci
copcii
CÓPCĂ1, copci, s. f. 1. Sistem format din două piese metalice (un cârlig și un inel), folosit pentru prinderea a două părți ale unei confecții. 2. Agrafă pentru învelitori în construcții. 3. Proeminență în formă de limbă a unei piese plate, care intră în orificiul altei piese plate, realizând îmbinarea prin încopciere. [Var.: (reg.) cópcie s. f.] – Din bg. kopce. DOOM
cópcă1 (agrafă, gaură) s. f., g.-d. art. cópcii; pl. copci
copcii
CÓPCĂ2, copci, (4) copce, s. f. 1. Gaură, spărtură făcută în gheața unui râu, a unei bălți etc. pentru pescuit, sau pentru scos apă. ◊ Expr. (Fam.) A se duce pe copcă = (despre bunuri) a se pierde, a se irosi, a se distruge; (despre oameni) a intra într-o mare încurcătură, a o păți. 2. Gaură făcută într-o șiră de paie, în care se ține uneori pleava. 3. Scobitură, groapă făcută în pământ, în piatră etc. 4. (Reg.) Săritură pe care o fac animalele când fug repede. – Din bg. kopka. DOOM
cópcă1 (agrafă, gaură) s. f., g.-d. art. cópcii; pl. copci
copcii
CÓPCĂ2, copci, (4) copce, s. f. 1. Gaură, spărtură făcută în gheața unui râu, a unei bălți etc. pentru pescuit, sau pentru scos apă. ◊ Expr. (Fam.) A se duce pe copcă = (despre bunuri) a se pierde, a se irosi, a se distruge; (despre oameni) a intra într-o mare încurcătură, a o păți. 2. Gaură făcută într-o șiră de paie, în care se ține uneori pleava. 3. Scobitură, groapă făcută în pământ, în piatră etc. 4. (Reg.) Săritură pe care o fac animalele când fug repede. – Din bg. kopka. DOOM
cópcă2 (săritură) (reg.) s. f., g.-d. art. cópcei; pl. cópce
copcile
CÓPCĂ1, copci, s. f. 1. Sistem format din două piese metalice (un cârlig și un inel), folosit pentru prinderea a două părți ale unei confecții. 2. Agrafă pentru învelitori în construcții. 3. Proeminență în formă de limbă a unei piese plate, care intră în orificiul altei piese plate, realizând îmbinarea prin încopciere. [Var.: (reg.) cópcie s. f.] – Din bg. kopce. DOOM
cópcă1 (agrafă, gaură) s. f., g.-d. art. cópcii; pl. copci
copcile
CÓPCĂ2, copci, (4) copce, s. f. 1. Gaură, spărtură făcută în gheața unui râu, a unei bălți etc. pentru pescuit, sau pentru scos apă. ◊ Expr. (Fam.) A se duce pe copcă = (despre bunuri) a se pierde, a se irosi, a se distruge; (despre oameni) a intra într-o mare încurcătură, a o păți. 2. Gaură făcută într-o șiră de paie, în care se ține uneori pleava. 3. Scobitură, groapă făcută în pământ, în piatră etc. 4. (Reg.) Săritură pe care o fac animalele când fug repede. – Din bg. kopka. DOOM
cópcă1 (agrafă, gaură) s. f., g.-d. art. cópcii; pl. copci
copcile
CÓPCĂ2, copci, (4) copce, s. f. 1. Gaură, spărtură făcută în gheața unui râu, a unei bălți etc. pentru pescuit, sau pentru scos apă. ◊ Expr. (Fam.) A se duce pe copcă = (despre bunuri) a se pierde, a se irosi, a se distruge; (despre oameni) a intra într-o mare încurcătură, a o păți. 2. Gaură făcută într-o șiră de paie, în care se ține uneori pleava. 3. Scobitură, groapă făcută în pământ, în piatră etc. 4. (Reg.) Săritură pe care o fac animalele când fug repede. – Din bg. kopka. DOOM
cópcă2 (săritură) (reg.) s. f., g.-d. art. cópcei; pl. cópce
copcilor
CÓPCĂ1, copci, s. f. 1. Sistem format din două piese metalice (un cârlig și un inel), folosit pentru prinderea a două părți ale unei confecții. 2. Agrafă pentru învelitori în construcții. 3. Proeminență în formă de limbă a unei piese plate, care intră în orificiul altei piese plate, realizând îmbinarea prin încopciere. [Var.: (reg.) cópcie s. f.] – Din bg. kopce. DOOM
cópcă1 (agrafă, gaură) s. f., g.-d. art. cópcii; pl. copci
copcilor
CÓPCĂ2, copci, (4) copce, s. f. 1. Gaură, spărtură făcută în gheața unui râu, a unei bălți etc. pentru pescuit, sau pentru scos apă. ◊ Expr. (Fam.) A se duce pe copcă = (despre bunuri) a se pierde, a se irosi, a se distruge; (despre oameni) a intra într-o mare încurcătură, a o păți. 2. Gaură făcută într-o șiră de paie, în care se ține uneori pleava. 3. Scobitură, groapă făcută în pământ, în piatră etc. 4. (Reg.) Săritură pe care o fac animalele când fug repede. – Din bg. kopka. DOOM
cópcă1 (agrafă, gaură) s. f., g.-d. art. cópcii; pl. copci
copcilor
CÓPCĂ2, copci, (4) copce, s. f. 1. Gaură, spărtură făcută în gheața unui râu, a unei bălți etc. pentru pescuit, sau pentru scos apă. ◊ Expr. (Fam.) A se duce pe copcă = (despre bunuri) a se pierde, a se irosi, a se distruge; (despre oameni) a intra într-o mare încurcătură, a o păți. 2. Gaură făcută într-o șiră de paie, în care se ține uneori pleava. 3. Scobitură, groapă făcută în pământ, în piatră etc. 4. (Reg.) Săritură pe care o fac animalele când fug repede. – Din bg. kopka. DOOM
cópcă2 (săritură) (reg.) s. f., g.-d. art. cópcei; pl. cópce
copciolog
copciológ (copcioloáge), s. n. – Șuviță de blană care împodobește dolmanele și hainele de blană. Mag. kapsoló (Drăganu, Dacor., IX, 208). Candrea și DAR propuseseră mag. kapcsolék „adaos”, ipoteză respinsă de Drăganu. În Banat, Gáldi, Dict., 173, pune în legătură cuvîntul mag. cu rom. copcă.
copeica
COPÉICĂ, copeici, s. f. Monedă divizionară cu valoarea unei sutimi dintr-o rublă. – Din rus. kopeika. DOOM
copéică (-pei-) s. f., g.-d. art. copéicii; pl. copéici
copeici
COPÉICĂ, copeici, s. f. Monedă divizionară cu valoarea unei sutimi dintr-o rublă. – Din rus. kopeika. DOOM
copéică (-pei-) s. f., g.-d. art. copéicii; pl. copéici
copeicii
COPÉICĂ, copeici, s. f. Monedă divizionară cu valoarea unei sutimi dintr-o rublă. – Din rus. kopeika. DOOM
copéică (-pei-) s. f., g.-d. art. copéicii; pl. copéici
copeicile
COPÉICĂ, copeici, s. f. Monedă divizionară cu valoarea unei sutimi dintr-o rublă. – Din rus. kopeika. DOOM
copéică (-pei-) s. f., g.-d. art. copéicii; pl. copéici
copeicilor
COPÉICĂ, copeici, s. f. Monedă divizionară cu valoarea unei sutimi dintr-o rublă. – Din rus. kopeika. DOOM
copéică (-pei-) s. f., g.-d. art. copéicii; pl. copéici
copepod
COPEPÓD, copepode, s. n. (La pl.) Subclasă de crustacee mici care formează planctonul din apele dulci sau marine; (și la sg.) crustaceu din această subclasă. – Din fr. copépode.
copepode
COPEPÓD, copepode, s. n. (La pl.) Subclasă de crustacee mici care formează planctonul din apele dulci sau marine; (și la sg.) crustaceu din această subclasă. – Din fr. copépode.
copepodele
COPEPÓD, copepode, s. n. (La pl.) Subclasă de crustacee mici care formează planctonul din apele dulci sau marine; (și la sg.) crustaceu din această subclasă. – Din fr. copépode.
copepodelor
COPEPÓD, copepode, s. n. (La pl.) Subclasă de crustacee mici care formează planctonul din apele dulci sau marine; (și la sg.) crustaceu din această subclasă. – Din fr. copépode.
copepodul
COPEPÓD, copepode, s. n. (La pl.) Subclasă de crustacee mici care formează planctonul din apele dulci sau marine; (și la sg.) crustaceu din această subclasă. – Din fr. copépode.
copepodului
COPEPÓD, copepode, s. n. (La pl.) Subclasă de crustacee mici care formează planctonul din apele dulci sau marine; (și la sg.) crustaceu din această subclasă. – Din fr. copépode.
coperi
ACOPERÍ, acópăr, vb. IV. 1. Tranz. A pune ceva peste un obiect sau peste o ființă cu scopul de a le ascunde sau de a le proteja. ◊ Expr. (Refl.) A se acoperi de glorie = a săvârși fapte mari de arme, a fi foarte viteaz. 2. Tranz. A pune peste un obiect deschis ceva care să-l închidă, să-l astupe. ♦ A pune acoperiș unei clădiri. 3. Tranz. A aplica un strat de material pe suprafața unui obiect pentru a-l proteja, a-l face mai rezistent la uzură etc. 4. Tranz. (Mil.) A apăra, a proteja. A acoperi retragerea trupelor. ♦ Refl. A se pune la adăpost prin măsuri și acte justificative. 5. Tranz. A ascunde, a tăinui. 6. Tranz. A depăși în intensitate un zgomot, o melodie etc.; a înăbuși. 7. Refl. și tranz. A corespunde perfect, a satisface. ◊ Expr. (Tranz.) A acoperi cheltuielile = a se achita de datoriile făcute. 8. Tranz. (Sport; franțuzism) A străbate o distanță. ◊ Expr. A acoperi terenul = a fi permanent prezent pe terenul de joc. [Prez. ind. pers. 3: acóperă, conj. pers. 3: acópere] – Lat. acco(o)perire. DOOM
acoperí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. acópăr, 3 acóperă, imperf. 3 sg. acopereá; conj. prez. 3 să acópere
coperire
COPERÍ vb. IV v. acoperi.
coperit
COPERÍ vb. IV v. acoperi.
coperiș
COPERÍȘ, coperișuri, s. n. (Înv. și pop.) Acoperiș. – Coperi (înv. „a acoperi” < lat.) + suf. -iș. DOOM
acoperíș s. n., pl. acoperíșuri
coperișul
COPERÍȘ, coperișuri, s. n. (Înv. și pop.) Acoperiș. – Coperi (înv. „a acoperi” < lat.) + suf. -iș. DOOM
acoperíș s. n., pl. acoperíșuri
coperișului
COPERÍȘ, coperișuri, s. n. (Înv. și pop.) Acoperiș. – Coperi (înv. „a acoperi” < lat.) + suf. -iș. DOOM
acoperíș s. n., pl. acoperíșuri
coperișuri
COPERÍȘ, coperișuri, s. n. (Înv. și pop.) Acoperiș. – Coperi (înv. „a acoperi” < lat.) + suf. -iș. DOOM
acoperíș s. n., pl. acoperíșuri
coperișurile
COPERÍȘ, coperișuri, s. n. (Înv. și pop.) Acoperiș. – Coperi (înv. „a acoperi” < lat.) + suf. -iș. DOOM
acoperíș s. n., pl. acoperíșuri
coperișurilor
COPERÍȘ, coperișuri, s. n. (Înv. și pop.) Acoperiș. – Coperi (înv. „a acoperi” < lat.) + suf. -iș. DOOM
acoperíș s. n., pl. acoperíșuri
coperta
COPERTÁ, copertez, vb. I. Tranz. A efectua operația de copertare; a lega. – Din it. copertare. DOOM
copertá (a ~) vb., ind. prez. 3 coperteáză
copertai
COPERTÁ, copertez, vb. I. Tranz. A efectua operația de copertare; a lega. – Din it. copertare. DOOM
copertá (a ~) vb., ind. prez. 3 coperteáză
copertam
COPERTÁ, copertez, vb. I. Tranz. A efectua operația de copertare; a lega. – Din it. copertare. DOOM
copertá (a ~) vb., ind. prez. 3 coperteáză
copertare
COPERTÁ, copertez, vb. I. Tranz. A efectua operația de copertare; a lega. – Din it. copertare. DOOM
copertá (a ~) vb., ind. prez. 3 coperteáză
copertare
COPERTÁRE, copertări, s. f. Acțiunea de a coperta și rezultatul ei; operație de îmbrăcare a unei cărți, a unui caiet etc. cu un înveliș protector de hârtie, carton, material plastic etc. – V. coperta. DOOM
copertáre s. f., g.-d. art. copertắrii; pl. copertắri
copertarea
COPERTÁRE, copertări, s. f. Acțiunea de a coperta și rezultatul ei; operație de îmbrăcare a unei cărți, a unui caiet etc. cu un înveliș protector de hârtie, carton, material plastic etc. – V. coperta. DOOM
copertáre s. f., g.-d. art. copertắrii; pl. copertắri
copertară
COPERTÁ, copertez, vb. I. Tranz. A efectua operația de copertare; a lega. – Din it. copertare. DOOM
copertá (a ~) vb., ind. prez. 3 coperteáză
copertarăm
COPERTÁ, copertez, vb. I. Tranz. A efectua operația de copertare; a lega. – Din it. copertare. DOOM
copertá (a ~) vb., ind. prez. 3 coperteáză
copertarăți
COPERTÁ, copertez, vb. I. Tranz. A efectua operația de copertare; a lega. – Din it. copertare. DOOM
copertá (a ~) vb., ind. prez. 3 coperteáză
copertase
COPERTÁ, copertez, vb. I. Tranz. A efectua operația de copertare; a lega. – Din it. copertare. DOOM
copertá (a ~) vb., ind. prez. 3 coperteáză
copertasem
COPERTÁ, copertez, vb. I. Tranz. A efectua operația de copertare; a lega. – Din it. copertare. DOOM
copertá (a ~) vb., ind. prez. 3 coperteáză
copertaseră
COPERTÁ, copertez, vb. I. Tranz. A efectua operația de copertare; a lega. – Din it. copertare. DOOM
copertá (a ~) vb., ind. prez. 3 coperteáză
copertaserăm
COPERTÁ, copertez, vb. I. Tranz. A efectua operația de copertare; a lega. – Din it. copertare. DOOM
copertá (a ~) vb., ind. prez. 3 coperteáză
copertaserăți
COPERTÁ, copertez, vb. I. Tranz. A efectua operația de copertare; a lega. – Din it. copertare. DOOM
copertá (a ~) vb., ind. prez. 3 coperteáză
copertaseși
COPERTÁ, copertez, vb. I. Tranz. A efectua operația de copertare; a lega. – Din it. copertare. DOOM
copertá (a ~) vb., ind. prez. 3 coperteáză
copertaseți
COPERTÁ, copertez, vb. I. Tranz. A efectua operația de copertare; a lega. – Din it. copertare. DOOM
copertá (a ~) vb., ind. prez. 3 coperteáză
copertat
COPERTÁ, copertez, vb. I. Tranz. A efectua operația de copertare; a lega. – Din it. copertare. DOOM
copertá (a ~) vb., ind. prez. 3 coperteáză
copertat
COPERTÁ, copertez, vb. I. Tranz. A pune copertele la o carte, la un caiet; a lega. – Din it. copertare.
copertau
COPERTÁ, copertez, vb. I. Tranz. A efectua operația de copertare; a lega. – Din it. copertare. DOOM
copertá (a ~) vb., ind. prez. 3 coperteáză
copertași
COPERTÁ, copertez, vb. I. Tranz. A efectua operația de copertare; a lega. – Din it. copertare. DOOM
copertá (a ~) vb., ind. prez. 3 coperteáză
copertați
COPERTÁ, copertez, vb. I. Tranz. A efectua operația de copertare; a lega. – Din it. copertare. DOOM
copertá (a ~) vb., ind. prez. 3 coperteáză
copertează
COPERTÁ, copertez, vb. I. Tranz. A efectua operația de copertare; a lega. – Din it. copertare. DOOM
copertá (a ~) vb., ind. prez. 3 coperteáză
copertez
COPERTÁ, copertez, vb. I. Tranz. A efectua operația de copertare; a lega. – Din it. copertare. DOOM
copertá (a ~) vb., ind. prez. 3 coperteáză
coperteze
COPERTÁ, copertez, vb. I. Tranz. A efectua operația de copertare; a lega. – Din it. copertare. DOOM
copertá (a ~) vb., ind. prez. 3 coperteáză
copertezi
COPERTÁ, copertez, vb. I. Tranz. A efectua operația de copertare; a lega. – Din it. copertare. DOOM
copertá (a ~) vb., ind. prez. 3 coperteáză
copertina
COPERTÍNĂ, copertine, s. f. Element de construcție cu suprafață plană, executat deasupra unei intrări sau a unor ferestre, în vederea protejării împotriva intemperiilor. – Din it. copertina. DOOM
copertínă s. f., g.-d. art. copertínei; pl. copertíne
copertine
COPERTÍNĂ, copertine, s. f. Element de construcție cu suprafață plană, executat deasupra unei intrări sau a unor ferestre, în vederea protejării împotriva intemperiilor. – Din it. copertina. DOOM
copertínă s. f., g.-d. art. copertínei; pl. copertíne
copertinei
COPERTÍNĂ, copertine, s. f. Element de construcție cu suprafață plană, executat deasupra unei intrări sau a unor ferestre, în vederea protejării împotriva intemperiilor. – Din it. copertina. DOOM
copertínă s. f., g.-d. art. copertínei; pl. copertíne
copertinele
COPERTÍNĂ, copertine, s. f. Element de construcție cu suprafață plană, executat deasupra unei intrări sau a unor ferestre, în vederea protejării împotriva intemperiilor. – Din it. copertina. DOOM
copertínă s. f., g.-d. art. copertínei; pl. copertíne
copertinelor
COPERTÍNĂ, copertine, s. f. Element de construcție cu suprafață plană, executat deasupra unei intrări sau a unor ferestre, în vederea protejării împotriva intemperiilor. – Din it. copertina. DOOM
copertínă s. f., g.-d. art. copertínei; pl. copertíne
copertând
COPERTÁ, copertez, vb. I. Tranz. A efectua operația de copertare; a lega. – Din it. copertare. DOOM
copertá (a ~) vb., ind. prez. 3 coperteáză
copertînd
COPERTÁ, copertez, vb. I. Tranz. A efectua operația de copertare; a lega. – Din it. copertare. DOOM
copertá (a ~) vb., ind. prez. 3 coperteáză
copertă
COPÉRTĂ, coperți, s. f. Învelișul protector al unei cărți, al unei publicații, al unui caiet etc.; scoarță, învelitoare. [Pl. și: coperte] – Din it. coperta. DOOM
!copértă s. f., g.-d. art. copérții/copértei; pl. copérți/copérte
copertări
COPERTÁRE, copertări, s. f. Acțiunea de a coperta și rezultatul ei; operație de îmbrăcare a unei cărți, a unui caiet etc. cu un înveliș protector de hârtie, carton, material plastic etc. – V. coperta. DOOM
copertáre s. f., g.-d. art. copertắrii; pl. copertắri
copertării
COPERTÁRE, copertări, s. f. Acțiunea de a coperta și rezultatul ei; operație de îmbrăcare a unei cărți, a unui caiet etc. cu un înveliș protector de hârtie, carton, material plastic etc. – V. coperta. DOOM
copertáre s. f., g.-d. art. copertắrii; pl. copertắri
copertările
COPERTÁRE, copertări, s. f. Acțiunea de a coperta și rezultatul ei; operație de îmbrăcare a unei cărți, a unui caiet etc. cu un înveliș protector de hârtie, carton, material plastic etc. – V. coperta. DOOM
copertáre s. f., g.-d. art. copertắrii; pl. copertắri
copertărilor
COPERTÁRE, copertări, s. f. Acțiunea de a coperta și rezultatul ei; operație de îmbrăcare a unei cărți, a unui caiet etc. cu un înveliș protector de hârtie, carton, material plastic etc. – V. coperta. DOOM
copertáre s. f., g.-d. art. copertắrii; pl. copertắri
coperământ
COPEREMÎ́NT s. n. v. acoperămînt.
copia
COPIÁ, copiez, vb. I. Tranz. 1. A transcrie un text, redând exact conținutul lui. ♦ A reproduce fără originalitate o operă de artă. ♦ Intranz. (În școală) A redacta o lucrare folosind în mod nepermis lucrarea altui elev sau alte surse de informație. ♦ A plagia. 2. (Peior.) A reproduce ceva prin imitație servilă; a imita pe cineva. – Din fr. copier. DOOM
copiá (a ~) (-pi-a) vb., ind. prez. 3 copiáză, 1 pl. copiém (-pi-em); conj. prez. 3 să copiéze; ger. copiínd (-pi-ind)
copia
Copia, în mitologia romană, zeița belșugului.
copia
CÓPIE, copii, s. f. 1. Reproducere exactă a unui text, a unei opere de artă, a unei imagini fotografice etc. 2. (Peior.) Imitație servilă și fără valoare, făcută uneori prin mijloace nepermise. 3. Înscris care reproduce întocmai cuprinsul unui alt înscris constatator al unui act juridic. ◊ Copie legalizată = copie pe care un organ de stat competent o atestă ca fiind conformă cu originalul. – Din fr. copie, lat. copia. DOOM
cópie (-pi-e) s. f., art. cópia (-pi-a), g.-d. art. cópiei; pl. cópii, art. cópiile (-pi-i-)
copiai
COPIÁ, copiez, vb. I. Tranz. 1. A transcrie un text, redând exact conținutul lui. ♦ A reproduce fără originalitate o operă de artă. ♦ Intranz. (În școală) A redacta o lucrare folosind în mod nepermis lucrarea altui elev sau alte surse de informație. ♦ A plagia. 2. (Peior.) A reproduce ceva prin imitație servilă; a imita pe cineva. – Din fr. copier. DOOM
copiá (a ~) (-pi-a) vb., ind. prez. 3 copiáză, 1 pl. copiém (-pi-em); conj. prez. 3 să copiéze; ger. copiínd (-pi-ind)
copiam
COPIÁ, copiez, vb. I. Tranz. 1. A transcrie un text, redând exact conținutul lui. ♦ A reproduce fără originalitate o operă de artă. ♦ Intranz. (În școală) A redacta o lucrare folosind în mod nepermis lucrarea altui elev sau alte surse de informație. ♦ A plagia. 2. (Peior.) A reproduce ceva prin imitație servilă; a imita pe cineva. – Din fr. copier. DOOM
copiá (a ~) (-pi-a) vb., ind. prez. 3 copiáză, 1 pl. copiém (-pi-em); conj. prez. 3 să copiéze; ger. copiínd (-pi-ind)
copiară
COPIÁ, copiez, vb. I. Tranz. 1. A transcrie un text, redând exact conținutul lui. ♦ A reproduce fără originalitate o operă de artă. ♦ Intranz. (În școală) A redacta o lucrare folosind în mod nepermis lucrarea altui elev sau alte surse de informație. ♦ A plagia. 2. (Peior.) A reproduce ceva prin imitație servilă; a imita pe cineva. – Din fr. copier. DOOM
copiá (a ~) (-pi-a) vb., ind. prez. 3 copiáză, 1 pl. copiém (-pi-em); conj. prez. 3 să copiéze; ger. copiínd (-pi-ind)
copiarăm
COPIÁ, copiez, vb. I. Tranz. 1. A transcrie un text, redând exact conținutul lui. ♦ A reproduce fără originalitate o operă de artă. ♦ Intranz. (În școală) A redacta o lucrare folosind în mod nepermis lucrarea altui elev sau alte surse de informație. ♦ A plagia. 2. (Peior.) A reproduce ceva prin imitație servilă; a imita pe cineva. – Din fr. copier. DOOM
copiá (a ~) (-pi-a) vb., ind. prez. 3 copiáză, 1 pl. copiém (-pi-em); conj. prez. 3 să copiéze; ger. copiínd (-pi-ind)
copiarăți
COPIÁ, copiez, vb. I. Tranz. 1. A transcrie un text, redând exact conținutul lui. ♦ A reproduce fără originalitate o operă de artă. ♦ Intranz. (În școală) A redacta o lucrare folosind în mod nepermis lucrarea altui elev sau alte surse de informație. ♦ A plagia. 2. (Peior.) A reproduce ceva prin imitație servilă; a imita pe cineva. – Din fr. copier. DOOM
copiá (a ~) (-pi-a) vb., ind. prez. 3 copiáză, 1 pl. copiém (-pi-em); conj. prez. 3 să copiéze; ger. copiínd (-pi-ind)
copiase
COPIÁ, copiez, vb. I. Tranz. 1. A transcrie un text, redând exact conținutul lui. ♦ A reproduce fără originalitate o operă de artă. ♦ Intranz. (În școală) A redacta o lucrare folosind în mod nepermis lucrarea altui elev sau alte surse de informație. ♦ A plagia. 2. (Peior.) A reproduce ceva prin imitație servilă; a imita pe cineva. – Din fr. copier. DOOM
copiá (a ~) (-pi-a) vb., ind. prez. 3 copiáză, 1 pl. copiém (-pi-em); conj. prez. 3 să copiéze; ger. copiínd (-pi-ind)
copiasem
COPIÁ, copiez, vb. I. Tranz. 1. A transcrie un text, redând exact conținutul lui. ♦ A reproduce fără originalitate o operă de artă. ♦ Intranz. (În școală) A redacta o lucrare folosind în mod nepermis lucrarea altui elev sau alte surse de informație. ♦ A plagia. 2. (Peior.) A reproduce ceva prin imitație servilă; a imita pe cineva. – Din fr. copier. DOOM
copiá (a ~) (-pi-a) vb., ind. prez. 3 copiáză, 1 pl. copiém (-pi-em); conj. prez. 3 să copiéze; ger. copiínd (-pi-ind)
copiaseră
COPIÁ, copiez, vb. I. Tranz. 1. A transcrie un text, redând exact conținutul lui. ♦ A reproduce fără originalitate o operă de artă. ♦ Intranz. (În școală) A redacta o lucrare folosind în mod nepermis lucrarea altui elev sau alte surse de informație. ♦ A plagia. 2. (Peior.) A reproduce ceva prin imitație servilă; a imita pe cineva. – Din fr. copier. DOOM
copiá (a ~) (-pi-a) vb., ind. prez. 3 copiáză, 1 pl. copiém (-pi-em); conj. prez. 3 să copiéze; ger. copiínd (-pi-ind)
copiaserăm
COPIÁ, copiez, vb. I. Tranz. 1. A transcrie un text, redând exact conținutul lui. ♦ A reproduce fără originalitate o operă de artă. ♦ Intranz. (În școală) A redacta o lucrare folosind în mod nepermis lucrarea altui elev sau alte surse de informație. ♦ A plagia. 2. (Peior.) A reproduce ceva prin imitație servilă; a imita pe cineva. – Din fr. copier. DOOM
copiá (a ~) (-pi-a) vb., ind. prez. 3 copiáză, 1 pl. copiém (-pi-em); conj. prez. 3 să copiéze; ger. copiínd (-pi-ind)
copiaserăți
COPIÁ, copiez, vb. I. Tranz. 1. A transcrie un text, redând exact conținutul lui. ♦ A reproduce fără originalitate o operă de artă. ♦ Intranz. (În școală) A redacta o lucrare folosind în mod nepermis lucrarea altui elev sau alte surse de informație. ♦ A plagia. 2. (Peior.) A reproduce ceva prin imitație servilă; a imita pe cineva. – Din fr. copier. DOOM
copiá (a ~) (-pi-a) vb., ind. prez. 3 copiáză, 1 pl. copiém (-pi-em); conj. prez. 3 să copiéze; ger. copiínd (-pi-ind)
copiaseși
COPIÁ, copiez, vb. I. Tranz. 1. A transcrie un text, redând exact conținutul lui. ♦ A reproduce fără originalitate o operă de artă. ♦ Intranz. (În școală) A redacta o lucrare folosind în mod nepermis lucrarea altui elev sau alte surse de informație. ♦ A plagia. 2. (Peior.) A reproduce ceva prin imitație servilă; a imita pe cineva. – Din fr. copier. DOOM
copiá (a ~) (-pi-a) vb., ind. prez. 3 copiáză, 1 pl. copiém (-pi-em); conj. prez. 3 să copiéze; ger. copiínd (-pi-ind)
copiaseți
COPIÁ, copiez, vb. I. Tranz. 1. A transcrie un text, redând exact conținutul lui. ♦ A reproduce fără originalitate o operă de artă. ♦ Intranz. (În școală) A redacta o lucrare folosind în mod nepermis lucrarea altui elev sau alte surse de informație. ♦ A plagia. 2. (Peior.) A reproduce ceva prin imitație servilă; a imita pe cineva. – Din fr. copier. DOOM
copiá (a ~) (-pi-a) vb., ind. prez. 3 copiáză, 1 pl. copiém (-pi-em); conj. prez. 3 să copiéze; ger. copiínd (-pi-ind)
copiat
COPIÁ, copiez, vb. I. Tranz. 1. A transcrie un text, redând exact conținutul lui. ♦ A reproduce fără originalitate o operă de artă. ♦ Intranz. (În școală) A redacta o lucrare folosind în mod nepermis lucrarea altui elev sau alte surse de informație. ♦ A plagia. 2. (Peior.) A reproduce ceva prin imitație servilă; a imita pe cineva. – Din fr. copier. DOOM
copiá (a ~) (-pi-a) vb., ind. prez. 3 copiáză, 1 pl. copiém (-pi-em); conj. prez. 3 să copiéze; ger. copiínd (-pi-ind)
copiat
COPIÁT, -Ă adj. Care este imitat întru totul. [< copia].
copiat
COPIÁT s.m. Membru al clerului la Constantinopol care avea misiunea de a acoperi morții cu un giulgiu. [Pron. -pi-at. / < fr. copiate, gr. kopiates]. DOOM
copiát1 (cleric) (-pi-at) s. m., pl. copiáți
copiat
COPIÁT s. n. Copiere. – V. copia. DOOM
copiát2 (copiere) (-pi-at) s. n.
copiativ
COPIATÍV, -Ă adj. Hârtie copiativă = plombagină. [Pron. -pi-a-. / < it. copiativo].
copiativa
COPIATÍV, -Ă adj. Hârtie copiativă = plombagină. [Pron. -pi-a-. / < it. copiativo].
copiative
COPIATÍV, -Ă adj. Hârtie copiativă = plombagină. [Pron. -pi-a-. / < it. copiativo].
copiativei
COPIATÍV, -Ă adj. Hârtie copiativă = plombagină. [Pron. -pi-a-. / < it. copiativo].
copiativele
COPIATÍV, -Ă adj. Hârtie copiativă = plombagină. [Pron. -pi-a-. / < it. copiativo].
copiativelor
COPIATÍV, -Ă adj. Hârtie copiativă = plombagină. [Pron. -pi-a-. / < it. copiativo].
copiativi
COPIATÍV, -Ă adj. Hârtie copiativă = plombagină. [Pron. -pi-a-. / < it. copiativo].
copiativii
COPIATÍV, -Ă adj. Hârtie copiativă = plombagină. [Pron. -pi-a-. / < it. copiativo].
copiativilor
COPIATÍV, -Ă adj. Hârtie copiativă = plombagină. [Pron. -pi-a-. / < it. copiativo].
copiativul
COPIATÍV, -Ă adj. Hârtie copiativă = plombagină. [Pron. -pi-a-. / < it. copiativo].
copiativului
COPIATÍV, -Ă adj. Hârtie copiativă = plombagină. [Pron. -pi-a-. / < it. copiativo].
copiativă
COPIATÍVĂ, copiative, adj. (În sintagma) Hârtie copiativă = plombagină. [Pr.: -pi-a-] – Din it. copiativo.
copiatoare
COPIATÓR, -OÁRE, copiatori, -oare, s. m. și f., s. n., adj. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care face copii, care transcrie. 2. S. n. Aparat de copiat; xerox. DOOM
*copiatór (-pi-a-) s. n., pl. copiatoáre
copiatoarele
COPIATÓR, -OÁRE, copiatori, -oare, s. m. și f., s. n., adj. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care face copii, care transcrie. 2. S. n. Aparat de copiat; xerox. DOOM
*copiatór (-pi-a-) s. n., pl. copiatoáre
copiatoarelor
COPIATÓR, -OÁRE, copiatori, -oare, s. m. și f., s. n., adj. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care face copii, care transcrie. 2. S. n. Aparat de copiat; xerox. DOOM
*copiatór (-pi-a-) s. n., pl. copiatoáre
copiator
COPIATÓR, -OÁRE, copiatori, -oare, s. m. și f., s. n., adj. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care face copii, care transcrie. 2. S. n. Aparat de copiat; xerox. DOOM
*copiatór (-pi-a-) s. n., pl. copiatoáre
copiatorul
COPIATÓR, -OÁRE, copiatori, -oare, s. m. și f., s. n., adj. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care face copii, care transcrie. 2. S. n. Aparat de copiat; xerox. DOOM
*copiatór (-pi-a-) s. n., pl. copiatoáre
copiatorului
COPIATÓR, -OÁRE, copiatori, -oare, s. m. și f., s. n., adj. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care face copii, care transcrie. 2. S. n. Aparat de copiat; xerox. DOOM
*copiatór (-pi-a-) s. n., pl. copiatoáre
copiau
COPIÁ, copiez, vb. I. Tranz. 1. A transcrie un text, redând exact conținutul lui. ♦ A reproduce fără originalitate o operă de artă. ♦ Intranz. (În școală) A redacta o lucrare folosind în mod nepermis lucrarea altui elev sau alte surse de informație. ♦ A plagia. 2. (Peior.) A reproduce ceva prin imitație servilă; a imita pe cineva. – Din fr. copier. DOOM
copiá (a ~) (-pi-a) vb., ind. prez. 3 copiáză, 1 pl. copiém (-pi-em); conj. prez. 3 să copiéze; ger. copiínd (-pi-ind)
copiază
COPIÁ, copiez, vb. I. Tranz. 1. A transcrie un text, redând exact conținutul lui. ♦ A reproduce fără originalitate o operă de artă. ♦ Intranz. (În școală) A redacta o lucrare folosind în mod nepermis lucrarea altui elev sau alte surse de informație. ♦ A plagia. 2. (Peior.) A reproduce ceva prin imitație servilă; a imita pe cineva. – Din fr. copier. DOOM
copiá (a ~) (-pi-a) vb., ind. prez. 3 copiáză, 1 pl. copiém (-pi-em); conj. prez. 3 să copiéze; ger. copiínd (-pi-ind)
copiași
COPIÁ, copiez, vb. I. Tranz. 1. A transcrie un text, redând exact conținutul lui. ♦ A reproduce fără originalitate o operă de artă. ♦ Intranz. (În școală) A redacta o lucrare folosind în mod nepermis lucrarea altui elev sau alte surse de informație. ♦ A plagia. 2. (Peior.) A reproduce ceva prin imitație servilă; a imita pe cineva. – Din fr. copier. DOOM
copiá (a ~) (-pi-a) vb., ind. prez. 3 copiáză, 1 pl. copiém (-pi-em); conj. prez. 3 să copiéze; ger. copiínd (-pi-ind)
copiați
COPIÁ, copiez, vb. I. Tranz. 1. A transcrie un text, redând exact conținutul lui. ♦ A reproduce fără originalitate o operă de artă. ♦ Intranz. (În școală) A redacta o lucrare folosind în mod nepermis lucrarea altui elev sau alte surse de informație. ♦ A plagia. 2. (Peior.) A reproduce ceva prin imitație servilă; a imita pe cineva. – Din fr. copier. DOOM
copiá (a ~) (-pi-a) vb., ind. prez. 3 copiáză, 1 pl. copiém (-pi-em); conj. prez. 3 să copiéze; ger. copiínd (-pi-ind)
copie
COPIÁ, copiez, vb. I. Tranz. 1. A transcrie un text, redând exact conținutul lui. ♦ A reproduce fără originalitate o operă de artă. ♦ Intranz. (În școală) A redacta o lucrare folosind în mod nepermis lucrarea altui elev sau alte surse de informație. ♦ A plagia. 2. (Peior.) A reproduce ceva prin imitație servilă; a imita pe cineva. – Din fr. copier. DOOM
copiá (a ~) (-pi-a) vb., ind. prez. 3 copiáză, 1 pl. copiém (-pi-em); conj. prez. 3 să copiéze; ger. copiínd (-pi-ind)
copie
CÓPIE, copii, s. f. 1. Reproducere exactă a unui text, a unei opere de artă, a unei imagini fotografice etc. 2. (Peior.) Imitație servilă și fără valoare, făcută uneori prin mijloace nepermise. 3. Înscris care reproduce întocmai cuprinsul unui alt înscris constatator al unui act juridic. ◊ Copie legalizată = copie pe care un organ de stat competent o atestă ca fiind conformă cu originalul. – Din fr. copie, lat. copia. DOOM
cópie (-pi-e) s. f., art. cópia (-pi-a), g.-d. art. cópiei; pl. cópii, art. cópiile (-pi-i-)
copiei
CÓPIE, copii, s. f. 1. Reproducere exactă a unui text, a unei opere de artă, a unei imagini fotografice etc. 2. (Peior.) Imitație servilă și fără valoare, făcută uneori prin mijloace nepermise. 3. Înscris care reproduce întocmai cuprinsul unui alt înscris constatator al unui act juridic. ◊ Copie legalizată = copie pe care un organ de stat competent o atestă ca fiind conformă cu originalul. – Din fr. copie, lat. copia. DOOM
cópie (-pi-e) s. f., art. cópia (-pi-a), g.-d. art. cópiei; pl. cópii, art. cópiile (-pi-i-)
copiem
COPIÁ, copiez, vb. I. Tranz. 1. A transcrie un text, redând exact conținutul lui. ♦ A reproduce fără originalitate o operă de artă. ♦ Intranz. (În școală) A redacta o lucrare folosind în mod nepermis lucrarea altui elev sau alte surse de informație. ♦ A plagia. 2. (Peior.) A reproduce ceva prin imitație servilă; a imita pe cineva. – Din fr. copier. DOOM
copiá (a ~) (-pi-a) vb., ind. prez. 3 copiáză, 1 pl. copiém (-pi-em); conj. prez. 3 să copiéze; ger. copiínd (-pi-ind)
copier
COPIÉR, copiere, s. n. Registru în care se copiază (unele operații contabile). [Pr.: -pi-er] – Din germ. Kopier[buch]. DOOM
copiér (-pi-er) s. n., pl. copiére
copiere
COPIÁ, copiez, vb. I. Tranz. 1. A transcrie un text, redând exact conținutul lui. ♦ A reproduce fără originalitate o operă de artă. ♦ Intranz. (În școală) A redacta o lucrare folosind în mod nepermis lucrarea altui elev sau alte surse de informație. ♦ A plagia. 2. (Peior.) A reproduce ceva prin imitație servilă; a imita pe cineva. – Din fr. copier. DOOM
copiá (a ~) (-pi-a) vb., ind. prez. 3 copiáză, 1 pl. copiém (-pi-em); conj. prez. 3 să copiéze; ger. copiínd (-pi-ind)
copiere
COPIÉR, copiere, s. n. Registru în care se copiază (unele operații contabile). [Pr.: -pi-er] – Din germ. Kopier[buch]. DOOM
copiér (-pi-er) s. n., pl. copiére
copiere
COPIÉRE, copieri, s. f. Acțiunea de a copia și rezultatul ei; copiat. [Pr.: -pi-e-] – V. copia. DOOM
copiére (-pi-e-) s. f., g.-d. art. copiérii; pl. copiéri
copierea
COPIÉRE, copieri, s. f. Acțiunea de a copia și rezultatul ei; copiat. [Pr.: -pi-e-] – V. copia. DOOM
copiére (-pi-e-) s. f., g.-d. art. copiérii; pl. copiéri
copierele
COPIÉR, copiere, s. n. Registru în care se copiază (unele operații contabile). [Pr.: -pi-er] – Din germ. Kopier[buch]. DOOM
copiér (-pi-er) s. n., pl. copiére
copierelor
COPIÉR, copiere, s. n. Registru în care se copiază (unele operații contabile). [Pr.: -pi-er] – Din germ. Kopier[buch]. DOOM
copiér (-pi-er) s. n., pl. copiére
copieri
COPIÉRE, copieri, s. f. Acțiunea de a copia și rezultatul ei; copiat. [Pr.: -pi-e-] – V. copia. DOOM
copiére (-pi-e-) s. f., g.-d. art. copiérii; pl. copiéri
copierii
COPIÉRE, copieri, s. f. Acțiunea de a copia și rezultatul ei; copiat. [Pr.: -pi-e-] – V. copia. DOOM
copiére (-pi-e-) s. f., g.-d. art. copiérii; pl. copiéri
copierile
COPIÉRE, copieri, s. f. Acțiunea de a copia și rezultatul ei; copiat. [Pr.: -pi-e-] – V. copia. DOOM
copiére (-pi-e-) s. f., g.-d. art. copiérii; pl. copiéri
copierilor
COPIÉRE, copieri, s. f. Acțiunea de a copia și rezultatul ei; copiat. [Pr.: -pi-e-] – V. copia. DOOM
copiére (-pi-e-) s. f., g.-d. art. copiérii; pl. copiéri
copierul
COPIÉR, copiere, s. n. Registru în care se copiază (unele operații contabile). [Pr.: -pi-er] – Din germ. Kopier[buch]. DOOM
copiér (-pi-er) s. n., pl. copiére
copierului
COPIÉR, copiere, s. n. Registru în care se copiază (unele operații contabile). [Pr.: -pi-er] – Din germ. Kopier[buch]. DOOM
copiér (-pi-er) s. n., pl. copiére
copiez
COPIÁ, copiez, vb. I. Tranz. 1. A transcrie un text, redând exact conținutul lui. ♦ A reproduce fără originalitate o operă de artă. ♦ Intranz. (În școală) A redacta o lucrare folosind în mod nepermis lucrarea altui elev sau alte surse de informație. ♦ A plagia. 2. (Peior.) A reproduce ceva prin imitație servilă; a imita pe cineva. – Din fr. copier. DOOM
copiá (a ~) (-pi-a) vb., ind. prez. 3 copiáză, 1 pl. copiém (-pi-em); conj. prez. 3 să copiéze; ger. copiínd (-pi-ind)
copieze
COPIÁ, copiez, vb. I. Tranz. 1. A transcrie un text, redând exact conținutul lui. ♦ A reproduce fără originalitate o operă de artă. ♦ Intranz. (În școală) A redacta o lucrare folosind în mod nepermis lucrarea altui elev sau alte surse de informație. ♦ A plagia. 2. (Peior.) A reproduce ceva prin imitație servilă; a imita pe cineva. – Din fr. copier. DOOM
copiá (a ~) (-pi-a) vb., ind. prez. 3 copiáză, 1 pl. copiém (-pi-em); conj. prez. 3 să copiéze; ger. copiínd (-pi-ind)
copiezi
COPIÁ, copiez, vb. I. Tranz. 1. A transcrie un text, redând exact conținutul lui. ♦ A reproduce fără originalitate o operă de artă. ♦ Intranz. (În școală) A redacta o lucrare folosind în mod nepermis lucrarea altui elev sau alte surse de informație. ♦ A plagia. 2. (Peior.) A reproduce ceva prin imitație servilă; a imita pe cineva. – Din fr. copier. DOOM
copiá (a ~) (-pi-a) vb., ind. prez. 3 copiáză, 1 pl. copiém (-pi-em); conj. prez. 3 să copiéze; ger. copiínd (-pi-ind)
copii
CÓPIE, copii, s. f. 1. Reproducere exactă a unui text, a unei opere de artă, a unei imagini fotografice etc. 2. (Peior.) Imitație servilă și fără valoare, făcută uneori prin mijloace nepermise. 3. Înscris care reproduce întocmai cuprinsul unui alt înscris constatator al unui act juridic. ◊ Copie legalizată = copie pe care un organ de stat competent o atestă ca fiind conformă cu originalul. – Din fr. copie, lat. copia. DOOM
cópie (-pi-e) s. f., art. cópia (-pi-a), g.-d. art. cópiei; pl. cópii, art. cópiile (-pi-i-)
copii
COPÍL1, copii, s. m. 1. Băiat sau fată în primii ani ai vieții (până la adolescență). ◊ Copil de școală = copil care a depășit vârsta de 7 (sau 6) ani și merge la școală. Copil mic (sau, pop., de țâță) = sugar. ◊ Loc. adv. De (mic) copil = din copilărie. ◊ Expr. (Despre bătrâni) A ajunge (sau a da) în mintea copiilor = a-și pierde judecata, a se ramoli. 2. Tânăr, adolescent. ◊ (În trecut) Copil de casă = paj la familia domnitoare sau la boierii mari. Copil de trupă = copil (orfan) crescut și educat de o unitate militară. 3. Fiu, fiică. ◊ Copil legitim = copil născut în cadrul căsătoriei. Copil nelegitim = copil născut în afara căsătoriei; copil natural, bastard. Copil din flori = copil din afara căsătoriei; copil nelegitim, copil natural, bastard. ◊ Expr. Unde (și-)a înțărcat dracul copiii = în locuri depărtate și pustii. 4. Fig. Om naiv, fără experiență. – Cf. alb. kopil. DOOM
copíl1 (persoană) s. m., pl. copíi, art. copíii (-pi-ii)
copiii
COPÍL1, copii, s. m. 1. Băiat sau fată în primii ani ai vieții (până la adolescență). ◊ Copil de școală = copil care a depășit vârsta de 7 (sau 6) ani și merge la școală. Copil mic (sau, pop., de țâță) = sugar. ◊ Loc. adv. De (mic) copil = din copilărie. ◊ Expr. (Despre bătrâni) A ajunge (sau a da) în mintea copiilor = a-și pierde judecata, a se ramoli. 2. Tânăr, adolescent. ◊ (În trecut) Copil de casă = paj la familia domnitoare sau la boierii mari. Copil de trupă = copil (orfan) crescut și educat de o unitate militară. 3. Fiu, fiică. ◊ Copil legitim = copil născut în cadrul căsătoriei. Copil nelegitim = copil născut în afara căsătoriei; copil natural, bastard. Copil din flori = copil din afara căsătoriei; copil nelegitim, copil natural, bastard. ◊ Expr. Unde (și-)a înțărcat dracul copiii = în locuri depărtate și pustii. 4. Fig. Om naiv, fără experiență. – Cf. alb. kopil. DOOM
copíl1 (persoană) s. m., pl. copíi, art. copíii (-pi-ii)
copiile
CÓPIE, copii, s. f. 1. Reproducere exactă a unui text, a unei opere de artă, a unei imagini fotografice etc. 2. (Peior.) Imitație servilă și fără valoare, făcută uneori prin mijloace nepermise. 3. Înscris care reproduce întocmai cuprinsul unui alt înscris constatator al unui act juridic. ◊ Copie legalizată = copie pe care un organ de stat competent o atestă ca fiind conformă cu originalul. – Din fr. copie, lat. copia. DOOM
cópie (-pi-e) s. f., art. cópia (-pi-a), g.-d. art. cópiei; pl. cópii, art. cópiile (-pi-i-)
copiilor
CÓPIE, copii, s. f. 1. Reproducere exactă a unui text, a unei opere de artă, a unei imagini fotografice etc. 2. (Peior.) Imitație servilă și fără valoare, făcută uneori prin mijloace nepermise. 3. Înscris care reproduce întocmai cuprinsul unui alt înscris constatator al unui act juridic. ◊ Copie legalizată = copie pe care un organ de stat competent o atestă ca fiind conformă cu originalul. – Din fr. copie, lat. copia. DOOM
cópie (-pi-e) s. f., art. cópia (-pi-a), g.-d. art. cópiei; pl. cópii, art. cópiile (-pi-i-)
copiilor
COPÍL1, copii, s. m. 1. Băiat sau fată în primii ani ai vieții (până la adolescență). ◊ Copil de școală = copil care a depășit vârsta de 7 (sau 6) ani și merge la școală. Copil mic (sau, pop., de țâță) = sugar. ◊ Loc. adv. De (mic) copil = din copilărie. ◊ Expr. (Despre bătrâni) A ajunge (sau a da) în mintea copiilor = a-și pierde judecata, a se ramoli. 2. Tânăr, adolescent. ◊ (În trecut) Copil de casă = paj la familia domnitoare sau la boierii mari. Copil de trupă = copil (orfan) crescut și educat de o unitate militară. 3. Fiu, fiică. ◊ Copil legitim = copil născut în cadrul căsătoriei. Copil nelegitim = copil născut în afara căsătoriei; copil natural, bastard. Copil din flori = copil din afara căsătoriei; copil nelegitim, copil natural, bastard. ◊ Expr. Unde (și-)a înțărcat dracul copiii = în locuri depărtate și pustii. 4. Fig. Om naiv, fără experiență. – Cf. alb. kopil. DOOM
copíl1 (persoană) s. m., pl. copíi, art. copíii (-pi-ii)
copiind
COPIÁ, copiez, vb. I. Tranz. 1. A transcrie un text, redând exact conținutul lui. ♦ A reproduce fără originalitate o operă de artă. ♦ Intranz. (În școală) A redacta o lucrare folosind în mod nepermis lucrarea altui elev sau alte surse de informație. ♦ A plagia. 2. (Peior.) A reproduce ceva prin imitație servilă; a imita pe cineva. – Din fr. copier. DOOM
copiá (a ~) (-pi-a) vb., ind. prez. 3 copiáză, 1 pl. copiém (-pi-em); conj. prez. 3 să copiéze; ger. copiínd (-pi-ind)
copil
CÓPIL2, copili, s. m. 1. Lăstar crescut de la baza tulpinii unei plante, din primul nod. 2. Cui de lemn sau de metal care se înfige în ochiul țâțânii, la stâlpul ușii sau al porții. – Cf. copil1. DOOM
cópil3 (obiect) (înv.) s. n./s. m., pl. cópile/cópili
copil
CÓPIL2, copili, s. m. 1. Lăstar crescut de la baza tulpinii unei plante, din primul nod. 2. Cui de lemn sau de metal care se înfige în ochiul țâțânii, la stâlpul ușii sau al porții. – Cf. copil1. DOOM
cópil2 (lăstar) s. m., pl. cópili
copil
COPÍL1, copii, s. m. 1. Băiat sau fată în primii ani ai vieții (până la adolescență). ◊ Copil de școală = copil care a depășit vârsta de 7 (sau 6) ani și merge la școală. Copil mic (sau, pop., de țâță) = sugar. ◊ Loc. adv. De (mic) copil = din copilărie. ◊ Expr. (Despre bătrâni) A ajunge (sau a da) în mintea copiilor = a-și pierde judecata, a se ramoli. 2. Tânăr, adolescent. ◊ (În trecut) Copil de casă = paj la familia domnitoare sau la boierii mari. Copil de trupă = copil (orfan) crescut și educat de o unitate militară. 3. Fiu, fiică. ◊ Copil legitim = copil născut în cadrul căsătoriei. Copil nelegitim = copil născut în afara căsătoriei; copil natural, bastard. Copil din flori = copil din afara căsătoriei; copil nelegitim, copil natural, bastard. ◊ Expr. Unde (și-)a înțărcat dracul copiii = în locuri depărtate și pustii. 4. Fig. Om naiv, fără experiență. – Cf. alb. kopil. DOOM
copíl1 (persoană) s. m., pl. copíi, art. copíii (-pi-ii)
copila
COPÍLĂ, copile, s. f. 1. Fiică. 2. Fată mică, fetiță. 3. Fată tânără (după ce a trecut de vârsta copilăriei). 4. Fig. Fată naivă, nevinovată. – Din copil1. DOOM
copílă s. f., g.-d. art. copílei; pl. copíle
copilandra
COPILÁNDRĂ, copilandre, s. f. Fată în perioada de trecere de la copilărie la adolescență; codană. – Din copilandru. DOOM
copilándră s. f., g.-d. art. copilándrei; pl. copilándre
copilandre
COPILÁNDRĂ, copilandre, s. f. Fată în perioada de trecere de la copilărie la adolescență; codană. – Din copilandru. DOOM
copilándră s. f., g.-d. art. copilándrei; pl. copilándre
copilandre
COPILÁNDRU, copilandri, s. m. Băiat în perioada de trecere de la copilărie la adolescență. – Copil1 + suf. -andru. DOOM
copilándru s. m., art. copilándrul; pl. copilándri, art. copilándrii
copilandrei
COPILÁNDRĂ, copilandre, s. f. Fată în perioada de trecere de la copilărie la adolescență; codană. – Din copilandru. DOOM
copilándră s. f., g.-d. art. copilándrei; pl. copilándre
copilandrele
COPILÁNDRĂ, copilandre, s. f. Fată în perioada de trecere de la copilărie la adolescență; codană. – Din copilandru. DOOM
copilándră s. f., g.-d. art. copilándrei; pl. copilándre
copilandrelor
COPILÁNDRĂ, copilandre, s. f. Fată în perioada de trecere de la copilărie la adolescență; codană. – Din copilandru. DOOM
copilándră s. f., g.-d. art. copilándrei; pl. copilándre
copilandri
COPILÁNDRU, copilandri, s. m. Băiat în perioada de trecere de la copilărie la adolescență. – Copil1 + suf. -andru. DOOM
copilándru s. m., art. copilándrul; pl. copilándri, art. copilándrii
copilandrii
COPILÁNDRU, copilandri, s. m. Băiat în perioada de trecere de la copilărie la adolescență. – Copil1 + suf. -andru. DOOM
copilándru s. m., art. copilándrul; pl. copilándri, art. copilándrii
copilandrilor
COPILÁNDRU, copilandri, s. m. Băiat în perioada de trecere de la copilărie la adolescență. – Copil1 + suf. -andru. DOOM
copilándru s. m., art. copilándrul; pl. copilándri, art. copilándrii
copilandro
COPILÁNDRĂ, copilandre, s. f. Fată în perioada de trecere de la copilărie la adolescență; codană. – Din copilandru. DOOM
copilándră s. f., g.-d. art. copilándrei; pl. copilándre
copilandru
COPILÁNDRU, copilandri, s. m. Băiat în perioada de trecere de la copilărie la adolescență. – Copil1 + suf. -andru. DOOM
copilándru s. m., art. copilándrul; pl. copilándri, art. copilándrii
copilandrul
COPILÁNDRU, copilandri, s. m. Băiat în perioada de trecere de la copilărie la adolescență. – Copil1 + suf. -andru. DOOM
copilándru s. m., art. copilándrul; pl. copilándri, art. copilándrii
copilandrule
COPILÁNDRU, copilandri, s. m. Băiat în perioada de trecere de la copilărie la adolescență. – Copil1 + suf. -andru. DOOM
copilándru s. m., art. copilándrul; pl. copilándri, art. copilándrii
copilandrului
COPILÁNDRU, copilandri, s. m. Băiat în perioada de trecere de la copilărie la adolescență. – Copil1 + suf. -andru. DOOM
copilándru s. m., art. copilándrul; pl. copilándri, art. copilándrii
copilaș
COPILÁȘ, copilași, s. m. Diminutiv al lui copil1. – Copil1 + suf. -aș. DOOM
copiláș s. m., pl. copiláși
copilașe
COPILÁȘ, copilași, s. m. Diminutiv al lui copil1. – Copil1 + suf. -aș. DOOM
copiláș s. m., pl. copiláși
copilași
COPILÁȘ, copilași, s. m. Diminutiv al lui copil1. – Copil1 + suf. -aș. DOOM
copiláș s. m., pl. copiláși
copilașii
COPILÁȘ, copilași, s. m. Diminutiv al lui copil1. – Copil1 + suf. -aș. DOOM
copiláș s. m., pl. copiláși
copilașilor
COPILÁȘ, copilași, s. m. Diminutiv al lui copil1. – Copil1 + suf. -aș. DOOM
copiláș s. m., pl. copiláși
copilașul
COPILÁȘ, copilași, s. m. Diminutiv al lui copil1. – Copil1 + suf. -aș. DOOM
copiláș s. m., pl. copiláși
copilașule
COPILÁȘ, copilași, s. m. Diminutiv al lui copil1. – Copil1 + suf. -aș. DOOM
copiláș s. m., pl. copiláși
copilașului
COPILÁȘ, copilași, s. m. Diminutiv al lui copil1. – Copil1 + suf. -aș. DOOM
copiláș s. m., pl. copiláși
copile
CÓPIL2, copili, s. m. 1. Lăstar crescut de la baza tulpinii unei plante, din primul nod. 2. Cui de lemn sau de metal care se înfige în ochiul țâțânii, la stâlpul ușii sau al porții. – Cf. copil1. DOOM
cópil3 (obiect) (înv.) s. n./s. m., pl. cópile/cópili
copile
COPÍL1, copii, s. m. 1. Băiat sau fată în primii ani ai vieții (până la adolescență). ◊ Copil de școală = copil care a depășit vârsta de 7 (sau 6) ani și merge la școală. Copil mic (sau, pop., de țâță) = sugar. ◊ Loc. adv. De (mic) copil = din copilărie. ◊ Expr. (Despre bătrâni) A ajunge (sau a da) în mintea copiilor = a-și pierde judecata, a se ramoli. 2. Tânăr, adolescent. ◊ (În trecut) Copil de casă = paj la familia domnitoare sau la boierii mari. Copil de trupă = copil (orfan) crescut și educat de o unitate militară. 3. Fiu, fiică. ◊ Copil legitim = copil născut în cadrul căsătoriei. Copil nelegitim = copil născut în afara căsătoriei; copil natural, bastard. Copil din flori = copil din afara căsătoriei; copil nelegitim, copil natural, bastard. ◊ Expr. Unde (și-)a înțărcat dracul copiii = în locuri depărtate și pustii. 4. Fig. Om naiv, fără experiență. – Cf. alb. kopil. DOOM
copíl1 (persoană) s. m., pl. copíi, art. copíii (-pi-ii)
copile
COPÍLĂ, copile, s. f. 1. Fiică. 2. Fată mică, fetiță. 3. Fată tânără (după ce a trecut de vârsta copilăriei). 4. Fig. Fată naivă, nevinovată. – Din copil1. DOOM
copílă s. f., g.-d. art. copílei; pl. copíle
copilea
COPILÍ, copilesc, vb. I. Tranz. A tăia lăstarii secundari, nepurtători de rod; a curăța de copili2. – Din copil2. DOOM
copilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. copilésc, imperf. 3 sg. copileá; conj. prez. 3 să copileáscă
copileai
COPILÍ, copilesc, vb. I. Tranz. A tăia lăstarii secundari, nepurtători de rod; a curăța de copili2. – Din copil2. DOOM
copilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. copilésc, imperf. 3 sg. copileá; conj. prez. 3 să copileáscă
copileam
COPILÍ, copilesc, vb. I. Tranz. A tăia lăstarii secundari, nepurtători de rod; a curăța de copili2. – Din copil2. DOOM
copilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. copilésc, imperf. 3 sg. copileá; conj. prez. 3 să copileáscă
copilească
COPILÍ, copilesc, vb. I. Tranz. A tăia lăstarii secundari, nepurtători de rod; a curăța de copili2. – Din copil2. DOOM
copilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. copilésc, imperf. 3 sg. copileá; conj. prez. 3 să copileáscă
copileau
COPILÍ, copilesc, vb. I. Tranz. A tăia lăstarii secundari, nepurtători de rod; a curăța de copili2. – Din copil2. DOOM
copilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. copilésc, imperf. 3 sg. copileá; conj. prez. 3 să copileáscă
copileați
COPILÍ, copilesc, vb. I. Tranz. A tăia lăstarii secundari, nepurtători de rod; a curăța de copili2. – Din copil2. DOOM
copilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. copilésc, imperf. 3 sg. copileá; conj. prez. 3 să copileáscă
copilei
COPÍLĂ, copile, s. f. 1. Fiică. 2. Fată mică, fetiță. 3. Fată tânără (după ce a trecut de vârsta copilăriei). 4. Fig. Fată naivă, nevinovată. – Din copil1. DOOM
copílă s. f., g.-d. art. copílei; pl. copíle
copilele
CÓPIL2, copili, s. m. 1. Lăstar crescut de la baza tulpinii unei plante, din primul nod. 2. Cui de lemn sau de metal care se înfige în ochiul țâțânii, la stâlpul ușii sau al porții. – Cf. copil1. DOOM
cópil3 (obiect) (înv.) s. n./s. m., pl. cópile/cópili
copilele
COPÍLĂ, copile, s. f. 1. Fiică. 2. Fată mică, fetiță. 3. Fată tânără (după ce a trecut de vârsta copilăriei). 4. Fig. Fată naivă, nevinovată. – Din copil1. DOOM
copílă s. f., g.-d. art. copílei; pl. copíle
copilelor
CÓPIL2, copili, s. m. 1. Lăstar crescut de la baza tulpinii unei plante, din primul nod. 2. Cui de lemn sau de metal care se înfige în ochiul țâțânii, la stâlpul ușii sau al porții. – Cf. copil1. DOOM
cópil3 (obiect) (înv.) s. n./s. m., pl. cópile/cópili
copilelor
COPÍLĂ, copile, s. f. 1. Fiică. 2. Fată mică, fetiță. 3. Fată tânără (după ce a trecut de vârsta copilăriei). 4. Fig. Fată naivă, nevinovată. – Din copil1. DOOM
copílă s. f., g.-d. art. copílei; pl. copíle
copilesc
COPILÍ, copilesc, vb. I. Tranz. A tăia lăstarii secundari, nepurtători de rod; a curăța de copili2. – Din copil2. DOOM
copilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. copilésc, imperf. 3 sg. copileá; conj. prez. 3 să copileáscă
copilește
COPILÍ, copilesc, vb. I. Tranz. A tăia lăstarii secundari, nepurtători de rod; a curăța de copili2. – Din copil2. DOOM
copilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. copilésc, imperf. 3 sg. copileá; conj. prez. 3 să copileáscă
copilești
COPILÍ, copilesc, vb. I. Tranz. A tăia lăstarii secundari, nepurtători de rod; a curăța de copili2. – Din copil2. DOOM
copilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. copilésc, imperf. 3 sg. copileá; conj. prez. 3 să copileáscă
copileț
COPILÉȚ, copileți, s. m. Vlăstar care răsare pe lângă tulpina porumbului; p. ext. copil2 (1). – Copil2 + suf. -eț. DOOM
copiléț s. m., pl. copiléți
copileți
COPILÉȚ, copileți, s. m. Vlăstar care răsare pe lângă tulpina porumbului; p. ext. copil2 (1). – Copil2 + suf. -eț. DOOM
copiléț s. m., pl. copiléți
copileții
COPILÉȚ, copileți, s. m. Vlăstar care răsare pe lângă tulpina porumbului; p. ext. copil2 (1). – Copil2 + suf. -eț. DOOM
copiléț s. m., pl. copiléți
copileților
COPILÉȚ, copileți, s. m. Vlăstar care răsare pe lângă tulpina porumbului; p. ext. copil2 (1). – Copil2 + suf. -eț. DOOM
copiléț s. m., pl. copiléți
copilețul
COPILÉȚ, copileți, s. m. Vlăstar care răsare pe lângă tulpina porumbului; p. ext. copil2 (1). – Copil2 + suf. -eț. DOOM
copiléț s. m., pl. copiléți
copilețului
COPILÉȚ, copileți, s. m. Vlăstar care răsare pe lângă tulpina porumbului; p. ext. copil2 (1). – Copil2 + suf. -eț. DOOM
copiléț s. m., pl. copiléți
copili
CÓPIL2, copili, s. m. 1. Lăstar crescut de la baza tulpinii unei plante, din primul nod. 2. Cui de lemn sau de metal care se înfige în ochiul țâțânii, la stâlpul ușii sau al porții. – Cf. copil1. DOOM
cópil3 (obiect) (înv.) s. n./s. m., pl. cópile/cópili
copili
CÓPIL2, copili, s. m. 1. Lăstar crescut de la baza tulpinii unei plante, din primul nod. 2. Cui de lemn sau de metal care se înfige în ochiul țâțânii, la stâlpul ușii sau al porții. – Cf. copil1. DOOM
cópil2 (lăstar) s. m., pl. cópili
copili
COPILÍ, copilesc, vb. I. Tranz. A tăia lăstarii secundari, nepurtători de rod; a curăța de copili2. – Din copil2. DOOM
copilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. copilésc, imperf. 3 sg. copileá; conj. prez. 3 să copileáscă
copilii
CÓPIL2, copili, s. m. 1. Lăstar crescut de la baza tulpinii unei plante, din primul nod. 2. Cui de lemn sau de metal care se înfige în ochiul țâțânii, la stâlpul ușii sau al porții. – Cf. copil1. DOOM
cópil3 (obiect) (înv.) s. n./s. m., pl. cópile/cópili
copilii
CÓPIL2, copili, s. m. 1. Lăstar crescut de la baza tulpinii unei plante, din primul nod. 2. Cui de lemn sau de metal care se înfige în ochiul țâțânii, la stâlpul ușii sau al porții. – Cf. copil1. DOOM
cópil2 (lăstar) s. m., pl. cópili
copilii
COPILÍ, copilesc, vb. I. Tranz. A tăia lăstarii secundari, nepurtători de rod; a curăța de copili2. – Din copil2. DOOM
copilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. copilésc, imperf. 3 sg. copileá; conj. prez. 3 să copileáscă
copililor
CÓPIL2, copili, s. m. 1. Lăstar crescut de la baza tulpinii unei plante, din primul nod. 2. Cui de lemn sau de metal care se înfige în ochiul țâțânii, la stâlpul ușii sau al porții. – Cf. copil1. DOOM
cópil3 (obiect) (înv.) s. n./s. m., pl. cópile/cópili
copililor
CÓPIL2, copili, s. m. 1. Lăstar crescut de la baza tulpinii unei plante, din primul nod. 2. Cui de lemn sau de metal care se înfige în ochiul țâțânii, la stâlpul ușii sau al porții. – Cf. copil1. DOOM
cópil2 (lăstar) s. m., pl. cópili
copilim
COPILÍ, copilesc, vb. I. Tranz. A tăia lăstarii secundari, nepurtători de rod; a curăța de copili2. – Din copil2. DOOM
copilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. copilésc, imperf. 3 sg. copileá; conj. prez. 3 să copileáscă
copilind
COPILÍ, copilesc, vb. I. Tranz. A tăia lăstarii secundari, nepurtători de rod; a curăța de copili2. – Din copil2. DOOM
copilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. copilésc, imperf. 3 sg. copileá; conj. prez. 3 să copileáscă
copilire
COPILÍ, copilesc, vb. I. Tranz. A tăia lăstarii secundari, nepurtători de rod; a curăța de copili2. – Din copil2. DOOM
copilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. copilésc, imperf. 3 sg. copileá; conj. prez. 3 să copileáscă
copiliră
COPILÍ, copilesc, vb. I. Tranz. A tăia lăstarii secundari, nepurtători de rod; a curăța de copili2. – Din copil2. DOOM
copilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. copilésc, imperf. 3 sg. copileá; conj. prez. 3 să copileáscă
copilirăm
COPILÍ, copilesc, vb. I. Tranz. A tăia lăstarii secundari, nepurtători de rod; a curăța de copili2. – Din copil2. DOOM
copilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. copilésc, imperf. 3 sg. copileá; conj. prez. 3 să copileáscă
copilirăți
COPILÍ, copilesc, vb. I. Tranz. A tăia lăstarii secundari, nepurtători de rod; a curăța de copili2. – Din copil2. DOOM
copilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. copilésc, imperf. 3 sg. copileá; conj. prez. 3 să copileáscă
copilise
COPILÍ, copilesc, vb. I. Tranz. A tăia lăstarii secundari, nepurtători de rod; a curăța de copili2. – Din copil2. DOOM
copilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. copilésc, imperf. 3 sg. copileá; conj. prez. 3 să copileáscă
copilisem
COPILÍ, copilesc, vb. I. Tranz. A tăia lăstarii secundari, nepurtători de rod; a curăța de copili2. – Din copil2. DOOM
copilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. copilésc, imperf. 3 sg. copileá; conj. prez. 3 să copileáscă
copiliseră
COPILÍ, copilesc, vb. I. Tranz. A tăia lăstarii secundari, nepurtători de rod; a curăța de copili2. – Din copil2. DOOM
copilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. copilésc, imperf. 3 sg. copileá; conj. prez. 3 să copileáscă
copiliserăm
COPILÍ, copilesc, vb. I. Tranz. A tăia lăstarii secundari, nepurtători de rod; a curăța de copili2. – Din copil2. DOOM
copilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. copilésc, imperf. 3 sg. copileá; conj. prez. 3 să copileáscă
copiliserăți
COPILÍ, copilesc, vb. I. Tranz. A tăia lăstarii secundari, nepurtători de rod; a curăța de copili2. – Din copil2. DOOM
copilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. copilésc, imperf. 3 sg. copileá; conj. prez. 3 să copileáscă
copiliseși
COPILÍ, copilesc, vb. I. Tranz. A tăia lăstarii secundari, nepurtători de rod; a curăța de copili2. – Din copil2. DOOM
copilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. copilésc, imperf. 3 sg. copileá; conj. prez. 3 să copileáscă
copiliseți
COPILÍ, copilesc, vb. I. Tranz. A tăia lăstarii secundari, nepurtători de rod; a curăța de copili2. – Din copil2. DOOM
copilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. copilésc, imperf. 3 sg. copileá; conj. prez. 3 să copileáscă
copilit
COPILÍ, copilesc, vb. I. Tranz. A tăia lăstarii secundari, nepurtători de rod; a curăța de copili2. – Din copil2. DOOM
copilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. copilésc, imperf. 3 sg. copileá; conj. prez. 3 să copileáscă
copilit
COPILÍ, copilesc, vb. I. Tranz. A tăia lăstarii secundari, nepurtători de rod; a curăța de copili2. – Din copil2. DOOM
copilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. copilésc, imperf. 3 sg. copileá; conj. prez. 3 să copileáscă
copilit
COPILÍT s. n. Faptul de a copili. – V. copili. DOOM
copilít s. n.
copilita
COPILÍ, copilesc, vb. I. Tranz. A tăia lăstarii secundari, nepurtători de rod; a curăța de copili2. – Din copil2. DOOM
copilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. copilésc, imperf. 3 sg. copileá; conj. prez. 3 să copileáscă
copilite
COPILÍ, copilesc, vb. I. Tranz. A tăia lăstarii secundari, nepurtători de rod; a curăța de copili2. – Din copil2. DOOM
copilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. copilésc, imperf. 3 sg. copileá; conj. prez. 3 să copileáscă
copilitei
COPILÍ, copilesc, vb. I. Tranz. A tăia lăstarii secundari, nepurtători de rod; a curăța de copili2. – Din copil2. DOOM
copilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. copilésc, imperf. 3 sg. copileá; conj. prez. 3 să copileáscă
copilitele
COPILÍ, copilesc, vb. I. Tranz. A tăia lăstarii secundari, nepurtători de rod; a curăța de copili2. – Din copil2. DOOM
copilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. copilésc, imperf. 3 sg. copileá; conj. prez. 3 să copileáscă
copilitelor
COPILÍ, copilesc, vb. I. Tranz. A tăia lăstarii secundari, nepurtători de rod; a curăța de copili2. – Din copil2. DOOM
copilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. copilésc, imperf. 3 sg. copileá; conj. prez. 3 să copileáscă
copilitul
COPILÍ, copilesc, vb. I. Tranz. A tăia lăstarii secundari, nepurtători de rod; a curăța de copili2. – Din copil2. DOOM
copilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. copilésc, imperf. 3 sg. copileá; conj. prez. 3 să copileáscă
copilitului
COPILÍ, copilesc, vb. I. Tranz. A tăia lăstarii secundari, nepurtători de rod; a curăța de copili2. – Din copil2. DOOM
copilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. copilésc, imperf. 3 sg. copileá; conj. prez. 3 să copileáscă
copiliși
COPILÍ, copilesc, vb. I. Tranz. A tăia lăstarii secundari, nepurtători de rod; a curăța de copili2. – Din copil2. DOOM
copilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. copilésc, imperf. 3 sg. copileá; conj. prez. 3 să copileáscă
copilița
COPILÍȚĂ, copilițe, s. f. Diminutiv al lui copilă. – Copil1 + suf. -iță. DOOM
copilíță s. f., g.-d. art. copilíței; pl. copilíțe
copilițe
COPILÍȚĂ, copilițe, s. f. Diminutiv al lui copilă. – Copil1 + suf. -iță. DOOM
copilíță s. f., g.-d. art. copilíței; pl. copilíțe
copiliței
COPILÍȚĂ, copilițe, s. f. Diminutiv al lui copilă. – Copil1 + suf. -iță. DOOM
copilíță s. f., g.-d. art. copilíței; pl. copilíțe
copilițele
COPILÍȚĂ, copilițe, s. f. Diminutiv al lui copilă. – Copil1 + suf. -iță. DOOM
copilíță s. f., g.-d. art. copilíței; pl. copilíțe
copilițelor
COPILÍȚĂ, copilițe, s. f. Diminutiv al lui copilă. – Copil1 + suf. -iță. DOOM
copilíță s. f., g.-d. art. copilíței; pl. copilíțe
copiliți
COPILÍ, copilesc, vb. I. Tranz. A tăia lăstarii secundari, nepurtători de rod; a curăța de copili2. – Din copil2. DOOM
copilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. copilésc, imperf. 3 sg. copileá; conj. prez. 3 să copileáscă
copiliți
COPILÍ, copilesc, vb. I. Tranz. A tăia lăstarii secundari, nepurtători de rod; a curăța de copili2. – Din copil2. DOOM
copilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. copilésc, imperf. 3 sg. copileá; conj. prez. 3 să copileáscă
copiliții
COPILÍ, copilesc, vb. I. Tranz. A tăia lăstarii secundari, nepurtători de rod; a curăța de copili2. – Din copil2. DOOM
copilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. copilésc, imperf. 3 sg. copileá; conj. prez. 3 să copileáscă
copiliților
COPILÍ, copilesc, vb. I. Tranz. A tăia lăstarii secundari, nepurtători de rod; a curăța de copili2. – Din copil2. DOOM
copilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. copilésc, imperf. 3 sg. copileá; conj. prez. 3 să copileáscă
copilițo
COPILÍȚĂ, copilițe, s. f. Diminutiv al lui copilă. – Copil1 + suf. -iță. DOOM
copilíță s. f., g.-d. art. copilíței; pl. copilíțe
copilo
COPÍLĂ, copile, s. f. 1. Fiică. 2. Fată mică, fetiță. 3. Fată tânără (după ce a trecut de vârsta copilăriei). 4. Fig. Fată naivă, nevinovată. – Din copil1. DOOM
copílă s. f., g.-d. art. copílei; pl. copíle
copilot
COPILÓT, copiloți, s. m. Pilot secund. – Din fr. copilote. DOOM
*copilót s. m., pl. copilóți
copilotul
COPILÓT, copiloți, s. m. Pilot secund. – Din fr. copilote. DOOM
*copilót s. m., pl. copilóți
copilotule
COPILÓT, copiloți, s. m. Pilot secund. – Din fr. copilote. DOOM
*copilót s. m., pl. copilóți
copilotului
COPILÓT, copiloți, s. m. Pilot secund. – Din fr. copilote. DOOM
*copilót s. m., pl. copilóți
copiloți
COPILÓT, copiloți, s. m. Pilot secund. – Din fr. copilote. DOOM
*copilót s. m., pl. copilóți
copiloții
COPILÓT, copiloți, s. m. Pilot secund. – Din fr. copilote. DOOM
*copilót s. m., pl. copilóți
copiloților
COPILÓT, copiloți, s. m. Pilot secund. – Din fr. copilote. DOOM
*copilót s. m., pl. copilóți
copilul
CÓPIL2, copili, s. m. 1. Lăstar crescut de la baza tulpinii unei plante, din primul nod. 2. Cui de lemn sau de metal care se înfige în ochiul țâțânii, la stâlpul ușii sau al porții. – Cf. copil1. DOOM
cópil3 (obiect) (înv.) s. n./s. m., pl. cópile/cópili
copilul
CÓPIL2, copili, s. m. 1. Lăstar crescut de la baza tulpinii unei plante, din primul nod. 2. Cui de lemn sau de metal care se înfige în ochiul țâțânii, la stâlpul ușii sau al porții. – Cf. copil1. DOOM
cópil2 (lăstar) s. m., pl. cópili
copilul
COPÍL1, copii, s. m. 1. Băiat sau fată în primii ani ai vieții (până la adolescență). ◊ Copil de școală = copil care a depășit vârsta de 7 (sau 6) ani și merge la școală. Copil mic (sau, pop., de țâță) = sugar. ◊ Loc. adv. De (mic) copil = din copilărie. ◊ Expr. (Despre bătrâni) A ajunge (sau a da) în mintea copiilor = a-și pierde judecata, a se ramoli. 2. Tânăr, adolescent. ◊ (În trecut) Copil de casă = paj la familia domnitoare sau la boierii mari. Copil de trupă = copil (orfan) crescut și educat de o unitate militară. 3. Fiu, fiică. ◊ Copil legitim = copil născut în cadrul căsătoriei. Copil nelegitim = copil născut în afara căsătoriei; copil natural, bastard. Copil din flori = copil din afara căsătoriei; copil nelegitim, copil natural, bastard. ◊ Expr. Unde (și-)a înțărcat dracul copiii = în locuri depărtate și pustii. 4. Fig. Om naiv, fără experiență. – Cf. alb. kopil. DOOM
copíl1 (persoană) s. m., pl. copíi, art. copíii (-pi-ii)
copilule
COPÍL1, copii, s. m. 1. Băiat sau fată în primii ani ai vieții (până la adolescență). ◊ Copil de școală = copil care a depășit vârsta de 7 (sau 6) ani și merge la școală. Copil mic (sau, pop., de țâță) = sugar. ◊ Loc. adv. De (mic) copil = din copilărie. ◊ Expr. (Despre bătrâni) A ajunge (sau a da) în mintea copiilor = a-și pierde judecata, a se ramoli. 2. Tânăr, adolescent. ◊ (În trecut) Copil de casă = paj la familia domnitoare sau la boierii mari. Copil de trupă = copil (orfan) crescut și educat de o unitate militară. 3. Fiu, fiică. ◊ Copil legitim = copil născut în cadrul căsătoriei. Copil nelegitim = copil născut în afara căsătoriei; copil natural, bastard. Copil din flori = copil din afara căsătoriei; copil nelegitim, copil natural, bastard. ◊ Expr. Unde (și-)a înțărcat dracul copiii = în locuri depărtate și pustii. 4. Fig. Om naiv, fără experiență. – Cf. alb. kopil. DOOM
copíl1 (persoană) s. m., pl. copíi, art. copíii (-pi-ii)
copilului
CÓPIL2, copili, s. m. 1. Lăstar crescut de la baza tulpinii unei plante, din primul nod. 2. Cui de lemn sau de metal care se înfige în ochiul țâțânii, la stâlpul ușii sau al porții. – Cf. copil1. DOOM
cópil3 (obiect) (înv.) s. n./s. m., pl. cópile/cópili
copilului
CÓPIL2, copili, s. m. 1. Lăstar crescut de la baza tulpinii unei plante, din primul nod. 2. Cui de lemn sau de metal care se înfige în ochiul țâțânii, la stâlpul ușii sau al porții. – Cf. copil1. DOOM
cópil2 (lăstar) s. m., pl. cópili
copilului
COPÍL1, copii, s. m. 1. Băiat sau fată în primii ani ai vieții (până la adolescență). ◊ Copil de școală = copil care a depășit vârsta de 7 (sau 6) ani și merge la școală. Copil mic (sau, pop., de țâță) = sugar. ◊ Loc. adv. De (mic) copil = din copilărie. ◊ Expr. (Despre bătrâni) A ajunge (sau a da) în mintea copiilor = a-și pierde judecata, a se ramoli. 2. Tânăr, adolescent. ◊ (În trecut) Copil de casă = paj la familia domnitoare sau la boierii mari. Copil de trupă = copil (orfan) crescut și educat de o unitate militară. 3. Fiu, fiică. ◊ Copil legitim = copil născut în cadrul căsătoriei. Copil nelegitim = copil născut în afara căsătoriei; copil natural, bastard. Copil din flori = copil din afara căsătoriei; copil nelegitim, copil natural, bastard. ◊ Expr. Unde (și-)a înțărcat dracul copiii = în locuri depărtate și pustii. 4. Fig. Om naiv, fără experiență. – Cf. alb. kopil. DOOM
copíl1 (persoană) s. m., pl. copíi, art. copíii (-pi-ii)
copilărea
COPILĂRÍ, copilăresc, vb. IV. Intranz. A petrece (undeva sau cu cineva) anii copilăriei. – Copil + suf. -ări. DOOM
copilărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. copilărésc, imperf. 3 sg. copilăreá; conj. prez. 3 să copilăreáscă
copilăreai
COPILĂRÍ, copilăresc, vb. IV. Intranz. A petrece (undeva sau cu cineva) anii copilăriei. – Copil + suf. -ări. DOOM
copilărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. copilărésc, imperf. 3 sg. copilăreá; conj. prez. 3 să copilăreáscă
copilăream
COPILĂRÍ, copilăresc, vb. IV. Intranz. A petrece (undeva sau cu cineva) anii copilăriei. – Copil + suf. -ări. DOOM
copilărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. copilărésc, imperf. 3 sg. copilăreá; conj. prez. 3 să copilăreáscă
copilăreasca
COPILĂRÉSC, -EÁSCĂ, copilărești, adj. 1. Al copilului1, specific sau propriu copilului1; privitor la copil1. 2. Fig. (Despre manifestări ale omului) Lipsit de maturitate, nechibzuit, naiv. – Copil1 + suf. -ăresc. DOOM
copilărésc adj. m., f. copilăreáscă; pl. m. și f. copilăréști
copilărească
COPILĂRÍ, copilăresc, vb. IV. Intranz. A petrece (undeva sau cu cineva) anii copilăriei. – Copil + suf. -ări. DOOM
copilărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. copilărésc, imperf. 3 sg. copilăreá; conj. prez. 3 să copilăreáscă
copilăreau
COPILĂRÍ, copilăresc, vb. IV. Intranz. A petrece (undeva sau cu cineva) anii copilăriei. – Copil + suf. -ări. DOOM
copilărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. copilărésc, imperf. 3 sg. copilăreá; conj. prez. 3 să copilăreáscă
copilăreați
COPILĂRÍ, copilăresc, vb. IV. Intranz. A petrece (undeva sau cu cineva) anii copilăriei. – Copil + suf. -ări. DOOM
copilărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. copilărésc, imperf. 3 sg. copilăreá; conj. prez. 3 să copilăreáscă
copilăresc
COPILĂRÉSC, -EÁSCĂ, copilărești, adj. 1. Al copilului1, specific sau propriu copilului1; privitor la copil1. 2. Fig. (Despre manifestări ale omului) Lipsit de maturitate, nechibzuit, naiv. – Copil1 + suf. -ăresc. DOOM
copilărésc adj. m., f. copilăreáscă; pl. m. și f. copilăréști
copilăresc
COPILĂRÍ, copilăresc, vb. IV. Intranz. A petrece (undeva sau cu cineva) anii copilăriei. – Copil + suf. -ări. DOOM
copilărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. copilărésc, imperf. 3 sg. copilăreá; conj. prez. 3 să copilăreáscă
copilărescul
COPILĂRÉSC, -EÁSCĂ, copilărești, adj. 1. Al copilului1, specific sau propriu copilului1; privitor la copil1. 2. Fig. (Despre manifestări ale omului) Lipsit de maturitate, nechibzuit, naiv. – Copil1 + suf. -ăresc. DOOM
copilărésc adj. m., f. copilăreáscă; pl. m. și f. copilăréști
copilărescului
COPILĂRÉSC, -EÁSCĂ, copilărești, adj. 1. Al copilului1, specific sau propriu copilului1; privitor la copil1. 2. Fig. (Despre manifestări ale omului) Lipsit de maturitate, nechibzuit, naiv. – Copil1 + suf. -ăresc. DOOM
copilărésc adj. m., f. copilăreáscă; pl. m. și f. copilăréști
copilărește
COPILĂRÉȘTE adv. În felul copiilor1, ca un copil1. – Copil1 + suf. -ărește. DOOM
copilăréște adv.
copilărește
COPILĂRÍ, copilăresc, vb. IV. Intranz. A petrece (undeva sau cu cineva) anii copilăriei. – Copil + suf. -ări. DOOM
copilărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. copilărésc, imperf. 3 sg. copilăreá; conj. prez. 3 să copilăreáscă
copilărești
COPILĂRÉSC, -EÁSCĂ, copilărești, adj. 1. Al copilului1, specific sau propriu copilului1; privitor la copil1. 2. Fig. (Despre manifestări ale omului) Lipsit de maturitate, nechibzuit, naiv. – Copil1 + suf. -ăresc. DOOM
copilărésc adj. m., f. copilăreáscă; pl. m. și f. copilăréști
copilărești
COPILĂRÍ, copilăresc, vb. IV. Intranz. A petrece (undeva sau cu cineva) anii copilăriei. – Copil + suf. -ări. DOOM
copilărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. copilărésc, imperf. 3 sg. copilăreá; conj. prez. 3 să copilăreáscă
copilăreștii
COPILĂRÉSC, -EÁSCĂ, copilărești, adj. 1. Al copilului1, specific sau propriu copilului1; privitor la copil1. 2. Fig. (Despre manifestări ale omului) Lipsit de maturitate, nechibzuit, naiv. – Copil1 + suf. -ăresc. DOOM
copilărésc adj. m., f. copilăreáscă; pl. m. și f. copilăréști
copilăreștile
COPILĂRÉSC, -EÁSCĂ, copilărești, adj. 1. Al copilului1, specific sau propriu copilului1; privitor la copil1. 2. Fig. (Despre manifestări ale omului) Lipsit de maturitate, nechibzuit, naiv. – Copil1 + suf. -ăresc. DOOM
copilărésc adj. m., f. copilăreáscă; pl. m. și f. copilăréști
copilăreștilor
COPILĂRÉSC, -EÁSCĂ, copilărești, adj. 1. Al copilului1, specific sau propriu copilului1; privitor la copil1. 2. Fig. (Despre manifestări ale omului) Lipsit de maturitate, nechibzuit, naiv. – Copil1 + suf. -ăresc. DOOM
copilărésc adj. m., f. copilăreáscă; pl. m. și f. copilăréști
copilări
COPILĂRÍ, copilăresc, vb. IV. Intranz. A petrece (undeva sau cu cineva) anii copilăriei. – Copil + suf. -ări. DOOM
copilărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. copilărésc, imperf. 3 sg. copilăreá; conj. prez. 3 să copilăreáscă
copilăria
COPILĂRÍE, copilării, s. f. 1. Perioadă a vieții omenești de la naștere până la adolescență; timpul cât cineva este copil1. ♦ Fig. Început. 2. Faptă, purtare, vorbă, apucături de copil1; naivitate. – Copil1 + suf. -ărie. DOOM
copilăríe s. f., art. copilăría, g.-d. art. copilăríei; pl. copilăríi, art. copilăríile
copilărie
COPILĂRÍE, copilării, s. f. 1. Perioadă a vieții omenești de la naștere până la adolescență; timpul cât cineva este copil1. ♦ Fig. Început. 2. Faptă, purtare, vorbă, apucături de copil1; naivitate. – Copil1 + suf. -ărie. DOOM
copilăríe s. f., art. copilăría, g.-d. art. copilăríei; pl. copilăríi, art. copilăríile
copilăriei
COPILĂRÍE, copilării, s. f. 1. Perioadă a vieții omenești de la naștere până la adolescență; timpul cât cineva este copil1. ♦ Fig. Început. 2. Faptă, purtare, vorbă, apucături de copil1; naivitate. – Copil1 + suf. -ărie. DOOM
copilăríe s. f., art. copilăría, g.-d. art. copilăríei; pl. copilăríi, art. copilăríile
copilării
COPILĂRÍ, copilăresc, vb. IV. Intranz. A petrece (undeva sau cu cineva) anii copilăriei. – Copil + suf. -ări. DOOM
copilărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. copilărésc, imperf. 3 sg. copilăreá; conj. prez. 3 să copilăreáscă
copilării
COPILĂRÍE, copilării, s. f. 1. Perioadă a vieții omenești de la naștere până la adolescență; timpul cât cineva este copil1. ♦ Fig. Început. 2. Faptă, purtare, vorbă, apucături de copil1; naivitate. – Copil1 + suf. -ărie. DOOM
copilăríe s. f., art. copilăría, g.-d. art. copilăríei; pl. copilăríi, art. copilăríile
copilăriile
COPILĂRÍE, copilării, s. f. 1. Perioadă a vieții omenești de la naștere până la adolescență; timpul cât cineva este copil1. ♦ Fig. Început. 2. Faptă, purtare, vorbă, apucături de copil1; naivitate. – Copil1 + suf. -ărie. DOOM
copilăríe s. f., art. copilăría, g.-d. art. copilăríei; pl. copilăríi, art. copilăríile
copilăriilor
COPILĂRÍE, copilării, s. f. 1. Perioadă a vieții omenești de la naștere până la adolescență; timpul cât cineva este copil1. ♦ Fig. Început. 2. Faptă, purtare, vorbă, apucături de copil1; naivitate. – Copil1 + suf. -ărie. DOOM
copilăríe s. f., art. copilăría, g.-d. art. copilăríei; pl. copilăríi, art. copilăríile
copilărim
COPILĂRÍ, copilăresc, vb. IV. Intranz. A petrece (undeva sau cu cineva) anii copilăriei. – Copil + suf. -ări. DOOM
copilărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. copilărésc, imperf. 3 sg. copilăreá; conj. prez. 3 să copilăreáscă
copilărind
COPILĂRÍ, copilăresc, vb. IV. Intranz. A petrece (undeva sau cu cineva) anii copilăriei. – Copil + suf. -ări. DOOM
copilărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. copilărésc, imperf. 3 sg. copilăreá; conj. prez. 3 să copilăreáscă
copilărire
COPILĂRÍ, copilăresc, vb. IV. Intranz. A petrece (undeva sau cu cineva) anii copilăriei. – Copil + suf. -ări. DOOM
copilărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. copilărésc, imperf. 3 sg. copilăreá; conj. prez. 3 să copilăreáscă
copilărire
COPILĂRÍ, copilăresc, vb. IV. Intranz. A petrece (undeva sau cu cineva) anii copilăriei. – Copil + suf. -ări. DOOM
copilărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. copilărésc, imperf. 3 sg. copilăreá; conj. prez. 3 să copilăreáscă
copilăriră
COPILĂRÍ, copilăresc, vb. IV. Intranz. A petrece (undeva sau cu cineva) anii copilăriei. – Copil + suf. -ări. DOOM
copilărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. copilărésc, imperf. 3 sg. copilăreá; conj. prez. 3 să copilăreáscă
copilărirăm
COPILĂRÍ, copilăresc, vb. IV. Intranz. A petrece (undeva sau cu cineva) anii copilăriei. – Copil + suf. -ări. DOOM
copilărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. copilărésc, imperf. 3 sg. copilăreá; conj. prez. 3 să copilăreáscă
copilărirăți
COPILĂRÍ, copilăresc, vb. IV. Intranz. A petrece (undeva sau cu cineva) anii copilăriei. – Copil + suf. -ări. DOOM
copilărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. copilărésc, imperf. 3 sg. copilăreá; conj. prez. 3 să copilăreáscă
copilărise
COPILĂRÍ, copilăresc, vb. IV. Intranz. A petrece (undeva sau cu cineva) anii copilăriei. – Copil + suf. -ări. DOOM
copilărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. copilărésc, imperf. 3 sg. copilăreá; conj. prez. 3 să copilăreáscă
copilărisem
COPILĂRÍ, copilăresc, vb. IV. Intranz. A petrece (undeva sau cu cineva) anii copilăriei. – Copil + suf. -ări. DOOM
copilărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. copilărésc, imperf. 3 sg. copilăreá; conj. prez. 3 să copilăreáscă
copilăriseră
COPILĂRÍ, copilăresc, vb. IV. Intranz. A petrece (undeva sau cu cineva) anii copilăriei. – Copil + suf. -ări. DOOM
copilărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. copilărésc, imperf. 3 sg. copilăreá; conj. prez. 3 să copilăreáscă
copilăriserăm
COPILĂRÍ, copilăresc, vb. IV. Intranz. A petrece (undeva sau cu cineva) anii copilăriei. – Copil + suf. -ări. DOOM
copilărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. copilărésc, imperf. 3 sg. copilăreá; conj. prez. 3 să copilăreáscă
copilăriserăți
COPILĂRÍ, copilăresc, vb. IV. Intranz. A petrece (undeva sau cu cineva) anii copilăriei. – Copil + suf. -ări. DOOM
copilărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. copilărésc, imperf. 3 sg. copilăreá; conj. prez. 3 să copilăreáscă
copilăriseși
COPILĂRÍ, copilăresc, vb. IV. Intranz. A petrece (undeva sau cu cineva) anii copilăriei. – Copil + suf. -ări. DOOM
copilărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. copilărésc, imperf. 3 sg. copilăreá; conj. prez. 3 să copilăreáscă
copilăriseți
COPILĂRÍ, copilăresc, vb. IV. Intranz. A petrece (undeva sau cu cineva) anii copilăriei. – Copil + suf. -ări. DOOM
copilărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. copilărésc, imperf. 3 sg. copilăreá; conj. prez. 3 să copilăreáscă
copilărit
COPILĂRÍ, copilăresc, vb. IV. Intranz. A petrece (undeva sau cu cineva) anii copilăriei. – Copil + suf. -ări. DOOM
copilărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. copilărésc, imperf. 3 sg. copilăreá; conj. prez. 3 să copilăreáscă
copilăriși
COPILĂRÍ, copilăresc, vb. IV. Intranz. A petrece (undeva sau cu cineva) anii copilăriei. – Copil + suf. -ări. DOOM
copilărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. copilărésc, imperf. 3 sg. copilăreá; conj. prez. 3 să copilăreáscă
copilăriți
COPILĂRÍ, copilăresc, vb. IV. Intranz. A petrece (undeva sau cu cineva) anii copilăriei. – Copil + suf. -ări. DOOM
copilărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. copilărésc, imperf. 3 sg. copilăreá; conj. prez. 3 să copilăreáscă
copilăroasa
COPILĂRÓS, -OÁSĂ, copilăroși, -oase, adj. 1. (Despre oameni) Ca un copil1; p. ext. zburdalnic, zvăpăiat, neastâmpărat. 2. Copilăresc, ca pentru copii1. – Copil1 + suf. -ăros. DOOM
copilărós adj. m., pl. copilăróși; f. copilăroásă, pl. copilăroáse
copilăroase
COPILĂRÓS, -OÁSĂ, copilăroși, -oase, adj. 1. (Despre oameni) Ca un copil1; p. ext. zburdalnic, zvăpăiat, neastâmpărat. 2. Copilăresc, ca pentru copii1. – Copil1 + suf. -ăros. DOOM
copilărós adj. m., pl. copilăróși; f. copilăroásă, pl. copilăroáse
copilăroasei
COPILĂRÓS, -OÁSĂ, copilăroși, -oase, adj. 1. (Despre oameni) Ca un copil1; p. ext. zburdalnic, zvăpăiat, neastâmpărat. 2. Copilăresc, ca pentru copii1. – Copil1 + suf. -ăros. DOOM
copilărós adj. m., pl. copilăróși; f. copilăroásă, pl. copilăroáse
copilăroasele
COPILĂRÓS, -OÁSĂ, copilăroși, -oase, adj. 1. (Despre oameni) Ca un copil1; p. ext. zburdalnic, zvăpăiat, neastâmpărat. 2. Copilăresc, ca pentru copii1. – Copil1 + suf. -ăros. DOOM
copilărós adj. m., pl. copilăróși; f. copilăroásă, pl. copilăroáse
copilăroaselor
COPILĂRÓS, -OÁSĂ, copilăroși, -oase, adj. 1. (Despre oameni) Ca un copil1; p. ext. zburdalnic, zvăpăiat, neastâmpărat. 2. Copilăresc, ca pentru copii1. – Copil1 + suf. -ăros. DOOM
copilărós adj. m., pl. copilăróși; f. copilăroásă, pl. copilăroáse
copilăroaso
COPILĂRÓS, -OÁSĂ, copilăroși, -oase, adj. 1. (Despre oameni) Ca un copil1; p. ext. zburdalnic, zvăpăiat, neastâmpărat. 2. Copilăresc, ca pentru copii1. – Copil1 + suf. -ăros. DOOM
copilărós adj. m., pl. copilăróși; f. copilăroásă, pl. copilăroáse
copilăros
COPILĂRÓS, -OÁSĂ, copilăroși, -oase, adj. 1. (Despre oameni) Ca un copil1; p. ext. zburdalnic, zvăpăiat, neastâmpărat. 2. Copilăresc, ca pentru copii1. – Copil1 + suf. -ăros. DOOM
copilărós adj. m., pl. copilăróși; f. copilăroásă, pl. copilăroáse
copilărosul
COPILĂRÓS, -OÁSĂ, copilăroși, -oase, adj. 1. (Despre oameni) Ca un copil1; p. ext. zburdalnic, zvăpăiat, neastâmpărat. 2. Copilăresc, ca pentru copii1. – Copil1 + suf. -ăros. DOOM
copilărós adj. m., pl. copilăróși; f. copilăroásă, pl. copilăroáse
copilărosule
COPILĂRÓS, -OÁSĂ, copilăroși, -oase, adj. 1. (Despre oameni) Ca un copil1; p. ext. zburdalnic, zvăpăiat, neastâmpărat. 2. Copilăresc, ca pentru copii1. – Copil1 + suf. -ăros. DOOM
copilărós adj. m., pl. copilăróși; f. copilăroásă, pl. copilăroáse
copilărosului
COPILĂRÓS, -OÁSĂ, copilăroși, -oase, adj. 1. (Despre oameni) Ca un copil1; p. ext. zburdalnic, zvăpăiat, neastâmpărat. 2. Copilăresc, ca pentru copii1. – Copil1 + suf. -ăros. DOOM
copilărós adj. m., pl. copilăróși; f. copilăroásă, pl. copilăroáse
copilăroși
COPILĂRÓS, -OÁSĂ, copilăroși, -oase, adj. 1. (Despre oameni) Ca un copil1; p. ext. zburdalnic, zvăpăiat, neastâmpărat. 2. Copilăresc, ca pentru copii1. – Copil1 + suf. -ăros. DOOM
copilărós adj. m., pl. copilăróși; f. copilăroásă, pl. copilăroáse
copilăroșii
COPILĂRÓS, -OÁSĂ, copilăroși, -oase, adj. 1. (Despre oameni) Ca un copil1; p. ext. zburdalnic, zvăpăiat, neastâmpărat. 2. Copilăresc, ca pentru copii1. – Copil1 + suf. -ăros. DOOM
copilărós adj. m., pl. copilăróși; f. copilăroásă, pl. copilăroáse
copilăroșilor
COPILĂRÓS, -OÁSĂ, copilăroși, -oase, adj. 1. (Despre oameni) Ca un copil1; p. ext. zburdalnic, zvăpăiat, neastâmpărat. 2. Copilăresc, ca pentru copii1. – Copil1 + suf. -ăros. DOOM
copilărós adj. m., pl. copilăróși; f. copilăroásă, pl. copilăroáse
copioasa
COPIÓS, -OÁSĂ, copioși, -oase, adj. Îmbelșugat, bogat, abundent; îndestulat. [Pr.: -pi-os] – Din fr. copieux, lat. copiosus. DOOM
copiós (-pi-os) adj. m., pl. copióși; f. copioásă, pl. copioáse
copioase
COPIÓS, -OÁSĂ, copioși, -oase, adj. Îmbelșugat, bogat, abundent; îndestulat. [Pr.: -pi-os] – Din fr. copieux, lat. copiosus. DOOM
copiós (-pi-os) adj. m., pl. copióși; f. copioásă, pl. copioáse
copioasei
COPIÓS, -OÁSĂ, copioși, -oase, adj. Îmbelșugat, bogat, abundent; îndestulat. [Pr.: -pi-os] – Din fr. copieux, lat. copiosus. DOOM
copiós (-pi-os) adj. m., pl. copióși; f. copioásă, pl. copioáse
copioasele
COPIÓS, -OÁSĂ, copioși, -oase, adj. Îmbelșugat, bogat, abundent; îndestulat. [Pr.: -pi-os] – Din fr. copieux, lat. copiosus. DOOM
copiós (-pi-os) adj. m., pl. copióși; f. copioásă, pl. copioáse
copioaselor
COPIÓS, -OÁSĂ, copioși, -oase, adj. Îmbelșugat, bogat, abundent; îndestulat. [Pr.: -pi-os] – Din fr. copieux, lat. copiosus. DOOM
copiós (-pi-os) adj. m., pl. copióși; f. copioásă, pl. copioáse
copios
COPIÓS, -OÁSĂ, copioși, -oase, adj. Îmbelșugat, bogat, abundent; îndestulat. [Pr.: -pi-os] – Din fr. copieux, lat. copiosus. DOOM
copiós (-pi-os) adj. m., pl. copióși; f. copioásă, pl. copioáse
copiosul
COPIÓS, -OÁSĂ, copioși, -oase, adj. Îmbelșugat, bogat, abundent; îndestulat. [Pr.: -pi-os] – Din fr. copieux, lat. copiosus. DOOM
copiós (-pi-os) adj. m., pl. copióși; f. copioásă, pl. copioáse
copiosului
COPIÓS, -OÁSĂ, copioși, -oase, adj. Îmbelșugat, bogat, abundent; îndestulat. [Pr.: -pi-os] – Din fr. copieux, lat. copiosus. DOOM
copiós (-pi-os) adj. m., pl. copióși; f. copioásă, pl. copioáse
copioși
COPIÓS, -OÁSĂ, copioși, -oase, adj. Îmbelșugat, bogat, abundent; îndestulat. [Pr.: -pi-os] – Din fr. copieux, lat. copiosus. DOOM
copiós (-pi-os) adj. m., pl. copióși; f. copioásă, pl. copioáse
copioșii
COPIÓS, -OÁSĂ, copioși, -oase, adj. Îmbelșugat, bogat, abundent; îndestulat. [Pr.: -pi-os] – Din fr. copieux, lat. copiosus. DOOM
copiós (-pi-os) adj. m., pl. copióși; f. copioásă, pl. copioáse
copioșilor
COPIÓS, -OÁSĂ, copioși, -oase, adj. Îmbelșugat, bogat, abundent; îndestulat. [Pr.: -pi-os] – Din fr. copieux, lat. copiosus. DOOM
copiós (-pi-os) adj. m., pl. copióși; f. copioásă, pl. copioáse
copist
COPÍST, -Ă, copiști, -ste, s. m. și f. (În trecut) 1. Funcționar inferior care (redacta și) copia acte. 2. Persoană care, înainte de apariția tiparului, copia un manuscris. – Din fr. copiste. DOOM
copíst s. m., pl. copíști
copista
COPÍST, -Ă, copiști, -ste, s. m. și f. (În trecut) 1. Funcționar inferior care (redacta și) copia acte. 2. Persoană care, înainte de apariția tiparului, copia un manuscris. – Din fr. copiste. DOOM
copístă s. f., g.-d. art. copístei; pl. copíste
copiste
COPÍST, -Ă, copiști, -ste, s. m. și f. (În trecut) 1. Funcționar inferior care (redacta și) copia acte. 2. Persoană care, înainte de apariția tiparului, copia un manuscris. – Din fr. copiste. DOOM
copíst s. m., pl. copíști
copiste
COPÍST, -Ă, copiști, -ste, s. m. și f. (În trecut) 1. Funcționar inferior care (redacta și) copia acte. 2. Persoană care, înainte de apariția tiparului, copia un manuscris. – Din fr. copiste. DOOM
copístă s. f., g.-d. art. copístei; pl. copíste
copistei
COPÍST, -Ă, copiști, -ste, s. m. și f. (În trecut) 1. Funcționar inferior care (redacta și) copia acte. 2. Persoană care, înainte de apariția tiparului, copia un manuscris. – Din fr. copiste. DOOM
copístă s. f., g.-d. art. copístei; pl. copíste
copistele
COPÍST, -Ă, copiști, -ste, s. m. și f. (În trecut) 1. Funcționar inferior care (redacta și) copia acte. 2. Persoană care, înainte de apariția tiparului, copia un manuscris. – Din fr. copiste. DOOM
copístă s. f., g.-d. art. copístei; pl. copíste
copistelor
COPÍST, -Ă, copiști, -ste, s. m. și f. (În trecut) 1. Funcționar inferior care (redacta și) copia acte. 2. Persoană care, înainte de apariția tiparului, copia un manuscris. – Din fr. copiste. DOOM
copístă s. f., g.-d. art. copístei; pl. copíste
copisto
COPÍST, -Ă, copiști, -ste, s. m. și f. (În trecut) 1. Funcționar inferior care (redacta și) copia acte. 2. Persoană care, înainte de apariția tiparului, copia un manuscris. – Din fr. copiste. DOOM
copístă s. f., g.-d. art. copístei; pl. copíste
copistul
COPÍST, -Ă, copiști, -ste, s. m. și f. (În trecut) 1. Funcționar inferior care (redacta și) copia acte. 2. Persoană care, înainte de apariția tiparului, copia un manuscris. – Din fr. copiste. DOOM
copíst s. m., pl. copíști
copistule
COPÍST, -Ă, copiști, -ste, s. m. și f. (În trecut) 1. Funcționar inferior care (redacta și) copia acte. 2. Persoană care, înainte de apariția tiparului, copia un manuscris. – Din fr. copiste. DOOM
copíst s. m., pl. copíști
copistului
COPÍST, -Ă, copiști, -ste, s. m. și f. (În trecut) 1. Funcționar inferior care (redacta și) copia acte. 2. Persoană care, înainte de apariția tiparului, copia un manuscris. – Din fr. copiste. DOOM
copíst s. m., pl. copíști
copita
COPÍTĂ, copite, s. f. Formațiune cornoasă, rezistentă, care acoperă terminațiile degetelor la copitate și protejează țesuturile vii. – Din sl. kopyto. DOOM
copítă s. f., g.-d. art. copítei; pl. copíte
copitat
COPITÁT, copitate, s. n. (La pl.) Grup de mamifere erbivore, având ultimele falange acoperite cu copite; (și la sg.) animal care face parte din acest grup. – Din copită. DOOM
copitát s. n., pl. copitáte
copitate
COPITÁT, copitate, s. n. (La pl.) Grup de mamifere erbivore, având ultimele falange acoperite cu copite; (și la sg.) animal care face parte din acest grup. – Din copită. DOOM
copitát s. n., pl. copitáte
copitate
COPITÁTE s.f.pl. (Zool.) Ungulate. [< copită, după fr. digités].
copitatele
COPITÁT, copitate, s. n. (La pl.) Grup de mamifere erbivore, având ultimele falange acoperite cu copite; (și la sg.) animal care face parte din acest grup. – Din copită. DOOM
copitát s. n., pl. copitáte
copitatelor
COPITÁT, copitate, s. n. (La pl.) Grup de mamifere erbivore, având ultimele falange acoperite cu copite; (și la sg.) animal care face parte din acest grup. – Din copită. DOOM
copitát s. n., pl. copitáte
copitatul
COPITÁT, copitate, s. n. (La pl.) Grup de mamifere erbivore, având ultimele falange acoperite cu copite; (și la sg.) animal care face parte din acest grup. – Din copită. DOOM
copitát s. n., pl. copitáte
copitatului
COPITÁT, copitate, s. n. (La pl.) Grup de mamifere erbivore, având ultimele falange acoperite cu copite; (și la sg.) animal care face parte din acest grup. – Din copită. DOOM
copitát s. n., pl. copitáte
copite
COPÍTĂ, copite, s. f. Formațiune cornoasă, rezistentă, care acoperă terminațiile degetelor la copitate și protejează țesuturile vii. – Din sl. kopyto. DOOM
copítă s. f., g.-d. art. copítei; pl. copíte
copitei
COPÍTĂ, copite, s. f. Formațiune cornoasă, rezistentă, care acoperă terminațiile degetelor la copitate și protejează țesuturile vii. – Din sl. kopyto. DOOM
copítă s. f., g.-d. art. copítei; pl. copíte
copitele
COPÍTĂ, copite, s. f. Formațiune cornoasă, rezistentă, care acoperă terminațiile degetelor la copitate și protejează țesuturile vii. – Din sl. kopyto. DOOM
copítă s. f., g.-d. art. copítei; pl. copíte
copitelor
COPÍTĂ, copite, s. f. Formațiune cornoasă, rezistentă, care acoperă terminațiile degetelor la copitate și protejează țesuturile vii. – Din sl. kopyto. DOOM
copítă s. f., g.-d. art. copítei; pl. copíte
copiuță
copiuță, copiuțe s. f. (șc.) fițuică.
copiști
COPÍST, -Ă, copiști, -ste, s. m. și f. (În trecut) 1. Funcționar inferior care (redacta și) copia acte. 2. Persoană care, înainte de apariția tiparului, copia un manuscris. – Din fr. copiste. DOOM
copíst s. m., pl. copíști
copiștii
COPÍST, -Ă, copiști, -ste, s. m. și f. (În trecut) 1. Funcționar inferior care (redacta și) copia acte. 2. Persoană care, înainte de apariția tiparului, copia un manuscris. – Din fr. copiste. DOOM
copíst s. m., pl. copíști
copiștilor
COPÍST, -Ă, copiști, -ste, s. m. și f. (În trecut) 1. Funcționar inferior care (redacta și) copia acte. 2. Persoană care, înainte de apariția tiparului, copia un manuscris. – Din fr. copiste. DOOM
copíst s. m., pl. copíști
copiță
CĂPÍȚĂ, căpițe, s. f. 1. Grămadă conică de fân, p. ext. de plante de nutreț sau de cereale. 2. (Rar) Căpățână (3). – Din bg. kopica. DOOM
căpíță s. f., g.-d. art. căpíței; pl. căpíțe
coplanar
COPLANÁR, -Ă, coplanari, -e, adj. (Despre figuri geometrice) Care se află în același plan. – Din fr. coplanaire. DOOM
coplanár (co-pla-) adj. m., pl. coplanári; f. coplanáră, pl. coplanáre
coplanara
COPLANÁR, -Ă, coplanari, -e, adj. (Despre figuri geometrice) Care se află în același plan. – Din fr. coplanaire. DOOM
coplanár (co-pla-) adj. m., pl. coplanári; f. coplanáră, pl. coplanáre
coplanare
COPLANÁR, -Ă, coplanari, -e, adj. (Despre figuri geometrice) Care se află în același plan. – Din fr. coplanaire. DOOM
coplanár (co-pla-) adj. m., pl. coplanári; f. coplanáră, pl. coplanáre
coplanarei
COPLANÁR, -Ă, coplanari, -e, adj. (Despre figuri geometrice) Care se află în același plan. – Din fr. coplanaire. DOOM
coplanár (co-pla-) adj. m., pl. coplanári; f. coplanáră, pl. coplanáre
coplanarele
COPLANÁR, -Ă, coplanari, -e, adj. (Despre figuri geometrice) Care se află în același plan. – Din fr. coplanaire. DOOM
coplanár (co-pla-) adj. m., pl. coplanári; f. coplanáră, pl. coplanáre
coplanarelor
COPLANÁR, -Ă, coplanari, -e, adj. (Despre figuri geometrice) Care se află în același plan. – Din fr. coplanaire. DOOM
coplanár (co-pla-) adj. m., pl. coplanári; f. coplanáră, pl. coplanáre
coplanari
COPLANÁR, -Ă, coplanari, -e, adj. (Despre figuri geometrice) Care se află în același plan. – Din fr. coplanaire. DOOM
coplanár (co-pla-) adj. m., pl. coplanári; f. coplanáră, pl. coplanáre
coplanarii
COPLANÁR, -Ă, coplanari, -e, adj. (Despre figuri geometrice) Care se află în același plan. – Din fr. coplanaire. DOOM
coplanár (co-pla-) adj. m., pl. coplanári; f. coplanáră, pl. coplanáre
coplanarilor
COPLANÁR, -Ă, coplanari, -e, adj. (Despre figuri geometrice) Care se află în același plan. – Din fr. coplanaire. DOOM
coplanár (co-pla-) adj. m., pl. coplanári; f. coplanáră, pl. coplanáre
coplanaritate
COPLANARITÁTE s.f. Calitatea a două sau a mai multor figuri geometrice de a fi conținute în același plan. [Et. incertă].
coplanaritatea
COPLANARITÁTE s.f. Calitatea a două sau a mai multor figuri geometrice de a fi conținute în același plan. [Et. incertă].
coplanarități
COPLANARITÁTE s.f. Calitatea a două sau a mai multor figuri geometrice de a fi conținute în același plan. [Et. incertă].
coplanarității
COPLANARITÁTE s.f. Calitatea a două sau a mai multor figuri geometrice de a fi conținute în același plan. [Et. incertă].
coplanarul
COPLANÁR, -Ă, coplanari, -e, adj. (Despre figuri geometrice) Care se află în același plan. – Din fr. coplanaire. DOOM
coplanár (co-pla-) adj. m., pl. coplanári; f. coplanáră, pl. coplanáre
coplanarului
COPLANÁR, -Ă, coplanari, -e, adj. (Despre figuri geometrice) Care se află în același plan. – Din fr. coplanaire. DOOM
coplanár (co-pla-) adj. m., pl. coplanári; f. coplanáră, pl. coplanáre
coplată
COPLÁTĂ s. f. Plată în comun. – Co- + plată. DOOM
coplátă s. f., g.-d. art. coplắții
copleșea
COPLEȘÍ, copleșesc, vb. IV. Tranz. A cuprinde din toate părțile, a năpădi; a doborî, a birui pe cineva. ♦ A emoționa peste măsură, a impresiona puternic. ◊ (Despre ființe) A înconjura din toate părțile; a cuprinde. – Probabil din lat. complexire. DOOM
copleșí (a ~) (co-ple-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. copleșésc, imperf. 3 sg. copleșeá; conj. prez. 3 să copleșeáscă
copleșeai
COPLEȘÍ, copleșesc, vb. IV. Tranz. A cuprinde din toate părțile, a năpădi; a doborî, a birui pe cineva. ♦ A emoționa peste măsură, a impresiona puternic. ◊ (Despre ființe) A înconjura din toate părțile; a cuprinde. – Probabil din lat. complexire. DOOM
copleșí (a ~) (co-ple-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. copleșésc, imperf. 3 sg. copleșeá; conj. prez. 3 să copleșeáscă
copleșeam
COPLEȘÍ, copleșesc, vb. IV. Tranz. A cuprinde din toate părțile, a năpădi; a doborî, a birui pe cineva. ♦ A emoționa peste măsură, a impresiona puternic. ◊ (Despre ființe) A înconjura din toate părțile; a cuprinde. – Probabil din lat. complexire. DOOM
copleșí (a ~) (co-ple-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. copleșésc, imperf. 3 sg. copleșeá; conj. prez. 3 să copleșeáscă
copleșească
COPLEȘÍ, copleșesc, vb. IV. Tranz. A cuprinde din toate părțile, a năpădi; a doborî, a birui pe cineva. ♦ A emoționa peste măsură, a impresiona puternic. ◊ (Despre ființe) A înconjura din toate părțile; a cuprinde. – Probabil din lat. complexire. DOOM
copleșí (a ~) (co-ple-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. copleșésc, imperf. 3 sg. copleșeá; conj. prez. 3 să copleșeáscă
copleșeau
COPLEȘÍ, copleșesc, vb. IV. Tranz. A cuprinde din toate părțile, a năpădi; a doborî, a birui pe cineva. ♦ A emoționa peste măsură, a impresiona puternic. ◊ (Despre ființe) A înconjura din toate părțile; a cuprinde. – Probabil din lat. complexire. DOOM
copleșí (a ~) (co-ple-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. copleșésc, imperf. 3 sg. copleșeá; conj. prez. 3 să copleșeáscă
copleșeați
COPLEȘÍ, copleșesc, vb. IV. Tranz. A cuprinde din toate părțile, a năpădi; a doborî, a birui pe cineva. ♦ A emoționa peste măsură, a impresiona puternic. ◊ (Despre ființe) A înconjura din toate părțile; a cuprinde. – Probabil din lat. complexire. DOOM
copleșí (a ~) (co-ple-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. copleșésc, imperf. 3 sg. copleșeá; conj. prez. 3 să copleșeáscă
copleșesc
COPLEȘÍ, copleșesc, vb. IV. Tranz. A cuprinde din toate părțile, a năpădi; a doborî, a birui pe cineva. ♦ A emoționa peste măsură, a impresiona puternic. ◊ (Despre ființe) A înconjura din toate părțile; a cuprinde. – Probabil din lat. complexire. DOOM
copleșí (a ~) (co-ple-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. copleșésc, imperf. 3 sg. copleșeá; conj. prez. 3 să copleșeáscă
copleșește
COPLEȘÍ, copleșesc, vb. IV. Tranz. A cuprinde din toate părțile, a năpădi; a doborî, a birui pe cineva. ♦ A emoționa peste măsură, a impresiona puternic. ◊ (Despre ființe) A înconjura din toate părțile; a cuprinde. – Probabil din lat. complexire. DOOM
copleșí (a ~) (co-ple-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. copleșésc, imperf. 3 sg. copleșeá; conj. prez. 3 să copleșeáscă
copleșești
COPLEȘÍ, copleșesc, vb. IV. Tranz. A cuprinde din toate părțile, a năpădi; a doborî, a birui pe cineva. ♦ A emoționa peste măsură, a impresiona puternic. ◊ (Despre ființe) A înconjura din toate părțile; a cuprinde. – Probabil din lat. complexire. DOOM
copleșí (a ~) (co-ple-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. copleșésc, imperf. 3 sg. copleșeá; conj. prez. 3 să copleșeáscă
copleși
COPLEȘÍ, copleșesc, vb. IV. Tranz. A cuprinde din toate părțile, a năpădi; a doborî, a birui pe cineva. ♦ A emoționa peste măsură, a impresiona puternic. ◊ (Despre ființe) A înconjura din toate părțile; a cuprinde. – Probabil din lat. complexire. DOOM
copleșí (a ~) (co-ple-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. copleșésc, imperf. 3 sg. copleșeá; conj. prez. 3 să copleșeáscă
copleșii
COPLEȘÍ, copleșesc, vb. IV. Tranz. A cuprinde din toate părțile, a năpădi; a doborî, a birui pe cineva. ♦ A emoționa peste măsură, a impresiona puternic. ◊ (Despre ființe) A înconjura din toate părțile; a cuprinde. – Probabil din lat. complexire. DOOM
copleșí (a ~) (co-ple-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. copleșésc, imperf. 3 sg. copleșeá; conj. prez. 3 să copleșeáscă
copleșim
COPLEȘÍ, copleșesc, vb. IV. Tranz. A cuprinde din toate părțile, a năpădi; a doborî, a birui pe cineva. ♦ A emoționa peste măsură, a impresiona puternic. ◊ (Despre ființe) A înconjura din toate părțile; a cuprinde. – Probabil din lat. complexire. DOOM
copleșí (a ~) (co-ple-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. copleșésc, imperf. 3 sg. copleșeá; conj. prez. 3 să copleșeáscă
copleșind
COPLEȘÍ, copleșesc, vb. IV. Tranz. A cuprinde din toate părțile, a năpădi; a doborî, a birui pe cineva. ♦ A emoționa peste măsură, a impresiona puternic. ◊ (Despre ființe) A înconjura din toate părțile; a cuprinde. – Probabil din lat. complexire. DOOM
copleșí (a ~) (co-ple-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. copleșésc, imperf. 3 sg. copleșeá; conj. prez. 3 să copleșeáscă
copleșire
COPLEȘÍ, copleșesc, vb. IV. Tranz. A cuprinde din toate părțile, a năpădi; a doborî, a birui pe cineva. ♦ A emoționa peste măsură, a impresiona puternic. ◊ (Despre ființe) A înconjura din toate părțile; a cuprinde. – Probabil din lat. complexire. DOOM
copleșí (a ~) (co-ple-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. copleșésc, imperf. 3 sg. copleșeá; conj. prez. 3 să copleșeáscă
copleșire
COPLEȘÍRE, copleșiri, s. f. Faptul de a copleși; năpădire, împovărare. – V. copleși. DOOM
copleșíre (co-ple-) s. f., g.-d. art. copleșírii; pl. copleșíri
copleșirea
COPLEȘÍRE, copleșiri, s. f. Faptul de a copleși; năpădire, împovărare. – V. copleși. DOOM
copleșíre (co-ple-) s. f., g.-d. art. copleșírii; pl. copleșíri
copleșiri
COPLEȘÍRE, copleșiri, s. f. Faptul de a copleși; năpădire, împovărare. – V. copleși. DOOM
copleșíre (co-ple-) s. f., g.-d. art. copleșírii; pl. copleșíri
copleșirii
COPLEȘÍRE, copleșiri, s. f. Faptul de a copleși; năpădire, împovărare. – V. copleși. DOOM
copleșíre (co-ple-) s. f., g.-d. art. copleșírii; pl. copleșíri
copleșirile
COPLEȘÍRE, copleșiri, s. f. Faptul de a copleși; năpădire, împovărare. – V. copleși. DOOM
copleșíre (co-ple-) s. f., g.-d. art. copleșírii; pl. copleșíri
copleșirilor
COPLEȘÍRE, copleșiri, s. f. Faptul de a copleși; năpădire, împovărare. – V. copleși. DOOM
copleșíre (co-ple-) s. f., g.-d. art. copleșírii; pl. copleșíri
copleșiră
COPLEȘÍ, copleșesc, vb. IV. Tranz. A cuprinde din toate părțile, a năpădi; a doborî, a birui pe cineva. ♦ A emoționa peste măsură, a impresiona puternic. ◊ (Despre ființe) A înconjura din toate părțile; a cuprinde. – Probabil din lat. complexire. DOOM
copleșí (a ~) (co-ple-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. copleșésc, imperf. 3 sg. copleșeá; conj. prez. 3 să copleșeáscă
copleșirăm
COPLEȘÍ, copleșesc, vb. IV. Tranz. A cuprinde din toate părțile, a năpădi; a doborî, a birui pe cineva. ♦ A emoționa peste măsură, a impresiona puternic. ◊ (Despre ființe) A înconjura din toate părțile; a cuprinde. – Probabil din lat. complexire. DOOM
copleșí (a ~) (co-ple-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. copleșésc, imperf. 3 sg. copleșeá; conj. prez. 3 să copleșeáscă
copleșirăți
COPLEȘÍ, copleșesc, vb. IV. Tranz. A cuprinde din toate părțile, a năpădi; a doborî, a birui pe cineva. ♦ A emoționa peste măsură, a impresiona puternic. ◊ (Despre ființe) A înconjura din toate părțile; a cuprinde. – Probabil din lat. complexire. DOOM
copleșí (a ~) (co-ple-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. copleșésc, imperf. 3 sg. copleșeá; conj. prez. 3 să copleșeáscă
copleșise
COPLEȘÍ, copleșesc, vb. IV. Tranz. A cuprinde din toate părțile, a năpădi; a doborî, a birui pe cineva. ♦ A emoționa peste măsură, a impresiona puternic. ◊ (Despre ființe) A înconjura din toate părțile; a cuprinde. – Probabil din lat. complexire. DOOM
copleșí (a ~) (co-ple-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. copleșésc, imperf. 3 sg. copleșeá; conj. prez. 3 să copleșeáscă
copleșisem
COPLEȘÍ, copleșesc, vb. IV. Tranz. A cuprinde din toate părțile, a năpădi; a doborî, a birui pe cineva. ♦ A emoționa peste măsură, a impresiona puternic. ◊ (Despre ființe) A înconjura din toate părțile; a cuprinde. – Probabil din lat. complexire. DOOM
copleșí (a ~) (co-ple-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. copleșésc, imperf. 3 sg. copleșeá; conj. prez. 3 să copleșeáscă
copleșiseră
COPLEȘÍ, copleșesc, vb. IV. Tranz. A cuprinde din toate părțile, a năpădi; a doborî, a birui pe cineva. ♦ A emoționa peste măsură, a impresiona puternic. ◊ (Despre ființe) A înconjura din toate părțile; a cuprinde. – Probabil din lat. complexire. DOOM
copleșí (a ~) (co-ple-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. copleșésc, imperf. 3 sg. copleșeá; conj. prez. 3 să copleșeáscă
copleșiserăm
COPLEȘÍ, copleșesc, vb. IV. Tranz. A cuprinde din toate părțile, a năpădi; a doborî, a birui pe cineva. ♦ A emoționa peste măsură, a impresiona puternic. ◊ (Despre ființe) A înconjura din toate părțile; a cuprinde. – Probabil din lat. complexire. DOOM
copleșí (a ~) (co-ple-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. copleșésc, imperf. 3 sg. copleșeá; conj. prez. 3 să copleșeáscă
copleșiserăți
COPLEȘÍ, copleșesc, vb. IV. Tranz. A cuprinde din toate părțile, a năpădi; a doborî, a birui pe cineva. ♦ A emoționa peste măsură, a impresiona puternic. ◊ (Despre ființe) A înconjura din toate părțile; a cuprinde. – Probabil din lat. complexire. DOOM
copleșí (a ~) (co-ple-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. copleșésc, imperf. 3 sg. copleșeá; conj. prez. 3 să copleșeáscă
copleșiseși
COPLEȘÍ, copleșesc, vb. IV. Tranz. A cuprinde din toate părțile, a năpădi; a doborî, a birui pe cineva. ♦ A emoționa peste măsură, a impresiona puternic. ◊ (Despre ființe) A înconjura din toate părțile; a cuprinde. – Probabil din lat. complexire. DOOM
copleșí (a ~) (co-ple-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. copleșésc, imperf. 3 sg. copleșeá; conj. prez. 3 să copleșeáscă
copleșiseți
COPLEȘÍ, copleșesc, vb. IV. Tranz. A cuprinde din toate părțile, a năpădi; a doborî, a birui pe cineva. ♦ A emoționa peste măsură, a impresiona puternic. ◊ (Despre ființe) A înconjura din toate părțile; a cuprinde. – Probabil din lat. complexire. DOOM
copleșí (a ~) (co-ple-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. copleșésc, imperf. 3 sg. copleșeá; conj. prez. 3 să copleșeáscă
copleșit
COPLEȘÍ, copleșesc, vb. IV. Tranz. A cuprinde din toate părțile, a năpădi; a doborî, a birui pe cineva. ♦ A emoționa peste măsură, a impresiona puternic. ◊ (Despre ființe) A înconjura din toate părțile; a cuprinde. – Probabil din lat. complexire. DOOM
copleșí (a ~) (co-ple-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. copleșésc, imperf. 3 sg. copleșeá; conj. prez. 3 să copleșeáscă
copleșitoare
COPLEȘITÓR, -OÁRE, copleșitori, -oare, adj. Care copleșește. – Copleși + suf. -tor. DOOM
copleșitór (co-ple-) adj. m., pl. copleșitóri; f. sg. și pl. copleșitoáre
copleșitoarea
COPLEȘITÓR, -OÁRE, copleșitori, -oare, adj. Care copleșește. – Copleși + suf. -tor. DOOM
copleșitór (co-ple-) adj. m., pl. copleșitóri; f. sg. și pl. copleșitoáre
copleșitoarei
COPLEȘITÓR, -OÁRE, copleșitori, -oare, adj. Care copleșește. – Copleși + suf. -tor. DOOM
copleșitór (co-ple-) adj. m., pl. copleșitóri; f. sg. și pl. copleșitoáre
copleșitoarele
COPLEȘITÓR, -OÁRE, copleșitori, -oare, adj. Care copleșește. – Copleși + suf. -tor. DOOM
copleșitór (co-ple-) adj. m., pl. copleșitóri; f. sg. și pl. copleșitoáre
copleșitoarelor
COPLEȘITÓR, -OÁRE, copleșitori, -oare, adj. Care copleșește. – Copleși + suf. -tor. DOOM
copleșitór (co-ple-) adj. m., pl. copleșitóri; f. sg. și pl. copleșitoáre
copleșitor
COPLEȘITÓR, -OÁRE, copleșitori, -oare, adj. Care copleșește. – Copleși + suf. -tor. DOOM
copleșitór (co-ple-) adj. m., pl. copleșitóri; f. sg. și pl. copleșitoáre
copleșitori
COPLEȘITÓR, -OÁRE, copleșitori, -oare, adj. Care copleșește. – Copleși + suf. -tor. DOOM
copleșitór (co-ple-) adj. m., pl. copleșitóri; f. sg. și pl. copleșitoáre
copleșitorii
COPLEȘITÓR, -OÁRE, copleșitori, -oare, adj. Care copleșește. – Copleși + suf. -tor. DOOM
copleșitór (co-ple-) adj. m., pl. copleșitóri; f. sg. și pl. copleșitoáre
copleșitorilor
COPLEȘITÓR, -OÁRE, copleșitori, -oare, adj. Care copleșește. – Copleși + suf. -tor. DOOM
copleșitór (co-ple-) adj. m., pl. copleșitóri; f. sg. și pl. copleșitoáre
copleșitorul
COPLEȘITÓR, -OÁRE, copleșitori, -oare, adj. Care copleșește. – Copleși + suf. -tor. DOOM
copleșitór (co-ple-) adj. m., pl. copleșitóri; f. sg. și pl. copleșitoáre
copleșitorului
COPLEȘITÓR, -OÁRE, copleșitori, -oare, adj. Care copleșește. – Copleși + suf. -tor. DOOM
copleșitór (co-ple-) adj. m., pl. copleșitóri; f. sg. și pl. copleșitoáre
copleșiși
COPLEȘÍ, copleșesc, vb. IV. Tranz. A cuprinde din toate părțile, a năpădi; a doborî, a birui pe cineva. ♦ A emoționa peste măsură, a impresiona puternic. ◊ (Despre ființe) A înconjura din toate părțile; a cuprinde. – Probabil din lat. complexire. DOOM
copleșí (a ~) (co-ple-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. copleșésc, imperf. 3 sg. copleșeá; conj. prez. 3 să copleșeáscă
copleșiți
COPLEȘÍ, copleșesc, vb. IV. Tranz. A cuprinde din toate părțile, a năpădi; a doborî, a birui pe cineva. ♦ A emoționa peste măsură, a impresiona puternic. ◊ (Despre ființe) A înconjura din toate părțile; a cuprinde. – Probabil din lat. complexire. DOOM
copleșí (a ~) (co-ple-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. copleșésc, imperf. 3 sg. copleșeá; conj. prez. 3 să copleșeáscă
copoi
COPÓI, copoi, s. m. 1. Câine de vânătoare de talie mare, care urmărește vânatul după miros; ogar, prepelicar, căpău. ♦ Câine polițist folosit la urmărit. 2. (Arg.) Nume dat agenților de poliție. – Cf. magh. kopó. DOOM
copói s. m., pl. copói, art. copóii
copoiasca
COPOIÉSC, -IÁSCĂ, copoiești, adj. (Rar) De copoi. – Copoi + suf. -esc. DOOM
copoiésc (rar) adj. m., f. copoiáscă; pl. m. și f. copoiéști
copoiaș
COPOIÁȘ, copoiași, s. m. Diminutiv al lui copoi (1). – Copoi + suf. -aș. DOOM
copoiáș s. m., pl. copoiáși
copoiașe
COPOIÁȘ, copoiași, s. m. Diminutiv al lui copoi (1). – Copoi + suf. -aș. DOOM
copoiáș s. m., pl. copoiáși
copoiași
COPOIÁȘ, copoiași, s. m. Diminutiv al lui copoi (1). – Copoi + suf. -aș. DOOM
copoiáș s. m., pl. copoiáși
copoiașii
COPOIÁȘ, copoiași, s. m. Diminutiv al lui copoi (1). – Copoi + suf. -aș. DOOM
copoiáș s. m., pl. copoiáși
copoiașilor
COPOIÁȘ, copoiași, s. m. Diminutiv al lui copoi (1). – Copoi + suf. -aș. DOOM
copoiáș s. m., pl. copoiáși
copoiașul
COPOIÁȘ, copoiași, s. m. Diminutiv al lui copoi (1). – Copoi + suf. -aș. DOOM
copoiáș s. m., pl. copoiáși
copoiașule
COPOIÁȘ, copoiași, s. m. Diminutiv al lui copoi (1). – Copoi + suf. -aș. DOOM
copoiáș s. m., pl. copoiáși
copoiașului
COPOIÁȘ, copoiași, s. m. Diminutiv al lui copoi (1). – Copoi + suf. -aș. DOOM
copoiáș s. m., pl. copoiáși
copoiesc
COPOIÉSC, -IÁSCĂ, copoiești, adj. (Rar) De copoi. – Copoi + suf. -esc. DOOM
copoiésc (rar) adj. m., f. copoiáscă; pl. m. și f. copoiéști
copoiescul
COPOIÉSC, -IÁSCĂ, copoiești, adj. (Rar) De copoi. – Copoi + suf. -esc. DOOM
copoiésc (rar) adj. m., f. copoiáscă; pl. m. și f. copoiéști
copoiescului
COPOIÉSC, -IÁSCĂ, copoiești, adj. (Rar) De copoi. – Copoi + suf. -esc. DOOM
copoiésc (rar) adj. m., f. copoiáscă; pl. m. și f. copoiéști
copoiești
COPOIÉSC, -IÁSCĂ, copoiești, adj. (Rar) De copoi. – Copoi + suf. -esc. DOOM
copoiésc (rar) adj. m., f. copoiáscă; pl. m. și f. copoiéști
copoieștii
COPOIÉSC, -IÁSCĂ, copoiești, adj. (Rar) De copoi. – Copoi + suf. -esc. DOOM
copoiésc (rar) adj. m., f. copoiáscă; pl. m. și f. copoiéști
copoieștile
COPOIÉSC, -IÁSCĂ, copoiești, adj. (Rar) De copoi. – Copoi + suf. -esc. DOOM
copoiésc (rar) adj. m., f. copoiáscă; pl. m. și f. copoiéști
copoieștilor
COPOIÉSC, -IÁSCĂ, copoiești, adj. (Rar) De copoi. – Copoi + suf. -esc. DOOM
copoiésc (rar) adj. m., f. copoiáscă; pl. m. și f. copoiéști
copoii
COPÓI, copoi, s. m. 1. Câine de vânătoare de talie mare, care urmărește vânatul după miros; ogar, prepelicar, căpău. ♦ Câine polițist folosit la urmărit. 2. (Arg.) Nume dat agenților de poliție. – Cf. magh. kopó. DOOM
copói s. m., pl. copói, art. copóii
copoilor
COPÓI, copoi, s. m. 1. Câine de vânătoare de talie mare, care urmărește vânatul după miros; ogar, prepelicar, căpău. ♦ Câine polițist folosit la urmărit. 2. (Arg.) Nume dat agenților de poliție. – Cf. magh. kopó. DOOM
copói s. m., pl. copói, art. copóii
copoiul
COPÓI, copoi, s. m. 1. Câine de vânătoare de talie mare, care urmărește vânatul după miros; ogar, prepelicar, căpău. ♦ Câine polițist folosit la urmărit. 2. (Arg.) Nume dat agenților de poliție. – Cf. magh. kopó. DOOM
copói s. m., pl. copói, art. copóii
copoiule
COPÓI, copoi, s. m. 1. Câine de vânătoare de talie mare, care urmărește vânatul după miros; ogar, prepelicar, căpău. ♦ Câine polițist folosit la urmărit. 2. (Arg.) Nume dat agenților de poliție. – Cf. magh. kopó. DOOM
copói s. m., pl. copói, art. copóii
copoiului
COPÓI, copoi, s. m. 1. Câine de vânătoare de talie mare, care urmărește vânatul după miros; ogar, prepelicar, căpău. ♦ Câine polițist folosit la urmărit. 2. (Arg.) Nume dat agenților de poliție. – Cf. magh. kopó. DOOM
copói s. m., pl. copói, art. copóii
copolimer
COPOLIMÉR, copolimeri, s. m. (Chim.) Polimer mixt, rezultat din unirea moleculelor a doi compuși diferiți. – Din fr. copolymère.
copolimeri
COPOLIMÉR, copolimeri, s. m. (Chim.) Polimer mixt, rezultat din unirea moleculelor a doi compuși diferiți. – Din fr. copolymère.
copolimerii
COPOLIMÉR, copolimeri, s. m. (Chim.) Polimer mixt, rezultat din unirea moleculelor a doi compuși diferiți. – Din fr. copolymère.
copolimerilor
COPOLIMÉR, copolimeri, s. m. (Chim.) Polimer mixt, rezultat din unirea moleculelor a doi compuși diferiți. – Din fr. copolymère.
copolimerizare
COPOLIMERIZÁRE, copolimerizări, s. f. Reacție de polimerizare a unui amestec de doi monomeri, din care rezultă un polimer mixt cu proprietăți diferite de proprietățile polimerilor obținuți din fiecare monomer în parte. – Cf. fr. copolymériser. DOOM
copolimerizáre s. f., g.-d. art. copolimerizắrii; pl. copolimerizắri
copolimerizarea
COPOLIMERIZÁRE, copolimerizări, s. f. Reacție de polimerizare a unui amestec de doi monomeri, din care rezultă un polimer mixt cu proprietăți diferite de proprietățile polimerilor obținuți din fiecare monomer în parte. – Cf. fr. copolymériser. DOOM
copolimerizáre s. f., g.-d. art. copolimerizắrii; pl. copolimerizắri
copolimerizări
COPOLIMERIZÁRE, copolimerizări, s. f. Reacție de polimerizare a unui amestec de doi monomeri, din care rezultă un polimer mixt cu proprietăți diferite de proprietățile polimerilor obținuți din fiecare monomer în parte. – Cf. fr. copolymériser. DOOM
copolimerizáre s. f., g.-d. art. copolimerizắrii; pl. copolimerizắri
copolimerizării
COPOLIMERIZÁRE, copolimerizări, s. f. Reacție de polimerizare a unui amestec de doi monomeri, din care rezultă un polimer mixt cu proprietăți diferite de proprietățile polimerilor obținuți din fiecare monomer în parte. – Cf. fr. copolymériser. DOOM
copolimerizáre s. f., g.-d. art. copolimerizắrii; pl. copolimerizắri
copolimerizările
COPOLIMERIZÁRE, copolimerizări, s. f. Reacție de polimerizare a unui amestec de doi monomeri, din care rezultă un polimer mixt cu proprietăți diferite de proprietățile polimerilor obținuți din fiecare monomer în parte. – Cf. fr. copolymériser. DOOM
copolimerizáre s. f., g.-d. art. copolimerizắrii; pl. copolimerizắri
copolimerizărilor
COPOLIMERIZÁRE, copolimerizări, s. f. Reacție de polimerizare a unui amestec de doi monomeri, din care rezultă un polimer mixt cu proprietăți diferite de proprietățile polimerilor obținuți din fiecare monomer în parte. – Cf. fr. copolymériser. DOOM
copolimerizáre s. f., g.-d. art. copolimerizắrii; pl. copolimerizắri
copolimerul
COPOLIMÉR, copolimeri, s. m. (Chim.) Polimer mixt, rezultat din unirea moleculelor a doi compuși diferiți. – Din fr. copolymère.
copolimerului
COPOLIMÉR, copolimeri, s. m. (Chim.) Polimer mixt, rezultat din unirea moleculelor a doi compuși diferiți. – Din fr. copolymère.
coporan
coporán (-ne), s. n. – Veche îmbrăcăminte țărănească pînă la călcîie. Bg., sb. koparan (Tiktin). În Munt.
coporâi
COPORẤIE, coporâi, s. f. (Reg.) Coada coasei. – Din magh. kaparó. DOOM
coporấie (reg.) s. f., art. coporấia, g.-d. art. coporấii; pl. coporấi
coporâia
COPORẤIE, coporâi, s. f. (Reg.) Coada coasei. – Din magh. kaparó. DOOM
coporấie (reg.) s. f., art. coporấia, g.-d. art. coporấii; pl. coporấi
coporâie
COPORẤIE, coporâi, s. f. (Reg.) Coada coasei. – Din magh. kaparó. DOOM
coporấie (reg.) s. f., art. coporấia, g.-d. art. coporấii; pl. coporấi
coporâii
COPORẤIE, coporâi, s. f. (Reg.) Coada coasei. – Din magh. kaparó. DOOM
coporấie (reg.) s. f., art. coporấia, g.-d. art. coporấii; pl. coporấi
coporâile
COPORẤIE, coporâi, s. f. (Reg.) Coada coasei. – Din magh. kaparó. DOOM
coporấie (reg.) s. f., art. coporấia, g.-d. art. coporấii; pl. coporấi
coporâilor
COPORẤIE, coporâi, s. f. (Reg.) Coada coasei. – Din magh. kaparó. DOOM
coporấie (reg.) s. f., art. coporấia, g.-d. art. coporấii; pl. coporấi
coporîi
COPORẤIE, coporâi, s. f. (Reg.) Coada coasei. – Din magh. kaparó. DOOM
coporấie (reg.) s. f., art. coporấia, g.-d. art. coporấii; pl. coporấi
coporîia
COPORẤIE, coporâi, s. f. (Reg.) Coada coasei. – Din magh. kaparó. DOOM
coporấie (reg.) s. f., art. coporấia, g.-d. art. coporấii; pl. coporấi
coporîie
COPORẤIE, coporâi, s. f. (Reg.) Coada coasei. – Din magh. kaparó. DOOM
coporấie (reg.) s. f., art. coporấia, g.-d. art. coporấii; pl. coporấi
coporîii
COPORẤIE, coporâi, s. f. (Reg.) Coada coasei. – Din magh. kaparó. DOOM
coporấie (reg.) s. f., art. coporấia, g.-d. art. coporấii; pl. coporấi
coporîile
COPORẤIE, coporâi, s. f. (Reg.) Coada coasei. – Din magh. kaparó. DOOM
coporấie (reg.) s. f., art. coporấia, g.-d. art. coporấii; pl. coporấi
coporîilor
COPORẤIE, coporâi, s. f. (Reg.) Coada coasei. – Din magh. kaparó. DOOM
coporấie (reg.) s. f., art. coporấia, g.-d. art. coporấii; pl. coporấi
coposed
COPOSEDÁ vb. I. tr. (Jur.) A poseda în comun un lucru. [Cf. fr. coposséder].
coposeda
COPOSEDÁ vb. I. tr. (Jur.) A poseda în comun un lucru. [Cf. fr. coposséder].
coposedai
COPOSEDÁ vb. I. tr. (Jur.) A poseda în comun un lucru. [Cf. fr. coposséder].
coposedam
COPOSEDÁ vb. I. tr. (Jur.) A poseda în comun un lucru. [Cf. fr. coposséder].
coposedare
COPOSEDÁ vb. I. tr. (Jur.) A poseda în comun un lucru. [Cf. fr. coposséder].
coposedare
COPOSEDÁ vb. I. tr. (Jur.) A poseda în comun un lucru. [Cf. fr. coposséder].
coposedară
COPOSEDÁ vb. I. tr. (Jur.) A poseda în comun un lucru. [Cf. fr. coposséder].
coposedarăm
COPOSEDÁ vb. I. tr. (Jur.) A poseda în comun un lucru. [Cf. fr. coposséder].
coposedarăți
COPOSEDÁ vb. I. tr. (Jur.) A poseda în comun un lucru. [Cf. fr. coposséder].
coposedase
COPOSEDÁ vb. I. tr. (Jur.) A poseda în comun un lucru. [Cf. fr. coposséder].
coposedasem
COPOSEDÁ vb. I. tr. (Jur.) A poseda în comun un lucru. [Cf. fr. coposséder].
coposedaseră
COPOSEDÁ vb. I. tr. (Jur.) A poseda în comun un lucru. [Cf. fr. coposséder].
coposedaserăm
COPOSEDÁ vb. I. tr. (Jur.) A poseda în comun un lucru. [Cf. fr. coposséder].
coposedaserăți
COPOSEDÁ vb. I. tr. (Jur.) A poseda în comun un lucru. [Cf. fr. coposséder].
coposedaseși
COPOSEDÁ vb. I. tr. (Jur.) A poseda în comun un lucru. [Cf. fr. coposséder].
coposedaseți
COPOSEDÁ vb. I. tr. (Jur.) A poseda în comun un lucru. [Cf. fr. coposséder].
coposedat
COPOSEDÁ vb. I. tr. (Jur.) A poseda în comun un lucru. [Cf. fr. coposséder].
coposedat
COPOSEDÁ vb. I. tr. (Jur.) A poseda în comun un lucru. [Cf. fr. coposséder].
coposedau
COPOSEDÁ vb. I. tr. (Jur.) A poseda în comun un lucru. [Cf. fr. coposséder].
coposedași
COPOSEDÁ vb. I. tr. (Jur.) A poseda în comun un lucru. [Cf. fr. coposséder].
coposedați
COPOSEDÁ vb. I. tr. (Jur.) A poseda în comun un lucru. [Cf. fr. coposséder].
coposede
COPOSEDÁ vb. I. tr. (Jur.) A poseda în comun un lucru. [Cf. fr. coposséder].
coposedând
COPOSEDÁ vb. I. tr. (Jur.) A poseda în comun un lucru. [Cf. fr. coposséder].
coposedînd
COPOSEDÁ vb. I. tr. (Jur.) A poseda în comun un lucru. [Cf. fr. coposséder].
coposesiune
COPOSESIÚNE, coposesiuni, s. f. Posesie în comun a unui lucru. [Pr.: -si-u-] – Din fr. copossession. DOOM
coposesiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. coposesiúnii; pl. coposesiúni
coposesiunea
COPOSESIÚNE, coposesiuni, s. f. Posesie în comun a unui lucru. [Pr.: -si-u-] – Din fr. copossession. DOOM
coposesiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. coposesiúnii; pl. coposesiúni
coposesiuni
COPOSESIÚNE, coposesiuni, s. f. Posesie în comun a unui lucru. [Pr.: -si-u-] – Din fr. copossession. DOOM
coposesiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. coposesiúnii; pl. coposesiúni
coposesiunii
COPOSESIÚNE, coposesiuni, s. f. Posesie în comun a unui lucru. [Pr.: -si-u-] – Din fr. copossession. DOOM
coposesiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. coposesiúnii; pl. coposesiúni
coposesiunile
COPOSESIÚNE, coposesiuni, s. f. Posesie în comun a unui lucru. [Pr.: -si-u-] – Din fr. copossession. DOOM
coposesiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. coposesiúnii; pl. coposesiúni
coposesiunilor
COPOSESIÚNE, coposesiuni, s. f. Posesie în comun a unui lucru. [Pr.: -si-u-] – Din fr. copossession. DOOM
coposesiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. coposesiúnii; pl. coposesiúni
coposesoare
COPOSESÓR, -OÁRE adj., s.m. și f. (Jur.) Deținător, titular al unui drept de coposesiune. [Cf. fr. copossesseur].
coposesoare
COPOSESÓR, -OÁRE adj., s.m. și f. (Jur.) Deținător, titular al unui drept de coposesiune. [Cf. fr. copossesseur].
coposesoarea
COPOSESÓR, -OÁRE adj., s.m. și f. (Jur.) Deținător, titular al unui drept de coposesiune. [Cf. fr. copossesseur].
coposesoarea
COPOSESÓR, -OÁRE adj., s.m. și f. (Jur.) Deținător, titular al unui drept de coposesiune. [Cf. fr. copossesseur].
coposesoarei
COPOSESÓR, -OÁRE adj., s.m. și f. (Jur.) Deținător, titular al unui drept de coposesiune. [Cf. fr. copossesseur].
coposesoarei
COPOSESÓR, -OÁRE adj., s.m. și f. (Jur.) Deținător, titular al unui drept de coposesiune. [Cf. fr. copossesseur].
coposesoarele
COPOSESÓR, -OÁRE adj., s.m. și f. (Jur.) Deținător, titular al unui drept de coposesiune. [Cf. fr. copossesseur].
coposesoarele
COPOSESÓR, -OÁRE adj., s.m. și f. (Jur.) Deținător, titular al unui drept de coposesiune. [Cf. fr. copossesseur].
coposesoarelor
COPOSESÓR, -OÁRE adj., s.m. și f. (Jur.) Deținător, titular al unui drept de coposesiune. [Cf. fr. copossesseur].
coposesoarelor
COPOSESÓR, -OÁRE adj., s.m. și f. (Jur.) Deținător, titular al unui drept de coposesiune. [Cf. fr. copossesseur].
coposesor
COPOSESÓR, -OÁRE adj., s.m. și f. (Jur.) Deținător, titular al unui drept de coposesiune. [Cf. fr. copossesseur].
coposesor
COPOSESÓR, -OÁRE adj., s.m. și f. (Jur.) Deținător, titular al unui drept de coposesiune. [Cf. fr. copossesseur].
coposesori
COPOSESÓR, -OÁRE adj., s.m. și f. (Jur.) Deținător, titular al unui drept de coposesiune. [Cf. fr. copossesseur].
coposesori
COPOSESÓR, -OÁRE adj., s.m. și f. (Jur.) Deținător, titular al unui drept de coposesiune. [Cf. fr. copossesseur].
coposesorii
COPOSESÓR, -OÁRE adj., s.m. și f. (Jur.) Deținător, titular al unui drept de coposesiune. [Cf. fr. copossesseur].
coposesorii
COPOSESÓR, -OÁRE adj., s.m. și f. (Jur.) Deținător, titular al unui drept de coposesiune. [Cf. fr. copossesseur].
coposesorilor
COPOSESÓR, -OÁRE adj., s.m. și f. (Jur.) Deținător, titular al unui drept de coposesiune. [Cf. fr. copossesseur].
coposesorilor
COPOSESÓR, -OÁRE adj., s.m. și f. (Jur.) Deținător, titular al unui drept de coposesiune. [Cf. fr. copossesseur].
coposesorul
COPOSESÓR, -OÁRE adj., s.m. și f. (Jur.) Deținător, titular al unui drept de coposesiune. [Cf. fr. copossesseur].
coposesorul
COPOSESÓR, -OÁRE adj., s.m. și f. (Jur.) Deținător, titular al unui drept de coposesiune. [Cf. fr. copossesseur].
coposesorului
COPOSESÓR, -OÁRE adj., s.m. și f. (Jur.) Deținător, titular al unui drept de coposesiune. [Cf. fr. copossesseur].
coposesorului
COPOSESÓR, -OÁRE adj., s.m. și f. (Jur.) Deținător, titular al unui drept de coposesiune. [Cf. fr. copossesseur].
coposezi
COPOSEDÁ vb. I. tr. (Jur.) A poseda în comun un lucru. [Cf. fr. coposséder].
copoș
cópoș (-șe), adj. – (Cal) cu spinarea arcuită. Mag. kupos (S. Pop, Dacor., IV, 1557; Gáldi, Dict., 121). În Trans.
copoș
cópoș (-șe), adj. – (Cal) cu spinarea arcuită. Mag. kupos (S. Pop, Dacor., IV, 1557; Gáldi, Dict., 121). În Trans.
copra
CÓPRA s.f. Miez uscat de nucă de cocos, care conține ulei; uleiul conținut de acest miez. [< it., sp. copra].
copra
CÓPRĂ, copre, s. f. Miezul uscat al nucii de cocos, folosit ca materie primă pentru obținerea untului de cocos; uleiul conținut de acest miez. – Din fr. copra. DOOM
cópră (co-pră) s. f., g.-d. art. cóprei; pl. cópre
copre
CÓPRĂ, copre, s. f. Miezul uscat al nucii de cocos, folosit ca materie primă pentru obținerea untului de cocos; uleiul conținut de acest miez. – Din fr. copra. DOOM
cópră (co-pră) s. f., g.-d. art. cóprei; pl. cópre
coprei
CÓPRĂ, copre, s. f. Miezul uscat al nucii de cocos, folosit ca materie primă pentru obținerea untului de cocos; uleiul conținut de acest miez. – Din fr. copra. DOOM
cópră (co-pră) s. f., g.-d. art. cóprei; pl. cópre
coprele
CÓPRĂ, copre, s. f. Miezul uscat al nucii de cocos, folosit ca materie primă pentru obținerea untului de cocos; uleiul conținut de acest miez. – Din fr. copra. DOOM
cópră (co-pră) s. f., g.-d. art. cóprei; pl. cópre
coprelor
CÓPRĂ, copre, s. f. Miezul uscat al nucii de cocos, folosit ca materie primă pentru obținerea untului de cocos; uleiul conținut de acest miez. – Din fr. copra. DOOM
cópră (co-pră) s. f., g.-d. art. cóprei; pl. cópre
copremie
COPREMÍE s.f. (Med.) Trecerea în sânge a produselor excremențiale. [< fr. coprémie, cf. gr. kopros – excrement, haima – sânge].
copreus
Copreus, unul dintre fiii lui Pelops, originar din Elis. A fost izgonit din patria sa deoarece comisese un omor. S-a refugiat la Eurystheus și a devenit umilul și credinciosul servitor al acestuia. Ori de cîte ori Heracles primea vreo însărcinare din partea lui Eurystheus, ea îi era transmisă prin intermediul lui Copreus.
copreședinta
COPREȘEDÍNTE, -Ă, copreședinți, -te, s. m. și f. Persoană care îndeplinește funcția de președinte împreună cu altcineva. – Co- + președinte (după fr. coprésident). DOOM
copreședínte (co-pre-) s. m., pl. copreședínți
copreședinte
COPREȘEDÍNTE, -Ă, copreședinți, -te, s. m. și f. Persoană care îndeplinește funcția de președinte împreună cu altcineva. – Co- + președinte (după fr. coprésident). DOOM
copreședínte (co-pre-) s. m., pl. copreședínți
copreședinte
COPREȘEDÍNTE, -Ă, copreședinți, -te, s. m. și f. Persoană care îndeplinește funcția de președinte împreună cu altcineva. – Co- + președinte (după fr. coprésident). DOOM
copreședínte (co-pre-) s. m., pl. copreședínți
copreședintei
COPREȘEDÍNTE, -Ă, copreședinți, -te, s. m. și f. Persoană care îndeplinește funcția de președinte împreună cu altcineva. – Co- + președinte (după fr. coprésident). DOOM
copreședínte (co-pre-) s. m., pl. copreședínți
copreședintele
COPREȘEDÍNTE, -Ă, copreședinți, -te, s. m. și f. Persoană care îndeplinește funcția de președinte împreună cu altcineva. – Co- + președinte (după fr. coprésident). DOOM
copreședínte (co-pre-) s. m., pl. copreședínți
copreședintele
COPREȘEDÍNTE, -Ă, copreședinți, -te, s. m. și f. Persoană care îndeplinește funcția de președinte împreună cu altcineva. – Co- + președinte (după fr. coprésident). DOOM
copreședínte (co-pre-) s. m., pl. copreședínți
copreședintelor
COPREȘEDÍNTE, -Ă, copreședinți, -te, s. m. și f. Persoană care îndeplinește funcția de președinte împreună cu altcineva. – Co- + președinte (după fr. coprésident). DOOM
copreședínte (co-pre-) s. m., pl. copreședínți
copreședintelui
COPREȘEDÍNTE, -Ă, copreședinți, -te, s. m. și f. Persoană care îndeplinește funcția de președinte împreună cu altcineva. – Co- + președinte (după fr. coprésident). DOOM
copreședínte (co-pre-) s. m., pl. copreședínți
copreședinți
COPREȘEDÍNTE, -Ă, copreședinți, -te, s. m. și f. Persoană care îndeplinește funcția de președinte împreună cu altcineva. – Co- + președinte (după fr. coprésident). DOOM
copreședínte (co-pre-) s. m., pl. copreședínți
copreședinții
COPREȘEDÍNTE, -Ă, copreședinți, -te, s. m. și f. Persoană care îndeplinește funcția de președinte împreună cu altcineva. – Co- + președinte (după fr. coprésident). DOOM
copreședínte (co-pre-) s. m., pl. copreședínți
copreședinților
COPREȘEDÍNTE, -Ă, copreședinți, -te, s. m. și f. Persoană care îndeplinește funcția de președinte împreună cu altcineva. – Co- + președinte (după fr. coprésident). DOOM
copreședínte (co-pre-) s. m., pl. copreședínți
copreți
coprețí (-țésc, -ít), vb. – A explica, a expune. Origine obscură. Este cuvînt rar, atestat o dată în Trans. de Vest, și pînă la un anume punct îndoielnic. După DAR, din lat. compartῑri, prin intermediul unei forme *compertῑri „a participa”, ipoteză riscantă dacă ne gîndim la paralelismul împărți › impartῑre.
coprețire
coprețí (-țésc, -ít), vb. – A explica, a expune. Origine obscură. Este cuvînt rar, atestat o dată în Trans. de Vest, și pînă la un anume punct îndoielnic. După DAR, din lat. compartῑri, prin intermediul unei forme *compertῑri „a participa”, ipoteză riscantă dacă ne gîndim la paralelismul împărți › impartῑre.
coprețit
coprețí (-țésc, -ít), vb. – A explica, a expune. Origine obscură. Este cuvînt rar, atestat o dată în Trans. de Vest, și pînă la un anume punct îndoielnic. După DAR, din lat. compartῑri, prin intermediul unei forme *compertῑri „a participa”, ipoteză riscantă dacă ne gîndim la paralelismul împărți › impartῑre.
coprina
COPRÍNĂ, coprine, s. f. (Reg.) Plantă erbacee cu tulpina terminată cu o singură floare, mare, de culoare galbenă (Narcissus radiiflorus) sau albă (Narcissus poeticus). – Cf. bg. koprina „mătase”. DOOM
coprínă (reg.) (co-pri-) s. f., g.-d. art. coprínei; pl. copríne
coprinde
CUPRÍNDE, cuprínd, vb. III. I. Tranz. 1. A prinde, a apuca ceva de jur-împrejur cu mâinile sau cu brațele. ♦ Tranz. și refl. recipr. A (se) îmbrățișa. ♦ (Înv.) A lua prizonier; a captura. 2. Fig. A îmbrățișa cu privirea; a vedea; a înțelege, a cunoaște. ♦ A închide în sine; a îngloba. 3. (Despre o haină) A fi potrivită pentru corpul cuiva. 4. (Reg.) A bara, a bloca, a închide un drum. I-a cuprins calea. II. 1. Tranz. A acoperi din toate părțile; a învălui. 2. Tranz. A pune stăpânire; a cuceri. ♦ Fig. (Despre idei, mișcări sociale) A pătrunde în...; a atrage. ♦ Fig. (Despre stări fizice sau sufletești) A apuca, a stăpâni. 3. Refl. (Pop.) A-și mări averea; a se îmbogăți. III. Tranz. 1. (Despre corpuri) A umple un spațiu cu volumul sau cu dimensiunile sale; a ocupa. 2. (Despre numere) A include, a conține în valoarea, în mărimea pe care o reprezintă. Numărul patru cuprinde de două ori numărul doi. ♦ Refl. A intra de un anumit număr de ori în alt număr. Numărul doi se cuprinde de două ori în numărul patru. ♦ (Despre texte) A fi alcătuit din..., a îngloba în structura sa...; a avea în compoziția sa... ♦ (Refl.) (Despre epoci istorice sau geologice) A se întinde pe o perioadă de... [Perf. s. cuprinsei, part. cuprins. – Var.: coprínde vb. III] – Lat. comprendere (= comprehendere). DOOM
cuprínde (a ~) (cu-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cuprínd, 1 pl. cupríndem, 2 pl. cupríndeți; perf. s. 1 sg. cuprinséi, 1 pl. cuprínserăm; conj. prez. 3 să cupríndă; ger. cuprinzấnd; part. cupríns
coprindere
CUPRÍNDERE, cuprinderi, s. f. Acțiunea de a (se) cuprinde și rezultatul ei. ♦ Încadrare, atragere într-un domeniu de activitate. ♦ (Înv.) Conținut (al unei opere). ♦ (Rar) Interior. [Var.: copríndere s. f.] – V. cuprinde. DOOM
cupríndere (cu-prin-) s. f., g.-d. art. cuprínderii; pl. cuprínderi
coprine
COPRÍNĂ, coprine, s. f. (Reg.) Plantă erbacee cu tulpina terminată cu o singură floare, mare, de culoare galbenă (Narcissus radiiflorus) sau albă (Narcissus poeticus). – Cf. bg. koprina „mătase”. DOOM
coprínă (reg.) (co-pri-) s. f., g.-d. art. coprínei; pl. copríne
coprinei
COPRÍNĂ, coprine, s. f. (Reg.) Plantă erbacee cu tulpina terminată cu o singură floare, mare, de culoare galbenă (Narcissus radiiflorus) sau albă (Narcissus poeticus). – Cf. bg. koprina „mătase”. DOOM
coprínă (reg.) (co-pri-) s. f., g.-d. art. coprínei; pl. copríne
coprinele
COPRÍNĂ, coprine, s. f. (Reg.) Plantă erbacee cu tulpina terminată cu o singură floare, mare, de culoare galbenă (Narcissus radiiflorus) sau albă (Narcissus poeticus). – Cf. bg. koprina „mătase”. DOOM
coprínă (reg.) (co-pri-) s. f., g.-d. art. coprínei; pl. copríne
coprinelor
COPRÍNĂ, coprine, s. f. (Reg.) Plantă erbacee cu tulpina terminată cu o singură floare, mare, de culoare galbenă (Narcissus radiiflorus) sau albă (Narcissus poeticus). – Cf. bg. koprina „mătase”. DOOM
coprínă (reg.) (co-pri-) s. f., g.-d. art. coprínei; pl. copríne
coprins
CUPRÍNS2, -Ă, cuprinși, -se, adj. 1. (Rar) Îmbrățișat (unul cu altul). 2. (Pop.) Înstărit, bogat. – V. cuprinde.
coprins
CUPRÍNS1, cuprinsuri, s. n. I. 1. Conținut. Cuprinsul cărții. ** Sumar (II 2). 2. Întindere, suprafață. ♦ Spațiu înconjurător. ♦ (Înv.) Loc, ținut. II. (Înv.) 1. Stăpânire. ♦ (Concr.) Proprietate. 2. Curte întărită a unui castel. [Var.: copríns s. n.] – V. cuprinde. DOOM
cupríns (cu-prins) s. n., pl. cuprínsuri
coprinus
POPÉNCHI, popenchi, s. m. Numele a două specii de ciuperci comestibile (Coprinus atramentarius și comatus). – Et. nec.
coprinzător
CUPRINZĂTÓR, -OÁRE, cuprinzători, -oare, adj. Care cuprinde mult; care are un conținut bogat; care conține esențialul. ◊ Expr. Scurt și cuprinzător = a) formulă prin care se arată că o expunere este redusă la esențial; b) fără nicio discuție, categoric, e în zadar să mai lungim vorba. [Var.: coprinzătór, -oáre adj.] – Cuprinde + suf. -ător. DOOM
cuprinzătór (cu-prin-) adj. m., pl. cuprinzătóri; f. sg. și pl. cuprinzătoáre
copro
COPRO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „excrement”. [< fr. copro-, cf. gr. kopros].
coprocultura
COPROCULTÚRĂ, coproculturi, s. f. Cultivare și identificare pe medii speciale de cultură a germenilor prezenți în materiile fecale. – Din fr. coproculture. DOOM
coprocultúră (co-pro-) s. f., g.-d. art. coprocultúrii; pl. coprocultúri
coproculturi
COPROCULTÚRĂ, coproculturi, s. f. Cultivare și identificare pe medii speciale de cultură a germenilor prezenți în materiile fecale. – Din fr. coproculture. DOOM
coprocultúră (co-pro-) s. f., g.-d. art. coprocultúrii; pl. coprocultúri
coproculturii
COPROCULTÚRĂ, coproculturi, s. f. Cultivare și identificare pe medii speciale de cultură a germenilor prezenți în materiile fecale. – Din fr. coproculture. DOOM
coprocultúră (co-pro-) s. f., g.-d. art. coprocultúrii; pl. coprocultúri
coproculturile
COPROCULTÚRĂ, coproculturi, s. f. Cultivare și identificare pe medii speciale de cultură a germenilor prezenți în materiile fecale. – Din fr. coproculture. DOOM
coprocultúră (co-pro-) s. f., g.-d. art. coprocultúrii; pl. coprocultúri
coproculturilor
COPROCULTÚRĂ, coproculturi, s. f. Cultivare și identificare pe medii speciale de cultură a germenilor prezenți în materiile fecale. – Din fr. coproculture. DOOM
coprocultúră (co-pro-) s. f., g.-d. art. coprocultúrii; pl. coprocultúri
coproducție
COPRODÚCȚIE, coproducții, s. f. Producție cinematografică realizată prin colaborarea unor studiouri cinematografice din două sau mai multe țări. – Din fr. coproduction. DOOM
coprodúcție (co-pro-, -ți-e) s. f., art. coprodúcția (-ți-a), g.-d. art. coprodúcției; pl. coprodúcții, art. coprodúcțiile (-ți-i-)
coproducțiune
COPRODUCȚIÚNE s.f. v. coproducție.
coprofag
COPROFÁG, -Ă, coprofagi, -ge, adj. (Despre animale) Care se hrănește cu excremente. – Din fr. coprophage. DOOM
coprofág (co-pro-) adj. m., pl. coprofági; f. coprofágă, pl. coprofáge
coprofaga
COPROFÁG, -Ă, coprofagi, -ge, adj. (Despre animale) Care se hrănește cu excremente. – Din fr. coprophage. DOOM
coprofág (co-pro-) adj. m., pl. coprofági; f. coprofágă, pl. coprofáge
coprofage
COPROFÁG, -Ă, coprofagi, -ge, adj. (Despre animale) Care se hrănește cu excremente. – Din fr. coprophage. DOOM
coprofág (co-pro-) adj. m., pl. coprofági; f. coprofágă, pl. coprofáge
coprofagei
COPROFÁG, -Ă, coprofagi, -ge, adj. (Despre animale) Care se hrănește cu excremente. – Din fr. coprophage. DOOM
coprofág (co-pro-) adj. m., pl. coprofági; f. coprofágă, pl. coprofáge
coprofagele
COPROFÁG, -Ă, coprofagi, -ge, adj. (Despre animale) Care se hrănește cu excremente. – Din fr. coprophage. DOOM
coprofág (co-pro-) adj. m., pl. coprofági; f. coprofágă, pl. coprofáge
coprofagelor
COPROFÁG, -Ă, coprofagi, -ge, adj. (Despre animale) Care se hrănește cu excremente. – Din fr. coprophage. DOOM
coprofág (co-pro-) adj. m., pl. coprofági; f. coprofágă, pl. coprofáge
coprofagi
COPROFÁG, -Ă, coprofagi, -ge, adj. (Despre animale) Care se hrănește cu excremente. – Din fr. coprophage. DOOM
coprofág (co-pro-) adj. m., pl. coprofági; f. coprofágă, pl. coprofáge
coprofagie
COPROFAGÍE, coprofagii, s. f. 1. (Med.) Tulburare de comportament manifestată prin ingerarea materiilor fecale de către bolnavii psihici în stadiu grav; scatofagie. 2. Însușire a insectelor de a fi coprofage. – Din fr. coprophagie.
coprofagii
COPROFÁG, -Ă, coprofagi, -ge, adj. (Despre animale) Care se hrănește cu excremente. – Din fr. coprophage. DOOM
coprofág (co-pro-) adj. m., pl. coprofági; f. coprofágă, pl. coprofáge
coprofagilor
COPROFÁG, -Ă, coprofagi, -ge, adj. (Despre animale) Care se hrănește cu excremente. – Din fr. coprophage. DOOM
coprofág (co-pro-) adj. m., pl. coprofági; f. coprofágă, pl. coprofáge
coprofagul
COPROFÁG, -Ă, coprofagi, -ge, adj. (Despre animale) Care se hrănește cu excremente. – Din fr. coprophage. DOOM
coprofág (co-pro-) adj. m., pl. coprofági; f. coprofágă, pl. coprofáge
coprofagului
COPROFÁG, -Ă, coprofagi, -ge, adj. (Despre animale) Care se hrănește cu excremente. – Din fr. coprophage. DOOM
coprofág (co-pro-) adj. m., pl. coprofági; f. coprofágă, pl. coprofáge
coprofil
COPROFÍL, -Ă, coprofili, -e, adj. (Despre insecte) Care trăiește pe excremente. – Din fr. coprophile.
coprofilia
COPROFILÍE, coprofilii, s. f. (Med.) Stare morbidă în care bolnavul se complace în murdărie de excremente. – Din fr. coprophilie.
coprofilie
COPROFILÍE, coprofilii, s. f. (Med.) Stare morbidă în care bolnavul se complace în murdărie de excremente. – Din fr. coprophilie.
coprofiliei
COPROFILÍE, coprofilii, s. f. (Med.) Stare morbidă în care bolnavul se complace în murdărie de excremente. – Din fr. coprophilie.
coprofilii
COPROFILÍE, coprofilii, s. f. (Med.) Stare morbidă în care bolnavul se complace în murdărie de excremente. – Din fr. coprophilie.
coprofiliile
COPROFILÍE, coprofilii, s. f. (Med.) Stare morbidă în care bolnavul se complace în murdărie de excremente. – Din fr. coprophilie.
coprofiliilor
COPROFILÍE, coprofilii, s. f. (Med.) Stare morbidă în care bolnavul se complace în murdărie de excremente. – Din fr. coprophilie.
coprolalie
COPROLALÍE, coprolalii, s. f. (Med.) Scatologie. – Din fr. coprolalie.
coprolit
COPROLÍT, coprolite, s. n. Fosfat natural (de calciu) provenit din petrificarea în masă a excrementelor animalelor fosile din era secundară, întrebuințat în agricultură ca îngrășământ. [Pl. și: (m.) coproliți] – Din fr. coprolithe. DOOM
coprolít (co-pro-) s. n., pl. coprolíte
coprolitul
COPROLÍT, coprolite, s. n. Fosfat natural (de calciu) provenit din petrificarea în masă a excrementelor animalelor fosile din era secundară, întrebuințat în agricultură ca îngrășământ. [Pl. și: (m.) coproliți] – Din fr. coprolithe. DOOM
coprolít (co-pro-) s. n., pl. coprolíte
coprolitului
COPROLÍT, coprolite, s. n. Fosfat natural (de calciu) provenit din petrificarea în masă a excrementelor animalelor fosile din era secundară, întrebuințat în agricultură ca îngrășământ. [Pl. și: (m.) coproliți] – Din fr. coprolithe. DOOM
coprolít (co-pro-) s. n., pl. coprolíte
coproliți
COPROLÍT, coprolite, s. n. Fosfat natural (de calciu) provenit din petrificarea în masă a excrementelor animalelor fosile din era secundară, întrebuințat în agricultură ca îngrășământ. [Pl. și: (m.) coproliți] – Din fr. coprolithe. DOOM
coprolít (co-pro-) s. n., pl. coprolíte
coproliții
COPROLÍT, coprolite, s. n. Fosfat natural (de calciu) provenit din petrificarea în masă a excrementelor animalelor fosile din era secundară, întrebuințat în agricultură ca îngrășământ. [Pl. și: (m.) coproliți] – Din fr. coprolithe. DOOM
coprolít (co-pro-) s. n., pl. coprolíte
coproliților
COPROLÍT, coprolite, s. n. Fosfat natural (de calciu) provenit din petrificarea în masă a excrementelor animalelor fosile din era secundară, întrebuințat în agricultură ca îngrășământ. [Pl. și: (m.) coproliți] – Din fr. coprolithe. DOOM
coprolít (co-pro-) s. n., pl. coprolíte
coprologia
COPROLOGÍE s. f. Studiul materiilor fecale în scopul examinării digestiei, depistării viermilor intestinali și determinării componenților chimici și bacterieni. – Din fr. coprologie. DOOM
coprologíe (co-pro-) s. f., art. coprología, g.-d. coprologíi, art. coprologíei
coprologic
COPROLÓGIC, -Ă, coprologici, -ce, adj. Referitor la coprologie, de coprologie. – Din fr. coprologique. DOOM
coprológic (co-pro-) adj. m., pl. coprológici; f. coprológică, pl. coprológice
coprologica
COPROLÓGIC, -Ă, coprologici, -ce, adj. Referitor la coprologie, de coprologie. – Din fr. coprologique. DOOM
coprológic (co-pro-) adj. m., pl. coprológici; f. coprológică, pl. coprológice
coprologice
COPROLÓGIC, -Ă, coprologici, -ce, adj. Referitor la coprologie, de coprologie. – Din fr. coprologique. DOOM
coprológic (co-pro-) adj. m., pl. coprológici; f. coprológică, pl. coprológice
coprologicei
COPROLÓGIC, -Ă, coprologici, -ce, adj. Referitor la coprologie, de coprologie. – Din fr. coprologique. DOOM
coprológic (co-pro-) adj. m., pl. coprológici; f. coprológică, pl. coprológice
coprologicele
COPROLÓGIC, -Ă, coprologici, -ce, adj. Referitor la coprologie, de coprologie. – Din fr. coprologique. DOOM
coprológic (co-pro-) adj. m., pl. coprológici; f. coprológică, pl. coprológice
coprologicelor
COPROLÓGIC, -Ă, coprologici, -ce, adj. Referitor la coprologie, de coprologie. – Din fr. coprologique. DOOM
coprológic (co-pro-) adj. m., pl. coprológici; f. coprológică, pl. coprológice
coprologici
COPROLÓGIC, -Ă, coprologici, -ce, adj. Referitor la coprologie, de coprologie. – Din fr. coprologique. DOOM
coprológic (co-pro-) adj. m., pl. coprológici; f. coprológică, pl. coprológice
coprologicii
COPROLÓGIC, -Ă, coprologici, -ce, adj. Referitor la coprologie, de coprologie. – Din fr. coprologique. DOOM
coprológic (co-pro-) adj. m., pl. coprológici; f. coprológică, pl. coprológice
coprologicilor
COPROLÓGIC, -Ă, coprologici, -ce, adj. Referitor la coprologie, de coprologie. – Din fr. coprologique. DOOM
coprológic (co-pro-) adj. m., pl. coprológici; f. coprológică, pl. coprológice
coprologicul
COPROLÓGIC, -Ă, coprologici, -ce, adj. Referitor la coprologie, de coprologie. – Din fr. coprologique. DOOM
coprológic (co-pro-) adj. m., pl. coprológici; f. coprológică, pl. coprológice
coprologicului
COPROLÓGIC, -Ă, coprologici, -ce, adj. Referitor la coprologie, de coprologie. – Din fr. coprologique. DOOM
coprológic (co-pro-) adj. m., pl. coprológici; f. coprológică, pl. coprológice
coprologie
COPROLOGÍE s. f. Studiul materiilor fecale în scopul examinării digestiei, depistării viermilor intestinali și determinării componenților chimici și bacterieni. – Din fr. coprologie. DOOM
coprologíe (co-pro-) s. f., art. coprología, g.-d. coprologíi, art. coprologíei
coprologiei
COPROLOGÍE s. f. Studiul materiilor fecale în scopul examinării digestiei, depistării viermilor intestinali și determinării componenților chimici și bacterieni. – Din fr. coprologie. DOOM
coprologíe (co-pro-) s. f., art. coprología, g.-d. coprologíi, art. coprologíei
coprologii
COPROLOGÍE s. f. Studiul materiilor fecale în scopul examinării digestiei, depistării viermilor intestinali și determinării componenților chimici și bacterieni. – Din fr. coprologie. DOOM
coprologíe (co-pro-) s. f., art. coprología, g.-d. coprologíi, art. coprologíei
coproprietar
COPROPRIETÁR, -Ă, coproprietari, -e, s. m. și f. Persoană care deține o proprietate în comun cu altcineva. [Pr.: -pri-e-] – Din fr. copropriétaire. DOOM
coproprietár (co-pro-pri-e-) s. m., pl. coproprietári
coproprietara
COPROPRIETÁR, -Ă, coproprietari, -e, s. m. și f. Persoană care deține o proprietate în comun cu altcineva. [Pr.: -pri-e-] – Din fr. copropriétaire. DOOM
coproprietáră (co-pro-pri-e-) s. f., g.-d. art. coproprietárei; pl. coproprietáre
coproprietare
COPROPRIETÁR, -Ă, coproprietari, -e, s. m. și f. Persoană care deține o proprietate în comun cu altcineva. [Pr.: -pri-e-] – Din fr. copropriétaire. DOOM
coproprietáră (co-pro-pri-e-) s. f., g.-d. art. coproprietárei; pl. coproprietáre
coproprietarei
COPROPRIETÁR, -Ă, coproprietari, -e, s. m. și f. Persoană care deține o proprietate în comun cu altcineva. [Pr.: -pri-e-] – Din fr. copropriétaire. DOOM
coproprietáră (co-pro-pri-e-) s. f., g.-d. art. coproprietárei; pl. coproprietáre
coproprietarele
COPROPRIETÁR, -Ă, coproprietari, -e, s. m. și f. Persoană care deține o proprietate în comun cu altcineva. [Pr.: -pri-e-] – Din fr. copropriétaire. DOOM
coproprietáră (co-pro-pri-e-) s. f., g.-d. art. coproprietárei; pl. coproprietáre
coproprietarelor
COPROPRIETÁR, -Ă, coproprietari, -e, s. m. și f. Persoană care deține o proprietate în comun cu altcineva. [Pr.: -pri-e-] – Din fr. copropriétaire. DOOM
coproprietáră (co-pro-pri-e-) s. f., g.-d. art. coproprietárei; pl. coproprietáre
coproprietari
COPROPRIETÁR, -Ă, coproprietari, -e, s. m. și f. Persoană care deține o proprietate în comun cu altcineva. [Pr.: -pri-e-] – Din fr. copropriétaire. DOOM
coproprietár (co-pro-pri-e-) s. m., pl. coproprietári
coproprietarii
COPROPRIETÁR, -Ă, coproprietari, -e, s. m. și f. Persoană care deține o proprietate în comun cu altcineva. [Pr.: -pri-e-] – Din fr. copropriétaire. DOOM
coproprietár (co-pro-pri-e-) s. m., pl. coproprietári
coproprietarilor
COPROPRIETÁR, -Ă, coproprietari, -e, s. m. și f. Persoană care deține o proprietate în comun cu altcineva. [Pr.: -pri-e-] – Din fr. copropriétaire. DOOM
coproprietár (co-pro-pri-e-) s. m., pl. coproprietári
coproprietarul
COPROPRIETÁR, -Ă, coproprietari, -e, s. m. și f. Persoană care deține o proprietate în comun cu altcineva. [Pr.: -pri-e-] – Din fr. copropriétaire. DOOM
coproprietár (co-pro-pri-e-) s. m., pl. coproprietári
coproprietarului
COPROPRIETÁR, -Ă, coproprietari, -e, s. m. și f. Persoană care deține o proprietate în comun cu altcineva. [Pr.: -pri-e-] – Din fr. copropriétaire. DOOM
coproprietár (co-pro-pri-e-) s. m., pl. coproprietári
coproprietate
COPROPRIETÁTE, (2) coproprietăți, s. f. 1. Stăpânire în comun de către mai multe persoane a unui bun neîmpărțit. 2. (La pl.) Bunuri. [Pr.: -pri-e-] – Din fr. copropriété. DOOM
coproprietáte (co-pro-pri-e-) s. f., g.-d. art. coproprietắții; (bunuri) pl. coproprietắți
coproprietatea
COPROPRIETÁTE, (2) coproprietăți, s. f. 1. Stăpânire în comun de către mai multe persoane a unui bun neîmpărțit. 2. (La pl.) Bunuri. [Pr.: -pri-e-] – Din fr. copropriété. DOOM
coproprietáte (co-pro-pri-e-) s. f., g.-d. art. coproprietắții; (bunuri) pl. coproprietắți
coproprietăți
COPROPRIETÁTE, (2) coproprietăți, s. f. 1. Stăpânire în comun de către mai multe persoane a unui bun neîmpărțit. 2. (La pl.) Bunuri. [Pr.: -pri-e-] – Din fr. copropriété. DOOM
coproprietáte (co-pro-pri-e-) s. f., g.-d. art. coproprietắții; (bunuri) pl. coproprietắți
coproprietății
COPROPRIETÁTE, (2) coproprietăți, s. f. 1. Stăpânire în comun de către mai multe persoane a unui bun neîmpărțit. 2. (La pl.) Bunuri. [Pr.: -pri-e-] – Din fr. copropriété. DOOM
coproprietáte (co-pro-pri-e-) s. f., g.-d. art. coproprietắții; (bunuri) pl. coproprietắți
coproprietățile
COPROPRIETÁTE, (2) coproprietăți, s. f. 1. Stăpânire în comun de către mai multe persoane a unui bun neîmpărțit. 2. (La pl.) Bunuri. [Pr.: -pri-e-] – Din fr. copropriété. DOOM
coproprietáte (co-pro-pri-e-) s. f., g.-d. art. coproprietắții; (bunuri) pl. coproprietắți
coproprietăților
COPROPRIETÁTE, (2) coproprietăți, s. f. 1. Stăpânire în comun de către mai multe persoane a unui bun neîmpărțit. 2. (La pl.) Bunuri. [Pr.: -pri-e-] – Din fr. copropriété. DOOM
coproprietáte (co-pro-pri-e-) s. f., g.-d. art. coproprietắții; (bunuri) pl. coproprietắți
coproscleroză
COPROSCLERÓZĂ s. f. Întărire excesivă a excrementelor în intestine. – Din fr. coprosclérose. DOOM
!coproscleróză (co-pros-cle-/-pro-scle-) s. f., g.-d. art. coprosclerózei
coproscopia
COPROSCOPÍE, coproscopii, s. f. (Med.) Examen (microscopic) al materiilor fecale. – Din fr. coproscopie.
coproscopie
COPROSCOPÍE, coproscopii, s. f. (Med.) Examen (microscopic) al materiilor fecale. – Din fr. coproscopie.
coproscopiei
COPROSCOPÍE, coproscopii, s. f. (Med.) Examen (microscopic) al materiilor fecale. – Din fr. coproscopie.
coproscopii
COPROSCOPÍE, coproscopii, s. f. (Med.) Examen (microscopic) al materiilor fecale. – Din fr. coproscopie.
coproscopiile
COPROSCOPÍE, coproscopii, s. f. (Med.) Examen (microscopic) al materiilor fecale. – Din fr. coproscopie.
coproscopiilor
COPROSCOPÍE, coproscopii, s. f. (Med.) Examen (microscopic) al materiilor fecale. – Din fr. coproscopie.
coprostaza
COPROSTÁZĂ, s. f. (Med.) Coprostazie. – Din fr. coprostase. DOOM
!coprostáză (co-pros-ta-/-pro-sta-) s. f., g.-d. art. coprostázei
coprostaze
COPROSTÁZĂ, s. f. (Med.) Coprostazie. – Din fr. coprostase. DOOM
!coprostáză (co-pros-ta-/-pro-sta-) s. f., g.-d. art. coprostázei
coprostazei
COPROSTÁZĂ, s. f. (Med.) Coprostazie. – Din fr. coprostase. DOOM
!coprostáză (co-pros-ta-/-pro-sta-) s. f., g.-d. art. coprostázei
coprostazie
COPROSTAZÍE s. f. Constipație provocată de neexpulzarea (timp îndelungat) a materiilor fecale din intestine; coprostază. – Din fr. coprostasie. DOOM
!coprostazíe (co-pros-ta-/-pro-sta-) s. f., art. coprostazía, g.-d. coprostazíi, art. coprostazíei
coprosterol
COPROSTERÓL, coprosteroli, s. m. Sterol care se găsește în materiile fecale. – Din fr. coprostérol. DOOM
coprosteról (co-pros-te-/-pro-ste-) s. m., pl. coprosteróli
coprosteroli
COPROSTERÓL, coprosteroli, s. m. Sterol care se găsește în materiile fecale. – Din fr. coprostérol. DOOM
coprosteról (co-pros-te-/-pro-ste-) s. m., pl. coprosteróli
coprosterolii
COPROSTERÓL, coprosteroli, s. m. Sterol care se găsește în materiile fecale. – Din fr. coprostérol. DOOM
coprosteról (co-pros-te-/-pro-ste-) s. m., pl. coprosteróli
coprosterolilor
COPROSTERÓL, coprosteroli, s. m. Sterol care se găsește în materiile fecale. – Din fr. coprostérol. DOOM
coprosteról (co-pros-te-/-pro-ste-) s. m., pl. coprosteróli
coprosterolul
COPROSTERÓL, coprosteroli, s. m. Sterol care se găsește în materiile fecale. – Din fr. coprostérol. DOOM
coprosteról (co-pros-te-/-pro-ste-) s. m., pl. coprosteróli
coprosterolului
COPROSTERÓL, coprosteroli, s. m. Sterol care se găsește în materiile fecale. – Din fr. coprostérol. DOOM
coprosteról (co-pros-te-/-pro-ste-) s. m., pl. coprosteróli
cops
COPS, copsuri, s. n. Bobină sau țeavă cu fir la mașinile de filat cu inele. – Din germ. Kops. DOOM
cops s. n., pl. cópsuri
copsei
COÁCE, coc, vb. III. 1. Tranz. A supune un aliment la acțiunea căldurii în cuptor pentru a deveni bun de mâncat. ◊ Expr. A-i coace (cuiva) turta sau a i-o coace = a încerca să-i facă rău (cuiva); a-i întinde (cuiva) o cursă. ♦ Refl. (Despre alimente) A deveni bun de mâncat prin acțiunea căldurii din cuptor. 2. Refl. (Despre fructe, semințe) A ajunge la maturitate sub acțiunea căldurii soarelui; a deveni bun de mâncat; (despre plante) a ajunge să aibă sămânța formată, maturizată. ♦ Tranz. (Despre soare sau căldură) A face ca fructele, plantele etc. să ajungă la maturitate, să fie bune de mâncat, să dea sămânță. ♦ Fig. (Despre oameni) A ajunge la maturitate, a se forma (din punct de vedere intelectual, al felului de a fi etc.); a se maturiza. 3. Refl. Fig. (Despre ființe) A se încinge, a se înăbuși de căldură. 4. Tranz. Fig. A pune ceva la cale cu intenții răuvoitoare; a urzi. 5. Intranz. (Despre bube și inflamații, p. ext. despre părți ale corpului) A face puroi. – Lat. pop. cocere (= coquere). DOOM
coáce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coc, 1 pl. coácem, imperf. 3 sg. coceá, perf. s. 1 sg. copséi, 1 pl. coápserăm; conj. prez. 3 să coácă; imper. 2 sg. coáce; ger. cocấnd; part. copt
copsese
COÁCE, coc, vb. III. 1. Tranz. A supune un aliment la acțiunea căldurii în cuptor pentru a deveni bun de mâncat. ◊ Expr. A-i coace (cuiva) turta sau a i-o coace = a încerca să-i facă rău (cuiva); a-i întinde (cuiva) o cursă. ♦ Refl. (Despre alimente) A deveni bun de mâncat prin acțiunea căldurii din cuptor. 2. Refl. (Despre fructe, semințe) A ajunge la maturitate sub acțiunea căldurii soarelui; a deveni bun de mâncat; (despre plante) a ajunge să aibă sămânța formată, maturizată. ♦ Tranz. (Despre soare sau căldură) A face ca fructele, plantele etc. să ajungă la maturitate, să fie bune de mâncat, să dea sămânță. ♦ Fig. (Despre oameni) A ajunge la maturitate, a se forma (din punct de vedere intelectual, al felului de a fi etc.); a se maturiza. 3. Refl. Fig. (Despre ființe) A se încinge, a se înăbuși de căldură. 4. Tranz. Fig. A pune ceva la cale cu intenții răuvoitoare; a urzi. 5. Intranz. (Despre bube și inflamații, p. ext. despre părți ale corpului) A face puroi. – Lat. pop. cocere (= coquere). DOOM
coáce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coc, 1 pl. coácem, imperf. 3 sg. coceá, perf. s. 1 sg. copséi, 1 pl. coápserăm; conj. prez. 3 să coácă; imper. 2 sg. coáce; ger. cocấnd; part. copt
copsesem
COÁCE, coc, vb. III. 1. Tranz. A supune un aliment la acțiunea căldurii în cuptor pentru a deveni bun de mâncat. ◊ Expr. A-i coace (cuiva) turta sau a i-o coace = a încerca să-i facă rău (cuiva); a-i întinde (cuiva) o cursă. ♦ Refl. (Despre alimente) A deveni bun de mâncat prin acțiunea căldurii din cuptor. 2. Refl. (Despre fructe, semințe) A ajunge la maturitate sub acțiunea căldurii soarelui; a deveni bun de mâncat; (despre plante) a ajunge să aibă sămânța formată, maturizată. ♦ Tranz. (Despre soare sau căldură) A face ca fructele, plantele etc. să ajungă la maturitate, să fie bune de mâncat, să dea sămânță. ♦ Fig. (Despre oameni) A ajunge la maturitate, a se forma (din punct de vedere intelectual, al felului de a fi etc.); a se maturiza. 3. Refl. Fig. (Despre ființe) A se încinge, a se înăbuși de căldură. 4. Tranz. Fig. A pune ceva la cale cu intenții răuvoitoare; a urzi. 5. Intranz. (Despre bube și inflamații, p. ext. despre părți ale corpului) A face puroi. – Lat. pop. cocere (= coquere). DOOM
coáce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coc, 1 pl. coácem, imperf. 3 sg. coceá, perf. s. 1 sg. copséi, 1 pl. coápserăm; conj. prez. 3 să coácă; imper. 2 sg. coáce; ger. cocấnd; part. copt
copseseră
COÁCE, coc, vb. III. 1. Tranz. A supune un aliment la acțiunea căldurii în cuptor pentru a deveni bun de mâncat. ◊ Expr. A-i coace (cuiva) turta sau a i-o coace = a încerca să-i facă rău (cuiva); a-i întinde (cuiva) o cursă. ♦ Refl. (Despre alimente) A deveni bun de mâncat prin acțiunea căldurii din cuptor. 2. Refl. (Despre fructe, semințe) A ajunge la maturitate sub acțiunea căldurii soarelui; a deveni bun de mâncat; (despre plante) a ajunge să aibă sămânța formată, maturizată. ♦ Tranz. (Despre soare sau căldură) A face ca fructele, plantele etc. să ajungă la maturitate, să fie bune de mâncat, să dea sămânță. ♦ Fig. (Despre oameni) A ajunge la maturitate, a se forma (din punct de vedere intelectual, al felului de a fi etc.); a se maturiza. 3. Refl. Fig. (Despre ființe) A se încinge, a se înăbuși de căldură. 4. Tranz. Fig. A pune ceva la cale cu intenții răuvoitoare; a urzi. 5. Intranz. (Despre bube și inflamații, p. ext. despre părți ale corpului) A face puroi. – Lat. pop. cocere (= coquere). DOOM
coáce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coc, 1 pl. coácem, imperf. 3 sg. coceá, perf. s. 1 sg. copséi, 1 pl. coápserăm; conj. prez. 3 să coácă; imper. 2 sg. coáce; ger. cocấnd; part. copt
copseserăm
COÁCE, coc, vb. III. 1. Tranz. A supune un aliment la acțiunea căldurii în cuptor pentru a deveni bun de mâncat. ◊ Expr. A-i coace (cuiva) turta sau a i-o coace = a încerca să-i facă rău (cuiva); a-i întinde (cuiva) o cursă. ♦ Refl. (Despre alimente) A deveni bun de mâncat prin acțiunea căldurii din cuptor. 2. Refl. (Despre fructe, semințe) A ajunge la maturitate sub acțiunea căldurii soarelui; a deveni bun de mâncat; (despre plante) a ajunge să aibă sămânța formată, maturizată. ♦ Tranz. (Despre soare sau căldură) A face ca fructele, plantele etc. să ajungă la maturitate, să fie bune de mâncat, să dea sămânță. ♦ Fig. (Despre oameni) A ajunge la maturitate, a se forma (din punct de vedere intelectual, al felului de a fi etc.); a se maturiza. 3. Refl. Fig. (Despre ființe) A se încinge, a se înăbuși de căldură. 4. Tranz. Fig. A pune ceva la cale cu intenții răuvoitoare; a urzi. 5. Intranz. (Despre bube și inflamații, p. ext. despre părți ale corpului) A face puroi. – Lat. pop. cocere (= coquere). DOOM
coáce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coc, 1 pl. coácem, imperf. 3 sg. coceá, perf. s. 1 sg. copséi, 1 pl. coápserăm; conj. prez. 3 să coácă; imper. 2 sg. coáce; ger. cocấnd; part. copt
copseserăți
COÁCE, coc, vb. III. 1. Tranz. A supune un aliment la acțiunea căldurii în cuptor pentru a deveni bun de mâncat. ◊ Expr. A-i coace (cuiva) turta sau a i-o coace = a încerca să-i facă rău (cuiva); a-i întinde (cuiva) o cursă. ♦ Refl. (Despre alimente) A deveni bun de mâncat prin acțiunea căldurii din cuptor. 2. Refl. (Despre fructe, semințe) A ajunge la maturitate sub acțiunea căldurii soarelui; a deveni bun de mâncat; (despre plante) a ajunge să aibă sămânța formată, maturizată. ♦ Tranz. (Despre soare sau căldură) A face ca fructele, plantele etc. să ajungă la maturitate, să fie bune de mâncat, să dea sămânță. ♦ Fig. (Despre oameni) A ajunge la maturitate, a se forma (din punct de vedere intelectual, al felului de a fi etc.); a se maturiza. 3. Refl. Fig. (Despre ființe) A se încinge, a se înăbuși de căldură. 4. Tranz. Fig. A pune ceva la cale cu intenții răuvoitoare; a urzi. 5. Intranz. (Despre bube și inflamații, p. ext. despre părți ale corpului) A face puroi. – Lat. pop. cocere (= coquere). DOOM
coáce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coc, 1 pl. coácem, imperf. 3 sg. coceá, perf. s. 1 sg. copséi, 1 pl. coápserăm; conj. prez. 3 să coácă; imper. 2 sg. coáce; ger. cocấnd; part. copt
copseseși
COÁCE, coc, vb. III. 1. Tranz. A supune un aliment la acțiunea căldurii în cuptor pentru a deveni bun de mâncat. ◊ Expr. A-i coace (cuiva) turta sau a i-o coace = a încerca să-i facă rău (cuiva); a-i întinde (cuiva) o cursă. ♦ Refl. (Despre alimente) A deveni bun de mâncat prin acțiunea căldurii din cuptor. 2. Refl. (Despre fructe, semințe) A ajunge la maturitate sub acțiunea căldurii soarelui; a deveni bun de mâncat; (despre plante) a ajunge să aibă sămânța formată, maturizată. ♦ Tranz. (Despre soare sau căldură) A face ca fructele, plantele etc. să ajungă la maturitate, să fie bune de mâncat, să dea sămânță. ♦ Fig. (Despre oameni) A ajunge la maturitate, a se forma (din punct de vedere intelectual, al felului de a fi etc.); a se maturiza. 3. Refl. Fig. (Despre ființe) A se încinge, a se înăbuși de căldură. 4. Tranz. Fig. A pune ceva la cale cu intenții răuvoitoare; a urzi. 5. Intranz. (Despre bube și inflamații, p. ext. despre părți ale corpului) A face puroi. – Lat. pop. cocere (= coquere). DOOM
coáce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coc, 1 pl. coácem, imperf. 3 sg. coceá, perf. s. 1 sg. copséi, 1 pl. coápserăm; conj. prez. 3 să coácă; imper. 2 sg. coáce; ger. cocấnd; part. copt
copseseți
COÁCE, coc, vb. III. 1. Tranz. A supune un aliment la acțiunea căldurii în cuptor pentru a deveni bun de mâncat. ◊ Expr. A-i coace (cuiva) turta sau a i-o coace = a încerca să-i facă rău (cuiva); a-i întinde (cuiva) o cursă. ♦ Refl. (Despre alimente) A deveni bun de mâncat prin acțiunea căldurii din cuptor. 2. Refl. (Despre fructe, semințe) A ajunge la maturitate sub acțiunea căldurii soarelui; a deveni bun de mâncat; (despre plante) a ajunge să aibă sămânța formată, maturizată. ♦ Tranz. (Despre soare sau căldură) A face ca fructele, plantele etc. să ajungă la maturitate, să fie bune de mâncat, să dea sămânță. ♦ Fig. (Despre oameni) A ajunge la maturitate, a se forma (din punct de vedere intelectual, al felului de a fi etc.); a se maturiza. 3. Refl. Fig. (Despre ființe) A se încinge, a se înăbuși de căldură. 4. Tranz. Fig. A pune ceva la cale cu intenții răuvoitoare; a urzi. 5. Intranz. (Despre bube și inflamații, p. ext. despre părți ale corpului) A face puroi. – Lat. pop. cocere (= coquere). DOOM
coáce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coc, 1 pl. coácem, imperf. 3 sg. coceá, perf. s. 1 sg. copséi, 1 pl. coápserăm; conj. prez. 3 să coácă; imper. 2 sg. coáce; ger. cocấnd; part. copt
copseși
COÁCE, coc, vb. III. 1. Tranz. A supune un aliment la acțiunea căldurii în cuptor pentru a deveni bun de mâncat. ◊ Expr. A-i coace (cuiva) turta sau a i-o coace = a încerca să-i facă rău (cuiva); a-i întinde (cuiva) o cursă. ♦ Refl. (Despre alimente) A deveni bun de mâncat prin acțiunea căldurii din cuptor. 2. Refl. (Despre fructe, semințe) A ajunge la maturitate sub acțiunea căldurii soarelui; a deveni bun de mâncat; (despre plante) a ajunge să aibă sămânța formată, maturizată. ♦ Tranz. (Despre soare sau căldură) A face ca fructele, plantele etc. să ajungă la maturitate, să fie bune de mâncat, să dea sămânță. ♦ Fig. (Despre oameni) A ajunge la maturitate, a se forma (din punct de vedere intelectual, al felului de a fi etc.); a se maturiza. 3. Refl. Fig. (Despre ființe) A se încinge, a se înăbuși de căldură. 4. Tranz. Fig. A pune ceva la cale cu intenții răuvoitoare; a urzi. 5. Intranz. (Despre bube și inflamații, p. ext. despre părți ale corpului) A face puroi. – Lat. pop. cocere (= coquere). DOOM
coáce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coc, 1 pl. coácem, imperf. 3 sg. coceá, perf. s. 1 sg. copséi, 1 pl. coápserăm; conj. prez. 3 să coácă; imper. 2 sg. coáce; ger. cocấnd; part. copt
copsul
COPS, copsuri, s. n. Bobină sau țeavă cu fir la mașinile de filat cu inele. – Din germ. Kops. DOOM
cops s. n., pl. cópsuri
copsului
COPS, copsuri, s. n. Bobină sau țeavă cu fir la mașinile de filat cu inele. – Din germ. Kops. DOOM
cops s. n., pl. cópsuri
copsuri
COPS, copsuri, s. n. Bobină sau țeavă cu fir la mașinile de filat cu inele. – Din germ. Kops. DOOM
cops s. n., pl. cópsuri
copsurile
COPS, copsuri, s. n. Bobină sau țeavă cu fir la mașinile de filat cu inele. – Din germ. Kops. DOOM
cops s. n., pl. cópsuri
copsurilor
COPS, copsuri, s. n. Bobină sau țeavă cu fir la mașinile de filat cu inele. – Din germ. Kops. DOOM
cops s. n., pl. cópsuri
copt
COÁCE, coc, vb. III. 1. Tranz. A supune un aliment la acțiunea căldurii în cuptor pentru a deveni bun de mâncat. ◊ Expr. A-i coace (cuiva) turta sau a i-o coace = a încerca să-i facă rău (cuiva); a-i întinde (cuiva) o cursă. ♦ Refl. (Despre alimente) A deveni bun de mâncat prin acțiunea căldurii din cuptor. 2. Refl. (Despre fructe, semințe) A ajunge la maturitate sub acțiunea căldurii soarelui; a deveni bun de mâncat; (despre plante) a ajunge să aibă sămânța formată, maturizată. ♦ Tranz. (Despre soare sau căldură) A face ca fructele, plantele etc. să ajungă la maturitate, să fie bune de mâncat, să dea sămânță. ♦ Fig. (Despre oameni) A ajunge la maturitate, a se forma (din punct de vedere intelectual, al felului de a fi etc.); a se maturiza. 3. Refl. Fig. (Despre ființe) A se încinge, a se înăbuși de căldură. 4. Tranz. Fig. A pune ceva la cale cu intenții răuvoitoare; a urzi. 5. Intranz. (Despre bube și inflamații, p. ext. despre părți ale corpului) A face puroi. – Lat. pop. cocere (= coquere). DOOM
coáce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coc, 1 pl. coácem, imperf. 3 sg. coceá, perf. s. 1 sg. copséi, 1 pl. coápserăm; conj. prez. 3 să coácă; imper. 2 sg. coáce; ger. cocấnd; part. copt
copt
COPT1, copturi, s. n. Faptul de a (se) coace. ◊ Expr. A da în copt = a începe să se coacă, a se pârgui. – V. coace. DOOM
copt2 (acțiune) s. n., pl. cópturi
copt
COPT3, -Ă, copți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populația indigenă a Egiptului, după creștinare; (și la sg.) persoană care face parte din această populație. ♦ Creștin care aparține unei secte din Egipt și din Etiopia. 2. Adj. Care aparține copților3 (1), care se referă la copți. ♦ (Substantivat, f.) Limbă derivată din vechea egipteană, folosită de copți3 (1) ca limbă de cult și vorbită până în sec. XVII. – Din fr. copte. DOOM
*cóptă (limbă) s. f., g.-d. art. cóptei
copt
COPT2, COÁPTĂ, copți, coapte, adj. I. 1. (Despre alimente) Care a fost supus (fară apă sau alt lichid) acțiunii indirecte a focului pentru a putea fi mâncat. ◊ Expr. (Fam.) Mort-copt = cu orice preț, necondiționat, neapărat. 2. (Despre fructe și plante) Ajuns la deplină dezvoltare sub acțiunea unor condiții naturale; bun de mâncat. ◊ Expr. Pică de coaptă! = a) excesiv de copt, foarte copt; b) (fig.) întrece măsura obișnuită, formidabil, culmea! II. Fig. 1. (Despre acțiuni, situații, condiții etc.) Care e gata, bun (de)..., potrivit (să)..., pregătit (pentru)... 2. (Despre oameni sau despre mintea, gândurile lor) Matur, deplin dezvoltat. III. (Despre abcese, bube etc.) Care a făcut puroi și este gata să se spargă. – Lat. coctus.
copt
COPT3, -Ă, copți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populația indigenă a Egiptului, după creștinare; (și la sg.) persoană care face parte din această populație. ♦ Creștin care aparține unei secte din Egipt și din Etiopia. 2. Adj. Care aparține copților3 (1), care se referă la copți. ♦ (Substantivat, f.) Limbă derivată din vechea egipteană, folosită de copți3 (1) ca limbă de cult și vorbită până în sec. XVII. – Din fr. copte. DOOM
copt1 (nume etnic) adj. m., s. m., pl. copți; adj. f., s. f. cóptă, pl. cópte
copta
COPT3, -Ă, copți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populația indigenă a Egiptului, după creștinare; (și la sg.) persoană care face parte din această populație. ♦ Creștin care aparține unei secte din Egipt și din Etiopia. 2. Adj. Care aparține copților3 (1), care se referă la copți. ♦ (Substantivat, f.) Limbă derivată din vechea egipteană, folosită de copți3 (1) ca limbă de cult și vorbită până în sec. XVII. – Din fr. copte. DOOM
*cóptă (limbă) s. f., g.-d. art. cóptei
copta
COPT3, -Ă, copți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populația indigenă a Egiptului, după creștinare; (și la sg.) persoană care face parte din această populație. ♦ Creștin care aparține unei secte din Egipt și din Etiopia. 2. Adj. Care aparține copților3 (1), care se referă la copți. ♦ (Substantivat, f.) Limbă derivată din vechea egipteană, folosită de copți3 (1) ca limbă de cult și vorbită până în sec. XVII. – Din fr. copte. DOOM
copt1 (nume etnic) adj. m., s. m., pl. copți; adj. f., s. f. cóptă, pl. cópte
copte
COPT3, -Ă, copți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populația indigenă a Egiptului, după creștinare; (și la sg.) persoană care face parte din această populație. ♦ Creștin care aparține unei secte din Egipt și din Etiopia. 2. Adj. Care aparține copților3 (1), care se referă la copți. ♦ (Substantivat, f.) Limbă derivată din vechea egipteană, folosită de copți3 (1) ca limbă de cult și vorbită până în sec. XVII. – Din fr. copte. DOOM
*cóptă (limbă) s. f., g.-d. art. cóptei
copte
COPT3, -Ă, copți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populația indigenă a Egiptului, după creștinare; (și la sg.) persoană care face parte din această populație. ♦ Creștin care aparține unei secte din Egipt și din Etiopia. 2. Adj. Care aparține copților3 (1), care se referă la copți. ♦ (Substantivat, f.) Limbă derivată din vechea egipteană, folosită de copți3 (1) ca limbă de cult și vorbită până în sec. XVII. – Din fr. copte. DOOM
copt1 (nume etnic) adj. m., s. m., pl. copți; adj. f., s. f. cóptă, pl. cópte
copte
COPT3, -Ă, copți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populația indigenă a Egiptului, după creștinare; (și la sg.) persoană care face parte din această populație. ♦ Creștin care aparține unei secte din Egipt și din Etiopia. 2. Adj. Care aparține copților3 (1), care se referă la copți. ♦ (Substantivat, f.) Limbă derivată din vechea egipteană, folosită de copți3 (1) ca limbă de cult și vorbită până în sec. XVII. – Din fr. copte. DOOM
copt1 (nume etnic) adj. m., s. m., pl. copți; adj. f., s. f. cóptă, pl. cópte
coptei
COPT3, -Ă, copți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populația indigenă a Egiptului, după creștinare; (și la sg.) persoană care face parte din această populație. ♦ Creștin care aparține unei secte din Egipt și din Etiopia. 2. Adj. Care aparține copților3 (1), care se referă la copți. ♦ (Substantivat, f.) Limbă derivată din vechea egipteană, folosită de copți3 (1) ca limbă de cult și vorbită până în sec. XVII. – Din fr. copte. DOOM
*cóptă (limbă) s. f., g.-d. art. cóptei
coptei
COPT3, -Ă, copți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populația indigenă a Egiptului, după creștinare; (și la sg.) persoană care face parte din această populație. ♦ Creștin care aparține unei secte din Egipt și din Etiopia. 2. Adj. Care aparține copților3 (1), care se referă la copți. ♦ (Substantivat, f.) Limbă derivată din vechea egipteană, folosită de copți3 (1) ca limbă de cult și vorbită până în sec. XVII. – Din fr. copte. DOOM
copt1 (nume etnic) adj. m., s. m., pl. copți; adj. f., s. f. cóptă, pl. cópte
coptele
COPT3, -Ă, copți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populația indigenă a Egiptului, după creștinare; (și la sg.) persoană care face parte din această populație. ♦ Creștin care aparține unei secte din Egipt și din Etiopia. 2. Adj. Care aparține copților3 (1), care se referă la copți. ♦ (Substantivat, f.) Limbă derivată din vechea egipteană, folosită de copți3 (1) ca limbă de cult și vorbită până în sec. XVII. – Din fr. copte. DOOM
*cóptă (limbă) s. f., g.-d. art. cóptei
coptele
COPT3, -Ă, copți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populația indigenă a Egiptului, după creștinare; (și la sg.) persoană care face parte din această populație. ♦ Creștin care aparține unei secte din Egipt și din Etiopia. 2. Adj. Care aparține copților3 (1), care se referă la copți. ♦ (Substantivat, f.) Limbă derivată din vechea egipteană, folosită de copți3 (1) ca limbă de cult și vorbită până în sec. XVII. – Din fr. copte. DOOM
copt1 (nume etnic) adj. m., s. m., pl. copți; adj. f., s. f. cóptă, pl. cópte
coptelor
COPT3, -Ă, copți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populația indigenă a Egiptului, după creștinare; (și la sg.) persoană care face parte din această populație. ♦ Creștin care aparține unei secte din Egipt și din Etiopia. 2. Adj. Care aparține copților3 (1), care se referă la copți. ♦ (Substantivat, f.) Limbă derivată din vechea egipteană, folosită de copți3 (1) ca limbă de cult și vorbită până în sec. XVII. – Din fr. copte. DOOM
*cóptă (limbă) s. f., g.-d. art. cóptei
coptelor
COPT3, -Ă, copți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populația indigenă a Egiptului, după creștinare; (și la sg.) persoană care face parte din această populație. ♦ Creștin care aparține unei secte din Egipt și din Etiopia. 2. Adj. Care aparține copților3 (1), care se referă la copți. ♦ (Substantivat, f.) Limbă derivată din vechea egipteană, folosită de copți3 (1) ca limbă de cult și vorbită până în sec. XVII. – Din fr. copte. DOOM
copt1 (nume etnic) adj. m., s. m., pl. copți; adj. f., s. f. cóptă, pl. cópte
copto
COPT3, -Ă, copți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populația indigenă a Egiptului, după creștinare; (și la sg.) persoană care face parte din această populație. ♦ Creștin care aparține unei secte din Egipt și din Etiopia. 2. Adj. Care aparține copților3 (1), care se referă la copți. ♦ (Substantivat, f.) Limbă derivată din vechea egipteană, folosită de copți3 (1) ca limbă de cult și vorbită până în sec. XVII. – Din fr. copte. DOOM
copt1 (nume etnic) adj. m., s. m., pl. copți; adj. f., s. f. cóptă, pl. cópte
coptor
CUPTÓR, cuptoare, s. n. 1. Construcție de cărămidă, de piatră, de metal sau de lut, pentru copt pâinea și alte produse de panificație. ♦ Cantitate de pâine, de plăcinte etc. care se poate coace o dată. ♦ Platformă zidită în prelungirea vetrei și pe care se doarme la țară. ◊ Expr. A sta (sau a zăcea) pe cuptor sau a se muta de pe vatră pe cuptor = a trândăvi. A aduce (părinților) noră pe cuptor = a se însura. ♦ Despărțitură la mașina de gătit, la aragaz, în care se coc prăjituri, pâine sau se rumenesc mâncărurile. 2. Construcție specială de încălzire, constituită dintr-o cameră cu pereți metalici căptușiți cu material refractar în vederea supunerii unui material la tratamente termice, de topire sau la alte operații tehnologice. ◊ Cuptor de cărămizi = cantitate de cărămizi brute (din argilă) așezate în așa fel încât să poată fi încălzite până la incandescență de un foc central înăbușit. Cuptor de var = varniță. 3. Fig. Căldură mare; arșiță. ◊ (Pop.; în sintagma) Luna lui cuptor = (luna) iulie. – Lat. *coctorium. DOOM
cuptór s. n., pl. cuptoáre
coptora
COPTORÎ́, coptorăsc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A săpa, a roade; a coptoroși. – Din coptă (= copcă2). DOOM
coptorî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coptorắsc, imperf. 3 sg. coptorá, perf. s. 3 sg. coptorî́, 3 pl. coptorấră; conj. prez. 3 să coptoráscă; ger. coptorấnd; part. coptorất
coptorai
COPTORÎ́, coptorăsc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A săpa, a roade; a coptoroși. – Din coptă (= copcă2). DOOM
coptorî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coptorắsc, imperf. 3 sg. coptorá, perf. s. 3 sg. coptorî́, 3 pl. coptorấră; conj. prez. 3 să coptoráscă; ger. coptorấnd; part. coptorất
coptoram
COPTORÎ́, coptorăsc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A săpa, a roade; a coptoroși. – Din coptă (= copcă2). DOOM
coptorî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coptorắsc, imperf. 3 sg. coptorá, perf. s. 3 sg. coptorî́, 3 pl. coptorấră; conj. prez. 3 să coptoráscă; ger. coptorấnd; part. coptorất
coptorască
COPTORÎ́, coptorăsc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A săpa, a roade; a coptoroși. – Din coptă (= copcă2). DOOM
coptorî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coptorắsc, imperf. 3 sg. coptorá, perf. s. 3 sg. coptorî́, 3 pl. coptorấră; conj. prez. 3 să coptoráscă; ger. coptorấnd; part. coptorất
coptorau
COPTORÎ́, coptorăsc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A săpa, a roade; a coptoroși. – Din coptă (= copcă2). DOOM
coptorî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coptorắsc, imperf. 3 sg. coptorá, perf. s. 3 sg. coptorî́, 3 pl. coptorấră; conj. prez. 3 să coptoráscă; ger. coptorấnd; part. coptorất
coptoraște
COPTORÎ́, coptorăsc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A săpa, a roade; a coptoroși. – Din coptă (= copcă2). DOOM
coptorî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coptorắsc, imperf. 3 sg. coptorá, perf. s. 3 sg. coptorî́, 3 pl. coptorấră; conj. prez. 3 să coptoráscă; ger. coptorấnd; part. coptorất
coptorați
COPTORÎ́, coptorăsc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A săpa, a roade; a coptoroși. – Din coptă (= copcă2). DOOM
coptorî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coptorắsc, imperf. 3 sg. coptorá, perf. s. 3 sg. coptorî́, 3 pl. coptorấră; conj. prez. 3 să coptoráscă; ger. coptorấnd; part. coptorất
coptoroșea
COPTOROȘÍ, coptoroșesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A coptorî. – Contaminare între coptorî și găunoși. DOOM
coptoroșí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coptoroșésc, imperf. 3 sg. coptoroșeá; conj. prez. 3 să coptoroșeáscă
coptoroșeai
COPTOROȘÍ, coptoroșesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A coptorî. – Contaminare între coptorî și găunoși. DOOM
coptoroșí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coptoroșésc, imperf. 3 sg. coptoroșeá; conj. prez. 3 să coptoroșeáscă
coptoroșeam
COPTOROȘÍ, coptoroșesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A coptorî. – Contaminare între coptorî și găunoși. DOOM
coptoroșí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coptoroșésc, imperf. 3 sg. coptoroșeá; conj. prez. 3 să coptoroșeáscă
coptoroșească
COPTOROȘÍ, coptoroșesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A coptorî. – Contaminare între coptorî și găunoși. DOOM
coptoroșí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coptoroșésc, imperf. 3 sg. coptoroșeá; conj. prez. 3 să coptoroșeáscă
coptoroșeau
COPTOROȘÍ, coptoroșesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A coptorî. – Contaminare între coptorî și găunoși. DOOM
coptoroșí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coptoroșésc, imperf. 3 sg. coptoroșeá; conj. prez. 3 să coptoroșeáscă
coptoroșeați
COPTOROȘÍ, coptoroșesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A coptorî. – Contaminare între coptorî și găunoși. DOOM
coptoroșí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coptoroșésc, imperf. 3 sg. coptoroșeá; conj. prez. 3 să coptoroșeáscă
coptoroșesc
COPTOROȘÍ, coptoroșesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A coptorî. – Contaminare între coptorî și găunoși. DOOM
coptoroșí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coptoroșésc, imperf. 3 sg. coptoroșeá; conj. prez. 3 să coptoroșeáscă
coptoroșește
COPTOROȘÍ, coptoroșesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A coptorî. – Contaminare între coptorî și găunoși. DOOM
coptoroșí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coptoroșésc, imperf. 3 sg. coptoroșeá; conj. prez. 3 să coptoroșeáscă
coptoroșești
COPTOROȘÍ, coptoroșesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A coptorî. – Contaminare între coptorî și găunoși. DOOM
coptoroșí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coptoroșésc, imperf. 3 sg. coptoroșeá; conj. prez. 3 să coptoroșeáscă
coptoroși
COPTOROȘÍ, coptoroșesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A coptorî. – Contaminare între coptorî și găunoși. DOOM
coptoroșí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coptoroșésc, imperf. 3 sg. coptoroșeá; conj. prez. 3 să coptoroșeáscă
coptoroșii
COPTOROȘÍ, coptoroșesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A coptorî. – Contaminare între coptorî și găunoși. DOOM
coptoroșí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coptoroșésc, imperf. 3 sg. coptoroșeá; conj. prez. 3 să coptoroșeáscă
coptoroșim
COPTOROȘÍ, coptoroșesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A coptorî. – Contaminare între coptorî și găunoși. DOOM
coptoroșí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coptoroșésc, imperf. 3 sg. coptoroșeá; conj. prez. 3 să coptoroșeáscă
coptoroșind
COPTOROȘÍ, coptoroșesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A coptorî. – Contaminare între coptorî și găunoși. DOOM
coptoroșí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coptoroșésc, imperf. 3 sg. coptoroșeá; conj. prez. 3 să coptoroșeáscă
coptoroșire
COPTOROȘÍ, coptoroșesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A coptorî. – Contaminare între coptorî și găunoși. DOOM
coptoroșí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coptoroșésc, imperf. 3 sg. coptoroșeá; conj. prez. 3 să coptoroșeáscă
coptoroșire
COPTOROȘÍ, coptoroșesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A coptorî. – Contaminare între coptorî și găunoși.
coptoroșiră
COPTOROȘÍ, coptoroșesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A coptorî. – Contaminare între coptorî și găunoși. DOOM
coptoroșí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coptoroșésc, imperf. 3 sg. coptoroșeá; conj. prez. 3 să coptoroșeáscă
coptoroșirăm
COPTOROȘÍ, coptoroșesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A coptorî. – Contaminare între coptorî și găunoși. DOOM
coptoroșí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coptoroșésc, imperf. 3 sg. coptoroșeá; conj. prez. 3 să coptoroșeáscă
coptoroșirăți
COPTOROȘÍ, coptoroșesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A coptorî. – Contaminare între coptorî și găunoși. DOOM
coptoroșí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coptoroșésc, imperf. 3 sg. coptoroșeá; conj. prez. 3 să coptoroșeáscă
coptoroșise
COPTOROȘÍ, coptoroșesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A coptorî. – Contaminare între coptorî și găunoși. DOOM
coptoroșí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coptoroșésc, imperf. 3 sg. coptoroșeá; conj. prez. 3 să coptoroșeáscă
coptoroșisem
COPTOROȘÍ, coptoroșesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A coptorî. – Contaminare între coptorî și găunoși. DOOM
coptoroșí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coptoroșésc, imperf. 3 sg. coptoroșeá; conj. prez. 3 să coptoroșeáscă
coptoroșiseră
COPTOROȘÍ, coptoroșesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A coptorî. – Contaminare între coptorî și găunoși. DOOM
coptoroșí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coptoroșésc, imperf. 3 sg. coptoroșeá; conj. prez. 3 să coptoroșeáscă
coptoroșiserăm
COPTOROȘÍ, coptoroșesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A coptorî. – Contaminare între coptorî și găunoși. DOOM
coptoroșí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coptoroșésc, imperf. 3 sg. coptoroșeá; conj. prez. 3 să coptoroșeáscă
coptoroșiserăți
COPTOROȘÍ, coptoroșesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A coptorî. – Contaminare între coptorî și găunoși. DOOM
coptoroșí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coptoroșésc, imperf. 3 sg. coptoroșeá; conj. prez. 3 să coptoroșeáscă
coptoroșiseși
COPTOROȘÍ, coptoroșesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A coptorî. – Contaminare între coptorî și găunoși. DOOM
coptoroșí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coptoroșésc, imperf. 3 sg. coptoroșeá; conj. prez. 3 să coptoroșeáscă
coptoroșiseți
COPTOROȘÍ, coptoroșesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A coptorî. – Contaminare între coptorî și găunoși. DOOM
coptoroșí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coptoroșésc, imperf. 3 sg. coptoroșeá; conj. prez. 3 să coptoroșeáscă
coptoroșit
COPTOROȘÍ, coptoroșesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A coptorî. – Contaminare între coptorî și găunoși. DOOM
coptoroșí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coptoroșésc, imperf. 3 sg. coptoroșeá; conj. prez. 3 să coptoroșeáscă
coptoroșit
COPTOROȘÍT, -Ă, coptoroșiți, -te, adj. (Reg.) Coptorât. – V. coptoroși.
coptoroșiși
COPTOROȘÍ, coptoroșesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A coptorî. – Contaminare între coptorî și găunoși. DOOM
coptoroșí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coptoroșésc, imperf. 3 sg. coptoroșeá; conj. prez. 3 să coptoroșeáscă
coptoroșiți
COPTOROȘÍ, coptoroșesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A coptorî. – Contaminare între coptorî și găunoși. DOOM
coptoroșí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coptoroșésc, imperf. 3 sg. coptoroșeá; conj. prez. 3 să coptoroșeáscă
coptorând
COPTORÎ́, coptorăsc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A săpa, a roade; a coptoroși. – Din coptă (= copcă2). DOOM
coptorî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coptorắsc, imperf. 3 sg. coptorá, perf. s. 3 sg. coptorî́, 3 pl. coptorấră; conj. prez. 3 să coptoráscă; ger. coptorấnd; part. coptorất
coptorâre
COPTORÎ́, coptorăsc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A săpa, a roade; a coptoroși. – Din coptă (= copcă2). DOOM
coptorî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coptorắsc, imperf. 3 sg. coptorá, perf. s. 3 sg. coptorî́, 3 pl. coptorấră; conj. prez. 3 să coptoráscă; ger. coptorấnd; part. coptorất
coptorâre
COPTORÎ́, coptorăsc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A săpa, a roade; a coptoroși. – Din coptă (= copcă2). DOOM
coptorî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coptorắsc, imperf. 3 sg. coptorá, perf. s. 3 sg. coptorî́, 3 pl. coptorấră; conj. prez. 3 să coptoráscă; ger. coptorấnd; part. coptorất
coptorâră
COPTORÎ́, coptorăsc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A săpa, a roade; a coptoroși. – Din coptă (= copcă2). DOOM
coptorî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coptorắsc, imperf. 3 sg. coptorá, perf. s. 3 sg. coptorî́, 3 pl. coptorấră; conj. prez. 3 să coptoráscă; ger. coptorấnd; part. coptorất
coptorârăm
COPTORÎ́, coptorăsc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A săpa, a roade; a coptoroși. – Din coptă (= copcă2). DOOM
coptorî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coptorắsc, imperf. 3 sg. coptorá, perf. s. 3 sg. coptorî́, 3 pl. coptorấră; conj. prez. 3 să coptoráscă; ger. coptorấnd; part. coptorất
coptorârăți
COPTORÎ́, coptorăsc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A săpa, a roade; a coptoroși. – Din coptă (= copcă2). DOOM
coptorî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coptorắsc, imperf. 3 sg. coptorá, perf. s. 3 sg. coptorî́, 3 pl. coptorấră; conj. prez. 3 să coptoráscă; ger. coptorấnd; part. coptorất
coptorâse
COPTORÎ́, coptorăsc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A săpa, a roade; a coptoroși. – Din coptă (= copcă2). DOOM
coptorî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coptorắsc, imperf. 3 sg. coptorá, perf. s. 3 sg. coptorî́, 3 pl. coptorấră; conj. prez. 3 să coptoráscă; ger. coptorấnd; part. coptorất
coptorâsem
COPTORÎ́, coptorăsc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A săpa, a roade; a coptoroși. – Din coptă (= copcă2). DOOM
coptorî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coptorắsc, imperf. 3 sg. coptorá, perf. s. 3 sg. coptorî́, 3 pl. coptorấră; conj. prez. 3 să coptoráscă; ger. coptorấnd; part. coptorất
coptorâseră
COPTORÎ́, coptorăsc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A săpa, a roade; a coptoroși. – Din coptă (= copcă2). DOOM
coptorî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coptorắsc, imperf. 3 sg. coptorá, perf. s. 3 sg. coptorî́, 3 pl. coptorấră; conj. prez. 3 să coptoráscă; ger. coptorấnd; part. coptorất
coptorâserăm
COPTORÎ́, coptorăsc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A săpa, a roade; a coptoroși. – Din coptă (= copcă2). DOOM
coptorî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coptorắsc, imperf. 3 sg. coptorá, perf. s. 3 sg. coptorî́, 3 pl. coptorấră; conj. prez. 3 să coptoráscă; ger. coptorấnd; part. coptorất
coptorâserăți
COPTORÎ́, coptorăsc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A săpa, a roade; a coptoroși. – Din coptă (= copcă2). DOOM
coptorî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coptorắsc, imperf. 3 sg. coptorá, perf. s. 3 sg. coptorî́, 3 pl. coptorấră; conj. prez. 3 să coptoráscă; ger. coptorấnd; part. coptorất
coptorâseși
COPTORÎ́, coptorăsc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A săpa, a roade; a coptoroși. – Din coptă (= copcă2). DOOM
coptorî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coptorắsc, imperf. 3 sg. coptorá, perf. s. 3 sg. coptorî́, 3 pl. coptorấră; conj. prez. 3 să coptoráscă; ger. coptorấnd; part. coptorất
coptorâseți
COPTORÎ́, coptorăsc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A săpa, a roade; a coptoroși. – Din coptă (= copcă2). DOOM
coptorî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coptorắsc, imperf. 3 sg. coptorá, perf. s. 3 sg. coptorî́, 3 pl. coptorấră; conj. prez. 3 să coptoráscă; ger. coptorấnd; part. coptorất
coptorât
COPTORẤT, -Ă, coptorâți, -te, adj. (Reg.) Găunos, ros; mâncat de boală sau de vicii; coptoroșit. – V. coptorî.
coptorât
COPTORÎ́, coptorăsc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A săpa, a roade; a coptoroși. – Din coptă (= copcă2). DOOM
coptorî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coptorắsc, imperf. 3 sg. coptorá, perf. s. 3 sg. coptorî́, 3 pl. coptorấră; conj. prez. 3 să coptoráscă; ger. coptorấnd; part. coptorất
coptorâși
COPTORÎ́, coptorăsc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A săpa, a roade; a coptoroși. – Din coptă (= copcă2). DOOM
coptorî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coptorắsc, imperf. 3 sg. coptorá, perf. s. 3 sg. coptorî́, 3 pl. coptorấră; conj. prez. 3 să coptoráscă; ger. coptorấnd; part. coptorất
coptorî
COPTORÎ́, coptorăsc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A săpa, a roade; a coptoroși. – Din coptă (= copcă2). DOOM
coptorî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coptorắsc, imperf. 3 sg. coptorá, perf. s. 3 sg. coptorî́, 3 pl. coptorấră; conj. prez. 3 să coptoráscă; ger. coptorấnd; part. coptorất
coptorîi
COPTORÎ́, coptorăsc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A săpa, a roade; a coptoroși. – Din coptă (= copcă2). DOOM
coptorî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coptorắsc, imperf. 3 sg. coptorá, perf. s. 3 sg. coptorî́, 3 pl. coptorấră; conj. prez. 3 să coptoráscă; ger. coptorấnd; part. coptorất
coptorîm
COPTORÎ́, coptorăsc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A săpa, a roade; a coptoroși. – Din coptă (= copcă2). DOOM
coptorî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coptorắsc, imperf. 3 sg. coptorá, perf. s. 3 sg. coptorî́, 3 pl. coptorấră; conj. prez. 3 să coptoráscă; ger. coptorấnd; part. coptorất
coptorînd
COPTORÎ́, coptorăsc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A săpa, a roade; a coptoroși. – Din coptă (= copcă2). DOOM
coptorî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coptorắsc, imperf. 3 sg. coptorá, perf. s. 3 sg. coptorî́, 3 pl. coptorấră; conj. prez. 3 să coptoráscă; ger. coptorấnd; part. coptorất
coptorîre
COPTORÎ́, coptorăsc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A săpa, a roade; a coptoroși. – Din coptă (= copcă2). DOOM
coptorî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coptorắsc, imperf. 3 sg. coptorá, perf. s. 3 sg. coptorî́, 3 pl. coptorấră; conj. prez. 3 să coptoráscă; ger. coptorấnd; part. coptorất
coptorîră
COPTORÎ́, coptorăsc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A săpa, a roade; a coptoroși. – Din coptă (= copcă2). DOOM
coptorî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coptorắsc, imperf. 3 sg. coptorá, perf. s. 3 sg. coptorî́, 3 pl. coptorấră; conj. prez. 3 să coptoráscă; ger. coptorấnd; part. coptorất
coptorîrăm
COPTORÎ́, coptorăsc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A săpa, a roade; a coptoroși. – Din coptă (= copcă2). DOOM
coptorî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coptorắsc, imperf. 3 sg. coptorá, perf. s. 3 sg. coptorî́, 3 pl. coptorấră; conj. prez. 3 să coptoráscă; ger. coptorấnd; part. coptorất
coptorîrăți
COPTORÎ́, coptorăsc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A săpa, a roade; a coptoroși. – Din coptă (= copcă2). DOOM
coptorî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coptorắsc, imperf. 3 sg. coptorá, perf. s. 3 sg. coptorî́, 3 pl. coptorấră; conj. prez. 3 să coptoráscă; ger. coptorấnd; part. coptorất
coptorîse
COPTORÎ́, coptorăsc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A săpa, a roade; a coptoroși. – Din coptă (= copcă2). DOOM
coptorî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coptorắsc, imperf. 3 sg. coptorá, perf. s. 3 sg. coptorî́, 3 pl. coptorấră; conj. prez. 3 să coptoráscă; ger. coptorấnd; part. coptorất
coptorîsem
COPTORÎ́, coptorăsc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A săpa, a roade; a coptoroși. – Din coptă (= copcă2). DOOM
coptorî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coptorắsc, imperf. 3 sg. coptorá, perf. s. 3 sg. coptorî́, 3 pl. coptorấră; conj. prez. 3 să coptoráscă; ger. coptorấnd; part. coptorất
coptorîseră
COPTORÎ́, coptorăsc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A săpa, a roade; a coptoroși. – Din coptă (= copcă2). DOOM
coptorî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coptorắsc, imperf. 3 sg. coptorá, perf. s. 3 sg. coptorî́, 3 pl. coptorấră; conj. prez. 3 să coptoráscă; ger. coptorấnd; part. coptorất
coptorîserăm
COPTORÎ́, coptorăsc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A săpa, a roade; a coptoroși. – Din coptă (= copcă2). DOOM
coptorî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coptorắsc, imperf. 3 sg. coptorá, perf. s. 3 sg. coptorî́, 3 pl. coptorấră; conj. prez. 3 să coptoráscă; ger. coptorấnd; part. coptorất
coptorîserăți
COPTORÎ́, coptorăsc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A săpa, a roade; a coptoroși. – Din coptă (= copcă2). DOOM
coptorî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coptorắsc, imperf. 3 sg. coptorá, perf. s. 3 sg. coptorî́, 3 pl. coptorấră; conj. prez. 3 să coptoráscă; ger. coptorấnd; part. coptorất
coptorîseși
COPTORÎ́, coptorăsc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A săpa, a roade; a coptoroși. – Din coptă (= copcă2). DOOM
coptorî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coptorắsc, imperf. 3 sg. coptorá, perf. s. 3 sg. coptorî́, 3 pl. coptorấră; conj. prez. 3 să coptoráscă; ger. coptorấnd; part. coptorất
coptorîseți
COPTORÎ́, coptorăsc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A săpa, a roade; a coptoroși. – Din coptă (= copcă2). DOOM
coptorî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coptorắsc, imperf. 3 sg. coptorá, perf. s. 3 sg. coptorî́, 3 pl. coptorấră; conj. prez. 3 să coptoráscă; ger. coptorấnd; part. coptorất
coptorît
COPTORÎ́, coptorăsc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A săpa, a roade; a coptoroși. – Din coptă (= copcă2). DOOM
coptorî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coptorắsc, imperf. 3 sg. coptorá, perf. s. 3 sg. coptorî́, 3 pl. coptorấră; conj. prez. 3 să coptoráscă; ger. coptorấnd; part. coptorất
coptorîși
COPTORÎ́, coptorăsc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A săpa, a roade; a coptoroși. – Din coptă (= copcă2). DOOM
coptorî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coptorắsc, imperf. 3 sg. coptorá, perf. s. 3 sg. coptorî́, 3 pl. coptorấră; conj. prez. 3 să coptoráscă; ger. coptorấnd; part. coptorất
coptorîți
COPTORÎ́, coptorăsc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A săpa, a roade; a coptoroși. – Din coptă (= copcă2). DOOM
coptorî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coptorắsc, imperf. 3 sg. coptorá, perf. s. 3 sg. coptorî́, 3 pl. coptorấră; conj. prez. 3 să coptoráscă; ger. coptorấnd; part. coptorất
coptorăsc
COPTORÎ́, coptorăsc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A săpa, a roade; a coptoroși. – Din coptă (= copcă2). DOOM
coptorî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coptorắsc, imperf. 3 sg. coptorá, perf. s. 3 sg. coptorî́, 3 pl. coptorấră; conj. prez. 3 să coptoráscă; ger. coptorấnd; part. coptorất
coptorăști
COPTORÎ́, coptorăsc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A săpa, a roade; a coptoroși. – Din coptă (= copcă2). DOOM
coptorî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coptorắsc, imperf. 3 sg. coptorá, perf. s. 3 sg. coptorî́, 3 pl. coptorấră; conj. prez. 3 să coptoráscă; ger. coptorấnd; part. coptorất
coptul
COPT1, copturi, s. n. Faptul de a (se) coace. ◊ Expr. A da în copt = a începe să se coacă, a se pârgui. – V. coace. DOOM
copt2 (acțiune) s. n., pl. cópturi
coptul
COPT3, -Ă, copți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populația indigenă a Egiptului, după creștinare; (și la sg.) persoană care face parte din această populație. ♦ Creștin care aparține unei secte din Egipt și din Etiopia. 2. Adj. Care aparține copților3 (1), care se referă la copți. ♦ (Substantivat, f.) Limbă derivată din vechea egipteană, folosită de copți3 (1) ca limbă de cult și vorbită până în sec. XVII. – Din fr. copte. DOOM
*cóptă (limbă) s. f., g.-d. art. cóptei
coptul
COPT3, -Ă, copți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populația indigenă a Egiptului, după creștinare; (și la sg.) persoană care face parte din această populație. ♦ Creștin care aparține unei secte din Egipt și din Etiopia. 2. Adj. Care aparține copților3 (1), care se referă la copți. ♦ (Substantivat, f.) Limbă derivată din vechea egipteană, folosită de copți3 (1) ca limbă de cult și vorbită până în sec. XVII. – Din fr. copte. DOOM
copt1 (nume etnic) adj. m., s. m., pl. copți; adj. f., s. f. cóptă, pl. cópte
coptule
COPT3, -Ă, copți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populația indigenă a Egiptului, după creștinare; (și la sg.) persoană care face parte din această populație. ♦ Creștin care aparține unei secte din Egipt și din Etiopia. 2. Adj. Care aparține copților3 (1), care se referă la copți. ♦ (Substantivat, f.) Limbă derivată din vechea egipteană, folosită de copți3 (1) ca limbă de cult și vorbită până în sec. XVII. – Din fr. copte. DOOM
copt1 (nume etnic) adj. m., s. m., pl. copți; adj. f., s. f. cóptă, pl. cópte
coptului
COPT1, copturi, s. n. Faptul de a (se) coace. ◊ Expr. A da în copt = a începe să se coacă, a se pârgui. – V. coace. DOOM
copt2 (acțiune) s. n., pl. cópturi
coptului
COPT3, -Ă, copți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populația indigenă a Egiptului, după creștinare; (și la sg.) persoană care face parte din această populație. ♦ Creștin care aparține unei secte din Egipt și din Etiopia. 2. Adj. Care aparține copților3 (1), care se referă la copți. ♦ (Substantivat, f.) Limbă derivată din vechea egipteană, folosită de copți3 (1) ca limbă de cult și vorbită până în sec. XVII. – Din fr. copte. DOOM
*cóptă (limbă) s. f., g.-d. art. cóptei
coptului
COPT3, -Ă, copți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populația indigenă a Egiptului, după creștinare; (și la sg.) persoană care face parte din această populație. ♦ Creștin care aparține unei secte din Egipt și din Etiopia. 2. Adj. Care aparține copților3 (1), care se referă la copți. ♦ (Substantivat, f.) Limbă derivată din vechea egipteană, folosită de copți3 (1) ca limbă de cult și vorbită până în sec. XVII. – Din fr. copte. DOOM
copt1 (nume etnic) adj. m., s. m., pl. copți; adj. f., s. f. cóptă, pl. cópte
coptura
COPTÚRĂ, copturi, s. f. 1. Produs alimentar făcut din aluat și copt în cuptor sau în spuză; p. ext. prăjitură de casă. 2. Puroi. ♦ Bubă coaptă; abces. 3. Bucată de rocă incomplet desprinsă de tavanul sau de pereții unei galerii de mină și care amenință să cadă. – Copt2 + suf. -ură sau lat. coctura (refăcut după copt2). DOOM
coptúră s. f., g.-d. art. coptúrii; pl. coptúri
copturi
COPT1, copturi, s. n. Faptul de a (se) coace. ◊ Expr. A da în copt = a începe să se coacă, a se pârgui. – V. coace. DOOM
copt2 (acțiune) s. n., pl. cópturi
copturi
COPTÚRĂ, copturi, s. f. 1. Produs alimentar făcut din aluat și copt în cuptor sau în spuză; p. ext. prăjitură de casă. 2. Puroi. ♦ Bubă coaptă; abces. 3. Bucată de rocă incomplet desprinsă de tavanul sau de pereții unei galerii de mină și care amenință să cadă. – Copt2 + suf. -ură sau lat. coctura (refăcut după copt2). DOOM
coptúră s. f., g.-d. art. coptúrii; pl. coptúri
copturii
COPTÚRĂ, copturi, s. f. 1. Produs alimentar făcut din aluat și copt în cuptor sau în spuză; p. ext. prăjitură de casă. 2. Puroi. ♦ Bubă coaptă; abces. 3. Bucată de rocă incomplet desprinsă de tavanul sau de pereții unei galerii de mină și care amenință să cadă. – Copt2 + suf. -ură sau lat. coctura (refăcut după copt2). DOOM
coptúră s. f., g.-d. art. coptúrii; pl. coptúri
copturile
COPT1, copturi, s. n. Faptul de a (se) coace. ◊ Expr. A da în copt = a începe să se coacă, a se pârgui. – V. coace. DOOM
copt2 (acțiune) s. n., pl. cópturi
copturile
COPTÚRĂ, copturi, s. f. 1. Produs alimentar făcut din aluat și copt în cuptor sau în spuză; p. ext. prăjitură de casă. 2. Puroi. ♦ Bubă coaptă; abces. 3. Bucată de rocă incomplet desprinsă de tavanul sau de pereții unei galerii de mină și care amenință să cadă. – Copt2 + suf. -ură sau lat. coctura (refăcut după copt2). DOOM
coptúră s. f., g.-d. art. coptúrii; pl. coptúri
copturilor
COPT1, copturi, s. n. Faptul de a (se) coace. ◊ Expr. A da în copt = a începe să se coacă, a se pârgui. – V. coace. DOOM
copt2 (acțiune) s. n., pl. cópturi
copturilor
COPTÚRĂ, copturi, s. f. 1. Produs alimentar făcut din aluat și copt în cuptor sau în spuză; p. ext. prăjitură de casă. 2. Puroi. ♦ Bubă coaptă; abces. 3. Bucată de rocă incomplet desprinsă de tavanul sau de pereții unei galerii de mină și care amenință să cadă. – Copt2 + suf. -ură sau lat. coctura (refăcut după copt2). DOOM
coptúră s. f., g.-d. art. coptúrii; pl. coptúri
coptătura
COPTĂTÚRĂ, coptături, s. f. (Reg.) Pâine coaptă. – Copt2 + suf. -ătură. DOOM
coptătúră (reg.) s. f., g.-d. art. coptătúrii; pl. coptătúri
coptături
COPTĂTÚRĂ, coptături, s. f. (Reg.) Pâine coaptă. – Copt2 + suf. -ătură. DOOM
coptătúră (reg.) s. f., g.-d. art. coptătúrii; pl. coptătúri
coptăturii
COPTĂTÚRĂ, coptături, s. f. (Reg.) Pâine coaptă. – Copt2 + suf. -ătură. DOOM
coptătúră (reg.) s. f., g.-d. art. coptătúrii; pl. coptătúri
coptăturile
COPTĂTÚRĂ, coptături, s. f. (Reg.) Pâine coaptă. – Copt2 + suf. -ătură. DOOM
coptătúră (reg.) s. f., g.-d. art. coptătúrii; pl. coptătúri
coptăturilor
COPTĂTÚRĂ, coptături, s. f. (Reg.) Pâine coaptă. – Copt2 + suf. -ătură. DOOM
coptătúră (reg.) s. f., g.-d. art. coptătúrii; pl. coptătúri
copul
COP, copuri, s. n. (Reg.) Măsură de capacitate de aproape un litru. ♦ Cană, vas având această capacitate. ♦ Conținutul unei astfel de căni. – Din rus. kop. DOOM
cop (reg.) s. n., pl. cópuri
copula
COPULÁ vb. I. refl. A se împreuna, a se acupla. [< fr. copuler].
copula
CÓPULĂ, copule, s. f. 1. Cuvânt de legătură. 2. Verb copulativ. 3. (Log.) Cuvânt care leagă subiectul de predicat. – Din fr. copule, lat. copula. DOOM
cópulă s. f., g.-d. art. cópulei; pl. cópule
copulai
COPULÁ vb. I. refl. A se împreuna, a se acupla. [< fr. copuler].
copulam
COPULÁ vb. I. refl. A se împreuna, a se acupla. [< fr. copuler].
copulare
COPULÁ vb. I. refl. A se împreuna, a se acupla. [< fr. copuler].
copulare
COPULÁ vb. I. refl. A se împreuna, a se acupla. [< fr. copuler].
copulară
COPULÁ vb. I. refl. A se împreuna, a se acupla. [< fr. copuler].
copularăm
COPULÁ vb. I. refl. A se împreuna, a se acupla. [< fr. copuler].
copularăți
COPULÁ vb. I. refl. A se împreuna, a se acupla. [< fr. copuler].
copulase
COPULÁ vb. I. refl. A se împreuna, a se acupla. [< fr. copuler].
copulasem
COPULÁ vb. I. refl. A se împreuna, a se acupla. [< fr. copuler].
copulaseră
COPULÁ vb. I. refl. A se împreuna, a se acupla. [< fr. copuler].
copulaserăm
COPULÁ vb. I. refl. A se împreuna, a se acupla. [< fr. copuler].
copulaserăți
COPULÁ vb. I. refl. A se împreuna, a se acupla. [< fr. copuler].
copulaseși
COPULÁ vb. I. refl. A se împreuna, a se acupla. [< fr. copuler].
copulaseți
COPULÁ vb. I. refl. A se împreuna, a se acupla. [< fr. copuler].
copulat
COPULÁ vb. I. refl. A se împreuna, a se acupla. [< fr. copuler].
copulativ
COPULATÍV, -Ă, copulativi, -e, adj. 1. (Despre conjuncții) Care leagă părți de propoziție sau propoziții de același fel. ◊ Verb copulativ = verb care intră în alcătuirea predicatului nominal, făcând legătura dintre subiect și numele predicativ. Propoziție copulativă = propoziție coordonată, legată de coordonata ei printr-un raport de asociere în interiorul unei fraze. 2. (Log.; despre judecăți afirmative) Care are mai multe subiecte legate de același predicat. – Din fr. copulatif, lat. copulativus. DOOM
copulatív adj. m., pl. copulatívi; f. copulatívă, pl. copulatíve
copulativa
COPULATÍV, -Ă, copulativi, -e, adj. 1. (Despre conjuncții) Care leagă părți de propoziție sau propoziții de același fel. ◊ Verb copulativ = verb care intră în alcătuirea predicatului nominal, făcând legătura dintre subiect și numele predicativ. Propoziție copulativă = propoziție coordonată, legată de coordonata ei printr-un raport de asociere în interiorul unei fraze. 2. (Log.; despre judecăți afirmative) Care are mai multe subiecte legate de același predicat. – Din fr. copulatif, lat. copulativus. DOOM
copulatív adj. m., pl. copulatívi; f. copulatívă, pl. copulatíve
copulative
COPULATÍV, -Ă, copulativi, -e, adj. 1. (Despre conjuncții) Care leagă părți de propoziție sau propoziții de același fel. ◊ Verb copulativ = verb care intră în alcătuirea predicatului nominal, făcând legătura dintre subiect și numele predicativ. Propoziție copulativă = propoziție coordonată, legată de coordonata ei printr-un raport de asociere în interiorul unei fraze. 2. (Log.; despre judecăți afirmative) Care are mai multe subiecte legate de același predicat. – Din fr. copulatif, lat. copulativus. DOOM
copulatív adj. m., pl. copulatívi; f. copulatívă, pl. copulatíve
copulativei
COPULATÍV, -Ă, copulativi, -e, adj. 1. (Despre conjuncții) Care leagă părți de propoziție sau propoziții de același fel. ◊ Verb copulativ = verb care intră în alcătuirea predicatului nominal, făcând legătura dintre subiect și numele predicativ. Propoziție copulativă = propoziție coordonată, legată de coordonata ei printr-un raport de asociere în interiorul unei fraze. 2. (Log.; despre judecăți afirmative) Care are mai multe subiecte legate de același predicat. – Din fr. copulatif, lat. copulativus. DOOM
copulatív adj. m., pl. copulatívi; f. copulatívă, pl. copulatíve
copulativele
COPULATÍV, -Ă, copulativi, -e, adj. 1. (Despre conjuncții) Care leagă părți de propoziție sau propoziții de același fel. ◊ Verb copulativ = verb care intră în alcătuirea predicatului nominal, făcând legătura dintre subiect și numele predicativ. Propoziție copulativă = propoziție coordonată, legată de coordonata ei printr-un raport de asociere în interiorul unei fraze. 2. (Log.; despre judecăți afirmative) Care are mai multe subiecte legate de același predicat. – Din fr. copulatif, lat. copulativus. DOOM
copulatív adj. m., pl. copulatívi; f. copulatívă, pl. copulatíve
copulativelor
COPULATÍV, -Ă, copulativi, -e, adj. 1. (Despre conjuncții) Care leagă părți de propoziție sau propoziții de același fel. ◊ Verb copulativ = verb care intră în alcătuirea predicatului nominal, făcând legătura dintre subiect și numele predicativ. Propoziție copulativă = propoziție coordonată, legată de coordonata ei printr-un raport de asociere în interiorul unei fraze. 2. (Log.; despre judecăți afirmative) Care are mai multe subiecte legate de același predicat. – Din fr. copulatif, lat. copulativus. DOOM
copulatív adj. m., pl. copulatívi; f. copulatívă, pl. copulatíve
copulativi
COPULATÍV, -Ă, copulativi, -e, adj. 1. (Despre conjuncții) Care leagă părți de propoziție sau propoziții de același fel. ◊ Verb copulativ = verb care intră în alcătuirea predicatului nominal, făcând legătura dintre subiect și numele predicativ. Propoziție copulativă = propoziție coordonată, legată de coordonata ei printr-un raport de asociere în interiorul unei fraze. 2. (Log.; despre judecăți afirmative) Care are mai multe subiecte legate de același predicat. – Din fr. copulatif, lat. copulativus. DOOM
copulatív adj. m., pl. copulatívi; f. copulatívă, pl. copulatíve
copulativii
COPULATÍV, -Ă, copulativi, -e, adj. 1. (Despre conjuncții) Care leagă părți de propoziție sau propoziții de același fel. ◊ Verb copulativ = verb care intră în alcătuirea predicatului nominal, făcând legătura dintre subiect și numele predicativ. Propoziție copulativă = propoziție coordonată, legată de coordonata ei printr-un raport de asociere în interiorul unei fraze. 2. (Log.; despre judecăți afirmative) Care are mai multe subiecte legate de același predicat. – Din fr. copulatif, lat. copulativus. DOOM
copulatív adj. m., pl. copulatívi; f. copulatívă, pl. copulatíve
copulativilor
COPULATÍV, -Ă, copulativi, -e, adj. 1. (Despre conjuncții) Care leagă părți de propoziție sau propoziții de același fel. ◊ Verb copulativ = verb care intră în alcătuirea predicatului nominal, făcând legătura dintre subiect și numele predicativ. Propoziție copulativă = propoziție coordonată, legată de coordonata ei printr-un raport de asociere în interiorul unei fraze. 2. (Log.; despre judecăți afirmative) Care are mai multe subiecte legate de același predicat. – Din fr. copulatif, lat. copulativus. DOOM
copulatív adj. m., pl. copulatívi; f. copulatívă, pl. copulatíve
copulativul
COPULATÍV, -Ă, copulativi, -e, adj. 1. (Despre conjuncții) Care leagă părți de propoziție sau propoziții de același fel. ◊ Verb copulativ = verb care intră în alcătuirea predicatului nominal, făcând legătura dintre subiect și numele predicativ. Propoziție copulativă = propoziție coordonată, legată de coordonata ei printr-un raport de asociere în interiorul unei fraze. 2. (Log.; despre judecăți afirmative) Care are mai multe subiecte legate de același predicat. – Din fr. copulatif, lat. copulativus. DOOM
copulatív adj. m., pl. copulatívi; f. copulatívă, pl. copulatíve
copulativului
COPULATÍV, -Ă, copulativi, -e, adj. 1. (Despre conjuncții) Care leagă părți de propoziție sau propoziții de același fel. ◊ Verb copulativ = verb care intră în alcătuirea predicatului nominal, făcând legătura dintre subiect și numele predicativ. Propoziție copulativă = propoziție coordonată, legată de coordonata ei printr-un raport de asociere în interiorul unei fraze. 2. (Log.; despre judecăți afirmative) Care are mai multe subiecte legate de același predicat. – Din fr. copulatif, lat. copulativus. DOOM
copulatív adj. m., pl. copulatívi; f. copulatívă, pl. copulatíve
copulau
COPULÁ vb. I. refl. A se împreuna, a se acupla. [< fr. copuler].
copulași
COPULÁ vb. I. refl. A se împreuna, a se acupla. [< fr. copuler].
copulați
COPULÁ vb. I. refl. A se împreuna, a se acupla. [< fr. copuler].
copulația
COPULÁȚIE, copulații, s. f. 1. Unire a două celule de sex opus. 2. Actul împerecherii a doi indivizi de sex opus, prin care elementele sexuale masculine sunt depuse în organele genitale feminine; coit. – Din lat. copulatio, fr. copulation. DOOM
copuláție (-ți-e) s. f., art. copuláția (-ți-a), g.-d. art. copuláției; pl. copuláții, art. copuláțiile (-ți-i-)
copulație
COPULÁȚIE, copulații, s. f. 1. Unire a două celule de sex opus. 2. Actul împerecherii a doi indivizi de sex opus, prin care elementele sexuale masculine sunt depuse în organele genitale feminine; coit. – Din lat. copulatio, fr. copulation. DOOM
copuláție (-ți-e) s. f., art. copuláția (-ți-a), g.-d. art. copuláției; pl. copuláții, art. copuláțiile (-ți-i-)
copulației
COPULÁȚIE, copulații, s. f. 1. Unire a două celule de sex opus. 2. Actul împerecherii a doi indivizi de sex opus, prin care elementele sexuale masculine sunt depuse în organele genitale feminine; coit. – Din lat. copulatio, fr. copulation. DOOM
copuláție (-ți-e) s. f., art. copuláția (-ți-a), g.-d. art. copuláției; pl. copuláții, art. copuláțiile (-ți-i-)
copulații
COPULÁȚIE, copulații, s. f. 1. Unire a două celule de sex opus. 2. Actul împerecherii a doi indivizi de sex opus, prin care elementele sexuale masculine sunt depuse în organele genitale feminine; coit. – Din lat. copulatio, fr. copulation. DOOM
copuláție (-ți-e) s. f., art. copuláția (-ți-a), g.-d. art. copuláției; pl. copuláții, art. copuláțiile (-ți-i-)
copulațiile
COPULÁȚIE, copulații, s. f. 1. Unire a două celule de sex opus. 2. Actul împerecherii a doi indivizi de sex opus, prin care elementele sexuale masculine sunt depuse în organele genitale feminine; coit. – Din lat. copulatio, fr. copulation. DOOM
copuláție (-ți-e) s. f., art. copuláția (-ți-a), g.-d. art. copuláției; pl. copuláții, art. copuláțiile (-ți-i-)
copulațiilor
COPULÁȚIE, copulații, s. f. 1. Unire a două celule de sex opus. 2. Actul împerecherii a doi indivizi de sex opus, prin care elementele sexuale masculine sunt depuse în organele genitale feminine; coit. – Din lat. copulatio, fr. copulation. DOOM
copuláție (-ți-e) s. f., art. copuláția (-ți-a), g.-d. art. copuláției; pl. copuláții, art. copuláțiile (-ți-i-)
copulațiune
COPULAȚIÚNE s.f. v. copulație.
copule
CÓPULĂ, copule, s. f. 1. Cuvânt de legătură. 2. Verb copulativ. 3. (Log.) Cuvânt care leagă subiectul de predicat. – Din fr. copule, lat. copula. DOOM
cópulă s. f., g.-d. art. cópulei; pl. cópule
copulează
COPULÁ vb. I. refl. A se împreuna, a se acupla. [< fr. copuler].
copulei
CÓPULĂ, copule, s. f. 1. Cuvânt de legătură. 2. Verb copulativ. 3. (Log.) Cuvânt care leagă subiectul de predicat. – Din fr. copule, lat. copula. DOOM
cópulă s. f., g.-d. art. cópulei; pl. cópule
copulele
CÓPULĂ, copule, s. f. 1. Cuvânt de legătură. 2. Verb copulativ. 3. (Log.) Cuvânt care leagă subiectul de predicat. – Din fr. copule, lat. copula. DOOM
cópulă s. f., g.-d. art. cópulei; pl. cópule
copulelor
CÓPULĂ, copule, s. f. 1. Cuvânt de legătură. 2. Verb copulativ. 3. (Log.) Cuvânt care leagă subiectul de predicat. – Din fr. copule, lat. copula. DOOM
cópulă s. f., g.-d. art. cópulei; pl. cópule
copulez
COPULÁ vb. I. refl. A se împreuna, a se acupla. [< fr. copuler].
copuleze
COPULÁ vb. I. refl. A se împreuna, a se acupla. [< fr. copuler].
copulezi
COPULÁ vb. I. refl. A se împreuna, a se acupla. [< fr. copuler].
copului
COP, copuri, s. n. (Reg.) Măsură de capacitate de aproape un litru. ♦ Cană, vas având această capacitate. ♦ Conținutul unei astfel de căni. – Din rus. kop. DOOM
cop (reg.) s. n., pl. cópuri
copulând
COPULÁ vb. I. refl. A se împreuna, a se acupla. [< fr. copuler].
copulînd
COPULÁ vb. I. refl. A se împreuna, a se acupla. [< fr. copuler].
copuri
COP, copuri, s. n. (Reg.) Măsură de capacitate de aproape un litru. ♦ Cană, vas având această capacitate. ♦ Conținutul unei astfel de căni. – Din rus. kop. DOOM
cop (reg.) s. n., pl. cópuri
copurile
COP, copuri, s. n. (Reg.) Măsură de capacitate de aproape un litru. ♦ Cană, vas având această capacitate. ♦ Conținutul unei astfel de căni. – Din rus. kop. DOOM
cop (reg.) s. n., pl. cópuri
copurilor
COP, copuri, s. n. (Reg.) Măsură de capacitate de aproape un litru. ♦ Cană, vas având această capacitate. ♦ Conținutul unei astfel de căni. – Din rus. kop. DOOM
cop (reg.) s. n., pl. cópuri
copyright
COPYRIGHT s. n. Drept garantat prin lege, rezervat numai autorului (precum și moștenitorilor acestuia) sau editorului de a reproduce și de a vinde operele literare, artistice și științifice; drept de autor. [Pr.: cópiraĭt] – Cuv. engl. DOOM
cópyright (angl.) [pron. cópirayt] s. n., art. copyrightul
copyrightul
COPYRIGHT s. n. Drept garantat prin lege, rezervat numai autorului (precum și moștenitorilor acestuia) sau editorului de a reproduce și de a vinde operele literare, artistice și științifice; drept de autor. [Pr.: cópiraĭt] – Cuv. engl. DOOM
cópyright (angl.) [pron. cópirayt] s. n., art. copyrightul
copyrightului
COPYRIGHT s. n. Drept garantat prin lege, rezervat numai autorului (precum și moștenitorilor acestuia) sau editorului de a reproduce și de a vinde operele literare, artistice și științifice; drept de autor. [Pr.: cópiraĭt] – Cuv. engl. DOOM
cópyright (angl.) [pron. cópirayt] s. n., art. copyrightul
copywriter
COPYWRITER, copywriteri, s. m. Angajat al unei agenții de publicitate, responsabil de crearea textelor incluse în mesajele publicitare. [Pr.: cópiraĭtăr] – Cuv. engl. DOOM
cópywriter (angl.) [pron. cópiraĭtăr] (-py-wri-) s. m., pl. cópywriteri
copârșeie
COPÂRȘÉU, copârșeie, s. n. (Reg.) Sicriu. – Din magh. koporsó. DOOM
copârșéu (reg.) s. n., art. copârșéul; pl. copârșéie
copârșeiele
COPÂRȘÉU, copârșeie, s. n. (Reg.) Sicriu. – Din magh. koporsó. DOOM
copârșéu (reg.) s. n., art. copârșéul; pl. copârșéie
copârșeielor
COPÂRȘÉU, copârșeie, s. n. (Reg.) Sicriu. – Din magh. koporsó. DOOM
copârșéu (reg.) s. n., art. copârșéul; pl. copârșéie
copârșeu
COPÂRȘÉU, copârșeie, s. n. (Reg.) Sicriu. – Din magh. koporsó. DOOM
copârșéu (reg.) s. n., art. copârșéul; pl. copârșéie
copârșeul
COPÂRȘÉU, copârșeie, s. n. (Reg.) Sicriu. – Din magh. koporsó. DOOM
copârșéu (reg.) s. n., art. copârșéul; pl. copârșéie
copârșeului
COPÂRȘÉU, copârșeie, s. n. (Reg.) Sicriu. – Din magh. koporsó. DOOM
copârșéu (reg.) s. n., art. copârșéul; pl. copârșéie
copîrșeie
COPÂRȘÉU, copârșeie, s. n. (Reg.) Sicriu. – Din magh. koporsó. DOOM
copârșéu (reg.) s. n., art. copârșéul; pl. copârșéie
copîrșeiele
COPÂRȘÉU, copârșeie, s. n. (Reg.) Sicriu. – Din magh. koporsó. DOOM
copârșéu (reg.) s. n., art. copârșéul; pl. copârșéie
copîrșeielor
COPÂRȘÉU, copârșeie, s. n. (Reg.) Sicriu. – Din magh. koporsó. DOOM
copârșéu (reg.) s. n., art. copârșéul; pl. copârșéie
copîrșeu
COPÂRȘÉU, copârșeie, s. n. (Reg.) Sicriu. – Din magh. koporsó. DOOM
copârșéu (reg.) s. n., art. copârșéul; pl. copârșéie
copîrșeul
COPÂRȘÉU, copârșeie, s. n. (Reg.) Sicriu. – Din magh. koporsó. DOOM
copârșéu (reg.) s. n., art. copârșéul; pl. copârșéie
copîrșeului
COPÂRȘÉU, copârșeie, s. n. (Reg.) Sicriu. – Din magh. koporsó. DOOM
copârșéu (reg.) s. n., art. copârșéul; pl. copârșéie
copăcei
COPĂCÉL, copăcei, s. m. Diminutiv al lui copac. ◊ Expr. (Adverbial) A sta (sau a merge, a umbla etc.) copăcel = a sta (sau a merge) pe picioare, drept (și încet, cu grijă). – Copac + suf. -el. DOOM
copăcél s. m., pl. copăcéi, pl. copăcéii
copăceii
COPĂCÉL, copăcei, s. m. Diminutiv al lui copac. ◊ Expr. (Adverbial) A sta (sau a merge, a umbla etc.) copăcel = a sta (sau a merge) pe picioare, drept (și încet, cu grijă). – Copac + suf. -el. DOOM
copăcél s. m., pl. copăcéi, pl. copăcéii
copăceilor
COPĂCÉL, copăcei, s. m. Diminutiv al lui copac. ◊ Expr. (Adverbial) A sta (sau a merge, a umbla etc.) copăcel = a sta (sau a merge) pe picioare, drept (și încet, cu grijă). – Copac + suf. -el. DOOM
copăcél s. m., pl. copăcéi, pl. copăcéii
copăcel
COPĂCÉL, copăcei, s. m. Diminutiv al lui copac. ◊ Expr. (Adverbial) A sta (sau a merge, a umbla etc.) copăcel = a sta (sau a merge) pe picioare, drept (și încet, cu grijă). – Copac + suf. -el. DOOM
copăcél s. m., pl. copăcéi, pl. copăcéii
copăcele
COPĂCÉL, copăcei, s. m. Diminutiv al lui copac. ◊ Expr. (Adverbial) A sta (sau a merge, a umbla etc.) copăcel = a sta (sau a merge) pe picioare, drept (și încet, cu grijă). – Copac + suf. -el. DOOM
copăcél s. m., pl. copăcéi, pl. copăcéii
copăcelul
COPĂCÉL, copăcei, s. m. Diminutiv al lui copac. ◊ Expr. (Adverbial) A sta (sau a merge, a umbla etc.) copăcel = a sta (sau a merge) pe picioare, drept (și încet, cu grijă). – Copac + suf. -el. DOOM
copăcél s. m., pl. copăcéi, pl. copăcéii
copăcelule
COPĂCÉL, copăcei, s. m. Diminutiv al lui copac. ◊ Expr. (Adverbial) A sta (sau a merge, a umbla etc.) copăcel = a sta (sau a merge) pe picioare, drept (și încet, cu grijă). – Copac + suf. -el. DOOM
copăcél s. m., pl. copăcéi, pl. copăcéii
copăcelului
COPĂCÉL, copăcei, s. m. Diminutiv al lui copac. ◊ Expr. (Adverbial) A sta (sau a merge, a umbla etc.) copăcel = a sta (sau a merge) pe picioare, drept (și încet, cu grijă). – Copac + suf. -el. DOOM
copăcél s. m., pl. copăcéi, pl. copăcéii
copăi
COPÁIE, copăi, s. f. (Reg.) 1. Albie (1). 2. Ladă în care curge făina la moară. [Pr.: -pa-ie] – Din bg., sb. kopanja. DOOM
copáie (reg.) s. f., g.-d. art. copắii; pl. copắi
copăii
COPÁIE, copăi, s. f. (Reg.) 1. Albie (1). 2. Ladă în care curge făina la moară. [Pr.: -pa-ie] – Din bg., sb. kopanja. DOOM
copáie (reg.) s. f., g.-d. art. copắii; pl. copắi
copăile
COPÁIE, copăi, s. f. (Reg.) 1. Albie (1). 2. Ladă în care curge făina la moară. [Pr.: -pa-ie] – Din bg., sb. kopanja. DOOM
copáie (reg.) s. f., g.-d. art. copắii; pl. copắi
copăilor
COPÁIE, copăi, s. f. (Reg.) 1. Albie (1). 2. Ladă în care curge făina la moară. [Pr.: -pa-ie] – Din bg., sb. kopanja. DOOM
copáie (reg.) s. f., g.-d. art. copắii; pl. copắi
copăița
COPĂÍȚĂ, copăițe, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui copaie. – Copaie + suf. -iță. DOOM
copăíță (reg.) s. f., g.-d. art. copăíței; pl. copăíțe
copăițe
COPĂÍȚĂ, copăițe, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui copaie. – Copaie + suf. -iță. DOOM
copăíță (reg.) s. f., g.-d. art. copăíței; pl. copăíțe
copăiței
COPĂÍȚĂ, copăițe, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui copaie. – Copaie + suf. -iță. DOOM
copăíță (reg.) s. f., g.-d. art. copăíței; pl. copăíțe
copăițele
COPĂÍȚĂ, copăițe, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui copaie. – Copaie + suf. -iță. DOOM
copăíță (reg.) s. f., g.-d. art. copăíței; pl. copăíțe
copăițelor
COPĂÍȚĂ, copăițe, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui copaie. – Copaie + suf. -iță. DOOM
copăíță (reg.) s. f., g.-d. art. copăíței; pl. copăíțe
copărtaș
COPĂRTÁȘ, -Ă, copărtași, -e, s. m. și f. Persoană considerată în raport cu altele cu care participă la o afacere sau la o împărțeală. – Co- + părtaș. DOOM
copărtáș s. m., pl. copărtáși
copărtașa
COPĂRTÁȘ, -Ă, copărtași, -e, s. m. și f. Persoană considerată în raport cu altele cu care participă la o afacere sau la o împărțeală. – Co- + părtaș. DOOM
copărtáșă s. f., art. copărtáșa, g.-d. art. copărtáșei; pl. copărtáșe
copărtașe
COPĂRTÁȘ, -Ă, copărtași, -e, s. m. și f. Persoană considerată în raport cu altele cu care participă la o afacere sau la o împărțeală. – Co- + părtaș. DOOM
copărtáș s. m., pl. copărtáși
copărtașe
COPĂRTÁȘ, -Ă, copărtași, -e, s. m. și f. Persoană considerată în raport cu altele cu care participă la o afacere sau la o împărțeală. – Co- + părtaș. DOOM
copărtáșă s. f., art. copărtáșa, g.-d. art. copărtáșei; pl. copărtáșe
copărtașei
COPĂRTÁȘ, -Ă, copărtași, -e, s. m. și f. Persoană considerată în raport cu altele cu care participă la o afacere sau la o împărțeală. – Co- + părtaș. DOOM
copărtáșă s. f., art. copărtáșa, g.-d. art. copărtáșei; pl. copărtáșe
copărtașele
COPĂRTÁȘ, -Ă, copărtași, -e, s. m. și f. Persoană considerată în raport cu altele cu care participă la o afacere sau la o împărțeală. – Co- + părtaș. DOOM
copărtáșă s. f., art. copărtáșa, g.-d. art. copărtáșei; pl. copărtáșe
copărtașelor
COPĂRTÁȘ, -Ă, copărtași, -e, s. m. și f. Persoană considerată în raport cu altele cu care participă la o afacere sau la o împărțeală. – Co- + părtaș. DOOM
copărtáșă s. f., art. copărtáșa, g.-d. art. copărtáșei; pl. copărtáșe
copărtași
COPĂRTÁȘ, -Ă, copărtași, -e, s. m. și f. Persoană considerată în raport cu altele cu care participă la o afacere sau la o împărțeală. – Co- + părtaș. DOOM
copărtáș s. m., pl. copărtáși
copărtașii
COPĂRTÁȘ, -Ă, copărtași, -e, s. m. și f. Persoană considerată în raport cu altele cu care participă la o afacere sau la o împărțeală. – Co- + părtaș. DOOM
copărtáș s. m., pl. copărtáși
copărtașilor
COPĂRTÁȘ, -Ă, copărtași, -e, s. m. și f. Persoană considerată în raport cu altele cu care participă la o afacere sau la o împărțeală. – Co- + părtaș. DOOM
copărtáș s. m., pl. copărtáși
copărtașo
COPĂRTÁȘ, -Ă, copărtași, -e, s. m. și f. Persoană considerată în raport cu altele cu care participă la o afacere sau la o împărțeală. – Co- + părtaș. DOOM
copărtáșă s. f., art. copărtáșa, g.-d. art. copărtáșei; pl. copărtáșe
copărtașul
COPĂRTÁȘ, -Ă, copărtași, -e, s. m. și f. Persoană considerată în raport cu altele cu care participă la o afacere sau la o împărțeală. – Co- + părtaș. DOOM
copărtáș s. m., pl. copărtáși
copărtașule
COPĂRTÁȘ, -Ă, copărtași, -e, s. m. și f. Persoană considerată în raport cu altele cu care participă la o afacere sau la o împărțeală. – Co- + părtaș. DOOM
copărtáș s. m., pl. copărtáși
copărtașului
COPĂRTÁȘ, -Ă, copărtași, -e, s. m. și f. Persoană considerată în raport cu altele cu care participă la o afacere sau la o împărțeală. – Co- + părtaș. DOOM
copărtáș s. m., pl. copărtáși
copți
COPT3, -Ă, copți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populația indigenă a Egiptului, după creștinare; (și la sg.) persoană care face parte din această populație. ♦ Creștin care aparține unei secte din Egipt și din Etiopia. 2. Adj. Care aparține copților3 (1), care se referă la copți. ♦ (Substantivat, f.) Limbă derivată din vechea egipteană, folosită de copți3 (1) ca limbă de cult și vorbită până în sec. XVII. – Din fr. copte. DOOM
*cóptă (limbă) s. f., g.-d. art. cóptei
copți
COPT3, -Ă, copți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populația indigenă a Egiptului, după creștinare; (și la sg.) persoană care face parte din această populație. ♦ Creștin care aparține unei secte din Egipt și din Etiopia. 2. Adj. Care aparține copților3 (1), care se referă la copți. ♦ (Substantivat, f.) Limbă derivată din vechea egipteană, folosită de copți3 (1) ca limbă de cult și vorbită până în sec. XVII. – Din fr. copte. DOOM
copt1 (nume etnic) adj. m., s. m., pl. copți; adj. f., s. f. cóptă, pl. cópte
copții
COPT3, -Ă, copți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populația indigenă a Egiptului, după creștinare; (și la sg.) persoană care face parte din această populație. ♦ Creștin care aparține unei secte din Egipt și din Etiopia. 2. Adj. Care aparține copților3 (1), care se referă la copți. ♦ (Substantivat, f.) Limbă derivată din vechea egipteană, folosită de copți3 (1) ca limbă de cult și vorbită până în sec. XVII. – Din fr. copte. DOOM
*cóptă (limbă) s. f., g.-d. art. cóptei
copții
COPT3, -Ă, copți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populația indigenă a Egiptului, după creștinare; (și la sg.) persoană care face parte din această populație. ♦ Creștin care aparține unei secte din Egipt și din Etiopia. 2. Adj. Care aparține copților3 (1), care se referă la copți. ♦ (Substantivat, f.) Limbă derivată din vechea egipteană, folosită de copți3 (1) ca limbă de cult și vorbită până în sec. XVII. – Din fr. copte. DOOM
copt1 (nume etnic) adj. m., s. m., pl. copți; adj. f., s. f. cóptă, pl. cópte
copților
COPT3, -Ă, copți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populația indigenă a Egiptului, după creștinare; (și la sg.) persoană care face parte din această populație. ♦ Creștin care aparține unei secte din Egipt și din Etiopia. 2. Adj. Care aparține copților3 (1), care se referă la copți. ♦ (Substantivat, f.) Limbă derivată din vechea egipteană, folosită de copți3 (1) ca limbă de cult și vorbită până în sec. XVII. – Din fr. copte. DOOM
*cóptă (limbă) s. f., g.-d. art. cóptei
copților
COPT3, -Ă, copți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populația indigenă a Egiptului, după creștinare; (și la sg.) persoană care face parte din această populație. ♦ Creștin care aparține unei secte din Egipt și din Etiopia. 2. Adj. Care aparține copților3 (1), care se referă la copți. ♦ (Substantivat, f.) Limbă derivată din vechea egipteană, folosită de copți3 (1) ca limbă de cult și vorbită până în sec. XVII. – Din fr. copte. DOOM
copt1 (nume etnic) adj. m., s. m., pl. copți; adj. f., s. f. cóptă, pl. cópte
cor
COR1, coruri, s. n. 1. Grup de cântăreți care execută împreună o compoziție muzicală. ◊ Loc. adv. În cor = (toți) deodată, în același timp, împreună. ◊ Expr. A face cor cu alții = a face cauză comună cu alții, a se solidariza cu alții (în scopuri rele). ♦ Compoziție muzicală destinată să fie cântată de mai multe persoane; executarea unei astfel de compoziții. 2. (În teatrul antic) Grup de actori care luau parte la desfășurarea acțiunii dramatice ca personaj colectiv, exprimând, prin cântec, recitare, mimică sau dans, opinia publică; p. ext. versurile cântate de acest grup. – Din lat. chorus. Cf. germ. Chor. DOOM
cor1 (ansamblu muzical, compoziție muzicală, grup în teatrul antic, parte a unei biserici) s. n., pl. córuri
cora
Cora (sau Core), denumire purtată de Persephone, fiica zeiței Demeter (v. Persephone). În limba greacă core însemna „fată tînără, fecioară”.
corabie
CORÁBIE, corăbii, s. f. Navă cu pânze, folosită (în trecut) pentru transport și pentru acțiuni militare. ◊ Expr. (Ir.) A i se îneca (cuiva) corăbiile = a fi trist, supărat, fără chef. – Din sl. korablĭ. DOOM
!corábie (-bi-e) s. f., art. corábia (-bi-a), g.-d. art. corábiei; pl. corắbii, art. corắbiile (-bi-i-)
corac
CORÁC, coraci, s. m. (Reg.) Corb. – Ngr. korakas.
coracoid
CORACOÍD, -Ă, coracoizi, -de, adj. (Și substantivat, f.) (Formațiune anatomică) care se aseamănă cu un cioc de corb. ◊ Apofiză coracoidă = apofiză a omoplatului. – Din fr. coracoïde.
coracoida
CORACOÍD, -Ă, coracoizi, -de, adj. (Și substantivat, f.) (Formațiune anatomică) care se aseamănă cu un cioc de corb. ◊ Apofiză coracoidă = apofiză a omoplatului. – Din fr. coracoïde.
coracoide
CORACOÍD, -Ă, coracoizi, -de, adj. (Și substantivat, f.) (Formațiune anatomică) care se aseamănă cu un cioc de corb. ◊ Apofiză coracoidă = apofiză a omoplatului. – Din fr. coracoïde.
coracoidei
CORACOÍD, -Ă, coracoizi, -de, adj. (Și substantivat, f.) (Formațiune anatomică) care se aseamănă cu un cioc de corb. ◊ Apofiză coracoidă = apofiză a omoplatului. – Din fr. coracoïde.
coracoidele
CORACOÍD, -Ă, coracoizi, -de, adj. (Și substantivat, f.) (Formațiune anatomică) care se aseamănă cu un cioc de corb. ◊ Apofiză coracoidă = apofiză a omoplatului. – Din fr. coracoïde.
coracoidelor
CORACOÍD, -Ă, coracoizi, -de, adj. (Și substantivat, f.) (Formațiune anatomică) care se aseamănă cu un cioc de corb. ◊ Apofiză coracoidă = apofiză a omoplatului. – Din fr. coracoïde.
coracoidită
CORACOIDÍTĂ s.f. (Med.) Osteită a apofizei coracoide. [Pron. -co-i-. / < fr. coracoïdite].
coracoidul
CORACOÍD, -Ă, coracoizi, -de, adj. (Și substantivat, f.) (Formațiune anatomică) care se aseamănă cu un cioc de corb. ◊ Apofiză coracoidă = apofiză a omoplatului. – Din fr. coracoïde.
coracoidului
CORACOÍD, -Ă, coracoizi, -de, adj. (Și substantivat, f.) (Formațiune anatomică) care se aseamănă cu un cioc de corb. ◊ Apofiză coracoidă = apofiză a omoplatului. – Din fr. coracoïde.
coracoidă
CORACOÍD, -Ă, coracoizi, -de, adj. (Și substantivat, f.) (Formațiune anatomică) care se aseamănă cu un cioc de corb. ◊ Apofiză coracoidă = apofiză a omoplatului. – Din fr. coracoïde.
coracoizi
CORACOÍD, -Ă, coracoizi, -de, adj. (Și substantivat, f.) (Formațiune anatomică) care se aseamănă cu un cioc de corb. ◊ Apofiză coracoidă = apofiză a omoplatului. – Din fr. coracoïde.
coracoizii
CORACOÍD, -Ă, coracoizi, -de, adj. (Și substantivat, f.) (Formațiune anatomică) care se aseamănă cu un cioc de corb. ◊ Apofiză coracoidă = apofiză a omoplatului. – Din fr. coracoïde.
coracoizilor
CORACOÍD, -Ă, coracoizi, -de, adj. (Și substantivat, f.) (Formațiune anatomică) care se aseamănă cu un cioc de corb. ◊ Apofiză coracoidă = apofiză a omoplatului. – Din fr. coracoïde.
coracă
córacă – 1. Scarlatină. – 2. Angină. Ngr. ϰόραϰας „corb” (Tiktin). Termen înv. de medicină, ieșit din uz.
corai
CORÁI adj. invar., s. n. 1. Adj. invar. De culoare roșie cu nuanțe de galben. 2. S. n. Culoare corai (1). – Din fr. corail. DOOM
*corái2 s. n., art. coráiul
coraiul
CORÁI adj. invar., s. n. 1. Adj. invar. De culoare roșie cu nuanțe de galben. 2. S. n. Culoare corai (1). – Din fr. corail. DOOM
*corái2 s. n., art. coráiul
coraiului
CORÁI adj. invar., s. n. 1. Adj. invar. De culoare roșie cu nuanțe de galben. 2. S. n. Culoare corai (1). – Din fr. corail. DOOM
*corái2 s. n., art. coráiul
coraj
CORÁJ s. n. v. curaj. DOOM
curáj s. n.
coral
CORÁL2, -Ă, corali, -e, adj., s. n. 1. Adj. De cor (1), pentru cor. ♦ (Substantivat, f.) Formație corală; cor (1). 2. S. n. Cântec religios liturgic pe mai multe voci, cântat inițial în cor1 de credincioșii cultului protestant. ♦ Compoziție pentru orgă pe tema unui cântec liturgic. – Din fr. choral. DOOM
corál3 (cântec) s. n., pl. corále
coral
CORÁL1, corali, s. m. Animal din încrengătura celenteratelor, cu schelet calcaros roșu sau alb; mărgean (Corallium rubrum). ♦ Bijuterie confecționată din scheletul acestui animal. – Din germ. Koralle, lat. corallus. DOOM
corál2 (animal, piatră semiprețioasă) s. m., pl. coráli
corala
CORÁL2, -Ă, corali, -e, adj., s. n. 1. Adj. De cor (1), pentru cor. ♦ (Substantivat, f.) Formație corală; cor (1). 2. S. n. Cântec religios liturgic pe mai multe voci, cântat inițial în cor1 de credincioșii cultului protestant. ♦ Compoziție pentru orgă pe tema unui cântec liturgic. – Din fr. choral. DOOM
corál3 (cântec) s. n., pl. corále
corala
CORÁL2, -Ă, corali, -e, adj., s. n. 1. Adj. De cor (1), pentru cor. ♦ (Substantivat, f.) Formație corală; cor (1). 2. S. n. Cântec religios liturgic pe mai multe voci, cântat inițial în cor1 de credincioșii cultului protestant. ♦ Compoziție pentru orgă pe tema unui cântec liturgic. – Din fr. choral. DOOM
corálă (cor) s. f., g.-d. art. corálei; pl. corále
corale
CORÁL2, -Ă, corali, -e, adj., s. n. 1. Adj. De cor (1), pentru cor. ♦ (Substantivat, f.) Formație corală; cor (1). 2. S. n. Cântec religios liturgic pe mai multe voci, cântat inițial în cor1 de credincioșii cultului protestant. ♦ Compoziție pentru orgă pe tema unui cântec liturgic. – Din fr. choral. DOOM
corál3 (cântec) s. n., pl. corále
corale
CORÁL2, -Ă, corali, -e, adj., s. n. 1. Adj. De cor (1), pentru cor. ♦ (Substantivat, f.) Formație corală; cor (1). 2. S. n. Cântec religios liturgic pe mai multe voci, cântat inițial în cor1 de credincioșii cultului protestant. ♦ Compoziție pentru orgă pe tema unui cântec liturgic. – Din fr. choral. DOOM
corálă (cor) s. f., g.-d. art. corálei; pl. corále
coralei
CORÁL2, -Ă, corali, -e, adj., s. n. 1. Adj. De cor (1), pentru cor. ♦ (Substantivat, f.) Formație corală; cor (1). 2. S. n. Cântec religios liturgic pe mai multe voci, cântat inițial în cor1 de credincioșii cultului protestant. ♦ Compoziție pentru orgă pe tema unui cântec liturgic. – Din fr. choral. DOOM
corál3 (cântec) s. n., pl. corále
coralei
CORÁL2, -Ă, corali, -e, adj., s. n. 1. Adj. De cor (1), pentru cor. ♦ (Substantivat, f.) Formație corală; cor (1). 2. S. n. Cântec religios liturgic pe mai multe voci, cântat inițial în cor1 de credincioșii cultului protestant. ♦ Compoziție pentru orgă pe tema unui cântec liturgic. – Din fr. choral. DOOM
corálă (cor) s. f., g.-d. art. corálei; pl. corále
coralele
CORÁL2, -Ă, corali, -e, adj., s. n. 1. Adj. De cor (1), pentru cor. ♦ (Substantivat, f.) Formație corală; cor (1). 2. S. n. Cântec religios liturgic pe mai multe voci, cântat inițial în cor1 de credincioșii cultului protestant. ♦ Compoziție pentru orgă pe tema unui cântec liturgic. – Din fr. choral. DOOM
corál3 (cântec) s. n., pl. corále
coralele
CORÁL2, -Ă, corali, -e, adj., s. n. 1. Adj. De cor (1), pentru cor. ♦ (Substantivat, f.) Formație corală; cor (1). 2. S. n. Cântec religios liturgic pe mai multe voci, cântat inițial în cor1 de credincioșii cultului protestant. ♦ Compoziție pentru orgă pe tema unui cântec liturgic. – Din fr. choral. DOOM
corálă (cor) s. f., g.-d. art. corálei; pl. corále
coralelor
CORÁL2, -Ă, corali, -e, adj., s. n. 1. Adj. De cor (1), pentru cor. ♦ (Substantivat, f.) Formație corală; cor (1). 2. S. n. Cântec religios liturgic pe mai multe voci, cântat inițial în cor1 de credincioșii cultului protestant. ♦ Compoziție pentru orgă pe tema unui cântec liturgic. – Din fr. choral. DOOM
corál3 (cântec) s. n., pl. corále
coralelor
CORÁL2, -Ă, corali, -e, adj., s. n. 1. Adj. De cor (1), pentru cor. ♦ (Substantivat, f.) Formație corală; cor (1). 2. S. n. Cântec religios liturgic pe mai multe voci, cântat inițial în cor1 de credincioșii cultului protestant. ♦ Compoziție pentru orgă pe tema unui cântec liturgic. – Din fr. choral. DOOM
corálă (cor) s. f., g.-d. art. corálei; pl. corále
corali
CORÁL2, -Ă, corali, -e, adj., s. n. 1. Adj. De cor (1), pentru cor. ♦ (Substantivat, f.) Formație corală; cor (1). 2. S. n. Cântec religios liturgic pe mai multe voci, cântat inițial în cor1 de credincioșii cultului protestant. ♦ Compoziție pentru orgă pe tema unui cântec liturgic. – Din fr. choral. DOOM
corál3 (cântec) s. n., pl. corále
corali
CORÁL1, corali, s. m. Animal din încrengătura celenteratelor, cu schelet calcaros roșu sau alb; mărgean (Corallium rubrum). ♦ Bijuterie confecționată din scheletul acestui animal. – Din germ. Koralle, lat. corallus. DOOM
corál2 (animal, piatră semiprețioasă) s. m., pl. coráli
corali
CORALI- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) corali”, „de coral”. [< fr. coralli-, cf. lat. corallum, gr. korallion].
coralian
CORALIÁN, -Ă, coralieni, -e, adj. Format din corali1. [Pr.: -li-an] – Din fr. corallien. DOOM
coralián (-li-an) adj. m., pl. coraliéni (-li-eni); f. coraliánă, pl. coraliéne
coraliana
CORALIÁN, -Ă, coralieni, -e, adj. Format din corali1. [Pr.: -li-an] – Din fr. corallien. DOOM
coralián (-li-an) adj. m., pl. coraliéni (-li-eni); f. coraliánă, pl. coraliéne
coralianul
CORALIÁN, -Ă, coralieni, -e, adj. Format din corali1. [Pr.: -li-an] – Din fr. corallien. DOOM
coralián (-li-an) adj. m., pl. coraliéni (-li-eni); f. coraliánă, pl. coraliéne
coralianului
CORALIÁN, -Ă, coralieni, -e, adj. Format din corali1. [Pr.: -li-an] – Din fr. corallien. DOOM
coralián (-li-an) adj. m., pl. coraliéni (-li-eni); f. coraliánă, pl. coraliéne
coraliene
CORALIÁN, -Ă, coralieni, -e, adj. Format din corali1. [Pr.: -li-an] – Din fr. corallien. DOOM
coralián (-li-an) adj. m., pl. coraliéni (-li-eni); f. coraliánă, pl. coraliéne
coralienei
CORALIÁN, -Ă, coralieni, -e, adj. Format din corali1. [Pr.: -li-an] – Din fr. corallien. DOOM
coralián (-li-an) adj. m., pl. coraliéni (-li-eni); f. coraliánă, pl. coraliéne
coralienele
CORALIÁN, -Ă, coralieni, -e, adj. Format din corali1. [Pr.: -li-an] – Din fr. corallien. DOOM
coralián (-li-an) adj. m., pl. coraliéni (-li-eni); f. coraliánă, pl. coraliéne
coralienelor
CORALIÁN, -Ă, coralieni, -e, adj. Format din corali1. [Pr.: -li-an] – Din fr. corallien. DOOM
coralián (-li-an) adj. m., pl. coraliéni (-li-eni); f. coraliánă, pl. coraliéne
coralieni
CORALIÁN, -Ă, coralieni, -e, adj. Format din corali1. [Pr.: -li-an] – Din fr. corallien. DOOM
coralián (-li-an) adj. m., pl. coraliéni (-li-eni); f. coraliánă, pl. coraliéne
coralienii
CORALIÁN, -Ă, coralieni, -e, adj. Format din corali1. [Pr.: -li-an] – Din fr. corallien. DOOM
coralián (-li-an) adj. m., pl. coraliéni (-li-eni); f. coraliánă, pl. coraliéne
coralienilor
CORALIÁN, -Ă, coralieni, -e, adj. Format din corali1. [Pr.: -li-an] – Din fr. corallien. DOOM
coralián (-li-an) adj. m., pl. coraliéni (-li-eni); f. coraliánă, pl. coraliéne
coralier
CORALIÉR, -Ă, coralieri, -e, s. m., adj. 1. S. m. (La pl.) Clasă de animale din încrengătura celenteratelor, care se caracterizează prin schelet calcaros; antozoare; (și la sg.) animal care face parte din această clasă și care trăiește izolat sau în colonii. 2. Adj. De coralieri (1), care are caracterul coralierilor; format din coralieri. [Pr.: -li-er] – Din fr. coralliaire. DOOM
coraliér2 (-li-er) s. m., pl. coraliéri
coralier
CORALIÉR, -Ă, coralieri, -e, s. m., adj. 1. S. m. (La pl.) Clasă de animale din încrengătura celenteratelor, care se caracterizează prin schelet calcaros; antozoare; (și la sg.) animal care face parte din această clasă și care trăiește izolat sau în colonii. 2. Adj. De coralieri (1), care are caracterul coralierilor; format din coralieri. [Pr.: -li-er] – Din fr. coralliaire. DOOM
coraliér2 (-li-er) s. m., pl. coraliéri
coraliera
CORALIÉR, -Ă, coralieri, -e, s. m., adj. 1. S. m. (La pl.) Clasă de animale din încrengătura celenteratelor, care se caracterizează prin schelet calcaros; antozoare; (și la sg.) animal care face parte din această clasă și care trăiește izolat sau în colonii. 2. Adj. De coralieri (1), care are caracterul coralierilor; format din coralieri. [Pr.: -li-er] – Din fr. coralliaire. DOOM
coraliér2 (-li-er) s. m., pl. coraliéri
coraliera
CORALIÉR, -Ă, coralieri, -e, s. m., adj. 1. S. m. (La pl.) Clasă de animale din încrengătura celenteratelor, care se caracterizează prin schelet calcaros; antozoare; (și la sg.) animal care face parte din această clasă și care trăiește izolat sau în colonii. 2. Adj. De coralieri (1), care are caracterul coralierilor; format din coralieri. [Pr.: -li-er] – Din fr. coralliaire. DOOM
coraliér2 (-li-er) s. m., pl. coraliéri
coraliere
CORALIÉR, -Ă, coralieri, -e, s. m., adj. 1. S. m. (La pl.) Clasă de animale din încrengătura celenteratelor, care se caracterizează prin schelet calcaros; antozoare; (și la sg.) animal care face parte din această clasă și care trăiește izolat sau în colonii. 2. Adj. De coralieri (1), care are caracterul coralierilor; format din coralieri. [Pr.: -li-er] – Din fr. coralliaire. DOOM
coraliér2 (-li-er) s. m., pl. coraliéri
coraliere
CORALIÉR, -Ă, coralieri, -e, s. m., adj. 1. S. m. (La pl.) Clasă de animale din încrengătura celenteratelor, care se caracterizează prin schelet calcaros; antozoare; (și la sg.) animal care face parte din această clasă și care trăiește izolat sau în colonii. 2. Adj. De coralieri (1), care are caracterul coralierilor; format din coralieri. [Pr.: -li-er] – Din fr. coralliaire. DOOM
coraliér2 (-li-er) s. m., pl. coraliéri
coralierei
CORALIÉR, -Ă, coralieri, -e, s. m., adj. 1. S. m. (La pl.) Clasă de animale din încrengătura celenteratelor, care se caracterizează prin schelet calcaros; antozoare; (și la sg.) animal care face parte din această clasă și care trăiește izolat sau în colonii. 2. Adj. De coralieri (1), care are caracterul coralierilor; format din coralieri. [Pr.: -li-er] – Din fr. coralliaire. DOOM
coraliér2 (-li-er) s. m., pl. coraliéri
coralierei
CORALIÉR, -Ă, coralieri, -e, s. m., adj. 1. S. m. (La pl.) Clasă de animale din încrengătura celenteratelor, care se caracterizează prin schelet calcaros; antozoare; (și la sg.) animal care face parte din această clasă și care trăiește izolat sau în colonii. 2. Adj. De coralieri (1), care are caracterul coralierilor; format din coralieri. [Pr.: -li-er] – Din fr. coralliaire. DOOM
coraliér2 (-li-er) s. m., pl. coraliéri
coralierele
CORALIÉR, -Ă, coralieri, -e, s. m., adj. 1. S. m. (La pl.) Clasă de animale din încrengătura celenteratelor, care se caracterizează prin schelet calcaros; antozoare; (și la sg.) animal care face parte din această clasă și care trăiește izolat sau în colonii. 2. Adj. De coralieri (1), care are caracterul coralierilor; format din coralieri. [Pr.: -li-er] – Din fr. coralliaire. DOOM
coraliér2 (-li-er) s. m., pl. coraliéri
coralierele
CORALIÉR, -Ă, coralieri, -e, s. m., adj. 1. S. m. (La pl.) Clasă de animale din încrengătura celenteratelor, care se caracterizează prin schelet calcaros; antozoare; (și la sg.) animal care face parte din această clasă și care trăiește izolat sau în colonii. 2. Adj. De coralieri (1), care are caracterul coralierilor; format din coralieri. [Pr.: -li-er] – Din fr. coralliaire. DOOM
coraliér2 (-li-er) s. m., pl. coraliéri
coralierelor
CORALIÉR, -Ă, coralieri, -e, s. m., adj. 1. S. m. (La pl.) Clasă de animale din încrengătura celenteratelor, care se caracterizează prin schelet calcaros; antozoare; (și la sg.) animal care face parte din această clasă și care trăiește izolat sau în colonii. 2. Adj. De coralieri (1), care are caracterul coralierilor; format din coralieri. [Pr.: -li-er] – Din fr. coralliaire. DOOM
coraliér2 (-li-er) s. m., pl. coraliéri
coralierelor
CORALIÉR, -Ă, coralieri, -e, s. m., adj. 1. S. m. (La pl.) Clasă de animale din încrengătura celenteratelor, care se caracterizează prin schelet calcaros; antozoare; (și la sg.) animal care face parte din această clasă și care trăiește izolat sau în colonii. 2. Adj. De coralieri (1), care are caracterul coralierilor; format din coralieri. [Pr.: -li-er] – Din fr. coralliaire. DOOM
coraliér2 (-li-er) s. m., pl. coraliéri
coralieri
CORALIÉR, -Ă, coralieri, -e, s. m., adj. 1. S. m. (La pl.) Clasă de animale din încrengătura celenteratelor, care se caracterizează prin schelet calcaros; antozoare; (și la sg.) animal care face parte din această clasă și care trăiește izolat sau în colonii. 2. Adj. De coralieri (1), care are caracterul coralierilor; format din coralieri. [Pr.: -li-er] – Din fr. coralliaire. DOOM
coraliér2 (-li-er) s. m., pl. coraliéri
coralieri
CORALIÉR, -Ă, coralieri, -e, s. m., adj. 1. S. m. (La pl.) Clasă de animale din încrengătura celenteratelor, care se caracterizează prin schelet calcaros; antozoare; (și la sg.) animal care face parte din această clasă și care trăiește izolat sau în colonii. 2. Adj. De coralieri (1), care are caracterul coralierilor; format din coralieri. [Pr.: -li-er] – Din fr. coralliaire. DOOM
coraliér2 (-li-er) s. m., pl. coraliéri
coralierii
CORALIÉR, -Ă, coralieri, -e, s. m., adj. 1. S. m. (La pl.) Clasă de animale din încrengătura celenteratelor, care se caracterizează prin schelet calcaros; antozoare; (și la sg.) animal care face parte din această clasă și care trăiește izolat sau în colonii. 2. Adj. De coralieri (1), care are caracterul coralierilor; format din coralieri. [Pr.: -li-er] – Din fr. coralliaire. DOOM
coraliér2 (-li-er) s. m., pl. coraliéri
coralierii
CORALIÉR, -Ă, coralieri, -e, s. m., adj. 1. S. m. (La pl.) Clasă de animale din încrengătura celenteratelor, care se caracterizează prin schelet calcaros; antozoare; (și la sg.) animal care face parte din această clasă și care trăiește izolat sau în colonii. 2. Adj. De coralieri (1), care are caracterul coralierilor; format din coralieri. [Pr.: -li-er] – Din fr. coralliaire. DOOM
coraliér2 (-li-er) s. m., pl. coraliéri
coralierilor
CORALIÉR, -Ă, coralieri, -e, s. m., adj. 1. S. m. (La pl.) Clasă de animale din încrengătura celenteratelor, care se caracterizează prin schelet calcaros; antozoare; (și la sg.) animal care face parte din această clasă și care trăiește izolat sau în colonii. 2. Adj. De coralieri (1), care are caracterul coralierilor; format din coralieri. [Pr.: -li-er] – Din fr. coralliaire. DOOM
coraliér2 (-li-er) s. m., pl. coraliéri
coralierilor
CORALIÉR, -Ă, coralieri, -e, s. m., adj. 1. S. m. (La pl.) Clasă de animale din încrengătura celenteratelor, care se caracterizează prin schelet calcaros; antozoare; (și la sg.) animal care face parte din această clasă și care trăiește izolat sau în colonii. 2. Adj. De coralieri (1), care are caracterul coralierilor; format din coralieri. [Pr.: -li-er] – Din fr. coralliaire. DOOM
coraliér2 (-li-er) s. m., pl. coraliéri
coralierul
CORALIÉR, -Ă, coralieri, -e, s. m., adj. 1. S. m. (La pl.) Clasă de animale din încrengătura celenteratelor, care se caracterizează prin schelet calcaros; antozoare; (și la sg.) animal care face parte din această clasă și care trăiește izolat sau în colonii. 2. Adj. De coralieri (1), care are caracterul coralierilor; format din coralieri. [Pr.: -li-er] – Din fr. coralliaire. DOOM
coraliér2 (-li-er) s. m., pl. coraliéri
coralierul
CORALIÉR, -Ă, coralieri, -e, s. m., adj. 1. S. m. (La pl.) Clasă de animale din încrengătura celenteratelor, care se caracterizează prin schelet calcaros; antozoare; (și la sg.) animal care face parte din această clasă și care trăiește izolat sau în colonii. 2. Adj. De coralieri (1), care are caracterul coralierilor; format din coralieri. [Pr.: -li-er] – Din fr. coralliaire. DOOM
coraliér2 (-li-er) s. m., pl. coraliéri
coralierului
CORALIÉR, -Ă, coralieri, -e, s. m., adj. 1. S. m. (La pl.) Clasă de animale din încrengătura celenteratelor, care se caracterizează prin schelet calcaros; antozoare; (și la sg.) animal care face parte din această clasă și care trăiește izolat sau în colonii. 2. Adj. De coralieri (1), care are caracterul coralierilor; format din coralieri. [Pr.: -li-er] – Din fr. coralliaire. DOOM
coraliér2 (-li-er) s. m., pl. coraliéri
coralierului
CORALIÉR, -Ă, coralieri, -e, s. m., adj. 1. S. m. (La pl.) Clasă de animale din încrengătura celenteratelor, care se caracterizează prin schelet calcaros; antozoare; (și la sg.) animal care face parte din această clasă și care trăiește izolat sau în colonii. 2. Adj. De coralieri (1), care are caracterul coralierilor; format din coralieri. [Pr.: -li-er] – Din fr. coralliaire. DOOM
coraliér2 (-li-er) s. m., pl. coraliéri
coralifer
CORALIFÉR, -Ă, coraliferi, -e, adj. Care are corali1. – Din fr. corallifère. DOOM
coralifér (de corali) adj. m., pl. coraliféri; f. coraliféră, pl. coralifére
coralifera
CORALIFÉR, -Ă, coraliferi, -e, adj. Care are corali1. – Din fr. corallifère. DOOM
coralifér (de corali) adj. m., pl. coraliféri; f. coraliféră, pl. coralifére
coralifere
CORALIFÉR, -Ă, coraliferi, -e, adj. Care are corali1. – Din fr. corallifère. DOOM
coralifér (de corali) adj. m., pl. coraliféri; f. coraliféră, pl. coralifére
coraliferei
CORALIFÉR, -Ă, coraliferi, -e, adj. Care are corali1. – Din fr. corallifère. DOOM
coralifér (de corali) adj. m., pl. coraliféri; f. coraliféră, pl. coralifére
coraliferele
CORALIFÉR, -Ă, coraliferi, -e, adj. Care are corali1. – Din fr. corallifère. DOOM
coralifér (de corali) adj. m., pl. coraliféri; f. coraliféră, pl. coralifére
coraliferelor
CORALIFÉR, -Ă, coraliferi, -e, adj. Care are corali1. – Din fr. corallifère. DOOM
coralifér (de corali) adj. m., pl. coraliféri; f. coraliféră, pl. coralifére
coraliferi
CORALIFÉR, -Ă, coraliferi, -e, adj. Care are corali1. – Din fr. corallifère. DOOM
coralifér (de corali) adj. m., pl. coraliféri; f. coraliféră, pl. coralifére
coraliferii
CORALIFÉR, -Ă, coraliferi, -e, adj. Care are corali1. – Din fr. corallifère. DOOM
coralifér (de corali) adj. m., pl. coraliféri; f. coraliféră, pl. coralifére
coraliferilor
CORALIFÉR, -Ă, coraliferi, -e, adj. Care are corali1. – Din fr. corallifère. DOOM
coralifér (de corali) adj. m., pl. coraliféri; f. coraliféră, pl. coralifére
coraliferul
CORALIFÉR, -Ă, coraliferi, -e, adj. Care are corali1. – Din fr. corallifère. DOOM
coralifér (de corali) adj. m., pl. coraliféri; f. coraliféră, pl. coralifére
coraliferului
CORALIFÉR, -Ă, coraliferi, -e, adj. Care are corali1. – Din fr. corallifère. DOOM
coralifér (de corali) adj. m., pl. coraliféri; f. coraliféră, pl. coralifére
coraligen
CORALIGÉN, -Ă, coraligeni, -e, adj. Care rezultă din acumularea coloniilor de corali1. – Din fr. coralligène. DOOM
coraligén adj. m., pl. coraligéni; f. coraligénă, pl. coraligéne
coraligena
CORALIGÉN, -Ă, coraligeni, -e, adj. Care rezultă din acumularea coloniilor de corali1. – Din fr. coralligène. DOOM
coraligén adj. m., pl. coraligéni; f. coraligénă, pl. coraligéne
coraligene
CORALIGÉN, -Ă, coraligeni, -e, adj. Care rezultă din acumularea coloniilor de corali1. – Din fr. coralligène. DOOM
coraligén adj. m., pl. coraligéni; f. coraligénă, pl. coraligéne
coraligenei
CORALIGÉN, -Ă, coraligeni, -e, adj. Care rezultă din acumularea coloniilor de corali1. – Din fr. coralligène. DOOM
coraligén adj. m., pl. coraligéni; f. coraligénă, pl. coraligéne
coraligenele
CORALIGÉN, -Ă, coraligeni, -e, adj. Care rezultă din acumularea coloniilor de corali1. – Din fr. coralligène. DOOM
coraligén adj. m., pl. coraligéni; f. coraligénă, pl. coraligéne
coraligenelor
CORALIGÉN, -Ă, coraligeni, -e, adj. Care rezultă din acumularea coloniilor de corali1. – Din fr. coralligène. DOOM
coraligén adj. m., pl. coraligéni; f. coraligénă, pl. coraligéne
coraligeni
CORALIGÉN, -Ă, coraligeni, -e, adj. Care rezultă din acumularea coloniilor de corali1. – Din fr. coralligène. DOOM
coraligén adj. m., pl. coraligéni; f. coraligénă, pl. coraligéne
coraligenii
CORALIGÉN, -Ă, coraligeni, -e, adj. Care rezultă din acumularea coloniilor de corali1. – Din fr. coralligène. DOOM
coraligén adj. m., pl. coraligéni; f. coraligénă, pl. coraligéne
coraligenilor
CORALIGÉN, -Ă, coraligeni, -e, adj. Care rezultă din acumularea coloniilor de corali1. – Din fr. coralligène. DOOM
coraligén adj. m., pl. coraligéni; f. coraligénă, pl. coraligéne
coraligenul
CORALIGÉN, -Ă, coraligeni, -e, adj. Care rezultă din acumularea coloniilor de corali1. – Din fr. coralligène. DOOM
coraligén adj. m., pl. coraligéni; f. coraligénă, pl. coraligéne
coraligenului
CORALIGÉN, -Ă, coraligeni, -e, adj. Care rezultă din acumularea coloniilor de corali1. – Din fr. coralligène. DOOM
coraligén adj. m., pl. coraligéni; f. coraligénă, pl. coraligéne
coralii
CORÁL2, -Ă, corali, -e, adj., s. n. 1. Adj. De cor (1), pentru cor. ♦ (Substantivat, f.) Formație corală; cor (1). 2. S. n. Cântec religios liturgic pe mai multe voci, cântat inițial în cor1 de credincioșii cultului protestant. ♦ Compoziție pentru orgă pe tema unui cântec liturgic. – Din fr. choral. DOOM
corál3 (cântec) s. n., pl. corále
coralii
CORÁL1, corali, s. m. Animal din încrengătura celenteratelor, cu schelet calcaros roșu sau alb; mărgean (Corallium rubrum). ♦ Bijuterie confecționată din scheletul acestui animal. – Din germ. Koralle, lat. corallus. DOOM
corál2 (animal, piatră semiprețioasă) s. m., pl. coráli
coralilor
CORÁL2, -Ă, corali, -e, adj., s. n. 1. Adj. De cor (1), pentru cor. ♦ (Substantivat, f.) Formație corală; cor (1). 2. S. n. Cântec religios liturgic pe mai multe voci, cântat inițial în cor1 de credincioșii cultului protestant. ♦ Compoziție pentru orgă pe tema unui cântec liturgic. – Din fr. choral. DOOM
corál3 (cântec) s. n., pl. corále
coralilor
CORÁL1, corali, s. m. Animal din încrengătura celenteratelor, cu schelet calcaros roșu sau alb; mărgean (Corallium rubrum). ♦ Bijuterie confecționată din scheletul acestui animal. – Din germ. Koralle, lat. corallus. DOOM
corál2 (animal, piatră semiprețioasă) s. m., pl. coráli
coralitate
CORALITÁTE s.f. Caracter coral, armonios, colectiv; colectivitate, armonie. [Cf. it. coralità].
coralitatea
CORALITÁTE s.f. Caracter coral, armonios, colectiv; colectivitate, armonie. [Cf. it. coralità].
coralități
CORALITÁTE s.f. Caracter coral, armonios, colectiv; colectivitate, armonie. [Cf. it. coralità].
coralității
CORALITÁTE s.f. Caracter coral, armonios, colectiv; colectivitate, armonie. [Cf. it. coralità].
coraliu
CORALÍU, -ÍE, coralii, adj. (Adesea substantivat, n.) Corai. – Coral1 + suf. -iu.
corallium
CORÁL1, corali, s. m. Animal din încrengătura celenteratelor, cu schelet calcaros roșu sau alb; mărgean (Corallium rubrum). ♦ Bijuterie confecționată din scheletul acestui animal. – Din germ. Koralle, lat. corallus.
coralloides
BURÉTE bureți, s. m. 1. (Bot.) Nume generic dat unor ciuperci; spongie. ◊ Expr. (Fam.) Doar n-am mâncat bureți = doar n-am înnebunit! 2. (În sintagma) Burete-de-mare = (la pl.) Încrengătură de nevertebrate marine, fixate de stânci, cu formă variată și cu scheletul constituit din spicule și bastonașe silicioase sau calcaroase (Spongiaria); (și la sg.) animal din această încrengătură; spongier. ♦ Scheletul poros al acestui animal (sau obiect similar fabricat din cauciuc, material plastic), care, datorită proprietății de a absorbi lichidele, se întrebuințează la ștersul tablei de scris, la spălat etc. – Lat. *boletis sau refăcut din bureți (pl. lui *buret(u) < lat. boletus).
coralul
CORÁL2, -Ă, corali, -e, adj., s. n. 1. Adj. De cor (1), pentru cor. ♦ (Substantivat, f.) Formație corală; cor (1). 2. S. n. Cântec religios liturgic pe mai multe voci, cântat inițial în cor1 de credincioșii cultului protestant. ♦ Compoziție pentru orgă pe tema unui cântec liturgic. – Din fr. choral. DOOM
corál3 (cântec) s. n., pl. corále
coralul
CORÁL1, corali, s. m. Animal din încrengătura celenteratelor, cu schelet calcaros roșu sau alb; mărgean (Corallium rubrum). ♦ Bijuterie confecționată din scheletul acestui animal. – Din germ. Koralle, lat. corallus. DOOM
corál2 (animal, piatră semiprețioasă) s. m., pl. coráli
coralului
CORÁL2, -Ă, corali, -e, adj., s. n. 1. Adj. De cor (1), pentru cor. ♦ (Substantivat, f.) Formație corală; cor (1). 2. S. n. Cântec religios liturgic pe mai multe voci, cântat inițial în cor1 de credincioșii cultului protestant. ♦ Compoziție pentru orgă pe tema unui cântec liturgic. – Din fr. choral. DOOM
corál3 (cântec) s. n., pl. corále
coralului
CORÁL1, corali, s. m. Animal din încrengătura celenteratelor, cu schelet calcaros roșu sau alb; mărgean (Corallium rubrum). ♦ Bijuterie confecționată din scheletul acestui animal. – Din germ. Koralle, lat. corallus. DOOM
corál2 (animal, piatră semiprețioasă) s. m., pl. coráli
coran
CORÁN s. n. Carte sacră a religiei islamice cuprinzând cuvântul lui Alah transmis prin revelație, și numai în limba arabă, lui Mahomed, alcătuită din diviziuni care conțin precepte religioase, etice și juridice, legende și mituri. – Din fr. coran, germ. Koran. DOOM
Corán (cartea de bază a mahomedanismului) s. propriu n.
coranul
CORÁN s. n. Carte sacră a religiei islamice cuprinzând cuvântul lui Alah transmis prin revelație, și numai în limba arabă, lui Mahomed, alcătuită din diviziuni care conțin precepte religioase, etice și juridice, legende și mituri. – Din fr. coran, germ. Koran. DOOM
Corán (cartea de bază a mahomedanismului) s. propriu n.
coranului
CORÁN s. n. Carte sacră a religiei islamice cuprinzând cuvântul lui Alah transmis prin revelație, și numai în limba arabă, lui Mahomed, alcătuită din diviziuni care conțin precepte religioase, etice și juridice, legende și mituri. – Din fr. coran, germ. Koran. DOOM
Corán (cartea de bază a mahomedanismului) s. propriu n.
corapoarte
CORAPÓRT, corapoarte, s. n. Raport de completare care însoțește raportul principal prezentat de o altă persoană. – Co- + raport (după rus. sodoklad). DOOM
corapórt s. n., pl. corapoárte
corapoartele
CORAPÓRT, corapoarte, s. n. Raport de completare care însoțește raportul principal prezentat de o altă persoană. – Co- + raport (după rus. sodoklad). DOOM
corapórt s. n., pl. corapoárte
corapoartelor
CORAPÓRT, corapoarte, s. n. Raport de completare care însoțește raportul principal prezentat de o altă persoană. – Co- + raport (după rus. sodoklad). DOOM
corapórt s. n., pl. corapoárte
coraport
CORAPÓRT, corapoarte, s. n. Raport de completare care însoțește raportul principal prezentat de o altă persoană. – Co- + raport (după rus. sodoklad). DOOM
corapórt s. n., pl. corapoárte
coraportoare
CORAPORTÓR, -OÁRE, coraportori, -oare, s. m. și f. Persoană care prezintă un coraport. – Co- + raportor. DOOM
coraportór s. m., pl. coraportóri
coraportoarea
CORAPORTÓR, -OÁRE, coraportori, -oare, s. m. și f. Persoană care prezintă un coraport. – Co- + raportor. DOOM
coraportór s. m., pl. coraportóri
coraportoarei
CORAPORTÓR, -OÁRE, coraportori, -oare, s. m. și f. Persoană care prezintă un coraport. – Co- + raportor. DOOM
coraportór s. m., pl. coraportóri
coraportoarele
CORAPORTÓR, -OÁRE, coraportori, -oare, s. m. și f. Persoană care prezintă un coraport. – Co- + raportor. DOOM
coraportór s. m., pl. coraportóri
coraportoarelor
CORAPORTÓR, -OÁRE, coraportori, -oare, s. m. și f. Persoană care prezintă un coraport. – Co- + raportor. DOOM
coraportór s. m., pl. coraportóri
coraportor
CORAPORTÓR, -OÁRE, coraportori, -oare, s. m. și f. Persoană care prezintă un coraport. – Co- + raportor. DOOM
coraportór s. m., pl. coraportóri
coraportori
CORAPORTÓR, -OÁRE, coraportori, -oare, s. m. și f. Persoană care prezintă un coraport. – Co- + raportor. DOOM
coraportór s. m., pl. coraportóri
coraportorii
CORAPORTÓR, -OÁRE, coraportori, -oare, s. m. și f. Persoană care prezintă un coraport. – Co- + raportor. DOOM
coraportór s. m., pl. coraportóri
coraportorilor
CORAPORTÓR, -OÁRE, coraportori, -oare, s. m. și f. Persoană care prezintă un coraport. – Co- + raportor. DOOM
coraportór s. m., pl. coraportóri
coraportorul
CORAPORTÓR, -OÁRE, coraportori, -oare, s. m. și f. Persoană care prezintă un coraport. – Co- + raportor. DOOM
coraportór s. m., pl. coraportóri
coraportorului
CORAPORTÓR, -OÁRE, coraportori, -oare, s. m. și f. Persoană care prezintă un coraport. – Co- + raportor. DOOM
coraportór s. m., pl. coraportóri
coraportul
CORAPÓRT, corapoarte, s. n. Raport de completare care însoțește raportul principal prezentat de o altă persoană. – Co- + raport (după rus. sodoklad). DOOM
corapórt s. n., pl. corapoárte
coraportului
CORAPÓRT, corapoarte, s. n. Raport de completare care însoțește raportul principal prezentat de o altă persoană. – Co- + raport (după rus. sodoklad). DOOM
corapórt s. n., pl. corapoárte
coraporturi
CORAPÓRT, corapoarte, s. n. Raport de completare care însoțește raportul principal prezentat de o altă persoană. – Co- + raport (după rus. sodoklad). DOOM
corapórt s. n., pl. corapoárte
coraporturile
CORAPÓRT, corapoarte, s. n. Raport de completare care însoțește raportul principal prezentat de o altă persoană. – Co- + raport (după rus. sodoklad). DOOM
corapórt s. n., pl. corapoárte
coraporturilor
CORAPÓRT, corapoarte, s. n. Raport de completare care însoțește raportul principal prezentat de o altă persoană. – Co- + raport (după rus. sodoklad). DOOM
corapórt s. n., pl. corapoárte
corasan
corasán (-ne), s. n. – 1. (Înv.) Ciment, mortar. – 2. (Înv.) Plantă (Artemisia judaica). Tc. korasan, de la numele provinciei unde se întrebuința cel mai mult (Cihac, II, 568; Șeineanu, II, 145).
corasla
CULÁSTRĂ s. f. v. coraslă. DOOM
coráslă s. f., g.-d. art. coráslei
corasle
CULÁSTRĂ s. f. v. coraslă. DOOM
coráslă s. f., g.-d. art. coráslei
coraslei
CULÁSTRĂ s. f. v. coraslă. DOOM
coráslă s. f., g.-d. art. coráslei
coraziune
CORAZIÚNE, coraziuni, s. f. Acțiunea de eroziune exercitată de vânt prin nisipul transportat în suspensie asupra rocilor și în urma căreia iau naștere forme de relief eoliene. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. corrasion. DOOM
coraziúne (-zi-u-) s. f., g.-d. art. coraziúnii; pl. coraziúni
coraziunea
CORAZIÚNE, coraziuni, s. f. Acțiunea de eroziune exercitată de vânt prin nisipul transportat în suspensie asupra rocilor și în urma căreia iau naștere forme de relief eoliene. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. corrasion. DOOM
coraziúne (-zi-u-) s. f., g.-d. art. coraziúnii; pl. coraziúni
coraziuni
CORAZIÚNE, coraziuni, s. f. Acțiunea de eroziune exercitată de vânt prin nisipul transportat în suspensie asupra rocilor și în urma căreia iau naștere forme de relief eoliene. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. corrasion. DOOM
coraziúne (-zi-u-) s. f., g.-d. art. coraziúnii; pl. coraziúni
coraziunii
CORAZIÚNE, coraziuni, s. f. Acțiunea de eroziune exercitată de vânt prin nisipul transportat în suspensie asupra rocilor și în urma căreia iau naștere forme de relief eoliene. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. corrasion. DOOM
coraziúne (-zi-u-) s. f., g.-d. art. coraziúnii; pl. coraziúni
coraziunile
CORAZIÚNE, coraziuni, s. f. Acțiunea de eroziune exercitată de vânt prin nisipul transportat în suspensie asupra rocilor și în urma căreia iau naștere forme de relief eoliene. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. corrasion. DOOM
coraziúne (-zi-u-) s. f., g.-d. art. coraziúnii; pl. coraziúni
coraziunilor
CORAZIÚNE, coraziuni, s. f. Acțiunea de eroziune exercitată de vânt prin nisipul transportat în suspensie asupra rocilor și în urma căreia iau naștere forme de relief eoliene. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. corrasion. DOOM
coraziúne (-zi-u-) s. f., g.-d. art. coraziúnii; pl. coraziúni
corb
CORB, corbi, s. m. 1. Pasăre semirăpitoare, omnivoră, din familia corvidelor, mai mare decât cioara, cu penele negre, cu ciocul și picioarele puternice și cu penajul negru cu luciu metalic; croncan (Corvus corax). ◊ Expr. Negru ca corbul (sau ca pana corbului) = foarte negru. 2. Compuse: (Ornit.) corb-albastru = dumbrăveancă; corb-de-mare = cormoran; corb-de-noapte = pasăre cu capul și ceafa negre, cu spinarea cenușie și cu pântecele alb-cenușiu (Nycticorax nycticorax). 3. Pește de mare cu capul mare și botul gros, rotunjit, de culoare brună (Corvina nigra). 4. (Art.) Numele unei constelații din emisfera australă. – Lat. corvus. DOOM
*Córbul (constelație) s. propriu m.
corbet
CORBÉT s.n. (Gimnastică) Trecere din poziția stând pe mâini în poziția stând, folosită ca element de elan pentru răsturnările sau salturile înapoi. [Et. incertă].
corbetul
CORBÉT s.n. (Gimnastică) Trecere din poziția stând pe mâini în poziția stând, folosită ca element de elan pentru răsturnările sau salturile înapoi. [Et. incertă].
corbetului
CORBÉT s.n. (Gimnastică) Trecere din poziția stând pe mâini în poziția stând, folosită ca element de elan pentru răsturnările sau salturile înapoi. [Et. incertă].
corbi
CORB, corbi, s. m. 1. Pasăre semirăpitoare, omnivoră, din familia corvidelor, mai mare decât cioara, cu penele negre, cu ciocul și picioarele puternice și cu penajul negru cu luciu metalic; croncan (Corvus corax). ◊ Expr. Negru ca corbul (sau ca pana corbului) = foarte negru. 2. Compuse: (Ornit.) corb-albastru = dumbrăveancă; corb-de-mare = cormoran; corb-de-noapte = pasăre cu capul și ceafa negre, cu spinarea cenușie și cu pântecele alb-cenușiu (Nycticorax nycticorax). 3. Pește de mare cu capul mare și botul gros, rotunjit, de culoare brună (Corvina nigra). 4. (Art.) Numele unei constelații din emisfera australă. – Lat. corvus. DOOM
*Córbul (constelație) s. propriu m.
corbia
CORBÍU, -ÍE, corbii, adj. (Rar) Negru ca pana corbului. – Corb + suf. -iu. DOOM
corbíu (rar) adj. m., f. corbíe; pl. m. și f. corbíi
corbie
CORBÍU, -ÍE, corbii, adj. (Rar) Negru ca pana corbului. – Corb + suf. -iu. DOOM
corbíu (rar) adj. m., f. corbíe; pl. m. și f. corbíi
corbiei
CORBÍU, -ÍE, corbii, adj. (Rar) Negru ca pana corbului. – Corb + suf. -iu. DOOM
corbíu (rar) adj. m., f. corbíe; pl. m. și f. corbíi
corbii
CORB, corbi, s. m. 1. Pasăre semirăpitoare, omnivoră, din familia corvidelor, mai mare decât cioara, cu penele negre, cu ciocul și picioarele puternice și cu penajul negru cu luciu metalic; croncan (Corvus corax). ◊ Expr. Negru ca corbul (sau ca pana corbului) = foarte negru. 2. Compuse: (Ornit.) corb-albastru = dumbrăveancă; corb-de-mare = cormoran; corb-de-noapte = pasăre cu capul și ceafa negre, cu spinarea cenușie și cu pântecele alb-cenușiu (Nycticorax nycticorax). 3. Pește de mare cu capul mare și botul gros, rotunjit, de culoare brună (Corvina nigra). 4. (Art.) Numele unei constelații din emisfera australă. – Lat. corvus. DOOM
*Córbul (constelație) s. propriu m.
corbii
CORBÍU, -ÍE, corbii, adj. (Rar) Negru ca pana corbului. – Corb + suf. -iu. DOOM
corbíu (rar) adj. m., f. corbíe; pl. m. și f. corbíi
corbiii
CORBÍU, -ÍE, corbii, adj. (Rar) Negru ca pana corbului. – Corb + suf. -iu. DOOM
corbíu (rar) adj. m., f. corbíe; pl. m. și f. corbíi
corbiile
CORBÍU, -ÍE, corbii, adj. (Rar) Negru ca pana corbului. – Corb + suf. -iu. DOOM
corbíu (rar) adj. m., f. corbíe; pl. m. și f. corbíi
corbiilor
CORBÍU, -ÍE, corbii, adj. (Rar) Negru ca pana corbului. – Corb + suf. -iu. DOOM
corbíu (rar) adj. m., f. corbíe; pl. m. și f. corbíi
corbilor
CORB, corbi, s. m. 1. Pasăre semirăpitoare, omnivoră, din familia corvidelor, mai mare decât cioara, cu penele negre, cu ciocul și picioarele puternice și cu penajul negru cu luciu metalic; croncan (Corvus corax). ◊ Expr. Negru ca corbul (sau ca pana corbului) = foarte negru. 2. Compuse: (Ornit.) corb-albastru = dumbrăveancă; corb-de-mare = cormoran; corb-de-noapte = pasăre cu capul și ceafa negre, cu spinarea cenușie și cu pântecele alb-cenușiu (Nycticorax nycticorax). 3. Pește de mare cu capul mare și botul gros, rotunjit, de culoare brună (Corvina nigra). 4. (Art.) Numele unei constelații din emisfera australă. – Lat. corvus. DOOM
*Córbul (constelație) s. propriu m.
corbiu
CORBÍU, -ÍE, corbii, adj. (Rar) Negru ca pana corbului. – Corb + suf. -iu. DOOM
corbíu (rar) adj. m., f. corbíe; pl. m. și f. corbíi
corbiul
CORBÍU, -ÍE, corbii, adj. (Rar) Negru ca pana corbului. – Corb + suf. -iu. DOOM
corbíu (rar) adj. m., f. corbíe; pl. m. și f. corbíi
corbiului
CORBÍU, -ÍE, corbii, adj. (Rar) Negru ca pana corbului. – Corb + suf. -iu. DOOM
corbíu (rar) adj. m., f. corbíe; pl. m. și f. corbíi
corbișor
CORBIȘÓR, corbișori, s. m. (Rar) Corbuleț. – Corb + suf. -ișor. DOOM
corbișór (rar) s. m., pl. corbișóri
corbișori
CORBIȘÓR, corbișori, s. m. (Rar) Corbuleț. – Corb + suf. -ișor. DOOM
corbișór (rar) s. m., pl. corbișóri
corbișorii
CORBIȘÓR, corbișori, s. m. (Rar) Corbuleț. – Corb + suf. -ișor. DOOM
corbișór (rar) s. m., pl. corbișóri
corbișorilor
CORBIȘÓR, corbișori, s. m. (Rar) Corbuleț. – Corb + suf. -ișor. DOOM
corbișór (rar) s. m., pl. corbișóri
corbișorul
CORBIȘÓR, corbișori, s. m. (Rar) Corbuleț. – Corb + suf. -ișor. DOOM
corbișór (rar) s. m., pl. corbișóri
corbișorului
CORBIȘÓR, corbișori, s. m. (Rar) Corbuleț. – Corb + suf. -ișor. DOOM
corbișór (rar) s. m., pl. corbișóri
corbul
CORB, corbi, s. m. 1. Pasăre semirăpitoare, omnivoră, din familia corvidelor, mai mare decât cioara, cu penele negre, cu ciocul și picioarele puternice și cu penajul negru cu luciu metalic; croncan (Corvus corax). ◊ Expr. Negru ca corbul (sau ca pana corbului) = foarte negru. 2. Compuse: (Ornit.) corb-albastru = dumbrăveancă; corb-de-mare = cormoran; corb-de-noapte = pasăre cu capul și ceafa negre, cu spinarea cenușie și cu pântecele alb-cenușiu (Nycticorax nycticorax). 3. Pește de mare cu capul mare și botul gros, rotunjit, de culoare brună (Corvina nigra). 4. (Art.) Numele unei constelații din emisfera australă. – Lat. corvus. DOOM
*Córbul (constelație) s. propriu m.
corbuleț
CORBULÉȚ, corbuleți, s. m. (Rar) Diminutiv al lui corb (1); corbișor, corbușor. – Corb + suf. -uleț. DOOM
corbuléț (rar) s. m., pl. corbuléți
corbuleți
CORBULÉȚ, corbuleți, s. m. (Rar) Diminutiv al lui corb (1); corbișor, corbușor. – Corb + suf. -uleț. DOOM
corbuléț (rar) s. m., pl. corbuléți
corbuleții
CORBULÉȚ, corbuleți, s. m. (Rar) Diminutiv al lui corb (1); corbișor, corbușor. – Corb + suf. -uleț. DOOM
corbuléț (rar) s. m., pl. corbuléți
corbuleților
CORBULÉȚ, corbuleți, s. m. (Rar) Diminutiv al lui corb (1); corbișor, corbușor. – Corb + suf. -uleț. DOOM
corbuléț (rar) s. m., pl. corbuléți
corbulețul
CORBULÉȚ, corbuleți, s. m. (Rar) Diminutiv al lui corb (1); corbișor, corbușor. – Corb + suf. -uleț. DOOM
corbuléț (rar) s. m., pl. corbuléți
corbulețului
CORBULÉȚ, corbuleți, s. m. (Rar) Diminutiv al lui corb (1); corbișor, corbușor. – Corb + suf. -uleț. DOOM
corbuléț (rar) s. m., pl. corbuléți
corbului
CORB, corbi, s. m. 1. Pasăre semirăpitoare, omnivoră, din familia corvidelor, mai mare decât cioara, cu penele negre, cu ciocul și picioarele puternice și cu penajul negru cu luciu metalic; croncan (Corvus corax). ◊ Expr. Negru ca corbul (sau ca pana corbului) = foarte negru. 2. Compuse: (Ornit.) corb-albastru = dumbrăveancă; corb-de-mare = cormoran; corb-de-noapte = pasăre cu capul și ceafa negre, cu spinarea cenușie și cu pântecele alb-cenușiu (Nycticorax nycticorax). 3. Pește de mare cu capul mare și botul gros, rotunjit, de culoare brună (Corvina nigra). 4. (Art.) Numele unei constelații din emisfera australă. – Lat. corvus. DOOM
*Córbul (constelație) s. propriu m.
corbușor
CORBUȘÓR, corbușori, s. m. (Rar) Corbuleț. – Corb + suf. -ușor. DOOM
corbușór (rar) s. m., pl. corbușóri
corbușori
CORBUȘÓR, corbușori, s. m. (Rar) Corbuleț. – Corb + suf. -ușor. DOOM
corbușór (rar) s. m., pl. corbușóri
corbușorii
CORBUȘÓR, corbușori, s. m. (Rar) Corbuleț. – Corb + suf. -ușor. DOOM
corbușór (rar) s. m., pl. corbușóri
corbușorilor
CORBUȘÓR, corbușori, s. m. (Rar) Corbuleț. – Corb + suf. -ușor. DOOM
corbușór (rar) s. m., pl. corbușóri
corbușorul
CORBUȘÓR, corbușori, s. m. (Rar) Corbuleț. – Corb + suf. -ușor. DOOM
corbușór (rar) s. m., pl. corbușóri
corbușorului
CORBUȘÓR, corbușori, s. m. (Rar) Corbuleț. – Corb + suf. -ușor. DOOM
corbușór (rar) s. m., pl. corbușóri
corcan
corcán (-ni), s. m. – Lăstar bastard. Origine necunoscută. Pare deformație de la cîrcel datorată, poate, unei schimbări de suf.; însă fonetismul nu este clar. Legătura pe care o presupune DAR cu rut. korkijka „coroana unui copac curățat de ramuri uscate”.
corcea
CORCÍ2, corcesc, vb. IV Refl. (Despre plante sau animale din specii diferite) A se încrucișa, a se amesteca. – Din corci1.
corceai
CORCÍ2, corcesc, vb. IV Refl. (Despre plante sau animale din specii diferite) A se încrucișa, a se amesteca. – Din corci1.
corceam
CORCÍ2, corcesc, vb. IV Refl. (Despre plante sau animale din specii diferite) A se încrucișa, a se amesteca. – Din corci1.
corcească
CORCÍ2, corcesc, vb. IV Refl. (Despre plante sau animale din specii diferite) A se încrucișa, a se amesteca. – Din corci1.
corceau
CORCÍ2, corcesc, vb. IV Refl. (Despre plante sau animale din specii diferite) A se încrucișa, a se amesteca. – Din corci1.
corceați
CORCÍ2, corcesc, vb. IV Refl. (Despre plante sau animale din specii diferite) A se încrucișa, a se amesteca. – Din corci1.
corcesc
CORCÍ2, corcesc, vb. IV Refl. (Despre plante sau animale din specii diferite) A se încrucișa, a se amesteca. – Din corci1.
corcește
CORCÍ2, corcesc, vb. IV Refl. (Despre plante sau animale din specii diferite) A se încrucișa, a se amesteca. – Din corci1.
corcești
CORCÍ2, corcesc, vb. IV Refl. (Despre plante sau animale din specii diferite) A se încrucișa, a se amesteca. – Din corci1.
corchezea
CORCHEZÍ, corchezesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A schimonosi, a poci, a împestrița limba. – Cf. magh. kurkázni. DOOM
corchezí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. corchezésc, imperf. 3 sg. corchezeá; conj. prez. 3 să corchezeáscă
corchezeai
CORCHEZÍ, corchezesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A schimonosi, a poci, a împestrița limba. – Cf. magh. kurkázni. DOOM
corchezí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. corchezésc, imperf. 3 sg. corchezeá; conj. prez. 3 să corchezeáscă
corchezeam
CORCHEZÍ, corchezesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A schimonosi, a poci, a împestrița limba. – Cf. magh. kurkázni. DOOM
corchezí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. corchezésc, imperf. 3 sg. corchezeá; conj. prez. 3 să corchezeáscă
corchezească
CORCHEZÍ, corchezesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A schimonosi, a poci, a împestrița limba. – Cf. magh. kurkázni. DOOM
corchezí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. corchezésc, imperf. 3 sg. corchezeá; conj. prez. 3 să corchezeáscă
corchezeau
CORCHEZÍ, corchezesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A schimonosi, a poci, a împestrița limba. – Cf. magh. kurkázni. DOOM
corchezí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. corchezésc, imperf. 3 sg. corchezeá; conj. prez. 3 să corchezeáscă
corchezeați
CORCHEZÍ, corchezesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A schimonosi, a poci, a împestrița limba. – Cf. magh. kurkázni. DOOM
corchezí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. corchezésc, imperf. 3 sg. corchezeá; conj. prez. 3 să corchezeáscă
corchezesc
CORCHEZÍ, corchezesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A schimonosi, a poci, a împestrița limba. – Cf. magh. kurkázni. DOOM
corchezí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. corchezésc, imperf. 3 sg. corchezeá; conj. prez. 3 să corchezeáscă
corchezește
CORCHEZÍ, corchezesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A schimonosi, a poci, a împestrița limba. – Cf. magh. kurkázni. DOOM
corchezí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. corchezésc, imperf. 3 sg. corchezeá; conj. prez. 3 să corchezeáscă
corchezești
CORCHEZÍ, corchezesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A schimonosi, a poci, a împestrița limba. – Cf. magh. kurkázni. DOOM
corchezí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. corchezésc, imperf. 3 sg. corchezeá; conj. prez. 3 să corchezeáscă
corchezi
CORCHEZÍ, corchezesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A schimonosi, a poci, a împestrița limba. – Cf. magh. kurkázni. DOOM
corchezí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. corchezésc, imperf. 3 sg. corchezeá; conj. prez. 3 să corchezeáscă
corchezii
CORCHEZÍ, corchezesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A schimonosi, a poci, a împestrița limba. – Cf. magh. kurkázni. DOOM
corchezí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. corchezésc, imperf. 3 sg. corchezeá; conj. prez. 3 să corchezeáscă
corchezim
CORCHEZÍ, corchezesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A schimonosi, a poci, a împestrița limba. – Cf. magh. kurkázni. DOOM
corchezí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. corchezésc, imperf. 3 sg. corchezeá; conj. prez. 3 să corchezeáscă
corchezind
CORCHEZÍ, corchezesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A schimonosi, a poci, a împestrița limba. – Cf. magh. kurkázni. DOOM
corchezí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. corchezésc, imperf. 3 sg. corchezeá; conj. prez. 3 să corchezeáscă
corchezire
CORCHEZÍ, corchezesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A schimonosi, a poci, a împestrița limba. – Cf. magh. kurkázni. DOOM
corchezí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. corchezésc, imperf. 3 sg. corchezeá; conj. prez. 3 să corchezeáscă
corchezire
CORCHEZÍ, corchezesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A schimonosi, a poci, a împestrița limba. – Cf. magh. kurkázni.
corcheziră
CORCHEZÍ, corchezesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A schimonosi, a poci, a împestrița limba. – Cf. magh. kurkázni. DOOM
corchezí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. corchezésc, imperf. 3 sg. corchezeá; conj. prez. 3 să corchezeáscă
corchezirăm
CORCHEZÍ, corchezesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A schimonosi, a poci, a împestrița limba. – Cf. magh. kurkázni. DOOM
corchezí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. corchezésc, imperf. 3 sg. corchezeá; conj. prez. 3 să corchezeáscă
corchezirăți
CORCHEZÍ, corchezesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A schimonosi, a poci, a împestrița limba. – Cf. magh. kurkázni. DOOM
corchezí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. corchezésc, imperf. 3 sg. corchezeá; conj. prez. 3 să corchezeáscă
corchezise
CORCHEZÍ, corchezesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A schimonosi, a poci, a împestrița limba. – Cf. magh. kurkázni. DOOM
corchezí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. corchezésc, imperf. 3 sg. corchezeá; conj. prez. 3 să corchezeáscă
corchezisem
CORCHEZÍ, corchezesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A schimonosi, a poci, a împestrița limba. – Cf. magh. kurkázni. DOOM
corchezí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. corchezésc, imperf. 3 sg. corchezeá; conj. prez. 3 să corchezeáscă
corcheziseră
CORCHEZÍ, corchezesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A schimonosi, a poci, a împestrița limba. – Cf. magh. kurkázni. DOOM
corchezí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. corchezésc, imperf. 3 sg. corchezeá; conj. prez. 3 să corchezeáscă
corcheziserăm
CORCHEZÍ, corchezesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A schimonosi, a poci, a împestrița limba. – Cf. magh. kurkázni. DOOM
corchezí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. corchezésc, imperf. 3 sg. corchezeá; conj. prez. 3 să corchezeáscă
corcheziserăți
CORCHEZÍ, corchezesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A schimonosi, a poci, a împestrița limba. – Cf. magh. kurkázni. DOOM
corchezí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. corchezésc, imperf. 3 sg. corchezeá; conj. prez. 3 să corchezeáscă
corcheziseși
CORCHEZÍ, corchezesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A schimonosi, a poci, a împestrița limba. – Cf. magh. kurkázni. DOOM
corchezí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. corchezésc, imperf. 3 sg. corchezeá; conj. prez. 3 să corchezeáscă
corcheziseți
CORCHEZÍ, corchezesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A schimonosi, a poci, a împestrița limba. – Cf. magh. kurkázni. DOOM
corchezí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. corchezésc, imperf. 3 sg. corchezeá; conj. prez. 3 să corchezeáscă
corchezit
CORCHEZÍ, corchezesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A schimonosi, a poci, a împestrița limba. – Cf. magh. kurkázni. DOOM
corchezí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. corchezésc, imperf. 3 sg. corchezeá; conj. prez. 3 să corchezeáscă
corchezit
CORCHEZÍ, corchezesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A schimonosi, a poci, a împestrița limba. – Cf. magh. kurkázni.
corcheziși
CORCHEZÍ, corchezesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A schimonosi, a poci, a împestrița limba. – Cf. magh. kurkázni. DOOM
corchezí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. corchezésc, imperf. 3 sg. corchezeá; conj. prez. 3 să corchezeáscă
corcheziți
CORCHEZÍ, corchezesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A schimonosi, a poci, a împestrița limba. – Cf. magh. kurkázni. DOOM
corchezí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. corchezésc, imperf. 3 sg. corchezeá; conj. prez. 3 să corchezeáscă
corci
CORCÍ2, corcesc, vb. IV. Refl. (Despre plante sau animale din specii ori rase diferite) A se încrucișa, a se amesteca (dând naștere la hibrizi nevaloroși). – Din corci1. DOOM
corcí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. corcésc, imperf. 3 sg. corceá; conj. prez. 3 să corceáscă
corci
CORCÍ2, corcesc, vb. IV Refl. (Despre plante sau animale din specii diferite) A se încrucișa, a se amesteca. – Din corci1.
corcie
córcie (-ii), s. f. – 1. Grătar, grilă, leasă. – 2. Targă. – 3. Culisă, plan înclinat pentru a descărca butoaie sau a le coborî în pivniță. Sl. kruči (Miklosich, Slaw. Elem., 27), cf. mag. korcsolya „plan înclinat” (DAR; Scriban; Gáldi, Dict., 121), rut. korčuhy „sanie.”
corcii
CORCÍ2, corcesc, vb. IV. Refl. (Despre plante sau animale din specii ori rase diferite) A se încrucișa, a se amesteca (dând naștere la hibrizi nevaloroși). – Din corci1. DOOM
corcí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. corcésc, imperf. 3 sg. corceá; conj. prez. 3 să corceáscă
corcii
CORCÍ2, corcesc, vb. IV Refl. (Despre plante sau animale din specii diferite) A se încrucișa, a se amesteca. – Din corci1.
corcilor
CORCÍ2, corcesc, vb. IV. Refl. (Despre plante sau animale din specii ori rase diferite) A se încrucișa, a se amesteca (dând naștere la hibrizi nevaloroși). – Din corci1. DOOM
corcí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. corcésc, imperf. 3 sg. corceá; conj. prez. 3 să corceáscă
corcim
CORCÍ2, corcesc, vb. IV Refl. (Despre plante sau animale din specii diferite) A se încrucișa, a se amesteca. – Din corci1.
corcind
CORCÍ2, corcesc, vb. IV Refl. (Despre plante sau animale din specii diferite) A se încrucișa, a se amesteca. – Din corci1.
corciogar
CORCIOGÁR s. m. v. cârciogar. DOOM
cârciogár (reg.) s. m., pl. cârciogári
corcire
CORCÍ2, corcesc, vb. IV Refl. (Despre plante sau animale din specii diferite) A se încrucișa, a se amesteca. – Din corci1.
corcire
CORCÍRE, corciri, s. f. Faptul de a se corci2. – V. corci2. DOOM
corcíre s. f., g.-d. art. corcírii; pl. corcíri
corcirea
CORCÍRE, corciri, s. f. Faptul de a se corci2. – V. corci2. DOOM
corcíre s. f., g.-d. art. corcírii; pl. corcíri
corciri
CORCÍRE, corciri, s. f. Faptul de a se corci2. – V. corci2. DOOM
corcíre s. f., g.-d. art. corcírii; pl. corcíri
corcirii
CORCÍRE, corciri, s. f. Faptul de a se corci2. – V. corci2. DOOM
corcíre s. f., g.-d. art. corcírii; pl. corcíri
corcirile
CORCÍRE, corciri, s. f. Faptul de a se corci2. – V. corci2. DOOM
corcíre s. f., g.-d. art. corcírii; pl. corcíri
corcirilor
CORCÍRE, corciri, s. f. Faptul de a se corci2. – V. corci2. DOOM
corcíre s. f., g.-d. art. corcírii; pl. corcíri
corciră
CORCÍ2, corcesc, vb. IV Refl. (Despre plante sau animale din specii diferite) A se încrucișa, a se amesteca. – Din corci1.
corcirăm
CORCÍ2, corcesc, vb. IV Refl. (Despre plante sau animale din specii diferite) A se încrucișa, a se amesteca. – Din corci1.
corcirăți
CORCÍ2, corcesc, vb. IV Refl. (Despre plante sau animale din specii diferite) A se încrucișa, a se amesteca. – Din corci1.
corcise
CORCÍ2, corcesc, vb. IV Refl. (Despre plante sau animale din specii diferite) A se încrucișa, a se amesteca. – Din corci1.
corcisem
CORCÍ2, corcesc, vb. IV Refl. (Despre plante sau animale din specii diferite) A se încrucișa, a se amesteca. – Din corci1.
corciseră
CORCÍ2, corcesc, vb. IV Refl. (Despre plante sau animale din specii diferite) A se încrucișa, a se amesteca. – Din corci1.
corciserăm
CORCÍ2, corcesc, vb. IV Refl. (Despre plante sau animale din specii diferite) A se încrucișa, a se amesteca. – Din corci1.
corciserăți
CORCÍ2, corcesc, vb. IV Refl. (Despre plante sau animale din specii diferite) A se încrucișa, a se amesteca. – Din corci1.
corciseși
CORCÍ2, corcesc, vb. IV Refl. (Despre plante sau animale din specii diferite) A se încrucișa, a se amesteca. – Din corci1.
corciseți
CORCÍ2, corcesc, vb. IV Refl. (Despre plante sau animale din specii diferite) A se încrucișa, a se amesteca. – Din corci1.
corcit
CORCÍ2, corcesc, vb. IV Refl. (Despre plante sau animale din specii diferite) A se încrucișa, a se amesteca. – Din corci1.
corcit
CORCÍT, -Ă, corciți, -te, adj. Rezultat din corcire; amestecat, încrucișat. – V. corci2.
corcita
CORCÍT, -Ă, corciți, -te, adj. Rezultat din corcire; amestecat, încrucișat. – V. corci2.
corcite
CORCÍT, -Ă, corciți, -te, adj. Rezultat din corcire; amestecat, încrucișat. – V. corci2.
corcitei
CORCÍT, -Ă, corciți, -te, adj. Rezultat din corcire; amestecat, încrucișat. – V. corci2.
corcitele
CORCÍT, -Ă, corciți, -te, adj. Rezultat din corcire; amestecat, încrucișat. – V. corci2.
corcitelor
CORCÍT, -Ă, corciți, -te, adj. Rezultat din corcire; amestecat, încrucișat. – V. corci2.
corcitul
CORCÍT, -Ă, corciți, -te, adj. Rezultat din corcire; amestecat, încrucișat. – V. corci2.
corcitului
CORCÍT, -Ă, corciți, -te, adj. Rezultat din corcire; amestecat, încrucișat. – V. corci2.
corcitura
CORCITÚRĂ, corcituri, s. f. Animal sau plantă provenită din corcire; bastard. – Corci2 + suf. -tură. DOOM
corcitúră s. f., g.-d. art. corcitúrii; pl. corcitúri
corcituri
CORCITÚRĂ, corcituri, s. f. Animal sau plantă provenită din corcire; bastard. – Corci2 + suf. -tură. DOOM
corcitúră s. f., g.-d. art. corcitúrii; pl. corcitúri
corciturii
CORCITÚRĂ, corcituri, s. f. Animal sau plantă provenită din corcire; bastard. – Corci2 + suf. -tură. DOOM
corcitúră s. f., g.-d. art. corcitúrii; pl. corcitúri
corciturile
CORCITÚRĂ, corcituri, s. f. Animal sau plantă provenită din corcire; bastard. – Corci2 + suf. -tură. DOOM
corcitúră s. f., g.-d. art. corcitúrii; pl. corcitúri
corciturilor
CORCITÚRĂ, corcituri, s. f. Animal sau plantă provenită din corcire; bastard. – Corci2 + suf. -tură. DOOM
corcitúră s. f., g.-d. art. corcitúrii; pl. corcitúri
corciul
CORCÍ2, corcesc, vb. IV. Refl. (Despre plante sau animale din specii ori rase diferite) A se încrucișa, a se amesteca (dând naștere la hibrizi nevaloroși). – Din corci1. DOOM
corcí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. corcésc, imperf. 3 sg. corceá; conj. prez. 3 să corceáscă
corciului
CORCÍ2, corcesc, vb. IV. Refl. (Despre plante sau animale din specii ori rase diferite) A se încrucișa, a se amesteca (dând naștere la hibrizi nevaloroși). – Din corci1. DOOM
corcí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. corcésc, imperf. 3 sg. corceá; conj. prez. 3 să corceáscă
corciși
CORCÍ2, corcesc, vb. IV Refl. (Despre plante sau animale din specii diferite) A se încrucișa, a se amesteca. – Din corci1.
corciți
CORCÍ2, corcesc, vb. IV Refl. (Despre plante sau animale din specii diferite) A se încrucișa, a se amesteca. – Din corci1.
corciți
CORCÍT, -Ă, corciți, -te, adj. Rezultat din corcire; amestecat, încrucișat. – V. corci2.
corciții
CORCÍT, -Ă, corciți, -te, adj. Rezultat din corcire; amestecat, încrucișat. – V. corci2.
corciților
CORCÍT, -Ă, corciți, -te, adj. Rezultat din corcire; amestecat, încrucișat. – V. corci2.
corcodan
corcodán (-ni), s. m. – 1. Păun. – 2. Fumăriță (Fumaria officinalis). Formație expresivă, care urmărește să imite zgomotul făcut de păun, cf. colcăi, cîrcîi, cîrcni. Pentru legătura semantică între păun și fumăriță, cf. alt nume al plantei, iarbă-de-curcă. Aparțin aceleiași familii expresive cîteva cuvinte a căror legătură pare evidentă, fără însă a fi și intenția imitativă: corcodină, s. f. (curcă); corcoață, s. f. (femeie stricată; cîrpă), care pare a reproduce semantismul sp. pava, fr. poule sau cocotte (dacă această ipoteză este justă, este interesant de observat evoluția de la „prostituată” la „cîrpă”, care apare în sens invers într-un mare număr de cuvinte, cf. buleandră); corcodi, vb. (a împodobi, a dichisi); corcodel, s. m. (cufundar, Gallinula chloropus; nume dat mai multor păsări de apă care obișnuiesc să se scufunde: Podiceps cristatus, Podiceps rubricollis, Colymbus arcticus, etc.), al căror nume pare a imita clipocitul apei la scufundare, cf. colcăi (întrucît este poreclă foarte curentă la țigani, s-a considerat de origine țig.; după Scriban, din alb. korkodhilj „crocodil”; ambele ipoteze sînt neverosimile); corchezi, vb. (a stîlci, a vorbi stricat o limbă; a face ceva de mîntuială), pe care DAR încearcă să-l reducă la mag. kurkázni „a iscodi” sau a corci „a degenera” (după Scriban, din mag. korcsosni); corcoduș (var. curcuduș, curcudel, corcodel, culduș, toltuș), s. m. (varietate de prun, Prunus cerasifera), al cărui nume se poate explica prin obiceiul foarte generalizat de a face din fructele sale un fel de ciorbă deasă (cf. chisăliță), și prin zgomotul produs de fructe la fierbere, cf. corcofeală; corcodușe, s. f. (varietate de prună); corcofeală, s. f. (păsat, terci; bolboroseală); corcoli (var. corconi, corcosi), vb. (a bolborosi; a tîndăli; a răsfăța, a linguși), al cărui ultim sens pare a rezulta dintr-o confuzie cu cocoli (pentru originea onomatopeică a acestui cuvînt, cf. Philippide, II, 708); corcos, adj. (verde, crud, necopt, acru).
corcodea
CORCODÚȘĂ, corcodușe, s. f. Fructul corcodușului, de formă sferică, dulce-acrișor, comestibil. – Din corcoduș. DOOM
corcodúșă s. f., art. corcodúșa, g.-d. art. corcodúșei; pl. corcodúșe
corcodei
CORCODÉL, corcodei, s. m. (Ornit.; reg.) Cufundar. – Corcod (onomatopee puțin folosită) + suf. -el. DOOM
corcodél (reg.) s. m., pl. corcodéi, art. corcodéii
corcodei
CORCODÚȘĂ, corcodușe, s. f. Fructul corcodușului, de formă sferică, dulce-acrișor, comestibil. – Din corcoduș. DOOM
corcodúșă s. f., art. corcodúșa, g.-d. art. corcodúșei; pl. corcodúșe
corcodeii
CORCODÉL, corcodei, s. m. (Ornit.; reg.) Cufundar. – Corcod (onomatopee puțin folosită) + suf. -el. DOOM
corcodél (reg.) s. m., pl. corcodéi, art. corcodéii
corcodeii
CORCODÚȘĂ, corcodușe, s. f. Fructul corcodușului, de formă sferică, dulce-acrișor, comestibil. – Din corcoduș. DOOM
corcodúșă s. f., art. corcodúșa, g.-d. art. corcodúșei; pl. corcodúșe
corcodeilor
CORCODÉL, corcodei, s. m. (Ornit.; reg.) Cufundar. – Corcod (onomatopee puțin folosită) + suf. -el. DOOM
corcodél (reg.) s. m., pl. corcodéi, art. corcodéii
corcodeilor
CORCODÚȘĂ, corcodușe, s. f. Fructul corcodușului, de formă sferică, dulce-acrișor, comestibil. – Din corcoduș. DOOM
corcodúșă s. f., art. corcodúșa, g.-d. art. corcodúșei; pl. corcodúșe
corcodel
CORCODÉL, corcodei, s. m. (Ornit.; reg.) Cufundar. – Corcod (onomatopee puțin folosită) + suf. -el. DOOM
corcodél (reg.) s. m., pl. corcodéi, art. corcodéii
corcodel
CORCODÚȘĂ, corcodușe, s. f. Fructul corcodușului, de formă sferică, dulce-acrișor, comestibil. – Din corcoduș. DOOM
corcodúșă s. f., art. corcodúșa, g.-d. art. corcodúșei; pl. corcodúșe
corcodelul
CORCODÉL, corcodei, s. m. (Ornit.; reg.) Cufundar. – Corcod (onomatopee puțin folosită) + suf. -el. DOOM
corcodél (reg.) s. m., pl. corcodéi, art. corcodéii
corcodelul
CORCODÚȘĂ, corcodușe, s. f. Fructul corcodușului, de formă sferică, dulce-acrișor, comestibil. – Din corcoduș. DOOM
corcodúșă s. f., art. corcodúșa, g.-d. art. corcodúșei; pl. corcodúșe
corcodelului
CORCODÉL, corcodei, s. m. (Ornit.; reg.) Cufundar. – Corcod (onomatopee puțin folosită) + suf. -el. DOOM
corcodél (reg.) s. m., pl. corcodéi, art. corcodéii
corcodelului
CORCODÚȘĂ, corcodușe, s. f. Fructul corcodușului, de formă sferică, dulce-acrișor, comestibil. – Din corcoduș. DOOM
corcodúșă s. f., art. corcodúșa, g.-d. art. corcodúșei; pl. corcodúșe
corcoduș
CORCODÚȘĂ, corcodușe, s. f. Fructul corcodușului, de formă sferică, dulce-acrișor, comestibil. – Din corcoduș. DOOM
corcodúșă s. f., art. corcodúșa, g.-d. art. corcodúșei; pl. corcodúșe
corcodușa
CORCODÚȘĂ, corcodușe, s. f. Fructul corcodușului, de formă sferică, dulce-acrișor, comestibil. – Din corcoduș. DOOM
corcodúșă s. f., art. corcodúșa, g.-d. art. corcodúșei; pl. corcodúșe
corcodușe
CORCODÚȘĂ, corcodușe, s. f. Fructul corcodușului, de formă sferică, dulce-acrișor, comestibil. – Din corcoduș. DOOM
corcodúșă s. f., art. corcodúșa, g.-d. art. corcodúșei; pl. corcodúșe
corcodușei
CORCODÚȘĂ, corcodușe, s. f. Fructul corcodușului, de formă sferică, dulce-acrișor, comestibil. – Din corcoduș. DOOM
corcodúșă s. f., art. corcodúșa, g.-d. art. corcodúșei; pl. corcodúșe
corcodușele
CORCODÚȘĂ, corcodușe, s. f. Fructul corcodușului, de formă sferică, dulce-acrișor, comestibil. – Din corcoduș. DOOM
corcodúșă s. f., art. corcodúșa, g.-d. art. corcodúșei; pl. corcodúșe
corcodușelor
CORCODÚȘĂ, corcodușe, s. f. Fructul corcodușului, de formă sferică, dulce-acrișor, comestibil. – Din corcoduș. DOOM
corcodúșă s. f., art. corcodúșa, g.-d. art. corcodúșei; pl. corcodúșe
corcoduși
CORCODÚȘĂ, corcodușe, s. f. Fructul corcodușului, de formă sferică, dulce-acrișor, comestibil. – Din corcoduș. DOOM
corcodúșă s. f., art. corcodúșa, g.-d. art. corcodúșei; pl. corcodúșe
corcodușii
CORCODÚȘĂ, corcodușe, s. f. Fructul corcodușului, de formă sferică, dulce-acrișor, comestibil. – Din corcoduș. DOOM
corcodúșă s. f., art. corcodúșa, g.-d. art. corcodúșei; pl. corcodúșe
corcodușilor
CORCODÚȘĂ, corcodușe, s. f. Fructul corcodușului, de formă sferică, dulce-acrișor, comestibil. – Din corcoduș. DOOM
corcodúșă s. f., art. corcodúșa, g.-d. art. corcodúșei; pl. corcodúșe
corcodușul
CORCODÚȘĂ, corcodușe, s. f. Fructul corcodușului, de formă sferică, dulce-acrișor, comestibil. – Din corcoduș. DOOM
corcodúșă s. f., art. corcodúșa, g.-d. art. corcodúșei; pl. corcodúșe
corcodușului
CORCODÚȘĂ, corcodușe, s. f. Fructul corcodușului, de formă sferică, dulce-acrișor, comestibil. – Din corcoduș. DOOM
corcodúșă s. f., art. corcodúșa, g.-d. art. corcodúșei; pl. corcodúșe
corcoi
corcoi s. n. sg. frică.
corcoli
CORCONÍ vb. IV v. corcoli. DOOM
corcolí/corconí (a ~) (reg., fam. ) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. corcolésc/corconésc, imperf. 3 sg. corcoleá/corconeá; conj. prez. 3 să corcoleáscă/să corconeáscă
corcolire
CORCOLÍ vb. IV v. corconi.
corcolit
CORCOLÍ vb. IV v. corconi.
corconi
CORCONÍ vb. IV v. corcoli. DOOM
corcolí/corconí (a ~) (reg., fam. ) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. corcolésc/corconésc, imperf. 3 sg. corcoleá/corconeá; conj. prez. 3 să corcoleáscă/să corconeáscă
corconire
CORCONÍ, corconesc, vb. IV. (reg.) 1. Tranz. A îngriji pe cineva în mod exagerat; a alinta, a răsfața, a cocoloși. 2. Refl. A zăbovi mult cu un lucru, a-și pierde timpul; a tărăgăna. [Var.: corcolí vb. IV] – Et. nec.
corconit
CORCONÍ, corconesc, vb. IV. (reg.) 1. Tranz. A îngriji pe cineva în mod exagerat; a alinta, a răsfața, a cocoloși. 2. Refl. A zăbovi mult cu un lucru, a-și pierde timpul; a tărăgăna. [Var.: corcolí vb. IV] – Et. nec.
corcoviță
corcoviță, corcovițe s. f. găină.
cord
CORD3, corduri, s. n. Cuțit folosit în industria pielăriei pentru depilare. – Et. nec. DOOM
cord1 (inimă, cuțit) s. n., pl. córduri
cord
CORD1, corduri, s. n. (Anat.) Inimă. – Din lat. cor, -dis. DOOM
cord1 (inimă, cuțit) s. n., pl. córduri
cord
CORD2 s. n. Țesătură specială cu urzeala din fire bine răsucite și foarte rezistente, iar cu firele din bătătură subțiri și rare. ♦ Țesătură folosită pentru fabricarea anvelopelor. – Din fr. corde. DOOM
cord2 (țesătură) s. n.
cordache
cordache s. invar. (iron.) 1. prostituată. 2. nimfomană.
cordaci
cordaci, cordaci s. m. (peior.) amant, ibovnic.
cordaj
CORDÁJ, cordaje, s. n. 1. Totalitatea frânghiilor, sforilor și parâmelor unei corăbii. 2. Ansamblu de operații efectuate de o mașină de extracție în timpul unei curse a coliviilor în puțul de mină. – Din fr. cordage. DOOM
cordáj s. n., pl. cordáje
cordaje
CORDÁJ, cordaje, s. n. 1. Totalitatea frânghiilor, sforilor și parâmelor unei corăbii. 2. Ansamblu de operații efectuate de o mașină de extracție în timpul unei curse a coliviilor în puțul de mină. – Din fr. cordage. DOOM
cordáj s. n., pl. cordáje
cordajele
CORDÁJ, cordaje, s. n. 1. Totalitatea frânghiilor, sforilor și parâmelor unei corăbii. 2. Ansamblu de operații efectuate de o mașină de extracție în timpul unei curse a coliviilor în puțul de mină. – Din fr. cordage. DOOM
cordáj s. n., pl. cordáje
cordajelor
CORDÁJ, cordaje, s. n. 1. Totalitatea frânghiilor, sforilor și parâmelor unei corăbii. 2. Ansamblu de operații efectuate de o mașină de extracție în timpul unei curse a coliviilor în puțul de mină. – Din fr. cordage. DOOM
cordáj s. n., pl. cordáje
cordajul
CORDÁJ, cordaje, s. n. 1. Totalitatea frânghiilor, sforilor și parâmelor unei corăbii. 2. Ansamblu de operații efectuate de o mașină de extracție în timpul unei curse a coliviilor în puțul de mină. – Din fr. cordage. DOOM
cordáj s. n., pl. cordáje
cordajului
CORDÁJ, cordaje, s. n. 1. Totalitatea frânghiilor, sforilor și parâmelor unei corăbii. 2. Ansamblu de operații efectuate de o mașină de extracție în timpul unei curse a coliviilor în puțul de mină. – Din fr. cordage. DOOM
cordáj s. n., pl. cordáje
cordan
cordan, cordane s. n. (obs.) penis.
cordar
CORDÁR, cordare, s. n. 1. Plăcuță de lemn (de abanos) de care sunt legate coardele la instrumentele cu arcuș. 2. Pană de lemn cu care se răsucește coarda fierăstrăului cu ramă pentru a întinde pânza de tăiat; încordător, sucitor. – Coardă + suf. -ar. DOOM
cordár s. n., pl. cordáre
cordare
CORDÁR, cordare, s. n. 1. Plăcuță de lemn (de abanos) de care sunt legate coardele la instrumentele cu arcuș. 2. Pană de lemn cu care se răsucește coarda fierăstrăului cu ramă pentru a întinde pânza de tăiat; încordător, sucitor. – Coardă + suf. -ar. DOOM
cordár s. n., pl. cordáre
cordarele
CORDÁR, cordare, s. n. 1. Plăcuță de lemn (de abanos) de care sunt legate coardele la instrumentele cu arcuș. 2. Pană de lemn cu care se răsucește coarda fierăstrăului cu ramă pentru a întinde pânza de tăiat; încordător, sucitor. – Coardă + suf. -ar. DOOM
cordár s. n., pl. cordáre
cordarelor
CORDÁR, cordare, s. n. 1. Plăcuță de lemn (de abanos) de care sunt legate coardele la instrumentele cu arcuș. 2. Pană de lemn cu care se răsucește coarda fierăstrăului cu ramă pentru a întinde pânza de tăiat; încordător, sucitor. – Coardă + suf. -ar. DOOM
cordár s. n., pl. cordáre
cordarul
CORDÁR, cordare, s. n. 1. Plăcuță de lemn (de abanos) de care sunt legate coardele la instrumentele cu arcuș. 2. Pană de lemn cu care se răsucește coarda fierăstrăului cu ramă pentru a întinde pânza de tăiat; încordător, sucitor. – Coardă + suf. -ar. DOOM
cordár s. n., pl. cordáre
cordarului
CORDÁR, cordare, s. n. 1. Plăcuță de lemn (de abanos) de care sunt legate coardele la instrumentele cu arcuș. 2. Pană de lemn cu care se răsucește coarda fierăstrăului cu ramă pentru a întinde pânza de tăiat; încordător, sucitor. – Coardă + suf. -ar. DOOM
cordár s. n., pl. cordáre
cordat
CORDÁT2, -Ă, cordați, -te, adj. În formă de inimă; cordiform. – Din fr. cordé. DOOM
cordát2 s. n., pl. cordáte
cordata
CORDÁT2, -Ă, cordați, -te, adj. În formă de inimă; cordiform. – Din fr. cordé. DOOM
cordát2 s. n., pl. cordáte
cordate
CORDÁT2, -Ă, cordați, -te, adj. În formă de inimă; cordiform. – Din fr. cordé. DOOM
cordát2 s. n., pl. cordáte
cordatei
CORDÁT2, -Ă, cordați, -te, adj. În formă de inimă; cordiform. – Din fr. cordé. DOOM
cordát2 s. n., pl. cordáte
cordatele
CORDÁT2, -Ă, cordați, -te, adj. În formă de inimă; cordiform. – Din fr. cordé. DOOM
cordát2 s. n., pl. cordáte
cordatelor
CORDÁT2, -Ă, cordați, -te, adj. În formă de inimă; cordiform. – Din fr. cordé. DOOM
cordát2 s. n., pl. cordáte
cordatul
CORDÁT2, -Ă, cordați, -te, adj. În formă de inimă; cordiform. – Din fr. cordé. DOOM
cordát2 s. n., pl. cordáte
cordatului
CORDÁT2, -Ă, cordați, -te, adj. În formă de inimă; cordiform. – Din fr. cordé. DOOM
cordát2 s. n., pl. cordáte
cordați
CORDÁT2, -Ă, cordați, -te, adj. În formă de inimă; cordiform. – Din fr. cordé. DOOM
cordát2 s. n., pl. cordáte
cordații
CORDÁT2, -Ă, cordați, -te, adj. În formă de inimă; cordiform. – Din fr. cordé. DOOM
cordát2 s. n., pl. cordáte
cordaților
CORDÁT2, -Ă, cordați, -te, adj. În formă de inimă; cordiform. – Din fr. cordé. DOOM
cordát2 s. n., pl. cordáte
cordea
CORDEÁ, cordele, s. f. 1. Panglică îngustă care servește ca ornament (legată în păr, la gât, la pălărie etc.). 2. (Zool.) Tenie. 3. Pește marin în formă de panglică și cu aripioarele dorsală, codală și anală contopite (Ophidion barbatum). [Var.: (înv.) cordélă s. f.] – Din ngr. kordélla. DOOM
cordeá s. f., art. cordeáua, g.-d. art. cordélei; pl. cordéle, art. cordélele
cordeală
cordeală, cordeli s. f. act sexual.
cordeanu
cordeanu s. invar. (iron.) v. cordache.
cordeaua
CORDEÁ, cordele, s. f. 1. Panglică îngustă care servește ca ornament (legată în păr, la gât, la pălărie etc.). 2. (Zool.) Tenie. 3. Pește marin în formă de panglică și cu aripioarele dorsală, codală și anală contopite (Ophidion barbatum). [Var.: (înv.) cordélă s. f.] – Din ngr. kordélla. DOOM
cordeá s. f., art. cordeáua, g.-d. art. cordélei; pl. cordéle, art. cordélele
cordela
CORDEÁ, cordele, s. f. 1. Panglică îngustă care servește ca ornament (legată în păr, la gât, la pălărie etc.). 2. (Zool.) Tenie. 3. Pește marin în formă de panglică și cu aripioarele dorsală, codală și anală contopite (Ophidion barbatum). [Var.: (înv.) cordélă s. f.] – Din ngr. kordélla. DOOM
cordeá s. f., art. cordeáua, g.-d. art. cordélei; pl. cordéle, art. cordélele
cordele
CORDEÁ, cordele, s. f. 1. Panglică îngustă care servește ca ornament (legată în păr, la gât, la pălărie etc.). 2. (Zool.) Tenie. 3. Pește marin în formă de panglică și cu aripioarele dorsală, codală și anală contopite (Ophidion barbatum). [Var.: (înv.) cordélă s. f.] – Din ngr. kordélla. DOOM
cordeá s. f., art. cordeáua, g.-d. art. cordélei; pl. cordéle, art. cordélele
cordelei
CORDEÁ, cordele, s. f. 1. Panglică îngustă care servește ca ornament (legată în păr, la gât, la pălărie etc.). 2. (Zool.) Tenie. 3. Pește marin în formă de panglică și cu aripioarele dorsală, codală și anală contopite (Ophidion barbatum). [Var.: (înv.) cordélă s. f.] – Din ngr. kordélla. DOOM
cordeá s. f., art. cordeáua, g.-d. art. cordélei; pl. cordéle, art. cordélele
cordelele
CORDEÁ, cordele, s. f. 1. Panglică îngustă care servește ca ornament (legată în păr, la gât, la pălărie etc.). 2. (Zool.) Tenie. 3. Pește marin în formă de panglică și cu aripioarele dorsală, codală și anală contopite (Ophidion barbatum). [Var.: (înv.) cordélă s. f.] – Din ngr. kordélla. DOOM
cordeá s. f., art. cordeáua, g.-d. art. cordélei; pl. cordéle, art. cordélele
cordelelor
CORDEÁ, cordele, s. f. 1. Panglică îngustă care servește ca ornament (legată în păr, la gât, la pălărie etc.). 2. (Zool.) Tenie. 3. Pește marin în formă de panglică și cu aripioarele dorsală, codală și anală contopite (Ophidion barbatum). [Var.: (înv.) cordélă s. f.] – Din ngr. kordélla. DOOM
cordeá s. f., art. cordeáua, g.-d. art. cordélei; pl. cordéle, art. cordélele
cordelie
cordelie cordelii s. f. (eufem.) prostituată.
cordelier
CORDELIÉR, cordelieri, s. m. 1. Călugăr franciscan numit astfel pentru că purta drept centură o frânghie. 2. (În timpul Revoluției Franceze) Membru al unui club revoluționar fondat de Danton, Marat și Desmoulins. [Pr.: -li-er] – Din fr. cordelier. DOOM
cordeliér (-li-er) s. m., pl. cordeliéri
cordeliera
CORDELIÉRĂ s.f. 1. Călugăriță franciscană. 2. Șnur, cingătoare răsucită (ca frânghia). 3. Torsadă. [Pron. -li-e-. / < fr. cordelière].
cordeliere
CORDELIÉRĂ s.f. 1. Călugăriță franciscană. 2. Șnur, cingătoare răsucită (ca frânghia). 3. Torsadă. [Pron. -li-e-. / < fr. cordelière].
cordelierei
CORDELIÉRĂ s.f. 1. Călugăriță franciscană. 2. Șnur, cingătoare răsucită (ca frânghia). 3. Torsadă. [Pron. -li-e-. / < fr. cordelière].
cordelierele
CORDELIÉRĂ s.f. 1. Călugăriță franciscană. 2. Șnur, cingătoare răsucită (ca frânghia). 3. Torsadă. [Pron. -li-e-. / < fr. cordelière].
cordelierelor
CORDELIÉRĂ s.f. 1. Călugăriță franciscană. 2. Șnur, cingătoare răsucită (ca frânghia). 3. Torsadă. [Pron. -li-e-. / < fr. cordelière].
cordelieri
CORDELIÉR, cordelieri, s. m. 1. Călugăr franciscan numit astfel pentru că purta drept centură o frânghie. 2. (În timpul Revoluției Franceze) Membru al unui club revoluționar fondat de Danton, Marat și Desmoulins. [Pr.: -li-er] – Din fr. cordelier. DOOM
cordeliér (-li-er) s. m., pl. cordeliéri
cordelierii
CORDELIÉR, cordelieri, s. m. 1. Călugăr franciscan numit astfel pentru că purta drept centură o frânghie. 2. (În timpul Revoluției Franceze) Membru al unui club revoluționar fondat de Danton, Marat și Desmoulins. [Pr.: -li-er] – Din fr. cordelier. DOOM
cordeliér (-li-er) s. m., pl. cordeliéri
cordelierilor
CORDELIÉR, cordelieri, s. m. 1. Călugăr franciscan numit astfel pentru că purta drept centură o frânghie. 2. (În timpul Revoluției Franceze) Membru al unui club revoluționar fondat de Danton, Marat și Desmoulins. [Pr.: -li-er] – Din fr. cordelier. DOOM
cordeliér (-li-er) s. m., pl. cordeliéri
cordelierul
CORDELIÉR, cordelieri, s. m. 1. Călugăr franciscan numit astfel pentru că purta drept centură o frânghie. 2. (În timpul Revoluției Franceze) Membru al unui club revoluționar fondat de Danton, Marat și Desmoulins. [Pr.: -li-er] – Din fr. cordelier. DOOM
cordeliér (-li-er) s. m., pl. cordeliéri
cordelierului
CORDELIÉR, cordelieri, s. m. 1. Călugăr franciscan numit astfel pentru că purta drept centură o frânghie. 2. (În timpul Revoluției Franceze) Membru al unui club revoluționar fondat de Danton, Marat și Desmoulins. [Pr.: -li-er] – Din fr. cordelier. DOOM
cordeliér (-li-er) s. m., pl. cordeliéri
cordelina
CORDELÍNĂ s.f. Frânghiuță folosită în alpinism pentru transportarea de materiale și oameni. [< fr. cordelline].
cordeline
CORDELÍNĂ s.f. Frânghiuță folosită în alpinism pentru transportarea de materiale și oameni. [< fr. cordelline].
cordelinei
CORDELÍNĂ s.f. Frânghiuță folosită în alpinism pentru transportarea de materiale și oameni. [< fr. cordelline].
cordelinele
CORDELÍNĂ s.f. Frânghiuță folosită în alpinism pentru transportarea de materiale și oameni. [< fr. cordelline].
cordelinelor
CORDELÍNĂ s.f. Frânghiuță folosită în alpinism pentru transportarea de materiale și oameni. [< fr. cordelline].
cordeluța
CORDELÚȚĂ, cordeluțe, s. f. Diminutiv al lui cordea. – Cordea + suf. -uță. DOOM
cordelúță s. f., g.-d. art. cordelúței; pl. cordelúțe
cordeluțe
CORDELÚȚĂ, cordeluțe, s. f. Diminutiv al lui cordea. – Cordea + suf. -uță. DOOM
cordelúță s. f., g.-d. art. cordelúței; pl. cordelúțe
cordeluței
CORDELÚȚĂ, cordeluțe, s. f. Diminutiv al lui cordea. – Cordea + suf. -uță. DOOM
cordelúță s. f., g.-d. art. cordelúței; pl. cordelúțe
cordeluțele
CORDELÚȚĂ, cordeluțe, s. f. Diminutiv al lui cordea. – Cordea + suf. -uță. DOOM
cordelúță s. f., g.-d. art. cordelúței; pl. cordelúțe
cordeluțelor
CORDELÚȚĂ, cordeluțe, s. f. Diminutiv al lui cordea. – Cordea + suf. -uță. DOOM
cordelúță s. f., g.-d. art. cordelúței; pl. cordelúțe
cordenci
CORDÉNCI, cordenciuri, s. n. (Pop.) 1. Piesă componentă a războiului de țesut, constând dintr-o scândurică lungă cu crestături pe o margine, care oprește sulurile să dea înapoi; cripalcă, piedică. 2. Limba meliței. – Cf. coardă. DOOM
cordénci (pop.) s. n., art. cordénciul; pl. cordénciuri
cordenciul
CORDÉNCI, cordenciuri, s. n. (Pop.) 1. Piesă componentă a războiului de țesut, constând dintr-o scândurică lungă cu crestături pe o margine, care oprește sulurile să dea înapoi; cripalcă, piedică. 2. Limba meliței. – Cf. coardă. DOOM
cordénci (pop.) s. n., art. cordénciul; pl. cordénciuri
cordenciului
CORDÉNCI, cordenciuri, s. n. (Pop.) 1. Piesă componentă a războiului de țesut, constând dintr-o scândurică lungă cu crestături pe o margine, care oprește sulurile să dea înapoi; cripalcă, piedică. 2. Limba meliței. – Cf. coardă. DOOM
cordénci (pop.) s. n., art. cordénciul; pl. cordénciuri
cordenciuri
CORDÉNCI, cordenciuri, s. n. (Pop.) 1. Piesă componentă a războiului de țesut, constând dintr-o scândurică lungă cu crestături pe o margine, care oprește sulurile să dea înapoi; cripalcă, piedică. 2. Limba meliței. – Cf. coardă. DOOM
cordénci (pop.) s. n., art. cordénciul; pl. cordénciuri
cordenciurile
CORDÉNCI, cordenciuri, s. n. (Pop.) 1. Piesă componentă a războiului de țesut, constând dintr-o scândurică lungă cu crestături pe o margine, care oprește sulurile să dea înapoi; cripalcă, piedică. 2. Limba meliței. – Cf. coardă. DOOM
cordénci (pop.) s. n., art. cordénciul; pl. cordénciuri
cordenciurilor
CORDÉNCI, cordenciuri, s. n. (Pop.) 1. Piesă componentă a războiului de țesut, constând dintr-o scândurică lungă cu crestături pe o margine, care oprește sulurile să dea înapoi; cripalcă, piedică. 2. Limba meliței. – Cf. coardă. DOOM
cordénci (pop.) s. n., art. cordénciul; pl. cordénciuri
cordescu
cordescu s. invar. (iron.) v. cordache.
cordi
cordí (-désc, -ít), vb. – A avea contact carnal, a copula. Țig. kur-, part. kurdo „futuere” (Graur 142; Juilland 163); probabil apropiat de coardă prin etimologie populară. – Der. coardă, s. f. (prostituată); cordeală, s. f. (copulație). Sînt cuvinte de argou.
cordial
CORDIÁL, -Ă, cordiali, -e, adj. (Adesea adverbial) Care pornește din toată inima; afectuos. [Pr.: -di-al] – Din fr. cordial. DOOM
cordiál (-di-al) adj. m., pl. cordiáli; f. cordiálă, pl. cordiále
cordiala
CORDIÁL, -Ă, cordiali, -e, adj. (Adesea adverbial) Care pornește din toată inima; afectuos. [Pr.: -di-al] – Din fr. cordial. DOOM
cordiál (-di-al) adj. m., pl. cordiáli; f. cordiálă, pl. cordiále
cordiale
CORDIÁL, -Ă, cordiali, -e, adj. (Adesea adverbial) Care pornește din toată inima; afectuos. [Pr.: -di-al] – Din fr. cordial. DOOM
cordiál (-di-al) adj. m., pl. cordiáli; f. cordiálă, pl. cordiále
cordialei
CORDIÁL, -Ă, cordiali, -e, adj. (Adesea adverbial) Care pornește din toată inima; afectuos. [Pr.: -di-al] – Din fr. cordial. DOOM
cordiál (-di-al) adj. m., pl. cordiáli; f. cordiálă, pl. cordiále
cordialele
CORDIÁL, -Ă, cordiali, -e, adj. (Adesea adverbial) Care pornește din toată inima; afectuos. [Pr.: -di-al] – Din fr. cordial. DOOM
cordiál (-di-al) adj. m., pl. cordiáli; f. cordiálă, pl. cordiále
cordialelor
CORDIÁL, -Ă, cordiali, -e, adj. (Adesea adverbial) Care pornește din toată inima; afectuos. [Pr.: -di-al] – Din fr. cordial. DOOM
cordiál (-di-al) adj. m., pl. cordiáli; f. cordiálă, pl. cordiále
cordiali
CORDIÁL, -Ă, cordiali, -e, adj. (Adesea adverbial) Care pornește din toată inima; afectuos. [Pr.: -di-al] – Din fr. cordial. DOOM
cordiál (-di-al) adj. m., pl. cordiáli; f. cordiálă, pl. cordiále
cordialii
CORDIÁL, -Ă, cordiali, -e, adj. (Adesea adverbial) Care pornește din toată inima; afectuos. [Pr.: -di-al] – Din fr. cordial. DOOM
cordiál (-di-al) adj. m., pl. cordiáli; f. cordiálă, pl. cordiále
cordialilor
CORDIÁL, -Ă, cordiali, -e, adj. (Adesea adverbial) Care pornește din toată inima; afectuos. [Pr.: -di-al] – Din fr. cordial. DOOM
cordiál (-di-al) adj. m., pl. cordiáli; f. cordiálă, pl. cordiále
cordialitate
CORDIALITÁTE s. f. Însușirea de a fi cordial; afecțiune. [Pr.: -di-a-] – Din fr. cordialité. DOOM
cordialitáte (-di-a-) s. f., g.-d. art. cordialitắții
cordialitatea
CORDIALITÁTE s. f. Însușirea de a fi cordial; afecțiune. [Pr.: -di-a-] – Din fr. cordialité. DOOM
cordialitáte (-di-a-) s. f., g.-d. art. cordialitắții
cordialități
CORDIALITÁTE s. f. Însușirea de a fi cordial; afecțiune. [Pr.: -di-a-] – Din fr. cordialité. DOOM
cordialitáte (-di-a-) s. f., g.-d. art. cordialitắții
cordialității
CORDIALITÁTE s. f. Însușirea de a fi cordial; afecțiune. [Pr.: -di-a-] – Din fr. cordialité. DOOM
cordialitáte (-di-a-) s. f., g.-d. art. cordialitắții
cordialul
CORDIÁL, -Ă, cordiali, -e, adj. (Adesea adverbial) Care pornește din toată inima; afectuos. [Pr.: -di-al] – Din fr. cordial. DOOM
cordiál (-di-al) adj. m., pl. cordiáli; f. cordiálă, pl. cordiále
cordialului
CORDIÁL, -Ă, cordiali, -e, adj. (Adesea adverbial) Care pornește din toată inima; afectuos. [Pr.: -di-al] – Din fr. cordial. DOOM
cordiál (-di-al) adj. m., pl. cordiáli; f. cordiálă, pl. cordiále
cordierit
CORDIERÍT s.n. Silicat de aluminiu și magneziu. [Pron. -di-e-rit. / < fr. cordierite, cf. Cordier – geolog francez].
cordiform
CORDIFÓRM, -Ă, cordiformi, -e, adj. (Rar) Cordat2. – Din fr. cordiforme. DOOM
cordifórm (rar) adj. m., pl. cordifórmi; f. cordifórmă, pl. cordifórme
cordiforma
CORDIFÓRM, -Ă, cordiformi, -e, adj. (Rar) Cordat2. – Din fr. cordiforme. DOOM
cordifórm (rar) adj. m., pl. cordifórmi; f. cordifórmă, pl. cordifórme
cordiforme
CORDIFÓRM, -Ă, cordiformi, -e, adj. (Rar) Cordat2. – Din fr. cordiforme. DOOM
cordifórm (rar) adj. m., pl. cordifórmi; f. cordifórmă, pl. cordifórme
cordiformei
CORDIFÓRM, -Ă, cordiformi, -e, adj. (Rar) Cordat2. – Din fr. cordiforme. DOOM
cordifórm (rar) adj. m., pl. cordifórmi; f. cordifórmă, pl. cordifórme
cordiformele
CORDIFÓRM, -Ă, cordiformi, -e, adj. (Rar) Cordat2. – Din fr. cordiforme. DOOM
cordifórm (rar) adj. m., pl. cordifórmi; f. cordifórmă, pl. cordifórme
cordiformelor
CORDIFÓRM, -Ă, cordiformi, -e, adj. (Rar) Cordat2. – Din fr. cordiforme. DOOM
cordifórm (rar) adj. m., pl. cordifórmi; f. cordifórmă, pl. cordifórme
cordiformi
CORDIFÓRM, -Ă, cordiformi, -e, adj. (Rar) Cordat2. – Din fr. cordiforme. DOOM
cordifórm (rar) adj. m., pl. cordifórmi; f. cordifórmă, pl. cordifórme
cordiformii
CORDIFÓRM, -Ă, cordiformi, -e, adj. (Rar) Cordat2. – Din fr. cordiforme. DOOM
cordifórm (rar) adj. m., pl. cordifórmi; f. cordifórmă, pl. cordifórme
cordiformilor
CORDIFÓRM, -Ă, cordiformi, -e, adj. (Rar) Cordat2. – Din fr. cordiforme. DOOM
cordifórm (rar) adj. m., pl. cordifórmi; f. cordifórmă, pl. cordifórme
cordiformul
CORDIFÓRM, -Ă, cordiformi, -e, adj. (Rar) Cordat2. – Din fr. cordiforme. DOOM
cordifórm (rar) adj. m., pl. cordifórmi; f. cordifórmă, pl. cordifórme
cordiformului
CORDIFÓRM, -Ă, cordiformi, -e, adj. (Rar) Cordat2. – Din fr. cordiforme. DOOM
cordifórm (rar) adj. m., pl. cordifórmi; f. cordifórmă, pl. cordifórme
cordiliera
CORDILIÉRĂ s.f. (Geogr.) Lanț de munți cu lungimea foarte mare. [Pron. -lie-. / < fr. cordillère, cf. sp. cordillera].
cordiliere
CORDILIÉRĂ s.f. (Geogr.) Lanț de munți cu lungimea foarte mare. [Pron. -lie-. / < fr. cordillère, cf. sp. cordillera].
cordilierei
CORDILIÉRĂ s.f. (Geogr.) Lanț de munți cu lungimea foarte mare. [Pron. -lie-. / < fr. cordillère, cf. sp. cordillera].
cordilierele
CORDILIÉRĂ s.f. (Geogr.) Lanț de munți cu lungimea foarte mare. [Pron. -lie-. / < fr. cordillère, cf. sp. cordillera].
cordilierelor
CORDILIÉRĂ s.f. (Geogr.) Lanț de munți cu lungimea foarte mare. [Pron. -lie-. / < fr. cordillère, cf. sp. cordillera].
cordire
cordí (-désc, -ít), vb. – A avea contact carnal, a copula. Țig. kur-, part. kurdo „futuere” (Graur 142; Juilland 163); probabil apropiat de coardă prin etimologie populară. – Der. coardă, s. f. (prostituată); cordeală, s. f. (copulație). Sînt cuvinte de argou.
cordit
cordit, cordiți s. m. impertinent.
cordit
cordí (-désc, -ít), vb. – A avea contact carnal, a copula. Țig. kur-, part. kurdo „futuere” (Graur 142; Juilland 163); probabil apropiat de coardă prin etimologie populară. – Der. coardă, s. f. (prostituată); cordeală, s. f. (copulație). Sînt cuvinte de argou.
cordita
CORDÍTĂ2, cordite, s. f. (Med.; în sintagma) Cordită trofică = afecțiune a coardelor vocale care determină o disfonie manifestată prin scăderea potențialului de efort vocal. – Din fr. chordite.
cordite
CORDÍTĂ2, cordite, s. f. (Med.; în sintagma) Cordită trofică = afecțiune a coardelor vocale care determină o disfonie manifestată prin scăderea potențialului de efort vocal. – Din fr. chordite.
corditei
CORDÍTĂ2, cordite, s. f. (Med.; în sintagma) Cordită trofică = afecțiune a coardelor vocale care determină o disfonie manifestată prin scăderea potențialului de efort vocal. – Din fr. chordite.
corditele
CORDÍTĂ2, cordite, s. f. (Med.; în sintagma) Cordită trofică = afecțiune a coardelor vocale care determină o disfonie manifestată prin scăderea potențialului de efort vocal. – Din fr. chordite.
corditelor
CORDÍTĂ2, cordite, s. f. (Med.; în sintagma) Cordită trofică = afecțiune a coardelor vocale care determină o disfonie manifestată prin scăderea potențialului de efort vocal. – Din fr. chordite.
corditor
corditor, corditori s. m. (obs.) 1. amant. 2. bărbat afemeiat.
cordiug
cordiúg, s. m. – Aftă. – Var. cord(i)uc, curduc. Rut. kordjuk (DAR). În Mold.
cordiș
CORDÍȘ adv. (Reg.) Pieziș. – Coardă + suf. -iș. DOOM
cordíș (reg.) adv.
cordoane
CORDÓN, cordoane, s. n. I. 1. Cingătoare (de material plastic, de panglică, de pânză, de piele etc.); centură, curea. ♦ Panglică lată de mătase purtată diagonal pe piept, de care sunt prinse anumite decorații înalte; gradul cel mai înalt al unei decorații. 2. (Geogr.; în sintagma) Cordon litoral = fâșie de uscat care desparte o lagună sau un liman de mare; săgeată litorală, perisip. 3. Ansamblu de fire electrice foarte flexibile, folosit în telefonie. 4. (Anat.; în sintagma) Cordon ombilical = ombilic. 5. Margine a unei monede cu grosimea mai mare decât partea centrală. II. 1. Șir de posturi militare însărcinate cu un serviciu de pază; linie compactă, formată de obicei din soldați care au ca sarcină să asigure ordinea în cazul unei afluențe de oameni. ◊ Cordon sanitar = ansamblul măsurilor de izolare la care este supusă o localitate sau o țară unde bântuie o boală molipsitoare; (concr.) patrulă sau grup de patrule care asigură această izolare. 2. (Înv.) Frontieră, graniță. – Din fr. cordon. DOOM
cordón s. n., pl. cordoáne
cordoanele
CORDÓN, cordoane, s. n. I. 1. Cingătoare (de material plastic, de panglică, de pânză, de piele etc.); centură, curea. ♦ Panglică lată de mătase purtată diagonal pe piept, de care sunt prinse anumite decorații înalte; gradul cel mai înalt al unei decorații. 2. (Geogr.; în sintagma) Cordon litoral = fâșie de uscat care desparte o lagună sau un liman de mare; săgeată litorală, perisip. 3. Ansamblu de fire electrice foarte flexibile, folosit în telefonie. 4. (Anat.; în sintagma) Cordon ombilical = ombilic. 5. Margine a unei monede cu grosimea mai mare decât partea centrală. II. 1. Șir de posturi militare însărcinate cu un serviciu de pază; linie compactă, formată de obicei din soldați care au ca sarcină să asigure ordinea în cazul unei afluențe de oameni. ◊ Cordon sanitar = ansamblul măsurilor de izolare la care este supusă o localitate sau o țară unde bântuie o boală molipsitoare; (concr.) patrulă sau grup de patrule care asigură această izolare. 2. (Înv.) Frontieră, graniță. – Din fr. cordon. DOOM
cordón s. n., pl. cordoáne
cordoanelor
CORDÓN, cordoane, s. n. I. 1. Cingătoare (de material plastic, de panglică, de pânză, de piele etc.); centură, curea. ♦ Panglică lată de mătase purtată diagonal pe piept, de care sunt prinse anumite decorații înalte; gradul cel mai înalt al unei decorații. 2. (Geogr.; în sintagma) Cordon litoral = fâșie de uscat care desparte o lagună sau un liman de mare; săgeată litorală, perisip. 3. Ansamblu de fire electrice foarte flexibile, folosit în telefonie. 4. (Anat.; în sintagma) Cordon ombilical = ombilic. 5. Margine a unei monede cu grosimea mai mare decât partea centrală. II. 1. Șir de posturi militare însărcinate cu un serviciu de pază; linie compactă, formată de obicei din soldați care au ca sarcină să asigure ordinea în cazul unei afluențe de oameni. ◊ Cordon sanitar = ansamblul măsurilor de izolare la care este supusă o localitate sau o țară unde bântuie o boală molipsitoare; (concr.) patrulă sau grup de patrule care asigură această izolare. 2. (Înv.) Frontieră, graniță. – Din fr. cordon. DOOM
cordón s. n., pl. cordoáne
cordoba
CÓRDOBA s.f. Unitate monetară în Nicaragua. [< sp. córdoba, cf. (Francisco Hernández de) Córdoba – savant și cuceritor spaniol]. DOOM
*Córdoba (nume de loc) s. propriu f., g.-d. Córdobei
cordobe
CÓRDOBA s.f. Unitate monetară în Nicaragua. [< sp. córdoba, cf. (Francisco Hernández de) Córdoba – savant și cuceritor spaniol]. DOOM
*Córdoba (nume de loc) s. propriu f., g.-d. Córdobei
cordobei
CÓRDOBA s.f. Unitate monetară în Nicaragua. [< sp. córdoba, cf. (Francisco Hernández de) Córdoba – savant și cuceritor spaniol]. DOOM
*Córdoba (nume de loc) s. propriu f., g.-d. Córdobei
cordobele
CÓRDOBA s.f. Unitate monetară în Nicaragua. [< sp. córdoba, cf. (Francisco Hernández de) Córdoba – savant și cuceritor spaniol]. DOOM
*Córdoba (nume de loc) s. propriu f., g.-d. Córdobei
cordobelor
CÓRDOBA s.f. Unitate monetară în Nicaragua. [< sp. córdoba, cf. (Francisco Hernández de) Córdoba – savant și cuceritor spaniol]. DOOM
*Córdoba (nume de loc) s. propriu f., g.-d. Córdobei
cordom
CORDÓM s.n. (Med.) Tumoare (malignă) formată la nivelul unui cordon medular. [< fr. chordome].
cordon
CORDÓN, cordoane, s. n. I. 1. Cingătoare (de material plastic, de panglică, de pânză, de piele etc.); centură, curea. ♦ Panglică lată de mătase purtată diagonal pe piept, de care sunt prinse anumite decorații înalte; gradul cel mai înalt al unei decorații. 2. (Geogr.; în sintagma) Cordon litoral = fâșie de uscat care desparte o lagună sau un liman de mare; săgeată litorală, perisip. 3. Ansamblu de fire electrice foarte flexibile, folosit în telefonie. 4. (Anat.; în sintagma) Cordon ombilical = ombilic. 5. Margine a unei monede cu grosimea mai mare decât partea centrală. II. 1. Șir de posturi militare însărcinate cu un serviciu de pază; linie compactă, formată de obicei din soldați care au ca sarcină să asigure ordinea în cazul unei afluențe de oameni. ◊ Cordon sanitar = ansamblul măsurilor de izolare la care este supusă o localitate sau o țară unde bântuie o boală molipsitoare; (concr.) patrulă sau grup de patrule care asigură această izolare. 2. (Înv.) Frontieră, graniță. – Din fr. cordon. DOOM
cordón s. n., pl. cordoáne
cordonaș
CORDONÁȘ, (1) cordonașe, s. n., (2) cordonași, s. m. 1. S. n. (Rar) Diminutiv al lui cordon (I 1). 2. S. m. (Înv.) Grănicer. – Cordon + suf. -aș. DOOM
cordonáș2 (cordon mic) s. n., pl. cordonáșe
cordonaș
CORDONÁȘ, (1) cordonașe, s. n., (2) cordonași, s. m. 1. S. n. (Rar) Diminutiv al lui cordon (I 1). 2. S. m. (Înv.) Grănicer. – Cordon + suf. -aș.
cordonașe
CORDONÁȘ, (1) cordonașe, s. n., (2) cordonași, s. m. 1. S. n. (Rar) Diminutiv al lui cordon (I 1). 2. S. m. (Înv.) Grănicer. – Cordon + suf. -aș. DOOM
cordonáș2 (cordon mic) s. n., pl. cordonáșe
cordonașele
CORDONÁȘ, (1) cordonașe, s. n., (2) cordonași, s. m. 1. S. n. (Rar) Diminutiv al lui cordon (I 1). 2. S. m. (Înv.) Grănicer. – Cordon + suf. -aș. DOOM
cordonáș2 (cordon mic) s. n., pl. cordonáșe
cordonașelor
CORDONÁȘ, (1) cordonașe, s. n., (2) cordonași, s. m. 1. S. n. (Rar) Diminutiv al lui cordon (I 1). 2. S. m. (Înv.) Grănicer. – Cordon + suf. -aș. DOOM
cordonáș2 (cordon mic) s. n., pl. cordonáșe
cordonași
CORDONÁȘ, (1) cordonașe, s. n., (2) cordonași, s. m. 1. S. n. (Rar) Diminutiv al lui cordon (I 1). 2. S. m. (Înv.) Grănicer. – Cordon + suf. -aș.
cordonașii
CORDONÁȘ, (1) cordonașe, s. n., (2) cordonași, s. m. 1. S. n. (Rar) Diminutiv al lui cordon (I 1). 2. S. m. (Înv.) Grănicer. – Cordon + suf. -aș.
cordonașilor
CORDONÁȘ, (1) cordonașe, s. n., (2) cordonași, s. m. 1. S. n. (Rar) Diminutiv al lui cordon (I 1). 2. S. m. (Înv.) Grănicer. – Cordon + suf. -aș.
cordonașul
CORDONÁȘ, (1) cordonașe, s. n., (2) cordonași, s. m. 1. S. n. (Rar) Diminutiv al lui cordon (I 1). 2. S. m. (Înv.) Grănicer. – Cordon + suf. -aș. DOOM
cordonáș2 (cordon mic) s. n., pl. cordonáșe
cordonașul
CORDONÁȘ, (1) cordonașe, s. n., (2) cordonași, s. m. 1. S. n. (Rar) Diminutiv al lui cordon (I 1). 2. S. m. (Înv.) Grănicer. – Cordon + suf. -aș.
cordonașului
CORDONÁȘ, (1) cordonașe, s. n., (2) cordonași, s. m. 1. S. n. (Rar) Diminutiv al lui cordon (I 1). 2. S. m. (Înv.) Grănicer. – Cordon + suf. -aș. DOOM
cordonáș2 (cordon mic) s. n., pl. cordonáșe
cordonașului
CORDONÁȘ, (1) cordonașe, s. n., (2) cordonași, s. m. 1. S. n. (Rar) Diminutiv al lui cordon (I 1). 2. S. m. (Înv.) Grănicer. – Cordon + suf. -aș.
cordonul
CORDÓN, cordoane, s. n. I. 1. Cingătoare (de material plastic, de panglică, de pânză, de piele etc.); centură, curea. ♦ Panglică lată de mătase purtată diagonal pe piept, de care sunt prinse anumite decorații înalte; gradul cel mai înalt al unei decorații. 2. (Geogr.; în sintagma) Cordon litoral = fâșie de uscat care desparte o lagună sau un liman de mare; săgeată litorală, perisip. 3. Ansamblu de fire electrice foarte flexibile, folosit în telefonie. 4. (Anat.; în sintagma) Cordon ombilical = ombilic. 5. Margine a unei monede cu grosimea mai mare decât partea centrală. II. 1. Șir de posturi militare însărcinate cu un serviciu de pază; linie compactă, formată de obicei din soldați care au ca sarcină să asigure ordinea în cazul unei afluențe de oameni. ◊ Cordon sanitar = ansamblul măsurilor de izolare la care este supusă o localitate sau o țară unde bântuie o boală molipsitoare; (concr.) patrulă sau grup de patrule care asigură această izolare. 2. (Înv.) Frontieră, graniță. – Din fr. cordon. DOOM
cordón s. n., pl. cordoáne
cordonului
CORDÓN, cordoane, s. n. I. 1. Cingătoare (de material plastic, de panglică, de pânză, de piele etc.); centură, curea. ♦ Panglică lată de mătase purtată diagonal pe piept, de care sunt prinse anumite decorații înalte; gradul cel mai înalt al unei decorații. 2. (Geogr.; în sintagma) Cordon litoral = fâșie de uscat care desparte o lagună sau un liman de mare; săgeată litorală, perisip. 3. Ansamblu de fire electrice foarte flexibile, folosit în telefonie. 4. (Anat.; în sintagma) Cordon ombilical = ombilic. 5. Margine a unei monede cu grosimea mai mare decât partea centrală. II. 1. Șir de posturi militare însărcinate cu un serviciu de pază; linie compactă, formată de obicei din soldați care au ca sarcină să asigure ordinea în cazul unei afluențe de oameni. ◊ Cordon sanitar = ansamblul măsurilor de izolare la care este supusă o localitate sau o țară unde bântuie o boală molipsitoare; (concr.) patrulă sau grup de patrule care asigură această izolare. 2. (Înv.) Frontieră, graniță. – Din fr. cordon. DOOM
cordón s. n., pl. cordoáne
cordotomie
CORDOTOMÍE s.f. (Med.) Secționare chirurgicală a cordoanelor măduvei spimării. [< fr. chordotomie, cf. gr. chorde – cordon, tome – tăiere].
cordovan
CORDOVÁN, cordovane, s. n. (Înv.) Piele fină de capră sau de oaie, tăbăcită vegetal și folosită pentru încălțăminte de lux și marochinărie; marochin. – Din it. cordovano. DOOM
cordován (înv.) s. n., pl. cordováne
cordovane
CORDOVÁN, cordovane, s. n. (Înv.) Piele fină de capră sau de oaie, tăbăcită vegetal și folosită pentru încălțăminte de lux și marochinărie; marochin. – Din it. cordovano. DOOM
cordován (înv.) s. n., pl. cordováne
cordovanele
CORDOVÁN, cordovane, s. n. (Înv.) Piele fină de capră sau de oaie, tăbăcită vegetal și folosită pentru încălțăminte de lux și marochinărie; marochin. – Din it. cordovano. DOOM
cordován (înv.) s. n., pl. cordováne
cordovanelor
CORDOVÁN, cordovane, s. n. (Înv.) Piele fină de capră sau de oaie, tăbăcită vegetal și folosită pentru încălțăminte de lux și marochinărie; marochin. – Din it. cordovano. DOOM
cordován (înv.) s. n., pl. cordováne
cordovanul
CORDOVÁN, cordovane, s. n. (Înv.) Piele fină de capră sau de oaie, tăbăcită vegetal și folosită pentru încălțăminte de lux și marochinărie; marochin. – Din it. cordovano. DOOM
cordován (înv.) s. n., pl. cordováne
cordovanului
CORDOVÁN, cordovane, s. n. (Înv.) Piele fină de capră sau de oaie, tăbăcită vegetal și folosită pentru încălțăminte de lux și marochinărie; marochin. – Din it. cordovano. DOOM
cordován (înv.) s. n., pl. cordováne
cordul
CORD3, corduri, s. n. Cuțit folosit în industria pielăriei pentru depilare. – Et. nec. DOOM
cord1 (inimă, cuțit) s. n., pl. córduri
cordul
CORD1, corduri, s. n. (Anat.) Inimă. – Din lat. cor, -dis. DOOM
cord1 (inimă, cuțit) s. n., pl. córduri
cordul
CORD2 s. n. Țesătură specială cu urzeala din fire bine răsucite și foarte rezistente, iar cu firele din bătătură subțiri și rare. ♦ Țesătură folosită pentru fabricarea anvelopelor. – Din fr. corde. DOOM
cord2 (țesătură) s. n.
cordului
CORD3, corduri, s. n. Cuțit folosit în industria pielăriei pentru depilare. – Et. nec. DOOM
cord1 (inimă, cuțit) s. n., pl. córduri
cordului
CORD1, corduri, s. n. (Anat.) Inimă. – Din lat. cor, -dis. DOOM
cord1 (inimă, cuțit) s. n., pl. córduri
cordului
CORD2 s. n. Țesătură specială cu urzeala din fire bine răsucite și foarte rezistente, iar cu firele din bătătură subțiri și rare. ♦ Țesătură folosită pentru fabricarea anvelopelor. – Din fr. corde. DOOM
cord2 (țesătură) s. n.
cordun
CORDÚN s. n. v. cordon.
corduri
CORD3, corduri, s. n. Cuțit folosit în industria pielăriei pentru depilare. – Et. nec. DOOM
cord1 (inimă, cuțit) s. n., pl. córduri
corduri
CORD1, corduri, s. n. (Anat.) Inimă. – Din lat. cor, -dis. DOOM
cord1 (inimă, cuțit) s. n., pl. córduri
cordurile
CORD3, corduri, s. n. Cuțit folosit în industria pielăriei pentru depilare. – Et. nec. DOOM
cord1 (inimă, cuțit) s. n., pl. córduri
cordurile
CORD1, corduri, s. n. (Anat.) Inimă. – Din lat. cor, -dis. DOOM
cord1 (inimă, cuțit) s. n., pl. córduri
cordurilor
CORD3, corduri, s. n. Cuțit folosit în industria pielăriei pentru depilare. – Et. nec. DOOM
cord1 (inimă, cuțit) s. n., pl. córduri
cordurilor
CORD1, corduri, s. n. (Anat.) Inimă. – Din lat. cor, -dis. DOOM
cord1 (inimă, cuțit) s. n., pl. córduri
core
Cora (sau Core), denumire purtată de Persephone, fiica zeiței Demeter (v. Persephone). În limba greacă core însemna „fată tînără, fecioară”.
corealitate
COREALITÁTE s. f. Concept estetic și filosofic care implică, în general, ideea simultaneității a două moduri de existență. [Pr.: -re-a-] – Co- + realitate.
corealitatea
COREALITÁTE s. f. Concept estetic și filosofic care implică, în general, ideea simultaneității a două moduri de existență. [Pr.: -re-a-] – Co- + realitate.
corealități
COREALITÁTE s. f. Concept estetic și filosofic care implică, în general, ideea simultaneității a două moduri de existență. [Pr.: -re-a-] – Co- + realitate.
corealității
COREALITÁTE s. f. Concept estetic și filosofic care implică, în general, ideea simultaneității a două moduri de existență. [Pr.: -re-a-] – Co- + realitate.
coreclamant
CORECLAMÁNT, -Ă, coreclamanți, -te, s. m. și f. Persoană care face o reclamație împreună cu altcineva. – Co- + reclamant.
coreclamanta
CORECLAMÁNT, -Ă, coreclamanți, -te, s. m. și f. Persoană care face o reclamație împreună cu altcineva. – Co- + reclamant.
coreclamante
CORECLAMÁNT, -Ă, coreclamanți, -te, s. m. și f. Persoană care face o reclamație împreună cu altcineva. – Co- + reclamant.
coreclamantei
CORECLAMÁNT, -Ă, coreclamanți, -te, s. m. și f. Persoană care face o reclamație împreună cu altcineva. – Co- + reclamant.
coreclamantele
CORECLAMÁNT, -Ă, coreclamanți, -te, s. m. și f. Persoană care face o reclamație împreună cu altcineva. – Co- + reclamant.
coreclamantelor
CORECLAMÁNT, -Ă, coreclamanți, -te, s. m. și f. Persoană care face o reclamație împreună cu altcineva. – Co- + reclamant.
coreclamantul
CORECLAMÁNT, -Ă, coreclamanți, -te, s. m. și f. Persoană care face o reclamație împreună cu altcineva. – Co- + reclamant.
coreclamantului
CORECLAMÁNT, -Ă, coreclamanți, -te, s. m. și f. Persoană care face o reclamație împreună cu altcineva. – Co- + reclamant.
coreclamanți
CORECLAMÁNT, -Ă, coreclamanți, -te, s. m. și f. Persoană care face o reclamație împreună cu altcineva. – Co- + reclamant.
coreclamanții
CORECLAMÁNT, -Ă, coreclamanți, -te, s. m. și f. Persoană care face o reclamație împreună cu altcineva. – Co- + reclamant.
coreclamanților
CORECLAMÁNT, -Ă, coreclamanți, -te, s. m. și f. Persoană care face o reclamație împreună cu altcineva. – Co- + reclamant.
corecliza
CORECLÍZĂ, coreclize, s. f. Ocluziune, închidere patologică a pupilei. – Din fr. coréclise. DOOM
coreclíză (-re-cli-) s. f., g.-d. art. coreclízei; pl. coreclíze
coreclize
CORECLÍZĂ, coreclize, s. f. Ocluziune, închidere patologică a pupilei. – Din fr. coréclise. DOOM
coreclíză (-re-cli-) s. f., g.-d. art. coreclízei; pl. coreclíze
coreclizei
CORECLÍZĂ, coreclize, s. f. Ocluziune, închidere patologică a pupilei. – Din fr. coréclise. DOOM
coreclíză (-re-cli-) s. f., g.-d. art. coreclízei; pl. coreclíze
coreclizele
CORECLÍZĂ, coreclize, s. f. Ocluziune, închidere patologică a pupilei. – Din fr. coréclise. DOOM
coreclíză (-re-cli-) s. f., g.-d. art. coreclízei; pl. coreclíze
coreclizelor
CORECLÍZĂ, coreclize, s. f. Ocluziune, închidere patologică a pupilei. – Din fr. coréclise. DOOM
coreclíză (-re-cli-) s. f., g.-d. art. coreclízei; pl. coreclíze
corect
CORÉCT, -Ă, corecți, -te, adj. 1. Care respectă regulile, normele dintr-un domeniu dat; așa cum trebuie. 2. (Despre oameni) Care are o ținută, o purtare, o atitudine ireproșabilă; cinstit, leal. – Din fr. correct, lat. correctus. DOOM
coréct adj. m., pl. corécți; f. coréctă, pl. corécte
corecta
CORÉCT, -Ă, corecți, -te, adj. 1. Care respectă regulile, normele dintr-un domeniu dat; așa cum trebuie. 2. (Despre oameni) Care are o ținută, o purtare, o atitudine ireproșabilă; cinstit, leal. – Din fr. correct, lat. correctus. DOOM
coréct adj. m., pl. corécți; f. coréctă, pl. corécte
corecta
CORECTÁ, corectez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) îndrepta greșelile, defectele etc.; a (se) corija. – Din corect. DOOM
corectá (a ~) vb., ind. prez. 3 corecteáză
corectai
CORECTÁ, corectez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) îndrepta greșelile, defectele etc.; a (se) corija. – Din corect. DOOM
corectá (a ~) vb., ind. prez. 3 corecteáză
corectam
CORECTÁ, corectez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) îndrepta greșelile, defectele etc.; a (se) corija. – Din corect. DOOM
corectá (a ~) vb., ind. prez. 3 corecteáză
corectare
CORECTÁ, corectez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) îndrepta greșelile, defectele etc.; a (se) corija. – Din corect. DOOM
corectá (a ~) vb., ind. prez. 3 corecteáză
corectare
CORECTÁRE, corectări, s. f. Acțiunea de a (se) corecta și rezultatul ei; îndreptare, corijare. – V. corecta. DOOM
corectáre s. f., g.-d. art. corectắrii; pl. corectắri
corectarea
CORECTÁRE, corectări, s. f. Acțiunea de a (se) corecta și rezultatul ei; îndreptare, corijare. – V. corecta. DOOM
corectáre s. f., g.-d. art. corectắrii; pl. corectắri
corectară
CORECTÁ, corectez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) îndrepta greșelile, defectele etc.; a (se) corija. – Din corect. DOOM
corectá (a ~) vb., ind. prez. 3 corecteáză
corectarăm
CORECTÁ, corectez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) îndrepta greșelile, defectele etc.; a (se) corija. – Din corect. DOOM
corectá (a ~) vb., ind. prez. 3 corecteáză
corectarăți
CORECTÁ, corectez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) îndrepta greșelile, defectele etc.; a (se) corija. – Din corect. DOOM
corectá (a ~) vb., ind. prez. 3 corecteáză
corectase
CORECTÁ, corectez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) îndrepta greșelile, defectele etc.; a (se) corija. – Din corect. DOOM
corectá (a ~) vb., ind. prez. 3 corecteáză
corectasem
CORECTÁ, corectez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) îndrepta greșelile, defectele etc.; a (se) corija. – Din corect. DOOM
corectá (a ~) vb., ind. prez. 3 corecteáză
corectaseră
CORECTÁ, corectez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) îndrepta greșelile, defectele etc.; a (se) corija. – Din corect. DOOM
corectá (a ~) vb., ind. prez. 3 corecteáză
corectaserăm
CORECTÁ, corectez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) îndrepta greșelile, defectele etc.; a (se) corija. – Din corect. DOOM
corectá (a ~) vb., ind. prez. 3 corecteáză
corectaserăți
CORECTÁ, corectez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) îndrepta greșelile, defectele etc.; a (se) corija. – Din corect. DOOM
corectá (a ~) vb., ind. prez. 3 corecteáză
corectaseși
CORECTÁ, corectez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) îndrepta greșelile, defectele etc.; a (se) corija. – Din corect. DOOM
corectá (a ~) vb., ind. prez. 3 corecteáză
corectaseți
CORECTÁ, corectez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) îndrepta greșelile, defectele etc.; a (se) corija. – Din corect. DOOM
corectá (a ~) vb., ind. prez. 3 corecteáză
corectat
CORECTÁ, corectez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) îndrepta greșelile, defectele etc.; a (se) corija. – Din corect. DOOM
corectá (a ~) vb., ind. prez. 3 corecteáză
corectat
CORECTÁ, corectez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) îndrepta greșelile, defectele etc.; a (se) corija. – Din corect. DOOM
corectá (a ~) vb., ind. prez. 3 corecteáză
corectau
CORECTÁ, corectez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) îndrepta greșelile, defectele etc.; a (se) corija. – Din corect. DOOM
corectá (a ~) vb., ind. prez. 3 corecteáză
corectazie
CORECTAZÍE s. f. Dilatație a pupilei. – Din fr. coréctasie. DOOM
!corectazíe (co-rec-/cor-ec-) s. f., art. corectazía, g.-d. corectazíi, art. corectazíei
corectași
CORECTÁ, corectez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) îndrepta greșelile, defectele etc.; a (se) corija. – Din corect. DOOM
corectá (a ~) vb., ind. prez. 3 corecteáză
corectați
CORECTÁ, corectez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) îndrepta greșelile, defectele etc.; a (se) corija. – Din corect. DOOM
corectá (a ~) vb., ind. prez. 3 corecteáză
corecte
CORÉCT, -Ă, corecți, -te, adj. 1. Care respectă regulile, normele dintr-un domeniu dat; așa cum trebuie. 2. (Despre oameni) Care are o ținută, o purtare, o atitudine ireproșabilă; cinstit, leal. – Din fr. correct, lat. correctus. DOOM
coréct adj. m., pl. corécți; f. coréctă, pl. corécte
corectează
CORECTÁ, corectez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) îndrepta greșelile, defectele etc.; a (se) corija. – Din corect. DOOM
corectá (a ~) vb., ind. prez. 3 corecteáză
corectei
CORÉCT, -Ă, corecți, -te, adj. 1. Care respectă regulile, normele dintr-un domeniu dat; așa cum trebuie. 2. (Despre oameni) Care are o ținută, o purtare, o atitudine ireproșabilă; cinstit, leal. – Din fr. correct, lat. correctus. DOOM
coréct adj. m., pl. corécți; f. coréctă, pl. corécte
corectele
CORÉCT, -Ă, corecți, -te, adj. 1. Care respectă regulile, normele dintr-un domeniu dat; așa cum trebuie. 2. (Despre oameni) Care are o ținută, o purtare, o atitudine ireproșabilă; cinstit, leal. – Din fr. correct, lat. correctus. DOOM
coréct adj. m., pl. corécți; f. coréctă, pl. corécte
corectelor
CORÉCT, -Ă, corecți, -te, adj. 1. Care respectă regulile, normele dintr-un domeniu dat; așa cum trebuie. 2. (Despre oameni) Care are o ținută, o purtare, o atitudine ireproșabilă; cinstit, leal. – Din fr. correct, lat. correctus. DOOM
coréct adj. m., pl. corécți; f. coréctă, pl. corécte
corectez
CORECTÁ, corectez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) îndrepta greșelile, defectele etc.; a (se) corija. – Din corect. DOOM
corectá (a ~) vb., ind. prez. 3 corecteáză
corecteze
CORECTÁ, corectez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) îndrepta greșelile, defectele etc.; a (se) corija. – Din corect. DOOM
corectá (a ~) vb., ind. prez. 3 corecteáză
corectezi
CORECTÁ, corectez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) îndrepta greșelile, defectele etc.; a (se) corija. – Din corect. DOOM
corectá (a ~) vb., ind. prez. 3 corecteáză
corectitudine
CORECTITÚDINE s. f. 1. Calitatea de a fi corect; lipsă de greșeli. 2. Ținută sau purtare corectă; cinste. 3. (Log.) Însușire a gândirii care respectă legile logice. – Corect + suf. -itudine (după promptitudine etc.). DOOM
corectitúdine s. f., g.-d. art. corectitúdinii
corectitudinea
CORECTITÚDINE s. f. 1. Calitatea de a fi corect; lipsă de greșeli. 2. Ținută sau purtare corectă; cinste. 3. (Log.) Însușire a gândirii care respectă legile logice. – Corect + suf. -itudine (după promptitudine etc.). DOOM
corectitúdine s. f., g.-d. art. corectitúdinii
corectitudini
CORECTITÚDINE s. f. 1. Calitatea de a fi corect; lipsă de greșeli. 2. Ținută sau purtare corectă; cinste. 3. (Log.) Însușire a gândirii care respectă legile logice. – Corect + suf. -itudine (după promptitudine etc.). DOOM
corectitúdine s. f., g.-d. art. corectitúdinii
corectitudinii
CORECTITÚDINE s. f. 1. Calitatea de a fi corect; lipsă de greșeli. 2. Ținută sau purtare corectă; cinste. 3. (Log.) Însușire a gândirii care respectă legile logice. – Corect + suf. -itudine (după promptitudine etc.). DOOM
corectitúdine s. f., g.-d. art. corectitúdinii
corectiv
CORECTÍV, corective, s. n. Ceea ce îndreaptă ceva; îndreptare, rectificare. – Din fr. correctif. DOOM
corectív s. n., pl. corectíve
corective
CORECTÍV, corective, s. n. Ceea ce îndreaptă ceva; îndreptare, rectificare. – Din fr. correctif. DOOM
corectív s. n., pl. corectíve
corectivele
CORECTÍV, corective, s. n. Ceea ce îndreaptă ceva; îndreptare, rectificare. – Din fr. correctif. DOOM
corectív s. n., pl. corectíve
corectivelor
CORECTÍV, corective, s. n. Ceea ce îndreaptă ceva; îndreptare, rectificare. – Din fr. correctif. DOOM
corectív s. n., pl. corectíve
corectivul
CORECTÍV, corective, s. n. Ceea ce îndreaptă ceva; îndreptare, rectificare. – Din fr. correctif. DOOM
corectív s. n., pl. corectíve
corectivului
CORECTÍV, corective, s. n. Ceea ce îndreaptă ceva; îndreptare, rectificare. – Din fr. correctif. DOOM
corectív s. n., pl. corectíve
corectoare
CORÉCTOR, -OÁRE, corectori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană însărcinată cu citirea și cu marcarea pe o corectură a greșelilor față de textul original, în vederea înlăturării lor în tipografie. 2. S. n. (În forma accentuată corectór) Aparat, de obicei automat, folosit în diverse sisteme tehnice pentru corectarea funcționării acestora. [Acc. și: corectór] – Din fr. correcteur, lat. corrector. DOOM
corectór2 (aparat) s. n., pl. corectoáre
corectoarea
CORÉCTOR, -OÁRE, corectori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană însărcinată cu citirea și cu marcarea pe o corectură a greșelilor față de textul original, în vederea înlăturării lor în tipografie. 2. S. n. (În forma accentuată corectór) Aparat, de obicei automat, folosit în diverse sisteme tehnice pentru corectarea funcționării acestora. [Acc. și: corectór] – Din fr. correcteur, lat. corrector. DOOM
corectór2 (aparat) s. n., pl. corectoáre
corectoarei
CORÉCTOR, -OÁRE, corectori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană însărcinată cu citirea și cu marcarea pe o corectură a greșelilor față de textul original, în vederea înlăturării lor în tipografie. 2. S. n. (În forma accentuată corectór) Aparat, de obicei automat, folosit în diverse sisteme tehnice pentru corectarea funcționării acestora. [Acc. și: corectór] – Din fr. correcteur, lat. corrector. DOOM
corectór2 (aparat) s. n., pl. corectoáre
corectoarele
CORÉCTOR, -OÁRE, corectori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană însărcinată cu citirea și cu marcarea pe o corectură a greșelilor față de textul original, în vederea înlăturării lor în tipografie. 2. S. n. (În forma accentuată corectór) Aparat, de obicei automat, folosit în diverse sisteme tehnice pentru corectarea funcționării acestora. [Acc. și: corectór] – Din fr. correcteur, lat. corrector. DOOM
corectór2 (aparat) s. n., pl. corectoáre
corectoarelor
CORÉCTOR, -OÁRE, corectori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană însărcinată cu citirea și cu marcarea pe o corectură a greșelilor față de textul original, în vederea înlăturării lor în tipografie. 2. S. n. (În forma accentuată corectór) Aparat, de obicei automat, folosit în diverse sisteme tehnice pentru corectarea funcționării acestora. [Acc. și: corectór] – Din fr. correcteur, lat. corrector. DOOM
corectór2 (aparat) s. n., pl. corectoáre
corectopie
CORECTOPÍE s. f. Anomalie a poziției pupilei, constând în faptul că ea nu este situată în centrul irisului. – Din fr. coréctopie. DOOM
!corectopíe (co-rec-/cor-ec-) s. f., art. corectopía, g.-d. corectopíi, art. corectopíei
corector
CORÉCTOR, -OÁRE, corectori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană însărcinată cu citirea și cu marcarea pe o corectură a greșelilor față de textul original, în vederea înlăturării lor în tipografie. 2. S. n. (În forma accentuată corectór) Aparat, de obicei automat, folosit în diverse sisteme tehnice pentru corectarea funcționării acestora. [Acc. și: corectór] – Din fr. correcteur, lat. corrector. DOOM
corectór2 (aparat) s. n., pl. corectoáre
corectori
CORÉCTOR, -OÁRE, corectori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană însărcinată cu citirea și cu marcarea pe o corectură a greșelilor față de textul original, în vederea înlăturării lor în tipografie. 2. S. n. (În forma accentuată corectór) Aparat, de obicei automat, folosit în diverse sisteme tehnice pentru corectarea funcționării acestora. [Acc. și: corectór] – Din fr. correcteur, lat. corrector. DOOM
corectór2 (aparat) s. n., pl. corectoáre
corectorii
CORÉCTOR, -OÁRE, corectori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană însărcinată cu citirea și cu marcarea pe o corectură a greșelilor față de textul original, în vederea înlăturării lor în tipografie. 2. S. n. (În forma accentuată corectór) Aparat, de obicei automat, folosit în diverse sisteme tehnice pentru corectarea funcționării acestora. [Acc. și: corectór] – Din fr. correcteur, lat. corrector. DOOM
corectór2 (aparat) s. n., pl. corectoáre
corectorilor
CORÉCTOR, -OÁRE, corectori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană însărcinată cu citirea și cu marcarea pe o corectură a greșelilor față de textul original, în vederea înlăturării lor în tipografie. 2. S. n. (În forma accentuată corectór) Aparat, de obicei automat, folosit în diverse sisteme tehnice pentru corectarea funcționării acestora. [Acc. și: corectór] – Din fr. correcteur, lat. corrector. DOOM
corectór2 (aparat) s. n., pl. corectoáre
corectorul
CORÉCTOR, -OÁRE, corectori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană însărcinată cu citirea și cu marcarea pe o corectură a greșelilor față de textul original, în vederea înlăturării lor în tipografie. 2. S. n. (În forma accentuată corectór) Aparat, de obicei automat, folosit în diverse sisteme tehnice pentru corectarea funcționării acestora. [Acc. și: corectór] – Din fr. correcteur, lat. corrector. DOOM
corectór2 (aparat) s. n., pl. corectoáre
corectorului
CORÉCTOR, -OÁRE, corectori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană însărcinată cu citirea și cu marcarea pe o corectură a greșelilor față de textul original, în vederea înlăturării lor în tipografie. 2. S. n. (În forma accentuată corectór) Aparat, de obicei automat, folosit în diverse sisteme tehnice pentru corectarea funcționării acestora. [Acc. și: corectór] – Din fr. correcteur, lat. corrector. DOOM
corectór2 (aparat) s. n., pl. corectoáre
corectul
CORÉCT, -Ă, corecți, -te, adj. 1. Care respectă regulile, normele dintr-un domeniu dat; așa cum trebuie. 2. (Despre oameni) Care are o ținută, o purtare, o atitudine ireproșabilă; cinstit, leal. – Din fr. correct, lat. correctus. DOOM
coréct adj. m., pl. corécți; f. coréctă, pl. corécte
corectului
CORÉCT, -Ă, corecți, -te, adj. 1. Care respectă regulile, normele dintr-un domeniu dat; așa cum trebuie. 2. (Despre oameni) Care are o ținută, o purtare, o atitudine ireproșabilă; cinstit, leal. – Din fr. correct, lat. correctus. DOOM
coréct adj. m., pl. corécți; f. coréctă, pl. corécte
corectura
CORECTÚRĂ, corecturi, s. f. 1. Înlăturare a greșelilor tipografice dintr-un text sau dintr-o formă de tipar. 2. (Concr.) Text tipărit pe care s-a făcut operația de corectură (1). 3. Fiecare dintre modificările operate pe un text corectat. – Din germ. Korrektur, lat. correctura. DOOM
corectúră s. f., g.-d. art. corectúrii; pl. corectúri
corecturi
CORECTÚRĂ, corecturi, s. f. 1. Înlăturare a greșelilor tipografice dintr-un text sau dintr-o formă de tipar. 2. (Concr.) Text tipărit pe care s-a făcut operația de corectură (1). 3. Fiecare dintre modificările operate pe un text corectat. – Din germ. Korrektur, lat. correctura. DOOM
corectúră s. f., g.-d. art. corectúrii; pl. corectúri
corecturii
CORECTÚRĂ, corecturi, s. f. 1. Înlăturare a greșelilor tipografice dintr-un text sau dintr-o formă de tipar. 2. (Concr.) Text tipărit pe care s-a făcut operația de corectură (1). 3. Fiecare dintre modificările operate pe un text corectat. – Din germ. Korrektur, lat. correctura. DOOM
corectúră s. f., g.-d. art. corectúrii; pl. corectúri
corecturile
CORECTÚRĂ, corecturi, s. f. 1. Înlăturare a greșelilor tipografice dintr-un text sau dintr-o formă de tipar. 2. (Concr.) Text tipărit pe care s-a făcut operația de corectură (1). 3. Fiecare dintre modificările operate pe un text corectat. – Din germ. Korrektur, lat. correctura. DOOM
corectúră s. f., g.-d. art. corectúrii; pl. corectúri
corecturilor
CORECTÚRĂ, corecturi, s. f. 1. Înlăturare a greșelilor tipografice dintr-un text sau dintr-o formă de tipar. 2. (Concr.) Text tipărit pe care s-a făcut operația de corectură (1). 3. Fiecare dintre modificările operate pe un text corectat. – Din germ. Korrektur, lat. correctura. DOOM
corectúră s. f., g.-d. art. corectúrii; pl. corectúri
corectând
CORECTÁ, corectez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) îndrepta greșelile, defectele etc.; a (se) corija. – Din corect. DOOM
corectá (a ~) vb., ind. prez. 3 corecteáză
corectînd
CORECTÁ, corectez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) îndrepta greșelile, defectele etc.; a (se) corija. – Din corect. DOOM
corectá (a ~) vb., ind. prez. 3 corecteáză
corectări
CORECTÁRE, corectări, s. f. Acțiunea de a (se) corecta și rezultatul ei; îndreptare, corijare. – V. corecta. DOOM
corectáre s. f., g.-d. art. corectắrii; pl. corectắri
corectării
CORECTÁRE, corectări, s. f. Acțiunea de a (se) corecta și rezultatul ei; îndreptare, corijare. – V. corecta. DOOM
corectáre s. f., g.-d. art. corectắrii; pl. corectắri
corectările
CORECTÁRE, corectări, s. f. Acțiunea de a (se) corecta și rezultatul ei; îndreptare, corijare. – V. corecta. DOOM
corectáre s. f., g.-d. art. corectắrii; pl. corectắri
corectărilor
CORECTÁRE, corectări, s. f. Acțiunea de a (se) corecta și rezultatul ei; îndreptare, corijare. – V. corecta. DOOM
corectáre s. f., g.-d. art. corectắrii; pl. corectắri
corecți
CORÉCT, -Ă, corecți, -te, adj. 1. Care respectă regulile, normele dintr-un domeniu dat; așa cum trebuie. 2. (Despre oameni) Care are o ținută, o purtare, o atitudine ireproșabilă; cinstit, leal. – Din fr. correct, lat. correctus. DOOM
coréct adj. m., pl. corécți; f. coréctă, pl. corécte
corecția
CORÉCȚIE, corecții, s. f. 1. (În trecut) Pedeapsă corporală aplicată unui vinovat; bătaie. ◊ Drept de corecție = (în unele state) dreptul părintelui de a cere emiterea unui mandat de arestare, fără îndeplinirea unei alte formalități, împotriva copilului său minor. Casă de corecție = loc unde își execută pedeapsa infractorii minori. 2. Cantitate care trebuie adăugată sau scăzută din indicațiile date de un instrument de măsurare pentru a compensa erorile sistematice care afectează măsurătoarea. Corecție barometrică. – Din fr. correction, lat. correctio. DOOM
corécție (-ți-e) s. f., art. corécția (-ți-a), g.-d. art. corécției; pl. corécții, art. corécțiile (-ți-i-)
corecție
CORÉCȚIE, corecții, s. f. 1. (În trecut) Pedeapsă corporală aplicată unui vinovat; bătaie. ◊ Drept de corecție = (în unele state) dreptul părintelui de a cere emiterea unui mandat de arestare, fără îndeplinirea unei alte formalități, împotriva copilului său minor. Casă de corecție = loc unde își execută pedeapsa infractorii minori. 2. Cantitate care trebuie adăugată sau scăzută din indicațiile date de un instrument de măsurare pentru a compensa erorile sistematice care afectează măsurătoarea. Corecție barometrică. – Din fr. correction, lat. correctio. DOOM
corécție (-ți-e) s. f., art. corécția (-ți-a), g.-d. art. corécției; pl. corécții, art. corécțiile (-ți-i-)
corecției
CORÉCȚIE, corecții, s. f. 1. (În trecut) Pedeapsă corporală aplicată unui vinovat; bătaie. ◊ Drept de corecție = (în unele state) dreptul părintelui de a cere emiterea unui mandat de arestare, fără îndeplinirea unei alte formalități, împotriva copilului său minor. Casă de corecție = loc unde își execută pedeapsa infractorii minori. 2. Cantitate care trebuie adăugată sau scăzută din indicațiile date de un instrument de măsurare pentru a compensa erorile sistematice care afectează măsurătoarea. Corecție barometrică. – Din fr. correction, lat. correctio. DOOM
corécție (-ți-e) s. f., art. corécția (-ți-a), g.-d. art. corécției; pl. corécții, art. corécțiile (-ți-i-)
corecții
CORÉCT, -Ă, corecți, -te, adj. 1. Care respectă regulile, normele dintr-un domeniu dat; așa cum trebuie. 2. (Despre oameni) Care are o ținută, o purtare, o atitudine ireproșabilă; cinstit, leal. – Din fr. correct, lat. correctus. DOOM
coréct adj. m., pl. corécți; f. coréctă, pl. corécte
corecții
CORÉCȚIE, corecții, s. f. 1. (În trecut) Pedeapsă corporală aplicată unui vinovat; bătaie. ◊ Drept de corecție = (în unele state) dreptul părintelui de a cere emiterea unui mandat de arestare, fără îndeplinirea unei alte formalități, împotriva copilului său minor. Casă de corecție = loc unde își execută pedeapsa infractorii minori. 2. Cantitate care trebuie adăugată sau scăzută din indicațiile date de un instrument de măsurare pentru a compensa erorile sistematice care afectează măsurătoarea. Corecție barometrică. – Din fr. correction, lat. correctio. DOOM
corécție (-ți-e) s. f., art. corécția (-ți-a), g.-d. art. corécției; pl. corécții, art. corécțiile (-ți-i-)
corecțiile
CORÉCȚIE, corecții, s. f. 1. (În trecut) Pedeapsă corporală aplicată unui vinovat; bătaie. ◊ Drept de corecție = (în unele state) dreptul părintelui de a cere emiterea unui mandat de arestare, fără îndeplinirea unei alte formalități, împotriva copilului său minor. Casă de corecție = loc unde își execută pedeapsa infractorii minori. 2. Cantitate care trebuie adăugată sau scăzută din indicațiile date de un instrument de măsurare pentru a compensa erorile sistematice care afectează măsurătoarea. Corecție barometrică. – Din fr. correction, lat. correctio. DOOM
corécție (-ți-e) s. f., art. corécția (-ți-a), g.-d. art. corécției; pl. corécții, art. corécțiile (-ți-i-)
corecțiilor
CORÉCȚIE, corecții, s. f. 1. (În trecut) Pedeapsă corporală aplicată unui vinovat; bătaie. ◊ Drept de corecție = (în unele state) dreptul părintelui de a cere emiterea unui mandat de arestare, fără îndeplinirea unei alte formalități, împotriva copilului său minor. Casă de corecție = loc unde își execută pedeapsa infractorii minori. 2. Cantitate care trebuie adăugată sau scăzută din indicațiile date de un instrument de măsurare pentru a compensa erorile sistematice care afectează măsurătoarea. Corecție barometrică. – Din fr. correction, lat. correctio. DOOM
corécție (-ți-e) s. f., art. corécția (-ți-a), g.-d. art. corécției; pl. corécții, art. corécțiile (-ți-i-)
corecților
CORÉCT, -Ă, corecți, -te, adj. 1. Care respectă regulile, normele dintr-un domeniu dat; așa cum trebuie. 2. (Despre oameni) Care are o ținută, o purtare, o atitudine ireproșabilă; cinstit, leal. – Din fr. correct, lat. correctus. DOOM
coréct adj. m., pl. corécți; f. coréctă, pl. corécte
corecțional
CORECȚIONÁL, -Ă, corecționali, -e, adj. Care sancționează un delict, care privește o infracțiune. ◊ Închisoare corecțională = sancțiune privativă de libertate, aplicată pentru săvârșirea unui delict. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. correctionnel. DOOM
corecționál (-ți-o-) adj. m., pl. corecționáli; f. corecționálă, pl. corecționále
corecționala
CORECȚIONÁL, -Ă, corecționali, -e, adj. Care sancționează un delict, care privește o infracțiune. ◊ Închisoare corecțională = sancțiune privativă de libertate, aplicată pentru săvârșirea unui delict. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. correctionnel. DOOM
corecționál (-ți-o-) adj. m., pl. corecționáli; f. corecționálă, pl. corecționále
corecționale
CORECȚIONÁL, -Ă, corecționali, -e, adj. Care sancționează un delict, care privește o infracțiune. ◊ Închisoare corecțională = sancțiune privativă de libertate, aplicată pentru săvârșirea unui delict. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. correctionnel. DOOM
corecționál (-ți-o-) adj. m., pl. corecționáli; f. corecționálă, pl. corecționále
corecționalei
CORECȚIONÁL, -Ă, corecționali, -e, adj. Care sancționează un delict, care privește o infracțiune. ◊ Închisoare corecțională = sancțiune privativă de libertate, aplicată pentru săvârșirea unui delict. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. correctionnel. DOOM
corecționál (-ți-o-) adj. m., pl. corecționáli; f. corecționálă, pl. corecționále
corecționalele
CORECȚIONÁL, -Ă, corecționali, -e, adj. Care sancționează un delict, care privește o infracțiune. ◊ Închisoare corecțională = sancțiune privativă de libertate, aplicată pentru săvârșirea unui delict. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. correctionnel. DOOM
corecționál (-ți-o-) adj. m., pl. corecționáli; f. corecționálă, pl. corecționále
corecționalelor
CORECȚIONÁL, -Ă, corecționali, -e, adj. Care sancționează un delict, care privește o infracțiune. ◊ Închisoare corecțională = sancțiune privativă de libertate, aplicată pentru săvârșirea unui delict. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. correctionnel. DOOM
corecționál (-ți-o-) adj. m., pl. corecționáli; f. corecționálă, pl. corecționále
corecționali
CORECȚIONÁL, -Ă, corecționali, -e, adj. Care sancționează un delict, care privește o infracțiune. ◊ Închisoare corecțională = sancțiune privativă de libertate, aplicată pentru săvârșirea unui delict. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. correctionnel. DOOM
corecționál (-ți-o-) adj. m., pl. corecționáli; f. corecționálă, pl. corecționále
corecționalii
CORECȚIONÁL, -Ă, corecționali, -e, adj. Care sancționează un delict, care privește o infracțiune. ◊ Închisoare corecțională = sancțiune privativă de libertate, aplicată pentru săvârșirea unui delict. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. correctionnel. DOOM
corecționál (-ți-o-) adj. m., pl. corecționáli; f. corecționálă, pl. corecționále
corecționalilor
CORECȚIONÁL, -Ă, corecționali, -e, adj. Care sancționează un delict, care privește o infracțiune. ◊ Închisoare corecțională = sancțiune privativă de libertate, aplicată pentru săvârșirea unui delict. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. correctionnel. DOOM
corecționál (-ți-o-) adj. m., pl. corecționáli; f. corecționálă, pl. corecționále
corecționalul
CORECȚIONÁL, -Ă, corecționali, -e, adj. Care sancționează un delict, care privește o infracțiune. ◊ Închisoare corecțională = sancțiune privativă de libertate, aplicată pentru săvârșirea unui delict. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. correctionnel. DOOM
corecționál (-ți-o-) adj. m., pl. corecționáli; f. corecționálă, pl. corecționále
corecționalului
CORECȚIONÁL, -Ă, corecționali, -e, adj. Care sancționează un delict, care privește o infracțiune. ◊ Închisoare corecțională = sancțiune privativă de libertate, aplicată pentru săvârșirea unui delict. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. correctionnel. DOOM
corecționál (-ți-o-) adj. m., pl. corecționáli; f. corecționálă, pl. corecționále
corecționar
corecționar, corecționari s. m. (intl.) 1. hoț specializat în furtul de îmbrăcăminte din magazine. 2. deținut minor transferat în penitenciar dintr-o școală de reeducare.
corecțiune
CORECȚIÚNE s. f. V. corecție.
coredactoare
COREDÁCTOR, -OÁRE, coredactori, -oare, s. m. și f. (Rar la f.) Persoană care este redactor împreună cu alții la aceeași lucrare. – Co- + redactor.
coredactoarea
COREDÁCTOR, -OÁRE, coredactori, -oare, s. m. și f. (Rar la f.) Persoană care este redactor împreună cu alții la aceeași lucrare. – Co- + redactor.
coredactoarei
COREDÁCTOR, -OÁRE, coredactori, -oare, s. m. și f. (Rar la f.) Persoană care este redactor împreună cu alții la aceeași lucrare. – Co- + redactor.
coredactoarele
COREDÁCTOR, -OÁRE, coredactori, -oare, s. m. și f. (Rar la f.) Persoană care este redactor împreună cu alții la aceeași lucrare. – Co- + redactor.
coredactoarelor
COREDÁCTOR, -OÁRE, coredactori, -oare, s. m. și f. (Rar la f.) Persoană care este redactor împreună cu alții la aceeași lucrare. – Co- + redactor.
coredactor
COREDÁCTOR, -OÁRE, coredactori, -oare, s. m. și f. (Rar la f.) Persoană care este redactor împreună cu alții la aceeași lucrare. – Co- + redactor.
coredactori
COREDÁCTOR, -OÁRE, coredactori, -oare, s. m. și f. (Rar la f.) Persoană care este redactor împreună cu alții la aceeași lucrare. – Co- + redactor.
coredactorii
COREDÁCTOR, -OÁRE, coredactori, -oare, s. m. și f. (Rar la f.) Persoană care este redactor împreună cu alții la aceeași lucrare. – Co- + redactor.
coredactorilor
COREDÁCTOR, -OÁRE, coredactori, -oare, s. m. și f. (Rar la f.) Persoană care este redactor împreună cu alții la aceeași lucrare. – Co- + redactor.
coredactorul
COREDÁCTOR, -OÁRE, coredactori, -oare, s. m. și f. (Rar la f.) Persoană care este redactor împreună cu alții la aceeași lucrare. – Co- + redactor.
coredactorului
COREDÁCTOR, -OÁRE, coredactori, -oare, s. m. și f. (Rar la f.) Persoană care este redactor împreună cu alții la aceeași lucrare. – Co- + redactor.
coree
CORÉE s. f. Boală de nervi, frecventă mai ales la tineri, caracterizată prin mișcări musculare involuntare continue și neregulate ale diverselor segmente corporale. – Din fr. chorée. DOOM
corée s. f., art. coréea, g.-d. corée, art. coréei
coreea
CORÉE s. f. Boală de nervi, frecventă mai ales la tineri, caracterizată prin mișcări musculare involuntare continue și neregulate ale diverselor segmente corporale. – Din fr. chorée. DOOM
corée s. f., art. coréea, g.-d. corée, art. coréei
coreean
COREEÁN, -Ă, coreeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Coreei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Coreei sau coreenilor (1), privitor la Coreea ori la coreeni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de coreeni. – Coreea (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
*coreeánă (limbă) s. f., g.-d. art. coreénei
coreean
COREEÁN, -Ă, coreeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Coreei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Coreei sau coreenilor (1), privitor la Coreea ori la coreeni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de coreeni. – Coreea (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
*coreeánă (limbă) s. f., g.-d. art. coreénei
coreean
NORD-COREEÁN, -Ă, nord-coreeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Populare Democrate Coreene sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține nord-coreenilor (1) sau statului lor, privitor la nord-coreeni ori la statul lor. – Nord + coreean. Cf. fr. nord-coréen. DOOM
nord-coreeán adj. m., s. m., pl. nord-coreéni; adj. f., s. f. nord-coreeánă, pl. nord-coreéne
coreean
NORD-COREEÁN, -Ă, nord-coreeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Populare Democrate Coreene sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține nord-coreenilor (1) sau statului lor, privitor la nord-coreeni ori la statul lor. – Nord + coreean. Cf. fr. nord-coréen. DOOM
nord-coreeán adj. m., s. m., pl. nord-coreéni; adj. f., s. f. nord-coreeánă, pl. nord-coreéne
coreean
SUD-COREEÁN, -Ă, sud-coreeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Coreea de Sud sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Coreea de Sud sau sud-coreenilor (1), referitor la Coreea de Sud ori la sud-coreeni. [Pr.: -re-ean] – Din fr. sud-coreean. DOOM
sud-coreeán adj. m., s. m., pl. sud-coreéni; adj. f., s. f. sud-coreeánă, pl. sud-coreéne
coreean
SUD-COREEÁN, -Ă, sud-coreeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Coreea de Sud sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Coreea de Sud sau sud-coreenilor (1), referitor la Coreea de Sud ori la sud-coreeni. [Pr.: -re-ean] – Din fr. sud-coreean. DOOM
sud-coreeán adj. m., s. m., pl. sud-coreéni; adj. f., s. f. sud-coreeánă, pl. sud-coreéne
coreeana
COREEÁN, -Ă, coreeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Coreei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Coreei sau coreenilor (1), privitor la Coreea ori la coreeni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de coreeni. – Coreea (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
*coreeánă (limbă) s. f., g.-d. art. coreénei
coreeana
COREEÁN, -Ă, coreeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Coreei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Coreei sau coreenilor (1), privitor la Coreea ori la coreeni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de coreeni. – Coreea (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
*coreeánă (limbă) s. f., g.-d. art. coreénei
coreeana
NORD-COREEÁN, -Ă, nord-coreeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Populare Democrate Coreene sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține nord-coreenilor (1) sau statului lor, privitor la nord-coreeni ori la statul lor. – Nord + coreean. Cf. fr. nord-coréen. DOOM
nord-coreeán adj. m., s. m., pl. nord-coreéni; adj. f., s. f. nord-coreeánă, pl. nord-coreéne
coreeana
NORD-COREEÁN, -Ă, nord-coreeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Populare Democrate Coreene sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține nord-coreenilor (1) sau statului lor, privitor la nord-coreeni ori la statul lor. – Nord + coreean. Cf. fr. nord-coréen. DOOM
nord-coreeán adj. m., s. m., pl. nord-coreéni; adj. f., s. f. nord-coreeánă, pl. nord-coreéne
coreeana
SUD-COREEÁN, -Ă, sud-coreeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Coreea de Sud sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Coreea de Sud sau sud-coreenilor (1), referitor la Coreea de Sud ori la sud-coreeni. [Pr.: -re-ean] – Din fr. sud-coreean. DOOM
sud-coreeán adj. m., s. m., pl. sud-coreéni; adj. f., s. f. sud-coreeánă, pl. sud-coreéne
coreeana
SUD-COREEÁN, -Ă, sud-coreeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Coreea de Sud sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Coreea de Sud sau sud-coreenilor (1), referitor la Coreea de Sud ori la sud-coreeni. [Pr.: -re-ean] – Din fr. sud-coreean. DOOM
sud-coreeán adj. m., s. m., pl. sud-coreéni; adj. f., s. f. sud-coreeánă, pl. sud-coreéne
coreeancă
COREEÁNCĂ, coreence, s. f. Femeie care face parte din populația Coreei sau este originară de acolo. – Coreean + suf. -că. DOOM
coreeáncă s. f., g.-d. coreéncei, pl. coreénce
coreeancă
NORD-COREEÁNCĂ, nord-coreence, s. f. Femeie care face parte din populația Republicii Populare Democrate Coreene sau este originară de acolo. – Nord-coreean + suf. -că. DOOM
*nord-coreeáncă s. f., g.-d. art. nord-coreéncei; pl. nord-coreénce
coreeancă
SUD-COREEÁNCĂ, sud-coreence, s. f. Femeie care face parte din populația Coreii de Sud sau este originară de acolo. – Sud-coreean + suf. -că. DOOM
*sud-coreeáncă s. f., g.-d. art. sud-coreéncei; pl. sud-coreénce
coreeano
COREEÁN, -Ă, coreeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Coreei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Coreei sau coreenilor (1), privitor la Coreea ori la coreeni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de coreeni. – Coreea (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
*coreeánă (limbă) s. f., g.-d. art. coreénei
coreeano
NORD-COREEÁN, -Ă, nord-coreeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Populare Democrate Coreene sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține nord-coreenilor (1) sau statului lor, privitor la nord-coreeni ori la statul lor. – Nord + coreean. Cf. fr. nord-coréen. DOOM
nord-coreeán adj. m., s. m., pl. nord-coreéni; adj. f., s. f. nord-coreeánă, pl. nord-coreéne
coreeano
SUD-COREEÁN, -Ă, sud-coreeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Coreea de Sud sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Coreea de Sud sau sud-coreenilor (1), referitor la Coreea de Sud ori la sud-coreeni. [Pr.: -re-ean] – Din fr. sud-coreean. DOOM
sud-coreeán adj. m., s. m., pl. sud-coreéni; adj. f., s. f. sud-coreeánă, pl. sud-coreéne
coreeanul
COREEÁN, -Ă, coreeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Coreei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Coreei sau coreenilor (1), privitor la Coreea ori la coreeni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de coreeni. – Coreea (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
*coreeánă (limbă) s. f., g.-d. art. coreénei
coreeanul
COREEÁN, -Ă, coreeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Coreei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Coreei sau coreenilor (1), privitor la Coreea ori la coreeni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de coreeni. – Coreea (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
*coreeánă (limbă) s. f., g.-d. art. coreénei
coreeanul
NORD-COREEÁN, -Ă, nord-coreeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Populare Democrate Coreene sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține nord-coreenilor (1) sau statului lor, privitor la nord-coreeni ori la statul lor. – Nord + coreean. Cf. fr. nord-coréen. DOOM
nord-coreeán adj. m., s. m., pl. nord-coreéni; adj. f., s. f. nord-coreeánă, pl. nord-coreéne
coreeanul
NORD-COREEÁN, -Ă, nord-coreeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Populare Democrate Coreene sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține nord-coreenilor (1) sau statului lor, privitor la nord-coreeni ori la statul lor. – Nord + coreean. Cf. fr. nord-coréen. DOOM
nord-coreeán adj. m., s. m., pl. nord-coreéni; adj. f., s. f. nord-coreeánă, pl. nord-coreéne
coreeanul
SUD-COREEÁN, -Ă, sud-coreeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Coreea de Sud sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Coreea de Sud sau sud-coreenilor (1), referitor la Coreea de Sud ori la sud-coreeni. [Pr.: -re-ean] – Din fr. sud-coreean. DOOM
sud-coreeán adj. m., s. m., pl. sud-coreéni; adj. f., s. f. sud-coreeánă, pl. sud-coreéne
coreeanul
SUD-COREEÁN, -Ă, sud-coreeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Coreea de Sud sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Coreea de Sud sau sud-coreenilor (1), referitor la Coreea de Sud ori la sud-coreeni. [Pr.: -re-ean] – Din fr. sud-coreean. DOOM
sud-coreeán adj. m., s. m., pl. sud-coreéni; adj. f., s. f. sud-coreeánă, pl. sud-coreéne
coreeanule
COREEÁN, -Ă, coreeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Coreei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Coreei sau coreenilor (1), privitor la Coreea ori la coreeni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de coreeni. – Coreea (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
*coreeánă (limbă) s. f., g.-d. art. coreénei
coreeanule
NORD-COREEÁN, -Ă, nord-coreeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Populare Democrate Coreene sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține nord-coreenilor (1) sau statului lor, privitor la nord-coreeni ori la statul lor. – Nord + coreean. Cf. fr. nord-coréen. DOOM
nord-coreeán adj. m., s. m., pl. nord-coreéni; adj. f., s. f. nord-coreeánă, pl. nord-coreéne
coreeanule
SUD-COREEÁN, -Ă, sud-coreeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Coreea de Sud sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Coreea de Sud sau sud-coreenilor (1), referitor la Coreea de Sud ori la sud-coreeni. [Pr.: -re-ean] – Din fr. sud-coreean. DOOM
sud-coreeán adj. m., s. m., pl. sud-coreéni; adj. f., s. f. sud-coreeánă, pl. sud-coreéne
coreeanului
COREEÁN, -Ă, coreeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Coreei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Coreei sau coreenilor (1), privitor la Coreea ori la coreeni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de coreeni. – Coreea (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
*coreeánă (limbă) s. f., g.-d. art. coreénei
coreeanului
COREEÁN, -Ă, coreeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Coreei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Coreei sau coreenilor (1), privitor la Coreea ori la coreeni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de coreeni. – Coreea (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
*coreeánă (limbă) s. f., g.-d. art. coreénei
coreeanului
NORD-COREEÁN, -Ă, nord-coreeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Populare Democrate Coreene sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține nord-coreenilor (1) sau statului lor, privitor la nord-coreeni ori la statul lor. – Nord + coreean. Cf. fr. nord-coréen. DOOM
nord-coreeán adj. m., s. m., pl. nord-coreéni; adj. f., s. f. nord-coreeánă, pl. nord-coreéne
coreeanului
NORD-COREEÁN, -Ă, nord-coreeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Populare Democrate Coreene sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține nord-coreenilor (1) sau statului lor, privitor la nord-coreeni ori la statul lor. – Nord + coreean. Cf. fr. nord-coréen. DOOM
nord-coreeán adj. m., s. m., pl. nord-coreéni; adj. f., s. f. nord-coreeánă, pl. nord-coreéne
coreeanului
SUD-COREEÁN, -Ă, sud-coreeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Coreea de Sud sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Coreea de Sud sau sud-coreenilor (1), referitor la Coreea de Sud ori la sud-coreeni. [Pr.: -re-ean] – Din fr. sud-coreean. DOOM
sud-coreeán adj. m., s. m., pl. sud-coreéni; adj. f., s. f. sud-coreeánă, pl. sud-coreéne
coreeanului
SUD-COREEÁN, -Ă, sud-coreeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Coreea de Sud sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Coreea de Sud sau sud-coreenilor (1), referitor la Coreea de Sud ori la sud-coreeni. [Pr.: -re-ean] – Din fr. sud-coreean. DOOM
sud-coreeán adj. m., s. m., pl. sud-coreéni; adj. f., s. f. sud-coreeánă, pl. sud-coreéne
coreeene
COREEÁN, -Ă, coreeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Coreei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Coreei sau coreenilor (1), privitor la Coreea ori la coreeni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de coreeni. – Coreea (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
*coreeánă (limbă) s. f., g.-d. art. coreénei
coreeene
NORD-COREEÁN, -Ă, nord-coreeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Populare Democrate Coreene sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține nord-coreenilor (1) sau statului lor, privitor la nord-coreeni ori la statul lor. – Nord + coreean. Cf. fr. nord-coréen. DOOM
nord-coreeán adj. m., s. m., pl. nord-coreéni; adj. f., s. f. nord-coreeánă, pl. nord-coreéne
coreeene
SUD-COREEÁN, -Ă, sud-coreeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Coreea de Sud sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Coreea de Sud sau sud-coreenilor (1), referitor la Coreea de Sud ori la sud-coreeni. [Pr.: -re-ean] – Din fr. sud-coreean. DOOM
sud-coreeán adj. m., s. m., pl. sud-coreéni; adj. f., s. f. sud-coreeánă, pl. sud-coreéne
coreeeni
COREEÁN, -Ă, coreeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Coreei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Coreei sau coreenilor (1), privitor la Coreea ori la coreeni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de coreeni. – Coreea (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
*coreeánă (limbă) s. f., g.-d. art. coreénei
coreeeni
NORD-COREEÁN, -Ă, nord-coreeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Populare Democrate Coreene sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține nord-coreenilor (1) sau statului lor, privitor la nord-coreeni ori la statul lor. – Nord + coreean. Cf. fr. nord-coréen. DOOM
nord-coreeán adj. m., s. m., pl. nord-coreéni; adj. f., s. f. nord-coreeánă, pl. nord-coreéne
coreeeni
SUD-COREEÁN, -Ă, sud-coreeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Coreea de Sud sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Coreea de Sud sau sud-coreenilor (1), referitor la Coreea de Sud ori la sud-coreeni. [Pr.: -re-ean] – Din fr. sud-coreean. DOOM
sud-coreeán adj. m., s. m., pl. sud-coreéni; adj. f., s. f. sud-coreeánă, pl. sud-coreéne
coreeenii
COREEÁN, -Ă, coreeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Coreei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Coreei sau coreenilor (1), privitor la Coreea ori la coreeni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de coreeni. – Coreea (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
*coreeánă (limbă) s. f., g.-d. art. coreénei
coreeenii
NORD-COREEÁN, -Ă, nord-coreeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Populare Democrate Coreene sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține nord-coreenilor (1) sau statului lor, privitor la nord-coreeni ori la statul lor. – Nord + coreean. Cf. fr. nord-coréen. DOOM
nord-coreeán adj. m., s. m., pl. nord-coreéni; adj. f., s. f. nord-coreeánă, pl. nord-coreéne
coreeenii
SUD-COREEÁN, -Ă, sud-coreeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Coreea de Sud sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Coreea de Sud sau sud-coreenilor (1), referitor la Coreea de Sud ori la sud-coreeni. [Pr.: -re-ean] – Din fr. sud-coreean. DOOM
sud-coreeán adj. m., s. m., pl. sud-coreéni; adj. f., s. f. sud-coreeánă, pl. sud-coreéne
coreeenilor
COREEÁN, -Ă, coreeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Coreei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Coreei sau coreenilor (1), privitor la Coreea ori la coreeni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de coreeni. – Coreea (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
*coreeánă (limbă) s. f., g.-d. art. coreénei
coreeenilor
NORD-COREEÁN, -Ă, nord-coreeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Populare Democrate Coreene sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține nord-coreenilor (1) sau statului lor, privitor la nord-coreeni ori la statul lor. – Nord + coreean. Cf. fr. nord-coréen. DOOM
nord-coreeán adj. m., s. m., pl. nord-coreéni; adj. f., s. f. nord-coreeánă, pl. nord-coreéne
coreeenilor
SUD-COREEÁN, -Ă, sud-coreeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Coreea de Sud sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Coreea de Sud sau sud-coreenilor (1), referitor la Coreea de Sud ori la sud-coreeni. [Pr.: -re-ean] – Din fr. sud-coreean. DOOM
sud-coreeán adj. m., s. m., pl. sud-coreéni; adj. f., s. f. sud-coreeánă, pl. sud-coreéne
coreei
CORÉE s. f. Boală de nervi, frecventă mai ales la tineri, caracterizată prin mișcări musculare involuntare continue și neregulate ale diverselor segmente corporale. – Din fr. chorée. DOOM
corée s. f., art. coréea, g.-d. corée, art. coréei
coreene
COREEÁN, -Ă, coreeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Coreei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Coreei sau coreenilor (1), privitor la Coreea ori la coreeni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de coreeni. – Coreea (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
*coreeánă (limbă) s. f., g.-d. art. coreénei
coreene
COREEÁN, -Ă, coreeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Coreei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Coreei sau coreenilor (1), privitor la Coreea ori la coreeni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de coreeni. – Coreea (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
*coreeánă (limbă) s. f., g.-d. art. coreénei
coreene
NORD-COREEÁN, -Ă, nord-coreeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Populare Democrate Coreene sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține nord-coreenilor (1) sau statului lor, privitor la nord-coreeni ori la statul lor. – Nord + coreean. Cf. fr. nord-coréen. DOOM
nord-coreeán adj. m., s. m., pl. nord-coreéni; adj. f., s. f. nord-coreeánă, pl. nord-coreéne
coreene
NORD-COREEÁN, -Ă, nord-coreeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Populare Democrate Coreene sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține nord-coreenilor (1) sau statului lor, privitor la nord-coreeni ori la statul lor. – Nord + coreean. Cf. fr. nord-coréen. DOOM
nord-coreeán adj. m., s. m., pl. nord-coreéni; adj. f., s. f. nord-coreeánă, pl. nord-coreéne
coreene
SUD-COREEÁN, -Ă, sud-coreeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Coreea de Sud sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Coreea de Sud sau sud-coreenilor (1), referitor la Coreea de Sud ori la sud-coreeni. [Pr.: -re-ean] – Din fr. sud-coreean. DOOM
sud-coreeán adj. m., s. m., pl. sud-coreéni; adj. f., s. f. sud-coreeánă, pl. sud-coreéne
coreene
SUD-COREEÁN, -Ă, sud-coreeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Coreea de Sud sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Coreea de Sud sau sud-coreenilor (1), referitor la Coreea de Sud ori la sud-coreeni. [Pr.: -re-ean] – Din fr. sud-coreean. DOOM
sud-coreeán adj. m., s. m., pl. sud-coreéni; adj. f., s. f. sud-coreeánă, pl. sud-coreéne
coreenei
COREEÁN, -Ă, coreeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Coreei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Coreei sau coreenilor (1), privitor la Coreea ori la coreeni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de coreeni. – Coreea (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
*coreeánă (limbă) s. f., g.-d. art. coreénei
coreenei
COREEÁN, -Ă, coreeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Coreei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Coreei sau coreenilor (1), privitor la Coreea ori la coreeni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de coreeni. – Coreea (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
*coreeánă (limbă) s. f., g.-d. art. coreénei
coreenei
NORD-COREEÁN, -Ă, nord-coreeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Populare Democrate Coreene sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține nord-coreenilor (1) sau statului lor, privitor la nord-coreeni ori la statul lor. – Nord + coreean. Cf. fr. nord-coréen. DOOM
nord-coreeán adj. m., s. m., pl. nord-coreéni; adj. f., s. f. nord-coreeánă, pl. nord-coreéne
coreenei
NORD-COREEÁN, -Ă, nord-coreeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Populare Democrate Coreene sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține nord-coreenilor (1) sau statului lor, privitor la nord-coreeni ori la statul lor. – Nord + coreean. Cf. fr. nord-coréen. DOOM
nord-coreeán adj. m., s. m., pl. nord-coreéni; adj. f., s. f. nord-coreeánă, pl. nord-coreéne
coreenei
SUD-COREEÁN, -Ă, sud-coreeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Coreea de Sud sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Coreea de Sud sau sud-coreenilor (1), referitor la Coreea de Sud ori la sud-coreeni. [Pr.: -re-ean] – Din fr. sud-coreean. DOOM
sud-coreeán adj. m., s. m., pl. sud-coreéni; adj. f., s. f. sud-coreeánă, pl. sud-coreéne
coreenei
SUD-COREEÁN, -Ă, sud-coreeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Coreea de Sud sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Coreea de Sud sau sud-coreenilor (1), referitor la Coreea de Sud ori la sud-coreeni. [Pr.: -re-ean] – Din fr. sud-coreean. DOOM
sud-coreeán adj. m., s. m., pl. sud-coreéni; adj. f., s. f. sud-coreeánă, pl. sud-coreéne
coreenele
COREEÁN, -Ă, coreeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Coreei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Coreei sau coreenilor (1), privitor la Coreea ori la coreeni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de coreeni. – Coreea (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
*coreeánă (limbă) s. f., g.-d. art. coreénei
coreenele
COREEÁN, -Ă, coreeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Coreei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Coreei sau coreenilor (1), privitor la Coreea ori la coreeni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de coreeni. – Coreea (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
*coreeánă (limbă) s. f., g.-d. art. coreénei
coreenele
NORD-COREEÁN, -Ă, nord-coreeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Populare Democrate Coreene sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține nord-coreenilor (1) sau statului lor, privitor la nord-coreeni ori la statul lor. – Nord + coreean. Cf. fr. nord-coréen. DOOM
nord-coreeán adj. m., s. m., pl. nord-coreéni; adj. f., s. f. nord-coreeánă, pl. nord-coreéne
coreenele
NORD-COREEÁN, -Ă, nord-coreeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Populare Democrate Coreene sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține nord-coreenilor (1) sau statului lor, privitor la nord-coreeni ori la statul lor. – Nord + coreean. Cf. fr. nord-coréen. DOOM
nord-coreeán adj. m., s. m., pl. nord-coreéni; adj. f., s. f. nord-coreeánă, pl. nord-coreéne
coreenele
SUD-COREEÁN, -Ă, sud-coreeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Coreea de Sud sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Coreea de Sud sau sud-coreenilor (1), referitor la Coreea de Sud ori la sud-coreeni. [Pr.: -re-ean] – Din fr. sud-coreean. DOOM
sud-coreeán adj. m., s. m., pl. sud-coreéni; adj. f., s. f. sud-coreeánă, pl. sud-coreéne
coreenele
SUD-COREEÁN, -Ă, sud-coreeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Coreea de Sud sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Coreea de Sud sau sud-coreenilor (1), referitor la Coreea de Sud ori la sud-coreeni. [Pr.: -re-ean] – Din fr. sud-coreean. DOOM
sud-coreeán adj. m., s. m., pl. sud-coreéni; adj. f., s. f. sud-coreeánă, pl. sud-coreéne
coreenelor
COREEÁN, -Ă, coreeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Coreei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Coreei sau coreenilor (1), privitor la Coreea ori la coreeni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de coreeni. – Coreea (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
*coreeánă (limbă) s. f., g.-d. art. coreénei
coreenelor
COREEÁN, -Ă, coreeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Coreei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Coreei sau coreenilor (1), privitor la Coreea ori la coreeni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de coreeni. – Coreea (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
*coreeánă (limbă) s. f., g.-d. art. coreénei
coreenelor
NORD-COREEÁN, -Ă, nord-coreeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Populare Democrate Coreene sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține nord-coreenilor (1) sau statului lor, privitor la nord-coreeni ori la statul lor. – Nord + coreean. Cf. fr. nord-coréen. DOOM
nord-coreeán adj. m., s. m., pl. nord-coreéni; adj. f., s. f. nord-coreeánă, pl. nord-coreéne
coreenelor
NORD-COREEÁN, -Ă, nord-coreeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Populare Democrate Coreene sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține nord-coreenilor (1) sau statului lor, privitor la nord-coreeni ori la statul lor. – Nord + coreean. Cf. fr. nord-coréen. DOOM
nord-coreeán adj. m., s. m., pl. nord-coreéni; adj. f., s. f. nord-coreeánă, pl. nord-coreéne
coreenelor
SUD-COREEÁN, -Ă, sud-coreeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Coreea de Sud sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Coreea de Sud sau sud-coreenilor (1), referitor la Coreea de Sud ori la sud-coreeni. [Pr.: -re-ean] – Din fr. sud-coreean. DOOM
sud-coreeán adj. m., s. m., pl. sud-coreéni; adj. f., s. f. sud-coreeánă, pl. sud-coreéne
coreenelor
SUD-COREEÁN, -Ă, sud-coreeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Coreea de Sud sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Coreea de Sud sau sud-coreenilor (1), referitor la Coreea de Sud ori la sud-coreeni. [Pr.: -re-ean] – Din fr. sud-coreean. DOOM
sud-coreeán adj. m., s. m., pl. sud-coreéni; adj. f., s. f. sud-coreeánă, pl. sud-coreéne
coreeni
COREEÁN, -Ă, coreeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Coreei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Coreei sau coreenilor (1), privitor la Coreea ori la coreeni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de coreeni. – Coreea (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
*coreeánă (limbă) s. f., g.-d. art. coreénei
coreeni
NORD-COREEÁN, -Ă, nord-coreeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Populare Democrate Coreene sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține nord-coreenilor (1) sau statului lor, privitor la nord-coreeni ori la statul lor. – Nord + coreean. Cf. fr. nord-coréen. DOOM
nord-coreeán adj. m., s. m., pl. nord-coreéni; adj. f., s. f. nord-coreeánă, pl. nord-coreéne
coreeni
SUD-COREEÁN, -Ă, sud-coreeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Coreea de Sud sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Coreea de Sud sau sud-coreenilor (1), referitor la Coreea de Sud ori la sud-coreeni. [Pr.: -re-ean] – Din fr. sud-coreean. DOOM
sud-coreeán adj. m., s. m., pl. sud-coreéni; adj. f., s. f. sud-coreeánă, pl. sud-coreéne
coreenii
COREEÁN, -Ă, coreeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Coreei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Coreei sau coreenilor (1), privitor la Coreea ori la coreeni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de coreeni. – Coreea (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
*coreeánă (limbă) s. f., g.-d. art. coreénei
coreenii
NORD-COREEÁN, -Ă, nord-coreeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Populare Democrate Coreene sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține nord-coreenilor (1) sau statului lor, privitor la nord-coreeni ori la statul lor. – Nord + coreean. Cf. fr. nord-coréen. DOOM
nord-coreeán adj. m., s. m., pl. nord-coreéni; adj. f., s. f. nord-coreeánă, pl. nord-coreéne
coreenii
SUD-COREEÁN, -Ă, sud-coreeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Coreea de Sud sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Coreea de Sud sau sud-coreenilor (1), referitor la Coreea de Sud ori la sud-coreeni. [Pr.: -re-ean] – Din fr. sud-coreean. DOOM
sud-coreeán adj. m., s. m., pl. sud-coreéni; adj. f., s. f. sud-coreeánă, pl. sud-coreéne
coreenilor
COREEÁN, -Ă, coreeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Coreei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Coreei sau coreenilor (1), privitor la Coreea ori la coreeni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de coreeni. – Coreea (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
*coreeánă (limbă) s. f., g.-d. art. coreénei
coreenilor
NORD-COREEÁN, -Ă, nord-coreeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Populare Democrate Coreene sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține nord-coreenilor (1) sau statului lor, privitor la nord-coreeni ori la statul lor. – Nord + coreean. Cf. fr. nord-coréen. DOOM
nord-coreeán adj. m., s. m., pl. nord-coreéni; adj. f., s. f. nord-coreeánă, pl. nord-coreéne
coreenilor
SUD-COREEÁN, -Ă, sud-coreeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Coreea de Sud sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Coreea de Sud sau sud-coreenilor (1), referitor la Coreea de Sud ori la sud-coreeni. [Pr.: -re-ean] – Din fr. sud-coreean. DOOM
sud-coreeán adj. m., s. m., pl. sud-coreéni; adj. f., s. f. sud-coreeánă, pl. sud-coreéne
coreferat
COREFERÁT, coreferate, s. n. Referat care reia și dezvoltă (critic) unele probleme dezbătute într-un referat. – Co- + referat (după rus. sodoklad). DOOM
coreferát s. n., pl. coreferáte
coreferate
COREFERÁT, coreferate, s. n. Referat care reia și dezvoltă (critic) unele probleme dezbătute într-un referat. – Co- + referat (după rus. sodoklad). DOOM
coreferát s. n., pl. coreferáte
coreferatele
COREFERÁT, coreferate, s. n. Referat care reia și dezvoltă (critic) unele probleme dezbătute într-un referat. – Co- + referat (după rus. sodoklad). DOOM
coreferát s. n., pl. coreferáte
coreferatelor
COREFERÁT, coreferate, s. n. Referat care reia și dezvoltă (critic) unele probleme dezbătute într-un referat. – Co- + referat (după rus. sodoklad). DOOM
coreferát s. n., pl. coreferáte
coreferatul
COREFERÁT, coreferate, s. n. Referat care reia și dezvoltă (critic) unele probleme dezbătute într-un referat. – Co- + referat (după rus. sodoklad). DOOM
coreferát s. n., pl. coreferáte
coreferatului
COREFERÁT, coreferate, s. n. Referat care reia și dezvoltă (critic) unele probleme dezbătute într-un referat. – Co- + referat (după rus. sodoklad). DOOM
coreferát s. n., pl. coreferáte
coreferent
COREFERÉNT, -Ă, coreferenți, -te, s. m. și f. Persoană care face un coreferat. – Co- + referent (după rus. sodokladcik). DOOM
coreferéntă s. f., g.-d. art. coreferéntei; pl. coreferénte
coreferenta
COREFERÉNT, -Ă, coreferenți, -te, s. m. și f. Persoană care face un coreferat. – Co- + referent (după rus. sodokladcik). DOOM
coreferéntă s. f., g.-d. art. coreferéntei; pl. coreferénte
coreferente
COREFERÉNT, -Ă, coreferenți, -te, s. m. și f. Persoană care face un coreferat. – Co- + referent (după rus. sodokladcik). DOOM
coreferéntă s. f., g.-d. art. coreferéntei; pl. coreferénte
coreferentei
COREFERÉNT, -Ă, coreferenți, -te, s. m. și f. Persoană care face un coreferat. – Co- + referent (după rus. sodokladcik). DOOM
coreferéntă s. f., g.-d. art. coreferéntei; pl. coreferénte
coreferentele
COREFERÉNT, -Ă, coreferenți, -te, s. m. și f. Persoană care face un coreferat. – Co- + referent (după rus. sodokladcik). DOOM
coreferéntă s. f., g.-d. art. coreferéntei; pl. coreferénte
coreferentelor
COREFERÉNT, -Ă, coreferenți, -te, s. m. și f. Persoană care face un coreferat. – Co- + referent (după rus. sodokladcik). DOOM
coreferéntă s. f., g.-d. art. coreferéntei; pl. coreferénte
coreferentul
COREFERÉNT, -Ă, coreferenți, -te, s. m. și f. Persoană care face un coreferat. – Co- + referent (după rus. sodokladcik). DOOM
coreferéntă s. f., g.-d. art. coreferéntei; pl. coreferénte
coreferentului
COREFERÉNT, -Ă, coreferenți, -te, s. m. și f. Persoană care face un coreferat. – Co- + referent (după rus. sodokladcik). DOOM
coreferéntă s. f., g.-d. art. coreferéntei; pl. coreferénte
coreferenți
COREFERÉNT, -Ă, coreferenți, -te, s. m. și f. Persoană care face un coreferat. – Co- + referent (după rus. sodokladcik). DOOM
coreferéntă s. f., g.-d. art. coreferéntei; pl. coreferénte
coreferenții
COREFERÉNT, -Ă, coreferenți, -te, s. m. și f. Persoană care face un coreferat. – Co- + referent (după rus. sodokladcik). DOOM
coreferéntă s. f., g.-d. art. coreferéntei; pl. coreferénte
coreferenților
COREFERÉNT, -Ă, coreferenți, -te, s. m. și f. Persoană care face un coreferat. – Co- + referent (după rus. sodokladcik). DOOM
coreferéntă s. f., g.-d. art. coreferéntei; pl. coreferénte
coregent
COREGÉNT, coregenți, s. m. Persoană care are parte legală la domnie împreună cu monarhul, domnind efectiv pe lângă acesta. – Din fr. corégent. DOOM
*coregéntă s. f., g.-d. art. coregéntei, pl. coregénte
coregenta
COREGÉNT, coregenți, s. m. Persoană care are parte legală la domnie împreună cu monarhul, domnind efectiv pe lângă acesta. – Din fr. corégent. DOOM
*coregéntă s. f., g.-d. art. coregéntei, pl. coregénte
coregente
COREGÉNT, coregenți, s. m. Persoană care are parte legală la domnie împreună cu monarhul, domnind efectiv pe lângă acesta. – Din fr. corégent. DOOM
*coregéntă s. f., g.-d. art. coregéntei, pl. coregénte
coregentei
COREGÉNT, coregenți, s. m. Persoană care are parte legală la domnie împreună cu monarhul, domnind efectiv pe lângă acesta. – Din fr. corégent. DOOM
*coregéntă s. f., g.-d. art. coregéntei, pl. coregénte
coregentele
COREGÉNT, coregenți, s. m. Persoană care are parte legală la domnie împreună cu monarhul, domnind efectiv pe lângă acesta. – Din fr. corégent. DOOM
*coregéntă s. f., g.-d. art. coregéntei, pl. coregénte
coregentelor
COREGÉNT, coregenți, s. m. Persoană care are parte legală la domnie împreună cu monarhul, domnind efectiv pe lângă acesta. – Din fr. corégent. DOOM
*coregéntă s. f., g.-d. art. coregéntei, pl. coregénte
coregentul
COREGÉNT, coregenți, s. m. Persoană care are parte legală la domnie împreună cu monarhul, domnind efectiv pe lângă acesta. – Din fr. corégent. DOOM
*coregéntă s. f., g.-d. art. coregéntei, pl. coregénte
coregentului
COREGÉNT, coregenți, s. m. Persoană care are parte legală la domnie împreună cu monarhul, domnind efectiv pe lângă acesta. – Din fr. corégent. DOOM
*coregéntă s. f., g.-d. art. coregéntei, pl. coregénte
coregența
COREGÉNȚĂ, coregențe, s. f. Funcția, demnitatea de coregent; perioadă cât durează această funcție. – Din fr. corégence. DOOM
coregénță s. f., g.-d. art. coregénței; pl. coregénțe
coregențe
COREGÉNȚĂ, coregențe, s. f. Funcția, demnitatea de coregent; perioadă cât durează această funcție. – Din fr. corégence. DOOM
coregénță s. f., g.-d. art. coregénței; pl. coregénțe
coregenței
COREGÉNȚĂ, coregențe, s. f. Funcția, demnitatea de coregent; perioadă cât durează această funcție. – Din fr. corégence. DOOM
coregénță s. f., g.-d. art. coregénței; pl. coregénțe
coregențele
COREGÉNȚĂ, coregențe, s. f. Funcția, demnitatea de coregent; perioadă cât durează această funcție. – Din fr. corégence. DOOM
coregénță s. f., g.-d. art. coregénței; pl. coregénțe
coregențelor
COREGÉNȚĂ, coregențe, s. f. Funcția, demnitatea de coregent; perioadă cât durează această funcție. – Din fr. corégence. DOOM
coregénță s. f., g.-d. art. coregénței; pl. coregénțe
coregenți
COREGÉNT, coregenți, s. m. Persoană care are parte legală la domnie împreună cu monarhul, domnind efectiv pe lângă acesta. – Din fr. corégent. DOOM
*coregéntă s. f., g.-d. art. coregéntei, pl. coregénte
coregenții
COREGÉNT, coregenți, s. m. Persoană care are parte legală la domnie împreună cu monarhul, domnind efectiv pe lângă acesta. – Din fr. corégent. DOOM
*coregéntă s. f., g.-d. art. coregéntei, pl. coregénte
coregenților
COREGÉNT, coregenți, s. m. Persoană care are parte legală la domnie împreună cu monarhul, domnind efectiv pe lângă acesta. – Din fr. corégent. DOOM
*coregéntă s. f., g.-d. art. coregéntei, pl. coregénte
coregidor
COREGIDÓR s.m. Primul magistrat al unui oraș sau al unei provincii spaniole, în care nu există guvernator. [< fr. corrégidor, sp. corregidor].
coregional
COREGIONÁL, -Ă adj. Din aceeași regiune. [Pron. -gi-o-. / cf. it. corregionale].
coregizoare
COREGÍZOR, -OÁRE, coregizori, -oare, s. m. și f. Persoană care ia parte la regizarea unui spectacol alături de regizor. [Acc. și: coregizór] – Co- + regizor. DOOM
!coregízor s. m., pl. coregízori
coregizoarea
COREGÍZOR, -OÁRE, coregizori, -oare, s. m. și f. Persoană care ia parte la regizarea unui spectacol alături de regizor. [Acc. și: coregizór] – Co- + regizor. DOOM
!coregízor s. m., pl. coregízori
coregizoarei
COREGÍZOR, -OÁRE, coregizori, -oare, s. m. și f. Persoană care ia parte la regizarea unui spectacol alături de regizor. [Acc. și: coregizór] – Co- + regizor. DOOM
!coregízor s. m., pl. coregízori
coregizoarele
COREGÍZOR, -OÁRE, coregizori, -oare, s. m. și f. Persoană care ia parte la regizarea unui spectacol alături de regizor. [Acc. și: coregizór] – Co- + regizor. DOOM
!coregízor s. m., pl. coregízori
coregizoarelor
COREGÍZOR, -OÁRE, coregizori, -oare, s. m. și f. Persoană care ia parte la regizarea unui spectacol alături de regizor. [Acc. și: coregizór] – Co- + regizor. DOOM
!coregízor s. m., pl. coregízori
coregizor
COREGÍZOR, -OÁRE, coregizori, -oare, s. m. și f. Persoană care ia parte la regizarea unui spectacol alături de regizor. [Acc. și: coregizór] – Co- + regizor. DOOM
!coregízor s. m., pl. coregízori
coregizori
COREGÍZOR, -OÁRE, coregizori, -oare, s. m. și f. Persoană care ia parte la regizarea unui spectacol alături de regizor. [Acc. și: coregizór] – Co- + regizor. DOOM
!coregízor s. m., pl. coregízori
coregizorii
COREGÍZOR, -OÁRE, coregizori, -oare, s. m. și f. Persoană care ia parte la regizarea unui spectacol alături de regizor. [Acc. și: coregizór] – Co- + regizor. DOOM
!coregízor s. m., pl. coregízori
coregizorilor
COREGÍZOR, -OÁRE, coregizori, -oare, s. m. și f. Persoană care ia parte la regizarea unui spectacol alături de regizor. [Acc. și: coregizór] – Co- + regizor. DOOM
!coregízor s. m., pl. coregízori
coregizorul
COREGÍZOR, -OÁRE, coregizori, -oare, s. m. și f. Persoană care ia parte la regizarea unui spectacol alături de regizor. [Acc. și: coregizór] – Co- + regizor. DOOM
!coregízor s. m., pl. coregízori
coregizorului
COREGÍZOR, -OÁRE, coregizori, -oare, s. m. și f. Persoană care ia parte la regizarea unui spectacol alături de regizor. [Acc. și: coregizór] – Co- + regizor. DOOM
!coregízor s. m., pl. coregízori
coregon
COREGÓN, coregoni, s. m. Pește de apă dulce și marin, cu solzi argintii (Coregonus). – Din fr. corégone. DOOM
coregón s. m., pl. coregóni
coregoni
COREGÓN, coregoni, s. m. Pește de apă dulce și marin, cu solzi argintii (Coregonus). – Din fr. corégone. DOOM
coregón s. m., pl. coregóni
coregonii
COREGÓN, coregoni, s. m. Pește de apă dulce și marin, cu solzi argintii (Coregonus). – Din fr. corégone. DOOM
coregón s. m., pl. coregóni
coregonilor
COREGÓN, coregoni, s. m. Pește de apă dulce și marin, cu solzi argintii (Coregonus). – Din fr. corégone. DOOM
coregón s. m., pl. coregóni
coregonul
COREGÓN, coregoni, s. m. Pește de apă dulce și marin, cu solzi argintii (Coregonus). – Din fr. corégone. DOOM
coregón s. m., pl. coregóni
coregonului
COREGÓN, coregoni, s. m. Pește de apă dulce și marin, cu solzi argintii (Coregonus). – Din fr. corégone. DOOM
coregón s. m., pl. coregóni
coregraf
COREOGRÁF, -Ă s. m. și f. v. coregraf. DOOM
coregráfă (-re-gra-) s. f., g.-d. art. coregráfei; pl. coregráfe
coregrafa
COREOGRÁF, -Ă s. m. și f. v. coregraf. DOOM
coregráfă (-re-gra-) s. f., g.-d. art. coregráfei; pl. coregráfe
coregrafe
COREOGRÁF, -Ă s. m. și f. v. coregraf. DOOM
coregráfă (-re-gra-) s. f., g.-d. art. coregráfei; pl. coregráfe
coregrafei
COREOGRÁF, -Ă s. m. și f. v. coregraf. DOOM
coregráfă (-re-gra-) s. f., g.-d. art. coregráfei; pl. coregráfe
coregrafele
COREOGRÁF, -Ă s. m. și f. v. coregraf. DOOM
coregráfă (-re-gra-) s. f., g.-d. art. coregráfei; pl. coregráfe
coregrafelor
COREOGRÁF, -Ă s. m. și f. v. coregraf. DOOM
coregráfă (-re-gra-) s. f., g.-d. art. coregráfei; pl. coregráfe
coregrafi
COREOGRÁF, -Ă s. m. și f. v. coregraf. DOOM
coregráfă (-re-gra-) s. f., g.-d. art. coregráfei; pl. coregráfe
coregrafia
COREGRAFIÁ, coregrafiez, vb. I. Tranz. (Rar) A crea, aranja și regiza dansuri, balete. ♦ A face coregrafia unui spectacol. [Pr.: -fi-a] – De la coregraf.
coregrafia
COREGRAFÍE s. f. 1. Arta de a compune dansuri și spectacole de balet. 2. Ansamblul pașilor și figurilor ce compun un dans sau un balet. [Var.: coreografíe s. f.] – Din fr. choréographie. DOOM
coregrafíe (-re-gra-) s. f., art. coregrafía, g.-d. coregrafíi, art. coregrafíei
coregrafiai
COREGRAFIÁ, coregrafiez, vb. I. Tranz. (Rar) A crea, aranja și regiza dansuri, balete. ♦ A face coregrafia unui spectacol. [Pr.: -fi-a] – De la coregraf.
coregrafiam
COREGRAFIÁ, coregrafiez, vb. I. Tranz. (Rar) A crea, aranja și regiza dansuri, balete. ♦ A face coregrafia unui spectacol. [Pr.: -fi-a] – De la coregraf.
coregrafiară
COREGRAFIÁ, coregrafiez, vb. I. Tranz. (Rar) A crea, aranja și regiza dansuri, balete. ♦ A face coregrafia unui spectacol. [Pr.: -fi-a] – De la coregraf.
coregrafiarăm
COREGRAFIÁ, coregrafiez, vb. I. Tranz. (Rar) A crea, aranja și regiza dansuri, balete. ♦ A face coregrafia unui spectacol. [Pr.: -fi-a] – De la coregraf.
coregrafiarăți
COREGRAFIÁ, coregrafiez, vb. I. Tranz. (Rar) A crea, aranja și regiza dansuri, balete. ♦ A face coregrafia unui spectacol. [Pr.: -fi-a] – De la coregraf.
coregrafiase
COREGRAFIÁ, coregrafiez, vb. I. Tranz. (Rar) A crea, aranja și regiza dansuri, balete. ♦ A face coregrafia unui spectacol. [Pr.: -fi-a] – De la coregraf.
coregrafiasem
COREGRAFIÁ, coregrafiez, vb. I. Tranz. (Rar) A crea, aranja și regiza dansuri, balete. ♦ A face coregrafia unui spectacol. [Pr.: -fi-a] – De la coregraf.
coregrafiaseră
COREGRAFIÁ, coregrafiez, vb. I. Tranz. (Rar) A crea, aranja și regiza dansuri, balete. ♦ A face coregrafia unui spectacol. [Pr.: -fi-a] – De la coregraf.
coregrafiaserăm
COREGRAFIÁ, coregrafiez, vb. I. Tranz. (Rar) A crea, aranja și regiza dansuri, balete. ♦ A face coregrafia unui spectacol. [Pr.: -fi-a] – De la coregraf.
coregrafiaserăți
COREGRAFIÁ, coregrafiez, vb. I. Tranz. (Rar) A crea, aranja și regiza dansuri, balete. ♦ A face coregrafia unui spectacol. [Pr.: -fi-a] – De la coregraf.
coregrafiaseși
COREGRAFIÁ, coregrafiez, vb. I. Tranz. (Rar) A crea, aranja și regiza dansuri, balete. ♦ A face coregrafia unui spectacol. [Pr.: -fi-a] – De la coregraf.
coregrafiaseți
COREGRAFIÁ, coregrafiez, vb. I. Tranz. (Rar) A crea, aranja și regiza dansuri, balete. ♦ A face coregrafia unui spectacol. [Pr.: -fi-a] – De la coregraf.
coregrafiat
COREGRAFIÁ, coregrafiez, vb. I. Tranz. (Rar) A crea, aranja și regiza dansuri, balete. ♦ A face coregrafia unui spectacol. [Pr.: -fi-a] – De la coregraf.
coregrafiat
COREGRAFIÁ, coregrafiez, vb. I. Tranz. (Rar) A crea, aranja și regiza dansuri, balete. ♦ A face coregrafia unui spectacol. [Pr.: -fi-a] – De la coregraf.
coregrafiau
COREGRAFIÁ, coregrafiez, vb. I. Tranz. (Rar) A crea, aranja și regiza dansuri, balete. ♦ A face coregrafia unui spectacol. [Pr.: -fi-a] – De la coregraf.
coregrafiază
COREGRAFIÁ, coregrafiez, vb. I. Tranz. (Rar) A crea, aranja și regiza dansuri, balete. ♦ A face coregrafia unui spectacol. [Pr.: -fi-a] – De la coregraf.
coregrafiași
COREGRAFIÁ, coregrafiez, vb. I. Tranz. (Rar) A crea, aranja și regiza dansuri, balete. ♦ A face coregrafia unui spectacol. [Pr.: -fi-a] – De la coregraf.
coregrafiați
COREGRAFIÁ, coregrafiez, vb. I. Tranz. (Rar) A crea, aranja și regiza dansuri, balete. ♦ A face coregrafia unui spectacol. [Pr.: -fi-a] – De la coregraf.
coregrafic
COREGRÁFIC, -Ă, coregrafici, -ce, adj. Care ține de coregrafie, privitor la coregrafie. [Var.: coreográfic, -ă adj.] – Din fr. chorégraphique. DOOM
coregráfic (-re-gra-) adj. m., pl. coregráfici; f. coregráfică, pl. coregráfice
coregrafica
COREGRÁFIC, -Ă, coregrafici, -ce, adj. Care ține de coregrafie, privitor la coregrafie. [Var.: coreográfic, -ă adj.] – Din fr. chorégraphique. DOOM
coregráfic (-re-gra-) adj. m., pl. coregráfici; f. coregráfică, pl. coregráfice
coregrafice
COREGRÁFIC, -Ă, coregrafici, -ce, adj. Care ține de coregrafie, privitor la coregrafie. [Var.: coreográfic, -ă adj.] – Din fr. chorégraphique. DOOM
coregráfic (-re-gra-) adj. m., pl. coregráfici; f. coregráfică, pl. coregráfice
coregraficei
COREGRÁFIC, -Ă, coregrafici, -ce, adj. Care ține de coregrafie, privitor la coregrafie. [Var.: coreográfic, -ă adj.] – Din fr. chorégraphique. DOOM
coregráfic (-re-gra-) adj. m., pl. coregráfici; f. coregráfică, pl. coregráfice
coregraficele
COREGRÁFIC, -Ă, coregrafici, -ce, adj. Care ține de coregrafie, privitor la coregrafie. [Var.: coreográfic, -ă adj.] – Din fr. chorégraphique. DOOM
coregráfic (-re-gra-) adj. m., pl. coregráfici; f. coregráfică, pl. coregráfice
coregraficelor
COREGRÁFIC, -Ă, coregrafici, -ce, adj. Care ține de coregrafie, privitor la coregrafie. [Var.: coreográfic, -ă adj.] – Din fr. chorégraphique. DOOM
coregráfic (-re-gra-) adj. m., pl. coregráfici; f. coregráfică, pl. coregráfice
coregrafici
COREGRÁFIC, -Ă, coregrafici, -ce, adj. Care ține de coregrafie, privitor la coregrafie. [Var.: coreográfic, -ă adj.] – Din fr. chorégraphique. DOOM
coregráfic (-re-gra-) adj. m., pl. coregráfici; f. coregráfică, pl. coregráfice
coregraficii
COREGRÁFIC, -Ă, coregrafici, -ce, adj. Care ține de coregrafie, privitor la coregrafie. [Var.: coreográfic, -ă adj.] – Din fr. chorégraphique. DOOM
coregráfic (-re-gra-) adj. m., pl. coregráfici; f. coregráfică, pl. coregráfice
coregraficilor
COREGRÁFIC, -Ă, coregrafici, -ce, adj. Care ține de coregrafie, privitor la coregrafie. [Var.: coreográfic, -ă adj.] – Din fr. chorégraphique. DOOM
coregráfic (-re-gra-) adj. m., pl. coregráfici; f. coregráfică, pl. coregráfice
coregraficul
COREGRÁFIC, -Ă, coregrafici, -ce, adj. Care ține de coregrafie, privitor la coregrafie. [Var.: coreográfic, -ă adj.] – Din fr. chorégraphique. DOOM
coregráfic (-re-gra-) adj. m., pl. coregráfici; f. coregráfică, pl. coregráfice
coregraficului
COREGRÁFIC, -Ă, coregrafici, -ce, adj. Care ține de coregrafie, privitor la coregrafie. [Var.: coreográfic, -ă adj.] – Din fr. chorégraphique. DOOM
coregráfic (-re-gra-) adj. m., pl. coregráfici; f. coregráfică, pl. coregráfice
coregrafie
COREGRAFIÁ, coregrafiez, vb. I. Tranz. (Rar) A crea, aranja și regiza dansuri, balete. ♦ A face coregrafia unui spectacol. [Pr.: -fi-a] – De la coregraf.
coregrafie
COREGRAFÍE s. f. 1. Arta de a compune dansuri și spectacole de balet. 2. Ansamblul pașilor și figurilor ce compun un dans sau un balet. [Var.: coreografíe s. f.] – Din fr. choréographie. DOOM
coregrafíe (-re-gra-) s. f., art. coregrafía, g.-d. coregrafíi, art. coregrafíei
coregrafiei
COREGRAFÍE s. f. 1. Arta de a compune dansuri și spectacole de balet. 2. Ansamblul pașilor și figurilor ce compun un dans sau un balet. [Var.: coreografíe s. f.] – Din fr. choréographie. DOOM
coregrafíe (-re-gra-) s. f., art. coregrafía, g.-d. coregrafíi, art. coregrafíei
coregrafiem
COREGRAFIÁ, coregrafiez, vb. I. Tranz. (Rar) A crea, aranja și regiza dansuri, balete. ♦ A face coregrafia unui spectacol. [Pr.: -fi-a] – De la coregraf.
coregrafiere
COREGRAFIÁ, coregrafiez, vb. I. Tranz. (Rar) A crea, aranja și regiza dansuri, balete. ♦ A face coregrafia unui spectacol. [Pr.: -fi-a] – De la coregraf.
coregrafiez
COREGRAFIÁ, coregrafiez, vb. I. Tranz. (Rar) A crea, aranja și regiza dansuri, balete. ♦ A face coregrafia unui spectacol. [Pr.: -fi-a] – De la coregraf.
coregrafieze
COREGRAFIÁ, coregrafiez, vb. I. Tranz. (Rar) A crea, aranja și regiza dansuri, balete. ♦ A face coregrafia unui spectacol. [Pr.: -fi-a] – De la coregraf.
coregrafiezi
COREGRAFIÁ, coregrafiez, vb. I. Tranz. (Rar) A crea, aranja și regiza dansuri, balete. ♦ A face coregrafia unui spectacol. [Pr.: -fi-a] – De la coregraf.
coregrafii
COREOGRÁF, -Ă s. m. și f. v. coregraf. DOOM
coregráfă (-re-gra-) s. f., g.-d. art. coregráfei; pl. coregráfe
coregrafii
COREGRAFÍE s. f. 1. Arta de a compune dansuri și spectacole de balet. 2. Ansamblul pașilor și figurilor ce compun un dans sau un balet. [Var.: coreografíe s. f.] – Din fr. choréographie. DOOM
coregrafíe (-re-gra-) s. f., art. coregrafía, g.-d. coregrafíi, art. coregrafíei
coregrafiile
COREGRAFÍE s. f. 1. Arta de a compune dansuri și spectacole de balet. 2. Ansamblul pașilor și figurilor ce compun un dans sau un balet. [Var.: coreografíe s. f.] – Din fr. choréographie. DOOM
coregrafíe (-re-gra-) s. f., art. coregrafía, g.-d. coregrafíi, art. coregrafíei
coregrafiilor
COREGRAFÍE s. f. 1. Arta de a compune dansuri și spectacole de balet. 2. Ansamblul pașilor și figurilor ce compun un dans sau un balet. [Var.: coreografíe s. f.] – Din fr. choréographie. DOOM
coregrafíe (-re-gra-) s. f., art. coregrafía, g.-d. coregrafíi, art. coregrafíei
coregrafiind
COREGRAFIÁ, coregrafiez, vb. I. Tranz. (Rar) A crea, aranja și regiza dansuri, balete. ♦ A face coregrafia unui spectacol. [Pr.: -fi-a] – De la coregraf.
coregrafilor
COREOGRÁF, -Ă s. m. și f. v. coregraf. DOOM
coregráfă (-re-gra-) s. f., g.-d. art. coregráfei; pl. coregráfe
coregraful
COREOGRÁF, -Ă s. m. și f. v. coregraf. DOOM
coregráfă (-re-gra-) s. f., g.-d. art. coregráfei; pl. coregráfe
coregrafului
COREOGRÁF, -Ă s. m. și f. v. coregraf. DOOM
coregráfă (-re-gra-) s. f., g.-d. art. coregráfei; pl. coregráfe
corei
CORÉU, corei, s. m. Troheu. – Din lat. choreus. Cf. fr. chorée. DOOM
coréu s. m., art. coréul; pl. coréi, art. coréii
coreic
CORÉIC, -Ă, coreici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) 1. Adj. Care se referă la coree, care ține de coree. 2. S. m. și f. Bolnav de coree. – Din fr. choréique. DOOM
!coréic (-re-ic) adj. m., s. m., pl. coréici; adj. f., s. f. coréică, pl. coréice
coreica
CORÉIC, -Ă, coreici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) 1. Adj. Care se referă la coree, care ține de coree. 2. S. m. și f. Bolnav de coree. – Din fr. choréique. DOOM
!coréic (-re-ic) adj. m., s. m., pl. coréici; adj. f., s. f. coréică, pl. coréice
coreice
CORÉIC, -Ă, coreici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) 1. Adj. Care se referă la coree, care ține de coree. 2. S. m. și f. Bolnav de coree. – Din fr. choréique. DOOM
!coréic (-re-ic) adj. m., s. m., pl. coréici; adj. f., s. f. coréică, pl. coréice
coreicei
CORÉIC, -Ă, coreici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) 1. Adj. Care se referă la coree, care ține de coree. 2. S. m. și f. Bolnav de coree. – Din fr. choréique. DOOM
!coréic (-re-ic) adj. m., s. m., pl. coréici; adj. f., s. f. coréică, pl. coréice
coreicele
CORÉIC, -Ă, coreici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) 1. Adj. Care se referă la coree, care ține de coree. 2. S. m. și f. Bolnav de coree. – Din fr. choréique. DOOM
!coréic (-re-ic) adj. m., s. m., pl. coréici; adj. f., s. f. coréică, pl. coréice
coreicelor
CORÉIC, -Ă, coreici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) 1. Adj. Care se referă la coree, care ține de coree. 2. S. m. și f. Bolnav de coree. – Din fr. choréique. DOOM
!coréic (-re-ic) adj. m., s. m., pl. coréici; adj. f., s. f. coréică, pl. coréice
coreici
CORÉIC, -Ă, coreici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) 1. Adj. Care se referă la coree, care ține de coree. 2. S. m. și f. Bolnav de coree. – Din fr. choréique. DOOM
!coréic (-re-ic) adj. m., s. m., pl. coréici; adj. f., s. f. coréică, pl. coréice
coreicii
CORÉIC, -Ă, coreici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) 1. Adj. Care se referă la coree, care ține de coree. 2. S. m. și f. Bolnav de coree. – Din fr. choréique. DOOM
!coréic (-re-ic) adj. m., s. m., pl. coréici; adj. f., s. f. coréică, pl. coréice
coreicilor
CORÉIC, -Ă, coreici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) 1. Adj. Care se referă la coree, care ține de coree. 2. S. m. și f. Bolnav de coree. – Din fr. choréique. DOOM
!coréic (-re-ic) adj. m., s. m., pl. coréici; adj. f., s. f. coréică, pl. coréice
coreicul
CORÉIC, -Ă, coreici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) 1. Adj. Care se referă la coree, care ține de coree. 2. S. m. și f. Bolnav de coree. – Din fr. choréique. DOOM
!coréic (-re-ic) adj. m., s. m., pl. coréici; adj. f., s. f. coréică, pl. coréice
coreicului
CORÉIC, -Ă, coreici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) 1. Adj. Care se referă la coree, care ține de coree. 2. S. m. și f. Bolnav de coree. – Din fr. choréique. DOOM
!coréic (-re-ic) adj. m., s. m., pl. coréici; adj. f., s. f. coréică, pl. coréice
coreii
CORÉU, corei, s. m. Troheu. – Din lat. choreus. Cf. fr. chorée. DOOM
coréu s. m., art. coréul; pl. coréi, art. coréii
coreilor
CORÉU, corei, s. m. Troheu. – Din lat. choreus. Cf. fr. chorée. DOOM
coréu s. m., art. coréul; pl. coréi, art. coréii
corela
CORELÁ, corelez, vb. I. Tranz. și refl. A face să fie sau a fi în corelație. – Din corelație. DOOM
corelá (a ~) vb., ind. prez. 3 coreleáză
corelai
CORELÁ, corelez, vb. I. Tranz. și refl. A face să fie sau a fi în corelație. – Din corelație. DOOM
corelá (a ~) vb., ind. prez. 3 coreleáză
corelam
CORELÁ, corelez, vb. I. Tranz. și refl. A face să fie sau a fi în corelație. – Din corelație. DOOM
corelá (a ~) vb., ind. prez. 3 coreleáză
corelare
CORELÁ, corelez, vb. I. Tranz. și refl. A face să fie sau a fi în corelație. – Din corelație. DOOM
corelá (a ~) vb., ind. prez. 3 coreleáză
corelară
CORELÁ, corelez, vb. I. Tranz. și refl. A face să fie sau a fi în corelație. – Din corelație. DOOM
corelá (a ~) vb., ind. prez. 3 coreleáză
corelarăm
CORELÁ, corelez, vb. I. Tranz. și refl. A face să fie sau a fi în corelație. – Din corelație. DOOM
corelá (a ~) vb., ind. prez. 3 coreleáză
corelarăți
CORELÁ, corelez, vb. I. Tranz. și refl. A face să fie sau a fi în corelație. – Din corelație. DOOM
corelá (a ~) vb., ind. prez. 3 coreleáză
corelase
CORELÁ, corelez, vb. I. Tranz. și refl. A face să fie sau a fi în corelație. – Din corelație. DOOM
corelá (a ~) vb., ind. prez. 3 coreleáză
corelasem
CORELÁ, corelez, vb. I. Tranz. și refl. A face să fie sau a fi în corelație. – Din corelație. DOOM
corelá (a ~) vb., ind. prez. 3 coreleáză
corelaseră
CORELÁ, corelez, vb. I. Tranz. și refl. A face să fie sau a fi în corelație. – Din corelație. DOOM
corelá (a ~) vb., ind. prez. 3 coreleáză
corelaserăm
CORELÁ, corelez, vb. I. Tranz. și refl. A face să fie sau a fi în corelație. – Din corelație. DOOM
corelá (a ~) vb., ind. prez. 3 coreleáză
corelaserăți
CORELÁ, corelez, vb. I. Tranz. și refl. A face să fie sau a fi în corelație. – Din corelație. DOOM
corelá (a ~) vb., ind. prez. 3 coreleáză
corelaseși
CORELÁ, corelez, vb. I. Tranz. și refl. A face să fie sau a fi în corelație. – Din corelație. DOOM
corelá (a ~) vb., ind. prez. 3 coreleáză
corelaseți
CORELÁ, corelez, vb. I. Tranz. și refl. A face să fie sau a fi în corelație. – Din corelație. DOOM
corelá (a ~) vb., ind. prez. 3 coreleáză
corelat
CORELÁ, corelez, vb. I. Tranz. și refl. A face să fie sau a fi în corelație. – Din corelație. DOOM
corelá (a ~) vb., ind. prez. 3 coreleáză
corelat
CORELÁT, -Ă, corelați, -te, adj. Care se află sau este pus în corelație cu ceva. – V. corela.
corelata
CORELÁT, -Ă, corelați, -te, adj. Care se află sau este pus în corelație cu ceva. – V. corela.
corelate
CORELÁT, -Ă, corelați, -te, adj. Care se află sau este pus în corelație cu ceva. – V. corela.
corelatei
CORELÁT, -Ă, corelați, -te, adj. Care se află sau este pus în corelație cu ceva. – V. corela.
corelatele
CORELÁT, -Ă, corelați, -te, adj. Care se află sau este pus în corelație cu ceva. – V. corela.
corelatelor
CORELÁT, -Ă, corelați, -te, adj. Care se află sau este pus în corelație cu ceva. – V. corela.
corelativ
CORELATÍV, -Ă, corelativi, -e, adj. (Despre idei, factori etc.) Care este în relație reciprocă cu ceva, care indică un raport reciproc. ◊ Noțiuni corelative = noțiuni care conțin note arătând existența unei anumite legături reciproce între două obiecte ale gândirii. Conjuncții corelative (și substantivat, f.) = conjuncții care apar la ambele membre ale unei fraze, fiind coordonatoare sau, mai rar, subordonatoare. (Gram.) Element corelativ (și substantivat, n.) = (cuvânt) care intră în corelație cu un alt cuvânt, care indică un raport de reciprocitate. – Din fr. corrélatif. DOOM
corelatív2 s. n., pl. corelatíve
corelativa
CORELATÍV, -Ă, corelativi, -e, adj. (Despre idei, factori etc.) Care este în relație reciprocă cu ceva, care indică un raport reciproc. ◊ Noțiuni corelative = noțiuni care conțin note arătând existența unei anumite legături reciproce între două obiecte ale gândirii. Conjuncții corelative (și substantivat, f.) = conjuncții care apar la ambele membre ale unei fraze, fiind coordonatoare sau, mai rar, subordonatoare. (Gram.) Element corelativ (și substantivat, n.) = (cuvânt) care intră în corelație cu un alt cuvânt, care indică un raport de reciprocitate. – Din fr. corrélatif. DOOM
corelatív2 s. n., pl. corelatíve
corelative
CORELATÍV, -Ă, corelativi, -e, adj. (Despre idei, factori etc.) Care este în relație reciprocă cu ceva, care indică un raport reciproc. ◊ Noțiuni corelative = noțiuni care conțin note arătând existența unei anumite legături reciproce între două obiecte ale gândirii. Conjuncții corelative (și substantivat, f.) = conjuncții care apar la ambele membre ale unei fraze, fiind coordonatoare sau, mai rar, subordonatoare. (Gram.) Element corelativ (și substantivat, n.) = (cuvânt) care intră în corelație cu un alt cuvânt, care indică un raport de reciprocitate. – Din fr. corrélatif. DOOM
corelatív2 s. n., pl. corelatíve
corelativei
CORELATÍV, -Ă, corelativi, -e, adj. (Despre idei, factori etc.) Care este în relație reciprocă cu ceva, care indică un raport reciproc. ◊ Noțiuni corelative = noțiuni care conțin note arătând existența unei anumite legături reciproce între două obiecte ale gândirii. Conjuncții corelative (și substantivat, f.) = conjuncții care apar la ambele membre ale unei fraze, fiind coordonatoare sau, mai rar, subordonatoare. (Gram.) Element corelativ (și substantivat, n.) = (cuvânt) care intră în corelație cu un alt cuvânt, care indică un raport de reciprocitate. – Din fr. corrélatif. DOOM
corelatív2 s. n., pl. corelatíve
corelativele
CORELATÍV, -Ă, corelativi, -e, adj. (Despre idei, factori etc.) Care este în relație reciprocă cu ceva, care indică un raport reciproc. ◊ Noțiuni corelative = noțiuni care conțin note arătând existența unei anumite legături reciproce între două obiecte ale gândirii. Conjuncții corelative (și substantivat, f.) = conjuncții care apar la ambele membre ale unei fraze, fiind coordonatoare sau, mai rar, subordonatoare. (Gram.) Element corelativ (și substantivat, n.) = (cuvânt) care intră în corelație cu un alt cuvânt, care indică un raport de reciprocitate. – Din fr. corrélatif. DOOM
corelatív2 s. n., pl. corelatíve
corelativelor
CORELATÍV, -Ă, corelativi, -e, adj. (Despre idei, factori etc.) Care este în relație reciprocă cu ceva, care indică un raport reciproc. ◊ Noțiuni corelative = noțiuni care conțin note arătând existența unei anumite legături reciproce între două obiecte ale gândirii. Conjuncții corelative (și substantivat, f.) = conjuncții care apar la ambele membre ale unei fraze, fiind coordonatoare sau, mai rar, subordonatoare. (Gram.) Element corelativ (și substantivat, n.) = (cuvânt) care intră în corelație cu un alt cuvânt, care indică un raport de reciprocitate. – Din fr. corrélatif. DOOM
corelatív2 s. n., pl. corelatíve
corelativi
CORELATÍV, -Ă, corelativi, -e, adj. (Despre idei, factori etc.) Care este în relație reciprocă cu ceva, care indică un raport reciproc. ◊ Noțiuni corelative = noțiuni care conțin note arătând existența unei anumite legături reciproce între două obiecte ale gândirii. Conjuncții corelative (și substantivat, f.) = conjuncții care apar la ambele membre ale unei fraze, fiind coordonatoare sau, mai rar, subordonatoare. (Gram.) Element corelativ (și substantivat, n.) = (cuvânt) care intră în corelație cu un alt cuvânt, care indică un raport de reciprocitate. – Din fr. corrélatif. DOOM
corelatív2 s. n., pl. corelatíve
corelativii
CORELATÍV, -Ă, corelativi, -e, adj. (Despre idei, factori etc.) Care este în relație reciprocă cu ceva, care indică un raport reciproc. ◊ Noțiuni corelative = noțiuni care conțin note arătând existența unei anumite legături reciproce între două obiecte ale gândirii. Conjuncții corelative (și substantivat, f.) = conjuncții care apar la ambele membre ale unei fraze, fiind coordonatoare sau, mai rar, subordonatoare. (Gram.) Element corelativ (și substantivat, n.) = (cuvânt) care intră în corelație cu un alt cuvânt, care indică un raport de reciprocitate. – Din fr. corrélatif. DOOM
corelatív2 s. n., pl. corelatíve
corelativilor
CORELATÍV, -Ă, corelativi, -e, adj. (Despre idei, factori etc.) Care este în relație reciprocă cu ceva, care indică un raport reciproc. ◊ Noțiuni corelative = noțiuni care conțin note arătând existența unei anumite legături reciproce între două obiecte ale gândirii. Conjuncții corelative (și substantivat, f.) = conjuncții care apar la ambele membre ale unei fraze, fiind coordonatoare sau, mai rar, subordonatoare. (Gram.) Element corelativ (și substantivat, n.) = (cuvânt) care intră în corelație cu un alt cuvânt, care indică un raport de reciprocitate. – Din fr. corrélatif. DOOM
corelatív2 s. n., pl. corelatíve
corelativitate
CORELATIVITÁTE s. f. Caracter corelativ. – Cf. it. correlatività.
corelativitatea
CORELATIVITÁTE s. f. Caracter corelativ. – Cf. it. correlatività.
corelativități
CORELATIVITÁTE s. f. Caracter corelativ. – Cf. it. correlatività.
corelativității
CORELATIVITÁTE s. f. Caracter corelativ. – Cf. it. correlatività.
corelativul
CORELATÍV, -Ă, corelativi, -e, adj. (Despre idei, factori etc.) Care este în relație reciprocă cu ceva, care indică un raport reciproc. ◊ Noțiuni corelative = noțiuni care conțin note arătând existența unei anumite legături reciproce între două obiecte ale gândirii. Conjuncții corelative (și substantivat, f.) = conjuncții care apar la ambele membre ale unei fraze, fiind coordonatoare sau, mai rar, subordonatoare. (Gram.) Element corelativ (și substantivat, n.) = (cuvânt) care intră în corelație cu un alt cuvânt, care indică un raport de reciprocitate. – Din fr. corrélatif. DOOM
corelatív2 s. n., pl. corelatíve
corelativului
CORELATÍV, -Ă, corelativi, -e, adj. (Despre idei, factori etc.) Care este în relație reciprocă cu ceva, care indică un raport reciproc. ◊ Noțiuni corelative = noțiuni care conțin note arătând existența unei anumite legături reciproce între două obiecte ale gândirii. Conjuncții corelative (și substantivat, f.) = conjuncții care apar la ambele membre ale unei fraze, fiind coordonatoare sau, mai rar, subordonatoare. (Gram.) Element corelativ (și substantivat, n.) = (cuvânt) care intră în corelație cu un alt cuvânt, care indică un raport de reciprocitate. – Din fr. corrélatif. DOOM
corelatív2 s. n., pl. corelatíve
corelatul
CORELÁT, -Ă, corelați, -te, adj. Care se află sau este pus în corelație cu ceva. – V. corela.
corelatului
CORELÁT, -Ă, corelați, -te, adj. Care se află sau este pus în corelație cu ceva. – V. corela.
corelau
CORELÁ, corelez, vb. I. Tranz. și refl. A face să fie sau a fi în corelație. – Din corelație. DOOM
corelá (a ~) vb., ind. prez. 3 coreleáză
corelași
CORELÁ, corelez, vb. I. Tranz. și refl. A face să fie sau a fi în corelație. – Din corelație. DOOM
corelá (a ~) vb., ind. prez. 3 coreleáză
corelați
CORELÁ, corelez, vb. I. Tranz. și refl. A face să fie sau a fi în corelație. – Din corelație. DOOM
corelá (a ~) vb., ind. prez. 3 coreleáză
corelați
CORELÁT, -Ă, corelați, -te, adj. Care se află sau este pus în corelație cu ceva. – V. corela.
corelația
CORELÁȚIE, corelații, s. f. 1. Relație, legătură reciprocă între două sau mai multe lucruri sau fenomene; relație în care unul dintre termeni nu poate exista fără celălalt. 2. Dependență reciprocă, relație a două fenomene sau procese între variațiile cărora există o anumită legătură. – Din fr. corrélation. DOOM
coreláție (-ți-e) s. f., art. coreláția (-ți-a), g.-d. art. coreláției; pl. coreláții; art. coreláțiile (-ți-i-)
corelație
CORELÁȚIE, corelații, s. f. 1. Relație, legătură reciprocă între două sau mai multe lucruri sau fenomene; relație în care unul dintre termeni nu poate exista fără celălalt. 2. Dependență reciprocă, relație a două fenomene sau procese între variațiile cărora există o anumită legătură. – Din fr. corrélation. DOOM
coreláție (-ți-e) s. f., art. coreláția (-ți-a), g.-d. art. coreláției; pl. coreláții; art. coreláțiile (-ți-i-)
corelației
CORELÁȚIE, corelații, s. f. 1. Relație, legătură reciprocă între două sau mai multe lucruri sau fenomene; relație în care unul dintre termeni nu poate exista fără celălalt. 2. Dependență reciprocă, relație a două fenomene sau procese între variațiile cărora există o anumită legătură. – Din fr. corrélation. DOOM
coreláție (-ți-e) s. f., art. coreláția (-ți-a), g.-d. art. coreláției; pl. coreláții; art. coreláțiile (-ți-i-)
corelații
CORELÁT, -Ă, corelați, -te, adj. Care se află sau este pus în corelație cu ceva. – V. corela.
corelații
CORELÁȚIE, corelații, s. f. 1. Relație, legătură reciprocă între două sau mai multe lucruri sau fenomene; relație în care unul dintre termeni nu poate exista fără celălalt. 2. Dependență reciprocă, relație a două fenomene sau procese între variațiile cărora există o anumită legătură. – Din fr. corrélation. DOOM
coreláție (-ți-e) s. f., art. coreláția (-ți-a), g.-d. art. coreláției; pl. coreláții; art. coreláțiile (-ți-i-)
corelațiile
CORELÁȚIE, corelații, s. f. 1. Relație, legătură reciprocă între două sau mai multe lucruri sau fenomene; relație în care unul dintre termeni nu poate exista fără celălalt. 2. Dependență reciprocă, relație a două fenomene sau procese între variațiile cărora există o anumită legătură. – Din fr. corrélation. DOOM
coreláție (-ți-e) s. f., art. coreláția (-ți-a), g.-d. art. coreláției; pl. coreláții; art. coreláțiile (-ți-i-)
corelațiilor
CORELÁȚIE, corelații, s. f. 1. Relație, legătură reciprocă între două sau mai multe lucruri sau fenomene; relație în care unul dintre termeni nu poate exista fără celălalt. 2. Dependență reciprocă, relație a două fenomene sau procese între variațiile cărora există o anumită legătură. – Din fr. corrélation. DOOM
coreláție (-ți-e) s. f., art. coreláția (-ți-a), g.-d. art. coreláției; pl. coreláții; art. coreláțiile (-ți-i-)
corelaților
CORELÁT, -Ă, corelați, -te, adj. Care se află sau este pus în corelație cu ceva. – V. corela.
corelațional
CORELAȚIONÁL, -Ă, corelaționali, -e, adj. Care este bazat pe corelații. [Pr.: -ți-o-] – Din corelație.
corelaționala
CORELAȚIONÁL, -Ă, corelaționali, -e, adj. Care este bazat pe corelații. [Pr.: -ți-o-] – Din corelație.
corelaționale
CORELAȚIONÁL, -Ă, corelaționali, -e, adj. Care este bazat pe corelații. [Pr.: -ți-o-] – Din corelație.
corelaționalei
CORELAȚIONÁL, -Ă, corelaționali, -e, adj. Care este bazat pe corelații. [Pr.: -ți-o-] – Din corelație.
corelaționalele
CORELAȚIONÁL, -Ă, corelaționali, -e, adj. Care este bazat pe corelații. [Pr.: -ți-o-] – Din corelație.
corelaționalelor
CORELAȚIONÁL, -Ă, corelaționali, -e, adj. Care este bazat pe corelații. [Pr.: -ți-o-] – Din corelație.
corelaționali
CORELAȚIONÁL, -Ă, corelaționali, -e, adj. Care este bazat pe corelații. [Pr.: -ți-o-] – Din corelație.
corelaționalii
CORELAȚIONÁL, -Ă, corelaționali, -e, adj. Care este bazat pe corelații. [Pr.: -ți-o-] – Din corelație.
corelaționalilor
CORELAȚIONÁL, -Ă, corelaționali, -e, adj. Care este bazat pe corelații. [Pr.: -ți-o-] – Din corelație.
corelaționalul
CORELAȚIONÁL, -Ă, corelaționali, -e, adj. Care este bazat pe corelații. [Pr.: -ți-o-] – Din corelație.
corelaționalului
CORELAȚIONÁL, -Ă, corelaționali, -e, adj. Care este bazat pe corelații. [Pr.: -ți-o-] – Din corelație.
corelațiune
CORELAȚIÚNE s.f. v. corelație.
corelează
CORELÁ, corelez, vb. I. Tranz. și refl. A face să fie sau a fi în corelație. – Din corelație. DOOM
corelá (a ~) vb., ind. prez. 3 coreleáză
corelez
CORELÁ, corelez, vb. I. Tranz. și refl. A face să fie sau a fi în corelație. – Din corelație. DOOM
corelá (a ~) vb., ind. prez. 3 coreleáză
coreleze
CORELÁ, corelez, vb. I. Tranz. și refl. A face să fie sau a fi în corelație. – Din corelație. DOOM
corelá (a ~) vb., ind. prez. 3 coreleáză
corelezi
CORELÁ, corelez, vb. I. Tranz. și refl. A face să fie sau a fi în corelație. – Din corelație. DOOM
corelá (a ~) vb., ind. prez. 3 coreleáză
coreligionar
CORELIGIONÁR, -Ă, coreligionari, -e, s. m. și f. Persoană care are aceeași religie cu altă persoană. [Pr.: -gi-o-] – Din fr. coreligionnaire. DOOM
coreligionáră (-gi-o-) s. f., g.-d. art. coreligionárei; pl. coreligionáre
coreligionara
CORELIGIONÁR, -Ă, coreligionari, -e, s. m. și f. Persoană care are aceeași religie cu altă persoană. [Pr.: -gi-o-] – Din fr. coreligionnaire. DOOM
coreligionáră (-gi-o-) s. f., g.-d. art. coreligionárei; pl. coreligionáre
coreligionare
CORELIGIONÁR, -Ă, coreligionari, -e, s. m. și f. Persoană care are aceeași religie cu altă persoană. [Pr.: -gi-o-] – Din fr. coreligionnaire. DOOM
coreligionáră (-gi-o-) s. f., g.-d. art. coreligionárei; pl. coreligionáre
coreligionarei
CORELIGIONÁR, -Ă, coreligionari, -e, s. m. și f. Persoană care are aceeași religie cu altă persoană. [Pr.: -gi-o-] – Din fr. coreligionnaire. DOOM
coreligionáră (-gi-o-) s. f., g.-d. art. coreligionárei; pl. coreligionáre
coreligionarele
CORELIGIONÁR, -Ă, coreligionari, -e, s. m. și f. Persoană care are aceeași religie cu altă persoană. [Pr.: -gi-o-] – Din fr. coreligionnaire. DOOM
coreligionáră (-gi-o-) s. f., g.-d. art. coreligionárei; pl. coreligionáre
coreligionarelor
CORELIGIONÁR, -Ă, coreligionari, -e, s. m. și f. Persoană care are aceeași religie cu altă persoană. [Pr.: -gi-o-] – Din fr. coreligionnaire. DOOM
coreligionáră (-gi-o-) s. f., g.-d. art. coreligionárei; pl. coreligionáre
coreligionari
CORELIGIONÁR, -Ă, coreligionari, -e, s. m. și f. Persoană care are aceeași religie cu altă persoană. [Pr.: -gi-o-] – Din fr. coreligionnaire. DOOM
coreligionáră (-gi-o-) s. f., g.-d. art. coreligionárei; pl. coreligionáre
coreligionarii
CORELIGIONÁR, -Ă, coreligionari, -e, s. m. și f. Persoană care are aceeași religie cu altă persoană. [Pr.: -gi-o-] – Din fr. coreligionnaire. DOOM
coreligionáră (-gi-o-) s. f., g.-d. art. coreligionárei; pl. coreligionáre
coreligionarilor
CORELIGIONÁR, -Ă, coreligionari, -e, s. m. și f. Persoană care are aceeași religie cu altă persoană. [Pr.: -gi-o-] – Din fr. coreligionnaire. DOOM
coreligionáră (-gi-o-) s. f., g.-d. art. coreligionárei; pl. coreligionáre
coreligionarul
CORELIGIONÁR, -Ă, coreligionari, -e, s. m. și f. Persoană care are aceeași religie cu altă persoană. [Pr.: -gi-o-] – Din fr. coreligionnaire. DOOM
coreligionáră (-gi-o-) s. f., g.-d. art. coreligionárei; pl. coreligionáre
coreligionarului
CORELIGIONÁR, -Ă, coreligionari, -e, s. m. și f. Persoană care are aceeași religie cu altă persoană. [Pr.: -gi-o-] – Din fr. coreligionnaire. DOOM
coreligionáră (-gi-o-) s. f., g.-d. art. coreligionárei; pl. coreligionáre
corelograma
CORELOGRÁMĂ s.f. Reprezentare grafică a corelației dintre valorile variabile ale unui fenomen. [< fr. corrélogramme].
corelograme
CORELOGRÁMĂ s.f. Reprezentare grafică a corelației dintre valorile variabile ale unui fenomen. [< fr. corrélogramme].
corelogramei
CORELOGRÁMĂ s.f. Reprezentare grafică a corelației dintre valorile variabile ale unui fenomen. [< fr. corrélogramme].
corelogramele
CORELOGRÁMĂ s.f. Reprezentare grafică a corelației dintre valorile variabile ale unui fenomen. [< fr. corrélogramme].
corelogramelor
CORELOGRÁMĂ s.f. Reprezentare grafică a corelației dintre valorile variabile ale unui fenomen. [< fr. corrélogramme].
corelând
CORELÁ, corelez, vb. I. Tranz. și refl. A face să fie sau a fi în corelație. – Din corelație. DOOM
corelá (a ~) vb., ind. prez. 3 coreleáză
corelînd
CORELÁ, corelez, vb. I. Tranz. și refl. A face să fie sau a fi în corelație. – Din corelație. DOOM
corelá (a ~) vb., ind. prez. 3 coreleáză
corenie
corénie (corénii), s. f. – 1. Origine, început. – 2. Obîrșie, neam, familie. Sl. korenĭ „rădăcină”. Sec. XVIII, înv.
coreograf
COREOGRÁF, -Ă s. m. și f. v. coregraf. DOOM
coregráfă (-re-gra-) s. f., g.-d. art. coregráfei; pl. coregráfe
coreografic
COREGRÁFIC, -Ă, coregrafici, -ce, adj. Care ține de coregrafie, privitor la coregrafie. [Var.: coreográfic, -ă adj.] – Din fr. chorégraphique. DOOM
coregráfic (-re-gra-) adj. m., pl. coregráfici; f. coregráfică, pl. coregráfice
coreografie
COREGRAFÍE s. f. 1. Arta de a compune dansuri și spectacole de balet. 2. Ansamblul pașilor și figurilor ce compun un dans sau un balet. [Var.: coreografíe s. f.] – Din fr. choréographie. DOOM
coregrafíe (-re-gra-) s. f., art. coregrafía, g.-d. coregrafíi, art. coregrafíei
coreografă
COREOGRÁF, -Ă s. m. și f. v. coregraf. DOOM
coregráfă (-re-gra-) s. f., g.-d. art. coregráfei; pl. coregráfe
coreometre
COREOMÉTRU, coreometre, s. n. Aparat care servește la măsurarea deschiderii pupilei. [Pr.: -re-o-] – Din fr. coréomètre. DOOM
coreométru (-re-o-me-tru) s. n., art. coreométrul; pl. coreométre
coreometrele
COREOMÉTRU, coreometre, s. n. Aparat care servește la măsurarea deschiderii pupilei. [Pr.: -re-o-] – Din fr. coréomètre. DOOM
coreométru (-re-o-me-tru) s. n., art. coreométrul; pl. coreométre
coreometrelor
COREOMÉTRU, coreometre, s. n. Aparat care servește la măsurarea deschiderii pupilei. [Pr.: -re-o-] – Din fr. coréomètre. DOOM
coreométru (-re-o-me-tru) s. n., art. coreométrul; pl. coreométre
coreometru
COREOMÉTRU, coreometre, s. n. Aparat care servește la măsurarea deschiderii pupilei. [Pr.: -re-o-] – Din fr. coréomètre. DOOM
coreométru (-re-o-me-tru) s. n., art. coreométrul; pl. coreométre
coreometrul
COREOMÉTRU, coreometre, s. n. Aparat care servește la măsurarea deschiderii pupilei. [Pr.: -re-o-] – Din fr. coréomètre. DOOM
coreométru (-re-o-me-tru) s. n., art. coreométrul; pl. coreométre
coreometrului
COREOMÉTRU, coreometre, s. n. Aparat care servește la măsurarea deschiderii pupilei. [Pr.: -re-o-] – Din fr. coréomètre. DOOM
coreométru (-re-o-me-tru) s. n., art. coreométrul; pl. coreométre
corepetitoare
COREPETITÓR, -OÁRE, corepetitori, -oare, s. m. și f. Persoană care acompaniază la pian, la repetiție sau în concerte, recitaluri și spectacole, un cântăreț, un instrumentist, un dansator etc.; repetitor. – Co- + repetitor. DOOM
corepetitór s. m., pl. corepetitóri
corepetitoarea
COREPETITÓR, -OÁRE, corepetitori, -oare, s. m. și f. Persoană care acompaniază la pian, la repetiție sau în concerte, recitaluri și spectacole, un cântăreț, un instrumentist, un dansator etc.; repetitor. – Co- + repetitor. DOOM
corepetitór s. m., pl. corepetitóri
corepetitoarei
COREPETITÓR, -OÁRE, corepetitori, -oare, s. m. și f. Persoană care acompaniază la pian, la repetiție sau în concerte, recitaluri și spectacole, un cântăreț, un instrumentist, un dansator etc.; repetitor. – Co- + repetitor. DOOM
corepetitór s. m., pl. corepetitóri
corepetitoarele
COREPETITÓR, -OÁRE, corepetitori, -oare, s. m. și f. Persoană care acompaniază la pian, la repetiție sau în concerte, recitaluri și spectacole, un cântăreț, un instrumentist, un dansator etc.; repetitor. – Co- + repetitor. DOOM
corepetitór s. m., pl. corepetitóri
corepetitoarelor
COREPETITÓR, -OÁRE, corepetitori, -oare, s. m. și f. Persoană care acompaniază la pian, la repetiție sau în concerte, recitaluri și spectacole, un cântăreț, un instrumentist, un dansator etc.; repetitor. – Co- + repetitor. DOOM
corepetitór s. m., pl. corepetitóri
corepetitor
COREPETITÓR, -OÁRE, corepetitori, -oare, s. m. și f. Persoană care acompaniază la pian, la repetiție sau în concerte, recitaluri și spectacole, un cântăreț, un instrumentist, un dansator etc.; repetitor. – Co- + repetitor. DOOM
corepetitór s. m., pl. corepetitóri
corepetitori
COREPETITÓR, -OÁRE, corepetitori, -oare, s. m. și f. Persoană care acompaniază la pian, la repetiție sau în concerte, recitaluri și spectacole, un cântăreț, un instrumentist, un dansator etc.; repetitor. – Co- + repetitor. DOOM
corepetitór s. m., pl. corepetitóri
corepetitorii
COREPETITÓR, -OÁRE, corepetitori, -oare, s. m. și f. Persoană care acompaniază la pian, la repetiție sau în concerte, recitaluri și spectacole, un cântăreț, un instrumentist, un dansator etc.; repetitor. – Co- + repetitor. DOOM
corepetitór s. m., pl. corepetitóri
corepetitorilor
COREPETITÓR, -OÁRE, corepetitori, -oare, s. m. și f. Persoană care acompaniază la pian, la repetiție sau în concerte, recitaluri și spectacole, un cântăreț, un instrumentist, un dansator etc.; repetitor. – Co- + repetitor. DOOM
corepetitór s. m., pl. corepetitóri
corepetitorul
COREPETITÓR, -OÁRE, corepetitori, -oare, s. m. și f. Persoană care acompaniază la pian, la repetiție sau în concerte, recitaluri și spectacole, un cântăreț, un instrumentist, un dansator etc.; repetitor. – Co- + repetitor. DOOM
corepetitór s. m., pl. corepetitóri
corepetitorului
COREPETITÓR, -OÁRE, corepetitori, -oare, s. m. și f. Persoană care acompaniază la pian, la repetiție sau în concerte, recitaluri și spectacole, un cântăreț, un instrumentist, un dansator etc.; repetitor. – Co- + repetitor. DOOM
corepetitór s. m., pl. corepetitóri
corepetiția
COREPETÍȚIE, corepetiții, s. f. Repetiție făcută cu corepetitorul. – Din germ. Korrepetition.
corepetiție
COREPETÍȚIE, corepetiții, s. f. Repetiție făcută cu corepetitorul. – Din germ. Korrepetition.
corepetiției
COREPETÍȚIE, corepetiții, s. f. Repetiție făcută cu corepetitorul. – Din germ. Korrepetition.
corepetiții
COREPETÍȚIE, corepetiții, s. f. Repetiție făcută cu corepetitorul. – Din germ. Korrepetition.
corepetițiile
COREPETÍȚIE, corepetiții, s. f. Repetiție făcută cu corepetitorul. – Din germ. Korrepetition.
corepetițiilor
COREPETÍȚIE, corepetiții, s. f. Repetiție făcută cu corepetitorul. – Din germ. Korrepetition.
coresponda
CORESPUNDÁ vb. I v. coresponda. DOOM
corespondá (a ~) vb., ind. prez. 3 corespondeáză
corespondai
CORESPUNDÁ vb. I v. coresponda. DOOM
corespondá (a ~) vb., ind. prez. 3 corespondeáză
corespondam
CORESPUNDÁ vb. I v. coresponda. DOOM
corespondá (a ~) vb., ind. prez. 3 corespondeáză
corespondare
CORESPUNDÁ vb. I v. coresponda. DOOM
corespondá (a ~) vb., ind. prez. 3 corespondeáză
corespondare
CORESPONDÁ, corespondez, vb. I. Intranz. A comunica cu cineva prin scrisori, a fi în corespondență cu cineva. [Var.: (înv.) corespundá vb. I] – Cf. germ. korrespondieren, fr. correspondre.
corespondară
CORESPUNDÁ vb. I v. coresponda. DOOM
corespondá (a ~) vb., ind. prez. 3 corespondeáză
corespondarăm
CORESPUNDÁ vb. I v. coresponda. DOOM
corespondá (a ~) vb., ind. prez. 3 corespondeáză
corespondarăți
CORESPUNDÁ vb. I v. coresponda. DOOM
corespondá (a ~) vb., ind. prez. 3 corespondeáză
corespondase
CORESPUNDÁ vb. I v. coresponda. DOOM
corespondá (a ~) vb., ind. prez. 3 corespondeáză
corespondasem
CORESPUNDÁ vb. I v. coresponda. DOOM
corespondá (a ~) vb., ind. prez. 3 corespondeáză
corespondaseră
CORESPUNDÁ vb. I v. coresponda. DOOM
corespondá (a ~) vb., ind. prez. 3 corespondeáză
corespondaserăm
CORESPUNDÁ vb. I v. coresponda. DOOM
corespondá (a ~) vb., ind. prez. 3 corespondeáză
corespondaserăți
CORESPUNDÁ vb. I v. coresponda. DOOM
corespondá (a ~) vb., ind. prez. 3 corespondeáză
corespondaseși
CORESPUNDÁ vb. I v. coresponda. DOOM
corespondá (a ~) vb., ind. prez. 3 corespondeáză
corespondaseți
CORESPUNDÁ vb. I v. coresponda. DOOM
corespondá (a ~) vb., ind. prez. 3 corespondeáză
corespondat
CORESPUNDÁ vb. I v. coresponda. DOOM
corespondá (a ~) vb., ind. prez. 3 corespondeáză
corespondau
CORESPUNDÁ vb. I v. coresponda. DOOM
corespondá (a ~) vb., ind. prez. 3 corespondeáză
corespondași
CORESPUNDÁ vb. I v. coresponda. DOOM
corespondá (a ~) vb., ind. prez. 3 corespondeáză
corespondați
CORESPUNDÁ vb. I v. coresponda. DOOM
corespondá (a ~) vb., ind. prez. 3 corespondeáză
corespondează
CORESPUNDÁ vb. I v. coresponda. DOOM
corespondá (a ~) vb., ind. prez. 3 corespondeáză
corespondent
CORESPONDÉNT, -Ă, corespondenți, -te, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Colaborator al unui ziar, al unei reviste etc., care trimite spre publicare știri din locul unde se află. 2. Persoană care, în lipsa părinților unui elev, are răspunderea acestuia față de autoritățile școlare. 3. (Rar) Persoană cu care cineva este în corespondență. II. Adj. (În sintagmele) Membru corespondent = membru al unei academii sau al altei instituții științifice cu vot consultativ. Unghiuri corespondente = fiecare dintre cele patru perechi de unghiuri, congruente două câte două, formate de aceeași parte a unei secante care taie două drepte paralele. – Din fr. correspondant. DOOM
corespondént adj. m., s. m., pl. corespondénți; adj. f., s. f. corespondéntă, pl. corespondénte
corespondent
CORESPONDÉNT, -Ă, corespondenți, -te, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Colaborator al unui ziar, al unei reviste etc., care trimite spre publicare știri din locul unde se află. 2. Persoană care, în lipsa părinților unui elev, are răspunderea acestuia față de autoritățile școlare. 3. (Rar) Persoană cu care cineva este în corespondență. II. Adj. (În sintagmele) Membru corespondent = membru al unei academii sau al altei instituții științifice cu vot consultativ. Unghiuri corespondente = fiecare dintre cele patru perechi de unghiuri, congruente două câte două, formate de aceeași parte a unei secante care taie două drepte paralele. – Din fr. correspondant. DOOM
corespondént adj. m., s. m., pl. corespondénți; adj. f., s. f. corespondéntă, pl. corespondénte
corespondenta
CORESPONDÉNT, -Ă, corespondenți, -te, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Colaborator al unui ziar, al unei reviste etc., care trimite spre publicare știri din locul unde se află. 2. Persoană care, în lipsa părinților unui elev, are răspunderea acestuia față de autoritățile școlare. 3. (Rar) Persoană cu care cineva este în corespondență. II. Adj. (În sintagmele) Membru corespondent = membru al unei academii sau al altei instituții științifice cu vot consultativ. Unghiuri corespondente = fiecare dintre cele patru perechi de unghiuri, congruente două câte două, formate de aceeași parte a unei secante care taie două drepte paralele. – Din fr. correspondant. DOOM
corespondént adj. m., s. m., pl. corespondénți; adj. f., s. f. corespondéntă, pl. corespondénte
corespondenta
CORESPONDÉNT, -Ă, corespondenți, -te, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Colaborator al unui ziar, al unei reviste etc., care trimite spre publicare știri din locul unde se află. 2. Persoană care, în lipsa părinților unui elev, are răspunderea acestuia față de autoritățile școlare. 3. (Rar) Persoană cu care cineva este în corespondență. II. Adj. (În sintagmele) Membru corespondent = membru al unei academii sau al altei instituții științifice cu vot consultativ. Unghiuri corespondente = fiecare dintre cele patru perechi de unghiuri, congruente două câte două, formate de aceeași parte a unei secante care taie două drepte paralele. – Din fr. correspondant. DOOM
corespondént adj. m., s. m., pl. corespondénți; adj. f., s. f. corespondéntă, pl. corespondénte
corespondente
CORESPONDÉNT, -Ă, corespondenți, -te, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Colaborator al unui ziar, al unei reviste etc., care trimite spre publicare știri din locul unde se află. 2. Persoană care, în lipsa părinților unui elev, are răspunderea acestuia față de autoritățile școlare. 3. (Rar) Persoană cu care cineva este în corespondență. II. Adj. (În sintagmele) Membru corespondent = membru al unei academii sau al altei instituții științifice cu vot consultativ. Unghiuri corespondente = fiecare dintre cele patru perechi de unghiuri, congruente două câte două, formate de aceeași parte a unei secante care taie două drepte paralele. – Din fr. correspondant. DOOM
corespondént adj. m., s. m., pl. corespondénți; adj. f., s. f. corespondéntă, pl. corespondénte
corespondente
CORESPONDÉNT, -Ă, corespondenți, -te, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Colaborator al unui ziar, al unei reviste etc., care trimite spre publicare știri din locul unde se află. 2. Persoană care, în lipsa părinților unui elev, are răspunderea acestuia față de autoritățile școlare. 3. (Rar) Persoană cu care cineva este în corespondență. II. Adj. (În sintagmele) Membru corespondent = membru al unei academii sau al altei instituții științifice cu vot consultativ. Unghiuri corespondente = fiecare dintre cele patru perechi de unghiuri, congruente două câte două, formate de aceeași parte a unei secante care taie două drepte paralele. – Din fr. correspondant. DOOM
corespondént adj. m., s. m., pl. corespondénți; adj. f., s. f. corespondéntă, pl. corespondénte
corespondentei
CORESPONDÉNT, -Ă, corespondenți, -te, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Colaborator al unui ziar, al unei reviste etc., care trimite spre publicare știri din locul unde se află. 2. Persoană care, în lipsa părinților unui elev, are răspunderea acestuia față de autoritățile școlare. 3. (Rar) Persoană cu care cineva este în corespondență. II. Adj. (În sintagmele) Membru corespondent = membru al unei academii sau al altei instituții științifice cu vot consultativ. Unghiuri corespondente = fiecare dintre cele patru perechi de unghiuri, congruente două câte două, formate de aceeași parte a unei secante care taie două drepte paralele. – Din fr. correspondant. DOOM
corespondént adj. m., s. m., pl. corespondénți; adj. f., s. f. corespondéntă, pl. corespondénte
corespondentei
CORESPONDÉNT, -Ă, corespondenți, -te, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Colaborator al unui ziar, al unei reviste etc., care trimite spre publicare știri din locul unde se află. 2. Persoană care, în lipsa părinților unui elev, are răspunderea acestuia față de autoritățile școlare. 3. (Rar) Persoană cu care cineva este în corespondență. II. Adj. (În sintagmele) Membru corespondent = membru al unei academii sau al altei instituții științifice cu vot consultativ. Unghiuri corespondente = fiecare dintre cele patru perechi de unghiuri, congruente două câte două, formate de aceeași parte a unei secante care taie două drepte paralele. – Din fr. correspondant. DOOM
corespondént adj. m., s. m., pl. corespondénți; adj. f., s. f. corespondéntă, pl. corespondénte
corespondentele
CORESPONDÉNT, -Ă, corespondenți, -te, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Colaborator al unui ziar, al unei reviste etc., care trimite spre publicare știri din locul unde se află. 2. Persoană care, în lipsa părinților unui elev, are răspunderea acestuia față de autoritățile școlare. 3. (Rar) Persoană cu care cineva este în corespondență. II. Adj. (În sintagmele) Membru corespondent = membru al unei academii sau al altei instituții științifice cu vot consultativ. Unghiuri corespondente = fiecare dintre cele patru perechi de unghiuri, congruente două câte două, formate de aceeași parte a unei secante care taie două drepte paralele. – Din fr. correspondant. DOOM
corespondént adj. m., s. m., pl. corespondénți; adj. f., s. f. corespondéntă, pl. corespondénte
corespondentele
CORESPONDÉNT, -Ă, corespondenți, -te, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Colaborator al unui ziar, al unei reviste etc., care trimite spre publicare știri din locul unde se află. 2. Persoană care, în lipsa părinților unui elev, are răspunderea acestuia față de autoritățile școlare. 3. (Rar) Persoană cu care cineva este în corespondență. II. Adj. (În sintagmele) Membru corespondent = membru al unei academii sau al altei instituții științifice cu vot consultativ. Unghiuri corespondente = fiecare dintre cele patru perechi de unghiuri, congruente două câte două, formate de aceeași parte a unei secante care taie două drepte paralele. – Din fr. correspondant. DOOM
corespondént adj. m., s. m., pl. corespondénți; adj. f., s. f. corespondéntă, pl. corespondénte
corespondentelor
CORESPONDÉNT, -Ă, corespondenți, -te, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Colaborator al unui ziar, al unei reviste etc., care trimite spre publicare știri din locul unde se află. 2. Persoană care, în lipsa părinților unui elev, are răspunderea acestuia față de autoritățile școlare. 3. (Rar) Persoană cu care cineva este în corespondență. II. Adj. (În sintagmele) Membru corespondent = membru al unei academii sau al altei instituții științifice cu vot consultativ. Unghiuri corespondente = fiecare dintre cele patru perechi de unghiuri, congruente două câte două, formate de aceeași parte a unei secante care taie două drepte paralele. – Din fr. correspondant. DOOM
corespondént adj. m., s. m., pl. corespondénți; adj. f., s. f. corespondéntă, pl. corespondénte
corespondentelor
CORESPONDÉNT, -Ă, corespondenți, -te, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Colaborator al unui ziar, al unei reviste etc., care trimite spre publicare știri din locul unde se află. 2. Persoană care, în lipsa părinților unui elev, are răspunderea acestuia față de autoritățile școlare. 3. (Rar) Persoană cu care cineva este în corespondență. II. Adj. (În sintagmele) Membru corespondent = membru al unei academii sau al altei instituții științifice cu vot consultativ. Unghiuri corespondente = fiecare dintre cele patru perechi de unghiuri, congruente două câte două, formate de aceeași parte a unei secante care taie două drepte paralele. – Din fr. correspondant. DOOM
corespondént adj. m., s. m., pl. corespondénți; adj. f., s. f. corespondéntă, pl. corespondénte
corespondentul
CORESPONDÉNT, -Ă, corespondenți, -te, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Colaborator al unui ziar, al unei reviste etc., care trimite spre publicare știri din locul unde se află. 2. Persoană care, în lipsa părinților unui elev, are răspunderea acestuia față de autoritățile școlare. 3. (Rar) Persoană cu care cineva este în corespondență. II. Adj. (În sintagmele) Membru corespondent = membru al unei academii sau al altei instituții științifice cu vot consultativ. Unghiuri corespondente = fiecare dintre cele patru perechi de unghiuri, congruente două câte două, formate de aceeași parte a unei secante care taie două drepte paralele. – Din fr. correspondant. DOOM
corespondént adj. m., s. m., pl. corespondénți; adj. f., s. f. corespondéntă, pl. corespondénte
corespondentul
CORESPONDÉNT, -Ă, corespondenți, -te, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Colaborator al unui ziar, al unei reviste etc., care trimite spre publicare știri din locul unde se află. 2. Persoană care, în lipsa părinților unui elev, are răspunderea acestuia față de autoritățile școlare. 3. (Rar) Persoană cu care cineva este în corespondență. II. Adj. (În sintagmele) Membru corespondent = membru al unei academii sau al altei instituții științifice cu vot consultativ. Unghiuri corespondente = fiecare dintre cele patru perechi de unghiuri, congruente două câte două, formate de aceeași parte a unei secante care taie două drepte paralele. – Din fr. correspondant. DOOM
corespondént adj. m., s. m., pl. corespondénți; adj. f., s. f. corespondéntă, pl. corespondénte
corespondentului
CORESPONDÉNT, -Ă, corespondenți, -te, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Colaborator al unui ziar, al unei reviste etc., care trimite spre publicare știri din locul unde se află. 2. Persoană care, în lipsa părinților unui elev, are răspunderea acestuia față de autoritățile școlare. 3. (Rar) Persoană cu care cineva este în corespondență. II. Adj. (În sintagmele) Membru corespondent = membru al unei academii sau al altei instituții științifice cu vot consultativ. Unghiuri corespondente = fiecare dintre cele patru perechi de unghiuri, congruente două câte două, formate de aceeași parte a unei secante care taie două drepte paralele. – Din fr. correspondant. DOOM
corespondént adj. m., s. m., pl. corespondénți; adj. f., s. f. corespondéntă, pl. corespondénte
corespondentului
CORESPONDÉNT, -Ă, corespondenți, -te, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Colaborator al unui ziar, al unei reviste etc., care trimite spre publicare știri din locul unde se află. 2. Persoană care, în lipsa părinților unui elev, are răspunderea acestuia față de autoritățile școlare. 3. (Rar) Persoană cu care cineva este în corespondență. II. Adj. (În sintagmele) Membru corespondent = membru al unei academii sau al altei instituții științifice cu vot consultativ. Unghiuri corespondente = fiecare dintre cele patru perechi de unghiuri, congruente două câte două, formate de aceeași parte a unei secante care taie două drepte paralele. – Din fr. correspondant. DOOM
corespondént adj. m., s. m., pl. corespondénți; adj. f., s. f. corespondéntă, pl. corespondénte
corespondența
CORESPONDÉNȚĂ, corespondențe, s. f. I. 1. Schimb (regulat) de scrisori între două sau mai multe persoane. ♦ Totalitatea scrisorilor schimbate între două persoane. ♦ Conținutul unei scrisori. 2. Relatare a faptelor petrecute într-o localitate, făcută de corespondentul unui ziar, al unei reviste, al unui post de radio, de televiziune etc. II. 1. Raport, legătură între lucruri, fenomene, organe, părți ale unui întreg care se potrivesc între ele; concordanță, armonie. 2. (Lingv.) Raport constant existent între două unități lingvistice. ◊ Corespondența timpurilor = raportul de timp dintre predicatul unei propoziții subordonate și predicatul regentei. 3. (Mat.) Relație între două mulțimi, conform căreia fiecare element al unei mulțimi este pus în legătură cu unul sau cu mai multe elemente din cealaltă mulțime. 4. (În sintagma) Corespondența conturilor = legătura reciprocă dintre conturi care reflectă aceeași operație economică. [Var.: (înv.) corespondínță s. f.] – Din fr. correspondance. DOOM
corespondénță s. f., g.-d. art. corespondénței; pl. corespondénțe
corespondențe
CORESPONDÉNȚĂ, corespondențe, s. f. I. 1. Schimb (regulat) de scrisori între două sau mai multe persoane. ♦ Totalitatea scrisorilor schimbate între două persoane. ♦ Conținutul unei scrisori. 2. Relatare a faptelor petrecute într-o localitate, făcută de corespondentul unui ziar, al unei reviste, al unui post de radio, de televiziune etc. II. 1. Raport, legătură între lucruri, fenomene, organe, părți ale unui întreg care se potrivesc între ele; concordanță, armonie. 2. (Lingv.) Raport constant existent între două unități lingvistice. ◊ Corespondența timpurilor = raportul de timp dintre predicatul unei propoziții subordonate și predicatul regentei. 3. (Mat.) Relație între două mulțimi, conform căreia fiecare element al unei mulțimi este pus în legătură cu unul sau cu mai multe elemente din cealaltă mulțime. 4. (În sintagma) Corespondența conturilor = legătura reciprocă dintre conturi care reflectă aceeași operație economică. [Var.: (înv.) corespondínță s. f.] – Din fr. correspondance. DOOM
corespondénță s. f., g.-d. art. corespondénței; pl. corespondénțe
corespondenței
CORESPONDÉNȚĂ, corespondențe, s. f. I. 1. Schimb (regulat) de scrisori între două sau mai multe persoane. ♦ Totalitatea scrisorilor schimbate între două persoane. ♦ Conținutul unei scrisori. 2. Relatare a faptelor petrecute într-o localitate, făcută de corespondentul unui ziar, al unei reviste, al unui post de radio, de televiziune etc. II. 1. Raport, legătură între lucruri, fenomene, organe, părți ale unui întreg care se potrivesc între ele; concordanță, armonie. 2. (Lingv.) Raport constant existent între două unități lingvistice. ◊ Corespondența timpurilor = raportul de timp dintre predicatul unei propoziții subordonate și predicatul regentei. 3. (Mat.) Relație între două mulțimi, conform căreia fiecare element al unei mulțimi este pus în legătură cu unul sau cu mai multe elemente din cealaltă mulțime. 4. (În sintagma) Corespondența conturilor = legătura reciprocă dintre conturi care reflectă aceeași operație economică. [Var.: (înv.) corespondínță s. f.] – Din fr. correspondance. DOOM
corespondénță s. f., g.-d. art. corespondénței; pl. corespondénțe
corespondențele
CORESPONDÉNȚĂ, corespondențe, s. f. I. 1. Schimb (regulat) de scrisori între două sau mai multe persoane. ♦ Totalitatea scrisorilor schimbate între două persoane. ♦ Conținutul unei scrisori. 2. Relatare a faptelor petrecute într-o localitate, făcută de corespondentul unui ziar, al unei reviste, al unui post de radio, de televiziune etc. II. 1. Raport, legătură între lucruri, fenomene, organe, părți ale unui întreg care se potrivesc între ele; concordanță, armonie. 2. (Lingv.) Raport constant existent între două unități lingvistice. ◊ Corespondența timpurilor = raportul de timp dintre predicatul unei propoziții subordonate și predicatul regentei. 3. (Mat.) Relație între două mulțimi, conform căreia fiecare element al unei mulțimi este pus în legătură cu unul sau cu mai multe elemente din cealaltă mulțime. 4. (În sintagma) Corespondența conturilor = legătura reciprocă dintre conturi care reflectă aceeași operație economică. [Var.: (înv.) corespondínță s. f.] – Din fr. correspondance. DOOM
corespondénță s. f., g.-d. art. corespondénței; pl. corespondénțe
corespondențelor
CORESPONDÉNȚĂ, corespondențe, s. f. I. 1. Schimb (regulat) de scrisori între două sau mai multe persoane. ♦ Totalitatea scrisorilor schimbate între două persoane. ♦ Conținutul unei scrisori. 2. Relatare a faptelor petrecute într-o localitate, făcută de corespondentul unui ziar, al unei reviste, al unui post de radio, de televiziune etc. II. 1. Raport, legătură între lucruri, fenomene, organe, părți ale unui întreg care se potrivesc între ele; concordanță, armonie. 2. (Lingv.) Raport constant existent între două unități lingvistice. ◊ Corespondența timpurilor = raportul de timp dintre predicatul unei propoziții subordonate și predicatul regentei. 3. (Mat.) Relație între două mulțimi, conform căreia fiecare element al unei mulțimi este pus în legătură cu unul sau cu mai multe elemente din cealaltă mulțime. 4. (În sintagma) Corespondența conturilor = legătura reciprocă dintre conturi care reflectă aceeași operație economică. [Var.: (înv.) corespondínță s. f.] – Din fr. correspondance. DOOM
corespondénță s. f., g.-d. art. corespondénței; pl. corespondénțe
corespondenți
CORESPONDÉNT, -Ă, corespondenți, -te, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Colaborator al unui ziar, al unei reviste etc., care trimite spre publicare știri din locul unde se află. 2. Persoană care, în lipsa părinților unui elev, are răspunderea acestuia față de autoritățile școlare. 3. (Rar) Persoană cu care cineva este în corespondență. II. Adj. (În sintagmele) Membru corespondent = membru al unei academii sau al altei instituții științifice cu vot consultativ. Unghiuri corespondente = fiecare dintre cele patru perechi de unghiuri, congruente două câte două, formate de aceeași parte a unei secante care taie două drepte paralele. – Din fr. correspondant. DOOM
corespondént adj. m., s. m., pl. corespondénți; adj. f., s. f. corespondéntă, pl. corespondénte
corespondenți
CORESPONDÉNT, -Ă, corespondenți, -te, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Colaborator al unui ziar, al unei reviste etc., care trimite spre publicare știri din locul unde se află. 2. Persoană care, în lipsa părinților unui elev, are răspunderea acestuia față de autoritățile școlare. 3. (Rar) Persoană cu care cineva este în corespondență. II. Adj. (În sintagmele) Membru corespondent = membru al unei academii sau al altei instituții științifice cu vot consultativ. Unghiuri corespondente = fiecare dintre cele patru perechi de unghiuri, congruente două câte două, formate de aceeași parte a unei secante care taie două drepte paralele. – Din fr. correspondant. DOOM
corespondént adj. m., s. m., pl. corespondénți; adj. f., s. f. corespondéntă, pl. corespondénte
corespondenții
CORESPONDÉNT, -Ă, corespondenți, -te, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Colaborator al unui ziar, al unei reviste etc., care trimite spre publicare știri din locul unde se află. 2. Persoană care, în lipsa părinților unui elev, are răspunderea acestuia față de autoritățile școlare. 3. (Rar) Persoană cu care cineva este în corespondență. II. Adj. (În sintagmele) Membru corespondent = membru al unei academii sau al altei instituții științifice cu vot consultativ. Unghiuri corespondente = fiecare dintre cele patru perechi de unghiuri, congruente două câte două, formate de aceeași parte a unei secante care taie două drepte paralele. – Din fr. correspondant. DOOM
corespondént adj. m., s. m., pl. corespondénți; adj. f., s. f. corespondéntă, pl. corespondénte
corespondenții
CORESPONDÉNT, -Ă, corespondenți, -te, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Colaborator al unui ziar, al unei reviste etc., care trimite spre publicare știri din locul unde se află. 2. Persoană care, în lipsa părinților unui elev, are răspunderea acestuia față de autoritățile școlare. 3. (Rar) Persoană cu care cineva este în corespondență. II. Adj. (În sintagmele) Membru corespondent = membru al unei academii sau al altei instituții științifice cu vot consultativ. Unghiuri corespondente = fiecare dintre cele patru perechi de unghiuri, congruente două câte două, formate de aceeași parte a unei secante care taie două drepte paralele. – Din fr. correspondant. DOOM
corespondént adj. m., s. m., pl. corespondénți; adj. f., s. f. corespondéntă, pl. corespondénte
corespondenților
CORESPONDÉNT, -Ă, corespondenți, -te, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Colaborator al unui ziar, al unei reviste etc., care trimite spre publicare știri din locul unde se află. 2. Persoană care, în lipsa părinților unui elev, are răspunderea acestuia față de autoritățile școlare. 3. (Rar) Persoană cu care cineva este în corespondență. II. Adj. (În sintagmele) Membru corespondent = membru al unei academii sau al altei instituții științifice cu vot consultativ. Unghiuri corespondente = fiecare dintre cele patru perechi de unghiuri, congruente două câte două, formate de aceeași parte a unei secante care taie două drepte paralele. – Din fr. correspondant. DOOM
corespondént adj. m., s. m., pl. corespondénți; adj. f., s. f. corespondéntă, pl. corespondénte
corespondenților
CORESPONDÉNT, -Ă, corespondenți, -te, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Colaborator al unui ziar, al unei reviste etc., care trimite spre publicare știri din locul unde se află. 2. Persoană care, în lipsa părinților unui elev, are răspunderea acestuia față de autoritățile școlare. 3. (Rar) Persoană cu care cineva este în corespondență. II. Adj. (În sintagmele) Membru corespondent = membru al unei academii sau al altei instituții științifice cu vot consultativ. Unghiuri corespondente = fiecare dintre cele patru perechi de unghiuri, congruente două câte două, formate de aceeași parte a unei secante care taie două drepte paralele. – Din fr. correspondant. DOOM
corespondént adj. m., s. m., pl. corespondénți; adj. f., s. f. corespondéntă, pl. corespondénte
corespondez
CORESPUNDÁ vb. I v. coresponda. DOOM
corespondá (a ~) vb., ind. prez. 3 corespondeáză
corespondeze
CORESPUNDÁ vb. I v. coresponda. DOOM
corespondá (a ~) vb., ind. prez. 3 corespondeáză
corespondezi
CORESPUNDÁ vb. I v. coresponda. DOOM
corespondá (a ~) vb., ind. prez. 3 corespondeáză
corespondință
CORESPONDÉNȚĂ, corespondențe, s. f. I. 1. Schimb (regulat) de scrisori între două sau mai multe persoane. ♦ Totalitatea scrisorilor schimbate între două persoane. ♦ Conținutul unei scrisori. 2. Relatare a faptelor petrecute într-o localitate, făcută de corespondentul unui ziar, al unei reviste, al unui post de radio, de televiziune etc. II. 1. Raport, legătură între lucruri, fenomene, organe, părți ale unui întreg care se potrivesc între ele; concordanță, armonie. 2. (Lingv.) Raport constant existent între două unități lingvistice. ◊ Corespondența timpurilor = raportul de timp dintre predicatul unei propoziții subordonate și predicatul regentei. 3. (Mat.) Relație între două mulțimi, conform căreia fiecare element al unei mulțimi este pus în legătură cu unul sau cu mai multe elemente din cealaltă mulțime. 4. (În sintagma) Corespondența conturilor = legătura reciprocă dintre conturi care reflectă aceeași operație economică. [Var.: (înv.) corespondínță s. f.] – Din fr. correspondance. DOOM
corespondénță s. f., g.-d. art. corespondénței; pl. corespondénțe
corespondând
CORESPUNDÁ vb. I v. coresponda. DOOM
corespondá (a ~) vb., ind. prez. 3 corespondeáză
corespondînd
CORESPUNDÁ vb. I v. coresponda. DOOM
corespondá (a ~) vb., ind. prez. 3 corespondeáză
corespunda
CORESPUNDÁ vb. I v. coresponda. DOOM
corespondá (a ~) vb., ind. prez. 3 corespondeáză
corespundare
CORESPUNDÁ vb. I v. coresponda.
corespunde
CORESPÚNDE, corespúnd, vb. III. Intranz. 1. A fi conform cu ceva, a se potrivi, a răspunde la așteptări, la dorințe sau la speranțe. 2. A fi în legătură, a comunica cu ceva; a fi situat în același plan cu ceva, a se afla în dreptul altui obiect. [Part. corespuns] – Din fr. correspondre. DOOM
corespúnde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. corespúnd; conj. prez. 3 să corespúndă; ger. corespunzấnd
corespundere
CORESPÚNDERE s.f. Faptul de a corespunde. [< corespunde].
corespunzătoare
CORESPUNZĂTÓR, -OÁRE, corespunzători, -oare, adj. Care corespunde, care se potrivește, care este potrivit sau conform cu..., care se află în conformitate cu...; adecvat, potrivit, nimerit. – Corespunde + suf. -ător. DOOM
corespunzătór adj. m., pl. corespunzătóri; f. sg. și pl. corespunzătoáre
corespunzătoarea
CORESPUNZĂTÓR, -OÁRE, corespunzători, -oare, adj. Care corespunde, care se potrivește, care este potrivit sau conform cu..., care se află în conformitate cu...; adecvat, potrivit, nimerit. – Corespunde + suf. -ător. DOOM
corespunzătór adj. m., pl. corespunzătóri; f. sg. și pl. corespunzătoáre
corespunzătoarei
CORESPUNZĂTÓR, -OÁRE, corespunzători, -oare, adj. Care corespunde, care se potrivește, care este potrivit sau conform cu..., care se află în conformitate cu...; adecvat, potrivit, nimerit. – Corespunde + suf. -ător. DOOM
corespunzătór adj. m., pl. corespunzătóri; f. sg. și pl. corespunzătoáre
corespunzătoarele
CORESPUNZĂTÓR, -OÁRE, corespunzători, -oare, adj. Care corespunde, care se potrivește, care este potrivit sau conform cu..., care se află în conformitate cu...; adecvat, potrivit, nimerit. – Corespunde + suf. -ător. DOOM
corespunzătór adj. m., pl. corespunzătóri; f. sg. și pl. corespunzătoáre
corespunzătoarelor
CORESPUNZĂTÓR, -OÁRE, corespunzători, -oare, adj. Care corespunde, care se potrivește, care este potrivit sau conform cu..., care se află în conformitate cu...; adecvat, potrivit, nimerit. – Corespunde + suf. -ător. DOOM
corespunzătór adj. m., pl. corespunzătóri; f. sg. și pl. corespunzătoáre
corespunzător
CORESPUNZĂTÓR, -OÁRE, corespunzători, -oare, adj. Care corespunde, care se potrivește, care este potrivit sau conform cu..., care se află în conformitate cu...; adecvat, potrivit, nimerit. – Corespunde + suf. -ător. DOOM
corespunzătór adj. m., pl. corespunzătóri; f. sg. și pl. corespunzătoáre
corespunzători
CORESPUNZĂTÓR, -OÁRE, corespunzători, -oare, adj. Care corespunde, care se potrivește, care este potrivit sau conform cu..., care se află în conformitate cu...; adecvat, potrivit, nimerit. – Corespunde + suf. -ător. DOOM
corespunzătór adj. m., pl. corespunzătóri; f. sg. și pl. corespunzătoáre
corespunzătorii
CORESPUNZĂTÓR, -OÁRE, corespunzători, -oare, adj. Care corespunde, care se potrivește, care este potrivit sau conform cu..., care se află în conformitate cu...; adecvat, potrivit, nimerit. – Corespunde + suf. -ător. DOOM
corespunzătór adj. m., pl. corespunzătóri; f. sg. și pl. corespunzătoáre
corespunzătorilor
CORESPUNZĂTÓR, -OÁRE, corespunzători, -oare, adj. Care corespunde, care se potrivește, care este potrivit sau conform cu..., care se află în conformitate cu...; adecvat, potrivit, nimerit. – Corespunde + suf. -ător. DOOM
corespunzătór adj. m., pl. corespunzătóri; f. sg. și pl. corespunzătoáre
corespunzătorul
CORESPUNZĂTÓR, -OÁRE, corespunzători, -oare, adj. Care corespunde, care se potrivește, care este potrivit sau conform cu..., care se află în conformitate cu...; adecvat, potrivit, nimerit. – Corespunde + suf. -ător. DOOM
corespunzătór adj. m., pl. corespunzătóri; f. sg. și pl. corespunzătoáre
corespunzătorului
CORESPUNZĂTÓR, -OÁRE, corespunzători, -oare, adj. Care corespunde, care se potrivește, care este potrivit sau conform cu..., care se află în conformitate cu...; adecvat, potrivit, nimerit. – Corespunde + suf. -ător. DOOM
corespunzătór adj. m., pl. corespunzătóri; f. sg. și pl. corespunzătoáre
coreu
CORÉU, corei, s. m. Troheu. – Din lat. choreus. Cf. fr. chorée. DOOM
coréu s. m., art. coréul; pl. coréi, art. coréii
coreul
CORÉU, corei, s. m. Troheu. – Din lat. choreus. Cf. fr. chorée. DOOM
coréu s. m., art. coréul; pl. coréi, art. coréii
coreului
CORÉU, corei, s. m. Troheu. – Din lat. choreus. Cf. fr. chorée. DOOM
coréu s. m., art. coréul; pl. coréi, art. coréii
coreut
COREÚT, coreuți, s. m. Corist în teatrul antic. – Din fr. choreute. DOOM
coreút s. m., pl. coreúți
coreutul
COREÚT, coreuți, s. m. Corist în teatrul antic. – Din fr. choreute. DOOM
coreút s. m., pl. coreúți
coreutului
COREÚT, coreuți, s. m. Corist în teatrul antic. – Din fr. choreute. DOOM
coreút s. m., pl. coreúți
coreuți
COREÚT, coreuți, s. m. Corist în teatrul antic. – Din fr. choreute. DOOM
coreút s. m., pl. coreúți
coreuții
COREÚT, coreuți, s. m. Corist în teatrul antic. – Din fr. choreute. DOOM
coreút s. m., pl. coreúți
coreuților
COREÚT, coreuți, s. m. Corist în teatrul antic. – Din fr. choreute. DOOM
coreút s. m., pl. coreúți
coreț
CORÉȚ, corețe, s. n. (Reg.) Unitate de măsură pentru capacitate, echivalentă cu aproape un hectolitru și un sfert, folosită mai ales pentru cereale. – Din ucr. koreć, pol. korzec. DOOM
coréț (reg.) s. n., pl. coréțe
corețe
CORÉȚ, corețe, s. n. (Reg.) Unitate de măsură pentru capacitate, echivalentă cu aproape un hectolitru și un sfert, folosită mai ales pentru cereale. – Din ucr. koreć, pol. korzec. DOOM
coréț (reg.) s. n., pl. coréțe
corețele
CORÉȚ, corețe, s. n. (Reg.) Unitate de măsură pentru capacitate, echivalentă cu aproape un hectolitru și un sfert, folosită mai ales pentru cereale. – Din ucr. koreć, pol. korzec. DOOM
coréț (reg.) s. n., pl. coréțe
corețelor
CORÉȚ, corețe, s. n. (Reg.) Unitate de măsură pentru capacitate, echivalentă cu aproape un hectolitru și un sfert, folosită mai ales pentru cereale. – Din ucr. koreć, pol. korzec. DOOM
coréț (reg.) s. n., pl. coréțe
corețul
CORÉȚ, corețe, s. n. (Reg.) Unitate de măsură pentru capacitate, echivalentă cu aproape un hectolitru și un sfert, folosită mai ales pentru cereale. – Din ucr. koreć, pol. korzec. DOOM
coréț (reg.) s. n., pl. coréțe
corețului
CORÉȚ, corețe, s. n. (Reg.) Unitate de măsură pentru capacitate, echivalentă cu aproape un hectolitru și un sfert, folosită mai ales pentru cereale. – Din ucr. koreć, pol. korzec. DOOM
coréț (reg.) s. n., pl. coréțe
corfa
CÓRFĂ, corfe, s. f. (Rar) 1. Coș1 (1). 2. (În limbajul minerilor) Colivie (2). – Din germ. Korf. DOOM
córfă (reg.) s. f., g.-d. art. córfei; pl. córfe
corfe
CÓRFĂ, corfe, s. f. (Rar) 1. Coș1 (1). 2. (În limbajul minerilor) Colivie (2). – Din germ. Korf. DOOM
córfă (reg.) s. f., g.-d. art. córfei; pl. córfe
corfei
CÓRFĂ, corfe, s. f. (Rar) 1. Coș1 (1). 2. (În limbajul minerilor) Colivie (2). – Din germ. Korf. DOOM
córfă (reg.) s. f., g.-d. art. córfei; pl. córfe
corfele
CÓRFĂ, corfe, s. f. (Rar) 1. Coș1 (1). 2. (În limbajul minerilor) Colivie (2). – Din germ. Korf. DOOM
córfă (reg.) s. f., g.-d. art. córfei; pl. córfe
corfelor
CÓRFĂ, corfe, s. f. (Rar) 1. Coș1 (1). 2. (În limbajul minerilor) Colivie (2). – Din germ. Korf. DOOM
córfă (reg.) s. f., g.-d. art. córfei; pl. córfe
corfița
CORFÍȚĂ, corfițe, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui corfă (1). – Corfă + suf. -iță. DOOM
corfíță (reg.) s. f., g.-d. art. corfíței; pl. corfíțe
corfițe
CORFÍȚĂ, corfițe, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui corfă (1). – Corfă + suf. -iță. DOOM
corfíță (reg.) s. f., g.-d. art. corfíței; pl. corfíțe
corfiței
CORFÍȚĂ, corfițe, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui corfă (1). – Corfă + suf. -iță. DOOM
corfíță (reg.) s. f., g.-d. art. corfíței; pl. corfíțe
corfițele
CORFÍȚĂ, corfițe, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui corfă (1). – Corfă + suf. -iță. DOOM
corfíță (reg.) s. f., g.-d. art. corfíței; pl. corfíțe
corfițelor
CORFÍȚĂ, corfițe, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui corfă (1). – Corfă + suf. -iță. DOOM
corfíță (reg.) s. f., g.-d. art. corfíței; pl. corfíțe
corhan
CORHÁN, corhani, s. m. Insectă mică, de culoare galbenă-roșiatică, ce trăiește în locuri întunecoase și se hrănește cu resturi alimentare (Blatta germanica); șvab. – Et. nec. DOOM
corhán (insectă) s. m., pl. corháni
corhana
CORHÁNĂ, corhane, s. f. (Reg.) Coastă de deal stearpă, râpoasă, greu accesibilă. – Din ucr. kurhan. DOOM
corhánă (coastă de deal) s. f., g.-d. art. corhánei; pl. corháne
corhane
CORHÁNĂ, corhane, s. f. (Reg.) Coastă de deal stearpă, râpoasă, greu accesibilă. – Din ucr. kurhan. DOOM
corhánă (coastă de deal) s. f., g.-d. art. corhánei; pl. corháne
corhanei
CORHÁNĂ, corhane, s. f. (Reg.) Coastă de deal stearpă, râpoasă, greu accesibilă. – Din ucr. kurhan. DOOM
corhánă (coastă de deal) s. f., g.-d. art. corhánei; pl. corháne
corhanele
CORHÁNĂ, corhane, s. f. (Reg.) Coastă de deal stearpă, râpoasă, greu accesibilă. – Din ucr. kurhan. DOOM
corhánă (coastă de deal) s. f., g.-d. art. corhánei; pl. corháne
corhanelor
CORHÁNĂ, corhane, s. f. (Reg.) Coastă de deal stearpă, râpoasă, greu accesibilă. – Din ucr. kurhan. DOOM
corhánă (coastă de deal) s. f., g.-d. art. corhánei; pl. corháne
corhani
CORHÁN, corhani, s. m. Insectă mică, de culoare galbenă-roșiatică, ce trăiește în locuri întunecoase și se hrănește cu resturi alimentare (Blatta germanica); șvab. – Et. nec. DOOM
corhán (insectă) s. m., pl. corháni
corhanii
CORHÁN, corhani, s. m. Insectă mică, de culoare galbenă-roșiatică, ce trăiește în locuri întunecoase și se hrănește cu resturi alimentare (Blatta germanica); șvab. – Et. nec. DOOM
corhán (insectă) s. m., pl. corháni
corhanilor
CORHÁN, corhani, s. m. Insectă mică, de culoare galbenă-roșiatică, ce trăiește în locuri întunecoase și se hrănește cu resturi alimentare (Blatta germanica); șvab. – Et. nec. DOOM
corhán (insectă) s. m., pl. corháni
corhanul
CORHÁN, corhani, s. m. Insectă mică, de culoare galbenă-roșiatică, ce trăiește în locuri întunecoase și se hrănește cu resturi alimentare (Blatta germanica); șvab. – Et. nec. DOOM
corhán (insectă) s. m., pl. corháni
corhanului
CORHÁN, corhani, s. m. Insectă mică, de culoare galbenă-roșiatică, ce trăiește în locuri întunecoase și se hrănește cu resturi alimentare (Blatta germanica); șvab. – Et. nec. DOOM
corhán (insectă) s. m., pl. corháni
corhart
CORHÁRT s. n. Material aluminos refractar, folosit la căptușirea cuptoarelor pentru fabricarea sticlei. – Din fr. corharte. DOOM
corhárt s. n.
corhartul
CORHÁRT s. n. Material aluminos refractar, folosit la căptușirea cuptoarelor pentru fabricarea sticlei. – Din fr. corharte. DOOM
corhárt s. n.
corhartului
CORHÁRT s. n. Material aluminos refractar, folosit la căptușirea cuptoarelor pentru fabricarea sticlei. – Din fr. corharte. DOOM
corhárt s. n.
corhănea
CORHĂNÍ, corhănesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A deplasa buștenii cu țapina. – De la corhană. DOOM
corhăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și pl. corhănésc, imperf. 3 sg. corhăneá; conj. prez. 3 să corhăneáscă
corhăneai
CORHĂNÍ, corhănesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A deplasa buștenii cu țapina. – De la corhană. DOOM
corhăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și pl. corhănésc, imperf. 3 sg. corhăneá; conj. prez. 3 să corhăneáscă
corhăneam
CORHĂNÍ, corhănesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A deplasa buștenii cu țapina. – De la corhană. DOOM
corhăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și pl. corhănésc, imperf. 3 sg. corhăneá; conj. prez. 3 să corhăneáscă
corhănească
CORHĂNÍ, corhănesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A deplasa buștenii cu țapina. – De la corhană. DOOM
corhăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și pl. corhănésc, imperf. 3 sg. corhăneá; conj. prez. 3 să corhăneáscă
corhăneau
CORHĂNÍ, corhănesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A deplasa buștenii cu țapina. – De la corhană. DOOM
corhăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și pl. corhănésc, imperf. 3 sg. corhăneá; conj. prez. 3 să corhăneáscă
corhăneați
CORHĂNÍ, corhănesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A deplasa buștenii cu țapina. – De la corhană. DOOM
corhăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și pl. corhănésc, imperf. 3 sg. corhăneá; conj. prez. 3 să corhăneáscă
corhănesc
CORHĂNÍ, corhănesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A deplasa buștenii cu țapina. – De la corhană. DOOM
corhăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și pl. corhănésc, imperf. 3 sg. corhăneá; conj. prez. 3 să corhăneáscă
corhănește
CORHĂNÍ, corhănesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A deplasa buștenii cu țapina. – De la corhană. DOOM
corhăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și pl. corhănésc, imperf. 3 sg. corhăneá; conj. prez. 3 să corhăneáscă
corhănești
CORHĂNÍ, corhănesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A deplasa buștenii cu țapina. – De la corhană. DOOM
corhăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și pl. corhănésc, imperf. 3 sg. corhăneá; conj. prez. 3 să corhăneáscă
corhăni
CORHĂNÍ, corhănesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A deplasa buștenii cu țapina. – De la corhană. DOOM
corhăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și pl. corhănésc, imperf. 3 sg. corhăneá; conj. prez. 3 să corhăneáscă
corhănii
CORHĂNÍ, corhănesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A deplasa buștenii cu țapina. – De la corhană. DOOM
corhăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și pl. corhănésc, imperf. 3 sg. corhăneá; conj. prez. 3 să corhăneáscă
corhănim
CORHĂNÍ, corhănesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A deplasa buștenii cu țapina. – De la corhană. DOOM
corhăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și pl. corhănésc, imperf. 3 sg. corhăneá; conj. prez. 3 să corhăneáscă
corhănind
CORHĂNÍ, corhănesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A deplasa buștenii cu țapina. – De la corhană. DOOM
corhăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și pl. corhănésc, imperf. 3 sg. corhăneá; conj. prez. 3 să corhăneáscă
corhănire
CORHĂNÍ, corhănesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A deplasa buștenii cu țapina. – De la corhană. DOOM
corhăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și pl. corhănésc, imperf. 3 sg. corhăneá; conj. prez. 3 să corhăneáscă
corhăniră
CORHĂNÍ, corhănesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A deplasa buștenii cu țapina. – De la corhană. DOOM
corhăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și pl. corhănésc, imperf. 3 sg. corhăneá; conj. prez. 3 să corhăneáscă
corhănirăm
CORHĂNÍ, corhănesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A deplasa buștenii cu țapina. – De la corhană. DOOM
corhăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și pl. corhănésc, imperf. 3 sg. corhăneá; conj. prez. 3 să corhăneáscă
corhănirăți
CORHĂNÍ, corhănesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A deplasa buștenii cu țapina. – De la corhană. DOOM
corhăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și pl. corhănésc, imperf. 3 sg. corhăneá; conj. prez. 3 să corhăneáscă
corhănise
CORHĂNÍ, corhănesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A deplasa buștenii cu țapina. – De la corhană. DOOM
corhăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și pl. corhănésc, imperf. 3 sg. corhăneá; conj. prez. 3 să corhăneáscă
corhănisem
CORHĂNÍ, corhănesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A deplasa buștenii cu țapina. – De la corhană. DOOM
corhăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și pl. corhănésc, imperf. 3 sg. corhăneá; conj. prez. 3 să corhăneáscă
corhăniseră
CORHĂNÍ, corhănesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A deplasa buștenii cu țapina. – De la corhană. DOOM
corhăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și pl. corhănésc, imperf. 3 sg. corhăneá; conj. prez. 3 să corhăneáscă
corhăniserăm
CORHĂNÍ, corhănesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A deplasa buștenii cu țapina. – De la corhană. DOOM
corhăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și pl. corhănésc, imperf. 3 sg. corhăneá; conj. prez. 3 să corhăneáscă
corhăniserăți
CORHĂNÍ, corhănesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A deplasa buștenii cu țapina. – De la corhană. DOOM
corhăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și pl. corhănésc, imperf. 3 sg. corhăneá; conj. prez. 3 să corhăneáscă
corhăniseși
CORHĂNÍ, corhănesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A deplasa buștenii cu țapina. – De la corhană. DOOM
corhăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și pl. corhănésc, imperf. 3 sg. corhăneá; conj. prez. 3 să corhăneáscă
corhăniseți
CORHĂNÍ, corhănesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A deplasa buștenii cu țapina. – De la corhană. DOOM
corhăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și pl. corhănésc, imperf. 3 sg. corhăneá; conj. prez. 3 să corhăneáscă
corhănit
CORHĂNÍ, corhănesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A deplasa buștenii cu țapina. – De la corhană. DOOM
corhăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și pl. corhănésc, imperf. 3 sg. corhăneá; conj. prez. 3 să corhăneáscă
corhănit
CORHĂNÍT s. n. (Reg.) Transport al buștenilor de la locul de unde au fost fasonați până la o cale de comunicație, prin târâre și rostogolire, cu ajutorul țapinei sau cu alte mijloace. – V. corhăni. DOOM
corhănít s. n.
corhănitul
CORHĂNÍT s. n. (Reg.) Transport al buștenilor de la locul de unde au fost fasonați până la o cale de comunicație, prin târâre și rostogolire, cu ajutorul țapinei sau cu alte mijloace. – V. corhăni. DOOM
corhănít s. n.
corhănitului
CORHĂNÍT s. n. (Reg.) Transport al buștenilor de la locul de unde au fost fasonați până la o cale de comunicație, prin târâre și rostogolire, cu ajutorul țapinei sau cu alte mijloace. – V. corhăni. DOOM
corhănít s. n.
corhăniși
CORHĂNÍ, corhănesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A deplasa buștenii cu țapina. – De la corhană. DOOM
corhăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și pl. corhănésc, imperf. 3 sg. corhăneá; conj. prez. 3 să corhăneáscă
corhăniți
CORHĂNÍ, corhănesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A deplasa buștenii cu țapina. – De la corhană. DOOM
corhăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și pl. corhănésc, imperf. 3 sg. corhăneá; conj. prez. 3 să corhăneáscă
cori
CORI s. m. pl. (Reg.) Pojar. ◊ Cori de vânt = vărsat de vânt. – Din rus. kor.
cori
COR2 s. n. v. cori. DOOM
cori/cor2 (pojar) (reg.) s. n., art. córiul (co-riul)/córul
coriacee
CORIACÉU, -ÉE, coriacei, -ee, adj. Care are constituția, aspectul pielii; tare ca o piele. ♦ Fig. Tenace, dur; zgârcit. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. coriacé, lat. coriaceus. DOOM
coriacéu (-ri-a-) adj. m., pl. coriacéi; f. sg. și pl. coriacée
coriaceea
CORIACÉU, -ÉE, coriacei, -ee, adj. Care are constituția, aspectul pielii; tare ca o piele. ♦ Fig. Tenace, dur; zgârcit. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. coriacé, lat. coriaceus. DOOM
coriacéu (-ri-a-) adj. m., pl. coriacéi; f. sg. și pl. coriacée
coriaceei
CORIACÉU, -ÉE, coriacei, -ee, adj. Care are constituția, aspectul pielii; tare ca o piele. ♦ Fig. Tenace, dur; zgârcit. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. coriacé, lat. coriaceus. DOOM
coriacéu (-ri-a-) adj. m., pl. coriacéi; f. sg. și pl. coriacée
coriaceele
CORIACÉU, -ÉE, coriacei, -ee, adj. Care are constituția, aspectul pielii; tare ca o piele. ♦ Fig. Tenace, dur; zgârcit. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. coriacé, lat. coriaceus. DOOM
coriacéu (-ri-a-) adj. m., pl. coriacéi; f. sg. și pl. coriacée
coriaceelor
CORIACÉU, -ÉE, coriacei, -ee, adj. Care are constituția, aspectul pielii; tare ca o piele. ♦ Fig. Tenace, dur; zgârcit. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. coriacé, lat. coriaceus. DOOM
coriacéu (-ri-a-) adj. m., pl. coriacéi; f. sg. și pl. coriacée
coriacei
CORIACÉU, -ÉE, coriacei, -ee, adj. Care are constituția, aspectul pielii; tare ca o piele. ♦ Fig. Tenace, dur; zgârcit. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. coriacé, lat. coriaceus. DOOM
coriacéu (-ri-a-) adj. m., pl. coriacéi; f. sg. și pl. coriacée
coriaceii
CORIACÉU, -ÉE, coriacei, -ee, adj. Care are constituția, aspectul pielii; tare ca o piele. ♦ Fig. Tenace, dur; zgârcit. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. coriacé, lat. coriaceus. DOOM
coriacéu (-ri-a-) adj. m., pl. coriacéi; f. sg. și pl. coriacée
coriaceilor
CORIACÉU, -ÉE, coriacei, -ee, adj. Care are constituția, aspectul pielii; tare ca o piele. ♦ Fig. Tenace, dur; zgârcit. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. coriacé, lat. coriaceus. DOOM
coriacéu (-ri-a-) adj. m., pl. coriacéi; f. sg. și pl. coriacée
coriaceu
CORIACÉU, -ÉE, coriacei, -ee, adj. Care are constituția, aspectul pielii; tare ca o piele. ♦ Fig. Tenace, dur; zgârcit. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. coriacé, lat. coriaceus. DOOM
coriacéu (-ri-a-) adj. m., pl. coriacéi; f. sg. și pl. coriacée
coriaceul
CORIACÉU, -ÉE, coriacei, -ee, adj. Care are constituția, aspectul pielii; tare ca o piele. ♦ Fig. Tenace, dur; zgârcit. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. coriacé, lat. coriaceus. DOOM
coriacéu (-ri-a-) adj. m., pl. coriacéi; f. sg. și pl. coriacée
coriaceului
CORIACÉU, -ÉE, coriacei, -ee, adj. Care are constituția, aspectul pielii; tare ca o piele. ♦ Fig. Tenace, dur; zgârcit. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. coriacé, lat. coriaceus. DOOM
coriacéu (-ri-a-) adj. m., pl. coriacéi; f. sg. și pl. coriacée
corial
CORIÁL, -Ă, coriali, -e, adj. (Biol.) Care ține de corion, al corionului. [Pr.: -ri-al] – Din fr. corial.
coriala
CORIÁL, -Ă, coriali, -e, adj. (Biol.) Care ține de corion, al corionului. [Pr.: -ri-al] – Din fr. corial.
coriale
CORIÁL, -Ă, coriali, -e, adj. (Biol.) Care ține de corion, al corionului. [Pr.: -ri-al] – Din fr. corial.
corialei
CORIÁL, -Ă, coriali, -e, adj. (Biol.) Care ține de corion, al corionului. [Pr.: -ri-al] – Din fr. corial.
corialele
CORIÁL, -Ă, coriali, -e, adj. (Biol.) Care ține de corion, al corionului. [Pr.: -ri-al] – Din fr. corial.
corialelor
CORIÁL, -Ă, coriali, -e, adj. (Biol.) Care ține de corion, al corionului. [Pr.: -ri-al] – Din fr. corial.
coriali
CORIÁL, -Ă, coriali, -e, adj. (Biol.) Care ține de corion, al corionului. [Pr.: -ri-al] – Din fr. corial.
corialii
CORIÁL, -Ă, coriali, -e, adj. (Biol.) Care ține de corion, al corionului. [Pr.: -ri-al] – Din fr. corial.
corialilor
CORIÁL, -Ă, coriali, -e, adj. (Biol.) Care ține de corion, al corionului. [Pr.: -ri-al] – Din fr. corial.
corialul
CORIÁL, -Ă, coriali, -e, adj. (Biol.) Care ține de corion, al corionului. [Pr.: -ri-al] – Din fr. corial.
corialului
CORIÁL, -Ă, coriali, -e, adj. (Biol.) Care ține de corion, al corionului. [Pr.: -ri-al] – Din fr. corial.
coriamb
CORIÁMB, coriambi, s. m. Picior de vers antic de patru silabe, format dintr-un troheu și un iamb. [Pr.: -ri-amb] – Din fr. choriambe. DOOM
coriámb (-ri-amb) s. m., pl. coriámbi
coriambi
CORIÁMB, coriambi, s. m. Picior de vers antic de patru silabe, format dintr-un troheu și un iamb. [Pr.: -ri-amb] – Din fr. choriambe. DOOM
coriámb (-ri-amb) s. m., pl. coriámbi
coriambic
CORIÁMBIC, -Ă, coriambici, -ce, adj. (Despre prozodie) Care este obținut din coriambi. [Pr.: -ri-am-] – Coriamb + suf. -ic.
coriambica
CORIÁMBIC, -Ă, coriambici, -ce, adj. (Despre prozodie) Care este obținut din coriambi. [Pr.: -ri-am-] – Coriamb + suf. -ic.
coriambice
CORIÁMBIC, -Ă, coriambici, -ce, adj. (Despre prozodie) Care este obținut din coriambi. [Pr.: -ri-am-] – Coriamb + suf. -ic.
coriambicei
CORIÁMBIC, -Ă, coriambici, -ce, adj. (Despre prozodie) Care este obținut din coriambi. [Pr.: -ri-am-] – Coriamb + suf. -ic.
coriambicele
CORIÁMBIC, -Ă, coriambici, -ce, adj. (Despre prozodie) Care este obținut din coriambi. [Pr.: -ri-am-] – Coriamb + suf. -ic.
coriambicelor
CORIÁMBIC, -Ă, coriambici, -ce, adj. (Despre prozodie) Care este obținut din coriambi. [Pr.: -ri-am-] – Coriamb + suf. -ic.
coriambici
CORIÁMBIC, -Ă, coriambici, -ce, adj. (Despre prozodie) Care este obținut din coriambi. [Pr.: -ri-am-] – Coriamb + suf. -ic.
coriambicii
CORIÁMBIC, -Ă, coriambici, -ce, adj. (Despre prozodie) Care este obținut din coriambi. [Pr.: -ri-am-] – Coriamb + suf. -ic.
coriambicilor
CORIÁMBIC, -Ă, coriambici, -ce, adj. (Despre prozodie) Care este obținut din coriambi. [Pr.: -ri-am-] – Coriamb + suf. -ic.
coriambicul
CORIÁMBIC, -Ă, coriambici, -ce, adj. (Despre prozodie) Care este obținut din coriambi. [Pr.: -ri-am-] – Coriamb + suf. -ic.
coriambicului
CORIÁMBIC, -Ă, coriambici, -ce, adj. (Despre prozodie) Care este obținut din coriambi. [Pr.: -ri-am-] – Coriamb + suf. -ic.
coriambii
CORIÁMB, coriambi, s. m. Picior de vers antic de patru silabe, format dintr-un troheu și un iamb. [Pr.: -ri-amb] – Din fr. choriambe. DOOM
coriámb (-ri-amb) s. m., pl. coriámbi
coriambilor
CORIÁMB, coriambi, s. m. Picior de vers antic de patru silabe, format dintr-un troheu și un iamb. [Pr.: -ri-amb] – Din fr. choriambe. DOOM
coriámb (-ri-amb) s. m., pl. coriámbi
coriambul
CORIÁMB, coriambi, s. m. Picior de vers antic de patru silabe, format dintr-un troheu și un iamb. [Pr.: -ri-amb] – Din fr. choriambe. DOOM
coriámb (-ri-amb) s. m., pl. coriámbi
coriambului
CORIÁMB, coriambi, s. m. Picior de vers antic de patru silabe, format dintr-un troheu și un iamb. [Pr.: -ri-amb] – Din fr. choriambe. DOOM
coriámb (-ri-amb) s. m., pl. coriámbi
coriandri
CORIÁNDRU s. m. Plantă erbacee anuală din familia umbeliferelor, cu flori albe sau roz, cu miros pătrunzător și fructe în formă de globulețe, bogate în uleiuri eterice, fapt pentru care semințele uscate se folosesc în industria farmaceutică, a parfumurilor sau drept condiment (Coriandrum sativum). [Pr.: -ri-an-] – Din ngr. koríandron. DOOM
coriándru (-ri-an-) s. m., art. coriándrul
coriandrii
CORIÁNDRU s. m. Plantă erbacee anuală din familia umbeliferelor, cu flori albe sau roz, cu miros pătrunzător și fructe în formă de globulețe, bogate în uleiuri eterice, fapt pentru care semințele uscate se folosesc în industria farmaceutică, a parfumurilor sau drept condiment (Coriandrum sativum). [Pr.: -ri-an-] – Din ngr. koríandron. DOOM
coriándru (-ri-an-) s. m., art. coriándrul
coriandrilor
CORIÁNDRU s. m. Plantă erbacee anuală din familia umbeliferelor, cu flori albe sau roz, cu miros pătrunzător și fructe în formă de globulețe, bogate în uleiuri eterice, fapt pentru care semințele uscate se folosesc în industria farmaceutică, a parfumurilor sau drept condiment (Coriandrum sativum). [Pr.: -ri-an-] – Din ngr. koríandron. DOOM
coriándru (-ri-an-) s. m., art. coriándrul
coriandru
CORIÁNDRU s. m. Plantă erbacee anuală din familia umbeliferelor, cu flori albe sau roz, cu miros pătrunzător și fructe în formă de globulețe, bogate în uleiuri eterice, fapt pentru care semințele uscate se folosesc în industria farmaceutică, a parfumurilor sau drept condiment (Coriandrum sativum). [Pr.: -ri-an-] – Din ngr. koríandron. DOOM
coriándru (-ri-an-) s. m., art. coriándrul
coriandrul
CORIÁNDRU s. m. Plantă erbacee anuală din familia umbeliferelor, cu flori albe sau roz, cu miros pătrunzător și fructe în formă de globulețe, bogate în uleiuri eterice, fapt pentru care semințele uscate se folosesc în industria farmaceutică, a parfumurilor sau drept condiment (Coriandrum sativum). [Pr.: -ri-an-] – Din ngr. koríandron. DOOM
coriándru (-ri-an-) s. m., art. coriándrul
coriandrului
CORIÁNDRU s. m. Plantă erbacee anuală din familia umbeliferelor, cu flori albe sau roz, cu miros pătrunzător și fructe în formă de globulețe, bogate în uleiuri eterice, fapt pentru care semințele uscate se folosesc în industria farmaceutică, a parfumurilor sau drept condiment (Coriandrum sativum). [Pr.: -ri-an-] – Din ngr. koríandron. DOOM
coriándru (-ri-an-) s. m., art. coriándrul
coriandrum
CORIÁNDRU, coriandri, s. m. Plantă erbacee anuală din familia umbeliferelor, cu flori albe sau roz, cu miros pătrunzator și fructe în formă de globulețe, bogate în uleiuri eterice, fapt pentru care semințele uscate se întrebuințează în industria farmaceutică, a parfumurilor sau drept condiment (Coriandrum sativum). [Pr.: -ri-an-] – Din ngr. koríandron.
coribant
CORIBÁNT, coribanți, s. m. Preot al zeiței grecești Cibele, al cărei cult avea un caracter orgiac. – Din fr. corybante. DOOM
coribánt s. m., pl. coribánți
coribantul
CORIBÁNT, coribanți, s. m. Preot al zeiței grecești Cibele, al cărei cult avea un caracter orgiac. – Din fr. corybante. DOOM
coribánt s. m., pl. coribánți
coribantului
CORIBÁNT, coribanți, s. m. Preot al zeiței grecești Cibele, al cărei cult avea un caracter orgiac. – Din fr. corybante. DOOM
coribánt s. m., pl. coribánți
coribanți
CORIBÁNT, coribanți, s. m. Preot al zeiței grecești Cibele, al cărei cult avea un caracter orgiac. – Din fr. corybante. DOOM
coribánt s. m., pl. coribánți
coribanții
CORIBÁNT, coribanți, s. m. Preot al zeiței grecești Cibele, al cărei cult avea un caracter orgiac. – Din fr. corybante. DOOM
coribánt s. m., pl. coribánți
coribanților
CORIBÁNT, coribanți, s. m. Preot al zeiței grecești Cibele, al cărei cult avea un caracter orgiac. – Din fr. corybante. DOOM
coribánt s. m., pl. coribánți
coricov
corícov (-va), adj. – (Măr) pădureț. Origine incertă. Din sl. gorŭkŭ „amar” (DAR) sau din sb. gorak „amar” (Scriban); însă fonetismul nu este clar. Mai curînd, în legătură cu rădăcina expresivă corc-.
corida
CORÍDĂ, coride, s. f. Luptă cu tauri, organizată în Spania, în țările Americii Latine și în sudul Franței. – Din sp., fr. corrida. DOOM
corídă s. f., g.-d. art. corídei; pl. coríde
coride
CORÍDĂ, coride, s. f. Luptă cu tauri, organizată în Spania, în țările Americii Latine și în sudul Franței. – Din sp., fr. corrida. DOOM
corídă s. f., g.-d. art. corídei; pl. coríde
coridei
CORÍDĂ, coride, s. f. Luptă cu tauri, organizată în Spania, în țările Americii Latine și în sudul Franței. – Din sp., fr. corrida. DOOM
corídă s. f., g.-d. art. corídei; pl. coríde
coridele
CORÍDĂ, coride, s. f. Luptă cu tauri, organizată în Spania, în țările Americii Latine și în sudul Franței. – Din sp., fr. corrida. DOOM
corídă s. f., g.-d. art. corídei; pl. coríde
coridelor
CORÍDĂ, coride, s. f. Luptă cu tauri, organizată în Spania, în țările Americii Latine și în sudul Franței. – Din sp., fr. corrida. DOOM
corídă s. f., g.-d. art. corídei; pl. coríde
coridoare
CORIDÓR, coridoare, s. n. Loc de trecere îngust (și lung), care leagă încăperile unei clădiri și din care se intră în camerele aceluiași apartament sau ale aceluiași etaj; culoar. ♦ Porțiune îngustă de spațiu de-a lungul compartimentelor unui vagon de cale ferată. ♦ Porțiune îngustă de teren care leagă două puncte. – Din fr. corridor, germ. Korridor. DOOM
coridór s. n., pl. coridoáre
coridoarele
CORIDÓR, coridoare, s. n. Loc de trecere îngust (și lung), care leagă încăperile unei clădiri și din care se intră în camerele aceluiași apartament sau ale aceluiași etaj; culoar. ♦ Porțiune îngustă de spațiu de-a lungul compartimentelor unui vagon de cale ferată. ♦ Porțiune îngustă de teren care leagă două puncte. – Din fr. corridor, germ. Korridor. DOOM
coridór s. n., pl. coridoáre
coridoarelor
CORIDÓR, coridoare, s. n. Loc de trecere îngust (și lung), care leagă încăperile unei clădiri și din care se intră în camerele aceluiași apartament sau ale aceluiași etaj; culoar. ♦ Porțiune îngustă de spațiu de-a lungul compartimentelor unui vagon de cale ferată. ♦ Porțiune îngustă de teren care leagă două puncte. – Din fr. corridor, germ. Korridor. DOOM
coridór s. n., pl. coridoáre
coridor
CORIDÓR, coridoare, s. n. Loc de trecere îngust (și lung), care leagă încăperile unei clădiri și din care se intră în camerele aceluiași apartament sau ale aceluiași etaj; culoar. ♦ Porțiune îngustă de spațiu de-a lungul compartimentelor unui vagon de cale ferată. ♦ Porțiune îngustă de teren care leagă două puncte. – Din fr. corridor, germ. Korridor. DOOM
coridór s. n., pl. coridoáre
coridoraș
CORIDORÁȘ, coridorașe, s. n. Diminutiv al lui coridor. – Coridor + suf. -aș. DOOM
coridoráș (rar) s. n., pl. coridoráșe
coridorașe
CORIDORÁȘ, coridorașe, s. n. Diminutiv al lui coridor. – Coridor + suf. -aș. DOOM
coridoráș (rar) s. n., pl. coridoráșe
coridorașele
CORIDORÁȘ, coridorașe, s. n. Diminutiv al lui coridor. – Coridor + suf. -aș. DOOM
coridoráș (rar) s. n., pl. coridoráșe
coridorașelor
CORIDORÁȘ, coridorașe, s. n. Diminutiv al lui coridor. – Coridor + suf. -aș. DOOM
coridoráș (rar) s. n., pl. coridoráșe
coridorașul
CORIDORÁȘ, coridorașe, s. n. Diminutiv al lui coridor. – Coridor + suf. -aș. DOOM
coridoráș (rar) s. n., pl. coridoráșe
coridorașului
CORIDORÁȘ, coridorașe, s. n. Diminutiv al lui coridor. – Coridor + suf. -aș. DOOM
coridoráș (rar) s. n., pl. coridoráșe
coridorul
CORIDÓR, coridoare, s. n. Loc de trecere îngust (și lung), care leagă încăperile unei clădiri și din care se intră în camerele aceluiași apartament sau ale aceluiași etaj; culoar. ♦ Porțiune îngustă de spațiu de-a lungul compartimentelor unui vagon de cale ferată. ♦ Porțiune îngustă de teren care leagă două puncte. – Din fr. corridor, germ. Korridor. DOOM
coridór s. n., pl. coridoáre
coridorului
CORIDÓR, coridoare, s. n. Loc de trecere îngust (și lung), care leagă încăperile unei clădiri și din care se intră în camerele aceluiași apartament sau ale aceluiași etaj; culoar. ♦ Porțiune îngustă de spațiu de-a lungul compartimentelor unui vagon de cale ferată. ♦ Porțiune îngustă de teren care leagă două puncte. – Din fr. corridor, germ. Korridor. DOOM
coridór s. n., pl. coridoáre
corifee
CORIFÉU, -ÉE, corifei, -ee, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană cu rol conducător într-un domeniu de activitate; fruntaș, căpetenie; p. ext. personalitate de frunte într-un anumit domeniu. 2. S. m. Conducătorul corului1 în tragedia și în comedia greacă antică. ♦ Cântăreț solist într-un cor1. ♦ Balerin care conduce un ansamblu. – Din fr. coryphée. DOOM
coriféu s. m., art. coriféul; pl. coriféi, art. coriféii
corifeea
CORIFÉU, -ÉE, corifei, -ee, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană cu rol conducător într-un domeniu de activitate; fruntaș, căpetenie; p. ext. personalitate de frunte într-un anumit domeniu. 2. S. m. Conducătorul corului1 în tragedia și în comedia greacă antică. ♦ Cântăreț solist într-un cor1. ♦ Balerin care conduce un ansamblu. – Din fr. coryphée. DOOM
coriféu s. m., art. coriféul; pl. coriféi, art. coriféii
corifeei
CORIFÉU, -ÉE, corifei, -ee, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană cu rol conducător într-un domeniu de activitate; fruntaș, căpetenie; p. ext. personalitate de frunte într-un anumit domeniu. 2. S. m. Conducătorul corului1 în tragedia și în comedia greacă antică. ♦ Cântăreț solist într-un cor1. ♦ Balerin care conduce un ansamblu. – Din fr. coryphée. DOOM
coriféu s. m., art. coriféul; pl. coriféi, art. coriféii
corifeele
CORIFÉU, -ÉE, corifei, -ee, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană cu rol conducător într-un domeniu de activitate; fruntaș, căpetenie; p. ext. personalitate de frunte într-un anumit domeniu. 2. S. m. Conducătorul corului1 în tragedia și în comedia greacă antică. ♦ Cântăreț solist într-un cor1. ♦ Balerin care conduce un ansamblu. – Din fr. coryphée. DOOM
coriféu s. m., art. coriféul; pl. coriféi, art. coriféii
corifeelor
CORIFÉU, -ÉE, corifei, -ee, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană cu rol conducător într-un domeniu de activitate; fruntaș, căpetenie; p. ext. personalitate de frunte într-un anumit domeniu. 2. S. m. Conducătorul corului1 în tragedia și în comedia greacă antică. ♦ Cântăreț solist într-un cor1. ♦ Balerin care conduce un ansamblu. – Din fr. coryphée. DOOM
coriféu s. m., art. coriféul; pl. coriféi, art. coriféii
corifei
CORIFÉU, -ÉE, corifei, -ee, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană cu rol conducător într-un domeniu de activitate; fruntaș, căpetenie; p. ext. personalitate de frunte într-un anumit domeniu. 2. S. m. Conducătorul corului1 în tragedia și în comedia greacă antică. ♦ Cântăreț solist într-un cor1. ♦ Balerin care conduce un ansamblu. – Din fr. coryphée. DOOM
coriféu s. m., art. coriféul; pl. coriféi, art. coriféii
corifeii
CORIFÉU, -ÉE, corifei, -ee, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană cu rol conducător într-un domeniu de activitate; fruntaș, căpetenie; p. ext. personalitate de frunte într-un anumit domeniu. 2. S. m. Conducătorul corului1 în tragedia și în comedia greacă antică. ♦ Cântăreț solist într-un cor1. ♦ Balerin care conduce un ansamblu. – Din fr. coryphée. DOOM
coriféu s. m., art. coriféul; pl. coriféi, art. coriféii
corifeilor
CORIFÉU, -ÉE, corifei, -ee, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană cu rol conducător într-un domeniu de activitate; fruntaș, căpetenie; p. ext. personalitate de frunte într-un anumit domeniu. 2. S. m. Conducătorul corului1 în tragedia și în comedia greacă antică. ♦ Cântăreț solist într-un cor1. ♦ Balerin care conduce un ansamblu. – Din fr. coryphée. DOOM
coriféu s. m., art. coriféul; pl. coriféi, art. coriféii
corifeu
CORIFÉU, -ÉE, corifei, -ee, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană cu rol conducător într-un domeniu de activitate; fruntaș, căpetenie; p. ext. personalitate de frunte într-un anumit domeniu. 2. S. m. Conducătorul corului1 în tragedia și în comedia greacă antică. ♦ Cântăreț solist într-un cor1. ♦ Balerin care conduce un ansamblu. – Din fr. coryphée. DOOM
coriféu s. m., art. coriféul; pl. coriféi, art. coriféii
corifeul
CORIFÉU, -ÉE, corifei, -ee, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană cu rol conducător într-un domeniu de activitate; fruntaș, căpetenie; p. ext. personalitate de frunte într-un anumit domeniu. 2. S. m. Conducătorul corului1 în tragedia și în comedia greacă antică. ♦ Cântăreț solist într-un cor1. ♦ Balerin care conduce un ansamblu. – Din fr. coryphée. DOOM
coriféu s. m., art. coriféul; pl. coriféi, art. coriféii
corifeului
CORIFÉU, -ÉE, corifei, -ee, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană cu rol conducător într-un domeniu de activitate; fruntaș, căpetenie; p. ext. personalitate de frunte într-un anumit domeniu. 2. S. m. Conducătorul corului1 în tragedia și în comedia greacă antică. ♦ Cântăreț solist într-un cor1. ♦ Balerin care conduce un ansamblu. – Din fr. coryphée. DOOM
coriféu s. m., art. coriféul; pl. coriféi, art. coriféii
corigent
CORIJÉNT, -Ă, corijenți, -te, adj., s. m. și f. (Elev sau student) care, la încheierea anului școlar, nu a obținut notă de trecere la una sau la două materii și care urmează să susțină toamna un nou examen la materia sau la materiile respective. [Var.: corigént, -ă adj., s. m. și f.] – Din lat. corrigens, -ntis. DOOM
!corijént/corigént adj. m., s. m., pl. corijénți/corigénți; adj. f., s. f. corijéntă/corigéntă, pl. corijénte/corigénte
corigent
CORIJÉNT, -Ă, corijenți, -te, adj., s. m. și f. (Elev sau student) care, la încheierea anului școlar, nu a obținut notă de trecere la una sau la două materii și care urmează să susțină toamna un nou examen la materia sau la materiile respective. [Var.: corigént, -ă adj., s. m. și f.] – Din lat. corrigens, -ntis. DOOM
!corijént/corigént adj. m., s. m., pl. corijénți/corigénți; adj. f., s. f. corijéntă/corigéntă, pl. corijénte/corigénte
corigenta
CORIJÉNT, -Ă, corijenți, -te, adj., s. m. și f. (Elev sau student) care, la încheierea anului școlar, nu a obținut notă de trecere la una sau la două materii și care urmează să susțină toamna un nou examen la materia sau la materiile respective. [Var.: corigént, -ă adj., s. m. și f.] – Din lat. corrigens, -ntis. DOOM
!corijént/corigént adj. m., s. m., pl. corijénți/corigénți; adj. f., s. f. corijéntă/corigéntă, pl. corijénte/corigénte
corigenta
CORIJÉNT, -Ă, corijenți, -te, adj., s. m. și f. (Elev sau student) care, la încheierea anului școlar, nu a obținut notă de trecere la una sau la două materii și care urmează să susțină toamna un nou examen la materia sau la materiile respective. [Var.: corigént, -ă adj., s. m. și f.] – Din lat. corrigens, -ntis. DOOM
!corijént/corigént adj. m., s. m., pl. corijénți/corigénți; adj. f., s. f. corijéntă/corigéntă, pl. corijénte/corigénte
corigente
CORIJÉNT, -Ă, corijenți, -te, adj., s. m. și f. (Elev sau student) care, la încheierea anului școlar, nu a obținut notă de trecere la una sau la două materii și care urmează să susțină toamna un nou examen la materia sau la materiile respective. [Var.: corigént, -ă adj., s. m. și f.] – Din lat. corrigens, -ntis. DOOM
!corijént/corigént adj. m., s. m., pl. corijénți/corigénți; adj. f., s. f. corijéntă/corigéntă, pl. corijénte/corigénte
corigente
CORIJÉNT, -Ă, corijenți, -te, adj., s. m. și f. (Elev sau student) care, la încheierea anului școlar, nu a obținut notă de trecere la una sau la două materii și care urmează să susțină toamna un nou examen la materia sau la materiile respective. [Var.: corigént, -ă adj., s. m. și f.] – Din lat. corrigens, -ntis. DOOM
!corijént/corigént adj. m., s. m., pl. corijénți/corigénți; adj. f., s. f. corijéntă/corigéntă, pl. corijénte/corigénte
corigentei
CORIJÉNT, -Ă, corijenți, -te, adj., s. m. și f. (Elev sau student) care, la încheierea anului școlar, nu a obținut notă de trecere la una sau la două materii și care urmează să susțină toamna un nou examen la materia sau la materiile respective. [Var.: corigént, -ă adj., s. m. și f.] – Din lat. corrigens, -ntis. DOOM
!corijént/corigént adj. m., s. m., pl. corijénți/corigénți; adj. f., s. f. corijéntă/corigéntă, pl. corijénte/corigénte
corigentei
CORIJÉNT, -Ă, corijenți, -te, adj., s. m. și f. (Elev sau student) care, la încheierea anului școlar, nu a obținut notă de trecere la una sau la două materii și care urmează să susțină toamna un nou examen la materia sau la materiile respective. [Var.: corigént, -ă adj., s. m. și f.] – Din lat. corrigens, -ntis. DOOM
!corijént/corigént adj. m., s. m., pl. corijénți/corigénți; adj. f., s. f. corijéntă/corigéntă, pl. corijénte/corigénte
corigentele
CORIJÉNT, -Ă, corijenți, -te, adj., s. m. și f. (Elev sau student) care, la încheierea anului școlar, nu a obținut notă de trecere la una sau la două materii și care urmează să susțină toamna un nou examen la materia sau la materiile respective. [Var.: corigént, -ă adj., s. m. și f.] – Din lat. corrigens, -ntis. DOOM
!corijént/corigént adj. m., s. m., pl. corijénți/corigénți; adj. f., s. f. corijéntă/corigéntă, pl. corijénte/corigénte
corigentele
CORIJÉNT, -Ă, corijenți, -te, adj., s. m. și f. (Elev sau student) care, la încheierea anului școlar, nu a obținut notă de trecere la una sau la două materii și care urmează să susțină toamna un nou examen la materia sau la materiile respective. [Var.: corigént, -ă adj., s. m. și f.] – Din lat. corrigens, -ntis. DOOM
!corijént/corigént adj. m., s. m., pl. corijénți/corigénți; adj. f., s. f. corijéntă/corigéntă, pl. corijénte/corigénte
corigentelor
CORIJÉNT, -Ă, corijenți, -te, adj., s. m. și f. (Elev sau student) care, la încheierea anului școlar, nu a obținut notă de trecere la una sau la două materii și care urmează să susțină toamna un nou examen la materia sau la materiile respective. [Var.: corigént, -ă adj., s. m. și f.] – Din lat. corrigens, -ntis. DOOM
!corijént/corigént adj. m., s. m., pl. corijénți/corigénți; adj. f., s. f. corijéntă/corigéntă, pl. corijénte/corigénte
corigentelor
CORIJÉNT, -Ă, corijenți, -te, adj., s. m. și f. (Elev sau student) care, la încheierea anului școlar, nu a obținut notă de trecere la una sau la două materii și care urmează să susțină toamna un nou examen la materia sau la materiile respective. [Var.: corigént, -ă adj., s. m. și f.] – Din lat. corrigens, -ntis. DOOM
!corijént/corigént adj. m., s. m., pl. corijénți/corigénți; adj. f., s. f. corijéntă/corigéntă, pl. corijénte/corigénte
corigentul
CORIJÉNT, -Ă, corijenți, -te, adj., s. m. și f. (Elev sau student) care, la încheierea anului școlar, nu a obținut notă de trecere la una sau la două materii și care urmează să susțină toamna un nou examen la materia sau la materiile respective. [Var.: corigént, -ă adj., s. m. și f.] – Din lat. corrigens, -ntis. DOOM
!corijént/corigént adj. m., s. m., pl. corijénți/corigénți; adj. f., s. f. corijéntă/corigéntă, pl. corijénte/corigénte
corigentul
CORIJÉNT, -Ă, corijenți, -te, adj., s. m. și f. (Elev sau student) care, la încheierea anului școlar, nu a obținut notă de trecere la una sau la două materii și care urmează să susțină toamna un nou examen la materia sau la materiile respective. [Var.: corigént, -ă adj., s. m. și f.] – Din lat. corrigens, -ntis. DOOM
!corijént/corigént adj. m., s. m., pl. corijénți/corigénți; adj. f., s. f. corijéntă/corigéntă, pl. corijénte/corigénte
corigentului
CORIJÉNT, -Ă, corijenți, -te, adj., s. m. și f. (Elev sau student) care, la încheierea anului școlar, nu a obținut notă de trecere la una sau la două materii și care urmează să susțină toamna un nou examen la materia sau la materiile respective. [Var.: corigént, -ă adj., s. m. și f.] – Din lat. corrigens, -ntis. DOOM
!corijént/corigént adj. m., s. m., pl. corijénți/corigénți; adj. f., s. f. corijéntă/corigéntă, pl. corijénte/corigénte
corigentului
CORIJÉNT, -Ă, corijenți, -te, adj., s. m. și f. (Elev sau student) care, la încheierea anului școlar, nu a obținut notă de trecere la una sau la două materii și care urmează să susțină toamna un nou examen la materia sau la materiile respective. [Var.: corigént, -ă adj., s. m. și f.] – Din lat. corrigens, -ntis. DOOM
!corijént/corigént adj. m., s. m., pl. corijénți/corigénți; adj. f., s. f. corijéntă/corigéntă, pl. corijénte/corigénte
corigența
CORIJÉNȚĂ, corijențe, s. f. Situația unui corijent; examen dat de un corijent. [Var.: corigénță s. f.] – Din corijent (după absent-absență). DOOM
!corijénță/corigénță s. f., g.-d. art. corijénței/corigénței; pl. corijénțe/corigénțe
corigențe
CORIJÉNȚĂ, corijențe, s. f. Situația unui corijent; examen dat de un corijent. [Var.: corigénță s. f.] – Din corijent (după absent-absență). DOOM
!corijénță/corigénță s. f., g.-d. art. corijénței/corigénței; pl. corijénțe/corigénțe
corigenței
CORIJÉNȚĂ, corijențe, s. f. Situația unui corijent; examen dat de un corijent. [Var.: corigénță s. f.] – Din corijent (după absent-absență). DOOM
!corijénță/corigénță s. f., g.-d. art. corijénței/corigénței; pl. corijénțe/corigénțe
corigențele
CORIJÉNȚĂ, corijențe, s. f. Situația unui corijent; examen dat de un corijent. [Var.: corigénță s. f.] – Din corijent (după absent-absență). DOOM
!corijénță/corigénță s. f., g.-d. art. corijénței/corigénței; pl. corijénțe/corigénțe
corigențelor
CORIJÉNȚĂ, corijențe, s. f. Situația unui corijent; examen dat de un corijent. [Var.: corigénță s. f.] – Din corijent (după absent-absență). DOOM
!corijénță/corigénță s. f., g.-d. art. corijénței/corigénței; pl. corijénțe/corigénțe
corigenți
CORIJÉNT, -Ă, corijenți, -te, adj., s. m. și f. (Elev sau student) care, la încheierea anului școlar, nu a obținut notă de trecere la una sau la două materii și care urmează să susțină toamna un nou examen la materia sau la materiile respective. [Var.: corigént, -ă adj., s. m. și f.] – Din lat. corrigens, -ntis. DOOM
!corijént/corigént adj. m., s. m., pl. corijénți/corigénți; adj. f., s. f. corijéntă/corigéntă, pl. corijénte/corigénte
corigenți
CORIJÉNT, -Ă, corijenți, -te, adj., s. m. și f. (Elev sau student) care, la încheierea anului școlar, nu a obținut notă de trecere la una sau la două materii și care urmează să susțină toamna un nou examen la materia sau la materiile respective. [Var.: corigént, -ă adj., s. m. și f.] – Din lat. corrigens, -ntis. DOOM
!corijént/corigént adj. m., s. m., pl. corijénți/corigénți; adj. f., s. f. corijéntă/corigéntă, pl. corijénte/corigénte
corigenții
CORIJÉNT, -Ă, corijenți, -te, adj., s. m. și f. (Elev sau student) care, la încheierea anului școlar, nu a obținut notă de trecere la una sau la două materii și care urmează să susțină toamna un nou examen la materia sau la materiile respective. [Var.: corigént, -ă adj., s. m. și f.] – Din lat. corrigens, -ntis. DOOM
!corijént/corigént adj. m., s. m., pl. corijénți/corigénți; adj. f., s. f. corijéntă/corigéntă, pl. corijénte/corigénte
corigenții
CORIJÉNT, -Ă, corijenți, -te, adj., s. m. și f. (Elev sau student) care, la încheierea anului școlar, nu a obținut notă de trecere la una sau la două materii și care urmează să susțină toamna un nou examen la materia sau la materiile respective. [Var.: corigént, -ă adj., s. m. și f.] – Din lat. corrigens, -ntis. DOOM
!corijént/corigént adj. m., s. m., pl. corijénți/corigénți; adj. f., s. f. corijéntă/corigéntă, pl. corijénte/corigénte
corigenților
CORIJÉNT, -Ă, corijenți, -te, adj., s. m. și f. (Elev sau student) care, la încheierea anului școlar, nu a obținut notă de trecere la una sau la două materii și care urmează să susțină toamna un nou examen la materia sau la materiile respective. [Var.: corigént, -ă adj., s. m. și f.] – Din lat. corrigens, -ntis. DOOM
!corijént/corigént adj. m., s. m., pl. corijénți/corigénți; adj. f., s. f. corijéntă/corigéntă, pl. corijénte/corigénte
corigenților
CORIJÉNT, -Ă, corijenți, -te, adj., s. m. și f. (Elev sau student) care, la încheierea anului școlar, nu a obținut notă de trecere la una sau la două materii și care urmează să susțină toamna un nou examen la materia sau la materiile respective. [Var.: corigént, -ă adj., s. m. și f.] – Din lat. corrigens, -ntis. DOOM
!corijént/corigént adj. m., s. m., pl. corijénți/corigénți; adj. f., s. f. corijéntă/corigéntă, pl. corijénte/corigénte
corigibil
CORIGÍBIL, -Ă, corigibili, -e, adj. Care se poate corija. – Din fr. corrigible. DOOM
corigíbil (înv.) adj. m., pl. corigíbili; f. corigíbilă, pl. corigíbile
corigibila
CORIGÍBIL, -Ă, corigibili, -e, adj. Care se poate corija. – Din fr. corrigible. DOOM
corigíbil (înv.) adj. m., pl. corigíbili; f. corigíbilă, pl. corigíbile
corigibile
CORIGÍBIL, -Ă, corigibili, -e, adj. Care se poate corija. – Din fr. corrigible. DOOM
corigíbil (înv.) adj. m., pl. corigíbili; f. corigíbilă, pl. corigíbile
corigibilei
CORIGÍBIL, -Ă, corigibili, -e, adj. Care se poate corija. – Din fr. corrigible. DOOM
corigíbil (înv.) adj. m., pl. corigíbili; f. corigíbilă, pl. corigíbile
corigibilele
CORIGÍBIL, -Ă, corigibili, -e, adj. Care se poate corija. – Din fr. corrigible. DOOM
corigíbil (înv.) adj. m., pl. corigíbili; f. corigíbilă, pl. corigíbile
corigibilelor
CORIGÍBIL, -Ă, corigibili, -e, adj. Care se poate corija. – Din fr. corrigible. DOOM
corigíbil (înv.) adj. m., pl. corigíbili; f. corigíbilă, pl. corigíbile
corigibili
CORIGÍBIL, -Ă, corigibili, -e, adj. Care se poate corija. – Din fr. corrigible. DOOM
corigíbil (înv.) adj. m., pl. corigíbili; f. corigíbilă, pl. corigíbile
corigibilii
CORIGÍBIL, -Ă, corigibili, -e, adj. Care se poate corija. – Din fr. corrigible. DOOM
corigíbil (înv.) adj. m., pl. corigíbili; f. corigíbilă, pl. corigíbile
corigibililor
CORIGÍBIL, -Ă, corigibili, -e, adj. Care se poate corija. – Din fr. corrigible. DOOM
corigíbil (înv.) adj. m., pl. corigíbili; f. corigíbilă, pl. corigíbile
corigibilul
CORIGÍBIL, -Ă, corigibili, -e, adj. Care se poate corija. – Din fr. corrigible. DOOM
corigíbil (înv.) adj. m., pl. corigíbili; f. corigíbilă, pl. corigíbile
corigibilului
CORIGÍBIL, -Ă, corigibili, -e, adj. Care se poate corija. – Din fr. corrigible. DOOM
corigíbil (înv.) adj. m., pl. corigíbili; f. corigíbilă, pl. corigíbile
coriină
CORIÍNĂ s.f. (Biol.) Proteină din stratul intermediar al pielii animalelor, care leagă fibrele de colagen. [< fr. coriine].
corija
CORIJÁ, corijez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) corecta, a (se) îndrepta. – Din fr. corriger. DOOM
corijá (a ~) vb., ind. prez. 3 corijeáză, 1 pl. corijắm; conj. prez. 3 să corijéze; ger. corijấnd
corijai
CORIJÁ, corijez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) corecta, a (se) îndrepta. – Din fr. corriger. DOOM
corijá (a ~) vb., ind. prez. 3 corijeáză, 1 pl. corijắm; conj. prez. 3 să corijéze; ger. corijấnd
corijam
CORIJÁ, corijez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) corecta, a (se) îndrepta. – Din fr. corriger. DOOM
corijá (a ~) vb., ind. prez. 3 corijeáză, 1 pl. corijắm; conj. prez. 3 să corijéze; ger. corijấnd
corijare
CORIJÁ, corijez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) corecta, a (se) îndrepta. – Din fr. corriger. DOOM
corijá (a ~) vb., ind. prez. 3 corijeáză, 1 pl. corijắm; conj. prez. 3 să corijéze; ger. corijấnd
corijare
CORIJÁRE, corijări, s. f. Faptul de a (se) corija; corectare, corecție, îndreptare. – V. corija. DOOM
corijáre s. f., g.-d. art. corijắrii; pl. corijắri
corijarea
CORIJÁRE, corijări, s. f. Faptul de a (se) corija; corectare, corecție, îndreptare. – V. corija. DOOM
corijáre s. f., g.-d. art. corijắrii; pl. corijắri
corijară
CORIJÁ, corijez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) corecta, a (se) îndrepta. – Din fr. corriger. DOOM
corijá (a ~) vb., ind. prez. 3 corijeáză, 1 pl. corijắm; conj. prez. 3 să corijéze; ger. corijấnd
corijarăm
CORIJÁ, corijez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) corecta, a (se) îndrepta. – Din fr. corriger. DOOM
corijá (a ~) vb., ind. prez. 3 corijeáză, 1 pl. corijắm; conj. prez. 3 să corijéze; ger. corijấnd
corijarăți
CORIJÁ, corijez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) corecta, a (se) îndrepta. – Din fr. corriger. DOOM
corijá (a ~) vb., ind. prez. 3 corijeáză, 1 pl. corijắm; conj. prez. 3 să corijéze; ger. corijấnd
corijase
CORIJÁ, corijez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) corecta, a (se) îndrepta. – Din fr. corriger. DOOM
corijá (a ~) vb., ind. prez. 3 corijeáză, 1 pl. corijắm; conj. prez. 3 să corijéze; ger. corijấnd
corijasem
CORIJÁ, corijez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) corecta, a (se) îndrepta. – Din fr. corriger. DOOM
corijá (a ~) vb., ind. prez. 3 corijeáză, 1 pl. corijắm; conj. prez. 3 să corijéze; ger. corijấnd
corijaseră
CORIJÁ, corijez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) corecta, a (se) îndrepta. – Din fr. corriger. DOOM
corijá (a ~) vb., ind. prez. 3 corijeáză, 1 pl. corijắm; conj. prez. 3 să corijéze; ger. corijấnd
corijaserăm
CORIJÁ, corijez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) corecta, a (se) îndrepta. – Din fr. corriger. DOOM
corijá (a ~) vb., ind. prez. 3 corijeáză, 1 pl. corijắm; conj. prez. 3 să corijéze; ger. corijấnd
corijaserăți
CORIJÁ, corijez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) corecta, a (se) îndrepta. – Din fr. corriger. DOOM
corijá (a ~) vb., ind. prez. 3 corijeáză, 1 pl. corijắm; conj. prez. 3 să corijéze; ger. corijấnd
corijaseși
CORIJÁ, corijez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) corecta, a (se) îndrepta. – Din fr. corriger. DOOM
corijá (a ~) vb., ind. prez. 3 corijeáză, 1 pl. corijắm; conj. prez. 3 să corijéze; ger. corijấnd
corijaseți
CORIJÁ, corijez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) corecta, a (se) îndrepta. – Din fr. corriger. DOOM
corijá (a ~) vb., ind. prez. 3 corijeáză, 1 pl. corijắm; conj. prez. 3 să corijéze; ger. corijấnd
corijat
CORIJÁ, corijez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) corecta, a (se) îndrepta. – Din fr. corriger. DOOM
corijá (a ~) vb., ind. prez. 3 corijeáză, 1 pl. corijắm; conj. prez. 3 să corijéze; ger. corijấnd
corijat
CORIJÁ, corijez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) corecta, a (se) îndrepta. – Din fr. corriger.
corijata
CORIJÁ, corijez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) corecta, a (se) îndrepta. – Din fr. corriger.
corijate
CORIJÁ, corijez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) corecta, a (se) îndrepta. – Din fr. corriger.
corijatei
CORIJÁ, corijez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) corecta, a (se) îndrepta. – Din fr. corriger.
corijatele
CORIJÁ, corijez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) corecta, a (se) îndrepta. – Din fr. corriger.
corijatelor
CORIJÁ, corijez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) corecta, a (se) îndrepta. – Din fr. corriger.
corijatul
CORIJÁ, corijez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) corecta, a (se) îndrepta. – Din fr. corriger.
corijatului
CORIJÁ, corijez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) corecta, a (se) îndrepta. – Din fr. corriger.
corijau
CORIJÁ, corijez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) corecta, a (se) îndrepta. – Din fr. corriger. DOOM
corijá (a ~) vb., ind. prez. 3 corijeáză, 1 pl. corijắm; conj. prez. 3 să corijéze; ger. corijấnd
corijași
CORIJÁ, corijez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) corecta, a (se) îndrepta. – Din fr. corriger. DOOM
corijá (a ~) vb., ind. prez. 3 corijeáză, 1 pl. corijắm; conj. prez. 3 să corijéze; ger. corijấnd
corijați
CORIJÁ, corijez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) corecta, a (se) îndrepta. – Din fr. corriger. DOOM
corijá (a ~) vb., ind. prez. 3 corijeáză, 1 pl. corijắm; conj. prez. 3 să corijéze; ger. corijấnd
corijați
CORIJÁ, corijez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) corecta, a (se) îndrepta. – Din fr. corriger.
corijații
CORIJÁ, corijez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) corecta, a (se) îndrepta. – Din fr. corriger.
corijaților
CORIJÁ, corijez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) corecta, a (se) îndrepta. – Din fr. corriger.
corijează
CORIJÁ, corijez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) corecta, a (se) îndrepta. – Din fr. corriger. DOOM
corijá (a ~) vb., ind. prez. 3 corijeáză, 1 pl. corijắm; conj. prez. 3 să corijéze; ger. corijấnd
corijent
CORIJÉNT, -Ă, corijenți, -te, adj., s. m. și f. (Elev sau student) care, la încheierea anului școlar, nu a obținut notă de trecere la una sau la două materii și care urmează să susțină toamna un nou examen la materia sau la materiile respective. [Var.: corigént, -ă adj., s. m. și f.] – Din lat. corrigens, -ntis. DOOM
!corijént/corigént adj. m., s. m., pl. corijénți/corigénți; adj. f., s. f. corijéntă/corigéntă, pl. corijénte/corigénte
corijent
CORIJÉNT, -Ă, corijenți, -te, adj., s. m. și f. (Elev sau student) care, la încheierea anului școlar, nu a obținut notă de trecere la una sau la două materii și care urmează să susțină toamna un nou examen la materia sau la materiile respective. [Var.: corigént, -ă adj., s. m. și f.] – Din lat. corrigens, -ntis. DOOM
!corijént/corigént adj. m., s. m., pl. corijénți/corigénți; adj. f., s. f. corijéntă/corigéntă, pl. corijénte/corigénte
corijentă
CORIJÉNT, -Ă, corijenți, -te, adj., s. m. și f. (Elev sau student) care, la încheierea anului școlar, nu a obținut notă de trecere la una sau la două materii și care urmează să susțină toamna un nou examen la materia sau la materiile respective. [Var.: corigént, -ă adj., s. m. și f.] – Din lat. corrigens, -ntis. DOOM
!corijént/corigént adj. m., s. m., pl. corijénți/corigénți; adj. f., s. f. corijéntă/corigéntă, pl. corijénte/corigénte
corijență
CORIJÉNȚĂ, corijențe, s. f. Situația unui corijent; examen dat de un corijent. [Var.: corigénță s. f.] – Din corijent (după absent-absență). DOOM
!corijénță/corigénță s. f., g.-d. art. corijénței/corigénței; pl. corijénțe/corigénțe
corijez
CORIJÁ, corijez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) corecta, a (se) îndrepta. – Din fr. corriger. DOOM
corijá (a ~) vb., ind. prez. 3 corijeáză, 1 pl. corijắm; conj. prez. 3 să corijéze; ger. corijấnd
corijeze
CORIJÁ, corijez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) corecta, a (se) îndrepta. – Din fr. corriger. DOOM
corijá (a ~) vb., ind. prez. 3 corijeáză, 1 pl. corijắm; conj. prez. 3 să corijéze; ger. corijấnd
corijezi
CORIJÁ, corijez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) corecta, a (se) îndrepta. – Din fr. corriger. DOOM
corijá (a ~) vb., ind. prez. 3 corijeáză, 1 pl. corijắm; conj. prez. 3 să corijéze; ger. corijấnd
corijând
CORIJÁ, corijez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) corecta, a (se) îndrepta. – Din fr. corriger. DOOM
corijá (a ~) vb., ind. prez. 3 corijeáză, 1 pl. corijắm; conj. prez. 3 să corijéze; ger. corijấnd
corijînd
CORIJÁ, corijez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) corecta, a (se) îndrepta. – Din fr. corriger. DOOM
corijá (a ~) vb., ind. prez. 3 corijeáză, 1 pl. corijắm; conj. prez. 3 să corijéze; ger. corijấnd
corijări
CORIJÁRE, corijări, s. f. Faptul de a (se) corija; corectare, corecție, îndreptare. – V. corija. DOOM
corijáre s. f., g.-d. art. corijắrii; pl. corijắri
corijării
CORIJÁRE, corijări, s. f. Faptul de a (se) corija; corectare, corecție, îndreptare. – V. corija. DOOM
corijáre s. f., g.-d. art. corijắrii; pl. corijắri
corijările
CORIJÁRE, corijări, s. f. Faptul de a (se) corija; corectare, corecție, îndreptare. – V. corija. DOOM
corijáre s. f., g.-d. art. corijắrii; pl. corijắri
corijărilor
CORIJÁRE, corijări, s. f. Faptul de a (se) corija; corectare, corecție, îndreptare. – V. corija. DOOM
corijáre s. f., g.-d. art. corijắrii; pl. corijắri
corimb
CORÍMB, corimbe, s. n. Inflorescență în formă de umbrelă. – Din fr. corymbe, lat. corymbus. DOOM
corímb s. n.
corimbe
CORÍMB, corimbe, s. n. Inflorescență în formă de umbrelă. – Din fr. corymbe, lat. corymbus. DOOM
corímb s. n.
corimbele
CORÍMB, corimbe, s. n. Inflorescență în formă de umbrelă. – Din fr. corymbe, lat. corymbus. DOOM
corímb s. n.
corimbelor
CORÍMB, corimbe, s. n. Inflorescență în formă de umbrelă. – Din fr. corymbe, lat. corymbus. DOOM
corímb s. n.
corimbifer
CORIMBIFÉR, -Ă adj. (Despre plante) Care are florile dispuse în corimb. [< fr. corymbifère].
corimbul
CORÍMB, corimbe, s. n. Inflorescență în formă de umbrelă. – Din fr. corymbe, lat. corymbus. DOOM
corímb s. n.
corimbului
CORÍMB, corimbe, s. n. Inflorescență în formă de umbrelă. – Din fr. corymbe, lat. corymbus. DOOM
corímb s. n.
corindoane
CORINDÓN s. n. Oxid natural de aluminiu, foarte dur, divers colorat, de obicei în nuanțe de albastru și galben, ale cărui varietăți transparente sunt folosite ca pietre prețioase, iar altele, cu aspect de mase granuloase, sunt folosite ca abraziv pentru șlefuire. – Din fr. corindon. DOOM
corindón s. n.
corindoanele
CORINDÓN s. n. Oxid natural de aluminiu, foarte dur, divers colorat, de obicei în nuanțe de albastru și galben, ale cărui varietăți transparente sunt folosite ca pietre prețioase, iar altele, cu aspect de mase granuloase, sunt folosite ca abraziv pentru șlefuire. – Din fr. corindon. DOOM
corindón s. n.
corindoanelor
CORINDÓN s. n. Oxid natural de aluminiu, foarte dur, divers colorat, de obicei în nuanțe de albastru și galben, ale cărui varietăți transparente sunt folosite ca pietre prețioase, iar altele, cu aspect de mase granuloase, sunt folosite ca abraziv pentru șlefuire. – Din fr. corindon. DOOM
corindón s. n.
corindon
CORINDÓN s. n. Oxid natural de aluminiu, foarte dur, divers colorat, de obicei în nuanțe de albastru și galben, ale cărui varietăți transparente sunt folosite ca pietre prețioase, iar altele, cu aspect de mase granuloase, sunt folosite ca abraziv pentru șlefuire. – Din fr. corindon. DOOM
corindón s. n.
corindonul
CORINDÓN s. n. Oxid natural de aluminiu, foarte dur, divers colorat, de obicei în nuanțe de albastru și galben, ale cărui varietăți transparente sunt folosite ca pietre prețioase, iar altele, cu aspect de mase granuloase, sunt folosite ca abraziv pentru șlefuire. – Din fr. corindon. DOOM
corindón s. n.
corindonului
CORINDÓN s. n. Oxid natural de aluminiu, foarte dur, divers colorat, de obicei în nuanțe de albastru și galben, ale cărui varietăți transparente sunt folosite ca pietre prețioase, iar altele, cu aspect de mase granuloase, sunt folosite ca abraziv pentru șlefuire. – Din fr. corindon. DOOM
corindón s. n.
corintei
CORINTÉU, corintei, s. m. (Reg.) Persoană care spune chiuiturile la o nuntă. – Din magh. kurjantó. DOOM
corintéu (reg.) s. m., art. corintéul; pl. corintéi, art. corintéii
corinteii
CORINTÉU, corintei, s. m. (Reg.) Persoană care spune chiuiturile la o nuntă. – Din magh. kurjantó. DOOM
corintéu (reg.) s. m., art. corintéul; pl. corintéi, art. corintéii
corinteilor
CORINTÉU, corintei, s. m. (Reg.) Persoană care spune chiuiturile la o nuntă. – Din magh. kurjantó. DOOM
corintéu (reg.) s. m., art. corintéul; pl. corintéi, art. corintéii
corinteu
CORINTÉU, corintei, s. m. (Reg.) Persoană care spune chiuiturile la o nuntă. – Din magh. kurjantó. DOOM
corintéu (reg.) s. m., art. corintéul; pl. corintéi, art. corintéii
corinteul
CORINTÉU, corintei, s. m. (Reg.) Persoană care spune chiuiturile la o nuntă. – Din magh. kurjantó. DOOM
corintéu (reg.) s. m., art. corintéul; pl. corintéi, art. corintéii
corinteului
CORINTÉU, corintei, s. m. (Reg.) Persoană care spune chiuiturile la o nuntă. – Din magh. kurjantó. DOOM
corintéu (reg.) s. m., art. corintéul; pl. corintéi, art. corintéii
corintian
CORINTIÁN, -Ă, corintieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Corint. 2. Adj. Corintic. [Pr.: -ti-an] – Din fr. corinthien. DOOM
corintián (-ti-an) adj. m., s. m., pl. corintiéni (-ti-eni); adj. f., s. f. corintiánă, pl. corintiéne
corintian
CORINTIÁN, -Ă, corintieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Corint. 2. Adj. Corintic. [Pr.: -ti-an] – Din fr. corinthien. DOOM
corintián (-ti-an) adj. m., s. m., pl. corintiéni (-ti-eni); adj. f., s. f. corintiánă, pl. corintiéne
corintiana
CORINTIÁN, -Ă, corintieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Corint. 2. Adj. Corintic. [Pr.: -ti-an] – Din fr. corinthien. DOOM
corintián (-ti-an) adj. m., s. m., pl. corintiéni (-ti-eni); adj. f., s. f. corintiánă, pl. corintiéne
corintiana
CORINTIÁN, -Ă, corintieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Corint. 2. Adj. Corintic. [Pr.: -ti-an] – Din fr. corinthien. DOOM
corintián (-ti-an) adj. m., s. m., pl. corintiéni (-ti-eni); adj. f., s. f. corintiánă, pl. corintiéne
corintianul
CORINTIÁN, -Ă, corintieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Corint. 2. Adj. Corintic. [Pr.: -ti-an] – Din fr. corinthien. DOOM
corintián (-ti-an) adj. m., s. m., pl. corintiéni (-ti-eni); adj. f., s. f. corintiánă, pl. corintiéne
corintianul
CORINTIÁN, -Ă, corintieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Corint. 2. Adj. Corintic. [Pr.: -ti-an] – Din fr. corinthien. DOOM
corintián (-ti-an) adj. m., s. m., pl. corintiéni (-ti-eni); adj. f., s. f. corintiánă, pl. corintiéne
corintianului
CORINTIÁN, -Ă, corintieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Corint. 2. Adj. Corintic. [Pr.: -ti-an] – Din fr. corinthien. DOOM
corintián (-ti-an) adj. m., s. m., pl. corintiéni (-ti-eni); adj. f., s. f. corintiánă, pl. corintiéne
corintianului
CORINTIÁN, -Ă, corintieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Corint. 2. Adj. Corintic. [Pr.: -ti-an] – Din fr. corinthien. DOOM
corintián (-ti-an) adj. m., s. m., pl. corintiéni (-ti-eni); adj. f., s. f. corintiánă, pl. corintiéne
corintic
CORÍNTIC, -Ă, corintici, -ce, adj. 1. (În sintagmele) Stil (sau ordin) corintic = stil arhitectonic folosit de eleni și de romani, caracterizat prin suplețea coloanei decorate cu caneluri și prin capitelul ornamentat cu sculpturi reprezentând frunze de acantă în volută. Coloană corintică = coloană care aparține acestui stil. 2. Care aparține stilului corintic (1), privitor la Corint; din Corint. – Corint (n. pr.) + suf. -ic. DOOM
coríntic adj. m., pl. coríntici; f. coríntică, pl. coríntice
corintica
CORÍNTIC, -Ă, corintici, -ce, adj. 1. (În sintagmele) Stil (sau ordin) corintic = stil arhitectonic folosit de eleni și de romani, caracterizat prin suplețea coloanei decorate cu caneluri și prin capitelul ornamentat cu sculpturi reprezentând frunze de acantă în volută. Coloană corintică = coloană care aparține acestui stil. 2. Care aparține stilului corintic (1), privitor la Corint; din Corint. – Corint (n. pr.) + suf. -ic. DOOM
coríntic adj. m., pl. coríntici; f. coríntică, pl. coríntice
corintice
CORÍNTIC, -Ă, corintici, -ce, adj. 1. (În sintagmele) Stil (sau ordin) corintic = stil arhitectonic folosit de eleni și de romani, caracterizat prin suplețea coloanei decorate cu caneluri și prin capitelul ornamentat cu sculpturi reprezentând frunze de acantă în volută. Coloană corintică = coloană care aparține acestui stil. 2. Care aparține stilului corintic (1), privitor la Corint; din Corint. – Corint (n. pr.) + suf. -ic. DOOM
coríntic adj. m., pl. coríntici; f. coríntică, pl. coríntice
corinticei
CORÍNTIC, -Ă, corintici, -ce, adj. 1. (În sintagmele) Stil (sau ordin) corintic = stil arhitectonic folosit de eleni și de romani, caracterizat prin suplețea coloanei decorate cu caneluri și prin capitelul ornamentat cu sculpturi reprezentând frunze de acantă în volută. Coloană corintică = coloană care aparține acestui stil. 2. Care aparține stilului corintic (1), privitor la Corint; din Corint. – Corint (n. pr.) + suf. -ic. DOOM
coríntic adj. m., pl. coríntici; f. coríntică, pl. coríntice
corinticele
CORÍNTIC, -Ă, corintici, -ce, adj. 1. (În sintagmele) Stil (sau ordin) corintic = stil arhitectonic folosit de eleni și de romani, caracterizat prin suplețea coloanei decorate cu caneluri și prin capitelul ornamentat cu sculpturi reprezentând frunze de acantă în volută. Coloană corintică = coloană care aparține acestui stil. 2. Care aparține stilului corintic (1), privitor la Corint; din Corint. – Corint (n. pr.) + suf. -ic. DOOM
coríntic adj. m., pl. coríntici; f. coríntică, pl. coríntice
corinticelor
CORÍNTIC, -Ă, corintici, -ce, adj. 1. (În sintagmele) Stil (sau ordin) corintic = stil arhitectonic folosit de eleni și de romani, caracterizat prin suplețea coloanei decorate cu caneluri și prin capitelul ornamentat cu sculpturi reprezentând frunze de acantă în volută. Coloană corintică = coloană care aparține acestui stil. 2. Care aparține stilului corintic (1), privitor la Corint; din Corint. – Corint (n. pr.) + suf. -ic. DOOM
coríntic adj. m., pl. coríntici; f. coríntică, pl. coríntice
corintici
CORÍNTIC, -Ă, corintici, -ce, adj. 1. (În sintagmele) Stil (sau ordin) corintic = stil arhitectonic folosit de eleni și de romani, caracterizat prin suplețea coloanei decorate cu caneluri și prin capitelul ornamentat cu sculpturi reprezentând frunze de acantă în volută. Coloană corintică = coloană care aparține acestui stil. 2. Care aparține stilului corintic (1), privitor la Corint; din Corint. – Corint (n. pr.) + suf. -ic. DOOM
coríntic adj. m., pl. coríntici; f. coríntică, pl. coríntice
corinticii
CORÍNTIC, -Ă, corintici, -ce, adj. 1. (În sintagmele) Stil (sau ordin) corintic = stil arhitectonic folosit de eleni și de romani, caracterizat prin suplețea coloanei decorate cu caneluri și prin capitelul ornamentat cu sculpturi reprezentând frunze de acantă în volută. Coloană corintică = coloană care aparține acestui stil. 2. Care aparține stilului corintic (1), privitor la Corint; din Corint. – Corint (n. pr.) + suf. -ic. DOOM
coríntic adj. m., pl. coríntici; f. coríntică, pl. coríntice
corinticilor
CORÍNTIC, -Ă, corintici, -ce, adj. 1. (În sintagmele) Stil (sau ordin) corintic = stil arhitectonic folosit de eleni și de romani, caracterizat prin suplețea coloanei decorate cu caneluri și prin capitelul ornamentat cu sculpturi reprezentând frunze de acantă în volută. Coloană corintică = coloană care aparține acestui stil. 2. Care aparține stilului corintic (1), privitor la Corint; din Corint. – Corint (n. pr.) + suf. -ic. DOOM
coríntic adj. m., pl. coríntici; f. coríntică, pl. coríntice
corinticul
CORÍNTIC, -Ă, corintici, -ce, adj. 1. (În sintagmele) Stil (sau ordin) corintic = stil arhitectonic folosit de eleni și de romani, caracterizat prin suplețea coloanei decorate cu caneluri și prin capitelul ornamentat cu sculpturi reprezentând frunze de acantă în volută. Coloană corintică = coloană care aparține acestui stil. 2. Care aparține stilului corintic (1), privitor la Corint; din Corint. – Corint (n. pr.) + suf. -ic. DOOM
coríntic adj. m., pl. coríntici; f. coríntică, pl. coríntice
corinticului
CORÍNTIC, -Ă, corintici, -ce, adj. 1. (În sintagmele) Stil (sau ordin) corintic = stil arhitectonic folosit de eleni și de romani, caracterizat prin suplețea coloanei decorate cu caneluri și prin capitelul ornamentat cu sculpturi reprezentând frunze de acantă în volută. Coloană corintică = coloană care aparține acestui stil. 2. Care aparține stilului corintic (1), privitor la Corint; din Corint. – Corint (n. pr.) + suf. -ic. DOOM
coríntic adj. m., pl. coríntici; f. coríntică, pl. coríntice
corintiene
CORINTIÁN, -Ă, corintieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Corint. 2. Adj. Corintic. [Pr.: -ti-an] – Din fr. corinthien. DOOM
corintián (-ti-an) adj. m., s. m., pl. corintiéni (-ti-eni); adj. f., s. f. corintiánă, pl. corintiéne
corintiene
CORINTIÁN, -Ă, corintieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Corint. 2. Adj. Corintic. [Pr.: -ti-an] – Din fr. corinthien. DOOM
corintián (-ti-an) adj. m., s. m., pl. corintiéni (-ti-eni); adj. f., s. f. corintiánă, pl. corintiéne
corintienei
CORINTIÁN, -Ă, corintieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Corint. 2. Adj. Corintic. [Pr.: -ti-an] – Din fr. corinthien. DOOM
corintián (-ti-an) adj. m., s. m., pl. corintiéni (-ti-eni); adj. f., s. f. corintiánă, pl. corintiéne
corintienei
CORINTIÁN, -Ă, corintieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Corint. 2. Adj. Corintic. [Pr.: -ti-an] – Din fr. corinthien. DOOM
corintián (-ti-an) adj. m., s. m., pl. corintiéni (-ti-eni); adj. f., s. f. corintiánă, pl. corintiéne
corintienele
CORINTIÁN, -Ă, corintieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Corint. 2. Adj. Corintic. [Pr.: -ti-an] – Din fr. corinthien. DOOM
corintián (-ti-an) adj. m., s. m., pl. corintiéni (-ti-eni); adj. f., s. f. corintiánă, pl. corintiéne
corintienele
CORINTIÁN, -Ă, corintieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Corint. 2. Adj. Corintic. [Pr.: -ti-an] – Din fr. corinthien. DOOM
corintián (-ti-an) adj. m., s. m., pl. corintiéni (-ti-eni); adj. f., s. f. corintiánă, pl. corintiéne
corintienelor
CORINTIÁN, -Ă, corintieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Corint. 2. Adj. Corintic. [Pr.: -ti-an] – Din fr. corinthien. DOOM
corintián (-ti-an) adj. m., s. m., pl. corintiéni (-ti-eni); adj. f., s. f. corintiánă, pl. corintiéne
corintienelor
CORINTIÁN, -Ă, corintieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Corint. 2. Adj. Corintic. [Pr.: -ti-an] – Din fr. corinthien. DOOM
corintián (-ti-an) adj. m., s. m., pl. corintiéni (-ti-eni); adj. f., s. f. corintiánă, pl. corintiéne
corintieni
CORINTIÁN, -Ă, corintieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Corint. 2. Adj. Corintic. [Pr.: -ti-an] – Din fr. corinthien. DOOM
corintián (-ti-an) adj. m., s. m., pl. corintiéni (-ti-eni); adj. f., s. f. corintiánă, pl. corintiéne
corintieni
CORINTIÁN, -Ă, corintieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Corint. 2. Adj. Corintic. [Pr.: -ti-an] – Din fr. corinthien. DOOM
corintián (-ti-an) adj. m., s. m., pl. corintiéni (-ti-eni); adj. f., s. f. corintiánă, pl. corintiéne
corintienii
CORINTIÁN, -Ă, corintieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Corint. 2. Adj. Corintic. [Pr.: -ti-an] – Din fr. corinthien. DOOM
corintián (-ti-an) adj. m., s. m., pl. corintiéni (-ti-eni); adj. f., s. f. corintiánă, pl. corintiéne
corintienii
CORINTIÁN, -Ă, corintieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Corint. 2. Adj. Corintic. [Pr.: -ti-an] – Din fr. corinthien. DOOM
corintián (-ti-an) adj. m., s. m., pl. corintiéni (-ti-eni); adj. f., s. f. corintiánă, pl. corintiéne
corintienilor
CORINTIÁN, -Ă, corintieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Corint. 2. Adj. Corintic. [Pr.: -ti-an] – Din fr. corinthien. DOOM
corintián (-ti-an) adj. m., s. m., pl. corintiéni (-ti-eni); adj. f., s. f. corintiánă, pl. corintiéne
corintienilor
CORINTIÁN, -Ă, corintieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Corint. 2. Adj. Corintic. [Pr.: -ti-an] – Din fr. corinthien. DOOM
corintián (-ti-an) adj. m., s. m., pl. corintiéni (-ti-eni); adj. f., s. f. corintiánă, pl. corintiéne
corio
CORIO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) membrană”. [Pron. -ri-o- / < fr., gr. chorion – învelișul fătului, piele].
corioane
CORIÓN, corioane, s. n. 1. Înveliș extern al embrionului la vertebratele superioare. 2. Strat profund al pielii, în care se găsesc vase sangvine și nervi. [Pr.: -ri-on] – Din fr. chorion. DOOM
!corión (-ri-on) s. n., pl. corioáne
corioanele
CORIÓN, corioane, s. n. 1. Înveliș extern al embrionului la vertebratele superioare. 2. Strat profund al pielii, în care se găsesc vase sangvine și nervi. [Pr.: -ri-on] – Din fr. chorion. DOOM
!corión (-ri-on) s. n., pl. corioáne
corioanelor
CORIÓN, corioane, s. n. 1. Înveliș extern al embrionului la vertebratele superioare. 2. Strat profund al pielii, în care se găsesc vase sangvine și nervi. [Pr.: -ri-on] – Din fr. chorion. DOOM
!corión (-ri-on) s. n., pl. corioáne
coriocarcinom
CORIOCARCINÓM s.n. (Med.) Corioepiteliom. [< fr. choriocarcinome].
corioepiteliom
CORIOEPITELIÓM, corioepitelioame, s. n. Tumoare malignă dezvoltată în uter din resturile placentare rămase după o sarcină. [Pr.: -ri-o-e-pi-te-li-om] – Din fr. chorio-épithéliome. DOOM
!corioepitelióm (-ri-o-, -li-om) s. n., pl. corioepitelioáme
corioepiteliomul
CORIOEPITELIÓM, corioepitelioame, s. n. Tumoare malignă dezvoltată în uter din resturile placentare rămase după o sarcină. [Pr.: -ri-o-e-pi-te-li-om] – Din fr. chorio-épithéliome. DOOM
!corioepitelióm (-ri-o-, -li-om) s. n., pl. corioepitelioáme
corioepiteliomului
CORIOEPITELIÓM, corioepitelioame, s. n. Tumoare malignă dezvoltată în uter din resturile placentare rămase după o sarcină. [Pr.: -ri-o-e-pi-te-li-om] – Din fr. chorio-épithéliome. DOOM
!corioepitelióm (-ri-o-, -li-om) s. n., pl. corioepitelioáme
corioepiteliomuri
CORIOEPITELIÓM, corioepitelioame, s. n. Tumoare malignă dezvoltată în uter din resturile placentare rămase după o sarcină. [Pr.: -ri-o-e-pi-te-li-om] – Din fr. chorio-épithéliome. DOOM
!corioepitelióm (-ri-o-, -li-om) s. n., pl. corioepitelioáme
corioepiteliomurile
CORIOEPITELIÓM, corioepitelioame, s. n. Tumoare malignă dezvoltată în uter din resturile placentare rămase după o sarcină. [Pr.: -ri-o-e-pi-te-li-om] – Din fr. chorio-épithéliome. DOOM
!corioepitelióm (-ri-o-, -li-om) s. n., pl. corioepitelioáme
corioepiteliomurilor
CORIOEPITELIÓM, corioepitelioame, s. n. Tumoare malignă dezvoltată în uter din resturile placentare rămase după o sarcină. [Pr.: -ri-o-e-pi-te-li-om] – Din fr. chorio-épithéliome. DOOM
!corioepitelióm (-ri-o-, -li-om) s. n., pl. corioepitelioáme
corion
CORIÓN, corioane, s. n. 1. Înveliș extern al embrionului la vertebratele superioare. 2. Strat profund al pielii, în care se găsesc vase sangvine și nervi. [Pr.: -ri-on] – Din fr. chorion. DOOM
!corión (-ri-on) s. n., pl. corioáne
corionul
CORIÓN, corioane, s. n. 1. Înveliș extern al embrionului la vertebratele superioare. 2. Strat profund al pielii, în care se găsesc vase sangvine și nervi. [Pr.: -ri-on] – Din fr. chorion. DOOM
!corión (-ri-on) s. n., pl. corioáne
corionului
CORIÓN, corioane, s. n. 1. Înveliș extern al embrionului la vertebratele superioare. 2. Strat profund al pielii, în care se găsesc vase sangvine și nervi. [Pr.: -ri-on] – Din fr. chorion. DOOM
!corión (-ri-on) s. n., pl. corioáne
corionuri
CORIÓN, corioane, s. n. 1. Înveliș extern al embrionului la vertebratele superioare. 2. Strat profund al pielii, în care se găsesc vase sangvine și nervi. [Pr.: -ri-on] – Din fr. chorion. DOOM
!corión (-ri-on) s. n., pl. corioáne
corionurile
CORIÓN, corioane, s. n. 1. Înveliș extern al embrionului la vertebratele superioare. 2. Strat profund al pielii, în care se găsesc vase sangvine și nervi. [Pr.: -ri-on] – Din fr. chorion. DOOM
!corión (-ri-on) s. n., pl. corioáne
corionurilor
CORIÓN, corioane, s. n. 1. Înveliș extern al embrionului la vertebratele superioare. 2. Strat profund al pielii, în care se găsesc vase sangvine și nervi. [Pr.: -ri-on] – Din fr. chorion. DOOM
!corión (-ri-on) s. n., pl. corioáne
corioretinită
CORIORETINÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a coroidei și a retinei. [< fr. chorio-rétinite].
corist
CORÍST, -Ă, coriști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă într-un cor1. – Din fr. choriste. DOOM
corístă s. f., g.-d. art. corístei; pl. coríste
corista
CORÍST, -Ă, coriști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă într-un cor1. – Din fr. choriste. DOOM
corístă s. f., g.-d. art. corístei; pl. coríste
coriste
CORÍST, -Ă, coriști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă într-un cor1. – Din fr. choriste. DOOM
corístă s. f., g.-d. art. corístei; pl. coríste
coristei
CORÍST, -Ă, coriști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă într-un cor1. – Din fr. choriste. DOOM
corístă s. f., g.-d. art. corístei; pl. coríste
coristele
CORÍST, -Ă, coriști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă într-un cor1. – Din fr. choriste. DOOM
corístă s. f., g.-d. art. corístei; pl. coríste
coristelor
CORÍST, -Ă, coriști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă într-un cor1. – Din fr. choriste. DOOM
corístă s. f., g.-d. art. corístei; pl. coríste
coristul
CORÍST, -Ă, coriști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă într-un cor1. – Din fr. choriste. DOOM
corístă s. f., g.-d. art. corístei; pl. coríste
coristului
CORÍST, -Ă, coriști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă într-un cor1. – Din fr. choriste. DOOM
corístă s. f., g.-d. art. corístei; pl. coríste
corită
corítă (coríte), s. f. – Albie, covată. Sl. koryto (DAR), cf. sb., bg. korito, mag. koritó.
coriul
COR2 s. n. v. cori. DOOM
cori/cor2 (pojar) (reg.) s. n., art. córiul (co-riul)/córul
coriului
COR2 s. n. v. cori. DOOM
cori/cor2 (pojar) (reg.) s. n., art. córiul (co-riul)/córul
corium
CÓRIUM s. n. Strat de piele la animale cuprins între epidermă și stratul adipos subcutanat, format în cea mai mare parte dintr-un țesut conjunctiv și care, după o prelucrare corespunzătoare, se transformă în piele tăbăcită. [Pr.: -ri-um] – Cuv. lat. DOOM
córium (lat.) (-ri-um) s. n.
coriumul
CÓRIUM s. n. Strat de piele la animale cuprins între epidermă și stratul adipos subcutanat, format în cea mai mare parte dintr-un țesut conjunctiv și care, după o prelucrare corespunzătoare, se transformă în piele tăbăcită. [Pr.: -ri-um] – Cuv. lat. DOOM
córium (lat.) (-ri-um) s. n.
coriumului
CÓRIUM s. n. Strat de piele la animale cuprins între epidermă și stratul adipos subcutanat, format în cea mai mare parte dintr-un țesut conjunctiv și care, după o prelucrare corespunzătoare, se transformă în piele tăbăcită. [Pr.: -ri-um] – Cuv. lat. DOOM
córium (lat.) (-ri-um) s. n.
coriumuri
CÓRIUM s. n. Strat de piele la animale cuprins între epidermă și stratul adipos subcutanat, format în cea mai mare parte dintr-un țesut conjunctiv și care, după o prelucrare corespunzătoare, se transformă în piele tăbăcită. [Pr.: -ri-um] – Cuv. lat. DOOM
córium (lat.) (-ri-um) s. n.
coriumurile
CÓRIUM s. n. Strat de piele la animale cuprins între epidermă și stratul adipos subcutanat, format în cea mai mare parte dintr-un țesut conjunctiv și care, după o prelucrare corespunzătoare, se transformă în piele tăbăcită. [Pr.: -ri-um] – Cuv. lat. DOOM
córium (lat.) (-ri-um) s. n.
coriumurilor
CÓRIUM s. n. Strat de piele la animale cuprins între epidermă și stratul adipos subcutanat, format în cea mai mare parte dintr-un țesut conjunctiv și care, după o prelucrare corespunzătoare, se transformă în piele tăbăcită. [Pr.: -ri-um] – Cuv. lat. DOOM
córium (lat.) (-ri-um) s. n.
coriza
CORÍZĂ, corize, s. f. Inflamare a mucoasei nazale; guturai. ◊ Coriză spasmodică = boală alergică ce apare la persoanele sensibilizate la diferite substanțe din aer. Coriză contagioasă = boală de natură virotică sau microbiană, întâlnită la unele păsări de curte (găini și curci) sau la bovine. – Din fr. coryza. DOOM
coríză s. f., g.-d. art. corízei; pl. coríze
corize
CORÍZĂ, corize, s. f. Inflamare a mucoasei nazale; guturai. ◊ Coriză spasmodică = boală alergică ce apare la persoanele sensibilizate la diferite substanțe din aer. Coriză contagioasă = boală de natură virotică sau microbiană, întâlnită la unele păsări de curte (găini și curci) sau la bovine. – Din fr. coryza. DOOM
coríză s. f., g.-d. art. corízei; pl. coríze
corizei
CORÍZĂ, corize, s. f. Inflamare a mucoasei nazale; guturai. ◊ Coriză spasmodică = boală alergică ce apare la persoanele sensibilizate la diferite substanțe din aer. Coriză contagioasă = boală de natură virotică sau microbiană, întâlnită la unele păsări de curte (găini și curci) sau la bovine. – Din fr. coryza. DOOM
coríză s. f., g.-d. art. corízei; pl. coríze
corizele
CORÍZĂ, corize, s. f. Inflamare a mucoasei nazale; guturai. ◊ Coriză spasmodică = boală alergică ce apare la persoanele sensibilizate la diferite substanțe din aer. Coriză contagioasă = boală de natură virotică sau microbiană, întâlnită la unele păsări de curte (găini și curci) sau la bovine. – Din fr. coryza. DOOM
coríză s. f., g.-d. art. corízei; pl. coríze
corizelor
CORÍZĂ, corize, s. f. Inflamare a mucoasei nazale; guturai. ◊ Coriză spasmodică = boală alergică ce apare la persoanele sensibilizate la diferite substanțe din aer. Coriză contagioasă = boală de natură virotică sau microbiană, întâlnită la unele păsări de curte (găini și curci) sau la bovine. – Din fr. coryza. DOOM
coríză s. f., g.-d. art. corízei; pl. coríze
coriști
CORÍST, -Ă, coriști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă într-un cor1. – Din fr. choriste. DOOM
corístă s. f., g.-d. art. corístei; pl. coríste
coriștii
CORÍST, -Ă, coriști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă într-un cor1. – Din fr. choriste. DOOM
corístă s. f., g.-d. art. corístei; pl. coríste
coriștilor
CORÍST, -Ă, coriști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă într-un cor1. – Din fr. choriste. DOOM
corístă s. f., g.-d. art. corístei; pl. coríste
corla
CÓRLĂ, corle, s. f. Pasăre acvatică migratoare, de mărimea unui porumbel, care trăiește în bălțile și în iazurile cu stuf; găinușă-de-baltă (Gallinula chloropus). – Et. nec. DOOM
córlă s. f., g.-d. art. córlei; pl. córle
corlata
CORLÁTĂ, corlate, s. f. (Reg.) 1. Iesle. 2. Îngrăditură sau colibă pentru vite, pe câmp. 3. Împletitură de formă bombată care se așază pe car când se transportă snopi sau fân. 4. Poliță în jurul cuptorului pe care se țin vase de bucătărie și alte lucruri mărunte; prichici. [Pl. și: corlăți] – Din magh. korlát. DOOM
corlátă (reg.) s. f., g.-d. art. corlátei/corlắții; pl. corláte/corlắți
corlate
CORLÁTĂ, corlate, s. f. (Reg.) 1. Iesle. 2. Îngrăditură sau colibă pentru vite, pe câmp. 3. Împletitură de formă bombată care se așază pe car când se transportă snopi sau fân. 4. Poliță în jurul cuptorului pe care se țin vase de bucătărie și alte lucruri mărunte; prichici. [Pl. și: corlăți] – Din magh. korlát. DOOM
corlátă (reg.) s. f., g.-d. art. corlátei/corlắții; pl. corláte/corlắți
corlatei
CORLÁTĂ, corlate, s. f. (Reg.) 1. Iesle. 2. Îngrăditură sau colibă pentru vite, pe câmp. 3. Împletitură de formă bombată care se așază pe car când se transportă snopi sau fân. 4. Poliță în jurul cuptorului pe care se țin vase de bucătărie și alte lucruri mărunte; prichici. [Pl. și: corlăți] – Din magh. korlát. DOOM
corlátă (reg.) s. f., g.-d. art. corlátei/corlắții; pl. corláte/corlắți
corlatele
CORLÁTĂ, corlate, s. f. (Reg.) 1. Iesle. 2. Îngrăditură sau colibă pentru vite, pe câmp. 3. Împletitură de formă bombată care se așază pe car când se transportă snopi sau fân. 4. Poliță în jurul cuptorului pe care se țin vase de bucătărie și alte lucruri mărunte; prichici. [Pl. și: corlăți] – Din magh. korlát. DOOM
corlátă (reg.) s. f., g.-d. art. corlátei/corlắții; pl. corláte/corlắți
corlatelor
CORLÁTĂ, corlate, s. f. (Reg.) 1. Iesle. 2. Îngrăditură sau colibă pentru vite, pe câmp. 3. Împletitură de formă bombată care se așază pe car când se transportă snopi sau fân. 4. Poliță în jurul cuptorului pe care se țin vase de bucătărie și alte lucruri mărunte; prichici. [Pl. și: corlăți] – Din magh. korlát. DOOM
corlátă (reg.) s. f., g.-d. art. corlátei/corlắții; pl. corláte/corlắți
corlată
CORLÁTĂ, corlate, s. f. (Reg.) 1. Iesle. 2. Îngrăditură sau colibă pentru vite, pe câmp. 3. Împletitură de formă bombată care se așază pe car când se transportă snopi sau fân. 4. Poliță în jurul cuptorului pe care se țin vase de bucătărie și alte lucruri mărunte; prichici. [Pl. și: corlăți] – Din magh. korlát.
corle
CÓRLĂ, corle, s. f. Pasăre acvatică migratoare, de mărimea unui porumbel, care trăiește în bălțile și în iazurile cu stuf; găinușă-de-baltă (Gallinula chloropus). – Et. nec. DOOM
córlă s. f., g.-d. art. córlei; pl. córle
corlea
CORLÍ, corlesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) cufunda în apă, a (se) da la fund. – Din corlă. DOOM
corlí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. corlésc, imperf. 3 sg. corleá; conj. prez. 3 să corleáscă
corleai
CORLÍ, corlesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) cufunda în apă, a (se) da la fund. – Din corlă. DOOM
corlí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. corlésc, imperf. 3 sg. corleá; conj. prez. 3 să corleáscă
corleam
CORLÍ, corlesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) cufunda în apă, a (se) da la fund. – Din corlă. DOOM
corlí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. corlésc, imperf. 3 sg. corleá; conj. prez. 3 să corleáscă
corlească
CORLÍ, corlesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) cufunda în apă, a (se) da la fund. – Din corlă. DOOM
corlí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. corlésc, imperf. 3 sg. corleá; conj. prez. 3 să corleáscă
corleau
CORLÍ, corlesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) cufunda în apă, a (se) da la fund. – Din corlă. DOOM
corlí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. corlésc, imperf. 3 sg. corleá; conj. prez. 3 să corleáscă
corleați
CORLÍ, corlesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) cufunda în apă, a (se) da la fund. – Din corlă. DOOM
corlí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. corlésc, imperf. 3 sg. corleá; conj. prez. 3 să corleáscă
corlei
CÓRLĂ, corle, s. f. Pasăre acvatică migratoare, de mărimea unui porumbel, care trăiește în bălțile și în iazurile cu stuf; găinușă-de-baltă (Gallinula chloropus). – Et. nec. DOOM
córlă s. f., g.-d. art. córlei; pl. córle
corlele
CÓRLĂ, corle, s. f. Pasăre acvatică migratoare, de mărimea unui porumbel, care trăiește în bălțile și în iazurile cu stuf; găinușă-de-baltă (Gallinula chloropus). – Et. nec. DOOM
córlă s. f., g.-d. art. córlei; pl. córle
corlelor
CÓRLĂ, corle, s. f. Pasăre acvatică migratoare, de mărimea unui porumbel, care trăiește în bălțile și în iazurile cu stuf; găinușă-de-baltă (Gallinula chloropus). – Et. nec. DOOM
córlă s. f., g.-d. art. córlei; pl. córle
corlesc
CORLÍ, corlesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) cufunda în apă, a (se) da la fund. – Din corlă. DOOM
corlí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. corlésc, imperf. 3 sg. corleá; conj. prez. 3 să corleáscă
corlește
CORLÍ, corlesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) cufunda în apă, a (se) da la fund. – Din corlă. DOOM
corlí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. corlésc, imperf. 3 sg. corleá; conj. prez. 3 să corleáscă
corlești
CORLÍ, corlesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) cufunda în apă, a (se) da la fund. – Din corlă. DOOM
corlí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. corlésc, imperf. 3 sg. corleá; conj. prez. 3 să corleáscă
corli
CORLÍ, corlesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) cufunda în apă, a (se) da la fund. – Din corlă. DOOM
corlí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. corlésc, imperf. 3 sg. corleá; conj. prez. 3 să corleáscă
corlii
CORLÍ, corlesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) cufunda în apă, a (se) da la fund. – Din corlă. DOOM
corlí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. corlésc, imperf. 3 sg. corleá; conj. prez. 3 să corleáscă
corlim
CORLÍ, corlesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) cufunda în apă, a (se) da la fund. – Din corlă. DOOM
corlí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. corlésc, imperf. 3 sg. corleá; conj. prez. 3 să corleáscă
corlind
CORLÍ, corlesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) cufunda în apă, a (se) da la fund. – Din corlă. DOOM
corlí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. corlésc, imperf. 3 sg. corleá; conj. prez. 3 să corleáscă
corlire
CORLÍ, corlesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) cufunda în apă, a (se) da la fund. – Din corlă. DOOM
corlí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. corlésc, imperf. 3 sg. corleá; conj. prez. 3 să corleáscă
corlire
CORLÍ, corlesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) cufunda în apă, a (se) duce la fund. – Din corlă.
corliră
CORLÍ, corlesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) cufunda în apă, a (se) da la fund. – Din corlă. DOOM
corlí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. corlésc, imperf. 3 sg. corleá; conj. prez. 3 să corleáscă
corlirăm
CORLÍ, corlesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) cufunda în apă, a (se) da la fund. – Din corlă. DOOM
corlí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. corlésc, imperf. 3 sg. corleá; conj. prez. 3 să corleáscă
corlirăți
CORLÍ, corlesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) cufunda în apă, a (se) da la fund. – Din corlă. DOOM
corlí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. corlésc, imperf. 3 sg. corleá; conj. prez. 3 să corleáscă
corlise
CORLÍ, corlesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) cufunda în apă, a (se) da la fund. – Din corlă. DOOM
corlí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. corlésc, imperf. 3 sg. corleá; conj. prez. 3 să corleáscă
corlisem
CORLÍ, corlesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) cufunda în apă, a (se) da la fund. – Din corlă. DOOM
corlí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. corlésc, imperf. 3 sg. corleá; conj. prez. 3 să corleáscă
corliseră
CORLÍ, corlesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) cufunda în apă, a (se) da la fund. – Din corlă. DOOM
corlí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. corlésc, imperf. 3 sg. corleá; conj. prez. 3 să corleáscă
corliserăm
CORLÍ, corlesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) cufunda în apă, a (se) da la fund. – Din corlă. DOOM
corlí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. corlésc, imperf. 3 sg. corleá; conj. prez. 3 să corleáscă
corliserăți
CORLÍ, corlesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) cufunda în apă, a (se) da la fund. – Din corlă. DOOM
corlí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. corlésc, imperf. 3 sg. corleá; conj. prez. 3 să corleáscă
corliseși
CORLÍ, corlesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) cufunda în apă, a (se) da la fund. – Din corlă. DOOM
corlí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. corlésc, imperf. 3 sg. corleá; conj. prez. 3 să corleáscă
corliseți
CORLÍ, corlesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) cufunda în apă, a (se) da la fund. – Din corlă. DOOM
corlí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. corlésc, imperf. 3 sg. corleá; conj. prez. 3 să corleáscă
corlit
CORLÍ, corlesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) cufunda în apă, a (se) da la fund. – Din corlă. DOOM
corlí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. corlésc, imperf. 3 sg. corleá; conj. prez. 3 să corleáscă
corlit
CORLÍ, corlesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) cufunda în apă, a (se) duce la fund. – Din corlă.
corliși
CORLÍ, corlesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) cufunda în apă, a (se) da la fund. – Din corlă. DOOM
corlí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. corlésc, imperf. 3 sg. corleá; conj. prez. 3 să corleáscă
corliți
CORLÍ, corlesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) cufunda în apă, a (se) da la fund. – Din corlă. DOOM
corlí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. corlésc, imperf. 3 sg. corleá; conj. prez. 3 să corleáscă
corm
CORM s. n. Organism al plantelor superioare, format din rădăcină, tulpină și frunze, având o structură anatomică evoluată. – Din fr. corme. DOOM
corm s. n.
corman
CORMÁNĂ, cormane, s. f. Parte a plugului confecționată din tablă de oțel, care deplasează lateral, răstoarnă și mărunțește brazdele; răsturnătoare. [Var.: (reg.) cormán s. n.] – Din magh. kormány. DOOM
cormánă s. f., g.-d. art. cormánei; pl. cormáne
cormana
CORMÁNĂ, cormane, s. f. Parte a plugului confecționată din tablă de oțel, care deplasează lateral, răstoarnă și mărunțește brazdele; răsturnătoare. [Var.: (reg.) cormán s. n.] – Din magh. kormány. DOOM
cormánă s. f., g.-d. art. cormánei; pl. cormáne
cormane
CORMÁNĂ, cormane, s. f. Parte a plugului confecționată din tablă de oțel, care deplasează lateral, răstoarnă și mărunțește brazdele; răsturnătoare. [Var.: (reg.) cormán s. n.] – Din magh. kormány. DOOM
cormánă s. f., g.-d. art. cormánei; pl. cormáne
cormanei
CORMÁNĂ, cormane, s. f. Parte a plugului confecționată din tablă de oțel, care deplasează lateral, răstoarnă și mărunțește brazdele; răsturnătoare. [Var.: (reg.) cormán s. n.] – Din magh. kormány. DOOM
cormánă s. f., g.-d. art. cormánei; pl. cormáne
cormanele
CORMÁNĂ, cormane, s. f. Parte a plugului confecționată din tablă de oțel, care deplasează lateral, răstoarnă și mărunțește brazdele; răsturnătoare. [Var.: (reg.) cormán s. n.] – Din magh. kormány. DOOM
cormánă s. f., g.-d. art. cormánei; pl. cormáne
cormanelor
CORMÁNĂ, cormane, s. f. Parte a plugului confecționată din tablă de oțel, care deplasează lateral, răstoarnă și mărunțește brazdele; răsturnătoare. [Var.: (reg.) cormán s. n.] – Din magh. kormány. DOOM
cormánă s. f., g.-d. art. cormánei; pl. cormáne
cormofita
CORMOFÍTĂ, cormofite, s. f. (La pl.) Grup de plante evoluate care au corm; (și la sg.) plantă din acest grup. ◊ (Adjectival) Plantă cormofită – Din fr. cormophyte.
cormofite
CORMOFÍTĂ, cormofite, s. f. (La pl.) Grup de plante evoluate care au corm; (și la sg.) plantă din acest grup. ◊ (Adjectival) Plantă cormofită – Din fr. cormophyte.
cormofitei
CORMOFÍTĂ, cormofite, s. f. (La pl.) Grup de plante evoluate care au corm; (și la sg.) plantă din acest grup. ◊ (Adjectival) Plantă cormofită – Din fr. cormophyte.
cormofitele
CORMOFÍTĂ, cormofite, s. f. (La pl.) Grup de plante evoluate care au corm; (și la sg.) plantă din acest grup. ◊ (Adjectival) Plantă cormofită – Din fr. cormophyte.
cormofitelor
CORMOFÍTĂ, cormofite, s. f. (La pl.) Grup de plante evoluate care au corm; (și la sg.) plantă din acest grup. ◊ (Adjectival) Plantă cormofită – Din fr. cormophyte.
cormoran
CORMORÁN, cormorani, s. m. (La pl.) Gen de păsări acvatice, bune înotătoare și scufundătoare, cu ciocul încovoiat și gâtul lung; (și la sg.) pasăre care face parte din acest gen. – Din fr. cormoran. DOOM
cormorán s. m., pl. cormoráni
cormorani
CORMORÁN, cormorani, s. m. (La pl.) Gen de păsări acvatice, bune înotătoare și scufundătoare, cu ciocul încovoiat și gâtul lung; (și la sg.) pasăre care face parte din acest gen. – Din fr. cormoran. DOOM
cormorán s. m., pl. cormoráni
cormoranii
CORMORÁN, cormorani, s. m. (La pl.) Gen de păsări acvatice, bune înotătoare și scufundătoare, cu ciocul încovoiat și gâtul lung; (și la sg.) pasăre care face parte din acest gen. – Din fr. cormoran. DOOM
cormorán s. m., pl. cormoráni
cormoranilor
CORMORÁN, cormorani, s. m. (La pl.) Gen de păsări acvatice, bune înotătoare și scufundătoare, cu ciocul încovoiat și gâtul lung; (și la sg.) pasăre care face parte din acest gen. – Din fr. cormoran. DOOM
cormorán s. m., pl. cormoráni
cormoranul
CORMORÁN, cormorani, s. m. (La pl.) Gen de păsări acvatice, bune înotătoare și scufundătoare, cu ciocul încovoiat și gâtul lung; (și la sg.) pasăre care face parte din acest gen. – Din fr. cormoran. DOOM
cormorán s. m., pl. cormoráni
cormoranului
CORMORÁN, cormorani, s. m. (La pl.) Gen de păsări acvatice, bune înotătoare și scufundătoare, cu ciocul încovoiat și gâtul lung; (și la sg.) pasăre care face parte din acest gen. – Din fr. cormoran. DOOM
cormorán s. m., pl. cormoráni
cormul
CORM s. n. Organism al plantelor superioare, format din rădăcină, tulpină și frunze, având o structură anatomică evoluată. – Din fr. corme. DOOM
corm s. n.
cormului
CORM s. n. Organism al plantelor superioare, format din rădăcină, tulpină și frunze, având o structură anatomică evoluată. – Din fr. corme. DOOM
corm s. n.
corn
CORN2, corni, s. m. Arbust sau arbore mic cu lemnul foarte tare, cu frunze opuse, cu flori galbene și cu fructe roșii comestibile, ale cărui frunze se folosesc la vopsit (Cornus mas). – Lat. cornus. DOOM
corn1 (arbust, instrument de suflat) s. m., pl. corni
corn
CORN1, (I 1, 6) coarne, (I 4, 5, II) cornuri, s. n., (I 3, III) corni, s. m. I. I. Formațiune dură, pereche sau nepereche, de pe craniul multor copitate. ◊ Loc. adj. (Despre cuvintele, relatările cuiva) Cu coarne = exagerat, de necrezut, gogonat, umflat. ◊ Expr. A lua în coarne = (despre vite) a împunge cu coarnele; fig. a se repezi cu vorba la cineva, a certa pe cineva. A scoate coarne = a deveni agresiv; a se obrăznici. A fi mai cu coarne decât altul = a fi mai grozav decât altul. A pune (cuiva) funia în coarne = a înșela, a amăgi (pe cineva), a-i impune (cuiva) voința. A se lua în coarne cu cineva = a se încăiera, a se lua la harță. A-și arăta coarnele = a-și manifesta răutatea, dușmănia. A căuta (cuiva) în coarne sau a căuta (ori a se uita) în coarnele cuiva = a îndeplini toate gusturile, capriciile cuiva; a răsfăța. A pune coarne = a călca credința conjugală; a înșela. (Pop.) Cel cu coarne = dracul. ♦ P. anal. Fiecare dintre cele patru organe tactile și vizuale ale melcului; fiecare dintre cele două excrescențe chitinoase de lângă ochii unor cărăbuși. 2. (La sg.) Substanță chitinoasă din care sunt constituite coarnele1 (I 1) animalelor (folosită pentru fabricarea unor obiecte). 3. (Și în sintagma corn de vânătoare) Instrument de suflat, confecționat uneori din corn1, folosit la vânătoare sau pentru chemări, semnalizări etc. ♦ Instrument muzical de suflat, format dintr-un tub conic de alamă sau din alt metal. ◊ Corn englez = instrument de suflat din familia oboiului, dar cu un sunet mai grav, cu ancie dublă. 4. Recipient format dintr-un corn1 (I 1) sau de forma acestuia, în care se păstrează praful de pușcă, sarea etc.; p. ext. conținutul acestui recipient. ◊ Expr. Cornul abundenței = (în mitologia greacă) simbol al belșugului, reprezentat printr-un vas în formă de corn1 (I 1), umplut cu fructe și cu flori. 5. Produs de panificație din făină albă, de mici dimensiuni și în formă de semilună. 6. Parte a unor construcții, organe de mașini, unelte etc. în formă de corn1 (I 1). ♦ Recipient din corn1 (I 1) sau de lut prelungit cu o pană de gâscă prin care se scurge huma colorată, folosit în ceramica populară pentru decorarea vaselor. 7. (La sg.) Denumire dată unor formații anatomice cu aspect de corn1 (I 1). Corn uterin. 8. (În sintagma) Cornul Lunii = Luna în primul și în ultimul pătrar, când are formă de seceră. 9. Compus: cornul-secarei sau corn-de-secară = ciupercă parazită care trăiește în ovarul diferitelor plante graminee; pintenul-secarei (Claviceps purpurea); boală provocată de această ciupercă și manifestată prin apariția în spic a unor formații tari, negricioase, întrebuințate în farmacie pentru extragerea ergotinei. II. 1. (Reg.) Colț, ungher, margine. 2. (Înv.) Aripă de oaste, de tabără. III. (La pl.) Căpriorii casei. – Lat. cornu. DOOM
corn3 (franzeluță, recipient, colț, aripă de oaste) s. n., pl. córnuri
cornac
CORNÁC, cornaci, s. m. Persoană care îngrijește și conduce elefanți sau, p. ext., alte animale. – Din fr. cornac. DOOM
cornác s. m., pl. cornáci
cornace
CORNÁCI1, cornaci, s. m. Plantă erbacee acvatică cu tulpini lungi, frunze romboidale, flori albe, fructe negre-cenușii, având două-patru coarne și semințe comestibile (Trapa natans). – Corn1 + suf. -aci. DOOM
cornáci2 s. m., pl. cornáci
cornacea
CORNÁCI1, cornaci, s. m. Plantă erbacee acvatică cu tulpini lungi, frunze romboidale, flori albe, fructe negre-cenușii, având două-patru coarne și semințe comestibile (Trapa natans). – Corn1 + suf. -aci. DOOM
cornáci2 s. m., pl. cornáci
cornacee
CORNACÉE, cornacee, s. f. (La pl.) Familie de plante lemnoase dicotiledonate, cu frunze opuse, întregi, flori gamopetale mici, galbene sau albe, grupate în umbele și fructe drupe sau bace roșii sau negre; (și la sg.) plantă care face parte din această familie. [Pr.: ce-e] – Din fr. cornacée. DOOM
cornacée s. f., art. cornacéea, g.-d. art. cornacéei; pl. cornacée
cornaceea
CORNACÉE, cornacee, s. f. (La pl.) Familie de plante lemnoase dicotiledonate, cu frunze opuse, întregi, flori gamopetale mici, galbene sau albe, grupate în umbele și fructe drupe sau bace roșii sau negre; (și la sg.) plantă care face parte din această familie. [Pr.: ce-e] – Din fr. cornacée. DOOM
cornacée s. f., art. cornacéea, g.-d. art. cornacéei; pl. cornacée
cornaceei
CORNACÉE, cornacee, s. f. (La pl.) Familie de plante lemnoase dicotiledonate, cu frunze opuse, întregi, flori gamopetale mici, galbene sau albe, grupate în umbele și fructe drupe sau bace roșii sau negre; (și la sg.) plantă care face parte din această familie. [Pr.: ce-e] – Din fr. cornacée. DOOM
cornacée s. f., art. cornacéea, g.-d. art. cornacéei; pl. cornacée
cornaceele
CORNACÉE, cornacee, s. f. (La pl.) Familie de plante lemnoase dicotiledonate, cu frunze opuse, întregi, flori gamopetale mici, galbene sau albe, grupate în umbele și fructe drupe sau bace roșii sau negre; (și la sg.) plantă care face parte din această familie. [Pr.: ce-e] – Din fr. cornacée. DOOM
cornacée s. f., art. cornacéea, g.-d. art. cornacéei; pl. cornacée
cornaceelor
CORNACÉE, cornacee, s. f. (La pl.) Familie de plante lemnoase dicotiledonate, cu frunze opuse, întregi, flori gamopetale mici, galbene sau albe, grupate în umbele și fructe drupe sau bace roșii sau negre; (și la sg.) plantă care face parte din această familie. [Pr.: ce-e] – Din fr. cornacée. DOOM
cornacée s. f., art. cornacéea, g.-d. art. cornacéei; pl. cornacée
cornacei
CORNÁCI1, cornaci, s. m. Plantă erbacee acvatică cu tulpini lungi, frunze romboidale, flori albe, fructe negre-cenușii, având două-patru coarne și semințe comestibile (Trapa natans). – Corn1 + suf. -aci. DOOM
cornáci2 s. m., pl. cornáci
cornacele
CORNÁCI1, cornaci, s. m. Plantă erbacee acvatică cu tulpini lungi, frunze romboidale, flori albe, fructe negre-cenușii, având două-patru coarne și semințe comestibile (Trapa natans). – Corn1 + suf. -aci. DOOM
cornáci2 s. m., pl. cornáci
cornacelor
CORNÁCI1, cornaci, s. m. Plantă erbacee acvatică cu tulpini lungi, frunze romboidale, flori albe, fructe negre-cenușii, având două-patru coarne și semințe comestibile (Trapa natans). – Corn1 + suf. -aci. DOOM
cornáci2 s. m., pl. cornáci
cornaci
CORNÁC, cornaci, s. m. Persoană care îngrijește și conduce elefanți sau, p. ext., alte animale. – Din fr. cornac. DOOM
cornác s. m., pl. cornáci
cornaci
CORNÁCI1, cornaci, s. m. Plantă erbacee acvatică cu tulpini lungi, frunze romboidale, flori albe, fructe negre-cenușii, având două-patru coarne și semințe comestibile (Trapa natans). – Corn1 + suf. -aci. DOOM
cornáci2 s. m., pl. cornáci
cornaci
CORNÁCI1, cornaci, s. m. Plantă erbacee acvatică cu tulpini lungi, frunze romboidale, flori albe, fructe negre-cenușii, având două-patru coarne și semințe comestibile (Trapa natans). – Corn1 + suf. -aci. DOOM
cornáci2 s. m., pl. cornáci
cornacii
CORNÁC, cornaci, s. m. Persoană care îngrijește și conduce elefanți sau, p. ext., alte animale. – Din fr. cornac. DOOM
cornác s. m., pl. cornáci
cornacii
CORNÁCI1, cornaci, s. m. Plantă erbacee acvatică cu tulpini lungi, frunze romboidale, flori albe, fructe negre-cenușii, având două-patru coarne și semințe comestibile (Trapa natans). – Corn1 + suf. -aci. DOOM
cornáci2 s. m., pl. cornáci
cornacii
CORNÁCI1, cornaci, s. m. Plantă erbacee acvatică cu tulpini lungi, frunze romboidale, flori albe, fructe negre-cenușii, având două-patru coarne și semințe comestibile (Trapa natans). – Corn1 + suf. -aci. DOOM
cornáci2 s. m., pl. cornáci
cornacilor
CORNÁC, cornaci, s. m. Persoană care îngrijește și conduce elefanți sau, p. ext., alte animale. – Din fr. cornac. DOOM
cornác s. m., pl. cornáci
cornacilor
CORNÁCI1, cornaci, s. m. Plantă erbacee acvatică cu tulpini lungi, frunze romboidale, flori albe, fructe negre-cenușii, având două-patru coarne și semințe comestibile (Trapa natans). – Corn1 + suf. -aci. DOOM
cornáci2 s. m., pl. cornáci
cornacilor
CORNÁCI1, cornaci, s. m. Plantă erbacee acvatică cu tulpini lungi, frunze romboidale, flori albe, fructe negre-cenușii, având două-patru coarne și semințe comestibile (Trapa natans). – Corn1 + suf. -aci. DOOM
cornáci2 s. m., pl. cornáci
cornaciul
CORNÁCI1, cornaci, s. m. Plantă erbacee acvatică cu tulpini lungi, frunze romboidale, flori albe, fructe negre-cenușii, având două-patru coarne și semințe comestibile (Trapa natans). – Corn1 + suf. -aci. DOOM
cornáci2 s. m., pl. cornáci
cornaciul
CORNÁCI1, cornaci, s. m. Plantă erbacee acvatică cu tulpini lungi, frunze romboidale, flori albe, fructe negre-cenușii, având două-patru coarne și semințe comestibile (Trapa natans). – Corn1 + suf. -aci. DOOM
cornáci2 s. m., pl. cornáci
cornaciului
CORNÁCI1, cornaci, s. m. Plantă erbacee acvatică cu tulpini lungi, frunze romboidale, flori albe, fructe negre-cenușii, având două-patru coarne și semințe comestibile (Trapa natans). – Corn1 + suf. -aci. DOOM
cornáci2 s. m., pl. cornáci
cornaciului
CORNÁCI1, cornaci, s. m. Plantă erbacee acvatică cu tulpini lungi, frunze romboidale, flori albe, fructe negre-cenușii, având două-patru coarne și semințe comestibile (Trapa natans). – Corn1 + suf. -aci. DOOM
cornáci2 s. m., pl. cornáci
cornacul
CORNÁC, cornaci, s. m. Persoană care îngrijește și conduce elefanți sau, p. ext., alte animale. – Din fr. cornac. DOOM
cornác s. m., pl. cornáci
cornacului
CORNÁC, cornaci, s. m. Persoană care îngrijește și conduce elefanți sau, p. ext., alte animale. – Din fr. cornac. DOOM
cornác s. m., pl. cornáci
cornaj
CORNÁJ s. n. 1. Zgomot patologic produs de trecerea aerului prin căile respiratorii (laringe, bronhii, trahee), îngustate din cauza unor leziuni, a unor infecții etc. 2. Sforăială care se aude la cai când sunt goniți la galop. – Din fr. cornage. DOOM
cornáj s. n.
cornalina
CORNALÍNĂ s. f. Varietate de agat semitransparentă, de culoare care variază de la roșu-închis la roșu-trandafiriu, folosită ca piatră semiprețioasă la bijuterii. – Din fr. cornaline, lat. cornalina. DOOM
cornalínă s. f., g.-d. art. cornalínei
cornaline
CORNALÍNĂ s. f. Varietate de agat semitransparentă, de culoare care variază de la roșu-închis la roșu-trandafiriu, folosită ca piatră semiprețioasă la bijuterii. – Din fr. cornaline, lat. cornalina. DOOM
cornalínă s. f., g.-d. art. cornalínei
cornalinei
CORNALÍNĂ s. f. Varietate de agat semitransparentă, de culoare care variază de la roșu-închis la roșu-trandafiriu, folosită ca piatră semiprețioasă la bijuterii. – Din fr. cornaline, lat. cornalina. DOOM
cornalínă s. f., g.-d. art. cornalínei
cornar
CORNÁR, cornari, s. m. (Înv.) Slujbaș care strângea cornăritul. – Corn1 + suf. -ar. DOOM
cornár1 (persoană) s. m., pl. cornári
cornari
CORNÁR, cornari, s. m. (Înv.) Slujbaș care strângea cornăritul. – Corn1 + suf. -ar. DOOM
cornár1 (persoană) s. m., pl. cornári
cornarii
CORNÁR, cornari, s. m. (Înv.) Slujbaș care strângea cornăritul. – Corn1 + suf. -ar. DOOM
cornár1 (persoană) s. m., pl. cornári
cornarilor
CORNÁR, cornari, s. m. (Înv.) Slujbaș care strângea cornăritul. – Corn1 + suf. -ar. DOOM
cornár1 (persoană) s. m., pl. cornári
cornarul
CORNÁR, cornari, s. m. (Înv.) Slujbaș care strângea cornăritul. – Corn1 + suf. -ar. DOOM
cornár1 (persoană) s. m., pl. cornári
cornarului
CORNÁR, cornari, s. m. (Înv.) Slujbaș care strângea cornăritul. – Corn1 + suf. -ar. DOOM
cornár1 (persoană) s. m., pl. cornári
cornat
CORNÁT, -Ă, cornați, -te, adj. (Rar) Cornut. – Corn1 + suf. -at. DOOM
cornát (rar) adj. m., pl. cornáți; f. cornátă, pl. cornáte
cornata
CORNÁT, -Ă, cornați, -te, adj. (Rar) Cornut. – Corn1 + suf. -at. DOOM
cornát (rar) adj. m., pl. cornáți; f. cornátă, pl. cornáte
cornata
CORNÁT, -Ă, cornați, -te, adj. (Rar) Cornut. – Corn1 + suf. -at. DOOM
cornát (rar) adj. m., pl. cornáți; f. cornátă, pl. cornáte
cornate
CORNÁT, -Ă, cornați, -te, adj. (Rar) Cornut. – Corn1 + suf. -at. DOOM
cornát (rar) adj. m., pl. cornáți; f. cornátă, pl. cornáte
cornate
CORNÁT, -Ă, cornați, -te, adj. (Rar) Cornut. – Corn1 + suf. -at. DOOM
cornát (rar) adj. m., pl. cornáți; f. cornátă, pl. cornáte
cornatei
CORNÁT, -Ă, cornați, -te, adj. (Rar) Cornut. – Corn1 + suf. -at. DOOM
cornát (rar) adj. m., pl. cornáți; f. cornátă, pl. cornáte
cornatei
CORNÁT, -Ă, cornați, -te, adj. (Rar) Cornut. – Corn1 + suf. -at. DOOM
cornát (rar) adj. m., pl. cornáți; f. cornátă, pl. cornáte
cornatele
CORNÁT, -Ă, cornați, -te, adj. (Rar) Cornut. – Corn1 + suf. -at. DOOM
cornát (rar) adj. m., pl. cornáți; f. cornátă, pl. cornáte
cornatele
CORNÁT, -Ă, cornați, -te, adj. (Rar) Cornut. – Corn1 + suf. -at. DOOM
cornát (rar) adj. m., pl. cornáți; f. cornátă, pl. cornáte
cornatelor
CORNÁT, -Ă, cornați, -te, adj. (Rar) Cornut. – Corn1 + suf. -at. DOOM
cornát (rar) adj. m., pl. cornáți; f. cornátă, pl. cornáte
cornatelor
CORNÁT, -Ă, cornați, -te, adj. (Rar) Cornut. – Corn1 + suf. -at. DOOM
cornát (rar) adj. m., pl. cornáți; f. cornátă, pl. cornáte
cornatul
CORNÁT, -Ă, cornați, -te, adj. (Rar) Cornut. – Corn1 + suf. -at. DOOM
cornát (rar) adj. m., pl. cornáți; f. cornátă, pl. cornáte
cornatului
CORNÁT, -Ă, cornați, -te, adj. (Rar) Cornut. – Corn1 + suf. -at. DOOM
cornát (rar) adj. m., pl. cornáți; f. cornátă, pl. cornáte
cornați
CORNÁT, -Ă, cornați, -te, adj. (Rar) Cornut. – Corn1 + suf. -at. DOOM
cornát (rar) adj. m., pl. cornáți; f. cornátă, pl. cornáte
cornații
CORNÁT, -Ă, cornați, -te, adj. (Rar) Cornut. – Corn1 + suf. -at. DOOM
cornát (rar) adj. m., pl. cornáți; f. cornátă, pl. cornáte
cornaților
CORNÁT, -Ă, cornați, -te, adj. (Rar) Cornut. – Corn1 + suf. -at. DOOM
cornát (rar) adj. m., pl. cornáți; f. cornátă, pl. cornáte
cornean
CORNEÁN, -Ă, corneeni, -e, adj. (Anat.) De cornee, al corneei. [Pr.: -ne-an] – Din fr. cornéen.
corneana
CORNEÁNĂ, corneene, s. f. Rocă metamorfică, de obicei compactă, cenușie, masivă, formată prin recristalizarea materialului care conține silice la contactul cu corpuri eruptive fierbinți. [Pr.: -ne-a-] – Din fr. cornéenne.
corneci
CORNÉCI, cornece, s. n. (Reg.) Diminutiv al lui corn1 (I 1). – Corn1 + suf. -eci.
cornee
CORNÉE, cornee, s. f. Partea anterioară a membranei externe a ochiului, transparentă, de natură epiteliană, nevascularizată, puternic inervată; (pop.) albul ochiului. [Pr.: -ne-e] – Din fr. cornée. DOOM
cornée s. f., art. cornéea, g.-d. art. cornéei; pl. cornée
corneea
CORNÉE, cornee, s. f. Partea anterioară a membranei externe a ochiului, transparentă, de natură epiteliană, nevascularizată, puternic inervată; (pop.) albul ochiului. [Pr.: -ne-e] – Din fr. cornée. DOOM
cornée s. f., art. cornéea, g.-d. art. cornéei; pl. cornée
corneei
CORNÉE, cornee, s. f. Partea anterioară a membranei externe a ochiului, transparentă, de natură epiteliană, nevascularizată, puternic inervată; (pop.) albul ochiului. [Pr.: -ne-e] – Din fr. cornée. DOOM
cornée s. f., art. cornéea, g.-d. art. cornéei; pl. cornée
corneele
CORNÉE, cornee, s. f. Partea anterioară a membranei externe a ochiului, transparentă, de natură epiteliană, nevascularizată, puternic inervată; (pop.) albul ochiului. [Pr.: -ne-e] – Din fr. cornée. DOOM
cornée s. f., art. cornéea, g.-d. art. cornéei; pl. cornée
corneelor
CORNÉE, cornee, s. f. Partea anterioară a membranei externe a ochiului, transparentă, de natură epiteliană, nevascularizată, puternic inervată; (pop.) albul ochiului. [Pr.: -ne-e] – Din fr. cornée. DOOM
cornée s. f., art. cornéea, g.-d. art. cornéei; pl. cornée
corneene
CORNEÁNĂ, corneene, s. f. Rocă metamorfică, de obicei compactă, cenușie, masivă, formată prin recristalizarea materialului care conține silice la contactul cu corpuri eruptive fierbinți. [Pr.: -ne-a-] – Din fr. cornéenne.
corneenei
CORNEÁNĂ, corneene, s. f. Rocă metamorfică, de obicei compactă, cenușie, masivă, formată prin recristalizarea materialului care conține silice la contactul cu corpuri eruptive fierbinți. [Pr.: -ne-a-] – Din fr. cornéenne.
corneenele
CORNEÁNĂ, corneene, s. f. Rocă metamorfică, de obicei compactă, cenușie, masivă, formată prin recristalizarea materialului care conține silice la contactul cu corpuri eruptive fierbinți. [Pr.: -ne-a-] – Din fr. cornéenne.
corneenelor
CORNEÁNĂ, corneene, s. f. Rocă metamorfică, de obicei compactă, cenușie, masivă, formată prin recristalizarea materialului care conține silice la contactul cu corpuri eruptive fierbinți. [Pr.: -ne-a-] – Din fr. cornéenne.
corner
CÓRNER2, cornere, s. n. Formă simplă de organizare monopolistă, care constă într-o înțelegere între întreprinderi în vederea cumpărării de mărfuri și vânzării lor la prețuri ridicate. – Cuv. engl. DOOM
córner (lovitură de colț, organizație monopolistă) s. n., pl. córnere
cornere
CÓRNER2, cornere, s. n. Formă simplă de organizare monopolistă, care constă într-o înțelegere între întreprinderi în vederea cumpărării de mărfuri și vânzării lor la prețuri ridicate. – Cuv. engl. DOOM
córner (lovitură de colț, organizație monopolistă) s. n., pl. córnere
cornerele
CÓRNER2, cornere, s. n. Formă simplă de organizare monopolistă, care constă într-o înțelegere între întreprinderi în vederea cumpărării de mărfuri și vânzării lor la prețuri ridicate. – Cuv. engl. DOOM
córner (lovitură de colț, organizație monopolistă) s. n., pl. córnere
cornerelor
CÓRNER2, cornere, s. n. Formă simplă de organizare monopolistă, care constă într-o înțelegere între întreprinderi în vederea cumpărării de mărfuri și vânzării lor la prețuri ridicate. – Cuv. engl. DOOM
córner (lovitură de colț, organizație monopolistă) s. n., pl. córnere
cornerul
CÓRNER2, cornere, s. n. Formă simplă de organizare monopolistă, care constă într-o înțelegere între întreprinderi în vederea cumpărării de mărfuri și vânzării lor la prețuri ridicate. – Cuv. engl. DOOM
córner (lovitură de colț, organizație monopolistă) s. n., pl. córnere
cornerului
CÓRNER2, cornere, s. n. Formă simplă de organizare monopolistă, care constă într-o înțelegere între întreprinderi în vederea cumpărării de mărfuri și vânzării lor la prețuri ridicate. – Cuv. engl. DOOM
córner (lovitură de colț, organizație monopolistă) s. n., pl. córnere
cornet
CORNÉT3, corneturi, s. n. Loc unde cresc corni2. – Corn2 + suf. -et.
cornet
CORNÉT1, cornete, s. n. 1. Hârtie răsucită în formă de con, în care se împachetează diferite lucruri. ♦ Conținutul unui astfel de ambalaj. 2. (În sintagma) Cornet acustic = instrument acustic în formă de pâlnie, care intensifică vibrațiile sonore, folosit de persoanele cu auzul slab; pavilion (4). 3. Instrument muzical de suflat, din alamă, asemănător cu trompeta, dar de dimensiuni mai mici decât aceasta și cu un registru mai înalt. 4. (În sintagma) Cornet nazal = fiecare dintre cele șase lame osoase în formă de cornet1 (1), situate pe pereții laterali ai celor două nări. 5. Produs de patiserie asemănător cu vafela de napolitană sau de tort, în formă de con (retezat), în care se pune înghețată, frișcă, cremă etc. – Din fr. cornet.
cornet
CORNÉT2, corneți, s. m. (Înv.) Ofițer inferior de cavalerie; stegar de cavalerie; portdrapel. – Din rus. kornet.
cornete
CORNÉT1, cornete, s. n. 1. Hârtie răsucită în formă de con, în care se împachetează diferite lucruri. ♦ Conținutul unui astfel de ambalaj. 2. (În sintagma) Cornet acustic = instrument acustic în formă de pâlnie, care intensifică vibrațiile sonore, folosit de persoanele cu auzul slab; pavilion (4). 3. Instrument muzical de suflat, din alamă, asemănător cu trompeta, dar de dimensiuni mai mici decât aceasta și cu un registru mai înalt. 4. (În sintagma) Cornet nazal = fiecare dintre cele șase lame osoase în formă de cornet1 (1), situate pe pereții laterali ai celor două nări. 5. Produs de patiserie asemănător cu vafela de napolitană sau de tort, în formă de con (retezat), în care se pune înghețată, frișcă, cremă etc. – Din fr. cornet.
cornete
CORNÉT2, corneți, s. m. (Înv.) Ofițer inferior de cavalerie; stegar de cavalerie; portdrapel. – Din rus. kornet.
cornetele
CORNÉT1, cornete, s. n. 1. Hârtie răsucită în formă de con, în care se împachetează diferite lucruri. ♦ Conținutul unui astfel de ambalaj. 2. (În sintagma) Cornet acustic = instrument acustic în formă de pâlnie, care intensifică vibrațiile sonore, folosit de persoanele cu auzul slab; pavilion (4). 3. Instrument muzical de suflat, din alamă, asemănător cu trompeta, dar de dimensiuni mai mici decât aceasta și cu un registru mai înalt. 4. (În sintagma) Cornet nazal = fiecare dintre cele șase lame osoase în formă de cornet1 (1), situate pe pereții laterali ai celor două nări. 5. Produs de patiserie asemănător cu vafela de napolitană sau de tort, în formă de con (retezat), în care se pune înghețată, frișcă, cremă etc. – Din fr. cornet.
cornetelor
CORNÉT1, cornete, s. n. 1. Hârtie răsucită în formă de con, în care se împachetează diferite lucruri. ♦ Conținutul unui astfel de ambalaj. 2. (În sintagma) Cornet acustic = instrument acustic în formă de pâlnie, care intensifică vibrațiile sonore, folosit de persoanele cu auzul slab; pavilion (4). 3. Instrument muzical de suflat, din alamă, asemănător cu trompeta, dar de dimensiuni mai mici decât aceasta și cu un registru mai înalt. 4. (În sintagma) Cornet nazal = fiecare dintre cele șase lame osoase în formă de cornet1 (1), situate pe pereții laterali ai celor două nări. 5. Produs de patiserie asemănător cu vafela de napolitană sau de tort, în formă de con (retezat), în care se pune înghețată, frișcă, cremă etc. – Din fr. cornet.
cornetul
CORNÉT3, corneturi, s. n. Loc unde cresc corni2. – Corn2 + suf. -et.
cornetul
CORNÉT1, cornete, s. n. 1. Hârtie răsucită în formă de con, în care se împachetează diferite lucruri. ♦ Conținutul unui astfel de ambalaj. 2. (În sintagma) Cornet acustic = instrument acustic în formă de pâlnie, care intensifică vibrațiile sonore, folosit de persoanele cu auzul slab; pavilion (4). 3. Instrument muzical de suflat, din alamă, asemănător cu trompeta, dar de dimensiuni mai mici decât aceasta și cu un registru mai înalt. 4. (În sintagma) Cornet nazal = fiecare dintre cele șase lame osoase în formă de cornet1 (1), situate pe pereții laterali ai celor două nări. 5. Produs de patiserie asemănător cu vafela de napolitană sau de tort, în formă de con (retezat), în care se pune înghețată, frișcă, cremă etc. – Din fr. cornet.
cornetul
CORNÉT2, corneți, s. m. (Înv.) Ofițer inferior de cavalerie; stegar de cavalerie; portdrapel. – Din rus. kornet.
cornetule
CORNÉT2, corneți, s. m. (Înv.) Ofițer inferior de cavalerie; stegar de cavalerie; portdrapel. – Din rus. kornet.
cornetului
CORNÉT3, corneturi, s. n. Loc unde cresc corni2. – Corn2 + suf. -et.
cornetului
CORNÉT1, cornete, s. n. 1. Hârtie răsucită în formă de con, în care se împachetează diferite lucruri. ♦ Conținutul unui astfel de ambalaj. 2. (În sintagma) Cornet acustic = instrument acustic în formă de pâlnie, care intensifică vibrațiile sonore, folosit de persoanele cu auzul slab; pavilion (4). 3. Instrument muzical de suflat, din alamă, asemănător cu trompeta, dar de dimensiuni mai mici decât aceasta și cu un registru mai înalt. 4. (În sintagma) Cornet nazal = fiecare dintre cele șase lame osoase în formă de cornet1 (1), situate pe pereții laterali ai celor două nări. 5. Produs de patiserie asemănător cu vafela de napolitană sau de tort, în formă de con (retezat), în care se pune înghețată, frișcă, cremă etc. – Din fr. cornet.
cornetului
CORNÉT2, corneți, s. m. (Înv.) Ofițer inferior de cavalerie; stegar de cavalerie; portdrapel. – Din rus. kornet.
corneturi
CORNÉT3, corneturi, s. n. Loc unde cresc corni2. – Corn2 + suf. -et.
corneturile
CORNÉT3, corneturi, s. n. Loc unde cresc corni2. – Corn2 + suf. -et.
corneturilor
CORNÉT3, corneturi, s. n. Loc unde cresc corni2. – Corn2 + suf. -et.
cornețel
CORNEȚÉL, cornețele, s. n. Diminutiv al lui cornet1 – Cornet1 + suf. -el.
corneți
CORNÉT2, corneți, s. m. (Înv.) Ofițer inferior de cavalerie; stegar de cavalerie; portdrapel. – Din rus. kornet.
corneții
CORNÉT2, corneți, s. m. (Înv.) Ofițer inferior de cavalerie; stegar de cavalerie; portdrapel. – Din rus. kornet.
corneților
CORNÉT2, corneți, s. m. (Înv.) Ofițer inferior de cavalerie; stegar de cavalerie; portdrapel. – Din rus. kornet.
cornflakes
CÓRNFLAKES s. n. pl. Produs alimentar din porumb sub formă de fulgi. [Scris și: corn-flakes. – Pr.: córnfleĭcs] – Cuv. engl. DOOM
*córnflakes (angl.) [pron. córnfleycs] (corn-flakes) s. n. pl.
corni
CORN2, corni, s. m. Arbust sau arbore mic cu lemnul foarte tare, cu frunze opuse, cu flori galbene și cu fructe roșii comestibile, ale cărui frunze se folosesc la vopsit (Cornus mas). – Lat. cornus. DOOM
corn1 (arbust, instrument de suflat) s. m., pl. corni
corni
CORN1, (I 1, 6) coarne, (I 4, 5, II) cornuri, s. n., (I 3, III) corni, s. m. I. I. Formațiune dură, pereche sau nepereche, de pe craniul multor copitate. ◊ Loc. adj. (Despre cuvintele, relatările cuiva) Cu coarne = exagerat, de necrezut, gogonat, umflat. ◊ Expr. A lua în coarne = (despre vite) a împunge cu coarnele; fig. a se repezi cu vorba la cineva, a certa pe cineva. A scoate coarne = a deveni agresiv; a se obrăznici. A fi mai cu coarne decât altul = a fi mai grozav decât altul. A pune (cuiva) funia în coarne = a înșela, a amăgi (pe cineva), a-i impune (cuiva) voința. A se lua în coarne cu cineva = a se încăiera, a se lua la harță. A-și arăta coarnele = a-și manifesta răutatea, dușmănia. A căuta (cuiva) în coarne sau a căuta (ori a se uita) în coarnele cuiva = a îndeplini toate gusturile, capriciile cuiva; a răsfăța. A pune coarne = a călca credința conjugală; a înșela. (Pop.) Cel cu coarne = dracul. ♦ P. anal. Fiecare dintre cele patru organe tactile și vizuale ale melcului; fiecare dintre cele două excrescențe chitinoase de lângă ochii unor cărăbuși. 2. (La sg.) Substanță chitinoasă din care sunt constituite coarnele1 (I 1) animalelor (folosită pentru fabricarea unor obiecte). 3. (Și în sintagma corn de vânătoare) Instrument de suflat, confecționat uneori din corn1, folosit la vânătoare sau pentru chemări, semnalizări etc. ♦ Instrument muzical de suflat, format dintr-un tub conic de alamă sau din alt metal. ◊ Corn englez = instrument de suflat din familia oboiului, dar cu un sunet mai grav, cu ancie dublă. 4. Recipient format dintr-un corn1 (I 1) sau de forma acestuia, în care se păstrează praful de pușcă, sarea etc.; p. ext. conținutul acestui recipient. ◊ Expr. Cornul abundenței = (în mitologia greacă) simbol al belșugului, reprezentat printr-un vas în formă de corn1 (I 1), umplut cu fructe și cu flori. 5. Produs de panificație din făină albă, de mici dimensiuni și în formă de semilună. 6. Parte a unor construcții, organe de mașini, unelte etc. în formă de corn1 (I 1). ♦ Recipient din corn1 (I 1) sau de lut prelungit cu o pană de gâscă prin care se scurge huma colorată, folosit în ceramica populară pentru decorarea vaselor. 7. (La sg.) Denumire dată unor formații anatomice cu aspect de corn1 (I 1). Corn uterin. 8. (În sintagma) Cornul Lunii = Luna în primul și în ultimul pătrar, când are formă de seceră. 9. Compus: cornul-secarei sau corn-de-secară = ciupercă parazită care trăiește în ovarul diferitelor plante graminee; pintenul-secarei (Claviceps purpurea); boală provocată de această ciupercă și manifestată prin apariția în spic a unor formații tari, negricioase, întrebuințate în farmacie pentru extragerea ergotinei. II. 1. (Reg.) Colț, ungher, margine. 2. (Înv.) Aripă de oaste, de tabără. III. (La pl.) Căpriorii casei. – Lat. cornu. DOOM
corn3 (franzeluță, recipient, colț, aripă de oaste) s. n., pl. córnuri
cornice
CORNÍȘĂ, cornișe, s. f. 1. Partea superioară, ieșită în afară și ornamentată, a zidului unei construcții, având rolul de a sprijini acoperișul și de a împiedica scurgerea apei de ploaie pe fața clădirilor. 2. Mulură proeminentă, așezată sub plafon, deasupra unei uși, ferestre, la o mobilă etc., având rol decorativ. 3. Drum paralel cu curbele de nivel pe marginea superioară a unei pante abrupte, a unei faleze etc. [Var.: corníce s. f.] – Din fr. corniche. DOOM
corníșă s. f., art. corníșa, g.-d. art. corníșei; pl. corníșe
cornicen
CORNICÉN s.m. (Ant.) Cântăreț din corn, cornist. [< lat. cornicen].
cornicul
CORNÍCUL, cornicule, s. n. Semn de onoare care se punea pe casca anumitor soldați sau ofițeri romani. – Din lat. corniculum. DOOM
cornícul s. n., pl. cornícule
cornicular
CORNICULÁR, corniculari, s. m. Soldat roman atașat pe lângă un centurion sau un tribun. – Din lat. cornicularius. DOOM
corniculár s. m., pl. corniculári
corniculari
CORNICULÁR, corniculari, s. m. Soldat roman atașat pe lângă un centurion sau un tribun. – Din lat. cornicularius. DOOM
corniculár s. m., pl. corniculári
cornicularii
CORNICULÁR, corniculari, s. m. Soldat roman atașat pe lângă un centurion sau un tribun. – Din lat. cornicularius. DOOM
corniculár s. m., pl. corniculári
cornicularilor
CORNICULÁR, corniculari, s. m. Soldat roman atașat pe lângă un centurion sau un tribun. – Din lat. cornicularius. DOOM
corniculár s. m., pl. corniculári
cornicularul
CORNICULÁR, corniculari, s. m. Soldat roman atașat pe lângă un centurion sau un tribun. – Din lat. cornicularius. DOOM
corniculár s. m., pl. corniculári
cornicularului
CORNICULÁR, corniculari, s. m. Soldat roman atașat pe lângă un centurion sau un tribun. – Din lat. cornicularius. DOOM
corniculár s. m., pl. corniculári
corniculat
CORNICULÁT, -Ă adj. (Bot.; despre organe) Care prezintă mici excrescențe țepoase de forma unor coarne. [Cf. lat. corniculum – corn mic].
corniculatus
GHIZDÉI, ghizdei, s. m. Plantă perenă de nutreț, cu frunze trifoliate, cu flori galbene (Lotus corniculatus). – Et. nec.
cornicule
CORNÍCUL, cornicule, s. n. Semn de onoare care se punea pe casca anumitor soldați sau ofițeri romani. – Din lat. corniculum. DOOM
cornícul s. n., pl. cornícule
corniculele
CORNÍCUL, cornicule, s. n. Semn de onoare care se punea pe casca anumitor soldați sau ofițeri romani. – Din lat. corniculum. DOOM
cornícul s. n., pl. cornícule
corniculelor
CORNÍCUL, cornicule, s. n. Semn de onoare care se punea pe casca anumitor soldați sau ofițeri romani. – Din lat. corniculum. DOOM
cornícul s. n., pl. cornícule
corniculul
CORNÍCUL, cornicule, s. n. Semn de onoare care se punea pe casca anumitor soldați sau ofițeri romani. – Din lat. corniculum. DOOM
cornícul s. n., pl. cornícule
corniculului
CORNÍCUL, cornicule, s. n. Semn de onoare care se punea pe casca anumitor soldați sau ofițeri romani. – Din lat. corniculum. DOOM
cornícul s. n., pl. cornícule
cornier
CORNIÉRĂ s. f. v. cornier. DOOM
corniér1 (fier ~) (-ni-er) adj. m.
corniera
CORNIÉRĂ s. f. v. cornier. DOOM
corniér1 (fier ~) (-ni-er) adj. m.
corniere
CORNIÉRĂ s. f. v. cornier. DOOM
corniér1 (fier ~) (-ni-er) adj. m.
cornierei
CORNIÉRĂ s. f. v. cornier. DOOM
corniér1 (fier ~) (-ni-er) adj. m.
cornierele
CORNIÉRĂ s. f. v. cornier. DOOM
corniér1 (fier ~) (-ni-er) adj. m.
cornierelor
CORNIÉRĂ s. f. v. cornier. DOOM
corniér1 (fier ~) (-ni-er) adj. m.
cornific
CORNIFICÁ, cornífic, vb. I. 1. Tranz. A transforma celulele moi din stratul de bază al epidermei în celule cornoase. 2. Refl. A se transforma în țesut cornos. – Din corn1. DOOM
cornificá (a ~) vb., ind. prez. 3 cornífică
cornifica
CORNIFICÁ, cornífic, vb. I. 1. Tranz. A transforma celulele moi din stratul de bază al epidermei în celule cornoase. 2. Refl. A se transforma în țesut cornos. – Din corn1. DOOM
cornificá (a ~) vb., ind. prez. 3 cornífică
cornificai
CORNIFICÁ, cornífic, vb. I. 1. Tranz. A transforma celulele moi din stratul de bază al epidermei în celule cornoase. 2. Refl. A se transforma în țesut cornos. – Din corn1. DOOM
cornificá (a ~) vb., ind. prez. 3 cornífică
cornificam
CORNIFICÁ, cornífic, vb. I. 1. Tranz. A transforma celulele moi din stratul de bază al epidermei în celule cornoase. 2. Refl. A se transforma în țesut cornos. – Din corn1. DOOM
cornificá (a ~) vb., ind. prez. 3 cornífică
cornificare
CORNIFICÁ, cornífic, vb. I. 1. Tranz. A transforma celulele moi din stratul de bază al epidermei în celule cornoase. 2. Refl. A se transforma în țesut cornos. – Din corn1. DOOM
cornificá (a ~) vb., ind. prez. 3 cornífică
cornificare
CORNIFICÁRE s.f. Acțiunea de a (se) cornifica și rezultatul ei. [< cornifica].
cornificarea
CORNIFICÁRE s.f. Acțiunea de a (se) cornifica și rezultatul ei. [< cornifica].
cornificară
CORNIFICÁ, cornífic, vb. I. 1. Tranz. A transforma celulele moi din stratul de bază al epidermei în celule cornoase. 2. Refl. A se transforma în țesut cornos. – Din corn1. DOOM
cornificá (a ~) vb., ind. prez. 3 cornífică
cornificarăm
CORNIFICÁ, cornífic, vb. I. 1. Tranz. A transforma celulele moi din stratul de bază al epidermei în celule cornoase. 2. Refl. A se transforma în țesut cornos. – Din corn1. DOOM
cornificá (a ~) vb., ind. prez. 3 cornífică
cornificarăți
CORNIFICÁ, cornífic, vb. I. 1. Tranz. A transforma celulele moi din stratul de bază al epidermei în celule cornoase. 2. Refl. A se transforma în țesut cornos. – Din corn1. DOOM
cornificá (a ~) vb., ind. prez. 3 cornífică
cornificase
CORNIFICÁ, cornífic, vb. I. 1. Tranz. A transforma celulele moi din stratul de bază al epidermei în celule cornoase. 2. Refl. A se transforma în țesut cornos. – Din corn1. DOOM
cornificá (a ~) vb., ind. prez. 3 cornífică
cornificasem
CORNIFICÁ, cornífic, vb. I. 1. Tranz. A transforma celulele moi din stratul de bază al epidermei în celule cornoase. 2. Refl. A se transforma în țesut cornos. – Din corn1. DOOM
cornificá (a ~) vb., ind. prez. 3 cornífică
cornificaseră
CORNIFICÁ, cornífic, vb. I. 1. Tranz. A transforma celulele moi din stratul de bază al epidermei în celule cornoase. 2. Refl. A se transforma în țesut cornos. – Din corn1. DOOM
cornificá (a ~) vb., ind. prez. 3 cornífică
cornificaserăm
CORNIFICÁ, cornífic, vb. I. 1. Tranz. A transforma celulele moi din stratul de bază al epidermei în celule cornoase. 2. Refl. A se transforma în țesut cornos. – Din corn1. DOOM
cornificá (a ~) vb., ind. prez. 3 cornífică
cornificaserăți
CORNIFICÁ, cornífic, vb. I. 1. Tranz. A transforma celulele moi din stratul de bază al epidermei în celule cornoase. 2. Refl. A se transforma în țesut cornos. – Din corn1. DOOM
cornificá (a ~) vb., ind. prez. 3 cornífică
cornificaseși
CORNIFICÁ, cornífic, vb. I. 1. Tranz. A transforma celulele moi din stratul de bază al epidermei în celule cornoase. 2. Refl. A se transforma în țesut cornos. – Din corn1. DOOM
cornificá (a ~) vb., ind. prez. 3 cornífică
cornificaseți
CORNIFICÁ, cornífic, vb. I. 1. Tranz. A transforma celulele moi din stratul de bază al epidermei în celule cornoase. 2. Refl. A se transforma în țesut cornos. – Din corn1. DOOM
cornificá (a ~) vb., ind. prez. 3 cornífică
cornificat
CORNIFICÁ, cornífic, vb. I. 1. Tranz. A transforma celulele moi din stratul de bază al epidermei în celule cornoase. 2. Refl. A se transforma în țesut cornos. – Din corn1. DOOM
cornificá (a ~) vb., ind. prez. 3 cornífică
cornificat
CORNIFICÁ, cornífic, vb. I. 1. Tranz. A transforma celulele moi din stratul de bază al epidermei în celule cornoase. 2. Refl. A se transforma în țesut cornos. – Din corn1.
cornificau
CORNIFICÁ, cornífic, vb. I. 1. Tranz. A transforma celulele moi din stratul de bază al epidermei în celule cornoase. 2. Refl. A se transforma în țesut cornos. – Din corn1. DOOM
cornificá (a ~) vb., ind. prez. 3 cornífică
cornificași
CORNIFICÁ, cornífic, vb. I. 1. Tranz. A transforma celulele moi din stratul de bază al epidermei în celule cornoase. 2. Refl. A se transforma în țesut cornos. – Din corn1. DOOM
cornificá (a ~) vb., ind. prez. 3 cornífică
cornificați
CORNIFICÁ, cornífic, vb. I. 1. Tranz. A transforma celulele moi din stratul de bază al epidermei în celule cornoase. 2. Refl. A se transforma în țesut cornos. – Din corn1. DOOM
cornificá (a ~) vb., ind. prez. 3 cornífică
cornifice
CORNIFICÁ, cornífic, vb. I. 1. Tranz. A transforma celulele moi din stratul de bază al epidermei în celule cornoase. 2. Refl. A se transforma în țesut cornos. – Din corn1. DOOM
cornificá (a ~) vb., ind. prez. 3 cornífică
cornifici
CORNIFICÁ, cornífic, vb. I. 1. Tranz. A transforma celulele moi din stratul de bază al epidermei în celule cornoase. 2. Refl. A se transforma în țesut cornos. – Din corn1. DOOM
cornificá (a ~) vb., ind. prez. 3 cornífică
cornificând
CORNIFICÁ, cornífic, vb. I. 1. Tranz. A transforma celulele moi din stratul de bază al epidermei în celule cornoase. 2. Refl. A se transforma în țesut cornos. – Din corn1. DOOM
cornificá (a ~) vb., ind. prez. 3 cornífică
cornificînd
CORNIFICÁ, cornífic, vb. I. 1. Tranz. A transforma celulele moi din stratul de bază al epidermei în celule cornoase. 2. Refl. A se transforma în țesut cornos. – Din corn1. DOOM
cornificá (a ~) vb., ind. prez. 3 cornífică
cornificări
CORNIFICÁRE s.f. Acțiunea de a (se) cornifica și rezultatul ei. [< cornifica].
cornificării
CORNIFICÁRE s.f. Acțiunea de a (se) cornifica și rezultatul ei. [< cornifica].
cornificările
CORNIFICÁRE s.f. Acțiunea de a (se) cornifica și rezultatul ei. [< cornifica].
cornificărilor
CORNIFICÁRE s.f. Acțiunea de a (se) cornifica și rezultatul ei. [< cornifica].
cornii
CORN2, corni, s. m. Arbust sau arbore mic cu lemnul foarte tare, cu frunze opuse, cu flori galbene și cu fructe roșii comestibile, ale cărui frunze se folosesc la vopsit (Cornus mas). – Lat. cornus. DOOM
corn1 (arbust, instrument de suflat) s. m., pl. corni
cornii
CORN1, (I 1, 6) coarne, (I 4, 5, II) cornuri, s. n., (I 3, III) corni, s. m. I. I. Formațiune dură, pereche sau nepereche, de pe craniul multor copitate. ◊ Loc. adj. (Despre cuvintele, relatările cuiva) Cu coarne = exagerat, de necrezut, gogonat, umflat. ◊ Expr. A lua în coarne = (despre vite) a împunge cu coarnele; fig. a se repezi cu vorba la cineva, a certa pe cineva. A scoate coarne = a deveni agresiv; a se obrăznici. A fi mai cu coarne decât altul = a fi mai grozav decât altul. A pune (cuiva) funia în coarne = a înșela, a amăgi (pe cineva), a-i impune (cuiva) voința. A se lua în coarne cu cineva = a se încăiera, a se lua la harță. A-și arăta coarnele = a-și manifesta răutatea, dușmănia. A căuta (cuiva) în coarne sau a căuta (ori a se uita) în coarnele cuiva = a îndeplini toate gusturile, capriciile cuiva; a răsfăța. A pune coarne = a călca credința conjugală; a înșela. (Pop.) Cel cu coarne = dracul. ♦ P. anal. Fiecare dintre cele patru organe tactile și vizuale ale melcului; fiecare dintre cele două excrescențe chitinoase de lângă ochii unor cărăbuși. 2. (La sg.) Substanță chitinoasă din care sunt constituite coarnele1 (I 1) animalelor (folosită pentru fabricarea unor obiecte). 3. (Și în sintagma corn de vânătoare) Instrument de suflat, confecționat uneori din corn1, folosit la vânătoare sau pentru chemări, semnalizări etc. ♦ Instrument muzical de suflat, format dintr-un tub conic de alamă sau din alt metal. ◊ Corn englez = instrument de suflat din familia oboiului, dar cu un sunet mai grav, cu ancie dublă. 4. Recipient format dintr-un corn1 (I 1) sau de forma acestuia, în care se păstrează praful de pușcă, sarea etc.; p. ext. conținutul acestui recipient. ◊ Expr. Cornul abundenței = (în mitologia greacă) simbol al belșugului, reprezentat printr-un vas în formă de corn1 (I 1), umplut cu fructe și cu flori. 5. Produs de panificație din făină albă, de mici dimensiuni și în formă de semilună. 6. Parte a unor construcții, organe de mașini, unelte etc. în formă de corn1 (I 1). ♦ Recipient din corn1 (I 1) sau de lut prelungit cu o pană de gâscă prin care se scurge huma colorată, folosit în ceramica populară pentru decorarea vaselor. 7. (La sg.) Denumire dată unor formații anatomice cu aspect de corn1 (I 1). Corn uterin. 8. (În sintagma) Cornul Lunii = Luna în primul și în ultimul pătrar, când are formă de seceră. 9. Compus: cornul-secarei sau corn-de-secară = ciupercă parazită care trăiește în ovarul diferitelor plante graminee; pintenul-secarei (Claviceps purpurea); boală provocată de această ciupercă și manifestată prin apariția în spic a unor formații tari, negricioase, întrebuințate în farmacie pentru extragerea ergotinei. II. 1. (Reg.) Colț, ungher, margine. 2. (Înv.) Aripă de oaste, de tabără. III. (La pl.) Căpriorii casei. – Lat. cornu. DOOM
corn3 (franzeluță, recipient, colț, aripă de oaste) s. n., pl. córnuri
cornilor
CORN2, corni, s. m. Arbust sau arbore mic cu lemnul foarte tare, cu frunze opuse, cu flori galbene și cu fructe roșii comestibile, ale cărui frunze se folosesc la vopsit (Cornus mas). – Lat. cornus. DOOM
corn1 (arbust, instrument de suflat) s. m., pl. corni
cornilor
CORN1, (I 1, 6) coarne, (I 4, 5, II) cornuri, s. n., (I 3, III) corni, s. m. I. I. Formațiune dură, pereche sau nepereche, de pe craniul multor copitate. ◊ Loc. adj. (Despre cuvintele, relatările cuiva) Cu coarne = exagerat, de necrezut, gogonat, umflat. ◊ Expr. A lua în coarne = (despre vite) a împunge cu coarnele; fig. a se repezi cu vorba la cineva, a certa pe cineva. A scoate coarne = a deveni agresiv; a se obrăznici. A fi mai cu coarne decât altul = a fi mai grozav decât altul. A pune (cuiva) funia în coarne = a înșela, a amăgi (pe cineva), a-i impune (cuiva) voința. A se lua în coarne cu cineva = a se încăiera, a se lua la harță. A-și arăta coarnele = a-și manifesta răutatea, dușmănia. A căuta (cuiva) în coarne sau a căuta (ori a se uita) în coarnele cuiva = a îndeplini toate gusturile, capriciile cuiva; a răsfăța. A pune coarne = a călca credința conjugală; a înșela. (Pop.) Cel cu coarne = dracul. ♦ P. anal. Fiecare dintre cele patru organe tactile și vizuale ale melcului; fiecare dintre cele două excrescențe chitinoase de lângă ochii unor cărăbuși. 2. (La sg.) Substanță chitinoasă din care sunt constituite coarnele1 (I 1) animalelor (folosită pentru fabricarea unor obiecte). 3. (Și în sintagma corn de vânătoare) Instrument de suflat, confecționat uneori din corn1, folosit la vânătoare sau pentru chemări, semnalizări etc. ♦ Instrument muzical de suflat, format dintr-un tub conic de alamă sau din alt metal. ◊ Corn englez = instrument de suflat din familia oboiului, dar cu un sunet mai grav, cu ancie dublă. 4. Recipient format dintr-un corn1 (I 1) sau de forma acestuia, în care se păstrează praful de pușcă, sarea etc.; p. ext. conținutul acestui recipient. ◊ Expr. Cornul abundenței = (în mitologia greacă) simbol al belșugului, reprezentat printr-un vas în formă de corn1 (I 1), umplut cu fructe și cu flori. 5. Produs de panificație din făină albă, de mici dimensiuni și în formă de semilună. 6. Parte a unor construcții, organe de mașini, unelte etc. în formă de corn1 (I 1). ♦ Recipient din corn1 (I 1) sau de lut prelungit cu o pană de gâscă prin care se scurge huma colorată, folosit în ceramica populară pentru decorarea vaselor. 7. (La sg.) Denumire dată unor formații anatomice cu aspect de corn1 (I 1). Corn uterin. 8. (În sintagma) Cornul Lunii = Luna în primul și în ultimul pătrar, când are formă de seceră. 9. Compus: cornul-secarei sau corn-de-secară = ciupercă parazită care trăiește în ovarul diferitelor plante graminee; pintenul-secarei (Claviceps purpurea); boală provocată de această ciupercă și manifestată prin apariția în spic a unor formații tari, negricioase, întrebuințate în farmacie pentru extragerea ergotinei. II. 1. (Reg.) Colț, ungher, margine. 2. (Înv.) Aripă de oaste, de tabără. III. (La pl.) Căpriorii casei. – Lat. cornu. DOOM
corn3 (franzeluță, recipient, colț, aripă de oaste) s. n., pl. córnuri
cornist
CORNÍST, -Ă, corniști, -ste, s. m. și f. 1. Gornist, trompetist. 2. Persoană care cântă la corn1 (I 3). – Din fr. corniste. DOOM
cornístă s. f., g.-d. art. cornístei; pl. corníste
cornista
CORNÍST, -Ă, corniști, -ste, s. m. și f. 1. Gornist, trompetist. 2. Persoană care cântă la corn1 (I 3). – Din fr. corniste. DOOM
cornístă s. f., g.-d. art. cornístei; pl. corníste
corniste
CORNÍST, -Ă, corniști, -ste, s. m. și f. 1. Gornist, trompetist. 2. Persoană care cântă la corn1 (I 3). – Din fr. corniste. DOOM
cornístă s. f., g.-d. art. cornístei; pl. corníste
cornistei
CORNÍST, -Ă, corniști, -ste, s. m. și f. 1. Gornist, trompetist. 2. Persoană care cântă la corn1 (I 3). – Din fr. corniste. DOOM
cornístă s. f., g.-d. art. cornístei; pl. corníste
cornistele
CORNÍST, -Ă, corniști, -ste, s. m. și f. 1. Gornist, trompetist. 2. Persoană care cântă la corn1 (I 3). – Din fr. corniste. DOOM
cornístă s. f., g.-d. art. cornístei; pl. corníste
cornistelor
CORNÍST, -Ă, corniști, -ste, s. m. și f. 1. Gornist, trompetist. 2. Persoană care cântă la corn1 (I 3). – Din fr. corniste. DOOM
cornístă s. f., g.-d. art. cornístei; pl. corníste
cornistul
CORNÍST, -Ă, corniști, -ste, s. m. și f. 1. Gornist, trompetist. 2. Persoană care cântă la corn1 (I 3). – Din fr. corniste. DOOM
cornístă s. f., g.-d. art. cornístei; pl. corníste
cornistului
CORNÍST, -Ă, corniști, -ste, s. m. și f. 1. Gornist, trompetist. 2. Persoană care cântă la corn1 (I 3). – Din fr. corniste. DOOM
cornístă s. f., g.-d. art. cornístei; pl. corníste
corniza
CORNÍZĂ, cornize, s. f. Vergea de lemn sau de metal de care se atârnă draperiile sau perdelele. – Cf. it. cornice. DOOM
corníză s. f., g.-d. art. cornízei; pl. corníze
cornize
CORNÍZĂ, cornize, s. f. Vergea de lemn sau de metal de care se atârnă draperiile sau perdelele. – Cf. it. cornice. DOOM
corníză s. f., g.-d. art. cornízei; pl. corníze
cornizei
CORNÍZĂ, cornize, s. f. Vergea de lemn sau de metal de care se atârnă draperiile sau perdelele. – Cf. it. cornice. DOOM
corníză s. f., g.-d. art. cornízei; pl. corníze
cornizele
CORNÍZĂ, cornize, s. f. Vergea de lemn sau de metal de care se atârnă draperiile sau perdelele. – Cf. it. cornice. DOOM
corníză s. f., g.-d. art. cornízei; pl. corníze
cornizelor
CORNÍZĂ, cornize, s. f. Vergea de lemn sau de metal de care se atârnă draperiile sau perdelele. – Cf. it. cornice. DOOM
corníză s. f., g.-d. art. cornízei; pl. corníze
cornișa
CORNÍȘĂ, cornișe, s. f. 1. Partea superioară, ieșită în afară și ornamentată, a zidului unei construcții, având rolul de a sprijini acoperișul și de a împiedica scurgerea apei de ploaie pe fața clădirilor. 2. Mulură proeminentă, așezată sub plafon, deasupra unei uși, ferestre, la o mobilă etc., având rol decorativ. 3. Drum paralel cu curbele de nivel pe marginea superioară a unei pante abrupte, a unei faleze etc. [Var.: corníce s. f.] – Din fr. corniche. DOOM
corníșă s. f., art. corníșa, g.-d. art. corníșei; pl. corníșe
cornișe
CORNÍȘĂ, cornișe, s. f. 1. Partea superioară, ieșită în afară și ornamentată, a zidului unei construcții, având rolul de a sprijini acoperișul și de a împiedica scurgerea apei de ploaie pe fața clădirilor. 2. Mulură proeminentă, așezată sub plafon, deasupra unei uși, ferestre, la o mobilă etc., având rol decorativ. 3. Drum paralel cu curbele de nivel pe marginea superioară a unei pante abrupte, a unei faleze etc. [Var.: corníce s. f.] – Din fr. corniche. DOOM
corníșă s. f., art. corníșa, g.-d. art. corníșei; pl. corníșe
cornișei
CORNÍȘĂ, cornișe, s. f. 1. Partea superioară, ieșită în afară și ornamentată, a zidului unei construcții, având rolul de a sprijini acoperișul și de a împiedica scurgerea apei de ploaie pe fața clădirilor. 2. Mulură proeminentă, așezată sub plafon, deasupra unei uși, ferestre, la o mobilă etc., având rol decorativ. 3. Drum paralel cu curbele de nivel pe marginea superioară a unei pante abrupte, a unei faleze etc. [Var.: corníce s. f.] – Din fr. corniche. DOOM
corníșă s. f., art. corníșa, g.-d. art. corníșei; pl. corníșe
cornișele
CORNÍȘĂ, cornișe, s. f. 1. Partea superioară, ieșită în afară și ornamentată, a zidului unei construcții, având rolul de a sprijini acoperișul și de a împiedica scurgerea apei de ploaie pe fața clădirilor. 2. Mulură proeminentă, așezată sub plafon, deasupra unei uși, ferestre, la o mobilă etc., având rol decorativ. 3. Drum paralel cu curbele de nivel pe marginea superioară a unei pante abrupte, a unei faleze etc. [Var.: corníce s. f.] – Din fr. corniche. DOOM
corníșă s. f., art. corníșa, g.-d. art. corníșei; pl. corníșe
cornișelor
CORNÍȘĂ, cornișe, s. f. 1. Partea superioară, ieșită în afară și ornamentată, a zidului unei construcții, având rolul de a sprijini acoperișul și de a împiedica scurgerea apei de ploaie pe fața clădirilor. 2. Mulură proeminentă, așezată sub plafon, deasupra unei uși, ferestre, la o mobilă etc., având rol decorativ. 3. Drum paralel cu curbele de nivel pe marginea superioară a unei pante abrupte, a unei faleze etc. [Var.: corníce s. f.] – Din fr. corniche. DOOM
corníșă s. f., art. corníșa, g.-d. art. corníșei; pl. corníșe
cornișoare
CORNIȘÓR, cornișori, s. m. (Bot.) 1. Brăduț (1). 2. Mică plantă erbacee de munte, cu tulpina târâtoare, cu frunze lanceolate, fin dințate și cu spice terminale (Lycopodium annotinum). [Pl. și: (n.) cornișoare] – Corn1 + suf. -ișor.
cornișoarele
CORNIȘÓR, cornișori, s. m. (Bot.) 1. Brăduț (1). 2. Mică plantă erbacee de munte, cu tulpina târâtoare, cu frunze lanceolate, fin dințate și cu spice terminale (Lycopodium annotinum). [Pl. și: (n.) cornișoare] – Corn1 + suf. -ișor.
cornișoarelor
CORNIȘÓR, cornișori, s. m. (Bot.) 1. Brăduț (1). 2. Mică plantă erbacee de munte, cu tulpina târâtoare, cu frunze lanceolate, fin dințate și cu spice terminale (Lycopodium annotinum). [Pl. și: (n.) cornișoare] – Corn1 + suf. -ișor.
cornișon
CORNIȘÓN, cornișoni, s. m. Varietate de castraveți mici și tari, folosiți mai ales pentru conservare în oțet. – Din fr. cornichon. DOOM
cornișón (castravete) s. m., pl. cornișóni
cornișoni
CORNIȘÓN, cornișoni, s. m. Varietate de castraveți mici și tari, folosiți mai ales pentru conservare în oțet. – Din fr. cornichon. DOOM
cornișón (castravete) s. m., pl. cornișóni
cornișonii
CORNIȘÓN, cornișoni, s. m. Varietate de castraveți mici și tari, folosiți mai ales pentru conservare în oțet. – Din fr. cornichon. DOOM
cornișón (castravete) s. m., pl. cornișóni
cornișonilor
CORNIȘÓN, cornișoni, s. m. Varietate de castraveți mici și tari, folosiți mai ales pentru conservare în oțet. – Din fr. cornichon. DOOM
cornișón (castravete) s. m., pl. cornișóni
cornișonul
CORNIȘÓN, cornișoni, s. m. Varietate de castraveți mici și tari, folosiți mai ales pentru conservare în oțet. – Din fr. cornichon. DOOM
cornișón (castravete) s. m., pl. cornișóni
cornișonului
CORNIȘÓN, cornișoni, s. m. Varietate de castraveți mici și tari, folosiți mai ales pentru conservare în oțet. – Din fr. cornichon. DOOM
cornișón (castravete) s. m., pl. cornișóni
cornișor
CORNIȘÓR, cornișori, s. m. (Bot.) 1. Brăduț (1). 2. Mică plantă erbacee de munte, cu tulpina târâtoare, cu frunze lanceolate, fin dințate și cu spice terminale (Lycopodium annotinum). [Pl. și: (n.) cornișoare] – Corn1 + suf. -ișor. DOOM
cornișór2 (corn, colț mic) s. n., pl. cornișoáre
cornișor
CORNIȘÓR, cornișori, s. m. (Bot.) 1. Brăduț (1). 2. Mică plantă erbacee de munte, cu tulpina târâtoare, cu frunze lanceolate, fin dințate și cu spice terminale (Lycopodium annotinum). [Pl. și: (n.) cornișoare] – Corn1 + suf. -ișor.
cornișori
CORNIȘÓR, cornișori, s. m. (Bot.) 1. Brăduț (1). 2. Mică plantă erbacee de munte, cu tulpina târâtoare, cu frunze lanceolate, fin dințate și cu spice terminale (Lycopodium annotinum). [Pl. și: (n.) cornișoare] – Corn1 + suf. -ișor. DOOM
cornișór2 (corn, colț mic) s. n., pl. cornișoáre
cornișorii
CORNIȘÓR, cornișori, s. m. (Bot.) 1. Brăduț (1). 2. Mică plantă erbacee de munte, cu tulpina târâtoare, cu frunze lanceolate, fin dințate și cu spice terminale (Lycopodium annotinum). [Pl. și: (n.) cornișoare] – Corn1 + suf. -ișor. DOOM
cornișór2 (corn, colț mic) s. n., pl. cornișoáre
cornișorilor
CORNIȘÓR, cornișori, s. m. (Bot.) 1. Brăduț (1). 2. Mică plantă erbacee de munte, cu tulpina târâtoare, cu frunze lanceolate, fin dințate și cu spice terminale (Lycopodium annotinum). [Pl. și: (n.) cornișoare] – Corn1 + suf. -ișor. DOOM
cornișór2 (corn, colț mic) s. n., pl. cornișoáre
cornișorul
CORNIȘÓR, cornișori, s. m. (Bot.) 1. Brăduț (1). 2. Mică plantă erbacee de munte, cu tulpina târâtoare, cu frunze lanceolate, fin dințate și cu spice terminale (Lycopodium annotinum). [Pl. și: (n.) cornișoare] – Corn1 + suf. -ișor. DOOM
cornișór2 (corn, colț mic) s. n., pl. cornișoáre
cornișorul
CORNIȘÓR, cornișori, s. m. (Bot.) 1. Brăduț (1). 2. Mică plantă erbacee de munte, cu tulpina târâtoare, cu frunze lanceolate, fin dințate și cu spice terminale (Lycopodium annotinum). [Pl. și: (n.) cornișoare] – Corn1 + suf. -ișor.
cornișorului
CORNIȘÓR, cornișori, s. m. (Bot.) 1. Brăduț (1). 2. Mică plantă erbacee de munte, cu tulpina târâtoare, cu frunze lanceolate, fin dințate și cu spice terminale (Lycopodium annotinum). [Pl. și: (n.) cornișoare] – Corn1 + suf. -ișor. DOOM
cornișór2 (corn, colț mic) s. n., pl. cornișoáre
cornișorului
CORNIȘÓR, cornișori, s. m. (Bot.) 1. Brăduț (1). 2. Mică plantă erbacee de munte, cu tulpina târâtoare, cu frunze lanceolate, fin dințate și cu spice terminale (Lycopodium annotinum). [Pl. și: (n.) cornișoare] – Corn1 + suf. -ișor.
corniști
CORNÍST, -Ă, corniști, -ste, s. m. și f. 1. Gornist, trompetist. 2. Persoană care cântă la corn1 (I 3). – Din fr. corniste. DOOM
cornístă s. f., g.-d. art. cornístei; pl. corníste
corniștii
CORNÍST, -Ă, corniști, -ste, s. m. și f. 1. Gornist, trompetist. 2. Persoană care cântă la corn1 (I 3). – Din fr. corniste. DOOM
cornístă s. f., g.-d. art. cornístei; pl. corníste
corniștilor
CORNÍST, -Ă, corniști, -ste, s. m. și f. 1. Gornist, trompetist. 2. Persoană care cântă la corn1 (I 3). – Din fr. corniste. DOOM
cornístă s. f., g.-d. art. cornístei; pl. corníste
cornița
CORNÍȚĂ1 s. f. Soi de viță-de-vie pentru vin, cu struguri negri-roșietici, asemănători cu coarna (2). – Coarnă + suf. -iță. DOOM
corníță2 (varietate de struguri) s. f., g.-d. art. corníței
cornițe
CORNÍȚĂ1 s. f. Soi de viță-de-vie pentru vin, cu struguri negri-roșietici, asemănători cu coarna (2). – Coarnă + suf. -iță. DOOM
corníță2 (varietate de struguri) s. f., g.-d. art. corníței
corniței
CORNÍȚĂ1 s. f. Soi de viță-de-vie pentru vin, cu struguri negri-roșietici, asemănători cu coarna (2). – Coarnă + suf. -iță. DOOM
corníță2 (varietate de struguri) s. f., g.-d. art. corníței
cornițele
CORNÍȚĂ1 s. f. Soi de viță-de-vie pentru vin, cu struguri negri-roșietici, asemănători cu coarna (2). – Coarnă + suf. -iță. DOOM
corníță2 (varietate de struguri) s. f., g.-d. art. corníței
cornițelor
CORNÍȚĂ1 s. f. Soi de viță-de-vie pentru vin, cu struguri negri-roșietici, asemănători cu coarna (2). – Coarnă + suf. -iță. DOOM
corníță2 (varietate de struguri) s. f., g.-d. art. corníței
cornoasa
CORNÓS, -OÁSĂ, cornoși, -oase, adj. Care are consistența cornului1; dur, tare. ◊ Celulă cornoasă = celulă epitelială moartă. Strat cornos = strat de protecție al epidermei, relativ dur, format din celule cornoase. – Corn1 + suf. -os. DOOM
cornós adj. m., pl. cornóși; f. cornoásă, pl. cornoáse
cornoase
CORNÓS, -OÁSĂ, cornoși, -oase, adj. Care are consistența cornului1; dur, tare. ◊ Celulă cornoasă = celulă epitelială moartă. Strat cornos = strat de protecție al epidermei, relativ dur, format din celule cornoase. – Corn1 + suf. -os. DOOM
cornós adj. m., pl. cornóși; f. cornoásă, pl. cornoáse
cornoasei
CORNÓS, -OÁSĂ, cornoși, -oase, adj. Care are consistența cornului1; dur, tare. ◊ Celulă cornoasă = celulă epitelială moartă. Strat cornos = strat de protecție al epidermei, relativ dur, format din celule cornoase. – Corn1 + suf. -os. DOOM
cornós adj. m., pl. cornóși; f. cornoásă, pl. cornoáse
cornoasele
CORNÓS, -OÁSĂ, cornoși, -oase, adj. Care are consistența cornului1; dur, tare. ◊ Celulă cornoasă = celulă epitelială moartă. Strat cornos = strat de protecție al epidermei, relativ dur, format din celule cornoase. – Corn1 + suf. -os. DOOM
cornós adj. m., pl. cornóși; f. cornoásă, pl. cornoáse
cornoaselor
CORNÓS, -OÁSĂ, cornoși, -oase, adj. Care are consistența cornului1; dur, tare. ◊ Celulă cornoasă = celulă epitelială moartă. Strat cornos = strat de protecție al epidermei, relativ dur, format din celule cornoase. – Corn1 + suf. -os. DOOM
cornós adj. m., pl. cornóși; f. cornoásă, pl. cornoáse
cornorat
ÎNCORNORÁT, -Ă, încornorați, -te, adj. 1. Care are coarne, cu coarne. Vită naltă, Naltă-ncornorată. TEODORESCU, P. P. 259. ♦ (Despre soți) Înșelat. Aici e o parte din suferința celui încornorat și mințit mereu. CAMIL PETRESCU, T. II 291. ♦ (Substantivat, m., în forma articulată) Dracul. 2. Fig. (Despre fapte sau vorbe) Exagerat, înflorit, fără bază reală. Minciună încornorată. ▭ Unul, iscoditor trist de termeni încornorați... Se plînge că nu-nțeleg acei care îl ascult. ALEXANDRESCU, M. 240. – Variantă: cornorát, -ă (CREANGĂ, P. 48, NEGRUZZI, S. I 347) adj.
cornorata
ÎNCORNORÁT, -Ă, încornorați, -te, adj. 1. Care are coarne, cu coarne. Vită naltă, Naltă-ncornorată. TEODORESCU, P. P. 259. ♦ (Despre soți) Înșelat. Aici e o parte din suferința celui încornorat și mințit mereu. CAMIL PETRESCU, T. II 291. ♦ (Substantivat, m., în forma articulată) Dracul. 2. Fig. (Despre fapte sau vorbe) Exagerat, înflorit, fără bază reală. Minciună încornorată. ▭ Unul, iscoditor trist de termeni încornorați... Se plînge că nu-nțeleg acei care îl ascult. ALEXANDRESCU, M. 240. – Variantă: cornorát, -ă (CREANGĂ, P. 48, NEGRUZZI, S. I 347) adj.
cornorate
ÎNCORNORÁT, -Ă, încornorați, -te, adj. 1. Care are coarne, cu coarne. Vită naltă, Naltă-ncornorată. TEODORESCU, P. P. 259. ♦ (Despre soți) Înșelat. Aici e o parte din suferința celui încornorat și mințit mereu. CAMIL PETRESCU, T. II 291. ♦ (Substantivat, m., în forma articulată) Dracul. 2. Fig. (Despre fapte sau vorbe) Exagerat, înflorit, fără bază reală. Minciună încornorată. ▭ Unul, iscoditor trist de termeni încornorați... Se plînge că nu-nțeleg acei care îl ascult. ALEXANDRESCU, M. 240. – Variantă: cornorát, -ă (CREANGĂ, P. 48, NEGRUZZI, S. I 347) adj.
cornoratei
ÎNCORNORÁT, -Ă, încornorați, -te, adj. 1. Care are coarne, cu coarne. Vită naltă, Naltă-ncornorată. TEODORESCU, P. P. 259. ♦ (Despre soți) Înșelat. Aici e o parte din suferința celui încornorat și mințit mereu. CAMIL PETRESCU, T. II 291. ♦ (Substantivat, m., în forma articulată) Dracul. 2. Fig. (Despre fapte sau vorbe) Exagerat, înflorit, fără bază reală. Minciună încornorată. ▭ Unul, iscoditor trist de termeni încornorați... Se plînge că nu-nțeleg acei care îl ascult. ALEXANDRESCU, M. 240. – Variantă: cornorát, -ă (CREANGĂ, P. 48, NEGRUZZI, S. I 347) adj.
cornoratele
ÎNCORNORÁT, -Ă, încornorați, -te, adj. 1. Care are coarne, cu coarne. Vită naltă, Naltă-ncornorată. TEODORESCU, P. P. 259. ♦ (Despre soți) Înșelat. Aici e o parte din suferința celui încornorat și mințit mereu. CAMIL PETRESCU, T. II 291. ♦ (Substantivat, m., în forma articulată) Dracul. 2. Fig. (Despre fapte sau vorbe) Exagerat, înflorit, fără bază reală. Minciună încornorată. ▭ Unul, iscoditor trist de termeni încornorați... Se plînge că nu-nțeleg acei care îl ascult. ALEXANDRESCU, M. 240. – Variantă: cornorát, -ă (CREANGĂ, P. 48, NEGRUZZI, S. I 347) adj.
cornoratelor
ÎNCORNORÁT, -Ă, încornorați, -te, adj. 1. Care are coarne, cu coarne. Vită naltă, Naltă-ncornorată. TEODORESCU, P. P. 259. ♦ (Despre soți) Înșelat. Aici e o parte din suferința celui încornorat și mințit mereu. CAMIL PETRESCU, T. II 291. ♦ (Substantivat, m., în forma articulată) Dracul. 2. Fig. (Despre fapte sau vorbe) Exagerat, înflorit, fără bază reală. Minciună încornorată. ▭ Unul, iscoditor trist de termeni încornorați... Se plînge că nu-nțeleg acei care îl ascult. ALEXANDRESCU, M. 240. – Variantă: cornorát, -ă (CREANGĂ, P. 48, NEGRUZZI, S. I 347) adj.
cornoratul
ÎNCORNORÁT, -Ă, încornorați, -te, adj. 1. Care are coarne, cu coarne. Vită naltă, Naltă-ncornorată. TEODORESCU, P. P. 259. ♦ (Despre soți) Înșelat. Aici e o parte din suferința celui încornorat și mințit mereu. CAMIL PETRESCU, T. II 291. ♦ (Substantivat, m., în forma articulată) Dracul. 2. Fig. (Despre fapte sau vorbe) Exagerat, înflorit, fără bază reală. Minciună încornorată. ▭ Unul, iscoditor trist de termeni încornorați... Se plînge că nu-nțeleg acei care îl ascult. ALEXANDRESCU, M. 240. – Variantă: cornorát, -ă (CREANGĂ, P. 48, NEGRUZZI, S. I 347) adj.
cornoratului
ÎNCORNORÁT, -Ă, încornorați, -te, adj. 1. Care are coarne, cu coarne. Vită naltă, Naltă-ncornorată. TEODORESCU, P. P. 259. ♦ (Despre soți) Înșelat. Aici e o parte din suferința celui încornorat și mințit mereu. CAMIL PETRESCU, T. II 291. ♦ (Substantivat, m., în forma articulată) Dracul. 2. Fig. (Despre fapte sau vorbe) Exagerat, înflorit, fără bază reală. Minciună încornorată. ▭ Unul, iscoditor trist de termeni încornorați... Se plînge că nu-nțeleg acei care îl ascult. ALEXANDRESCU, M. 240. – Variantă: cornorát, -ă (CREANGĂ, P. 48, NEGRUZZI, S. I 347) adj.
cornorați
ÎNCORNORÁT, -Ă, încornorați, -te, adj. 1. Care are coarne, cu coarne. Vită naltă, Naltă-ncornorată. TEODORESCU, P. P. 259. ♦ (Despre soți) Înșelat. Aici e o parte din suferința celui încornorat și mințit mereu. CAMIL PETRESCU, T. II 291. ♦ (Substantivat, m., în forma articulată) Dracul. 2. Fig. (Despre fapte sau vorbe) Exagerat, înflorit, fără bază reală. Minciună încornorată. ▭ Unul, iscoditor trist de termeni încornorați... Se plînge că nu-nțeleg acei care îl ascult. ALEXANDRESCU, M. 240. – Variantă: cornorát, -ă (CREANGĂ, P. 48, NEGRUZZI, S. I 347) adj.
cornorații
ÎNCORNORÁT, -Ă, încornorați, -te, adj. 1. Care are coarne, cu coarne. Vită naltă, Naltă-ncornorată. TEODORESCU, P. P. 259. ♦ (Despre soți) Înșelat. Aici e o parte din suferința celui încornorat și mințit mereu. CAMIL PETRESCU, T. II 291. ♦ (Substantivat, m., în forma articulată) Dracul. 2. Fig. (Despre fapte sau vorbe) Exagerat, înflorit, fără bază reală. Minciună încornorată. ▭ Unul, iscoditor trist de termeni încornorați... Se plînge că nu-nțeleg acei care îl ascult. ALEXANDRESCU, M. 240. – Variantă: cornorát, -ă (CREANGĂ, P. 48, NEGRUZZI, S. I 347) adj.
cornoraților
ÎNCORNORÁT, -Ă, încornorați, -te, adj. 1. Care are coarne, cu coarne. Vită naltă, Naltă-ncornorată. TEODORESCU, P. P. 259. ♦ (Despre soți) Înșelat. Aici e o parte din suferința celui încornorat și mințit mereu. CAMIL PETRESCU, T. II 291. ♦ (Substantivat, m., în forma articulată) Dracul. 2. Fig. (Despre fapte sau vorbe) Exagerat, înflorit, fără bază reală. Minciună încornorată. ▭ Unul, iscoditor trist de termeni încornorați... Se plînge că nu-nțeleg acei care îl ascult. ALEXANDRESCU, M. 240. – Variantă: cornorát, -ă (CREANGĂ, P. 48, NEGRUZZI, S. I 347) adj.
cornos
CORNÓS, -OÁSĂ, cornoși, -oase, adj. Care are consistența cornului1; dur, tare. ◊ Celulă cornoasă = celulă epitelială moartă. Strat cornos = strat de protecție al epidermei, relativ dur, format din celule cornoase. – Corn1 + suf. -os. DOOM
cornós adj. m., pl. cornóși; f. cornoásă, pl. cornoáse
cornosul
CORNÓS, -OÁSĂ, cornoși, -oase, adj. Care are consistența cornului1; dur, tare. ◊ Celulă cornoasă = celulă epitelială moartă. Strat cornos = strat de protecție al epidermei, relativ dur, format din celule cornoase. – Corn1 + suf. -os. DOOM
cornós adj. m., pl. cornóși; f. cornoásă, pl. cornoáse
cornosului
CORNÓS, -OÁSĂ, cornoși, -oase, adj. Care are consistența cornului1; dur, tare. ◊ Celulă cornoasă = celulă epitelială moartă. Strat cornos = strat de protecție al epidermei, relativ dur, format din celule cornoase. – Corn1 + suf. -os. DOOM
cornós adj. m., pl. cornóși; f. cornoásă, pl. cornoáse
cornoși
CORNÓS, -OÁSĂ, cornoși, -oase, adj. Care are consistența cornului1; dur, tare. ◊ Celulă cornoasă = celulă epitelială moartă. Strat cornos = strat de protecție al epidermei, relativ dur, format din celule cornoase. – Corn1 + suf. -os. DOOM
cornós adj. m., pl. cornóși; f. cornoásă, pl. cornoáse
cornoșii
CORNÓS, -OÁSĂ, cornoși, -oase, adj. Care are consistența cornului1; dur, tare. ◊ Celulă cornoasă = celulă epitelială moartă. Strat cornos = strat de protecție al epidermei, relativ dur, format din celule cornoase. – Corn1 + suf. -os. DOOM
cornós adj. m., pl. cornóși; f. cornoásă, pl. cornoáse
cornoșilor
CORNÓS, -OÁSĂ, cornoși, -oase, adj. Care are consistența cornului1; dur, tare. ◊ Celulă cornoasă = celulă epitelială moartă. Strat cornos = strat de protecție al epidermei, relativ dur, format din celule cornoase. – Corn1 + suf. -os. DOOM
cornós adj. m., pl. cornóși; f. cornoásă, pl. cornoáse
cornul
CORN2, corni, s. m. Arbust sau arbore mic cu lemnul foarte tare, cu frunze opuse, cu flori galbene și cu fructe roșii comestibile, ale cărui frunze se folosesc la vopsit (Cornus mas). – Lat. cornus. DOOM
corn1 (arbust, instrument de suflat) s. m., pl. corni
cornul
CORN1, (I 1, 6) coarne, (I 4, 5, II) cornuri, s. n., (I 3, III) corni, s. m. I. I. Formațiune dură, pereche sau nepereche, de pe craniul multor copitate. ◊ Loc. adj. (Despre cuvintele, relatările cuiva) Cu coarne = exagerat, de necrezut, gogonat, umflat. ◊ Expr. A lua în coarne = (despre vite) a împunge cu coarnele; fig. a se repezi cu vorba la cineva, a certa pe cineva. A scoate coarne = a deveni agresiv; a se obrăznici. A fi mai cu coarne decât altul = a fi mai grozav decât altul. A pune (cuiva) funia în coarne = a înșela, a amăgi (pe cineva), a-i impune (cuiva) voința. A se lua în coarne cu cineva = a se încăiera, a se lua la harță. A-și arăta coarnele = a-și manifesta răutatea, dușmănia. A căuta (cuiva) în coarne sau a căuta (ori a se uita) în coarnele cuiva = a îndeplini toate gusturile, capriciile cuiva; a răsfăța. A pune coarne = a călca credința conjugală; a înșela. (Pop.) Cel cu coarne = dracul. ♦ P. anal. Fiecare dintre cele patru organe tactile și vizuale ale melcului; fiecare dintre cele două excrescențe chitinoase de lângă ochii unor cărăbuși. 2. (La sg.) Substanță chitinoasă din care sunt constituite coarnele1 (I 1) animalelor (folosită pentru fabricarea unor obiecte). 3. (Și în sintagma corn de vânătoare) Instrument de suflat, confecționat uneori din corn1, folosit la vânătoare sau pentru chemări, semnalizări etc. ♦ Instrument muzical de suflat, format dintr-un tub conic de alamă sau din alt metal. ◊ Corn englez = instrument de suflat din familia oboiului, dar cu un sunet mai grav, cu ancie dublă. 4. Recipient format dintr-un corn1 (I 1) sau de forma acestuia, în care se păstrează praful de pușcă, sarea etc.; p. ext. conținutul acestui recipient. ◊ Expr. Cornul abundenței = (în mitologia greacă) simbol al belșugului, reprezentat printr-un vas în formă de corn1 (I 1), umplut cu fructe și cu flori. 5. Produs de panificație din făină albă, de mici dimensiuni și în formă de semilună. 6. Parte a unor construcții, organe de mașini, unelte etc. în formă de corn1 (I 1). ♦ Recipient din corn1 (I 1) sau de lut prelungit cu o pană de gâscă prin care se scurge huma colorată, folosit în ceramica populară pentru decorarea vaselor. 7. (La sg.) Denumire dată unor formații anatomice cu aspect de corn1 (I 1). Corn uterin. 8. (În sintagma) Cornul Lunii = Luna în primul și în ultimul pătrar, când are formă de seceră. 9. Compus: cornul-secarei sau corn-de-secară = ciupercă parazită care trăiește în ovarul diferitelor plante graminee; pintenul-secarei (Claviceps purpurea); boală provocată de această ciupercă și manifestată prin apariția în spic a unor formații tari, negricioase, întrebuințate în farmacie pentru extragerea ergotinei. II. 1. (Reg.) Colț, ungher, margine. 2. (Înv.) Aripă de oaste, de tabără. III. (La pl.) Căpriorii casei. – Lat. cornu. DOOM
corn3 (franzeluță, recipient, colț, aripă de oaste) s. n., pl. córnuri
cornuleț
CORNULÉȚ, cornulețe, s. n. Diminutiv al Iui corn1. ♦ Fig. (Pop.) Adaos, înfloritură, exagerare. – Corn1 + suf. -uleț. DOOM
cornuléț s. n., pl. cornuléțe
cornulețe
CORNULÉȚ, cornulețe, s. n. Diminutiv al Iui corn1. ♦ Fig. (Pop.) Adaos, înfloritură, exagerare. – Corn1 + suf. -uleț. DOOM
cornuléț s. n., pl. cornuléțe
cornulețele
CORNULÉȚ, cornulețe, s. n. Diminutiv al Iui corn1. ♦ Fig. (Pop.) Adaos, înfloritură, exagerare. – Corn1 + suf. -uleț. DOOM
cornuléț s. n., pl. cornuléțe
cornulețelor
CORNULÉȚ, cornulețe, s. n. Diminutiv al Iui corn1. ♦ Fig. (Pop.) Adaos, înfloritură, exagerare. – Corn1 + suf. -uleț. DOOM
cornuléț s. n., pl. cornuléțe
cornulețul
CORNULÉȚ, cornulețe, s. n. Diminutiv al Iui corn1. ♦ Fig. (Pop.) Adaos, înfloritură, exagerare. – Corn1 + suf. -uleț. DOOM
cornuléț s. n., pl. cornuléțe
cornulețului
CORNULÉȚ, cornulețe, s. n. Diminutiv al Iui corn1. ♦ Fig. (Pop.) Adaos, înfloritură, exagerare. – Corn1 + suf. -uleț. DOOM
cornuléț s. n., pl. cornuléțe
cornului
CORN2, corni, s. m. Arbust sau arbore mic cu lemnul foarte tare, cu frunze opuse, cu flori galbene și cu fructe roșii comestibile, ale cărui frunze se folosesc la vopsit (Cornus mas). – Lat. cornus. DOOM
corn1 (arbust, instrument de suflat) s. m., pl. corni
cornului
CORN1, (I 1, 6) coarne, (I 4, 5, II) cornuri, s. n., (I 3, III) corni, s. m. I. I. Formațiune dură, pereche sau nepereche, de pe craniul multor copitate. ◊ Loc. adj. (Despre cuvintele, relatările cuiva) Cu coarne = exagerat, de necrezut, gogonat, umflat. ◊ Expr. A lua în coarne = (despre vite) a împunge cu coarnele; fig. a se repezi cu vorba la cineva, a certa pe cineva. A scoate coarne = a deveni agresiv; a se obrăznici. A fi mai cu coarne decât altul = a fi mai grozav decât altul. A pune (cuiva) funia în coarne = a înșela, a amăgi (pe cineva), a-i impune (cuiva) voința. A se lua în coarne cu cineva = a se încăiera, a se lua la harță. A-și arăta coarnele = a-și manifesta răutatea, dușmănia. A căuta (cuiva) în coarne sau a căuta (ori a se uita) în coarnele cuiva = a îndeplini toate gusturile, capriciile cuiva; a răsfăța. A pune coarne = a călca credința conjugală; a înșela. (Pop.) Cel cu coarne = dracul. ♦ P. anal. Fiecare dintre cele patru organe tactile și vizuale ale melcului; fiecare dintre cele două excrescențe chitinoase de lângă ochii unor cărăbuși. 2. (La sg.) Substanță chitinoasă din care sunt constituite coarnele1 (I 1) animalelor (folosită pentru fabricarea unor obiecte). 3. (Și în sintagma corn de vânătoare) Instrument de suflat, confecționat uneori din corn1, folosit la vânătoare sau pentru chemări, semnalizări etc. ♦ Instrument muzical de suflat, format dintr-un tub conic de alamă sau din alt metal. ◊ Corn englez = instrument de suflat din familia oboiului, dar cu un sunet mai grav, cu ancie dublă. 4. Recipient format dintr-un corn1 (I 1) sau de forma acestuia, în care se păstrează praful de pușcă, sarea etc.; p. ext. conținutul acestui recipient. ◊ Expr. Cornul abundenței = (în mitologia greacă) simbol al belșugului, reprezentat printr-un vas în formă de corn1 (I 1), umplut cu fructe și cu flori. 5. Produs de panificație din făină albă, de mici dimensiuni și în formă de semilună. 6. Parte a unor construcții, organe de mașini, unelte etc. în formă de corn1 (I 1). ♦ Recipient din corn1 (I 1) sau de lut prelungit cu o pană de gâscă prin care se scurge huma colorată, folosit în ceramica populară pentru decorarea vaselor. 7. (La sg.) Denumire dată unor formații anatomice cu aspect de corn1 (I 1). Corn uterin. 8. (În sintagma) Cornul Lunii = Luna în primul și în ultimul pătrar, când are formă de seceră. 9. Compus: cornul-secarei sau corn-de-secară = ciupercă parazită care trăiește în ovarul diferitelor plante graminee; pintenul-secarei (Claviceps purpurea); boală provocată de această ciupercă și manifestată prin apariția în spic a unor formații tari, negricioase, întrebuințate în farmacie pentru extragerea ergotinei. II. 1. (Reg.) Colț, ungher, margine. 2. (Înv.) Aripă de oaste, de tabără. III. (La pl.) Căpriorii casei. – Lat. cornu. DOOM
corn3 (franzeluță, recipient, colț, aripă de oaste) s. n., pl. córnuri
cornurele
CORNURÉLE s. n. pl. Colțișoare, unghiulețe. – Cornuri (pl. lui corn1) + suf. -ele. DOOM
cornuréle s. n. pl.
cornurelele
CORNURÉLE s. n. pl. Colțișoare, unghiulețe. – Cornuri (pl. lui corn1) + suf. -ele. DOOM
cornuréle s. n. pl.
cornurelelor
CORNURÉLE s. n. pl. Colțișoare, unghiulețe. – Cornuri (pl. lui corn1) + suf. -ele. DOOM
cornuréle s. n. pl.
cornuri
CORN1, (I 1, 6) coarne, (I 4, 5, II) cornuri, s. n., (I 3, III) corni, s. m. I. I. Formațiune dură, pereche sau nepereche, de pe craniul multor copitate. ◊ Loc. adj. (Despre cuvintele, relatările cuiva) Cu coarne = exagerat, de necrezut, gogonat, umflat. ◊ Expr. A lua în coarne = (despre vite) a împunge cu coarnele; fig. a se repezi cu vorba la cineva, a certa pe cineva. A scoate coarne = a deveni agresiv; a se obrăznici. A fi mai cu coarne decât altul = a fi mai grozav decât altul. A pune (cuiva) funia în coarne = a înșela, a amăgi (pe cineva), a-i impune (cuiva) voința. A se lua în coarne cu cineva = a se încăiera, a se lua la harță. A-și arăta coarnele = a-și manifesta răutatea, dușmănia. A căuta (cuiva) în coarne sau a căuta (ori a se uita) în coarnele cuiva = a îndeplini toate gusturile, capriciile cuiva; a răsfăța. A pune coarne = a călca credința conjugală; a înșela. (Pop.) Cel cu coarne = dracul. ♦ P. anal. Fiecare dintre cele patru organe tactile și vizuale ale melcului; fiecare dintre cele două excrescențe chitinoase de lângă ochii unor cărăbuși. 2. (La sg.) Substanță chitinoasă din care sunt constituite coarnele1 (I 1) animalelor (folosită pentru fabricarea unor obiecte). 3. (Și în sintagma corn de vânătoare) Instrument de suflat, confecționat uneori din corn1, folosit la vânătoare sau pentru chemări, semnalizări etc. ♦ Instrument muzical de suflat, format dintr-un tub conic de alamă sau din alt metal. ◊ Corn englez = instrument de suflat din familia oboiului, dar cu un sunet mai grav, cu ancie dublă. 4. Recipient format dintr-un corn1 (I 1) sau de forma acestuia, în care se păstrează praful de pușcă, sarea etc.; p. ext. conținutul acestui recipient. ◊ Expr. Cornul abundenței = (în mitologia greacă) simbol al belșugului, reprezentat printr-un vas în formă de corn1 (I 1), umplut cu fructe și cu flori. 5. Produs de panificație din făină albă, de mici dimensiuni și în formă de semilună. 6. Parte a unor construcții, organe de mașini, unelte etc. în formă de corn1 (I 1). ♦ Recipient din corn1 (I 1) sau de lut prelungit cu o pană de gâscă prin care se scurge huma colorată, folosit în ceramica populară pentru decorarea vaselor. 7. (La sg.) Denumire dată unor formații anatomice cu aspect de corn1 (I 1). Corn uterin. 8. (În sintagma) Cornul Lunii = Luna în primul și în ultimul pătrar, când are formă de seceră. 9. Compus: cornul-secarei sau corn-de-secară = ciupercă parazită care trăiește în ovarul diferitelor plante graminee; pintenul-secarei (Claviceps purpurea); boală provocată de această ciupercă și manifestată prin apariția în spic a unor formații tari, negricioase, întrebuințate în farmacie pentru extragerea ergotinei. II. 1. (Reg.) Colț, ungher, margine. 2. (Înv.) Aripă de oaste, de tabără. III. (La pl.) Căpriorii casei. – Lat. cornu. DOOM
corn3 (franzeluță, recipient, colț, aripă de oaste) s. n., pl. córnuri
cornurile
CORN1, (I 1, 6) coarne, (I 4, 5, II) cornuri, s. n., (I 3, III) corni, s. m. I. I. Formațiune dură, pereche sau nepereche, de pe craniul multor copitate. ◊ Loc. adj. (Despre cuvintele, relatările cuiva) Cu coarne = exagerat, de necrezut, gogonat, umflat. ◊ Expr. A lua în coarne = (despre vite) a împunge cu coarnele; fig. a se repezi cu vorba la cineva, a certa pe cineva. A scoate coarne = a deveni agresiv; a se obrăznici. A fi mai cu coarne decât altul = a fi mai grozav decât altul. A pune (cuiva) funia în coarne = a înșela, a amăgi (pe cineva), a-i impune (cuiva) voința. A se lua în coarne cu cineva = a se încăiera, a se lua la harță. A-și arăta coarnele = a-și manifesta răutatea, dușmănia. A căuta (cuiva) în coarne sau a căuta (ori a se uita) în coarnele cuiva = a îndeplini toate gusturile, capriciile cuiva; a răsfăța. A pune coarne = a călca credința conjugală; a înșela. (Pop.) Cel cu coarne = dracul. ♦ P. anal. Fiecare dintre cele patru organe tactile și vizuale ale melcului; fiecare dintre cele două excrescențe chitinoase de lângă ochii unor cărăbuși. 2. (La sg.) Substanță chitinoasă din care sunt constituite coarnele1 (I 1) animalelor (folosită pentru fabricarea unor obiecte). 3. (Și în sintagma corn de vânătoare) Instrument de suflat, confecționat uneori din corn1, folosit la vânătoare sau pentru chemări, semnalizări etc. ♦ Instrument muzical de suflat, format dintr-un tub conic de alamă sau din alt metal. ◊ Corn englez = instrument de suflat din familia oboiului, dar cu un sunet mai grav, cu ancie dublă. 4. Recipient format dintr-un corn1 (I 1) sau de forma acestuia, în care se păstrează praful de pușcă, sarea etc.; p. ext. conținutul acestui recipient. ◊ Expr. Cornul abundenței = (în mitologia greacă) simbol al belșugului, reprezentat printr-un vas în formă de corn1 (I 1), umplut cu fructe și cu flori. 5. Produs de panificație din făină albă, de mici dimensiuni și în formă de semilună. 6. Parte a unor construcții, organe de mașini, unelte etc. în formă de corn1 (I 1). ♦ Recipient din corn1 (I 1) sau de lut prelungit cu o pană de gâscă prin care se scurge huma colorată, folosit în ceramica populară pentru decorarea vaselor. 7. (La sg.) Denumire dată unor formații anatomice cu aspect de corn1 (I 1). Corn uterin. 8. (În sintagma) Cornul Lunii = Luna în primul și în ultimul pătrar, când are formă de seceră. 9. Compus: cornul-secarei sau corn-de-secară = ciupercă parazită care trăiește în ovarul diferitelor plante graminee; pintenul-secarei (Claviceps purpurea); boală provocată de această ciupercă și manifestată prin apariția în spic a unor formații tari, negricioase, întrebuințate în farmacie pentru extragerea ergotinei. II. 1. (Reg.) Colț, ungher, margine. 2. (Înv.) Aripă de oaste, de tabără. III. (La pl.) Căpriorii casei. – Lat. cornu. DOOM
corn3 (franzeluță, recipient, colț, aripă de oaste) s. n., pl. córnuri
cornurilor
CORN1, (I 1, 6) coarne, (I 4, 5, II) cornuri, s. n., (I 3, III) corni, s. m. I. I. Formațiune dură, pereche sau nepereche, de pe craniul multor copitate. ◊ Loc. adj. (Despre cuvintele, relatările cuiva) Cu coarne = exagerat, de necrezut, gogonat, umflat. ◊ Expr. A lua în coarne = (despre vite) a împunge cu coarnele; fig. a se repezi cu vorba la cineva, a certa pe cineva. A scoate coarne = a deveni agresiv; a se obrăznici. A fi mai cu coarne decât altul = a fi mai grozav decât altul. A pune (cuiva) funia în coarne = a înșela, a amăgi (pe cineva), a-i impune (cuiva) voința. A se lua în coarne cu cineva = a se încăiera, a se lua la harță. A-și arăta coarnele = a-și manifesta răutatea, dușmănia. A căuta (cuiva) în coarne sau a căuta (ori a se uita) în coarnele cuiva = a îndeplini toate gusturile, capriciile cuiva; a răsfăța. A pune coarne = a călca credința conjugală; a înșela. (Pop.) Cel cu coarne = dracul. ♦ P. anal. Fiecare dintre cele patru organe tactile și vizuale ale melcului; fiecare dintre cele două excrescențe chitinoase de lângă ochii unor cărăbuși. 2. (La sg.) Substanță chitinoasă din care sunt constituite coarnele1 (I 1) animalelor (folosită pentru fabricarea unor obiecte). 3. (Și în sintagma corn de vânătoare) Instrument de suflat, confecționat uneori din corn1, folosit la vânătoare sau pentru chemări, semnalizări etc. ♦ Instrument muzical de suflat, format dintr-un tub conic de alamă sau din alt metal. ◊ Corn englez = instrument de suflat din familia oboiului, dar cu un sunet mai grav, cu ancie dublă. 4. Recipient format dintr-un corn1 (I 1) sau de forma acestuia, în care se păstrează praful de pușcă, sarea etc.; p. ext. conținutul acestui recipient. ◊ Expr. Cornul abundenței = (în mitologia greacă) simbol al belșugului, reprezentat printr-un vas în formă de corn1 (I 1), umplut cu fructe și cu flori. 5. Produs de panificație din făină albă, de mici dimensiuni și în formă de semilună. 6. Parte a unor construcții, organe de mașini, unelte etc. în formă de corn1 (I 1). ♦ Recipient din corn1 (I 1) sau de lut prelungit cu o pană de gâscă prin care se scurge huma colorată, folosit în ceramica populară pentru decorarea vaselor. 7. (La sg.) Denumire dată unor formații anatomice cu aspect de corn1 (I 1). Corn uterin. 8. (În sintagma) Cornul Lunii = Luna în primul și în ultimul pătrar, când are formă de seceră. 9. Compus: cornul-secarei sau corn-de-secară = ciupercă parazită care trăiește în ovarul diferitelor plante graminee; pintenul-secarei (Claviceps purpurea); boală provocată de această ciupercă și manifestată prin apariția în spic a unor formații tari, negricioase, întrebuințate în farmacie pentru extragerea ergotinei. II. 1. (Reg.) Colț, ungher, margine. 2. (Înv.) Aripă de oaste, de tabără. III. (La pl.) Căpriorii casei. – Lat. cornu. DOOM
corn3 (franzeluță, recipient, colț, aripă de oaste) s. n., pl. córnuri
cornus
SẤNGER, sângeri, s. m. Arbust cu ramuri drepte, roșii toamna și iarna, cu frunzele de obicei ovale, vara verzi și toamna roșii, cu flori albe și fructe drupe negre (Cornus sanguinea). – Din sângera (derivat regresiv).
cornut
CORNÚT, -Ă, cornuți, -te, adj. 1. (Și substantivat, f.) (Animal) care are coarne. 2. Cu coarne mari, bine dezvoltate. 3. Compus: (Bot.) secară-cornută = cornul-secarei, v. corn1 (I 9). – Lat. cornutus. DOOM
cornútă s. f., g.-d. art. cornútei; pl. cornúte
cornuta
CORNÚT, -Ă, cornuți, -te, adj. 1. (Și substantivat, f.) (Animal) care are coarne. 2. Cu coarne mari, bine dezvoltate. 3. Compus: (Bot.) secară-cornută = cornul-secarei, v. corn1 (I 9). – Lat. cornutus. DOOM
cornútă s. f., g.-d. art. cornútei; pl. cornúte
cornute
CORNÚT, -Ă, cornuți, -te, adj. 1. (Și substantivat, f.) (Animal) care are coarne. 2. Cu coarne mari, bine dezvoltate. 3. Compus: (Bot.) secară-cornută = cornul-secarei, v. corn1 (I 9). – Lat. cornutus. DOOM
cornútă s. f., g.-d. art. cornútei; pl. cornúte
cornutei
CORNÚT, -Ă, cornuți, -te, adj. 1. (Și substantivat, f.) (Animal) care are coarne. 2. Cu coarne mari, bine dezvoltate. 3. Compus: (Bot.) secară-cornută = cornul-secarei, v. corn1 (I 9). – Lat. cornutus. DOOM
cornútă s. f., g.-d. art. cornútei; pl. cornúte
cornutele
CORNÚT, -Ă, cornuți, -te, adj. 1. (Și substantivat, f.) (Animal) care are coarne. 2. Cu coarne mari, bine dezvoltate. 3. Compus: (Bot.) secară-cornută = cornul-secarei, v. corn1 (I 9). – Lat. cornutus. DOOM
cornútă s. f., g.-d. art. cornútei; pl. cornúte
cornutelor
CORNÚT, -Ă, cornuți, -te, adj. 1. (Și substantivat, f.) (Animal) care are coarne. 2. Cu coarne mari, bine dezvoltate. 3. Compus: (Bot.) secară-cornută = cornul-secarei, v. corn1 (I 9). – Lat. cornutus. DOOM
cornútă s. f., g.-d. art. cornútei; pl. cornúte
cornutul
CORNÚT, -Ă, cornuți, -te, adj. 1. (Și substantivat, f.) (Animal) care are coarne. 2. Cu coarne mari, bine dezvoltate. 3. Compus: (Bot.) secară-cornută = cornul-secarei, v. corn1 (I 9). – Lat. cornutus. DOOM
cornútă s. f., g.-d. art. cornútei; pl. cornúte
cornutului
CORNÚT, -Ă, cornuți, -te, adj. 1. (Și substantivat, f.) (Animal) care are coarne. 2. Cu coarne mari, bine dezvoltate. 3. Compus: (Bot.) secară-cornută = cornul-secarei, v. corn1 (I 9). – Lat. cornutus. DOOM
cornútă s. f., g.-d. art. cornútei; pl. cornúte
cornuț
CORNÚȚ, cornuți, s. m. 1. Plantă erbacee cu tulpina târâtoare și cu fructele în formă de capsule mari, cilindrice (Cerastium alpinum). 2. Plantă erbacee cu flori albe (Cerastium arvense). – Corn1 + suf. -uț. DOOM
cornúț s. m., pl. cornúți
cornuți
CORNÚT, -Ă, cornuți, -te, adj. 1. (Și substantivat, f.) (Animal) care are coarne. 2. Cu coarne mari, bine dezvoltate. 3. Compus: (Bot.) secară-cornută = cornul-secarei, v. corn1 (I 9). – Lat. cornutus. DOOM
cornútă s. f., g.-d. art. cornútei; pl. cornúte
cornuți
CORNÚȚ, cornuți, s. m. 1. Plantă erbacee cu tulpina târâtoare și cu fructele în formă de capsule mari, cilindrice (Cerastium alpinum). 2. Plantă erbacee cu flori albe (Cerastium arvense). – Corn1 + suf. -uț. DOOM
cornúț s. m., pl. cornúți
cornuții
CORNÚT, -Ă, cornuți, -te, adj. 1. (Și substantivat, f.) (Animal) care are coarne. 2. Cu coarne mari, bine dezvoltate. 3. Compus: (Bot.) secară-cornută = cornul-secarei, v. corn1 (I 9). – Lat. cornutus. DOOM
cornútă s. f., g.-d. art. cornútei; pl. cornúte
cornuții
CORNÚȚ, cornuți, s. m. 1. Plantă erbacee cu tulpina târâtoare și cu fructele în formă de capsule mari, cilindrice (Cerastium alpinum). 2. Plantă erbacee cu flori albe (Cerastium arvense). – Corn1 + suf. -uț. DOOM
cornúț s. m., pl. cornúți
cornuților
CORNÚT, -Ă, cornuți, -te, adj. 1. (Și substantivat, f.) (Animal) care are coarne. 2. Cu coarne mari, bine dezvoltate. 3. Compus: (Bot.) secară-cornută = cornul-secarei, v. corn1 (I 9). – Lat. cornutus. DOOM
cornútă s. f., g.-d. art. cornútei; pl. cornúte
cornuților
CORNÚȚ, cornuți, s. m. 1. Plantă erbacee cu tulpina târâtoare și cu fructele în formă de capsule mari, cilindrice (Cerastium alpinum). 2. Plantă erbacee cu flori albe (Cerastium arvense). – Corn1 + suf. -uț. DOOM
cornúț s. m., pl. cornúți
cornuțul
CORNÚȚ, cornuți, s. m. 1. Plantă erbacee cu tulpina târâtoare și cu fructele în formă de capsule mari, cilindrice (Cerastium alpinum). 2. Plantă erbacee cu flori albe (Cerastium arvense). – Corn1 + suf. -uț. DOOM
cornúț s. m., pl. cornúți
cornuțului
CORNÚȚ, cornuți, s. m. 1. Plantă erbacee cu tulpina târâtoare și cu fructele în formă de capsule mari, cilindrice (Cerastium alpinum). 2. Plantă erbacee cu flori albe (Cerastium arvense). – Corn1 + suf. -uț. DOOM
cornúț s. m., pl. cornúți
cornwall
CÓRNWALL s. m. (Zool.) Rasă de porci originară din Anglia, de talie mare și de culoare neagră; marele negru. [Pr.: córnŭol] – Cuv. engl. DOOM
Córnwall (rasă de porci) (engl.) [wall pron. vol] (Corn-wall) s. propriu n.
cornwallul
CÓRNWALL s. m. (Zool.) Rasă de porci originară din Anglia, de talie mare și de culoare neagră; marele negru. [Pr.: córnŭol] – Cuv. engl. DOOM
Córnwall (rasă de porci) (engl.) [wall pron. vol] (Corn-wall) s. propriu n.
cornwallului
CÓRNWALL s. m. (Zool.) Rasă de porci originară din Anglia, de talie mare și de culoare neagră; marele negru. [Pr.: córnŭol] – Cuv. engl. DOOM
Córnwall (rasă de porci) (engl.) [wall pron. vol] (Corn-wall) s. propriu n.
cornărea
CORNĂRÍ2, cornăresc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A strânge cornăritul; a impune cornăritul. – Din cornărit (derivat regresiv). DOOM
cornărí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cornărésc, imperf. 3 sg. cornăreá; conj. prez. 3 să cornăreáscă
cornăreai
CORNĂRÍ2, cornăresc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A strânge cornăritul; a impune cornăritul. – Din cornărit (derivat regresiv). DOOM
cornărí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cornărésc, imperf. 3 sg. cornăreá; conj. prez. 3 să cornăreáscă
cornăream
CORNĂRÍ2, cornăresc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A strânge cornăritul; a impune cornăritul. – Din cornărit (derivat regresiv). DOOM
cornărí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cornărésc, imperf. 3 sg. cornăreá; conj. prez. 3 să cornăreáscă
cornărească
CORNĂRÍ2, cornăresc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A strânge cornăritul; a impune cornăritul. – Din cornărit (derivat regresiv). DOOM
cornărí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cornărésc, imperf. 3 sg. cornăreá; conj. prez. 3 să cornăreáscă
cornăreau
CORNĂRÍ2, cornăresc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A strânge cornăritul; a impune cornăritul. – Din cornărit (derivat regresiv). DOOM
cornărí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cornărésc, imperf. 3 sg. cornăreá; conj. prez. 3 să cornăreáscă
cornăreați
CORNĂRÍ2, cornăresc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A strânge cornăritul; a impune cornăritul. – Din cornărit (derivat regresiv). DOOM
cornărí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cornărésc, imperf. 3 sg. cornăreá; conj. prez. 3 să cornăreáscă
cornăresc
CORNĂRÍ2, cornăresc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A strânge cornăritul; a impune cornăritul. – Din cornărit (derivat regresiv). DOOM
cornărí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cornărésc, imperf. 3 sg. cornăreá; conj. prez. 3 să cornăreáscă
cornărește
CORNĂRÍ2, cornăresc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A strânge cornăritul; a impune cornăritul. – Din cornărit (derivat regresiv). DOOM
cornărí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cornărésc, imperf. 3 sg. cornăreá; conj. prez. 3 să cornăreáscă
cornărești
CORNĂRÍ2, cornăresc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A strânge cornăritul; a impune cornăritul. – Din cornărit (derivat regresiv). DOOM
cornărí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cornărésc, imperf. 3 sg. cornăreá; conj. prez. 3 să cornăreáscă
cornări
CORNĂRÍ2, cornăresc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A strânge cornăritul; a impune cornăritul. – Din cornărit (derivat regresiv). DOOM
cornărí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cornărésc, imperf. 3 sg. cornăreá; conj. prez. 3 să cornăreáscă
cornării
CORNĂRÍ2, cornăresc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A strânge cornăritul; a impune cornăritul. – Din cornărit (derivat regresiv). DOOM
cornărí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cornărésc, imperf. 3 sg. cornăreá; conj. prez. 3 să cornăreáscă
cornărim
CORNĂRÍ2, cornăresc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A strânge cornăritul; a impune cornăritul. – Din cornărit (derivat regresiv). DOOM
cornărí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cornărésc, imperf. 3 sg. cornăreá; conj. prez. 3 să cornăreáscă
cornărind
CORNĂRÍ2, cornăresc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A strânge cornăritul; a impune cornăritul. – Din cornărit (derivat regresiv). DOOM
cornărí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cornărésc, imperf. 3 sg. cornăreá; conj. prez. 3 să cornăreáscă
cornărire
CORNĂRÍ2, cornăresc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A strânge cornăritul; a impune cornăritul. – Din cornărit (derivat regresiv). DOOM
cornărí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cornărésc, imperf. 3 sg. cornăreá; conj. prez. 3 să cornăreáscă
cornărire
CORNĂRÍ2, cornăresc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A strânge cornăritul; a impune cornăritul. – Din cornărit (derivat regresiv).
cornăriră
CORNĂRÍ2, cornăresc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A strânge cornăritul; a impune cornăritul. – Din cornărit (derivat regresiv). DOOM
cornărí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cornărésc, imperf. 3 sg. cornăreá; conj. prez. 3 să cornăreáscă
cornărirăm
CORNĂRÍ2, cornăresc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A strânge cornăritul; a impune cornăritul. – Din cornărit (derivat regresiv). DOOM
cornărí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cornărésc, imperf. 3 sg. cornăreá; conj. prez. 3 să cornăreáscă
cornărirăți
CORNĂRÍ2, cornăresc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A strânge cornăritul; a impune cornăritul. – Din cornărit (derivat regresiv). DOOM
cornărí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cornărésc, imperf. 3 sg. cornăreá; conj. prez. 3 să cornăreáscă
cornărise
CORNĂRÍ2, cornăresc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A strânge cornăritul; a impune cornăritul. – Din cornărit (derivat regresiv). DOOM
cornărí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cornărésc, imperf. 3 sg. cornăreá; conj. prez. 3 să cornăreáscă
cornărisem
CORNĂRÍ2, cornăresc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A strânge cornăritul; a impune cornăritul. – Din cornărit (derivat regresiv). DOOM
cornărí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cornărésc, imperf. 3 sg. cornăreá; conj. prez. 3 să cornăreáscă
cornăriseră
CORNĂRÍ2, cornăresc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A strânge cornăritul; a impune cornăritul. – Din cornărit (derivat regresiv). DOOM
cornărí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cornărésc, imperf. 3 sg. cornăreá; conj. prez. 3 să cornăreáscă
cornăriserăm
CORNĂRÍ2, cornăresc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A strânge cornăritul; a impune cornăritul. – Din cornărit (derivat regresiv). DOOM
cornărí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cornărésc, imperf. 3 sg. cornăreá; conj. prez. 3 să cornăreáscă
cornăriserăți
CORNĂRÍ2, cornăresc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A strânge cornăritul; a impune cornăritul. – Din cornărit (derivat regresiv). DOOM
cornărí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cornărésc, imperf. 3 sg. cornăreá; conj. prez. 3 să cornăreáscă
cornăriseși
CORNĂRÍ2, cornăresc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A strânge cornăritul; a impune cornăritul. – Din cornărit (derivat regresiv). DOOM
cornărí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cornărésc, imperf. 3 sg. cornăreá; conj. prez. 3 să cornăreáscă
cornăriseți
CORNĂRÍ2, cornăresc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A strânge cornăritul; a impune cornăritul. – Din cornărit (derivat regresiv). DOOM
cornărí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cornărésc, imperf. 3 sg. cornăreá; conj. prez. 3 să cornăreáscă
cornărit
CORNĂRÍ2, cornăresc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A strânge cornăritul; a impune cornăritul. – Din cornărit (derivat regresiv). DOOM
cornărí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cornărésc, imperf. 3 sg. cornăreá; conj. prez. 3 să cornăreáscă
cornărit
CORNĂRÍT s. n. (Înv.) Dare pe vitele cornute. – Corn1 + suf. -ărit. DOOM
cornărít s. n.
cornăritul
CORNĂRÍT s. n. (Înv.) Dare pe vitele cornute. – Corn1 + suf. -ărit. DOOM
cornărít s. n.
cornăritului
CORNĂRÍT s. n. (Înv.) Dare pe vitele cornute. – Corn1 + suf. -ărit. DOOM
cornărít s. n.
cornăriși
CORNĂRÍ2, cornăresc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A strânge cornăritul; a impune cornăritul. – Din cornărit (derivat regresiv). DOOM
cornărí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cornărésc, imperf. 3 sg. cornăreá; conj. prez. 3 să cornăreáscă
cornăriți
CORNĂRÍ2, cornăresc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A strânge cornăritul; a impune cornăritul. – Din cornărit (derivat regresiv). DOOM
cornărí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cornărésc, imperf. 3 sg. cornăreá; conj. prez. 3 să cornăreáscă
cornățar
CORNĂȚÁR, cornățari, s. m. Insectă mică de apă, cu corpul scurt și lătăreț și cu picioarele dinainte în formă de cornițe (Naucoris cimicoides). – Cornat + suf. -ar. DOOM
cornățár s. m., pl. cornățári
cornățari
CORNĂȚÁR, cornățari, s. m. Insectă mică de apă, cu corpul scurt și lătăreț și cu picioarele dinainte în formă de cornițe (Naucoris cimicoides). – Cornat + suf. -ar. DOOM
cornățár s. m., pl. cornățári
cornățarii
CORNĂȚÁR, cornățari, s. m. Insectă mică de apă, cu corpul scurt și lătăreț și cu picioarele dinainte în formă de cornițe (Naucoris cimicoides). – Cornat + suf. -ar. DOOM
cornățár s. m., pl. cornățári
cornățarilor
CORNĂȚÁR, cornățari, s. m. Insectă mică de apă, cu corpul scurt și lătăreț și cu picioarele dinainte în formă de cornițe (Naucoris cimicoides). – Cornat + suf. -ar. DOOM
cornățár s. m., pl. cornățári
cornățarul
CORNĂȚÁR, cornățari, s. m. Insectă mică de apă, cu corpul scurt și lătăreț și cu picioarele dinainte în formă de cornițe (Naucoris cimicoides). – Cornat + suf. -ar. DOOM
cornățár s. m., pl. cornățári
cornățarului
CORNĂȚÁR, cornățari, s. m. Insectă mică de apă, cu corpul scurt și lătăreț și cu picioarele dinainte în formă de cornițe (Naucoris cimicoides). – Cornat + suf. -ar. DOOM
cornățár s. m., pl. cornățári
coroagă
coroágă (coroáge), s. f. – Obiect deformat și încrețit, curbare. Bg. koruba „concavitate” (Pușcariu, Dacor., II, 597; DAR); mai puțin probabilă este der. din mag. kéreg „coajă, scoarță” (Cihac, II, 493). Dicționarele atribuie cuvîntului mai multe sensuri, încercînd să-l aplice fiecăruia din numeroasele obiecte încrețite (coajă de copac, piele uscată, lemn) care pot fi desemnate cu acest nume. Este dublet al lui corobă, s. f. (animal slab și costeliv) și fără nici o îndoială al lui coroabă, s. f. (fruct al porumbei, Prunus spinosa; plantă, Brunella grandiflora; lupoaie; măr pădureț), cu var. corombă, scoroambă (mr. curubiță, istr. corumbe). Acest cuvînt se consideră în general a fi reprezentant al lat. columba (Philippide, ZRPh., XXXI, 307; Candrea-Dens., 398; REW 2026; Pascu, I, 72; Cortés 125), cf. celălalt nume popular al său, porumbea (după DAR din gr. ϰόρυμβος și al var. sale fără nazalizare ϰορυφή; după Bogrea, Dacor., IV, 802, din gr. ϰορόμηλον). Aceste explicații nu sînt suficiente și pare mai sigur să se plece de la coroagă (pentru alternanța b-g, cf. barză și colibă), și de la sl. (rus. korobiti), „a contracta”, datorită fie aspectului fructului copt, fie gustului acru ce face să se contracteze cerul gurii. De la coroabă derivă corobeață, s. f. (porumbă; măr pădureț; fruct în general); corobete, s. f. (larvă; coropișniță), simplă confuzie cu carabete și, la cel de al doilea sens cu coropișniță; scorumnic, s. m. (varietate de porumb). Der. de la coroagă; corobană (var. corobaie), s. f. (concavitate a trunchiurilor copacilor, scobitură; vale, rîpă); corobăios, adj. (găunos); coroblete, s. m. (poreclă dată țăranilor de la cîmpie, țărănoi, necioplit), pentru al cărui semantism cf. cojan; corlopeț, s. m. (poreclă dată de locuitorii din Bucovina celor din Vechiul Regat al României); corogi (var. scorogi, (s)coroji), vb. (a înclina, a suci, a strîmba, a îndoi), cf. bg. korubja se, rus. korobiti; scorombar, s. m. (porumbă); scorogoi, s. m. (plantă, Phlomis pungens). Cf. coropcă.
coroana
COROÁNĂ, coroane, s. f. 1. Podoabă pentru cap în formă de cerc, făcută din flori și frunze; cunună. ♦ Fig. Încununare. ♦ Cunună de flori sau de frunze (naturale sau artificiale) care se depune ca omagiu la mormântul cuiva. 2. Diademă (de aur, de argint, de fier) ornamentată, purtată de monarhi la ocazii solemne ca semn al puterii lor; p. anal. tiară papală. ♦ Semn distinctiv imprimat, desenat sau brodat în formă de coroană (1) pe stemele și pe blazoanele familiilor imperiale, regale sau senioriale. 3. Fig. Putere monarhică, suveranitate; p. ext. persoană care deține aceeastă putere. 4. Unitate monetară în unele țări. 5. Totalitatea ramurilor unui arbore, ale unui arbust etc. 6. (Și în sintagma coroană dentară) Partea superioară, vizibilă, a dintelui omului, care iese din gingie și este acoperită cu smalț. ♦ Îmbrăcăminte de metal, de porțelan, de acrilat etc. cu care se acoperă un dinte sau o măsea cariată. 7. Partea de deasupra copitei la piciorul calului. 8. (Și în sintagma coroană circulară) Suprafață cuprinsă între două cercuri concentrice. 9. (În sintagmele) Coroană solară = regiune luminoasă în jurul Soarelui, formată din stratul exterior și cel mai rarefiat al atmosferei solare, vizibilă cu ochiul liber în timpul unei eclipse totale de Soare. Coroana boreală = numele unei constelații (circulare) din emisfera boreală; Hora. 10. Piesă sau parte dintr-o piesă mecanică, de lungime mică, având forma unui cilindru gol. 11. (Muz.) Semn pus deasupra unei note sau a unei pauze pentru a le prelungi valoarea; fermata. – Din lat. corona. DOOM
coroánă s. f., g.-d. art. coroánei; pl. coroáne
coroane
COROÁNĂ, coroane, s. f. 1. Podoabă pentru cap în formă de cerc, făcută din flori și frunze; cunună. ♦ Fig. Încununare. ♦ Cunună de flori sau de frunze (naturale sau artificiale) care se depune ca omagiu la mormântul cuiva. 2. Diademă (de aur, de argint, de fier) ornamentată, purtată de monarhi la ocazii solemne ca semn al puterii lor; p. anal. tiară papală. ♦ Semn distinctiv imprimat, desenat sau brodat în formă de coroană (1) pe stemele și pe blazoanele familiilor imperiale, regale sau senioriale. 3. Fig. Putere monarhică, suveranitate; p. ext. persoană care deține aceeastă putere. 4. Unitate monetară în unele țări. 5. Totalitatea ramurilor unui arbore, ale unui arbust etc. 6. (Și în sintagma coroană dentară) Partea superioară, vizibilă, a dintelui omului, care iese din gingie și este acoperită cu smalț. ♦ Îmbrăcăminte de metal, de porțelan, de acrilat etc. cu care se acoperă un dinte sau o măsea cariată. 7. Partea de deasupra copitei la piciorul calului. 8. (Și în sintagma coroană circulară) Suprafață cuprinsă între două cercuri concentrice. 9. (În sintagmele) Coroană solară = regiune luminoasă în jurul Soarelui, formată din stratul exterior și cel mai rarefiat al atmosferei solare, vizibilă cu ochiul liber în timpul unei eclipse totale de Soare. Coroana boreală = numele unei constelații (circulare) din emisfera boreală; Hora. 10. Piesă sau parte dintr-o piesă mecanică, de lungime mică, având forma unui cilindru gol. 11. (Muz.) Semn pus deasupra unei note sau a unei pauze pentru a le prelungi valoarea; fermata. – Din lat. corona. DOOM
coroánă s. f., g.-d. art. coroánei; pl. coroáne
coroanei
COROÁNĂ, coroane, s. f. 1. Podoabă pentru cap în formă de cerc, făcută din flori și frunze; cunună. ♦ Fig. Încununare. ♦ Cunună de flori sau de frunze (naturale sau artificiale) care se depune ca omagiu la mormântul cuiva. 2. Diademă (de aur, de argint, de fier) ornamentată, purtată de monarhi la ocazii solemne ca semn al puterii lor; p. anal. tiară papală. ♦ Semn distinctiv imprimat, desenat sau brodat în formă de coroană (1) pe stemele și pe blazoanele familiilor imperiale, regale sau senioriale. 3. Fig. Putere monarhică, suveranitate; p. ext. persoană care deține aceeastă putere. 4. Unitate monetară în unele țări. 5. Totalitatea ramurilor unui arbore, ale unui arbust etc. 6. (Și în sintagma coroană dentară) Partea superioară, vizibilă, a dintelui omului, care iese din gingie și este acoperită cu smalț. ♦ Îmbrăcăminte de metal, de porțelan, de acrilat etc. cu care se acoperă un dinte sau o măsea cariată. 7. Partea de deasupra copitei la piciorul calului. 8. (Și în sintagma coroană circulară) Suprafață cuprinsă între două cercuri concentrice. 9. (În sintagmele) Coroană solară = regiune luminoasă în jurul Soarelui, formată din stratul exterior și cel mai rarefiat al atmosferei solare, vizibilă cu ochiul liber în timpul unei eclipse totale de Soare. Coroana boreală = numele unei constelații (circulare) din emisfera boreală; Hora. 10. Piesă sau parte dintr-o piesă mecanică, de lungime mică, având forma unui cilindru gol. 11. (Muz.) Semn pus deasupra unei note sau a unei pauze pentru a le prelungi valoarea; fermata. – Din lat. corona. DOOM
coroánă s. f., g.-d. art. coroánei; pl. coroáne
coroanele
COROÁNĂ, coroane, s. f. 1. Podoabă pentru cap în formă de cerc, făcută din flori și frunze; cunună. ♦ Fig. Încununare. ♦ Cunună de flori sau de frunze (naturale sau artificiale) care se depune ca omagiu la mormântul cuiva. 2. Diademă (de aur, de argint, de fier) ornamentată, purtată de monarhi la ocazii solemne ca semn al puterii lor; p. anal. tiară papală. ♦ Semn distinctiv imprimat, desenat sau brodat în formă de coroană (1) pe stemele și pe blazoanele familiilor imperiale, regale sau senioriale. 3. Fig. Putere monarhică, suveranitate; p. ext. persoană care deține aceeastă putere. 4. Unitate monetară în unele țări. 5. Totalitatea ramurilor unui arbore, ale unui arbust etc. 6. (Și în sintagma coroană dentară) Partea superioară, vizibilă, a dintelui omului, care iese din gingie și este acoperită cu smalț. ♦ Îmbrăcăminte de metal, de porțelan, de acrilat etc. cu care se acoperă un dinte sau o măsea cariată. 7. Partea de deasupra copitei la piciorul calului. 8. (Și în sintagma coroană circulară) Suprafață cuprinsă între două cercuri concentrice. 9. (În sintagmele) Coroană solară = regiune luminoasă în jurul Soarelui, formată din stratul exterior și cel mai rarefiat al atmosferei solare, vizibilă cu ochiul liber în timpul unei eclipse totale de Soare. Coroana boreală = numele unei constelații (circulare) din emisfera boreală; Hora. 10. Piesă sau parte dintr-o piesă mecanică, de lungime mică, având forma unui cilindru gol. 11. (Muz.) Semn pus deasupra unei note sau a unei pauze pentru a le prelungi valoarea; fermata. – Din lat. corona. DOOM
coroánă s. f., g.-d. art. coroánei; pl. coroáne
coroanelor
COROÁNĂ, coroane, s. f. 1. Podoabă pentru cap în formă de cerc, făcută din flori și frunze; cunună. ♦ Fig. Încununare. ♦ Cunună de flori sau de frunze (naturale sau artificiale) care se depune ca omagiu la mormântul cuiva. 2. Diademă (de aur, de argint, de fier) ornamentată, purtată de monarhi la ocazii solemne ca semn al puterii lor; p. anal. tiară papală. ♦ Semn distinctiv imprimat, desenat sau brodat în formă de coroană (1) pe stemele și pe blazoanele familiilor imperiale, regale sau senioriale. 3. Fig. Putere monarhică, suveranitate; p. ext. persoană care deține aceeastă putere. 4. Unitate monetară în unele țări. 5. Totalitatea ramurilor unui arbore, ale unui arbust etc. 6. (Și în sintagma coroană dentară) Partea superioară, vizibilă, a dintelui omului, care iese din gingie și este acoperită cu smalț. ♦ Îmbrăcăminte de metal, de porțelan, de acrilat etc. cu care se acoperă un dinte sau o măsea cariată. 7. Partea de deasupra copitei la piciorul calului. 8. (Și în sintagma coroană circulară) Suprafață cuprinsă între două cercuri concentrice. 9. (În sintagmele) Coroană solară = regiune luminoasă în jurul Soarelui, formată din stratul exterior și cel mai rarefiat al atmosferei solare, vizibilă cu ochiul liber în timpul unei eclipse totale de Soare. Coroana boreală = numele unei constelații (circulare) din emisfera boreală; Hora. 10. Piesă sau parte dintr-o piesă mecanică, de lungime mică, având forma unui cilindru gol. 11. (Muz.) Semn pus deasupra unei note sau a unei pauze pentru a le prelungi valoarea; fermata. – Din lat. corona. DOOM
coroánă s. f., g.-d. art. coroánei; pl. coroáne
corobana
COROBÁNĂ, corobane, s. f. (Reg.) Scorbură de copac. – Et. nec. DOOM
corobánă (reg.) s. f., g.-d. art. corobánei; pl. corobáne
corobane
COROBÁNĂ, corobane, s. f. (Reg.) Scorbură de copac. – Et. nec. DOOM
corobánă (reg.) s. f., g.-d. art. corobánei; pl. corobáne
corobanei
COROBÁNĂ, corobane, s. f. (Reg.) Scorbură de copac. – Et. nec. DOOM
corobánă (reg.) s. f., g.-d. art. corobánei; pl. corobáne
corobanele
COROBÁNĂ, corobane, s. f. (Reg.) Scorbură de copac. – Et. nec. DOOM
corobánă (reg.) s. f., g.-d. art. corobánei; pl. corobáne
corobanelor
COROBÁNĂ, corobane, s. f. (Reg.) Scorbură de copac. – Et. nec. DOOM
corobánă (reg.) s. f., g.-d. art. corobánei; pl. corobáne
corobeața
COROBEÁȚĂ, corobețe, s. f. (Reg.) Măr pădureț. – Et. nec. DOOM
corobeáță (reg.) s. f., g.-d. art. corobéței; pl. corobéțe
corobețe
COROBEÁȚĂ, corobețe, s. f. (Reg.) Măr pădureț. – Et. nec. DOOM
corobeáță (reg.) s. f., g.-d. art. corobéței; pl. corobéțe
corobeței
COROBEÁȚĂ, corobețe, s. f. (Reg.) Măr pădureț. – Et. nec. DOOM
corobeáță (reg.) s. f., g.-d. art. corobéței; pl. corobéțe
corobețele
COROBEÁȚĂ, corobețe, s. f. (Reg.) Măr pădureț. – Et. nec. DOOM
corobeáță (reg.) s. f., g.-d. art. corobéței; pl. corobéțe
corobețelor
COROBEÁȚĂ, corobețe, s. f. (Reg.) Măr pădureț. – Et. nec. DOOM
corobeáță (reg.) s. f., g.-d. art. corobéței; pl. corobéțe
corobora
COROBORÁ, coroborez, vb. I. Tranz. (Livr.) A întări, a sprijini, a da putere, a consolida; a confirma. – Din fr. corroborer, lat. corroborare. DOOM
coroborá (a ~) vb., ind. prez. 3 coroboreáză
coroborai
COROBORÁ, coroborez, vb. I. Tranz. (Livr.) A întări, a sprijini, a da putere, a consolida; a confirma. – Din fr. corroborer, lat. corroborare. DOOM
coroborá (a ~) vb., ind. prez. 3 coroboreáză
coroboram
COROBORÁ, coroborez, vb. I. Tranz. (Livr.) A întări, a sprijini, a da putere, a consolida; a confirma. – Din fr. corroborer, lat. corroborare. DOOM
coroborá (a ~) vb., ind. prez. 3 coroboreáză
coroborant
COROBORÁNT, -Ă, coroboranți, -te, adj. Care coroborează, întărește. – Din fr. corroborant. DOOM
coroboránt adj. m., pl. coroboránți; f. coroborántă, pl. coroboránte
coroboranta
COROBORÁNT, -Ă, coroboranți, -te, adj. Care coroborează, întărește. – Din fr. corroborant. DOOM
coroboránt adj. m., pl. coroboránți; f. coroborántă, pl. coroboránte
coroborante
COROBORÁNT, -Ă, coroboranți, -te, adj. Care coroborează, întărește. – Din fr. corroborant. DOOM
coroboránt adj. m., pl. coroboránți; f. coroborántă, pl. coroboránte
coroborantei
COROBORÁNT, -Ă, coroboranți, -te, adj. Care coroborează, întărește. – Din fr. corroborant. DOOM
coroboránt adj. m., pl. coroboránți; f. coroborántă, pl. coroboránte
coroborantele
COROBORÁNT, -Ă, coroboranți, -te, adj. Care coroborează, întărește. – Din fr. corroborant. DOOM
coroboránt adj. m., pl. coroboránți; f. coroborántă, pl. coroboránte
coroborantelor
COROBORÁNT, -Ă, coroboranți, -te, adj. Care coroborează, întărește. – Din fr. corroborant. DOOM
coroboránt adj. m., pl. coroboránți; f. coroborántă, pl. coroboránte
coroborantul
COROBORÁNT, -Ă, coroboranți, -te, adj. Care coroborează, întărește. – Din fr. corroborant. DOOM
coroboránt adj. m., pl. coroboránți; f. coroborántă, pl. coroboránte
coroborantului
COROBORÁNT, -Ă, coroboranți, -te, adj. Care coroborează, întărește. – Din fr. corroborant. DOOM
coroboránt adj. m., pl. coroboránți; f. coroborántă, pl. coroboránte
coroboranți
COROBORÁNT, -Ă, coroboranți, -te, adj. Care coroborează, întărește. – Din fr. corroborant. DOOM
coroboránt adj. m., pl. coroboránți; f. coroborántă, pl. coroboránte
coroboranții
COROBORÁNT, -Ă, coroboranți, -te, adj. Care coroborează, întărește. – Din fr. corroborant. DOOM
coroboránt adj. m., pl. coroboránți; f. coroborántă, pl. coroboránte
coroboranților
COROBORÁNT, -Ă, coroboranți, -te, adj. Care coroborează, întărește. – Din fr. corroborant. DOOM
coroboránt adj. m., pl. coroboránți; f. coroborántă, pl. coroboránte
coroborare
COROBORÁ, coroborez, vb. I. Tranz. (Livr.) A întări, a sprijini, a da putere, a consolida; a confirma. – Din fr. corroborer, lat. corroborare. DOOM
coroborá (a ~) vb., ind. prez. 3 coroboreáză
coroborare
COROBORÁRE, coroborări, s. f. Acțiunea de a corobora și rezultatul ei. – V. corobora. DOOM
coroboráre s. f., g.-d. art. coroborắrii; pl. coroborắri
coroborarea
COROBORÁRE, coroborări, s. f. Acțiunea de a corobora și rezultatul ei. – V. corobora. DOOM
coroboráre s. f., g.-d. art. coroborắrii; pl. coroborắri
coroborară
COROBORÁ, coroborez, vb. I. Tranz. (Livr.) A întări, a sprijini, a da putere, a consolida; a confirma. – Din fr. corroborer, lat. corroborare. DOOM
coroborá (a ~) vb., ind. prez. 3 coroboreáză
coroborarăm
COROBORÁ, coroborez, vb. I. Tranz. (Livr.) A întări, a sprijini, a da putere, a consolida; a confirma. – Din fr. corroborer, lat. corroborare. DOOM
coroborá (a ~) vb., ind. prez. 3 coroboreáză
coroborarăți
COROBORÁ, coroborez, vb. I. Tranz. (Livr.) A întări, a sprijini, a da putere, a consolida; a confirma. – Din fr. corroborer, lat. corroborare. DOOM
coroborá (a ~) vb., ind. prez. 3 coroboreáză
coroborase
COROBORÁ, coroborez, vb. I. Tranz. (Livr.) A întări, a sprijini, a da putere, a consolida; a confirma. – Din fr. corroborer, lat. corroborare. DOOM
coroborá (a ~) vb., ind. prez. 3 coroboreáză
coroborasem
COROBORÁ, coroborez, vb. I. Tranz. (Livr.) A întări, a sprijini, a da putere, a consolida; a confirma. – Din fr. corroborer, lat. corroborare. DOOM
coroborá (a ~) vb., ind. prez. 3 coroboreáză
coroboraseră
COROBORÁ, coroborez, vb. I. Tranz. (Livr.) A întări, a sprijini, a da putere, a consolida; a confirma. – Din fr. corroborer, lat. corroborare. DOOM
coroborá (a ~) vb., ind. prez. 3 coroboreáză
coroboraserăm
COROBORÁ, coroborez, vb. I. Tranz. (Livr.) A întări, a sprijini, a da putere, a consolida; a confirma. – Din fr. corroborer, lat. corroborare. DOOM
coroborá (a ~) vb., ind. prez. 3 coroboreáză
coroboraserăți
COROBORÁ, coroborez, vb. I. Tranz. (Livr.) A întări, a sprijini, a da putere, a consolida; a confirma. – Din fr. corroborer, lat. corroborare. DOOM
coroborá (a ~) vb., ind. prez. 3 coroboreáză
coroboraseși
COROBORÁ, coroborez, vb. I. Tranz. (Livr.) A întări, a sprijini, a da putere, a consolida; a confirma. – Din fr. corroborer, lat. corroborare. DOOM
coroborá (a ~) vb., ind. prez. 3 coroboreáză
coroboraseți
COROBORÁ, coroborez, vb. I. Tranz. (Livr.) A întări, a sprijini, a da putere, a consolida; a confirma. – Din fr. corroborer, lat. corroborare. DOOM
coroborá (a ~) vb., ind. prez. 3 coroboreáză
coroborat
COROBORÁ, coroborez, vb. I. Tranz. (Livr.) A întări, a sprijini, a da putere, a consolida; a confirma. – Din fr. corroborer, lat. corroborare. DOOM
coroborá (a ~) vb., ind. prez. 3 coroboreáză
coroborat
COROBORÁ, coroborez, vb. I. Tranz. A întări, a sprijini, a da putere, a consolida; a confirma. – Din fr. corroborer, lat. corroborare.
coroborau
COROBORÁ, coroborez, vb. I. Tranz. (Livr.) A întări, a sprijini, a da putere, a consolida; a confirma. – Din fr. corroborer, lat. corroborare. DOOM
coroborá (a ~) vb., ind. prez. 3 coroboreáză
coroborași
COROBORÁ, coroborez, vb. I. Tranz. (Livr.) A întări, a sprijini, a da putere, a consolida; a confirma. – Din fr. corroborer, lat. corroborare. DOOM
coroborá (a ~) vb., ind. prez. 3 coroboreáză
coroborați
COROBORÁ, coroborez, vb. I. Tranz. (Livr.) A întări, a sprijini, a da putere, a consolida; a confirma. – Din fr. corroborer, lat. corroborare. DOOM
coroborá (a ~) vb., ind. prez. 3 coroboreáză
coroborează
COROBORÁ, coroborez, vb. I. Tranz. (Livr.) A întări, a sprijini, a da putere, a consolida; a confirma. – Din fr. corroborer, lat. corroborare. DOOM
coroborá (a ~) vb., ind. prez. 3 coroboreáză
coroborez
COROBORÁ, coroborez, vb. I. Tranz. (Livr.) A întări, a sprijini, a da putere, a consolida; a confirma. – Din fr. corroborer, lat. corroborare. DOOM
coroborá (a ~) vb., ind. prez. 3 coroboreáză
coroboreze
COROBORÁ, coroborez, vb. I. Tranz. (Livr.) A întări, a sprijini, a da putere, a consolida; a confirma. – Din fr. corroborer, lat. corroborare. DOOM
coroborá (a ~) vb., ind. prez. 3 coroboreáză
coroborezi
COROBORÁ, coroborez, vb. I. Tranz. (Livr.) A întări, a sprijini, a da putere, a consolida; a confirma. – Din fr. corroborer, lat. corroborare. DOOM
coroborá (a ~) vb., ind. prez. 3 coroboreáză
coroborând
COROBORÁ, coroborez, vb. I. Tranz. (Livr.) A întări, a sprijini, a da putere, a consolida; a confirma. – Din fr. corroborer, lat. corroborare. DOOM
coroborá (a ~) vb., ind. prez. 3 coroboreáză
coroborînd
COROBORÁ, coroborez, vb. I. Tranz. (Livr.) A întări, a sprijini, a da putere, a consolida; a confirma. – Din fr. corroborer, lat. corroborare. DOOM
coroborá (a ~) vb., ind. prez. 3 coroboreáză
coroborări
COROBORÁRE, coroborări, s. f. Acțiunea de a corobora și rezultatul ei. – V. corobora. DOOM
coroboráre s. f., g.-d. art. coroborắrii; pl. coroborắri
coroborării
COROBORÁRE, coroborări, s. f. Acțiunea de a corobora și rezultatul ei. – V. corobora. DOOM
coroboráre s. f., g.-d. art. coroborắrii; pl. coroborắri
coroborările
COROBORÁRE, coroborări, s. f. Acțiunea de a corobora și rezultatul ei. – V. corobora. DOOM
coroboráre s. f., g.-d. art. coroborắrii; pl. coroborắri
coroborărilor
COROBORÁRE, coroborări, s. f. Acțiunea de a corobora și rezultatul ei. – V. corobora. DOOM
coroboráre s. f., g.-d. art. coroborắrii; pl. coroborắri
coroda
CORODÁ, corodez, vb. I. Tranz. 1. A roade, a degrada unele materiale, metale etc. în mod progresiv cu ajutorul agenților chimici. 2. A pregăti o formă de tipar prin gravare chimică cu ajutorul unei soluții corosive. 3. A decolora pe anumite porțiuni o țesătură vopsită în vederea obținerii unor desene. – Din fr. corroder. DOOM
corodá (a ~) vb., ind. prez. 3 corodeáză
corodai
CORODÁ, corodez, vb. I. Tranz. 1. A roade, a degrada unele materiale, metale etc. în mod progresiv cu ajutorul agenților chimici. 2. A pregăti o formă de tipar prin gravare chimică cu ajutorul unei soluții corosive. 3. A decolora pe anumite porțiuni o țesătură vopsită în vederea obținerii unor desene. – Din fr. corroder. DOOM
corodá (a ~) vb., ind. prez. 3 corodeáză
corodam
CORODÁ, corodez, vb. I. Tranz. 1. A roade, a degrada unele materiale, metale etc. în mod progresiv cu ajutorul agenților chimici. 2. A pregăti o formă de tipar prin gravare chimică cu ajutorul unei soluții corosive. 3. A decolora pe anumite porțiuni o țesătură vopsită în vederea obținerii unor desene. – Din fr. corroder. DOOM
corodá (a ~) vb., ind. prez. 3 corodeáză
corodant
CORODÁNT, -Ă, corodanți, -te, adj., s. m. (Substanță) care produce corodare; corosiv. – Din fr. corrodant.
corodant
CORODÁNT, -Ă, corodanți, -te, adj., s. m. (Substanță) care produce corodare; corosiv. – Din fr. corrodant.
corodanta
CORODÁNT, -Ă, corodanți, -te, adj., s. m. (Substanță) care produce corodare; corosiv. – Din fr. corrodant.
corodanta
CORODÁNT, -Ă, corodanți, -te, adj., s. m. (Substanță) care produce corodare; corosiv. – Din fr. corrodant.
corodante
CORODÁNT, -Ă, corodanți, -te, adj., s. m. (Substanță) care produce corodare; corosiv. – Din fr. corrodant.
corodante
CORODÁNT, -Ă, corodanți, -te, adj., s. m. (Substanță) care produce corodare; corosiv. – Din fr. corrodant.
corodantei
CORODÁNT, -Ă, corodanți, -te, adj., s. m. (Substanță) care produce corodare; corosiv. – Din fr. corrodant.
corodantei
CORODÁNT, -Ă, corodanți, -te, adj., s. m. (Substanță) care produce corodare; corosiv. – Din fr. corrodant.
corodantele
CORODÁNT, -Ă, corodanți, -te, adj., s. m. (Substanță) care produce corodare; corosiv. – Din fr. corrodant.
corodantele
CORODÁNT, -Ă, corodanți, -te, adj., s. m. (Substanță) care produce corodare; corosiv. – Din fr. corrodant.
corodantelor
CORODÁNT, -Ă, corodanți, -te, adj., s. m. (Substanță) care produce corodare; corosiv. – Din fr. corrodant.
corodantelor
CORODÁNT, -Ă, corodanți, -te, adj., s. m. (Substanță) care produce corodare; corosiv. – Din fr. corrodant.
corodantul
CORODÁNT, -Ă, corodanți, -te, adj., s. m. (Substanță) care produce corodare; corosiv. – Din fr. corrodant.
corodantul
CORODÁNT, -Ă, corodanți, -te, adj., s. m. (Substanță) care produce corodare; corosiv. – Din fr. corrodant.
corodantului
CORODÁNT, -Ă, corodanți, -te, adj., s. m. (Substanță) care produce corodare; corosiv. – Din fr. corrodant.
corodantului
CORODÁNT, -Ă, corodanți, -te, adj., s. m. (Substanță) care produce corodare; corosiv. – Din fr. corrodant.
corodanți
CORODÁNT, -Ă, corodanți, -te, adj., s. m. (Substanță) care produce corodare; corosiv. – Din fr. corrodant.
corodanți
CORODÁNT, -Ă, corodanți, -te, adj., s. m. (Substanță) care produce corodare; corosiv. – Din fr. corrodant.
corodanții
CORODÁNT, -Ă, corodanți, -te, adj., s. m. (Substanță) care produce corodare; corosiv. – Din fr. corrodant.
corodanții
CORODÁNT, -Ă, corodanți, -te, adj., s. m. (Substanță) care produce corodare; corosiv. – Din fr. corrodant.
corodanților
CORODÁNT, -Ă, corodanți, -te, adj., s. m. (Substanță) care produce corodare; corosiv. – Din fr. corrodant.
corodanților
CORODÁNT, -Ă, corodanți, -te, adj., s. m. (Substanță) care produce corodare; corosiv. – Din fr. corrodant.
corodare
CORODÁ, corodez, vb. I. Tranz. 1. A roade, a degrada unele materiale, metale etc. în mod progresiv cu ajutorul agenților chimici. 2. A pregăti o formă de tipar prin gravare chimică cu ajutorul unei soluții corosive. 3. A decolora pe anumite porțiuni o țesătură vopsită în vederea obținerii unor desene. – Din fr. corroder. DOOM
corodá (a ~) vb., ind. prez. 3 corodeáză
corodare
CORODÁRE, corodări, s. f. Acțiunea de a coroda și rezultatul ei. – V. coroda. DOOM
corodáre s. f., g.-d. art. corodắrii; pl. corodắri
corodarea
CORODÁRE, corodări, s. f. Acțiunea de a coroda și rezultatul ei. – V. coroda. DOOM
corodáre s. f., g.-d. art. corodắrii; pl. corodắri
corodară
CORODÁ, corodez, vb. I. Tranz. 1. A roade, a degrada unele materiale, metale etc. în mod progresiv cu ajutorul agenților chimici. 2. A pregăti o formă de tipar prin gravare chimică cu ajutorul unei soluții corosive. 3. A decolora pe anumite porțiuni o țesătură vopsită în vederea obținerii unor desene. – Din fr. corroder. DOOM
corodá (a ~) vb., ind. prez. 3 corodeáză
corodarăm
CORODÁ, corodez, vb. I. Tranz. 1. A roade, a degrada unele materiale, metale etc. în mod progresiv cu ajutorul agenților chimici. 2. A pregăti o formă de tipar prin gravare chimică cu ajutorul unei soluții corosive. 3. A decolora pe anumite porțiuni o țesătură vopsită în vederea obținerii unor desene. – Din fr. corroder. DOOM
corodá (a ~) vb., ind. prez. 3 corodeáză
corodarăți
CORODÁ, corodez, vb. I. Tranz. 1. A roade, a degrada unele materiale, metale etc. în mod progresiv cu ajutorul agenților chimici. 2. A pregăti o formă de tipar prin gravare chimică cu ajutorul unei soluții corosive. 3. A decolora pe anumite porțiuni o țesătură vopsită în vederea obținerii unor desene. – Din fr. corroder. DOOM
corodá (a ~) vb., ind. prez. 3 corodeáză
corodase
CORODÁ, corodez, vb. I. Tranz. 1. A roade, a degrada unele materiale, metale etc. în mod progresiv cu ajutorul agenților chimici. 2. A pregăti o formă de tipar prin gravare chimică cu ajutorul unei soluții corosive. 3. A decolora pe anumite porțiuni o țesătură vopsită în vederea obținerii unor desene. – Din fr. corroder. DOOM
corodá (a ~) vb., ind. prez. 3 corodeáză
corodasem
CORODÁ, corodez, vb. I. Tranz. 1. A roade, a degrada unele materiale, metale etc. în mod progresiv cu ajutorul agenților chimici. 2. A pregăti o formă de tipar prin gravare chimică cu ajutorul unei soluții corosive. 3. A decolora pe anumite porțiuni o țesătură vopsită în vederea obținerii unor desene. – Din fr. corroder. DOOM
corodá (a ~) vb., ind. prez. 3 corodeáză
corodaseră
CORODÁ, corodez, vb. I. Tranz. 1. A roade, a degrada unele materiale, metale etc. în mod progresiv cu ajutorul agenților chimici. 2. A pregăti o formă de tipar prin gravare chimică cu ajutorul unei soluții corosive. 3. A decolora pe anumite porțiuni o țesătură vopsită în vederea obținerii unor desene. – Din fr. corroder. DOOM
corodá (a ~) vb., ind. prez. 3 corodeáză
corodaserăm
CORODÁ, corodez, vb. I. Tranz. 1. A roade, a degrada unele materiale, metale etc. în mod progresiv cu ajutorul agenților chimici. 2. A pregăti o formă de tipar prin gravare chimică cu ajutorul unei soluții corosive. 3. A decolora pe anumite porțiuni o țesătură vopsită în vederea obținerii unor desene. – Din fr. corroder. DOOM
corodá (a ~) vb., ind. prez. 3 corodeáză
corodaserăți
CORODÁ, corodez, vb. I. Tranz. 1. A roade, a degrada unele materiale, metale etc. în mod progresiv cu ajutorul agenților chimici. 2. A pregăti o formă de tipar prin gravare chimică cu ajutorul unei soluții corosive. 3. A decolora pe anumite porțiuni o țesătură vopsită în vederea obținerii unor desene. – Din fr. corroder. DOOM
corodá (a ~) vb., ind. prez. 3 corodeáză
corodaseși
CORODÁ, corodez, vb. I. Tranz. 1. A roade, a degrada unele materiale, metale etc. în mod progresiv cu ajutorul agenților chimici. 2. A pregăti o formă de tipar prin gravare chimică cu ajutorul unei soluții corosive. 3. A decolora pe anumite porțiuni o țesătură vopsită în vederea obținerii unor desene. – Din fr. corroder. DOOM
corodá (a ~) vb., ind. prez. 3 corodeáză
corodaseți
CORODÁ, corodez, vb. I. Tranz. 1. A roade, a degrada unele materiale, metale etc. în mod progresiv cu ajutorul agenților chimici. 2. A pregăti o formă de tipar prin gravare chimică cu ajutorul unei soluții corosive. 3. A decolora pe anumite porțiuni o țesătură vopsită în vederea obținerii unor desene. – Din fr. corroder. DOOM
corodá (a ~) vb., ind. prez. 3 corodeáză
corodat
CORODÁ, corodez, vb. I. Tranz. 1. A roade, a degrada unele materiale, metale etc. în mod progresiv cu ajutorul agenților chimici. 2. A pregăti o formă de tipar prin gravare chimică cu ajutorul unei soluții corosive. 3. A decolora pe anumite porțiuni o țesătură vopsită în vederea obținerii unor desene. – Din fr. corroder. DOOM
corodá (a ~) vb., ind. prez. 3 corodeáză
corodat
CORODÁT, -Ă, corodați, -te, adj. Care a fost supus corodării. – V. coroda.
corodau
CORODÁ, corodez, vb. I. Tranz. 1. A roade, a degrada unele materiale, metale etc. în mod progresiv cu ajutorul agenților chimici. 2. A pregăti o formă de tipar prin gravare chimică cu ajutorul unei soluții corosive. 3. A decolora pe anumite porțiuni o țesătură vopsită în vederea obținerii unor desene. – Din fr. corroder. DOOM
corodá (a ~) vb., ind. prez. 3 corodeáză
corodași
CORODÁ, corodez, vb. I. Tranz. 1. A roade, a degrada unele materiale, metale etc. în mod progresiv cu ajutorul agenților chimici. 2. A pregăti o formă de tipar prin gravare chimică cu ajutorul unei soluții corosive. 3. A decolora pe anumite porțiuni o țesătură vopsită în vederea obținerii unor desene. – Din fr. corroder. DOOM
corodá (a ~) vb., ind. prez. 3 corodeáză
corodați
CORODÁ, corodez, vb. I. Tranz. 1. A roade, a degrada unele materiale, metale etc. în mod progresiv cu ajutorul agenților chimici. 2. A pregăti o formă de tipar prin gravare chimică cu ajutorul unei soluții corosive. 3. A decolora pe anumite porțiuni o țesătură vopsită în vederea obținerii unor desene. – Din fr. corroder. DOOM
corodá (a ~) vb., ind. prez. 3 corodeáză
corodează
CORODÁ, corodez, vb. I. Tranz. 1. A roade, a degrada unele materiale, metale etc. în mod progresiv cu ajutorul agenților chimici. 2. A pregăti o formă de tipar prin gravare chimică cu ajutorul unei soluții corosive. 3. A decolora pe anumite porțiuni o țesătură vopsită în vederea obținerii unor desene. – Din fr. corroder. DOOM
corodá (a ~) vb., ind. prez. 3 corodeáză
corodez
CORODÁ, corodez, vb. I. Tranz. 1. A roade, a degrada unele materiale, metale etc. în mod progresiv cu ajutorul agenților chimici. 2. A pregăti o formă de tipar prin gravare chimică cu ajutorul unei soluții corosive. 3. A decolora pe anumite porțiuni o țesătură vopsită în vederea obținerii unor desene. – Din fr. corroder. DOOM
corodá (a ~) vb., ind. prez. 3 corodeáză
corodeze
CORODÁ, corodez, vb. I. Tranz. 1. A roade, a degrada unele materiale, metale etc. în mod progresiv cu ajutorul agenților chimici. 2. A pregăti o formă de tipar prin gravare chimică cu ajutorul unei soluții corosive. 3. A decolora pe anumite porțiuni o țesătură vopsită în vederea obținerii unor desene. – Din fr. corroder. DOOM
corodá (a ~) vb., ind. prez. 3 corodeáză
corodezi
CORODÁ, corodez, vb. I. Tranz. 1. A roade, a degrada unele materiale, metale etc. în mod progresiv cu ajutorul agenților chimici. 2. A pregăti o formă de tipar prin gravare chimică cu ajutorul unei soluții corosive. 3. A decolora pe anumite porțiuni o țesătură vopsită în vederea obținerii unor desene. – Din fr. corroder. DOOM
corodá (a ~) vb., ind. prez. 3 corodeáză
corodând
CORODÁ, corodez, vb. I. Tranz. 1. A roade, a degrada unele materiale, metale etc. în mod progresiv cu ajutorul agenților chimici. 2. A pregăti o formă de tipar prin gravare chimică cu ajutorul unei soluții corosive. 3. A decolora pe anumite porțiuni o țesătură vopsită în vederea obținerii unor desene. – Din fr. corroder. DOOM
corodá (a ~) vb., ind. prez. 3 corodeáză
corodînd
CORODÁ, corodez, vb. I. Tranz. 1. A roade, a degrada unele materiale, metale etc. în mod progresiv cu ajutorul agenților chimici. 2. A pregăti o formă de tipar prin gravare chimică cu ajutorul unei soluții corosive. 3. A decolora pe anumite porțiuni o țesătură vopsită în vederea obținerii unor desene. – Din fr. corroder. DOOM
corodá (a ~) vb., ind. prez. 3 corodeáză
corodări
CORODÁRE, corodări, s. f. Acțiunea de a coroda și rezultatul ei. – V. coroda. DOOM
corodáre s. f., g.-d. art. corodắrii; pl. corodắri
corodării
CORODÁRE, corodări, s. f. Acțiunea de a coroda și rezultatul ei. – V. coroda. DOOM
corodáre s. f., g.-d. art. corodắrii; pl. corodắri
corodările
CORODÁRE, corodări, s. f. Acțiunea de a coroda și rezultatul ei. – V. coroda. DOOM
corodáre s. f., g.-d. art. corodắrii; pl. corodắri
corodărilor
CORODÁRE, corodări, s. f. Acțiunea de a coroda și rezultatul ei. – V. coroda. DOOM
corodáre s. f., g.-d. art. corodắrii; pl. corodắri
coroebus
Coroebus 1. Unul dintre pretendenții Cassandrei, mort cu ocazia asediului cetății Troia. 2. Erou din Argos, întemeietorul cetății Megara.
corogi
SCOROJÍ, scorojesc, vb. IV. Refl. 1. A se deteriora, a se strica (la suprafață). S-au scorojit copacii. STANCU, D. 217. ◊ Fig. Trupul trudit se scorojea, încît părea că numai haina îl susține în cutele metalizate. C. PETRESCU, C. V. 344. [Cerșetorul] părea sub leneșa ninsoare De-nghețul iernii scorojit. DEMETRESCU, O. 40. ◊ Tranz. Soarele și vînturile primăverii scorojiseră prea din timp fața țarinei, acoperind-o cu o scoarță sfărîmicioasă. MIHALE, O. 146. 2. (Despre vopsele, tencuieli și despre obiectele pe care sînt aplicate) A se coșcovi, a se burduși, a se coji. ◊ (Prin analogie) Piatra plesnea, se scorojea, și dintre fărămiturile ei se alegeau bucățile prețioase de aur. BOGZA, Ț. 14. – Variante: corojí, corogí vb. IV.
corogire
SCOROJÍ, scorojesc, vb. IV. Refl. 1. A se deteriora, a se strica (la suprafață). S-au scorojit copacii. STANCU, D. 217. ◊ Fig. Trupul trudit se scorojea, încît părea că numai haina îl susține în cutele metalizate. C. PETRESCU, C. V. 344. [Cerșetorul] părea sub leneșa ninsoare De-nghețul iernii scorojit. DEMETRESCU, O. 40. ◊ Tranz. Soarele și vînturile primăverii scorojiseră prea din timp fața țarinei, acoperind-o cu o scoarță sfărîmicioasă. MIHALE, O. 146. 2. (Despre vopsele, tencuieli și despre obiectele pe care sînt aplicate) A se coșcovi, a se burduși, a se coji. ◊ (Prin analogie) Piatra plesnea, se scorojea, și dintre fărămiturile ei se alegeau bucățile prețioase de aur. BOGZA, Ț. 14. – Variante: corojí, corogí vb. IV.
corogit
SCOROJÍT, -Ă, scorojiți, -te, adj. 1. Deteriorat, stricat la suprafață (de căldură sau de uscăciune). Mitru îi arătă cu privirea ușa scorojită din fund. CAMIL PETRESCU, O. II 134. Se afla la fund și un anume crimpei de curea mucedă, scorojită, străveche. C. PETRESCU, A. R. 195. O scîndură scurtă, scorojită și îngustă se cumpănea, în chip de poliță, pe două cuie lungi de lemn. HOGAȘ, M. N. 78. 2. (Despre vopsele, tencuieli, p. ext. despre scoarța copacilor) Coșcovit, cojit. Lîngă tulpina scorojită stătuse de atitea ori de vorbă cu logodnicul. BASSARABESCU, V. 100. Un lavoar vechi scorojit. D. ZAMFIRESCU, la TDRG. ◊ Fig. S-a mai uitat o clipă la fața aceea uscată și scorojită ca o scoarță de copac. POPA, V. 306. Cel mai bătrîn, un unchiaș scorojit, cu musteața pe oală... îndrăzni să vorbească. BART, S. M. 82. – Variante: corojít, -ă, corogít, -ă adj.
corografia
COROGRAFÍE (rar) s.f. Descrierea generală a unei țări. [Scris și chorografie. / < fr. chorographie, cf. gr. chora – țară, graphein – a scrie].
corografic
COROGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la corografie. [< fr. chorographique].
corografica
COROGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la corografie. [< fr. chorographique].
corografice
COROGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la corografie. [< fr. chorographique].
corograficei
COROGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la corografie. [< fr. chorographique].
corograficele
COROGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la corografie. [< fr. chorographique].
corograficelor
COROGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la corografie. [< fr. chorographique].
corografici
COROGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la corografie. [< fr. chorographique].
corograficii
COROGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la corografie. [< fr. chorographique].
corograficilor
COROGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la corografie. [< fr. chorographique].
corograficul
COROGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la corografie. [< fr. chorographique].
corograficului
COROGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la corografie. [< fr. chorographique].
corografie
COROGRAFÍE (rar) s.f. Descrierea generală a unei țări. [Scris și chorografie. / < fr. chorographie, cf. gr. chora – țară, graphein – a scrie].
corografiei
COROGRAFÍE (rar) s.f. Descrierea generală a unei țări. [Scris și chorografie. / < fr. chorographie, cf. gr. chora – țară, graphein – a scrie].
corografii
COROGRAFÍE (rar) s.f. Descrierea generală a unei țări. [Scris și chorografie. / < fr. chorographie, cf. gr. chora – țară, graphein – a scrie].
corografiile
COROGRAFÍE (rar) s.f. Descrierea generală a unei țări. [Scris și chorografie. / < fr. chorographie, cf. gr. chora – țară, graphein – a scrie].
corografiilor
COROGRAFÍE (rar) s.f. Descrierea generală a unei țări. [Scris și chorografie. / < fr. chorographie, cf. gr. chora – țară, graphein – a scrie].
coroi
CORÓI, coroi, s. m. Nume dat mai multor specii de păsări răpitoare mici, în special șoimului. – Din magh. karvaly. DOOM
corói s. m., pl. corói, art. coróii
coroia
COROIÁ, pers. 3 coroiază, vb. I. Refl. (Rar; despre nas) A se încovoia (ca ciocul coroiului); a deveni coroiat. – Din coroiat (derivat regresiv). DOOM
!coroiá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se coroiáză; conj. prez. 3 să se coroiéze
coroiaj
COROIÁJ, coroiaje, s. n. Raportul dintre aria secțiunii inițiale a unui lingou sau a unui semifabricat supus laminării sau forjării și aria secțiunii finale a semifabricatului sau a piesei obținute. – Din fr. corroyage. DOOM
coroiáj s. n., pl. coroiáje
coroiaje
COROIÁJ, coroiaje, s. n. Raportul dintre aria secțiunii inițiale a unui lingou sau a unui semifabricat supus laminării sau forjării și aria secțiunii finale a semifabricatului sau a piesei obținute. – Din fr. corroyage. DOOM
coroiáj s. n., pl. coroiáje
coroiajele
COROIÁJ, coroiaje, s. n. Raportul dintre aria secțiunii inițiale a unui lingou sau a unui semifabricat supus laminării sau forjării și aria secțiunii finale a semifabricatului sau a piesei obținute. – Din fr. corroyage. DOOM
coroiáj s. n., pl. coroiáje
coroiajelor
COROIÁJ, coroiaje, s. n. Raportul dintre aria secțiunii inițiale a unui lingou sau a unui semifabricat supus laminării sau forjării și aria secțiunii finale a semifabricatului sau a piesei obținute. – Din fr. corroyage. DOOM
coroiáj s. n., pl. coroiáje
coroiajul
COROIÁJ, coroiaje, s. n. Raportul dintre aria secțiunii inițiale a unui lingou sau a unui semifabricat supus laminării sau forjării și aria secțiunii finale a semifabricatului sau a piesei obținute. – Din fr. corroyage. DOOM
coroiáj s. n., pl. coroiáje
coroiajului
COROIÁJ, coroiaje, s. n. Raportul dintre aria secțiunii inițiale a unui lingou sau a unui semifabricat supus laminării sau forjării și aria secțiunii finale a semifabricatului sau a piesei obținute. – Din fr. corroyage. DOOM
coroiáj s. n., pl. coroiáje
coroiară
COROIÁ, pers. 3 coroiază, vb. I. Refl. (Rar; despre nas) A se încovoia (ca ciocul coroiului); a deveni coroiat. – Din coroiat (derivat regresiv). DOOM
!coroiá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se coroiáză; conj. prez. 3 să se coroiéze
coroiase
COROIÁ, pers. 3 coroiază, vb. I. Refl. (Rar; despre nas) A se încovoia (ca ciocul coroiului); a deveni coroiat. – Din coroiat (derivat regresiv). DOOM
!coroiá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se coroiáză; conj. prez. 3 să se coroiéze
coroiaseră
COROIÁ, pers. 3 coroiază, vb. I. Refl. (Rar; despre nas) A se încovoia (ca ciocul coroiului); a deveni coroiat. – Din coroiat (derivat regresiv). DOOM
!coroiá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se coroiáză; conj. prez. 3 să se coroiéze
coroiat
COROIÁ, pers. 3 coroiază, vb. I. Refl. (Rar; despre nas) A se încovoia (ca ciocul coroiului); a deveni coroiat. – Din coroiat (derivat regresiv). DOOM
!coroiá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se coroiáză; conj. prez. 3 să se coroiéze
coroiat
COROIÁT, -Ă, coroiați, -te, adj. (Despre ciocul unor păsări, p. ext., despre nasul oamenilor) Încovoiat; cu vârful adus în jos; acvilin, coroietic. ♦ (Despre oameni) Care are nasul încovoiat. – Coroi + suf. -at.
coroiata
COROIÁT, -Ă, coroiați, -te, adj. (Despre ciocul unor păsări, p. ext., despre nasul oamenilor) Încovoiat; cu vârful adus în jos; acvilin, coroietic. ♦ (Despre oameni) Care are nasul încovoiat. – Coroi + suf. -at.
coroiate
COROIÁT, -Ă, coroiați, -te, adj. (Despre ciocul unor păsări, p. ext., despre nasul oamenilor) Încovoiat; cu vârful adus în jos; acvilin, coroietic. ♦ (Despre oameni) Care are nasul încovoiat. – Coroi + suf. -at.
coroiatei
COROIÁT, -Ă, coroiați, -te, adj. (Despre ciocul unor păsări, p. ext., despre nasul oamenilor) Încovoiat; cu vârful adus în jos; acvilin, coroietic. ♦ (Despre oameni) Care are nasul încovoiat. – Coroi + suf. -at.
coroiatele
COROIÁT, -Ă, coroiați, -te, adj. (Despre ciocul unor păsări, p. ext., despre nasul oamenilor) Încovoiat; cu vârful adus în jos; acvilin, coroietic. ♦ (Despre oameni) Care are nasul încovoiat. – Coroi + suf. -at.
coroiatelor
COROIÁT, -Ă, coroiați, -te, adj. (Despre ciocul unor păsări, p. ext., despre nasul oamenilor) Încovoiat; cu vârful adus în jos; acvilin, coroietic. ♦ (Despre oameni) Care are nasul încovoiat. – Coroi + suf. -at.
coroiatul
COROIÁT, -Ă, coroiați, -te, adj. (Despre ciocul unor păsări, p. ext., despre nasul oamenilor) Încovoiat; cu vârful adus în jos; acvilin, coroietic. ♦ (Despre oameni) Care are nasul încovoiat. – Coroi + suf. -at.
coroiatului
COROIÁT, -Ă, coroiați, -te, adj. (Despre ciocul unor păsări, p. ext., despre nasul oamenilor) Încovoiat; cu vârful adus în jos; acvilin, coroietic. ♦ (Despre oameni) Care are nasul încovoiat. – Coroi + suf. -at.
coroiau
COROIÁ, pers. 3 coroiază, vb. I. Refl. (Rar; despre nas) A se încovoia (ca ciocul coroiului); a deveni coroiat. – Din coroiat (derivat regresiv). DOOM
!coroiá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se coroiáză; conj. prez. 3 să se coroiéze
coroiază
COROIÁ, pers. 3 coroiază, vb. I. Refl. (Rar; despre nas) A se încovoia (ca ciocul coroiului); a deveni coroiat. – Din coroiat (derivat regresiv). DOOM
!coroiá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se coroiáză; conj. prez. 3 să se coroiéze
coroiați
COROIÁT, -Ă, coroiați, -te, adj. (Despre ciocul unor păsări, p. ext., despre nasul oamenilor) Încovoiat; cu vârful adus în jos; acvilin, coroietic. ♦ (Despre oameni) Care are nasul încovoiat. – Coroi + suf. -at.
coroiații
COROIÁT, -Ă, coroiați, -te, adj. (Despre ciocul unor păsări, p. ext., despre nasul oamenilor) Încovoiat; cu vârful adus în jos; acvilin, coroietic. ♦ (Despre oameni) Care are nasul încovoiat. – Coroi + suf. -at.
coroiaților
COROIÁT, -Ă, coroiați, -te, adj. (Despre ciocul unor păsări, p. ext., despre nasul oamenilor) Încovoiat; cu vârful adus în jos; acvilin, coroietic. ♦ (Despre oameni) Care are nasul încovoiat. – Coroi + suf. -at.
coroida
COROÍDĂ, coroide, s. f. Membrană subțire, vasculară și pigmentată a globului ocular, situată între sclerotică și retină. – Din fr. choroïde. DOOM
coroídă s. f., g.-d. art. coroídei; pl. coroíde
coroide
COROÍDĂ, coroide, s. f. Membrană subțire, vasculară și pigmentată a globului ocular, situată între sclerotică și retină. – Din fr. choroïde. DOOM
coroídă s. f., g.-d. art. coroídei; pl. coroíde
coroidei
COROÍDĂ, coroide, s. f. Membrană subțire, vasculară și pigmentată a globului ocular, situată între sclerotică și retină. – Din fr. choroïde. DOOM
coroídă s. f., g.-d. art. coroídei; pl. coroíde
coroidele
COROÍDĂ, coroide, s. f. Membrană subțire, vasculară și pigmentată a globului ocular, situată între sclerotică și retină. – Din fr. choroïde. DOOM
coroídă s. f., g.-d. art. coroídei; pl. coroíde
coroidelor
COROÍDĂ, coroide, s. f. Membrană subțire, vasculară și pigmentată a globului ocular, situată între sclerotică și retină. – Din fr. choroïde. DOOM
coroídă s. f., g.-d. art. coroídei; pl. coroíde
coroidian
COROIDIÁN, -Ă, coroidieni, -e, adj. (Anat.) De coroidă, al coroidei. [Pr.: -ro-i-di-an] – Din fr. choroïdien.
coroidiana
COROIDIÁN, -Ă, coroidieni, -e, adj. (Anat.) De coroidă, al coroidei. [Pr.: -ro-i-di-an] – Din fr. choroïdien.
coroidianul
COROIDIÁN, -Ă, coroidieni, -e, adj. (Anat.) De coroidă, al coroidei. [Pr.: -ro-i-di-an] – Din fr. choroïdien.
coroidianului
COROIDIÁN, -Ă, coroidieni, -e, adj. (Anat.) De coroidă, al coroidei. [Pr.: -ro-i-di-an] – Din fr. choroïdien.
coroidiene
COROIDIÁN, -Ă, coroidieni, -e, adj. (Anat.) De coroidă, al coroidei. [Pr.: -ro-i-di-an] – Din fr. choroïdien.
coroidienei
COROIDIÁN, -Ă, coroidieni, -e, adj. (Anat.) De coroidă, al coroidei. [Pr.: -ro-i-di-an] – Din fr. choroïdien.
coroidienele
COROIDIÁN, -Ă, coroidieni, -e, adj. (Anat.) De coroidă, al coroidei. [Pr.: -ro-i-di-an] – Din fr. choroïdien.
coroidienelor
COROIDIÁN, -Ă, coroidieni, -e, adj. (Anat.) De coroidă, al coroidei. [Pr.: -ro-i-di-an] – Din fr. choroïdien.
coroidieni
COROIDIÁN, -Ă, coroidieni, -e, adj. (Anat.) De coroidă, al coroidei. [Pr.: -ro-i-di-an] – Din fr. choroïdien.
coroidienii
COROIDIÁN, -Ă, coroidieni, -e, adj. (Anat.) De coroidă, al coroidei. [Pr.: -ro-i-di-an] – Din fr. choroïdien.
coroidienilor
COROIDIÁN, -Ă, coroidieni, -e, adj. (Anat.) De coroidă, al coroidei. [Pr.: -ro-i-di-an] – Din fr. choroïdien.
coroidită
COROIDÍTĂ s. f. Inflamație a coroidei, însoțită de tulburări de vedere. [Pr.: -ro-i-] – Din fr. choroïdite. DOOM
coroidítă (-ro-i-) s. f., g.-d. art. coroidítei
coroie
COROIÁ, pers. 3 coroiază, vb. I. Refl. (Rar; despre nas) A se încovoia (ca ciocul coroiului); a deveni coroiat. – Din coroiat (derivat regresiv). DOOM
!coroiá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se coroiáză; conj. prez. 3 să se coroiéze
coroiere
COROIÁ, pers. 3 coroiază, vb. I. Refl. (Rar; despre nas) A se încovoia (ca ciocul coroiului); a deveni coroiat. – Din coroiat (derivat regresiv). DOOM
!coroiá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se coroiáză; conj. prez. 3 să se coroiéze
coroiere
COROIÁ, pers. 3 coroiază, vb. I. Refl. (Rar; despre nas) A se încovoia (ca ciocul coroiului). [Pr.:-ro-ia] – Din coroiat (derivat regresiv).
coroietic
COROIÉTIC, -Ă, coroietici, -ce, adj. (Reg.) Coroiat. – Coroiat + suf. -ic. DOOM
coroiétic (reg.) adj. m., pl. coroiétici; f. coroiétică, pl. coroiétice
coroietica
COROIÉTIC, -Ă, coroietici, -ce, adj. (Reg.) Coroiat. – Coroiat + suf. -ic. DOOM
coroiétic (reg.) adj. m., pl. coroiétici; f. coroiétică, pl. coroiétice
coroietice
COROIÉTIC, -Ă, coroietici, -ce, adj. (Reg.) Coroiat. – Coroiat + suf. -ic. DOOM
coroiétic (reg.) adj. m., pl. coroiétici; f. coroiétică, pl. coroiétice
coroieticei
COROIÉTIC, -Ă, coroietici, -ce, adj. (Reg.) Coroiat. – Coroiat + suf. -ic. DOOM
coroiétic (reg.) adj. m., pl. coroiétici; f. coroiétică, pl. coroiétice
coroieticele
COROIÉTIC, -Ă, coroietici, -ce, adj. (Reg.) Coroiat. – Coroiat + suf. -ic. DOOM
coroiétic (reg.) adj. m., pl. coroiétici; f. coroiétică, pl. coroiétice
coroieticelor
COROIÉTIC, -Ă, coroietici, -ce, adj. (Reg.) Coroiat. – Coroiat + suf. -ic. DOOM
coroiétic (reg.) adj. m., pl. coroiétici; f. coroiétică, pl. coroiétice
coroietici
COROIÉTIC, -Ă, coroietici, -ce, adj. (Reg.) Coroiat. – Coroiat + suf. -ic. DOOM
coroiétic (reg.) adj. m., pl. coroiétici; f. coroiétică, pl. coroiétice
coroieticii
COROIÉTIC, -Ă, coroietici, -ce, adj. (Reg.) Coroiat. – Coroiat + suf. -ic. DOOM
coroiétic (reg.) adj. m., pl. coroiétici; f. coroiétică, pl. coroiétice
coroieticilor
COROIÉTIC, -Ă, coroietici, -ce, adj. (Reg.) Coroiat. – Coroiat + suf. -ic. DOOM
coroiétic (reg.) adj. m., pl. coroiétici; f. coroiétică, pl. coroiétice
coroieticul
COROIÉTIC, -Ă, coroietici, -ce, adj. (Reg.) Coroiat. – Coroiat + suf. -ic. DOOM
coroiétic (reg.) adj. m., pl. coroiétici; f. coroiétică, pl. coroiétice
coroieticului
COROIÉTIC, -Ă, coroietici, -ce, adj. (Reg.) Coroiat. – Coroiat + suf. -ic. DOOM
coroiétic (reg.) adj. m., pl. coroiétici; f. coroiétică, pl. coroiétice
coroieze
COROIÁ, pers. 3 coroiază, vb. I. Refl. (Rar; despre nas) A se încovoia (ca ciocul coroiului); a deveni coroiat. – Din coroiat (derivat regresiv). DOOM
!coroiá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se coroiáză; conj. prez. 3 să se coroiéze
coroii
CORÓI, coroi, s. m. Nume dat mai multor specii de păsări răpitoare mici, în special șoimului. – Din magh. karvaly. DOOM
corói s. m., pl. corói, art. coróii
coroilor
CORÓI, coroi, s. m. Nume dat mai multor specii de păsări răpitoare mici, în special șoimului. – Din magh. karvaly. DOOM
corói s. m., pl. corói, art. coróii
coroind
COROIÁ, pers. 3 coroiază, vb. I. Refl. (Rar; despre nas) A se încovoia (ca ciocul coroiului); a deveni coroiat. – Din coroiat (derivat regresiv). DOOM
!coroiá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se coroiáză; conj. prez. 3 să se coroiéze
coroiul
CORÓI, coroi, s. m. Nume dat mai multor specii de păsări răpitoare mici, în special șoimului. – Din magh. karvaly. DOOM
corói s. m., pl. corói, art. coróii
coroiului
CORÓI, coroi, s. m. Nume dat mai multor specii de păsări răpitoare mici, în special șoimului. – Din magh. karvaly. DOOM
corói s. m., pl. corói, art. coróii
coroji
SCOROJÍ, scorojesc, vb. IV. Refl. 1. A se deteriora, a se strica (la suprafață). S-au scorojit copacii. STANCU, D. 217. ◊ Fig. Trupul trudit se scorojea, încît părea că numai haina îl susține în cutele metalizate. C. PETRESCU, C. V. 344. [Cerșetorul] părea sub leneșa ninsoare De-nghețul iernii scorojit. DEMETRESCU, O. 40. ◊ Tranz. Soarele și vînturile primăverii scorojiseră prea din timp fața țarinei, acoperind-o cu o scoarță sfărîmicioasă. MIHALE, O. 146. 2. (Despre vopsele, tencuieli și despre obiectele pe care sînt aplicate) A se coșcovi, a se burduși, a se coji. ◊ (Prin analogie) Piatra plesnea, se scorojea, și dintre fărămiturile ei se alegeau bucățile prețioase de aur. BOGZA, Ț. 14. – Variante: corojí, corogí vb. IV.
corojit
SCOROJÍT, -Ă, scorojiți, -te, adj. 1. Deteriorat, stricat la suprafață (de căldură sau de uscăciune). Mitru îi arătă cu privirea ușa scorojită din fund. CAMIL PETRESCU, O. II 134. Se afla la fund și un anume crimpei de curea mucedă, scorojită, străveche. C. PETRESCU, A. R. 195. O scîndură scurtă, scorojită și îngustă se cumpănea, în chip de poliță, pe două cuie lungi de lemn. HOGAȘ, M. N. 78. 2. (Despre vopsele, tencuieli, p. ext. despre scoarța copacilor) Coșcovit, cojit. Lîngă tulpina scorojită stătuse de atitea ori de vorbă cu logodnicul. BASSARABESCU, V. 100. Un lavoar vechi scorojit. D. ZAMFIRESCU, la TDRG. ◊ Fig. S-a mai uitat o clipă la fața aceea uscată și scorojită ca o scoarță de copac. POPA, V. 306. Cel mai bătrîn, un unchiaș scorojit, cu musteața pe oală... îndrăzni să vorbească. BART, S. M. 82. – Variante: corojít, -ă, corogít, -ă adj.
corola
CORÓLĂ, corole, s. f. Totalitatea petalelor, de obicei frumos colorate, ale unei flori, constituind învelișul floral intern la majoritatea angiospermelor. – Din fr. corolle. DOOM
corólă s. f., g.-d. art. corólei; pl. coróle
corolar
COROLÁR1, corolare, s. n. (Mat., Log.) Concluzie care derivă nemijlocit dintr-o teoremă. ♦ Idee care decurge dintr-o teorie, dintr-o afirmație etc. – Din fr. corollaire, lat. corollarium. DOOM
corolár s. n., pl. coroláre
corolara
COROLÁR1, corolare, s. n. (Mat., Log.) Concluzie care derivă nemijlocit dintr-o teoremă. ♦ Idee care decurge dintr-o teorie, dintr-o afirmație etc. – Din fr. corollaire, lat. corollarium. DOOM
corolár s. n., pl. coroláre
corolare
COROLÁR1, corolare, s. n. (Mat., Log.) Concluzie care derivă nemijlocit dintr-o teoremă. ♦ Idee care decurge dintr-o teorie, dintr-o afirmație etc. – Din fr. corollaire, lat. corollarium. DOOM
corolár s. n., pl. coroláre
corolarei
COROLÁR1, corolare, s. n. (Mat., Log.) Concluzie care derivă nemijlocit dintr-o teoremă. ♦ Idee care decurge dintr-o teorie, dintr-o afirmație etc. – Din fr. corollaire, lat. corollarium. DOOM
corolár s. n., pl. coroláre
corolarele
COROLÁR1, corolare, s. n. (Mat., Log.) Concluzie care derivă nemijlocit dintr-o teoremă. ♦ Idee care decurge dintr-o teorie, dintr-o afirmație etc. – Din fr. corollaire, lat. corollarium. DOOM
corolár s. n., pl. coroláre
corolarelor
COROLÁR1, corolare, s. n. (Mat., Log.) Concluzie care derivă nemijlocit dintr-o teoremă. ♦ Idee care decurge dintr-o teorie, dintr-o afirmație etc. – Din fr. corollaire, lat. corollarium. DOOM
corolár s. n., pl. coroláre
corolari
COROLÁR1, corolare, s. n. (Mat., Log.) Concluzie care derivă nemijlocit dintr-o teoremă. ♦ Idee care decurge dintr-o teorie, dintr-o afirmație etc. – Din fr. corollaire, lat. corollarium. DOOM
corolár s. n., pl. coroláre
corolarii
COROLÁR1, corolare, s. n. (Mat., Log.) Concluzie care derivă nemijlocit dintr-o teoremă. ♦ Idee care decurge dintr-o teorie, dintr-o afirmație etc. – Din fr. corollaire, lat. corollarium. DOOM
corolár s. n., pl. coroláre
corolarilor
COROLÁR1, corolare, s. n. (Mat., Log.) Concluzie care derivă nemijlocit dintr-o teoremă. ♦ Idee care decurge dintr-o teorie, dintr-o afirmație etc. – Din fr. corollaire, lat. corollarium. DOOM
corolár s. n., pl. coroláre
corolarul
COROLÁR1, corolare, s. n. (Mat., Log.) Concluzie care derivă nemijlocit dintr-o teoremă. ♦ Idee care decurge dintr-o teorie, dintr-o afirmație etc. – Din fr. corollaire, lat. corollarium. DOOM
corolár s. n., pl. coroláre
corolarului
COROLÁR1, corolare, s. n. (Mat., Log.) Concluzie care derivă nemijlocit dintr-o teoremă. ♦ Idee care decurge dintr-o teorie, dintr-o afirmație etc. – Din fr. corollaire, lat. corollarium. DOOM
corolár s. n., pl. coroláre
corole
CORÓLĂ, corole, s. f. Totalitatea petalelor, de obicei frumos colorate, ale unei flori, constituind învelișul floral intern la majoritatea angiospermelor. – Din fr. corolle. DOOM
corólă s. f., g.-d. art. corólei; pl. coróle
corolei
CORÓLĂ, corole, s. f. Totalitatea petalelor, de obicei frumos colorate, ale unei flori, constituind învelișul floral intern la majoritatea angiospermelor. – Din fr. corolle. DOOM
corólă s. f., g.-d. art. corólei; pl. coróle
corolele
CORÓLĂ, corole, s. f. Totalitatea petalelor, de obicei frumos colorate, ale unei flori, constituind învelișul floral intern la majoritatea angiospermelor. – Din fr. corolle. DOOM
corólă s. f., g.-d. art. corólei; pl. coróle
corolelor
CORÓLĂ, corole, s. f. Totalitatea petalelor, de obicei frumos colorate, ale unei flori, constituind învelișul floral intern la majoritatea angiospermelor. – Din fr. corolle. DOOM
corólă s. f., g.-d. art. corólei; pl. coróle
coroliflor
COROLIFLÓR, -Ă adj. (Despre plante) Cu corolă. [< fr. corolliflore].
coroliflora
COROLIFLÓR, -Ă adj. (Despre plante) Cu corolă. [< fr. corolliflore].
coroliflore
COROLIFLÓR, -Ă adj. (Despre plante) Cu corolă. [< fr. corolliflore].
coroliflorei
COROLIFLÓR, -Ă adj. (Despre plante) Cu corolă. [< fr. corolliflore].
coroliflorele
COROLIFLÓR, -Ă adj. (Despre plante) Cu corolă. [< fr. corolliflore].
coroliflorelor
COROLIFLÓR, -Ă adj. (Despre plante) Cu corolă. [< fr. corolliflore].
coroliflori
COROLIFLÓR, -Ă adj. (Despre plante) Cu corolă. [< fr. corolliflore].
coroliflorii
COROLIFLÓR, -Ă adj. (Despre plante) Cu corolă. [< fr. corolliflore].
coroliflorilor
COROLIFLÓR, -Ă adj. (Despre plante) Cu corolă. [< fr. corolliflore].
coroliflorul
COROLIFLÓR, -Ă adj. (Despre plante) Cu corolă. [< fr. corolliflore].
coroliflorului
COROLIFLÓR, -Ă adj. (Despre plante) Cu corolă. [< fr. corolliflore].
corologia
COROLOGÍE s.f. Știință care se ocupă cu studiul răspândirii în spațiu a obiectelor, a organismelor. [Scris și chorologie. / < fr. chorologie, cf. gr. chora – regiune, logos – știință].
corologie
COROLOGÍE s.f. Știință care se ocupă cu studiul răspândirii în spațiu a obiectelor, a organismelor. [Scris și chorologie. / < fr. chorologie, cf. gr. chora – regiune, logos – știință].
corologiei
COROLOGÍE s.f. Știință care se ocupă cu studiul răspândirii în spațiu a obiectelor, a organismelor. [Scris și chorologie. / < fr. chorologie, cf. gr. chora – regiune, logos – știință].
corologii
COROLOGÍE s.f. Știință care se ocupă cu studiul răspândirii în spațiu a obiectelor, a organismelor. [Scris și chorologie. / < fr. chorologie, cf. gr. chora – regiune, logos – știință].
coromâsla
COROMẤSLĂ, coromâsle, s. f. (Reg.) Cobiliță. – Din ucr. koromyslo. DOOM
coromấslă (reg.) s. f., g.-d. art. coromấslei; pl. coromấsle
coromâsle
COROMẤSLĂ, coromâsle, s. f. (Reg.) Cobiliță. – Din ucr. koromyslo. DOOM
coromấslă (reg.) s. f., g.-d. art. coromấslei; pl. coromấsle
coromâslei
COROMẤSLĂ, coromâsle, s. f. (Reg.) Cobiliță. – Din ucr. koromyslo. DOOM
coromấslă (reg.) s. f., g.-d. art. coromấslei; pl. coromấsle
coromâslele
COROMẤSLĂ, coromâsle, s. f. (Reg.) Cobiliță. – Din ucr. koromyslo. DOOM
coromấslă (reg.) s. f., g.-d. art. coromấslei; pl. coromấsle
coromâslelor
COROMẤSLĂ, coromâsle, s. f. (Reg.) Cobiliță. – Din ucr. koromyslo. DOOM
coromấslă (reg.) s. f., g.-d. art. coromấslei; pl. coromấsle
coromîsla
COROMẤSLĂ, coromâsle, s. f. (Reg.) Cobiliță. – Din ucr. koromyslo. DOOM
coromấslă (reg.) s. f., g.-d. art. coromấslei; pl. coromấsle
coromîsle
COROMẤSLĂ, coromâsle, s. f. (Reg.) Cobiliță. – Din ucr. koromyslo. DOOM
coromấslă (reg.) s. f., g.-d. art. coromấslei; pl. coromấsle
coromîslei
COROMẤSLĂ, coromâsle, s. f. (Reg.) Cobiliță. – Din ucr. koromyslo. DOOM
coromấslă (reg.) s. f., g.-d. art. coromấslei; pl. coromấsle
coromîslele
COROMẤSLĂ, coromâsle, s. f. (Reg.) Cobiliță. – Din ucr. koromyslo. DOOM
coromấslă (reg.) s. f., g.-d. art. coromấslei; pl. coromấsle
coromîslelor
COROMẤSLĂ, coromâsle, s. f. (Reg.) Cobiliță. – Din ucr. koromyslo. DOOM
coromấslă (reg.) s. f., g.-d. art. coromấslei; pl. coromấsle
corona
CORÓNA s. f. Tip de descărcare electrică de forma unei aureole (coroane), care apare în jurul părților mai ascuțite ale conductoarelor aflate la înaltă tensiune. – Din fr. coronne, germ. Krone. DOOM
coróna (descărcare electrică) (lat.) s. f., g.-d. corónei
coronal
CORONÁL, -Ă, coronali, -e, adj. (Anat.; în sintagma) Os coronal = os care formează partea anterioară a craniului; osul frunții. – Din fr. coronal, lat. coronalis. DOOM
!coronál (os ~) adj. m.; pl. f. coronále
coronala
CORONÁL, -Ă, coronali, -e, adj. (Anat.; în sintagma) Os coronal = os care formează partea anterioară a craniului; osul frunții. – Din fr. coronal, lat. coronalis. DOOM
!coronál (os ~) adj. m.; pl. f. coronále
coronale
CORONÁL, -Ă, coronali, -e, adj. (Anat.; în sintagma) Os coronal = os care formează partea anterioară a craniului; osul frunții. – Din fr. coronal, lat. coronalis. DOOM
!coronál (os ~) adj. m.; pl. f. coronále
coronalei
CORONÁL, -Ă, coronali, -e, adj. (Anat.; în sintagma) Os coronal = os care formează partea anterioară a craniului; osul frunții. – Din fr. coronal, lat. coronalis. DOOM
!coronál (os ~) adj. m.; pl. f. coronále
coronalele
CORONÁL, -Ă, coronali, -e, adj. (Anat.; în sintagma) Os coronal = os care formează partea anterioară a craniului; osul frunții. – Din fr. coronal, lat. coronalis. DOOM
!coronál (os ~) adj. m.; pl. f. coronále
coronalelor
CORONÁL, -Ă, coronali, -e, adj. (Anat.; în sintagma) Os coronal = os care formează partea anterioară a craniului; osul frunții. – Din fr. coronal, lat. coronalis. DOOM
!coronál (os ~) adj. m.; pl. f. coronále
coronali
CORONÁL, -Ă, coronali, -e, adj. (Anat.; în sintagma) Os coronal = os care formează partea anterioară a craniului; osul frunții. – Din fr. coronal, lat. coronalis. DOOM
!coronál (os ~) adj. m.; pl. f. coronále
coronalii
CORONÁL, -Ă, coronali, -e, adj. (Anat.; în sintagma) Os coronal = os care formează partea anterioară a craniului; osul frunții. – Din fr. coronal, lat. coronalis. DOOM
!coronál (os ~) adj. m.; pl. f. coronále
coronalilor
CORONÁL, -Ă, coronali, -e, adj. (Anat.; în sintagma) Os coronal = os care formează partea anterioară a craniului; osul frunții. – Din fr. coronal, lat. coronalis. DOOM
!coronál (os ~) adj. m.; pl. f. coronále
coronalul
CORONÁL, -Ă, coronali, -e, adj. (Anat.; în sintagma) Os coronal = os care formează partea anterioară a craniului; osul frunții. – Din fr. coronal, lat. coronalis. DOOM
!coronál (os ~) adj. m.; pl. f. coronále
coronalului
CORONÁL, -Ă, coronali, -e, adj. (Anat.; în sintagma) Os coronal = os care formează partea anterioară a craniului; osul frunții. – Din fr. coronal, lat. coronalis. DOOM
!coronál (os ~) adj. m.; pl. f. coronále
coronament
CORONAMÉNT, coronamente, s. n. 1. Ornament terminal situat la partea superioară a unei clădiri, a unei porți etc. 2. Partea superioară a unui chei, a unui dig, a unui zid de sprijin, executată, de obicei, din piatră fățuită. 3. Coroană (5). – Din fr. couronnement (după coroană). DOOM
coronamént s. n., pl. coronaménte
coronament
CORONAMÉNT s.n. 1. Ornament care încunună un edificiu, o poartă etc. 2. Partea superioară a unui chei, a unui dig, a unui zid de sprijin etc., alcătuită de obicei din piatră cu forme geometrice regulate. 3. Totalitatea coroanelor arborilor care iau parte la alcătuirea unei păduri. [Pl. -te, -turi. / cf. fr. couronnement].
coronamente
CORONAMÉNT, coronamente, s. n. 1. Ornament terminal situat la partea superioară a unei clădiri, a unei porți etc. 2. Partea superioară a unui chei, a unui dig, a unui zid de sprijin, executată, de obicei, din piatră fățuită. 3. Coroană (5). – Din fr. couronnement (după coroană). DOOM
coronamént s. n., pl. coronaménte
coronamentele
CORONAMÉNT, coronamente, s. n. 1. Ornament terminal situat la partea superioară a unei clădiri, a unei porți etc. 2. Partea superioară a unui chei, a unui dig, a unui zid de sprijin, executată, de obicei, din piatră fățuită. 3. Coroană (5). – Din fr. couronnement (după coroană). DOOM
coronamént s. n., pl. coronaménte
coronamentelor
CORONAMÉNT, coronamente, s. n. 1. Ornament terminal situat la partea superioară a unei clădiri, a unei porți etc. 2. Partea superioară a unui chei, a unui dig, a unui zid de sprijin, executată, de obicei, din piatră fățuită. 3. Coroană (5). – Din fr. couronnement (după coroană). DOOM
coronamént s. n., pl. coronaménte
coronamentul
CORONAMÉNT, coronamente, s. n. 1. Ornament terminal situat la partea superioară a unei clădiri, a unei porți etc. 2. Partea superioară a unui chei, a unui dig, a unui zid de sprijin, executată, de obicei, din piatră fățuită. 3. Coroană (5). – Din fr. couronnement (după coroană). DOOM
coronamént s. n., pl. coronaménte
coronamentului
CORONAMÉNT, coronamente, s. n. 1. Ornament terminal situat la partea superioară a unei clădiri, a unei porți etc. 2. Partea superioară a unui chei, a unui dig, a unui zid de sprijin, executată, de obicei, din piatră fățuită. 3. Coroană (5). – Din fr. couronnement (după coroană). DOOM
coronamént s. n., pl. coronaménte
coronar
CORONÁR, -Ă, coronari, -e, adj. (Și substantivat, f.) Vas sangvin, arteră sau venă în formă de coroană în jurul unui organ pe care îl irigă. – Din fr. coronaire. DOOM
*coronáră s. f., g.-d. art. coronárei; pl. coronáre
coronaria
CURCUBÉU, curcubeie, s. n. 1. Fenomen optic care se datorește refracției, reflexiei totale și dispersiei luminii solare în picăturile de apă din atmosferă și care are aspectul unui imens arc multicolor desfășurat pe cer. ♦ Fascicul de raze luminoase care apar uneori noaptea pe bolta cerească. 2. Plantă erbacee cu frunzele și cu tulpina păroase, cu flori mari, roșii-purpurii și cu fructele capsule (Lychnis coronaria). – Et. nec.
coronarian
CORONARIÁN, -Ă, coronarieni, -e, adj. Care se referă la arterele coronare. [Pr.: -ri-an] – Din fr. coronarien. DOOM
coronarián (-ri-an) adj. m., pl. coronariéni (-ri-eni); f. coronariánă, pl. coronariéne
coronariana
CORONARIÁN, -Ă, coronarieni, -e, adj. Care se referă la arterele coronare. [Pr.: -ri-an] – Din fr. coronarien. DOOM
coronarián (-ri-an) adj. m., pl. coronariéni (-ri-eni); f. coronariánă, pl. coronariéne
coronarianul
CORONARIÁN, -Ă, coronarieni, -e, adj. Care se referă la arterele coronare. [Pr.: -ri-an] – Din fr. coronarien. DOOM
coronarián (-ri-an) adj. m., pl. coronariéni (-ri-eni); f. coronariánă, pl. coronariéne
coronarianului
CORONARIÁN, -Ă, coronarieni, -e, adj. Care se referă la arterele coronare. [Pr.: -ri-an] – Din fr. coronarien. DOOM
coronarián (-ri-an) adj. m., pl. coronariéni (-ri-eni); f. coronariánă, pl. coronariéne
coronariene
CORONARIÁN, -Ă, coronarieni, -e, adj. Care se referă la arterele coronare. [Pr.: -ri-an] – Din fr. coronarien. DOOM
coronarián (-ri-an) adj. m., pl. coronariéni (-ri-eni); f. coronariánă, pl. coronariéne
coronarienei
CORONARIÁN, -Ă, coronarieni, -e, adj. Care se referă la arterele coronare. [Pr.: -ri-an] – Din fr. coronarien. DOOM
coronarián (-ri-an) adj. m., pl. coronariéni (-ri-eni); f. coronariánă, pl. coronariéne
coronarienele
CORONARIÁN, -Ă, coronarieni, -e, adj. Care se referă la arterele coronare. [Pr.: -ri-an] – Din fr. coronarien. DOOM
coronarián (-ri-an) adj. m., pl. coronariéni (-ri-eni); f. coronariánă, pl. coronariéne
coronarienelor
CORONARIÁN, -Ă, coronarieni, -e, adj. Care se referă la arterele coronare. [Pr.: -ri-an] – Din fr. coronarien. DOOM
coronarián (-ri-an) adj. m., pl. coronariéni (-ri-eni); f. coronariánă, pl. coronariéne
coronarieni
CORONARIÁN, -Ă, coronarieni, -e, adj. Care se referă la arterele coronare. [Pr.: -ri-an] – Din fr. coronarien. DOOM
coronarián (-ri-an) adj. m., pl. coronariéni (-ri-eni); f. coronariánă, pl. coronariéne
coronarienii
CORONARIÁN, -Ă, coronarieni, -e, adj. Care se referă la arterele coronare. [Pr.: -ri-an] – Din fr. coronarien. DOOM
coronarián (-ri-an) adj. m., pl. coronariéni (-ri-eni); f. coronariánă, pl. coronariéne
coronarienilor
CORONARIÁN, -Ă, coronarieni, -e, adj. Care se referă la arterele coronare. [Pr.: -ri-an] – Din fr. coronarien. DOOM
coronarián (-ri-an) adj. m., pl. coronariéni (-ri-eni); f. coronariánă, pl. coronariéne
coronarită
CORONARÍTĂ s. f. Inflamație a arterelor coronare ale inimii, constituind uneori cauza anghinei pectorale sau a infarctului miocardic. – Din fr. coronarite. DOOM
coronarítă s. f., g.-d. art. coronarítei
coronarografie
CORONAROGRAFÍE s.f. (Med.) Radiografie a arterelor coronare. [< fr. coronarographie].
coronaropatie
CORONAROPATÍE s.f. (Med.) Denumire generală pentru afecțiunile arterelor coronare. [< fr. coronaropathie].
coronat
CORONÁT, -Ă adj. v. încoronat.
corone
CORÓNA s. f. Tip de descărcare electrică de forma unei aureole (coroane), care apare în jurul părților mai ascuțite ale conductoarelor aflate la înaltă tensiune. – Din fr. coronne, germ. Krone. DOOM
coróna (descărcare electrică) (lat.) s. f., g.-d. corónei
coronei
CORÓNA s. f. Tip de descărcare electrică de forma unei aureole (coroane), care apare în jurul părților mai ascuțite ale conductoarelor aflate la înaltă tensiune. – Din fr. coronne, germ. Krone. DOOM
coróna (descărcare electrică) (lat.) s. f., g.-d. corónei
coroner
CÓRONER, coroneri, s. m. Ofițer de poliție judiciară în Marea Britanie și în SUA. [Pr.: cárănăr] – Din engl. coroner. DOOM
!coroner (angl.) [pron. cárănăr] s. m., pl. coroneri
coroner
CÓRONER, coroneri, s. m. Ofițer de poliție judiciară în Anglia și în S.U.A. – Din engl. coroner.
coroneri
CÓRONER, coroneri, s. m. Ofițer de poliție judiciară în Marea Britanie și în SUA. [Pr.: cárănăr] – Din engl. coroner. DOOM
!coroner (angl.) [pron. cárănăr] s. m., pl. coroneri
coronerii
CÓRONER, coroneri, s. m. Ofițer de poliție judiciară în Marea Britanie și în SUA. [Pr.: cárănăr] – Din engl. coroner. DOOM
!coroner (angl.) [pron. cárănăr] s. m., pl. coroneri
coronerilor
CÓRONER, coroneri, s. m. Ofițer de poliție judiciară în Marea Britanie și în SUA. [Pr.: cárănăr] – Din engl. coroner. DOOM
!coroner (angl.) [pron. cárănăr] s. m., pl. coroneri
coronerul
CÓRONER, coroneri, s. m. Ofițer de poliție judiciară în Marea Britanie și în SUA. [Pr.: cárănăr] – Din engl. coroner. DOOM
!coroner (angl.) [pron. cárănăr] s. m., pl. coroneri
coronerului
CÓRONER, coroneri, s. m. Ofițer de poliție judiciară în Marea Britanie și în SUA. [Pr.: cárănăr] – Din engl. coroner. DOOM
!coroner (angl.) [pron. cárănăr] s. m., pl. coroneri
coronilla
CORONÍȘTE s. f. Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu flori albe sau roșietice, folosită ca nutreț (Coronilla varia). – Coroană + suf. -iște.
coronis
Coronis 1. Fiica lui Phlegyas, regele din Orchomenus. A fost iubită de Apollo, cu care a avut un fiu, pe Asclepius (v. și Asclepius). De teamă că îmbătrînind va fi părăsită de către zeu, Coronis a preferat să se căsătorească cu un muritor de rînd. 2. Fiica lui Coroneus, transformată în cioară de către zeița Athena pentru a o scăpa de urmărirea lui Poseidon, care se îndrăgostise de ea. 3. Nimfă care l-a crescut pe Dionysus.
coroniu
CORÓNIU s. n. Element chimic ipotetic aflat în coroana solară, căruia i-au fost atribuite unele linii spectrale produse în realitate de atomii puternic ionizați ai unor elemente cunoscute. – Din fr. coronium. DOOM
coróniu [niu pron. nĭu] s. n., art. coróniul
coroniul
CORÓNIU s. n. Element chimic ipotetic aflat în coroana solară, căruia i-au fost atribuite unele linii spectrale produse în realitate de atomii puternic ionizați ai unor elemente cunoscute. – Din fr. coronium. DOOM
coróniu [niu pron. nĭu] s. n., art. coróniul
coroniului
CORÓNIU s. n. Element chimic ipotetic aflat în coroana solară, căruia i-au fost atribuite unele linii spectrale produse în realitate de atomii puternic ionizați ai unor elemente cunoscute. – Din fr. coronium. DOOM
coróniu [niu pron. nĭu] s. n., art. coróniul
coroniște
CORONÍȘTE s. f. Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu flori albe sau roșietice, folosită ca nutreț (Coronilla varia). – Coroană + suf. -iște. DOOM
coroníște s. f., g.-d. art. coroníștei
coroniște
CORONÍȘTE s. f. Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu flori albe sau roșietice, folosită ca nutreț (Coronilla varia). – Coroană + suf. -iște.
coronița
CORONÍȚĂ, coronițe, s. f. Diminutiv al lui coroană (1). – Coroană + suf. -iță. DOOM
coroníță s. f., g.-d. art. coroníței; pl. coroníțe
coronițe
CORONÍȚĂ, coronițe, s. f. Diminutiv al lui coroană (1). – Coroană + suf. -iță. DOOM
coroníță s. f., g.-d. art. coroníței; pl. coroníțe
coroniței
CORONÍȚĂ, coronițe, s. f. Diminutiv al lui coroană (1). – Coroană + suf. -iță. DOOM
coroníță s. f., g.-d. art. coroníței; pl. coroníțe
coronițele
CORONÍȚĂ, coronițe, s. f. Diminutiv al lui coroană (1). – Coroană + suf. -iță. DOOM
coroníță s. f., g.-d. art. coroníței; pl. coroníțe
coronițelor
CORONÍȚĂ, coronițe, s. f. Diminutiv al lui coroană (1). – Coroană + suf. -iță. DOOM
coroníță s. f., g.-d. art. coroníței; pl. coroníțe
coronograf
CORONOGRÁF, coronografe, s. n. Instrument astronomic pentru studiul coroanei solare. – Din fr. coronographe. DOOM
coronográf (-no-graf) s. n., pl. coronográfe
coronografe
CORONOGRÁF, coronografe, s. n. Instrument astronomic pentru studiul coroanei solare. – Din fr. coronographe. DOOM
coronográf (-no-graf) s. n., pl. coronográfe
coronografele
CORONOGRÁF, coronografe, s. n. Instrument astronomic pentru studiul coroanei solare. – Din fr. coronographe. DOOM
coronográf (-no-graf) s. n., pl. coronográfe
coronografelor
CORONOGRÁF, coronografe, s. n. Instrument astronomic pentru studiul coroanei solare. – Din fr. coronographe. DOOM
coronográf (-no-graf) s. n., pl. coronográfe
coronografia
CORONOGRAFÍE, coronografii, s. f. Radiografie a arterelor coronare. – Din fr. coronographie. DOOM
*coronografíe (-no-gra-) s. f., art. coronografía, g.-d. art. coronografíei, pl. coronografíi, art. coronografíile
coronografie
CORONOGRAFÍE, coronografii, s. f. Radiografie a arterelor coronare. – Din fr. coronographie. DOOM
*coronografíe (-no-gra-) s. f., art. coronografía, g.-d. art. coronografíei, pl. coronografíi, art. coronografíile
coronografiei
CORONOGRAFÍE, coronografii, s. f. Radiografie a arterelor coronare. – Din fr. coronographie. DOOM
*coronografíe (-no-gra-) s. f., art. coronografía, g.-d. art. coronografíei, pl. coronografíi, art. coronografíile
coronografii
CORONOGRAFÍE, coronografii, s. f. Radiografie a arterelor coronare. – Din fr. coronographie. DOOM
*coronografíe (-no-gra-) s. f., art. coronografía, g.-d. art. coronografíei, pl. coronografíi, art. coronografíile
coronografiile
CORONOGRAFÍE, coronografii, s. f. Radiografie a arterelor coronare. – Din fr. coronographie. DOOM
*coronografíe (-no-gra-) s. f., art. coronografía, g.-d. art. coronografíei, pl. coronografíi, art. coronografíile
coronografiilor
CORONOGRAFÍE, coronografii, s. f. Radiografie a arterelor coronare. – Din fr. coronographie. DOOM
*coronografíe (-no-gra-) s. f., art. coronografía, g.-d. art. coronografíei, pl. coronografíi, art. coronografíile
coronograful
CORONOGRÁF, coronografe, s. n. Instrument astronomic pentru studiul coroanei solare. – Din fr. coronographe. DOOM
coronográf (-no-graf) s. n., pl. coronográfe
coronografului
CORONOGRÁF, coronografe, s. n. Instrument astronomic pentru studiul coroanei solare. – Din fr. coronographe. DOOM
coronográf (-no-graf) s. n., pl. coronográfe
coronula
CORONÚLĂ, coronule, s. f. Ansamblul apendicelor care se găsesc la petalele unor corole. – Din fr. coronule. DOOM
coronúlă s. f., g.-d. art. coronúlei; pl. coronúle
coronule
CORONÚLĂ, coronule, s. f. Ansamblul apendicelor care se găsesc la petalele unor corole. – Din fr. coronule. DOOM
coronúlă s. f., g.-d. art. coronúlei; pl. coronúle
coronulei
CORONÚLĂ, coronule, s. f. Ansamblul apendicelor care se găsesc la petalele unor corole. – Din fr. coronule. DOOM
coronúlă s. f., g.-d. art. coronúlei; pl. coronúle
coronulele
CORONÚLĂ, coronule, s. f. Ansamblul apendicelor care se găsesc la petalele unor corole. – Din fr. coronule. DOOM
coronúlă s. f., g.-d. art. coronúlei; pl. coronúle
coronulelor
CORONÚLĂ, coronule, s. f. Ansamblul apendicelor care se găsesc la petalele unor corole. – Din fr. coronule. DOOM
coronúlă s. f., g.-d. art. coronúlei; pl. coronúle
coropcar
COROPCÁR, coropcari, s. m. (Reg.) Negustor ambulant. ♦ (Fam.) Hoinar, vagabond. – Coropcă (puțin folosit „ladă” < ucr.) + suf. -ar. DOOM
coropcár (reg.) s. m., pl. coropcári
coropcari
COROPCÁR, coropcari, s. m. (Reg.) Negustor ambulant. ♦ (Fam.) Hoinar, vagabond. – Coropcă (puțin folosit „ladă” < ucr.) + suf. -ar. DOOM
coropcár (reg.) s. m., pl. coropcári
coropcarii
COROPCÁR, coropcari, s. m. (Reg.) Negustor ambulant. ♦ (Fam.) Hoinar, vagabond. – Coropcă (puțin folosit „ladă” < ucr.) + suf. -ar. DOOM
coropcár (reg.) s. m., pl. coropcári
coropcarilor
COROPCÁR, coropcari, s. m. (Reg.) Negustor ambulant. ♦ (Fam.) Hoinar, vagabond. – Coropcă (puțin folosit „ladă” < ucr.) + suf. -ar. DOOM
coropcár (reg.) s. m., pl. coropcári
coropcarul
COROPCÁR, coropcari, s. m. (Reg.) Negustor ambulant. ♦ (Fam.) Hoinar, vagabond. – Coropcă (puțin folosit „ladă” < ucr.) + suf. -ar. DOOM
coropcár (reg.) s. m., pl. coropcári
coropcarului
COROPCÁR, coropcari, s. m. (Reg.) Negustor ambulant. ♦ (Fam.) Hoinar, vagabond. – Coropcă (puțin folosit „ladă” < ucr.) + suf. -ar. DOOM
coropcár (reg.) s. m., pl. coropcári
coropcă
corópcă (-ci), s. f. – 1. Ladă de negustor ambulant. – 2. Ramă de fereastră. – 3. Cantitate de 30 de piei tăbăcite. Rus. korobka „ladă” (Cihac, II 73). – Der. coropcar, s. m. (negustor ambulant). Cf. coroagă.
coropeșniță
COROPÉȘNIȚĂ s. f. v. coropișniță. DOOM
coropíșniță s. f., g.-d. art. coropíșniței; pl. coropíșnițe
coropișnița
COROPÉȘNIȚĂ s. f. v. coropișniță. DOOM
coropíșniță s. f., g.-d. art. coropíșniței; pl. coropíșnițe
coropișnițe
COROPÉȘNIȚĂ s. f. v. coropișniță. DOOM
coropíșniță s. f., g.-d. art. coropíșniței; pl. coropíșnițe
coropișniței
COROPÉȘNIȚĂ s. f. v. coropișniță. DOOM
coropíșniță s. f., g.-d. art. coropíșniței; pl. coropíșnițe
coropișnițele
COROPÉȘNIȚĂ s. f. v. coropișniță. DOOM
coropíșniță s. f., g.-d. art. coropíșniței; pl. coropíșnițe
coropișnițelor
COROPÉȘNIȚĂ s. f. v. coropișniță. DOOM
coropíșniță s. f., g.-d. art. coropíșniței; pl. coropíșnițe
coroplast
COROPLÁST, coroplaști, s. m. Modelor de figurine din pământ ars din Grecia antică. – Din fr. coroplaste. DOOM
coroplást (-ro-plast) s. m., pl. coropláști
coroplastul
COROPLÁST, coroplaști, s. m. Modelor de figurine din pământ ars din Grecia antică. – Din fr. coroplaste. DOOM
coroplást (-ro-plast) s. m., pl. coropláști
coroplastului
COROPLÁST, coroplaști, s. m. Modelor de figurine din pământ ars din Grecia antică. – Din fr. coroplaste. DOOM
coroplást (-ro-plast) s. m., pl. coropláști
coroplaști
COROPLÁST, coroplaști, s. m. Modelor de figurine din pământ ars din Grecia antică. – Din fr. coroplaste. DOOM
coroplást (-ro-plast) s. m., pl. coropláști
coroplaștii
COROPLÁST, coroplaști, s. m. Modelor de figurine din pământ ars din Grecia antică. – Din fr. coroplaste. DOOM
coroplást (-ro-plast) s. m., pl. coropláști
coroplaștilor
COROPLÁST, coroplaști, s. m. Modelor de figurine din pământ ars din Grecia antică. – Din fr. coroplaste. DOOM
coroplást (-ro-plast) s. m., pl. coropláști
corosbină
corosbínă (corosbíne), s. f. – Pește de mare (Blennius gattorugine). Origine necunoscută.
corosiune
COROSIÚNE s.f. v. coroziune.
corosiv
COROZÍV, -Ă, corozivi, -e, adj. 1. (Despre substanțe chimice) Care provoacă o coroziune. ◊ Agent coroziv = substanță care exercită o acțiune chimică sau electrochimică pe suprafața unui material cu care vine în contact, provocând coroziunea. Sublimat coroziv = clorură de mercur, folosită în soluție ca dezinfectant. 2. Fig. Mușcător, usturător, pătrunzător. [Scris și: corosiv] – Din fr. corrosif, lat. corrosivus.
corosiva
COROZÍV, -Ă, corozivi, -e, adj. 1. (Despre substanțe chimice) Care provoacă o coroziune. ◊ Agent coroziv = substanță care exercită o acțiune chimică sau electrochimică pe suprafața unui material cu care vine în contact, provocând coroziunea. Sublimat coroziv = clorură de mercur, folosită în soluție ca dezinfectant. 2. Fig. Mușcător, usturător, pătrunzător. [Scris și: corosiv] – Din fr. corrosif, lat. corrosivus.
corosive
COROZÍV, -Ă, corozivi, -e, adj. 1. (Despre substanțe chimice) Care provoacă o coroziune. ◊ Agent coroziv = substanță care exercită o acțiune chimică sau electrochimică pe suprafața unui material cu care vine în contact, provocând coroziunea. Sublimat coroziv = clorură de mercur, folosită în soluție ca dezinfectant. 2. Fig. Mușcător, usturător, pătrunzător. [Scris și: corosiv] – Din fr. corrosif, lat. corrosivus.
corosivei
COROZÍV, -Ă, corozivi, -e, adj. 1. (Despre substanțe chimice) Care provoacă o coroziune. ◊ Agent coroziv = substanță care exercită o acțiune chimică sau electrochimică pe suprafața unui material cu care vine în contact, provocând coroziunea. Sublimat coroziv = clorură de mercur, folosită în soluție ca dezinfectant. 2. Fig. Mușcător, usturător, pătrunzător. [Scris și: corosiv] – Din fr. corrosif, lat. corrosivus.
corosivele
COROZÍV, -Ă, corozivi, -e, adj. 1. (Despre substanțe chimice) Care provoacă o coroziune. ◊ Agent coroziv = substanță care exercită o acțiune chimică sau electrochimică pe suprafața unui material cu care vine în contact, provocând coroziunea. Sublimat coroziv = clorură de mercur, folosită în soluție ca dezinfectant. 2. Fig. Mușcător, usturător, pătrunzător. [Scris și: corosiv] – Din fr. corrosif, lat. corrosivus.
corosivelor
COROZÍV, -Ă, corozivi, -e, adj. 1. (Despre substanțe chimice) Care provoacă o coroziune. ◊ Agent coroziv = substanță care exercită o acțiune chimică sau electrochimică pe suprafața unui material cu care vine în contact, provocând coroziunea. Sublimat coroziv = clorură de mercur, folosită în soluție ca dezinfectant. 2. Fig. Mușcător, usturător, pătrunzător. [Scris și: corosiv] – Din fr. corrosif, lat. corrosivus.
corosivi
COROZÍV, -Ă, corozivi, -e, adj. 1. (Despre substanțe chimice) Care provoacă o coroziune. ◊ Agent coroziv = substanță care exercită o acțiune chimică sau electrochimică pe suprafața unui material cu care vine în contact, provocând coroziunea. Sublimat coroziv = clorură de mercur, folosită în soluție ca dezinfectant. 2. Fig. Mușcător, usturător, pătrunzător. [Scris și: corosiv] – Din fr. corrosif, lat. corrosivus.
corosivii
COROZÍV, -Ă, corozivi, -e, adj. 1. (Despre substanțe chimice) Care provoacă o coroziune. ◊ Agent coroziv = substanță care exercită o acțiune chimică sau electrochimică pe suprafața unui material cu care vine în contact, provocând coroziunea. Sublimat coroziv = clorură de mercur, folosită în soluție ca dezinfectant. 2. Fig. Mușcător, usturător, pătrunzător. [Scris și: corosiv] – Din fr. corrosif, lat. corrosivus.
corosivilor
COROZÍV, -Ă, corozivi, -e, adj. 1. (Despre substanțe chimice) Care provoacă o coroziune. ◊ Agent coroziv = substanță care exercită o acțiune chimică sau electrochimică pe suprafața unui material cu care vine în contact, provocând coroziunea. Sublimat coroziv = clorură de mercur, folosită în soluție ca dezinfectant. 2. Fig. Mușcător, usturător, pătrunzător. [Scris și: corosiv] – Din fr. corrosif, lat. corrosivus.
corosivitate
COROZIVITÁTE s. f. Însușirea de a fi coroziv. [Scris și: corosivitate] – Din fr. corrosiveté. DOOM
!corozivitáte s. f., g.-d. art. corozivitắții
corosivitatea
COROZIVITÁTE s. f. Însușirea de a fi coroziv. [Scris și: corosivitate] – Din fr. corrosiveté. DOOM
!corozivitáte s. f., g.-d. art. corozivitắții
corosivități
COROZIVITÁTE s. f. Însușirea de a fi coroziv. [Scris și: corosivitate] – Din fr. corrosiveté. DOOM
!corozivitáte s. f., g.-d. art. corozivitắții
corosivității
COROZIVITÁTE s. f. Însușirea de a fi coroziv. [Scris și: corosivitate] – Din fr. corrosiveté. DOOM
!corozivitáte s. f., g.-d. art. corozivitắții
corosivul
COROZÍV, -Ă, corozivi, -e, adj. 1. (Despre substanțe chimice) Care provoacă o coroziune. ◊ Agent coroziv = substanță care exercită o acțiune chimică sau electrochimică pe suprafața unui material cu care vine în contact, provocând coroziunea. Sublimat coroziv = clorură de mercur, folosită în soluție ca dezinfectant. 2. Fig. Mușcător, usturător, pătrunzător. [Scris și: corosiv] – Din fr. corrosif, lat. corrosivus.
corosivului
COROZÍV, -Ă, corozivi, -e, adj. 1. (Despre substanțe chimice) Care provoacă o coroziune. ◊ Agent coroziv = substanță care exercită o acțiune chimică sau electrochimică pe suprafața unui material cu care vine în contact, provocând coroziunea. Sublimat coroziv = clorură de mercur, folosită în soluție ca dezinfectant. 2. Fig. Mușcător, usturător, pătrunzător. [Scris și: corosiv] – Din fr. corrosif, lat. corrosivus.
coroti
COROTÍ, corotesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se descotorosi. – Din ucr. korotyty. DOOM
!corotí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se corotéște, imperf. 3 sg. se coroteá; conj. prez. 3 să se coroteáscă
corotire
COROTÍ, corotesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se descotorosi. – Din ucr. korotyty.
corovatic
corovátic (corovátici), s. m. – 1. Lumînărică (Verbascum phlomoides). – 2. Gențiană (Gentiana asclepiadaea). – 3. Centaură (Centaurea axillaris). – 4. Cioară albastră (Coracias garrula). – Var. corovaică, (s)corobatică, corobațică. Sl. (rus.) korovatiku „de vacă”, de la korova „vacă”. Semantismul se explică prin forma plantelor (gențiana se mai numește coada vacii) și în ultimul caz, prin culoare (DAR). – Der. corobatică, s. f. (centaură), probabil confuzie cu coroabă, sau corobeață.
corozbina
COROZBÍNĂ, corozbine, s. f. Pește de mare mărunt, viu colorat, cu capul turtit în partea superioară, cu botul scurt, cu aripioara dorsală foarte lungă și alcătuită din numeroase raze spinoase; cățel-de-mare (Blennius sanguinolentus). – Et. nec. DOOM
corozbínă s. f., g.-d. art. corozbínei; pl. corozbíne
corozbine
COROZBÍNĂ, corozbine, s. f. Pește de mare mărunt, viu colorat, cu capul turtit în partea superioară, cu botul scurt, cu aripioara dorsală foarte lungă și alcătuită din numeroase raze spinoase; cățel-de-mare (Blennius sanguinolentus). – Et. nec. DOOM
corozbínă s. f., g.-d. art. corozbínei; pl. corozbíne
corozbinei
COROZBÍNĂ, corozbine, s. f. Pește de mare mărunt, viu colorat, cu capul turtit în partea superioară, cu botul scurt, cu aripioara dorsală foarte lungă și alcătuită din numeroase raze spinoase; cățel-de-mare (Blennius sanguinolentus). – Et. nec. DOOM
corozbínă s. f., g.-d. art. corozbínei; pl. corozbíne
corozbinele
COROZBÍNĂ, corozbine, s. f. Pește de mare mărunt, viu colorat, cu capul turtit în partea superioară, cu botul scurt, cu aripioara dorsală foarte lungă și alcătuită din numeroase raze spinoase; cățel-de-mare (Blennius sanguinolentus). – Et. nec. DOOM
corozbínă s. f., g.-d. art. corozbínei; pl. corozbíne
corozbinelor
COROZBÍNĂ, corozbine, s. f. Pește de mare mărunt, viu colorat, cu capul turtit în partea superioară, cu botul scurt, cu aripioara dorsală foarte lungă și alcătuită din numeroase raze spinoase; cățel-de-mare (Blennius sanguinolentus). – Et. nec. DOOM
corozbínă s. f., g.-d. art. corozbínei; pl. corozbíne
coroziune
COROZIÚNE, coroziuni, s. f. Proces chimic sau electrochimic de degradare, exercitat la suprafața corpurilor metalice de către oxigenul din aerul umed sau de diverse substanțe chimice. ♦ Proces de eroziune a suprafeței unor roci sub acțiunea apelor, a vântului etc. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. corrosion. DOOM
coroziúne (-zi-u-) s. f., g.-d. art. coroziúnii; pl. coroziúni
coroziunea
COROZIÚNE, coroziuni, s. f. Proces chimic sau electrochimic de degradare, exercitat la suprafața corpurilor metalice de către oxigenul din aerul umed sau de diverse substanțe chimice. ♦ Proces de eroziune a suprafeței unor roci sub acțiunea apelor, a vântului etc. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. corrosion. DOOM
coroziúne (-zi-u-) s. f., g.-d. art. coroziúnii; pl. coroziúni
coroziuni
COROZIÚNE, coroziuni, s. f. Proces chimic sau electrochimic de degradare, exercitat la suprafața corpurilor metalice de către oxigenul din aerul umed sau de diverse substanțe chimice. ♦ Proces de eroziune a suprafeței unor roci sub acțiunea apelor, a vântului etc. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. corrosion. DOOM
coroziúne (-zi-u-) s. f., g.-d. art. coroziúnii; pl. coroziúni
coroziunii
COROZIÚNE, coroziuni, s. f. Proces chimic sau electrochimic de degradare, exercitat la suprafața corpurilor metalice de către oxigenul din aerul umed sau de diverse substanțe chimice. ♦ Proces de eroziune a suprafeței unor roci sub acțiunea apelor, a vântului etc. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. corrosion. DOOM
coroziúne (-zi-u-) s. f., g.-d. art. coroziúnii; pl. coroziúni
coroziunile
COROZIÚNE, coroziuni, s. f. Proces chimic sau electrochimic de degradare, exercitat la suprafața corpurilor metalice de către oxigenul din aerul umed sau de diverse substanțe chimice. ♦ Proces de eroziune a suprafeței unor roci sub acțiunea apelor, a vântului etc. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. corrosion. DOOM
coroziúne (-zi-u-) s. f., g.-d. art. coroziúnii; pl. coroziúni
coroziunilor
COROZIÚNE, coroziuni, s. f. Proces chimic sau electrochimic de degradare, exercitat la suprafața corpurilor metalice de către oxigenul din aerul umed sau de diverse substanțe chimice. ♦ Proces de eroziune a suprafeței unor roci sub acțiunea apelor, a vântului etc. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. corrosion. DOOM
coroziúne (-zi-u-) s. f., g.-d. art. coroziúnii; pl. coroziúni
coroziv
COROZÍV, -Ă, corozivi, -e, adj. 1. (Despre substanțe chimice) Care provoacă o coroziune. ◊ Agent coroziv = substanță care exercită o acțiune chimică sau electrochimică pe suprafața unui material cu care vine în contact, provocând coroziunea. Sublimat coroziv = clorură de mercur, folosită în soluție ca dezinfectant. 2. Fig. Mușcător, usturător, pătrunzător. [Scris și: corosiv] – Din fr. corrosif, lat. corrosivus. DOOM
corozív adj. m., pl. corozívi; f. corozívă, pl. corozíve
corozivitate
COROZIVITÁTE s. f. Însușirea de a fi coroziv. [Scris și: corosivitate] – Din fr. corrosiveté. DOOM
!corozivitáte s. f., g.-d. art. corozivitắții
corp
CORP, corpuri, s. n. I. 1. Totalitatea organelor unei ființe vii; organismul considerat ca un întreg anatomic și funcțional; trup. ◊ Loc. adj. și adv. Corp la corp = (despre modul de desfășurare a luptelor) față în față, pieptiș, deschis, în luptă dreaptă; p. ext. înverșunat, aprig. ◊ Expr. A face corp cu cineva = a se uni, a se asocia cu cineva. ♦ Trup fără cap; trunchi. ◊ Loc. adj. De corp = care se referă la trup; care se poartă direct pe piele. ♦ Cadavru. ♦ Denumire a unor structuri anatomice. Corp galben. 2. Partea principală a unui obiect, a unei construcții, a unei mașini etc. ◊ Corp de casă (sau de case) = parte din ansamblul unei clădiri; aripă. Corp de iluminat = dispozitiv în care se pot monta una sau mai multe lămpi de iluminat, permițând, la nevoie, reorientarea fluxului luminos; luminar. ♦ Conținutul unei scrisori (fără formula de introducere și de încheiere și fără adresă); cuprinsul unei cărți. 3. (Fiz.) Agregat de molecule, porțiune de materie cu masa diferită de zero. ◊ Corp străin = particulă care se găsește într-un tot de altă natură. ♦ (Chim.) Substanță definită (organică sau anorganică). ◊ Corp simplu = substanță chimică ale cărei molecule sunt formate din atomi de același fel; element. Corp compus = substanță chimică ale cărei molecule sunt formate din atomii mai multor elemente. ♦ Corp ceresc = astru. Corp geometric = corp mărginit de fețe (plane sau sferice) definite geometric. 4. (Jur.; în sintagma) Corp delict = obiect care a servit sau era destinat să servească la săvârșirea unei infracțiuni; obiect care poartă urmele unei infracțiuni sau asupra căruia s-a săvârșit infracțiunea, adus în justiție ca probă materială contra acuzatului. 5. (În sintagma) Corp de literă = lungimea paralelipipedului care formează piciorul literei, exprimată în puncte tipografice. II. 1. Totalitatea persoanelor care, prin funcție sau prin profesie, formează o unitate deosebită, legal constituită. ◊ Corp constituit = colectivitate de persoane organizată, de obicei, pe baza unei legi. Corp legislativ (sau legiuitor) = totalitatea deputaților dintr-o adunare legislativă. Corp diplomatic = totalitatea reprezentanților diplomatici din alte state, acreditați pe lângă un stat. Corp de balet = ansamblu de balet. 2. (Cu determinări introduse prin prep. „de”) Mare unitate militară, cuprinzând mai multe divizii, de obicei de aceeași categorie. Corp de aviație. ◊ Corp de gardă = clădire sau încăpere pe care o ocupă o gardă militară în timpul serviciului de pază. (În vechea organizare a armatei) Corp de trupă = unitate militară independentă. 3. (În sintagma) Corp de legi = culegere de legi; corpus, [pl. și: (I 3, m.) corpi] – Din fr. corps, lat. corpus. DOOM
corp2 (porțiune de materie, substanță) s. n./s. m., pl. córpuri/corpi
corpacă
corpácă (-ắci), s. f. – Pește de Dunăre (Blicca björnka). – Var. corpancă. Origine necunoscută.
corpolent
CORPOLÉNT, -Ă, corpolenți, -te, adj. (Despre oameni) Care are corpul mare și gras; voinic, trupeș. – Din fr. corpulent, lat. corpulentus. DOOM
corpolént adj. m., pl. corpolénți; f. corpoléntă, pl. corpolénte
corpolenta
CORPOLÉNT, -Ă, corpolenți, -te, adj. (Despre oameni) Care are corpul mare și gras; voinic, trupeș. – Din fr. corpulent, lat. corpulentus. DOOM
corpolént adj. m., pl. corpolénți; f. corpoléntă, pl. corpolénte
corpolente
CORPOLÉNT, -Ă, corpolenți, -te, adj. (Despre oameni) Care are corpul mare și gras; voinic, trupeș. – Din fr. corpulent, lat. corpulentus. DOOM
corpolént adj. m., pl. corpolénți; f. corpoléntă, pl. corpolénte
corpolentei
CORPOLÉNT, -Ă, corpolenți, -te, adj. (Despre oameni) Care are corpul mare și gras; voinic, trupeș. – Din fr. corpulent, lat. corpulentus. DOOM
corpolént adj. m., pl. corpolénți; f. corpoléntă, pl. corpolénte
corpolentele
CORPOLÉNT, -Ă, corpolenți, -te, adj. (Despre oameni) Care are corpul mare și gras; voinic, trupeș. – Din fr. corpulent, lat. corpulentus. DOOM
corpolént adj. m., pl. corpolénți; f. corpoléntă, pl. corpolénte
corpolentelor
CORPOLÉNT, -Ă, corpolenți, -te, adj. (Despre oameni) Care are corpul mare și gras; voinic, trupeș. – Din fr. corpulent, lat. corpulentus. DOOM
corpolént adj. m., pl. corpolénți; f. corpoléntă, pl. corpolénte
corpolentul
CORPOLÉNT, -Ă, corpolenți, -te, adj. (Despre oameni) Care are corpul mare și gras; voinic, trupeș. – Din fr. corpulent, lat. corpulentus. DOOM
corpolént adj. m., pl. corpolénți; f. corpoléntă, pl. corpolénte
corpolentului
CORPOLÉNT, -Ă, corpolenți, -te, adj. (Despre oameni) Care are corpul mare și gras; voinic, trupeș. – Din fr. corpulent, lat. corpulentus. DOOM
corpolént adj. m., pl. corpolénți; f. corpoléntă, pl. corpolénte
corpolența
CORPOLÉNȚĂ s. f. Însușirea de a fi corpolent. – Din fr. corpulence. DOOM
corpolénță s. f., g.-d. art. corpolénței
corpolențe
CORPOLÉNȚĂ s. f. Însușirea de a fi corpolent. – Din fr. corpulence. DOOM
corpolénță s. f., g.-d. art. corpolénței
corpolenței
CORPOLÉNȚĂ s. f. Însușirea de a fi corpolent. – Din fr. corpulence. DOOM
corpolénță s. f., g.-d. art. corpolénței
corpolenți
CORPOLÉNT, -Ă, corpolenți, -te, adj. (Despre oameni) Care are corpul mare și gras; voinic, trupeș. – Din fr. corpulent, lat. corpulentus. DOOM
corpolént adj. m., pl. corpolénți; f. corpoléntă, pl. corpolénte
corpolenții
CORPOLÉNT, -Ă, corpolenți, -te, adj. (Despre oameni) Care are corpul mare și gras; voinic, trupeș. – Din fr. corpulent, lat. corpulentus. DOOM
corpolént adj. m., pl. corpolénți; f. corpoléntă, pl. corpolénte
corpolenților
CORPOLÉNT, -Ă, corpolenți, -te, adj. (Despre oameni) Care are corpul mare și gras; voinic, trupeș. – Din fr. corpulent, lat. corpulentus. DOOM
corpolént adj. m., pl. corpolénți; f. corpoléntă, pl. corpolénte
corporal
CORPORÁL, -Ă, corporali, -e, adj. Care ține de corp (I 1), privitor la corp; aplicat corpului; trupesc. ◊ Percheziție corporală = percheziție făcută unei persoane pentru a vedea dacă nu ascunde sub haine, în buzunarele hainelor etc. arme sau alte obiecte cu care ar putea ataca pe cineva sau distruge ceva. Pedeapsă corporală = sancțiune care constă în lovituri sau în torturi aplicate unui delincvent. – Din fr. corporel, lat. corporalis. DOOM
corporál adj. m., pl. corporáli; f. corporálă, pl. corporále
corporala
CORPORÁL, -Ă, corporali, -e, adj. Care ține de corp (I 1), privitor la corp; aplicat corpului; trupesc. ◊ Percheziție corporală = percheziție făcută unei persoane pentru a vedea dacă nu ascunde sub haine, în buzunarele hainelor etc. arme sau alte obiecte cu care ar putea ataca pe cineva sau distruge ceva. Pedeapsă corporală = sancțiune care constă în lovituri sau în torturi aplicate unui delincvent. – Din fr. corporel, lat. corporalis. DOOM
corporál adj. m., pl. corporáli; f. corporálă, pl. corporále
corporale
CORPORÁL, -Ă, corporali, -e, adj. Care ține de corp (I 1), privitor la corp; aplicat corpului; trupesc. ◊ Percheziție corporală = percheziție făcută unei persoane pentru a vedea dacă nu ascunde sub haine, în buzunarele hainelor etc. arme sau alte obiecte cu care ar putea ataca pe cineva sau distruge ceva. Pedeapsă corporală = sancțiune care constă în lovituri sau în torturi aplicate unui delincvent. – Din fr. corporel, lat. corporalis. DOOM
corporál adj. m., pl. corporáli; f. corporálă, pl. corporále
corporalei
CORPORÁL, -Ă, corporali, -e, adj. Care ține de corp (I 1), privitor la corp; aplicat corpului; trupesc. ◊ Percheziție corporală = percheziție făcută unei persoane pentru a vedea dacă nu ascunde sub haine, în buzunarele hainelor etc. arme sau alte obiecte cu care ar putea ataca pe cineva sau distruge ceva. Pedeapsă corporală = sancțiune care constă în lovituri sau în torturi aplicate unui delincvent. – Din fr. corporel, lat. corporalis. DOOM
corporál adj. m., pl. corporáli; f. corporálă, pl. corporále
corporalele
CORPORÁL, -Ă, corporali, -e, adj. Care ține de corp (I 1), privitor la corp; aplicat corpului; trupesc. ◊ Percheziție corporală = percheziție făcută unei persoane pentru a vedea dacă nu ascunde sub haine, în buzunarele hainelor etc. arme sau alte obiecte cu care ar putea ataca pe cineva sau distruge ceva. Pedeapsă corporală = sancțiune care constă în lovituri sau în torturi aplicate unui delincvent. – Din fr. corporel, lat. corporalis. DOOM
corporál adj. m., pl. corporáli; f. corporálă, pl. corporále
corporalelor
CORPORÁL, -Ă, corporali, -e, adj. Care ține de corp (I 1), privitor la corp; aplicat corpului; trupesc. ◊ Percheziție corporală = percheziție făcută unei persoane pentru a vedea dacă nu ascunde sub haine, în buzunarele hainelor etc. arme sau alte obiecte cu care ar putea ataca pe cineva sau distruge ceva. Pedeapsă corporală = sancțiune care constă în lovituri sau în torturi aplicate unui delincvent. – Din fr. corporel, lat. corporalis. DOOM
corporál adj. m., pl. corporáli; f. corporálă, pl. corporále
corporali
CORPORÁL, -Ă, corporali, -e, adj. Care ține de corp (I 1), privitor la corp; aplicat corpului; trupesc. ◊ Percheziție corporală = percheziție făcută unei persoane pentru a vedea dacă nu ascunde sub haine, în buzunarele hainelor etc. arme sau alte obiecte cu care ar putea ataca pe cineva sau distruge ceva. Pedeapsă corporală = sancțiune care constă în lovituri sau în torturi aplicate unui delincvent. – Din fr. corporel, lat. corporalis. DOOM
corporál adj. m., pl. corporáli; f. corporálă, pl. corporále
corporalii
CORPORÁL, -Ă, corporali, -e, adj. Care ține de corp (I 1), privitor la corp; aplicat corpului; trupesc. ◊ Percheziție corporală = percheziție făcută unei persoane pentru a vedea dacă nu ascunde sub haine, în buzunarele hainelor etc. arme sau alte obiecte cu care ar putea ataca pe cineva sau distruge ceva. Pedeapsă corporală = sancțiune care constă în lovituri sau în torturi aplicate unui delincvent. – Din fr. corporel, lat. corporalis. DOOM
corporál adj. m., pl. corporáli; f. corporálă, pl. corporále
corporalilor
CORPORÁL, -Ă, corporali, -e, adj. Care ține de corp (I 1), privitor la corp; aplicat corpului; trupesc. ◊ Percheziție corporală = percheziție făcută unei persoane pentru a vedea dacă nu ascunde sub haine, în buzunarele hainelor etc. arme sau alte obiecte cu care ar putea ataca pe cineva sau distruge ceva. Pedeapsă corporală = sancțiune care constă în lovituri sau în torturi aplicate unui delincvent. – Din fr. corporel, lat. corporalis. DOOM
corporál adj. m., pl. corporáli; f. corporálă, pl. corporále
corporalitate
CORPORALITÁTE s. f. Însușirea de a fi corporal, de a avea un corp. – Din fr. corporalité. DOOM
corporalitáte s. f., g.-d. art. corporalitắții
corporalitatea
CORPORALITÁTE s. f. Însușirea de a fi corporal, de a avea un corp. – Din fr. corporalité. DOOM
corporalitáte s. f., g.-d. art. corporalitắții
corporalități
CORPORALITÁTE s. f. Însușirea de a fi corporal, de a avea un corp. – Din fr. corporalité. DOOM
corporalitáte s. f., g.-d. art. corporalitắții
corporalității
CORPORALITÁTE s. f. Însușirea de a fi corporal, de a avea un corp. – Din fr. corporalité. DOOM
corporalitáte s. f., g.-d. art. corporalitắții
corporalul
CORPORÁL, -Ă, corporali, -e, adj. Care ține de corp (I 1), privitor la corp; aplicat corpului; trupesc. ◊ Percheziție corporală = percheziție făcută unei persoane pentru a vedea dacă nu ascunde sub haine, în buzunarele hainelor etc. arme sau alte obiecte cu care ar putea ataca pe cineva sau distruge ceva. Pedeapsă corporală = sancțiune care constă în lovituri sau în torturi aplicate unui delincvent. – Din fr. corporel, lat. corporalis. DOOM
corporál adj. m., pl. corporáli; f. corporálă, pl. corporále
corporalului
CORPORÁL, -Ă, corporali, -e, adj. Care ține de corp (I 1), privitor la corp; aplicat corpului; trupesc. ◊ Percheziție corporală = percheziție făcută unei persoane pentru a vedea dacă nu ascunde sub haine, în buzunarele hainelor etc. arme sau alte obiecte cu care ar putea ataca pe cineva sau distruge ceva. Pedeapsă corporală = sancțiune care constă în lovituri sau în torturi aplicate unui delincvent. – Din fr. corporel, lat. corporalis. DOOM
corporál adj. m., pl. corporáli; f. corporálă, pl. corporále
corporatism
CORPORATÍSM s. n. Sistem economic în care statul limitează, orientează și controlează unitățile constitutive (corporațiile), în scopul eliminării concurenței și asigurării reușitei economice. – Din fr. corporatisme. DOOM
corporatísm s. n.
corporatismul
CORPORATÍSM s. n. Sistem economic în care statul limitează, orientează și controlează unitățile constitutive (corporațiile), în scopul eliminării concurenței și asigurării reușitei economice. – Din fr. corporatisme. DOOM
corporatísm s. n.
corporatismului
CORPORATÍSM s. n. Sistem economic în care statul limitează, orientează și controlează unitățile constitutive (corporațiile), în scopul eliminării concurenței și asigurării reușitei economice. – Din fr. corporatisme. DOOM
corporatísm s. n.
corporatist
CORPORATÍST, -Ă, corporatiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de corporatism, privitor la corporatism. 2. S. m. și f. Adept al corporatismului. 3. Adj. Corporativ. – Corporatism + suf. -ist. DOOM
corporatíst adj. m., s. m., pl. corporatíști; adj. f., s. f. corporatístă, pl. corporatíste
corporatist
CORPORATÍST, -Ă, corporatiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de corporatism, privitor la corporatism. 2. S. m. și f. Adept al corporatismului. 3. Adj. Corporativ. – Corporatism + suf. -ist. DOOM
corporatíst adj. m., s. m., pl. corporatíști; adj. f., s. f. corporatístă, pl. corporatíste
corporatista
CORPORATÍST, -Ă, corporatiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de corporatism, privitor la corporatism. 2. S. m. și f. Adept al corporatismului. 3. Adj. Corporativ. – Corporatism + suf. -ist. DOOM
corporatíst adj. m., s. m., pl. corporatíști; adj. f., s. f. corporatístă, pl. corporatíste
corporatista
CORPORATÍST, -Ă, corporatiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de corporatism, privitor la corporatism. 2. S. m. și f. Adept al corporatismului. 3. Adj. Corporativ. – Corporatism + suf. -ist. DOOM
corporatíst adj. m., s. m., pl. corporatíști; adj. f., s. f. corporatístă, pl. corporatíste
corporatiste
CORPORATÍST, -Ă, corporatiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de corporatism, privitor la corporatism. 2. S. m. și f. Adept al corporatismului. 3. Adj. Corporativ. – Corporatism + suf. -ist. DOOM
corporatíst adj. m., s. m., pl. corporatíști; adj. f., s. f. corporatístă, pl. corporatíste
corporatiste
CORPORATÍST, -Ă, corporatiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de corporatism, privitor la corporatism. 2. S. m. și f. Adept al corporatismului. 3. Adj. Corporativ. – Corporatism + suf. -ist. DOOM
corporatíst adj. m., s. m., pl. corporatíști; adj. f., s. f. corporatístă, pl. corporatíste
corporatistei
CORPORATÍST, -Ă, corporatiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de corporatism, privitor la corporatism. 2. S. m. și f. Adept al corporatismului. 3. Adj. Corporativ. – Corporatism + suf. -ist. DOOM
corporatíst adj. m., s. m., pl. corporatíști; adj. f., s. f. corporatístă, pl. corporatíste
corporatistei
CORPORATÍST, -Ă, corporatiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de corporatism, privitor la corporatism. 2. S. m. și f. Adept al corporatismului. 3. Adj. Corporativ. – Corporatism + suf. -ist. DOOM
corporatíst adj. m., s. m., pl. corporatíști; adj. f., s. f. corporatístă, pl. corporatíste
corporatistele
CORPORATÍST, -Ă, corporatiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de corporatism, privitor la corporatism. 2. S. m. și f. Adept al corporatismului. 3. Adj. Corporativ. – Corporatism + suf. -ist. DOOM
corporatíst adj. m., s. m., pl. corporatíști; adj. f., s. f. corporatístă, pl. corporatíste
corporatistele
CORPORATÍST, -Ă, corporatiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de corporatism, privitor la corporatism. 2. S. m. și f. Adept al corporatismului. 3. Adj. Corporativ. – Corporatism + suf. -ist. DOOM
corporatíst adj. m., s. m., pl. corporatíști; adj. f., s. f. corporatístă, pl. corporatíste
corporatistelor
CORPORATÍST, -Ă, corporatiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de corporatism, privitor la corporatism. 2. S. m. și f. Adept al corporatismului. 3. Adj. Corporativ. – Corporatism + suf. -ist. DOOM
corporatíst adj. m., s. m., pl. corporatíști; adj. f., s. f. corporatístă, pl. corporatíste
corporatistelor
CORPORATÍST, -Ă, corporatiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de corporatism, privitor la corporatism. 2. S. m. și f. Adept al corporatismului. 3. Adj. Corporativ. – Corporatism + suf. -ist. DOOM
corporatíst adj. m., s. m., pl. corporatíști; adj. f., s. f. corporatístă, pl. corporatíste
corporatistul
CORPORATÍST, -Ă, corporatiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de corporatism, privitor la corporatism. 2. S. m. și f. Adept al corporatismului. 3. Adj. Corporativ. – Corporatism + suf. -ist. DOOM
corporatíst adj. m., s. m., pl. corporatíști; adj. f., s. f. corporatístă, pl. corporatíste
corporatistul
CORPORATÍST, -Ă, corporatiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de corporatism, privitor la corporatism. 2. S. m. și f. Adept al corporatismului. 3. Adj. Corporativ. – Corporatism + suf. -ist. DOOM
corporatíst adj. m., s. m., pl. corporatíști; adj. f., s. f. corporatístă, pl. corporatíste
corporatistului
CORPORATÍST, -Ă, corporatiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de corporatism, privitor la corporatism. 2. S. m. și f. Adept al corporatismului. 3. Adj. Corporativ. – Corporatism + suf. -ist. DOOM
corporatíst adj. m., s. m., pl. corporatíști; adj. f., s. f. corporatístă, pl. corporatíste
corporatistului
CORPORATÍST, -Ă, corporatiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de corporatism, privitor la corporatism. 2. S. m. și f. Adept al corporatismului. 3. Adj. Corporativ. – Corporatism + suf. -ist. DOOM
corporatíst adj. m., s. m., pl. corporatíști; adj. f., s. f. corporatístă, pl. corporatíste
corporativ
CORPORATÍV, -Ă, corporativi, -e, adj. Care ține de corporații, privitor la corporații; pe bază de corporații; corporatist (3). – Din fr. corporatif. DOOM
corporatív adj. m., pl. corporatívi; f. corporatívă, pl. corporatíve
corporativa
CORPORATÍV, -Ă, corporativi, -e, adj. Care ține de corporații, privitor la corporații; pe bază de corporații; corporatist (3). – Din fr. corporatif. DOOM
corporatív adj. m., pl. corporatívi; f. corporatívă, pl. corporatíve
corporative
CORPORATÍV, -Ă, corporativi, -e, adj. Care ține de corporații, privitor la corporații; pe bază de corporații; corporatist (3). – Din fr. corporatif. DOOM
corporatív adj. m., pl. corporatívi; f. corporatívă, pl. corporatíve
corporativei
CORPORATÍV, -Ă, corporativi, -e, adj. Care ține de corporații, privitor la corporații; pe bază de corporații; corporatist (3). – Din fr. corporatif. DOOM
corporatív adj. m., pl. corporatívi; f. corporatívă, pl. corporatíve
corporativele
CORPORATÍV, -Ă, corporativi, -e, adj. Care ține de corporații, privitor la corporații; pe bază de corporații; corporatist (3). – Din fr. corporatif. DOOM
corporatív adj. m., pl. corporatívi; f. corporatívă, pl. corporatíve
corporativelor
CORPORATÍV, -Ă, corporativi, -e, adj. Care ține de corporații, privitor la corporații; pe bază de corporații; corporatist (3). – Din fr. corporatif. DOOM
corporatív adj. m., pl. corporatívi; f. corporatívă, pl. corporatíve
corporativi
CORPORATÍV, -Ă, corporativi, -e, adj. Care ține de corporații, privitor la corporații; pe bază de corporații; corporatist (3). – Din fr. corporatif. DOOM
corporatív adj. m., pl. corporatívi; f. corporatívă, pl. corporatíve
corporativii
CORPORATÍV, -Ă, corporativi, -e, adj. Care ține de corporații, privitor la corporații; pe bază de corporații; corporatist (3). – Din fr. corporatif. DOOM
corporatív adj. m., pl. corporatívi; f. corporatívă, pl. corporatíve
corporativilor
CORPORATÍV, -Ă, corporativi, -e, adj. Care ține de corporații, privitor la corporații; pe bază de corporații; corporatist (3). – Din fr. corporatif. DOOM
corporatív adj. m., pl. corporatívi; f. corporatívă, pl. corporatíve
corporativul
CORPORATÍV, -Ă, corporativi, -e, adj. Care ține de corporații, privitor la corporații; pe bază de corporații; corporatist (3). – Din fr. corporatif. DOOM
corporatív adj. m., pl. corporatívi; f. corporatívă, pl. corporatíve
corporativului
CORPORATÍV, -Ă, corporativi, -e, adj. Care ține de corporații, privitor la corporații; pe bază de corporații; corporatist (3). – Din fr. corporatif. DOOM
corporatív adj. m., pl. corporatívi; f. corporatívă, pl. corporatíve
corporatiști
CORPORATÍST, -Ă, corporatiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de corporatism, privitor la corporatism. 2. S. m. și f. Adept al corporatismului. 3. Adj. Corporativ. – Corporatism + suf. -ist. DOOM
corporatíst adj. m., s. m., pl. corporatíști; adj. f., s. f. corporatístă, pl. corporatíste
corporatiști
CORPORATÍST, -Ă, corporatiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de corporatism, privitor la corporatism. 2. S. m. și f. Adept al corporatismului. 3. Adj. Corporativ. – Corporatism + suf. -ist. DOOM
corporatíst adj. m., s. m., pl. corporatíști; adj. f., s. f. corporatístă, pl. corporatíste
corporatiștii
CORPORATÍST, -Ă, corporatiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de corporatism, privitor la corporatism. 2. S. m. și f. Adept al corporatismului. 3. Adj. Corporativ. – Corporatism + suf. -ist. DOOM
corporatíst adj. m., s. m., pl. corporatíști; adj. f., s. f. corporatístă, pl. corporatíste
corporatiștii
CORPORATÍST, -Ă, corporatiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de corporatism, privitor la corporatism. 2. S. m. și f. Adept al corporatismului. 3. Adj. Corporativ. – Corporatism + suf. -ist. DOOM
corporatíst adj. m., s. m., pl. corporatíști; adj. f., s. f. corporatístă, pl. corporatíste
corporatiștilor
CORPORATÍST, -Ă, corporatiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de corporatism, privitor la corporatism. 2. S. m. și f. Adept al corporatismului. 3. Adj. Corporativ. – Corporatism + suf. -ist. DOOM
corporatíst adj. m., s. m., pl. corporatíști; adj. f., s. f. corporatístă, pl. corporatíste
corporatiștilor
CORPORATÍST, -Ă, corporatiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de corporatism, privitor la corporatism. 2. S. m. și f. Adept al corporatismului. 3. Adj. Corporativ. – Corporatism + suf. -ist. DOOM
corporatíst adj. m., s. m., pl. corporatíști; adj. f., s. f. corporatístă, pl. corporatíste
corporația
CORPORÁȚIE, corporații, s. f. 1. (În Evul Mediu) Organizație de meseriași constituită în scopul apărării intereselor și drepturilor (profesionale); breaslă (1); isnaf, rufet. 2. (În unele țări, mai ales în SUA) Întreprindere mare. ♦ Societate pe acțiuni. [Var.: corporațiúne s. f.] – Din fr. corporation. DOOM
corporáție (-ți-e) s. f., art. corporáția (-ți-a), g.-d. art. corporáției; pl. corporáții, art. corporáțiile (-ți-i-)
corporație
CORPORÁȚIE, corporații, s. f. 1. (În Evul Mediu) Organizație de meseriași constituită în scopul apărării intereselor și drepturilor (profesionale); breaslă (1); isnaf, rufet. 2. (În unele țări, mai ales în SUA) Întreprindere mare. ♦ Societate pe acțiuni. [Var.: corporațiúne s. f.] – Din fr. corporation. DOOM
corporáție (-ți-e) s. f., art. corporáția (-ți-a), g.-d. art. corporáției; pl. corporáții, art. corporáțiile (-ți-i-)
corporației
CORPORÁȚIE, corporații, s. f. 1. (În Evul Mediu) Organizație de meseriași constituită în scopul apărării intereselor și drepturilor (profesionale); breaslă (1); isnaf, rufet. 2. (În unele țări, mai ales în SUA) Întreprindere mare. ♦ Societate pe acțiuni. [Var.: corporațiúne s. f.] – Din fr. corporation. DOOM
corporáție (-ți-e) s. f., art. corporáția (-ți-a), g.-d. art. corporáției; pl. corporáții, art. corporáțiile (-ți-i-)
corporații
CORPORÁȚIE, corporații, s. f. 1. (În Evul Mediu) Organizație de meseriași constituită în scopul apărării intereselor și drepturilor (profesionale); breaslă (1); isnaf, rufet. 2. (În unele țări, mai ales în SUA) Întreprindere mare. ♦ Societate pe acțiuni. [Var.: corporațiúne s. f.] – Din fr. corporation. DOOM
corporáție (-ți-e) s. f., art. corporáția (-ți-a), g.-d. art. corporáției; pl. corporáții, art. corporáțiile (-ți-i-)
corporațiile
CORPORÁȚIE, corporații, s. f. 1. (În Evul Mediu) Organizație de meseriași constituită în scopul apărării intereselor și drepturilor (profesionale); breaslă (1); isnaf, rufet. 2. (În unele țări, mai ales în SUA) Întreprindere mare. ♦ Societate pe acțiuni. [Var.: corporațiúne s. f.] – Din fr. corporation. DOOM
corporáție (-ți-e) s. f., art. corporáția (-ți-a), g.-d. art. corporáției; pl. corporáții, art. corporáțiile (-ți-i-)
corporațiilor
CORPORÁȚIE, corporații, s. f. 1. (În Evul Mediu) Organizație de meseriași constituită în scopul apărării intereselor și drepturilor (profesionale); breaslă (1); isnaf, rufet. 2. (În unele țări, mai ales în SUA) Întreprindere mare. ♦ Societate pe acțiuni. [Var.: corporațiúne s. f.] – Din fr. corporation. DOOM
corporáție (-ți-e) s. f., art. corporáția (-ți-a), g.-d. art. corporáției; pl. corporáții, art. corporáțiile (-ți-i-)
corporațiune
CORPORÁȚIE, corporații, s. f. 1. (În Evul Mediu) Organizație de meseriași constituită în scopul apărării intereselor și drepturilor (profesionale); breaslă (1); isnaf, rufet. 2. (În unele țări, mai ales în SUA) Întreprindere mare. ♦ Societate pe acțiuni. [Var.: corporațiúne s. f.] – Din fr. corporation. DOOM
corporáție (-ți-e) s. f., art. corporáția (-ți-a), g.-d. art. corporáției; pl. corporáții, art. corporáțiile (-ți-i-)
corpul
CORP, corpuri, s. n. I. 1. Totalitatea organelor unei ființe vii; organismul considerat ca un întreg anatomic și funcțional; trup. ◊ Loc. adj. și adv. Corp la corp = (despre modul de desfășurare a luptelor) față în față, pieptiș, deschis, în luptă dreaptă; p. ext. înverșunat, aprig. ◊ Expr. A face corp cu cineva = a se uni, a se asocia cu cineva. ♦ Trup fără cap; trunchi. ◊ Loc. adj. De corp = care se referă la trup; care se poartă direct pe piele. ♦ Cadavru. ♦ Denumire a unor structuri anatomice. Corp galben. 2. Partea principală a unui obiect, a unei construcții, a unei mașini etc. ◊ Corp de casă (sau de case) = parte din ansamblul unei clădiri; aripă. Corp de iluminat = dispozitiv în care se pot monta una sau mai multe lămpi de iluminat, permițând, la nevoie, reorientarea fluxului luminos; luminar. ♦ Conținutul unei scrisori (fără formula de introducere și de încheiere și fără adresă); cuprinsul unei cărți. 3. (Fiz.) Agregat de molecule, porțiune de materie cu masa diferită de zero. ◊ Corp străin = particulă care se găsește într-un tot de altă natură. ♦ (Chim.) Substanță definită (organică sau anorganică). ◊ Corp simplu = substanță chimică ale cărei molecule sunt formate din atomi de același fel; element. Corp compus = substanță chimică ale cărei molecule sunt formate din atomii mai multor elemente. ♦ Corp ceresc = astru. Corp geometric = corp mărginit de fețe (plane sau sferice) definite geometric. 4. (Jur.; în sintagma) Corp delict = obiect care a servit sau era destinat să servească la săvârșirea unei infracțiuni; obiect care poartă urmele unei infracțiuni sau asupra căruia s-a săvârșit infracțiunea, adus în justiție ca probă materială contra acuzatului. 5. (În sintagma) Corp de literă = lungimea paralelipipedului care formează piciorul literei, exprimată în puncte tipografice. II. 1. Totalitatea persoanelor care, prin funcție sau prin profesie, formează o unitate deosebită, legal constituită. ◊ Corp constituit = colectivitate de persoane organizată, de obicei, pe baza unei legi. Corp legislativ (sau legiuitor) = totalitatea deputaților dintr-o adunare legislativă. Corp diplomatic = totalitatea reprezentanților diplomatici din alte state, acreditați pe lângă un stat. Corp de balet = ansamblu de balet. 2. (Cu determinări introduse prin prep. „de”) Mare unitate militară, cuprinzând mai multe divizii, de obicei de aceeași categorie. Corp de aviație. ◊ Corp de gardă = clădire sau încăpere pe care o ocupă o gardă militară în timpul serviciului de pază. (În vechea organizare a armatei) Corp de trupă = unitate militară independentă. 3. (În sintagma) Corp de legi = culegere de legi; corpus, [pl. și: (I 3, m.) corpi] – Din fr. corps, lat. corpus. DOOM
corp2 (porțiune de materie, substanță) s. n./s. m., pl. córpuri/corpi
corpului
CORP, corpuri, s. n. I. 1. Totalitatea organelor unei ființe vii; organismul considerat ca un întreg anatomic și funcțional; trup. ◊ Loc. adj. și adv. Corp la corp = (despre modul de desfășurare a luptelor) față în față, pieptiș, deschis, în luptă dreaptă; p. ext. înverșunat, aprig. ◊ Expr. A face corp cu cineva = a se uni, a se asocia cu cineva. ♦ Trup fără cap; trunchi. ◊ Loc. adj. De corp = care se referă la trup; care se poartă direct pe piele. ♦ Cadavru. ♦ Denumire a unor structuri anatomice. Corp galben. 2. Partea principală a unui obiect, a unei construcții, a unei mașini etc. ◊ Corp de casă (sau de case) = parte din ansamblul unei clădiri; aripă. Corp de iluminat = dispozitiv în care se pot monta una sau mai multe lămpi de iluminat, permițând, la nevoie, reorientarea fluxului luminos; luminar. ♦ Conținutul unei scrisori (fără formula de introducere și de încheiere și fără adresă); cuprinsul unei cărți. 3. (Fiz.) Agregat de molecule, porțiune de materie cu masa diferită de zero. ◊ Corp străin = particulă care se găsește într-un tot de altă natură. ♦ (Chim.) Substanță definită (organică sau anorganică). ◊ Corp simplu = substanță chimică ale cărei molecule sunt formate din atomi de același fel; element. Corp compus = substanță chimică ale cărei molecule sunt formate din atomii mai multor elemente. ♦ Corp ceresc = astru. Corp geometric = corp mărginit de fețe (plane sau sferice) definite geometric. 4. (Jur.; în sintagma) Corp delict = obiect care a servit sau era destinat să servească la săvârșirea unei infracțiuni; obiect care poartă urmele unei infracțiuni sau asupra căruia s-a săvârșit infracțiunea, adus în justiție ca probă materială contra acuzatului. 5. (În sintagma) Corp de literă = lungimea paralelipipedului care formează piciorul literei, exprimată în puncte tipografice. II. 1. Totalitatea persoanelor care, prin funcție sau prin profesie, formează o unitate deosebită, legal constituită. ◊ Corp constituit = colectivitate de persoane organizată, de obicei, pe baza unei legi. Corp legislativ (sau legiuitor) = totalitatea deputaților dintr-o adunare legislativă. Corp diplomatic = totalitatea reprezentanților diplomatici din alte state, acreditați pe lângă un stat. Corp de balet = ansamblu de balet. 2. (Cu determinări introduse prin prep. „de”) Mare unitate militară, cuprinzând mai multe divizii, de obicei de aceeași categorie. Corp de aviație. ◊ Corp de gardă = clădire sau încăpere pe care o ocupă o gardă militară în timpul serviciului de pază. (În vechea organizare a armatei) Corp de trupă = unitate militară independentă. 3. (În sintagma) Corp de legi = culegere de legi; corpus, [pl. și: (I 3, m.) corpi] – Din fr. corps, lat. corpus. DOOM
corp2 (porțiune de materie, substanță) s. n./s. m., pl. córpuri/corpi
corpuri
CORP, corpuri, s. n. I. 1. Totalitatea organelor unei ființe vii; organismul considerat ca un întreg anatomic și funcțional; trup. ◊ Loc. adj. și adv. Corp la corp = (despre modul de desfășurare a luptelor) față în față, pieptiș, deschis, în luptă dreaptă; p. ext. înverșunat, aprig. ◊ Expr. A face corp cu cineva = a se uni, a se asocia cu cineva. ♦ Trup fără cap; trunchi. ◊ Loc. adj. De corp = care se referă la trup; care se poartă direct pe piele. ♦ Cadavru. ♦ Denumire a unor structuri anatomice. Corp galben. 2. Partea principală a unui obiect, a unei construcții, a unei mașini etc. ◊ Corp de casă (sau de case) = parte din ansamblul unei clădiri; aripă. Corp de iluminat = dispozitiv în care se pot monta una sau mai multe lămpi de iluminat, permițând, la nevoie, reorientarea fluxului luminos; luminar. ♦ Conținutul unei scrisori (fără formula de introducere și de încheiere și fără adresă); cuprinsul unei cărți. 3. (Fiz.) Agregat de molecule, porțiune de materie cu masa diferită de zero. ◊ Corp străin = particulă care se găsește într-un tot de altă natură. ♦ (Chim.) Substanță definită (organică sau anorganică). ◊ Corp simplu = substanță chimică ale cărei molecule sunt formate din atomi de același fel; element. Corp compus = substanță chimică ale cărei molecule sunt formate din atomii mai multor elemente. ♦ Corp ceresc = astru. Corp geometric = corp mărginit de fețe (plane sau sferice) definite geometric. 4. (Jur.; în sintagma) Corp delict = obiect care a servit sau era destinat să servească la săvârșirea unei infracțiuni; obiect care poartă urmele unei infracțiuni sau asupra căruia s-a săvârșit infracțiunea, adus în justiție ca probă materială contra acuzatului. 5. (În sintagma) Corp de literă = lungimea paralelipipedului care formează piciorul literei, exprimată în puncte tipografice. II. 1. Totalitatea persoanelor care, prin funcție sau prin profesie, formează o unitate deosebită, legal constituită. ◊ Corp constituit = colectivitate de persoane organizată, de obicei, pe baza unei legi. Corp legislativ (sau legiuitor) = totalitatea deputaților dintr-o adunare legislativă. Corp diplomatic = totalitatea reprezentanților diplomatici din alte state, acreditați pe lângă un stat. Corp de balet = ansamblu de balet. 2. (Cu determinări introduse prin prep. „de”) Mare unitate militară, cuprinzând mai multe divizii, de obicei de aceeași categorie. Corp de aviație. ◊ Corp de gardă = clădire sau încăpere pe care o ocupă o gardă militară în timpul serviciului de pază. (În vechea organizare a armatei) Corp de trupă = unitate militară independentă. 3. (În sintagma) Corp de legi = culegere de legi; corpus, [pl. și: (I 3, m.) corpi] – Din fr. corps, lat. corpus. DOOM
corp2 (porțiune de materie, substanță) s. n./s. m., pl. córpuri/corpi
corpurile
CORP, corpuri, s. n. I. 1. Totalitatea organelor unei ființe vii; organismul considerat ca un întreg anatomic și funcțional; trup. ◊ Loc. adj. și adv. Corp la corp = (despre modul de desfășurare a luptelor) față în față, pieptiș, deschis, în luptă dreaptă; p. ext. înverșunat, aprig. ◊ Expr. A face corp cu cineva = a se uni, a se asocia cu cineva. ♦ Trup fără cap; trunchi. ◊ Loc. adj. De corp = care se referă la trup; care se poartă direct pe piele. ♦ Cadavru. ♦ Denumire a unor structuri anatomice. Corp galben. 2. Partea principală a unui obiect, a unei construcții, a unei mașini etc. ◊ Corp de casă (sau de case) = parte din ansamblul unei clădiri; aripă. Corp de iluminat = dispozitiv în care se pot monta una sau mai multe lămpi de iluminat, permițând, la nevoie, reorientarea fluxului luminos; luminar. ♦ Conținutul unei scrisori (fără formula de introducere și de încheiere și fără adresă); cuprinsul unei cărți. 3. (Fiz.) Agregat de molecule, porțiune de materie cu masa diferită de zero. ◊ Corp străin = particulă care se găsește într-un tot de altă natură. ♦ (Chim.) Substanță definită (organică sau anorganică). ◊ Corp simplu = substanță chimică ale cărei molecule sunt formate din atomi de același fel; element. Corp compus = substanță chimică ale cărei molecule sunt formate din atomii mai multor elemente. ♦ Corp ceresc = astru. Corp geometric = corp mărginit de fețe (plane sau sferice) definite geometric. 4. (Jur.; în sintagma) Corp delict = obiect care a servit sau era destinat să servească la săvârșirea unei infracțiuni; obiect care poartă urmele unei infracțiuni sau asupra căruia s-a săvârșit infracțiunea, adus în justiție ca probă materială contra acuzatului. 5. (În sintagma) Corp de literă = lungimea paralelipipedului care formează piciorul literei, exprimată în puncte tipografice. II. 1. Totalitatea persoanelor care, prin funcție sau prin profesie, formează o unitate deosebită, legal constituită. ◊ Corp constituit = colectivitate de persoane organizată, de obicei, pe baza unei legi. Corp legislativ (sau legiuitor) = totalitatea deputaților dintr-o adunare legislativă. Corp diplomatic = totalitatea reprezentanților diplomatici din alte state, acreditați pe lângă un stat. Corp de balet = ansamblu de balet. 2. (Cu determinări introduse prin prep. „de”) Mare unitate militară, cuprinzând mai multe divizii, de obicei de aceeași categorie. Corp de aviație. ◊ Corp de gardă = clădire sau încăpere pe care o ocupă o gardă militară în timpul serviciului de pază. (În vechea organizare a armatei) Corp de trupă = unitate militară independentă. 3. (În sintagma) Corp de legi = culegere de legi; corpus, [pl. și: (I 3, m.) corpi] – Din fr. corps, lat. corpus. DOOM
corp2 (porțiune de materie, substanță) s. n./s. m., pl. córpuri/corpi
corpurilor
CORP, corpuri, s. n. I. 1. Totalitatea organelor unei ființe vii; organismul considerat ca un întreg anatomic și funcțional; trup. ◊ Loc. adj. și adv. Corp la corp = (despre modul de desfășurare a luptelor) față în față, pieptiș, deschis, în luptă dreaptă; p. ext. înverșunat, aprig. ◊ Expr. A face corp cu cineva = a se uni, a se asocia cu cineva. ♦ Trup fără cap; trunchi. ◊ Loc. adj. De corp = care se referă la trup; care se poartă direct pe piele. ♦ Cadavru. ♦ Denumire a unor structuri anatomice. Corp galben. 2. Partea principală a unui obiect, a unei construcții, a unei mașini etc. ◊ Corp de casă (sau de case) = parte din ansamblul unei clădiri; aripă. Corp de iluminat = dispozitiv în care se pot monta una sau mai multe lămpi de iluminat, permițând, la nevoie, reorientarea fluxului luminos; luminar. ♦ Conținutul unei scrisori (fără formula de introducere și de încheiere și fără adresă); cuprinsul unei cărți. 3. (Fiz.) Agregat de molecule, porțiune de materie cu masa diferită de zero. ◊ Corp străin = particulă care se găsește într-un tot de altă natură. ♦ (Chim.) Substanță definită (organică sau anorganică). ◊ Corp simplu = substanță chimică ale cărei molecule sunt formate din atomi de același fel; element. Corp compus = substanță chimică ale cărei molecule sunt formate din atomii mai multor elemente. ♦ Corp ceresc = astru. Corp geometric = corp mărginit de fețe (plane sau sferice) definite geometric. 4. (Jur.; în sintagma) Corp delict = obiect care a servit sau era destinat să servească la săvârșirea unei infracțiuni; obiect care poartă urmele unei infracțiuni sau asupra căruia s-a săvârșit infracțiunea, adus în justiție ca probă materială contra acuzatului. 5. (În sintagma) Corp de literă = lungimea paralelipipedului care formează piciorul literei, exprimată în puncte tipografice. II. 1. Totalitatea persoanelor care, prin funcție sau prin profesie, formează o unitate deosebită, legal constituită. ◊ Corp constituit = colectivitate de persoane organizată, de obicei, pe baza unei legi. Corp legislativ (sau legiuitor) = totalitatea deputaților dintr-o adunare legislativă. Corp diplomatic = totalitatea reprezentanților diplomatici din alte state, acreditați pe lângă un stat. Corp de balet = ansamblu de balet. 2. (Cu determinări introduse prin prep. „de”) Mare unitate militară, cuprinzând mai multe divizii, de obicei de aceeași categorie. Corp de aviație. ◊ Corp de gardă = clădire sau încăpere pe care o ocupă o gardă militară în timpul serviciului de pază. (În vechea organizare a armatei) Corp de trupă = unitate militară independentă. 3. (În sintagma) Corp de legi = culegere de legi; corpus, [pl. și: (I 3, m.) corpi] – Din fr. corps, lat. corpus. DOOM
corp2 (porțiune de materie, substanță) s. n./s. m., pl. córpuri/corpi
corpus
CÓRPUS, corpusuri, s. n. (Livr.) Culegere sau colecție de texte, documente, inscripții, legi etc. – Din lat. corpus. DOOM
córpus (livr.) s. n., pl. córpusuri
corpuscul
CORPÚSCUL, corpusculi, s. m. Porțiune foarte mică de materie; corp de dimensiuni foarte mici; particulă. ◊ Corpuscul tactil = formațiune nervoasă microscopică, localizată în dermă, specializată în recepția excitațiilor tactile. Corpuscul elementar = unitate virotică, alcătuită dintr-un centru de acid nucleic înconjurat de o capsulă proteinică. [Pl. și: (n.) corpuscule] – Din fr. corpuscule, lat. corpusculum. DOOM
corpúscul s. m./s. n., pl. corpúsculi/corpúscule
corpuscul
CORPÚSCUL, corpusculi, s. m. Porțiune foarte mică de materie; corp de dimensiuni foarte mici; particulă. ◊ Corpuscul tactil = formațiune nervoasă microscopică, localizată în dermă, specializată în recepția excitațiilor tactile. Corpuscul elementar = unitate virotică, alcătuită dintr-un centru de acid nucleic înconjurat de o capsulă proteinică. [Pl. și: (n.) corpuscule] – Din fr. corpuscule, lat. corpusculum.
corpuscular
CORPUSCULÁR, -Ă, corpusculari, -e, adj. Care ține de corpusculi, privitor la corpusculi. ◊ Teorie corpusculară = teorie care avansează teza discontinuității materiei. – Din fr. corpusculaire. DOOM
corpusculár adj. m., pl. corpusculári; f. corpusculáră, pl. corpusculáre
corpusculara
CORPUSCULÁR, -Ă, corpusculari, -e, adj. Care ține de corpusculi, privitor la corpusculi. ◊ Teorie corpusculară = teorie care avansează teza discontinuității materiei. – Din fr. corpusculaire. DOOM
corpusculár adj. m., pl. corpusculári; f. corpusculáră, pl. corpusculáre
corpusculare
CORPUSCULÁR, -Ă, corpusculari, -e, adj. Care ține de corpusculi, privitor la corpusculi. ◊ Teorie corpusculară = teorie care avansează teza discontinuității materiei. – Din fr. corpusculaire. DOOM
corpusculár adj. m., pl. corpusculári; f. corpusculáră, pl. corpusculáre
corpuscularei
CORPUSCULÁR, -Ă, corpusculari, -e, adj. Care ține de corpusculi, privitor la corpusculi. ◊ Teorie corpusculară = teorie care avansează teza discontinuității materiei. – Din fr. corpusculaire. DOOM
corpusculár adj. m., pl. corpusculári; f. corpusculáră, pl. corpusculáre
corpuscularele
CORPUSCULÁR, -Ă, corpusculari, -e, adj. Care ține de corpusculi, privitor la corpusculi. ◊ Teorie corpusculară = teorie care avansează teza discontinuității materiei. – Din fr. corpusculaire. DOOM
corpusculár adj. m., pl. corpusculári; f. corpusculáră, pl. corpusculáre
corpuscularelor
CORPUSCULÁR, -Ă, corpusculari, -e, adj. Care ține de corpusculi, privitor la corpusculi. ◊ Teorie corpusculară = teorie care avansează teza discontinuității materiei. – Din fr. corpusculaire. DOOM
corpusculár adj. m., pl. corpusculári; f. corpusculáră, pl. corpusculáre
corpusculari
CORPUSCULÁR, -Ă, corpusculari, -e, adj. Care ține de corpusculi, privitor la corpusculi. ◊ Teorie corpusculară = teorie care avansează teza discontinuității materiei. – Din fr. corpusculaire. DOOM
corpusculár adj. m., pl. corpusculári; f. corpusculáră, pl. corpusculáre
corpuscularii
CORPUSCULÁR, -Ă, corpusculari, -e, adj. Care ține de corpusculi, privitor la corpusculi. ◊ Teorie corpusculară = teorie care avansează teza discontinuității materiei. – Din fr. corpusculaire. DOOM
corpusculár adj. m., pl. corpusculári; f. corpusculáră, pl. corpusculáre
corpuscularilor
CORPUSCULÁR, -Ă, corpusculari, -e, adj. Care ține de corpusculi, privitor la corpusculi. ◊ Teorie corpusculară = teorie care avansează teza discontinuității materiei. – Din fr. corpusculaire. DOOM
corpusculár adj. m., pl. corpusculári; f. corpusculáră, pl. corpusculáre
corpuscularul
CORPUSCULÁR, -Ă, corpusculari, -e, adj. Care ține de corpusculi, privitor la corpusculi. ◊ Teorie corpusculară = teorie care avansează teza discontinuității materiei. – Din fr. corpusculaire. DOOM
corpusculár adj. m., pl. corpusculári; f. corpusculáră, pl. corpusculáre
corpuscularului
CORPUSCULÁR, -Ă, corpusculari, -e, adj. Care ține de corpusculi, privitor la corpusculi. ◊ Teorie corpusculară = teorie care avansează teza discontinuității materiei. – Din fr. corpusculaire. DOOM
corpusculár adj. m., pl. corpusculári; f. corpusculáră, pl. corpusculáre
corpusul
CÓRPUS, corpusuri, s. n. (Livr.) Culegere sau colecție de texte, documente, inscripții, legi etc. – Din lat. corpus. DOOM
córpus (livr.) s. n., pl. córpusuri
corpusului
CÓRPUS, corpusuri, s. n. (Livr.) Culegere sau colecție de texte, documente, inscripții, legi etc. – Din lat. corpus. DOOM
córpus (livr.) s. n., pl. córpusuri
corpusuri
CÓRPUS, corpusuri, s. n. (Livr.) Culegere sau colecție de texte, documente, inscripții, legi etc. – Din lat. corpus. DOOM
córpus (livr.) s. n., pl. córpusuri
corpusurile
CÓRPUS, corpusuri, s. n. (Livr.) Culegere sau colecție de texte, documente, inscripții, legi etc. – Din lat. corpus. DOOM
córpus (livr.) s. n., pl. córpusuri
corpusurilor
CÓRPUS, corpusuri, s. n. (Livr.) Culegere sau colecție de texte, documente, inscripții, legi etc. – Din lat. corpus. DOOM
córpus (livr.) s. n., pl. córpusuri
corrida
CORRÍDA s.f. v. coridă.
corrigenda
CORRIGÉNDA s. n. pl. Erată. – Cuv. lat. DOOM
*corrigénda (lat.) s. n. pl.
corrigende
CORRIGÉNDA s. n. pl. Erată. – Cuv. lat. DOOM
*corrigénda (lat.) s. n. pl.
corrigendei
CORRIGÉNDA s. n. pl. Erată. – Cuv. lat. DOOM
*corrigénda (lat.) s. n. pl.
cors
cors s. n. – Țesătură de mătase. Probabil din fr. corse „din Corsica”. Lipsește din dicționare, apare la Macedonski, astăzi înv.
corsac
corsác (-ci), s. m. (Înv.) Blană de vulpe provenind din Republica Tătară. Rus. korsak (sec. XVIII).
corsaj
CORSÁJ, corsaje, s. n. Parte a unei rochii care acoperă bustul. – Din fr. corsage. DOOM
corsáj s. n., pl. corsáje
corsaje
CORSÁJ, corsaje, s. n. Parte a unei rochii care acoperă bustul. – Din fr. corsage. DOOM
corsáj s. n., pl. corsáje
corsajele
CORSÁJ, corsaje, s. n. Parte a unei rochii care acoperă bustul. – Din fr. corsage. DOOM
corsáj s. n., pl. corsáje
corsajelor
CORSÁJ, corsaje, s. n. Parte a unei rochii care acoperă bustul. – Din fr. corsage. DOOM
corsáj s. n., pl. corsáje
corsajul
CORSÁJ, corsaje, s. n. Parte a unei rochii care acoperă bustul. – Din fr. corsage. DOOM
corsáj s. n., pl. corsáje
corsajului
CORSÁJ, corsaje, s. n. Parte a unei rochii care acoperă bustul. – Din fr. corsage. DOOM
corsáj s. n., pl. corsáje
corsar
CORSÁR, corsari, s. m. (În trecut) Corabie înarmată aflată în proprietatea particulară a unei persoane, care, cu învoirea guvernului, ataca și jefuia vasele inamice. ♦ Comandant al unei astfel de corăbii; p. ext. pirat, hoț de mare. – Din it. corsaro, fr. corsaire. DOOM
corsár s. m., pl. corsári
corsari
CORSÁR, corsari, s. m. (În trecut) Corabie înarmată aflată în proprietatea particulară a unei persoane, care, cu învoirea guvernului, ataca și jefuia vasele inamice. ♦ Comandant al unei astfel de corăbii; p. ext. pirat, hoț de mare. – Din it. corsaro, fr. corsaire. DOOM
corsár s. m., pl. corsári
corsarii
CORSÁR, corsari, s. m. (În trecut) Corabie înarmată aflată în proprietatea particulară a unei persoane, care, cu învoirea guvernului, ataca și jefuia vasele inamice. ♦ Comandant al unei astfel de corăbii; p. ext. pirat, hoț de mare. – Din it. corsaro, fr. corsaire. DOOM
corsár s. m., pl. corsári
corsarilor
CORSÁR, corsari, s. m. (În trecut) Corabie înarmată aflată în proprietatea particulară a unei persoane, care, cu învoirea guvernului, ataca și jefuia vasele inamice. ♦ Comandant al unei astfel de corăbii; p. ext. pirat, hoț de mare. – Din it. corsaro, fr. corsaire. DOOM
corsár s. m., pl. corsári
corsarul
CORSÁR, corsari, s. m. (În trecut) Corabie înarmată aflată în proprietatea particulară a unei persoane, care, cu învoirea guvernului, ataca și jefuia vasele inamice. ♦ Comandant al unei astfel de corăbii; p. ext. pirat, hoț de mare. – Din it. corsaro, fr. corsaire. DOOM
corsár s. m., pl. corsári
corsarului
CORSÁR, corsari, s. m. (În trecut) Corabie înarmată aflată în proprietatea particulară a unei persoane, care, cu învoirea guvernului, ataca și jefuia vasele inamice. ♦ Comandant al unei astfel de corăbii; p. ext. pirat, hoț de mare. – Din it. corsaro, fr. corsaire. DOOM
corsár s. m., pl. corsári
corset
CORSÉT, corsete, s. n. Centură elastică lată (și întărită cu balene), care servește la strângerea taliei. ◊ Corset gipsat (sau medical) = aparat special făcut din ghips sau din alt material, care servește la imobilizarea coloanei vertebrale sau pentru a corecta unele deformații ale sistemului osos. – Din fr. corset. DOOM
corsét s. n., pl. corséte
corsete
CORSÉT, corsete, s. n. Centură elastică lată (și întărită cu balene), care servește la strângerea taliei. ◊ Corset gipsat (sau medical) = aparat special făcut din ghips sau din alt material, care servește la imobilizarea coloanei vertebrale sau pentru a corecta unele deformații ale sistemului osos. – Din fr. corset. DOOM
corsét s. n., pl. corséte
corsetele
CORSÉT, corsete, s. n. Centură elastică lată (și întărită cu balene), care servește la strângerea taliei. ◊ Corset gipsat (sau medical) = aparat special făcut din ghips sau din alt material, care servește la imobilizarea coloanei vertebrale sau pentru a corecta unele deformații ale sistemului osos. – Din fr. corset. DOOM
corsét s. n., pl. corséte
corsetelor
CORSÉT, corsete, s. n. Centură elastică lată (și întărită cu balene), care servește la strângerea taliei. ◊ Corset gipsat (sau medical) = aparat special făcut din ghips sau din alt material, care servește la imobilizarea coloanei vertebrale sau pentru a corecta unele deformații ale sistemului osos. – Din fr. corset. DOOM
corsét s. n., pl. corséte
corsetier
CORSETIÉR, -Ă s.m. și f. (Cel) care confecționează corsete. [Pron.-ti-er. / < fr. corsetier].
corsetiera
CORSETIÉRĂ, corsetiere, s. f. Femeie care confecționează corsete. [Pr.: -ti-e-] – Din fr. corsetière. DOOM
corsetiéră (-ti-e-) s. f., g.-d. art. corsetiérei; pl. corsetiére
corsetiere
CORSETIÉRĂ, corsetiere, s. f. Femeie care confecționează corsete. [Pr.: -ti-e-] – Din fr. corsetière. DOOM
corsetiéră (-ti-e-) s. f., g.-d. art. corsetiérei; pl. corsetiére
corsetierei
CORSETIÉRĂ, corsetiere, s. f. Femeie care confecționează corsete. [Pr.: -ti-e-] – Din fr. corsetière. DOOM
corsetiéră (-ti-e-) s. f., g.-d. art. corsetiérei; pl. corsetiére
corsetierele
CORSETIÉRĂ, corsetiere, s. f. Femeie care confecționează corsete. [Pr.: -ti-e-] – Din fr. corsetière. DOOM
corsetiéră (-ti-e-) s. f., g.-d. art. corsetiérei; pl. corsetiére
corsetierelor
CORSETIÉRĂ, corsetiere, s. f. Femeie care confecționează corsete. [Pr.: -ti-e-] – Din fr. corsetière. DOOM
corsetiéră (-ti-e-) s. f., g.-d. art. corsetiérei; pl. corsetiére
corsetieră
CORSETIÉR, -Ă s.m. și f. (Cel) care confecționează corsete. [Pron.-ti-er. / < fr. corsetier].
corsetul
CORSÉT, corsete, s. n. Centură elastică lată (și întărită cu balene), care servește la strângerea taliei. ◊ Corset gipsat (sau medical) = aparat special făcut din ghips sau din alt material, care servește la imobilizarea coloanei vertebrale sau pentru a corecta unele deformații ale sistemului osos. – Din fr. corset. DOOM
corsét s. n., pl. corséte
corsetului
CORSÉT, corsete, s. n. Centură elastică lată (și întărită cu balene), care servește la strângerea taliei. ◊ Corset gipsat (sau medical) = aparat special făcut din ghips sau din alt material, care servește la imobilizarea coloanei vertebrale sau pentru a corecta unele deformații ale sistemului osos. – Din fr. corset. DOOM
corsét s. n., pl. corséte
corso
CÓRSO s. n. Stradă din centrul unui oraș care servește ca loc de promenadă. – Cuv. it.
cort
CORT, corturi, s. n. Adăpost portativ demontabil, făcut din pânză (tare și) impermeabilă, material plastic etc., fixat pe țăruși; tabernacol. ◊ Foaie de cort = bucată de pânză impermeabilă sau de material plastic, croită astfel încât să se poată face din ea un cort. ◊ Expr. A umbla cu cortul = a nu avea locuință stabilă; a hoinări. ♦ Ca la ușa cortului = a) dans popular cu mișcări vioaie, răspândit mai ales în valea Dunării; melodia după care se execută acest dans; b) (indică modul de exprimare sau de comportare al cuiva) grosolan, necuviincios. – Din ngr. kórti. DOOM
cort s. n., pl. córturi
cortegiu
CORTÉGIU, cortegii, s. n. Șir de persoane care însoțesc o ceremonie, o personalitate etc.; convoi. ♦ Fig. Șir, înșirare. – Din it. corteggio, fr. cortège. DOOM
cortégiu [giu pron. gĭu] s. n., art. cortégiul; pl. cortégii, art. cortégiile (-gi-i-)
cortel
CORTÉL1, corteluri, s. n. (Reg.) Umbrelă. [Pl. și: cortele] – Cort + suf. -el. DOOM
cortél2 (haină) (reg.) s. n., pl. cortéluri
cortel
CORTÉL1, corteluri, s. n. (Reg.) Umbrelă. [Pl. și: cortele] – Cort + suf. -el.
cortelaș
CORTELÁȘ, cortelași, s. m. (Reg.) Persoană care ține în gazdă elevi sau care încartiruiește soldați; elev care stă în gazdă la cineva. – Cortel3 + suf. -aș. DOOM
corteláș (persoană) (reg.) s. m., pl. corteláși
cortes
CÓRTESURI s. n. pl. v. cortes. DOOM
!córtes (hisp.)/córtesuri (organe reprezentative) s. n. pl.
cortesul
CÓRTESURI s. n. pl. v. cortes. DOOM
!córtes (hisp.)/córtesuri (organe reprezentative) s. n. pl.
cortesului
CÓRTESURI s. n. pl. v. cortes. DOOM
!córtes (hisp.)/córtesuri (organe reprezentative) s. n. pl.
cortesuri
CÓRTESURI s. n. pl. v. cortes. DOOM
!córtes (hisp.)/córtesuri (organe reprezentative) s. n. pl.
cortesurile
CÓRTESURI s. n. pl. v. cortes. DOOM
!córtes (hisp.)/córtesuri (organe reprezentative) s. n. pl.
cortesurilor
CÓRTESURI s. n. pl. v. cortes. DOOM
!córtes (hisp.)/córtesuri (organe reprezentative) s. n. pl.
cortex
CÓRTEX, cortexuri, s. n. 1. Scoarță a unui copac. ♦ Coajă a unui fruct. 2. (Anat.) Partea periferică a unui organ. ♦ Înveliș al părului, cuprins între măduva centrală și cuticula exterioară. 3. (În sintagmele) Cortex cerebral = scoarță cerebrală. Cortex suprarenal = partea periferică a glandei suprarenale; glandă cortico-suprarenală. – Din fr., lat. cortex. DOOM
córtex (scoarță) s. n., pl. córtexuri
cortexul
CÓRTEX, cortexuri, s. n. 1. Scoarță a unui copac. ♦ Coajă a unui fruct. 2. (Anat.) Partea periferică a unui organ. ♦ Înveliș al părului, cuprins între măduva centrală și cuticula exterioară. 3. (În sintagmele) Cortex cerebral = scoarță cerebrală. Cortex suprarenal = partea periferică a glandei suprarenale; glandă cortico-suprarenală. – Din fr., lat. cortex. DOOM
córtex (scoarță) s. n., pl. córtexuri
cortexului
CÓRTEX, cortexuri, s. n. 1. Scoarță a unui copac. ♦ Coajă a unui fruct. 2. (Anat.) Partea periferică a unui organ. ♦ Înveliș al părului, cuprins între măduva centrală și cuticula exterioară. 3. (În sintagmele) Cortex cerebral = scoarță cerebrală. Cortex suprarenal = partea periferică a glandei suprarenale; glandă cortico-suprarenală. – Din fr., lat. cortex. DOOM
córtex (scoarță) s. n., pl. córtexuri
cortexuri
CÓRTEX, cortexuri, s. n. 1. Scoarță a unui copac. ♦ Coajă a unui fruct. 2. (Anat.) Partea periferică a unui organ. ♦ Înveliș al părului, cuprins între măduva centrală și cuticula exterioară. 3. (În sintagmele) Cortex cerebral = scoarță cerebrală. Cortex suprarenal = partea periferică a glandei suprarenale; glandă cortico-suprarenală. – Din fr., lat. cortex. DOOM
córtex (scoarță) s. n., pl. córtexuri
cortexurile
CÓRTEX, cortexuri, s. n. 1. Scoarță a unui copac. ♦ Coajă a unui fruct. 2. (Anat.) Partea periferică a unui organ. ♦ Înveliș al părului, cuprins între măduva centrală și cuticula exterioară. 3. (În sintagmele) Cortex cerebral = scoarță cerebrală. Cortex suprarenal = partea periferică a glandei suprarenale; glandă cortico-suprarenală. – Din fr., lat. cortex. DOOM
córtex (scoarță) s. n., pl. córtexuri
cortexurilor
CÓRTEX, cortexuri, s. n. 1. Scoarță a unui copac. ♦ Coajă a unui fruct. 2. (Anat.) Partea periferică a unui organ. ♦ Înveliș al părului, cuprins între măduva centrală și cuticula exterioară. 3. (În sintagmele) Cortex cerebral = scoarță cerebrală. Cortex suprarenal = partea periferică a glandei suprarenale; glandă cortico-suprarenală. – Din fr., lat. cortex. DOOM
córtex (scoarță) s. n., pl. córtexuri
corteș
córteș (-și), s. m. – (Trans., înv.) Agent electoral. Mag. kortes, din sp. cortes (DAR).
cortic
CORTIC- v. cortico-.
cortical
CORTICÁL, -Ă, corticali, -e, adj. Care ține de scoarța sau de învelișul exterior al unui organ animal sau vegetal. ♦ Care ține de scoarța creierului. – Din fr. cortical. DOOM
corticál adj. m., pl. corticáli; f. corticálă, pl. corticále
corticala
CORTICÁL, -Ă, corticali, -e, adj. Care ține de scoarța sau de învelișul exterior al unui organ animal sau vegetal. ♦ Care ține de scoarța creierului. – Din fr. cortical. DOOM
corticál adj. m., pl. corticáli; f. corticálă, pl. corticále
corticale
CORTICÁL, -Ă, corticali, -e, adj. Care ține de scoarța sau de învelișul exterior al unui organ animal sau vegetal. ♦ Care ține de scoarța creierului. – Din fr. cortical. DOOM
corticál adj. m., pl. corticáli; f. corticálă, pl. corticále
corticalei
CORTICÁL, -Ă, corticali, -e, adj. Care ține de scoarța sau de învelișul exterior al unui organ animal sau vegetal. ♦ Care ține de scoarța creierului. – Din fr. cortical. DOOM
corticál adj. m., pl. corticáli; f. corticálă, pl. corticále
corticalele
CORTICÁL, -Ă, corticali, -e, adj. Care ține de scoarța sau de învelișul exterior al unui organ animal sau vegetal. ♦ Care ține de scoarța creierului. – Din fr. cortical. DOOM
corticál adj. m., pl. corticáli; f. corticálă, pl. corticále
corticalelor
CORTICÁL, -Ă, corticali, -e, adj. Care ține de scoarța sau de învelișul exterior al unui organ animal sau vegetal. ♦ Care ține de scoarța creierului. – Din fr. cortical. DOOM
corticál adj. m., pl. corticáli; f. corticálă, pl. corticále
corticali
CORTICÁL, -Ă, corticali, -e, adj. Care ține de scoarța sau de învelișul exterior al unui organ animal sau vegetal. ♦ Care ține de scoarța creierului. – Din fr. cortical. DOOM
corticál adj. m., pl. corticáli; f. corticálă, pl. corticále
corticalii
CORTICÁL, -Ă, corticali, -e, adj. Care ține de scoarța sau de învelișul exterior al unui organ animal sau vegetal. ♦ Care ține de scoarța creierului. – Din fr. cortical. DOOM
corticál adj. m., pl. corticáli; f. corticálă, pl. corticále
corticalilor
CORTICÁL, -Ă, corticali, -e, adj. Care ține de scoarța sau de învelișul exterior al unui organ animal sau vegetal. ♦ Care ține de scoarța creierului. – Din fr. cortical. DOOM
corticál adj. m., pl. corticáli; f. corticálă, pl. corticále
corticalul
CORTICÁL, -Ă, corticali, -e, adj. Care ține de scoarța sau de învelișul exterior al unui organ animal sau vegetal. ♦ Care ține de scoarța creierului. – Din fr. cortical. DOOM
corticál adj. m., pl. corticáli; f. corticálă, pl. corticále
corticalului
CORTICÁL, -Ă, corticali, -e, adj. Care ține de scoarța sau de învelișul exterior al unui organ animal sau vegetal. ♦ Care ține de scoarța creierului. – Din fr. cortical. DOOM
corticál adj. m., pl. corticáli; f. corticálă, pl. corticále
corticectomie
CORTICECTOMÍE s.f. Ablațiune a unei părți a scoarței cerebrale, lăsând neatinsă substanța albă. [Gen. -iei. / < fr. corticectomie].
cortico
CORTICO- Element prim de compunere savantă cu sensul „(referitor la) scoarța cerebrală”. [Var. cortic-. / < fr. cortic(o)-, cf. lat. cortex].
corticoid
CORTICOÍD, corticoizi, s. m. (Biol.) Hormon secretat de corticosuprarenală; corticosteroid. [Pr.: -co-id] – Din fr. corticoïde.
corticopleurita
CORTICOPLEURÍTĂ, corticopleurite, s. f. Congestie pulmonară localizată în zona corticală a plămânilor și care afectează și pleura din regiunea respectivă. [Pr.: -ple-u-] – Din fr. corticopleurite. DOOM
corticopleurítă (-co-ple-u-) s. f., g.-d. art. corticopleurítei; pl. corticopleuríte
corticopleurite
CORTICOPLEURÍTĂ, corticopleurite, s. f. Congestie pulmonară localizată în zona corticală a plămânilor și care afectează și pleura din regiunea respectivă. [Pr.: -ple-u-] – Din fr. corticopleurite. DOOM
corticopleurítă (-co-ple-u-) s. f., g.-d. art. corticopleurítei; pl. corticopleuríte
corticopleuritei
CORTICOPLEURÍTĂ, corticopleurite, s. f. Congestie pulmonară localizată în zona corticală a plămânilor și care afectează și pleura din regiunea respectivă. [Pr.: -ple-u-] – Din fr. corticopleurite. DOOM
corticopleurítă (-co-ple-u-) s. f., g.-d. art. corticopleurítei; pl. corticopleuríte
corticopleuritele
CORTICOPLEURÍTĂ, corticopleurite, s. f. Congestie pulmonară localizată în zona corticală a plămânilor și care afectează și pleura din regiunea respectivă. [Pr.: -ple-u-] – Din fr. corticopleurite. DOOM
corticopleurítă (-co-ple-u-) s. f., g.-d. art. corticopleurítei; pl. corticopleuríte
corticopleuritelor
CORTICOPLEURÍTĂ, corticopleurite, s. f. Congestie pulmonară localizată în zona corticală a plămânilor și care afectează și pleura din regiunea respectivă. [Pr.: -ple-u-] – Din fr. corticopleurite. DOOM
corticopleurítă (-co-ple-u-) s. f., g.-d. art. corticopleurítei; pl. corticopleuríte
corticosteroid
CORTICOSTEROÍD, corticosteroizi, s. m. (Biol.) Corticoid. [Pr.: -ro-id] – Din fr. corticostéroïd.
corticosteron
CORTICOSTERÓN, corticosteroni, s. m. Hormon steroid prezent în cortexul suprarenal, constituind principiul activ al acestei glande, cu rol esențial în metabolismul glucidelor. – Din fr. corticostéron. DOOM
!corticosterón (-cos-te-/-co-ste-) s. m., pl. corticosteróni
corticosteroni
CORTICOSTERÓN, corticosteroni, s. m. Hormon steroid prezent în cortexul suprarenal, constituind principiul activ al acestei glande, cu rol esențial în metabolismul glucidelor. – Din fr. corticostéron. DOOM
!corticosterón (-cos-te-/-co-ste-) s. m., pl. corticosteróni
corticosteronii
CORTICOSTERÓN, corticosteroni, s. m. Hormon steroid prezent în cortexul suprarenal, constituind principiul activ al acestei glande, cu rol esențial în metabolismul glucidelor. – Din fr. corticostéron. DOOM
!corticosterón (-cos-te-/-co-ste-) s. m., pl. corticosteróni
corticosteronilor
CORTICOSTERÓN, corticosteroni, s. m. Hormon steroid prezent în cortexul suprarenal, constituind principiul activ al acestei glande, cu rol esențial în metabolismul glucidelor. – Din fr. corticostéron. DOOM
!corticosterón (-cos-te-/-co-ste-) s. m., pl. corticosteróni
corticosteronul
CORTICOSTERÓN, corticosteroni, s. m. Hormon steroid prezent în cortexul suprarenal, constituind principiul activ al acestei glande, cu rol esențial în metabolismul glucidelor. – Din fr. corticostéron. DOOM
!corticosterón (-cos-te-/-co-ste-) s. m., pl. corticosteróni
corticosteronului
CORTICOSTERÓN, corticosteroni, s. m. Hormon steroid prezent în cortexul suprarenal, constituind principiul activ al acestei glande, cu rol esențial în metabolismul glucidelor. – Din fr. corticostéron. DOOM
!corticosterón (-cos-te-/-co-ste-) s. m., pl. corticosteróni
corticosuprarenal
CORTICOSUPRARENÁLĂ adj. (În sintagma) Glandă corticosuprarenală = glandă endocrină pereche, indispensabilă vieții, reprezentată de porțiunea corticală a glandei suprarenale, care secretă un număr mare de hormoni sterolici. – Cf. fr. cortico-surrénale.
corticosuprarenala
CORTICOSUPRARENÁLĂ adj. (În sintagma) Glandă corticosuprarenală = glandă endocrină pereche, indispensabilă vieții, reprezentată de porțiunea corticală a glandei suprarenale, care secretă un număr mare de hormoni sterolici. – Cf. fr. cortico-surrénale. DOOM
corticosuprarenálă (-su-pra-) adj. f.
corticosuprarenale
CORTICOSUPRARENÁLĂ adj. (În sintagma) Glandă corticosuprarenală = glandă endocrină pereche, indispensabilă vieții, reprezentată de porțiunea corticală a glandei suprarenale, care secretă un număr mare de hormoni sterolici. – Cf. fr. cortico-surrénale. DOOM
corticosuprarenálă (-su-pra-) adj. f.
corticosuprarenalei
CORTICOSUPRARENÁLĂ adj. (În sintagma) Glandă corticosuprarenală = glandă endocrină pereche, indispensabilă vieții, reprezentată de porțiunea corticală a glandei suprarenale, care secretă un număr mare de hormoni sterolici. – Cf. fr. cortico-surrénale. DOOM
corticosuprarenálă (-su-pra-) adj. f.
corticosuprarenalele
CORTICOSUPRARENÁLĂ adj. (În sintagma) Glandă corticosuprarenală = glandă endocrină pereche, indispensabilă vieții, reprezentată de porțiunea corticală a glandei suprarenale, care secretă un număr mare de hormoni sterolici. – Cf. fr. cortico-surrénale. DOOM
corticosuprarenálă (-su-pra-) adj. f.
corticosuprarenalelor
CORTICOSUPRARENÁLĂ adj. (În sintagma) Glandă corticosuprarenală = glandă endocrină pereche, indispensabilă vieții, reprezentată de porțiunea corticală a glandei suprarenale, care secretă un număr mare de hormoni sterolici. – Cf. fr. cortico-surrénale. DOOM
corticosuprarenálă (-su-pra-) adj. f.
corticoterapie
CORTICOTERAPÍE s. f. Tratament făcut asupra scoarței cerebrale. – Din fr. corticothérapie. DOOM
corticoterapíe s. f., art. corticoterapía, g.-d. corticoterapíi, art. corticoterapíei
corticotomia
CORTICOTOMÍE s.f. (Med.) Incizie a scoarței cerebrale. [Gen. -iei. / < fr. corticotomie, cf. lat. cortex – scoarță, gr. tome – tăiere].
corticotomie
CORTICOTOMÍE s.f. (Med.) Incizie a scoarței cerebrale. [Gen. -iei. / < fr. corticotomie, cf. lat. cortex – scoarță, gr. tome – tăiere].
corticotomiei
CORTICOTOMÍE s.f. (Med.) Incizie a scoarței cerebrale. [Gen. -iei. / < fr. corticotomie, cf. lat. cortex – scoarță, gr. tome – tăiere].
corticotomii
CORTICOTOMÍE s.f. (Med.) Incizie a scoarței cerebrale. [Gen. -iei. / < fr. corticotomie, cf. lat. cortex – scoarță, gr. tome – tăiere].
corticotomiile
CORTICOTOMÍE s.f. (Med.) Incizie a scoarței cerebrale. [Gen. -iei. / < fr. corticotomie, cf. lat. cortex – scoarță, gr. tome – tăiere].
corticotomiilor
CORTICOTOMÍE s.f. (Med.) Incizie a scoarței cerebrale. [Gen. -iei. / < fr. corticotomie, cf. lat. cortex – scoarță, gr. tome – tăiere].
corticotrop
CORTICOTRÓP, corticotropi, s. m. Hormon al lobului anterior al hipofizei, cu efect stimulator asupra funcției cortexului suprarenal. – Din fr. corticotrope. DOOM
corticotróp (-co-trop) s. m., pl. corticotrópi
corticotropi
CORTICOTRÓP, corticotropi, s. m. Hormon al lobului anterior al hipofizei, cu efect stimulator asupra funcției cortexului suprarenal. – Din fr. corticotrope. DOOM
corticotróp (-co-trop) s. m., pl. corticotrópi
corticotropii
CORTICOTRÓP, corticotropi, s. m. Hormon al lobului anterior al hipofizei, cu efect stimulator asupra funcției cortexului suprarenal. – Din fr. corticotrope. DOOM
corticotróp (-co-trop) s. m., pl. corticotrópi
corticotropilor
CORTICOTRÓP, corticotropi, s. m. Hormon al lobului anterior al hipofizei, cu efect stimulator asupra funcției cortexului suprarenal. – Din fr. corticotrope. DOOM
corticotróp (-co-trop) s. m., pl. corticotrópi
corticotropul
CORTICOTRÓP, corticotropi, s. m. Hormon al lobului anterior al hipofizei, cu efect stimulator asupra funcției cortexului suprarenal. – Din fr. corticotrope. DOOM
corticotróp (-co-trop) s. m., pl. corticotrópi
corticotropului
CORTICOTRÓP, corticotropi, s. m. Hormon al lobului anterior al hipofizei, cu efect stimulator asupra funcției cortexului suprarenal. – Din fr. corticotrope. DOOM
corticotróp (-co-trop) s. m., pl. corticotrópi
cortina
CORTÍNĂ, cortine, s. f. Perdea de stofă, de catifea etc. care desparte scena de sala de spectacol și care, prin ridicare sau prin lăsare în jos sau tragere în părți, marchează începutul, respectiv încheierea unui spectacol sau a unui fragment din spectacol. ♦ Perdea de metal care desparte scena de sala de spectacol și care este folosită, în caz de incendiu, pentru a împiedica extinderea focului. – Din it. cortina. DOOM
cortínă s. f., g.-d. art. cortínei; pl. cortíne
cortine
CORTÍNĂ, cortine, s. f. Perdea de stofă, de catifea etc. care desparte scena de sala de spectacol și care, prin ridicare sau prin lăsare în jos sau tragere în părți, marchează începutul, respectiv încheierea unui spectacol sau a unui fragment din spectacol. ♦ Perdea de metal care desparte scena de sala de spectacol și care este folosită, în caz de incendiu, pentru a împiedica extinderea focului. – Din it. cortina. DOOM
cortínă s. f., g.-d. art. cortínei; pl. cortíne
cortinei
CORTÍNĂ, cortine, s. f. Perdea de stofă, de catifea etc. care desparte scena de sala de spectacol și care, prin ridicare sau prin lăsare în jos sau tragere în părți, marchează începutul, respectiv încheierea unui spectacol sau a unui fragment din spectacol. ♦ Perdea de metal care desparte scena de sala de spectacol și care este folosită, în caz de incendiu, pentru a împiedica extinderea focului. – Din it. cortina. DOOM
cortínă s. f., g.-d. art. cortínei; pl. cortíne
cortinele
CORTÍNĂ, cortine, s. f. Perdea de stofă, de catifea etc. care desparte scena de sala de spectacol și care, prin ridicare sau prin lăsare în jos sau tragere în părți, marchează începutul, respectiv încheierea unui spectacol sau a unui fragment din spectacol. ♦ Perdea de metal care desparte scena de sala de spectacol și care este folosită, în caz de incendiu, pentru a împiedica extinderea focului. – Din it. cortina. DOOM
cortínă s. f., g.-d. art. cortínei; pl. cortíne
cortinelor
CORTÍNĂ, cortine, s. f. Perdea de stofă, de catifea etc. care desparte scena de sala de spectacol și care, prin ridicare sau prin lăsare în jos sau tragere în părți, marchează începutul, respectiv încheierea unui spectacol sau a unui fragment din spectacol. ♦ Perdea de metal care desparte scena de sala de spectacol și care este folosită, în caz de incendiu, pentru a împiedica extinderea focului. – Din it. cortina. DOOM
cortínă s. f., g.-d. art. cortínei; pl. cortíne
cortizol
CORTIZÓL s.n. (Med.) Principal hormon al glandei corticosuprarenale. [< fr. cortisol].
cortizon
CORTIZÓN, cortizoni, s. m. Hormon secretat de glanda corticosuprarenală, care, preparat sintetic, este folosit în tratamentul insuficienței suprarenale, al reumatismului, al astmului, al unor infecții etc. – Din fr. cortisone. DOOM
cortizón s. n.
cortizoni
CORTIZÓN, cortizoni, s. m. Hormon secretat de glanda corticosuprarenală, care, preparat sintetic, este folosit în tratamentul insuficienței suprarenale, al reumatismului, al astmului, al unor infecții etc. – Din fr. cortisone. DOOM
cortizón s. n.
cortizonii
CORTIZÓN, cortizoni, s. m. Hormon secretat de glanda corticosuprarenală, care, preparat sintetic, este folosit în tratamentul insuficienței suprarenale, al reumatismului, al astmului, al unor infecții etc. – Din fr. cortisone. DOOM
cortizón s. n.
cortizonilor
CORTIZÓN, cortizoni, s. m. Hormon secretat de glanda corticosuprarenală, care, preparat sintetic, este folosit în tratamentul insuficienței suprarenale, al reumatismului, al astmului, al unor infecții etc. – Din fr. cortisone. DOOM
cortizón s. n.
cortizonoterapie
CORTIZONOTERAPÍE s.f. (Med.) Folosire terapeutică a cortizonului. [Gen. -iei. / < fr. cortisonothérapie].
cortizonul
CORTIZÓN, cortizoni, s. m. Hormon secretat de glanda corticosuprarenală, care, preparat sintetic, este folosit în tratamentul insuficienței suprarenale, al reumatismului, al astmului, al unor infecții etc. – Din fr. cortisone. DOOM
cortizón s. n.
cortizonului
CORTIZÓN, cortizoni, s. m. Hormon secretat de glanda corticosuprarenală, care, preparat sintetic, este folosit în tratamentul insuficienței suprarenale, al reumatismului, al astmului, al unor infecții etc. – Din fr. cortisone. DOOM
cortizón s. n.
cortul
CORT, corturi, s. n. Adăpost portativ demontabil, făcut din pânză (tare și) impermeabilă, material plastic etc., fixat pe țăruși; tabernacol. ◊ Foaie de cort = bucată de pânză impermeabilă sau de material plastic, croită astfel încât să se poată face din ea un cort. ◊ Expr. A umbla cu cortul = a nu avea locuință stabilă; a hoinări. ♦ Ca la ușa cortului = a) dans popular cu mișcări vioaie, răspândit mai ales în valea Dunării; melodia după care se execută acest dans; b) (indică modul de exprimare sau de comportare al cuiva) grosolan, necuviincios. – Din ngr. kórti. DOOM
cort s. n., pl. córturi
cortuleț
CORTULÉȚ, cortulețe, s. n. Diminutiv al lui cort; corturel. – Cort + suf. -uleț. DOOM
cortuléț s. n., pl. cortuléțe
cortulețe
CORTULÉȚ, cortulețe, s. n. Diminutiv al lui cort; corturel. – Cort + suf. -uleț. DOOM
cortuléț s. n., pl. cortuléțe
cortulețele
CORTULÉȚ, cortulețe, s. n. Diminutiv al lui cort; corturel. – Cort + suf. -uleț. DOOM
cortuléț s. n., pl. cortuléțe
cortulețelor
CORTULÉȚ, cortulețe, s. n. Diminutiv al lui cort; corturel. – Cort + suf. -uleț. DOOM
cortuléț s. n., pl. cortuléțe
cortulețul
CORTULÉȚ, cortulețe, s. n. Diminutiv al lui cort; corturel. – Cort + suf. -uleț. DOOM
cortuléț s. n., pl. cortuléțe
cortulețului
CORTULÉȚ, cortulețe, s. n. Diminutiv al lui cort; corturel. – Cort + suf. -uleț. DOOM
cortuléț s. n., pl. cortuléțe
cortului
CORT, corturi, s. n. Adăpost portativ demontabil, făcut din pânză (tare și) impermeabilă, material plastic etc., fixat pe țăruși; tabernacol. ◊ Foaie de cort = bucată de pânză impermeabilă sau de material plastic, croită astfel încât să se poată face din ea un cort. ◊ Expr. A umbla cu cortul = a nu avea locuință stabilă; a hoinări. ♦ Ca la ușa cortului = a) dans popular cu mișcări vioaie, răspândit mai ales în valea Dunării; melodia după care se execută acest dans; b) (indică modul de exprimare sau de comportare al cuiva) grosolan, necuviincios. – Din ngr. kórti. DOOM
cort s. n., pl. córturi
corturar
CORTURÁR, -Ă, corturari, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Țigan care locuiește în mod obișnuit în cort; țigan nomad. – Cort + suf. -ar DOOM
corturáră (rar) s. f., g.-d. art. corturárei; pl. corturáre
corturara
CORTURÁR, -Ă, corturari, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Țigan care locuiește în mod obișnuit în cort; țigan nomad. – Cort + suf. -ar DOOM
corturáră (rar) s. f., g.-d. art. corturárei; pl. corturáre
corturare
CORTURÁR, -Ă, corturari, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Țigan care locuiește în mod obișnuit în cort; țigan nomad. – Cort + suf. -ar DOOM
corturáră (rar) s. f., g.-d. art. corturárei; pl. corturáre
corturarei
CORTURÁR, -Ă, corturari, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Țigan care locuiește în mod obișnuit în cort; țigan nomad. – Cort + suf. -ar DOOM
corturáră (rar) s. f., g.-d. art. corturárei; pl. corturáre
corturarele
CORTURÁR, -Ă, corturari, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Țigan care locuiește în mod obișnuit în cort; țigan nomad. – Cort + suf. -ar DOOM
corturáră (rar) s. f., g.-d. art. corturárei; pl. corturáre
corturarelor
CORTURÁR, -Ă, corturari, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Țigan care locuiește în mod obișnuit în cort; țigan nomad. – Cort + suf. -ar DOOM
corturáră (rar) s. f., g.-d. art. corturárei; pl. corturáre
corturari
CORTURÁR, -Ă, corturari, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Țigan care locuiește în mod obișnuit în cort; țigan nomad. – Cort + suf. -ar DOOM
corturáră (rar) s. f., g.-d. art. corturárei; pl. corturáre
corturarii
CORTURÁR, -Ă, corturari, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Țigan care locuiește în mod obișnuit în cort; țigan nomad. – Cort + suf. -ar DOOM
corturáră (rar) s. f., g.-d. art. corturárei; pl. corturáre
corturarilor
CORTURÁR, -Ă, corturari, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Țigan care locuiește în mod obișnuit în cort; țigan nomad. – Cort + suf. -ar DOOM
corturáră (rar) s. f., g.-d. art. corturárei; pl. corturáre
corturarul
CORTURÁR, -Ă, corturari, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Țigan care locuiește în mod obișnuit în cort; țigan nomad. – Cort + suf. -ar DOOM
corturáră (rar) s. f., g.-d. art. corturárei; pl. corturáre
corturarului
CORTURÁR, -Ă, corturari, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Țigan care locuiește în mod obișnuit în cort; țigan nomad. – Cort + suf. -ar DOOM
corturáră (rar) s. f., g.-d. art. corturárei; pl. corturáre
corturel
CORTURÉL, corturele, s. n. (Rar) Cortuleț. – Cort + suf. -urel. DOOM
corturél (rar) s. n., pl. corturéle
corturele
CORTURÉL, corturele, s. n. (Rar) Cortuleț. – Cort + suf. -urel. DOOM
corturél (rar) s. n., pl. corturéle
corturelele
CORTURÉL, corturele, s. n. (Rar) Cortuleț. – Cort + suf. -urel. DOOM
corturél (rar) s. n., pl. corturéle
corturelelor
CORTURÉL, corturele, s. n. (Rar) Cortuleț. – Cort + suf. -urel. DOOM
corturél (rar) s. n., pl. corturéle
corturelul
CORTURÉL, corturele, s. n. (Rar) Cortuleț. – Cort + suf. -urel. DOOM
corturél (rar) s. n., pl. corturéle
corturelului
CORTURÉL, corturele, s. n. (Rar) Cortuleț. – Cort + suf. -urel. DOOM
corturél (rar) s. n., pl. corturéle
corturi
CORT, corturi, s. n. Adăpost portativ demontabil, făcut din pânză (tare și) impermeabilă, material plastic etc., fixat pe țăruși; tabernacol. ◊ Foaie de cort = bucată de pânză impermeabilă sau de material plastic, croită astfel încât să se poată face din ea un cort. ◊ Expr. A umbla cu cortul = a nu avea locuință stabilă; a hoinări. ♦ Ca la ușa cortului = a) dans popular cu mișcări vioaie, răspândit mai ales în valea Dunării; melodia după care se execută acest dans; b) (indică modul de exprimare sau de comportare al cuiva) grosolan, necuviincios. – Din ngr. kórti. DOOM
cort s. n., pl. córturi
corturile
CORT, corturi, s. n. Adăpost portativ demontabil, făcut din pânză (tare și) impermeabilă, material plastic etc., fixat pe țăruși; tabernacol. ◊ Foaie de cort = bucată de pânză impermeabilă sau de material plastic, croită astfel încât să se poată face din ea un cort. ◊ Expr. A umbla cu cortul = a nu avea locuință stabilă; a hoinări. ♦ Ca la ușa cortului = a) dans popular cu mișcări vioaie, răspândit mai ales în valea Dunării; melodia după care se execută acest dans; b) (indică modul de exprimare sau de comportare al cuiva) grosolan, necuviincios. – Din ngr. kórti. DOOM
cort s. n., pl. córturi
corturilor
CORT, corturi, s. n. Adăpost portativ demontabil, făcut din pânză (tare și) impermeabilă, material plastic etc., fixat pe țăruși; tabernacol. ◊ Foaie de cort = bucată de pânză impermeabilă sau de material plastic, croită astfel încât să se poată face din ea un cort. ◊ Expr. A umbla cu cortul = a nu avea locuință stabilă; a hoinări. ♦ Ca la ușa cortului = a) dans popular cu mișcări vioaie, răspândit mai ales în valea Dunării; melodia după care se execută acest dans; b) (indică modul de exprimare sau de comportare al cuiva) grosolan, necuviincios. – Din ngr. kórti. DOOM
cort s. n., pl. córturi
cortusa
CIUBOȚÍCĂ, ciuboțele, s. f. 1. (Reg.) Cizmuliță sau gheată de damă. 2. Compuse: ciuboțica-cucului = plantă erbacee cu frunze ovale dispuse în rozete și păroase pe partea inferioară, cu flori galbene și cu fructul o capsulă (Primula officinalis); ciuboțica-ursului = plantă erbacee cu frunze lobate și cu flori purpurii (Cortusa matthioli). [Var.: cioboțícă s. f.] – Ciubotă + suf. -ică.
corugatoare
CORUGATÓR adj., s.m. (Mușchi) care încrețește pielea. [Cf. it. corrugatore, lat. corrugator].
corugatoare
CORUGATÓR adj., s.m. (Mușchi) care încrețește pielea. [Cf. it. corrugatore, lat. corrugator].
corugatoarea
CORUGATÓR adj., s.m. (Mușchi) care încrețește pielea. [Cf. it. corrugatore, lat. corrugator].
corugatoarea
CORUGATÓR adj., s.m. (Mușchi) care încrețește pielea. [Cf. it. corrugatore, lat. corrugator].
corugatoarei
CORUGATÓR adj., s.m. (Mușchi) care încrețește pielea. [Cf. it. corrugatore, lat. corrugator].
corugatoarei
CORUGATÓR adj., s.m. (Mușchi) care încrețește pielea. [Cf. it. corrugatore, lat. corrugator].
corugatoarele
CORUGATÓR adj., s.m. (Mușchi) care încrețește pielea. [Cf. it. corrugatore, lat. corrugator].
corugatoarele
CORUGATÓR adj., s.m. (Mușchi) care încrețește pielea. [Cf. it. corrugatore, lat. corrugator].
corugatoarelor
CORUGATÓR adj., s.m. (Mușchi) care încrețește pielea. [Cf. it. corrugatore, lat. corrugator].
corugatoarelor
CORUGATÓR adj., s.m. (Mușchi) care încrețește pielea. [Cf. it. corrugatore, lat. corrugator].
corugator
CORUGATÓR adj., s.m. (Mușchi) care încrețește pielea. [Cf. it. corrugatore, lat. corrugator].
corugator
CORUGATÓR adj., s.m. (Mușchi) care încrețește pielea. [Cf. it. corrugatore, lat. corrugator].
corugatori
CORUGATÓR adj., s.m. (Mușchi) care încrețește pielea. [Cf. it. corrugatore, lat. corrugator].
corugatori
CORUGATÓR adj., s.m. (Mușchi) care încrețește pielea. [Cf. it. corrugatore, lat. corrugator].
corugatorii
CORUGATÓR adj., s.m. (Mușchi) care încrețește pielea. [Cf. it. corrugatore, lat. corrugator].
corugatorii
CORUGATÓR adj., s.m. (Mușchi) care încrețește pielea. [Cf. it. corrugatore, lat. corrugator].
corugatorilor
CORUGATÓR adj., s.m. (Mușchi) care încrețește pielea. [Cf. it. corrugatore, lat. corrugator].
corugatorilor
CORUGATÓR adj., s.m. (Mușchi) care încrețește pielea. [Cf. it. corrugatore, lat. corrugator].
corugatorul
CORUGATÓR adj., s.m. (Mușchi) care încrețește pielea. [Cf. it. corrugatore, lat. corrugator].
corugatorul
CORUGATÓR adj., s.m. (Mușchi) care încrețește pielea. [Cf. it. corrugatore, lat. corrugator].
corugatorului
CORUGATÓR adj., s.m. (Mușchi) care încrețește pielea. [Cf. it. corrugatore, lat. corrugator].
corugatorului
CORUGATÓR adj., s.m. (Mușchi) care încrețește pielea. [Cf. it. corrugatore, lat. corrugator].
corugație
CORUGÁȚIE s.f. Acțiunea unor mușchi de a încreți pielea. [Cf. fr. corrugation, lat. corrugatio, it. corrugazione].
corui
CORÚI s. m. v. coroi.
corul
COR1, coruri, s. n. 1. Grup de cântăreți care execută împreună o compoziție muzicală. ◊ Loc. adv. În cor = (toți) deodată, în același timp, împreună. ◊ Expr. A face cor cu alții = a face cauză comună cu alții, a se solidariza cu alții (în scopuri rele). ♦ Compoziție muzicală destinată să fie cântată de mai multe persoane; executarea unei astfel de compoziții. 2. (În teatrul antic) Grup de actori care luau parte la desfășurarea acțiunii dramatice ca personaj colectiv, exprimând, prin cântec, recitare, mimică sau dans, opinia publică; p. ext. versurile cântate de acest grup. – Din lat. chorus. Cf. germ. Chor. DOOM
cor1 (ansamblu muzical, compoziție muzicală, grup în teatrul antic, parte a unei biserici) s. n., pl. córuri
corului
COR1, coruri, s. n. 1. Grup de cântăreți care execută împreună o compoziție muzicală. ◊ Loc. adv. În cor = (toți) deodată, în același timp, împreună. ◊ Expr. A face cor cu alții = a face cauză comună cu alții, a se solidariza cu alții (în scopuri rele). ♦ Compoziție muzicală destinată să fie cântată de mai multe persoane; executarea unei astfel de compoziții. 2. (În teatrul antic) Grup de actori care luau parte la desfășurarea acțiunii dramatice ca personaj colectiv, exprimând, prin cântec, recitare, mimică sau dans, opinia publică; p. ext. versurile cântate de acest grup. – Din lat. chorus. Cf. germ. Chor. DOOM
cor1 (ansamblu muzical, compoziție muzicală, grup în teatrul antic, parte a unei biserici) s. n., pl. córuri
corumpe
CORÚPE, corúp, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) abate de la moralitate, corectitudine, datorie; a (se) perverti; a (se) deprava. 2. A face ca o idee, un fenomen social, un sentiment etc. să-și piardă integritatea, puritatea etc.; a (se) deforma; a (se) strica. [Perf. s. corupsei, part. corupt. – Var.: (înv.) corúmpe, (rar) conrúpe vb. III] – Din lat. corrumpere (după rupe). DOOM
corúpe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. corúp, perf. s. 3 sg. corúpse; part. corúpt
corumpere
CORÚMPE vb. III v. corupe.
corumpt
CORÚMPE vb. III v. corupe.
corumt
CORÚMPE vb. III v. corupe.
corunca
CORÚNCĂ, corunce, s. f. Dispozitiv folosit în industria extractivă pentru a prinde și a extrage prăjinile sau țevile rămase în gaura de sondă în urma unei avarii. – Et. nec. DOOM
corúncă s. f., g.-d. art. corúncei; pl. corúnce
corunce
CORÚNCĂ, corunce, s. f. Dispozitiv folosit în industria extractivă pentru a prinde și a extrage prăjinile sau țevile rămase în gaura de sondă în urma unei avarii. – Et. nec. DOOM
corúncă s. f., g.-d. art. corúncei; pl. corúnce
coruncei
CORÚNCĂ, corunce, s. f. Dispozitiv folosit în industria extractivă pentru a prinde și a extrage prăjinile sau țevile rămase în gaura de sondă în urma unei avarii. – Et. nec. DOOM
corúncă s. f., g.-d. art. corúncei; pl. corúnce
coruncele
CORÚNCĂ, corunce, s. f. Dispozitiv folosit în industria extractivă pentru a prinde și a extrage prăjinile sau țevile rămase în gaura de sondă în urma unei avarii. – Et. nec. DOOM
corúncă s. f., g.-d. art. corúncei; pl. corúnce
coruncelor
CORÚNCĂ, corunce, s. f. Dispozitiv folosit în industria extractivă pentru a prinde și a extrage prăjinile sau țevile rămase în gaura de sondă în urma unei avarii. – Et. nec. DOOM
corúncă s. f., g.-d. art. corúncei; pl. corúnce
corund
CORÚND s.n. Corindon. [< germ. Korund].
corup
CORÚPE, corúp, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) abate de la moralitate, corectitudine, datorie; a (se) perverti; a (se) deprava. 2. A face ca o idee, un fenomen social, un sentiment etc. să-și piardă integritatea, puritatea etc.; a (se) deforma; a (se) strica. [Perf. s. corupsei, part. corupt. – Var.: (înv.) corúmpe, (rar) conrúpe vb. III] – Din lat. corrumpere (după rupe). DOOM
corúpe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. corúp, perf. s. 3 sg. corúpse; part. corúpt
corupe
CORÚPE, corúp, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) abate de la moralitate, corectitudine, datorie; a (se) perverti; a (se) deprava. 2. A face ca o idee, un fenomen social, un sentiment etc. să-și piardă integritatea, puritatea etc.; a (se) deforma; a (se) strica. [Perf. s. corupsei, part. corupt. – Var.: (înv.) corúmpe, (rar) conrúpe vb. III] – Din lat. corrumpere (după rupe). DOOM
corúpe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. corúp, perf. s. 3 sg. corúpse; part. corúpt
corupea
CORÚPE, corúp, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) abate de la moralitate, corectitudine, datorie; a (se) perverti; a (se) deprava. 2. A face ca o idee, un fenomen social, un sentiment etc. să-și piardă integritatea, puritatea etc.; a (se) deforma; a (se) strica. [Perf. s. corupsei, part. corupt. – Var.: (înv.) corúmpe, (rar) conrúpe vb. III] – Din lat. corrumpere (după rupe). DOOM
corúpe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. corúp, perf. s. 3 sg. corúpse; part. corúpt
corupeai
CORÚPE, corúp, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) abate de la moralitate, corectitudine, datorie; a (se) perverti; a (se) deprava. 2. A face ca o idee, un fenomen social, un sentiment etc. să-și piardă integritatea, puritatea etc.; a (se) deforma; a (se) strica. [Perf. s. corupsei, part. corupt. – Var.: (înv.) corúmpe, (rar) conrúpe vb. III] – Din lat. corrumpere (după rupe). DOOM
corúpe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. corúp, perf. s. 3 sg. corúpse; part. corúpt
corupeam
CORÚPE, corúp, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) abate de la moralitate, corectitudine, datorie; a (se) perverti; a (se) deprava. 2. A face ca o idee, un fenomen social, un sentiment etc. să-și piardă integritatea, puritatea etc.; a (se) deforma; a (se) strica. [Perf. s. corupsei, part. corupt. – Var.: (înv.) corúmpe, (rar) conrúpe vb. III] – Din lat. corrumpere (după rupe). DOOM
corúpe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. corúp, perf. s. 3 sg. corúpse; part. corúpt
corupeau
CORÚPE, corúp, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) abate de la moralitate, corectitudine, datorie; a (se) perverti; a (se) deprava. 2. A face ca o idee, un fenomen social, un sentiment etc. să-și piardă integritatea, puritatea etc.; a (se) deforma; a (se) strica. [Perf. s. corupsei, part. corupt. – Var.: (înv.) corúmpe, (rar) conrúpe vb. III] – Din lat. corrumpere (după rupe). DOOM
corúpe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. corúp, perf. s. 3 sg. corúpse; part. corúpt
corupeați
CORÚPE, corúp, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) abate de la moralitate, corectitudine, datorie; a (se) perverti; a (se) deprava. 2. A face ca o idee, un fenomen social, un sentiment etc. să-și piardă integritatea, puritatea etc.; a (se) deforma; a (se) strica. [Perf. s. corupsei, part. corupt. – Var.: (înv.) corúmpe, (rar) conrúpe vb. III] – Din lat. corrumpere (după rupe). DOOM
corúpe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. corúp, perf. s. 3 sg. corúpse; part. corúpt
corupem
CORÚPE, corúp, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) abate de la moralitate, corectitudine, datorie; a (se) perverti; a (se) deprava. 2. A face ca o idee, un fenomen social, un sentiment etc. să-și piardă integritatea, puritatea etc.; a (se) deforma; a (se) strica. [Perf. s. corupsei, part. corupt. – Var.: (înv.) corúmpe, (rar) conrúpe vb. III] – Din lat. corrumpere (după rupe). DOOM
corúpe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. corúp, perf. s. 3 sg. corúpse; part. corúpt
corupere
CORÚPE, corúp, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) abate de la moralitate, corectitudine, datorie; a (se) perverti; a (se) deprava. 2. A face ca o idee, un fenomen social, un sentiment etc. să-și piardă integritatea, puritatea etc.; a (se) deforma; a (se) strica. [Perf. s. corupsei, part. corupt. – Var.: (înv.) corúmpe, (rar) conrúpe vb. III] – Din lat. corrumpere (după rupe). DOOM
corúpe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. corúp, perf. s. 3 sg. corúpse; part. corúpt
corupere
CORÚPERE, coruperi, s. f. Acțiunea de a (se) corupe și rezultatul ei. – V. corupe. DOOM
corúpere s. f., g.-d. art. corúperii; pl. corúperi
corupeți
CORÚPE, corúp, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) abate de la moralitate, corectitudine, datorie; a (se) perverti; a (se) deprava. 2. A face ca o idee, un fenomen social, un sentiment etc. să-și piardă integritatea, puritatea etc.; a (se) deforma; a (se) strica. [Perf. s. corupsei, part. corupt. – Var.: (înv.) corúmpe, (rar) conrúpe vb. III] – Din lat. corrumpere (după rupe). DOOM
corúpe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. corúp, perf. s. 3 sg. corúpse; part. corúpt
corupi
CORÚPE, corúp, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) abate de la moralitate, corectitudine, datorie; a (se) perverti; a (se) deprava. 2. A face ca o idee, un fenomen social, un sentiment etc. să-și piardă integritatea, puritatea etc.; a (se) deforma; a (se) strica. [Perf. s. corupsei, part. corupt. – Var.: (înv.) corúmpe, (rar) conrúpe vb. III] – Din lat. corrumpere (după rupe). DOOM
corúpe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. corúp, perf. s. 3 sg. corúpse; part. corúpt
corupse
CORÚPE, corúp, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) abate de la moralitate, corectitudine, datorie; a (se) perverti; a (se) deprava. 2. A face ca o idee, un fenomen social, un sentiment etc. să-și piardă integritatea, puritatea etc.; a (se) deforma; a (se) strica. [Perf. s. corupsei, part. corupt. – Var.: (înv.) corúmpe, (rar) conrúpe vb. III] – Din lat. corrumpere (după rupe). DOOM
corúpe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. corúp, perf. s. 3 sg. corúpse; part. corúpt
corupsei
CORÚPE, corúp, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) abate de la moralitate, corectitudine, datorie; a (se) perverti; a (se) deprava. 2. A face ca o idee, un fenomen social, un sentiment etc. să-și piardă integritatea, puritatea etc.; a (se) deforma; a (se) strica. [Perf. s. corupsei, part. corupt. – Var.: (înv.) corúmpe, (rar) conrúpe vb. III] – Din lat. corrumpere (după rupe). DOOM
corúpe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. corúp, perf. s. 3 sg. corúpse; part. corúpt
corupseră
CORÚPE, corúp, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) abate de la moralitate, corectitudine, datorie; a (se) perverti; a (se) deprava. 2. A face ca o idee, un fenomen social, un sentiment etc. să-și piardă integritatea, puritatea etc.; a (se) deforma; a (se) strica. [Perf. s. corupsei, part. corupt. – Var.: (înv.) corúmpe, (rar) conrúpe vb. III] – Din lat. corrumpere (după rupe). DOOM
corúpe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. corúp, perf. s. 3 sg. corúpse; part. corúpt
corupserăm
CORÚPE, corúp, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) abate de la moralitate, corectitudine, datorie; a (se) perverti; a (se) deprava. 2. A face ca o idee, un fenomen social, un sentiment etc. să-și piardă integritatea, puritatea etc.; a (se) deforma; a (se) strica. [Perf. s. corupsei, part. corupt. – Var.: (înv.) corúmpe, (rar) conrúpe vb. III] – Din lat. corrumpere (după rupe). DOOM
corúpe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. corúp, perf. s. 3 sg. corúpse; part. corúpt
corupserăți
CORÚPE, corúp, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) abate de la moralitate, corectitudine, datorie; a (se) perverti; a (se) deprava. 2. A face ca o idee, un fenomen social, un sentiment etc. să-și piardă integritatea, puritatea etc.; a (se) deforma; a (se) strica. [Perf. s. corupsei, part. corupt. – Var.: (înv.) corúmpe, (rar) conrúpe vb. III] – Din lat. corrumpere (după rupe). DOOM
corúpe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. corúp, perf. s. 3 sg. corúpse; part. corúpt
corupsese
CORÚPE, corúp, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) abate de la moralitate, corectitudine, datorie; a (se) perverti; a (se) deprava. 2. A face ca o idee, un fenomen social, un sentiment etc. să-și piardă integritatea, puritatea etc.; a (se) deforma; a (se) strica. [Perf. s. corupsei, part. corupt. – Var.: (înv.) corúmpe, (rar) conrúpe vb. III] – Din lat. corrumpere (după rupe). DOOM
corúpe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. corúp, perf. s. 3 sg. corúpse; part. corúpt
corupsesem
CORÚPE, corúp, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) abate de la moralitate, corectitudine, datorie; a (se) perverti; a (se) deprava. 2. A face ca o idee, un fenomen social, un sentiment etc. să-și piardă integritatea, puritatea etc.; a (se) deforma; a (se) strica. [Perf. s. corupsei, part. corupt. – Var.: (înv.) corúmpe, (rar) conrúpe vb. III] – Din lat. corrumpere (după rupe). DOOM
corúpe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. corúp, perf. s. 3 sg. corúpse; part. corúpt
corupseseră
CORÚPE, corúp, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) abate de la moralitate, corectitudine, datorie; a (se) perverti; a (se) deprava. 2. A face ca o idee, un fenomen social, un sentiment etc. să-și piardă integritatea, puritatea etc.; a (se) deforma; a (se) strica. [Perf. s. corupsei, part. corupt. – Var.: (înv.) corúmpe, (rar) conrúpe vb. III] – Din lat. corrumpere (după rupe). DOOM
corúpe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. corúp, perf. s. 3 sg. corúpse; part. corúpt
corupseserăm
CORÚPE, corúp, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) abate de la moralitate, corectitudine, datorie; a (se) perverti; a (se) deprava. 2. A face ca o idee, un fenomen social, un sentiment etc. să-și piardă integritatea, puritatea etc.; a (se) deforma; a (se) strica. [Perf. s. corupsei, part. corupt. – Var.: (înv.) corúmpe, (rar) conrúpe vb. III] – Din lat. corrumpere (după rupe). DOOM
corúpe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. corúp, perf. s. 3 sg. corúpse; part. corúpt
corupseserăți
CORÚPE, corúp, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) abate de la moralitate, corectitudine, datorie; a (se) perverti; a (se) deprava. 2. A face ca o idee, un fenomen social, un sentiment etc. să-și piardă integritatea, puritatea etc.; a (se) deforma; a (se) strica. [Perf. s. corupsei, part. corupt. – Var.: (înv.) corúmpe, (rar) conrúpe vb. III] – Din lat. corrumpere (după rupe). DOOM
corúpe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. corúp, perf. s. 3 sg. corúpse; part. corúpt
corupseseși
CORÚPE, corúp, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) abate de la moralitate, corectitudine, datorie; a (se) perverti; a (se) deprava. 2. A face ca o idee, un fenomen social, un sentiment etc. să-și piardă integritatea, puritatea etc.; a (se) deforma; a (se) strica. [Perf. s. corupsei, part. corupt. – Var.: (înv.) corúmpe, (rar) conrúpe vb. III] – Din lat. corrumpere (după rupe). DOOM
corúpe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. corúp, perf. s. 3 sg. corúpse; part. corúpt
corupseseți
CORÚPE, corúp, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) abate de la moralitate, corectitudine, datorie; a (se) perverti; a (se) deprava. 2. A face ca o idee, un fenomen social, un sentiment etc. să-și piardă integritatea, puritatea etc.; a (se) deforma; a (se) strica. [Perf. s. corupsei, part. corupt. – Var.: (înv.) corúmpe, (rar) conrúpe vb. III] – Din lat. corrumpere (după rupe). DOOM
corúpe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. corúp, perf. s. 3 sg. corúpse; part. corúpt
corupseși
CORÚPE, corúp, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) abate de la moralitate, corectitudine, datorie; a (se) perverti; a (se) deprava. 2. A face ca o idee, un fenomen social, un sentiment etc. să-și piardă integritatea, puritatea etc.; a (se) deforma; a (se) strica. [Perf. s. corupsei, part. corupt. – Var.: (înv.) corúmpe, (rar) conrúpe vb. III] – Din lat. corrumpere (după rupe). DOOM
corúpe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. corúp, perf. s. 3 sg. corúpse; part. corúpt
corupt
CORÚPE, corúp, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) abate de la moralitate, corectitudine, datorie; a (se) perverti; a (se) deprava. 2. A face ca o idee, un fenomen social, un sentiment etc. să-și piardă integritatea, puritatea etc.; a (se) deforma; a (se) strica. [Perf. s. corupsei, part. corupt. – Var.: (înv.) corúmpe, (rar) conrúpe vb. III] – Din lat. corrumpere (după rupe). DOOM
corúpe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. corúp, perf. s. 3 sg. corúpse; part. corúpt
corupt
CORÚPT, -Ă, corupți, -te, adj. (Despre oameni) Care se abate de la morală; desfrânat, depravat, stricat. ♦ (Despre cuvinte, termeni, fraze etc.) Deformat, stricat, alterat. – V. corupe.
corupta
CORÚPT, -Ă, corupți, -te, adj. (Despre oameni) Care se abate de la morală; desfrânat, depravat, stricat. ♦ (Despre cuvinte, termeni, fraze etc.) Deformat, stricat, alterat. – V. corupe.
corupte
CORÚPT, -Ă, corupți, -te, adj. (Despre oameni) Care se abate de la morală; desfrânat, depravat, stricat. ♦ (Despre cuvinte, termeni, fraze etc.) Deformat, stricat, alterat. – V. corupe.
coruptei
CORÚPT, -Ă, corupți, -te, adj. (Despre oameni) Care se abate de la morală; desfrânat, depravat, stricat. ♦ (Despre cuvinte, termeni, fraze etc.) Deformat, stricat, alterat. – V. corupe.
coruptele
CORÚPT, -Ă, corupți, -te, adj. (Despre oameni) Care se abate de la morală; desfrânat, depravat, stricat. ♦ (Despre cuvinte, termeni, fraze etc.) Deformat, stricat, alterat. – V. corupe.
coruptelor
CORÚPT, -Ă, corupți, -te, adj. (Despre oameni) Care se abate de la morală; desfrânat, depravat, stricat. ♦ (Despre cuvinte, termeni, fraze etc.) Deformat, stricat, alterat. – V. corupe.
coruptibil
CORUPTÍBIL, -Ă, coruptibili, -e, adj. (Despre oameni) Care poate fi corupt; venal. – Din fr. corruptible, lat. corruptibilis. DOOM
coruptíbil adj. m., pl. coruptíbili; f. coruptíbilă, pl. coruptíbile
coruptibila
CORUPTÍBIL, -Ă, coruptibili, -e, adj. (Despre oameni) Care poate fi corupt; venal. – Din fr. corruptible, lat. corruptibilis. DOOM
coruptíbil adj. m., pl. coruptíbili; f. coruptíbilă, pl. coruptíbile
coruptibile
CORUPTÍBIL, -Ă, coruptibili, -e, adj. (Despre oameni) Care poate fi corupt; venal. – Din fr. corruptible, lat. corruptibilis. DOOM
coruptíbil adj. m., pl. coruptíbili; f. coruptíbilă, pl. coruptíbile
coruptibilei
CORUPTÍBIL, -Ă, coruptibili, -e, adj. (Despre oameni) Care poate fi corupt; venal. – Din fr. corruptible, lat. corruptibilis. DOOM
coruptíbil adj. m., pl. coruptíbili; f. coruptíbilă, pl. coruptíbile
coruptibilele
CORUPTÍBIL, -Ă, coruptibili, -e, adj. (Despre oameni) Care poate fi corupt; venal. – Din fr. corruptible, lat. corruptibilis. DOOM
coruptíbil adj. m., pl. coruptíbili; f. coruptíbilă, pl. coruptíbile
coruptibilelor
CORUPTÍBIL, -Ă, coruptibili, -e, adj. (Despre oameni) Care poate fi corupt; venal. – Din fr. corruptible, lat. corruptibilis. DOOM
coruptíbil adj. m., pl. coruptíbili; f. coruptíbilă, pl. coruptíbile
coruptibili
CORUPTÍBIL, -Ă, coruptibili, -e, adj. (Despre oameni) Care poate fi corupt; venal. – Din fr. corruptible, lat. corruptibilis. DOOM
coruptíbil adj. m., pl. coruptíbili; f. coruptíbilă, pl. coruptíbile
coruptibilii
CORUPTÍBIL, -Ă, coruptibili, -e, adj. (Despre oameni) Care poate fi corupt; venal. – Din fr. corruptible, lat. corruptibilis. DOOM
coruptíbil adj. m., pl. coruptíbili; f. coruptíbilă, pl. coruptíbile
coruptibililor
CORUPTÍBIL, -Ă, coruptibili, -e, adj. (Despre oameni) Care poate fi corupt; venal. – Din fr. corruptible, lat. corruptibilis. DOOM
coruptíbil adj. m., pl. coruptíbili; f. coruptíbilă, pl. coruptíbile
coruptibilitate
CORUPTIBILITÁTE s. f. Însușirea de a fi coruptibil; venalitate. – Din fr. corruptibilité. DOOM
coruptibilitáte s. f., g.-d. art. coruptibilitắții
coruptibilitatea
CORUPTIBILITÁTE s. f. Însușirea de a fi coruptibil; venalitate. – Din fr. corruptibilité. DOOM
coruptibilitáte s. f., g.-d. art. coruptibilitắții
coruptibilități
CORUPTIBILITÁTE s. f. Însușirea de a fi coruptibil; venalitate. – Din fr. corruptibilité. DOOM
coruptibilitáte s. f., g.-d. art. coruptibilitắții
coruptibilității
CORUPTIBILITÁTE s. f. Însușirea de a fi coruptibil; venalitate. – Din fr. corruptibilité. DOOM
coruptibilitáte s. f., g.-d. art. coruptibilitắții
coruptibilul
CORUPTÍBIL, -Ă, coruptibili, -e, adj. (Despre oameni) Care poate fi corupt; venal. – Din fr. corruptible, lat. corruptibilis. DOOM
coruptíbil adj. m., pl. coruptíbili; f. coruptíbilă, pl. coruptíbile
coruptibilului
CORUPTÍBIL, -Ă, coruptibili, -e, adj. (Despre oameni) Care poate fi corupt; venal. – Din fr. corruptible, lat. corruptibilis. DOOM
coruptíbil adj. m., pl. coruptíbili; f. coruptíbilă, pl. coruptíbile
coruptul
CORÚPT, -Ă, corupți, -te, adj. (Despre oameni) Care se abate de la morală; desfrânat, depravat, stricat. ♦ (Despre cuvinte, termeni, fraze etc.) Deformat, stricat, alterat. – V. corupe.
coruptului
CORÚPT, -Ă, corupți, -te, adj. (Despre oameni) Care se abate de la morală; desfrânat, depravat, stricat. ♦ (Despre cuvinte, termeni, fraze etc.) Deformat, stricat, alterat. – V. corupe.
corupând
CORÚPE, corúp, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) abate de la moralitate, corectitudine, datorie; a (se) perverti; a (se) deprava. 2. A face ca o idee, un fenomen social, un sentiment etc. să-și piardă integritatea, puritatea etc.; a (se) deforma; a (se) strica. [Perf. s. corupsei, part. corupt. – Var.: (înv.) corúmpe, (rar) conrúpe vb. III] – Din lat. corrumpere (după rupe). DOOM
corúpe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. corúp, perf. s. 3 sg. corúpse; part. corúpt
corupînd
CORÚPE, corúp, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) abate de la moralitate, corectitudine, datorie; a (se) perverti; a (se) deprava. 2. A face ca o idee, un fenomen social, un sentiment etc. să-și piardă integritatea, puritatea etc.; a (se) deforma; a (se) strica. [Perf. s. corupsei, part. corupt. – Var.: (înv.) corúmpe, (rar) conrúpe vb. III] – Din lat. corrumpere (după rupe). DOOM
corúpe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. corúp, perf. s. 3 sg. corúpse; part. corúpt
corupă
CORÚPE, corúp, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) abate de la moralitate, corectitudine, datorie; a (se) perverti; a (se) deprava. 2. A face ca o idee, un fenomen social, un sentiment etc. să-și piardă integritatea, puritatea etc.; a (se) deforma; a (se) strica. [Perf. s. corupsei, part. corupt. – Var.: (înv.) corúmpe, (rar) conrúpe vb. III] – Din lat. corrumpere (după rupe). DOOM
corúpe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. corúp, perf. s. 3 sg. corúpse; part. corúpt
corupătoare
CORUPĂTÓR, -OÁRE, corupători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care corupe. – Corupe + suf. -ător. DOOM
corupătór adj. m., s. m., pl. corupătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. corupătoáre
corupătoare
CORUPĂTÓR, -OÁRE, corupători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care corupe. – Corupe + suf. -ător. DOOM
corupătór adj. m., s. m., pl. corupătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. corupătoáre
corupătoarea
CORUPĂTÓR, -OÁRE, corupători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care corupe. – Corupe + suf. -ător. DOOM
corupătór adj. m., s. m., pl. corupătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. corupătoáre
corupătoarea
CORUPĂTÓR, -OÁRE, corupători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care corupe. – Corupe + suf. -ător. DOOM
corupătór adj. m., s. m., pl. corupătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. corupătoáre
corupătoarei
CORUPĂTÓR, -OÁRE, corupători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care corupe. – Corupe + suf. -ător. DOOM
corupătór adj. m., s. m., pl. corupătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. corupătoáre
corupătoarei
CORUPĂTÓR, -OÁRE, corupători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care corupe. – Corupe + suf. -ător. DOOM
corupătór adj. m., s. m., pl. corupătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. corupătoáre
corupătoarele
CORUPĂTÓR, -OÁRE, corupători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care corupe. – Corupe + suf. -ător. DOOM
corupătór adj. m., s. m., pl. corupătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. corupătoáre
corupătoarele
CORUPĂTÓR, -OÁRE, corupători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care corupe. – Corupe + suf. -ător. DOOM
corupătór adj. m., s. m., pl. corupătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. corupătoáre
corupătoarelor
CORUPĂTÓR, -OÁRE, corupători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care corupe. – Corupe + suf. -ător. DOOM
corupătór adj. m., s. m., pl. corupătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. corupătoáre
corupătoarelor
CORUPĂTÓR, -OÁRE, corupători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care corupe. – Corupe + suf. -ător. DOOM
corupătór adj. m., s. m., pl. corupătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. corupătoáre
corupător
CORUPĂTÓR, -OÁRE, corupători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care corupe. – Corupe + suf. -ător. DOOM
corupătór adj. m., s. m., pl. corupătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. corupătoáre
corupător
CORUPĂTÓR, -OÁRE, corupători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care corupe. – Corupe + suf. -ător. DOOM
corupătór adj. m., s. m., pl. corupătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. corupătoáre
corupători
CORUPĂTÓR, -OÁRE, corupători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care corupe. – Corupe + suf. -ător. DOOM
corupătór adj. m., s. m., pl. corupătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. corupătoáre
corupători
CORUPĂTÓR, -OÁRE, corupători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care corupe. – Corupe + suf. -ător. DOOM
corupătór adj. m., s. m., pl. corupătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. corupătoáre
corupătorii
CORUPĂTÓR, -OÁRE, corupători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care corupe. – Corupe + suf. -ător. DOOM
corupătór adj. m., s. m., pl. corupătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. corupătoáre
corupătorii
CORUPĂTÓR, -OÁRE, corupători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care corupe. – Corupe + suf. -ător. DOOM
corupătór adj. m., s. m., pl. corupătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. corupătoáre
corupătorilor
CORUPĂTÓR, -OÁRE, corupători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care corupe. – Corupe + suf. -ător. DOOM
corupătór adj. m., s. m., pl. corupătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. corupătoáre
corupătorilor
CORUPĂTÓR, -OÁRE, corupători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care corupe. – Corupe + suf. -ător. DOOM
corupătór adj. m., s. m., pl. corupătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. corupătoáre
corupătorul
CORUPĂTÓR, -OÁRE, corupători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care corupe. – Corupe + suf. -ător. DOOM
corupătór adj. m., s. m., pl. corupătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. corupătoáre
corupătorul
CORUPĂTÓR, -OÁRE, corupători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care corupe. – Corupe + suf. -ător. DOOM
corupătór adj. m., s. m., pl. corupătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. corupătoáre
corupătorului
CORUPĂTÓR, -OÁRE, corupători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care corupe. – Corupe + suf. -ător. DOOM
corupătór adj. m., s. m., pl. corupătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. corupătoáre
corupătorului
CORUPĂTÓR, -OÁRE, corupători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care corupe. – Corupe + suf. -ător. DOOM
corupătór adj. m., s. m., pl. corupătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. corupătoáre
corupți
CORÚPT, -Ă, corupți, -te, adj. (Despre oameni) Care se abate de la morală; desfrânat, depravat, stricat. ♦ (Despre cuvinte, termeni, fraze etc.) Deformat, stricat, alterat. – V. corupe.
corupția
CORÚPȚIE, corupții, s. f. 1. Abatere de la moralitate, de la cinste, de la datorie. 2. Desfrânare, depravare. [Var.: (înv.) corupțiúne s. f.] – Din fr. corruption, lat. corruptio, -onis. DOOM
corúpție (-ți-e) s. f., art. corúpția (-ți-a), g.-d. art. corúpției; pl. corúpții, art. corúpțiile (-ți-i-)
corupție
CORÚPȚIE, corupții, s. f. 1. Abatere de la moralitate, de la cinste, de la datorie. 2. Desfrânare, depravare. [Var.: (înv.) corupțiúne s. f.] – Din fr. corruption, lat. corruptio, -onis. DOOM
corúpție (-ți-e) s. f., art. corúpția (-ți-a), g.-d. art. corúpției; pl. corúpții, art. corúpțiile (-ți-i-)
corupției
CORÚPȚIE, corupții, s. f. 1. Abatere de la moralitate, de la cinste, de la datorie. 2. Desfrânare, depravare. [Var.: (înv.) corupțiúne s. f.] – Din fr. corruption, lat. corruptio, -onis. DOOM
corúpție (-ți-e) s. f., art. corúpția (-ți-a), g.-d. art. corúpției; pl. corúpții, art. corúpțiile (-ți-i-)
corupții
CORÚPT, -Ă, corupți, -te, adj. (Despre oameni) Care se abate de la morală; desfrânat, depravat, stricat. ♦ (Despre cuvinte, termeni, fraze etc.) Deformat, stricat, alterat. – V. corupe.
corupții
CORÚPȚIE, corupții, s. f. 1. Abatere de la moralitate, de la cinste, de la datorie. 2. Desfrânare, depravare. [Var.: (înv.) corupțiúne s. f.] – Din fr. corruption, lat. corruptio, -onis. DOOM
corúpție (-ți-e) s. f., art. corúpția (-ți-a), g.-d. art. corúpției; pl. corúpții, art. corúpțiile (-ți-i-)
corupțiile
CORÚPȚIE, corupții, s. f. 1. Abatere de la moralitate, de la cinste, de la datorie. 2. Desfrânare, depravare. [Var.: (înv.) corupțiúne s. f.] – Din fr. corruption, lat. corruptio, -onis. DOOM
corúpție (-ți-e) s. f., art. corúpția (-ți-a), g.-d. art. corúpției; pl. corúpții, art. corúpțiile (-ți-i-)
corupțiilor
CORÚPȚIE, corupții, s. f. 1. Abatere de la moralitate, de la cinste, de la datorie. 2. Desfrânare, depravare. [Var.: (înv.) corupțiúne s. f.] – Din fr. corruption, lat. corruptio, -onis. DOOM
corúpție (-ți-e) s. f., art. corúpția (-ți-a), g.-d. art. corúpției; pl. corúpții, art. corúpțiile (-ți-i-)
corupților
CORÚPT, -Ă, corupți, -te, adj. (Despre oameni) Care se abate de la morală; desfrânat, depravat, stricat. ♦ (Despre cuvinte, termeni, fraze etc.) Deformat, stricat, alterat. – V. corupe.
corupțiune
CORÚPȚIE, corupții, s. f. 1. Abatere de la moralitate, de la cinste, de la datorie. 2. Desfrânare, depravare. [Var.: (înv.) corupțiúne s. f.] – Din fr. corruption, lat. corruptio, -onis. DOOM
corúpție (-ți-e) s. f., art. corúpția (-ți-a), g.-d. art. corúpției; pl. corúpții, art. corúpțiile (-ți-i-)
coruri
COR1, coruri, s. n. 1. Grup de cântăreți care execută împreună o compoziție muzicală. ◊ Loc. adv. În cor = (toți) deodată, în același timp, împreună. ◊ Expr. A face cor cu alții = a face cauză comună cu alții, a se solidariza cu alții (în scopuri rele). ♦ Compoziție muzicală destinată să fie cântată de mai multe persoane; executarea unei astfel de compoziții. 2. (În teatrul antic) Grup de actori care luau parte la desfășurarea acțiunii dramatice ca personaj colectiv, exprimând, prin cântec, recitare, mimică sau dans, opinia publică; p. ext. versurile cântate de acest grup. – Din lat. chorus. Cf. germ. Chor. DOOM
cor1 (ansamblu muzical, compoziție muzicală, grup în teatrul antic, parte a unei biserici) s. n., pl. córuri
corurile
COR1, coruri, s. n. 1. Grup de cântăreți care execută împreună o compoziție muzicală. ◊ Loc. adv. În cor = (toți) deodată, în același timp, împreună. ◊ Expr. A face cor cu alții = a face cauză comună cu alții, a se solidariza cu alții (în scopuri rele). ♦ Compoziție muzicală destinată să fie cântată de mai multe persoane; executarea unei astfel de compoziții. 2. (În teatrul antic) Grup de actori care luau parte la desfășurarea acțiunii dramatice ca personaj colectiv, exprimând, prin cântec, recitare, mimică sau dans, opinia publică; p. ext. versurile cântate de acest grup. – Din lat. chorus. Cf. germ. Chor. DOOM
cor1 (ansamblu muzical, compoziție muzicală, grup în teatrul antic, parte a unei biserici) s. n., pl. córuri
corurilor
COR1, coruri, s. n. 1. Grup de cântăreți care execută împreună o compoziție muzicală. ◊ Loc. adv. În cor = (toți) deodată, în același timp, împreună. ◊ Expr. A face cor cu alții = a face cauză comună cu alții, a se solidariza cu alții (în scopuri rele). ♦ Compoziție muzicală destinată să fie cântată de mai multe persoane; executarea unei astfel de compoziții. 2. (În teatrul antic) Grup de actori care luau parte la desfășurarea acțiunii dramatice ca personaj colectiv, exprimând, prin cântec, recitare, mimică sau dans, opinia publică; p. ext. versurile cântate de acest grup. – Din lat. chorus. Cf. germ. Chor. DOOM
cor1 (ansamblu muzical, compoziție muzicală, grup în teatrul antic, parte a unei biserici) s. n., pl. córuri
corvada
CORVOÁDĂ s. f. v. corvadă. DOOM
corvoádă v. corvádă
corvan
corván (-ne), s. n. – (Înv.) Cutia milelor, la biserici. Ngr. ϰορβανᾶς, cf. rus. korvan (Cihac, II, 73).
corveta
CORVÉTĂ, corvete, s. f. 1. Navă de război de mic tonaj, ușor armată și cu mare mobilitate în acțiune. 2. (Ieșit din uz) Corabie de război cu trei catarge, mai mică decât fregata și mai mare decât bricul. – Din fr. corvette. DOOM
corvétă (navă) s. f., g.-d. art. corvétei; pl. corvéte
corvete
CORVÉTĂ, corvete, s. f. 1. Navă de război de mic tonaj, ușor armată și cu mare mobilitate în acțiune. 2. (Ieșit din uz) Corabie de război cu trei catarge, mai mică decât fregata și mai mare decât bricul. – Din fr. corvette. DOOM
corvétă (navă) s. f., g.-d. art. corvétei; pl. corvéte
corvetei
CORVÉTĂ, corvete, s. f. 1. Navă de război de mic tonaj, ușor armată și cu mare mobilitate în acțiune. 2. (Ieșit din uz) Corabie de război cu trei catarge, mai mică decât fregata și mai mare decât bricul. – Din fr. corvette. DOOM
corvétă (navă) s. f., g.-d. art. corvétei; pl. corvéte
corvetele
CORVÉTĂ, corvete, s. f. 1. Navă de război de mic tonaj, ușor armată și cu mare mobilitate în acțiune. 2. (Ieșit din uz) Corabie de război cu trei catarge, mai mică decât fregata și mai mare decât bricul. – Din fr. corvette. DOOM
corvétă (navă) s. f., g.-d. art. corvétei; pl. corvéte
corvetelor
CORVÉTĂ, corvete, s. f. 1. Navă de război de mic tonaj, ușor armată și cu mare mobilitate în acțiune. 2. (Ieșit din uz) Corabie de război cu trei catarge, mai mică decât fregata și mai mare decât bricul. – Din fr. corvette. DOOM
corvétă (navă) s. f., g.-d. art. corvétei; pl. corvéte
corvezi
CORVOÁDĂ s. f. v. corvadă. DOOM
corvoádă v. corvádă
corvezii
CORVOÁDĂ s. f. v. corvadă. DOOM
corvoádă v. corvádă
corvezile
CORVOÁDĂ s. f. v. corvadă. DOOM
corvoádă v. corvádă
corvezilor
CORVOÁDĂ s. f. v. corvadă. DOOM
corvoádă v. corvádă
corvid
CORVÍD, corvide, s. n. (La pl.) Familie de păsări terestre sau arboricole, omnivore, variate ca mărime și colorit (Corvidae); (și la sg.) pasăre care face parte din această familie. – După fr. corvidés. DOOM
corvíd s. n., pl. corvíde
corvide
CORVÍD, corvide, s. n. (La pl.) Familie de păsări terestre sau arboricole, omnivore, variate ca mărime și colorit (Corvidae); (și la sg.) pasăre care face parte din această familie. – După fr. corvidés. DOOM
corvíd s. n., pl. corvíde
corvidele
CORVÍD, corvide, s. n. (La pl.) Familie de păsări terestre sau arboricole, omnivore, variate ca mărime și colorit (Corvidae); (și la sg.) pasăre care face parte din această familie. – După fr. corvidés. DOOM
corvíd s. n., pl. corvíde
corvidelor
CORVÍD, corvide, s. n. (La pl.) Familie de păsări terestre sau arboricole, omnivore, variate ca mărime și colorit (Corvidae); (și la sg.) pasăre care face parte din această familie. – După fr. corvidés. DOOM
corvíd s. n., pl. corvíde
corvidul
CORVÍD, corvide, s. n. (La pl.) Familie de păsări terestre sau arboricole, omnivore, variate ca mărime și colorit (Corvidae); (și la sg.) pasăre care face parte din această familie. – După fr. corvidés. DOOM
corvíd s. n., pl. corvíde
corvidului
CORVÍD, corvide, s. n. (La pl.) Familie de păsări terestre sau arboricole, omnivore, variate ca mărime și colorit (Corvidae); (și la sg.) pasăre care face parte din această familie. – După fr. corvidés. DOOM
corvíd s. n., pl. corvíde
corvoada
CORVOÁDĂ s. f. v. corvadă. DOOM
corvoádă v. corvádă
corycia
Corycia, nimfă iubită de Apollo cu care a avut un fiu, pe Lycareus.
corydalis
BREBENÉL, brebenei, s. m. Numele mai multor specii de plante erbacee, cu flori purpurii, trandafirii, albe sau gălbui, care înfloresc primăvara (Corydalis); breabăn (2), brebenea. – Breabăn + suf. -el.
corylus
ALÚN, aluni, s. m. Arbust cu frunze rotunde, păroase pe dos, cu flori monoice, cele mascule sub formă de amenți, și cu fructe comestibile (Corylus avellana). – Din alună.
corymbosum
NĂPRÁSNIC, -Ă, năprasnici, -ce, adj., subst. I. Adj. 1. (Adesea adverbial) Care survine în mod neprevăzut, dintr-o dată; care se petrece fulgerător (și neplăcut); neașteptat, subit. 2. (Adesea adverbial) Care nu poate fi stăpânit; năvalnic, impetuos. ♦ (Despre oameni) Care nu-și poate stăpâni sentimentele, care acționează cu violență; impulsiv, violent; aprig. 3. Care înspăimântă, îngrozește (prin comportare); îngrozitor, cumplit. 4. Care depășește cu mult limitele obișnuite (prin mărime, intensitate); extraordinar, cumplit. ♦ (Substantivat, m.; rar) Om voinic, vlăjgan. II. Subst. 1. S. m. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu flori galbene-albe, cu frunze rigide acoperite cu peri moi și cu tulpina dreaptă (Chrysanthemum corymbosum). 2. S. f. Plantă erbacee cu tulpina dreaptă, păroasă, cu frunze palmate și cu flori roșii-roz și miros neplăcut (Geranium robertianum). – Din sl. naprasĭnŭ.
corythus
Corythus 1. Fiul lui Zeus și al Electrei, fiica lui Atlas. A avut la rîndul său doi fii, numiți Iasius și Dardanus. Era socotit întemeietorul cetății Cortona din Italia. 2. Fiul lui Paris și al unei nimfe de pe muntele Ida. Se spunea că, întrecîndu-l în frumusețe pe tatăl său, a fost îndrăgit de către Helena. Mistuit de gelozie, Paris și-a ucis fiul.
corzi
COÁRDĂ1, coarde, s. f. 1. Fir elastic confecționat din metal, din intestine de animale etc., care întins pe anumite instrumente muzicale, produce, prin vibrare, sunete; strună. ◊ Expr. (Fam.) A atinge (pe cineva) la coarda sensibilă (sau simțitoare) = a se adresa cuiva punând accentul pe un fapt la care acesta este mai sensibil; a lăuda, a măguli pe cineva. A întinde coarda până se rupe (sau plesnește) sau a întinde prea tare coarda = a împinge până la extrem o situație, a depăși limitele îngăduite într-o situație dată. ♦ (La pl.) (Grup de) instrumente muzicale cu strune. ◊ Coardă vocală = fiecare dintre formațiunile ligamentoase simetrice care aparțin laringelui și prin vibrarea cărora se produc sunete. Coardă dorsală = schelet intern situat în partea dorsală la cefalocordate. 2. Fir împletit de sfoară, păr etc. care ține întinse capetele unui arc. 3. (Mat.) Segment de dreaptă care unește două puncte ale unei curbe sau extremitățile unui arc de cerc. 4. Sfoară care leagă brațele fierăstrăului și care, prin răsucire cu o pană, întinde pânza metalică a uneltei. 5. (La pl.) Cele trei rânduri de frânghii întinse pe laturile ringului de box pentru a împiedica pe boxeri să iasă sau să cadă de pe ring. 6. Frânghie sau sfoară mai groasă de care se servesc gimnaștii pentru a executa diverse exerciții; frânghie cu care se joacă copiii, sărind ritmic peste ea; frânghie folosită de alpiniști în ascensiuni. 7. Ramură (tânără și elastică) a butucului viței-de-vie. ♦ Fiecare dintre vițele sau nuielele unei împletituri. 8. (Pop.) Vână, nerv, mușchi, tendon, ligament (care se încordează la anumite mișcări). 9. Șuviță consistentă desprinsă dintr-o masă de sirop de zahăr care a fiert prea mult și este prea tare legat. 10. (Pop.) Bârnă sau grindă mare și groasă care susține tavanul casei (și de care se atârnă diferite lucruri). [Pl. și: corzi] – Lat. chorda (cu unele sensuri după fr. corde). DOOM
!coárdă s. f., g.-d. art. coárdei/córzii; pl. coárde/corzi
corzii
COÁRDĂ1, coarde, s. f. 1. Fir elastic confecționat din metal, din intestine de animale etc., care întins pe anumite instrumente muzicale, produce, prin vibrare, sunete; strună. ◊ Expr. (Fam.) A atinge (pe cineva) la coarda sensibilă (sau simțitoare) = a se adresa cuiva punând accentul pe un fapt la care acesta este mai sensibil; a lăuda, a măguli pe cineva. A întinde coarda până se rupe (sau plesnește) sau a întinde prea tare coarda = a împinge până la extrem o situație, a depăși limitele îngăduite într-o situație dată. ♦ (La pl.) (Grup de) instrumente muzicale cu strune. ◊ Coardă vocală = fiecare dintre formațiunile ligamentoase simetrice care aparțin laringelui și prin vibrarea cărora se produc sunete. Coardă dorsală = schelet intern situat în partea dorsală la cefalocordate. 2. Fir împletit de sfoară, păr etc. care ține întinse capetele unui arc. 3. (Mat.) Segment de dreaptă care unește două puncte ale unei curbe sau extremitățile unui arc de cerc. 4. Sfoară care leagă brațele fierăstrăului și care, prin răsucire cu o pană, întinde pânza metalică a uneltei. 5. (La pl.) Cele trei rânduri de frânghii întinse pe laturile ringului de box pentru a împiedica pe boxeri să iasă sau să cadă de pe ring. 6. Frânghie sau sfoară mai groasă de care se servesc gimnaștii pentru a executa diverse exerciții; frânghie cu care se joacă copiii, sărind ritmic peste ea; frânghie folosită de alpiniști în ascensiuni. 7. Ramură (tânără și elastică) a butucului viței-de-vie. ♦ Fiecare dintre vițele sau nuielele unei împletituri. 8. (Pop.) Vână, nerv, mușchi, tendon, ligament (care se încordează la anumite mișcări). 9. Șuviță consistentă desprinsă dintr-o masă de sirop de zahăr care a fiert prea mult și este prea tare legat. 10. (Pop.) Bârnă sau grindă mare și groasă care susține tavanul casei (și de care se atârnă diferite lucruri). [Pl. și: corzi] – Lat. chorda (cu unele sensuri după fr. corde). DOOM
!coárdă s. f., g.-d. art. coárdei/córzii; pl. coárde/corzi
corzile
COÁRDĂ1, coarde, s. f. 1. Fir elastic confecționat din metal, din intestine de animale etc., care întins pe anumite instrumente muzicale, produce, prin vibrare, sunete; strună. ◊ Expr. (Fam.) A atinge (pe cineva) la coarda sensibilă (sau simțitoare) = a se adresa cuiva punând accentul pe un fapt la care acesta este mai sensibil; a lăuda, a măguli pe cineva. A întinde coarda până se rupe (sau plesnește) sau a întinde prea tare coarda = a împinge până la extrem o situație, a depăși limitele îngăduite într-o situație dată. ♦ (La pl.) (Grup de) instrumente muzicale cu strune. ◊ Coardă vocală = fiecare dintre formațiunile ligamentoase simetrice care aparțin laringelui și prin vibrarea cărora se produc sunete. Coardă dorsală = schelet intern situat în partea dorsală la cefalocordate. 2. Fir împletit de sfoară, păr etc. care ține întinse capetele unui arc. 3. (Mat.) Segment de dreaptă care unește două puncte ale unei curbe sau extremitățile unui arc de cerc. 4. Sfoară care leagă brațele fierăstrăului și care, prin răsucire cu o pană, întinde pânza metalică a uneltei. 5. (La pl.) Cele trei rânduri de frânghii întinse pe laturile ringului de box pentru a împiedica pe boxeri să iasă sau să cadă de pe ring. 6. Frânghie sau sfoară mai groasă de care se servesc gimnaștii pentru a executa diverse exerciții; frânghie cu care se joacă copiii, sărind ritmic peste ea; frânghie folosită de alpiniști în ascensiuni. 7. Ramură (tânără și elastică) a butucului viței-de-vie. ♦ Fiecare dintre vițele sau nuielele unei împletituri. 8. (Pop.) Vână, nerv, mușchi, tendon, ligament (care se încordează la anumite mișcări). 9. Șuviță consistentă desprinsă dintr-o masă de sirop de zahăr care a fiert prea mult și este prea tare legat. 10. (Pop.) Bârnă sau grindă mare și groasă care susține tavanul casei (și de care se atârnă diferite lucruri). [Pl. și: corzi] – Lat. chorda (cu unele sensuri după fr. corde). DOOM
!coárdă s. f., g.-d. art. coárdei/córzii; pl. coárde/corzi
corzilor
COÁRDĂ1, coarde, s. f. 1. Fir elastic confecționat din metal, din intestine de animale etc., care întins pe anumite instrumente muzicale, produce, prin vibrare, sunete; strună. ◊ Expr. (Fam.) A atinge (pe cineva) la coarda sensibilă (sau simțitoare) = a se adresa cuiva punând accentul pe un fapt la care acesta este mai sensibil; a lăuda, a măguli pe cineva. A întinde coarda până se rupe (sau plesnește) sau a întinde prea tare coarda = a împinge până la extrem o situație, a depăși limitele îngăduite într-o situație dată. ♦ (La pl.) (Grup de) instrumente muzicale cu strune. ◊ Coardă vocală = fiecare dintre formațiunile ligamentoase simetrice care aparțin laringelui și prin vibrarea cărora se produc sunete. Coardă dorsală = schelet intern situat în partea dorsală la cefalocordate. 2. Fir împletit de sfoară, păr etc. care ține întinse capetele unui arc. 3. (Mat.) Segment de dreaptă care unește două puncte ale unei curbe sau extremitățile unui arc de cerc. 4. Sfoară care leagă brațele fierăstrăului și care, prin răsucire cu o pană, întinde pânza metalică a uneltei. 5. (La pl.) Cele trei rânduri de frânghii întinse pe laturile ringului de box pentru a împiedica pe boxeri să iasă sau să cadă de pe ring. 6. Frânghie sau sfoară mai groasă de care se servesc gimnaștii pentru a executa diverse exerciții; frânghie cu care se joacă copiii, sărind ritmic peste ea; frânghie folosită de alpiniști în ascensiuni. 7. Ramură (tânără și elastică) a butucului viței-de-vie. ♦ Fiecare dintre vițele sau nuielele unei împletituri. 8. (Pop.) Vână, nerv, mușchi, tendon, ligament (care se încordează la anumite mișcări). 9. Șuviță consistentă desprinsă dintr-o masă de sirop de zahăr care a fiert prea mult și este prea tare legat. 10. (Pop.) Bârnă sau grindă mare și groasă care susține tavanul casei (și de care se atârnă diferite lucruri). [Pl. și: corzi] – Lat. chorda (cu unele sensuri după fr. corde). DOOM
!coárdă s. f., g.-d. art. coárdei/córzii; pl. coárde/corzi
corăbia
CORĂBIÉLE s. f. pl. (Rar) Corăbioare (2). – Din tc. kurābiye, bg. korabija (apropiat prin etimol. pop. de corabie). DOOM
corăbiá (înv.) (-bia) s. f., pl. corăbiéle (-bie-), art. corăbiélele
corăbiasca
CORĂBIÁSCA s. f. art. Dans popular cu mișcare lentă, răspândit în Moldova; melodia după care se execută acest dans. – Corabie + suf. -ească. DOOM
corăbiásca (dans) (-bi-as-) s. f. art., neart. corăbiáscă, g.-d. art. corăbiéștii (-bi-eș-)
corăbiaua
CORĂBIÉLE s. f. pl. (Rar) Corăbioare (2). – Din tc. kurābiye, bg. korabija (apropiat prin etimol. pop. de corabie). DOOM
corăbiá (înv.) (-bia) s. f., pl. corăbiéle (-bie-), art. corăbiélele
corăbiele
CORĂBIÉLE s. f. pl. (Rar) Corăbioare (2). – Din tc. kurābiye, bg. korabija (apropiat prin etimol. pop. de corabie). DOOM
corăbiá (înv.) (-bia) s. f., pl. corăbiéle (-bie-), art. corăbiélele
corăbielei
CORĂBIÉLE s. f. pl. (Rar) Corăbioare (2). – Din tc. kurābiye, bg. korabija (apropiat prin etimol. pop. de corabie). DOOM
corăbiá (înv.) (-bia) s. f., pl. corăbiéle (-bie-), art. corăbiélele
corăbielele
CORĂBIÉLE s. f. pl. (Rar) Corăbioare (2). – Din tc. kurābiye, bg. korabija (apropiat prin etimol. pop. de corabie). DOOM
corăbiá (înv.) (-bia) s. f., pl. corăbiéle (-bie-), art. corăbiélele
corăbielelor
CORĂBIÉLE s. f. pl. (Rar) Corăbioare (2). – Din tc. kurābiye, bg. korabija (apropiat prin etimol. pop. de corabie). DOOM
corăbiá (înv.) (-bia) s. f., pl. corăbiéle (-bie-), art. corăbiélele
corăbier
CORĂBIÉR, corăbieri, s. m. Navigator, marinar pe o corabie; proprietar al unei corăbii. [Pr.: -bi-er] – Corabie + suf. -ar. DOOM
corăbiér (-bi-er) s. m., pl. corăbiéri
corăbieri
CORĂBIÉR, corăbieri, s. m. Navigator, marinar pe o corabie; proprietar al unei corăbii. [Pr.: -bi-er] – Corabie + suf. -ar. DOOM
corăbiér (-bi-er) s. m., pl. corăbiéri
corăbieria
CORĂBIERÍE s. f. (Înv.) 1. Industria construcției de corăbii. 2. Navigație. [Pr.: -bi-e-] – Corăbier + suf. -ie. DOOM
corăbieríe (înv.) (-bi-e-) s. f., art. corăbiería, g.-d. corăbieríi, art. corăbieríei
corăbierie
CORĂBIERÍE s. f. (Înv.) 1. Industria construcției de corăbii. 2. Navigație. [Pr.: -bi-e-] – Corăbier + suf. -ie. DOOM
corăbieríe (înv.) (-bi-e-) s. f., art. corăbiería, g.-d. corăbieríi, art. corăbieríei
corăbieriei
CORĂBIERÍE s. f. (Înv.) 1. Industria construcției de corăbii. 2. Navigație. [Pr.: -bi-e-] – Corăbier + suf. -ie. DOOM
corăbieríe (înv.) (-bi-e-) s. f., art. corăbiería, g.-d. corăbieríi, art. corăbieríei
corăbierii
CORĂBIÉR, corăbieri, s. m. Navigator, marinar pe o corabie; proprietar al unei corăbii. [Pr.: -bi-er] – Corabie + suf. -ar. DOOM
corăbiér (-bi-er) s. m., pl. corăbiéri
corăbierii
CORĂBIERÍE s. f. (Înv.) 1. Industria construcției de corăbii. 2. Navigație. [Pr.: -bi-e-] – Corăbier + suf. -ie. DOOM
corăbieríe (înv.) (-bi-e-) s. f., art. corăbiería, g.-d. corăbieríi, art. corăbieríei
corăbierilor
CORĂBIÉR, corăbieri, s. m. Navigator, marinar pe o corabie; proprietar al unei corăbii. [Pr.: -bi-er] – Corabie + suf. -ar. DOOM
corăbiér (-bi-er) s. m., pl. corăbiéri
corăbierul
CORĂBIÉR, corăbieri, s. m. Navigator, marinar pe o corabie; proprietar al unei corăbii. [Pr.: -bi-er] – Corabie + suf. -ar. DOOM
corăbiér (-bi-er) s. m., pl. corăbiéri
corăbierului
CORĂBIÉR, corăbieri, s. m. Navigator, marinar pe o corabie; proprietar al unei corăbii. [Pr.: -bi-er] – Corabie + suf. -ar. DOOM
corăbiér (-bi-er) s. m., pl. corăbiéri
corăbiești
CORĂBIÁSCA s. f. art. Dans popular cu mișcare lentă, răspândit în Moldova; melodia după care se execută acest dans. – Corabie + suf. -ească. DOOM
corăbiásca (dans) (-bi-as-) s. f. art., neart. corăbiáscă, g.-d. art. corăbiéștii (-bi-eș-)
corăbieștii
CORĂBIÁSCA s. f. art. Dans popular cu mișcare lentă, răspândit în Moldova; melodia după care se execută acest dans. – Corabie + suf. -ească. DOOM
corăbiásca (dans) (-bi-as-) s. f. art., neart. corăbiáscă, g.-d. art. corăbiéștii (-bi-eș-)
corăbieștile
CORĂBIÁSCA s. f. art. Dans popular cu mișcare lentă, răspândit în Moldova; melodia după care se execută acest dans. – Corabie + suf. -ească. DOOM
corăbiásca (dans) (-bi-as-) s. f. art., neart. corăbiáscă, g.-d. art. corăbiéștii (-bi-eș-)
corăbieștilor
CORĂBIÁSCA s. f. art. Dans popular cu mișcare lentă, răspândit în Moldova; melodia după care se execută acest dans. – Corabie + suf. -ească. DOOM
corăbiásca (dans) (-bi-as-) s. f. art., neart. corăbiáscă, g.-d. art. corăbiéștii (-bi-eș-)
corăbioara
CORĂBIOÁRĂ, corăbioare, s. f. 1. Diminutiv al lui corabie. 2. Prăjitură preparată din aluat fraged. [Pr.: -bi-oa-] – Corabie + suf. -ioară. DOOM
corăbioáră (-bi-oa-) s. f., g.-d. art. corăbioárei; pl. corăbioáre
corăbioare
CORĂBIOÁRĂ, corăbioare, s. f. 1. Diminutiv al lui corabie. 2. Prăjitură preparată din aluat fraged. [Pr.: -bi-oa-] – Corabie + suf. -ioară. DOOM
corăbioáră (-bi-oa-) s. f., g.-d. art. corăbioárei; pl. corăbioáre
corăbioarei
CORĂBIOÁRĂ, corăbioare, s. f. 1. Diminutiv al lui corabie. 2. Prăjitură preparată din aluat fraged. [Pr.: -bi-oa-] – Corabie + suf. -ioară. DOOM
corăbioáră (-bi-oa-) s. f., g.-d. art. corăbioárei; pl. corăbioáre
corăbioarele
CORĂBIOÁRĂ, corăbioare, s. f. 1. Diminutiv al lui corabie. 2. Prăjitură preparată din aluat fraged. [Pr.: -bi-oa-] – Corabie + suf. -ioară. DOOM
corăbioáră (-bi-oa-) s. f., g.-d. art. corăbioárei; pl. corăbioáre
corăbioarelor
CORĂBIOÁRĂ, corăbioare, s. f. 1. Diminutiv al lui corabie. 2. Prăjitură preparată din aluat fraged. [Pr.: -bi-oa-] – Corabie + suf. -ioară. DOOM
corăbioáră (-bi-oa-) s. f., g.-d. art. corăbioárei; pl. corăbioáre
corăslea
CORĂSLÍ, pers. 3 corăslește, vb. IV. Refl. (Despre lapte) A se brânzi. – Din coraslă. DOOM
!corăslí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se corăsléște, imperf. 3 sg. se corăsleá; conj. prez. 3 să se corăsleáscă
corăslească
CORĂSLÍ, pers. 3 corăslește, vb. IV. Refl. (Despre lapte) A se brânzi. – Din coraslă. DOOM
!corăslí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se corăsléște, imperf. 3 sg. se corăsleá; conj. prez. 3 să se corăsleáscă
corăsleau
CORĂSLÍ, pers. 3 corăslește, vb. IV. Refl. (Despre lapte) A se brânzi. – Din coraslă. DOOM
!corăslí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se corăsléște, imperf. 3 sg. se corăsleá; conj. prez. 3 să se corăsleáscă
corăslesc
CORĂSLÍ, pers. 3 corăslește, vb. IV. Refl. (Despre lapte) A se brânzi. – Din coraslă. DOOM
!corăslí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se corăsléște, imperf. 3 sg. se corăsleá; conj. prez. 3 să se corăsleáscă
corăslește
CORĂSLÍ, pers. 3 corăslește, vb. IV. Refl. (Despre lapte) A se brânzi. – Din coraslă. DOOM
!corăslí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se corăsléște, imperf. 3 sg. se corăsleá; conj. prez. 3 să se corăsleáscă
corăsli
CORĂSLÍ, pers. 3 corăslește, vb. IV. Refl. (Despre lapte) A se brânzi. – Din coraslă. DOOM
!corăslí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se corăsléște, imperf. 3 sg. se corăsleá; conj. prez. 3 să se corăsleáscă
corăslind
CORĂSLÍ, pers. 3 corăslește, vb. IV. Refl. (Despre lapte) A se brânzi. – Din coraslă. DOOM
!corăslí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se corăsléște, imperf. 3 sg. se corăsleá; conj. prez. 3 să se corăsleáscă
corăslire
CORĂSLÍ, pers. 3 corăslește, vb. IV. Refl. (Despre lapte) A se brânzi. – Din coraslă. DOOM
!corăslí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se corăsléște, imperf. 3 sg. se corăsleá; conj. prez. 3 să se corăsleáscă
corăslire
CORĂSLÍ, pers. 3 corăslește, vb. IV. Refl. (Despre lapte) A se brânzi. – Din coraslă.
corăsliră
CORĂSLÍ, pers. 3 corăslește, vb. IV. Refl. (Despre lapte) A se brânzi. – Din coraslă. DOOM
!corăslí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se corăsléște, imperf. 3 sg. se corăsleá; conj. prez. 3 să se corăsleáscă
corăslise
CORĂSLÍ, pers. 3 corăslește, vb. IV. Refl. (Despre lapte) A se brânzi. – Din coraslă. DOOM
!corăslí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se corăsléște, imperf. 3 sg. se corăsleá; conj. prez. 3 să se corăsleáscă
corăsliseră
CORĂSLÍ, pers. 3 corăslește, vb. IV. Refl. (Despre lapte) A se brânzi. – Din coraslă. DOOM
!corăslí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se corăsléște, imperf. 3 sg. se corăsleá; conj. prez. 3 să se corăsleáscă
corăslit
CORĂSLÍ, pers. 3 corăslește, vb. IV. Refl. (Despre lapte) A se brânzi. – Din coraslă. DOOM
!corăslí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se corăsléște, imperf. 3 sg. se corăsleá; conj. prez. 3 să se corăsleáscă
cos
COÁSE, cos, vb. III. Tranz. 1. A fixa, a prinde între ele părțile unei haine sau un petic, un nasture etc. la o haină, trecând prin ele un fir de ață cu ajutorul unui ac. ◊ Expr. A coase petic de petic = a fi zgârcit. 2. A broda. 3. (Med.) A uni (cu un fir de mătase, de intestin preparat anume etc. și cu un ac special) marginile unei plăgi. – Lat. pop. cosere (= consuere). DOOM
coáse (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cos, 1 pl. coásem, imperf. 3 sg. coseá, perf. s. 1 sg. cusúi, 1 pl. cusúrăm; conj. prez. 3 să coásă; ger. cosấnd; part. cusút
cosa
CÓSĂ, cose, s. f. Obiect protector din tablă care se introduce în interiorul unei bucle formate la capătul unui cablu. – Din fr. cose. DOOM
cósă s. f., g.-d. art. cósei; pl. cóse
cosac
COSÁC, cosaci, s. m. Pește de apă dulce din familia crapului, cu corpul turtit lateral, cu solzi mici, negri-albăstrui pe spinare și argintii pe laturi (Abramis ballerus). – Din bg. kosak. DOOM
cosác s. m., pl. cosáci
cosaci
COSÁC, cosaci, s. m. Pește de apă dulce din familia crapului, cu corpul turtit lateral, cu solzi mici, negri-albăstrui pe spinare și argintii pe laturi (Abramis ballerus). – Din bg. kosak. DOOM
cosác s. m., pl. cosáci
cosacii
COSÁC, cosaci, s. m. Pește de apă dulce din familia crapului, cu corpul turtit lateral, cu solzi mici, negri-albăstrui pe spinare și argintii pe laturi (Abramis ballerus). – Din bg. kosak. DOOM
cosác s. m., pl. cosáci
cosacilor
COSÁC, cosaci, s. m. Pește de apă dulce din familia crapului, cu corpul turtit lateral, cu solzi mici, negri-albăstrui pe spinare și argintii pe laturi (Abramis ballerus). – Din bg. kosak. DOOM
cosác s. m., pl. cosáci
cosacul
COSÁC, cosaci, s. m. Pește de apă dulce din familia crapului, cu corpul turtit lateral, cu solzi mici, negri-albăstrui pe spinare și argintii pe laturi (Abramis ballerus). – Din bg. kosak. DOOM
cosác s. m., pl. cosáci
cosacului
COSÁC, cosaci, s. m. Pește de apă dulce din familia crapului, cu corpul turtit lateral, cu solzi mici, negri-albăstrui pe spinare și argintii pe laturi (Abramis ballerus). – Din bg. kosak. DOOM
cosác s. m., pl. cosáci
cosar
COSÁR, cosari, s. m. (Ornit.) Lopătar. – Et. nec. DOOM
cosár (pasăre) s. m., pl. cosári
cosari
COSÁR, cosari, s. m. (Ornit.) Lopătar. – Et. nec. DOOM
cosár (pasăre) s. m., pl. cosári
cosarii
COSÁR, cosari, s. m. (Ornit.) Lopătar. – Et. nec. DOOM
cosár (pasăre) s. m., pl. cosári
cosarilor
COSÁR, cosari, s. m. (Ornit.) Lopătar. – Et. nec. DOOM
cosár (pasăre) s. m., pl. cosári
cosarul
COSÁR, cosari, s. m. (Ornit.) Lopătar. – Et. nec. DOOM
cosár (pasăre) s. m., pl. cosári
cosarului
COSÁR, cosari, s. m. (Ornit.) Lopătar. – Et. nec. DOOM
cosár (pasăre) s. m., pl. cosári
cosaș
COSÁȘ, cosași, s. m. 1. Persoană care cosește. ◊ Compus: cei-trei-cosași = cele trei stele din constelația Orionului. 2. Nume dat mai multor insecte din familia lăcustelor, care scot un țârâit asemănător cu fășâitul coasei. 3. Pește de apă dulce, semimigrator, cu corpul fusiform, gros și cu solzi cenușii-verzui și albicioși (Ctenopharyngodon idella). – Coasă + suf. -aș. DOOM
cosáș (insectă, persoană) s. m., pl. cosáși
cosași
COSÁȘ, cosași, s. m. 1. Persoană care cosește. ◊ Compus: cei-trei-cosași = cele trei stele din constelația Orionului. 2. Nume dat mai multor insecte din familia lăcustelor, care scot un țârâit asemănător cu fășâitul coasei. 3. Pește de apă dulce, semimigrator, cu corpul fusiform, gros și cu solzi cenușii-verzui și albicioși (Ctenopharyngodon idella). – Coasă + suf. -aș. DOOM
cosáș (insectă, persoană) s. m., pl. cosáși
cosașii
COSÁȘ, cosași, s. m. 1. Persoană care cosește. ◊ Compus: cei-trei-cosași = cele trei stele din constelația Orionului. 2. Nume dat mai multor insecte din familia lăcustelor, care scot un țârâit asemănător cu fășâitul coasei. 3. Pește de apă dulce, semimigrator, cu corpul fusiform, gros și cu solzi cenușii-verzui și albicioși (Ctenopharyngodon idella). – Coasă + suf. -aș. DOOM
cosáș (insectă, persoană) s. m., pl. cosáși
cosașilor
COSÁȘ, cosași, s. m. 1. Persoană care cosește. ◊ Compus: cei-trei-cosași = cele trei stele din constelația Orionului. 2. Nume dat mai multor insecte din familia lăcustelor, care scot un țârâit asemănător cu fășâitul coasei. 3. Pește de apă dulce, semimigrator, cu corpul fusiform, gros și cu solzi cenușii-verzui și albicioși (Ctenopharyngodon idella). – Coasă + suf. -aș. DOOM
cosáș (insectă, persoană) s. m., pl. cosáși
cosașul
COSÁȘ, cosași, s. m. 1. Persoană care cosește. ◊ Compus: cei-trei-cosași = cele trei stele din constelația Orionului. 2. Nume dat mai multor insecte din familia lăcustelor, care scot un țârâit asemănător cu fășâitul coasei. 3. Pește de apă dulce, semimigrator, cu corpul fusiform, gros și cu solzi cenușii-verzui și albicioși (Ctenopharyngodon idella). – Coasă + suf. -aș. DOOM
cosáș (insectă, persoană) s. m., pl. cosáși
cosașului
COSÁȘ, cosași, s. m. 1. Persoană care cosește. ◊ Compus: cei-trei-cosași = cele trei stele din constelația Orionului. 2. Nume dat mai multor insecte din familia lăcustelor, care scot un țârâit asemănător cu fășâitul coasei. 3. Pește de apă dulce, semimigrator, cu corpul fusiform, gros și cu solzi cenușii-verzui și albicioși (Ctenopharyngodon idella). – Coasă + suf. -aș. DOOM
cosáș (insectă, persoană) s. m., pl. cosáși
coscai
coscái (-i), s. m. – Corb. Origine necunoscută.
coscenarii
COSCENÁRIU, coscenarii, s. n. Scenariu făcut de mai mulți autori. – Co- + scenariu.
coscenariile
COSCENÁRIU, coscenarii, s. n. Scenariu făcut de mai mulți autori. – Co- + scenariu.
coscenariilor
COSCENÁRIU, coscenarii, s. n. Scenariu făcut de mai mulți autori. – Co- + scenariu.
coscenarist
COSCENARÍST, -Ă, coscenariști, -ste, s. m. și f. Coautor de scenariu. – Co- + scenarist.
coscenarista
COSCENARÍST, -Ă, coscenariști, -ste, s. m. și f. Coautor de scenariu. – Co- + scenarist.
coscenariste
COSCENARÍST, -Ă, coscenariști, -ste, s. m. și f. Coautor de scenariu. – Co- + scenarist.
coscenaristei
COSCENARÍST, -Ă, coscenariști, -ste, s. m. și f. Coautor de scenariu. – Co- + scenarist.
coscenaristele
COSCENARÍST, -Ă, coscenariști, -ste, s. m. și f. Coautor de scenariu. – Co- + scenarist.
coscenaristelor
COSCENARÍST, -Ă, coscenariști, -ste, s. m. și f. Coautor de scenariu. – Co- + scenarist.
coscenaristul
COSCENARÍST, -Ă, coscenariști, -ste, s. m. și f. Coautor de scenariu. – Co- + scenarist.
coscenaristului
COSCENARÍST, -Ă, coscenariști, -ste, s. m. și f. Coautor de scenariu. – Co- + scenarist.
coscenariu
COSCENÁRIU, coscenarii, s. n. Scenariu făcut de mai mulți autori. – Co- + scenariu.
coscenariul
COSCENÁRIU, coscenarii, s. n. Scenariu făcut de mai mulți autori. – Co- + scenariu.
coscenariului
COSCENÁRIU, coscenarii, s. n. Scenariu făcut de mai mulți autori. – Co- + scenariu.
coscenariști
COSCENARÍST, -Ă, coscenariști, -ste, s. m. și f. Coautor de scenariu. – Co- + scenarist.
coscenariștii
COSCENARÍST, -Ă, coscenariști, -ste, s. m. și f. Coautor de scenariu. – Co- + scenarist.
coscenariștilor
COSCENARÍST, -Ă, coscenariști, -ste, s. m. și f. Coautor de scenariu. – Co- + scenarist.
cosciug
COȘCIÚG, coșciuge, s. n. 1. Sicriu. 2. (Reg.) Coșniță de papură în patru colțuri. [Var.: cosciúg s. n.] – Din sl. kovŭčegŭ (după coș1). DOOM
coșciúg s. n., pl. coșciúge
cose
CÓSĂ, cose, s. f. Obiect protector din tablă care se introduce în interiorul unei bucle formate la capătul unui cablu. – Din fr. cose. DOOM
cósă s. f., g.-d. art. cósei; pl. cóse
cosea
COÁSE, cos, vb. III. Tranz. 1. A fixa, a prinde între ele părțile unei haine sau un petic, un nasture etc. la o haină, trecând prin ele un fir de ață cu ajutorul unui ac. ◊ Expr. A coase petic de petic = a fi zgârcit. 2. A broda. 3. (Med.) A uni (cu un fir de mătase, de intestin preparat anume etc. și cu un ac special) marginile unei plăgi. – Lat. pop. cosere (= consuere). DOOM
coáse (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cos, 1 pl. coásem, imperf. 3 sg. coseá, perf. s. 1 sg. cusúi, 1 pl. cusúrăm; conj. prez. 3 să coásă; ger. cosấnd; part. cusút
cosea
COSÍ, cosesc, vb. IV. 1. Tranz. A tăia (cu coasa sau cu o mașină agricolă) plante de nutreț, cereale etc. ♦ Fig. A distruge, a nimici, a omorî. 2. Refl. A lovi, în mers, un picior de celălalt. ♦ (Despre manșeta pantalonilor) A se roade. – Din sl. kositi. DOOM
cosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cosésc, imperf. 3 sg. coseá; conj. prez. 3 să coseáscă
coseai
COÁSE, cos, vb. III. Tranz. 1. A fixa, a prinde între ele părțile unei haine sau un petic, un nasture etc. la o haină, trecând prin ele un fir de ață cu ajutorul unui ac. ◊ Expr. A coase petic de petic = a fi zgârcit. 2. A broda. 3. (Med.) A uni (cu un fir de mătase, de intestin preparat anume etc. și cu un ac special) marginile unei plăgi. – Lat. pop. cosere (= consuere). DOOM
coáse (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cos, 1 pl. coásem, imperf. 3 sg. coseá, perf. s. 1 sg. cusúi, 1 pl. cusúrăm; conj. prez. 3 să coásă; ger. cosấnd; part. cusút
coseai
COSÍ, cosesc, vb. IV. 1. Tranz. A tăia (cu coasa sau cu o mașină agricolă) plante de nutreț, cereale etc. ♦ Fig. A distruge, a nimici, a omorî. 2. Refl. A lovi, în mers, un picior de celălalt. ♦ (Despre manșeta pantalonilor) A se roade. – Din sl. kositi. DOOM
cosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cosésc, imperf. 3 sg. coseá; conj. prez. 3 să coseáscă
coseam
COÁSE, cos, vb. III. Tranz. 1. A fixa, a prinde între ele părțile unei haine sau un petic, un nasture etc. la o haină, trecând prin ele un fir de ață cu ajutorul unui ac. ◊ Expr. A coase petic de petic = a fi zgârcit. 2. A broda. 3. (Med.) A uni (cu un fir de mătase, de intestin preparat anume etc. și cu un ac special) marginile unei plăgi. – Lat. pop. cosere (= consuere). DOOM
coáse (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cos, 1 pl. coásem, imperf. 3 sg. coseá, perf. s. 1 sg. cusúi, 1 pl. cusúrăm; conj. prez. 3 să coásă; ger. cosấnd; part. cusút
coseam
COSÍ, cosesc, vb. IV. 1. Tranz. A tăia (cu coasa sau cu o mașină agricolă) plante de nutreț, cereale etc. ♦ Fig. A distruge, a nimici, a omorî. 2. Refl. A lovi, în mers, un picior de celălalt. ♦ (Despre manșeta pantalonilor) A se roade. – Din sl. kositi. DOOM
cosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cosésc, imperf. 3 sg. coseá; conj. prez. 3 să coseáscă
cosească
COSÍ, cosesc, vb. IV. 1. Tranz. A tăia (cu coasa sau cu o mașină agricolă) plante de nutreț, cereale etc. ♦ Fig. A distruge, a nimici, a omorî. 2. Refl. A lovi, în mers, un picior de celălalt. ♦ (Despre manșeta pantalonilor) A se roade. – Din sl. kositi. DOOM
cosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cosésc, imperf. 3 sg. coseá; conj. prez. 3 să coseáscă
coseau
COÁSE, cos, vb. III. Tranz. 1. A fixa, a prinde între ele părțile unei haine sau un petic, un nasture etc. la o haină, trecând prin ele un fir de ață cu ajutorul unui ac. ◊ Expr. A coase petic de petic = a fi zgârcit. 2. A broda. 3. (Med.) A uni (cu un fir de mătase, de intestin preparat anume etc. și cu un ac special) marginile unei plăgi. – Lat. pop. cosere (= consuere). DOOM
coáse (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cos, 1 pl. coásem, imperf. 3 sg. coseá, perf. s. 1 sg. cusúi, 1 pl. cusúrăm; conj. prez. 3 să coásă; ger. cosấnd; part. cusút
coseau
COSÍ, cosesc, vb. IV. 1. Tranz. A tăia (cu coasa sau cu o mașină agricolă) plante de nutreț, cereale etc. ♦ Fig. A distruge, a nimici, a omorî. 2. Refl. A lovi, în mers, un picior de celălalt. ♦ (Despre manșeta pantalonilor) A se roade. – Din sl. kositi. DOOM
cosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cosésc, imperf. 3 sg. coseá; conj. prez. 3 să coseáscă
coseați
COÁSE, cos, vb. III. Tranz. 1. A fixa, a prinde între ele părțile unei haine sau un petic, un nasture etc. la o haină, trecând prin ele un fir de ață cu ajutorul unui ac. ◊ Expr. A coase petic de petic = a fi zgârcit. 2. A broda. 3. (Med.) A uni (cu un fir de mătase, de intestin preparat anume etc. și cu un ac special) marginile unei plăgi. – Lat. pop. cosere (= consuere). DOOM
coáse (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cos, 1 pl. coásem, imperf. 3 sg. coseá, perf. s. 1 sg. cusúi, 1 pl. cusúrăm; conj. prez. 3 să coásă; ger. cosấnd; part. cusút
coseați
COSÍ, cosesc, vb. IV. 1. Tranz. A tăia (cu coasa sau cu o mașină agricolă) plante de nutreț, cereale etc. ♦ Fig. A distruge, a nimici, a omorî. 2. Refl. A lovi, în mers, un picior de celălalt. ♦ (Despre manșeta pantalonilor) A se roade. – Din sl. kositi. DOOM
cosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cosésc, imperf. 3 sg. coseá; conj. prez. 3 să coseáscă
cosecanta
COSECÁNTĂ, cosecante, s. f. (Mat.) Funcție trigonometrică a unui unghi, egală cu secanta trigonometrică a unghiului complementar; (în triunghiul dreptunghic) raportul dintre ipotenuză și cateta opusă unghiului. – Din fr. cosécante. DOOM
cosecántă s. f., g.-d. art. cosecántei; pl. cosecánte; abr. cosec
cosecante
COSECÁNTĂ, cosecante, s. f. (Mat.) Funcție trigonometrică a unui unghi, egală cu secanta trigonometrică a unghiului complementar; (în triunghiul dreptunghic) raportul dintre ipotenuză și cateta opusă unghiului. – Din fr. cosécante. DOOM
cosecántă s. f., g.-d. art. cosecántei; pl. cosecánte; abr. cosec
cosecantei
COSECÁNTĂ, cosecante, s. f. (Mat.) Funcție trigonometrică a unui unghi, egală cu secanta trigonometrică a unghiului complementar; (în triunghiul dreptunghic) raportul dintre ipotenuză și cateta opusă unghiului. – Din fr. cosécante. DOOM
cosecántă s. f., g.-d. art. cosecántei; pl. cosecánte; abr. cosec
cosecantele
COSECÁNTĂ, cosecante, s. f. (Mat.) Funcție trigonometrică a unui unghi, egală cu secanta trigonometrică a unghiului complementar; (în triunghiul dreptunghic) raportul dintre ipotenuză și cateta opusă unghiului. – Din fr. cosécante. DOOM
cosecántă s. f., g.-d. art. cosecántei; pl. cosecánte; abr. cosec
cosecantelor
COSECÁNTĂ, cosecante, s. f. (Mat.) Funcție trigonometrică a unui unghi, egală cu secanta trigonometrică a unghiului complementar; (în triunghiul dreptunghic) raportul dintre ipotenuză și cateta opusă unghiului. – Din fr. cosécante. DOOM
cosecántă s. f., g.-d. art. cosecántei; pl. cosecánte; abr. cosec
cosei
CÓSĂ, cose, s. f. Obiect protector din tablă care se introduce în interiorul unei bucle formate la capătul unui cablu. – Din fr. cose. DOOM
cósă s. f., g.-d. art. cósei; pl. cóse
cosele
CÓSĂ, cose, s. f. Obiect protector din tablă care se introduce în interiorul unei bucle formate la capătul unui cablu. – Din fr. cose. DOOM
cósă s. f., g.-d. art. cósei; pl. cóse
coselor
CÓSĂ, cose, s. f. Obiect protector din tablă care se introduce în interiorul unei bucle formate la capătul unui cablu. – Din fr. cose. DOOM
cósă s. f., g.-d. art. cósei; pl. cóse
cosemna
COSEMNÁ, cosemnez, vb. I. Tranz. A semna împreună cu altcineva un act, o lucrare etc. – Co- + semna.
cosemnai
COSEMNÁ, cosemnez, vb. I. Tranz. A semna împreună cu altcineva un act, o lucrare etc. – Co- + semna.
cosemnam
COSEMNÁ, cosemnez, vb. I. Tranz. A semna împreună cu altcineva un act, o lucrare etc. – Co- + semna.
cosemnare
COSEMNÁ, cosemnez, vb. I. Tranz. A semna împreună cu altcineva un act, o lucrare etc. – Co- + semna.
cosemnare
COSEMNÁ, cosemnez, vb. I. Tranz. A semna împreună cu altcineva un act, o lucrare etc. – Co- + semna.
cosemnară
COSEMNÁ, cosemnez, vb. I. Tranz. A semna împreună cu altcineva un act, o lucrare etc. – Co- + semna.
cosemnarăm
COSEMNÁ, cosemnez, vb. I. Tranz. A semna împreună cu altcineva un act, o lucrare etc. – Co- + semna.
cosemnarăți
COSEMNÁ, cosemnez, vb. I. Tranz. A semna împreună cu altcineva un act, o lucrare etc. – Co- + semna.
cosemnase
COSEMNÁ, cosemnez, vb. I. Tranz. A semna împreună cu altcineva un act, o lucrare etc. – Co- + semna.
cosemnasem
COSEMNÁ, cosemnez, vb. I. Tranz. A semna împreună cu altcineva un act, o lucrare etc. – Co- + semna.
cosemnaseră
COSEMNÁ, cosemnez, vb. I. Tranz. A semna împreună cu altcineva un act, o lucrare etc. – Co- + semna.
cosemnaserăm
COSEMNÁ, cosemnez, vb. I. Tranz. A semna împreună cu altcineva un act, o lucrare etc. – Co- + semna.
cosemnaserăți
COSEMNÁ, cosemnez, vb. I. Tranz. A semna împreună cu altcineva un act, o lucrare etc. – Co- + semna.
cosemnaseși
COSEMNÁ, cosemnez, vb. I. Tranz. A semna împreună cu altcineva un act, o lucrare etc. – Co- + semna.
cosemnaseți
COSEMNÁ, cosemnez, vb. I. Tranz. A semna împreună cu altcineva un act, o lucrare etc. – Co- + semna.
cosemnat
COSEMNÁ, cosemnez, vb. I. Tranz. A semna împreună cu altcineva un act, o lucrare etc. – Co- + semna.
cosemnat
COSEMNÁ, cosemnez, vb. I. Tranz. A semna împreună cu altcineva un act, o lucrare etc. – Co- + semna.
cosemnatar
COSEMNATÁR, -Ă, cosemnatari, -e, s. m. și f. Persoană care cosemnează. – Co- + semnatar (după fr. cosignataire).
cosemnatara
COSEMNATÁR, -Ă, cosemnatari, -e, s. m. și f. Persoană care cosemnează. – Co- + semnatar (după fr. cosignataire).
cosemnatare
COSEMNATÁR, -Ă, cosemnatari, -e, s. m. și f. Persoană care cosemnează. – Co- + semnatar (după fr. cosignataire).
cosemnatarei
COSEMNATÁR, -Ă, cosemnatari, -e, s. m. și f. Persoană care cosemnează. – Co- + semnatar (după fr. cosignataire).
cosemnatarele
COSEMNATÁR, -Ă, cosemnatari, -e, s. m. și f. Persoană care cosemnează. – Co- + semnatar (după fr. cosignataire).
cosemnatarelor
COSEMNATÁR, -Ă, cosemnatari, -e, s. m. și f. Persoană care cosemnează. – Co- + semnatar (după fr. cosignataire).
cosemnatari
COSEMNATÁR, -Ă, cosemnatari, -e, s. m. și f. Persoană care cosemnează. – Co- + semnatar (după fr. cosignataire).
cosemnatarii
COSEMNATÁR, -Ă, cosemnatari, -e, s. m. și f. Persoană care cosemnează. – Co- + semnatar (după fr. cosignataire).
cosemnatarilor
COSEMNATÁR, -Ă, cosemnatari, -e, s. m. și f. Persoană care cosemnează. – Co- + semnatar (după fr. cosignataire).
cosemnatarul
COSEMNATÁR, -Ă, cosemnatari, -e, s. m. și f. Persoană care cosemnează. – Co- + semnatar (după fr. cosignataire).
cosemnatarului
COSEMNATÁR, -Ă, cosemnatari, -e, s. m. și f. Persoană care cosemnează. – Co- + semnatar (după fr. cosignataire).
cosemnau
COSEMNÁ, cosemnez, vb. I. Tranz. A semna împreună cu altcineva un act, o lucrare etc. – Co- + semna.
cosemnași
COSEMNÁ, cosemnez, vb. I. Tranz. A semna împreună cu altcineva un act, o lucrare etc. – Co- + semna.
cosemnați
COSEMNÁ, cosemnez, vb. I. Tranz. A semna împreună cu altcineva un act, o lucrare etc. – Co- + semna.
cosemnează
COSEMNÁ, cosemnez, vb. I. Tranz. A semna împreună cu altcineva un act, o lucrare etc. – Co- + semna.
cosemnez
COSEMNÁ, cosemnez, vb. I. Tranz. A semna împreună cu altcineva un act, o lucrare etc. – Co- + semna.
cosemneze
COSEMNÁ, cosemnez, vb. I. Tranz. A semna împreună cu altcineva un act, o lucrare etc. – Co- + semna.
cosemnezi
COSEMNÁ, cosemnez, vb. I. Tranz. A semna împreună cu altcineva un act, o lucrare etc. – Co- + semna.
cosemnând
COSEMNÁ, cosemnez, vb. I. Tranz. A semna împreună cu altcineva un act, o lucrare etc. – Co- + semna.
cosemnînd
COSEMNÁ, cosemnez, vb. I. Tranz. A semna împreună cu altcineva un act, o lucrare etc. – Co- + semna.
cosesc
COSÍ, cosesc, vb. IV. 1. Tranz. A tăia (cu coasa sau cu o mașină agricolă) plante de nutreț, cereale etc. ♦ Fig. A distruge, a nimici, a omorî. 2. Refl. A lovi, în mers, un picior de celălalt. ♦ (Despre manșeta pantalonilor) A se roade. – Din sl. kositi. DOOM
cosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cosésc, imperf. 3 sg. coseá; conj. prez. 3 să coseáscă
cosește
COSÍ, cosesc, vb. IV. 1. Tranz. A tăia (cu coasa sau cu o mașină agricolă) plante de nutreț, cereale etc. ♦ Fig. A distruge, a nimici, a omorî. 2. Refl. A lovi, în mers, un picior de celălalt. ♦ (Despre manșeta pantalonilor) A se roade. – Din sl. kositi. DOOM
cosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cosésc, imperf. 3 sg. coseá; conj. prez. 3 să coseáscă
cosești
COSÍ, cosesc, vb. IV. 1. Tranz. A tăia (cu coasa sau cu o mașină agricolă) plante de nutreț, cereale etc. ♦ Fig. A distruge, a nimici, a omorî. 2. Refl. A lovi, în mers, un picior de celălalt. ♦ (Despre manșeta pantalonilor) A se roade. – Din sl. kositi. DOOM
cosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cosésc, imperf. 3 sg. coseá; conj. prez. 3 să coseáscă
cosi
COSÍ, cosesc, vb. IV. 1. Tranz. A tăia (cu coasa sau cu o mașină agricolă) plante de nutreț, cereale etc. ♦ Fig. A distruge, a nimici, a omorî. 2. Refl. A lovi, în mers, un picior de celălalt. ♦ (Despre manșeta pantalonilor) A se roade. – Din sl. kositi. DOOM
cosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cosésc, imperf. 3 sg. coseá; conj. prez. 3 să coseáscă
cosicioara
COSICIOÁRĂ, cosicioare, s. f. Diminutiv al lui cosiță. – Cosiță + suf. -ioară. DOOM
cosicioáră (rar) (-cioa-) s. f., g.-d. art. cosicioárei; pl. cosicioáre
cosicioare
COSICIOÁRĂ, cosicioare, s. f. Diminutiv al lui cosiță. – Cosiță + suf. -ioară. DOOM
cosicioáră (rar) (-cioa-) s. f., g.-d. art. cosicioárei; pl. cosicioáre
cosicioarei
COSICIOÁRĂ, cosicioare, s. f. Diminutiv al lui cosiță. – Cosiță + suf. -ioară. DOOM
cosicioáră (rar) (-cioa-) s. f., g.-d. art. cosicioárei; pl. cosicioáre
cosicioarele
COSICIOÁRĂ, cosicioare, s. f. Diminutiv al lui cosiță. – Cosiță + suf. -ioară. DOOM
cosicioáră (rar) (-cioa-) s. f., g.-d. art. cosicioárei; pl. cosicioáre
cosicioarelor
COSICIOÁRĂ, cosicioare, s. f. Diminutiv al lui cosiță. – Cosiță + suf. -ioară. DOOM
cosicioáră (rar) (-cioa-) s. f., g.-d. art. cosicioárei; pl. cosicioáre
cosii
COSÍ, cosesc, vb. IV. 1. Tranz. A tăia (cu coasa sau cu o mașină agricolă) plante de nutreț, cereale etc. ♦ Fig. A distruge, a nimici, a omorî. 2. Refl. A lovi, în mers, un picior de celălalt. ♦ (Despre manșeta pantalonilor) A se roade. – Din sl. kositi. DOOM
cosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cosésc, imperf. 3 sg. coseá; conj. prez. 3 să coseáscă
cosim
COSÍ, cosesc, vb. IV. 1. Tranz. A tăia (cu coasa sau cu o mașină agricolă) plante de nutreț, cereale etc. ♦ Fig. A distruge, a nimici, a omorî. 2. Refl. A lovi, în mers, un picior de celălalt. ♦ (Despre manșeta pantalonilor) A se roade. – Din sl. kositi. DOOM
cosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cosésc, imperf. 3 sg. coseá; conj. prez. 3 să coseáscă
cosind
COSÍ, cosesc, vb. IV. 1. Tranz. A tăia (cu coasa sau cu o mașină agricolă) plante de nutreț, cereale etc. ♦ Fig. A distruge, a nimici, a omorî. 2. Refl. A lovi, în mers, un picior de celălalt. ♦ (Despre manșeta pantalonilor) A se roade. – Din sl. kositi. DOOM
cosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cosésc, imperf. 3 sg. coseá; conj. prez. 3 să coseáscă
cosinus
CÓSINUS, cosinusuri, s. n. (Mat.) Funcție trigonometrică a unui unghi, egală cu sinusul unghiului complementar; (într-un triunghi dreptunghic) raportul dintre cateta alăturată unghiului și ipotenuză. – Din fr. cosinus. DOOM
cósinus s. n., pl. cósinusuri; abr. cos
cosinusoida
COSINUSOÍDĂ, cosinusoide, s. f. Reprezentare grafică a funcției trigonometrice cosinus. – Din fr. cosinusoïde. DOOM
cosinusoídă s. f., g.-d. art. cosinusoídei; pl. cosinusoíde
cosinusoide
COSINUSOÍDĂ, cosinusoide, s. f. Reprezentare grafică a funcției trigonometrice cosinus. – Din fr. cosinusoïde. DOOM
cosinusoídă s. f., g.-d. art. cosinusoídei; pl. cosinusoíde
cosinusoidei
COSINUSOÍDĂ, cosinusoide, s. f. Reprezentare grafică a funcției trigonometrice cosinus. – Din fr. cosinusoïde. DOOM
cosinusoídă s. f., g.-d. art. cosinusoídei; pl. cosinusoíde
cosinusoidele
COSINUSOÍDĂ, cosinusoide, s. f. Reprezentare grafică a funcției trigonometrice cosinus. – Din fr. cosinusoïde. DOOM
cosinusoídă s. f., g.-d. art. cosinusoídei; pl. cosinusoíde
cosinusoidelor
COSINUSOÍDĂ, cosinusoide, s. f. Reprezentare grafică a funcției trigonometrice cosinus. – Din fr. cosinusoïde. DOOM
cosinusoídă s. f., g.-d. art. cosinusoídei; pl. cosinusoíde
cosinusul
CÓSINUS, cosinusuri, s. n. (Mat.) Funcție trigonometrică a unui unghi, egală cu sinusul unghiului complementar; (într-un triunghi dreptunghic) raportul dintre cateta alăturată unghiului și ipotenuză. – Din fr. cosinus. DOOM
cósinus s. n., pl. cósinusuri; abr. cos
cosinusului
CÓSINUS, cosinusuri, s. n. (Mat.) Funcție trigonometrică a unui unghi, egală cu sinusul unghiului complementar; (într-un triunghi dreptunghic) raportul dintre cateta alăturată unghiului și ipotenuză. – Din fr. cosinus. DOOM
cósinus s. n., pl. cósinusuri; abr. cos
cosinusuri
CÓSINUS, cosinusuri, s. n. (Mat.) Funcție trigonometrică a unui unghi, egală cu sinusul unghiului complementar; (într-un triunghi dreptunghic) raportul dintre cateta alăturată unghiului și ipotenuză. – Din fr. cosinus. DOOM
cósinus s. n., pl. cósinusuri; abr. cos
cosinusurile
CÓSINUS, cosinusuri, s. n. (Mat.) Funcție trigonometrică a unui unghi, egală cu sinusul unghiului complementar; (într-un triunghi dreptunghic) raportul dintre cateta alăturată unghiului și ipotenuză. – Din fr. cosinus. DOOM
cósinus s. n., pl. cósinusuri; abr. cos
cosinusurilor
CÓSINUS, cosinusuri, s. n. (Mat.) Funcție trigonometrică a unui unghi, egală cu sinusul unghiului complementar; (într-un triunghi dreptunghic) raportul dintre cateta alăturată unghiului și ipotenuză. – Din fr. cosinus. DOOM
cósinus s. n., pl. cósinusuri; abr. cos
cosire
COSÍ, cosesc, vb. IV. 1. Tranz. A tăia (cu coasa sau cu o mașină agricolă) plante de nutreț, cereale etc. ♦ Fig. A distruge, a nimici, a omorî. 2. Refl. A lovi, în mers, un picior de celălalt. ♦ (Despre manșeta pantalonilor) A se roade. – Din sl. kositi. DOOM
cosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cosésc, imperf. 3 sg. coseá; conj. prez. 3 să coseáscă
cosire
COSÍRE, cosiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a cosi și rezultatul ei. – V. cosi.
cosirea
COSÍRE, cosiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a cosi și rezultatul ei. – V. cosi.
cosiri
COSÍRE, cosiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a cosi și rezultatul ei. – V. cosi.
cosirii
COSÍRE, cosiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a cosi și rezultatul ei. – V. cosi.
cosirile
COSÍRE, cosiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a cosi și rezultatul ei. – V. cosi.
cosirilor
COSÍRE, cosiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a cosi și rezultatul ei. – V. cosi.
cosiriște
COSIRÍȘTE, cosiriști, s. f. (Reg.) Loc care a fost cosit. – Cosire + suf. -iște. DOOM
cosiríște2 (coadă de coasă) s. f., g.-d. art. cosiríștii; pl. cosiríști
cosiriște
COSIRÍȘTE, cosiriști, s. f. (Reg.) Loc cosit. – Cosire (rar) + suf. -iște.
cosiriștea
COSIRÍȘTE, cosiriști, s. f. (Reg.) Loc cosit. – Cosire (rar) + suf. -iște.
cosiriști
COSIRÍȘTE, cosiriști, s. f. (Reg.) Loc cosit. – Cosire (rar) + suf. -iște.
cosiriștii
COSIRÍȘTE, cosiriști, s. f. (Reg.) Loc cosit. – Cosire (rar) + suf. -iște.
cosiriștile
COSIRÍȘTE, cosiriști, s. f. (Reg.) Loc cosit. – Cosire (rar) + suf. -iște.
cosiriștilor
COSIRÍȘTE, cosiriști, s. f. (Reg.) Loc cosit. – Cosire (rar) + suf. -iște.
cosiră
COSÍ, cosesc, vb. IV. 1. Tranz. A tăia (cu coasa sau cu o mașină agricolă) plante de nutreț, cereale etc. ♦ Fig. A distruge, a nimici, a omorî. 2. Refl. A lovi, în mers, un picior de celălalt. ♦ (Despre manșeta pantalonilor) A se roade. – Din sl. kositi. DOOM
cosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cosésc, imperf. 3 sg. coseá; conj. prez. 3 să coseáscă
cosirăm
COSÍ, cosesc, vb. IV. 1. Tranz. A tăia (cu coasa sau cu o mașină agricolă) plante de nutreț, cereale etc. ♦ Fig. A distruge, a nimici, a omorî. 2. Refl. A lovi, în mers, un picior de celălalt. ♦ (Despre manșeta pantalonilor) A se roade. – Din sl. kositi. DOOM
cosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cosésc, imperf. 3 sg. coseá; conj. prez. 3 să coseáscă
cosirăți
COSÍ, cosesc, vb. IV. 1. Tranz. A tăia (cu coasa sau cu o mașină agricolă) plante de nutreț, cereale etc. ♦ Fig. A distruge, a nimici, a omorî. 2. Refl. A lovi, în mers, un picior de celălalt. ♦ (Despre manșeta pantalonilor) A se roade. – Din sl. kositi. DOOM
cosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cosésc, imperf. 3 sg. coseá; conj. prez. 3 să coseáscă
cosise
COSÍ, cosesc, vb. IV. 1. Tranz. A tăia (cu coasa sau cu o mașină agricolă) plante de nutreț, cereale etc. ♦ Fig. A distruge, a nimici, a omorî. 2. Refl. A lovi, în mers, un picior de celălalt. ♦ (Despre manșeta pantalonilor) A se roade. – Din sl. kositi. DOOM
cosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cosésc, imperf. 3 sg. coseá; conj. prez. 3 să coseáscă
cosisem
COSÍ, cosesc, vb. IV. 1. Tranz. A tăia (cu coasa sau cu o mașină agricolă) plante de nutreț, cereale etc. ♦ Fig. A distruge, a nimici, a omorî. 2. Refl. A lovi, în mers, un picior de celălalt. ♦ (Despre manșeta pantalonilor) A se roade. – Din sl. kositi. DOOM
cosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cosésc, imperf. 3 sg. coseá; conj. prez. 3 să coseáscă
cosiseră
COSÍ, cosesc, vb. IV. 1. Tranz. A tăia (cu coasa sau cu o mașină agricolă) plante de nutreț, cereale etc. ♦ Fig. A distruge, a nimici, a omorî. 2. Refl. A lovi, în mers, un picior de celălalt. ♦ (Despre manșeta pantalonilor) A se roade. – Din sl. kositi. DOOM
cosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cosésc, imperf. 3 sg. coseá; conj. prez. 3 să coseáscă
cosiserăm
COSÍ, cosesc, vb. IV. 1. Tranz. A tăia (cu coasa sau cu o mașină agricolă) plante de nutreț, cereale etc. ♦ Fig. A distruge, a nimici, a omorî. 2. Refl. A lovi, în mers, un picior de celălalt. ♦ (Despre manșeta pantalonilor) A se roade. – Din sl. kositi. DOOM
cosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cosésc, imperf. 3 sg. coseá; conj. prez. 3 să coseáscă
cosiserăți
COSÍ, cosesc, vb. IV. 1. Tranz. A tăia (cu coasa sau cu o mașină agricolă) plante de nutreț, cereale etc. ♦ Fig. A distruge, a nimici, a omorî. 2. Refl. A lovi, în mers, un picior de celălalt. ♦ (Despre manșeta pantalonilor) A se roade. – Din sl. kositi. DOOM
cosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cosésc, imperf. 3 sg. coseá; conj. prez. 3 să coseáscă
cosiseși
COSÍ, cosesc, vb. IV. 1. Tranz. A tăia (cu coasa sau cu o mașină agricolă) plante de nutreț, cereale etc. ♦ Fig. A distruge, a nimici, a omorî. 2. Refl. A lovi, în mers, un picior de celălalt. ♦ (Despre manșeta pantalonilor) A se roade. – Din sl. kositi. DOOM
cosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cosésc, imperf. 3 sg. coseá; conj. prez. 3 să coseáscă
cosiseți
COSÍ, cosesc, vb. IV. 1. Tranz. A tăia (cu coasa sau cu o mașină agricolă) plante de nutreț, cereale etc. ♦ Fig. A distruge, a nimici, a omorî. 2. Refl. A lovi, în mers, un picior de celălalt. ♦ (Despre manșeta pantalonilor) A se roade. – Din sl. kositi. DOOM
cosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cosésc, imperf. 3 sg. coseá; conj. prez. 3 să coseáscă
cosit
COSÍ, cosesc, vb. IV. 1. Tranz. A tăia (cu coasa sau cu o mașină agricolă) plante de nutreț, cereale etc. ♦ Fig. A distruge, a nimici, a omorî. 2. Refl. A lovi, în mers, un picior de celălalt. ♦ (Despre manșeta pantalonilor) A se roade. – Din sl. kositi. DOOM
cosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cosésc, imperf. 3 sg. coseá; conj. prez. 3 să coseáscă
cosit
COSÍT s. n. 1. Faptul de a cosi. 2. Timpul în care se cosește, vremea coasei. – V. cosi. DOOM
cosít s. n.
cosita
COSÍT s. n. 1. Faptul de a cosi. 2. Timpul în care se cosește, vremea coasei. – V. cosi. DOOM
cosít s. n.
cosite
COSÍT s. n. 1. Faptul de a cosi. 2. Timpul în care se cosește, vremea coasei. – V. cosi. DOOM
cosít s. n.
cositei
COSÍT s. n. 1. Faptul de a cosi. 2. Timpul în care se cosește, vremea coasei. – V. cosi. DOOM
cosít s. n.
cositele
COSÍT s. n. 1. Faptul de a cosi. 2. Timpul în care se cosește, vremea coasei. – V. cosi. DOOM
cosít s. n.
cositelor
COSÍT s. n. 1. Faptul de a cosi. 2. Timpul în care se cosește, vremea coasei. – V. cosi. DOOM
cosít s. n.
cositoare
COSITOÁRE, cositori, s. f. Mașină de cosit. – Cosi + suf. -toare. DOOM
cositoáre (mașină) s. f., g.-d. art. cositórii; pl. cositóri
cositoare
COSITÓR2, -OÁRE, cositori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care cosește. 2. S. m. și f. Cosaș (1). – Cosi + suf. -tor. DOOM
cositór1 adj. m., (persoană) s. m., pl. cositóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. cositoáre
cositoare
COSITÓR2, -OÁRE, cositori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care cosește. 2. S. m. și f. Cosaș (1). – Cosi + suf. -tor. DOOM
cositór1 adj. m., (persoană) s. m., pl. cositóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. cositoáre
cositoarea
COSITOÁRE, cositori, s. f. Mașină de cosit. – Cosi + suf. -toare. DOOM
cositoáre (mașină) s. f., g.-d. art. cositórii; pl. cositóri
cositoarea
COSITÓR2, -OÁRE, cositori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care cosește. 2. S. m. și f. Cosaș (1). – Cosi + suf. -tor. DOOM
cositór1 adj. m., (persoană) s. m., pl. cositóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. cositoáre
cositoarea
COSITÓR2, -OÁRE, cositori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care cosește. 2. S. m. și f. Cosaș (1). – Cosi + suf. -tor. DOOM
cositór1 adj. m., (persoană) s. m., pl. cositóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. cositoáre
cositoarei
COSITÓR2, -OÁRE, cositori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care cosește. 2. S. m. și f. Cosaș (1). – Cosi + suf. -tor. DOOM
cositór1 adj. m., (persoană) s. m., pl. cositóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. cositoáre
cositoarei
COSITÓR2, -OÁRE, cositori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care cosește. 2. S. m. și f. Cosaș (1). – Cosi + suf. -tor. DOOM
cositór1 adj. m., (persoană) s. m., pl. cositóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. cositoáre
cositoarele
COSITÓR2, -OÁRE, cositori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care cosește. 2. S. m. și f. Cosaș (1). – Cosi + suf. -tor. DOOM
cositór1 adj. m., (persoană) s. m., pl. cositóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. cositoáre
cositoarele
COSITÓR2, -OÁRE, cositori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care cosește. 2. S. m. și f. Cosaș (1). – Cosi + suf. -tor. DOOM
cositór1 adj. m., (persoană) s. m., pl. cositóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. cositoáre
cositoarelor
COSITÓR2, -OÁRE, cositori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care cosește. 2. S. m. și f. Cosaș (1). – Cosi + suf. -tor. DOOM
cositór1 adj. m., (persoană) s. m., pl. cositóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. cositoáre
cositoarelor
COSITÓR2, -OÁRE, cositori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care cosește. 2. S. m. și f. Cosaș (1). – Cosi + suf. -tor. DOOM
cositór1 adj. m., (persoană) s. m., pl. cositóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. cositoáre
cositoareo
COSITÓR2, -OÁRE, cositori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care cosește. 2. S. m. și f. Cosaș (1). – Cosi + suf. -tor. DOOM
cositór1 adj. m., (persoană) s. m., pl. cositóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. cositoáre
cositoareo
COSITÓR2, -OÁRE, cositori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care cosește. 2. S. m. și f. Cosaș (1). – Cosi + suf. -tor. DOOM
cositór1 adj. m., (persoană) s. m., pl. cositóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. cositoáre
cositor
COSITÓR2, -OÁRE, cositori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care cosește. 2. S. m. și f. Cosaș (1). – Cosi + suf. -tor. DOOM
cositór1 adj. m., (persoană) s. m., pl. cositóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. cositoáre
cositor
COSITÓR2, -OÁRE, cositori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care cosește. 2. S. m. și f. Cosaș (1). – Cosi + suf. -tor. DOOM
cositór1 adj. m., (persoană) s. m., pl. cositóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. cositoáre
cositor
COSITÓR1 s. n. (Chim.) Staniu. – Din sl. kositerŭ. DOOM
cositór2 (staniu) s. n.; simb. Sn
cositore
COSITÓR2, -OÁRE, cositori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care cosește. 2. S. m. și f. Cosaș (1). – Cosi + suf. -tor. DOOM
cositór1 adj. m., (persoană) s. m., pl. cositóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. cositoáre
cositorea
COSITORÍ, cositoresc, vb. IV. Tranz. A acoperi suprafața unui vas, a unei piese etc. de metal cu un strat subțire de cositor pentru a împiedica oxidarea; a spoi. – Din cositor1. DOOM
cositorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cositorésc, imperf. 3 sg. cositoreá; conj. prez. 3 să cositoreáscă
cositoreai
COSITORÍ, cositoresc, vb. IV. Tranz. A acoperi suprafața unui vas, a unei piese etc. de metal cu un strat subțire de cositor pentru a împiedica oxidarea; a spoi. – Din cositor1. DOOM
cositorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cositorésc, imperf. 3 sg. cositoreá; conj. prez. 3 să cositoreáscă
cositoream
COSITORÍ, cositoresc, vb. IV. Tranz. A acoperi suprafața unui vas, a unei piese etc. de metal cu un strat subțire de cositor pentru a împiedica oxidarea; a spoi. – Din cositor1. DOOM
cositorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cositorésc, imperf. 3 sg. cositoreá; conj. prez. 3 să cositoreáscă
cositorească
COSITORÍ, cositoresc, vb. IV. Tranz. A acoperi suprafața unui vas, a unei piese etc. de metal cu un strat subțire de cositor pentru a împiedica oxidarea; a spoi. – Din cositor1. DOOM
cositorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cositorésc, imperf. 3 sg. cositoreá; conj. prez. 3 să cositoreáscă
cositoreau
COSITORÍ, cositoresc, vb. IV. Tranz. A acoperi suprafața unui vas, a unei piese etc. de metal cu un strat subțire de cositor pentru a împiedica oxidarea; a spoi. – Din cositor1. DOOM
cositorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cositorésc, imperf. 3 sg. cositoreá; conj. prez. 3 să cositoreáscă
cositoreați
COSITORÍ, cositoresc, vb. IV. Tranz. A acoperi suprafața unui vas, a unei piese etc. de metal cu un strat subțire de cositor pentru a împiedica oxidarea; a spoi. – Din cositor1. DOOM
cositorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cositorésc, imperf. 3 sg. cositoreá; conj. prez. 3 să cositoreáscă
cositoresc
COSITORÍ, cositoresc, vb. IV. Tranz. A acoperi suprafața unui vas, a unei piese etc. de metal cu un strat subțire de cositor pentru a împiedica oxidarea; a spoi. – Din cositor1. DOOM
cositorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cositorésc, imperf. 3 sg. cositoreá; conj. prez. 3 să cositoreáscă
cositorește
COSITORÍ, cositoresc, vb. IV. Tranz. A acoperi suprafața unui vas, a unei piese etc. de metal cu un strat subțire de cositor pentru a împiedica oxidarea; a spoi. – Din cositor1. DOOM
cositorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cositorésc, imperf. 3 sg. cositoreá; conj. prez. 3 să cositoreáscă
cositorești
COSITORÍ, cositoresc, vb. IV. Tranz. A acoperi suprafața unui vas, a unei piese etc. de metal cu un strat subțire de cositor pentru a împiedica oxidarea; a spoi. – Din cositor1. DOOM
cositorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cositorésc, imperf. 3 sg. cositoreá; conj. prez. 3 să cositoreáscă
cositori
COSITOÁRE, cositori, s. f. Mașină de cosit. – Cosi + suf. -toare. DOOM
cositoáre (mașină) s. f., g.-d. art. cositórii; pl. cositóri
cositori
COSITÓR2, -OÁRE, cositori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care cosește. 2. S. m. și f. Cosaș (1). – Cosi + suf. -tor. DOOM
cositór1 adj. m., (persoană) s. m., pl. cositóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. cositoáre
cositori
COSITÓR2, -OÁRE, cositori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care cosește. 2. S. m. și f. Cosaș (1). – Cosi + suf. -tor. DOOM
cositór1 adj. m., (persoană) s. m., pl. cositóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. cositoáre
cositori
COSITORÍ, cositoresc, vb. IV. Tranz. A acoperi suprafața unui vas, a unei piese etc. de metal cu un strat subțire de cositor pentru a împiedica oxidarea; a spoi. – Din cositor1. DOOM
cositorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cositorésc, imperf. 3 sg. cositoreá; conj. prez. 3 să cositoreáscă
cositorii
COSITOÁRE, cositori, s. f. Mașină de cosit. – Cosi + suf. -toare. DOOM
cositoáre (mașină) s. f., g.-d. art. cositórii; pl. cositóri
cositorii
COSITÓR2, -OÁRE, cositori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care cosește. 2. S. m. și f. Cosaș (1). – Cosi + suf. -tor. DOOM
cositór1 adj. m., (persoană) s. m., pl. cositóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. cositoáre
cositorii
COSITÓR2, -OÁRE, cositori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care cosește. 2. S. m. și f. Cosaș (1). – Cosi + suf. -tor. DOOM
cositór1 adj. m., (persoană) s. m., pl. cositóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. cositoáre
cositorii
COSITORÍ, cositoresc, vb. IV. Tranz. A acoperi suprafața unui vas, a unei piese etc. de metal cu un strat subțire de cositor pentru a împiedica oxidarea; a spoi. – Din cositor1. DOOM
cositorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cositorésc, imperf. 3 sg. cositoreá; conj. prez. 3 să cositoreáscă
cositorile
COSITOÁRE, cositori, s. f. Mașină de cosit. – Cosi + suf. -toare. DOOM
cositoáre (mașină) s. f., g.-d. art. cositórii; pl. cositóri
cositorilor
COSITOÁRE, cositori, s. f. Mașină de cosit. – Cosi + suf. -toare. DOOM
cositoáre (mașină) s. f., g.-d. art. cositórii; pl. cositóri
cositorilor
COSITÓR2, -OÁRE, cositori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care cosește. 2. S. m. și f. Cosaș (1). – Cosi + suf. -tor. DOOM
cositór1 adj. m., (persoană) s. m., pl. cositóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. cositoáre
cositorilor
COSITÓR2, -OÁRE, cositori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care cosește. 2. S. m. și f. Cosaș (1). – Cosi + suf. -tor. DOOM
cositór1 adj. m., (persoană) s. m., pl. cositóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. cositoáre
cositorim
COSITORÍ, cositoresc, vb. IV. Tranz. A acoperi suprafața unui vas, a unei piese etc. de metal cu un strat subțire de cositor pentru a împiedica oxidarea; a spoi. – Din cositor1. DOOM
cositorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cositorésc, imperf. 3 sg. cositoreá; conj. prez. 3 să cositoreáscă
cositorind
COSITORÍ, cositoresc, vb. IV. Tranz. A acoperi suprafața unui vas, a unei piese etc. de metal cu un strat subțire de cositor pentru a împiedica oxidarea; a spoi. – Din cositor1. DOOM
cositorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cositorésc, imperf. 3 sg. cositoreá; conj. prez. 3 să cositoreáscă
cositorire
COSITORÍ, cositoresc, vb. IV. Tranz. A acoperi suprafața unui vas, a unei piese etc. de metal cu un strat subțire de cositor pentru a împiedica oxidarea; a spoi. – Din cositor1. DOOM
cositorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cositorésc, imperf. 3 sg. cositoreá; conj. prez. 3 să cositoreáscă
cositorire
COSITORÍRE, cositoriri, s. f. Acțiunea de a cositori și rezultatul ei. – V. cositori. DOOM
cositoríre s. f., g.-d. art. cositorírii; pl. cositoríri
cositorirea
COSITORÍRE, cositoriri, s. f. Acțiunea de a cositori și rezultatul ei. – V. cositori. DOOM
cositoríre s. f., g.-d. art. cositorírii; pl. cositoríri
cositoriri
COSITORÍRE, cositoriri, s. f. Acțiunea de a cositori și rezultatul ei. – V. cositori. DOOM
cositoríre s. f., g.-d. art. cositorírii; pl. cositoríri
cositoririi
COSITORÍRE, cositoriri, s. f. Acțiunea de a cositori și rezultatul ei. – V. cositori. DOOM
cositoríre s. f., g.-d. art. cositorírii; pl. cositoríri
cositoririle
COSITORÍRE, cositoriri, s. f. Acțiunea de a cositori și rezultatul ei. – V. cositori. DOOM
cositoríre s. f., g.-d. art. cositorírii; pl. cositoríri
cositoririlor
COSITORÍRE, cositoriri, s. f. Acțiunea de a cositori și rezultatul ei. – V. cositori. DOOM
cositoríre s. f., g.-d. art. cositorírii; pl. cositoríri
cositoriră
COSITORÍ, cositoresc, vb. IV. Tranz. A acoperi suprafața unui vas, a unei piese etc. de metal cu un strat subțire de cositor pentru a împiedica oxidarea; a spoi. – Din cositor1. DOOM
cositorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cositorésc, imperf. 3 sg. cositoreá; conj. prez. 3 să cositoreáscă
cositorirăm
COSITORÍ, cositoresc, vb. IV. Tranz. A acoperi suprafața unui vas, a unei piese etc. de metal cu un strat subțire de cositor pentru a împiedica oxidarea; a spoi. – Din cositor1. DOOM
cositorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cositorésc, imperf. 3 sg. cositoreá; conj. prez. 3 să cositoreáscă
cositorirăți
COSITORÍ, cositoresc, vb. IV. Tranz. A acoperi suprafața unui vas, a unei piese etc. de metal cu un strat subțire de cositor pentru a împiedica oxidarea; a spoi. – Din cositor1. DOOM
cositorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cositorésc, imperf. 3 sg. cositoreá; conj. prez. 3 să cositoreáscă
cositorise
COSITORÍ, cositoresc, vb. IV. Tranz. A acoperi suprafața unui vas, a unei piese etc. de metal cu un strat subțire de cositor pentru a împiedica oxidarea; a spoi. – Din cositor1. DOOM
cositorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cositorésc, imperf. 3 sg. cositoreá; conj. prez. 3 să cositoreáscă
cositorisem
COSITORÍ, cositoresc, vb. IV. Tranz. A acoperi suprafața unui vas, a unei piese etc. de metal cu un strat subțire de cositor pentru a împiedica oxidarea; a spoi. – Din cositor1. DOOM
cositorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cositorésc, imperf. 3 sg. cositoreá; conj. prez. 3 să cositoreáscă
cositoriseră
COSITORÍ, cositoresc, vb. IV. Tranz. A acoperi suprafața unui vas, a unei piese etc. de metal cu un strat subțire de cositor pentru a împiedica oxidarea; a spoi. – Din cositor1. DOOM
cositorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cositorésc, imperf. 3 sg. cositoreá; conj. prez. 3 să cositoreáscă
cositoriserăm
COSITORÍ, cositoresc, vb. IV. Tranz. A acoperi suprafața unui vas, a unei piese etc. de metal cu un strat subțire de cositor pentru a împiedica oxidarea; a spoi. – Din cositor1. DOOM
cositorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cositorésc, imperf. 3 sg. cositoreá; conj. prez. 3 să cositoreáscă
cositoriserăți
COSITORÍ, cositoresc, vb. IV. Tranz. A acoperi suprafața unui vas, a unei piese etc. de metal cu un strat subțire de cositor pentru a împiedica oxidarea; a spoi. – Din cositor1. DOOM
cositorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cositorésc, imperf. 3 sg. cositoreá; conj. prez. 3 să cositoreáscă
cositoriseși
COSITORÍ, cositoresc, vb. IV. Tranz. A acoperi suprafața unui vas, a unei piese etc. de metal cu un strat subțire de cositor pentru a împiedica oxidarea; a spoi. – Din cositor1. DOOM
cositorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cositorésc, imperf. 3 sg. cositoreá; conj. prez. 3 să cositoreáscă
cositoriseți
COSITORÍ, cositoresc, vb. IV. Tranz. A acoperi suprafața unui vas, a unei piese etc. de metal cu un strat subțire de cositor pentru a împiedica oxidarea; a spoi. – Din cositor1. DOOM
cositorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cositorésc, imperf. 3 sg. cositoreá; conj. prez. 3 să cositoreáscă
cositorit
COSITORÍ, cositoresc, vb. IV. Tranz. A acoperi suprafața unui vas, a unei piese etc. de metal cu un strat subțire de cositor pentru a împiedica oxidarea; a spoi. – Din cositor1. DOOM
cositorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cositorésc, imperf. 3 sg. cositoreá; conj. prez. 3 să cositoreáscă
cositorit
COSITORÍT2, -Ă, cositoriți, -te, adj. (Despre obiecte de metal) Acoperit cu un strat subțire de cositor1; spoit. – V. cositori.
cositorit
COSITORÍT1, cositorituri, s. n. Faptul de a cositori. – V. cositori.
cositorita
COSITORÍT2, -Ă, cositoriți, -te, adj. (Despre obiecte de metal) Acoperit cu un strat subțire de cositor1; spoit. – V. cositori.
cositorite
COSITORÍT2, -Ă, cositoriți, -te, adj. (Despre obiecte de metal) Acoperit cu un strat subțire de cositor1; spoit. – V. cositori.
cositoritei
COSITORÍT2, -Ă, cositoriți, -te, adj. (Despre obiecte de metal) Acoperit cu un strat subțire de cositor1; spoit. – V. cositori.
cositoritele
COSITORÍT2, -Ă, cositoriți, -te, adj. (Despre obiecte de metal) Acoperit cu un strat subțire de cositor1; spoit. – V. cositori.
cositoritelor
COSITORÍT2, -Ă, cositoriți, -te, adj. (Despre obiecte de metal) Acoperit cu un strat subțire de cositor1; spoit. – V. cositori.
cositoritul
COSITORÍT2, -Ă, cositoriți, -te, adj. (Despre obiecte de metal) Acoperit cu un strat subțire de cositor1; spoit. – V. cositori.
cositoritul
COSITORÍT1, cositorituri, s. n. Faptul de a cositori. – V. cositori.
cositoritului
COSITORÍT2, -Ă, cositoriți, -te, adj. (Despre obiecte de metal) Acoperit cu un strat subțire de cositor1; spoit. – V. cositori.
cositoritului
COSITORÍT1, cositorituri, s. n. Faptul de a cositori. – V. cositori.
cositorituri
COSITORÍT1, cositorituri, s. n. Faptul de a cositori. – V. cositori.
cositoriturile
COSITORÍT1, cositorituri, s. n. Faptul de a cositori. – V. cositori.
cositoriturilor
COSITORÍT1, cositorituri, s. n. Faptul de a cositori. – V. cositori.
cositoriși
COSITORÍ, cositoresc, vb. IV. Tranz. A acoperi suprafața unui vas, a unei piese etc. de metal cu un strat subțire de cositor pentru a împiedica oxidarea; a spoi. – Din cositor1. DOOM
cositorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cositorésc, imperf. 3 sg. cositoreá; conj. prez. 3 să cositoreáscă
cositoriți
COSITORÍ, cositoresc, vb. IV. Tranz. A acoperi suprafața unui vas, a unei piese etc. de metal cu un strat subțire de cositor pentru a împiedica oxidarea; a spoi. – Din cositor1. DOOM
cositorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cositorésc, imperf. 3 sg. cositoreá; conj. prez. 3 să cositoreáscă
cositoriți
COSITORÍT2, -Ă, cositoriți, -te, adj. (Despre obiecte de metal) Acoperit cu un strat subțire de cositor1; spoit. – V. cositori.
cositoriții
COSITORÍT2, -Ă, cositoriți, -te, adj. (Despre obiecte de metal) Acoperit cu un strat subțire de cositor1; spoit. – V. cositori.
cositoriților
COSITORÍT2, -Ă, cositoriți, -te, adj. (Despre obiecte de metal) Acoperit cu un strat subțire de cositor1; spoit. – V. cositori.
cositorul
COSITÓR2, -OÁRE, cositori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care cosește. 2. S. m. și f. Cosaș (1). – Cosi + suf. -tor. DOOM
cositór1 adj. m., (persoană) s. m., pl. cositóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. cositoáre
cositorul
COSITÓR2, -OÁRE, cositori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care cosește. 2. S. m. și f. Cosaș (1). – Cosi + suf. -tor. DOOM
cositór1 adj. m., (persoană) s. m., pl. cositóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. cositoáre
cositorule
COSITÓR2, -OÁRE, cositori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care cosește. 2. S. m. și f. Cosaș (1). – Cosi + suf. -tor. DOOM
cositór1 adj. m., (persoană) s. m., pl. cositóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. cositoáre
cositorule
COSITÓR2, -OÁRE, cositori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care cosește. 2. S. m. și f. Cosaș (1). – Cosi + suf. -tor. DOOM
cositór1 adj. m., (persoană) s. m., pl. cositóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. cositoáre
cositorului
COSITÓR2, -OÁRE, cositori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care cosește. 2. S. m. și f. Cosaș (1). – Cosi + suf. -tor. DOOM
cositór1 adj. m., (persoană) s. m., pl. cositóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. cositoáre
cositorului
COSITÓR2, -OÁRE, cositori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care cosește. 2. S. m. și f. Cosaș (1). – Cosi + suf. -tor. DOOM
cositór1 adj. m., (persoană) s. m., pl. cositóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. cositoáre
cositul
COSÍT s. n. 1. Faptul de a cosi. 2. Timpul în care se cosește, vremea coasei. – V. cosi. DOOM
cosít s. n.
cositului
COSÍT s. n. 1. Faptul de a cosi. 2. Timpul în care se cosește, vremea coasei. – V. cosi. DOOM
cosít s. n.
cositura
COSITÚRĂ, cosituri, s. f. 1. Câmp de pe care s-a cosit iarba. 2. Cantitate de iarbă cosită; nutreț. ♦ Recoltă de nutreț. 3. Rană pe care și-o fac la picioare animalele sau oamenii în timpul mersului, ca urmare a poziției sau a conformației defectuoase a membrelor. – Cosi + suf. -tură. DOOM
cositúră s. f., g.-d. art. cositúrii; pl. cositúri
cosituri
COSITÚRĂ, cosituri, s. f. 1. Câmp de pe care s-a cosit iarba. 2. Cantitate de iarbă cosită; nutreț. ♦ Recoltă de nutreț. 3. Rană pe care și-o fac la picioare animalele sau oamenii în timpul mersului, ca urmare a poziției sau a conformației defectuoase a membrelor. – Cosi + suf. -tură. DOOM
cositúră s. f., g.-d. art. cositúrii; pl. cositúri
cositurii
COSITÚRĂ, cosituri, s. f. 1. Câmp de pe care s-a cosit iarba. 2. Cantitate de iarbă cosită; nutreț. ♦ Recoltă de nutreț. 3. Rană pe care și-o fac la picioare animalele sau oamenii în timpul mersului, ca urmare a poziției sau a conformației defectuoase a membrelor. – Cosi + suf. -tură. DOOM
cositúră s. f., g.-d. art. cositúrii; pl. cositúri
cositurile
COSITÚRĂ, cosituri, s. f. 1. Câmp de pe care s-a cosit iarba. 2. Cantitate de iarbă cosită; nutreț. ♦ Recoltă de nutreț. 3. Rană pe care și-o fac la picioare animalele sau oamenii în timpul mersului, ca urmare a poziției sau a conformației defectuoase a membrelor. – Cosi + suf. -tură. DOOM
cositúră s. f., g.-d. art. cositúrii; pl. cositúri
cositurilor
COSITÚRĂ, cosituri, s. f. 1. Câmp de pe care s-a cosit iarba. 2. Cantitate de iarbă cosită; nutreț. ♦ Recoltă de nutreț. 3. Rană pe care și-o fac la picioare animalele sau oamenii în timpul mersului, ca urmare a poziției sau a conformației defectuoase a membrelor. – Cosi + suf. -tură. DOOM
cositúră s. f., g.-d. art. cositúrii; pl. cositúri
cosiși
COSÍ, cosesc, vb. IV. 1. Tranz. A tăia (cu coasa sau cu o mașină agricolă) plante de nutreț, cereale etc. ♦ Fig. A distruge, a nimici, a omorî. 2. Refl. A lovi, în mers, un picior de celălalt. ♦ (Despre manșeta pantalonilor) A se roade. – Din sl. kositi. DOOM
cosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cosésc, imperf. 3 sg. coseá; conj. prez. 3 să coseáscă
cosița
COSÍȚĂ, cosițe, s. f. 1. Părul lung al femeilor, împletit în cozi; p. gener. păr. ◊ Expr. A împleti cosiță albă = a rămâne fată bătrână, nemăritată. ♦ Șuviță de păr. 2. Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu frunze terminate cu un cârcel ramificat, cu flori mici, albe-albăstrui (Vicia hirsuta). – Din bg. kosica. DOOM
cosíță s. f., g.-d. art. cosíței; pl. cosíțe
cosițe
COSÍȚĂ, cosițe, s. f. 1. Părul lung al femeilor, împletit în cozi; p. gener. păr. ◊ Expr. A împleti cosiță albă = a rămâne fată bătrână, nemăritată. ♦ Șuviță de păr. 2. Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu frunze terminate cu un cârcel ramificat, cu flori mici, albe-albăstrui (Vicia hirsuta). – Din bg. kosica. DOOM
cosíță s. f., g.-d. art. cosíței; pl. cosíțe
cosiței
COSÍȚĂ, cosițe, s. f. 1. Părul lung al femeilor, împletit în cozi; p. gener. păr. ◊ Expr. A împleti cosiță albă = a rămâne fată bătrână, nemăritată. ♦ Șuviță de păr. 2. Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu frunze terminate cu un cârcel ramificat, cu flori mici, albe-albăstrui (Vicia hirsuta). – Din bg. kosica. DOOM
cosíță s. f., g.-d. art. cosíței; pl. cosíțe
cosiței
COSIȚÉL, cosiței, s. m. Plantă erbacee din familia umbeliferelor, cu rădăcina fibroasă, cu frunze mici, lunguiețe și dințate și cu flori albe (Sium latifolium). – Cosiță + suf. -el. DOOM
cosițél s. m., pl. cosițéi, art. cosițéii
cosițeii
COSIȚÉL, cosiței, s. m. Plantă erbacee din familia umbeliferelor, cu rădăcina fibroasă, cu frunze mici, lunguiețe și dințate și cu flori albe (Sium latifolium). – Cosiță + suf. -el. DOOM
cosițél s. m., pl. cosițéi, art. cosițéii
cosițeilor
COSIȚÉL, cosiței, s. m. Plantă erbacee din familia umbeliferelor, cu rădăcina fibroasă, cu frunze mici, lunguiețe și dințate și cu flori albe (Sium latifolium). – Cosiță + suf. -el. DOOM
cosițél s. m., pl. cosițéi, art. cosițéii
cosițel
COSIȚÉL, cosiței, s. m. Plantă erbacee din familia umbeliferelor, cu rădăcina fibroasă, cu frunze mici, lunguiețe și dințate și cu flori albe (Sium latifolium). – Cosiță + suf. -el. DOOM
cosițél s. m., pl. cosițéi, art. cosițéii
cosițele
COSÍȚĂ, cosițe, s. f. 1. Părul lung al femeilor, împletit în cozi; p. gener. păr. ◊ Expr. A împleti cosiță albă = a rămâne fată bătrână, nemăritată. ♦ Șuviță de păr. 2. Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu frunze terminate cu un cârcel ramificat, cu flori mici, albe-albăstrui (Vicia hirsuta). – Din bg. kosica. DOOM
cosíță s. f., g.-d. art. cosíței; pl. cosíțe
cosițelor
COSÍȚĂ, cosițe, s. f. 1. Părul lung al femeilor, împletit în cozi; p. gener. păr. ◊ Expr. A împleti cosiță albă = a rămâne fată bătrână, nemăritată. ♦ Șuviță de păr. 2. Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu frunze terminate cu un cârcel ramificat, cu flori mici, albe-albăstrui (Vicia hirsuta). – Din bg. kosica. DOOM
cosíță s. f., g.-d. art. cosíței; pl. cosíțe
cosițelul
COSIȚÉL, cosiței, s. m. Plantă erbacee din familia umbeliferelor, cu rădăcina fibroasă, cu frunze mici, lunguiețe și dințate și cu flori albe (Sium latifolium). – Cosiță + suf. -el. DOOM
cosițél s. m., pl. cosițéi, art. cosițéii
cosițelului
COSIȚÉL, cosiței, s. m. Plantă erbacee din familia umbeliferelor, cu rădăcina fibroasă, cu frunze mici, lunguiețe și dințate și cu flori albe (Sium latifolium). – Cosiță + suf. -el. DOOM
cosițél s. m., pl. cosițéi, art. cosițéii
cosiți
COSÍ, cosesc, vb. IV. 1. Tranz. A tăia (cu coasa sau cu o mașină agricolă) plante de nutreț, cereale etc. ♦ Fig. A distruge, a nimici, a omorî. 2. Refl. A lovi, în mers, un picior de celălalt. ♦ (Despre manșeta pantalonilor) A se roade. – Din sl. kositi. DOOM
cosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cosésc, imperf. 3 sg. coseá; conj. prez. 3 să coseáscă
cosiți
COSÍT s. n. 1. Faptul de a cosi. 2. Timpul în care se cosește, vremea coasei. – V. cosi. DOOM
cosít s. n.
cosiții
COSÍT s. n. 1. Faptul de a cosi. 2. Timpul în care se cosește, vremea coasei. – V. cosi. DOOM
cosít s. n.
cosiților
COSÍT s. n. 1. Faptul de a cosi. 2. Timpul în care se cosește, vremea coasei. – V. cosi. DOOM
cosít s. n.
cosm
COSM1- v. cosmo-.
cosm
COSM s.n. v. cosmos.
cosm
-COSM2 Element secund de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) cosmos”. [< fr. -cosme].
cosmedin
Cosmedín s. m. – Sărbătoarea Sfinților Cosma și Damian. De la Cosma și Dami(a)n (Hasdeu 1154; DAR).
cosmet
COSMET- v. cosmeto-.
cosmetic
COSMÉTIC, -Ă, cosmetici, -ce, adj., s. n., s. f. I. 1. Adj. Care servește la îngrijirea pielii și a părului. 2. S. n. Cremă sau loțiune care servește la îngrijirea pielii și a părului. II. 1. S. f. Arta de a îngriji în mod igienic tenul, folosind metode și preparate adecvate; meseria cosmeticianului. ♦ Ramură a industriei chimico-farmaceutice care se ocupă cu fabricarea cosmeticelor (I 2). 2. Adj. Care ține de cosmetică (II 1), privitor la cosmetică. Laborator cosmetic. – Din fr. cosmétique. DOOM
cosmétic adj. m., pl. cosmétici; f. cosmétică, pl. cosmétice
cosmetic
COSMÉTIC, -Ă, cosmetici, -ce, adj., s. n., s. f. I. 1. Adj. Care servește la îngrijirea pielii și a părului. 2. S. n. Cremă sau loțiune care servește la îngrijirea pielii și a părului. II. 1. S. f. Arta de a îngriji în mod igienic tenul, folosind metode și preparate adecvate; meseria cosmeticianului. ♦ Ramură a industriei chimico-farmaceutice care se ocupă cu fabricarea cosmeticelor (I 2). 2. Adj. Care ține de cosmetică (II 1), privitor la cosmetică. Laborator cosmetic. – Din fr. cosmétique. DOOM
!cosmétice (produse) s. n. pl.
cosmetica
COSMÉTIC, -Ă, cosmetici, -ce, adj., s. n., s. f. I. 1. Adj. Care servește la îngrijirea pielii și a părului. 2. S. n. Cremă sau loțiune care servește la îngrijirea pielii și a părului. II. 1. S. f. Arta de a îngriji în mod igienic tenul, folosind metode și preparate adecvate; meseria cosmeticianului. ♦ Ramură a industriei chimico-farmaceutice care se ocupă cu fabricarea cosmeticelor (I 2). 2. Adj. Care ține de cosmetică (II 1), privitor la cosmetică. Laborator cosmetic. – Din fr. cosmétique. DOOM
cosmétic adj. m., pl. cosmétici; f. cosmétică, pl. cosmétice
cosmetica
COSMÉTIC, -Ă, cosmetici, -ce, adj., s. n., s. f. I. 1. Adj. Care servește la îngrijirea pielii și a părului. 2. S. n. Cremă sau loțiune care servește la îngrijirea pielii și a părului. II. 1. S. f. Arta de a îngriji în mod igienic tenul, folosind metode și preparate adecvate; meseria cosmeticianului. ♦ Ramură a industriei chimico-farmaceutice care se ocupă cu fabricarea cosmeticelor (I 2). 2. Adj. Care ține de cosmetică (II 1), privitor la cosmetică. Laborator cosmetic. – Din fr. cosmétique. DOOM
cosmétică (îndeletnicire) s. f., g.-d. art. cosméticii
cosmeticale
COSMETICÁLE s. f. pl. (Fam.) Produse cosmetice (I 1). – Cosmetic + suf. -ale. DOOM
cosmeticále (fam.) s. f. pl., art. cosmeticálele
cosmetice
COSMÉTIC, -Ă, cosmetici, -ce, adj., s. n., s. f. I. 1. Adj. Care servește la îngrijirea pielii și a părului. 2. S. n. Cremă sau loțiune care servește la îngrijirea pielii și a părului. II. 1. S. f. Arta de a îngriji în mod igienic tenul, folosind metode și preparate adecvate; meseria cosmeticianului. ♦ Ramură a industriei chimico-farmaceutice care se ocupă cu fabricarea cosmeticelor (I 2). 2. Adj. Care ține de cosmetică (II 1), privitor la cosmetică. Laborator cosmetic. – Din fr. cosmétique. DOOM
cosmétic adj. m., pl. cosmétici; f. cosmétică, pl. cosmétice
cosmeticei
COSMÉTIC, -Ă, cosmetici, -ce, adj., s. n., s. f. I. 1. Adj. Care servește la îngrijirea pielii și a părului. 2. S. n. Cremă sau loțiune care servește la îngrijirea pielii și a părului. II. 1. S. f. Arta de a îngriji în mod igienic tenul, folosind metode și preparate adecvate; meseria cosmeticianului. ♦ Ramură a industriei chimico-farmaceutice care se ocupă cu fabricarea cosmeticelor (I 2). 2. Adj. Care ține de cosmetică (II 1), privitor la cosmetică. Laborator cosmetic. – Din fr. cosmétique. DOOM
cosmétic adj. m., pl. cosmétici; f. cosmétică, pl. cosmétice
cosmeticele
COSMÉTIC, -Ă, cosmetici, -ce, adj., s. n., s. f. I. 1. Adj. Care servește la îngrijirea pielii și a părului. 2. S. n. Cremă sau loțiune care servește la îngrijirea pielii și a părului. II. 1. S. f. Arta de a îngriji în mod igienic tenul, folosind metode și preparate adecvate; meseria cosmeticianului. ♦ Ramură a industriei chimico-farmaceutice care se ocupă cu fabricarea cosmeticelor (I 2). 2. Adj. Care ține de cosmetică (II 1), privitor la cosmetică. Laborator cosmetic. – Din fr. cosmétique. DOOM
cosmétic adj. m., pl. cosmétici; f. cosmétică, pl. cosmétice
cosmeticelor
COSMÉTIC, -Ă, cosmetici, -ce, adj., s. n., s. f. I. 1. Adj. Care servește la îngrijirea pielii și a părului. 2. S. n. Cremă sau loțiune care servește la îngrijirea pielii și a părului. II. 1. S. f. Arta de a îngriji în mod igienic tenul, folosind metode și preparate adecvate; meseria cosmeticianului. ♦ Ramură a industriei chimico-farmaceutice care se ocupă cu fabricarea cosmeticelor (I 2). 2. Adj. Care ține de cosmetică (II 1), privitor la cosmetică. Laborator cosmetic. – Din fr. cosmétique. DOOM
cosmétic adj. m., pl. cosmétici; f. cosmétică, pl. cosmétice
cosmetici
COSMÉTIC, -Ă, cosmetici, -ce, adj., s. n., s. f. I. 1. Adj. Care servește la îngrijirea pielii și a părului. 2. S. n. Cremă sau loțiune care servește la îngrijirea pielii și a părului. II. 1. S. f. Arta de a îngriji în mod igienic tenul, folosind metode și preparate adecvate; meseria cosmeticianului. ♦ Ramură a industriei chimico-farmaceutice care se ocupă cu fabricarea cosmeticelor (I 2). 2. Adj. Care ține de cosmetică (II 1), privitor la cosmetică. Laborator cosmetic. – Din fr. cosmétique. DOOM
cosmétic adj. m., pl. cosmétici; f. cosmétică, pl. cosmétice
cosmetici
COSMÉTIC, -Ă, cosmetici, -ce, adj., s. n., s. f. I. 1. Adj. Care servește la îngrijirea pielii și a părului. 2. S. n. Cremă sau loțiune care servește la îngrijirea pielii și a părului. II. 1. S. f. Arta de a îngriji în mod igienic tenul, folosind metode și preparate adecvate; meseria cosmeticianului. ♦ Ramură a industriei chimico-farmaceutice care se ocupă cu fabricarea cosmeticelor (I 2). 2. Adj. Care ține de cosmetică (II 1), privitor la cosmetică. Laborator cosmetic. – Din fr. cosmétique. DOOM
cosmétică (îndeletnicire) s. f., g.-d. art. cosméticii
cosmetician
COSMETICIÁN, -Ă, cosmeticieni, -e, s. m. și f. Persoană care se îndeletnicește cu cosmetica (II 1). [Pr.: -ci-an] – Cosmetică + suf. -ian. DOOM
cosmeticiánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. cosmeticiénei (-ci-e-); pl. cosmeticiéne
cosmeticiana
COSMETICIÁN, -Ă, cosmeticieni, -e, s. m. și f. Persoană care se îndeletnicește cu cosmetica (II 1). [Pr.: -ci-an] – Cosmetică + suf. -ian. DOOM
cosmeticiánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. cosmeticiénei (-ci-e-); pl. cosmeticiéne
cosmeticianul
COSMETICIÁN, -Ă, cosmeticieni, -e, s. m. și f. Persoană care se îndeletnicește cu cosmetica (II 1). [Pr.: -ci-an] – Cosmetică + suf. -ian. DOOM
cosmeticiánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. cosmeticiénei (-ci-e-); pl. cosmeticiéne
cosmeticianului
COSMETICIÁN, -Ă, cosmeticieni, -e, s. m. și f. Persoană care se îndeletnicește cu cosmetica (II 1). [Pr.: -ci-an] – Cosmetică + suf. -ian. DOOM
cosmeticiánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. cosmeticiénei (-ci-e-); pl. cosmeticiéne
cosmeticiene
COSMETICIÁN, -Ă, cosmeticieni, -e, s. m. și f. Persoană care se îndeletnicește cu cosmetica (II 1). [Pr.: -ci-an] – Cosmetică + suf. -ian. DOOM
cosmeticiánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. cosmeticiénei (-ci-e-); pl. cosmeticiéne
cosmeticienei
COSMETICIÁN, -Ă, cosmeticieni, -e, s. m. și f. Persoană care se îndeletnicește cu cosmetica (II 1). [Pr.: -ci-an] – Cosmetică + suf. -ian. DOOM
cosmeticiánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. cosmeticiénei (-ci-e-); pl. cosmeticiéne
cosmeticienele
COSMETICIÁN, -Ă, cosmeticieni, -e, s. m. și f. Persoană care se îndeletnicește cu cosmetica (II 1). [Pr.: -ci-an] – Cosmetică + suf. -ian. DOOM
cosmeticiánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. cosmeticiénei (-ci-e-); pl. cosmeticiéne
cosmeticienelor
COSMETICIÁN, -Ă, cosmeticieni, -e, s. m. și f. Persoană care se îndeletnicește cu cosmetica (II 1). [Pr.: -ci-an] – Cosmetică + suf. -ian. DOOM
cosmeticiánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. cosmeticiénei (-ci-e-); pl. cosmeticiéne
cosmeticieni
COSMETICIÁN, -Ă, cosmeticieni, -e, s. m. și f. Persoană care se îndeletnicește cu cosmetica (II 1). [Pr.: -ci-an] – Cosmetică + suf. -ian. DOOM
cosmeticiánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. cosmeticiénei (-ci-e-); pl. cosmeticiéne
cosmeticienii
COSMETICIÁN, -Ă, cosmeticieni, -e, s. m. și f. Persoană care se îndeletnicește cu cosmetica (II 1). [Pr.: -ci-an] – Cosmetică + suf. -ian. DOOM
cosmeticiánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. cosmeticiénei (-ci-e-); pl. cosmeticiéne
cosmeticienilor
COSMETICIÁN, -Ă, cosmeticieni, -e, s. m. și f. Persoană care se îndeletnicește cu cosmetica (II 1). [Pr.: -ci-an] – Cosmetică + suf. -ian. DOOM
cosmeticiánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. cosmeticiénei (-ci-e-); pl. cosmeticiéne
cosmeticii
COSMÉTIC, -Ă, cosmetici, -ce, adj., s. n., s. f. I. 1. Adj. Care servește la îngrijirea pielii și a părului. 2. S. n. Cremă sau loțiune care servește la îngrijirea pielii și a părului. II. 1. S. f. Arta de a îngriji în mod igienic tenul, folosind metode și preparate adecvate; meseria cosmeticianului. ♦ Ramură a industriei chimico-farmaceutice care se ocupă cu fabricarea cosmeticelor (I 2). 2. Adj. Care ține de cosmetică (II 1), privitor la cosmetică. Laborator cosmetic. – Din fr. cosmétique. DOOM
cosmétic adj. m., pl. cosmétici; f. cosmétică, pl. cosmétice
cosmeticii
COSMÉTIC, -Ă, cosmetici, -ce, adj., s. n., s. f. I. 1. Adj. Care servește la îngrijirea pielii și a părului. 2. S. n. Cremă sau loțiune care servește la îngrijirea pielii și a părului. II. 1. S. f. Arta de a îngriji în mod igienic tenul, folosind metode și preparate adecvate; meseria cosmeticianului. ♦ Ramură a industriei chimico-farmaceutice care se ocupă cu fabricarea cosmeticelor (I 2). 2. Adj. Care ține de cosmetică (II 1), privitor la cosmetică. Laborator cosmetic. – Din fr. cosmétique. DOOM
cosmétică (îndeletnicire) s. f., g.-d. art. cosméticii
cosmeticilor
COSMÉTIC, -Ă, cosmetici, -ce, adj., s. n., s. f. I. 1. Adj. Care servește la îngrijirea pielii și a părului. 2. S. n. Cremă sau loțiune care servește la îngrijirea pielii și a părului. II. 1. S. f. Arta de a îngriji în mod igienic tenul, folosind metode și preparate adecvate; meseria cosmeticianului. ♦ Ramură a industriei chimico-farmaceutice care se ocupă cu fabricarea cosmeticelor (I 2). 2. Adj. Care ține de cosmetică (II 1), privitor la cosmetică. Laborator cosmetic. – Din fr. cosmétique. DOOM
cosmétic adj. m., pl. cosmétici; f. cosmétică, pl. cosmétice
cosmeticul
COSMÉTIC, -Ă, cosmetici, -ce, adj., s. n., s. f. I. 1. Adj. Care servește la îngrijirea pielii și a părului. 2. S. n. Cremă sau loțiune care servește la îngrijirea pielii și a părului. II. 1. S. f. Arta de a îngriji în mod igienic tenul, folosind metode și preparate adecvate; meseria cosmeticianului. ♦ Ramură a industriei chimico-farmaceutice care se ocupă cu fabricarea cosmeticelor (I 2). 2. Adj. Care ține de cosmetică (II 1), privitor la cosmetică. Laborator cosmetic. – Din fr. cosmétique. DOOM
cosmétic adj. m., pl. cosmétici; f. cosmétică, pl. cosmétice
cosmeticul
COSMÉTIC, -Ă, cosmetici, -ce, adj., s. n., s. f. I. 1. Adj. Care servește la îngrijirea pielii și a părului. 2. S. n. Cremă sau loțiune care servește la îngrijirea pielii și a părului. II. 1. S. f. Arta de a îngriji în mod igienic tenul, folosind metode și preparate adecvate; meseria cosmeticianului. ♦ Ramură a industriei chimico-farmaceutice care se ocupă cu fabricarea cosmeticelor (I 2). 2. Adj. Care ține de cosmetică (II 1), privitor la cosmetică. Laborator cosmetic. – Din fr. cosmétique. DOOM
!cosmétice (produse) s. n. pl.
cosmeticului
COSMÉTIC, -Ă, cosmetici, -ce, adj., s. n., s. f. I. 1. Adj. Care servește la îngrijirea pielii și a părului. 2. S. n. Cremă sau loțiune care servește la îngrijirea pielii și a părului. II. 1. S. f. Arta de a îngriji în mod igienic tenul, folosind metode și preparate adecvate; meseria cosmeticianului. ♦ Ramură a industriei chimico-farmaceutice care se ocupă cu fabricarea cosmeticelor (I 2). 2. Adj. Care ține de cosmetică (II 1), privitor la cosmetică. Laborator cosmetic. – Din fr. cosmétique. DOOM
cosmétic adj. m., pl. cosmétici; f. cosmétică, pl. cosmétice
cosmeticului
COSMÉTIC, -Ă, cosmetici, -ce, adj., s. n., s. f. I. 1. Adj. Care servește la îngrijirea pielii și a părului. 2. S. n. Cremă sau loțiune care servește la îngrijirea pielii și a părului. II. 1. S. f. Arta de a îngriji în mod igienic tenul, folosind metode și preparate adecvate; meseria cosmeticianului. ♦ Ramură a industriei chimico-farmaceutice care se ocupă cu fabricarea cosmeticelor (I 2). 2. Adj. Care ține de cosmetică (II 1), privitor la cosmetică. Laborator cosmetic. – Din fr. cosmétique. DOOM
!cosmétice (produse) s. n. pl.
cosmeticuri
COSMÉTIC, -Ă, cosmetici, -ce, adj., s. n., s. f. I. 1. Adj. Care servește la îngrijirea pielii și a părului. 2. S. n. Cremă sau loțiune care servește la îngrijirea pielii și a părului. II. 1. S. f. Arta de a îngriji în mod igienic tenul, folosind metode și preparate adecvate; meseria cosmeticianului. ♦ Ramură a industriei chimico-farmaceutice care se ocupă cu fabricarea cosmeticelor (I 2). 2. Adj. Care ține de cosmetică (II 1), privitor la cosmetică. Laborator cosmetic. – Din fr. cosmétique. DOOM
!cosmétice (produse) s. n. pl.
cosmeticurile
COSMÉTIC, -Ă, cosmetici, -ce, adj., s. n., s. f. I. 1. Adj. Care servește la îngrijirea pielii și a părului. 2. S. n. Cremă sau loțiune care servește la îngrijirea pielii și a părului. II. 1. S. f. Arta de a îngriji în mod igienic tenul, folosind metode și preparate adecvate; meseria cosmeticianului. ♦ Ramură a industriei chimico-farmaceutice care se ocupă cu fabricarea cosmeticelor (I 2). 2. Adj. Care ține de cosmetică (II 1), privitor la cosmetică. Laborator cosmetic. – Din fr. cosmétique. DOOM
!cosmétice (produse) s. n. pl.
cosmeticurilor
COSMÉTIC, -Ă, cosmetici, -ce, adj., s. n., s. f. I. 1. Adj. Care servește la îngrijirea pielii și a părului. 2. S. n. Cremă sau loțiune care servește la îngrijirea pielii și a părului. II. 1. S. f. Arta de a îngriji în mod igienic tenul, folosind metode și preparate adecvate; meseria cosmeticianului. ♦ Ramură a industriei chimico-farmaceutice care se ocupă cu fabricarea cosmeticelor (I 2). 2. Adj. Care ține de cosmetică (II 1), privitor la cosmetică. Laborator cosmetic. – Din fr. cosmétique. DOOM
!cosmétice (produse) s. n. pl.
cosmetiza
COSMETIZÁ, cosmetizez, vb. I. Tranz. A îngriji pielea, părul etc. cu produse cosmetice (I 1). ♦ Fig. (Peior.) A înfrumuseța superficial; a masca. – Cosmet[ic] + suf. -iza. Cf. engl. cosmetize. DOOM
*cosmetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cosmetizeáză
cosmetizai
COSMETIZÁ, cosmetizez, vb. I. Tranz. A îngriji pielea, părul etc. cu produse cosmetice (I 1). ♦ Fig. (Peior.) A înfrumuseța superficial; a masca. – Cosmet[ic] + suf. -iza. Cf. engl. cosmetize. DOOM
*cosmetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cosmetizeáză
cosmetizam
COSMETIZÁ, cosmetizez, vb. I. Tranz. A îngriji pielea, părul etc. cu produse cosmetice (I 1). ♦ Fig. (Peior.) A înfrumuseța superficial; a masca. – Cosmet[ic] + suf. -iza. Cf. engl. cosmetize. DOOM
*cosmetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cosmetizeáză
cosmetizare
COSMETIZÁ, cosmetizez, vb. I. Tranz. A îngriji pielea, părul etc. cu produse cosmetice (I 1). ♦ Fig. (Peior.) A înfrumuseța superficial; a masca. – Cosmet[ic] + suf. -iza. Cf. engl. cosmetize. DOOM
*cosmetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cosmetizeáză
cosmetizare
COSMETIZÁRE, cosmetizări, s. f. Acțiunea de a cosmetiza și rezultatul ei. – V. cosmetiza. DOOM
*cosmetizáre s. f., g.-d. art. cosmetizắrii; pl. cosmetizắri
cosmetizară
COSMETIZÁ, cosmetizez, vb. I. Tranz. A îngriji pielea, părul etc. cu produse cosmetice (I 1). ♦ Fig. (Peior.) A înfrumuseța superficial; a masca. – Cosmet[ic] + suf. -iza. Cf. engl. cosmetize. DOOM
*cosmetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cosmetizeáză
cosmetizarăm
COSMETIZÁ, cosmetizez, vb. I. Tranz. A îngriji pielea, părul etc. cu produse cosmetice (I 1). ♦ Fig. (Peior.) A înfrumuseța superficial; a masca. – Cosmet[ic] + suf. -iza. Cf. engl. cosmetize. DOOM
*cosmetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cosmetizeáză
cosmetizarăți
COSMETIZÁ, cosmetizez, vb. I. Tranz. A îngriji pielea, părul etc. cu produse cosmetice (I 1). ♦ Fig. (Peior.) A înfrumuseța superficial; a masca. – Cosmet[ic] + suf. -iza. Cf. engl. cosmetize. DOOM
*cosmetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cosmetizeáză
cosmetizase
COSMETIZÁ, cosmetizez, vb. I. Tranz. A îngriji pielea, părul etc. cu produse cosmetice (I 1). ♦ Fig. (Peior.) A înfrumuseța superficial; a masca. – Cosmet[ic] + suf. -iza. Cf. engl. cosmetize. DOOM
*cosmetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cosmetizeáză
cosmetizasem
COSMETIZÁ, cosmetizez, vb. I. Tranz. A îngriji pielea, părul etc. cu produse cosmetice (I 1). ♦ Fig. (Peior.) A înfrumuseța superficial; a masca. – Cosmet[ic] + suf. -iza. Cf. engl. cosmetize. DOOM
*cosmetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cosmetizeáză
cosmetizaseră
COSMETIZÁ, cosmetizez, vb. I. Tranz. A îngriji pielea, părul etc. cu produse cosmetice (I 1). ♦ Fig. (Peior.) A înfrumuseța superficial; a masca. – Cosmet[ic] + suf. -iza. Cf. engl. cosmetize. DOOM
*cosmetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cosmetizeáză
cosmetizaserăm
COSMETIZÁ, cosmetizez, vb. I. Tranz. A îngriji pielea, părul etc. cu produse cosmetice (I 1). ♦ Fig. (Peior.) A înfrumuseța superficial; a masca. – Cosmet[ic] + suf. -iza. Cf. engl. cosmetize. DOOM
*cosmetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cosmetizeáză
cosmetizaserăți
COSMETIZÁ, cosmetizez, vb. I. Tranz. A îngriji pielea, părul etc. cu produse cosmetice (I 1). ♦ Fig. (Peior.) A înfrumuseța superficial; a masca. – Cosmet[ic] + suf. -iza. Cf. engl. cosmetize. DOOM
*cosmetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cosmetizeáză
cosmetizaseși
COSMETIZÁ, cosmetizez, vb. I. Tranz. A îngriji pielea, părul etc. cu produse cosmetice (I 1). ♦ Fig. (Peior.) A înfrumuseța superficial; a masca. – Cosmet[ic] + suf. -iza. Cf. engl. cosmetize. DOOM
*cosmetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cosmetizeáză
cosmetizaseți
COSMETIZÁ, cosmetizez, vb. I. Tranz. A îngriji pielea, părul etc. cu produse cosmetice (I 1). ♦ Fig. (Peior.) A înfrumuseța superficial; a masca. – Cosmet[ic] + suf. -iza. Cf. engl. cosmetize. DOOM
*cosmetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cosmetizeáză
cosmetizat
COSMETIZÁ, cosmetizez, vb. I. Tranz. A îngriji pielea, părul etc. cu produse cosmetice (I 1). ♦ Fig. (Peior.) A înfrumuseța superficial; a masca. – Cosmet[ic] + suf. -iza. Cf. engl. cosmetize. DOOM
*cosmetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cosmetizeáză
cosmetizau
COSMETIZÁ, cosmetizez, vb. I. Tranz. A îngriji pielea, părul etc. cu produse cosmetice (I 1). ♦ Fig. (Peior.) A înfrumuseța superficial; a masca. – Cosmet[ic] + suf. -iza. Cf. engl. cosmetize. DOOM
*cosmetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cosmetizeáză
cosmetizași
COSMETIZÁ, cosmetizez, vb. I. Tranz. A îngriji pielea, părul etc. cu produse cosmetice (I 1). ♦ Fig. (Peior.) A înfrumuseța superficial; a masca. – Cosmet[ic] + suf. -iza. Cf. engl. cosmetize. DOOM
*cosmetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cosmetizeáză
cosmetizați
COSMETIZÁ, cosmetizez, vb. I. Tranz. A îngriji pielea, părul etc. cu produse cosmetice (I 1). ♦ Fig. (Peior.) A înfrumuseța superficial; a masca. – Cosmet[ic] + suf. -iza. Cf. engl. cosmetize. DOOM
*cosmetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cosmetizeáză
cosmetizează
COSMETIZÁ, cosmetizez, vb. I. Tranz. A îngriji pielea, părul etc. cu produse cosmetice (I 1). ♦ Fig. (Peior.) A înfrumuseța superficial; a masca. – Cosmet[ic] + suf. -iza. Cf. engl. cosmetize. DOOM
*cosmetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cosmetizeáză
cosmetizez
COSMETIZÁ, cosmetizez, vb. I. Tranz. A îngriji pielea, părul etc. cu produse cosmetice (I 1). ♦ Fig. (Peior.) A înfrumuseța superficial; a masca. – Cosmet[ic] + suf. -iza. Cf. engl. cosmetize. DOOM
*cosmetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cosmetizeáză
cosmetizeze
COSMETIZÁ, cosmetizez, vb. I. Tranz. A îngriji pielea, părul etc. cu produse cosmetice (I 1). ♦ Fig. (Peior.) A înfrumuseța superficial; a masca. – Cosmet[ic] + suf. -iza. Cf. engl. cosmetize. DOOM
*cosmetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cosmetizeáză
cosmetizezi
COSMETIZÁ, cosmetizez, vb. I. Tranz. A îngriji pielea, părul etc. cu produse cosmetice (I 1). ♦ Fig. (Peior.) A înfrumuseța superficial; a masca. – Cosmet[ic] + suf. -iza. Cf. engl. cosmetize. DOOM
*cosmetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cosmetizeáză
cosmetizând
COSMETIZÁ, cosmetizez, vb. I. Tranz. A îngriji pielea, părul etc. cu produse cosmetice (I 1). ♦ Fig. (Peior.) A înfrumuseța superficial; a masca. – Cosmet[ic] + suf. -iza. Cf. engl. cosmetize. DOOM
*cosmetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cosmetizeáză
cosmetizînd
COSMETIZÁ, cosmetizez, vb. I. Tranz. A îngriji pielea, părul etc. cu produse cosmetice (I 1). ♦ Fig. (Peior.) A înfrumuseța superficial; a masca. – Cosmet[ic] + suf. -iza. Cf. engl. cosmetize. DOOM
*cosmetizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cosmetizeáză
cosmeto
COSMETO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) toaletă, îngrijirea tenului, a pielii”. [Var. cosmet- / < fr. cosméto-, cf. gr. kosmetis].
cosmetolog
COSMETOLÓG, -Ă, cosmetologi, -ge, s. m. și f. Specialist în cosmetologie. – Din cosmetologie (derivat regresiv).
cosmetologa
COSMETOLÓG, -Ă, cosmetologi, -ge, s. m. și f. Specialist în cosmetologie. – Din cosmetologie (derivat regresiv).
cosmetologe
COSMETOLÓG, -Ă, cosmetologi, -ge, s. m. și f. Specialist în cosmetologie. – Din cosmetologie (derivat regresiv).
cosmetologei
COSMETOLÓG, -Ă, cosmetologi, -ge, s. m. și f. Specialist în cosmetologie. – Din cosmetologie (derivat regresiv).
cosmetologele
COSMETOLÓG, -Ă, cosmetologi, -ge, s. m. și f. Specialist în cosmetologie. – Din cosmetologie (derivat regresiv).
cosmetologelor
COSMETOLÓG, -Ă, cosmetologi, -ge, s. m. și f. Specialist în cosmetologie. – Din cosmetologie (derivat regresiv).
cosmetologi
COSMETOLÓG, -Ă, cosmetologi, -ge, s. m. și f. Specialist în cosmetologie. – Din cosmetologie (derivat regresiv).
cosmetologia
COSMETOLOGÍE s. f. Ramură a dermatologiei, care studiază probleme de estetică biologică. – Din fr. cosmétologie. DOOM
cosmetologíe s. f., art. cosmetología, g.-d. cosmetologíi, art. cosmetologíei
cosmetologie
COSMETOLOGÍE s. f. Ramură a dermatologiei, care studiază probleme de estetică biologică. – Din fr. cosmétologie. DOOM
cosmetologíe s. f., art. cosmetología, g.-d. cosmetologíi, art. cosmetologíei
cosmetologiei
COSMETOLOGÍE s. f. Ramură a dermatologiei, care studiază probleme de estetică biologică. – Din fr. cosmétologie. DOOM
cosmetologíe s. f., art. cosmetología, g.-d. cosmetologíi, art. cosmetologíei
cosmetologii
COSMETOLÓG, -Ă, cosmetologi, -ge, s. m. și f. Specialist în cosmetologie. – Din cosmetologie (derivat regresiv).
cosmetologii
COSMETOLOGÍE s. f. Ramură a dermatologiei, care studiază probleme de estetică biologică. – Din fr. cosmétologie. DOOM
cosmetologíe s. f., art. cosmetología, g.-d. cosmetologíi, art. cosmetologíei
cosmetologilor
COSMETOLÓG, -Ă, cosmetologi, -ge, s. m. și f. Specialist în cosmetologie. – Din cosmetologie (derivat regresiv).
cosmetologul
COSMETOLÓG, -Ă, cosmetologi, -ge, s. m. și f. Specialist în cosmetologie. – Din cosmetologie (derivat regresiv).
cosmetologului
COSMETOLÓG, -Ă, cosmetologi, -ge, s. m. și f. Specialist în cosmetologie. – Din cosmetologie (derivat regresiv).
cosmiatria
COSMIATRÍE s. f. Specialitate medicală care se ocupă cu înlăturarea defectelor fizice, cu menținerea frumuseții. [Pr.: -mi-a-] – Din fr. cosmiatrie. DOOM
cosmiatríe (-mi-a-tri-) s. f., art. cosmiatría, g.-d. cosmiatríi, art. cosmiatríei
cosmiatrie
COSMIATRÍE s. f. Specialitate medicală care se ocupă cu înlăturarea defectelor fizice, cu menținerea frumuseții. [Pr.: -mi-a-] – Din fr. cosmiatrie. DOOM
cosmiatríe (-mi-a-tri-) s. f., art. cosmiatría, g.-d. cosmiatríi, art. cosmiatríei
cosmiatriei
COSMIATRÍE s. f. Specialitate medicală care se ocupă cu înlăturarea defectelor fizice, cu menținerea frumuseții. [Pr.: -mi-a-] – Din fr. cosmiatrie. DOOM
cosmiatríe (-mi-a-tri-) s. f., art. cosmiatría, g.-d. cosmiatríi, art. cosmiatríei
cosmiatrii
COSMIATRÍE s. f. Specialitate medicală care se ocupă cu înlăturarea defectelor fizice, cu menținerea frumuseții. [Pr.: -mi-a-] – Din fr. cosmiatrie. DOOM
cosmiatríe (-mi-a-tri-) s. f., art. cosmiatría, g.-d. cosmiatríi, art. cosmiatríei
cosmic
CÓSMIC, -Ă, cosmici, -ce, adj. Care ține de cosmos, privitor la cosmos. ◊ Raze cosmice = radiații ionizate cu mare putere de pătrundere, care străbat atmosfera în direcție aproape verticală. Spațiu cosmic = spațiu infinit în care se află planetele, stelele, galaxiile etc.; spațiu interplanetar; p. ext. spațiul din afara planetei noastre. Radiație cosmică = radiație corpusculară sau electromagnetică provenită din spațiul cosmic. – Din fr. cosmique. DOOM
cósmic adj. m., pl. cósmici; f. cósmică, pl. cósmice
cosmica
CÓSMIC, -Ă, cosmici, -ce, adj. Care ține de cosmos, privitor la cosmos. ◊ Raze cosmice = radiații ionizate cu mare putere de pătrundere, care străbat atmosfera în direcție aproape verticală. Spațiu cosmic = spațiu infinit în care se află planetele, stelele, galaxiile etc.; spațiu interplanetar; p. ext. spațiul din afara planetei noastre. Radiație cosmică = radiație corpusculară sau electromagnetică provenită din spațiul cosmic. – Din fr. cosmique. DOOM
cósmic adj. m., pl. cósmici; f. cósmică, pl. cósmice
cosmice
CÓSMIC, -Ă, cosmici, -ce, adj. Care ține de cosmos, privitor la cosmos. ◊ Raze cosmice = radiații ionizate cu mare putere de pătrundere, care străbat atmosfera în direcție aproape verticală. Spațiu cosmic = spațiu infinit în care se află planetele, stelele, galaxiile etc.; spațiu interplanetar; p. ext. spațiul din afara planetei noastre. Radiație cosmică = radiație corpusculară sau electromagnetică provenită din spațiul cosmic. – Din fr. cosmique. DOOM
cósmic adj. m., pl. cósmici; f. cósmică, pl. cósmice
cosmicei
CÓSMIC, -Ă, cosmici, -ce, adj. Care ține de cosmos, privitor la cosmos. ◊ Raze cosmice = radiații ionizate cu mare putere de pătrundere, care străbat atmosfera în direcție aproape verticală. Spațiu cosmic = spațiu infinit în care se află planetele, stelele, galaxiile etc.; spațiu interplanetar; p. ext. spațiul din afara planetei noastre. Radiație cosmică = radiație corpusculară sau electromagnetică provenită din spațiul cosmic. – Din fr. cosmique. DOOM
cósmic adj. m., pl. cósmici; f. cósmică, pl. cósmice
cosmicele
CÓSMIC, -Ă, cosmici, -ce, adj. Care ține de cosmos, privitor la cosmos. ◊ Raze cosmice = radiații ionizate cu mare putere de pătrundere, care străbat atmosfera în direcție aproape verticală. Spațiu cosmic = spațiu infinit în care se află planetele, stelele, galaxiile etc.; spațiu interplanetar; p. ext. spațiul din afara planetei noastre. Radiație cosmică = radiație corpusculară sau electromagnetică provenită din spațiul cosmic. – Din fr. cosmique. DOOM
cósmic adj. m., pl. cósmici; f. cósmică, pl. cósmice
cosmicelor
CÓSMIC, -Ă, cosmici, -ce, adj. Care ține de cosmos, privitor la cosmos. ◊ Raze cosmice = radiații ionizate cu mare putere de pătrundere, care străbat atmosfera în direcție aproape verticală. Spațiu cosmic = spațiu infinit în care se află planetele, stelele, galaxiile etc.; spațiu interplanetar; p. ext. spațiul din afara planetei noastre. Radiație cosmică = radiație corpusculară sau electromagnetică provenită din spațiul cosmic. – Din fr. cosmique. DOOM
cósmic adj. m., pl. cósmici; f. cósmică, pl. cósmice
cosmici
CÓSMIC, -Ă, cosmici, -ce, adj. Care ține de cosmos, privitor la cosmos. ◊ Raze cosmice = radiații ionizate cu mare putere de pătrundere, care străbat atmosfera în direcție aproape verticală. Spațiu cosmic = spațiu infinit în care se află planetele, stelele, galaxiile etc.; spațiu interplanetar; p. ext. spațiul din afara planetei noastre. Radiație cosmică = radiație corpusculară sau electromagnetică provenită din spațiul cosmic. – Din fr. cosmique. DOOM
cósmic adj. m., pl. cósmici; f. cósmică, pl. cósmice
cosmicii
CÓSMIC, -Ă, cosmici, -ce, adj. Care ține de cosmos, privitor la cosmos. ◊ Raze cosmice = radiații ionizate cu mare putere de pătrundere, care străbat atmosfera în direcție aproape verticală. Spațiu cosmic = spațiu infinit în care se află planetele, stelele, galaxiile etc.; spațiu interplanetar; p. ext. spațiul din afara planetei noastre. Radiație cosmică = radiație corpusculară sau electromagnetică provenită din spațiul cosmic. – Din fr. cosmique. DOOM
cósmic adj. m., pl. cósmici; f. cósmică, pl. cósmice
cosmicilor
CÓSMIC, -Ă, cosmici, -ce, adj. Care ține de cosmos, privitor la cosmos. ◊ Raze cosmice = radiații ionizate cu mare putere de pătrundere, care străbat atmosfera în direcție aproape verticală. Spațiu cosmic = spațiu infinit în care se află planetele, stelele, galaxiile etc.; spațiu interplanetar; p. ext. spațiul din afara planetei noastre. Radiație cosmică = radiație corpusculară sau electromagnetică provenită din spațiul cosmic. – Din fr. cosmique. DOOM
cósmic adj. m., pl. cósmici; f. cósmică, pl. cósmice
cosmicul
CÓSMIC, -Ă, cosmici, -ce, adj. Care ține de cosmos, privitor la cosmos. ◊ Raze cosmice = radiații ionizate cu mare putere de pătrundere, care străbat atmosfera în direcție aproape verticală. Spațiu cosmic = spațiu infinit în care se află planetele, stelele, galaxiile etc.; spațiu interplanetar; p. ext. spațiul din afara planetei noastre. Radiație cosmică = radiație corpusculară sau electromagnetică provenită din spațiul cosmic. – Din fr. cosmique. DOOM
cósmic adj. m., pl. cósmici; f. cósmică, pl. cósmice
cosmicului
CÓSMIC, -Ă, cosmici, -ce, adj. Care ține de cosmos, privitor la cosmos. ◊ Raze cosmice = radiații ionizate cu mare putere de pătrundere, care străbat atmosfera în direcție aproape verticală. Spațiu cosmic = spațiu infinit în care se află planetele, stelele, galaxiile etc.; spațiu interplanetar; p. ext. spațiul din afara planetei noastre. Radiație cosmică = radiație corpusculară sau electromagnetică provenită din spațiul cosmic. – Din fr. cosmique. DOOM
cósmic adj. m., pl. cósmici; f. cósmică, pl. cósmice
cosmo
COSMO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) cosmos, univers”. [Var. cosm-. / < fr. cosmo-, cf. gr. kosmos].
cosmobiologia
COSMOBIOLOGÍE s. f. Disciplină care cercetează problemele vieții în cosmos. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. cosmobiologie. DOOM
cosmobiologíe (-bi-o-) s. f., art. cosmobiología, g.-d. cosmobiologíi, art. cosmobiologíei
cosmobiologie
COSMOBIOLOGÍE s. f. Disciplină care cercetează problemele vieții în cosmos. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. cosmobiologie. DOOM
cosmobiologíe (-bi-o-) s. f., art. cosmobiología, g.-d. cosmobiologíi, art. cosmobiologíei
cosmobiologiei
COSMOBIOLOGÍE s. f. Disciplină care cercetează problemele vieții în cosmos. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. cosmobiologie. DOOM
cosmobiologíe (-bi-o-) s. f., art. cosmobiología, g.-d. cosmobiologíi, art. cosmobiologíei
cosmobiologii
COSMOBIOLOGÍE s. f. Disciplină care cercetează problemele vieții în cosmos. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. cosmobiologie. DOOM
cosmobiologíe (-bi-o-) s. f., art. cosmobiología, g.-d. cosmobiologíi, art. cosmobiologíei
cosmochimia
COSMOCHIMÍE s. f. Ramură a chimiei care studiază elementele și combinațiile chimice din cosmos. – Din fr. cosmochimie. DOOM
cosmochimíe s. f., art. cosmochimía, g.-d. cosmochimíi, art. cosmochimíei
cosmochimie
COSMOCHIMÍE s. f. Ramură a chimiei care studiază elementele și combinațiile chimice din cosmos. – Din fr. cosmochimie. DOOM
cosmochimíe s. f., art. cosmochimía, g.-d. cosmochimíi, art. cosmochimíei
cosmochimiei
COSMOCHIMÍE s. f. Ramură a chimiei care studiază elementele și combinațiile chimice din cosmos. – Din fr. cosmochimie. DOOM
cosmochimíe s. f., art. cosmochimía, g.-d. cosmochimíi, art. cosmochimíei
cosmochimii
COSMOCHIMÍE s. f. Ramură a chimiei care studiază elementele și combinațiile chimice din cosmos. – Din fr. cosmochimie. DOOM
cosmochimíe s. f., art. cosmochimía, g.-d. cosmochimíi, art. cosmochimíei
cosmocrația
COSMOCRAȚÍE s. f. (Rar) Monarhie universală, preconizată de antici. – Din fr. cosmocratie. DOOM
cosmocrațíe (-mo-cra-) (rar) s. f., art. cosmocrațía, g.-d. cosmocrațíi, art. cosmocrațíei
cosmocrație
COSMOCRAȚÍE s. f. (Rar) Monarhie universală, preconizată de antici. – Din fr. cosmocratie. DOOM
cosmocrațíe (-mo-cra-) (rar) s. f., art. cosmocrațía, g.-d. cosmocrațíi, art. cosmocrațíei
cosmocrației
COSMOCRAȚÍE s. f. (Rar) Monarhie universală, preconizată de antici. – Din fr. cosmocratie. DOOM
cosmocrațíe (-mo-cra-) (rar) s. f., art. cosmocrațía, g.-d. cosmocrațíi, art. cosmocrațíei
cosmocrații
COSMOCRAȚÍE s. f. (Rar) Monarhie universală, preconizată de antici. – Din fr. cosmocratie. DOOM
cosmocrațíe (-mo-cra-) (rar) s. f., art. cosmocrațía, g.-d. cosmocrațíi, art. cosmocrațíei
cosmodrom
COSMODRÓM, cosmodromuri, s. n. Teren amenajat cu platforme, rampe și instalații pentru lansarea sateliților artificiali ai Pământului și a navelor cosmice. – Din fr. cosmodrome, rus. kosmodrom. DOOM
cosmodróm (-mo-drom) s. n., pl. cosmodrómuri
cosmodromul
COSMODRÓM, cosmodromuri, s. n. Teren amenajat cu platforme, rampe și instalații pentru lansarea sateliților artificiali ai Pământului și a navelor cosmice. – Din fr. cosmodrome, rus. kosmodrom. DOOM
cosmodróm (-mo-drom) s. n., pl. cosmodrómuri
cosmodromului
COSMODRÓM, cosmodromuri, s. n. Teren amenajat cu platforme, rampe și instalații pentru lansarea sateliților artificiali ai Pământului și a navelor cosmice. – Din fr. cosmodrome, rus. kosmodrom. DOOM
cosmodróm (-mo-drom) s. n., pl. cosmodrómuri
cosmodromuri
COSMODRÓM, cosmodromuri, s. n. Teren amenajat cu platforme, rampe și instalații pentru lansarea sateliților artificiali ai Pământului și a navelor cosmice. – Din fr. cosmodrome, rus. kosmodrom. DOOM
cosmodróm (-mo-drom) s. n., pl. cosmodrómuri
cosmodromurile
COSMODRÓM, cosmodromuri, s. n. Teren amenajat cu platforme, rampe și instalații pentru lansarea sateliților artificiali ai Pământului și a navelor cosmice. – Din fr. cosmodrome, rus. kosmodrom. DOOM
cosmodróm (-mo-drom) s. n., pl. cosmodrómuri
cosmodromurilor
COSMODRÓM, cosmodromuri, s. n. Teren amenajat cu platforme, rampe și instalații pentru lansarea sateliților artificiali ai Pământului și a navelor cosmice. – Din fr. cosmodrome, rus. kosmodrom. DOOM
cosmodróm (-mo-drom) s. n., pl. cosmodrómuri
cosmoeconomia
COSMOECONOMÍE s. f. Mondoeconomie. – Cosmos + economie. DOOM
cosmoeconomíe (rar) s. f., art. cosmoeconomía, g.-d. cosmoeconomíi, art. cosmoeconomíei
cosmoeconomie
COSMOECONOMÍE s. f. Mondoeconomie. – Cosmos + economie. DOOM
cosmoeconomíe (rar) s. f., art. cosmoeconomía, g.-d. cosmoeconomíi, art. cosmoeconomíei
cosmoeconomiei
COSMOECONOMÍE s. f. Mondoeconomie. – Cosmos + economie. DOOM
cosmoeconomíe (rar) s. f., art. cosmoeconomía, g.-d. cosmoeconomíi, art. cosmoeconomíei
cosmoeconomii
COSMOECONOMÍE s. f. Mondoeconomie. – Cosmos + economie. DOOM
cosmoeconomíe (rar) s. f., art. cosmoeconomía, g.-d. cosmoeconomíi, art. cosmoeconomíei
cosmofiziologia
COSMOFIZIOLOGÍE s. f. Studiu al acțiunii factorilor cosmici asupra fiziologiei organismelor vii. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. cosmophysiologie.
cosmofiziologie
COSMOFIZIOLOGÍE s. f. Studiu al acțiunii factorilor cosmici asupra fiziologiei organismelor vii. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. cosmophysiologie.
cosmofiziologiei
COSMOFIZIOLOGÍE s. f. Studiu al acțiunii factorilor cosmici asupra fiziologiei organismelor vii. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. cosmophysiologie.
cosmofiziologii
COSMOFIZIOLOGÍE s. f. Studiu al acțiunii factorilor cosmici asupra fiziologiei organismelor vii. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. cosmophysiologie.
cosmofotogrammetria
COSMOFOTOGRAMMETRÍE s. f. Metodă a fotogrammetriei care măsoară și reprezintă grafic mari porțiuni din suprafața terestră sau din a celorlalte planete, întocmind hărți pe baza fotografiilor luate din sateliți artificiali. – Din fr. cosmophotogrammétrie. DOOM
cosmofotogrammetríe (-to-gram-me-tri-) s. f., art. cosmofotogrammetría, g.-d. cosmofotogrammetríi, art. cosmofotogrammetríei
cosmofotogrammetrie
COSMOFOTOGRAMMETRÍE s. f. Metodă a fotogrammetriei care măsoară și reprezintă grafic mari porțiuni din suprafața terestră sau din a celorlalte planete, întocmind hărți pe baza fotografiilor luate din sateliți artificiali. – Din fr. cosmophotogrammétrie. DOOM
cosmofotogrammetríe (-to-gram-me-tri-) s. f., art. cosmofotogrammetría, g.-d. cosmofotogrammetríi, art. cosmofotogrammetríei
cosmofotogrammetriei
COSMOFOTOGRAMMETRÍE s. f. Metodă a fotogrammetriei care măsoară și reprezintă grafic mari porțiuni din suprafața terestră sau din a celorlalte planete, întocmind hărți pe baza fotografiilor luate din sateliți artificiali. – Din fr. cosmophotogrammétrie. DOOM
cosmofotogrammetríe (-to-gram-me-tri-) s. f., art. cosmofotogrammetría, g.-d. cosmofotogrammetríi, art. cosmofotogrammetríei
cosmofotogrammetrii
COSMOFOTOGRAMMETRÍE s. f. Metodă a fotogrammetriei care măsoară și reprezintă grafic mari porțiuni din suprafața terestră sau din a celorlalte planete, întocmind hărți pe baza fotografiilor luate din sateliți artificiali. – Din fr. cosmophotogrammétrie. DOOM
cosmofotogrammetríe (-to-gram-me-tri-) s. f., art. cosmofotogrammetría, g.-d. cosmofotogrammetríi, art. cosmofotogrammetríei
cosmofotogrammetriile
COSMOFOTOGRAMMETRÍE s. f. Metodă a fotogrammetriei care măsoară și reprezintă grafic mari porțiuni din suprafața terestră sau din a celorlalte planete, întocmind hărți pe baza fotografiilor luate din sateliți artificiali. – Din fr. cosmophotogrammétrie. DOOM
cosmofotogrammetríe (-to-gram-me-tri-) s. f., art. cosmofotogrammetría, g.-d. cosmofotogrammetríi, art. cosmofotogrammetríei
cosmofotogrammetriilor
COSMOFOTOGRAMMETRÍE s. f. Metodă a fotogrammetriei care măsoară și reprezintă grafic mari porțiuni din suprafața terestră sau din a celorlalte planete, întocmind hărți pe baza fotografiilor luate din sateliți artificiali. – Din fr. cosmophotogrammétrie. DOOM
cosmofotogrammetríe (-to-gram-me-tri-) s. f., art. cosmofotogrammetría, g.-d. cosmofotogrammetríi, art. cosmofotogrammetríei
cosmogenia
COSMOGENÍE s.f. Teorie referitoare la formarea universului. [< fr. cosmogénie, cf. gr. kosmos – univers, gennan – a naște].
cosmogenic
COSMOGÉNIC, -Ă adj. Referitor la cosmogenie. [< fr. cosmogénique].
cosmogenica
COSMOGÉNIC, -Ă adj. Referitor la cosmogenie. [< fr. cosmogénique].
cosmogenice
COSMOGÉNIC, -Ă adj. Referitor la cosmogenie. [< fr. cosmogénique].
cosmogenicei
COSMOGÉNIC, -Ă adj. Referitor la cosmogenie. [< fr. cosmogénique].
cosmogenicele
COSMOGÉNIC, -Ă adj. Referitor la cosmogenie. [< fr. cosmogénique].
cosmogenicelor
COSMOGÉNIC, -Ă adj. Referitor la cosmogenie. [< fr. cosmogénique].
cosmogenici
COSMOGÉNIC, -Ă adj. Referitor la cosmogenie. [< fr. cosmogénique].
cosmogenicii
COSMOGÉNIC, -Ă adj. Referitor la cosmogenie. [< fr. cosmogénique].
cosmogenicilor
COSMOGÉNIC, -Ă adj. Referitor la cosmogenie. [< fr. cosmogénique].
cosmogenicul
COSMOGÉNIC, -Ă adj. Referitor la cosmogenie. [< fr. cosmogénique].
cosmogenicului
COSMOGÉNIC, -Ă adj. Referitor la cosmogenie. [< fr. cosmogénique].
cosmogenie
COSMOGENÍE s.f. Teorie referitoare la formarea universului. [< fr. cosmogénie, cf. gr. kosmos – univers, gennan – a naște].
cosmogeniei
COSMOGENÍE s.f. Teorie referitoare la formarea universului. [< fr. cosmogénie, cf. gr. kosmos – univers, gennan – a naște].
cosmogenii
COSMOGENÍE s.f. Teorie referitoare la formarea universului. [< fr. cosmogénie, cf. gr. kosmos – univers, gennan – a naște].
cosmogonic
COSMOGÓNIC, -Ă, cosmogonici, -ce, adj. Privitor la cosmogonie. – Din fr. cosmogonique. DOOM
cosmogónic adj. m., pl. cosmogónici; f. cosmogónică, pl. cosmogónice
cosmogonica
COSMOGÓNIC, -Ă, cosmogonici, -ce, adj. Privitor la cosmogonie. – Din fr. cosmogonique. DOOM
cosmogónic adj. m., pl. cosmogónici; f. cosmogónică, pl. cosmogónice
cosmogonice
COSMOGÓNIC, -Ă, cosmogonici, -ce, adj. Privitor la cosmogonie. – Din fr. cosmogonique. DOOM
cosmogónic adj. m., pl. cosmogónici; f. cosmogónică, pl. cosmogónice
cosmogonicei
COSMOGÓNIC, -Ă, cosmogonici, -ce, adj. Privitor la cosmogonie. – Din fr. cosmogonique. DOOM
cosmogónic adj. m., pl. cosmogónici; f. cosmogónică, pl. cosmogónice
cosmogonicele
COSMOGÓNIC, -Ă, cosmogonici, -ce, adj. Privitor la cosmogonie. – Din fr. cosmogonique. DOOM
cosmogónic adj. m., pl. cosmogónici; f. cosmogónică, pl. cosmogónice
cosmogonicelor
COSMOGÓNIC, -Ă, cosmogonici, -ce, adj. Privitor la cosmogonie. – Din fr. cosmogonique. DOOM
cosmogónic adj. m., pl. cosmogónici; f. cosmogónică, pl. cosmogónice
cosmogonici
COSMOGÓNIC, -Ă, cosmogonici, -ce, adj. Privitor la cosmogonie. – Din fr. cosmogonique. DOOM
cosmogónic adj. m., pl. cosmogónici; f. cosmogónică, pl. cosmogónice
cosmogonicii
COSMOGÓNIC, -Ă, cosmogonici, -ce, adj. Privitor la cosmogonie. – Din fr. cosmogonique. DOOM
cosmogónic adj. m., pl. cosmogónici; f. cosmogónică, pl. cosmogónice
cosmogonicilor
COSMOGÓNIC, -Ă, cosmogonici, -ce, adj. Privitor la cosmogonie. – Din fr. cosmogonique. DOOM
cosmogónic adj. m., pl. cosmogónici; f. cosmogónică, pl. cosmogónice
cosmogonicul
COSMOGÓNIC, -Ă, cosmogonici, -ce, adj. Privitor la cosmogonie. – Din fr. cosmogonique. DOOM
cosmogónic adj. m., pl. cosmogónici; f. cosmogónică, pl. cosmogónice
cosmogonicului
COSMOGÓNIC, -Ă, cosmogonici, -ce, adj. Privitor la cosmogonie. – Din fr. cosmogonique. DOOM
cosmogónic adj. m., pl. cosmogónici; f. cosmogónică, pl. cosmogónice
cosmogonie
COSMOGONÍE s. f. 1. Teorie (religioasă, filosofică sau mitică) despre originea Universului. 2. Ramură a astronomiei care se ocupă cu studiul originii și al evoluției corpurilor cerești și al sistemelor de corpuri cerești. – Din fr. cosmogonie. DOOM
cosmogoníe s. f., art. cosmogonía, g.-d. cosmogoníi, art. cosmogoníei
cosmograf
COSMOGRÁF, -Ă, cosmografi, -e, s. m. și f. Om de știință care se ocupă cu cosmografia. – Din fr. cosmographe. DOOM
cosmográfă (-mo-gra-) s. f., g.-d. art. cosmográfei; pl. cosmográfe
cosmografa
COSMOGRÁF, -Ă, cosmografi, -e, s. m. și f. Om de știință care se ocupă cu cosmografia. – Din fr. cosmographe. DOOM
cosmográfă (-mo-gra-) s. f., g.-d. art. cosmográfei; pl. cosmográfe
cosmografe
COSMOGRÁF, -Ă, cosmografi, -e, s. m. și f. Om de știință care se ocupă cu cosmografia. – Din fr. cosmographe. DOOM
cosmográfă (-mo-gra-) s. f., g.-d. art. cosmográfei; pl. cosmográfe
cosmografei
COSMOGRÁF, -Ă, cosmografi, -e, s. m. și f. Om de știință care se ocupă cu cosmografia. – Din fr. cosmographe. DOOM
cosmográfă (-mo-gra-) s. f., g.-d. art. cosmográfei; pl. cosmográfe
cosmografele
COSMOGRÁF, -Ă, cosmografi, -e, s. m. și f. Om de știință care se ocupă cu cosmografia. – Din fr. cosmographe. DOOM
cosmográfă (-mo-gra-) s. f., g.-d. art. cosmográfei; pl. cosmográfe
cosmografelor
COSMOGRÁF, -Ă, cosmografi, -e, s. m. și f. Om de știință care se ocupă cu cosmografia. – Din fr. cosmographe. DOOM
cosmográfă (-mo-gra-) s. f., g.-d. art. cosmográfei; pl. cosmográfe
cosmografi
COSMOGRÁF, -Ă, cosmografi, -e, s. m. și f. Om de știință care se ocupă cu cosmografia. – Din fr. cosmographe. DOOM
cosmográfă (-mo-gra-) s. f., g.-d. art. cosmográfei; pl. cosmográfe
cosmografia
COSMOGRAFÍE s. f. Ramură a astronomiei, care se ocupă cu descrierea corpurilor și fenomenelor cerești așa cum sunt cunoscute din observații, fără interpretare sau explicare. – Din fr. cosmographie. DOOM
cosmografíe (-mo-gra-) s. f., art. cosmografía, g.-d. art. cosmografíei; pl. cosmografíi
cosmografic
COSMOGRÁFIC, -Ă, cosmografici, -ce, adj. Care ține de cosmografie, privitor la cosmografie. – Din fr. cosmographique. DOOM
cosmográfic (-mo-gra-) adj. m., pl. cosmográfici; f. cosmográfică, pl. cosmográfice
cosmografica
COSMOGRÁFIC, -Ă, cosmografici, -ce, adj. Care ține de cosmografie, privitor la cosmografie. – Din fr. cosmographique. DOOM
cosmográfic (-mo-gra-) adj. m., pl. cosmográfici; f. cosmográfică, pl. cosmográfice
cosmografice
COSMOGRÁFIC, -Ă, cosmografici, -ce, adj. Care ține de cosmografie, privitor la cosmografie. – Din fr. cosmographique. DOOM
cosmográfic (-mo-gra-) adj. m., pl. cosmográfici; f. cosmográfică, pl. cosmográfice
cosmograficei
COSMOGRÁFIC, -Ă, cosmografici, -ce, adj. Care ține de cosmografie, privitor la cosmografie. – Din fr. cosmographique. DOOM
cosmográfic (-mo-gra-) adj. m., pl. cosmográfici; f. cosmográfică, pl. cosmográfice
cosmograficele
COSMOGRÁFIC, -Ă, cosmografici, -ce, adj. Care ține de cosmografie, privitor la cosmografie. – Din fr. cosmographique. DOOM
cosmográfic (-mo-gra-) adj. m., pl. cosmográfici; f. cosmográfică, pl. cosmográfice
cosmograficelor
COSMOGRÁFIC, -Ă, cosmografici, -ce, adj. Care ține de cosmografie, privitor la cosmografie. – Din fr. cosmographique. DOOM
cosmográfic (-mo-gra-) adj. m., pl. cosmográfici; f. cosmográfică, pl. cosmográfice
cosmografici
COSMOGRÁFIC, -Ă, cosmografici, -ce, adj. Care ține de cosmografie, privitor la cosmografie. – Din fr. cosmographique. DOOM
cosmográfic (-mo-gra-) adj. m., pl. cosmográfici; f. cosmográfică, pl. cosmográfice
cosmograficii
COSMOGRÁFIC, -Ă, cosmografici, -ce, adj. Care ține de cosmografie, privitor la cosmografie. – Din fr. cosmographique. DOOM
cosmográfic (-mo-gra-) adj. m., pl. cosmográfici; f. cosmográfică, pl. cosmográfice
cosmograficilor
COSMOGRÁFIC, -Ă, cosmografici, -ce, adj. Care ține de cosmografie, privitor la cosmografie. – Din fr. cosmographique. DOOM
cosmográfic (-mo-gra-) adj. m., pl. cosmográfici; f. cosmográfică, pl. cosmográfice
cosmograficul
COSMOGRÁFIC, -Ă, cosmografici, -ce, adj. Care ține de cosmografie, privitor la cosmografie. – Din fr. cosmographique. DOOM
cosmográfic (-mo-gra-) adj. m., pl. cosmográfici; f. cosmográfică, pl. cosmográfice
cosmograficului
COSMOGRÁFIC, -Ă, cosmografici, -ce, adj. Care ține de cosmografie, privitor la cosmografie. – Din fr. cosmographique. DOOM
cosmográfic (-mo-gra-) adj. m., pl. cosmográfici; f. cosmográfică, pl. cosmográfice
cosmografie
COSMOGRAFÍE s. f. Ramură a astronomiei, care se ocupă cu descrierea corpurilor și fenomenelor cerești așa cum sunt cunoscute din observații, fără interpretare sau explicare. – Din fr. cosmographie. DOOM
cosmografíe (-mo-gra-) s. f., art. cosmografía, g.-d. art. cosmografíei; pl. cosmografíi
cosmografiei
COSMOGRAFÍE s. f. Ramură a astronomiei, care se ocupă cu descrierea corpurilor și fenomenelor cerești așa cum sunt cunoscute din observații, fără interpretare sau explicare. – Din fr. cosmographie. DOOM
cosmografíe (-mo-gra-) s. f., art. cosmografía, g.-d. art. cosmografíei; pl. cosmografíi
cosmografii
COSMOGRÁF, -Ă, cosmografi, -e, s. m. și f. Om de știință care se ocupă cu cosmografia. – Din fr. cosmographe. DOOM
cosmográfă (-mo-gra-) s. f., g.-d. art. cosmográfei; pl. cosmográfe
cosmografii
COSMOGRAFÍE s. f. Ramură a astronomiei, care se ocupă cu descrierea corpurilor și fenomenelor cerești așa cum sunt cunoscute din observații, fără interpretare sau explicare. – Din fr. cosmographie. DOOM
cosmografíe (-mo-gra-) s. f., art. cosmografía, g.-d. art. cosmografíei; pl. cosmografíi
cosmografiile
COSMOGRAFÍE s. f. Ramură a astronomiei, care se ocupă cu descrierea corpurilor și fenomenelor cerești așa cum sunt cunoscute din observații, fără interpretare sau explicare. – Din fr. cosmographie. DOOM
cosmografíe (-mo-gra-) s. f., art. cosmografía, g.-d. art. cosmografíei; pl. cosmografíi
cosmografiilor
COSMOGRAFÍE s. f. Ramură a astronomiei, care se ocupă cu descrierea corpurilor și fenomenelor cerești așa cum sunt cunoscute din observații, fără interpretare sau explicare. – Din fr. cosmographie. DOOM
cosmografíe (-mo-gra-) s. f., art. cosmografía, g.-d. art. cosmografíei; pl. cosmografíi
cosmografilor
COSMOGRÁF, -Ă, cosmografi, -e, s. m. și f. Om de știință care se ocupă cu cosmografia. – Din fr. cosmographe. DOOM
cosmográfă (-mo-gra-) s. f., g.-d. art. cosmográfei; pl. cosmográfe
cosmograful
COSMOGRÁF, -Ă, cosmografi, -e, s. m. și f. Om de știință care se ocupă cu cosmografia. – Din fr. cosmographe. DOOM
cosmográfă (-mo-gra-) s. f., g.-d. art. cosmográfei; pl. cosmográfe
cosmografului
COSMOGRÁF, -Ă, cosmografi, -e, s. m. și f. Om de știință care se ocupă cu cosmografia. – Din fr. cosmographe. DOOM
cosmográfă (-mo-gra-) s. f., g.-d. art. cosmográfei; pl. cosmográfe
cosmolog
COSMOLÓG, -Ă, cosmologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în cosmologie. – Din fr. cosmologue. DOOM
cosmológă (rar) s. f., g.-d. art. cosmológei; pl. cosmológe
cosmologa
COSMOLÓG, -Ă, cosmologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în cosmologie. – Din fr. cosmologue. DOOM
cosmológă (rar) s. f., g.-d. art. cosmológei; pl. cosmológe
cosmologe
COSMOLÓG, -Ă, cosmologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în cosmologie. – Din fr. cosmologue. DOOM
cosmológă (rar) s. f., g.-d. art. cosmológei; pl. cosmológe
cosmologei
COSMOLÓG, -Ă, cosmologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în cosmologie. – Din fr. cosmologue. DOOM
cosmológă (rar) s. f., g.-d. art. cosmológei; pl. cosmológe
cosmologele
COSMOLÓG, -Ă, cosmologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în cosmologie. – Din fr. cosmologue. DOOM
cosmológă (rar) s. f., g.-d. art. cosmológei; pl. cosmológe
cosmologelor
COSMOLÓG, -Ă, cosmologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în cosmologie. – Din fr. cosmologue. DOOM
cosmológă (rar) s. f., g.-d. art. cosmológei; pl. cosmológe
cosmologi
COSMOLÓG, -Ă, cosmologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în cosmologie. – Din fr. cosmologue. DOOM
cosmológă (rar) s. f., g.-d. art. cosmológei; pl. cosmológe
cosmologia
COSMOLOGÍE s. f. Ramură a astronomiei care studiază structura și evoluția cosmosului și legile generale care îl conduc. – Din fr. cosmologie. DOOM
cosmologíe s. f., art. cosmología, g.-d. cosmologíi, art. cosmologíei
cosmologic
COSMOLÓGIC, -Ă, cosmologici, -ce, adj. Care ține de cosmologie. – Din fr. cosmologique. DOOM
cosmológic adj. m., pl. cosmológici; f. cosmológică, pl. cosmológice
cosmologica
COSMOLÓGIC, -Ă, cosmologici, -ce, adj. Care ține de cosmologie. – Din fr. cosmologique. DOOM
cosmológic adj. m., pl. cosmológici; f. cosmológică, pl. cosmológice
cosmologice
COSMOLÓGIC, -Ă, cosmologici, -ce, adj. Care ține de cosmologie. – Din fr. cosmologique. DOOM
cosmológic adj. m., pl. cosmológici; f. cosmológică, pl. cosmológice
cosmologicei
COSMOLÓGIC, -Ă, cosmologici, -ce, adj. Care ține de cosmologie. – Din fr. cosmologique. DOOM
cosmológic adj. m., pl. cosmológici; f. cosmológică, pl. cosmológice
cosmologicele
COSMOLÓGIC, -Ă, cosmologici, -ce, adj. Care ține de cosmologie. – Din fr. cosmologique. DOOM
cosmológic adj. m., pl. cosmológici; f. cosmológică, pl. cosmológice
cosmologicelor
COSMOLÓGIC, -Ă, cosmologici, -ce, adj. Care ține de cosmologie. – Din fr. cosmologique. DOOM
cosmológic adj. m., pl. cosmológici; f. cosmológică, pl. cosmológice
cosmologici
COSMOLÓGIC, -Ă, cosmologici, -ce, adj. Care ține de cosmologie. – Din fr. cosmologique. DOOM
cosmológic adj. m., pl. cosmológici; f. cosmológică, pl. cosmológice
cosmologicii
COSMOLÓGIC, -Ă, cosmologici, -ce, adj. Care ține de cosmologie. – Din fr. cosmologique. DOOM
cosmológic adj. m., pl. cosmológici; f. cosmológică, pl. cosmológice
cosmologicilor
COSMOLÓGIC, -Ă, cosmologici, -ce, adj. Care ține de cosmologie. – Din fr. cosmologique. DOOM
cosmológic adj. m., pl. cosmológici; f. cosmológică, pl. cosmológice
cosmologicul
COSMOLÓGIC, -Ă, cosmologici, -ce, adj. Care ține de cosmologie. – Din fr. cosmologique. DOOM
cosmológic adj. m., pl. cosmológici; f. cosmológică, pl. cosmológice
cosmologicului
COSMOLÓGIC, -Ă, cosmologici, -ce, adj. Care ține de cosmologie. – Din fr. cosmologique. DOOM
cosmológic adj. m., pl. cosmológici; f. cosmológică, pl. cosmológice
cosmologie
COSMOLOGÍE s. f. Ramură a astronomiei care studiază structura și evoluția cosmosului și legile generale care îl conduc. – Din fr. cosmologie. DOOM
cosmologíe s. f., art. cosmología, g.-d. cosmologíi, art. cosmologíei
cosmologiei
COSMOLOGÍE s. f. Ramură a astronomiei care studiază structura și evoluția cosmosului și legile generale care îl conduc. – Din fr. cosmologie. DOOM
cosmologíe s. f., art. cosmología, g.-d. cosmologíi, art. cosmologíei
cosmologii
COSMOLÓG, -Ă, cosmologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în cosmologie. – Din fr. cosmologue. DOOM
cosmológă (rar) s. f., g.-d. art. cosmológei; pl. cosmológe
cosmologii
COSMOLOGÍE s. f. Ramură a astronomiei care studiază structura și evoluția cosmosului și legile generale care îl conduc. – Din fr. cosmologie. DOOM
cosmologíe s. f., art. cosmología, g.-d. cosmologíi, art. cosmologíei
cosmologilor
COSMOLÓG, -Ă, cosmologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în cosmologie. – Din fr. cosmologue. DOOM
cosmológă (rar) s. f., g.-d. art. cosmológei; pl. cosmológe
cosmologul
COSMOLÓG, -Ă, cosmologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în cosmologie. – Din fr. cosmologue. DOOM
cosmológă (rar) s. f., g.-d. art. cosmológei; pl. cosmológe
cosmologului
COSMOLÓG, -Ă, cosmologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în cosmologie. – Din fr. cosmologue. DOOM
cosmológă (rar) s. f., g.-d. art. cosmológei; pl. cosmológe
cosmonaut
COSMONAÚT, -Ă, cosmonauți, -te, s. m. și f. Astronaut. – Din fr. cosmonaute. Cf. rus. kosmonavt. DOOM
cosmonaútă s. f., g.-d. art. cosmonaútei; pl. cosmonaúte
cosmonauta
COSMONAÚT, -Ă, cosmonauți, -te, s. m. și f. Astronaut. – Din fr. cosmonaute. Cf. rus. kosmonavt. DOOM
cosmonaútă s. f., g.-d. art. cosmonaútei; pl. cosmonaúte
cosmonaute
COSMONAÚT, -Ă, cosmonauți, -te, s. m. și f. Astronaut. – Din fr. cosmonaute. Cf. rus. kosmonavt. DOOM
cosmonaútă s. f., g.-d. art. cosmonaútei; pl. cosmonaúte
cosmonautei
COSMONAÚT, -Ă, cosmonauți, -te, s. m. și f. Astronaut. – Din fr. cosmonaute. Cf. rus. kosmonavt. DOOM
cosmonaútă s. f., g.-d. art. cosmonaútei; pl. cosmonaúte
cosmonautele
COSMONAÚT, -Ă, cosmonauți, -te, s. m. și f. Astronaut. – Din fr. cosmonaute. Cf. rus. kosmonavt. DOOM
cosmonaútă s. f., g.-d. art. cosmonaútei; pl. cosmonaúte
cosmonautelor
COSMONAÚT, -Ă, cosmonauți, -te, s. m. și f. Astronaut. – Din fr. cosmonaute. Cf. rus. kosmonavt. DOOM
cosmonaútă s. f., g.-d. art. cosmonaútei; pl. cosmonaúte
cosmonautic
COSMONAÚTIC, -Ă, cosmonautici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Referitor la cosmonautică, de cosmonautică. 2. S. f. Astronautică. – Din fr. cosmonautique. Cf. rus. kosmonavtika. DOOM
cosmonaútic adj. m., pl. cosmonaútici; f. cosmonaútică, pl. cosmonaútice
cosmonautica
COSMONAÚTIC, -Ă, cosmonautici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Referitor la cosmonautică, de cosmonautică. 2. S. f. Astronautică. – Din fr. cosmonautique. Cf. rus. kosmonavtika. DOOM
cosmonaútic adj. m., pl. cosmonaútici; f. cosmonaútică, pl. cosmonaútice
cosmonautica
COSMONAÚTIC, -Ă, cosmonautici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Referitor la cosmonautică, de cosmonautică. 2. S. f. Astronautică. – Din fr. cosmonautique. Cf. rus. kosmonavtika. DOOM
cosmonaútică s. f., g.-d. art. cosmonaúticii
cosmonautice
COSMONAÚTIC, -Ă, cosmonautici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Referitor la cosmonautică, de cosmonautică. 2. S. f. Astronautică. – Din fr. cosmonautique. Cf. rus. kosmonavtika. DOOM
cosmonaútic adj. m., pl. cosmonaútici; f. cosmonaútică, pl. cosmonaútice
cosmonauticei
COSMONAÚTIC, -Ă, cosmonautici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Referitor la cosmonautică, de cosmonautică. 2. S. f. Astronautică. – Din fr. cosmonautique. Cf. rus. kosmonavtika. DOOM
cosmonaútic adj. m., pl. cosmonaútici; f. cosmonaútică, pl. cosmonaútice
cosmonauticele
COSMONAÚTIC, -Ă, cosmonautici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Referitor la cosmonautică, de cosmonautică. 2. S. f. Astronautică. – Din fr. cosmonautique. Cf. rus. kosmonavtika. DOOM
cosmonaútic adj. m., pl. cosmonaútici; f. cosmonaútică, pl. cosmonaútice
cosmonauticelor
COSMONAÚTIC, -Ă, cosmonautici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Referitor la cosmonautică, de cosmonautică. 2. S. f. Astronautică. – Din fr. cosmonautique. Cf. rus. kosmonavtika. DOOM
cosmonaútic adj. m., pl. cosmonaútici; f. cosmonaútică, pl. cosmonaútice
cosmonautici
COSMONAÚTIC, -Ă, cosmonautici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Referitor la cosmonautică, de cosmonautică. 2. S. f. Astronautică. – Din fr. cosmonautique. Cf. rus. kosmonavtika. DOOM
cosmonaútic adj. m., pl. cosmonaútici; f. cosmonaútică, pl. cosmonaútice
cosmonautici
COSMONAÚTIC, -Ă, cosmonautici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Referitor la cosmonautică, de cosmonautică. 2. S. f. Astronautică. – Din fr. cosmonautique. Cf. rus. kosmonavtika. DOOM
cosmonaútică s. f., g.-d. art. cosmonaúticii
cosmonauticii
COSMONAÚTIC, -Ă, cosmonautici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Referitor la cosmonautică, de cosmonautică. 2. S. f. Astronautică. – Din fr. cosmonautique. Cf. rus. kosmonavtika. DOOM
cosmonaútic adj. m., pl. cosmonaútici; f. cosmonaútică, pl. cosmonaútice
cosmonauticii
COSMONAÚTIC, -Ă, cosmonautici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Referitor la cosmonautică, de cosmonautică. 2. S. f. Astronautică. – Din fr. cosmonautique. Cf. rus. kosmonavtika. DOOM
cosmonaútică s. f., g.-d. art. cosmonaúticii
cosmonauticilor
COSMONAÚTIC, -Ă, cosmonautici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Referitor la cosmonautică, de cosmonautică. 2. S. f. Astronautică. – Din fr. cosmonautique. Cf. rus. kosmonavtika. DOOM
cosmonaútic adj. m., pl. cosmonaútici; f. cosmonaútică, pl. cosmonaútice
cosmonauticul
COSMONAÚTIC, -Ă, cosmonautici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Referitor la cosmonautică, de cosmonautică. 2. S. f. Astronautică. – Din fr. cosmonautique. Cf. rus. kosmonavtika. DOOM
cosmonaútic adj. m., pl. cosmonaútici; f. cosmonaútică, pl. cosmonaútice
cosmonauticului
COSMONAÚTIC, -Ă, cosmonautici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Referitor la cosmonautică, de cosmonautică. 2. S. f. Astronautică. – Din fr. cosmonautique. Cf. rus. kosmonavtika. DOOM
cosmonaútic adj. m., pl. cosmonaútici; f. cosmonaútică, pl. cosmonaútice
cosmonautul
COSMONAÚT, -Ă, cosmonauți, -te, s. m. și f. Astronaut. – Din fr. cosmonaute. Cf. rus. kosmonavt. DOOM
cosmonaútă s. f., g.-d. art. cosmonaútei; pl. cosmonaúte
cosmonautului
COSMONAÚT, -Ă, cosmonauți, -te, s. m. și f. Astronaut. – Din fr. cosmonaute. Cf. rus. kosmonavt. DOOM
cosmonaútă s. f., g.-d. art. cosmonaútei; pl. cosmonaúte
cosmonauți
COSMONAÚT, -Ă, cosmonauți, -te, s. m. și f. Astronaut. – Din fr. cosmonaute. Cf. rus. kosmonavt. DOOM
cosmonaútă s. f., g.-d. art. cosmonaútei; pl. cosmonaúte
cosmonauții
COSMONAÚT, -Ă, cosmonauți, -te, s. m. și f. Astronaut. – Din fr. cosmonaute. Cf. rus. kosmonavt. DOOM
cosmonaútă s. f., g.-d. art. cosmonaútei; pl. cosmonaúte
cosmonauților
COSMONAÚT, -Ă, cosmonauți, -te, s. m. și f. Astronaut. – Din fr. cosmonaute. Cf. rus. kosmonavt. DOOM
cosmonaútă s. f., g.-d. art. cosmonaútei; pl. cosmonaúte
cosmonava
COSMONÁVĂ, cosmonave, s. f. (Rar) Navă cosmică; astronavă. – Cosmo- (izolat din cosmologie etc.) + navă (după fr. cosmonef, rus. kosmokorabl'). DOOM
cosmonávă (rar) s. f., g.-d. art. cosmonávei; pl. cosmonáve
cosmonave
COSMONÁVĂ, cosmonave, s. f. (Rar) Navă cosmică; astronavă. – Cosmo- (izolat din cosmologie etc.) + navă (după fr. cosmonef, rus. kosmokorabl'). DOOM
cosmonávă (rar) s. f., g.-d. art. cosmonávei; pl. cosmonáve
cosmonavei
COSMONÁVĂ, cosmonave, s. f. (Rar) Navă cosmică; astronavă. – Cosmo- (izolat din cosmologie etc.) + navă (după fr. cosmonef, rus. kosmokorabl'). DOOM
cosmonávă (rar) s. f., g.-d. art. cosmonávei; pl. cosmonáve
cosmonavele
COSMONÁVĂ, cosmonave, s. f. (Rar) Navă cosmică; astronavă. – Cosmo- (izolat din cosmologie etc.) + navă (după fr. cosmonef, rus. kosmokorabl'). DOOM
cosmonávă (rar) s. f., g.-d. art. cosmonávei; pl. cosmonáve
cosmonavelor
COSMONÁVĂ, cosmonave, s. f. (Rar) Navă cosmică; astronavă. – Cosmo- (izolat din cosmologie etc.) + navă (după fr. cosmonef, rus. kosmokorabl'). DOOM
cosmonávă (rar) s. f., g.-d. art. cosmonávei; pl. cosmonáve
cosmonomia
COSMONOMÍE s. f. Totalitatea legilor care guvernează universul. – Din fr. cosmonomie. DOOM
cosmonomíe s. f., art. cosmonomía, g.-d. cosmonomíi, art. cosmonomíei
cosmonomic
COSMONÓMIC, -Ă adj. Referitor la cosmonomie. [< fr. cosmonomique].
cosmonomie
COSMONOMÍE s. f. Totalitatea legilor care guvernează universul. – Din fr. cosmonomie. DOOM
cosmonomíe s. f., art. cosmonomía, g.-d. cosmonomíi, art. cosmonomíei
cosmonomiei
COSMONOMÍE s. f. Totalitatea legilor care guvernează universul. – Din fr. cosmonomie. DOOM
cosmonomíe s. f., art. cosmonomía, g.-d. cosmonomíi, art. cosmonomíei
cosmonomii
COSMONOMÍE s. f. Totalitatea legilor care guvernează universul. – Din fr. cosmonomie. DOOM
cosmonomíe s. f., art. cosmonomía, g.-d. cosmonomíi, art. cosmonomíei
cosmopatologia
COSMOPATOLOGÍE s. f. Studiu al acțiunii nocive a factorilor cosmici asupra organismelor vii. – Din fr. cosmopathologie.
cosmopatologic
COSMOPATOLÓGIC, -Ă, cosmopatologici, -ce, adj. De cosmopatologie. – Din fr. cosmopathologique.
cosmopatologica
COSMOPATOLÓGIC, -Ă, cosmopatologici, -ce, adj. De cosmopatologie. – Din fr. cosmopathologique.
cosmopatologice
COSMOPATOLÓGIC, -Ă, cosmopatologici, -ce, adj. De cosmopatologie. – Din fr. cosmopathologique.
cosmopatologicei
COSMOPATOLÓGIC, -Ă, cosmopatologici, -ce, adj. De cosmopatologie. – Din fr. cosmopathologique.
cosmopatologicele
COSMOPATOLÓGIC, -Ă, cosmopatologici, -ce, adj. De cosmopatologie. – Din fr. cosmopathologique.
cosmopatologicelor
COSMOPATOLÓGIC, -Ă, cosmopatologici, -ce, adj. De cosmopatologie. – Din fr. cosmopathologique.
cosmopatologici
COSMOPATOLÓGIC, -Ă, cosmopatologici, -ce, adj. De cosmopatologie. – Din fr. cosmopathologique.
cosmopatologicii
COSMOPATOLÓGIC, -Ă, cosmopatologici, -ce, adj. De cosmopatologie. – Din fr. cosmopathologique.
cosmopatologicilor
COSMOPATOLÓGIC, -Ă, cosmopatologici, -ce, adj. De cosmopatologie. – Din fr. cosmopathologique.
cosmopatologicul
COSMOPATOLÓGIC, -Ă, cosmopatologici, -ce, adj. De cosmopatologie. – Din fr. cosmopathologique.
cosmopatologicului
COSMOPATOLÓGIC, -Ă, cosmopatologici, -ce, adj. De cosmopatologie. – Din fr. cosmopathologique.
cosmopatologie
COSMOPATOLOGÍE s. f. Studiu al acțiunii nocive a factorilor cosmici asupra organismelor vii. – Din fr. cosmopathologie.
cosmopatologiei
COSMOPATOLOGÍE s. f. Studiu al acțiunii nocive a factorilor cosmici asupra organismelor vii. – Din fr. cosmopathologie.
cosmopatologii
COSMOPATOLOGÍE s. f. Studiu al acțiunii nocive a factorilor cosmici asupra organismelor vii. – Din fr. cosmopathologie.
cosmopolit
COSMOPOLÍT, -Ă, cosmopoliți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care aparține cosmopolitismului, privitor la cosmopolitism; care manifestă cosmopolitism. 2. Care se consideră cetățean al lumii. ♦ Care nu trăiește într-o singură țară. ♦ (Peior.) Care este atras de tot ce este străin. ♦ Care ține de mai multe culturi, comun mai multor țări sau tuturor țărilor; universal. ♦ Pestriț, amestecat (prin prezența mai multor naționalități și limbi). Oraș cosmopolit. – Din fr. cosmopolite. Cf. (pt. sensul 1) rus. kosmopolit. DOOM
cosmopolít adj. m., s. m., pl. cosmopolíți; adj. f., s. f. cosmopolítă, pl. cosmopolíte
cosmopolit
COSMOPOLÍT, -Ă, cosmopoliți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care aparține cosmopolitismului, privitor la cosmopolitism; care manifestă cosmopolitism. 2. Care se consideră cetățean al lumii. ♦ Care nu trăiește într-o singură țară. ♦ (Peior.) Care este atras de tot ce este străin. ♦ Care ține de mai multe culturi, comun mai multor țări sau tuturor țărilor; universal. ♦ Pestriț, amestecat (prin prezența mai multor naționalități și limbi). Oraș cosmopolit. – Din fr. cosmopolite. Cf. (pt. sensul 1) rus. kosmopolit. DOOM
cosmopolít adj. m., s. m., pl. cosmopolíți; adj. f., s. f. cosmopolítă, pl. cosmopolíte
cosmopolita
COSMOPOLÍT, -Ă, cosmopoliți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care aparține cosmopolitismului, privitor la cosmopolitism; care manifestă cosmopolitism. 2. Care se consideră cetățean al lumii. ♦ Care nu trăiește într-o singură țară. ♦ (Peior.) Care este atras de tot ce este străin. ♦ Care ține de mai multe culturi, comun mai multor țări sau tuturor țărilor; universal. ♦ Pestriț, amestecat (prin prezența mai multor naționalități și limbi). Oraș cosmopolit. – Din fr. cosmopolite. Cf. (pt. sensul 1) rus. kosmopolit. DOOM
cosmopolít adj. m., s. m., pl. cosmopolíți; adj. f., s. f. cosmopolítă, pl. cosmopolíte
cosmopolita
COSMOPOLÍT, -Ă, cosmopoliți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care aparține cosmopolitismului, privitor la cosmopolitism; care manifestă cosmopolitism. 2. Care se consideră cetățean al lumii. ♦ Care nu trăiește într-o singură țară. ♦ (Peior.) Care este atras de tot ce este străin. ♦ Care ține de mai multe culturi, comun mai multor țări sau tuturor țărilor; universal. ♦ Pestriț, amestecat (prin prezența mai multor naționalități și limbi). Oraș cosmopolit. – Din fr. cosmopolite. Cf. (pt. sensul 1) rus. kosmopolit. DOOM
cosmopolít adj. m., s. m., pl. cosmopolíți; adj. f., s. f. cosmopolítă, pl. cosmopolíte
cosmopolite
COSMOPOLÍT, -Ă, cosmopoliți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care aparține cosmopolitismului, privitor la cosmopolitism; care manifestă cosmopolitism. 2. Care se consideră cetățean al lumii. ♦ Care nu trăiește într-o singură țară. ♦ (Peior.) Care este atras de tot ce este străin. ♦ Care ține de mai multe culturi, comun mai multor țări sau tuturor țărilor; universal. ♦ Pestriț, amestecat (prin prezența mai multor naționalități și limbi). Oraș cosmopolit. – Din fr. cosmopolite. Cf. (pt. sensul 1) rus. kosmopolit. DOOM
cosmopolít adj. m., s. m., pl. cosmopolíți; adj. f., s. f. cosmopolítă, pl. cosmopolíte
cosmopolite
COSMOPOLÍT, -Ă, cosmopoliți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care aparține cosmopolitismului, privitor la cosmopolitism; care manifestă cosmopolitism. 2. Care se consideră cetățean al lumii. ♦ Care nu trăiește într-o singură țară. ♦ (Peior.) Care este atras de tot ce este străin. ♦ Care ține de mai multe culturi, comun mai multor țări sau tuturor țărilor; universal. ♦ Pestriț, amestecat (prin prezența mai multor naționalități și limbi). Oraș cosmopolit. – Din fr. cosmopolite. Cf. (pt. sensul 1) rus. kosmopolit. DOOM
cosmopolít adj. m., s. m., pl. cosmopolíți; adj. f., s. f. cosmopolítă, pl. cosmopolíte
cosmopolitei
COSMOPOLÍT, -Ă, cosmopoliți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care aparține cosmopolitismului, privitor la cosmopolitism; care manifestă cosmopolitism. 2. Care se consideră cetățean al lumii. ♦ Care nu trăiește într-o singură țară. ♦ (Peior.) Care este atras de tot ce este străin. ♦ Care ține de mai multe culturi, comun mai multor țări sau tuturor țărilor; universal. ♦ Pestriț, amestecat (prin prezența mai multor naționalități și limbi). Oraș cosmopolit. – Din fr. cosmopolite. Cf. (pt. sensul 1) rus. kosmopolit. DOOM
cosmopolít adj. m., s. m., pl. cosmopolíți; adj. f., s. f. cosmopolítă, pl. cosmopolíte
cosmopolitei
COSMOPOLÍT, -Ă, cosmopoliți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care aparține cosmopolitismului, privitor la cosmopolitism; care manifestă cosmopolitism. 2. Care se consideră cetățean al lumii. ♦ Care nu trăiește într-o singură țară. ♦ (Peior.) Care este atras de tot ce este străin. ♦ Care ține de mai multe culturi, comun mai multor țări sau tuturor țărilor; universal. ♦ Pestriț, amestecat (prin prezența mai multor naționalități și limbi). Oraș cosmopolit. – Din fr. cosmopolite. Cf. (pt. sensul 1) rus. kosmopolit. DOOM
cosmopolít adj. m., s. m., pl. cosmopolíți; adj. f., s. f. cosmopolítă, pl. cosmopolíte
cosmopolitele
COSMOPOLÍT, -Ă, cosmopoliți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care aparține cosmopolitismului, privitor la cosmopolitism; care manifestă cosmopolitism. 2. Care se consideră cetățean al lumii. ♦ Care nu trăiește într-o singură țară. ♦ (Peior.) Care este atras de tot ce este străin. ♦ Care ține de mai multe culturi, comun mai multor țări sau tuturor țărilor; universal. ♦ Pestriț, amestecat (prin prezența mai multor naționalități și limbi). Oraș cosmopolit. – Din fr. cosmopolite. Cf. (pt. sensul 1) rus. kosmopolit. DOOM
cosmopolít adj. m., s. m., pl. cosmopolíți; adj. f., s. f. cosmopolítă, pl. cosmopolíte
cosmopolitele
COSMOPOLÍT, -Ă, cosmopoliți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care aparține cosmopolitismului, privitor la cosmopolitism; care manifestă cosmopolitism. 2. Care se consideră cetățean al lumii. ♦ Care nu trăiește într-o singură țară. ♦ (Peior.) Care este atras de tot ce este străin. ♦ Care ține de mai multe culturi, comun mai multor țări sau tuturor țărilor; universal. ♦ Pestriț, amestecat (prin prezența mai multor naționalități și limbi). Oraș cosmopolit. – Din fr. cosmopolite. Cf. (pt. sensul 1) rus. kosmopolit. DOOM
cosmopolít adj. m., s. m., pl. cosmopolíți; adj. f., s. f. cosmopolítă, pl. cosmopolíte
cosmopolitelor
COSMOPOLÍT, -Ă, cosmopoliți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care aparține cosmopolitismului, privitor la cosmopolitism; care manifestă cosmopolitism. 2. Care se consideră cetățean al lumii. ♦ Care nu trăiește într-o singură țară. ♦ (Peior.) Care este atras de tot ce este străin. ♦ Care ține de mai multe culturi, comun mai multor țări sau tuturor țărilor; universal. ♦ Pestriț, amestecat (prin prezența mai multor naționalități și limbi). Oraș cosmopolit. – Din fr. cosmopolite. Cf. (pt. sensul 1) rus. kosmopolit. DOOM
cosmopolít adj. m., s. m., pl. cosmopolíți; adj. f., s. f. cosmopolítă, pl. cosmopolíte
cosmopolitelor
COSMOPOLÍT, -Ă, cosmopoliți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care aparține cosmopolitismului, privitor la cosmopolitism; care manifestă cosmopolitism. 2. Care se consideră cetățean al lumii. ♦ Care nu trăiește într-o singură țară. ♦ (Peior.) Care este atras de tot ce este străin. ♦ Care ține de mai multe culturi, comun mai multor țări sau tuturor țărilor; universal. ♦ Pestriț, amestecat (prin prezența mai multor naționalități și limbi). Oraș cosmopolit. – Din fr. cosmopolite. Cf. (pt. sensul 1) rus. kosmopolit. DOOM
cosmopolít adj. m., s. m., pl. cosmopolíți; adj. f., s. f. cosmopolítă, pl. cosmopolíte
cosmopolitism
COSMOPOLITÍSM s. n. 1. Doctrină frecventă în sec. XVIII, care promova ideea cetățeniei universale. (Peior.) Concepție potrivit căreia patria e lumea întreagă, iar omul, cetățean al ei. 2. Manieră cosmopolită (2) de a trăi. 3. Admirație manifestată față de tot ce este străin. – Din fr. cosmopolitisme. Cf. (pt. sensul 3) rus. kosmopolitizm. DOOM
cosmopolitísm s. n.
cosmopolitismul
COSMOPOLITÍSM s. n. 1. Doctrină frecventă în sec. XVIII, care promova ideea cetățeniei universale. (Peior.) Concepție potrivit căreia patria e lumea întreagă, iar omul, cetățean al ei. 2. Manieră cosmopolită (2) de a trăi. 3. Admirație manifestată față de tot ce este străin. – Din fr. cosmopolitisme. Cf. (pt. sensul 3) rus. kosmopolitizm. DOOM
cosmopolitísm s. n.
cosmopolitismului
COSMOPOLITÍSM s. n. 1. Doctrină frecventă în sec. XVIII, care promova ideea cetățeniei universale. (Peior.) Concepție potrivit căreia patria e lumea întreagă, iar omul, cetățean al ei. 2. Manieră cosmopolită (2) de a trăi. 3. Admirație manifestată față de tot ce este străin. – Din fr. cosmopolitisme. Cf. (pt. sensul 3) rus. kosmopolitizm. DOOM
cosmopolitísm s. n.
cosmopolitul
COSMOPOLÍT, -Ă, cosmopoliți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care aparține cosmopolitismului, privitor la cosmopolitism; care manifestă cosmopolitism. 2. Care se consideră cetățean al lumii. ♦ Care nu trăiește într-o singură țară. ♦ (Peior.) Care este atras de tot ce este străin. ♦ Care ține de mai multe culturi, comun mai multor țări sau tuturor țărilor; universal. ♦ Pestriț, amestecat (prin prezența mai multor naționalități și limbi). Oraș cosmopolit. – Din fr. cosmopolite. Cf. (pt. sensul 1) rus. kosmopolit. DOOM
cosmopolít adj. m., s. m., pl. cosmopolíți; adj. f., s. f. cosmopolítă, pl. cosmopolíte
cosmopolitul
COSMOPOLÍT, -Ă, cosmopoliți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care aparține cosmopolitismului, privitor la cosmopolitism; care manifestă cosmopolitism. 2. Care se consideră cetățean al lumii. ♦ Care nu trăiește într-o singură țară. ♦ (Peior.) Care este atras de tot ce este străin. ♦ Care ține de mai multe culturi, comun mai multor țări sau tuturor țărilor; universal. ♦ Pestriț, amestecat (prin prezența mai multor naționalități și limbi). Oraș cosmopolit. – Din fr. cosmopolite. Cf. (pt. sensul 1) rus. kosmopolit. DOOM
cosmopolít adj. m., s. m., pl. cosmopolíți; adj. f., s. f. cosmopolítă, pl. cosmopolíte
cosmopolitului
COSMOPOLÍT, -Ă, cosmopoliți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care aparține cosmopolitismului, privitor la cosmopolitism; care manifestă cosmopolitism. 2. Care se consideră cetățean al lumii. ♦ Care nu trăiește într-o singură țară. ♦ (Peior.) Care este atras de tot ce este străin. ♦ Care ține de mai multe culturi, comun mai multor țări sau tuturor țărilor; universal. ♦ Pestriț, amestecat (prin prezența mai multor naționalități și limbi). Oraș cosmopolit. – Din fr. cosmopolite. Cf. (pt. sensul 1) rus. kosmopolit. DOOM
cosmopolít adj. m., s. m., pl. cosmopolíți; adj. f., s. f. cosmopolítă, pl. cosmopolíte
cosmopolitului
COSMOPOLÍT, -Ă, cosmopoliți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care aparține cosmopolitismului, privitor la cosmopolitism; care manifestă cosmopolitism. 2. Care se consideră cetățean al lumii. ♦ Care nu trăiește într-o singură țară. ♦ (Peior.) Care este atras de tot ce este străin. ♦ Care ține de mai multe culturi, comun mai multor țări sau tuturor țărilor; universal. ♦ Pestriț, amestecat (prin prezența mai multor naționalități și limbi). Oraș cosmopolit. – Din fr. cosmopolite. Cf. (pt. sensul 1) rus. kosmopolit. DOOM
cosmopolít adj. m., s. m., pl. cosmopolíți; adj. f., s. f. cosmopolítă, pl. cosmopolíte
cosmopoliți
COSMOPOLÍT, -Ă, cosmopoliți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care aparține cosmopolitismului, privitor la cosmopolitism; care manifestă cosmopolitism. 2. Care se consideră cetățean al lumii. ♦ Care nu trăiește într-o singură țară. ♦ (Peior.) Care este atras de tot ce este străin. ♦ Care ține de mai multe culturi, comun mai multor țări sau tuturor țărilor; universal. ♦ Pestriț, amestecat (prin prezența mai multor naționalități și limbi). Oraș cosmopolit. – Din fr. cosmopolite. Cf. (pt. sensul 1) rus. kosmopolit. DOOM
cosmopolít adj. m., s. m., pl. cosmopolíți; adj. f., s. f. cosmopolítă, pl. cosmopolíte
cosmopoliți
COSMOPOLÍT, -Ă, cosmopoliți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care aparține cosmopolitismului, privitor la cosmopolitism; care manifestă cosmopolitism. 2. Care se consideră cetățean al lumii. ♦ Care nu trăiește într-o singură țară. ♦ (Peior.) Care este atras de tot ce este străin. ♦ Care ține de mai multe culturi, comun mai multor țări sau tuturor țărilor; universal. ♦ Pestriț, amestecat (prin prezența mai multor naționalități și limbi). Oraș cosmopolit. – Din fr. cosmopolite. Cf. (pt. sensul 1) rus. kosmopolit. DOOM
cosmopolít adj. m., s. m., pl. cosmopolíți; adj. f., s. f. cosmopolítă, pl. cosmopolíte
cosmopoliții
COSMOPOLÍT, -Ă, cosmopoliți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care aparține cosmopolitismului, privitor la cosmopolitism; care manifestă cosmopolitism. 2. Care se consideră cetățean al lumii. ♦ Care nu trăiește într-o singură țară. ♦ (Peior.) Care este atras de tot ce este străin. ♦ Care ține de mai multe culturi, comun mai multor țări sau tuturor țărilor; universal. ♦ Pestriț, amestecat (prin prezența mai multor naționalități și limbi). Oraș cosmopolit. – Din fr. cosmopolite. Cf. (pt. sensul 1) rus. kosmopolit. DOOM
cosmopolít adj. m., s. m., pl. cosmopolíți; adj. f., s. f. cosmopolítă, pl. cosmopolíte
cosmopoliții
COSMOPOLÍT, -Ă, cosmopoliți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care aparține cosmopolitismului, privitor la cosmopolitism; care manifestă cosmopolitism. 2. Care se consideră cetățean al lumii. ♦ Care nu trăiește într-o singură țară. ♦ (Peior.) Care este atras de tot ce este străin. ♦ Care ține de mai multe culturi, comun mai multor țări sau tuturor țărilor; universal. ♦ Pestriț, amestecat (prin prezența mai multor naționalități și limbi). Oraș cosmopolit. – Din fr. cosmopolite. Cf. (pt. sensul 1) rus. kosmopolit. DOOM
cosmopolít adj. m., s. m., pl. cosmopolíți; adj. f., s. f. cosmopolítă, pl. cosmopolíte
cosmopoliților
COSMOPOLÍT, -Ă, cosmopoliți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care aparține cosmopolitismului, privitor la cosmopolitism; care manifestă cosmopolitism. 2. Care se consideră cetățean al lumii. ♦ Care nu trăiește într-o singură țară. ♦ (Peior.) Care este atras de tot ce este străin. ♦ Care ține de mai multe culturi, comun mai multor țări sau tuturor țărilor; universal. ♦ Pestriț, amestecat (prin prezența mai multor naționalități și limbi). Oraș cosmopolit. – Din fr. cosmopolite. Cf. (pt. sensul 1) rus. kosmopolit. DOOM
cosmopolít adj. m., s. m., pl. cosmopolíți; adj. f., s. f. cosmopolítă, pl. cosmopolíte
cosmopoliților
COSMOPOLÍT, -Ă, cosmopoliți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care aparține cosmopolitismului, privitor la cosmopolitism; care manifestă cosmopolitism. 2. Care se consideră cetățean al lumii. ♦ Care nu trăiește într-o singură țară. ♦ (Peior.) Care este atras de tot ce este străin. ♦ Care ține de mai multe culturi, comun mai multor țări sau tuturor țărilor; universal. ♦ Pestriț, amestecat (prin prezența mai multor naționalități și limbi). Oraș cosmopolit. – Din fr. cosmopolite. Cf. (pt. sensul 1) rus. kosmopolit. DOOM
cosmopolít adj. m., s. m., pl. cosmopolíți; adj. f., s. f. cosmopolítă, pl. cosmopolíte
cosmos
CÓSMOS s. n. 1. Spațiu cosmic; univers. 2. (La grecii antici) Universul, considerat ca un tot armonios organizat, infinit în timp și în spațiu, în opoziție cu haosul. – Din fr. cosmos. DOOM
cósmos s. n.
cosmosul
CÓSMOS s. n. 1. Spațiu cosmic; univers. 2. (La grecii antici) Universul, considerat ca un tot armonios organizat, infinit în timp și în spațiu, în opoziție cu haosul. – Din fr. cosmos. DOOM
cósmos s. n.
cosmosului
CÓSMOS s. n. 1. Spațiu cosmic; univers. 2. (La grecii antici) Universul, considerat ca un tot armonios organizat, infinit în timp și în spațiu, în opoziție cu haosul. – Din fr. cosmos. DOOM
cósmos s. n.
cosmosuri
CÓSMOS s. n. 1. Spațiu cosmic; univers. 2. (La grecii antici) Universul, considerat ca un tot armonios organizat, infinit în timp și în spațiu, în opoziție cu haosul. – Din fr. cosmos. DOOM
cósmos s. n.
cosmosurile
CÓSMOS s. n. 1. Spațiu cosmic; univers. 2. (La grecii antici) Universul, considerat ca un tot armonios organizat, infinit în timp și în spațiu, în opoziție cu haosul. – Din fr. cosmos. DOOM
cósmos s. n.
cosmosurilor
CÓSMOS s. n. 1. Spațiu cosmic; univers. 2. (La grecii antici) Universul, considerat ca un tot armonios organizat, infinit în timp și în spațiu, în opoziție cu haosul. – Din fr. cosmos. DOOM
cósmos s. n.
cosmotroane
COSMOTRÓN, cosmotroane, s. n. (Fiz.) Sincrofazotron. – Din fr. cosmotron.
cosmotroanele
COSMOTRÓN, cosmotroane, s. n. (Fiz.) Sincrofazotron. – Din fr. cosmotron.
cosmotroanelor
COSMOTRÓN, cosmotroane, s. n. (Fiz.) Sincrofazotron. – Din fr. cosmotron.
cosmotron
COSMOTRÓN, cosmotroane, s. n. (Fiz.) Sincrofazotron. – Din fr. cosmotron.
cosmotronul
COSMOTRÓN, cosmotroane, s. n. (Fiz.) Sincrofazotron. – Din fr. cosmotron.
cosmotronului
COSMOTRÓN, cosmotroane, s. n. (Fiz.) Sincrofazotron. – Din fr. cosmotron.
cosoaie
COSÓI, (2) cosoaie, s. n. 1. Piele netăbăcită, transparentă din care se confecționează curelușe de cusut și de legat. 2. Obiect dintr-o astfel de piele. – Et. nec. DOOM
cosói s. n., (obiecte) pl. cosoáie
cosoaiele
COSÓI, (2) cosoaie, s. n. 1. Piele netăbăcită, transparentă din care se confecționează curelușe de cusut și de legat. 2. Obiect dintr-o astfel de piele. – Et. nec. DOOM
cosói s. n., (obiecte) pl. cosoáie
cosoaielor
COSÓI, (2) cosoaie, s. n. 1. Piele netăbăcită, transparentă din care se confecționează curelușe de cusut și de legat. 2. Obiect dintr-o astfel de piele. – Et. nec. DOOM
cosói s. n., (obiecte) pl. cosoáie
cosoare
COSÓR, cosoare, s. n. 1. Cuțit scurt, cu vârful încovoiat, folosit în viticultură și în pomicultură. 2. Plantă erbacee acvatică, adesea spinoasă, cu tulpină lungă și subțire, cu flori unisexuate, solitare și cu fructe ovale (Ceratophyllum demersum). Din sl. kosorĭ. DOOM
cosór s. n., pl. cosoáre
cosoarele
COSÓR, cosoare, s. n. 1. Cuțit scurt, cu vârful încovoiat, folosit în viticultură și în pomicultură. 2. Plantă erbacee acvatică, adesea spinoasă, cu tulpină lungă și subțire, cu flori unisexuate, solitare și cu fructe ovale (Ceratophyllum demersum). Din sl. kosorĭ. DOOM
cosór s. n., pl. cosoáre
cosoarelor
COSÓR, cosoare, s. n. 1. Cuțit scurt, cu vârful încovoiat, folosit în viticultură și în pomicultură. 2. Plantă erbacee acvatică, adesea spinoasă, cu tulpină lungă și subțire, cu flori unisexuate, solitare și cu fructe ovale (Ceratophyllum demersum). Din sl. kosorĭ. DOOM
cosór s. n., pl. cosoáre
cosoi
COSÓI, (2) cosoaie, s. n. 1. Piele netăbăcită, transparentă din care se confecționează curelușe de cusut și de legat. 2. Obiect dintr-o astfel de piele. – Et. nec. DOOM
cosói s. n., (obiecte) pl. cosoáie
cosoiul
COSÓI, (2) cosoaie, s. n. 1. Piele netăbăcită, transparentă din care se confecționează curelușe de cusut și de legat. 2. Obiect dintr-o astfel de piele. – Et. nec. DOOM
cosói s. n., (obiecte) pl. cosoáie
cosoiului
COSÓI, (2) cosoaie, s. n. 1. Piele netăbăcită, transparentă din care se confecționează curelușe de cusut și de legat. 2. Obiect dintr-o astfel de piele. – Et. nec. DOOM
cosói s. n., (obiecte) pl. cosoáie
cosor
COSÓR, cosoare, s. n. 1. Cuțit scurt, cu vârful încovoiat, folosit în viticultură și în pomicultură. 2. Plantă erbacee acvatică, adesea spinoasă, cu tulpină lungă și subțire, cu flori unisexuate, solitare și cu fructe ovale (Ceratophyllum demersum). Din sl. kosorĭ. DOOM
cosór s. n., pl. cosoáre
cosora
COSORÎ́, cosorăsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A tăia vița de vie cu cosorul (1). 2. Fig. A ironiza pe cineva, a spune cuiva vorbe supărătoare, a jigni. – Din cosor. DOOM
cosorî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cosorắsc, imperf. 3 sg. cosorá, perf. s. 3 sg. cosorî́, 3 pl. cosorấră; conj. prez. 3 să cosoráscă; ger. cosorấnd; part. cosorất
cosorai
COSORÎ́, cosorăsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A tăia vița de vie cu cosorul (1). 2. Fig. A ironiza pe cineva, a spune cuiva vorbe supărătoare, a jigni. – Din cosor. DOOM
cosorî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cosorắsc, imperf. 3 sg. cosorá, perf. s. 3 sg. cosorî́, 3 pl. cosorấră; conj. prez. 3 să cosoráscă; ger. cosorấnd; part. cosorất
cosoram
COSORÎ́, cosorăsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A tăia vița de vie cu cosorul (1). 2. Fig. A ironiza pe cineva, a spune cuiva vorbe supărătoare, a jigni. – Din cosor. DOOM
cosorî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cosorắsc, imperf. 3 sg. cosorá, perf. s. 3 sg. cosorî́, 3 pl. cosorấră; conj. prez. 3 să cosoráscă; ger. cosorấnd; part. cosorất
cosorască
COSORÎ́, cosorăsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A tăia vița de vie cu cosorul (1). 2. Fig. A ironiza pe cineva, a spune cuiva vorbe supărătoare, a jigni. – Din cosor. DOOM
cosorî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cosorắsc, imperf. 3 sg. cosorá, perf. s. 3 sg. cosorî́, 3 pl. cosorấră; conj. prez. 3 să cosoráscă; ger. cosorấnd; part. cosorất
cosorau
COSORÎ́, cosorăsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A tăia vița de vie cu cosorul (1). 2. Fig. A ironiza pe cineva, a spune cuiva vorbe supărătoare, a jigni. – Din cosor. DOOM
cosorî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cosorắsc, imperf. 3 sg. cosorá, perf. s. 3 sg. cosorî́, 3 pl. cosorấră; conj. prez. 3 să cosoráscă; ger. cosorấnd; part. cosorất
cosoraște
COSORÎ́, cosorăsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A tăia vița de vie cu cosorul (1). 2. Fig. A ironiza pe cineva, a spune cuiva vorbe supărătoare, a jigni. – Din cosor. DOOM
cosorî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cosorắsc, imperf. 3 sg. cosorá, perf. s. 3 sg. cosorî́, 3 pl. cosorấră; conj. prez. 3 să cosoráscă; ger. cosorấnd; part. cosorất
cosorați
COSORÎ́, cosorăsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A tăia vița de vie cu cosorul (1). 2. Fig. A ironiza pe cineva, a spune cuiva vorbe supărătoare, a jigni. – Din cosor. DOOM
cosorî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cosorắsc, imperf. 3 sg. cosorá, perf. s. 3 sg. cosorî́, 3 pl. cosorấră; conj. prez. 3 să cosoráscă; ger. cosorấnd; part. cosorất
cosoroaba
COSTOROÁBĂ s. f. v. cosoroabă. DOOM
cosoroábă (reg.) s. f., g.-d. art. cosoroábei; pl. cosoroábe
cosoroabe
COSTOROÁBĂ s. f. v. cosoroabă. DOOM
cosoroábă (reg.) s. f., g.-d. art. cosoroábei; pl. cosoroábe
cosoroabei
COSTOROÁBĂ s. f. v. cosoroabă. DOOM
cosoroábă (reg.) s. f., g.-d. art. cosoroábei; pl. cosoroábe
cosoroabele
COSTOROÁBĂ s. f. v. cosoroabă. DOOM
cosoroábă (reg.) s. f., g.-d. art. cosoroábei; pl. cosoroábe
cosoroabelor
COSTOROÁBĂ s. f. v. cosoroabă. DOOM
cosoroábă (reg.) s. f., g.-d. art. cosoroábei; pl. cosoroábe
cosorul
COSÓR, cosoare, s. n. 1. Cuțit scurt, cu vârful încovoiat, folosit în viticultură și în pomicultură. 2. Plantă erbacee acvatică, adesea spinoasă, cu tulpină lungă și subțire, cu flori unisexuate, solitare și cu fructe ovale (Ceratophyllum demersum). Din sl. kosorĭ. DOOM
cosór s. n., pl. cosoáre
cosorului
COSÓR, cosoare, s. n. 1. Cuțit scurt, cu vârful încovoiat, folosit în viticultură și în pomicultură. 2. Plantă erbacee acvatică, adesea spinoasă, cu tulpină lungă și subțire, cu flori unisexuate, solitare și cu fructe ovale (Ceratophyllum demersum). Din sl. kosorĭ. DOOM
cosór s. n., pl. cosoáre
cosorând
COSORÎ́, cosorăsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A tăia vița de vie cu cosorul (1). 2. Fig. A ironiza pe cineva, a spune cuiva vorbe supărătoare, a jigni. – Din cosor. DOOM
cosorî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cosorắsc, imperf. 3 sg. cosorá, perf. s. 3 sg. cosorî́, 3 pl. cosorấră; conj. prez. 3 să cosoráscă; ger. cosorấnd; part. cosorất
cosorâre
COSORÎ́, cosorăsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A tăia vița de vie cu cosorul (1). 2. Fig. A ironiza pe cineva, a spune cuiva vorbe supărătoare, a jigni. – Din cosor.
cosorâre
COSORÎ́, cosorăsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A tăia vița de vie cu cosorul (1). 2. Fig. A ironiza pe cineva, a spune cuiva vorbe supărătoare, a jigni. – Din cosor. DOOM
cosorî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cosorắsc, imperf. 3 sg. cosorá, perf. s. 3 sg. cosorî́, 3 pl. cosorấră; conj. prez. 3 să cosoráscă; ger. cosorấnd; part. cosorất
cosorâră
COSORÎ́, cosorăsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A tăia vița de vie cu cosorul (1). 2. Fig. A ironiza pe cineva, a spune cuiva vorbe supărătoare, a jigni. – Din cosor. DOOM
cosorî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cosorắsc, imperf. 3 sg. cosorá, perf. s. 3 sg. cosorî́, 3 pl. cosorấră; conj. prez. 3 să cosoráscă; ger. cosorấnd; part. cosorất
cosorârăm
COSORÎ́, cosorăsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A tăia vița de vie cu cosorul (1). 2. Fig. A ironiza pe cineva, a spune cuiva vorbe supărătoare, a jigni. – Din cosor. DOOM
cosorî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cosorắsc, imperf. 3 sg. cosorá, perf. s. 3 sg. cosorî́, 3 pl. cosorấră; conj. prez. 3 să cosoráscă; ger. cosorấnd; part. cosorất
cosorârăți
COSORÎ́, cosorăsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A tăia vița de vie cu cosorul (1). 2. Fig. A ironiza pe cineva, a spune cuiva vorbe supărătoare, a jigni. – Din cosor. DOOM
cosorî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cosorắsc, imperf. 3 sg. cosorá, perf. s. 3 sg. cosorî́, 3 pl. cosorấră; conj. prez. 3 să cosoráscă; ger. cosorấnd; part. cosorất
cosorâse
COSORÎ́, cosorăsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A tăia vița de vie cu cosorul (1). 2. Fig. A ironiza pe cineva, a spune cuiva vorbe supărătoare, a jigni. – Din cosor. DOOM
cosorî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cosorắsc, imperf. 3 sg. cosorá, perf. s. 3 sg. cosorî́, 3 pl. cosorấră; conj. prez. 3 să cosoráscă; ger. cosorấnd; part. cosorất
cosorâsem
COSORÎ́, cosorăsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A tăia vița de vie cu cosorul (1). 2. Fig. A ironiza pe cineva, a spune cuiva vorbe supărătoare, a jigni. – Din cosor. DOOM
cosorî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cosorắsc, imperf. 3 sg. cosorá, perf. s. 3 sg. cosorî́, 3 pl. cosorấră; conj. prez. 3 să cosoráscă; ger. cosorấnd; part. cosorất
cosorâseră
COSORÎ́, cosorăsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A tăia vița de vie cu cosorul (1). 2. Fig. A ironiza pe cineva, a spune cuiva vorbe supărătoare, a jigni. – Din cosor. DOOM
cosorî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cosorắsc, imperf. 3 sg. cosorá, perf. s. 3 sg. cosorî́, 3 pl. cosorấră; conj. prez. 3 să cosoráscă; ger. cosorấnd; part. cosorất
cosorâserăm
COSORÎ́, cosorăsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A tăia vița de vie cu cosorul (1). 2. Fig. A ironiza pe cineva, a spune cuiva vorbe supărătoare, a jigni. – Din cosor. DOOM
cosorî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cosorắsc, imperf. 3 sg. cosorá, perf. s. 3 sg. cosorî́, 3 pl. cosorấră; conj. prez. 3 să cosoráscă; ger. cosorấnd; part. cosorất
cosorâserăți
COSORÎ́, cosorăsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A tăia vița de vie cu cosorul (1). 2. Fig. A ironiza pe cineva, a spune cuiva vorbe supărătoare, a jigni. – Din cosor. DOOM
cosorî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cosorắsc, imperf. 3 sg. cosorá, perf. s. 3 sg. cosorî́, 3 pl. cosorấră; conj. prez. 3 să cosoráscă; ger. cosorấnd; part. cosorất
cosorâseși
COSORÎ́, cosorăsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A tăia vița de vie cu cosorul (1). 2. Fig. A ironiza pe cineva, a spune cuiva vorbe supărătoare, a jigni. – Din cosor. DOOM
cosorî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cosorắsc, imperf. 3 sg. cosorá, perf. s. 3 sg. cosorî́, 3 pl. cosorấră; conj. prez. 3 să cosoráscă; ger. cosorấnd; part. cosorất
cosorâseți
COSORÎ́, cosorăsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A tăia vița de vie cu cosorul (1). 2. Fig. A ironiza pe cineva, a spune cuiva vorbe supărătoare, a jigni. – Din cosor. DOOM
cosorî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cosorắsc, imperf. 3 sg. cosorá, perf. s. 3 sg. cosorî́, 3 pl. cosorấră; conj. prez. 3 să cosoráscă; ger. cosorấnd; part. cosorất
cosorât
COSORÎ́, cosorăsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A tăia vița de vie cu cosorul (1). 2. Fig. A ironiza pe cineva, a spune cuiva vorbe supărătoare, a jigni. – Din cosor.
cosorât
COSORÎ́, cosorăsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A tăia vița de vie cu cosorul (1). 2. Fig. A ironiza pe cineva, a spune cuiva vorbe supărătoare, a jigni. – Din cosor. DOOM
cosorî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cosorắsc, imperf. 3 sg. cosorá, perf. s. 3 sg. cosorî́, 3 pl. cosorấră; conj. prez. 3 să cosoráscă; ger. cosorấnd; part. cosorất
cosorâși
COSORÎ́, cosorăsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A tăia vița de vie cu cosorul (1). 2. Fig. A ironiza pe cineva, a spune cuiva vorbe supărătoare, a jigni. – Din cosor. DOOM
cosorî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cosorắsc, imperf. 3 sg. cosorá, perf. s. 3 sg. cosorî́, 3 pl. cosorấră; conj. prez. 3 să cosoráscă; ger. cosorấnd; part. cosorất
cosorî
COSORÎ́, cosorăsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A tăia vița de vie cu cosorul (1). 2. Fig. A ironiza pe cineva, a spune cuiva vorbe supărătoare, a jigni. – Din cosor. DOOM
cosorî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cosorắsc, imperf. 3 sg. cosorá, perf. s. 3 sg. cosorî́, 3 pl. cosorấră; conj. prez. 3 să cosoráscă; ger. cosorấnd; part. cosorất
cosorîi
COSORÎ́, cosorăsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A tăia vița de vie cu cosorul (1). 2. Fig. A ironiza pe cineva, a spune cuiva vorbe supărătoare, a jigni. – Din cosor. DOOM
cosorî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cosorắsc, imperf. 3 sg. cosorá, perf. s. 3 sg. cosorî́, 3 pl. cosorấră; conj. prez. 3 să cosoráscă; ger. cosorấnd; part. cosorất
cosorîm
COSORÎ́, cosorăsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A tăia vița de vie cu cosorul (1). 2. Fig. A ironiza pe cineva, a spune cuiva vorbe supărătoare, a jigni. – Din cosor. DOOM
cosorî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cosorắsc, imperf. 3 sg. cosorá, perf. s. 3 sg. cosorî́, 3 pl. cosorấră; conj. prez. 3 să cosoráscă; ger. cosorấnd; part. cosorất
cosorînd
COSORÎ́, cosorăsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A tăia vița de vie cu cosorul (1). 2. Fig. A ironiza pe cineva, a spune cuiva vorbe supărătoare, a jigni. – Din cosor. DOOM
cosorî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cosorắsc, imperf. 3 sg. cosorá, perf. s. 3 sg. cosorî́, 3 pl. cosorấră; conj. prez. 3 să cosoráscă; ger. cosorấnd; part. cosorất
cosorîre
COSORÎ́, cosorăsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A tăia vița de vie cu cosorul (1). 2. Fig. A ironiza pe cineva, a spune cuiva vorbe supărătoare, a jigni. – Din cosor. DOOM
cosorî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cosorắsc, imperf. 3 sg. cosorá, perf. s. 3 sg. cosorî́, 3 pl. cosorấră; conj. prez. 3 să cosoráscă; ger. cosorấnd; part. cosorất
cosorîră
COSORÎ́, cosorăsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A tăia vița de vie cu cosorul (1). 2. Fig. A ironiza pe cineva, a spune cuiva vorbe supărătoare, a jigni. – Din cosor. DOOM
cosorî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cosorắsc, imperf. 3 sg. cosorá, perf. s. 3 sg. cosorî́, 3 pl. cosorấră; conj. prez. 3 să cosoráscă; ger. cosorấnd; part. cosorất
cosorîrăm
COSORÎ́, cosorăsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A tăia vița de vie cu cosorul (1). 2. Fig. A ironiza pe cineva, a spune cuiva vorbe supărătoare, a jigni. – Din cosor. DOOM
cosorî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cosorắsc, imperf. 3 sg. cosorá, perf. s. 3 sg. cosorî́, 3 pl. cosorấră; conj. prez. 3 să cosoráscă; ger. cosorấnd; part. cosorất
cosorîrăți
COSORÎ́, cosorăsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A tăia vița de vie cu cosorul (1). 2. Fig. A ironiza pe cineva, a spune cuiva vorbe supărătoare, a jigni. – Din cosor. DOOM
cosorî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cosorắsc, imperf. 3 sg. cosorá, perf. s. 3 sg. cosorî́, 3 pl. cosorấră; conj. prez. 3 să cosoráscă; ger. cosorấnd; part. cosorất
cosorîse
COSORÎ́, cosorăsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A tăia vița de vie cu cosorul (1). 2. Fig. A ironiza pe cineva, a spune cuiva vorbe supărătoare, a jigni. – Din cosor. DOOM
cosorî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cosorắsc, imperf. 3 sg. cosorá, perf. s. 3 sg. cosorî́, 3 pl. cosorấră; conj. prez. 3 să cosoráscă; ger. cosorấnd; part. cosorất
cosorîsem
COSORÎ́, cosorăsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A tăia vița de vie cu cosorul (1). 2. Fig. A ironiza pe cineva, a spune cuiva vorbe supărătoare, a jigni. – Din cosor. DOOM
cosorî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cosorắsc, imperf. 3 sg. cosorá, perf. s. 3 sg. cosorî́, 3 pl. cosorấră; conj. prez. 3 să cosoráscă; ger. cosorấnd; part. cosorất
cosorîseră
COSORÎ́, cosorăsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A tăia vița de vie cu cosorul (1). 2. Fig. A ironiza pe cineva, a spune cuiva vorbe supărătoare, a jigni. – Din cosor. DOOM
cosorî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cosorắsc, imperf. 3 sg. cosorá, perf. s. 3 sg. cosorî́, 3 pl. cosorấră; conj. prez. 3 să cosoráscă; ger. cosorấnd; part. cosorất
cosorîserăm
COSORÎ́, cosorăsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A tăia vița de vie cu cosorul (1). 2. Fig. A ironiza pe cineva, a spune cuiva vorbe supărătoare, a jigni. – Din cosor. DOOM
cosorî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cosorắsc, imperf. 3 sg. cosorá, perf. s. 3 sg. cosorî́, 3 pl. cosorấră; conj. prez. 3 să cosoráscă; ger. cosorấnd; part. cosorất
cosorîserăți
COSORÎ́, cosorăsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A tăia vița de vie cu cosorul (1). 2. Fig. A ironiza pe cineva, a spune cuiva vorbe supărătoare, a jigni. – Din cosor. DOOM
cosorî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cosorắsc, imperf. 3 sg. cosorá, perf. s. 3 sg. cosorî́, 3 pl. cosorấră; conj. prez. 3 să cosoráscă; ger. cosorấnd; part. cosorất
cosorîseși
COSORÎ́, cosorăsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A tăia vița de vie cu cosorul (1). 2. Fig. A ironiza pe cineva, a spune cuiva vorbe supărătoare, a jigni. – Din cosor. DOOM
cosorî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cosorắsc, imperf. 3 sg. cosorá, perf. s. 3 sg. cosorî́, 3 pl. cosorấră; conj. prez. 3 să cosoráscă; ger. cosorấnd; part. cosorất
cosorîseți
COSORÎ́, cosorăsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A tăia vița de vie cu cosorul (1). 2. Fig. A ironiza pe cineva, a spune cuiva vorbe supărătoare, a jigni. – Din cosor. DOOM
cosorî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cosorắsc, imperf. 3 sg. cosorá, perf. s. 3 sg. cosorî́, 3 pl. cosorấră; conj. prez. 3 să cosoráscă; ger. cosorấnd; part. cosorất
cosorît
COSORÎ́, cosorăsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A tăia vița de vie cu cosorul (1). 2. Fig. A ironiza pe cineva, a spune cuiva vorbe supărătoare, a jigni. – Din cosor. DOOM
cosorî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cosorắsc, imperf. 3 sg. cosorá, perf. s. 3 sg. cosorî́, 3 pl. cosorấră; conj. prez. 3 să cosoráscă; ger. cosorấnd; part. cosorất
cosorîși
COSORÎ́, cosorăsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A tăia vița de vie cu cosorul (1). 2. Fig. A ironiza pe cineva, a spune cuiva vorbe supărătoare, a jigni. – Din cosor. DOOM
cosorî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cosorắsc, imperf. 3 sg. cosorá, perf. s. 3 sg. cosorî́, 3 pl. cosorấră; conj. prez. 3 să cosoráscă; ger. cosorấnd; part. cosorất
cosorîți
COSORÎ́, cosorăsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A tăia vița de vie cu cosorul (1). 2. Fig. A ironiza pe cineva, a spune cuiva vorbe supărătoare, a jigni. – Din cosor. DOOM
cosorî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cosorắsc, imperf. 3 sg. cosorá, perf. s. 3 sg. cosorî́, 3 pl. cosorấră; conj. prez. 3 să cosoráscă; ger. cosorấnd; part. cosorất
cosorăsc
COSORÎ́, cosorăsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A tăia vița de vie cu cosorul (1). 2. Fig. A ironiza pe cineva, a spune cuiva vorbe supărătoare, a jigni. – Din cosor. DOOM
cosorî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cosorắsc, imperf. 3 sg. cosorá, perf. s. 3 sg. cosorî́, 3 pl. cosorấră; conj. prez. 3 să cosoráscă; ger. cosorấnd; part. cosorất
cosorăști
COSORÎ́, cosorăsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A tăia vița de vie cu cosorul (1). 2. Fig. A ironiza pe cineva, a spune cuiva vorbe supărătoare, a jigni. – Din cosor. DOOM
cosorî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cosorắsc, imperf. 3 sg. cosorá, perf. s. 3 sg. cosorî́, 3 pl. cosorấră; conj. prez. 3 să cosoráscă; ger. cosorấnd; part. cosorất
cost
COST2 s. n. (Reg.) Hrană, mâncare. ◊ Expr. A ține (pe cineva) în cost = a ține (pe cineva) în pensiune. – Din germ. Kost. DOOM
cost2 (hrană) (reg.) s. n.
cost
COST1, costuri, s. n. Sumă de bani cheltuită pentru producerea sau cumpărarea unui bun, efectuarea unei lucrări, prestarea unui serviciu etc.; preț. ◊ Costul vieții = totalitatea cheltuielilor pentru bunuri alimentare și nealimentare, pentru serviciile utilizate, necesare unei familii, într-o perioadă determinată. Preț de cost = (în producție) totalul cheltuielilor necesare pentru fabricarea unui bun oarecare; (în circulația mărfurilor) sumă de bani plătită pentru un bun cumpărat în scop de revânzare. ◊ Expr. A vinde sub cost = a vinde o marfă cu un preț mai mic decât prețul de cost1. A vinde în cost = a vinde o marfă cu un preț egal prețului de cost1. – Din costa (derivat regresiv). DOOM
!cost1 (preț) s. n., pl. cósturi
costa
COSTÁ, pers. 3 cóstă, vb. I. 1. Intranz. A avea un preț, o valoare în bani; a prețui. ♦ A se putea obține numai cu contravaloarea în bani; a costisi. ♦ A fi scump. 2. Intranz. și tranz. (Măsura valorii fiind altceva decât banii) A (se) plăti cu..., a (se) dobândi cu prețul a... ◊ Expr. (Tranz.) Ce mă costă? = nu am ce pierde. Nu mă costă (nimic) = mi-e ușor, nu-mi cere niciun efort. – Din it. costare. DOOM
costá (a ~) vb., ind. prez. 3 cóstă
costal
COSTÁL, -Ă, costali, -e, adj. Al coastei, care ține de coastă. – Din fr. costal. DOOM
costál adj. m., pl. costáli; f. costálă, pl. costále
costala
COSTÁL, -Ă, costali, -e, adj. Al coastei, care ține de coastă. – Din fr. costal. DOOM
costál adj. m., pl. costáli; f. costálă, pl. costále
costale
COSTÁL, -Ă, costali, -e, adj. Al coastei, care ține de coastă. – Din fr. costal. DOOM
costál adj. m., pl. costáli; f. costálă, pl. costále
costalei
COSTÁL, -Ă, costali, -e, adj. Al coastei, care ține de coastă. – Din fr. costal. DOOM
costál adj. m., pl. costáli; f. costálă, pl. costále
costalele
COSTÁL, -Ă, costali, -e, adj. Al coastei, care ține de coastă. – Din fr. costal. DOOM
costál adj. m., pl. costáli; f. costálă, pl. costále
costalelor
COSTÁL, -Ă, costali, -e, adj. Al coastei, care ține de coastă. – Din fr. costal. DOOM
costál adj. m., pl. costáli; f. costálă, pl. costále
costalgia
COSTALGÍE, costalgii, s. f. Nevralgie intercostală. – Din fr. costalgie. DOOM
!costalgíe (co-stal-/cost-al-) s. f., art. costalgía, g.-d. art. costalgíei; pl. costalgíi, art. costalgíile
costalgie
COSTALGÍE, costalgii, s. f. Nevralgie intercostală. – Din fr. costalgie. DOOM
!costalgíe (co-stal-/cost-al-) s. f., art. costalgía, g.-d. art. costalgíei; pl. costalgíi, art. costalgíile
costalgiei
COSTALGÍE, costalgii, s. f. Nevralgie intercostală. – Din fr. costalgie. DOOM
!costalgíe (co-stal-/cost-al-) s. f., art. costalgía, g.-d. art. costalgíei; pl. costalgíi, art. costalgíile
costalgii
COSTALGÍE, costalgii, s. f. Nevralgie intercostală. – Din fr. costalgie. DOOM
!costalgíe (co-stal-/cost-al-) s. f., art. costalgía, g.-d. art. costalgíei; pl. costalgíi, art. costalgíile
costalgiile
COSTALGÍE, costalgii, s. f. Nevralgie intercostală. – Din fr. costalgie. DOOM
!costalgíe (co-stal-/cost-al-) s. f., art. costalgía, g.-d. art. costalgíei; pl. costalgíi, art. costalgíile
costalgiilor
COSTALGÍE, costalgii, s. f. Nevralgie intercostală. – Din fr. costalgie. DOOM
!costalgíe (co-stal-/cost-al-) s. f., art. costalgía, g.-d. art. costalgíei; pl. costalgíi, art. costalgíile
costali
COSTÁL, -Ă, costali, -e, adj. Al coastei, care ține de coastă. – Din fr. costal. DOOM
costál adj. m., pl. costáli; f. costálă, pl. costále
costalii
COSTÁL, -Ă, costali, -e, adj. Al coastei, care ține de coastă. – Din fr. costal. DOOM
costál adj. m., pl. costáli; f. costálă, pl. costále
costalilor
COSTÁL, -Ă, costali, -e, adj. Al coastei, care ține de coastă. – Din fr. costal. DOOM
costál adj. m., pl. costáli; f. costálă, pl. costále
costalul
COSTÁL, -Ă, costali, -e, adj. Al coastei, care ține de coastă. – Din fr. costal. DOOM
costál adj. m., pl. costáli; f. costálă, pl. costále
costalului
COSTÁL, -Ă, costali, -e, adj. Al coastei, care ține de coastă. – Din fr. costal. DOOM
costál adj. m., pl. costáli; f. costálă, pl. costále
costanda
costándă (costánde), s. f. – Monedă veche de argint, care valora în prima parte a sec. XVII a cincea parte dintr-un ducat. Ngr. ϰωνσταντινάτο (DAR). Este dublet de la constantinat sau co(n)standinat, s. m. (monedă veche de aur, cu efigia lui Constantin cel Mare, care se găsea destul de frecvent în tezaurele din bazinul Dunării; sau, în general, monedă bizantină de aur). Cf. cosînzeană. DOOM
costándă (înv.) s. f., g.-d. art. costándei; pl. costánde
costande
costándă (costánde), s. f. – Monedă veche de argint, care valora în prima parte a sec. XVII a cincea parte dintr-un ducat. Ngr. ϰωνσταντινάτο (DAR). Este dublet de la constantinat sau co(n)standinat, s. m. (monedă veche de aur, cu efigia lui Constantin cel Mare, care se găsea destul de frecvent în tezaurele din bazinul Dunării; sau, în general, monedă bizantină de aur). Cf. cosînzeană. DOOM
costándă (înv.) s. f., g.-d. art. costándei; pl. costánde
costandei
costándă (costánde), s. f. – Monedă veche de argint, care valora în prima parte a sec. XVII a cincea parte dintr-un ducat. Ngr. ϰωνσταντινάτο (DAR). Este dublet de la constantinat sau co(n)standinat, s. m. (monedă veche de aur, cu efigia lui Constantin cel Mare, care se găsea destul de frecvent în tezaurele din bazinul Dunării; sau, în general, monedă bizantină de aur). Cf. cosînzeană. DOOM
costándă (înv.) s. f., g.-d. art. costándei; pl. costánde
costandele
costándă (costánde), s. f. – Monedă veche de argint, care valora în prima parte a sec. XVII a cincea parte dintr-un ducat. Ngr. ϰωνσταντινάτο (DAR). Este dublet de la constantinat sau co(n)standinat, s. m. (monedă veche de aur, cu efigia lui Constantin cel Mare, care se găsea destul de frecvent în tezaurele din bazinul Dunării; sau, în general, monedă bizantină de aur). Cf. cosînzeană. DOOM
costándă (înv.) s. f., g.-d. art. costándei; pl. costánde
costandelor
costándă (costánde), s. f. – Monedă veche de argint, care valora în prima parte a sec. XVII a cincea parte dintr-un ducat. Ngr. ϰωνσταντινάτο (DAR). Este dublet de la constantinat sau co(n)standinat, s. m. (monedă veche de aur, cu efigia lui Constantin cel Mare, care se găsea destul de frecvent în tezaurele din bazinul Dunării; sau, în general, monedă bizantină de aur). Cf. cosînzeană. DOOM
costándă (înv.) s. f., g.-d. art. costándei; pl. costánde
costare
COSTÁ, pers. 3 cóstă, vb. I. 1. Intranz. A avea un preț, o valoare în bani; a prețui. ♦ A se putea obține numai cu contravaloarea în bani; a costisi. ♦ A fi scump. 2. Intranz. și tranz. (Măsura valorii fiind altceva decât banii) A (se) plăti cu..., a (se) dobândi cu prețul a... ◊ Expr. (Tranz.) Ce mă costă? = nu am ce pierde. Nu mă costă (nimic) = mi-e ușor, nu-mi cere niciun efort. – Din it. costare. DOOM
costá (a ~) vb., ind. prez. 3 cóstă
costare
COSTÁ, pers. 3 cóstă, vb. I. 1. Intranz. A avea un preț, o valoare în bani; a prețui. ♦ A se putea obține numai cu contravaloarea în bani; a costisi. ♦ A fi scump. 2. Intranz. și tranz. (Măsura valorii fiind altceva decât banii) A (se) plăti cu..., a (se) dobândi cu prețul a... ◊ Expr. (Tranz.) Ce mă costă? = nu am ce pierde. Nu mă costă (nimic) = mi-e ușor, nu-mi cere nici un efort. – Din it. costare.
costarican
COSTARICÁN, -Ă, costaricani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația statului Costa Rica sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține statului Costa Rica sau costaricanilor (1), referitor la Costa Rica ori la costaricani. – Costa Rica (n. pr.) + suf. -an. DOOM
costaricán adj. m., s. m., pl. costaricáni; adj. f., s. f. costaricánă, pl. costaricáne
costarican
COSTARICÁN, -Ă, costaricani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația statului Costa Rica sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține statului Costa Rica sau costaricanilor (1), referitor la Costa Rica ori la costaricani. – Costa Rica (n. pr.) + suf. -an. DOOM
costaricán adj. m., s. m., pl. costaricáni; adj. f., s. f. costaricánă, pl. costaricáne
costaricana
COSTARICÁN, -Ă, costaricani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația statului Costa Rica sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține statului Costa Rica sau costaricanilor (1), referitor la Costa Rica ori la costaricani. – Costa Rica (n. pr.) + suf. -an. DOOM
costaricán adj. m., s. m., pl. costaricáni; adj. f., s. f. costaricánă, pl. costaricáne
costaricana
COSTARICÁN, -Ă, costaricani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația statului Costa Rica sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține statului Costa Rica sau costaricanilor (1), referitor la Costa Rica ori la costaricani. – Costa Rica (n. pr.) + suf. -an. DOOM
costaricán adj. m., s. m., pl. costaricáni; adj. f., s. f. costaricánă, pl. costaricáne
costaricane
COSTARICÁN, -Ă, costaricani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația statului Costa Rica sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține statului Costa Rica sau costaricanilor (1), referitor la Costa Rica ori la costaricani. – Costa Rica (n. pr.) + suf. -an. DOOM
costaricán adj. m., s. m., pl. costaricáni; adj. f., s. f. costaricánă, pl. costaricáne
costaricane
COSTARICÁN, -Ă, costaricani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația statului Costa Rica sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține statului Costa Rica sau costaricanilor (1), referitor la Costa Rica ori la costaricani. – Costa Rica (n. pr.) + suf. -an. DOOM
costaricán adj. m., s. m., pl. costaricáni; adj. f., s. f. costaricánă, pl. costaricáne
costaricane
COSTARICÁN, -Ă, costaricani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația statului Costa Rica sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține statului Costa Rica sau costaricanilor (1), referitor la Costa Rica ori la costaricani. – Costa Rica (n. pr.) + suf. -an. DOOM
costaricán adj. m., s. m., pl. costaricáni; adj. f., s. f. costaricánă, pl. costaricáne
costaricanei
COSTARICÁN, -Ă, costaricani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația statului Costa Rica sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține statului Costa Rica sau costaricanilor (1), referitor la Costa Rica ori la costaricani. – Costa Rica (n. pr.) + suf. -an. DOOM
costaricán adj. m., s. m., pl. costaricáni; adj. f., s. f. costaricánă, pl. costaricáne
costaricanei
COSTARICÁN, -Ă, costaricani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația statului Costa Rica sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține statului Costa Rica sau costaricanilor (1), referitor la Costa Rica ori la costaricani. – Costa Rica (n. pr.) + suf. -an. DOOM
costaricán adj. m., s. m., pl. costaricáni; adj. f., s. f. costaricánă, pl. costaricáne
costaricanele
COSTARICÁN, -Ă, costaricani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația statului Costa Rica sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține statului Costa Rica sau costaricanilor (1), referitor la Costa Rica ori la costaricani. – Costa Rica (n. pr.) + suf. -an. DOOM
costaricán adj. m., s. m., pl. costaricáni; adj. f., s. f. costaricánă, pl. costaricáne
costaricanele
COSTARICÁN, -Ă, costaricani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația statului Costa Rica sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține statului Costa Rica sau costaricanilor (1), referitor la Costa Rica ori la costaricani. – Costa Rica (n. pr.) + suf. -an. DOOM
costaricán adj. m., s. m., pl. costaricáni; adj. f., s. f. costaricánă, pl. costaricáne
costaricanelor
COSTARICÁN, -Ă, costaricani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația statului Costa Rica sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține statului Costa Rica sau costaricanilor (1), referitor la Costa Rica ori la costaricani. – Costa Rica (n. pr.) + suf. -an. DOOM
costaricán adj. m., s. m., pl. costaricáni; adj. f., s. f. costaricánă, pl. costaricáne
costaricanelor
COSTARICÁN, -Ă, costaricani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația statului Costa Rica sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține statului Costa Rica sau costaricanilor (1), referitor la Costa Rica ori la costaricani. – Costa Rica (n. pr.) + suf. -an. DOOM
costaricán adj. m., s. m., pl. costaricáni; adj. f., s. f. costaricánă, pl. costaricáne
costaricani
COSTARICÁN, -Ă, costaricani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația statului Costa Rica sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține statului Costa Rica sau costaricanilor (1), referitor la Costa Rica ori la costaricani. – Costa Rica (n. pr.) + suf. -an. DOOM
costaricán adj. m., s. m., pl. costaricáni; adj. f., s. f. costaricánă, pl. costaricáne
costaricani
COSTARICÁN, -Ă, costaricani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația statului Costa Rica sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține statului Costa Rica sau costaricanilor (1), referitor la Costa Rica ori la costaricani. – Costa Rica (n. pr.) + suf. -an. DOOM
costaricán adj. m., s. m., pl. costaricáni; adj. f., s. f. costaricánă, pl. costaricáne
costaricanii
COSTARICÁN, -Ă, costaricani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația statului Costa Rica sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține statului Costa Rica sau costaricanilor (1), referitor la Costa Rica ori la costaricani. – Costa Rica (n. pr.) + suf. -an. DOOM
costaricán adj. m., s. m., pl. costaricáni; adj. f., s. f. costaricánă, pl. costaricáne
costaricanii
COSTARICÁN, -Ă, costaricani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația statului Costa Rica sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține statului Costa Rica sau costaricanilor (1), referitor la Costa Rica ori la costaricani. – Costa Rica (n. pr.) + suf. -an. DOOM
costaricán adj. m., s. m., pl. costaricáni; adj. f., s. f. costaricánă, pl. costaricáne
costaricanilor
COSTARICÁN, -Ă, costaricani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația statului Costa Rica sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține statului Costa Rica sau costaricanilor (1), referitor la Costa Rica ori la costaricani. – Costa Rica (n. pr.) + suf. -an. DOOM
costaricán adj. m., s. m., pl. costaricáni; adj. f., s. f. costaricánă, pl. costaricáne
costaricanilor
COSTARICÁN, -Ă, costaricani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația statului Costa Rica sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține statului Costa Rica sau costaricanilor (1), referitor la Costa Rica ori la costaricani. – Costa Rica (n. pr.) + suf. -an. DOOM
costaricán adj. m., s. m., pl. costaricáni; adj. f., s. f. costaricánă, pl. costaricáne
costaricano
COSTARICÁN, -Ă, costaricani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația statului Costa Rica sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține statului Costa Rica sau costaricanilor (1), referitor la Costa Rica ori la costaricani. – Costa Rica (n. pr.) + suf. -an. DOOM
costaricán adj. m., s. m., pl. costaricáni; adj. f., s. f. costaricánă, pl. costaricáne
costaricano
COSTARICÁN, -Ă, costaricani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația statului Costa Rica sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține statului Costa Rica sau costaricanilor (1), referitor la Costa Rica ori la costaricani. – Costa Rica (n. pr.) + suf. -an. DOOM
costaricán adj. m., s. m., pl. costaricáni; adj. f., s. f. costaricánă, pl. costaricáne
costaricanul
COSTARICÁN, -Ă, costaricani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația statului Costa Rica sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține statului Costa Rica sau costaricanilor (1), referitor la Costa Rica ori la costaricani. – Costa Rica (n. pr.) + suf. -an. DOOM
costaricán adj. m., s. m., pl. costaricáni; adj. f., s. f. costaricánă, pl. costaricáne
costaricanul
COSTARICÁN, -Ă, costaricani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația statului Costa Rica sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține statului Costa Rica sau costaricanilor (1), referitor la Costa Rica ori la costaricani. – Costa Rica (n. pr.) + suf. -an. DOOM
costaricán adj. m., s. m., pl. costaricáni; adj. f., s. f. costaricánă, pl. costaricáne
costaricanule
COSTARICÁN, -Ă, costaricani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația statului Costa Rica sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține statului Costa Rica sau costaricanilor (1), referitor la Costa Rica ori la costaricani. – Costa Rica (n. pr.) + suf. -an. DOOM
costaricán adj. m., s. m., pl. costaricáni; adj. f., s. f. costaricánă, pl. costaricáne
costaricanule
COSTARICÁN, -Ă, costaricani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația statului Costa Rica sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține statului Costa Rica sau costaricanilor (1), referitor la Costa Rica ori la costaricani. – Costa Rica (n. pr.) + suf. -an. DOOM
costaricán adj. m., s. m., pl. costaricáni; adj. f., s. f. costaricánă, pl. costaricáne
costaricanului
COSTARICÁN, -Ă, costaricani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația statului Costa Rica sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține statului Costa Rica sau costaricanilor (1), referitor la Costa Rica ori la costaricani. – Costa Rica (n. pr.) + suf. -an. DOOM
costaricán adj. m., s. m., pl. costaricáni; adj. f., s. f. costaricánă, pl. costaricáne
costaricanului
COSTARICÁN, -Ă, costaricani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația statului Costa Rica sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține statului Costa Rica sau costaricanilor (1), referitor la Costa Rica ori la costaricani. – Costa Rica (n. pr.) + suf. -an. DOOM
costaricán adj. m., s. m., pl. costaricáni; adj. f., s. f. costaricánă, pl. costaricáne
costară
COSTÁ, pers. 3 cóstă, vb. I. 1. Intranz. A avea un preț, o valoare în bani; a prețui. ♦ A se putea obține numai cu contravaloarea în bani; a costisi. ♦ A fi scump. 2. Intranz. și tranz. (Măsura valorii fiind altceva decât banii) A (se) plăti cu..., a (se) dobândi cu prețul a... ◊ Expr. (Tranz.) Ce mă costă? = nu am ce pierde. Nu mă costă (nimic) = mi-e ușor, nu-mi cere niciun efort. – Din it. costare. DOOM
costá (a ~) vb., ind. prez. 3 cóstă
costase
COSTÁ, pers. 3 cóstă, vb. I. 1. Intranz. A avea un preț, o valoare în bani; a prețui. ♦ A se putea obține numai cu contravaloarea în bani; a costisi. ♦ A fi scump. 2. Intranz. și tranz. (Măsura valorii fiind altceva decât banii) A (se) plăti cu..., a (se) dobândi cu prețul a... ◊ Expr. (Tranz.) Ce mă costă? = nu am ce pierde. Nu mă costă (nimic) = mi-e ușor, nu-mi cere niciun efort. – Din it. costare. DOOM
costá (a ~) vb., ind. prez. 3 cóstă
costaseră
COSTÁ, pers. 3 cóstă, vb. I. 1. Intranz. A avea un preț, o valoare în bani; a prețui. ♦ A se putea obține numai cu contravaloarea în bani; a costisi. ♦ A fi scump. 2. Intranz. și tranz. (Măsura valorii fiind altceva decât banii) A (se) plăti cu..., a (se) dobândi cu prețul a... ◊ Expr. (Tranz.) Ce mă costă? = nu am ce pierde. Nu mă costă (nimic) = mi-e ușor, nu-mi cere niciun efort. – Din it. costare. DOOM
costá (a ~) vb., ind. prez. 3 cóstă
costat
COSTÁ, pers. 3 cóstă, vb. I. 1. Intranz. A avea un preț, o valoare în bani; a prețui. ♦ A se putea obține numai cu contravaloarea în bani; a costisi. ♦ A fi scump. 2. Intranz. și tranz. (Măsura valorii fiind altceva decât banii) A (se) plăti cu..., a (se) dobândi cu prețul a... ◊ Expr. (Tranz.) Ce mă costă? = nu am ce pierde. Nu mă costă (nimic) = mi-e ușor, nu-mi cere niciun efort. – Din it. costare. DOOM
costá (a ~) vb., ind. prez. 3 cóstă
costat
COSTÁ, pers. 3 cóstă, vb. I. 1. Intranz. A avea un preț, o valoare în bani; a prețui. ♦ A se putea obține numai cu contravaloarea în bani; a costisi. ♦ A fi scump. 2. Intranz. și tranz. (Măsura valorii fiind altceva decât banii) A (se) plăti cu..., a (se) dobândi cu prețul a... ◊ Expr. (Tranz.) Ce mă costă? = nu am ce pierde. Nu mă costă (nimic) = mi-e ușor, nu-mi cere nici un efort. – Din it. costare.
costau
COSTÁ, pers. 3 cóstă, vb. I. 1. Intranz. A avea un preț, o valoare în bani; a prețui. ♦ A se putea obține numai cu contravaloarea în bani; a costisi. ♦ A fi scump. 2. Intranz. și tranz. (Măsura valorii fiind altceva decât banii) A (se) plăti cu..., a (se) dobândi cu prețul a... ◊ Expr. (Tranz.) Ce mă costă? = nu am ce pierde. Nu mă costă (nimic) = mi-e ușor, nu-mi cere niciun efort. – Din it. costare. DOOM
costá (a ~) vb., ind. prez. 3 cóstă
coste
COSTÁ, pers. 3 cóstă, vb. I. 1. Intranz. A avea un preț, o valoare în bani; a prețui. ♦ A se putea obține numai cu contravaloarea în bani; a costisi. ♦ A fi scump. 2. Intranz. și tranz. (Măsura valorii fiind altceva decât banii) A (se) plăti cu..., a (se) dobândi cu prețul a... ◊ Expr. (Tranz.) Ce mă costă? = nu am ce pierde. Nu mă costă (nimic) = mi-e ușor, nu-mi cere niciun efort. – Din it. costare. DOOM
costá (a ~) vb., ind. prez. 3 cóstă
costectomie
COSTECTOMÍE s.f. (Med.) Rezecție costală. [Gen. -iei. / < fr. costectomie].
costeliv
COSTELÍV, -Ă, costelivi, -e, adj. 1. (Despre ființe) Slab, uscățiv (încât i se văd coastele). 2. (Despre nuci) Care are miezul mic și coaja greu de desfăcut. 3. Fig. (Rar) Arid, sec, sărac. – Din bg. kosteliv. DOOM
costelív adj. m., pl. costelívi; f. costelívă, pl. costelíve
costeliva
COSTELÍV, -Ă, costelivi, -e, adj. 1. (Despre ființe) Slab, uscățiv (încât i se văd coastele). 2. (Despre nuci) Care are miezul mic și coaja greu de desfăcut. 3. Fig. (Rar) Arid, sec, sărac. – Din bg. kosteliv. DOOM
costelív adj. m., pl. costelívi; f. costelívă, pl. costelíve
costelive
COSTELÍV, -Ă, costelivi, -e, adj. 1. (Despre ființe) Slab, uscățiv (încât i se văd coastele). 2. (Despre nuci) Care are miezul mic și coaja greu de desfăcut. 3. Fig. (Rar) Arid, sec, sărac. – Din bg. kosteliv. DOOM
costelív adj. m., pl. costelívi; f. costelívă, pl. costelíve
costelivei
COSTELÍV, -Ă, costelivi, -e, adj. 1. (Despre ființe) Slab, uscățiv (încât i se văd coastele). 2. (Despre nuci) Care are miezul mic și coaja greu de desfăcut. 3. Fig. (Rar) Arid, sec, sărac. – Din bg. kosteliv. DOOM
costelív adj. m., pl. costelívi; f. costelívă, pl. costelíve
costelivele
COSTELÍV, -Ă, costelivi, -e, adj. 1. (Despre ființe) Slab, uscățiv (încât i se văd coastele). 2. (Despre nuci) Care are miezul mic și coaja greu de desfăcut. 3. Fig. (Rar) Arid, sec, sărac. – Din bg. kosteliv. DOOM
costelív adj. m., pl. costelívi; f. costelívă, pl. costelíve
costelivelor
COSTELÍV, -Ă, costelivi, -e, adj. 1. (Despre ființe) Slab, uscățiv (încât i se văd coastele). 2. (Despre nuci) Care are miezul mic și coaja greu de desfăcut. 3. Fig. (Rar) Arid, sec, sărac. – Din bg. kosteliv. DOOM
costelív adj. m., pl. costelívi; f. costelívă, pl. costelíve
costelivi
COSTELÍV, -Ă, costelivi, -e, adj. 1. (Despre ființe) Slab, uscățiv (încât i se văd coastele). 2. (Despre nuci) Care are miezul mic și coaja greu de desfăcut. 3. Fig. (Rar) Arid, sec, sărac. – Din bg. kosteliv. DOOM
costelív adj. m., pl. costelívi; f. costelívă, pl. costelíve
costelivii
COSTELÍV, -Ă, costelivi, -e, adj. 1. (Despre ființe) Slab, uscățiv (încât i se văd coastele). 2. (Despre nuci) Care are miezul mic și coaja greu de desfăcut. 3. Fig. (Rar) Arid, sec, sărac. – Din bg. kosteliv. DOOM
costelív adj. m., pl. costelívi; f. costelívă, pl. costelíve
costelivilor
COSTELÍV, -Ă, costelivi, -e, adj. 1. (Despre ființe) Slab, uscățiv (încât i se văd coastele). 2. (Despre nuci) Care are miezul mic și coaja greu de desfăcut. 3. Fig. (Rar) Arid, sec, sărac. – Din bg. kosteliv. DOOM
costelív adj. m., pl. costelívi; f. costelívă, pl. costelíve
costelivul
COSTELÍV, -Ă, costelivi, -e, adj. 1. (Despre ființe) Slab, uscățiv (încât i se văd coastele). 2. (Despre nuci) Care are miezul mic și coaja greu de desfăcut. 3. Fig. (Rar) Arid, sec, sărac. – Din bg. kosteliv. DOOM
costelív adj. m., pl. costelívi; f. costelívă, pl. costelíve
costelivului
COSTELÍV, -Ă, costelivi, -e, adj. 1. (Despre ființe) Slab, uscățiv (încât i se văd coastele). 2. (Despre nuci) Care are miezul mic și coaja greu de desfăcut. 3. Fig. (Rar) Arid, sec, sărac. – Din bg. kosteliv. DOOM
costelív adj. m., pl. costelívi; f. costelívă, pl. costelíve
costie
CÓSTIE, costii, s. f. (Reg.) Coastă de deal. – Coastă + suf. -ie. DOOM
costíe (reg.) s. f., art. costía, g.-d. art. costíei; pl. costíi, art. costíile
costier
COSTIÉR, -Ă, costieri, -e, adj. În (sau din) regiunea coastei (3), în legătură cu țărmul marin. ◊ Navă costieră = navă care face curse de-a lungul coastelor. – Din fr. costière. DOOM
costiér (-ti-er) adj. m., pl. costiéri; f. costiéră, pl. costiére
costiera
COSTIÉR, -Ă, costieri, -e, adj. În (sau din) regiunea coastei (3), în legătură cu țărmul marin. ◊ Navă costieră = navă care face curse de-a lungul coastelor. – Din fr. costière. DOOM
costiér (-ti-er) adj. m., pl. costiéri; f. costiéră, pl. costiére
costiere
COSTIÉR, -Ă, costieri, -e, adj. În (sau din) regiunea coastei (3), în legătură cu țărmul marin. ◊ Navă costieră = navă care face curse de-a lungul coastelor. – Din fr. costière. DOOM
costiér (-ti-er) adj. m., pl. costiéri; f. costiéră, pl. costiére
costierei
COSTIÉR, -Ă, costieri, -e, adj. În (sau din) regiunea coastei (3), în legătură cu țărmul marin. ◊ Navă costieră = navă care face curse de-a lungul coastelor. – Din fr. costière. DOOM
costiér (-ti-er) adj. m., pl. costiéri; f. costiéră, pl. costiére
costierele
COSTIÉR, -Ă, costieri, -e, adj. În (sau din) regiunea coastei (3), în legătură cu țărmul marin. ◊ Navă costieră = navă care face curse de-a lungul coastelor. – Din fr. costière. DOOM
costiér (-ti-er) adj. m., pl. costiéri; f. costiéră, pl. costiére
costierelor
COSTIÉR, -Ă, costieri, -e, adj. În (sau din) regiunea coastei (3), în legătură cu țărmul marin. ◊ Navă costieră = navă care face curse de-a lungul coastelor. – Din fr. costière. DOOM
costiér (-ti-er) adj. m., pl. costiéri; f. costiéră, pl. costiére
costieri
COSTIÉR, -Ă, costieri, -e, adj. În (sau din) regiunea coastei (3), în legătură cu țărmul marin. ◊ Navă costieră = navă care face curse de-a lungul coastelor. – Din fr. costière. DOOM
costiér (-ti-er) adj. m., pl. costiéri; f. costiéră, pl. costiére
costierii
COSTIÉR, -Ă, costieri, -e, adj. În (sau din) regiunea coastei (3), în legătură cu țărmul marin. ◊ Navă costieră = navă care face curse de-a lungul coastelor. – Din fr. costière. DOOM
costiér (-ti-er) adj. m., pl. costiéri; f. costiéră, pl. costiére
costierilor
COSTIÉR, -Ă, costieri, -e, adj. În (sau din) regiunea coastei (3), în legătură cu țărmul marin. ◊ Navă costieră = navă care face curse de-a lungul coastelor. – Din fr. costière. DOOM
costiér (-ti-er) adj. m., pl. costiéri; f. costiéră, pl. costiére
costierul
COSTIÉR, -Ă, costieri, -e, adj. În (sau din) regiunea coastei (3), în legătură cu țărmul marin. ◊ Navă costieră = navă care face curse de-a lungul coastelor. – Din fr. costière. DOOM
costiér (-ti-er) adj. m., pl. costiéri; f. costiéră, pl. costiére
costierului
COSTIÉR, -Ă, costieri, -e, adj. În (sau din) regiunea coastei (3), în legătură cu țărmul marin. ◊ Navă costieră = navă care face curse de-a lungul coastelor. – Din fr. costière. DOOM
costiér (-ti-er) adj. m., pl. costiéri; f. costiéră, pl. costiére
costisea
COSTISÍ, pers. 3 costisește, vb. IV. Intranz. (Înv.) A costa (1). – Costa + suf. -isi. DOOM
costisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 sg. costiséște, imperf. 3 sg. costiseá; conj. prez. 3 să costiseáscă
costisească
COSTISÍ, pers. 3 costisește, vb. IV. Intranz. (Înv.) A costa (1). – Costa + suf. -isi. DOOM
costisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 sg. costiséște, imperf. 3 sg. costiseá; conj. prez. 3 să costiseáscă
costiseau
COSTISÍ, pers. 3 costisește, vb. IV. Intranz. (Înv.) A costa (1). – Costa + suf. -isi. DOOM
costisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 sg. costiséște, imperf. 3 sg. costiseá; conj. prez. 3 să costiseáscă
costisesc
COSTISÍ, pers. 3 costisește, vb. IV. Intranz. (Înv.) A costa (1). – Costa + suf. -isi. DOOM
costisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 sg. costiséște, imperf. 3 sg. costiseá; conj. prez. 3 să costiseáscă
costisește
COSTISÍ, pers. 3 costisește, vb. IV. Intranz. (Înv.) A costa (1). – Costa + suf. -isi. DOOM
costisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 sg. costiséște, imperf. 3 sg. costiseá; conj. prez. 3 să costiseáscă
costisi
COSTISÍ, pers. 3 costisește, vb. IV. Intranz. (Înv.) A costa (1). – Costa + suf. -isi. DOOM
costisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 sg. costiséște, imperf. 3 sg. costiseá; conj. prez. 3 să costiseáscă
costisind
COSTISÍ, pers. 3 costisește, vb. IV. Intranz. (Înv.) A costa (1). – Costa + suf. -isi. DOOM
costisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 sg. costiséște, imperf. 3 sg. costiseá; conj. prez. 3 să costiseáscă
costisire
COSTISÍ, pers. 3 costisește, vb. IV. Intranz. (Înv.) A costa (1). – Costa + suf. -isi. DOOM
costisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 sg. costiséște, imperf. 3 sg. costiseá; conj. prez. 3 să costiseáscă
costisire
COSTISÍ, pers. 3 costisește, vb. IV. Intranz. (Înv.) A costa (1). – Costa + suf. -isi.
costisiră
COSTISÍ, pers. 3 costisește, vb. IV. Intranz. (Înv.) A costa (1). – Costa + suf. -isi. DOOM
costisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 sg. costiséște, imperf. 3 sg. costiseá; conj. prez. 3 să costiseáscă
costisise
COSTISÍ, pers. 3 costisește, vb. IV. Intranz. (Înv.) A costa (1). – Costa + suf. -isi. DOOM
costisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 sg. costiséște, imperf. 3 sg. costiseá; conj. prez. 3 să costiseáscă
costisiseră
COSTISÍ, pers. 3 costisește, vb. IV. Intranz. (Înv.) A costa (1). – Costa + suf. -isi. DOOM
costisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 sg. costiséște, imperf. 3 sg. costiseá; conj. prez. 3 să costiseáscă
costisit
COSTISÍ, pers. 3 costisește, vb. IV. Intranz. (Înv.) A costa (1). – Costa + suf. -isi. DOOM
costisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 sg. costiséște, imperf. 3 sg. costiseá; conj. prez. 3 să costiseáscă
costisitoare
COSTISITÓR, -OÁRE, costisitori, -oare, adj. Care costă mulți bani; scump. – Costisi + suf. -tor. DOOM
costisitór adj. m., pl. costisitóri; f. sg. și pl. costisitoáre
costisitoarea
COSTISITÓR, -OÁRE, costisitori, -oare, adj. Care costă mulți bani; scump. – Costisi + suf. -tor. DOOM
costisitór adj. m., pl. costisitóri; f. sg. și pl. costisitoáre
costisitoarei
COSTISITÓR, -OÁRE, costisitori, -oare, adj. Care costă mulți bani; scump. – Costisi + suf. -tor. DOOM
costisitór adj. m., pl. costisitóri; f. sg. și pl. costisitoáre
costisitoarele
COSTISITÓR, -OÁRE, costisitori, -oare, adj. Care costă mulți bani; scump. – Costisi + suf. -tor. DOOM
costisitór adj. m., pl. costisitóri; f. sg. și pl. costisitoáre
costisitoarelor
COSTISITÓR, -OÁRE, costisitori, -oare, adj. Care costă mulți bani; scump. – Costisi + suf. -tor. DOOM
costisitór adj. m., pl. costisitóri; f. sg. și pl. costisitoáre
costisitor
COSTISITÓR, -OÁRE, costisitori, -oare, adj. Care costă mulți bani; scump. – Costisi + suf. -tor. DOOM
costisitór adj. m., pl. costisitóri; f. sg. și pl. costisitoáre
costisitori
COSTISITÓR, -OÁRE, costisitori, -oare, adj. Care costă mulți bani; scump. – Costisi + suf. -tor. DOOM
costisitór adj. m., pl. costisitóri; f. sg. și pl. costisitoáre
costisitorii
COSTISITÓR, -OÁRE, costisitori, -oare, adj. Care costă mulți bani; scump. – Costisi + suf. -tor. DOOM
costisitór adj. m., pl. costisitóri; f. sg. și pl. costisitoáre
costisitorilor
COSTISITÓR, -OÁRE, costisitori, -oare, adj. Care costă mulți bani; scump. – Costisi + suf. -tor. DOOM
costisitór adj. m., pl. costisitóri; f. sg. și pl. costisitoáre
costisitorul
COSTISITÓR, -OÁRE, costisitori, -oare, adj. Care costă mulți bani; scump. – Costisi + suf. -tor. DOOM
costisitór adj. m., pl. costisitóri; f. sg. și pl. costisitoáre
costisitorului
COSTISITÓR, -OÁRE, costisitori, -oare, adj. Care costă mulți bani; scump. – Costisi + suf. -tor. DOOM
costisitór adj. m., pl. costisitóri; f. sg. și pl. costisitoáre
costiș
COSTÍȘ, -Ă, costiși, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Adesea adverbial) Înclinat, aplecat pe o coastă; pieziș, oblic, strâmb. 2. S. f. Coastă de deal; povârniș, pantă. – Coastă + suf. -iș. DOOM
costíșă s. f., art. costíșa, g.-d. art. costíșei; pl. costíșe
costișa
COSTÍȘ, -Ă, costiși, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Adesea adverbial) Înclinat, aplecat pe o coastă; pieziș, oblic, strâmb. 2. S. f. Coastă de deal; povârniș, pantă. – Coastă + suf. -iș. DOOM
costíșă s. f., art. costíșa, g.-d. art. costíșei; pl. costíșe
costișa
COSTÍȘ, -Ă, costiși, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Adesea adverbial) Înclinat, aplecat pe o coastă; pieziș, oblic, strâmb. 2. S. f. Coastă de deal; povârniș, pantă. – Coastă + suf. -iș. DOOM
costíșă s. f., art. costíșa, g.-d. art. costíșei; pl. costíșe
costișe
COSTÍȘ, -Ă, costiși, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Adesea adverbial) Înclinat, aplecat pe o coastă; pieziș, oblic, strâmb. 2. S. f. Coastă de deal; povârniș, pantă. – Coastă + suf. -iș. DOOM
costíșă s. f., art. costíșa, g.-d. art. costíșei; pl. costíșe
costișe
COSTÍȘ, -Ă, costiși, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Adesea adverbial) Înclinat, aplecat pe o coastă; pieziș, oblic, strâmb. 2. S. f. Coastă de deal; povârniș, pantă. – Coastă + suf. -iș. DOOM
costíșă s. f., art. costíșa, g.-d. art. costíșei; pl. costíșe
costișei
COSTÍȘ, -Ă, costiși, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Adesea adverbial) Înclinat, aplecat pe o coastă; pieziș, oblic, strâmb. 2. S. f. Coastă de deal; povârniș, pantă. – Coastă + suf. -iș. DOOM
costíșă s. f., art. costíșa, g.-d. art. costíșei; pl. costíșe
costișei
COSTÍȘ, -Ă, costiși, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Adesea adverbial) Înclinat, aplecat pe o coastă; pieziș, oblic, strâmb. 2. S. f. Coastă de deal; povârniș, pantă. – Coastă + suf. -iș. DOOM
costíșă s. f., art. costíșa, g.-d. art. costíșei; pl. costíșe
costișele
COSTÍȘ, -Ă, costiși, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Adesea adverbial) Înclinat, aplecat pe o coastă; pieziș, oblic, strâmb. 2. S. f. Coastă de deal; povârniș, pantă. – Coastă + suf. -iș. DOOM
costíșă s. f., art. costíșa, g.-d. art. costíșei; pl. costíșe
costișele
COSTÍȘ, -Ă, costiși, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Adesea adverbial) Înclinat, aplecat pe o coastă; pieziș, oblic, strâmb. 2. S. f. Coastă de deal; povârniș, pantă. – Coastă + suf. -iș. DOOM
costíșă s. f., art. costíșa, g.-d. art. costíșei; pl. costíșe
costișelor
COSTÍȘ, -Ă, costiși, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Adesea adverbial) Înclinat, aplecat pe o coastă; pieziș, oblic, strâmb. 2. S. f. Coastă de deal; povârniș, pantă. – Coastă + suf. -iș. DOOM
costíșă s. f., art. costíșa, g.-d. art. costíșei; pl. costíșe
costișelor
COSTÍȘ, -Ă, costiși, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Adesea adverbial) Înclinat, aplecat pe o coastă; pieziș, oblic, strâmb. 2. S. f. Coastă de deal; povârniș, pantă. – Coastă + suf. -iș. DOOM
costíșă s. f., art. costíșa, g.-d. art. costíșei; pl. costíșe
costiși
COSTÍȘ, -Ă, costiși, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Adesea adverbial) Înclinat, aplecat pe o coastă; pieziș, oblic, strâmb. 2. S. f. Coastă de deal; povârniș, pantă. – Coastă + suf. -iș. DOOM
costíșă s. f., art. costíșa, g.-d. art. costíșei; pl. costíșe
costișii
COSTÍȘ, -Ă, costiși, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Adesea adverbial) Înclinat, aplecat pe o coastă; pieziș, oblic, strâmb. 2. S. f. Coastă de deal; povârniș, pantă. – Coastă + suf. -iș. DOOM
costíșă s. f., art. costíșa, g.-d. art. costíșei; pl. costíșe
costișilor
COSTÍȘ, -Ă, costiși, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Adesea adverbial) Înclinat, aplecat pe o coastă; pieziș, oblic, strâmb. 2. S. f. Coastă de deal; povârniș, pantă. – Coastă + suf. -iș. DOOM
costíșă s. f., art. costíșa, g.-d. art. costíșei; pl. costíșe
costișoara
COSTIȘOÁRĂ, costișoare, s. f. (Rar) Costiță. – Coastă + suf. -ișoară. DOOM
costișoáră (rar) s. f., g.-d. art. costișoárei; pl. costișoáre
costișoare
COSTIȘOÁRĂ, costișoare, s. f. (Rar) Costiță. – Coastă + suf. -ișoară. DOOM
costișoáră (rar) s. f., g.-d. art. costișoárei; pl. costișoáre
costișoarei
COSTIȘOÁRĂ, costișoare, s. f. (Rar) Costiță. – Coastă + suf. -ișoară. DOOM
costișoáră (rar) s. f., g.-d. art. costișoárei; pl. costișoáre
costișoarele
COSTIȘOÁRĂ, costișoare, s. f. (Rar) Costiță. – Coastă + suf. -ișoară. DOOM
costișoáră (rar) s. f., g.-d. art. costișoárei; pl. costișoáre
costișoarelor
COSTIȘOÁRĂ, costișoare, s. f. (Rar) Costiță. – Coastă + suf. -ișoară. DOOM
costișoáră (rar) s. f., g.-d. art. costișoárei; pl. costișoáre
costișul
COSTÍȘ, -Ă, costiși, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Adesea adverbial) Înclinat, aplecat pe o coastă; pieziș, oblic, strâmb. 2. S. f. Coastă de deal; povârniș, pantă. – Coastă + suf. -iș. DOOM
costíșă s. f., art. costíșa, g.-d. art. costíșei; pl. costíșe
costișului
COSTÍȘ, -Ă, costiși, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Adesea adverbial) Înclinat, aplecat pe o coastă; pieziș, oblic, strâmb. 2. S. f. Coastă de deal; povârniș, pantă. – Coastă + suf. -iș. DOOM
costíșă s. f., art. costíșa, g.-d. art. costíșei; pl. costíșe
costița
COSTÍȚĂ, costițe, s. f. Diminutiv al lui coastă (1). ♦ Produs de mezelărie din carne de porc din regiunea mijlocie a coastelor, obținut prin sărare și afumare; costișoară. – Coastă + suf. -iță. DOOM
costíță s. f., g.-d. art. costíței; pl. costíțe
costițe
COSTÍȚĂ, costițe, s. f. Diminutiv al lui coastă (1). ♦ Produs de mezelărie din carne de porc din regiunea mijlocie a coastelor, obținut prin sărare și afumare; costișoară. – Coastă + suf. -iță. DOOM
costíță s. f., g.-d. art. costíței; pl. costíțe
costiței
COSTÍȚĂ, costițe, s. f. Diminutiv al lui coastă (1). ♦ Produs de mezelărie din carne de porc din regiunea mijlocie a coastelor, obținut prin sărare și afumare; costișoară. – Coastă + suf. -iță. DOOM
costíță s. f., g.-d. art. costíței; pl. costíțe
costițele
COSTÍȚĂ, costițe, s. f. Diminutiv al lui coastă (1). ♦ Produs de mezelărie din carne de porc din regiunea mijlocie a coastelor, obținut prin sărare și afumare; costișoară. – Coastă + suf. -iță. DOOM
costíță s. f., g.-d. art. costíței; pl. costíțe
costițelor
COSTÍȚĂ, costițe, s. f. Diminutiv al lui coastă (1). ♦ Produs de mezelărie din carne de porc din regiunea mijlocie a coastelor, obținut prin sărare și afumare; costișoară. – Coastă + suf. -iță. DOOM
costíță s. f., g.-d. art. costíței; pl. costíțe
costoboc
COSTOBÓC, costoboci, s. m. (La pl.) Populație traco-dacică din nord-estul Daciei, din bazinul superior și mijlociu al Prutului și Nistrului, menționată documentar în sec. I-II d. H.; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. – Din lat. Costoboci. DOOM
costobóc s. m., pl. costobóci
costoboci
COSTOBÓC, costoboci, s. m. (La pl.) Populație traco-dacică din nord-estul Daciei, din bazinul superior și mijlociu al Prutului și Nistrului, menționată documentar în sec. I-II d. H.; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. – Din lat. Costoboci. DOOM
costobóc s. m., pl. costobóci
costobocii
COSTOBÓC, costoboci, s. m. (La pl.) Populație traco-dacică din nord-estul Daciei, din bazinul superior și mijlociu al Prutului și Nistrului, menționată documentar în sec. I-II d. H.; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. – Din lat. Costoboci. DOOM
costobóc s. m., pl. costobóci
costobocilor
COSTOBÓC, costoboci, s. m. (La pl.) Populație traco-dacică din nord-estul Daciei, din bazinul superior și mijlociu al Prutului și Nistrului, menționată documentar în sec. I-II d. H.; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. – Din lat. Costoboci. DOOM
costobóc s. m., pl. costobóci
costobocul
COSTOBÓC, costoboci, s. m. (La pl.) Populație traco-dacică din nord-estul Daciei, din bazinul superior și mijlociu al Prutului și Nistrului, menționată documentar în sec. I-II d. H.; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. – Din lat. Costoboci. DOOM
costobóc s. m., pl. costobóci
costobocului
COSTOBÓC, costoboci, s. m. (La pl.) Populație traco-dacică din nord-estul Daciei, din bazinul superior și mijlociu al Prutului și Nistrului, menționată documentar în sec. I-II d. H.; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. – Din lat. Costoboci. DOOM
costobóc s. m., pl. costobóci
costoroabă
COSTOROÁBĂ s. f. v. cosoroabă. DOOM
cosoroábă (reg.) s. f., g.-d. art. cosoroábei; pl. cosoroábe
costotoame
COSTOTÓM, costotomuri, s. n. Instrument chirurgical pentru tăierea coastelor. [Pl. și: costotome] – Din fr. costotome. DOOM
!costotóm s. n., pl. costotómuri
costotoamele
COSTOTÓM, costotomuri, s. n. Instrument chirurgical pentru tăierea coastelor. [Pl. și: costotome] – Din fr. costotome. DOOM
!costotóm s. n., pl. costotómuri
costotoamelor
COSTOTÓM, costotomuri, s. n. Instrument chirurgical pentru tăierea coastelor. [Pl. și: costotome] – Din fr. costotome. DOOM
!costotóm s. n., pl. costotómuri
costotom
COSTOTÓM, costotomuri, s. n. Instrument chirurgical pentru tăierea coastelor. [Pl. și: costotome] – Din fr. costotome. DOOM
!costotóm s. n., pl. costotómuri
costotomie
COSTOTOMÍE s.f. (Med.) Secționare chirurgicală a unei coaste. [Gen. -iei. / < fr. costotomie].
costotomul
COSTOTÓM, costotomuri, s. n. Instrument chirurgical pentru tăierea coastelor. [Pl. și: costotome] – Din fr. costotome. DOOM
!costotóm s. n., pl. costotómuri
costotomului
COSTOTÓM, costotomuri, s. n. Instrument chirurgical pentru tăierea coastelor. [Pl. și: costotome] – Din fr. costotome. DOOM
!costotóm s. n., pl. costotómuri
costrei
COSTRÉI, costrei, s. m. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu rizom târâtor și cu flori purpurii (Echinochloa crus-gallii). ◊ Costrei mare = plantă erbacee din familia gramineelor, cu rizom puternic și cu spiculețe roșcate, cea mai dăunătoare buruiană din culturile agricole (Sorghum halepense). – Cf. bg. koštrjava. DOOM
costréi s. m., pl. costréi, art. costréii
costreii
COSTRÉI, costrei, s. m. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu rizom târâtor și cu flori purpurii (Echinochloa crus-gallii). ◊ Costrei mare = plantă erbacee din familia gramineelor, cu rizom puternic și cu spiculețe roșcate, cea mai dăunătoare buruiană din culturile agricole (Sorghum halepense). – Cf. bg. koštrjava. DOOM
costréi s. m., pl. costréi, art. costréii
costreilor
COSTRÉI, costrei, s. m. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu rizom târâtor și cu flori purpurii (Echinochloa crus-gallii). ◊ Costrei mare = plantă erbacee din familia gramineelor, cu rizom puternic și cu spiculețe roșcate, cea mai dăunătoare buruiană din culturile agricole (Sorghum halepense). – Cf. bg. koštrjava. DOOM
costréi s. m., pl. costréi, art. costréii
costreiul
COSTRÉI, costrei, s. m. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu rizom târâtor și cu flori purpurii (Echinochloa crus-gallii). ◊ Costrei mare = plantă erbacee din familia gramineelor, cu rizom puternic și cu spiculețe roșcate, cea mai dăunătoare buruiană din culturile agricole (Sorghum halepense). – Cf. bg. koštrjava. DOOM
costréi s. m., pl. costréi, art. costréii
costreiului
COSTRÉI, costrei, s. m. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu rizom târâtor și cu flori purpurii (Echinochloa crus-gallii). ◊ Costrei mare = plantă erbacee din familia gramineelor, cu rizom puternic și cu spiculețe roșcate, cea mai dăunătoare buruiană din culturile agricole (Sorghum halepense). – Cf. bg. koštrjava. DOOM
costréi s. m., pl. costréi, art. costréii
costrăș
CÓSTRĂȘ, costrăși, s. m. (Pop.) Biban. – Din sb. kostreš. DOOM
cóstrăș (pop.) s. m., pl. cóstrăși
costrăși
CÓSTRĂȘ, costrăși, s. m. (Pop.) Biban. – Din sb. kostreš. DOOM
cóstrăș (pop.) s. m., pl. cóstrăși
costrășii
CÓSTRĂȘ, costrăși, s. m. (Pop.) Biban. – Din sb. kostreš. DOOM
cóstrăș (pop.) s. m., pl. cóstrăși
costrășilor
CÓSTRĂȘ, costrăși, s. m. (Pop.) Biban. – Din sb. kostreš. DOOM
cóstrăș (pop.) s. m., pl. cóstrăși
costrășul
CÓSTRĂȘ, costrăși, s. m. (Pop.) Biban. – Din sb. kostreš. DOOM
cóstrăș (pop.) s. m., pl. cóstrăși
costrășului
CÓSTRĂȘ, costrăși, s. m. (Pop.) Biban. – Din sb. kostreš. DOOM
cóstrăș (pop.) s. m., pl. cóstrăși
costul
COST2 s. n. (Reg.) Hrană, mâncare. ◊ Expr. A ține (pe cineva) în cost = a ține (pe cineva) în pensiune. – Din germ. Kost. DOOM
cost2 (hrană) (reg.) s. n.
costul
COST1, costuri, s. n. Sumă de bani cheltuită pentru producerea sau cumpărarea unui bun, efectuarea unei lucrări, prestarea unui serviciu etc.; preț. ◊ Costul vieții = totalitatea cheltuielilor pentru bunuri alimentare și nealimentare, pentru serviciile utilizate, necesare unei familii, într-o perioadă determinată. Preț de cost = (în producție) totalul cheltuielilor necesare pentru fabricarea unui bun oarecare; (în circulația mărfurilor) sumă de bani plătită pentru un bun cumpărat în scop de revânzare. ◊ Expr. A vinde sub cost = a vinde o marfă cu un preț mai mic decât prețul de cost1. A vinde în cost = a vinde o marfă cu un preț egal prețului de cost1. – Din costa (derivat regresiv). DOOM
!cost1 (preț) s. n., pl. cósturi
costului
COST2 s. n. (Reg.) Hrană, mâncare. ◊ Expr. A ține (pe cineva) în cost = a ține (pe cineva) în pensiune. – Din germ. Kost. DOOM
cost2 (hrană) (reg.) s. n.
costului
COST1, costuri, s. n. Sumă de bani cheltuită pentru producerea sau cumpărarea unui bun, efectuarea unei lucrări, prestarea unui serviciu etc.; preț. ◊ Costul vieții = totalitatea cheltuielilor pentru bunuri alimentare și nealimentare, pentru serviciile utilizate, necesare unei familii, într-o perioadă determinată. Preț de cost = (în producție) totalul cheltuielilor necesare pentru fabricarea unui bun oarecare; (în circulația mărfurilor) sumă de bani plătită pentru un bun cumpărat în scop de revânzare. ◊ Expr. A vinde sub cost = a vinde o marfă cu un preț mai mic decât prețul de cost1. A vinde în cost = a vinde o marfă cu un preț egal prețului de cost1. – Din costa (derivat regresiv). DOOM
!cost1 (preț) s. n., pl. cósturi
costum
COSTÚM, costume, s. n. 1. Ansamblu de piese vestimentare (sacou și pantaloni sau sacou și fustă) pentru bărbați sau pentru femei. 2. (Cu determinări) Fel de îmbrăcăminte la anumite ocazii. 3. (Cu determinări) Fel de îmbrăcăminte caracteristică unui popor, unei regiuni, unei epoci etc.; port2. – Din fr. costume. DOOM
costúm s. n., pl. costúme
costuma
COSTUMÁ, costumez, vb. I. Refl. A se îmbrăca cu un costum special pentru bal mascat, pentru ieșirea în scenă etc. – Din fr. costumer. DOOM
costumá (a ~) vb., ind. prez. 3 costumeáză
costumai
COSTUMÁ, costumez, vb. I. Refl. A se îmbrăca cu un costum special pentru bal mascat, pentru ieșirea în scenă etc. – Din fr. costumer. DOOM
costumá (a ~) vb., ind. prez. 3 costumeáză
costumam
COSTUMÁ, costumez, vb. I. Refl. A se îmbrăca cu un costum special pentru bal mascat, pentru ieșirea în scenă etc. – Din fr. costumer. DOOM
costumá (a ~) vb., ind. prez. 3 costumeáză
costumare
COSTUMÁ, costumez, vb. I. Refl. A se îmbrăca cu un costum special pentru bal mascat, pentru ieșirea în scenă etc. – Din fr. costumer. DOOM
costumá (a ~) vb., ind. prez. 3 costumeáză
costumare
COSTUMÁRE, costumări, s. f. Acțiunea de a se costuma și rezultatul ei. – V. costuma. DOOM
costumáre s. f., g.-d. art. costumắrii; pl. costumắri
costumarea
COSTUMÁRE, costumări, s. f. Acțiunea de a se costuma și rezultatul ei. – V. costuma. DOOM
costumáre s. f., g.-d. art. costumắrii; pl. costumắri
costumară
COSTUMÁ, costumez, vb. I. Refl. A se îmbrăca cu un costum special pentru bal mascat, pentru ieșirea în scenă etc. – Din fr. costumer. DOOM
costumá (a ~) vb., ind. prez. 3 costumeáză
costumarăm
COSTUMÁ, costumez, vb. I. Refl. A se îmbrăca cu un costum special pentru bal mascat, pentru ieșirea în scenă etc. – Din fr. costumer. DOOM
costumá (a ~) vb., ind. prez. 3 costumeáză
costumarăți
COSTUMÁ, costumez, vb. I. Refl. A se îmbrăca cu un costum special pentru bal mascat, pentru ieșirea în scenă etc. – Din fr. costumer. DOOM
costumá (a ~) vb., ind. prez. 3 costumeáză
costumase
COSTUMÁ, costumez, vb. I. Refl. A se îmbrăca cu un costum special pentru bal mascat, pentru ieșirea în scenă etc. – Din fr. costumer. DOOM
costumá (a ~) vb., ind. prez. 3 costumeáză
costumasem
COSTUMÁ, costumez, vb. I. Refl. A se îmbrăca cu un costum special pentru bal mascat, pentru ieșirea în scenă etc. – Din fr. costumer. DOOM
costumá (a ~) vb., ind. prez. 3 costumeáză
costumaseră
COSTUMÁ, costumez, vb. I. Refl. A se îmbrăca cu un costum special pentru bal mascat, pentru ieșirea în scenă etc. – Din fr. costumer. DOOM
costumá (a ~) vb., ind. prez. 3 costumeáză
costumaserăm
COSTUMÁ, costumez, vb. I. Refl. A se îmbrăca cu un costum special pentru bal mascat, pentru ieșirea în scenă etc. – Din fr. costumer. DOOM
costumá (a ~) vb., ind. prez. 3 costumeáză
costumaserăți
COSTUMÁ, costumez, vb. I. Refl. A se îmbrăca cu un costum special pentru bal mascat, pentru ieșirea în scenă etc. – Din fr. costumer. DOOM
costumá (a ~) vb., ind. prez. 3 costumeáză
costumaseși
COSTUMÁ, costumez, vb. I. Refl. A se îmbrăca cu un costum special pentru bal mascat, pentru ieșirea în scenă etc. – Din fr. costumer. DOOM
costumá (a ~) vb., ind. prez. 3 costumeáză
costumaseți
COSTUMÁ, costumez, vb. I. Refl. A se îmbrăca cu un costum special pentru bal mascat, pentru ieșirea în scenă etc. – Din fr. costumer. DOOM
costumá (a ~) vb., ind. prez. 3 costumeáză
costumat
COSTUMÁ, costumez, vb. I. Refl. A se îmbrăca cu un costum special pentru bal mascat, pentru ieșirea în scenă etc. – Din fr. costumer. DOOM
costumá (a ~) vb., ind. prez. 3 costumeáză
costumat
COSTUMÁT, -Ă, costumați, -te, adj. Îmbrăcat cu un costum special (la bal, pe scenă etc.). ◊ Bal costumat = bal la care participanții poartă costume originale (fără să fie mascați). – V. costuma.
costumata
COSTUMÁT, -Ă, costumați, -te, adj. Îmbrăcat cu un costum special (la bal, pe scenă etc.). ◊ Bal costumat = bal la care participanții poartă costume originale (fără să fie mascați). – V. costuma.
costumate
COSTUMÁT, -Ă, costumați, -te, adj. Îmbrăcat cu un costum special (la bal, pe scenă etc.). ◊ Bal costumat = bal la care participanții poartă costume originale (fără să fie mascați). – V. costuma.
costumatei
COSTUMÁT, -Ă, costumați, -te, adj. Îmbrăcat cu un costum special (la bal, pe scenă etc.). ◊ Bal costumat = bal la care participanții poartă costume originale (fără să fie mascați). – V. costuma.
costumatele
COSTUMÁT, -Ă, costumați, -te, adj. Îmbrăcat cu un costum special (la bal, pe scenă etc.). ◊ Bal costumat = bal la care participanții poartă costume originale (fără să fie mascați). – V. costuma.
costumatelor
COSTUMÁT, -Ă, costumați, -te, adj. Îmbrăcat cu un costum special (la bal, pe scenă etc.). ◊ Bal costumat = bal la care participanții poartă costume originale (fără să fie mascați). – V. costuma.
costumatul
COSTUMÁT, -Ă, costumați, -te, adj. Îmbrăcat cu un costum special (la bal, pe scenă etc.). ◊ Bal costumat = bal la care participanții poartă costume originale (fără să fie mascați). – V. costuma.
costumatului
COSTUMÁT, -Ă, costumați, -te, adj. Îmbrăcat cu un costum special (la bal, pe scenă etc.). ◊ Bal costumat = bal la care participanții poartă costume originale (fără să fie mascați). – V. costuma.
costumau
COSTUMÁ, costumez, vb. I. Refl. A se îmbrăca cu un costum special pentru bal mascat, pentru ieșirea în scenă etc. – Din fr. costumer. DOOM
costumá (a ~) vb., ind. prez. 3 costumeáză
costumaș
costumaș, costumașe s. n. (dim., iron.) lucrător al Direcției a V-a a Securității, poliția politică comunistă, care avea misiunea de a patrula la vedere pe Calea Victoriei, între sediile fostului Comitet Central al P.C.R. și al fostului Consiliu de Stat.
costumași
COSTUMÁ, costumez, vb. I. Refl. A se îmbrăca cu un costum special pentru bal mascat, pentru ieșirea în scenă etc. – Din fr. costumer. DOOM
costumá (a ~) vb., ind. prez. 3 costumeáză
costumați
COSTUMÁ, costumez, vb. I. Refl. A se îmbrăca cu un costum special pentru bal mascat, pentru ieșirea în scenă etc. – Din fr. costumer. DOOM
costumá (a ~) vb., ind. prez. 3 costumeáză
costumați
COSTUMÁT, -Ă, costumați, -te, adj. Îmbrăcat cu un costum special (la bal, pe scenă etc.). ◊ Bal costumat = bal la care participanții poartă costume originale (fără să fie mascați). – V. costuma.
costumația
COSTUMAȚIÚNE s. f. v. costumație. DOOM
costumáție (-ți-e) s. f., art. costumáția (-ți-a), g.-d. art. costumáției; pl. costumáții, art. costumáțiile (-ți-i-)
costumație
COSTUMAȚIÚNE s. f. v. costumație. DOOM
costumáție (-ți-e) s. f., art. costumáția (-ți-a), g.-d. art. costumáției; pl. costumáții, art. costumáțiile (-ți-i-)
costumației
COSTUMAȚIÚNE s. f. v. costumație. DOOM
costumáție (-ți-e) s. f., art. costumáția (-ți-a), g.-d. art. costumáției; pl. costumáții, art. costumáțiile (-ți-i-)
costumații
COSTUMÁT, -Ă, costumați, -te, adj. Îmbrăcat cu un costum special (la bal, pe scenă etc.). ◊ Bal costumat = bal la care participanții poartă costume originale (fără să fie mascați). – V. costuma.
costumații
COSTUMAȚIÚNE s. f. v. costumație. DOOM
costumáție (-ți-e) s. f., art. costumáția (-ți-a), g.-d. art. costumáției; pl. costumáții, art. costumáțiile (-ți-i-)
costumațiile
COSTUMAȚIÚNE s. f. v. costumație. DOOM
costumáție (-ți-e) s. f., art. costumáția (-ți-a), g.-d. art. costumáției; pl. costumáții, art. costumáțiile (-ți-i-)
costumațiilor
COSTUMAȚIÚNE s. f. v. costumație. DOOM
costumáție (-ți-e) s. f., art. costumáția (-ți-a), g.-d. art. costumáției; pl. costumáții, art. costumáțiile (-ți-i-)
costumaților
COSTUMÁT, -Ă, costumați, -te, adj. Îmbrăcat cu un costum special (la bal, pe scenă etc.). ◊ Bal costumat = bal la care participanții poartă costume originale (fără să fie mascați). – V. costuma.
costumațiune
COSTUMAȚIÚNE s. f. v. costumație. DOOM
costumáție (-ți-e) s. f., art. costumáția (-ți-a), g.-d. art. costumáției; pl. costumáții, art. costumáțiile (-ți-i-)
costumbrism
COSTUMBRÍSM s.n. Curent artistic spaniol care a început să se manifeste cam pe la mijlocul sec. XIX cu precădere în literatură, dar și în pictură, redând în operele lui caracteristice scene de viață și moravuri. [< sp. costumbrismo, cf. costumbre – morav, obicei].
costumbrist
COSTUMBRÍST, -Ă adj. Referitor la costumbrism. // s.m. și f. Adept al costumbrismului. [< sp. costumbrista].
costume
COSTÚM, costume, s. n. 1. Ansamblu de piese vestimentare (sacou și pantaloni sau sacou și fustă) pentru bărbați sau pentru femei. 2. (Cu determinări) Fel de îmbrăcăminte la anumite ocazii. 3. (Cu determinări) Fel de îmbrăcăminte caracteristică unui popor, unei regiuni, unei epoci etc.; port2. – Din fr. costume. DOOM
costúm s. n., pl. costúme
costumează
COSTUMÁ, costumez, vb. I. Refl. A se îmbrăca cu un costum special pentru bal mascat, pentru ieșirea în scenă etc. – Din fr. costumer. DOOM
costumá (a ~) vb., ind. prez. 3 costumeáză
costumele
COSTÚM, costume, s. n. 1. Ansamblu de piese vestimentare (sacou și pantaloni sau sacou și fustă) pentru bărbați sau pentru femei. 2. (Cu determinări) Fel de îmbrăcăminte la anumite ocazii. 3. (Cu determinări) Fel de îmbrăcăminte caracteristică unui popor, unei regiuni, unei epoci etc.; port2. – Din fr. costume. DOOM
costúm s. n., pl. costúme
costumelor
COSTÚM, costume, s. n. 1. Ansamblu de piese vestimentare (sacou și pantaloni sau sacou și fustă) pentru bărbați sau pentru femei. 2. (Cu determinări) Fel de îmbrăcăminte la anumite ocazii. 3. (Cu determinări) Fel de îmbrăcăminte caracteristică unui popor, unei regiuni, unei epoci etc.; port2. – Din fr. costume. DOOM
costúm s. n., pl. costúme
costumez
COSTUMÁ, costumez, vb. I. Refl. A se îmbrăca cu un costum special pentru bal mascat, pentru ieșirea în scenă etc. – Din fr. costumer. DOOM
costumá (a ~) vb., ind. prez. 3 costumeáză
costumeze
COSTUMÁ, costumez, vb. I. Refl. A se îmbrăca cu un costum special pentru bal mascat, pentru ieșirea în scenă etc. – Din fr. costumer. DOOM
costumá (a ~) vb., ind. prez. 3 costumeáză
costumezi
COSTUMÁ, costumez, vb. I. Refl. A se îmbrăca cu un costum special pentru bal mascat, pentru ieșirea în scenă etc. – Din fr. costumer. DOOM
costumá (a ~) vb., ind. prez. 3 costumeáză
costumier
COSTUMIÉR, -Ă, costumieri, -e, s. m. și f. Persoană care are în păstrare costumele actorilor unui teatru sau ale unui studio cinematografic. [Pr.: -mi-er] – Din fr. costumier. DOOM
costumiéră (-mi-e-) s. f., g.-d. art. costumiérei; pl. costumiére
costumiera
COSTUMIÉR, -Ă, costumieri, -e, s. m. și f. Persoană care are în păstrare costumele actorilor unui teatru sau ale unui studio cinematografic. [Pr.: -mi-er] – Din fr. costumier. DOOM
costumiéră (-mi-e-) s. f., g.-d. art. costumiérei; pl. costumiére
costumiere
COSTUMIÉR, -Ă, costumieri, -e, s. m. și f. Persoană care are în păstrare costumele actorilor unui teatru sau ale unui studio cinematografic. [Pr.: -mi-er] – Din fr. costumier. DOOM
costumiéră (-mi-e-) s. f., g.-d. art. costumiérei; pl. costumiére
costumierei
COSTUMIÉR, -Ă, costumieri, -e, s. m. și f. Persoană care are în păstrare costumele actorilor unui teatru sau ale unui studio cinematografic. [Pr.: -mi-er] – Din fr. costumier. DOOM
costumiéră (-mi-e-) s. f., g.-d. art. costumiérei; pl. costumiére
costumierele
COSTUMIÉR, -Ă, costumieri, -e, s. m. și f. Persoană care are în păstrare costumele actorilor unui teatru sau ale unui studio cinematografic. [Pr.: -mi-er] – Din fr. costumier. DOOM
costumiéră (-mi-e-) s. f., g.-d. art. costumiérei; pl. costumiére
costumierelor
COSTUMIÉR, -Ă, costumieri, -e, s. m. și f. Persoană care are în păstrare costumele actorilor unui teatru sau ale unui studio cinematografic. [Pr.: -mi-er] – Din fr. costumier. DOOM
costumiéră (-mi-e-) s. f., g.-d. art. costumiérei; pl. costumiére
costumieri
COSTUMIÉR, -Ă, costumieri, -e, s. m. și f. Persoană care are în păstrare costumele actorilor unui teatru sau ale unui studio cinematografic. [Pr.: -mi-er] – Din fr. costumier. DOOM
costumiéră (-mi-e-) s. f., g.-d. art. costumiérei; pl. costumiére
costumierii
COSTUMIÉR, -Ă, costumieri, -e, s. m. și f. Persoană care are în păstrare costumele actorilor unui teatru sau ale unui studio cinematografic. [Pr.: -mi-er] – Din fr. costumier. DOOM
costumiéră (-mi-e-) s. f., g.-d. art. costumiérei; pl. costumiére
costumierilor
COSTUMIÉR, -Ă, costumieri, -e, s. m. și f. Persoană care are în păstrare costumele actorilor unui teatru sau ale unui studio cinematografic. [Pr.: -mi-er] – Din fr. costumier. DOOM
costumiéră (-mi-e-) s. f., g.-d. art. costumiérei; pl. costumiére
costumierul
COSTUMIÉR, -Ă, costumieri, -e, s. m. și f. Persoană care are în păstrare costumele actorilor unui teatru sau ale unui studio cinematografic. [Pr.: -mi-er] – Din fr. costumier. DOOM
costumiéră (-mi-e-) s. f., g.-d. art. costumiérei; pl. costumiére
costumierului
COSTUMIÉR, -Ă, costumieri, -e, s. m. și f. Persoană care are în păstrare costumele actorilor unui teatru sau ale unui studio cinematografic. [Pr.: -mi-er] – Din fr. costumier. DOOM
costumiéră (-mi-e-) s. f., g.-d. art. costumiérei; pl. costumiére
costumul
COSTÚM, costume, s. n. 1. Ansamblu de piese vestimentare (sacou și pantaloni sau sacou și fustă) pentru bărbați sau pentru femei. 2. (Cu determinări) Fel de îmbrăcăminte la anumite ocazii. 3. (Cu determinări) Fel de îmbrăcăminte caracteristică unui popor, unei regiuni, unei epoci etc.; port2. – Din fr. costume. DOOM
costúm s. n., pl. costúme
costumului
COSTÚM, costume, s. n. 1. Ansamblu de piese vestimentare (sacou și pantaloni sau sacou și fustă) pentru bărbați sau pentru femei. 2. (Cu determinări) Fel de îmbrăcăminte la anumite ocazii. 3. (Cu determinări) Fel de îmbrăcăminte caracteristică unui popor, unei regiuni, unei epoci etc.; port2. – Din fr. costume. DOOM
costúm s. n., pl. costúme
costumând
COSTUMÁ, costumez, vb. I. Refl. A se îmbrăca cu un costum special pentru bal mascat, pentru ieșirea în scenă etc. – Din fr. costumer. DOOM
costumá (a ~) vb., ind. prez. 3 costumeáză
costumînd
COSTUMÁ, costumez, vb. I. Refl. A se îmbrăca cu un costum special pentru bal mascat, pentru ieșirea în scenă etc. – Din fr. costumer. DOOM
costumá (a ~) vb., ind. prez. 3 costumeáză
costumări
COSTUMÁRE, costumări, s. f. Acțiunea de a se costuma și rezultatul ei. – V. costuma. DOOM
costumáre s. f., g.-d. art. costumắrii; pl. costumắri
costumării
COSTUMÁRE, costumări, s. f. Acțiunea de a se costuma și rezultatul ei. – V. costuma. DOOM
costumáre s. f., g.-d. art. costumắrii; pl. costumắri
costumările
COSTUMÁRE, costumări, s. f. Acțiunea de a se costuma și rezultatul ei. – V. costuma. DOOM
costumáre s. f., g.-d. art. costumắrii; pl. costumắri
costumărilor
COSTUMÁRE, costumări, s. f. Acțiunea de a se costuma și rezultatul ei. – V. costuma. DOOM
costumáre s. f., g.-d. art. costumắrii; pl. costumắri
costuri
COST2 s. n. (Reg.) Hrană, mâncare. ◊ Expr. A ține (pe cineva) în cost = a ține (pe cineva) în pensiune. – Din germ. Kost. DOOM
cost2 (hrană) (reg.) s. n.
costuri
COST1, costuri, s. n. Sumă de bani cheltuită pentru producerea sau cumpărarea unui bun, efectuarea unei lucrări, prestarea unui serviciu etc.; preț. ◊ Costul vieții = totalitatea cheltuielilor pentru bunuri alimentare și nealimentare, pentru serviciile utilizate, necesare unei familii, într-o perioadă determinată. Preț de cost = (în producție) totalul cheltuielilor necesare pentru fabricarea unui bun oarecare; (în circulația mărfurilor) sumă de bani plătită pentru un bun cumpărat în scop de revânzare. ◊ Expr. A vinde sub cost = a vinde o marfă cu un preț mai mic decât prețul de cost1. A vinde în cost = a vinde o marfă cu un preț egal prețului de cost1. – Din costa (derivat regresiv). DOOM
!cost1 (preț) s. n., pl. cósturi
costurile
COST2 s. n. (Reg.) Hrană, mâncare. ◊ Expr. A ține (pe cineva) în cost = a ține (pe cineva) în pensiune. – Din germ. Kost. DOOM
cost2 (hrană) (reg.) s. n.
costurile
COST1, costuri, s. n. Sumă de bani cheltuită pentru producerea sau cumpărarea unui bun, efectuarea unei lucrări, prestarea unui serviciu etc.; preț. ◊ Costul vieții = totalitatea cheltuielilor pentru bunuri alimentare și nealimentare, pentru serviciile utilizate, necesare unei familii, într-o perioadă determinată. Preț de cost = (în producție) totalul cheltuielilor necesare pentru fabricarea unui bun oarecare; (în circulația mărfurilor) sumă de bani plătită pentru un bun cumpărat în scop de revânzare. ◊ Expr. A vinde sub cost = a vinde o marfă cu un preț mai mic decât prețul de cost1. A vinde în cost = a vinde o marfă cu un preț egal prețului de cost1. – Din costa (derivat regresiv). DOOM
!cost1 (preț) s. n., pl. cósturi
costurilor
COST2 s. n. (Reg.) Hrană, mâncare. ◊ Expr. A ține (pe cineva) în cost = a ține (pe cineva) în pensiune. – Din germ. Kost. DOOM
cost2 (hrană) (reg.) s. n.
costurilor
COST1, costuri, s. n. Sumă de bani cheltuită pentru producerea sau cumpărarea unui bun, efectuarea unei lucrări, prestarea unui serviciu etc.; preț. ◊ Costul vieții = totalitatea cheltuielilor pentru bunuri alimentare și nealimentare, pentru serviciile utilizate, necesare unei familii, într-o perioadă determinată. Preț de cost = (în producție) totalul cheltuielilor necesare pentru fabricarea unui bun oarecare; (în circulația mărfurilor) sumă de bani plătită pentru un bun cumpărat în scop de revânzare. ◊ Expr. A vinde sub cost = a vinde o marfă cu un preț mai mic decât prețul de cost1. A vinde în cost = a vinde o marfă cu un preț egal prețului de cost1. – Din costa (derivat regresiv). DOOM
!cost1 (preț) s. n., pl. cósturi
costând
COSTÁ, pers. 3 cóstă, vb. I. 1. Intranz. A avea un preț, o valoare în bani; a prețui. ♦ A se putea obține numai cu contravaloarea în bani; a costisi. ♦ A fi scump. 2. Intranz. și tranz. (Măsura valorii fiind altceva decât banii) A (se) plăti cu..., a (se) dobândi cu prețul a... ◊ Expr. (Tranz.) Ce mă costă? = nu am ce pierde. Nu mă costă (nimic) = mi-e ușor, nu-mi cere niciun efort. – Din it. costare. DOOM
costá (a ~) vb., ind. prez. 3 cóstă
costînd
COSTÁ, pers. 3 cóstă, vb. I. 1. Intranz. A avea un preț, o valoare în bani; a prețui. ♦ A se putea obține numai cu contravaloarea în bani; a costisi. ♦ A fi scump. 2. Intranz. și tranz. (Măsura valorii fiind altceva decât banii) A (se) plăti cu..., a (se) dobândi cu prețul a... ◊ Expr. (Tranz.) Ce mă costă? = nu am ce pierde. Nu mă costă (nimic) = mi-e ușor, nu-mi cere niciun efort. – Din it. costare. DOOM
costá (a ~) vb., ind. prez. 3 cóstă
costătoare
COSTĂTÓR, -OÁRE, costători, -oare, adj. (Înv.) Costisitor. – Costa + suf. -ător. DOOM
costătór (înv.) adj. m., pl. costătóri; f. sg. și pl. costătoáre
costătoarea
COSTĂTÓR, -OÁRE, costători, -oare, adj. (Înv.) Costisitor. – Costa + suf. -ător. DOOM
costătór (înv.) adj. m., pl. costătóri; f. sg. și pl. costătoáre
costătoarei
COSTĂTÓR, -OÁRE, costători, -oare, adj. (Înv.) Costisitor. – Costa + suf. -ător. DOOM
costătór (înv.) adj. m., pl. costătóri; f. sg. și pl. costătoáre
costătoarele
COSTĂTÓR, -OÁRE, costători, -oare, adj. (Înv.) Costisitor. – Costa + suf. -ător. DOOM
costătór (înv.) adj. m., pl. costătóri; f. sg. și pl. costătoáre
costătoarelor
COSTĂTÓR, -OÁRE, costători, -oare, adj. (Înv.) Costisitor. – Costa + suf. -ător. DOOM
costătór (înv.) adj. m., pl. costătóri; f. sg. și pl. costătoáre
costător
COSTĂTÓR, -OÁRE, costători, -oare, adj. (Înv.) Costisitor. – Costa + suf. -ător. DOOM
costătór (înv.) adj. m., pl. costătóri; f. sg. și pl. costătoáre
costători
COSTĂTÓR, -OÁRE, costători, -oare, adj. (Înv.) Costisitor. – Costa + suf. -ător. DOOM
costătór (înv.) adj. m., pl. costătóri; f. sg. și pl. costătoáre
costătorii
COSTĂTÓR, -OÁRE, costători, -oare, adj. (Înv.) Costisitor. – Costa + suf. -ător. DOOM
costătór (înv.) adj. m., pl. costătóri; f. sg. și pl. costătoáre
costătorilor
COSTĂTÓR, -OÁRE, costători, -oare, adj. (Înv.) Costisitor. – Costa + suf. -ător. DOOM
costătór (înv.) adj. m., pl. costătóri; f. sg. și pl. costătoáre
costătorul
COSTĂTÓR, -OÁRE, costători, -oare, adj. (Înv.) Costisitor. – Costa + suf. -ător. DOOM
costătór (înv.) adj. m., pl. costătóri; f. sg. și pl. costătoáre
costătorului
COSTĂTÓR, -OÁRE, costători, -oare, adj. (Înv.) Costisitor. – Costa + suf. -ător. DOOM
costătór (înv.) adj. m., pl. costătóri; f. sg. și pl. costătoáre
cosând
COÁSE, cos, vb. III. Tranz. 1. A fixa, a prinde între ele părțile unei haine sau un petic, un nasture etc. la o haină, trecând prin ele un fir de ață cu ajutorul unui ac. ◊ Expr. A coase petic de petic = a fi zgârcit. 2. A broda. 3. (Med.) A uni (cu un fir de mătase, de intestin preparat anume etc. și cu un ac special) marginile unei plăgi. – Lat. pop. cosere (= consuere). DOOM
coáse (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cos, 1 pl. coásem, imperf. 3 sg. coseá, perf. s. 1 sg. cusúi, 1 pl. cusúrăm; conj. prez. 3 să coásă; ger. cosấnd; part. cusút
cosânzeana
cosînzeánă (cosînzéne), s. f. – Prototip al frumuseții, în basmele populare. – Ileana Cosînzeana, personaj feminin mitic, care personifică idealul lui Făt Frumos. Origine incertă. Este evidentă înrudirea cuvîntului cu sînzeană; însă prima parte a cuvîntului este mai puțin clară. Este poate o amintire a Sfintei Elena, mama lui Constantin, dacă se admite o formă Helena Co(n)s(t)antiana: z s-ar explica prin pronunțarea ngr. *Cos(t)andiana, sau mai bine printr-o contaminare posterioară cu sînziană. Pentru pierderea primului t, cf. forma sl. Kustenitŭ ‹ Kονσταντίνος (Vaillant, BL, XIV, 7). Philippide, Principii, 138, se gîndea la lat. semidivina, ca epitet al Elenei din Troia, soluție evident imposibilă; pentru DAR și Scriban, este vorba de o var. de la sînzeană. DOOM
cosânzeánă (fată frumoasă) s. f., g.-d. art. cosânzénei; pl. cosânzéne
cosânzene
cosînzeánă (cosînzéne), s. f. – Prototip al frumuseții, în basmele populare. – Ileana Cosînzeana, personaj feminin mitic, care personifică idealul lui Făt Frumos. Origine incertă. Este evidentă înrudirea cuvîntului cu sînzeană; însă prima parte a cuvîntului este mai puțin clară. Este poate o amintire a Sfintei Elena, mama lui Constantin, dacă se admite o formă Helena Co(n)s(t)antiana: z s-ar explica prin pronunțarea ngr. *Cos(t)andiana, sau mai bine printr-o contaminare posterioară cu sînziană. Pentru pierderea primului t, cf. forma sl. Kustenitŭ ‹ Kονσταντίνος (Vaillant, BL, XIV, 7). Philippide, Principii, 138, se gîndea la lat. semidivina, ca epitet al Elenei din Troia, soluție evident imposibilă; pentru DAR și Scriban, este vorba de o var. de la sînzeană. DOOM
cosânzeánă (fată frumoasă) s. f., g.-d. art. cosânzénei; pl. cosânzéne
cosânzenei
cosînzeánă (cosînzéne), s. f. – Prototip al frumuseții, în basmele populare. – Ileana Cosînzeana, personaj feminin mitic, care personifică idealul lui Făt Frumos. Origine incertă. Este evidentă înrudirea cuvîntului cu sînzeană; însă prima parte a cuvîntului este mai puțin clară. Este poate o amintire a Sfintei Elena, mama lui Constantin, dacă se admite o formă Helena Co(n)s(t)antiana: z s-ar explica prin pronunțarea ngr. *Cos(t)andiana, sau mai bine printr-o contaminare posterioară cu sînziană. Pentru pierderea primului t, cf. forma sl. Kustenitŭ ‹ Kονσταντίνος (Vaillant, BL, XIV, 7). Philippide, Principii, 138, se gîndea la lat. semidivina, ca epitet al Elenei din Troia, soluție evident imposibilă; pentru DAR și Scriban, este vorba de o var. de la sînzeană. DOOM
cosânzeánă (fată frumoasă) s. f., g.-d. art. cosânzénei; pl. cosânzéne
cosânzenele
cosînzeánă (cosînzéne), s. f. – Prototip al frumuseții, în basmele populare. – Ileana Cosînzeana, personaj feminin mitic, care personifică idealul lui Făt Frumos. Origine incertă. Este evidentă înrudirea cuvîntului cu sînzeană; însă prima parte a cuvîntului este mai puțin clară. Este poate o amintire a Sfintei Elena, mama lui Constantin, dacă se admite o formă Helena Co(n)s(t)antiana: z s-ar explica prin pronunțarea ngr. *Cos(t)andiana, sau mai bine printr-o contaminare posterioară cu sînziană. Pentru pierderea primului t, cf. forma sl. Kustenitŭ ‹ Kονσταντίνος (Vaillant, BL, XIV, 7). Philippide, Principii, 138, se gîndea la lat. semidivina, ca epitet al Elenei din Troia, soluție evident imposibilă; pentru DAR și Scriban, este vorba de o var. de la sînzeană. DOOM
cosânzeánă (fată frumoasă) s. f., g.-d. art. cosânzénei; pl. cosânzéne
cosânzenelor
cosînzeánă (cosînzéne), s. f. – Prototip al frumuseții, în basmele populare. – Ileana Cosînzeana, personaj feminin mitic, care personifică idealul lui Făt Frumos. Origine incertă. Este evidentă înrudirea cuvîntului cu sînzeană; însă prima parte a cuvîntului este mai puțin clară. Este poate o amintire a Sfintei Elena, mama lui Constantin, dacă se admite o formă Helena Co(n)s(t)antiana: z s-ar explica prin pronunțarea ngr. *Cos(t)andiana, sau mai bine printr-o contaminare posterioară cu sînziană. Pentru pierderea primului t, cf. forma sl. Kustenitŭ ‹ Kονσταντίνος (Vaillant, BL, XIV, 7). Philippide, Principii, 138, se gîndea la lat. semidivina, ca epitet al Elenei din Troia, soluție evident imposibilă; pentru DAR și Scriban, este vorba de o var. de la sînzeană. DOOM
cosânzeánă (fată frumoasă) s. f., g.-d. art. cosânzénei; pl. cosânzéne
cosînd
COÁSE, cos, vb. III. Tranz. 1. A fixa, a prinde între ele părțile unei haine sau un petic, un nasture etc. la o haină, trecând prin ele un fir de ață cu ajutorul unui ac. ◊ Expr. A coase petic de petic = a fi zgârcit. 2. A broda. 3. (Med.) A uni (cu un fir de mătase, de intestin preparat anume etc. și cu un ac special) marginile unei plăgi. – Lat. pop. cosere (= consuere). DOOM
coáse (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cos, 1 pl. coásem, imperf. 3 sg. coseá, perf. s. 1 sg. cusúi, 1 pl. cusúrăm; conj. prez. 3 să coásă; ger. cosấnd; part. cusút
cosînzeana
cosînzeánă (cosînzéne), s. f. – Prototip al frumuseții, în basmele populare. – Ileana Cosînzeana, personaj feminin mitic, care personifică idealul lui Făt Frumos. Origine incertă. Este evidentă înrudirea cuvîntului cu sînzeană; însă prima parte a cuvîntului este mai puțin clară. Este poate o amintire a Sfintei Elena, mama lui Constantin, dacă se admite o formă Helena Co(n)s(t)antiana: z s-ar explica prin pronunțarea ngr. *Cos(t)andiana, sau mai bine printr-o contaminare posterioară cu sînziană. Pentru pierderea primului t, cf. forma sl. Kustenitŭ ‹ Kονσταντίνος (Vaillant, BL, XIV, 7). Philippide, Principii, 138, se gîndea la lat. semidivina, ca epitet al Elenei din Troia, soluție evident imposibilă; pentru DAR și Scriban, este vorba de o var. de la sînzeană. DOOM
cosânzeánă (fată frumoasă) s. f., g.-d. art. cosânzénei; pl. cosânzéne
cosînzene
cosînzeánă (cosînzéne), s. f. – Prototip al frumuseții, în basmele populare. – Ileana Cosînzeana, personaj feminin mitic, care personifică idealul lui Făt Frumos. Origine incertă. Este evidentă înrudirea cuvîntului cu sînzeană; însă prima parte a cuvîntului este mai puțin clară. Este poate o amintire a Sfintei Elena, mama lui Constantin, dacă se admite o formă Helena Co(n)s(t)antiana: z s-ar explica prin pronunțarea ngr. *Cos(t)andiana, sau mai bine printr-o contaminare posterioară cu sînziană. Pentru pierderea primului t, cf. forma sl. Kustenitŭ ‹ Kονσταντίνος (Vaillant, BL, XIV, 7). Philippide, Principii, 138, se gîndea la lat. semidivina, ca epitet al Elenei din Troia, soluție evident imposibilă; pentru DAR și Scriban, este vorba de o var. de la sînzeană. DOOM
cosânzeánă (fată frumoasă) s. f., g.-d. art. cosânzénei; pl. cosânzéne
cosînzenei
cosînzeánă (cosînzéne), s. f. – Prototip al frumuseții, în basmele populare. – Ileana Cosînzeana, personaj feminin mitic, care personifică idealul lui Făt Frumos. Origine incertă. Este evidentă înrudirea cuvîntului cu sînzeană; însă prima parte a cuvîntului este mai puțin clară. Este poate o amintire a Sfintei Elena, mama lui Constantin, dacă se admite o formă Helena Co(n)s(t)antiana: z s-ar explica prin pronunțarea ngr. *Cos(t)andiana, sau mai bine printr-o contaminare posterioară cu sînziană. Pentru pierderea primului t, cf. forma sl. Kustenitŭ ‹ Kονσταντίνος (Vaillant, BL, XIV, 7). Philippide, Principii, 138, se gîndea la lat. semidivina, ca epitet al Elenei din Troia, soluție evident imposibilă; pentru DAR și Scriban, este vorba de o var. de la sînzeană. DOOM
cosânzeánă (fată frumoasă) s. f., g.-d. art. cosânzénei; pl. cosânzéne
cosînzenele
cosînzeánă (cosînzéne), s. f. – Prototip al frumuseții, în basmele populare. – Ileana Cosînzeana, personaj feminin mitic, care personifică idealul lui Făt Frumos. Origine incertă. Este evidentă înrudirea cuvîntului cu sînzeană; însă prima parte a cuvîntului este mai puțin clară. Este poate o amintire a Sfintei Elena, mama lui Constantin, dacă se admite o formă Helena Co(n)s(t)antiana: z s-ar explica prin pronunțarea ngr. *Cos(t)andiana, sau mai bine printr-o contaminare posterioară cu sînziană. Pentru pierderea primului t, cf. forma sl. Kustenitŭ ‹ Kονσταντίνος (Vaillant, BL, XIV, 7). Philippide, Principii, 138, se gîndea la lat. semidivina, ca epitet al Elenei din Troia, soluție evident imposibilă; pentru DAR și Scriban, este vorba de o var. de la sînzeană. DOOM
cosânzeánă (fată frumoasă) s. f., g.-d. art. cosânzénei; pl. cosânzéne
cosînzenelor
cosînzeánă (cosînzéne), s. f. – Prototip al frumuseții, în basmele populare. – Ileana Cosînzeana, personaj feminin mitic, care personifică idealul lui Făt Frumos. Origine incertă. Este evidentă înrudirea cuvîntului cu sînzeană; însă prima parte a cuvîntului este mai puțin clară. Este poate o amintire a Sfintei Elena, mama lui Constantin, dacă se admite o formă Helena Co(n)s(t)antiana: z s-ar explica prin pronunțarea ngr. *Cos(t)andiana, sau mai bine printr-o contaminare posterioară cu sînziană. Pentru pierderea primului t, cf. forma sl. Kustenitŭ ‹ Kονσταντίνος (Vaillant, BL, XIV, 7). Philippide, Principii, 138, se gîndea la lat. semidivina, ca epitet al Elenei din Troia, soluție evident imposibilă; pentru DAR și Scriban, este vorba de o var. de la sînzeană. DOOM
cosânzeánă (fată frumoasă) s. f., g.-d. art. cosânzénei; pl. cosânzéne
cosăcei
COSĂCÉL, cosăcei, s. m. Diminutiv al lui cosac. – Cosac + suf. -el. DOOM
cosăcél s. m., pl. cosăcéi, art. cosăcéii
cosăceii
COSĂCÉL, cosăcei, s. m. Diminutiv al lui cosac. – Cosac + suf. -el. DOOM
cosăcél s. m., pl. cosăcéi, art. cosăcéii
cosăceilor
COSĂCÉL, cosăcei, s. m. Diminutiv al lui cosac. – Cosac + suf. -el. DOOM
cosăcél s. m., pl. cosăcéi, art. cosăcéii
cosăcel
COSĂCÉL, cosăcei, s. m. Diminutiv al lui cosac. – Cosac + suf. -el. DOOM
cosăcél s. m., pl. cosăcéi, art. cosăcéii
cosăcelul
COSĂCÉL, cosăcei, s. m. Diminutiv al lui cosac. – Cosac + suf. -el. DOOM
cosăcél s. m., pl. cosăcéi, art. cosăcéii
cosăcelului
COSĂCÉL, cosăcei, s. m. Diminutiv al lui cosac. – Cosac + suf. -el. DOOM
cosăcél s. m., pl. cosăcéi, art. cosăcéii
cot
COT, (I 1) coate, (I 2, 3, 4) coturi, s. n., (II) coți, s. m. I. S. n. 1. (Anat.; la om) Partea exterioară a articulației dintre humerus și cubitus, care unește brațul cu antebrațul. ◊ Loc. adv. Cot la cot = alături; împreună. ◊ Expr. A da din coate = a) a-și face loc împingând pe alții; b) a lupta (fără scrupule) pentru a ieși dintr-o încurcătură, pentru a obține o situație. A lega cot la cot = a lega (pe cineva) cu mâinile la spate (alături de altul). A-și da coate (sau cu cotul) = a-și face semne (cu cotul); a coti (2). A băga mâinile până-n (sau până la) coate = a fura mult și fără jenă. (Fam.) A-i arăta (sau a-i întoarce) cuiva cotul = a refuza pe cineva în mod batjocoritor; a nu lua în seamă, a trata cu indiferență. Mă doare-n cot! = puțin îmi pasă! ◊ Compus: s. m. și f. coate-goale = (depr.) om sărac. ♦ Parte a mânecii care acoperă cotul (I 1). ♦ (La cal) Parte ieșită în afara articulației de la mijlocul picioarelor de dinapoi. 2. Loc, porțiune unde un drum, o vale etc. își schimbă brusc direcția; cotitură, întorsătură. ♦ Meandru (al unei ape curgătoare). 3. Tub curbat în forma unui arc de cerc, folosit pentru a face legătura între două conducte cu direcții diferite. 4. (Reg.) Colț, unghi, ungher. II. S. m. Veche unitate de măsură pentru lungimi egală cu 0,664 metri (în Muntenia) sau cu 0,637 metri (în Moldova), care reprezenta distanța de la cot (I 1) până la încheietura palmei; p. ext. măsură considerată, subiectiv, mare sau mică, după împrejurări. ◊ Expr. A scoate (sau a-i ieși cuiva) limba de-un cot, se zice când cineva face un efort (fizic) peste măsură de mare. ♦ Bucată de material textil măsurată cu această unitate de măsură. ♦ (Reg.) Vergea de lemn sau de metal pentru măsurarea lungimii. – Lat. cubitus. DOOM
cot2 (articulație) s. n., pl. coáte
cot
COT, (I 1) coate, (I 2, 3, 4) coturi, s. n., (II) coți, s. m. I. S. n. 1. (Anat.; la om) Partea exterioară a articulației dintre humerus și cubitus, care unește brațul cu antebrațul. ◊ Loc. adv. Cot la cot = alături; împreună. ◊ Expr. A da din coate = a) a-și face loc împingând pe alții; b) a lupta (fără scrupule) pentru a ieși dintr-o încurcătură, pentru a obține o situație. A lega cot la cot = a lega (pe cineva) cu mâinile la spate (alături de altul). A-și da coate (sau cu cotul) = a-și face semne (cu cotul); a coti (2). A băga mâinile până-n (sau până la) coate = a fura mult și fără jenă. (Fam.) A-i arăta (sau a-i întoarce) cuiva cotul = a refuza pe cineva în mod batjocoritor; a nu lua în seamă, a trata cu indiferență. Mă doare-n cot! = puțin îmi pasă! ◊ Compus: s. m. și f. coate-goale = (depr.) om sărac. ♦ Parte a mânecii care acoperă cotul (I 1). ♦ (La cal) Parte ieșită în afara articulației de la mijlocul picioarelor de dinapoi. 2. Loc, porțiune unde un drum, o vale etc. își schimbă brusc direcția; cotitură, întorsătură. ♦ Meandru (al unei ape curgătoare). 3. Tub curbat în forma unui arc de cerc, folosit pentru a face legătura între două conducte cu direcții diferite. 4. (Reg.) Colț, unghi, ungher. II. S. m. Veche unitate de măsură pentru lungimi egală cu 0,664 metri (în Muntenia) sau cu 0,637 metri (în Moldova), care reprezenta distanța de la cot (I 1) până la încheietura palmei; p. ext. măsură considerată, subiectiv, mare sau mică, după împrejurări. ◊ Expr. A scoate (sau a-i ieși cuiva) limba de-un cot, se zice când cineva face un efort (fizic) peste măsură de mare. ♦ Bucată de material textil măsurată cu această unitate de măsură. ♦ (Reg.) Vergea de lemn sau de metal pentru măsurarea lungimii. – Lat. cubitus. DOOM
cot3 (meandră, tub) s. n., pl. cóturi
cot
COT, (I 1) coate, (I 2, 3, 4) coturi, s. n., (II) coți, s. m. I. S. n. 1. (Anat.; la om) Partea exterioară a articulației dintre humerus și cubitus, care unește brațul cu antebrațul. ◊ Loc. adv. Cot la cot = alături; împreună. ◊ Expr. A da din coate = a) a-și face loc împingând pe alții; b) a lupta (fără scrupule) pentru a ieși dintr-o încurcătură, pentru a obține o situație. A lega cot la cot = a lega (pe cineva) cu mâinile la spate (alături de altul). A-și da coate (sau cu cotul) = a-și face semne (cu cotul); a coti (2). A băga mâinile până-n (sau până la) coate = a fura mult și fără jenă. (Fam.) A-i arăta (sau a-i întoarce) cuiva cotul = a refuza pe cineva în mod batjocoritor; a nu lua în seamă, a trata cu indiferență. Mă doare-n cot! = puțin îmi pasă! ◊ Compus: s. m. și f. coate-goale = (depr.) om sărac. ♦ Parte a mânecii care acoperă cotul (I 1). ♦ (La cal) Parte ieșită în afara articulației de la mijlocul picioarelor de dinapoi. 2. Loc, porțiune unde un drum, o vale etc. își schimbă brusc direcția; cotitură, întorsătură. ♦ Meandru (al unei ape curgătoare). 3. Tub curbat în forma unui arc de cerc, folosit pentru a face legătura între două conducte cu direcții diferite. 4. (Reg.) Colț, unghi, ungher. II. S. m. Veche unitate de măsură pentru lungimi egală cu 0,664 metri (în Muntenia) sau cu 0,637 metri (în Moldova), care reprezenta distanța de la cot (I 1) până la încheietura palmei; p. ext. măsură considerată, subiectiv, mare sau mică, după împrejurări. ◊ Expr. A scoate (sau a-i ieși cuiva) limba de-un cot, se zice când cineva face un efort (fizic) peste măsură de mare. ♦ Bucată de material textil măsurată cu această unitate de măsură. ♦ (Reg.) Vergea de lemn sau de metal pentru măsurarea lungimii. – Lat. cubitus. DOOM
cot1 (unitate de măsură) s. m., pl. coți
cota
COTÁ, cotez, vb. I. Tranz. 1. A însemna, a marca, a numerota potrivit unei anumite ordini. 2. A stabili cursul acțiunilor, titlurilor de creanță etc. (la bursă). ♦ A introduce valori mobiliare la bursă. ♦ Intranz. (Despre titluri, acțiuni, hârtii) A avea o anumită valoare, un anumit curs la bursă. 3. Fig. A aprecia, a prețui, a evalua, a considera. 4. A înscrie pe un desen tehnic, prin linii și cifre, dimensiunile obiectului reprezentat. – Din fr. coter. DOOM
cotá (a ~) vb., ind. prez. 3 coteáză
cota
CÓTĂ, cote, s. f. 1. Parte care îi revine cuiva dintr-o sumă de primit sau de dat; cotă-parte. ◊ (Ec.) Cota bursei = a) nivelul cursului valorilor mobiliare la închiderea ultimei ședințe a bursei; b) lista valorilor cotate la bursă. ♦ Parte dintr-un tot căreia i se dă o anumită destinație sau care este supusă unui anumit regim; p. ext. raport sau număr abstract care reprezintă această parte. ◊ Cote adiționale = a) cote adăugate; b) adaosuri în cote proporționale la impozitele directe datorate statului, perceput în valoarea bugetelor administrației locale, a unor instituții publice sau pentru constituirea unor fonduri speciale. Cotă de întreținere = sumă de bani cu care fiecare dintre colocatari contribuie la cheltuielile comune de întreținere a imobilului respectiv. 2. (Top.) Înălțimea în metri a unui punct de pe teren față de o suprafață de referință (de obicei, nivelul mării). ◊ Cota apelor = nivelul unei ape curgătoare. 3. Fiecare dintre valorile numerice ale dimensiunilor unui obiect reprezentat prin desen. 4. Ansamblu de semne, simboluri, cifre, litere care indică locul unor cărți, al unor documente etc. într-o bibliotecă, într-un inventar etc. – Din fr. cote. DOOM
cótă-párte s. f., art. cóta-párte, g.-d. art. cótei-părți; pl. cóte-părți
cotai
COTÁ, cotez, vb. I. Tranz. 1. A însemna, a marca, a numerota potrivit unei anumite ordini. 2. A stabili cursul acțiunilor, titlurilor de creanță etc. (la bursă). ♦ A introduce valori mobiliare la bursă. ♦ Intranz. (Despre titluri, acțiuni, hârtii) A avea o anumită valoare, un anumit curs la bursă. 3. Fig. A aprecia, a prețui, a evalua, a considera. 4. A înscrie pe un desen tehnic, prin linii și cifre, dimensiunile obiectului reprezentat. – Din fr. coter. DOOM
cotá (a ~) vb., ind. prez. 3 coteáză
cotaie
cotáie (-ắi), s. f. – (Banat) Ceaun. Sl., dar probabil conservat în forma unui der. interior; cf. sl. kotilŭ „ceaun” (DAR). – Der. cotac, s. n. (cîrlig pentru ceaun).
cotam
COTÁ, cotez, vb. I. Tranz. 1. A însemna, a marca, a numerota potrivit unei anumite ordini. 2. A stabili cursul acțiunilor, titlurilor de creanță etc. (la bursă). ♦ A introduce valori mobiliare la bursă. ♦ Intranz. (Despre titluri, acțiuni, hârtii) A avea o anumită valoare, un anumit curs la bursă. 3. Fig. A aprecia, a prețui, a evalua, a considera. 4. A înscrie pe un desen tehnic, prin linii și cifre, dimensiunile obiectului reprezentat. – Din fr. coter. DOOM
cotá (a ~) vb., ind. prez. 3 coteáză
cotangenta
COTANGÉNTĂ, cotangente, s. f. Funcție trigonometrică a unui unghi, egală cu tangenta unghiului complementar. – Din fr. cotangente. DOOM
!cotangéntă s. f., g.-d. art. cotangéntei; pl. cotangénte; simb. cotg
cotangente
COTANGÉNTĂ, cotangente, s. f. Funcție trigonometrică a unui unghi, egală cu tangenta unghiului complementar. – Din fr. cotangente. DOOM
!cotangéntă s. f., g.-d. art. cotangéntei; pl. cotangénte; simb. cotg
cotangentei
COTANGÉNTĂ, cotangente, s. f. Funcție trigonometrică a unui unghi, egală cu tangenta unghiului complementar. – Din fr. cotangente. DOOM
!cotangéntă s. f., g.-d. art. cotangéntei; pl. cotangénte; simb. cotg
cotangentele
COTANGÉNTĂ, cotangente, s. f. Funcție trigonometrică a unui unghi, egală cu tangenta unghiului complementar. – Din fr. cotangente. DOOM
!cotangéntă s. f., g.-d. art. cotangéntei; pl. cotangénte; simb. cotg
cotangentelor
COTANGÉNTĂ, cotangente, s. f. Funcție trigonometrică a unui unghi, egală cu tangenta unghiului complementar. – Din fr. cotangente. DOOM
!cotangéntă s. f., g.-d. art. cotangéntei; pl. cotangénte; simb. cotg
cotar
COTÁR, cotari, s. m. 1. Persoană care măsoară cu cotul (II) dimensiunile butoaielor pentru a le calcula capacitatea. 2. (Înv.) Slujbaș însărcinat să supravegheze măsurătorile cu cotul (II) ale mărfurilor vândute sau cu verificarea lungimii reglementare a cotului. 3. Larvă a unor fluturi al cărei mers imită măsurarea cu cotul. – Cot + suf. -ar. DOOM
cotár s. m., pl. cotári
cotarbă
cotarbă, cotarbe s. f. prostituată.
cotare
COTÁ, cotez, vb. I. Tranz. 1. A însemna, a marca, a numerota potrivit unei anumite ordini. 2. A stabili cursul acțiunilor, titlurilor de creanță etc. (la bursă). ♦ A introduce valori mobiliare la bursă. ♦ Intranz. (Despre titluri, acțiuni, hârtii) A avea o anumită valoare, un anumit curs la bursă. 3. Fig. A aprecia, a prețui, a evalua, a considera. 4. A înscrie pe un desen tehnic, prin linii și cifre, dimensiunile obiectului reprezentat. – Din fr. coter. DOOM
cotá (a ~) vb., ind. prez. 3 coteáză
cotare
COTÁRE, cotări, s. f. Acțiunea de a cota și rezultatul ei; apreciere, prețuire, considerare. – V. cota. DOOM
cotáre s. f., g.-d. art. cotắrii; pl. cotắri
cotarea
COTÁRE, cotări, s. f. Acțiunea de a cota și rezultatul ei; apreciere, prețuire, considerare. – V. cota. DOOM
cotáre s. f., g.-d. art. cotắrii; pl. cotắri
cotari
COTÁR, cotari, s. m. 1. Persoană care măsoară cu cotul (II) dimensiunile butoaielor pentru a le calcula capacitatea. 2. (Înv.) Slujbaș însărcinat să supravegheze măsurătorile cu cotul (II) ale mărfurilor vândute sau cu verificarea lungimii reglementare a cotului. 3. Larvă a unor fluturi al cărei mers imită măsurarea cu cotul. – Cot + suf. -ar. DOOM
cotár s. m., pl. cotári
cotarii
COTÁR, cotari, s. m. 1. Persoană care măsoară cu cotul (II) dimensiunile butoaielor pentru a le calcula capacitatea. 2. (Înv.) Slujbaș însărcinat să supravegheze măsurătorile cu cotul (II) ale mărfurilor vândute sau cu verificarea lungimii reglementare a cotului. 3. Larvă a unor fluturi al cărei mers imită măsurarea cu cotul. – Cot + suf. -ar. DOOM
cotár s. m., pl. cotári
cotarilor
COTÁR, cotari, s. m. 1. Persoană care măsoară cu cotul (II) dimensiunile butoaielor pentru a le calcula capacitatea. 2. (Înv.) Slujbaș însărcinat să supravegheze măsurătorile cu cotul (II) ale mărfurilor vândute sau cu verificarea lungimii reglementare a cotului. 3. Larvă a unor fluturi al cărei mers imită măsurarea cu cotul. – Cot + suf. -ar. DOOM
cotár s. m., pl. cotári
cotarla
COTÁRLĂ, cotarle, s. f. (Reg.) Câine prost și jigărit; javră, potaie. – Et. nec. DOOM
cotárlă (reg.) s. f., g.-d. art. cotárlei; pl. cotárle
cotarle
COTÁRLĂ, cotarle, s. f. (Reg.) Câine prost și jigărit; javră, potaie. – Et. nec. DOOM
cotárlă (reg.) s. f., g.-d. art. cotárlei; pl. cotárle
cotarlei
COTÁRLĂ, cotarle, s. f. (Reg.) Câine prost și jigărit; javră, potaie. – Et. nec. DOOM
cotárlă (reg.) s. f., g.-d. art. cotárlei; pl. cotárle
cotarlele
COTÁRLĂ, cotarle, s. f. (Reg.) Câine prost și jigărit; javră, potaie. – Et. nec. DOOM
cotárlă (reg.) s. f., g.-d. art. cotárlei; pl. cotárle
cotarlelor
COTÁRLĂ, cotarle, s. f. (Reg.) Câine prost și jigărit; javră, potaie. – Et. nec. DOOM
cotárlă (reg.) s. f., g.-d. art. cotárlei; pl. cotárle
cotarul
COTÁR, cotari, s. m. 1. Persoană care măsoară cu cotul (II) dimensiunile butoaielor pentru a le calcula capacitatea. 2. (Înv.) Slujbaș însărcinat să supravegheze măsurătorile cu cotul (II) ale mărfurilor vândute sau cu verificarea lungimii reglementare a cotului. 3. Larvă a unor fluturi al cărei mers imită măsurarea cu cotul. – Cot + suf. -ar. DOOM
cotár s. m., pl. cotári
cotarului
COTÁR, cotari, s. m. 1. Persoană care măsoară cu cotul (II) dimensiunile butoaielor pentru a le calcula capacitatea. 2. (Înv.) Slujbaș însărcinat să supravegheze măsurătorile cu cotul (II) ale mărfurilor vândute sau cu verificarea lungimii reglementare a cotului. 3. Larvă a unor fluturi al cărei mers imită măsurarea cu cotul. – Cot + suf. -ar. DOOM
cotár s. m., pl. cotári
cotară
COTÁ, cotez, vb. I. Tranz. 1. A însemna, a marca, a numerota potrivit unei anumite ordini. 2. A stabili cursul acțiunilor, titlurilor de creanță etc. (la bursă). ♦ A introduce valori mobiliare la bursă. ♦ Intranz. (Despre titluri, acțiuni, hârtii) A avea o anumită valoare, un anumit curs la bursă. 3. Fig. A aprecia, a prețui, a evalua, a considera. 4. A înscrie pe un desen tehnic, prin linii și cifre, dimensiunile obiectului reprezentat. – Din fr. coter. DOOM
cotá (a ~) vb., ind. prez. 3 coteáză
cotarăm
COTÁ, cotez, vb. I. Tranz. 1. A însemna, a marca, a numerota potrivit unei anumite ordini. 2. A stabili cursul acțiunilor, titlurilor de creanță etc. (la bursă). ♦ A introduce valori mobiliare la bursă. ♦ Intranz. (Despre titluri, acțiuni, hârtii) A avea o anumită valoare, un anumit curs la bursă. 3. Fig. A aprecia, a prețui, a evalua, a considera. 4. A înscrie pe un desen tehnic, prin linii și cifre, dimensiunile obiectului reprezentat. – Din fr. coter. DOOM
cotá (a ~) vb., ind. prez. 3 coteáză
cotarăți
COTÁ, cotez, vb. I. Tranz. 1. A însemna, a marca, a numerota potrivit unei anumite ordini. 2. A stabili cursul acțiunilor, titlurilor de creanță etc. (la bursă). ♦ A introduce valori mobiliare la bursă. ♦ Intranz. (Despre titluri, acțiuni, hârtii) A avea o anumită valoare, un anumit curs la bursă. 3. Fig. A aprecia, a prețui, a evalua, a considera. 4. A înscrie pe un desen tehnic, prin linii și cifre, dimensiunile obiectului reprezentat. – Din fr. coter. DOOM
cotá (a ~) vb., ind. prez. 3 coteáză
cotase
COTÁ, cotez, vb. I. Tranz. 1. A însemna, a marca, a numerota potrivit unei anumite ordini. 2. A stabili cursul acțiunilor, titlurilor de creanță etc. (la bursă). ♦ A introduce valori mobiliare la bursă. ♦ Intranz. (Despre titluri, acțiuni, hârtii) A avea o anumită valoare, un anumit curs la bursă. 3. Fig. A aprecia, a prețui, a evalua, a considera. 4. A înscrie pe un desen tehnic, prin linii și cifre, dimensiunile obiectului reprezentat. – Din fr. coter. DOOM
cotá (a ~) vb., ind. prez. 3 coteáză
cotasem
COTÁ, cotez, vb. I. Tranz. 1. A însemna, a marca, a numerota potrivit unei anumite ordini. 2. A stabili cursul acțiunilor, titlurilor de creanță etc. (la bursă). ♦ A introduce valori mobiliare la bursă. ♦ Intranz. (Despre titluri, acțiuni, hârtii) A avea o anumită valoare, un anumit curs la bursă. 3. Fig. A aprecia, a prețui, a evalua, a considera. 4. A înscrie pe un desen tehnic, prin linii și cifre, dimensiunile obiectului reprezentat. – Din fr. coter. DOOM
cotá (a ~) vb., ind. prez. 3 coteáză
cotaseră
COTÁ, cotez, vb. I. Tranz. 1. A însemna, a marca, a numerota potrivit unei anumite ordini. 2. A stabili cursul acțiunilor, titlurilor de creanță etc. (la bursă). ♦ A introduce valori mobiliare la bursă. ♦ Intranz. (Despre titluri, acțiuni, hârtii) A avea o anumită valoare, un anumit curs la bursă. 3. Fig. A aprecia, a prețui, a evalua, a considera. 4. A înscrie pe un desen tehnic, prin linii și cifre, dimensiunile obiectului reprezentat. – Din fr. coter. DOOM
cotá (a ~) vb., ind. prez. 3 coteáză
cotaserăm
COTÁ, cotez, vb. I. Tranz. 1. A însemna, a marca, a numerota potrivit unei anumite ordini. 2. A stabili cursul acțiunilor, titlurilor de creanță etc. (la bursă). ♦ A introduce valori mobiliare la bursă. ♦ Intranz. (Despre titluri, acțiuni, hârtii) A avea o anumită valoare, un anumit curs la bursă. 3. Fig. A aprecia, a prețui, a evalua, a considera. 4. A înscrie pe un desen tehnic, prin linii și cifre, dimensiunile obiectului reprezentat. – Din fr. coter. DOOM
cotá (a ~) vb., ind. prez. 3 coteáză
cotaserăți
COTÁ, cotez, vb. I. Tranz. 1. A însemna, a marca, a numerota potrivit unei anumite ordini. 2. A stabili cursul acțiunilor, titlurilor de creanță etc. (la bursă). ♦ A introduce valori mobiliare la bursă. ♦ Intranz. (Despre titluri, acțiuni, hârtii) A avea o anumită valoare, un anumit curs la bursă. 3. Fig. A aprecia, a prețui, a evalua, a considera. 4. A înscrie pe un desen tehnic, prin linii și cifre, dimensiunile obiectului reprezentat. – Din fr. coter. DOOM
cotá (a ~) vb., ind. prez. 3 coteáză
cotaseși
COTÁ, cotez, vb. I. Tranz. 1. A însemna, a marca, a numerota potrivit unei anumite ordini. 2. A stabili cursul acțiunilor, titlurilor de creanță etc. (la bursă). ♦ A introduce valori mobiliare la bursă. ♦ Intranz. (Despre titluri, acțiuni, hârtii) A avea o anumită valoare, un anumit curs la bursă. 3. Fig. A aprecia, a prețui, a evalua, a considera. 4. A înscrie pe un desen tehnic, prin linii și cifre, dimensiunile obiectului reprezentat. – Din fr. coter. DOOM
cotá (a ~) vb., ind. prez. 3 coteáză
cotaseți
COTÁ, cotez, vb. I. Tranz. 1. A însemna, a marca, a numerota potrivit unei anumite ordini. 2. A stabili cursul acțiunilor, titlurilor de creanță etc. (la bursă). ♦ A introduce valori mobiliare la bursă. ♦ Intranz. (Despre titluri, acțiuni, hârtii) A avea o anumită valoare, un anumit curs la bursă. 3. Fig. A aprecia, a prețui, a evalua, a considera. 4. A înscrie pe un desen tehnic, prin linii și cifre, dimensiunile obiectului reprezentat. – Din fr. coter. DOOM
cotá (a ~) vb., ind. prez. 3 coteáză
cotat
COTÁ, cotez, vb. I. Tranz. 1. A însemna, a marca, a numerota potrivit unei anumite ordini. 2. A stabili cursul acțiunilor, titlurilor de creanță etc. (la bursă). ♦ A introduce valori mobiliare la bursă. ♦ Intranz. (Despre titluri, acțiuni, hârtii) A avea o anumită valoare, un anumit curs la bursă. 3. Fig. A aprecia, a prețui, a evalua, a considera. 4. A înscrie pe un desen tehnic, prin linii și cifre, dimensiunile obiectului reprezentat. – Din fr. coter. DOOM
cotá (a ~) vb., ind. prez. 3 coteáză
cotat
COTÁ, cotez, vb. I. Tranz. 1. A însemna, a marca, a numerota potrivit unei anumite ordini. 2. A stabili cursul acțiunilor, titlurilor de creanță etc. (la bursă). ♦ A introduce efecte la bursă. ♦ Intranz. (Despre titluri, acțiuni, hârtii) A avea o anumită valoare, un anumit curs la bursă. 3. Fig. A aprecia, a prețui, a evalua, a considera. 4. A înscrie, pe un desen tehnic, prin linii și cifre, dimensiunile obiectului reprezentat. – Din fr. coter.
cotata
COTÁ, cotez, vb. I. Tranz. 1. A însemna, a marca, a numerota potrivit unei anumite ordini. 2. A stabili cursul acțiunilor, titlurilor de creanță etc. (la bursă). ♦ A introduce efecte la bursă. ♦ Intranz. (Despre titluri, acțiuni, hârtii) A avea o anumită valoare, un anumit curs la bursă. 3. Fig. A aprecia, a prețui, a evalua, a considera. 4. A înscrie, pe un desen tehnic, prin linii și cifre, dimensiunile obiectului reprezentat. – Din fr. coter.
cotate
COTÁ, cotez, vb. I. Tranz. 1. A însemna, a marca, a numerota potrivit unei anumite ordini. 2. A stabili cursul acțiunilor, titlurilor de creanță etc. (la bursă). ♦ A introduce efecte la bursă. ♦ Intranz. (Despre titluri, acțiuni, hârtii) A avea o anumită valoare, un anumit curs la bursă. 3. Fig. A aprecia, a prețui, a evalua, a considera. 4. A înscrie, pe un desen tehnic, prin linii și cifre, dimensiunile obiectului reprezentat. – Din fr. coter.
cotatei
COTÁ, cotez, vb. I. Tranz. 1. A însemna, a marca, a numerota potrivit unei anumite ordini. 2. A stabili cursul acțiunilor, titlurilor de creanță etc. (la bursă). ♦ A introduce efecte la bursă. ♦ Intranz. (Despre titluri, acțiuni, hârtii) A avea o anumită valoare, un anumit curs la bursă. 3. Fig. A aprecia, a prețui, a evalua, a considera. 4. A înscrie, pe un desen tehnic, prin linii și cifre, dimensiunile obiectului reprezentat. – Din fr. coter.
cotatele
COTÁ, cotez, vb. I. Tranz. 1. A însemna, a marca, a numerota potrivit unei anumite ordini. 2. A stabili cursul acțiunilor, titlurilor de creanță etc. (la bursă). ♦ A introduce efecte la bursă. ♦ Intranz. (Despre titluri, acțiuni, hârtii) A avea o anumită valoare, un anumit curs la bursă. 3. Fig. A aprecia, a prețui, a evalua, a considera. 4. A înscrie, pe un desen tehnic, prin linii și cifre, dimensiunile obiectului reprezentat. – Din fr. coter.
cotatelor
COTÁ, cotez, vb. I. Tranz. 1. A însemna, a marca, a numerota potrivit unei anumite ordini. 2. A stabili cursul acțiunilor, titlurilor de creanță etc. (la bursă). ♦ A introduce efecte la bursă. ♦ Intranz. (Despre titluri, acțiuni, hârtii) A avea o anumită valoare, un anumit curs la bursă. 3. Fig. A aprecia, a prețui, a evalua, a considera. 4. A înscrie, pe un desen tehnic, prin linii și cifre, dimensiunile obiectului reprezentat. – Din fr. coter.
cotatul
COTÁ, cotez, vb. I. Tranz. 1. A însemna, a marca, a numerota potrivit unei anumite ordini. 2. A stabili cursul acțiunilor, titlurilor de creanță etc. (la bursă). ♦ A introduce efecte la bursă. ♦ Intranz. (Despre titluri, acțiuni, hârtii) A avea o anumită valoare, un anumit curs la bursă. 3. Fig. A aprecia, a prețui, a evalua, a considera. 4. A înscrie, pe un desen tehnic, prin linii și cifre, dimensiunile obiectului reprezentat. – Din fr. coter.
cotatului
COTÁ, cotez, vb. I. Tranz. 1. A însemna, a marca, a numerota potrivit unei anumite ordini. 2. A stabili cursul acțiunilor, titlurilor de creanță etc. (la bursă). ♦ A introduce efecte la bursă. ♦ Intranz. (Despre titluri, acțiuni, hârtii) A avea o anumită valoare, un anumit curs la bursă. 3. Fig. A aprecia, a prețui, a evalua, a considera. 4. A înscrie, pe un desen tehnic, prin linii și cifre, dimensiunile obiectului reprezentat. – Din fr. coter.
cotau
COTÁ, cotez, vb. I. Tranz. 1. A însemna, a marca, a numerota potrivit unei anumite ordini. 2. A stabili cursul acțiunilor, titlurilor de creanță etc. (la bursă). ♦ A introduce valori mobiliare la bursă. ♦ Intranz. (Despre titluri, acțiuni, hârtii) A avea o anumită valoare, un anumit curs la bursă. 3. Fig. A aprecia, a prețui, a evalua, a considera. 4. A înscrie pe un desen tehnic, prin linii și cifre, dimensiunile obiectului reprezentat. – Din fr. coter. DOOM
cotá (a ~) vb., ind. prez. 3 coteáză
cotași
COTÁ, cotez, vb. I. Tranz. 1. A însemna, a marca, a numerota potrivit unei anumite ordini. 2. A stabili cursul acțiunilor, titlurilor de creanță etc. (la bursă). ♦ A introduce valori mobiliare la bursă. ♦ Intranz. (Despre titluri, acțiuni, hârtii) A avea o anumită valoare, un anumit curs la bursă. 3. Fig. A aprecia, a prețui, a evalua, a considera. 4. A înscrie pe un desen tehnic, prin linii și cifre, dimensiunile obiectului reprezentat. – Din fr. coter. DOOM
cotá (a ~) vb., ind. prez. 3 coteáză
cotați
COTÁ, cotez, vb. I. Tranz. 1. A însemna, a marca, a numerota potrivit unei anumite ordini. 2. A stabili cursul acțiunilor, titlurilor de creanță etc. (la bursă). ♦ A introduce valori mobiliare la bursă. ♦ Intranz. (Despre titluri, acțiuni, hârtii) A avea o anumită valoare, un anumit curs la bursă. 3. Fig. A aprecia, a prețui, a evalua, a considera. 4. A înscrie pe un desen tehnic, prin linii și cifre, dimensiunile obiectului reprezentat. – Din fr. coter. DOOM
cotá (a ~) vb., ind. prez. 3 coteáză
cotați
COTÁ, cotez, vb. I. Tranz. 1. A însemna, a marca, a numerota potrivit unei anumite ordini. 2. A stabili cursul acțiunilor, titlurilor de creanță etc. (la bursă). ♦ A introduce efecte la bursă. ♦ Intranz. (Despre titluri, acțiuni, hârtii) A avea o anumită valoare, un anumit curs la bursă. 3. Fig. A aprecia, a prețui, a evalua, a considera. 4. A înscrie, pe un desen tehnic, prin linii și cifre, dimensiunile obiectului reprezentat. – Din fr. coter.
cotația
COTÁȚIE s.f. 1. Cotare. 2. (Fin.) Cursul schimbului într-o anumită zi pe o anumită piață. [Gen. -iei, var. cotațiune s.f. / cf. it. quotazione, fr. cotation]. DOOM
cotáție (-ți-e) s. f., art. cotáția (-ți-a), g.-d. cotáții, art. cotáției
cotație
COTÁȚIE s.f. 1. Cotare. 2. (Fin.) Cursul schimbului într-o anumită zi pe o anumită piață. [Gen. -iei, var. cotațiune s.f. / cf. it. quotazione, fr. cotation]. DOOM
cotáție (-ți-e) s. f., art. cotáția (-ți-a), g.-d. cotáții, art. cotáției
cotației
COTÁȚIE s.f. 1. Cotare. 2. (Fin.) Cursul schimbului într-o anumită zi pe o anumită piață. [Gen. -iei, var. cotațiune s.f. / cf. it. quotazione, fr. cotation]. DOOM
cotáție (-ți-e) s. f., art. cotáția (-ți-a), g.-d. cotáții, art. cotáției
cotații
COTÁ, cotez, vb. I. Tranz. 1. A însemna, a marca, a numerota potrivit unei anumite ordini. 2. A stabili cursul acțiunilor, titlurilor de creanță etc. (la bursă). ♦ A introduce efecte la bursă. ♦ Intranz. (Despre titluri, acțiuni, hârtii) A avea o anumită valoare, un anumit curs la bursă. 3. Fig. A aprecia, a prețui, a evalua, a considera. 4. A înscrie, pe un desen tehnic, prin linii și cifre, dimensiunile obiectului reprezentat. – Din fr. coter.
cotații
COTÁȚIE s.f. 1. Cotare. 2. (Fin.) Cursul schimbului într-o anumită zi pe o anumită piață. [Gen. -iei, var. cotațiune s.f. / cf. it. quotazione, fr. cotation]. DOOM
cotáție (-ți-e) s. f., art. cotáția (-ți-a), g.-d. cotáții, art. cotáției
cotațiile
COTÁȚIE s.f. 1. Cotare. 2. (Fin.) Cursul schimbului într-o anumită zi pe o anumită piață. [Gen. -iei, var. cotațiune s.f. / cf. it. quotazione, fr. cotation]. DOOM
cotáție (-ți-e) s. f., art. cotáția (-ți-a), g.-d. cotáții, art. cotáției
cotațiilor
COTÁȚIE s.f. 1. Cotare. 2. (Fin.) Cursul schimbului într-o anumită zi pe o anumită piață. [Gen. -iei, var. cotațiune s.f. / cf. it. quotazione, fr. cotation]. DOOM
cotáție (-ți-e) s. f., art. cotáția (-ți-a), g.-d. cotáții, art. cotáției
cotaților
COTÁ, cotez, vb. I. Tranz. 1. A însemna, a marca, a numerota potrivit unei anumite ordini. 2. A stabili cursul acțiunilor, titlurilor de creanță etc. (la bursă). ♦ A introduce efecte la bursă. ♦ Intranz. (Despre titluri, acțiuni, hârtii) A avea o anumită valoare, un anumit curs la bursă. 3. Fig. A aprecia, a prețui, a evalua, a considera. 4. A înscrie, pe un desen tehnic, prin linii și cifre, dimensiunile obiectului reprezentat. – Din fr. coter.
cotațiune
COTAȚIÚNE s.f. v. cotație.
cotcodac
COTCODÁC interj. Cuvânt care imită strigătul scos de găini (după ce au ouat). – Onomatopee. DOOM
cotcodác interj.
cotcodăcea
COTCODĂCÍ, cotcodăcesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre găini; la pers. 3) A scoate sunetele caracteristice speciei (după ce au ouat); a cotcorozi. 2. Intranz. și tranz. Fig. (Despre oameni) A vorbi fără rost; a trăncăni, a pălăvrăgi. – Din cotcodac. DOOM
cotcodăcí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. cotcodăcéște, imperf. 3 sg. cotcodăceá; conj. prez. 3 să cotcodăceáscă
cotcodăceai
COTCODĂCÍ, cotcodăcesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre găini; la pers. 3) A scoate sunetele caracteristice speciei (după ce au ouat); a cotcorozi. 2. Intranz. și tranz. Fig. (Despre oameni) A vorbi fără rost; a trăncăni, a pălăvrăgi. – Din cotcodac. DOOM
cotcodăcí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. cotcodăcéște, imperf. 3 sg. cotcodăceá; conj. prez. 3 să cotcodăceáscă
cotcodăceala
COTCODĂCEÁLĂ, cotcodăceli, s. f. Strigătul scos de găini (după ce au ouat sau când se sperie). – Cotcodăci + suf. -eală. DOOM
cotcodăceálă s. f., g.-d. art. cotcodăcélii; pl. cotcodăcéli
cotcodăceam
COTCODĂCÍ, cotcodăcesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre găini; la pers. 3) A scoate sunetele caracteristice speciei (după ce au ouat); a cotcorozi. 2. Intranz. și tranz. Fig. (Despre oameni) A vorbi fără rost; a trăncăni, a pălăvrăgi. – Din cotcodac. DOOM
cotcodăcí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. cotcodăcéște, imperf. 3 sg. cotcodăceá; conj. prez. 3 să cotcodăceáscă
cotcodăcească
COTCODĂCÍ, cotcodăcesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre găini; la pers. 3) A scoate sunetele caracteristice speciei (după ce au ouat); a cotcorozi. 2. Intranz. și tranz. Fig. (Despre oameni) A vorbi fără rost; a trăncăni, a pălăvrăgi. – Din cotcodac. DOOM
cotcodăcí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. cotcodăcéște, imperf. 3 sg. cotcodăceá; conj. prez. 3 să cotcodăceáscă
cotcodăceau
COTCODĂCÍ, cotcodăcesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre găini; la pers. 3) A scoate sunetele caracteristice speciei (după ce au ouat); a cotcorozi. 2. Intranz. și tranz. Fig. (Despre oameni) A vorbi fără rost; a trăncăni, a pălăvrăgi. – Din cotcodac. DOOM
cotcodăcí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. cotcodăcéște, imperf. 3 sg. cotcodăceá; conj. prez. 3 să cotcodăceáscă
cotcodăceați
COTCODĂCÍ, cotcodăcesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre găini; la pers. 3) A scoate sunetele caracteristice speciei (după ce au ouat); a cotcorozi. 2. Intranz. și tranz. Fig. (Despre oameni) A vorbi fără rost; a trăncăni, a pălăvrăgi. – Din cotcodac. DOOM
cotcodăcí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. cotcodăcéște, imperf. 3 sg. cotcodăceá; conj. prez. 3 să cotcodăceáscă
cotcodăceli
COTCODĂCEÁLĂ, cotcodăceli, s. f. Strigătul scos de găini (după ce au ouat sau când se sperie). – Cotcodăci + suf. -eală. DOOM
cotcodăceálă s. f., g.-d. art. cotcodăcélii; pl. cotcodăcéli
cotcodăcelii
COTCODĂCEÁLĂ, cotcodăceli, s. f. Strigătul scos de găini (după ce au ouat sau când se sperie). – Cotcodăci + suf. -eală. DOOM
cotcodăceálă s. f., g.-d. art. cotcodăcélii; pl. cotcodăcéli
cotcodăcelile
COTCODĂCEÁLĂ, cotcodăceli, s. f. Strigătul scos de găini (după ce au ouat sau când se sperie). – Cotcodăci + suf. -eală. DOOM
cotcodăceálă s. f., g.-d. art. cotcodăcélii; pl. cotcodăcéli
cotcodăcelilor
COTCODĂCEÁLĂ, cotcodăceli, s. f. Strigătul scos de găini (după ce au ouat sau când se sperie). – Cotcodăci + suf. -eală. DOOM
cotcodăceálă s. f., g.-d. art. cotcodăcélii; pl. cotcodăcéli
cotcodăcesc
COTCODĂCÍ, cotcodăcesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre găini; la pers. 3) A scoate sunetele caracteristice speciei (după ce au ouat); a cotcorozi. 2. Intranz. și tranz. Fig. (Despre oameni) A vorbi fără rost; a trăncăni, a pălăvrăgi. – Din cotcodac. DOOM
cotcodăcí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. cotcodăcéște, imperf. 3 sg. cotcodăceá; conj. prez. 3 să cotcodăceáscă
cotcodăcește
COTCODĂCÍ, cotcodăcesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre găini; la pers. 3) A scoate sunetele caracteristice speciei (după ce au ouat); a cotcorozi. 2. Intranz. și tranz. Fig. (Despre oameni) A vorbi fără rost; a trăncăni, a pălăvrăgi. – Din cotcodac. DOOM
cotcodăcí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. cotcodăcéște, imperf. 3 sg. cotcodăceá; conj. prez. 3 să cotcodăceáscă
cotcodăcești
COTCODĂCÍ, cotcodăcesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre găini; la pers. 3) A scoate sunetele caracteristice speciei (după ce au ouat); a cotcorozi. 2. Intranz. și tranz. Fig. (Despre oameni) A vorbi fără rost; a trăncăni, a pălăvrăgi. – Din cotcodac. DOOM
cotcodăcí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. cotcodăcéște, imperf. 3 sg. cotcodăceá; conj. prez. 3 să cotcodăceáscă
cotcodăci
COTCODĂCÍ, cotcodăcesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre găini; la pers. 3) A scoate sunetele caracteristice speciei (după ce au ouat); a cotcorozi. 2. Intranz. și tranz. Fig. (Despre oameni) A vorbi fără rost; a trăncăni, a pălăvrăgi. – Din cotcodac. DOOM
cotcodăcí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. cotcodăcéște, imperf. 3 sg. cotcodăceá; conj. prez. 3 să cotcodăceáscă
cotcodăcii
COTCODĂCÍ, cotcodăcesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre găini; la pers. 3) A scoate sunetele caracteristice speciei (după ce au ouat); a cotcorozi. 2. Intranz. și tranz. Fig. (Despre oameni) A vorbi fără rost; a trăncăni, a pălăvrăgi. – Din cotcodac. DOOM
cotcodăcí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. cotcodăcéște, imperf. 3 sg. cotcodăceá; conj. prez. 3 să cotcodăceáscă
cotcodăcim
COTCODĂCÍ, cotcodăcesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre găini; la pers. 3) A scoate sunetele caracteristice speciei (după ce au ouat); a cotcorozi. 2. Intranz. și tranz. Fig. (Despre oameni) A vorbi fără rost; a trăncăni, a pălăvrăgi. – Din cotcodac. DOOM
cotcodăcí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. cotcodăcéște, imperf. 3 sg. cotcodăceá; conj. prez. 3 să cotcodăceáscă
cotcodăcind
COTCODĂCÍ, cotcodăcesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre găini; la pers. 3) A scoate sunetele caracteristice speciei (după ce au ouat); a cotcorozi. 2. Intranz. și tranz. Fig. (Despre oameni) A vorbi fără rost; a trăncăni, a pălăvrăgi. – Din cotcodac. DOOM
cotcodăcí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. cotcodăcéște, imperf. 3 sg. cotcodăceá; conj. prez. 3 să cotcodăceáscă
cotcodăcire
COTCODĂCÍ, cotcodăcesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre găini; la pers. 3) A scoate sunetele caracteristice speciei (după ce au ouat); a cotcorozi. 2. Intranz. și tranz. Fig. (Despre oameni) A vorbi fără rost; a trăncăni, a pălăvrăgi. – Din cotcodac. DOOM
cotcodăcí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. cotcodăcéște, imperf. 3 sg. cotcodăceá; conj. prez. 3 să cotcodăceáscă
cotcodăcire
COTCODĂCÍRE, cotcodăciri, s. f. Acțiunea de a cotcodăci. – V. cotcodăci. DOOM
cotcodăcíre s. f., g.-d. art. cotcodăcírii; pl. cotcodăcíri
cotcodăcirea
COTCODĂCÍRE, cotcodăciri, s. f. Acțiunea de a cotcodăci. – V. cotcodăci. DOOM
cotcodăcíre s. f., g.-d. art. cotcodăcírii; pl. cotcodăcíri
cotcodăciri
COTCODĂCÍRE, cotcodăciri, s. f. Acțiunea de a cotcodăci. – V. cotcodăci. DOOM
cotcodăcíre s. f., g.-d. art. cotcodăcírii; pl. cotcodăcíri
cotcodăcirii
COTCODĂCÍRE, cotcodăciri, s. f. Acțiunea de a cotcodăci. – V. cotcodăci. DOOM
cotcodăcíre s. f., g.-d. art. cotcodăcírii; pl. cotcodăcíri
cotcodăcirile
COTCODĂCÍRE, cotcodăciri, s. f. Acțiunea de a cotcodăci. – V. cotcodăci. DOOM
cotcodăcíre s. f., g.-d. art. cotcodăcírii; pl. cotcodăcíri
cotcodăcirilor
COTCODĂCÍRE, cotcodăciri, s. f. Acțiunea de a cotcodăci. – V. cotcodăci. DOOM
cotcodăcíre s. f., g.-d. art. cotcodăcírii; pl. cotcodăcíri
cotcodăciră
COTCODĂCÍ, cotcodăcesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre găini; la pers. 3) A scoate sunetele caracteristice speciei (după ce au ouat); a cotcorozi. 2. Intranz. și tranz. Fig. (Despre oameni) A vorbi fără rost; a trăncăni, a pălăvrăgi. – Din cotcodac. DOOM
cotcodăcí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. cotcodăcéște, imperf. 3 sg. cotcodăceá; conj. prez. 3 să cotcodăceáscă
cotcodăcirăm
COTCODĂCÍ, cotcodăcesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre găini; la pers. 3) A scoate sunetele caracteristice speciei (după ce au ouat); a cotcorozi. 2. Intranz. și tranz. Fig. (Despre oameni) A vorbi fără rost; a trăncăni, a pălăvrăgi. – Din cotcodac. DOOM
cotcodăcí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. cotcodăcéște, imperf. 3 sg. cotcodăceá; conj. prez. 3 să cotcodăceáscă
cotcodăcirăți
COTCODĂCÍ, cotcodăcesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre găini; la pers. 3) A scoate sunetele caracteristice speciei (după ce au ouat); a cotcorozi. 2. Intranz. și tranz. Fig. (Despre oameni) A vorbi fără rost; a trăncăni, a pălăvrăgi. – Din cotcodac. DOOM
cotcodăcí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. cotcodăcéște, imperf. 3 sg. cotcodăceá; conj. prez. 3 să cotcodăceáscă
cotcodăcise
COTCODĂCÍ, cotcodăcesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre găini; la pers. 3) A scoate sunetele caracteristice speciei (după ce au ouat); a cotcorozi. 2. Intranz. și tranz. Fig. (Despre oameni) A vorbi fără rost; a trăncăni, a pălăvrăgi. – Din cotcodac. DOOM
cotcodăcí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. cotcodăcéște, imperf. 3 sg. cotcodăceá; conj. prez. 3 să cotcodăceáscă
cotcodăcisem
COTCODĂCÍ, cotcodăcesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre găini; la pers. 3) A scoate sunetele caracteristice speciei (după ce au ouat); a cotcorozi. 2. Intranz. și tranz. Fig. (Despre oameni) A vorbi fără rost; a trăncăni, a pălăvrăgi. – Din cotcodac. DOOM
cotcodăcí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. cotcodăcéște, imperf. 3 sg. cotcodăceá; conj. prez. 3 să cotcodăceáscă
cotcodăciseră
COTCODĂCÍ, cotcodăcesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre găini; la pers. 3) A scoate sunetele caracteristice speciei (după ce au ouat); a cotcorozi. 2. Intranz. și tranz. Fig. (Despre oameni) A vorbi fără rost; a trăncăni, a pălăvrăgi. – Din cotcodac. DOOM
cotcodăcí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. cotcodăcéște, imperf. 3 sg. cotcodăceá; conj. prez. 3 să cotcodăceáscă
cotcodăciserăm
COTCODĂCÍ, cotcodăcesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre găini; la pers. 3) A scoate sunetele caracteristice speciei (după ce au ouat); a cotcorozi. 2. Intranz. și tranz. Fig. (Despre oameni) A vorbi fără rost; a trăncăni, a pălăvrăgi. – Din cotcodac. DOOM
cotcodăcí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. cotcodăcéște, imperf. 3 sg. cotcodăceá; conj. prez. 3 să cotcodăceáscă
cotcodăciserăți
COTCODĂCÍ, cotcodăcesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre găini; la pers. 3) A scoate sunetele caracteristice speciei (după ce au ouat); a cotcorozi. 2. Intranz. și tranz. Fig. (Despre oameni) A vorbi fără rost; a trăncăni, a pălăvrăgi. – Din cotcodac. DOOM
cotcodăcí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. cotcodăcéște, imperf. 3 sg. cotcodăceá; conj. prez. 3 să cotcodăceáscă
cotcodăciseși
COTCODĂCÍ, cotcodăcesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre găini; la pers. 3) A scoate sunetele caracteristice speciei (după ce au ouat); a cotcorozi. 2. Intranz. și tranz. Fig. (Despre oameni) A vorbi fără rost; a trăncăni, a pălăvrăgi. – Din cotcodac. DOOM
cotcodăcí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. cotcodăcéște, imperf. 3 sg. cotcodăceá; conj. prez. 3 să cotcodăceáscă
cotcodăciseți
COTCODĂCÍ, cotcodăcesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre găini; la pers. 3) A scoate sunetele caracteristice speciei (după ce au ouat); a cotcorozi. 2. Intranz. și tranz. Fig. (Despre oameni) A vorbi fără rost; a trăncăni, a pălăvrăgi. – Din cotcodac. DOOM
cotcodăcí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. cotcodăcéște, imperf. 3 sg. cotcodăceá; conj. prez. 3 să cotcodăceáscă
cotcodăcit
COTCODĂCÍ, cotcodăcesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre găini; la pers. 3) A scoate sunetele caracteristice speciei (după ce au ouat); a cotcorozi. 2. Intranz. și tranz. Fig. (Despre oameni) A vorbi fără rost; a trăncăni, a pălăvrăgi. – Din cotcodac. DOOM
cotcodăcí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. cotcodăcéște, imperf. 3 sg. cotcodăceá; conj. prez. 3 să cotcodăceáscă
cotcodăcit
COTCODĂCÍT, cotcodăcituri, s. n. Faptul de a cotcodăci. – V. cotcodăci. DOOM
cotcodăcít s. n., pl. cotcodăcíturi
cotcodăcitul
COTCODĂCÍT, cotcodăcituri, s. n. Faptul de a cotcodăci. – V. cotcodăci. DOOM
cotcodăcít s. n., pl. cotcodăcíturi
cotcodăcitului
COTCODĂCÍT, cotcodăcituri, s. n. Faptul de a cotcodăci. – V. cotcodăci. DOOM
cotcodăcít s. n., pl. cotcodăcíturi
cotcodăcituri
COTCODĂCÍT, cotcodăcituri, s. n. Faptul de a cotcodăci. – V. cotcodăci. DOOM
cotcodăcít s. n., pl. cotcodăcíturi
cotcodăciturile
COTCODĂCÍT, cotcodăcituri, s. n. Faptul de a cotcodăci. – V. cotcodăci. DOOM
cotcodăcít s. n., pl. cotcodăcíturi
cotcodăciturilor
COTCODĂCÍT, cotcodăcituri, s. n. Faptul de a cotcodăci. – V. cotcodăci. DOOM
cotcodăcít s. n., pl. cotcodăcíturi
cotcodăciși
COTCODĂCÍ, cotcodăcesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre găini; la pers. 3) A scoate sunetele caracteristice speciei (după ce au ouat); a cotcorozi. 2. Intranz. și tranz. Fig. (Despre oameni) A vorbi fără rost; a trăncăni, a pălăvrăgi. – Din cotcodac. DOOM
cotcodăcí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. cotcodăcéște, imperf. 3 sg. cotcodăceá; conj. prez. 3 să cotcodăceáscă
cotcodăciți
COTCODĂCÍ, cotcodăcesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre găini; la pers. 3) A scoate sunetele caracteristice speciei (după ce au ouat); a cotcorozi. 2. Intranz. și tranz. Fig. (Despre oameni) A vorbi fără rost; a trăncăni, a pălăvrăgi. – Din cotcodac. DOOM
cotcodăcí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. cotcodăcéște, imperf. 3 sg. cotcodăceá; conj. prez. 3 să cotcodăceáscă
cotcorozea
COTCOROZÍ, pers. 3 cotcorozește, vb. IV. Intranz. (Reg.) A cotcodăci (1). – Formație onomatopeică. DOOM
cotcorozí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. cotcorozéște, imperf. 3 sg. cotcorozeá; conj. prez. 3 să cotcorozeáscă
cotcorozeai
COTCOROZÍ, pers. 3 cotcorozește, vb. IV. Intranz. (Reg.) A cotcodăci (1). – Formație onomatopeică. DOOM
cotcorozí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. cotcorozéște, imperf. 3 sg. cotcorozeá; conj. prez. 3 să cotcorozeáscă
cotcorozeam
COTCOROZÍ, pers. 3 cotcorozește, vb. IV. Intranz. (Reg.) A cotcodăci (1). – Formație onomatopeică. DOOM
cotcorozí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. cotcorozéște, imperf. 3 sg. cotcorozeá; conj. prez. 3 să cotcorozeáscă
cotcorozească
COTCOROZÍ, pers. 3 cotcorozește, vb. IV. Intranz. (Reg.) A cotcodăci (1). – Formație onomatopeică. DOOM
cotcorozí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. cotcorozéște, imperf. 3 sg. cotcorozeá; conj. prez. 3 să cotcorozeáscă
cotcorozeau
COTCOROZÍ, pers. 3 cotcorozește, vb. IV. Intranz. (Reg.) A cotcodăci (1). – Formație onomatopeică. DOOM
cotcorozí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. cotcorozéște, imperf. 3 sg. cotcorozeá; conj. prez. 3 să cotcorozeáscă
cotcorozeați
COTCOROZÍ, pers. 3 cotcorozește, vb. IV. Intranz. (Reg.) A cotcodăci (1). – Formație onomatopeică. DOOM
cotcorozí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. cotcorozéște, imperf. 3 sg. cotcorozeá; conj. prez. 3 să cotcorozeáscă
cotcorozesc
COTCOROZÍ, pers. 3 cotcorozește, vb. IV. Intranz. (Reg.) A cotcodăci (1). – Formație onomatopeică. DOOM
cotcorozí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. cotcorozéște, imperf. 3 sg. cotcorozeá; conj. prez. 3 să cotcorozeáscă
cotcorozește
COTCOROZÍ, pers. 3 cotcorozește, vb. IV. Intranz. (Reg.) A cotcodăci (1). – Formație onomatopeică. DOOM
cotcorozí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. cotcorozéște, imperf. 3 sg. cotcorozeá; conj. prez. 3 să cotcorozeáscă
cotcorozești
COTCOROZÍ, pers. 3 cotcorozește, vb. IV. Intranz. (Reg.) A cotcodăci (1). – Formație onomatopeică. DOOM
cotcorozí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. cotcorozéște, imperf. 3 sg. cotcorozeá; conj. prez. 3 să cotcorozeáscă
cotcorozi
COTCOROZÍ, pers. 3 cotcorozește, vb. IV. Intranz. (Reg.) A cotcodăci (1). – Formație onomatopeică. DOOM
cotcorozí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. cotcorozéște, imperf. 3 sg. cotcorozeá; conj. prez. 3 să cotcorozeáscă
cotcorozii
COTCOROZÍ, pers. 3 cotcorozește, vb. IV. Intranz. (Reg.) A cotcodăci (1). – Formație onomatopeică. DOOM
cotcorozí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. cotcorozéște, imperf. 3 sg. cotcorozeá; conj. prez. 3 să cotcorozeáscă
cotcorozim
COTCOROZÍ, pers. 3 cotcorozește, vb. IV. Intranz. (Reg.) A cotcodăci (1). – Formație onomatopeică. DOOM
cotcorozí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. cotcorozéște, imperf. 3 sg. cotcorozeá; conj. prez. 3 să cotcorozeáscă
cotcorozind
COTCOROZÍ, pers. 3 cotcorozește, vb. IV. Intranz. (Reg.) A cotcodăci (1). – Formație onomatopeică. DOOM
cotcorozí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. cotcorozéște, imperf. 3 sg. cotcorozeá; conj. prez. 3 să cotcorozeáscă
cotcorozire
COTCOROZÍ, pers. 3 cotcorozește, vb. IV. Intranz. (Reg.) A cotcodăci (1). – Formație onomatopeică. DOOM
cotcorozí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. cotcorozéște, imperf. 3 sg. cotcorozeá; conj. prez. 3 să cotcorozeáscă
cotcorozire
COTCOROZÍ, pers. 3 cotcorozește, vb. IV. Intranz. (Reg.) A cotcodăci (1). – Formație onomatopeică.
cotcoroziră
COTCOROZÍ, pers. 3 cotcorozește, vb. IV. Intranz. (Reg.) A cotcodăci (1). – Formație onomatopeică. DOOM
cotcorozí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. cotcorozéște, imperf. 3 sg. cotcorozeá; conj. prez. 3 să cotcorozeáscă
cotcorozirăm
COTCOROZÍ, pers. 3 cotcorozește, vb. IV. Intranz. (Reg.) A cotcodăci (1). – Formație onomatopeică. DOOM
cotcorozí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. cotcorozéște, imperf. 3 sg. cotcorozeá; conj. prez. 3 să cotcorozeáscă
cotcorozirăți
COTCOROZÍ, pers. 3 cotcorozește, vb. IV. Intranz. (Reg.) A cotcodăci (1). – Formație onomatopeică. DOOM
cotcorozí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. cotcorozéște, imperf. 3 sg. cotcorozeá; conj. prez. 3 să cotcorozeáscă
cotcorozise
COTCOROZÍ, pers. 3 cotcorozește, vb. IV. Intranz. (Reg.) A cotcodăci (1). – Formație onomatopeică. DOOM
cotcorozí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. cotcorozéște, imperf. 3 sg. cotcorozeá; conj. prez. 3 să cotcorozeáscă
cotcorozisem
COTCOROZÍ, pers. 3 cotcorozește, vb. IV. Intranz. (Reg.) A cotcodăci (1). – Formație onomatopeică. DOOM
cotcorozí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. cotcorozéște, imperf. 3 sg. cotcorozeá; conj. prez. 3 să cotcorozeáscă
cotcoroziseră
COTCOROZÍ, pers. 3 cotcorozește, vb. IV. Intranz. (Reg.) A cotcodăci (1). – Formație onomatopeică. DOOM
cotcorozí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. cotcorozéște, imperf. 3 sg. cotcorozeá; conj. prez. 3 să cotcorozeáscă
cotcoroziserăm
COTCOROZÍ, pers. 3 cotcorozește, vb. IV. Intranz. (Reg.) A cotcodăci (1). – Formație onomatopeică. DOOM
cotcorozí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. cotcorozéște, imperf. 3 sg. cotcorozeá; conj. prez. 3 să cotcorozeáscă
cotcoroziserăți
COTCOROZÍ, pers. 3 cotcorozește, vb. IV. Intranz. (Reg.) A cotcodăci (1). – Formație onomatopeică. DOOM
cotcorozí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. cotcorozéște, imperf. 3 sg. cotcorozeá; conj. prez. 3 să cotcorozeáscă
cotcoroziseși
COTCOROZÍ, pers. 3 cotcorozește, vb. IV. Intranz. (Reg.) A cotcodăci (1). – Formație onomatopeică. DOOM
cotcorozí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. cotcorozéște, imperf. 3 sg. cotcorozeá; conj. prez. 3 să cotcorozeáscă
cotcoroziseți
COTCOROZÍ, pers. 3 cotcorozește, vb. IV. Intranz. (Reg.) A cotcodăci (1). – Formație onomatopeică. DOOM
cotcorozí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. cotcorozéște, imperf. 3 sg. cotcorozeá; conj. prez. 3 să cotcorozeáscă
cotcorozit
COTCOROZÍ, pers. 3 cotcorozește, vb. IV. Intranz. (Reg.) A cotcodăci (1). – Formație onomatopeică. DOOM
cotcorozí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. cotcorozéște, imperf. 3 sg. cotcorozeá; conj. prez. 3 să cotcorozeáscă
cotcoroziși
COTCOROZÍ, pers. 3 cotcorozește, vb. IV. Intranz. (Reg.) A cotcodăci (1). – Formație onomatopeică. DOOM
cotcorozí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. cotcorozéște, imperf. 3 sg. cotcorozeá; conj. prez. 3 să cotcorozeáscă
cotcoroziți
COTCOROZÍ, pers. 3 cotcorozește, vb. IV. Intranz. (Reg.) A cotcodăci (1). – Formație onomatopeică. DOOM
cotcorozí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. cotcorozéște, imperf. 3 sg. cotcorozeá; conj. prez. 3 să cotcorozeáscă
cote
CÓTĂ, cote, s. f. 1. Parte care îi revine cuiva dintr-o sumă de primit sau de dat; cotă-parte. ◊ (Ec.) Cota bursei = a) nivelul cursului valorilor mobiliare la închiderea ultimei ședințe a bursei; b) lista valorilor cotate la bursă. ♦ Parte dintr-un tot căreia i se dă o anumită destinație sau care este supusă unui anumit regim; p. ext. raport sau număr abstract care reprezintă această parte. ◊ Cote adiționale = a) cote adăugate; b) adaosuri în cote proporționale la impozitele directe datorate statului, perceput în valoarea bugetelor administrației locale, a unor instituții publice sau pentru constituirea unor fonduri speciale. Cotă de întreținere = sumă de bani cu care fiecare dintre colocatari contribuie la cheltuielile comune de întreținere a imobilului respectiv. 2. (Top.) Înălțimea în metri a unui punct de pe teren față de o suprafață de referință (de obicei, nivelul mării). ◊ Cota apelor = nivelul unei ape curgătoare. 3. Fiecare dintre valorile numerice ale dimensiunilor unui obiect reprezentat prin desen. 4. Ansamblu de semne, simboluri, cifre, litere care indică locul unor cărți, al unor documente etc. într-o bibliotecă, într-un inventar etc. – Din fr. cote. DOOM
cótă-párte s. f., art. cóta-párte, g.-d. art. cótei-părți; pl. cóte-părți
cotea
COTÍ, cotesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre râuri, drumuri etc.) A-și schimba direcția, a face un cot (I 2); (despre ființe sau vehicule) a face o cotitură, a părăsi drumul drept; a cârmi. ♦ Tranz. (Neobișnuit) A îndrepta în altă direcție. ♦ Tranz. A conduce pe cineva pe un drum întortocheat. 2. Tranz. (Rar) A atinge, a lovi cu cotul (I 1) pentru a-și face loc. ♦ Refl. recipr. A-și face semn (reciproc) cu cotul. Din cot. DOOM
cotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotésc, imperf. 3 sg. coteá; conj. prez. 3 să coteáscă
coteai
COTÍ, cotesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre râuri, drumuri etc.) A-și schimba direcția, a face un cot (I 2); (despre ființe sau vehicule) a face o cotitură, a părăsi drumul drept; a cârmi. ♦ Tranz. (Neobișnuit) A îndrepta în altă direcție. ♦ Tranz. A conduce pe cineva pe un drum întortocheat. 2. Tranz. (Rar) A atinge, a lovi cu cotul (I 1) pentru a-și face loc. ♦ Refl. recipr. A-și face semn (reciproc) cu cotul. Din cot. DOOM
cotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotésc, imperf. 3 sg. coteá; conj. prez. 3 să coteáscă
coteam
COTÍ, cotesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre râuri, drumuri etc.) A-și schimba direcția, a face un cot (I 2); (despre ființe sau vehicule) a face o cotitură, a părăsi drumul drept; a cârmi. ♦ Tranz. (Neobișnuit) A îndrepta în altă direcție. ♦ Tranz. A conduce pe cineva pe un drum întortocheat. 2. Tranz. (Rar) A atinge, a lovi cu cotul (I 1) pentru a-și face loc. ♦ Refl. recipr. A-și face semn (reciproc) cu cotul. Din cot. DOOM
cotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotésc, imperf. 3 sg. coteá; conj. prez. 3 să coteáscă
cotească
COTÍ, cotesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre râuri, drumuri etc.) A-și schimba direcția, a face un cot (I 2); (despre ființe sau vehicule) a face o cotitură, a părăsi drumul drept; a cârmi. ♦ Tranz. (Neobișnuit) A îndrepta în altă direcție. ♦ Tranz. A conduce pe cineva pe un drum întortocheat. 2. Tranz. (Rar) A atinge, a lovi cu cotul (I 1) pentru a-și face loc. ♦ Refl. recipr. A-și face semn (reciproc) cu cotul. Din cot. DOOM
cotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotésc, imperf. 3 sg. coteá; conj. prez. 3 să coteáscă
coteau
COTÍ, cotesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre râuri, drumuri etc.) A-și schimba direcția, a face un cot (I 2); (despre ființe sau vehicule) a face o cotitură, a părăsi drumul drept; a cârmi. ♦ Tranz. (Neobișnuit) A îndrepta în altă direcție. ♦ Tranz. A conduce pe cineva pe un drum întortocheat. 2. Tranz. (Rar) A atinge, a lovi cu cotul (I 1) pentru a-și face loc. ♦ Refl. recipr. A-și face semn (reciproc) cu cotul. Din cot. DOOM
cotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotésc, imperf. 3 sg. coteá; conj. prez. 3 să coteáscă
cotează
COTÁ, cotez, vb. I. Tranz. 1. A însemna, a marca, a numerota potrivit unei anumite ordini. 2. A stabili cursul acțiunilor, titlurilor de creanță etc. (la bursă). ♦ A introduce valori mobiliare la bursă. ♦ Intranz. (Despre titluri, acțiuni, hârtii) A avea o anumită valoare, un anumit curs la bursă. 3. Fig. A aprecia, a prețui, a evalua, a considera. 4. A înscrie pe un desen tehnic, prin linii și cifre, dimensiunile obiectului reprezentat. – Din fr. coter. DOOM
cotá (a ~) vb., ind. prez. 3 coteáză
coteați
COTÍ, cotesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre râuri, drumuri etc.) A-și schimba direcția, a face un cot (I 2); (despre ființe sau vehicule) a face o cotitură, a părăsi drumul drept; a cârmi. ♦ Tranz. (Neobișnuit) A îndrepta în altă direcție. ♦ Tranz. A conduce pe cineva pe un drum întortocheat. 2. Tranz. (Rar) A atinge, a lovi cu cotul (I 1) pentru a-și face loc. ♦ Refl. recipr. A-și face semn (reciproc) cu cotul. Din cot. DOOM
cotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotésc, imperf. 3 sg. coteá; conj. prez. 3 să coteáscă
coteață
COTÉȚ, cotețe, s. n. 1. Adăpost pentru păsări, porci sau câini, făcut din scânduri sau din zid. ◊ Expr. (Ir.) A pune (pe cineva) la coteț = a pune (pe cineva) la îngrășat, a îndopa. ♦ Fig. Închisoare. 2. Capcană pentru prins pește în iazurile acoperite cu stuf, făcută din nuiele împletite cu papură și prevăzută cu o deschidere îngustă întoarsă înăuntru, astfel încât peștele, odată intrat în ea, să nu mai poată ieși. [Var.: coteáță s. f.] – Din sl. kotĭcĭ. DOOM
cotéț s. n., pl. cotéțe
cotecioare
COTECIÓR, cotecioare, s. n. (Rar) Diminutiv al lui coteț. – Coteț + suf. -ior. DOOM
coteciór (rar) s. n., pl. cotecioáre
cotecioarele
COTECIÓR, cotecioare, s. n. (Rar) Diminutiv al lui coteț. – Coteț + suf. -ior. DOOM
coteciór (rar) s. n., pl. cotecioáre
cotecioarelor
COTECIÓR, cotecioare, s. n. (Rar) Diminutiv al lui coteț. – Coteț + suf. -ior. DOOM
coteciór (rar) s. n., pl. cotecioáre
cotecior
COTECIÓR, cotecioare, s. n. (Rar) Diminutiv al lui coteț. – Coteț + suf. -ior. DOOM
coteciór (rar) s. n., pl. cotecioáre
coteciorul
COTECIÓR, cotecioare, s. n. (Rar) Diminutiv al lui coteț. – Coteț + suf. -ior. DOOM
coteciór (rar) s. n., pl. cotecioáre
coteciorului
COTECIÓR, cotecioare, s. n. (Rar) Diminutiv al lui coteț. – Coteț + suf. -ior. DOOM
coteciór (rar) s. n., pl. cotecioáre
cotei
CÓTĂ, cote, s. f. 1. Parte care îi revine cuiva dintr-o sumă de primit sau de dat; cotă-parte. ◊ (Ec.) Cota bursei = a) nivelul cursului valorilor mobiliare la închiderea ultimei ședințe a bursei; b) lista valorilor cotate la bursă. ♦ Parte dintr-un tot căreia i se dă o anumită destinație sau care este supusă unui anumit regim; p. ext. raport sau număr abstract care reprezintă această parte. ◊ Cote adiționale = a) cote adăugate; b) adaosuri în cote proporționale la impozitele directe datorate statului, perceput în valoarea bugetelor administrației locale, a unor instituții publice sau pentru constituirea unor fonduri speciale. Cotă de întreținere = sumă de bani cu care fiecare dintre colocatari contribuie la cheltuielile comune de întreținere a imobilului respectiv. 2. (Top.) Înălțimea în metri a unui punct de pe teren față de o suprafață de referință (de obicei, nivelul mării). ◊ Cota apelor = nivelul unei ape curgătoare. 3. Fiecare dintre valorile numerice ale dimensiunilor unui obiect reprezentat prin desen. 4. Ansamblu de semne, simboluri, cifre, litere care indică locul unor cărți, al unor documente etc. într-o bibliotecă, într-un inventar etc. – Din fr. cote. DOOM
cótă-párte s. f., art. cóta-párte, g.-d. art. cótei-părți; pl. cóte-părți
cotei
COTÉI, cotei, s. m. Câine de talie mică, cu picioarele scurte. – Din sl. kotelĭ. DOOM
cotéi2 (cotitură) s. n., pl. cotéie
coteica
COTÉICĂ, coteici, s. f. (Rar) Cățea mică. – Cotei + suf. -că. DOOM
cotéică (rar) s. f., g.-d. art. cotéicii; pl. cotéici
coteici
COTÉICĂ, coteici, s. f. (Rar) Cățea mică. – Cotei + suf. -că. DOOM
cotéică (rar) s. f., g.-d. art. cotéicii; pl. cotéici
coteicii
COTÉICĂ, coteici, s. f. (Rar) Cățea mică. – Cotei + suf. -că. DOOM
cotéică (rar) s. f., g.-d. art. cotéicii; pl. cotéici
coteicile
COTÉICĂ, coteici, s. f. (Rar) Cățea mică. – Cotei + suf. -că. DOOM
cotéică (rar) s. f., g.-d. art. cotéicii; pl. cotéici
coteicilor
COTÉICĂ, coteici, s. f. (Rar) Cățea mică. – Cotei + suf. -că. DOOM
cotéică (rar) s. f., g.-d. art. cotéicii; pl. cotéici
coteicuța
COTEICÚȚĂ, coteicuțe, s. f. (Rar) Diminutiv al lui coteică. – Coteică + suf. -uță. DOOM
coteicúță (rar) s. f., g.-d. art. coteicúței; pl. coteicúțe
coteicuțe
COTEICÚȚĂ, coteicuțe, s. f. (Rar) Diminutiv al lui coteică. – Coteică + suf. -uță. DOOM
coteicúță (rar) s. f., g.-d. art. coteicúței; pl. coteicúțe
coteicuței
COTEICÚȚĂ, coteicuțe, s. f. (Rar) Diminutiv al lui coteică. – Coteică + suf. -uță. DOOM
coteicúță (rar) s. f., g.-d. art. coteicúței; pl. coteicúțe
coteicuțele
COTEICÚȚĂ, coteicuțe, s. f. (Rar) Diminutiv al lui coteică. – Coteică + suf. -uță. DOOM
coteicúță (rar) s. f., g.-d. art. coteicúței; pl. coteicúțe
coteicuțelor
COTEICÚȚĂ, coteicuțe, s. f. (Rar) Diminutiv al lui coteică. – Coteică + suf. -uță. DOOM
coteicúță (rar) s. f., g.-d. art. coteicúței; pl. coteicúțe
coteii
COTÉI, cotei, s. m. Câine de talie mică, cu picioarele scurte. – Din sl. kotelĭ. DOOM
cotéi2 (cotitură) s. n., pl. cotéie
coteilor
COTÉI, cotei, s. m. Câine de talie mică, cu picioarele scurte. – Din sl. kotelĭ. DOOM
cotéi2 (cotitură) s. n., pl. cotéie
coteiul
COTÉI, cotei, s. m. Câine de talie mică, cu picioarele scurte. – Din sl. kotelĭ. DOOM
cotéi2 (cotitură) s. n., pl. cotéie
coteiului
COTÉI, cotei, s. m. Câine de talie mică, cu picioarele scurte. – Din sl. kotelĭ. DOOM
cotéi2 (cotitură) s. n., pl. cotéie
cotele
CÓTĂ, cote, s. f. 1. Parte care îi revine cuiva dintr-o sumă de primit sau de dat; cotă-parte. ◊ (Ec.) Cota bursei = a) nivelul cursului valorilor mobiliare la închiderea ultimei ședințe a bursei; b) lista valorilor cotate la bursă. ♦ Parte dintr-un tot căreia i se dă o anumită destinație sau care este supusă unui anumit regim; p. ext. raport sau număr abstract care reprezintă această parte. ◊ Cote adiționale = a) cote adăugate; b) adaosuri în cote proporționale la impozitele directe datorate statului, perceput în valoarea bugetelor administrației locale, a unor instituții publice sau pentru constituirea unor fonduri speciale. Cotă de întreținere = sumă de bani cu care fiecare dintre colocatari contribuie la cheltuielile comune de întreținere a imobilului respectiv. 2. (Top.) Înălțimea în metri a unui punct de pe teren față de o suprafață de referință (de obicei, nivelul mării). ◊ Cota apelor = nivelul unei ape curgătoare. 3. Fiecare dintre valorile numerice ale dimensiunilor unui obiect reprezentat prin desen. 4. Ansamblu de semne, simboluri, cifre, litere care indică locul unor cărți, al unor documente etc. într-o bibliotecă, într-un inventar etc. – Din fr. cote. DOOM
cótă-párte s. f., art. cóta-párte, g.-d. art. cótei-părți; pl. cóte-părți
coteli
COTILÍ, cotilesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A umbla prin locuri întortocheate, cu multe cotituri. ♦ A căuta cu de-amănuntul; a cotrobăi, a scotoci. [Var.: cotelí vb. IV] – Din sb. kotiljati (se).
cotelire
COTELÍ vb. IV v. cotili.
cotelor
CÓTĂ, cote, s. f. 1. Parte care îi revine cuiva dintr-o sumă de primit sau de dat; cotă-parte. ◊ (Ec.) Cota bursei = a) nivelul cursului valorilor mobiliare la închiderea ultimei ședințe a bursei; b) lista valorilor cotate la bursă. ♦ Parte dintr-un tot căreia i se dă o anumită destinație sau care este supusă unui anumit regim; p. ext. raport sau număr abstract care reprezintă această parte. ◊ Cote adiționale = a) cote adăugate; b) adaosuri în cote proporționale la impozitele directe datorate statului, perceput în valoarea bugetelor administrației locale, a unor instituții publice sau pentru constituirea unor fonduri speciale. Cotă de întreținere = sumă de bani cu care fiecare dintre colocatari contribuie la cheltuielile comune de întreținere a imobilului respectiv. 2. (Top.) Înălțimea în metri a unui punct de pe teren față de o suprafață de referință (de obicei, nivelul mării). ◊ Cota apelor = nivelul unei ape curgătoare. 3. Fiecare dintre valorile numerice ale dimensiunilor unui obiect reprezentat prin desen. 4. Ansamblu de semne, simboluri, cifre, litere care indică locul unor cărți, al unor documente etc. într-o bibliotecă, într-un inventar etc. – Din fr. cote. DOOM
cótă-párte s. f., art. cóta-párte, g.-d. art. cótei-părți; pl. cóte-părți
coteneața
COTENEÁȚĂ, cotenețe, s. f. (Pop.) Coteț mic. [Var.: cotineáță s. f.] – Contaminare între coteț și chichineață. DOOM
cotineáță v. coteneáță
cotenețe
COTENEÁȚĂ, cotenețe, s. f. (Pop.) Coteț mic. [Var.: cotineáță s. f.] – Contaminare între coteț și chichineață. DOOM
cotineáță v. coteneáță
coteneței
COTENEÁȚĂ, cotenețe, s. f. (Pop.) Coteț mic. [Var.: cotineáță s. f.] – Contaminare între coteț și chichineață. DOOM
cotineáță v. coteneáță
cotenețele
COTENEÁȚĂ, cotenețe, s. f. (Pop.) Coteț mic. [Var.: cotineáță s. f.] – Contaminare între coteț și chichineață. DOOM
cotineáță v. coteneáță
cotenețelor
COTENEÁȚĂ, cotenețe, s. f. (Pop.) Coteț mic. [Var.: cotineáță s. f.] – Contaminare între coteț și chichineață. DOOM
cotineáță v. coteneáță
coteria
COTERÍE, coterii, s. f. Grup restrâns de persoane care își apără reciproc interesele; gașcă, clică. – Din fr. coterie. DOOM
coteríe s. f., art. cotería, g.-d. art. coteríei; pl. coteríi, art. coteríile
coterie
COTERÍE, coterii, s. f. Grup restrâns de persoane care își apără reciproc interesele; gașcă, clică. – Din fr. coterie. DOOM
coteríe s. f., art. cotería, g.-d. art. coteríei; pl. coteríi, art. coteríile
coteriei
COTERÍE, coterii, s. f. Grup restrâns de persoane care își apără reciproc interesele; gașcă, clică. – Din fr. coterie. DOOM
coteríe s. f., art. cotería, g.-d. art. coteríei; pl. coteríi, art. coteríile
coterii
COTERÍE, coterii, s. f. Grup restrâns de persoane care își apără reciproc interesele; gașcă, clică. – Din fr. coterie. DOOM
coteríe s. f., art. cotería, g.-d. art. coteríei; pl. coteríi, art. coteríile
coteriile
COTERÍE, coterii, s. f. Grup restrâns de persoane care își apără reciproc interesele; gașcă, clică. – Din fr. coterie. DOOM
coteríe s. f., art. cotería, g.-d. art. coteríei; pl. coteríi, art. coteríile
coteriilor
COTERÍE, coterii, s. f. Grup restrâns de persoane care își apără reciproc interesele; gașcă, clică. – Din fr. coterie. DOOM
coteríe s. f., art. cotería, g.-d. art. coteríei; pl. coteríi, art. coteríile
cotesc
COTÍ, cotesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre râuri, drumuri etc.) A-și schimba direcția, a face un cot (I 2); (despre ființe sau vehicule) a face o cotitură, a părăsi drumul drept; a cârmi. ♦ Tranz. (Neobișnuit) A îndrepta în altă direcție. ♦ Tranz. A conduce pe cineva pe un drum întortocheat. 2. Tranz. (Rar) A atinge, a lovi cu cotul (I 1) pentru a-și face loc. ♦ Refl. recipr. A-și face semn (reciproc) cu cotul. Din cot. DOOM
cotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotésc, imperf. 3 sg. coteá; conj. prez. 3 să coteáscă
cotez
COTÁ, cotez, vb. I. Tranz. 1. A însemna, a marca, a numerota potrivit unei anumite ordini. 2. A stabili cursul acțiunilor, titlurilor de creanță etc. (la bursă). ♦ A introduce valori mobiliare la bursă. ♦ Intranz. (Despre titluri, acțiuni, hârtii) A avea o anumită valoare, un anumit curs la bursă. 3. Fig. A aprecia, a prețui, a evalua, a considera. 4. A înscrie pe un desen tehnic, prin linii și cifre, dimensiunile obiectului reprezentat. – Din fr. coter. DOOM
cotá (a ~) vb., ind. prez. 3 coteáză
coteze
COTÁ, cotez, vb. I. Tranz. 1. A însemna, a marca, a numerota potrivit unei anumite ordini. 2. A stabili cursul acțiunilor, titlurilor de creanță etc. (la bursă). ♦ A introduce valori mobiliare la bursă. ♦ Intranz. (Despre titluri, acțiuni, hârtii) A avea o anumită valoare, un anumit curs la bursă. 3. Fig. A aprecia, a prețui, a evalua, a considera. 4. A înscrie pe un desen tehnic, prin linii și cifre, dimensiunile obiectului reprezentat. – Din fr. coter. DOOM
cotá (a ~) vb., ind. prez. 3 coteáză
cotezi
COTÁ, cotez, vb. I. Tranz. 1. A însemna, a marca, a numerota potrivit unei anumite ordini. 2. A stabili cursul acțiunilor, titlurilor de creanță etc. (la bursă). ♦ A introduce valori mobiliare la bursă. ♦ Intranz. (Despre titluri, acțiuni, hârtii) A avea o anumită valoare, un anumit curs la bursă. 3. Fig. A aprecia, a prețui, a evalua, a considera. 4. A înscrie pe un desen tehnic, prin linii și cifre, dimensiunile obiectului reprezentat. – Din fr. coter. DOOM
cotá (a ~) vb., ind. prez. 3 coteáză
cotește
COTÍ, cotesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre râuri, drumuri etc.) A-și schimba direcția, a face un cot (I 2); (despre ființe sau vehicule) a face o cotitură, a părăsi drumul drept; a cârmi. ♦ Tranz. (Neobișnuit) A îndrepta în altă direcție. ♦ Tranz. A conduce pe cineva pe un drum întortocheat. 2. Tranz. (Rar) A atinge, a lovi cu cotul (I 1) pentru a-și face loc. ♦ Refl. recipr. A-și face semn (reciproc) cu cotul. Din cot. DOOM
cotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotésc, imperf. 3 sg. coteá; conj. prez. 3 să coteáscă
cotești
COTÍ, cotesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre râuri, drumuri etc.) A-și schimba direcția, a face un cot (I 2); (despre ființe sau vehicule) a face o cotitură, a părăsi drumul drept; a cârmi. ♦ Tranz. (Neobișnuit) A îndrepta în altă direcție. ♦ Tranz. A conduce pe cineva pe un drum întortocheat. 2. Tranz. (Rar) A atinge, a lovi cu cotul (I 1) pentru a-și face loc. ♦ Refl. recipr. A-și face semn (reciproc) cu cotul. Din cot. DOOM
cotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotésc, imperf. 3 sg. coteá; conj. prez. 3 să coteáscă
coteț
COTÉȚ, cotețe, s. n. 1. Adăpost pentru păsări, porci sau câini, făcut din scânduri sau din zid. ◊ Expr. (Ir.) A pune (pe cineva) la coteț = a pune (pe cineva) la îngrășat, a îndopa. ♦ Fig. Închisoare. 2. Capcană pentru prins pește în iazurile acoperite cu stuf, făcută din nuiele împletite cu papură și prevăzută cu o deschidere îngustă întoarsă înăuntru, astfel încât peștele, odată intrat în ea, să nu mai poată ieși. [Var.: coteáță s. f.] – Din sl. kotĭcĭ. DOOM
cotéț s. n., pl. cotéțe
cotețe
COTÉȚ, cotețe, s. n. 1. Adăpost pentru păsări, porci sau câini, făcut din scânduri sau din zid. ◊ Expr. (Ir.) A pune (pe cineva) la coteț = a pune (pe cineva) la îngrășat, a îndopa. ♦ Fig. Închisoare. 2. Capcană pentru prins pește în iazurile acoperite cu stuf, făcută din nuiele împletite cu papură și prevăzută cu o deschidere îngustă întoarsă înăuntru, astfel încât peștele, odată intrat în ea, să nu mai poată ieși. [Var.: coteáță s. f.] – Din sl. kotĭcĭ. DOOM
cotéț s. n., pl. cotéțe
cotețele
COTÉȚ, cotețe, s. n. 1. Adăpost pentru păsări, porci sau câini, făcut din scânduri sau din zid. ◊ Expr. (Ir.) A pune (pe cineva) la coteț = a pune (pe cineva) la îngrășat, a îndopa. ♦ Fig. Închisoare. 2. Capcană pentru prins pește în iazurile acoperite cu stuf, făcută din nuiele împletite cu papură și prevăzută cu o deschidere îngustă întoarsă înăuntru, astfel încât peștele, odată intrat în ea, să nu mai poată ieși. [Var.: coteáță s. f.] – Din sl. kotĭcĭ. DOOM
cotéț s. n., pl. cotéțe
cotețelor
COTÉȚ, cotețe, s. n. 1. Adăpost pentru păsări, porci sau câini, făcut din scânduri sau din zid. ◊ Expr. (Ir.) A pune (pe cineva) la coteț = a pune (pe cineva) la îngrășat, a îndopa. ♦ Fig. Închisoare. 2. Capcană pentru prins pește în iazurile acoperite cu stuf, făcută din nuiele împletite cu papură și prevăzută cu o deschidere îngustă întoarsă înăuntru, astfel încât peștele, odată intrat în ea, să nu mai poată ieși. [Var.: coteáță s. f.] – Din sl. kotĭcĭ. DOOM
cotéț s. n., pl. cotéțe
cotețul
COTÉȚ, cotețe, s. n. 1. Adăpost pentru păsări, porci sau câini, făcut din scânduri sau din zid. ◊ Expr. (Ir.) A pune (pe cineva) la coteț = a pune (pe cineva) la îngrășat, a îndopa. ♦ Fig. Închisoare. 2. Capcană pentru prins pește în iazurile acoperite cu stuf, făcută din nuiele împletite cu papură și prevăzută cu o deschidere îngustă întoarsă înăuntru, astfel încât peștele, odată intrat în ea, să nu mai poată ieși. [Var.: coteáță s. f.] – Din sl. kotĭcĭ. DOOM
cotéț s. n., pl. cotéțe
cotețului
COTÉȚ, cotețe, s. n. 1. Adăpost pentru păsări, porci sau câini, făcut din scânduri sau din zid. ◊ Expr. (Ir.) A pune (pe cineva) la coteț = a pune (pe cineva) la îngrășat, a îndopa. ♦ Fig. Închisoare. 2. Capcană pentru prins pește în iazurile acoperite cu stuf, făcută din nuiele împletite cu papură și prevăzută cu o deschidere îngustă întoarsă înăuntru, astfel încât peștele, odată intrat în ea, să nu mai poată ieși. [Var.: coteáță s. f.] – Din sl. kotĭcĭ. DOOM
cotéț s. n., pl. cotéțe
cotfosi
cotfosí (-sésc, -ít), vb. – (Trans. de Nord) A găti prost. Mag. kotyfoldi (DAR). – Der. cotfas, s. m. (murdărie); cotfoseală, s. f. (terci, păsat).
cotfosire
cotfosí (-sésc, -ít), vb. – (Trans. de Nord) A găti prost. Mag. kotyfoldi (DAR). – Der. cotfas, s. m. (murdărie); cotfoseală, s. f. (terci, păsat).
cotfosit
cotfosí (-sésc, -ít), vb. – (Trans. de Nord) A găti prost. Mag. kotyfoldi (DAR). – Der. cotfas, s. m. (murdărie); cotfoseală, s. f. (terci, păsat).
coti
COTÍ, cotesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre râuri, drumuri etc.) A-și schimba direcția, a face un cot (I 2); (despre ființe sau vehicule) a face o cotitură, a părăsi drumul drept; a cârmi. ♦ Tranz. (Neobișnuit) A îndrepta în altă direcție. ♦ Tranz. A conduce pe cineva pe un drum întortocheat. 2. Tranz. (Rar) A atinge, a lovi cu cotul (I 1) pentru a-și face loc. ♦ Refl. recipr. A-și face semn (reciproc) cu cotul. Din cot. DOOM
cotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotésc, imperf. 3 sg. coteá; conj. prez. 3 să coteáscă
cotidal
COTIDÁL, -Ă adj. Linie cotidală = curbă care unește punctele de pe suprafața mărilor și oceanelor în care mareele au loc la aceeași oră. [< fr. cotidal].
cotidala
COTIDÁLĂ, cotidale, adj. (Geogr.; în sintagma) Linie cotidală = curbă care unește punctele de pe suprafața mărilor și oceanelor în care mareele au loc la aceeași oră. – Din engl. cotidal.
cotidale
COTIDÁLĂ, cotidale, adj. (Geogr.; în sintagma) Linie cotidală = curbă care unește punctele de pe suprafața mărilor și oceanelor în care mareele au loc la aceeași oră. – Din engl. cotidal.
cotidalei
COTIDÁLĂ, cotidale, adj. (Geogr.; în sintagma) Linie cotidală = curbă care unește punctele de pe suprafața mărilor și oceanelor în care mareele au loc la aceeași oră. – Din engl. cotidal.
cotidalele
COTIDÁLĂ, cotidale, adj. (Geogr.; în sintagma) Linie cotidală = curbă care unește punctele de pe suprafața mărilor și oceanelor în care mareele au loc la aceeași oră. – Din engl. cotidal.
cotidalelor
COTIDÁLĂ, cotidale, adj. (Geogr.; în sintagma) Linie cotidală = curbă care unește punctele de pe suprafața mărilor și oceanelor în care mareele au loc la aceeași oră. – Din engl. cotidal.
cotidian
COTIDIÁN, -Ă, cotidieni, -e, adj., (2) cotidiene, s. n. 1. Adj. De fiecare zi; zilnic. 2. S. n. Gazetă care apare zilnic. [Pr.: -di-an] – Din fr. quotidien, lat. quotidianus. DOOM
cotidián2 (-di-an) s. n., (ziare) pl. cotidiéne (-di-e-)
cotidian
COTIDIÁN, -Ă, cotidieni, -e, adj., (2) cotidiene, s. n. 1. Adj. De fiecare zi; zilnic. 2. S. n. Gazetă care apare zilnic. [Pr.: -di-an] – Din fr. quotidien, lat. quotidianus.
cotidiana
COTIDIÁN, -Ă, cotidieni, -e, adj., (2) cotidiene, s. n. 1. Adj. De fiecare zi; zilnic. 2. S. n. Gazetă care apare zilnic. [Pr.: -di-an] – Din fr. quotidien, lat. quotidianus. DOOM
cotidián2 (-di-an) s. n., (ziare) pl. cotidiéne (-di-e-)
cotidiane
COTIDIÁN, -Ă, cotidieni, -e, adj., (2) cotidiene, s. n. 1. Adj. De fiecare zi; zilnic. 2. S. n. Gazetă care apare zilnic. [Pr.: -di-an] – Din fr. quotidien, lat. quotidianus.
cotidianele
COTIDIÁN, -Ă, cotidieni, -e, adj., (2) cotidiene, s. n. 1. Adj. De fiecare zi; zilnic. 2. S. n. Gazetă care apare zilnic. [Pr.: -di-an] – Din fr. quotidien, lat. quotidianus.
cotidianelor
COTIDIÁN, -Ă, cotidieni, -e, adj., (2) cotidiene, s. n. 1. Adj. De fiecare zi; zilnic. 2. S. n. Gazetă care apare zilnic. [Pr.: -di-an] – Din fr. quotidien, lat. quotidianus.
cotidianul
COTIDIÁN, -Ă, cotidieni, -e, adj., (2) cotidiene, s. n. 1. Adj. De fiecare zi; zilnic. 2. S. n. Gazetă care apare zilnic. [Pr.: -di-an] – Din fr. quotidien, lat. quotidianus. DOOM
cotidián2 (-di-an) s. n., (ziare) pl. cotidiéne (-di-e-)
cotidianul
COTIDIÁN, -Ă, cotidieni, -e, adj., (2) cotidiene, s. n. 1. Adj. De fiecare zi; zilnic. 2. S. n. Gazetă care apare zilnic. [Pr.: -di-an] – Din fr. quotidien, lat. quotidianus.
cotidianului
COTIDIÁN, -Ă, cotidieni, -e, adj., (2) cotidiene, s. n. 1. Adj. De fiecare zi; zilnic. 2. S. n. Gazetă care apare zilnic. [Pr.: -di-an] – Din fr. quotidien, lat. quotidianus. DOOM
cotidián2 (-di-an) s. n., (ziare) pl. cotidiéne (-di-e-)
cotidianului
COTIDIÁN, -Ă, cotidieni, -e, adj., (2) cotidiene, s. n. 1. Adj. De fiecare zi; zilnic. 2. S. n. Gazetă care apare zilnic. [Pr.: -di-an] – Din fr. quotidien, lat. quotidianus.
cotidiene
COTIDIÁN, -Ă, cotidieni, -e, adj., (2) cotidiene, s. n. 1. Adj. De fiecare zi; zilnic. 2. S. n. Gazetă care apare zilnic. [Pr.: -di-an] – Din fr. quotidien, lat. quotidianus. DOOM
cotidián2 (-di-an) s. n., (ziare) pl. cotidiéne (-di-e-)
cotidienei
COTIDIÁN, -Ă, cotidieni, -e, adj., (2) cotidiene, s. n. 1. Adj. De fiecare zi; zilnic. 2. S. n. Gazetă care apare zilnic. [Pr.: -di-an] – Din fr. quotidien, lat. quotidianus. DOOM
cotidián2 (-di-an) s. n., (ziare) pl. cotidiéne (-di-e-)
cotidienele
COTIDIÁN, -Ă, cotidieni, -e, adj., (2) cotidiene, s. n. 1. Adj. De fiecare zi; zilnic. 2. S. n. Gazetă care apare zilnic. [Pr.: -di-an] – Din fr. quotidien, lat. quotidianus. DOOM
cotidián2 (-di-an) s. n., (ziare) pl. cotidiéne (-di-e-)
cotidienelor
COTIDIÁN, -Ă, cotidieni, -e, adj., (2) cotidiene, s. n. 1. Adj. De fiecare zi; zilnic. 2. S. n. Gazetă care apare zilnic. [Pr.: -di-an] – Din fr. quotidien, lat. quotidianus. DOOM
cotidián2 (-di-an) s. n., (ziare) pl. cotidiéne (-di-e-)
cotidieni
COTIDIÁN, -Ă, cotidieni, -e, adj., (2) cotidiene, s. n. 1. Adj. De fiecare zi; zilnic. 2. S. n. Gazetă care apare zilnic. [Pr.: -di-an] – Din fr. quotidien, lat. quotidianus. DOOM
cotidián2 (-di-an) s. n., (ziare) pl. cotidiéne (-di-e-)
cotidienii
COTIDIÁN, -Ă, cotidieni, -e, adj., (2) cotidiene, s. n. 1. Adj. De fiecare zi; zilnic. 2. S. n. Gazetă care apare zilnic. [Pr.: -di-an] – Din fr. quotidien, lat. quotidianus. DOOM
cotidián2 (-di-an) s. n., (ziare) pl. cotidiéne (-di-e-)
cotidienilor
COTIDIÁN, -Ă, cotidieni, -e, adj., (2) cotidiene, s. n. 1. Adj. De fiecare zi; zilnic. 2. S. n. Gazetă care apare zilnic. [Pr.: -di-an] – Din fr. quotidien, lat. quotidianus. DOOM
cotidián2 (-di-an) s. n., (ziare) pl. cotidiéne (-di-e-)
cotiga
COTÍGĂ, cotigi, s. f. 1. (Pop.) Căruță mică folosită la transportarea încărcăturilor ușoare. ♦ Car mare cu pereții metalici, întregi, folosit la transportul gunoaielor. 2. Fiecare dintre cele două roți, de mărime inegală, legate între ele printr-o osie, pe care se reazemă grindeiul plugului; teleagă, rotilă. [Var.: cotiúgă s. f.] – Din ucr. kotyha. DOOM
cotígă (pop.) s. f., g.-d. art. cotígii; pl. cotígi
cotigar
COTIGÁR1, cotigare, s. n. (Pop.) Căruță joasă și lungă cu care se transportă poveri. [Var.: cotiugár s. n.] – Contaminare între cotigă și car.
cotigar
COTIGÁR2, cotigari, s. m. (Pop.) Persoană care are o cotigă sau cară cu cotiga. [Var.: cotiugár s. m.] – Cotigă + suf. -ar. DOOM
cotigár2 (căruță) (rar) s. n., pl. cotigáre
cotigare
COTIGÁR1, cotigare, s. n. (Pop.) Căruță joasă și lungă cu care se transportă poveri. [Var.: cotiugár s. n.] – Contaminare între cotigă și car.
cotigarele
COTIGÁR1, cotigare, s. n. (Pop.) Căruță joasă și lungă cu care se transportă poveri. [Var.: cotiugár s. n.] – Contaminare între cotigă și car.
cotigarelor
COTIGÁR1, cotigare, s. n. (Pop.) Căruță joasă și lungă cu care se transportă poveri. [Var.: cotiugár s. n.] – Contaminare între cotigă și car.
cotigari
COTIGÁR2, cotigari, s. m. (Pop.) Persoană care are o cotigă sau cară cu cotiga. [Var.: cotiugár s. m.] – Cotigă + suf. -ar. DOOM
cotigár2 (căruță) (rar) s. n., pl. cotigáre
cotigarii
COTIGÁR2, cotigari, s. m. (Pop.) Persoană care are o cotigă sau cară cu cotiga. [Var.: cotiugár s. m.] – Cotigă + suf. -ar. DOOM
cotigár2 (căruță) (rar) s. n., pl. cotigáre
cotigarilor
COTIGÁR2, cotigari, s. m. (Pop.) Persoană care are o cotigă sau cară cu cotiga. [Var.: cotiugár s. m.] – Cotigă + suf. -ar. DOOM
cotigár2 (căruță) (rar) s. n., pl. cotigáre
cotigarul
COTIGÁR1, cotigare, s. n. (Pop.) Căruță joasă și lungă cu care se transportă poveri. [Var.: cotiugár s. n.] – Contaminare între cotigă și car.
cotigarul
COTIGÁR2, cotigari, s. m. (Pop.) Persoană care are o cotigă sau cară cu cotiga. [Var.: cotiugár s. m.] – Cotigă + suf. -ar. DOOM
cotigár2 (căruță) (rar) s. n., pl. cotigáre
cotigarului
COTIGÁR1, cotigare, s. n. (Pop.) Căruță joasă și lungă cu care se transportă poveri. [Var.: cotiugár s. n.] – Contaminare între cotigă și car.
cotigarului
COTIGÁR2, cotigari, s. m. (Pop.) Persoană care are o cotigă sau cară cu cotiga. [Var.: cotiugár s. m.] – Cotigă + suf. -ar. DOOM
cotigár2 (căruță) (rar) s. n., pl. cotigáre
cotigea
COTIGÍ, cotigesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A schimba direcția; a coti. ◊ Expr. (Rar) A nu mai avea încotro cotigi = a se afla într-o situație fără ieșire. – Din cotigă. DOOM
cotigí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotigésc, imperf. 3 sg. cotigeá; conj. prez. 3 să cotigeáscă
cotigeai
COTIGÍ, cotigesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A schimba direcția; a coti. ◊ Expr. (Rar) A nu mai avea încotro cotigi = a se afla într-o situație fără ieșire. – Din cotigă. DOOM
cotigí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotigésc, imperf. 3 sg. cotigeá; conj. prez. 3 să cotigeáscă
cotigeam
COTIGÍ, cotigesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A schimba direcția; a coti. ◊ Expr. (Rar) A nu mai avea încotro cotigi = a se afla într-o situație fără ieșire. – Din cotigă. DOOM
cotigí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotigésc, imperf. 3 sg. cotigeá; conj. prez. 3 să cotigeáscă
cotigească
COTIGÍ, cotigesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A schimba direcția; a coti. ◊ Expr. (Rar) A nu mai avea încotro cotigi = a se afla într-o situație fără ieșire. – Din cotigă. DOOM
cotigí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotigésc, imperf. 3 sg. cotigeá; conj. prez. 3 să cotigeáscă
cotigeau
COTIGÍ, cotigesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A schimba direcția; a coti. ◊ Expr. (Rar) A nu mai avea încotro cotigi = a se afla într-o situație fără ieșire. – Din cotigă. DOOM
cotigí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotigésc, imperf. 3 sg. cotigeá; conj. prez. 3 să cotigeáscă
cotigeați
COTIGÍ, cotigesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A schimba direcția; a coti. ◊ Expr. (Rar) A nu mai avea încotro cotigi = a se afla într-o situație fără ieșire. – Din cotigă. DOOM
cotigí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotigésc, imperf. 3 sg. cotigeá; conj. prez. 3 să cotigeáscă
cotigesc
COTIGÍ, cotigesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A schimba direcția; a coti. ◊ Expr. (Rar) A nu mai avea încotro cotigi = a se afla într-o situație fără ieșire. – Din cotigă. DOOM
cotigí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotigésc, imperf. 3 sg. cotigeá; conj. prez. 3 să cotigeáscă
cotigește
COTIGÍ, cotigesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A schimba direcția; a coti. ◊ Expr. (Rar) A nu mai avea încotro cotigi = a se afla într-o situație fără ieșire. – Din cotigă. DOOM
cotigí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotigésc, imperf. 3 sg. cotigeá; conj. prez. 3 să cotigeáscă
cotigești
COTIGÍ, cotigesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A schimba direcția; a coti. ◊ Expr. (Rar) A nu mai avea încotro cotigi = a se afla într-o situație fără ieșire. – Din cotigă. DOOM
cotigí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotigésc, imperf. 3 sg. cotigeá; conj. prez. 3 să cotigeáscă
cotigi
COTÍGĂ, cotigi, s. f. 1. (Pop.) Căruță mică folosită la transportarea încărcăturilor ușoare. ♦ Car mare cu pereții metalici, întregi, folosit la transportul gunoaielor. 2. Fiecare dintre cele două roți, de mărime inegală, legate între ele printr-o osie, pe care se reazemă grindeiul plugului; teleagă, rotilă. [Var.: cotiúgă s. f.] – Din ucr. kotyha. DOOM
cotígă (pop.) s. f., g.-d. art. cotígii; pl. cotígi
cotigi
COTIGÍ, cotigesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A schimba direcția; a coti. ◊ Expr. (Rar) A nu mai avea încotro cotigi = a se afla într-o situație fără ieșire. – Din cotigă. DOOM
cotigí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotigésc, imperf. 3 sg. cotigeá; conj. prez. 3 să cotigeáscă
cotigii
COTÍGĂ, cotigi, s. f. 1. (Pop.) Căruță mică folosită la transportarea încărcăturilor ușoare. ♦ Car mare cu pereții metalici, întregi, folosit la transportul gunoaielor. 2. Fiecare dintre cele două roți, de mărime inegală, legate între ele printr-o osie, pe care se reazemă grindeiul plugului; teleagă, rotilă. [Var.: cotiúgă s. f.] – Din ucr. kotyha. DOOM
cotígă (pop.) s. f., g.-d. art. cotígii; pl. cotígi
cotigii
COTIGÍ, cotigesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A schimba direcția; a coti. ◊ Expr. (Rar) A nu mai avea încotro cotigi = a se afla într-o situație fără ieșire. – Din cotigă. DOOM
cotigí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotigésc, imperf. 3 sg. cotigeá; conj. prez. 3 să cotigeáscă
cotigile
COTÍGĂ, cotigi, s. f. 1. (Pop.) Căruță mică folosită la transportarea încărcăturilor ușoare. ♦ Car mare cu pereții metalici, întregi, folosit la transportul gunoaielor. 2. Fiecare dintre cele două roți, de mărime inegală, legate între ele printr-o osie, pe care se reazemă grindeiul plugului; teleagă, rotilă. [Var.: cotiúgă s. f.] – Din ucr. kotyha. DOOM
cotígă (pop.) s. f., g.-d. art. cotígii; pl. cotígi
cotigilor
COTÍGĂ, cotigi, s. f. 1. (Pop.) Căruță mică folosită la transportarea încărcăturilor ușoare. ♦ Car mare cu pereții metalici, întregi, folosit la transportul gunoaielor. 2. Fiecare dintre cele două roți, de mărime inegală, legate între ele printr-o osie, pe care se reazemă grindeiul plugului; teleagă, rotilă. [Var.: cotiúgă s. f.] – Din ucr. kotyha. DOOM
cotígă (pop.) s. f., g.-d. art. cotígii; pl. cotígi
cotigim
COTIGÍ, cotigesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A schimba direcția; a coti. ◊ Expr. (Rar) A nu mai avea încotro cotigi = a se afla într-o situație fără ieșire. – Din cotigă. DOOM
cotigí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotigésc, imperf. 3 sg. cotigeá; conj. prez. 3 să cotigeáscă
cotigind
COTIGÍ, cotigesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A schimba direcția; a coti. ◊ Expr. (Rar) A nu mai avea încotro cotigi = a se afla într-o situație fără ieșire. – Din cotigă. DOOM
cotigí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotigésc, imperf. 3 sg. cotigeá; conj. prez. 3 să cotigeáscă
cotigire
COTIGÍ, cotigesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A schimba direcția; a coti. ◊ Expr. (Rar) A nu mai avea încotro cotigi = a se afla într-o situație fără ieșire. – Din cotigă. DOOM
cotigí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotigésc, imperf. 3 sg. cotigeá; conj. prez. 3 să cotigeáscă
cotigire
COTIGÍ, cotigesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A schimba direcția; a coti. ◊ Expr. (Rar) A nu mai avea încotro cotigi = a se afla într-o situație fără ieșire. – Din cotigă.
cotigiră
COTIGÍ, cotigesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A schimba direcția; a coti. ◊ Expr. (Rar) A nu mai avea încotro cotigi = a se afla într-o situație fără ieșire. – Din cotigă. DOOM
cotigí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotigésc, imperf. 3 sg. cotigeá; conj. prez. 3 să cotigeáscă
cotigirăm
COTIGÍ, cotigesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A schimba direcția; a coti. ◊ Expr. (Rar) A nu mai avea încotro cotigi = a se afla într-o situație fără ieșire. – Din cotigă. DOOM
cotigí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotigésc, imperf. 3 sg. cotigeá; conj. prez. 3 să cotigeáscă
cotigirăți
COTIGÍ, cotigesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A schimba direcția; a coti. ◊ Expr. (Rar) A nu mai avea încotro cotigi = a se afla într-o situație fără ieșire. – Din cotigă. DOOM
cotigí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotigésc, imperf. 3 sg. cotigeá; conj. prez. 3 să cotigeáscă
cotigise
COTIGÍ, cotigesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A schimba direcția; a coti. ◊ Expr. (Rar) A nu mai avea încotro cotigi = a se afla într-o situație fără ieșire. – Din cotigă. DOOM
cotigí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotigésc, imperf. 3 sg. cotigeá; conj. prez. 3 să cotigeáscă
cotigisem
COTIGÍ, cotigesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A schimba direcția; a coti. ◊ Expr. (Rar) A nu mai avea încotro cotigi = a se afla într-o situație fără ieșire. – Din cotigă. DOOM
cotigí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotigésc, imperf. 3 sg. cotigeá; conj. prez. 3 să cotigeáscă
cotigiseră
COTIGÍ, cotigesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A schimba direcția; a coti. ◊ Expr. (Rar) A nu mai avea încotro cotigi = a se afla într-o situație fără ieșire. – Din cotigă. DOOM
cotigí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotigésc, imperf. 3 sg. cotigeá; conj. prez. 3 să cotigeáscă
cotigiserăm
COTIGÍ, cotigesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A schimba direcția; a coti. ◊ Expr. (Rar) A nu mai avea încotro cotigi = a se afla într-o situație fără ieșire. – Din cotigă. DOOM
cotigí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotigésc, imperf. 3 sg. cotigeá; conj. prez. 3 să cotigeáscă
cotigiserăți
COTIGÍ, cotigesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A schimba direcția; a coti. ◊ Expr. (Rar) A nu mai avea încotro cotigi = a se afla într-o situație fără ieșire. – Din cotigă. DOOM
cotigí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotigésc, imperf. 3 sg. cotigeá; conj. prez. 3 să cotigeáscă
cotigiseși
COTIGÍ, cotigesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A schimba direcția; a coti. ◊ Expr. (Rar) A nu mai avea încotro cotigi = a se afla într-o situație fără ieșire. – Din cotigă. DOOM
cotigí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotigésc, imperf. 3 sg. cotigeá; conj. prez. 3 să cotigeáscă
cotigiseți
COTIGÍ, cotigesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A schimba direcția; a coti. ◊ Expr. (Rar) A nu mai avea încotro cotigi = a se afla într-o situație fără ieșire. – Din cotigă. DOOM
cotigí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotigésc, imperf. 3 sg. cotigeá; conj. prez. 3 să cotigeáscă
cotigit
COTIGÍ, cotigesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A schimba direcția; a coti. ◊ Expr. (Rar) A nu mai avea încotro cotigi = a se afla într-o situație fără ieșire. – Din cotigă. DOOM
cotigí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotigésc, imperf. 3 sg. cotigeá; conj. prez. 3 să cotigeáscă
cotigiși
COTIGÍ, cotigesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A schimba direcția; a coti. ◊ Expr. (Rar) A nu mai avea încotro cotigi = a se afla într-o situație fără ieșire. – Din cotigă. DOOM
cotigí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotigésc, imperf. 3 sg. cotigeá; conj. prez. 3 să cotigeáscă
cotigiți
COTIGÍ, cotigesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A schimba direcția; a coti. ◊ Expr. (Rar) A nu mai avea încotro cotigi = a se afla într-o situație fără ieșire. – Din cotigă. DOOM
cotigí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotigésc, imperf. 3 sg. cotigeá; conj. prez. 3 să cotigeáscă
cotii
COTÍ, cotesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre râuri, drumuri etc.) A-și schimba direcția, a face un cot (I 2); (despre ființe sau vehicule) a face o cotitură, a părăsi drumul drept; a cârmi. ♦ Tranz. (Neobișnuit) A îndrepta în altă direcție. ♦ Tranz. A conduce pe cineva pe un drum întortocheat. 2. Tranz. (Rar) A atinge, a lovi cu cotul (I 1) pentru a-și face loc. ♦ Refl. recipr. A-și face semn (reciproc) cu cotul. Din cot. DOOM
cotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotésc, imperf. 3 sg. coteá; conj. prez. 3 să coteáscă
cotil
COTIL- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la o) cavitate”. [< fr. cotyle, cf. gr. kotyle].
cotil
COTÍL, cotili, s. m. Cavitate osoasă în care se articulează un alt os. – Din fr. cotyle. DOOM
cotíl s. m., pl. cotíli
cotilea
COTILÍ, cotilesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A umbla prin locuri întortocheate, cu multe cotituri. ♦ A căuta cu de-amănuntul; a cotrobăi, a scotoci. [Var.: cotelí vb. IV] – Din sb. kotiljati (se). DOOM
cotilí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotilésc, imperf. 3 sg. cotileá; conj. prez. 3 să cotileáscă
cotileai
COTILÍ, cotilesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A umbla prin locuri întortocheate, cu multe cotituri. ♦ A căuta cu de-amănuntul; a cotrobăi, a scotoci. [Var.: cotelí vb. IV] – Din sb. kotiljati (se). DOOM
cotilí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotilésc, imperf. 3 sg. cotileá; conj. prez. 3 să cotileáscă
cotileam
COTILÍ, cotilesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A umbla prin locuri întortocheate, cu multe cotituri. ♦ A căuta cu de-amănuntul; a cotrobăi, a scotoci. [Var.: cotelí vb. IV] – Din sb. kotiljati (se). DOOM
cotilí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotilésc, imperf. 3 sg. cotileá; conj. prez. 3 să cotileáscă
cotilească
COTILÍ, cotilesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A umbla prin locuri întortocheate, cu multe cotituri. ♦ A căuta cu de-amănuntul; a cotrobăi, a scotoci. [Var.: cotelí vb. IV] – Din sb. kotiljati (se). DOOM
cotilí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotilésc, imperf. 3 sg. cotileá; conj. prez. 3 să cotileáscă
cotileau
COTILÍ, cotilesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A umbla prin locuri întortocheate, cu multe cotituri. ♦ A căuta cu de-amănuntul; a cotrobăi, a scotoci. [Var.: cotelí vb. IV] – Din sb. kotiljati (se). DOOM
cotilí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotilésc, imperf. 3 sg. cotileá; conj. prez. 3 să cotileáscă
cotileați
COTILÍ, cotilesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A umbla prin locuri întortocheate, cu multe cotituri. ♦ A căuta cu de-amănuntul; a cotrobăi, a scotoci. [Var.: cotelí vb. IV] – Din sb. kotiljati (se). DOOM
cotilí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotilésc, imperf. 3 sg. cotileá; conj. prez. 3 să cotileáscă
cotiledoane
COTILEDÓN, cotiledoane, s. n. 1. Prima formațiune foliară a embrionului plantelor cu semințe, asemănătoare frunzelor, care servește la hrănirea plantei imediat după încolțire. 2. (Anat.) Fiecare dintre cei doi lobi ai placentei. – Din fr. cotylédone. DOOM
cotiledón s. n., pl. cotiledoáne
cotiledoanele
COTILEDÓN, cotiledoane, s. n. 1. Prima formațiune foliară a embrionului plantelor cu semințe, asemănătoare frunzelor, care servește la hrănirea plantei imediat după încolțire. 2. (Anat.) Fiecare dintre cei doi lobi ai placentei. – Din fr. cotylédone. DOOM
cotiledón s. n., pl. cotiledoáne
cotiledoanelor
COTILEDÓN, cotiledoane, s. n. 1. Prima formațiune foliară a embrionului plantelor cu semințe, asemănătoare frunzelor, care servește la hrănirea plantei imediat după încolțire. 2. (Anat.) Fiecare dintre cei doi lobi ai placentei. – Din fr. cotylédone. DOOM
cotiledón s. n., pl. cotiledoáne
cotiledon
COTILEDÓN, cotiledoane, s. n. 1. Prima formațiune foliară a embrionului plantelor cu semințe, asemănătoare frunzelor, care servește la hrănirea plantei imediat după încolțire. 2. (Anat.) Fiecare dintre cei doi lobi ai placentei. – Din fr. cotylédone. DOOM
cotiledón s. n., pl. cotiledoáne
cotiledonat
COTILEDONÁT, -Ă, cotiledonați, -te, adj. (Despre plante) Care are unul, două sau mai multe cotiledoane (1). ♦ (Substantivat, f. pl.) Nume generic dat plantelor care au cotiledoane. – Din fr. cotylédoné. DOOM
!cotiledonátă s. f., g.-d. art. cotiledonátei; pl. cotiledonáte
cotiledonata
COTILEDONÁT, -Ă, cotiledonați, -te, adj. (Despre plante) Care are unul, două sau mai multe cotiledoane (1). ♦ (Substantivat, f. pl.) Nume generic dat plantelor care au cotiledoane. – Din fr. cotylédoné. DOOM
!cotiledonátă s. f., g.-d. art. cotiledonátei; pl. cotiledonáte
cotiledonata
COTILEDONÁT, -Ă, cotiledonați, -te, adj. (Despre plante) Care are unul, două sau mai multe cotiledoane (1). ♦ (Substantivat, f. pl.) Nume generic dat plantelor care au cotiledoane. – Din fr. cotylédoné. DOOM
!cotiledonátă s. f., g.-d. art. cotiledonátei; pl. cotiledonáte
cotiledonate
COTILEDONÁT, -Ă, cotiledonați, -te, adj. (Despre plante) Care are unul, două sau mai multe cotiledoane (1). ♦ (Substantivat, f. pl.) Nume generic dat plantelor care au cotiledoane. – Din fr. cotylédoné. DOOM
!cotiledonátă s. f., g.-d. art. cotiledonátei; pl. cotiledonáte
cotiledonate
COTILEDONÁT, -Ă, cotiledonați, -te, adj. (Despre plante) Care are unul, două sau mai multe cotiledoane (1). ♦ (Substantivat, f. pl.) Nume generic dat plantelor care au cotiledoane. – Din fr. cotylédoné. DOOM
!cotiledonátă s. f., g.-d. art. cotiledonátei; pl. cotiledonáte
cotiledonatei
COTILEDONÁT, -Ă, cotiledonați, -te, adj. (Despre plante) Care are unul, două sau mai multe cotiledoane (1). ♦ (Substantivat, f. pl.) Nume generic dat plantelor care au cotiledoane. – Din fr. cotylédoné. DOOM
!cotiledonátă s. f., g.-d. art. cotiledonátei; pl. cotiledonáte
cotiledonatei
COTILEDONÁT, -Ă, cotiledonați, -te, adj. (Despre plante) Care are unul, două sau mai multe cotiledoane (1). ♦ (Substantivat, f. pl.) Nume generic dat plantelor care au cotiledoane. – Din fr. cotylédoné. DOOM
!cotiledonátă s. f., g.-d. art. cotiledonátei; pl. cotiledonáte
cotiledonatele
COTILEDONÁT, -Ă, cotiledonați, -te, adj. (Despre plante) Care are unul, două sau mai multe cotiledoane (1). ♦ (Substantivat, f. pl.) Nume generic dat plantelor care au cotiledoane. – Din fr. cotylédoné. DOOM
!cotiledonátă s. f., g.-d. art. cotiledonátei; pl. cotiledonáte
cotiledonatele
COTILEDONÁT, -Ă, cotiledonați, -te, adj. (Despre plante) Care are unul, două sau mai multe cotiledoane (1). ♦ (Substantivat, f. pl.) Nume generic dat plantelor care au cotiledoane. – Din fr. cotylédoné. DOOM
!cotiledonátă s. f., g.-d. art. cotiledonátei; pl. cotiledonáte
cotiledonatelor
COTILEDONÁT, -Ă, cotiledonați, -te, adj. (Despre plante) Care are unul, două sau mai multe cotiledoane (1). ♦ (Substantivat, f. pl.) Nume generic dat plantelor care au cotiledoane. – Din fr. cotylédoné. DOOM
!cotiledonátă s. f., g.-d. art. cotiledonátei; pl. cotiledonáte
cotiledonatelor
COTILEDONÁT, -Ă, cotiledonați, -te, adj. (Despre plante) Care are unul, două sau mai multe cotiledoane (1). ♦ (Substantivat, f. pl.) Nume generic dat plantelor care au cotiledoane. – Din fr. cotylédoné. DOOM
!cotiledonátă s. f., g.-d. art. cotiledonátei; pl. cotiledonáte
cotiledonatul
COTILEDONÁT, -Ă, cotiledonați, -te, adj. (Despre plante) Care are unul, două sau mai multe cotiledoane (1). ♦ (Substantivat, f. pl.) Nume generic dat plantelor care au cotiledoane. – Din fr. cotylédoné. DOOM
!cotiledonátă s. f., g.-d. art. cotiledonátei; pl. cotiledonáte
cotiledonatului
COTILEDONÁT, -Ă, cotiledonați, -te, adj. (Despre plante) Care are unul, două sau mai multe cotiledoane (1). ♦ (Substantivat, f. pl.) Nume generic dat plantelor care au cotiledoane. – Din fr. cotylédoné. DOOM
!cotiledonátă s. f., g.-d. art. cotiledonátei; pl. cotiledonáte
cotiledonați
COTILEDONÁT, -Ă, cotiledonați, -te, adj. (Despre plante) Care are unul, două sau mai multe cotiledoane (1). ♦ (Substantivat, f. pl.) Nume generic dat plantelor care au cotiledoane. – Din fr. cotylédoné. DOOM
!cotiledonátă s. f., g.-d. art. cotiledonátei; pl. cotiledonáte
cotiledonații
COTILEDONÁT, -Ă, cotiledonați, -te, adj. (Despre plante) Care are unul, două sau mai multe cotiledoane (1). ♦ (Substantivat, f. pl.) Nume generic dat plantelor care au cotiledoane. – Din fr. cotylédoné. DOOM
!cotiledonátă s. f., g.-d. art. cotiledonátei; pl. cotiledonáte
cotiledonaților
COTILEDONÁT, -Ă, cotiledonați, -te, adj. (Despre plante) Care are unul, două sau mai multe cotiledoane (1). ♦ (Substantivat, f. pl.) Nume generic dat plantelor care au cotiledoane. – Din fr. cotylédoné. DOOM
!cotiledonátă s. f., g.-d. art. cotiledonátei; pl. cotiledonáte
cotiledonul
COTILEDÓN, cotiledoane, s. n. 1. Prima formațiune foliară a embrionului plantelor cu semințe, asemănătoare frunzelor, care servește la hrănirea plantei imediat după încolțire. 2. (Anat.) Fiecare dintre cei doi lobi ai placentei. – Din fr. cotylédone. DOOM
cotiledón s. n., pl. cotiledoáne
cotiledonului
COTILEDÓN, cotiledoane, s. n. 1. Prima formațiune foliară a embrionului plantelor cu semințe, asemănătoare frunzelor, care servește la hrănirea plantei imediat după încolțire. 2. (Anat.) Fiecare dintre cei doi lobi ai placentei. – Din fr. cotylédone. DOOM
cotiledón s. n., pl. cotiledoáne
cotilesc
COTILÍ, cotilesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A umbla prin locuri întortocheate, cu multe cotituri. ♦ A căuta cu de-amănuntul; a cotrobăi, a scotoci. [Var.: cotelí vb. IV] – Din sb. kotiljati (se). DOOM
cotilí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotilésc, imperf. 3 sg. cotileá; conj. prez. 3 să cotileáscă
cotilește
COTILÍ, cotilesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A umbla prin locuri întortocheate, cu multe cotituri. ♦ A căuta cu de-amănuntul; a cotrobăi, a scotoci. [Var.: cotelí vb. IV] – Din sb. kotiljati (se). DOOM
cotilí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotilésc, imperf. 3 sg. cotileá; conj. prez. 3 să cotileáscă
cotilești
COTILÍ, cotilesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A umbla prin locuri întortocheate, cu multe cotituri. ♦ A căuta cu de-amănuntul; a cotrobăi, a scotoci. [Var.: cotelí vb. IV] – Din sb. kotiljati (se). DOOM
cotilí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotilésc, imperf. 3 sg. cotileá; conj. prez. 3 să cotileáscă
cotili
COTÍL, cotili, s. m. Cavitate osoasă în care se articulează un alt os. – Din fr. cotyle. DOOM
cotíl s. m., pl. cotíli
cotili
COTILÍ, cotilesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A umbla prin locuri întortocheate, cu multe cotituri. ♦ A căuta cu de-amănuntul; a cotrobăi, a scotoci. [Var.: cotelí vb. IV] – Din sb. kotiljati (se). DOOM
cotilí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotilésc, imperf. 3 sg. cotileá; conj. prez. 3 să cotileáscă
cotilii
COTÍL, cotili, s. m. Cavitate osoasă în care se articulează un alt os. – Din fr. cotyle. DOOM
cotíl s. m., pl. cotíli
cotilii
COTILÍ, cotilesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A umbla prin locuri întortocheate, cu multe cotituri. ♦ A căuta cu de-amănuntul; a cotrobăi, a scotoci. [Var.: cotelí vb. IV] – Din sb. kotiljati (se). DOOM
cotilí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotilésc, imperf. 3 sg. cotileá; conj. prez. 3 să cotileáscă
cotililor
COTÍL, cotili, s. m. Cavitate osoasă în care se articulează un alt os. – Din fr. cotyle. DOOM
cotíl s. m., pl. cotíli
cotilim
COTILÍ, cotilesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A umbla prin locuri întortocheate, cu multe cotituri. ♦ A căuta cu de-amănuntul; a cotrobăi, a scotoci. [Var.: cotelí vb. IV] – Din sb. kotiljati (se). DOOM
cotilí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotilésc, imperf. 3 sg. cotileá; conj. prez. 3 să cotileáscă
cotilind
COTILÍ, cotilesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A umbla prin locuri întortocheate, cu multe cotituri. ♦ A căuta cu de-amănuntul; a cotrobăi, a scotoci. [Var.: cotelí vb. IV] – Din sb. kotiljati (se). DOOM
cotilí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotilésc, imperf. 3 sg. cotileá; conj. prez. 3 să cotileáscă
cotilioane
COTILIÓN, cotilioane, s. n. Dans de bal cu ritm de marș sau de cadril, cu figuri și cu scene mimice foarte variate; melodie după care se executa acest dans. [Pr.: -li-on] – Din fr. cotillon. DOOM
cotilión (-li-on) s. n., pl. cotilioáne
cotilioanele
COTILIÓN, cotilioane, s. n. Dans de bal cu ritm de marș sau de cadril, cu figuri și cu scene mimice foarte variate; melodie după care se executa acest dans. [Pr.: -li-on] – Din fr. cotillon. DOOM
cotilión (-li-on) s. n., pl. cotilioáne
cotilioanelor
COTILIÓN, cotilioane, s. n. Dans de bal cu ritm de marș sau de cadril, cu figuri și cu scene mimice foarte variate; melodie după care se executa acest dans. [Pr.: -li-on] – Din fr. cotillon. DOOM
cotilión (-li-on) s. n., pl. cotilioáne
cotilion
COTILIÓN, cotilioane, s. n. Dans de bal cu ritm de marș sau de cadril, cu figuri și cu scene mimice foarte variate; melodie după care se executa acest dans. [Pr.: -li-on] – Din fr. cotillon. DOOM
cotilión (-li-on) s. n., pl. cotilioáne
cotilionul
COTILIÓN, cotilioane, s. n. Dans de bal cu ritm de marș sau de cadril, cu figuri și cu scene mimice foarte variate; melodie după care se executa acest dans. [Pr.: -li-on] – Din fr. cotillon. DOOM
cotilión (-li-on) s. n., pl. cotilioáne
cotilionului
COTILIÓN, cotilioane, s. n. Dans de bal cu ritm de marș sau de cadril, cu figuri și cu scene mimice foarte variate; melodie după care se executa acest dans. [Pr.: -li-on] – Din fr. cotillon. DOOM
cotilión (-li-on) s. n., pl. cotilioáne
cotilire
COTILÍ, cotilesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A umbla prin locuri întortocheate, cu multe cotituri. ♦ A căuta cu de-amănuntul; a cotrobăi, a scotoci. [Var.: cotelí vb. IV] – Din sb. kotiljati (se). DOOM
cotilí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotilésc, imperf. 3 sg. cotileá; conj. prez. 3 să cotileáscă
cotilire
COTILÍ, cotilesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A umbla prin locuri întortocheate, cu multe cotituri. ♦ A căuta cu de-amănuntul; a cotrobăi, a scotoci. [Var.: cotelí vb. IV] – Din scr. kotiljati (se).
cotiliră
COTILÍ, cotilesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A umbla prin locuri întortocheate, cu multe cotituri. ♦ A căuta cu de-amănuntul; a cotrobăi, a scotoci. [Var.: cotelí vb. IV] – Din sb. kotiljati (se). DOOM
cotilí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotilésc, imperf. 3 sg. cotileá; conj. prez. 3 să cotileáscă
cotilirăm
COTILÍ, cotilesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A umbla prin locuri întortocheate, cu multe cotituri. ♦ A căuta cu de-amănuntul; a cotrobăi, a scotoci. [Var.: cotelí vb. IV] – Din sb. kotiljati (se). DOOM
cotilí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotilésc, imperf. 3 sg. cotileá; conj. prez. 3 să cotileáscă
cotilirăți
COTILÍ, cotilesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A umbla prin locuri întortocheate, cu multe cotituri. ♦ A căuta cu de-amănuntul; a cotrobăi, a scotoci. [Var.: cotelí vb. IV] – Din sb. kotiljati (se). DOOM
cotilí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotilésc, imperf. 3 sg. cotileá; conj. prez. 3 să cotileáscă
cotilise
COTILÍ, cotilesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A umbla prin locuri întortocheate, cu multe cotituri. ♦ A căuta cu de-amănuntul; a cotrobăi, a scotoci. [Var.: cotelí vb. IV] – Din sb. kotiljati (se). DOOM
cotilí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotilésc, imperf. 3 sg. cotileá; conj. prez. 3 să cotileáscă
cotilisem
COTILÍ, cotilesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A umbla prin locuri întortocheate, cu multe cotituri. ♦ A căuta cu de-amănuntul; a cotrobăi, a scotoci. [Var.: cotelí vb. IV] – Din sb. kotiljati (se). DOOM
cotilí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotilésc, imperf. 3 sg. cotileá; conj. prez. 3 să cotileáscă
cotiliseră
COTILÍ, cotilesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A umbla prin locuri întortocheate, cu multe cotituri. ♦ A căuta cu de-amănuntul; a cotrobăi, a scotoci. [Var.: cotelí vb. IV] – Din sb. kotiljati (se). DOOM
cotilí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotilésc, imperf. 3 sg. cotileá; conj. prez. 3 să cotileáscă
cotiliserăm
COTILÍ, cotilesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A umbla prin locuri întortocheate, cu multe cotituri. ♦ A căuta cu de-amănuntul; a cotrobăi, a scotoci. [Var.: cotelí vb. IV] – Din sb. kotiljati (se). DOOM
cotilí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotilésc, imperf. 3 sg. cotileá; conj. prez. 3 să cotileáscă
cotiliserăți
COTILÍ, cotilesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A umbla prin locuri întortocheate, cu multe cotituri. ♦ A căuta cu de-amănuntul; a cotrobăi, a scotoci. [Var.: cotelí vb. IV] – Din sb. kotiljati (se). DOOM
cotilí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotilésc, imperf. 3 sg. cotileá; conj. prez. 3 să cotileáscă
cotiliseși
COTILÍ, cotilesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A umbla prin locuri întortocheate, cu multe cotituri. ♦ A căuta cu de-amănuntul; a cotrobăi, a scotoci. [Var.: cotelí vb. IV] – Din sb. kotiljati (se). DOOM
cotilí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotilésc, imperf. 3 sg. cotileá; conj. prez. 3 să cotileáscă
cotiliseți
COTILÍ, cotilesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A umbla prin locuri întortocheate, cu multe cotituri. ♦ A căuta cu de-amănuntul; a cotrobăi, a scotoci. [Var.: cotelí vb. IV] – Din sb. kotiljati (se). DOOM
cotilí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotilésc, imperf. 3 sg. cotileá; conj. prez. 3 să cotileáscă
cotilit
COTILÍ, cotilesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A umbla prin locuri întortocheate, cu multe cotituri. ♦ A căuta cu de-amănuntul; a cotrobăi, a scotoci. [Var.: cotelí vb. IV] – Din sb. kotiljati (se). DOOM
cotilí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotilésc, imperf. 3 sg. cotileá; conj. prez. 3 să cotileáscă
cotilitoare
cotilitor, -oare, cotilitori, -oare s. m., s. f. persoană care cotrobăie prin lucruri ce nu-i aparțin.
cotilitor
cotilitor, -oare, cotilitori, -oare s. m., s. f. persoană care cotrobăie prin lucruri ce nu-i aparțin.
cotiliși
COTILÍ, cotilesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A umbla prin locuri întortocheate, cu multe cotituri. ♦ A căuta cu de-amănuntul; a cotrobăi, a scotoci. [Var.: cotelí vb. IV] – Din sb. kotiljati (se). DOOM
cotilí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotilésc, imperf. 3 sg. cotileá; conj. prez. 3 să cotileáscă
cotiliți
COTILÍ, cotilesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A umbla prin locuri întortocheate, cu multe cotituri. ♦ A căuta cu de-amănuntul; a cotrobăi, a scotoci. [Var.: cotelí vb. IV] – Din sb. kotiljati (se). DOOM
cotilí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotilésc, imperf. 3 sg. cotileá; conj. prez. 3 să cotileáscă
cotiloid
COTILOÍD, -Ă adj. (Despre cavități articulare) În care intră capul osului respectiv. [Pron. -lo-id. / < fr. cotyloïde, cf. gr. kotyle – cavitate, eidos – formă].
cotilosaurian
COTILOSAURIÁN, cotilosaurieni, s. m. (La pl.) Ordin de reptile fosile înrudite cu stegocefalii; (și la sg.) animal din acest ordin. [Pr.: -sa-u-ri-an] – Din germ. Kotilosaurier.
cotilosaurianul
COTILOSAURIÁN, cotilosaurieni, s. m. (La pl.) Ordin de reptile fosile înrudite cu stegocefalii; (și la sg.) animal din acest ordin. [Pr.: -sa-u-ri-an] – Din germ. Kotilosaurier.
cotilosaurianului
COTILOSAURIÁN, cotilosaurieni, s. m. (La pl.) Ordin de reptile fosile înrudite cu stegocefalii; (și la sg.) animal din acest ordin. [Pr.: -sa-u-ri-an] – Din germ. Kotilosaurier.
cotilosaurieni
COTILOSAURIÁN, cotilosaurieni, s. m. (La pl.) Ordin de reptile fosile înrudite cu stegocefalii; (și la sg.) animal din acest ordin. [Pr.: -sa-u-ri-an] – Din germ. Kotilosaurier.
cotilosaurieni
COTILOSAURIÉNI s.m.pl. Ordin de reptile fosile înrudite cu stegocefalii; (la sg.) animal din acest ordin. [Pron. -sa-u-, sg. cotilosaurian. / < germ. Kotylosaurier, cf. gr. kotyle – cavitate, sauros – șopârlă].
cotilosaurienii
COTILOSAURIÁN, cotilosaurieni, s. m. (La pl.) Ordin de reptile fosile înrudite cu stegocefalii; (și la sg.) animal din acest ordin. [Pr.: -sa-u-ri-an] – Din germ. Kotilosaurier.
cotilosaurienilor
COTILOSAURIÁN, cotilosaurieni, s. m. (La pl.) Ordin de reptile fosile înrudite cu stegocefalii; (și la sg.) animal din acest ordin. [Pr.: -sa-u-ri-an] – Din germ. Kotilosaurier.
cotilul
COTÍL, cotili, s. m. Cavitate osoasă în care se articulează un alt os. – Din fr. cotyle. DOOM
cotíl s. m., pl. cotíli
cotilului
COTÍL, cotili, s. m. Cavitate osoasă în care se articulează un alt os. – Din fr. cotyle. DOOM
cotíl s. m., pl. cotíli
cotim
COTÍ, cotesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre râuri, drumuri etc.) A-și schimba direcția, a face un cot (I 2); (despre ființe sau vehicule) a face o cotitură, a părăsi drumul drept; a cârmi. ♦ Tranz. (Neobișnuit) A îndrepta în altă direcție. ♦ Tranz. A conduce pe cineva pe un drum întortocheat. 2. Tranz. (Rar) A atinge, a lovi cu cotul (I 1) pentru a-și face loc. ♦ Refl. recipr. A-și face semn (reciproc) cu cotul. Din cot. DOOM
cotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotésc, imperf. 3 sg. coteá; conj. prez. 3 să coteáscă
cotind
COTÍ, cotesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre râuri, drumuri etc.) A-și schimba direcția, a face un cot (I 2); (despre ființe sau vehicule) a face o cotitură, a părăsi drumul drept; a cârmi. ♦ Tranz. (Neobișnuit) A îndrepta în altă direcție. ♦ Tranz. A conduce pe cineva pe un drum întortocheat. 2. Tranz. (Rar) A atinge, a lovi cu cotul (I 1) pentru a-și face loc. ♦ Refl. recipr. A-și face semn (reciproc) cu cotul. Din cot. DOOM
cotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotésc, imperf. 3 sg. coteá; conj. prez. 3 să coteáscă
cotineață
COTENEÁȚĂ, cotenețe, s. f. (Pop.) Coteț mic. [Var.: cotineáță s. f.] – Contaminare între coteț și chichineață. DOOM
cotineáță v. coteneáță
cotire
COTÍ, cotesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre râuri, drumuri etc.) A-și schimba direcția, a face un cot (I 2); (despre ființe sau vehicule) a face o cotitură, a părăsi drumul drept; a cârmi. ♦ Tranz. (Neobișnuit) A îndrepta în altă direcție. ♦ Tranz. A conduce pe cineva pe un drum întortocheat. 2. Tranz. (Rar) A atinge, a lovi cu cotul (I 1) pentru a-și face loc. ♦ Refl. recipr. A-și face semn (reciproc) cu cotul. Din cot. DOOM
cotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotésc, imperf. 3 sg. coteá; conj. prez. 3 să coteáscă
cotire
COTÍRE, cotiri, s. f. Acțiunea de a coti. – V. coti.
cotirea
COTÍRE, cotiri, s. f. Acțiunea de a coti. – V. coti.
cotiri
COTÍRE, cotiri, s. f. Acțiunea de a coti. – V. coti.
cotirii
COTÍRE, cotiri, s. f. Acțiunea de a coti. – V. coti.
cotirile
COTÍRE, cotiri, s. f. Acțiunea de a coti. – V. coti.
cotirilor
COTÍRE, cotiri, s. f. Acțiunea de a coti. – V. coti.
cotiră
COTÍ, cotesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre râuri, drumuri etc.) A-și schimba direcția, a face un cot (I 2); (despre ființe sau vehicule) a face o cotitură, a părăsi drumul drept; a cârmi. ♦ Tranz. (Neobișnuit) A îndrepta în altă direcție. ♦ Tranz. A conduce pe cineva pe un drum întortocheat. 2. Tranz. (Rar) A atinge, a lovi cu cotul (I 1) pentru a-și face loc. ♦ Refl. recipr. A-și face semn (reciproc) cu cotul. Din cot. DOOM
cotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotésc, imperf. 3 sg. coteá; conj. prez. 3 să coteáscă
cotirăm
COTÍ, cotesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre râuri, drumuri etc.) A-și schimba direcția, a face un cot (I 2); (despre ființe sau vehicule) a face o cotitură, a părăsi drumul drept; a cârmi. ♦ Tranz. (Neobișnuit) A îndrepta în altă direcție. ♦ Tranz. A conduce pe cineva pe un drum întortocheat. 2. Tranz. (Rar) A atinge, a lovi cu cotul (I 1) pentru a-și face loc. ♦ Refl. recipr. A-și face semn (reciproc) cu cotul. Din cot. DOOM
cotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotésc, imperf. 3 sg. coteá; conj. prez. 3 să coteáscă
cotirăți
COTÍ, cotesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre râuri, drumuri etc.) A-și schimba direcția, a face un cot (I 2); (despre ființe sau vehicule) a face o cotitură, a părăsi drumul drept; a cârmi. ♦ Tranz. (Neobișnuit) A îndrepta în altă direcție. ♦ Tranz. A conduce pe cineva pe un drum întortocheat. 2. Tranz. (Rar) A atinge, a lovi cu cotul (I 1) pentru a-și face loc. ♦ Refl. recipr. A-și face semn (reciproc) cu cotul. Din cot. DOOM
cotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotésc, imperf. 3 sg. coteá; conj. prez. 3 să coteáscă
cotise
COTÍ, cotesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre râuri, drumuri etc.) A-și schimba direcția, a face un cot (I 2); (despre ființe sau vehicule) a face o cotitură, a părăsi drumul drept; a cârmi. ♦ Tranz. (Neobișnuit) A îndrepta în altă direcție. ♦ Tranz. A conduce pe cineva pe un drum întortocheat. 2. Tranz. (Rar) A atinge, a lovi cu cotul (I 1) pentru a-și face loc. ♦ Refl. recipr. A-și face semn (reciproc) cu cotul. Din cot. DOOM
cotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotésc, imperf. 3 sg. coteá; conj. prez. 3 să coteáscă
cotisem
COTÍ, cotesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre râuri, drumuri etc.) A-și schimba direcția, a face un cot (I 2); (despre ființe sau vehicule) a face o cotitură, a părăsi drumul drept; a cârmi. ♦ Tranz. (Neobișnuit) A îndrepta în altă direcție. ♦ Tranz. A conduce pe cineva pe un drum întortocheat. 2. Tranz. (Rar) A atinge, a lovi cu cotul (I 1) pentru a-și face loc. ♦ Refl. recipr. A-și face semn (reciproc) cu cotul. Din cot. DOOM
cotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotésc, imperf. 3 sg. coteá; conj. prez. 3 să coteáscă
cotiseră
COTÍ, cotesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre râuri, drumuri etc.) A-și schimba direcția, a face un cot (I 2); (despre ființe sau vehicule) a face o cotitură, a părăsi drumul drept; a cârmi. ♦ Tranz. (Neobișnuit) A îndrepta în altă direcție. ♦ Tranz. A conduce pe cineva pe un drum întortocheat. 2. Tranz. (Rar) A atinge, a lovi cu cotul (I 1) pentru a-și face loc. ♦ Refl. recipr. A-și face semn (reciproc) cu cotul. Din cot. DOOM
cotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotésc, imperf. 3 sg. coteá; conj. prez. 3 să coteáscă
cotiserăm
COTÍ, cotesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre râuri, drumuri etc.) A-și schimba direcția, a face un cot (I 2); (despre ființe sau vehicule) a face o cotitură, a părăsi drumul drept; a cârmi. ♦ Tranz. (Neobișnuit) A îndrepta în altă direcție. ♦ Tranz. A conduce pe cineva pe un drum întortocheat. 2. Tranz. (Rar) A atinge, a lovi cu cotul (I 1) pentru a-și face loc. ♦ Refl. recipr. A-și face semn (reciproc) cu cotul. Din cot. DOOM
cotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotésc, imperf. 3 sg. coteá; conj. prez. 3 să coteáscă
cotiserăți
COTÍ, cotesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre râuri, drumuri etc.) A-și schimba direcția, a face un cot (I 2); (despre ființe sau vehicule) a face o cotitură, a părăsi drumul drept; a cârmi. ♦ Tranz. (Neobișnuit) A îndrepta în altă direcție. ♦ Tranz. A conduce pe cineva pe un drum întortocheat. 2. Tranz. (Rar) A atinge, a lovi cu cotul (I 1) pentru a-și face loc. ♦ Refl. recipr. A-și face semn (reciproc) cu cotul. Din cot. DOOM
cotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotésc, imperf. 3 sg. coteá; conj. prez. 3 să coteáscă
cotiseși
COTÍ, cotesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre râuri, drumuri etc.) A-și schimba direcția, a face un cot (I 2); (despre ființe sau vehicule) a face o cotitură, a părăsi drumul drept; a cârmi. ♦ Tranz. (Neobișnuit) A îndrepta în altă direcție. ♦ Tranz. A conduce pe cineva pe un drum întortocheat. 2. Tranz. (Rar) A atinge, a lovi cu cotul (I 1) pentru a-și face loc. ♦ Refl. recipr. A-și face semn (reciproc) cu cotul. Din cot. DOOM
cotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotésc, imperf. 3 sg. coteá; conj. prez. 3 să coteáscă
cotiseți
COTÍ, cotesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre râuri, drumuri etc.) A-și schimba direcția, a face un cot (I 2); (despre ființe sau vehicule) a face o cotitură, a părăsi drumul drept; a cârmi. ♦ Tranz. (Neobișnuit) A îndrepta în altă direcție. ♦ Tranz. A conduce pe cineva pe un drum întortocheat. 2. Tranz. (Rar) A atinge, a lovi cu cotul (I 1) pentru a-și face loc. ♦ Refl. recipr. A-și face semn (reciproc) cu cotul. Din cot. DOOM
cotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotésc, imperf. 3 sg. coteá; conj. prez. 3 să coteáscă
cotit
COTÍ, cotesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre râuri, drumuri etc.) A-și schimba direcția, a face un cot (I 2); (despre ființe sau vehicule) a face o cotitură, a părăsi drumul drept; a cârmi. ♦ Tranz. (Neobișnuit) A îndrepta în altă direcție. ♦ Tranz. A conduce pe cineva pe un drum întortocheat. 2. Tranz. (Rar) A atinge, a lovi cu cotul (I 1) pentru a-și face loc. ♦ Refl. recipr. A-și face semn (reciproc) cu cotul. Din cot. DOOM
cotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotésc, imperf. 3 sg. coteá; conj. prez. 3 să coteáscă
cotit
COTÍT, -Ă, cotiți, -te, adj. (Despre râuri, drumuri etc.) Care face ocoluri sau are cotituri; sinuos, întortocheat. – V. coti.
cotita
COTÍT, -Ă, cotiți, -te, adj. (Despre râuri, drumuri etc.) Care face ocoluri sau are cotituri; sinuos, întortocheat. – V. coti.
cotitate
COTITÁTE s. f. (Rar) Valoare la care se ridică partea fiecăruia dintr-un întreg. – Din fr. quotité. DOOM
cotitáte (rar) s. f., g.-d. art. cotitắții
cotitatea
COTITÁTE s. f. (Rar) Valoare la care se ridică partea fiecăruia dintr-un întreg. – Din fr. quotité. DOOM
cotitáte (rar) s. f., g.-d. art. cotitắții
cotite
COTÍT, -Ă, cotiți, -te, adj. (Despre râuri, drumuri etc.) Care face ocoluri sau are cotituri; sinuos, întortocheat. – V. coti.
cotitei
COTÍT, -Ă, cotiți, -te, adj. (Despre râuri, drumuri etc.) Care face ocoluri sau are cotituri; sinuos, întortocheat. – V. coti.
cotitele
COTÍT, -Ă, cotiți, -te, adj. (Despre râuri, drumuri etc.) Care face ocoluri sau are cotituri; sinuos, întortocheat. – V. coti.
cotitelor
COTÍT, -Ă, cotiți, -te, adj. (Despre râuri, drumuri etc.) Care face ocoluri sau are cotituri; sinuos, întortocheat. – V. coti.
cotitul
COTÍT, -Ă, cotiți, -te, adj. (Despre râuri, drumuri etc.) Care face ocoluri sau are cotituri; sinuos, întortocheat. – V. coti.
cotitului
COTÍT, -Ă, cotiți, -te, adj. (Despre râuri, drumuri etc.) Care face ocoluri sau are cotituri; sinuos, întortocheat. – V. coti.
cotitura
COTITÚRĂ, cotituri, s. f. 1. Cot (I 2). 2. Fig. Transformare calitativă esențială, salt produs în desfășurarea unei acțiuni, a unui eveniment etc. 3. (Rar) Ascunziș. 4. (Pop.) Golf2. – Coti + suf. -tură. DOOM
cotitúră s. f., g.-d. art. cotitúrii; pl. cotitúri
cotituri
COTITÚRĂ, cotituri, s. f. 1. Cot (I 2). 2. Fig. Transformare calitativă esențială, salt produs în desfășurarea unei acțiuni, a unui eveniment etc. 3. (Rar) Ascunziș. 4. (Pop.) Golf2. – Coti + suf. -tură. DOOM
cotitúră s. f., g.-d. art. cotitúrii; pl. cotitúri
cotiturii
COTITÚRĂ, cotituri, s. f. 1. Cot (I 2). 2. Fig. Transformare calitativă esențială, salt produs în desfășurarea unei acțiuni, a unui eveniment etc. 3. (Rar) Ascunziș. 4. (Pop.) Golf2. – Coti + suf. -tură. DOOM
cotitúră s. f., g.-d. art. cotitúrii; pl. cotitúri
cotiturile
COTITÚRĂ, cotituri, s. f. 1. Cot (I 2). 2. Fig. Transformare calitativă esențială, salt produs în desfășurarea unei acțiuni, a unui eveniment etc. 3. (Rar) Ascunziș. 4. (Pop.) Golf2. – Coti + suf. -tură. DOOM
cotitúră s. f., g.-d. art. cotitúrii; pl. cotitúri
cotiturilor
COTITÚRĂ, cotituri, s. f. 1. Cot (I 2). 2. Fig. Transformare calitativă esențială, salt produs în desfășurarea unei acțiuni, a unui eveniment etc. 3. (Rar) Ascunziș. 4. (Pop.) Golf2. – Coti + suf. -tură. DOOM
cotitúră s. f., g.-d. art. cotitúrii; pl. cotitúri
cotități
COTITÁTE s. f. (Rar) Valoare la care se ridică partea fiecăruia dintr-un întreg. – Din fr. quotité. DOOM
cotitáte (rar) s. f., g.-d. art. cotitắții
cotității
COTITÁTE s. f. (Rar) Valoare la care se ridică partea fiecăruia dintr-un întreg. – Din fr. quotité. DOOM
cotitáte (rar) s. f., g.-d. art. cotitắții
cotiugar
COTIGÁR1, cotigare, s. n. (Pop.) Căruță joasă și lungă cu care se transportă poveri. [Var.: cotiugár s. n.] – Contaminare între cotigă și car.
cotiugar
COTIGÁR2, cotigari, s. m. (Pop.) Persoană care are o cotigă sau cară cu cotiga. [Var.: cotiugár s. m.] – Cotigă + suf. -ar.
cotiugă
COTÍGĂ, cotigi, s. f. 1. (Pop.) Căruță mică folosită la transportarea încărcăturilor ușoare. ♦ Car mare cu pereții metalici, întregi, folosit la transportul gunoaielor. 2. Fiecare dintre cele două roți, de mărime inegală, legate între ele printr-o osie, pe care se reazemă grindeiul plugului; teleagă, rotilă. [Var.: cotiúgă s. f.] – Din ucr. kotyha. DOOM
cotígă (pop.) s. f., g.-d. art. cotígii; pl. cotígi
cotiza
COTIZÁ, cotizez, vb. I. 1. Intranz. A plăti o cotizație. 2. Refl. recipr. (Rar) A se uni pentru a participa la o cheltuială comună. – Din fr. cotiser. DOOM
cotizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cotizeáză
cotizabil
COTIZÁBIL, -Ă adj. Care poate fi supus unei cotizații. [Cf. fr. cotisable].
cotizabila
COTIZÁBIL, -Ă adj. Care poate fi supus unei cotizații. [Cf. fr. cotisable].
cotizabile
COTIZÁBIL, -Ă adj. Care poate fi supus unei cotizații. [Cf. fr. cotisable].
cotizabilei
COTIZÁBIL, -Ă adj. Care poate fi supus unei cotizații. [Cf. fr. cotisable].
cotizabilele
COTIZÁBIL, -Ă adj. Care poate fi supus unei cotizații. [Cf. fr. cotisable].
cotizabilelor
COTIZÁBIL, -Ă adj. Care poate fi supus unei cotizații. [Cf. fr. cotisable].
cotizabili
COTIZÁBIL, -Ă adj. Care poate fi supus unei cotizații. [Cf. fr. cotisable].
cotizabilii
COTIZÁBIL, -Ă adj. Care poate fi supus unei cotizații. [Cf. fr. cotisable].
cotizabililor
COTIZÁBIL, -Ă adj. Care poate fi supus unei cotizații. [Cf. fr. cotisable].
cotizabilul
COTIZÁBIL, -Ă adj. Care poate fi supus unei cotizații. [Cf. fr. cotisable].
cotizabilului
COTIZÁBIL, -Ă adj. Care poate fi supus unei cotizații. [Cf. fr. cotisable].
cotizai
COTIZÁ, cotizez, vb. I. 1. Intranz. A plăti o cotizație. 2. Refl. recipr. (Rar) A se uni pentru a participa la o cheltuială comună. – Din fr. cotiser. DOOM
cotizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cotizeáză
cotizam
COTIZÁ, cotizez, vb. I. 1. Intranz. A plăti o cotizație. 2. Refl. recipr. (Rar) A se uni pentru a participa la o cheltuială comună. – Din fr. cotiser. DOOM
cotizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cotizeáză
cotizant
COTIZÁNT, -Ă, cotizanți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care cotizează (1). – Din fr. cotisant. DOOM
*cotizánt adj. m., s. m., pl. cotizánți; adj. f., s. f. cotizántă, pl. cotizánte
cotizanta
COTIZÁNT, -Ă, cotizanți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care cotizează (1). – Din fr. cotisant. DOOM
*cotizánt adj. m., s. m., pl. cotizánți; adj. f., s. f. cotizántă, pl. cotizánte
cotizante
COTIZÁNT, -Ă, cotizanți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care cotizează (1). – Din fr. cotisant. DOOM
*cotizánt adj. m., s. m., pl. cotizánți; adj. f., s. f. cotizántă, pl. cotizánte
cotizantei
COTIZÁNT, -Ă, cotizanți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care cotizează (1). – Din fr. cotisant. DOOM
*cotizánt adj. m., s. m., pl. cotizánți; adj. f., s. f. cotizántă, pl. cotizánte
cotizantele
COTIZÁNT, -Ă, cotizanți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care cotizează (1). – Din fr. cotisant. DOOM
*cotizánt adj. m., s. m., pl. cotizánți; adj. f., s. f. cotizántă, pl. cotizánte
cotizantelor
COTIZÁNT, -Ă, cotizanți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care cotizează (1). – Din fr. cotisant. DOOM
*cotizánt adj. m., s. m., pl. cotizánți; adj. f., s. f. cotizántă, pl. cotizánte
cotizantul
COTIZÁNT, -Ă, cotizanți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care cotizează (1). – Din fr. cotisant. DOOM
*cotizánt adj. m., s. m., pl. cotizánți; adj. f., s. f. cotizántă, pl. cotizánte
cotizantului
COTIZÁNT, -Ă, cotizanți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care cotizează (1). – Din fr. cotisant. DOOM
*cotizánt adj. m., s. m., pl. cotizánți; adj. f., s. f. cotizántă, pl. cotizánte
cotizanți
COTIZÁNT, -Ă, cotizanți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care cotizează (1). – Din fr. cotisant. DOOM
*cotizánt adj. m., s. m., pl. cotizánți; adj. f., s. f. cotizántă, pl. cotizánte
cotizanții
COTIZÁNT, -Ă, cotizanți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care cotizează (1). – Din fr. cotisant. DOOM
*cotizánt adj. m., s. m., pl. cotizánți; adj. f., s. f. cotizántă, pl. cotizánte
cotizanților
COTIZÁNT, -Ă, cotizanți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care cotizează (1). – Din fr. cotisant. DOOM
*cotizánt adj. m., s. m., pl. cotizánți; adj. f., s. f. cotizántă, pl. cotizánte
cotizare
COTIZÁ, cotizez, vb. I. 1. Intranz. A plăti o cotizație. 2. Refl. recipr. (Rar) A se uni pentru a participa la o cheltuială comună. – Din fr. cotiser. DOOM
cotizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cotizeáză
cotizare
COTIZÁ, cotizez, vb. I. 1. Intranz. A plăti o cotizație. 2. Refl. recipr. (Rar) A se uni pentru a participa la o cheltuială comună. – Din fr. cotiser.
cotizară
COTIZÁ, cotizez, vb. I. 1. Intranz. A plăti o cotizație. 2. Refl. recipr. (Rar) A se uni pentru a participa la o cheltuială comună. – Din fr. cotiser. DOOM
cotizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cotizeáză
cotizarăm
COTIZÁ, cotizez, vb. I. 1. Intranz. A plăti o cotizație. 2. Refl. recipr. (Rar) A se uni pentru a participa la o cheltuială comună. – Din fr. cotiser. DOOM
cotizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cotizeáză
cotizarăți
COTIZÁ, cotizez, vb. I. 1. Intranz. A plăti o cotizație. 2. Refl. recipr. (Rar) A se uni pentru a participa la o cheltuială comună. – Din fr. cotiser. DOOM
cotizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cotizeáză
cotizase
COTIZÁ, cotizez, vb. I. 1. Intranz. A plăti o cotizație. 2. Refl. recipr. (Rar) A se uni pentru a participa la o cheltuială comună. – Din fr. cotiser. DOOM
cotizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cotizeáză
cotizasem
COTIZÁ, cotizez, vb. I. 1. Intranz. A plăti o cotizație. 2. Refl. recipr. (Rar) A se uni pentru a participa la o cheltuială comună. – Din fr. cotiser. DOOM
cotizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cotizeáză
cotizaseră
COTIZÁ, cotizez, vb. I. 1. Intranz. A plăti o cotizație. 2. Refl. recipr. (Rar) A se uni pentru a participa la o cheltuială comună. – Din fr. cotiser. DOOM
cotizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cotizeáză
cotizaserăm
COTIZÁ, cotizez, vb. I. 1. Intranz. A plăti o cotizație. 2. Refl. recipr. (Rar) A se uni pentru a participa la o cheltuială comună. – Din fr. cotiser. DOOM
cotizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cotizeáză
cotizaserăți
COTIZÁ, cotizez, vb. I. 1. Intranz. A plăti o cotizație. 2. Refl. recipr. (Rar) A se uni pentru a participa la o cheltuială comună. – Din fr. cotiser. DOOM
cotizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cotizeáză
cotizaseși
COTIZÁ, cotizez, vb. I. 1. Intranz. A plăti o cotizație. 2. Refl. recipr. (Rar) A se uni pentru a participa la o cheltuială comună. – Din fr. cotiser. DOOM
cotizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cotizeáză
cotizaseți
COTIZÁ, cotizez, vb. I. 1. Intranz. A plăti o cotizație. 2. Refl. recipr. (Rar) A se uni pentru a participa la o cheltuială comună. – Din fr. cotiser. DOOM
cotizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cotizeáză
cotizat
COTIZÁ, cotizez, vb. I. 1. Intranz. A plăti o cotizație. 2. Refl. recipr. (Rar) A se uni pentru a participa la o cheltuială comună. – Din fr. cotiser. DOOM
cotizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cotizeáză
cotizatoare
COTIZATÓR, -OÁRE, cotizatori, -oare, s. n., s. m. și f. 1. S. n. Foaie, registru etc. în care se înscriu cotizațiile. 2. S. m. și f. Cotizant. – Cotiza + suf. -tor.
cotizatoarea
COTIZATÓR, -OÁRE, cotizatori, -oare, s. n., s. m. și f. 1. S. n. Foaie, registru etc. în care se înscriu cotizațiile. 2. S. m. și f. Cotizant. – Cotiza + suf. -tor.
cotizatoarei
COTIZATÓR, -OÁRE, cotizatori, -oare, s. n., s. m. și f. 1. S. n. Foaie, registru etc. în care se înscriu cotizațiile. 2. S. m. și f. Cotizant. – Cotiza + suf. -tor.
cotizatoarele
COTIZATÓR, -OÁRE, cotizatori, -oare, s. n., s. m. și f. 1. S. n. Foaie, registru etc. în care se înscriu cotizațiile. 2. S. m. și f. Cotizant. – Cotiza + suf. -tor.
cotizatoarelor
COTIZATÓR, -OÁRE, cotizatori, -oare, s. n., s. m. și f. 1. S. n. Foaie, registru etc. în care se înscriu cotizațiile. 2. S. m. și f. Cotizant. – Cotiza + suf. -tor.
cotizator
COTIZATÓR, -OÁRE, cotizatori, -oare, s. n., s. m. și f. 1. S. n. Foaie, registru etc. în care se înscriu cotizațiile. 2. S. m. și f. Cotizant. – Cotiza + suf. -tor.
cotizatori
COTIZATÓR, -OÁRE, cotizatori, -oare, s. n., s. m. și f. 1. S. n. Foaie, registru etc. în care se înscriu cotizațiile. 2. S. m. și f. Cotizant. – Cotiza + suf. -tor.
cotizatorii
COTIZATÓR, -OÁRE, cotizatori, -oare, s. n., s. m. și f. 1. S. n. Foaie, registru etc. în care se înscriu cotizațiile. 2. S. m. și f. Cotizant. – Cotiza + suf. -tor.
cotizatorilor
COTIZATÓR, -OÁRE, cotizatori, -oare, s. n., s. m. și f. 1. S. n. Foaie, registru etc. în care se înscriu cotizațiile. 2. S. m. și f. Cotizant. – Cotiza + suf. -tor.
cotizatorul
COTIZATÓR, -OÁRE, cotizatori, -oare, s. n., s. m. și f. 1. S. n. Foaie, registru etc. în care se înscriu cotizațiile. 2. S. m. și f. Cotizant. – Cotiza + suf. -tor.
cotizatorului
COTIZATÓR, -OÁRE, cotizatori, -oare, s. n., s. m. și f. 1. S. n. Foaie, registru etc. în care se înscriu cotizațiile. 2. S. m. și f. Cotizant. – Cotiza + suf. -tor.
cotizau
COTIZÁ, cotizez, vb. I. 1. Intranz. A plăti o cotizație. 2. Refl. recipr. (Rar) A se uni pentru a participa la o cheltuială comună. – Din fr. cotiser. DOOM
cotizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cotizeáză
cotizași
COTIZÁ, cotizez, vb. I. 1. Intranz. A plăti o cotizație. 2. Refl. recipr. (Rar) A se uni pentru a participa la o cheltuială comună. – Din fr. cotiser. DOOM
cotizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cotizeáză
cotizați
COTIZÁ, cotizez, vb. I. 1. Intranz. A plăti o cotizație. 2. Refl. recipr. (Rar) A se uni pentru a participa la o cheltuială comună. – Din fr. cotiser. DOOM
cotizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cotizeáză
cotizația
COTIZAȚIÚNE s. f. v. cotizație. DOOM
cotizáție (-ți-e) s. f., art. cotizáția (-ți-a); pl. cotizáții, art. cotizáțiile (-ți-i-)
cotizație
COTIZAȚIÚNE s. f. v. cotizație. DOOM
cotizáție (-ți-e) s. f., art. cotizáția (-ți-a); pl. cotizáții, art. cotizáțiile (-ți-i-)
cotizației
COTIZAȚIÚNE s. f. v. cotizație. DOOM
cotizáție (-ți-e) s. f., art. cotizáția (-ți-a); pl. cotizáții, art. cotizáțiile (-ți-i-)
cotizații
COTIZAȚIÚNE s. f. v. cotizație. DOOM
cotizáție (-ți-e) s. f., art. cotizáția (-ți-a); pl. cotizáții, art. cotizáțiile (-ți-i-)
cotizațiile
COTIZAȚIÚNE s. f. v. cotizație. DOOM
cotizáție (-ți-e) s. f., art. cotizáția (-ți-a); pl. cotizáții, art. cotizáțiile (-ți-i-)
cotizațiilor
COTIZAȚIÚNE s. f. v. cotizație. DOOM
cotizáție (-ți-e) s. f., art. cotizáția (-ți-a); pl. cotizáții, art. cotizáțiile (-ți-i-)
cotizațiune
COTIZAȚIÚNE s. f. v. cotizație. DOOM
cotizáție (-ți-e) s. f., art. cotizáția (-ți-a); pl. cotizáții, art. cotizáțiile (-ți-i-)
cotizează
COTIZÁ, cotizez, vb. I. 1. Intranz. A plăti o cotizație. 2. Refl. recipr. (Rar) A se uni pentru a participa la o cheltuială comună. – Din fr. cotiser. DOOM
cotizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cotizeáză
cotizez
COTIZÁ, cotizez, vb. I. 1. Intranz. A plăti o cotizație. 2. Refl. recipr. (Rar) A se uni pentru a participa la o cheltuială comună. – Din fr. cotiser. DOOM
cotizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cotizeáză
cotizeze
COTIZÁ, cotizez, vb. I. 1. Intranz. A plăti o cotizație. 2. Refl. recipr. (Rar) A se uni pentru a participa la o cheltuială comună. – Din fr. cotiser. DOOM
cotizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cotizeáză
cotizezi
COTIZÁ, cotizez, vb. I. 1. Intranz. A plăti o cotizație. 2. Refl. recipr. (Rar) A se uni pentru a participa la o cheltuială comună. – Din fr. cotiser. DOOM
cotizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cotizeáză
cotizând
COTIZÁ, cotizez, vb. I. 1. Intranz. A plăti o cotizație. 2. Refl. recipr. (Rar) A se uni pentru a participa la o cheltuială comună. – Din fr. cotiser. DOOM
cotizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cotizeáză
cotizînd
COTIZÁ, cotizez, vb. I. 1. Intranz. A plăti o cotizație. 2. Refl. recipr. (Rar) A se uni pentru a participa la o cheltuială comună. – Din fr. cotiser. DOOM
cotizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cotizeáză
cotiș
COTÍȘ, (1) adv., (2) cotișe, s. n. 1. Adv. Întortocheat, în zigzag. 2. S. n. (Rar) Loc cotit. – Cot + suf. -iș. DOOM
cotíș2 (rar) s. n., pl. cotíșe
cotișe
COTÍȘ, (1) adv., (2) cotișe, s. n. 1. Adv. Întortocheat, în zigzag. 2. S. n. (Rar) Loc cotit. – Cot + suf. -iș. DOOM
cotíș2 (rar) s. n., pl. cotíșe
cotișele
COTÍȘ, (1) adv., (2) cotișe, s. n. 1. Adv. Întortocheat, în zigzag. 2. S. n. (Rar) Loc cotit. – Cot + suf. -iș. DOOM
cotíș2 (rar) s. n., pl. cotíșe
cotișelor
COTÍȘ, (1) adv., (2) cotișe, s. n. 1. Adv. Întortocheat, în zigzag. 2. S. n. (Rar) Loc cotit. – Cot + suf. -iș. DOOM
cotíș2 (rar) s. n., pl. cotíșe
cotiși
COTÍ, cotesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre râuri, drumuri etc.) A-și schimba direcția, a face un cot (I 2); (despre ființe sau vehicule) a face o cotitură, a părăsi drumul drept; a cârmi. ♦ Tranz. (Neobișnuit) A îndrepta în altă direcție. ♦ Tranz. A conduce pe cineva pe un drum întortocheat. 2. Tranz. (Rar) A atinge, a lovi cu cotul (I 1) pentru a-și face loc. ♦ Refl. recipr. A-și face semn (reciproc) cu cotul. Din cot. DOOM
cotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotésc, imperf. 3 sg. coteá; conj. prez. 3 să coteáscă
cotișoare
COTIȘÓR, cotișoare, s. n. (Rar) Diminutiv al lui cot. – Cot + suf. -ișor. DOOM
cotișór (rar) s. n., pl. cotișoáre
cotișoarele
COTIȘÓR, cotișoare, s. n. (Rar) Diminutiv al lui cot. – Cot + suf. -ișor. DOOM
cotișór (rar) s. n., pl. cotișoáre
cotișoarelor
COTIȘÓR, cotișoare, s. n. (Rar) Diminutiv al lui cot. – Cot + suf. -ișor. DOOM
cotișór (rar) s. n., pl. cotișoáre
cotișor
COTIȘÓR, cotișoare, s. n. (Rar) Diminutiv al lui cot. – Cot + suf. -ișor. DOOM
cotișór (rar) s. n., pl. cotișoáre
cotișorul
COTIȘÓR, cotișoare, s. n. (Rar) Diminutiv al lui cot. – Cot + suf. -ișor. DOOM
cotișór (rar) s. n., pl. cotișoáre
cotișorului
COTIȘÓR, cotișoare, s. n. (Rar) Diminutiv al lui cot. – Cot + suf. -ișor. DOOM
cotișór (rar) s. n., pl. cotișoáre
cotișul
COTÍȘ, (1) adv., (2) cotișe, s. n. 1. Adv. Întortocheat, în zigzag. 2. S. n. (Rar) Loc cotit. – Cot + suf. -iș. DOOM
cotíș2 (rar) s. n., pl. cotíșe
cotișului
COTÍȘ, (1) adv., (2) cotișe, s. n. 1. Adv. Întortocheat, în zigzag. 2. S. n. (Rar) Loc cotit. – Cot + suf. -iș. DOOM
cotíș2 (rar) s. n., pl. cotíșe
cotiți
COTÍ, cotesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre râuri, drumuri etc.) A-și schimba direcția, a face un cot (I 2); (despre ființe sau vehicule) a face o cotitură, a părăsi drumul drept; a cârmi. ♦ Tranz. (Neobișnuit) A îndrepta în altă direcție. ♦ Tranz. A conduce pe cineva pe un drum întortocheat. 2. Tranz. (Rar) A atinge, a lovi cu cotul (I 1) pentru a-și face loc. ♦ Refl. recipr. A-și face semn (reciproc) cu cotul. Din cot. DOOM
cotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotésc, imperf. 3 sg. coteá; conj. prez. 3 să coteáscă
cotiți
COTÍT, -Ă, cotiți, -te, adj. (Despre râuri, drumuri etc.) Care face ocoluri sau are cotituri; sinuos, întortocheat. – V. coti.
cotiții
COTÍT, -Ă, cotiți, -te, adj. (Despre râuri, drumuri etc.) Care face ocoluri sau are cotituri; sinuos, întortocheat. – V. coti.
cotiților
COTÍT, -Ă, cotiți, -te, adj. (Despre râuri, drumuri etc.) Care face ocoluri sau are cotituri; sinuos, întortocheat. – V. coti.
cotlet
COTLÉT, cotlete, s. n. 1. Sortiment de carne, împreună cu osul, tăiată din partea superioară a coastelor; antricot. 2. (La pl.) Favoriți. – Din fr. côtelette. DOOM
cotlét (antricot) (co-tlet) s. n., pl. cotléte
cotlete
COTLÉT, cotlete, s. n. 1. Sortiment de carne, împreună cu osul, tăiată din partea superioară a coastelor; antricot. 2. (La pl.) Favoriți. – Din fr. côtelette. DOOM
cotlét (antricot) (co-tlet) s. n., pl. cotléte
cotletele
COTLÉT, cotlete, s. n. 1. Sortiment de carne, împreună cu osul, tăiată din partea superioară a coastelor; antricot. 2. (La pl.) Favoriți. – Din fr. côtelette. DOOM
cotlét (antricot) (co-tlet) s. n., pl. cotléte
cotletelor
COTLÉT, cotlete, s. n. 1. Sortiment de carne, împreună cu osul, tăiată din partea superioară a coastelor; antricot. 2. (La pl.) Favoriți. – Din fr. côtelette. DOOM
cotlét (antricot) (co-tlet) s. n., pl. cotléte
cotletul
COTLÉT, cotlete, s. n. 1. Sortiment de carne, împreună cu osul, tăiată din partea superioară a coastelor; antricot. 2. (La pl.) Favoriți. – Din fr. côtelette. DOOM
cotlét (antricot) (co-tlet) s. n., pl. cotléte
cotletului
COTLÉT, cotlete, s. n. 1. Sortiment de carne, împreună cu osul, tăiată din partea superioară a coastelor; antricot. 2. (La pl.) Favoriți. – Din fr. côtelette. DOOM
cotlét (antricot) (co-tlet) s. n., pl. cotléte
cotloane
COTLÓN, cotloane, s. n. 1. Loc ferit, neumblat; ascunzătoare, ascunziș. ♦ (Reg.) Scobitură în malul unui râu, sub nivelul apei. 2. Construcție de zid, suport solid de fier sau înjghebare rudimentară din pietre, în care se face foc și pe care se așază cazanul la fiert. 3. Firidă făcută în zid, sub cuptorul vetrei țărănești. ◊ Expr. A sta (sau a zăcea) pe cotlon = a pierde vremea; a lenevi, a trândăvi. ♦ (Rar) Adâncitură făcută în zid; firidă, ocniță. – Din magh. katlan. DOOM
cotlón (co-tlon) s. n., pl. cotloáne
cotloanele
COTLÓN, cotloane, s. n. 1. Loc ferit, neumblat; ascunzătoare, ascunziș. ♦ (Reg.) Scobitură în malul unui râu, sub nivelul apei. 2. Construcție de zid, suport solid de fier sau înjghebare rudimentară din pietre, în care se face foc și pe care se așază cazanul la fiert. 3. Firidă făcută în zid, sub cuptorul vetrei țărănești. ◊ Expr. A sta (sau a zăcea) pe cotlon = a pierde vremea; a lenevi, a trândăvi. ♦ (Rar) Adâncitură făcută în zid; firidă, ocniță. – Din magh. katlan. DOOM
cotlón (co-tlon) s. n., pl. cotloáne
cotloanelor
COTLÓN, cotloane, s. n. 1. Loc ferit, neumblat; ascunzătoare, ascunziș. ♦ (Reg.) Scobitură în malul unui râu, sub nivelul apei. 2. Construcție de zid, suport solid de fier sau înjghebare rudimentară din pietre, în care se face foc și pe care se așază cazanul la fiert. 3. Firidă făcută în zid, sub cuptorul vetrei țărănești. ◊ Expr. A sta (sau a zăcea) pe cotlon = a pierde vremea; a lenevi, a trândăvi. ♦ (Rar) Adâncitură făcută în zid; firidă, ocniță. – Din magh. katlan. DOOM
cotlón (co-tlon) s. n., pl. cotloáne
cotlon
COTLÓN, cotloane, s. n. 1. Loc ferit, neumblat; ascunzătoare, ascunziș. ♦ (Reg.) Scobitură în malul unui râu, sub nivelul apei. 2. Construcție de zid, suport solid de fier sau înjghebare rudimentară din pietre, în care se face foc și pe care se așază cazanul la fiert. 3. Firidă făcută în zid, sub cuptorul vetrei țărănești. ◊ Expr. A sta (sau a zăcea) pe cotlon = a pierde vremea; a lenevi, a trândăvi. ♦ (Rar) Adâncitură făcută în zid; firidă, ocniță. – Din magh. katlan. DOOM
cotlón (co-tlon) s. n., pl. cotloáne
cotlonaș
COTLONÁȘ, cotlonașe, s. n. (Rar) Diminutiv al lui cotlon. – Cotlon + suf. -aș. DOOM
cotlonáș (co-tlo-) s. n., pl. cotlonáșe
cotlonașe
COTLONÁȘ, cotlonașe, s. n. (Rar) Diminutiv al lui cotlon. – Cotlon + suf. -aș. DOOM
cotlonáș (co-tlo-) s. n., pl. cotlonáșe
cotlonașele
COTLONÁȘ, cotlonașe, s. n. (Rar) Diminutiv al lui cotlon. – Cotlon + suf. -aș. DOOM
cotlonáș (co-tlo-) s. n., pl. cotlonáșe
cotlonașelor
COTLONÁȘ, cotlonașe, s. n. (Rar) Diminutiv al lui cotlon. – Cotlon + suf. -aș. DOOM
cotlonáș (co-tlo-) s. n., pl. cotlonáșe
cotlonașul
COTLONÁȘ, cotlonașe, s. n. (Rar) Diminutiv al lui cotlon. – Cotlon + suf. -aș. DOOM
cotlonáș (co-tlo-) s. n., pl. cotlonáșe
cotlonașului
COTLONÁȘ, cotlonașe, s. n. (Rar) Diminutiv al lui cotlon. – Cotlon + suf. -aș. DOOM
cotlonáș (co-tlo-) s. n., pl. cotlonáșe
cotlonul
COTLÓN, cotloane, s. n. 1. Loc ferit, neumblat; ascunzătoare, ascunziș. ♦ (Reg.) Scobitură în malul unui râu, sub nivelul apei. 2. Construcție de zid, suport solid de fier sau înjghebare rudimentară din pietre, în care se face foc și pe care se așază cazanul la fiert. 3. Firidă făcută în zid, sub cuptorul vetrei țărănești. ◊ Expr. A sta (sau a zăcea) pe cotlon = a pierde vremea; a lenevi, a trândăvi. ♦ (Rar) Adâncitură făcută în zid; firidă, ocniță. – Din magh. katlan. DOOM
cotlón (co-tlon) s. n., pl. cotloáne
cotlonului
COTLÓN, cotloane, s. n. 1. Loc ferit, neumblat; ascunzătoare, ascunziș. ♦ (Reg.) Scobitură în malul unui râu, sub nivelul apei. 2. Construcție de zid, suport solid de fier sau înjghebare rudimentară din pietre, în care se face foc și pe care se așază cazanul la fiert. 3. Firidă făcută în zid, sub cuptorul vetrei țărănești. ◊ Expr. A sta (sau a zăcea) pe cotlon = a pierde vremea; a lenevi, a trândăvi. ♦ (Rar) Adâncitură făcută în zid; firidă, ocniță. – Din magh. katlan. DOOM
cotlón (co-tlon) s. n., pl. cotloáne
cotnar
cotnár s. n. – Varietate de vin moldovenesc, produs la Cotnari. De la Cotnari. – Der. cotnărele, s. f. pl. (varietate de pere), numite astfel datorită culorii lor aurii.
cotnari
COTNÁRI s. n. Denumire dată vinului produs în podgoria Cotnari. – Din n. pr. Cotnari. DOOM
Cotnári (nume de loc) (-nari) s. propriu n., art. Cotnáriul
cotnariul
COTNÁRI s. n. Denumire dată vinului produs în podgoria Cotnari. – Din n. pr. Cotnari. DOOM
Cotnári (nume de loc) (-nari) s. propriu n., art. Cotnáriul
cotnariului
COTNÁRI s. n. Denumire dată vinului produs în podgoria Cotnari. – Din n. pr. Cotnari. DOOM
Cotnári (nume de loc) (-nari) s. propriu n., art. Cotnáriul
cotoaie
cotoaie s. n. pl. picioare
cotoaie
cotoaie s. n. pl. picioare
cotoaiele
cotoaie s. n. pl. picioare
cotoaielor
cotoaie s. n. pl. picioare
cotoarbă
cotoarbă, cotoarbe s. f. (adol.) fată urâtă
cotoare
COTÓR, (1, 2) cotoare, s. n., (3) cotori, s. m. 1. S. n. Tulpină, lujer (la legume și la plante erbacee) care susține frunzele, fructul sau florile. ♦ Partea de jos a unei tulpini. Cotorul viței. ♦ Cocean (3). ♦ Rest nefolositor dintr-un obiect uzat. ♦ (Fam.) Mătură foarte uzată. 2. S. n. Parte, loc unde se leagă sau unde se cos foile unei cărți, ale unui registru, ale unui caiet etc. ♦ Parte a unui chitanțier, a unui bonier etc. rămasă după ce s-au rupt jumătățile detașabile ale foilor; partea fiecărei foi care rămâne în chitanțier, bonier etc. după predarea chitanței. 3. S. m. (Rar) Partea dinspre rădăcină a unei pene, a unei cozi sau a unui fir de păr. – Et. nec. DOOM
cotór s. n., pl. cotoáre
cotoarele
COTÓR, (1, 2) cotoare, s. n., (3) cotori, s. m. 1. S. n. Tulpină, lujer (la legume și la plante erbacee) care susține frunzele, fructul sau florile. ♦ Partea de jos a unei tulpini. Cotorul viței. ♦ Cocean (3). ♦ Rest nefolositor dintr-un obiect uzat. ♦ (Fam.) Mătură foarte uzată. 2. S. n. Parte, loc unde se leagă sau unde se cos foile unei cărți, ale unui registru, ale unui caiet etc. ♦ Parte a unui chitanțier, a unui bonier etc. rămasă după ce s-au rupt jumătățile detașabile ale foilor; partea fiecărei foi care rămâne în chitanțier, bonier etc. după predarea chitanței. 3. S. m. (Rar) Partea dinspre rădăcină a unei pene, a unei cozi sau a unui fir de păr. – Et. nec. DOOM
cotór s. n., pl. cotoáre
cotoarelor
COTÓR, (1, 2) cotoare, s. n., (3) cotori, s. m. 1. S. n. Tulpină, lujer (la legume și la plante erbacee) care susține frunzele, fructul sau florile. ♦ Partea de jos a unei tulpini. Cotorul viței. ♦ Cocean (3). ♦ Rest nefolositor dintr-un obiect uzat. ♦ (Fam.) Mătură foarte uzată. 2. S. n. Parte, loc unde se leagă sau unde se cos foile unei cărți, ale unui registru, ale unui caiet etc. ♦ Parte a unui chitanțier, a unui bonier etc. rămasă după ce s-au rupt jumătățile detașabile ale foilor; partea fiecărei foi care rămâne în chitanțier, bonier etc. după predarea chitanței. 3. S. m. (Rar) Partea dinspre rădăcină a unei pene, a unei cozi sau a unui fir de păr. – Et. nec. DOOM
cotór s. n., pl. cotoáre
cotoc
COTÓC, cotoci, s. m. (Pop.) Cotoi. – Cf. cotoi. DOOM
cotóc2 (obiect) s. n., pl. cotoáce
cotoci
COTÓC, cotoci, s. m. (Pop.) Cotoi. – Cf. cotoi. DOOM
cotóc2 (obiect) s. n., pl. cotoáce
cotocii
COTÓC, cotoci, s. m. (Pop.) Cotoi. – Cf. cotoi. DOOM
cotóc2 (obiect) s. n., pl. cotoáce
cotocilor
COTÓC, cotoci, s. m. (Pop.) Cotoi. – Cf. cotoi. DOOM
cotóc2 (obiect) s. n., pl. cotoáce
cotocul
COTÓC, cotoci, s. m. (Pop.) Cotoi. – Cf. cotoi. DOOM
cotóc2 (obiect) s. n., pl. cotoáce
cotocului
COTÓC, cotoci, s. m. (Pop.) Cotoi. – Cf. cotoi. DOOM
cotóc2 (obiect) s. n., pl. cotoáce
cotoi
COTÓI, cotoi, s. m. Masculul pisicii; motan, cotoc. – Probabil din *cot (< sl. kotŭ „pisică”) + suf. -oi. DOOM
cotói2 (obiect, os, copan) (pop.) s. n., pl. cotoáie
cotoi
cotoaie s. n. pl. picioare
cotoii
COTÓI, cotoi, s. m. Masculul pisicii; motan, cotoc. – Probabil din *cot (< sl. kotŭ „pisică”) + suf. -oi. DOOM
cotói2 (obiect, os, copan) (pop.) s. n., pl. cotoáie
cotoilor
COTÓI, cotoi, s. m. Masculul pisicii; motan, cotoc. – Probabil din *cot (< sl. kotŭ „pisică”) + suf. -oi. DOOM
cotói2 (obiect, os, copan) (pop.) s. n., pl. cotoáie
cotoiul
COTÓI, cotoi, s. m. Masculul pisicii; motan, cotoc. – Probabil din *cot (< sl. kotŭ „pisică”) + suf. -oi. DOOM
cotói2 (obiect, os, copan) (pop.) s. n., pl. cotoáie
cotoiul
cotoaie s. n. pl. picioare
cotoiului
COTÓI, cotoi, s. m. Masculul pisicii; motan, cotoc. – Probabil din *cot (< sl. kotŭ „pisică”) + suf. -oi. DOOM
cotói2 (obiect, os, copan) (pop.) s. n., pl. cotoáie
cotoiului
cotoaie s. n. pl. picioare
cotolan
COTOLÁN, cotolane, s. n. (Reg.) Știulete de porumb. – Et. nec.
cotolan
cotolan, cotolani s. m. (intl.) an de detenție. DOOM
cotolán (reg.) s. n., pl. cotoláne
cotolane
COTOLÁN, cotolane, s. n. (Reg.) Știulete de porumb. – Et. nec.
cotolanele
COTOLÁN, cotolane, s. n. (Reg.) Știulete de porumb. – Et. nec.
cotolanelor
COTOLÁN, cotolane, s. n. (Reg.) Știulete de porumb. – Et. nec.
cotolanul
COTOLÁN, cotolane, s. n. (Reg.) Știulete de porumb. – Et. nec.
cotolanului
COTOLÁN, cotolane, s. n. (Reg.) Știulete de porumb. – Et. nec.
coton
COTÓN s. n. (Fir de) bumbac. – Din fr. coton. DOOM
cotón (livr.) s. n.
cotonada
COTONÁDĂ s.f. (Text.) Țesătură din bumbac sau din bumbac amestecat cu alte fibre. [< fr. cotonnade].
cotonade
COTONÁDĂ s.f. (Text.) Țesătură din bumbac sau din bumbac amestecat cu alte fibre. [< fr. cotonnade].
cotonadei
COTONÁDĂ s.f. (Text.) Țesătură din bumbac sau din bumbac amestecat cu alte fibre. [< fr. cotonnade].
cotonadele
COTONÁDĂ s.f. (Text.) Țesătură din bumbac sau din bumbac amestecat cu alte fibre. [< fr. cotonnade].
cotonadelor
COTONÁDĂ s.f. (Text.) Țesătură din bumbac sau din bumbac amestecat cu alte fibre. [< fr. cotonnade].
cotonizare
COTONIZÁRE s. f. Operație chimico-mecanică prin care se dizolvă substanțele de legătură din tulpinile de in sau de cânepă în vederea obținerii fibrelor textile. – După fr. cotonisation. DOOM
cotonizáre s. f., g.-d. art. cotonizắrii
cotonizarea
COTONIZÁRE s. f. Operație chimico-mecanică prin care se dizolvă substanțele de legătură din tulpinile de in sau de cânepă în vederea obținerii fibrelor textile. – După fr. cotonisation. DOOM
cotonizáre s. f., g.-d. art. cotonizắrii
cotonizări
COTONIZÁRE s. f. Operație chimico-mecanică prin care se dizolvă substanțele de legătură din tulpinile de in sau de cânepă în vederea obținerii fibrelor textile. – După fr. cotonisation. DOOM
cotonizáre s. f., g.-d. art. cotonizắrii
cotonizării
COTONIZÁRE s. f. Operație chimico-mecanică prin care se dizolvă substanțele de legătură din tulpinile de in sau de cânepă în vederea obținerii fibrelor textile. – După fr. cotonisation. DOOM
cotonizáre s. f., g.-d. art. cotonizắrii
cotonizările
COTONIZÁRE s. f. Operație chimico-mecanică prin care se dizolvă substanțele de legătură din tulpinile de in sau de cânepă în vederea obținerii fibrelor textile. – După fr. cotonisation. DOOM
cotonizáre s. f., g.-d. art. cotonizắrii
cotonizărilor
COTONIZÁRE s. f. Operație chimico-mecanică prin care se dizolvă substanțele de legătură din tulpinile de in sau de cânepă în vederea obținerii fibrelor textile. – După fr. cotonisation. DOOM
cotonizáre s. f., g.-d. art. cotonizắrii
cotonoaga
COTONÓG, -OÁGĂ, cotonogi, -oage, adj. (Adesea substantivat) Bolnav de picioare, șchiop; p. ext. lipsit de o mână sau de un picior. – Din ucr. kuternoha. DOOM
!cotonóg adj. m., s. m., pl. cotonógi; adj. f., s. f. cotonoágă, pl. cotonoáge
cotonoaga
COTONÓG, -OÁGĂ, cotonogi, -oage, adj. (Adesea substantivat) Bolnav de picioare, șchiop; p. ext. lipsit de o mână sau de un picior. – Din ucr. kuternoha. DOOM
!cotonóg adj. m., s. m., pl. cotonógi; adj. f., s. f. cotonoágă, pl. cotonoáge
cotonoage
COTONÓG, -OÁGĂ, cotonogi, -oage, adj. (Adesea substantivat) Bolnav de picioare, șchiop; p. ext. lipsit de o mână sau de un picior. – Din ucr. kuternoha. DOOM
!cotonóg adj. m., s. m., pl. cotonógi; adj. f., s. f. cotonoágă, pl. cotonoáge
cotonoage
COTONÓG, -OÁGĂ, cotonogi, -oage, adj. (Adesea substantivat) Bolnav de picioare, șchiop; p. ext. lipsit de o mână sau de un picior. – Din ucr. kuternoha. DOOM
!cotonóg adj. m., s. m., pl. cotonógi; adj. f., s. f. cotonoágă, pl. cotonoáge
cotonoagei
COTONÓG, -OÁGĂ, cotonogi, -oage, adj. (Adesea substantivat) Bolnav de picioare, șchiop; p. ext. lipsit de o mână sau de un picior. – Din ucr. kuternoha. DOOM
!cotonóg adj. m., s. m., pl. cotonógi; adj. f., s. f. cotonoágă, pl. cotonoáge
cotonoagei
COTONÓG, -OÁGĂ, cotonogi, -oage, adj. (Adesea substantivat) Bolnav de picioare, șchiop; p. ext. lipsit de o mână sau de un picior. – Din ucr. kuternoha. DOOM
!cotonóg adj. m., s. m., pl. cotonógi; adj. f., s. f. cotonoágă, pl. cotonoáge
cotonoagele
COTONÓG, -OÁGĂ, cotonogi, -oage, adj. (Adesea substantivat) Bolnav de picioare, șchiop; p. ext. lipsit de o mână sau de un picior. – Din ucr. kuternoha. DOOM
!cotonóg adj. m., s. m., pl. cotonógi; adj. f., s. f. cotonoágă, pl. cotonoáge
cotonoagele
COTONÓG, -OÁGĂ, cotonogi, -oage, adj. (Adesea substantivat) Bolnav de picioare, șchiop; p. ext. lipsit de o mână sau de un picior. – Din ucr. kuternoha. DOOM
!cotonóg adj. m., s. m., pl. cotonógi; adj. f., s. f. cotonoágă, pl. cotonoáge
cotonoagelor
COTONÓG, -OÁGĂ, cotonogi, -oage, adj. (Adesea substantivat) Bolnav de picioare, șchiop; p. ext. lipsit de o mână sau de un picior. – Din ucr. kuternoha. DOOM
!cotonóg adj. m., s. m., pl. cotonógi; adj. f., s. f. cotonoágă, pl. cotonoáge
cotonoagelor
COTONÓG, -OÁGĂ, cotonogi, -oage, adj. (Adesea substantivat) Bolnav de picioare, șchiop; p. ext. lipsit de o mână sau de un picior. – Din ucr. kuternoha. DOOM
!cotonóg adj. m., s. m., pl. cotonógi; adj. f., s. f. cotonoágă, pl. cotonoáge
cotonog
COTONÓG, -OÁGĂ, cotonogi, -oage, adj. (Adesea substantivat) Bolnav de picioare, șchiop; p. ext. lipsit de o mână sau de un picior. – Din ucr. kuternoha. DOOM
!cotonóg adj. m., s. m., pl. cotonógi; adj. f., s. f. cotonoágă, pl. cotonoáge
cotonogar
cotonogar, cotonogari s. m., adj. (la fotbal) (jucător) care practică un joc brutal / dur.
cotonogea
COTONOGÍ, cotonogesc, vb. IV. 1. Tranz. (Fam.) A bate zdravăn pe cineva; a-i rupe picioarele. 2. Intranz. (Rar) A se îmbolnăvi de picioare; a șchiopăta. ♦ (Despre animale) A ologi. – Din cotonog. DOOM
cotonogí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotonogésc, imperf. 3 sg. cotonogeá; conj. prez. 3 să cotonogeáscă
cotonogeai
COTONOGÍ, cotonogesc, vb. IV. 1. Tranz. (Fam.) A bate zdravăn pe cineva; a-i rupe picioarele. 2. Intranz. (Rar) A se îmbolnăvi de picioare; a șchiopăta. ♦ (Despre animale) A ologi. – Din cotonog. DOOM
cotonogí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotonogésc, imperf. 3 sg. cotonogeá; conj. prez. 3 să cotonogeáscă
cotonogeala
COTONOGEÁLĂ, cotonogeli, s. f. (Fam.) Bătaie zdravănă. – Cotonogi + suf. -eală. DOOM
cotonogeálă (fam.) s. f., g.-d. art. cotonogélii; pl. cotonogéli
cotonogeam
COTONOGÍ, cotonogesc, vb. IV. 1. Tranz. (Fam.) A bate zdravăn pe cineva; a-i rupe picioarele. 2. Intranz. (Rar) A se îmbolnăvi de picioare; a șchiopăta. ♦ (Despre animale) A ologi. – Din cotonog. DOOM
cotonogí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotonogésc, imperf. 3 sg. cotonogeá; conj. prez. 3 să cotonogeáscă
cotonogească
COTONOGÍ, cotonogesc, vb. IV. 1. Tranz. (Fam.) A bate zdravăn pe cineva; a-i rupe picioarele. 2. Intranz. (Rar) A se îmbolnăvi de picioare; a șchiopăta. ♦ (Despre animale) A ologi. – Din cotonog. DOOM
cotonogí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotonogésc, imperf. 3 sg. cotonogeá; conj. prez. 3 să cotonogeáscă
cotonogeau
COTONOGÍ, cotonogesc, vb. IV. 1. Tranz. (Fam.) A bate zdravăn pe cineva; a-i rupe picioarele. 2. Intranz. (Rar) A se îmbolnăvi de picioare; a șchiopăta. ♦ (Despre animale) A ologi. – Din cotonog. DOOM
cotonogí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotonogésc, imperf. 3 sg. cotonogeá; conj. prez. 3 să cotonogeáscă
cotonogeați
COTONOGÍ, cotonogesc, vb. IV. 1. Tranz. (Fam.) A bate zdravăn pe cineva; a-i rupe picioarele. 2. Intranz. (Rar) A se îmbolnăvi de picioare; a șchiopăta. ♦ (Despre animale) A ologi. – Din cotonog. DOOM
cotonogí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotonogésc, imperf. 3 sg. cotonogeá; conj. prez. 3 să cotonogeáscă
cotonogeli
COTONOGEÁLĂ, cotonogeli, s. f. (Fam.) Bătaie zdravănă. – Cotonogi + suf. -eală. DOOM
cotonogeálă (fam.) s. f., g.-d. art. cotonogélii; pl. cotonogéli
cotonogelii
COTONOGEÁLĂ, cotonogeli, s. f. (Fam.) Bătaie zdravănă. – Cotonogi + suf. -eală. DOOM
cotonogeálă (fam.) s. f., g.-d. art. cotonogélii; pl. cotonogéli
cotonogelile
COTONOGEÁLĂ, cotonogeli, s. f. (Fam.) Bătaie zdravănă. – Cotonogi + suf. -eală. DOOM
cotonogeálă (fam.) s. f., g.-d. art. cotonogélii; pl. cotonogéli
cotonogelilor
COTONOGEÁLĂ, cotonogeli, s. f. (Fam.) Bătaie zdravănă. – Cotonogi + suf. -eală. DOOM
cotonogeálă (fam.) s. f., g.-d. art. cotonogélii; pl. cotonogéli
cotonogesc
COTONOGÍ, cotonogesc, vb. IV. 1. Tranz. (Fam.) A bate zdravăn pe cineva; a-i rupe picioarele. 2. Intranz. (Rar) A se îmbolnăvi de picioare; a șchiopăta. ♦ (Despre animale) A ologi. – Din cotonog. DOOM
cotonogí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotonogésc, imperf. 3 sg. cotonogeá; conj. prez. 3 să cotonogeáscă
cotonogește
COTONOGÍ, cotonogesc, vb. IV. 1. Tranz. (Fam.) A bate zdravăn pe cineva; a-i rupe picioarele. 2. Intranz. (Rar) A se îmbolnăvi de picioare; a șchiopăta. ♦ (Despre animale) A ologi. – Din cotonog. DOOM
cotonogí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotonogésc, imperf. 3 sg. cotonogeá; conj. prez. 3 să cotonogeáscă
cotonogești
COTONOGÍ, cotonogesc, vb. IV. 1. Tranz. (Fam.) A bate zdravăn pe cineva; a-i rupe picioarele. 2. Intranz. (Rar) A se îmbolnăvi de picioare; a șchiopăta. ♦ (Despre animale) A ologi. – Din cotonog. DOOM
cotonogí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotonogésc, imperf. 3 sg. cotonogeá; conj. prez. 3 să cotonogeáscă
cotonogi
COTONÓG, -OÁGĂ, cotonogi, -oage, adj. (Adesea substantivat) Bolnav de picioare, șchiop; p. ext. lipsit de o mână sau de un picior. – Din ucr. kuternoha. DOOM
!cotonóg adj. m., s. m., pl. cotonógi; adj. f., s. f. cotonoágă, pl. cotonoáge
cotonogi
COTONOGÍ, cotonogesc, vb. IV. 1. Tranz. (Fam.) A bate zdravăn pe cineva; a-i rupe picioarele. 2. Intranz. (Rar) A se îmbolnăvi de picioare; a șchiopăta. ♦ (Despre animale) A ologi. – Din cotonog. DOOM
cotonogí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotonogésc, imperf. 3 sg. cotonogeá; conj. prez. 3 să cotonogeáscă
cotonogii
COTONÓG, -OÁGĂ, cotonogi, -oage, adj. (Adesea substantivat) Bolnav de picioare, șchiop; p. ext. lipsit de o mână sau de un picior. – Din ucr. kuternoha. DOOM
!cotonóg adj. m., s. m., pl. cotonógi; adj. f., s. f. cotonoágă, pl. cotonoáge
cotonogii
COTONOGÍ, cotonogesc, vb. IV. 1. Tranz. (Fam.) A bate zdravăn pe cineva; a-i rupe picioarele. 2. Intranz. (Rar) A se îmbolnăvi de picioare; a șchiopăta. ♦ (Despre animale) A ologi. – Din cotonog. DOOM
cotonogí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotonogésc, imperf. 3 sg. cotonogeá; conj. prez. 3 să cotonogeáscă
cotonogilor
COTONÓG, -OÁGĂ, cotonogi, -oage, adj. (Adesea substantivat) Bolnav de picioare, șchiop; p. ext. lipsit de o mână sau de un picior. – Din ucr. kuternoha. DOOM
!cotonóg adj. m., s. m., pl. cotonógi; adj. f., s. f. cotonoágă, pl. cotonoáge
cotonogim
COTONOGÍ, cotonogesc, vb. IV. 1. Tranz. (Fam.) A bate zdravăn pe cineva; a-i rupe picioarele. 2. Intranz. (Rar) A se îmbolnăvi de picioare; a șchiopăta. ♦ (Despre animale) A ologi. – Din cotonog. DOOM
cotonogí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotonogésc, imperf. 3 sg. cotonogeá; conj. prez. 3 să cotonogeáscă
cotonogind
COTONOGÍ, cotonogesc, vb. IV. 1. Tranz. (Fam.) A bate zdravăn pe cineva; a-i rupe picioarele. 2. Intranz. (Rar) A se îmbolnăvi de picioare; a șchiopăta. ♦ (Despre animale) A ologi. – Din cotonog. DOOM
cotonogí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotonogésc, imperf. 3 sg. cotonogeá; conj. prez. 3 să cotonogeáscă
cotonogire
COTONOGÍ, cotonogesc, vb. IV. 1. Tranz. (Fam.) A bate zdravăn pe cineva; a-i rupe picioarele. 2. Intranz. (Rar) A se îmbolnăvi de picioare; a șchiopăta. ♦ (Despre animale) A ologi. – Din cotonog. DOOM
cotonogí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotonogésc, imperf. 3 sg. cotonogeá; conj. prez. 3 să cotonogeáscă
cotonogire
COTONOGÍ, cotonogesc, vb. IV. 1. Tranz. (Fam.) A bate zdravăn pe cineva; a-i rupe picioarele. 2. Intranz. (Rar) A se îmbolnăvi de picioare; a șchiopăta. ♦ (Despre animale) A ologi. – Din cotonog.
cotonogiră
COTONOGÍ, cotonogesc, vb. IV. 1. Tranz. (Fam.) A bate zdravăn pe cineva; a-i rupe picioarele. 2. Intranz. (Rar) A se îmbolnăvi de picioare; a șchiopăta. ♦ (Despre animale) A ologi. – Din cotonog. DOOM
cotonogí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotonogésc, imperf. 3 sg. cotonogeá; conj. prez. 3 să cotonogeáscă
cotonogirăm
COTONOGÍ, cotonogesc, vb. IV. 1. Tranz. (Fam.) A bate zdravăn pe cineva; a-i rupe picioarele. 2. Intranz. (Rar) A se îmbolnăvi de picioare; a șchiopăta. ♦ (Despre animale) A ologi. – Din cotonog. DOOM
cotonogí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotonogésc, imperf. 3 sg. cotonogeá; conj. prez. 3 să cotonogeáscă
cotonogirăți
COTONOGÍ, cotonogesc, vb. IV. 1. Tranz. (Fam.) A bate zdravăn pe cineva; a-i rupe picioarele. 2. Intranz. (Rar) A se îmbolnăvi de picioare; a șchiopăta. ♦ (Despre animale) A ologi. – Din cotonog. DOOM
cotonogí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotonogésc, imperf. 3 sg. cotonogeá; conj. prez. 3 să cotonogeáscă
cotonogise
COTONOGÍ, cotonogesc, vb. IV. 1. Tranz. (Fam.) A bate zdravăn pe cineva; a-i rupe picioarele. 2. Intranz. (Rar) A se îmbolnăvi de picioare; a șchiopăta. ♦ (Despre animale) A ologi. – Din cotonog. DOOM
cotonogí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotonogésc, imperf. 3 sg. cotonogeá; conj. prez. 3 să cotonogeáscă
cotonogisem
COTONOGÍ, cotonogesc, vb. IV. 1. Tranz. (Fam.) A bate zdravăn pe cineva; a-i rupe picioarele. 2. Intranz. (Rar) A se îmbolnăvi de picioare; a șchiopăta. ♦ (Despre animale) A ologi. – Din cotonog. DOOM
cotonogí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotonogésc, imperf. 3 sg. cotonogeá; conj. prez. 3 să cotonogeáscă
cotonogiseră
COTONOGÍ, cotonogesc, vb. IV. 1. Tranz. (Fam.) A bate zdravăn pe cineva; a-i rupe picioarele. 2. Intranz. (Rar) A se îmbolnăvi de picioare; a șchiopăta. ♦ (Despre animale) A ologi. – Din cotonog. DOOM
cotonogí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotonogésc, imperf. 3 sg. cotonogeá; conj. prez. 3 să cotonogeáscă
cotonogiserăm
COTONOGÍ, cotonogesc, vb. IV. 1. Tranz. (Fam.) A bate zdravăn pe cineva; a-i rupe picioarele. 2. Intranz. (Rar) A se îmbolnăvi de picioare; a șchiopăta. ♦ (Despre animale) A ologi. – Din cotonog. DOOM
cotonogí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotonogésc, imperf. 3 sg. cotonogeá; conj. prez. 3 să cotonogeáscă
cotonogiserăți
COTONOGÍ, cotonogesc, vb. IV. 1. Tranz. (Fam.) A bate zdravăn pe cineva; a-i rupe picioarele. 2. Intranz. (Rar) A se îmbolnăvi de picioare; a șchiopăta. ♦ (Despre animale) A ologi. – Din cotonog. DOOM
cotonogí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotonogésc, imperf. 3 sg. cotonogeá; conj. prez. 3 să cotonogeáscă
cotonogiseși
COTONOGÍ, cotonogesc, vb. IV. 1. Tranz. (Fam.) A bate zdravăn pe cineva; a-i rupe picioarele. 2. Intranz. (Rar) A se îmbolnăvi de picioare; a șchiopăta. ♦ (Despre animale) A ologi. – Din cotonog. DOOM
cotonogí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotonogésc, imperf. 3 sg. cotonogeá; conj. prez. 3 să cotonogeáscă
cotonogiseți
COTONOGÍ, cotonogesc, vb. IV. 1. Tranz. (Fam.) A bate zdravăn pe cineva; a-i rupe picioarele. 2. Intranz. (Rar) A se îmbolnăvi de picioare; a șchiopăta. ♦ (Despre animale) A ologi. – Din cotonog. DOOM
cotonogí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotonogésc, imperf. 3 sg. cotonogeá; conj. prez. 3 să cotonogeáscă
cotonogit
COTONOGÍ, cotonogesc, vb. IV. 1. Tranz. (Fam.) A bate zdravăn pe cineva; a-i rupe picioarele. 2. Intranz. (Rar) A se îmbolnăvi de picioare; a șchiopăta. ♦ (Despre animale) A ologi. – Din cotonog. DOOM
cotonogí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotonogésc, imperf. 3 sg. cotonogeá; conj. prez. 3 să cotonogeáscă
cotonogit
COTONOGÍ, cotonogesc, vb. IV. 1. Tranz. (Fam.) A bate zdravăn pe cineva; a-i rupe picioarele. 2. Intranz. (Rar) A se îmbolnăvi de picioare; a șchiopăta. ♦ (Despre animale) A ologi. – Din cotonog.
cotonogiși
COTONOGÍ, cotonogesc, vb. IV. 1. Tranz. (Fam.) A bate zdravăn pe cineva; a-i rupe picioarele. 2. Intranz. (Rar) A se îmbolnăvi de picioare; a șchiopăta. ♦ (Despre animale) A ologi. – Din cotonog. DOOM
cotonogí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotonogésc, imperf. 3 sg. cotonogeá; conj. prez. 3 să cotonogeáscă
cotonogiți
COTONOGÍ, cotonogesc, vb. IV. 1. Tranz. (Fam.) A bate zdravăn pe cineva; a-i rupe picioarele. 2. Intranz. (Rar) A se îmbolnăvi de picioare; a șchiopăta. ♦ (Despre animale) A ologi. – Din cotonog. DOOM
cotonogí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotonogésc, imperf. 3 sg. cotonogeá; conj. prez. 3 să cotonogeáscă
cotonogul
COTONÓG, -OÁGĂ, cotonogi, -oage, adj. (Adesea substantivat) Bolnav de picioare, șchiop; p. ext. lipsit de o mână sau de un picior. – Din ucr. kuternoha. DOOM
!cotonóg adj. m., s. m., pl. cotonógi; adj. f., s. f. cotonoágă, pl. cotonoáge
cotonogului
COTONÓG, -OÁGĂ, cotonogi, -oage, adj. (Adesea substantivat) Bolnav de picioare, șchiop; p. ext. lipsit de o mână sau de un picior. – Din ucr. kuternoha. DOOM
!cotonóg adj. m., s. m., pl. cotonógi; adj. f., s. f. cotonoágă, pl. cotonoáge
cotonul
COTÓN s. n. (Fir de) bumbac. – Din fr. coton. DOOM
cotón (livr.) s. n.
cotonului
COTÓN s. n. (Fir de) bumbac. – Din fr. coton. DOOM
cotón (livr.) s. n.
cotor
COTÓR, (1, 2) cotoare, s. n., (3) cotori, s. m. 1. S. n. Tulpină, lujer (la legume și la plante erbacee) care susține frunzele, fructul sau florile. ♦ Partea de jos a unei tulpini. Cotorul viței. ♦ Cocean (3). ♦ Rest nefolositor dintr-un obiect uzat. ♦ (Fam.) Mătură foarte uzată. 2. S. n. Parte, loc unde se leagă sau unde se cos foile unei cărți, ale unui registru, ale unui caiet etc. ♦ Parte a unui chitanțier, a unui bonier etc. rămasă după ce s-au rupt jumătățile detașabile ale foilor; partea fiecărei foi care rămâne în chitanțier, bonier etc. după predarea chitanței. 3. S. m. (Rar) Partea dinspre rădăcină a unei pene, a unei cozi sau a unui fir de păr. – Et. nec. DOOM
cotór s. n., pl. cotoáre
cotoroanța
COTOROÁNȚĂ, cotoroanțe, s. f. Femeie bătrână și rea; baborniță. ♦ (Pop.) Vrăjitoare. – Et. nec. DOOM
cotoroánță s. f., g.-d. art. cotoroánței; pl. cotoroánțe
cotoroanțe
COTOROÁNȚĂ, cotoroanțe, s. f. Femeie bătrână și rea; baborniță. ♦ (Pop.) Vrăjitoare. – Et. nec. DOOM
cotoroánță s. f., g.-d. art. cotoroánței; pl. cotoroánțe
cotoroanței
COTOROÁNȚĂ, cotoroanțe, s. f. Femeie bătrână și rea; baborniță. ♦ (Pop.) Vrăjitoare. – Et. nec. DOOM
cotoroánță s. f., g.-d. art. cotoroánței; pl. cotoroánțe
cotoroanțele
COTOROÁNȚĂ, cotoroanțe, s. f. Femeie bătrână și rea; baborniță. ♦ (Pop.) Vrăjitoare. – Et. nec. DOOM
cotoroánță s. f., g.-d. art. cotoroánței; pl. cotoroánțe
cotoroanțelor
COTOROÁNȚĂ, cotoroanțe, s. f. Femeie bătrână și rea; baborniță. ♦ (Pop.) Vrăjitoare. – Et. nec. DOOM
cotoroánță s. f., g.-d. art. cotoroánței; pl. cotoroánțe
cotorosea
COTOROSÍ, cotorosesc, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A se descotorosi. – Cf. bg. kurtulisvam. DOOM
!cotorosí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cotoroséște, imperf. 3 sg. se cotoroseá; conj. prez. 3 să se cotoroseáscă
cotoroseai
COTOROSÍ, cotorosesc, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A se descotorosi. – Cf. bg. kurtulisvam. DOOM
!cotorosí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cotoroséște, imperf. 3 sg. se cotoroseá; conj. prez. 3 să se cotoroseáscă
cotoroseam
COTOROSÍ, cotorosesc, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A se descotorosi. – Cf. bg. kurtulisvam. DOOM
!cotorosí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cotoroséște, imperf. 3 sg. se cotoroseá; conj. prez. 3 să se cotoroseáscă
cotorosească
COTOROSÍ, cotorosesc, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A se descotorosi. – Cf. bg. kurtulisvam. DOOM
!cotorosí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cotoroséște, imperf. 3 sg. se cotoroseá; conj. prez. 3 să se cotoroseáscă
cotoroseau
COTOROSÍ, cotorosesc, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A se descotorosi. – Cf. bg. kurtulisvam. DOOM
!cotorosí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cotoroséște, imperf. 3 sg. se cotoroseá; conj. prez. 3 să se cotoroseáscă
cotoroseați
COTOROSÍ, cotorosesc, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A se descotorosi. – Cf. bg. kurtulisvam. DOOM
!cotorosí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cotoroséște, imperf. 3 sg. se cotoroseá; conj. prez. 3 să se cotoroseáscă
cotorosesc
COTOROSÍ, cotorosesc, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A se descotorosi. – Cf. bg. kurtulisvam. DOOM
!cotorosí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cotoroséște, imperf. 3 sg. se cotoroseá; conj. prez. 3 să se cotoroseáscă
cotorosește
COTOROSÍ, cotorosesc, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A se descotorosi. – Cf. bg. kurtulisvam. DOOM
!cotorosí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cotoroséște, imperf. 3 sg. se cotoroseá; conj. prez. 3 să se cotoroseáscă
cotorosești
COTOROSÍ, cotorosesc, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A se descotorosi. – Cf. bg. kurtulisvam. DOOM
!cotorosí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cotoroséște, imperf. 3 sg. se cotoroseá; conj. prez. 3 să se cotoroseáscă
cotorosi
COTOROSÍ, cotorosesc, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A se descotorosi. – Cf. bg. kurtulisvam. DOOM
!cotorosí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cotoroséște, imperf. 3 sg. se cotoroseá; conj. prez. 3 să se cotoroseáscă
cotorosii
COTOROSÍ, cotorosesc, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A se descotorosi. – Cf. bg. kurtulisvam. DOOM
!cotorosí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cotoroséște, imperf. 3 sg. se cotoroseá; conj. prez. 3 să se cotoroseáscă
cotorosim
COTOROSÍ, cotorosesc, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A se descotorosi. – Cf. bg. kurtulisvam. DOOM
!cotorosí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cotoroséște, imperf. 3 sg. se cotoroseá; conj. prez. 3 să se cotoroseáscă
cotorosind
COTOROSÍ, cotorosesc, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A se descotorosi. – Cf. bg. kurtulisvam. DOOM
!cotorosí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cotoroséște, imperf. 3 sg. se cotoroseá; conj. prez. 3 să se cotoroseáscă
cotorosire
COTOROSÍ, cotorosesc, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A se descotorosi. – Cf. bg. kurtulisvam. DOOM
!cotorosí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cotoroséște, imperf. 3 sg. se cotoroseá; conj. prez. 3 să se cotoroseáscă
cotorosire
COTOROSÍ, cotorosesc, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A se descotorosi. – Cf. bg. kurtulisvam.
cotorosiră
COTOROSÍ, cotorosesc, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A se descotorosi. – Cf. bg. kurtulisvam. DOOM
!cotorosí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cotoroséște, imperf. 3 sg. se cotoroseá; conj. prez. 3 să se cotoroseáscă
cotorosirăm
COTOROSÍ, cotorosesc, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A se descotorosi. – Cf. bg. kurtulisvam. DOOM
!cotorosí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cotoroséște, imperf. 3 sg. se cotoroseá; conj. prez. 3 să se cotoroseáscă
cotorosirăți
COTOROSÍ, cotorosesc, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A se descotorosi. – Cf. bg. kurtulisvam. DOOM
!cotorosí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cotoroséște, imperf. 3 sg. se cotoroseá; conj. prez. 3 să se cotoroseáscă
cotorosise
COTOROSÍ, cotorosesc, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A se descotorosi. – Cf. bg. kurtulisvam. DOOM
!cotorosí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cotoroséște, imperf. 3 sg. se cotoroseá; conj. prez. 3 să se cotoroseáscă
cotorosisem
COTOROSÍ, cotorosesc, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A se descotorosi. – Cf. bg. kurtulisvam. DOOM
!cotorosí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cotoroséște, imperf. 3 sg. se cotoroseá; conj. prez. 3 să se cotoroseáscă
cotorosiseră
COTOROSÍ, cotorosesc, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A se descotorosi. – Cf. bg. kurtulisvam. DOOM
!cotorosí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cotoroséște, imperf. 3 sg. se cotoroseá; conj. prez. 3 să se cotoroseáscă
cotorosiserăm
COTOROSÍ, cotorosesc, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A se descotorosi. – Cf. bg. kurtulisvam. DOOM
!cotorosí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cotoroséște, imperf. 3 sg. se cotoroseá; conj. prez. 3 să se cotoroseáscă
cotorosiserăți
COTOROSÍ, cotorosesc, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A se descotorosi. – Cf. bg. kurtulisvam. DOOM
!cotorosí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cotoroséște, imperf. 3 sg. se cotoroseá; conj. prez. 3 să se cotoroseáscă
cotorosiseși
COTOROSÍ, cotorosesc, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A se descotorosi. – Cf. bg. kurtulisvam. DOOM
!cotorosí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cotoroséște, imperf. 3 sg. se cotoroseá; conj. prez. 3 să se cotoroseáscă
cotorosiseți
COTOROSÍ, cotorosesc, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A se descotorosi. – Cf. bg. kurtulisvam. DOOM
!cotorosí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cotoroséște, imperf. 3 sg. se cotoroseá; conj. prez. 3 să se cotoroseáscă
cotorosit
COTOROSÍ, cotorosesc, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A se descotorosi. – Cf. bg. kurtulisvam. DOOM
!cotorosí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cotoroséște, imperf. 3 sg. se cotoroseá; conj. prez. 3 să se cotoroseáscă
cotorosiși
COTOROSÍ, cotorosesc, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A se descotorosi. – Cf. bg. kurtulisvam. DOOM
!cotorosí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cotoroséște, imperf. 3 sg. se cotoroseá; conj. prez. 3 să se cotoroseáscă
cotorosiți
COTOROSÍ, cotorosesc, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A se descotorosi. – Cf. bg. kurtulisvam. DOOM
!cotorosí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se cotoroséște, imperf. 3 sg. se cotoroseá; conj. prez. 3 să se cotoroseáscă
cotorul
COTÓR, (1, 2) cotoare, s. n., (3) cotori, s. m. 1. S. n. Tulpină, lujer (la legume și la plante erbacee) care susține frunzele, fructul sau florile. ♦ Partea de jos a unei tulpini. Cotorul viței. ♦ Cocean (3). ♦ Rest nefolositor dintr-un obiect uzat. ♦ (Fam.) Mătură foarte uzată. 2. S. n. Parte, loc unde se leagă sau unde se cos foile unei cărți, ale unui registru, ale unui caiet etc. ♦ Parte a unui chitanțier, a unui bonier etc. rămasă după ce s-au rupt jumătățile detașabile ale foilor; partea fiecărei foi care rămâne în chitanțier, bonier etc. după predarea chitanței. 3. S. m. (Rar) Partea dinspre rădăcină a unei pene, a unei cozi sau a unui fir de păr. – Et. nec. DOOM
cotór s. n., pl. cotoáre
cotorului
COTÓR, (1, 2) cotoare, s. n., (3) cotori, s. m. 1. S. n. Tulpină, lujer (la legume și la plante erbacee) care susține frunzele, fructul sau florile. ♦ Partea de jos a unei tulpini. Cotorul viței. ♦ Cocean (3). ♦ Rest nefolositor dintr-un obiect uzat. ♦ (Fam.) Mătură foarte uzată. 2. S. n. Parte, loc unde se leagă sau unde se cos foile unei cărți, ale unui registru, ale unui caiet etc. ♦ Parte a unui chitanțier, a unui bonier etc. rămasă după ce s-au rupt jumătățile detașabile ale foilor; partea fiecărei foi care rămâne în chitanțier, bonier etc. după predarea chitanței. 3. S. m. (Rar) Partea dinspre rădăcină a unei pene, a unei cozi sau a unui fir de păr. – Et. nec. DOOM
cotór s. n., pl. cotoáre
cotoz
cotóz (-zuri), s. n. – 1. Terci. – 2. Mîncare proastă. Origine necunoscută. Se folosește în Trans. de Nord și Mold., și pe care DAR o pune în legătură cu mag. kotu „mîl”. – Der. cotozi (var. cotuzui), vb. (a găti prost); cotozeală, s. f. (mîncare proastă).
cotoșman
COTOȘMÁN, cotoșmani, s. m. (Pop.) Cotoi, motan (mare). – Et. nec. DOOM
cotoșmán (pop.) s. m., pl. cotoșmáni
cotoșmani
COTOȘMÁN, cotoșmani, s. m. (Pop.) Cotoi, motan (mare). – Et. nec. DOOM
cotoșmán (pop.) s. m., pl. cotoșmáni
cotoșmanii
COTOȘMÁN, cotoșmani, s. m. (Pop.) Cotoi, motan (mare). – Et. nec. DOOM
cotoșmán (pop.) s. m., pl. cotoșmáni
cotoșmanilor
COTOȘMÁN, cotoșmani, s. m. (Pop.) Cotoi, motan (mare). – Et. nec. DOOM
cotoșmán (pop.) s. m., pl. cotoșmáni
cotoșmanul
COTOȘMÁN, cotoșmani, s. m. (Pop.) Cotoi, motan (mare). – Et. nec. DOOM
cotoșmán (pop.) s. m., pl. cotoșmáni
cotoșmanului
COTOȘMÁN, cotoșmani, s. m. (Pop.) Cotoi, motan (mare). – Et. nec. DOOM
cotoșmán (pop.) s. m., pl. cotoșmáni
cotreampă
COTREÁMPĂ, cotrémpe, s. f. (Var.) Zdreanță. (cf. zdreanță)
cotreanța
COTREÁNȚĂ, cotrențe, s. f. (Reg.) Haină veche și ruptă; zdreanță. – Din magh. kotroncz. DOOM
cotreánță (reg.) (co-trean-) s. f., g.-d. art. cotrénței; pl. cotrénțe
cotrențe
COTREÁNȚĂ, cotrențe, s. f. (Reg.) Haină veche și ruptă; zdreanță. – Din magh. kotroncz. DOOM
cotreánță (reg.) (co-trean-) s. f., g.-d. art. cotrénței; pl. cotrénțe
cotrenței
COTREÁNȚĂ, cotrențe, s. f. (Reg.) Haină veche și ruptă; zdreanță. – Din magh. kotroncz. DOOM
cotreánță (reg.) (co-trean-) s. f., g.-d. art. cotrénței; pl. cotrénțe
cotrențele
COTREÁNȚĂ, cotrențe, s. f. (Reg.) Haină veche și ruptă; zdreanță. – Din magh. kotroncz. DOOM
cotreánță (reg.) (co-trean-) s. f., g.-d. art. cotrénței; pl. cotrénțe
cotrențelor
COTREÁNȚĂ, cotrențe, s. f. (Reg.) Haină veche și ruptă; zdreanță. – Din magh. kotroncz. DOOM
cotreánță (reg.) (co-trean-) s. f., g.-d. art. cotrénței; pl. cotrénțe
cotrențoasa
COTRENȚÓS, -OÁSĂ, cotrențoși, -oase, adj. (Reg.) Zdrențăros. – Cotreanță + suf. -os. DOOM
cotrențós (reg.) (co-tren-) adj. m., pl. cotrențóși; f. cotrențoásă, pl. cotrențoáse
cotrențoase
COTRENȚÓS, -OÁSĂ, cotrențoși, -oase, adj. (Reg.) Zdrențăros. – Cotreanță + suf. -os. DOOM
cotrențós (reg.) (co-tren-) adj. m., pl. cotrențóși; f. cotrențoásă, pl. cotrențoáse
cotrențoasei
COTRENȚÓS, -OÁSĂ, cotrențoși, -oase, adj. (Reg.) Zdrențăros. – Cotreanță + suf. -os. DOOM
cotrențós (reg.) (co-tren-) adj. m., pl. cotrențóși; f. cotrențoásă, pl. cotrențoáse
cotrențoasele
COTRENȚÓS, -OÁSĂ, cotrențoși, -oase, adj. (Reg.) Zdrențăros. – Cotreanță + suf. -os. DOOM
cotrențós (reg.) (co-tren-) adj. m., pl. cotrențóși; f. cotrențoásă, pl. cotrențoáse
cotrențoaselor
COTRENȚÓS, -OÁSĂ, cotrențoși, -oase, adj. (Reg.) Zdrențăros. – Cotreanță + suf. -os. DOOM
cotrențós (reg.) (co-tren-) adj. m., pl. cotrențóși; f. cotrențoásă, pl. cotrențoáse
cotrențos
COTRENȚÓS, -OÁSĂ, cotrențoși, -oase, adj. (Reg.) Zdrențăros. – Cotreanță + suf. -os. DOOM
cotrențós (reg.) (co-tren-) adj. m., pl. cotrențóși; f. cotrențoásă, pl. cotrențoáse
cotrențosul
COTRENȚÓS, -OÁSĂ, cotrențoși, -oase, adj. (Reg.) Zdrențăros. – Cotreanță + suf. -os. DOOM
cotrențós (reg.) (co-tren-) adj. m., pl. cotrențóși; f. cotrențoásă, pl. cotrențoáse
cotrențosului
COTRENȚÓS, -OÁSĂ, cotrențoși, -oase, adj. (Reg.) Zdrențăros. – Cotreanță + suf. -os. DOOM
cotrențós (reg.) (co-tren-) adj. m., pl. cotrențóși; f. cotrențoásă, pl. cotrențoáse
cotrențoși
COTRENȚÓS, -OÁSĂ, cotrențoși, -oase, adj. (Reg.) Zdrențăros. – Cotreanță + suf. -os. DOOM
cotrențós (reg.) (co-tren-) adj. m., pl. cotrențóși; f. cotrențoásă, pl. cotrențoáse
cotrențoșii
COTRENȚÓS, -OÁSĂ, cotrențoși, -oase, adj. (Reg.) Zdrențăros. – Cotreanță + suf. -os. DOOM
cotrențós (reg.) (co-tren-) adj. m., pl. cotrențóși; f. cotrențoásă, pl. cotrențoáse
cotrențoșilor
COTRENȚÓS, -OÁSĂ, cotrențoși, -oase, adj. (Reg.) Zdrențăros. – Cotreanță + suf. -os. DOOM
cotrențós (reg.) (co-tren-) adj. m., pl. cotrențóși; f. cotrențoásă, pl. cotrențoáse
cotroage
COTRÓG, cotroage, s. n. (Reg.) Culcuș, adăpost. – Et. nec. DOOM
cotróg (reg.) (co-trog) s. n., pl. cotroáge
cotroagele
COTRÓG, cotroage, s. n. (Reg.) Culcuș, adăpost. – Et. nec. DOOM
cotróg (reg.) (co-trog) s. n., pl. cotroáge
cotroagelor
COTRÓG, cotroage, s. n. (Reg.) Culcuș, adăpost. – Et. nec. DOOM
cotróg (reg.) (co-trog) s. n., pl. cotroáge
cotrobăi
COTROBĂÍ, cotróbăi, vb. IV. Intranz. A căuta cu de-amănuntul răvășind lucrurile, a cerceta prin tot locul; a scotoci; a hojbăi. [Prez. ind. și: cotrobăiesc] – Et. nec. DOOM
cotrobăí (a cotrobăi) (co-tro-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotróbăi / cotrobăiésc, imperf. 3 sg. cotrobăiá; conj. prez. 3 să cotróbăie / să cotrobăiáscă
cotrobăia
COTROBĂÍ, cotróbăi, vb. IV. Intranz. A căuta cu de-amănuntul răvășind lucrurile, a cerceta prin tot locul; a scotoci; a hojbăi. [Prez. ind. și: cotrobăiesc] – Et. nec. DOOM
cotrobăí (a cotrobăi) (co-tro-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotróbăi / cotrobăiésc, imperf. 3 sg. cotrobăiá; conj. prez. 3 să cotróbăie / să cotrobăiáscă
cotrobăiai
COTROBĂÍ, cotróbăi, vb. IV. Intranz. A căuta cu de-amănuntul răvășind lucrurile, a cerceta prin tot locul; a scotoci; a hojbăi. [Prez. ind. și: cotrobăiesc] – Et. nec. DOOM
cotrobăí (a cotrobăi) (co-tro-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotróbăi / cotrobăiésc, imperf. 3 sg. cotrobăiá; conj. prez. 3 să cotróbăie / să cotrobăiáscă
cotrobăiala
COTROBĂIÁLĂ, cotrobăieli, s. f. Faptul de a cotrobăi; scotocire. [Pr.: -bă-ia-] – Cotrobăi + suf. -eală. DOOM
cotrobăiálă (co-tro-) s. f., g.-d. art. cotrobăiélii; pl. cotrobăiéli
cotrobăiam
COTROBĂÍ, cotróbăi, vb. IV. Intranz. A căuta cu de-amănuntul răvășind lucrurile, a cerceta prin tot locul; a scotoci; a hojbăi. [Prez. ind. și: cotrobăiesc] – Et. nec. DOOM
cotrobăí (a cotrobăi) (co-tro-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotróbăi / cotrobăiésc, imperf. 3 sg. cotrobăiá; conj. prez. 3 să cotróbăie / să cotrobăiáscă
cotrobăiască
COTROBĂÍ, cotróbăi, vb. IV. Intranz. A căuta cu de-amănuntul răvășind lucrurile, a cerceta prin tot locul; a scotoci; a hojbăi. [Prez. ind. și: cotrobăiesc] – Et. nec. DOOM
cotrobăí (a cotrobăi) (co-tro-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotróbăi / cotrobăiésc, imperf. 3 sg. cotrobăiá; conj. prez. 3 să cotróbăie / să cotrobăiáscă
cotrobăiau
COTROBĂÍ, cotróbăi, vb. IV. Intranz. A căuta cu de-amănuntul răvășind lucrurile, a cerceta prin tot locul; a scotoci; a hojbăi. [Prez. ind. și: cotrobăiesc] – Et. nec. DOOM
cotrobăí (a cotrobăi) (co-tro-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotróbăi / cotrobăiésc, imperf. 3 sg. cotrobăiá; conj. prez. 3 să cotróbăie / să cotrobăiáscă
cotrobăiați
COTROBĂÍ, cotróbăi, vb. IV. Intranz. A căuta cu de-amănuntul răvășind lucrurile, a cerceta prin tot locul; a scotoci; a hojbăi. [Prez. ind. și: cotrobăiesc] – Et. nec. DOOM
cotrobăí (a cotrobăi) (co-tro-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotróbăi / cotrobăiésc, imperf. 3 sg. cotrobăiá; conj. prez. 3 să cotróbăie / să cotrobăiáscă
cotrobăieli
COTROBĂIÁLĂ, cotrobăieli, s. f. Faptul de a cotrobăi; scotocire. [Pr.: -bă-ia-] – Cotrobăi + suf. -eală. DOOM
cotrobăiálă (co-tro-) s. f., g.-d. art. cotrobăiélii; pl. cotrobăiéli
cotrobăielii
COTROBĂIÁLĂ, cotrobăieli, s. f. Faptul de a cotrobăi; scotocire. [Pr.: -bă-ia-] – Cotrobăi + suf. -eală. DOOM
cotrobăiálă (co-tro-) s. f., g.-d. art. cotrobăiélii; pl. cotrobăiéli
cotrobăielile
COTROBĂIÁLĂ, cotrobăieli, s. f. Faptul de a cotrobăi; scotocire. [Pr.: -bă-ia-] – Cotrobăi + suf. -eală. DOOM
cotrobăiálă (co-tro-) s. f., g.-d. art. cotrobăiélii; pl. cotrobăiéli
cotrobăielilor
COTROBĂIÁLĂ, cotrobăieli, s. f. Faptul de a cotrobăi; scotocire. [Pr.: -bă-ia-] – Cotrobăi + suf. -eală. DOOM
cotrobăiálă (co-tro-) s. f., g.-d. art. cotrobăiélii; pl. cotrobăiéli
cotrobăiesc
COTROBĂÍ, cotróbăi, vb. IV. Intranz. A căuta cu de-amănuntul răvășind lucrurile, a cerceta prin tot locul; a scotoci; a hojbăi. [Prez. ind. și: cotrobăiesc] – Et. nec. DOOM
cotrobăí (a cotrobăi) (co-tro-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotróbăi / cotrobăiésc, imperf. 3 sg. cotrobăiá; conj. prez. 3 să cotróbăie / să cotrobăiáscă
cotrobăiește
COTROBĂÍ, cotróbăi, vb. IV. Intranz. A căuta cu de-amănuntul răvășind lucrurile, a cerceta prin tot locul; a scotoci; a hojbăi. [Prez. ind. și: cotrobăiesc] – Et. nec. DOOM
cotrobăí (a cotrobăi) (co-tro-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotróbăi / cotrobăiésc, imperf. 3 sg. cotrobăiá; conj. prez. 3 să cotróbăie / să cotrobăiáscă
cotrobăiești
COTROBĂÍ, cotróbăi, vb. IV. Intranz. A căuta cu de-amănuntul răvășind lucrurile, a cerceta prin tot locul; a scotoci; a hojbăi. [Prez. ind. și: cotrobăiesc] – Et. nec. DOOM
cotrobăí (a cotrobăi) (co-tro-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotróbăi / cotrobăiésc, imperf. 3 sg. cotrobăiá; conj. prez. 3 să cotróbăie / să cotrobăiáscă
cotrobăii
COTROBĂÍ, cotróbăi, vb. IV. Intranz. A căuta cu de-amănuntul răvășind lucrurile, a cerceta prin tot locul; a scotoci; a hojbăi. [Prez. ind. și: cotrobăiesc] – Et. nec. DOOM
cotrobăí (a cotrobăi) (co-tro-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotróbăi / cotrobăiésc, imperf. 3 sg. cotrobăiá; conj. prez. 3 să cotróbăie / să cotrobăiáscă
cotrobăim
COTROBĂÍ, cotróbăi, vb. IV. Intranz. A căuta cu de-amănuntul răvășind lucrurile, a cerceta prin tot locul; a scotoci; a hojbăi. [Prez. ind. și: cotrobăiesc] – Et. nec. DOOM
cotrobăí (a cotrobăi) (co-tro-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotróbăi / cotrobăiésc, imperf. 3 sg. cotrobăiá; conj. prez. 3 să cotróbăie / să cotrobăiáscă
cotrobăind
COTROBĂÍ, cotróbăi, vb. IV. Intranz. A căuta cu de-amănuntul răvășind lucrurile, a cerceta prin tot locul; a scotoci; a hojbăi. [Prez. ind. și: cotrobăiesc] – Et. nec. DOOM
cotrobăí (a cotrobăi) (co-tro-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotróbăi / cotrobăiésc, imperf. 3 sg. cotrobăiá; conj. prez. 3 să cotróbăie / să cotrobăiáscă
cotrobăire
COTROBĂÍ, cotróbăi, vb. IV. Intranz. A căuta cu de-amănuntul răvășind lucrurile, a cerceta prin tot locul; a scotoci; a hojbăi. [Prez. ind. și: cotrobăiesc] – Et. nec. DOOM
cotrobăí (a cotrobăi) (co-tro-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotróbăi / cotrobăiésc, imperf. 3 sg. cotrobăiá; conj. prez. 3 să cotróbăie / să cotrobăiáscă
cotrobăiră
COTROBĂÍ, cotróbăi, vb. IV. Intranz. A căuta cu de-amănuntul răvășind lucrurile, a cerceta prin tot locul; a scotoci; a hojbăi. [Prez. ind. și: cotrobăiesc] – Et. nec. DOOM
cotrobăí (a cotrobăi) (co-tro-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotróbăi / cotrobăiésc, imperf. 3 sg. cotrobăiá; conj. prez. 3 să cotróbăie / să cotrobăiáscă
cotrobăirăm
COTROBĂÍ, cotróbăi, vb. IV. Intranz. A căuta cu de-amănuntul răvășind lucrurile, a cerceta prin tot locul; a scotoci; a hojbăi. [Prez. ind. și: cotrobăiesc] – Et. nec. DOOM
cotrobăí (a cotrobăi) (co-tro-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotróbăi / cotrobăiésc, imperf. 3 sg. cotrobăiá; conj. prez. 3 să cotróbăie / să cotrobăiáscă
cotrobăirăți
COTROBĂÍ, cotróbăi, vb. IV. Intranz. A căuta cu de-amănuntul răvășind lucrurile, a cerceta prin tot locul; a scotoci; a hojbăi. [Prez. ind. și: cotrobăiesc] – Et. nec. DOOM
cotrobăí (a cotrobăi) (co-tro-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotróbăi / cotrobăiésc, imperf. 3 sg. cotrobăiá; conj. prez. 3 să cotróbăie / să cotrobăiáscă
cotrobăise
COTROBĂÍ, cotróbăi, vb. IV. Intranz. A căuta cu de-amănuntul răvășind lucrurile, a cerceta prin tot locul; a scotoci; a hojbăi. [Prez. ind. și: cotrobăiesc] – Et. nec. DOOM
cotrobăí (a cotrobăi) (co-tro-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotróbăi / cotrobăiésc, imperf. 3 sg. cotrobăiá; conj. prez. 3 să cotróbăie / să cotrobăiáscă
cotrobăisem
COTROBĂÍ, cotróbăi, vb. IV. Intranz. A căuta cu de-amănuntul răvășind lucrurile, a cerceta prin tot locul; a scotoci; a hojbăi. [Prez. ind. și: cotrobăiesc] – Et. nec. DOOM
cotrobăí (a cotrobăi) (co-tro-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotróbăi / cotrobăiésc, imperf. 3 sg. cotrobăiá; conj. prez. 3 să cotróbăie / să cotrobăiáscă
cotrobăiseră
COTROBĂÍ, cotróbăi, vb. IV. Intranz. A căuta cu de-amănuntul răvășind lucrurile, a cerceta prin tot locul; a scotoci; a hojbăi. [Prez. ind. și: cotrobăiesc] – Et. nec. DOOM
cotrobăí (a cotrobăi) (co-tro-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotróbăi / cotrobăiésc, imperf. 3 sg. cotrobăiá; conj. prez. 3 să cotróbăie / să cotrobăiáscă
cotrobăiserăm
COTROBĂÍ, cotróbăi, vb. IV. Intranz. A căuta cu de-amănuntul răvășind lucrurile, a cerceta prin tot locul; a scotoci; a hojbăi. [Prez. ind. și: cotrobăiesc] – Et. nec. DOOM
cotrobăí (a cotrobăi) (co-tro-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotróbăi / cotrobăiésc, imperf. 3 sg. cotrobăiá; conj. prez. 3 să cotróbăie / să cotrobăiáscă
cotrobăiserăți
COTROBĂÍ, cotróbăi, vb. IV. Intranz. A căuta cu de-amănuntul răvășind lucrurile, a cerceta prin tot locul; a scotoci; a hojbăi. [Prez. ind. și: cotrobăiesc] – Et. nec. DOOM
cotrobăí (a cotrobăi) (co-tro-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotróbăi / cotrobăiésc, imperf. 3 sg. cotrobăiá; conj. prez. 3 să cotróbăie / să cotrobăiáscă
cotrobăiseși
COTROBĂÍ, cotróbăi, vb. IV. Intranz. A căuta cu de-amănuntul răvășind lucrurile, a cerceta prin tot locul; a scotoci; a hojbăi. [Prez. ind. și: cotrobăiesc] – Et. nec. DOOM
cotrobăí (a cotrobăi) (co-tro-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotróbăi / cotrobăiésc, imperf. 3 sg. cotrobăiá; conj. prez. 3 să cotróbăie / să cotrobăiáscă
cotrobăiseți
COTROBĂÍ, cotróbăi, vb. IV. Intranz. A căuta cu de-amănuntul răvășind lucrurile, a cerceta prin tot locul; a scotoci; a hojbăi. [Prez. ind. și: cotrobăiesc] – Et. nec. DOOM
cotrobăí (a cotrobăi) (co-tro-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotróbăi / cotrobăiésc, imperf. 3 sg. cotrobăiá; conj. prez. 3 să cotróbăie / să cotrobăiáscă
cotrobăit
COTROBĂÍ, cotróbăi, vb. IV. Intranz. A căuta cu de-amănuntul răvășind lucrurile, a cerceta prin tot locul; a scotoci; a hojbăi. [Prez. ind. și: cotrobăiesc] – Et. nec. DOOM
cotrobăí (a cotrobăi) (co-tro-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotróbăi / cotrobăiésc, imperf. 3 sg. cotrobăiá; conj. prez. 3 să cotróbăie / să cotrobăiáscă
cotrobăit
COTROBĂÍT, cotrobăituri, s. n. Cotrobăială. [Pr.: -bă-it] – V. cotrobăi.
cotrobăitul
COTROBĂÍT, cotrobăituri, s. n. Cotrobăială. [Pr.: -bă-it] – V. cotrobăi.
cotrobăitului
COTROBĂÍT, cotrobăituri, s. n. Cotrobăială. [Pr.: -bă-it] – V. cotrobăi.
cotrobăituri
COTROBĂÍT, cotrobăituri, s. n. Cotrobăială. [Pr.: -bă-it] – V. cotrobăi.
cotrobăiturile
COTROBĂÍT, cotrobăituri, s. n. Cotrobăială. [Pr.: -bă-it] – V. cotrobăi.
cotrobăiturilor
COTROBĂÍT, cotrobăituri, s. n. Cotrobăială. [Pr.: -bă-it] – V. cotrobăi.
cotrobăiși
COTROBĂÍ, cotróbăi, vb. IV. Intranz. A căuta cu de-amănuntul răvășind lucrurile, a cerceta prin tot locul; a scotoci; a hojbăi. [Prez. ind. și: cotrobăiesc] – Et. nec. DOOM
cotrobăí (a cotrobăi) (co-tro-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotróbăi / cotrobăiésc, imperf. 3 sg. cotrobăiá; conj. prez. 3 să cotróbăie / să cotrobăiáscă
cotrobăiți
COTROBĂÍ, cotróbăi, vb. IV. Intranz. A căuta cu de-amănuntul răvășind lucrurile, a cerceta prin tot locul; a scotoci; a hojbăi. [Prez. ind. și: cotrobăiesc] – Et. nec. DOOM
cotrobăí (a cotrobăi) (co-tro-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotróbăi / cotrobăiésc, imperf. 3 sg. cotrobăiá; conj. prez. 3 să cotróbăie / să cotrobăiáscă
cotroci
cotrocí (-césc, -ít), vb. – 1. A căuta, a iscodi. – 2. A acoperi, a înveli. – Var. cotroși, cotîrci. Creație expresivă, cf. cotrobăi. Sensul al doilea și cel de cotroc, s. n. (Trans., pat, culcuș), care pare un der. postverbal (după Scriban, legat de astruca, ipoteză puțin probabilă), se explică poate printr-o contaminare cu mag. katroc, ketres „alcov”; cu atît mai mult cu cît sînt cuvinte care circulă în Trans. și Banat. Cf. cotruță.
cotrocire
cotrocí (-césc, -ít), vb. – 1. A căuta, a iscodi. – 2. A acoperi, a înveli. – Var. cotroși, cotîrci. Creație expresivă, cf. cotrobăi. Sensul al doilea și cel de cotroc, s. n. (Trans., pat, culcuș), care pare un der. postverbal (după Scriban, legat de astruca, ipoteză puțin probabilă), se explică poate printr-o contaminare cu mag. katroc, ketres „alcov”; cu atît mai mult cu cît sînt cuvinte care circulă în Trans. și Banat. Cf. cotruță.
cotrocit
cotrocí (-césc, -ít), vb. – 1. A căuta, a iscodi. – 2. A acoperi, a înveli. – Var. cotroși, cotîrci. Creație expresivă, cf. cotrobăi. Sensul al doilea și cel de cotroc, s. n. (Trans., pat, culcuș), care pare un der. postverbal (după Scriban, legat de astruca, ipoteză puțin probabilă), se explică poate printr-o contaminare cu mag. katroc, ketres „alcov”; cu atît mai mult cu cît sînt cuvinte care circulă în Trans. și Banat. Cf. cotruță.
cotrofleanț
cotrofleánț s. m. – Poreclă dată germanilor. – Var. cotofleanț. Germ. Kartoffelpflanzer „cultivator de cartofi” (Borcea 184); este însă evidentă interpretarea expresivă a etimonului.
cotrog
COTRÓG, cotroage, s. n. (Reg.) Culcuș, adăpost. – Et. nec. DOOM
cotróg (reg.) (co-trog) s. n., pl. cotroáge
cotrogul
COTRÓG, cotroage, s. n. (Reg.) Culcuș, adăpost. – Et. nec. DOOM
cotróg (reg.) (co-trog) s. n., pl. cotroáge
cotrogului
COTRÓG, cotroage, s. n. (Reg.) Culcuș, adăpost. – Et. nec. DOOM
cotróg (reg.) (co-trog) s. n., pl. cotroáge
cotropea
COTROPÍ, cotropesc, vb. IV. Tranz. 1. A ocupa prin violență, a pune stăpânire pe un teritoriu străin în mod abuziv și brutal; a încălca, a invada. ♦ Refl. (Rar) A se nărui, a se prăbuși. 2. Fig. A acoperi, a cuprinde din toate părțile; a copleși. – Et. nec. DOOM
cotropí (a ~) (co-tro-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotropésc, imperf. 3 sg. cotropeá; conj. prez. 3 să cotropeáscă
cotropeai
COTROPÍ, cotropesc, vb. IV. Tranz. 1. A ocupa prin violență, a pune stăpânire pe un teritoriu străin în mod abuziv și brutal; a încălca, a invada. ♦ Refl. (Rar) A se nărui, a se prăbuși. 2. Fig. A acoperi, a cuprinde din toate părțile; a copleși. – Et. nec. DOOM
cotropí (a ~) (co-tro-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotropésc, imperf. 3 sg. cotropeá; conj. prez. 3 să cotropeáscă
cotropeam
COTROPÍ, cotropesc, vb. IV. Tranz. 1. A ocupa prin violență, a pune stăpânire pe un teritoriu străin în mod abuziv și brutal; a încălca, a invada. ♦ Refl. (Rar) A se nărui, a se prăbuși. 2. Fig. A acoperi, a cuprinde din toate părțile; a copleși. – Et. nec. DOOM
cotropí (a ~) (co-tro-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotropésc, imperf. 3 sg. cotropeá; conj. prez. 3 să cotropeáscă
cotropească
COTROPÍ, cotropesc, vb. IV. Tranz. 1. A ocupa prin violență, a pune stăpânire pe un teritoriu străin în mod abuziv și brutal; a încălca, a invada. ♦ Refl. (Rar) A se nărui, a se prăbuși. 2. Fig. A acoperi, a cuprinde din toate părțile; a copleși. – Et. nec. DOOM
cotropí (a ~) (co-tro-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotropésc, imperf. 3 sg. cotropeá; conj. prez. 3 să cotropeáscă
cotropeau
COTROPÍ, cotropesc, vb. IV. Tranz. 1. A ocupa prin violență, a pune stăpânire pe un teritoriu străin în mod abuziv și brutal; a încălca, a invada. ♦ Refl. (Rar) A se nărui, a se prăbuși. 2. Fig. A acoperi, a cuprinde din toate părțile; a copleși. – Et. nec. DOOM
cotropí (a ~) (co-tro-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotropésc, imperf. 3 sg. cotropeá; conj. prez. 3 să cotropeáscă
cotropeați
COTROPÍ, cotropesc, vb. IV. Tranz. 1. A ocupa prin violență, a pune stăpânire pe un teritoriu străin în mod abuziv și brutal; a încălca, a invada. ♦ Refl. (Rar) A se nărui, a se prăbuși. 2. Fig. A acoperi, a cuprinde din toate părțile; a copleși. – Et. nec. DOOM
cotropí (a ~) (co-tro-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotropésc, imperf. 3 sg. cotropeá; conj. prez. 3 să cotropeáscă
cotropesc
COTROPÍ, cotropesc, vb. IV. Tranz. 1. A ocupa prin violență, a pune stăpânire pe un teritoriu străin în mod abuziv și brutal; a încălca, a invada. ♦ Refl. (Rar) A se nărui, a se prăbuși. 2. Fig. A acoperi, a cuprinde din toate părțile; a copleși. – Et. nec. DOOM
cotropí (a ~) (co-tro-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotropésc, imperf. 3 sg. cotropeá; conj. prez. 3 să cotropeáscă
cotropește
COTROPÍ, cotropesc, vb. IV. Tranz. 1. A ocupa prin violență, a pune stăpânire pe un teritoriu străin în mod abuziv și brutal; a încălca, a invada. ♦ Refl. (Rar) A se nărui, a se prăbuși. 2. Fig. A acoperi, a cuprinde din toate părțile; a copleși. – Et. nec. DOOM
cotropí (a ~) (co-tro-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotropésc, imperf. 3 sg. cotropeá; conj. prez. 3 să cotropeáscă
cotropești
COTROPÍ, cotropesc, vb. IV. Tranz. 1. A ocupa prin violență, a pune stăpânire pe un teritoriu străin în mod abuziv și brutal; a încălca, a invada. ♦ Refl. (Rar) A se nărui, a se prăbuși. 2. Fig. A acoperi, a cuprinde din toate părțile; a copleși. – Et. nec. DOOM
cotropí (a ~) (co-tro-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotropésc, imperf. 3 sg. cotropeá; conj. prez. 3 să cotropeáscă
cotropi
COTROPÍ, cotropesc, vb. IV. Tranz. 1. A ocupa prin violență, a pune stăpânire pe un teritoriu străin în mod abuziv și brutal; a încălca, a invada. ♦ Refl. (Rar) A se nărui, a se prăbuși. 2. Fig. A acoperi, a cuprinde din toate părțile; a copleși. – Et. nec. DOOM
cotropí (a ~) (co-tro-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotropésc, imperf. 3 sg. cotropeá; conj. prez. 3 să cotropeáscă
cotropii
COTROPÍ, cotropesc, vb. IV. Tranz. 1. A ocupa prin violență, a pune stăpânire pe un teritoriu străin în mod abuziv și brutal; a încălca, a invada. ♦ Refl. (Rar) A se nărui, a se prăbuși. 2. Fig. A acoperi, a cuprinde din toate părțile; a copleși. – Et. nec. DOOM
cotropí (a ~) (co-tro-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotropésc, imperf. 3 sg. cotropeá; conj. prez. 3 să cotropeáscă
cotropim
COTROPÍ, cotropesc, vb. IV. Tranz. 1. A ocupa prin violență, a pune stăpânire pe un teritoriu străin în mod abuziv și brutal; a încălca, a invada. ♦ Refl. (Rar) A se nărui, a se prăbuși. 2. Fig. A acoperi, a cuprinde din toate părțile; a copleși. – Et. nec. DOOM
cotropí (a ~) (co-tro-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotropésc, imperf. 3 sg. cotropeá; conj. prez. 3 să cotropeáscă
cotropind
COTROPÍ, cotropesc, vb. IV. Tranz. 1. A ocupa prin violență, a pune stăpânire pe un teritoriu străin în mod abuziv și brutal; a încălca, a invada. ♦ Refl. (Rar) A se nărui, a se prăbuși. 2. Fig. A acoperi, a cuprinde din toate părțile; a copleși. – Et. nec. DOOM
cotropí (a ~) (co-tro-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotropésc, imperf. 3 sg. cotropeá; conj. prez. 3 să cotropeáscă
cotropire
COTROPÍ, cotropesc, vb. IV. Tranz. 1. A ocupa prin violență, a pune stăpânire pe un teritoriu străin în mod abuziv și brutal; a încălca, a invada. ♦ Refl. (Rar) A se nărui, a se prăbuși. 2. Fig. A acoperi, a cuprinde din toate părțile; a copleși. – Et. nec. DOOM
cotropí (a ~) (co-tro-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotropésc, imperf. 3 sg. cotropeá; conj. prez. 3 să cotropeáscă
cotropire
COTROPÍRE, cotropiri, s. f. Acțiunea de a (se) cotropi; ocupare, încălcare, invadare prin violență. – V. cotropi. DOOM
cotropíre (co-tro-) s. f., g.-d. art. cotropírii; pl. cotropíri
cotropirea
COTROPÍRE, cotropiri, s. f. Acțiunea de a (se) cotropi; ocupare, încălcare, invadare prin violență. – V. cotropi. DOOM
cotropíre (co-tro-) s. f., g.-d. art. cotropírii; pl. cotropíri
cotropiri
COTROPÍRE, cotropiri, s. f. Acțiunea de a (se) cotropi; ocupare, încălcare, invadare prin violență. – V. cotropi. DOOM
cotropíre (co-tro-) s. f., g.-d. art. cotropírii; pl. cotropíri
cotropirii
COTROPÍRE, cotropiri, s. f. Acțiunea de a (se) cotropi; ocupare, încălcare, invadare prin violență. – V. cotropi. DOOM
cotropíre (co-tro-) s. f., g.-d. art. cotropírii; pl. cotropíri
cotropirile
COTROPÍRE, cotropiri, s. f. Acțiunea de a (se) cotropi; ocupare, încălcare, invadare prin violență. – V. cotropi. DOOM
cotropíre (co-tro-) s. f., g.-d. art. cotropírii; pl. cotropíri
cotropirilor
COTROPÍRE, cotropiri, s. f. Acțiunea de a (se) cotropi; ocupare, încălcare, invadare prin violență. – V. cotropi. DOOM
cotropíre (co-tro-) s. f., g.-d. art. cotropírii; pl. cotropíri
cotropiră
COTROPÍ, cotropesc, vb. IV. Tranz. 1. A ocupa prin violență, a pune stăpânire pe un teritoriu străin în mod abuziv și brutal; a încălca, a invada. ♦ Refl. (Rar) A se nărui, a se prăbuși. 2. Fig. A acoperi, a cuprinde din toate părțile; a copleși. – Et. nec. DOOM
cotropí (a ~) (co-tro-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotropésc, imperf. 3 sg. cotropeá; conj. prez. 3 să cotropeáscă
cotropirăm
COTROPÍ, cotropesc, vb. IV. Tranz. 1. A ocupa prin violență, a pune stăpânire pe un teritoriu străin în mod abuziv și brutal; a încălca, a invada. ♦ Refl. (Rar) A se nărui, a se prăbuși. 2. Fig. A acoperi, a cuprinde din toate părțile; a copleși. – Et. nec. DOOM
cotropí (a ~) (co-tro-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotropésc, imperf. 3 sg. cotropeá; conj. prez. 3 să cotropeáscă
cotropirăți
COTROPÍ, cotropesc, vb. IV. Tranz. 1. A ocupa prin violență, a pune stăpânire pe un teritoriu străin în mod abuziv și brutal; a încălca, a invada. ♦ Refl. (Rar) A se nărui, a se prăbuși. 2. Fig. A acoperi, a cuprinde din toate părțile; a copleși. – Et. nec. DOOM
cotropí (a ~) (co-tro-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotropésc, imperf. 3 sg. cotropeá; conj. prez. 3 să cotropeáscă
cotropise
COTROPÍ, cotropesc, vb. IV. Tranz. 1. A ocupa prin violență, a pune stăpânire pe un teritoriu străin în mod abuziv și brutal; a încălca, a invada. ♦ Refl. (Rar) A se nărui, a se prăbuși. 2. Fig. A acoperi, a cuprinde din toate părțile; a copleși. – Et. nec. DOOM
cotropí (a ~) (co-tro-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotropésc, imperf. 3 sg. cotropeá; conj. prez. 3 să cotropeáscă
cotropisem
COTROPÍ, cotropesc, vb. IV. Tranz. 1. A ocupa prin violență, a pune stăpânire pe un teritoriu străin în mod abuziv și brutal; a încălca, a invada. ♦ Refl. (Rar) A se nărui, a se prăbuși. 2. Fig. A acoperi, a cuprinde din toate părțile; a copleși. – Et. nec. DOOM
cotropí (a ~) (co-tro-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotropésc, imperf. 3 sg. cotropeá; conj. prez. 3 să cotropeáscă
cotropiseră
COTROPÍ, cotropesc, vb. IV. Tranz. 1. A ocupa prin violență, a pune stăpânire pe un teritoriu străin în mod abuziv și brutal; a încălca, a invada. ♦ Refl. (Rar) A se nărui, a se prăbuși. 2. Fig. A acoperi, a cuprinde din toate părțile; a copleși. – Et. nec. DOOM
cotropí (a ~) (co-tro-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotropésc, imperf. 3 sg. cotropeá; conj. prez. 3 să cotropeáscă
cotropiserăm
COTROPÍ, cotropesc, vb. IV. Tranz. 1. A ocupa prin violență, a pune stăpânire pe un teritoriu străin în mod abuziv și brutal; a încălca, a invada. ♦ Refl. (Rar) A se nărui, a se prăbuși. 2. Fig. A acoperi, a cuprinde din toate părțile; a copleși. – Et. nec. DOOM
cotropí (a ~) (co-tro-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotropésc, imperf. 3 sg. cotropeá; conj. prez. 3 să cotropeáscă
cotropiserăți
COTROPÍ, cotropesc, vb. IV. Tranz. 1. A ocupa prin violență, a pune stăpânire pe un teritoriu străin în mod abuziv și brutal; a încălca, a invada. ♦ Refl. (Rar) A se nărui, a se prăbuși. 2. Fig. A acoperi, a cuprinde din toate părțile; a copleși. – Et. nec. DOOM
cotropí (a ~) (co-tro-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotropésc, imperf. 3 sg. cotropeá; conj. prez. 3 să cotropeáscă
cotropiseși
COTROPÍ, cotropesc, vb. IV. Tranz. 1. A ocupa prin violență, a pune stăpânire pe un teritoriu străin în mod abuziv și brutal; a încălca, a invada. ♦ Refl. (Rar) A se nărui, a se prăbuși. 2. Fig. A acoperi, a cuprinde din toate părțile; a copleși. – Et. nec. DOOM
cotropí (a ~) (co-tro-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotropésc, imperf. 3 sg. cotropeá; conj. prez. 3 să cotropeáscă
cotropiseți
COTROPÍ, cotropesc, vb. IV. Tranz. 1. A ocupa prin violență, a pune stăpânire pe un teritoriu străin în mod abuziv și brutal; a încălca, a invada. ♦ Refl. (Rar) A se nărui, a se prăbuși. 2. Fig. A acoperi, a cuprinde din toate părțile; a copleși. – Et. nec. DOOM
cotropí (a ~) (co-tro-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotropésc, imperf. 3 sg. cotropeá; conj. prez. 3 să cotropeáscă
cotropit
COTROPÍ, cotropesc, vb. IV. Tranz. 1. A ocupa prin violență, a pune stăpânire pe un teritoriu străin în mod abuziv și brutal; a încălca, a invada. ♦ Refl. (Rar) A se nărui, a se prăbuși. 2. Fig. A acoperi, a cuprinde din toate părțile; a copleși. – Et. nec. DOOM
cotropí (a ~) (co-tro-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotropésc, imperf. 3 sg. cotropeá; conj. prez. 3 să cotropeáscă
cotropit
COTROPÍ, cotropesc, vb. IV. Tranz. 1. A ocupa prin violență, a pune stăpânire pe un teritoriu străin în mod abuziv și brutal; a încălca, a invada. ♦ Refl. (Rar) A se nărui, a se prăbuși. 2. Fig. A acoperi, a cuprinde din toate părțile; a copleși. – Et. nec.
cotropitoare
COTROPITÓR, -OÁRE, cotropitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, putere, stat) care cotropește; invadator, năvălitor. 2. Adj. Fig. Copleșitor; foarte mare, imens. – Cotropi + suf. -tor. DOOM
cotropitór (co-tro-) adj. m., s. m., pl. cotropitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cotropitoáre
cotropitoare
COTROPITÓR, -OÁRE, cotropitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, putere, stat) care cotropește; invadator, năvălitor. 2. Adj. Fig. Copleșitor; foarte mare, imens. – Cotropi + suf. -tor. DOOM
cotropitór (co-tro-) adj. m., s. m., pl. cotropitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cotropitoáre
cotropitoarea
COTROPITÓR, -OÁRE, cotropitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, putere, stat) care cotropește; invadator, năvălitor. 2. Adj. Fig. Copleșitor; foarte mare, imens. – Cotropi + suf. -tor. DOOM
cotropitór (co-tro-) adj. m., s. m., pl. cotropitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cotropitoáre
cotropitoarea
COTROPITÓR, -OÁRE, cotropitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, putere, stat) care cotropește; invadator, năvălitor. 2. Adj. Fig. Copleșitor; foarte mare, imens. – Cotropi + suf. -tor. DOOM
cotropitór (co-tro-) adj. m., s. m., pl. cotropitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cotropitoáre
cotropitoarei
COTROPITÓR, -OÁRE, cotropitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, putere, stat) care cotropește; invadator, năvălitor. 2. Adj. Fig. Copleșitor; foarte mare, imens. – Cotropi + suf. -tor. DOOM
cotropitór (co-tro-) adj. m., s. m., pl. cotropitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cotropitoáre
cotropitoarei
COTROPITÓR, -OÁRE, cotropitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, putere, stat) care cotropește; invadator, năvălitor. 2. Adj. Fig. Copleșitor; foarte mare, imens. – Cotropi + suf. -tor. DOOM
cotropitór (co-tro-) adj. m., s. m., pl. cotropitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cotropitoáre
cotropitoarele
COTROPITÓR, -OÁRE, cotropitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, putere, stat) care cotropește; invadator, năvălitor. 2. Adj. Fig. Copleșitor; foarte mare, imens. – Cotropi + suf. -tor. DOOM
cotropitór (co-tro-) adj. m., s. m., pl. cotropitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cotropitoáre
cotropitoarele
COTROPITÓR, -OÁRE, cotropitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, putere, stat) care cotropește; invadator, năvălitor. 2. Adj. Fig. Copleșitor; foarte mare, imens. – Cotropi + suf. -tor. DOOM
cotropitór (co-tro-) adj. m., s. m., pl. cotropitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cotropitoáre
cotropitoarelor
COTROPITÓR, -OÁRE, cotropitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, putere, stat) care cotropește; invadator, năvălitor. 2. Adj. Fig. Copleșitor; foarte mare, imens. – Cotropi + suf. -tor. DOOM
cotropitór (co-tro-) adj. m., s. m., pl. cotropitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cotropitoáre
cotropitoarelor
COTROPITÓR, -OÁRE, cotropitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, putere, stat) care cotropește; invadator, năvălitor. 2. Adj. Fig. Copleșitor; foarte mare, imens. – Cotropi + suf. -tor. DOOM
cotropitór (co-tro-) adj. m., s. m., pl. cotropitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cotropitoáre
cotropitor
COTROPITÓR, -OÁRE, cotropitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, putere, stat) care cotropește; invadator, năvălitor. 2. Adj. Fig. Copleșitor; foarte mare, imens. – Cotropi + suf. -tor. DOOM
cotropitór (co-tro-) adj. m., s. m., pl. cotropitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cotropitoáre
cotropitor
COTROPITÓR, -OÁRE, cotropitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, putere, stat) care cotropește; invadator, năvălitor. 2. Adj. Fig. Copleșitor; foarte mare, imens. – Cotropi + suf. -tor. DOOM
cotropitór (co-tro-) adj. m., s. m., pl. cotropitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cotropitoáre
cotropitori
COTROPITÓR, -OÁRE, cotropitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, putere, stat) care cotropește; invadator, năvălitor. 2. Adj. Fig. Copleșitor; foarte mare, imens. – Cotropi + suf. -tor. DOOM
cotropitór (co-tro-) adj. m., s. m., pl. cotropitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cotropitoáre
cotropitori
COTROPITÓR, -OÁRE, cotropitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, putere, stat) care cotropește; invadator, năvălitor. 2. Adj. Fig. Copleșitor; foarte mare, imens. – Cotropi + suf. -tor. DOOM
cotropitór (co-tro-) adj. m., s. m., pl. cotropitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cotropitoáre
cotropitorii
COTROPITÓR, -OÁRE, cotropitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, putere, stat) care cotropește; invadator, năvălitor. 2. Adj. Fig. Copleșitor; foarte mare, imens. – Cotropi + suf. -tor. DOOM
cotropitór (co-tro-) adj. m., s. m., pl. cotropitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cotropitoáre
cotropitorii
COTROPITÓR, -OÁRE, cotropitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, putere, stat) care cotropește; invadator, năvălitor. 2. Adj. Fig. Copleșitor; foarte mare, imens. – Cotropi + suf. -tor. DOOM
cotropitór (co-tro-) adj. m., s. m., pl. cotropitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cotropitoáre
cotropitorilor
COTROPITÓR, -OÁRE, cotropitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, putere, stat) care cotropește; invadator, năvălitor. 2. Adj. Fig. Copleșitor; foarte mare, imens. – Cotropi + suf. -tor. DOOM
cotropitór (co-tro-) adj. m., s. m., pl. cotropitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cotropitoáre
cotropitorilor
COTROPITÓR, -OÁRE, cotropitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, putere, stat) care cotropește; invadator, năvălitor. 2. Adj. Fig. Copleșitor; foarte mare, imens. – Cotropi + suf. -tor. DOOM
cotropitór (co-tro-) adj. m., s. m., pl. cotropitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cotropitoáre
cotropitorul
COTROPITÓR, -OÁRE, cotropitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, putere, stat) care cotropește; invadator, năvălitor. 2. Adj. Fig. Copleșitor; foarte mare, imens. – Cotropi + suf. -tor. DOOM
cotropitór (co-tro-) adj. m., s. m., pl. cotropitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cotropitoáre
cotropitorul
COTROPITÓR, -OÁRE, cotropitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, putere, stat) care cotropește; invadator, năvălitor. 2. Adj. Fig. Copleșitor; foarte mare, imens. – Cotropi + suf. -tor. DOOM
cotropitór (co-tro-) adj. m., s. m., pl. cotropitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cotropitoáre
cotropitorului
COTROPITÓR, -OÁRE, cotropitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, putere, stat) care cotropește; invadator, năvălitor. 2. Adj. Fig. Copleșitor; foarte mare, imens. – Cotropi + suf. -tor. DOOM
cotropitór (co-tro-) adj. m., s. m., pl. cotropitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cotropitoáre
cotropitorului
COTROPITÓR, -OÁRE, cotropitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, putere, stat) care cotropește; invadator, năvălitor. 2. Adj. Fig. Copleșitor; foarte mare, imens. – Cotropi + suf. -tor. DOOM
cotropitór (co-tro-) adj. m., s. m., pl. cotropitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cotropitoáre
cotropiși
COTROPÍ, cotropesc, vb. IV. Tranz. 1. A ocupa prin violență, a pune stăpânire pe un teritoriu străin în mod abuziv și brutal; a încălca, a invada. ♦ Refl. (Rar) A se nărui, a se prăbuși. 2. Fig. A acoperi, a cuprinde din toate părțile; a copleși. – Et. nec. DOOM
cotropí (a ~) (co-tro-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotropésc, imperf. 3 sg. cotropeá; conj. prez. 3 să cotropeáscă
cotropiți
COTROPÍ, cotropesc, vb. IV. Tranz. 1. A ocupa prin violență, a pune stăpânire pe un teritoriu străin în mod abuziv și brutal; a încălca, a invada. ♦ Refl. (Rar) A se nărui, a se prăbuși. 2. Fig. A acoperi, a cuprinde din toate părțile; a copleși. – Et. nec. DOOM
cotropí (a ~) (co-tro-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotropésc, imperf. 3 sg. cotropeá; conj. prez. 3 să cotropeáscă
cotruța
COTRÚȚĂ, cotruțe, s. f. (Reg.) Vatră mică; parte sau colț din vatră; loc gol între cuptor și perete; adâncitură sub vatră. – Din magh. katrocz. DOOM
cotrúță (reg.) (co-tru-) s. f., g.-d. art. cotrúței; pl. cotrúțe
cotruțe
COTRÚȚĂ, cotruțe, s. f. (Reg.) Vatră mică; parte sau colț din vatră; loc gol între cuptor și perete; adâncitură sub vatră. – Din magh. katrocz. DOOM
cotrúță (reg.) (co-tru-) s. f., g.-d. art. cotrúței; pl. cotrúțe
cotruței
COTRÚȚĂ, cotruțe, s. f. (Reg.) Vatră mică; parte sau colț din vatră; loc gol între cuptor și perete; adâncitură sub vatră. – Din magh. katrocz. DOOM
cotrúță (reg.) (co-tru-) s. f., g.-d. art. cotrúței; pl. cotrúțe
cotruțele
COTRÚȚĂ, cotruțe, s. f. (Reg.) Vatră mică; parte sau colț din vatră; loc gol între cuptor și perete; adâncitură sub vatră. – Din magh. katrocz. DOOM
cotrúță (reg.) (co-tru-) s. f., g.-d. art. cotrúței; pl. cotrúțe
cotruțelor
COTRÚȚĂ, cotruțe, s. f. (Reg.) Vatră mică; parte sau colț din vatră; loc gol între cuptor și perete; adâncitură sub vatră. – Din magh. katrocz. DOOM
cotrúță (reg.) (co-tru-) s. f., g.-d. art. cotrúței; pl. cotrúțe
cottage
COTTAGE s.n. Locuință de familie în Anglia. [Pron. có-tigi. / < engl. cottage]. DOOM
cóttage (angl.) [pron. cótig] (-tage) s. n., art. cóttage-ul; pl. cóttage-uri
cotul
COT, (I 1) coate, (I 2, 3, 4) coturi, s. n., (II) coți, s. m. I. S. n. 1. (Anat.; la om) Partea exterioară a articulației dintre humerus și cubitus, care unește brațul cu antebrațul. ◊ Loc. adv. Cot la cot = alături; împreună. ◊ Expr. A da din coate = a) a-și face loc împingând pe alții; b) a lupta (fără scrupule) pentru a ieși dintr-o încurcătură, pentru a obține o situație. A lega cot la cot = a lega (pe cineva) cu mâinile la spate (alături de altul). A-și da coate (sau cu cotul) = a-și face semne (cu cotul); a coti (2). A băga mâinile până-n (sau până la) coate = a fura mult și fără jenă. (Fam.) A-i arăta (sau a-i întoarce) cuiva cotul = a refuza pe cineva în mod batjocoritor; a nu lua în seamă, a trata cu indiferență. Mă doare-n cot! = puțin îmi pasă! ◊ Compus: s. m. și f. coate-goale = (depr.) om sărac. ♦ Parte a mânecii care acoperă cotul (I 1). ♦ (La cal) Parte ieșită în afara articulației de la mijlocul picioarelor de dinapoi. 2. Loc, porțiune unde un drum, o vale etc. își schimbă brusc direcția; cotitură, întorsătură. ♦ Meandru (al unei ape curgătoare). 3. Tub curbat în forma unui arc de cerc, folosit pentru a face legătura între două conducte cu direcții diferite. 4. (Reg.) Colț, unghi, ungher. II. S. m. Veche unitate de măsură pentru lungimi egală cu 0,664 metri (în Muntenia) sau cu 0,637 metri (în Moldova), care reprezenta distanța de la cot (I 1) până la încheietura palmei; p. ext. măsură considerată, subiectiv, mare sau mică, după împrejurări. ◊ Expr. A scoate (sau a-i ieși cuiva) limba de-un cot, se zice când cineva face un efort (fizic) peste măsură de mare. ♦ Bucată de material textil măsurată cu această unitate de măsură. ♦ (Reg.) Vergea de lemn sau de metal pentru măsurarea lungimii. – Lat. cubitus. DOOM
cot2 (articulație) s. n., pl. coáte
cotul
COT, (I 1) coate, (I 2, 3, 4) coturi, s. n., (II) coți, s. m. I. S. n. 1. (Anat.; la om) Partea exterioară a articulației dintre humerus și cubitus, care unește brațul cu antebrațul. ◊ Loc. adv. Cot la cot = alături; împreună. ◊ Expr. A da din coate = a) a-și face loc împingând pe alții; b) a lupta (fără scrupule) pentru a ieși dintr-o încurcătură, pentru a obține o situație. A lega cot la cot = a lega (pe cineva) cu mâinile la spate (alături de altul). A-și da coate (sau cu cotul) = a-și face semne (cu cotul); a coti (2). A băga mâinile până-n (sau până la) coate = a fura mult și fără jenă. (Fam.) A-i arăta (sau a-i întoarce) cuiva cotul = a refuza pe cineva în mod batjocoritor; a nu lua în seamă, a trata cu indiferență. Mă doare-n cot! = puțin îmi pasă! ◊ Compus: s. m. și f. coate-goale = (depr.) om sărac. ♦ Parte a mânecii care acoperă cotul (I 1). ♦ (La cal) Parte ieșită în afara articulației de la mijlocul picioarelor de dinapoi. 2. Loc, porțiune unde un drum, o vale etc. își schimbă brusc direcția; cotitură, întorsătură. ♦ Meandru (al unei ape curgătoare). 3. Tub curbat în forma unui arc de cerc, folosit pentru a face legătura între două conducte cu direcții diferite. 4. (Reg.) Colț, unghi, ungher. II. S. m. Veche unitate de măsură pentru lungimi egală cu 0,664 metri (în Muntenia) sau cu 0,637 metri (în Moldova), care reprezenta distanța de la cot (I 1) până la încheietura palmei; p. ext. măsură considerată, subiectiv, mare sau mică, după împrejurări. ◊ Expr. A scoate (sau a-i ieși cuiva) limba de-un cot, se zice când cineva face un efort (fizic) peste măsură de mare. ♦ Bucată de material textil măsurată cu această unitate de măsură. ♦ (Reg.) Vergea de lemn sau de metal pentru măsurarea lungimii. – Lat. cubitus. DOOM
cot3 (meandră, tub) s. n., pl. cóturi
cotul
COT, (I 1) coate, (I 2, 3, 4) coturi, s. n., (II) coți, s. m. I. S. n. 1. (Anat.; la om) Partea exterioară a articulației dintre humerus și cubitus, care unește brațul cu antebrațul. ◊ Loc. adv. Cot la cot = alături; împreună. ◊ Expr. A da din coate = a) a-și face loc împingând pe alții; b) a lupta (fără scrupule) pentru a ieși dintr-o încurcătură, pentru a obține o situație. A lega cot la cot = a lega (pe cineva) cu mâinile la spate (alături de altul). A-și da coate (sau cu cotul) = a-și face semne (cu cotul); a coti (2). A băga mâinile până-n (sau până la) coate = a fura mult și fără jenă. (Fam.) A-i arăta (sau a-i întoarce) cuiva cotul = a refuza pe cineva în mod batjocoritor; a nu lua în seamă, a trata cu indiferență. Mă doare-n cot! = puțin îmi pasă! ◊ Compus: s. m. și f. coate-goale = (depr.) om sărac. ♦ Parte a mânecii care acoperă cotul (I 1). ♦ (La cal) Parte ieșită în afara articulației de la mijlocul picioarelor de dinapoi. 2. Loc, porțiune unde un drum, o vale etc. își schimbă brusc direcția; cotitură, întorsătură. ♦ Meandru (al unei ape curgătoare). 3. Tub curbat în forma unui arc de cerc, folosit pentru a face legătura între două conducte cu direcții diferite. 4. (Reg.) Colț, unghi, ungher. II. S. m. Veche unitate de măsură pentru lungimi egală cu 0,664 metri (în Muntenia) sau cu 0,637 metri (în Moldova), care reprezenta distanța de la cot (I 1) până la încheietura palmei; p. ext. măsură considerată, subiectiv, mare sau mică, după împrejurări. ◊ Expr. A scoate (sau a-i ieși cuiva) limba de-un cot, se zice când cineva face un efort (fizic) peste măsură de mare. ♦ Bucată de material textil măsurată cu această unitate de măsură. ♦ (Reg.) Vergea de lemn sau de metal pentru măsurarea lungimii. – Lat. cubitus. DOOM
cot1 (unitate de măsură) s. m., pl. coți
cotulată
cotulată, cotulate s. f. lovitură cu cotul.
cotului
COT, (I 1) coate, (I 2, 3, 4) coturi, s. n., (II) coți, s. m. I. S. n. 1. (Anat.; la om) Partea exterioară a articulației dintre humerus și cubitus, care unește brațul cu antebrațul. ◊ Loc. adv. Cot la cot = alături; împreună. ◊ Expr. A da din coate = a) a-și face loc împingând pe alții; b) a lupta (fără scrupule) pentru a ieși dintr-o încurcătură, pentru a obține o situație. A lega cot la cot = a lega (pe cineva) cu mâinile la spate (alături de altul). A-și da coate (sau cu cotul) = a-și face semne (cu cotul); a coti (2). A băga mâinile până-n (sau până la) coate = a fura mult și fără jenă. (Fam.) A-i arăta (sau a-i întoarce) cuiva cotul = a refuza pe cineva în mod batjocoritor; a nu lua în seamă, a trata cu indiferență. Mă doare-n cot! = puțin îmi pasă! ◊ Compus: s. m. și f. coate-goale = (depr.) om sărac. ♦ Parte a mânecii care acoperă cotul (I 1). ♦ (La cal) Parte ieșită în afara articulației de la mijlocul picioarelor de dinapoi. 2. Loc, porțiune unde un drum, o vale etc. își schimbă brusc direcția; cotitură, întorsătură. ♦ Meandru (al unei ape curgătoare). 3. Tub curbat în forma unui arc de cerc, folosit pentru a face legătura între două conducte cu direcții diferite. 4. (Reg.) Colț, unghi, ungher. II. S. m. Veche unitate de măsură pentru lungimi egală cu 0,664 metri (în Muntenia) sau cu 0,637 metri (în Moldova), care reprezenta distanța de la cot (I 1) până la încheietura palmei; p. ext. măsură considerată, subiectiv, mare sau mică, după împrejurări. ◊ Expr. A scoate (sau a-i ieși cuiva) limba de-un cot, se zice când cineva face un efort (fizic) peste măsură de mare. ♦ Bucată de material textil măsurată cu această unitate de măsură. ♦ (Reg.) Vergea de lemn sau de metal pentru măsurarea lungimii. – Lat. cubitus. DOOM
cot2 (articulație) s. n., pl. coáte
cotului
COT, (I 1) coate, (I 2, 3, 4) coturi, s. n., (II) coți, s. m. I. S. n. 1. (Anat.; la om) Partea exterioară a articulației dintre humerus și cubitus, care unește brațul cu antebrațul. ◊ Loc. adv. Cot la cot = alături; împreună. ◊ Expr. A da din coate = a) a-și face loc împingând pe alții; b) a lupta (fără scrupule) pentru a ieși dintr-o încurcătură, pentru a obține o situație. A lega cot la cot = a lega (pe cineva) cu mâinile la spate (alături de altul). A-și da coate (sau cu cotul) = a-și face semne (cu cotul); a coti (2). A băga mâinile până-n (sau până la) coate = a fura mult și fără jenă. (Fam.) A-i arăta (sau a-i întoarce) cuiva cotul = a refuza pe cineva în mod batjocoritor; a nu lua în seamă, a trata cu indiferență. Mă doare-n cot! = puțin îmi pasă! ◊ Compus: s. m. și f. coate-goale = (depr.) om sărac. ♦ Parte a mânecii care acoperă cotul (I 1). ♦ (La cal) Parte ieșită în afara articulației de la mijlocul picioarelor de dinapoi. 2. Loc, porțiune unde un drum, o vale etc. își schimbă brusc direcția; cotitură, întorsătură. ♦ Meandru (al unei ape curgătoare). 3. Tub curbat în forma unui arc de cerc, folosit pentru a face legătura între două conducte cu direcții diferite. 4. (Reg.) Colț, unghi, ungher. II. S. m. Veche unitate de măsură pentru lungimi egală cu 0,664 metri (în Muntenia) sau cu 0,637 metri (în Moldova), care reprezenta distanța de la cot (I 1) până la încheietura palmei; p. ext. măsură considerată, subiectiv, mare sau mică, după împrejurări. ◊ Expr. A scoate (sau a-i ieși cuiva) limba de-un cot, se zice când cineva face un efort (fizic) peste măsură de mare. ♦ Bucată de material textil măsurată cu această unitate de măsură. ♦ (Reg.) Vergea de lemn sau de metal pentru măsurarea lungimii. – Lat. cubitus. DOOM
cot3 (meandră, tub) s. n., pl. cóturi
cotului
COT, (I 1) coate, (I 2, 3, 4) coturi, s. n., (II) coți, s. m. I. S. n. 1. (Anat.; la om) Partea exterioară a articulației dintre humerus și cubitus, care unește brațul cu antebrațul. ◊ Loc. adv. Cot la cot = alături; împreună. ◊ Expr. A da din coate = a) a-și face loc împingând pe alții; b) a lupta (fără scrupule) pentru a ieși dintr-o încurcătură, pentru a obține o situație. A lega cot la cot = a lega (pe cineva) cu mâinile la spate (alături de altul). A-și da coate (sau cu cotul) = a-și face semne (cu cotul); a coti (2). A băga mâinile până-n (sau până la) coate = a fura mult și fără jenă. (Fam.) A-i arăta (sau a-i întoarce) cuiva cotul = a refuza pe cineva în mod batjocoritor; a nu lua în seamă, a trata cu indiferență. Mă doare-n cot! = puțin îmi pasă! ◊ Compus: s. m. și f. coate-goale = (depr.) om sărac. ♦ Parte a mânecii care acoperă cotul (I 1). ♦ (La cal) Parte ieșită în afara articulației de la mijlocul picioarelor de dinapoi. 2. Loc, porțiune unde un drum, o vale etc. își schimbă brusc direcția; cotitură, întorsătură. ♦ Meandru (al unei ape curgătoare). 3. Tub curbat în forma unui arc de cerc, folosit pentru a face legătura între două conducte cu direcții diferite. 4. (Reg.) Colț, unghi, ungher. II. S. m. Veche unitate de măsură pentru lungimi egală cu 0,664 metri (în Muntenia) sau cu 0,637 metri (în Moldova), care reprezenta distanța de la cot (I 1) până la încheietura palmei; p. ext. măsură considerată, subiectiv, mare sau mică, după împrejurări. ◊ Expr. A scoate (sau a-i ieși cuiva) limba de-un cot, se zice când cineva face un efort (fizic) peste măsură de mare. ♦ Bucată de material textil măsurată cu această unitate de măsură. ♦ (Reg.) Vergea de lemn sau de metal pentru măsurarea lungimii. – Lat. cubitus. DOOM
cot1 (unitate de măsură) s. m., pl. coți
coturi
COT, (I 1) coate, (I 2, 3, 4) coturi, s. n., (II) coți, s. m. I. S. n. 1. (Anat.; la om) Partea exterioară a articulației dintre humerus și cubitus, care unește brațul cu antebrațul. ◊ Loc. adv. Cot la cot = alături; împreună. ◊ Expr. A da din coate = a) a-și face loc împingând pe alții; b) a lupta (fără scrupule) pentru a ieși dintr-o încurcătură, pentru a obține o situație. A lega cot la cot = a lega (pe cineva) cu mâinile la spate (alături de altul). A-și da coate (sau cu cotul) = a-și face semne (cu cotul); a coti (2). A băga mâinile până-n (sau până la) coate = a fura mult și fără jenă. (Fam.) A-i arăta (sau a-i întoarce) cuiva cotul = a refuza pe cineva în mod batjocoritor; a nu lua în seamă, a trata cu indiferență. Mă doare-n cot! = puțin îmi pasă! ◊ Compus: s. m. și f. coate-goale = (depr.) om sărac. ♦ Parte a mânecii care acoperă cotul (I 1). ♦ (La cal) Parte ieșită în afara articulației de la mijlocul picioarelor de dinapoi. 2. Loc, porțiune unde un drum, o vale etc. își schimbă brusc direcția; cotitură, întorsătură. ♦ Meandru (al unei ape curgătoare). 3. Tub curbat în forma unui arc de cerc, folosit pentru a face legătura între două conducte cu direcții diferite. 4. (Reg.) Colț, unghi, ungher. II. S. m. Veche unitate de măsură pentru lungimi egală cu 0,664 metri (în Muntenia) sau cu 0,637 metri (în Moldova), care reprezenta distanța de la cot (I 1) până la încheietura palmei; p. ext. măsură considerată, subiectiv, mare sau mică, după împrejurări. ◊ Expr. A scoate (sau a-i ieși cuiva) limba de-un cot, se zice când cineva face un efort (fizic) peste măsură de mare. ♦ Bucată de material textil măsurată cu această unitate de măsură. ♦ (Reg.) Vergea de lemn sau de metal pentru măsurarea lungimii. – Lat. cubitus. DOOM
cot3 (meandră, tub) s. n., pl. cóturi
coturile
COT, (I 1) coate, (I 2, 3, 4) coturi, s. n., (II) coți, s. m. I. S. n. 1. (Anat.; la om) Partea exterioară a articulației dintre humerus și cubitus, care unește brațul cu antebrațul. ◊ Loc. adv. Cot la cot = alături; împreună. ◊ Expr. A da din coate = a) a-și face loc împingând pe alții; b) a lupta (fără scrupule) pentru a ieși dintr-o încurcătură, pentru a obține o situație. A lega cot la cot = a lega (pe cineva) cu mâinile la spate (alături de altul). A-și da coate (sau cu cotul) = a-și face semne (cu cotul); a coti (2). A băga mâinile până-n (sau până la) coate = a fura mult și fără jenă. (Fam.) A-i arăta (sau a-i întoarce) cuiva cotul = a refuza pe cineva în mod batjocoritor; a nu lua în seamă, a trata cu indiferență. Mă doare-n cot! = puțin îmi pasă! ◊ Compus: s. m. și f. coate-goale = (depr.) om sărac. ♦ Parte a mânecii care acoperă cotul (I 1). ♦ (La cal) Parte ieșită în afara articulației de la mijlocul picioarelor de dinapoi. 2. Loc, porțiune unde un drum, o vale etc. își schimbă brusc direcția; cotitură, întorsătură. ♦ Meandru (al unei ape curgătoare). 3. Tub curbat în forma unui arc de cerc, folosit pentru a face legătura între două conducte cu direcții diferite. 4. (Reg.) Colț, unghi, ungher. II. S. m. Veche unitate de măsură pentru lungimi egală cu 0,664 metri (în Muntenia) sau cu 0,637 metri (în Moldova), care reprezenta distanța de la cot (I 1) până la încheietura palmei; p. ext. măsură considerată, subiectiv, mare sau mică, după împrejurări. ◊ Expr. A scoate (sau a-i ieși cuiva) limba de-un cot, se zice când cineva face un efort (fizic) peste măsură de mare. ♦ Bucată de material textil măsurată cu această unitate de măsură. ♦ (Reg.) Vergea de lemn sau de metal pentru măsurarea lungimii. – Lat. cubitus. DOOM
cot3 (meandră, tub) s. n., pl. cóturi
coturilor
COT, (I 1) coate, (I 2, 3, 4) coturi, s. n., (II) coți, s. m. I. S. n. 1. (Anat.; la om) Partea exterioară a articulației dintre humerus și cubitus, care unește brațul cu antebrațul. ◊ Loc. adv. Cot la cot = alături; împreună. ◊ Expr. A da din coate = a) a-și face loc împingând pe alții; b) a lupta (fără scrupule) pentru a ieși dintr-o încurcătură, pentru a obține o situație. A lega cot la cot = a lega (pe cineva) cu mâinile la spate (alături de altul). A-și da coate (sau cu cotul) = a-și face semne (cu cotul); a coti (2). A băga mâinile până-n (sau până la) coate = a fura mult și fără jenă. (Fam.) A-i arăta (sau a-i întoarce) cuiva cotul = a refuza pe cineva în mod batjocoritor; a nu lua în seamă, a trata cu indiferență. Mă doare-n cot! = puțin îmi pasă! ◊ Compus: s. m. și f. coate-goale = (depr.) om sărac. ♦ Parte a mânecii care acoperă cotul (I 1). ♦ (La cal) Parte ieșită în afara articulației de la mijlocul picioarelor de dinapoi. 2. Loc, porțiune unde un drum, o vale etc. își schimbă brusc direcția; cotitură, întorsătură. ♦ Meandru (al unei ape curgătoare). 3. Tub curbat în forma unui arc de cerc, folosit pentru a face legătura între două conducte cu direcții diferite. 4. (Reg.) Colț, unghi, ungher. II. S. m. Veche unitate de măsură pentru lungimi egală cu 0,664 metri (în Muntenia) sau cu 0,637 metri (în Moldova), care reprezenta distanța de la cot (I 1) până la încheietura palmei; p. ext. măsură considerată, subiectiv, mare sau mică, după împrejurări. ◊ Expr. A scoate (sau a-i ieși cuiva) limba de-un cot, se zice când cineva face un efort (fizic) peste măsură de mare. ♦ Bucată de material textil măsurată cu această unitate de măsură. ♦ (Reg.) Vergea de lemn sau de metal pentru măsurarea lungimii. – Lat. cubitus. DOOM
cot3 (meandră, tub) s. n., pl. cóturi
coturn
COTÚRN, coturni, s. m. Încălțăminte cu talpă groasă de lemn, pe care o purtau în antichitate actorii de tragedie ca să pară mai înalți. ♦ Fig. Simbol al tragedianului. – Din fr. cothurne, lat. cothurnus. DOOM
cotúrn s. m., pl. cotúrni
coturni
COTÚRN, coturni, s. m. Încălțăminte cu talpă groasă de lemn, pe care o purtau în antichitate actorii de tragedie ca să pară mai înalți. ♦ Fig. Simbol al tragedianului. – Din fr. cothurne, lat. cothurnus. DOOM
cotúrn s. m., pl. cotúrni
coturnii
COTÚRN, coturni, s. m. Încălțăminte cu talpă groasă de lemn, pe care o purtau în antichitate actorii de tragedie ca să pară mai înalți. ♦ Fig. Simbol al tragedianului. – Din fr. cothurne, lat. cothurnus. DOOM
cotúrn s. m., pl. cotúrni
coturnilor
COTÚRN, coturni, s. m. Încălțăminte cu talpă groasă de lemn, pe care o purtau în antichitate actorii de tragedie ca să pară mai înalți. ♦ Fig. Simbol al tragedianului. – Din fr. cothurne, lat. cothurnus. DOOM
cotúrn s. m., pl. cotúrni
coturnul
COTÚRN, coturni, s. m. Încălțăminte cu talpă groasă de lemn, pe care o purtau în antichitate actorii de tragedie ca să pară mai înalți. ♦ Fig. Simbol al tragedianului. – Din fr. cothurne, lat. cothurnus. DOOM
cotúrn s. m., pl. cotúrni
coturnului
COTÚRN, coturni, s. m. Încălțăminte cu talpă groasă de lemn, pe care o purtau în antichitate actorii de tragedie ca să pară mai înalți. ♦ Fig. Simbol al tragedianului. – Din fr. cothurne, lat. cothurnus. DOOM
cotúrn s. m., pl. cotúrni
cotutela
COTUTÉLĂ, cotutele, s. f. Tutelă deținută de două sau de mai multe persoane. – Din fr. cotutelle. DOOM
cotutélă s. f., g.-d. art. cotutélei; pl. cotutéle
cotutele
COTUTÉLĂ, cotutele, s. f. Tutelă deținută de două sau de mai multe persoane. – Din fr. cotutelle. DOOM
cotutélă s. f., g.-d. art. cotutélei; pl. cotutéle
cotutelei
COTUTÉLĂ, cotutele, s. f. Tutelă deținută de două sau de mai multe persoane. – Din fr. cotutelle. DOOM
cotutélă s. f., g.-d. art. cotutélei; pl. cotutéle
cotutelele
COTUTÉLĂ, cotutele, s. f. Tutelă deținută de două sau de mai multe persoane. – Din fr. cotutelle. DOOM
cotutélă s. f., g.-d. art. cotutélei; pl. cotutéle
cotutelelor
COTUTÉLĂ, cotutele, s. f. Tutelă deținută de două sau de mai multe persoane. – Din fr. cotutelle. DOOM
cotutélă s. f., g.-d. art. cotutélei; pl. cotutéle
cotutoare
COTUTÓR, -OÁRE, cotutori, -oare, s. m. și f. Persoană însărcinată de o autoritate judiciară să exercite funcția de tutore împreună cu altă persoană, cu drepturi și obligații egale. DOOM
cotutoáre s. f., g.-d. art. cotutoárei; pl. cotutoáre
cotutoarea
COTUTÓR, -OÁRE, cotutori, -oare, s. m. și f. Persoană însărcinată de o autoritate judiciară să exercite funcția de tutore împreună cu altă persoană, cu drepturi și obligații egale. DOOM
cotutoáre s. f., g.-d. art. cotutoárei; pl. cotutoáre
cotutoarei
COTUTÓR, -OÁRE, cotutori, -oare, s. m. și f. Persoană însărcinată de o autoritate judiciară să exercite funcția de tutore împreună cu altă persoană, cu drepturi și obligații egale. DOOM
cotutoáre s. f., g.-d. art. cotutoárei; pl. cotutoáre
cotutoarele
COTUTÓR, -OÁRE, cotutori, -oare, s. m. și f. Persoană însărcinată de o autoritate judiciară să exercite funcția de tutore împreună cu altă persoană, cu drepturi și obligații egale. DOOM
cotutoáre s. f., g.-d. art. cotutoárei; pl. cotutoáre
cotutoarelor
COTUTÓR, -OÁRE, cotutori, -oare, s. m. și f. Persoană însărcinată de o autoritate judiciară să exercite funcția de tutore împreună cu altă persoană, cu drepturi și obligații egale. DOOM
cotutoáre s. f., g.-d. art. cotutoárei; pl. cotutoáre
cotutor
COTUTÓR, -OÁRE, cotutori, -oare, s. m. și f. Persoană însărcinată de o autoritate judiciară să exercite funcția de tutore împreună cu altă persoană, cu drepturi și obligații egale. DOOM
cotutoáre s. f., g.-d. art. cotutoárei; pl. cotutoáre
cotutore
COTUTÓRE, -OÁRE, cotutori, -oare, s. m. și f. Persoană însărcinată de o autoritate judiciară să exercite funcția de tutore împreună cu altă persoană. – Din fr. cotuteur. DOOM
cotutóre s. m., pl. cotutóri
cotutori
COTUTÓR, -OÁRE, cotutori, -oare, s. m. și f. Persoană însărcinată de o autoritate judiciară să exercite funcția de tutore împreună cu altă persoană, cu drepturi și obligații egale. DOOM
cotutoáre s. f., g.-d. art. cotutoárei; pl. cotutoáre
cotutorii
COTUTÓR, -OÁRE, cotutori, -oare, s. m. și f. Persoană însărcinată de o autoritate judiciară să exercite funcția de tutore împreună cu altă persoană, cu drepturi și obligații egale. DOOM
cotutoáre s. f., g.-d. art. cotutoárei; pl. cotutoáre
cotutorilor
COTUTÓR, -OÁRE, cotutori, -oare, s. m. și f. Persoană însărcinată de o autoritate judiciară să exercite funcția de tutore împreună cu altă persoană, cu drepturi și obligații egale. DOOM
cotutoáre s. f., g.-d. art. cotutoárei; pl. cotutoáre
cotutorul
COTUTÓR, -OÁRE, cotutori, -oare, s. m. și f. Persoană însărcinată de o autoritate judiciară să exercite funcția de tutore împreună cu altă persoană, cu drepturi și obligații egale. DOOM
cotutoáre s. f., g.-d. art. cotutoárei; pl. cotutoáre
cotutorului
COTUTÓR, -OÁRE, cotutori, -oare, s. m. și f. Persoană însărcinată de o autoritate judiciară să exercite funcția de tutore împreună cu altă persoană, cu drepturi și obligații egale. DOOM
cotutoáre s. f., g.-d. art. cotutoárei; pl. cotutoáre
cotând
COTÁ, cotez, vb. I. Tranz. 1. A însemna, a marca, a numerota potrivit unei anumite ordini. 2. A stabili cursul acțiunilor, titlurilor de creanță etc. (la bursă). ♦ A introduce valori mobiliare la bursă. ♦ Intranz. (Despre titluri, acțiuni, hârtii) A avea o anumită valoare, un anumit curs la bursă. 3. Fig. A aprecia, a prețui, a evalua, a considera. 4. A înscrie pe un desen tehnic, prin linii și cifre, dimensiunile obiectului reprezentat. – Din fr. coter. DOOM
cotá (a ~) vb., ind. prez. 3 coteáză
cotângan
COTÂNGÁN, cotângani, s. m. (Reg.) Băiat între 14 și 17 ani; băiețandru. – Cf. magh. katáng. DOOM
cotângán (reg.) s. m., pl. cotângáni
cotângani
COTÂNGÁN, cotângani, s. m. (Reg.) Băiat între 14 și 17 ani; băiețandru. – Cf. magh. katáng. DOOM
cotângán (reg.) s. m., pl. cotângáni
cotânganii
COTÂNGÁN, cotângani, s. m. (Reg.) Băiat între 14 și 17 ani; băiețandru. – Cf. magh. katáng. DOOM
cotângán (reg.) s. m., pl. cotângáni
cotânganilor
COTÂNGÁN, cotângani, s. m. (Reg.) Băiat între 14 și 17 ani; băiețandru. – Cf. magh. katáng. DOOM
cotângán (reg.) s. m., pl. cotângáni
cotânganul
COTÂNGÁN, cotângani, s. m. (Reg.) Băiat între 14 și 17 ani; băiețandru. – Cf. magh. katáng. DOOM
cotângán (reg.) s. m., pl. cotângáni
cotânganului
COTÂNGÁN, cotângani, s. m. (Reg.) Băiat între 14 și 17 ani; băiețandru. – Cf. magh. katáng. DOOM
cotângán (reg.) s. m., pl. cotângáni
cotârlă
cotârlă, cotârle s. f. mitocan.
cotînd
COTÁ, cotez, vb. I. Tranz. 1. A însemna, a marca, a numerota potrivit unei anumite ordini. 2. A stabili cursul acțiunilor, titlurilor de creanță etc. (la bursă). ♦ A introduce valori mobiliare la bursă. ♦ Intranz. (Despre titluri, acțiuni, hârtii) A avea o anumită valoare, un anumit curs la bursă. 3. Fig. A aprecia, a prețui, a evalua, a considera. 4. A înscrie pe un desen tehnic, prin linii și cifre, dimensiunile obiectului reprezentat. – Din fr. coter. DOOM
cotá (a ~) vb., ind. prez. 3 coteáză
cotîngan
COTÂNGÁN, cotângani, s. m. (Reg.) Băiat între 14 și 17 ani; băiețandru. – Cf. magh. katáng. DOOM
cotângán (reg.) s. m., pl. cotângáni
cotîngani
COTÂNGÁN, cotângani, s. m. (Reg.) Băiat între 14 și 17 ani; băiețandru. – Cf. magh. katáng. DOOM
cotângán (reg.) s. m., pl. cotângáni
cotînganii
COTÂNGÁN, cotângani, s. m. (Reg.) Băiat între 14 și 17 ani; băiețandru. – Cf. magh. katáng. DOOM
cotângán (reg.) s. m., pl. cotângáni
cotînganilor
COTÂNGÁN, cotângani, s. m. (Reg.) Băiat între 14 și 17 ani; băiețandru. – Cf. magh. katáng. DOOM
cotângán (reg.) s. m., pl. cotângáni
cotînganul
COTÂNGÁN, cotângani, s. m. (Reg.) Băiat între 14 și 17 ani; băiețandru. – Cf. magh. katáng. DOOM
cotângán (reg.) s. m., pl. cotângáni
cotînganului
COTÂNGÁN, cotângani, s. m. (Reg.) Băiat între 14 și 17 ani; băiețandru. – Cf. magh. katáng. DOOM
cotângán (reg.) s. m., pl. cotângáni
cotărea
COTĂRÍ, cotăresc, vb. IV. Tranz. A măsura cu cotul (II) dimensiunile unui butoi pentru a-i calcula capacitatea. – Cot + suf. -ări. DOOM
cotărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotărésc, imperf. 3 sg. cotăreá; conj. prez. 3 să cotăreáscă
cotăreai
COTĂRÍ, cotăresc, vb. IV. Tranz. A măsura cu cotul (II) dimensiunile unui butoi pentru a-i calcula capacitatea. – Cot + suf. -ări. DOOM
cotărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotărésc, imperf. 3 sg. cotăreá; conj. prez. 3 să cotăreáscă
cotăream
COTĂRÍ, cotăresc, vb. IV. Tranz. A măsura cu cotul (II) dimensiunile unui butoi pentru a-i calcula capacitatea. – Cot + suf. -ări. DOOM
cotărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotărésc, imperf. 3 sg. cotăreá; conj. prez. 3 să cotăreáscă
cotărească
COTĂRÍ, cotăresc, vb. IV. Tranz. A măsura cu cotul (II) dimensiunile unui butoi pentru a-i calcula capacitatea. – Cot + suf. -ări. DOOM
cotărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotărésc, imperf. 3 sg. cotăreá; conj. prez. 3 să cotăreáscă
cotăreau
COTĂRÍ, cotăresc, vb. IV. Tranz. A măsura cu cotul (II) dimensiunile unui butoi pentru a-i calcula capacitatea. – Cot + suf. -ări. DOOM
cotărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotărésc, imperf. 3 sg. cotăreá; conj. prez. 3 să cotăreáscă
cotăreați
COTĂRÍ, cotăresc, vb. IV. Tranz. A măsura cu cotul (II) dimensiunile unui butoi pentru a-i calcula capacitatea. – Cot + suf. -ări. DOOM
cotărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotărésc, imperf. 3 sg. cotăreá; conj. prez. 3 să cotăreáscă
cotăresc
COTĂRÍ, cotăresc, vb. IV. Tranz. A măsura cu cotul (II) dimensiunile unui butoi pentru a-i calcula capacitatea. – Cot + suf. -ări. DOOM
cotărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotărésc, imperf. 3 sg. cotăreá; conj. prez. 3 să cotăreáscă
cotărește
COTĂRÍ, cotăresc, vb. IV. Tranz. A măsura cu cotul (II) dimensiunile unui butoi pentru a-i calcula capacitatea. – Cot + suf. -ări. DOOM
cotărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotărésc, imperf. 3 sg. cotăreá; conj. prez. 3 să cotăreáscă
cotărești
COTĂRÍ, cotăresc, vb. IV. Tranz. A măsura cu cotul (II) dimensiunile unui butoi pentru a-i calcula capacitatea. – Cot + suf. -ări. DOOM
cotărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotărésc, imperf. 3 sg. cotăreá; conj. prez. 3 să cotăreáscă
cotări
COTÁRE, cotări, s. f. Acțiunea de a cota și rezultatul ei; apreciere, prețuire, considerare. – V. cota. DOOM
cotáre s. f., g.-d. art. cotắrii; pl. cotắri
cotări
COTĂRÍ, cotăresc, vb. IV. Tranz. A măsura cu cotul (II) dimensiunile unui butoi pentru a-i calcula capacitatea. – Cot + suf. -ări. DOOM
cotărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotărésc, imperf. 3 sg. cotăreá; conj. prez. 3 să cotăreáscă
cotării
COTÁRE, cotări, s. f. Acțiunea de a cota și rezultatul ei; apreciere, prețuire, considerare. – V. cota. DOOM
cotáre s. f., g.-d. art. cotắrii; pl. cotắri
cotării
COTĂRÍ, cotăresc, vb. IV. Tranz. A măsura cu cotul (II) dimensiunile unui butoi pentru a-i calcula capacitatea. – Cot + suf. -ări. DOOM
cotărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotărésc, imperf. 3 sg. cotăreá; conj. prez. 3 să cotăreáscă
cotările
COTÁRE, cotări, s. f. Acțiunea de a cota și rezultatul ei; apreciere, prețuire, considerare. – V. cota. DOOM
cotáre s. f., g.-d. art. cotắrii; pl. cotắri
cotărilor
COTÁRE, cotări, s. f. Acțiunea de a cota și rezultatul ei; apreciere, prețuire, considerare. – V. cota. DOOM
cotáre s. f., g.-d. art. cotắrii; pl. cotắri
cotărim
COTĂRÍ, cotăresc, vb. IV. Tranz. A măsura cu cotul (II) dimensiunile unui butoi pentru a-i calcula capacitatea. – Cot + suf. -ări. DOOM
cotărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotărésc, imperf. 3 sg. cotăreá; conj. prez. 3 să cotăreáscă
cotărind
COTĂRÍ, cotăresc, vb. IV. Tranz. A măsura cu cotul (II) dimensiunile unui butoi pentru a-i calcula capacitatea. – Cot + suf. -ări. DOOM
cotărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotărésc, imperf. 3 sg. cotăreá; conj. prez. 3 să cotăreáscă
cotărire
COTĂRÍ, cotăresc, vb. IV. Tranz. A măsura cu cotul (II) dimensiunile unui butoi pentru a-i calcula capacitatea. – Cot + suf. -ări. DOOM
cotărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotărésc, imperf. 3 sg. cotăreá; conj. prez. 3 să cotăreáscă
cotărire
COTĂRÍ, cotăresc, vb. IV. Tranz. A măsura cu cotul (II) dimensiunile unui butoi pentru a-i calcula capacitatea. – Cot + suf. -ări. DOOM
cotărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotărésc, imperf. 3 sg. cotăreá; conj. prez. 3 să cotăreáscă
cotăriră
COTĂRÍ, cotăresc, vb. IV. Tranz. A măsura cu cotul (II) dimensiunile unui butoi pentru a-i calcula capacitatea. – Cot + suf. -ări. DOOM
cotărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotărésc, imperf. 3 sg. cotăreá; conj. prez. 3 să cotăreáscă
cotărirăm
COTĂRÍ, cotăresc, vb. IV. Tranz. A măsura cu cotul (II) dimensiunile unui butoi pentru a-i calcula capacitatea. – Cot + suf. -ări. DOOM
cotărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotărésc, imperf. 3 sg. cotăreá; conj. prez. 3 să cotăreáscă
cotărirăți
COTĂRÍ, cotăresc, vb. IV. Tranz. A măsura cu cotul (II) dimensiunile unui butoi pentru a-i calcula capacitatea. – Cot + suf. -ări. DOOM
cotărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotărésc, imperf. 3 sg. cotăreá; conj. prez. 3 să cotăreáscă
cotărise
COTĂRÍ, cotăresc, vb. IV. Tranz. A măsura cu cotul (II) dimensiunile unui butoi pentru a-i calcula capacitatea. – Cot + suf. -ări. DOOM
cotărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotărésc, imperf. 3 sg. cotăreá; conj. prez. 3 să cotăreáscă
cotărisem
COTĂRÍ, cotăresc, vb. IV. Tranz. A măsura cu cotul (II) dimensiunile unui butoi pentru a-i calcula capacitatea. – Cot + suf. -ări. DOOM
cotărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotărésc, imperf. 3 sg. cotăreá; conj. prez. 3 să cotăreáscă
cotăriseră
COTĂRÍ, cotăresc, vb. IV. Tranz. A măsura cu cotul (II) dimensiunile unui butoi pentru a-i calcula capacitatea. – Cot + suf. -ări. DOOM
cotărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotărésc, imperf. 3 sg. cotăreá; conj. prez. 3 să cotăreáscă
cotăriserăm
COTĂRÍ, cotăresc, vb. IV. Tranz. A măsura cu cotul (II) dimensiunile unui butoi pentru a-i calcula capacitatea. – Cot + suf. -ări. DOOM
cotărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotărésc, imperf. 3 sg. cotăreá; conj. prez. 3 să cotăreáscă
cotăriserăți
COTĂRÍ, cotăresc, vb. IV. Tranz. A măsura cu cotul (II) dimensiunile unui butoi pentru a-i calcula capacitatea. – Cot + suf. -ări. DOOM
cotărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotărésc, imperf. 3 sg. cotăreá; conj. prez. 3 să cotăreáscă
cotăriseși
COTĂRÍ, cotăresc, vb. IV. Tranz. A măsura cu cotul (II) dimensiunile unui butoi pentru a-i calcula capacitatea. – Cot + suf. -ări. DOOM
cotărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotărésc, imperf. 3 sg. cotăreá; conj. prez. 3 să cotăreáscă
cotăriseți
COTĂRÍ, cotăresc, vb. IV. Tranz. A măsura cu cotul (II) dimensiunile unui butoi pentru a-i calcula capacitatea. – Cot + suf. -ări. DOOM
cotărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotărésc, imperf. 3 sg. cotăreá; conj. prez. 3 să cotăreáscă
cotărit
COTĂRÍ, cotăresc, vb. IV. Tranz. A măsura cu cotul (II) dimensiunile unui butoi pentru a-i calcula capacitatea. – Cot + suf. -ări. DOOM
cotărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotărésc, imperf. 3 sg. cotăreá; conj. prez. 3 să cotăreáscă
cotărit
COTĂRÍ, cotăresc, vb. IV. Tranz. A măsura cu cotul (II) dimensiunile unui butoi pentru a-i calcula capacitatea. – Cot + suf. -ări. DOOM
cotărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotărésc, imperf. 3 sg. cotăreá; conj. prez. 3 să cotăreáscă
cotărit
COTĂRÍT3, cotărituri, s. n. (Înv.) Dare impusă negustorilor care vindeau marfă cu cotul (II). – Cot + suf. -ărit.
cotărit
COTĂRÍT1, cotărituri, s. n. (Înv.) Faptul de a cotări. – V. cotări. DOOM
cotărít2 (măsurare cu cotul) (rar) s. n., pl. cotăríturi
cotărit
COTĂRÍT2, cotărituri, s. n. (Înv.) Meseria cotarului. – Cotar + suf. -it. DOOM
cotărít1 (meseria cotarului) (înv.) s. n.
cotărita
COTĂRÍ, cotăresc, vb. IV. Tranz. A măsura cu cotul (II) dimensiunile unui butoi pentru a-i calcula capacitatea. – Cot + suf. -ări. DOOM
cotărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotărésc, imperf. 3 sg. cotăreá; conj. prez. 3 să cotăreáscă
cotărite
COTĂRÍ, cotăresc, vb. IV. Tranz. A măsura cu cotul (II) dimensiunile unui butoi pentru a-i calcula capacitatea. – Cot + suf. -ări. DOOM
cotărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotărésc, imperf. 3 sg. cotăreá; conj. prez. 3 să cotăreáscă
cotăritei
COTĂRÍ, cotăresc, vb. IV. Tranz. A măsura cu cotul (II) dimensiunile unui butoi pentru a-i calcula capacitatea. – Cot + suf. -ări. DOOM
cotărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotărésc, imperf. 3 sg. cotăreá; conj. prez. 3 să cotăreáscă
cotăritele
COTĂRÍ, cotăresc, vb. IV. Tranz. A măsura cu cotul (II) dimensiunile unui butoi pentru a-i calcula capacitatea. – Cot + suf. -ări. DOOM
cotărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotărésc, imperf. 3 sg. cotăreá; conj. prez. 3 să cotăreáscă
cotăritelor
COTĂRÍ, cotăresc, vb. IV. Tranz. A măsura cu cotul (II) dimensiunile unui butoi pentru a-i calcula capacitatea. – Cot + suf. -ări. DOOM
cotărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotărésc, imperf. 3 sg. cotăreá; conj. prez. 3 să cotăreáscă
cotăritul
COTĂRÍ, cotăresc, vb. IV. Tranz. A măsura cu cotul (II) dimensiunile unui butoi pentru a-i calcula capacitatea. – Cot + suf. -ări. DOOM
cotărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotărésc, imperf. 3 sg. cotăreá; conj. prez. 3 să cotăreáscă
cotăritul
COTĂRÍT3, cotărituri, s. n. (Înv.) Dare impusă negustorilor care vindeau marfă cu cotul (II). – Cot + suf. -ărit.
cotăritul
COTĂRÍT1, cotărituri, s. n. (Înv.) Faptul de a cotări. – V. cotări. DOOM
cotărít2 (măsurare cu cotul) (rar) s. n., pl. cotăríturi
cotăritul
COTĂRÍT2, cotărituri, s. n. (Înv.) Meseria cotarului. – Cotar + suf. -it. DOOM
cotărít1 (meseria cotarului) (înv.) s. n.
cotăritului
COTĂRÍ, cotăresc, vb. IV. Tranz. A măsura cu cotul (II) dimensiunile unui butoi pentru a-i calcula capacitatea. – Cot + suf. -ări. DOOM
cotărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotărésc, imperf. 3 sg. cotăreá; conj. prez. 3 să cotăreáscă
cotăritului
COTĂRÍT3, cotărituri, s. n. (Înv.) Dare impusă negustorilor care vindeau marfă cu cotul (II). – Cot + suf. -ărit.
cotăritului
COTĂRÍT1, cotărituri, s. n. (Înv.) Faptul de a cotări. – V. cotări. DOOM
cotărít2 (măsurare cu cotul) (rar) s. n., pl. cotăríturi
cotăritului
COTĂRÍT2, cotărituri, s. n. (Înv.) Meseria cotarului. – Cotar + suf. -it. DOOM
cotărít1 (meseria cotarului) (înv.) s. n.
cotărituri
COTĂRÍT3, cotărituri, s. n. (Înv.) Dare impusă negustorilor care vindeau marfă cu cotul (II). – Cot + suf. -ărit.
cotărituri
COTĂRÍT1, cotărituri, s. n. (Înv.) Faptul de a cotări. – V. cotări. DOOM
cotărít2 (măsurare cu cotul) (rar) s. n., pl. cotăríturi
cotărituri
COTĂRÍT2, cotărituri, s. n. (Înv.) Meseria cotarului. – Cotar + suf. -it. DOOM
cotărít1 (meseria cotarului) (înv.) s. n.
cotăriturile
COTĂRÍT3, cotărituri, s. n. (Înv.) Dare impusă negustorilor care vindeau marfă cu cotul (II). – Cot + suf. -ărit.
cotăriturile
COTĂRÍT1, cotărituri, s. n. (Înv.) Faptul de a cotări. – V. cotări. DOOM
cotărít2 (măsurare cu cotul) (rar) s. n., pl. cotăríturi
cotăriturile
COTĂRÍT2, cotărituri, s. n. (Înv.) Meseria cotarului. – Cotar + suf. -it. DOOM
cotărít1 (meseria cotarului) (înv.) s. n.
cotăriturilor
COTĂRÍT3, cotărituri, s. n. (Înv.) Dare impusă negustorilor care vindeau marfă cu cotul (II). – Cot + suf. -ărit.
cotăriturilor
COTĂRÍT1, cotărituri, s. n. (Înv.) Faptul de a cotări. – V. cotări. DOOM
cotărít2 (măsurare cu cotul) (rar) s. n., pl. cotăríturi
cotăriturilor
COTĂRÍT2, cotărituri, s. n. (Înv.) Meseria cotarului. – Cotar + suf. -it. DOOM
cotărít1 (meseria cotarului) (înv.) s. n.
cotăriși
COTĂRÍ, cotăresc, vb. IV. Tranz. A măsura cu cotul (II) dimensiunile unui butoi pentru a-i calcula capacitatea. – Cot + suf. -ări. DOOM
cotărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotărésc, imperf. 3 sg. cotăreá; conj. prez. 3 să cotăreáscă
cotărița
COTĂRÍȚĂ, cotărițe, s. f. (Reg.) Coș1 de nuiele de diferite forme. – Din sb. kotarica. DOOM
cotăríță (reg.) s. f., g.-d. art. cotăríței; pl. cotăríțe
cotărițe
COTĂRÍȚĂ, cotărițe, s. f. (Reg.) Coș1 de nuiele de diferite forme. – Din sb. kotarica. DOOM
cotăríță (reg.) s. f., g.-d. art. cotăríței; pl. cotăríțe
cotăriței
COTĂRÍȚĂ, cotărițe, s. f. (Reg.) Coș1 de nuiele de diferite forme. – Din sb. kotarica. DOOM
cotăríță (reg.) s. f., g.-d. art. cotăríței; pl. cotăríțe
cotărițele
COTĂRÍȚĂ, cotărițe, s. f. (Reg.) Coș1 de nuiele de diferite forme. – Din sb. kotarica. DOOM
cotăríță (reg.) s. f., g.-d. art. cotăríței; pl. cotăríțe
cotărițelor
COTĂRÍȚĂ, cotărițe, s. f. (Reg.) Coș1 de nuiele de diferite forme. – Din sb. kotarica. DOOM
cotăríță (reg.) s. f., g.-d. art. cotăríței; pl. cotăríțe
cotăriți
COTĂRÍ, cotăresc, vb. IV. Tranz. A măsura cu cotul (II) dimensiunile unui butoi pentru a-i calcula capacitatea. – Cot + suf. -ări. DOOM
cotărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotărésc, imperf. 3 sg. cotăreá; conj. prez. 3 să cotăreáscă
cotăriți
COTĂRÍ, cotăresc, vb. IV. Tranz. A măsura cu cotul (II) dimensiunile unui butoi pentru a-i calcula capacitatea. – Cot + suf. -ări. DOOM
cotărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotărésc, imperf. 3 sg. cotăreá; conj. prez. 3 să cotăreáscă
cotăriții
COTĂRÍ, cotăresc, vb. IV. Tranz. A măsura cu cotul (II) dimensiunile unui butoi pentru a-i calcula capacitatea. – Cot + suf. -ări. DOOM
cotărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotărésc, imperf. 3 sg. cotăreá; conj. prez. 3 să cotăreáscă
cotăriților
COTĂRÍ, cotăresc, vb. IV. Tranz. A măsura cu cotul (II) dimensiunile unui butoi pentru a-i calcula capacitatea. – Cot + suf. -ări. DOOM
cotărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotărésc, imperf. 3 sg. cotăreá; conj. prez. 3 să cotăreáscă
coulomb
COULÓMB, coulombi, s. m. Unitate de măsură pentru sarcina electrică, egală cu cantitatea de electricitate care traversează într-o secundă secțiunea unui conductor străbătut de curent electric constant de 1 amper. [Pr.: culómb] – Din fr. coulomb. DOOM
coulómb [ou pron. u] s. m., pl. coulómbi; simb. C
coulombi
COULÓMB, coulombi, s. m. Unitate de măsură pentru sarcina electrică, egală cu cantitatea de electricitate care traversează într-o secundă secțiunea unui conductor străbătut de curent electric constant de 1 amper. [Pr.: culómb] – Din fr. coulomb. DOOM
coulómb [ou pron. u] s. m., pl. coulómbi; simb. C
coulombii
COULÓMB, coulombi, s. m. Unitate de măsură pentru sarcina electrică, egală cu cantitatea de electricitate care traversează într-o secundă secțiunea unui conductor străbătut de curent electric constant de 1 amper. [Pr.: culómb] – Din fr. coulomb. DOOM
coulómb [ou pron. u] s. m., pl. coulómbi; simb. C
coulombilor
COULÓMB, coulombi, s. m. Unitate de măsură pentru sarcina electrică, egală cu cantitatea de electricitate care traversează într-o secundă secțiunea unui conductor străbătut de curent electric constant de 1 amper. [Pr.: culómb] – Din fr. coulomb. DOOM
coulómb [ou pron. u] s. m., pl. coulómbi; simb. C
coulombmetre
COULOMBMÉTRU, coulombmetre, s. n. Voltmetru pentru măsurarea cantității de electricitate care trece printr-un circuit electric de curent continuu. [Pr.: culombmétru] – Din fr. coulombmètre. DOOM
coulombmétru [ou pron. u] (-lomb-me-tru) s. n., art. coulombmétrul; pl. coulombmétre
coulombmetrele
COULOMBMÉTRU, coulombmetre, s. n. Voltmetru pentru măsurarea cantității de electricitate care trece printr-un circuit electric de curent continuu. [Pr.: culombmétru] – Din fr. coulombmètre. DOOM
coulombmétru [ou pron. u] (-lomb-me-tru) s. n., art. coulombmétrul; pl. coulombmétre
coulombmetrelor
COULOMBMÉTRU, coulombmetre, s. n. Voltmetru pentru măsurarea cantității de electricitate care trece printr-un circuit electric de curent continuu. [Pr.: culombmétru] – Din fr. coulombmètre. DOOM
coulombmétru [ou pron. u] (-lomb-me-tru) s. n., art. coulombmétrul; pl. coulombmétre
coulombmetru
COULOMBMÉTRU, coulombmetre, s. n. Voltmetru pentru măsurarea cantității de electricitate care trece printr-un circuit electric de curent continuu. [Pr.: culombmétru] – Din fr. coulombmètre. DOOM
coulombmétru [ou pron. u] (-lomb-me-tru) s. n., art. coulombmétrul; pl. coulombmétre
coulombmetrul
COULOMBMÉTRU, coulombmetre, s. n. Voltmetru pentru măsurarea cantității de electricitate care trece printr-un circuit electric de curent continuu. [Pr.: culombmétru] – Din fr. coulombmètre. DOOM
coulombmétru [ou pron. u] (-lomb-me-tru) s. n., art. coulombmétrul; pl. coulombmétre
coulombmetrului
COULOMBMÉTRU, coulombmetre, s. n. Voltmetru pentru măsurarea cantității de electricitate care trece printr-un circuit electric de curent continuu. [Pr.: culombmétru] – Din fr. coulombmètre. DOOM
coulombmétru [ou pron. u] (-lomb-me-tru) s. n., art. coulombmétrul; pl. coulombmétre
coulombul
COULÓMB, coulombi, s. m. Unitate de măsură pentru sarcina electrică, egală cu cantitatea de electricitate care traversează într-o secundă secțiunea unui conductor străbătut de curent electric constant de 1 amper. [Pr.: culómb] – Din fr. coulomb. DOOM
coulómb [ou pron. u] s. m., pl. coulómbi; simb. C
coulombului
COULÓMB, coulombi, s. m. Unitate de măsură pentru sarcina electrică, egală cu cantitatea de electricitate care traversează într-o secundă secțiunea unui conductor străbătut de curent electric constant de 1 amper. [Pr.: culómb] – Din fr. coulomb. DOOM
coulómb [ou pron. u] s. m., pl. coulómbi; simb. C
country
COUNTRY adj. (În sintagma) Muzică country = muzică din folclorul american, provenind din cultura emigranților englezi și irlandezi. [Pr.: cántri] – Cuv. engl. DOOM
*country2 (angl.) [pron. cántri] (coun-) s. n., art. country-ul
court
COURT s.n. (Sport) Teren (de tenis). [Pron. cort, pl. -uri. / < engl. court].
couture
HAUTE COUTURE s.f. (Franțuzism) Croitorie creativă de modă. ♦ Croitorie de lux. [Pron. ot-cutür. / < fr. haute-couture – înaltă croitorie].
covaci
COVÁCI, covaci, s. m. (Reg.) Fierar. – Din sl. kovačĭ. DOOM
cováci (reg.) s. m., pl. cováci
covacii
COVÁCI, covaci, s. m. (Reg.) Fierar. – Din sl. kovačĭ. DOOM
cováci (reg.) s. m., pl. cováci
covacilor
COVÁCI, covaci, s. m. (Reg.) Fierar. – Din sl. kovačĭ. DOOM
cováci (reg.) s. m., pl. cováci
covaciul
COVÁCI, covaci, s. m. (Reg.) Fierar. – Din sl. kovačĭ. DOOM
cováci (reg.) s. m., pl. cováci
covaciului
COVÁCI, covaci, s. m. (Reg.) Fierar. – Din sl. kovačĭ. DOOM
cováci (reg.) s. m., pl. cováci
covalent
COVALÉNT, -Ă, covalenți, -te, adj. (Despre elemente chimice) Care prezintă covalență. – Din germ. kovalent.
covalenta
COVALÉNT, -Ă, covalenți, -te, adj. (Despre elemente chimice) Care prezintă covalență. – Din germ. kovalent.
covalente
COVALÉNT, -Ă, covalenți, -te, adj. (Despre elemente chimice) Care prezintă covalență. – Din germ. kovalent.
covalentei
COVALÉNT, -Ă, covalenți, -te, adj. (Despre elemente chimice) Care prezintă covalență. – Din germ. kovalent.
covalentele
COVALÉNT, -Ă, covalenți, -te, adj. (Despre elemente chimice) Care prezintă covalență. – Din germ. kovalent.
covalentelor
COVALÉNT, -Ă, covalenți, -te, adj. (Despre elemente chimice) Care prezintă covalență. – Din germ. kovalent.
covalentul
COVALÉNT, -Ă, covalenți, -te, adj. (Despre elemente chimice) Care prezintă covalență. – Din germ. kovalent.
covalentului
COVALÉNT, -Ă, covalenți, -te, adj. (Despre elemente chimice) Care prezintă covalență. – Din germ. kovalent.
covalența
COVALÉNȚĂ, covalențe, s. f. Legătură chimică realizată prin punerea în comun a unuia sau mai multor electroni de către fiecare dintre atomii participanți. – Din germ. Kovalenz, fr. covalence. DOOM
covalénță s. f., art. covalénța, g.-d. art. covalénței; pl. covalénțe
covalențe
COVALÉNȚĂ, covalențe, s. f. Legătură chimică realizată prin punerea în comun a unuia sau mai multor electroni de către fiecare dintre atomii participanți. – Din germ. Kovalenz, fr. covalence. DOOM
covalénță s. f., art. covalénța, g.-d. art. covalénței; pl. covalénțe
covalenței
COVALÉNȚĂ, covalențe, s. f. Legătură chimică realizată prin punerea în comun a unuia sau mai multor electroni de către fiecare dintre atomii participanți. – Din germ. Kovalenz, fr. covalence. DOOM
covalénță s. f., art. covalénța, g.-d. art. covalénței; pl. covalénțe
covalențele
COVALÉNȚĂ, covalențe, s. f. Legătură chimică realizată prin punerea în comun a unuia sau mai multor electroni de către fiecare dintre atomii participanți. – Din germ. Kovalenz, fr. covalence. DOOM
covalénță s. f., art. covalénța, g.-d. art. covalénței; pl. covalénțe
covalențelor
COVALÉNȚĂ, covalențe, s. f. Legătură chimică realizată prin punerea în comun a unuia sau mai multor electroni de către fiecare dintre atomii participanți. – Din germ. Kovalenz, fr. covalence. DOOM
covalénță s. f., art. covalénța, g.-d. art. covalénței; pl. covalénțe
covalenți
COVALÉNT, -Ă, covalenți, -te, adj. (Despre elemente chimice) Care prezintă covalență. – Din germ. kovalent.
covalenții
COVALÉNT, -Ă, covalenți, -te, adj. (Despre elemente chimice) Care prezintă covalență. – Din germ. kovalent.
covalenților
COVALÉNT, -Ă, covalenți, -te, adj. (Despre elemente chimice) Care prezintă covalență. – Din germ. kovalent.
covali
COVÁLI, covali, s. m. (Reg.) Fierar. – Din ucr. koval. DOOM
cováli (reg.) s. m., pl. cováli
covalii
COVÁLI, covali, s. m. (Reg.) Fierar. – Din ucr. koval. DOOM
cováli (reg.) s. m., pl. cováli
covalilor
COVÁLI, covali, s. m. (Reg.) Fierar. – Din ucr. koval. DOOM
cováli (reg.) s. m., pl. cováli
covaliul
COVÁLI, covali, s. m. (Reg.) Fierar. – Din ucr. koval. DOOM
cováli (reg.) s. m., pl. cováli
covaliului
COVÁLI, covali, s. m. (Reg.) Fierar. – Din ucr. koval. DOOM
cováli (reg.) s. m., pl. cováli
covariant
COVARIÁNT s.n. (Mat.) Proprietate a mai multor funcții de a varia în mod similar. [Pron. -ri-ant. / < fr. covariant].
covarianța
COVARIÁNȚĂ, covarianțe, s. f. Covariație. [Pr.: -ri-an-] – Din engl. covariance. DOOM
*covariánță (-ri-an-) s. f., g.-d. art. covariánței; pl. covariánțe
covarianțe
COVARIÁNȚĂ, covarianțe, s. f. Covariație. [Pr.: -ri-an-] – Din engl. covariance. DOOM
*covariánță (-ri-an-) s. f., g.-d. art. covariánței; pl. covariánțe
covarianței
COVARIÁNȚĂ, covarianțe, s. f. Covariație. [Pr.: -ri-an-] – Din engl. covariance. DOOM
*covariánță (-ri-an-) s. f., g.-d. art. covariánței; pl. covariánțe
covarianțele
COVARIÁNȚĂ, covarianțe, s. f. Covariație. [Pr.: -ri-an-] – Din engl. covariance. DOOM
*covariánță (-ri-an-) s. f., g.-d. art. covariánței; pl. covariánțe
covarianțelor
COVARIÁNȚĂ, covarianțe, s. f. Covariație. [Pr.: -ri-an-] – Din engl. covariance. DOOM
*covariánță (-ri-an-) s. f., g.-d. art. covariánței; pl. covariánțe
covariația
COVARIÁȚIE, covariații, s. f. Variație simultană, reciproc condiționată; covarianță. [Pr.: -ri-a-] – Din engl. co-variation.
covariație
COVARIÁȚIE, covariații, s. f. Variație simultană, reciproc condiționată; covarianță. [Pr.: -ri-a-] – Din engl. co-variation.
covariației
COVARIÁȚIE, covariații, s. f. Variație simultană, reciproc condiționată; covarianță. [Pr.: -ri-a-] – Din engl. co-variation.
covariații
COVARIÁȚIE, covariații, s. f. Variație simultană, reciproc condiționată; covarianță. [Pr.: -ri-a-] – Din engl. co-variation.
covariațiile
COVARIÁȚIE, covariații, s. f. Variație simultană, reciproc condiționată; covarianță. [Pr.: -ri-a-] – Din engl. co-variation.
covariațiilor
COVARIÁȚIE, covariații, s. f. Variație simultană, reciproc condiționată; covarianță. [Pr.: -ri-a-] – Din engl. co-variation.
covata
COVÁTĂ, coveți, s. f. (Reg.) 1. Albie (1). 2. Ladă de scânduri în care curge făina la moară în timpul măcinatului. 3. Vas în care se încarcă materialul dezagregat în unele mine metalifere. – Din tc. kovata, kuvata. DOOM
covátă (reg.) s. f., g.-d. art. covéții; pl. covéți
covelina
COVELÍNĂ s. f. Sulfură naturală de cupru, metalică, moale, de culoare albastră-violet, frecventă în zonele de alterare a zăcămintelor cuprifere. – Din fr. covelline, it. covellina. DOOM
covelínă s. f., g.-d. art. covelínei
coveline
COVELÍNĂ s. f. Sulfură naturală de cupru, metalică, moale, de culoare albastră-violet, frecventă în zonele de alterare a zăcămintelor cuprifere. – Din fr. covelline, it. covellina. DOOM
covelínă s. f., g.-d. art. covelínei
covelinei
COVELÍNĂ s. f. Sulfură naturală de cupru, metalică, moale, de culoare albastră-violet, frecventă în zonele de alterare a zăcămintelor cuprifere. – Din fr. covelline, it. covellina. DOOM
covelínă s. f., g.-d. art. covelínei
covercot
CÓVERCOT, (2) covercoturi, s. n. 1. Stofă fină de lână, cu țesătura deasă, folosită la confecționarea pardesielor, hainelor, taioarelor etc. 2. Sortiment dintr-o astfel de stofă. – Din engl. cover-coat. DOOM
cóvercot s. n., pl. cóvercoturi
covercă
COVÉRGĂ, covergi, s. f. (Reg.) 1. Coviltir. ♦ Acoperământ de frunze, de crengi, de rogojini etc. care servește ca adăpost împotriva soarelui, a ploii etc. 2. Nuia încovoiată. ♦ Fiecare dintre sârmele care alcătuiesc scheletul umbrelei. [Var.: covércă s. f.] – Din bg. kuverki. DOOM
covérgă (reg.) s. f., g.-d. art. covérgii; pl. covérgi
coverga
COVÉRGĂ, covergi, s. f. (Reg.) 1. Coviltir. ♦ Acoperământ de frunze, de crengi, de rogojini etc. care servește ca adăpost împotriva soarelui, a ploii etc. 2. Nuia încovoiată. ♦ Fiecare dintre sârmele care alcătuiesc scheletul umbrelei. [Var.: covércă s. f.] – Din bg. kuverki. DOOM
covérgă (reg.) s. f., g.-d. art. covérgii; pl. covérgi
covergi
COVÉRGĂ, covergi, s. f. (Reg.) 1. Coviltir. ♦ Acoperământ de frunze, de crengi, de rogojini etc. care servește ca adăpost împotriva soarelui, a ploii etc. 2. Nuia încovoiată. ♦ Fiecare dintre sârmele care alcătuiesc scheletul umbrelei. [Var.: covércă s. f.] – Din bg. kuverki. DOOM
covérgă (reg.) s. f., g.-d. art. covérgii; pl. covérgi
covergii
COVÉRGĂ, covergi, s. f. (Reg.) 1. Coviltir. ♦ Acoperământ de frunze, de crengi, de rogojini etc. care servește ca adăpost împotriva soarelui, a ploii etc. 2. Nuia încovoiată. ♦ Fiecare dintre sârmele care alcătuiesc scheletul umbrelei. [Var.: covércă s. f.] – Din bg. kuverki. DOOM
covérgă (reg.) s. f., g.-d. art. covérgii; pl. covérgi
covergile
COVÉRGĂ, covergi, s. f. (Reg.) 1. Coviltir. ♦ Acoperământ de frunze, de crengi, de rogojini etc. care servește ca adăpost împotriva soarelui, a ploii etc. 2. Nuia încovoiată. ♦ Fiecare dintre sârmele care alcătuiesc scheletul umbrelei. [Var.: covércă s. f.] – Din bg. kuverki. DOOM
covérgă (reg.) s. f., g.-d. art. covérgii; pl. covérgi
covergilor
COVÉRGĂ, covergi, s. f. (Reg.) 1. Coviltir. ♦ Acoperământ de frunze, de crengi, de rogojini etc. care servește ca adăpost împotriva soarelui, a ploii etc. 2. Nuia încovoiată. ♦ Fiecare dintre sârmele care alcătuiesc scheletul umbrelei. [Var.: covércă s. f.] – Din bg. kuverki. DOOM
covérgă (reg.) s. f., g.-d. art. covérgii; pl. covérgi
coverta
COVÉRTĂ, coverte, s. f. Puntea superioară a unei nave; punte de manevră. – Din it. coverta. Cf. ngr. kuvérta. DOOM
covértă (punte) s. f., g.-d. art. covértei; pl. covérte
coverte
COVÉRTĂ, coverte, s. f. Puntea superioară a unei nave; punte de manevră. – Din it. coverta. Cf. ngr. kuvérta. DOOM
covértă (punte) s. f., g.-d. art. covértei; pl. covérte
covertei
COVÉRTĂ, coverte, s. f. Puntea superioară a unei nave; punte de manevră. – Din it. coverta. Cf. ngr. kuvérta. DOOM
covértă (punte) s. f., g.-d. art. covértei; pl. covérte
covertele
COVÉRTĂ, coverte, s. f. Puntea superioară a unei nave; punte de manevră. – Din it. coverta. Cf. ngr. kuvérta. DOOM
covértă (punte) s. f., g.-d. art. covértei; pl. covérte
covertelor
COVÉRTĂ, coverte, s. f. Puntea superioară a unei nave; punte de manevră. – Din it. coverta. Cf. ngr. kuvérta. DOOM
covértă (punte) s. f., g.-d. art. covértei; pl. covérte
coveți
COVÁTĂ, coveți, s. f. (Reg.) 1. Albie (1). 2. Ladă de scânduri în care curge făina la moară în timpul măcinatului. 3. Vas în care se încarcă materialul dezagregat în unele mine metalifere. – Din tc. kovata, kuvata. DOOM
covátă (reg.) s. f., g.-d. art. covéții; pl. covéți
coveții
COVÁTĂ, coveți, s. f. (Reg.) 1. Albie (1). 2. Ladă de scânduri în care curge făina la moară în timpul măcinatului. 3. Vas în care se încarcă materialul dezagregat în unele mine metalifere. – Din tc. kovata, kuvata. DOOM
covátă (reg.) s. f., g.-d. art. covéții; pl. covéți
covețile
COVÁTĂ, coveți, s. f. (Reg.) 1. Albie (1). 2. Ladă de scânduri în care curge făina la moară în timpul măcinatului. 3. Vas în care se încarcă materialul dezagregat în unele mine metalifere. – Din tc. kovata, kuvata. DOOM
covátă (reg.) s. f., g.-d. art. covéții; pl. covéți
coveților
COVÁTĂ, coveți, s. f. (Reg.) 1. Albie (1). 2. Ladă de scânduri în care curge făina la moară în timpul măcinatului. 3. Vas în care se încarcă materialul dezagregat în unele mine metalifere. – Din tc. kovata, kuvata. DOOM
covátă (reg.) s. f., g.-d. art. covéții; pl. covéți
coviltir
COVILTÍR, coviltire, s. n. Acoperiș la căruță făcut dintr-un schelet de nuiele curbate peste care se întind rogojini sau pânză groasă. – Et. nec. DOOM
coviltír s. n., pl. coviltíre
coviltire
COVILTÍR, coviltire, s. n. Acoperiș la căruță făcut dintr-un schelet de nuiele curbate peste care se întind rogojini sau pânză groasă. – Et. nec. DOOM
coviltír s. n., pl. coviltíre
coviltirele
COVILTÍR, coviltire, s. n. Acoperiș la căruță făcut dintr-un schelet de nuiele curbate peste care se întind rogojini sau pânză groasă. – Et. nec. DOOM
coviltír s. n., pl. coviltíre
coviltirelor
COVILTÍR, coviltire, s. n. Acoperiș la căruță făcut dintr-un schelet de nuiele curbate peste care se întind rogojini sau pânză groasă. – Et. nec. DOOM
coviltír s. n., pl. coviltíre
coviltirul
COVILTÍR, coviltire, s. n. Acoperiș la căruță făcut dintr-un schelet de nuiele curbate peste care se întind rogojini sau pânză groasă. – Et. nec. DOOM
coviltír s. n., pl. coviltíre
coviltirului
COVILTÍR, coviltire, s. n. Acoperiș la căruță făcut dintr-un schelet de nuiele curbate peste care se întind rogojini sau pânză groasă. – Et. nec. DOOM
coviltír s. n., pl. coviltíre
coviț
COVÍȚ interj. (Reg.) Guiț. – Onomatopee. DOOM
covíț (reg.) interj.
covița
COVIȚÁ, pers. 3 covíță, vb. I. Intranz. (Reg.) A guița. – Din coviț. DOOM
covițá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 covíță
covițare
COVIȚÁ, pers. 3 covíță, vb. I. Intranz. (Reg.) A guița. – Din coviț.
covițăi
COVIȚĂÍ vb. IV v. covița.
covițăia
COVIȚĂÍ vb. IV v. covița.
covițăiau
COVIȚĂÍ vb. IV v. covița.
covițăie
COVIȚĂÍ vb. IV v. covița.
covițăind
COVIȚĂÍ vb. IV v. covița.
covițăire
COVIȚĂÍ vb. IV v. covița.
covițăiră
COVIȚĂÍ vb. IV v. covița.
covițăise
COVIȚĂÍ vb. IV v. covița.
covițăiseră
COVIȚĂÍ vb. IV v. covița.
covițăit
COVIȚĂÍ vb. IV v. covița.
covoare
COVÓR, covoare, s. n. Țesătură groasă de lână, de bumbac etc. (cu figuri și desene de diferite culori), folosită pentru ornamentarea și confortul încăperilor. – Din rus. kovior, ucr. kover. DOOM
covór s. n., pl. covoáre
covoarele
COVÓR, covoare, s. n. Țesătură groasă de lână, de bumbac etc. (cu figuri și desene de diferite culori), folosită pentru ornamentarea și confortul încăperilor. – Din rus. kovior, ucr. kover. DOOM
covór s. n., pl. covoáre
covoarelor
COVÓR, covoare, s. n. Țesătură groasă de lână, de bumbac etc. (cu figuri și desene de diferite culori), folosită pentru ornamentarea și confortul încăperilor. – Din rus. kovior, ucr. kover. DOOM
covór s. n., pl. covoáre
covor
COVÓR, covoare, s. n. Țesătură groasă de lână, de bumbac etc. (cu figuri și desene de diferite culori), folosită pentru ornamentarea și confortul încăperilor. – Din rus. kovior, ucr. kover. DOOM
covór s. n., pl. covoáre
covoraș
COVORÁȘ, covorașe, s. n. Diminutiv al lui covor. – Covor + suf. -aș. DOOM
covoráș s. n., pl. covoráșe
covorașe
COVORÁȘ, covorașe, s. n. Diminutiv al lui covor. – Covor + suf. -aș. DOOM
covoráș s. n., pl. covoráșe
covorașele
COVORÁȘ, covorașe, s. n. Diminutiv al lui covor. – Covor + suf. -aș. DOOM
covoráș s. n., pl. covoráșe
covorașelor
COVORÁȘ, covorașe, s. n. Diminutiv al lui covor. – Covor + suf. -aș. DOOM
covoráș s. n., pl. covoráșe
covorașul
COVORÁȘ, covorașe, s. n. Diminutiv al lui covor. – Covor + suf. -aș. DOOM
covoráș s. n., pl. covoráșe
covorașului
COVORÁȘ, covorașe, s. n. Diminutiv al lui covor. – Covor + suf. -aș. DOOM
covoráș s. n., pl. covoráșe
covorul
COVÓR, covoare, s. n. Țesătură groasă de lână, de bumbac etc. (cu figuri și desene de diferite culori), folosită pentru ornamentarea și confortul încăperilor. – Din rus. kovior, ucr. kover. DOOM
covór s. n., pl. covoáre
covorului
COVÓR, covoare, s. n. Țesătură groasă de lână, de bumbac etc. (cu figuri și desene de diferite culori), folosită pentru ornamentarea și confortul încăperilor. – Din rus. kovior, ucr. kover. DOOM
covór s. n., pl. covoáre
covrag
covrág (-gi), s. m. – 1. Tulpină de porumb sau de dovleac. – 2. Plantă Centaurea austriaca. – 3. Creangă uscată. Sb. kovrag „tufăriș, hățiș” (DAR).
covrig
COVRÍG, covrigi, s. m. Produs alimentar în formă de inel, de opt etc., preparat din făină de grâu (și presărat cu sare, susan, mac etc.). ◊ Expr. A se face covrig = a se încovriga, a se încolăci. A scoate (sau a ajunge, a ieși) la covrigi = a face să devină (sau a deveni) foarte sărac. – Din bg. kovrig. DOOM
covríg (co-vrig) s. m., pl. covrígi
covrigar
COVRIGÁR, covrigari, s. m. Persoană care face sau vinde covrigi. – Covrig + suf. -ar. DOOM
covrigár (co-vri-) s. m., pl. covrigári
covrigari
COVRIGÁR, covrigari, s. m. Persoană care face sau vinde covrigi. – Covrig + suf. -ar. DOOM
covrigár (co-vri-) s. m., pl. covrigári
covrigarii
COVRIGÁR, covrigari, s. m. Persoană care face sau vinde covrigi. – Covrig + suf. -ar. DOOM
covrigár (co-vri-) s. m., pl. covrigári
covrigarilor
COVRIGÁR, covrigari, s. m. Persoană care face sau vinde covrigi. – Covrig + suf. -ar. DOOM
covrigár (co-vri-) s. m., pl. covrigári
covrigarul
COVRIGÁR, covrigari, s. m. Persoană care face sau vinde covrigi. – Covrig + suf. -ar. DOOM
covrigár (co-vri-) s. m., pl. covrigári
covrigarului
COVRIGÁR, covrigari, s. m. Persoană care face sau vinde covrigi. – Covrig + suf. -ar. DOOM
covrigár (co-vri-) s. m., pl. covrigári
covrigea
COVRIGÍ, covrigesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se încovriga. – Din covrig. DOOM
!covrigí (a se ~) (rar) (co-vri-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se covrigéște, imperf. 3 sg. se covrigeá; conj. prez. 3 să se covrigeáscă
covrigeai
COVRIGÍ, covrigesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se încovriga. – Din covrig. DOOM
!covrigí (a se ~) (rar) (co-vri-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se covrigéște, imperf. 3 sg. se covrigeá; conj. prez. 3 să se covrigeáscă
covrigeam
COVRIGÍ, covrigesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se încovriga. – Din covrig. DOOM
!covrigí (a se ~) (rar) (co-vri-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se covrigéște, imperf. 3 sg. se covrigeá; conj. prez. 3 să se covrigeáscă
covrigească
COVRIGÍ, covrigesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se încovriga. – Din covrig. DOOM
!covrigí (a se ~) (rar) (co-vri-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se covrigéște, imperf. 3 sg. se covrigeá; conj. prez. 3 să se covrigeáscă
covrigeau
COVRIGÍ, covrigesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se încovriga. – Din covrig. DOOM
!covrigí (a se ~) (rar) (co-vri-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se covrigéște, imperf. 3 sg. se covrigeá; conj. prez. 3 să se covrigeáscă
covrigeați
COVRIGÍ, covrigesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se încovriga. – Din covrig. DOOM
!covrigí (a se ~) (rar) (co-vri-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se covrigéște, imperf. 3 sg. se covrigeá; conj. prez. 3 să se covrigeáscă
covrigei
COVRIGÉL, covrigei, s. m. Diminutiv al lui covrig. – Covrig + suf. -el. DOOM
covrigél (co-vri-) s. m., pl. covrigéi, art. covrigéii
covrigeii
COVRIGÉL, covrigei, s. m. Diminutiv al lui covrig. – Covrig + suf. -el. DOOM
covrigél (co-vri-) s. m., pl. covrigéi, art. covrigéii
covrigeilor
COVRIGÉL, covrigei, s. m. Diminutiv al lui covrig. – Covrig + suf. -el. DOOM
covrigél (co-vri-) s. m., pl. covrigéi, art. covrigéii
covrigel
COVRIGÉL, covrigei, s. m. Diminutiv al lui covrig. – Covrig + suf. -el. DOOM
covrigél (co-vri-) s. m., pl. covrigéi, art. covrigéii
covrigelul
COVRIGÉL, covrigei, s. m. Diminutiv al lui covrig. – Covrig + suf. -el. DOOM
covrigél (co-vri-) s. m., pl. covrigéi, art. covrigéii
covrigelului
COVRIGÉL, covrigei, s. m. Diminutiv al lui covrig. – Covrig + suf. -el. DOOM
covrigél (co-vri-) s. m., pl. covrigéi, art. covrigéii
covrigesc
COVRIGÍ, covrigesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se încovriga. – Din covrig. DOOM
!covrigí (a se ~) (rar) (co-vri-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se covrigéște, imperf. 3 sg. se covrigeá; conj. prez. 3 să se covrigeáscă
covrigește
COVRIGÍ, covrigesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se încovriga. – Din covrig. DOOM
!covrigí (a se ~) (rar) (co-vri-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se covrigéște, imperf. 3 sg. se covrigeá; conj. prez. 3 să se covrigeáscă
covrigești
COVRIGÍ, covrigesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se încovriga. – Din covrig. DOOM
!covrigí (a se ~) (rar) (co-vri-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se covrigéște, imperf. 3 sg. se covrigeá; conj. prez. 3 să se covrigeáscă
covrigi
COVRÍG, covrigi, s. m. Produs alimentar în formă de inel, de opt etc., preparat din făină de grâu (și presărat cu sare, susan, mac etc.). ◊ Expr. A se face covrig = a se încovriga, a se încolăci. A scoate (sau a ajunge, a ieși) la covrigi = a face să devină (sau a deveni) foarte sărac. – Din bg. kovrig. DOOM
covríg (co-vrig) s. m., pl. covrígi
covrigi
COVRIGÍ, covrigesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se încovriga. – Din covrig. DOOM
!covrigí (a se ~) (rar) (co-vri-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se covrigéște, imperf. 3 sg. se covrigeá; conj. prez. 3 să se covrigeáscă
covrigii
COVRÍG, covrigi, s. m. Produs alimentar în formă de inel, de opt etc., preparat din făină de grâu (și presărat cu sare, susan, mac etc.). ◊ Expr. A se face covrig = a se încovriga, a se încolăci. A scoate (sau a ajunge, a ieși) la covrigi = a face să devină (sau a deveni) foarte sărac. – Din bg. kovrig. DOOM
covríg (co-vrig) s. m., pl. covrígi
covrigii
COVRIGÍ, covrigesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se încovriga. – Din covrig. DOOM
!covrigí (a se ~) (rar) (co-vri-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se covrigéște, imperf. 3 sg. se covrigeá; conj. prez. 3 să se covrigeáscă
covrigilor
COVRÍG, covrigi, s. m. Produs alimentar în formă de inel, de opt etc., preparat din făină de grâu (și presărat cu sare, susan, mac etc.). ◊ Expr. A se face covrig = a se încovriga, a se încolăci. A scoate (sau a ajunge, a ieși) la covrigi = a face să devină (sau a deveni) foarte sărac. – Din bg. kovrig. DOOM
covríg (co-vrig) s. m., pl. covrígi
covrigim
COVRIGÍ, covrigesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se încovriga. – Din covrig. DOOM
!covrigí (a se ~) (rar) (co-vri-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se covrigéște, imperf. 3 sg. se covrigeá; conj. prez. 3 să se covrigeáscă
covrigind
COVRIGÍ, covrigesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se încovriga. – Din covrig. DOOM
!covrigí (a se ~) (rar) (co-vri-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se covrigéște, imperf. 3 sg. se covrigeá; conj. prez. 3 să se covrigeáscă
covrigire
COVRIGÍ, covrigesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se încovriga. – Din covrig. DOOM
!covrigí (a se ~) (rar) (co-vri-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se covrigéște, imperf. 3 sg. se covrigeá; conj. prez. 3 să se covrigeáscă
covrigire
COVRIGÍ, covrigesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se încovriga. – Din covrig.
covrigiră
COVRIGÍ, covrigesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se încovriga. – Din covrig. DOOM
!covrigí (a se ~) (rar) (co-vri-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se covrigéște, imperf. 3 sg. se covrigeá; conj. prez. 3 să se covrigeáscă
covrigirăm
COVRIGÍ, covrigesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se încovriga. – Din covrig. DOOM
!covrigí (a se ~) (rar) (co-vri-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se covrigéște, imperf. 3 sg. se covrigeá; conj. prez. 3 să se covrigeáscă
covrigirăți
COVRIGÍ, covrigesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se încovriga. – Din covrig. DOOM
!covrigí (a se ~) (rar) (co-vri-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se covrigéște, imperf. 3 sg. se covrigeá; conj. prez. 3 să se covrigeáscă
covrigise
COVRIGÍ, covrigesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se încovriga. – Din covrig. DOOM
!covrigí (a se ~) (rar) (co-vri-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se covrigéște, imperf. 3 sg. se covrigeá; conj. prez. 3 să se covrigeáscă
covrigisem
COVRIGÍ, covrigesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se încovriga. – Din covrig. DOOM
!covrigí (a se ~) (rar) (co-vri-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se covrigéște, imperf. 3 sg. se covrigeá; conj. prez. 3 să se covrigeáscă
covrigiseră
COVRIGÍ, covrigesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se încovriga. – Din covrig. DOOM
!covrigí (a se ~) (rar) (co-vri-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se covrigéște, imperf. 3 sg. se covrigeá; conj. prez. 3 să se covrigeáscă
covrigiserăm
COVRIGÍ, covrigesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se încovriga. – Din covrig. DOOM
!covrigí (a se ~) (rar) (co-vri-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se covrigéște, imperf. 3 sg. se covrigeá; conj. prez. 3 să se covrigeáscă
covrigiserăți
COVRIGÍ, covrigesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se încovriga. – Din covrig. DOOM
!covrigí (a se ~) (rar) (co-vri-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se covrigéște, imperf. 3 sg. se covrigeá; conj. prez. 3 să se covrigeáscă
covrigiseși
COVRIGÍ, covrigesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se încovriga. – Din covrig. DOOM
!covrigí (a se ~) (rar) (co-vri-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se covrigéște, imperf. 3 sg. se covrigeá; conj. prez. 3 să se covrigeáscă
covrigiseți
COVRIGÍ, covrigesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se încovriga. – Din covrig. DOOM
!covrigí (a se ~) (rar) (co-vri-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se covrigéște, imperf. 3 sg. se covrigeá; conj. prez. 3 să se covrigeáscă
covrigit
COVRIGÍ, covrigesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se încovriga. – Din covrig. DOOM
!covrigí (a se ~) (rar) (co-vri-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se covrigéște, imperf. 3 sg. se covrigeá; conj. prez. 3 să se covrigeáscă
covrigiși
COVRIGÍ, covrigesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se încovriga. – Din covrig. DOOM
!covrigí (a se ~) (rar) (co-vri-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se covrigéște, imperf. 3 sg. se covrigeá; conj. prez. 3 să se covrigeáscă
covrigiți
COVRIGÍ, covrigesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se încovriga. – Din covrig. DOOM
!covrigí (a se ~) (rar) (co-vri-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se covrigéște, imperf. 3 sg. se covrigeá; conj. prez. 3 să se covrigeáscă
covrigul
COVRÍG, covrigi, s. m. Produs alimentar în formă de inel, de opt etc., preparat din făină de grâu (și presărat cu sare, susan, mac etc.). ◊ Expr. A se face covrig = a se încovriga, a se încolăci. A scoate (sau a ajunge, a ieși) la covrigi = a face să devină (sau a deveni) foarte sărac. – Din bg. kovrig. DOOM
covríg (co-vrig) s. m., pl. covrígi
covrigului
COVRÍG, covrigi, s. m. Produs alimentar în formă de inel, de opt etc., preparat din făină de grâu (și presărat cu sare, susan, mac etc.). ◊ Expr. A se face covrig = a se încovriga, a se încolăci. A scoate (sau a ajunge, a ieși) la covrigi = a face să devină (sau a deveni) foarte sărac. – Din bg. kovrig. DOOM
covríg (co-vrig) s. m., pl. covrígi
covrigăria
COVRIGĂRÍE, covrigării, s. f. Loc unde se fac și se vând covrigi. – Covrig + suf. -ărie. DOOM
covrigăríe (co-vri-) s. f., art. covrigăría, g.-d. art. covrigăríei; pl. covrigăríi, art. covrigăríile
covrigărie
COVRIGĂRÍE, covrigării, s. f. Loc unde se fac și se vând covrigi. – Covrig + suf. -ărie. DOOM
covrigăríe (co-vri-) s. f., art. covrigăría, g.-d. art. covrigăríei; pl. covrigăríi, art. covrigăríile
covrigăriei
COVRIGĂRÍE, covrigării, s. f. Loc unde se fac și se vând covrigi. – Covrig + suf. -ărie. DOOM
covrigăríe (co-vri-) s. f., art. covrigăría, g.-d. art. covrigăríei; pl. covrigăríi, art. covrigăríile
covrigării
COVRIGĂRÍE, covrigării, s. f. Loc unde se fac și se vând covrigi. – Covrig + suf. -ărie. DOOM
covrigăríe (co-vri-) s. f., art. covrigăría, g.-d. art. covrigăríei; pl. covrigăríi, art. covrigăríile
covrigăriile
COVRIGĂRÍE, covrigării, s. f. Loc unde se fac și se vând covrigi. – Covrig + suf. -ărie. DOOM
covrigăríe (co-vri-) s. f., art. covrigăría, g.-d. art. covrigăríei; pl. covrigăríi, art. covrigăríile
covrigăriilor
COVRIGĂRÍE, covrigării, s. f. Loc unde se fac și se vând covrigi. – Covrig + suf. -ărie. DOOM
covrigăríe (co-vri-) s. f., art. covrigăría, g.-d. art. covrigăríei; pl. covrigăríi, art. covrigăríile
covru
CÓVRU, covruri, s. n. (Reg.) Vizuină, bârlog, cotlon. – Cf. rus. krov. DOOM
cóvru (reg.) (co-vru) s. n., art. cóvrul; pl. cóvruri
covrul
CÓVRU, covruri, s. n. (Reg.) Vizuină, bârlog, cotlon. – Cf. rus. krov. DOOM
cóvru (reg.) (co-vru) s. n., art. cóvrul; pl. cóvruri
covrului
CÓVRU, covruri, s. n. (Reg.) Vizuină, bârlog, cotlon. – Cf. rus. krov. DOOM
cóvru (reg.) (co-vru) s. n., art. cóvrul; pl. cóvruri
covruri
CÓVRU, covruri, s. n. (Reg.) Vizuină, bârlog, cotlon. – Cf. rus. krov. DOOM
cóvru (reg.) (co-vru) s. n., art. cóvrul; pl. cóvruri
covrurile
CÓVRU, covruri, s. n. (Reg.) Vizuină, bârlog, cotlon. – Cf. rus. krov. DOOM
cóvru (reg.) (co-vru) s. n., art. cóvrul; pl. cóvruri
covrurilor
CÓVRU, covruri, s. n. (Reg.) Vizuină, bârlog, cotlon. – Cf. rus. krov. DOOM
cóvru (reg.) (co-vru) s. n., art. cóvrul; pl. cóvruri
covârșea
COVÂRȘÍ, covârșesc, vb. IV. Tranz. A depăși, a întrece (cu mult) în măsură, în număr, în forță etc.; p. ext. a copleși, a învinge. – Et. nec. DOOM
covârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. covârșésc, imperf. 3 sg. covârșeá; conj. prez. 3 să covârșeáscă
covârșeai
COVÂRȘÍ, covârșesc, vb. IV. Tranz. A depăși, a întrece (cu mult) în măsură, în număr, în forță etc.; p. ext. a copleși, a învinge. – Et. nec. DOOM
covârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. covârșésc, imperf. 3 sg. covârșeá; conj. prez. 3 să covârșeáscă
covârșeam
COVÂRȘÍ, covârșesc, vb. IV. Tranz. A depăși, a întrece (cu mult) în măsură, în număr, în forță etc.; p. ext. a copleși, a învinge. – Et. nec. DOOM
covârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. covârșésc, imperf. 3 sg. covârșeá; conj. prez. 3 să covârșeáscă
covârșească
COVÂRȘÍ, covârșesc, vb. IV. Tranz. A depăși, a întrece (cu mult) în măsură, în număr, în forță etc.; p. ext. a copleși, a învinge. – Et. nec. DOOM
covârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. covârșésc, imperf. 3 sg. covârșeá; conj. prez. 3 să covârșeáscă
covârșeau
COVÂRȘÍ, covârșesc, vb. IV. Tranz. A depăși, a întrece (cu mult) în măsură, în număr, în forță etc.; p. ext. a copleși, a învinge. – Et. nec. DOOM
covârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. covârșésc, imperf. 3 sg. covârșeá; conj. prez. 3 să covârșeáscă
covârșeați
COVÂRȘÍ, covârșesc, vb. IV. Tranz. A depăși, a întrece (cu mult) în măsură, în număr, în forță etc.; p. ext. a copleși, a învinge. – Et. nec. DOOM
covârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. covârșésc, imperf. 3 sg. covârșeá; conj. prez. 3 să covârșeáscă
covârșesc
COVÂRȘÍ, covârșesc, vb. IV. Tranz. A depăși, a întrece (cu mult) în măsură, în număr, în forță etc.; p. ext. a copleși, a învinge. – Et. nec. DOOM
covârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. covârșésc, imperf. 3 sg. covârșeá; conj. prez. 3 să covârșeáscă
covârșește
COVÂRȘÍ, covârșesc, vb. IV. Tranz. A depăși, a întrece (cu mult) în măsură, în număr, în forță etc.; p. ext. a copleși, a învinge. – Et. nec. DOOM
covârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. covârșésc, imperf. 3 sg. covârșeá; conj. prez. 3 să covârșeáscă
covârșești
COVÂRȘÍ, covârșesc, vb. IV. Tranz. A depăși, a întrece (cu mult) în măsură, în număr, în forță etc.; p. ext. a copleși, a învinge. – Et. nec. DOOM
covârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. covârșésc, imperf. 3 sg. covârșeá; conj. prez. 3 să covârșeáscă
covârși
COVÂRȘÍ, covârșesc, vb. IV. Tranz. A depăși, a întrece (cu mult) în măsură, în număr, în forță etc.; p. ext. a copleși, a învinge. – Et. nec. DOOM
covârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. covârșésc, imperf. 3 sg. covârșeá; conj. prez. 3 să covârșeáscă
covârșii
COVÂRȘÍ, covârșesc, vb. IV. Tranz. A depăși, a întrece (cu mult) în măsură, în număr, în forță etc.; p. ext. a copleși, a învinge. – Et. nec. DOOM
covârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. covârșésc, imperf. 3 sg. covârșeá; conj. prez. 3 să covârșeáscă
covârșim
COVÂRȘÍ, covârșesc, vb. IV. Tranz. A depăși, a întrece (cu mult) în măsură, în număr, în forță etc.; p. ext. a copleși, a învinge. – Et. nec. DOOM
covârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. covârșésc, imperf. 3 sg. covârșeá; conj. prez. 3 să covârșeáscă
covârșind
COVÂRȘÍ, covârșesc, vb. IV. Tranz. A depăși, a întrece (cu mult) în măsură, în număr, în forță etc.; p. ext. a copleși, a învinge. – Et. nec. DOOM
covârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. covârșésc, imperf. 3 sg. covârșeá; conj. prez. 3 să covârșeáscă
covârșire
COVÂRȘÍ, covârșesc, vb. IV. Tranz. A depăși, a întrece (cu mult) în măsură, în număr, în forță etc.; p. ext. a copleși, a învinge. – Et. nec. DOOM
covârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. covârșésc, imperf. 3 sg. covârșeá; conj. prez. 3 să covârșeáscă
covârșire
COVÂRȘÍ, covârșesc, vb. IV. Tranz. A depăși, a întrece (cu mult) în măsură, în număr, în forță etc.; p. ext. a copleși, a învinge. – Et. nec.
covârșirea
COVÂRȘÍ, covârșesc, vb. IV. Tranz. A depăși, a întrece (cu mult) în măsură, în număr, în forță etc.; p. ext. a copleși, a învinge. – Et. nec.
covârșiri
COVÂRȘÍ, covârșesc, vb. IV. Tranz. A depăși, a întrece (cu mult) în măsură, în număr, în forță etc.; p. ext. a copleși, a învinge. – Et. nec.
covârșirii
COVÂRȘÍ, covârșesc, vb. IV. Tranz. A depăși, a întrece (cu mult) în măsură, în număr, în forță etc.; p. ext. a copleși, a învinge. – Et. nec.
covârșirile
COVÂRȘÍ, covârșesc, vb. IV. Tranz. A depăși, a întrece (cu mult) în măsură, în număr, în forță etc.; p. ext. a copleși, a învinge. – Et. nec.
covârșirilor
COVÂRȘÍ, covârșesc, vb. IV. Tranz. A depăși, a întrece (cu mult) în măsură, în număr, în forță etc.; p. ext. a copleși, a învinge. – Et. nec.
covârșiră
COVÂRȘÍ, covârșesc, vb. IV. Tranz. A depăși, a întrece (cu mult) în măsură, în număr, în forță etc.; p. ext. a copleși, a învinge. – Et. nec. DOOM
covârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. covârșésc, imperf. 3 sg. covârșeá; conj. prez. 3 să covârșeáscă
covârșirăm
COVÂRȘÍ, covârșesc, vb. IV. Tranz. A depăși, a întrece (cu mult) în măsură, în număr, în forță etc.; p. ext. a copleși, a învinge. – Et. nec. DOOM
covârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. covârșésc, imperf. 3 sg. covârșeá; conj. prez. 3 să covârșeáscă
covârșirăți
COVÂRȘÍ, covârșesc, vb. IV. Tranz. A depăși, a întrece (cu mult) în măsură, în număr, în forță etc.; p. ext. a copleși, a învinge. – Et. nec. DOOM
covârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. covârșésc, imperf. 3 sg. covârșeá; conj. prez. 3 să covârșeáscă
covârșise
COVÂRȘÍ, covârșesc, vb. IV. Tranz. A depăși, a întrece (cu mult) în măsură, în număr, în forță etc.; p. ext. a copleși, a învinge. – Et. nec. DOOM
covârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. covârșésc, imperf. 3 sg. covârșeá; conj. prez. 3 să covârșeáscă
covârșisem
COVÂRȘÍ, covârșesc, vb. IV. Tranz. A depăși, a întrece (cu mult) în măsură, în număr, în forță etc.; p. ext. a copleși, a învinge. – Et. nec. DOOM
covârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. covârșésc, imperf. 3 sg. covârșeá; conj. prez. 3 să covârșeáscă
covârșiseră
COVÂRȘÍ, covârșesc, vb. IV. Tranz. A depăși, a întrece (cu mult) în măsură, în număr, în forță etc.; p. ext. a copleși, a învinge. – Et. nec. DOOM
covârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. covârșésc, imperf. 3 sg. covârșeá; conj. prez. 3 să covârșeáscă
covârșiserăm
COVÂRȘÍ, covârșesc, vb. IV. Tranz. A depăși, a întrece (cu mult) în măsură, în număr, în forță etc.; p. ext. a copleși, a învinge. – Et. nec. DOOM
covârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. covârșésc, imperf. 3 sg. covârșeá; conj. prez. 3 să covârșeáscă
covârșiserăți
COVÂRȘÍ, covârșesc, vb. IV. Tranz. A depăși, a întrece (cu mult) în măsură, în număr, în forță etc.; p. ext. a copleși, a învinge. – Et. nec. DOOM
covârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. covârșésc, imperf. 3 sg. covârșeá; conj. prez. 3 să covârșeáscă
covârșiseși
COVÂRȘÍ, covârșesc, vb. IV. Tranz. A depăși, a întrece (cu mult) în măsură, în număr, în forță etc.; p. ext. a copleși, a învinge. – Et. nec. DOOM
covârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. covârșésc, imperf. 3 sg. covârșeá; conj. prez. 3 să covârșeáscă
covârșiseți
COVÂRȘÍ, covârșesc, vb. IV. Tranz. A depăși, a întrece (cu mult) în măsură, în număr, în forță etc.; p. ext. a copleși, a învinge. – Et. nec. DOOM
covârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. covârșésc, imperf. 3 sg. covârșeá; conj. prez. 3 să covârșeáscă
covârșit
COVÂRȘÍ, covârșesc, vb. IV. Tranz. A depăși, a întrece (cu mult) în măsură, în număr, în forță etc.; p. ext. a copleși, a învinge. – Et. nec. DOOM
covârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. covârșésc, imperf. 3 sg. covârșeá; conj. prez. 3 să covârșeáscă
covârșit
COVÂRȘÍ, covârșesc, vb. IV. Tranz. A depăși, a întrece (cu mult) în măsură, în număr, în forță etc.; p. ext. a copleși, a învinge. – Et. nec.
covârșita
COVÂRȘÍ, covârșesc, vb. IV. Tranz. A depăși, a întrece (cu mult) în măsură, în număr, în forță etc.; p. ext. a copleși, a învinge. – Et. nec.
covârșite
COVÂRȘÍ, covârșesc, vb. IV. Tranz. A depăși, a întrece (cu mult) în măsură, în număr, în forță etc.; p. ext. a copleși, a învinge. – Et. nec.
covârșitei
COVÂRȘÍ, covârșesc, vb. IV. Tranz. A depăși, a întrece (cu mult) în măsură, în număr, în forță etc.; p. ext. a copleși, a învinge. – Et. nec.
covârșitele
COVÂRȘÍ, covârșesc, vb. IV. Tranz. A depăși, a întrece (cu mult) în măsură, în număr, în forță etc.; p. ext. a copleși, a învinge. – Et. nec.
covârșitelor
COVÂRȘÍ, covârșesc, vb. IV. Tranz. A depăși, a întrece (cu mult) în măsură, în număr, în forță etc.; p. ext. a copleși, a învinge. – Et. nec.
covârșitoare
COVÂRȘITÓR, -OÁRE, covârșitori, -oare, adj. Care covârșește; copleșitor; p. ext. foarte mare, dominant, extraordinar. – Covârși + suf. -tor. DOOM
covârșitór adj. m., pl. covârșitóri; f. sg. și pl. covârșitoáre
covârșitoarea
COVÂRȘITÓR, -OÁRE, covârșitori, -oare, adj. Care covârșește; copleșitor; p. ext. foarte mare, dominant, extraordinar. – Covârși + suf. -tor. DOOM
covârșitór adj. m., pl. covârșitóri; f. sg. și pl. covârșitoáre
covârșitoarei
COVÂRȘITÓR, -OÁRE, covârșitori, -oare, adj. Care covârșește; copleșitor; p. ext. foarte mare, dominant, extraordinar. – Covârși + suf. -tor. DOOM
covârșitór adj. m., pl. covârșitóri; f. sg. și pl. covârșitoáre
covârșitoarele
COVÂRȘITÓR, -OÁRE, covârșitori, -oare, adj. Care covârșește; copleșitor; p. ext. foarte mare, dominant, extraordinar. – Covârși + suf. -tor. DOOM
covârșitór adj. m., pl. covârșitóri; f. sg. și pl. covârșitoáre
covârșitoarelor
COVÂRȘITÓR, -OÁRE, covârșitori, -oare, adj. Care covârșește; copleșitor; p. ext. foarte mare, dominant, extraordinar. – Covârși + suf. -tor. DOOM
covârșitór adj. m., pl. covârșitóri; f. sg. și pl. covârșitoáre
covârșitor
COVÂRȘITÓR, -OÁRE, covârșitori, -oare, adj. Care covârșește; copleșitor; p. ext. foarte mare, dominant, extraordinar. – Covârși + suf. -tor. DOOM
covârșitór adj. m., pl. covârșitóri; f. sg. și pl. covârșitoáre
covârșitori
COVÂRȘITÓR, -OÁRE, covârșitori, -oare, adj. Care covârșește; copleșitor; p. ext. foarte mare, dominant, extraordinar. – Covârși + suf. -tor. DOOM
covârșitór adj. m., pl. covârșitóri; f. sg. și pl. covârșitoáre
covârșitorii
COVÂRȘITÓR, -OÁRE, covârșitori, -oare, adj. Care covârșește; copleșitor; p. ext. foarte mare, dominant, extraordinar. – Covârși + suf. -tor. DOOM
covârșitór adj. m., pl. covârșitóri; f. sg. și pl. covârșitoáre
covârșitorilor
COVÂRȘITÓR, -OÁRE, covârșitori, -oare, adj. Care covârșește; copleșitor; p. ext. foarte mare, dominant, extraordinar. – Covârși + suf. -tor. DOOM
covârșitór adj. m., pl. covârșitóri; f. sg. și pl. covârșitoáre
covârșitorul
COVÂRȘITÓR, -OÁRE, covârșitori, -oare, adj. Care covârșește; copleșitor; p. ext. foarte mare, dominant, extraordinar. – Covârși + suf. -tor. DOOM
covârșitór adj. m., pl. covârșitóri; f. sg. și pl. covârșitoáre
covârșitorului
COVÂRȘITÓR, -OÁRE, covârșitori, -oare, adj. Care covârșește; copleșitor; p. ext. foarte mare, dominant, extraordinar. – Covârși + suf. -tor. DOOM
covârșitór adj. m., pl. covârșitóri; f. sg. și pl. covârșitoáre
covârșitul
COVÂRȘÍ, covârșesc, vb. IV. Tranz. A depăși, a întrece (cu mult) în măsură, în număr, în forță etc.; p. ext. a copleși, a învinge. – Et. nec.
covârșitului
COVÂRȘÍ, covârșesc, vb. IV. Tranz. A depăși, a întrece (cu mult) în măsură, în număr, în forță etc.; p. ext. a copleși, a învinge. – Et. nec.
covârșiși
COVÂRȘÍ, covârșesc, vb. IV. Tranz. A depăși, a întrece (cu mult) în măsură, în număr, în forță etc.; p. ext. a copleși, a învinge. – Et. nec. DOOM
covârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. covârșésc, imperf. 3 sg. covârșeá; conj. prez. 3 să covârșeáscă
covârșiți
COVÂRȘÍ, covârșesc, vb. IV. Tranz. A depăși, a întrece (cu mult) în măsură, în număr, în forță etc.; p. ext. a copleși, a învinge. – Et. nec. DOOM
covârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. covârșésc, imperf. 3 sg. covârșeá; conj. prez. 3 să covârșeáscă
covârșiți
COVÂRȘÍ, covârșesc, vb. IV. Tranz. A depăși, a întrece (cu mult) în măsură, în număr, în forță etc.; p. ext. a copleși, a învinge. – Et. nec.
covârșiții
COVÂRȘÍ, covârșesc, vb. IV. Tranz. A depăși, a întrece (cu mult) în măsură, în număr, în forță etc.; p. ext. a copleși, a învinge. – Et. nec.
covârșiților
COVÂRȘÍ, covârșesc, vb. IV. Tranz. A depăși, a întrece (cu mult) în măsură, în număr, în forță etc.; p. ext. a copleși, a învinge. – Et. nec.
covîrșea
COVÂRȘÍ, covârșesc, vb. IV. Tranz. A depăși, a întrece (cu mult) în măsură, în număr, în forță etc.; p. ext. a copleși, a învinge. – Et. nec. DOOM
covârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. covârșésc, imperf. 3 sg. covârșeá; conj. prez. 3 să covârșeáscă
covîrșeai
COVÂRȘÍ, covârșesc, vb. IV. Tranz. A depăși, a întrece (cu mult) în măsură, în număr, în forță etc.; p. ext. a copleși, a învinge. – Et. nec. DOOM
covârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. covârșésc, imperf. 3 sg. covârșeá; conj. prez. 3 să covârșeáscă
covîrșeam
COVÂRȘÍ, covârșesc, vb. IV. Tranz. A depăși, a întrece (cu mult) în măsură, în număr, în forță etc.; p. ext. a copleși, a învinge. – Et. nec. DOOM
covârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. covârșésc, imperf. 3 sg. covârșeá; conj. prez. 3 să covârșeáscă
covîrșească
COVÂRȘÍ, covârșesc, vb. IV. Tranz. A depăși, a întrece (cu mult) în măsură, în număr, în forță etc.; p. ext. a copleși, a învinge. – Et. nec. DOOM
covârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. covârșésc, imperf. 3 sg. covârșeá; conj. prez. 3 să covârșeáscă
covîrșeau
COVÂRȘÍ, covârșesc, vb. IV. Tranz. A depăși, a întrece (cu mult) în măsură, în număr, în forță etc.; p. ext. a copleși, a învinge. – Et. nec. DOOM
covârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. covârșésc, imperf. 3 sg. covârșeá; conj. prez. 3 să covârșeáscă
covîrșeați
COVÂRȘÍ, covârșesc, vb. IV. Tranz. A depăși, a întrece (cu mult) în măsură, în număr, în forță etc.; p. ext. a copleși, a învinge. – Et. nec. DOOM
covârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. covârșésc, imperf. 3 sg. covârșeá; conj. prez. 3 să covârșeáscă
covîrșesc
COVÂRȘÍ, covârșesc, vb. IV. Tranz. A depăși, a întrece (cu mult) în măsură, în număr, în forță etc.; p. ext. a copleși, a învinge. – Et. nec. DOOM
covârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. covârșésc, imperf. 3 sg. covârșeá; conj. prez. 3 să covârșeáscă
covîrșește
COVÂRȘÍ, covârșesc, vb. IV. Tranz. A depăși, a întrece (cu mult) în măsură, în număr, în forță etc.; p. ext. a copleși, a învinge. – Et. nec. DOOM
covârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. covârșésc, imperf. 3 sg. covârșeá; conj. prez. 3 să covârșeáscă
covîrșești
COVÂRȘÍ, covârșesc, vb. IV. Tranz. A depăși, a întrece (cu mult) în măsură, în număr, în forță etc.; p. ext. a copleși, a învinge. – Et. nec. DOOM
covârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. covârșésc, imperf. 3 sg. covârșeá; conj. prez. 3 să covârșeáscă
covîrși
COVÂRȘÍ, covârșesc, vb. IV. Tranz. A depăși, a întrece (cu mult) în măsură, în număr, în forță etc.; p. ext. a copleși, a învinge. – Et. nec. DOOM
covârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. covârșésc, imperf. 3 sg. covârșeá; conj. prez. 3 să covârșeáscă
covîrșii
COVÂRȘÍ, covârșesc, vb. IV. Tranz. A depăși, a întrece (cu mult) în măsură, în număr, în forță etc.; p. ext. a copleși, a învinge. – Et. nec. DOOM
covârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. covârșésc, imperf. 3 sg. covârșeá; conj. prez. 3 să covârșeáscă
covîrșim
COVÂRȘÍ, covârșesc, vb. IV. Tranz. A depăși, a întrece (cu mult) în măsură, în număr, în forță etc.; p. ext. a copleși, a învinge. – Et. nec. DOOM
covârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. covârșésc, imperf. 3 sg. covârșeá; conj. prez. 3 să covârșeáscă
covîrșind
COVÂRȘÍ, covârșesc, vb. IV. Tranz. A depăși, a întrece (cu mult) în măsură, în număr, în forță etc.; p. ext. a copleși, a învinge. – Et. nec. DOOM
covârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. covârșésc, imperf. 3 sg. covârșeá; conj. prez. 3 să covârșeáscă
covîrșire
COVÂRȘÍ, covârșesc, vb. IV. Tranz. A depăși, a întrece (cu mult) în măsură, în număr, în forță etc.; p. ext. a copleși, a învinge. – Et. nec. DOOM
covârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. covârșésc, imperf. 3 sg. covârșeá; conj. prez. 3 să covârșeáscă
covîrșire
COVÂRȘÍ, covârșesc, vb. IV. Tranz. A depăși, a întrece (cu mult) în măsură, în număr, în forță etc.; p. ext. a copleși, a învinge. – Et. nec.
covîrșirea
COVÂRȘÍ, covârșesc, vb. IV. Tranz. A depăși, a întrece (cu mult) în măsură, în număr, în forță etc.; p. ext. a copleși, a învinge. – Et. nec.
covîrșiri
COVÂRȘÍ, covârșesc, vb. IV. Tranz. A depăși, a întrece (cu mult) în măsură, în număr, în forță etc.; p. ext. a copleși, a învinge. – Et. nec.
covîrșirii
COVÂRȘÍ, covârșesc, vb. IV. Tranz. A depăși, a întrece (cu mult) în măsură, în număr, în forță etc.; p. ext. a copleși, a învinge. – Et. nec.
covîrșirile
COVÂRȘÍ, covârșesc, vb. IV. Tranz. A depăși, a întrece (cu mult) în măsură, în număr, în forță etc.; p. ext. a copleși, a învinge. – Et. nec.
covîrșirilor
COVÂRȘÍ, covârșesc, vb. IV. Tranz. A depăși, a întrece (cu mult) în măsură, în număr, în forță etc.; p. ext. a copleși, a învinge. – Et. nec.
covîrșiră
COVÂRȘÍ, covârșesc, vb. IV. Tranz. A depăși, a întrece (cu mult) în măsură, în număr, în forță etc.; p. ext. a copleși, a învinge. – Et. nec. DOOM
covârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. covârșésc, imperf. 3 sg. covârșeá; conj. prez. 3 să covârșeáscă
covîrșirăm
COVÂRȘÍ, covârșesc, vb. IV. Tranz. A depăși, a întrece (cu mult) în măsură, în număr, în forță etc.; p. ext. a copleși, a învinge. – Et. nec. DOOM
covârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. covârșésc, imperf. 3 sg. covârșeá; conj. prez. 3 să covârșeáscă
covîrșirăți
COVÂRȘÍ, covârșesc, vb. IV. Tranz. A depăși, a întrece (cu mult) în măsură, în număr, în forță etc.; p. ext. a copleși, a învinge. – Et. nec. DOOM
covârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. covârșésc, imperf. 3 sg. covârșeá; conj. prez. 3 să covârșeáscă
covîrșise
COVÂRȘÍ, covârșesc, vb. IV. Tranz. A depăși, a întrece (cu mult) în măsură, în număr, în forță etc.; p. ext. a copleși, a învinge. – Et. nec. DOOM
covârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. covârșésc, imperf. 3 sg. covârșeá; conj. prez. 3 să covârșeáscă
covîrșisem
COVÂRȘÍ, covârșesc, vb. IV. Tranz. A depăși, a întrece (cu mult) în măsură, în număr, în forță etc.; p. ext. a copleși, a învinge. – Et. nec. DOOM
covârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. covârșésc, imperf. 3 sg. covârșeá; conj. prez. 3 să covârșeáscă
covîrșiseră
COVÂRȘÍ, covârșesc, vb. IV. Tranz. A depăși, a întrece (cu mult) în măsură, în număr, în forță etc.; p. ext. a copleși, a învinge. – Et. nec. DOOM
covârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. covârșésc, imperf. 3 sg. covârșeá; conj. prez. 3 să covârșeáscă
covîrșiserăm
COVÂRȘÍ, covârșesc, vb. IV. Tranz. A depăși, a întrece (cu mult) în măsură, în număr, în forță etc.; p. ext. a copleși, a învinge. – Et. nec. DOOM
covârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. covârșésc, imperf. 3 sg. covârșeá; conj. prez. 3 să covârșeáscă
covîrșiserăți
COVÂRȘÍ, covârșesc, vb. IV. Tranz. A depăși, a întrece (cu mult) în măsură, în număr, în forță etc.; p. ext. a copleși, a învinge. – Et. nec. DOOM
covârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. covârșésc, imperf. 3 sg. covârșeá; conj. prez. 3 să covârșeáscă
covîrșiseși
COVÂRȘÍ, covârșesc, vb. IV. Tranz. A depăși, a întrece (cu mult) în măsură, în număr, în forță etc.; p. ext. a copleși, a învinge. – Et. nec. DOOM
covârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. covârșésc, imperf. 3 sg. covârșeá; conj. prez. 3 să covârșeáscă
covîrșiseți
COVÂRȘÍ, covârșesc, vb. IV. Tranz. A depăși, a întrece (cu mult) în măsură, în număr, în forță etc.; p. ext. a copleși, a învinge. – Et. nec. DOOM
covârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. covârșésc, imperf. 3 sg. covârșeá; conj. prez. 3 să covârșeáscă
covîrșit
COVÂRȘÍ, covârșesc, vb. IV. Tranz. A depăși, a întrece (cu mult) în măsură, în număr, în forță etc.; p. ext. a copleși, a învinge. – Et. nec. DOOM
covârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. covârșésc, imperf. 3 sg. covârșeá; conj. prez. 3 să covârșeáscă
covîrșit
COVÂRȘÍ, covârșesc, vb. IV. Tranz. A depăși, a întrece (cu mult) în măsură, în număr, în forță etc.; p. ext. a copleși, a învinge. – Et. nec.
covîrșita
COVÂRȘÍ, covârșesc, vb. IV. Tranz. A depăși, a întrece (cu mult) în măsură, în număr, în forță etc.; p. ext. a copleși, a învinge. – Et. nec.
covîrșite
COVÂRȘÍ, covârșesc, vb. IV. Tranz. A depăși, a întrece (cu mult) în măsură, în număr, în forță etc.; p. ext. a copleși, a învinge. – Et. nec.
covîrșitei
COVÂRȘÍ, covârșesc, vb. IV. Tranz. A depăși, a întrece (cu mult) în măsură, în număr, în forță etc.; p. ext. a copleși, a învinge. – Et. nec.
covîrșitele
COVÂRȘÍ, covârșesc, vb. IV. Tranz. A depăși, a întrece (cu mult) în măsură, în număr, în forță etc.; p. ext. a copleși, a învinge. – Et. nec.
covîrșitelor
COVÂRȘÍ, covârșesc, vb. IV. Tranz. A depăși, a întrece (cu mult) în măsură, în număr, în forță etc.; p. ext. a copleși, a învinge. – Et. nec.
covîrșitoare
COVÂRȘITÓR, -OÁRE, covârșitori, -oare, adj. Care covârșește; copleșitor; p. ext. foarte mare, dominant, extraordinar. – Covârși + suf. -tor. DOOM
covârșitór adj. m., pl. covârșitóri; f. sg. și pl. covârșitoáre
covîrșitoarea
COVÂRȘITÓR, -OÁRE, covârșitori, -oare, adj. Care covârșește; copleșitor; p. ext. foarte mare, dominant, extraordinar. – Covârși + suf. -tor. DOOM
covârșitór adj. m., pl. covârșitóri; f. sg. și pl. covârșitoáre
covîrșitoarei
COVÂRȘITÓR, -OÁRE, covârșitori, -oare, adj. Care covârșește; copleșitor; p. ext. foarte mare, dominant, extraordinar. – Covârși + suf. -tor. DOOM
covârșitór adj. m., pl. covârșitóri; f. sg. și pl. covârșitoáre
covîrșitoarele
COVÂRȘITÓR, -OÁRE, covârșitori, -oare, adj. Care covârșește; copleșitor; p. ext. foarte mare, dominant, extraordinar. – Covârși + suf. -tor. DOOM
covârșitór adj. m., pl. covârșitóri; f. sg. și pl. covârșitoáre
covîrșitoarelor
COVÂRȘITÓR, -OÁRE, covârșitori, -oare, adj. Care covârșește; copleșitor; p. ext. foarte mare, dominant, extraordinar. – Covârși + suf. -tor. DOOM
covârșitór adj. m., pl. covârșitóri; f. sg. și pl. covârșitoáre
covîrșitor
COVÂRȘITÓR, -OÁRE, covârșitori, -oare, adj. Care covârșește; copleșitor; p. ext. foarte mare, dominant, extraordinar. – Covârși + suf. -tor. DOOM
covârșitór adj. m., pl. covârșitóri; f. sg. și pl. covârșitoáre
covîrșitori
COVÂRȘITÓR, -OÁRE, covârșitori, -oare, adj. Care covârșește; copleșitor; p. ext. foarte mare, dominant, extraordinar. – Covârși + suf. -tor. DOOM
covârșitór adj. m., pl. covârșitóri; f. sg. și pl. covârșitoáre
covîrșitorii
COVÂRȘITÓR, -OÁRE, covârșitori, -oare, adj. Care covârșește; copleșitor; p. ext. foarte mare, dominant, extraordinar. – Covârși + suf. -tor. DOOM
covârșitór adj. m., pl. covârșitóri; f. sg. și pl. covârșitoáre
covîrșitorilor
COVÂRȘITÓR, -OÁRE, covârșitori, -oare, adj. Care covârșește; copleșitor; p. ext. foarte mare, dominant, extraordinar. – Covârși + suf. -tor. DOOM
covârșitór adj. m., pl. covârșitóri; f. sg. și pl. covârșitoáre
covîrșitorul
COVÂRȘITÓR, -OÁRE, covârșitori, -oare, adj. Care covârșește; copleșitor; p. ext. foarte mare, dominant, extraordinar. – Covârși + suf. -tor. DOOM
covârșitór adj. m., pl. covârșitóri; f. sg. și pl. covârșitoáre
covîrșitorului
COVÂRȘITÓR, -OÁRE, covârșitori, -oare, adj. Care covârșește; copleșitor; p. ext. foarte mare, dominant, extraordinar. – Covârși + suf. -tor. DOOM
covârșitór adj. m., pl. covârșitóri; f. sg. și pl. covârșitoáre
covîrșitul
COVÂRȘÍ, covârșesc, vb. IV. Tranz. A depăși, a întrece (cu mult) în măsură, în număr, în forță etc.; p. ext. a copleși, a învinge. – Et. nec.
covîrșitului
COVÂRȘÍ, covârșesc, vb. IV. Tranz. A depăși, a întrece (cu mult) în măsură, în număr, în forță etc.; p. ext. a copleși, a învinge. – Et. nec.
covîrșiși
COVÂRȘÍ, covârșesc, vb. IV. Tranz. A depăși, a întrece (cu mult) în măsură, în număr, în forță etc.; p. ext. a copleși, a învinge. – Et. nec. DOOM
covârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. covârșésc, imperf. 3 sg. covârșeá; conj. prez. 3 să covârșeáscă
covîrșiți
COVÂRȘÍ, covârșesc, vb. IV. Tranz. A depăși, a întrece (cu mult) în măsură, în număr, în forță etc.; p. ext. a copleși, a învinge. – Et. nec. DOOM
covârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. covârșésc, imperf. 3 sg. covârșeá; conj. prez. 3 să covârșeáscă
covîrșiți
COVÂRȘÍ, covârșesc, vb. IV. Tranz. A depăși, a întrece (cu mult) în măsură, în număr, în forță etc.; p. ext. a copleși, a învinge. – Et. nec.
covîrșiții
COVÂRȘÍ, covârșesc, vb. IV. Tranz. A depăși, a întrece (cu mult) în măsură, în număr, în forță etc.; p. ext. a copleși, a învinge. – Et. nec.
covîrșiților
COVÂRȘÍ, covârșesc, vb. IV. Tranz. A depăși, a întrece (cu mult) în măsură, în număr, în forță etc.; p. ext. a copleși, a învinge. – Et. nec.
covăcia
COVĂCÍE, (2) covăcii, s. f. (Reg.) 1. Meseria covaciului; fierărie (2), covălie (1). 2. Atelierul covaciului; fierărie1 (1), covălie (2). – Covaci + suf. -ie. DOOM
covăcíe (reg.) s. f., art. covăcía, g.-d. art. covăcíei; (ateliere) pl. covăcíi, art. covăcíile
covăcie
COVĂCÍE, (2) covăcii, s. f. (Reg.) 1. Meseria covaciului; fierărie (2), covălie (1). 2. Atelierul covaciului; fierărie1 (1), covălie (2). – Covaci + suf. -ie. DOOM
covăcíe (reg.) s. f., art. covăcía, g.-d. art. covăcíei; (ateliere) pl. covăcíi, art. covăcíile
covăciei
COVĂCÍE, (2) covăcii, s. f. (Reg.) 1. Meseria covaciului; fierărie (2), covălie (1). 2. Atelierul covaciului; fierărie1 (1), covălie (2). – Covaci + suf. -ie. DOOM
covăcíe (reg.) s. f., art. covăcía, g.-d. art. covăcíei; (ateliere) pl. covăcíi, art. covăcíile
covăcii
COVĂCÍE, (2) covăcii, s. f. (Reg.) 1. Meseria covaciului; fierărie (2), covălie (1). 2. Atelierul covaciului; fierărie1 (1), covălie (2). – Covaci + suf. -ie. DOOM
covăcíe (reg.) s. f., art. covăcía, g.-d. art. covăcíei; (ateliere) pl. covăcíi, art. covăcíile
covăciile
COVĂCÍE, (2) covăcii, s. f. (Reg.) 1. Meseria covaciului; fierărie (2), covălie (1). 2. Atelierul covaciului; fierărie1 (1), covălie (2). – Covaci + suf. -ie. DOOM
covăcíe (reg.) s. f., art. covăcía, g.-d. art. covăcíei; (ateliere) pl. covăcíi, art. covăcíile
covăciilor
COVĂCÍE, (2) covăcii, s. f. (Reg.) 1. Meseria covaciului; fierărie (2), covălie (1). 2. Atelierul covaciului; fierărie1 (1), covălie (2). – Covaci + suf. -ie. DOOM
covăcíe (reg.) s. f., art. covăcía, g.-d. art. covăcíei; (ateliere) pl. covăcíi, art. covăcíile
covăi
covăí (-ăésc, -ít), vb. – A înconjura, a ocoli. Origine necunoscută, probabil expresivă, dacă se ține seama de terminație cf. hămăi, lăpăi, fosăi, etc. Legătura cu sl. kovati „a făuri” (Scriban) nu este probabilă. – Der. covei, s. n. (Banat, Olt., cotitură, curbă, sinuozitate; ascunzătoare); încovoia, vb. (a îndoi, a curba, a pleca), pe care Tiktin, DAR și Pușcariu Lr., 358, îl explică pe baza unui sl. *kovaljati de la kovalĭ „fierar”, der. destul de îndoielnică; încovoială (var. încovoietură), s. f. (curbare, încovoiere, arcuire).
covăire
covăí (-ăésc, -ít), vb. – A înconjura, a ocoli. Origine necunoscută, probabil expresivă, dacă se ține seama de terminație cf. hămăi, lăpăi, fosăi, etc. Legătura cu sl. kovati „a făuri” (Scriban) nu este probabilă. – Der. covei, s. n. (Banat, Olt., cotitură, curbă, sinuozitate; ascunzătoare); încovoia, vb. (a îndoi, a curba, a pleca), pe care Tiktin, DAR și Pușcariu Lr., 358, îl explică pe baza unui sl. *kovaljati de la kovalĭ „fierar”, der. destul de îndoielnică; încovoială (var. încovoietură), s. f. (curbare, încovoiere, arcuire).
covălia
COVĂLÍE, covălii, s. f. (Reg.) 1. Covăcie (1). 2. Covăcie (2). – Covali + suf. -ie. DOOM
covălíe (reg.) s. f., art. covălía, g.-d. art. covălíei; (ateliere) pl. covălíi, art. covălíile
covălie
COVĂLÍE, covălii, s. f. (Reg.) 1. Covăcie (1). 2. Covăcie (2). – Covali + suf. -ie. DOOM
covălíe (reg.) s. f., art. covălía, g.-d. art. covălíei; (ateliere) pl. covălíi, art. covălíile
covăliei
COVĂLÍE, covălii, s. f. (Reg.) 1. Covăcie (1). 2. Covăcie (2). – Covali + suf. -ie. DOOM
covălíe (reg.) s. f., art. covălía, g.-d. art. covălíei; (ateliere) pl. covălíi, art. covălíile
covălii
COVĂLÍE, covălii, s. f. (Reg.) 1. Covăcie (1). 2. Covăcie (2). – Covali + suf. -ie. DOOM
covălíe (reg.) s. f., art. covălía, g.-d. art. covălíei; (ateliere) pl. covălíi, art. covălíile
covăliile
COVĂLÍE, covălii, s. f. (Reg.) 1. Covăcie (1). 2. Covăcie (2). – Covali + suf. -ie. DOOM
covălíe (reg.) s. f., art. covălía, g.-d. art. covălíei; (ateliere) pl. covălíi, art. covălíile
covăliilor
COVĂLÍE, covălii, s. f. (Reg.) 1. Covăcie (1). 2. Covăcie (2). – Covali + suf. -ie. DOOM
covălíe (reg.) s. f., art. covălía, g.-d. art. covălíei; (ateliere) pl. covălíi, art. covălíile
covăsea
COVĂSÍ, covăsésc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A acri laptele dulce cu ajutorul unui cuib de smântână sau de covăseală. – Din bg. kvasja, sb. kvasiti. DOOM
covăsí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. covăsésc, imperf. 3 sg. covăseá; conj. prez. 3 să covăseáscă
covăseai
COVĂSÍ, covăsésc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A acri laptele dulce cu ajutorul unui cuib de smântână sau de covăseală. – Din bg. kvasja, sb. kvasiti. DOOM
covăsí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. covăsésc, imperf. 3 sg. covăseá; conj. prez. 3 să covăseáscă
covăseala
COVĂSEÁLĂ, covăseli, s. f. (Pop.) Lapte prins sau covăsit, întrebuințat drept cuib pentru fermentarea laptelui dulce. – Covăsi + suf. -eală. DOOM
covăseálă (pop.) s. f., g.-d. art. covăsélii; pl. covăséli
covăseam
COVĂSÍ, covăsésc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A acri laptele dulce cu ajutorul unui cuib de smântână sau de covăseală. – Din bg. kvasja, sb. kvasiti. DOOM
covăsí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. covăsésc, imperf. 3 sg. covăseá; conj. prez. 3 să covăseáscă
covăsească
COVĂSÍ, covăsésc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A acri laptele dulce cu ajutorul unui cuib de smântână sau de covăseală. – Din bg. kvasja, sb. kvasiti. DOOM
covăsí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. covăsésc, imperf. 3 sg. covăseá; conj. prez. 3 să covăseáscă
covăseau
COVĂSÍ, covăsésc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A acri laptele dulce cu ajutorul unui cuib de smântână sau de covăseală. – Din bg. kvasja, sb. kvasiti. DOOM
covăsí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. covăsésc, imperf. 3 sg. covăseá; conj. prez. 3 să covăseáscă
covăseați
COVĂSÍ, covăsésc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A acri laptele dulce cu ajutorul unui cuib de smântână sau de covăseală. – Din bg. kvasja, sb. kvasiti. DOOM
covăsí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. covăsésc, imperf. 3 sg. covăseá; conj. prez. 3 să covăseáscă
covăseli
COVĂSEÁLĂ, covăseli, s. f. (Pop.) Lapte prins sau covăsit, întrebuințat drept cuib pentru fermentarea laptelui dulce. – Covăsi + suf. -eală. DOOM
covăseálă (pop.) s. f., g.-d. art. covăsélii; pl. covăséli
covăselii
COVĂSEÁLĂ, covăseli, s. f. (Pop.) Lapte prins sau covăsit, întrebuințat drept cuib pentru fermentarea laptelui dulce. – Covăsi + suf. -eală. DOOM
covăseálă (pop.) s. f., g.-d. art. covăsélii; pl. covăséli
covăselile
COVĂSEÁLĂ, covăseli, s. f. (Pop.) Lapte prins sau covăsit, întrebuințat drept cuib pentru fermentarea laptelui dulce. – Covăsi + suf. -eală. DOOM
covăseálă (pop.) s. f., g.-d. art. covăsélii; pl. covăséli
covăselilor
COVĂSEÁLĂ, covăseli, s. f. (Pop.) Lapte prins sau covăsit, întrebuințat drept cuib pentru fermentarea laptelui dulce. – Covăsi + suf. -eală. DOOM
covăseálă (pop.) s. f., g.-d. art. covăsélii; pl. covăséli
covăsesc
COVĂSÍ, covăsésc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A acri laptele dulce cu ajutorul unui cuib de smântână sau de covăseală. – Din bg. kvasja, sb. kvasiti. DOOM
covăsí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. covăsésc, imperf. 3 sg. covăseá; conj. prez. 3 să covăseáscă
covăsește
COVĂSÍ, covăsésc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A acri laptele dulce cu ajutorul unui cuib de smântână sau de covăseală. – Din bg. kvasja, sb. kvasiti. DOOM
covăsí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. covăsésc, imperf. 3 sg. covăseá; conj. prez. 3 să covăseáscă
covăsești
COVĂSÍ, covăsésc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A acri laptele dulce cu ajutorul unui cuib de smântână sau de covăseală. – Din bg. kvasja, sb. kvasiti. DOOM
covăsí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. covăsésc, imperf. 3 sg. covăseá; conj. prez. 3 să covăseáscă
covăsi
COVĂSÍ, covăsésc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A acri laptele dulce cu ajutorul unui cuib de smântână sau de covăseală. – Din bg. kvasja, sb. kvasiti. DOOM
covăsí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. covăsésc, imperf. 3 sg. covăseá; conj. prez. 3 să covăseáscă
covăsii
COVĂSÍ, covăsésc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A acri laptele dulce cu ajutorul unui cuib de smântână sau de covăseală. – Din bg. kvasja, sb. kvasiti. DOOM
covăsí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. covăsésc, imperf. 3 sg. covăseá; conj. prez. 3 să covăseáscă
covăsim
COVĂSÍ, covăsésc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A acri laptele dulce cu ajutorul unui cuib de smântână sau de covăseală. – Din bg. kvasja, sb. kvasiti. DOOM
covăsí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. covăsésc, imperf. 3 sg. covăseá; conj. prez. 3 să covăseáscă
covăsind
COVĂSÍ, covăsésc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A acri laptele dulce cu ajutorul unui cuib de smântână sau de covăseală. – Din bg. kvasja, sb. kvasiti. DOOM
covăsí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. covăsésc, imperf. 3 sg. covăseá; conj. prez. 3 să covăseáscă
covăsire
COVĂSÍ, covăsésc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A acri laptele dulce cu ajutorul unui cuib de smântână sau de covăseală. – Din bg. kvasja, sb. kvasiti. DOOM
covăsí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. covăsésc, imperf. 3 sg. covăseá; conj. prez. 3 să covăseáscă
covăsire
COVĂSÍ, covăsesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A acri laptele dulce cu ajutorul unui cuib de smântână sau de covăseală. – Din bg. kvasja, scr. kvasiti.
covăsiră
COVĂSÍ, covăsésc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A acri laptele dulce cu ajutorul unui cuib de smântână sau de covăseală. – Din bg. kvasja, sb. kvasiti. DOOM
covăsí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. covăsésc, imperf. 3 sg. covăseá; conj. prez. 3 să covăseáscă
covăsirăm
COVĂSÍ, covăsésc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A acri laptele dulce cu ajutorul unui cuib de smântână sau de covăseală. – Din bg. kvasja, sb. kvasiti. DOOM
covăsí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. covăsésc, imperf. 3 sg. covăseá; conj. prez. 3 să covăseáscă
covăsirăți
COVĂSÍ, covăsésc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A acri laptele dulce cu ajutorul unui cuib de smântână sau de covăseală. – Din bg. kvasja, sb. kvasiti. DOOM
covăsí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. covăsésc, imperf. 3 sg. covăseá; conj. prez. 3 să covăseáscă
covăsise
COVĂSÍ, covăsésc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A acri laptele dulce cu ajutorul unui cuib de smântână sau de covăseală. – Din bg. kvasja, sb. kvasiti. DOOM
covăsí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. covăsésc, imperf. 3 sg. covăseá; conj. prez. 3 să covăseáscă
covăsisem
COVĂSÍ, covăsésc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A acri laptele dulce cu ajutorul unui cuib de smântână sau de covăseală. – Din bg. kvasja, sb. kvasiti. DOOM
covăsí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. covăsésc, imperf. 3 sg. covăseá; conj. prez. 3 să covăseáscă
covăsiseră
COVĂSÍ, covăsésc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A acri laptele dulce cu ajutorul unui cuib de smântână sau de covăseală. – Din bg. kvasja, sb. kvasiti. DOOM
covăsí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. covăsésc, imperf. 3 sg. covăseá; conj. prez. 3 să covăseáscă
covăsiserăm
COVĂSÍ, covăsésc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A acri laptele dulce cu ajutorul unui cuib de smântână sau de covăseală. – Din bg. kvasja, sb. kvasiti. DOOM
covăsí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. covăsésc, imperf. 3 sg. covăseá; conj. prez. 3 să covăseáscă
covăsiserăți
COVĂSÍ, covăsésc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A acri laptele dulce cu ajutorul unui cuib de smântână sau de covăseală. – Din bg. kvasja, sb. kvasiti. DOOM
covăsí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. covăsésc, imperf. 3 sg. covăseá; conj. prez. 3 să covăseáscă
covăsiseși
COVĂSÍ, covăsésc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A acri laptele dulce cu ajutorul unui cuib de smântână sau de covăseală. – Din bg. kvasja, sb. kvasiti. DOOM
covăsí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. covăsésc, imperf. 3 sg. covăseá; conj. prez. 3 să covăseáscă
covăsiseți
COVĂSÍ, covăsésc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A acri laptele dulce cu ajutorul unui cuib de smântână sau de covăseală. – Din bg. kvasja, sb. kvasiti. DOOM
covăsí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. covăsésc, imperf. 3 sg. covăseá; conj. prez. 3 să covăseáscă
covăsit
COVĂSÍ, covăsésc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A acri laptele dulce cu ajutorul unui cuib de smântână sau de covăseală. – Din bg. kvasja, sb. kvasiti. DOOM
covăsí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. covăsésc, imperf. 3 sg. covăseá; conj. prez. 3 să covăseáscă
covăsit
COVĂSÍT adj. (În sintagma) Lapte covăsit = lapte închegat și acrit. – V. covăsi. DOOM
!covăsít adj. m.
covăsita
COVĂSÍT adj. (În sintagma) Lapte covăsit = lapte închegat și acrit. – V. covăsi. DOOM
!covăsít adj. m.
covăsite
COVĂSÍT adj. (În sintagma) Lapte covăsit = lapte închegat și acrit. – V. covăsi. DOOM
!covăsít adj. m.
covăsitei
COVĂSÍT adj. (În sintagma) Lapte covăsit = lapte închegat și acrit. – V. covăsi. DOOM
!covăsít adj. m.
covăsitele
COVĂSÍT adj. (În sintagma) Lapte covăsit = lapte închegat și acrit. – V. covăsi. DOOM
!covăsít adj. m.
covăsitelor
COVĂSÍT adj. (În sintagma) Lapte covăsit = lapte închegat și acrit. – V. covăsi. DOOM
!covăsít adj. m.
covăsitul
COVĂSÍT adj. (În sintagma) Lapte covăsit = lapte închegat și acrit. – V. covăsi. DOOM
!covăsít adj. m.
covăsitului
COVĂSÍT adj. (În sintagma) Lapte covăsit = lapte închegat și acrit. – V. covăsi. DOOM
!covăsít adj. m.
covăsiși
COVĂSÍ, covăsésc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A acri laptele dulce cu ajutorul unui cuib de smântână sau de covăseală. – Din bg. kvasja, sb. kvasiti. DOOM
covăsí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. covăsésc, imperf. 3 sg. covăseá; conj. prez. 3 să covăseáscă
covăsiți
COVĂSÍ, covăsésc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A acri laptele dulce cu ajutorul unui cuib de smântână sau de covăseală. – Din bg. kvasja, sb. kvasiti. DOOM
covăsí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. covăsésc, imperf. 3 sg. covăseá; conj. prez. 3 să covăseáscă
covăsiți
COVĂSÍT adj. (În sintagma) Lapte covăsit = lapte închegat și acrit. – V. covăsi. DOOM
!covăsít adj. m.
covăsiții
COVĂSÍT adj. (În sintagma) Lapte covăsit = lapte închegat și acrit. – V. covăsi. DOOM
!covăsít adj. m.
covăsiților
COVĂSÍT adj. (În sintagma) Lapte covăsit = lapte închegat și acrit. – V. covăsi. DOOM
!covăsít adj. m.
covăsnean
COVĂSNEÁN, -Ă, covăsneni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul sau județul Covasna. 2. Adj. Care aparține municipiului sau județului Covasna ori covăsnenilor (1), referitor la Covasna ori la covăsneni. – Covasna (n. pr.) + suf. -ean.
covăsnean
COVĂSNEÁN, -Ă, covăsneni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul sau județul Covasna. 2. Adj. Care aparține municipiului sau județului Covasna ori covăsnenilor (1), referitor la Covasna ori la covăsneni. – Covasna (n. pr.) + suf. -ean.
covăsneana
COVĂSNEÁN, -Ă, covăsneni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul sau județul Covasna. 2. Adj. Care aparține municipiului sau județului Covasna ori covăsnenilor (1), referitor la Covasna ori la covăsneni. – Covasna (n. pr.) + suf. -ean.
covăsneancă
COVĂSNEÁNCĂ, covăsnence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul sau județul Covasna. – Covăsnean + suf. -că.
covăsneanul
COVĂSNEÁN, -Ă, covăsneni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul sau județul Covasna. 2. Adj. Care aparține municipiului sau județului Covasna ori covăsnenilor (1), referitor la Covasna ori la covăsneni. – Covasna (n. pr.) + suf. -ean.
covăsneanului
COVĂSNEÁN, -Ă, covăsneni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul sau județul Covasna. 2. Adj. Care aparține municipiului sau județului Covasna ori covăsnenilor (1), referitor la Covasna ori la covăsneni. – Covasna (n. pr.) + suf. -ean.
covăsnene
COVĂSNEÁN, -Ă, covăsneni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul sau județul Covasna. 2. Adj. Care aparține municipiului sau județului Covasna ori covăsnenilor (1), referitor la Covasna ori la covăsneni. – Covasna (n. pr.) + suf. -ean.
covăsnenei
COVĂSNEÁN, -Ă, covăsneni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul sau județul Covasna. 2. Adj. Care aparține municipiului sau județului Covasna ori covăsnenilor (1), referitor la Covasna ori la covăsneni. – Covasna (n. pr.) + suf. -ean.
covăsnenele
COVĂSNEÁN, -Ă, covăsneni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul sau județul Covasna. 2. Adj. Care aparține municipiului sau județului Covasna ori covăsnenilor (1), referitor la Covasna ori la covăsneni. – Covasna (n. pr.) + suf. -ean.
covăsnenelor
COVĂSNEÁN, -Ă, covăsneni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul sau județul Covasna. 2. Adj. Care aparține municipiului sau județului Covasna ori covăsnenilor (1), referitor la Covasna ori la covăsneni. – Covasna (n. pr.) + suf. -ean.
covăsneni
COVĂSNEÁN, -Ă, covăsneni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul sau județul Covasna. 2. Adj. Care aparține municipiului sau județului Covasna ori covăsnenilor (1), referitor la Covasna ori la covăsneni. – Covasna (n. pr.) + suf. -ean.
covăsnenii
COVĂSNEÁN, -Ă, covăsneni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul sau județul Covasna. 2. Adj. Care aparține municipiului sau județului Covasna ori covăsnenilor (1), referitor la Covasna ori la covăsneni. – Covasna (n. pr.) + suf. -ean.
covăsnenilor
COVĂSNEÁN, -Ă, covăsneni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul sau județul Covasna. 2. Adj. Care aparține municipiului sau județului Covasna ori covăsnenilor (1), referitor la Covasna ori la covăsneni. – Covasna (n. pr.) + suf. -ean.
covățele
COVĂȚÍCĂ, covățele, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui covată. – Covată + suf. -ică. DOOM
covățícă (reg.) s. f., g.-d. art. covățélei; pl. covățéle, art. covățélele
covățelei
COVĂȚÍCĂ, covățele, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui covată. – Covată + suf. -ică. DOOM
covățícă (reg.) s. f., g.-d. art. covățélei; pl. covățéle, art. covățélele
covățelele
COVĂȚÍCĂ, covățele, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui covată. – Covată + suf. -ică. DOOM
covățícă (reg.) s. f., g.-d. art. covățélei; pl. covățéle, art. covățélele
covățelelor
COVĂȚÍCĂ, covățele, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui covată. – Covată + suf. -ică. DOOM
covățícă (reg.) s. f., g.-d. art. covățélei; pl. covățéle, art. covățélele
covățica
COVĂȚÍCĂ, covățele, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui covată. – Covată + suf. -ică. DOOM
covățícă (reg.) s. f., g.-d. art. covățélei; pl. covățéle, art. covățélele
covățit
COVĂȚÍT, -Ă, covățiți, -te, adj. (Rar) Adîncit, săpat, scobit în forma unei coveți. Albia covățită a rîului.
cowboy
COWBOY, cowboy, s. m. Păzitor de vite în fermele americane (din Vestul Statelor Unite ale Americii), devenit erou de literatură și de film. [Pr.: cáŭboi] – Cuv. engl. DOOM
cowboy (angl.) [pron. cáŭboĭ] s. m., art. cowboy-ul; pl. cowboy, art. cowboy-i
cox
COX- v. coxo-.
cox
cox s. m. – Produs solid obținut din cărbune de pămînt. – Var. ortografică coks. Germ. Koks (sec. XIX).
coxa
CÓXĂ, coxe, s. f. 1. (Anat.) Coapsă. 2. (Zool.) Unul dintre segmentele picioarelor la artropode. – Din lat. coxa. DOOM
cóxă s. f., g.-d. art. cóxei; pl. cóxe
coxal
COXÁL, -Ă, coxali, -e, adj. Care aparține coapsei, referitor la coapsă. ◊ Os coxal = fiecare dintre cele două oase de formă plată care formează scheletul șoldului; os iliac. – Din fr. coxal. DOOM
!coxál adj. m.; f. coxálă, pl. coxále
coxala
COXÁL, -Ă, coxali, -e, adj. Care aparține coapsei, referitor la coapsă. ◊ Os coxal = fiecare dintre cele două oase de formă plată care formează scheletul șoldului; os iliac. – Din fr. coxal. DOOM
!coxál adj. m.; f. coxálă, pl. coxále
coxale
COXÁL, -Ă, coxali, -e, adj. Care aparține coapsei, referitor la coapsă. ◊ Os coxal = fiecare dintre cele două oase de formă plată care formează scheletul șoldului; os iliac. – Din fr. coxal. DOOM
!coxál adj. m.; f. coxálă, pl. coxále
coxalei
COXÁL, -Ă, coxali, -e, adj. Care aparține coapsei, referitor la coapsă. ◊ Os coxal = fiecare dintre cele două oase de formă plată care formează scheletul șoldului; os iliac. – Din fr. coxal. DOOM
!coxál adj. m.; f. coxálă, pl. coxále
coxalele
COXÁL, -Ă, coxali, -e, adj. Care aparține coapsei, referitor la coapsă. ◊ Os coxal = fiecare dintre cele două oase de formă plată care formează scheletul șoldului; os iliac. – Din fr. coxal. DOOM
!coxál adj. m.; f. coxálă, pl. coxále
coxalelor
COXÁL, -Ă, coxali, -e, adj. Care aparține coapsei, referitor la coapsă. ◊ Os coxal = fiecare dintre cele două oase de formă plată care formează scheletul șoldului; os iliac. – Din fr. coxal. DOOM
!coxál adj. m.; f. coxálă, pl. coxále
coxalgie
COXALGÍE s. f. 1. Tuberculoză a articulației șoldului. 2. Durere localizată în articulația șoldului. – Din fr. coxalgie. DOOM
!coxalgíe (co-xal-/cox-al-) s. f., art. coxalgía, g.-d. coxalgíi, art. coxalgíei
coxali
COXÁL, -Ă, coxali, -e, adj. Care aparține coapsei, referitor la coapsă. ◊ Os coxal = fiecare dintre cele două oase de formă plată care formează scheletul șoldului; os iliac. – Din fr. coxal. DOOM
!coxál adj. m.; f. coxálă, pl. coxále
coxalii
COXÁL, -Ă, coxali, -e, adj. Care aparține coapsei, referitor la coapsă. ◊ Os coxal = fiecare dintre cele două oase de formă plată care formează scheletul șoldului; os iliac. – Din fr. coxal. DOOM
!coxál adj. m.; f. coxálă, pl. coxále
coxalilor
COXÁL, -Ă, coxali, -e, adj. Care aparține coapsei, referitor la coapsă. ◊ Os coxal = fiecare dintre cele două oase de formă plată care formează scheletul șoldului; os iliac. – Din fr. coxal. DOOM
!coxál adj. m.; f. coxálă, pl. coxále
coxalul
COXÁL, -Ă, coxali, -e, adj. Care aparține coapsei, referitor la coapsă. ◊ Os coxal = fiecare dintre cele două oase de formă plată care formează scheletul șoldului; os iliac. – Din fr. coxal. DOOM
!coxál adj. m.; f. coxálă, pl. coxále
coxalului
COXÁL, -Ă, coxali, -e, adj. Care aparține coapsei, referitor la coapsă. ◊ Os coxal = fiecare dintre cele două oase de formă plată care formează scheletul șoldului; os iliac. – Din fr. coxal. DOOM
!coxál adj. m.; f. coxálă, pl. coxále
coxartrie
COXARTRÍE s.f. (med.) Coxartroză. [Gen. -iei. / < fr. coxarthrie, cf. lat. coxa – coapsă, gr. arthron – încheietură].
coxartroza
COXARTRÓZĂ, coxartroze, s. f. (Med.) Artroză coxofemurală (degenerativă). – Din fr. coxarthrose.
coxartroze
COXARTRÓZĂ, coxartroze, s. f. (Med.) Artroză coxofemurală (degenerativă). – Din fr. coxarthrose.
coxartrozei
COXARTRÓZĂ, coxartroze, s. f. (Med.) Artroză coxofemurală (degenerativă). – Din fr. coxarthrose.
coxartrozele
COXARTRÓZĂ, coxartroze, s. f. (Med.) Artroză coxofemurală (degenerativă). – Din fr. coxarthrose.
coxartrozelor
COXARTRÓZĂ, coxartroze, s. f. (Med.) Artroză coxofemurală (degenerativă). – Din fr. coxarthrose.
coxe
CÓXĂ, coxe, s. f. 1. (Anat.) Coapsă. 2. (Zool.) Unul dintre segmentele picioarelor la artropode. – Din lat. coxa. DOOM
cóxă s. f., g.-d. art. cóxei; pl. cóxe
coxei
CÓXĂ, coxe, s. f. 1. (Anat.) Coapsă. 2. (Zool.) Unul dintre segmentele picioarelor la artropode. – Din lat. coxa. DOOM
cóxă s. f., g.-d. art. cóxei; pl. cóxe
coxele
CÓXĂ, coxe, s. f. 1. (Anat.) Coapsă. 2. (Zool.) Unul dintre segmentele picioarelor la artropode. – Din lat. coxa. DOOM
cóxă s. f., g.-d. art. cóxei; pl. cóxe
coxelor
CÓXĂ, coxe, s. f. 1. (Anat.) Coapsă. 2. (Zool.) Unul dintre segmentele picioarelor la artropode. – Din lat. coxa. DOOM
cóxă s. f., g.-d. art. cóxei; pl. cóxe
coxita
COXÍTĂ, coxite, s. f. (Med.) Infecție a osului coxal; spec. coxalgie (1). – Din fr. coxite.
coxite
COXÍTĂ, coxite, s. f. (Med.) Infecție a osului coxal; spec. coxalgie (1). – Din fr. coxite.
coxitei
COXÍTĂ, coxite, s. f. (Med.) Infecție a osului coxal; spec. coxalgie (1). – Din fr. coxite.
coxitele
COXÍTĂ, coxite, s. f. (Med.) Infecție a osului coxal; spec. coxalgie (1). – Din fr. coxite.
coxitelor
COXÍTĂ, coxite, s. f. (Med.) Infecție a osului coxal; spec. coxalgie (1). – Din fr. coxite.
coxo
COXO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) coapsă, șold”, „al coapsei”. [Var. cox-. / < fr. coxo-, cf. lat. coxa].
coxodinie
COXODINÍE s.f. (Med.) Durere în osul coxal. [Gen. -iei. / < fr. coxodynie].
coxofemural
COXOFEMURÁL, -Ă, coxofemurali, -e, adj. (Anat.; despre articulații) Care face legătura între femur și șold. – Din fr. coxo-fémoral.
coxofemurala
COXOFEMURÁL, -Ă, coxofemurali, -e, adj. (Anat.; despre articulații) Care face legătura între femur și șold. – Din fr. coxo-fémoral.
coxofemurale
COXOFEMURÁL, -Ă, coxofemurali, -e, adj. (Anat.; despre articulații) Care face legătura între femur și șold. – Din fr. coxo-fémoral.
coxofemuralei
COXOFEMURÁL, -Ă, coxofemurali, -e, adj. (Anat.; despre articulații) Care face legătura între femur și șold. – Din fr. coxo-fémoral.
coxofemuralele
COXOFEMURÁL, -Ă, coxofemurali, -e, adj. (Anat.; despre articulații) Care face legătura între femur și șold. – Din fr. coxo-fémoral.
coxofemuralelor
COXOFEMURÁL, -Ă, coxofemurali, -e, adj. (Anat.; despre articulații) Care face legătura între femur și șold. – Din fr. coxo-fémoral.
coxofemurali
COXOFEMURÁL, -Ă, coxofemurali, -e, adj. (Anat.; despre articulații) Care face legătura între femur și șold. – Din fr. coxo-fémoral.
coxofemuralii
COXOFEMURÁL, -Ă, coxofemurali, -e, adj. (Anat.; despre articulații) Care face legătura între femur și șold. – Din fr. coxo-fémoral.
coxofemuralilor
COXOFEMURÁL, -Ă, coxofemurali, -e, adj. (Anat.; despre articulații) Care face legătura între femur și șold. – Din fr. coxo-fémoral.
coxofemuralul
COXOFEMURÁL, -Ă, coxofemurali, -e, adj. (Anat.; despre articulații) Care face legătura între femur și șold. – Din fr. coxo-fémoral.
coxofemuralului
COXOFEMURÁL, -Ă, coxofemurali, -e, adj. (Anat.; despre articulații) Care face legătura între femur și șold. – Din fr. coxo-fémoral.
coxopatie
COXOPATÍE, coxopatii, s. f. (Med.) Denumire generică pentru bolile șoldului. – Din fr. coxopathie.
coxotomie
COXOTOMÍE s.f. (Med.) Osteotomie a osului coxal. [Gen. -iei. / < fr. coxotomie, cf. lat. coxa – coapsă, gr. tome – tăiere].
coz
COZ adj. invar. (Reg.; despre femei frumoase) Din cale-afară, extrem de..., foarte. ◊ (Adverbial) Frumoasă coz. – Din tc. koz. DOOM
!coz2 (reg.) s. m., pl. cozi
cozeria
COZERÍE, cozerii, s. f. (Livr.) Convorbire familiară, intimă, ușoară și plăcută. ♦ Expunere simplă, fără pretenție. – Din fr. causerie. DOOM
cozeríe (livr.) s. f., art. cozería, g.-d. art. cozeríei; pl. cozeríi, art. cozeríile
cozerie
COZERÍE, cozerii, s. f. (Livr.) Convorbire familiară, intimă, ușoară și plăcută. ♦ Expunere simplă, fără pretenție. – Din fr. causerie. DOOM
cozeríe (livr.) s. f., art. cozería, g.-d. art. cozeríei; pl. cozeríi, art. cozeríile
cozeriei
COZERÍE, cozerii, s. f. (Livr.) Convorbire familiară, intimă, ușoară și plăcută. ♦ Expunere simplă, fără pretenție. – Din fr. causerie. DOOM
cozeríe (livr.) s. f., art. cozería, g.-d. art. cozeríei; pl. cozeríi, art. cozeríile
cozerii
COZERÍE, cozerii, s. f. (Livr.) Convorbire familiară, intimă, ușoară și plăcută. ♦ Expunere simplă, fără pretenție. – Din fr. causerie. DOOM
cozeríe (livr.) s. f., art. cozería, g.-d. art. cozeríei; pl. cozeríi, art. cozeríile
cozeriile
COZERÍE, cozerii, s. f. (Livr.) Convorbire familiară, intimă, ușoară și plăcută. ♦ Expunere simplă, fără pretenție. – Din fr. causerie. DOOM
cozeríe (livr.) s. f., art. cozería, g.-d. art. cozeríei; pl. cozeríi, art. cozeríile
cozeriilor
COZERÍE, cozerii, s. f. (Livr.) Convorbire familiară, intimă, ușoară și plăcută. ♦ Expunere simplă, fără pretenție. – Din fr. causerie. DOOM
cozeríe (livr.) s. f., art. cozería, g.-d. art. cozeríei; pl. cozeríi, art. cozeríile
cozeur
COZEUR, cozeuri, s. m. Persoană care vorbește cu ușurință, știind să întrețină o conversație plăcută. [Pr.: cozör] – Din fr. causeur. DOOM
cozeur [pron. coz'ör] (-zeur) s. m., pl. cozeuri
cozeuri
COZEUR, cozeuri, s. m. Persoană care vorbește cu ușurință, știind să întrețină o conversație plăcută. [Pr.: cozör] – Din fr. causeur. DOOM
cozeur [pron. coz'ör] (-zeur) s. m., pl. cozeuri
cozeurii
COZEUR, cozeuri, s. m. Persoană care vorbește cu ușurință, știind să întrețină o conversație plăcută. [Pr.: cozör] – Din fr. causeur. DOOM
cozeur [pron. coz'ör] (-zeur) s. m., pl. cozeuri
cozeurilor
COZEUR, cozeuri, s. m. Persoană care vorbește cu ușurință, știind să întrețină o conversație plăcută. [Pr.: cozör] – Din fr. causeur. DOOM
cozeur [pron. coz'ör] (-zeur) s. m., pl. cozeuri
cozeurul
COZEUR, cozeuri, s. m. Persoană care vorbește cu ușurință, știind să întrețină o conversație plăcută. [Pr.: cozör] – Din fr. causeur. DOOM
cozeur [pron. coz'ör] (-zeur) s. m., pl. cozeuri
cozeurului
COZEUR, cozeuri, s. m. Persoană care vorbește cu ușurință, știind să întrețină o conversație plăcută. [Pr.: cozör] – Din fr. causeur. DOOM
cozeur [pron. coz'ör] (-zeur) s. m., pl. cozeuri
cozi
COÁDĂ, cozi, s. f. 1. Apendice terminal al părții posterioare a corpului animalelor vertebrate; smoc de păr sau de pene care acoperă acest apendice sau care crește în prelungirea lui. ◊ Expr. A da din coadă = (despre oameni; fam.) a se linguși pe lângă cineva; a se bucura. A-și vârî (sau băga) coada (în ceva) = a se amesteca în chestiuni care nu-l privesc. Își vâră (sau și-a vârât, își bagă, și-a băgat etc.) dracul coada (în ceva), se spune când într-o situație se ivesc neînțelegeri sau complicații (neașteptate). A călca (pe cineva) pe coadă = a jigni, a supăra (pe cineva). A pune coada pe (sau la) spinare = a pleca (pe furiș), a o șterge (lăsând lucrurile nerezolvate). Cu coada între picioare = (despre oameni) umilit, rușinat; fără a fi reușit. (Pop.) A-și face coada colac = a se sustrage de la ceva. A trage mâța (sau pe dracul) de coadă = a o duce greu din punct de vedere material, a face cu greu față nevoilor minime de trai. (Get-beget) coada vacii = neaoș; vechi, băștinaș; de origine rurală. (Fam.) A prinde prepelița (sau purceaua) de coadă = a se îmbăta. ♦ Partea dindărăt, mai îngustă, a corpului unor animale (a peștelui, a șarpelui, a racului etc.). 2. Păr (de pe capul femeilor) crescut lung și apoi împletit; cosiță. 3. Parte a unei plante care leagă fructul, frunza sau floarea de tulpină sau de creangă. V. peduncul. 4. Partea dinapoi (prelungită sau care se târăște pe jos) a unor obiecte de îmbrăcăminte (mai ales a celor purtate de femei); trenă. ◊ Expr. A se ține de coada cuiva sau a se ține (sau a umbla) coadă după cineva = a fi nedespărțit de cineva, a se ține cu insistență și pretutindeni de cineva. ♦ Prelungire luminoasă a cometelor. ♦ Fâșie foarte îngustă din cârpe (înnodate) sau din hârtie care se atârnă de partea de jos a unui zmeu spre a-i menține echilibrul în aer. 5. Parte a unui instrument sau a unui obiect de care se apucă cu mâna; mâner. ◊ Expr. A lua (sau a apuca ceva) de coadă = a se apuca de treabă, a începe (ceva). A-și vedea de coada măturii (sau tigăii) = a se ocupa (numai) de treburile gospodărești. Coadă de topor = persoană care servește drept unealtă în mâna dușmanului. 6. Partea terminală a unui lucru sau, p. gener., a unui fenomen, a unei perioade de timp etc.; bucată de la capătul unui lucru; sfârșit, extremitate. ◊ Loc. adv. La (sau în) coadă = pe cel din urmă loc sau printre ultimii (într-o întrecere, la școală etc.). De la coadă = de la sfârșit spre început. ◊ Expr. A nu avea nici cap, nici coadă = a nu avea niciun plan, nicio ordine; a fi fără înțeles, confuz. ♦ Coada ochiului = marginea, unghiul extern al ochiului. ♦ Partea unde se îngustează un lac, un iaz etc.; loc pe unde se scurge apa dintr-un râu în heleșteu. 7. Șir (lung) de oameni care își așteaptă rândul la ceva, undeva. ◊ Expr. A face coadă = a sta într-un șir (lung) de oameni, așteptând să-i vină rândul la ceva, undeva. 8. Compuse: coada-calului = a) nume dat mai multor plante erbacee caracterizate prin două tipuri de tulpini: una fertilă și alta sterilă; barba-ursului (Equisetum); b) plantă erbacee acvatică cu frunze liniare și cu flori mici, verzui (Hippuris vulgaris); coada-cocoșului = nume dat mai multor specii de plante erbacee cu flori albe, întrebuințate în medicina populară (Polygonatum); coada-mielului = a) plantă erbacee cu frunze lucitoare și cu flori violete (Verbascum phoeniceum); b) mică plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu flori de culoare albastru-deschis cu vinișoare mai întunecate (Veronica prostrata); coada-mâței = plantă erbacee cu flori mici, roz (Leonurus marrubiastrum); coada-mâței-de-baltă = nume dat mai multor specii de mușchi de culoare albă-gălbuie, care cresc prin locurile umede și contribuie la formarea turbei (Sphagnum); coada-racului = plantă erbacee cu flori mari de culoare galbenă (Potentilla anserina); coada-șoricelului = plantă erbacee medicinală cu frunze penate, păroase, cu flori albe sau trandafirii (Achillea millefolium); coada-vacii = a) plantă erbacee țepoasă, înaltă, cu frunze lanceolate și cu flori albe, dispuse în spice (Echium altissimum); b) plantă erbacee cu flori violete sau roșietice (Salvia silvestris); coada-vulpii = plantă erbacee cu frunze lucioase pe partea inferioară, cu flori verzi dispuse în formă de spic, folosită ca furaj (Alopecurus pratensis); coada-zmeului = plantă veninoasă cu tulpina târâtoare și cu fructele în forma unor bobițe roșii, care crește prin mlaștini (Calla palustris); coada-rândunicii = numele a doi fluturi mari, frumos colorați, care au câte o prelungire în partea posterioară a aripilor (Papilio machaon și podalirius). [Pl. și: (2) coade] – Lat. coda (= cauda). DOOM
coádă s. f., g.-d. art. cózii; pl. cozi
cozi
COZ adj. invar. (Reg.; despre femei frumoase) Din cale-afară, extrem de..., foarte. ◊ (Adverbial) Frumoasă coz. – Din tc. koz. DOOM
!coz2 (reg.) s. m., pl. cozi
cozii
COÁDĂ, cozi, s. f. 1. Apendice terminal al părții posterioare a corpului animalelor vertebrate; smoc de păr sau de pene care acoperă acest apendice sau care crește în prelungirea lui. ◊ Expr. A da din coadă = (despre oameni; fam.) a se linguși pe lângă cineva; a se bucura. A-și vârî (sau băga) coada (în ceva) = a se amesteca în chestiuni care nu-l privesc. Își vâră (sau și-a vârât, își bagă, și-a băgat etc.) dracul coada (în ceva), se spune când într-o situație se ivesc neînțelegeri sau complicații (neașteptate). A călca (pe cineva) pe coadă = a jigni, a supăra (pe cineva). A pune coada pe (sau la) spinare = a pleca (pe furiș), a o șterge (lăsând lucrurile nerezolvate). Cu coada între picioare = (despre oameni) umilit, rușinat; fără a fi reușit. (Pop.) A-și face coada colac = a se sustrage de la ceva. A trage mâța (sau pe dracul) de coadă = a o duce greu din punct de vedere material, a face cu greu față nevoilor minime de trai. (Get-beget) coada vacii = neaoș; vechi, băștinaș; de origine rurală. (Fam.) A prinde prepelița (sau purceaua) de coadă = a se îmbăta. ♦ Partea dindărăt, mai îngustă, a corpului unor animale (a peștelui, a șarpelui, a racului etc.). 2. Păr (de pe capul femeilor) crescut lung și apoi împletit; cosiță. 3. Parte a unei plante care leagă fructul, frunza sau floarea de tulpină sau de creangă. V. peduncul. 4. Partea dinapoi (prelungită sau care se târăște pe jos) a unor obiecte de îmbrăcăminte (mai ales a celor purtate de femei); trenă. ◊ Expr. A se ține de coada cuiva sau a se ține (sau a umbla) coadă după cineva = a fi nedespărțit de cineva, a se ține cu insistență și pretutindeni de cineva. ♦ Prelungire luminoasă a cometelor. ♦ Fâșie foarte îngustă din cârpe (înnodate) sau din hârtie care se atârnă de partea de jos a unui zmeu spre a-i menține echilibrul în aer. 5. Parte a unui instrument sau a unui obiect de care se apucă cu mâna; mâner. ◊ Expr. A lua (sau a apuca ceva) de coadă = a se apuca de treabă, a începe (ceva). A-și vedea de coada măturii (sau tigăii) = a se ocupa (numai) de treburile gospodărești. Coadă de topor = persoană care servește drept unealtă în mâna dușmanului. 6. Partea terminală a unui lucru sau, p. gener., a unui fenomen, a unei perioade de timp etc.; bucată de la capătul unui lucru; sfârșit, extremitate. ◊ Loc. adv. La (sau în) coadă = pe cel din urmă loc sau printre ultimii (într-o întrecere, la școală etc.). De la coadă = de la sfârșit spre început. ◊ Expr. A nu avea nici cap, nici coadă = a nu avea niciun plan, nicio ordine; a fi fără înțeles, confuz. ♦ Coada ochiului = marginea, unghiul extern al ochiului. ♦ Partea unde se îngustează un lac, un iaz etc.; loc pe unde se scurge apa dintr-un râu în heleșteu. 7. Șir (lung) de oameni care își așteaptă rândul la ceva, undeva. ◊ Expr. A face coadă = a sta într-un șir (lung) de oameni, așteptând să-i vină rândul la ceva, undeva. 8. Compuse: coada-calului = a) nume dat mai multor plante erbacee caracterizate prin două tipuri de tulpini: una fertilă și alta sterilă; barba-ursului (Equisetum); b) plantă erbacee acvatică cu frunze liniare și cu flori mici, verzui (Hippuris vulgaris); coada-cocoșului = nume dat mai multor specii de plante erbacee cu flori albe, întrebuințate în medicina populară (Polygonatum); coada-mielului = a) plantă erbacee cu frunze lucitoare și cu flori violete (Verbascum phoeniceum); b) mică plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu flori de culoare albastru-deschis cu vinișoare mai întunecate (Veronica prostrata); coada-mâței = plantă erbacee cu flori mici, roz (Leonurus marrubiastrum); coada-mâței-de-baltă = nume dat mai multor specii de mușchi de culoare albă-gălbuie, care cresc prin locurile umede și contribuie la formarea turbei (Sphagnum); coada-racului = plantă erbacee cu flori mari de culoare galbenă (Potentilla anserina); coada-șoricelului = plantă erbacee medicinală cu frunze penate, păroase, cu flori albe sau trandafirii (Achillea millefolium); coada-vacii = a) plantă erbacee țepoasă, înaltă, cu frunze lanceolate și cu flori albe, dispuse în spice (Echium altissimum); b) plantă erbacee cu flori violete sau roșietice (Salvia silvestris); coada-vulpii = plantă erbacee cu frunze lucioase pe partea inferioară, cu flori verzi dispuse în formă de spic, folosită ca furaj (Alopecurus pratensis); coada-zmeului = plantă veninoasă cu tulpina târâtoare și cu fructele în forma unor bobițe roșii, care crește prin mlaștini (Calla palustris); coada-rândunicii = numele a doi fluturi mari, frumos colorați, care au câte o prelungire în partea posterioară a aripilor (Papilio machaon și podalirius). [Pl. și: (2) coade] – Lat. coda (= cauda). DOOM
coádă s. f., g.-d. art. cózii; pl. cozi
cozii
COZ adj. invar. (Reg.; despre femei frumoase) Din cale-afară, extrem de..., foarte. ◊ (Adverbial) Frumoasă coz. – Din tc. koz. DOOM
!coz2 (reg.) s. m., pl. cozi
cozile
COÁDĂ, cozi, s. f. 1. Apendice terminal al părții posterioare a corpului animalelor vertebrate; smoc de păr sau de pene care acoperă acest apendice sau care crește în prelungirea lui. ◊ Expr. A da din coadă = (despre oameni; fam.) a se linguși pe lângă cineva; a se bucura. A-și vârî (sau băga) coada (în ceva) = a se amesteca în chestiuni care nu-l privesc. Își vâră (sau și-a vârât, își bagă, și-a băgat etc.) dracul coada (în ceva), se spune când într-o situație se ivesc neînțelegeri sau complicații (neașteptate). A călca (pe cineva) pe coadă = a jigni, a supăra (pe cineva). A pune coada pe (sau la) spinare = a pleca (pe furiș), a o șterge (lăsând lucrurile nerezolvate). Cu coada între picioare = (despre oameni) umilit, rușinat; fără a fi reușit. (Pop.) A-și face coada colac = a se sustrage de la ceva. A trage mâța (sau pe dracul) de coadă = a o duce greu din punct de vedere material, a face cu greu față nevoilor minime de trai. (Get-beget) coada vacii = neaoș; vechi, băștinaș; de origine rurală. (Fam.) A prinde prepelița (sau purceaua) de coadă = a se îmbăta. ♦ Partea dindărăt, mai îngustă, a corpului unor animale (a peștelui, a șarpelui, a racului etc.). 2. Păr (de pe capul femeilor) crescut lung și apoi împletit; cosiță. 3. Parte a unei plante care leagă fructul, frunza sau floarea de tulpină sau de creangă. V. peduncul. 4. Partea dinapoi (prelungită sau care se târăște pe jos) a unor obiecte de îmbrăcăminte (mai ales a celor purtate de femei); trenă. ◊ Expr. A se ține de coada cuiva sau a se ține (sau a umbla) coadă după cineva = a fi nedespărțit de cineva, a se ține cu insistență și pretutindeni de cineva. ♦ Prelungire luminoasă a cometelor. ♦ Fâșie foarte îngustă din cârpe (înnodate) sau din hârtie care se atârnă de partea de jos a unui zmeu spre a-i menține echilibrul în aer. 5. Parte a unui instrument sau a unui obiect de care se apucă cu mâna; mâner. ◊ Expr. A lua (sau a apuca ceva) de coadă = a se apuca de treabă, a începe (ceva). A-și vedea de coada măturii (sau tigăii) = a se ocupa (numai) de treburile gospodărești. Coadă de topor = persoană care servește drept unealtă în mâna dușmanului. 6. Partea terminală a unui lucru sau, p. gener., a unui fenomen, a unei perioade de timp etc.; bucată de la capătul unui lucru; sfârșit, extremitate. ◊ Loc. adv. La (sau în) coadă = pe cel din urmă loc sau printre ultimii (într-o întrecere, la școală etc.). De la coadă = de la sfârșit spre început. ◊ Expr. A nu avea nici cap, nici coadă = a nu avea niciun plan, nicio ordine; a fi fără înțeles, confuz. ♦ Coada ochiului = marginea, unghiul extern al ochiului. ♦ Partea unde se îngustează un lac, un iaz etc.; loc pe unde se scurge apa dintr-un râu în heleșteu. 7. Șir (lung) de oameni care își așteaptă rândul la ceva, undeva. ◊ Expr. A face coadă = a sta într-un șir (lung) de oameni, așteptând să-i vină rândul la ceva, undeva. 8. Compuse: coada-calului = a) nume dat mai multor plante erbacee caracterizate prin două tipuri de tulpini: una fertilă și alta sterilă; barba-ursului (Equisetum); b) plantă erbacee acvatică cu frunze liniare și cu flori mici, verzui (Hippuris vulgaris); coada-cocoșului = nume dat mai multor specii de plante erbacee cu flori albe, întrebuințate în medicina populară (Polygonatum); coada-mielului = a) plantă erbacee cu frunze lucitoare și cu flori violete (Verbascum phoeniceum); b) mică plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu flori de culoare albastru-deschis cu vinișoare mai întunecate (Veronica prostrata); coada-mâței = plantă erbacee cu flori mici, roz (Leonurus marrubiastrum); coada-mâței-de-baltă = nume dat mai multor specii de mușchi de culoare albă-gălbuie, care cresc prin locurile umede și contribuie la formarea turbei (Sphagnum); coada-racului = plantă erbacee cu flori mari de culoare galbenă (Potentilla anserina); coada-șoricelului = plantă erbacee medicinală cu frunze penate, păroase, cu flori albe sau trandafirii (Achillea millefolium); coada-vacii = a) plantă erbacee țepoasă, înaltă, cu frunze lanceolate și cu flori albe, dispuse în spice (Echium altissimum); b) plantă erbacee cu flori violete sau roșietice (Salvia silvestris); coada-vulpii = plantă erbacee cu frunze lucioase pe partea inferioară, cu flori verzi dispuse în formă de spic, folosită ca furaj (Alopecurus pratensis); coada-zmeului = plantă veninoasă cu tulpina târâtoare și cu fructele în forma unor bobițe roșii, care crește prin mlaștini (Calla palustris); coada-rândunicii = numele a doi fluturi mari, frumos colorați, care au câte o prelungire în partea posterioară a aripilor (Papilio machaon și podalirius). [Pl. și: (2) coade] – Lat. coda (= cauda). DOOM
coádă s. f., g.-d. art. cózii; pl. cozi
cozilor
COÁDĂ, cozi, s. f. 1. Apendice terminal al părții posterioare a corpului animalelor vertebrate; smoc de păr sau de pene care acoperă acest apendice sau care crește în prelungirea lui. ◊ Expr. A da din coadă = (despre oameni; fam.) a se linguși pe lângă cineva; a se bucura. A-și vârî (sau băga) coada (în ceva) = a se amesteca în chestiuni care nu-l privesc. Își vâră (sau și-a vârât, își bagă, și-a băgat etc.) dracul coada (în ceva), se spune când într-o situație se ivesc neînțelegeri sau complicații (neașteptate). A călca (pe cineva) pe coadă = a jigni, a supăra (pe cineva). A pune coada pe (sau la) spinare = a pleca (pe furiș), a o șterge (lăsând lucrurile nerezolvate). Cu coada între picioare = (despre oameni) umilit, rușinat; fără a fi reușit. (Pop.) A-și face coada colac = a se sustrage de la ceva. A trage mâța (sau pe dracul) de coadă = a o duce greu din punct de vedere material, a face cu greu față nevoilor minime de trai. (Get-beget) coada vacii = neaoș; vechi, băștinaș; de origine rurală. (Fam.) A prinde prepelița (sau purceaua) de coadă = a se îmbăta. ♦ Partea dindărăt, mai îngustă, a corpului unor animale (a peștelui, a șarpelui, a racului etc.). 2. Păr (de pe capul femeilor) crescut lung și apoi împletit; cosiță. 3. Parte a unei plante care leagă fructul, frunza sau floarea de tulpină sau de creangă. V. peduncul. 4. Partea dinapoi (prelungită sau care se târăște pe jos) a unor obiecte de îmbrăcăminte (mai ales a celor purtate de femei); trenă. ◊ Expr. A se ține de coada cuiva sau a se ține (sau a umbla) coadă după cineva = a fi nedespărțit de cineva, a se ține cu insistență și pretutindeni de cineva. ♦ Prelungire luminoasă a cometelor. ♦ Fâșie foarte îngustă din cârpe (înnodate) sau din hârtie care se atârnă de partea de jos a unui zmeu spre a-i menține echilibrul în aer. 5. Parte a unui instrument sau a unui obiect de care se apucă cu mâna; mâner. ◊ Expr. A lua (sau a apuca ceva) de coadă = a se apuca de treabă, a începe (ceva). A-și vedea de coada măturii (sau tigăii) = a se ocupa (numai) de treburile gospodărești. Coadă de topor = persoană care servește drept unealtă în mâna dușmanului. 6. Partea terminală a unui lucru sau, p. gener., a unui fenomen, a unei perioade de timp etc.; bucată de la capătul unui lucru; sfârșit, extremitate. ◊ Loc. adv. La (sau în) coadă = pe cel din urmă loc sau printre ultimii (într-o întrecere, la școală etc.). De la coadă = de la sfârșit spre început. ◊ Expr. A nu avea nici cap, nici coadă = a nu avea niciun plan, nicio ordine; a fi fără înțeles, confuz. ♦ Coada ochiului = marginea, unghiul extern al ochiului. ♦ Partea unde se îngustează un lac, un iaz etc.; loc pe unde se scurge apa dintr-un râu în heleșteu. 7. Șir (lung) de oameni care își așteaptă rândul la ceva, undeva. ◊ Expr. A face coadă = a sta într-un șir (lung) de oameni, așteptând să-i vină rândul la ceva, undeva. 8. Compuse: coada-calului = a) nume dat mai multor plante erbacee caracterizate prin două tipuri de tulpini: una fertilă și alta sterilă; barba-ursului (Equisetum); b) plantă erbacee acvatică cu frunze liniare și cu flori mici, verzui (Hippuris vulgaris); coada-cocoșului = nume dat mai multor specii de plante erbacee cu flori albe, întrebuințate în medicina populară (Polygonatum); coada-mielului = a) plantă erbacee cu frunze lucitoare și cu flori violete (Verbascum phoeniceum); b) mică plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu flori de culoare albastru-deschis cu vinișoare mai întunecate (Veronica prostrata); coada-mâței = plantă erbacee cu flori mici, roz (Leonurus marrubiastrum); coada-mâței-de-baltă = nume dat mai multor specii de mușchi de culoare albă-gălbuie, care cresc prin locurile umede și contribuie la formarea turbei (Sphagnum); coada-racului = plantă erbacee cu flori mari de culoare galbenă (Potentilla anserina); coada-șoricelului = plantă erbacee medicinală cu frunze penate, păroase, cu flori albe sau trandafirii (Achillea millefolium); coada-vacii = a) plantă erbacee țepoasă, înaltă, cu frunze lanceolate și cu flori albe, dispuse în spice (Echium altissimum); b) plantă erbacee cu flori violete sau roșietice (Salvia silvestris); coada-vulpii = plantă erbacee cu frunze lucioase pe partea inferioară, cu flori verzi dispuse în formă de spic, folosită ca furaj (Alopecurus pratensis); coada-zmeului = plantă veninoasă cu tulpina târâtoare și cu fructele în forma unor bobițe roșii, care crește prin mlaștini (Calla palustris); coada-rândunicii = numele a doi fluturi mari, frumos colorați, care au câte o prelungire în partea posterioară a aripilor (Papilio machaon și podalirius). [Pl. și: (2) coade] – Lat. coda (= cauda). DOOM
coádă s. f., g.-d. art. cózii; pl. cozi
cozilor
COZ adj. invar. (Reg.; despre femei frumoase) Din cale-afară, extrem de..., foarte. ◊ (Adverbial) Frumoasă coz. – Din tc. koz. DOOM
!coz2 (reg.) s. m., pl. cozi
cozonac
COZONÁC, cozonaci, s. m. Prăjitură făcută din aluat dospit, frământat cu ouă, lapte, unt, zahăr și ingrediente. – Cf. bg. kuzunak. DOOM
cozonác s. m., pl. cozonáci
cozonaci
COZONÁC, cozonaci, s. m. Prăjitură făcută din aluat dospit, frământat cu ouă, lapte, unt, zahăr și ingrediente. – Cf. bg. kuzunak. DOOM
cozonác s. m., pl. cozonáci
cozonacii
COZONÁC, cozonaci, s. m. Prăjitură făcută din aluat dospit, frământat cu ouă, lapte, unt, zahăr și ingrediente. – Cf. bg. kuzunak. DOOM
cozonác s. m., pl. cozonáci
cozonacilor
COZONÁC, cozonaci, s. m. Prăjitură făcută din aluat dospit, frământat cu ouă, lapte, unt, zahăr și ingrediente. – Cf. bg. kuzunak. DOOM
cozonác s. m., pl. cozonáci
cozonacul
COZONÁC, cozonaci, s. m. Prăjitură făcută din aluat dospit, frământat cu ouă, lapte, unt, zahăr și ingrediente. – Cf. bg. kuzunak. DOOM
cozonác s. m., pl. cozonáci
cozonacului
COZONÁC, cozonaci, s. m. Prăjitură făcută din aluat dospit, frământat cu ouă, lapte, unt, zahăr și ingrediente. – Cf. bg. kuzunak. DOOM
cozonác s. m., pl. cozonáci
cozondraci
COZONDRÁCI s. m. pl. (Fam.) Bretele pentru susținut pantalonii; pachești. – Din germ. Hosenträger. DOOM
cozondráci (fam.) s. m. pl.
cozondracii
COZONDRÁCI s. m. pl. (Fam.) Bretele pentru susținut pantalonii; pachești. – Din germ. Hosenträger. DOOM
cozondráci (fam.) s. m. pl.
cozondracilor
COZONDRÁCI s. m. pl. (Fam.) Bretele pentru susținut pantalonii; pachești. – Din germ. Hosenträger. DOOM
cozondráci (fam.) s. m. pl.
cozondroace
cozondroáce s. f. pl. – Bretele de pantaloni. – Var. (Mold.) cozondraci, (Munt.) cozondroc. Germ. Hosenträger. Sec. XIX. Cf. alb. muzumbrek „centură, cordon”, pe care Meyer 46 îl explică prin intermediul ngr. μέσον și alb. brekë „pantaloni”.
cozoroace
COZORÓC, cozoroace, s. n. Partea dinainte a chipiului sau șepcii, în formă de semicerc, care umbrește și protejează fața. [Pl. și: cozorocuri] – Din rus. kozyriok. DOOM
cozoróc s. n., pl. cozoroáce
cozoroacele
COZORÓC, cozoroace, s. n. Partea dinainte a chipiului sau șepcii, în formă de semicerc, care umbrește și protejează fața. [Pl. și: cozorocuri] – Din rus. kozyriok. DOOM
cozoróc s. n., pl. cozoroáce
cozoroacelor
COZORÓC, cozoroace, s. n. Partea dinainte a chipiului sau șepcii, în formă de semicerc, care umbrește și protejează fața. [Pl. și: cozorocuri] – Din rus. kozyriok. DOOM
cozoróc s. n., pl. cozoroáce
cozoroc
COZORÓC, cozoroace, s. n. Partea dinainte a chipiului sau șepcii, în formă de semicerc, care umbrește și protejează fața. [Pl. și: cozorocuri] – Din rus. kozyriok. DOOM
cozoróc s. n., pl. cozoroáce
cozoroc
COZORÓC, cozoroace, s. n. Partea dinainte a chipiului sau șepcii, în formă de semicerc, care umbrește și protejează fața. [Pl. și: cozorocuri] – Din rus. kozyriok.
cozorocul
COZORÓC, cozoroace, s. n. Partea dinainte a chipiului sau șepcii, în formă de semicerc, care umbrește și protejează fața. [Pl. și: cozorocuri] – Din rus. kozyriok. DOOM
cozoróc s. n., pl. cozoroáce
cozorocului
COZORÓC, cozoroace, s. n. Partea dinainte a chipiului sau șepcii, în formă de semicerc, care umbrește și protejează fața. [Pl. și: cozorocuri] – Din rus. kozyriok. DOOM
cozoróc s. n., pl. cozoroáce
cozul
COZ adj. invar. (Reg.; despre femei frumoase) Din cale-afară, extrem de..., foarte. ◊ (Adverbial) Frumoasă coz. – Din tc. koz. DOOM
!coz2 (reg.) s. m., pl. cozi
cozului
COZ adj. invar. (Reg.; despre femei frumoase) Din cale-afară, extrem de..., foarte. ◊ (Adverbial) Frumoasă coz. – Din tc. koz. DOOM
!coz2 (reg.) s. m., pl. cozi
coș
COȘ2, coșuri, s. n. Bubuliță purulentă care se formează pe față sau pe corp ca urmare a unei leziuni sau a unei inflamații a glandelor sebacee. [Pl. și: (m.) coși] – Lat. cossus. DOOM
coș s. n., pl. cóșuri
coș
coș interj. – Se aplică în timpul mulsului caprelor, pentru a le liniști. Origine incertă, probabil expresivă, cf. ceas, ciuș. Totuși, DAR se gîndește la fr. couche, germ. kusch, și Graur, BL, VI, 143, propune sb. koza „capră”.
coș
COȘ1, coșuri, s. n. 1. Obiect de diferite forme, făcut dintr-o împletitură de nuiele, de papură, de rafie etc., cu sau fără toarte, care servește la transportarea sau la depozitarea unor obiecte; coșarcă. ◊ Expr. A arunca (sau a da) la coș = a arunca un lucru nefolositor sau lipsit de valoare. ♦ Conținutul unui coș1 (1). 2. Unealtă de pescuit de formă ovală, cilindrică etc., făcută din împletitură de nuiele sau de mlajă și folosită la prinderea peștilor mici. 3. (La jocul de baschet) Cerc metalic fixat perpendicular pe un panou de lemn și prevăzut cu o plasă fără fund prin care trebuie să fie trecută mingea pentru a se marca un punct; punct marcat în acest fel. 4. Parte din instalația unei mori mici, în formă de ladă cu gura largă și fără fund, în care se toarnă grăunțele de măcinat. ♦ Pâlnie la mașina de treierat, în care se introduc snopii. ♦ Lada teascului în care se strivesc boabele, semințele etc. 5. Împletitură de nuiele care se așază ca o ladă pe fundul carului, înlocuind loitrele și codârla când se transportă lucruri mărunte. 6. Acoperământ de piele sau de pânză al unei trăsuri, care se poate ridica sau strânge. 7. (Anat.; în sintagma) Coșul pieptului = cavitate toracică; torace. ◊ Expr. (Reg.) A fi rupt (sau fript) în coș = a fi foarte flămând. A fi tare în coș = a fi sănătos, zdravăn. 8. Canal îngust, izolat sau făcut în zid și trecut prin acoperișul unei case, prin care iese fumul de la sobă, de la vatră etc.; horn, hogeac. ♦ Conductă verticală folosită la evacuarea gazelor de ardere dintr-o instalație de încălzire cu focar. – Din sl. košĭ. DOOM
coș s. n., pl. cóșuri
coșar
COȘÁR2, coșari, s. m. 1. Persoană care curăță coșurile1 (8) și sobele de funingine; hornar. 2. Persoană care face coșuri1 (1, 5). – Coș1 + suf. -ar. DOOM
coșár2 (pătul) s. n., pl. coșáre
coșar
COȘÁR1, coșare, s. n. Îngrăditură sau construcție de nuiele pentru adăpostirea vacilor, a oilor etc. ♦ Construcție din împletitură de nuiele pentru păstrarea porumbului și a altor produse agricole; pătul. – Din bg., sb. košara.
coșarca
COȘÁRCĂ, coșărci, s. f. (Reg.) Coș1 – Coșar1 + suf. -că. DOOM
coșárcă (reg.) s. f., g.-d. art. coșắrcii; pl. coșắrci
coșare
COȘÁR1, coșare, s. n. Îngrăditură sau construcție de nuiele pentru adăpostirea vacilor, a oilor etc. ♦ Construcție din împletitură de nuiele pentru păstrarea porumbului și a altor produse agricole; pătul. – Din bg., sb. košara.
coșarele
COȘÁR1, coșare, s. n. Îngrăditură sau construcție de nuiele pentru adăpostirea vacilor, a oilor etc. ♦ Construcție din împletitură de nuiele pentru păstrarea porumbului și a altor produse agricole; pătul. – Din bg., sb. košara.
coșarelor
COȘÁR1, coșare, s. n. Îngrăditură sau construcție de nuiele pentru adăpostirea vacilor, a oilor etc. ♦ Construcție din împletitură de nuiele pentru păstrarea porumbului și a altor produse agricole; pătul. – Din bg., sb. košara.
coșari
COȘÁR2, coșari, s. m. 1. Persoană care curăță coșurile1 (8) și sobele de funingine; hornar. 2. Persoană care face coșuri1 (1, 5). – Coș1 + suf. -ar. DOOM
coșár2 (pătul) s. n., pl. coșáre
coșarii
COȘÁR2, coșari, s. m. 1. Persoană care curăță coșurile1 (8) și sobele de funingine; hornar. 2. Persoană care face coșuri1 (1, 5). – Coș1 + suf. -ar. DOOM
coșár2 (pătul) s. n., pl. coșáre
coșarilor
COȘÁR2, coșari, s. m. 1. Persoană care curăță coșurile1 (8) și sobele de funingine; hornar. 2. Persoană care face coșuri1 (1, 5). – Coș1 + suf. -ar. DOOM
coșár2 (pătul) s. n., pl. coșáre
coșarul
COȘÁR2, coșari, s. m. 1. Persoană care curăță coșurile1 (8) și sobele de funingine; hornar. 2. Persoană care face coșuri1 (1, 5). – Coș1 + suf. -ar. DOOM
coșár2 (pătul) s. n., pl. coșáre
coșarul
COȘÁR1, coșare, s. n. Îngrăditură sau construcție de nuiele pentru adăpostirea vacilor, a oilor etc. ♦ Construcție din împletitură de nuiele pentru păstrarea porumbului și a altor produse agricole; pătul. – Din bg., sb. košara.
coșarului
COȘÁR2, coșari, s. m. 1. Persoană care curăță coșurile1 (8) și sobele de funingine; hornar. 2. Persoană care face coșuri1 (1, 5). – Coș1 + suf. -ar. DOOM
coșár2 (pătul) s. n., pl. coșáre
coșarului
COȘÁR1, coșare, s. n. Îngrăditură sau construcție de nuiele pentru adăpostirea vacilor, a oilor etc. ♦ Construcție din împletitură de nuiele pentru păstrarea porumbului și a altor produse agricole; pătul. – Din bg., sb. košara.
coșava
COȘÁVA s. f. art. Vânt rece, cu viteză mare, asemănător cu bora, care bate primăvara dinspre Alpii Dinarici. – Et. nec. DOOM
coșáva (vânt) s. f. art., g.-d. art. coșávei
coșave
COȘÁVA s. f. art. Vânt rece, cu viteză mare, asemănător cu bora, care bate primăvara dinspre Alpii Dinarici. – Et. nec. DOOM
coșáva (vânt) s. f. art., g.-d. art. coșávei
coșavei
COȘÁVA s. f. art. Vânt rece, cu viteză mare, asemănător cu bora, care bate primăvara dinspre Alpii Dinarici. – Et. nec. DOOM
coșáva (vânt) s. f. art., g.-d. art. coșávei
coșavele
COȘÁVA s. f. art. Vânt rece, cu viteză mare, asemănător cu bora, care bate primăvara dinspre Alpii Dinarici. – Et. nec. DOOM
coșáva (vânt) s. f. art., g.-d. art. coșávei
coșavelor
COȘÁVA s. f. art. Vânt rece, cu viteză mare, asemănător cu bora, care bate primăvara dinspre Alpii Dinarici. – Et. nec. DOOM
coșáva (vânt) s. f. art., g.-d. art. coșávei
coșaveraj
COȘAVERÁJ, coșaveraje, s. n. Raportul dintre punctele marcate și cele primite la jocul de baschet. – Din coș1 (după golaveraj). DOOM
!coșaveráj (co-șa-/coș-a-) s. n., pl. coșaveráje
coșaveraje
COȘAVERÁJ, coșaveraje, s. n. Raportul dintre punctele marcate și cele primite la jocul de baschet. – Din coș1 (după golaveraj). DOOM
!coșaveráj (co-șa-/coș-a-) s. n., pl. coșaveráje
coșaverajele
COȘAVERÁJ, coșaveraje, s. n. Raportul dintre punctele marcate și cele primite la jocul de baschet. – Din coș1 (după golaveraj). DOOM
!coșaveráj (co-șa-/coș-a-) s. n., pl. coșaveráje
coșaverajelor
COȘAVERÁJ, coșaveraje, s. n. Raportul dintre punctele marcate și cele primite la jocul de baschet. – Din coș1 (după golaveraj). DOOM
!coșaveráj (co-șa-/coș-a-) s. n., pl. coșaveráje
coșaverajul
COȘAVERÁJ, coșaveraje, s. n. Raportul dintre punctele marcate și cele primite la jocul de baschet. – Din coș1 (după golaveraj). DOOM
!coșaveráj (co-șa-/coș-a-) s. n., pl. coșaveráje
coșaverajului
COȘAVERÁJ, coșaveraje, s. n. Raportul dintre punctele marcate și cele primite la jocul de baschet. – Din coș1 (după golaveraj). DOOM
!coșaveráj (co-șa-/coș-a-) s. n., pl. coșaveráje
coșcan
COȘCÁNĂ, coșcane, s. f. (Reg.) Rădăcina și partea tulpinii rămasă la suprafață după ce s-a tăiat stuful. [Var.: coșcán s. m.] – Et. nec. DOOM
coșcánă / coșcán (reg.) s. f. / s. m., pl. coșcáne / coșcáni
coșcană
COȘCÁNĂ, coșcane, s. f. (Reg.) Rădăcina și partea tulpinii rămasă la suprafață după ce s-a tăiat stuful. [Var.: coșcán s. m.] – Et. nec. DOOM
coșcánă / coșcán (reg.) s. f. / s. m., pl. coșcáne / coșcáni
coșciuge
COȘCIÚG, coșciuge, s. n. 1. Sicriu. 2. (Reg.) Coșniță de papură în patru colțuri. [Var.: cosciúg s. n.] – Din sl. kovŭčegŭ (după coș1). DOOM
coșciúg s. n., pl. coșciúge
coșciugele
COȘCIÚG, coșciuge, s. n. 1. Sicriu. 2. (Reg.) Coșniță de papură în patru colțuri. [Var.: cosciúg s. n.] – Din sl. kovŭčegŭ (după coș1). DOOM
coșciúg s. n., pl. coșciúge
coșciugelor
COȘCIÚG, coșciuge, s. n. 1. Sicriu. 2. (Reg.) Coșniță de papură în patru colțuri. [Var.: cosciúg s. n.] – Din sl. kovŭčegŭ (după coș1). DOOM
coșciúg s. n., pl. coșciúge
coșciugul
COȘCIÚG, coșciuge, s. n. 1. Sicriu. 2. (Reg.) Coșniță de papură în patru colțuri. [Var.: cosciúg s. n.] – Din sl. kovŭčegŭ (după coș1). DOOM
coșciúg s. n., pl. coșciúge
coșciugului
COȘCIÚG, coșciuge, s. n. 1. Sicriu. 2. (Reg.) Coșniță de papură în patru colțuri. [Var.: cosciúg s. n.] – Din sl. kovŭčegŭ (după coș1). DOOM
coșciúg s. n., pl. coșciúge
coșcodan
COȘCODÁN, coșcodani, s. m. Specie de maimuță cu coada foarte lungă (Cercopithecus). ♦ Fig. Om urât ca o maimuță. – Din ucr. kočkodan. DOOM
coșcodán s. m., pl. coșcodáni
coșcodani
COȘCODÁN, coșcodani, s. m. Specie de maimuță cu coada foarte lungă (Cercopithecus). ♦ Fig. Om urât ca o maimuță. – Din ucr. kočkodan. DOOM
coșcodán s. m., pl. coșcodáni
coșcodanii
COȘCODÁN, coșcodani, s. m. Specie de maimuță cu coada foarte lungă (Cercopithecus). ♦ Fig. Om urât ca o maimuță. – Din ucr. kočkodan. DOOM
coșcodán s. m., pl. coșcodáni
coșcodanilor
COȘCODÁN, coșcodani, s. m. Specie de maimuță cu coada foarte lungă (Cercopithecus). ♦ Fig. Om urât ca o maimuță. – Din ucr. kočkodan. DOOM
coșcodán s. m., pl. coșcodáni
coșcodanul
COȘCODÁN, coșcodani, s. m. Specie de maimuță cu coada foarte lungă (Cercopithecus). ♦ Fig. Om urât ca o maimuță. – Din ucr. kočkodan. DOOM
coșcodán s. m., pl. coșcodáni
coșcodanului
COȘCODÁN, coșcodani, s. m. Specie de maimuță cu coada foarte lungă (Cercopithecus). ♦ Fig. Om urât ca o maimuță. – Din ucr. kočkodan. DOOM
coșcodán s. m., pl. coșcodáni
coșcogea
COȘCOGEÁ adj. invar. (Fam.) (Foarte) mare; coșcogeamite. – Din tc. koskoca. Cf. bg. koskodža. DOOM
coșcogeá/coșcogeámite (fam.) adj. invar.
coșcogeamite
COȘCOGÉME adj. invar. v. coșcogeamite. DOOM
coșcogeá/coșcogeámite (fam.) adj. invar.
coșcogeme
COȘCOGÉME adj. invar. v. coșcogeamite. DOOM
coșcogeá/coșcogeámite (fam.) adj. invar.
coșcov
CÓȘCOV, -Ă, coșcovi, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Despre pereți) Coșcovit. 2. S. f. (Reg.) Loc gol, mai ales în malurile apelor, pe sub rădăcini, unde se ascund și unde trăiesc peștii și racii. 3. S. f. Nămol vegetal amestecat cu bucăți de rădăcini de stuf și papură, care formează uneori mici insule plutitoare la suprafața apelor; cocioc. – Cf. rus. kočkovatyj „cu ridicături, deluros, bolovănos”. DOOM
cóșcovă s. f., g.-d. art. cóșcovei; pl. cóșcove
coșcova
CÓȘCOV, -Ă, coșcovi, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Despre pereți) Coșcovit. 2. S. f. (Reg.) Loc gol, mai ales în malurile apelor, pe sub rădăcini, unde se ascund și unde trăiesc peștii și racii. 3. S. f. Nămol vegetal amestecat cu bucăți de rădăcini de stuf și papură, care formează uneori mici insule plutitoare la suprafața apelor; cocioc. – Cf. rus. kočkovatyj „cu ridicături, deluros, bolovănos”. DOOM
cóșcovă s. f., g.-d. art. cóșcovei; pl. cóșcove
coșcova
CÓȘCOV, -Ă, coșcovi, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Despre pereți) Coșcovit. 2. S. f. (Reg.) Loc gol, mai ales în malurile apelor, pe sub rădăcini, unde se ascund și unde trăiesc peștii și racii. 3. S. f. Nămol vegetal amestecat cu bucăți de rădăcini de stuf și papură, care formează uneori mici insule plutitoare la suprafața apelor; cocioc. – Cf. rus. kočkovatyj „cu ridicături, deluros, bolovănos”. DOOM
cóșcovă s. f., g.-d. art. cóșcovei; pl. cóșcove
coșcove
CÓȘCOV, -Ă, coșcovi, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Despre pereți) Coșcovit. 2. S. f. (Reg.) Loc gol, mai ales în malurile apelor, pe sub rădăcini, unde se ascund și unde trăiesc peștii și racii. 3. S. f. Nămol vegetal amestecat cu bucăți de rădăcini de stuf și papură, care formează uneori mici insule plutitoare la suprafața apelor; cocioc. – Cf. rus. kočkovatyj „cu ridicături, deluros, bolovănos”. DOOM
cóșcovă s. f., g.-d. art. cóșcovei; pl. cóșcove
coșcove
CÓȘCOV, -Ă, coșcovi, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Despre pereți) Coșcovit. 2. S. f. (Reg.) Loc gol, mai ales în malurile apelor, pe sub rădăcini, unde se ascund și unde trăiesc peștii și racii. 3. S. f. Nămol vegetal amestecat cu bucăți de rădăcini de stuf și papură, care formează uneori mici insule plutitoare la suprafața apelor; cocioc. – Cf. rus. kočkovatyj „cu ridicături, deluros, bolovănos”. DOOM
cóșcovă s. f., g.-d. art. cóșcovei; pl. cóșcove
coșcovea
COȘCOVÍ, pers. 3 coșcovește, vb. IV. Refl. (Despre tencuiala sau varul de pe pereți, despre furnirul de pe mobilă etc.) A se ridica, a se dezlipi și a se plesni din cauza căldurii, a umezelii etc.; a se coji, a se scoroji. – Din coșcov. DOOM
!coșcoví (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se coșcovéște, imperf. 3 sg. se coșcoveá; conj. prez. 3 să se coșcoveáscă
coșcoveala
COȘCOVEÁLĂ, coșcoveli, s. f. Parte cojită (dintr-un perete); coșcovitură. – Coșcovi + suf. -eală. DOOM
coșcoveálă s. f., g.-d. art. coșcovélii; pl. coșcovéli
coșcovească
COȘCOVÍ, pers. 3 coșcovește, vb. IV. Refl. (Despre tencuiala sau varul de pe pereți, despre furnirul de pe mobilă etc.) A se ridica, a se dezlipi și a se plesni din cauza căldurii, a umezelii etc.; a se coji, a se scoroji. – Din coșcov. DOOM
!coșcoví (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se coșcovéște, imperf. 3 sg. se coșcoveá; conj. prez. 3 să se coșcoveáscă
coșcoveau
COȘCOVÍ, pers. 3 coșcovește, vb. IV. Refl. (Despre tencuiala sau varul de pe pereți, despre furnirul de pe mobilă etc.) A se ridica, a se dezlipi și a se plesni din cauza căldurii, a umezelii etc.; a se coji, a se scoroji. – Din coșcov. DOOM
!coșcoví (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se coșcovéște, imperf. 3 sg. se coșcoveá; conj. prez. 3 să se coșcoveáscă
coșcovei
CÓȘCOV, -Ă, coșcovi, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Despre pereți) Coșcovit. 2. S. f. (Reg.) Loc gol, mai ales în malurile apelor, pe sub rădăcini, unde se ascund și unde trăiesc peștii și racii. 3. S. f. Nămol vegetal amestecat cu bucăți de rădăcini de stuf și papură, care formează uneori mici insule plutitoare la suprafața apelor; cocioc. – Cf. rus. kočkovatyj „cu ridicături, deluros, bolovănos”. DOOM
cóșcovă s. f., g.-d. art. cóșcovei; pl. cóșcove
coșcovei
CÓȘCOV, -Ă, coșcovi, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Despre pereți) Coșcovit. 2. S. f. (Reg.) Loc gol, mai ales în malurile apelor, pe sub rădăcini, unde se ascund și unde trăiesc peștii și racii. 3. S. f. Nămol vegetal amestecat cu bucăți de rădăcini de stuf și papură, care formează uneori mici insule plutitoare la suprafața apelor; cocioc. – Cf. rus. kočkovatyj „cu ridicături, deluros, bolovănos”. DOOM
cóșcovă s. f., g.-d. art. cóșcovei; pl. cóșcove
coșcovele
CÓȘCOV, -Ă, coșcovi, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Despre pereți) Coșcovit. 2. S. f. (Reg.) Loc gol, mai ales în malurile apelor, pe sub rădăcini, unde se ascund și unde trăiesc peștii și racii. 3. S. f. Nămol vegetal amestecat cu bucăți de rădăcini de stuf și papură, care formează uneori mici insule plutitoare la suprafața apelor; cocioc. – Cf. rus. kočkovatyj „cu ridicături, deluros, bolovănos”. DOOM
cóșcovă s. f., g.-d. art. cóșcovei; pl. cóșcove
coșcovele
CÓȘCOV, -Ă, coșcovi, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Despre pereți) Coșcovit. 2. S. f. (Reg.) Loc gol, mai ales în malurile apelor, pe sub rădăcini, unde se ascund și unde trăiesc peștii și racii. 3. S. f. Nămol vegetal amestecat cu bucăți de rădăcini de stuf și papură, care formează uneori mici insule plutitoare la suprafața apelor; cocioc. – Cf. rus. kočkovatyj „cu ridicături, deluros, bolovănos”. DOOM
cóșcovă s. f., g.-d. art. cóșcovei; pl. cóșcove
coșcoveli
COȘCOVEÁLĂ, coșcoveli, s. f. Parte cojită (dintr-un perete); coșcovitură. – Coșcovi + suf. -eală. DOOM
coșcoveálă s. f., g.-d. art. coșcovélii; pl. coșcovéli
coșcovelii
COȘCOVEÁLĂ, coșcoveli, s. f. Parte cojită (dintr-un perete); coșcovitură. – Coșcovi + suf. -eală. DOOM
coșcoveálă s. f., g.-d. art. coșcovélii; pl. coșcovéli
coșcovelile
COȘCOVEÁLĂ, coșcoveli, s. f. Parte cojită (dintr-un perete); coșcovitură. – Coșcovi + suf. -eală. DOOM
coșcoveálă s. f., g.-d. art. coșcovélii; pl. coșcovéli
coșcovelilor
COȘCOVEÁLĂ, coșcoveli, s. f. Parte cojită (dintr-un perete); coșcovitură. – Coșcovi + suf. -eală. DOOM
coșcoveálă s. f., g.-d. art. coșcovélii; pl. coșcovéli
coșcovelor
CÓȘCOV, -Ă, coșcovi, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Despre pereți) Coșcovit. 2. S. f. (Reg.) Loc gol, mai ales în malurile apelor, pe sub rădăcini, unde se ascund și unde trăiesc peștii și racii. 3. S. f. Nămol vegetal amestecat cu bucăți de rădăcini de stuf și papură, care formează uneori mici insule plutitoare la suprafața apelor; cocioc. – Cf. rus. kočkovatyj „cu ridicături, deluros, bolovănos”. DOOM
cóșcovă s. f., g.-d. art. cóșcovei; pl. cóșcove
coșcovelor
CÓȘCOV, -Ă, coșcovi, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Despre pereți) Coșcovit. 2. S. f. (Reg.) Loc gol, mai ales în malurile apelor, pe sub rădăcini, unde se ascund și unde trăiesc peștii și racii. 3. S. f. Nămol vegetal amestecat cu bucăți de rădăcini de stuf și papură, care formează uneori mici insule plutitoare la suprafața apelor; cocioc. – Cf. rus. kočkovatyj „cu ridicături, deluros, bolovănos”. DOOM
cóșcovă s. f., g.-d. art. cóșcovei; pl. cóșcove
coșcovesc
COȘCOVÍ, pers. 3 coșcovește, vb. IV. Refl. (Despre tencuiala sau varul de pe pereți, despre furnirul de pe mobilă etc.) A se ridica, a se dezlipi și a se plesni din cauza căldurii, a umezelii etc.; a se coji, a se scoroji. – Din coșcov. DOOM
!coșcoví (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se coșcovéște, imperf. 3 sg. se coșcoveá; conj. prez. 3 să se coșcoveáscă
coșcovește
COȘCOVÍ, pers. 3 coșcovește, vb. IV. Refl. (Despre tencuiala sau varul de pe pereți, despre furnirul de pe mobilă etc.) A se ridica, a se dezlipi și a se plesni din cauza căldurii, a umezelii etc.; a se coji, a se scoroji. – Din coșcov. DOOM
!coșcoví (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se coșcovéște, imperf. 3 sg. se coșcoveá; conj. prez. 3 să se coșcoveáscă
coșcovi
CÓȘCOV, -Ă, coșcovi, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Despre pereți) Coșcovit. 2. S. f. (Reg.) Loc gol, mai ales în malurile apelor, pe sub rădăcini, unde se ascund și unde trăiesc peștii și racii. 3. S. f. Nămol vegetal amestecat cu bucăți de rădăcini de stuf și papură, care formează uneori mici insule plutitoare la suprafața apelor; cocioc. – Cf. rus. kočkovatyj „cu ridicături, deluros, bolovănos”. DOOM
cóșcovă s. f., g.-d. art. cóșcovei; pl. cóșcove
coșcovi
COȘCOVÍ, pers. 3 coșcovește, vb. IV. Refl. (Despre tencuiala sau varul de pe pereți, despre furnirul de pe mobilă etc.) A se ridica, a se dezlipi și a se plesni din cauza căldurii, a umezelii etc.; a se coji, a se scoroji. – Din coșcov. DOOM
!coșcoví (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se coșcovéște, imperf. 3 sg. se coșcoveá; conj. prez. 3 să se coșcoveáscă
coșcovii
CÓȘCOV, -Ă, coșcovi, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Despre pereți) Coșcovit. 2. S. f. (Reg.) Loc gol, mai ales în malurile apelor, pe sub rădăcini, unde se ascund și unde trăiesc peștii și racii. 3. S. f. Nămol vegetal amestecat cu bucăți de rădăcini de stuf și papură, care formează uneori mici insule plutitoare la suprafața apelor; cocioc. – Cf. rus. kočkovatyj „cu ridicături, deluros, bolovănos”. DOOM
cóșcovă s. f., g.-d. art. cóșcovei; pl. cóșcove
coșcovilor
CÓȘCOV, -Ă, coșcovi, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Despre pereți) Coșcovit. 2. S. f. (Reg.) Loc gol, mai ales în malurile apelor, pe sub rădăcini, unde se ascund și unde trăiesc peștii și racii. 3. S. f. Nămol vegetal amestecat cu bucăți de rădăcini de stuf și papură, care formează uneori mici insule plutitoare la suprafața apelor; cocioc. – Cf. rus. kočkovatyj „cu ridicături, deluros, bolovănos”. DOOM
cóșcovă s. f., g.-d. art. cóșcovei; pl. cóșcove
coșcovind
COȘCOVÍ, pers. 3 coșcovește, vb. IV. Refl. (Despre tencuiala sau varul de pe pereți, despre furnirul de pe mobilă etc.) A se ridica, a se dezlipi și a se plesni din cauza căldurii, a umezelii etc.; a se coji, a se scoroji. – Din coșcov. DOOM
!coșcoví (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se coșcovéște, imperf. 3 sg. se coșcoveá; conj. prez. 3 să se coșcoveáscă
coșcovire
COȘCOVÍ, pers. 3 coșcovește, vb. IV. Refl. (Despre tencuiala sau varul de pe pereți, despre furnirul de pe mobilă etc.) A se ridica, a se dezlipi și a se plesni din cauza căldurii, a umezelii etc.; a se coji, a se scoroji. – Din coșcov. DOOM
!coșcoví (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se coșcovéște, imperf. 3 sg. se coșcoveá; conj. prez. 3 să se coșcoveáscă
coșcoviră
COȘCOVÍ, pers. 3 coșcovește, vb. IV. Refl. (Despre tencuiala sau varul de pe pereți, despre furnirul de pe mobilă etc.) A se ridica, a se dezlipi și a se plesni din cauza căldurii, a umezelii etc.; a se coji, a se scoroji. – Din coșcov. DOOM
!coșcoví (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se coșcovéște, imperf. 3 sg. se coșcoveá; conj. prez. 3 să se coșcoveáscă
coșcovise
COȘCOVÍ, pers. 3 coșcovește, vb. IV. Refl. (Despre tencuiala sau varul de pe pereți, despre furnirul de pe mobilă etc.) A se ridica, a se dezlipi și a se plesni din cauza căldurii, a umezelii etc.; a se coji, a se scoroji. – Din coșcov. DOOM
!coșcoví (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se coșcovéște, imperf. 3 sg. se coșcoveá; conj. prez. 3 să se coșcoveáscă
coșcoviseră
COȘCOVÍ, pers. 3 coșcovește, vb. IV. Refl. (Despre tencuiala sau varul de pe pereți, despre furnirul de pe mobilă etc.) A se ridica, a se dezlipi și a se plesni din cauza căldurii, a umezelii etc.; a se coji, a se scoroji. – Din coșcov. DOOM
!coșcoví (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se coșcovéște, imperf. 3 sg. se coșcoveá; conj. prez. 3 să se coșcoveáscă
coșcovit
COȘCOVÍ, pers. 3 coșcovește, vb. IV. Refl. (Despre tencuiala sau varul de pe pereți, despre furnirul de pe mobilă etc.) A se ridica, a se dezlipi și a se plesni din cauza căldurii, a umezelii etc.; a se coji, a se scoroji. – Din coșcov. DOOM
!coșcoví (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se coșcovéște, imperf. 3 sg. se coșcoveá; conj. prez. 3 să se coșcoveáscă
coșcovit
COȘCOVÍT, -Ă, coșcoviți, -te, adj. (Despre pereți, tencuieli, mobilă etc.) Cojit, scorojit. – V. coșcovi.
coșcovita
COȘCOVÍT, -Ă, coșcoviți, -te, adj. (Despre pereți, tencuieli, mobilă etc.) Cojit, scorojit. – V. coșcovi.
coșcovite
COȘCOVÍT, -Ă, coșcoviți, -te, adj. (Despre pereți, tencuieli, mobilă etc.) Cojit, scorojit. – V. coșcovi.
coșcovitei
COȘCOVÍT, -Ă, coșcoviți, -te, adj. (Despre pereți, tencuieli, mobilă etc.) Cojit, scorojit. – V. coșcovi.
coșcovitele
COȘCOVÍT, -Ă, coșcoviți, -te, adj. (Despre pereți, tencuieli, mobilă etc.) Cojit, scorojit. – V. coșcovi.
coșcovitelor
COȘCOVÍT, -Ă, coșcoviți, -te, adj. (Despre pereți, tencuieli, mobilă etc.) Cojit, scorojit. – V. coșcovi.
coșcovitul
COȘCOVÍT, -Ă, coșcoviți, -te, adj. (Despre pereți, tencuieli, mobilă etc.) Cojit, scorojit. – V. coșcovi.
coșcovitului
COȘCOVÍT, -Ă, coșcoviți, -te, adj. (Despre pereți, tencuieli, mobilă etc.) Cojit, scorojit. – V. coșcovi.
coșcovitura
COȘCOVITÚRĂ, coșcovituri, s. f. (Rar) Coșcoveală. – Coșcovi + suf. -tură. DOOM
coșcovitúră (rar) s. f., g.-d. art. coșcovitúrii; pl. coșcovitúri
coșcovituri
COȘCOVITÚRĂ, coșcovituri, s. f. (Rar) Coșcoveală. – Coșcovi + suf. -tură. DOOM
coșcovitúră (rar) s. f., g.-d. art. coșcovitúrii; pl. coșcovitúri
coșcoviturii
COȘCOVITÚRĂ, coșcovituri, s. f. (Rar) Coșcoveală. – Coșcovi + suf. -tură. DOOM
coșcovitúră (rar) s. f., g.-d. art. coșcovitúrii; pl. coșcovitúri
coșcoviturile
COȘCOVITÚRĂ, coșcovituri, s. f. (Rar) Coșcoveală. – Coșcovi + suf. -tură. DOOM
coșcovitúră (rar) s. f., g.-d. art. coșcovitúrii; pl. coșcovitúri
coșcoviturilor
COȘCOVITÚRĂ, coșcovituri, s. f. (Rar) Coșcoveală. – Coșcovi + suf. -tură. DOOM
coșcovitúră (rar) s. f., g.-d. art. coșcovitúrii; pl. coșcovitúri
coșcoviți
COȘCOVÍT, -Ă, coșcoviți, -te, adj. (Despre pereți, tencuieli, mobilă etc.) Cojit, scorojit. – V. coșcovi.
coșcoviții
COȘCOVÍT, -Ă, coșcoviți, -te, adj. (Despre pereți, tencuieli, mobilă etc.) Cojit, scorojit. – V. coșcovi.
coșcoviților
COȘCOVÍT, -Ă, coșcoviți, -te, adj. (Despre pereți, tencuieli, mobilă etc.) Cojit, scorojit. – V. coșcovi.
coșcovul
CÓȘCOV, -Ă, coșcovi, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Despre pereți) Coșcovit. 2. S. f. (Reg.) Loc gol, mai ales în malurile apelor, pe sub rădăcini, unde se ascund și unde trăiesc peștii și racii. 3. S. f. Nămol vegetal amestecat cu bucăți de rădăcini de stuf și papură, care formează uneori mici insule plutitoare la suprafața apelor; cocioc. – Cf. rus. kočkovatyj „cu ridicături, deluros, bolovănos”. DOOM
cóșcovă s. f., g.-d. art. cóșcovei; pl. cóșcove
coșcovului
CÓȘCOV, -Ă, coșcovi, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Despre pereți) Coșcovit. 2. S. f. (Reg.) Loc gol, mai ales în malurile apelor, pe sub rădăcini, unde se ascund și unde trăiesc peștii și racii. 3. S. f. Nămol vegetal amestecat cu bucăți de rădăcini de stuf și papură, care formează uneori mici insule plutitoare la suprafața apelor; cocioc. – Cf. rus. kočkovatyj „cu ridicături, deluros, bolovănos”. DOOM
cóșcovă s. f., g.-d. art. cóșcovei; pl. cóșcove
coșea
COȘÍ, coșesc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre piele) A se bășica, a se umfla în urma unei lovituri. ◊ Expr. (Tranz.) A coși în bătaie (pe cineva) = a bate zdravăn (pe cineva). – Din coș2. DOOM
coșí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coșésc, imperf. 3 sg. coșeá; conj. prez. 3 să coșeáscă
coșeai
COȘÍ, coșesc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre piele) A se bășica, a se umfla în urma unei lovituri. ◊ Expr. (Tranz.) A coși în bătaie (pe cineva) = a bate zdravăn (pe cineva). – Din coș2. DOOM
coșí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coșésc, imperf. 3 sg. coșeá; conj. prez. 3 să coșeáscă
coșeam
COȘÍ, coșesc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre piele) A se bășica, a se umfla în urma unei lovituri. ◊ Expr. (Tranz.) A coși în bătaie (pe cineva) = a bate zdravăn (pe cineva). – Din coș2. DOOM
coșí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coșésc, imperf. 3 sg. coșeá; conj. prez. 3 să coșeáscă
coșească
COȘÍ, coșesc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre piele) A se bășica, a se umfla în urma unei lovituri. ◊ Expr. (Tranz.) A coși în bătaie (pe cineva) = a bate zdravăn (pe cineva). – Din coș2. DOOM
coșí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coșésc, imperf. 3 sg. coșeá; conj. prez. 3 să coșeáscă
coșeau
COȘÍ, coșesc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre piele) A se bășica, a se umfla în urma unei lovituri. ◊ Expr. (Tranz.) A coși în bătaie (pe cineva) = a bate zdravăn (pe cineva). – Din coș2. DOOM
coșí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coșésc, imperf. 3 sg. coșeá; conj. prez. 3 să coșeáscă
coșeați
COȘÍ, coșesc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre piele) A se bășica, a se umfla în urma unei lovituri. ◊ Expr. (Tranz.) A coși în bătaie (pe cineva) = a bate zdravăn (pe cineva). – Din coș2. DOOM
coșí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coșésc, imperf. 3 sg. coșeá; conj. prez. 3 să coșeáscă
coșenila
COȘENÍLĂ, coșenile, s. f. Insectă exotică din Mexic, care atacă o specie de smochin și cactuși și din care se extrage cârmâzul (Coccus cacti); cârmâz. – Din fr. cochenille. DOOM
coșenílă s. f., g.-d. art. coșenílei; pl. coșeníle
coșenile
COȘENÍLĂ, coșenile, s. f. Insectă exotică din Mexic, care atacă o specie de smochin și cactuși și din care se extrage cârmâzul (Coccus cacti); cârmâz. – Din fr. cochenille. DOOM
coșenílă s. f., g.-d. art. coșenílei; pl. coșeníle
coșenilei
COȘENÍLĂ, coșenile, s. f. Insectă exotică din Mexic, care atacă o specie de smochin și cactuși și din care se extrage cârmâzul (Coccus cacti); cârmâz. – Din fr. cochenille. DOOM
coșenílă s. f., g.-d. art. coșenílei; pl. coșeníle
coșenilele
COȘENÍLĂ, coșenile, s. f. Insectă exotică din Mexic, care atacă o specie de smochin și cactuși și din care se extrage cârmâzul (Coccus cacti); cârmâz. – Din fr. cochenille. DOOM
coșenílă s. f., g.-d. art. coșenílei; pl. coșeníle
coșenilelor
COȘENÍLĂ, coșenile, s. f. Insectă exotică din Mexic, care atacă o specie de smochin și cactuși și din care se extrage cârmâzul (Coccus cacti); cârmâz. – Din fr. cochenille. DOOM
coșenílă s. f., g.-d. art. coșenílei; pl. coșeníle
coșer
COȘÉR s. n. v. coșar.
coșesc
COȘÍ, coșesc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre piele) A se bășica, a se umfla în urma unei lovituri. ◊ Expr. (Tranz.) A coși în bătaie (pe cineva) = a bate zdravăn (pe cineva). – Din coș2. DOOM
coșí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coșésc, imperf. 3 sg. coșeá; conj. prez. 3 să coșeáscă
coșește
COȘÍ, coșesc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre piele) A se bășica, a se umfla în urma unei lovituri. ◊ Expr. (Tranz.) A coși în bătaie (pe cineva) = a bate zdravăn (pe cineva). – Din coș2. DOOM
coșí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coșésc, imperf. 3 sg. coșeá; conj. prez. 3 să coșeáscă
coșești
COȘÍ, coșesc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre piele) A se bășica, a se umfla în urma unei lovituri. ◊ Expr. (Tranz.) A coși în bătaie (pe cineva) = a bate zdravăn (pe cineva). – Din coș2. DOOM
coșí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coșésc, imperf. 3 sg. coșeá; conj. prez. 3 să coșeáscă
coșgeter
COȘGÉTER s.m. v. coșgheter.
coșgheter
COȘGHÉTER, coșgheteri, s. m. Jucător de baschet care înscrie cele mai multe coșuri (3) într-o etapă, într-un campionat. – Din coș (după golgheter).
coșgheteri
COȘGHÉTER, coșgheteri, s. m. Jucător de baschet care înscrie cele mai multe coșuri (3) într-o etapă, într-un campionat. – Din coș (după golgheter).
coșgheterii
COȘGHÉTER, coșgheteri, s. m. Jucător de baschet care înscrie cele mai multe coșuri (3) într-o etapă, într-un campionat. – Din coș (după golgheter).
coșgheterilor
COȘGHÉTER, coșgheteri, s. m. Jucător de baschet care înscrie cele mai multe coșuri (3) într-o etapă, într-un campionat. – Din coș (după golgheter).
coșgheterul
COȘGHÉTER, coșgheteri, s. m. Jucător de baschet care înscrie cele mai multe coșuri (3) într-o etapă, într-un campionat. – Din coș (după golgheter).
coșgheterului
COȘGHÉTER, coșgheteri, s. m. Jucător de baschet care înscrie cele mai multe coșuri (3) într-o etapă, într-un campionat. – Din coș (după golgheter).
coși
COÁSE, cos, vb. III. Tranz. 1. A fixa, a prinde între ele părțile unei haine sau un petic, un nasture etc. la o haină, trecând prin ele un fir de ață cu ajutorul unui ac. ◊ Expr. A coase petic de petic = a fi zgârcit. 2. A broda. 3. (Med.) A uni (cu un fir de mătase, de intestin preparat anume etc. și cu un ac special) marginile unei plăgi. – Lat. pop. cosere (= consuere). DOOM
coáse (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cos, 1 pl. coásem, imperf. 3 sg. coseá, perf. s. 1 sg. cusúi, 1 pl. cusúrăm; conj. prez. 3 să coásă; ger. cosấnd; part. cusút
coși
COȘÍ, coșesc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre piele) A se bășica, a se umfla în urma unei lovituri. ◊ Expr. (Tranz.) A coși în bătaie (pe cineva) = a bate zdravăn (pe cineva). – Din coș2. DOOM
coșí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coșésc, imperf. 3 sg. coșeá; conj. prez. 3 să coșeáscă
coșii
COȘÍ, coșesc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre piele) A se bășica, a se umfla în urma unei lovituri. ◊ Expr. (Tranz.) A coși în bătaie (pe cineva) = a bate zdravăn (pe cineva). – Din coș2. DOOM
coșí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coșésc, imperf. 3 sg. coșeá; conj. prez. 3 să coșeáscă
coșim
COȘÍ, coșesc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre piele) A se bășica, a se umfla în urma unei lovituri. ◊ Expr. (Tranz.) A coși în bătaie (pe cineva) = a bate zdravăn (pe cineva). – Din coș2. DOOM
coșí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coșésc, imperf. 3 sg. coșeá; conj. prez. 3 să coșeáscă
coșind
COȘÍ, coșesc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre piele) A se bășica, a se umfla în urma unei lovituri. ◊ Expr. (Tranz.) A coși în bătaie (pe cineva) = a bate zdravăn (pe cineva). – Din coș2. DOOM
coșí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coșésc, imperf. 3 sg. coșeá; conj. prez. 3 să coșeáscă
coșire
COȘÍ, coșesc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre piele) A se bășica, a se umfla în urma unei lovituri. ◊ Expr. (Tranz.) A coși în bătaie (pe cineva) = a bate zdravăn (pe cineva). – Din coș2. DOOM
coșí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coșésc, imperf. 3 sg. coșeá; conj. prez. 3 să coșeáscă
coșire
COȘÍ, coșesc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre piele) A se bășica, a se umfla în urma unei lovituri. ◊ Expr. (Tranz.) A coși în bătaie (pe cineva) = a bate zdravăn (pe cineva). – Din coș2.
coșiră
COȘÍ, coșesc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre piele) A se bășica, a se umfla în urma unei lovituri. ◊ Expr. (Tranz.) A coși în bătaie (pe cineva) = a bate zdravăn (pe cineva). – Din coș2. DOOM
coșí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coșésc, imperf. 3 sg. coșeá; conj. prez. 3 să coșeáscă
coșirăm
COȘÍ, coșesc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre piele) A se bășica, a se umfla în urma unei lovituri. ◊ Expr. (Tranz.) A coși în bătaie (pe cineva) = a bate zdravăn (pe cineva). – Din coș2. DOOM
coșí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coșésc, imperf. 3 sg. coșeá; conj. prez. 3 să coșeáscă
coșirăți
COȘÍ, coșesc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre piele) A se bășica, a se umfla în urma unei lovituri. ◊ Expr. (Tranz.) A coși în bătaie (pe cineva) = a bate zdravăn (pe cineva). – Din coș2. DOOM
coșí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coșésc, imperf. 3 sg. coșeá; conj. prez. 3 să coșeáscă
coșise
COȘÍ, coșesc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre piele) A se bășica, a se umfla în urma unei lovituri. ◊ Expr. (Tranz.) A coși în bătaie (pe cineva) = a bate zdravăn (pe cineva). – Din coș2. DOOM
coșí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coșésc, imperf. 3 sg. coșeá; conj. prez. 3 să coșeáscă
coșisem
COȘÍ, coșesc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre piele) A se bășica, a se umfla în urma unei lovituri. ◊ Expr. (Tranz.) A coși în bătaie (pe cineva) = a bate zdravăn (pe cineva). – Din coș2. DOOM
coșí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coșésc, imperf. 3 sg. coșeá; conj. prez. 3 să coșeáscă
coșiseră
COȘÍ, coșesc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre piele) A se bășica, a se umfla în urma unei lovituri. ◊ Expr. (Tranz.) A coși în bătaie (pe cineva) = a bate zdravăn (pe cineva). – Din coș2. DOOM
coșí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coșésc, imperf. 3 sg. coșeá; conj. prez. 3 să coșeáscă
coșiserăm
COȘÍ, coșesc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre piele) A se bășica, a se umfla în urma unei lovituri. ◊ Expr. (Tranz.) A coși în bătaie (pe cineva) = a bate zdravăn (pe cineva). – Din coș2. DOOM
coșí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coșésc, imperf. 3 sg. coșeá; conj. prez. 3 să coșeáscă
coșiserăți
COȘÍ, coșesc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre piele) A se bășica, a se umfla în urma unei lovituri. ◊ Expr. (Tranz.) A coși în bătaie (pe cineva) = a bate zdravăn (pe cineva). – Din coș2. DOOM
coșí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coșésc, imperf. 3 sg. coșeá; conj. prez. 3 să coșeáscă
coșiseși
COȘÍ, coșesc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre piele) A se bășica, a se umfla în urma unei lovituri. ◊ Expr. (Tranz.) A coși în bătaie (pe cineva) = a bate zdravăn (pe cineva). – Din coș2. DOOM
coșí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coșésc, imperf. 3 sg. coșeá; conj. prez. 3 să coșeáscă
coșiseți
COȘÍ, coșesc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre piele) A se bășica, a se umfla în urma unei lovituri. ◊ Expr. (Tranz.) A coși în bătaie (pe cineva) = a bate zdravăn (pe cineva). – Din coș2. DOOM
coșí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coșésc, imperf. 3 sg. coșeá; conj. prez. 3 să coșeáscă
coșit
COȘÍ, coșesc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre piele) A se bășica, a se umfla în urma unei lovituri. ◊ Expr. (Tranz.) A coși în bătaie (pe cineva) = a bate zdravăn (pe cineva). – Din coș2. DOOM
coșí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coșésc, imperf. 3 sg. coșeá; conj. prez. 3 să coșeáscă
coșiși
COȘÍ, coșesc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre piele) A se bășica, a se umfla în urma unei lovituri. ◊ Expr. (Tranz.) A coși în bătaie (pe cineva) = a bate zdravăn (pe cineva). – Din coș2. DOOM
coșí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coșésc, imperf. 3 sg. coșeá; conj. prez. 3 să coșeáscă
coșiți
COȘÍ, coșesc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre piele) A se bășica, a se umfla în urma unei lovituri. ◊ Expr. (Tranz.) A coși în bătaie (pe cineva) = a bate zdravăn (pe cineva). – Din coș2. DOOM
coșí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coșésc, imperf. 3 sg. coșeá; conj. prez. 3 să coșeáscă
coșmaga
COȘMÁGĂ, coșmăgi, s. f. (Reg.) Colibă de scânduri; baracă. – Et. nec. DOOM
coșmágă (reg.) s. f., g.-d. art. coșmắgii; pl. coșmắgi
coșmar
COȘMÁR, coșmaruri, s. n. Vis urât, cu senzații de apăsare și de înăbușire. ♦ Fig. Gând obsedant, apăsător. – Din fr. cauchemar. DOOM
coșmár s. n., pl. coșmáruri
coșmaresc
COȘMARÉSC, -EÁSCĂ, coșmarești, adj. De coșmar. – După fr. cauchemardesque.
coșmarul
COȘMÁR, coșmaruri, s. n. Vis urât, cu senzații de apăsare și de înăbușire. ♦ Fig. Gând obsedant, apăsător. – Din fr. cauchemar. DOOM
coșmár s. n., pl. coșmáruri
coșmarului
COȘMÁR, coșmaruri, s. n. Vis urât, cu senzații de apăsare și de înăbușire. ♦ Fig. Gând obsedant, apăsător. – Din fr. cauchemar. DOOM
coșmár s. n., pl. coșmáruri
coșmaruri
COȘMÁR, coșmaruri, s. n. Vis urât, cu senzații de apăsare și de înăbușire. ♦ Fig. Gând obsedant, apăsător. – Din fr. cauchemar. DOOM
coșmár s. n., pl. coșmáruri
coșmarurile
COȘMÁR, coșmaruri, s. n. Vis urât, cu senzații de apăsare și de înăbușire. ♦ Fig. Gând obsedant, apăsător. – Din fr. cauchemar. DOOM
coșmár s. n., pl. coșmáruri
coșmarurilor
COȘMÁR, coșmaruri, s. n. Vis urât, cu senzații de apăsare și de înăbușire. ♦ Fig. Gând obsedant, apăsător. – Din fr. cauchemar. DOOM
coșmár s. n., pl. coșmáruri
coșmelia
CUȘMELÍE s. f. v. coșmelie. DOOM
coșmelíe (fam.) s. f., art. coșmelía, g.-d. art. coșmelíei; pl. coșmelíi, art. coșmelíile
coșmelie
CUȘMELÍE s. f. v. coșmelie. DOOM
coșmelíe (fam.) s. f., art. coșmelía, g.-d. art. coșmelíei; pl. coșmelíi, art. coșmelíile
coșmeliei
CUȘMELÍE s. f. v. coșmelie. DOOM
coșmelíe (fam.) s. f., art. coșmelía, g.-d. art. coșmelíei; pl. coșmelíi, art. coșmelíile
coșmelii
CUȘMELÍE s. f. v. coșmelie. DOOM
coșmelíe (fam.) s. f., art. coșmelía, g.-d. art. coșmelíei; pl. coșmelíi, art. coșmelíile
coșmeliile
CUȘMELÍE s. f. v. coșmelie. DOOM
coșmelíe (fam.) s. f., art. coșmelía, g.-d. art. coșmelíei; pl. coșmelíi, art. coșmelíile
coșmeliilor
CUȘMELÍE s. f. v. coșmelie. DOOM
coșmelíe (fam.) s. f., art. coșmelía, g.-d. art. coșmelíei; pl. coșmelíi, art. coșmelíile
coșmăgi
COȘMÁGĂ, coșmăgi, s. f. (Reg.) Colibă de scânduri; baracă. – Et. nec. DOOM
coșmágă (reg.) s. f., g.-d. art. coșmắgii; pl. coșmắgi
coșmăgii
COȘMÁGĂ, coșmăgi, s. f. (Reg.) Colibă de scânduri; baracă. – Et. nec. DOOM
coșmágă (reg.) s. f., g.-d. art. coșmắgii; pl. coșmắgi
coșmăgile
COȘMÁGĂ, coșmăgi, s. f. (Reg.) Colibă de scânduri; baracă. – Et. nec. DOOM
coșmágă (reg.) s. f., g.-d. art. coșmắgii; pl. coșmắgi
coșmăgilor
COȘMÁGĂ, coșmăgi, s. f. (Reg.) Colibă de scânduri; baracă. – Et. nec. DOOM
coșmágă (reg.) s. f., g.-d. art. coșmắgii; pl. coșmắgi
coșnița
CÓȘNIȚĂ, coșnițe, s. f. 1. Coș1 (1) mic de nuiele sau de papură, folosit la târguieli. ◊ Expr. Bani de (sau pentru) coșniță = sumă destinată cumpărăturilor (zilnice) pentru procurarea alimentelor. 2. Stup făcut din papură, paie, nuiele etc. – Din sl. košĭnica. DOOM
cóșniță s. f., g.-d. art. cóșniței; pl. cóșnițe
coșnițe
CÓȘNIȚĂ, coșnițe, s. f. 1. Coș1 (1) mic de nuiele sau de papură, folosit la târguieli. ◊ Expr. Bani de (sau pentru) coșniță = sumă destinată cumpărăturilor (zilnice) pentru procurarea alimentelor. 2. Stup făcut din papură, paie, nuiele etc. – Din sl. košĭnica. DOOM
cóșniță s. f., g.-d. art. cóșniței; pl. cóșnițe
coșniței
CÓȘNIȚĂ, coșnițe, s. f. 1. Coș1 (1) mic de nuiele sau de papură, folosit la târguieli. ◊ Expr. Bani de (sau pentru) coșniță = sumă destinată cumpărăturilor (zilnice) pentru procurarea alimentelor. 2. Stup făcut din papură, paie, nuiele etc. – Din sl. košĭnica. DOOM
cóșniță s. f., g.-d. art. cóșniței; pl. cóșnițe
coșnițele
CÓȘNIȚĂ, coșnițe, s. f. 1. Coș1 (1) mic de nuiele sau de papură, folosit la târguieli. ◊ Expr. Bani de (sau pentru) coșniță = sumă destinată cumpărăturilor (zilnice) pentru procurarea alimentelor. 2. Stup făcut din papură, paie, nuiele etc. – Din sl. košĭnica. DOOM
cóșniță s. f., g.-d. art. cóșniței; pl. cóșnițe
coșnițelor
CÓȘNIȚĂ, coșnițe, s. f. 1. Coș1 (1) mic de nuiele sau de papură, folosit la târguieli. ◊ Expr. Bani de (sau pentru) coșniță = sumă destinată cumpărăturilor (zilnice) pentru procurarea alimentelor. 2. Stup făcut din papură, paie, nuiele etc. – Din sl. košĭnica. DOOM
cóșniță s. f., g.-d. art. cóșniței; pl. cóșnițe
coșolina
COȘOLÍNĂ s. f. (Reg.; cu sens colectiv) Cereale cosite de verzi și date ca nutreț la vite. – Din ucr. košelyna. DOOM
coșolínă (reg.) s. f., g.-d. art. coșolínei
coșoline
COȘOLÍNĂ s. f. (Reg.; cu sens colectiv) Cereale cosite de verzi și date ca nutreț la vite. – Din ucr. košelyna. DOOM
coșolínă (reg.) s. f., g.-d. art. coșolínei
coșolinei
COȘOLÍNĂ s. f. (Reg.; cu sens colectiv) Cereale cosite de verzi și date ca nutreț la vite. – Din ucr. košelyna. DOOM
coșolínă (reg.) s. f., g.-d. art. coșolínei
coșoțel
coșoțél (-éi), s. m. – (Trans., înv.) Monedă maghiară de 10 kreuzer, scoasă de guvernul revoluționar de la 1848, condus de Kossuth Lajos. De la Kossuth (DAR).
coștereața
COȘTEREÁȚĂ, coșterețe, s. f. (Reg.) Coteț. – Et. nec. DOOM
coștereáță (reg.) s. f., g.-d. art. coșteréței; pl. coșteréțe
coșterețe
COȘTEREÁȚĂ, coșterețe, s. f. (Reg.) Coteț. – Et. nec. DOOM
coștereáță (reg.) s. f., g.-d. art. coșteréței; pl. coșteréțe
coștereței
COȘTEREÁȚĂ, coșterețe, s. f. (Reg.) Coteț. – Et. nec. DOOM
coștereáță (reg.) s. f., g.-d. art. coșteréței; pl. coșteréțe
coșterețele
COȘTEREÁȚĂ, coșterețe, s. f. (Reg.) Coteț. – Et. nec. DOOM
coștereáță (reg.) s. f., g.-d. art. coșteréței; pl. coșteréțe
coșterețelor
COȘTEREÁȚĂ, coșterețe, s. f. (Reg.) Coteț. – Et. nec. DOOM
coștereáță (reg.) s. f., g.-d. art. coșteréței; pl. coșteréțe
coștireață
COȘTIREÁȚĂ s. f. v. coștereață.
coștoroaba
COȘTOROÁBĂ, coștoroabe, s. f. (Reg.) Cocioabă. – Contaminare între coștereață și cocioabă. DOOM
coștoroábă (reg.) s. f., g.-d. art. coștoroábei; pl. coștoroábe
coștoroabe
COȘTOROÁBĂ, coștoroabe, s. f. (Reg.) Cocioabă. – Contaminare între coștereață și cocioabă. DOOM
coștoroábă (reg.) s. f., g.-d. art. coștoroábei; pl. coștoroábe
coștoroabei
COȘTOROÁBĂ, coștoroabe, s. f. (Reg.) Cocioabă. – Contaminare între coștereață și cocioabă. DOOM
coștoroábă (reg.) s. f., g.-d. art. coștoroábei; pl. coștoroábe
coștoroabele
COȘTOROÁBĂ, coștoroabe, s. f. (Reg.) Cocioabă. – Contaminare între coștereață și cocioabă. DOOM
coștoroábă (reg.) s. f., g.-d. art. coștoroábei; pl. coștoroábe
coștoroabelor
COȘTOROÁBĂ, coștoroabe, s. f. (Reg.) Cocioabă. – Contaminare între coștereață și cocioabă. DOOM
coștoroábă (reg.) s. f., g.-d. art. coștoroábei; pl. coștoroábe
coșul
COȘ2, coșuri, s. n. Bubuliță purulentă care se formează pe față sau pe corp ca urmare a unei leziuni sau a unei inflamații a glandelor sebacee. [Pl. și: (m.) coși] – Lat. cossus. DOOM
coș s. n., pl. cóșuri
coșul
COȘ1, coșuri, s. n. 1. Obiect de diferite forme, făcut dintr-o împletitură de nuiele, de papură, de rafie etc., cu sau fără toarte, care servește la transportarea sau la depozitarea unor obiecte; coșarcă. ◊ Expr. A arunca (sau a da) la coș = a arunca un lucru nefolositor sau lipsit de valoare. ♦ Conținutul unui coș1 (1). 2. Unealtă de pescuit de formă ovală, cilindrică etc., făcută din împletitură de nuiele sau de mlajă și folosită la prinderea peștilor mici. 3. (La jocul de baschet) Cerc metalic fixat perpendicular pe un panou de lemn și prevăzut cu o plasă fără fund prin care trebuie să fie trecută mingea pentru a se marca un punct; punct marcat în acest fel. 4. Parte din instalația unei mori mici, în formă de ladă cu gura largă și fără fund, în care se toarnă grăunțele de măcinat. ♦ Pâlnie la mașina de treierat, în care se introduc snopii. ♦ Lada teascului în care se strivesc boabele, semințele etc. 5. Împletitură de nuiele care se așază ca o ladă pe fundul carului, înlocuind loitrele și codârla când se transportă lucruri mărunte. 6. Acoperământ de piele sau de pânză al unei trăsuri, care se poate ridica sau strânge. 7. (Anat.; în sintagma) Coșul pieptului = cavitate toracică; torace. ◊ Expr. (Reg.) A fi rupt (sau fript) în coș = a fi foarte flămând. A fi tare în coș = a fi sănătos, zdravăn. 8. Canal îngust, izolat sau făcut în zid și trecut prin acoperișul unei case, prin care iese fumul de la sobă, de la vatră etc.; horn, hogeac. ♦ Conductă verticală folosită la evacuarea gazelor de ardere dintr-o instalație de încălzire cu focar. – Din sl. košĭ. DOOM
coș s. n., pl. cóșuri
coșuleț
COȘULÉȚ, coșulețe, s. n. Diminutiv al lui coș1 (1). – Coș1 + suf. -uleț. DOOM
coșuléț s. n., pl. coșuléțe
coșulețe
COȘULÉȚ, coșulețe, s. n. Diminutiv al lui coș1 (1). – Coș1 + suf. -uleț. DOOM
coșuléț s. n., pl. coșuléțe
coșulețele
COȘULÉȚ, coșulețe, s. n. Diminutiv al lui coș1 (1). – Coș1 + suf. -uleț. DOOM
coșuléț s. n., pl. coșuléțe
coșulețelor
COȘULÉȚ, coșulețe, s. n. Diminutiv al lui coș1 (1). – Coș1 + suf. -uleț. DOOM
coșuléț s. n., pl. coșuléțe
coșulețul
COȘULÉȚ, coșulețe, s. n. Diminutiv al lui coș1 (1). – Coș1 + suf. -uleț. DOOM
coșuléț s. n., pl. coșuléțe
coșulețului
COȘULÉȚ, coșulețe, s. n. Diminutiv al lui coș1 (1). – Coș1 + suf. -uleț. DOOM
coșuléț s. n., pl. coșuléțe
coșului
COȘ2, coșuri, s. n. Bubuliță purulentă care se formează pe față sau pe corp ca urmare a unei leziuni sau a unei inflamații a glandelor sebacee. [Pl. și: (m.) coși] – Lat. cossus. DOOM
coș s. n., pl. cóșuri
coșului
COȘ1, coșuri, s. n. 1. Obiect de diferite forme, făcut dintr-o împletitură de nuiele, de papură, de rafie etc., cu sau fără toarte, care servește la transportarea sau la depozitarea unor obiecte; coșarcă. ◊ Expr. A arunca (sau a da) la coș = a arunca un lucru nefolositor sau lipsit de valoare. ♦ Conținutul unui coș1 (1). 2. Unealtă de pescuit de formă ovală, cilindrică etc., făcută din împletitură de nuiele sau de mlajă și folosită la prinderea peștilor mici. 3. (La jocul de baschet) Cerc metalic fixat perpendicular pe un panou de lemn și prevăzut cu o plasă fără fund prin care trebuie să fie trecută mingea pentru a se marca un punct; punct marcat în acest fel. 4. Parte din instalația unei mori mici, în formă de ladă cu gura largă și fără fund, în care se toarnă grăunțele de măcinat. ♦ Pâlnie la mașina de treierat, în care se introduc snopii. ♦ Lada teascului în care se strivesc boabele, semințele etc. 5. Împletitură de nuiele care se așază ca o ladă pe fundul carului, înlocuind loitrele și codârla când se transportă lucruri mărunte. 6. Acoperământ de piele sau de pânză al unei trăsuri, care se poate ridica sau strânge. 7. (Anat.; în sintagma) Coșul pieptului = cavitate toracică; torace. ◊ Expr. (Reg.) A fi rupt (sau fript) în coș = a fi foarte flămând. A fi tare în coș = a fi sănătos, zdravăn. 8. Canal îngust, izolat sau făcut în zid și trecut prin acoperișul unei case, prin care iese fumul de la sobă, de la vatră etc.; horn, hogeac. ♦ Conductă verticală folosită la evacuarea gazelor de ardere dintr-o instalație de încălzire cu focar. – Din sl. košĭ. DOOM
coș s. n., pl. cóșuri
coșuri
COȘ2, coșuri, s. n. Bubuliță purulentă care se formează pe față sau pe corp ca urmare a unei leziuni sau a unei inflamații a glandelor sebacee. [Pl. și: (m.) coși] – Lat. cossus. DOOM
coș s. n., pl. cóșuri
coșuri
COȘ1, coșuri, s. n. 1. Obiect de diferite forme, făcut dintr-o împletitură de nuiele, de papură, de rafie etc., cu sau fără toarte, care servește la transportarea sau la depozitarea unor obiecte; coșarcă. ◊ Expr. A arunca (sau a da) la coș = a arunca un lucru nefolositor sau lipsit de valoare. ♦ Conținutul unui coș1 (1). 2. Unealtă de pescuit de formă ovală, cilindrică etc., făcută din împletitură de nuiele sau de mlajă și folosită la prinderea peștilor mici. 3. (La jocul de baschet) Cerc metalic fixat perpendicular pe un panou de lemn și prevăzut cu o plasă fără fund prin care trebuie să fie trecută mingea pentru a se marca un punct; punct marcat în acest fel. 4. Parte din instalația unei mori mici, în formă de ladă cu gura largă și fără fund, în care se toarnă grăunțele de măcinat. ♦ Pâlnie la mașina de treierat, în care se introduc snopii. ♦ Lada teascului în care se strivesc boabele, semințele etc. 5. Împletitură de nuiele care se așază ca o ladă pe fundul carului, înlocuind loitrele și codârla când se transportă lucruri mărunte. 6. Acoperământ de piele sau de pânză al unei trăsuri, care se poate ridica sau strânge. 7. (Anat.; în sintagma) Coșul pieptului = cavitate toracică; torace. ◊ Expr. (Reg.) A fi rupt (sau fript) în coș = a fi foarte flămând. A fi tare în coș = a fi sănătos, zdravăn. 8. Canal îngust, izolat sau făcut în zid și trecut prin acoperișul unei case, prin care iese fumul de la sobă, de la vatră etc.; horn, hogeac. ♦ Conductă verticală folosită la evacuarea gazelor de ardere dintr-o instalație de încălzire cu focar. – Din sl. košĭ. DOOM
coș s. n., pl. cóșuri
coșurile
COȘ2, coșuri, s. n. Bubuliță purulentă care se formează pe față sau pe corp ca urmare a unei leziuni sau a unei inflamații a glandelor sebacee. [Pl. și: (m.) coși] – Lat. cossus. DOOM
coș s. n., pl. cóșuri
coșurile
COȘ1, coșuri, s. n. 1. Obiect de diferite forme, făcut dintr-o împletitură de nuiele, de papură, de rafie etc., cu sau fără toarte, care servește la transportarea sau la depozitarea unor obiecte; coșarcă. ◊ Expr. A arunca (sau a da) la coș = a arunca un lucru nefolositor sau lipsit de valoare. ♦ Conținutul unui coș1 (1). 2. Unealtă de pescuit de formă ovală, cilindrică etc., făcută din împletitură de nuiele sau de mlajă și folosită la prinderea peștilor mici. 3. (La jocul de baschet) Cerc metalic fixat perpendicular pe un panou de lemn și prevăzut cu o plasă fără fund prin care trebuie să fie trecută mingea pentru a se marca un punct; punct marcat în acest fel. 4. Parte din instalația unei mori mici, în formă de ladă cu gura largă și fără fund, în care se toarnă grăunțele de măcinat. ♦ Pâlnie la mașina de treierat, în care se introduc snopii. ♦ Lada teascului în care se strivesc boabele, semințele etc. 5. Împletitură de nuiele care se așază ca o ladă pe fundul carului, înlocuind loitrele și codârla când se transportă lucruri mărunte. 6. Acoperământ de piele sau de pânză al unei trăsuri, care se poate ridica sau strânge. 7. (Anat.; în sintagma) Coșul pieptului = cavitate toracică; torace. ◊ Expr. (Reg.) A fi rupt (sau fript) în coș = a fi foarte flămând. A fi tare în coș = a fi sănătos, zdravăn. 8. Canal îngust, izolat sau făcut în zid și trecut prin acoperișul unei case, prin care iese fumul de la sobă, de la vatră etc.; horn, hogeac. ♦ Conductă verticală folosită la evacuarea gazelor de ardere dintr-o instalație de încălzire cu focar. – Din sl. košĭ. DOOM
coș s. n., pl. cóșuri
coșurilor
COȘ2, coșuri, s. n. Bubuliță purulentă care se formează pe față sau pe corp ca urmare a unei leziuni sau a unei inflamații a glandelor sebacee. [Pl. și: (m.) coși] – Lat. cossus. DOOM
coș s. n., pl. cóșuri
coșurilor
COȘ1, coșuri, s. n. 1. Obiect de diferite forme, făcut dintr-o împletitură de nuiele, de papură, de rafie etc., cu sau fără toarte, care servește la transportarea sau la depozitarea unor obiecte; coșarcă. ◊ Expr. A arunca (sau a da) la coș = a arunca un lucru nefolositor sau lipsit de valoare. ♦ Conținutul unui coș1 (1). 2. Unealtă de pescuit de formă ovală, cilindrică etc., făcută din împletitură de nuiele sau de mlajă și folosită la prinderea peștilor mici. 3. (La jocul de baschet) Cerc metalic fixat perpendicular pe un panou de lemn și prevăzut cu o plasă fără fund prin care trebuie să fie trecută mingea pentru a se marca un punct; punct marcat în acest fel. 4. Parte din instalația unei mori mici, în formă de ladă cu gura largă și fără fund, în care se toarnă grăunțele de măcinat. ♦ Pâlnie la mașina de treierat, în care se introduc snopii. ♦ Lada teascului în care se strivesc boabele, semințele etc. 5. Împletitură de nuiele care se așază ca o ladă pe fundul carului, înlocuind loitrele și codârla când se transportă lucruri mărunte. 6. Acoperământ de piele sau de pânză al unei trăsuri, care se poate ridica sau strânge. 7. (Anat.; în sintagma) Coșul pieptului = cavitate toracică; torace. ◊ Expr. (Reg.) A fi rupt (sau fript) în coș = a fi foarte flămând. A fi tare în coș = a fi sănătos, zdravăn. 8. Canal îngust, izolat sau făcut în zid și trecut prin acoperișul unei case, prin care iese fumul de la sobă, de la vatră etc.; horn, hogeac. ♦ Conductă verticală folosită la evacuarea gazelor de ardere dintr-o instalație de încălzire cu focar. – Din sl. košĭ. DOOM
coș s. n., pl. cóșuri
coșărci
COȘÁRCĂ, coșărci, s. f. (Reg.) Coș1 – Coșar1 + suf. -că. DOOM
coșárcă (reg.) s. f., g.-d. art. coșắrcii; pl. coșắrci
coșărcii
COȘÁRCĂ, coșărci, s. f. (Reg.) Coș1 – Coșar1 + suf. -că. DOOM
coșárcă (reg.) s. f., g.-d. art. coșắrcii; pl. coșắrci
coșărcile
COȘÁRCĂ, coșărci, s. f. (Reg.) Coș1 – Coșar1 + suf. -că. DOOM
coșárcă (reg.) s. f., g.-d. art. coșắrcii; pl. coșắrci
coșărcilor
COȘÁRCĂ, coșărci, s. f. (Reg.) Coș1 – Coșar1 + suf. -că. DOOM
coșárcă (reg.) s. f., g.-d. art. coșắrcii; pl. coșắrci
coșărcuța
COȘĂRCÚȚĂ, coșărcuțe, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui coșarcă. – Coșarcă + suf. -uță. DOOM
coșărcúță (reg.) s. f., g.-d. art. coșărcúței; pl. coșărcúțe
coșărcuțe
COȘĂRCÚȚĂ, coșărcuțe, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui coșarcă. – Coșarcă + suf. -uță. DOOM
coșărcúță (reg.) s. f., g.-d. art. coșărcúței; pl. coșărcúțe
coșărcuței
COȘĂRCÚȚĂ, coșărcuțe, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui coșarcă. – Coșarcă + suf. -uță. DOOM
coșărcúță (reg.) s. f., g.-d. art. coșărcúței; pl. coșărcúțe
coșărcuțele
COȘĂRCÚȚĂ, coșărcuțe, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui coșarcă. – Coșarcă + suf. -uță. DOOM
coșărcúță (reg.) s. f., g.-d. art. coșărcúței; pl. coșărcúțe
coșărcuțelor
COȘĂRCÚȚĂ, coșărcuțe, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui coșarcă. – Coșarcă + suf. -uță. DOOM
coșărcúță (reg.) s. f., g.-d. art. coșărcúței; pl. coșărcúțe
coșărit
COȘĂRÍT s. n. Impozit care se plătea pentru fiecare coș1 (8), adică pentru fiecare locuință. – Coș1 + suf. -ărit. DOOM
coșărít s. n.
coșăritul
COȘĂRÍT s. n. Impozit care se plătea pentru fiecare coș1 (8), adică pentru fiecare locuință. – Coș1 + suf. -ărit. DOOM
coșărít s. n.
coșăritului
COȘĂRÍT s. n. Impozit care se plătea pentru fiecare coș1 (8), adică pentru fiecare locuință. – Coș1 + suf. -ărit. DOOM
coșărít s. n.
coțca
CÓȚCĂ s. f. (Reg.) Coțcărie. ◊ Expr. A juca cuiva o coțcă = a înșela pe cineva. – Din scr. kocka „zar”.
coțcar
COȚCÁR, coțcari, s. m. (Fam.) Șarlatan, pungaș. – Coțcă + suf. -ar. DOOM
coțcár (fam.) s. m., pl. coțcári
coțcari
COȚCÁR, coțcari, s. m. (Fam.) Șarlatan, pungaș. – Coțcă + suf. -ar. DOOM
coțcár (fam.) s. m., pl. coțcári
coțcarii
COȚCÁR, coțcari, s. m. (Fam.) Șarlatan, pungaș. – Coțcă + suf. -ar. DOOM
coțcár (fam.) s. m., pl. coțcári
coțcarilor
COȚCÁR, coțcari, s. m. (Fam.) Șarlatan, pungaș. – Coțcă + suf. -ar. DOOM
coțcár (fam.) s. m., pl. coțcári
coțcarul
COȚCÁR, coțcari, s. m. (Fam.) Șarlatan, pungaș. – Coțcă + suf. -ar. DOOM
coțcár (fam.) s. m., pl. coțcári
coțcarului
COȚCÁR, coțcari, s. m. (Fam.) Șarlatan, pungaș. – Coțcă + suf. -ar. DOOM
coțcár (fam.) s. m., pl. coțcári
coțce
CÓȚCĂ s. f. (Reg.) Coțcărie. ◊ Expr. A juca cuiva o coțcă = a înșela pe cineva. – Din scr. kocka „zar”.
coțcei
CÓȚCĂ s. f. (Reg.) Coțcărie. ◊ Expr. A juca cuiva o coțcă = a înșela pe cineva. – Din scr. kocka „zar”.
coțcele
CÓȚCĂ s. f. (Reg.) Coțcărie. ◊ Expr. A juca cuiva o coțcă = a înșela pe cineva. – Din scr. kocka „zar”.
coțcelor
CÓȚCĂ s. f. (Reg.) Coțcărie. ◊ Expr. A juca cuiva o coțcă = a înșela pe cineva. – Din scr. kocka „zar”.
coțcă
CÓȚCĂ, coțci, s. f. (Reg.) Coțcărie. ◊ Expr. A juca cuiva o coțcă = a înșela pe cineva. – Din sb. kocka „zar”. DOOM
cóțcă (reg.) s. f., g.-d. art. cóțcii; pl. coțci
coțcăria
COȚCĂRÍE, coțcării, s. f. (Fam.) Șarlatanie, pungășie. – Coțcar + suf. -ie. DOOM
coțcăríe (fam.) s. f., art. coțcăría, g.-d. art. coțcăríei; pl. coțcăríi, art. coțcăríile
coțcărie
COȚCĂRÍE, coțcării, s. f. (Fam.) Șarlatanie, pungășie. – Coțcar + suf. -ie. DOOM
coțcăríe (fam.) s. f., art. coțcăría, g.-d. art. coțcăríei; pl. coțcăríi, art. coțcăríile
coțcăriei
COȚCĂRÍE, coțcării, s. f. (Fam.) Șarlatanie, pungășie. – Coțcar + suf. -ie. DOOM
coțcăríe (fam.) s. f., art. coțcăría, g.-d. art. coțcăríei; pl. coțcăríi, art. coțcăríile
coțcării
COȚCĂRÍE, coțcării, s. f. (Fam.) Șarlatanie, pungășie. – Coțcar + suf. -ie. DOOM
coțcăríe (fam.) s. f., art. coțcăría, g.-d. art. coțcăríei; pl. coțcăríi, art. coțcăríile
coțcăriile
COȚCĂRÍE, coțcării, s. f. (Fam.) Șarlatanie, pungășie. – Coțcar + suf. -ie. DOOM
coțcăríe (fam.) s. f., art. coțcăría, g.-d. art. coțcăríei; pl. coțcăríi, art. coțcăríile
coțcăriilor
COȚCĂRÍE, coțcării, s. f. (Fam.) Șarlatanie, pungășie. – Coțcar + suf. -ie. DOOM
coțcăríe (fam.) s. f., art. coțcăría, g.-d. art. coțcăríei; pl. coțcăríi, art. coțcăríile
coți
COT, (I 1) coate, (I 2, 3, 4) coturi, s. n., (II) coți, s. m. I. S. n. 1. (Anat.; la om) Partea exterioară a articulației dintre humerus și cubitus, care unește brațul cu antebrațul. ◊ Loc. adv. Cot la cot = alături; împreună. ◊ Expr. A da din coate = a) a-și face loc împingând pe alții; b) a lupta (fără scrupule) pentru a ieși dintr-o încurcătură, pentru a obține o situație. A lega cot la cot = a lega (pe cineva) cu mâinile la spate (alături de altul). A-și da coate (sau cu cotul) = a-și face semne (cu cotul); a coti (2). A băga mâinile până-n (sau până la) coate = a fura mult și fără jenă. (Fam.) A-i arăta (sau a-i întoarce) cuiva cotul = a refuza pe cineva în mod batjocoritor; a nu lua în seamă, a trata cu indiferență. Mă doare-n cot! = puțin îmi pasă! ◊ Compus: s. m. și f. coate-goale = (depr.) om sărac. ♦ Parte a mânecii care acoperă cotul (I 1). ♦ (La cal) Parte ieșită în afara articulației de la mijlocul picioarelor de dinapoi. 2. Loc, porțiune unde un drum, o vale etc. își schimbă brusc direcția; cotitură, întorsătură. ♦ Meandru (al unei ape curgătoare). 3. Tub curbat în forma unui arc de cerc, folosit pentru a face legătura între două conducte cu direcții diferite. 4. (Reg.) Colț, unghi, ungher. II. S. m. Veche unitate de măsură pentru lungimi egală cu 0,664 metri (în Muntenia) sau cu 0,637 metri (în Moldova), care reprezenta distanța de la cot (I 1) până la încheietura palmei; p. ext. măsură considerată, subiectiv, mare sau mică, după împrejurări. ◊ Expr. A scoate (sau a-i ieși cuiva) limba de-un cot, se zice când cineva face un efort (fizic) peste măsură de mare. ♦ Bucată de material textil măsurată cu această unitate de măsură. ♦ (Reg.) Vergea de lemn sau de metal pentru măsurarea lungimii. – Lat. cubitus. DOOM
cot1 (unitate de măsură) s. m., pl. coți
coții
COT, (I 1) coate, (I 2, 3, 4) coturi, s. n., (II) coți, s. m. I. S. n. 1. (Anat.; la om) Partea exterioară a articulației dintre humerus și cubitus, care unește brațul cu antebrațul. ◊ Loc. adv. Cot la cot = alături; împreună. ◊ Expr. A da din coate = a) a-și face loc împingând pe alții; b) a lupta (fără scrupule) pentru a ieși dintr-o încurcătură, pentru a obține o situație. A lega cot la cot = a lega (pe cineva) cu mâinile la spate (alături de altul). A-și da coate (sau cu cotul) = a-și face semne (cu cotul); a coti (2). A băga mâinile până-n (sau până la) coate = a fura mult și fără jenă. (Fam.) A-i arăta (sau a-i întoarce) cuiva cotul = a refuza pe cineva în mod batjocoritor; a nu lua în seamă, a trata cu indiferență. Mă doare-n cot! = puțin îmi pasă! ◊ Compus: s. m. și f. coate-goale = (depr.) om sărac. ♦ Parte a mânecii care acoperă cotul (I 1). ♦ (La cal) Parte ieșită în afara articulației de la mijlocul picioarelor de dinapoi. 2. Loc, porțiune unde un drum, o vale etc. își schimbă brusc direcția; cotitură, întorsătură. ♦ Meandru (al unei ape curgătoare). 3. Tub curbat în forma unui arc de cerc, folosit pentru a face legătura între două conducte cu direcții diferite. 4. (Reg.) Colț, unghi, ungher. II. S. m. Veche unitate de măsură pentru lungimi egală cu 0,664 metri (în Muntenia) sau cu 0,637 metri (în Moldova), care reprezenta distanța de la cot (I 1) până la încheietura palmei; p. ext. măsură considerată, subiectiv, mare sau mică, după împrejurări. ◊ Expr. A scoate (sau a-i ieși cuiva) limba de-un cot, se zice când cineva face un efort (fizic) peste măsură de mare. ♦ Bucată de material textil măsurată cu această unitate de măsură. ♦ (Reg.) Vergea de lemn sau de metal pentru măsurarea lungimii. – Lat. cubitus. DOOM
cot1 (unitate de măsură) s. m., pl. coți
coților
COT, (I 1) coate, (I 2, 3, 4) coturi, s. n., (II) coți, s. m. I. S. n. 1. (Anat.; la om) Partea exterioară a articulației dintre humerus și cubitus, care unește brațul cu antebrațul. ◊ Loc. adv. Cot la cot = alături; împreună. ◊ Expr. A da din coate = a) a-și face loc împingând pe alții; b) a lupta (fără scrupule) pentru a ieși dintr-o încurcătură, pentru a obține o situație. A lega cot la cot = a lega (pe cineva) cu mâinile la spate (alături de altul). A-și da coate (sau cu cotul) = a-și face semne (cu cotul); a coti (2). A băga mâinile până-n (sau până la) coate = a fura mult și fără jenă. (Fam.) A-i arăta (sau a-i întoarce) cuiva cotul = a refuza pe cineva în mod batjocoritor; a nu lua în seamă, a trata cu indiferență. Mă doare-n cot! = puțin îmi pasă! ◊ Compus: s. m. și f. coate-goale = (depr.) om sărac. ♦ Parte a mânecii care acoperă cotul (I 1). ♦ (La cal) Parte ieșită în afara articulației de la mijlocul picioarelor de dinapoi. 2. Loc, porțiune unde un drum, o vale etc. își schimbă brusc direcția; cotitură, întorsătură. ♦ Meandru (al unei ape curgătoare). 3. Tub curbat în forma unui arc de cerc, folosit pentru a face legătura între două conducte cu direcții diferite. 4. (Reg.) Colț, unghi, ungher. II. S. m. Veche unitate de măsură pentru lungimi egală cu 0,664 metri (în Muntenia) sau cu 0,637 metri (în Moldova), care reprezenta distanța de la cot (I 1) până la încheietura palmei; p. ext. măsură considerată, subiectiv, mare sau mică, după împrejurări. ◊ Expr. A scoate (sau a-i ieși cuiva) limba de-un cot, se zice când cineva face un efort (fizic) peste măsură de mare. ♦ Bucată de material textil măsurată cu această unitate de măsură. ♦ (Reg.) Vergea de lemn sau de metal pentru măsurarea lungimii. – Lat. cubitus. DOOM
cot1 (unitate de măsură) s. m., pl. coți
coțobrea
coțobreá (-éle), s. f. – Porumbă, fructul porumbarului (Prunus spinosa). Rut. kocjurbá „Prunus padus” (Pușcariu, Dacor., V, 115; DAR). – Der. coțobrel, s. m. (porumbar).
coțofana
COȚOFÁNĂ, coțofene, s. f. Pasăre din familia corvidelor, sedentară, de mărimea unui porumbel, cu coada lungă, cu penele de pe spate negre, lucioase, iar cu cele de pe piept și de pe partea inferioară a aripilor albe (Pica pica). – Cf. ucr. kucohvostyp. DOOM
coțofánă s. f., g.-d. art. coțofénei; pl. coțoféne
coțofene
COȚOFÁNĂ, coțofene, s. f. Pasăre din familia corvidelor, sedentară, de mărimea unui porumbel, cu coada lungă, cu penele de pe spate negre, lucioase, iar cu cele de pe piept și de pe partea inferioară a aripilor albe (Pica pica). – Cf. ucr. kucohvostyp. DOOM
coțofánă s. f., g.-d. art. coțofénei; pl. coțoféne
coțofenei
COȚOFÁNĂ, coțofene, s. f. Pasăre din familia corvidelor, sedentară, de mărimea unui porumbel, cu coada lungă, cu penele de pe spate negre, lucioase, iar cu cele de pe piept și de pe partea inferioară a aripilor albe (Pica pica). – Cf. ucr. kucohvostyp. DOOM
coțofánă s. f., g.-d. art. coțofénei; pl. coțoféne
coțofenele
COȚOFÁNĂ, coțofene, s. f. Pasăre din familia corvidelor, sedentară, de mărimea unui porumbel, cu coada lungă, cu penele de pe spate negre, lucioase, iar cu cele de pe piept și de pe partea inferioară a aripilor albe (Pica pica). – Cf. ucr. kucohvostyp. DOOM
coțofánă s. f., g.-d. art. coțofénei; pl. coțoféne
coțofenelor
COȚOFÁNĂ, coțofene, s. f. Pasăre din familia corvidelor, sedentară, de mărimea unui porumbel, cu coada lungă, cu penele de pe spate negre, lucioase, iar cu cele de pe piept și de pe partea inferioară a aripilor albe (Pica pica). – Cf. ucr. kucohvostyp. DOOM
coțofánă s. f., g.-d. art. coțofénei; pl. coțoféne
coțovlaie
coțovlaie, coțovlăi s. f. pungaș.
coțăi
coțăí (-ắesc, -ít), vb. – 1. A mișca din coadă. – 2. (Refl.) Despre cîini, a se împerechea. – Var. coțoi. Creație expresivă, a cărei intenție primitivă este imitarea unei mișcări ritmice, cf. bîțîi, hîțîi, moțăî; caracterul său imitativ este dovedit, în plus, de terminația caracteristică -ăi, cf. colcăi, foșgăi, etc. Ca și în alte cazuri, coincide cu alte creații spontane, cu care nu poate avea legătură directă, cf. it. cozzare (› fr. cosser) „a lovi cu coarnele”, sau slov. kùcati „despre animale, a se împerechea”, a cărui origine expresivă este evidentă (pentru it. cozzare se propune tradițional un lat. *cottiare, însă cf. Prati). DAR crede că este vorba de două cuvinte diferite, și pune în legătură primul sens. cu rut. kocofist „codobatură”, și pe al doilea cu cățeli, ambele ipoteze la fel de improbabile. După Cihac, II, 77, în legătură cu rus. kotitisja „despre pisici, a făta”. Der. coțăială, s. f. (împerechere, la cîini; Arg., copulație în general); coțac, s. m. (pește dintr-o specie nedefinită; persoană slabă), pentru al cărui prim sens cf. fiță; coțoi, s. m. (țînc, puști); coțovei, s. m. (cățel); coțoveică, s. f. (femeie stricată); coțob, adj. (palavragiu, flecar; nesupus, recalcitrant); coțobăi, vb. (a scociorî, a iscodi), var. de la cociobăi; coțobăni (var. coțopăni, coțopeni, coțofeni), vb. refl. (a se ridica, a se înălța; a se mîndri, a se împăuna; a se strădui); coțobîră (var. coțoligă), s. f. (Trans., veveriță), cf. rut. kocobirca; încoțopi, vb. (despre cocoși, a călca găina), cuvînt care lipsește în dicționare (cf. Macedonski: cocoșii se apucau să încoțopească puicile prin bălării); coțofană, s. f. (pasăre, Pica caudata; femeie care vorbește mult; traversă), a cărui der. se explică pornindu-se de la coțofeni „a se împăuna”, datorită îngîmfării atribuite acestei păsări în mentalitatea populară. Acest ultim cuvînt s-ar explica, după Cihac, II, 652 și Scriban, pornind de la ngr. ϰότζυφας „sturz”; după Tiktin, în legătură cu it. gazza. DAR oscilează între a-l pune în legătură cu coțăi, sau cu rut. kocofist „codobatură”; coțoflic, s. n. (coadă de porc), cuvînt folosit aproape exclusiv în ghicitori); coțulă (var. coțușcă), s. f. (femeie provocatoare); coțuș, s. m. (persoană băgăcioasă). Cf. cotei.
coțăire
coțăí (-ắesc, -ít), vb. – 1. A mișca din coadă. – 2. (Refl.) Despre cîini, a se împerechea. – Var. coțoi. Creație expresivă, a cărei intenție primitivă este imitarea unei mișcări ritmice, cf. bîțîi, hîțîi, moțăî; caracterul său imitativ este dovedit, în plus, de terminația caracteristică -ăi, cf. colcăi, foșgăi, etc. Ca și în alte cazuri, coincide cu alte creații spontane, cu care nu poate avea legătură directă, cf. it. cozzare (› fr. cosser) „a lovi cu coarnele”, sau slov. kùcati „despre animale, a se împerechea”, a cărui origine expresivă este evidentă (pentru it. cozzare se propune tradițional un lat. *cottiare, însă cf. Prati). DAR crede că este vorba de două cuvinte diferite, și pune în legătură primul sens. cu rut. kocofist „codobatură”, și pe al doilea cu cățeli, ambele ipoteze la fel de improbabile. După Cihac, II, 77, în legătură cu rus. kotitisja „despre pisici, a făta”. Der. coțăială, s. f. (împerechere, la cîini; Arg., copulație în general); coțac, s. m. (pește dintr-o specie nedefinită; persoană slabă), pentru al cărui prim sens cf. fiță; coțoi, s. m. (țînc, puști); coțovei, s. m. (cățel); coțoveică, s. f. (femeie stricată); coțob, adj. (palavragiu, flecar; nesupus, recalcitrant); coțobăi, vb. (a scociorî, a iscodi), var. de la cociobăi; coțobăni (var. coțopăni, coțopeni, coțofeni), vb. refl. (a se ridica, a se înălța; a se mîndri, a se împăuna; a se strădui); coțobîră (var. coțoligă), s. f. (Trans., veveriță), cf. rut. kocobirca; încoțopi, vb. (despre cocoși, a călca găina), cuvînt care lipsește în dicționare (cf. Macedonski: cocoșii se apucau să încoțopească puicile prin bălării); coțofană, s. f. (pasăre, Pica caudata; femeie care vorbește mult; traversă), a cărui der. se explică pornindu-se de la coțofeni „a se împăuna”, datorită îngîmfării atribuite acestei păsări în mentalitatea populară. Acest ultim cuvînt s-ar explica, după Cihac, II, 652 și Scriban, pornind de la ngr. ϰότζυφας „sturz”; după Tiktin, în legătură cu it. gazza. DAR oscilează între a-l pune în legătură cu coțăi, sau cu rut. kocofist „codobatură”; coțoflic, s. n. (coadă de porc), cuvînt folosit aproape exclusiv în ghicitori); coțulă (var. coțușcă), s. f. (femeie provocatoare); coțuș, s. m. (persoană băgăcioasă). Cf. cotei.
coțăitoare
coțăitoare, coțăitori s. f. (pop.) 1. coccis, noadă. 2. șale.