cl
CENTILÍTRU, centilitri, s. m. Măsură subdivizionară de capacitate, care reprezintă a suta parte dintr-un litru. – Din fr. centilitre. DOOM
centilítru (-li-tru) s. m., art. centilítrul; pl. centilítri, art. centilítrii; simb. cl
cl
CLOR s. n. Element chimic gazos de culoare galbenă-verzuie, cu miros înțepător, sufocant, toxic, cu proprietăți decolorante și dezinfectante, care se folosește în industrie. – Din fr. chlore. DOOM
clor s. n.; simb. Cl
clac
CLAC2, clacuri, s. n. Pălărie cu calota înaltă, cilindrică, ce poate fi turtită și purtată sub braț. – Din fr. claque. DOOM
clac2 s. n., pl. clácuri
claca
CLACÁ, clachez, vb. I. Intranz. (Despre sportivi) A suferi o întindere sau o ruptură de tendon ori de ligament la picioare, în urma unui efort. ♦ P. ext. A ceda din punct de vedere nervos. – Din fr. claquer. DOOM
clacá (a ~) vb., ind. prez. 3 clacheáză
claca
CLÁCĂ, clăci, s. f. 1. Muncă prestată de țăranii șerbi și liberi, fără pământ, în beneficiul stăpânilor de moșie. ◊ Expr. Lucru de clacă = lucru făcut fără tragere de inimă, de mântuială, prost. 2. Muncă colectivă benevolă prestată de țărani pentru a se ajuta unii pe alții și care adesea este însoțită ori urmată de o mică petrecere, de glume, povestiri etc. ◊ Expr. Vorbă de clacă = vorbă inutilă sau neserioasă; flecăreală. – Din bg. tlaka. DOOM
clácă s. f., g.-d. art. clắcii; pl. clăci
clacai
CLACÁ, clachez, vb. I. Intranz. (Despre sportivi) A suferi o întindere sau o ruptură de tendon ori de ligament la picioare, în urma unui efort. ♦ P. ext. A ceda din punct de vedere nervos. – Din fr. claquer. DOOM
clacá (a ~) vb., ind. prez. 3 clacheáză
clacaj
CLACÁJ, clacaje, s. n. Faptul de a claca; întindere, ruptură sau leziune a tendoanelor ori a ligamentelor de la picioare, apărute în urma unui efort fizic. – Din fr. claquage. DOOM
clacáj s. n., pl. clacáje
clacaje
CLACÁJ, clacaje, s. n. Faptul de a claca; întindere, ruptură sau leziune a tendoanelor ori a ligamentelor de la picioare, apărute în urma unui efort fizic. – Din fr. claquage. DOOM
clacáj s. n., pl. clacáje
clacajele
CLACÁJ, clacaje, s. n. Faptul de a claca; întindere, ruptură sau leziune a tendoanelor ori a ligamentelor de la picioare, apărute în urma unui efort fizic. – Din fr. claquage. DOOM
clacáj s. n., pl. clacáje
clacajelor
CLACÁJ, clacaje, s. n. Faptul de a claca; întindere, ruptură sau leziune a tendoanelor ori a ligamentelor de la picioare, apărute în urma unui efort fizic. – Din fr. claquage. DOOM
clacáj s. n., pl. clacáje
clacajul
CLACÁJ, clacaje, s. n. Faptul de a claca; întindere, ruptură sau leziune a tendoanelor ori a ligamentelor de la picioare, apărute în urma unui efort fizic. – Din fr. claquage. DOOM
clacáj s. n., pl. clacáje
clacajului
CLACÁJ, clacaje, s. n. Faptul de a claca; întindere, ruptură sau leziune a tendoanelor ori a ligamentelor de la picioare, apărute în urma unui efort fizic. – Din fr. claquage. DOOM
clacáj s. n., pl. clacáje
clacam
CLACÁ, clachez, vb. I. Intranz. (Despre sportivi) A suferi o întindere sau o ruptură de tendon ori de ligament la picioare, în urma unui efort. ♦ P. ext. A ceda din punct de vedere nervos. – Din fr. claquer. DOOM
clacá (a ~) vb., ind. prez. 3 clacheáză
clacare
CLACÁ, clachez, vb. I. Intranz. (Despre sportivi) A suferi o întindere sau o ruptură de tendon ori de ligament la picioare, în urma unui efort. ♦ P. ext. A ceda din punct de vedere nervos. – Din fr. claquer. DOOM
clacá (a ~) vb., ind. prez. 3 clacheáză
clacare
CLACÁRE, clacări, s. f. Acțiunea de a claca. – V. claca. DOOM
clacáre s. f., g.-d. art. clacắrii; pl. clacắri
clacarea
CLACÁRE, clacări, s. f. Acțiunea de a claca. – V. claca. DOOM
clacáre s. f., g.-d. art. clacắrii; pl. clacắri
clacară
CLACÁ, clachez, vb. I. Intranz. (Despre sportivi) A suferi o întindere sau o ruptură de tendon ori de ligament la picioare, în urma unui efort. ♦ P. ext. A ceda din punct de vedere nervos. – Din fr. claquer. DOOM
clacá (a ~) vb., ind. prez. 3 clacheáză
clacarăm
CLACÁ, clachez, vb. I. Intranz. (Despre sportivi) A suferi o întindere sau o ruptură de tendon ori de ligament la picioare, în urma unui efort. ♦ P. ext. A ceda din punct de vedere nervos. – Din fr. claquer. DOOM
clacá (a ~) vb., ind. prez. 3 clacheáză
clacarăți
CLACÁ, clachez, vb. I. Intranz. (Despre sportivi) A suferi o întindere sau o ruptură de tendon ori de ligament la picioare, în urma unui efort. ♦ P. ext. A ceda din punct de vedere nervos. – Din fr. claquer. DOOM
clacá (a ~) vb., ind. prez. 3 clacheáză
clacase
CLACÁ, clachez, vb. I. Intranz. (Despre sportivi) A suferi o întindere sau o ruptură de tendon ori de ligament la picioare, în urma unui efort. ♦ P. ext. A ceda din punct de vedere nervos. – Din fr. claquer. DOOM
clacá (a ~) vb., ind. prez. 3 clacheáză
clacasem
CLACÁ, clachez, vb. I. Intranz. (Despre sportivi) A suferi o întindere sau o ruptură de tendon ori de ligament la picioare, în urma unui efort. ♦ P. ext. A ceda din punct de vedere nervos. – Din fr. claquer. DOOM
clacá (a ~) vb., ind. prez. 3 clacheáză
clacaseră
CLACÁ, clachez, vb. I. Intranz. (Despre sportivi) A suferi o întindere sau o ruptură de tendon ori de ligament la picioare, în urma unui efort. ♦ P. ext. A ceda din punct de vedere nervos. – Din fr. claquer. DOOM
clacá (a ~) vb., ind. prez. 3 clacheáză
clacaserăm
CLACÁ, clachez, vb. I. Intranz. (Despre sportivi) A suferi o întindere sau o ruptură de tendon ori de ligament la picioare, în urma unui efort. ♦ P. ext. A ceda din punct de vedere nervos. – Din fr. claquer. DOOM
clacá (a ~) vb., ind. prez. 3 clacheáză
clacaserăți
CLACÁ, clachez, vb. I. Intranz. (Despre sportivi) A suferi o întindere sau o ruptură de tendon ori de ligament la picioare, în urma unui efort. ♦ P. ext. A ceda din punct de vedere nervos. – Din fr. claquer. DOOM
clacá (a ~) vb., ind. prez. 3 clacheáză
clacaseși
CLACÁ, clachez, vb. I. Intranz. (Despre sportivi) A suferi o întindere sau o ruptură de tendon ori de ligament la picioare, în urma unui efort. ♦ P. ext. A ceda din punct de vedere nervos. – Din fr. claquer. DOOM
clacá (a ~) vb., ind. prez. 3 clacheáză
clacaseți
CLACÁ, clachez, vb. I. Intranz. (Despre sportivi) A suferi o întindere sau o ruptură de tendon ori de ligament la picioare, în urma unui efort. ♦ P. ext. A ceda din punct de vedere nervos. – Din fr. claquer. DOOM
clacá (a ~) vb., ind. prez. 3 clacheáză
clacat
CLACÁ, clachez, vb. I. Intranz. (Despre sportivi) A suferi o întindere sau o ruptură de tendon ori de ligament la picioare, în urma unui efort. ♦ P. ext. A ceda din punct de vedere nervos. – Din fr. claquer. DOOM
clacá (a ~) vb., ind. prez. 3 clacheáză
clacau
CLACÁ, clachez, vb. I. Intranz. (Despre sportivi) A suferi o întindere sau o ruptură de tendon ori de ligament la picioare, în urma unui efort. ♦ P. ext. A ceda din punct de vedere nervos. – Din fr. claquer. DOOM
clacá (a ~) vb., ind. prez. 3 clacheáză
clacași
CLACÁ, clachez, vb. I. Intranz. (Despre sportivi) A suferi o întindere sau o ruptură de tendon ori de ligament la picioare, în urma unui efort. ♦ P. ext. A ceda din punct de vedere nervos. – Din fr. claquer. DOOM
clacá (a ~) vb., ind. prez. 3 clacheáză
clacați
CLACÁ, clachez, vb. I. Intranz. (Despre sportivi) A suferi o întindere sau o ruptură de tendon ori de ligament la picioare, în urma unui efort. ♦ P. ext. A ceda din punct de vedere nervos. – Din fr. claquer. DOOM
clacá (a ~) vb., ind. prez. 3 clacheáză
clachează
CLACÁ, clachez, vb. I. Intranz. (Despre sportivi) A suferi o întindere sau o ruptură de tendon ori de ligament la picioare, în urma unui efort. ♦ P. ext. A ceda din punct de vedere nervos. – Din fr. claquer. DOOM
clacá (a ~) vb., ind. prez. 3 clacheáză
clacheta
CLACHÉTĂ, clachete, s. f. Dispozitiv de semnalare, cu un braț mobil, folosit în filmările sincrone, care indică locul ocupat de scena respectivă în ansamblul filmului. – Din fr. claquette. DOOM
clachétă s. f., g.-d. art. clachétei; pl. clachéte
clachete
CLACHÉTĂ, clachete, s. f. Dispozitiv de semnalare, cu un braț mobil, folosit în filmările sincrone, care indică locul ocupat de scena respectivă în ansamblul filmului. – Din fr. claquette. DOOM
clachétă s. f., g.-d. art. clachétei; pl. clachéte
clachetei
CLACHÉTĂ, clachete, s. f. Dispozitiv de semnalare, cu un braț mobil, folosit în filmările sincrone, care indică locul ocupat de scena respectivă în ansamblul filmului. – Din fr. claquette. DOOM
clachétă s. f., g.-d. art. clachétei; pl. clachéte
clachetele
CLACHÉTĂ, clachete, s. f. Dispozitiv de semnalare, cu un braț mobil, folosit în filmările sincrone, care indică locul ocupat de scena respectivă în ansamblul filmului. – Din fr. claquette. DOOM
clachétă s. f., g.-d. art. clachétei; pl. clachéte
clachetelor
CLACHÉTĂ, clachete, s. f. Dispozitiv de semnalare, cu un braț mobil, folosit în filmările sincrone, care indică locul ocupat de scena respectivă în ansamblul filmului. – Din fr. claquette. DOOM
clachétă s. f., g.-d. art. clachétei; pl. clachéte
clachez
CLACÁ, clachez, vb. I. Intranz. (Despre sportivi) A suferi o întindere sau o ruptură de tendon ori de ligament la picioare, în urma unui efort. ♦ P. ext. A ceda din punct de vedere nervos. – Din fr. claquer. DOOM
clacá (a ~) vb., ind. prez. 3 clacheáză
clacheze
CLACÁ, clachez, vb. I. Intranz. (Despre sportivi) A suferi o întindere sau o ruptură de tendon ori de ligament la picioare, în urma unui efort. ♦ P. ext. A ceda din punct de vedere nervos. – Din fr. claquer. DOOM
clacá (a ~) vb., ind. prez. 3 clacheáză
clachezi
CLACÁ, clachez, vb. I. Intranz. (Despre sportivi) A suferi o întindere sau o ruptură de tendon ori de ligament la picioare, în urma unui efort. ♦ P. ext. A ceda din punct de vedere nervos. – Din fr. claquer. DOOM
clacá (a ~) vb., ind. prez. 3 clacheáză
clacul
CLAC2, clacuri, s. n. Pălărie cu calota înaltă, cilindrică, ce poate fi turtită și purtată sub braț. – Din fr. claque. DOOM
clac2 s. n., pl. clácuri
clacului
CLAC2, clacuri, s. n. Pălărie cu calota înaltă, cilindrică, ce poate fi turtită și purtată sub braț. – Din fr. claque. DOOM
clac2 s. n., pl. clácuri
clacuri
CLAC2, clacuri, s. n. Pălărie cu calota înaltă, cilindrică, ce poate fi turtită și purtată sub braț. – Din fr. claque. DOOM
clac2 s. n., pl. clácuri
clacurile
CLAC2, clacuri, s. n. Pălărie cu calota înaltă, cilindrică, ce poate fi turtită și purtată sub braț. – Din fr. claque. DOOM
clac2 s. n., pl. clácuri
clacurilor
CLAC2, clacuri, s. n. Pălărie cu calota înaltă, cilindrică, ce poate fi turtită și purtată sub braț. – Din fr. claque. DOOM
clac2 s. n., pl. clácuri
clacând
CLACÁ, clachez, vb. I. Intranz. (Despre sportivi) A suferi o întindere sau o ruptură de tendon ori de ligament la picioare, în urma unui efort. ♦ P. ext. A ceda din punct de vedere nervos. – Din fr. claquer. DOOM
clacá (a ~) vb., ind. prez. 3 clacheáză
clacînd
CLACÁ, clachez, vb. I. Intranz. (Despre sportivi) A suferi o întindere sau o ruptură de tendon ori de ligament la picioare, în urma unui efort. ♦ P. ext. A ceda din punct de vedere nervos. – Din fr. claquer. DOOM
clacá (a ~) vb., ind. prez. 3 clacheáză
clacări
CLACÁRE, clacări, s. f. Acțiunea de a claca. – V. claca. DOOM
clacáre s. f., g.-d. art. clacắrii; pl. clacắri
clacării
CLACÁRE, clacări, s. f. Acțiunea de a claca. – V. claca. DOOM
clacáre s. f., g.-d. art. clacắrii; pl. clacắri
clacările
CLACÁRE, clacări, s. f. Acțiunea de a claca. – V. claca. DOOM
clacáre s. f., g.-d. art. clacắrii; pl. clacắri
clacărilor
CLACÁRE, clacări, s. f. Acțiunea de a claca. – V. claca. DOOM
clacáre s. f., g.-d. art. clacắrii; pl. clacắri
cladocer
CLADOCÉR, cladocere, s. n. (La pl.) Ordin de crustacee mici, cu corpul cuprins într-o carapace și cu antene ramificate, adaptate la înot; (și la sg.) animal din acest ordin. – Din fr. cladocère. DOOM
cladocér s. n., pl. cladocére
cladoceri
CLADOCÉR, cladocere, s. n. (La pl.) Ordin de crustacee mici, cu corpul cuprins într-o carapace și cu antene ramificate, adaptate la înot; (și la sg.) animal din acest ordin. – Din fr. cladocère. DOOM
cladocér s. n., pl. cladocére
cladocerii
CLADOCÉR, cladocere, s. n. (La pl.) Ordin de crustacee mici, cu corpul cuprins într-o carapace și cu antene ramificate, adaptate la înot; (și la sg.) animal din acest ordin. – Din fr. cladocère. DOOM
cladocér s. n., pl. cladocére
cladocerilor
CLADOCÉR, cladocere, s. n. (La pl.) Ordin de crustacee mici, cu corpul cuprins într-o carapace și cu antene ramificate, adaptate la înot; (și la sg.) animal din acest ordin. – Din fr. cladocère. DOOM
cladocér s. n., pl. cladocére
cladocerul
CLADOCÉR, cladocere, s. n. (La pl.) Ordin de crustacee mici, cu corpul cuprins într-o carapace și cu antene ramificate, adaptate la înot; (și la sg.) animal din acest ordin. – Din fr. cladocère. DOOM
cladocér s. n., pl. cladocére
cladocerului
CLADOCÉR, cladocere, s. n. (La pl.) Ordin de crustacee mici, cu corpul cuprins într-o carapace și cu antene ramificate, adaptate la înot; (și la sg.) animal din acest ordin. – Din fr. cladocère. DOOM
cladocér s. n., pl. cladocére
cladă
CLÁDĂ, clăzi, s. f. (Reg.) Grămadă, morman. – Din bg., sb. klada.
cladără
CLĂDÁRĂ s. f. v. cladă.
claia
CLÁIE, clăi, s. f. Grămadă mare de fân, de snopi de cereale etc., de obicei în formă conică. ♦ Fig. Mulțime, îngrămădire dezordonată (de lucruri sau de ființe). ◊ Expr. Claie peste grămadă = unul peste altul, în dezordine, la întâmplare. – Din bg., sb. kladnja. DOOM
cláie s. f., art. cláia, g.-d. art. clắii; pl. clăi
claie
CLÁIE, clăi, s. f. Grămadă mare de fân, de snopi de cereale etc., de obicei în formă conică. ♦ Fig. Mulțime, îngrămădire dezordonată (de lucruri sau de ființe). ◊ Expr. Claie peste grămadă = unul peste altul, în dezordine, la întâmplare. – Din bg., sb. kladnja. DOOM
cláie s. f., art. cláia, g.-d. art. clắii; pl. clăi
clama
CLAMÁ, clamez, vb. I. Intranz. (Livr.) A se manifesta, a se exprima în termeni violenți sau cu strigăte; a chema cu voce tare. – Din fr. clamer. DOOM
clamá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 clameáză
clama
CLÁMĂ, clame, s. f. Piesă de metal de diferite forme și mărimi, care se folosește pentru prins două sau mai multe foi volante, buclele de păr la femei etc. – Din germ. Klammer. DOOM
clámă s. f., g.-d. art. clámei; pl. cláme
clamai
CLAMÁ, clamez, vb. I. Intranz. (Livr.) A se manifesta, a se exprima în termeni violenți sau cu strigăte; a chema cu voce tare. – Din fr. clamer. DOOM
clamá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 clameáză
clamam
CLAMÁ, clamez, vb. I. Intranz. (Livr.) A se manifesta, a se exprima în termeni violenți sau cu strigăte; a chema cu voce tare. – Din fr. clamer. DOOM
clamá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 clameáză
clamare
CLAMÁ, clamez, vb. I. Intranz. (Livr.) A se manifesta, a se exprima în termeni violenți sau cu strigăte; a chema cu voce tare. – Din fr. clamer. DOOM
clamá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 clameáză
clamare
CLAMÁRE, clamări, s. f. (Livr.) Faptul de a clama. – V. clama. DOOM
clamáre (livr.) s. f., g.-d. art. clamắrii; pl. clamắri
clamarea
CLAMÁRE, clamări, s. f. (Livr.) Faptul de a clama. – V. clama. DOOM
clamáre (livr.) s. f., g.-d. art. clamắrii; pl. clamắri
clamară
CLAMÁ, clamez, vb. I. Intranz. (Livr.) A se manifesta, a se exprima în termeni violenți sau cu strigăte; a chema cu voce tare. – Din fr. clamer. DOOM
clamá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 clameáză
clamarăm
CLAMÁ, clamez, vb. I. Intranz. (Livr.) A se manifesta, a se exprima în termeni violenți sau cu strigăte; a chema cu voce tare. – Din fr. clamer. DOOM
clamá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 clameáză
clamarăți
CLAMÁ, clamez, vb. I. Intranz. (Livr.) A se manifesta, a se exprima în termeni violenți sau cu strigăte; a chema cu voce tare. – Din fr. clamer. DOOM
clamá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 clameáză
clamase
CLAMÁ, clamez, vb. I. Intranz. (Livr.) A se manifesta, a se exprima în termeni violenți sau cu strigăte; a chema cu voce tare. – Din fr. clamer. DOOM
clamá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 clameáză
clamasem
CLAMÁ, clamez, vb. I. Intranz. (Livr.) A se manifesta, a se exprima în termeni violenți sau cu strigăte; a chema cu voce tare. – Din fr. clamer. DOOM
clamá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 clameáză
clamaseră
CLAMÁ, clamez, vb. I. Intranz. (Livr.) A se manifesta, a se exprima în termeni violenți sau cu strigăte; a chema cu voce tare. – Din fr. clamer. DOOM
clamá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 clameáză
clamaserăm
CLAMÁ, clamez, vb. I. Intranz. (Livr.) A se manifesta, a se exprima în termeni violenți sau cu strigăte; a chema cu voce tare. – Din fr. clamer. DOOM
clamá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 clameáză
clamaserăți
CLAMÁ, clamez, vb. I. Intranz. (Livr.) A se manifesta, a se exprima în termeni violenți sau cu strigăte; a chema cu voce tare. – Din fr. clamer. DOOM
clamá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 clameáză
clamaseși
CLAMÁ, clamez, vb. I. Intranz. (Livr.) A se manifesta, a se exprima în termeni violenți sau cu strigăte; a chema cu voce tare. – Din fr. clamer. DOOM
clamá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 clameáză
clamaseți
CLAMÁ, clamez, vb. I. Intranz. (Livr.) A se manifesta, a se exprima în termeni violenți sau cu strigăte; a chema cu voce tare. – Din fr. clamer. DOOM
clamá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 clameáză
clamat
CLAMÁ, clamez, vb. I. Intranz. (Livr.) A se manifesta, a se exprima în termeni violenți sau cu strigăte; a chema cu voce tare. – Din fr. clamer. DOOM
clamá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 clameáză
clamau
CLAMÁ, clamez, vb. I. Intranz. (Livr.) A se manifesta, a se exprima în termeni violenți sau cu strigăte; a chema cu voce tare. – Din fr. clamer. DOOM
clamá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 clameáză
clamași
CLAMÁ, clamez, vb. I. Intranz. (Livr.) A se manifesta, a se exprima în termeni violenți sau cu strigăte; a chema cu voce tare. – Din fr. clamer. DOOM
clamá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 clameáză
clamați
CLAMÁ, clamez, vb. I. Intranz. (Livr.) A se manifesta, a se exprima în termeni violenți sau cu strigăte; a chema cu voce tare. – Din fr. clamer. DOOM
clamá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 clameáză
clambake
CLAMBAKE s.n. (Jaz) Întrunire de muzicieni de jaz, care cântă împreună fără a fi repetat în prealabil. ♦ (Peior.) Întrunire improvizată a cărei calitate lasă de dorit, datorită lipsei de omogenitate și de afinitate stilistică a muzicienilor. [Pron. clem-béc. / < engl. clambake].
clame
CLÁMĂ, clame, s. f. Piesă de metal de diferite forme și mărimi, care se folosește pentru prins două sau mai multe foi volante, buclele de păr la femei etc. – Din germ. Klammer. DOOM
clámă s. f., g.-d. art. clámei; pl. cláme
clamează
CLAMÁ, clamez, vb. I. Intranz. (Livr.) A se manifesta, a se exprima în termeni violenți sau cu strigăte; a chema cu voce tare. – Din fr. clamer. DOOM
clamá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 clameáză
clamei
CLÁMĂ, clame, s. f. Piesă de metal de diferite forme și mărimi, care se folosește pentru prins două sau mai multe foi volante, buclele de păr la femei etc. – Din germ. Klammer. DOOM
clámă s. f., g.-d. art. clámei; pl. cláme
clamele
CLÁMĂ, clame, s. f. Piesă de metal de diferite forme și mărimi, care se folosește pentru prins două sau mai multe foi volante, buclele de păr la femei etc. – Din germ. Klammer. DOOM
clámă s. f., g.-d. art. clámei; pl. cláme
clamelor
CLÁMĂ, clame, s. f. Piesă de metal de diferite forme și mărimi, care se folosește pentru prins două sau mai multe foi volante, buclele de păr la femei etc. – Din germ. Klammer. DOOM
clámă s. f., g.-d. art. clámei; pl. cláme
clamez
CLAMÁ, clamez, vb. I. Intranz. (Livr.) A se manifesta, a se exprima în termeni violenți sau cu strigăte; a chema cu voce tare. – Din fr. clamer. DOOM
clamá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 clameáză
clameze
CLAMÁ, clamez, vb. I. Intranz. (Livr.) A se manifesta, a se exprima în termeni violenți sau cu strigăte; a chema cu voce tare. – Din fr. clamer. DOOM
clamá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 clameáză
clamezi
CLAMÁ, clamez, vb. I. Intranz. (Livr.) A se manifesta, a se exprima în termeni violenți sau cu strigăte; a chema cu voce tare. – Din fr. clamer. DOOM
clamá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 clameáză
clamoare
CLAMOÁRE s. f. (Livr.) Strigăt de protest, de nemulțumire, de ajutor. – Din lat. clamor, -is, fr. clameur. DOOM
clamoáre (livr.) s. f., g.-d. art. clamórii
clamoarea
CLAMOÁRE s. f. (Livr.) Strigăt de protest, de nemulțumire, de ajutor. – Din lat. clamor, -is, fr. clameur. DOOM
clamoáre (livr.) s. f., g.-d. art. clamórii
clamori
CLAMOÁRE s. f. (Livr.) Strigăt de protest, de nemulțumire, de ajutor. – Din lat. clamor, -is, fr. clameur. DOOM
clamoáre (livr.) s. f., g.-d. art. clamórii
clamorii
CLAMOÁRE s. f. (Livr.) Strigăt de protest, de nemulțumire, de ajutor. – Din lat. clamor, -is, fr. clameur. DOOM
clamoáre (livr.) s. f., g.-d. art. clamórii
clamoroasa
CLAMORÓS, -OÁSĂ, clamoroși, -oase, adj. (Livr.) Zgomotos; răsunător; deznădăjduit. – Din it. clamoroso.
clamoroase
CLAMORÓS, -OÁSĂ, clamoroși, -oase, adj. (Livr.) Zgomotos; răsunător; deznădăjduit. – Din it. clamoroso.
clamoroasei
CLAMORÓS, -OÁSĂ, clamoroși, -oase, adj. (Livr.) Zgomotos; răsunător; deznădăjduit. – Din it. clamoroso.
clamoroasele
CLAMORÓS, -OÁSĂ, clamoroși, -oase, adj. (Livr.) Zgomotos; răsunător; deznădăjduit. – Din it. clamoroso.
clamoroaselor
CLAMORÓS, -OÁSĂ, clamoroși, -oase, adj. (Livr.) Zgomotos; răsunător; deznădăjduit. – Din it. clamoroso.
clamoros
CLAMORÓS, -OÁSĂ, clamoroși, -oase, adj. (Livr.) Zgomotos; răsunător; deznădăjduit. – Din it. clamoroso.
clamorosul
CLAMORÓS, -OÁSĂ, clamoroși, -oase, adj. (Livr.) Zgomotos; răsunător; deznădăjduit. – Din it. clamoroso.
clamorosului
CLAMORÓS, -OÁSĂ, clamoroși, -oase, adj. (Livr.) Zgomotos; răsunător; deznădăjduit. – Din it. clamoroso.
clamoroși
CLAMORÓS, -OÁSĂ, clamoroși, -oase, adj. (Livr.) Zgomotos; răsunător; deznădăjduit. – Din it. clamoroso.
clamoroșii
CLAMORÓS, -OÁSĂ, clamoroși, -oase, adj. (Livr.) Zgomotos; răsunător; deznădăjduit. – Din it. clamoroso.
clamoroșilor
CLAMORÓS, -OÁSĂ, clamoroși, -oase, adj. (Livr.) Zgomotos; răsunător; deznădăjduit. – Din it. clamoroso.
clamp
CLAMP interj. Cuvânt care imită zgomotul rezultat prin lovirea a două obiecte, la închiderea violentă a unei uși, a unui capac etc. – Onomatopee. DOOM
clamp interj.
clampa
CLÁMPĂ, clampe, s. f. (Reg.) Clanță. ♦ Limbă de metal care se reazămă pe clempuș pentru a închide ușa. [Var.: cleámpă s. f.] – Din clămpăni (derivat regresiv). DOOM
clámpă (reg.) s. f., g.-d. art. clámpei; pl. clámpe
clampe
CLÁMPĂ, clampe, s. f. (Reg.) Clanță. ♦ Limbă de metal care se reazămă pe clempuș pentru a închide ușa. [Var.: cleámpă s. f.] – Din clămpăni (derivat regresiv). DOOM
clámpă (reg.) s. f., g.-d. art. clámpei; pl. clámpe
clampei
CLÁMPĂ, clampe, s. f. (Reg.) Clanță. ♦ Limbă de metal care se reazămă pe clempuș pentru a închide ușa. [Var.: cleámpă s. f.] – Din clămpăni (derivat regresiv). DOOM
clámpă (reg.) s. f., g.-d. art. clámpei; pl. clámpe
clampele
CLÁMPĂ, clampe, s. f. (Reg.) Clanță. ♦ Limbă de metal care se reazămă pe clempuș pentru a închide ușa. [Var.: cleámpă s. f.] – Din clămpăni (derivat regresiv). DOOM
clámpă (reg.) s. f., g.-d. art. clámpei; pl. clámpe
clampelor
CLÁMPĂ, clampe, s. f. (Reg.) Clanță. ♦ Limbă de metal care se reazămă pe clempuș pentru a închide ușa. [Var.: cleámpă s. f.] – Din clămpăni (derivat regresiv). DOOM
clámpă (reg.) s. f., g.-d. art. clámpei; pl. clámpe
clamând
CLAMÁ, clamez, vb. I. Intranz. (Livr.) A se manifesta, a se exprima în termeni violenți sau cu strigăte; a chema cu voce tare. – Din fr. clamer. DOOM
clamá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 clameáză
clamînd
CLAMÁ, clamez, vb. I. Intranz. (Livr.) A se manifesta, a se exprima în termeni violenți sau cu strigăte; a chema cu voce tare. – Din fr. clamer. DOOM
clamá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 clameáză
clamări
CLAMÁRE, clamări, s. f. (Livr.) Faptul de a clama. – V. clama. DOOM
clamáre (livr.) s. f., g.-d. art. clamắrii; pl. clamắri
clamării
CLAMÁRE, clamări, s. f. (Livr.) Faptul de a clama. – V. clama. DOOM
clamáre (livr.) s. f., g.-d. art. clamắrii; pl. clamắri
clamările
CLAMÁRE, clamări, s. f. (Livr.) Faptul de a clama. – V. clama. DOOM
clamáre (livr.) s. f., g.-d. art. clamắrii; pl. clamắri
clamărilor
CLAMÁRE, clamări, s. f. (Livr.) Faptul de a clama. – V. clama. DOOM
clamáre (livr.) s. f., g.-d. art. clamắrii; pl. clamắri
clan
CLAN, clanuri, s. n. 1. Comunitate gentilică caracteristică comunei primitive, formată din oameni legați prin relații de rudenie și de limbă. 2. (Peior.) Clică. – Din fr. clan. DOOM
clan s. n., pl. clánuri
clanaret
CLARINÉT, clarinete, s. n. Instrument muzical de suflat, făcut din lemn, în formă de tub lărgit la un capăt și prevăzut cu găuri laterale care se pot închide și deschide cu ajutorul unor clape. [Var.: (reg.) clanarét s. n., clarinétă s. f.] – Din fr. clarinette, germ. Klarinette. DOOM
clarinét s. n., pl. clarinéte
clanc
CLANC interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de lovirea a două obiecte, mai ales de închiderea violentă a unei uși, a unui capac etc. – Onomatopee. DOOM
clanc interj.
clancăt
CLÁNCĂT, clancăte, s. n. (Rar) Clăncăit. – Din clanc. DOOM
cláncăt (rar) s. n., pl. cláncăte
clancăte
CLÁNCĂT, clancăte, s. n. (Rar) Clăncăit. – Din clanc. DOOM
cláncăt (rar) s. n., pl. cláncăte
clancătele
CLÁNCĂT, clancăte, s. n. (Rar) Clăncăit. – Din clanc. DOOM
cláncăt (rar) s. n., pl. cláncăte
clancătelor
CLÁNCĂT, clancăte, s. n. (Rar) Clăncăit. – Din clanc. DOOM
cláncăt (rar) s. n., pl. cláncăte
clancătul
CLÁNCĂT, clancăte, s. n. (Rar) Clăncăit. – Din clanc. DOOM
cláncăt (rar) s. n., pl. cláncăte
clancătului
CLÁNCĂT, clancăte, s. n. (Rar) Clăncăit. – Din clanc. DOOM
cláncăt (rar) s. n., pl. cláncăte
clandestin
CLANDESTÍN, -Ă, clandestini, -e, adj. Care are un caracter secret, care este făcut în ascuns (fiind oprit de lege). – Din fr. clandestin, lat. clandestinus. DOOM
clandestín adj. m., pl. clandestíni; f. clandestínă, pl. clandestíne
clandestina
CLANDESTÍN, -Ă, clandestini, -e, adj. Care are un caracter secret, care este făcut în ascuns (fiind oprit de lege). – Din fr. clandestin, lat. clandestinus. DOOM
clandestín adj. m., pl. clandestíni; f. clandestínă, pl. clandestíne
clandestine
CLANDESTÍN, -Ă, clandestini, -e, adj. Care are un caracter secret, care este făcut în ascuns (fiind oprit de lege). – Din fr. clandestin, lat. clandestinus. DOOM
clandestín adj. m., pl. clandestíni; f. clandestínă, pl. clandestíne
clandestinei
CLANDESTÍN, -Ă, clandestini, -e, adj. Care are un caracter secret, care este făcut în ascuns (fiind oprit de lege). – Din fr. clandestin, lat. clandestinus. DOOM
clandestín adj. m., pl. clandestíni; f. clandestínă, pl. clandestíne
clandestinele
CLANDESTÍN, -Ă, clandestini, -e, adj. Care are un caracter secret, care este făcut în ascuns (fiind oprit de lege). – Din fr. clandestin, lat. clandestinus. DOOM
clandestín adj. m., pl. clandestíni; f. clandestínă, pl. clandestíne
clandestinelor
CLANDESTÍN, -Ă, clandestini, -e, adj. Care are un caracter secret, care este făcut în ascuns (fiind oprit de lege). – Din fr. clandestin, lat. clandestinus. DOOM
clandestín adj. m., pl. clandestíni; f. clandestínă, pl. clandestíne
clandestini
CLANDESTÍN, -Ă, clandestini, -e, adj. Care are un caracter secret, care este făcut în ascuns (fiind oprit de lege). – Din fr. clandestin, lat. clandestinus. DOOM
clandestín adj. m., pl. clandestíni; f. clandestínă, pl. clandestíne
clandestinii
CLANDESTÍN, -Ă, clandestini, -e, adj. Care are un caracter secret, care este făcut în ascuns (fiind oprit de lege). – Din fr. clandestin, lat. clandestinus. DOOM
clandestín adj. m., pl. clandestíni; f. clandestínă, pl. clandestíne
clandestinilor
CLANDESTÍN, -Ă, clandestini, -e, adj. Care are un caracter secret, care este făcut în ascuns (fiind oprit de lege). – Din fr. clandestin, lat. clandestinus. DOOM
clandestín adj. m., pl. clandestíni; f. clandestínă, pl. clandestíne
clandestinism
CLANDESTINÍSM s.n. (Rar) Clandestinitate. [Cf. it. clandestinismo].
clandestinismul
CLANDESTINÍSM s.n. (Rar) Clandestinitate. [Cf. it. clandestinismo].
clandestinismului
CLANDESTINÍSM s.n. (Rar) Clandestinitate. [Cf. it. clandestinismo].
clandestinitate
CLANDESTINITÁTE s. f. Caracterul a ceea ce este clandestin. – Din fr. clandestinité. DOOM
clandestinitáte s. f., g.-d. art. clandestinitắții
clandestinitatea
CLANDESTINITÁTE s. f. Caracterul a ceea ce este clandestin. – Din fr. clandestinité. DOOM
clandestinitáte s. f., g.-d. art. clandestinitắții
clandestinități
CLANDESTINITÁTE s. f. Caracterul a ceea ce este clandestin. – Din fr. clandestinité. DOOM
clandestinitáte s. f., g.-d. art. clandestinitắții
clandestinității
CLANDESTINITÁTE s. f. Caracterul a ceea ce este clandestin. – Din fr. clandestinité. DOOM
clandestinitáte s. f., g.-d. art. clandestinitắții
clandestinul
CLANDESTÍN, -Ă, clandestini, -e, adj. Care are un caracter secret, care este făcut în ascuns (fiind oprit de lege). – Din fr. clandestin, lat. clandestinus. DOOM
clandestín adj. m., pl. clandestíni; f. clandestínă, pl. clandestíne
clandestinului
CLANDESTÍN, -Ă, clandestini, -e, adj. Care are un caracter secret, care este făcut în ascuns (fiind oprit de lege). – Din fr. clandestin, lat. clandestinus. DOOM
clandestín adj. m., pl. clandestíni; f. clandestínă, pl. clandestíne
clanul
CLAN, clanuri, s. n. 1. Comunitate gentilică caracteristică comunei primitive, formată din oameni legați prin relații de rudenie și de limbă. 2. (Peior.) Clică. – Din fr. clan. DOOM
clan s. n., pl. clánuri
clanului
CLAN, clanuri, s. n. 1. Comunitate gentilică caracteristică comunei primitive, formată din oameni legați prin relații de rudenie și de limbă. 2. (Peior.) Clică. – Din fr. clan. DOOM
clan s. n., pl. clánuri
clanuri
CLAN, clanuri, s. n. 1. Comunitate gentilică caracteristică comunei primitive, formată din oameni legați prin relații de rudenie și de limbă. 2. (Peior.) Clică. – Din fr. clan. DOOM
clan s. n., pl. clánuri
clanurile
CLAN, clanuri, s. n. 1. Comunitate gentilică caracteristică comunei primitive, formată din oameni legați prin relații de rudenie și de limbă. 2. (Peior.) Clică. – Din fr. clan. DOOM
clan s. n., pl. clánuri
clanurilor
CLAN, clanuri, s. n. 1. Comunitate gentilică caracteristică comunei primitive, formată din oameni legați prin relații de rudenie și de limbă. 2. (Peior.) Clică. – Din fr. clan. DOOM
clan s. n., pl. clánuri
clanț
CLANȚ, (1) interj., (2) clanțuri, s. n. 1. Interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită sunetul produs de clanța ușii, de izbirea fălcilor sau a dinților, de țăcănitul foarfecelor, de închiderea cu zgomot a unui capac etc. 2. S. n. Cioc; p. ext. (glumeț și peior.) gură. ◊ Expr. (Înv.) A ține clanț = a putea face față într-o dispută verbală, într-o controversă cu cineva. – Onomatopee. DOOM
clanț2 (cioc) (pop.) s. n., pl. clánțuri
clanța
CLÁNȚĂ, clanțe, s. f. 1. Mâner metalic montat la broasca ușii sau a porții, care, prin apăsare, face să funcționeze mecanismul de închidere și de deschidere al acestora; clampă. 2. Fig. (Peior. și fam.) Gură. ◊ Expr. A(-i) da cu clanța = a vorbi mult, întruna (și despre lucruri mărunte). Rău (sau bun) de clanță, se spune despre un om care vorbește mult (și inutil) sau despre un om certăreț. A se lua (cu cineva) la clanță = a se certa (cu cineva). Ține-ți clanța! sau tacă-ți clanța! = nu mai vorbi! taci! – Cf. clanț. DOOM
clánță s. f., g.-d. art. clánței; pl. clánțe
clanțe
CLÁNȚĂ, clanțe, s. f. 1. Mâner metalic montat la broasca ușii sau a porții, care, prin apăsare, face să funcționeze mecanismul de închidere și de deschidere al acestora; clampă. 2. Fig. (Peior. și fam.) Gură. ◊ Expr. A(-i) da cu clanța = a vorbi mult, întruna (și despre lucruri mărunte). Rău (sau bun) de clanță, se spune despre un om care vorbește mult (și inutil) sau despre un om certăreț. A se lua (cu cineva) la clanță = a se certa (cu cineva). Ține-ți clanța! sau tacă-ți clanța! = nu mai vorbi! taci! – Cf. clanț. DOOM
clánță s. f., g.-d. art. clánței; pl. clánțe
clanței
CLÁNȚĂ, clanțe, s. f. 1. Mâner metalic montat la broasca ușii sau a porții, care, prin apăsare, face să funcționeze mecanismul de închidere și de deschidere al acestora; clampă. 2. Fig. (Peior. și fam.) Gură. ◊ Expr. A(-i) da cu clanța = a vorbi mult, întruna (și despre lucruri mărunte). Rău (sau bun) de clanță, se spune despre un om care vorbește mult (și inutil) sau despre un om certăreț. A se lua (cu cineva) la clanță = a se certa (cu cineva). Ține-ți clanța! sau tacă-ți clanța! = nu mai vorbi! taci! – Cf. clanț. DOOM
clánță s. f., g.-d. art. clánței; pl. clánțe
clanțele
CLÁNȚĂ, clanțe, s. f. 1. Mâner metalic montat la broasca ușii sau a porții, care, prin apăsare, face să funcționeze mecanismul de închidere și de deschidere al acestora; clampă. 2. Fig. (Peior. și fam.) Gură. ◊ Expr. A(-i) da cu clanța = a vorbi mult, întruna (și despre lucruri mărunte). Rău (sau bun) de clanță, se spune despre un om care vorbește mult (și inutil) sau despre un om certăreț. A se lua (cu cineva) la clanță = a se certa (cu cineva). Ține-ți clanța! sau tacă-ți clanța! = nu mai vorbi! taci! – Cf. clanț. DOOM
clánță s. f., g.-d. art. clánței; pl. clánțe
clanțelor
CLÁNȚĂ, clanțe, s. f. 1. Mâner metalic montat la broasca ușii sau a porții, care, prin apăsare, face să funcționeze mecanismul de închidere și de deschidere al acestora; clampă. 2. Fig. (Peior. și fam.) Gură. ◊ Expr. A(-i) da cu clanța = a vorbi mult, întruna (și despre lucruri mărunte). Rău (sau bun) de clanță, se spune despre un om care vorbește mult (și inutil) sau despre un om certăreț. A se lua (cu cineva) la clanță = a se certa (cu cineva). Ține-ți clanța! sau tacă-ți clanța! = nu mai vorbi! taci! – Cf. clanț. DOOM
clánță s. f., g.-d. art. clánței; pl. clánțe
clanțul
CLANȚ, (1) interj., (2) clanțuri, s. n. 1. Interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită sunetul produs de clanța ușii, de izbirea fălcilor sau a dinților, de țăcănitul foarfecelor, de închiderea cu zgomot a unui capac etc. 2. S. n. Cioc; p. ext. (glumeț și peior.) gură. ◊ Expr. (Înv.) A ține clanț = a putea face față într-o dispută verbală, într-o controversă cu cineva. – Onomatopee. DOOM
clanț2 (cioc) (pop.) s. n., pl. clánțuri
clanțului
CLANȚ, (1) interj., (2) clanțuri, s. n. 1. Interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită sunetul produs de clanța ușii, de izbirea fălcilor sau a dinților, de țăcănitul foarfecelor, de închiderea cu zgomot a unui capac etc. 2. S. n. Cioc; p. ext. (glumeț și peior.) gură. ◊ Expr. (Înv.) A ține clanț = a putea face față într-o dispută verbală, într-o controversă cu cineva. – Onomatopee. DOOM
clanț2 (cioc) (pop.) s. n., pl. clánțuri
clanțuri
CLANȚ, (1) interj., (2) clanțuri, s. n. 1. Interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită sunetul produs de clanța ușii, de izbirea fălcilor sau a dinților, de țăcănitul foarfecelor, de închiderea cu zgomot a unui capac etc. 2. S. n. Cioc; p. ext. (glumeț și peior.) gură. ◊ Expr. (Înv.) A ține clanț = a putea face față într-o dispută verbală, într-o controversă cu cineva. – Onomatopee. DOOM
clanț2 (cioc) (pop.) s. n., pl. clánțuri
clanțurile
CLANȚ, (1) interj., (2) clanțuri, s. n. 1. Interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită sunetul produs de clanța ușii, de izbirea fălcilor sau a dinților, de țăcănitul foarfecelor, de închiderea cu zgomot a unui capac etc. 2. S. n. Cioc; p. ext. (glumeț și peior.) gură. ◊ Expr. (Înv.) A ține clanț = a putea face față într-o dispută verbală, într-o controversă cu cineva. – Onomatopee. DOOM
clanț2 (cioc) (pop.) s. n., pl. clánțuri
clanțurilor
CLANȚ, (1) interj., (2) clanțuri, s. n. 1. Interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită sunetul produs de clanța ușii, de izbirea fălcilor sau a dinților, de țăcănitul foarfecelor, de închiderea cu zgomot a unui capac etc. 2. S. n. Cioc; p. ext. (glumeț și peior.) gură. ◊ Expr. (Înv.) A ține clanț = a putea face față într-o dispută verbală, într-o controversă cu cineva. – Onomatopee. DOOM
clanț2 (cioc) (pop.) s. n., pl. clánțuri
clap
CLAPC interj. v. clap. DOOM
clap interj.
clapa
CLÁPĂ, clape, s. f. 1. Fiecare dintre dispozitivele instrumentelor muzicale de suflat, care servesc la închiderea sau la deschiderea unor orificii prin care trece curentul de aer ce produce sunetele; fiecare dintre elementele mobile ale claviaturii unui pian, unei orgi etc. care, prin apăsarea cu degetele, declanșează mecanismul de producere a sunetelor. ♦ Mic disc1 în mecanismul mașinilor de scris și al unor mașini de calculat, fixat la capătul unei pârghii articulate și care, prin apăsare, face să se imprime litera sau cifra însemnată pe el. ♦ Orice parte terminală a unui sistem tehnic de acționare care, prin manevre (cu mâna), efectuează o anumită operație. 2. Placă articulată care servește la închiderea sau la deschiderea unui orificiu. 3. Bucată de stofă care acoperă deschizătura buzunarului unei haine. ♦ Fiecare dintre cele două bucăți de stofă sau de blană mobile, atașate lateral la unele căciuli, pentru a proteja urechile contra frigului. 4. (Rar) Capac. ◊ Expr. (Fam.) A trage (cuiva) clapa = a înșela, a păcăli (pe cineva). – Din germ. Klappe. DOOM
clápă s. f., g.-d. art. clápei; pl. clápe
clapc
CLAPC interj. v. clap. DOOM
clap interj.
clapca
CLÁPCĂ, clăpci, s. f. (Pop.) Cursă, capcană. – Din bg. klapka.
clapcă
CLÁPCĂ s. f. (Rar) Cursă, capcană. Toate mrejele lui rămăseseră de rîs; căci [fata] nu dete în clapca în care o împingea spurcatul. ISPIRESCU, L. 128. DOOM
clápcă (pop.) s. f., g.-d. art. clắpcii; pl. clăpci
clape
CLÁPĂ, clape, s. f. 1. Fiecare dintre dispozitivele instrumentelor muzicale de suflat, care servesc la închiderea sau la deschiderea unor orificii prin care trece curentul de aer ce produce sunetele; fiecare dintre elementele mobile ale claviaturii unui pian, unei orgi etc. care, prin apăsarea cu degetele, declanșează mecanismul de producere a sunetelor. ♦ Mic disc1 în mecanismul mașinilor de scris și al unor mașini de calculat, fixat la capătul unei pârghii articulate și care, prin apăsare, face să se imprime litera sau cifra însemnată pe el. ♦ Orice parte terminală a unui sistem tehnic de acționare care, prin manevre (cu mâna), efectuează o anumită operație. 2. Placă articulată care servește la închiderea sau la deschiderea unui orificiu. 3. Bucată de stofă care acoperă deschizătura buzunarului unei haine. ♦ Fiecare dintre cele două bucăți de stofă sau de blană mobile, atașate lateral la unele căciuli, pentru a proteja urechile contra frigului. 4. (Rar) Capac. ◊ Expr. (Fam.) A trage (cuiva) clapa = a înșela, a păcăli (pe cineva). – Din germ. Klappe. DOOM
clápă s. f., g.-d. art. clápei; pl. clápe
clapei
CLÁPĂ, clape, s. f. 1. Fiecare dintre dispozitivele instrumentelor muzicale de suflat, care servesc la închiderea sau la deschiderea unor orificii prin care trece curentul de aer ce produce sunetele; fiecare dintre elementele mobile ale claviaturii unui pian, unei orgi etc. care, prin apăsarea cu degetele, declanșează mecanismul de producere a sunetelor. ♦ Mic disc1 în mecanismul mașinilor de scris și al unor mașini de calculat, fixat la capătul unei pârghii articulate și care, prin apăsare, face să se imprime litera sau cifra însemnată pe el. ♦ Orice parte terminală a unui sistem tehnic de acționare care, prin manevre (cu mâna), efectuează o anumită operație. 2. Placă articulată care servește la închiderea sau la deschiderea unui orificiu. 3. Bucată de stofă care acoperă deschizătura buzunarului unei haine. ♦ Fiecare dintre cele două bucăți de stofă sau de blană mobile, atașate lateral la unele căciuli, pentru a proteja urechile contra frigului. 4. (Rar) Capac. ◊ Expr. (Fam.) A trage (cuiva) clapa = a înșela, a păcăli (pe cineva). – Din germ. Klappe. DOOM
clápă s. f., g.-d. art. clápei; pl. clápe
clapele
CLÁPĂ, clape, s. f. 1. Fiecare dintre dispozitivele instrumentelor muzicale de suflat, care servesc la închiderea sau la deschiderea unor orificii prin care trece curentul de aer ce produce sunetele; fiecare dintre elementele mobile ale claviaturii unui pian, unei orgi etc. care, prin apăsarea cu degetele, declanșează mecanismul de producere a sunetelor. ♦ Mic disc1 în mecanismul mașinilor de scris și al unor mașini de calculat, fixat la capătul unei pârghii articulate și care, prin apăsare, face să se imprime litera sau cifra însemnată pe el. ♦ Orice parte terminală a unui sistem tehnic de acționare care, prin manevre (cu mâna), efectuează o anumită operație. 2. Placă articulată care servește la închiderea sau la deschiderea unui orificiu. 3. Bucată de stofă care acoperă deschizătura buzunarului unei haine. ♦ Fiecare dintre cele două bucăți de stofă sau de blană mobile, atașate lateral la unele căciuli, pentru a proteja urechile contra frigului. 4. (Rar) Capac. ◊ Expr. (Fam.) A trage (cuiva) clapa = a înșela, a păcăli (pe cineva). – Din germ. Klappe. DOOM
clápă s. f., g.-d. art. clápei; pl. clápe
clapelor
CLÁPĂ, clape, s. f. 1. Fiecare dintre dispozitivele instrumentelor muzicale de suflat, care servesc la închiderea sau la deschiderea unor orificii prin care trece curentul de aer ce produce sunetele; fiecare dintre elementele mobile ale claviaturii unui pian, unei orgi etc. care, prin apăsarea cu degetele, declanșează mecanismul de producere a sunetelor. ♦ Mic disc1 în mecanismul mașinilor de scris și al unor mașini de calculat, fixat la capătul unei pârghii articulate și care, prin apăsare, face să se imprime litera sau cifra însemnată pe el. ♦ Orice parte terminală a unui sistem tehnic de acționare care, prin manevre (cu mâna), efectuează o anumită operație. 2. Placă articulată care servește la închiderea sau la deschiderea unui orificiu. 3. Bucată de stofă care acoperă deschizătura buzunarului unei haine. ♦ Fiecare dintre cele două bucăți de stofă sau de blană mobile, atașate lateral la unele căciuli, pentru a proteja urechile contra frigului. 4. (Rar) Capac. ◊ Expr. (Fam.) A trage (cuiva) clapa = a înșela, a păcăli (pe cineva). – Din germ. Klappe. DOOM
clápă s. f., g.-d. art. clápei; pl. clápe
clapeta
CLAPÉTĂ, clapete, s. f. Clapă mică; spec. clapă care intră în construcția unui robinet. – Din fr. clapet. DOOM
clapétă s. f., g.-d. art. clapétei; pl. clapéte
clapete
CLAPÉTĂ, clapete, s. f. Clapă mică; spec. clapă care intră în construcția unui robinet. – Din fr. clapet. DOOM
clapétă s. f., g.-d. art. clapétei; pl. clapéte
clapetei
CLAPÉTĂ, clapete, s. f. Clapă mică; spec. clapă care intră în construcția unui robinet. – Din fr. clapet. DOOM
clapétă s. f., g.-d. art. clapétei; pl. clapéte
clapetele
CLAPÉTĂ, clapete, s. f. Clapă mică; spec. clapă care intră în construcția unui robinet. – Din fr. clapet. DOOM
clapétă s. f., g.-d. art. clapétei; pl. clapéte
clapetelor
CLAPÉTĂ, clapete, s. f. Clapă mică; spec. clapă care intră în construcția unui robinet. – Din fr. clapet. DOOM
clapétă s. f., g.-d. art. clapétei; pl. clapéte
clapon
CLAPÓN, claponi, s. m. Cocoș castrat. – Din pol. kaplon. DOOM
clapón s. m., pl. clapóni
claponaș
CLAPONÁȘ, claponași, s. m. (Rar) Diminutiv al lui clapon. – Clapon + suf. -aș. DOOM
claponáș (rar) s. m., pl. claponáși
claponași
CLAPONÁȘ, claponași, s. m. (Rar) Diminutiv al lui clapon. – Clapon + suf. -aș. DOOM
claponáș (rar) s. m., pl. claponáși
claponașii
CLAPONÁȘ, claponași, s. m. (Rar) Diminutiv al lui clapon. – Clapon + suf. -aș. DOOM
claponáș (rar) s. m., pl. claponáși
claponașilor
CLAPONÁȘ, claponași, s. m. (Rar) Diminutiv al lui clapon. – Clapon + suf. -aș. DOOM
claponáș (rar) s. m., pl. claponáși
claponașul
CLAPONÁȘ, claponași, s. m. (Rar) Diminutiv al lui clapon. – Clapon + suf. -aș. DOOM
claponáș (rar) s. m., pl. claponáși
claponașului
CLAPONÁȘ, claponași, s. m. (Rar) Diminutiv al lui clapon. – Clapon + suf. -aș. DOOM
claponáș (rar) s. m., pl. claponáși
claponi
CLAPÓN, claponi, s. m. Cocoș castrat. – Din pol. kaplon. DOOM
clapón s. m., pl. clapóni
claponi
CLAPONÍ, claponesc, vb. IV. Tranz. A castra un cocoș; a face clapon.
claponii
CLAPÓN, claponi, s. m. Cocoș castrat. – Din pol. kaplon. DOOM
clapón s. m., pl. clapóni
claponilor
CLAPÓN, claponi, s. m. Cocoș castrat. – Din pol. kaplon. DOOM
clapón s. m., pl. clapóni
claponul
CLAPÓN, claponi, s. m. Cocoș castrat. – Din pol. kaplon. DOOM
clapón s. m., pl. clapóni
claponului
CLAPÓN, claponi, s. m. Cocoș castrat. – Din pol. kaplon. DOOM
clapón s. m., pl. clapóni
clapotaj
CLAPOTÁJ s.n. (med.) Zgomot (ca un clipocit) perceput în cazurile când există lichid în diferite cavități ale organismului. [< fr. clapotage].
clapotaje
CLAPOTÁJ s.n. (med.) Zgomot (ca un clipocit) perceput în cazurile când există lichid în diferite cavități ale organismului. [< fr. clapotage].
clapotajele
CLAPOTÁJ s.n. (med.) Zgomot (ca un clipocit) perceput în cazurile când există lichid în diferite cavități ale organismului. [< fr. clapotage].
clapotajelor
CLAPOTÁJ s.n. (med.) Zgomot (ca un clipocit) perceput în cazurile când există lichid în diferite cavități ale organismului. [< fr. clapotage].
clapotajul
CLAPOTÁJ s.n. (med.) Zgomot (ca un clipocit) perceput în cazurile când există lichid în diferite cavități ale organismului. [< fr. clapotage].
clapotajului
CLAPOTÁJ s.n. (med.) Zgomot (ca un clipocit) perceput în cazurile când există lichid în diferite cavități ale organismului. [< fr. clapotage].
clapotament
CLAPOTAMÉNT s.n. (Tehn.) Zgomot produs de apa agitată ușor. ♦ Clapotaj. [< fr. clapotement].
clapotamente
CLAPOTAMÉNT s.n. (Tehn.) Zgomot produs de apa agitată ușor. ♦ Clapotaj. [< fr. clapotement].
clapotamentele
CLAPOTAMÉNT s.n. (Tehn.) Zgomot produs de apa agitată ușor. ♦ Clapotaj. [< fr. clapotement].
clapotamentelor
CLAPOTAMÉNT s.n. (Tehn.) Zgomot produs de apa agitată ușor. ♦ Clapotaj. [< fr. clapotement].
clapotamentul
CLAPOTAMÉNT s.n. (Tehn.) Zgomot produs de apa agitată ușor. ♦ Clapotaj. [< fr. clapotement].
clapotamentului
CLAPOTAMÉNT s.n. (Tehn.) Zgomot produs de apa agitată ușor. ♦ Clapotaj. [< fr. clapotement].
clapsă
la clapsă expr. (intl.) buzunarul de sus al unei haine.
clar
CLAR, -Ă, clari, -e, adj. 1. (Despre imagini vizuale) Care se distinge bine, deslușit; vizibil; (despre ape) limpede; (despre surse de lumină) care împrăștie o lumină strălucitoare. ◊ (Substantivat, n.) Clar de lună = lumină strălucitoare de lună. ♦ Care este lipsit de impurități. 2. (Despre sunete sau voce) Care răsună distinct, precis. 3. (Despre gânduri, idei, cuvinte etc.) Ușor de înțeles; evident, lămurit. ♦ (Despre facultăți intelectuale) Care pătrunde ușor, care înțelege bine lucrurile; (despre oameni) care se exprimă limpede. – Din lat. clarus, fr. clair. DOOM
clar adj. m., pl. clari; f. cláră, pl. cláre
clara
CLAR, -Ă, clari, -e, adj. 1. (Despre imagini vizuale) Care se distinge bine, deslușit; vizibil; (despre ape) limpede; (despre surse de lumină) care împrăștie o lumină strălucitoare. ◊ (Substantivat, n.) Clar de lună = lumină strălucitoare de lună. ♦ Care este lipsit de impurități. 2. (Despre sunete sau voce) Care răsună distinct, precis. 3. (Despre gânduri, idei, cuvinte etc.) Ușor de înțeles; evident, lămurit. ♦ (Despre facultăți intelectuale) Care pătrunde ușor, care înțelege bine lucrurile; (despre oameni) care se exprimă limpede. – Din lat. clarus, fr. clair. DOOM
clar adj. m., pl. clari; f. cláră, pl. cláre
clarc
CLARC s.n. Gaz de luptă iritant, care provoacă strănutul. [Cf. Clark – inventatorul acestui gaz].
clare
CLAR, -Ă, clari, -e, adj. 1. (Despre imagini vizuale) Care se distinge bine, deslușit; vizibil; (despre ape) limpede; (despre surse de lumină) care împrăștie o lumină strălucitoare. ◊ (Substantivat, n.) Clar de lună = lumină strălucitoare de lună. ♦ Care este lipsit de impurități. 2. (Despre sunete sau voce) Care răsună distinct, precis. 3. (Despre gânduri, idei, cuvinte etc.) Ușor de înțeles; evident, lămurit. ♦ (Despre facultăți intelectuale) Care pătrunde ușor, care înțelege bine lucrurile; (despre oameni) care se exprimă limpede. – Din lat. clarus, fr. clair. DOOM
clar adj. m., pl. clari; f. cláră, pl. cláre
clarei
CLAR, -Ă, clari, -e, adj. 1. (Despre imagini vizuale) Care se distinge bine, deslușit; vizibil; (despre ape) limpede; (despre surse de lumină) care împrăștie o lumină strălucitoare. ◊ (Substantivat, n.) Clar de lună = lumină strălucitoare de lună. ♦ Care este lipsit de impurități. 2. (Despre sunete sau voce) Care răsună distinct, precis. 3. (Despre gânduri, idei, cuvinte etc.) Ușor de înțeles; evident, lămurit. ♦ (Despre facultăți intelectuale) Care pătrunde ușor, care înțelege bine lucrurile; (despre oameni) care se exprimă limpede. – Din lat. clarus, fr. clair. DOOM
clar adj. m., pl. clari; f. cláră, pl. cláre
clarele
CLAR, -Ă, clari, -e, adj. 1. (Despre imagini vizuale) Care se distinge bine, deslușit; vizibil; (despre ape) limpede; (despre surse de lumină) care împrăștie o lumină strălucitoare. ◊ (Substantivat, n.) Clar de lună = lumină strălucitoare de lună. ♦ Care este lipsit de impurități. 2. (Despre sunete sau voce) Care răsună distinct, precis. 3. (Despre gânduri, idei, cuvinte etc.) Ușor de înțeles; evident, lămurit. ♦ (Despre facultăți intelectuale) Care pătrunde ușor, care înțelege bine lucrurile; (despre oameni) care se exprimă limpede. – Din lat. clarus, fr. clair. DOOM
clar adj. m., pl. clari; f. cláră, pl. cláre
clarelor
CLAR, -Ă, clari, -e, adj. 1. (Despre imagini vizuale) Care se distinge bine, deslușit; vizibil; (despre ape) limpede; (despre surse de lumină) care împrăștie o lumină strălucitoare. ◊ (Substantivat, n.) Clar de lună = lumină strălucitoare de lună. ♦ Care este lipsit de impurități. 2. (Despre sunete sau voce) Care răsună distinct, precis. 3. (Despre gânduri, idei, cuvinte etc.) Ușor de înțeles; evident, lămurit. ♦ (Despre facultăți intelectuale) Care pătrunde ușor, care înțelege bine lucrurile; (despre oameni) care se exprimă limpede. – Din lat. clarus, fr. clair. DOOM
clar adj. m., pl. clari; f. cláră, pl. cláre
clari
CLAR, -Ă, clari, -e, adj. 1. (Despre imagini vizuale) Care se distinge bine, deslușit; vizibil; (despre ape) limpede; (despre surse de lumină) care împrăștie o lumină strălucitoare. ◊ (Substantivat, n.) Clar de lună = lumină strălucitoare de lună. ♦ Care este lipsit de impurități. 2. (Despre sunete sau voce) Care răsună distinct, precis. 3. (Despre gânduri, idei, cuvinte etc.) Ușor de înțeles; evident, lămurit. ♦ (Despre facultăți intelectuale) Care pătrunde ușor, care înțelege bine lucrurile; (despre oameni) care se exprimă limpede. – Din lat. clarus, fr. clair. DOOM
clar adj. m., pl. clari; f. cláră, pl. cláre
clarific
CLARIFICÁ, clarífic, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni (mai) clar, (mai) ușor de înțeles; a (se) lămuri, a (se) desluși. – Din lat. clarificare, fr. clarifier. DOOM
clarificá (a ~) vb., ind. prez. 3 clarífică
clarifica
CLARIFICÁ, clarífic, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni (mai) clar, (mai) ușor de înțeles; a (se) lămuri, a (se) desluși. – Din lat. clarificare, fr. clarifier. DOOM
clarificá (a ~) vb., ind. prez. 3 clarífică
clarificai
CLARIFICÁ, clarífic, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni (mai) clar, (mai) ușor de înțeles; a (se) lămuri, a (se) desluși. – Din lat. clarificare, fr. clarifier. DOOM
clarificá (a ~) vb., ind. prez. 3 clarífică
clarificam
CLARIFICÁ, clarífic, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni (mai) clar, (mai) ușor de înțeles; a (se) lămuri, a (se) desluși. – Din lat. clarificare, fr. clarifier. DOOM
clarificá (a ~) vb., ind. prez. 3 clarífică
clarificare
CLARIFICÁ, clarífic, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni (mai) clar, (mai) ușor de înțeles; a (se) lămuri, a (se) desluși. – Din lat. clarificare, fr. clarifier. DOOM
clarificá (a ~) vb., ind. prez. 3 clarífică
clarificare
CLARIFICÁRE, clarificări, s. f. Acțiunea de a (se) clarifica. – V. clarifica. DOOM
clarificáre s. f., g.-d. art. clarificắrii; pl. clarificắri
clarificarea
CLARIFICÁRE, clarificări, s. f. Acțiunea de a (se) clarifica. – V. clarifica. DOOM
clarificáre s. f., g.-d. art. clarificắrii; pl. clarificắri
clarificară
CLARIFICÁ, clarífic, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni (mai) clar, (mai) ușor de înțeles; a (se) lămuri, a (se) desluși. – Din lat. clarificare, fr. clarifier. DOOM
clarificá (a ~) vb., ind. prez. 3 clarífică
clarificarăm
CLARIFICÁ, clarífic, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni (mai) clar, (mai) ușor de înțeles; a (se) lămuri, a (se) desluși. – Din lat. clarificare, fr. clarifier. DOOM
clarificá (a ~) vb., ind. prez. 3 clarífică
clarificarăți
CLARIFICÁ, clarífic, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni (mai) clar, (mai) ușor de înțeles; a (se) lămuri, a (se) desluși. – Din lat. clarificare, fr. clarifier. DOOM
clarificá (a ~) vb., ind. prez. 3 clarífică
clarificase
CLARIFICÁ, clarífic, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni (mai) clar, (mai) ușor de înțeles; a (se) lămuri, a (se) desluși. – Din lat. clarificare, fr. clarifier. DOOM
clarificá (a ~) vb., ind. prez. 3 clarífică
clarificasem
CLARIFICÁ, clarífic, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni (mai) clar, (mai) ușor de înțeles; a (se) lămuri, a (se) desluși. – Din lat. clarificare, fr. clarifier. DOOM
clarificá (a ~) vb., ind. prez. 3 clarífică
clarificaseră
CLARIFICÁ, clarífic, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni (mai) clar, (mai) ușor de înțeles; a (se) lămuri, a (se) desluși. – Din lat. clarificare, fr. clarifier. DOOM
clarificá (a ~) vb., ind. prez. 3 clarífică
clarificaserăm
CLARIFICÁ, clarífic, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni (mai) clar, (mai) ușor de înțeles; a (se) lămuri, a (se) desluși. – Din lat. clarificare, fr. clarifier. DOOM
clarificá (a ~) vb., ind. prez. 3 clarífică
clarificaserăți
CLARIFICÁ, clarífic, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni (mai) clar, (mai) ușor de înțeles; a (se) lămuri, a (se) desluși. – Din lat. clarificare, fr. clarifier. DOOM
clarificá (a ~) vb., ind. prez. 3 clarífică
clarificaseși
CLARIFICÁ, clarífic, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni (mai) clar, (mai) ușor de înțeles; a (se) lămuri, a (se) desluși. – Din lat. clarificare, fr. clarifier. DOOM
clarificá (a ~) vb., ind. prez. 3 clarífică
clarificaseți
CLARIFICÁ, clarífic, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni (mai) clar, (mai) ușor de înțeles; a (se) lămuri, a (se) desluși. – Din lat. clarificare, fr. clarifier. DOOM
clarificá (a ~) vb., ind. prez. 3 clarífică
clarificat
CLARIFICÁ, clarífic, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni (mai) clar, (mai) ușor de înțeles; a (se) lămuri, a (se) desluși. – Din lat. clarificare, fr. clarifier. DOOM
clarificá (a ~) vb., ind. prez. 3 clarífică
clarificatoare
CLARIFICATÓR, -OÁRE, clarificatori, -oare, adj. Care clarifică, limpezește, lămurește. – Clarifica + suf. -tor DOOM
clarificatór adj. m., pl. clarificatóri; f. sg. și pl. clarificatoáre
clarificatoarea
CLARIFICATÓR, -OÁRE, clarificatori, -oare, adj. Care clarifică, limpezește, lămurește. – Clarifica + suf. -tor DOOM
clarificatór adj. m., pl. clarificatóri; f. sg. și pl. clarificatoáre
clarificatoarei
CLARIFICATÓR, -OÁRE, clarificatori, -oare, adj. Care clarifică, limpezește, lămurește. – Clarifica + suf. -tor DOOM
clarificatór adj. m., pl. clarificatóri; f. sg. și pl. clarificatoáre
clarificatoarele
CLARIFICATÓR, -OÁRE, clarificatori, -oare, adj. Care clarifică, limpezește, lămurește. – Clarifica + suf. -tor DOOM
clarificatór adj. m., pl. clarificatóri; f. sg. și pl. clarificatoáre
clarificatoarelor
CLARIFICATÓR, -OÁRE, clarificatori, -oare, adj. Care clarifică, limpezește, lămurește. – Clarifica + suf. -tor DOOM
clarificatór adj. m., pl. clarificatóri; f. sg. și pl. clarificatoáre
clarificator
CLARIFICATÓR, -OÁRE, clarificatori, -oare, adj. Care clarifică, limpezește, lămurește. – Clarifica + suf. -tor DOOM
clarificatór adj. m., pl. clarificatóri; f. sg. și pl. clarificatoáre
clarificatori
CLARIFICATÓR, -OÁRE, clarificatori, -oare, adj. Care clarifică, limpezește, lămurește. – Clarifica + suf. -tor DOOM
clarificatór adj. m., pl. clarificatóri; f. sg. și pl. clarificatoáre
clarificatorii
CLARIFICATÓR, -OÁRE, clarificatori, -oare, adj. Care clarifică, limpezește, lămurește. – Clarifica + suf. -tor DOOM
clarificatór adj. m., pl. clarificatóri; f. sg. și pl. clarificatoáre
clarificatorilor
CLARIFICATÓR, -OÁRE, clarificatori, -oare, adj. Care clarifică, limpezește, lămurește. – Clarifica + suf. -tor DOOM
clarificatór adj. m., pl. clarificatóri; f. sg. și pl. clarificatoáre
clarificatorul
CLARIFICATÓR, -OÁRE, clarificatori, -oare, adj. Care clarifică, limpezește, lămurește. – Clarifica + suf. -tor DOOM
clarificatór adj. m., pl. clarificatóri; f. sg. și pl. clarificatoáre
clarificatorului
CLARIFICATÓR, -OÁRE, clarificatori, -oare, adj. Care clarifică, limpezește, lămurește. – Clarifica + suf. -tor DOOM
clarificatór adj. m., pl. clarificatóri; f. sg. și pl. clarificatoáre
clarificau
CLARIFICÁ, clarífic, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni (mai) clar, (mai) ușor de înțeles; a (se) lămuri, a (se) desluși. – Din lat. clarificare, fr. clarifier. DOOM
clarificá (a ~) vb., ind. prez. 3 clarífică
clarificași
CLARIFICÁ, clarífic, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni (mai) clar, (mai) ușor de înțeles; a (se) lămuri, a (se) desluși. – Din lat. clarificare, fr. clarifier. DOOM
clarificá (a ~) vb., ind. prez. 3 clarífică
clarificați
CLARIFICÁ, clarífic, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni (mai) clar, (mai) ușor de înțeles; a (se) lămuri, a (se) desluși. – Din lat. clarificare, fr. clarifier. DOOM
clarificá (a ~) vb., ind. prez. 3 clarífică
clarifice
CLARIFICÁ, clarífic, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni (mai) clar, (mai) ușor de înțeles; a (se) lămuri, a (se) desluși. – Din lat. clarificare, fr. clarifier. DOOM
clarificá (a ~) vb., ind. prez. 3 clarífică
clarifici
CLARIFICÁ, clarífic, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni (mai) clar, (mai) ușor de înțeles; a (se) lămuri, a (se) desluși. – Din lat. clarificare, fr. clarifier. DOOM
clarificá (a ~) vb., ind. prez. 3 clarífică
clarificând
CLARIFICÁ, clarífic, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni (mai) clar, (mai) ușor de înțeles; a (se) lămuri, a (se) desluși. – Din lat. clarificare, fr. clarifier. DOOM
clarificá (a ~) vb., ind. prez. 3 clarífică
clarificînd
CLARIFICÁ, clarífic, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni (mai) clar, (mai) ușor de înțeles; a (se) lămuri, a (se) desluși. – Din lat. clarificare, fr. clarifier. DOOM
clarificá (a ~) vb., ind. prez. 3 clarífică
clarificări
CLARIFICÁRE, clarificări, s. f. Acțiunea de a (se) clarifica. – V. clarifica. DOOM
clarificáre s. f., g.-d. art. clarificắrii; pl. clarificắri
clarificării
CLARIFICÁRE, clarificări, s. f. Acțiunea de a (se) clarifica. – V. clarifica. DOOM
clarificáre s. f., g.-d. art. clarificắrii; pl. clarificắri
clarificările
CLARIFICÁRE, clarificări, s. f. Acțiunea de a (se) clarifica. – V. clarifica. DOOM
clarificáre s. f., g.-d. art. clarificắrii; pl. clarificắri
clarificărilor
CLARIFICÁRE, clarificări, s. f. Acțiunea de a (se) clarifica. – V. clarifica. DOOM
clarificáre s. f., g.-d. art. clarificắrii; pl. clarificắri
clarii
CLAR, -Ă, clari, -e, adj. 1. (Despre imagini vizuale) Care se distinge bine, deslușit; vizibil; (despre ape) limpede; (despre surse de lumină) care împrăștie o lumină strălucitoare. ◊ (Substantivat, n.) Clar de lună = lumină strălucitoare de lună. ♦ Care este lipsit de impurități. 2. (Despre sunete sau voce) Care răsună distinct, precis. 3. (Despre gânduri, idei, cuvinte etc.) Ușor de înțeles; evident, lămurit. ♦ (Despre facultăți intelectuale) Care pătrunde ușor, care înțelege bine lucrurile; (despre oameni) care se exprimă limpede. – Din lat. clarus, fr. clair. DOOM
clar adj. m., pl. clari; f. cláră, pl. cláre
clarilor
CLAR, -Ă, clari, -e, adj. 1. (Despre imagini vizuale) Care se distinge bine, deslușit; vizibil; (despre ape) limpede; (despre surse de lumină) care împrăștie o lumină strălucitoare. ◊ (Substantivat, n.) Clar de lună = lumină strălucitoare de lună. ♦ Care este lipsit de impurități. 2. (Despre sunete sau voce) Care răsună distinct, precis. 3. (Despre gânduri, idei, cuvinte etc.) Ușor de înțeles; evident, lămurit. ♦ (Despre facultăți intelectuale) Care pătrunde ușor, care înțelege bine lucrurile; (despre oameni) care se exprimă limpede. – Din lat. clarus, fr. clair. DOOM
clar adj. m., pl. clari; f. cláră, pl. cláre
clarinet
CLARINÉT, clarinete, s. n. Instrument muzical de suflat, făcut din lemn, în formă de tub lărgit la un capăt și prevăzut cu găuri laterale care se pot închide și deschide cu ajutorul unor clape. [Var.: (reg.) clanarét s. n., clarinétă s. f.] – Din fr. clarinette, germ. Klarinette. DOOM
clarinét s. n., pl. clarinéte
clarinete
CLARINÉT, clarinete, s. n. Instrument muzical de suflat, făcut din lemn, în formă de tub lărgit la un capăt și prevăzut cu găuri laterale care se pot închide și deschide cu ajutorul unor clape. [Var.: (reg.) clanarét s. n., clarinétă s. f.] – Din fr. clarinette, germ. Klarinette. DOOM
clarinét s. n., pl. clarinéte
clarinetele
CLARINÉT, clarinete, s. n. Instrument muzical de suflat, făcut din lemn, în formă de tub lărgit la un capăt și prevăzut cu găuri laterale care se pot închide și deschide cu ajutorul unor clape. [Var.: (reg.) clanarét s. n., clarinétă s. f.] – Din fr. clarinette, germ. Klarinette. DOOM
clarinét s. n., pl. clarinéte
clarinetelor
CLARINÉT, clarinete, s. n. Instrument muzical de suflat, făcut din lemn, în formă de tub lărgit la un capăt și prevăzut cu găuri laterale care se pot închide și deschide cu ajutorul unor clape. [Var.: (reg.) clanarét s. n., clarinétă s. f.] – Din fr. clarinette, germ. Klarinette. DOOM
clarinét s. n., pl. clarinéte
clarinetist
CLARINETÍST, -Ă, clarinetiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la clarinet. – Din fr. clarinettiste, germ. Klarinettist. DOOM
clarinetístă s. f., g.-d. art. clarinetístei; pl. clarinetíste
clarinetista
CLARINETÍST, -Ă, clarinetiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la clarinet. – Din fr. clarinettiste, germ. Klarinettist. DOOM
clarinetístă s. f., g.-d. art. clarinetístei; pl. clarinetíste
clarinetiste
CLARINETÍST, -Ă, clarinetiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la clarinet. – Din fr. clarinettiste, germ. Klarinettist. DOOM
clarinetístă s. f., g.-d. art. clarinetístei; pl. clarinetíste
clarinetistei
CLARINETÍST, -Ă, clarinetiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la clarinet. – Din fr. clarinettiste, germ. Klarinettist. DOOM
clarinetístă s. f., g.-d. art. clarinetístei; pl. clarinetíste
clarinetistele
CLARINETÍST, -Ă, clarinetiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la clarinet. – Din fr. clarinettiste, germ. Klarinettist. DOOM
clarinetístă s. f., g.-d. art. clarinetístei; pl. clarinetíste
clarinetistelor
CLARINETÍST, -Ă, clarinetiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la clarinet. – Din fr. clarinettiste, germ. Klarinettist. DOOM
clarinetístă s. f., g.-d. art. clarinetístei; pl. clarinetíste
clarinetistul
CLARINETÍST, -Ă, clarinetiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la clarinet. – Din fr. clarinettiste, germ. Klarinettist. DOOM
clarinetístă s. f., g.-d. art. clarinetístei; pl. clarinetíste
clarinetistului
CLARINETÍST, -Ă, clarinetiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la clarinet. – Din fr. clarinettiste, germ. Klarinettist. DOOM
clarinetístă s. f., g.-d. art. clarinetístei; pl. clarinetíste
clarinetiști
CLARINETÍST, -Ă, clarinetiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la clarinet. – Din fr. clarinettiste, germ. Klarinettist. DOOM
clarinetístă s. f., g.-d. art. clarinetístei; pl. clarinetíste
clarinetiștii
CLARINETÍST, -Ă, clarinetiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la clarinet. – Din fr. clarinettiste, germ. Klarinettist. DOOM
clarinetístă s. f., g.-d. art. clarinetístei; pl. clarinetíste
clarinetiștilor
CLARINETÍST, -Ă, clarinetiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la clarinet. – Din fr. clarinettiste, germ. Klarinettist. DOOM
clarinetístă s. f., g.-d. art. clarinetístei; pl. clarinetíste
clarinetul
CLARINÉT, clarinete, s. n. Instrument muzical de suflat, făcut din lemn, în formă de tub lărgit la un capăt și prevăzut cu găuri laterale care se pot închide și deschide cu ajutorul unor clape. [Var.: (reg.) clanarét s. n., clarinétă s. f.] – Din fr. clarinette, germ. Klarinette. DOOM
clarinét s. n., pl. clarinéte
clarinetului
CLARINÉT, clarinete, s. n. Instrument muzical de suflat, făcut din lemn, în formă de tub lărgit la un capăt și prevăzut cu găuri laterale care se pot închide și deschide cu ajutorul unor clape. [Var.: (reg.) clanarét s. n., clarinétă s. f.] – Din fr. clarinette, germ. Klarinette. DOOM
clarinét s. n., pl. clarinéte
clarinetă
CLARINÉT, clarinete, s. n. Instrument muzical de suflat, făcut din lemn, în formă de tub lărgit la un capăt și prevăzut cu găuri laterale care se pot închide și deschide cu ajutorul unor clape. [Var.: (reg.) clanarét s. n., clarinétă s. f.] – Din fr. clarinette, germ. Klarinette. DOOM
clarinét s. n., pl. clarinéte
clarisim
CLARÍSIM, -Ă, clarisimi, -e, adj. (Livr.) Care este foarte clar. – Din lat. clarissimus. DOOM
clarísim (livr.) adj. m., pl. clarísimi; f. clarísimă, pl. clarísime
clarisă
CLARÍSĂ s.f. Călugăriță aparținând ordinului fundat în sec. XIII în Italia de Francesco d'Assisi și de Clara. [< fr. , it. clarisse, cf. (sfânta) Clara – născută în Assisi].
claritate
CLARITÁTE s. f. 1. Calitatea unor obiecte de a fi clare (1); limpezime, transparență. 2. Calitate a sunetelor sau a vocii de a răsuna distinct, precis. 3. Calitate a gândirii, a exprimării, a stilului de a fi clare, deslușite, lămurite. ◊ Loc. adv. Cu claritate = cu precizie; clar, limpede, lămurit. – Din lat. claritas, -atis, fr. clarté. DOOM
claritáte s. f., g.-d. art. claritắții
clarobscur
CLAROBSCÚR, -Ă adj. (Pict.) Care cuprinde zone de umbră și de lumină în contrast puternic. // s.n. Efect artistic de contrast produs prin distribuția luminii și a umbrei profunde într-un tablou. ♦ Pictură monocromă care, pentru a obține efect, folosește contrastul dintre lumină și umbră. [După it. chiaroscuro, fr. clair-obscur].
clarobscur
CLAROBSCÚR, (2) clarobscururi, s. n. 1. Procedeu grafic și pictural de distribuire gradată a luminii și a umbrelor în vederea redării volumelor prin efecte de contrast puternice. 2. Gravură în lemn realizată în mai multe nuanțe ale aceleiași culori. – După fr. clair-obscur. DOOM
!clarobscúr (cla-rob-/clar-ob-) s. n., pl. clarobscúruri
clarobscurul
CLAROBSCÚR, (2) clarobscururi, s. n. 1. Procedeu grafic și pictural de distribuire gradată a luminii și a umbrelor în vederea redării volumelor prin efecte de contrast puternice. 2. Gravură în lemn realizată în mai multe nuanțe ale aceleiași culori. – După fr. clair-obscur. DOOM
!clarobscúr (cla-rob-/clar-ob-) s. n., pl. clarobscúruri
clarobscurului
CLAROBSCÚR, (2) clarobscururi, s. n. 1. Procedeu grafic și pictural de distribuire gradată a luminii și a umbrelor în vederea redării volumelor prin efecte de contrast puternice. 2. Gravură în lemn realizată în mai multe nuanțe ale aceleiași culori. – După fr. clair-obscur. DOOM
!clarobscúr (cla-rob-/clar-ob-) s. n., pl. clarobscúruri
clarobscururi
CLAROBSCÚR, (2) clarobscururi, s. n. 1. Procedeu grafic și pictural de distribuire gradată a luminii și a umbrelor în vederea redării volumelor prin efecte de contrast puternice. 2. Gravură în lemn realizată în mai multe nuanțe ale aceleiași culori. – După fr. clair-obscur. DOOM
!clarobscúr (cla-rob-/clar-ob-) s. n., pl. clarobscúruri
clarobscururile
CLAROBSCÚR, (2) clarobscururi, s. n. 1. Procedeu grafic și pictural de distribuire gradată a luminii și a umbrelor în vederea redării volumelor prin efecte de contrast puternice. 2. Gravură în lemn realizată în mai multe nuanțe ale aceleiași culori. – După fr. clair-obscur. DOOM
!clarobscúr (cla-rob-/clar-ob-) s. n., pl. clarobscúruri
clarobscururilor
CLAROBSCÚR, (2) clarobscururi, s. n. 1. Procedeu grafic și pictural de distribuire gradată a luminii și a umbrelor în vederea redării volumelor prin efecte de contrast puternice. 2. Gravură în lemn realizată în mai multe nuanțe ale aceleiași culori. – După fr. clair-obscur. DOOM
!clarobscúr (cla-rob-/clar-ob-) s. n., pl. clarobscúruri
clarul
CLAR, -Ă, clari, -e, adj. 1. (Despre imagini vizuale) Care se distinge bine, deslușit; vizibil; (despre ape) limpede; (despre surse de lumină) care împrăștie o lumină strălucitoare. ◊ (Substantivat, n.) Clar de lună = lumină strălucitoare de lună. ♦ Care este lipsit de impurități. 2. (Despre sunete sau voce) Care răsună distinct, precis. 3. (Despre gânduri, idei, cuvinte etc.) Ușor de înțeles; evident, lămurit. ♦ (Despre facultăți intelectuale) Care pătrunde ușor, care înțelege bine lucrurile; (despre oameni) care se exprimă limpede. – Din lat. clarus, fr. clair. DOOM
clar adj. m., pl. clari; f. cláră, pl. cláre
clarului
CLAR, -Ă, clari, -e, adj. 1. (Despre imagini vizuale) Care se distinge bine, deslușit; vizibil; (despre ape) limpede; (despre surse de lumină) care împrăștie o lumină strălucitoare. ◊ (Substantivat, n.) Clar de lună = lumină strălucitoare de lună. ♦ Care este lipsit de impurități. 2. (Despre sunete sau voce) Care răsună distinct, precis. 3. (Despre gânduri, idei, cuvinte etc.) Ușor de înțeles; evident, lămurit. ♦ (Despre facultăți intelectuale) Care pătrunde ușor, care înțelege bine lucrurile; (despre oameni) care se exprimă limpede. – Din lat. clarus, fr. clair. DOOM
clar adj. m., pl. clari; f. cláră, pl. cláre
clarviziune
CLARVIZIÚNE s. f. Însușirea de a înțelege și de a prevedea desfășurarea unui fenomen; previziune. [Pr.: -zi-u-] – Clar + viziune (după fr. clairvoyance). DOOM
clarviziúne (-zi-u-) s. f., g.-d. art. clarviziúnii
clarvăzătoare
CLARVĂZĂTÓR, -OÁRE, clarvăzători, -oare, adj. (Despre oameni) Care vede desfășurarea în viitor a unei situații mai clar, mai limpede decât alții; (despre acțiuni) care dovedește perspicacitate, clarviziune. – Clar + văzător (după fr. clairvoyant1). DOOM
clarvăzătór adj. m., pl. clarvăzătóri; f. sg. și pl. clarvăzătoáre
clarvăzătoare
CLARVĂZĂTÓR, -OÁRE, clarvăzători, -oare, adj. (Despre oameni) Care vede desfășurarea în viitor a unei situații mai clar, mai limpede decât alții; (despre acțiuni) care dovedește perspicacitate, clarviziune. – Clar + văzător (după fr. clairvoyant1). DOOM
clarvăzătór adj. m., pl. clarvăzătóri; f. sg. și pl. clarvăzătoáre
clarvăzătoarea
CLARVĂZĂTÓR, -OÁRE, clarvăzători, -oare, adj. (Despre oameni) Care vede desfășurarea în viitor a unei situații mai clar, mai limpede decât alții; (despre acțiuni) care dovedește perspicacitate, clarviziune. – Clar + văzător (după fr. clairvoyant1). DOOM
clarvăzătór adj. m., pl. clarvăzătóri; f. sg. și pl. clarvăzătoáre
clarvăzătoarea
CLARVĂZĂTÓR, -OÁRE, clarvăzători, -oare, adj. (Despre oameni) Care vede desfășurarea în viitor a unei situații mai clar, mai limpede decât alții; (despre acțiuni) care dovedește perspicacitate, clarviziune. – Clar + văzător (după fr. clairvoyant1). DOOM
clarvăzătór adj. m., pl. clarvăzătóri; f. sg. și pl. clarvăzătoáre
clarvăzătoarei
CLARVĂZĂTÓR, -OÁRE, clarvăzători, -oare, adj. (Despre oameni) Care vede desfășurarea în viitor a unei situații mai clar, mai limpede decât alții; (despre acțiuni) care dovedește perspicacitate, clarviziune. – Clar + văzător (după fr. clairvoyant1). DOOM
clarvăzătór adj. m., pl. clarvăzătóri; f. sg. și pl. clarvăzătoáre
clarvăzătoarei
CLARVĂZĂTÓR, -OÁRE, clarvăzători, -oare, adj. (Despre oameni) Care vede desfășurarea în viitor a unei situații mai clar, mai limpede decât alții; (despre acțiuni) care dovedește perspicacitate, clarviziune. – Clar + văzător (după fr. clairvoyant1). DOOM
clarvăzătór adj. m., pl. clarvăzătóri; f. sg. și pl. clarvăzătoáre
clarvăzătoarele
CLARVĂZĂTÓR, -OÁRE, clarvăzători, -oare, adj. (Despre oameni) Care vede desfășurarea în viitor a unei situații mai clar, mai limpede decât alții; (despre acțiuni) care dovedește perspicacitate, clarviziune. – Clar + văzător (după fr. clairvoyant1). DOOM
clarvăzătór adj. m., pl. clarvăzătóri; f. sg. și pl. clarvăzătoáre
clarvăzătoarele
CLARVĂZĂTÓR, -OÁRE, clarvăzători, -oare, adj. (Despre oameni) Care vede desfășurarea în viitor a unei situații mai clar, mai limpede decât alții; (despre acțiuni) care dovedește perspicacitate, clarviziune. – Clar + văzător (după fr. clairvoyant1). DOOM
clarvăzătór adj. m., pl. clarvăzătóri; f. sg. și pl. clarvăzătoáre
clarvăzătoarelor
CLARVĂZĂTÓR, -OÁRE, clarvăzători, -oare, adj. (Despre oameni) Care vede desfășurarea în viitor a unei situații mai clar, mai limpede decât alții; (despre acțiuni) care dovedește perspicacitate, clarviziune. – Clar + văzător (după fr. clairvoyant1). DOOM
clarvăzătór adj. m., pl. clarvăzătóri; f. sg. și pl. clarvăzătoáre
clarvăzătoarelor
CLARVĂZĂTÓR, -OÁRE, clarvăzători, -oare, adj. (Despre oameni) Care vede desfășurarea în viitor a unei situații mai clar, mai limpede decât alții; (despre acțiuni) care dovedește perspicacitate, clarviziune. – Clar + văzător (după fr. clairvoyant1). DOOM
clarvăzătór adj. m., pl. clarvăzătóri; f. sg. și pl. clarvăzătoáre
clarvăzător
CLARVĂZĂTÓR, -OÁRE, clarvăzători, -oare, adj. (Despre oameni) Care vede desfășurarea în viitor a unei situații mai clar, mai limpede decât alții; (despre acțiuni) care dovedește perspicacitate, clarviziune. – Clar + văzător (după fr. clairvoyant1). DOOM
clarvăzătór adj. m., pl. clarvăzătóri; f. sg. și pl. clarvăzătoáre
clarvăzător
CLARVĂZĂTÓR, -OÁRE, clarvăzători, -oare, adj. (Despre oameni) Care vede desfășurarea în viitor a unei situații mai clar, mai limpede decât alții; (despre acțiuni) care dovedește perspicacitate, clarviziune. – Clar + văzător (după fr. clairvoyant1). DOOM
clarvăzătór adj. m., pl. clarvăzătóri; f. sg. și pl. clarvăzătoáre
clarvăzători
CLARVĂZĂTÓR, -OÁRE, clarvăzători, -oare, adj. (Despre oameni) Care vede desfășurarea în viitor a unei situații mai clar, mai limpede decât alții; (despre acțiuni) care dovedește perspicacitate, clarviziune. – Clar + văzător (după fr. clairvoyant1). DOOM
clarvăzătór adj. m., pl. clarvăzătóri; f. sg. și pl. clarvăzătoáre
clarvăzători
CLARVĂZĂTÓR, -OÁRE, clarvăzători, -oare, adj. (Despre oameni) Care vede desfășurarea în viitor a unei situații mai clar, mai limpede decât alții; (despre acțiuni) care dovedește perspicacitate, clarviziune. – Clar + văzător (după fr. clairvoyant1). DOOM
clarvăzătór adj. m., pl. clarvăzătóri; f. sg. și pl. clarvăzătoáre
clarvăzătorii
CLARVĂZĂTÓR, -OÁRE, clarvăzători, -oare, adj. (Despre oameni) Care vede desfășurarea în viitor a unei situații mai clar, mai limpede decât alții; (despre acțiuni) care dovedește perspicacitate, clarviziune. – Clar + văzător (după fr. clairvoyant1). DOOM
clarvăzătór adj. m., pl. clarvăzătóri; f. sg. și pl. clarvăzătoáre
clarvăzătorii
CLARVĂZĂTÓR, -OÁRE, clarvăzători, -oare, adj. (Despre oameni) Care vede desfășurarea în viitor a unei situații mai clar, mai limpede decât alții; (despre acțiuni) care dovedește perspicacitate, clarviziune. – Clar + văzător (după fr. clairvoyant1). DOOM
clarvăzătór adj. m., pl. clarvăzătóri; f. sg. și pl. clarvăzătoáre
clarvăzătorilor
CLARVĂZĂTÓR, -OÁRE, clarvăzători, -oare, adj. (Despre oameni) Care vede desfășurarea în viitor a unei situații mai clar, mai limpede decât alții; (despre acțiuni) care dovedește perspicacitate, clarviziune. – Clar + văzător (după fr. clairvoyant1). DOOM
clarvăzătór adj. m., pl. clarvăzătóri; f. sg. și pl. clarvăzătoáre
clarvăzătorilor
CLARVĂZĂTÓR, -OÁRE, clarvăzători, -oare, adj. (Despre oameni) Care vede desfășurarea în viitor a unei situații mai clar, mai limpede decât alții; (despre acțiuni) care dovedește perspicacitate, clarviziune. – Clar + văzător (după fr. clairvoyant1). DOOM
clarvăzătór adj. m., pl. clarvăzătóri; f. sg. și pl. clarvăzătoáre
clarvăzătorul
CLARVĂZĂTÓR, -OÁRE, clarvăzători, -oare, adj. (Despre oameni) Care vede desfășurarea în viitor a unei situații mai clar, mai limpede decât alții; (despre acțiuni) care dovedește perspicacitate, clarviziune. – Clar + văzător (după fr. clairvoyant1). DOOM
clarvăzătór adj. m., pl. clarvăzătóri; f. sg. și pl. clarvăzătoáre
clarvăzătorul
CLARVĂZĂTÓR, -OÁRE, clarvăzători, -oare, adj. (Despre oameni) Care vede desfășurarea în viitor a unei situații mai clar, mai limpede decât alții; (despre acțiuni) care dovedește perspicacitate, clarviziune. – Clar + văzător (după fr. clairvoyant1). DOOM
clarvăzătór adj. m., pl. clarvăzătóri; f. sg. și pl. clarvăzătoáre
clarvăzătorului
CLARVĂZĂTÓR, -OÁRE, clarvăzători, -oare, adj. (Despre oameni) Care vede desfășurarea în viitor a unei situații mai clar, mai limpede decât alții; (despre acțiuni) care dovedește perspicacitate, clarviziune. – Clar + văzător (după fr. clairvoyant1). DOOM
clarvăzătór adj. m., pl. clarvăzătóri; f. sg. și pl. clarvăzătoáre
clarvăzătorului
CLARVĂZĂTÓR, -OÁRE, clarvăzători, -oare, adj. (Despre oameni) Care vede desfășurarea în viitor a unei situații mai clar, mai limpede decât alții; (despre acțiuni) care dovedește perspicacitate, clarviziune. – Clar + văzător (după fr. clairvoyant1). DOOM
clarvăzătór adj. m., pl. clarvăzătóri; f. sg. și pl. clarvăzătoáre
clas
CLÁSĂ, clase, s. f. 1. Grup (mare) de obiecte, de elemente, de ființe, de fenomene cu însușiri comune care satisfac un criteriu. 2. (De obicei cu determinarea „socială”) Ansamblu de persoane grupate după criterii economice, istorice și sociologice. ◊ Loc. adj. De clasă = care se referă la o clasă socială sau la raporturile reciproce dintre clase; propriu, caracteristic unei clase sociale. 3. Fiecare dintre diviziunile fundamentale ale regnului animal sau vegetal, mai mică decât încrengătura și mai mare decât ordinul. 4. Colectiv de elevi, de obicei de aceeași vârstă și cu aceeași pregătire, care învață împreună în cursul unui an școlar după aceeași programă de învățământ. ♦ Unitate organizatorică într-un institut de artă care cuprinde toți elevii unui profesor, indiferent în ce an de studii se află. ♦ Sală în care se țin cursurile pentru asemenea grupuri de elevi. ♦ (Franțuzism) Timpul în care se ține o lecție; oră de curs. 5. Fiecare dintre grupele de câte trei cifre ale unui număr cu mai multe cifre. Clasa miilor. 6. Categorie (după confort și tarif) a vagoanelor, compartimentelor, cabinelor etc. pentru călătoria cu trenul, cu tramvaiul, cu vaporul. 7. Categorie, grad, rang, stabilite valoric. 8. (În expr.) De (mare) clasă sau (de) clasa întâi = de calitate superioară, de prima calitate, de (mare) valoare. [Var.: (înv.) clas s. n.] – Din fr. classe, germ. Klasse. DOOM
clásă s. f., g.-d. art. clásei; pl. cláse
clasa
CLASÁ, clasez, vb. I. Tranz. 1. A aranja, a împărți, a rândui ceva (după caractere distinctive) pe clase sau pe categorii. ♦ A face o triere; a tria. ♦ Refl. A obține un anumit loc într-un clasament. 2. A înceta un proces penal când se constată că există o cauză legală care împiedică pornirea sau continuarea lui. ♦ A scoate din uz (cu forme legale) un material care nu mai poate fi folosit din cauza degradării, a învechirii. – Din fr. classer. DOOM
clasá (a ~) vb., ind. prez. 3 claseáză
clasa
CLÁSĂ, clase, s. f. 1. Grup (mare) de obiecte, de elemente, de ființe, de fenomene cu însușiri comune care satisfac un criteriu. 2. (De obicei cu determinarea „socială”) Ansamblu de persoane grupate după criterii economice, istorice și sociologice. ◊ Loc. adj. De clasă = care se referă la o clasă socială sau la raporturile reciproce dintre clase; propriu, caracteristic unei clase sociale. 3. Fiecare dintre diviziunile fundamentale ale regnului animal sau vegetal, mai mică decât încrengătura și mai mare decât ordinul. 4. Colectiv de elevi, de obicei de aceeași vârstă și cu aceeași pregătire, care învață împreună în cursul unui an școlar după aceeași programă de învățământ. ♦ Unitate organizatorică într-un institut de artă care cuprinde toți elevii unui profesor, indiferent în ce an de studii se află. ♦ Sală în care se țin cursurile pentru asemenea grupuri de elevi. ♦ (Franțuzism) Timpul în care se ține o lecție; oră de curs. 5. Fiecare dintre grupele de câte trei cifre ale unui număr cu mai multe cifre. Clasa miilor. 6. Categorie (după confort și tarif) a vagoanelor, compartimentelor, cabinelor etc. pentru călătoria cu trenul, cu tramvaiul, cu vaporul. 7. Categorie, grad, rang, stabilite valoric. 8. (În expr.) De (mare) clasă sau (de) clasa întâi = de calitate superioară, de prima calitate, de (mare) valoare. [Var.: (înv.) clas s. n.] – Din fr. classe, germ. Klasse. DOOM
clásă s. f., g.-d. art. clásei; pl. cláse
clasabil
CLASÁBIL, -Ă, clasabili, -e, adj. Care poate fi clasat. – Din fr. classable. DOOM
clasábil adj. m., pl. clasábili; f. clasábilă, pl. clasábile
clasabila
CLASÁBIL, -Ă, clasabili, -e, adj. Care poate fi clasat. – Din fr. classable. DOOM
clasábil adj. m., pl. clasábili; f. clasábilă, pl. clasábile
clasabile
CLASÁBIL, -Ă, clasabili, -e, adj. Care poate fi clasat. – Din fr. classable. DOOM
clasábil adj. m., pl. clasábili; f. clasábilă, pl. clasábile
clasabilei
CLASÁBIL, -Ă, clasabili, -e, adj. Care poate fi clasat. – Din fr. classable. DOOM
clasábil adj. m., pl. clasábili; f. clasábilă, pl. clasábile
clasabilele
CLASÁBIL, -Ă, clasabili, -e, adj. Care poate fi clasat. – Din fr. classable. DOOM
clasábil adj. m., pl. clasábili; f. clasábilă, pl. clasábile
clasabilelor
CLASÁBIL, -Ă, clasabili, -e, adj. Care poate fi clasat. – Din fr. classable. DOOM
clasábil adj. m., pl. clasábili; f. clasábilă, pl. clasábile
clasabili
CLASÁBIL, -Ă, clasabili, -e, adj. Care poate fi clasat. – Din fr. classable. DOOM
clasábil adj. m., pl. clasábili; f. clasábilă, pl. clasábile
clasabilii
CLASÁBIL, -Ă, clasabili, -e, adj. Care poate fi clasat. – Din fr. classable. DOOM
clasábil adj. m., pl. clasábili; f. clasábilă, pl. clasábile
clasabililor
CLASÁBIL, -Ă, clasabili, -e, adj. Care poate fi clasat. – Din fr. classable. DOOM
clasábil adj. m., pl. clasábili; f. clasábilă, pl. clasábile
clasabilul
CLASÁBIL, -Ă, clasabili, -e, adj. Care poate fi clasat. – Din fr. classable. DOOM
clasábil adj. m., pl. clasábili; f. clasábilă, pl. clasábile
clasabilului
CLASÁBIL, -Ă, clasabili, -e, adj. Care poate fi clasat. – Din fr. classable. DOOM
clasábil adj. m., pl. clasábili; f. clasábilă, pl. clasábile
clasai
CLASÁ, clasez, vb. I. Tranz. 1. A aranja, a împărți, a rândui ceva (după caractere distinctive) pe clase sau pe categorii. ♦ A face o triere; a tria. ♦ Refl. A obține un anumit loc într-un clasament. 2. A înceta un proces penal când se constată că există o cauză legală care împiedică pornirea sau continuarea lui. ♦ A scoate din uz (cu forme legale) un material care nu mai poate fi folosit din cauza degradării, a învechirii. – Din fr. classer. DOOM
clasá (a ~) vb., ind. prez. 3 claseáză
clasam
CLASÁ, clasez, vb. I. Tranz. 1. A aranja, a împărți, a rândui ceva (după caractere distinctive) pe clase sau pe categorii. ♦ A face o triere; a tria. ♦ Refl. A obține un anumit loc într-un clasament. 2. A înceta un proces penal când se constată că există o cauză legală care împiedică pornirea sau continuarea lui. ♦ A scoate din uz (cu forme legale) un material care nu mai poate fi folosit din cauza degradării, a învechirii. – Din fr. classer. DOOM
clasá (a ~) vb., ind. prez. 3 claseáză
clasament
CLASAMÉNT, clasamente, s. n. Ordinea valorică în care sunt grupați, potrivit rezultatelor obținute, participanții la o competiție; tabel care conține această ordine. – Din fr. classement. DOOM
clasamént s. n., pl. clasaménte
clasamente
CLASAMÉNT, clasamente, s. n. Ordinea valorică în care sunt grupați, potrivit rezultatelor obținute, participanții la o competiție; tabel care conține această ordine. – Din fr. classement. DOOM
clasamént s. n., pl. clasaménte
clasamentele
CLASAMÉNT, clasamente, s. n. Ordinea valorică în care sunt grupați, potrivit rezultatelor obținute, participanții la o competiție; tabel care conține această ordine. – Din fr. classement. DOOM
clasamént s. n., pl. clasaménte
clasamentelor
CLASAMÉNT, clasamente, s. n. Ordinea valorică în care sunt grupați, potrivit rezultatelor obținute, participanții la o competiție; tabel care conține această ordine. – Din fr. classement. DOOM
clasamént s. n., pl. clasaménte
clasamentul
CLASAMÉNT, clasamente, s. n. Ordinea valorică în care sunt grupați, potrivit rezultatelor obținute, participanții la o competiție; tabel care conține această ordine. – Din fr. classement. DOOM
clasamént s. n., pl. clasaménte
clasamentului
CLASAMÉNT, clasamente, s. n. Ordinea valorică în care sunt grupați, potrivit rezultatelor obținute, participanții la o competiție; tabel care conține această ordine. – Din fr. classement. DOOM
clasamént s. n., pl. clasaménte
clasare
CLASÁ, clasez, vb. I. Tranz. 1. A aranja, a împărți, a rândui ceva (după caractere distinctive) pe clase sau pe categorii. ♦ A face o triere; a tria. ♦ Refl. A obține un anumit loc într-un clasament. 2. A înceta un proces penal când se constată că există o cauză legală care împiedică pornirea sau continuarea lui. ♦ A scoate din uz (cu forme legale) un material care nu mai poate fi folosit din cauza degradării, a învechirii. – Din fr. classer. DOOM
clasá (a ~) vb., ind. prez. 3 claseáză
clasare
CLASÁRE, clasări, s. f. Acțiunea de a (se) clasa. – V. clasa. DOOM
clasáre s. f., g.-d. art. clasắrii; pl. clasắri
clasarea
CLASÁRE, clasări, s. f. Acțiunea de a (se) clasa. – V. clasa. DOOM
clasáre s. f., g.-d. art. clasắrii; pl. clasắri
clasară
CLASÁ, clasez, vb. I. Tranz. 1. A aranja, a împărți, a rândui ceva (după caractere distinctive) pe clase sau pe categorii. ♦ A face o triere; a tria. ♦ Refl. A obține un anumit loc într-un clasament. 2. A înceta un proces penal când se constată că există o cauză legală care împiedică pornirea sau continuarea lui. ♦ A scoate din uz (cu forme legale) un material care nu mai poate fi folosit din cauza degradării, a învechirii. – Din fr. classer. DOOM
clasá (a ~) vb., ind. prez. 3 claseáză
clasarăm
CLASÁ, clasez, vb. I. Tranz. 1. A aranja, a împărți, a rândui ceva (după caractere distinctive) pe clase sau pe categorii. ♦ A face o triere; a tria. ♦ Refl. A obține un anumit loc într-un clasament. 2. A înceta un proces penal când se constată că există o cauză legală care împiedică pornirea sau continuarea lui. ♦ A scoate din uz (cu forme legale) un material care nu mai poate fi folosit din cauza degradării, a învechirii. – Din fr. classer. DOOM
clasá (a ~) vb., ind. prez. 3 claseáză
clasarăți
CLASÁ, clasez, vb. I. Tranz. 1. A aranja, a împărți, a rândui ceva (după caractere distinctive) pe clase sau pe categorii. ♦ A face o triere; a tria. ♦ Refl. A obține un anumit loc într-un clasament. 2. A înceta un proces penal când se constată că există o cauză legală care împiedică pornirea sau continuarea lui. ♦ A scoate din uz (cu forme legale) un material care nu mai poate fi folosit din cauza degradării, a învechirii. – Din fr. classer. DOOM
clasá (a ~) vb., ind. prez. 3 claseáză
clasase
CLASÁ, clasez, vb. I. Tranz. 1. A aranja, a împărți, a rândui ceva (după caractere distinctive) pe clase sau pe categorii. ♦ A face o triere; a tria. ♦ Refl. A obține un anumit loc într-un clasament. 2. A înceta un proces penal când se constată că există o cauză legală care împiedică pornirea sau continuarea lui. ♦ A scoate din uz (cu forme legale) un material care nu mai poate fi folosit din cauza degradării, a învechirii. – Din fr. classer. DOOM
clasá (a ~) vb., ind. prez. 3 claseáză
clasasem
CLASÁ, clasez, vb. I. Tranz. 1. A aranja, a împărți, a rândui ceva (după caractere distinctive) pe clase sau pe categorii. ♦ A face o triere; a tria. ♦ Refl. A obține un anumit loc într-un clasament. 2. A înceta un proces penal când se constată că există o cauză legală care împiedică pornirea sau continuarea lui. ♦ A scoate din uz (cu forme legale) un material care nu mai poate fi folosit din cauza degradării, a învechirii. – Din fr. classer. DOOM
clasá (a ~) vb., ind. prez. 3 claseáză
clasaseră
CLASÁ, clasez, vb. I. Tranz. 1. A aranja, a împărți, a rândui ceva (după caractere distinctive) pe clase sau pe categorii. ♦ A face o triere; a tria. ♦ Refl. A obține un anumit loc într-un clasament. 2. A înceta un proces penal când se constată că există o cauză legală care împiedică pornirea sau continuarea lui. ♦ A scoate din uz (cu forme legale) un material care nu mai poate fi folosit din cauza degradării, a învechirii. – Din fr. classer. DOOM
clasá (a ~) vb., ind. prez. 3 claseáză
clasaserăm
CLASÁ, clasez, vb. I. Tranz. 1. A aranja, a împărți, a rândui ceva (după caractere distinctive) pe clase sau pe categorii. ♦ A face o triere; a tria. ♦ Refl. A obține un anumit loc într-un clasament. 2. A înceta un proces penal când se constată că există o cauză legală care împiedică pornirea sau continuarea lui. ♦ A scoate din uz (cu forme legale) un material care nu mai poate fi folosit din cauza degradării, a învechirii. – Din fr. classer. DOOM
clasá (a ~) vb., ind. prez. 3 claseáză
clasaserăți
CLASÁ, clasez, vb. I. Tranz. 1. A aranja, a împărți, a rândui ceva (după caractere distinctive) pe clase sau pe categorii. ♦ A face o triere; a tria. ♦ Refl. A obține un anumit loc într-un clasament. 2. A înceta un proces penal când se constată că există o cauză legală care împiedică pornirea sau continuarea lui. ♦ A scoate din uz (cu forme legale) un material care nu mai poate fi folosit din cauza degradării, a învechirii. – Din fr. classer. DOOM
clasá (a ~) vb., ind. prez. 3 claseáză
clasaseși
CLASÁ, clasez, vb. I. Tranz. 1. A aranja, a împărți, a rândui ceva (după caractere distinctive) pe clase sau pe categorii. ♦ A face o triere; a tria. ♦ Refl. A obține un anumit loc într-un clasament. 2. A înceta un proces penal când se constată că există o cauză legală care împiedică pornirea sau continuarea lui. ♦ A scoate din uz (cu forme legale) un material care nu mai poate fi folosit din cauza degradării, a învechirii. – Din fr. classer. DOOM
clasá (a ~) vb., ind. prez. 3 claseáză
clasaseți
CLASÁ, clasez, vb. I. Tranz. 1. A aranja, a împărți, a rândui ceva (după caractere distinctive) pe clase sau pe categorii. ♦ A face o triere; a tria. ♦ Refl. A obține un anumit loc într-un clasament. 2. A înceta un proces penal când se constată că există o cauză legală care împiedică pornirea sau continuarea lui. ♦ A scoate din uz (cu forme legale) un material care nu mai poate fi folosit din cauza degradării, a învechirii. – Din fr. classer. DOOM
clasá (a ~) vb., ind. prez. 3 claseáză
clasat
CLASÁ, clasez, vb. I. Tranz. 1. A aranja, a împărți, a rândui ceva (după caractere distinctive) pe clase sau pe categorii. ♦ A face o triere; a tria. ♦ Refl. A obține un anumit loc într-un clasament. 2. A înceta un proces penal când se constată că există o cauză legală care împiedică pornirea sau continuarea lui. ♦ A scoate din uz (cu forme legale) un material care nu mai poate fi folosit din cauza degradării, a învechirii. – Din fr. classer. DOOM
clasá (a ~) vb., ind. prez. 3 claseáză
clasau
CLASÁ, clasez, vb. I. Tranz. 1. A aranja, a împărți, a rândui ceva (după caractere distinctive) pe clase sau pe categorii. ♦ A face o triere; a tria. ♦ Refl. A obține un anumit loc într-un clasament. 2. A înceta un proces penal când se constată că există o cauză legală care împiedică pornirea sau continuarea lui. ♦ A scoate din uz (cu forme legale) un material care nu mai poate fi folosit din cauza degradării, a învechirii. – Din fr. classer. DOOM
clasá (a ~) vb., ind. prez. 3 claseáză
clasași
CLASÁ, clasez, vb. I. Tranz. 1. A aranja, a împărți, a rândui ceva (după caractere distinctive) pe clase sau pe categorii. ♦ A face o triere; a tria. ♦ Refl. A obține un anumit loc într-un clasament. 2. A înceta un proces penal când se constată că există o cauză legală care împiedică pornirea sau continuarea lui. ♦ A scoate din uz (cu forme legale) un material care nu mai poate fi folosit din cauza degradării, a învechirii. – Din fr. classer. DOOM
clasá (a ~) vb., ind. prez. 3 claseáză
clasați
CLASÁ, clasez, vb. I. Tranz. 1. A aranja, a împărți, a rândui ceva (după caractere distinctive) pe clase sau pe categorii. ♦ A face o triere; a tria. ♦ Refl. A obține un anumit loc într-un clasament. 2. A înceta un proces penal când se constată că există o cauză legală care împiedică pornirea sau continuarea lui. ♦ A scoate din uz (cu forme legale) un material care nu mai poate fi folosit din cauza degradării, a învechirii. – Din fr. classer. DOOM
clasá (a ~) vb., ind. prez. 3 claseáză
clase
CLÁSĂ, clase, s. f. 1. Grup (mare) de obiecte, de elemente, de ființe, de fenomene cu însușiri comune care satisfac un criteriu. 2. (De obicei cu determinarea „socială”) Ansamblu de persoane grupate după criterii economice, istorice și sociologice. ◊ Loc. adj. De clasă = care se referă la o clasă socială sau la raporturile reciproce dintre clase; propriu, caracteristic unei clase sociale. 3. Fiecare dintre diviziunile fundamentale ale regnului animal sau vegetal, mai mică decât încrengătura și mai mare decât ordinul. 4. Colectiv de elevi, de obicei de aceeași vârstă și cu aceeași pregătire, care învață împreună în cursul unui an școlar după aceeași programă de învățământ. ♦ Unitate organizatorică într-un institut de artă care cuprinde toți elevii unui profesor, indiferent în ce an de studii se află. ♦ Sală în care se țin cursurile pentru asemenea grupuri de elevi. ♦ (Franțuzism) Timpul în care se ține o lecție; oră de curs. 5. Fiecare dintre grupele de câte trei cifre ale unui număr cu mai multe cifre. Clasa miilor. 6. Categorie (după confort și tarif) a vagoanelor, compartimentelor, cabinelor etc. pentru călătoria cu trenul, cu tramvaiul, cu vaporul. 7. Categorie, grad, rang, stabilite valoric. 8. (În expr.) De (mare) clasă sau (de) clasa întâi = de calitate superioară, de prima calitate, de (mare) valoare. [Var.: (înv.) clas s. n.] – Din fr. classe, germ. Klasse. DOOM
clásă s. f., g.-d. art. clásei; pl. cláse
clasează
CLASÁ, clasez, vb. I. Tranz. 1. A aranja, a împărți, a rândui ceva (după caractere distinctive) pe clase sau pe categorii. ♦ A face o triere; a tria. ♦ Refl. A obține un anumit loc într-un clasament. 2. A înceta un proces penal când se constată că există o cauză legală care împiedică pornirea sau continuarea lui. ♦ A scoate din uz (cu forme legale) un material care nu mai poate fi folosit din cauza degradării, a învechirii. – Din fr. classer. DOOM
clasá (a ~) vb., ind. prez. 3 claseáză
clasei
CLÁSĂ, clase, s. f. 1. Grup (mare) de obiecte, de elemente, de ființe, de fenomene cu însușiri comune care satisfac un criteriu. 2. (De obicei cu determinarea „socială”) Ansamblu de persoane grupate după criterii economice, istorice și sociologice. ◊ Loc. adj. De clasă = care se referă la o clasă socială sau la raporturile reciproce dintre clase; propriu, caracteristic unei clase sociale. 3. Fiecare dintre diviziunile fundamentale ale regnului animal sau vegetal, mai mică decât încrengătura și mai mare decât ordinul. 4. Colectiv de elevi, de obicei de aceeași vârstă și cu aceeași pregătire, care învață împreună în cursul unui an școlar după aceeași programă de învățământ. ♦ Unitate organizatorică într-un institut de artă care cuprinde toți elevii unui profesor, indiferent în ce an de studii se află. ♦ Sală în care se țin cursurile pentru asemenea grupuri de elevi. ♦ (Franțuzism) Timpul în care se ține o lecție; oră de curs. 5. Fiecare dintre grupele de câte trei cifre ale unui număr cu mai multe cifre. Clasa miilor. 6. Categorie (după confort și tarif) a vagoanelor, compartimentelor, cabinelor etc. pentru călătoria cu trenul, cu tramvaiul, cu vaporul. 7. Categorie, grad, rang, stabilite valoric. 8. (În expr.) De (mare) clasă sau (de) clasa întâi = de calitate superioară, de prima calitate, de (mare) valoare. [Var.: (înv.) clas s. n.] – Din fr. classe, germ. Klasse. DOOM
clásă s. f., g.-d. art. clásei; pl. cláse
clasele
CLÁSĂ, clase, s. f. 1. Grup (mare) de obiecte, de elemente, de ființe, de fenomene cu însușiri comune care satisfac un criteriu. 2. (De obicei cu determinarea „socială”) Ansamblu de persoane grupate după criterii economice, istorice și sociologice. ◊ Loc. adj. De clasă = care se referă la o clasă socială sau la raporturile reciproce dintre clase; propriu, caracteristic unei clase sociale. 3. Fiecare dintre diviziunile fundamentale ale regnului animal sau vegetal, mai mică decât încrengătura și mai mare decât ordinul. 4. Colectiv de elevi, de obicei de aceeași vârstă și cu aceeași pregătire, care învață împreună în cursul unui an școlar după aceeași programă de învățământ. ♦ Unitate organizatorică într-un institut de artă care cuprinde toți elevii unui profesor, indiferent în ce an de studii se află. ♦ Sală în care se țin cursurile pentru asemenea grupuri de elevi. ♦ (Franțuzism) Timpul în care se ține o lecție; oră de curs. 5. Fiecare dintre grupele de câte trei cifre ale unui număr cu mai multe cifre. Clasa miilor. 6. Categorie (după confort și tarif) a vagoanelor, compartimentelor, cabinelor etc. pentru călătoria cu trenul, cu tramvaiul, cu vaporul. 7. Categorie, grad, rang, stabilite valoric. 8. (În expr.) De (mare) clasă sau (de) clasa întâi = de calitate superioară, de prima calitate, de (mare) valoare. [Var.: (înv.) clas s. n.] – Din fr. classe, germ. Klasse. DOOM
clásă s. f., g.-d. art. clásei; pl. cláse
claselor
CLÁSĂ, clase, s. f. 1. Grup (mare) de obiecte, de elemente, de ființe, de fenomene cu însușiri comune care satisfac un criteriu. 2. (De obicei cu determinarea „socială”) Ansamblu de persoane grupate după criterii economice, istorice și sociologice. ◊ Loc. adj. De clasă = care se referă la o clasă socială sau la raporturile reciproce dintre clase; propriu, caracteristic unei clase sociale. 3. Fiecare dintre diviziunile fundamentale ale regnului animal sau vegetal, mai mică decât încrengătura și mai mare decât ordinul. 4. Colectiv de elevi, de obicei de aceeași vârstă și cu aceeași pregătire, care învață împreună în cursul unui an școlar după aceeași programă de învățământ. ♦ Unitate organizatorică într-un institut de artă care cuprinde toți elevii unui profesor, indiferent în ce an de studii se află. ♦ Sală în care se țin cursurile pentru asemenea grupuri de elevi. ♦ (Franțuzism) Timpul în care se ține o lecție; oră de curs. 5. Fiecare dintre grupele de câte trei cifre ale unui număr cu mai multe cifre. Clasa miilor. 6. Categorie (după confort și tarif) a vagoanelor, compartimentelor, cabinelor etc. pentru călătoria cu trenul, cu tramvaiul, cu vaporul. 7. Categorie, grad, rang, stabilite valoric. 8. (În expr.) De (mare) clasă sau (de) clasa întâi = de calitate superioară, de prima calitate, de (mare) valoare. [Var.: (înv.) clas s. n.] – Din fr. classe, germ. Klasse. DOOM
clásă s. f., g.-d. art. clásei; pl. cláse
clasem
CLASÉM, claseme, s. n. (Lingv.) Ansamblu al trăsăturilor semantice minimale ale unei unități lexicale. – Din fr. classeme.
claseme
CLASÉM, claseme, s. n. (Lingv.) Ansamblu al trăsăturilor semantice minimale ale unei unități lexicale. – Din fr. classeme.
clasemele
CLASÉM, claseme, s. n. (Lingv.) Ansamblu al trăsăturilor semantice minimale ale unei unități lexicale. – Din fr. classeme.
clasemelor
CLASÉM, claseme, s. n. (Lingv.) Ansamblu al trăsăturilor semantice minimale ale unei unități lexicale. – Din fr. classeme.
clasemul
CLASÉM, claseme, s. n. (Lingv.) Ansamblu al trăsăturilor semantice minimale ale unei unități lexicale. – Din fr. classeme.
clasemului
CLASÉM, claseme, s. n. (Lingv.) Ansamblu al trăsăturilor semantice minimale ale unei unități lexicale. – Din fr. classeme.
clasez
CLASÁ, clasez, vb. I. Tranz. 1. A aranja, a împărți, a rândui ceva (după caractere distinctive) pe clase sau pe categorii. ♦ A face o triere; a tria. ♦ Refl. A obține un anumit loc într-un clasament. 2. A înceta un proces penal când se constată că există o cauză legală care împiedică pornirea sau continuarea lui. ♦ A scoate din uz (cu forme legale) un material care nu mai poate fi folosit din cauza degradării, a învechirii. – Din fr. classer. DOOM
clasá (a ~) vb., ind. prez. 3 claseáză
claseze
CLASÁ, clasez, vb. I. Tranz. 1. A aranja, a împărți, a rândui ceva (după caractere distinctive) pe clase sau pe categorii. ♦ A face o triere; a tria. ♦ Refl. A obține un anumit loc într-un clasament. 2. A înceta un proces penal când se constată că există o cauză legală care împiedică pornirea sau continuarea lui. ♦ A scoate din uz (cu forme legale) un material care nu mai poate fi folosit din cauza degradării, a învechirii. – Din fr. classer. DOOM
clasá (a ~) vb., ind. prez. 3 claseáză
clasezi
CLASÁ, clasez, vb. I. Tranz. 1. A aranja, a împărți, a rândui ceva (după caractere distinctive) pe clase sau pe categorii. ♦ A face o triere; a tria. ♦ Refl. A obține un anumit loc într-un clasament. 2. A înceta un proces penal când se constată că există o cauză legală care împiedică pornirea sau continuarea lui. ♦ A scoate din uz (cu forme legale) un material care nu mai poate fi folosit din cauza degradării, a învechirii. – Din fr. classer. DOOM
clasá (a ~) vb., ind. prez. 3 claseáză
clasiar
CLASIÁR s.m. Soldat roman care făcea serviciul în flotă. [Pron. -si-ar. / < lat. classiarius, cf. classis – flotă].
clasic
CLÁSIC, -Ă, clasici, -ce, adj. 1. (Despre opere literare, științifice, artistice) Care servește ca model de perfecțiune, care poate fi luat drept model; p. ext. care este scris după canoanele obișnuite, tradiționale. ♦ (Despre scriitori, artiști, oameni de știință etc.; adesea substantivat) De mare valoare, a cărui operă își păstrează importanța de-a lungul veacurilor, rămâne în patrimoniul cultural-științific al unui popor sau al lumii. 2. Care concentrează caracteristicile (bune sau rele ale) unui lucru, ale unei acțiuni, ale unei situații etc.; tipic, caracteristic; care este folosit în mod curent. Procedeu tehnic clasic. 3. Care aparține clasicismului, privitor la clasicism. – Din fr. classique, lat. classicus. DOOM
clásic adj. m., pl. clásici; f. clásică, pl. clásice
clasica
CLÁSIC, -Ă, clasici, -ce, adj. 1. (Despre opere literare, științifice, artistice) Care servește ca model de perfecțiune, care poate fi luat drept model; p. ext. care este scris după canoanele obișnuite, tradiționale. ♦ (Despre scriitori, artiști, oameni de știință etc.; adesea substantivat) De mare valoare, a cărui operă își păstrează importanța de-a lungul veacurilor, rămâne în patrimoniul cultural-științific al unui popor sau al lumii. 2. Care concentrează caracteristicile (bune sau rele ale) unui lucru, ale unei acțiuni, ale unei situații etc.; tipic, caracteristic; care este folosit în mod curent. Procedeu tehnic clasic. 3. Care aparține clasicismului, privitor la clasicism. – Din fr. classique, lat. classicus. DOOM
clásic adj. m., pl. clásici; f. clásică, pl. clásice
clasice
CLÁSIC, -Ă, clasici, -ce, adj. 1. (Despre opere literare, științifice, artistice) Care servește ca model de perfecțiune, care poate fi luat drept model; p. ext. care este scris după canoanele obișnuite, tradiționale. ♦ (Despre scriitori, artiști, oameni de știință etc.; adesea substantivat) De mare valoare, a cărui operă își păstrează importanța de-a lungul veacurilor, rămâne în patrimoniul cultural-științific al unui popor sau al lumii. 2. Care concentrează caracteristicile (bune sau rele ale) unui lucru, ale unei acțiuni, ale unei situații etc.; tipic, caracteristic; care este folosit în mod curent. Procedeu tehnic clasic. 3. Care aparține clasicismului, privitor la clasicism. – Din fr. classique, lat. classicus. DOOM
clásic adj. m., pl. clásici; f. clásică, pl. clásice
clasicei
CLÁSIC, -Ă, clasici, -ce, adj. 1. (Despre opere literare, științifice, artistice) Care servește ca model de perfecțiune, care poate fi luat drept model; p. ext. care este scris după canoanele obișnuite, tradiționale. ♦ (Despre scriitori, artiști, oameni de știință etc.; adesea substantivat) De mare valoare, a cărui operă își păstrează importanța de-a lungul veacurilor, rămâne în patrimoniul cultural-științific al unui popor sau al lumii. 2. Care concentrează caracteristicile (bune sau rele ale) unui lucru, ale unei acțiuni, ale unei situații etc.; tipic, caracteristic; care este folosit în mod curent. Procedeu tehnic clasic. 3. Care aparține clasicismului, privitor la clasicism. – Din fr. classique, lat. classicus. DOOM
clásic adj. m., pl. clásici; f. clásică, pl. clásice
clasicele
CLÁSIC, -Ă, clasici, -ce, adj. 1. (Despre opere literare, științifice, artistice) Care servește ca model de perfecțiune, care poate fi luat drept model; p. ext. care este scris după canoanele obișnuite, tradiționale. ♦ (Despre scriitori, artiști, oameni de știință etc.; adesea substantivat) De mare valoare, a cărui operă își păstrează importanța de-a lungul veacurilor, rămâne în patrimoniul cultural-științific al unui popor sau al lumii. 2. Care concentrează caracteristicile (bune sau rele ale) unui lucru, ale unei acțiuni, ale unei situații etc.; tipic, caracteristic; care este folosit în mod curent. Procedeu tehnic clasic. 3. Care aparține clasicismului, privitor la clasicism. – Din fr. classique, lat. classicus. DOOM
clásic adj. m., pl. clásici; f. clásică, pl. clásice
clasicelor
CLÁSIC, -Ă, clasici, -ce, adj. 1. (Despre opere literare, științifice, artistice) Care servește ca model de perfecțiune, care poate fi luat drept model; p. ext. care este scris după canoanele obișnuite, tradiționale. ♦ (Despre scriitori, artiști, oameni de știință etc.; adesea substantivat) De mare valoare, a cărui operă își păstrează importanța de-a lungul veacurilor, rămâne în patrimoniul cultural-științific al unui popor sau al lumii. 2. Care concentrează caracteristicile (bune sau rele ale) unui lucru, ale unei acțiuni, ale unei situații etc.; tipic, caracteristic; care este folosit în mod curent. Procedeu tehnic clasic. 3. Care aparține clasicismului, privitor la clasicism. – Din fr. classique, lat. classicus. DOOM
clásic adj. m., pl. clásici; f. clásică, pl. clásice
clasici
CLÁSIC, -Ă, clasici, -ce, adj. 1. (Despre opere literare, științifice, artistice) Care servește ca model de perfecțiune, care poate fi luat drept model; p. ext. care este scris după canoanele obișnuite, tradiționale. ♦ (Despre scriitori, artiști, oameni de știință etc.; adesea substantivat) De mare valoare, a cărui operă își păstrează importanța de-a lungul veacurilor, rămâne în patrimoniul cultural-științific al unui popor sau al lumii. 2. Care concentrează caracteristicile (bune sau rele ale) unui lucru, ale unei acțiuni, ale unei situații etc.; tipic, caracteristic; care este folosit în mod curent. Procedeu tehnic clasic. 3. Care aparține clasicismului, privitor la clasicism. – Din fr. classique, lat. classicus. DOOM
clásic adj. m., pl. clásici; f. clásică, pl. clásice
clasicii
CLÁSIC, -Ă, clasici, -ce, adj. 1. (Despre opere literare, științifice, artistice) Care servește ca model de perfecțiune, care poate fi luat drept model; p. ext. care este scris după canoanele obișnuite, tradiționale. ♦ (Despre scriitori, artiști, oameni de știință etc.; adesea substantivat) De mare valoare, a cărui operă își păstrează importanța de-a lungul veacurilor, rămâne în patrimoniul cultural-științific al unui popor sau al lumii. 2. Care concentrează caracteristicile (bune sau rele ale) unui lucru, ale unei acțiuni, ale unei situații etc.; tipic, caracteristic; care este folosit în mod curent. Procedeu tehnic clasic. 3. Care aparține clasicismului, privitor la clasicism. – Din fr. classique, lat. classicus. DOOM
clásic adj. m., pl. clásici; f. clásică, pl. clásice
clasicilor
CLÁSIC, -Ă, clasici, -ce, adj. 1. (Despre opere literare, științifice, artistice) Care servește ca model de perfecțiune, care poate fi luat drept model; p. ext. care este scris după canoanele obișnuite, tradiționale. ♦ (Despre scriitori, artiști, oameni de știință etc.; adesea substantivat) De mare valoare, a cărui operă își păstrează importanța de-a lungul veacurilor, rămâne în patrimoniul cultural-științific al unui popor sau al lumii. 2. Care concentrează caracteristicile (bune sau rele ale) unui lucru, ale unei acțiuni, ale unei situații etc.; tipic, caracteristic; care este folosit în mod curent. Procedeu tehnic clasic. 3. Care aparține clasicismului, privitor la clasicism. – Din fr. classique, lat. classicus. DOOM
clásic adj. m., pl. clásici; f. clásică, pl. clásice
clasicism
CLASICÍSM s. n. 1. Ansamblu de trăsături proprii culturii antice greco-latine din cel mai înalt stadiu de dezvoltare a ei, caracterizată prin armonie, puritate, sobrietate etc. 2. Curent în arta și literatura europeană, apărut în sec. XVII în Franța, caracterizat prin imitarea modelelor antice greco-latine, prin interesul pentru aspectul moral, prin urmărirea unui ideal, prin disciplinarea imaginației și a sensibilității, prin ordine, echilibru și claritate. 3. Perioadă din istoria culturii universale sau naționale ale cărei creații reprezintă un maximum de realizare artistică pentru etapa respectivă. – Din fr. classicisme. DOOM
clasicísm s. n.
clasicismul
CLASICÍSM s. n. 1. Ansamblu de trăsături proprii culturii antice greco-latine din cel mai înalt stadiu de dezvoltare a ei, caracterizată prin armonie, puritate, sobrietate etc. 2. Curent în arta și literatura europeană, apărut în sec. XVII în Franța, caracterizat prin imitarea modelelor antice greco-latine, prin interesul pentru aspectul moral, prin urmărirea unui ideal, prin disciplinarea imaginației și a sensibilității, prin ordine, echilibru și claritate. 3. Perioadă din istoria culturii universale sau naționale ale cărei creații reprezintă un maximum de realizare artistică pentru etapa respectivă. – Din fr. classicisme. DOOM
clasicísm s. n.
clasicismului
CLASICÍSM s. n. 1. Ansamblu de trăsături proprii culturii antice greco-latine din cel mai înalt stadiu de dezvoltare a ei, caracterizată prin armonie, puritate, sobrietate etc. 2. Curent în arta și literatura europeană, apărut în sec. XVII în Franța, caracterizat prin imitarea modelelor antice greco-latine, prin interesul pentru aspectul moral, prin urmărirea unui ideal, prin disciplinarea imaginației și a sensibilității, prin ordine, echilibru și claritate. 3. Perioadă din istoria culturii universale sau naționale ale cărei creații reprezintă un maximum de realizare artistică pentru etapa respectivă. – Din fr. classicisme. DOOM
clasicísm s. n.
clasicist
CLASICÍST, -Ă, clasiciști, -te, s. m. și f. Persoană care studiază limbile și cultura clasică (greco-latină). – Clasic + suf. -ist. DOOM
clasicístă s. f., g.-d. art. clasicístei; pl. clasicíste
clasicista
CLASICÍST, -Ă, clasiciști, -te, s. m. și f. Persoană care studiază limbile și cultura clasică (greco-latină). – Clasic + suf. -ist. DOOM
clasicístă s. f., g.-d. art. clasicístei; pl. clasicíste
clasiciste
CLASICÍST, -Ă, clasiciști, -te, s. m. și f. Persoană care studiază limbile și cultura clasică (greco-latină). – Clasic + suf. -ist. DOOM
clasicístă s. f., g.-d. art. clasicístei; pl. clasicíste
clasicistei
CLASICÍST, -Ă, clasiciști, -te, s. m. și f. Persoană care studiază limbile și cultura clasică (greco-latină). – Clasic + suf. -ist. DOOM
clasicístă s. f., g.-d. art. clasicístei; pl. clasicíste
clasicistele
CLASICÍST, -Ă, clasiciști, -te, s. m. și f. Persoană care studiază limbile și cultura clasică (greco-latină). – Clasic + suf. -ist. DOOM
clasicístă s. f., g.-d. art. clasicístei; pl. clasicíste
clasicistelor
CLASICÍST, -Ă, clasiciști, -te, s. m. și f. Persoană care studiază limbile și cultura clasică (greco-latină). – Clasic + suf. -ist. DOOM
clasicístă s. f., g.-d. art. clasicístei; pl. clasicíste
clasicistul
CLASICÍST, -Ă, clasiciști, -te, s. m. și f. Persoană care studiază limbile și cultura clasică (greco-latină). – Clasic + suf. -ist. DOOM
clasicístă s. f., g.-d. art. clasicístei; pl. clasicíste
clasicistului
CLASICÍST, -Ă, clasiciști, -te, s. m. și f. Persoană care studiază limbile și cultura clasică (greco-latină). – Clasic + suf. -ist. DOOM
clasicístă s. f., g.-d. art. clasicístei; pl. clasicíste
clasicitate
CLASICITÁTE s. f. (Livr.) Însușirea de a fi clasic; p. ext. clasicism. – Din germ. Klassizităt. DOOM
clasicitáte (livr.) s. f., g.-d. art. clasicitắții
clasicitatea
CLASICITÁTE s. f. (Livr.) Însușirea de a fi clasic; p. ext. clasicism. – Din germ. Klassizităt. DOOM
clasicitáte (livr.) s. f., g.-d. art. clasicitắții
clasicități
CLASICITÁTE s. f. (Livr.) Însușirea de a fi clasic; p. ext. clasicism. – Din germ. Klassizităt. DOOM
clasicitáte (livr.) s. f., g.-d. art. clasicitắții
clasicității
CLASICITÁTE s. f. (Livr.) Însușirea de a fi clasic; p. ext. clasicism. – Din germ. Klassizităt. DOOM
clasicitáte (livr.) s. f., g.-d. art. clasicitắții
clasiciza
CLASICIZÁ, clasicizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a dobândi caracter clasic. – Clasic + suf. -iza. DOOM
*clasicizá (a ~) vb., ind. prez. 3 clasicizeáză
clasicizai
CLASICIZÁ, clasicizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a dobândi caracter clasic. – Clasic + suf. -iza. DOOM
*clasicizá (a ~) vb., ind. prez. 3 clasicizeáză
clasicizam
CLASICIZÁ, clasicizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a dobândi caracter clasic. – Clasic + suf. -iza. DOOM
*clasicizá (a ~) vb., ind. prez. 3 clasicizeáză
clasicizant
CLASICIZÁNT, -Ă, clasicizanți, -te, adj. Cu caracter voit clasic; care tinde să imite formele clasice. – Din clasic. DOOM
clasicizánt adj. m., pl. clasicizánți; f. clasicizántă, pl. clasicizánte
clasicizanta
CLASICIZÁNT, -Ă, clasicizanți, -te, adj. Cu caracter voit clasic; care tinde să imite formele clasice. – Din clasic. DOOM
clasicizánt adj. m., pl. clasicizánți; f. clasicizántă, pl. clasicizánte
clasicizante
CLASICIZÁNT, -Ă, clasicizanți, -te, adj. Cu caracter voit clasic; care tinde să imite formele clasice. – Din clasic. DOOM
clasicizánt adj. m., pl. clasicizánți; f. clasicizántă, pl. clasicizánte
clasicizantei
CLASICIZÁNT, -Ă, clasicizanți, -te, adj. Cu caracter voit clasic; care tinde să imite formele clasice. – Din clasic. DOOM
clasicizánt adj. m., pl. clasicizánți; f. clasicizántă, pl. clasicizánte
clasicizantele
CLASICIZÁNT, -Ă, clasicizanți, -te, adj. Cu caracter voit clasic; care tinde să imite formele clasice. – Din clasic. DOOM
clasicizánt adj. m., pl. clasicizánți; f. clasicizántă, pl. clasicizánte
clasicizantelor
CLASICIZÁNT, -Ă, clasicizanți, -te, adj. Cu caracter voit clasic; care tinde să imite formele clasice. – Din clasic. DOOM
clasicizánt adj. m., pl. clasicizánți; f. clasicizántă, pl. clasicizánte
clasicizantul
CLASICIZÁNT, -Ă, clasicizanți, -te, adj. Cu caracter voit clasic; care tinde să imite formele clasice. – Din clasic. DOOM
clasicizánt adj. m., pl. clasicizánți; f. clasicizántă, pl. clasicizánte
clasicizantului
CLASICIZÁNT, -Ă, clasicizanți, -te, adj. Cu caracter voit clasic; care tinde să imite formele clasice. – Din clasic. DOOM
clasicizánt adj. m., pl. clasicizánți; f. clasicizántă, pl. clasicizánte
clasicizanți
CLASICIZÁNT, -Ă, clasicizanți, -te, adj. Cu caracter voit clasic; care tinde să imite formele clasice. – Din clasic. DOOM
clasicizánt adj. m., pl. clasicizánți; f. clasicizántă, pl. clasicizánte
clasicizanții
CLASICIZÁNT, -Ă, clasicizanți, -te, adj. Cu caracter voit clasic; care tinde să imite formele clasice. – Din clasic. DOOM
clasicizánt adj. m., pl. clasicizánți; f. clasicizántă, pl. clasicizánte
clasicizanților
CLASICIZÁNT, -Ă, clasicizanți, -te, adj. Cu caracter voit clasic; care tinde să imite formele clasice. – Din clasic. DOOM
clasicizánt adj. m., pl. clasicizánți; f. clasicizántă, pl. clasicizánte
clasicizare
CLASICIZÁ, clasicizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a dobândi caracter clasic. – Clasic + suf. -iza. DOOM
*clasicizá (a ~) vb., ind. prez. 3 clasicizeáză
clasicizare
CLASICIZÁRE, clasicizări, s. f. Acțiunea de a (se) clasiciza. – V. clasiciza.
clasicizarea
CLASICIZÁRE, clasicizări, s. f. Acțiunea de a (se) clasiciza. – V. clasiciza.
clasicizară
CLASICIZÁ, clasicizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a dobândi caracter clasic. – Clasic + suf. -iza. DOOM
*clasicizá (a ~) vb., ind. prez. 3 clasicizeáză
clasicizarăm
CLASICIZÁ, clasicizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a dobândi caracter clasic. – Clasic + suf. -iza. DOOM
*clasicizá (a ~) vb., ind. prez. 3 clasicizeáză
clasicizarăți
CLASICIZÁ, clasicizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a dobândi caracter clasic. – Clasic + suf. -iza. DOOM
*clasicizá (a ~) vb., ind. prez. 3 clasicizeáză
clasicizase
CLASICIZÁ, clasicizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a dobândi caracter clasic. – Clasic + suf. -iza. DOOM
*clasicizá (a ~) vb., ind. prez. 3 clasicizeáză
clasicizasem
CLASICIZÁ, clasicizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a dobândi caracter clasic. – Clasic + suf. -iza. DOOM
*clasicizá (a ~) vb., ind. prez. 3 clasicizeáză
clasicizaseră
CLASICIZÁ, clasicizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a dobândi caracter clasic. – Clasic + suf. -iza. DOOM
*clasicizá (a ~) vb., ind. prez. 3 clasicizeáză
clasicizaserăm
CLASICIZÁ, clasicizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a dobândi caracter clasic. – Clasic + suf. -iza. DOOM
*clasicizá (a ~) vb., ind. prez. 3 clasicizeáză
clasicizaserăți
CLASICIZÁ, clasicizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a dobândi caracter clasic. – Clasic + suf. -iza. DOOM
*clasicizá (a ~) vb., ind. prez. 3 clasicizeáză
clasicizaseși
CLASICIZÁ, clasicizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a dobândi caracter clasic. – Clasic + suf. -iza. DOOM
*clasicizá (a ~) vb., ind. prez. 3 clasicizeáză
clasicizaseți
CLASICIZÁ, clasicizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a dobândi caracter clasic. – Clasic + suf. -iza. DOOM
*clasicizá (a ~) vb., ind. prez. 3 clasicizeáză
clasicizat
CLASICIZÁ, clasicizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a dobândi caracter clasic. – Clasic + suf. -iza. DOOM
*clasicizá (a ~) vb., ind. prez. 3 clasicizeáză
clasicizat
CLASICIZÁT, -Ă, clasicizați, -te, adj. Care a devenit clasic. – V. clasiciza.
clasicizau
CLASICIZÁ, clasicizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a dobândi caracter clasic. – Clasic + suf. -iza. DOOM
*clasicizá (a ~) vb., ind. prez. 3 clasicizeáză
clasicizași
CLASICIZÁ, clasicizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a dobândi caracter clasic. – Clasic + suf. -iza. DOOM
*clasicizá (a ~) vb., ind. prez. 3 clasicizeáză
clasicizați
CLASICIZÁ, clasicizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a dobândi caracter clasic. – Clasic + suf. -iza. DOOM
*clasicizá (a ~) vb., ind. prez. 3 clasicizeáză
clasicizează
CLASICIZÁ, clasicizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a dobândi caracter clasic. – Clasic + suf. -iza. DOOM
*clasicizá (a ~) vb., ind. prez. 3 clasicizeáză
clasicizez
CLASICIZÁ, clasicizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a dobândi caracter clasic. – Clasic + suf. -iza. DOOM
*clasicizá (a ~) vb., ind. prez. 3 clasicizeáză
clasicizeze
CLASICIZÁ, clasicizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a dobândi caracter clasic. – Clasic + suf. -iza. DOOM
*clasicizá (a ~) vb., ind. prez. 3 clasicizeáză
clasicizezi
CLASICIZÁ, clasicizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a dobândi caracter clasic. – Clasic + suf. -iza. DOOM
*clasicizá (a ~) vb., ind. prez. 3 clasicizeáză
clasicizând
CLASICIZÁ, clasicizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a dobândi caracter clasic. – Clasic + suf. -iza. DOOM
*clasicizá (a ~) vb., ind. prez. 3 clasicizeáză
clasicizînd
CLASICIZÁ, clasicizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a dobândi caracter clasic. – Clasic + suf. -iza. DOOM
*clasicizá (a ~) vb., ind. prez. 3 clasicizeáză
clasicizări
CLASICIZÁRE, clasicizări, s. f. Acțiunea de a (se) clasiciza. – V. clasiciza.
clasicizării
CLASICIZÁRE, clasicizări, s. f. Acțiunea de a (se) clasiciza. – V. clasiciza.
clasicizările
CLASICIZÁRE, clasicizări, s. f. Acțiunea de a (se) clasiciza. – V. clasiciza.
clasicizărilor
CLASICIZÁRE, clasicizări, s. f. Acțiunea de a (se) clasiciza. – V. clasiciza.
clasiciști
CLASICÍST, -Ă, clasiciști, -te, s. m. și f. Persoană care studiază limbile și cultura clasică (greco-latină). – Clasic + suf. -ist. DOOM
clasicístă s. f., g.-d. art. clasicístei; pl. clasicíste
clasiciștii
CLASICÍST, -Ă, clasiciști, -te, s. m. și f. Persoană care studiază limbile și cultura clasică (greco-latină). – Clasic + suf. -ist. DOOM
clasicístă s. f., g.-d. art. clasicístei; pl. clasicíste
clasiciștilor
CLASICÍST, -Ă, clasiciști, -te, s. m. și f. Persoană care studiază limbile și cultura clasică (greco-latină). – Clasic + suf. -ist. DOOM
clasicístă s. f., g.-d. art. clasicístei; pl. clasicíste
clasicul
CLÁSIC, -Ă, clasici, -ce, adj. 1. (Despre opere literare, științifice, artistice) Care servește ca model de perfecțiune, care poate fi luat drept model; p. ext. care este scris după canoanele obișnuite, tradiționale. ♦ (Despre scriitori, artiști, oameni de știință etc.; adesea substantivat) De mare valoare, a cărui operă își păstrează importanța de-a lungul veacurilor, rămâne în patrimoniul cultural-științific al unui popor sau al lumii. 2. Care concentrează caracteristicile (bune sau rele ale) unui lucru, ale unei acțiuni, ale unei situații etc.; tipic, caracteristic; care este folosit în mod curent. Procedeu tehnic clasic. 3. Care aparține clasicismului, privitor la clasicism. – Din fr. classique, lat. classicus. DOOM
clásic adj. m., pl. clásici; f. clásică, pl. clásice
clasicului
CLÁSIC, -Ă, clasici, -ce, adj. 1. (Despre opere literare, științifice, artistice) Care servește ca model de perfecțiune, care poate fi luat drept model; p. ext. care este scris după canoanele obișnuite, tradiționale. ♦ (Despre scriitori, artiști, oameni de știință etc.; adesea substantivat) De mare valoare, a cărui operă își păstrează importanța de-a lungul veacurilor, rămâne în patrimoniul cultural-științific al unui popor sau al lumii. 2. Care concentrează caracteristicile (bune sau rele ale) unui lucru, ale unei acțiuni, ale unei situații etc.; tipic, caracteristic; care este folosit în mod curent. Procedeu tehnic clasic. 3. Care aparține clasicismului, privitor la clasicism. – Din fr. classique, lat. classicus. DOOM
clásic adj. m., pl. clásici; f. clásică, pl. clásice
clasific
CLASIFICÁ, clasífic, vb. I. Tranz. A împărți sistematic, a repartiza pe clase sau într-o anumită ordine. ♦ Refl. și tranz. A ocupa sau a stabili cuiva un anumit loc la un examen, la un concurs etc. pe baza notelor, calificativelor, rezultatelor obținute. – După fr. classifier. DOOM
clasificá (a ~) vb., ind. prez. 3 clasífică
clasifica
CLASIFICÁ, clasífic, vb. I. Tranz. A împărți sistematic, a repartiza pe clase sau într-o anumită ordine. ♦ Refl. și tranz. A ocupa sau a stabili cuiva un anumit loc la un examen, la un concurs etc. pe baza notelor, calificativelor, rezultatelor obținute. – După fr. classifier. DOOM
clasificá (a ~) vb., ind. prez. 3 clasífică
clasificai
CLASIFICÁ, clasífic, vb. I. Tranz. A împărți sistematic, a repartiza pe clase sau într-o anumită ordine. ♦ Refl. și tranz. A ocupa sau a stabili cuiva un anumit loc la un examen, la un concurs etc. pe baza notelor, calificativelor, rezultatelor obținute. – După fr. classifier. DOOM
clasificá (a ~) vb., ind. prez. 3 clasífică
clasificam
CLASIFICÁ, clasífic, vb. I. Tranz. A împărți sistematic, a repartiza pe clase sau într-o anumită ordine. ♦ Refl. și tranz. A ocupa sau a stabili cuiva un anumit loc la un examen, la un concurs etc. pe baza notelor, calificativelor, rezultatelor obținute. – După fr. classifier. DOOM
clasificá (a ~) vb., ind. prez. 3 clasífică
clasificare
CLASIFICÁ, clasífic, vb. I. Tranz. A împărți sistematic, a repartiza pe clase sau într-o anumită ordine. ♦ Refl. și tranz. A ocupa sau a stabili cuiva un anumit loc la un examen, la un concurs etc. pe baza notelor, calificativelor, rezultatelor obținute. – După fr. classifier. DOOM
clasificá (a ~) vb., ind. prez. 3 clasífică
clasificare
CLASIFICÁRE, clasificări, s. f. Acțiunea de a (se) clasifica și rezultatul ei; distribuire, repartizare sistematică pe clase sau într-o anumită ordine; clasificație. – V. clasifica. DOOM
clasificáre s. f., g.-d. art. clasificắrii; pl. clasificắri
clasificarea
CLASIFICÁRE, clasificări, s. f. Acțiunea de a (se) clasifica și rezultatul ei; distribuire, repartizare sistematică pe clase sau într-o anumită ordine; clasificație. – V. clasifica. DOOM
clasificáre s. f., g.-d. art. clasificắrii; pl. clasificắri
clasificară
CLASIFICÁ, clasífic, vb. I. Tranz. A împărți sistematic, a repartiza pe clase sau într-o anumită ordine. ♦ Refl. și tranz. A ocupa sau a stabili cuiva un anumit loc la un examen, la un concurs etc. pe baza notelor, calificativelor, rezultatelor obținute. – După fr. classifier. DOOM
clasificá (a ~) vb., ind. prez. 3 clasífică
clasificarăm
CLASIFICÁ, clasífic, vb. I. Tranz. A împărți sistematic, a repartiza pe clase sau într-o anumită ordine. ♦ Refl. și tranz. A ocupa sau a stabili cuiva un anumit loc la un examen, la un concurs etc. pe baza notelor, calificativelor, rezultatelor obținute. – După fr. classifier. DOOM
clasificá (a ~) vb., ind. prez. 3 clasífică
clasificarăți
CLASIFICÁ, clasífic, vb. I. Tranz. A împărți sistematic, a repartiza pe clase sau într-o anumită ordine. ♦ Refl. și tranz. A ocupa sau a stabili cuiva un anumit loc la un examen, la un concurs etc. pe baza notelor, calificativelor, rezultatelor obținute. – După fr. classifier. DOOM
clasificá (a ~) vb., ind. prez. 3 clasífică
clasificase
CLASIFICÁ, clasífic, vb. I. Tranz. A împărți sistematic, a repartiza pe clase sau într-o anumită ordine. ♦ Refl. și tranz. A ocupa sau a stabili cuiva un anumit loc la un examen, la un concurs etc. pe baza notelor, calificativelor, rezultatelor obținute. – După fr. classifier. DOOM
clasificá (a ~) vb., ind. prez. 3 clasífică
clasificasem
CLASIFICÁ, clasífic, vb. I. Tranz. A împărți sistematic, a repartiza pe clase sau într-o anumită ordine. ♦ Refl. și tranz. A ocupa sau a stabili cuiva un anumit loc la un examen, la un concurs etc. pe baza notelor, calificativelor, rezultatelor obținute. – După fr. classifier. DOOM
clasificá (a ~) vb., ind. prez. 3 clasífică
clasificaseră
CLASIFICÁ, clasífic, vb. I. Tranz. A împărți sistematic, a repartiza pe clase sau într-o anumită ordine. ♦ Refl. și tranz. A ocupa sau a stabili cuiva un anumit loc la un examen, la un concurs etc. pe baza notelor, calificativelor, rezultatelor obținute. – După fr. classifier. DOOM
clasificá (a ~) vb., ind. prez. 3 clasífică
clasificaserăm
CLASIFICÁ, clasífic, vb. I. Tranz. A împărți sistematic, a repartiza pe clase sau într-o anumită ordine. ♦ Refl. și tranz. A ocupa sau a stabili cuiva un anumit loc la un examen, la un concurs etc. pe baza notelor, calificativelor, rezultatelor obținute. – După fr. classifier. DOOM
clasificá (a ~) vb., ind. prez. 3 clasífică
clasificaserăți
CLASIFICÁ, clasífic, vb. I. Tranz. A împărți sistematic, a repartiza pe clase sau într-o anumită ordine. ♦ Refl. și tranz. A ocupa sau a stabili cuiva un anumit loc la un examen, la un concurs etc. pe baza notelor, calificativelor, rezultatelor obținute. – După fr. classifier. DOOM
clasificá (a ~) vb., ind. prez. 3 clasífică
clasificaseși
CLASIFICÁ, clasífic, vb. I. Tranz. A împărți sistematic, a repartiza pe clase sau într-o anumită ordine. ♦ Refl. și tranz. A ocupa sau a stabili cuiva un anumit loc la un examen, la un concurs etc. pe baza notelor, calificativelor, rezultatelor obținute. – După fr. classifier. DOOM
clasificá (a ~) vb., ind. prez. 3 clasífică
clasificaseți
CLASIFICÁ, clasífic, vb. I. Tranz. A împărți sistematic, a repartiza pe clase sau într-o anumită ordine. ♦ Refl. și tranz. A ocupa sau a stabili cuiva un anumit loc la un examen, la un concurs etc. pe baza notelor, calificativelor, rezultatelor obținute. – După fr. classifier. DOOM
clasificá (a ~) vb., ind. prez. 3 clasífică
clasificat
CLASIFICÁ, clasífic, vb. I. Tranz. A împărți sistematic, a repartiza pe clase sau într-o anumită ordine. ♦ Refl. și tranz. A ocupa sau a stabili cuiva un anumit loc la un examen, la un concurs etc. pe baza notelor, calificativelor, rezultatelor obținute. – După fr. classifier. DOOM
clasificá (a ~) vb., ind. prez. 3 clasífică
clasificat
CLASIFICÁ, clasífic, vb. I. Tranz. A împărți sistematic, a repartiza pe clase sau într-o anumită ordine. ♦ Refl. și tranz. A ocupa sau a stabili cuiva un anumit loc la un examen, la un concurs etc. pe baza notelor, calificativelor, rezultatelor obținute. – După fr. classifier.
clasificatoare
CLASIFICATÓR, -OÁRE, clasificatori, -oare, s. m. și f., s. n., adj. 1. S. m. și f. Persoană care clasifică. 2. S. n. Carte, îndrumător, indicator în care se clasifică ceva. 3. Adj. Care clasifică, care servește la clasificare. – Din fr. classificateur. DOOM
clasificatór2 (obiect) s. n., pl. clasificatoáre
clasificatoare
CLASIFICATÓR, -OÁRE, clasificatori, -oare, s. m. și f., s. n., adj. 1. S. m. și f. Persoană care clasifică. 2. S. n. Carte, îndrumător, indicator în care se clasifică ceva. 3. Adj. Care clasifică, care servește la clasificare. – Din fr. classificateur. DOOM
clasificatór2 (obiect) s. n., pl. clasificatoáre
clasificatoarea
CLASIFICATÓR, -OÁRE, clasificatori, -oare, s. m. și f., s. n., adj. 1. S. m. și f. Persoană care clasifică. 2. S. n. Carte, îndrumător, indicator în care se clasifică ceva. 3. Adj. Care clasifică, care servește la clasificare. – Din fr. classificateur. DOOM
clasificatór2 (obiect) s. n., pl. clasificatoáre
clasificatoarea
CLASIFICATÓR, -OÁRE, clasificatori, -oare, s. m. și f., s. n., adj. 1. S. m. și f. Persoană care clasifică. 2. S. n. Carte, îndrumător, indicator în care se clasifică ceva. 3. Adj. Care clasifică, care servește la clasificare. – Din fr. classificateur. DOOM
clasificatór2 (obiect) s. n., pl. clasificatoáre
clasificatoarei
CLASIFICATÓR, -OÁRE, clasificatori, -oare, s. m. și f., s. n., adj. 1. S. m. și f. Persoană care clasifică. 2. S. n. Carte, îndrumător, indicator în care se clasifică ceva. 3. Adj. Care clasifică, care servește la clasificare. – Din fr. classificateur. DOOM
clasificatór2 (obiect) s. n., pl. clasificatoáre
clasificatoarei
CLASIFICATÓR, -OÁRE, clasificatori, -oare, s. m. și f., s. n., adj. 1. S. m. și f. Persoană care clasifică. 2. S. n. Carte, îndrumător, indicator în care se clasifică ceva. 3. Adj. Care clasifică, care servește la clasificare. – Din fr. classificateur. DOOM
clasificatór2 (obiect) s. n., pl. clasificatoáre
clasificatoarele
CLASIFICATÓR, -OÁRE, clasificatori, -oare, s. m. și f., s. n., adj. 1. S. m. și f. Persoană care clasifică. 2. S. n. Carte, îndrumător, indicator în care se clasifică ceva. 3. Adj. Care clasifică, care servește la clasificare. – Din fr. classificateur. DOOM
clasificatór2 (obiect) s. n., pl. clasificatoáre
clasificatoarele
CLASIFICATÓR, -OÁRE, clasificatori, -oare, s. m. și f., s. n., adj. 1. S. m. și f. Persoană care clasifică. 2. S. n. Carte, îndrumător, indicator în care se clasifică ceva. 3. Adj. Care clasifică, care servește la clasificare. – Din fr. classificateur. DOOM
clasificatór2 (obiect) s. n., pl. clasificatoáre
clasificatoarelor
CLASIFICATÓR, -OÁRE, clasificatori, -oare, s. m. și f., s. n., adj. 1. S. m. și f. Persoană care clasifică. 2. S. n. Carte, îndrumător, indicator în care se clasifică ceva. 3. Adj. Care clasifică, care servește la clasificare. – Din fr. classificateur. DOOM
clasificatór2 (obiect) s. n., pl. clasificatoáre
clasificatoarelor
CLASIFICATÓR, -OÁRE, clasificatori, -oare, s. m. și f., s. n., adj. 1. S. m. și f. Persoană care clasifică. 2. S. n. Carte, îndrumător, indicator în care se clasifică ceva. 3. Adj. Care clasifică, care servește la clasificare. – Din fr. classificateur. DOOM
clasificatór2 (obiect) s. n., pl. clasificatoáre
clasificator
CLASIFICATÓR, -OÁRE, clasificatori, -oare, s. m. și f., s. n., adj. 1. S. m. și f. Persoană care clasifică. 2. S. n. Carte, îndrumător, indicator în care se clasifică ceva. 3. Adj. Care clasifică, care servește la clasificare. – Din fr. classificateur. DOOM
clasificatór2 (obiect) s. n., pl. clasificatoáre
clasificator
CLASIFICATÓR, -OÁRE, clasificatori, -oare, s. m. și f., s. n., adj. 1. S. m. și f. Persoană care clasifică. 2. S. n. Carte, îndrumător, indicator în care se clasifică ceva. 3. Adj. Care clasifică, care servește la clasificare. – Din fr. classificateur. DOOM
clasificatór2 (obiect) s. n., pl. clasificatoáre
clasificatori
CLASIFICATÓR, -OÁRE, clasificatori, -oare, s. m. și f., s. n., adj. 1. S. m. și f. Persoană care clasifică. 2. S. n. Carte, îndrumător, indicator în care se clasifică ceva. 3. Adj. Care clasifică, care servește la clasificare. – Din fr. classificateur. DOOM
clasificatór2 (obiect) s. n., pl. clasificatoáre
clasificatori
CLASIFICATÓR, -OÁRE, clasificatori, -oare, s. m. și f., s. n., adj. 1. S. m. și f. Persoană care clasifică. 2. S. n. Carte, îndrumător, indicator în care se clasifică ceva. 3. Adj. Care clasifică, care servește la clasificare. – Din fr. classificateur. DOOM
clasificatór2 (obiect) s. n., pl. clasificatoáre
clasificatorii
CLASIFICATÓR, -OÁRE, clasificatori, -oare, s. m. și f., s. n., adj. 1. S. m. și f. Persoană care clasifică. 2. S. n. Carte, îndrumător, indicator în care se clasifică ceva. 3. Adj. Care clasifică, care servește la clasificare. – Din fr. classificateur. DOOM
clasificatór2 (obiect) s. n., pl. clasificatoáre
clasificatorii
CLASIFICATÓR, -OÁRE, clasificatori, -oare, s. m. și f., s. n., adj. 1. S. m. și f. Persoană care clasifică. 2. S. n. Carte, îndrumător, indicator în care se clasifică ceva. 3. Adj. Care clasifică, care servește la clasificare. – Din fr. classificateur. DOOM
clasificatór2 (obiect) s. n., pl. clasificatoáre
clasificatorilor
CLASIFICATÓR, -OÁRE, clasificatori, -oare, s. m. și f., s. n., adj. 1. S. m. și f. Persoană care clasifică. 2. S. n. Carte, îndrumător, indicator în care se clasifică ceva. 3. Adj. Care clasifică, care servește la clasificare. – Din fr. classificateur. DOOM
clasificatór2 (obiect) s. n., pl. clasificatoáre
clasificatorilor
CLASIFICATÓR, -OÁRE, clasificatori, -oare, s. m. și f., s. n., adj. 1. S. m. și f. Persoană care clasifică. 2. S. n. Carte, îndrumător, indicator în care se clasifică ceva. 3. Adj. Care clasifică, care servește la clasificare. – Din fr. classificateur. DOOM
clasificatór2 (obiect) s. n., pl. clasificatoáre
clasificatorul
CLASIFICATÓR, -OÁRE, clasificatori, -oare, s. m. și f., s. n., adj. 1. S. m. și f. Persoană care clasifică. 2. S. n. Carte, îndrumător, indicator în care se clasifică ceva. 3. Adj. Care clasifică, care servește la clasificare. – Din fr. classificateur. DOOM
clasificatór2 (obiect) s. n., pl. clasificatoáre
clasificatorul
CLASIFICATÓR, -OÁRE, clasificatori, -oare, s. m. și f., s. n., adj. 1. S. m. și f. Persoană care clasifică. 2. S. n. Carte, îndrumător, indicator în care se clasifică ceva. 3. Adj. Care clasifică, care servește la clasificare. – Din fr. classificateur. DOOM
clasificatór2 (obiect) s. n., pl. clasificatoáre
clasificatorului
CLASIFICATÓR, -OÁRE, clasificatori, -oare, s. m. și f., s. n., adj. 1. S. m. și f. Persoană care clasifică. 2. S. n. Carte, îndrumător, indicator în care se clasifică ceva. 3. Adj. Care clasifică, care servește la clasificare. – Din fr. classificateur. DOOM
clasificatór2 (obiect) s. n., pl. clasificatoáre
clasificatorului
CLASIFICATÓR, -OÁRE, clasificatori, -oare, s. m. și f., s. n., adj. 1. S. m. și f. Persoană care clasifică. 2. S. n. Carte, îndrumător, indicator în care se clasifică ceva. 3. Adj. Care clasifică, care servește la clasificare. – Din fr. classificateur. DOOM
clasificatór2 (obiect) s. n., pl. clasificatoáre
clasificau
CLASIFICÁ, clasífic, vb. I. Tranz. A împărți sistematic, a repartiza pe clase sau într-o anumită ordine. ♦ Refl. și tranz. A ocupa sau a stabili cuiva un anumit loc la un examen, la un concurs etc. pe baza notelor, calificativelor, rezultatelor obținute. – După fr. classifier. DOOM
clasificá (a ~) vb., ind. prez. 3 clasífică
clasificași
CLASIFICÁ, clasífic, vb. I. Tranz. A împărți sistematic, a repartiza pe clase sau într-o anumită ordine. ♦ Refl. și tranz. A ocupa sau a stabili cuiva un anumit loc la un examen, la un concurs etc. pe baza notelor, calificativelor, rezultatelor obținute. – După fr. classifier. DOOM
clasificá (a ~) vb., ind. prez. 3 clasífică
clasificați
CLASIFICÁ, clasífic, vb. I. Tranz. A împărți sistematic, a repartiza pe clase sau într-o anumită ordine. ♦ Refl. și tranz. A ocupa sau a stabili cuiva un anumit loc la un examen, la un concurs etc. pe baza notelor, calificativelor, rezultatelor obținute. – După fr. classifier. DOOM
clasificá (a ~) vb., ind. prez. 3 clasífică
clasificația
CLASIFICÁȚIE, clasificații, s. f. (Rar) Clasificare. – Din fr. classification. DOOM
clasificáție (rar) (-ți-e) s. f., art. clasificáția (-ți-a), g.-d. art. clasificáției; pl. clasificáții, art. clasificáțiile (-ți-i-)
clasificație
CLASIFICÁȚIE, clasificații, s. f. (Rar) Clasificare. – Din fr. classification. DOOM
clasificáție (rar) (-ți-e) s. f., art. clasificáția (-ți-a), g.-d. art. clasificáției; pl. clasificáții, art. clasificáțiile (-ți-i-)
clasificației
CLASIFICÁȚIE, clasificații, s. f. (Rar) Clasificare. – Din fr. classification. DOOM
clasificáție (rar) (-ți-e) s. f., art. clasificáția (-ți-a), g.-d. art. clasificáției; pl. clasificáții, art. clasificáțiile (-ți-i-)
clasificații
CLASIFICÁȚIE, clasificații, s. f. (Rar) Clasificare. – Din fr. classification. DOOM
clasificáție (rar) (-ți-e) s. f., art. clasificáția (-ți-a), g.-d. art. clasificáției; pl. clasificáții, art. clasificáțiile (-ți-i-)
clasificațiile
CLASIFICÁȚIE, clasificații, s. f. (Rar) Clasificare. – Din fr. classification. DOOM
clasificáție (rar) (-ți-e) s. f., art. clasificáția (-ți-a), g.-d. art. clasificáției; pl. clasificáții, art. clasificáțiile (-ți-i-)
clasificațiilor
CLASIFICÁȚIE, clasificații, s. f. (Rar) Clasificare. – Din fr. classification. DOOM
clasificáție (rar) (-ți-e) s. f., art. clasificáția (-ți-a), g.-d. art. clasificáției; pl. clasificáții, art. clasificáțiile (-ți-i-)
clasificațiune
CLASIFICAȚIÚNE s.f. v. clasificație.
clasifice
CLASIFICÁ, clasífic, vb. I. Tranz. A împărți sistematic, a repartiza pe clase sau într-o anumită ordine. ♦ Refl. și tranz. A ocupa sau a stabili cuiva un anumit loc la un examen, la un concurs etc. pe baza notelor, calificativelor, rezultatelor obținute. – După fr. classifier. DOOM
clasificá (a ~) vb., ind. prez. 3 clasífică
clasifici
CLASIFICÁ, clasífic, vb. I. Tranz. A împărți sistematic, a repartiza pe clase sau într-o anumită ordine. ♦ Refl. și tranz. A ocupa sau a stabili cuiva un anumit loc la un examen, la un concurs etc. pe baza notelor, calificativelor, rezultatelor obținute. – După fr. classifier. DOOM
clasificá (a ~) vb., ind. prez. 3 clasífică
clasificând
CLASIFICÁ, clasífic, vb. I. Tranz. A împărți sistematic, a repartiza pe clase sau într-o anumită ordine. ♦ Refl. și tranz. A ocupa sau a stabili cuiva un anumit loc la un examen, la un concurs etc. pe baza notelor, calificativelor, rezultatelor obținute. – După fr. classifier. DOOM
clasificá (a ~) vb., ind. prez. 3 clasífică
clasificînd
CLASIFICÁ, clasífic, vb. I. Tranz. A împărți sistematic, a repartiza pe clase sau într-o anumită ordine. ♦ Refl. și tranz. A ocupa sau a stabili cuiva un anumit loc la un examen, la un concurs etc. pe baza notelor, calificativelor, rezultatelor obținute. – După fr. classifier. DOOM
clasificá (a ~) vb., ind. prez. 3 clasífică
clasificări
CLASIFICÁRE, clasificări, s. f. Acțiunea de a (se) clasifica și rezultatul ei; distribuire, repartizare sistematică pe clase sau într-o anumită ordine; clasificație. – V. clasifica. DOOM
clasificáre s. f., g.-d. art. clasificắrii; pl. clasificắri
clasificării
CLASIFICÁRE, clasificări, s. f. Acțiunea de a (se) clasifica și rezultatul ei; distribuire, repartizare sistematică pe clase sau într-o anumită ordine; clasificație. – V. clasifica. DOOM
clasificáre s. f., g.-d. art. clasificắrii; pl. clasificắri
clasificările
CLASIFICÁRE, clasificări, s. f. Acțiunea de a (se) clasifica și rezultatul ei; distribuire, repartizare sistematică pe clase sau într-o anumită ordine; clasificație. – V. clasifica. DOOM
clasificáre s. f., g.-d. art. clasificắrii; pl. clasificắri
clasificărilor
CLASIFICÁRE, clasificări, s. f. Acțiunea de a (se) clasifica și rezultatul ei; distribuire, repartizare sistematică pe clase sau într-o anumită ordine; clasificație. – V. clasifica. DOOM
clasificáre s. f., g.-d. art. clasificắrii; pl. clasificắri
clasoare
CLASÓR, clasoare, s. n. Obiect (mapă, album, cutie, dulap etc.) special confecționat pentru păstrarea diferitelor lucruri clasate. – Din fr. classeur. DOOM
clasór s. n., pl. clasoáre
clasoarele
CLASÓR, clasoare, s. n. Obiect (mapă, album, cutie, dulap etc.) special confecționat pentru păstrarea diferitelor lucruri clasate. – Din fr. classeur. DOOM
clasór s. n., pl. clasoáre
clasoarelor
CLASÓR, clasoare, s. n. Obiect (mapă, album, cutie, dulap etc.) special confecționat pentru păstrarea diferitelor lucruri clasate. – Din fr. classeur. DOOM
clasór s. n., pl. clasoáre
clasor
CLASÓR, clasoare, s. n. Obiect (mapă, album, cutie, dulap etc.) special confecționat pentru păstrarea diferitelor lucruri clasate. – Din fr. classeur. DOOM
clasór s. n., pl. clasoáre
clasorul
CLASÓR, clasoare, s. n. Obiect (mapă, album, cutie, dulap etc.) special confecționat pentru păstrarea diferitelor lucruri clasate. – Din fr. classeur. DOOM
clasór s. n., pl. clasoáre
clasorului
CLASÓR, clasoare, s. n. Obiect (mapă, album, cutie, dulap etc.) special confecționat pentru păstrarea diferitelor lucruri clasate. – Din fr. classeur. DOOM
clasór s. n., pl. clasoáre
clast
CLASTO- v. clast-.
clastic
CLÁSTIC, -Ă, clastici, -ce, adj. (Despe roci, formațiuni sedimentare) Format din fragmente de minerale și de roci provenite în urma proceselor de dezagregare, de alterare și de acumulare a materialului unor roci preexistente sau din scheletele unor organisme; detritic. – Din fr. clastique. DOOM
clástic adj. m., pl. clástici; f. clástică, pl. clástice
clastica
CLÁSTIC, -Ă, clastici, -ce, adj. (Despe roci, formațiuni sedimentare) Format din fragmente de minerale și de roci provenite în urma proceselor de dezagregare, de alterare și de acumulare a materialului unor roci preexistente sau din scheletele unor organisme; detritic. – Din fr. clastique. DOOM
clástic adj. m., pl. clástici; f. clástică, pl. clástice
clastice
CLÁSTIC, -Ă, clastici, -ce, adj. (Despe roci, formațiuni sedimentare) Format din fragmente de minerale și de roci provenite în urma proceselor de dezagregare, de alterare și de acumulare a materialului unor roci preexistente sau din scheletele unor organisme; detritic. – Din fr. clastique. DOOM
clástic adj. m., pl. clástici; f. clástică, pl. clástice
clasticei
CLÁSTIC, -Ă, clastici, -ce, adj. (Despe roci, formațiuni sedimentare) Format din fragmente de minerale și de roci provenite în urma proceselor de dezagregare, de alterare și de acumulare a materialului unor roci preexistente sau din scheletele unor organisme; detritic. – Din fr. clastique. DOOM
clástic adj. m., pl. clástici; f. clástică, pl. clástice
clasticele
CLÁSTIC, -Ă, clastici, -ce, adj. (Despe roci, formațiuni sedimentare) Format din fragmente de minerale și de roci provenite în urma proceselor de dezagregare, de alterare și de acumulare a materialului unor roci preexistente sau din scheletele unor organisme; detritic. – Din fr. clastique. DOOM
clástic adj. m., pl. clástici; f. clástică, pl. clástice
clasticelor
CLÁSTIC, -Ă, clastici, -ce, adj. (Despe roci, formațiuni sedimentare) Format din fragmente de minerale și de roci provenite în urma proceselor de dezagregare, de alterare și de acumulare a materialului unor roci preexistente sau din scheletele unor organisme; detritic. – Din fr. clastique. DOOM
clástic adj. m., pl. clástici; f. clástică, pl. clástice
clastici
CLÁSTIC, -Ă, clastici, -ce, adj. (Despe roci, formațiuni sedimentare) Format din fragmente de minerale și de roci provenite în urma proceselor de dezagregare, de alterare și de acumulare a materialului unor roci preexistente sau din scheletele unor organisme; detritic. – Din fr. clastique. DOOM
clástic adj. m., pl. clástici; f. clástică, pl. clástice
clasticii
CLÁSTIC, -Ă, clastici, -ce, adj. (Despe roci, formațiuni sedimentare) Format din fragmente de minerale și de roci provenite în urma proceselor de dezagregare, de alterare și de acumulare a materialului unor roci preexistente sau din scheletele unor organisme; detritic. – Din fr. clastique. DOOM
clástic adj. m., pl. clástici; f. clástică, pl. clástice
clasticilor
CLÁSTIC, -Ă, clastici, -ce, adj. (Despe roci, formațiuni sedimentare) Format din fragmente de minerale și de roci provenite în urma proceselor de dezagregare, de alterare și de acumulare a materialului unor roci preexistente sau din scheletele unor organisme; detritic. – Din fr. clastique. DOOM
clástic adj. m., pl. clástici; f. clástică, pl. clástice
clasticul
CLÁSTIC, -Ă, clastici, -ce, adj. (Despe roci, formațiuni sedimentare) Format din fragmente de minerale și de roci provenite în urma proceselor de dezagregare, de alterare și de acumulare a materialului unor roci preexistente sau din scheletele unor organisme; detritic. – Din fr. clastique. DOOM
clástic adj. m., pl. clástici; f. clástică, pl. clástice
clasticului
CLÁSTIC, -Ă, clastici, -ce, adj. (Despe roci, formațiuni sedimentare) Format din fragmente de minerale și de roci provenite în urma proceselor de dezagregare, de alterare și de acumulare a materialului unor roci preexistente sau din scheletele unor organisme; detritic. – Din fr. clastique. DOOM
clástic adj. m., pl. clástici; f. clástică, pl. clástice
clasto
CLASTO- v. clast-.
clastocarst
CLASTOCÁRST, clastocarsturi, s. n. (Geol.) Forme de relief rezultate în urma unui complex de fenomene dezvoltate pe roci cu o solubilitate redusă. – Din rus. klastokarst.
clastocarstul
CLASTOCÁRST, clastocarsturi, s. n. (Geol.) Forme de relief rezultate în urma unui complex de fenomene dezvoltate pe roci cu o solubilitate redusă. – Din rus. klastokarst.
clastocarstului
CLASTOCÁRST, clastocarsturi, s. n. (Geol.) Forme de relief rezultate în urma unui complex de fenomene dezvoltate pe roci cu o solubilitate redusă. – Din rus. klastokarst.
clastocarsturi
CLASTOCÁRST, clastocarsturi, s. n. (Geol.) Forme de relief rezultate în urma unui complex de fenomene dezvoltate pe roci cu o solubilitate redusă. – Din rus. klastokarst.
clastocarsturile
CLASTOCÁRST, clastocarsturi, s. n. (Geol.) Forme de relief rezultate în urma unui complex de fenomene dezvoltate pe roci cu o solubilitate redusă. – Din rus. klastokarst.
clastocarsturilor
CLASTOCÁRST, clastocarsturi, s. n. (Geol.) Forme de relief rezultate în urma unui complex de fenomene dezvoltate pe roci cu o solubilitate redusă. – Din rus. klastokarst.
clastomania
CLASTOMANÍE, clastomanii, s. f. (Med.) Înclinație morbidă de a distruge sistematic toate obiectele întâlnite. – Din fr. clastomanie.
clastomanie
CLASTOMANÍE, clastomanii, s. f. (Med.) Înclinație morbidă de a distruge sistematic toate obiectele întâlnite. – Din fr. clastomanie.
clastomaniei
CLASTOMANÍE, clastomanii, s. f. (Med.) Înclinație morbidă de a distruge sistematic toate obiectele întâlnite. – Din fr. clastomanie.
clastomanii
CLASTOMANÍE, clastomanii, s. f. (Med.) Înclinație morbidă de a distruge sistematic toate obiectele întâlnite. – Din fr. clastomanie.
clastomaniile
CLASTOMANÍE, clastomanii, s. f. (Med.) Înclinație morbidă de a distruge sistematic toate obiectele întâlnite. – Din fr. clastomanie.
clastomaniilor
CLASTOMANÍE, clastomanii, s. f. (Med.) Înclinație morbidă de a distruge sistematic toate obiectele întâlnite. – Din fr. clastomanie.
clasând
CLASÁ, clasez, vb. I. Tranz. 1. A aranja, a împărți, a rândui ceva (după caractere distinctive) pe clase sau pe categorii. ♦ A face o triere; a tria. ♦ Refl. A obține un anumit loc într-un clasament. 2. A înceta un proces penal când se constată că există o cauză legală care împiedică pornirea sau continuarea lui. ♦ A scoate din uz (cu forme legale) un material care nu mai poate fi folosit din cauza degradării, a învechirii. – Din fr. classer. DOOM
clasá (a ~) vb., ind. prez. 3 claseáză
clasînd
CLASÁ, clasez, vb. I. Tranz. 1. A aranja, a împărți, a rândui ceva (după caractere distinctive) pe clase sau pe categorii. ♦ A face o triere; a tria. ♦ Refl. A obține un anumit loc într-un clasament. 2. A înceta un proces penal când se constată că există o cauză legală care împiedică pornirea sau continuarea lui. ♦ A scoate din uz (cu forme legale) un material care nu mai poate fi folosit din cauza degradării, a învechirii. – Din fr. classer. DOOM
clasá (a ~) vb., ind. prez. 3 claseáză
clasări
CLASÁRE, clasări, s. f. Acțiunea de a (se) clasa. – V. clasa. DOOM
clasáre s. f., g.-d. art. clasắrii; pl. clasắri
clasării
CLASÁRE, clasări, s. f. Acțiunea de a (se) clasa. – V. clasa. DOOM
clasáre s. f., g.-d. art. clasắrii; pl. clasắri
clasările
CLASÁRE, clasări, s. f. Acțiunea de a (se) clasa. – V. clasa. DOOM
clasáre s. f., g.-d. art. clasắrii; pl. clasắri
clasărilor
CLASÁRE, clasări, s. f. Acțiunea de a (se) clasa. – V. clasa. DOOM
clasáre s. f., g.-d. art. clasắrii; pl. clasắri
clatin
CLĂTINÁ, clátin, vb. I. 1. Tranz., refl. și intranz. A (se) mișca (puțin, lin) într-o parte și într-alta; a (se) legăna; a (se) agita (ușor). ◊ Expr. (Tranz.) A clătina capul (sau, intranz., din cap) = a-și mișca capul într-o parte și în alta în semn de mirare, de îndoială, de descurajare etc. 2. Refl. A șovăi în mers, în mișcare; a se împletici (din cauza slăbiciunii, a beției etc.). ♦ Fig. A fi într-o situație critică, nesigură. 3. Tranz. și refl. A (se) mișca din loc; a (se) urni, a (se) clinti, a (se) clăti. – Din clăti. DOOM
clătiná (a ~) vb., ind. prez. 3 clátină; conj. prez. 3 să clátine
clatine
CLĂTINÁ, clátin, vb. I. 1. Tranz., refl. și intranz. A (se) mișca (puțin, lin) într-o parte și într-alta; a (se) legăna; a (se) agita (ușor). ◊ Expr. (Tranz.) A clătina capul (sau, intranz., din cap) = a-și mișca capul într-o parte și în alta în semn de mirare, de îndoială, de descurajare etc. 2. Refl. A șovăi în mers, în mișcare; a se împletici (din cauza slăbiciunii, a beției etc.). ♦ Fig. A fi într-o situație critică, nesigură. 3. Tranz. și refl. A (se) mișca din loc; a (se) urni, a (se) clinti, a (se) clăti. – Din clăti. DOOM
clătiná (a ~) vb., ind. prez. 3 clátină; conj. prez. 3 să clátine
clatini
CLĂTINÁ, clátin, vb. I. 1. Tranz., refl. și intranz. A (se) mișca (puțin, lin) într-o parte și într-alta; a (se) legăna; a (se) agita (ușor). ◊ Expr. (Tranz.) A clătina capul (sau, intranz., din cap) = a-și mișca capul într-o parte și în alta în semn de mirare, de îndoială, de descurajare etc. 2. Refl. A șovăi în mers, în mișcare; a se împletici (din cauza slăbiciunii, a beției etc.). ♦ Fig. A fi într-o situație critică, nesigură. 3. Tranz. și refl. A (se) mișca din loc; a (se) urni, a (se) clinti, a (se) clăti. – Din clăti. DOOM
clătiná (a ~) vb., ind. prez. 3 clátină; conj. prez. 3 să clátine
clatină
CLĂTINÁ, clátin, vb. I. 1. Tranz., refl. și intranz. A (se) mișca (puțin, lin) într-o parte și într-alta; a (se) legăna; a (se) agita (ușor). ◊ Expr. (Tranz.) A clătina capul (sau, intranz., din cap) = a-și mișca capul într-o parte și în alta în semn de mirare, de îndoială, de descurajare etc. 2. Refl. A șovăi în mers, în mișcare; a se împletici (din cauza slăbiciunii, a beției etc.). ♦ Fig. A fi într-o situație critică, nesigură. 3. Tranz. și refl. A (se) mișca din loc; a (se) urni, a (se) clinti, a (se) clăti. – Din clăti. DOOM
clătiná (a ~) vb., ind. prez. 3 clátină; conj. prez. 3 să clátine
claudicant
CLAUDICÁNT, -Ă adj. (Latinism) Care indică o claudicație; șchiop. [Pron. cla-u-. / < lat., fr. claudicant].
claudicanta
CLAUDICÁNT, -Ă adj. (Latinism) Care indică o claudicație; șchiop. [Pron. cla-u-. / < lat., fr. claudicant].
claudicante
CLAUDICÁNT, -Ă adj. (Latinism) Care indică o claudicație; șchiop. [Pron. cla-u-. / < lat., fr. claudicant].
claudicantei
CLAUDICÁNT, -Ă adj. (Latinism) Care indică o claudicație; șchiop. [Pron. cla-u-. / < lat., fr. claudicant].
claudicantele
CLAUDICÁNT, -Ă adj. (Latinism) Care indică o claudicație; șchiop. [Pron. cla-u-. / < lat., fr. claudicant].
claudicantelor
CLAUDICÁNT, -Ă adj. (Latinism) Care indică o claudicație; șchiop. [Pron. cla-u-. / < lat., fr. claudicant].
claudicantul
CLAUDICÁNT, -Ă adj. (Latinism) Care indică o claudicație; șchiop. [Pron. cla-u-. / < lat., fr. claudicant].
claudicantului
CLAUDICÁNT, -Ă adj. (Latinism) Care indică o claudicație; șchiop. [Pron. cla-u-. / < lat., fr. claudicant].
claudicanți
CLAUDICÁNT, -Ă adj. (Latinism) Care indică o claudicație; șchiop. [Pron. cla-u-. / < lat., fr. claudicant].
claudicanții
CLAUDICÁNT, -Ă adj. (Latinism) Care indică o claudicație; șchiop. [Pron. cla-u-. / < lat., fr. claudicant].
claudicanților
CLAUDICÁNT, -Ă adj. (Latinism) Care indică o claudicație; șchiop. [Pron. cla-u-. / < lat., fr. claudicant].
claudicația
CLAUDICÁȚIE, claudicații, s. f. (Med.; rar) Șchiopătare. ♦ (Med.) Tulburare trecătoare a funcției unor organe. [Pr.: cla-u-] – Din lat. claudicatio, fr. claudication. DOOM
claudicáție (clau-, -ți-e) s. f., art. claudicáția (-ți-a), g.-d. claudicáții, art. claudicáției
claudicație
CLAUDICÁȚIE, claudicații, s. f. (Med.; rar) Șchiopătare. ♦ (Med.) Tulburare trecătoare a funcției unor organe. [Pr.: cla-u-] – Din lat. claudicatio, fr. claudication. DOOM
claudicáție (clau-, -ți-e) s. f., art. claudicáția (-ți-a), g.-d. claudicáții, art. claudicáției
claudicației
CLAUDICÁȚIE, claudicații, s. f. (Med.; rar) Șchiopătare. ♦ (Med.) Tulburare trecătoare a funcției unor organe. [Pr.: cla-u-] – Din lat. claudicatio, fr. claudication. DOOM
claudicáție (clau-, -ți-e) s. f., art. claudicáția (-ți-a), g.-d. claudicáții, art. claudicáției
claudicații
CLAUDICÁȚIE, claudicații, s. f. (Med.; rar) Șchiopătare. ♦ (Med.) Tulburare trecătoare a funcției unor organe. [Pr.: cla-u-] – Din lat. claudicatio, fr. claudication. DOOM
claudicáție (clau-, -ți-e) s. f., art. claudicáția (-ți-a), g.-d. claudicáții, art. claudicáției
claudicațiile
CLAUDICÁȚIE, claudicații, s. f. (Med.; rar) Șchiopătare. ♦ (Med.) Tulburare trecătoare a funcției unor organe. [Pr.: cla-u-] – Din lat. claudicatio, fr. claudication. DOOM
claudicáție (clau-, -ți-e) s. f., art. claudicáția (-ți-a), g.-d. claudicáții, art. claudicáției
claudicațiilor
CLAUDICÁȚIE, claudicații, s. f. (Med.; rar) Șchiopătare. ♦ (Med.) Tulburare trecătoare a funcției unor organe. [Pr.: cla-u-] – Din lat. claudicatio, fr. claudication. DOOM
claudicáție (clau-, -ți-e) s. f., art. claudicáția (-ți-a), g.-d. claudicáții, art. claudicáției
claun
CLOVN, clovni, s. m. (Înv.) Artist comic de circ. [Var.: cláun s. m.] – Din fr., engl. clown. DOOM
cláun v. clovn
claus
cláus (-suri), s. n. – 1. Zăgaz, stăvilar. – 2. Îngrămădire de lemne care se formează la închiderea unei ecluze. Germ. Klause (Drăganu, Dacor., III, 707). – În Banat.
claustr
CLAUSTR- Element de compunere savantă cu semnificația „închisoare”, „închidere”, „loc închis”. [Pron. cla-us-, var. claustro-. / cf. lat. claustrum < claudere – a închide].
claustra
CLAUSTRÁ, claustrez, vb. I. Refl. și tranz. (Livr.) A (se) închide într-o mănăstire sau a (se) izola într-un loc retras. [Pr.: cla-us-] – Din fr. claustrer. DOOM
claustrá (a ~) (livr.) (cla-us-) vb., ind. prez. 3 claustreáză
claustrai
CLAUSTRÁ, claustrez, vb. I. Refl. și tranz. (Livr.) A (se) închide într-o mănăstire sau a (se) izola într-un loc retras. [Pr.: cla-us-] – Din fr. claustrer. DOOM
claustrá (a ~) (livr.) (cla-us-) vb., ind. prez. 3 claustreáză
claustral
CLAUSTRÁL, -Ă, claustrali, -e, adj. (Livr.) Mănăstiresc, monahal; ca de mănăstire. [Pr.: cla-us-] – Din fr. claustral, lat. claustralis. DOOM
claustrál (livr.) (cla-us-) adj. m., pl. claustráli; f. claustrálă, pl. claustrále
claustrala
CLAUSTRÁL, -Ă, claustrali, -e, adj. (Livr.) Mănăstiresc, monahal; ca de mănăstire. [Pr.: cla-us-] – Din fr. claustral, lat. claustralis. DOOM
claustrál (livr.) (cla-us-) adj. m., pl. claustráli; f. claustrálă, pl. claustrále
claustrale
CLAUSTRÁL, -Ă, claustrali, -e, adj. (Livr.) Mănăstiresc, monahal; ca de mănăstire. [Pr.: cla-us-] – Din fr. claustral, lat. claustralis. DOOM
claustrál (livr.) (cla-us-) adj. m., pl. claustráli; f. claustrálă, pl. claustrále
claustralei
CLAUSTRÁL, -Ă, claustrali, -e, adj. (Livr.) Mănăstiresc, monahal; ca de mănăstire. [Pr.: cla-us-] – Din fr. claustral, lat. claustralis. DOOM
claustrál (livr.) (cla-us-) adj. m., pl. claustráli; f. claustrálă, pl. claustrále
claustralele
CLAUSTRÁL, -Ă, claustrali, -e, adj. (Livr.) Mănăstiresc, monahal; ca de mănăstire. [Pr.: cla-us-] – Din fr. claustral, lat. claustralis. DOOM
claustrál (livr.) (cla-us-) adj. m., pl. claustráli; f. claustrálă, pl. claustrále
claustralelor
CLAUSTRÁL, -Ă, claustrali, -e, adj. (Livr.) Mănăstiresc, monahal; ca de mănăstire. [Pr.: cla-us-] – Din fr. claustral, lat. claustralis. DOOM
claustrál (livr.) (cla-us-) adj. m., pl. claustráli; f. claustrálă, pl. claustrále
claustrali
CLAUSTRÁL, -Ă, claustrali, -e, adj. (Livr.) Mănăstiresc, monahal; ca de mănăstire. [Pr.: cla-us-] – Din fr. claustral, lat. claustralis. DOOM
claustrál (livr.) (cla-us-) adj. m., pl. claustráli; f. claustrálă, pl. claustrále
claustralii
CLAUSTRÁL, -Ă, claustrali, -e, adj. (Livr.) Mănăstiresc, monahal; ca de mănăstire. [Pr.: cla-us-] – Din fr. claustral, lat. claustralis. DOOM
claustrál (livr.) (cla-us-) adj. m., pl. claustráli; f. claustrálă, pl. claustrále
claustralilor
CLAUSTRÁL, -Ă, claustrali, -e, adj. (Livr.) Mănăstiresc, monahal; ca de mănăstire. [Pr.: cla-us-] – Din fr. claustral, lat. claustralis. DOOM
claustrál (livr.) (cla-us-) adj. m., pl. claustráli; f. claustrálă, pl. claustrále
claustralul
CLAUSTRÁL, -Ă, claustrali, -e, adj. (Livr.) Mănăstiresc, monahal; ca de mănăstire. [Pr.: cla-us-] – Din fr. claustral, lat. claustralis. DOOM
claustrál (livr.) (cla-us-) adj. m., pl. claustráli; f. claustrálă, pl. claustrále
claustralului
CLAUSTRÁL, -Ă, claustrali, -e, adj. (Livr.) Mănăstiresc, monahal; ca de mănăstire. [Pr.: cla-us-] – Din fr. claustral, lat. claustralis. DOOM
claustrál (livr.) (cla-us-) adj. m., pl. claustráli; f. claustrálă, pl. claustrále
claustram
CLAUSTRÁ, claustrez, vb. I. Refl. și tranz. (Livr.) A (se) închide într-o mănăstire sau a (se) izola într-un loc retras. [Pr.: cla-us-] – Din fr. claustrer. DOOM
claustrá (a ~) (livr.) (cla-us-) vb., ind. prez. 3 claustreáză
claustrare
CLAUSTRÁ, claustrez, vb. I. Refl. și tranz. (Livr.) A (se) închide într-o mănăstire sau a (se) izola într-un loc retras. [Pr.: cla-us-] – Din fr. claustrer. DOOM
claustrá (a ~) (livr.) (cla-us-) vb., ind. prez. 3 claustreáză
claustrare
CLAUSTRÁRE, claustrări, s. f. Faptul de a (se) claustra. [Pr.: cla-us-] – V. claustra. DOOM
claustráre (cla-us-) s. f., g.-d. art. claustrắrii; pl. claustrắri
claustrarea
CLAUSTRÁRE, claustrări, s. f. Faptul de a (se) claustra. [Pr.: cla-us-] – V. claustra. DOOM
claustráre (cla-us-) s. f., g.-d. art. claustrắrii; pl. claustrắri
claustrară
CLAUSTRÁ, claustrez, vb. I. Refl. și tranz. (Livr.) A (se) închide într-o mănăstire sau a (se) izola într-un loc retras. [Pr.: cla-us-] – Din fr. claustrer. DOOM
claustrá (a ~) (livr.) (cla-us-) vb., ind. prez. 3 claustreáză
claustrarăm
CLAUSTRÁ, claustrez, vb. I. Refl. și tranz. (Livr.) A (se) închide într-o mănăstire sau a (se) izola într-un loc retras. [Pr.: cla-us-] – Din fr. claustrer. DOOM
claustrá (a ~) (livr.) (cla-us-) vb., ind. prez. 3 claustreáză
claustrarăți
CLAUSTRÁ, claustrez, vb. I. Refl. și tranz. (Livr.) A (se) închide într-o mănăstire sau a (se) izola într-un loc retras. [Pr.: cla-us-] – Din fr. claustrer. DOOM
claustrá (a ~) (livr.) (cla-us-) vb., ind. prez. 3 claustreáză
claustrase
CLAUSTRÁ, claustrez, vb. I. Refl. și tranz. (Livr.) A (se) închide într-o mănăstire sau a (se) izola într-un loc retras. [Pr.: cla-us-] – Din fr. claustrer. DOOM
claustrá (a ~) (livr.) (cla-us-) vb., ind. prez. 3 claustreáză
claustrasem
CLAUSTRÁ, claustrez, vb. I. Refl. și tranz. (Livr.) A (se) închide într-o mănăstire sau a (se) izola într-un loc retras. [Pr.: cla-us-] – Din fr. claustrer. DOOM
claustrá (a ~) (livr.) (cla-us-) vb., ind. prez. 3 claustreáză
claustraseră
CLAUSTRÁ, claustrez, vb. I. Refl. și tranz. (Livr.) A (se) închide într-o mănăstire sau a (se) izola într-un loc retras. [Pr.: cla-us-] – Din fr. claustrer. DOOM
claustrá (a ~) (livr.) (cla-us-) vb., ind. prez. 3 claustreáză
claustraserăm
CLAUSTRÁ, claustrez, vb. I. Refl. și tranz. (Livr.) A (se) închide într-o mănăstire sau a (se) izola într-un loc retras. [Pr.: cla-us-] – Din fr. claustrer. DOOM
claustrá (a ~) (livr.) (cla-us-) vb., ind. prez. 3 claustreáză
claustraserăți
CLAUSTRÁ, claustrez, vb. I. Refl. și tranz. (Livr.) A (se) închide într-o mănăstire sau a (se) izola într-un loc retras. [Pr.: cla-us-] – Din fr. claustrer. DOOM
claustrá (a ~) (livr.) (cla-us-) vb., ind. prez. 3 claustreáză
claustraseși
CLAUSTRÁ, claustrez, vb. I. Refl. și tranz. (Livr.) A (se) închide într-o mănăstire sau a (se) izola într-un loc retras. [Pr.: cla-us-] – Din fr. claustrer. DOOM
claustrá (a ~) (livr.) (cla-us-) vb., ind. prez. 3 claustreáză
claustraseți
CLAUSTRÁ, claustrez, vb. I. Refl. și tranz. (Livr.) A (se) închide într-o mănăstire sau a (se) izola într-un loc retras. [Pr.: cla-us-] – Din fr. claustrer. DOOM
claustrá (a ~) (livr.) (cla-us-) vb., ind. prez. 3 claustreáză
claustrat
CLAUSTRÁ, claustrez, vb. I. Refl. și tranz. (Livr.) A (se) închide într-o mănăstire sau a (se) izola într-un loc retras. [Pr.: cla-us-] – Din fr. claustrer. DOOM
claustrá (a ~) (livr.) (cla-us-) vb., ind. prez. 3 claustreáză
claustrat
CLAUSTRÁ, claustrez, vb. I. Refl. și tranz. (Livr.) A (se) închide într-o mănăstire sau a (se) izola într-un loc retras. [Pr.: cla-us-] – Din fr. claustrer.
claustrau
CLAUSTRÁ, claustrez, vb. I. Refl. și tranz. (Livr.) A (se) închide într-o mănăstire sau a (se) izola într-un loc retras. [Pr.: cla-us-] – Din fr. claustrer. DOOM
claustrá (a ~) (livr.) (cla-us-) vb., ind. prez. 3 claustreáză
claustrași
CLAUSTRÁ, claustrez, vb. I. Refl. și tranz. (Livr.) A (se) închide într-o mănăstire sau a (se) izola într-un loc retras. [Pr.: cla-us-] – Din fr. claustrer. DOOM
claustrá (a ~) (livr.) (cla-us-) vb., ind. prez. 3 claustreáză
claustrați
CLAUSTRÁ, claustrez, vb. I. Refl. și tranz. (Livr.) A (se) închide într-o mănăstire sau a (se) izola într-un loc retras. [Pr.: cla-us-] – Din fr. claustrer. DOOM
claustrá (a ~) (livr.) (cla-us-) vb., ind. prez. 3 claustreáză
claustrație
CLAUSTRÁȚIE s.f. Claustrare. [Gen. -iei. / cf. fr. claustration]. DOOM
claustráție (rar) (cla-us-, -ți-e) s. f., art. claustráția (-ți-a), g.-d. claustráții, art. claustráției
claustre
CLAÚSTRU s.n. 1. (Latinism) Loc închis; întăritură. 2. (Med.) Lamă de substanță nervoasă cenușie din interiorul creierului. [Pron. cla-us-. / < lat. claustrum].
claustrează
CLAUSTRÁ, claustrez, vb. I. Refl. și tranz. (Livr.) A (se) închide într-o mănăstire sau a (se) izola într-un loc retras. [Pr.: cla-us-] – Din fr. claustrer. DOOM
claustrá (a ~) (livr.) (cla-us-) vb., ind. prez. 3 claustreáză
claustrele
CLAÚSTRU s.n. 1. (Latinism) Loc închis; întăritură. 2. (Med.) Lamă de substanță nervoasă cenușie din interiorul creierului. [Pron. cla-us-. / < lat. claustrum].
claustrelor
CLAÚSTRU s.n. 1. (Latinism) Loc închis; întăritură. 2. (Med.) Lamă de substanță nervoasă cenușie din interiorul creierului. [Pron. cla-us-. / < lat. claustrum].
claustrez
CLAUSTRÁ, claustrez, vb. I. Refl. și tranz. (Livr.) A (se) închide într-o mănăstire sau a (se) izola într-un loc retras. [Pr.: cla-us-] – Din fr. claustrer. DOOM
claustrá (a ~) (livr.) (cla-us-) vb., ind. prez. 3 claustreáză
claustreze
CLAUSTRÁ, claustrez, vb. I. Refl. și tranz. (Livr.) A (se) închide într-o mănăstire sau a (se) izola într-un loc retras. [Pr.: cla-us-] – Din fr. claustrer. DOOM
claustrá (a ~) (livr.) (cla-us-) vb., ind. prez. 3 claustreáză
claustrezi
CLAUSTRÁ, claustrez, vb. I. Refl. și tranz. (Livr.) A (se) închide într-o mănăstire sau a (se) izola într-un loc retras. [Pr.: cla-us-] – Din fr. claustrer. DOOM
claustrá (a ~) (livr.) (cla-us-) vb., ind. prez. 3 claustreáză
claustro
CLAUSTRO- v. claustr-.
claustrofobie
CLAUSTROFOBÍE, claustrofobii, s. f. (Med.) Teamă patologică de spații închise. [Pr.: cla-us-] – Din fr. claustrophobie. DOOM
*claustrofobíe (cla-us-) s. f., art. claustrofobía, g.-d. art. claustrofobíei; pl. claustrofobíi, art. claustrofobíile
claustru
CLAÚSTRU s.n. 1. (Latinism) Loc închis; întăritură. 2. (Med.) Lamă de substanță nervoasă cenușie din interiorul creierului. [Pron. cla-us-. / < lat. claustrum].
claustrul
CLAÚSTRU s.n. 1. (Latinism) Loc închis; întăritură. 2. (Med.) Lamă de substanță nervoasă cenușie din interiorul creierului. [Pron. cla-us-. / < lat. claustrum].
claustrului
CLAÚSTRU s.n. 1. (Latinism) Loc închis; întăritură. 2. (Med.) Lamă de substanță nervoasă cenușie din interiorul creierului. [Pron. cla-us-. / < lat. claustrum].
claustrând
CLAUSTRÁ, claustrez, vb. I. Refl. și tranz. (Livr.) A (se) închide într-o mănăstire sau a (se) izola într-un loc retras. [Pr.: cla-us-] – Din fr. claustrer. DOOM
claustrá (a ~) (livr.) (cla-us-) vb., ind. prez. 3 claustreáză
claustrînd
CLAUSTRÁ, claustrez, vb. I. Refl. și tranz. (Livr.) A (se) închide într-o mănăstire sau a (se) izola într-un loc retras. [Pr.: cla-us-] – Din fr. claustrer. DOOM
claustrá (a ~) (livr.) (cla-us-) vb., ind. prez. 3 claustreáză
claustrări
CLAUSTRÁRE, claustrări, s. f. Faptul de a (se) claustra. [Pr.: cla-us-] – V. claustra. DOOM
claustráre (cla-us-) s. f., g.-d. art. claustrắrii; pl. claustrắri
claustrării
CLAUSTRÁRE, claustrări, s. f. Faptul de a (se) claustra. [Pr.: cla-us-] – V. claustra. DOOM
claustráre (cla-us-) s. f., g.-d. art. claustrắrii; pl. claustrắri
claustrările
CLAUSTRÁRE, claustrări, s. f. Faptul de a (se) claustra. [Pr.: cla-us-] – V. claustra. DOOM
claustráre (cla-us-) s. f., g.-d. art. claustrắrii; pl. claustrắri
claustrărilor
CLAUSTRÁRE, claustrări, s. f. Faptul de a (se) claustra. [Pr.: cla-us-] – V. claustra. DOOM
claustráre (cla-us-) s. f., g.-d. art. claustrắrii; pl. claustrắri
clausus
Clausus, rege al sabinilor și unul dintre tovarășii lui Turnus, pe care l-a ajutat în luptă împotriva lui Aeneas.
clauza
CLÁUZĂ, clauze, s. f. Prevedere cuprinsă într-un act juridic (tratat, contract). [Pr.: cla-u-] – Din fr. clause. DOOM
cláuză (cla-u-) s. f., g.-d. art. cláuzei; pl. cláuze
clauze
CLÁUZĂ, clauze, s. f. Prevedere cuprinsă într-un act juridic (tratat, contract). [Pr.: cla-u-] – Din fr. clause. DOOM
cláuză (cla-u-) s. f., g.-d. art. cláuzei; pl. cláuze
clauzei
CLÁUZĂ, clauze, s. f. Prevedere cuprinsă într-un act juridic (tratat, contract). [Pr.: cla-u-] – Din fr. clause. DOOM
cláuză (cla-u-) s. f., g.-d. art. cláuzei; pl. cláuze
clauzele
CLÁUZĂ, clauze, s. f. Prevedere cuprinsă într-un act juridic (tratat, contract). [Pr.: cla-u-] – Din fr. clause. DOOM
cláuză (cla-u-) s. f., g.-d. art. cláuzei; pl. cláuze
clauzelor
CLÁUZĂ, clauze, s. f. Prevedere cuprinsă într-un act juridic (tratat, contract). [Pr.: cla-u-] – Din fr. clause. DOOM
cláuză (cla-u-) s. f., g.-d. art. cláuzei; pl. cláuze
clauzulă
CLAUZÚLĂ, clauzule, s. f. Fiecare dintre silabele accentuate de la sfârșitul unui vers care, prin dispunerea lor armonioasă împreună cu silabele neaccentuate, creează un ritm expresiv. ♦ Cuvintele finale ale unei fraze în proză, ale unei strofe sau ale unui vers, dispuse astfel încât să producă un efect expresiv. [Pr.: cla-u-] – Din lat. clausula. DOOM
clauzúlă (cla-u-) s. f., g.-d. art. clauzúlei; pl. clauzúle
clav
CLAV s.n. (Ant.) Bandă de stofă purpurie, care, aplicată pe tunică, indica apartenența la ordinul senatorial sau ecvestru în vechea Romă. ♦ Margine de lână purpurie întrețesută în toga pretextă ca semn al cetățenilor romani mai mici de cincisprezece ani. [< lat. clavus].
clavaria
CREÁSTĂ, creste, s. f. 1. Excrescență cărnoasă, de obicei roșie și dințată, sau moț de pene pe care le au la cap unele păsări. ◊ Compus: creasta-cocoșului = a) plantă erbacee cu frunze ovale, cu flori roșii sau galbene, reunite la vârful tulpinii în formă de creastă ondulată (Celosia cristala); b) numele a două specii de ferigi cu sporii dispuși pe fața interioară a frunzelor (Polystichum braunii și lobatum); c) numele unei ciuperci mari, comestibile, cu tulpina cărnoasă, groasă, foarte ramificată (Clavaria flava). ♦ (Anat.) Proeminență osoasă. 2. Partea cea mai de sus a unui munte, a unei case, a unui copac, a unui val de apă etc. 3. Coamă de acoperiș. 4. (În sintagma) Creasta de taluz = linia de intersecție dintre fața unui taluz și suprafața terenului natural sau a platformei unui rambleu. – Lat. crista.
clavat
CLAVÁT, -Ă adj. Claviform. [Cf. lat. clavus].
clavatum
PIEDICÚȚĂ, piedicuțe, s. f. Plantă erbacee cu tulpina lungă și târâtoare, cu frunzele mici și dese, cu inflorescența în formă de spic (Lycopodium clavatum). – Piedică + suf. -uță.
clavecin
CLAVECÍN, clavecine, s. n. Vechi instrument muzical cu una sau mai multe claviaturi și cu coarde, asemănător cu pianul, ale cărui sunete sunt produse prin ciupirea coardelor cu o pană; clavicimbal1, cembalo. – Din fr. clavecin. DOOM
clavecín s. n., pl. clavecíne
clavecin
CLAVECÍN s.n. Instrument muzical cu coarde de metal și cu claviatură, la care sunetul se produce prin ciupirea pe cale mecanică a coardelor, înlocuit mai târziu cu pianul; clavicembal. [Pl. -ne, -nuri. / < fr. clavecin, cf. lat. med. clavicymbalum – chimval cu claviatură].
clavecine
CLAVECÍN, clavecine, s. n. Vechi instrument muzical cu una sau mai multe claviaturi și cu coarde, asemănător cu pianul, ale cărui sunete sunt produse prin ciupirea coardelor cu o pană; clavicimbal1, cembalo. – Din fr. clavecin. DOOM
clavecín s. n., pl. clavecíne
clavecinele
CLAVECÍN, clavecine, s. n. Vechi instrument muzical cu una sau mai multe claviaturi și cu coarde, asemănător cu pianul, ale cărui sunete sunt produse prin ciupirea coardelor cu o pană; clavicimbal1, cembalo. – Din fr. clavecin. DOOM
clavecín s. n., pl. clavecíne
clavecinelor
CLAVECÍN, clavecine, s. n. Vechi instrument muzical cu una sau mai multe claviaturi și cu coarde, asemănător cu pianul, ale cărui sunete sunt produse prin ciupirea coardelor cu o pană; clavicimbal1, cembalo. – Din fr. clavecin. DOOM
clavecín s. n., pl. clavecíne
clavecinist
CLAVECINÍST, -Ă, claveciniști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la clavecin. – Din fr. claveciniste. DOOM
clavecinístă s. f., g.-d. art. clavecinístei; pl. claveciníste
clavecinista
CLAVECINÍST, -Ă, claveciniști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la clavecin. – Din fr. claveciniste. DOOM
clavecinístă s. f., g.-d. art. clavecinístei; pl. claveciníste
claveciniste
CLAVECINÍST, -Ă, claveciniști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la clavecin. – Din fr. claveciniste. DOOM
clavecinístă s. f., g.-d. art. clavecinístei; pl. claveciníste
clavecinistei
CLAVECINÍST, -Ă, claveciniști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la clavecin. – Din fr. claveciniste. DOOM
clavecinístă s. f., g.-d. art. clavecinístei; pl. claveciníste
clavecinistele
CLAVECINÍST, -Ă, claveciniști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la clavecin. – Din fr. claveciniste. DOOM
clavecinístă s. f., g.-d. art. clavecinístei; pl. claveciníste
clavecinistelor
CLAVECINÍST, -Ă, claveciniști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la clavecin. – Din fr. claveciniste. DOOM
clavecinístă s. f., g.-d. art. clavecinístei; pl. claveciníste
clavecinistul
CLAVECINÍST, -Ă, claveciniști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la clavecin. – Din fr. claveciniste. DOOM
clavecinístă s. f., g.-d. art. clavecinístei; pl. claveciníste
clavecinistului
CLAVECINÍST, -Ă, claveciniști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la clavecin. – Din fr. claveciniste. DOOM
clavecinístă s. f., g.-d. art. clavecinístei; pl. claveciníste
claveciniști
CLAVECINÍST, -Ă, claveciniști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la clavecin. – Din fr. claveciniste. DOOM
clavecinístă s. f., g.-d. art. clavecinístei; pl. claveciníste
claveciniștii
CLAVECINÍST, -Ă, claveciniști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la clavecin. – Din fr. claveciniste. DOOM
clavecinístă s. f., g.-d. art. clavecinístei; pl. claveciníste
claveciniștilor
CLAVECINÍST, -Ă, claveciniști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la clavecin. – Din fr. claveciniste. DOOM
clavecinístă s. f., g.-d. art. clavecinístei; pl. claveciníste
clavecinul
CLAVECÍN, clavecine, s. n. Vechi instrument muzical cu una sau mai multe claviaturi și cu coarde, asemănător cu pianul, ale cărui sunete sunt produse prin ciupirea coardelor cu o pană; clavicimbal1, cembalo. – Din fr. clavecin. DOOM
clavecín s. n., pl. clavecíne
clavecinului
CLAVECÍN, clavecine, s. n. Vechi instrument muzical cu una sau mai multe claviaturi și cu coarde, asemănător cu pianul, ale cărui sunete sunt produse prin ciupirea coardelor cu o pană; clavicimbal1, cembalo. – Din fr. clavecin. DOOM
clavecín s. n., pl. clavecíne
clavelee
CLAVELÉE s.f. Boală contagioasă a oilor, asemănătoare cu variola. [Pron. -le-e. / < fr. clavelée, cf. lat. clavellus – mic cui].
claviatura
CLAVIATÚRĂ, claviaturi, s. f. 1. Totalitatea clapelor pianului, orgii, sintetizatorului, acordeonului, mașinii de scris etc. 2. Totalitatea butoanelor de comandă care pun în funcțiune un mecanism, o mașină etc. [Pr.: -vi-a-] – Din germ. Klaviatur. DOOM
claviatúră (-vi-a-) s. f., g.-d. art. claviatúrii; pl. claviatúri
claviaturi
CLAVIATÚRĂ, claviaturi, s. f. 1. Totalitatea clapelor pianului, orgii, sintetizatorului, acordeonului, mașinii de scris etc. 2. Totalitatea butoanelor de comandă care pun în funcțiune un mecanism, o mașină etc. [Pr.: -vi-a-] – Din germ. Klaviatur. DOOM
claviatúră (-vi-a-) s. f., g.-d. art. claviatúrii; pl. claviatúri
claviaturii
CLAVIATÚRĂ, claviaturi, s. f. 1. Totalitatea clapelor pianului, orgii, sintetizatorului, acordeonului, mașinii de scris etc. 2. Totalitatea butoanelor de comandă care pun în funcțiune un mecanism, o mașină etc. [Pr.: -vi-a-] – Din germ. Klaviatur. DOOM
claviatúră (-vi-a-) s. f., g.-d. art. claviatúrii; pl. claviatúri
claviaturile
CLAVIATÚRĂ, claviaturi, s. f. 1. Totalitatea clapelor pianului, orgii, sintetizatorului, acordeonului, mașinii de scris etc. 2. Totalitatea butoanelor de comandă care pun în funcțiune un mecanism, o mașină etc. [Pr.: -vi-a-] – Din germ. Klaviatur. DOOM
claviatúră (-vi-a-) s. f., g.-d. art. claviatúrii; pl. claviatúri
claviaturilor
CLAVIATÚRĂ, claviaturi, s. f. 1. Totalitatea clapelor pianului, orgii, sintetizatorului, acordeonului, mașinii de scris etc. 2. Totalitatea butoanelor de comandă care pun în funcțiune un mecanism, o mașină etc. [Pr.: -vi-a-] – Din germ. Klaviatur. DOOM
claviatúră (-vi-a-) s. f., g.-d. art. claviatúrii; pl. claviatúri
clavicembal
CLAVICEMBÁL s.n. Clavecin. [Pl. -luri. / < it. clavicimbalo, lat.med. clavicymbalum].
clavicembalo
CLAVICIMBÁL, clavicimbaluri, s. n. (Înv.) Clavecin. [Var.: clavicembálo s. n.] – Din lat. clavicymbalum, it. clavicembalo.
clavicembaloul
CLAVICIMBÁL, clavicimbaluri, s. n. (Înv.) Clavecin. [Var.: clavicembálo s. n.] – Din lat. clavicymbalum, it. clavicembalo.
clavicembaloului
CLAVICIMBÁL, clavicimbaluri, s. n. (Înv.) Clavecin. [Var.: clavicembálo s. n.] – Din lat. clavicymbalum, it. clavicembalo.
clavicembalouri
CLAVICIMBÁL, clavicimbaluri, s. n. (Înv.) Clavecin. [Var.: clavicembálo s. n.] – Din lat. clavicymbalum, it. clavicembalo.
clavicembalourile
CLAVICIMBÁL, clavicimbaluri, s. n. (Înv.) Clavecin. [Var.: clavicembálo s. n.] – Din lat. clavicymbalum, it. clavicembalo.
clavicembalourilor
CLAVICIMBÁL, clavicimbaluri, s. n. (Înv.) Clavecin. [Var.: clavicembálo s. n.] – Din lat. clavicymbalum, it. clavicembalo.
clavicimbal
CLAVICIMBÁL, clavicimbaluri, s. n. (Înv.) Clavecin. [Var.: clavicembálo s. n.] – Din lat. clavicymbalum, it. clavicembalo.
clavicimbalul
CLAVICIMBÁL, clavicimbaluri, s. n. (Înv.) Clavecin. [Var.: clavicembálo s. n.] – Din lat. clavicymbalum, it. clavicembalo.
clavicimbalului
CLAVICIMBÁL, clavicimbaluri, s. n. (Înv.) Clavecin. [Var.: clavicembálo s. n.] – Din lat. clavicymbalum, it. clavicembalo.
clavicimbaluri
CLAVICIMBÁL, clavicimbaluri, s. n. (Înv.) Clavecin. [Var.: clavicembálo s. n.] – Din lat. clavicymbalum, it. clavicembalo.
clavicimbalurile
CLAVICIMBÁL, clavicimbaluri, s. n. (Înv.) Clavecin. [Var.: clavicembálo s. n.] – Din lat. clavicymbalum, it. clavicembalo.
clavicimbalurilor
CLAVICIMBÁL, clavicimbaluri, s. n. (Înv.) Clavecin. [Var.: clavicembálo s. n.] – Din lat. clavicymbalum, it. clavicembalo.
clavicord
CLAVICÓRD, clavicorduri, s. n. Instrument muzical cu claviatură și coarde, strămoș al pianului. – Din fr. clavicorde, lat. clavicordium. DOOM
clavicórd s. n., pl. clavicórduri
clavicordul
CLAVICÓRD, clavicorduri, s. n. Instrument muzical cu claviatură și coarde, strămoș al pianului. – Din fr. clavicorde, lat. clavicordium. DOOM
clavicórd s. n., pl. clavicórduri
clavicordului
CLAVICÓRD, clavicorduri, s. n. Instrument muzical cu claviatură și coarde, strămoș al pianului. – Din fr. clavicorde, lat. clavicordium. DOOM
clavicórd s. n., pl. clavicórduri
clavicorduri
CLAVICÓRD, clavicorduri, s. n. Instrument muzical cu claviatură și coarde, strămoș al pianului. – Din fr. clavicorde, lat. clavicordium. DOOM
clavicórd s. n., pl. clavicórduri
clavicordurile
CLAVICÓRD, clavicorduri, s. n. Instrument muzical cu claviatură și coarde, strămoș al pianului. – Din fr. clavicorde, lat. clavicordium. DOOM
clavicórd s. n., pl. clavicórduri
clavicordurilor
CLAVICÓRD, clavicorduri, s. n. Instrument muzical cu claviatură și coarde, strămoș al pianului. – Din fr. clavicorde, lat. clavicordium. DOOM
clavicórd s. n., pl. clavicórduri
clavicula
CLAVÍCULĂ, clavicule, s. f. Fiecare dintre cele două oase anterioare ale centurii scapulare care (la mamifere) se articulează cu sternul și cu omoplatul. – Din lat. clavicula, fr. clavicule. DOOM
clavículă s. f., g.-d. art. clavículei; pl. clavícule
clavicular
CLAVICULÁR, -Ă, claviculari, -e, adj. Care aparține claviculei, privitor la claviculă. – Din lat. clavicularius, fr. claviculaire. DOOM
claviculár adj. m., pl. claviculári; f. claviculáră, pl. claviculáre
claviculara
CLAVICULÁR, -Ă, claviculari, -e, adj. Care aparține claviculei, privitor la claviculă. – Din lat. clavicularius, fr. claviculaire. DOOM
claviculár adj. m., pl. claviculári; f. claviculáră, pl. claviculáre
claviculare
CLAVICULÁR, -Ă, claviculari, -e, adj. Care aparține claviculei, privitor la claviculă. – Din lat. clavicularius, fr. claviculaire. DOOM
claviculár adj. m., pl. claviculári; f. claviculáră, pl. claviculáre
clavicularei
CLAVICULÁR, -Ă, claviculari, -e, adj. Care aparține claviculei, privitor la claviculă. – Din lat. clavicularius, fr. claviculaire. DOOM
claviculár adj. m., pl. claviculári; f. claviculáră, pl. claviculáre
clavicularele
CLAVICULÁR, -Ă, claviculari, -e, adj. Care aparține claviculei, privitor la claviculă. – Din lat. clavicularius, fr. claviculaire. DOOM
claviculár adj. m., pl. claviculári; f. claviculáră, pl. claviculáre
clavicularelor
CLAVICULÁR, -Ă, claviculari, -e, adj. Care aparține claviculei, privitor la claviculă. – Din lat. clavicularius, fr. claviculaire. DOOM
claviculár adj. m., pl. claviculári; f. claviculáră, pl. claviculáre
claviculari
CLAVICULÁR, -Ă, claviculari, -e, adj. Care aparține claviculei, privitor la claviculă. – Din lat. clavicularius, fr. claviculaire. DOOM
claviculár adj. m., pl. claviculári; f. claviculáră, pl. claviculáre
clavicularii
CLAVICULÁR, -Ă, claviculari, -e, adj. Care aparține claviculei, privitor la claviculă. – Din lat. clavicularius, fr. claviculaire. DOOM
claviculár adj. m., pl. claviculári; f. claviculáră, pl. claviculáre
clavicularilor
CLAVICULÁR, -Ă, claviculari, -e, adj. Care aparține claviculei, privitor la claviculă. – Din lat. clavicularius, fr. claviculaire. DOOM
claviculár adj. m., pl. claviculári; f. claviculáră, pl. claviculáre
clavicularul
CLAVICULÁR, -Ă, claviculari, -e, adj. Care aparține claviculei, privitor la claviculă. – Din lat. clavicularius, fr. claviculaire. DOOM
claviculár adj. m., pl. claviculári; f. claviculáră, pl. claviculáre
clavicularului
CLAVICULÁR, -Ă, claviculari, -e, adj. Care aparține claviculei, privitor la claviculă. – Din lat. clavicularius, fr. claviculaire. DOOM
claviculár adj. m., pl. claviculári; f. claviculáră, pl. claviculáre
clavicule
CLAVÍCULĂ, clavicule, s. f. Fiecare dintre cele două oase anterioare ale centurii scapulare care (la mamifere) se articulează cu sternul și cu omoplatul. – Din lat. clavicula, fr. clavicule. DOOM
clavículă s. f., g.-d. art. clavículei; pl. clavícule
claviculei
CLAVÍCULĂ, clavicule, s. f. Fiecare dintre cele două oase anterioare ale centurii scapulare care (la mamifere) se articulează cu sternul și cu omoplatul. – Din lat. clavicula, fr. clavicule. DOOM
clavículă s. f., g.-d. art. clavículei; pl. clavícule
claviculele
CLAVÍCULĂ, clavicule, s. f. Fiecare dintre cele două oase anterioare ale centurii scapulare care (la mamifere) se articulează cu sternul și cu omoplatul. – Din lat. clavicula, fr. clavicule. DOOM
clavículă s. f., g.-d. art. clavículei; pl. clavícule
claviculelor
CLAVÍCULĂ, clavicule, s. f. Fiecare dintre cele două oase anterioare ale centurii scapulare care (la mamifere) se articulează cu sternul și cu omoplatul. – Din lat. clavicula, fr. clavicule. DOOM
clavículă s. f., g.-d. art. clavículei; pl. clavícule
claviform
CLAVIFÓRM, -Ă adj.) (Bot.; despre unele organe) Care se îngroașă spre vârf. ♦ (Rar) În formă de par, de baston, de retevei, de măciucă; clavat. [< fr. claviforme, cf. lat. clava – retevei, măciucă, forma – formă].
claviforma
CLAVIFÓRM, -Ă adj.) (Bot.; despre unele organe) Care se îngroașă spre vârf. ♦ (Rar) În formă de par, de baston, de retevei, de măciucă; clavat. [< fr. claviforme, cf. lat. clava – retevei, măciucă, forma – formă].
claviforme
CLAVIFÓRM, -Ă adj.) (Bot.; despre unele organe) Care se îngroașă spre vârf. ♦ (Rar) În formă de par, de baston, de retevei, de măciucă; clavat. [< fr. claviforme, cf. lat. clava – retevei, măciucă, forma – formă].
claviformei
CLAVIFÓRM, -Ă adj.) (Bot.; despre unele organe) Care se îngroașă spre vârf. ♦ (Rar) În formă de par, de baston, de retevei, de măciucă; clavat. [< fr. claviforme, cf. lat. clava – retevei, măciucă, forma – formă].
claviformele
CLAVIFÓRM, -Ă adj.) (Bot.; despre unele organe) Care se îngroașă spre vârf. ♦ (Rar) În formă de par, de baston, de retevei, de măciucă; clavat. [< fr. claviforme, cf. lat. clava – retevei, măciucă, forma – formă].
claviformelor
CLAVIFÓRM, -Ă adj.) (Bot.; despre unele organe) Care se îngroașă spre vârf. ♦ (Rar) În formă de par, de baston, de retevei, de măciucă; clavat. [< fr. claviforme, cf. lat. clava – retevei, măciucă, forma – formă].
claviformi
CLAVIFÓRM, -Ă adj.) (Bot.; despre unele organe) Care se îngroașă spre vârf. ♦ (Rar) În formă de par, de baston, de retevei, de măciucă; clavat. [< fr. claviforme, cf. lat. clava – retevei, măciucă, forma – formă].
claviformii
CLAVIFÓRM, -Ă adj.) (Bot.; despre unele organe) Care se îngroașă spre vârf. ♦ (Rar) În formă de par, de baston, de retevei, de măciucă; clavat. [< fr. claviforme, cf. lat. clava – retevei, măciucă, forma – formă].
claviformilor
CLAVIFÓRM, -Ă adj.) (Bot.; despre unele organe) Care se îngroașă spre vârf. ♦ (Rar) În formă de par, de baston, de retevei, de măciucă; clavat. [< fr. claviforme, cf. lat. clava – retevei, măciucă, forma – formă].
claviformul
CLAVIFÓRM, -Ă adj.) (Bot.; despre unele organe) Care se îngroașă spre vârf. ♦ (Rar) În formă de par, de baston, de retevei, de măciucă; clavat. [< fr. claviforme, cf. lat. clava – retevei, măciucă, forma – formă].
claviformului
CLAVIFÓRM, -Ă adj.) (Bot.; despre unele organe) Care se îngroașă spre vârf. ♦ (Rar) În formă de par, de baston, de retevei, de măciucă; clavat. [< fr. claviforme, cf. lat. clava – retevei, măciucă, forma – formă].
clavir
CLAVÍR, clavire, s. n. (Înv.) Pian. [Pl. și: claviruri] – Din germ. Klavier. DOOM
clavír (înv.) s. n., pl. clavíre
clavir
CLAVÍR, clavire, s. n. (Înv.) Pian. [Pl. și: claviruri] – Din germ. Klavier.
claviraș
CLAVIRÁȘ, clavirașe, s. n. (Rar) Diminutiv al lui clavir. – Clavir + suf. -aș. DOOM
claviráș (rar) s. n., pl. claviráșe
clavirașe
CLAVIRÁȘ, clavirașe, s. n. (Rar) Diminutiv al lui clavir. – Clavir + suf. -aș. DOOM
claviráș (rar) s. n., pl. claviráșe
clavirașele
CLAVIRÁȘ, clavirașe, s. n. (Rar) Diminutiv al lui clavir. – Clavir + suf. -aș. DOOM
claviráș (rar) s. n., pl. claviráșe
clavirașelor
CLAVIRÁȘ, clavirașe, s. n. (Rar) Diminutiv al lui clavir. – Clavir + suf. -aș. DOOM
claviráș (rar) s. n., pl. claviráșe
clavirașul
CLAVIRÁȘ, clavirașe, s. n. (Rar) Diminutiv al lui clavir. – Clavir + suf. -aș. DOOM
claviráș (rar) s. n., pl. claviráșe
clavirașului
CLAVIRÁȘ, clavirașe, s. n. (Rar) Diminutiv al lui clavir. – Clavir + suf. -aș. DOOM
claviráș (rar) s. n., pl. claviráșe
clavire
CLAVÍR, clavire, s. n. (Înv.) Pian. [Pl. și: claviruri] – Din germ. Klavier. DOOM
clavír (înv.) s. n., pl. clavíre
clavirele
CLAVÍR, clavire, s. n. (Înv.) Pian. [Pl. și: claviruri] – Din germ. Klavier. DOOM
clavír (înv.) s. n., pl. clavíre
clavirelor
CLAVÍR, clavire, s. n. (Înv.) Pian. [Pl. și: claviruri] – Din germ. Klavier. DOOM
clavír (înv.) s. n., pl. clavíre
claviriu
CLAVÍRIU s. n. v. clavir.
clavirul
CLAVÍR, clavire, s. n. (Înv.) Pian. [Pl. și: claviruri] – Din germ. Klavier. DOOM
clavír (înv.) s. n., pl. clavíre
clavirului
CLAVÍR, clavire, s. n. (Înv.) Pian. [Pl. și: claviruri] – Din germ. Klavier. DOOM
clavír (înv.) s. n., pl. clavíre
clavus
CLÁVUS, clavusuri, s. n. (Med.) Bătătură. – Din fr., lat. clavus.
clavusul
CLÁVUS, clavusuri, s. n. (Med.) Bătătură. – Din fr., lat. clavus.
clavusului
CLÁVUS, clavusuri, s. n. (Med.) Bătătură. – Din fr., lat. clavus.
clavusuri
CLÁVUS, clavusuri, s. n. (Med.) Bătătură. – Din fr., lat. clavus.
clavusurile
CLÁVUS, clavusuri, s. n. (Med.) Bătătură. – Din fr., lat. clavus.
clavusurilor
CLÁVUS, clavusuri, s. n. (Med.) Bătătură. – Din fr., lat. clavus.
claxoane
CLAXÓN, claxoane, s. n. Dispozitiv de semnalizare sonoră, cu membrană sau lamă vibratoare, acționat electric și folosit la autovehicule. – Din fr. klaxon. DOOM
claxón s. n., pl. claxoáne
claxoanele
CLAXÓN, claxoane, s. n. Dispozitiv de semnalizare sonoră, cu membrană sau lamă vibratoare, acționat electric și folosit la autovehicule. – Din fr. klaxon. DOOM
claxón s. n., pl. claxoáne
claxoanelor
CLAXÓN, claxoane, s. n. Dispozitiv de semnalizare sonoră, cu membrană sau lamă vibratoare, acționat electric și folosit la autovehicule. – Din fr. klaxon. DOOM
claxón s. n., pl. claxoáne
claxon
CLAXÓN, claxoane, s. n. Dispozitiv de semnalizare sonoră, cu membrană sau lamă vibratoare, acționat electric și folosit la autovehicule. – Din fr. klaxon. DOOM
claxón s. n., pl. claxoáne
claxona
CLAXONÁ, claxonez, vb. I. Intranz. A semnaliza cu claxonul. – Din fr. klaxonner. DOOM
claxoná (a ~) vb., ind. prez. 3 claxoneáză
claxonai
CLAXONÁ, claxonez, vb. I. Intranz. A semnaliza cu claxonul. – Din fr. klaxonner. DOOM
claxoná (a ~) vb., ind. prez. 3 claxoneáză
claxonam
CLAXONÁ, claxonez, vb. I. Intranz. A semnaliza cu claxonul. – Din fr. klaxonner. DOOM
claxoná (a ~) vb., ind. prez. 3 claxoneáză
claxonare
CLAXONÁ, claxonez, vb. I. Intranz. A semnaliza cu claxonul. – Din fr. klaxonner. DOOM
claxoná (a ~) vb., ind. prez. 3 claxoneáză
claxonare
CLAXONÁRE, claxonări, s. f. Acțiunea de a claxona. – V. claxona. DOOM
claxonáre s. f., g.-d. art. claxonắrii; pl. claxonắri
claxonarea
CLAXONÁRE, claxonări, s. f. Acțiunea de a claxona. – V. claxona. DOOM
claxonáre s. f., g.-d. art. claxonắrii; pl. claxonắri
claxonară
CLAXONÁ, claxonez, vb. I. Intranz. A semnaliza cu claxonul. – Din fr. klaxonner. DOOM
claxoná (a ~) vb., ind. prez. 3 claxoneáză
claxonarăm
CLAXONÁ, claxonez, vb. I. Intranz. A semnaliza cu claxonul. – Din fr. klaxonner. DOOM
claxoná (a ~) vb., ind. prez. 3 claxoneáză
claxonarăți
CLAXONÁ, claxonez, vb. I. Intranz. A semnaliza cu claxonul. – Din fr. klaxonner. DOOM
claxoná (a ~) vb., ind. prez. 3 claxoneáză
claxonase
CLAXONÁ, claxonez, vb. I. Intranz. A semnaliza cu claxonul. – Din fr. klaxonner. DOOM
claxoná (a ~) vb., ind. prez. 3 claxoneáză
claxonasem
CLAXONÁ, claxonez, vb. I. Intranz. A semnaliza cu claxonul. – Din fr. klaxonner. DOOM
claxoná (a ~) vb., ind. prez. 3 claxoneáză
claxonaseră
CLAXONÁ, claxonez, vb. I. Intranz. A semnaliza cu claxonul. – Din fr. klaxonner. DOOM
claxoná (a ~) vb., ind. prez. 3 claxoneáză
claxonaserăm
CLAXONÁ, claxonez, vb. I. Intranz. A semnaliza cu claxonul. – Din fr. klaxonner. DOOM
claxoná (a ~) vb., ind. prez. 3 claxoneáză
claxonaserăți
CLAXONÁ, claxonez, vb. I. Intranz. A semnaliza cu claxonul. – Din fr. klaxonner. DOOM
claxoná (a ~) vb., ind. prez. 3 claxoneáză
claxonaseși
CLAXONÁ, claxonez, vb. I. Intranz. A semnaliza cu claxonul. – Din fr. klaxonner. DOOM
claxoná (a ~) vb., ind. prez. 3 claxoneáză
claxonaseți
CLAXONÁ, claxonez, vb. I. Intranz. A semnaliza cu claxonul. – Din fr. klaxonner. DOOM
claxoná (a ~) vb., ind. prez. 3 claxoneáză
claxonat
CLAXONÁ, claxonez, vb. I. Intranz. A semnaliza cu claxonul. – Din fr. klaxonner. DOOM
claxoná (a ~) vb., ind. prez. 3 claxoneáză
claxonat
CLAXONÁT s. n. Claxonare. – V. claxona.
claxonau
CLAXONÁ, claxonez, vb. I. Intranz. A semnaliza cu claxonul. – Din fr. klaxonner. DOOM
claxoná (a ~) vb., ind. prez. 3 claxoneáză
claxonași
CLAXONÁ, claxonez, vb. I. Intranz. A semnaliza cu claxonul. – Din fr. klaxonner. DOOM
claxoná (a ~) vb., ind. prez. 3 claxoneáză
claxonați
CLAXONÁ, claxonez, vb. I. Intranz. A semnaliza cu claxonul. – Din fr. klaxonner. DOOM
claxoná (a ~) vb., ind. prez. 3 claxoneáză
claxonează
CLAXONÁ, claxonez, vb. I. Intranz. A semnaliza cu claxonul. – Din fr. klaxonner. DOOM
claxoná (a ~) vb., ind. prez. 3 claxoneáză
claxonez
CLAXONÁ, claxonez, vb. I. Intranz. A semnaliza cu claxonul. – Din fr. klaxonner. DOOM
claxoná (a ~) vb., ind. prez. 3 claxoneáză
claxoneze
CLAXONÁ, claxonez, vb. I. Intranz. A semnaliza cu claxonul. – Din fr. klaxonner. DOOM
claxoná (a ~) vb., ind. prez. 3 claxoneáză
claxonezi
CLAXONÁ, claxonez, vb. I. Intranz. A semnaliza cu claxonul. – Din fr. klaxonner. DOOM
claxoná (a ~) vb., ind. prez. 3 claxoneáză
claxonul
CLAXÓN, claxoane, s. n. Dispozitiv de semnalizare sonoră, cu membrană sau lamă vibratoare, acționat electric și folosit la autovehicule. – Din fr. klaxon. DOOM
claxón s. n., pl. claxoáne
claxonului
CLAXÓN, claxoane, s. n. Dispozitiv de semnalizare sonoră, cu membrană sau lamă vibratoare, acționat electric și folosit la autovehicule. – Din fr. klaxon. DOOM
claxón s. n., pl. claxoáne
claxonând
CLAXONÁ, claxonez, vb. I. Intranz. A semnaliza cu claxonul. – Din fr. klaxonner. DOOM
claxoná (a ~) vb., ind. prez. 3 claxoneáză
claxonînd
CLAXONÁ, claxonez, vb. I. Intranz. A semnaliza cu claxonul. – Din fr. klaxonner. DOOM
claxoná (a ~) vb., ind. prez. 3 claxoneáză
claxonări
CLAXONÁRE, claxonări, s. f. Acțiunea de a claxona. – V. claxona. DOOM
claxonáre s. f., g.-d. art. claxonắrii; pl. claxonắri
claxonării
CLAXONÁRE, claxonări, s. f. Acțiunea de a claxona. – V. claxona. DOOM
claxonáre s. f., g.-d. art. claxonắrii; pl. claxonắri
claxonările
CLAXONÁRE, claxonări, s. f. Acțiunea de a claxona. – V. claxona. DOOM
claxonáre s. f., g.-d. art. claxonắrii; pl. claxonắri
claxonărilor
CLAXONÁRE, claxonări, s. f. Acțiunea de a claxona. – V. claxona. DOOM
claxonáre s. f., g.-d. art. claxonắrii; pl. claxonắri
cleampă
CLÁMPĂ, clampe, s. f. (Reg.) Clanță. ♦ Limbă de metal care se reazămă pe clempuș pentru a închide ușa. [Var.: cleámpă s. f.] – Din clămpăni (derivat regresiv). DOOM
clámpă (reg.) s. f., g.-d. art. clámpei; pl. clámpe
clean
CLEAN, cleni, s. m. Pește răpitor de apă dulce din familia ciprinidelor, cu botul rotunjit, cu corpul gros, aproape cilindric, acoperit cu solzi mari, tiviți cu negru (Leuciscus cephalus). – Din bg. kljan. DOOM
clean s. m., pl. cleni
cleanul
CLEAN, cleni, s. m. Pește răpitor de apă dulce din familia ciprinidelor, cu botul rotunjit, cu corpul gros, aproape cilindric, acoperit cu solzi mari, tiviți cu negru (Leuciscus cephalus). – Din bg. kljan. DOOM
clean s. m., pl. cleni
cleanului
CLEAN, cleni, s. m. Pește răpitor de apă dulce din familia ciprinidelor, cu botul rotunjit, cu corpul gros, aproape cilindric, acoperit cu solzi mari, tiviți cu negru (Leuciscus cephalus). – Din bg. kljan. DOOM
clean s. m., pl. cleni
cleanț
CLEANȚ, cleanțuri, s. n. (Ban., Olt.) Stîncă prăpăstioasă; colț de stîncă. Deasupra... se înalță tot mai ridicate niște cleanțuri pînă în vineția cerului. POPOVlCI-BĂNĂȚEANU, la TDRG. Atunci te-oi descununa, Cînd cleanțurile-or cînta Și pădurea va umbla. HODOȘ, P. P. 141.
cleapșă
cleápșă (-șe), s. f. – Palmă, lovitură cu palma. Creație expresivă, bazată pe interj. clap. Nu este probabilă der. din germ. Klapps, propusă de Borcea, 182. Cuvîntul se aude în principal în Bucov. – Der. clepși, vb. (a pălmui); leapșa, s. f. (joc de copii).
clearance
CLEARANCE s.n. (Med.) Raport între concentrația sanguină a unei substanțe și eliminarea prin urină. [Pron. cliărăns. / < fr., engl. clearance – epurare].
clearing
CLÍRING s. n. v. clearing. DOOM
clíring v. clearing
clearingul
CLÍRING s. n. v. clearing. DOOM
clíring v. clearing
clearingului
CLÍRING s. n. v. clearing. DOOM
clíring v. clearing
clearinguri
CLÍRING s. n. v. clearing. DOOM
clíring v. clearing
clearingurile
CLÍRING s. n. v. clearing. DOOM
clíring v. clearing
clearingurilor
CLÍRING s. n. v. clearing. DOOM
clíring v. clearing
cleat
CLEAT s.n. (ȚR, Ban.) Cămară. B: Kamara. Celar, cămară, cleat. LEX. 109r. C: Klĕt. AC, 346.
\nEtimologie: bg. klĕt. Cf. scr. klijet.
\nCf. celar, sclip.
clefeti
CLEFETÍ, clefetesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A clefăi. – Cf. clefăi. DOOM
clefetí (a ~) (a clafăi) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clefetésc, imperf. 3 sg. clefeteá; conj. prez. 3 să clefeteáscă
clefetire
CLEFETÍ, clefetesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A clefăi. – Cf. clefăi.
clefăi
CLEFĂÍ, cléfăi, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A mânca urât și cu zgomot; a plescăi, a clefeti. 2. Intranz. A deschide și a închide gura plescăind. ♦ Fig. A vorbi repede, nedeslușit, articulând prost cuvintele. 3. Intranz. A produce un zgomot caracteristic umblând prin noroi. – Formație onomatopeică. DOOM
clefăí (a ~) (a clefăi) vb., ind. prez. 3 cléfăie, imperf. 3 sg. clefăiá; conj. prez. 3 să cléfăie
clefăia
CLEFĂÍ, cléfăi, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A mânca urât și cu zgomot; a plescăi, a clefeti. 2. Intranz. A deschide și a închide gura plescăind. ♦ Fig. A vorbi repede, nedeslușit, articulând prost cuvintele. 3. Intranz. A produce un zgomot caracteristic umblând prin noroi. – Formație onomatopeică. DOOM
clefăí (a ~) (a clefăi) vb., ind. prez. 3 cléfăie, imperf. 3 sg. clefăiá; conj. prez. 3 să cléfăie
clefăiai
CLEFĂÍ, cléfăi, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A mânca urât și cu zgomot; a plescăi, a clefeti. 2. Intranz. A deschide și a închide gura plescăind. ♦ Fig. A vorbi repede, nedeslușit, articulând prost cuvintele. 3. Intranz. A produce un zgomot caracteristic umblând prin noroi. – Formație onomatopeică. DOOM
clefăí (a ~) (a clefăi) vb., ind. prez. 3 cléfăie, imperf. 3 sg. clefăiá; conj. prez. 3 să cléfăie
clefăiam
CLEFĂÍ, cléfăi, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A mânca urât și cu zgomot; a plescăi, a clefeti. 2. Intranz. A deschide și a închide gura plescăind. ♦ Fig. A vorbi repede, nedeslușit, articulând prost cuvintele. 3. Intranz. A produce un zgomot caracteristic umblând prin noroi. – Formație onomatopeică. DOOM
clefăí (a ~) (a clefăi) vb., ind. prez. 3 cléfăie, imperf. 3 sg. clefăiá; conj. prez. 3 să cléfăie
clefăiau
CLEFĂÍ, cléfăi, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A mânca urât și cu zgomot; a plescăi, a clefeti. 2. Intranz. A deschide și a închide gura plescăind. ♦ Fig. A vorbi repede, nedeslușit, articulând prost cuvintele. 3. Intranz. A produce un zgomot caracteristic umblând prin noroi. – Formație onomatopeică. DOOM
clefăí (a ~) (a clefăi) vb., ind. prez. 3 cléfăie, imperf. 3 sg. clefăiá; conj. prez. 3 să cléfăie
clefăiați
CLEFĂÍ, cléfăi, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A mânca urât și cu zgomot; a plescăi, a clefeti. 2. Intranz. A deschide și a închide gura plescăind. ♦ Fig. A vorbi repede, nedeslușit, articulând prost cuvintele. 3. Intranz. A produce un zgomot caracteristic umblând prin noroi. – Formație onomatopeică. DOOM
clefăí (a ~) (a clefăi) vb., ind. prez. 3 cléfăie, imperf. 3 sg. clefăiá; conj. prez. 3 să cléfăie
clefăie
CLEFĂÍ, cléfăi, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A mânca urât și cu zgomot; a plescăi, a clefeti. 2. Intranz. A deschide și a închide gura plescăind. ♦ Fig. A vorbi repede, nedeslușit, articulând prost cuvintele. 3. Intranz. A produce un zgomot caracteristic umblând prin noroi. – Formație onomatopeică. DOOM
clefăí (a ~) (a clefăi) vb., ind. prez. 3 cléfăie, imperf. 3 sg. clefăiá; conj. prez. 3 să cléfăie
clefăii
CLEFĂÍ, cléfăi, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A mânca urât și cu zgomot; a plescăi, a clefeti. 2. Intranz. A deschide și a închide gura plescăind. ♦ Fig. A vorbi repede, nedeslușit, articulând prost cuvintele. 3. Intranz. A produce un zgomot caracteristic umblând prin noroi. – Formație onomatopeică. DOOM
clefăí (a ~) (a clefăi) vb., ind. prez. 3 cléfăie, imperf. 3 sg. clefăiá; conj. prez. 3 să cléfăie
clefăim
CLEFĂÍ, cléfăi, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A mânca urât și cu zgomot; a plescăi, a clefeti. 2. Intranz. A deschide și a închide gura plescăind. ♦ Fig. A vorbi repede, nedeslușit, articulând prost cuvintele. 3. Intranz. A produce un zgomot caracteristic umblând prin noroi. – Formație onomatopeică. DOOM
clefăí (a ~) (a clefăi) vb., ind. prez. 3 cléfăie, imperf. 3 sg. clefăiá; conj. prez. 3 să cléfăie
clefăind
CLEFĂÍ, cléfăi, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A mânca urât și cu zgomot; a plescăi, a clefeti. 2. Intranz. A deschide și a închide gura plescăind. ♦ Fig. A vorbi repede, nedeslușit, articulând prost cuvintele. 3. Intranz. A produce un zgomot caracteristic umblând prin noroi. – Formație onomatopeică. DOOM
clefăí (a ~) (a clefăi) vb., ind. prez. 3 cléfăie, imperf. 3 sg. clefăiá; conj. prez. 3 să cléfăie
clefăire
CLEFĂÍ, cléfăi, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A mânca urât și cu zgomot; a plescăi, a clefeti. 2. Intranz. A deschide și a închide gura plescăind. ♦ Fig. A vorbi repede, nedeslușit, articulând prost cuvintele. 3. Intranz. A produce un zgomot caracteristic umblând prin noroi. – Formație onomatopeică. DOOM
clefăí (a ~) (a clefăi) vb., ind. prez. 3 cléfăie, imperf. 3 sg. clefăiá; conj. prez. 3 să cléfăie
clefăire
CLEFĂÍ, cléfăi, vb. IV. 1. A mânca urât și cu zgomot; a plescăi, a clefeti. 2. Intranz. A deschide și a închide gura plescăind. ♦ Fig. A vorbi repede, nedeslușit, articulând prost cuvintele. 3. Intranz. A produce un zgomot caracteristic umblând prin noroi. – Formație onomatopeică.
clefăiră
CLEFĂÍ, cléfăi, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A mânca urât și cu zgomot; a plescăi, a clefeti. 2. Intranz. A deschide și a închide gura plescăind. ♦ Fig. A vorbi repede, nedeslușit, articulând prost cuvintele. 3. Intranz. A produce un zgomot caracteristic umblând prin noroi. – Formație onomatopeică. DOOM
clefăí (a ~) (a clefăi) vb., ind. prez. 3 cléfăie, imperf. 3 sg. clefăiá; conj. prez. 3 să cléfăie
clefăirăm
CLEFĂÍ, cléfăi, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A mânca urât și cu zgomot; a plescăi, a clefeti. 2. Intranz. A deschide și a închide gura plescăind. ♦ Fig. A vorbi repede, nedeslușit, articulând prost cuvintele. 3. Intranz. A produce un zgomot caracteristic umblând prin noroi. – Formație onomatopeică. DOOM
clefăí (a ~) (a clefăi) vb., ind. prez. 3 cléfăie, imperf. 3 sg. clefăiá; conj. prez. 3 să cléfăie
clefăirăți
CLEFĂÍ, cléfăi, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A mânca urât și cu zgomot; a plescăi, a clefeti. 2. Intranz. A deschide și a închide gura plescăind. ♦ Fig. A vorbi repede, nedeslușit, articulând prost cuvintele. 3. Intranz. A produce un zgomot caracteristic umblând prin noroi. – Formație onomatopeică. DOOM
clefăí (a ~) (a clefăi) vb., ind. prez. 3 cléfăie, imperf. 3 sg. clefăiá; conj. prez. 3 să cléfăie
clefăise
CLEFĂÍ, cléfăi, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A mânca urât și cu zgomot; a plescăi, a clefeti. 2. Intranz. A deschide și a închide gura plescăind. ♦ Fig. A vorbi repede, nedeslușit, articulând prost cuvintele. 3. Intranz. A produce un zgomot caracteristic umblând prin noroi. – Formație onomatopeică. DOOM
clefăí (a ~) (a clefăi) vb., ind. prez. 3 cléfăie, imperf. 3 sg. clefăiá; conj. prez. 3 să cléfăie
clefăisem
CLEFĂÍ, cléfăi, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A mânca urât și cu zgomot; a plescăi, a clefeti. 2. Intranz. A deschide și a închide gura plescăind. ♦ Fig. A vorbi repede, nedeslușit, articulând prost cuvintele. 3. Intranz. A produce un zgomot caracteristic umblând prin noroi. – Formație onomatopeică. DOOM
clefăí (a ~) (a clefăi) vb., ind. prez. 3 cléfăie, imperf. 3 sg. clefăiá; conj. prez. 3 să cléfăie
clefăiseră
CLEFĂÍ, cléfăi, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A mânca urât și cu zgomot; a plescăi, a clefeti. 2. Intranz. A deschide și a închide gura plescăind. ♦ Fig. A vorbi repede, nedeslușit, articulând prost cuvintele. 3. Intranz. A produce un zgomot caracteristic umblând prin noroi. – Formație onomatopeică. DOOM
clefăí (a ~) (a clefăi) vb., ind. prez. 3 cléfăie, imperf. 3 sg. clefăiá; conj. prez. 3 să cléfăie
clefăiserăm
CLEFĂÍ, cléfăi, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A mânca urât și cu zgomot; a plescăi, a clefeti. 2. Intranz. A deschide și a închide gura plescăind. ♦ Fig. A vorbi repede, nedeslușit, articulând prost cuvintele. 3. Intranz. A produce un zgomot caracteristic umblând prin noroi. – Formație onomatopeică. DOOM
clefăí (a ~) (a clefăi) vb., ind. prez. 3 cléfăie, imperf. 3 sg. clefăiá; conj. prez. 3 să cléfăie
clefăiserăți
CLEFĂÍ, cléfăi, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A mânca urât și cu zgomot; a plescăi, a clefeti. 2. Intranz. A deschide și a închide gura plescăind. ♦ Fig. A vorbi repede, nedeslușit, articulând prost cuvintele. 3. Intranz. A produce un zgomot caracteristic umblând prin noroi. – Formație onomatopeică. DOOM
clefăí (a ~) (a clefăi) vb., ind. prez. 3 cléfăie, imperf. 3 sg. clefăiá; conj. prez. 3 să cléfăie
clefăiseși
CLEFĂÍ, cléfăi, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A mânca urât și cu zgomot; a plescăi, a clefeti. 2. Intranz. A deschide și a închide gura plescăind. ♦ Fig. A vorbi repede, nedeslușit, articulând prost cuvintele. 3. Intranz. A produce un zgomot caracteristic umblând prin noroi. – Formație onomatopeică. DOOM
clefăí (a ~) (a clefăi) vb., ind. prez. 3 cléfăie, imperf. 3 sg. clefăiá; conj. prez. 3 să cléfăie
clefăiseți
CLEFĂÍ, cléfăi, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A mânca urât și cu zgomot; a plescăi, a clefeti. 2. Intranz. A deschide și a închide gura plescăind. ♦ Fig. A vorbi repede, nedeslușit, articulând prost cuvintele. 3. Intranz. A produce un zgomot caracteristic umblând prin noroi. – Formație onomatopeică. DOOM
clefăí (a ~) (a clefăi) vb., ind. prez. 3 cléfăie, imperf. 3 sg. clefăiá; conj. prez. 3 să cléfăie
clefăit
CLEFĂÍ, cléfăi, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A mânca urât și cu zgomot; a plescăi, a clefeti. 2. Intranz. A deschide și a închide gura plescăind. ♦ Fig. A vorbi repede, nedeslușit, articulând prost cuvintele. 3. Intranz. A produce un zgomot caracteristic umblând prin noroi. – Formație onomatopeică. DOOM
clefăí (a ~) (a clefăi) vb., ind. prez. 3 cléfăie, imperf. 3 sg. clefăiá; conj. prez. 3 să cléfăie
clefăit
CLEFĂÍT, clefăituri, s. n. Faptul de a clefăi; zgomot produs de cel care clefăie. – V. clefăi.
clefăiși
CLEFĂÍ, cléfăi, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A mânca urât și cu zgomot; a plescăi, a clefeti. 2. Intranz. A deschide și a închide gura plescăind. ♦ Fig. A vorbi repede, nedeslușit, articulând prost cuvintele. 3. Intranz. A produce un zgomot caracteristic umblând prin noroi. – Formație onomatopeică. DOOM
clefăí (a ~) (a clefăi) vb., ind. prez. 3 cléfăie, imperf. 3 sg. clefăiá; conj. prez. 3 să cléfăie
clefăiți
CLEFĂÍ, cléfăi, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A mânca urât și cu zgomot; a plescăi, a clefeti. 2. Intranz. A deschide și a închide gura plescăind. ♦ Fig. A vorbi repede, nedeslușit, articulând prost cuvintele. 3. Intranz. A produce un zgomot caracteristic umblând prin noroi. – Formație onomatopeică. DOOM
clefăí (a ~) (a clefăi) vb., ind. prez. 3 cléfăie, imperf. 3 sg. clefăiá; conj. prez. 3 să cléfăie
clei
CLEI, cleiuri, s. n. 1. Substanță vâscoasă asemănătoare cu gelatina, extrasă din oase, din pește, din unele plante sau obținută pe cale sintetică, cu ajutorul căreia se pot lipi între ele diverse obiecte sau părți de obiecte. ◊ Expr. (Fam.) A fi clei = a) a nu ști absolut nimic (atunci când este ascultat la școală, la un examen etc.); b) a fi foarte beat. 2. Suc gros care se scurge din scoarța unor arbori și care se solidifică în contact cu aerul. – Din sl. klej. DOOM
clei s. n., pl. cléiuri
cleid
CLEID- Element de compunere savantă cu sensul de „claviculă”. [Var. cleido-. / < fr. cléid(o)-, cf. gr. kleidion].
cleidectomie
CLEIDECTOMÍE s.f. (Med.) Ablațiune chirurgicală a claviculei. [Gen. -iei. [< fr. cléidectomie, cf. gr. kleidion – claviculă, ektome – excizie].
cleido
CLEIDO- v. cleid-.
cleidotomie
CLEIDOTOMÍE s.f. (Med.) Secționare chirurgicală a claviculei unui făt mort în vederea facilitării expulzării lui. [Gen. -iei. / < fr. cléidotomie].
cleioasa
CLEIÓS, -OÁSĂ, cleioși, -oase, adj. 1. Lipicios, vâscos (ca cleiul). ♦ (Despre ouă) Fiert puțin, astfel încât gălbenușul să rămână moale, iar albușul să se coaguleze. ♦ Fig. (Fam.) Care nu știe absolut nimic (când este ascultat la școală, la un examen etc.). 2. (Despre pământ) Clisos. [Pr.: cle-ios] – Clei + suf. -os. DOOM
cleiós adj. m., pl. cleióși; f. cleioásă, pl. cleioáse
cleioase
CLEIÓS, -OÁSĂ, cleioși, -oase, adj. 1. Lipicios, vâscos (ca cleiul). ♦ (Despre ouă) Fiert puțin, astfel încât gălbenușul să rămână moale, iar albușul să se coaguleze. ♦ Fig. (Fam.) Care nu știe absolut nimic (când este ascultat la școală, la un examen etc.). 2. (Despre pământ) Clisos. [Pr.: cle-ios] – Clei + suf. -os. DOOM
cleiós adj. m., pl. cleióși; f. cleioásă, pl. cleioáse
cleioasei
CLEIÓS, -OÁSĂ, cleioși, -oase, adj. 1. Lipicios, vâscos (ca cleiul). ♦ (Despre ouă) Fiert puțin, astfel încât gălbenușul să rămână moale, iar albușul să se coaguleze. ♦ Fig. (Fam.) Care nu știe absolut nimic (când este ascultat la școală, la un examen etc.). 2. (Despre pământ) Clisos. [Pr.: cle-ios] – Clei + suf. -os. DOOM
cleiós adj. m., pl. cleióși; f. cleioásă, pl. cleioáse
cleioasele
CLEIÓS, -OÁSĂ, cleioși, -oase, adj. 1. Lipicios, vâscos (ca cleiul). ♦ (Despre ouă) Fiert puțin, astfel încât gălbenușul să rămână moale, iar albușul să se coaguleze. ♦ Fig. (Fam.) Care nu știe absolut nimic (când este ascultat la școală, la un examen etc.). 2. (Despre pământ) Clisos. [Pr.: cle-ios] – Clei + suf. -os. DOOM
cleiós adj. m., pl. cleióși; f. cleioásă, pl. cleioáse
cleioaselor
CLEIÓS, -OÁSĂ, cleioși, -oase, adj. 1. Lipicios, vâscos (ca cleiul). ♦ (Despre ouă) Fiert puțin, astfel încât gălbenușul să rămână moale, iar albușul să se coaguleze. ♦ Fig. (Fam.) Care nu știe absolut nimic (când este ascultat la școală, la un examen etc.). 2. (Despre pământ) Clisos. [Pr.: cle-ios] – Clei + suf. -os. DOOM
cleiós adj. m., pl. cleióși; f. cleioásă, pl. cleioáse
cleionaj
CLEIONÁJ s. n. Rețea de nuiele împletite între pari înfipți în pământ, cu care se consolidează o coastă de deal, o râpă, un taluz etc. [Pr.: cle-io-] – Din fr. clayonnage. DOOM
cleionáj s. n.
cleionaje
CLEIONÁJ s. n. Rețea de nuiele împletite între pari înfipți în pământ, cu care se consolidează o coastă de deal, o râpă, un taluz etc. [Pr.: cle-io-] – Din fr. clayonnage. DOOM
cleionáj s. n.
cleionajele
CLEIONÁJ s. n. Rețea de nuiele împletite între pari înfipți în pământ, cu care se consolidează o coastă de deal, o râpă, un taluz etc. [Pr.: cle-io-] – Din fr. clayonnage. DOOM
cleionáj s. n.
cleionajelor
CLEIONÁJ s. n. Rețea de nuiele împletite între pari înfipți în pământ, cu care se consolidează o coastă de deal, o râpă, un taluz etc. [Pr.: cle-io-] – Din fr. clayonnage. DOOM
cleionáj s. n.
cleionajul
CLEIONÁJ s. n. Rețea de nuiele împletite între pari înfipți în pământ, cu care se consolidează o coastă de deal, o râpă, un taluz etc. [Pr.: cle-io-] – Din fr. clayonnage. DOOM
cleionáj s. n.
cleionajului
CLEIONÁJ s. n. Rețea de nuiele împletite între pari înfipți în pământ, cu care se consolidează o coastă de deal, o râpă, un taluz etc. [Pr.: cle-io-] – Din fr. clayonnage. DOOM
cleionáj s. n.
cleios
CLEIÓS, -OÁSĂ, cleioși, -oase, adj. 1. Lipicios, vâscos (ca cleiul). ♦ (Despre ouă) Fiert puțin, astfel încât gălbenușul să rămână moale, iar albușul să se coaguleze. ♦ Fig. (Fam.) Care nu știe absolut nimic (când este ascultat la școală, la un examen etc.). 2. (Despre pământ) Clisos. [Pr.: cle-ios] – Clei + suf. -os. DOOM
cleiós adj. m., pl. cleióși; f. cleioásă, pl. cleioáse
cleiosul
CLEIÓS, -OÁSĂ, cleioși, -oase, adj. 1. Lipicios, vâscos (ca cleiul). ♦ (Despre ouă) Fiert puțin, astfel încât gălbenușul să rămână moale, iar albușul să se coaguleze. ♦ Fig. (Fam.) Care nu știe absolut nimic (când este ascultat la școală, la un examen etc.). 2. (Despre pământ) Clisos. [Pr.: cle-ios] – Clei + suf. -os. DOOM
cleiós adj. m., pl. cleióși; f. cleioásă, pl. cleioáse
cleiosului
CLEIÓS, -OÁSĂ, cleioși, -oase, adj. 1. Lipicios, vâscos (ca cleiul). ♦ (Despre ouă) Fiert puțin, astfel încât gălbenușul să rămână moale, iar albușul să se coaguleze. ♦ Fig. (Fam.) Care nu știe absolut nimic (când este ascultat la școală, la un examen etc.). 2. (Despre pământ) Clisos. [Pr.: cle-ios] – Clei + suf. -os. DOOM
cleiós adj. m., pl. cleióși; f. cleioásă, pl. cleioáse
cleioși
CLEIÓS, -OÁSĂ, cleioși, -oase, adj. 1. Lipicios, vâscos (ca cleiul). ♦ (Despre ouă) Fiert puțin, astfel încât gălbenușul să rămână moale, iar albușul să se coaguleze. ♦ Fig. (Fam.) Care nu știe absolut nimic (când este ascultat la școală, la un examen etc.). 2. (Despre pământ) Clisos. [Pr.: cle-ios] – Clei + suf. -os. DOOM
cleiós adj. m., pl. cleióși; f. cleioásă, pl. cleioáse
cleioșii
CLEIÓS, -OÁSĂ, cleioși, -oase, adj. 1. Lipicios, vâscos (ca cleiul). ♦ (Despre ouă) Fiert puțin, astfel încât gălbenușul să rămână moale, iar albușul să se coaguleze. ♦ Fig. (Fam.) Care nu știe absolut nimic (când este ascultat la școală, la un examen etc.). 2. (Despre pământ) Clisos. [Pr.: cle-ios] – Clei + suf. -os. DOOM
cleiós adj. m., pl. cleióși; f. cleioásă, pl. cleioáse
cleioșilor
CLEIÓS, -OÁSĂ, cleioși, -oase, adj. 1. Lipicios, vâscos (ca cleiul). ♦ (Despre ouă) Fiert puțin, astfel încât gălbenușul să rămână moale, iar albușul să se coaguleze. ♦ Fig. (Fam.) Care nu știe absolut nimic (când este ascultat la școală, la un examen etc.). 2. (Despre pământ) Clisos. [Pr.: cle-ios] – Clei + suf. -os. DOOM
cleiós adj. m., pl. cleióși; f. cleioásă, pl. cleioáse
cleisto
CLEISTO- Element de compunere savantă cu semnificația „închis”. [Pron. cle-is-. / < fr. cléist(o)-, cf. gr. kleistos – închis].
cleistogam
CLEISTOGÁM, -Ă, cleistogami, -e, adj. (Bot.; despre flori) Care prezintă cleistogamie. [Pr.: cle-is-] – Din fr. cléistogamme.
cleistogama
CLEISTOGÁM, -Ă, cleistogami, -e, adj. (Bot.; despre flori) Care prezintă cleistogamie. [Pr.: cle-is-] – Din fr. cléistogamme.
cleistogame
CLEISTOGÁM, -Ă, cleistogami, -e, adj. (Bot.; despre flori) Care prezintă cleistogamie. [Pr.: cle-is-] – Din fr. cléistogamme.
cleistogamei
CLEISTOGÁM, -Ă, cleistogami, -e, adj. (Bot.; despre flori) Care prezintă cleistogamie. [Pr.: cle-is-] – Din fr. cléistogamme.
cleistogamele
CLEISTOGÁM, -Ă, cleistogami, -e, adj. (Bot.; despre flori) Care prezintă cleistogamie. [Pr.: cle-is-] – Din fr. cléistogamme.
cleistogamelor
CLEISTOGÁM, -Ă, cleistogami, -e, adj. (Bot.; despre flori) Care prezintă cleistogamie. [Pr.: cle-is-] – Din fr. cléistogamme.
cleistogami
CLEISTOGÁM, -Ă, cleistogami, -e, adj. (Bot.; despre flori) Care prezintă cleistogamie. [Pr.: cle-is-] – Din fr. cléistogamme.
cleistogamia
CLEISTOGAMÍE s. f. (Bot.) Autopolenizare. [Pr.: cle-is-] – Din fr. cléistogamie. DOOM
cleistogamíe (cle-is-) s. f., g.-d. cleistogamíi, art. cleistogamíei
cleistogamie
CLEISTOGAMÍE s. f. (Bot.) Autopolenizare. [Pr.: cle-is-] – Din fr. cléistogamie. DOOM
cleistogamíe (cle-is-) s. f., g.-d. cleistogamíi, art. cleistogamíei
cleistogamiei
CLEISTOGAMÍE s. f. (Bot.) Autopolenizare. [Pr.: cle-is-] – Din fr. cléistogamie. DOOM
cleistogamíe (cle-is-) s. f., g.-d. cleistogamíi, art. cleistogamíei
cleistogamii
CLEISTOGÁM, -Ă, cleistogami, -e, adj. (Bot.; despre flori) Care prezintă cleistogamie. [Pr.: cle-is-] – Din fr. cléistogamme.
cleistogamii
CLEISTOGAMÍE s. f. (Bot.) Autopolenizare. [Pr.: cle-is-] – Din fr. cléistogamie. DOOM
cleistogamíe (cle-is-) s. f., g.-d. cleistogamíi, art. cleistogamíei
cleistogamiile
CLEISTOGAMÍE s. f. (Bot.) Autopolenizare. [Pr.: cle-is-] – Din fr. cléistogamie. DOOM
cleistogamíe (cle-is-) s. f., g.-d. cleistogamíi, art. cleistogamíei
cleistogamiilor
CLEISTOGAMÍE s. f. (Bot.) Autopolenizare. [Pr.: cle-is-] – Din fr. cléistogamie. DOOM
cleistogamíe (cle-is-) s. f., g.-d. cleistogamíi, art. cleistogamíei
cleistogamilor
CLEISTOGÁM, -Ă, cleistogami, -e, adj. (Bot.; despre flori) Care prezintă cleistogamie. [Pr.: cle-is-] – Din fr. cléistogamme.
cleistogamul
CLEISTOGÁM, -Ă, cleistogami, -e, adj. (Bot.; despre flori) Care prezintă cleistogamie. [Pr.: cle-is-] – Din fr. cléistogamme.
cleistogamului
CLEISTOGÁM, -Ă, cleistogami, -e, adj. (Bot.; despre flori) Care prezintă cleistogamie. [Pr.: cle-is-] – Din fr. cléistogamme.
cleiul
CLEI, cleiuri, s. n. 1. Substanță vâscoasă asemănătoare cu gelatina, extrasă din oase, din pește, din unele plante sau obținută pe cale sintetică, cu ajutorul căreia se pot lipi între ele diverse obiecte sau părți de obiecte. ◊ Expr. (Fam.) A fi clei = a) a nu ști absolut nimic (atunci când este ascultat la școală, la un examen etc.); b) a fi foarte beat. 2. Suc gros care se scurge din scoarța unor arbori și care se solidifică în contact cu aerul. – Din sl. klej. DOOM
clei s. n., pl. cléiuri
cleiului
CLEI, cleiuri, s. n. 1. Substanță vâscoasă asemănătoare cu gelatina, extrasă din oase, din pește, din unele plante sau obținută pe cale sintetică, cu ajutorul căreia se pot lipi între ele diverse obiecte sau părți de obiecte. ◊ Expr. (Fam.) A fi clei = a) a nu ști absolut nimic (atunci când este ascultat la școală, la un examen etc.); b) a fi foarte beat. 2. Suc gros care se scurge din scoarța unor arbori și care se solidifică în contact cu aerul. – Din sl. klej. DOOM
clei s. n., pl. cléiuri
cleiuri
CLEI, cleiuri, s. n. 1. Substanță vâscoasă asemănătoare cu gelatina, extrasă din oase, din pește, din unele plante sau obținută pe cale sintetică, cu ajutorul căreia se pot lipi între ele diverse obiecte sau părți de obiecte. ◊ Expr. (Fam.) A fi clei = a) a nu ști absolut nimic (atunci când este ascultat la școală, la un examen etc.); b) a fi foarte beat. 2. Suc gros care se scurge din scoarța unor arbori și care se solidifică în contact cu aerul. – Din sl. klej. DOOM
clei s. n., pl. cléiuri
cleiurile
CLEI, cleiuri, s. n. 1. Substanță vâscoasă asemănătoare cu gelatina, extrasă din oase, din pește, din unele plante sau obținută pe cale sintetică, cu ajutorul căreia se pot lipi între ele diverse obiecte sau părți de obiecte. ◊ Expr. (Fam.) A fi clei = a) a nu ști absolut nimic (atunci când este ascultat la școală, la un examen etc.); b) a fi foarte beat. 2. Suc gros care se scurge din scoarța unor arbori și care se solidifică în contact cu aerul. – Din sl. klej. DOOM
clei s. n., pl. cléiuri
cleiurilor
CLEI, cleiuri, s. n. 1. Substanță vâscoasă asemănătoare cu gelatina, extrasă din oase, din pește, din unele plante sau obținută pe cale sintetică, cu ajutorul căreia se pot lipi între ele diverse obiecte sau părți de obiecte. ◊ Expr. (Fam.) A fi clei = a) a nu ști absolut nimic (atunci când este ascultat la școală, la un examen etc.); b) a fi foarte beat. 2. Suc gros care se scurge din scoarța unor arbori și care se solidifică în contact cu aerul. – Din sl. klej. DOOM
clei s. n., pl. cléiuri
clem
clem (-muri), s. n. – Cîrlig, clește. Germ. Klemme (Borcea 182). Sec. XIX.
clema
CLÉMĂ, cleme, s. f. Dispozitiv cu ajutorul căruia se asamblează laolaltă două sau mai multe piese sau elemente, astfel încât această îmbinare să reziste la solicitări mari. – Din germ. Klemme. DOOM
clémă s. f., g.-d. art. clémei; pl. cléme
clematis
CLOCOȚÉL, clocoței, s. m. Plantă erbacee cu flori mari, albastre (Clematis integrifolia). – Cf. clocot.
clematita
CLEMATÍTĂ, clematite, s. f. (Bot.) Clocoțel (Clematis integrifolia). – Din fr. clématite. DOOM
clematítă s. f., g.-d. art. clematítei; pl. clematíte
clematite
CLEMATÍTĂ, clematite, s. f. (Bot.) Clocoțel (Clematis integrifolia). – Din fr. clématite. DOOM
clematítă s. f., g.-d. art. clematítei; pl. clematíte
clematitei
CLEMATÍTĂ, clematite, s. f. (Bot.) Clocoțel (Clematis integrifolia). – Din fr. clématite. DOOM
clematítă s. f., g.-d. art. clematítei; pl. clematíte
clematitele
CLEMATÍTĂ, clematite, s. f. (Bot.) Clocoțel (Clematis integrifolia). – Din fr. clématite. DOOM
clematítă s. f., g.-d. art. clematítei; pl. clematíte
clematitelor
CLEMATÍTĂ, clematite, s. f. (Bot.) Clocoțel (Clematis integrifolia). – Din fr. clématite. DOOM
clematítă s. f., g.-d. art. clematítei; pl. clematíte
cleme
CLÉMĂ, cleme, s. f. Dispozitiv cu ajutorul căruia se asamblează laolaltă două sau mai multe piese sau elemente, astfel încât această îmbinare să reziste la solicitări mari. – Din germ. Klemme. DOOM
clémă s. f., g.-d. art. clémei; pl. cléme
clemei
CLÉMĂ, cleme, s. f. Dispozitiv cu ajutorul căruia se asamblează laolaltă două sau mai multe piese sau elemente, astfel încât această îmbinare să reziste la solicitări mari. – Din germ. Klemme. DOOM
clémă s. f., g.-d. art. clémei; pl. cléme
clemele
CLÉMĂ, cleme, s. f. Dispozitiv cu ajutorul căruia se asamblează laolaltă două sau mai multe piese sau elemente, astfel încât această îmbinare să reziste la solicitări mari. – Din germ. Klemme. DOOM
clémă s. f., g.-d. art. clémei; pl. cléme
clemelor
CLÉMĂ, cleme, s. f. Dispozitiv cu ajutorul căruia se asamblează laolaltă două sau mai multe piese sau elemente, astfel încât această îmbinare să reziste la solicitări mari. – Din germ. Klemme. DOOM
clémă s. f., g.-d. art. clémei; pl. cléme
clement
CLEMÉNT, -Ă, clemenți, -te, adj. Indulgent, iertător, îndurător; blând, bun. – Din fr. clément, lat. clemens, -ntis. DOOM
clemént adj. m., pl. cleménți; f. cleméntă, pl. cleménte
clementa
CLEMÉNT, -Ă, clemenți, -te, adj. Indulgent, iertător, îndurător; blând, bun. – Din fr. clément, lat. clemens, -ntis. DOOM
clemént adj. m., pl. cleménți; f. cleméntă, pl. cleménte
clemente
CLEMÉNT, -Ă, clemenți, -te, adj. Indulgent, iertător, îndurător; blând, bun. – Din fr. clément, lat. clemens, -ntis. DOOM
clemént adj. m., pl. cleménți; f. cleméntă, pl. cleménte
clementei
CLEMÉNT, -Ă, clemenți, -te, adj. Indulgent, iertător, îndurător; blând, bun. – Din fr. clément, lat. clemens, -ntis. DOOM
clemént adj. m., pl. cleménți; f. cleméntă, pl. cleménte
clementele
CLEMÉNT, -Ă, clemenți, -te, adj. Indulgent, iertător, îndurător; blând, bun. – Din fr. clément, lat. clemens, -ntis. DOOM
clemént adj. m., pl. cleménți; f. cleméntă, pl. cleménte
clementelor
CLEMÉNT, -Ă, clemenți, -te, adj. Indulgent, iertător, îndurător; blând, bun. – Din fr. clément, lat. clemens, -ntis. DOOM
clemént adj. m., pl. cleménți; f. cleméntă, pl. cleménte
clementul
CLEMÉNT, -Ă, clemenți, -te, adj. Indulgent, iertător, îndurător; blând, bun. – Din fr. clément, lat. clemens, -ntis. DOOM
clemént adj. m., pl. cleménți; f. cleméntă, pl. cleménte
clementului
CLEMÉNT, -Ă, clemenți, -te, adj. Indulgent, iertător, îndurător; blând, bun. – Din fr. clément, lat. clemens, -ntis. DOOM
clemént adj. m., pl. cleménți; f. cleméntă, pl. cleménte
clemența
CLEMÉNȚĂ, clemențe, s. f. Indulgență, iertare, îndurare; bunătate (a unui superior față de inferiorii săi). – Din lat. clementia, fr. clémence. DOOM
cleménță s. f., g.-d. art. cleménței; pl. cleménțe
clemențe
CLEMÉNȚĂ, clemențe, s. f. Indulgență, iertare, îndurare; bunătate (a unui superior față de inferiorii săi). – Din lat. clementia, fr. clémence. DOOM
cleménță s. f., g.-d. art. cleménței; pl. cleménțe
clemenței
CLEMÉNȚĂ, clemențe, s. f. Indulgență, iertare, îndurare; bunătate (a unui superior față de inferiorii săi). – Din lat. clementia, fr. clémence. DOOM
cleménță s. f., g.-d. art. cleménței; pl. cleménțe
clemențele
CLEMÉNȚĂ, clemențe, s. f. Indulgență, iertare, îndurare; bunătate (a unui superior față de inferiorii săi). – Din lat. clementia, fr. clémence. DOOM
cleménță s. f., g.-d. art. cleménței; pl. cleménțe
clemențelor
CLEMÉNȚĂ, clemențe, s. f. Indulgență, iertare, îndurare; bunătate (a unui superior față de inferiorii săi). – Din lat. clementia, fr. clémence. DOOM
cleménță s. f., g.-d. art. cleménței; pl. cleménțe
clemenți
CLEMÉNT, -Ă, clemenți, -te, adj. Indulgent, iertător, îndurător; blând, bun. – Din fr. clément, lat. clemens, -ntis. DOOM
clemént adj. m., pl. cleménți; f. cleméntă, pl. cleménte
clemenții
CLEMÉNT, -Ă, clemenți, -te, adj. Indulgent, iertător, îndurător; blând, bun. – Din fr. clément, lat. clemens, -ntis. DOOM
clemént adj. m., pl. cleménți; f. cleméntă, pl. cleménte
clemenților
CLEMÉNT, -Ă, clemenți, -te, adj. Indulgent, iertător, îndurător; blând, bun. – Din fr. clément, lat. clemens, -ntis. DOOM
clemént adj. m., pl. cleménți; f. cleméntă, pl. cleménte
clempano
clempano s. invar. (intl.) gură.
clempuș
CLEMPÚȘ, clempușuri, s. n. Piesă metalică în formă de cârlig, pe care se sprijină clanța când se închide ușa. [Var.: clămpúș s. n.] – Cleampă+ suf. -uș. DOOM
!clempúș/clămpúș s. n., pl. clempúșuri/clămpúșuri
clempușoare
CLEMPUȘÓR, clempușoare, s. n. Diminutiv al lui clempuș. [Var.: clămpușór s. n.] – Clempuș + suf. -or. DOOM
!clempușór/clămpușór s. n., pl. clempușoáre/clămpușóare
clempușoarele
CLEMPUȘÓR, clempușoare, s. n. Diminutiv al lui clempuș. [Var.: clămpușór s. n.] – Clempuș + suf. -or. DOOM
!clempușór/clămpușór s. n., pl. clempușoáre/clămpușóare
clempușoarelor
CLEMPUȘÓR, clempușoare, s. n. Diminutiv al lui clempuș. [Var.: clămpușór s. n.] – Clempuș + suf. -or. DOOM
!clempușór/clămpușór s. n., pl. clempușoáre/clămpușóare
clempușor
CLEMPUȘÓR, clempușoare, s. n. Diminutiv al lui clempuș. [Var.: clămpușór s. n.] – Clempuș + suf. -or. DOOM
!clempușór/clămpușór s. n., pl. clempușoáre/clămpușóare
clempușorul
CLEMPUȘÓR, clempușoare, s. n. Diminutiv al lui clempuș. [Var.: clămpușór s. n.] – Clempuș + suf. -or. DOOM
!clempușór/clămpușór s. n., pl. clempușoáre/clămpușóare
clempușorului
CLEMPUȘÓR, clempușoare, s. n. Diminutiv al lui clempuș. [Var.: clămpușór s. n.] – Clempuș + suf. -or. DOOM
!clempușór/clămpușór s. n., pl. clempușoáre/clămpușóare
clempușul
CLEMPÚȘ, clempușuri, s. n. Piesă metalică în formă de cârlig, pe care se sprijină clanța când se închide ușa. [Var.: clămpúș s. n.] – Cleampă+ suf. -uș. DOOM
!clempúș/clămpúș s. n., pl. clempúșuri/clămpúșuri
clempușului
CLEMPÚȘ, clempușuri, s. n. Piesă metalică în formă de cârlig, pe care se sprijină clanța când se închide ușa. [Var.: clămpúș s. n.] – Cleampă+ suf. -uș. DOOM
!clempúș/clămpúș s. n., pl. clempúșuri/clămpúșuri
clempușuri
CLEMPÚȘ, clempușuri, s. n. Piesă metalică în formă de cârlig, pe care se sprijină clanța când se închide ușa. [Var.: clămpúș s. n.] – Cleampă+ suf. -uș. DOOM
!clempúș/clămpúș s. n., pl. clempúșuri/clămpúșuri
clempușurile
CLEMPÚȘ, clempușuri, s. n. Piesă metalică în formă de cârlig, pe care se sprijină clanța când se închide ușa. [Var.: clămpúș s. n.] – Cleampă+ suf. -uș. DOOM
!clempúș/clămpúș s. n., pl. clempúșuri/clămpúșuri
clempușurilor
CLEMPÚȘ, clempușuri, s. n. Piesă metalică în formă de cârlig, pe care se sprijină clanța când se închide ușa. [Var.: clămpúș s. n.] – Cleampă+ suf. -uș. DOOM
!clempúș/clămpúș s. n., pl. clempúșuri/clămpúșuri
clempăni
CLEMPĂNÍ vb. IV v. clămpini.
clenci
CLENCI, clenciuri, s. n. (Pop. și fam.) 1. Creangă ale cărei rămurele formează un fel de cârlig. ♦ Ramificație a coarnelor cerbului. 2. Fig. Pricină, motiv (de ceartă). ♦ Sens ascuns; tâlc, dedesubt. – Din bg. klinče. DOOM
clenci (creangă bifurcată, bifurcația coarnelor de cerb, motiv de ceartă, sens ascuns) (pop., fam.) s. n., pl. clénciuri
clenciul
CLENCI, clenciuri, s. n. (Pop. și fam.) 1. Creangă ale cărei rămurele formează un fel de cârlig. ♦ Ramificație a coarnelor cerbului. 2. Fig. Pricină, motiv (de ceartă). ♦ Sens ascuns; tâlc, dedesubt. – Din bg. klinče. DOOM
clenci (creangă bifurcată, bifurcația coarnelor de cerb, motiv de ceartă, sens ascuns) (pop., fam.) s. n., pl. clénciuri
clenciului
CLENCI, clenciuri, s. n. (Pop. și fam.) 1. Creangă ale cărei rămurele formează un fel de cârlig. ♦ Ramificație a coarnelor cerbului. 2. Fig. Pricină, motiv (de ceartă). ♦ Sens ascuns; tâlc, dedesubt. – Din bg. klinče. DOOM
clenci (creangă bifurcată, bifurcația coarnelor de cerb, motiv de ceartă, sens ascuns) (pop., fam.) s. n., pl. clénciuri
clenciuri
CLENCI, clenciuri, s. n. (Pop. și fam.) 1. Creangă ale cărei rămurele formează un fel de cârlig. ♦ Ramificație a coarnelor cerbului. 2. Fig. Pricină, motiv (de ceartă). ♦ Sens ascuns; tâlc, dedesubt. – Din bg. klinče. DOOM
clenci (creangă bifurcată, bifurcația coarnelor de cerb, motiv de ceartă, sens ascuns) (pop., fam.) s. n., pl. clénciuri
clenciurile
CLENCI, clenciuri, s. n. (Pop. și fam.) 1. Creangă ale cărei rămurele formează un fel de cârlig. ♦ Ramificație a coarnelor cerbului. 2. Fig. Pricină, motiv (de ceartă). ♦ Sens ascuns; tâlc, dedesubt. – Din bg. klinče. DOOM
clenci (creangă bifurcată, bifurcația coarnelor de cerb, motiv de ceartă, sens ascuns) (pop., fam.) s. n., pl. clénciuri
clenciurilor
CLENCI, clenciuri, s. n. (Pop. și fam.) 1. Creangă ale cărei rămurele formează un fel de cârlig. ♦ Ramificație a coarnelor cerbului. 2. Fig. Pricină, motiv (de ceartă). ♦ Sens ascuns; tâlc, dedesubt. – Din bg. klinče. DOOM
clenci (creangă bifurcată, bifurcația coarnelor de cerb, motiv de ceartă, sens ascuns) (pop., fam.) s. n., pl. clénciuri
clenciuros
CLENCIURÓS, -OÁSĂ, clenciuroși, -oase, adj. Cu multe clenciuri (1); (despre coarnele cerbului) ramificat. – Din clenci + suf. -ur-os.
cleni
CLEAN, cleni, s. m. Pește răpitor de apă dulce din familia ciprinidelor, cu botul rotunjit, cu corpul gros, aproape cilindric, acoperit cu solzi mari, tiviți cu negru (Leuciscus cephalus). – Din bg. kljan. DOOM
clean s. m., pl. cleni
clenii
CLEAN, cleni, s. m. Pește răpitor de apă dulce din familia ciprinidelor, cu botul rotunjit, cu corpul gros, aproape cilindric, acoperit cu solzi mari, tiviți cu negru (Leuciscus cephalus). – Din bg. kljan. DOOM
clean s. m., pl. cleni
clenilor
CLEAN, cleni, s. m. Pește răpitor de apă dulce din familia ciprinidelor, cu botul rotunjit, cu corpul gros, aproape cilindric, acoperit cu solzi mari, tiviți cu negru (Leuciscus cephalus). – Din bg. kljan. DOOM
clean s. m., pl. cleni
clenodiu
clenódiu (clenódii), s. n. – Bijuterie, podoabă. Germ. Kleinod (Borcea 182). În Trans, sec. XVIII, înv.
clențeni
CLĂNȚĂNÍ, clănțănesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre dinți) A se ciocni unul de altul cu zgomot și în mod ritmic (de frig, de frică etc.); (despre fălcile animalelor) a trosni (la vederea sau la devorarea prăzii). 2. A produce un zgomot caracteristic prin lovirea ritmică a unor obiecte de metal sau de sticlă. ♦ A apăsa repetat, cu violență și cu zgomot de clanța unei uși. 3. Fig. (Peior.) A vorbi mult; a flecări. ♦ Refl. recipr. A se certa (ușor), a se ciorovăi. [Prez. ind. și: clắnțăn. – Var.: (pop.) clențăní, clențení vb. IV] – Clanț + suf. -ăni.
clențeni
CLĂNȚĂNÍ, clănțănesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre dinți) A se ciocni unul de altul cu zgomot și în mod ritmic (de frig, de frică etc.); (despre fălcile animalelor) a trosni (la vederea sau la devorarea prăzii). 2. A produce un zgomot caracteristic prin lovirea ritmică a unor obiecte de metal sau de sticlă. ♦ A apăsa repetat, cu violență și cu zgomot de clanța unei uși. 3. Fig. (Peior.) A vorbi mult; a flecări. ♦ Refl. recipr. A se certa (ușor), a se ciorovăi. [Prez. ind. și: clắnțăn. – Var.: (pop.) clențăní, clențení vb. IV] – Clanț + suf. -ăni.
clențenire
CLENȚENÍ vb. IV v. clănțăni.
clențăni
CLĂNȚĂNÍ, clănțănesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre dinți) A se ciocni unul de altul cu zgomot și în mod ritmic (de frig, de frică etc.); (despre fălcile animalelor) a trosni (la vederea sau la devorarea prăzii). 2. A produce un zgomot caracteristic prin lovirea ritmică a unor obiecte de metal sau de sticlă. ♦ A apăsa repetat, cu violență și cu zgomot de clanța unei uși. 3. Fig. (Peior.) A vorbi mult; a flecări. ♦ Refl. recipr. A se certa (ușor), a se ciorovăi. [Prez. ind. și: clắnțăn. – Var.: (pop.) clențăní, clențení vb. IV] – Clanț + suf. -ăni.
clențăni
CLĂNȚĂNÍ, clănțănesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre dinți) A se ciocni unul de altul cu zgomot și în mod ritmic (de frig, de frică etc.); (despre fălcile animalelor) a trosni (la vederea sau la devorarea prăzii). 2. A produce un zgomot caracteristic prin lovirea ritmică a unor obiecte de metal sau de sticlă. ♦ A apăsa repetat, cu violență și cu zgomot de clanța unei uși. 3. Fig. (Peior.) A vorbi mult; a flecări. ♦ Refl. recipr. A se certa (ușor), a se ciorovăi. [Prez. ind. și: clắnțăn. – Var.: (pop.) clențăní, clențení vb. IV] – Clanț + suf. -ăni.
clențănire
CLENȚĂNÍ vb. IV v. clănțăni.
cleobis
Cleobis, fiul lui Cydippe și fratele lui Biton.
cleopatra
Cleopatra 1. Fiica lui Idas și a Marpessei, căsătorită cu Meleager. După moartea soțului ei s-a spînzurat. 2. Fiica lui Boreas și a Orithyiei. Era soră cu Chione, cu Zetes și cu Calais (v. și Boreades). Aruncată în închisoare de către soțul ei Phineus – care voia s-o ucidă ca să se căsătorească cu altă femeie – Cleopatra a fost eliberată de argonauți.
cleopă
cleopă, cleope s. f. prostituată.
clepsidra
CLEPSÍDRĂ, clepsidre, s. f. Instrument pentru măsurarea timpului după cantitatea de apă sau de nisip scursă, printr-un orificiu. [Var.: (înv.) clepsídru s. n.] – Din fr. clepsydre, lat. clepsydra. DOOM
clepsídră (-si-dră) s. f., g.-d. art. clepsídrei; pl. clepsídre
clepsidre
CLEPSÍDRĂ, clepsidre, s. f. Instrument pentru măsurarea timpului după cantitatea de apă sau de nisip scursă, printr-un orificiu. [Var.: (înv.) clepsídru s. n.] – Din fr. clepsydre, lat. clepsydra. DOOM
clepsídră (-si-dră) s. f., g.-d. art. clepsídrei; pl. clepsídre
clepsidrei
CLEPSÍDRĂ, clepsidre, s. f. Instrument pentru măsurarea timpului după cantitatea de apă sau de nisip scursă, printr-un orificiu. [Var.: (înv.) clepsídru s. n.] – Din fr. clepsydre, lat. clepsydra. DOOM
clepsídră (-si-dră) s. f., g.-d. art. clepsídrei; pl. clepsídre
clepsidrele
CLEPSÍDRĂ, clepsidre, s. f. Instrument pentru măsurarea timpului după cantitatea de apă sau de nisip scursă, printr-un orificiu. [Var.: (înv.) clepsídru s. n.] – Din fr. clepsydre, lat. clepsydra. DOOM
clepsídră (-si-dră) s. f., g.-d. art. clepsídrei; pl. clepsídre
clepsidrelor
CLEPSÍDRĂ, clepsidre, s. f. Instrument pentru măsurarea timpului după cantitatea de apă sau de nisip scursă, printr-un orificiu. [Var.: (înv.) clepsídru s. n.] – Din fr. clepsydre, lat. clepsydra. DOOM
clepsídră (-si-dră) s. f., g.-d. art. clepsídrei; pl. clepsídre
clepsidru
CLEPSÍDRĂ, clepsidre, s. f. Instrument pentru măsurarea timpului după cantitatea de apă sau de nisip scursă, printr-un orificiu. [Var.: (înv.) clepsídru s. n.] – Din fr. clepsydre, lat. clepsydra. DOOM
clepsídră (-si-dră) s. f., g.-d. art. clepsídrei; pl. clepsídre
cleptoclatură
cleptoclatură, cleptoclaturi s. f. persoane corupte din vârful ierarhiei politice.
cleptofobia
CLEPTOFOBÍE, cleptofobii, s. f. (Med.) Teamă patologică de a nu fi victima unui furt sau de a nu comite un furt. – Din fr. cleptophobie.
cleptofobie
CLEPTOFOBÍE, cleptofobii, s. f. (Med.) Teamă patologică de a nu fi victima unui furt sau de a nu comite un furt. – Din fr. cleptophobie.
cleptofobiei
CLEPTOFOBÍE, cleptofobii, s. f. (Med.) Teamă patologică de a nu fi victima unui furt sau de a nu comite un furt. – Din fr. cleptophobie.
cleptofobii
CLEPTOFOBÍE, cleptofobii, s. f. (Med.) Teamă patologică de a nu fi victima unui furt sau de a nu comite un furt. – Din fr. cleptophobie.
cleptofobiile
CLEPTOFOBÍE, cleptofobii, s. f. (Med.) Teamă patologică de a nu fi victima unui furt sau de a nu comite un furt. – Din fr. cleptophobie.
cleptofobiilor
CLEPTOFOBÍE, cleptofobii, s. f. (Med.) Teamă patologică de a nu fi victima unui furt sau de a nu comite un furt. – Din fr. cleptophobie.
cleptoman
CLEPTOMÁN, -Ă, cleptomani, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de cleptomanie. – Din fr. cleptomane. DOOM
cleptomán adj. m., s. m., pl. cleptománi; adj. f., s. f. cleptománă, pl. cleptománe
cleptoman
CLEPTOMÁN, -Ă, cleptomani, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de cleptomanie. – Din fr. cleptomane. DOOM
cleptomán adj. m., s. m., pl. cleptománi; adj. f., s. f. cleptománă, pl. cleptománe
cleptomana
CLEPTOMÁN, -Ă, cleptomani, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de cleptomanie. – Din fr. cleptomane. DOOM
cleptomán adj. m., s. m., pl. cleptománi; adj. f., s. f. cleptománă, pl. cleptománe
cleptomana
CLEPTOMÁN, -Ă, cleptomani, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de cleptomanie. – Din fr. cleptomane. DOOM
cleptomán adj. m., s. m., pl. cleptománi; adj. f., s. f. cleptománă, pl. cleptománe
cleptomane
CLEPTOMÁN, -Ă, cleptomani, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de cleptomanie. – Din fr. cleptomane. DOOM
cleptomán adj. m., s. m., pl. cleptománi; adj. f., s. f. cleptománă, pl. cleptománe
cleptomane
CLEPTOMÁN, -Ă, cleptomani, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de cleptomanie. – Din fr. cleptomane. DOOM
cleptomán adj. m., s. m., pl. cleptománi; adj. f., s. f. cleptománă, pl. cleptománe
cleptomanei
CLEPTOMÁN, -Ă, cleptomani, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de cleptomanie. – Din fr. cleptomane. DOOM
cleptomán adj. m., s. m., pl. cleptománi; adj. f., s. f. cleptománă, pl. cleptománe
cleptomanei
CLEPTOMÁN, -Ă, cleptomani, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de cleptomanie. – Din fr. cleptomane. DOOM
cleptomán adj. m., s. m., pl. cleptománi; adj. f., s. f. cleptománă, pl. cleptománe
cleptomanele
CLEPTOMÁN, -Ă, cleptomani, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de cleptomanie. – Din fr. cleptomane. DOOM
cleptomán adj. m., s. m., pl. cleptománi; adj. f., s. f. cleptománă, pl. cleptománe
cleptomanele
CLEPTOMÁN, -Ă, cleptomani, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de cleptomanie. – Din fr. cleptomane. DOOM
cleptomán adj. m., s. m., pl. cleptománi; adj. f., s. f. cleptománă, pl. cleptománe
cleptomanelor
CLEPTOMÁN, -Ă, cleptomani, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de cleptomanie. – Din fr. cleptomane. DOOM
cleptomán adj. m., s. m., pl. cleptománi; adj. f., s. f. cleptománă, pl. cleptománe
cleptomanelor
CLEPTOMÁN, -Ă, cleptomani, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de cleptomanie. – Din fr. cleptomane. DOOM
cleptomán adj. m., s. m., pl. cleptománi; adj. f., s. f. cleptománă, pl. cleptománe
cleptomani
CLEPTOMÁN, -Ă, cleptomani, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de cleptomanie. – Din fr. cleptomane. DOOM
cleptomán adj. m., s. m., pl. cleptománi; adj. f., s. f. cleptománă, pl. cleptománe
cleptomani
CLEPTOMÁN, -Ă, cleptomani, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de cleptomanie. – Din fr. cleptomane. DOOM
cleptomán adj. m., s. m., pl. cleptománi; adj. f., s. f. cleptománă, pl. cleptománe
cleptomania
CLEPTOMANÍE, s. f. Impuls patologic de a fura obiecte fără urmărirea vreunui profit. – Din fr. cleptomanie. DOOM
cleptomaníe s. f., art. cleptomanía, g.-d. cleptomaníi, art. cleptomaníei
cleptomanie
CLEPTOMANÍE, s. f. Impuls patologic de a fura obiecte fără urmărirea vreunui profit. – Din fr. cleptomanie. DOOM
cleptomaníe s. f., art. cleptomanía, g.-d. cleptomaníi, art. cleptomaníei
cleptomaniei
CLEPTOMANÍE, s. f. Impuls patologic de a fura obiecte fără urmărirea vreunui profit. – Din fr. cleptomanie. DOOM
cleptomaníe s. f., art. cleptomanía, g.-d. cleptomaníi, art. cleptomaníei
cleptomanii
CLEPTOMÁN, -Ă, cleptomani, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de cleptomanie. – Din fr. cleptomane. DOOM
cleptomán adj. m., s. m., pl. cleptománi; adj. f., s. f. cleptománă, pl. cleptománe
cleptomanii
CLEPTOMÁN, -Ă, cleptomani, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de cleptomanie. – Din fr. cleptomane. DOOM
cleptomán adj. m., s. m., pl. cleptománi; adj. f., s. f. cleptománă, pl. cleptománe
cleptomanii
CLEPTOMANÍE, s. f. Impuls patologic de a fura obiecte fără urmărirea vreunui profit. – Din fr. cleptomanie. DOOM
cleptomaníe s. f., art. cleptomanía, g.-d. cleptomaníi, art. cleptomaníei
cleptomaniile
CLEPTOMANÍE, s. f. Impuls patologic de a fura obiecte fără urmărirea vreunui profit. – Din fr. cleptomanie. DOOM
cleptomaníe s. f., art. cleptomanía, g.-d. cleptomaníi, art. cleptomaníei
cleptomaniilor
CLEPTOMANÍE, s. f. Impuls patologic de a fura obiecte fără urmărirea vreunui profit. – Din fr. cleptomanie. DOOM
cleptomaníe s. f., art. cleptomanía, g.-d. cleptomaníi, art. cleptomaníei
cleptomanilor
CLEPTOMÁN, -Ă, cleptomani, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de cleptomanie. – Din fr. cleptomane. DOOM
cleptomán adj. m., s. m., pl. cleptománi; adj. f., s. f. cleptománă, pl. cleptománe
cleptomanilor
CLEPTOMÁN, -Ă, cleptomani, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de cleptomanie. – Din fr. cleptomane. DOOM
cleptomán adj. m., s. m., pl. cleptománi; adj. f., s. f. cleptománă, pl. cleptománe
cleptomanul
CLEPTOMÁN, -Ă, cleptomani, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de cleptomanie. – Din fr. cleptomane. DOOM
cleptomán adj. m., s. m., pl. cleptománi; adj. f., s. f. cleptománă, pl. cleptománe
cleptomanul
CLEPTOMÁN, -Ă, cleptomani, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de cleptomanie. – Din fr. cleptomane. DOOM
cleptomán adj. m., s. m., pl. cleptománi; adj. f., s. f. cleptománă, pl. cleptománe
cleptomanului
CLEPTOMÁN, -Ă, cleptomani, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de cleptomanie. – Din fr. cleptomane. DOOM
cleptomán adj. m., s. m., pl. cleptománi; adj. f., s. f. cleptománă, pl. cleptománe
cleptomanului
CLEPTOMÁN, -Ă, cleptomani, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de cleptomanie. – Din fr. cleptomane. DOOM
cleptomán adj. m., s. m., pl. cleptománi; adj. f., s. f. cleptománă, pl. cleptománe
cler
CLER s. n. Totalitatea preoților unei biserici, ai unei eparhii, ai unei țări etc.; preoțime. – Din lat. clerus. DOOM
cler s. n.
cleric
CLÉRIC, clerici, s. m. Membru al clerului. – Din lat. clericus. DOOM
cléric s. m., pl. clérici
clerical
CLERICÁL, -Ă, clericali, -e, adj. Care aparține clericilor sau clericalismului, privitor la clerici sau la clericalism. – Din fr. clérical, lat. clericalis. DOOM
clericál adj. m., pl. clericáli; f. clericálă, pl. clericále
clericala
CLERICÁL, -Ă, clericali, -e, adj. Care aparține clericilor sau clericalismului, privitor la clerici sau la clericalism. – Din fr. clérical, lat. clericalis. DOOM
clericál adj. m., pl. clericáli; f. clericálă, pl. clericále
clericale
CLERICÁL, -Ă, clericali, -e, adj. Care aparține clericilor sau clericalismului, privitor la clerici sau la clericalism. – Din fr. clérical, lat. clericalis. DOOM
clericál adj. m., pl. clericáli; f. clericálă, pl. clericále
clericalei
CLERICÁL, -Ă, clericali, -e, adj. Care aparține clericilor sau clericalismului, privitor la clerici sau la clericalism. – Din fr. clérical, lat. clericalis. DOOM
clericál adj. m., pl. clericáli; f. clericálă, pl. clericále
clericalele
CLERICÁL, -Ă, clericali, -e, adj. Care aparține clericilor sau clericalismului, privitor la clerici sau la clericalism. – Din fr. clérical, lat. clericalis. DOOM
clericál adj. m., pl. clericáli; f. clericálă, pl. clericále
clericalelor
CLERICÁL, -Ă, clericali, -e, adj. Care aparține clericilor sau clericalismului, privitor la clerici sau la clericalism. – Din fr. clérical, lat. clericalis. DOOM
clericál adj. m., pl. clericáli; f. clericálă, pl. clericále
clericali
CLERICÁL, -Ă, clericali, -e, adj. Care aparține clericilor sau clericalismului, privitor la clerici sau la clericalism. – Din fr. clérical, lat. clericalis. DOOM
clericál adj. m., pl. clericáli; f. clericálă, pl. clericále
clericalii
CLERICÁL, -Ă, clericali, -e, adj. Care aparține clericilor sau clericalismului, privitor la clerici sau la clericalism. – Din fr. clérical, lat. clericalis. DOOM
clericál adj. m., pl. clericáli; f. clericálă, pl. clericále
clericalilor
CLERICÁL, -Ă, clericali, -e, adj. Care aparține clericilor sau clericalismului, privitor la clerici sau la clericalism. – Din fr. clérical, lat. clericalis. DOOM
clericál adj. m., pl. clericáli; f. clericálă, pl. clericále
clericalism
CLERICALÍSM s. n. Atitudine a celor care susțin intervenția clerului în viața politică, socială și culturală a unei țări. – Din fr. cléricalisme. DOOM
clericalísm s. n.
clericalismul
CLERICALÍSM s. n. Atitudine a celor care susțin intervenția clerului în viața politică, socială și culturală a unei țări. – Din fr. cléricalisme. DOOM
clericalísm s. n.
clericalismului
CLERICALÍSM s. n. Atitudine a celor care susțin intervenția clerului în viața politică, socială și culturală a unei țări. – Din fr. cléricalisme. DOOM
clericalísm s. n.
clericalul
CLERICÁL, -Ă, clericali, -e, adj. Care aparține clericilor sau clericalismului, privitor la clerici sau la clericalism. – Din fr. clérical, lat. clericalis. DOOM
clericál adj. m., pl. clericáli; f. clericálă, pl. clericále
clericalului
CLERICÁL, -Ă, clericali, -e, adj. Care aparține clericilor sau clericalismului, privitor la clerici sau la clericalism. – Din fr. clérical, lat. clericalis. DOOM
clericál adj. m., pl. clericáli; f. clericálă, pl. clericále
clerici
CLÉRIC, clerici, s. m. Membru al clerului. – Din lat. clericus. DOOM
cléric s. m., pl. clérici
clericii
CLÉRIC, clerici, s. m. Membru al clerului. – Din lat. clericus. DOOM
cléric s. m., pl. clérici
clericilor
CLÉRIC, clerici, s. m. Membru al clerului. – Din lat. clericus. DOOM
cléric s. m., pl. clérici
clericist
CLERICÍST, -Ă, clericiști, -ste, adj. (Rar) Clerical. – Cleric + suf. -ist.
clericista
CLERICÍST, -Ă, clericiști, -ste, adj. (Rar) Clerical. – Cleric + suf. -ist.
clericiste
CLERICÍST, -Ă, clericiști, -ste, adj. (Rar) Clerical. – Cleric + suf. -ist.
clericistei
CLERICÍST, -Ă, clericiști, -ste, adj. (Rar) Clerical. – Cleric + suf. -ist.
clericistele
CLERICÍST, -Ă, clericiști, -ste, adj. (Rar) Clerical. – Cleric + suf. -ist.
clericistelor
CLERICÍST, -Ă, clericiști, -ste, adj. (Rar) Clerical. – Cleric + suf. -ist.
clericistul
CLERICÍST, -Ă, clericiști, -ste, adj. (Rar) Clerical. – Cleric + suf. -ist.
clericistului
CLERICÍST, -Ă, clericiști, -ste, adj. (Rar) Clerical. – Cleric + suf. -ist.
clericiști
CLERICÍST, -Ă, clericiști, -ste, adj. (Rar) Clerical. – Cleric + suf. -ist.
clericiștii
CLERICÍST, -Ă, clericiști, -ste, adj. (Rar) Clerical. – Cleric + suf. -ist.
clericiștilor
CLERICÍST, -Ă, clericiști, -ste, adj. (Rar) Clerical. – Cleric + suf. -ist.
clericul
CLÉRIC, clerici, s. m. Membru al clerului. – Din lat. clericus. DOOM
cléric s. m., pl. clérici
clericului
CLÉRIC, clerici, s. m. Membru al clerului. – Din lat. clericus. DOOM
cléric s. m., pl. clérici
clerul
CLER s. n. Totalitatea preoților unei biserici, ai unei eparhii, ai unei țări etc.; preoțime. – Din lat. clerus. DOOM
cler s. n.
clerului
CLER s. n. Totalitatea preoților unei biserici, ai unei eparhii, ai unei țări etc.; preoțime. – Din lat. clerus. DOOM
cler s. n.
cleruri
CLER s. n. Totalitatea preoților unei biserici, ai unei eparhii, ai unei țări etc.; preoțime. – Din lat. clerus. DOOM
cler s. n.
clerurile
CLER s. n. Totalitatea preoților unei biserici, ai unei eparhii, ai unei țări etc.; preoțime. – Din lat. clerus. DOOM
cler s. n.
clerurilor
CLER s. n. Totalitatea preoților unei biserici, ai unei eparhii, ai unei țări etc.; preoțime. – Din lat. clerus. DOOM
cler s. n.
clet
clet (-turi), s. n. – Cămară. Sl. klijet (DAR), bg. klĕt. – Der. cleată, s. f. (grămadă). Cuvinte rare, mai ales în Banat și Olt. Este dublet al lui clit, s. n. (grămadă, stivă), folosit în Mold.
cletena
CLETENÁ vb. I v. clătina.
cletina
CLETINÁ vb. I v. clătina.
cletinătură
CLETINĂTÚRĂ s. f. v. clătinătură.
cleuasm
CLEUÁSM s.n. (Lit.) Figură de stil prin care cineva simulează că își reproșează anumite lipsuri pentru a da de înțeles că nu e vinovat sau că altcineva este vinovat. [< fr. cléuasme, cf. gr. kleuasmos].
cleuasme
CLEUÁSM s.n. (Lit.) Figură de stil prin care cineva simulează că își reproșează anumite lipsuri pentru a da de înțeles că nu e vinovat sau că altcineva este vinovat. [< fr. cléuasme, cf. gr. kleuasmos].
cleuasmele
CLEUÁSM s.n. (Lit.) Figură de stil prin care cineva simulează că își reproșează anumite lipsuri pentru a da de înțeles că nu e vinovat sau că altcineva este vinovat. [< fr. cléuasme, cf. gr. kleuasmos].
cleuasmelor
CLEUÁSM s.n. (Lit.) Figură de stil prin care cineva simulează că își reproșează anumite lipsuri pentru a da de înțeles că nu e vinovat sau că altcineva este vinovat. [< fr. cléuasme, cf. gr. kleuasmos].
cleuasmul
CLEUÁSM s.n. (Lit.) Figură de stil prin care cineva simulează că își reproșează anumite lipsuri pentru a da de înțeles că nu e vinovat sau că altcineva este vinovat. [< fr. cléuasme, cf. gr. kleuasmos].
cleuasmului
CLEUÁSM s.n. (Lit.) Figură de stil prin care cineva simulează că își reproșează anumite lipsuri pentru a da de înțeles că nu e vinovat sau că altcineva este vinovat. [< fr. cléuasme, cf. gr. kleuasmos].
cleveit
CLEVEÍT s.n. Varietate de pehblendă de culoare neagră-brună, care, prin încălzire, degajează o mare cantitate de heliu. [Pron. -ve-it. / < fr. clévéite]. DOOM
cleveít s. n.
cleveitul
CLEVEÍT s.n. Varietate de pehblendă de culoare neagră-brună, care, prin încălzire, degajează o mare cantitate de heliu. [Pron. -ve-it. / < fr. clévéite]. DOOM
cleveít s. n.
cleveitului
CLEVEÍT s.n. Varietate de pehblendă de culoare neagră-brună, care, prin încălzire, degajează o mare cantitate de heliu. [Pron. -ve-it. / < fr. clévéite]. DOOM
cleveít s. n.
clevetea
CLEVETÍ, clevetesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) A calomnia, a ponegri, a bârfi, a defăima. – Din sl. klevetati. DOOM
clevetí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clevetésc, imperf. 3 sg. cleveteá; conj. prez. 3 să cleveteáscă
cleveteai
CLEVETÍ, clevetesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) A calomnia, a ponegri, a bârfi, a defăima. – Din sl. klevetati. DOOM
clevetí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clevetésc, imperf. 3 sg. cleveteá; conj. prez. 3 să cleveteáscă
cleveteala
CLEVETEÁLĂ, cleveteli, s. f. (Pop. și fam.) Bârfeală, calomnie. – Cleveti + suf. -eală. DOOM
cleveteálă (pop., fam.) s. f., g.-d. art. clevetélii; pl. clevetéli
cleveteam
CLEVETÍ, clevetesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) A calomnia, a ponegri, a bârfi, a defăima. – Din sl. klevetati. DOOM
clevetí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clevetésc, imperf. 3 sg. cleveteá; conj. prez. 3 să cleveteáscă
clevetească
CLEVETÍ, clevetesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) A calomnia, a ponegri, a bârfi, a defăima. – Din sl. klevetati. DOOM
clevetí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clevetésc, imperf. 3 sg. cleveteá; conj. prez. 3 să cleveteáscă
cleveteau
CLEVETÍ, clevetesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) A calomnia, a ponegri, a bârfi, a defăima. – Din sl. klevetati. DOOM
clevetí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clevetésc, imperf. 3 sg. cleveteá; conj. prez. 3 să cleveteáscă
cleveteați
CLEVETÍ, clevetesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) A calomnia, a ponegri, a bârfi, a defăima. – Din sl. klevetati. DOOM
clevetí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clevetésc, imperf. 3 sg. cleveteá; conj. prez. 3 să cleveteáscă
cleveteli
CLEVETEÁLĂ, cleveteli, s. f. (Pop. și fam.) Bârfeală, calomnie. – Cleveti + suf. -eală. DOOM
cleveteálă (pop., fam.) s. f., g.-d. art. clevetélii; pl. clevetéli
clevetelii
CLEVETEÁLĂ, cleveteli, s. f. (Pop. și fam.) Bârfeală, calomnie. – Cleveti + suf. -eală. DOOM
cleveteálă (pop., fam.) s. f., g.-d. art. clevetélii; pl. clevetéli
clevetelile
CLEVETEÁLĂ, cleveteli, s. f. (Pop. și fam.) Bârfeală, calomnie. – Cleveti + suf. -eală. DOOM
cleveteálă (pop., fam.) s. f., g.-d. art. clevetélii; pl. clevetéli
clevetelilor
CLEVETEÁLĂ, cleveteli, s. f. (Pop. și fam.) Bârfeală, calomnie. – Cleveti + suf. -eală. DOOM
cleveteálă (pop., fam.) s. f., g.-d. art. clevetélii; pl. clevetéli
clevetesc
CLEVETÍ, clevetesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) A calomnia, a ponegri, a bârfi, a defăima. – Din sl. klevetati. DOOM
clevetí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clevetésc, imperf. 3 sg. cleveteá; conj. prez. 3 să cleveteáscă
clevetește
CLEVETÍ, clevetesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) A calomnia, a ponegri, a bârfi, a defăima. – Din sl. klevetati. DOOM
clevetí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clevetésc, imperf. 3 sg. cleveteá; conj. prez. 3 să cleveteáscă
clevetești
CLEVETÍ, clevetesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) A calomnia, a ponegri, a bârfi, a defăima. – Din sl. klevetati. DOOM
clevetí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clevetésc, imperf. 3 sg. cleveteá; conj. prez. 3 să cleveteáscă
cleveti
CLEVETÍ, clevetesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) A calomnia, a ponegri, a bârfi, a defăima. – Din sl. klevetati. DOOM
clevetí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clevetésc, imperf. 3 sg. cleveteá; conj. prez. 3 să cleveteáscă
clevetii
CLEVETÍ, clevetesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) A calomnia, a ponegri, a bârfi, a defăima. – Din sl. klevetati. DOOM
clevetí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clevetésc, imperf. 3 sg. cleveteá; conj. prez. 3 să cleveteáscă
clevetim
CLEVETÍ, clevetesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) A calomnia, a ponegri, a bârfi, a defăima. – Din sl. klevetati. DOOM
clevetí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clevetésc, imperf. 3 sg. cleveteá; conj. prez. 3 să cleveteáscă
clevetind
CLEVETÍ, clevetesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) A calomnia, a ponegri, a bârfi, a defăima. – Din sl. klevetati. DOOM
clevetí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clevetésc, imperf. 3 sg. cleveteá; conj. prez. 3 să cleveteáscă
clevetire
CLEVETÍ, clevetesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) A calomnia, a ponegri, a bârfi, a defăima. – Din sl. klevetati. DOOM
clevetí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clevetésc, imperf. 3 sg. cleveteá; conj. prez. 3 să cleveteáscă
clevetire
CLEVETÍRE, clevetiri, s. f. (Pop. și fam.) Acțiunea de a cleveti și rezultatul ei; defăimare, calomniere, ponegrire. – V. cleveti. DOOM
clevetíre (pop., fam.) s. f., g.-d. art. clevetírii; pl. clevetíri
clevetirea
CLEVETÍRE, clevetiri, s. f. (Pop. și fam.) Acțiunea de a cleveti și rezultatul ei; defăimare, calomniere, ponegrire. – V. cleveti. DOOM
clevetíre (pop., fam.) s. f., g.-d. art. clevetírii; pl. clevetíri
clevetiri
CLEVETÍRE, clevetiri, s. f. (Pop. și fam.) Acțiunea de a cleveti și rezultatul ei; defăimare, calomniere, ponegrire. – V. cleveti. DOOM
clevetíre (pop., fam.) s. f., g.-d. art. clevetírii; pl. clevetíri
clevetirii
CLEVETÍRE, clevetiri, s. f. (Pop. și fam.) Acțiunea de a cleveti și rezultatul ei; defăimare, calomniere, ponegrire. – V. cleveti. DOOM
clevetíre (pop., fam.) s. f., g.-d. art. clevetírii; pl. clevetíri
clevetirile
CLEVETÍRE, clevetiri, s. f. (Pop. și fam.) Acțiunea de a cleveti și rezultatul ei; defăimare, calomniere, ponegrire. – V. cleveti. DOOM
clevetíre (pop., fam.) s. f., g.-d. art. clevetírii; pl. clevetíri
clevetirilor
CLEVETÍRE, clevetiri, s. f. (Pop. și fam.) Acțiunea de a cleveti și rezultatul ei; defăimare, calomniere, ponegrire. – V. cleveti. DOOM
clevetíre (pop., fam.) s. f., g.-d. art. clevetírii; pl. clevetíri
clevetiră
CLEVETÍ, clevetesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) A calomnia, a ponegri, a bârfi, a defăima. – Din sl. klevetati. DOOM
clevetí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clevetésc, imperf. 3 sg. cleveteá; conj. prez. 3 să cleveteáscă
clevetirăm
CLEVETÍ, clevetesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) A calomnia, a ponegri, a bârfi, a defăima. – Din sl. klevetati. DOOM
clevetí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clevetésc, imperf. 3 sg. cleveteá; conj. prez. 3 să cleveteáscă
clevetirăți
CLEVETÍ, clevetesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) A calomnia, a ponegri, a bârfi, a defăima. – Din sl. klevetati. DOOM
clevetí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clevetésc, imperf. 3 sg. cleveteá; conj. prez. 3 să cleveteáscă
clevetise
CLEVETÍ, clevetesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) A calomnia, a ponegri, a bârfi, a defăima. – Din sl. klevetati. DOOM
clevetí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clevetésc, imperf. 3 sg. cleveteá; conj. prez. 3 să cleveteáscă
clevetisem
CLEVETÍ, clevetesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) A calomnia, a ponegri, a bârfi, a defăima. – Din sl. klevetati. DOOM
clevetí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clevetésc, imperf. 3 sg. cleveteá; conj. prez. 3 să cleveteáscă
clevetiseră
CLEVETÍ, clevetesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) A calomnia, a ponegri, a bârfi, a defăima. – Din sl. klevetati. DOOM
clevetí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clevetésc, imperf. 3 sg. cleveteá; conj. prez. 3 să cleveteáscă
clevetiserăm
CLEVETÍ, clevetesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) A calomnia, a ponegri, a bârfi, a defăima. – Din sl. klevetati. DOOM
clevetí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clevetésc, imperf. 3 sg. cleveteá; conj. prez. 3 să cleveteáscă
clevetiserăți
CLEVETÍ, clevetesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) A calomnia, a ponegri, a bârfi, a defăima. – Din sl. klevetati. DOOM
clevetí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clevetésc, imperf. 3 sg. cleveteá; conj. prez. 3 să cleveteáscă
clevetiseși
CLEVETÍ, clevetesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) A calomnia, a ponegri, a bârfi, a defăima. – Din sl. klevetati. DOOM
clevetí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clevetésc, imperf. 3 sg. cleveteá; conj. prez. 3 să cleveteáscă
clevetiseți
CLEVETÍ, clevetesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) A calomnia, a ponegri, a bârfi, a defăima. – Din sl. klevetati. DOOM
clevetí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clevetésc, imperf. 3 sg. cleveteá; conj. prez. 3 să cleveteáscă
clevetit
CLEVETÍ, clevetesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) A calomnia, a ponegri, a bârfi, a defăima. – Din sl. klevetati. DOOM
clevetí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clevetésc, imperf. 3 sg. cleveteá; conj. prez. 3 să cleveteáscă
clevetitoare
CLEVETITÓR, -OÁRE, clevetitori, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care clevetește. – Cleveti + suf. -tor. DOOM
clevetitór adj. m., s. m., pl. clevetitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. clevetitoáre
clevetitoare
CLEVETITÓR, -OÁRE, clevetitori, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care clevetește. – Cleveti + suf. -tor. DOOM
clevetitór adj. m., s. m., pl. clevetitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. clevetitoáre
clevetitoarea
CLEVETITÓR, -OÁRE, clevetitori, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care clevetește. – Cleveti + suf. -tor. DOOM
clevetitór adj. m., s. m., pl. clevetitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. clevetitoáre
clevetitoarea
CLEVETITÓR, -OÁRE, clevetitori, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care clevetește. – Cleveti + suf. -tor. DOOM
clevetitór adj. m., s. m., pl. clevetitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. clevetitoáre
clevetitoarei
CLEVETITÓR, -OÁRE, clevetitori, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care clevetește. – Cleveti + suf. -tor. DOOM
clevetitór adj. m., s. m., pl. clevetitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. clevetitoáre
clevetitoarei
CLEVETITÓR, -OÁRE, clevetitori, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care clevetește. – Cleveti + suf. -tor. DOOM
clevetitór adj. m., s. m., pl. clevetitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. clevetitoáre
clevetitoarele
CLEVETITÓR, -OÁRE, clevetitori, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care clevetește. – Cleveti + suf. -tor. DOOM
clevetitór adj. m., s. m., pl. clevetitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. clevetitoáre
clevetitoarele
CLEVETITÓR, -OÁRE, clevetitori, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care clevetește. – Cleveti + suf. -tor. DOOM
clevetitór adj. m., s. m., pl. clevetitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. clevetitoáre
clevetitoarelor
CLEVETITÓR, -OÁRE, clevetitori, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care clevetește. – Cleveti + suf. -tor. DOOM
clevetitór adj. m., s. m., pl. clevetitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. clevetitoáre
clevetitoarelor
CLEVETITÓR, -OÁRE, clevetitori, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care clevetește. – Cleveti + suf. -tor. DOOM
clevetitór adj. m., s. m., pl. clevetitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. clevetitoáre
clevetitor
CLEVETITÓR, -OÁRE, clevetitori, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care clevetește. – Cleveti + suf. -tor. DOOM
clevetitór adj. m., s. m., pl. clevetitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. clevetitoáre
clevetitor
CLEVETITÓR, -OÁRE, clevetitori, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care clevetește. – Cleveti + suf. -tor. DOOM
clevetitór adj. m., s. m., pl. clevetitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. clevetitoáre
clevetitori
CLEVETITÓR, -OÁRE, clevetitori, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care clevetește. – Cleveti + suf. -tor. DOOM
clevetitór adj. m., s. m., pl. clevetitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. clevetitoáre
clevetitori
CLEVETITÓR, -OÁRE, clevetitori, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care clevetește. – Cleveti + suf. -tor. DOOM
clevetitór adj. m., s. m., pl. clevetitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. clevetitoáre
clevetitorii
CLEVETITÓR, -OÁRE, clevetitori, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care clevetește. – Cleveti + suf. -tor. DOOM
clevetitór adj. m., s. m., pl. clevetitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. clevetitoáre
clevetitorii
CLEVETITÓR, -OÁRE, clevetitori, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care clevetește. – Cleveti + suf. -tor. DOOM
clevetitór adj. m., s. m., pl. clevetitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. clevetitoáre
clevetitorilor
CLEVETITÓR, -OÁRE, clevetitori, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care clevetește. – Cleveti + suf. -tor. DOOM
clevetitór adj. m., s. m., pl. clevetitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. clevetitoáre
clevetitorilor
CLEVETITÓR, -OÁRE, clevetitori, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care clevetește. – Cleveti + suf. -tor. DOOM
clevetitór adj. m., s. m., pl. clevetitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. clevetitoáre
clevetitorul
CLEVETITÓR, -OÁRE, clevetitori, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care clevetește. – Cleveti + suf. -tor. DOOM
clevetitór adj. m., s. m., pl. clevetitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. clevetitoáre
clevetitorul
CLEVETITÓR, -OÁRE, clevetitori, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care clevetește. – Cleveti + suf. -tor. DOOM
clevetitór adj. m., s. m., pl. clevetitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. clevetitoáre
clevetitorului
CLEVETITÓR, -OÁRE, clevetitori, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care clevetește. – Cleveti + suf. -tor. DOOM
clevetitór adj. m., s. m., pl. clevetitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. clevetitoáre
clevetitorului
CLEVETITÓR, -OÁRE, clevetitori, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care clevetește. – Cleveti + suf. -tor. DOOM
clevetitór adj. m., s. m., pl. clevetitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. clevetitoáre
clevetiși
CLEVETÍ, clevetesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) A calomnia, a ponegri, a bârfi, a defăima. – Din sl. klevetati. DOOM
clevetí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clevetésc, imperf. 3 sg. cleveteá; conj. prez. 3 să cleveteáscă
clevetiți
CLEVETÍ, clevetesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) A calomnia, a ponegri, a bârfi, a defăima. – Din sl. klevetati. DOOM
clevetí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clevetésc, imperf. 3 sg. cleveteá; conj. prez. 3 să cleveteáscă
clevetă
CLÉVETĂ, clevete, s. f. (Înv.) Clevetire, calomnie. – Din sl. kleveta. DOOM
clévetă (înv.) s. f., g.-d. art. clévetei; pl. clévete
cleștar
CLEȘTÁR2, cleștare, s. n. Unealtă folosită la tragerea cercurilor pe vasele de lemn făcute din doage. – Clește + suf. -ar. DOOM
cleștár2 (unealtă) s. n., pl. cleștáre
cleștare
CLEȘTÁR2, cleștare, s. n. Unealtă folosită la tragerea cercurilor pe vasele de lemn făcute din doage. – Clește + suf. -ar. DOOM
cleștár2 (unealtă) s. n., pl. cleștáre
cleștarele
CLEȘTÁR2, cleștare, s. n. Unealtă folosită la tragerea cercurilor pe vasele de lemn făcute din doage. – Clește + suf. -ar. DOOM
cleștár2 (unealtă) s. n., pl. cleștáre
cleștarelor
CLEȘTÁR2, cleștare, s. n. Unealtă folosită la tragerea cercurilor pe vasele de lemn făcute din doage. – Clește + suf. -ar. DOOM
cleștár2 (unealtă) s. n., pl. cleștáre
cleștarul
CLEȘTÁR2, cleștare, s. n. Unealtă folosită la tragerea cercurilor pe vasele de lemn făcute din doage. – Clește + suf. -ar. DOOM
cleștár2 (unealtă) s. n., pl. cleștáre
cleștarului
CLEȘTÁR2, cleștare, s. n. Unealtă folosită la tragerea cercurilor pe vasele de lemn făcute din doage. – Clește + suf. -ar. DOOM
cleștár2 (unealtă) s. n., pl. cleștáre
clește
CLÉȘTE, clești, s. m. 1. Unealtă alcătuită din două pârghii articulate cu un bolț, care servește la apucarea, întoarcerea, tragerea etc. unei piese. ◊ Expr. A-i scoate cuiva vorba (din gură) cu cleștele = a depune mari insistențe pentru a face pe cineva să vorbească. ♦ Unealtă de forma unui clește (1), folosită în diverse operații. Clește pentru cărbuni. 2. Fiecare dintre cele două apendice anterioare, în formă de clește (1), ale unor crustacee. [Pl. și: (n.) clește] – Din sl. klĕšta. DOOM
!cléște s. m., pl. clești
cleștișor
CLEȘTIȘÓR, cleștișori, s. m. Diminutiv al lui clește. [Pl. și: (n.) cleștișoare] – Clește + suf. -ișor. DOOM
!cleștișór s. m., pl. cleștișóri
cleștișor
CLEȘTIȘÓR, cleștișori, s. m. Diminutiv al lui clește. [Pl. și: (n.) cleștișoare] – Clește + suf. -ișor.
cleștișori
CLEȘTIȘÓR, cleștișori, s. m. Diminutiv al lui clește. [Pl. și: (n.) cleștișoare] – Clește + suf. -ișor. DOOM
!cleștișór s. m., pl. cleștișóri
cleștișorii
CLEȘTIȘÓR, cleștișori, s. m. Diminutiv al lui clește. [Pl. și: (n.) cleștișoare] – Clește + suf. -ișor. DOOM
!cleștișór s. m., pl. cleștișóri
cleștișorilor
CLEȘTIȘÓR, cleștișori, s. m. Diminutiv al lui clește. [Pl. și: (n.) cleștișoare] – Clește + suf. -ișor. DOOM
!cleștișór s. m., pl. cleștișóri
cleștișorul
CLEȘTIȘÓR, cleștișori, s. m. Diminutiv al lui clește. [Pl. și: (n.) cleștișoare] – Clește + suf. -ișor. DOOM
!cleștișór s. m., pl. cleștișóri
cleștișorului
CLEȘTIȘÓR, cleștișori, s. m. Diminutiv al lui clește. [Pl. și: (n.) cleștișoare] – Clește + suf. -ișor. DOOM
!cleștișór s. m., pl. cleștișóri
cleștița
CLEȘTÍȚĂ, cleștițe, s. f. Unealtă de tipografie cu care se scot literele căzute între rânduri. – Clește + suf. -iță.
cleștițe
CLEȘTÍȚĂ, cleștițe, s. f. Unealtă de tipografie cu care se scot literele căzute între rânduri. – Clește + suf. -iță.
cleștiței
CLEȘTÍȚĂ, cleștițe, s. f. Unealtă de tipografie cu care se scot literele căzute între rânduri. – Clește + suf. -iță.
cleștițele
CLEȘTÍȚĂ, cleștițe, s. f. Unealtă de tipografie cu care se scot literele căzute între rânduri. – Clește + suf. -iță.
cleștițelor
CLEȘTÍȚĂ, cleștițe, s. f. Unealtă de tipografie cu care se scot literele căzute între rânduri. – Clește + suf. -iță.
clic
CLIC interj. Cuvânt care imită un zgomot sec, scurt. – Onomatopee. Cf. fr. clic. DOOM
clic2 s. n., pl. clícuri
clica
CLICÁ, clichez, vb. I. Tranz. A selecta o opțiune pe ecranul calculatorului, apăsând pe mouse; a clicăi. – Din engl. click, fr. cliquer. DOOM
clicá (a clica) vb., ind. prez. 3 clicheáză
clica
CLÍCĂ, clici, s. f. Grup de oameni întovărășiți în vederea unui scop reprobabil; clan, bandă, șleahtă. – Din fr. clique. DOOM
clícă s. f., g.-d. art. clícii; pl. clici
clicare
CLICÁ, clichez, vb. I. Tranz. A selecta o opțiune pe ecranul calculatorului, apăsând pe mouse; a clicăi. – Din engl. click, fr. cliquer. DOOM
clicá (a clica) vb., ind. prez. 3 clicheáză
clicat
CLICÁ, clichez, vb. I. Tranz. A selecta o opțiune pe ecranul calculatorului, apăsând pe mouse; a clicăi. – Din engl. click, fr. cliquer. DOOM
clicá (a clica) vb., ind. prez. 3 clicheáză
clichet
CLICHÉT, clicheți, s. m. Organ de mașină în formă de bară scurtă articulată la un capăt, iar cu celălalt capăt astfel profilat încât să împiedice rotirea într-un anumit sens a unei roți dințate. [Pl. și (n.): clichete] – Din fr. cliquet. DOOM
clichét s. m. / s. n., pl. clichéți / clichéte
clichet
CLICHÉT s.n. Pârghie de formă specială, oscilantă față de un capăt al ei, având de obicei rolul de a opri mișcarea unor organe de mașină. [Pl. -te, -turi. / < fr. cliquet].
clichet
CLICHÉT, clicheți, s. m. Organ de mașină în formă de bară scurtă articulată la un capăt, iar cu celălalt capăt astfel profilat încât să împiedice rotirea într-un anumit sens a unei roți dințate. [Pl. și (n.): clichete] – Din fr. cliquet. DOOM
clichét s. m. / s. n., pl. clichéți / clichéte
clichete
CLICHÉT, clicheți, s. m. Organ de mașină în formă de bară scurtă articulată la un capăt, iar cu celălalt capăt astfel profilat încât să împiedice rotirea într-un anumit sens a unei roți dințate. [Pl. și (n.): clichete] – Din fr. cliquet. DOOM
clichét s. m. / s. n., pl. clichéți / clichéte
clichetele
CLICHÉT, clicheți, s. m. Organ de mașină în formă de bară scurtă articulată la un capăt, iar cu celălalt capăt astfel profilat încât să împiedice rotirea într-un anumit sens a unei roți dințate. [Pl. și (n.): clichete] – Din fr. cliquet. DOOM
clichét s. m. / s. n., pl. clichéți / clichéte
clichetelor
CLICHÉT, clicheți, s. m. Organ de mașină în formă de bară scurtă articulată la un capăt, iar cu celălalt capăt astfel profilat încât să împiedice rotirea într-un anumit sens a unei roți dințate. [Pl. și (n.): clichete] – Din fr. cliquet. DOOM
clichét s. m. / s. n., pl. clichéți / clichéte
clichetul
CLICHÉT, clicheți, s. m. Organ de mașină în formă de bară scurtă articulată la un capăt, iar cu celălalt capăt astfel profilat încât să împiedice rotirea într-un anumit sens a unei roți dințate. [Pl. și (n.): clichete] – Din fr. cliquet. DOOM
clichét s. m. / s. n., pl. clichéți / clichéte
clichetului
CLICHÉT, clicheți, s. m. Organ de mașină în formă de bară scurtă articulată la un capăt, iar cu celălalt capăt astfel profilat încât să împiedice rotirea într-un anumit sens a unei roți dințate. [Pl. și (n.): clichete] – Din fr. cliquet. DOOM
clichét s. m. / s. n., pl. clichéți / clichéte
clici
CLÍCĂ, clici, s. f. Grup de oameni întovărășiți în vederea unui scop reprobabil; clan, bandă, șleahtă. – Din fr. clique. DOOM
clícă s. f., g.-d. art. clícii; pl. clici
clici
clíci (clíciuri), s. n. – (Banat) Șold. – Var. chici. Sb. kliuč „claviculă”.
clicii
CLÍCĂ, clici, s. f. Grup de oameni întovărășiți în vederea unui scop reprobabil; clan, bandă, șleahtă. – Din fr. clique. DOOM
clícă s. f., g.-d. art. clícii; pl. clici
clicile
CLÍCĂ, clici, s. f. Grup de oameni întovărășiți în vederea unui scop reprobabil; clan, bandă, șleahtă. – Din fr. clique. DOOM
clícă s. f., g.-d. art. clícii; pl. clici
clicilor
CLÍCĂ, clici, s. f. Grup de oameni întovărășiți în vederea unui scop reprobabil; clan, bandă, șleahtă. – Din fr. clique. DOOM
clícă s. f., g.-d. art. clícii; pl. clici
clicin
clícin (-ne), s. n. – Haină tipică în formă de vestă. – Var. clici, clic, clece. Săs. Klîdchen, germ. Kleidchen „costumaș” (Borcea 182). În Trans.
clicui
CLICUI vb. (ȚR) A chiui. Norodul clicuia cu glas mare. BIBLIA (1688).
\nEtimologie: clic + suf. -ui.
\nVezi și clic.
clicuire
CLICUI vb. (ȚR) A chiui. Norodul clicuia cu glas mare. BIBLIA (1688).
\nEtimologie: clic + suf. -ui.
\nVezi și clic.
clicul
CLIC interj. Cuvânt care imită un zgomot sec, scurt. – Onomatopee. Cf. fr. clic. DOOM
clic2 s. n., pl. clícuri
clicului
CLIC interj. Cuvânt care imită un zgomot sec, scurt. – Onomatopee. Cf. fr. clic. DOOM
clic2 s. n., pl. clícuri
clicuri
CLIC interj. Cuvânt care imită un zgomot sec, scurt. – Onomatopee. Cf. fr. clic. DOOM
clic2 s. n., pl. clícuri
clicurile
CLIC interj. Cuvânt care imită un zgomot sec, scurt. – Onomatopee. Cf. fr. clic. DOOM
clic2 s. n., pl. clícuri
clicurilor
CLIC interj. Cuvânt care imită un zgomot sec, scurt. – Onomatopee. Cf. fr. clic. DOOM
clic2 s. n., pl. clícuri
clicăi
CLICĂÍ1, clícăi, vb. IV. Tranz. (Fam.) A clica. – Clica + suf. -ăi. DOOM
clicăí (a clicăi) (fam.) vb. ind. prez. 3 clícăie, imperf. 3 sg. clicăiá; conj. prez. 3 să clícăie
clicăire
CLICĂÍ1, clícăi, vb. IV. Tranz. (Fam.) A clica. – Clica + suf. -ăi. DOOM
clicăí (a clicăi) (fam.) vb. ind. prez. 3 clícăie, imperf. 3 sg. clicăiá; conj. prez. 3 să clícăie
clicăit
CLICĂÍ1, clícăi, vb. IV. Tranz. (Fam.) A clica. – Clica + suf. -ăi. DOOM
clicăí (a clicăi) (fam.) vb. ind. prez. 3 clícăie, imperf. 3 sg. clicăiá; conj. prez. 3 să clícăie
clidonograf
CLIDONOGRÁF s.n. (Fiz.) Aparat pentru determinarea polarității, amplitudinii și formei undelor de supratensiune din instalațiile electrice. [< fr. clydonographe, cf. gr. klydon – agitație, graphein – a scrie]. DOOM
clidonográf (-no-graf) s. n., pl. clidonográfe
clidonografe
CLIDONOGRÁF s.n. (Fiz.) Aparat pentru determinarea polarității, amplitudinii și formei undelor de supratensiune din instalațiile electrice. [< fr. clydonographe, cf. gr. klydon – agitație, graphein – a scrie]. DOOM
clidonográf (-no-graf) s. n., pl. clidonográfe
clidonografele
CLIDONOGRÁF s.n. (Fiz.) Aparat pentru determinarea polarității, amplitudinii și formei undelor de supratensiune din instalațiile electrice. [< fr. clydonographe, cf. gr. klydon – agitație, graphein – a scrie]. DOOM
clidonográf (-no-graf) s. n., pl. clidonográfe
clidonografelor
CLIDONOGRÁF s.n. (Fiz.) Aparat pentru determinarea polarității, amplitudinii și formei undelor de supratensiune din instalațiile electrice. [< fr. clydonographe, cf. gr. klydon – agitație, graphein – a scrie]. DOOM
clidonográf (-no-graf) s. n., pl. clidonográfe
clidonograful
CLIDONOGRÁF s.n. (Fiz.) Aparat pentru determinarea polarității, amplitudinii și formei undelor de supratensiune din instalațiile electrice. [< fr. clydonographe, cf. gr. klydon – agitație, graphein – a scrie]. DOOM
clidonográf (-no-graf) s. n., pl. clidonográfe
clidonografului
CLIDONOGRÁF s.n. (Fiz.) Aparat pentru determinarea polarității, amplitudinii și formei undelor de supratensiune din instalațiile electrice. [< fr. clydonographe, cf. gr. klydon – agitație, graphein – a scrie]. DOOM
clidonográf (-no-graf) s. n., pl. clidonográfe
client
CLIÉNT, -Ă, clienți, -te, subst. 1. S. m. și f. Persoană care cumpără (regulat) de la un magazin, consumă ceva într-un local public etc., considerată în raport cu persoana sau întreprinderea de la care cumpără sau consumă; mușteriu. 2. S. m. și f. Persoană care se adresează unui avocat pentru a-și apăra interesele, unui medic pentru a-și îngriji sănătatea etc., considerată în raport cu aceștia. 3. S. m. (În Roma antică) Plebeu fără drepturi depline, dependent de un patrician și protejat de acesta. [Pr.: cli-ent] – Din fr. client, lat. cliens, -ntis. DOOM
cliéntă (cli-en-) s. f., g.-d. art. cliéntei; pl. cliénte
clienta
CLIÉNT, -Ă, clienți, -te, subst. 1. S. m. și f. Persoană care cumpără (regulat) de la un magazin, consumă ceva într-un local public etc., considerată în raport cu persoana sau întreprinderea de la care cumpără sau consumă; mușteriu. 2. S. m. și f. Persoană care se adresează unui avocat pentru a-și apăra interesele, unui medic pentru a-și îngriji sănătatea etc., considerată în raport cu aceștia. 3. S. m. (În Roma antică) Plebeu fără drepturi depline, dependent de un patrician și protejat de acesta. [Pr.: cli-ent] – Din fr. client, lat. cliens, -ntis. DOOM
cliéntă (cli-en-) s. f., g.-d. art. cliéntei; pl. cliénte
cliente
CLIÉNT, -Ă, clienți, -te, subst. 1. S. m. și f. Persoană care cumpără (regulat) de la un magazin, consumă ceva într-un local public etc., considerată în raport cu persoana sau întreprinderea de la care cumpără sau consumă; mușteriu. 2. S. m. și f. Persoană care se adresează unui avocat pentru a-și apăra interesele, unui medic pentru a-și îngriji sănătatea etc., considerată în raport cu aceștia. 3. S. m. (În Roma antică) Plebeu fără drepturi depline, dependent de un patrician și protejat de acesta. [Pr.: cli-ent] – Din fr. client, lat. cliens, -ntis. DOOM
cliéntă (cli-en-) s. f., g.-d. art. cliéntei; pl. cliénte
clientei
CLIÉNT, -Ă, clienți, -te, subst. 1. S. m. și f. Persoană care cumpără (regulat) de la un magazin, consumă ceva într-un local public etc., considerată în raport cu persoana sau întreprinderea de la care cumpără sau consumă; mușteriu. 2. S. m. și f. Persoană care se adresează unui avocat pentru a-și apăra interesele, unui medic pentru a-și îngriji sănătatea etc., considerată în raport cu aceștia. 3. S. m. (În Roma antică) Plebeu fără drepturi depline, dependent de un patrician și protejat de acesta. [Pr.: cli-ent] – Din fr. client, lat. cliens, -ntis. DOOM
cliéntă (cli-en-) s. f., g.-d. art. cliéntei; pl. cliénte
clientela
CLIENTÉLĂ, clientele, s. f. 1. Totalitatea clienților, mulțime de clienți. 2. (În Antichitatea romană) Totalitatea clienților unui patrician roman. [Pr.: cli-en-] – Din fr. clientèle, lat. clientela. DOOM
clientélă (cli-en-) s. f., g.-d. art. clientélei; pl. clientéle
clientelar
CLIENTELÁR, -Ă, clientelari, -e, adj. 1. Care este bazat pe clientelism, pe favoritism sau pe urmărirea intereselor personale. 2. (În Antichitatea romană) Care aparținea clienților unui patrician roman. ◊ Relații (sau raporturi etc.) clientelare = relații existente între Imperiul Roman și populațiile străine, prin care acestea din urmă, fără a fi incluse în imperiu, recunoșteau autoritatea Romei în schimbul protecției de care se bucurau din partea ei. [Pr.: cli-en-] – Din client. DOOM
clientelár (cli-en-) adj. m., pl. clientelári; f. clienteláră, pl. clienteláre
clientelara
CLIENTELÁR, -Ă, clientelari, -e, adj. 1. Care este bazat pe clientelism, pe favoritism sau pe urmărirea intereselor personale. 2. (În Antichitatea romană) Care aparținea clienților unui patrician roman. ◊ Relații (sau raporturi etc.) clientelare = relații existente între Imperiul Roman și populațiile străine, prin care acestea din urmă, fără a fi incluse în imperiu, recunoșteau autoritatea Romei în schimbul protecției de care se bucurau din partea ei. [Pr.: cli-en-] – Din client. DOOM
clientelár (cli-en-) adj. m., pl. clientelári; f. clienteláră, pl. clienteláre
clientelare
CLIENTELÁR, -Ă, clientelari, -e, adj. 1. Care este bazat pe clientelism, pe favoritism sau pe urmărirea intereselor personale. 2. (În Antichitatea romană) Care aparținea clienților unui patrician roman. ◊ Relații (sau raporturi etc.) clientelare = relații existente între Imperiul Roman și populațiile străine, prin care acestea din urmă, fără a fi incluse în imperiu, recunoșteau autoritatea Romei în schimbul protecției de care se bucurau din partea ei. [Pr.: cli-en-] – Din client. DOOM
clientelár (cli-en-) adj. m., pl. clientelári; f. clienteláră, pl. clienteláre
clientelarei
CLIENTELÁR, -Ă, clientelari, -e, adj. 1. Care este bazat pe clientelism, pe favoritism sau pe urmărirea intereselor personale. 2. (În Antichitatea romană) Care aparținea clienților unui patrician roman. ◊ Relații (sau raporturi etc.) clientelare = relații existente între Imperiul Roman și populațiile străine, prin care acestea din urmă, fără a fi incluse în imperiu, recunoșteau autoritatea Romei în schimbul protecției de care se bucurau din partea ei. [Pr.: cli-en-] – Din client. DOOM
clientelár (cli-en-) adj. m., pl. clientelári; f. clienteláră, pl. clienteláre
clientelarele
CLIENTELÁR, -Ă, clientelari, -e, adj. 1. Care este bazat pe clientelism, pe favoritism sau pe urmărirea intereselor personale. 2. (În Antichitatea romană) Care aparținea clienților unui patrician roman. ◊ Relații (sau raporturi etc.) clientelare = relații existente între Imperiul Roman și populațiile străine, prin care acestea din urmă, fără a fi incluse în imperiu, recunoșteau autoritatea Romei în schimbul protecției de care se bucurau din partea ei. [Pr.: cli-en-] – Din client. DOOM
clientelár (cli-en-) adj. m., pl. clientelári; f. clienteláră, pl. clienteláre
clientelarelor
CLIENTELÁR, -Ă, clientelari, -e, adj. 1. Care este bazat pe clientelism, pe favoritism sau pe urmărirea intereselor personale. 2. (În Antichitatea romană) Care aparținea clienților unui patrician roman. ◊ Relații (sau raporturi etc.) clientelare = relații existente între Imperiul Roman și populațiile străine, prin care acestea din urmă, fără a fi incluse în imperiu, recunoșteau autoritatea Romei în schimbul protecției de care se bucurau din partea ei. [Pr.: cli-en-] – Din client. DOOM
clientelár (cli-en-) adj. m., pl. clientelári; f. clienteláră, pl. clienteláre
clientelari
CLIENTELÁR, -Ă, clientelari, -e, adj. 1. Care este bazat pe clientelism, pe favoritism sau pe urmărirea intereselor personale. 2. (În Antichitatea romană) Care aparținea clienților unui patrician roman. ◊ Relații (sau raporturi etc.) clientelare = relații existente între Imperiul Roman și populațiile străine, prin care acestea din urmă, fără a fi incluse în imperiu, recunoșteau autoritatea Romei în schimbul protecției de care se bucurau din partea ei. [Pr.: cli-en-] – Din client. DOOM
clientelár (cli-en-) adj. m., pl. clientelári; f. clienteláră, pl. clienteláre
clientelarii
CLIENTELÁR, -Ă, clientelari, -e, adj. 1. Care este bazat pe clientelism, pe favoritism sau pe urmărirea intereselor personale. 2. (În Antichitatea romană) Care aparținea clienților unui patrician roman. ◊ Relații (sau raporturi etc.) clientelare = relații existente între Imperiul Roman și populațiile străine, prin care acestea din urmă, fără a fi incluse în imperiu, recunoșteau autoritatea Romei în schimbul protecției de care se bucurau din partea ei. [Pr.: cli-en-] – Din client. DOOM
clientelár (cli-en-) adj. m., pl. clientelári; f. clienteláră, pl. clienteláre
clientelarilor
CLIENTELÁR, -Ă, clientelari, -e, adj. 1. Care este bazat pe clientelism, pe favoritism sau pe urmărirea intereselor personale. 2. (În Antichitatea romană) Care aparținea clienților unui patrician roman. ◊ Relații (sau raporturi etc.) clientelare = relații existente între Imperiul Roman și populațiile străine, prin care acestea din urmă, fără a fi incluse în imperiu, recunoșteau autoritatea Romei în schimbul protecției de care se bucurau din partea ei. [Pr.: cli-en-] – Din client. DOOM
clientelár (cli-en-) adj. m., pl. clientelári; f. clienteláră, pl. clienteláre
clientelarul
CLIENTELÁR, -Ă, clientelari, -e, adj. 1. Care este bazat pe clientelism, pe favoritism sau pe urmărirea intereselor personale. 2. (În Antichitatea romană) Care aparținea clienților unui patrician roman. ◊ Relații (sau raporturi etc.) clientelare = relații existente între Imperiul Roman și populațiile străine, prin care acestea din urmă, fără a fi incluse în imperiu, recunoșteau autoritatea Romei în schimbul protecției de care se bucurau din partea ei. [Pr.: cli-en-] – Din client. DOOM
clientelár (cli-en-) adj. m., pl. clientelári; f. clienteláră, pl. clienteláre
clientelarului
CLIENTELÁR, -Ă, clientelari, -e, adj. 1. Care este bazat pe clientelism, pe favoritism sau pe urmărirea intereselor personale. 2. (În Antichitatea romană) Care aparținea clienților unui patrician roman. ◊ Relații (sau raporturi etc.) clientelare = relații existente între Imperiul Roman și populațiile străine, prin care acestea din urmă, fără a fi incluse în imperiu, recunoșteau autoritatea Romei în schimbul protecției de care se bucurau din partea ei. [Pr.: cli-en-] – Din client. DOOM
clientelár (cli-en-) adj. m., pl. clientelári; f. clienteláră, pl. clienteláre
clientele
CLIÉNT, -Ă, clienți, -te, subst. 1. S. m. și f. Persoană care cumpără (regulat) de la un magazin, consumă ceva într-un local public etc., considerată în raport cu persoana sau întreprinderea de la care cumpără sau consumă; mușteriu. 2. S. m. și f. Persoană care se adresează unui avocat pentru a-și apăra interesele, unui medic pentru a-și îngriji sănătatea etc., considerată în raport cu aceștia. 3. S. m. (În Roma antică) Plebeu fără drepturi depline, dependent de un patrician și protejat de acesta. [Pr.: cli-ent] – Din fr. client, lat. cliens, -ntis. DOOM
cliéntă (cli-en-) s. f., g.-d. art. cliéntei; pl. cliénte
clientele
CLIENTÉLĂ, clientele, s. f. 1. Totalitatea clienților, mulțime de clienți. 2. (În Antichitatea romană) Totalitatea clienților unui patrician roman. [Pr.: cli-en-] – Din fr. clientèle, lat. clientela. DOOM
clientélă (cli-en-) s. f., g.-d. art. clientélei; pl. clientéle
clientelei
CLIENTÉLĂ, clientele, s. f. 1. Totalitatea clienților, mulțime de clienți. 2. (În Antichitatea romană) Totalitatea clienților unui patrician roman. [Pr.: cli-en-] – Din fr. clientèle, lat. clientela. DOOM
clientélă (cli-en-) s. f., g.-d. art. clientélei; pl. clientéle
clientelele
CLIENTÉLĂ, clientele, s. f. 1. Totalitatea clienților, mulțime de clienți. 2. (În Antichitatea romană) Totalitatea clienților unui patrician roman. [Pr.: cli-en-] – Din fr. clientèle, lat. clientela. DOOM
clientélă (cli-en-) s. f., g.-d. art. clientélei; pl. clientéle
clientelelor
CLIENTÉLĂ, clientele, s. f. 1. Totalitatea clienților, mulțime de clienți. 2. (În Antichitatea romană) Totalitatea clienților unui patrician roman. [Pr.: cli-en-] – Din fr. clientèle, lat. clientela. DOOM
clientélă (cli-en-) s. f., g.-d. art. clientélei; pl. clientéle
clientelism
CLIENTELÍSM s. n. 1. Complex de relații între persoane unite din interes sau care încearcă să obțină favoritisme. 2. Politică bazată pe astfel de relații. [Pr.: cli-en-] – Din it. clientelismo.
clientelor
CLIÉNT, -Ă, clienți, -te, subst. 1. S. m. și f. Persoană care cumpără (regulat) de la un magazin, consumă ceva într-un local public etc., considerată în raport cu persoana sau întreprinderea de la care cumpără sau consumă; mușteriu. 2. S. m. și f. Persoană care se adresează unui avocat pentru a-și apăra interesele, unui medic pentru a-și îngriji sănătatea etc., considerată în raport cu aceștia. 3. S. m. (În Roma antică) Plebeu fără drepturi depline, dependent de un patrician și protejat de acesta. [Pr.: cli-ent] – Din fr. client, lat. cliens, -ntis. DOOM
cliéntă (cli-en-) s. f., g.-d. art. cliéntei; pl. cliénte
clientul
CLIÉNT, -Ă, clienți, -te, subst. 1. S. m. și f. Persoană care cumpără (regulat) de la un magazin, consumă ceva într-un local public etc., considerată în raport cu persoana sau întreprinderea de la care cumpără sau consumă; mușteriu. 2. S. m. și f. Persoană care se adresează unui avocat pentru a-și apăra interesele, unui medic pentru a-și îngriji sănătatea etc., considerată în raport cu aceștia. 3. S. m. (În Roma antică) Plebeu fără drepturi depline, dependent de un patrician și protejat de acesta. [Pr.: cli-ent] – Din fr. client, lat. cliens, -ntis. DOOM
cliéntă (cli-en-) s. f., g.-d. art. cliéntei; pl. cliénte
clientului
CLIÉNT, -Ă, clienți, -te, subst. 1. S. m. și f. Persoană care cumpără (regulat) de la un magazin, consumă ceva într-un local public etc., considerată în raport cu persoana sau întreprinderea de la care cumpără sau consumă; mușteriu. 2. S. m. și f. Persoană care se adresează unui avocat pentru a-și apăra interesele, unui medic pentru a-și îngriji sănătatea etc., considerată în raport cu aceștia. 3. S. m. (În Roma antică) Plebeu fără drepturi depline, dependent de un patrician și protejat de acesta. [Pr.: cli-ent] – Din fr. client, lat. cliens, -ntis. DOOM
cliéntă (cli-en-) s. f., g.-d. art. cliéntei; pl. cliénte
clienți
CLIÉNT, -Ă, clienți, -te, subst. 1. S. m. și f. Persoană care cumpără (regulat) de la un magazin, consumă ceva într-un local public etc., considerată în raport cu persoana sau întreprinderea de la care cumpără sau consumă; mușteriu. 2. S. m. și f. Persoană care se adresează unui avocat pentru a-și apăra interesele, unui medic pentru a-și îngriji sănătatea etc., considerată în raport cu aceștia. 3. S. m. (În Roma antică) Plebeu fără drepturi depline, dependent de un patrician și protejat de acesta. [Pr.: cli-ent] – Din fr. client, lat. cliens, -ntis. DOOM
cliéntă (cli-en-) s. f., g.-d. art. cliéntei; pl. cliénte
clienții
CLIÉNT, -Ă, clienți, -te, subst. 1. S. m. și f. Persoană care cumpără (regulat) de la un magazin, consumă ceva într-un local public etc., considerată în raport cu persoana sau întreprinderea de la care cumpără sau consumă; mușteriu. 2. S. m. și f. Persoană care se adresează unui avocat pentru a-și apăra interesele, unui medic pentru a-și îngriji sănătatea etc., considerată în raport cu aceștia. 3. S. m. (În Roma antică) Plebeu fără drepturi depline, dependent de un patrician și protejat de acesta. [Pr.: cli-ent] – Din fr. client, lat. cliens, -ntis. DOOM
cliéntă (cli-en-) s. f., g.-d. art. cliéntei; pl. cliénte
clienților
CLIÉNT, -Ă, clienți, -te, subst. 1. S. m. și f. Persoană care cumpără (regulat) de la un magazin, consumă ceva într-un local public etc., considerată în raport cu persoana sau întreprinderea de la care cumpără sau consumă; mușteriu. 2. S. m. și f. Persoană care se adresează unui avocat pentru a-și apăra interesele, unui medic pentru a-și îngriji sănătatea etc., considerată în raport cu aceștia. 3. S. m. (În Roma antică) Plebeu fără drepturi depline, dependent de un patrician și protejat de acesta. [Pr.: cli-ent] – Din fr. client, lat. cliens, -ntis. DOOM
cliéntă (cli-en-) s. f., g.-d. art. cliéntei; pl. cliénte
clift
clift (-turi), s. n. – (Arg.) Haină, manta. Germ. Kluft (Spitzer, BF, V, 184; M. L. Wagner, BF, X, 161). – Der. cliftat, adj. (elegant, bine îmbrăcat).
clima
CLÍMĂ, clime, s. f. 1. Totalitatea fenomenelor meteorologice (temperatură, vânturi, precipitații atmosferice) care caracterizează starea medie multianuală a unui loc; climat. 2. Regiune considerată sub raportul climei (1) specifice. – Din lat. clima, -atis, germ. Klima. DOOM
clímă s. f., g.-d. art. clímei; pl. clíme
climacterii
CLIMACTÉRIU s. n. Perioadă a vieții corespunzătoare încetării fiziologice a funcției sexuale, în care au loc modificări hormonale, somatice și psihice. [Pr.: -ri-u] – Din germ. Klimakterium. DOOM
climactériu [riu pron. rĭu] s. n.
climacteriile
CLIMACTÉRIU s. n. Perioadă a vieții corespunzătoare încetării fiziologice a funcției sexuale, în care au loc modificări hormonale, somatice și psihice. [Pr.: -ri-u] – Din germ. Klimakterium. DOOM
climactériu [riu pron. rĭu] s. n.
climacteriilor
CLIMACTÉRIU s. n. Perioadă a vieții corespunzătoare încetării fiziologice a funcției sexuale, în care au loc modificări hormonale, somatice și psihice. [Pr.: -ri-u] – Din germ. Klimakterium. DOOM
climactériu [riu pron. rĭu] s. n.
climacteriu
CLIMACTÉRIU s. n. Perioadă a vieții corespunzătoare încetării fiziologice a funcției sexuale, în care au loc modificări hormonale, somatice și psihice. [Pr.: -ri-u] – Din germ. Klimakterium. DOOM
climactériu [riu pron. rĭu] s. n.
climacteriul
CLIMACTÉRIU s. n. Perioadă a vieții corespunzătoare încetării fiziologice a funcției sexuale, în care au loc modificări hormonale, somatice și psihice. [Pr.: -ri-u] – Din germ. Klimakterium. DOOM
climactériu [riu pron. rĭu] s. n.
climacteriului
CLIMACTÉRIU s. n. Perioadă a vieții corespunzătoare încetării fiziologice a funcției sexuale, în care au loc modificări hormonale, somatice și psihice. [Pr.: -ri-u] – Din germ. Klimakterium. DOOM
climactériu [riu pron. rĭu] s. n.
climacterium
CLIMACTÉRIUM s.n. v. climacteriu.
climat
CLIMÁT, climate, s. n. 1. Climă (1). 2. Fig. Atmosferă socială, politică, morală; ambianță. – Din fr. climat. DOOM
climát s. n., pl. climáte
climate
CLIMÁT, climate, s. n. 1. Climă (1). 2. Fig. Atmosferă socială, politică, morală; ambianță. – Din fr. climat. DOOM
climát s. n., pl. climáte
climatele
CLIMÁT, climate, s. n. 1. Climă (1). 2. Fig. Atmosferă socială, politică, morală; ambianță. – Din fr. climat. DOOM
climát s. n., pl. climáte
climatelor
CLIMÁT, climate, s. n. 1. Climă (1). 2. Fig. Atmosferă socială, politică, morală; ambianță. – Din fr. climat. DOOM
climát s. n., pl. climáte
climateric
CLIMATÉRIC, -Ă, climaterici, -ce, adj. Care aparține climei, privitor la climă; cu climă potrivită pentru odihnă sau pentru tratarea unor boli; climatic. Condiții climaterice. Stațiune climaterică. – Din fr. climatérique. DOOM
climatéric adj. m., pl. climatérici; f. climatérică, pl. climatérice
climaterica
CLIMATÉRIC, -Ă, climaterici, -ce, adj. Care aparține climei, privitor la climă; cu climă potrivită pentru odihnă sau pentru tratarea unor boli; climatic. Condiții climaterice. Stațiune climaterică. – Din fr. climatérique. DOOM
climatéric adj. m., pl. climatérici; f. climatérică, pl. climatérice
climaterice
CLIMATÉRIC, -Ă, climaterici, -ce, adj. Care aparține climei, privitor la climă; cu climă potrivită pentru odihnă sau pentru tratarea unor boli; climatic. Condiții climaterice. Stațiune climaterică. – Din fr. climatérique. DOOM
climatéric adj. m., pl. climatérici; f. climatérică, pl. climatérice
climatericei
CLIMATÉRIC, -Ă, climaterici, -ce, adj. Care aparține climei, privitor la climă; cu climă potrivită pentru odihnă sau pentru tratarea unor boli; climatic. Condiții climaterice. Stațiune climaterică. – Din fr. climatérique. DOOM
climatéric adj. m., pl. climatérici; f. climatérică, pl. climatérice
climatericele
CLIMATÉRIC, -Ă, climaterici, -ce, adj. Care aparține climei, privitor la climă; cu climă potrivită pentru odihnă sau pentru tratarea unor boli; climatic. Condiții climaterice. Stațiune climaterică. – Din fr. climatérique. DOOM
climatéric adj. m., pl. climatérici; f. climatérică, pl. climatérice
climatericelor
CLIMATÉRIC, -Ă, climaterici, -ce, adj. Care aparține climei, privitor la climă; cu climă potrivită pentru odihnă sau pentru tratarea unor boli; climatic. Condiții climaterice. Stațiune climaterică. – Din fr. climatérique. DOOM
climatéric adj. m., pl. climatérici; f. climatérică, pl. climatérice
climaterici
CLIMATÉRIC, -Ă, climaterici, -ce, adj. Care aparține climei, privitor la climă; cu climă potrivită pentru odihnă sau pentru tratarea unor boli; climatic. Condiții climaterice. Stațiune climaterică. – Din fr. climatérique. DOOM
climatéric adj. m., pl. climatérici; f. climatérică, pl. climatérice
climatericii
CLIMATÉRIC, -Ă, climaterici, -ce, adj. Care aparține climei, privitor la climă; cu climă potrivită pentru odihnă sau pentru tratarea unor boli; climatic. Condiții climaterice. Stațiune climaterică. – Din fr. climatérique. DOOM
climatéric adj. m., pl. climatérici; f. climatérică, pl. climatérice
climatericilor
CLIMATÉRIC, -Ă, climaterici, -ce, adj. Care aparține climei, privitor la climă; cu climă potrivită pentru odihnă sau pentru tratarea unor boli; climatic. Condiții climaterice. Stațiune climaterică. – Din fr. climatérique. DOOM
climatéric adj. m., pl. climatérici; f. climatérică, pl. climatérice
climatericul
CLIMATÉRIC, -Ă, climaterici, -ce, adj. Care aparține climei, privitor la climă; cu climă potrivită pentru odihnă sau pentru tratarea unor boli; climatic. Condiții climaterice. Stațiune climaterică. – Din fr. climatérique. DOOM
climatéric adj. m., pl. climatérici; f. climatérică, pl. climatérice
climatericului
CLIMATÉRIC, -Ă, climaterici, -ce, adj. Care aparține climei, privitor la climă; cu climă potrivită pentru odihnă sau pentru tratarea unor boli; climatic. Condiții climaterice. Stațiune climaterică. – Din fr. climatérique. DOOM
climatéric adj. m., pl. climatérici; f. climatérică, pl. climatérice
climatic
CLIMÁTIC, -Ă, climatici, -ce, adj. Climateric. – Din fr. climatique. DOOM
climátic adj. m., pl. climátici; f. climátică, pl. climátice
climatica
CLIMÁTIC, -Ă, climatici, -ce, adj. Climateric. – Din fr. climatique. DOOM
climátic adj. m., pl. climátici; f. climátică, pl. climátice
climatice
CLIMÁTIC, -Ă, climatici, -ce, adj. Climateric. – Din fr. climatique. DOOM
climátic adj. m., pl. climátici; f. climátică, pl. climátice
climaticei
CLIMÁTIC, -Ă, climatici, -ce, adj. Climateric. – Din fr. climatique. DOOM
climátic adj. m., pl. climátici; f. climátică, pl. climátice
climaticele
CLIMÁTIC, -Ă, climatici, -ce, adj. Climateric. – Din fr. climatique. DOOM
climátic adj. m., pl. climátici; f. climátică, pl. climátice
climaticelor
CLIMÁTIC, -Ă, climatici, -ce, adj. Climateric. – Din fr. climatique. DOOM
climátic adj. m., pl. climátici; f. climátică, pl. climátice
climatici
CLIMÁTIC, -Ă, climatici, -ce, adj. Climateric. – Din fr. climatique. DOOM
climátic adj. m., pl. climátici; f. climátică, pl. climátice
climaticii
CLIMÁTIC, -Ă, climatici, -ce, adj. Climateric. – Din fr. climatique. DOOM
climátic adj. m., pl. climátici; f. climátică, pl. climátice
climaticilor
CLIMÁTIC, -Ă, climatici, -ce, adj. Climateric. – Din fr. climatique. DOOM
climátic adj. m., pl. climátici; f. climátică, pl. climátice
climaticul
CLIMÁTIC, -Ă, climatici, -ce, adj. Climateric. – Din fr. climatique. DOOM
climátic adj. m., pl. climátici; f. climátică, pl. climátice
climaticului
CLIMÁTIC, -Ă, climatici, -ce, adj. Climateric. – Din fr. climatique. DOOM
climátic adj. m., pl. climátici; f. climátică, pl. climátice
climatism
CLIMATÍSM s. n. Totalitatea condițiilor de igienă, terapeutice, urbanistice, sociale etc. pe care trebuie să le îndeplinească localitățile climaterice. – Din fr. climatisme.
climatismul
CLIMATÍSM s. n. Totalitatea condițiilor de igienă, terapeutice, urbanistice, sociale etc. pe care trebuie să le îndeplinească localitățile climaterice. – Din fr. climatisme.
climatismului
CLIMATÍSM s. n. Totalitatea condițiilor de igienă, terapeutice, urbanistice, sociale etc. pe care trebuie să le îndeplinească localitățile climaterice. – Din fr. climatisme.
climatiza
CLIMATIZÁ, climatizez, vb. I. Tranz. A asigura climatizarea. – Din fr. climatiser. DOOM
*climatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 climatizeáză
climatizai
CLIMATIZÁ, climatizez, vb. I. Tranz. A asigura climatizarea. – Din fr. climatiser. DOOM
*climatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 climatizeáză
climatizam
CLIMATIZÁ, climatizez, vb. I. Tranz. A asigura climatizarea. – Din fr. climatiser. DOOM
*climatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 climatizeáză
climatizare
CLIMATIZÁ, climatizez, vb. I. Tranz. A asigura climatizarea. – Din fr. climatiser. DOOM
*climatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 climatizeáză
climatizare
CLIMATIZÁRE, climatizări, s. f. Operație prin care aerul dintr-o încăpere este menținut la o anumită temperatură, umiditate, puritate etc. – V. climatiza. Cf. fr. climatisation. DOOM
climatizáre s. f., g.-d. art. climatizắrii; pl. climatizắri
climatizarea
CLIMATIZÁRE, climatizări, s. f. Operație prin care aerul dintr-o încăpere este menținut la o anumită temperatură, umiditate, puritate etc. – V. climatiza. Cf. fr. climatisation. DOOM
climatizáre s. f., g.-d. art. climatizắrii; pl. climatizắri
climatizară
CLIMATIZÁ, climatizez, vb. I. Tranz. A asigura climatizarea. – Din fr. climatiser. DOOM
*climatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 climatizeáză
climatizarăm
CLIMATIZÁ, climatizez, vb. I. Tranz. A asigura climatizarea. – Din fr. climatiser. DOOM
*climatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 climatizeáză
climatizarăți
CLIMATIZÁ, climatizez, vb. I. Tranz. A asigura climatizarea. – Din fr. climatiser. DOOM
*climatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 climatizeáză
climatizase
CLIMATIZÁ, climatizez, vb. I. Tranz. A asigura climatizarea. – Din fr. climatiser. DOOM
*climatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 climatizeáză
climatizasem
CLIMATIZÁ, climatizez, vb. I. Tranz. A asigura climatizarea. – Din fr. climatiser. DOOM
*climatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 climatizeáză
climatizaseră
CLIMATIZÁ, climatizez, vb. I. Tranz. A asigura climatizarea. – Din fr. climatiser. DOOM
*climatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 climatizeáză
climatizaserăm
CLIMATIZÁ, climatizez, vb. I. Tranz. A asigura climatizarea. – Din fr. climatiser. DOOM
*climatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 climatizeáză
climatizaserăți
CLIMATIZÁ, climatizez, vb. I. Tranz. A asigura climatizarea. – Din fr. climatiser. DOOM
*climatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 climatizeáză
climatizaseși
CLIMATIZÁ, climatizez, vb. I. Tranz. A asigura climatizarea. – Din fr. climatiser. DOOM
*climatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 climatizeáză
climatizaseți
CLIMATIZÁ, climatizez, vb. I. Tranz. A asigura climatizarea. – Din fr. climatiser. DOOM
*climatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 climatizeáză
climatizat
CLIMATIZÁ, climatizez, vb. I. Tranz. A asigura climatizarea. – Din fr. climatiser. DOOM
*climatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 climatizeáză
climatizat
CLIMATIZÁT, -Ă, climatizați, -te, adj. Care a suferit operația de climatizare. – V. climatiza.
climatizator
CLIMATIZÓR, climatizoare, s. n. Aparat pentru efectuarea climatizării; climatizator. – Din fr. climatiseur. DOOM
*climatizór s. n., pl. climatizoáre
climatizau
CLIMATIZÁ, climatizez, vb. I. Tranz. A asigura climatizarea. – Din fr. climatiser. DOOM
*climatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 climatizeáză
climatizași
CLIMATIZÁ, climatizez, vb. I. Tranz. A asigura climatizarea. – Din fr. climatiser. DOOM
*climatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 climatizeáză
climatizați
CLIMATIZÁ, climatizez, vb. I. Tranz. A asigura climatizarea. – Din fr. climatiser. DOOM
*climatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 climatizeáză
climatizează
CLIMATIZÁ, climatizez, vb. I. Tranz. A asigura climatizarea. – Din fr. climatiser. DOOM
*climatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 climatizeáză
climatizez
CLIMATIZÁ, climatizez, vb. I. Tranz. A asigura climatizarea. – Din fr. climatiser. DOOM
*climatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 climatizeáză
climatizeze
CLIMATIZÁ, climatizez, vb. I. Tranz. A asigura climatizarea. – Din fr. climatiser. DOOM
*climatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 climatizeáză
climatizezi
CLIMATIZÁ, climatizez, vb. I. Tranz. A asigura climatizarea. – Din fr. climatiser. DOOM
*climatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 climatizeáză
climatizoare
CLIMATIZÓR, climatizoare, s. n. Aparat pentru efectuarea climatizării; climatizator. – Din fr. climatiseur. DOOM
*climatizór s. n., pl. climatizoáre
climatizoarele
CLIMATIZÓR, climatizoare, s. n. Aparat pentru efectuarea climatizării; climatizator. – Din fr. climatiseur. DOOM
*climatizór s. n., pl. climatizoáre
climatizoarelor
CLIMATIZÓR, climatizoare, s. n. Aparat pentru efectuarea climatizării; climatizator. – Din fr. climatiseur. DOOM
*climatizór s. n., pl. climatizoáre
climatizor
CLIMATIZÓR, climatizoare, s. n. Aparat pentru efectuarea climatizării; climatizator. – Din fr. climatiseur. DOOM
*climatizór s. n., pl. climatizoáre
climatizorul
CLIMATIZÓR, climatizoare, s. n. Aparat pentru efectuarea climatizării; climatizator. – Din fr. climatiseur. DOOM
*climatizór s. n., pl. climatizoáre
climatizorului
CLIMATIZÓR, climatizoare, s. n. Aparat pentru efectuarea climatizării; climatizator. – Din fr. climatiseur. DOOM
*climatizór s. n., pl. climatizoáre
climatizând
CLIMATIZÁ, climatizez, vb. I. Tranz. A asigura climatizarea. – Din fr. climatiser. DOOM
*climatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 climatizeáză
climatizînd
CLIMATIZÁ, climatizez, vb. I. Tranz. A asigura climatizarea. – Din fr. climatiser. DOOM
*climatizá (a ~) vb., ind. prez. 3 climatizeáză
climatizări
CLIMATIZÁRE, climatizări, s. f. Operație prin care aerul dintr-o încăpere este menținut la o anumită temperatură, umiditate, puritate etc. – V. climatiza. Cf. fr. climatisation. DOOM
climatizáre s. f., g.-d. art. climatizắrii; pl. climatizắri
climatizării
CLIMATIZÁRE, climatizări, s. f. Operație prin care aerul dintr-o încăpere este menținut la o anumită temperatură, umiditate, puritate etc. – V. climatiza. Cf. fr. climatisation. DOOM
climatizáre s. f., g.-d. art. climatizắrii; pl. climatizắri
climatizările
CLIMATIZÁRE, climatizări, s. f. Operație prin care aerul dintr-o încăpere este menținut la o anumită temperatură, umiditate, puritate etc. – V. climatiza. Cf. fr. climatisation. DOOM
climatizáre s. f., g.-d. art. climatizắrii; pl. climatizắri
climatizărilor
CLIMATIZÁRE, climatizări, s. f. Operație prin care aerul dintr-o încăpere este menținut la o anumită temperatură, umiditate, puritate etc. – V. climatiza. Cf. fr. climatisation. DOOM
climatizáre s. f., g.-d. art. climatizắrii; pl. climatizắri
climatografia
CLIMATOGRAFÍE, climatografii, s. f. Descriere a climatelor. – Din fr. climatographie.
climatografic
CLIMATOGRÁFIC, -Ă, climatografici, -ce, adj. De climatografie. – Din fr. climatographique.
climatografica
CLIMATOGRÁFIC, -Ă, climatografici, -ce, adj. De climatografie. – Din fr. climatographique.
climatografice
CLIMATOGRÁFIC, -Ă, climatografici, -ce, adj. De climatografie. – Din fr. climatographique.
climatograficei
CLIMATOGRÁFIC, -Ă, climatografici, -ce, adj. De climatografie. – Din fr. climatographique.
climatograficele
CLIMATOGRÁFIC, -Ă, climatografici, -ce, adj. De climatografie. – Din fr. climatographique.
climatograficelor
CLIMATOGRÁFIC, -Ă, climatografici, -ce, adj. De climatografie. – Din fr. climatographique.
climatografici
CLIMATOGRÁFIC, -Ă, climatografici, -ce, adj. De climatografie. – Din fr. climatographique.
climatograficii
CLIMATOGRÁFIC, -Ă, climatografici, -ce, adj. De climatografie. – Din fr. climatographique.
climatograficilor
CLIMATOGRÁFIC, -Ă, climatografici, -ce, adj. De climatografie. – Din fr. climatographique.
climatograficul
CLIMATOGRÁFIC, -Ă, climatografici, -ce, adj. De climatografie. – Din fr. climatographique.
climatograficului
CLIMATOGRÁFIC, -Ă, climatografici, -ce, adj. De climatografie. – Din fr. climatographique.
climatografie
CLIMATOGRAFÍE, climatografii, s. f. Descriere a climatelor. – Din fr. climatographie.
climatografiei
CLIMATOGRAFÍE, climatografii, s. f. Descriere a climatelor. – Din fr. climatographie.
climatografii
CLIMATOGRAFÍE, climatografii, s. f. Descriere a climatelor. – Din fr. climatographie.
climatografiile
CLIMATOGRAFÍE, climatografii, s. f. Descriere a climatelor. – Din fr. climatographie.
climatografiilor
CLIMATOGRAFÍE, climatografii, s. f. Descriere a climatelor. – Din fr. climatographie.
climatograma
CLIMATOGRÁMĂ, climatograme, s. f. Reprezentare grafică a principalelor date meteorologice pentru o regiune. – Din climat. Cf. fr. climogramme.
climatograme
CLIMATOGRÁMĂ, climatograme, s. f. Reprezentare grafică a principalelor date meteorologice pentru o regiune. – Din climat. Cf. fr. climogramme.
climatogramei
CLIMATOGRÁMĂ, climatograme, s. f. Reprezentare grafică a principalelor date meteorologice pentru o regiune. – Din climat. Cf. fr. climogramme.
climatogramele
CLIMATOGRÁMĂ, climatograme, s. f. Reprezentare grafică a principalelor date meteorologice pentru o regiune. – Din climat. Cf. fr. climogramme.
climatogramelor
CLIMATOGRÁMĂ, climatograme, s. f. Reprezentare grafică a principalelor date meteorologice pentru o regiune. – Din climat. Cf. fr. climogramme.
climatolog
CLIMATOLÓG, -Ă, climatologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în climatologie. – Din fr. climatologue. DOOM
climatológă (rar) s. f., g.-d. art. climatológei; pl. climatológe
climatologa
CLIMATOLÓG, -Ă, climatologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în climatologie. – Din fr. climatologue. DOOM
climatológă (rar) s. f., g.-d. art. climatológei; pl. climatológe
climatologe
CLIMATOLÓG, -Ă, climatologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în climatologie. – Din fr. climatologue. DOOM
climatológă (rar) s. f., g.-d. art. climatológei; pl. climatológe
climatologei
CLIMATOLÓG, -Ă, climatologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în climatologie. – Din fr. climatologue. DOOM
climatológă (rar) s. f., g.-d. art. climatológei; pl. climatológe
climatologele
CLIMATOLÓG, -Ă, climatologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în climatologie. – Din fr. climatologue. DOOM
climatológă (rar) s. f., g.-d. art. climatológei; pl. climatológe
climatologelor
CLIMATOLÓG, -Ă, climatologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în climatologie. – Din fr. climatologue. DOOM
climatológă (rar) s. f., g.-d. art. climatológei; pl. climatológe
climatologi
CLIMATOLÓG, -Ă, climatologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în climatologie. – Din fr. climatologue. DOOM
climatológă (rar) s. f., g.-d. art. climatológei; pl. climatológe
climatologia
CLIMATOLOGÍE s. f. Știința care studiază clima de pe glob și importanța ei pentru viața organică. – Din fr. climatologie. DOOM
climatologíe s. f., art. climatología, g.-d. climatologíi, art. climatologíei
climatologic
CLIMATOLÓGIC, -Ă, climatologici, -ce, adj. Care aparține climatologiei, privitor la climatologie. – Din fr. climatologique. DOOM
climatológic adj. m., pl. climatológici; f. climatológică, pl. climatológice
climatologica
CLIMATOLÓGIC, -Ă, climatologici, -ce, adj. Care aparține climatologiei, privitor la climatologie. – Din fr. climatologique. DOOM
climatológic adj. m., pl. climatológici; f. climatológică, pl. climatológice
climatologice
CLIMATOLÓGIC, -Ă, climatologici, -ce, adj. Care aparține climatologiei, privitor la climatologie. – Din fr. climatologique. DOOM
climatológic adj. m., pl. climatológici; f. climatológică, pl. climatológice
climatologicei
CLIMATOLÓGIC, -Ă, climatologici, -ce, adj. Care aparține climatologiei, privitor la climatologie. – Din fr. climatologique. DOOM
climatológic adj. m., pl. climatológici; f. climatológică, pl. climatológice
climatologicele
CLIMATOLÓGIC, -Ă, climatologici, -ce, adj. Care aparține climatologiei, privitor la climatologie. – Din fr. climatologique. DOOM
climatológic adj. m., pl. climatológici; f. climatológică, pl. climatológice
climatologicelor
CLIMATOLÓGIC, -Ă, climatologici, -ce, adj. Care aparține climatologiei, privitor la climatologie. – Din fr. climatologique. DOOM
climatológic adj. m., pl. climatológici; f. climatológică, pl. climatológice
climatologici
CLIMATOLÓGIC, -Ă, climatologici, -ce, adj. Care aparține climatologiei, privitor la climatologie. – Din fr. climatologique. DOOM
climatológic adj. m., pl. climatológici; f. climatológică, pl. climatológice
climatologicii
CLIMATOLÓGIC, -Ă, climatologici, -ce, adj. Care aparține climatologiei, privitor la climatologie. – Din fr. climatologique. DOOM
climatológic adj. m., pl. climatológici; f. climatológică, pl. climatológice
climatologicilor
CLIMATOLÓGIC, -Ă, climatologici, -ce, adj. Care aparține climatologiei, privitor la climatologie. – Din fr. climatologique. DOOM
climatológic adj. m., pl. climatológici; f. climatológică, pl. climatológice
climatologicul
CLIMATOLÓGIC, -Ă, climatologici, -ce, adj. Care aparține climatologiei, privitor la climatologie. – Din fr. climatologique. DOOM
climatológic adj. m., pl. climatológici; f. climatológică, pl. climatológice
climatologicului
CLIMATOLÓGIC, -Ă, climatologici, -ce, adj. Care aparține climatologiei, privitor la climatologie. – Din fr. climatologique. DOOM
climatológic adj. m., pl. climatológici; f. climatológică, pl. climatológice
climatologie
CLIMATOLOGÍE s. f. Știința care studiază clima de pe glob și importanța ei pentru viața organică. – Din fr. climatologie. DOOM
climatologíe s. f., art. climatología, g.-d. climatologíi, art. climatologíei
climatologiei
CLIMATOLOGÍE s. f. Știința care studiază clima de pe glob și importanța ei pentru viața organică. – Din fr. climatologie. DOOM
climatologíe s. f., art. climatología, g.-d. climatologíi, art. climatologíei
climatologii
CLIMATOLÓG, -Ă, climatologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în climatologie. – Din fr. climatologue. DOOM
climatológă (rar) s. f., g.-d. art. climatológei; pl. climatológe
climatologii
CLIMATOLOGÍE s. f. Știința care studiază clima de pe glob și importanța ei pentru viața organică. – Din fr. climatologie. DOOM
climatologíe s. f., art. climatología, g.-d. climatologíi, art. climatologíei
climatologilor
CLIMATOLÓG, -Ă, climatologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în climatologie. – Din fr. climatologue. DOOM
climatológă (rar) s. f., g.-d. art. climatológei; pl. climatológe
climatologul
CLIMATOLÓG, -Ă, climatologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în climatologie. – Din fr. climatologue. DOOM
climatológă (rar) s. f., g.-d. art. climatológei; pl. climatológe
climatologului
CLIMATOLÓG, -Ă, climatologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în climatologie. – Din fr. climatologue. DOOM
climatológă (rar) s. f., g.-d. art. climatológei; pl. climatológe
climatopatologia
CLIMATOPATOLOGÍE s. f. Studiul acțiunii patogene a climatului asupra organismului. – Din fr. climatopathologie.
climatopatologie
CLIMATOPATOLOGÍE s. f. Studiul acțiunii patogene a climatului asupra organismului. – Din fr. climatopathologie.
climatopatologiei
CLIMATOPATOLOGÍE s. f. Studiul acțiunii patogene a climatului asupra organismului. – Din fr. climatopathologie.
climatopatologii
CLIMATOPATOLOGÍE s. f. Studiul acțiunii patogene a climatului asupra organismului. – Din fr. climatopathologie.
climatopatologiile
CLIMATOPATOLOGÍE s. f. Studiul acțiunii patogene a climatului asupra organismului. – Din fr. climatopathologie.
climatopatologiilor
CLIMATOPATOLOGÍE s. f. Studiul acțiunii patogene a climatului asupra organismului. – Din fr. climatopathologie.
climatoterapia
CLIMATOTERAPÍE s. f. Folosire în scop terapeutic a efectelor factorilor climatici asupra organismului. – Din fr. climatothérapie. DOOM
climatoterapíe s. f., art. climatoterapía, g.-d. climatoterapíi, art. climatoterapíei
climatoterapic
CLIMATOTERÁPIC, -Ă, climatoterapici, -ce, adj. De climatoterapie. – Din fr. climatothérapique.
climatoterapica
CLIMATOTERÁPIC, -Ă, climatoterapici, -ce, adj. De climatoterapie. – Din fr. climatothérapique.
climatoterapice
CLIMATOTERÁPIC, -Ă, climatoterapici, -ce, adj. De climatoterapie. – Din fr. climatothérapique.
climatoterapicei
CLIMATOTERÁPIC, -Ă, climatoterapici, -ce, adj. De climatoterapie. – Din fr. climatothérapique.
climatoterapicele
CLIMATOTERÁPIC, -Ă, climatoterapici, -ce, adj. De climatoterapie. – Din fr. climatothérapique.
climatoterapicelor
CLIMATOTERÁPIC, -Ă, climatoterapici, -ce, adj. De climatoterapie. – Din fr. climatothérapique.
climatoterapici
CLIMATOTERÁPIC, -Ă, climatoterapici, -ce, adj. De climatoterapie. – Din fr. climatothérapique.
climatoterapicii
CLIMATOTERÁPIC, -Ă, climatoterapici, -ce, adj. De climatoterapie. – Din fr. climatothérapique.
climatoterapicilor
CLIMATOTERÁPIC, -Ă, climatoterapici, -ce, adj. De climatoterapie. – Din fr. climatothérapique.
climatoterapicul
CLIMATOTERÁPIC, -Ă, climatoterapici, -ce, adj. De climatoterapie. – Din fr. climatothérapique.
climatoterapicului
CLIMATOTERÁPIC, -Ă, climatoterapici, -ce, adj. De climatoterapie. – Din fr. climatothérapique.
climatoterapie
CLIMATOTERAPÍE s. f. Folosire în scop terapeutic a efectelor factorilor climatici asupra organismului. – Din fr. climatothérapie. DOOM
climatoterapíe s. f., art. climatoterapía, g.-d. climatoterapíi, art. climatoterapíei
climatoterapiei
CLIMATOTERAPÍE s. f. Folosire în scop terapeutic a efectelor factorilor climatici asupra organismului. – Din fr. climatothérapie. DOOM
climatoterapíe s. f., art. climatoterapía, g.-d. climatoterapíi, art. climatoterapíei
climatoterapii
CLIMATOTERAPÍE s. f. Folosire în scop terapeutic a efectelor factorilor climatici asupra organismului. – Din fr. climatothérapie. DOOM
climatoterapíe s. f., art. climatoterapía, g.-d. climatoterapíi, art. climatoterapíei
climatoterapiile
CLIMATOTERAPÍE s. f. Folosire în scop terapeutic a efectelor factorilor climatici asupra organismului. – Din fr. climatothérapie. DOOM
climatoterapíe s. f., art. climatoterapía, g.-d. climatoterapíi, art. climatoterapíei
climatoterapiilor
CLIMATOTERAPÍE s. f. Folosire în scop terapeutic a efectelor factorilor climatici asupra organismului. – Din fr. climatothérapie. DOOM
climatoterapíe s. f., art. climatoterapía, g.-d. climatoterapíi, art. climatoterapíei
climatroane
CLIMATRÓN s.n. Laborator echipat pentru a reproduce artificial orice climat. [Pl. -roane. / < fr. climatron].
climatroanele
CLIMATRÓN s.n. Laborator echipat pentru a reproduce artificial orice climat. [Pl. -roane. / < fr. climatron].
climatroanelor
CLIMATRÓN s.n. Laborator echipat pentru a reproduce artificial orice climat. [Pl. -roane. / < fr. climatron].
climatron
CLIMATRÓN s.n. Laborator echipat pentru a reproduce artificial orice climat. [Pl. -roane. / < fr. climatron].
climatronul
CLIMATRÓN s.n. Laborator echipat pentru a reproduce artificial orice climat. [Pl. -roane. / < fr. climatron].
climatronului
CLIMATRÓN s.n. Laborator echipat pentru a reproduce artificial orice climat. [Pl. -roane. / < fr. climatron].
climatul
CLIMÁT, climate, s. n. 1. Climă (1). 2. Fig. Atmosferă socială, politică, morală; ambianță. – Din fr. climat. DOOM
climát s. n., pl. climáte
climatului
CLIMÁT, climate, s. n. 1. Climă (1). 2. Fig. Atmosferă socială, politică, morală; ambianță. – Din fr. climat. DOOM
climát s. n., pl. climáte
climax
CLÍMAX, climaxuri, s. n. 1. Fază finală a unei succesiuni ecologice, caracterizată prin o relativă stabilitate a biocenozei și corespondența acesteia cu clima și cu solul. 2. Figură de stil care constă în desfășurarea ascendentă a ideilor, acțiunii etc. dintr-o operă. – Din fr. climax. DOOM
clímax s. n., pl. clímaxuri
climaxul
CLÍMAX, climaxuri, s. n. 1. Fază finală a unei succesiuni ecologice, caracterizată prin o relativă stabilitate a biocenozei și corespondența acesteia cu clima și cu solul. 2. Figură de stil care constă în desfășurarea ascendentă a ideilor, acțiunii etc. dintr-o operă. – Din fr. climax. DOOM
clímax s. n., pl. clímaxuri
climaxului
CLÍMAX, climaxuri, s. n. 1. Fază finală a unei succesiuni ecologice, caracterizată prin o relativă stabilitate a biocenozei și corespondența acesteia cu clima și cu solul. 2. Figură de stil care constă în desfășurarea ascendentă a ideilor, acțiunii etc. dintr-o operă. – Din fr. climax. DOOM
clímax s. n., pl. clímaxuri
climaxuri
CLÍMAX, climaxuri, s. n. 1. Fază finală a unei succesiuni ecologice, caracterizată prin o relativă stabilitate a biocenozei și corespondența acesteia cu clima și cu solul. 2. Figură de stil care constă în desfășurarea ascendentă a ideilor, acțiunii etc. dintr-o operă. – Din fr. climax. DOOM
clímax s. n., pl. clímaxuri
climaxurile
CLÍMAX, climaxuri, s. n. 1. Fază finală a unei succesiuni ecologice, caracterizată prin o relativă stabilitate a biocenozei și corespondența acesteia cu clima și cu solul. 2. Figură de stil care constă în desfășurarea ascendentă a ideilor, acțiunii etc. dintr-o operă. – Din fr. climax. DOOM
clímax s. n., pl. clímaxuri
climaxurilor
CLÍMAX, climaxuri, s. n. 1. Fază finală a unei succesiuni ecologice, caracterizată prin o relativă stabilitate a biocenozei și corespondența acesteia cu clima și cu solul. 2. Figură de stil care constă în desfășurarea ascendentă a ideilor, acțiunii etc. dintr-o operă. – Din fr. climax. DOOM
clímax s. n., pl. clímaxuri
clime
CLÍMĂ, clime, s. f. 1. Totalitatea fenomenelor meteorologice (temperatură, vânturi, precipitații atmosferice) care caracterizează starea medie multianuală a unui loc; climat. 2. Regiune considerată sub raportul climei (1) specifice. – Din lat. clima, -atis, germ. Klima. DOOM
clímă s. f., g.-d. art. clímei; pl. clíme
climei
CLÍMĂ, clime, s. f. 1. Totalitatea fenomenelor meteorologice (temperatură, vânturi, precipitații atmosferice) care caracterizează starea medie multianuală a unui loc; climat. 2. Regiune considerată sub raportul climei (1) specifice. – Din lat. clima, -atis, germ. Klima. DOOM
clímă s. f., g.-d. art. clímei; pl. clíme
climele
CLÍMĂ, clime, s. f. 1. Totalitatea fenomenelor meteorologice (temperatură, vânturi, precipitații atmosferice) care caracterizează starea medie multianuală a unui loc; climat. 2. Regiune considerată sub raportul climei (1) specifice. – Din lat. clima, -atis, germ. Klima. DOOM
clímă s. f., g.-d. art. clímei; pl. clíme
climelor
CLÍMĂ, clime, s. f. 1. Totalitatea fenomenelor meteorologice (temperatură, vânturi, precipitații atmosferice) care caracterizează starea medie multianuală a unui loc; climat. 2. Regiune considerată sub raportul climei (1) specifice. – Din lat. clima, -atis, germ. Klima. DOOM
clímă s. f., g.-d. art. clímei; pl. clíme
climostat
CLIMOSTÁT, climostate, s. n. Instrument-sondă așezat în exteriorul unei clădiri și care măsoară efectul termic al factorilor climatici în vederea reglării automate a temperaturii din interiorul clădirii. – Din fr. climostat. DOOM
!climostát (-mos-tat/-mo-stat) s. n., pl. climostáte
climostate
CLIMOSTÁT, climostate, s. n. Instrument-sondă așezat în exteriorul unei clădiri și care măsoară efectul termic al factorilor climatici în vederea reglării automate a temperaturii din interiorul clădirii. – Din fr. climostat. DOOM
!climostát (-mos-tat/-mo-stat) s. n., pl. climostáte
climostatele
CLIMOSTÁT, climostate, s. n. Instrument-sondă așezat în exteriorul unei clădiri și care măsoară efectul termic al factorilor climatici în vederea reglării automate a temperaturii din interiorul clădirii. – Din fr. climostat. DOOM
!climostát (-mos-tat/-mo-stat) s. n., pl. climostáte
climostatelor
CLIMOSTÁT, climostate, s. n. Instrument-sondă așezat în exteriorul unei clădiri și care măsoară efectul termic al factorilor climatici în vederea reglării automate a temperaturii din interiorul clădirii. – Din fr. climostat. DOOM
!climostát (-mos-tat/-mo-stat) s. n., pl. climostáte
climostatul
CLIMOSTÁT, climostate, s. n. Instrument-sondă așezat în exteriorul unei clădiri și care măsoară efectul termic al factorilor climatici în vederea reglării automate a temperaturii din interiorul clădirii. – Din fr. climostat. DOOM
!climostát (-mos-tat/-mo-stat) s. n., pl. climostáte
climostatului
CLIMOSTÁT, climostate, s. n. Instrument-sondă așezat în exteriorul unei clădiri și care măsoară efectul termic al factorilor climatici în vederea reglării automate a temperaturii din interiorul clădirii. – Din fr. climostat. DOOM
!climostát (-mos-tat/-mo-stat) s. n., pl. climostáte
clin
CLIN, clini, s. m. 1. Bucată (triunghiulară, trapezoidală etc.) de pânză sau de stofă, folosită ca piesă componentă ori ca adaos pentru a lărgi unele confecții. ◊ Expr. A nu avea nici în clin, nici în mânecă (cu cineva) = a nu avea nimic comun, niciun amestec, nicio legătură (cu cineva). 2. Petic de pământ sau de pădure în formă de triunghi sau de formă îngustă. [Pl. și: (n.) clinuri] – Din sl. klinŭ. DOOM
!clin2 (unealtă, petic de pământ) s. n., pl. clínuri
clin
CLIN, clini, s. m. 1. Bucată (triunghiulară, trapezoidală etc.) de pânză sau de stofă, folosită ca piesă componentă ori ca adaos pentru a lărgi unele confecții. ◊ Expr. A nu avea nici în clin, nici în mânecă (cu cineva) = a nu avea nimic comun, niciun amestec, nicio legătură (cu cineva). 2. Petic de pământ sau de pădure în formă de triunghi sau de formă îngustă. [Pl. și: (n.) clinuri] – Din sl. klinŭ.
clina
CLÍNĂ, cline, s. f. (Pop.) Suprafață sau coastă înclinată; pantă. – Din it. china (după înclina). DOOM
clínă (pantă) (pop.) s. f., g.-d. art. clínei; pl. clíne
clinc
CLING interj. Cuvânt care imită sunetul clopoțeilor sau al zurgălăilor. ♦ Cuvânt care imită zgomotul produs de vibrarea sau de ciocnirea unor obiecte de metal sau de sticlă. [Var.: clinc interj.] – Onomatopee. DOOM
cling/cling-clíng interj.
clincher
CLÍNCHER s. n. Produs obținut la fabricarea cimentului prin încălzirea materiei prime până aproape de temperatura de vitrifiere și prin transformarea ei într-o masă compactă și dură. – Din germ. Klinker, fr. clinker. DOOM
clíncher s. n.
clincherizare
CLINCHERIZÁRE s.f. Proces industrial de obținere a clincherului în fabricarea cimentului. [Cf. fr. clinkérisation].
clincherizarea
CLINCHERIZÁRE s.f. Proces industrial de obținere a clincherului în fabricarea cimentului. [Cf. fr. clinkérisation].
clincherizări
CLINCHERIZÁRE s.f. Proces industrial de obținere a clincherului în fabricarea cimentului. [Cf. fr. clinkérisation].
clincherizării
CLINCHERIZÁRE s.f. Proces industrial de obținere a clincherului în fabricarea cimentului. [Cf. fr. clinkérisation].
clincherizările
CLINCHERIZÁRE s.f. Proces industrial de obținere a clincherului în fabricarea cimentului. [Cf. fr. clinkérisation].
clincherizărilor
CLINCHERIZÁRE s.f. Proces industrial de obținere a clincherului în fabricarea cimentului. [Cf. fr. clinkérisation].
clincherul
CLÍNCHER s. n. Produs obținut la fabricarea cimentului prin încălzirea materiei prime până aproape de temperatura de vitrifiere și prin transformarea ei într-o masă compactă și dură. – Din germ. Klinker, fr. clinker. DOOM
clíncher s. n.
clincherului
CLÍNCHER s. n. Produs obținut la fabricarea cimentului prin încălzirea materiei prime până aproape de temperatura de vitrifiere și prin transformarea ei într-o masă compactă și dură. – Din germ. Klinker, fr. clinker. DOOM
clíncher s. n.
clinchet
CLÍNCHET, clinchete, s. n. Sunet produs de clopoței sau de zurgălăi. ♦ Zgomot produs de vibrarea sau de ciocnirea unor obiecte de metal sau de sticlă. – Clinc + suf. -et. DOOM
clínchet s. n., pl. clínchete
clinchete
CLÍNCHET, clinchete, s. n. Sunet produs de clopoței sau de zurgălăi. ♦ Zgomot produs de vibrarea sau de ciocnirea unor obiecte de metal sau de sticlă. – Clinc + suf. -et. DOOM
clínchet s. n., pl. clínchete
clinchetele
CLÍNCHET, clinchete, s. n. Sunet produs de clopoței sau de zurgălăi. ♦ Zgomot produs de vibrarea sau de ciocnirea unor obiecte de metal sau de sticlă. – Clinc + suf. -et. DOOM
clínchet s. n., pl. clínchete
clinchetelor
CLÍNCHET, clinchete, s. n. Sunet produs de clopoței sau de zurgălăi. ♦ Zgomot produs de vibrarea sau de ciocnirea unor obiecte de metal sau de sticlă. – Clinc + suf. -et. DOOM
clínchet s. n., pl. clínchete
clinchetul
CLÍNCHET, clinchete, s. n. Sunet produs de clopoței sau de zurgălăi. ♦ Zgomot produs de vibrarea sau de ciocnirea unor obiecte de metal sau de sticlă. – Clinc + suf. -et. DOOM
clínchet s. n., pl. clínchete
clinchetului
CLÍNCHET, clinchete, s. n. Sunet produs de clopoței sau de zurgălăi. ♦ Zgomot produs de vibrarea sau de ciocnirea unor obiecte de metal sau de sticlă. – Clinc + suf. -et. DOOM
clínchet s. n., pl. clínchete
clinci
CLÍNCING s. n. v. clinci. DOOM
*clinci (încleștare la box) s. n., pl. clínciuri
clincin
CLÍNCIN s.n. v. clinci.
clincing
CLÍNCING s. n. v. clinci. DOOM
*clinci (încleștare la box) s. n., pl. clínciuri
clinciul
CLÍNCING s. n. v. clinci. DOOM
*clinci (încleștare la box) s. n., pl. clínciuri
clinciului
CLÍNCING s. n. v. clinci. DOOM
*clinci (încleștare la box) s. n., pl. clínciuri
clinciuri
CLÍNCING s. n. v. clinci. DOOM
*clinci (încleștare la box) s. n., pl. clínciuri
clinciurile
CLÍNCING s. n. v. clinci. DOOM
*clinci (încleștare la box) s. n., pl. clínciuri
clinciurilor
CLÍNCING s. n. v. clinci. DOOM
*clinci (încleștare la box) s. n., pl. clínciuri
clincăn
CLINCĂNÍ pers. 3 clíncăne vb. IV. Intranz. (Rar) A produce un clinchet. De voia ta bună Și cheile prins-au imbold, Și-ți joacă pe tânărul șold, Și clincăne-n soare și sună. TOMA, C. V. 119. – Variantă: clingăní vb. IV (CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 108, 6/3) DOOM
clincăní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 clíncăne
clincăne
CLINCĂNÍ pers. 3 clíncăne vb. IV. Intranz. (Rar) A produce un clinchet. De voia ta bună Și cheile prins-au imbold, Și-ți joacă pe tânărul șold, Și clincăne-n soare și sună. TOMA, C. V. 119. – Variantă: clingăní vb. IV (CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 108, 6/3) DOOM
clincăní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 clíncăne
clincănea
CLINCĂNÍ pers. 3 clíncăne vb. IV. Intranz. (Rar) A produce un clinchet. De voia ta bună Și cheile prins-au imbold, Și-ți joacă pe tânărul șold, Și clincăne-n soare și sună. TOMA, C. V. 119. – Variantă: clingăní vb. IV (CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 108, 6/3) DOOM
clincăní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 clíncăne
clincăneai
CLINCĂNÍ pers. 3 clíncăne vb. IV. Intranz. (Rar) A produce un clinchet. De voia ta bună Și cheile prins-au imbold, Și-ți joacă pe tânărul șold, Și clincăne-n soare și sună. TOMA, C. V. 119. – Variantă: clingăní vb. IV (CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 108, 6/3) DOOM
clincăní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 clíncăne
clincăneam
CLINCĂNÍ pers. 3 clíncăne vb. IV. Intranz. (Rar) A produce un clinchet. De voia ta bună Și cheile prins-au imbold, Și-ți joacă pe tânărul șold, Și clincăne-n soare și sună. TOMA, C. V. 119. – Variantă: clingăní vb. IV (CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 108, 6/3) DOOM
clincăní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 clíncăne
clincăneau
CLINCĂNÍ pers. 3 clíncăne vb. IV. Intranz. (Rar) A produce un clinchet. De voia ta bună Și cheile prins-au imbold, Și-ți joacă pe tânărul șold, Și clincăne-n soare și sună. TOMA, C. V. 119. – Variantă: clingăní vb. IV (CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 108, 6/3) DOOM
clincăní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 clíncăne
clincăneați
CLINCĂNÍ pers. 3 clíncăne vb. IV. Intranz. (Rar) A produce un clinchet. De voia ta bună Și cheile prins-au imbold, Și-ți joacă pe tânărul șold, Și clincăne-n soare și sună. TOMA, C. V. 119. – Variantă: clingăní vb. IV (CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 108, 6/3) DOOM
clincăní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 clíncăne
clincăni
CLINCĂNÍ pers. 3 clíncăne vb. IV. Intranz. (Rar) A produce un clinchet. De voia ta bună Și cheile prins-au imbold, Și-ți joacă pe tânărul șold, Și clincăne-n soare și sună. TOMA, C. V. 119. – Variantă: clingăní vb. IV (CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 108, 6/3) DOOM
clincăní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 clíncăne
clincănii
CLINCĂNÍ pers. 3 clíncăne vb. IV. Intranz. (Rar) A produce un clinchet. De voia ta bună Și cheile prins-au imbold, Și-ți joacă pe tânărul șold, Și clincăne-n soare și sună. TOMA, C. V. 119. – Variantă: clingăní vb. IV (CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 108, 6/3) DOOM
clincăní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 clíncăne
clincănim
CLINCĂNÍ pers. 3 clíncăne vb. IV. Intranz. (Rar) A produce un clinchet. De voia ta bună Și cheile prins-au imbold, Și-ți joacă pe tânărul șold, Și clincăne-n soare și sună. TOMA, C. V. 119. – Variantă: clingăní vb. IV (CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 108, 6/3) DOOM
clincăní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 clíncăne
clincănind
CLINCĂNÍ pers. 3 clíncăne vb. IV. Intranz. (Rar) A produce un clinchet. De voia ta bună Și cheile prins-au imbold, Și-ți joacă pe tânărul șold, Și clincăne-n soare și sună. TOMA, C. V. 119. – Variantă: clingăní vb. IV (CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 108, 6/3) DOOM
clincăní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 clíncăne
clincănire
CLINCĂNÍ pers. 3 clíncăne vb. IV. Intranz. (Rar) A produce un clinchet. De voia ta bună Și cheile prins-au imbold, Și-ți joacă pe tânărul șold, Și clincăne-n soare și sună. TOMA, C. V. 119. – Variantă: clingăní vb. IV (CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 108, 6/3) DOOM
clincăní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 clíncăne
clincănire
CLINCĂNÍ pers. 3 clíncăne vb. IV. Intranz. (Rar) A produce un clinchet. De voia ta bună Și cheile prins-au imbold, Și-ți joacă pe tânărul șold, Și clincăne-n soare și sună. TOMA, C. V. 119. – Variantă: clingăní vb. IV (CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 108, 6/3)
clincăniră
CLINCĂNÍ pers. 3 clíncăne vb. IV. Intranz. (Rar) A produce un clinchet. De voia ta bună Și cheile prins-au imbold, Și-ți joacă pe tânărul șold, Și clincăne-n soare și sună. TOMA, C. V. 119. – Variantă: clingăní vb. IV (CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 108, 6/3) DOOM
clincăní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 clíncăne
clincănirăm
CLINCĂNÍ pers. 3 clíncăne vb. IV. Intranz. (Rar) A produce un clinchet. De voia ta bună Și cheile prins-au imbold, Și-ți joacă pe tânărul șold, Și clincăne-n soare și sună. TOMA, C. V. 119. – Variantă: clingăní vb. IV (CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 108, 6/3) DOOM
clincăní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 clíncăne
clincănirăți
CLINCĂNÍ pers. 3 clíncăne vb. IV. Intranz. (Rar) A produce un clinchet. De voia ta bună Și cheile prins-au imbold, Și-ți joacă pe tânărul șold, Și clincăne-n soare și sună. TOMA, C. V. 119. – Variantă: clingăní vb. IV (CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 108, 6/3) DOOM
clincăní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 clíncăne
clincănise
CLINCĂNÍ pers. 3 clíncăne vb. IV. Intranz. (Rar) A produce un clinchet. De voia ta bună Și cheile prins-au imbold, Și-ți joacă pe tânărul șold, Și clincăne-n soare și sună. TOMA, C. V. 119. – Variantă: clingăní vb. IV (CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 108, 6/3) DOOM
clincăní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 clíncăne
clincănisem
CLINCĂNÍ pers. 3 clíncăne vb. IV. Intranz. (Rar) A produce un clinchet. De voia ta bună Și cheile prins-au imbold, Și-ți joacă pe tânărul șold, Și clincăne-n soare și sună. TOMA, C. V. 119. – Variantă: clingăní vb. IV (CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 108, 6/3) DOOM
clincăní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 clíncăne
clincăniseră
CLINCĂNÍ pers. 3 clíncăne vb. IV. Intranz. (Rar) A produce un clinchet. De voia ta bună Și cheile prins-au imbold, Și-ți joacă pe tânărul șold, Și clincăne-n soare și sună. TOMA, C. V. 119. – Variantă: clingăní vb. IV (CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 108, 6/3) DOOM
clincăní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 clíncăne
clincăniserăm
CLINCĂNÍ pers. 3 clíncăne vb. IV. Intranz. (Rar) A produce un clinchet. De voia ta bună Și cheile prins-au imbold, Și-ți joacă pe tânărul șold, Și clincăne-n soare și sună. TOMA, C. V. 119. – Variantă: clingăní vb. IV (CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 108, 6/3) DOOM
clincăní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 clíncăne
clincăniserăți
CLINCĂNÍ pers. 3 clíncăne vb. IV. Intranz. (Rar) A produce un clinchet. De voia ta bună Și cheile prins-au imbold, Și-ți joacă pe tânărul șold, Și clincăne-n soare și sună. TOMA, C. V. 119. – Variantă: clingăní vb. IV (CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 108, 6/3) DOOM
clincăní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 clíncăne
clincăniseși
CLINCĂNÍ pers. 3 clíncăne vb. IV. Intranz. (Rar) A produce un clinchet. De voia ta bună Și cheile prins-au imbold, Și-ți joacă pe tânărul șold, Și clincăne-n soare și sună. TOMA, C. V. 119. – Variantă: clingăní vb. IV (CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 108, 6/3) DOOM
clincăní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 clíncăne
clincăniseți
CLINCĂNÍ pers. 3 clíncăne vb. IV. Intranz. (Rar) A produce un clinchet. De voia ta bună Și cheile prins-au imbold, Și-ți joacă pe tânărul șold, Și clincăne-n soare și sună. TOMA, C. V. 119. – Variantă: clingăní vb. IV (CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 108, 6/3) DOOM
clincăní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 clíncăne
clincănit
CLINCĂNÍ pers. 3 clíncăne vb. IV. Intranz. (Rar) A produce un clinchet. De voia ta bună Și cheile prins-au imbold, Și-ți joacă pe tânărul șold, Și clincăne-n soare și sună. TOMA, C. V. 119. – Variantă: clingăní vb. IV (CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 108, 6/3) DOOM
clincăní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 clíncăne
clincăniși
CLINCĂNÍ pers. 3 clíncăne vb. IV. Intranz. (Rar) A produce un clinchet. De voia ta bună Și cheile prins-au imbold, Și-ți joacă pe tânărul șold, Și clincăne-n soare și sună. TOMA, C. V. 119. – Variantă: clingăní vb. IV (CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 108, 6/3) DOOM
clincăní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 clíncăne
clincăniți
CLINCĂNÍ pers. 3 clíncăne vb. IV. Intranz. (Rar) A produce un clinchet. De voia ta bună Și cheile prins-au imbold, Și-ți joacă pe tânărul șold, Și clincăne-n soare și sună. TOMA, C. V. 119. – Variantă: clingăní vb. IV (CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 108, 6/3) DOOM
clincăní (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 clíncăne
cline
CLÍNĂ, cline, s. f. (Pop.) Suprafață sau coastă înclinată; pantă. – Din it. china (după înclina). DOOM
clínă (pantă) (pop.) s. f., g.-d. art. clínei; pl. clíne
clinei
CLÍNĂ, cline, s. f. (Pop.) Suprafață sau coastă înclinată; pantă. – Din it. china (după înclina). DOOM
clínă (pantă) (pop.) s. f., g.-d. art. clínei; pl. clíne
clinele
CLÍNĂ, cline, s. f. (Pop.) Suprafață sau coastă înclinată; pantă. – Din it. china (după înclina). DOOM
clínă (pantă) (pop.) s. f., g.-d. art. clínei; pl. clíne
clinelor
CLÍNĂ, cline, s. f. (Pop.) Suprafață sau coastă înclinată; pantă. – Din it. china (după înclina). DOOM
clínă (pantă) (pop.) s. f., g.-d. art. clínei; pl. clíne
cling
CLING interj. Cuvânt care imită sunetul clopoțeilor sau al zurgălăilor. ♦ Cuvânt care imită zgomotul produs de vibrarea sau de ciocnirea unor obiecte de metal sau de sticlă. [Var.: clinc interj.] – Onomatopee. DOOM
cling/cling-clíng interj.
clingherit
CLINGHERÍT s. n. Metal preparat dintr-un amestec de azbest, cauciuc și un liant mineral, folosit la fabricarea unor garnituri etanșe și rezistente la temperaturi și la presiuni înalte. – Din germ. Klingerit. DOOM
clingherít s. n.
clingheritul
CLINGHERÍT s. n. Metal preparat dintr-un amestec de azbest, cauciuc și un liant mineral, folosit la fabricarea unor garnituri etanșe și rezistente la temperaturi și la presiuni înalte. – Din germ. Klingerit. DOOM
clingherít s. n.
clingheritului
CLINGHERÍT s. n. Metal preparat dintr-un amestec de azbest, cauciuc și un liant mineral, folosit la fabricarea unor garnituri etanșe și rezistente la temperaturi și la presiuni înalte. – Din germ. Klingerit. DOOM
clingherít s. n.
clingăni
CLINGĂNÍ vb. IV. v. clincăni.
clingănire
CLINGĂNÍ vb. IV. v. clincăni.
clinic
CLÍNIC, -Ă, clinici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Așezământ spitalicesc sau secție într-un spital în care viitorii medici își fac practica la patul bolnavilor, sub îndrumarea profesorilor. 2. S. f. Disciplină medicală al cărei studiu se bazează pe observarea directă a bolnavilor; totalitatea cunoștințelor teoretice și practice obținute prin observarea directă a bolnavilor. 3. Adj. Care aparține unei clinici (1), care se face într-o clinică, specific unei clinici. – Din fr. clinique. DOOM
clínic adj. m., pl. clínici; f. clínică, pl. clínice
clinica
CLÍNIC, -Ă, clinici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Așezământ spitalicesc sau secție într-un spital în care viitorii medici își fac practica la patul bolnavilor, sub îndrumarea profesorilor. 2. S. f. Disciplină medicală al cărei studiu se bazează pe observarea directă a bolnavilor; totalitatea cunoștințelor teoretice și practice obținute prin observarea directă a bolnavilor. 3. Adj. Care aparține unei clinici (1), care se face într-o clinică, specific unei clinici. – Din fr. clinique. DOOM
clínic adj. m., pl. clínici; f. clínică, pl. clínice
clinica
CLÍNICĂ, clinici, s. f. Așezămînt spitalicesc sau secție într-un spital care servește și ca loc de cercetări științifice sau de învățămînt practic pentru studenți. Clinică oftalmologică. DOOM
clínică s. f., g.-d. art. clínicii; pl. clínici
clinice
CLÍNIC, -Ă, clinici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Așezământ spitalicesc sau secție într-un spital în care viitorii medici își fac practica la patul bolnavilor, sub îndrumarea profesorilor. 2. S. f. Disciplină medicală al cărei studiu se bazează pe observarea directă a bolnavilor; totalitatea cunoștințelor teoretice și practice obținute prin observarea directă a bolnavilor. 3. Adj. Care aparține unei clinici (1), care se face într-o clinică, specific unei clinici. – Din fr. clinique. DOOM
clínic adj. m., pl. clínici; f. clínică, pl. clínice
clinicei
CLÍNIC, -Ă, clinici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Așezământ spitalicesc sau secție într-un spital în care viitorii medici își fac practica la patul bolnavilor, sub îndrumarea profesorilor. 2. S. f. Disciplină medicală al cărei studiu se bazează pe observarea directă a bolnavilor; totalitatea cunoștințelor teoretice și practice obținute prin observarea directă a bolnavilor. 3. Adj. Care aparține unei clinici (1), care se face într-o clinică, specific unei clinici. – Din fr. clinique. DOOM
clínic adj. m., pl. clínici; f. clínică, pl. clínice
clinicele
CLÍNIC, -Ă, clinici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Așezământ spitalicesc sau secție într-un spital în care viitorii medici își fac practica la patul bolnavilor, sub îndrumarea profesorilor. 2. S. f. Disciplină medicală al cărei studiu se bazează pe observarea directă a bolnavilor; totalitatea cunoștințelor teoretice și practice obținute prin observarea directă a bolnavilor. 3. Adj. Care aparține unei clinici (1), care se face într-o clinică, specific unei clinici. – Din fr. clinique. DOOM
clínic adj. m., pl. clínici; f. clínică, pl. clínice
clinicelor
CLÍNIC, -Ă, clinici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Așezământ spitalicesc sau secție într-un spital în care viitorii medici își fac practica la patul bolnavilor, sub îndrumarea profesorilor. 2. S. f. Disciplină medicală al cărei studiu se bazează pe observarea directă a bolnavilor; totalitatea cunoștințelor teoretice și practice obținute prin observarea directă a bolnavilor. 3. Adj. Care aparține unei clinici (1), care se face într-o clinică, specific unei clinici. – Din fr. clinique. DOOM
clínic adj. m., pl. clínici; f. clínică, pl. clínice
clinici
CLÍNIC, -Ă, clinici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Așezământ spitalicesc sau secție într-un spital în care viitorii medici își fac practica la patul bolnavilor, sub îndrumarea profesorilor. 2. S. f. Disciplină medicală al cărei studiu se bazează pe observarea directă a bolnavilor; totalitatea cunoștințelor teoretice și practice obținute prin observarea directă a bolnavilor. 3. Adj. Care aparține unei clinici (1), care se face într-o clinică, specific unei clinici. – Din fr. clinique. DOOM
clínic adj. m., pl. clínici; f. clínică, pl. clínice
clinici
CLÍNICĂ, clinici, s. f. Așezămînt spitalicesc sau secție într-un spital care servește și ca loc de cercetări științifice sau de învățămînt practic pentru studenți. Clinică oftalmologică. DOOM
clínică s. f., g.-d. art. clínicii; pl. clínici
clinician
CLINICIÁN, -Ă, clinicieni, -e, s. m. și f. Medic care lucrează într-o clinică. ◊ (Adjectival) Medic clinician. [Pr.: -ci-an] – Din fr. clinicien. DOOM
cliniciánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. cliniciénei (-ci-e-); pl. cliniciéne
cliniciana
CLINICIÁN, -Ă, clinicieni, -e, s. m. și f. Medic care lucrează într-o clinică. ◊ (Adjectival) Medic clinician. [Pr.: -ci-an] – Din fr. clinicien. DOOM
cliniciánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. cliniciénei (-ci-e-); pl. cliniciéne
clinicianul
CLINICIÁN, -Ă, clinicieni, -e, s. m. și f. Medic care lucrează într-o clinică. ◊ (Adjectival) Medic clinician. [Pr.: -ci-an] – Din fr. clinicien. DOOM
cliniciánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. cliniciénei (-ci-e-); pl. cliniciéne
clinicianului
CLINICIÁN, -Ă, clinicieni, -e, s. m. și f. Medic care lucrează într-o clinică. ◊ (Adjectival) Medic clinician. [Pr.: -ci-an] – Din fr. clinicien. DOOM
cliniciánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. cliniciénei (-ci-e-); pl. cliniciéne
cliniciene
CLINICIÁN, -Ă, clinicieni, -e, s. m. și f. Medic care lucrează într-o clinică. ◊ (Adjectival) Medic clinician. [Pr.: -ci-an] – Din fr. clinicien. DOOM
cliniciánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. cliniciénei (-ci-e-); pl. cliniciéne
clinicienei
CLINICIÁN, -Ă, clinicieni, -e, s. m. și f. Medic care lucrează într-o clinică. ◊ (Adjectival) Medic clinician. [Pr.: -ci-an] – Din fr. clinicien. DOOM
cliniciánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. cliniciénei (-ci-e-); pl. cliniciéne
clinicienele
CLINICIÁN, -Ă, clinicieni, -e, s. m. și f. Medic care lucrează într-o clinică. ◊ (Adjectival) Medic clinician. [Pr.: -ci-an] – Din fr. clinicien. DOOM
cliniciánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. cliniciénei (-ci-e-); pl. cliniciéne
clinicienelor
CLINICIÁN, -Ă, clinicieni, -e, s. m. și f. Medic care lucrează într-o clinică. ◊ (Adjectival) Medic clinician. [Pr.: -ci-an] – Din fr. clinicien. DOOM
cliniciánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. cliniciénei (-ci-e-); pl. cliniciéne
clinicieni
CLINICIÁN, -Ă, clinicieni, -e, s. m. și f. Medic care lucrează într-o clinică. ◊ (Adjectival) Medic clinician. [Pr.: -ci-an] – Din fr. clinicien. DOOM
cliniciánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. cliniciénei (-ci-e-); pl. cliniciéne
clinicienii
CLINICIÁN, -Ă, clinicieni, -e, s. m. și f. Medic care lucrează într-o clinică. ◊ (Adjectival) Medic clinician. [Pr.: -ci-an] – Din fr. clinicien. DOOM
cliniciánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. cliniciénei (-ci-e-); pl. cliniciéne
clinicienilor
CLINICIÁN, -Ă, clinicieni, -e, s. m. și f. Medic care lucrează într-o clinică. ◊ (Adjectival) Medic clinician. [Pr.: -ci-an] – Din fr. clinicien. DOOM
cliniciánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. cliniciénei (-ci-e-); pl. cliniciéne
clinicii
CLÍNIC, -Ă, clinici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Așezământ spitalicesc sau secție într-un spital în care viitorii medici își fac practica la patul bolnavilor, sub îndrumarea profesorilor. 2. S. f. Disciplină medicală al cărei studiu se bazează pe observarea directă a bolnavilor; totalitatea cunoștințelor teoretice și practice obținute prin observarea directă a bolnavilor. 3. Adj. Care aparține unei clinici (1), care se face într-o clinică, specific unei clinici. – Din fr. clinique. DOOM
clínic adj. m., pl. clínici; f. clínică, pl. clínice
clinicii
CLÍNICĂ, clinici, s. f. Așezămînt spitalicesc sau secție într-un spital care servește și ca loc de cercetări științifice sau de învățămînt practic pentru studenți. Clinică oftalmologică. DOOM
clínică s. f., g.-d. art. clínicii; pl. clínici
clinicile
CLÍNICĂ, clinici, s. f. Așezămînt spitalicesc sau secție într-un spital care servește și ca loc de cercetări științifice sau de învățămînt practic pentru studenți. Clinică oftalmologică. DOOM
clínică s. f., g.-d. art. clínicii; pl. clínici
clinicilor
CLÍNIC, -Ă, clinici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Așezământ spitalicesc sau secție într-un spital în care viitorii medici își fac practica la patul bolnavilor, sub îndrumarea profesorilor. 2. S. f. Disciplină medicală al cărei studiu se bazează pe observarea directă a bolnavilor; totalitatea cunoștințelor teoretice și practice obținute prin observarea directă a bolnavilor. 3. Adj. Care aparține unei clinici (1), care se face într-o clinică, specific unei clinici. – Din fr. clinique. DOOM
clínic adj. m., pl. clínici; f. clínică, pl. clínice
clinicilor
CLÍNICĂ, clinici, s. f. Așezămînt spitalicesc sau secție într-un spital care servește și ca loc de cercetări științifice sau de învățămînt practic pentru studenți. Clinică oftalmologică. DOOM
clínică s. f., g.-d. art. clínicii; pl. clínici
clinicul
CLÍNIC, -Ă, clinici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Așezământ spitalicesc sau secție într-un spital în care viitorii medici își fac practica la patul bolnavilor, sub îndrumarea profesorilor. 2. S. f. Disciplină medicală al cărei studiu se bazează pe observarea directă a bolnavilor; totalitatea cunoștințelor teoretice și practice obținute prin observarea directă a bolnavilor. 3. Adj. Care aparține unei clinici (1), care se face într-o clinică, specific unei clinici. – Din fr. clinique. DOOM
clínic adj. m., pl. clínici; f. clínică, pl. clínice
clinicului
CLÍNIC, -Ă, clinici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Așezământ spitalicesc sau secție într-un spital în care viitorii medici își fac practica la patul bolnavilor, sub îndrumarea profesorilor. 2. S. f. Disciplină medicală al cărei studiu se bazează pe observarea directă a bolnavilor; totalitatea cunoștințelor teoretice și practice obținute prin observarea directă a bolnavilor. 3. Adj. Care aparține unei clinici (1), care se face într-o clinică, specific unei clinici. – Din fr. clinique. DOOM
clínic adj. m., pl. clínici; f. clínică, pl. clínice
clinker
CLÍNKER s.n. (Jaz) Notă plasată greșit sau intonată fals. [< engl. clinker].
clinodactilie
CLINODACTILÍE s.f. Malformație congenitală constând în devierea laterală a degetelor mâinii. [Gen. -iei. / < fr. clinodactylie, cf. lat. clino – a înclina, gr. daktylos – deget].
clinograf
CLINOGRÁF, clinografe, s. n. Instrument pentru măsurarea înclinării pe verticală sau pe orizontală a unui strat de teren. – Din fr. clinographe. DOOM
clinográf (-no-graf) s. n., pl. clinográfe
clinografe
CLINOGRÁF, clinografe, s. n. Instrument pentru măsurarea înclinării pe verticală sau pe orizontală a unui strat de teren. – Din fr. clinographe. DOOM
clinográf (-no-graf) s. n., pl. clinográfe
clinografele
CLINOGRÁF, clinografe, s. n. Instrument pentru măsurarea înclinării pe verticală sau pe orizontală a unui strat de teren. – Din fr. clinographe. DOOM
clinográf (-no-graf) s. n., pl. clinográfe
clinografelor
CLINOGRÁF, clinografe, s. n. Instrument pentru măsurarea înclinării pe verticală sau pe orizontală a unui strat de teren. – Din fr. clinographe. DOOM
clinográf (-no-graf) s. n., pl. clinográfe
clinograful
CLINOGRÁF, clinografe, s. n. Instrument pentru măsurarea înclinării pe verticală sau pe orizontală a unui strat de teren. – Din fr. clinographe. DOOM
clinográf (-no-graf) s. n., pl. clinográfe
clinografului
CLINOGRÁF, clinografe, s. n. Instrument pentru măsurarea înclinării pe verticală sau pe orizontală a unui strat de teren. – Din fr. clinographe. DOOM
clinográf (-no-graf) s. n., pl. clinográfe
clinologia
CLINOLOGÍE s.f. (Biol.) Studiul involuției organismelor animale. [Gen. -iei. / < fr. clinologie, cf. gr. klinein – a turti, logos – știință].
clinologie
CLINOLOGÍE s.f. (Biol.) Studiul involuției organismelor animale. [Gen. -iei. / < fr. clinologie, cf. gr. klinein – a turti, logos – știință].
clinologiei
CLINOLOGÍE s.f. (Biol.) Studiul involuției organismelor animale. [Gen. -iei. / < fr. clinologie, cf. gr. klinein – a turti, logos – știință].
clinologii
CLINOLOGÍE s.f. (Biol.) Studiul involuției organismelor animale. [Gen. -iei. / < fr. clinologie, cf. gr. klinein – a turti, logos – știință].
clinometre
CLINOMÉTRU, clinometre, s. n. Instrument care măsoară unghiul de înclinare al stratelor geologice sau al suprafeței Pământului cu un plan orizontal. – Din fr. clinomètre. DOOM
clinométru (-me-tru) s. n., art. clinométrul; pl. clinométre
clinometrele
CLINOMÉTRU, clinometre, s. n. Instrument care măsoară unghiul de înclinare al stratelor geologice sau al suprafeței Pământului cu un plan orizontal. – Din fr. clinomètre. DOOM
clinométru (-me-tru) s. n., art. clinométrul; pl. clinométre
clinometrelor
CLINOMÉTRU, clinometre, s. n. Instrument care măsoară unghiul de înclinare al stratelor geologice sau al suprafeței Pământului cu un plan orizontal. – Din fr. clinomètre. DOOM
clinométru (-me-tru) s. n., art. clinométrul; pl. clinométre
clinometru
CLINOMÉTRU, clinometre, s. n. Instrument care măsoară unghiul de înclinare al stratelor geologice sau al suprafeței Pământului cu un plan orizontal. – Din fr. clinomètre. DOOM
clinométru (-me-tru) s. n., art. clinométrul; pl. clinométre
clinometrul
CLINOMÉTRU, clinometre, s. n. Instrument care măsoară unghiul de înclinare al stratelor geologice sau al suprafeței Pământului cu un plan orizontal. – Din fr. clinomètre. DOOM
clinométru (-me-tru) s. n., art. clinométrul; pl. clinométre
clinometrului
CLINOMÉTRU, clinometre, s. n. Instrument care măsoară unghiul de înclinare al stratelor geologice sau al suprafeței Pământului cu un plan orizontal. – Din fr. clinomètre. DOOM
clinométru (-me-tru) s. n., art. clinométrul; pl. clinométre
clinostat
CLINOSTÁT s.n. Aparat pentru cercetarea direcției de creștere a plantelor. [Pl. -te. / < fr. clinostat, cf. gr. klinein – a se îndoi, statos – stând].
clinostate
CLINOSTÁT s.n. Aparat pentru cercetarea direcției de creștere a plantelor. [Pl. -te. / < fr. clinostat, cf. gr. klinein – a se îndoi, statos – stând].
clinostatele
CLINOSTÁT s.n. Aparat pentru cercetarea direcției de creștere a plantelor. [Pl. -te. / < fr. clinostat, cf. gr. klinein – a se îndoi, statos – stând].
clinostatelor
CLINOSTÁT s.n. Aparat pentru cercetarea direcției de creștere a plantelor. [Pl. -te. / < fr. clinostat, cf. gr. klinein – a se îndoi, statos – stând].
clinostatic
CLINOSTÁTIC, -Ă adj. (op. ortostatic) Referitor la clinostatism. [< fr. clinostatique].
clinostatism
CLINOSTATÍSM s.n. Modificările fiziologice rezultate din poziția culcată a corpului. [< fr. clinostatisme, cf. gr. klinein – a culca, statis – ședere].
clinostatismul
CLINOSTATÍSM s.n. Modificările fiziologice rezultate din poziția culcată a corpului. [< fr. clinostatisme, cf. gr. klinein – a culca, statis – ședere].
clinostatismului
CLINOSTATÍSM s.n. Modificările fiziologice rezultate din poziția culcată a corpului. [< fr. clinostatisme, cf. gr. klinein – a culca, statis – ședere].
clinostatul
CLINOSTÁT s.n. Aparat pentru cercetarea direcției de creștere a plantelor. [Pl. -te. / < fr. clinostat, cf. gr. klinein – a se îndoi, statos – stând].
clinostatului
CLINOSTÁT s.n. Aparat pentru cercetarea direcției de creștere a plantelor. [Pl. -te. / < fr. clinostat, cf. gr. klinein – a se îndoi, statos – stând].
clinoterapia
CLINOTERAPÍE s. f. (Med.) Tratament medical prin repaus la pat. – Din fr. clinothérapie. DOOM
clinoterapíe s. f., art. clinoterapía, g.-d. clinoterapíi, art. clinoterapíei
clinoterapic
CLINOTERÁPIC, -Ă, clinoterapici, -ce, adj. De clinoterapie. – Din fr. clinothérapique.
clinoterapica
CLINOTERÁPIC, -Ă, clinoterapici, -ce, adj. De clinoterapie. – Din fr. clinothérapique.
clinoterapice
CLINOTERÁPIC, -Ă, clinoterapici, -ce, adj. De clinoterapie. – Din fr. clinothérapique.
clinoterapicei
CLINOTERÁPIC, -Ă, clinoterapici, -ce, adj. De clinoterapie. – Din fr. clinothérapique.
clinoterapicele
CLINOTERÁPIC, -Ă, clinoterapici, -ce, adj. De clinoterapie. – Din fr. clinothérapique.
clinoterapicelor
CLINOTERÁPIC, -Ă, clinoterapici, -ce, adj. De clinoterapie. – Din fr. clinothérapique.
clinoterapici
CLINOTERÁPIC, -Ă, clinoterapici, -ce, adj. De clinoterapie. – Din fr. clinothérapique.
clinoterapicii
CLINOTERÁPIC, -Ă, clinoterapici, -ce, adj. De clinoterapie. – Din fr. clinothérapique.
clinoterapicilor
CLINOTERÁPIC, -Ă, clinoterapici, -ce, adj. De clinoterapie. – Din fr. clinothérapique.
clinoterapicul
CLINOTERÁPIC, -Ă, clinoterapici, -ce, adj. De clinoterapie. – Din fr. clinothérapique.
clinoterapicului
CLINOTERÁPIC, -Ă, clinoterapici, -ce, adj. De clinoterapie. – Din fr. clinothérapique.
clinoterapie
CLINOTERAPÍE s. f. (Med.) Tratament medical prin repaus la pat. – Din fr. clinothérapie. DOOM
clinoterapíe s. f., art. clinoterapía, g.-d. clinoterapíi, art. clinoterapíei
clinoterapiei
CLINOTERAPÍE s. f. (Med.) Tratament medical prin repaus la pat. – Din fr. clinothérapie. DOOM
clinoterapíe s. f., art. clinoterapía, g.-d. clinoterapíi, art. clinoterapíei
clinoterapii
CLINOTERAPÍE s. f. (Med.) Tratament medical prin repaus la pat. – Din fr. clinothérapie. DOOM
clinoterapíe s. f., art. clinoterapía, g.-d. clinoterapíi, art. clinoterapíei
clinoterapiile
CLINOTERAPÍE s. f. (Med.) Tratament medical prin repaus la pat. – Din fr. clinothérapie. DOOM
clinoterapíe s. f., art. clinoterapía, g.-d. clinoterapíi, art. clinoterapíei
clinoterapiilor
CLINOTERAPÍE s. f. (Med.) Tratament medical prin repaus la pat. – Din fr. clinothérapie. DOOM
clinoterapíe s. f., art. clinoterapía, g.-d. clinoterapíi, art. clinoterapíei
clint
CLINT, clinturi, s. n. (Rar) Clintire; mișcare. – Din clinti (derivat regresiv). DOOM
clint (rar) s. n., pl. clínturi
clintea
CLINTÍ, clintesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) mișca puțin din loc; a (se) urni, a (se) deplasa. 2. Tranz. Fig. (De obicei în construcții negative) A determina pe cineva să renunțe la (sau să se abată de la) convingerile sau hotărârile sale. – Et. nec. DOOM
clintí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clintésc, imperf. 3 sg. clinteá; conj. prez. 3 să clinteáscă
clinteai
CLINTÍ, clintesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) mișca puțin din loc; a (se) urni, a (se) deplasa. 2. Tranz. Fig. (De obicei în construcții negative) A determina pe cineva să renunțe la (sau să se abată de la) convingerile sau hotărârile sale. – Et. nec. DOOM
clintí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clintésc, imperf. 3 sg. clinteá; conj. prez. 3 să clinteáscă
clinteam
CLINTÍ, clintesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) mișca puțin din loc; a (se) urni, a (se) deplasa. 2. Tranz. Fig. (De obicei în construcții negative) A determina pe cineva să renunțe la (sau să se abată de la) convingerile sau hotărârile sale. – Et. nec. DOOM
clintí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clintésc, imperf. 3 sg. clinteá; conj. prez. 3 să clinteáscă
clintească
CLINTÍ, clintesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) mișca puțin din loc; a (se) urni, a (se) deplasa. 2. Tranz. Fig. (De obicei în construcții negative) A determina pe cineva să renunțe la (sau să se abată de la) convingerile sau hotărârile sale. – Et. nec. DOOM
clintí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clintésc, imperf. 3 sg. clinteá; conj. prez. 3 să clinteáscă
clinteau
CLINTÍ, clintesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) mișca puțin din loc; a (se) urni, a (se) deplasa. 2. Tranz. Fig. (De obicei în construcții negative) A determina pe cineva să renunțe la (sau să se abată de la) convingerile sau hotărârile sale. – Et. nec. DOOM
clintí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clintésc, imperf. 3 sg. clinteá; conj. prez. 3 să clinteáscă
clinteați
CLINTÍ, clintesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) mișca puțin din loc; a (se) urni, a (se) deplasa. 2. Tranz. Fig. (De obicei în construcții negative) A determina pe cineva să renunțe la (sau să se abată de la) convingerile sau hotărârile sale. – Et. nec. DOOM
clintí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clintésc, imperf. 3 sg. clinteá; conj. prez. 3 să clinteáscă
clintesc
CLINTÍ, clintesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) mișca puțin din loc; a (se) urni, a (se) deplasa. 2. Tranz. Fig. (De obicei în construcții negative) A determina pe cineva să renunțe la (sau să se abată de la) convingerile sau hotărârile sale. – Et. nec. DOOM
clintí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clintésc, imperf. 3 sg. clinteá; conj. prez. 3 să clinteáscă
clintește
CLINTÍ, clintesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) mișca puțin din loc; a (se) urni, a (se) deplasa. 2. Tranz. Fig. (De obicei în construcții negative) A determina pe cineva să renunțe la (sau să se abată de la) convingerile sau hotărârile sale. – Et. nec. DOOM
clintí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clintésc, imperf. 3 sg. clinteá; conj. prez. 3 să clinteáscă
clintești
CLINTÍ, clintesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) mișca puțin din loc; a (se) urni, a (se) deplasa. 2. Tranz. Fig. (De obicei în construcții negative) A determina pe cineva să renunțe la (sau să se abată de la) convingerile sau hotărârile sale. – Et. nec. DOOM
clintí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clintésc, imperf. 3 sg. clinteá; conj. prez. 3 să clinteáscă
clinti
CLINTÍ, clintesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) mișca puțin din loc; a (se) urni, a (se) deplasa. 2. Tranz. Fig. (De obicei în construcții negative) A determina pe cineva să renunțe la (sau să se abată de la) convingerile sau hotărârile sale. – Et. nec. DOOM
clintí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clintésc, imperf. 3 sg. clinteá; conj. prez. 3 să clinteáscă
clintii
CLINTÍ, clintesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) mișca puțin din loc; a (se) urni, a (se) deplasa. 2. Tranz. Fig. (De obicei în construcții negative) A determina pe cineva să renunțe la (sau să se abată de la) convingerile sau hotărârile sale. – Et. nec. DOOM
clintí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clintésc, imperf. 3 sg. clinteá; conj. prez. 3 să clinteáscă
clintim
CLINTÍ, clintesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) mișca puțin din loc; a (se) urni, a (se) deplasa. 2. Tranz. Fig. (De obicei în construcții negative) A determina pe cineva să renunțe la (sau să se abată de la) convingerile sau hotărârile sale. – Et. nec. DOOM
clintí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clintésc, imperf. 3 sg. clinteá; conj. prez. 3 să clinteáscă
clintind
CLINTÍ, clintesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) mișca puțin din loc; a (se) urni, a (se) deplasa. 2. Tranz. Fig. (De obicei în construcții negative) A determina pe cineva să renunțe la (sau să se abată de la) convingerile sau hotărârile sale. – Et. nec. DOOM
clintí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clintésc, imperf. 3 sg. clinteá; conj. prez. 3 să clinteáscă
clintire
CLINTÍ, clintesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) mișca puțin din loc; a (se) urni, a (se) deplasa. 2. Tranz. Fig. (De obicei în construcții negative) A determina pe cineva să renunțe la (sau să se abată de la) convingerile sau hotărârile sale. – Et. nec. DOOM
clintí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clintésc, imperf. 3 sg. clinteá; conj. prez. 3 să clinteáscă
clintiră
CLINTÍ, clintesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) mișca puțin din loc; a (se) urni, a (se) deplasa. 2. Tranz. Fig. (De obicei în construcții negative) A determina pe cineva să renunțe la (sau să se abată de la) convingerile sau hotărârile sale. – Et. nec. DOOM
clintí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clintésc, imperf. 3 sg. clinteá; conj. prez. 3 să clinteáscă
clintirăm
CLINTÍ, clintesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) mișca puțin din loc; a (se) urni, a (se) deplasa. 2. Tranz. Fig. (De obicei în construcții negative) A determina pe cineva să renunțe la (sau să se abată de la) convingerile sau hotărârile sale. – Et. nec. DOOM
clintí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clintésc, imperf. 3 sg. clinteá; conj. prez. 3 să clinteáscă
clintirăți
CLINTÍ, clintesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) mișca puțin din loc; a (se) urni, a (se) deplasa. 2. Tranz. Fig. (De obicei în construcții negative) A determina pe cineva să renunțe la (sau să se abată de la) convingerile sau hotărârile sale. – Et. nec. DOOM
clintí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clintésc, imperf. 3 sg. clinteá; conj. prez. 3 să clinteáscă
clintise
CLINTÍ, clintesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) mișca puțin din loc; a (se) urni, a (se) deplasa. 2. Tranz. Fig. (De obicei în construcții negative) A determina pe cineva să renunțe la (sau să se abată de la) convingerile sau hotărârile sale. – Et. nec. DOOM
clintí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clintésc, imperf. 3 sg. clinteá; conj. prez. 3 să clinteáscă
clintisem
CLINTÍ, clintesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) mișca puțin din loc; a (se) urni, a (se) deplasa. 2. Tranz. Fig. (De obicei în construcții negative) A determina pe cineva să renunțe la (sau să se abată de la) convingerile sau hotărârile sale. – Et. nec. DOOM
clintí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clintésc, imperf. 3 sg. clinteá; conj. prez. 3 să clinteáscă
clintiseră
CLINTÍ, clintesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) mișca puțin din loc; a (se) urni, a (se) deplasa. 2. Tranz. Fig. (De obicei în construcții negative) A determina pe cineva să renunțe la (sau să se abată de la) convingerile sau hotărârile sale. – Et. nec. DOOM
clintí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clintésc, imperf. 3 sg. clinteá; conj. prez. 3 să clinteáscă
clintiserăm
CLINTÍ, clintesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) mișca puțin din loc; a (se) urni, a (se) deplasa. 2. Tranz. Fig. (De obicei în construcții negative) A determina pe cineva să renunțe la (sau să se abată de la) convingerile sau hotărârile sale. – Et. nec. DOOM
clintí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clintésc, imperf. 3 sg. clinteá; conj. prez. 3 să clinteáscă
clintiserăți
CLINTÍ, clintesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) mișca puțin din loc; a (se) urni, a (se) deplasa. 2. Tranz. Fig. (De obicei în construcții negative) A determina pe cineva să renunțe la (sau să se abată de la) convingerile sau hotărârile sale. – Et. nec. DOOM
clintí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clintésc, imperf. 3 sg. clinteá; conj. prez. 3 să clinteáscă
clintiseși
CLINTÍ, clintesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) mișca puțin din loc; a (se) urni, a (se) deplasa. 2. Tranz. Fig. (De obicei în construcții negative) A determina pe cineva să renunțe la (sau să se abată de la) convingerile sau hotărârile sale. – Et. nec. DOOM
clintí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clintésc, imperf. 3 sg. clinteá; conj. prez. 3 să clinteáscă
clintiseți
CLINTÍ, clintesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) mișca puțin din loc; a (se) urni, a (se) deplasa. 2. Tranz. Fig. (De obicei în construcții negative) A determina pe cineva să renunțe la (sau să se abată de la) convingerile sau hotărârile sale. – Et. nec. DOOM
clintí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clintésc, imperf. 3 sg. clinteá; conj. prez. 3 să clinteáscă
clintit
CLINTÍ, clintesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) mișca puțin din loc; a (se) urni, a (se) deplasa. 2. Tranz. Fig. (De obicei în construcții negative) A determina pe cineva să renunțe la (sau să se abată de la) convingerile sau hotărârile sale. – Et. nec. DOOM
clintí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clintésc, imperf. 3 sg. clinteá; conj. prez. 3 să clinteáscă
clintit
clintí (-tésc, -ít), vb. – A mișca, a întoarce. Sl. krętati „a răsuci” (cf. scrinti), prin intermediul unei forme neatestate *crinti, a cărei alterare posterioară este neclară (Procopovici, Dacor., X, 70). Înainte, DAR propusese un sl. *klentiti, rezultat al contaminării lui klenuti „a mișca” cu klatiti „a agita.” – Der. clinteală, s. f. (mișcare, deplasare; acțiunea de a mișca); neclintire, s. f. (nemișcare); neclintit, adj. (nemișcat).
clintiși
CLINTÍ, clintesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) mișca puțin din loc; a (se) urni, a (se) deplasa. 2. Tranz. Fig. (De obicei în construcții negative) A determina pe cineva să renunțe la (sau să se abată de la) convingerile sau hotărârile sale. – Et. nec. DOOM
clintí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clintésc, imperf. 3 sg. clinteá; conj. prez. 3 să clinteáscă
clintiți
CLINTÍ, clintesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) mișca puțin din loc; a (se) urni, a (se) deplasa. 2. Tranz. Fig. (De obicei în construcții negative) A determina pe cineva să renunțe la (sau să se abată de la) convingerile sau hotărârile sale. – Et. nec. DOOM
clintí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clintésc, imperf. 3 sg. clinteá; conj. prez. 3 să clinteáscă
clintul
CLINT, clinturi, s. n. (Rar) Clintire; mișcare. – Din clinti (derivat regresiv). DOOM
clint (rar) s. n., pl. clínturi
clintului
CLINT, clinturi, s. n. (Rar) Clintire; mișcare. – Din clinti (derivat regresiv). DOOM
clint (rar) s. n., pl. clínturi
clinturi
CLINT, clinturi, s. n. (Rar) Clintire; mișcare. – Din clinti (derivat regresiv). DOOM
clint (rar) s. n., pl. clínturi
clinturile
CLINT, clinturi, s. n. (Rar) Clintire; mișcare. – Din clinti (derivat regresiv). DOOM
clint (rar) s. n., pl. clínturi
clinturilor
CLINT, clinturi, s. n. (Rar) Clintire; mișcare. – Din clinti (derivat regresiv). DOOM
clint (rar) s. n., pl. clínturi
clio
Clio, una dintre muze, fiica lui Zeus și a Mnemosynei. Patrona istoria (v. și Musae).
clip
CLIP, clipuri, s. n. Succesiune de secvențe video, realizată pentru a promova un cântec, un politician, un produs etc. – Din engl. clip. DOOM
*clip s. n., pl. clípuri
clipa
CLÍPĂ, clipe, s. f. Interval de timp foarte scurt; clipită. ◊ Loc. adv. Într-o (sau, rar, în) clipă = numaidecât, îndată, imediat. În câteva clipe = foarte repede. În clipa aceea = chiar atunci, chiar în momentul de care este vorba. Din clipă în clipă sau dintr-o clipă în alta = dintr-un moment într-altul; îndată; foarte curând. (Cu valoare de interjecție) O clipă! exclamație prin care se cere cuiva să aibă puțină îngăduință, să aștepte, să se oprească puțin. – Din clipi (derivat regresiv). DOOM
!clípă s. f., g.-d. art. clípei; pl. clípe
clipală
CLIPEÁLĂ, clipeli, s. f. Clipire. ◊ Loc. adv. Într-o clipeală (de ochi) = imediat, numaidecât. În aceeași clipeală = chiar în acel moment. – Clipi + suf. -eală. DOOM
clipeálă s. f., g.-d. art. clipélii; pl. clipéli
clipe
CLÍPĂ, clipe, s. f. Interval de timp foarte scurt; clipită. ◊ Loc. adv. Într-o (sau, rar, în) clipă = numaidecât, îndată, imediat. În câteva clipe = foarte repede. În clipa aceea = chiar atunci, chiar în momentul de care este vorba. Din clipă în clipă sau dintr-o clipă în alta = dintr-un moment într-altul; îndată; foarte curând. (Cu valoare de interjecție) O clipă! exclamație prin care se cere cuiva să aibă puțină îngăduință, să aștepte, să se oprească puțin. – Din clipi (derivat regresiv). DOOM
!clípă s. f., g.-d. art. clípei; pl. clípe
clipea
CLIPÍ, clipesc, vb. IV. Intranz. 1. A apropia și a depărta în mod ritmic (și reflex) pleoapele una de alta. ◊ Expr. Cât ai clipi (din ochi) = numaidecât, imediat. 2. Fig. (De obicei despre surse de lumină) A sclipi, a licări, a scânteia. – Din sl. klepati. DOOM
clipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clipésc, imperf. 3 sg. clipeá; conj. prez. 3 să clipeáscă
clipeai
CLIPÍ, clipesc, vb. IV. Intranz. 1. A apropia și a depărta în mod ritmic (și reflex) pleoapele una de alta. ◊ Expr. Cât ai clipi (din ochi) = numaidecât, imediat. 2. Fig. (De obicei despre surse de lumină) A sclipi, a licări, a scânteia. – Din sl. klepati. DOOM
clipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clipésc, imperf. 3 sg. clipeá; conj. prez. 3 să clipeáscă
clipeala
CLIPEÁLĂ, clipeli, s. f. Clipire. ◊ Loc. adv. Într-o clipeală (de ochi) = imediat, numaidecât. În aceeași clipeală = chiar în acel moment. – Clipi + suf. -eală. DOOM
clipeálă s. f., g.-d. art. clipélii; pl. clipéli
clipeam
CLIPÍ, clipesc, vb. IV. Intranz. 1. A apropia și a depărta în mod ritmic (și reflex) pleoapele una de alta. ◊ Expr. Cât ai clipi (din ochi) = numaidecât, imediat. 2. Fig. (De obicei despre surse de lumină) A sclipi, a licări, a scânteia. – Din sl. klepati. DOOM
clipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clipésc, imperf. 3 sg. clipeá; conj. prez. 3 să clipeáscă
clipească
CLIPÍ, clipesc, vb. IV. Intranz. 1. A apropia și a depărta în mod ritmic (și reflex) pleoapele una de alta. ◊ Expr. Cât ai clipi (din ochi) = numaidecât, imediat. 2. Fig. (De obicei despre surse de lumină) A sclipi, a licări, a scânteia. – Din sl. klepati. DOOM
clipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clipésc, imperf. 3 sg. clipeá; conj. prez. 3 să clipeáscă
clipeau
CLIPÍ, clipesc, vb. IV. Intranz. 1. A apropia și a depărta în mod ritmic (și reflex) pleoapele una de alta. ◊ Expr. Cât ai clipi (din ochi) = numaidecât, imediat. 2. Fig. (De obicei despre surse de lumină) A sclipi, a licări, a scânteia. – Din sl. klepati. DOOM
clipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clipésc, imperf. 3 sg. clipeá; conj. prez. 3 să clipeáscă
clipeați
CLIPÍ, clipesc, vb. IV. Intranz. 1. A apropia și a depărta în mod ritmic (și reflex) pleoapele una de alta. ◊ Expr. Cât ai clipi (din ochi) = numaidecât, imediat. 2. Fig. (De obicei despre surse de lumină) A sclipi, a licări, a scânteia. – Din sl. klepati. DOOM
clipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clipésc, imperf. 3 sg. clipeá; conj. prez. 3 să clipeáscă
clipei
CLÍPĂ, clipe, s. f. Interval de timp foarte scurt; clipită. ◊ Loc. adv. Într-o (sau, rar, în) clipă = numaidecât, îndată, imediat. În câteva clipe = foarte repede. În clipa aceea = chiar atunci, chiar în momentul de care este vorba. Din clipă în clipă sau dintr-o clipă în alta = dintr-un moment într-altul; îndată; foarte curând. (Cu valoare de interjecție) O clipă! exclamație prin care se cere cuiva să aibă puțină îngăduință, să aștepte, să se oprească puțin. – Din clipi (derivat regresiv). DOOM
!clípă s. f., g.-d. art. clípei; pl. clípe
clipele
CLÍPĂ, clipe, s. f. Interval de timp foarte scurt; clipită. ◊ Loc. adv. Într-o (sau, rar, în) clipă = numaidecât, îndată, imediat. În câteva clipe = foarte repede. În clipa aceea = chiar atunci, chiar în momentul de care este vorba. Din clipă în clipă sau dintr-o clipă în alta = dintr-un moment într-altul; îndată; foarte curând. (Cu valoare de interjecție) O clipă! exclamație prin care se cere cuiva să aibă puțină îngăduință, să aștepte, să se oprească puțin. – Din clipi (derivat regresiv). DOOM
!clípă s. f., g.-d. art. clípei; pl. clípe
clipeli
CLIPEÁLĂ, clipeli, s. f. Clipire. ◊ Loc. adv. Într-o clipeală (de ochi) = imediat, numaidecât. În aceeași clipeală = chiar în acel moment. – Clipi + suf. -eală. DOOM
clipeálă s. f., g.-d. art. clipélii; pl. clipéli
clipelii
CLIPEÁLĂ, clipeli, s. f. Clipire. ◊ Loc. adv. Într-o clipeală (de ochi) = imediat, numaidecât. În aceeași clipeală = chiar în acel moment. – Clipi + suf. -eală. DOOM
clipeálă s. f., g.-d. art. clipélii; pl. clipéli
clipelile
CLIPEÁLĂ, clipeli, s. f. Clipire. ◊ Loc. adv. Într-o clipeală (de ochi) = imediat, numaidecât. În aceeași clipeală = chiar în acel moment. – Clipi + suf. -eală. DOOM
clipeálă s. f., g.-d. art. clipélii; pl. clipéli
clipelilor
CLIPEÁLĂ, clipeli, s. f. Clipire. ◊ Loc. adv. Într-o clipeală (de ochi) = imediat, numaidecât. În aceeași clipeală = chiar în acel moment. – Clipi + suf. -eală. DOOM
clipeálă s. f., g.-d. art. clipélii; pl. clipéli
clipelor
CLÍPĂ, clipe, s. f. Interval de timp foarte scurt; clipită. ◊ Loc. adv. Într-o (sau, rar, în) clipă = numaidecât, îndată, imediat. În câteva clipe = foarte repede. În clipa aceea = chiar atunci, chiar în momentul de care este vorba. Din clipă în clipă sau dintr-o clipă în alta = dintr-un moment într-altul; îndată; foarte curând. (Cu valoare de interjecție) O clipă! exclamație prin care se cere cuiva să aibă puțină îngăduință, să aștepte, să se oprească puțin. – Din clipi (derivat regresiv). DOOM
!clípă s. f., g.-d. art. clípei; pl. clípe
cliper
CLÍPER, clipere, s. n. Navă rapidă cu pânze, de mari dimensiuni, cu cel puțin trei catarge și cu puntea superioară mult ridicată la proră și la pupă. – Din fr., engl. clipper, germ. Klipper. DOOM
clíper s. n., pl. clípere
clipere
CLÍPER, clipere, s. n. Navă rapidă cu pânze, de mari dimensiuni, cu cel puțin trei catarge și cu puntea superioară mult ridicată la proră și la pupă. – Din fr., engl. clipper, germ. Klipper. DOOM
clíper s. n., pl. clípere
cliperele
CLÍPER, clipere, s. n. Navă rapidă cu pânze, de mari dimensiuni, cu cel puțin trei catarge și cu puntea superioară mult ridicată la proră și la pupă. – Din fr., engl. clipper, germ. Klipper. DOOM
clíper s. n., pl. clípere
cliperelor
CLÍPER, clipere, s. n. Navă rapidă cu pânze, de mari dimensiuni, cu cel puțin trei catarge și cu puntea superioară mult ridicată la proră și la pupă. – Din fr., engl. clipper, germ. Klipper. DOOM
clíper s. n., pl. clípere
cliperul
CLÍPER, clipere, s. n. Navă rapidă cu pânze, de mari dimensiuni, cu cel puțin trei catarge și cu puntea superioară mult ridicată la proră și la pupă. – Din fr., engl. clipper, germ. Klipper. DOOM
clíper s. n., pl. clípere
cliperului
CLÍPER, clipere, s. n. Navă rapidă cu pânze, de mari dimensiuni, cu cel puțin trei catarge și cu puntea superioară mult ridicată la proră și la pupă. – Din fr., engl. clipper, germ. Klipper. DOOM
clíper s. n., pl. clípere
clipesc
CLIPÍ, clipesc, vb. IV. Intranz. 1. A apropia și a depărta în mod ritmic (și reflex) pleoapele una de alta. ◊ Expr. Cât ai clipi (din ochi) = numaidecât, imediat. 2. Fig. (De obicei despre surse de lumină) A sclipi, a licări, a scânteia. – Din sl. klepati. DOOM
clipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clipésc, imperf. 3 sg. clipeá; conj. prez. 3 să clipeáscă
clipet
CLÍPET, clipete, s. n. (Rar) Clipire. Dar focurile depărtate îl chemau, ca clipete roșii. CAMILAR. T. 149.
clipește
CLIPÍ, clipesc, vb. IV. Intranz. 1. A apropia și a depărta în mod ritmic (și reflex) pleoapele una de alta. ◊ Expr. Cât ai clipi (din ochi) = numaidecât, imediat. 2. Fig. (De obicei despre surse de lumină) A sclipi, a licări, a scânteia. – Din sl. klepati. DOOM
clipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clipésc, imperf. 3 sg. clipeá; conj. prez. 3 să clipeáscă
clipești
CLIPÍ, clipesc, vb. IV. Intranz. 1. A apropia și a depărta în mod ritmic (și reflex) pleoapele una de alta. ◊ Expr. Cât ai clipi (din ochi) = numaidecât, imediat. 2. Fig. (De obicei despre surse de lumină) A sclipi, a licări, a scânteia. – Din sl. klepati. DOOM
clipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clipésc, imperf. 3 sg. clipeá; conj. prez. 3 să clipeáscă
clipi
CLIPÍ, clipesc, vb. IV. Intranz. 1. A apropia și a depărta în mod ritmic (și reflex) pleoapele una de alta. ◊ Expr. Cât ai clipi (din ochi) = numaidecât, imediat. 2. Fig. (De obicei despre surse de lumină) A sclipi, a licări, a scânteia. – Din sl. klepati. DOOM
clipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clipésc, imperf. 3 sg. clipeá; conj. prez. 3 să clipeáscă
clipii
CLIPÍ, clipesc, vb. IV. Intranz. 1. A apropia și a depărta în mod ritmic (și reflex) pleoapele una de alta. ◊ Expr. Cât ai clipi (din ochi) = numaidecât, imediat. 2. Fig. (De obicei despre surse de lumină) A sclipi, a licări, a scânteia. – Din sl. klepati. DOOM
clipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clipésc, imperf. 3 sg. clipeá; conj. prez. 3 să clipeáscă
clipim
CLIPÍ, clipesc, vb. IV. Intranz. 1. A apropia și a depărta în mod ritmic (și reflex) pleoapele una de alta. ◊ Expr. Cât ai clipi (din ochi) = numaidecât, imediat. 2. Fig. (De obicei despre surse de lumină) A sclipi, a licări, a scânteia. – Din sl. klepati. DOOM
clipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clipésc, imperf. 3 sg. clipeá; conj. prez. 3 să clipeáscă
clipind
CLIPÍ, clipesc, vb. IV. Intranz. 1. A apropia și a depărta în mod ritmic (și reflex) pleoapele una de alta. ◊ Expr. Cât ai clipi (din ochi) = numaidecât, imediat. 2. Fig. (De obicei despre surse de lumină) A sclipi, a licări, a scânteia. – Din sl. klepati. DOOM
clipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clipésc, imperf. 3 sg. clipeá; conj. prez. 3 să clipeáscă
cliping
CLÍPING s.n. (Sport) Aruncarea pe gheață a unui jucător de hochei în fața celui care conduce atacul pentru a-l împiedica să mențină pucul. [< engl. clipping]. DOOM
clíping s. n.
clipingul
CLÍPING s.n. (Sport) Aruncarea pe gheață a unui jucător de hochei în fața celui care conduce atacul pentru a-l împiedica să mențină pucul. [< engl. clipping]. DOOM
clíping s. n.
clipingului
CLÍPING s.n. (Sport) Aruncarea pe gheață a unui jucător de hochei în fața celui care conduce atacul pentru a-l împiedica să mențină pucul. [< engl. clipping]. DOOM
clíping s. n.
clipire
CLIPÍ, clipesc, vb. IV. Intranz. 1. A apropia și a depărta în mod ritmic (și reflex) pleoapele una de alta. ◊ Expr. Cât ai clipi (din ochi) = numaidecât, imediat. 2. Fig. (De obicei despre surse de lumină) A sclipi, a licări, a scânteia. – Din sl. klepati. DOOM
clipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clipésc, imperf. 3 sg. clipeá; conj. prez. 3 să clipeáscă
clipire
CLIPÍRE, clipiri, s. f. Acțiunea de a clipi; clipeală. – V. clipi. DOOM
clipíre s. f., g.-d. art. clipírii; pl. clipíri
clipirea
CLIPÍRE, clipiri, s. f. Acțiunea de a clipi; clipeală. – V. clipi. DOOM
clipíre s. f., g.-d. art. clipírii; pl. clipíri
clipiri
CLIPÍRE, clipiri, s. f. Acțiunea de a clipi; clipeală. – V. clipi. DOOM
clipíre s. f., g.-d. art. clipírii; pl. clipíri
clipirii
CLIPÍRE, clipiri, s. f. Acțiunea de a clipi; clipeală. – V. clipi. DOOM
clipíre s. f., g.-d. art. clipírii; pl. clipíri
clipirile
CLIPÍRE, clipiri, s. f. Acțiunea de a clipi; clipeală. – V. clipi. DOOM
clipíre s. f., g.-d. art. clipírii; pl. clipíri
clipirilor
CLIPÍRE, clipiri, s. f. Acțiunea de a clipi; clipeală. – V. clipi. DOOM
clipíre s. f., g.-d. art. clipírii; pl. clipíri
clipiră
CLIPÍ, clipesc, vb. IV. Intranz. 1. A apropia și a depărta în mod ritmic (și reflex) pleoapele una de alta. ◊ Expr. Cât ai clipi (din ochi) = numaidecât, imediat. 2. Fig. (De obicei despre surse de lumină) A sclipi, a licări, a scânteia. – Din sl. klepati. DOOM
clipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clipésc, imperf. 3 sg. clipeá; conj. prez. 3 să clipeáscă
clipirăm
CLIPÍ, clipesc, vb. IV. Intranz. 1. A apropia și a depărta în mod ritmic (și reflex) pleoapele una de alta. ◊ Expr. Cât ai clipi (din ochi) = numaidecât, imediat. 2. Fig. (De obicei despre surse de lumină) A sclipi, a licări, a scânteia. – Din sl. klepati. DOOM
clipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clipésc, imperf. 3 sg. clipeá; conj. prez. 3 să clipeáscă
clipirăți
CLIPÍ, clipesc, vb. IV. Intranz. 1. A apropia și a depărta în mod ritmic (și reflex) pleoapele una de alta. ◊ Expr. Cât ai clipi (din ochi) = numaidecât, imediat. 2. Fig. (De obicei despre surse de lumină) A sclipi, a licări, a scânteia. – Din sl. klepati. DOOM
clipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clipésc, imperf. 3 sg. clipeá; conj. prez. 3 să clipeáscă
clipise
CLIPÍ, clipesc, vb. IV. Intranz. 1. A apropia și a depărta în mod ritmic (și reflex) pleoapele una de alta. ◊ Expr. Cât ai clipi (din ochi) = numaidecât, imediat. 2. Fig. (De obicei despre surse de lumină) A sclipi, a licări, a scânteia. – Din sl. klepati. DOOM
clipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clipésc, imperf. 3 sg. clipeá; conj. prez. 3 să clipeáscă
clipisem
CLIPÍ, clipesc, vb. IV. Intranz. 1. A apropia și a depărta în mod ritmic (și reflex) pleoapele una de alta. ◊ Expr. Cât ai clipi (din ochi) = numaidecât, imediat. 2. Fig. (De obicei despre surse de lumină) A sclipi, a licări, a scânteia. – Din sl. klepati. DOOM
clipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clipésc, imperf. 3 sg. clipeá; conj. prez. 3 să clipeáscă
clipiseră
CLIPÍ, clipesc, vb. IV. Intranz. 1. A apropia și a depărta în mod ritmic (și reflex) pleoapele una de alta. ◊ Expr. Cât ai clipi (din ochi) = numaidecât, imediat. 2. Fig. (De obicei despre surse de lumină) A sclipi, a licări, a scânteia. – Din sl. klepati. DOOM
clipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clipésc, imperf. 3 sg. clipeá; conj. prez. 3 să clipeáscă
clipiserăm
CLIPÍ, clipesc, vb. IV. Intranz. 1. A apropia și a depărta în mod ritmic (și reflex) pleoapele una de alta. ◊ Expr. Cât ai clipi (din ochi) = numaidecât, imediat. 2. Fig. (De obicei despre surse de lumină) A sclipi, a licări, a scânteia. – Din sl. klepati. DOOM
clipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clipésc, imperf. 3 sg. clipeá; conj. prez. 3 să clipeáscă
clipiserăți
CLIPÍ, clipesc, vb. IV. Intranz. 1. A apropia și a depărta în mod ritmic (și reflex) pleoapele una de alta. ◊ Expr. Cât ai clipi (din ochi) = numaidecât, imediat. 2. Fig. (De obicei despre surse de lumină) A sclipi, a licări, a scânteia. – Din sl. klepati. DOOM
clipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clipésc, imperf. 3 sg. clipeá; conj. prez. 3 să clipeáscă
clipiseși
CLIPÍ, clipesc, vb. IV. Intranz. 1. A apropia și a depărta în mod ritmic (și reflex) pleoapele una de alta. ◊ Expr. Cât ai clipi (din ochi) = numaidecât, imediat. 2. Fig. (De obicei despre surse de lumină) A sclipi, a licări, a scânteia. – Din sl. klepati. DOOM
clipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clipésc, imperf. 3 sg. clipeá; conj. prez. 3 să clipeáscă
clipiseți
CLIPÍ, clipesc, vb. IV. Intranz. 1. A apropia și a depărta în mod ritmic (și reflex) pleoapele una de alta. ◊ Expr. Cât ai clipi (din ochi) = numaidecât, imediat. 2. Fig. (De obicei despre surse de lumină) A sclipi, a licări, a scânteia. – Din sl. klepati. DOOM
clipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clipésc, imperf. 3 sg. clipeá; conj. prez. 3 să clipeáscă
clipit
CLIPÍ, clipesc, vb. IV. Intranz. 1. A apropia și a depărta în mod ritmic (și reflex) pleoapele una de alta. ◊ Expr. Cât ai clipi (din ochi) = numaidecât, imediat. 2. Fig. (De obicei despre surse de lumină) A sclipi, a licări, a scânteia. – Din sl. klepati. DOOM
clipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clipésc, imperf. 3 sg. clipeá; conj. prez. 3 să clipeáscă
clipit
CLIPÍT s. n. Faptul de a clipi. – V. clipi. DOOM
clipít s. n.
clipita
CLIPÍTĂ, clipite, s. f. Clipă. ◊ Loc. adv. Într-o clipită = numaidecât, îndată, imediat. – V. clipi. DOOM
clipítă s. f., g.-d. art. clipítei; pl. clipíte
clipite
CLIPÍTĂ, clipite, s. f. Clipă. ◊ Loc. adv. Într-o clipită = numaidecât, îndată, imediat. – V. clipi. DOOM
clipítă s. f., g.-d. art. clipítei; pl. clipíte
clipitei
CLIPÍTĂ, clipite, s. f. Clipă. ◊ Loc. adv. Într-o clipită = numaidecât, îndată, imediat. – V. clipi. DOOM
clipítă s. f., g.-d. art. clipítei; pl. clipíte
clipitele
CLIPÍTĂ, clipite, s. f. Clipă. ◊ Loc. adv. Într-o clipită = numaidecât, îndată, imediat. – V. clipi. DOOM
clipítă s. f., g.-d. art. clipítei; pl. clipíte
clipitelor
CLIPÍTĂ, clipite, s. f. Clipă. ◊ Loc. adv. Într-o clipită = numaidecât, îndată, imediat. – V. clipi. DOOM
clipítă s. f., g.-d. art. clipítei; pl. clipíte
clipiș
CLIPÍȘ adv. (Rar) Într-un moment, într-o clipă, repede. – Clipi + suf. -iș. DOOM
clipíș (rar) adv.
clipiși
CLIPÍ, clipesc, vb. IV. Intranz. 1. A apropia și a depărta în mod ritmic (și reflex) pleoapele una de alta. ◊ Expr. Cât ai clipi (din ochi) = numaidecât, imediat. 2. Fig. (De obicei despre surse de lumină) A sclipi, a licări, a scânteia. – Din sl. klepati. DOOM
clipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clipésc, imperf. 3 sg. clipeá; conj. prez. 3 să clipeáscă
clipiți
CLIPÍ, clipesc, vb. IV. Intranz. 1. A apropia și a depărta în mod ritmic (și reflex) pleoapele una de alta. ◊ Expr. Cât ai clipi (din ochi) = numaidecât, imediat. 2. Fig. (De obicei despre surse de lumină) A sclipi, a licări, a scânteia. – Din sl. klepati. DOOM
clipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clipésc, imperf. 3 sg. clipeá; conj. prez. 3 să clipeáscă
clipocea
CLIPOCÍ2, clipocesc, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre oameni) A clipi des pentru a îndepărta somnul; p. ext. a moțăi de somn. ♦ P. gener. A clipi (1). – Cf. bg. klepač „pleoapă”.
clipocea
CLIPOTÍ vb. IV v. clipoci1. DOOM
clipocí2 (a ~) (a susura) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clipocésc, imperf. 3 sg. clipoceá; conj. prez. 3 să clipoceáscă
clipoceai
CLIPOCÍ2, clipocesc, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre oameni) A clipi des pentru a îndepărta somnul; p. ext. a moțăi de somn. ♦ P. gener. A clipi (1). – Cf. bg. klepač „pleoapă”.
clipoceai
CLIPOTÍ vb. IV v. clipoci1. DOOM
clipocí2 (a ~) (a susura) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clipocésc, imperf. 3 sg. clipoceá; conj. prez. 3 să clipoceáscă
clipoceala
CLIPOCEÁLĂ2, clipoceli, s. f. (Reg.) Faptul de a clipoci2; moțăială, piroteală, ațipire, dormitare; somnolență, clipocire2. – Clipoci2 + suf. -eală. DOOM
clipoceálă s. f., g.-d. art. clipocélii; pl. clipocéli
clipoceala
CLIPOCEÁLĂ1, clipoceli, s. f. Faptul de a clipoci1; zgomot ușor făcut de o apă curgătoare; susur, murmur, clipocire1, clipocit. – Clipoci1 + suf. -eală. DOOM
clipoceálă s. f., g.-d. art. clipocélii; pl. clipocéli
clipoceam
CLIPOCÍ2, clipocesc, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre oameni) A clipi des pentru a îndepărta somnul; p. ext. a moțăi de somn. ♦ P. gener. A clipi (1). – Cf. bg. klepač „pleoapă”.
clipoceam
CLIPOTÍ vb. IV v. clipoci1. DOOM
clipocí2 (a ~) (a susura) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clipocésc, imperf. 3 sg. clipoceá; conj. prez. 3 să clipoceáscă
clipocească
CLIPOCÍ2, clipocesc, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre oameni) A clipi des pentru a îndepărta somnul; p. ext. a moțăi de somn. ♦ P. gener. A clipi (1). – Cf. bg. klepač „pleoapă”.
clipocească
CLIPOTÍ vb. IV v. clipoci1. DOOM
clipocí2 (a ~) (a susura) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clipocésc, imperf. 3 sg. clipoceá; conj. prez. 3 să clipoceáscă
clipoceau
CLIPOCÍ2, clipocesc, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre oameni) A clipi des pentru a îndepărta somnul; p. ext. a moțăi de somn. ♦ P. gener. A clipi (1). – Cf. bg. klepač „pleoapă”.
clipoceau
CLIPOTÍ vb. IV v. clipoci1. DOOM
clipocí2 (a ~) (a susura) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clipocésc, imperf. 3 sg. clipoceá; conj. prez. 3 să clipoceáscă
clipoceați
CLIPOCÍ2, clipocesc, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre oameni) A clipi des pentru a îndepărta somnul; p. ext. a moțăi de somn. ♦ P. gener. A clipi (1). – Cf. bg. klepač „pleoapă”.
clipoceați
CLIPOTÍ vb. IV v. clipoci1. DOOM
clipocí2 (a ~) (a susura) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clipocésc, imperf. 3 sg. clipoceá; conj. prez. 3 să clipoceáscă
clipoceli
CLIPOCEÁLĂ2, clipoceli, s. f. (Reg.) Faptul de a clipoci2; moțăială, piroteală, ațipire, dormitare; somnolență, clipocire2. – Clipoci2 + suf. -eală. DOOM
clipoceálă s. f., g.-d. art. clipocélii; pl. clipocéli
clipoceli
CLIPOCEÁLĂ1, clipoceli, s. f. Faptul de a clipoci1; zgomot ușor făcut de o apă curgătoare; susur, murmur, clipocire1, clipocit. – Clipoci1 + suf. -eală. DOOM
clipoceálă s. f., g.-d. art. clipocélii; pl. clipocéli
clipocelii
CLIPOCEÁLĂ2, clipoceli, s. f. (Reg.) Faptul de a clipoci2; moțăială, piroteală, ațipire, dormitare; somnolență, clipocire2. – Clipoci2 + suf. -eală. DOOM
clipoceálă s. f., g.-d. art. clipocélii; pl. clipocéli
clipocelii
CLIPOCEÁLĂ1, clipoceli, s. f. Faptul de a clipoci1; zgomot ușor făcut de o apă curgătoare; susur, murmur, clipocire1, clipocit. – Clipoci1 + suf. -eală. DOOM
clipoceálă s. f., g.-d. art. clipocélii; pl. clipocéli
clipocelile
CLIPOCEÁLĂ2, clipoceli, s. f. (Reg.) Faptul de a clipoci2; moțăială, piroteală, ațipire, dormitare; somnolență, clipocire2. – Clipoci2 + suf. -eală. DOOM
clipoceálă s. f., g.-d. art. clipocélii; pl. clipocéli
clipocelile
CLIPOCEÁLĂ1, clipoceli, s. f. Faptul de a clipoci1; zgomot ușor făcut de o apă curgătoare; susur, murmur, clipocire1, clipocit. – Clipoci1 + suf. -eală. DOOM
clipoceálă s. f., g.-d. art. clipocélii; pl. clipocéli
clipocelilor
CLIPOCEÁLĂ2, clipoceli, s. f. (Reg.) Faptul de a clipoci2; moțăială, piroteală, ațipire, dormitare; somnolență, clipocire2. – Clipoci2 + suf. -eală. DOOM
clipoceálă s. f., g.-d. art. clipocélii; pl. clipocéli
clipocelilor
CLIPOCEÁLĂ1, clipoceli, s. f. Faptul de a clipoci1; zgomot ușor făcut de o apă curgătoare; susur, murmur, clipocire1, clipocit. – Clipoci1 + suf. -eală. DOOM
clipoceálă s. f., g.-d. art. clipocélii; pl. clipocéli
clipocesc
CLIPOCÍ2, clipocesc, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre oameni) A clipi des pentru a îndepărta somnul; p. ext. a moțăi de somn. ♦ P. gener. A clipi (1). – Cf. bg. klepač „pleoapă”.
clipocesc
CLIPOTÍ vb. IV v. clipoci1. DOOM
clipocí2 (a ~) (a susura) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clipocésc, imperf. 3 sg. clipoceá; conj. prez. 3 să clipoceáscă
clipocește
CLIPOCÍ2, clipocesc, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre oameni) A clipi des pentru a îndepărta somnul; p. ext. a moțăi de somn. ♦ P. gener. A clipi (1). – Cf. bg. klepač „pleoapă”.
clipocește
CLIPOTÍ vb. IV v. clipoci1. DOOM
clipocí2 (a ~) (a susura) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clipocésc, imperf. 3 sg. clipoceá; conj. prez. 3 să clipoceáscă
clipocești
CLIPOCÍ2, clipocesc, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre oameni) A clipi des pentru a îndepărta somnul; p. ext. a moțăi de somn. ♦ P. gener. A clipi (1). – Cf. bg. klepač „pleoapă”.
clipocești
CLIPOTÍ vb. IV v. clipoci1. DOOM
clipocí2 (a ~) (a susura) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clipocésc, imperf. 3 sg. clipoceá; conj. prez. 3 să clipoceáscă
clipoci
CLIPOCÍ2, clipocesc, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre oameni) A clipi des pentru a îndepărta somnul; p. ext. a moțăi de somn. ♦ P. gener. A clipi (1). – Cf. bg. klepač „pleoapă”.
clipoci
CLIPOTÍ vb. IV v. clipoci1. DOOM
clipocí2 (a ~) (a susura) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clipocésc, imperf. 3 sg. clipoceá; conj. prez. 3 să clipoceáscă
clipocii
CLIPOCÍ2, clipocesc, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre oameni) A clipi des pentru a îndepărta somnul; p. ext. a moțăi de somn. ♦ P. gener. A clipi (1). – Cf. bg. klepač „pleoapă”.
clipocii
CLIPOTÍ vb. IV v. clipoci1. DOOM
clipocí2 (a ~) (a susura) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clipocésc, imperf. 3 sg. clipoceá; conj. prez. 3 să clipoceáscă
clipocim
CLIPOCÍ2, clipocesc, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre oameni) A clipi des pentru a îndepărta somnul; p. ext. a moțăi de somn. ♦ P. gener. A clipi (1). – Cf. bg. klepač „pleoapă”.
clipocim
CLIPOTÍ vb. IV v. clipoci1. DOOM
clipocí2 (a ~) (a susura) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clipocésc, imperf. 3 sg. clipoceá; conj. prez. 3 să clipoceáscă
clipocind
CLIPOCÍ2, clipocesc, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre oameni) A clipi des pentru a îndepărta somnul; p. ext. a moțăi de somn. ♦ P. gener. A clipi (1). – Cf. bg. klepač „pleoapă”.
clipocind
CLIPOTÍ vb. IV v. clipoci1. DOOM
clipocí2 (a ~) (a susura) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clipocésc, imperf. 3 sg. clipoceá; conj. prez. 3 să clipoceáscă
clipocire
CLIPOCÍ2, clipocesc, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre oameni) A clipi des pentru a îndepărta somnul; p. ext. a moțăi de somn. ♦ P. gener. A clipi (1). – Cf. bg. klepač „pleoapă”.
clipocire
CLIPOTÍ vb. IV v. clipoci1. DOOM
clipocí2 (a ~) (a susura) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clipocésc, imperf. 3 sg. clipoceá; conj. prez. 3 să clipoceáscă
clipocire
CLIPOCÍRE2, clipociri, s. f. (Reg.) Clipoceală2. – V. clipoci2. DOOM
clipocíre s. f., g.-d. art. clipocírii; pl. clipocíri
clipocire
CLIPOCÍRE1, clipociri, s. f. Clipoceală1. – V. clipoci1. DOOM
clipocíre s. f., g.-d. art. clipocírii; pl. clipocíri
clipocirea
CLIPOCÍRE2, clipociri, s. f. (Reg.) Clipoceală2. – V. clipoci2. DOOM
clipocíre s. f., g.-d. art. clipocírii; pl. clipocíri
clipocirea
CLIPOCÍRE1, clipociri, s. f. Clipoceală1. – V. clipoci1. DOOM
clipocíre s. f., g.-d. art. clipocírii; pl. clipocíri
clipociri
CLIPOCÍRE2, clipociri, s. f. (Reg.) Clipoceală2. – V. clipoci2. DOOM
clipocíre s. f., g.-d. art. clipocírii; pl. clipocíri
clipociri
CLIPOCÍRE1, clipociri, s. f. Clipoceală1. – V. clipoci1. DOOM
clipocíre s. f., g.-d. art. clipocírii; pl. clipocíri
clipocirii
CLIPOCÍRE2, clipociri, s. f. (Reg.) Clipoceală2. – V. clipoci2. DOOM
clipocíre s. f., g.-d. art. clipocírii; pl. clipocíri
clipocirii
CLIPOCÍRE1, clipociri, s. f. Clipoceală1. – V. clipoci1. DOOM
clipocíre s. f., g.-d. art. clipocírii; pl. clipocíri
clipocirile
CLIPOCÍRE2, clipociri, s. f. (Reg.) Clipoceală2. – V. clipoci2. DOOM
clipocíre s. f., g.-d. art. clipocírii; pl. clipocíri
clipocirile
CLIPOCÍRE1, clipociri, s. f. Clipoceală1. – V. clipoci1. DOOM
clipocíre s. f., g.-d. art. clipocírii; pl. clipocíri
clipocirilor
CLIPOCÍRE2, clipociri, s. f. (Reg.) Clipoceală2. – V. clipoci2. DOOM
clipocíre s. f., g.-d. art. clipocírii; pl. clipocíri
clipocirilor
CLIPOCÍRE1, clipociri, s. f. Clipoceală1. – V. clipoci1. DOOM
clipocíre s. f., g.-d. art. clipocírii; pl. clipocíri
clipociră
CLIPOCÍ2, clipocesc, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre oameni) A clipi des pentru a îndepărta somnul; p. ext. a moțăi de somn. ♦ P. gener. A clipi (1). – Cf. bg. klepač „pleoapă”.
clipociră
CLIPOTÍ vb. IV v. clipoci1. DOOM
clipocí2 (a ~) (a susura) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clipocésc, imperf. 3 sg. clipoceá; conj. prez. 3 să clipoceáscă
clipocirăm
CLIPOCÍ2, clipocesc, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre oameni) A clipi des pentru a îndepărta somnul; p. ext. a moțăi de somn. ♦ P. gener. A clipi (1). – Cf. bg. klepač „pleoapă”.
clipocirăm
CLIPOTÍ vb. IV v. clipoci1. DOOM
clipocí2 (a ~) (a susura) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clipocésc, imperf. 3 sg. clipoceá; conj. prez. 3 să clipoceáscă
clipocirăți
CLIPOCÍ2, clipocesc, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre oameni) A clipi des pentru a îndepărta somnul; p. ext. a moțăi de somn. ♦ P. gener. A clipi (1). – Cf. bg. klepač „pleoapă”.
clipocirăți
CLIPOTÍ vb. IV v. clipoci1. DOOM
clipocí2 (a ~) (a susura) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clipocésc, imperf. 3 sg. clipoceá; conj. prez. 3 să clipoceáscă
clipocise
CLIPOCÍ2, clipocesc, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre oameni) A clipi des pentru a îndepărta somnul; p. ext. a moțăi de somn. ♦ P. gener. A clipi (1). – Cf. bg. klepač „pleoapă”.
clipocise
CLIPOTÍ vb. IV v. clipoci1. DOOM
clipocí2 (a ~) (a susura) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clipocésc, imperf. 3 sg. clipoceá; conj. prez. 3 să clipoceáscă
clipocisem
CLIPOCÍ2, clipocesc, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre oameni) A clipi des pentru a îndepărta somnul; p. ext. a moțăi de somn. ♦ P. gener. A clipi (1). – Cf. bg. klepač „pleoapă”.
clipocisem
CLIPOTÍ vb. IV v. clipoci1. DOOM
clipocí2 (a ~) (a susura) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clipocésc, imperf. 3 sg. clipoceá; conj. prez. 3 să clipoceáscă
clipociseră
CLIPOCÍ2, clipocesc, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre oameni) A clipi des pentru a îndepărta somnul; p. ext. a moțăi de somn. ♦ P. gener. A clipi (1). – Cf. bg. klepač „pleoapă”.
clipociseră
CLIPOTÍ vb. IV v. clipoci1. DOOM
clipocí2 (a ~) (a susura) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clipocésc, imperf. 3 sg. clipoceá; conj. prez. 3 să clipoceáscă
clipociserăm
CLIPOCÍ2, clipocesc, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre oameni) A clipi des pentru a îndepărta somnul; p. ext. a moțăi de somn. ♦ P. gener. A clipi (1). – Cf. bg. klepač „pleoapă”.
clipociserăm
CLIPOTÍ vb. IV v. clipoci1. DOOM
clipocí2 (a ~) (a susura) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clipocésc, imperf. 3 sg. clipoceá; conj. prez. 3 să clipoceáscă
clipociserăți
CLIPOCÍ2, clipocesc, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre oameni) A clipi des pentru a îndepărta somnul; p. ext. a moțăi de somn. ♦ P. gener. A clipi (1). – Cf. bg. klepač „pleoapă”.
clipociserăți
CLIPOTÍ vb. IV v. clipoci1. DOOM
clipocí2 (a ~) (a susura) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clipocésc, imperf. 3 sg. clipoceá; conj. prez. 3 să clipoceáscă
clipociseși
CLIPOCÍ2, clipocesc, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre oameni) A clipi des pentru a îndepărta somnul; p. ext. a moțăi de somn. ♦ P. gener. A clipi (1). – Cf. bg. klepač „pleoapă”.
clipociseși
CLIPOTÍ vb. IV v. clipoci1. DOOM
clipocí2 (a ~) (a susura) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clipocésc, imperf. 3 sg. clipoceá; conj. prez. 3 să clipoceáscă
clipociseți
CLIPOCÍ2, clipocesc, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre oameni) A clipi des pentru a îndepărta somnul; p. ext. a moțăi de somn. ♦ P. gener. A clipi (1). – Cf. bg. klepač „pleoapă”.
clipociseți
CLIPOTÍ vb. IV v. clipoci1. DOOM
clipocí2 (a ~) (a susura) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clipocésc, imperf. 3 sg. clipoceá; conj. prez. 3 să clipoceáscă
clipocit
CLIPOCÍ2, clipocesc, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre oameni) A clipi des pentru a îndepărta somnul; p. ext. a moțăi de somn. ♦ P. gener. A clipi (1). – Cf. bg. klepač „pleoapă”.
clipocit
CLIPOTÍ vb. IV v. clipoci1. DOOM
clipocí2 (a ~) (a susura) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clipocésc, imperf. 3 sg. clipoceá; conj. prez. 3 să clipoceáscă
clipocit
CLIPOTÍT s. n. v. clipocit. DOOM
clipocít s. n.
clipociși
CLIPOCÍ2, clipocesc, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre oameni) A clipi des pentru a îndepărta somnul; p. ext. a moțăi de somn. ♦ P. gener. A clipi (1). – Cf. bg. klepač „pleoapă”.
clipociși
CLIPOTÍ vb. IV v. clipoci1. DOOM
clipocí2 (a ~) (a susura) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clipocésc, imperf. 3 sg. clipoceá; conj. prez. 3 să clipoceáscă
clipociți
CLIPOCÍ2, clipocesc, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre oameni) A clipi des pentru a îndepărta somnul; p. ext. a moțăi de somn. ♦ P. gener. A clipi (1). – Cf. bg. klepač „pleoapă”.
clipociți
CLIPOTÍ vb. IV v. clipoci1. DOOM
clipocí2 (a ~) (a susura) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clipocésc, imperf. 3 sg. clipoceá; conj. prez. 3 să clipoceáscă
clipoti
CLIPOTÍ vb. IV v. clipoci1. DOOM
clipocí2 (a ~) (a susura) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clipocésc, imperf. 3 sg. clipoceá; conj. prez. 3 să clipoceáscă
clipotire
CLIPOTÍ vb. IV v. clipoci1.
clipotit
CLIPOTÍT s. n. v. clipocit. DOOM
clipocít s. n.
clips
CLIPS, clipsuri, s. n. 1. Obiect de podoabă (agrafă, broșă, cercel) care se prinde cu un fel de clapă sau cu un ac cu arc. 2. Piesă formată din două elemente, care se asamblează și se desfac cu ușurință. – Din germ. Klips. DOOM
clips s. n., pl. clípsuri
clipsul
CLIPS, clipsuri, s. n. 1. Obiect de podoabă (agrafă, broșă, cercel) care se prinde cu un fel de clapă sau cu un ac cu arc. 2. Piesă formată din două elemente, care se asamblează și se desfac cu ușurință. – Din germ. Klips. DOOM
clips s. n., pl. clípsuri
clipsului
CLIPS, clipsuri, s. n. 1. Obiect de podoabă (agrafă, broșă, cercel) care se prinde cu un fel de clapă sau cu un ac cu arc. 2. Piesă formată din două elemente, care se asamblează și se desfac cu ușurință. – Din germ. Klips. DOOM
clips s. n., pl. clípsuri
clipsuri
CLIPS, clipsuri, s. n. 1. Obiect de podoabă (agrafă, broșă, cercel) care se prinde cu un fel de clapă sau cu un ac cu arc. 2. Piesă formată din două elemente, care se asamblează și se desfac cu ușurință. – Din germ. Klips. DOOM
clips s. n., pl. clípsuri
clipsurile
CLIPS, clipsuri, s. n. 1. Obiect de podoabă (agrafă, broșă, cercel) care se prinde cu un fel de clapă sau cu un ac cu arc. 2. Piesă formată din două elemente, care se asamblează și se desfac cu ușurință. – Din germ. Klips. DOOM
clips s. n., pl. clípsuri
clipsurilor
CLIPS, clipsuri, s. n. 1. Obiect de podoabă (agrafă, broșă, cercel) care se prinde cu un fel de clapă sau cu un ac cu arc. 2. Piesă formată din două elemente, care se asamblează și se desfac cu ușurință. – Din germ. Klips. DOOM
clips s. n., pl. clípsuri
clipul
CLIP, clipuri, s. n. Succesiune de secvențe video, realizată pentru a promova un cântec, un politician, un produs etc. – Din engl. clip. DOOM
*clip s. n., pl. clípuri
clipului
CLIP, clipuri, s. n. Succesiune de secvențe video, realizată pentru a promova un cântec, un politician, un produs etc. – Din engl. clip. DOOM
*clip s. n., pl. clípuri
clipuri
CLIP, clipuri, s. n. Succesiune de secvențe video, realizată pentru a promova un cântec, un politician, un produs etc. – Din engl. clip. DOOM
*clip s. n., pl. clípuri
clipurile
CLIP, clipuri, s. n. Succesiune de secvențe video, realizată pentru a promova un cântec, un politician, un produs etc. – Din engl. clip. DOOM
*clip s. n., pl. clípuri
clipurilor
CLIP, clipuri, s. n. Succesiune de secvențe video, realizată pentru a promova un cântec, un politician, un produs etc. – Din engl. clip. DOOM
*clip s. n., pl. clípuri
cliring
CLÍRING s. n. v. clearing. DOOM
clíring v. clearing
clironoama
CLIRONÓM, -OÁMĂ, clironomi, -oame, s. m. și f. (Înv.) Moștenitor (al unui bun, al unui drept). – Din ngr. klironómos. DOOM
clironóm (înv.) s. m., pl. clironómi
clironoame
CLIRONÓM, -OÁMĂ, clironomi, -oame, s. m. și f. (Înv.) Moștenitor (al unui bun, al unui drept). – Din ngr. klironómos. DOOM
clironóm (înv.) s. m., pl. clironómi
clironoamei
CLIRONÓM, -OÁMĂ, clironomi, -oame, s. m. și f. (Înv.) Moștenitor (al unui bun, al unui drept). – Din ngr. klironómos. DOOM
clironóm (înv.) s. m., pl. clironómi
clironoamele
CLIRONÓM, -OÁMĂ, clironomi, -oame, s. m. și f. (Înv.) Moștenitor (al unui bun, al unui drept). – Din ngr. klironómos. DOOM
clironóm (înv.) s. m., pl. clironómi
clironoamelor
CLIRONÓM, -OÁMĂ, clironomi, -oame, s. m. și f. (Înv.) Moștenitor (al unui bun, al unui drept). – Din ngr. klironómos. DOOM
clironóm (înv.) s. m., pl. clironómi
clironom
CLIRONÓM, -OÁMĂ, clironomi, -oame, s. m. și f. (Înv.) Moștenitor (al unui bun, al unui drept). – Din ngr. klironómos. DOOM
clironóm (înv.) s. m., pl. clironómi
clironomi
CLIRONÓM, -OÁMĂ, clironomi, -oame, s. m. și f. (Înv.) Moștenitor (al unui bun, al unui drept). – Din ngr. klironómos. DOOM
clironóm (înv.) s. m., pl. clironómi
clironomia
CLIRONOMÍE, clironomii, s. f. (Înv.) (Drept de) moștenire (a unui bun). – Din ngr. klironomía. DOOM
clironomíe (înv.) s. f., art. clironomía, g.-d. art. clironomíei; pl. clironomíi, art. clironomíile
clironomie
CLIRONOMÍE, clironomii, s. f. (Înv.) (Drept de) moștenire (a unui bun). – Din ngr. klironomía. DOOM
clironomíe (înv.) s. f., art. clironomía, g.-d. art. clironomíei; pl. clironomíi, art. clironomíile
clironomiei
CLIRONOMÍE, clironomii, s. f. (Înv.) (Drept de) moștenire (a unui bun). – Din ngr. klironomía. DOOM
clironomíe (înv.) s. f., art. clironomía, g.-d. art. clironomíei; pl. clironomíi, art. clironomíile
clironomii
CLIRONÓM, -OÁMĂ, clironomi, -oame, s. m. și f. (Înv.) Moștenitor (al unui bun, al unui drept). – Din ngr. klironómos. DOOM
clironóm (înv.) s. m., pl. clironómi
clironomii
CLIRONOMÍE, clironomii, s. f. (Înv.) (Drept de) moștenire (a unui bun). – Din ngr. klironomía. DOOM
clironomíe (înv.) s. f., art. clironomía, g.-d. art. clironomíei; pl. clironomíi, art. clironomíile
clironomiile
CLIRONOMÍE, clironomii, s. f. (Înv.) (Drept de) moștenire (a unui bun). – Din ngr. klironomía. DOOM
clironomíe (înv.) s. f., art. clironomía, g.-d. art. clironomíei; pl. clironomíi, art. clironomíile
clironomiilor
CLIRONOMÍE, clironomii, s. f. (Înv.) (Drept de) moștenire (a unui bun). – Din ngr. klironomía. DOOM
clironomíe (înv.) s. f., art. clironomía, g.-d. art. clironomíei; pl. clironomíi, art. clironomíile
clironomilor
CLIRONÓM, -OÁMĂ, clironomi, -oame, s. m. și f. (Înv.) Moștenitor (al unui bun, al unui drept). – Din ngr. klironómos. DOOM
clironóm (înv.) s. m., pl. clironómi
clironomisea
CLIRONOMISÍ, clironomisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A moșteni (un bun, un drept). – Din ngr. klironomíso (viit. lui klironomó). DOOM
clironomisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clironomisésc, imperf. 3 sg. clironomiseá; conj. prez. 3 să clironomiseáscă
clironomiseai
CLIRONOMISÍ, clironomisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A moșteni (un bun, un drept). – Din ngr. klironomíso (viit. lui klironomó). DOOM
clironomisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clironomisésc, imperf. 3 sg. clironomiseá; conj. prez. 3 să clironomiseáscă
clironomiseam
CLIRONOMISÍ, clironomisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A moșteni (un bun, un drept). – Din ngr. klironomíso (viit. lui klironomó). DOOM
clironomisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clironomisésc, imperf. 3 sg. clironomiseá; conj. prez. 3 să clironomiseáscă
clironomisească
CLIRONOMISÍ, clironomisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A moșteni (un bun, un drept). – Din ngr. klironomíso (viit. lui klironomó). DOOM
clironomisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clironomisésc, imperf. 3 sg. clironomiseá; conj. prez. 3 să clironomiseáscă
clironomiseau
CLIRONOMISÍ, clironomisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A moșteni (un bun, un drept). – Din ngr. klironomíso (viit. lui klironomó). DOOM
clironomisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clironomisésc, imperf. 3 sg. clironomiseá; conj. prez. 3 să clironomiseáscă
clironomiseați
CLIRONOMISÍ, clironomisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A moșteni (un bun, un drept). – Din ngr. klironomíso (viit. lui klironomó). DOOM
clironomisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clironomisésc, imperf. 3 sg. clironomiseá; conj. prez. 3 să clironomiseáscă
clironomisesc
CLIRONOMISÍ, clironomisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A moșteni (un bun, un drept). – Din ngr. klironomíso (viit. lui klironomó). DOOM
clironomisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clironomisésc, imperf. 3 sg. clironomiseá; conj. prez. 3 să clironomiseáscă
clironomisește
CLIRONOMISÍ, clironomisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A moșteni (un bun, un drept). – Din ngr. klironomíso (viit. lui klironomó). DOOM
clironomisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clironomisésc, imperf. 3 sg. clironomiseá; conj. prez. 3 să clironomiseáscă
clironomisești
CLIRONOMISÍ, clironomisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A moșteni (un bun, un drept). – Din ngr. klironomíso (viit. lui klironomó). DOOM
clironomisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clironomisésc, imperf. 3 sg. clironomiseá; conj. prez. 3 să clironomiseáscă
clironomisi
CLIRONOMISÍ, clironomisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A moșteni (un bun, un drept). – Din ngr. klironomíso (viit. lui klironomó). DOOM
clironomisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clironomisésc, imperf. 3 sg. clironomiseá; conj. prez. 3 să clironomiseáscă
clironomisii
CLIRONOMISÍ, clironomisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A moșteni (un bun, un drept). – Din ngr. klironomíso (viit. lui klironomó). DOOM
clironomisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clironomisésc, imperf. 3 sg. clironomiseá; conj. prez. 3 să clironomiseáscă
clironomisim
CLIRONOMISÍ, clironomisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A moșteni (un bun, un drept). – Din ngr. klironomíso (viit. lui klironomó). DOOM
clironomisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clironomisésc, imperf. 3 sg. clironomiseá; conj. prez. 3 să clironomiseáscă
clironomisind
CLIRONOMISÍ, clironomisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A moșteni (un bun, un drept). – Din ngr. klironomíso (viit. lui klironomó). DOOM
clironomisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clironomisésc, imperf. 3 sg. clironomiseá; conj. prez. 3 să clironomiseáscă
clironomisire
CLIRONOMISÍ, clironomisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A moșteni (un bun, un drept). – Din ngr. klironomíso (viit. lui klironomó). DOOM
clironomisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clironomisésc, imperf. 3 sg. clironomiseá; conj. prez. 3 să clironomiseáscă
clironomisire
CLIRONOMISÍ, clironomisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A moșteni (un bun, un drept). – Din ngr. klironomíso (viit. lui klironomó).
clironomisiră
CLIRONOMISÍ, clironomisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A moșteni (un bun, un drept). – Din ngr. klironomíso (viit. lui klironomó). DOOM
clironomisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clironomisésc, imperf. 3 sg. clironomiseá; conj. prez. 3 să clironomiseáscă
clironomisirăm
CLIRONOMISÍ, clironomisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A moșteni (un bun, un drept). – Din ngr. klironomíso (viit. lui klironomó). DOOM
clironomisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clironomisésc, imperf. 3 sg. clironomiseá; conj. prez. 3 să clironomiseáscă
clironomisirăți
CLIRONOMISÍ, clironomisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A moșteni (un bun, un drept). – Din ngr. klironomíso (viit. lui klironomó). DOOM
clironomisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clironomisésc, imperf. 3 sg. clironomiseá; conj. prez. 3 să clironomiseáscă
clironomisise
CLIRONOMISÍ, clironomisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A moșteni (un bun, un drept). – Din ngr. klironomíso (viit. lui klironomó). DOOM
clironomisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clironomisésc, imperf. 3 sg. clironomiseá; conj. prez. 3 să clironomiseáscă
clironomisisem
CLIRONOMISÍ, clironomisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A moșteni (un bun, un drept). – Din ngr. klironomíso (viit. lui klironomó). DOOM
clironomisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clironomisésc, imperf. 3 sg. clironomiseá; conj. prez. 3 să clironomiseáscă
clironomisiseră
CLIRONOMISÍ, clironomisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A moșteni (un bun, un drept). – Din ngr. klironomíso (viit. lui klironomó). DOOM
clironomisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clironomisésc, imperf. 3 sg. clironomiseá; conj. prez. 3 să clironomiseáscă
clironomisiserăm
CLIRONOMISÍ, clironomisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A moșteni (un bun, un drept). – Din ngr. klironomíso (viit. lui klironomó). DOOM
clironomisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clironomisésc, imperf. 3 sg. clironomiseá; conj. prez. 3 să clironomiseáscă
clironomisiserăți
CLIRONOMISÍ, clironomisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A moșteni (un bun, un drept). – Din ngr. klironomíso (viit. lui klironomó). DOOM
clironomisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clironomisésc, imperf. 3 sg. clironomiseá; conj. prez. 3 să clironomiseáscă
clironomisiseși
CLIRONOMISÍ, clironomisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A moșteni (un bun, un drept). – Din ngr. klironomíso (viit. lui klironomó). DOOM
clironomisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clironomisésc, imperf. 3 sg. clironomiseá; conj. prez. 3 să clironomiseáscă
clironomisiseți
CLIRONOMISÍ, clironomisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A moșteni (un bun, un drept). – Din ngr. klironomíso (viit. lui klironomó). DOOM
clironomisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clironomisésc, imperf. 3 sg. clironomiseá; conj. prez. 3 să clironomiseáscă
clironomisit
CLIRONOMISÍ, clironomisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A moșteni (un bun, un drept). – Din ngr. klironomíso (viit. lui klironomó). DOOM
clironomisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clironomisésc, imperf. 3 sg. clironomiseá; conj. prez. 3 să clironomiseáscă
clironomisit
CLIRONOMISÍ, clironomisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A moșteni (un bun, un drept). – Din ngr. klironomíso (viit. lui klironomó).
clironomisiși
CLIRONOMISÍ, clironomisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A moșteni (un bun, un drept). – Din ngr. klironomíso (viit. lui klironomó). DOOM
clironomisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clironomisésc, imperf. 3 sg. clironomiseá; conj. prez. 3 să clironomiseáscă
clironomisiți
CLIRONOMISÍ, clironomisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A moșteni (un bun, un drept). – Din ngr. klironomíso (viit. lui klironomó). DOOM
clironomisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clironomisésc, imperf. 3 sg. clironomiseá; conj. prez. 3 să clironomiseáscă
clironomul
CLIRONÓM, -OÁMĂ, clironomi, -oame, s. m. și f. (Înv.) Moștenitor (al unui bun, al unui drept). – Din ngr. klironómos. DOOM
clironóm (înv.) s. m., pl. clironómi
clironomului
CLIRONÓM, -OÁMĂ, clironomi, -oame, s. m. și f. (Înv.) Moștenitor (al unui bun, al unui drept). – Din ngr. klironómos. DOOM
clironóm (înv.) s. m., pl. clironómi
clisa
CLÍSĂ, clise, s. f. 1. Pământ argilos care în amestec cu apa formează o pastă cleioasă; p. gener. argilă. 2. (Reg.) Pâine nedospită sau necoaptă bine; aliment cleios, fără gust. 3. (Reg.) (Bucată de) slănină. – Din bg. klisa. DOOM
clísă s. f., g.-d. art. clísei; pl. clíse
clise
CLÍSĂ, clise, s. f. 1. Pământ argilos care în amestec cu apa formează o pastă cleioasă; p. gener. argilă. 2. (Reg.) Pâine nedospită sau necoaptă bine; aliment cleios, fără gust. 3. (Reg.) (Bucată de) slănină. – Din bg. klisa. DOOM
clísă s. f., g.-d. art. clísei; pl. clíse
clisei
CLÍSĂ, clise, s. f. 1. Pământ argilos care în amestec cu apa formează o pastă cleioasă; p. gener. argilă. 2. (Reg.) Pâine nedospită sau necoaptă bine; aliment cleios, fără gust. 3. (Reg.) (Bucată de) slănină. – Din bg. klisa. DOOM
clísă s. f., g.-d. art. clísei; pl. clíse
clisele
CLÍSĂ, clise, s. f. 1. Pământ argilos care în amestec cu apa formează o pastă cleioasă; p. gener. argilă. 2. (Reg.) Pâine nedospită sau necoaptă bine; aliment cleios, fără gust. 3. (Reg.) (Bucată de) slănină. – Din bg. klisa. DOOM
clísă s. f., g.-d. art. clísei; pl. clíse
cliselor
CLÍSĂ, clise, s. f. 1. Pământ argilos care în amestec cu apa formează o pastă cleioasă; p. gener. argilă. 2. (Reg.) Pâine nedospită sau necoaptă bine; aliment cleios, fără gust. 3. (Reg.) (Bucată de) slănină. – Din bg. klisa. DOOM
clísă s. f., g.-d. art. clísei; pl. clíse
clisma
CLÍSMĂ, clisme, s. f. Introducere a unui lichid în intestinul gros, pe cale rectală, pentru evacuarea forțată a materiilor fecale, de obicei în cazurile de constipație; clistir. – Din ngr. klísma, germ. Klysma. DOOM
clísmă s. f., g.-d. art. clísmei; pl. clísme
clisme
CLÍSMĂ, clisme, s. f. Introducere a unui lichid în intestinul gros, pe cale rectală, pentru evacuarea forțată a materiilor fecale, de obicei în cazurile de constipație; clistir. – Din ngr. klísma, germ. Klysma. DOOM
clísmă s. f., g.-d. art. clísmei; pl. clísme
clismei
CLÍSMĂ, clisme, s. f. Introducere a unui lichid în intestinul gros, pe cale rectală, pentru evacuarea forțată a materiilor fecale, de obicei în cazurile de constipație; clistir. – Din ngr. klísma, germ. Klysma. DOOM
clísmă s. f., g.-d. art. clísmei; pl. clísme
clismele
CLÍSMĂ, clisme, s. f. Introducere a unui lichid în intestinul gros, pe cale rectală, pentru evacuarea forțată a materiilor fecale, de obicei în cazurile de constipație; clistir. – Din ngr. klísma, germ. Klysma. DOOM
clísmă s. f., g.-d. art. clísmei; pl. clísme
clismelor
CLÍSMĂ, clisme, s. f. Introducere a unui lichid în intestinul gros, pe cale rectală, pentru evacuarea forțată a materiilor fecale, de obicei în cazurile de constipație; clistir. – Din ngr. klísma, germ. Klysma. DOOM
clísmă s. f., g.-d. art. clísmei; pl. clísme
clisoasa
CLISÓS, -OÁSĂ, clisoși, -oase, adj. Vâscos, lipicios, cleios; p. gener. argilos. – Clisă + suf. -os. DOOM
clisós adj. m., pl. clisóși; f. clisoásă, pl. clisoáse
clisoase
CLISÓS, -OÁSĂ, clisoși, -oase, adj. Vâscos, lipicios, cleios; p. gener. argilos. – Clisă + suf. -os. DOOM
clisós adj. m., pl. clisóși; f. clisoásă, pl. clisoáse
clisoasei
CLISÓS, -OÁSĂ, clisoși, -oase, adj. Vâscos, lipicios, cleios; p. gener. argilos. – Clisă + suf. -os. DOOM
clisós adj. m., pl. clisóși; f. clisoásă, pl. clisoáse
clisoasele
CLISÓS, -OÁSĂ, clisoși, -oase, adj. Vâscos, lipicios, cleios; p. gener. argilos. – Clisă + suf. -os. DOOM
clisós adj. m., pl. clisóși; f. clisoásă, pl. clisoáse
clisoaselor
CLISÓS, -OÁSĂ, clisoși, -oase, adj. Vâscos, lipicios, cleios; p. gener. argilos. – Clisă + suf. -os. DOOM
clisós adj. m., pl. clisóși; f. clisoásă, pl. clisoáse
clisos
CLISÓS, -OÁSĂ, clisoși, -oase, adj. Vâscos, lipicios, cleios; p. gener. argilos. – Clisă + suf. -os. DOOM
clisós adj. m., pl. clisóși; f. clisoásă, pl. clisoáse
clisosul
CLISÓS, -OÁSĂ, clisoși, -oase, adj. Vâscos, lipicios, cleios; p. gener. argilos. – Clisă + suf. -os. DOOM
clisós adj. m., pl. clisóși; f. clisoásă, pl. clisoáse
clisosului
CLISÓS, -OÁSĂ, clisoși, -oase, adj. Vâscos, lipicios, cleios; p. gener. argilos. – Clisă + suf. -os. DOOM
clisós adj. m., pl. clisóși; f. clisoásă, pl. clisoáse
clisoși
CLISÓS, -OÁSĂ, clisoși, -oase, adj. Vâscos, lipicios, cleios; p. gener. argilos. – Clisă + suf. -os. DOOM
clisós adj. m., pl. clisóși; f. clisoásă, pl. clisoáse
clisoșii
CLISÓS, -OÁSĂ, clisoși, -oase, adj. Vâscos, lipicios, cleios; p. gener. argilos. – Clisă + suf. -os. DOOM
clisós adj. m., pl. clisóși; f. clisoásă, pl. clisoáse
clisoșilor
CLISÓS, -OÁSĂ, clisoși, -oase, adj. Vâscos, lipicios, cleios; p. gener. argilos. – Clisă + suf. -os. DOOM
clisós adj. m., pl. clisóși; f. clisoásă, pl. clisoáse
clistir
CLISTÍR, clistire, s. n. (Pop.) 1. Irigator. 2. Clismă. – Din ngr. klistír. DOOM
clistír (pop.) s. n., pl. clistíre
clistire
CLISTÍR, clistire, s. n. (Pop.) 1. Irigator. 2. Clismă. – Din ngr. klistír. DOOM
clistír (pop.) s. n., pl. clistíre
clistirele
CLISTÍR, clistire, s. n. (Pop.) 1. Irigator. 2. Clismă. – Din ngr. klistír. DOOM
clistír (pop.) s. n., pl. clistíre
clistirelor
CLISTÍR, clistire, s. n. (Pop.) 1. Irigator. 2. Clismă. – Din ngr. klistír. DOOM
clistír (pop.) s. n., pl. clistíre
clistirul
CLISTÍR, clistire, s. n. (Pop.) 1. Irigator. 2. Clismă. – Din ngr. klistír. DOOM
clistír (pop.) s. n., pl. clistíre
clistirului
CLISTÍR, clistire, s. n. (Pop.) 1. Irigator. 2. Clismă. – Din ngr. klistír. DOOM
clistír (pop.) s. n., pl. clistíre
clistroane
CLISTRÓN s.n. (Electr.) Tub electronic folosit ca generator și amplificator de unde de foarte înaltă frecvență. [< fr., engl. klystron]. DOOM
clistrón s. n., pl. clistroáne
clistroanele
CLISTRÓN s.n. (Electr.) Tub electronic folosit ca generator și amplificator de unde de foarte înaltă frecvență. [< fr., engl. klystron]. DOOM
clistrón s. n., pl. clistroáne
clistroanelor
CLISTRÓN s.n. (Electr.) Tub electronic folosit ca generator și amplificator de unde de foarte înaltă frecvență. [< fr., engl. klystron]. DOOM
clistrón s. n., pl. clistroáne
clistron
CLISTRÓN s.n. (Electr.) Tub electronic folosit ca generator și amplificator de unde de foarte înaltă frecvență. [< fr., engl. klystron]. DOOM
clistrón s. n., pl. clistroáne
clistronul
CLISTRÓN s.n. (Electr.) Tub electronic folosit ca generator și amplificator de unde de foarte înaltă frecvență. [< fr., engl. klystron]. DOOM
clistrón s. n., pl. clistroáne
clistronului
CLISTRÓN s.n. (Electr.) Tub electronic folosit ca generator și amplificator de unde de foarte înaltă frecvență. [< fr., engl. klystron]. DOOM
clistrón s. n., pl. clistroáne
clit
CLIT, clituri, s. n. (Mold., Transilv.) Vraf, teanc (de lucruri așezate în ordine unu! peste altul); grămadă. O ladă ce gemea de pînzuri, iar deasupra stăteau păturite lăicere și scoarțe puse clit. CONTEMPORANUL, VI 99. Lăzi de Brașov cu clituri de scoarțe pe dînsele. I. IONESCU, D. 206. ◊ (La pl., repetat) Jur împrejur, așezate bucăți de mălai și de pîine, tot clituri-clituri. SEVASTOS, N. 283.
clitemnestra
Clitemnestra = Clytaemnestra.
clitopilus
SĂLCIOÁRĂ, sălcioare, s. f. 1. Diminutiv al lui salcie1. 2. Arbore spinos, cu frunze lanceolate și cu flori galbene, puternic mirositoare, cultivat ca plantă ornamentală (Elaegnus angustifolia). [Pr.: -ci-oa-] – Salcie1 + suf. -ioară.
clitoridectomia
CLITORIDECTOMÍE s.f. (Med.) Ablațiune chirurgicală a clitorisului. [< fr. clitoridectomie].
clitoridectomie
CLITORIDECTOMÍE s.f. (Med.) Ablațiune chirurgicală a clitorisului. [< fr. clitoridectomie].
clitoridectomiei
CLITORIDECTOMÍE s.f. (Med.) Ablațiune chirurgicală a clitorisului. [< fr. clitoridectomie].
clitoridectomii
CLITORIDECTOMÍE s.f. (Med.) Ablațiune chirurgicală a clitorisului. [< fr. clitoridectomie].
clitoridectomiile
CLITORIDECTOMÍE s.f. (Med.) Ablațiune chirurgicală a clitorisului. [< fr. clitoridectomie].
clitoridectomiilor
CLITORIDECTOMÍE s.f. (Med.) Ablațiune chirurgicală a clitorisului. [< fr. clitoridectomie].
clitoris
CLÍTORIS, clitorisuri, s. n. Mic organ erectil prezent la femei, situat deasupra meatului urinar. – Din fr. clitoris. DOOM
clítoris s. n., pl. clítorisuri
clitorism
CLITORÍSM s.n. (Med.) Erecție maladivă a clitorisului. [< fr. clitorisme].
clitorisul
CLÍTORIS, clitorisuri, s. n. Mic organ erectil prezent la femei, situat deasupra meatului urinar. – Din fr. clitoris. DOOM
clítoris s. n., pl. clítorisuri
clitorisului
CLÍTORIS, clitorisuri, s. n. Mic organ erectil prezent la femei, situat deasupra meatului urinar. – Din fr. clitoris. DOOM
clítoris s. n., pl. clítorisuri
clitorisuri
CLÍTORIS, clitorisuri, s. n. Mic organ erectil prezent la femei, situat deasupra meatului urinar. – Din fr. clitoris. DOOM
clítoris s. n., pl. clítorisuri
clitorisurile
CLÍTORIS, clitorisuri, s. n. Mic organ erectil prezent la femei, situat deasupra meatului urinar. – Din fr. clitoris. DOOM
clítoris s. n., pl. clítorisuri
clitorisurilor
CLÍTORIS, clitorisuri, s. n. Mic organ erectil prezent la femei, situat deasupra meatului urinar. – Din fr. clitoris. DOOM
clítoris s. n., pl. clítorisuri
clitorită
clitorítă (clitoríte), s. f. – Prostituată. Cuvînt argotic, de origine necunoscută. Der. de la clitoris propusă de Vasiliu, GS, VII, 110, este puțin probabilă.
clitul
CLIT, clituri, s. n. (Mold., Transilv.) Vraf, teanc (de lucruri așezate în ordine unu! peste altul); grămadă. O ladă ce gemea de pînzuri, iar deasupra stăteau păturite lăicere și scoarțe puse clit. CONTEMPORANUL, VI 99. Lăzi de Brașov cu clituri de scoarțe pe dînsele. I. IONESCU, D. 206. ◊ (La pl., repetat) Jur împrejur, așezate bucăți de mălai și de pîine, tot clituri-clituri. SEVASTOS, N. 283.
clitului
CLIT, clituri, s. n. (Mold., Transilv.) Vraf, teanc (de lucruri așezate în ordine unu! peste altul); grămadă. O ladă ce gemea de pînzuri, iar deasupra stăteau păturite lăicere și scoarțe puse clit. CONTEMPORANUL, VI 99. Lăzi de Brașov cu clituri de scoarțe pe dînsele. I. IONESCU, D. 206. ◊ (La pl., repetat) Jur împrejur, așezate bucăți de mălai și de pîine, tot clituri-clituri. SEVASTOS, N. 283.
clituri
CLIT, clituri, s. n. (Mold., Transilv.) Vraf, teanc (de lucruri așezate în ordine unu! peste altul); grămadă. O ladă ce gemea de pînzuri, iar deasupra stăteau păturite lăicere și scoarțe puse clit. CONTEMPORANUL, VI 99. Lăzi de Brașov cu clituri de scoarțe pe dînsele. I. IONESCU, D. 206. ◊ (La pl., repetat) Jur împrejur, așezate bucăți de mălai și de pîine, tot clituri-clituri. SEVASTOS, N. 283.
cliturile
CLIT, clituri, s. n. (Mold., Transilv.) Vraf, teanc (de lucruri așezate în ordine unu! peste altul); grămadă. O ladă ce gemea de pînzuri, iar deasupra stăteau păturite lăicere și scoarțe puse clit. CONTEMPORANUL, VI 99. Lăzi de Brașov cu clituri de scoarțe pe dînsele. I. IONESCU, D. 206. ◊ (La pl., repetat) Jur împrejur, așezate bucăți de mălai și de pîine, tot clituri-clituri. SEVASTOS, N. 283.
cliturilor
CLIT, clituri, s. n. (Mold., Transilv.) Vraf, teanc (de lucruri așezate în ordine unu! peste altul); grămadă. O ladă ce gemea de pînzuri, iar deasupra stăteau păturite lăicere și scoarțe puse clit. CONTEMPORANUL, VI 99. Lăzi de Brașov cu clituri de scoarțe pe dînsele. I. IONESCU, D. 206. ◊ (La pl., repetat) Jur împrejur, așezate bucăți de mălai și de pîine, tot clituri-clituri. SEVASTOS, N. 283.
cliuci
cliúci (-i), s. n. – 1. Cheie. – 2. Tîmplă. Sl. ključĭ (DAR). Cuvînt vechi (sec. XVI), care se mai folosește doar în Maram., cu sensul de „cîrlig”. Cf. clucer.
cliva
CLIVÁ, pers. 3 clivează, vb. I. Intranz. (Despre minerale, roci, cristale) A se desface în plăci sau în lame cu suprafețe plane. – Din fr. cliver. DOOM
clivá (a ~) vb., ind. prez. 3 cliveáză
clivaj
CLIVÁJ, clivaje, s. n. Proprietate a unor substanțe cristalizate de a se desface după fețe plane, în urma unei acțiuni mecanice. – Din fr. clivage. DOOM
cliváj s. n., pl. cliváje
clivaje
CLIVÁJ, clivaje, s. n. Proprietate a unor substanțe cristalizate de a se desface după fețe plane, în urma unei acțiuni mecanice. – Din fr. clivage. DOOM
cliváj s. n., pl. cliváje
clivajele
CLIVÁJ, clivaje, s. n. Proprietate a unor substanțe cristalizate de a se desface după fețe plane, în urma unei acțiuni mecanice. – Din fr. clivage. DOOM
cliváj s. n., pl. cliváje
clivajelor
CLIVÁJ, clivaje, s. n. Proprietate a unor substanțe cristalizate de a se desface după fețe plane, în urma unei acțiuni mecanice. – Din fr. clivage. DOOM
cliváj s. n., pl. cliváje
clivajul
CLIVÁJ, clivaje, s. n. Proprietate a unor substanțe cristalizate de a se desface după fețe plane, în urma unei acțiuni mecanice. – Din fr. clivage. DOOM
cliváj s. n., pl. cliváje
clivajului
CLIVÁJ, clivaje, s. n. Proprietate a unor substanțe cristalizate de a se desface după fețe plane, în urma unei acțiuni mecanice. – Din fr. clivage. DOOM
cliváj s. n., pl. cliváje
clivare
CLIVÁ, pers. 3 clivează, vb. I. Intranz. (Despre minerale, roci, cristale) A se desface în plăci sau în lame cu suprafețe plane. – Din fr. cliver. DOOM
clivá (a ~) vb., ind. prez. 3 cliveáză
clivare
CLIVÁRE, clivări, s. f. Acțiunea de a cliva și rezultatul ei; clivaj. – V. cliva. DOOM
cliváre s. f., g.-d. art. clivắrii; pl. clivắri
clivarea
CLIVÁRE, clivări, s. f. Acțiunea de a cliva și rezultatul ei; clivaj. – V. cliva. DOOM
cliváre s. f., g.-d. art. clivắrii; pl. clivắri
clivară
CLIVÁ, pers. 3 clivează, vb. I. Intranz. (Despre minerale, roci, cristale) A se desface în plăci sau în lame cu suprafețe plane. – Din fr. cliver. DOOM
clivá (a ~) vb., ind. prez. 3 cliveáză
clivase
CLIVÁ, pers. 3 clivează, vb. I. Intranz. (Despre minerale, roci, cristale) A se desface în plăci sau în lame cu suprafețe plane. – Din fr. cliver. DOOM
clivá (a ~) vb., ind. prez. 3 cliveáză
clivaseră
CLIVÁ, pers. 3 clivează, vb. I. Intranz. (Despre minerale, roci, cristale) A se desface în plăci sau în lame cu suprafețe plane. – Din fr. cliver. DOOM
clivá (a ~) vb., ind. prez. 3 cliveáză
clivat
CLIVÁ, pers. 3 clivează, vb. I. Intranz. (Despre minerale, roci, cristale) A se desface în plăci sau în lame cu suprafețe plane. – Din fr. cliver. DOOM
clivá (a ~) vb., ind. prez. 3 cliveáză
clivau
CLIVÁ, pers. 3 clivează, vb. I. Intranz. (Despre minerale, roci, cristale) A se desface în plăci sau în lame cu suprafețe plane. – Din fr. cliver. DOOM
clivá (a ~) vb., ind. prez. 3 cliveáză
clivează
CLIVÁ, pers. 3 clivează, vb. I. Intranz. (Despre minerale, roci, cristale) A se desface în plăci sau în lame cu suprafețe plane. – Din fr. cliver. DOOM
clivá (a ~) vb., ind. prez. 3 cliveáză
cliveze
CLIVÁ, pers. 3 clivează, vb. I. Intranz. (Despre minerale, roci, cristale) A se desface în plăci sau în lame cu suprafețe plane. – Din fr. cliver. DOOM
clivá (a ~) vb., ind. prez. 3 cliveáză
clivând
CLIVÁ, pers. 3 clivează, vb. I. Intranz. (Despre minerale, roci, cristale) A se desface în plăci sau în lame cu suprafețe plane. – Din fr. cliver. DOOM
clivá (a ~) vb., ind. prez. 3 cliveáză
clivînd
CLIVÁ, pers. 3 clivează, vb. I. Intranz. (Despre minerale, roci, cristale) A se desface în plăci sau în lame cu suprafețe plane. – Din fr. cliver. DOOM
clivá (a ~) vb., ind. prez. 3 cliveáză
clivări
CLIVÁRE, clivări, s. f. Acțiunea de a cliva și rezultatul ei; clivaj. – V. cliva. DOOM
cliváre s. f., g.-d. art. clivắrii; pl. clivắri
clivării
CLIVÁRE, clivări, s. f. Acțiunea de a cliva și rezultatul ei; clivaj. – V. cliva. DOOM
cliváre s. f., g.-d. art. clivắrii; pl. clivắri
clivările
CLIVÁRE, clivări, s. f. Acțiunea de a cliva și rezultatul ei; clivaj. – V. cliva. DOOM
cliváre s. f., g.-d. art. clivắrii; pl. clivắri
clivărilor
CLIVÁRE, clivări, s. f. Acțiunea de a cliva și rezultatul ei; clivaj. – V. cliva. DOOM
cliváre s. f., g.-d. art. clivắrii; pl. clivắri
clizimetre
CLIZIMÉTRU s.n. Instrument topografic pentru măsurarea unghiurilor de pantă. [< fr. clisimètre, cf. gr. klisis – înclinație, metron – măsură].
clizimetrele
CLIZIMÉTRU s.n. Instrument topografic pentru măsurarea unghiurilor de pantă. [< fr. clisimètre, cf. gr. klisis – înclinație, metron – măsură].
clizimetrelor
CLIZIMÉTRU s.n. Instrument topografic pentru măsurarea unghiurilor de pantă. [< fr. clisimètre, cf. gr. klisis – înclinație, metron – măsură].
clizimetru
CLIZIMÉTRU s.n. Instrument topografic pentru măsurarea unghiurilor de pantă. [< fr. clisimètre, cf. gr. klisis – înclinație, metron – măsură].
clizimetrul
CLIZIMÉTRU s.n. Instrument topografic pentru măsurarea unghiurilor de pantă. [< fr. clisimètre, cf. gr. klisis – înclinație, metron – măsură].
clizimetrului
CLIZIMÉTRU s.n. Instrument topografic pentru măsurarea unghiurilor de pantă. [< fr. clisimètre, cf. gr. klisis – înclinație, metron – măsură].
clișa
CLIȘÁ, clișez, vb. I. Tranz. (Rar) A executa un clișeu (1) în vederea reproducerii lui tipografice. – Din fr. clicher. DOOM
clișá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 clișeáză, 1 pl. clișắm; conj. prez. 3 să clișéze; ger. clișấnd
clișai
CLIȘÁ, clișez, vb. I. Tranz. (Rar) A executa un clișeu (1) în vederea reproducerii lui tipografice. – Din fr. clicher. DOOM
clișá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 clișeáză, 1 pl. clișắm; conj. prez. 3 să clișéze; ger. clișấnd
clișaj
CLIȘÁJ s.n. (Poligr.) Acțiunea de a clișa și rezultatul ei; clișare. [Pl. -je. / < fr. clichage]. DOOM
clișáj s. n., pl. clișáje
clișaje
CLIȘÁJ s.n. (Poligr.) Acțiunea de a clișa și rezultatul ei; clișare. [Pl. -je. / < fr. clichage]. DOOM
clișáj s. n., pl. clișáje
clișajele
CLIȘÁJ s.n. (Poligr.) Acțiunea de a clișa și rezultatul ei; clișare. [Pl. -je. / < fr. clichage]. DOOM
clișáj s. n., pl. clișáje
clișajelor
CLIȘÁJ s.n. (Poligr.) Acțiunea de a clișa și rezultatul ei; clișare. [Pl. -je. / < fr. clichage]. DOOM
clișáj s. n., pl. clișáje
clișajul
CLIȘÁJ s.n. (Poligr.) Acțiunea de a clișa și rezultatul ei; clișare. [Pl. -je. / < fr. clichage]. DOOM
clișáj s. n., pl. clișáje
clișajului
CLIȘÁJ s.n. (Poligr.) Acțiunea de a clișa și rezultatul ei; clișare. [Pl. -je. / < fr. clichage]. DOOM
clișáj s. n., pl. clișáje
clișam
CLIȘÁ, clișez, vb. I. Tranz. (Rar) A executa un clișeu (1) în vederea reproducerii lui tipografice. – Din fr. clicher. DOOM
clișá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 clișeáză, 1 pl. clișắm; conj. prez. 3 să clișéze; ger. clișấnd
clișare
CLIȘÁ, clișez, vb. I. Tranz. (Rar) A executa un clișeu (1) în vederea reproducerii lui tipografice. – Din fr. clicher. DOOM
clișá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 clișeáză, 1 pl. clișắm; conj. prez. 3 să clișéze; ger. clișấnd
clișare
CLIȘÁRE, clișări, s. f. (Rar) Faptul de a clișa. – V. clișa. DOOM
clișáre s. f., g.-d. art. clișắrii; pl. clișắri
clișarea
CLIȘÁRE, clișări, s. f. (Rar) Faptul de a clișa. – V. clișa. DOOM
clișáre s. f., g.-d. art. clișắrii; pl. clișắri
clișară
CLIȘÁ, clișez, vb. I. Tranz. (Rar) A executa un clișeu (1) în vederea reproducerii lui tipografice. – Din fr. clicher. DOOM
clișá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 clișeáză, 1 pl. clișắm; conj. prez. 3 să clișéze; ger. clișấnd
clișarăm
CLIȘÁ, clișez, vb. I. Tranz. (Rar) A executa un clișeu (1) în vederea reproducerii lui tipografice. – Din fr. clicher. DOOM
clișá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 clișeáză, 1 pl. clișắm; conj. prez. 3 să clișéze; ger. clișấnd
clișarăți
CLIȘÁ, clișez, vb. I. Tranz. (Rar) A executa un clișeu (1) în vederea reproducerii lui tipografice. – Din fr. clicher. DOOM
clișá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 clișeáză, 1 pl. clișắm; conj. prez. 3 să clișéze; ger. clișấnd
clișase
CLIȘÁ, clișez, vb. I. Tranz. (Rar) A executa un clișeu (1) în vederea reproducerii lui tipografice. – Din fr. clicher. DOOM
clișá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 clișeáză, 1 pl. clișắm; conj. prez. 3 să clișéze; ger. clișấnd
clișasem
CLIȘÁ, clișez, vb. I. Tranz. (Rar) A executa un clișeu (1) în vederea reproducerii lui tipografice. – Din fr. clicher. DOOM
clișá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 clișeáză, 1 pl. clișắm; conj. prez. 3 să clișéze; ger. clișấnd
clișaseră
CLIȘÁ, clișez, vb. I. Tranz. (Rar) A executa un clișeu (1) în vederea reproducerii lui tipografice. – Din fr. clicher. DOOM
clișá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 clișeáză, 1 pl. clișắm; conj. prez. 3 să clișéze; ger. clișấnd
clișaserăm
CLIȘÁ, clișez, vb. I. Tranz. (Rar) A executa un clișeu (1) în vederea reproducerii lui tipografice. – Din fr. clicher. DOOM
clișá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 clișeáză, 1 pl. clișắm; conj. prez. 3 să clișéze; ger. clișấnd
clișaserăți
CLIȘÁ, clișez, vb. I. Tranz. (Rar) A executa un clișeu (1) în vederea reproducerii lui tipografice. – Din fr. clicher. DOOM
clișá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 clișeáză, 1 pl. clișắm; conj. prez. 3 să clișéze; ger. clișấnd
clișaseși
CLIȘÁ, clișez, vb. I. Tranz. (Rar) A executa un clișeu (1) în vederea reproducerii lui tipografice. – Din fr. clicher. DOOM
clișá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 clișeáză, 1 pl. clișắm; conj. prez. 3 să clișéze; ger. clișấnd
clișaseți
CLIȘÁ, clișez, vb. I. Tranz. (Rar) A executa un clișeu (1) în vederea reproducerii lui tipografice. – Din fr. clicher. DOOM
clișá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 clișeáză, 1 pl. clișắm; conj. prez. 3 să clișéze; ger. clișấnd
clișat
CLIȘÁ, clișez, vb. I. Tranz. (Rar) A executa un clișeu (1) în vederea reproducerii lui tipografice. – Din fr. clicher. DOOM
clișá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 clișeáză, 1 pl. clișắm; conj. prez. 3 să clișéze; ger. clișấnd
clișat
CLIȘÁ, clișez, vb. I. Tranz. (Rar) A executa un clișeu (1) în vederea reproducerii lui tipografice. – Din fr. clicher.
clișau
CLIȘÁ, clișez, vb. I. Tranz. (Rar) A executa un clișeu (1) în vederea reproducerii lui tipografice. – Din fr. clicher. DOOM
clișá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 clișeáză, 1 pl. clișắm; conj. prez. 3 să clișéze; ger. clișấnd
clișași
CLIȘÁ, clișez, vb. I. Tranz. (Rar) A executa un clișeu (1) în vederea reproducerii lui tipografice. – Din fr. clicher. DOOM
clișá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 clișeáză, 1 pl. clișắm; conj. prez. 3 să clișéze; ger. clișấnd
clișați
CLIȘÁ, clișez, vb. I. Tranz. (Rar) A executa un clișeu (1) în vederea reproducerii lui tipografice. – Din fr. clicher. DOOM
clișá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 clișeáză, 1 pl. clișắm; conj. prez. 3 să clișéze; ger. clișấnd
clișează
CLIȘÁ, clișez, vb. I. Tranz. (Rar) A executa un clișeu (1) în vederea reproducerii lui tipografice. – Din fr. clicher. DOOM
clișá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 clișeáză, 1 pl. clișắm; conj. prez. 3 să clișéze; ger. clișấnd
clișee
CLIȘÉU, clișee, s. n. 1. Imagine fotografică negativă (pe peliculă de film sau pe sticlă) obținută în camera obscură și după care se face reproducerea fotografică; p. ext. placă sau film fotografic impresionat, developat și fixat. 2. (Tipogr.) Planșă de metal, de lemn etc. pe care s-a reprodus sau s-a gravat o imagine, spre a fi imprimată. 3. Fig. Formulă stilistică, expresie etc. banalizată din cauza repetării excesive; șablon. – Din fr. cliché. DOOM
clișéu s. n., art. clișéul; pl. clișée
clișeele
CLIȘÉU, clișee, s. n. 1. Imagine fotografică negativă (pe peliculă de film sau pe sticlă) obținută în camera obscură și după care se face reproducerea fotografică; p. ext. placă sau film fotografic impresionat, developat și fixat. 2. (Tipogr.) Planșă de metal, de lemn etc. pe care s-a reprodus sau s-a gravat o imagine, spre a fi imprimată. 3. Fig. Formulă stilistică, expresie etc. banalizată din cauza repetării excesive; șablon. – Din fr. cliché. DOOM
clișéu s. n., art. clișéul; pl. clișée
clișeelor
CLIȘÉU, clișee, s. n. 1. Imagine fotografică negativă (pe peliculă de film sau pe sticlă) obținută în camera obscură și după care se face reproducerea fotografică; p. ext. placă sau film fotografic impresionat, developat și fixat. 2. (Tipogr.) Planșă de metal, de lemn etc. pe care s-a reprodus sau s-a gravat o imagine, spre a fi imprimată. 3. Fig. Formulă stilistică, expresie etc. banalizată din cauza repetării excesive; șablon. – Din fr. cliché. DOOM
clișéu s. n., art. clișéul; pl. clișée
clișeiza
CLIȘEIZÁ, clișeizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) transforma în șablon. [Pr.: -șe-i-] – Clișeu + suf. -iza.
clișeizai
CLIȘEIZÁ, clișeizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) transforma în șablon. [Pr.: -șe-i-] – Clișeu + suf. -iza.
clișeizam
CLIȘEIZÁ, clișeizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) transforma în șablon. [Pr.: -șe-i-] – Clișeu + suf. -iza.
clișeizare
CLIȘEIZÁ, clișeizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) transforma în șablon. [Pr.: -șe-i-] – Clișeu + suf. -iza.
clișeizare
CLIȘEIZÁRE, clișeizări, s. f. (Rar) Șablonizare. [Pr.: -șe-i-] – V. clișeiza.
clișeizarea
CLIȘEIZÁRE, clișeizări, s. f. (Rar) Șablonizare. [Pr.: -șe-i-] – V. clișeiza.
clișeizară
CLIȘEIZÁ, clișeizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) transforma în șablon. [Pr.: -șe-i-] – Clișeu + suf. -iza.
clișeizarăm
CLIȘEIZÁ, clișeizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) transforma în șablon. [Pr.: -șe-i-] – Clișeu + suf. -iza.
clișeizarăți
CLIȘEIZÁ, clișeizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) transforma în șablon. [Pr.: -șe-i-] – Clișeu + suf. -iza.
clișeizase
CLIȘEIZÁ, clișeizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) transforma în șablon. [Pr.: -șe-i-] – Clișeu + suf. -iza.
clișeizasem
CLIȘEIZÁ, clișeizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) transforma în șablon. [Pr.: -șe-i-] – Clișeu + suf. -iza.
clișeizaseră
CLIȘEIZÁ, clișeizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) transforma în șablon. [Pr.: -șe-i-] – Clișeu + suf. -iza.
clișeizaserăm
CLIȘEIZÁ, clișeizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) transforma în șablon. [Pr.: -șe-i-] – Clișeu + suf. -iza.
clișeizaserăți
CLIȘEIZÁ, clișeizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) transforma în șablon. [Pr.: -șe-i-] – Clișeu + suf. -iza.
clișeizaseși
CLIȘEIZÁ, clișeizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) transforma în șablon. [Pr.: -șe-i-] – Clișeu + suf. -iza.
clișeizaseți
CLIȘEIZÁ, clișeizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) transforma în șablon. [Pr.: -șe-i-] – Clișeu + suf. -iza.
clișeizat
CLIȘEIZÁ, clișeizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) transforma în șablon. [Pr.: -șe-i-] – Clișeu + suf. -iza.
clișeizat
CLIȘEIZÁT, -Ă, clișeizați, -te, adj. (Rar) Șablonizat. [Pr.: -șe-i-] – V. clișeiza.
clișeizau
CLIȘEIZÁ, clișeizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) transforma în șablon. [Pr.: -șe-i-] – Clișeu + suf. -iza.
clișeizași
CLIȘEIZÁ, clișeizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) transforma în șablon. [Pr.: -șe-i-] – Clișeu + suf. -iza.
clișeizați
CLIȘEIZÁ, clișeizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) transforma în șablon. [Pr.: -șe-i-] – Clișeu + suf. -iza.
clișeizează
CLIȘEIZÁ, clișeizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) transforma în șablon. [Pr.: -șe-i-] – Clișeu + suf. -iza.
clișeizez
CLIȘEIZÁ, clișeizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) transforma în șablon. [Pr.: -șe-i-] – Clișeu + suf. -iza.
clișeizeze
CLIȘEIZÁ, clișeizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) transforma în șablon. [Pr.: -șe-i-] – Clișeu + suf. -iza.
clișeizezi
CLIȘEIZÁ, clișeizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) transforma în șablon. [Pr.: -șe-i-] – Clișeu + suf. -iza.
clișeizând
CLIȘEIZÁ, clișeizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) transforma în șablon. [Pr.: -șe-i-] – Clișeu + suf. -iza.
clișeizînd
CLIȘEIZÁ, clișeizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) transforma în șablon. [Pr.: -șe-i-] – Clișeu + suf. -iza.
clișeizări
CLIȘEIZÁRE, clișeizări, s. f. (Rar) Șablonizare. [Pr.: -șe-i-] – V. clișeiza.
clișeizării
CLIȘEIZÁRE, clișeizări, s. f. (Rar) Șablonizare. [Pr.: -șe-i-] – V. clișeiza.
clișeizările
CLIȘEIZÁRE, clișeizări, s. f. (Rar) Șablonizare. [Pr.: -șe-i-] – V. clișeiza.
clișeizărilor
CLIȘEIZÁRE, clișeizări, s. f. (Rar) Șablonizare. [Pr.: -șe-i-] – V. clișeiza.
clișeu
CLIȘÉU, clișee, s. n. 1. Imagine fotografică negativă (pe peliculă de film sau pe sticlă) obținută în camera obscură și după care se face reproducerea fotografică; p. ext. placă sau film fotografic impresionat, developat și fixat. 2. (Tipogr.) Planșă de metal, de lemn etc. pe care s-a reprodus sau s-a gravat o imagine, spre a fi imprimată. 3. Fig. Formulă stilistică, expresie etc. banalizată din cauza repetării excesive; șablon. – Din fr. cliché. DOOM
clișéu s. n., art. clișéul; pl. clișée
clișeul
CLIȘÉU, clișee, s. n. 1. Imagine fotografică negativă (pe peliculă de film sau pe sticlă) obținută în camera obscură și după care se face reproducerea fotografică; p. ext. placă sau film fotografic impresionat, developat și fixat. 2. (Tipogr.) Planșă de metal, de lemn etc. pe care s-a reprodus sau s-a gravat o imagine, spre a fi imprimată. 3. Fig. Formulă stilistică, expresie etc. banalizată din cauza repetării excesive; șablon. – Din fr. cliché. DOOM
clișéu s. n., art. clișéul; pl. clișée
clișeului
CLIȘÉU, clișee, s. n. 1. Imagine fotografică negativă (pe peliculă de film sau pe sticlă) obținută în camera obscură și după care se face reproducerea fotografică; p. ext. placă sau film fotografic impresionat, developat și fixat. 2. (Tipogr.) Planșă de metal, de lemn etc. pe care s-a reprodus sau s-a gravat o imagine, spre a fi imprimată. 3. Fig. Formulă stilistică, expresie etc. banalizată din cauza repetării excesive; șablon. – Din fr. cliché. DOOM
clișéu s. n., art. clișéul; pl. clișée
clișez
CLIȘÁ, clișez, vb. I. Tranz. (Rar) A executa un clișeu (1) în vederea reproducerii lui tipografice. – Din fr. clicher. DOOM
clișá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 clișeáză, 1 pl. clișắm; conj. prez. 3 să clișéze; ger. clișấnd
clișeze
CLIȘÁ, clișez, vb. I. Tranz. (Rar) A executa un clișeu (1) în vederea reproducerii lui tipografice. – Din fr. clicher. DOOM
clișá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 clișeáză, 1 pl. clișắm; conj. prez. 3 să clișéze; ger. clișấnd
clișezi
CLIȘÁ, clișez, vb. I. Tranz. (Rar) A executa un clișeu (1) în vederea reproducerii lui tipografice. – Din fr. clicher. DOOM
clișá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 clișeáză, 1 pl. clișắm; conj. prez. 3 să clișéze; ger. clișấnd
cliștar
CLIȘTÁR s. n. v. cleștar.
clișând
CLIȘÁ, clișez, vb. I. Tranz. (Rar) A executa un clișeu (1) în vederea reproducerii lui tipografice. – Din fr. clicher. DOOM
clișá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 clișeáză, 1 pl. clișắm; conj. prez. 3 să clișéze; ger. clișấnd
clișînd
CLIȘÁ, clișez, vb. I. Tranz. (Rar) A executa un clișeu (1) în vederea reproducerii lui tipografice. – Din fr. clicher. DOOM
clișá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 clișeáză, 1 pl. clișắm; conj. prez. 3 să clișéze; ger. clișấnd
clișări
CLIȘÁRE, clișări, s. f. (Rar) Faptul de a clișa. – V. clișa. DOOM
clișáre s. f., g.-d. art. clișắrii; pl. clișắri
clișării
CLIȘÁRE, clișări, s. f. (Rar) Faptul de a clișa. – V. clișa. DOOM
clișáre s. f., g.-d. art. clișắrii; pl. clișắri
clișările
CLIȘÁRE, clișări, s. f. (Rar) Faptul de a clișa. – V. clișa. DOOM
clișáre s. f., g.-d. art. clișắrii; pl. clișắri
clișărilor
CLIȘÁRE, clișări, s. f. (Rar) Faptul de a clișa. – V. clișa. DOOM
clișáre s. f., g.-d. art. clișắrii; pl. clișắri
clo
CLO interj. (Var.) Cloc. (cf. cloc)
cloaca
CLOÁCĂ, cloace, s. f. 1. Canal subteran în care se adună murdăriile dintr-un oraș. 2. (Adesea fig.) Băltoacă murdară și rău mirositoare; loc infect, plin de murdării. 3. Cavitate a corpului batracienilor, reptilelor și păsărilor, în care se deschid tubul digestiv, conductele genitale și urinare. – Din lat. cloaca, fr. cloaque. DOOM
cloácă s. f., g.-d. art. cloácei; pl. cloáce
cloacal
CLOACÁL, -Ă, cloacali, -e, adj. (Zool.) De cloacă. Orificiu cloacal. – Cloacă + suf. -al.
cloacala
CLOACÁL, -Ă, cloacali, -e, adj. (Zool.) De cloacă. Orificiu cloacal. – Cloacă + suf. -al.
cloacale
CLOACÁL, -Ă, cloacali, -e, adj. (Zool.) De cloacă. Orificiu cloacal. – Cloacă + suf. -al.
cloacalei
CLOACÁL, -Ă, cloacali, -e, adj. (Zool.) De cloacă. Orificiu cloacal. – Cloacă + suf. -al.
cloacalele
CLOACÁL, -Ă, cloacali, -e, adj. (Zool.) De cloacă. Orificiu cloacal. – Cloacă + suf. -al.
cloacalelor
CLOACÁL, -Ă, cloacali, -e, adj. (Zool.) De cloacă. Orificiu cloacal. – Cloacă + suf. -al.
cloacali
CLOACÁL, -Ă, cloacali, -e, adj. (Zool.) De cloacă. Orificiu cloacal. – Cloacă + suf. -al.
cloacalii
CLOACÁL, -Ă, cloacali, -e, adj. (Zool.) De cloacă. Orificiu cloacal. – Cloacă + suf. -al.
cloacalilor
CLOACÁL, -Ă, cloacali, -e, adj. (Zool.) De cloacă. Orificiu cloacal. – Cloacă + suf. -al.
cloacalul
CLOACÁL, -Ă, cloacali, -e, adj. (Zool.) De cloacă. Orificiu cloacal. – Cloacă + suf. -al.
cloacalului
CLOACÁL, -Ă, cloacali, -e, adj. (Zool.) De cloacă. Orificiu cloacal. – Cloacă + suf. -al.
cloace
CLOÁCĂ, cloace, s. f. 1. Canal subteran în care se adună murdăriile dintr-un oraș. 2. (Adesea fig.) Băltoacă murdară și rău mirositoare; loc infect, plin de murdării. 3. Cavitate a corpului batracienilor, reptilelor și păsărilor, în care se deschid tubul digestiv, conductele genitale și urinare. – Din lat. cloaca, fr. cloaque. DOOM
cloácă s. f., g.-d. art. cloácei; pl. cloáce
cloacei
CLOÁCĂ, cloace, s. f. 1. Canal subteran în care se adună murdăriile dintr-un oraș. 2. (Adesea fig.) Băltoacă murdară și rău mirositoare; loc infect, plin de murdării. 3. Cavitate a corpului batracienilor, reptilelor și păsărilor, în care se deschid tubul digestiv, conductele genitale și urinare. – Din lat. cloaca, fr. cloaque. DOOM
cloácă s. f., g.-d. art. cloácei; pl. cloáce
cloacele
CLOÁCĂ, cloace, s. f. 1. Canal subteran în care se adună murdăriile dintr-un oraș. 2. (Adesea fig.) Băltoacă murdară și rău mirositoare; loc infect, plin de murdării. 3. Cavitate a corpului batracienilor, reptilelor și păsărilor, în care se deschid tubul digestiv, conductele genitale și urinare. – Din lat. cloaca, fr. cloaque. DOOM
cloácă s. f., g.-d. art. cloácei; pl. cloáce
cloacelor
CLOÁCĂ, cloace, s. f. 1. Canal subteran în care se adună murdăriile dintr-un oraș. 2. (Adesea fig.) Băltoacă murdară și rău mirositoare; loc infect, plin de murdării. 3. Cavitate a corpului batracienilor, reptilelor și păsărilor, în care se deschid tubul digestiv, conductele genitale și urinare. – Din lat. cloaca, fr. cloaque. DOOM
cloácă s. f., g.-d. art. cloácei; pl. cloáce
cloamba
CLOÁMBĂ, cloambe, s. f. (Reg.) Creangă, ramură. – Et. nec. DOOM
cloámbă (reg.) s. f., g.-d. art. cloámbei; pl. cloámbe
cloambe
CLOÁMBĂ, cloambe, s. f. (Reg.) Creangă, ramură. – Et. nec. DOOM
cloámbă (reg.) s. f., g.-d. art. cloámbei; pl. cloámbe
cloambei
CLOÁMBĂ, cloambe, s. f. (Reg.) Creangă, ramură. – Et. nec. DOOM
cloámbă (reg.) s. f., g.-d. art. cloámbei; pl. cloámbe
cloambele
CLOÁMBĂ, cloambe, s. f. (Reg.) Creangă, ramură. – Et. nec. DOOM
cloámbă (reg.) s. f., g.-d. art. cloámbei; pl. cloámbe
cloambelor
CLOÁMBĂ, cloambe, s. f. (Reg.) Creangă, ramură. – Et. nec. DOOM
cloámbă (reg.) s. f., g.-d. art. cloámbei; pl. cloámbe
cloancă
CLOÁNCĂ, cloance, s. f. Cloanță. – Din clonc1.
cloanthus
Cloanthus, unul dintre însoțitorii lui Aeneas.
cloanța
CLOÁNȚĂ, cloanțe, s. f. 1. (Pop.) Babă urâtă, fără dinți, rea. 2. (Fam., peior.) Gură (considerată ca organ al vorbirii). – Cf. clonț. DOOM
cloánță (pop., fam.) s. f., g.-d. art. cloánței; pl. cloánțe
cloanțe
CLOÁNȚĂ, cloanțe, s. f. 1. (Pop.) Babă urâtă, fără dinți, rea. 2. (Fam., peior.) Gură (considerată ca organ al vorbirii). – Cf. clonț. DOOM
cloánță (pop., fam.) s. f., g.-d. art. cloánței; pl. cloánțe
cloanței
CLOÁNȚĂ, cloanțe, s. f. 1. (Pop.) Babă urâtă, fără dinți, rea. 2. (Fam., peior.) Gură (considerată ca organ al vorbirii). – Cf. clonț. DOOM
cloánță (pop., fam.) s. f., g.-d. art. cloánței; pl. cloánțe
cloanțele
CLOÁNȚĂ, cloanțe, s. f. 1. (Pop.) Babă urâtă, fără dinți, rea. 2. (Fam., peior.) Gură (considerată ca organ al vorbirii). – Cf. clonț. DOOM
cloánță (pop., fam.) s. f., g.-d. art. cloánței; pl. cloánțe
cloanțelor
CLOÁNȚĂ, cloanțe, s. f. 1. (Pop.) Babă urâtă, fără dinți, rea. 2. (Fam., peior.) Gură (considerată ca organ al vorbirii). – Cf. clonț. DOOM
cloánță (pop., fam.) s. f., g.-d. art. cloánței; pl. cloánțe
cloasma
CLOÁSMĂ s. f. (Med.) Simptom caracterizat prin apariția pe față a unor pete galbene-maronii (în sarcină, anemii, hepatită etc.). [Pr.: clo-as-] – Din fr. chloasme. DOOM
cloásmă (clo-as-) s. f., g.-d. art. cloásmei
cloasme
CLOÁSMĂ s. f. (Med.) Simptom caracterizat prin apariția pe față a unor pete galbene-maronii (în sarcină, anemii, hepatită etc.). [Pr.: clo-as-] – Din fr. chloasme. DOOM
cloásmă (clo-as-) s. f., g.-d. art. cloásmei
cloasmei
CLOÁSMĂ s. f. (Med.) Simptom caracterizat prin apariția pe față a unor pete galbene-maronii (în sarcină, anemii, hepatită etc.). [Pr.: clo-as-] – Din fr. chloasme. DOOM
cloásmă (clo-as-) s. f., g.-d. art. cloásmei
cloazoane
CLOAZÓN s.n. v. cloison. DOOM
cloazón (cloa-) s. n., pl. cloazoáne
cloazoanele
CLOAZÓN s.n. v. cloison. DOOM
cloazón (cloa-) s. n., pl. cloazoáne
cloazoanelor
CLOAZÓN s.n. v. cloison. DOOM
cloazón (cloa-) s. n., pl. cloazoáne
cloazon
CLOAZÓN s.n. v. cloison. DOOM
cloazón (cloa-) s. n., pl. cloazoáne
cloazonat
CLOAZONÁT, -Ă adj., s.n. v. cloisonné.
cloazonul
CLOAZÓN s.n. v. cloison. DOOM
cloazón (cloa-) s. n., pl. cloazoáne
cloazonului
CLOAZÓN s.n. v. cloison. DOOM
cloazón (cloa-) s. n., pl. cloazoáne
cloață
CLOÁȚĂ, cloáțe, s. f. 1. Cloșcă (1). 2. (Art.) Cloșca-cu-pui, Găinușa, Pleiadele. 3. (Arg.) Târfă. 4. (Arg.) Amantă. (prob. creație spontană având la bază, pe de o parte, onomatop. cloc, cf. clocă și, pe de alta, clonț și clonță; Dicț. Acad. Rom. propune punerea în relație cu sb. klocati = a striga)
clobanț
CLOBÁNȚ, clobanțuri, s. n. (Reg.) 1. Clonț (1). 2. Cârligul fântânii de care se atârnă cofa pentru a scoate apă. – Comp. clonț.
cloc
cloc interj. – Imită cotcodăcitul găinii care clocește. – Var. clo, clonc. Creație expresivă, ca cronc, cf. tronc. Coincide cu gr. ϰλώσσω, lat. glocire, fr. glousser, sp. clueca, bg. kločă, alb. kločis, germ. klucken etc. – Der. clocăi, vb. (despre cloște, a cotcodăci); cloci, vb. (a ședea pe ouă pentru a scoate pui; a se pune cloșcă; a urzi în secret; a sorbi din ochi; despre ouă, a se strica; despre apă, a stagna, a nu mai curge; a trîndăvi), pe care Miklosich, Slaw. Elem., 25; Pascu, II, 187; DAR și Scriban îl derivă din bg. kločă „a cloncăni”, dar care este mai curînd, formație expresivă în cadrul rom.; clocă, s. f. (cloșcă; constelația Cloșca-cu-Pui; năvod), deverbal de la cuvîntul anterior; cloceală, s. f. (acțiunea de a cloci); clocitor, adj. (care clocește); clocitoare, s. f. (incubator); clonc, s. n. (năvod); cloncăi, vb. (despre cloști, a cotcodăci); cloncăni, vb. (a cloncăi), care ajunge să se confunde cu croncăni, vb. despre corbi, a scoate sunete specifice); cloncăneală, s. f. (strigătul scos de cloșcă); cloncă(n)itură, s. f. (cloncăneală). – Cf. cloșcă, cloță, clocoti. – Ngr. ϰλώϰα „cloșcă” și ϰλώϰίζω, „a cloncăni” (Danguitsis 149) ar putea proveni din rom., dacă nu sînt formații spontane.
clocaj
CLOCÁJ s.n. Deformația unei table supuse unei compresiuni în planul ei. [< fr. cloquage]. DOOM
clocáj s. n.
clocajul
CLOCÁJ s.n. Deformația unei table supuse unei compresiuni în planul ei. [< fr. cloquage]. DOOM
clocáj s. n.
clocajului
CLOCÁJ s.n. Deformația unei table supuse unei compresiuni în planul ei. [< fr. cloquage]. DOOM
clocáj s. n.
clocar
clocar, clocari s. m. (intl.) gazdă de hoți, tăinuitor.
clocea
CLOCÍ, clocesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. (Despre păsări) A sta pe ouă pentru a scoate din ele pui. ◊ Expr. (Tranz.) A cloci o boală = a fi pe cale de a se îmbolnăvi. 2. Tranz. Fig. A pune ceva la cale; a plănui, a urzi (de obicei ceva reprobabil). ♦ A se gândi în tăcere și insistent la ceva. 3. Intranz. Fig. A sta inactiv; a lenevi, a trândăvi. 4. Refl. (Despre lichide, alimente stătute) A căpăta un miros urât și un gust prost; p. ext. a se strica, a se altera. – Din bg. kloči. DOOM
clocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clocésc, imperf. 3 sg. cloceá; conj. prez. 3 să cloceáscă
cloceai
CLOCÍ, clocesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. (Despre păsări) A sta pe ouă pentru a scoate din ele pui. ◊ Expr. (Tranz.) A cloci o boală = a fi pe cale de a se îmbolnăvi. 2. Tranz. Fig. A pune ceva la cale; a plănui, a urzi (de obicei ceva reprobabil). ♦ A se gândi în tăcere și insistent la ceva. 3. Intranz. Fig. A sta inactiv; a lenevi, a trândăvi. 4. Refl. (Despre lichide, alimente stătute) A căpăta un miros urât și un gust prost; p. ext. a se strica, a se altera. – Din bg. kloči. DOOM
clocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clocésc, imperf. 3 sg. cloceá; conj. prez. 3 să cloceáscă
cloceala
CLOCEÁLĂ, cloceli, s. f. Acțiunea de a (se) cloci. – Cloci + suf. -eală. DOOM
cloceálă s. f., g.-d. art. clocélii; pl. clocéli
cloceam
CLOCÍ, clocesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. (Despre păsări) A sta pe ouă pentru a scoate din ele pui. ◊ Expr. (Tranz.) A cloci o boală = a fi pe cale de a se îmbolnăvi. 2. Tranz. Fig. A pune ceva la cale; a plănui, a urzi (de obicei ceva reprobabil). ♦ A se gândi în tăcere și insistent la ceva. 3. Intranz. Fig. A sta inactiv; a lenevi, a trândăvi. 4. Refl. (Despre lichide, alimente stătute) A căpăta un miros urât și un gust prost; p. ext. a se strica, a se altera. – Din bg. kloči. DOOM
clocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clocésc, imperf. 3 sg. cloceá; conj. prez. 3 să cloceáscă
clocească
CLOCÍ, clocesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. (Despre păsări) A sta pe ouă pentru a scoate din ele pui. ◊ Expr. (Tranz.) A cloci o boală = a fi pe cale de a se îmbolnăvi. 2. Tranz. Fig. A pune ceva la cale; a plănui, a urzi (de obicei ceva reprobabil). ♦ A se gândi în tăcere și insistent la ceva. 3. Intranz. Fig. A sta inactiv; a lenevi, a trândăvi. 4. Refl. (Despre lichide, alimente stătute) A căpăta un miros urât și un gust prost; p. ext. a se strica, a se altera. – Din bg. kloči. DOOM
clocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clocésc, imperf. 3 sg. cloceá; conj. prez. 3 să cloceáscă
cloceau
CLOCÍ, clocesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. (Despre păsări) A sta pe ouă pentru a scoate din ele pui. ◊ Expr. (Tranz.) A cloci o boală = a fi pe cale de a se îmbolnăvi. 2. Tranz. Fig. A pune ceva la cale; a plănui, a urzi (de obicei ceva reprobabil). ♦ A se gândi în tăcere și insistent la ceva. 3. Intranz. Fig. A sta inactiv; a lenevi, a trândăvi. 4. Refl. (Despre lichide, alimente stătute) A căpăta un miros urât și un gust prost; p. ext. a se strica, a se altera. – Din bg. kloči. DOOM
clocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clocésc, imperf. 3 sg. cloceá; conj. prez. 3 să cloceáscă
cloceați
CLOCÍ, clocesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. (Despre păsări) A sta pe ouă pentru a scoate din ele pui. ◊ Expr. (Tranz.) A cloci o boală = a fi pe cale de a se îmbolnăvi. 2. Tranz. Fig. A pune ceva la cale; a plănui, a urzi (de obicei ceva reprobabil). ♦ A se gândi în tăcere și insistent la ceva. 3. Intranz. Fig. A sta inactiv; a lenevi, a trândăvi. 4. Refl. (Despre lichide, alimente stătute) A căpăta un miros urât și un gust prost; p. ext. a se strica, a se altera. – Din bg. kloči. DOOM
clocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clocésc, imperf. 3 sg. cloceá; conj. prez. 3 să cloceáscă
cloceli
CLOCEÁLĂ, cloceli, s. f. Acțiunea de a (se) cloci. – Cloci + suf. -eală. DOOM
cloceálă s. f., g.-d. art. clocélii; pl. clocéli
clocelii
CLOCEÁLĂ, cloceli, s. f. Acțiunea de a (se) cloci. – Cloci + suf. -eală. DOOM
cloceálă s. f., g.-d. art. clocélii; pl. clocéli
clocelile
CLOCEÁLĂ, cloceli, s. f. Acțiunea de a (se) cloci. – Cloci + suf. -eală. DOOM
cloceálă s. f., g.-d. art. clocélii; pl. clocéli
clocelilor
CLOCEÁLĂ, cloceli, s. f. Acțiunea de a (se) cloci. – Cloci + suf. -eală. DOOM
cloceálă s. f., g.-d. art. clocélii; pl. clocéli
clocesc
CLOCÍ, clocesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. (Despre păsări) A sta pe ouă pentru a scoate din ele pui. ◊ Expr. (Tranz.) A cloci o boală = a fi pe cale de a se îmbolnăvi. 2. Tranz. Fig. A pune ceva la cale; a plănui, a urzi (de obicei ceva reprobabil). ♦ A se gândi în tăcere și insistent la ceva. 3. Intranz. Fig. A sta inactiv; a lenevi, a trândăvi. 4. Refl. (Despre lichide, alimente stătute) A căpăta un miros urât și un gust prost; p. ext. a se strica, a se altera. – Din bg. kloči. DOOM
clocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clocésc, imperf. 3 sg. cloceá; conj. prez. 3 să cloceáscă
clocește
CLOCÍ, clocesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. (Despre păsări) A sta pe ouă pentru a scoate din ele pui. ◊ Expr. (Tranz.) A cloci o boală = a fi pe cale de a se îmbolnăvi. 2. Tranz. Fig. A pune ceva la cale; a plănui, a urzi (de obicei ceva reprobabil). ♦ A se gândi în tăcere și insistent la ceva. 3. Intranz. Fig. A sta inactiv; a lenevi, a trândăvi. 4. Refl. (Despre lichide, alimente stătute) A căpăta un miros urât și un gust prost; p. ext. a se strica, a se altera. – Din bg. kloči. DOOM
clocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clocésc, imperf. 3 sg. cloceá; conj. prez. 3 să cloceáscă
clocești
CLOCÍ, clocesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. (Despre păsări) A sta pe ouă pentru a scoate din ele pui. ◊ Expr. (Tranz.) A cloci o boală = a fi pe cale de a se îmbolnăvi. 2. Tranz. Fig. A pune ceva la cale; a plănui, a urzi (de obicei ceva reprobabil). ♦ A se gândi în tăcere și insistent la ceva. 3. Intranz. Fig. A sta inactiv; a lenevi, a trândăvi. 4. Refl. (Despre lichide, alimente stătute) A căpăta un miros urât și un gust prost; p. ext. a se strica, a se altera. – Din bg. kloči. DOOM
clocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clocésc, imperf. 3 sg. cloceá; conj. prez. 3 să cloceáscă
cloci
CLOCÍ, clocesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. (Despre păsări) A sta pe ouă pentru a scoate din ele pui. ◊ Expr. (Tranz.) A cloci o boală = a fi pe cale de a se îmbolnăvi. 2. Tranz. Fig. A pune ceva la cale; a plănui, a urzi (de obicei ceva reprobabil). ♦ A se gândi în tăcere și insistent la ceva. 3. Intranz. Fig. A sta inactiv; a lenevi, a trândăvi. 4. Refl. (Despre lichide, alimente stătute) A căpăta un miros urât și un gust prost; p. ext. a se strica, a se altera. – Din bg. kloči. DOOM
clocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clocésc, imperf. 3 sg. cloceá; conj. prez. 3 să cloceáscă
clocii
CLOCÍ, clocesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. (Despre păsări) A sta pe ouă pentru a scoate din ele pui. ◊ Expr. (Tranz.) A cloci o boală = a fi pe cale de a se îmbolnăvi. 2. Tranz. Fig. A pune ceva la cale; a plănui, a urzi (de obicei ceva reprobabil). ♦ A se gândi în tăcere și insistent la ceva. 3. Intranz. Fig. A sta inactiv; a lenevi, a trândăvi. 4. Refl. (Despre lichide, alimente stătute) A căpăta un miros urât și un gust prost; p. ext. a se strica, a se altera. – Din bg. kloči. DOOM
clocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clocésc, imperf. 3 sg. cloceá; conj. prez. 3 să cloceáscă
clocim
CLOCÍ, clocesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. (Despre păsări) A sta pe ouă pentru a scoate din ele pui. ◊ Expr. (Tranz.) A cloci o boală = a fi pe cale de a se îmbolnăvi. 2. Tranz. Fig. A pune ceva la cale; a plănui, a urzi (de obicei ceva reprobabil). ♦ A se gândi în tăcere și insistent la ceva. 3. Intranz. Fig. A sta inactiv; a lenevi, a trândăvi. 4. Refl. (Despre lichide, alimente stătute) A căpăta un miros urât și un gust prost; p. ext. a se strica, a se altera. – Din bg. kloči. DOOM
clocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clocésc, imperf. 3 sg. cloceá; conj. prez. 3 să cloceáscă
clocind
CLOCÍ, clocesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. (Despre păsări) A sta pe ouă pentru a scoate din ele pui. ◊ Expr. (Tranz.) A cloci o boală = a fi pe cale de a se îmbolnăvi. 2. Tranz. Fig. A pune ceva la cale; a plănui, a urzi (de obicei ceva reprobabil). ♦ A se gândi în tăcere și insistent la ceva. 3. Intranz. Fig. A sta inactiv; a lenevi, a trândăvi. 4. Refl. (Despre lichide, alimente stătute) A căpăta un miros urât și un gust prost; p. ext. a se strica, a se altera. – Din bg. kloči. DOOM
clocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clocésc, imperf. 3 sg. cloceá; conj. prez. 3 să cloceáscă
clocire
CLOCÍ, clocesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. (Despre păsări) A sta pe ouă pentru a scoate din ele pui. ◊ Expr. (Tranz.) A cloci o boală = a fi pe cale de a se îmbolnăvi. 2. Tranz. Fig. A pune ceva la cale; a plănui, a urzi (de obicei ceva reprobabil). ♦ A se gândi în tăcere și insistent la ceva. 3. Intranz. Fig. A sta inactiv; a lenevi, a trândăvi. 4. Refl. (Despre lichide, alimente stătute) A căpăta un miros urât și un gust prost; p. ext. a se strica, a se altera. – Din bg. kloči. DOOM
clocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clocésc, imperf. 3 sg. cloceá; conj. prez. 3 să cloceáscă
clocire
CLOCÍRE s. f. Clocit1. – V. cloci. DOOM
clocíre s. f., g.-d. art. clocírii
clocirea
CLOCÍRE s. f. Clocit1. – V. cloci. DOOM
clocíre s. f., g.-d. art. clocírii
clociri
CLOCÍRE s. f. Clocit1. – V. cloci. DOOM
clocíre s. f., g.-d. art. clocírii
clocirii
CLOCÍRE s. f. Clocit1. – V. cloci. DOOM
clocíre s. f., g.-d. art. clocírii
clocirile
CLOCÍRE s. f. Clocit1. – V. cloci. DOOM
clocíre s. f., g.-d. art. clocírii
clocirilor
CLOCÍRE s. f. Clocit1. – V. cloci. DOOM
clocíre s. f., g.-d. art. clocírii
clociră
CLOCÍ, clocesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. (Despre păsări) A sta pe ouă pentru a scoate din ele pui. ◊ Expr. (Tranz.) A cloci o boală = a fi pe cale de a se îmbolnăvi. 2. Tranz. Fig. A pune ceva la cale; a plănui, a urzi (de obicei ceva reprobabil). ♦ A se gândi în tăcere și insistent la ceva. 3. Intranz. Fig. A sta inactiv; a lenevi, a trândăvi. 4. Refl. (Despre lichide, alimente stătute) A căpăta un miros urât și un gust prost; p. ext. a se strica, a se altera. – Din bg. kloči. DOOM
clocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clocésc, imperf. 3 sg. cloceá; conj. prez. 3 să cloceáscă
clocirăm
CLOCÍ, clocesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. (Despre păsări) A sta pe ouă pentru a scoate din ele pui. ◊ Expr. (Tranz.) A cloci o boală = a fi pe cale de a se îmbolnăvi. 2. Tranz. Fig. A pune ceva la cale; a plănui, a urzi (de obicei ceva reprobabil). ♦ A se gândi în tăcere și insistent la ceva. 3. Intranz. Fig. A sta inactiv; a lenevi, a trândăvi. 4. Refl. (Despre lichide, alimente stătute) A căpăta un miros urât și un gust prost; p. ext. a se strica, a se altera. – Din bg. kloči. DOOM
clocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clocésc, imperf. 3 sg. cloceá; conj. prez. 3 să cloceáscă
clocirăți
CLOCÍ, clocesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. (Despre păsări) A sta pe ouă pentru a scoate din ele pui. ◊ Expr. (Tranz.) A cloci o boală = a fi pe cale de a se îmbolnăvi. 2. Tranz. Fig. A pune ceva la cale; a plănui, a urzi (de obicei ceva reprobabil). ♦ A se gândi în tăcere și insistent la ceva. 3. Intranz. Fig. A sta inactiv; a lenevi, a trândăvi. 4. Refl. (Despre lichide, alimente stătute) A căpăta un miros urât și un gust prost; p. ext. a se strica, a se altera. – Din bg. kloči. DOOM
clocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clocésc, imperf. 3 sg. cloceá; conj. prez. 3 să cloceáscă
clocise
CLOCÍ, clocesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. (Despre păsări) A sta pe ouă pentru a scoate din ele pui. ◊ Expr. (Tranz.) A cloci o boală = a fi pe cale de a se îmbolnăvi. 2. Tranz. Fig. A pune ceva la cale; a plănui, a urzi (de obicei ceva reprobabil). ♦ A se gândi în tăcere și insistent la ceva. 3. Intranz. Fig. A sta inactiv; a lenevi, a trândăvi. 4. Refl. (Despre lichide, alimente stătute) A căpăta un miros urât și un gust prost; p. ext. a se strica, a se altera. – Din bg. kloči. DOOM
clocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clocésc, imperf. 3 sg. cloceá; conj. prez. 3 să cloceáscă
clocisem
CLOCÍ, clocesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. (Despre păsări) A sta pe ouă pentru a scoate din ele pui. ◊ Expr. (Tranz.) A cloci o boală = a fi pe cale de a se îmbolnăvi. 2. Tranz. Fig. A pune ceva la cale; a plănui, a urzi (de obicei ceva reprobabil). ♦ A se gândi în tăcere și insistent la ceva. 3. Intranz. Fig. A sta inactiv; a lenevi, a trândăvi. 4. Refl. (Despre lichide, alimente stătute) A căpăta un miros urât și un gust prost; p. ext. a se strica, a se altera. – Din bg. kloči. DOOM
clocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clocésc, imperf. 3 sg. cloceá; conj. prez. 3 să cloceáscă
clociseră
CLOCÍ, clocesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. (Despre păsări) A sta pe ouă pentru a scoate din ele pui. ◊ Expr. (Tranz.) A cloci o boală = a fi pe cale de a se îmbolnăvi. 2. Tranz. Fig. A pune ceva la cale; a plănui, a urzi (de obicei ceva reprobabil). ♦ A se gândi în tăcere și insistent la ceva. 3. Intranz. Fig. A sta inactiv; a lenevi, a trândăvi. 4. Refl. (Despre lichide, alimente stătute) A căpăta un miros urât și un gust prost; p. ext. a se strica, a se altera. – Din bg. kloči. DOOM
clocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clocésc, imperf. 3 sg. cloceá; conj. prez. 3 să cloceáscă
clociserăm
CLOCÍ, clocesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. (Despre păsări) A sta pe ouă pentru a scoate din ele pui. ◊ Expr. (Tranz.) A cloci o boală = a fi pe cale de a se îmbolnăvi. 2. Tranz. Fig. A pune ceva la cale; a plănui, a urzi (de obicei ceva reprobabil). ♦ A se gândi în tăcere și insistent la ceva. 3. Intranz. Fig. A sta inactiv; a lenevi, a trândăvi. 4. Refl. (Despre lichide, alimente stătute) A căpăta un miros urât și un gust prost; p. ext. a se strica, a se altera. – Din bg. kloči. DOOM
clocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clocésc, imperf. 3 sg. cloceá; conj. prez. 3 să cloceáscă
clociserăți
CLOCÍ, clocesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. (Despre păsări) A sta pe ouă pentru a scoate din ele pui. ◊ Expr. (Tranz.) A cloci o boală = a fi pe cale de a se îmbolnăvi. 2. Tranz. Fig. A pune ceva la cale; a plănui, a urzi (de obicei ceva reprobabil). ♦ A se gândi în tăcere și insistent la ceva. 3. Intranz. Fig. A sta inactiv; a lenevi, a trândăvi. 4. Refl. (Despre lichide, alimente stătute) A căpăta un miros urât și un gust prost; p. ext. a se strica, a se altera. – Din bg. kloči. DOOM
clocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clocésc, imperf. 3 sg. cloceá; conj. prez. 3 să cloceáscă
clociseși
CLOCÍ, clocesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. (Despre păsări) A sta pe ouă pentru a scoate din ele pui. ◊ Expr. (Tranz.) A cloci o boală = a fi pe cale de a se îmbolnăvi. 2. Tranz. Fig. A pune ceva la cale; a plănui, a urzi (de obicei ceva reprobabil). ♦ A se gândi în tăcere și insistent la ceva. 3. Intranz. Fig. A sta inactiv; a lenevi, a trândăvi. 4. Refl. (Despre lichide, alimente stătute) A căpăta un miros urât și un gust prost; p. ext. a se strica, a se altera. – Din bg. kloči. DOOM
clocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clocésc, imperf. 3 sg. cloceá; conj. prez. 3 să cloceáscă
clociseți
CLOCÍ, clocesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. (Despre păsări) A sta pe ouă pentru a scoate din ele pui. ◊ Expr. (Tranz.) A cloci o boală = a fi pe cale de a se îmbolnăvi. 2. Tranz. Fig. A pune ceva la cale; a plănui, a urzi (de obicei ceva reprobabil). ♦ A se gândi în tăcere și insistent la ceva. 3. Intranz. Fig. A sta inactiv; a lenevi, a trândăvi. 4. Refl. (Despre lichide, alimente stătute) A căpăta un miros urât și un gust prost; p. ext. a se strica, a se altera. – Din bg. kloči. DOOM
clocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clocésc, imperf. 3 sg. cloceá; conj. prez. 3 să cloceáscă
clocit
CLOCÍ, clocesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. (Despre păsări) A sta pe ouă pentru a scoate din ele pui. ◊ Expr. (Tranz.) A cloci o boală = a fi pe cale de a se îmbolnăvi. 2. Tranz. Fig. A pune ceva la cale; a plănui, a urzi (de obicei ceva reprobabil). ♦ A se gândi în tăcere și insistent la ceva. 3. Intranz. Fig. A sta inactiv; a lenevi, a trândăvi. 4. Refl. (Despre lichide, alimente stătute) A căpăta un miros urât și un gust prost; p. ext. a se strica, a se altera. – Din bg. kloči. DOOM
clocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clocésc, imperf. 3 sg. cloceá; conj. prez. 3 să cloceáscă
clocit
CLOCÍT2, -Ă, clociți, -te, adj. (Despre lichide, alimente) Care a căpătat un miros urât și un gust prost (în urma șederii îndelungate); stătut. – V. cloci.
clocit
CLOCÍT1 s. n. Faptul de a (se) cloci. – V. cloci. DOOM
clocít s. n.
clocita
CLOCÍT2, -Ă, clociți, -te, adj. (Despre lichide, alimente) Care a căpătat un miros urât și un gust prost (în urma șederii îndelungate); stătut. – V. cloci.
clocite
CLOCÍT2, -Ă, clociți, -te, adj. (Despre lichide, alimente) Care a căpătat un miros urât și un gust prost (în urma șederii îndelungate); stătut. – V. cloci.
clocitei
CLOCÍT2, -Ă, clociți, -te, adj. (Despre lichide, alimente) Care a căpătat un miros urât și un gust prost (în urma șederii îndelungate); stătut. – V. cloci.
clocitele
CLOCÍT2, -Ă, clociți, -te, adj. (Despre lichide, alimente) Care a căpătat un miros urât și un gust prost (în urma șederii îndelungate); stătut. – V. cloci.
clocitelor
CLOCÍT2, -Ă, clociți, -te, adj. (Despre lichide, alimente) Care a căpătat un miros urât și un gust prost (în urma șederii îndelungate); stătut. – V. cloci.
clocitoare
CLOCITOÁRE, (1) clocitoare, adj., (2) clocitori, s. f. 1. Adj. (Despre păsări) Care clocește, bună de clocit. 2. S. f. Instalație pentru clocitul artificial al ouălor sau al icrelor. – Cloci + suf. -toare. DOOM
clocitoáre2 (aparat) s. f., g.-d. art. clocitórii; pl. clocitóri
clocitoare
CLOCITOÁRE, (1) clocitoare, adj., (2) clocitori, s. f. 1. Adj. (Despre păsări) Care clocește, bună de clocit. 2. S. f. Aparat, instalație pentru clocitul artificial al ouălor sau al icrelor. – Cloci + suf. -toare.
clocitoarea
CLOCITOÁRE, (1) clocitoare, adj., (2) clocitori, s. f. 1. Adj. (Despre păsări) Care clocește, bună de clocit. 2. S. f. Instalație pentru clocitul artificial al ouălor sau al icrelor. – Cloci + suf. -toare. DOOM
clocitoáre2 (aparat) s. f., g.-d. art. clocitórii; pl. clocitóri
clocitoarea
CLOCITOÁRE, (1) clocitoare, adj., (2) clocitori, s. f. 1. Adj. (Despre păsări) Care clocește, bună de clocit. 2. S. f. Aparat, instalație pentru clocitul artificial al ouălor sau al icrelor. – Cloci + suf. -toare.
clocitoarei
CLOCITOÁRE, (1) clocitoare, adj., (2) clocitori, s. f. 1. Adj. (Despre păsări) Care clocește, bună de clocit. 2. S. f. Aparat, instalație pentru clocitul artificial al ouălor sau al icrelor. – Cloci + suf. -toare.
clocitoarele
CLOCITOÁRE, (1) clocitoare, adj., (2) clocitori, s. f. 1. Adj. (Despre păsări) Care clocește, bună de clocit. 2. S. f. Aparat, instalație pentru clocitul artificial al ouălor sau al icrelor. – Cloci + suf. -toare.
clocitoarelor
CLOCITOÁRE, (1) clocitoare, adj., (2) clocitori, s. f. 1. Adj. (Despre păsări) Care clocește, bună de clocit. 2. S. f. Aparat, instalație pentru clocitul artificial al ouălor sau al icrelor. – Cloci + suf. -toare.
clocitor
CLOCITOÁRE, (1) clocitoare, adj., (2) clocitori, s. f. 1. Adj. (Despre păsări) Care clocește, bună de clocit. 2. S. f. Aparat, instalație pentru clocitul artificial al ouălor sau al icrelor. – Cloci + suf. -toare.
clocitori
CLOCITOÁRE, (1) clocitoare, adj., (2) clocitori, s. f. 1. Adj. (Despre păsări) Care clocește, bună de clocit. 2. S. f. Instalație pentru clocitul artificial al ouălor sau al icrelor. – Cloci + suf. -toare. DOOM
clocitoáre2 (aparat) s. f., g.-d. art. clocitórii; pl. clocitóri
clocitori
CLOCITOÁRE, (1) clocitoare, adj., (2) clocitori, s. f. 1. Adj. (Despre păsări) Care clocește, bună de clocit. 2. S. f. Aparat, instalație pentru clocitul artificial al ouălor sau al icrelor. – Cloci + suf. -toare.
clocitorii
CLOCITOÁRE, (1) clocitoare, adj., (2) clocitori, s. f. 1. Adj. (Despre păsări) Care clocește, bună de clocit. 2. S. f. Instalație pentru clocitul artificial al ouălor sau al icrelor. – Cloci + suf. -toare. DOOM
clocitoáre2 (aparat) s. f., g.-d. art. clocitórii; pl. clocitóri
clocitorii
CLOCITOÁRE, (1) clocitoare, adj., (2) clocitori, s. f. 1. Adj. (Despre păsări) Care clocește, bună de clocit. 2. S. f. Aparat, instalație pentru clocitul artificial al ouălor sau al icrelor. – Cloci + suf. -toare.
clocitorile
CLOCITOÁRE, (1) clocitoare, adj., (2) clocitori, s. f. 1. Adj. (Despre păsări) Care clocește, bună de clocit. 2. S. f. Instalație pentru clocitul artificial al ouălor sau al icrelor. – Cloci + suf. -toare. DOOM
clocitoáre2 (aparat) s. f., g.-d. art. clocitórii; pl. clocitóri
clocitorilor
CLOCITOÁRE, (1) clocitoare, adj., (2) clocitori, s. f. 1. Adj. (Despre păsări) Care clocește, bună de clocit. 2. S. f. Instalație pentru clocitul artificial al ouălor sau al icrelor. – Cloci + suf. -toare. DOOM
clocitoáre2 (aparat) s. f., g.-d. art. clocitórii; pl. clocitóri
clocitorilor
CLOCITOÁRE, (1) clocitoare, adj., (2) clocitori, s. f. 1. Adj. (Despre păsări) Care clocește, bună de clocit. 2. S. f. Aparat, instalație pentru clocitul artificial al ouălor sau al icrelor. – Cloci + suf. -toare.
clocitorul
CLOCITOÁRE, (1) clocitoare, adj., (2) clocitori, s. f. 1. Adj. (Despre păsări) Care clocește, bună de clocit. 2. S. f. Aparat, instalație pentru clocitul artificial al ouălor sau al icrelor. – Cloci + suf. -toare.
clocitorului
CLOCITOÁRE, (1) clocitoare, adj., (2) clocitori, s. f. 1. Adj. (Despre păsări) Care clocește, bună de clocit. 2. S. f. Aparat, instalație pentru clocitul artificial al ouălor sau al icrelor. – Cloci + suf. -toare.
clocitul
CLOCÍT2, -Ă, clociți, -te, adj. (Despre lichide, alimente) Care a căpătat un miros urât și un gust prost (în urma șederii îndelungate); stătut. – V. cloci.
clocitului
CLOCÍT2, -Ă, clociți, -te, adj. (Despre lichide, alimente) Care a căpătat un miros urât și un gust prost (în urma șederii îndelungate); stătut. – V. cloci.
clocitură
CLOCITÚRĂ, clocituri, s. f. (Reg.) Ou clocit; p. ext. orice lucru clocit. – Din cloci + suf. -(i)tură.
clociumb
CLOCIÚMB s. m. (Reg.) Partea rămasă deasupra pământului din trunchiul unui copac tăiat; buturugă. – Din cloambă + pociumb.
clociși
CLOCÍ, clocesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. (Despre păsări) A sta pe ouă pentru a scoate din ele pui. ◊ Expr. (Tranz.) A cloci o boală = a fi pe cale de a se îmbolnăvi. 2. Tranz. Fig. A pune ceva la cale; a plănui, a urzi (de obicei ceva reprobabil). ♦ A se gândi în tăcere și insistent la ceva. 3. Intranz. Fig. A sta inactiv; a lenevi, a trândăvi. 4. Refl. (Despre lichide, alimente stătute) A căpăta un miros urât și un gust prost; p. ext. a se strica, a se altera. – Din bg. kloči. DOOM
clocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clocésc, imperf. 3 sg. cloceá; conj. prez. 3 să cloceáscă
clociți
CLOCÍ, clocesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. (Despre păsări) A sta pe ouă pentru a scoate din ele pui. ◊ Expr. (Tranz.) A cloci o boală = a fi pe cale de a se îmbolnăvi. 2. Tranz. Fig. A pune ceva la cale; a plănui, a urzi (de obicei ceva reprobabil). ♦ A se gândi în tăcere și insistent la ceva. 3. Intranz. Fig. A sta inactiv; a lenevi, a trândăvi. 4. Refl. (Despre lichide, alimente stătute) A căpăta un miros urât și un gust prost; p. ext. a se strica, a se altera. – Din bg. kloči. DOOM
clocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clocésc, imperf. 3 sg. cloceá; conj. prez. 3 să cloceáscă
clociți
CLOCÍT2, -Ă, clociți, -te, adj. (Despre lichide, alimente) Care a căpătat un miros urât și un gust prost (în urma șederii îndelungate); stătut. – V. cloci.
clociții
CLOCÍT2, -Ă, clociți, -te, adj. (Despre lichide, alimente) Care a căpătat un miros urât și un gust prost (în urma șederii îndelungate); stătut. – V. cloci.
clociților
CLOCÍT2, -Ă, clociți, -te, adj. (Despre lichide, alimente) Care a căpătat un miros urât și un gust prost (în urma șederii îndelungate); stătut. – V. cloci.
clock
FIVE O'CLÓCK, five o'clockuri, s. n. Ceai servit la ora cinci după-amiază, însoțit de o gustare. ♦ Reuniune amicală făcută după-amiaza (în jurul orei cinci). [Pr.: faĭvoclóc] – Expr. engl. DOOM
!five o’clóck (angl.) [pron. faivoclóc] s. n., pl. five o’clóckuri (-ckuri)
clocot
CÓLCOT s. n. v. clocot. DOOM
clócot s. n., pl. clócote
clocote
CÓLCOT s. n. v. clocot. DOOM
clócot s. n., pl. clócote
clocotea
COLCOTÍ vb. IV v. clocoti. DOOM
clocotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clocotésc, imperf. 3 sg. clocoteá; conj. prez. 3 să clocoteáscă
clocoteai
COLCOTÍ vb. IV v. clocoti. DOOM
clocotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clocotésc, imperf. 3 sg. clocoteá; conj. prez. 3 să clocoteáscă
clocoteam
COLCOTÍ vb. IV v. clocoti. DOOM
clocotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clocotésc, imperf. 3 sg. clocoteá; conj. prez. 3 să clocoteáscă
clocotească
COLCOTÍ vb. IV v. clocoti. DOOM
clocotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clocotésc, imperf. 3 sg. clocoteá; conj. prez. 3 să clocoteáscă
clocoteau
COLCOTÍ vb. IV v. clocoti. DOOM
clocotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clocotésc, imperf. 3 sg. clocoteá; conj. prez. 3 să clocoteáscă
clocoteați
COLCOTÍ vb. IV v. clocoti. DOOM
clocotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clocotésc, imperf. 3 sg. clocoteá; conj. prez. 3 să clocoteáscă
clocotele
CÓLCOT s. n. v. clocot. DOOM
clócot s. n., pl. clócote
clocotelor
CÓLCOT s. n. v. clocot. DOOM
clócot s. n., pl. clócote
clocotesc
COLCOTÍ vb. IV v. clocoti. DOOM
clocotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clocotésc, imperf. 3 sg. clocoteá; conj. prez. 3 să clocoteáscă
clocotește
COLCOTÍ vb. IV v. clocoti. DOOM
clocotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clocotésc, imperf. 3 sg. clocoteá; conj. prez. 3 să clocoteáscă
clocotești
COLCOTÍ vb. IV v. clocoti. DOOM
clocotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clocotésc, imperf. 3 sg. clocoteá; conj. prez. 3 să clocoteáscă
clocoti
COLCOTÍ vb. IV v. clocoti. DOOM
clocotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clocotésc, imperf. 3 sg. clocoteá; conj. prez. 3 să clocoteáscă
clocotici
CLOCOTÍCI, clocotici, s. m. Nume dat mai multor specii de plante semiparazite, cu frunzele dințate și cu flori mici, de obicei galbene (Rhinanthus). – Cf. sb. klokocika. DOOM
clocotíci s. m., pl. clocotíci
clocoticii
CLOCOTÍCI, clocotici, s. m. Nume dat mai multor specii de plante semiparazite, cu frunzele dințate și cu flori mici, de obicei galbene (Rhinanthus). – Cf. sb. klokocika. DOOM
clocotíci s. m., pl. clocotíci
clocoticilor
CLOCOTÍCI, clocotici, s. m. Nume dat mai multor specii de plante semiparazite, cu frunzele dințate și cu flori mici, de obicei galbene (Rhinanthus). – Cf. sb. klokocika. DOOM
clocotíci s. m., pl. clocotíci
clocoticiul
CLOCOTÍCI, clocotici, s. m. Nume dat mai multor specii de plante semiparazite, cu frunzele dințate și cu flori mici, de obicei galbene (Rhinanthus). – Cf. sb. klokocika. DOOM
clocotíci s. m., pl. clocotíci
clocoticiului
CLOCOTÍCI, clocotici, s. m. Nume dat mai multor specii de plante semiparazite, cu frunzele dințate și cu flori mici, de obicei galbene (Rhinanthus). – Cf. sb. klokocika. DOOM
clocotíci s. m., pl. clocotíci
clocotii
COLCOTÍ vb. IV v. clocoti. DOOM
clocotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clocotésc, imperf. 3 sg. clocoteá; conj. prez. 3 să clocoteáscă
clocotim
COLCOTÍ vb. IV v. clocoti. DOOM
clocotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clocotésc, imperf. 3 sg. clocoteá; conj. prez. 3 să clocoteáscă
clocotind
COLCOTÍ vb. IV v. clocoti. DOOM
clocotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clocotésc, imperf. 3 sg. clocoteá; conj. prez. 3 să clocoteáscă
clocotire
COLCOTÍ vb. IV v. clocoti. DOOM
clocotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clocotésc, imperf. 3 sg. clocoteá; conj. prez. 3 să clocoteáscă
clocotire
CLOCOTÍRE, clocotiri, s. f. Acțiunea de a clocoti. – V. clocoti. DOOM
clocotíre s. f., g.-d. art. clocotírii; pl. clocotíri
clocotirea
CLOCOTÍRE, clocotiri, s. f. Acțiunea de a clocoti. – V. clocoti. DOOM
clocotíre s. f., g.-d. art. clocotírii; pl. clocotíri
clocotiri
CLOCOTÍRE, clocotiri, s. f. Acțiunea de a clocoti. – V. clocoti. DOOM
clocotíre s. f., g.-d. art. clocotírii; pl. clocotíri
clocotirii
CLOCOTÍRE, clocotiri, s. f. Acțiunea de a clocoti. – V. clocoti. DOOM
clocotíre s. f., g.-d. art. clocotírii; pl. clocotíri
clocotirile
CLOCOTÍRE, clocotiri, s. f. Acțiunea de a clocoti. – V. clocoti. DOOM
clocotíre s. f., g.-d. art. clocotírii; pl. clocotíri
clocotirilor
CLOCOTÍRE, clocotiri, s. f. Acțiunea de a clocoti. – V. clocoti. DOOM
clocotíre s. f., g.-d. art. clocotírii; pl. clocotíri
clocotiră
COLCOTÍ vb. IV v. clocoti. DOOM
clocotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clocotésc, imperf. 3 sg. clocoteá; conj. prez. 3 să clocoteáscă
clocotirăm
COLCOTÍ vb. IV v. clocoti. DOOM
clocotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clocotésc, imperf. 3 sg. clocoteá; conj. prez. 3 să clocoteáscă
clocotirăți
COLCOTÍ vb. IV v. clocoti. DOOM
clocotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clocotésc, imperf. 3 sg. clocoteá; conj. prez. 3 să clocoteáscă
clocotise
COLCOTÍ vb. IV v. clocoti. DOOM
clocotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clocotésc, imperf. 3 sg. clocoteá; conj. prez. 3 să clocoteáscă
clocotisem
COLCOTÍ vb. IV v. clocoti. DOOM
clocotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clocotésc, imperf. 3 sg. clocoteá; conj. prez. 3 să clocoteáscă
clocotiseră
COLCOTÍ vb. IV v. clocoti. DOOM
clocotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clocotésc, imperf. 3 sg. clocoteá; conj. prez. 3 să clocoteáscă
clocotiserăm
COLCOTÍ vb. IV v. clocoti. DOOM
clocotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clocotésc, imperf. 3 sg. clocoteá; conj. prez. 3 să clocoteáscă
clocotiserăți
COLCOTÍ vb. IV v. clocoti. DOOM
clocotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clocotésc, imperf. 3 sg. clocoteá; conj. prez. 3 să clocoteáscă
clocotiseși
COLCOTÍ vb. IV v. clocoti. DOOM
clocotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clocotésc, imperf. 3 sg. clocoteá; conj. prez. 3 să clocoteáscă
clocotiseți
COLCOTÍ vb. IV v. clocoti. DOOM
clocotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clocotésc, imperf. 3 sg. clocoteá; conj. prez. 3 să clocoteáscă
clocotit
COLCOTÍ vb. IV v. clocoti. DOOM
clocotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clocotésc, imperf. 3 sg. clocoteá; conj. prez. 3 să clocoteáscă
clocotit
CLOCOTÍT, -Ă, clocotiți, -te, adj. (Despre lichide sau materii lichefiate) Care fierbe sau a fiert în clocote (1); p. ext. foarte cald, fierbinte. – V. clocoti.
clocotita
CLOCOTÍT, -Ă, clocotiți, -te, adj. (Despre lichide sau materii lichefiate) Care fierbe sau a fiert în clocote (1); p. ext. foarte cald, fierbinte. – V. clocoti.
clocotite
CLOCOTÍT, -Ă, clocotiți, -te, adj. (Despre lichide sau materii lichefiate) Care fierbe sau a fiert în clocote (1); p. ext. foarte cald, fierbinte. – V. clocoti.
clocotitei
CLOCOTÍT, -Ă, clocotiți, -te, adj. (Despre lichide sau materii lichefiate) Care fierbe sau a fiert în clocote (1); p. ext. foarte cald, fierbinte. – V. clocoti.
clocotitele
CLOCOTÍT, -Ă, clocotiți, -te, adj. (Despre lichide sau materii lichefiate) Care fierbe sau a fiert în clocote (1); p. ext. foarte cald, fierbinte. – V. clocoti.
clocotitelor
CLOCOTÍT, -Ă, clocotiți, -te, adj. (Despre lichide sau materii lichefiate) Care fierbe sau a fiert în clocote (1); p. ext. foarte cald, fierbinte. – V. clocoti.
clocotitoare
CLOCOTITÓR, -OÁRE, clocotitori, -oare, adj. 1. (Despre lichide sau materii lichefiate) Care clocotește; fierbinte. ♦ (Despre mase de apă) Agitat și zgomotos. 2. Fig. (Despre sentimente, pasiuni, gânduri) Aprins, gata să se dezlănțuie. 3. Fig. Răsunător, zgomotos. – Clocoti + suf. -tor. DOOM
clocotitór adj. m., pl. clocotitóri; f. sg. și pl. clocotitoáre
clocotitoarea
CLOCOTITÓR, -OÁRE, clocotitori, -oare, adj. 1. (Despre lichide sau materii lichefiate) Care clocotește; fierbinte. ♦ (Despre mase de apă) Agitat și zgomotos. 2. Fig. (Despre sentimente, pasiuni, gânduri) Aprins, gata să se dezlănțuie. 3. Fig. Răsunător, zgomotos. – Clocoti + suf. -tor. DOOM
clocotitór adj. m., pl. clocotitóri; f. sg. și pl. clocotitoáre
clocotitoarei
CLOCOTITÓR, -OÁRE, clocotitori, -oare, adj. 1. (Despre lichide sau materii lichefiate) Care clocotește; fierbinte. ♦ (Despre mase de apă) Agitat și zgomotos. 2. Fig. (Despre sentimente, pasiuni, gânduri) Aprins, gata să se dezlănțuie. 3. Fig. Răsunător, zgomotos. – Clocoti + suf. -tor. DOOM
clocotitór adj. m., pl. clocotitóri; f. sg. și pl. clocotitoáre
clocotitoarele
CLOCOTITÓR, -OÁRE, clocotitori, -oare, adj. 1. (Despre lichide sau materii lichefiate) Care clocotește; fierbinte. ♦ (Despre mase de apă) Agitat și zgomotos. 2. Fig. (Despre sentimente, pasiuni, gânduri) Aprins, gata să se dezlănțuie. 3. Fig. Răsunător, zgomotos. – Clocoti + suf. -tor. DOOM
clocotitór adj. m., pl. clocotitóri; f. sg. și pl. clocotitoáre
clocotitoarelor
CLOCOTITÓR, -OÁRE, clocotitori, -oare, adj. 1. (Despre lichide sau materii lichefiate) Care clocotește; fierbinte. ♦ (Despre mase de apă) Agitat și zgomotos. 2. Fig. (Despre sentimente, pasiuni, gânduri) Aprins, gata să se dezlănțuie. 3. Fig. Răsunător, zgomotos. – Clocoti + suf. -tor. DOOM
clocotitór adj. m., pl. clocotitóri; f. sg. și pl. clocotitoáre
clocotitor
CLOCOTITÓR, -OÁRE, clocotitori, -oare, adj. 1. (Despre lichide sau materii lichefiate) Care clocotește; fierbinte. ♦ (Despre mase de apă) Agitat și zgomotos. 2. Fig. (Despre sentimente, pasiuni, gânduri) Aprins, gata să se dezlănțuie. 3. Fig. Răsunător, zgomotos. – Clocoti + suf. -tor. DOOM
clocotitór adj. m., pl. clocotitóri; f. sg. și pl. clocotitoáre
clocotitori
CLOCOTITÓR, -OÁRE, clocotitori, -oare, adj. 1. (Despre lichide sau materii lichefiate) Care clocotește; fierbinte. ♦ (Despre mase de apă) Agitat și zgomotos. 2. Fig. (Despre sentimente, pasiuni, gânduri) Aprins, gata să se dezlănțuie. 3. Fig. Răsunător, zgomotos. – Clocoti + suf. -tor. DOOM
clocotitór adj. m., pl. clocotitóri; f. sg. și pl. clocotitoáre
clocotitorii
CLOCOTITÓR, -OÁRE, clocotitori, -oare, adj. 1. (Despre lichide sau materii lichefiate) Care clocotește; fierbinte. ♦ (Despre mase de apă) Agitat și zgomotos. 2. Fig. (Despre sentimente, pasiuni, gânduri) Aprins, gata să se dezlănțuie. 3. Fig. Răsunător, zgomotos. – Clocoti + suf. -tor. DOOM
clocotitór adj. m., pl. clocotitóri; f. sg. și pl. clocotitoáre
clocotitorilor
CLOCOTITÓR, -OÁRE, clocotitori, -oare, adj. 1. (Despre lichide sau materii lichefiate) Care clocotește; fierbinte. ♦ (Despre mase de apă) Agitat și zgomotos. 2. Fig. (Despre sentimente, pasiuni, gânduri) Aprins, gata să se dezlănțuie. 3. Fig. Răsunător, zgomotos. – Clocoti + suf. -tor. DOOM
clocotitór adj. m., pl. clocotitóri; f. sg. și pl. clocotitoáre
clocotitorul
CLOCOTITÓR, -OÁRE, clocotitori, -oare, adj. 1. (Despre lichide sau materii lichefiate) Care clocotește; fierbinte. ♦ (Despre mase de apă) Agitat și zgomotos. 2. Fig. (Despre sentimente, pasiuni, gânduri) Aprins, gata să se dezlănțuie. 3. Fig. Răsunător, zgomotos. – Clocoti + suf. -tor. DOOM
clocotitór adj. m., pl. clocotitóri; f. sg. și pl. clocotitoáre
clocotitorului
CLOCOTITÓR, -OÁRE, clocotitori, -oare, adj. 1. (Despre lichide sau materii lichefiate) Care clocotește; fierbinte. ♦ (Despre mase de apă) Agitat și zgomotos. 2. Fig. (Despre sentimente, pasiuni, gânduri) Aprins, gata să se dezlănțuie. 3. Fig. Răsunător, zgomotos. – Clocoti + suf. -tor. DOOM
clocotitór adj. m., pl. clocotitóri; f. sg. și pl. clocotitoáre
clocotitul
CLOCOTÍT, -Ă, clocotiți, -te, adj. (Despre lichide sau materii lichefiate) Care fierbe sau a fiert în clocote (1); p. ext. foarte cald, fierbinte. – V. clocoti.
clocotitului
CLOCOTÍT, -Ă, clocotiți, -te, adj. (Despre lichide sau materii lichefiate) Care fierbe sau a fiert în clocote (1); p. ext. foarte cald, fierbinte. – V. clocoti.
clocotiș
CLOCOTÍȘ1, clocotiși, s. m. Arbust înalt, cu numeroase ramificații, cu frunze compuse, cu flori albe, grupate în inflorescențe scurte (Staphylea pinnata). – Clocot[ici] + suf. -iș. DOOM
clocotíș2 (clocot) (rar) s. n., pl. clocotíșuri
clocotiș
CLOCOTÍȘ2, clocotișuri, s. n. (Rar) Clocot (1). ♦ Val de apă. – Clocot + suf. -iș.
clocotiși
COLCOTÍ vb. IV v. clocoti. DOOM
clocotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clocotésc, imperf. 3 sg. clocoteá; conj. prez. 3 să clocoteáscă
clocotiși
CLOCOTÍȘ1, clocotiși, s. m. Arbust înalt, cu numeroase ramificații, cu frunze compuse, cu flori albe, grupate în inflorescențe scurte (Staphylea pinnata). – Clocot[ici] + suf. -iș. DOOM
clocotíș2 (clocot) (rar) s. n., pl. clocotíșuri
clocotișii
CLOCOTÍȘ1, clocotiși, s. m. Arbust înalt, cu numeroase ramificații, cu frunze compuse, cu flori albe, grupate în inflorescențe scurte (Staphylea pinnata). – Clocot[ici] + suf. -iș. DOOM
clocotíș2 (clocot) (rar) s. n., pl. clocotíșuri
clocotișilor
CLOCOTÍȘ1, clocotiși, s. m. Arbust înalt, cu numeroase ramificații, cu frunze compuse, cu flori albe, grupate în inflorescențe scurte (Staphylea pinnata). – Clocot[ici] + suf. -iș. DOOM
clocotíș2 (clocot) (rar) s. n., pl. clocotíșuri
clocotișul
CLOCOTÍȘ1, clocotiși, s. m. Arbust înalt, cu numeroase ramificații, cu frunze compuse, cu flori albe, grupate în inflorescențe scurte (Staphylea pinnata). – Clocot[ici] + suf. -iș. DOOM
clocotíș2 (clocot) (rar) s. n., pl. clocotíșuri
clocotișul
CLOCOTÍȘ2, clocotișuri, s. n. (Rar) Clocot (1). ♦ Val de apă. – Clocot + suf. -iș.
clocotișului
CLOCOTÍȘ1, clocotiși, s. m. Arbust înalt, cu numeroase ramificații, cu frunze compuse, cu flori albe, grupate în inflorescențe scurte (Staphylea pinnata). – Clocot[ici] + suf. -iș. DOOM
clocotíș2 (clocot) (rar) s. n., pl. clocotíșuri
clocotișului
CLOCOTÍȘ2, clocotișuri, s. n. (Rar) Clocot (1). ♦ Val de apă. – Clocot + suf. -iș.
clocotișuri
CLOCOTÍȘ2, clocotișuri, s. n. (Rar) Clocot (1). ♦ Val de apă. – Clocot + suf. -iș.
clocotișurile
CLOCOTÍȘ2, clocotișuri, s. n. (Rar) Clocot (1). ♦ Val de apă. – Clocot + suf. -iș.
clocotișurilor
CLOCOTÍȘ2, clocotișuri, s. n. (Rar) Clocot (1). ♦ Val de apă. – Clocot + suf. -iș.
clocotiți
COLCOTÍ vb. IV v. clocoti. DOOM
clocotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clocotésc, imperf. 3 sg. clocoteá; conj. prez. 3 să clocoteáscă
clocotiți
CLOCOTÍT, -Ă, clocotiți, -te, adj. (Despre lichide sau materii lichefiate) Care fierbe sau a fiert în clocote (1); p. ext. foarte cald, fierbinte. – V. clocoti.
clocotiții
CLOCOTÍT, -Ă, clocotiți, -te, adj. (Despre lichide sau materii lichefiate) Care fierbe sau a fiert în clocote (1); p. ext. foarte cald, fierbinte. – V. clocoti.
clocotiților
CLOCOTÍT, -Ă, clocotiți, -te, adj. (Despre lichide sau materii lichefiate) Care fierbe sau a fiert în clocote (1); p. ext. foarte cald, fierbinte. – V. clocoti.
clocotul
CÓLCOT s. n. v. clocot. DOOM
clócot s. n., pl. clócote
clocotului
CÓLCOT s. n. v. clocot. DOOM
clócot s. n., pl. clócote
clocoței
CLOCOȚÉL, clocoței, s. m. Plantă erbacee cu flori mari, albastre (Clematis integrifolia). – Cf. clocot. DOOM
clocoțél s. m., pl. clocoțéi, art. clocoțéii
clocoțeii
CLOCOȚÉL, clocoței, s. m. Plantă erbacee cu flori mari, albastre (Clematis integrifolia). – Cf. clocot. DOOM
clocoțél s. m., pl. clocoțéi, art. clocoțéii
clocoțeilor
CLOCOȚÉL, clocoței, s. m. Plantă erbacee cu flori mari, albastre (Clematis integrifolia). – Cf. clocot. DOOM
clocoțél s. m., pl. clocoțéi, art. clocoțéii
clocoțel
CLOCOȚÉL, clocoței, s. m. Plantă erbacee cu flori mari, albastre (Clematis integrifolia). – Cf. clocot. DOOM
clocoțél s. m., pl. clocoțéi, art. clocoțéii
clocoțelul
CLOCOȚÉL, clocoței, s. m. Plantă erbacee cu flori mari, albastre (Clematis integrifolia). – Cf. clocot. DOOM
clocoțél s. m., pl. clocoțéi, art. clocoțéii
clocoțelului
CLOCOȚÉL, clocoței, s. m. Plantă erbacee cu flori mari, albastre (Clematis integrifolia). – Cf. clocot. DOOM
clocoțél s. m., pl. clocoțéi, art. clocoțéii
clocă
CLÓCĂ, cloci, s. f. (Transilv.) Cloșcă. De ciudă și de amar îți azvîrli bertița-n jur... Năframa cu ciucurii Pe sub cloca cu puii. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 405.
clocăi
CLOCĂÍ, pers. 3 clócăie / clocăiéște, vb. IV. Intranz. A cotcodăci (1), a cotcorozi. (din cloc)
clocăire
CLOCĂÍ, pers. 3 clócăie / clocăiéște, vb. IV. Intranz. A cotcodăci (1), a cotcorozi. (din cloc)
cloisoane
CLOISÓN s.n. Perete despărțitor subțire. ♦ Perete metalic care desparte compartimentele unei nave. [Pron. cloa-zón, scris și cloazon. / < fr. cloison].
cloisoanele
CLOISÓN s.n. Perete despărțitor subțire. ♦ Perete metalic care desparte compartimentele unei nave. [Pron. cloa-zón, scris și cloazon. / < fr. cloison].
cloisoanelor
CLOISÓN s.n. Perete despărțitor subțire. ♦ Perete metalic care desparte compartimentele unei nave. [Pron. cloa-zón, scris și cloazon. / < fr. cloison].
cloison
CLOISÓN s.n. Perete despărțitor subțire. ♦ Perete metalic care desparte compartimentele unei nave. [Pron. cloa-zón, scris și cloazon. / < fr. cloison].
cloisonné
CLOISONNÉ s. n. 1. Tehnică de lucrare a emailului, care constă în turnarea acestuia în mici despărțituri sau compartimente metalice, în funcție de motivul decorativ. 2. Obiect astfel realizat. [Pr.: cloazoné] – Cuv. fr. DOOM
cloisonné (fr.) [pron. cloazoné] (cloi-) s. n., art. cloisonné-ul; (obiecte) pl. cloisonné-uri
cloisonul
CLOISÓN s.n. Perete despărțitor subțire. ♦ Perete metalic care desparte compartimentele unei nave. [Pron. cloa-zón, scris și cloazon. / < fr. cloison].
cloisonului
CLOISÓN s.n. Perete despărțitor subțire. ♦ Perete metalic care desparte compartimentele unei nave. [Pron. cloa-zón, scris și cloazon. / < fr. cloison].
clomb
CLOMB s. n. v. cloambă.
clombul
CLOMB s. n. v. cloambă.
clombului
CLOMB s. n. v. cloambă.
clomburi
CLOMB s. n. v. cloambă.
clomburile
CLOMB s. n. v. cloambă.
clomburilor
CLOMB s. n. v. cloambă.
clompăi
CLOMPĂÍ, clompăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A produce zgomot, lovind două lucruri tari unul de altul. – Onomatopee.
clompăire
CLOMPĂÍ, clompăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A produce zgomot, lovind două lucruri tari unul de altul. – Onomatopee.
clon
CLÓNĂ, clone, s. f. (Biol.) Totalitatea indivizilor rezultați pe cale asexuată dintr-un ascendent unic, având același patrimoniu genetic. [Var.: clon s. n.] – Din engl. clone. DOOM
*clónă s. f., g.-d. art. clónei; pl. clóne
clona
CLONÁ, clonez, vb. I. Tranz. (Biol.) A izola din clon indivizi care vor deveni cap de linie pentru noi generații. – Din engl. clone. DOOM
*cloná (a ~) vb., ind. prez. 3 cloneáză
clona
CLÓNĂ, clone, s. f. (Biol.) Totalitatea indivizilor rezultați pe cale asexuată dintr-un ascendent unic, având același patrimoniu genetic. [Var.: clon s. n.] – Din engl. clone. DOOM
*clónă s. f., g.-d. art. clónei; pl. clóne
clonai
CLONÁ, clonez, vb. I. Tranz. (Biol.) A izola din clon indivizi care vor deveni cap de linie pentru noi generații. – Din engl. clone. DOOM
*cloná (a ~) vb., ind. prez. 3 cloneáză
clonaj
CLONÁJ, clonaje, s. n. Clonare. – Din fr., engl. clonage.
clonaje
CLONÁJ, clonaje, s. n. Clonare. – Din fr., engl. clonage.
clonajele
CLONÁJ, clonaje, s. n. Clonare. – Din fr., engl. clonage.
clonajelor
CLONÁJ, clonaje, s. n. Clonare. – Din fr., engl. clonage.
clonajul
CLONÁJ, clonaje, s. n. Clonare. – Din fr., engl. clonage.
clonajului
CLONÁJ, clonaje, s. n. Clonare. – Din fr., engl. clonage.
clonam
CLONÁ, clonez, vb. I. Tranz. (Biol.) A izola din clon indivizi care vor deveni cap de linie pentru noi generații. – Din engl. clone. DOOM
*cloná (a ~) vb., ind. prez. 3 cloneáză
clonare
CLONÁ, clonez, vb. I. Tranz. (Biol.) A izola din clon indivizi care vor deveni cap de linie pentru noi generații. – Din engl. clone. DOOM
*cloná (a ~) vb., ind. prez. 3 cloneáză
clonare
CLONÁRE, clonări, s. f. Acțiunea de a clona și rezultatul ei. – V. clona. DOOM
*clonáre s. f., g.-d. art. clonắrii; pl. clonắri
clonarea
CLONÁRE, clonări, s. f. Acțiunea de a clona și rezultatul ei. – V. clona. DOOM
*clonáre s. f., g.-d. art. clonắrii; pl. clonắri
clonară
CLONÁ, clonez, vb. I. Tranz. (Biol.) A izola din clon indivizi care vor deveni cap de linie pentru noi generații. – Din engl. clone. DOOM
*cloná (a ~) vb., ind. prez. 3 cloneáză
clonarăm
CLONÁ, clonez, vb. I. Tranz. (Biol.) A izola din clon indivizi care vor deveni cap de linie pentru noi generații. – Din engl. clone. DOOM
*cloná (a ~) vb., ind. prez. 3 cloneáză
clonarăți
CLONÁ, clonez, vb. I. Tranz. (Biol.) A izola din clon indivizi care vor deveni cap de linie pentru noi generații. – Din engl. clone. DOOM
*cloná (a ~) vb., ind. prez. 3 cloneáză
clonase
CLONÁ, clonez, vb. I. Tranz. (Biol.) A izola din clon indivizi care vor deveni cap de linie pentru noi generații. – Din engl. clone. DOOM
*cloná (a ~) vb., ind. prez. 3 cloneáză
clonasem
CLONÁ, clonez, vb. I. Tranz. (Biol.) A izola din clon indivizi care vor deveni cap de linie pentru noi generații. – Din engl. clone. DOOM
*cloná (a ~) vb., ind. prez. 3 cloneáză
clonaseră
CLONÁ, clonez, vb. I. Tranz. (Biol.) A izola din clon indivizi care vor deveni cap de linie pentru noi generații. – Din engl. clone. DOOM
*cloná (a ~) vb., ind. prez. 3 cloneáză
clonaserăm
CLONÁ, clonez, vb. I. Tranz. (Biol.) A izola din clon indivizi care vor deveni cap de linie pentru noi generații. – Din engl. clone. DOOM
*cloná (a ~) vb., ind. prez. 3 cloneáză
clonaserăți
CLONÁ, clonez, vb. I. Tranz. (Biol.) A izola din clon indivizi care vor deveni cap de linie pentru noi generații. – Din engl. clone. DOOM
*cloná (a ~) vb., ind. prez. 3 cloneáză
clonaseși
CLONÁ, clonez, vb. I. Tranz. (Biol.) A izola din clon indivizi care vor deveni cap de linie pentru noi generații. – Din engl. clone. DOOM
*cloná (a ~) vb., ind. prez. 3 cloneáză
clonaseți
CLONÁ, clonez, vb. I. Tranz. (Biol.) A izola din clon indivizi care vor deveni cap de linie pentru noi generații. – Din engl. clone. DOOM
*cloná (a ~) vb., ind. prez. 3 cloneáză
clonat
CLONÁ, clonez, vb. I. Tranz. (Biol.) A izola din clon indivizi care vor deveni cap de linie pentru noi generații. – Din engl. clone. DOOM
*cloná (a ~) vb., ind. prez. 3 cloneáză
clonat
CLONÁT, -Ă, clonați, -te, adj. Care a fost selectat din clonă pentru a forma o nouă generație. – V. clona.
clonau
CLONÁ, clonez, vb. I. Tranz. (Biol.) A izola din clon indivizi care vor deveni cap de linie pentru noi generații. – Din engl. clone. DOOM
*cloná (a ~) vb., ind. prez. 3 cloneáză
clonași
CLONÁ, clonez, vb. I. Tranz. (Biol.) A izola din clon indivizi care vor deveni cap de linie pentru noi generații. – Din engl. clone. DOOM
*cloná (a ~) vb., ind. prez. 3 cloneáză
clonați
CLONÁ, clonez, vb. I. Tranz. (Biol.) A izola din clon indivizi care vor deveni cap de linie pentru noi generații. – Din engl. clone. DOOM
*cloná (a ~) vb., ind. prez. 3 cloneáză
clonc
CLONC, (1) interj., (2) cloncuri, s. n. 1. Interj. (De obicei repetat) Cuvânt care imită strigătul cloștii, ciorii, corbului etc. 2. S. n. Unealtă pescărească din lemn pentru lovit apa, cu ajutorul căreia se produc zgomote care gonesc peștii spre plase sau cârlige. [Var.: clónca interj.] – Onomatopee. DOOM
clonc2(-clónc)/clónca(-clónca) (pop.) interj.
clonca
CLONC, (1) interj., (2) cloncuri, s. n. 1. Interj. (De obicei repetat) Cuvânt care imită strigătul cloștii, ciorii, corbului etc. 2. S. n. Unealtă pescărească din lemn pentru lovit apa, cu ajutorul căreia se produc zgomote care gonesc peștii spre plase sau cârlige. [Var.: clónca interj.] – Onomatopee. DOOM
clonc2(-clónc)/clónca(-clónca) (pop.) interj.
cloncan
CLONCÁN, cloncani, s. m. 1. (Înv. și reg.) Nume dat mai multor păsări (corbi, ulii, vulturi) care scot strigăte specifice asemănătoare. 2. Epitet depreciativ dat în trecut unor oameni de vază, unor funcționari superiori, unor fruntași politici. – Clonc + suf. -an. DOOM
cloncán (înv., reg.) s. m., pl. cloncáni
cloncaneală
CLONCANEÁLĂ, cloncănéli, s. f. Strigăt caracteristic cloștilor, cotcodăceală. (cloncăni + suf. -eală)
cloncani
CLONCÁN, cloncani, s. m. 1. (Înv. și reg.) Nume dat mai multor păsări (corbi, ulii, vulturi) care scot strigăte specifice asemănătoare. 2. Epitet depreciativ dat în trecut unor oameni de vază, unor funcționari superiori, unor fruntași politici. – Clonc + suf. -an. DOOM
cloncán (înv., reg.) s. m., pl. cloncáni
cloncanii
CLONCÁN, cloncani, s. m. 1. (Înv. și reg.) Nume dat mai multor păsări (corbi, ulii, vulturi) care scot strigăte specifice asemănătoare. 2. Epitet depreciativ dat în trecut unor oameni de vază, unor funcționari superiori, unor fruntași politici. – Clonc + suf. -an. DOOM
cloncán (înv., reg.) s. m., pl. cloncáni
cloncanilor
CLONCÁN, cloncani, s. m. 1. (Înv. și reg.) Nume dat mai multor păsări (corbi, ulii, vulturi) care scot strigăte specifice asemănătoare. 2. Epitet depreciativ dat în trecut unor oameni de vază, unor funcționari superiori, unor fruntași politici. – Clonc + suf. -an. DOOM
cloncán (înv., reg.) s. m., pl. cloncáni
cloncanul
CLONCÁN, cloncani, s. m. 1. (Înv. și reg.) Nume dat mai multor păsări (corbi, ulii, vulturi) care scot strigăte specifice asemănătoare. 2. Epitet depreciativ dat în trecut unor oameni de vază, unor funcționari superiori, unor fruntași politici. – Clonc + suf. -an. DOOM
cloncán (înv., reg.) s. m., pl. cloncáni
cloncanului
CLONCÁN, cloncani, s. m. 1. (Înv. și reg.) Nume dat mai multor păsări (corbi, ulii, vulturi) care scot strigăte specifice asemănătoare. 2. Epitet depreciativ dat în trecut unor oameni de vază, unor funcționari superiori, unor fruntași politici. – Clonc + suf. -an. DOOM
cloncán (înv., reg.) s. m., pl. cloncáni
cloncul
CLONC, (1) interj., (2) cloncuri, s. n. 1. Interj. (De obicei repetat) Cuvânt care imită strigătul cloștii, ciorii, corbului etc. 2. S. n. Unealtă pescărească din lemn pentru lovit apa, cu ajutorul căreia se produc zgomote care gonesc peștii spre plase sau cârlige. [Var.: clónca interj.] – Onomatopee. DOOM
clonc2(-clónc)/clónca(-clónca) (pop.) interj.
cloncului
CLONC, (1) interj., (2) cloncuri, s. n. 1. Interj. (De obicei repetat) Cuvânt care imită strigătul cloștii, ciorii, corbului etc. 2. S. n. Unealtă pescărească din lemn pentru lovit apa, cu ajutorul căreia se produc zgomote care gonesc peștii spre plase sau cârlige. [Var.: clónca interj.] – Onomatopee. DOOM
clonc2(-clónc)/clónca(-clónca) (pop.) interj.
cloncuri
CLONC, (1) interj., (2) cloncuri, s. n. 1. Interj. (De obicei repetat) Cuvânt care imită strigătul cloștii, ciorii, corbului etc. 2. S. n. Unealtă pescărească din lemn pentru lovit apa, cu ajutorul căreia se produc zgomote care gonesc peștii spre plase sau cârlige. [Var.: clónca interj.] – Onomatopee. DOOM
clonc2(-clónc)/clónca(-clónca) (pop.) interj.
cloncurile
CLONC, (1) interj., (2) cloncuri, s. n. 1. Interj. (De obicei repetat) Cuvânt care imită strigătul cloștii, ciorii, corbului etc. 2. S. n. Unealtă pescărească din lemn pentru lovit apa, cu ajutorul căreia se produc zgomote care gonesc peștii spre plase sau cârlige. [Var.: clónca interj.] – Onomatopee. DOOM
clonc2(-clónc)/clónca(-clónca) (pop.) interj.
cloncurilor
CLONC, (1) interj., (2) cloncuri, s. n. 1. Interj. (De obicei repetat) Cuvânt care imită strigătul cloștii, ciorii, corbului etc. 2. S. n. Unealtă pescărească din lemn pentru lovit apa, cu ajutorul căreia se produc zgomote care gonesc peștii spre plase sau cârlige. [Var.: clónca interj.] – Onomatopee. DOOM
clonc2(-clónc)/clónca(-clónca) (pop.) interj.
cloncăi
CLONCĂÍ, pers. 3 cloncăiește, vb. IV. Intranz. A cloncăni. [Prez. ind. pers. 3 și: clóncăie] – Clonc + suf. -ăi. DOOM
cloncăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. cloncăiéște/clóncăie, imperf. 3 sg. cloncăiá; conj. prez. 3 să cloncăiáscă/să clóncăie
cloncăire
CLONCĂÍ, pers. 3 cloncăiește, vb. IV. Intranz. A cloncăni. [Prez. ind. pers. 3 și: clóncăie] – Clonc + suf. -ăi. DOOM
cloncăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. cloncăiéște/clóncăie, imperf. 3 sg. cloncăiá; conj. prez. 3 să cloncăiáscă/să clóncăie
cloncăitură
CLONCĂITÚRĂ, cloncăitúri, s. f. Cloncăneală. (cloncăi + suf. -tură)
cloncăni
CLONCĂNÍ, pers. 3 cloncănește, vb. IV. Intranz. (Despre unele păsări, mai ales despre cloști) A scoate strigăte caracteristice speciei; a cloncăi. [Prez. ind. pers. 3 și: clóncăne] – Clonc + suf. -ăni. DOOM
!cloncăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. clóncăne/cloncănéște, imperf. 3 sg. cloncăneá; conj. prez. 3 să clóncăne/să cloncăneáscă
cloncănire
CLONCĂNÍRE, cloncăniri, s. f. Acțiunea de a cloncăni; strigăt caracteristic scos de unele păsări, mai ales de cloști. – V. cloncăni. DOOM
cloncăníre s. f., g.-d. art. cloncănírii; pl. cloncăníri
cloncănirea
CLONCĂNÍRE, cloncăniri, s. f. Acțiunea de a cloncăni; strigăt caracteristic scos de unele păsări, mai ales de cloști. – V. cloncăni. DOOM
cloncăníre s. f., g.-d. art. cloncănírii; pl. cloncăníri
cloncăniri
CLONCĂNÍRE, cloncăniri, s. f. Acțiunea de a cloncăni; strigăt caracteristic scos de unele păsări, mai ales de cloști. – V. cloncăni. DOOM
cloncăníre s. f., g.-d. art. cloncănírii; pl. cloncăníri
cloncănirii
CLONCĂNÍRE, cloncăniri, s. f. Acțiunea de a cloncăni; strigăt caracteristic scos de unele păsări, mai ales de cloști. – V. cloncăni. DOOM
cloncăníre s. f., g.-d. art. cloncănírii; pl. cloncăníri
cloncănirile
CLONCĂNÍRE, cloncăniri, s. f. Acțiunea de a cloncăni; strigăt caracteristic scos de unele păsări, mai ales de cloști. – V. cloncăni. DOOM
cloncăníre s. f., g.-d. art. cloncănírii; pl. cloncăníri
cloncănirilor
CLONCĂNÍRE, cloncăniri, s. f. Acțiunea de a cloncăni; strigăt caracteristic scos de unele păsări, mai ales de cloști. – V. cloncăni. DOOM
cloncăníre s. f., g.-d. art. cloncănírii; pl. cloncăníri
cloncănit
CLONCĂNÍT s. n. Faptul de a cloncăni; strigăt caracteristic scos de unele păsări, mai ales de cloști. – V. cloncăni. DOOM
cloncănít s. n.
cloncănitul
CLONCĂNÍT s. n. Faptul de a cloncăni; strigăt caracteristic scos de unele păsări, mai ales de cloști. – V. cloncăni. DOOM
cloncănít s. n.
cloncănitului
CLONCĂNÍT s. n. Faptul de a cloncăni; strigăt caracteristic scos de unele păsări, mai ales de cloști. – V. cloncăni. DOOM
cloncănít s. n.
cloncănitură
CLONCĂNITÚRĂ, cloncănitúri, s. f. Cloncăneală. (cloncăni + suf. -tură)
cloncăt
CLÓNCĂT, cloncăte, s. n. Strigătul cloștii. – Din clonc1 + suf. -ăt.
clondir
CLONDÍR, clondire, s. n. Vas de sticlă cu gâtul scurt și strâmt, în care se păstrează băuturi. – Din bg. krondir. DOOM
clondír s. n., pl. clondíre
clondiraș
CLONDIRÁȘ, clondirașe, s. n. Diminutiv al lui clondir. – Clondir + suf. -aș. DOOM
clondiráș s. n., pl. clondiráșe
clondirașe
CLONDIRÁȘ, clondirașe, s. n. Diminutiv al lui clondir. – Clondir + suf. -aș. DOOM
clondiráș s. n., pl. clondiráșe
clondirașele
CLONDIRÁȘ, clondirașe, s. n. Diminutiv al lui clondir. – Clondir + suf. -aș. DOOM
clondiráș s. n., pl. clondiráșe
clondirașelor
CLONDIRÁȘ, clondirașe, s. n. Diminutiv al lui clondir. – Clondir + suf. -aș. DOOM
clondiráș s. n., pl. clondiráșe
clondirașul
CLONDIRÁȘ, clondirașe, s. n. Diminutiv al lui clondir. – Clondir + suf. -aș. DOOM
clondiráș s. n., pl. clondiráșe
clondirașului
CLONDIRÁȘ, clondirașe, s. n. Diminutiv al lui clondir. – Clondir + suf. -aș. DOOM
clondiráș s. n., pl. clondiráșe
clondire
CLONDÍR, clondire, s. n. Vas de sticlă cu gâtul scurt și strâmt, în care se păstrează băuturi. – Din bg. krondir. DOOM
clondír s. n., pl. clondíre
clondirele
CLONDÍR, clondire, s. n. Vas de sticlă cu gâtul scurt și strâmt, în care se păstrează băuturi. – Din bg. krondir. DOOM
clondír s. n., pl. clondíre
clondirelor
CLONDÍR, clondire, s. n. Vas de sticlă cu gâtul scurt și strâmt, în care se păstrează băuturi. – Din bg. krondir. DOOM
clondír s. n., pl. clondíre
clondirul
CLONDÍR, clondire, s. n. Vas de sticlă cu gâtul scurt și strâmt, în care se păstrează băuturi. – Din bg. krondir. DOOM
clondír s. n., pl. clondíre
clondirului
CLONDÍR, clondire, s. n. Vas de sticlă cu gâtul scurt și strâmt, în care se păstrează băuturi. – Din bg. krondir. DOOM
clondír s. n., pl. clondíre
clone
CLÓNĂ, clone, s. f. (Biol.) Totalitatea indivizilor rezultați pe cale asexuată dintr-un ascendent unic, având același patrimoniu genetic. [Var.: clon s. n.] – Din engl. clone. DOOM
*clónă s. f., g.-d. art. clónei; pl. clóne
clonează
CLONÁ, clonez, vb. I. Tranz. (Biol.) A izola din clon indivizi care vor deveni cap de linie pentru noi generații. – Din engl. clone. DOOM
*cloná (a ~) vb., ind. prez. 3 cloneáză
clonei
CLÓNĂ, clone, s. f. (Biol.) Totalitatea indivizilor rezultați pe cale asexuată dintr-un ascendent unic, având același patrimoniu genetic. [Var.: clon s. n.] – Din engl. clone. DOOM
*clónă s. f., g.-d. art. clónei; pl. clóne
clonele
CLÓNĂ, clone, s. f. (Biol.) Totalitatea indivizilor rezultați pe cale asexuată dintr-un ascendent unic, având același patrimoniu genetic. [Var.: clon s. n.] – Din engl. clone. DOOM
*clónă s. f., g.-d. art. clónei; pl. clóne
clonelor
CLÓNĂ, clone, s. f. (Biol.) Totalitatea indivizilor rezultați pe cale asexuată dintr-un ascendent unic, având același patrimoniu genetic. [Var.: clon s. n.] – Din engl. clone. DOOM
*clónă s. f., g.-d. art. clónei; pl. clóne
clonez
CLONÁ, clonez, vb. I. Tranz. (Biol.) A izola din clon indivizi care vor deveni cap de linie pentru noi generații. – Din engl. clone. DOOM
*cloná (a ~) vb., ind. prez. 3 cloneáză
cloneze
CLONÁ, clonez, vb. I. Tranz. (Biol.) A izola din clon indivizi care vor deveni cap de linie pentru noi generații. – Din engl. clone. DOOM
*cloná (a ~) vb., ind. prez. 3 cloneáză
clonezi
CLONÁ, clonez, vb. I. Tranz. (Biol.) A izola din clon indivizi care vor deveni cap de linie pentru noi generații. – Din engl. clone. DOOM
*cloná (a ~) vb., ind. prez. 3 cloneáză
clonic
CLÓNIC, -Ă adj. Referitor la clonus, de clonus. [< fr. clonique].
clonica
CLÓNIC, -Ă adj. Referitor la clonus, de clonus. [< fr. clonique].
clonice
CLÓNIC, -Ă adj. Referitor la clonus, de clonus. [< fr. clonique].
clonicei
CLÓNIC, -Ă adj. Referitor la clonus, de clonus. [< fr. clonique].
clonicele
CLÓNIC, -Ă adj. Referitor la clonus, de clonus. [< fr. clonique].
clonicelor
CLÓNIC, -Ă adj. Referitor la clonus, de clonus. [< fr. clonique].
clonici
CLÓNIC, -Ă adj. Referitor la clonus, de clonus. [< fr. clonique].
clonicii
CLÓNIC, -Ă adj. Referitor la clonus, de clonus. [< fr. clonique].
clonicilor
CLÓNIC, -Ă adj. Referitor la clonus, de clonus. [< fr. clonique].
clonicul
CLÓNIC, -Ă adj. Referitor la clonus, de clonus. [< fr. clonique].
clonicului
CLÓNIC, -Ă adj. Referitor la clonus, de clonus. [< fr. clonique].
clonie
CLONÍE s.f. (Rar) Clonus. [< fr. clonie].
clonism
CLONÍSM s.n. Stare patologică cu manifestări de convulsii clonice. [< fr. clonisme].
clonismul
CLONÍSM s.n. Stare patologică cu manifestări de convulsii clonice. [< fr. clonisme].
clonismului
CLONÍSM s.n. Stare patologică cu manifestări de convulsii clonice. [< fr. clonisme].
clonoret
CLARINÉT, clarinete, s. n. Instrument muzical de suflat, făcut din lemn, în formă de tub lărgit la un capăt și prevăzut cu găuri laterale care se pot închide și deschide cu ajutorul unor clape. [Var.: (reg.) clanarét s. n., clarinétă s. f.] – Din fr. clarinette, germ. Klarinette. DOOM
clarinét s. n., pl. clarinéte
clonus
CLÓNUS s.n. (Med.) Serie de convulsii (1), denotând existența unei leziuni a centrilor nervoși motori superiori; clonie. [< fr. clonus, cf. gr. klonos – agitație]. DOOM
clónus s. n.
clonusul
CLÓNUS s.n. (Med.) Serie de convulsii (1), denotând existența unei leziuni a centrilor nervoși motori superiori; clonie. [< fr. clonus, cf. gr. klonos – agitație]. DOOM
clónus s. n.
clonusului
CLÓNUS s.n. (Med.) Serie de convulsii (1), denotând existența unei leziuni a centrilor nervoși motori superiori; clonie. [< fr. clonus, cf. gr. klonos – agitație]. DOOM
clónus s. n.
clonând
CLONÁ, clonez, vb. I. Tranz. (Biol.) A izola din clon indivizi care vor deveni cap de linie pentru noi generații. – Din engl. clone. DOOM
*cloná (a ~) vb., ind. prez. 3 cloneáză
clonînd
CLONÁ, clonez, vb. I. Tranz. (Biol.) A izola din clon indivizi care vor deveni cap de linie pentru noi generații. – Din engl. clone. DOOM
*cloná (a ~) vb., ind. prez. 3 cloneáză
clonări
CLONÁRE, clonări, s. f. Acțiunea de a clona și rezultatul ei. – V. clona. DOOM
*clonáre s. f., g.-d. art. clonắrii; pl. clonắri
clonării
CLONÁRE, clonări, s. f. Acțiunea de a clona și rezultatul ei. – V. clona. DOOM
*clonáre s. f., g.-d. art. clonắrii; pl. clonắri
clonările
CLONÁRE, clonări, s. f. Acțiunea de a clona și rezultatul ei. – V. clona. DOOM
*clonáre s. f., g.-d. art. clonắrii; pl. clonắri
clonărilor
CLONÁRE, clonări, s. f. Acțiunea de a clona și rezultatul ei. – V. clona. DOOM
*clonáre s. f., g.-d. art. clonắrii; pl. clonắri
clonț
CLONȚ, clonțuri, s. n. (Pop.) Cioc; plisc. ♦ Fig. Bărbie. ♦ Fig. (Fam., peior.) Gură (considerată ca organ al vorbirii). – Cf. bg. kljunec. DOOM
clonț (pop., fam.) s. n., pl. clónțuri
clonțar
clonțar, clonțari s. m. câine de pază.
clonțari
clonțar, clonțari s. m. câine de pază.
clonțarii
clonțar, clonțari s. m. câine de pază.
clonțarilor
clonțar, clonțari s. m. câine de pază.
clonțarul
clonțar, clonțari s. m. câine de pază.
clonțarului
clonțar, clonțari s. m. câine de pază.
clonțat
CLONȚÁT, -Ă, clonțați, -te, adj. (Despre oameni, rar) Cu dinți mari și rari; cu gura ascuțită (ca un clonț). ◊ (Substantivat) El zărea, mări, vedea O clonțată ce rîdea, O clonțată-nveninată, Cu pielea pe trup uscată. ALECSANDRI, P. P. 38.
clonțata
CLONȚÁT, -Ă, clonțați, -te, adj. (Despre oameni, rar) Cu dinți mari și rari; cu gura ascuțită (ca un clonț). ◊ (Substantivat) El zărea, mări, vedea O clonțată ce rîdea, O clonțată-nveninată, Cu pielea pe trup uscată. ALECSANDRI, P. P. 38.
clonțate
CLONȚÁT, -Ă, clonțați, -te, adj. (Despre oameni, rar) Cu dinți mari și rari; cu gura ascuțită (ca un clonț). ◊ (Substantivat) El zărea, mări, vedea O clonțată ce rîdea, O clonțată-nveninată, Cu pielea pe trup uscată. ALECSANDRI, P. P. 38.
clonțatei
CLONȚÁT, -Ă, clonțați, -te, adj. (Despre oameni, rar) Cu dinți mari și rari; cu gura ascuțită (ca un clonț). ◊ (Substantivat) El zărea, mări, vedea O clonțată ce rîdea, O clonțată-nveninată, Cu pielea pe trup uscată. ALECSANDRI, P. P. 38.
clonțatele
CLONȚÁT, -Ă, clonțați, -te, adj. (Despre oameni, rar) Cu dinți mari și rari; cu gura ascuțită (ca un clonț). ◊ (Substantivat) El zărea, mări, vedea O clonțată ce rîdea, O clonțată-nveninată, Cu pielea pe trup uscată. ALECSANDRI, P. P. 38.
clonțatelor
CLONȚÁT, -Ă, clonțați, -te, adj. (Despre oameni, rar) Cu dinți mari și rari; cu gura ascuțită (ca un clonț). ◊ (Substantivat) El zărea, mări, vedea O clonțată ce rîdea, O clonțată-nveninată, Cu pielea pe trup uscată. ALECSANDRI, P. P. 38.
clonțatul
CLONȚÁT, -Ă, clonțați, -te, adj. (Despre oameni, rar) Cu dinți mari și rari; cu gura ascuțită (ca un clonț). ◊ (Substantivat) El zărea, mări, vedea O clonțată ce rîdea, O clonțată-nveninată, Cu pielea pe trup uscată. ALECSANDRI, P. P. 38.
clonțatului
CLONȚÁT, -Ă, clonțați, -te, adj. (Despre oameni, rar) Cu dinți mari și rari; cu gura ascuțită (ca un clonț). ◊ (Substantivat) El zărea, mări, vedea O clonțată ce rîdea, O clonțată-nveninată, Cu pielea pe trup uscată. ALECSANDRI, P. P. 38.
clonțați
CLONȚÁT, -Ă, clonțați, -te, adj. (Despre oameni, rar) Cu dinți mari și rari; cu gura ascuțită (ca un clonț). ◊ (Substantivat) El zărea, mări, vedea O clonțată ce rîdea, O clonțată-nveninată, Cu pielea pe trup uscată. ALECSANDRI, P. P. 38.
clonțații
CLONȚÁT, -Ă, clonțați, -te, adj. (Despre oameni, rar) Cu dinți mari și rari; cu gura ascuțită (ca un clonț). ◊ (Substantivat) El zărea, mări, vedea O clonțată ce rîdea, O clonțată-nveninată, Cu pielea pe trup uscată. ALECSANDRI, P. P. 38.
clonțaților
CLONȚÁT, -Ă, clonțați, -te, adj. (Despre oameni, rar) Cu dinți mari și rari; cu gura ascuțită (ca un clonț). ◊ (Substantivat) El zărea, mări, vedea O clonțată ce rîdea, O clonțată-nveninată, Cu pielea pe trup uscată. ALECSANDRI, P. P. 38.
clonțoasa
CLONȚÓS, -OÁSĂ, clonțoși, -oase, adj. (Pop.; despre păsări) Care are ciocul, pliscul mare. ♦ Fig. (Fam.; despre oameni) Certăreț, arțăgos. – Clonț + suf. -os. DOOM
clonțós (pop., fam.) adj. m., pl. clonțóși; f. clonțoásă, pl. clonțoáse
clonțoase
CLONȚÓS, -OÁSĂ, clonțoși, -oase, adj. (Pop.; despre păsări) Care are ciocul, pliscul mare. ♦ Fig. (Fam.; despre oameni) Certăreț, arțăgos. – Clonț + suf. -os. DOOM
clonțós (pop., fam.) adj. m., pl. clonțóși; f. clonțoásă, pl. clonțoáse
clonțoasei
CLONȚÓS, -OÁSĂ, clonțoși, -oase, adj. (Pop.; despre păsări) Care are ciocul, pliscul mare. ♦ Fig. (Fam.; despre oameni) Certăreț, arțăgos. – Clonț + suf. -os. DOOM
clonțós (pop., fam.) adj. m., pl. clonțóși; f. clonțoásă, pl. clonțoáse
clonțoasele
CLONȚÓS, -OÁSĂ, clonțoși, -oase, adj. (Pop.; despre păsări) Care are ciocul, pliscul mare. ♦ Fig. (Fam.; despre oameni) Certăreț, arțăgos. – Clonț + suf. -os. DOOM
clonțós (pop., fam.) adj. m., pl. clonțóși; f. clonțoásă, pl. clonțoáse
clonțoaselor
CLONȚÓS, -OÁSĂ, clonțoși, -oase, adj. (Pop.; despre păsări) Care are ciocul, pliscul mare. ♦ Fig. (Fam.; despre oameni) Certăreț, arțăgos. – Clonț + suf. -os. DOOM
clonțós (pop., fam.) adj. m., pl. clonțóși; f. clonțoásă, pl. clonțoáse
clonțos
CLONȚÓS, -OÁSĂ, clonțoși, -oase, adj. (Pop.; despre păsări) Care are ciocul, pliscul mare. ♦ Fig. (Fam.; despre oameni) Certăreț, arțăgos. – Clonț + suf. -os. DOOM
clonțós (pop., fam.) adj. m., pl. clonțóși; f. clonțoásă, pl. clonțoáse
clonțosul
CLONȚÓS, -OÁSĂ, clonțoși, -oase, adj. (Pop.; despre păsări) Care are ciocul, pliscul mare. ♦ Fig. (Fam.; despre oameni) Certăreț, arțăgos. – Clonț + suf. -os. DOOM
clonțós (pop., fam.) adj. m., pl. clonțóși; f. clonțoásă, pl. clonțoáse
clonțosului
CLONȚÓS, -OÁSĂ, clonțoși, -oase, adj. (Pop.; despre păsări) Care are ciocul, pliscul mare. ♦ Fig. (Fam.; despre oameni) Certăreț, arțăgos. – Clonț + suf. -os. DOOM
clonțós (pop., fam.) adj. m., pl. clonțóși; f. clonțoásă, pl. clonțoáse
clonțoși
CLONȚÓS, -OÁSĂ, clonțoși, -oase, adj. (Pop.; despre păsări) Care are ciocul, pliscul mare. ♦ Fig. (Fam.; despre oameni) Certăreț, arțăgos. – Clonț + suf. -os. DOOM
clonțós (pop., fam.) adj. m., pl. clonțóși; f. clonțoásă, pl. clonțoáse
clonțoșii
CLONȚÓS, -OÁSĂ, clonțoși, -oase, adj. (Pop.; despre păsări) Care are ciocul, pliscul mare. ♦ Fig. (Fam.; despre oameni) Certăreț, arțăgos. – Clonț + suf. -os. DOOM
clonțós (pop., fam.) adj. m., pl. clonțóși; f. clonțoásă, pl. clonțoáse
clonțoșilor
CLONȚÓS, -OÁSĂ, clonțoși, -oase, adj. (Pop.; despre păsări) Care are ciocul, pliscul mare. ♦ Fig. (Fam.; despre oameni) Certăreț, arțăgos. – Clonț + suf. -os. DOOM
clonțós (pop., fam.) adj. m., pl. clonțóși; f. clonțoásă, pl. clonțoáse
clonțul
CLONȚ, clonțuri, s. n. (Pop.) Cioc; plisc. ♦ Fig. Bărbie. ♦ Fig. (Fam., peior.) Gură (considerată ca organ al vorbirii). – Cf. bg. kljunec. DOOM
clonț (pop., fam.) s. n., pl. clónțuri
clonțului
CLONȚ, clonțuri, s. n. (Pop.) Cioc; plisc. ♦ Fig. Bărbie. ♦ Fig. (Fam., peior.) Gură (considerată ca organ al vorbirii). – Cf. bg. kljunec. DOOM
clonț (pop., fam.) s. n., pl. clónțuri
clonțuri
CLONȚ, clonțuri, s. n. (Pop.) Cioc; plisc. ♦ Fig. Bărbie. ♦ Fig. (Fam., peior.) Gură (considerată ca organ al vorbirii). – Cf. bg. kljunec. DOOM
clonț (pop., fam.) s. n., pl. clónțuri
clonțurile
CLONȚ, clonțuri, s. n. (Pop.) Cioc; plisc. ♦ Fig. Bărbie. ♦ Fig. (Fam., peior.) Gură (considerată ca organ al vorbirii). – Cf. bg. kljunec. DOOM
clonț (pop., fam.) s. n., pl. clónțuri
clonțurilor
CLONȚ, clonțuri, s. n. (Pop.) Cioc; plisc. ♦ Fig. Bărbie. ♦ Fig. (Fam., peior.) Gură (considerată ca organ al vorbirii). – Cf. bg. kljunec. DOOM
clonț (pop., fam.) s. n., pl. clónțuri
clop
CLOP, clopuri, s. n. (Reg.) Pălărie; spec. (sens curent) pălărie țărănească din fetru de culoare neagră, cu calota semisferică și borurile înguste. – Din magh. kalap. DOOM
clop (reg.) s. n., pl. clópuri
clopot
CLÓPOT, clopote, s. n. 1. Obiect metalic în formă de pară, deschis în partea de jos și prevăzut în interior cu o limbă mobilă, care, lovindu-se de pereții obiectului, produce sunete caracteristice. ◊ Expr. (Fam.) A trage clopotele = a) a curta o femeie; b) a divulga un secret. ♦ Sunet de clopot (1). 2. Piesă în formă de clopot (1), cu diverse întrebuințări (în industrie). ◊ Clopot scufundător = cameră de lucru, construită din metal sau din beton armat, alimentată cu aer comprimat, care permite executarea unor lucrări sub apă. ♦ Capac de sticlă de forma unui clopot (1), care se folosește pentru a feri alimentele sau alte obiecte de praf, în laboratoare etc. – Din sl. klopotŭ. DOOM
clópot s. n., pl. clópote
clopotar
CLOPOTÁR, clopotari, s. m. 1. Persoană care trage clopotele (1) la biserică. 2. Persoană specializată în fabricarea clopotelor (1). – Clopot + suf. -ar. DOOM
clopotár s. m., pl. clopotári
clopotari
CLOPOTÁR, clopotari, s. m. 1. Persoană care trage clopotele (1) la biserică. 2. Persoană specializată în fabricarea clopotelor (1). – Clopot + suf. -ar. DOOM
clopotár s. m., pl. clopotári
clopotarii
CLOPOTÁR, clopotari, s. m. 1. Persoană care trage clopotele (1) la biserică. 2. Persoană specializată în fabricarea clopotelor (1). – Clopot + suf. -ar. DOOM
clopotár s. m., pl. clopotári
clopotarilor
CLOPOTÁR, clopotari, s. m. 1. Persoană care trage clopotele (1) la biserică. 2. Persoană specializată în fabricarea clopotelor (1). – Clopot + suf. -ar. DOOM
clopotár s. m., pl. clopotári
clopotarul
CLOPOTÁR, clopotari, s. m. 1. Persoană care trage clopotele (1) la biserică. 2. Persoană specializată în fabricarea clopotelor (1). – Clopot + suf. -ar. DOOM
clopotár s. m., pl. clopotári
clopotarului
CLOPOTÁR, clopotari, s. m. 1. Persoană care trage clopotele (1) la biserică. 2. Persoană specializată în fabricarea clopotelor (1). – Clopot + suf. -ar. DOOM
clopotár s. m., pl. clopotári
clopote
CLÓPOT, clopote, s. n. 1. Obiect metalic în formă de pară, deschis în partea de jos și prevăzut în interior cu o limbă mobilă, care, lovindu-se de pereții obiectului, produce sunete caracteristice. ◊ Expr. (Fam.) A trage clopotele = a) a curta o femeie; b) a divulga un secret. ♦ Sunet de clopot (1). 2. Piesă în formă de clopot (1), cu diverse întrebuințări (în industrie). ◊ Clopot scufundător = cameră de lucru, construită din metal sau din beton armat, alimentată cu aer comprimat, care permite executarea unor lucrări sub apă. ♦ Capac de sticlă de forma unui clopot (1), care se folosește pentru a feri alimentele sau alte obiecte de praf, în laboratoare etc. – Din sl. klopotŭ. DOOM
clópot s. n., pl. clópote
clopotele
CLÓPOT, clopote, s. n. 1. Obiect metalic în formă de pară, deschis în partea de jos și prevăzut în interior cu o limbă mobilă, care, lovindu-se de pereții obiectului, produce sunete caracteristice. ◊ Expr. (Fam.) A trage clopotele = a) a curta o femeie; b) a divulga un secret. ♦ Sunet de clopot (1). 2. Piesă în formă de clopot (1), cu diverse întrebuințări (în industrie). ◊ Clopot scufundător = cameră de lucru, construită din metal sau din beton armat, alimentată cu aer comprimat, care permite executarea unor lucrări sub apă. ♦ Capac de sticlă de forma unui clopot (1), care se folosește pentru a feri alimentele sau alte obiecte de praf, în laboratoare etc. – Din sl. klopotŭ. DOOM
clópot s. n., pl. clópote
clopotelor
CLÓPOT, clopote, s. n. 1. Obiect metalic în formă de pară, deschis în partea de jos și prevăzut în interior cu o limbă mobilă, care, lovindu-se de pereții obiectului, produce sunete caracteristice. ◊ Expr. (Fam.) A trage clopotele = a) a curta o femeie; b) a divulga un secret. ♦ Sunet de clopot (1). 2. Piesă în formă de clopot (1), cu diverse întrebuințări (în industrie). ◊ Clopot scufundător = cameră de lucru, construită din metal sau din beton armat, alimentată cu aer comprimat, care permite executarea unor lucrări sub apă. ♦ Capac de sticlă de forma unui clopot (1), care se folosește pentru a feri alimentele sau alte obiecte de praf, în laboratoare etc. – Din sl. klopotŭ. DOOM
clópot s. n., pl. clópote
clopotnița
CLOPÓTNIȚĂ, clopotnițe, s. f. Turn de biserică sau construcție în formă de turn (situată lângă biserică), în care sunt instalate clopotele (1). – Clopot + suf. -niță. DOOM
clopótniță s. f., g.-d. art. clopótniței; pl. clopótnițe
clopotnițe
CLOPÓTNIȚĂ, clopotnițe, s. f. Turn de biserică sau construcție în formă de turn (situată lângă biserică), în care sunt instalate clopotele (1). – Clopot + suf. -niță. DOOM
clopótniță s. f., g.-d. art. clopótniței; pl. clopótnițe
clopotniței
CLOPÓTNIȚĂ, clopotnițe, s. f. Turn de biserică sau construcție în formă de turn (situată lângă biserică), în care sunt instalate clopotele (1). – Clopot + suf. -niță. DOOM
clopótniță s. f., g.-d. art. clopótniței; pl. clopótnițe
clopotnițele
CLOPÓTNIȚĂ, clopotnițe, s. f. Turn de biserică sau construcție în formă de turn (situată lângă biserică), în care sunt instalate clopotele (1). – Clopot + suf. -niță. DOOM
clopótniță s. f., g.-d. art. clopótniței; pl. clopótnițe
clopotnițelor
CLOPÓTNIȚĂ, clopotnițe, s. f. Turn de biserică sau construcție în formă de turn (situată lângă biserică), în care sunt instalate clopotele (1). – Clopot + suf. -niță. DOOM
clopótniță s. f., g.-d. art. clopótniței; pl. clopótnițe
clopotul
CLÓPOT, clopote, s. n. 1. Obiect metalic în formă de pară, deschis în partea de jos și prevăzut în interior cu o limbă mobilă, care, lovindu-se de pereții obiectului, produce sunete caracteristice. ◊ Expr. (Fam.) A trage clopotele = a) a curta o femeie; b) a divulga un secret. ♦ Sunet de clopot (1). 2. Piesă în formă de clopot (1), cu diverse întrebuințări (în industrie). ◊ Clopot scufundător = cameră de lucru, construită din metal sau din beton armat, alimentată cu aer comprimat, care permite executarea unor lucrări sub apă. ♦ Capac de sticlă de forma unui clopot (1), care se folosește pentru a feri alimentele sau alte obiecte de praf, în laboratoare etc. – Din sl. klopotŭ. DOOM
clópot s. n., pl. clópote
clopotului
CLÓPOT, clopote, s. n. 1. Obiect metalic în formă de pară, deschis în partea de jos și prevăzut în interior cu o limbă mobilă, care, lovindu-se de pereții obiectului, produce sunete caracteristice. ◊ Expr. (Fam.) A trage clopotele = a) a curta o femeie; b) a divulga un secret. ♦ Sunet de clopot (1). 2. Piesă în formă de clopot (1), cu diverse întrebuințări (în industrie). ◊ Clopot scufundător = cameră de lucru, construită din metal sau din beton armat, alimentată cu aer comprimat, care permite executarea unor lucrări sub apă. ♦ Capac de sticlă de forma unui clopot (1), care se folosește pentru a feri alimentele sau alte obiecte de praf, în laboratoare etc. – Din sl. klopotŭ. DOOM
clópot s. n., pl. clópote
clopoțea
CLOPOȚÍ, clopoțesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A trage clopotul (1); a suna din clopoțel (1). – Din clopot. DOOM
clopoțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clopoțésc, imperf. 3 sg. clopoțeá; conj. prez. 3 să clopoțeáscă
clopoțeai
CLOPOȚÍ, clopoțesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A trage clopotul (1); a suna din clopoțel (1). – Din clopot. DOOM
clopoțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clopoțésc, imperf. 3 sg. clopoțeá; conj. prez. 3 să clopoțeáscă
clopoțeam
CLOPOȚÍ, clopoțesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A trage clopotul (1); a suna din clopoțel (1). – Din clopot. DOOM
clopoțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clopoțésc, imperf. 3 sg. clopoțeá; conj. prez. 3 să clopoțeáscă
clopoțească
CLOPOȚÍ, clopoțesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A trage clopotul (1); a suna din clopoțel (1). – Din clopot. DOOM
clopoțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clopoțésc, imperf. 3 sg. clopoțeá; conj. prez. 3 să clopoțeáscă
clopoțeau
CLOPOȚÍ, clopoțesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A trage clopotul (1); a suna din clopoțel (1). – Din clopot. DOOM
clopoțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clopoțésc, imperf. 3 sg. clopoțeá; conj. prez. 3 să clopoțeáscă
clopoțeați
CLOPOȚÍ, clopoțesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A trage clopotul (1); a suna din clopoțel (1). – Din clopot. DOOM
clopoțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clopoțésc, imperf. 3 sg. clopoțeá; conj. prez. 3 să clopoțeáscă
clopoței
CLOPOȚÉL, clopoței, s. m. 1. Diminutiv al lui clopot; spec. clopot mic (cu mâner) care se agită cu mâna (pentru a indica recreațiile la școală, pentru a chema pe cineva sau a anunța ceva etc.) sau care se agață de gâtul unor animale. 2. (La pl.) Nume dat mai multor plante erbacee cu flori mari, albastre, albe sau roz, în formă de clopot (1) (Campanula). – Clopot + suf. -el.
clopoței
CLOPOȚÉL, clopoței, s. m. 1. Diminutiv al lui clopot; spec. clopot mic (cu mâner) care se agită cu mâna (pentru a indica recreațiile la școală, pentru a chema pe cineva sau a anunța ceva etc.) sau care se agață de gâtul unor animale. 2. (La pl.) Nume dat mai multor plante erbacee cu flori mari, albastre, albe sau roz, în formă de clopot (1) (Campanula). – Clopot + suf. -el. DOOM
clopoțél s. m., pl. clopoțéi, art. clopoțéii
clopoțeii
CLOPOȚÉL, clopoței, s. m. 1. Diminutiv al lui clopot; spec. clopot mic (cu mâner) care se agită cu mâna (pentru a indica recreațiile la școală, pentru a chema pe cineva sau a anunța ceva etc.) sau care se agață de gâtul unor animale. 2. (La pl.) Nume dat mai multor plante erbacee cu flori mari, albastre, albe sau roz, în formă de clopot (1) (Campanula). – Clopot + suf. -el. DOOM
clopoțél s. m., pl. clopoțéi, art. clopoțéii
clopoțeilor
CLOPOȚÉL, clopoței, s. m. 1. Diminutiv al lui clopot; spec. clopot mic (cu mâner) care se agită cu mâna (pentru a indica recreațiile la școală, pentru a chema pe cineva sau a anunța ceva etc.) sau care se agață de gâtul unor animale. 2. (La pl.) Nume dat mai multor plante erbacee cu flori mari, albastre, albe sau roz, în formă de clopot (1) (Campanula). – Clopot + suf. -el. DOOM
clopoțél s. m., pl. clopoțéi, art. clopoțéii
clopoțel
CLOPOȚÉL, clopoței, s. m. 1. Diminutiv al lui clopot; spec. clopot mic (cu mâner) care se agită cu mâna (pentru a indica recreațiile la școală, pentru a chema pe cineva sau a anunța ceva etc.) sau care se agață de gâtul unor animale. 2. (La pl.) Nume dat mai multor plante erbacee cu flori mari, albastre, albe sau roz, în formă de clopot (1) (Campanula). – Clopot + suf. -el. DOOM
clopoțél s. m., pl. clopoțéi, art. clopoțéii
clopoțelul
CLOPOȚÉL, clopoței, s. m. 1. Diminutiv al lui clopot; spec. clopot mic (cu mâner) care se agită cu mâna (pentru a indica recreațiile la școală, pentru a chema pe cineva sau a anunța ceva etc.) sau care se agață de gâtul unor animale. 2. (La pl.) Nume dat mai multor plante erbacee cu flori mari, albastre, albe sau roz, în formă de clopot (1) (Campanula). – Clopot + suf. -el. DOOM
clopoțél s. m., pl. clopoțéi, art. clopoțéii
clopoțelului
CLOPOȚÉL, clopoței, s. m. 1. Diminutiv al lui clopot; spec. clopot mic (cu mâner) care se agită cu mâna (pentru a indica recreațiile la școală, pentru a chema pe cineva sau a anunța ceva etc.) sau care se agață de gâtul unor animale. 2. (La pl.) Nume dat mai multor plante erbacee cu flori mari, albastre, albe sau roz, în formă de clopot (1) (Campanula). – Clopot + suf. -el. DOOM
clopoțél s. m., pl. clopoțéi, art. clopoțéii
clopoțesc
CLOPOȚÍ, clopoțesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A trage clopotul (1); a suna din clopoțel (1). – Din clopot. DOOM
clopoțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clopoțésc, imperf. 3 sg. clopoțeá; conj. prez. 3 să clopoțeáscă
clopoțește
CLOPOȚÍ, clopoțesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A trage clopotul (1); a suna din clopoțel (1). – Din clopot. DOOM
clopoțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clopoțésc, imperf. 3 sg. clopoțeá; conj. prez. 3 să clopoțeáscă
clopoțești
CLOPOȚÍ, clopoțesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A trage clopotul (1); a suna din clopoțel (1). – Din clopot. DOOM
clopoțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clopoțésc, imperf. 3 sg. clopoțeá; conj. prez. 3 să clopoțeáscă
clopoți
CLOPOȚÍ, clopoțesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A trage clopotul (1); a suna din clopoțel (1). – Din clopot. DOOM
clopoțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clopoțésc, imperf. 3 sg. clopoțeá; conj. prez. 3 să clopoțeáscă
clopoții
CLOPOȚÍ, clopoțesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A trage clopotul (1); a suna din clopoțel (1). – Din clopot. DOOM
clopoțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clopoțésc, imperf. 3 sg. clopoțeá; conj. prez. 3 să clopoțeáscă
clopoțim
CLOPOȚÍ, clopoțesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A trage clopotul (1); a suna din clopoțel (1). – Din clopot. DOOM
clopoțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clopoțésc, imperf. 3 sg. clopoțeá; conj. prez. 3 să clopoțeáscă
clopoțind
CLOPOȚÍ, clopoțesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A trage clopotul (1); a suna din clopoțel (1). – Din clopot. DOOM
clopoțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clopoțésc, imperf. 3 sg. clopoțeá; conj. prez. 3 să clopoțeáscă
clopoțire
CLOPOȚÍ, clopoțesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A trage clopotul (1); a suna din clopoțel (1). – Din clopot. DOOM
clopoțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clopoțésc, imperf. 3 sg. clopoțeá; conj. prez. 3 să clopoțeáscă
clopoțire
CLOPOȚÍ, clopoțesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A trage clopotul (1); a suna din clopoțel (1). – Din clopot.
clopoțiră
CLOPOȚÍ, clopoțesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A trage clopotul (1); a suna din clopoțel (1). – Din clopot. DOOM
clopoțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clopoțésc, imperf. 3 sg. clopoțeá; conj. prez. 3 să clopoțeáscă
clopoțirăm
CLOPOȚÍ, clopoțesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A trage clopotul (1); a suna din clopoțel (1). – Din clopot. DOOM
clopoțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clopoțésc, imperf. 3 sg. clopoțeá; conj. prez. 3 să clopoțeáscă
clopoțirăți
CLOPOȚÍ, clopoțesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A trage clopotul (1); a suna din clopoțel (1). – Din clopot. DOOM
clopoțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clopoțésc, imperf. 3 sg. clopoțeá; conj. prez. 3 să clopoțeáscă
clopoțise
CLOPOȚÍ, clopoțesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A trage clopotul (1); a suna din clopoțel (1). – Din clopot. DOOM
clopoțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clopoțésc, imperf. 3 sg. clopoțeá; conj. prez. 3 să clopoțeáscă
clopoțisem
CLOPOȚÍ, clopoțesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A trage clopotul (1); a suna din clopoțel (1). – Din clopot. DOOM
clopoțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clopoțésc, imperf. 3 sg. clopoțeá; conj. prez. 3 să clopoțeáscă
clopoțiseră
CLOPOȚÍ, clopoțesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A trage clopotul (1); a suna din clopoțel (1). – Din clopot. DOOM
clopoțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clopoțésc, imperf. 3 sg. clopoțeá; conj. prez. 3 să clopoțeáscă
clopoțiserăm
CLOPOȚÍ, clopoțesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A trage clopotul (1); a suna din clopoțel (1). – Din clopot. DOOM
clopoțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clopoțésc, imperf. 3 sg. clopoțeá; conj. prez. 3 să clopoțeáscă
clopoțiserăți
CLOPOȚÍ, clopoțesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A trage clopotul (1); a suna din clopoțel (1). – Din clopot. DOOM
clopoțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clopoțésc, imperf. 3 sg. clopoțeá; conj. prez. 3 să clopoțeáscă
clopoțiseși
CLOPOȚÍ, clopoțesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A trage clopotul (1); a suna din clopoțel (1). – Din clopot. DOOM
clopoțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clopoțésc, imperf. 3 sg. clopoțeá; conj. prez. 3 să clopoțeáscă
clopoțiseți
CLOPOȚÍ, clopoțesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A trage clopotul (1); a suna din clopoțel (1). – Din clopot. DOOM
clopoțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clopoțésc, imperf. 3 sg. clopoțeá; conj. prez. 3 să clopoțeáscă
clopoțit
CLOPOȚÍ, clopoțesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A trage clopotul (1); a suna din clopoțel (1). – Din clopot. DOOM
clopoțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clopoțésc, imperf. 3 sg. clopoțeá; conj. prez. 3 să clopoțeáscă
clopoțiși
CLOPOȚÍ, clopoțesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A trage clopotul (1); a suna din clopoțel (1). – Din clopot. DOOM
clopoțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clopoțésc, imperf. 3 sg. clopoțeá; conj. prez. 3 să clopoțeáscă
clopoțiți
CLOPOȚÍ, clopoțesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A trage clopotul (1); a suna din clopoțel (1). – Din clopot. DOOM
clopoțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clopoțésc, imperf. 3 sg. clopoțeá; conj. prez. 3 să clopoțeáscă
clopul
CLOP, clopuri, s. n. (Reg.) Pălărie; spec. (sens curent) pălărie țărănească din fetru de culoare neagră, cu calota semisferică și borurile înguste. – Din magh. kalap. DOOM
clop (reg.) s. n., pl. clópuri
clopului
CLOP, clopuri, s. n. (Reg.) Pălărie; spec. (sens curent) pălărie țărănească din fetru de culoare neagră, cu calota semisferică și borurile înguste. – Din magh. kalap. DOOM
clop (reg.) s. n., pl. clópuri
clopuri
CLOP, clopuri, s. n. (Reg.) Pălărie; spec. (sens curent) pălărie țărănească din fetru de culoare neagră, cu calota semisferică și borurile înguste. – Din magh. kalap. DOOM
clop (reg.) s. n., pl. clópuri
clopurile
CLOP, clopuri, s. n. (Reg.) Pălărie; spec. (sens curent) pălărie țărănească din fetru de culoare neagră, cu calota semisferică și borurile înguste. – Din magh. kalap. DOOM
clop (reg.) s. n., pl. clópuri
clopurilor
CLOP, clopuri, s. n. (Reg.) Pălărie; spec. (sens curent) pălărie țărănească din fetru de culoare neagră, cu calota semisferică și borurile înguste. – Din magh. kalap. DOOM
clop (reg.) s. n., pl. clópuri
clor
CLOR s. n. Element chimic gazos de culoare galbenă-verzuie, cu miros înțepător, sufocant, toxic, cu proprietăți decolorante și dezinfectante, care se folosește în industrie. – Din fr. chlore. DOOM
clor s. n.; simb. Cl
cloral
CLORÁL s. n. Substanță chimică lichidă, uleioasă, iritantă, folosită în farmacie ca antiseptic, calmant și hipnotic. – Din fr. chloral. DOOM
clorál s. n.
cloralul
CLORÁL s. n. Substanță chimică lichidă, uleioasă, iritantă, folosită în farmacie ca antiseptic, calmant și hipnotic. – Din fr. chloral. DOOM
clorál s. n.
cloralului
CLORÁL s. n. Substanță chimică lichidă, uleioasă, iritantă, folosită în farmacie ca antiseptic, calmant și hipnotic. – Din fr. chloral. DOOM
clorál s. n.
cloramfenicol
CLORAMFENICÓL s. n. Antibiotic puternic, folosit în tratamentul bolilor infecțioase; cloromicetină. – Din fr. chloramphénicol. DOOM
cloramfenicól s. n.
cloramfenicolul
CLORAMFENICÓL s. n. Antibiotic puternic, folosit în tratamentul bolilor infecțioase; cloromicetină. – Din fr. chloramphénicol. DOOM
cloramfenicól s. n.
cloramfenicolului
CLORAMFENICÓL s. n. Antibiotic puternic, folosit în tratamentul bolilor infecțioase; cloromicetină. – Din fr. chloramphénicol. DOOM
cloramfenicól s. n.
cloramina
CLORAMÍNĂ s. f. Compus organic cu puternice proprietăți oxidante și efect antiseptic. – Din fr. chloramine. DOOM
!cloramínă (clo-ra-/clor-a-) s. f., g.-d. art. cloramínei
cloramine
CLORAMÍNĂ s. f. Compus organic cu puternice proprietăți oxidante și efect antiseptic. – Din fr. chloramine. DOOM
!cloramínă (clo-ra-/clor-a-) s. f., g.-d. art. cloramínei
cloraminei
CLORAMÍNĂ s. f. Compus organic cu puternice proprietăți oxidante și efect antiseptic. – Din fr. chloramine. DOOM
!cloramínă (clo-ra-/clor-a-) s. f., g.-d. art. cloramínei
cloraminele
CLORAMÍNĂ s. f. Compus organic cu puternice proprietăți oxidante și efect antiseptic. – Din fr. chloramine. DOOM
!cloramínă (clo-ra-/clor-a-) s. f., g.-d. art. cloramínei
cloraminelor
CLORAMÍNĂ s. f. Compus organic cu puternice proprietăți oxidante și efect antiseptic. – Din fr. chloramine. DOOM
!cloramínă (clo-ra-/clor-a-) s. f., g.-d. art. cloramínei
clorat
CLORÁT, clorați, s. m. Sare a acidului cloric, cu proprietăți oxidante și explozive. – Din fr. chlorate, germ. Chlorat. DOOM
clorát s. m., pl. cloráți
cloratul
CLORÁT, clorați, s. m. Sare a acidului cloric, cu proprietăți oxidante și explozive. – Din fr. chlorate, germ. Chlorat. DOOM
clorát s. m., pl. cloráți
cloratului
CLORÁT, clorați, s. m. Sare a acidului cloric, cu proprietăți oxidante și explozive. – Din fr. chlorate, germ. Chlorat. DOOM
clorát s. m., pl. cloráți
clorați
CLORÁT, clorați, s. m. Sare a acidului cloric, cu proprietăți oxidante și explozive. – Din fr. chlorate, germ. Chlorat. DOOM
clorát s. m., pl. cloráți
clorații
CLORÁT, clorați, s. m. Sare a acidului cloric, cu proprietăți oxidante și explozive. – Din fr. chlorate, germ. Chlorat. DOOM
clorát s. m., pl. cloráți
cloraților
CLORÁT, clorați, s. m. Sare a acidului cloric, cu proprietăți oxidante și explozive. – Din fr. chlorate, germ. Chlorat. DOOM
clorát s. m., pl. cloráți
cloremia
CLOREMÍE s.f. (Med.) Concentrație a clorului în sânge; cloruremie. [Gen. -iei. / < fr. chlorémie].
cloremie
CLOREMÍE s.f. (Med.) Concentrație a clorului în sânge; cloruremie. [Gen. -iei. / < fr. chlorémie].
cloremiei
CLOREMÍE s.f. (Med.) Concentrație a clorului în sânge; cloruremie. [Gen. -iei. / < fr. chlorémie].
cloremii
CLOREMÍE s.f. (Med.) Concentrație a clorului în sânge; cloruremie. [Gen. -iei. / < fr. chlorémie].
cloretona
CLORETÓNĂ s. f. Alcool folosit ca hipnotic și anestezic. – Din fr. chlorétone, germ. Chloreton. DOOM
!cloretónă (alcool) (clo-re-/clor-e-) s. f., g.-d. art. cloretónei
cloretone
CLORETÓNĂ s. f. Alcool folosit ca hipnotic și anestezic. – Din fr. chlorétone, germ. Chloreton. DOOM
!cloretónă (alcool) (clo-re-/clor-e-) s. f., g.-d. art. cloretónei
cloretonei
CLORETÓNĂ s. f. Alcool folosit ca hipnotic și anestezic. – Din fr. chlorétone, germ. Chloreton. DOOM
!cloretónă (alcool) (clo-re-/clor-e-) s. f., g.-d. art. cloretónei
clorhidrat
CLORHIDRÁT, clorhidrați, s. m. Sare care conține în moleculă acid clorhidric. – Din fr. chlorhydrate. DOOM
clorhidrát (-hi-drat) s. m., pl. clorhidráți
clorhidratul
CLORHIDRÁT, clorhidrați, s. m. Sare care conține în moleculă acid clorhidric. – Din fr. chlorhydrate. DOOM
clorhidrát (-hi-drat) s. m., pl. clorhidráți
clorhidratului
CLORHIDRÁT, clorhidrați, s. m. Sare care conține în moleculă acid clorhidric. – Din fr. chlorhydrate. DOOM
clorhidrát (-hi-drat) s. m., pl. clorhidráți
clorhidrați
CLORHIDRÁT, clorhidrați, s. m. Sare care conține în moleculă acid clorhidric. – Din fr. chlorhydrate. DOOM
clorhidrát (-hi-drat) s. m., pl. clorhidráți
clorhidrații
CLORHIDRÁT, clorhidrați, s. m. Sare care conține în moleculă acid clorhidric. – Din fr. chlorhydrate. DOOM
clorhidrát (-hi-drat) s. m., pl. clorhidráți
clorhidraților
CLORHIDRÁT, clorhidrați, s. m. Sare care conține în moleculă acid clorhidric. – Din fr. chlorhydrate. DOOM
clorhidrát (-hi-drat) s. m., pl. clorhidráți
clorhidric
CLORHÍDRIC adj. (În sintagma) Acid clorhidric = gaz incolor cu miros înțepător, rezultat din combinarea clorului cu hidrogenul sau prin acțiunea acidului sulfuric asupra sării de bucătărie, cu numeroase întrebuințări în industria chimică. – Din fr. chlorhydrique. DOOM
!clorhídric (acid ~) (-hi-dric) adj. m.
clorhidricul
CLORHÍDRIC adj. (În sintagma) Acid clorhidric = gaz incolor cu miros înțepător, rezultat din combinarea clorului cu hidrogenul sau prin acțiunea acidului sulfuric asupra sării de bucătărie, cu numeroase întrebuințări în industria chimică. – Din fr. chlorhydrique. DOOM
!clorhídric (acid ~) (-hi-dric) adj. m.
clorhidricului
CLORHÍDRIC adj. (În sintagma) Acid clorhidric = gaz incolor cu miros înțepător, rezultat din combinarea clorului cu hidrogenul sau prin acțiunea acidului sulfuric asupra sării de bucătărie, cu numeroase întrebuințări în industria chimică. – Din fr. chlorhydrique. DOOM
!clorhídric (acid ~) (-hi-dric) adj. m.
cloric
CLÓRIC adj. (În sintagma) Acid cloric = acid oxigenat al clorului, folosit ca oxidant. – Din fr. chlorique. DOOM
clóric adj. m.
cloricul
CLÓRIC adj. (În sintagma) Acid cloric = acid oxigenat al clorului, folosit ca oxidant. – Din fr. chlorique. DOOM
clóric adj. m.
cloricului
CLÓRIC adj. (În sintagma) Acid cloric = acid oxigenat al clorului, folosit ca oxidant. – Din fr. chlorique. DOOM
clóric adj. m.
cloridric
CLORHÍDRIC adj. (În sintagma) Acid clorhidric = gaz incolor cu miros înțepător, rezultat din combinarea clorului cu hidrogenul sau prin acțiunea acidului sulfuric asupra sării de bucătărie, cu numeroase întrebuințări în industria chimică. – Din fr. chlorhydrique. DOOM
!clorhídric (acid ~) (-hi-dric) adj. m.
clorinare
CLORINÁRE, clorinări, s. f. (Med.) Clorizare. – De la clor.
clorit
CLORÍT, cloriți, s. m. Mineral de culoare verde, constituit din silicat natural hidratat de magneziu și fier, aluminiu, nichel, crom. – Din fr. chlorite. DOOM
clorít s. m., pl. cloríți
clorite
CLORÍT, cloriți, s. m. Mineral de culoare verde, constituit din silicat natural hidratat de magneziu și fier, aluminiu, nichel, crom. – Din fr. chlorite. DOOM
clorít s. m., pl. cloríți
cloritele
CLORÍT, cloriți, s. m. Mineral de culoare verde, constituit din silicat natural hidratat de magneziu și fier, aluminiu, nichel, crom. – Din fr. chlorite. DOOM
clorít s. m., pl. cloríți
cloritelor
CLORÍT, cloriți, s. m. Mineral de culoare verde, constituit din silicat natural hidratat de magneziu și fier, aluminiu, nichel, crom. – Din fr. chlorite. DOOM
clorít s. m., pl. cloríți
cloritoasa
CLORITÓS, -OÁSĂ, cloritoși, -oase, adj. (Despre roci) Cu clorit. – Clorit + suf. -os.
cloritoase
CLORITÓS, -OÁSĂ, cloritoși, -oase, adj. (Despre roci) Cu clorit. – Clorit + suf. -os.
cloritoasei
CLORITÓS, -OÁSĂ, cloritoși, -oase, adj. (Despre roci) Cu clorit. – Clorit + suf. -os.
cloritoasele
CLORITÓS, -OÁSĂ, cloritoși, -oase, adj. (Despre roci) Cu clorit. – Clorit + suf. -os.
cloritoaselor
CLORITÓS, -OÁSĂ, cloritoși, -oase, adj. (Despre roci) Cu clorit. – Clorit + suf. -os.
cloritos
CLORITÓS, -OÁSĂ, cloritoși, -oase, adj. (Despre roci) Cu clorit. – Clorit + suf. -os.
cloritosul
CLORITÓS, -OÁSĂ, cloritoși, -oase, adj. (Despre roci) Cu clorit. – Clorit + suf. -os.
cloritosului
CLORITÓS, -OÁSĂ, cloritoși, -oase, adj. (Despre roci) Cu clorit. – Clorit + suf. -os.
cloritoși
CLORITÓS, -OÁSĂ, cloritoși, -oase, adj. (Despre roci) Cu clorit. – Clorit + suf. -os.
cloritoșii
CLORITÓS, -OÁSĂ, cloritoși, -oase, adj. (Despre roci) Cu clorit. – Clorit + suf. -os.
cloritoșilor
CLORITÓS, -OÁSĂ, cloritoși, -oase, adj. (Despre roci) Cu clorit. – Clorit + suf. -os.
cloritul
CLORÍT, cloriți, s. m. Mineral de culoare verde, constituit din silicat natural hidratat de magneziu și fier, aluminiu, nichel, crom. – Din fr. chlorite. DOOM
clorít s. m., pl. cloríți
cloritului
CLORÍT, cloriți, s. m. Mineral de culoare verde, constituit din silicat natural hidratat de magneziu și fier, aluminiu, nichel, crom. – Din fr. chlorite. DOOM
clorít s. m., pl. cloríți
clorizare
CLORIZÁRE s. f. Procedeu de dezinfectare a apei prin tratarea ei cu clor. – După fr. chlorisation. DOOM
clorizáre s. f., g.-d. art. clorizắrii
clorizarea
CLORIZÁRE s. f. Procedeu de dezinfectare a apei prin tratarea ei cu clor. – După fr. chlorisation. DOOM
clorizáre s. f., g.-d. art. clorizắrii
clorizatoare
CLORIZATÓR s.n. Aparat folosit pentru clorizare în instalațiile centrale de alimentare cu apă. [< cloriza + -tor].
clorizatoarele
CLORIZATÓR s.n. Aparat folosit pentru clorizare în instalațiile centrale de alimentare cu apă. [< cloriza + -tor].
clorizatoarelor
CLORIZATÓR s.n. Aparat folosit pentru clorizare în instalațiile centrale de alimentare cu apă. [< cloriza + -tor].
clorizator
CLORIZATÓR s.n. Aparat folosit pentru clorizare în instalațiile centrale de alimentare cu apă. [< cloriza + -tor].
clorizatorul
CLORIZATÓR s.n. Aparat folosit pentru clorizare în instalațiile centrale de alimentare cu apă. [< cloriza + -tor].
clorizatorului
CLORIZATÓR s.n. Aparat folosit pentru clorizare în instalațiile centrale de alimentare cu apă. [< cloriza + -tor].
clorizări
CLORIZÁRE s. f. Procedeu de dezinfectare a apei prin tratarea ei cu clor. – După fr. chlorisation. DOOM
clorizáre s. f., g.-d. art. clorizắrii
clorizării
CLORIZÁRE s. f. Procedeu de dezinfectare a apei prin tratarea ei cu clor. – După fr. chlorisation. DOOM
clorizáre s. f., g.-d. art. clorizắrii
clorizările
CLORIZÁRE s. f. Procedeu de dezinfectare a apei prin tratarea ei cu clor. – După fr. chlorisation. DOOM
clorizáre s. f., g.-d. art. clorizắrii
clorizărilor
CLORIZÁRE s. f. Procedeu de dezinfectare a apei prin tratarea ei cu clor. – După fr. chlorisation. DOOM
clorizáre s. f., g.-d. art. clorizắrii
cloriți
CLORÍT, cloriți, s. m. Mineral de culoare verde, constituit din silicat natural hidratat de magneziu și fier, aluminiu, nichel, crom. – Din fr. chlorite. DOOM
clorít s. m., pl. cloríți
cloriții
CLORÍT, cloriți, s. m. Mineral de culoare verde, constituit din silicat natural hidratat de magneziu și fier, aluminiu, nichel, crom. – Din fr. chlorite. DOOM
clorít s. m., pl. cloríți
cloriților
CLORÍT, cloriți, s. m. Mineral de culoare verde, constituit din silicat natural hidratat de magneziu și fier, aluminiu, nichel, crom. – Din fr. chlorite. DOOM
clorít s. m., pl. cloríți
clormetan
CLORMETÁN s. n. (Chim.) Gaz incolor, inflamabil, folosit ca agent frigorific, dizolvant, anestezic local etc. – Din fr. chlorméthane.
clormetanul
CLORMETÁN s. n. (Chim.) Gaz incolor, inflamabil, folosit ca agent frigorific, dizolvant, anestezic local etc. – Din fr. chlorméthane.
clormetanului
CLORMETÁN s. n. (Chim.) Gaz incolor, inflamabil, folosit ca agent frigorific, dizolvant, anestezic local etc. – Din fr. chlorméthane.
cloro
CLORO- Element de compunere savantă cu semnificația „verde” sau care indică prezența clorului. [< fr. chloro-, cf. gr. chloros].
cloroanemie
CLOROANEMÍE s.f. Anemie care prezintă caracterele clorozei. [Pron. -ro-a-, gen. -iei. / < fr. chloro-anémie]. DOOM
cloroanemíe (-ro-a-) s. f., art. cloroanemía, g.-d. cloroanemíi, art. cloroanemíei
cloroficee
CLOROFICÉE, cloroficee, s. f. (La pl.) Clasă de alge verzi, de obicei acvatice, care conțin clorofilă; (și la sg.) algă din această clasă. – Din fr. chlorophycée. DOOM
cloroficée s. f., art. cloroficéea, g.-d. art. cloroficéei; pl. cloroficée
cloroficeea
CLOROFICÉE, cloroficee, s. f. (La pl.) Clasă de alge verzi, de obicei acvatice, care conțin clorofilă; (și la sg.) algă din această clasă. – Din fr. chlorophycée. DOOM
cloroficée s. f., art. cloroficéea, g.-d. art. cloroficéei; pl. cloroficée
cloroficeei
CLOROFICÉE, cloroficee, s. f. (La pl.) Clasă de alge verzi, de obicei acvatice, care conțin clorofilă; (și la sg.) algă din această clasă. – Din fr. chlorophycée. DOOM
cloroficée s. f., art. cloroficéea, g.-d. art. cloroficéei; pl. cloroficée
cloroficeele
CLOROFICÉE, cloroficee, s. f. (La pl.) Clasă de alge verzi, de obicei acvatice, care conțin clorofilă; (și la sg.) algă din această clasă. – Din fr. chlorophycée. DOOM
cloroficée s. f., art. cloroficéea, g.-d. art. cloroficéei; pl. cloroficée
cloroficeelor
CLOROFICÉE, cloroficee, s. f. (La pl.) Clasă de alge verzi, de obicei acvatice, care conțin clorofilă; (și la sg.) algă din această clasă. – Din fr. chlorophycée. DOOM
cloroficée s. f., art. cloroficéea, g.-d. art. cloroficéei; pl. cloroficée
clorofila
CLOROFÍLĂ s. f. Pigment care se găsește în părțile verzi ale plantelor și care joacă un rol fundamental în fotosinteză. – Din fr. chlorophylle. DOOM
clorofílă s. f., g.-d. art. clorofílei
clorofile
CLOROFÍLĂ s. f. Pigment care se găsește în părțile verzi ale plantelor și care joacă un rol fundamental în fotosinteză. – Din fr. chlorophylle. DOOM
clorofílă s. f., g.-d. art. clorofílei
clorofilei
CLOROFÍLĂ s. f. Pigment care se găsește în părțile verzi ale plantelor și care joacă un rol fundamental în fotosinteză. – Din fr. chlorophylle. DOOM
clorofílă s. f., g.-d. art. clorofílei
clorofilian
CLOROFILIÁN, -Ă, clorofilieni, -ne, adj. 1. (Bot.) Care aparține clorofilei, care se referă la clorofilă, care se datorează clorofilei. 2. (În sintagma) Asimilație clorofiliană = proces fiziologic de asimilație a substanțelor nutritive, care se produce în frunzele plantelor verzi, în prezența clorofilei și sub influența luminii solare, și care constă din combinarea apei, venită din pământ prin rădăcini, cu dioxidul de carbon din aer; fotosinteză. [Pr.: -li-an] – Din fr. chlorophyllien. DOOM
clorofilián (-li-an) adj. m., pl. clorofiliéni (-li-eni); f. clorofiliánă, pl. clorofiliéne
clorofiliana
CLOROFILIÁN, -Ă, clorofilieni, -ne, adj. 1. (Bot.) Care aparține clorofilei, care se referă la clorofilă, care se datorează clorofilei. 2. (În sintagma) Asimilație clorofiliană = proces fiziologic de asimilație a substanțelor nutritive, care se produce în frunzele plantelor verzi, în prezența clorofilei și sub influența luminii solare, și care constă din combinarea apei, venită din pământ prin rădăcini, cu dioxidul de carbon din aer; fotosinteză. [Pr.: -li-an] – Din fr. chlorophyllien. DOOM
clorofilián (-li-an) adj. m., pl. clorofiliéni (-li-eni); f. clorofiliánă, pl. clorofiliéne
clorofilianul
CLOROFILIÁN, -Ă, clorofilieni, -ne, adj. 1. (Bot.) Care aparține clorofilei, care se referă la clorofilă, care se datorează clorofilei. 2. (În sintagma) Asimilație clorofiliană = proces fiziologic de asimilație a substanțelor nutritive, care se produce în frunzele plantelor verzi, în prezența clorofilei și sub influența luminii solare, și care constă din combinarea apei, venită din pământ prin rădăcini, cu dioxidul de carbon din aer; fotosinteză. [Pr.: -li-an] – Din fr. chlorophyllien. DOOM
clorofilián (-li-an) adj. m., pl. clorofiliéni (-li-eni); f. clorofiliánă, pl. clorofiliéne
clorofilianului
CLOROFILIÁN, -Ă, clorofilieni, -ne, adj. 1. (Bot.) Care aparține clorofilei, care se referă la clorofilă, care se datorează clorofilei. 2. (În sintagma) Asimilație clorofiliană = proces fiziologic de asimilație a substanțelor nutritive, care se produce în frunzele plantelor verzi, în prezența clorofilei și sub influența luminii solare, și care constă din combinarea apei, venită din pământ prin rădăcini, cu dioxidul de carbon din aer; fotosinteză. [Pr.: -li-an] – Din fr. chlorophyllien. DOOM
clorofilián (-li-an) adj. m., pl. clorofiliéni (-li-eni); f. clorofiliánă, pl. clorofiliéne
clorofiliene
CLOROFILIÁN, -Ă, clorofilieni, -ne, adj. 1. (Bot.) Care aparține clorofilei, care se referă la clorofilă, care se datorează clorofilei. 2. (În sintagma) Asimilație clorofiliană = proces fiziologic de asimilație a substanțelor nutritive, care se produce în frunzele plantelor verzi, în prezența clorofilei și sub influența luminii solare, și care constă din combinarea apei, venită din pământ prin rădăcini, cu dioxidul de carbon din aer; fotosinteză. [Pr.: -li-an] – Din fr. chlorophyllien. DOOM
clorofilián (-li-an) adj. m., pl. clorofiliéni (-li-eni); f. clorofiliánă, pl. clorofiliéne
clorofilienei
CLOROFILIÁN, -Ă, clorofilieni, -ne, adj. 1. (Bot.) Care aparține clorofilei, care se referă la clorofilă, care se datorează clorofilei. 2. (În sintagma) Asimilație clorofiliană = proces fiziologic de asimilație a substanțelor nutritive, care se produce în frunzele plantelor verzi, în prezența clorofilei și sub influența luminii solare, și care constă din combinarea apei, venită din pământ prin rădăcini, cu dioxidul de carbon din aer; fotosinteză. [Pr.: -li-an] – Din fr. chlorophyllien. DOOM
clorofilián (-li-an) adj. m., pl. clorofiliéni (-li-eni); f. clorofiliánă, pl. clorofiliéne
clorofilienele
CLOROFILIÁN, -Ă, clorofilieni, -ne, adj. 1. (Bot.) Care aparține clorofilei, care se referă la clorofilă, care se datorează clorofilei. 2. (În sintagma) Asimilație clorofiliană = proces fiziologic de asimilație a substanțelor nutritive, care se produce în frunzele plantelor verzi, în prezența clorofilei și sub influența luminii solare, și care constă din combinarea apei, venită din pământ prin rădăcini, cu dioxidul de carbon din aer; fotosinteză. [Pr.: -li-an] – Din fr. chlorophyllien. DOOM
clorofilián (-li-an) adj. m., pl. clorofiliéni (-li-eni); f. clorofiliánă, pl. clorofiliéne
clorofilienelor
CLOROFILIÁN, -Ă, clorofilieni, -ne, adj. 1. (Bot.) Care aparține clorofilei, care se referă la clorofilă, care se datorează clorofilei. 2. (În sintagma) Asimilație clorofiliană = proces fiziologic de asimilație a substanțelor nutritive, care se produce în frunzele plantelor verzi, în prezența clorofilei și sub influența luminii solare, și care constă din combinarea apei, venită din pământ prin rădăcini, cu dioxidul de carbon din aer; fotosinteză. [Pr.: -li-an] – Din fr. chlorophyllien. DOOM
clorofilián (-li-an) adj. m., pl. clorofiliéni (-li-eni); f. clorofiliánă, pl. clorofiliéne
clorofilieni
CLOROFILIÁN, -Ă, clorofilieni, -ne, adj. 1. (Bot.) Care aparține clorofilei, care se referă la clorofilă, care se datorează clorofilei. 2. (În sintagma) Asimilație clorofiliană = proces fiziologic de asimilație a substanțelor nutritive, care se produce în frunzele plantelor verzi, în prezența clorofilei și sub influența luminii solare, și care constă din combinarea apei, venită din pământ prin rădăcini, cu dioxidul de carbon din aer; fotosinteză. [Pr.: -li-an] – Din fr. chlorophyllien. DOOM
clorofilián (-li-an) adj. m., pl. clorofiliéni (-li-eni); f. clorofiliánă, pl. clorofiliéne
clorofilienii
CLOROFILIÁN, -Ă, clorofilieni, -ne, adj. 1. (Bot.) Care aparține clorofilei, care se referă la clorofilă, care se datorează clorofilei. 2. (În sintagma) Asimilație clorofiliană = proces fiziologic de asimilație a substanțelor nutritive, care se produce în frunzele plantelor verzi, în prezența clorofilei și sub influența luminii solare, și care constă din combinarea apei, venită din pământ prin rădăcini, cu dioxidul de carbon din aer; fotosinteză. [Pr.: -li-an] – Din fr. chlorophyllien. DOOM
clorofilián (-li-an) adj. m., pl. clorofiliéni (-li-eni); f. clorofiliánă, pl. clorofiliéne
clorofilienilor
CLOROFILIÁN, -Ă, clorofilieni, -ne, adj. 1. (Bot.) Care aparține clorofilei, care se referă la clorofilă, care se datorează clorofilei. 2. (În sintagma) Asimilație clorofiliană = proces fiziologic de asimilație a substanțelor nutritive, care se produce în frunzele plantelor verzi, în prezența clorofilei și sub influența luminii solare, și care constă din combinarea apei, venită din pământ prin rădăcini, cu dioxidul de carbon din aer; fotosinteză. [Pr.: -li-an] – Din fr. chlorophyllien. DOOM
clorofilián (-li-an) adj. m., pl. clorofiliéni (-li-eni); f. clorofiliánă, pl. clorofiliéne
cloroform
CLOROFÓRM s. n. Compus organic al clorului, lichid incolor, volatil, cu miros caracteristic, întrebuințat în medicină ca narcotic, anestezic etc. – Din fr. chloroforme. DOOM
clorofórm s. n.
cloroforma
CLOROFORMÁ, cloroformez, vb. I. Tranz. (Învechit) A cloroformiza. Îl voi cloroforma, ca din leșin să treacă într-un somn adine. EMINESCU, N. 77.
cloroformai
CLOROFORMÁ, cloroformez, vb. I. Tranz. (Învechit) A cloroformiza. Îl voi cloroforma, ca din leșin să treacă într-un somn adine. EMINESCU, N. 77.
cloroformam
CLOROFORMÁ, cloroformez, vb. I. Tranz. (Învechit) A cloroformiza. Îl voi cloroforma, ca din leșin să treacă într-un somn adine. EMINESCU, N. 77.
cloroformare
CLOROFORMÁ, cloroformez, vb. I. Tranz. (Învechit) A cloroformiza. Îl voi cloroforma, ca din leșin să treacă într-un somn adine. EMINESCU, N. 77.
cloroformare
CLOROFORMÁ vb. I. tr. (Rar) A cloroformiza. [< fr. chloroformer].
cloroformară
CLOROFORMÁ, cloroformez, vb. I. Tranz. (Învechit) A cloroformiza. Îl voi cloroforma, ca din leșin să treacă într-un somn adine. EMINESCU, N. 77.
cloroformarăm
CLOROFORMÁ, cloroformez, vb. I. Tranz. (Învechit) A cloroformiza. Îl voi cloroforma, ca din leșin să treacă într-un somn adine. EMINESCU, N. 77.
cloroformarăți
CLOROFORMÁ, cloroformez, vb. I. Tranz. (Învechit) A cloroformiza. Îl voi cloroforma, ca din leșin să treacă într-un somn adine. EMINESCU, N. 77.
cloroformase
CLOROFORMÁ, cloroformez, vb. I. Tranz. (Învechit) A cloroformiza. Îl voi cloroforma, ca din leșin să treacă într-un somn adine. EMINESCU, N. 77.
cloroformasem
CLOROFORMÁ, cloroformez, vb. I. Tranz. (Învechit) A cloroformiza. Îl voi cloroforma, ca din leșin să treacă într-un somn adine. EMINESCU, N. 77.
cloroformaseră
CLOROFORMÁ, cloroformez, vb. I. Tranz. (Învechit) A cloroformiza. Îl voi cloroforma, ca din leșin să treacă într-un somn adine. EMINESCU, N. 77.
cloroformaserăm
CLOROFORMÁ, cloroformez, vb. I. Tranz. (Învechit) A cloroformiza. Îl voi cloroforma, ca din leșin să treacă într-un somn adine. EMINESCU, N. 77.
cloroformaserăți
CLOROFORMÁ, cloroformez, vb. I. Tranz. (Învechit) A cloroformiza. Îl voi cloroforma, ca din leșin să treacă într-un somn adine. EMINESCU, N. 77.
cloroformaseși
CLOROFORMÁ, cloroformez, vb. I. Tranz. (Învechit) A cloroformiza. Îl voi cloroforma, ca din leșin să treacă într-un somn adine. EMINESCU, N. 77.
cloroformaseți
CLOROFORMÁ, cloroformez, vb. I. Tranz. (Învechit) A cloroformiza. Îl voi cloroforma, ca din leșin să treacă într-un somn adine. EMINESCU, N. 77.
cloroformat
CLOROFORMÁ, cloroformez, vb. I. Tranz. (Învechit) A cloroformiza. Îl voi cloroforma, ca din leșin să treacă într-un somn adine. EMINESCU, N. 77.
cloroformat
CLOROFORMÁ vb. I. tr. (Rar) A cloroformiza. [< fr. chloroformer].
cloroformau
CLOROFORMÁ, cloroformez, vb. I. Tranz. (Învechit) A cloroformiza. Îl voi cloroforma, ca din leșin să treacă într-un somn adine. EMINESCU, N. 77.
cloroformași
CLOROFORMÁ, cloroformez, vb. I. Tranz. (Învechit) A cloroformiza. Îl voi cloroforma, ca din leșin să treacă într-un somn adine. EMINESCU, N. 77.
cloroformați
CLOROFORMÁ, cloroformez, vb. I. Tranz. (Învechit) A cloroformiza. Îl voi cloroforma, ca din leșin să treacă într-un somn adine. EMINESCU, N. 77.
cloroformează
CLOROFORMÁ, cloroformez, vb. I. Tranz. (Învechit) A cloroformiza. Îl voi cloroforma, ca din leșin să treacă într-un somn adine. EMINESCU, N. 77.
cloroformez
CLOROFORMÁ, cloroformez, vb. I. Tranz. (Învechit) A cloroformiza. Îl voi cloroforma, ca din leșin să treacă într-un somn adine. EMINESCU, N. 77.
cloroformeze
CLOROFORMÁ, cloroformez, vb. I. Tranz. (Învechit) A cloroformiza. Îl voi cloroforma, ca din leșin să treacă într-un somn adine. EMINESCU, N. 77.
cloroformezi
CLOROFORMÁ, cloroformez, vb. I. Tranz. (Învechit) A cloroformiza. Îl voi cloroforma, ca din leșin să treacă într-un somn adine. EMINESCU, N. 77.
cloroformism
CLOROFORMÍSM s. n. (Med.) Intoxicație cu cloroform. – Din fr. cloroformisme.
cloroformismul
CLOROFORMÍSM s. n. (Med.) Intoxicație cu cloroform. – Din fr. cloroformisme.
cloroformismului
CLOROFORMÍSM s. n. (Med.) Intoxicație cu cloroform. – Din fr. cloroformisme.
cloroformiza
CLOROFORMIZÁ, cloroformizez, vb. I. Tranz. A anestezia, a adormi un bolnav cu ajutorul cloroformului în vederea unei intervenții chirurgicale. – Cloroform + suf. -iza. DOOM
cloroformizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cloroformizeáză
cloroformizai
CLOROFORMIZÁ, cloroformizez, vb. I. Tranz. A anestezia, a adormi un bolnav cu ajutorul cloroformului în vederea unei intervenții chirurgicale. – Cloroform + suf. -iza. DOOM
cloroformizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cloroformizeáză
cloroformizam
CLOROFORMIZÁ, cloroformizez, vb. I. Tranz. A anestezia, a adormi un bolnav cu ajutorul cloroformului în vederea unei intervenții chirurgicale. – Cloroform + suf. -iza. DOOM
cloroformizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cloroformizeáză
cloroformizare
CLOROFORMIZÁ, cloroformizez, vb. I. Tranz. A anestezia, a adormi un bolnav cu ajutorul cloroformului în vederea unei intervenții chirurgicale. – Cloroform + suf. -iza. DOOM
cloroformizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cloroformizeáză
cloroformizare
CLOROFORMIZÁRE, cloroformizări, s. f. Acțiunea de a cloroformiza și rezultatul ei. – V. cloroformiza.
cloroformizarea
CLOROFORMIZÁRE, cloroformizări, s. f. Acțiunea de a cloroformiza și rezultatul ei. – V. cloroformiza.
cloroformizară
CLOROFORMIZÁ, cloroformizez, vb. I. Tranz. A anestezia, a adormi un bolnav cu ajutorul cloroformului în vederea unei intervenții chirurgicale. – Cloroform + suf. -iza. DOOM
cloroformizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cloroformizeáză
cloroformizarăm
CLOROFORMIZÁ, cloroformizez, vb. I. Tranz. A anestezia, a adormi un bolnav cu ajutorul cloroformului în vederea unei intervenții chirurgicale. – Cloroform + suf. -iza. DOOM
cloroformizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cloroformizeáză
cloroformizarăți
CLOROFORMIZÁ, cloroformizez, vb. I. Tranz. A anestezia, a adormi un bolnav cu ajutorul cloroformului în vederea unei intervenții chirurgicale. – Cloroform + suf. -iza. DOOM
cloroformizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cloroformizeáză
cloroformizase
CLOROFORMIZÁ, cloroformizez, vb. I. Tranz. A anestezia, a adormi un bolnav cu ajutorul cloroformului în vederea unei intervenții chirurgicale. – Cloroform + suf. -iza. DOOM
cloroformizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cloroformizeáză
cloroformizasem
CLOROFORMIZÁ, cloroformizez, vb. I. Tranz. A anestezia, a adormi un bolnav cu ajutorul cloroformului în vederea unei intervenții chirurgicale. – Cloroform + suf. -iza. DOOM
cloroformizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cloroformizeáză
cloroformizaseră
CLOROFORMIZÁ, cloroformizez, vb. I. Tranz. A anestezia, a adormi un bolnav cu ajutorul cloroformului în vederea unei intervenții chirurgicale. – Cloroform + suf. -iza. DOOM
cloroformizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cloroformizeáză
cloroformizaserăm
CLOROFORMIZÁ, cloroformizez, vb. I. Tranz. A anestezia, a adormi un bolnav cu ajutorul cloroformului în vederea unei intervenții chirurgicale. – Cloroform + suf. -iza. DOOM
cloroformizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cloroformizeáză
cloroformizaserăți
CLOROFORMIZÁ, cloroformizez, vb. I. Tranz. A anestezia, a adormi un bolnav cu ajutorul cloroformului în vederea unei intervenții chirurgicale. – Cloroform + suf. -iza. DOOM
cloroformizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cloroformizeáză
cloroformizaseși
CLOROFORMIZÁ, cloroformizez, vb. I. Tranz. A anestezia, a adormi un bolnav cu ajutorul cloroformului în vederea unei intervenții chirurgicale. – Cloroform + suf. -iza. DOOM
cloroformizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cloroformizeáză
cloroformizaseți
CLOROFORMIZÁ, cloroformizez, vb. I. Tranz. A anestezia, a adormi un bolnav cu ajutorul cloroformului în vederea unei intervenții chirurgicale. – Cloroform + suf. -iza. DOOM
cloroformizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cloroformizeáză
cloroformizat
CLOROFORMIZÁ, cloroformizez, vb. I. Tranz. A anestezia, a adormi un bolnav cu ajutorul cloroformului în vederea unei intervenții chirurgicale. – Cloroform + suf. -iza. DOOM
cloroformizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cloroformizeáză
cloroformizat
CLOROFORMIZÁ, cloroformizez, vb. I. Tranz. A anestezia, a adormi un bolnav cu ajutorul cloroformului înaintea unei intervenții chirurgicale. – Cloroform + suf. -iza.
cloroformizau
CLOROFORMIZÁ, cloroformizez, vb. I. Tranz. A anestezia, a adormi un bolnav cu ajutorul cloroformului în vederea unei intervenții chirurgicale. – Cloroform + suf. -iza. DOOM
cloroformizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cloroformizeáză
cloroformizași
CLOROFORMIZÁ, cloroformizez, vb. I. Tranz. A anestezia, a adormi un bolnav cu ajutorul cloroformului în vederea unei intervenții chirurgicale. – Cloroform + suf. -iza. DOOM
cloroformizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cloroformizeáză
cloroformizați
CLOROFORMIZÁ, cloroformizez, vb. I. Tranz. A anestezia, a adormi un bolnav cu ajutorul cloroformului în vederea unei intervenții chirurgicale. – Cloroform + suf. -iza. DOOM
cloroformizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cloroformizeáză
cloroformizează
CLOROFORMIZÁ, cloroformizez, vb. I. Tranz. A anestezia, a adormi un bolnav cu ajutorul cloroformului în vederea unei intervenții chirurgicale. – Cloroform + suf. -iza. DOOM
cloroformizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cloroformizeáză
cloroformizez
CLOROFORMIZÁ, cloroformizez, vb. I. Tranz. A anestezia, a adormi un bolnav cu ajutorul cloroformului în vederea unei intervenții chirurgicale. – Cloroform + suf. -iza. DOOM
cloroformizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cloroformizeáză
cloroformizeze
CLOROFORMIZÁ, cloroformizez, vb. I. Tranz. A anestezia, a adormi un bolnav cu ajutorul cloroformului în vederea unei intervenții chirurgicale. – Cloroform + suf. -iza. DOOM
cloroformizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cloroformizeáză
cloroformizezi
CLOROFORMIZÁ, cloroformizez, vb. I. Tranz. A anestezia, a adormi un bolnav cu ajutorul cloroformului în vederea unei intervenții chirurgicale. – Cloroform + suf. -iza. DOOM
cloroformizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cloroformizeáză
cloroformizând
CLOROFORMIZÁ, cloroformizez, vb. I. Tranz. A anestezia, a adormi un bolnav cu ajutorul cloroformului în vederea unei intervenții chirurgicale. – Cloroform + suf. -iza. DOOM
cloroformizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cloroformizeáză
cloroformizînd
CLOROFORMIZÁ, cloroformizez, vb. I. Tranz. A anestezia, a adormi un bolnav cu ajutorul cloroformului în vederea unei intervenții chirurgicale. – Cloroform + suf. -iza. DOOM
cloroformizá (a ~) vb., ind. prez. 3 cloroformizeáză
cloroformizări
CLOROFORMIZÁRE, cloroformizări, s. f. Acțiunea de a cloroformiza și rezultatul ei. – V. cloroformiza.
cloroformizării
CLOROFORMIZÁRE, cloroformizări, s. f. Acțiunea de a cloroformiza și rezultatul ei. – V. cloroformiza.
cloroformizările
CLOROFORMIZÁRE, cloroformizări, s. f. Acțiunea de a cloroformiza și rezultatul ei. – V. cloroformiza.
cloroformizărilor
CLOROFORMIZÁRE, cloroformizări, s. f. Acțiunea de a cloroformiza și rezultatul ei. – V. cloroformiza.
cloroformul
CLOROFÓRM s. n. Compus organic al clorului, lichid incolor, volatil, cu miros caracteristic, întrebuințat în medicină ca narcotic, anestezic etc. – Din fr. chloroforme. DOOM
clorofórm s. n.
cloroformului
CLOROFÓRM s. n. Compus organic al clorului, lichid incolor, volatil, cu miros caracteristic, întrebuințat în medicină ca narcotic, anestezic etc. – Din fr. chloroforme. DOOM
clorofórm s. n.
cloroformând
CLOROFORMÁ, cloroformez, vb. I. Tranz. (Învechit) A cloroformiza. Îl voi cloroforma, ca din leșin să treacă într-un somn adine. EMINESCU, N. 77.
cloroformînd
CLOROFORMÁ, cloroformez, vb. I. Tranz. (Învechit) A cloroformiza. Îl voi cloroforma, ca din leșin să treacă într-un somn adine. EMINESCU, N. 77.
cloroleucita
CLOROLEUCÍTE s.f.pl. Corpuscule impregnate cu clorofilă, care se găsesc în protoplasma celulei vegetale. [Pron. -le-u-. / < fr. cloroleucites]. DOOM
!cloroleucítă (-le-u-) s. f., g.-d. art. cloroleucítei; pl. cloroleucíte
cloroleucite
CLOROLEUCÍTE s.f.pl. Corpuscule impregnate cu clorofilă, care se găsesc în protoplasma celulei vegetale. [Pron. -le-u-. / < fr. cloroleucites]. DOOM
!cloroleucítă (-le-u-) s. f., g.-d. art. cloroleucítei; pl. cloroleucíte
cloroleucitei
CLOROLEUCÍTE s.f.pl. Corpuscule impregnate cu clorofilă, care se găsesc în protoplasma celulei vegetale. [Pron. -le-u-. / < fr. cloroleucites]. DOOM
!cloroleucítă (-le-u-) s. f., g.-d. art. cloroleucítei; pl. cloroleucíte
cloroleucitele
CLOROLEUCÍTE s.f.pl. Corpuscule impregnate cu clorofilă, care se găsesc în protoplasma celulei vegetale. [Pron. -le-u-. / < fr. cloroleucites]. DOOM
!cloroleucítă (-le-u-) s. f., g.-d. art. cloroleucítei; pl. cloroleucíte
cloroleucitelor
CLOROLEUCÍTE s.f.pl. Corpuscule impregnate cu clorofilă, care se găsesc în protoplasma celulei vegetale. [Pron. -le-u-. / < fr. cloroleucites]. DOOM
!cloroleucítă (-le-u-) s. f., g.-d. art. cloroleucítei; pl. cloroleucíte
clorometre
CLOROMÉTRU s.n. Aparat pentru determinarea cantității de clor dizolvate într-un lichid. [< fr. chloromètre, cf. fr. chlore – clor, gr. metron – măsură]. DOOM
clorométru (-me-tru) s. n., art. clorométrul; pl. clorométre
clorometrele
CLOROMÉTRU s.n. Aparat pentru determinarea cantității de clor dizolvate într-un lichid. [< fr. chloromètre, cf. fr. chlore – clor, gr. metron – măsură]. DOOM
clorométru (-me-tru) s. n., art. clorométrul; pl. clorométre
clorometrelor
CLOROMÉTRU s.n. Aparat pentru determinarea cantității de clor dizolvate într-un lichid. [< fr. chloromètre, cf. fr. chlore – clor, gr. metron – măsură]. DOOM
clorométru (-me-tru) s. n., art. clorométrul; pl. clorométre
clorometria
CLOROMETRÍE s.f. (Chim.) Determinare a cantității de clor conținute într-o soluție decolorantă. [< fr. chlorométrie].
clorometric
CLOROMÉTRIC, -Ă adj. (Chim.) Referitor la clorometrie. [< fr. chlorométrique].
clorometrica
CLOROMÉTRIC, -Ă adj. (Chim.) Referitor la clorometrie. [< fr. chlorométrique].
clorometrice
CLOROMÉTRIC, -Ă adj. (Chim.) Referitor la clorometrie. [< fr. chlorométrique].
clorometricei
CLOROMÉTRIC, -Ă adj. (Chim.) Referitor la clorometrie. [< fr. chlorométrique].
clorometricele
CLOROMÉTRIC, -Ă adj. (Chim.) Referitor la clorometrie. [< fr. chlorométrique].
clorometricelor
CLOROMÉTRIC, -Ă adj. (Chim.) Referitor la clorometrie. [< fr. chlorométrique].
clorometrici
CLOROMÉTRIC, -Ă adj. (Chim.) Referitor la clorometrie. [< fr. chlorométrique].
clorometricii
CLOROMÉTRIC, -Ă adj. (Chim.) Referitor la clorometrie. [< fr. chlorométrique].
clorometricilor
CLOROMÉTRIC, -Ă adj. (Chim.) Referitor la clorometrie. [< fr. chlorométrique].
clorometricul
CLOROMÉTRIC, -Ă adj. (Chim.) Referitor la clorometrie. [< fr. chlorométrique].
clorometricului
CLOROMÉTRIC, -Ă adj. (Chim.) Referitor la clorometrie. [< fr. chlorométrique].
clorometrie
CLOROMETRÍE s.f. (Chim.) Determinare a cantității de clor conținute într-o soluție decolorantă. [< fr. chlorométrie].
clorometriei
CLOROMETRÍE s.f. (Chim.) Determinare a cantității de clor conținute într-o soluție decolorantă. [< fr. chlorométrie].
clorometrii
CLOROMETRÍE s.f. (Chim.) Determinare a cantității de clor conținute într-o soluție decolorantă. [< fr. chlorométrie].
clorometriile
CLOROMETRÍE s.f. (Chim.) Determinare a cantității de clor conținute într-o soluție decolorantă. [< fr. chlorométrie].
clorometriilor
CLOROMETRÍE s.f. (Chim.) Determinare a cantității de clor conținute într-o soluție decolorantă. [< fr. chlorométrie].
clorometru
CLOROMÉTRU s.n. Aparat pentru determinarea cantității de clor dizolvate într-un lichid. [< fr. chloromètre, cf. fr. chlore – clor, gr. metron – măsură]. DOOM
clorométru (-me-tru) s. n., art. clorométrul; pl. clorométre
clorometrul
CLOROMÉTRU s.n. Aparat pentru determinarea cantității de clor dizolvate într-un lichid. [< fr. chloromètre, cf. fr. chlore – clor, gr. metron – măsură]. DOOM
clorométru (-me-tru) s. n., art. clorométrul; pl. clorométre
clorometrului
CLOROMÉTRU s.n. Aparat pentru determinarea cantității de clor dizolvate într-un lichid. [< fr. chloromètre, cf. fr. chlore – clor, gr. metron – măsură]. DOOM
clorométru (-me-tru) s. n., art. clorométrul; pl. clorométre
cloromicetina
CLOROMICETÍNĂ s. f. (Farm.) Cloramfenicol. – Din fr. chloromycétine. DOOM
cloromicetínă s. f., g.-d. art. cloromicetínei
cloromicetine
CLOROMICETÍNĂ s. f. (Farm.) Cloramfenicol. – Din fr. chloromycétine. DOOM
cloromicetínă s. f., g.-d. art. cloromicetínei
cloromicetinei
CLOROMICETÍNĂ s. f. (Farm.) Cloramfenicol. – Din fr. chloromycétine. DOOM
cloromicetínă s. f., g.-d. art. cloromicetínei
cloropenia
CLOROPENÍE s. f. (Med.) Hipocloremie. – Din fr. chloropénie. DOOM
cloropeníe s. f., art. cloropenía, g.-d. cloropeníi, art. cloropeníei
cloropenie
CLOROPENÍE s. f. (Med.) Hipocloremie. – Din fr. chloropénie. DOOM
cloropeníe s. f., art. cloropenía, g.-d. cloropeníi, art. cloropeníei
cloropeniei
CLOROPENÍE s. f. (Med.) Hipocloremie. – Din fr. chloropénie. DOOM
cloropeníe s. f., art. cloropenía, g.-d. cloropeníi, art. cloropeníei
cloropenii
CLOROPENÍE s. f. (Med.) Hipocloremie. – Din fr. chloropénie. DOOM
cloropeníe s. f., art. cloropenía, g.-d. cloropeníi, art. cloropeníei
cloropeniile
CLOROPENÍE s. f. (Med.) Hipocloremie. – Din fr. chloropénie. DOOM
cloropeníe s. f., art. cloropenía, g.-d. cloropeníi, art. cloropeníei
cloropeniilor
CLOROPENÍE s. f. (Med.) Hipocloremie. – Din fr. chloropénie. DOOM
cloropeníe s. f., art. cloropenía, g.-d. cloropeníi, art. cloropeníei
cloropexie
CLOROPEXÍE s.f. Fixare a clorurilor în țesuturile organismului. [Gen. -iei. / < fr. chloropexie].
cloropicrina
CLOROPICRÍNĂ s. f. 1. Substanță toxică de luptă cu efect sufocant și lacrimogen. 2. Lichid toxic cu miros înțepător folosit pentru deratizare. – Din fr. chloropicrine. DOOM
cloropicrínă (-pi-cri-) s. f., g.-d. art. cloropicrínei
cloropicrine
CLOROPICRÍNĂ s. f. 1. Substanță toxică de luptă cu efect sufocant și lacrimogen. 2. Lichid toxic cu miros înțepător folosit pentru deratizare. – Din fr. chloropicrine. DOOM
cloropicrínă (-pi-cri-) s. f., g.-d. art. cloropicrínei
cloropicrinei
CLOROPICRÍNĂ s. f. 1. Substanță toxică de luptă cu efect sufocant și lacrimogen. 2. Lichid toxic cu miros înțepător folosit pentru deratizare. – Din fr. chloropicrine. DOOM
cloropicrínă (-pi-cri-) s. f., g.-d. art. cloropicrínei
cloroplast
CLOROPLÁST, cloroplaste, s. n. Corpuscul de culoare verde, cu clorofilă, care se găsește în citoplasma plantelor și în care se produce asimilația clorofiliană. – Din fr. chloroplaste. DOOM
cloroplást (-ro-plast) s. n., pl. cloropláste
cloroplaste
CLOROPLÁST, cloroplaste, s. n. Corpuscul de culoare verde, cu clorofilă, care se găsește în citoplasma plantelor și în care se produce asimilația clorofiliană. – Din fr. chloroplaste. DOOM
cloroplást (-ro-plast) s. n., pl. cloropláste
cloroplastele
CLOROPLÁST, cloroplaste, s. n. Corpuscul de culoare verde, cu clorofilă, care se găsește în citoplasma plantelor și în care se produce asimilația clorofiliană. – Din fr. chloroplaste. DOOM
cloroplást (-ro-plast) s. n., pl. cloropláste
cloroplastelor
CLOROPLÁST, cloroplaste, s. n. Corpuscul de culoare verde, cu clorofilă, care se găsește în citoplasma plantelor și în care se produce asimilația clorofiliană. – Din fr. chloroplaste. DOOM
cloroplást (-ro-plast) s. n., pl. cloropláste
cloroplastul
CLOROPLÁST, cloroplaste, s. n. Corpuscul de culoare verde, cu clorofilă, care se găsește în citoplasma plantelor și în care se produce asimilația clorofiliană. – Din fr. chloroplaste. DOOM
cloroplást (-ro-plast) s. n., pl. cloropláste
cloroplastului
CLOROPLÁST, cloroplaste, s. n. Corpuscul de culoare verde, cu clorofilă, care se găsește în citoplasma plantelor și în care se produce asimilația clorofiliană. – Din fr. chloroplaste. DOOM
cloroplást (-ro-plast) s. n., pl. cloropláste
cloropren
CLOROPRÉN s. n. (Chim.) Lichid incolor care prin polimerizare trece în cauciuc sintetic. – Din fr. chloroprène, germ. Chloropren. DOOM
cloroprén (-ro-pren) s. n.
cloroprenul
CLOROPRÉN s. n. (Chim.) Lichid incolor care prin polimerizare trece în cauciuc sintetic. – Din fr. chloroprène, germ. Chloropren. DOOM
cloroprén (-ro-pren) s. n.
cloroprenului
CLOROPRÉN s. n. (Chim.) Lichid incolor care prin polimerizare trece în cauciuc sintetic. – Din fr. chloroprène, germ. Chloropren. DOOM
cloroprén (-ro-pren) s. n.
clorosodic
CLOROSÓDIC, -Ă, clorosodici, -ce, adj. Cu clor și sodiu; obținut pe baza tratării chimice a sării. – Clor[os] + sodic.
clorosodica
CLOROSÓDIC, -Ă, clorosodici, -ce, adj. Cu clor și sodiu; obținut pe baza tratării chimice a sării. – Clor[os] + sodic.
clorosodice
CLOROSÓDIC, -Ă, clorosodici, -ce, adj. Cu clor și sodiu; obținut pe baza tratării chimice a sării. – Clor[os] + sodic.
clorosodicei
CLOROSÓDIC, -Ă, clorosodici, -ce, adj. Cu clor și sodiu; obținut pe baza tratării chimice a sării. – Clor[os] + sodic.
clorosodicele
CLOROSÓDIC, -Ă, clorosodici, -ce, adj. Cu clor și sodiu; obținut pe baza tratării chimice a sării. – Clor[os] + sodic.
clorosodicelor
CLOROSÓDIC, -Ă, clorosodici, -ce, adj. Cu clor și sodiu; obținut pe baza tratării chimice a sării. – Clor[os] + sodic.
clorosodici
CLOROSÓDIC, -Ă, clorosodici, -ce, adj. Cu clor și sodiu; obținut pe baza tratării chimice a sării. – Clor[os] + sodic.
clorosodicii
CLOROSÓDIC, -Ă, clorosodici, -ce, adj. Cu clor și sodiu; obținut pe baza tratării chimice a sării. – Clor[os] + sodic.
clorosodicilor
CLOROSÓDIC, -Ă, clorosodici, -ce, adj. Cu clor și sodiu; obținut pe baza tratării chimice a sării. – Clor[os] + sodic.
clorosodicul
CLOROSÓDIC, -Ă, clorosodici, -ce, adj. Cu clor și sodiu; obținut pe baza tratării chimice a sării. – Clor[os] + sodic.
clorosodicului
CLOROSÓDIC, -Ă, clorosodici, -ce, adj. Cu clor și sodiu; obținut pe baza tratării chimice a sării. – Clor[os] + sodic.
clorotic
CLORÓTIC, -Ă, clorotici, -ce, adj., s. m. și f. (Om) bolnav de cloroză; p. ext. (om) palid, anemic, bolnăvicios, fără vigoare, firav. – Din fr. chlorotique. DOOM
clorótic adj. m., s. m., pl. clorótici; adj. f., s. f. clorótică, pl. clorótice
clorotic
CLORÓTIC, -Ă, clorotici, -ce, adj., s. m. și f. (Om) bolnav de cloroză; p. ext. (om) palid, anemic, bolnăvicios, fără vigoare, firav. – Din fr. chlorotique. DOOM
clorótic adj. m., s. m., pl. clorótici; adj. f., s. f. clorótică, pl. clorótice
clorotica
CLORÓTIC, -Ă, clorotici, -ce, adj., s. m. și f. (Om) bolnav de cloroză; p. ext. (om) palid, anemic, bolnăvicios, fără vigoare, firav. – Din fr. chlorotique. DOOM
clorótic adj. m., s. m., pl. clorótici; adj. f., s. f. clorótică, pl. clorótice
clorotica
CLORÓTIC, -Ă, clorotici, -ce, adj., s. m. și f. (Om) bolnav de cloroză; p. ext. (om) palid, anemic, bolnăvicios, fără vigoare, firav. – Din fr. chlorotique. DOOM
clorótic adj. m., s. m., pl. clorótici; adj. f., s. f. clorótică, pl. clorótice
clorotice
CLORÓTIC, -Ă, clorotici, -ce, adj., s. m. și f. (Om) bolnav de cloroză; p. ext. (om) palid, anemic, bolnăvicios, fără vigoare, firav. – Din fr. chlorotique. DOOM
clorótic adj. m., s. m., pl. clorótici; adj. f., s. f. clorótică, pl. clorótice
clorotice
CLORÓTIC, -Ă, clorotici, -ce, adj., s. m. și f. (Om) bolnav de cloroză; p. ext. (om) palid, anemic, bolnăvicios, fără vigoare, firav. – Din fr. chlorotique. DOOM
clorótic adj. m., s. m., pl. clorótici; adj. f., s. f. clorótică, pl. clorótice
cloroticei
CLORÓTIC, -Ă, clorotici, -ce, adj., s. m. și f. (Om) bolnav de cloroză; p. ext. (om) palid, anemic, bolnăvicios, fără vigoare, firav. – Din fr. chlorotique. DOOM
clorótic adj. m., s. m., pl. clorótici; adj. f., s. f. clorótică, pl. clorótice
cloroticei
CLORÓTIC, -Ă, clorotici, -ce, adj., s. m. și f. (Om) bolnav de cloroză; p. ext. (om) palid, anemic, bolnăvicios, fără vigoare, firav. – Din fr. chlorotique. DOOM
clorótic adj. m., s. m., pl. clorótici; adj. f., s. f. clorótică, pl. clorótice
cloroticele
CLORÓTIC, -Ă, clorotici, -ce, adj., s. m. și f. (Om) bolnav de cloroză; p. ext. (om) palid, anemic, bolnăvicios, fără vigoare, firav. – Din fr. chlorotique. DOOM
clorótic adj. m., s. m., pl. clorótici; adj. f., s. f. clorótică, pl. clorótice
cloroticele
CLORÓTIC, -Ă, clorotici, -ce, adj., s. m. și f. (Om) bolnav de cloroză; p. ext. (om) palid, anemic, bolnăvicios, fără vigoare, firav. – Din fr. chlorotique. DOOM
clorótic adj. m., s. m., pl. clorótici; adj. f., s. f. clorótică, pl. clorótice
cloroticelor
CLORÓTIC, -Ă, clorotici, -ce, adj., s. m. și f. (Om) bolnav de cloroză; p. ext. (om) palid, anemic, bolnăvicios, fără vigoare, firav. – Din fr. chlorotique. DOOM
clorótic adj. m., s. m., pl. clorótici; adj. f., s. f. clorótică, pl. clorótice
cloroticelor
CLORÓTIC, -Ă, clorotici, -ce, adj., s. m. și f. (Om) bolnav de cloroză; p. ext. (om) palid, anemic, bolnăvicios, fără vigoare, firav. – Din fr. chlorotique. DOOM
clorótic adj. m., s. m., pl. clorótici; adj. f., s. f. clorótică, pl. clorótice
clorotici
CLORÓTIC, -Ă, clorotici, -ce, adj., s. m. și f. (Om) bolnav de cloroză; p. ext. (om) palid, anemic, bolnăvicios, fără vigoare, firav. – Din fr. chlorotique. DOOM
clorótic adj. m., s. m., pl. clorótici; adj. f., s. f. clorótică, pl. clorótice
clorotici
CLORÓTIC, -Ă, clorotici, -ce, adj., s. m. și f. (Om) bolnav de cloroză; p. ext. (om) palid, anemic, bolnăvicios, fără vigoare, firav. – Din fr. chlorotique. DOOM
clorótic adj. m., s. m., pl. clorótici; adj. f., s. f. clorótică, pl. clorótice
cloroticii
CLORÓTIC, -Ă, clorotici, -ce, adj., s. m. și f. (Om) bolnav de cloroză; p. ext. (om) palid, anemic, bolnăvicios, fără vigoare, firav. – Din fr. chlorotique. DOOM
clorótic adj. m., s. m., pl. clorótici; adj. f., s. f. clorótică, pl. clorótice
cloroticii
CLORÓTIC, -Ă, clorotici, -ce, adj., s. m. și f. (Om) bolnav de cloroză; p. ext. (om) palid, anemic, bolnăvicios, fără vigoare, firav. – Din fr. chlorotique. DOOM
clorótic adj. m., s. m., pl. clorótici; adj. f., s. f. clorótică, pl. clorótice
cloroticilor
CLORÓTIC, -Ă, clorotici, -ce, adj., s. m. și f. (Om) bolnav de cloroză; p. ext. (om) palid, anemic, bolnăvicios, fără vigoare, firav. – Din fr. chlorotique. DOOM
clorótic adj. m., s. m., pl. clorótici; adj. f., s. f. clorótică, pl. clorótice
cloroticilor
CLORÓTIC, -Ă, clorotici, -ce, adj., s. m. și f. (Om) bolnav de cloroză; p. ext. (om) palid, anemic, bolnăvicios, fără vigoare, firav. – Din fr. chlorotique. DOOM
clorótic adj. m., s. m., pl. clorótici; adj. f., s. f. clorótică, pl. clorótice
cloroticul
CLORÓTIC, -Ă, clorotici, -ce, adj., s. m. și f. (Om) bolnav de cloroză; p. ext. (om) palid, anemic, bolnăvicios, fără vigoare, firav. – Din fr. chlorotique. DOOM
clorótic adj. m., s. m., pl. clorótici; adj. f., s. f. clorótică, pl. clorótice
cloroticul
CLORÓTIC, -Ă, clorotici, -ce, adj., s. m. și f. (Om) bolnav de cloroză; p. ext. (om) palid, anemic, bolnăvicios, fără vigoare, firav. – Din fr. chlorotique. DOOM
clorótic adj. m., s. m., pl. clorótici; adj. f., s. f. clorótică, pl. clorótice
cloroticului
CLORÓTIC, -Ă, clorotici, -ce, adj., s. m. și f. (Om) bolnav de cloroză; p. ext. (om) palid, anemic, bolnăvicios, fără vigoare, firav. – Din fr. chlorotique. DOOM
clorótic adj. m., s. m., pl. clorótici; adj. f., s. f. clorótică, pl. clorótice
cloroticului
CLORÓTIC, -Ă, clorotici, -ce, adj., s. m. și f. (Om) bolnav de cloroză; p. ext. (om) palid, anemic, bolnăvicios, fără vigoare, firav. – Din fr. chlorotique. DOOM
clorótic adj. m., s. m., pl. clorótici; adj. f., s. f. clorótică, pl. clorótice
cloroza
CLORÓZĂ, cloroze, s. f. 1. Formă de anemie caracterizată prin micșorarea considerabilă a cantității de hemoglobină din sânge și printr-o colorație galbenă-verzuie a pielii. 2. Boală a plantelor care se manifestă prin îngălbenirea frunzelor și a mugurilor, ca urmare a pierderii clorofilei. – Din fr. chlorose. DOOM
cloróză s. f., g.-d. art. clorózei; pl. cloróze
cloroze
CLORÓZĂ, cloroze, s. f. 1. Formă de anemie caracterizată prin micșorarea considerabilă a cantității de hemoglobină din sânge și printr-o colorație galbenă-verzuie a pielii. 2. Boală a plantelor care se manifestă prin îngălbenirea frunzelor și a mugurilor, ca urmare a pierderii clorofilei. – Din fr. chlorose. DOOM
cloróză s. f., g.-d. art. clorózei; pl. cloróze
clorozei
CLORÓZĂ, cloroze, s. f. 1. Formă de anemie caracterizată prin micșorarea considerabilă a cantității de hemoglobină din sânge și printr-o colorație galbenă-verzuie a pielii. 2. Boală a plantelor care se manifestă prin îngălbenirea frunzelor și a mugurilor, ca urmare a pierderii clorofilei. – Din fr. chlorose. DOOM
cloróză s. f., g.-d. art. clorózei; pl. cloróze
clorozele
CLORÓZĂ, cloroze, s. f. 1. Formă de anemie caracterizată prin micșorarea considerabilă a cantității de hemoglobină din sânge și printr-o colorație galbenă-verzuie a pielii. 2. Boală a plantelor care se manifestă prin îngălbenirea frunzelor și a mugurilor, ca urmare a pierderii clorofilei. – Din fr. chlorose. DOOM
cloróză s. f., g.-d. art. clorózei; pl. cloróze
clorozelor
CLORÓZĂ, cloroze, s. f. 1. Formă de anemie caracterizată prin micșorarea considerabilă a cantității de hemoglobină din sânge și printr-o colorație galbenă-verzuie a pielii. 2. Boală a plantelor care se manifestă prin îngălbenirea frunzelor și a mugurilor, ca urmare a pierderii clorofilei. – Din fr. chlorose. DOOM
cloróză s. f., g.-d. art. clorózei; pl. cloróze
clorul
CLOR s. n. Element chimic gazos de culoare galbenă-verzuie, cu miros înțepător, sufocant, toxic, cu proprietăți decolorante și dezinfectante, care se folosește în industrie. – Din fr. chlore. DOOM
clor s. n.; simb. Cl
clorului
CLOR s. n. Element chimic gazos de culoare galbenă-verzuie, cu miros înțepător, sufocant, toxic, cu proprietăți decolorante și dezinfectante, care se folosește în industrie. – Din fr. chlore. DOOM
clor s. n.; simb. Cl
clorura
CLORURÁ, clorurez, vb. I. Tranz. A efectua o clorurare. – Din fr. chlorurer. DOOM
clorurá (a ~) vb., ind. prez. 3 clorureáză
clorura
CLORÚRĂ, cloruri, s. f. Sare a acidului clorhidric; combinație a clorului cu un element chimic sau cu o substanță organică. ◊ Clorură de sodiu = sare de bucătărie. Clorură mercurică = sublimat corosiv. Clorură mercuroasă = calomel. Clorură de var = substanță obținută prin introducerea de clor în varul stins și întrebuințată ca decolorant și dezinfectant. Clorură de vinil = compus organic gazos obținut prin clorurarea etilenei. Clorură de polivinil = produs macromolecular obținut prin polimerizarea clorurii de vinil, folosit ca material de construcție, la fabricarea pieii artificiale etc.; policlorură de vinil. – Din fr. chlorure. DOOM
clorúră s. f., g.-d. art. clorúrii; pl. clorúri
clorurai
CLORURÁ, clorurez, vb. I. Tranz. A efectua o clorurare. – Din fr. chlorurer. DOOM
clorurá (a ~) vb., ind. prez. 3 clorureáză
cloruram
CLORURÁ, clorurez, vb. I. Tranz. A efectua o clorurare. – Din fr. chlorurer. DOOM
clorurá (a ~) vb., ind. prez. 3 clorureáză
clorurare
CLORURÁ, clorurez, vb. I. Tranz. A efectua o clorurare. – Din fr. chlorurer. DOOM
clorurá (a ~) vb., ind. prez. 3 clorureáză
clorurare
CLORURÁRE s. f. Reacție chimică prin care se introduc unul sau mai mulți atomi de clor în molecula unui compus organic. – V. clorura. DOOM
cloruráre s. f., g.-d. art. clorurắrii
clorurarea
CLORURÁRE s. f. Reacție chimică prin care se introduc unul sau mai mulți atomi de clor în molecula unui compus organic. – V. clorura. DOOM
cloruráre s. f., g.-d. art. clorurắrii
clorurară
CLORURÁ, clorurez, vb. I. Tranz. A efectua o clorurare. – Din fr. chlorurer. DOOM
clorurá (a ~) vb., ind. prez. 3 clorureáză
clorurarăm
CLORURÁ, clorurez, vb. I. Tranz. A efectua o clorurare. – Din fr. chlorurer. DOOM
clorurá (a ~) vb., ind. prez. 3 clorureáză
clorurarăți
CLORURÁ, clorurez, vb. I. Tranz. A efectua o clorurare. – Din fr. chlorurer. DOOM
clorurá (a ~) vb., ind. prez. 3 clorureáză
clorurase
CLORURÁ, clorurez, vb. I. Tranz. A efectua o clorurare. – Din fr. chlorurer. DOOM
clorurá (a ~) vb., ind. prez. 3 clorureáză
clorurasem
CLORURÁ, clorurez, vb. I. Tranz. A efectua o clorurare. – Din fr. chlorurer. DOOM
clorurá (a ~) vb., ind. prez. 3 clorureáză
cloruraseră
CLORURÁ, clorurez, vb. I. Tranz. A efectua o clorurare. – Din fr. chlorurer. DOOM
clorurá (a ~) vb., ind. prez. 3 clorureáză
cloruraserăm
CLORURÁ, clorurez, vb. I. Tranz. A efectua o clorurare. – Din fr. chlorurer. DOOM
clorurá (a ~) vb., ind. prez. 3 clorureáză
cloruraserăți
CLORURÁ, clorurez, vb. I. Tranz. A efectua o clorurare. – Din fr. chlorurer. DOOM
clorurá (a ~) vb., ind. prez. 3 clorureáză
cloruraseși
CLORURÁ, clorurez, vb. I. Tranz. A efectua o clorurare. – Din fr. chlorurer. DOOM
clorurá (a ~) vb., ind. prez. 3 clorureáză
cloruraseți
CLORURÁ, clorurez, vb. I. Tranz. A efectua o clorurare. – Din fr. chlorurer. DOOM
clorurá (a ~) vb., ind. prez. 3 clorureáză
clorurat
CLORURÁ, clorurez, vb. I. Tranz. A efectua o clorurare. – Din fr. chlorurer. DOOM
clorurá (a ~) vb., ind. prez. 3 clorureáză
clorurat
CLORURÁT, -Ă, clorurați, -te, adj. (Despre substanțe) Supus acțiunii de clorurare. – V. clorura.
clorurata
CLORURÁT, -Ă, clorurați, -te, adj. (Despre substanțe) Supus acțiunii de clorurare. – V. clorura.
clorurate
CLORURÁT, -Ă, clorurați, -te, adj. (Despre substanțe) Supus acțiunii de clorurare. – V. clorura.
cloruratei
CLORURÁT, -Ă, clorurați, -te, adj. (Despre substanțe) Supus acțiunii de clorurare. – V. clorura.
cloruratele
CLORURÁT, -Ă, clorurați, -te, adj. (Despre substanțe) Supus acțiunii de clorurare. – V. clorura.
cloruratelor
CLORURÁT, -Ă, clorurați, -te, adj. (Despre substanțe) Supus acțiunii de clorurare. – V. clorura.
cloruratul
CLORURÁT, -Ă, clorurați, -te, adj. (Despre substanțe) Supus acțiunii de clorurare. – V. clorura.
cloruratului
CLORURÁT, -Ă, clorurați, -te, adj. (Despre substanțe) Supus acțiunii de clorurare. – V. clorura.
clorurau
CLORURÁ, clorurez, vb. I. Tranz. A efectua o clorurare. – Din fr. chlorurer. DOOM
clorurá (a ~) vb., ind. prez. 3 clorureáză
clorurași
CLORURÁ, clorurez, vb. I. Tranz. A efectua o clorurare. – Din fr. chlorurer. DOOM
clorurá (a ~) vb., ind. prez. 3 clorureáză
clorurați
CLORURÁ, clorurez, vb. I. Tranz. A efectua o clorurare. – Din fr. chlorurer. DOOM
clorurá (a ~) vb., ind. prez. 3 clorureáză
clorurați
CLORURÁT, -Ă, clorurați, -te, adj. (Despre substanțe) Supus acțiunii de clorurare. – V. clorura.
clorurația
CLORURÁȚIE, clorurații, s. f. Clorurare. – Din fr. chloruration.
clorurație
CLORURÁȚIE, clorurații, s. f. Clorurare. – Din fr. chloruration.
clorurației
CLORURÁȚIE, clorurații, s. f. Clorurare. – Din fr. chloruration.
clorurații
CLORURÁT, -Ă, clorurați, -te, adj. (Despre substanțe) Supus acțiunii de clorurare. – V. clorura.
clorurații
CLORURÁȚIE, clorurații, s. f. Clorurare. – Din fr. chloruration.
clorurațiile
CLORURÁȚIE, clorurații, s. f. Clorurare. – Din fr. chloruration.
clorurațiilor
CLORURÁȚIE, clorurații, s. f. Clorurare. – Din fr. chloruration.
cloruraților
CLORURÁT, -Ă, clorurați, -te, adj. (Despre substanțe) Supus acțiunii de clorurare. – V. clorura.
clorurează
CLORURÁ, clorurez, vb. I. Tranz. A efectua o clorurare. – Din fr. chlorurer. DOOM
clorurá (a ~) vb., ind. prez. 3 clorureáză
cloruremie
CLORUREMÍE s.f. (Med.) Cloremie. [Gen. -iei. / < fr. chlorurémie].
clorurez
CLORURÁ, clorurez, vb. I. Tranz. A efectua o clorurare. – Din fr. chlorurer. DOOM
clorurá (a ~) vb., ind. prez. 3 clorureáză
clorureze
CLORURÁ, clorurez, vb. I. Tranz. A efectua o clorurare. – Din fr. chlorurer. DOOM
clorurá (a ~) vb., ind. prez. 3 clorureáză
clorurezi
CLORURÁ, clorurez, vb. I. Tranz. A efectua o clorurare. – Din fr. chlorurer. DOOM
clorurá (a ~) vb., ind. prez. 3 clorureáză
cloruri
CLORÚRĂ, cloruri, s. f. Sare a acidului clorhidric; combinație a clorului cu un element chimic sau cu o substanță organică. ◊ Clorură de sodiu = sare de bucătărie. Clorură mercurică = sublimat corosiv. Clorură mercuroasă = calomel. Clorură de var = substanță obținută prin introducerea de clor în varul stins și întrebuințată ca decolorant și dezinfectant. Clorură de vinil = compus organic gazos obținut prin clorurarea etilenei. Clorură de polivinil = produs macromolecular obținut prin polimerizarea clorurii de vinil, folosit ca material de construcție, la fabricarea pieii artificiale etc.; policlorură de vinil. – Din fr. chlorure. DOOM
clorúră s. f., g.-d. art. clorúrii; pl. clorúri
cloruria
CLORURÍE, clorurii, s. f. (Fiziol.) Prezență a clorului în urină; cantitate de clor prezentă în urină. – Din fr. chlorurie.
clorurie
CLORURÍE, clorurii, s. f. (Fiziol.) Prezență a clorului în urină; cantitate de clor prezentă în urină. – Din fr. chlorurie.
cloruriei
CLORURÍE, clorurii, s. f. (Fiziol.) Prezență a clorului în urină; cantitate de clor prezentă în urină. – Din fr. chlorurie.
clorurii
CLORÚRĂ, cloruri, s. f. Sare a acidului clorhidric; combinație a clorului cu un element chimic sau cu o substanță organică. ◊ Clorură de sodiu = sare de bucătărie. Clorură mercurică = sublimat corosiv. Clorură mercuroasă = calomel. Clorură de var = substanță obținută prin introducerea de clor în varul stins și întrebuințată ca decolorant și dezinfectant. Clorură de vinil = compus organic gazos obținut prin clorurarea etilenei. Clorură de polivinil = produs macromolecular obținut prin polimerizarea clorurii de vinil, folosit ca material de construcție, la fabricarea pieii artificiale etc.; policlorură de vinil. – Din fr. chlorure. DOOM
clorúră s. f., g.-d. art. clorúrii; pl. clorúri
clorurii
CLORURÍE, clorurii, s. f. (Fiziol.) Prezență a clorului în urină; cantitate de clor prezentă în urină. – Din fr. chlorurie.
cloruriile
CLORURÍE, clorurii, s. f. (Fiziol.) Prezență a clorului în urină; cantitate de clor prezentă în urină. – Din fr. chlorurie.
cloruriilor
CLORURÍE, clorurii, s. f. (Fiziol.) Prezență a clorului în urină; cantitate de clor prezentă în urină. – Din fr. chlorurie.
clorurile
CLORÚRĂ, cloruri, s. f. Sare a acidului clorhidric; combinație a clorului cu un element chimic sau cu o substanță organică. ◊ Clorură de sodiu = sare de bucătărie. Clorură mercurică = sublimat corosiv. Clorură mercuroasă = calomel. Clorură de var = substanță obținută prin introducerea de clor în varul stins și întrebuințată ca decolorant și dezinfectant. Clorură de vinil = compus organic gazos obținut prin clorurarea etilenei. Clorură de polivinil = produs macromolecular obținut prin polimerizarea clorurii de vinil, folosit ca material de construcție, la fabricarea pieii artificiale etc.; policlorură de vinil. – Din fr. chlorure. DOOM
clorúră s. f., g.-d. art. clorúrii; pl. clorúri
clorurilor
CLORÚRĂ, cloruri, s. f. Sare a acidului clorhidric; combinație a clorului cu un element chimic sau cu o substanță organică. ◊ Clorură de sodiu = sare de bucătărie. Clorură mercurică = sublimat corosiv. Clorură mercuroasă = calomel. Clorură de var = substanță obținută prin introducerea de clor în varul stins și întrebuințată ca decolorant și dezinfectant. Clorură de vinil = compus organic gazos obținut prin clorurarea etilenei. Clorură de polivinil = produs macromolecular obținut prin polimerizarea clorurii de vinil, folosit ca material de construcție, la fabricarea pieii artificiale etc.; policlorură de vinil. – Din fr. chlorure. DOOM
clorúră s. f., g.-d. art. clorúrii; pl. clorúri
clorurând
CLORURÁ, clorurez, vb. I. Tranz. A efectua o clorurare. – Din fr. chlorurer. DOOM
clorurá (a ~) vb., ind. prez. 3 clorureáză
clorurînd
CLORURÁ, clorurez, vb. I. Tranz. A efectua o clorurare. – Din fr. chlorurer. DOOM
clorurá (a ~) vb., ind. prez. 3 clorureáză
clorurări
CLORURÁRE s. f. Reacție chimică prin care se introduc unul sau mai mulți atomi de clor în molecula unui compus organic. – V. clorura. DOOM
cloruráre s. f., g.-d. art. clorurắrii
clorurării
CLORURÁRE s. f. Reacție chimică prin care se introduc unul sau mai mulți atomi de clor în molecula unui compus organic. – V. clorura. DOOM
cloruráre s. f., g.-d. art. clorurắrii
clorurările
CLORURÁRE s. f. Reacție chimică prin care se introduc unul sau mai mulți atomi de clor în molecula unui compus organic. – V. clorura. DOOM
cloruráre s. f., g.-d. art. clorurắrii
clorurărilor
CLORURÁRE s. f. Reacție chimică prin care se introduc unul sau mai mulți atomi de clor în molecula unui compus organic. – V. clorura. DOOM
cloruráre s. f., g.-d. art. clorurắrii
closet
CLOSÉT, closete, s. n. Instalație igienică servind la satisfacerea nevoilor fiziologice de evacuare a urinei și a materiilor fecale; latrină, privată, umblătoare, budă. – Din engl., fr. [water]closet. Cf. germ. Klosett. DOOM
closét s. n., pl. closéte
closete
CLOSÉT, closete, s. n. Instalație igienică servind la satisfacerea nevoilor fiziologice de evacuare a urinei și a materiilor fecale; latrină, privată, umblătoare, budă. – Din engl., fr. [water]closet. Cf. germ. Klosett. DOOM
closét s. n., pl. closéte
closetele
CLOSÉT, closete, s. n. Instalație igienică servind la satisfacerea nevoilor fiziologice de evacuare a urinei și a materiilor fecale; latrină, privată, umblătoare, budă. – Din engl., fr. [water]closet. Cf. germ. Klosett. DOOM
closét s. n., pl. closéte
closetelor
CLOSÉT, closete, s. n. Instalație igienică servind la satisfacerea nevoilor fiziologice de evacuare a urinei și a materiilor fecale; latrină, privată, umblătoare, budă. – Din engl., fr. [water]closet. Cf. germ. Klosett. DOOM
closét s. n., pl. closéte
closetul
CLOSÉT, closete, s. n. Instalație igienică servind la satisfacerea nevoilor fiziologice de evacuare a urinei și a materiilor fecale; latrină, privată, umblătoare, budă. – Din engl., fr. [water]closet. Cf. germ. Klosett. DOOM
closét s. n., pl. closéte
closetului
CLOSÉT, closete, s. n. Instalație igienică servind la satisfacerea nevoilor fiziologice de evacuare a urinei și a materiilor fecale; latrină, privată, umblătoare, budă. – Din engl., fr. [water]closet. Cf. germ. Klosett. DOOM
closét s. n., pl. closéte
clotho
Clotho, una dintre cele trei zeițe ale sorții, denumite la greci Moire, iar la romani Parce (v. Moerae).
clotoida
CLOTOÍDĂ s.f. (Mat.) Curbă plană, a cărei curbură într-un punct este proporțională cu lungimea arcului cuprins între alt punct fix al curbei și cel considerat. [Pron. -to-i-. / < germ. Klothoide, cf. Clotho – nume de asteroid, eidos – formă]. DOOM
clotoídă s. f., g.-d. art. clotoídei
clotoide
CLOTOÍDĂ s.f. (Mat.) Curbă plană, a cărei curbură într-un punct este proporțională cu lungimea arcului cuprins între alt punct fix al curbei și cel considerat. [Pron. -to-i-. / < germ. Klothoide, cf. Clotho – nume de asteroid, eidos – formă]. DOOM
clotoídă s. f., g.-d. art. clotoídei
clotoidei
CLOTOÍDĂ s.f. (Mat.) Curbă plană, a cărei curbură într-un punct este proporțională cu lungimea arcului cuprins între alt punct fix al curbei și cel considerat. [Pron. -to-i-. / < germ. Klothoide, cf. Clotho – nume de asteroid, eidos – formă]. DOOM
clotoídă s. f., g.-d. art. clotoídei
clou
CLOU, clou-uri, s. n. Punct de atracție, de interes al unui spectacol, al unei acțiuni etc. [Pr.: clu] – Din fr. clou. DOOM
*clou (fr.) [pron. clu] s. n., art. clou-ul [pron. clúul]; pl. clou-uri
clovn
CLOVN, clovni, s. m. (Înv.) Artist comic de circ. [Var.: cláun s. m.] – Din fr., engl. clown. DOOM
cláun v. clovn
clovneria
CLOVNERÍE, clovnerii, s. f. Vorbe, glume, gesturi (ca) de clovn; comicărie, bufonerie. – Din fr. clownerie. DOOM
clovneríe s. f., art. clovnería, g.-d. art. clovneríei; pl. clovneríi, art. clovneríile
clovnerie
CLOVNERÍE, clovnerii, s. f. Vorbe, glume, gesturi (ca) de clovn; comicărie, bufonerie. – Din fr. clownerie. DOOM
clovneríe s. f., art. clovnería, g.-d. art. clovneríei; pl. clovneríi, art. clovneríile
clovneriei
CLOVNERÍE, clovnerii, s. f. Vorbe, glume, gesturi (ca) de clovn; comicărie, bufonerie. – Din fr. clownerie. DOOM
clovneríe s. f., art. clovnería, g.-d. art. clovneríei; pl. clovneríi, art. clovneríile
clovnerii
CLOVNERÍE, clovnerii, s. f. Vorbe, glume, gesturi (ca) de clovn; comicărie, bufonerie. – Din fr. clownerie. DOOM
clovneríe s. f., art. clovnería, g.-d. art. clovneríei; pl. clovneríi, art. clovneríile
clovneriile
CLOVNERÍE, clovnerii, s. f. Vorbe, glume, gesturi (ca) de clovn; comicărie, bufonerie. – Din fr. clownerie. DOOM
clovneríe s. f., art. clovnería, g.-d. art. clovneríei; pl. clovneríi, art. clovneríile
clovneriilor
CLOVNERÍE, clovnerii, s. f. Vorbe, glume, gesturi (ca) de clovn; comicărie, bufonerie. – Din fr. clownerie. DOOM
clovneríe s. f., art. clovnería, g.-d. art. clovneríei; pl. clovneríi, art. clovneríile
clovnesc
CLOVNÉSC, -EÁSCĂ, clovnești, adj. De clovn. – Clovn + suf. -esc.
clovni
CLOVN, clovni, s. m. (Înv.) Artist comic de circ. [Var.: cláun s. m.] – Din fr., engl. clown. DOOM
cláun v. clovn
clovnii
CLOVN, clovni, s. m. (Înv.) Artist comic de circ. [Var.: cláun s. m.] – Din fr., engl. clown. DOOM
cláun v. clovn
clovnilor
CLOVN, clovni, s. m. (Înv.) Artist comic de circ. [Var.: cláun s. m.] – Din fr., engl. clown. DOOM
cláun v. clovn
clovnul
CLOVN, clovni, s. m. (Înv.) Artist comic de circ. [Var.: cláun s. m.] – Din fr., engl. clown. DOOM
cláun v. clovn
clovnului
CLOVN, clovni, s. m. (Înv.) Artist comic de circ. [Var.: cláun s. m.] – Din fr., engl. clown. DOOM
cláun v. clovn
clown
CLOVN, clovni, s. m. Artist comic de circ. [Scris și: clown] – Din fr., engl. clown.
cloș
CLOȘ, cloșuri, s. n. Croială largă, în formă de clopot, cu falduri ori evazată, cu firele țesăturii așezate oblic. ◊ (Adjectival) Rochie cloș. – Din fr. cloche. DOOM
cloș2, s. n., pl. clóșuri
cloșat
CLOȘÁT, -Ă, cloșați, -te, adj. (Despre fuste) Croit cu falduri, evazat, cu firele țesăturii așezate oblic; cloș. – Cf. fr. clocher.
cloșata
CLOȘÁT, -Ă, cloșați, -te, adj. (Despre fuste) Croit cu falduri, evazat, cu firele țesăturii așezate oblic; cloș. – Cf. fr. clocher.
cloșate
CLOȘÁT, -Ă, cloșați, -te, adj. (Despre fuste) Croit cu falduri, evazat, cu firele țesăturii așezate oblic; cloș. – Cf. fr. clocher.
cloșatei
CLOȘÁT, -Ă, cloșați, -te, adj. (Despre fuste) Croit cu falduri, evazat, cu firele țesăturii așezate oblic; cloș. – Cf. fr. clocher.
cloșatele
CLOȘÁT, -Ă, cloșați, -te, adj. (Despre fuste) Croit cu falduri, evazat, cu firele țesăturii așezate oblic; cloș. – Cf. fr. clocher.
cloșatelor
CLOȘÁT, -Ă, cloșați, -te, adj. (Despre fuste) Croit cu falduri, evazat, cu firele țesăturii așezate oblic; cloș. – Cf. fr. clocher.
cloșatul
CLOȘÁT, -Ă, cloșați, -te, adj. (Despre fuste) Croit cu falduri, evazat, cu firele țesăturii așezate oblic; cloș. – Cf. fr. clocher.
cloșatului
CLOȘÁT, -Ă, cloșați, -te, adj. (Despre fuste) Croit cu falduri, evazat, cu firele țesăturii așezate oblic; cloș. – Cf. fr. clocher.
cloșați
CLOȘÁT, -Ă, cloșați, -te, adj. (Despre fuste) Croit cu falduri, evazat, cu firele țesăturii așezate oblic; cloș. – Cf. fr. clocher.
cloșații
CLOȘÁT, -Ă, cloșați, -te, adj. (Despre fuste) Croit cu falduri, evazat, cu firele țesăturii așezate oblic; cloș. – Cf. fr. clocher.
cloșaților
CLOȘÁT, -Ă, cloșați, -te, adj. (Despre fuste) Croit cu falduri, evazat, cu firele țesăturii așezate oblic; cloș. – Cf. fr. clocher.
cloșca
CLÓȘCĂ, cloști, s. f. 1. Găină (sau, p. gener., pasăre) care clocește sau care a scos pui de curând. ◊ Cloșcă artificială = incubator. ◊ Expr. Fură cloșca de pe ouă sau fură ouăle de sub cloșcă, se zice despre un hoț foarte abil. (Adverbial) A ședea (sau a sta) cloșcă = a sta nemișcat sau inactiv. 2. Compus: Cloșca-cu-Pui = numele unei constelații din emisfera boreală; Pleiadele, Găinușa, Păstorul-cu-Oile. – Din bg. kločka. DOOM
clóșcă s. f., g.-d. art. clóștii; pl. cloști
cloșcărie
CLOȘCĂRÍE, cloșcării, s. f. Loc în care se țin cloștile. – Din cloșcă + suf. -ărie.
cloști
CLÓȘCĂ, cloști, s. f. 1. Găină (sau, p. gener., pasăre) care clocește sau care a scos pui de curând. ◊ Cloșcă artificială = incubator. ◊ Expr. Fură cloșca de pe ouă sau fură ouăle de sub cloșcă, se zice despre un hoț foarte abil. (Adverbial) A ședea (sau a sta) cloșcă = a sta nemișcat sau inactiv. 2. Compus: Cloșca-cu-Pui = numele unei constelații din emisfera boreală; Pleiadele, Găinușa, Păstorul-cu-Oile. – Din bg. kločka. DOOM
clóșcă s. f., g.-d. art. clóștii; pl. cloști
cloștii
CLÓȘCĂ, cloști, s. f. 1. Găină (sau, p. gener., pasăre) care clocește sau care a scos pui de curând. ◊ Cloșcă artificială = incubator. ◊ Expr. Fură cloșca de pe ouă sau fură ouăle de sub cloșcă, se zice despre un hoț foarte abil. (Adverbial) A ședea (sau a sta) cloșcă = a sta nemișcat sau inactiv. 2. Compus: Cloșca-cu-Pui = numele unei constelații din emisfera boreală; Pleiadele, Găinușa, Păstorul-cu-Oile. – Din bg. kločka. DOOM
clóșcă s. f., g.-d. art. clóștii; pl. cloști
cloștile
CLÓȘCĂ, cloști, s. f. 1. Găină (sau, p. gener., pasăre) care clocește sau care a scos pui de curând. ◊ Cloșcă artificială = incubator. ◊ Expr. Fură cloșca de pe ouă sau fură ouăle de sub cloșcă, se zice despre un hoț foarte abil. (Adverbial) A ședea (sau a sta) cloșcă = a sta nemișcat sau inactiv. 2. Compus: Cloșca-cu-Pui = numele unei constelații din emisfera boreală; Pleiadele, Găinușa, Păstorul-cu-Oile. – Din bg. kločka. DOOM
clóșcă s. f., g.-d. art. clóștii; pl. cloști
cloștilor
CLÓȘCĂ, cloști, s. f. 1. Găină (sau, p. gener., pasăre) care clocește sau care a scos pui de curând. ◊ Cloșcă artificială = incubator. ◊ Expr. Fură cloșca de pe ouă sau fură ouăle de sub cloșcă, se zice despre un hoț foarte abil. (Adverbial) A ședea (sau a sta) cloșcă = a sta nemișcat sau inactiv. 2. Compus: Cloșca-cu-Pui = numele unei constelații din emisfera boreală; Pleiadele, Găinușa, Păstorul-cu-Oile. – Din bg. kločka. DOOM
clóșcă s. f., g.-d. art. clóștii; pl. cloști
cloșul
CLOȘ, cloșuri, s. n. Croială largă, în formă de clopot, cu falduri ori evazată, cu firele țesăturii așezate oblic. ◊ (Adjectival) Rochie cloș. – Din fr. cloche. DOOM
cloș2, s. n., pl. clóșuri
cloșului
CLOȘ, cloșuri, s. n. Croială largă, în formă de clopot, cu falduri ori evazată, cu firele țesăturii așezate oblic. ◊ (Adjectival) Rochie cloș. – Din fr. cloche. DOOM
cloș2, s. n., pl. clóșuri
cloșuri
CLOȘ, cloșuri, s. n. Croială largă, în formă de clopot, cu falduri ori evazată, cu firele țesăturii așezate oblic. ◊ (Adjectival) Rochie cloș. – Din fr. cloche. DOOM
cloș2, s. n., pl. clóșuri
cloșurile
CLOȘ, cloșuri, s. n. Croială largă, în formă de clopot, cu falduri ori evazată, cu firele țesăturii așezate oblic. ◊ (Adjectival) Rochie cloș. – Din fr. cloche. DOOM
cloș2, s. n., pl. clóșuri
cloșurilor
CLOȘ, cloșuri, s. n. Croială largă, în formă de clopot, cu falduri ori evazată, cu firele țesăturii așezate oblic. ◊ (Adjectival) Rochie cloș. – Din fr. cloche. DOOM
cloș2, s. n., pl. clóșuri
cloț
CLOȚ, cloțuri, s. n. Spărtură, fragment dintr-o cărămidă (mai ales de la demolări). – Cf. germ. Klotz. DOOM
cloț s. n., pl. clóțuri
cloțan
CLOȚÁN, cloțani, s. m. (Mai ales în Transilv., Ban., Olt.) Șobolan, guzgan.
cloțan
CLOȚÁN, cloțane, s. n. (Înv.) (Vârf, colț de) stâncă. – Cf. colț. DOOM
cloțán (înv.) s. n., pl. cloțáne
cloțani
CLOȚÁN, cloțani, s. m. (Mai ales în Transilv., Ban., Olt.) Șobolan, guzgan.
cloțanii
CLOȚÁN, cloțani, s. m. (Mai ales în Transilv., Ban., Olt.) Șobolan, guzgan.
cloțanilor
CLOȚÁN, cloțani, s. m. (Mai ales în Transilv., Ban., Olt.) Șobolan, guzgan.
cloțanul
CLOȚÁN, cloțani, s. m. (Mai ales în Transilv., Ban., Olt.) Șobolan, guzgan.
cloțanului
CLOȚÁN, cloțani, s. m. (Mai ales în Transilv., Ban., Olt.) Șobolan, guzgan.
cloțul
CLOȚ, cloțuri, s. n. Spărtură, fragment dintr-o cărămidă (mai ales de la demolări). – Cf. germ. Klotz. DOOM
cloț s. n., pl. clóțuri
cloțului
CLOȚ, cloțuri, s. n. Spărtură, fragment dintr-o cărămidă (mai ales de la demolări). – Cf. germ. Klotz. DOOM
cloț s. n., pl. clóțuri
cloțuri
CLOȚ, cloțuri, s. n. Spărtură, fragment dintr-o cărămidă (mai ales de la demolări). – Cf. germ. Klotz. DOOM
cloț s. n., pl. clóțuri
cloțurile
CLOȚ, cloțuri, s. n. Spărtură, fragment dintr-o cărămidă (mai ales de la demolări). – Cf. germ. Klotz. DOOM
cloț s. n., pl. clóțuri
cloțurilor
CLOȚ, cloțuri, s. n. Spărtură, fragment dintr-o cărămidă (mai ales de la demolări). – Cf. germ. Klotz. DOOM
cloț s. n., pl. clóțuri
cloță
CLÓȚĂ, cloțe, s. f. (Mai ales în Transilv., Ban., Olt.) Cloșcă. Să stea cloțele pe ouă și să scoată pui. ȘEZ. XII 168.
clu
CLU, cluuri, s. n. (Franțuzism) Punct de atracție, de interes al unui spectacol, a unei acțiuni etc. [Scris și: clou] – Din fr. clou.
cluabilitate
CLUABILITÁTE s.f. (Constr.) Proprietate a unui material de a putea fi prins în cuie. [Pron. clu-a-. / cf. fr. clouabilité].
club
CLUB, cluburi, s. n. Asociație menită să creeze membrilor săi condiții favorabile pentru desfășurarea unei anumite activități (cultural-educative, sportive etc.) în timpul liber; local care servește acestei asociații. – Din fr., engl. club. DOOM
club s. n., pl. clúburi
club
SEX-CLUB, sex-cluburi, s. n. Club cu programe erotice. – Din engl. sex club. DOOM
*sex-clúb s. n., pl. sex-clúburi
clubman
CLÚBMEN, clubmeni, s. m. (Rar) Membru al unui club. – Din fr., engl. clubman. DOOM
clúbmen (rar) s. m., pl. clúbmeni
clubmen
CLÚBMEN, clubmeni, s. m. (Rar) Membru al unui club. – Din fr., engl. clubman. DOOM
clúbmen (rar) s. m., pl. clúbmeni
clubul
CLUB, cluburi, s. n. Asociație menită să creeze membrilor săi condiții favorabile pentru desfășurarea unei anumite activități (cultural-educative, sportive etc.) în timpul liber; local care servește acestei asociații. – Din fr., engl. club. DOOM
club s. n., pl. clúburi
clubul
SEX-CLUB, sex-cluburi, s. n. Club cu programe erotice. – Din engl. sex club. DOOM
*sex-clúb s. n., pl. sex-clúburi
clubului
CLUB, cluburi, s. n. Asociație menită să creeze membrilor săi condiții favorabile pentru desfășurarea unei anumite activități (cultural-educative, sportive etc.) în timpul liber; local care servește acestei asociații. – Din fr., engl. club. DOOM
club s. n., pl. clúburi
clubului
SEX-CLUB, sex-cluburi, s. n. Club cu programe erotice. – Din engl. sex club. DOOM
*sex-clúb s. n., pl. sex-clúburi
cluburi
CLUB, cluburi, s. n. Asociație menită să creeze membrilor săi condiții favorabile pentru desfășurarea unei anumite activități (cultural-educative, sportive etc.) în timpul liber; local care servește acestei asociații. – Din fr., engl. club. DOOM
club s. n., pl. clúburi
cluburi
SEX-CLUB, sex-cluburi, s. n. Club cu programe erotice. – Din engl. sex club. DOOM
*sex-clúb s. n., pl. sex-clúburi
cluburile
CLUB, cluburi, s. n. Asociație menită să creeze membrilor săi condiții favorabile pentru desfășurarea unei anumite activități (cultural-educative, sportive etc.) în timpul liber; local care servește acestei asociații. – Din fr., engl. club. DOOM
club s. n., pl. clúburi
cluburile
SEX-CLUB, sex-cluburi, s. n. Club cu programe erotice. – Din engl. sex club. DOOM
*sex-clúb s. n., pl. sex-clúburi
cluburilor
CLUB, cluburi, s. n. Asociație menită să creeze membrilor săi condiții favorabile pentru desfășurarea unei anumite activități (cultural-educative, sportive etc.) în timpul liber; local care servește acestei asociații. – Din fr., engl. club. DOOM
club s. n., pl. clúburi
cluburilor
SEX-CLUB, sex-cluburi, s. n. Club cu programe erotice. – Din engl. sex club. DOOM
*sex-clúb s. n., pl. sex-clúburi
clucer
CLUCÉR, cluceri, s. m. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Dregător care se ocupa cu aprovizionarea curții domnești. – Din sl. kliučari. DOOM
clucér s. m., pl. clucéri
clucereasa
CLUCEREÁSĂ, clucerese, s. f. (Înv.) Soția clucerului. – Clucer + suf. -easă. DOOM
clucereásă (înv.) s. f., g.-d. art. clucerései; pl. clucerése
clucerese
CLUCEREÁSĂ, clucerese, s. f. (Înv.) Soția clucerului. – Clucer + suf. -easă. DOOM
clucereásă (înv.) s. f., g.-d. art. clucerései; pl. clucerése
cluceresei
CLUCEREÁSĂ, clucerese, s. f. (Înv.) Soția clucerului. – Clucer + suf. -easă. DOOM
clucereásă (înv.) s. f., g.-d. art. clucerései; pl. clucerése
cluceresele
CLUCEREÁSĂ, clucerese, s. f. (Înv.) Soția clucerului. – Clucer + suf. -easă. DOOM
clucereásă (înv.) s. f., g.-d. art. clucerései; pl. clucerése
clucereselor
CLUCEREÁSĂ, clucerese, s. f. (Înv.) Soția clucerului. – Clucer + suf. -easă. DOOM
clucereásă (înv.) s. f., g.-d. art. clucerései; pl. clucerése
cluceri
CLUCÉR, cluceri, s. m. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Dregător care se ocupa cu aprovizionarea curții domnești. – Din sl. kliučari. DOOM
clucér s. m., pl. clucéri
clucerii
CLUCÉR, cluceri, s. m. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Dregător care se ocupa cu aprovizionarea curții domnești. – Din sl. kliučari. DOOM
clucér s. m., pl. clucéri
clucerilor
CLUCÉR, cluceri, s. m. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Dregător care se ocupa cu aprovizionarea curții domnești. – Din sl. kliučari. DOOM
clucér s. m., pl. clucéri
clucerul
CLUCÉR, cluceri, s. m. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Dregător care se ocupa cu aprovizionarea curții domnești. – Din sl. kliučari. DOOM
clucér s. m., pl. clucéri
clucerului
CLUCÉR, cluceri, s. m. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Dregător care se ocupa cu aprovizionarea curții domnești. – Din sl. kliučari. DOOM
clucér s. m., pl. clucéri
clucsă
clúcsă (-se), – Cursă, capcană. Bg. kluksa (sec. XVI). După Borcea 183, din săs. Klux; ipoteză puțin probabilă datorită vechimii cuvîntului.
clujean
CLUJEÁN, -Ă, clujeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Cluj-Napoca sau din județul Cluj. 2. Adj. Care aparține municipiului Cluj-Napoca sau județului Cluj ori clujenilor (1), privitor la municipiul Cluj-Napoca sau la județul Cluj ori la clujeni. – Cluj (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
clujeán adj. m., s. m., pl. clujéni; adj. f. clujeánă, pl. clujéne
clujean
CLUJEÁN, -Ă, clujeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Cluj-Napoca sau din județul Cluj. 2. Adj. Care aparține municipiului Cluj-Napoca sau județului Cluj ori clujenilor (1), privitor la municipiul Cluj-Napoca sau la județul Cluj ori la clujeni. – Cluj (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
clujeán adj. m., s. m., pl. clujéni; adj. f. clujeánă, pl. clujéne
clujeana
CLUJEÁN, -Ă, clujeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Cluj-Napoca sau din județul Cluj. 2. Adj. Care aparține municipiului Cluj-Napoca sau județului Cluj ori clujenilor (1), privitor la municipiul Cluj-Napoca sau la județul Cluj ori la clujeni. – Cluj (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
clujeán adj. m., s. m., pl. clujéni; adj. f. clujeánă, pl. clujéne
clujeanca
CLUJEÁNCĂ, clujence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Cluj-Napoca sau județul Cluj. – Clujean + suf. -că. DOOM
clujeáncă s. f., g.-d. art. clujéncei; pl. clujénce
clujeanco
CLUJEÁNCĂ, clujence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Cluj-Napoca sau județul Cluj. – Clujean + suf. -că. DOOM
clujeáncă s. f., g.-d. art. clujéncei; pl. clujénce
clujeanul
CLUJEÁN, -Ă, clujeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Cluj-Napoca sau din județul Cluj. 2. Adj. Care aparține municipiului Cluj-Napoca sau județului Cluj ori clujenilor (1), privitor la municipiul Cluj-Napoca sau la județul Cluj ori la clujeni. – Cluj (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
clujeán adj. m., s. m., pl. clujéni; adj. f. clujeánă, pl. clujéne
clujeanului
CLUJEÁN, -Ă, clujeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Cluj-Napoca sau din județul Cluj. 2. Adj. Care aparține municipiului Cluj-Napoca sau județului Cluj ori clujenilor (1), privitor la municipiul Cluj-Napoca sau la județul Cluj ori la clujeni. – Cluj (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
clujeán adj. m., s. m., pl. clujéni; adj. f. clujeánă, pl. clujéne
clujence
CLUJEÁNCĂ, clujence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Cluj-Napoca sau județul Cluj. – Clujean + suf. -că. DOOM
clujeáncă s. f., g.-d. art. clujéncei; pl. clujénce
clujencei
CLUJEÁNCĂ, clujence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Cluj-Napoca sau județul Cluj. – Clujean + suf. -că. DOOM
clujeáncă s. f., g.-d. art. clujéncei; pl. clujénce
clujencele
CLUJEÁNCĂ, clujence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Cluj-Napoca sau județul Cluj. – Clujean + suf. -că. DOOM
clujeáncă s. f., g.-d. art. clujéncei; pl. clujénce
clujencelor
CLUJEÁNCĂ, clujence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Cluj-Napoca sau județul Cluj. – Clujean + suf. -că. DOOM
clujeáncă s. f., g.-d. art. clujéncei; pl. clujénce
clujene
CLUJEÁN, -Ă, clujeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Cluj-Napoca sau din județul Cluj. 2. Adj. Care aparține municipiului Cluj-Napoca sau județului Cluj ori clujenilor (1), privitor la municipiul Cluj-Napoca sau la județul Cluj ori la clujeni. – Cluj (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
clujeán adj. m., s. m., pl. clujéni; adj. f. clujeánă, pl. clujéne
clujenei
CLUJEÁN, -Ă, clujeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Cluj-Napoca sau din județul Cluj. 2. Adj. Care aparține municipiului Cluj-Napoca sau județului Cluj ori clujenilor (1), privitor la municipiul Cluj-Napoca sau la județul Cluj ori la clujeni. – Cluj (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
clujeán adj. m., s. m., pl. clujéni; adj. f. clujeánă, pl. clujéne
clujenele
CLUJEÁN, -Ă, clujeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Cluj-Napoca sau din județul Cluj. 2. Adj. Care aparține municipiului Cluj-Napoca sau județului Cluj ori clujenilor (1), privitor la municipiul Cluj-Napoca sau la județul Cluj ori la clujeni. – Cluj (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
clujeán adj. m., s. m., pl. clujéni; adj. f. clujeánă, pl. clujéne
clujenelor
CLUJEÁN, -Ă, clujeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Cluj-Napoca sau din județul Cluj. 2. Adj. Care aparține municipiului Cluj-Napoca sau județului Cluj ori clujenilor (1), privitor la municipiul Cluj-Napoca sau la județul Cluj ori la clujeni. – Cluj (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
clujeán adj. m., s. m., pl. clujéni; adj. f. clujeánă, pl. clujéne
clujeni
CLUJEÁN, -Ă, clujeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Cluj-Napoca sau din județul Cluj. 2. Adj. Care aparține municipiului Cluj-Napoca sau județului Cluj ori clujenilor (1), privitor la municipiul Cluj-Napoca sau la județul Cluj ori la clujeni. – Cluj (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
clujeán adj. m., s. m., pl. clujéni; adj. f. clujeánă, pl. clujéne
clujenii
CLUJEÁN, -Ă, clujeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Cluj-Napoca sau din județul Cluj. 2. Adj. Care aparține municipiului Cluj-Napoca sau județului Cluj ori clujenilor (1), privitor la municipiul Cluj-Napoca sau la județul Cluj ori la clujeni. – Cluj (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
clujeán adj. m., s. m., pl. clujéni; adj. f. clujeánă, pl. clujéne
clujenilor
CLUJEÁN, -Ă, clujeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Cluj-Napoca sau din județul Cluj. 2. Adj. Care aparține municipiului Cluj-Napoca sau județului Cluj ori clujenilor (1), privitor la municipiul Cluj-Napoca sau la județul Cluj ori la clujeni. – Cluj (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
clujeán adj. m., s. m., pl. clujéni; adj. f. clujeánă, pl. clujéne
clupa
CLUPÁ, clupez, vb. I. Tranz. A măsura diametrele arborilor cu clupa (1). – Cf. germ. Kluppieren.
clupa
CLÚPĂ, clupe, s. f. 1. Instrument în formă de compas, care servește la măsurarea diametrului trunchiurilor de arbori; compas forestier. 2. Unealtă manuală formată dintr-un cadru închis și din brațe de acționare, în interiorul căreia se prind bacurile de filetat. – Din germ. Kluppe. DOOM
clúpă s. f., g.-d. art. clúpei; pl. clúpe
clupai
CLUPÁ, clupez, vb. I. Tranz. A măsura diametrele arborilor cu clupa (1). – Cf. germ. Kluppieren.
clupaj
CLUPÁJ, clupaje, s. n. Clupare. – Clupă + suf. -aj.
clupaje
CLUPÁJ, clupaje, s. n. Clupare. – Clupă + suf. -aj.
clupajele
CLUPÁJ, clupaje, s. n. Clupare. – Clupă + suf. -aj.
clupajelor
CLUPÁJ, clupaje, s. n. Clupare. – Clupă + suf. -aj.
clupajul
CLUPÁJ, clupaje, s. n. Clupare. – Clupă + suf. -aj.
clupajului
CLUPÁJ, clupaje, s. n. Clupare. – Clupă + suf. -aj.
clupam
CLUPÁ, clupez, vb. I. Tranz. A măsura diametrele arborilor cu clupa (1). – Cf. germ. Kluppieren.
clupare
CLUPÁ, clupez, vb. I. Tranz. A măsura diametrele arborilor cu clupa (1). – Cf. germ. Kluppieren.
clupare
CLUPÁRE, clupări, s. f. Acțiunea de a clupa. – V. clupa.
cluparea
CLUPÁRE, clupări, s. f. Acțiunea de a clupa. – V. clupa.
clupară
CLUPÁ, clupez, vb. I. Tranz. A măsura diametrele arborilor cu clupa (1). – Cf. germ. Kluppieren.
cluparăm
CLUPÁ, clupez, vb. I. Tranz. A măsura diametrele arborilor cu clupa (1). – Cf. germ. Kluppieren.
cluparăți
CLUPÁ, clupez, vb. I. Tranz. A măsura diametrele arborilor cu clupa (1). – Cf. germ. Kluppieren.
clupase
CLUPÁ, clupez, vb. I. Tranz. A măsura diametrele arborilor cu clupa (1). – Cf. germ. Kluppieren.
clupasem
CLUPÁ, clupez, vb. I. Tranz. A măsura diametrele arborilor cu clupa (1). – Cf. germ. Kluppieren.
clupaseră
CLUPÁ, clupez, vb. I. Tranz. A măsura diametrele arborilor cu clupa (1). – Cf. germ. Kluppieren.
clupaserăm
CLUPÁ, clupez, vb. I. Tranz. A măsura diametrele arborilor cu clupa (1). – Cf. germ. Kluppieren.
clupaserăți
CLUPÁ, clupez, vb. I. Tranz. A măsura diametrele arborilor cu clupa (1). – Cf. germ. Kluppieren.
clupaseși
CLUPÁ, clupez, vb. I. Tranz. A măsura diametrele arborilor cu clupa (1). – Cf. germ. Kluppieren.
clupaseți
CLUPÁ, clupez, vb. I. Tranz. A măsura diametrele arborilor cu clupa (1). – Cf. germ. Kluppieren.
clupat
CLUPÁ, clupez, vb. I. Tranz. A măsura diametrele arborilor cu clupa (1). – Cf. germ. Kluppieren.
clupat
CLUPÁ, clupez, vb. I. Tranz. A măsura diametrele arborilor cu clupa (1). – Cf. germ. Kluppieren.
clupau
CLUPÁ, clupez, vb. I. Tranz. A măsura diametrele arborilor cu clupa (1). – Cf. germ. Kluppieren.
clupași
CLUPÁ, clupez, vb. I. Tranz. A măsura diametrele arborilor cu clupa (1). – Cf. germ. Kluppieren.
clupați
CLUPÁ, clupez, vb. I. Tranz. A măsura diametrele arborilor cu clupa (1). – Cf. germ. Kluppieren.
clupe
CLÚPĂ, clupe, s. f. 1. Instrument în formă de compas, care servește la măsurarea diametrului trunchiurilor de arbori; compas forestier. 2. Unealtă manuală formată dintr-un cadru închis și din brațe de acționare, în interiorul căreia se prind bacurile de filetat. – Din germ. Kluppe. DOOM
clúpă s. f., g.-d. art. clúpei; pl. clúpe
clupează
CLUPÁ, clupez, vb. I. Tranz. A măsura diametrele arborilor cu clupa (1). – Cf. germ. Kluppieren.
clupei
CLÚPĂ, clupe, s. f. 1. Instrument în formă de compas, care servește la măsurarea diametrului trunchiurilor de arbori; compas forestier. 2. Unealtă manuală formată dintr-un cadru închis și din brațe de acționare, în interiorul căreia se prind bacurile de filetat. – Din germ. Kluppe. DOOM
clúpă s. f., g.-d. art. clúpei; pl. clúpe
clupele
CLÚPĂ, clupe, s. f. 1. Instrument în formă de compas, care servește la măsurarea diametrului trunchiurilor de arbori; compas forestier. 2. Unealtă manuală formată dintr-un cadru închis și din brațe de acționare, în interiorul căreia se prind bacurile de filetat. – Din germ. Kluppe. DOOM
clúpă s. f., g.-d. art. clúpei; pl. clúpe
clupelor
CLÚPĂ, clupe, s. f. 1. Instrument în formă de compas, care servește la măsurarea diametrului trunchiurilor de arbori; compas forestier. 2. Unealtă manuală formată dintr-un cadru închis și din brațe de acționare, în interiorul căreia se prind bacurile de filetat. – Din germ. Kluppe. DOOM
clúpă s. f., g.-d. art. clúpei; pl. clúpe
clupez
CLUPÁ, clupez, vb. I. Tranz. A măsura diametrele arborilor cu clupa (1). – Cf. germ. Kluppieren.
clupeze
CLUPÁ, clupez, vb. I. Tranz. A măsura diametrele arborilor cu clupa (1). – Cf. germ. Kluppieren.
clupezi
CLUPÁ, clupez, vb. I. Tranz. A măsura diametrele arborilor cu clupa (1). – Cf. germ. Kluppieren.
clupând
CLUPÁ, clupez, vb. I. Tranz. A măsura diametrele arborilor cu clupa (1). – Cf. germ. Kluppieren.
clupînd
CLUPÁ, clupez, vb. I. Tranz. A măsura diametrele arborilor cu clupa (1). – Cf. germ. Kluppieren.
clupări
CLUPÁRE, clupări, s. f. Acțiunea de a clupa. – V. clupa.
clupării
CLUPÁRE, clupări, s. f. Acțiunea de a clupa. – V. clupa.
clupările
CLUPÁRE, clupări, s. f. Acțiunea de a clupa. – V. clupa.
clupărilor
CLUPÁRE, clupări, s. f. Acțiunea de a clupa. – V. clupa.
clymene
Clymene 1. Fiica lui Oceanus și a lui Tethys. Din căsătoria Clymenei cu Iapetus s-au născut Atlas, Epimetheus, Menoetius și Prometheus. 2. Una dintre nereide, fiica lui Nereus și a lui Doris. 3. A doua soție a lui Cephalus, după Procris (v. și Cephalus).
clytaemnestra
Clytaemnestra, fiica Ledei și a lui Tyndareus, regele Spartei, și soră cu Castor, cu Pollux și cu Helena. A fost căsătorită mai întîi cu Tantalus, fiul lui Thyestes, apoi cu Agamemnon, regele Argosului (v. și Agamemnon). În lipsa soțului ei, plecat să lupte în războiul troian, Clytaemnestra îl înșală, aducîndu-l în casă pe vărul acestuia, Aegisthus (v. și Aegisthus). Dorind să-l păstreze pe acesta din urmă pe de o parte, geloasă pe Chryseis pe de altă parte și în același timp dornică să răzbune moartea fiicei sale, Iphigenia, la întoarcerea lui Agamemnon, Clytaemnestra își ucide soțul. Șapte ani mai tîrziu însă e și ea, la rîndul ei, ucisă de către propriul ei fiu, Orestes, care în felul acesta răzbună moartea tatălui său (v. și Orestes).
clytia
Clytia (sau Clytie), una dintre fiicele lui Oceanus și ale lui Tethys. A fost iubită de Apollo, apoi părăsită de zeu, care se îndrăgostise între timp de Leucothea. Din gelozie, Clytia i-a dezvăluit tatălui lui Leucothea dragostea celor doi, atrăgînd în felul acesta moartea rivalei ei. Ca s-o pedepsească, Apollo a părăsit-o definitiv și n-a vrut s-o mai vadă niciodată. Îndurerată, Clytia s-a transformat într-o plantă numită heliotropium (floarea-soarelui), care caută, se spune, de atunci mereu soarele și-și întoarce întotdeauna fața după el.
clytie
Clytia (sau Clytie), una dintre fiicele lui Oceanus și ale lui Tethys. A fost iubită de Apollo, apoi părăsită de zeu, care se îndrăgostise între timp de Leucothea. Din gelozie, Clytia i-a dezvăluit tatălui lui Leucothea dragostea celor doi, atrăgînd în felul acesta moartea rivalei ei. Ca s-o pedepsească, Apollo a părăsit-o definitiv și n-a vrut s-o mai vadă niciodată. Îndurerată, Clytia s-a transformat într-o plantă numită heliotropium (floarea-soarelui), care caută, se spune, de atunci mereu soarele și-și întoarce întotdeauna fața după el.
clăbuc
CLĂBÚC, clăbuci, s. m. 1. Spumă făcută de săpunul amestecat cu apă. ♦ Spumă formată la suprafața unor lichide când sunt agitate, fierb sau fermentează. 2. Salivă spumoasă, albicioasă (și cu bășici). ◊ Expr. A face clăbuci la gură = a vorbi mult și cu furie. 3. Sudoare spumoasă pe care o fac animalele, mai ales caii, din pricina efortului și a căldurii. 4. (Rar, la pl.) Rotocoale de fum sau de aburi. – Din bg. klabuk, sb. klobuk. DOOM
clăbúc s. m., pl. clăbúci
clăbucea
CLĂBUCÍ, clăbucesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) acoperi cu clăbuci. ♦ Intranz. (Despre lichide) A face clăbuci. – Din clăbuc. DOOM
clăbucí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăbucésc, imperf. 3 sg. clăbuceá; conj. prez. 3 să clăbuceáscă
clăbuceai
CLĂBUCÍ, clăbucesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) acoperi cu clăbuci. ♦ Intranz. (Despre lichide) A face clăbuci. – Din clăbuc. DOOM
clăbucí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăbucésc, imperf. 3 sg. clăbuceá; conj. prez. 3 să clăbuceáscă
clăbuceam
CLĂBUCÍ, clăbucesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) acoperi cu clăbuci. ♦ Intranz. (Despre lichide) A face clăbuci. – Din clăbuc. DOOM
clăbucí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăbucésc, imperf. 3 sg. clăbuceá; conj. prez. 3 să clăbuceáscă
clăbucească
CLĂBUCÍ, clăbucesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) acoperi cu clăbuci. ♦ Intranz. (Despre lichide) A face clăbuci. – Din clăbuc. DOOM
clăbucí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăbucésc, imperf. 3 sg. clăbuceá; conj. prez. 3 să clăbuceáscă
clăbuceau
CLĂBUCÍ, clăbucesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) acoperi cu clăbuci. ♦ Intranz. (Despre lichide) A face clăbuci. – Din clăbuc. DOOM
clăbucí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăbucésc, imperf. 3 sg. clăbuceá; conj. prez. 3 să clăbuceáscă
clăbuceați
CLĂBUCÍ, clăbucesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) acoperi cu clăbuci. ♦ Intranz. (Despre lichide) A face clăbuci. – Din clăbuc. DOOM
clăbucí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăbucésc, imperf. 3 sg. clăbuceá; conj. prez. 3 să clăbuceáscă
clăbucesc
CLĂBUCÍ, clăbucesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) acoperi cu clăbuci. ♦ Intranz. (Despre lichide) A face clăbuci. – Din clăbuc. DOOM
clăbucí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăbucésc, imperf. 3 sg. clăbuceá; conj. prez. 3 să clăbuceáscă
clăbucet
CLĂBUCÉT s. n. Căciulă. (formă diminutivală din clăbăț; comun în toponime)
clăbucește
CLĂBUCÍ, clăbucesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) acoperi cu clăbuci. ♦ Intranz. (Despre lichide) A face clăbuci. – Din clăbuc. DOOM
clăbucí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăbucésc, imperf. 3 sg. clăbuceá; conj. prez. 3 să clăbuceáscă
clăbucești
CLĂBUCÍ, clăbucesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) acoperi cu clăbuci. ♦ Intranz. (Despre lichide) A face clăbuci. – Din clăbuc. DOOM
clăbucí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăbucésc, imperf. 3 sg. clăbuceá; conj. prez. 3 să clăbuceáscă
clăbuci
CLĂBÚC, clăbuci, s. m. 1. Spumă făcută de săpunul amestecat cu apă. ♦ Spumă formată la suprafața unor lichide când sunt agitate, fierb sau fermentează. 2. Salivă spumoasă, albicioasă (și cu bășici). ◊ Expr. A face clăbuci la gură = a vorbi mult și cu furie. 3. Sudoare spumoasă pe care o fac animalele, mai ales caii, din pricina efortului și a căldurii. 4. (Rar, la pl.) Rotocoale de fum sau de aburi. – Din bg. klabuk, sb. klobuk. DOOM
clăbúc s. m., pl. clăbúci
clăbuci
CLĂBUCÍ, clăbucesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) acoperi cu clăbuci. ♦ Intranz. (Despre lichide) A face clăbuci. – Din clăbuc. DOOM
clăbucí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăbucésc, imperf. 3 sg. clăbuceá; conj. prez. 3 să clăbuceáscă
clăbucii
CLĂBÚC, clăbuci, s. m. 1. Spumă făcută de săpunul amestecat cu apă. ♦ Spumă formată la suprafața unor lichide când sunt agitate, fierb sau fermentează. 2. Salivă spumoasă, albicioasă (și cu bășici). ◊ Expr. A face clăbuci la gură = a vorbi mult și cu furie. 3. Sudoare spumoasă pe care o fac animalele, mai ales caii, din pricina efortului și a căldurii. 4. (Rar, la pl.) Rotocoale de fum sau de aburi. – Din bg. klabuk, sb. klobuk. DOOM
clăbúc s. m., pl. clăbúci
clăbucii
CLĂBUCÍ, clăbucesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) acoperi cu clăbuci. ♦ Intranz. (Despre lichide) A face clăbuci. – Din clăbuc. DOOM
clăbucí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăbucésc, imperf. 3 sg. clăbuceá; conj. prez. 3 să clăbuceáscă
clăbucilor
CLĂBÚC, clăbuci, s. m. 1. Spumă făcută de săpunul amestecat cu apă. ♦ Spumă formată la suprafața unor lichide când sunt agitate, fierb sau fermentează. 2. Salivă spumoasă, albicioasă (și cu bășici). ◊ Expr. A face clăbuci la gură = a vorbi mult și cu furie. 3. Sudoare spumoasă pe care o fac animalele, mai ales caii, din pricina efortului și a căldurii. 4. (Rar, la pl.) Rotocoale de fum sau de aburi. – Din bg. klabuk, sb. klobuk. DOOM
clăbúc s. m., pl. clăbúci
clăbucim
CLĂBUCÍ, clăbucesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) acoperi cu clăbuci. ♦ Intranz. (Despre lichide) A face clăbuci. – Din clăbuc. DOOM
clăbucí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăbucésc, imperf. 3 sg. clăbuceá; conj. prez. 3 să clăbuceáscă
clăbucind
CLĂBUCÍ, clăbucesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) acoperi cu clăbuci. ♦ Intranz. (Despre lichide) A face clăbuci. – Din clăbuc. DOOM
clăbucí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăbucésc, imperf. 3 sg. clăbuceá; conj. prez. 3 să clăbuceáscă
clăbucire
CLĂBUCÍ, clăbucesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) acoperi cu clăbuci. ♦ Intranz. (Despre lichide) A face clăbuci. – Din clăbuc. DOOM
clăbucí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăbucésc, imperf. 3 sg. clăbuceá; conj. prez. 3 să clăbuceáscă
clăbucire
CLĂBUCÍ, clăbucesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu clăbuci. ♦ Intranz. (Despre lichide) A face clăbuci. – Din clăbuc.
clăbuciră
CLĂBUCÍ, clăbucesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) acoperi cu clăbuci. ♦ Intranz. (Despre lichide) A face clăbuci. – Din clăbuc. DOOM
clăbucí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăbucésc, imperf. 3 sg. clăbuceá; conj. prez. 3 să clăbuceáscă
clăbucirăm
CLĂBUCÍ, clăbucesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) acoperi cu clăbuci. ♦ Intranz. (Despre lichide) A face clăbuci. – Din clăbuc. DOOM
clăbucí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăbucésc, imperf. 3 sg. clăbuceá; conj. prez. 3 să clăbuceáscă
clăbucirăți
CLĂBUCÍ, clăbucesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) acoperi cu clăbuci. ♦ Intranz. (Despre lichide) A face clăbuci. – Din clăbuc. DOOM
clăbucí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăbucésc, imperf. 3 sg. clăbuceá; conj. prez. 3 să clăbuceáscă
clăbucise
CLĂBUCÍ, clăbucesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) acoperi cu clăbuci. ♦ Intranz. (Despre lichide) A face clăbuci. – Din clăbuc. DOOM
clăbucí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăbucésc, imperf. 3 sg. clăbuceá; conj. prez. 3 să clăbuceáscă
clăbucisem
CLĂBUCÍ, clăbucesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) acoperi cu clăbuci. ♦ Intranz. (Despre lichide) A face clăbuci. – Din clăbuc. DOOM
clăbucí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăbucésc, imperf. 3 sg. clăbuceá; conj. prez. 3 să clăbuceáscă
clăbuciseră
CLĂBUCÍ, clăbucesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) acoperi cu clăbuci. ♦ Intranz. (Despre lichide) A face clăbuci. – Din clăbuc. DOOM
clăbucí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăbucésc, imperf. 3 sg. clăbuceá; conj. prez. 3 să clăbuceáscă
clăbuciserăm
CLĂBUCÍ, clăbucesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) acoperi cu clăbuci. ♦ Intranz. (Despre lichide) A face clăbuci. – Din clăbuc. DOOM
clăbucí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăbucésc, imperf. 3 sg. clăbuceá; conj. prez. 3 să clăbuceáscă
clăbuciserăți
CLĂBUCÍ, clăbucesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) acoperi cu clăbuci. ♦ Intranz. (Despre lichide) A face clăbuci. – Din clăbuc. DOOM
clăbucí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăbucésc, imperf. 3 sg. clăbuceá; conj. prez. 3 să clăbuceáscă
clăbuciseși
CLĂBUCÍ, clăbucesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) acoperi cu clăbuci. ♦ Intranz. (Despre lichide) A face clăbuci. – Din clăbuc. DOOM
clăbucí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăbucésc, imperf. 3 sg. clăbuceá; conj. prez. 3 să clăbuceáscă
clăbuciseți
CLĂBUCÍ, clăbucesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) acoperi cu clăbuci. ♦ Intranz. (Despre lichide) A face clăbuci. – Din clăbuc. DOOM
clăbucí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăbucésc, imperf. 3 sg. clăbuceá; conj. prez. 3 să clăbuceáscă
clăbucit
CLĂBUCÍ, clăbucesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) acoperi cu clăbuci. ♦ Intranz. (Despre lichide) A face clăbuci. – Din clăbuc. DOOM
clăbucí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăbucésc, imperf. 3 sg. clăbuceá; conj. prez. 3 să clăbuceáscă
clăbucit
CLĂBUCÍ, clăbucesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu clăbuci. ♦ Intranz. (Despre lichide) A face clăbuci. – Din clăbuc.
clăbuciși
CLĂBUCÍ, clăbucesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) acoperi cu clăbuci. ♦ Intranz. (Despre lichide) A face clăbuci. – Din clăbuc. DOOM
clăbucí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăbucésc, imperf. 3 sg. clăbuceá; conj. prez. 3 să clăbuceáscă
clăbuciți
CLĂBUCÍ, clăbucesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) acoperi cu clăbuci. ♦ Intranz. (Despre lichide) A face clăbuci. – Din clăbuc. DOOM
clăbucí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăbucésc, imperf. 3 sg. clăbuceá; conj. prez. 3 să clăbuceáscă
clăbucul
CLĂBÚC, clăbuci, s. m. 1. Spumă făcută de săpunul amestecat cu apă. ♦ Spumă formată la suprafața unor lichide când sunt agitate, fierb sau fermentează. 2. Salivă spumoasă, albicioasă (și cu bășici). ◊ Expr. A face clăbuci la gură = a vorbi mult și cu furie. 3. Sudoare spumoasă pe care o fac animalele, mai ales caii, din pricina efortului și a căldurii. 4. (Rar, la pl.) Rotocoale de fum sau de aburi. – Din bg. klabuk, sb. klobuk. DOOM
clăbúc s. m., pl. clăbúci
clăbucului
CLĂBÚC, clăbuci, s. m. 1. Spumă făcută de săpunul amestecat cu apă. ♦ Spumă formată la suprafața unor lichide când sunt agitate, fierb sau fermentează. 2. Salivă spumoasă, albicioasă (și cu bășici). ◊ Expr. A face clăbuci la gură = a vorbi mult și cu furie. 3. Sudoare spumoasă pe care o fac animalele, mai ales caii, din pricina efortului și a căldurii. 4. (Rar, la pl.) Rotocoale de fum sau de aburi. – Din bg. klabuk, sb. klobuk. DOOM
clăbúc s. m., pl. clăbúci
clăbăț
clăbắț (-béțe), s. n. – Căciulă din piele de miel cu blană. Sb. klobuc „căciulă” (DAR). De la o formă dim. derivă clăbucet, s. n. (căciulă), cunoscut mai ales ca toponim, cf. Iordan, BF, III, 164 și BL, VI, 34.
clăcaș
CLĂCÁȘ, clăcași, s. m. 1. Țăran obligat să facă clacă (1) pe pământul stăpânului. ◊ (Adjectival) Țăran clăcaș. 2. (Pop.) Persoană care ia parte la o clacă (2). – Clacă + suf. -aș. DOOM
clăcáș s. m., pl. clăcáși
clăcași
CLĂCÁȘ, clăcași, s. m. 1. Țăran obligat să facă clacă (1) pe pământul stăpânului. ◊ (Adjectival) Țăran clăcaș. 2. (Pop.) Persoană care ia parte la o clacă (2). – Clacă + suf. -aș. DOOM
clăcáș s. m., pl. clăcáși
clăcașii
CLĂCÁȘ, clăcași, s. m. 1. Țăran obligat să facă clacă (1) pe pământul stăpânului. ◊ (Adjectival) Țăran clăcaș. 2. (Pop.) Persoană care ia parte la o clacă (2). – Clacă + suf. -aș. DOOM
clăcáș s. m., pl. clăcáși
clăcașilor
CLĂCÁȘ, clăcași, s. m. 1. Țăran obligat să facă clacă (1) pe pământul stăpânului. ◊ (Adjectival) Țăran clăcaș. 2. (Pop.) Persoană care ia parte la o clacă (2). – Clacă + suf. -aș. DOOM
clăcáș s. m., pl. clăcáși
clăcașul
CLĂCÁȘ, clăcași, s. m. 1. Țăran obligat să facă clacă (1) pe pământul stăpânului. ◊ (Adjectival) Țăran clăcaș. 2. (Pop.) Persoană care ia parte la o clacă (2). – Clacă + suf. -aș. DOOM
clăcáș s. m., pl. clăcáși
clăcașului
CLĂCÁȘ, clăcași, s. m. 1. Țăran obligat să facă clacă (1) pe pământul stăpânului. ◊ (Adjectival) Țăran clăcaș. 2. (Pop.) Persoană care ia parte la o clacă (2). – Clacă + suf. -aș. DOOM
clăcáș s. m., pl. clăcáși
clăci
CLÁCĂ, clăci, s. f. 1. Muncă prestată de țăranii șerbi și liberi, fără pământ, în beneficiul stăpânilor de moșie. ◊ Expr. Lucru de clacă = lucru făcut fără tragere de inimă, de mântuială, prost. 2. Muncă colectivă benevolă prestată de țărani pentru a se ajuta unii pe alții și care adesea este însoțită ori urmată de o mică petrecere, de glume, povestiri etc. ◊ Expr. Vorbă de clacă = vorbă inutilă sau neserioasă; flecăreală. – Din bg. tlaka. DOOM
clácă s. f., g.-d. art. clắcii; pl. clăci
clăcii
CLÁCĂ, clăci, s. f. 1. Muncă prestată de țăranii șerbi și liberi, fără pământ, în beneficiul stăpânilor de moșie. ◊ Expr. Lucru de clacă = lucru făcut fără tragere de inimă, de mântuială, prost. 2. Muncă colectivă benevolă prestată de țărani pentru a se ajuta unii pe alții și care adesea este însoțită ori urmată de o mică petrecere, de glume, povestiri etc. ◊ Expr. Vorbă de clacă = vorbă inutilă sau neserioasă; flecăreală. – Din bg. tlaka. DOOM
clácă s. f., g.-d. art. clắcii; pl. clăci
clăcile
CLÁCĂ, clăci, s. f. 1. Muncă prestată de țăranii șerbi și liberi, fără pământ, în beneficiul stăpânilor de moșie. ◊ Expr. Lucru de clacă = lucru făcut fără tragere de inimă, de mântuială, prost. 2. Muncă colectivă benevolă prestată de țărani pentru a se ajuta unii pe alții și care adesea este însoțită ori urmată de o mică petrecere, de glume, povestiri etc. ◊ Expr. Vorbă de clacă = vorbă inutilă sau neserioasă; flecăreală. – Din bg. tlaka. DOOM
clácă s. f., g.-d. art. clắcii; pl. clăci
clăcilor
CLÁCĂ, clăci, s. f. 1. Muncă prestată de țăranii șerbi și liberi, fără pământ, în beneficiul stăpânilor de moșie. ◊ Expr. Lucru de clacă = lucru făcut fără tragere de inimă, de mântuială, prost. 2. Muncă colectivă benevolă prestată de țărani pentru a se ajuta unii pe alții și care adesea este însoțită ori urmată de o mică petrecere, de glume, povestiri etc. ◊ Expr. Vorbă de clacă = vorbă inutilă sau neserioasă; flecăreală. – Din bg. tlaka. DOOM
clácă s. f., g.-d. art. clắcii; pl. clăci
clăcui
CLĂCUÍ, clăcuiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A clăcăși. – Clacă + suf. -ui. DOOM
clăcuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăcuiésc, imperf. 3 sg. clăcuiá; conj. prez. 3 să clăcuiáscă
clăcuia
CLĂCUÍ, clăcuiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A clăcăși. – Clacă + suf. -ui. DOOM
clăcuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăcuiésc, imperf. 3 sg. clăcuiá; conj. prez. 3 să clăcuiáscă
clăcuiai
CLĂCUÍ, clăcuiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A clăcăși. – Clacă + suf. -ui. DOOM
clăcuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăcuiésc, imperf. 3 sg. clăcuiá; conj. prez. 3 să clăcuiáscă
clăcuiam
CLĂCUÍ, clăcuiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A clăcăși. – Clacă + suf. -ui. DOOM
clăcuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăcuiésc, imperf. 3 sg. clăcuiá; conj. prez. 3 să clăcuiáscă
clăcuiască
CLĂCUÍ, clăcuiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A clăcăși. – Clacă + suf. -ui. DOOM
clăcuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăcuiésc, imperf. 3 sg. clăcuiá; conj. prez. 3 să clăcuiáscă
clăcuiau
CLĂCUÍ, clăcuiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A clăcăși. – Clacă + suf. -ui. DOOM
clăcuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăcuiésc, imperf. 3 sg. clăcuiá; conj. prez. 3 să clăcuiáscă
clăcuiați
CLĂCUÍ, clăcuiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A clăcăși. – Clacă + suf. -ui. DOOM
clăcuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăcuiésc, imperf. 3 sg. clăcuiá; conj. prez. 3 să clăcuiáscă
clăcuiesc
CLĂCUÍ, clăcuiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A clăcăși. – Clacă + suf. -ui. DOOM
clăcuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăcuiésc, imperf. 3 sg. clăcuiá; conj. prez. 3 să clăcuiáscă
clăcuiește
CLĂCUÍ, clăcuiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A clăcăși. – Clacă + suf. -ui. DOOM
clăcuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăcuiésc, imperf. 3 sg. clăcuiá; conj. prez. 3 să clăcuiáscă
clăcuiești
CLĂCUÍ, clăcuiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A clăcăși. – Clacă + suf. -ui. DOOM
clăcuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăcuiésc, imperf. 3 sg. clăcuiá; conj. prez. 3 să clăcuiáscă
clăcuii
CLĂCUÍ, clăcuiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A clăcăși. – Clacă + suf. -ui. DOOM
clăcuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăcuiésc, imperf. 3 sg. clăcuiá; conj. prez. 3 să clăcuiáscă
clăcuim
CLĂCUÍ, clăcuiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A clăcăși. – Clacă + suf. -ui. DOOM
clăcuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăcuiésc, imperf. 3 sg. clăcuiá; conj. prez. 3 să clăcuiáscă
clăcuind
CLĂCUÍ, clăcuiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A clăcăși. – Clacă + suf. -ui. DOOM
clăcuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăcuiésc, imperf. 3 sg. clăcuiá; conj. prez. 3 să clăcuiáscă
clăcuire
CLĂCUÍ, clăcuiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A clăcăși. – Clacă + suf. -ui. DOOM
clăcuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăcuiésc, imperf. 3 sg. clăcuiá; conj. prez. 3 să clăcuiáscă
clăcuire
CLĂCUÍ, clăcuiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A clăcăși. – Clacă + suf. -ui.
clăcuiră
CLĂCUÍ, clăcuiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A clăcăși. – Clacă + suf. -ui. DOOM
clăcuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăcuiésc, imperf. 3 sg. clăcuiá; conj. prez. 3 să clăcuiáscă
clăcuirăm
CLĂCUÍ, clăcuiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A clăcăși. – Clacă + suf. -ui. DOOM
clăcuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăcuiésc, imperf. 3 sg. clăcuiá; conj. prez. 3 să clăcuiáscă
clăcuirăți
CLĂCUÍ, clăcuiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A clăcăși. – Clacă + suf. -ui. DOOM
clăcuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăcuiésc, imperf. 3 sg. clăcuiá; conj. prez. 3 să clăcuiáscă
clăcuise
CLĂCUÍ, clăcuiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A clăcăși. – Clacă + suf. -ui. DOOM
clăcuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăcuiésc, imperf. 3 sg. clăcuiá; conj. prez. 3 să clăcuiáscă
clăcuisem
CLĂCUÍ, clăcuiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A clăcăși. – Clacă + suf. -ui. DOOM
clăcuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăcuiésc, imperf. 3 sg. clăcuiá; conj. prez. 3 să clăcuiáscă
clăcuiseră
CLĂCUÍ, clăcuiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A clăcăși. – Clacă + suf. -ui. DOOM
clăcuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăcuiésc, imperf. 3 sg. clăcuiá; conj. prez. 3 să clăcuiáscă
clăcuiserăm
CLĂCUÍ, clăcuiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A clăcăși. – Clacă + suf. -ui. DOOM
clăcuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăcuiésc, imperf. 3 sg. clăcuiá; conj. prez. 3 să clăcuiáscă
clăcuiserăți
CLĂCUÍ, clăcuiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A clăcăși. – Clacă + suf. -ui. DOOM
clăcuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăcuiésc, imperf. 3 sg. clăcuiá; conj. prez. 3 să clăcuiáscă
clăcuiseși
CLĂCUÍ, clăcuiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A clăcăși. – Clacă + suf. -ui. DOOM
clăcuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăcuiésc, imperf. 3 sg. clăcuiá; conj. prez. 3 să clăcuiáscă
clăcuiseți
CLĂCUÍ, clăcuiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A clăcăși. – Clacă + suf. -ui. DOOM
clăcuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăcuiésc, imperf. 3 sg. clăcuiá; conj. prez. 3 să clăcuiáscă
clăcuit
CLĂCUÍ, clăcuiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A clăcăși. – Clacă + suf. -ui. DOOM
clăcuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăcuiésc, imperf. 3 sg. clăcuiá; conj. prez. 3 să clăcuiáscă
clăcuiși
CLĂCUÍ, clăcuiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A clăcăși. – Clacă + suf. -ui. DOOM
clăcuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăcuiésc, imperf. 3 sg. clăcuiá; conj. prez. 3 să clăcuiáscă
clăcuiți
CLĂCUÍ, clăcuiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A clăcăși. – Clacă + suf. -ui. DOOM
clăcuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăcuiésc, imperf. 3 sg. clăcuiá; conj. prez. 3 să clăcuiáscă
clăcușoara
CLĂCUȘOÁRĂ, clăcușoare, s. f. Diminutiv al lui clacă (2); (glumeț) faptă nepotrivită (a unui grup de oameni); poznă. – Clacă + suf. -ușoară. DOOM
clăcușoáră s. f., g.-d. art. clăcușoárei; pl. clăcușoáre
clăcușoare
CLĂCUȘOÁRĂ, clăcușoare, s. f. Diminutiv al lui clacă (2); (glumeț) faptă nepotrivită (a unui grup de oameni); poznă. – Clacă + suf. -ușoară. DOOM
clăcușoáră s. f., g.-d. art. clăcușoárei; pl. clăcușoáre
clăcușoarei
CLĂCUȘOÁRĂ, clăcușoare, s. f. Diminutiv al lui clacă (2); (glumeț) faptă nepotrivită (a unui grup de oameni); poznă. – Clacă + suf. -ușoară. DOOM
clăcușoáră s. f., g.-d. art. clăcușoárei; pl. clăcușoáre
clăcușoarele
CLĂCUȘOÁRĂ, clăcușoare, s. f. Diminutiv al lui clacă (2); (glumeț) faptă nepotrivită (a unui grup de oameni); poznă. – Clacă + suf. -ușoară. DOOM
clăcușoáră s. f., g.-d. art. clăcușoárei; pl. clăcușoáre
clăcușoarelor
CLĂCUȘOÁRĂ, clăcușoare, s. f. Diminutiv al lui clacă (2); (glumeț) faptă nepotrivită (a unui grup de oameni); poznă. – Clacă + suf. -ușoară. DOOM
clăcușoáră s. f., g.-d. art. clăcușoárei; pl. clăcușoáre
clăcășea
CLĂCĂȘÍ, clăcășesc, vb. IV. Intranz. A presta clacă (1); a clăcui. – Din clăcaș. DOOM
clăcășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăcășésc, imperf. 3 sg. clăcășeá; conj. prez. 3 să clăcășeáscă
clăcășeai
CLĂCĂȘÍ, clăcășesc, vb. IV. Intranz. A presta clacă (1); a clăcui. – Din clăcaș. DOOM
clăcășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăcășésc, imperf. 3 sg. clăcășeá; conj. prez. 3 să clăcășeáscă
clăcășeam
CLĂCĂȘÍ, clăcășesc, vb. IV. Intranz. A presta clacă (1); a clăcui. – Din clăcaș. DOOM
clăcășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăcășésc, imperf. 3 sg. clăcășeá; conj. prez. 3 să clăcășeáscă
clăcășeasca
CLĂCĂȘÉSC, -EÁSCĂ, clăcășești, adj. Care aparține clăcașilor (1), privitor la clăcași, de clăcași. – Clăcaș + suf. -esc. DOOM
clăcășésc adj. m., f. clăcășeáscă; pl. m. și f. clăcășéști
clăcășească
CLĂCĂȘÍ, clăcășesc, vb. IV. Intranz. A presta clacă (1); a clăcui. – Din clăcaș. DOOM
clăcășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăcășésc, imperf. 3 sg. clăcășeá; conj. prez. 3 să clăcășeáscă
clăcășeau
CLĂCĂȘÍ, clăcășesc, vb. IV. Intranz. A presta clacă (1); a clăcui. – Din clăcaș. DOOM
clăcășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăcășésc, imperf. 3 sg. clăcășeá; conj. prez. 3 să clăcășeáscă
clăcășeați
CLĂCĂȘÍ, clăcășesc, vb. IV. Intranz. A presta clacă (1); a clăcui. – Din clăcaș. DOOM
clăcășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăcășésc, imperf. 3 sg. clăcășeá; conj. prez. 3 să clăcășeáscă
clăcășesc
CLĂCĂȘÉSC, -EÁSCĂ, clăcășești, adj. Care aparține clăcașilor (1), privitor la clăcași, de clăcași. – Clăcaș + suf. -esc. DOOM
clăcășésc adj. m., f. clăcășeáscă; pl. m. și f. clăcășéști
clăcășesc
CLĂCĂȘÍ, clăcășesc, vb. IV. Intranz. A presta clacă (1); a clăcui. – Din clăcaș. DOOM
clăcășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăcășésc, imperf. 3 sg. clăcășeá; conj. prez. 3 să clăcășeáscă
clăcășescul
CLĂCĂȘÉSC, -EÁSCĂ, clăcășești, adj. Care aparține clăcașilor (1), privitor la clăcași, de clăcași. – Clăcaș + suf. -esc. DOOM
clăcășésc adj. m., f. clăcășeáscă; pl. m. și f. clăcășéști
clăcășescului
CLĂCĂȘÉSC, -EÁSCĂ, clăcășești, adj. Care aparține clăcașilor (1), privitor la clăcași, de clăcași. – Clăcaș + suf. -esc. DOOM
clăcășésc adj. m., f. clăcășeáscă; pl. m. și f. clăcășéști
clăcășește
CLĂCĂȘÍ, clăcășesc, vb. IV. Intranz. A presta clacă (1); a clăcui. – Din clăcaș. DOOM
clăcășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăcășésc, imperf. 3 sg. clăcășeá; conj. prez. 3 să clăcășeáscă
clăcășești
CLĂCĂȘÉSC, -EÁSCĂ, clăcășești, adj. Care aparține clăcașilor (1), privitor la clăcași, de clăcași. – Clăcaș + suf. -esc. DOOM
clăcășésc adj. m., f. clăcășeáscă; pl. m. și f. clăcășéști
clăcășești
CLĂCĂȘÍ, clăcășesc, vb. IV. Intranz. A presta clacă (1); a clăcui. – Din clăcaș. DOOM
clăcășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăcășésc, imperf. 3 sg. clăcășeá; conj. prez. 3 să clăcășeáscă
clăcășeștii
CLĂCĂȘÉSC, -EÁSCĂ, clăcășești, adj. Care aparține clăcașilor (1), privitor la clăcași, de clăcași. – Clăcaș + suf. -esc. DOOM
clăcășésc adj. m., f. clăcășeáscă; pl. m. și f. clăcășéști
clăcășeștile
CLĂCĂȘÉSC, -EÁSCĂ, clăcășești, adj. Care aparține clăcașilor (1), privitor la clăcași, de clăcași. – Clăcaș + suf. -esc. DOOM
clăcășésc adj. m., f. clăcășeáscă; pl. m. și f. clăcășéști
clăcășeștilor
CLĂCĂȘÉSC, -EÁSCĂ, clăcășești, adj. Care aparține clăcașilor (1), privitor la clăcași, de clăcași. – Clăcaș + suf. -esc. DOOM
clăcășésc adj. m., f. clăcășeáscă; pl. m. și f. clăcășéști
clăcăși
CLĂCĂȘÍ, clăcășesc, vb. IV. Intranz. A presta clacă (1); a clăcui. – Din clăcaș. DOOM
clăcășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăcășésc, imperf. 3 sg. clăcășeá; conj. prez. 3 să clăcășeáscă
clăcășii
CLĂCĂȘÍ, clăcășesc, vb. IV. Intranz. A presta clacă (1); a clăcui. – Din clăcaș. DOOM
clăcășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăcășésc, imperf. 3 sg. clăcășeá; conj. prez. 3 să clăcășeáscă
clăcășim
CLĂCĂȘÍ, clăcășesc, vb. IV. Intranz. A presta clacă (1); a clăcui. – Din clăcaș. DOOM
clăcășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăcășésc, imperf. 3 sg. clăcășeá; conj. prez. 3 să clăcășeáscă
clăcășind
CLĂCĂȘÍ, clăcășesc, vb. IV. Intranz. A presta clacă (1); a clăcui. – Din clăcaș. DOOM
clăcășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăcășésc, imperf. 3 sg. clăcășeá; conj. prez. 3 să clăcășeáscă
clăcășire
CLĂCĂȘÍ, clăcășesc, vb. IV. Intranz. A presta clacă (1); a clăcui. – Din clăcaș. DOOM
clăcășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăcășésc, imperf. 3 sg. clăcășeá; conj. prez. 3 să clăcășeáscă
clăcășire
CLĂCĂȘÍ, clăcășesc, vb. IV. Intranz. A presta clacă (1); a clăcui. – Din clăcaș.
clăcășiră
CLĂCĂȘÍ, clăcășesc, vb. IV. Intranz. A presta clacă (1); a clăcui. – Din clăcaș. DOOM
clăcășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăcășésc, imperf. 3 sg. clăcășeá; conj. prez. 3 să clăcășeáscă
clăcășirăm
CLĂCĂȘÍ, clăcășesc, vb. IV. Intranz. A presta clacă (1); a clăcui. – Din clăcaș. DOOM
clăcășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăcășésc, imperf. 3 sg. clăcășeá; conj. prez. 3 să clăcășeáscă
clăcășirăți
CLĂCĂȘÍ, clăcășesc, vb. IV. Intranz. A presta clacă (1); a clăcui. – Din clăcaș. DOOM
clăcășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăcășésc, imperf. 3 sg. clăcășeá; conj. prez. 3 să clăcășeáscă
clăcășise
CLĂCĂȘÍ, clăcășesc, vb. IV. Intranz. A presta clacă (1); a clăcui. – Din clăcaș. DOOM
clăcășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăcășésc, imperf. 3 sg. clăcășeá; conj. prez. 3 să clăcășeáscă
clăcășisem
CLĂCĂȘÍ, clăcășesc, vb. IV. Intranz. A presta clacă (1); a clăcui. – Din clăcaș. DOOM
clăcășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăcășésc, imperf. 3 sg. clăcășeá; conj. prez. 3 să clăcășeáscă
clăcășiseră
CLĂCĂȘÍ, clăcășesc, vb. IV. Intranz. A presta clacă (1); a clăcui. – Din clăcaș. DOOM
clăcășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăcășésc, imperf. 3 sg. clăcășeá; conj. prez. 3 să clăcășeáscă
clăcășiserăm
CLĂCĂȘÍ, clăcășesc, vb. IV. Intranz. A presta clacă (1); a clăcui. – Din clăcaș. DOOM
clăcășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăcășésc, imperf. 3 sg. clăcășeá; conj. prez. 3 să clăcășeáscă
clăcășiserăți
CLĂCĂȘÍ, clăcășesc, vb. IV. Intranz. A presta clacă (1); a clăcui. – Din clăcaș. DOOM
clăcășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăcășésc, imperf. 3 sg. clăcășeá; conj. prez. 3 să clăcășeáscă
clăcășiseși
CLĂCĂȘÍ, clăcășesc, vb. IV. Intranz. A presta clacă (1); a clăcui. – Din clăcaș. DOOM
clăcășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăcășésc, imperf. 3 sg. clăcășeá; conj. prez. 3 să clăcășeáscă
clăcășiseți
CLĂCĂȘÍ, clăcășesc, vb. IV. Intranz. A presta clacă (1); a clăcui. – Din clăcaș. DOOM
clăcășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăcășésc, imperf. 3 sg. clăcășeá; conj. prez. 3 să clăcășeáscă
clăcășit
CLĂCĂȘÍ, clăcășesc, vb. IV. Intranz. A presta clacă (1); a clăcui. – Din clăcaș. DOOM
clăcășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăcășésc, imperf. 3 sg. clăcășeá; conj. prez. 3 să clăcășeáscă
clăcășiși
CLĂCĂȘÍ, clăcășesc, vb. IV. Intranz. A presta clacă (1); a clăcui. – Din clăcaș. DOOM
clăcășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăcășésc, imperf. 3 sg. clăcășeá; conj. prez. 3 să clăcășeáscă
clăcășiți
CLĂCĂȘÍ, clăcășesc, vb. IV. Intranz. A presta clacă (1); a clăcui. – Din clăcaș. DOOM
clăcășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăcășésc, imperf. 3 sg. clăcășeá; conj. prez. 3 să clăcășeáscă
clăcășiță
CLĂCĂȘÍȚĂ, clăcășițe, s. f. (Popular) Femeie sau fată care ia parte la o clacă (2). Gazda se duse la vatră, umplu un găvan de lemn cu porumb fiert și-l puse în mijlocul clăcășițelor. SANDU-ALDEA, U. P. 207.
clădea
CLĂDÍ, clădesc, vb. IV. Tranz. 1. A face, a ridica o construcție, o clădire (2); a zidi, a construi. 2. A așeza lucruri (de același fel) în mod sistematic, unul peste altul, alcătuind o grămadă. – Din sl. kladon, klasti. DOOM
clădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clădésc, imperf. 3 sg. clădeá; conj. prez. 3 să clădeáscă
clădeai
CLĂDÍ, clădesc, vb. IV. Tranz. 1. A face, a ridica o construcție, o clădire (2); a zidi, a construi. 2. A așeza lucruri (de același fel) în mod sistematic, unul peste altul, alcătuind o grămadă. – Din sl. kladon, klasti. DOOM
clădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clădésc, imperf. 3 sg. clădeá; conj. prez. 3 să clădeáscă
clădeam
CLĂDÍ, clădesc, vb. IV. Tranz. 1. A face, a ridica o construcție, o clădire (2); a zidi, a construi. 2. A așeza lucruri (de același fel) în mod sistematic, unul peste altul, alcătuind o grămadă. – Din sl. kladon, klasti. DOOM
clădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clădésc, imperf. 3 sg. clădeá; conj. prez. 3 să clădeáscă
clădească
CLĂDÍ, clădesc, vb. IV. Tranz. 1. A face, a ridica o construcție, o clădire (2); a zidi, a construi. 2. A așeza lucruri (de același fel) în mod sistematic, unul peste altul, alcătuind o grămadă. – Din sl. kladon, klasti. DOOM
clădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clădésc, imperf. 3 sg. clădeá; conj. prez. 3 să clădeáscă
clădeau
CLĂDÍ, clădesc, vb. IV. Tranz. 1. A face, a ridica o construcție, o clădire (2); a zidi, a construi. 2. A așeza lucruri (de același fel) în mod sistematic, unul peste altul, alcătuind o grămadă. – Din sl. kladon, klasti. DOOM
clădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clădésc, imperf. 3 sg. clădeá; conj. prez. 3 să clădeáscă
clădeați
CLĂDÍ, clădesc, vb. IV. Tranz. 1. A face, a ridica o construcție, o clădire (2); a zidi, a construi. 2. A așeza lucruri (de același fel) în mod sistematic, unul peste altul, alcătuind o grămadă. – Din sl. kladon, klasti. DOOM
clădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clădésc, imperf. 3 sg. clădeá; conj. prez. 3 să clădeáscă
clădesc
CLĂDÍ, clădesc, vb. IV. Tranz. 1. A face, a ridica o construcție, o clădire (2); a zidi, a construi. 2. A așeza lucruri (de același fel) în mod sistematic, unul peste altul, alcătuind o grămadă. – Din sl. kladon, klasti. DOOM
clădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clădésc, imperf. 3 sg. clădeá; conj. prez. 3 să clădeáscă
clădește
CLĂDÍ, clădesc, vb. IV. Tranz. 1. A face, a ridica o construcție, o clădire (2); a zidi, a construi. 2. A așeza lucruri (de același fel) în mod sistematic, unul peste altul, alcătuind o grămadă. – Din sl. kladon, klasti. DOOM
clădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clădésc, imperf. 3 sg. clădeá; conj. prez. 3 să clădeáscă
clădești
CLĂDÍ, clădesc, vb. IV. Tranz. 1. A face, a ridica o construcție, o clădire (2); a zidi, a construi. 2. A așeza lucruri (de același fel) în mod sistematic, unul peste altul, alcătuind o grămadă. – Din sl. kladon, klasti. DOOM
clădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clădésc, imperf. 3 sg. clădeá; conj. prez. 3 să clădeáscă
clădi
CLĂDÍ, clădesc, vb. IV. Tranz. 1. A face, a ridica o construcție, o clădire (2); a zidi, a construi. 2. A așeza lucruri (de același fel) în mod sistematic, unul peste altul, alcătuind o grămadă. – Din sl. kladon, klasti. DOOM
clădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clădésc, imperf. 3 sg. clădeá; conj. prez. 3 să clădeáscă
clădii
CLĂDÍ, clădesc, vb. IV. Tranz. 1. A face, a ridica o construcție, o clădire (2); a zidi, a construi. 2. A așeza lucruri (de același fel) în mod sistematic, unul peste altul, alcătuind o grămadă. – Din sl. kladon, klasti. DOOM
clădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clădésc, imperf. 3 sg. clădeá; conj. prez. 3 să clădeáscă
clădim
CLĂDÍ, clădesc, vb. IV. Tranz. 1. A face, a ridica o construcție, o clădire (2); a zidi, a construi. 2. A așeza lucruri (de același fel) în mod sistematic, unul peste altul, alcătuind o grămadă. – Din sl. kladon, klasti. DOOM
clădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clădésc, imperf. 3 sg. clădeá; conj. prez. 3 să clădeáscă
clădind
CLĂDÍ, clădesc, vb. IV. Tranz. 1. A face, a ridica o construcție, o clădire (2); a zidi, a construi. 2. A așeza lucruri (de același fel) în mod sistematic, unul peste altul, alcătuind o grămadă. – Din sl. kladon, klasti. DOOM
clădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clădésc, imperf. 3 sg. clădeá; conj. prez. 3 să clădeáscă
clădire
CLĂDÍ, clădesc, vb. IV. Tranz. 1. A face, a ridica o construcție, o clădire (2); a zidi, a construi. 2. A așeza lucruri (de același fel) în mod sistematic, unul peste altul, alcătuind o grămadă. – Din sl. kladon, klasti. DOOM
clădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clădésc, imperf. 3 sg. clădeá; conj. prez. 3 să clădeáscă
clădire
CLĂDÍRE, clădiri, s. f. 1. Acțiunea de a clădi. 2. (Concr.) Construcție la suprafață, constituită din fundație, pereți, acoperiș etc., cu încăperi care servesc la adăpostirea oamenilor, animalelor, materialelor etc. – V. clădi. DOOM
clădíre s. f., g.-d. art. clădírii; pl. clădíri
clădirea
CLĂDÍRE, clădiri, s. f. 1. Acțiunea de a clădi. 2. (Concr.) Construcție la suprafață, constituită din fundație, pereți, acoperiș etc., cu încăperi care servesc la adăpostirea oamenilor, animalelor, materialelor etc. – V. clădi. DOOM
clădíre s. f., g.-d. art. clădírii; pl. clădíri
clădiri
CLĂDÍRE, clădiri, s. f. 1. Acțiunea de a clădi. 2. (Concr.) Construcție la suprafață, constituită din fundație, pereți, acoperiș etc., cu încăperi care servesc la adăpostirea oamenilor, animalelor, materialelor etc. – V. clădi. DOOM
clădíre s. f., g.-d. art. clădírii; pl. clădíri
clădirii
CLĂDÍRE, clădiri, s. f. 1. Acțiunea de a clădi. 2. (Concr.) Construcție la suprafață, constituită din fundație, pereți, acoperiș etc., cu încăperi care servesc la adăpostirea oamenilor, animalelor, materialelor etc. – V. clădi. DOOM
clădíre s. f., g.-d. art. clădírii; pl. clădíri
clădirile
CLĂDÍRE, clădiri, s. f. 1. Acțiunea de a clădi. 2. (Concr.) Construcție la suprafață, constituită din fundație, pereți, acoperiș etc., cu încăperi care servesc la adăpostirea oamenilor, animalelor, materialelor etc. – V. clădi. DOOM
clădíre s. f., g.-d. art. clădírii; pl. clădíri
clădirilor
CLĂDÍRE, clădiri, s. f. 1. Acțiunea de a clădi. 2. (Concr.) Construcție la suprafață, constituită din fundație, pereți, acoperiș etc., cu încăperi care servesc la adăpostirea oamenilor, animalelor, materialelor etc. – V. clădi. DOOM
clădíre s. f., g.-d. art. clădírii; pl. clădíri
clădiră
CLĂDÍ, clădesc, vb. IV. Tranz. 1. A face, a ridica o construcție, o clădire (2); a zidi, a construi. 2. A așeza lucruri (de același fel) în mod sistematic, unul peste altul, alcătuind o grămadă. – Din sl. kladon, klasti. DOOM
clădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clădésc, imperf. 3 sg. clădeá; conj. prez. 3 să clădeáscă
clădirăm
CLĂDÍ, clădesc, vb. IV. Tranz. 1. A face, a ridica o construcție, o clădire (2); a zidi, a construi. 2. A așeza lucruri (de același fel) în mod sistematic, unul peste altul, alcătuind o grămadă. – Din sl. kladon, klasti. DOOM
clădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clădésc, imperf. 3 sg. clădeá; conj. prez. 3 să clădeáscă
clădirăți
CLĂDÍ, clădesc, vb. IV. Tranz. 1. A face, a ridica o construcție, o clădire (2); a zidi, a construi. 2. A așeza lucruri (de același fel) în mod sistematic, unul peste altul, alcătuind o grămadă. – Din sl. kladon, klasti. DOOM
clădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clădésc, imperf. 3 sg. clădeá; conj. prez. 3 să clădeáscă
clădise
CLĂDÍ, clădesc, vb. IV. Tranz. 1. A face, a ridica o construcție, o clădire (2); a zidi, a construi. 2. A așeza lucruri (de același fel) în mod sistematic, unul peste altul, alcătuind o grămadă. – Din sl. kladon, klasti. DOOM
clădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clădésc, imperf. 3 sg. clădeá; conj. prez. 3 să clădeáscă
clădisem
CLĂDÍ, clădesc, vb. IV. Tranz. 1. A face, a ridica o construcție, o clădire (2); a zidi, a construi. 2. A așeza lucruri (de același fel) în mod sistematic, unul peste altul, alcătuind o grămadă. – Din sl. kladon, klasti. DOOM
clădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clădésc, imperf. 3 sg. clădeá; conj. prez. 3 să clădeáscă
clădiseră
CLĂDÍ, clădesc, vb. IV. Tranz. 1. A face, a ridica o construcție, o clădire (2); a zidi, a construi. 2. A așeza lucruri (de același fel) în mod sistematic, unul peste altul, alcătuind o grămadă. – Din sl. kladon, klasti. DOOM
clădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clădésc, imperf. 3 sg. clădeá; conj. prez. 3 să clădeáscă
clădiserăm
CLĂDÍ, clădesc, vb. IV. Tranz. 1. A face, a ridica o construcție, o clădire (2); a zidi, a construi. 2. A așeza lucruri (de același fel) în mod sistematic, unul peste altul, alcătuind o grămadă. – Din sl. kladon, klasti. DOOM
clădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clădésc, imperf. 3 sg. clădeá; conj. prez. 3 să clădeáscă
clădiserăți
CLĂDÍ, clădesc, vb. IV. Tranz. 1. A face, a ridica o construcție, o clădire (2); a zidi, a construi. 2. A așeza lucruri (de același fel) în mod sistematic, unul peste altul, alcătuind o grămadă. – Din sl. kladon, klasti. DOOM
clădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clădésc, imperf. 3 sg. clădeá; conj. prez. 3 să clădeáscă
clădiseși
CLĂDÍ, clădesc, vb. IV. Tranz. 1. A face, a ridica o construcție, o clădire (2); a zidi, a construi. 2. A așeza lucruri (de același fel) în mod sistematic, unul peste altul, alcătuind o grămadă. – Din sl. kladon, klasti. DOOM
clădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clădésc, imperf. 3 sg. clădeá; conj. prez. 3 să clădeáscă
clădiseți
CLĂDÍ, clădesc, vb. IV. Tranz. 1. A face, a ridica o construcție, o clădire (2); a zidi, a construi. 2. A așeza lucruri (de același fel) în mod sistematic, unul peste altul, alcătuind o grămadă. – Din sl. kladon, klasti. DOOM
clădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clădésc, imperf. 3 sg. clădeá; conj. prez. 3 să clădeáscă
clădit
CLĂDÍ, clădesc, vb. IV. Tranz. 1. A face, a ridica o construcție, o clădire (2); a zidi, a construi. 2. A așeza lucruri (de același fel) în mod sistematic, unul peste altul, alcătuind o grămadă. – Din sl. kladon, klasti. DOOM
clădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clădésc, imperf. 3 sg. clădeá; conj. prez. 3 să clădeáscă
clădit
CLĂDÍT s. n. Faptul de a clădi. – V. clădi. DOOM
clădít s. n.
clădita
CLĂDÍT s. n. Faptul de a clădi. – V. clădi. DOOM
clădít s. n.
clădite
CLĂDÍT s. n. Faptul de a clădi. – V. clădi. DOOM
clădít s. n.
clăditei
CLĂDÍT s. n. Faptul de a clădi. – V. clădi. DOOM
clădít s. n.
clăditele
CLĂDÍT s. n. Faptul de a clădi. – V. clădi. DOOM
clădít s. n.
clăditelor
CLĂDÍT s. n. Faptul de a clădi. – V. clădi. DOOM
clădít s. n.
clăditoare
CLĂDITÓR, -OÁRE, clăditori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care clădește; p. ext. întemeietor. – Clădi + suf. -tor. DOOM
clăditór (rar) s. m., pl. clăditóri
clăditoarea
CLĂDITÓR, -OÁRE, clăditori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care clădește; p. ext. întemeietor. – Clădi + suf. -tor. DOOM
clăditór (rar) s. m., pl. clăditóri
clăditoarei
CLĂDITÓR, -OÁRE, clăditori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care clădește; p. ext. întemeietor. – Clădi + suf. -tor. DOOM
clăditór (rar) s. m., pl. clăditóri
clăditoarele
CLĂDITÓR, -OÁRE, clăditori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care clădește; p. ext. întemeietor. – Clădi + suf. -tor. DOOM
clăditór (rar) s. m., pl. clăditóri
clăditoarelor
CLĂDITÓR, -OÁRE, clăditori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care clădește; p. ext. întemeietor. – Clădi + suf. -tor. DOOM
clăditór (rar) s. m., pl. clăditóri
clăditor
CLĂDITÓR, -OÁRE, clăditori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care clădește; p. ext. întemeietor. – Clădi + suf. -tor. DOOM
clăditór (rar) s. m., pl. clăditóri
clăditori
CLĂDITÓR, -OÁRE, clăditori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care clădește; p. ext. întemeietor. – Clădi + suf. -tor. DOOM
clăditór (rar) s. m., pl. clăditóri
clăditorii
CLĂDITÓR, -OÁRE, clăditori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care clădește; p. ext. întemeietor. – Clădi + suf. -tor. DOOM
clăditór (rar) s. m., pl. clăditóri
clăditorilor
CLĂDITÓR, -OÁRE, clăditori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care clădește; p. ext. întemeietor. – Clădi + suf. -tor. DOOM
clăditór (rar) s. m., pl. clăditóri
clăditorul
CLĂDITÓR, -OÁRE, clăditori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care clădește; p. ext. întemeietor. – Clădi + suf. -tor. DOOM
clăditór (rar) s. m., pl. clăditóri
clăditorului
CLĂDITÓR, -OÁRE, clăditori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care clădește; p. ext. întemeietor. – Clădi + suf. -tor. DOOM
clăditór (rar) s. m., pl. clăditóri
clăditul
CLĂDÍT s. n. Faptul de a clădi. – V. clădi. DOOM
clădít s. n.
clăditului
CLĂDÍT s. n. Faptul de a clădi. – V. clădi. DOOM
clădít s. n.
clădiși
CLĂDÍ, clădesc, vb. IV. Tranz. 1. A face, a ridica o construcție, o clădire (2); a zidi, a construi. 2. A așeza lucruri (de același fel) în mod sistematic, unul peste altul, alcătuind o grămadă. – Din sl. kladon, klasti. DOOM
clădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clădésc, imperf. 3 sg. clădeá; conj. prez. 3 să clădeáscă
clădiți
CLĂDÍ, clădesc, vb. IV. Tranz. 1. A face, a ridica o construcție, o clădire (2); a zidi, a construi. 2. A așeza lucruri (de același fel) în mod sistematic, unul peste altul, alcătuind o grămadă. – Din sl. kladon, klasti. DOOM
clădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clădésc, imperf. 3 sg. clădeá; conj. prez. 3 să clădeáscă
clădiți
CLĂDÍT s. n. Faptul de a clădi. – V. clădi. DOOM
clădít s. n.
clădiții
CLĂDÍT s. n. Faptul de a clădi. – V. clădi. DOOM
clădít s. n.
clădiților
CLĂDÍT s. n. Faptul de a clădi. – V. clădi. DOOM
clădít s. n.
clădăraia
CLĂDĂRÁIE, clădărăi, s. f. (Pop.) Clădărie. – Cladă + suf. -ăraie. DOOM
clădăráie (pop.) s. f., art. clădăráia, g.-d. art. clădărắii; pl. clădărắi
clădăraie
CLĂDĂRÁIE, clădărăi, s. f. (Pop.) Clădărie. – Cladă + suf. -ăraie. DOOM
clădăráie (pop.) s. f., art. clădăráia, g.-d. art. clădărắii; pl. clădărắi
clădăria
CLĂDĂRÍE, clădării, s. f. (Pop.) Grămadă mare de lucruri disparate, puse la întâmplare unele peste altele; clădăraie. – Cladă + suf. -ărie. DOOM
clădăríe (pop.) s. f., art. clădăría, g.-d. art. clădăríei; pl. clădăríi, art. clădăríile
clădărie
CLĂDĂRÍE, clădării, s. f. (Pop.) Grămadă mare de lucruri disparate, puse la întâmplare unele peste altele; clădăraie. – Cladă + suf. -ărie. DOOM
clădăríe (pop.) s. f., art. clădăría, g.-d. art. clădăríei; pl. clădăríi, art. clădăríile
clădăriei
CLĂDĂRÍE, clădării, s. f. (Pop.) Grămadă mare de lucruri disparate, puse la întâmplare unele peste altele; clădăraie. – Cladă + suf. -ărie. DOOM
clădăríe (pop.) s. f., art. clădăría, g.-d. art. clădăríei; pl. clădăríi, art. clădăríile
clădării
CLĂDĂRÍE, clădării, s. f. (Pop.) Grămadă mare de lucruri disparate, puse la întâmplare unele peste altele; clădăraie. – Cladă + suf. -ărie. DOOM
clădăríe (pop.) s. f., art. clădăría, g.-d. art. clădăríei; pl. clădăríi, art. clădăríile
clădăriile
CLĂDĂRÍE, clădării, s. f. (Pop.) Grămadă mare de lucruri disparate, puse la întâmplare unele peste altele; clădăraie. – Cladă + suf. -ărie. DOOM
clădăríe (pop.) s. f., art. clădăría, g.-d. art. clădăríei; pl. clădăríi, art. clădăríile
clădăriilor
CLĂDĂRÍE, clădării, s. f. (Pop.) Grămadă mare de lucruri disparate, puse la întâmplare unele peste altele; clădăraie. – Cladă + suf. -ărie. DOOM
clădăríe (pop.) s. f., art. clădăría, g.-d. art. clădăríei; pl. clădăríi, art. clădăríile
clădărăi
CLĂDĂRÁIE, clădărăi, s. f. (Pop.) Clădărie. – Cladă + suf. -ăraie. DOOM
clădăráie (pop.) s. f., art. clădăráia, g.-d. art. clădărắii; pl. clădărắi
clădărăii
CLĂDĂRÁIE, clădărăi, s. f. (Pop.) Clădărie. – Cladă + suf. -ăraie. DOOM
clădăráie (pop.) s. f., art. clădăráia, g.-d. art. clădărắii; pl. clădărắi
clădărăile
CLĂDĂRÁIE, clădărăi, s. f. (Pop.) Clădărie. – Cladă + suf. -ăraie. DOOM
clădăráie (pop.) s. f., art. clădăráia, g.-d. art. clădărắii; pl. clădărắi
clădărăilor
CLĂDĂRÁIE, clădărăi, s. f. (Pop.) Clădărie. – Cladă + suf. -ăraie. DOOM
clădăráie (pop.) s. f., art. clădăráia, g.-d. art. clădărắii; pl. clădărắi
clăi
CLÁIE, clăi, s. f. Grămadă mare de fân, de snopi de cereale etc., de obicei în formă conică. ♦ Fig. Mulțime, îngrămădire dezordonată (de lucruri sau de ființe). ◊ Expr. Claie peste grămadă = unul peste altul, în dezordine, la întâmplare. – Din bg., sb. kladnja. DOOM
cláie s. f., art. cláia, g.-d. art. clắii; pl. clăi
clăi
CLĂÍ, clăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A face clăi. – Din claie. DOOM
clăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăiésc, imperf. 3 sg. clăiá; conj. prez. 3 să clăiáscă
clăia
CLĂÍ, clăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A face clăi. – Din claie. DOOM
clăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăiésc, imperf. 3 sg. clăiá; conj. prez. 3 să clăiáscă
clăiai
CLĂÍ, clăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A face clăi. – Din claie. DOOM
clăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăiésc, imperf. 3 sg. clăiá; conj. prez. 3 să clăiáscă
clăiam
CLĂÍ, clăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A face clăi. – Din claie. DOOM
clăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăiésc, imperf. 3 sg. clăiá; conj. prez. 3 să clăiáscă
clăiască
CLĂÍ, clăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A face clăi. – Din claie. DOOM
clăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăiésc, imperf. 3 sg. clăiá; conj. prez. 3 să clăiáscă
clăiau
CLĂÍ, clăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A face clăi. – Din claie. DOOM
clăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăiésc, imperf. 3 sg. clăiá; conj. prez. 3 să clăiáscă
clăiați
CLĂÍ, clăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A face clăi. – Din claie. DOOM
clăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăiésc, imperf. 3 sg. clăiá; conj. prez. 3 să clăiáscă
clăiesc
CLĂÍ, clăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A face clăi. – Din claie. DOOM
clăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăiésc, imperf. 3 sg. clăiá; conj. prez. 3 să clăiáscă
clăiește
CLĂÍ, clăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A face clăi. – Din claie. DOOM
clăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăiésc, imperf. 3 sg. clăiá; conj. prez. 3 să clăiáscă
clăiești
CLĂÍ, clăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A face clăi. – Din claie. DOOM
clăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăiésc, imperf. 3 sg. clăiá; conj. prez. 3 să clăiáscă
clăii
CLÁIE, clăi, s. f. Grămadă mare de fân, de snopi de cereale etc., de obicei în formă conică. ♦ Fig. Mulțime, îngrămădire dezordonată (de lucruri sau de ființe). ◊ Expr. Claie peste grămadă = unul peste altul, în dezordine, la întâmplare. – Din bg., sb. kladnja. DOOM
cláie s. f., art. cláia, g.-d. art. clắii; pl. clăi
clăii
CLĂÍ, clăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A face clăi. – Din claie. DOOM
clăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăiésc, imperf. 3 sg. clăiá; conj. prez. 3 să clăiáscă
clăile
CLÁIE, clăi, s. f. Grămadă mare de fân, de snopi de cereale etc., de obicei în formă conică. ♦ Fig. Mulțime, îngrămădire dezordonată (de lucruri sau de ființe). ◊ Expr. Claie peste grămadă = unul peste altul, în dezordine, la întâmplare. – Din bg., sb. kladnja. DOOM
cláie s. f., art. cláia, g.-d. art. clắii; pl. clăi
clăilor
CLÁIE, clăi, s. f. Grămadă mare de fân, de snopi de cereale etc., de obicei în formă conică. ♦ Fig. Mulțime, îngrămădire dezordonată (de lucruri sau de ființe). ◊ Expr. Claie peste grămadă = unul peste altul, în dezordine, la întâmplare. – Din bg., sb. kladnja. DOOM
cláie s. f., art. cláia, g.-d. art. clắii; pl. clăi
clăim
CLĂÍ, clăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A face clăi. – Din claie. DOOM
clăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăiésc, imperf. 3 sg. clăiá; conj. prez. 3 să clăiáscă
clăind
CLĂÍ, clăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A face clăi. – Din claie. DOOM
clăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăiésc, imperf. 3 sg. clăiá; conj. prez. 3 să clăiáscă
clăire
CLĂÍ, clăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A face clăi. – Din claie. DOOM
clăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăiésc, imperf. 3 sg. clăiá; conj. prez. 3 să clăiáscă
clăire
CLĂÍ, clăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A face clăi. – Din claie.
clăiră
CLĂÍ, clăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A face clăi. – Din claie. DOOM
clăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăiésc, imperf. 3 sg. clăiá; conj. prez. 3 să clăiáscă
clăirăm
CLĂÍ, clăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A face clăi. – Din claie. DOOM
clăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăiésc, imperf. 3 sg. clăiá; conj. prez. 3 să clăiáscă
clăirăți
CLĂÍ, clăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A face clăi. – Din claie. DOOM
clăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăiésc, imperf. 3 sg. clăiá; conj. prez. 3 să clăiáscă
clăise
CLĂÍ, clăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A face clăi. – Din claie. DOOM
clăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăiésc, imperf. 3 sg. clăiá; conj. prez. 3 să clăiáscă
clăisem
CLĂÍ, clăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A face clăi. – Din claie. DOOM
clăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăiésc, imperf. 3 sg. clăiá; conj. prez. 3 să clăiáscă
clăiseră
CLĂÍ, clăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A face clăi. – Din claie. DOOM
clăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăiésc, imperf. 3 sg. clăiá; conj. prez. 3 să clăiáscă
clăiserăm
CLĂÍ, clăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A face clăi. – Din claie. DOOM
clăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăiésc, imperf. 3 sg. clăiá; conj. prez. 3 să clăiáscă
clăiserăți
CLĂÍ, clăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A face clăi. – Din claie. DOOM
clăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăiésc, imperf. 3 sg. clăiá; conj. prez. 3 să clăiáscă
clăiseși
CLĂÍ, clăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A face clăi. – Din claie. DOOM
clăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăiésc, imperf. 3 sg. clăiá; conj. prez. 3 să clăiáscă
clăiseți
CLĂÍ, clăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A face clăi. – Din claie. DOOM
clăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăiésc, imperf. 3 sg. clăiá; conj. prez. 3 să clăiáscă
clăit
CLĂÍ, clăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A face clăi. – Din claie. DOOM
clăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăiésc, imperf. 3 sg. clăiá; conj. prez. 3 să clăiáscă
clăit
CLĂÍT s. n. (Reg.) Acțiunea de a clăi. – V. clăi. DOOM
clăít (reg.) s. n.
clăitul
CLĂÍT s. n. (Reg.) Acțiunea de a clăi. – V. clăi. DOOM
clăít (reg.) s. n.
clăitului
CLĂÍT s. n. (Reg.) Acțiunea de a clăi. – V. clăi. DOOM
clăít (reg.) s. n.
clăiși
CLĂÍ, clăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A face clăi. – Din claie. DOOM
clăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăiésc, imperf. 3 sg. clăiá; conj. prez. 3 să clăiáscă
clăița
CLĂÍȚĂ, clăițe, s. f. Diminutiv al lui claie. – Claie + suf. -iță. DOOM
clăíță s. f., g.-d. art. clăíței; pl. clăíțe
clăițe
CLĂÍȚĂ, clăițe, s. f. Diminutiv al lui claie. – Claie + suf. -iță. DOOM
clăíță s. f., g.-d. art. clăíței; pl. clăíțe
clăiței
CLĂÍȚĂ, clăițe, s. f. Diminutiv al lui claie. – Claie + suf. -iță. DOOM
clăíță s. f., g.-d. art. clăíței; pl. clăíțe
clăițele
CLĂÍȚĂ, clăițe, s. f. Diminutiv al lui claie. – Claie + suf. -iță. DOOM
clăíță s. f., g.-d. art. clăíței; pl. clăíțe
clăițelor
CLĂÍȚĂ, clăițe, s. f. Diminutiv al lui claie. – Claie + suf. -iță. DOOM
clăíță s. f., g.-d. art. clăíței; pl. clăíțe
clăiți
CLĂÍ, clăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A face clăi. – Din claie. DOOM
clăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăiésc, imperf. 3 sg. clăiá; conj. prez. 3 să clăiáscă
clămpuș
CLEMPÚȘ, clempușuri, s. n. Piesă metalică în formă de cârlig, pe care se sprijină clanța când se închide ușa. [Var.: clămpúș s. n.] – Cleampă+ suf. -uș. DOOM
!clempúș/clămpúș s. n., pl. clempúșuri/clămpúșuri
clămpușor
CLEMPUȘÓR, clempușoare, s. n. Diminutiv al lui clempuș. [Var.: clămpușór s. n.] – Clempuș + suf. -or. DOOM
!clempușór/clămpușór s. n., pl. clempușoáre/clămpușóare
clămpăi
CLĂMPĂÍ, clămpăiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A clămpăni. – Clamp + suf. -ăi. DOOM
clămpăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clămpăiésc, imperf. 3 sg. clămpăiá; conj. prez. 3 să clămpăiáscă
clămpăia
CLĂMPĂÍ, clămpăiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A clămpăni. – Clamp + suf. -ăi. DOOM
clămpăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clămpăiésc, imperf. 3 sg. clămpăiá; conj. prez. 3 să clămpăiáscă
clămpăiai
CLĂMPĂÍ, clămpăiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A clămpăni. – Clamp + suf. -ăi. DOOM
clămpăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clămpăiésc, imperf. 3 sg. clămpăiá; conj. prez. 3 să clămpăiáscă
clămpăiam
CLĂMPĂÍ, clămpăiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A clămpăni. – Clamp + suf. -ăi. DOOM
clămpăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clămpăiésc, imperf. 3 sg. clămpăiá; conj. prez. 3 să clămpăiáscă
clămpăiască
CLĂMPĂÍ, clămpăiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A clămpăni. – Clamp + suf. -ăi. DOOM
clămpăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clămpăiésc, imperf. 3 sg. clămpăiá; conj. prez. 3 să clămpăiáscă
clămpăiau
CLĂMPĂÍ, clămpăiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A clămpăni. – Clamp + suf. -ăi. DOOM
clămpăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clămpăiésc, imperf. 3 sg. clămpăiá; conj. prez. 3 să clămpăiáscă
clămpăiați
CLĂMPĂÍ, clămpăiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A clămpăni. – Clamp + suf. -ăi. DOOM
clămpăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clămpăiésc, imperf. 3 sg. clămpăiá; conj. prez. 3 să clămpăiáscă
clămpăiesc
CLĂMPĂÍ, clămpăiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A clămpăni. – Clamp + suf. -ăi. DOOM
clămpăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clămpăiésc, imperf. 3 sg. clămpăiá; conj. prez. 3 să clămpăiáscă
clămpăiește
CLĂMPĂÍ, clămpăiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A clămpăni. – Clamp + suf. -ăi. DOOM
clămpăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clămpăiésc, imperf. 3 sg. clămpăiá; conj. prez. 3 să clămpăiáscă
clămpăiești
CLĂMPĂÍ, clămpăiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A clămpăni. – Clamp + suf. -ăi. DOOM
clămpăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clămpăiésc, imperf. 3 sg. clămpăiá; conj. prez. 3 să clămpăiáscă
clămpăii
CLĂMPĂÍ, clămpăiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A clămpăni. – Clamp + suf. -ăi. DOOM
clămpăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clămpăiésc, imperf. 3 sg. clămpăiá; conj. prez. 3 să clămpăiáscă
clămpăim
CLĂMPĂÍ, clămpăiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A clămpăni. – Clamp + suf. -ăi. DOOM
clămpăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clămpăiésc, imperf. 3 sg. clămpăiá; conj. prez. 3 să clămpăiáscă
clămpăind
CLĂMPĂÍ, clămpăiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A clămpăni. – Clamp + suf. -ăi. DOOM
clămpăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clămpăiésc, imperf. 3 sg. clămpăiá; conj. prez. 3 să clămpăiáscă
clămpăire
CLĂMPĂÍ, clămpăiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A clămpăni. – Clamp + suf. -ăi. DOOM
clămpăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clămpăiésc, imperf. 3 sg. clămpăiá; conj. prez. 3 să clămpăiáscă
clămpăire
CLĂMPĂÍ, clămpăiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A clămpăni. – Clamp + suf. -ăi.
clămpăiră
CLĂMPĂÍ, clămpăiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A clămpăni. – Clamp + suf. -ăi. DOOM
clămpăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clămpăiésc, imperf. 3 sg. clămpăiá; conj. prez. 3 să clămpăiáscă
clămpăirăm
CLĂMPĂÍ, clămpăiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A clămpăni. – Clamp + suf. -ăi. DOOM
clămpăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clămpăiésc, imperf. 3 sg. clămpăiá; conj. prez. 3 să clămpăiáscă
clămpăirăți
CLĂMPĂÍ, clămpăiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A clămpăni. – Clamp + suf. -ăi. DOOM
clămpăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clămpăiésc, imperf. 3 sg. clămpăiá; conj. prez. 3 să clămpăiáscă
clămpăise
CLĂMPĂÍ, clămpăiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A clămpăni. – Clamp + suf. -ăi. DOOM
clămpăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clămpăiésc, imperf. 3 sg. clămpăiá; conj. prez. 3 să clămpăiáscă
clămpăisem
CLĂMPĂÍ, clămpăiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A clămpăni. – Clamp + suf. -ăi. DOOM
clămpăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clămpăiésc, imperf. 3 sg. clămpăiá; conj. prez. 3 să clămpăiáscă
clămpăiseră
CLĂMPĂÍ, clămpăiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A clămpăni. – Clamp + suf. -ăi. DOOM
clămpăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clămpăiésc, imperf. 3 sg. clămpăiá; conj. prez. 3 să clămpăiáscă
clămpăiserăm
CLĂMPĂÍ, clămpăiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A clămpăni. – Clamp + suf. -ăi. DOOM
clămpăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clămpăiésc, imperf. 3 sg. clămpăiá; conj. prez. 3 să clămpăiáscă
clămpăiserăți
CLĂMPĂÍ, clămpăiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A clămpăni. – Clamp + suf. -ăi. DOOM
clămpăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clămpăiésc, imperf. 3 sg. clămpăiá; conj. prez. 3 să clămpăiáscă
clămpăiseși
CLĂMPĂÍ, clămpăiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A clămpăni. – Clamp + suf. -ăi. DOOM
clămpăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clămpăiésc, imperf. 3 sg. clămpăiá; conj. prez. 3 să clămpăiáscă
clămpăiseți
CLĂMPĂÍ, clămpăiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A clămpăni. – Clamp + suf. -ăi. DOOM
clămpăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clămpăiésc, imperf. 3 sg. clămpăiá; conj. prez. 3 să clămpăiáscă
clămpăit
CLĂMPĂÍ, clămpăiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A clămpăni. – Clamp + suf. -ăi. DOOM
clămpăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clămpăiésc, imperf. 3 sg. clămpăiá; conj. prez. 3 să clămpăiáscă
clămpăit
CLĂMPĂÍ, clămpăiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A clămpăni. – Clamp + suf. -ăi.
clămpăiși
CLĂMPĂÍ, clămpăiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A clămpăni. – Clamp + suf. -ăi. DOOM
clămpăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clămpăiésc, imperf. 3 sg. clămpăiá; conj. prez. 3 să clămpăiáscă
clămpăiți
CLĂMPĂÍ, clămpăiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A clămpăni. – Clamp + suf. -ăi. DOOM
clămpăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clămpăiésc, imperf. 3 sg. clămpăiá; conj. prez. 3 să clămpăiáscă
clămpănea
CLĂMPĂNÍ, clămpănesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A produce un zgomot specific prin lovirea a două obiecte (dure), prin închiderea violentă a unei uși, a unui capac, de papuci în mers etc.; a clăpăi, a clămpăi. 2. Intranz. Fig. A vorbi vrute și nevrute; a flecări. – Clamp + suf. -ăni. DOOM
clămpăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clămpănésc, imperf. 3 sg. clămpăneá; conj. prez. 3 să clămpăneáscă
clămpăneai
CLĂMPĂNÍ, clămpănesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A produce un zgomot specific prin lovirea a două obiecte (dure), prin închiderea violentă a unei uși, a unui capac, de papuci în mers etc.; a clăpăi, a clămpăi. 2. Intranz. Fig. A vorbi vrute și nevrute; a flecări. – Clamp + suf. -ăni. DOOM
clămpăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clămpănésc, imperf. 3 sg. clămpăneá; conj. prez. 3 să clămpăneáscă
clămpăneala
CLĂMPĂNEÁLĂ, clămpăneli, s. f. Clămpănit. – Clămpăni + suf. -eală. DOOM
clămpăneálă s. f., g.-d. art. clămpănélii; pl. clămpănéli
clămpăneam
CLĂMPĂNÍ, clămpănesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A produce un zgomot specific prin lovirea a două obiecte (dure), prin închiderea violentă a unei uși, a unui capac, de papuci în mers etc.; a clăpăi, a clămpăi. 2. Intranz. Fig. A vorbi vrute și nevrute; a flecări. – Clamp + suf. -ăni. DOOM
clămpăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clămpănésc, imperf. 3 sg. clămpăneá; conj. prez. 3 să clămpăneáscă
clămpănească
CLĂMPĂNÍ, clămpănesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A produce un zgomot specific prin lovirea a două obiecte (dure), prin închiderea violentă a unei uși, a unui capac, de papuci în mers etc.; a clăpăi, a clămpăi. 2. Intranz. Fig. A vorbi vrute și nevrute; a flecări. – Clamp + suf. -ăni. DOOM
clămpăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clămpănésc, imperf. 3 sg. clămpăneá; conj. prez. 3 să clămpăneáscă
clămpăneau
CLĂMPĂNÍ, clămpănesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A produce un zgomot specific prin lovirea a două obiecte (dure), prin închiderea violentă a unei uși, a unui capac, de papuci în mers etc.; a clăpăi, a clămpăi. 2. Intranz. Fig. A vorbi vrute și nevrute; a flecări. – Clamp + suf. -ăni. DOOM
clămpăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clămpănésc, imperf. 3 sg. clămpăneá; conj. prez. 3 să clămpăneáscă
clămpăneați
CLĂMPĂNÍ, clămpănesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A produce un zgomot specific prin lovirea a două obiecte (dure), prin închiderea violentă a unei uși, a unui capac, de papuci în mers etc.; a clăpăi, a clămpăi. 2. Intranz. Fig. A vorbi vrute și nevrute; a flecări. – Clamp + suf. -ăni. DOOM
clămpăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clămpănésc, imperf. 3 sg. clămpăneá; conj. prez. 3 să clămpăneáscă
clămpăneli
CLĂMPĂNEÁLĂ, clămpăneli, s. f. Clămpănit. – Clămpăni + suf. -eală. DOOM
clămpăneálă s. f., g.-d. art. clămpănélii; pl. clămpănéli
clămpănelii
CLĂMPĂNEÁLĂ, clămpăneli, s. f. Clămpănit. – Clămpăni + suf. -eală. DOOM
clămpăneálă s. f., g.-d. art. clămpănélii; pl. clămpănéli
clămpănelile
CLĂMPĂNEÁLĂ, clămpăneli, s. f. Clămpănit. – Clămpăni + suf. -eală. DOOM
clămpăneálă s. f., g.-d. art. clămpănélii; pl. clămpănéli
clămpănelilor
CLĂMPĂNEÁLĂ, clămpăneli, s. f. Clămpănit. – Clămpăni + suf. -eală. DOOM
clămpăneálă s. f., g.-d. art. clămpănélii; pl. clămpănéli
clămpănesc
CLĂMPĂNÍ, clămpănesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A produce un zgomot specific prin lovirea a două obiecte (dure), prin închiderea violentă a unei uși, a unui capac, de papuci în mers etc.; a clăpăi, a clămpăi. 2. Intranz. Fig. A vorbi vrute și nevrute; a flecări. – Clamp + suf. -ăni. DOOM
clămpăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clămpănésc, imperf. 3 sg. clămpăneá; conj. prez. 3 să clămpăneáscă
clămpănește
CLĂMPĂNÍ, clămpănesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A produce un zgomot specific prin lovirea a două obiecte (dure), prin închiderea violentă a unei uși, a unui capac, de papuci în mers etc.; a clăpăi, a clămpăi. 2. Intranz. Fig. A vorbi vrute și nevrute; a flecări. – Clamp + suf. -ăni. DOOM
clămpăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clămpănésc, imperf. 3 sg. clămpăneá; conj. prez. 3 să clămpăneáscă
clămpănești
CLĂMPĂNÍ, clămpănesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A produce un zgomot specific prin lovirea a două obiecte (dure), prin închiderea violentă a unei uși, a unui capac, de papuci în mers etc.; a clăpăi, a clămpăi. 2. Intranz. Fig. A vorbi vrute și nevrute; a flecări. – Clamp + suf. -ăni. DOOM
clămpăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clămpănésc, imperf. 3 sg. clămpăneá; conj. prez. 3 să clămpăneáscă
clămpăni
CLĂMPĂNÍ, clămpănesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A produce un zgomot specific prin lovirea a două obiecte (dure), prin închiderea violentă a unei uși, a unui capac, de papuci în mers etc.; a clăpăi, a clămpăi. 2. Intranz. Fig. A vorbi vrute și nevrute; a flecări. – Clamp + suf. -ăni. DOOM
clămpăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clămpănésc, imperf. 3 sg. clămpăneá; conj. prez. 3 să clămpăneáscă
clămpănii
CLĂMPĂNÍ, clămpănesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A produce un zgomot specific prin lovirea a două obiecte (dure), prin închiderea violentă a unei uși, a unui capac, de papuci în mers etc.; a clăpăi, a clămpăi. 2. Intranz. Fig. A vorbi vrute și nevrute; a flecări. – Clamp + suf. -ăni. DOOM
clămpăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clămpănésc, imperf. 3 sg. clămpăneá; conj. prez. 3 să clămpăneáscă
clămpănim
CLĂMPĂNÍ, clămpănesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A produce un zgomot specific prin lovirea a două obiecte (dure), prin închiderea violentă a unei uși, a unui capac, de papuci în mers etc.; a clăpăi, a clămpăi. 2. Intranz. Fig. A vorbi vrute și nevrute; a flecări. – Clamp + suf. -ăni. DOOM
clămpăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clămpănésc, imperf. 3 sg. clămpăneá; conj. prez. 3 să clămpăneáscă
clămpănind
CLĂMPĂNÍ, clămpănesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A produce un zgomot specific prin lovirea a două obiecte (dure), prin închiderea violentă a unei uși, a unui capac, de papuci în mers etc.; a clăpăi, a clămpăi. 2. Intranz. Fig. A vorbi vrute și nevrute; a flecări. – Clamp + suf. -ăni. DOOM
clămpăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clămpănésc, imperf. 3 sg. clămpăneá; conj. prez. 3 să clămpăneáscă
clămpănire
CLĂMPĂNÍ, clămpănesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A produce un zgomot specific prin lovirea a două obiecte (dure), prin închiderea violentă a unei uși, a unui capac, de papuci în mers etc.; a clăpăi, a clămpăi. 2. Intranz. Fig. A vorbi vrute și nevrute; a flecări. – Clamp + suf. -ăni. DOOM
clămpăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clămpănésc, imperf. 3 sg. clămpăneá; conj. prez. 3 să clămpăneáscă
clămpănire
CLĂMPĂNÍRE s. f. Acțiunea de a clămpăni. – V. clămpăni. DOOM
clămpăníre s. f., g.-d. art. clămpănírii
clămpănirea
CLĂMPĂNÍRE s. f. Acțiunea de a clămpăni. – V. clămpăni. DOOM
clămpăníre s. f., g.-d. art. clămpănírii
clămpăniri
CLĂMPĂNÍRE s. f. Acțiunea de a clămpăni. – V. clămpăni. DOOM
clămpăníre s. f., g.-d. art. clămpănírii
clămpănirii
CLĂMPĂNÍRE s. f. Acțiunea de a clămpăni. – V. clămpăni. DOOM
clămpăníre s. f., g.-d. art. clămpănírii
clămpănirile
CLĂMPĂNÍRE s. f. Acțiunea de a clămpăni. – V. clămpăni. DOOM
clămpăníre s. f., g.-d. art. clămpănírii
clămpănirilor
CLĂMPĂNÍRE s. f. Acțiunea de a clămpăni. – V. clămpăni. DOOM
clămpăníre s. f., g.-d. art. clămpănírii
clămpăniră
CLĂMPĂNÍ, clămpănesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A produce un zgomot specific prin lovirea a două obiecte (dure), prin închiderea violentă a unei uși, a unui capac, de papuci în mers etc.; a clăpăi, a clămpăi. 2. Intranz. Fig. A vorbi vrute și nevrute; a flecări. – Clamp + suf. -ăni. DOOM
clămpăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clămpănésc, imperf. 3 sg. clămpăneá; conj. prez. 3 să clămpăneáscă
clămpănirăm
CLĂMPĂNÍ, clămpănesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A produce un zgomot specific prin lovirea a două obiecte (dure), prin închiderea violentă a unei uși, a unui capac, de papuci în mers etc.; a clăpăi, a clămpăi. 2. Intranz. Fig. A vorbi vrute și nevrute; a flecări. – Clamp + suf. -ăni. DOOM
clămpăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clămpănésc, imperf. 3 sg. clămpăneá; conj. prez. 3 să clămpăneáscă
clămpănirăți
CLĂMPĂNÍ, clămpănesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A produce un zgomot specific prin lovirea a două obiecte (dure), prin închiderea violentă a unei uși, a unui capac, de papuci în mers etc.; a clăpăi, a clămpăi. 2. Intranz. Fig. A vorbi vrute și nevrute; a flecări. – Clamp + suf. -ăni. DOOM
clămpăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clămpănésc, imperf. 3 sg. clămpăneá; conj. prez. 3 să clămpăneáscă
clămpănise
CLĂMPĂNÍ, clămpănesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A produce un zgomot specific prin lovirea a două obiecte (dure), prin închiderea violentă a unei uși, a unui capac, de papuci în mers etc.; a clăpăi, a clămpăi. 2. Intranz. Fig. A vorbi vrute și nevrute; a flecări. – Clamp + suf. -ăni. DOOM
clămpăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clămpănésc, imperf. 3 sg. clămpăneá; conj. prez. 3 să clămpăneáscă
clămpănisem
CLĂMPĂNÍ, clămpănesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A produce un zgomot specific prin lovirea a două obiecte (dure), prin închiderea violentă a unei uși, a unui capac, de papuci în mers etc.; a clăpăi, a clămpăi. 2. Intranz. Fig. A vorbi vrute și nevrute; a flecări. – Clamp + suf. -ăni. DOOM
clămpăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clămpănésc, imperf. 3 sg. clămpăneá; conj. prez. 3 să clămpăneáscă
clămpăniseră
CLĂMPĂNÍ, clămpănesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A produce un zgomot specific prin lovirea a două obiecte (dure), prin închiderea violentă a unei uși, a unui capac, de papuci în mers etc.; a clăpăi, a clămpăi. 2. Intranz. Fig. A vorbi vrute și nevrute; a flecări. – Clamp + suf. -ăni. DOOM
clămpăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clămpănésc, imperf. 3 sg. clămpăneá; conj. prez. 3 să clămpăneáscă
clămpăniserăm
CLĂMPĂNÍ, clămpănesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A produce un zgomot specific prin lovirea a două obiecte (dure), prin închiderea violentă a unei uși, a unui capac, de papuci în mers etc.; a clăpăi, a clămpăi. 2. Intranz. Fig. A vorbi vrute și nevrute; a flecări. – Clamp + suf. -ăni. DOOM
clămpăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clămpănésc, imperf. 3 sg. clămpăneá; conj. prez. 3 să clămpăneáscă
clămpăniserăți
CLĂMPĂNÍ, clămpănesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A produce un zgomot specific prin lovirea a două obiecte (dure), prin închiderea violentă a unei uși, a unui capac, de papuci în mers etc.; a clăpăi, a clămpăi. 2. Intranz. Fig. A vorbi vrute și nevrute; a flecări. – Clamp + suf. -ăni. DOOM
clămpăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clămpănésc, imperf. 3 sg. clămpăneá; conj. prez. 3 să clămpăneáscă
clămpăniseși
CLĂMPĂNÍ, clămpănesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A produce un zgomot specific prin lovirea a două obiecte (dure), prin închiderea violentă a unei uși, a unui capac, de papuci în mers etc.; a clăpăi, a clămpăi. 2. Intranz. Fig. A vorbi vrute și nevrute; a flecări. – Clamp + suf. -ăni. DOOM
clămpăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clămpănésc, imperf. 3 sg. clămpăneá; conj. prez. 3 să clămpăneáscă
clămpăniseți
CLĂMPĂNÍ, clămpănesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A produce un zgomot specific prin lovirea a două obiecte (dure), prin închiderea violentă a unei uși, a unui capac, de papuci în mers etc.; a clăpăi, a clămpăi. 2. Intranz. Fig. A vorbi vrute și nevrute; a flecări. – Clamp + suf. -ăni. DOOM
clămpăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clămpănésc, imperf. 3 sg. clămpăneá; conj. prez. 3 să clămpăneáscă
clămpănit
CLĂMPĂNÍ, clămpănesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A produce un zgomot specific prin lovirea a două obiecte (dure), prin închiderea violentă a unei uși, a unui capac, de papuci în mers etc.; a clăpăi, a clămpăi. 2. Intranz. Fig. A vorbi vrute și nevrute; a flecări. – Clamp + suf. -ăni. DOOM
clămpăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clămpănésc, imperf. 3 sg. clămpăneá; conj. prez. 3 să clămpăneáscă
clămpănit
CLĂMPĂNÍT s. n. Faptul de a clămpăni; zgomot produs prin lovirea a două obiecte (dure), prin închiderea violentă a unei uși, a unui capac, de papucii în mers etc.; clămpănitură. – V. clămpăni. DOOM
clămpănít s. n.
clămpănita
CLĂMPĂNÍT s. n. Faptul de a clămpăni; zgomot produs prin lovirea a două obiecte (dure), prin închiderea violentă a unei uși, a unui capac, de papucii în mers etc.; clămpănitură. – V. clămpăni. DOOM
clămpănít s. n.
clămpănite
CLĂMPĂNÍT s. n. Faptul de a clămpăni; zgomot produs prin lovirea a două obiecte (dure), prin închiderea violentă a unei uși, a unui capac, de papucii în mers etc.; clămpănitură. – V. clămpăni. DOOM
clămpănít s. n.
clămpănitei
CLĂMPĂNÍT s. n. Faptul de a clămpăni; zgomot produs prin lovirea a două obiecte (dure), prin închiderea violentă a unei uși, a unui capac, de papucii în mers etc.; clămpănitură. – V. clămpăni. DOOM
clămpănít s. n.
clămpănitele
CLĂMPĂNÍT s. n. Faptul de a clămpăni; zgomot produs prin lovirea a două obiecte (dure), prin închiderea violentă a unei uși, a unui capac, de papucii în mers etc.; clămpănitură. – V. clămpăni. DOOM
clămpănít s. n.
clămpănitelor
CLĂMPĂNÍT s. n. Faptul de a clămpăni; zgomot produs prin lovirea a două obiecte (dure), prin închiderea violentă a unei uși, a unui capac, de papucii în mers etc.; clămpănitură. – V. clămpăni. DOOM
clămpănít s. n.
clămpănitul
CLĂMPĂNÍT s. n. Faptul de a clămpăni; zgomot produs prin lovirea a două obiecte (dure), prin închiderea violentă a unei uși, a unui capac, de papucii în mers etc.; clămpănitură. – V. clămpăni. DOOM
clămpănít s. n.
clămpănitului
CLĂMPĂNÍT s. n. Faptul de a clămpăni; zgomot produs prin lovirea a două obiecte (dure), prin închiderea violentă a unei uși, a unui capac, de papucii în mers etc.; clămpănitură. – V. clămpăni. DOOM
clămpănít s. n.
clămpănitura
CLĂMPĂNITÚRĂ, clămpănituri, s. f. Clămpănit. – Clămpăni + suf. -tură. DOOM
clămpănitúră s. f., g.-d. art. clămpănitúrii; pl. clămpănitúri
clămpănituri
CLĂMPĂNITÚRĂ, clămpănituri, s. f. Clămpănit. – Clămpăni + suf. -tură. DOOM
clămpănitúră s. f., g.-d. art. clămpănitúrii; pl. clămpănitúri
clămpăniturii
CLĂMPĂNITÚRĂ, clămpănituri, s. f. Clămpănit. – Clămpăni + suf. -tură. DOOM
clămpănitúră s. f., g.-d. art. clămpănitúrii; pl. clămpănitúri
clămpăniturile
CLĂMPĂNITÚRĂ, clămpănituri, s. f. Clămpănit. – Clămpăni + suf. -tură. DOOM
clămpănitúră s. f., g.-d. art. clămpănitúrii; pl. clămpănitúri
clămpăniturilor
CLĂMPĂNITÚRĂ, clămpănituri, s. f. Clămpănit. – Clămpăni + suf. -tură. DOOM
clămpănitúră s. f., g.-d. art. clămpănitúrii; pl. clămpănitúri
clămpăniși
CLĂMPĂNÍ, clămpănesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A produce un zgomot specific prin lovirea a două obiecte (dure), prin închiderea violentă a unei uși, a unui capac, de papuci în mers etc.; a clăpăi, a clămpăi. 2. Intranz. Fig. A vorbi vrute și nevrute; a flecări. – Clamp + suf. -ăni. DOOM
clămpăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clămpănésc, imperf. 3 sg. clămpăneá; conj. prez. 3 să clămpăneáscă
clămpăniți
CLĂMPĂNÍ, clămpănesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A produce un zgomot specific prin lovirea a două obiecte (dure), prin închiderea violentă a unei uși, a unui capac, de papuci în mers etc.; a clăpăi, a clămpăi. 2. Intranz. Fig. A vorbi vrute și nevrute; a flecări. – Clamp + suf. -ăni. DOOM
clămpăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clămpănésc, imperf. 3 sg. clămpăneá; conj. prez. 3 să clămpăneáscă
clămpăniți
CLĂMPĂNÍT s. n. Faptul de a clămpăni; zgomot produs prin lovirea a două obiecte (dure), prin închiderea violentă a unei uși, a unui capac, de papucii în mers etc.; clămpănitură. – V. clămpăni. DOOM
clămpănít s. n.
clămpăniții
CLĂMPĂNÍT s. n. Faptul de a clămpăni; zgomot produs prin lovirea a două obiecte (dure), prin închiderea violentă a unei uși, a unui capac, de papucii în mers etc.; clămpănitură. – V. clămpăni. DOOM
clămpănít s. n.
clămpăniților
CLĂMPĂNÍT s. n. Faptul de a clămpăni; zgomot produs prin lovirea a două obiecte (dure), prin închiderea violentă a unei uși, a unui capac, de papucii în mers etc.; clămpănitură. – V. clămpăni. DOOM
clămpănít s. n.
clămpău
clămpău, clămpăi s. m. 1. individ greoi. 2. demagog.
clăncăi
CLĂNCĂÍ, pers. 3 clắncăie, vb. IV. Intranz. (Pop.; despre două obiecte) A produce un zgomot caracteristic în urma lovirii lor. – Clanc + suf. -ăi. DOOM
clăncăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 clắncăie, imperf. 3 sg. clăncăiá; conj. prez. 3 să clắncăie
clăncăia
CLĂNCĂÍ, pers. 3 clắncăie, vb. IV. Intranz. (Pop.; despre două obiecte) A produce un zgomot caracteristic în urma lovirii lor. – Clanc + suf. -ăi. DOOM
clăncăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 clắncăie, imperf. 3 sg. clăncăiá; conj. prez. 3 să clắncăie
clăncăiau
CLĂNCĂÍ, pers. 3 clắncăie, vb. IV. Intranz. (Pop.; despre două obiecte) A produce un zgomot caracteristic în urma lovirii lor. – Clanc + suf. -ăi. DOOM
clăncăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 clắncăie, imperf. 3 sg. clăncăiá; conj. prez. 3 să clắncăie
clăncăie
CLĂNCĂÍ, pers. 3 clắncăie, vb. IV. Intranz. (Pop.; despre două obiecte) A produce un zgomot caracteristic în urma lovirii lor. – Clanc + suf. -ăi. DOOM
clăncăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 clắncăie, imperf. 3 sg. clăncăiá; conj. prez. 3 să clắncăie
clăncăind
CLĂNCĂÍ, pers. 3 clắncăie, vb. IV. Intranz. (Pop.; despre două obiecte) A produce un zgomot caracteristic în urma lovirii lor. – Clanc + suf. -ăi. DOOM
clăncăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 clắncăie, imperf. 3 sg. clăncăiá; conj. prez. 3 să clắncăie
clăncăire
CLĂNCĂÍ, pers. 3 clắncăie, vb. IV. Intranz. (Pop.; despre două obiecte) A produce un zgomot caracteristic în urma lovirii lor. – Clanc + suf. -ăi. DOOM
clăncăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 clắncăie, imperf. 3 sg. clăncăiá; conj. prez. 3 să clắncăie
clăncăire
CLĂNCĂÍ, pers. 3 clắncăie, vb. IV. Intranz. (Despre două obiecte) A produce un zgomot caracteristic în urma lovirii lor. – Clanc + suf. -ăi.
clăncăirea
CLĂNCĂÍ, pers. 3 clắncăie, vb. IV. Intranz. (Despre două obiecte) A produce un zgomot caracteristic în urma lovirii lor. – Clanc + suf. -ăi.
clăncăiri
CLĂNCĂÍ, pers. 3 clắncăie, vb. IV. Intranz. (Despre două obiecte) A produce un zgomot caracteristic în urma lovirii lor. – Clanc + suf. -ăi.
clăncăirii
CLĂNCĂÍ, pers. 3 clắncăie, vb. IV. Intranz. (Despre două obiecte) A produce un zgomot caracteristic în urma lovirii lor. – Clanc + suf. -ăi.
clăncăirile
CLĂNCĂÍ, pers. 3 clắncăie, vb. IV. Intranz. (Despre două obiecte) A produce un zgomot caracteristic în urma lovirii lor. – Clanc + suf. -ăi.
clăncăirilor
CLĂNCĂÍ, pers. 3 clắncăie, vb. IV. Intranz. (Despre două obiecte) A produce un zgomot caracteristic în urma lovirii lor. – Clanc + suf. -ăi.
clăncăiră
CLĂNCĂÍ, pers. 3 clắncăie, vb. IV. Intranz. (Pop.; despre două obiecte) A produce un zgomot caracteristic în urma lovirii lor. – Clanc + suf. -ăi. DOOM
clăncăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 clắncăie, imperf. 3 sg. clăncăiá; conj. prez. 3 să clắncăie
clăncăise
CLĂNCĂÍ, pers. 3 clắncăie, vb. IV. Intranz. (Pop.; despre două obiecte) A produce un zgomot caracteristic în urma lovirii lor. – Clanc + suf. -ăi. DOOM
clăncăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 clắncăie, imperf. 3 sg. clăncăiá; conj. prez. 3 să clắncăie
clăncăiseră
CLĂNCĂÍ, pers. 3 clắncăie, vb. IV. Intranz. (Pop.; despre două obiecte) A produce un zgomot caracteristic în urma lovirii lor. – Clanc + suf. -ăi. DOOM
clăncăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 clắncăie, imperf. 3 sg. clăncăiá; conj. prez. 3 să clắncăie
clăncăit
CLĂNCĂÍ, pers. 3 clắncăie, vb. IV. Intranz. (Pop.; despre două obiecte) A produce un zgomot caracteristic în urma lovirii lor. – Clanc + suf. -ăi. DOOM
clăncăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 clắncăie, imperf. 3 sg. clăncăiá; conj. prez. 3 să clắncăie
clăncăit
CLĂNCĂÍT s. n. (Pop.) Faptul de a clăncăi; zgomot produs de lovirea a două obiecte; clancăt. – V. clăncăi. DOOM
clăncăít (pop.) s. n.
clăncăitul
CLĂNCĂÍT s. n. (Pop.) Faptul de a clăncăi; zgomot produs de lovirea a două obiecte; clancăt. – V. clăncăi. DOOM
clăncăít (pop.) s. n.
clăncăitului
CLĂNCĂÍT s. n. (Pop.) Faptul de a clăncăi; zgomot produs de lovirea a două obiecte; clancăt. – V. clăncăi. DOOM
clăncăít (pop.) s. n.
clănțoi
clănțoi, clănțoi s. m. (intl.) denunțător, informator.
clănțăi
CLĂNȚĂÍ, clănțăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A clănțăni. [Prez. ind. și: clắnțăi] – Clanț + suf. -ăi. DOOM
clănțăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clănțăiésc, imperf. 3 sg. clănțăiá; conj. prez. 3 să clănțăiáscă
clănțăi
CLĂNȚẮU, clănțăi, s. m. Om care vorbește mult (și adesea pe un ton impulsiv, agresiv). ♦ (Peior.) Avocat. – Clanță + suf. -ăi. DOOM
clănțắu s. m., art. clănțắul; pl. clănțắi, art. clănțắii
clănțăia
CLĂNȚĂÍ, clănțăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A clănțăni. [Prez. ind. și: clắnțăi] – Clanț + suf. -ăi. DOOM
clănțăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clănțăiésc, imperf. 3 sg. clănțăiá; conj. prez. 3 să clănțăiáscă
clănțăiai
CLĂNȚĂÍ, clănțăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A clănțăni. [Prez. ind. și: clắnțăi] – Clanț + suf. -ăi. DOOM
clănțăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clănțăiésc, imperf. 3 sg. clănțăiá; conj. prez. 3 să clănțăiáscă
clănțăiam
CLĂNȚĂÍ, clănțăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A clănțăni. [Prez. ind. și: clắnțăi] – Clanț + suf. -ăi. DOOM
clănțăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clănțăiésc, imperf. 3 sg. clănțăiá; conj. prez. 3 să clănțăiáscă
clănțăiască
CLĂNȚĂÍ, clănțăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A clănțăni. [Prez. ind. și: clắnțăi] – Clanț + suf. -ăi. DOOM
clănțăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clănțăiésc, imperf. 3 sg. clănțăiá; conj. prez. 3 să clănțăiáscă
clănțăiau
CLĂNȚĂÍ, clănțăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A clănțăni. [Prez. ind. și: clắnțăi] – Clanț + suf. -ăi. DOOM
clănțăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clănțăiésc, imperf. 3 sg. clănțăiá; conj. prez. 3 să clănțăiáscă
clănțăiați
CLĂNȚĂÍ, clănțăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A clănțăni. [Prez. ind. și: clắnțăi] – Clanț + suf. -ăi. DOOM
clănțăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clănțăiésc, imperf. 3 sg. clănțăiá; conj. prez. 3 să clănțăiáscă
clănțăiesc
CLĂNȚĂÍ, clănțăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A clănțăni. [Prez. ind. și: clắnțăi] – Clanț + suf. -ăi. DOOM
clănțăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clănțăiésc, imperf. 3 sg. clănțăiá; conj. prez. 3 să clănțăiáscă
clănțăiește
CLĂNȚĂÍ, clănțăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A clănțăni. [Prez. ind. și: clắnțăi] – Clanț + suf. -ăi. DOOM
clănțăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clănțăiésc, imperf. 3 sg. clănțăiá; conj. prez. 3 să clănțăiáscă
clănțăiești
CLĂNȚĂÍ, clănțăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A clănțăni. [Prez. ind. și: clắnțăi] – Clanț + suf. -ăi. DOOM
clănțăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clănțăiésc, imperf. 3 sg. clănțăiá; conj. prez. 3 să clănțăiáscă
clănțăii
CLĂNȚĂÍ, clănțăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A clănțăni. [Prez. ind. și: clắnțăi] – Clanț + suf. -ăi. DOOM
clănțăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clănțăiésc, imperf. 3 sg. clănțăiá; conj. prez. 3 să clănțăiáscă
clănțăii
CLĂNȚẮU, clănțăi, s. m. Om care vorbește mult (și adesea pe un ton impulsiv, agresiv). ♦ (Peior.) Avocat. – Clanță + suf. -ăi. DOOM
clănțắu s. m., art. clănțắul; pl. clănțắi, art. clănțắii
clănțăilor
CLĂNȚẮU, clănțăi, s. m. Om care vorbește mult (și adesea pe un ton impulsiv, agresiv). ♦ (Peior.) Avocat. – Clanță + suf. -ăi. DOOM
clănțắu s. m., art. clănțắul; pl. clănțắi, art. clănțắii
clănțăim
CLĂNȚĂÍ, clănțăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A clănțăni. [Prez. ind. și: clắnțăi] – Clanț + suf. -ăi. DOOM
clănțăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clănțăiésc, imperf. 3 sg. clănțăiá; conj. prez. 3 să clănțăiáscă
clănțăind
CLĂNȚĂÍ, clănțăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A clănțăni. [Prez. ind. și: clắnțăi] – Clanț + suf. -ăi. DOOM
clănțăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clănțăiésc, imperf. 3 sg. clănțăiá; conj. prez. 3 să clănțăiáscă
clănțăire
CLĂNȚĂÍ, clănțăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A clănțăni. [Prez. ind. și: clắnțăi] – Clanț + suf. -ăi. DOOM
clănțăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clănțăiésc, imperf. 3 sg. clănțăiá; conj. prez. 3 să clănțăiáscă
clănțăire
CLĂNȚĂÍ, clănțăiesc, vb. IV. Intranz. A clănțăni. [Prez. ind. și: clắnțăi] – Clanț + suf. -ăi.
clănțăiră
CLĂNȚĂÍ, clănțăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A clănțăni. [Prez. ind. și: clắnțăi] – Clanț + suf. -ăi. DOOM
clănțăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clănțăiésc, imperf. 3 sg. clănțăiá; conj. prez. 3 să clănțăiáscă
clănțăirăm
CLĂNȚĂÍ, clănțăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A clănțăni. [Prez. ind. și: clắnțăi] – Clanț + suf. -ăi. DOOM
clănțăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clănțăiésc, imperf. 3 sg. clănțăiá; conj. prez. 3 să clănțăiáscă
clănțăirăți
CLĂNȚĂÍ, clănțăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A clănțăni. [Prez. ind. și: clắnțăi] – Clanț + suf. -ăi. DOOM
clănțăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clănțăiésc, imperf. 3 sg. clănțăiá; conj. prez. 3 să clănțăiáscă
clănțăise
CLĂNȚĂÍ, clănțăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A clănțăni. [Prez. ind. și: clắnțăi] – Clanț + suf. -ăi. DOOM
clănțăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clănțăiésc, imperf. 3 sg. clănțăiá; conj. prez. 3 să clănțăiáscă
clănțăisem
CLĂNȚĂÍ, clănțăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A clănțăni. [Prez. ind. și: clắnțăi] – Clanț + suf. -ăi. DOOM
clănțăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clănțăiésc, imperf. 3 sg. clănțăiá; conj. prez. 3 să clănțăiáscă
clănțăiseră
CLĂNȚĂÍ, clănțăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A clănțăni. [Prez. ind. și: clắnțăi] – Clanț + suf. -ăi. DOOM
clănțăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clănțăiésc, imperf. 3 sg. clănțăiá; conj. prez. 3 să clănțăiáscă
clănțăiserăm
CLĂNȚĂÍ, clănțăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A clănțăni. [Prez. ind. și: clắnțăi] – Clanț + suf. -ăi. DOOM
clănțăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clănțăiésc, imperf. 3 sg. clănțăiá; conj. prez. 3 să clănțăiáscă
clănțăiserăți
CLĂNȚĂÍ, clănțăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A clănțăni. [Prez. ind. și: clắnțăi] – Clanț + suf. -ăi. DOOM
clănțăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clănțăiésc, imperf. 3 sg. clănțăiá; conj. prez. 3 să clănțăiáscă
clănțăiseși
CLĂNȚĂÍ, clănțăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A clănțăni. [Prez. ind. și: clắnțăi] – Clanț + suf. -ăi. DOOM
clănțăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clănțăiésc, imperf. 3 sg. clănțăiá; conj. prez. 3 să clănțăiáscă
clănțăiseți
CLĂNȚĂÍ, clănțăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A clănțăni. [Prez. ind. și: clắnțăi] – Clanț + suf. -ăi. DOOM
clănțăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clănțăiésc, imperf. 3 sg. clănțăiá; conj. prez. 3 să clănțăiáscă
clănțăit
CLĂNȚĂÍ, clănțăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A clănțăni. [Prez. ind. și: clắnțăi] – Clanț + suf. -ăi. DOOM
clănțăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clănțăiésc, imperf. 3 sg. clănțăiá; conj. prez. 3 să clănțăiáscă
clănțăiși
CLĂNȚĂÍ, clănțăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A clănțăni. [Prez. ind. și: clắnțăi] – Clanț + suf. -ăi. DOOM
clănțăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clănțăiésc, imperf. 3 sg. clănțăiá; conj. prez. 3 să clănțăiáscă
clănțăiți
CLĂNȚĂÍ, clănțăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A clănțăni. [Prez. ind. și: clắnțăi] – Clanț + suf. -ăi. DOOM
clănțăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clănțăiésc, imperf. 3 sg. clănțăiá; conj. prez. 3 să clănțăiáscă
clănțănea
CLĂNȚĂNÍ, clănțănesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre dinți) A se ciocni unul de altul cu zgomot și în mod ritmic (de frig, de frică etc.); (despre fălcile animalelor) a trosni (la vederea sau la devorarea prăzii). 2. A produce un zgomot caracteristic prin lovirea ritmică a unor obiecte de metal sau de sticlă. ♦ A apăsa repetat, cu violență și cu zgomot de clanța unei uși. 3. Fig. (Peior.) A vorbi mult; a flecări. ♦ Refl. recipr. A se certa (ușor), a se ciorovăi. [Prez. ind. și: clắnțăn. – Var.: (pop.) clențăní, clențení vb. IV] – Clanț + suf. -ăni.
clănțăneai
CLĂNȚĂNÍ, clănțănesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre dinți) A se ciocni unul de altul cu zgomot și în mod ritmic (de frig, de frică etc.); (despre fălcile animalelor) a trosni (la vederea sau la devorarea prăzii). 2. A produce un zgomot caracteristic prin lovirea ritmică a unor obiecte de metal sau de sticlă. ♦ A apăsa repetat, cu violență și cu zgomot de clanța unei uși. 3. Fig. (Peior.) A vorbi mult; a flecări. ♦ Refl. recipr. A se certa (ușor), a se ciorovăi. [Prez. ind. și: clắnțăn. – Var.: (pop.) clențăní, clențení vb. IV] – Clanț + suf. -ăni.
clănțăneala
CLĂNȚĂNEÁLĂ, clănțăneli, s. f. Clănțănit. – Clănțăni + suf. -eală. DOOM
clănțăneálă s. f., g.-d. art. clănțănélii; pl. clănțănéli
clănțăneam
CLĂNȚĂNÍ, clănțănesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre dinți) A se ciocni unul de altul cu zgomot și în mod ritmic (de frig, de frică etc.); (despre fălcile animalelor) a trosni (la vederea sau la devorarea prăzii). 2. A produce un zgomot caracteristic prin lovirea ritmică a unor obiecte de metal sau de sticlă. ♦ A apăsa repetat, cu violență și cu zgomot de clanța unei uși. 3. Fig. (Peior.) A vorbi mult; a flecări. ♦ Refl. recipr. A se certa (ușor), a se ciorovăi. [Prez. ind. și: clắnțăn. – Var.: (pop.) clențăní, clențení vb. IV] – Clanț + suf. -ăni.
clănțănească
CLĂNȚĂNÍ, clănțănesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre dinți) A se ciocni unul de altul cu zgomot și în mod ritmic (de frig, de frică etc.); (despre fălcile animalelor) a trosni (la vederea sau la devorarea prăzii). 2. A produce un zgomot caracteristic prin lovirea ritmică a unor obiecte de metal sau de sticlă. ♦ A apăsa repetat, cu violență și cu zgomot de clanța unei uși. 3. Fig. (Peior.) A vorbi mult; a flecări. ♦ Refl. recipr. A se certa (ușor), a se ciorovăi. [Prez. ind. și: clắnțăn. – Var.: (pop.) clențăní, clențení vb. IV] – Clanț + suf. -ăni.
clănțăneau
CLĂNȚĂNÍ, clănțănesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre dinți) A se ciocni unul de altul cu zgomot și în mod ritmic (de frig, de frică etc.); (despre fălcile animalelor) a trosni (la vederea sau la devorarea prăzii). 2. A produce un zgomot caracteristic prin lovirea ritmică a unor obiecte de metal sau de sticlă. ♦ A apăsa repetat, cu violență și cu zgomot de clanța unei uși. 3. Fig. (Peior.) A vorbi mult; a flecări. ♦ Refl. recipr. A se certa (ușor), a se ciorovăi. [Prez. ind. și: clắnțăn. – Var.: (pop.) clențăní, clențení vb. IV] – Clanț + suf. -ăni.
clănțăneați
CLĂNȚĂNÍ, clănțănesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre dinți) A se ciocni unul de altul cu zgomot și în mod ritmic (de frig, de frică etc.); (despre fălcile animalelor) a trosni (la vederea sau la devorarea prăzii). 2. A produce un zgomot caracteristic prin lovirea ritmică a unor obiecte de metal sau de sticlă. ♦ A apăsa repetat, cu violență și cu zgomot de clanța unei uși. 3. Fig. (Peior.) A vorbi mult; a flecări. ♦ Refl. recipr. A se certa (ușor), a se ciorovăi. [Prez. ind. și: clắnțăn. – Var.: (pop.) clențăní, clențení vb. IV] – Clanț + suf. -ăni.
clănțăneli
CLĂNȚĂNEÁLĂ, clănțăneli, s. f. Clănțănit. – Clănțăni + suf. -eală. DOOM
clănțăneálă s. f., g.-d. art. clănțănélii; pl. clănțănéli
clănțănelii
CLĂNȚĂNEÁLĂ, clănțăneli, s. f. Clănțănit. – Clănțăni + suf. -eală. DOOM
clănțăneálă s. f., g.-d. art. clănțănélii; pl. clănțănéli
clănțănelile
CLĂNȚĂNEÁLĂ, clănțăneli, s. f. Clănțănit. – Clănțăni + suf. -eală. DOOM
clănțăneálă s. f., g.-d. art. clănțănélii; pl. clănțănéli
clănțănelilor
CLĂNȚĂNEÁLĂ, clănțăneli, s. f. Clănțănit. – Clănțăni + suf. -eală. DOOM
clănțăneálă s. f., g.-d. art. clănțănélii; pl. clănțănéli
clănțănesc
CLĂNȚĂNÍ, clănțănesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre dinți) A se ciocni unul de altul cu zgomot și în mod ritmic (de frig, de frică etc.); (despre fălcile animalelor) a trosni (la vederea sau la devorarea prăzii). 2. A produce un zgomot caracteristic prin lovirea ritmică a unor obiecte de metal sau de sticlă. ♦ A apăsa repetat, cu violență și cu zgomot de clanța unei uși. 3. Fig. (Peior.) A vorbi mult; a flecări. ♦ Refl. recipr. A se certa (ușor), a se ciorovăi. [Prez. ind. și: clắnțăn. – Var.: (pop.) clențăní, clențení vb. IV] – Clanț + suf. -ăni.
clănțănește
CLĂNȚĂNÍ, clănțănesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre dinți) A se ciocni unul de altul cu zgomot și în mod ritmic (de frig, de frică etc.); (despre fălcile animalelor) a trosni (la vederea sau la devorarea prăzii). 2. A produce un zgomot caracteristic prin lovirea ritmică a unor obiecte de metal sau de sticlă. ♦ A apăsa repetat, cu violență și cu zgomot de clanța unei uși. 3. Fig. (Peior.) A vorbi mult; a flecări. ♦ Refl. recipr. A se certa (ușor), a se ciorovăi. [Prez. ind. și: clắnțăn. – Var.: (pop.) clențăní, clențení vb. IV] – Clanț + suf. -ăni.
clănțănești
CLĂNȚĂNÍ, clănțănesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre dinți) A se ciocni unul de altul cu zgomot și în mod ritmic (de frig, de frică etc.); (despre fălcile animalelor) a trosni (la vederea sau la devorarea prăzii). 2. A produce un zgomot caracteristic prin lovirea ritmică a unor obiecte de metal sau de sticlă. ♦ A apăsa repetat, cu violență și cu zgomot de clanța unei uși. 3. Fig. (Peior.) A vorbi mult; a flecări. ♦ Refl. recipr. A se certa (ușor), a se ciorovăi. [Prez. ind. și: clắnțăn. – Var.: (pop.) clențăní, clențení vb. IV] – Clanț + suf. -ăni.
clănțăni
CLĂNȚĂNÍ, clănțănesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre dinți) A se ciocni unul de altul cu zgomot și în mod ritmic (de frig, de frică etc.); (despre fălcile animalelor) a trosni (la vederea sau la devorarea prăzii). 2. A produce un zgomot caracteristic prin lovirea ritmică a unor obiecte de metal sau de sticlă. ♦ A apăsa repetat, cu violență și cu zgomot de clanța unei uși. 3. Fig. (Peior.) A vorbi mult; a flecări. ♦ Refl. recipr. A se certa (ușor), a se ciorovăi. [Prez. ind. și: clắnțăn. – Var.: (pop.) clențăní, clențení vb. IV] – Clanț + suf. -ăni.
clănțănii
CLĂNȚĂNÍ, clănțănesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre dinți) A se ciocni unul de altul cu zgomot și în mod ritmic (de frig, de frică etc.); (despre fălcile animalelor) a trosni (la vederea sau la devorarea prăzii). 2. A produce un zgomot caracteristic prin lovirea ritmică a unor obiecte de metal sau de sticlă. ♦ A apăsa repetat, cu violență și cu zgomot de clanța unei uși. 3. Fig. (Peior.) A vorbi mult; a flecări. ♦ Refl. recipr. A se certa (ușor), a se ciorovăi. [Prez. ind. și: clắnțăn. – Var.: (pop.) clențăní, clențení vb. IV] – Clanț + suf. -ăni.
clănțănim
CLĂNȚĂNÍ, clănțănesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre dinți) A se ciocni unul de altul cu zgomot și în mod ritmic (de frig, de frică etc.); (despre fălcile animalelor) a trosni (la vederea sau la devorarea prăzii). 2. A produce un zgomot caracteristic prin lovirea ritmică a unor obiecte de metal sau de sticlă. ♦ A apăsa repetat, cu violență și cu zgomot de clanța unei uși. 3. Fig. (Peior.) A vorbi mult; a flecări. ♦ Refl. recipr. A se certa (ușor), a se ciorovăi. [Prez. ind. și: clắnțăn. – Var.: (pop.) clențăní, clențení vb. IV] – Clanț + suf. -ăni.
clănțănind
CLĂNȚĂNÍ, clănțănesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre dinți) A se ciocni unul de altul cu zgomot și în mod ritmic (de frig, de frică etc.); (despre fălcile animalelor) a trosni (la vederea sau la devorarea prăzii). 2. A produce un zgomot caracteristic prin lovirea ritmică a unor obiecte de metal sau de sticlă. ♦ A apăsa repetat, cu violență și cu zgomot de clanța unei uși. 3. Fig. (Peior.) A vorbi mult; a flecări. ♦ Refl. recipr. A se certa (ușor), a se ciorovăi. [Prez. ind. și: clắnțăn. – Var.: (pop.) clențăní, clențení vb. IV] – Clanț + suf. -ăni.
clănțănire
CLĂNȚĂNÍ, clănțănesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre dinți) A se ciocni unul de altul cu zgomot și în mod ritmic (de frig, de frică etc.); (despre fălcile animalelor) a trosni (la vederea sau la devorarea prăzii). 2. A produce un zgomot caracteristic prin lovirea ritmică a unor obiecte de metal sau de sticlă. ♦ A apăsa repetat, cu violență și cu zgomot de clanța unei uși. 3. Fig. (Peior.) A vorbi mult; a flecări. ♦ Refl. recipr. A se certa (ușor), a se ciorovăi. [Prez. ind. și: clắnțăn. – Var.: (pop.) clențăní, clențení vb. IV] – Clanț + suf. -ăni.
clănțănire
CLĂNȚĂNÍRE, clănțăniri, s. f. Acțiunea de a clănțăni și rezultatul ei. – V. clănțăni. DOOM
clănțăníre s. f., g.-d. art. clănțănírii; pl. clănțăníri
clănțănirea
CLĂNȚĂNÍRE, clănțăniri, s. f. Acțiunea de a clănțăni și rezultatul ei. – V. clănțăni. DOOM
clănțăníre s. f., g.-d. art. clănțănírii; pl. clănțăníri
clănțăniri
CLĂNȚĂNÍRE, clănțăniri, s. f. Acțiunea de a clănțăni și rezultatul ei. – V. clănțăni. DOOM
clănțăníre s. f., g.-d. art. clănțănírii; pl. clănțăníri
clănțănirii
CLĂNȚĂNÍRE, clănțăniri, s. f. Acțiunea de a clănțăni și rezultatul ei. – V. clănțăni. DOOM
clănțăníre s. f., g.-d. art. clănțănírii; pl. clănțăníri
clănțănirile
CLĂNȚĂNÍRE, clănțăniri, s. f. Acțiunea de a clănțăni și rezultatul ei. – V. clănțăni. DOOM
clănțăníre s. f., g.-d. art. clănțănírii; pl. clănțăníri
clănțănirilor
CLĂNȚĂNÍRE, clănțăniri, s. f. Acțiunea de a clănțăni și rezultatul ei. – V. clănțăni. DOOM
clănțăníre s. f., g.-d. art. clănțănírii; pl. clănțăníri
clănțăniră
CLĂNȚĂNÍ, clănțănesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre dinți) A se ciocni unul de altul cu zgomot și în mod ritmic (de frig, de frică etc.); (despre fălcile animalelor) a trosni (la vederea sau la devorarea prăzii). 2. A produce un zgomot caracteristic prin lovirea ritmică a unor obiecte de metal sau de sticlă. ♦ A apăsa repetat, cu violență și cu zgomot de clanța unei uși. 3. Fig. (Peior.) A vorbi mult; a flecări. ♦ Refl. recipr. A se certa (ușor), a se ciorovăi. [Prez. ind. și: clắnțăn. – Var.: (pop.) clențăní, clențení vb. IV] – Clanț + suf. -ăni.
clănțănirăm
CLĂNȚĂNÍ, clănțănesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre dinți) A se ciocni unul de altul cu zgomot și în mod ritmic (de frig, de frică etc.); (despre fălcile animalelor) a trosni (la vederea sau la devorarea prăzii). 2. A produce un zgomot caracteristic prin lovirea ritmică a unor obiecte de metal sau de sticlă. ♦ A apăsa repetat, cu violență și cu zgomot de clanța unei uși. 3. Fig. (Peior.) A vorbi mult; a flecări. ♦ Refl. recipr. A se certa (ușor), a se ciorovăi. [Prez. ind. și: clắnțăn. – Var.: (pop.) clențăní, clențení vb. IV] – Clanț + suf. -ăni.
clănțănirăți
CLĂNȚĂNÍ, clănțănesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre dinți) A se ciocni unul de altul cu zgomot și în mod ritmic (de frig, de frică etc.); (despre fălcile animalelor) a trosni (la vederea sau la devorarea prăzii). 2. A produce un zgomot caracteristic prin lovirea ritmică a unor obiecte de metal sau de sticlă. ♦ A apăsa repetat, cu violență și cu zgomot de clanța unei uși. 3. Fig. (Peior.) A vorbi mult; a flecări. ♦ Refl. recipr. A se certa (ușor), a se ciorovăi. [Prez. ind. și: clắnțăn. – Var.: (pop.) clențăní, clențení vb. IV] – Clanț + suf. -ăni.
clănțănise
CLĂNȚĂNÍ, clănțănesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre dinți) A se ciocni unul de altul cu zgomot și în mod ritmic (de frig, de frică etc.); (despre fălcile animalelor) a trosni (la vederea sau la devorarea prăzii). 2. A produce un zgomot caracteristic prin lovirea ritmică a unor obiecte de metal sau de sticlă. ♦ A apăsa repetat, cu violență și cu zgomot de clanța unei uși. 3. Fig. (Peior.) A vorbi mult; a flecări. ♦ Refl. recipr. A se certa (ușor), a se ciorovăi. [Prez. ind. și: clắnțăn. – Var.: (pop.) clențăní, clențení vb. IV] – Clanț + suf. -ăni.
clănțănisem
CLĂNȚĂNÍ, clănțănesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre dinți) A se ciocni unul de altul cu zgomot și în mod ritmic (de frig, de frică etc.); (despre fălcile animalelor) a trosni (la vederea sau la devorarea prăzii). 2. A produce un zgomot caracteristic prin lovirea ritmică a unor obiecte de metal sau de sticlă. ♦ A apăsa repetat, cu violență și cu zgomot de clanța unei uși. 3. Fig. (Peior.) A vorbi mult; a flecări. ♦ Refl. recipr. A se certa (ușor), a se ciorovăi. [Prez. ind. și: clắnțăn. – Var.: (pop.) clențăní, clențení vb. IV] – Clanț + suf. -ăni.
clănțăniseră
CLĂNȚĂNÍ, clănțănesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre dinți) A se ciocni unul de altul cu zgomot și în mod ritmic (de frig, de frică etc.); (despre fălcile animalelor) a trosni (la vederea sau la devorarea prăzii). 2. A produce un zgomot caracteristic prin lovirea ritmică a unor obiecte de metal sau de sticlă. ♦ A apăsa repetat, cu violență și cu zgomot de clanța unei uși. 3. Fig. (Peior.) A vorbi mult; a flecări. ♦ Refl. recipr. A se certa (ușor), a se ciorovăi. [Prez. ind. și: clắnțăn. – Var.: (pop.) clențăní, clențení vb. IV] – Clanț + suf. -ăni.
clănțăniserăm
CLĂNȚĂNÍ, clănțănesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre dinți) A se ciocni unul de altul cu zgomot și în mod ritmic (de frig, de frică etc.); (despre fălcile animalelor) a trosni (la vederea sau la devorarea prăzii). 2. A produce un zgomot caracteristic prin lovirea ritmică a unor obiecte de metal sau de sticlă. ♦ A apăsa repetat, cu violență și cu zgomot de clanța unei uși. 3. Fig. (Peior.) A vorbi mult; a flecări. ♦ Refl. recipr. A se certa (ușor), a se ciorovăi. [Prez. ind. și: clắnțăn. – Var.: (pop.) clențăní, clențení vb. IV] – Clanț + suf. -ăni.
clănțăniserăți
CLĂNȚĂNÍ, clănțănesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre dinți) A se ciocni unul de altul cu zgomot și în mod ritmic (de frig, de frică etc.); (despre fălcile animalelor) a trosni (la vederea sau la devorarea prăzii). 2. A produce un zgomot caracteristic prin lovirea ritmică a unor obiecte de metal sau de sticlă. ♦ A apăsa repetat, cu violență și cu zgomot de clanța unei uși. 3. Fig. (Peior.) A vorbi mult; a flecări. ♦ Refl. recipr. A se certa (ușor), a se ciorovăi. [Prez. ind. și: clắnțăn. – Var.: (pop.) clențăní, clențení vb. IV] – Clanț + suf. -ăni.
clănțăniseși
CLĂNȚĂNÍ, clănțănesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre dinți) A se ciocni unul de altul cu zgomot și în mod ritmic (de frig, de frică etc.); (despre fălcile animalelor) a trosni (la vederea sau la devorarea prăzii). 2. A produce un zgomot caracteristic prin lovirea ritmică a unor obiecte de metal sau de sticlă. ♦ A apăsa repetat, cu violență și cu zgomot de clanța unei uși. 3. Fig. (Peior.) A vorbi mult; a flecări. ♦ Refl. recipr. A se certa (ușor), a se ciorovăi. [Prez. ind. și: clắnțăn. – Var.: (pop.) clențăní, clențení vb. IV] – Clanț + suf. -ăni.
clănțăniseți
CLĂNȚĂNÍ, clănțănesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre dinți) A se ciocni unul de altul cu zgomot și în mod ritmic (de frig, de frică etc.); (despre fălcile animalelor) a trosni (la vederea sau la devorarea prăzii). 2. A produce un zgomot caracteristic prin lovirea ritmică a unor obiecte de metal sau de sticlă. ♦ A apăsa repetat, cu violență și cu zgomot de clanța unei uși. 3. Fig. (Peior.) A vorbi mult; a flecări. ♦ Refl. recipr. A se certa (ușor), a se ciorovăi. [Prez. ind. și: clắnțăn. – Var.: (pop.) clențăní, clențení vb. IV] – Clanț + suf. -ăni.
clănțănit
CLĂNȚĂNÍ, clănțănesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre dinți) A se ciocni unul de altul cu zgomot și în mod ritmic (de frig, de frică etc.); (despre fălcile animalelor) a trosni (la vederea sau la devorarea prăzii). 2. A produce un zgomot caracteristic prin lovirea ritmică a unor obiecte de metal sau de sticlă. ♦ A apăsa repetat, cu violență și cu zgomot de clanța unei uși. 3. Fig. (Peior.) A vorbi mult; a flecări. ♦ Refl. recipr. A se certa (ușor), a se ciorovăi. [Prez. ind. și: clắnțăn. – Var.: (pop.) clențăní, clențení vb. IV] – Clanț + suf. -ăni.
clănțănit
CLĂNȚĂNÍT s. n. Faptul de a clănțăni; zgomot produs prin ciocnirea ritmică a dinților, a unor obiecte de metal etc.; clănțăneală, clănțănitură. – V. clănțăni. DOOM
clănțănít s. n.
clănțănitul
CLĂNȚĂNÍT s. n. Faptul de a clănțăni; zgomot produs prin ciocnirea ritmică a dinților, a unor obiecte de metal etc.; clănțăneală, clănțănitură. – V. clănțăni. DOOM
clănțănít s. n.
clănțănitului
CLĂNȚĂNÍT s. n. Faptul de a clănțăni; zgomot produs prin ciocnirea ritmică a dinților, a unor obiecte de metal etc.; clănțăneală, clănțănitură. – V. clănțăni. DOOM
clănțănít s. n.
clănțănitura
CLĂNȚĂNITÚRĂ, clănțănituri, s. f. Clănțănit. – Clănțăni + suf. -tură. DOOM
clănțănitúră s. f., g.-d. art. clănțănitúrii; pl. clănțănitúri
clănțănituri
CLĂNȚĂNITÚRĂ, clănțănituri, s. f. Clănțănit. – Clănțăni + suf. -tură. DOOM
clănțănitúră s. f., g.-d. art. clănțănitúrii; pl. clănțănitúri
clănțăniturii
CLĂNȚĂNITÚRĂ, clănțănituri, s. f. Clănțănit. – Clănțăni + suf. -tură. DOOM
clănțănitúră s. f., g.-d. art. clănțănitúrii; pl. clănțănitúri
clănțăniturile
CLĂNȚĂNITÚRĂ, clănțănituri, s. f. Clănțănit. – Clănțăni + suf. -tură. DOOM
clănțănitúră s. f., g.-d. art. clănțănitúrii; pl. clănțănitúri
clănțăniturilor
CLĂNȚĂNITÚRĂ, clănțănituri, s. f. Clănțănit. – Clănțăni + suf. -tură. DOOM
clănțănitúră s. f., g.-d. art. clănțănitúrii; pl. clănțănitúri
clănțăniși
CLĂNȚĂNÍ, clănțănesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre dinți) A se ciocni unul de altul cu zgomot și în mod ritmic (de frig, de frică etc.); (despre fălcile animalelor) a trosni (la vederea sau la devorarea prăzii). 2. A produce un zgomot caracteristic prin lovirea ritmică a unor obiecte de metal sau de sticlă. ♦ A apăsa repetat, cu violență și cu zgomot de clanța unei uși. 3. Fig. (Peior.) A vorbi mult; a flecări. ♦ Refl. recipr. A se certa (ușor), a se ciorovăi. [Prez. ind. și: clắnțăn. – Var.: (pop.) clențăní, clențení vb. IV] – Clanț + suf. -ăni.
clănțăniți
CLĂNȚĂNÍ, clănțănesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre dinți) A se ciocni unul de altul cu zgomot și în mod ritmic (de frig, de frică etc.); (despre fălcile animalelor) a trosni (la vederea sau la devorarea prăzii). 2. A produce un zgomot caracteristic prin lovirea ritmică a unor obiecte de metal sau de sticlă. ♦ A apăsa repetat, cu violență și cu zgomot de clanța unei uși. 3. Fig. (Peior.) A vorbi mult; a flecări. ♦ Refl. recipr. A se certa (ușor), a se ciorovăi. [Prez. ind. și: clắnțăn. – Var.: (pop.) clențăní, clențení vb. IV] – Clanț + suf. -ăni.
clănțău
CLĂNȚẮU, clănțăi, s. m. Om care vorbește mult (și adesea pe un ton impulsiv, agresiv). ♦ (Peior.) Avocat. – Clanță + suf. -ăi. DOOM
clănțắu s. m., art. clănțắul; pl. clănțắi, art. clănțắii
clănțăul
CLĂNȚẮU, clănțăi, s. m. Om care vorbește mult (și adesea pe un ton impulsiv, agresiv). ♦ (Peior.) Avocat. – Clanță + suf. -ăi. DOOM
clănțắu s. m., art. clănțắul; pl. clănțắi, art. clănțắii
clănțăului
CLĂNȚẮU, clănțăi, s. m. Om care vorbește mult (și adesea pe un ton impulsiv, agresiv). ♦ (Peior.) Avocat. – Clanță + suf. -ăi. DOOM
clănțắu s. m., art. clănțắul; pl. clănțắi, art. clănțắii
clăpar
CLĂPÁR, clăpari, s. m. Încălțăminte pentru schi, înaltă până deasupra gleznei, închisă în față cu clape. – Clapă + suf. -ar. DOOM
*clăpár s. m., pl. clăpári
clăpari
CLĂPÁR, clăpari, s. m. Încălțăminte pentru schi, înaltă până deasupra gleznei, închisă în față cu clape. – Clapă + suf. -ar. DOOM
*clăpár s. m., pl. clăpári
clăparii
CLĂPÁR, clăpari, s. m. Încălțăminte pentru schi, înaltă până deasupra gleznei, închisă în față cu clape. – Clapă + suf. -ar. DOOM
*clăpár s. m., pl. clăpári
clăparilor
CLĂPÁR, clăpari, s. m. Încălțăminte pentru schi, înaltă până deasupra gleznei, închisă în față cu clape. – Clapă + suf. -ar. DOOM
*clăpár s. m., pl. clăpári
clăparul
CLĂPÁR, clăpari, s. m. Încălțăminte pentru schi, înaltă până deasupra gleznei, închisă în față cu clape. – Clapă + suf. -ar. DOOM
*clăpár s. m., pl. clăpári
clăparului
CLĂPÁR, clăpari, s. m. Încălțăminte pentru schi, înaltă până deasupra gleznei, închisă în față cu clape. – Clapă + suf. -ar. DOOM
*clăpár s. m., pl. clăpári
clăpci
CLÁPCĂ, clăpci, s. f. (Pop.) Cursă, capcană. – Din bg. klapka.
clăpcii
CLÁPCĂ, clăpci, s. f. (Pop.) Cursă, capcană. – Din bg. klapka.
clăpcile
CLÁPCĂ, clăpci, s. f. (Pop.) Cursă, capcană. – Din bg. klapka.
clăpcilor
CLÁPCĂ, clăpci, s. f. (Pop.) Cursă, capcană. – Din bg. klapka.
clăpăcea
CLIPOTÍ vb. IV v. clipoci1. DOOM
clipocí2 (a ~) (a susura) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clipocésc, imperf. 3 sg. clipoceá; conj. prez. 3 să clipoceáscă
clăpăcească
CLIPOTÍ vb. IV v. clipoci1. DOOM
clipocí2 (a ~) (a susura) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clipocésc, imperf. 3 sg. clipoceá; conj. prez. 3 să clipoceáscă
clăpăceau
CLIPOTÍ vb. IV v. clipoci1. DOOM
clipocí2 (a ~) (a susura) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clipocésc, imperf. 3 sg. clipoceá; conj. prez. 3 să clipoceáscă
clăpăcesc
CLIPOTÍ vb. IV v. clipoci1. DOOM
clipocí2 (a ~) (a susura) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clipocésc, imperf. 3 sg. clipoceá; conj. prez. 3 să clipoceáscă
clăpăcește
CLIPOTÍ vb. IV v. clipoci1. DOOM
clipocí2 (a ~) (a susura) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clipocésc, imperf. 3 sg. clipoceá; conj. prez. 3 să clipoceáscă
clăpăci
CLIPOTÍ vb. IV v. clipoci1. DOOM
clipocí2 (a ~) (a susura) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clipocésc, imperf. 3 sg. clipoceá; conj. prez. 3 să clipoceáscă
clăpăcind
CLIPOTÍ vb. IV v. clipoci1. DOOM
clipocí2 (a ~) (a susura) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clipocésc, imperf. 3 sg. clipoceá; conj. prez. 3 să clipoceáscă
clăpăcire
CLIPOCÍ1, pers. 3 clipocește, vb. IV. Intranz. (Despre ape curgătoare) A face un zgomot ușor; a susura, a murmura. [Var.: (reg.) clipotí vb. IV] – Formație onomatopeică. DOOM
clipocí2 (a ~) (a susura) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clipocésc, imperf. 3 sg. clipoceá; conj. prez. 3 să clipoceáscă
clăpăcire
CLIPOTÍ vb. IV v. clipoci1. DOOM
clipocí2 (a ~) (a susura) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clipocésc, imperf. 3 sg. clipoceá; conj. prez. 3 să clipoceáscă
clăpăciră
CLIPOTÍ vb. IV v. clipoci1. DOOM
clipocí2 (a ~) (a susura) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clipocésc, imperf. 3 sg. clipoceá; conj. prez. 3 să clipoceáscă
clăpăcise
CLIPOTÍ vb. IV v. clipoci1. DOOM
clipocí2 (a ~) (a susura) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clipocésc, imperf. 3 sg. clipoceá; conj. prez. 3 să clipoceáscă
clăpăciseră
CLIPOTÍ vb. IV v. clipoci1. DOOM
clipocí2 (a ~) (a susura) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clipocésc, imperf. 3 sg. clipoceá; conj. prez. 3 să clipoceáscă
clăpăcit
CLIPOTÍ vb. IV v. clipoci1. DOOM
clipocí2 (a ~) (a susura) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clipocésc, imperf. 3 sg. clipoceá; conj. prez. 3 să clipoceáscă
clăpăi
CLĂPĂÍ, clăpăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A clămpăni. ♦ Tranz. Fig. (Despre oameni) A vorbi repede (și neclar). – Clap + suf. -ăi. DOOM
clăpăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăpăiésc, imperf. 3 sg. clăpăiá; conj. prez. 3 să clăpăiáscă
clăpăia
CLĂPĂÍ, clăpăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A clămpăni. ♦ Tranz. Fig. (Despre oameni) A vorbi repede (și neclar). – Clap + suf. -ăi. DOOM
clăpăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăpăiésc, imperf. 3 sg. clăpăiá; conj. prez. 3 să clăpăiáscă
clăpăiai
CLĂPĂÍ, clăpăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A clămpăni. ♦ Tranz. Fig. (Despre oameni) A vorbi repede (și neclar). – Clap + suf. -ăi. DOOM
clăpăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăpăiésc, imperf. 3 sg. clăpăiá; conj. prez. 3 să clăpăiáscă
clăpăiam
CLĂPĂÍ, clăpăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A clămpăni. ♦ Tranz. Fig. (Despre oameni) A vorbi repede (și neclar). – Clap + suf. -ăi. DOOM
clăpăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăpăiésc, imperf. 3 sg. clăpăiá; conj. prez. 3 să clăpăiáscă
clăpăiască
CLĂPĂÍ, clăpăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A clămpăni. ♦ Tranz. Fig. (Despre oameni) A vorbi repede (și neclar). – Clap + suf. -ăi. DOOM
clăpăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăpăiésc, imperf. 3 sg. clăpăiá; conj. prez. 3 să clăpăiáscă
clăpăiau
CLĂPĂÍ, clăpăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A clămpăni. ♦ Tranz. Fig. (Despre oameni) A vorbi repede (și neclar). – Clap + suf. -ăi. DOOM
clăpăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăpăiésc, imperf. 3 sg. clăpăiá; conj. prez. 3 să clăpăiáscă
clăpăiați
CLĂPĂÍ, clăpăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A clămpăni. ♦ Tranz. Fig. (Despre oameni) A vorbi repede (și neclar). – Clap + suf. -ăi. DOOM
clăpăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăpăiésc, imperf. 3 sg. clăpăiá; conj. prez. 3 să clăpăiáscă
clăpăiesc
CLĂPĂÍ, clăpăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A clămpăni. ♦ Tranz. Fig. (Despre oameni) A vorbi repede (și neclar). – Clap + suf. -ăi. DOOM
clăpăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăpăiésc, imperf. 3 sg. clăpăiá; conj. prez. 3 să clăpăiáscă
clăpăiește
CLĂPĂÍ, clăpăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A clămpăni. ♦ Tranz. Fig. (Despre oameni) A vorbi repede (și neclar). – Clap + suf. -ăi. DOOM
clăpăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăpăiésc, imperf. 3 sg. clăpăiá; conj. prez. 3 să clăpăiáscă
clăpăiești
CLĂPĂÍ, clăpăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A clămpăni. ♦ Tranz. Fig. (Despre oameni) A vorbi repede (și neclar). – Clap + suf. -ăi. DOOM
clăpăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăpăiésc, imperf. 3 sg. clăpăiá; conj. prez. 3 să clăpăiáscă
clăpăii
CLĂPĂÍ, clăpăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A clămpăni. ♦ Tranz. Fig. (Despre oameni) A vorbi repede (și neclar). – Clap + suf. -ăi. DOOM
clăpăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăpăiésc, imperf. 3 sg. clăpăiá; conj. prez. 3 să clăpăiáscă
clăpăim
CLĂPĂÍ, clăpăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A clămpăni. ♦ Tranz. Fig. (Despre oameni) A vorbi repede (și neclar). – Clap + suf. -ăi. DOOM
clăpăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăpăiésc, imperf. 3 sg. clăpăiá; conj. prez. 3 să clăpăiáscă
clăpăind
CLĂPĂÍ, clăpăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A clămpăni. ♦ Tranz. Fig. (Despre oameni) A vorbi repede (și neclar). – Clap + suf. -ăi. DOOM
clăpăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăpăiésc, imperf. 3 sg. clăpăiá; conj. prez. 3 să clăpăiáscă
clăpăire
CLĂPĂÍ, clăpăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A clămpăni. ♦ Tranz. Fig. (Despre oameni) A vorbi repede (și neclar). – Clap + suf. -ăi. DOOM
clăpăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăpăiésc, imperf. 3 sg. clăpăiá; conj. prez. 3 să clăpăiáscă
clăpăire
CLĂPĂÍ, clăpăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A clămpăni. ♦ Tranz. Fig. (Despre oameni) A vorbi repede (și neclar). – Clap + suf. -ăi.
clăpăiră
CLĂPĂÍ, clăpăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A clămpăni. ♦ Tranz. Fig. (Despre oameni) A vorbi repede (și neclar). – Clap + suf. -ăi. DOOM
clăpăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăpăiésc, imperf. 3 sg. clăpăiá; conj. prez. 3 să clăpăiáscă
clăpăirăm
CLĂPĂÍ, clăpăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A clămpăni. ♦ Tranz. Fig. (Despre oameni) A vorbi repede (și neclar). – Clap + suf. -ăi. DOOM
clăpăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăpăiésc, imperf. 3 sg. clăpăiá; conj. prez. 3 să clăpăiáscă
clăpăirăți
CLĂPĂÍ, clăpăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A clămpăni. ♦ Tranz. Fig. (Despre oameni) A vorbi repede (și neclar). – Clap + suf. -ăi. DOOM
clăpăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăpăiésc, imperf. 3 sg. clăpăiá; conj. prez. 3 să clăpăiáscă
clăpăise
CLĂPĂÍ, clăpăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A clămpăni. ♦ Tranz. Fig. (Despre oameni) A vorbi repede (și neclar). – Clap + suf. -ăi. DOOM
clăpăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăpăiésc, imperf. 3 sg. clăpăiá; conj. prez. 3 să clăpăiáscă
clăpăisem
CLĂPĂÍ, clăpăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A clămpăni. ♦ Tranz. Fig. (Despre oameni) A vorbi repede (și neclar). – Clap + suf. -ăi. DOOM
clăpăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăpăiésc, imperf. 3 sg. clăpăiá; conj. prez. 3 să clăpăiáscă
clăpăiseră
CLĂPĂÍ, clăpăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A clămpăni. ♦ Tranz. Fig. (Despre oameni) A vorbi repede (și neclar). – Clap + suf. -ăi. DOOM
clăpăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăpăiésc, imperf. 3 sg. clăpăiá; conj. prez. 3 să clăpăiáscă
clăpăiserăm
CLĂPĂÍ, clăpăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A clămpăni. ♦ Tranz. Fig. (Despre oameni) A vorbi repede (și neclar). – Clap + suf. -ăi. DOOM
clăpăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăpăiésc, imperf. 3 sg. clăpăiá; conj. prez. 3 să clăpăiáscă
clăpăiserăți
CLĂPĂÍ, clăpăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A clămpăni. ♦ Tranz. Fig. (Despre oameni) A vorbi repede (și neclar). – Clap + suf. -ăi. DOOM
clăpăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăpăiésc, imperf. 3 sg. clăpăiá; conj. prez. 3 să clăpăiáscă
clăpăiseși
CLĂPĂÍ, clăpăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A clămpăni. ♦ Tranz. Fig. (Despre oameni) A vorbi repede (și neclar). – Clap + suf. -ăi. DOOM
clăpăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăpăiésc, imperf. 3 sg. clăpăiá; conj. prez. 3 să clăpăiáscă
clăpăiseți
CLĂPĂÍ, clăpăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A clămpăni. ♦ Tranz. Fig. (Despre oameni) A vorbi repede (și neclar). – Clap + suf. -ăi. DOOM
clăpăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăpăiésc, imperf. 3 sg. clăpăiá; conj. prez. 3 să clăpăiáscă
clăpăit
CLĂPĂÍ, clăpăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A clămpăni. ♦ Tranz. Fig. (Despre oameni) A vorbi repede (și neclar). – Clap + suf. -ăi. DOOM
clăpăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăpăiésc, imperf. 3 sg. clăpăiá; conj. prez. 3 să clăpăiáscă
clăpăit
CLĂPĂÍ, clăpăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A clămpăni. ♦ Tranz. Fig. (Despre oameni) A vorbi repede (și neclar). – Clap + suf. -ăi.
clăpăitură
CLĂPĂITÚRĂ, clăpăituri, s. f. Clăpăit.
clăpăiși
CLĂPĂÍ, clăpăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A clămpăni. ♦ Tranz. Fig. (Despre oameni) A vorbi repede (și neclar). – Clap + suf. -ăi. DOOM
clăpăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăpăiésc, imperf. 3 sg. clăpăiá; conj. prez. 3 să clăpăiáscă
clăpăiți
CLĂPĂÍ, clăpăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A clămpăni. ♦ Tranz. Fig. (Despre oameni) A vorbi repede (și neclar). – Clap + suf. -ăi. DOOM
clăpăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăpăiésc, imperf. 3 sg. clăpăiá; conj. prez. 3 să clăpăiáscă
clăpăug
CLĂPĂÚG, -Ă, clăpăugi, -ge, adj. 1. (Despre urechile oamenilor și ale animalelor) Mare și atârnând în jos; pleoștit; (despre oameni și animale) care are asemenea urechi. 2. Fig. (Despre oameni) Prostănac; bleg. – Din ucr. klapo-uchyj. DOOM
clăpăúg adj. m., pl. clăpăúgi; f. clăpăúgă, pl. clăpăúge
clăpăuga
CLĂPĂÚG, -Ă, clăpăugi, -ge, adj. 1. (Despre urechile oamenilor și ale animalelor) Mare și atârnând în jos; pleoștit; (despre oameni și animale) care are asemenea urechi. 2. Fig. (Despre oameni) Prostănac; bleg. – Din ucr. klapo-uchyj. DOOM
clăpăúg adj. m., pl. clăpăúgi; f. clăpăúgă, pl. clăpăúge
clăpăuge
CLĂPĂÚG, -Ă, clăpăugi, -ge, adj. 1. (Despre urechile oamenilor și ale animalelor) Mare și atârnând în jos; pleoștit; (despre oameni și animale) care are asemenea urechi. 2. Fig. (Despre oameni) Prostănac; bleg. – Din ucr. klapo-uchyj. DOOM
clăpăúg adj. m., pl. clăpăúgi; f. clăpăúgă, pl. clăpăúge
clăpăugea
CLĂPĂUGÍ, clăpăugesc, vb. IV. Refl. (Despre urechile oamenilor și ale animalelor) A atârna în jos (din cauza mărimii lor); a se pleoști. [Pr.: -pă-u-] – Din clăpăug. DOOM
!clăpăugí (a se ~) (-pă-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se clăpăugéște, imperf. 3 sg. se clăpăugeá; conj. prez. 3 să se clăpăugeáscă
clăpăugeai
CLĂPĂUGÍ, clăpăugesc, vb. IV. Refl. (Despre urechile oamenilor și ale animalelor) A atârna în jos (din cauza mărimii lor); a se pleoști. [Pr.: -pă-u-] – Din clăpăug. DOOM
!clăpăugí (a se ~) (-pă-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se clăpăugéște, imperf. 3 sg. se clăpăugeá; conj. prez. 3 să se clăpăugeáscă
clăpăugeam
CLĂPĂUGÍ, clăpăugesc, vb. IV. Refl. (Despre urechile oamenilor și ale animalelor) A atârna în jos (din cauza mărimii lor); a se pleoști. [Pr.: -pă-u-] – Din clăpăug. DOOM
!clăpăugí (a se ~) (-pă-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se clăpăugéște, imperf. 3 sg. se clăpăugeá; conj. prez. 3 să se clăpăugeáscă
clăpăugească
CLĂPĂUGÍ, clăpăugesc, vb. IV. Refl. (Despre urechile oamenilor și ale animalelor) A atârna în jos (din cauza mărimii lor); a se pleoști. [Pr.: -pă-u-] – Din clăpăug. DOOM
!clăpăugí (a se ~) (-pă-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se clăpăugéște, imperf. 3 sg. se clăpăugeá; conj. prez. 3 să se clăpăugeáscă
clăpăugeau
CLĂPĂUGÍ, clăpăugesc, vb. IV. Refl. (Despre urechile oamenilor și ale animalelor) A atârna în jos (din cauza mărimii lor); a se pleoști. [Pr.: -pă-u-] – Din clăpăug. DOOM
!clăpăugí (a se ~) (-pă-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se clăpăugéște, imperf. 3 sg. se clăpăugeá; conj. prez. 3 să se clăpăugeáscă
clăpăugeați
CLĂPĂUGÍ, clăpăugesc, vb. IV. Refl. (Despre urechile oamenilor și ale animalelor) A atârna în jos (din cauza mărimii lor); a se pleoști. [Pr.: -pă-u-] – Din clăpăug. DOOM
!clăpăugí (a se ~) (-pă-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se clăpăugéște, imperf. 3 sg. se clăpăugeá; conj. prez. 3 să se clăpăugeáscă
clăpăugei
CLĂPĂÚG, -Ă, clăpăugi, -ge, adj. 1. (Despre urechile oamenilor și ale animalelor) Mare și atârnând în jos; pleoștit; (despre oameni și animale) care are asemenea urechi. 2. Fig. (Despre oameni) Prostănac; bleg. – Din ucr. klapo-uchyj. DOOM
clăpăúg adj. m., pl. clăpăúgi; f. clăpăúgă, pl. clăpăúge
clăpăugele
CLĂPĂÚG, -Ă, clăpăugi, -ge, adj. 1. (Despre urechile oamenilor și ale animalelor) Mare și atârnând în jos; pleoștit; (despre oameni și animale) care are asemenea urechi. 2. Fig. (Despre oameni) Prostănac; bleg. – Din ucr. klapo-uchyj. DOOM
clăpăúg adj. m., pl. clăpăúgi; f. clăpăúgă, pl. clăpăúge
clăpăugelor
CLĂPĂÚG, -Ă, clăpăugi, -ge, adj. 1. (Despre urechile oamenilor și ale animalelor) Mare și atârnând în jos; pleoștit; (despre oameni și animale) care are asemenea urechi. 2. Fig. (Despre oameni) Prostănac; bleg. – Din ucr. klapo-uchyj. DOOM
clăpăúg adj. m., pl. clăpăúgi; f. clăpăúgă, pl. clăpăúge
clăpăugesc
CLĂPĂUGÍ, clăpăugesc, vb. IV. Refl. (Despre urechile oamenilor și ale animalelor) A atârna în jos (din cauza mărimii lor); a se pleoști. [Pr.: -pă-u-] – Din clăpăug. DOOM
!clăpăugí (a se ~) (-pă-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se clăpăugéște, imperf. 3 sg. se clăpăugeá; conj. prez. 3 să se clăpăugeáscă
clăpăugește
CLĂPĂUGÍ, clăpăugesc, vb. IV. Refl. (Despre urechile oamenilor și ale animalelor) A atârna în jos (din cauza mărimii lor); a se pleoști. [Pr.: -pă-u-] – Din clăpăug. DOOM
!clăpăugí (a se ~) (-pă-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se clăpăugéște, imperf. 3 sg. se clăpăugeá; conj. prez. 3 să se clăpăugeáscă
clăpăugești
CLĂPĂUGÍ, clăpăugesc, vb. IV. Refl. (Despre urechile oamenilor și ale animalelor) A atârna în jos (din cauza mărimii lor); a se pleoști. [Pr.: -pă-u-] – Din clăpăug. DOOM
!clăpăugí (a se ~) (-pă-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se clăpăugéște, imperf. 3 sg. se clăpăugeá; conj. prez. 3 să se clăpăugeáscă
clăpăugi
CLĂPĂÚG, -Ă, clăpăugi, -ge, adj. 1. (Despre urechile oamenilor și ale animalelor) Mare și atârnând în jos; pleoștit; (despre oameni și animale) care are asemenea urechi. 2. Fig. (Despre oameni) Prostănac; bleg. – Din ucr. klapo-uchyj. DOOM
clăpăúg adj. m., pl. clăpăúgi; f. clăpăúgă, pl. clăpăúge
clăpăugi
CLĂPĂUGÍ, clăpăugesc, vb. IV. Refl. (Despre urechile oamenilor și ale animalelor) A atârna în jos (din cauza mărimii lor); a se pleoști. [Pr.: -pă-u-] – Din clăpăug. DOOM
!clăpăugí (a se ~) (-pă-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se clăpăugéște, imperf. 3 sg. se clăpăugeá; conj. prez. 3 să se clăpăugeáscă
clăpăugii
CLĂPĂÚG, -Ă, clăpăugi, -ge, adj. 1. (Despre urechile oamenilor și ale animalelor) Mare și atârnând în jos; pleoștit; (despre oameni și animale) care are asemenea urechi. 2. Fig. (Despre oameni) Prostănac; bleg. – Din ucr. klapo-uchyj. DOOM
clăpăúg adj. m., pl. clăpăúgi; f. clăpăúgă, pl. clăpăúge
clăpăugii
CLĂPĂUGÍ, clăpăugesc, vb. IV. Refl. (Despre urechile oamenilor și ale animalelor) A atârna în jos (din cauza mărimii lor); a se pleoști. [Pr.: -pă-u-] – Din clăpăug. DOOM
!clăpăugí (a se ~) (-pă-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se clăpăugéște, imperf. 3 sg. se clăpăugeá; conj. prez. 3 să se clăpăugeáscă
clăpăugilor
CLĂPĂÚG, -Ă, clăpăugi, -ge, adj. 1. (Despre urechile oamenilor și ale animalelor) Mare și atârnând în jos; pleoștit; (despre oameni și animale) care are asemenea urechi. 2. Fig. (Despre oameni) Prostănac; bleg. – Din ucr. klapo-uchyj. DOOM
clăpăúg adj. m., pl. clăpăúgi; f. clăpăúgă, pl. clăpăúge
clăpăugim
CLĂPĂUGÍ, clăpăugesc, vb. IV. Refl. (Despre urechile oamenilor și ale animalelor) A atârna în jos (din cauza mărimii lor); a se pleoști. [Pr.: -pă-u-] – Din clăpăug. DOOM
!clăpăugí (a se ~) (-pă-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se clăpăugéște, imperf. 3 sg. se clăpăugeá; conj. prez. 3 să se clăpăugeáscă
clăpăugind
CLĂPĂUGÍ, clăpăugesc, vb. IV. Refl. (Despre urechile oamenilor și ale animalelor) A atârna în jos (din cauza mărimii lor); a se pleoști. [Pr.: -pă-u-] – Din clăpăug. DOOM
!clăpăugí (a se ~) (-pă-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se clăpăugéște, imperf. 3 sg. se clăpăugeá; conj. prez. 3 să se clăpăugeáscă
clăpăugire
CLĂPĂUGÍ, clăpăugesc, vb. IV. Refl. (Despre urechile oamenilor și ale animalelor) A atârna în jos (din cauza mărimii lor); a se pleoști. [Pr.: -pă-u-] – Din clăpăug. DOOM
!clăpăugí (a se ~) (-pă-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se clăpăugéște, imperf. 3 sg. se clăpăugeá; conj. prez. 3 să se clăpăugeáscă
clăpăugire
CLĂPĂUGÍ, clăpăugesc, vb. IV. Refl. (Despre urechile oamenilor și ale animalelor) A atârna în jos (din cauza mărimii lor); a se pleoști. [Pr.: -pă-u-] – Din clăpăug.
clăpăugiră
CLĂPĂUGÍ, clăpăugesc, vb. IV. Refl. (Despre urechile oamenilor și ale animalelor) A atârna în jos (din cauza mărimii lor); a se pleoști. [Pr.: -pă-u-] – Din clăpăug. DOOM
!clăpăugí (a se ~) (-pă-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se clăpăugéște, imperf. 3 sg. se clăpăugeá; conj. prez. 3 să se clăpăugeáscă
clăpăugirăm
CLĂPĂUGÍ, clăpăugesc, vb. IV. Refl. (Despre urechile oamenilor și ale animalelor) A atârna în jos (din cauza mărimii lor); a se pleoști. [Pr.: -pă-u-] – Din clăpăug. DOOM
!clăpăugí (a se ~) (-pă-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se clăpăugéște, imperf. 3 sg. se clăpăugeá; conj. prez. 3 să se clăpăugeáscă
clăpăugirăți
CLĂPĂUGÍ, clăpăugesc, vb. IV. Refl. (Despre urechile oamenilor și ale animalelor) A atârna în jos (din cauza mărimii lor); a se pleoști. [Pr.: -pă-u-] – Din clăpăug. DOOM
!clăpăugí (a se ~) (-pă-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se clăpăugéște, imperf. 3 sg. se clăpăugeá; conj. prez. 3 să se clăpăugeáscă
clăpăugise
CLĂPĂUGÍ, clăpăugesc, vb. IV. Refl. (Despre urechile oamenilor și ale animalelor) A atârna în jos (din cauza mărimii lor); a se pleoști. [Pr.: -pă-u-] – Din clăpăug. DOOM
!clăpăugí (a se ~) (-pă-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se clăpăugéște, imperf. 3 sg. se clăpăugeá; conj. prez. 3 să se clăpăugeáscă
clăpăugisem
CLĂPĂUGÍ, clăpăugesc, vb. IV. Refl. (Despre urechile oamenilor și ale animalelor) A atârna în jos (din cauza mărimii lor); a se pleoști. [Pr.: -pă-u-] – Din clăpăug. DOOM
!clăpăugí (a se ~) (-pă-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se clăpăugéște, imperf. 3 sg. se clăpăugeá; conj. prez. 3 să se clăpăugeáscă
clăpăugiseră
CLĂPĂUGÍ, clăpăugesc, vb. IV. Refl. (Despre urechile oamenilor și ale animalelor) A atârna în jos (din cauza mărimii lor); a se pleoști. [Pr.: -pă-u-] – Din clăpăug. DOOM
!clăpăugí (a se ~) (-pă-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se clăpăugéște, imperf. 3 sg. se clăpăugeá; conj. prez. 3 să se clăpăugeáscă
clăpăugiserăm
CLĂPĂUGÍ, clăpăugesc, vb. IV. Refl. (Despre urechile oamenilor și ale animalelor) A atârna în jos (din cauza mărimii lor); a se pleoști. [Pr.: -pă-u-] – Din clăpăug. DOOM
!clăpăugí (a se ~) (-pă-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se clăpăugéște, imperf. 3 sg. se clăpăugeá; conj. prez. 3 să se clăpăugeáscă
clăpăugiserăți
CLĂPĂUGÍ, clăpăugesc, vb. IV. Refl. (Despre urechile oamenilor și ale animalelor) A atârna în jos (din cauza mărimii lor); a se pleoști. [Pr.: -pă-u-] – Din clăpăug. DOOM
!clăpăugí (a se ~) (-pă-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se clăpăugéște, imperf. 3 sg. se clăpăugeá; conj. prez. 3 să se clăpăugeáscă
clăpăugiseși
CLĂPĂUGÍ, clăpăugesc, vb. IV. Refl. (Despre urechile oamenilor și ale animalelor) A atârna în jos (din cauza mărimii lor); a se pleoști. [Pr.: -pă-u-] – Din clăpăug. DOOM
!clăpăugí (a se ~) (-pă-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se clăpăugéște, imperf. 3 sg. se clăpăugeá; conj. prez. 3 să se clăpăugeáscă
clăpăugiseți
CLĂPĂUGÍ, clăpăugesc, vb. IV. Refl. (Despre urechile oamenilor și ale animalelor) A atârna în jos (din cauza mărimii lor); a se pleoști. [Pr.: -pă-u-] – Din clăpăug. DOOM
!clăpăugí (a se ~) (-pă-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se clăpăugéște, imperf. 3 sg. se clăpăugeá; conj. prez. 3 să se clăpăugeáscă
clăpăugit
CLĂPĂUGÍ, clăpăugesc, vb. IV. Refl. (Despre urechile oamenilor și ale animalelor) A atârna în jos (din cauza mărimii lor); a se pleoști. [Pr.: -pă-u-] – Din clăpăug. DOOM
!clăpăugí (a se ~) (-pă-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se clăpăugéște, imperf. 3 sg. se clăpăugeá; conj. prez. 3 să se clăpăugeáscă
clăpăugit
CLĂPĂUGÍT, -Ă, clăpăugiți, -te, adj. (Despre urechile oamenilor și animalelor) Mare și aplecat în jos; clăpăug. V. b l e g. Se uitau... la caii osteniți cu boturile în pămînt, cu urechile clăpăugite. CAMILAR, N. I 8.
clăpăugiși
CLĂPĂUGÍ, clăpăugesc, vb. IV. Refl. (Despre urechile oamenilor și ale animalelor) A atârna în jos (din cauza mărimii lor); a se pleoști. [Pr.: -pă-u-] – Din clăpăug. DOOM
!clăpăugí (a se ~) (-pă-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se clăpăugéște, imperf. 3 sg. se clăpăugeá; conj. prez. 3 să se clăpăugeáscă
clăpăugiți
CLĂPĂUGÍ, clăpăugesc, vb. IV. Refl. (Despre urechile oamenilor și ale animalelor) A atârna în jos (din cauza mărimii lor); a se pleoști. [Pr.: -pă-u-] – Din clăpăug. DOOM
!clăpăugí (a se ~) (-pă-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se clăpăugéște, imperf. 3 sg. se clăpăugeá; conj. prez. 3 să se clăpăugeáscă
clăpăugul
CLĂPĂÚG, -Ă, clăpăugi, -ge, adj. 1. (Despre urechile oamenilor și ale animalelor) Mare și atârnând în jos; pleoștit; (despre oameni și animale) care are asemenea urechi. 2. Fig. (Despre oameni) Prostănac; bleg. – Din ucr. klapo-uchyj. DOOM
clăpăúg adj. m., pl. clăpăúgi; f. clăpăúgă, pl. clăpăúge
clăpăugului
CLĂPĂÚG, -Ă, clăpăugi, -ge, adj. 1. (Despre urechile oamenilor și ale animalelor) Mare și atârnând în jos; pleoștit; (despre oameni și animale) care are asemenea urechi. 2. Fig. (Despre oameni) Prostănac; bleg. – Din ucr. klapo-uchyj. DOOM
clăpăúg adj. m., pl. clăpăúgi; f. clăpăúgă, pl. clăpăúge
clătea
CLĂTÍ, clătesc, vb. IV. I. Tranz. A curăța rufe, vase etc., spălându-le ușor cu apă, a limpezi într-o ultimă apă curată; a clătări. ♦ Refl. A se spăla ușor pe mâini, în gură etc. II. (Înv. și pop.) 1. Tranz. A clătina (1). ♦ Refl. (Despre apă, valuri) A se pune în mișcare; a se izbi (de un obstacol). 2. Tranz. și refl. A (se) zgudui, a (se) cutremura; a (se) zdruncina. 3. Tranz. și refl. A (se) clătina (3). ◊ Expr. (Înv. și pop.) A nu (se) clăti un fir de păr din capul cuiva = a nu (se) primejdui cu nimic viața cuiva. – Din sl. klatiti. DOOM
clătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clătésc, imperf. 3 sg. clăteá; conj. prez. 3 să clăteáscă
clăteai
CLĂTÍ, clătesc, vb. IV. I. Tranz. A curăța rufe, vase etc., spălându-le ușor cu apă, a limpezi într-o ultimă apă curată; a clătări. ♦ Refl. A se spăla ușor pe mâini, în gură etc. II. (Înv. și pop.) 1. Tranz. A clătina (1). ♦ Refl. (Despre apă, valuri) A se pune în mișcare; a se izbi (de un obstacol). 2. Tranz. și refl. A (se) zgudui, a (se) cutremura; a (se) zdruncina. 3. Tranz. și refl. A (se) clătina (3). ◊ Expr. (Înv. și pop.) A nu (se) clăti un fir de păr din capul cuiva = a nu (se) primejdui cu nimic viața cuiva. – Din sl. klatiti. DOOM
clătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clătésc, imperf. 3 sg. clăteá; conj. prez. 3 să clăteáscă
clăteam
CLĂTÍ, clătesc, vb. IV. I. Tranz. A curăța rufe, vase etc., spălându-le ușor cu apă, a limpezi într-o ultimă apă curată; a clătări. ♦ Refl. A se spăla ușor pe mâini, în gură etc. II. (Înv. și pop.) 1. Tranz. A clătina (1). ♦ Refl. (Despre apă, valuri) A se pune în mișcare; a se izbi (de un obstacol). 2. Tranz. și refl. A (se) zgudui, a (se) cutremura; a (se) zdruncina. 3. Tranz. și refl. A (se) clătina (3). ◊ Expr. (Înv. și pop.) A nu (se) clăti un fir de păr din capul cuiva = a nu (se) primejdui cu nimic viața cuiva. – Din sl. klatiti. DOOM
clătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clătésc, imperf. 3 sg. clăteá; conj. prez. 3 să clăteáscă
clătească
CLĂTÍ, clătesc, vb. IV. I. Tranz. A curăța rufe, vase etc., spălându-le ușor cu apă, a limpezi într-o ultimă apă curată; a clătări. ♦ Refl. A se spăla ușor pe mâini, în gură etc. II. (Înv. și pop.) 1. Tranz. A clătina (1). ♦ Refl. (Despre apă, valuri) A se pune în mișcare; a se izbi (de un obstacol). 2. Tranz. și refl. A (se) zgudui, a (se) cutremura; a (se) zdruncina. 3. Tranz. și refl. A (se) clătina (3). ◊ Expr. (Înv. și pop.) A nu (se) clăti un fir de păr din capul cuiva = a nu (se) primejdui cu nimic viața cuiva. – Din sl. klatiti. DOOM
clătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clătésc, imperf. 3 sg. clăteá; conj. prez. 3 să clăteáscă
clăteau
CLĂTÍ, clătesc, vb. IV. I. Tranz. A curăța rufe, vase etc., spălându-le ușor cu apă, a limpezi într-o ultimă apă curată; a clătări. ♦ Refl. A se spăla ușor pe mâini, în gură etc. II. (Înv. și pop.) 1. Tranz. A clătina (1). ♦ Refl. (Despre apă, valuri) A se pune în mișcare; a se izbi (de un obstacol). 2. Tranz. și refl. A (se) zgudui, a (se) cutremura; a (se) zdruncina. 3. Tranz. și refl. A (se) clătina (3). ◊ Expr. (Înv. și pop.) A nu (se) clăti un fir de păr din capul cuiva = a nu (se) primejdui cu nimic viața cuiva. – Din sl. klatiti. DOOM
clătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clătésc, imperf. 3 sg. clăteá; conj. prez. 3 să clăteáscă
clăteați
CLĂTÍ, clătesc, vb. IV. I. Tranz. A curăța rufe, vase etc., spălându-le ușor cu apă, a limpezi într-o ultimă apă curată; a clătări. ♦ Refl. A se spăla ușor pe mâini, în gură etc. II. (Înv. și pop.) 1. Tranz. A clătina (1). ♦ Refl. (Despre apă, valuri) A se pune în mișcare; a se izbi (de un obstacol). 2. Tranz. și refl. A (se) zgudui, a (se) cutremura; a (se) zdruncina. 3. Tranz. și refl. A (se) clătina (3). ◊ Expr. (Înv. și pop.) A nu (se) clăti un fir de păr din capul cuiva = a nu (se) primejdui cu nimic viața cuiva. – Din sl. klatiti. DOOM
clătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clătésc, imperf. 3 sg. clăteá; conj. prez. 3 să clăteáscă
clătesc
CLĂTÍ, clătesc, vb. IV. I. Tranz. A curăța rufe, vase etc., spălându-le ușor cu apă, a limpezi într-o ultimă apă curată; a clătări. ♦ Refl. A se spăla ușor pe mâini, în gură etc. II. (Înv. și pop.) 1. Tranz. A clătina (1). ♦ Refl. (Despre apă, valuri) A se pune în mișcare; a se izbi (de un obstacol). 2. Tranz. și refl. A (se) zgudui, a (se) cutremura; a (se) zdruncina. 3. Tranz. și refl. A (se) clătina (3). ◊ Expr. (Înv. și pop.) A nu (se) clăti un fir de păr din capul cuiva = a nu (se) primejdui cu nimic viața cuiva. – Din sl. klatiti. DOOM
clătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clătésc, imperf. 3 sg. clăteá; conj. prez. 3 să clăteáscă
clătește
CLĂTÍ, clătesc, vb. IV. I. Tranz. A curăța rufe, vase etc., spălându-le ușor cu apă, a limpezi într-o ultimă apă curată; a clătări. ♦ Refl. A se spăla ușor pe mâini, în gură etc. II. (Înv. și pop.) 1. Tranz. A clătina (1). ♦ Refl. (Despre apă, valuri) A se pune în mișcare; a se izbi (de un obstacol). 2. Tranz. și refl. A (se) zgudui, a (se) cutremura; a (se) zdruncina. 3. Tranz. și refl. A (se) clătina (3). ◊ Expr. (Înv. și pop.) A nu (se) clăti un fir de păr din capul cuiva = a nu (se) primejdui cu nimic viața cuiva. – Din sl. klatiti. DOOM
clătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clătésc, imperf. 3 sg. clăteá; conj. prez. 3 să clăteáscă
clătești
CLĂTÍ, clătesc, vb. IV. I. Tranz. A curăța rufe, vase etc., spălându-le ușor cu apă, a limpezi într-o ultimă apă curată; a clătări. ♦ Refl. A se spăla ușor pe mâini, în gură etc. II. (Înv. și pop.) 1. Tranz. A clătina (1). ♦ Refl. (Despre apă, valuri) A se pune în mișcare; a se izbi (de un obstacol). 2. Tranz. și refl. A (se) zgudui, a (se) cutremura; a (se) zdruncina. 3. Tranz. și refl. A (se) clătina (3). ◊ Expr. (Înv. și pop.) A nu (se) clăti un fir de păr din capul cuiva = a nu (se) primejdui cu nimic viața cuiva. – Din sl. klatiti. DOOM
clătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clătésc, imperf. 3 sg. clăteá; conj. prez. 3 să clăteáscă
clăti
CLĂTÍ, clătesc, vb. IV. I. Tranz. A curăța rufe, vase etc., spălându-le ușor cu apă, a limpezi într-o ultimă apă curată; a clătări. ♦ Refl. A se spăla ușor pe mâini, în gură etc. II. (Înv. și pop.) 1. Tranz. A clătina (1). ♦ Refl. (Despre apă, valuri) A se pune în mișcare; a se izbi (de un obstacol). 2. Tranz. și refl. A (se) zgudui, a (se) cutremura; a (se) zdruncina. 3. Tranz. și refl. A (se) clătina (3). ◊ Expr. (Înv. și pop.) A nu (se) clăti un fir de păr din capul cuiva = a nu (se) primejdui cu nimic viața cuiva. – Din sl. klatiti. DOOM
clătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clătésc, imperf. 3 sg. clăteá; conj. prez. 3 să clăteáscă
clătii
CLĂTÍ, clătesc, vb. IV. I. Tranz. A curăța rufe, vase etc., spălându-le ușor cu apă, a limpezi într-o ultimă apă curată; a clătări. ♦ Refl. A se spăla ușor pe mâini, în gură etc. II. (Înv. și pop.) 1. Tranz. A clătina (1). ♦ Refl. (Despre apă, valuri) A se pune în mișcare; a se izbi (de un obstacol). 2. Tranz. și refl. A (se) zgudui, a (se) cutremura; a (se) zdruncina. 3. Tranz. și refl. A (se) clătina (3). ◊ Expr. (Înv. și pop.) A nu (se) clăti un fir de păr din capul cuiva = a nu (se) primejdui cu nimic viața cuiva. – Din sl. klatiti. DOOM
clătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clătésc, imperf. 3 sg. clăteá; conj. prez. 3 să clăteáscă
clătim
CLĂTÍ, clătesc, vb. IV. I. Tranz. A curăța rufe, vase etc., spălându-le ușor cu apă, a limpezi într-o ultimă apă curată; a clătări. ♦ Refl. A se spăla ușor pe mâini, în gură etc. II. (Înv. și pop.) 1. Tranz. A clătina (1). ♦ Refl. (Despre apă, valuri) A se pune în mișcare; a se izbi (de un obstacol). 2. Tranz. și refl. A (se) zgudui, a (se) cutremura; a (se) zdruncina. 3. Tranz. și refl. A (se) clătina (3). ◊ Expr. (Înv. și pop.) A nu (se) clăti un fir de păr din capul cuiva = a nu (se) primejdui cu nimic viața cuiva. – Din sl. klatiti. DOOM
clătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clătésc, imperf. 3 sg. clăteá; conj. prez. 3 să clăteáscă
clătinai
CLĂTINÁ, clátin, vb. I. 1. Tranz., refl. și intranz. A (se) mișca (puțin, lin) într-o parte și într-alta; a (se) legăna; a (se) agita (ușor). ◊ Expr. (Tranz.) A clătina capul (sau, intranz., din cap) = a-și mișca capul într-o parte și în alta în semn de mirare, de îndoială, de descurajare etc. 2. Refl. A șovăi în mers, în mișcare; a se împletici (din cauza slăbiciunii, a beției etc.). ♦ Fig. A fi într-o situație critică, nesigură. 3. Tranz. și refl. A (se) mișca din loc; a (se) urni, a (se) clinti, a (se) clăti. – Din clăti. DOOM
clătiná (a ~) vb., ind. prez. 3 clátină; conj. prez. 3 să clátine
clătinam
CLĂTINÁ, clátin, vb. I. 1. Tranz., refl. și intranz. A (se) mișca (puțin, lin) într-o parte și într-alta; a (se) legăna; a (se) agita (ușor). ◊ Expr. (Tranz.) A clătina capul (sau, intranz., din cap) = a-și mișca capul într-o parte și în alta în semn de mirare, de îndoială, de descurajare etc. 2. Refl. A șovăi în mers, în mișcare; a se împletici (din cauza slăbiciunii, a beției etc.). ♦ Fig. A fi într-o situație critică, nesigură. 3. Tranz. și refl. A (se) mișca din loc; a (se) urni, a (se) clinti, a (se) clăti. – Din clăti. DOOM
clătiná (a ~) vb., ind. prez. 3 clátină; conj. prez. 3 să clátine
clătinare
CLĂTINÁ, clátin, vb. I. 1. Tranz., refl. și intranz. A (se) mișca (puțin, lin) într-o parte și într-alta; a (se) legăna; a (se) agita (ușor). ◊ Expr. (Tranz.) A clătina capul (sau, intranz., din cap) = a-și mișca capul într-o parte și în alta în semn de mirare, de îndoială, de descurajare etc. 2. Refl. A șovăi în mers, în mișcare; a se împletici (din cauza slăbiciunii, a beției etc.). ♦ Fig. A fi într-o situație critică, nesigură. 3. Tranz. și refl. A (se) mișca din loc; a (se) urni, a (se) clinti, a (se) clăti. – Din clăti. DOOM
clătiná (a ~) vb., ind. prez. 3 clátină; conj. prez. 3 să clátine
clătinare
CLĂTINÁRE, clătinări, s. f. Acțiunea de a (se) clătina; clătinat. – V. clătina. DOOM
clătináre s. f., g.-d. art. clătinắrii; pl. clătinắri
clătinarea
CLĂTINÁRE, clătinări, s. f. Acțiunea de a (se) clătina; clătinat. – V. clătina. DOOM
clătináre s. f., g.-d. art. clătinắrii; pl. clătinắri
clătinară
CLĂTINÁ, clátin, vb. I. 1. Tranz., refl. și intranz. A (se) mișca (puțin, lin) într-o parte și într-alta; a (se) legăna; a (se) agita (ușor). ◊ Expr. (Tranz.) A clătina capul (sau, intranz., din cap) = a-și mișca capul într-o parte și în alta în semn de mirare, de îndoială, de descurajare etc. 2. Refl. A șovăi în mers, în mișcare; a se împletici (din cauza slăbiciunii, a beției etc.). ♦ Fig. A fi într-o situație critică, nesigură. 3. Tranz. și refl. A (se) mișca din loc; a (se) urni, a (se) clinti, a (se) clăti. – Din clăti. DOOM
clătiná (a ~) vb., ind. prez. 3 clátină; conj. prez. 3 să clátine
clătinarăm
CLĂTINÁ, clátin, vb. I. 1. Tranz., refl. și intranz. A (se) mișca (puțin, lin) într-o parte și într-alta; a (se) legăna; a (se) agita (ușor). ◊ Expr. (Tranz.) A clătina capul (sau, intranz., din cap) = a-și mișca capul într-o parte și în alta în semn de mirare, de îndoială, de descurajare etc. 2. Refl. A șovăi în mers, în mișcare; a se împletici (din cauza slăbiciunii, a beției etc.). ♦ Fig. A fi într-o situație critică, nesigură. 3. Tranz. și refl. A (se) mișca din loc; a (se) urni, a (se) clinti, a (se) clăti. – Din clăti. DOOM
clătiná (a ~) vb., ind. prez. 3 clátină; conj. prez. 3 să clátine
clătinarăți
CLĂTINÁ, clátin, vb. I. 1. Tranz., refl. și intranz. A (se) mișca (puțin, lin) într-o parte și într-alta; a (se) legăna; a (se) agita (ușor). ◊ Expr. (Tranz.) A clătina capul (sau, intranz., din cap) = a-și mișca capul într-o parte și în alta în semn de mirare, de îndoială, de descurajare etc. 2. Refl. A șovăi în mers, în mișcare; a se împletici (din cauza slăbiciunii, a beției etc.). ♦ Fig. A fi într-o situație critică, nesigură. 3. Tranz. și refl. A (se) mișca din loc; a (se) urni, a (se) clinti, a (se) clăti. – Din clăti. DOOM
clătiná (a ~) vb., ind. prez. 3 clátină; conj. prez. 3 să clátine
clătinase
CLĂTINÁ, clátin, vb. I. 1. Tranz., refl. și intranz. A (se) mișca (puțin, lin) într-o parte și într-alta; a (se) legăna; a (se) agita (ușor). ◊ Expr. (Tranz.) A clătina capul (sau, intranz., din cap) = a-și mișca capul într-o parte și în alta în semn de mirare, de îndoială, de descurajare etc. 2. Refl. A șovăi în mers, în mișcare; a se împletici (din cauza slăbiciunii, a beției etc.). ♦ Fig. A fi într-o situație critică, nesigură. 3. Tranz. și refl. A (se) mișca din loc; a (se) urni, a (se) clinti, a (se) clăti. – Din clăti. DOOM
clătiná (a ~) vb., ind. prez. 3 clátină; conj. prez. 3 să clátine
clătinasem
CLĂTINÁ, clátin, vb. I. 1. Tranz., refl. și intranz. A (se) mișca (puțin, lin) într-o parte și într-alta; a (se) legăna; a (se) agita (ușor). ◊ Expr. (Tranz.) A clătina capul (sau, intranz., din cap) = a-și mișca capul într-o parte și în alta în semn de mirare, de îndoială, de descurajare etc. 2. Refl. A șovăi în mers, în mișcare; a se împletici (din cauza slăbiciunii, a beției etc.). ♦ Fig. A fi într-o situație critică, nesigură. 3. Tranz. și refl. A (se) mișca din loc; a (se) urni, a (se) clinti, a (se) clăti. – Din clăti. DOOM
clătiná (a ~) vb., ind. prez. 3 clátină; conj. prez. 3 să clátine
clătinaseră
CLĂTINÁ, clátin, vb. I. 1. Tranz., refl. și intranz. A (se) mișca (puțin, lin) într-o parte și într-alta; a (se) legăna; a (se) agita (ușor). ◊ Expr. (Tranz.) A clătina capul (sau, intranz., din cap) = a-și mișca capul într-o parte și în alta în semn de mirare, de îndoială, de descurajare etc. 2. Refl. A șovăi în mers, în mișcare; a se împletici (din cauza slăbiciunii, a beției etc.). ♦ Fig. A fi într-o situație critică, nesigură. 3. Tranz. și refl. A (se) mișca din loc; a (se) urni, a (se) clinti, a (se) clăti. – Din clăti. DOOM
clătiná (a ~) vb., ind. prez. 3 clátină; conj. prez. 3 să clátine
clătinaserăm
CLĂTINÁ, clátin, vb. I. 1. Tranz., refl. și intranz. A (se) mișca (puțin, lin) într-o parte și într-alta; a (se) legăna; a (se) agita (ușor). ◊ Expr. (Tranz.) A clătina capul (sau, intranz., din cap) = a-și mișca capul într-o parte și în alta în semn de mirare, de îndoială, de descurajare etc. 2. Refl. A șovăi în mers, în mișcare; a se împletici (din cauza slăbiciunii, a beției etc.). ♦ Fig. A fi într-o situație critică, nesigură. 3. Tranz. și refl. A (se) mișca din loc; a (se) urni, a (se) clinti, a (se) clăti. – Din clăti. DOOM
clătiná (a ~) vb., ind. prez. 3 clátină; conj. prez. 3 să clátine
clătinaserăți
CLĂTINÁ, clátin, vb. I. 1. Tranz., refl. și intranz. A (se) mișca (puțin, lin) într-o parte și într-alta; a (se) legăna; a (se) agita (ușor). ◊ Expr. (Tranz.) A clătina capul (sau, intranz., din cap) = a-și mișca capul într-o parte și în alta în semn de mirare, de îndoială, de descurajare etc. 2. Refl. A șovăi în mers, în mișcare; a se împletici (din cauza slăbiciunii, a beției etc.). ♦ Fig. A fi într-o situație critică, nesigură. 3. Tranz. și refl. A (se) mișca din loc; a (se) urni, a (se) clinti, a (se) clăti. – Din clăti. DOOM
clătiná (a ~) vb., ind. prez. 3 clátină; conj. prez. 3 să clátine
clătinaseși
CLĂTINÁ, clátin, vb. I. 1. Tranz., refl. și intranz. A (se) mișca (puțin, lin) într-o parte și într-alta; a (se) legăna; a (se) agita (ușor). ◊ Expr. (Tranz.) A clătina capul (sau, intranz., din cap) = a-și mișca capul într-o parte și în alta în semn de mirare, de îndoială, de descurajare etc. 2. Refl. A șovăi în mers, în mișcare; a se împletici (din cauza slăbiciunii, a beției etc.). ♦ Fig. A fi într-o situație critică, nesigură. 3. Tranz. și refl. A (se) mișca din loc; a (se) urni, a (se) clinti, a (se) clăti. – Din clăti. DOOM
clătiná (a ~) vb., ind. prez. 3 clátină; conj. prez. 3 să clátine
clătinaseți
CLĂTINÁ, clátin, vb. I. 1. Tranz., refl. și intranz. A (se) mișca (puțin, lin) într-o parte și într-alta; a (se) legăna; a (se) agita (ușor). ◊ Expr. (Tranz.) A clătina capul (sau, intranz., din cap) = a-și mișca capul într-o parte și în alta în semn de mirare, de îndoială, de descurajare etc. 2. Refl. A șovăi în mers, în mișcare; a se împletici (din cauza slăbiciunii, a beției etc.). ♦ Fig. A fi într-o situație critică, nesigură. 3. Tranz. și refl. A (se) mișca din loc; a (se) urni, a (se) clinti, a (se) clăti. – Din clăti. DOOM
clătiná (a ~) vb., ind. prez. 3 clátină; conj. prez. 3 să clátine
clătinat
CLĂTINÁ, clátin, vb. I. 1. Tranz., refl. și intranz. A (se) mișca (puțin, lin) într-o parte și într-alta; a (se) legăna; a (se) agita (ușor). ◊ Expr. (Tranz.) A clătina capul (sau, intranz., din cap) = a-și mișca capul într-o parte și în alta în semn de mirare, de îndoială, de descurajare etc. 2. Refl. A șovăi în mers, în mișcare; a se împletici (din cauza slăbiciunii, a beției etc.). ♦ Fig. A fi într-o situație critică, nesigură. 3. Tranz. și refl. A (se) mișca din loc; a (se) urni, a (se) clinti, a (se) clăti. – Din clăti. DOOM
clătiná (a ~) vb., ind. prez. 3 clátină; conj. prez. 3 să clátine
clătinat
CLĂTINÁT s. n. Clătinare. – V. clătina. DOOM
clătinát s. n.
clătinata
CLĂTINÁT s. n. Clătinare. – V. clătina. DOOM
clătinát s. n.
clătinate
CLĂTINÁT s. n. Clătinare. – V. clătina. DOOM
clătinát s. n.
clătinatei
CLĂTINÁT s. n. Clătinare. – V. clătina. DOOM
clătinát s. n.
clătinatele
CLĂTINÁT s. n. Clătinare. – V. clătina. DOOM
clătinát s. n.
clătinatelor
CLĂTINÁT s. n. Clătinare. – V. clătina. DOOM
clătinát s. n.
clătinatul
CLĂTINÁT s. n. Clătinare. – V. clătina. DOOM
clătinát s. n.
clătinatului
CLĂTINÁT s. n. Clătinare. – V. clătina. DOOM
clătinát s. n.
clătinau
CLĂTINÁ, clátin, vb. I. 1. Tranz., refl. și intranz. A (se) mișca (puțin, lin) într-o parte și într-alta; a (se) legăna; a (se) agita (ușor). ◊ Expr. (Tranz.) A clătina capul (sau, intranz., din cap) = a-și mișca capul într-o parte și în alta în semn de mirare, de îndoială, de descurajare etc. 2. Refl. A șovăi în mers, în mișcare; a se împletici (din cauza slăbiciunii, a beției etc.). ♦ Fig. A fi într-o situație critică, nesigură. 3. Tranz. și refl. A (se) mișca din loc; a (se) urni, a (se) clinti, a (se) clăti. – Din clăti. DOOM
clătiná (a ~) vb., ind. prez. 3 clátină; conj. prez. 3 să clátine
clătinași
CLĂTINÁ, clátin, vb. I. 1. Tranz., refl. și intranz. A (se) mișca (puțin, lin) într-o parte și într-alta; a (se) legăna; a (se) agita (ușor). ◊ Expr. (Tranz.) A clătina capul (sau, intranz., din cap) = a-și mișca capul într-o parte și în alta în semn de mirare, de îndoială, de descurajare etc. 2. Refl. A șovăi în mers, în mișcare; a se împletici (din cauza slăbiciunii, a beției etc.). ♦ Fig. A fi într-o situație critică, nesigură. 3. Tranz. și refl. A (se) mișca din loc; a (se) urni, a (se) clinti, a (se) clăti. – Din clăti. DOOM
clătiná (a ~) vb., ind. prez. 3 clátină; conj. prez. 3 să clátine
clătinați
CLĂTINÁ, clátin, vb. I. 1. Tranz., refl. și intranz. A (se) mișca (puțin, lin) într-o parte și într-alta; a (se) legăna; a (se) agita (ușor). ◊ Expr. (Tranz.) A clătina capul (sau, intranz., din cap) = a-și mișca capul într-o parte și în alta în semn de mirare, de îndoială, de descurajare etc. 2. Refl. A șovăi în mers, în mișcare; a se împletici (din cauza slăbiciunii, a beției etc.). ♦ Fig. A fi într-o situație critică, nesigură. 3. Tranz. și refl. A (se) mișca din loc; a (se) urni, a (se) clinti, a (se) clăti. – Din clăti. DOOM
clătiná (a ~) vb., ind. prez. 3 clátină; conj. prez. 3 să clátine
clătinați
CLĂTINÁT s. n. Clătinare. – V. clătina. DOOM
clătinát s. n.
clătinații
CLĂTINÁT s. n. Clătinare. – V. clătina. DOOM
clătinát s. n.
clătinaților
CLĂTINÁT s. n. Clătinare. – V. clătina. DOOM
clătinát s. n.
clătind
CLĂTÍ, clătesc, vb. IV. I. Tranz. A curăța rufe, vase etc., spălându-le ușor cu apă, a limpezi într-o ultimă apă curată; a clătări. ♦ Refl. A se spăla ușor pe mâini, în gură etc. II. (Înv. și pop.) 1. Tranz. A clătina (1). ♦ Refl. (Despre apă, valuri) A se pune în mișcare; a se izbi (de un obstacol). 2. Tranz. și refl. A (se) zgudui, a (se) cutremura; a (se) zdruncina. 3. Tranz. și refl. A (se) clătina (3). ◊ Expr. (Înv. și pop.) A nu (se) clăti un fir de păr din capul cuiva = a nu (se) primejdui cu nimic viața cuiva. – Din sl. klatiti. DOOM
clătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clătésc, imperf. 3 sg. clăteá; conj. prez. 3 să clăteáscă
clătinând
CLĂTINÁ, clátin, vb. I. 1. Tranz., refl. și intranz. A (se) mișca (puțin, lin) într-o parte și într-alta; a (se) legăna; a (se) agita (ușor). ◊ Expr. (Tranz.) A clătina capul (sau, intranz., din cap) = a-și mișca capul într-o parte și în alta în semn de mirare, de îndoială, de descurajare etc. 2. Refl. A șovăi în mers, în mișcare; a se împletici (din cauza slăbiciunii, a beției etc.). ♦ Fig. A fi într-o situație critică, nesigură. 3. Tranz. și refl. A (se) mișca din loc; a (se) urni, a (se) clinti, a (se) clăti. – Din clăti. DOOM
clătiná (a ~) vb., ind. prez. 3 clátină; conj. prez. 3 să clátine
clătinînd
CLĂTINÁ, clátin, vb. I. 1. Tranz., refl. și intranz. A (se) mișca (puțin, lin) într-o parte și într-alta; a (se) legăna; a (se) agita (ușor). ◊ Expr. (Tranz.) A clătina capul (sau, intranz., din cap) = a-și mișca capul într-o parte și în alta în semn de mirare, de îndoială, de descurajare etc. 2. Refl. A șovăi în mers, în mișcare; a se împletici (din cauza slăbiciunii, a beției etc.). ♦ Fig. A fi într-o situație critică, nesigură. 3. Tranz. și refl. A (se) mișca din loc; a (se) urni, a (se) clinti, a (se) clăti. – Din clăti. DOOM
clătiná (a ~) vb., ind. prez. 3 clátină; conj. prez. 3 să clátine
clătinări
CLĂTINÁRE, clătinări, s. f. Acțiunea de a (se) clătina; clătinat. – V. clătina. DOOM
clătináre s. f., g.-d. art. clătinắrii; pl. clătinắri
clătinării
CLĂTINÁRE, clătinări, s. f. Acțiunea de a (se) clătina; clătinat. – V. clătina. DOOM
clătináre s. f., g.-d. art. clătinắrii; pl. clătinắri
clătinările
CLĂTINÁRE, clătinări, s. f. Acțiunea de a (se) clătina; clătinat. – V. clătina. DOOM
clătináre s. f., g.-d. art. clătinắrii; pl. clătinắri
clătinărilor
CLĂTINÁRE, clătinări, s. f. Acțiunea de a (se) clătina; clătinat. – V. clătina. DOOM
clătináre s. f., g.-d. art. clătinắrii; pl. clătinắri
clătinător
CLĂTINĂTÓR, -OÁRE, clătinători, -oare, adj. Care (se) clatină. V. tremurător. Uitată pirotind – așteaptă O luntre fără de catarg Pe monoton clătinătorul Și dureros tăcutul larg. TOMA, C. V. 59. Cîte-o stea clătinătoare Candela-n văzduh și-aprinde. IOSIF, V. 91.
clătinătura
CLĂTINĂTÚRĂ, clătinături, s. f. Mișcare (ușoară) într-o parte și într-alta. ♦ Mișcare, deplasare șovăitoare. – Clătina + suf. -ătură. DOOM
clătinătúră s. f., g.-d. art. clătinătúrii; pl. clătinătúri
clătinături
CLĂTINĂTÚRĂ, clătinături, s. f. Mișcare (ușoară) într-o parte și într-alta. ♦ Mișcare, deplasare șovăitoare. – Clătina + suf. -ătură. DOOM
clătinătúră s. f., g.-d. art. clătinătúrii; pl. clătinătúri
clătinăturii
CLĂTINĂTÚRĂ, clătinături, s. f. Mișcare (ușoară) într-o parte și într-alta. ♦ Mișcare, deplasare șovăitoare. – Clătina + suf. -ătură. DOOM
clătinătúră s. f., g.-d. art. clătinătúrii; pl. clătinătúri
clătinăturile
CLĂTINĂTÚRĂ, clătinături, s. f. Mișcare (ușoară) într-o parte și într-alta. ♦ Mișcare, deplasare șovăitoare. – Clătina + suf. -ătură. DOOM
clătinătúră s. f., g.-d. art. clătinătúrii; pl. clătinătúri
clătinăturilor
CLĂTINĂTÚRĂ, clătinături, s. f. Mișcare (ușoară) într-o parte și într-alta. ♦ Mișcare, deplasare șovăitoare. – Clătina + suf. -ătură. DOOM
clătinătúră s. f., g.-d. art. clătinătúrii; pl. clătinătúri
clătire
CLĂTÍ, clătesc, vb. IV. I. Tranz. A curăța rufe, vase etc., spălându-le ușor cu apă, a limpezi într-o ultimă apă curată; a clătări. ♦ Refl. A se spăla ușor pe mâini, în gură etc. II. (Înv. și pop.) 1. Tranz. A clătina (1). ♦ Refl. (Despre apă, valuri) A se pune în mișcare; a se izbi (de un obstacol). 2. Tranz. și refl. A (se) zgudui, a (se) cutremura; a (se) zdruncina. 3. Tranz. și refl. A (se) clătina (3). ◊ Expr. (Înv. și pop.) A nu (se) clăti un fir de păr din capul cuiva = a nu (se) primejdui cu nimic viața cuiva. – Din sl. klatiti. DOOM
clătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clătésc, imperf. 3 sg. clăteá; conj. prez. 3 să clăteáscă
clătire
CLĂTÍRE, clătiri, s. f. Acțiunea de a (se) clăti; limpezire; clătit1. – V. clăti. DOOM
clătíre s. f., g.-d. art. clătírii; pl. clătíri
clătirea
CLĂTÍRE, clătiri, s. f. Acțiunea de a (se) clăti; limpezire; clătit1. – V. clăti. DOOM
clătíre s. f., g.-d. art. clătírii; pl. clătíri
clătiri
CLĂTÍRE, clătiri, s. f. Acțiunea de a (se) clăti; limpezire; clătit1. – V. clăti. DOOM
clătíre s. f., g.-d. art. clătírii; pl. clătíri
clătirii
CLĂTÍRE, clătiri, s. f. Acțiunea de a (se) clăti; limpezire; clătit1. – V. clăti. DOOM
clătíre s. f., g.-d. art. clătírii; pl. clătíri
clătirile
CLĂTÍRE, clătiri, s. f. Acțiunea de a (se) clăti; limpezire; clătit1. – V. clăti. DOOM
clătíre s. f., g.-d. art. clătírii; pl. clătíri
clătirilor
CLĂTÍRE, clătiri, s. f. Acțiunea de a (se) clăti; limpezire; clătit1. – V. clăti. DOOM
clătíre s. f., g.-d. art. clătírii; pl. clătíri
clătiră
CLĂTÍ, clătesc, vb. IV. I. Tranz. A curăța rufe, vase etc., spălându-le ușor cu apă, a limpezi într-o ultimă apă curată; a clătări. ♦ Refl. A se spăla ușor pe mâini, în gură etc. II. (Înv. și pop.) 1. Tranz. A clătina (1). ♦ Refl. (Despre apă, valuri) A se pune în mișcare; a se izbi (de un obstacol). 2. Tranz. și refl. A (se) zgudui, a (se) cutremura; a (se) zdruncina. 3. Tranz. și refl. A (se) clătina (3). ◊ Expr. (Înv. și pop.) A nu (se) clăti un fir de păr din capul cuiva = a nu (se) primejdui cu nimic viața cuiva. – Din sl. klatiti. DOOM
clătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clătésc, imperf. 3 sg. clăteá; conj. prez. 3 să clăteáscă
clătirăm
CLĂTÍ, clătesc, vb. IV. I. Tranz. A curăța rufe, vase etc., spălându-le ușor cu apă, a limpezi într-o ultimă apă curată; a clătări. ♦ Refl. A se spăla ușor pe mâini, în gură etc. II. (Înv. și pop.) 1. Tranz. A clătina (1). ♦ Refl. (Despre apă, valuri) A se pune în mișcare; a se izbi (de un obstacol). 2. Tranz. și refl. A (se) zgudui, a (se) cutremura; a (se) zdruncina. 3. Tranz. și refl. A (se) clătina (3). ◊ Expr. (Înv. și pop.) A nu (se) clăti un fir de păr din capul cuiva = a nu (se) primejdui cu nimic viața cuiva. – Din sl. klatiti. DOOM
clătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clătésc, imperf. 3 sg. clăteá; conj. prez. 3 să clăteáscă
clătirăți
CLĂTÍ, clătesc, vb. IV. I. Tranz. A curăța rufe, vase etc., spălându-le ușor cu apă, a limpezi într-o ultimă apă curată; a clătări. ♦ Refl. A se spăla ușor pe mâini, în gură etc. II. (Înv. și pop.) 1. Tranz. A clătina (1). ♦ Refl. (Despre apă, valuri) A se pune în mișcare; a se izbi (de un obstacol). 2. Tranz. și refl. A (se) zgudui, a (se) cutremura; a (se) zdruncina. 3. Tranz. și refl. A (se) clătina (3). ◊ Expr. (Înv. și pop.) A nu (se) clăti un fir de păr din capul cuiva = a nu (se) primejdui cu nimic viața cuiva. – Din sl. klatiti. DOOM
clătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clătésc, imperf. 3 sg. clăteá; conj. prez. 3 să clăteáscă
clătise
CLĂTÍ, clătesc, vb. IV. I. Tranz. A curăța rufe, vase etc., spălându-le ușor cu apă, a limpezi într-o ultimă apă curată; a clătări. ♦ Refl. A se spăla ușor pe mâini, în gură etc. II. (Înv. și pop.) 1. Tranz. A clătina (1). ♦ Refl. (Despre apă, valuri) A se pune în mișcare; a se izbi (de un obstacol). 2. Tranz. și refl. A (se) zgudui, a (se) cutremura; a (se) zdruncina. 3. Tranz. și refl. A (se) clătina (3). ◊ Expr. (Înv. și pop.) A nu (se) clăti un fir de păr din capul cuiva = a nu (se) primejdui cu nimic viața cuiva. – Din sl. klatiti. DOOM
clătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clătésc, imperf. 3 sg. clăteá; conj. prez. 3 să clăteáscă
clătisem
CLĂTÍ, clătesc, vb. IV. I. Tranz. A curăța rufe, vase etc., spălându-le ușor cu apă, a limpezi într-o ultimă apă curată; a clătări. ♦ Refl. A se spăla ușor pe mâini, în gură etc. II. (Înv. și pop.) 1. Tranz. A clătina (1). ♦ Refl. (Despre apă, valuri) A se pune în mișcare; a se izbi (de un obstacol). 2. Tranz. și refl. A (se) zgudui, a (se) cutremura; a (se) zdruncina. 3. Tranz. și refl. A (se) clătina (3). ◊ Expr. (Înv. și pop.) A nu (se) clăti un fir de păr din capul cuiva = a nu (se) primejdui cu nimic viața cuiva. – Din sl. klatiti. DOOM
clătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clătésc, imperf. 3 sg. clăteá; conj. prez. 3 să clăteáscă
clătiseră
CLĂTÍ, clătesc, vb. IV. I. Tranz. A curăța rufe, vase etc., spălându-le ușor cu apă, a limpezi într-o ultimă apă curată; a clătări. ♦ Refl. A se spăla ușor pe mâini, în gură etc. II. (Înv. și pop.) 1. Tranz. A clătina (1). ♦ Refl. (Despre apă, valuri) A se pune în mișcare; a se izbi (de un obstacol). 2. Tranz. și refl. A (se) zgudui, a (se) cutremura; a (se) zdruncina. 3. Tranz. și refl. A (se) clătina (3). ◊ Expr. (Înv. și pop.) A nu (se) clăti un fir de păr din capul cuiva = a nu (se) primejdui cu nimic viața cuiva. – Din sl. klatiti. DOOM
clătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clătésc, imperf. 3 sg. clăteá; conj. prez. 3 să clăteáscă
clătiserăm
CLĂTÍ, clătesc, vb. IV. I. Tranz. A curăța rufe, vase etc., spălându-le ușor cu apă, a limpezi într-o ultimă apă curată; a clătări. ♦ Refl. A se spăla ușor pe mâini, în gură etc. II. (Înv. și pop.) 1. Tranz. A clătina (1). ♦ Refl. (Despre apă, valuri) A se pune în mișcare; a se izbi (de un obstacol). 2. Tranz. și refl. A (se) zgudui, a (se) cutremura; a (se) zdruncina. 3. Tranz. și refl. A (se) clătina (3). ◊ Expr. (Înv. și pop.) A nu (se) clăti un fir de păr din capul cuiva = a nu (se) primejdui cu nimic viața cuiva. – Din sl. klatiti. DOOM
clătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clătésc, imperf. 3 sg. clăteá; conj. prez. 3 să clăteáscă
clătiserăți
CLĂTÍ, clătesc, vb. IV. I. Tranz. A curăța rufe, vase etc., spălându-le ușor cu apă, a limpezi într-o ultimă apă curată; a clătări. ♦ Refl. A se spăla ușor pe mâini, în gură etc. II. (Înv. și pop.) 1. Tranz. A clătina (1). ♦ Refl. (Despre apă, valuri) A se pune în mișcare; a se izbi (de un obstacol). 2. Tranz. și refl. A (se) zgudui, a (se) cutremura; a (se) zdruncina. 3. Tranz. și refl. A (se) clătina (3). ◊ Expr. (Înv. și pop.) A nu (se) clăti un fir de păr din capul cuiva = a nu (se) primejdui cu nimic viața cuiva. – Din sl. klatiti. DOOM
clătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clătésc, imperf. 3 sg. clăteá; conj. prez. 3 să clăteáscă
clătiseși
CLĂTÍ, clătesc, vb. IV. I. Tranz. A curăța rufe, vase etc., spălându-le ușor cu apă, a limpezi într-o ultimă apă curată; a clătări. ♦ Refl. A se spăla ușor pe mâini, în gură etc. II. (Înv. și pop.) 1. Tranz. A clătina (1). ♦ Refl. (Despre apă, valuri) A se pune în mișcare; a se izbi (de un obstacol). 2. Tranz. și refl. A (se) zgudui, a (se) cutremura; a (se) zdruncina. 3. Tranz. și refl. A (se) clătina (3). ◊ Expr. (Înv. și pop.) A nu (se) clăti un fir de păr din capul cuiva = a nu (se) primejdui cu nimic viața cuiva. – Din sl. klatiti. DOOM
clătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clătésc, imperf. 3 sg. clăteá; conj. prez. 3 să clăteáscă
clătiseți
CLĂTÍ, clătesc, vb. IV. I. Tranz. A curăța rufe, vase etc., spălându-le ușor cu apă, a limpezi într-o ultimă apă curată; a clătări. ♦ Refl. A se spăla ușor pe mâini, în gură etc. II. (Înv. și pop.) 1. Tranz. A clătina (1). ♦ Refl. (Despre apă, valuri) A se pune în mișcare; a se izbi (de un obstacol). 2. Tranz. și refl. A (se) zgudui, a (se) cutremura; a (se) zdruncina. 3. Tranz. și refl. A (se) clătina (3). ◊ Expr. (Înv. și pop.) A nu (se) clăti un fir de păr din capul cuiva = a nu (se) primejdui cu nimic viața cuiva. – Din sl. klatiti. DOOM
clătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clătésc, imperf. 3 sg. clăteá; conj. prez. 3 să clăteáscă
clătit
CLĂTÍ, clătesc, vb. IV. I. Tranz. A curăța rufe, vase etc., spălându-le ușor cu apă, a limpezi într-o ultimă apă curată; a clătări. ♦ Refl. A se spăla ușor pe mâini, în gură etc. II. (Înv. și pop.) 1. Tranz. A clătina (1). ♦ Refl. (Despre apă, valuri) A se pune în mișcare; a se izbi (de un obstacol). 2. Tranz. și refl. A (se) zgudui, a (se) cutremura; a (se) zdruncina. 3. Tranz. și refl. A (se) clătina (3). ◊ Expr. (Înv. și pop.) A nu (se) clăti un fir de păr din capul cuiva = a nu (se) primejdui cu nimic viața cuiva. – Din sl. klatiti. DOOM
clătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clătésc, imperf. 3 sg. clăteá; conj. prez. 3 să clăteáscă
clătit
CLĂTÍT2, -Ă, clătiți, -te, adj., s. f. I. Adj. (Despre rufe, vase etc.) Care a fost spălat ușor sau limpezit cu apă. II. S. f. Foaie de aluat subțire prăjită în grăsime, unsă cu dulceață, marmeladă, brânză sau legume și apoi rulată. – V. clăti. DOOM
clătítă s. f., g.-d. art. clătítei; pl. clătíte
clătit
CLĂTÍT1 s. n. Clătire. – V. clăti. DOOM
clătít s. n.
clătita
CLĂTÍT2, -Ă, clătiți, -te, adj., s. f. I. Adj. (Despre rufe, vase etc.) Care a fost spălat ușor sau limpezit cu apă. II. S. f. Foaie de aluat subțire prăjită în grăsime, unsă cu dulceață, marmeladă, brânză sau legume și apoi rulată. – V. clăti. DOOM
clătítă s. f., g.-d. art. clătítei; pl. clătíte
clătita
CLĂTÍT2, -Ă, clătiți, -te, adj., s. f. I. Adj. (Despre rufe, vase etc.) Care a fost spălat ușor sau limpezit cu apă. II. S. f. Foaie de aluat subțire prăjită în grăsime, unsă cu dulceață, marmeladă, brânză sau legume și apoi rulată. – V. clăti. DOOM
clătítă s. f., g.-d. art. clătítei; pl. clătíte
clătite
CLĂTÍT2, -Ă, clătiți, -te, adj., s. f. I. Adj. (Despre rufe, vase etc.) Care a fost spălat ușor sau limpezit cu apă. II. S. f. Foaie de aluat subțire prăjită în grăsime, unsă cu dulceață, marmeladă, brânză sau legume și apoi rulată. – V. clăti. DOOM
clătítă s. f., g.-d. art. clătítei; pl. clătíte
clătite
CLĂTÍT2, -Ă, clătiți, -te, adj., s. f. I. Adj. (Despre rufe, vase etc.) Care a fost spălat ușor sau limpezit cu apă. II. S. f. Foaie de aluat subțire prăjită în grăsime, unsă cu dulceață, marmeladă, brânză sau legume și apoi rulată. – V. clăti. DOOM
clătítă s. f., g.-d. art. clătítei; pl. clătíte
clătitei
CLĂTÍT2, -Ă, clătiți, -te, adj., s. f. I. Adj. (Despre rufe, vase etc.) Care a fost spălat ușor sau limpezit cu apă. II. S. f. Foaie de aluat subțire prăjită în grăsime, unsă cu dulceață, marmeladă, brânză sau legume și apoi rulată. – V. clăti. DOOM
clătítă s. f., g.-d. art. clătítei; pl. clătíte
clătitei
CLĂTÍT2, -Ă, clătiți, -te, adj., s. f. I. Adj. (Despre rufe, vase etc.) Care a fost spălat ușor sau limpezit cu apă. II. S. f. Foaie de aluat subțire prăjită în grăsime, unsă cu dulceață, marmeladă, brânză sau legume și apoi rulată. – V. clăti. DOOM
clătítă s. f., g.-d. art. clătítei; pl. clătíte
clătitele
CLĂTÍT2, -Ă, clătiți, -te, adj., s. f. I. Adj. (Despre rufe, vase etc.) Care a fost spălat ușor sau limpezit cu apă. II. S. f. Foaie de aluat subțire prăjită în grăsime, unsă cu dulceață, marmeladă, brânză sau legume și apoi rulată. – V. clăti. DOOM
clătítă s. f., g.-d. art. clătítei; pl. clătíte
clătitele
CLĂTÍT2, -Ă, clătiți, -te, adj., s. f. I. Adj. (Despre rufe, vase etc.) Care a fost spălat ușor sau limpezit cu apă. II. S. f. Foaie de aluat subțire prăjită în grăsime, unsă cu dulceață, marmeladă, brânză sau legume și apoi rulată. – V. clăti. DOOM
clătítă s. f., g.-d. art. clătítei; pl. clătíte
clătitelor
CLĂTÍT2, -Ă, clătiți, -te, adj., s. f. I. Adj. (Despre rufe, vase etc.) Care a fost spălat ușor sau limpezit cu apă. II. S. f. Foaie de aluat subțire prăjită în grăsime, unsă cu dulceață, marmeladă, brânză sau legume și apoi rulată. – V. clăti. DOOM
clătítă s. f., g.-d. art. clătítei; pl. clătíte
clătitelor
CLĂTÍT2, -Ă, clătiți, -te, adj., s. f. I. Adj. (Despre rufe, vase etc.) Care a fost spălat ușor sau limpezit cu apă. II. S. f. Foaie de aluat subțire prăjită în grăsime, unsă cu dulceață, marmeladă, brânză sau legume și apoi rulată. – V. clăti. DOOM
clătítă s. f., g.-d. art. clătítei; pl. clătíte
clătitul
CLĂTÍT2, -Ă, clătiți, -te, adj., s. f. I. Adj. (Despre rufe, vase etc.) Care a fost spălat ușor sau limpezit cu apă. II. S. f. Foaie de aluat subțire prăjită în grăsime, unsă cu dulceață, marmeladă, brânză sau legume și apoi rulată. – V. clăti. DOOM
clătítă s. f., g.-d. art. clătítei; pl. clătíte
clătitului
CLĂTÍT2, -Ă, clătiți, -te, adj., s. f. I. Adj. (Despre rufe, vase etc.) Care a fost spălat ușor sau limpezit cu apă. II. S. f. Foaie de aluat subțire prăjită în grăsime, unsă cu dulceață, marmeladă, brânză sau legume și apoi rulată. – V. clăti. DOOM
clătítă s. f., g.-d. art. clătítei; pl. clătíte
clătiși
CLĂTÍ, clătesc, vb. IV. I. Tranz. A curăța rufe, vase etc., spălându-le ușor cu apă, a limpezi într-o ultimă apă curată; a clătări. ♦ Refl. A se spăla ușor pe mâini, în gură etc. II. (Înv. și pop.) 1. Tranz. A clătina (1). ♦ Refl. (Despre apă, valuri) A se pune în mișcare; a se izbi (de un obstacol). 2. Tranz. și refl. A (se) zgudui, a (se) cutremura; a (se) zdruncina. 3. Tranz. și refl. A (se) clătina (3). ◊ Expr. (Înv. și pop.) A nu (se) clăti un fir de păr din capul cuiva = a nu (se) primejdui cu nimic viața cuiva. – Din sl. klatiti. DOOM
clătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clătésc, imperf. 3 sg. clăteá; conj. prez. 3 să clăteáscă
clătiți
CLĂTÍ, clătesc, vb. IV. I. Tranz. A curăța rufe, vase etc., spălându-le ușor cu apă, a limpezi într-o ultimă apă curată; a clătări. ♦ Refl. A se spăla ușor pe mâini, în gură etc. II. (Înv. și pop.) 1. Tranz. A clătina (1). ♦ Refl. (Despre apă, valuri) A se pune în mișcare; a se izbi (de un obstacol). 2. Tranz. și refl. A (se) zgudui, a (se) cutremura; a (se) zdruncina. 3. Tranz. și refl. A (se) clătina (3). ◊ Expr. (Înv. și pop.) A nu (se) clăti un fir de păr din capul cuiva = a nu (se) primejdui cu nimic viața cuiva. – Din sl. klatiti. DOOM
clătí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clătésc, imperf. 3 sg. clăteá; conj. prez. 3 să clăteáscă
clătiți
CLĂTÍT2, -Ă, clătiți, -te, adj., s. f. I. Adj. (Despre rufe, vase etc.) Care a fost spălat ușor sau limpezit cu apă. II. S. f. Foaie de aluat subțire prăjită în grăsime, unsă cu dulceață, marmeladă, brânză sau legume și apoi rulată. – V. clăti. DOOM
clătítă s. f., g.-d. art. clătítei; pl. clătíte
clătiții
CLĂTÍT2, -Ă, clătiți, -te, adj., s. f. I. Adj. (Despre rufe, vase etc.) Care a fost spălat ușor sau limpezit cu apă. II. S. f. Foaie de aluat subțire prăjită în grăsime, unsă cu dulceață, marmeladă, brânză sau legume și apoi rulată. – V. clăti. DOOM
clătítă s. f., g.-d. art. clătítei; pl. clătíte
clătiților
CLĂTÍT2, -Ă, clătiți, -te, adj., s. f. I. Adj. (Despre rufe, vase etc.) Care a fost spălat ușor sau limpezit cu apă. II. S. f. Foaie de aluat subțire prăjită în grăsime, unsă cu dulceață, marmeladă, brânză sau legume și apoi rulată. – V. clăti. DOOM
clătítă s. f., g.-d. art. clătítei; pl. clătíte
clătărea
CLĂTĂRÍ, clătăresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A clăti (1). – Cf. sb. klataritise. DOOM
!clătărí (a) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. clătăréște, imperf. 3 sg. clătăreá; conj. prez. 3 să clătăreáscă
clătăreai
CLĂTĂRÍ, clătăresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A clăti (1). – Cf. sb. klataritise. DOOM
!clătărí (a) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. clătăréște, imperf. 3 sg. clătăreá; conj. prez. 3 să clătăreáscă
clătăream
CLĂTĂRÍ, clătăresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A clăti (1). – Cf. sb. klataritise. DOOM
!clătărí (a) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. clătăréște, imperf. 3 sg. clătăreá; conj. prez. 3 să clătăreáscă
clătărească
CLĂTĂRÍ, clătăresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A clăti (1). – Cf. sb. klataritise. DOOM
!clătărí (a) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. clătăréște, imperf. 3 sg. clătăreá; conj. prez. 3 să clătăreáscă
clătăreau
CLĂTĂRÍ, clătăresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A clăti (1). – Cf. sb. klataritise. DOOM
!clătărí (a) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. clătăréște, imperf. 3 sg. clătăreá; conj. prez. 3 să clătăreáscă
clătăreați
CLĂTĂRÍ, clătăresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A clăti (1). – Cf. sb. klataritise. DOOM
!clătărí (a) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. clătăréște, imperf. 3 sg. clătăreá; conj. prez. 3 să clătăreáscă
clătăresc
CLĂTĂRÍ, clătăresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A clăti (1). – Cf. sb. klataritise. DOOM
!clătărí (a) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. clătăréște, imperf. 3 sg. clătăreá; conj. prez. 3 să clătăreáscă
clătărește
CLĂTĂRÍ, clătăresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A clăti (1). – Cf. sb. klataritise. DOOM
!clătărí (a) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. clătăréște, imperf. 3 sg. clătăreá; conj. prez. 3 să clătăreáscă
clătărești
CLĂTĂRÍ, clătăresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A clăti (1). – Cf. sb. klataritise. DOOM
!clătărí (a) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. clătăréște, imperf. 3 sg. clătăreá; conj. prez. 3 să clătăreáscă
clătări
CLĂTĂRÍ, clătăresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A clăti (1). – Cf. sb. klataritise. DOOM
!clătărí (a) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. clătăréște, imperf. 3 sg. clătăreá; conj. prez. 3 să clătăreáscă
clătării
CLĂTĂRÍ, clătăresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A clăti (1). – Cf. sb. klataritise. DOOM
!clătărí (a) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. clătăréște, imperf. 3 sg. clătăreá; conj. prez. 3 să clătăreáscă
clătărim
CLĂTĂRÍ, clătăresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A clăti (1). – Cf. sb. klataritise. DOOM
!clătărí (a) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. clătăréște, imperf. 3 sg. clătăreá; conj. prez. 3 să clătăreáscă
clătărind
CLĂTĂRÍ, clătăresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A clăti (1). – Cf. sb. klataritise. DOOM
!clătărí (a) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. clătăréște, imperf. 3 sg. clătăreá; conj. prez. 3 să clătăreáscă
clătărire
CLĂTĂRÍ, clătăresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A clăti (1). – Cf. sb. klataritise. DOOM
!clătărí (a) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. clătăréște, imperf. 3 sg. clătăreá; conj. prez. 3 să clătăreáscă
clătărire
CLĂTĂRÍ, clătăresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A clăti (1). – Cf. scr. klataritise.
clătăriră
CLĂTĂRÍ, clătăresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A clăti (1). – Cf. sb. klataritise. DOOM
!clătărí (a) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. clătăréște, imperf. 3 sg. clătăreá; conj. prez. 3 să clătăreáscă
clătărirăm
CLĂTĂRÍ, clătăresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A clăti (1). – Cf. sb. klataritise. DOOM
!clătărí (a) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. clătăréște, imperf. 3 sg. clătăreá; conj. prez. 3 să clătăreáscă
clătărirăți
CLĂTĂRÍ, clătăresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A clăti (1). – Cf. sb. klataritise. DOOM
!clătărí (a) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. clătăréște, imperf. 3 sg. clătăreá; conj. prez. 3 să clătăreáscă
clătărise
CLĂTĂRÍ, clătăresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A clăti (1). – Cf. sb. klataritise. DOOM
!clătărí (a) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. clătăréște, imperf. 3 sg. clătăreá; conj. prez. 3 să clătăreáscă
clătărisem
CLĂTĂRÍ, clătăresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A clăti (1). – Cf. sb. klataritise. DOOM
!clătărí (a) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. clătăréște, imperf. 3 sg. clătăreá; conj. prez. 3 să clătăreáscă
clătăriseră
CLĂTĂRÍ, clătăresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A clăti (1). – Cf. sb. klataritise. DOOM
!clătărí (a) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. clătăréște, imperf. 3 sg. clătăreá; conj. prez. 3 să clătăreáscă
clătăriserăm
CLĂTĂRÍ, clătăresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A clăti (1). – Cf. sb. klataritise. DOOM
!clătărí (a) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. clătăréște, imperf. 3 sg. clătăreá; conj. prez. 3 să clătăreáscă
clătăriserăți
CLĂTĂRÍ, clătăresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A clăti (1). – Cf. sb. klataritise. DOOM
!clătărí (a) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. clătăréște, imperf. 3 sg. clătăreá; conj. prez. 3 să clătăreáscă
clătăriseși
CLĂTĂRÍ, clătăresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A clăti (1). – Cf. sb. klataritise. DOOM
!clătărí (a) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. clătăréște, imperf. 3 sg. clătăreá; conj. prez. 3 să clătăreáscă
clătăriseți
CLĂTĂRÍ, clătăresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A clăti (1). – Cf. sb. klataritise. DOOM
!clătărí (a) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. clătăréște, imperf. 3 sg. clătăreá; conj. prez. 3 să clătăreáscă
clătărit
CLĂTĂRÍ, clătăresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A clăti (1). – Cf. sb. klataritise. DOOM
!clătărí (a) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. clătăréște, imperf. 3 sg. clătăreá; conj. prez. 3 să clătăreáscă
clătărit
CLĂTĂRÍ, clătăresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A clăti (1). – Cf. scr. klataritise.
clătăriși
CLĂTĂRÍ, clătăresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A clăti (1). – Cf. sb. klataritise. DOOM
!clătărí (a) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. clătăréște, imperf. 3 sg. clătăreá; conj. prez. 3 să clătăreáscă
clătăriți
CLĂTĂRÍ, clătăresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A clăti (1). – Cf. sb. klataritise. DOOM
!clătărí (a) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. clătăréște, imperf. 3 sg. clătăreá; conj. prez. 3 să clătăreáscă